st
ST interj. Cuvânt prin care se cere cuiva să facă sau să păstreze liniște. [Var.: ss, sst interj.] – Formație onomatopeică. DOOM
st/sst interj.
sta
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
stabil
STABÍL, -Ă, stabili, -e, adj. 1. Care este bine așezat sau fixat, care nu se răstoarnă, care nu se clatină; trainic, solid. 2. Care nu se schimbă, care nu fluctuează; statornic; ferm. ♦ (Despre substanțe) Care nu se descompune de la sine; care nu poate fi descompus (decât cu greu) într-o reacție. ♦ (Despre populații) Care locuiește permanent în același loc. – Din lat. stabilis. DOOM
stabíl adj. m., pl. stabíli; f. stabílă, pl. stabíle
stabila
STABÍL, -Ă, stabili, -e, adj. 1. Care este bine așezat sau fixat, care nu se răstoarnă, care nu se clatină; trainic, solid. 2. Care nu se schimbă, care nu fluctuează; statornic; ferm. ♦ (Despre substanțe) Care nu se descompune de la sine; care nu poate fi descompus (decât cu greu) într-o reacție. ♦ (Despre populații) Care locuiește permanent în același loc. – Din lat. stabilis. DOOM
stabíl adj. m., pl. stabíli; f. stabílă, pl. stabíle
stabile
STABÍL, -Ă, stabili, -e, adj. 1. Care este bine așezat sau fixat, care nu se răstoarnă, care nu se clatină; trainic, solid. 2. Care nu se schimbă, care nu fluctuează; statornic; ferm. ♦ (Despre substanțe) Care nu se descompune de la sine; care nu poate fi descompus (decât cu greu) într-o reacție. ♦ (Despre populații) Care locuiește permanent în același loc. – Din lat. stabilis. DOOM
stabíl adj. m., pl. stabíli; f. stabílă, pl. stabíle
stabilea
STABILÍ, stabilesc, vb. IV. 1. Tranz. A determina, a fixa; a hotărî, decide, a preciza. 2. Tranz. A aduce dovezi, a demonstra; p. ext. a descoperi. 3. Tranz. A înfăptui, a realiza; a întemeia, a înființa, a institui. ◊ Expr. A stabili legătura (sau legături) cu cineva = a comunica cu cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) așeza (definitiv) într-un loc; a (se) statornici, a (se) instala. – Din lat., it. stabilire. DOOM
stabilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stabilésc, imperf. 3 sg. stabileá; conj. prez. 3 să stabileáscă
stabileai
STABILÍ, stabilesc, vb. IV. 1. Tranz. A determina, a fixa; a hotărî, decide, a preciza. 2. Tranz. A aduce dovezi, a demonstra; p. ext. a descoperi. 3. Tranz. A înfăptui, a realiza; a întemeia, a înființa, a institui. ◊ Expr. A stabili legătura (sau legături) cu cineva = a comunica cu cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) așeza (definitiv) într-un loc; a (se) statornici, a (se) instala. – Din lat., it. stabilire. DOOM
stabilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stabilésc, imperf. 3 sg. stabileá; conj. prez. 3 să stabileáscă
stabileam
STABILÍ, stabilesc, vb. IV. 1. Tranz. A determina, a fixa; a hotărî, decide, a preciza. 2. Tranz. A aduce dovezi, a demonstra; p. ext. a descoperi. 3. Tranz. A înfăptui, a realiza; a întemeia, a înființa, a institui. ◊ Expr. A stabili legătura (sau legături) cu cineva = a comunica cu cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) așeza (definitiv) într-un loc; a (se) statornici, a (se) instala. – Din lat., it. stabilire. DOOM
stabilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stabilésc, imperf. 3 sg. stabileá; conj. prez. 3 să stabileáscă
stabilească
STABILÍ, stabilesc, vb. IV. 1. Tranz. A determina, a fixa; a hotărî, decide, a preciza. 2. Tranz. A aduce dovezi, a demonstra; p. ext. a descoperi. 3. Tranz. A înfăptui, a realiza; a întemeia, a înființa, a institui. ◊ Expr. A stabili legătura (sau legături) cu cineva = a comunica cu cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) așeza (definitiv) într-un loc; a (se) statornici, a (se) instala. – Din lat., it. stabilire. DOOM
stabilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stabilésc, imperf. 3 sg. stabileá; conj. prez. 3 să stabileáscă
stabileau
STABILÍ, stabilesc, vb. IV. 1. Tranz. A determina, a fixa; a hotărî, decide, a preciza. 2. Tranz. A aduce dovezi, a demonstra; p. ext. a descoperi. 3. Tranz. A înfăptui, a realiza; a întemeia, a înființa, a institui. ◊ Expr. A stabili legătura (sau legături) cu cineva = a comunica cu cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) așeza (definitiv) într-un loc; a (se) statornici, a (se) instala. – Din lat., it. stabilire. DOOM
stabilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stabilésc, imperf. 3 sg. stabileá; conj. prez. 3 să stabileáscă
stabileați
STABILÍ, stabilesc, vb. IV. 1. Tranz. A determina, a fixa; a hotărî, decide, a preciza. 2. Tranz. A aduce dovezi, a demonstra; p. ext. a descoperi. 3. Tranz. A înfăptui, a realiza; a întemeia, a înființa, a institui. ◊ Expr. A stabili legătura (sau legături) cu cineva = a comunica cu cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) așeza (definitiv) într-un loc; a (se) statornici, a (se) instala. – Din lat., it. stabilire. DOOM
stabilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stabilésc, imperf. 3 sg. stabileá; conj. prez. 3 să stabileáscă
stabilei
STABÍL, -Ă, stabili, -e, adj. 1. Care este bine așezat sau fixat, care nu se răstoarnă, care nu se clatină; trainic, solid. 2. Care nu se schimbă, care nu fluctuează; statornic; ferm. ♦ (Despre substanțe) Care nu se descompune de la sine; care nu poate fi descompus (decât cu greu) într-o reacție. ♦ (Despre populații) Care locuiește permanent în același loc. – Din lat. stabilis. DOOM
stabíl adj. m., pl. stabíli; f. stabílă, pl. stabíle
stabilele
STABÍL, -Ă, stabili, -e, adj. 1. Care este bine așezat sau fixat, care nu se răstoarnă, care nu se clatină; trainic, solid. 2. Care nu se schimbă, care nu fluctuează; statornic; ferm. ♦ (Despre substanțe) Care nu se descompune de la sine; care nu poate fi descompus (decât cu greu) într-o reacție. ♦ (Despre populații) Care locuiește permanent în același loc. – Din lat. stabilis. DOOM
stabíl adj. m., pl. stabíli; f. stabílă, pl. stabíle
stabilelor
STABÍL, -Ă, stabili, -e, adj. 1. Care este bine așezat sau fixat, care nu se răstoarnă, care nu se clatină; trainic, solid. 2. Care nu se schimbă, care nu fluctuează; statornic; ferm. ♦ (Despre substanțe) Care nu se descompune de la sine; care nu poate fi descompus (decât cu greu) într-o reacție. ♦ (Despre populații) Care locuiește permanent în același loc. – Din lat. stabilis. DOOM
stabíl adj. m., pl. stabíli; f. stabílă, pl. stabíle
stabilesc
STABILÍ, stabilesc, vb. IV. 1. Tranz. A determina, a fixa; a hotărî, decide, a preciza. 2. Tranz. A aduce dovezi, a demonstra; p. ext. a descoperi. 3. Tranz. A înfăptui, a realiza; a întemeia, a înființa, a institui. ◊ Expr. A stabili legătura (sau legături) cu cineva = a comunica cu cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) așeza (definitiv) într-un loc; a (se) statornici, a (se) instala. – Din lat., it. stabilire. DOOM
stabilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stabilésc, imperf. 3 sg. stabileá; conj. prez. 3 să stabileáscă
stabilește
STABILÍ, stabilesc, vb. IV. 1. Tranz. A determina, a fixa; a hotărî, decide, a preciza. 2. Tranz. A aduce dovezi, a demonstra; p. ext. a descoperi. 3. Tranz. A înfăptui, a realiza; a întemeia, a înființa, a institui. ◊ Expr. A stabili legătura (sau legături) cu cineva = a comunica cu cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) așeza (definitiv) într-un loc; a (se) statornici, a (se) instala. – Din lat., it. stabilire. DOOM
stabilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stabilésc, imperf. 3 sg. stabileá; conj. prez. 3 să stabileáscă
stabilești
STABILÍ, stabilesc, vb. IV. 1. Tranz. A determina, a fixa; a hotărî, decide, a preciza. 2. Tranz. A aduce dovezi, a demonstra; p. ext. a descoperi. 3. Tranz. A înfăptui, a realiza; a întemeia, a înființa, a institui. ◊ Expr. A stabili legătura (sau legături) cu cineva = a comunica cu cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) așeza (definitiv) într-un loc; a (se) statornici, a (se) instala. – Din lat., it. stabilire. DOOM
stabilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stabilésc, imperf. 3 sg. stabileá; conj. prez. 3 să stabileáscă
stabili
STABÍL, -Ă, stabili, -e, adj. 1. Care este bine așezat sau fixat, care nu se răstoarnă, care nu se clatină; trainic, solid. 2. Care nu se schimbă, care nu fluctuează; statornic; ferm. ♦ (Despre substanțe) Care nu se descompune de la sine; care nu poate fi descompus (decât cu greu) într-o reacție. ♦ (Despre populații) Care locuiește permanent în același loc. – Din lat. stabilis. DOOM
stabíl adj. m., pl. stabíli; f. stabílă, pl. stabíle
stabili
STABILÍ, stabilesc, vb. IV. 1. Tranz. A determina, a fixa; a hotărî, decide, a preciza. 2. Tranz. A aduce dovezi, a demonstra; p. ext. a descoperi. 3. Tranz. A înfăptui, a realiza; a întemeia, a înființa, a institui. ◊ Expr. A stabili legătura (sau legături) cu cineva = a comunica cu cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) așeza (definitiv) într-un loc; a (se) statornici, a (se) instala. – Din lat., it. stabilire. DOOM
stabilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stabilésc, imperf. 3 sg. stabileá; conj. prez. 3 să stabileáscă
stabilii
STABÍL, -Ă, stabili, -e, adj. 1. Care este bine așezat sau fixat, care nu se răstoarnă, care nu se clatină; trainic, solid. 2. Care nu se schimbă, care nu fluctuează; statornic; ferm. ♦ (Despre substanțe) Care nu se descompune de la sine; care nu poate fi descompus (decât cu greu) într-o reacție. ♦ (Despre populații) Care locuiește permanent în același loc. – Din lat. stabilis. DOOM
stabíl adj. m., pl. stabíli; f. stabílă, pl. stabíle
stabilii
STABILÍ, stabilesc, vb. IV. 1. Tranz. A determina, a fixa; a hotărî, decide, a preciza. 2. Tranz. A aduce dovezi, a demonstra; p. ext. a descoperi. 3. Tranz. A înfăptui, a realiza; a întemeia, a înființa, a institui. ◊ Expr. A stabili legătura (sau legături) cu cineva = a comunica cu cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) așeza (definitiv) într-un loc; a (se) statornici, a (se) instala. – Din lat., it. stabilire. DOOM
stabilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stabilésc, imperf. 3 sg. stabileá; conj. prez. 3 să stabileáscă
stabililor
STABÍL, -Ă, stabili, -e, adj. 1. Care este bine așezat sau fixat, care nu se răstoarnă, care nu se clatină; trainic, solid. 2. Care nu se schimbă, care nu fluctuează; statornic; ferm. ♦ (Despre substanțe) Care nu se descompune de la sine; care nu poate fi descompus (decât cu greu) într-o reacție. ♦ (Despre populații) Care locuiește permanent în același loc. – Din lat. stabilis. DOOM
stabíl adj. m., pl. stabíli; f. stabílă, pl. stabíle
stabilim
STABILÍ, stabilesc, vb. IV. 1. Tranz. A determina, a fixa; a hotărî, decide, a preciza. 2. Tranz. A aduce dovezi, a demonstra; p. ext. a descoperi. 3. Tranz. A înfăptui, a realiza; a întemeia, a înființa, a institui. ◊ Expr. A stabili legătura (sau legături) cu cineva = a comunica cu cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) așeza (definitiv) într-un loc; a (se) statornici, a (se) instala. – Din lat., it. stabilire. DOOM
stabilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stabilésc, imperf. 3 sg. stabileá; conj. prez. 3 să stabileáscă
stabiliment
STABILIMÉNT, stabilimente, s. n. (Rar) Așezământ, instituție comercială, industrială etc.; p. ext. localul unui astfel de așezământ. – Din it. stabilimento. DOOM
stabilimént (rar) s. n., pl. stabiliménte
stabilimente
STABILIMÉNT, stabilimente, s. n. (Rar) Așezământ, instituție comercială, industrială etc.; p. ext. localul unui astfel de așezământ. – Din it. stabilimento. DOOM
stabilimént (rar) s. n., pl. stabiliménte
stabilimentele
STABILIMÉNT, stabilimente, s. n. (Rar) Așezământ, instituție comercială, industrială etc.; p. ext. localul unui astfel de așezământ. – Din it. stabilimento. DOOM
stabilimént (rar) s. n., pl. stabiliménte
stabilimentelor
STABILIMÉNT, stabilimente, s. n. (Rar) Așezământ, instituție comercială, industrială etc.; p. ext. localul unui astfel de așezământ. – Din it. stabilimento. DOOM
stabilimént (rar) s. n., pl. stabiliménte
stabilimentul
STABILIMÉNT, stabilimente, s. n. (Rar) Așezământ, instituție comercială, industrială etc.; p. ext. localul unui astfel de așezământ. – Din it. stabilimento. DOOM
stabilimént (rar) s. n., pl. stabiliménte
stabilimentului
STABILIMÉNT, stabilimente, s. n. (Rar) Așezământ, instituție comercială, industrială etc.; p. ext. localul unui astfel de așezământ. – Din it. stabilimento. DOOM
stabilimént (rar) s. n., pl. stabiliménte
stabilimenturi
STABILIMÉNT, stabilimente, s. n. (Rar) Așezământ, instituție comercială, industrială etc.; p. ext. localul unui astfel de așezământ. – Din it. stabilimento. DOOM
stabilimént (rar) s. n., pl. stabiliménte
stabilimenturile
STABILIMÉNT, stabilimente, s. n. (Rar) Așezământ, instituție comercială, industrială etc.; p. ext. localul unui astfel de așezământ. – Din it. stabilimento. DOOM
stabilimént (rar) s. n., pl. stabiliménte
stabilimenturilor
STABILIMÉNT, stabilimente, s. n. (Rar) Așezământ, instituție comercială, industrială etc.; p. ext. localul unui astfel de așezământ. – Din it. stabilimento. DOOM
stabilimént (rar) s. n., pl. stabiliménte
stabilind
STABILÍ, stabilesc, vb. IV. 1. Tranz. A determina, a fixa; a hotărî, decide, a preciza. 2. Tranz. A aduce dovezi, a demonstra; p. ext. a descoperi. 3. Tranz. A înfăptui, a realiza; a întemeia, a înființa, a institui. ◊ Expr. A stabili legătura (sau legături) cu cineva = a comunica cu cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) așeza (definitiv) într-un loc; a (se) statornici, a (se) instala. – Din lat., it. stabilire. DOOM
stabilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stabilésc, imperf. 3 sg. stabileá; conj. prez. 3 să stabileáscă
stabilire
STABILÍ, stabilesc, vb. IV. 1. Tranz. A determina, a fixa; a hotărî, decide, a preciza. 2. Tranz. A aduce dovezi, a demonstra; p. ext. a descoperi. 3. Tranz. A înfăptui, a realiza; a întemeia, a înființa, a institui. ◊ Expr. A stabili legătura (sau legături) cu cineva = a comunica cu cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) așeza (definitiv) într-un loc; a (se) statornici, a (se) instala. – Din lat., it. stabilire. DOOM
stabilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stabilésc, imperf. 3 sg. stabileá; conj. prez. 3 să stabileáscă
stabilire
STABILÍRE s. f. Acțiunea de a (se) stabili; determinare, precizare, dovedire; descoperire; înfăptuire; așezare, instalare. – V. stabili. DOOM
stabilíre s. f., g.-d. art. stabilírii
stabilirea
STABILÍRE s. f. Acțiunea de a (se) stabili; determinare, precizare, dovedire; descoperire; înfăptuire; așezare, instalare. – V. stabili. DOOM
stabilíre s. f., g.-d. art. stabilírii
stabiliri
STABILÍRE s. f. Acțiunea de a (se) stabili; determinare, precizare, dovedire; descoperire; înfăptuire; așezare, instalare. – V. stabili. DOOM
stabilíre s. f., g.-d. art. stabilírii
stabilirii
STABILÍRE s. f. Acțiunea de a (se) stabili; determinare, precizare, dovedire; descoperire; înfăptuire; așezare, instalare. – V. stabili. DOOM
stabilíre s. f., g.-d. art. stabilírii
stabilirile
STABILÍRE s. f. Acțiunea de a (se) stabili; determinare, precizare, dovedire; descoperire; înfăptuire; așezare, instalare. – V. stabili. DOOM
stabilíre s. f., g.-d. art. stabilírii
stabilirilor
STABILÍRE s. f. Acțiunea de a (se) stabili; determinare, precizare, dovedire; descoperire; înfăptuire; așezare, instalare. – V. stabili. DOOM
stabilíre s. f., g.-d. art. stabilírii
stabiliră
STABILÍ, stabilesc, vb. IV. 1. Tranz. A determina, a fixa; a hotărî, decide, a preciza. 2. Tranz. A aduce dovezi, a demonstra; p. ext. a descoperi. 3. Tranz. A înfăptui, a realiza; a întemeia, a înființa, a institui. ◊ Expr. A stabili legătura (sau legături) cu cineva = a comunica cu cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) așeza (definitiv) într-un loc; a (se) statornici, a (se) instala. – Din lat., it. stabilire. DOOM
stabilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stabilésc, imperf. 3 sg. stabileá; conj. prez. 3 să stabileáscă
stabilirăm
STABILÍ, stabilesc, vb. IV. 1. Tranz. A determina, a fixa; a hotărî, decide, a preciza. 2. Tranz. A aduce dovezi, a demonstra; p. ext. a descoperi. 3. Tranz. A înfăptui, a realiza; a întemeia, a înființa, a institui. ◊ Expr. A stabili legătura (sau legături) cu cineva = a comunica cu cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) așeza (definitiv) într-un loc; a (se) statornici, a (se) instala. – Din lat., it. stabilire. DOOM
stabilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stabilésc, imperf. 3 sg. stabileá; conj. prez. 3 să stabileáscă
stabilirăți
STABILÍ, stabilesc, vb. IV. 1. Tranz. A determina, a fixa; a hotărî, decide, a preciza. 2. Tranz. A aduce dovezi, a demonstra; p. ext. a descoperi. 3. Tranz. A înfăptui, a realiza; a întemeia, a înființa, a institui. ◊ Expr. A stabili legătura (sau legături) cu cineva = a comunica cu cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) așeza (definitiv) într-un loc; a (se) statornici, a (se) instala. – Din lat., it. stabilire. DOOM
stabilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stabilésc, imperf. 3 sg. stabileá; conj. prez. 3 să stabileáscă
stabilise
STABILÍ, stabilesc, vb. IV. 1. Tranz. A determina, a fixa; a hotărî, decide, a preciza. 2. Tranz. A aduce dovezi, a demonstra; p. ext. a descoperi. 3. Tranz. A înfăptui, a realiza; a întemeia, a înființa, a institui. ◊ Expr. A stabili legătura (sau legături) cu cineva = a comunica cu cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) așeza (definitiv) într-un loc; a (se) statornici, a (se) instala. – Din lat., it. stabilire. DOOM
stabilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stabilésc, imperf. 3 sg. stabileá; conj. prez. 3 să stabileáscă
stabilisem
STABILÍ, stabilesc, vb. IV. 1. Tranz. A determina, a fixa; a hotărî, decide, a preciza. 2. Tranz. A aduce dovezi, a demonstra; p. ext. a descoperi. 3. Tranz. A înfăptui, a realiza; a întemeia, a înființa, a institui. ◊ Expr. A stabili legătura (sau legături) cu cineva = a comunica cu cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) așeza (definitiv) într-un loc; a (se) statornici, a (se) instala. – Din lat., it. stabilire. DOOM
stabilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stabilésc, imperf. 3 sg. stabileá; conj. prez. 3 să stabileáscă
stabiliseră
STABILÍ, stabilesc, vb. IV. 1. Tranz. A determina, a fixa; a hotărî, decide, a preciza. 2. Tranz. A aduce dovezi, a demonstra; p. ext. a descoperi. 3. Tranz. A înfăptui, a realiza; a întemeia, a înființa, a institui. ◊ Expr. A stabili legătura (sau legături) cu cineva = a comunica cu cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) așeza (definitiv) într-un loc; a (se) statornici, a (se) instala. – Din lat., it. stabilire. DOOM
stabilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stabilésc, imperf. 3 sg. stabileá; conj. prez. 3 să stabileáscă
stabiliserăm
STABILÍ, stabilesc, vb. IV. 1. Tranz. A determina, a fixa; a hotărî, decide, a preciza. 2. Tranz. A aduce dovezi, a demonstra; p. ext. a descoperi. 3. Tranz. A înfăptui, a realiza; a întemeia, a înființa, a institui. ◊ Expr. A stabili legătura (sau legături) cu cineva = a comunica cu cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) așeza (definitiv) într-un loc; a (se) statornici, a (se) instala. – Din lat., it. stabilire. DOOM
stabilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stabilésc, imperf. 3 sg. stabileá; conj. prez. 3 să stabileáscă
stabiliserăți
STABILÍ, stabilesc, vb. IV. 1. Tranz. A determina, a fixa; a hotărî, decide, a preciza. 2. Tranz. A aduce dovezi, a demonstra; p. ext. a descoperi. 3. Tranz. A înfăptui, a realiza; a întemeia, a înființa, a institui. ◊ Expr. A stabili legătura (sau legături) cu cineva = a comunica cu cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) așeza (definitiv) într-un loc; a (se) statornici, a (se) instala. – Din lat., it. stabilire. DOOM
stabilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stabilésc, imperf. 3 sg. stabileá; conj. prez. 3 să stabileáscă
stabiliseși
STABILÍ, stabilesc, vb. IV. 1. Tranz. A determina, a fixa; a hotărî, decide, a preciza. 2. Tranz. A aduce dovezi, a demonstra; p. ext. a descoperi. 3. Tranz. A înfăptui, a realiza; a întemeia, a înființa, a institui. ◊ Expr. A stabili legătura (sau legături) cu cineva = a comunica cu cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) așeza (definitiv) într-un loc; a (se) statornici, a (se) instala. – Din lat., it. stabilire. DOOM
stabilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stabilésc, imperf. 3 sg. stabileá; conj. prez. 3 să stabileáscă
stabiliseți
STABILÍ, stabilesc, vb. IV. 1. Tranz. A determina, a fixa; a hotărî, decide, a preciza. 2. Tranz. A aduce dovezi, a demonstra; p. ext. a descoperi. 3. Tranz. A înfăptui, a realiza; a întemeia, a înființa, a institui. ◊ Expr. A stabili legătura (sau legături) cu cineva = a comunica cu cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) așeza (definitiv) într-un loc; a (se) statornici, a (se) instala. – Din lat., it. stabilire. DOOM
stabilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stabilésc, imperf. 3 sg. stabileá; conj. prez. 3 să stabileáscă
stabilit
STABILÍ, stabilesc, vb. IV. 1. Tranz. A determina, a fixa; a hotărî, decide, a preciza. 2. Tranz. A aduce dovezi, a demonstra; p. ext. a descoperi. 3. Tranz. A înfăptui, a realiza; a întemeia, a înființa, a institui. ◊ Expr. A stabili legătura (sau legături) cu cineva = a comunica cu cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) așeza (definitiv) într-un loc; a (se) statornici, a (se) instala. – Din lat., it. stabilire. DOOM
stabilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stabilésc, imperf. 3 sg. stabileá; conj. prez. 3 să stabileáscă
stabilit
STABILÍT, -Ă, stabiliți, -te, adj. 1. Care a fost hotărât, precizat, fixat. 2. Care s-a statornicit într-un anumit loc. – V. stabili.
stabilita
STABILÍT, -Ă, stabiliți, -te, adj. 1. Care a fost hotărât, precizat, fixat. 2. Care s-a statornicit într-un anumit loc. – V. stabili.
stabilitate
STABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi stabil, solid, trainic; soliditate, statornicie; fermitate. ♦ Durabilitate, trăinicie. ♦ Faptul de a-și păstra locul, de a nu fi mișcat din loc; fixitate. ♦ Spec. (Fiz.) Proprietate a unui corp de a-și menține poziția sau de a reveni în poziția inițială. ♦ Situație sigură, fermă. – Din fr. stabilité, lat. stabilitas, -atis. DOOM
stabilitáte s. f., g.-d. art. stabilitắții
stabilitatea
STABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi stabil, solid, trainic; soliditate, statornicie; fermitate. ♦ Durabilitate, trăinicie. ♦ Faptul de a-și păstra locul, de a nu fi mișcat din loc; fixitate. ♦ Spec. (Fiz.) Proprietate a unui corp de a-și menține poziția sau de a reveni în poziția inițială. ♦ Situație sigură, fermă. – Din fr. stabilité, lat. stabilitas, -atis. DOOM
stabilitáte s. f., g.-d. art. stabilitắții
stabilite
STABILÍT, -Ă, stabiliți, -te, adj. 1. Care a fost hotărât, precizat, fixat. 2. Care s-a statornicit într-un anumit loc. – V. stabili.
stabilitei
STABILÍT, -Ă, stabiliți, -te, adj. 1. Care a fost hotărât, precizat, fixat. 2. Care s-a statornicit într-un anumit loc. – V. stabili.
stabilitele
STABILÍT, -Ă, stabiliți, -te, adj. 1. Care a fost hotărât, precizat, fixat. 2. Care s-a statornicit într-un anumit loc. – V. stabili.
stabilitelor
STABILÍT, -Ă, stabiliți, -te, adj. 1. Care a fost hotărât, precizat, fixat. 2. Care s-a statornicit într-un anumit loc. – V. stabili.
stabilitul
STABILÍT, -Ă, stabiliți, -te, adj. 1. Care a fost hotărât, precizat, fixat. 2. Care s-a statornicit într-un anumit loc. – V. stabili.
stabilitului
STABILÍT, -Ă, stabiliți, -te, adj. 1. Care a fost hotărât, precizat, fixat. 2. Care s-a statornicit într-un anumit loc. – V. stabili.
stabilități
STABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi stabil, solid, trainic; soliditate, statornicie; fermitate. ♦ Durabilitate, trăinicie. ♦ Faptul de a-și păstra locul, de a nu fi mișcat din loc; fixitate. ♦ Spec. (Fiz.) Proprietate a unui corp de a-și menține poziția sau de a reveni în poziția inițială. ♦ Situație sigură, fermă. – Din fr. stabilité, lat. stabilitas, -atis. DOOM
stabilitáte s. f., g.-d. art. stabilitắții
stabilității
STABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi stabil, solid, trainic; soliditate, statornicie; fermitate. ♦ Durabilitate, trăinicie. ♦ Faptul de a-și păstra locul, de a nu fi mișcat din loc; fixitate. ♦ Spec. (Fiz.) Proprietate a unui corp de a-și menține poziția sau de a reveni în poziția inițială. ♦ Situație sigură, fermă. – Din fr. stabilité, lat. stabilitas, -atis. DOOM
stabilitáte s. f., g.-d. art. stabilitắții
stabilivolt
STABILOVÓLT s. m. v. stabilivolt. DOOM
stabilivólt s. m., pl. stabilivólți
stabilivoltul
STABILOVÓLT s. m. v. stabilivolt. DOOM
stabilivólt s. m., pl. stabilivólți
stabilivoltului
STABILOVÓLT s. m. v. stabilivolt. DOOM
stabilivólt s. m., pl. stabilivólți
stabilivolți
STABILOVÓLT s. m. v. stabilivolt. DOOM
stabilivólt s. m., pl. stabilivólți
stabilivolții
STABILOVÓLT s. m. v. stabilivolt. DOOM
stabilivólt s. m., pl. stabilivólți
stabilivolților
STABILOVÓLT s. m. v. stabilivolt. DOOM
stabilivólt s. m., pl. stabilivólți
stabiliza
STABILIZÁ, stabilizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie stabil; a (se) consolida, a (se) întări; a (se) statornici. 2. Tranz. A fixa puterea de cumpărare a monedei naționale la un anumit curs. – Din fr. stabiliser. DOOM
stabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stabilizeáză
stabilizai
STABILIZÁ, stabilizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie stabil; a (se) consolida, a (se) întări; a (se) statornici. 2. Tranz. A fixa puterea de cumpărare a monedei naționale la un anumit curs. – Din fr. stabiliser. DOOM
stabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stabilizeáză
stabilizam
STABILIZÁ, stabilizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie stabil; a (se) consolida, a (se) întări; a (se) statornici. 2. Tranz. A fixa puterea de cumpărare a monedei naționale la un anumit curs. – Din fr. stabiliser. DOOM
stabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stabilizeáză
stabilizant
STABILIZÁNT, stabilizanți, s. m. Stabilizator (6). – Stabiliza + suf. -ant. DOOM
stabilizánt s. m., pl. stabilizánți
stabilizantul
STABILIZÁNT, stabilizanți, s. m. Stabilizator (6). – Stabiliza + suf. -ant. DOOM
stabilizánt s. m., pl. stabilizánți
stabilizantului
STABILIZÁNT, stabilizanți, s. m. Stabilizator (6). – Stabiliza + suf. -ant. DOOM
stabilizánt s. m., pl. stabilizánți
stabilizanți
STABILIZÁNT, stabilizanți, s. m. Stabilizator (6). – Stabiliza + suf. -ant. DOOM
stabilizánt s. m., pl. stabilizánți
stabilizanții
STABILIZÁNT, stabilizanți, s. m. Stabilizator (6). – Stabiliza + suf. -ant. DOOM
stabilizánt s. m., pl. stabilizánți
stabilizanților
STABILIZÁNT, stabilizanți, s. m. Stabilizator (6). – Stabiliza + suf. -ant. DOOM
stabilizánt s. m., pl. stabilizánți
stabilizare
STABILIZÁ, stabilizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie stabil; a (se) consolida, a (se) întări; a (se) statornici. 2. Tranz. A fixa puterea de cumpărare a monedei naționale la un anumit curs. – Din fr. stabiliser. DOOM
stabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stabilizeáză
stabilizare
STABILIZÁRE, stabilizări, s. f. Acțiunea de a (se) stabiliza și rezultatul ei; consolidare, întărire, statornicire. ♦ Fixare a valorii unei monede naționale la un anumit curs. – V. stabiliza. Cf. fr. stabilisation. DOOM
stabilizáre s. f., g.-d. art. stabilizắrii; pl. stabilizắri
stabilizarea
STABILIZÁRE, stabilizări, s. f. Acțiunea de a (se) stabiliza și rezultatul ei; consolidare, întărire, statornicire. ♦ Fixare a valorii unei monede naționale la un anumit curs. – V. stabiliza. Cf. fr. stabilisation. DOOM
stabilizáre s. f., g.-d. art. stabilizắrii; pl. stabilizắri
stabilizară
STABILIZÁ, stabilizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie stabil; a (se) consolida, a (se) întări; a (se) statornici. 2. Tranz. A fixa puterea de cumpărare a monedei naționale la un anumit curs. – Din fr. stabiliser. DOOM
stabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stabilizeáză
stabilizarăm
STABILIZÁ, stabilizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie stabil; a (se) consolida, a (se) întări; a (se) statornici. 2. Tranz. A fixa puterea de cumpărare a monedei naționale la un anumit curs. – Din fr. stabiliser. DOOM
stabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stabilizeáză
stabilizarăți
STABILIZÁ, stabilizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie stabil; a (se) consolida, a (se) întări; a (se) statornici. 2. Tranz. A fixa puterea de cumpărare a monedei naționale la un anumit curs. – Din fr. stabiliser. DOOM
stabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stabilizeáză
stabilizase
STABILIZÁ, stabilizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie stabil; a (se) consolida, a (se) întări; a (se) statornici. 2. Tranz. A fixa puterea de cumpărare a monedei naționale la un anumit curs. – Din fr. stabiliser. DOOM
stabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stabilizeáză
stabilizasem
STABILIZÁ, stabilizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie stabil; a (se) consolida, a (se) întări; a (se) statornici. 2. Tranz. A fixa puterea de cumpărare a monedei naționale la un anumit curs. – Din fr. stabiliser. DOOM
stabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stabilizeáză
stabilizaseră
STABILIZÁ, stabilizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie stabil; a (se) consolida, a (se) întări; a (se) statornici. 2. Tranz. A fixa puterea de cumpărare a monedei naționale la un anumit curs. – Din fr. stabiliser. DOOM
stabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stabilizeáză
stabilizaserăm
STABILIZÁ, stabilizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie stabil; a (se) consolida, a (se) întări; a (se) statornici. 2. Tranz. A fixa puterea de cumpărare a monedei naționale la un anumit curs. – Din fr. stabiliser. DOOM
stabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stabilizeáză
stabilizaserăți
STABILIZÁ, stabilizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie stabil; a (se) consolida, a (se) întări; a (se) statornici. 2. Tranz. A fixa puterea de cumpărare a monedei naționale la un anumit curs. – Din fr. stabiliser. DOOM
stabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stabilizeáză
stabilizaseși
STABILIZÁ, stabilizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie stabil; a (se) consolida, a (se) întări; a (se) statornici. 2. Tranz. A fixa puterea de cumpărare a monedei naționale la un anumit curs. – Din fr. stabiliser. DOOM
stabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stabilizeáză
stabilizaseți
STABILIZÁ, stabilizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie stabil; a (se) consolida, a (se) întări; a (se) statornici. 2. Tranz. A fixa puterea de cumpărare a monedei naționale la un anumit curs. – Din fr. stabiliser. DOOM
stabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stabilizeáză
stabilizat
STABILIZÁ, stabilizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie stabil; a (se) consolida, a (se) întări; a (se) statornici. 2. Tranz. A fixa puterea de cumpărare a monedei naționale la un anumit curs. – Din fr. stabiliser. DOOM
stabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stabilizeáză
stabilizat
STABILIZÁ, stabilizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie stabil; a (se) consolida, a (se) întări; a (se) statornici. 2. Tranz. A fixa puterea de cumpărare a monedei naționale la un anumit curs. – Din fr. stabiliser.
stabilizatoare
STABILIZATÓR, -OÁRE, stabilizatori, -oare, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care face stabil, care dă stabilitate. 2. S. n. Organ dintr-un sistem tehnic care asigură stabilitatea sistemului. 3. S. n. Aparat sau dispozitiv pentru menținerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. 4. S. n. Partea fixă a ampenajului orizontal al unui avion. 5. S. n. Legătură elastică între capetele osiei unui autovehicul, care împiedică înclinările mari ale acestuia. 6. S. m. Substanță care se adaugă unei soluții pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a o stabiliza; stabilizant. – Din fr. stabilisateur. DOOM
stabilizatór3 (dispozitiv) s. n., pl. stabilizatoáre
stabilizatoare
STABILIZATÓR, -OÁRE, stabilizatori, -oare, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care face stabil, care dă stabilitate. 2. S. n. Organ dintr-un sistem tehnic care asigură stabilitatea sistemului. 3. S. n. Aparat sau dispozitiv pentru menținerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. 4. S. n. Partea fixă a ampenajului orizontal al unui avion. 5. S. n. Legătură elastică între capetele osiei unui autovehicul, care împiedică înclinările mari ale acestuia. 6. S. m. Substanță care se adaugă unei soluții pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a o stabiliza; stabilizant. – Din fr. stabilisateur. DOOM
stabilizatór3 (dispozitiv) s. n., pl. stabilizatoáre
stabilizatoarea
STABILIZATÓR, -OÁRE, stabilizatori, -oare, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care face stabil, care dă stabilitate. 2. S. n. Organ dintr-un sistem tehnic care asigură stabilitatea sistemului. 3. S. n. Aparat sau dispozitiv pentru menținerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. 4. S. n. Partea fixă a ampenajului orizontal al unui avion. 5. S. n. Legătură elastică între capetele osiei unui autovehicul, care împiedică înclinările mari ale acestuia. 6. S. m. Substanță care se adaugă unei soluții pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a o stabiliza; stabilizant. – Din fr. stabilisateur. DOOM
stabilizatór3 (dispozitiv) s. n., pl. stabilizatoáre
stabilizatoarea
STABILIZATÓR, -OÁRE, stabilizatori, -oare, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care face stabil, care dă stabilitate. 2. S. n. Organ dintr-un sistem tehnic care asigură stabilitatea sistemului. 3. S. n. Aparat sau dispozitiv pentru menținerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. 4. S. n. Partea fixă a ampenajului orizontal al unui avion. 5. S. n. Legătură elastică între capetele osiei unui autovehicul, care împiedică înclinările mari ale acestuia. 6. S. m. Substanță care se adaugă unei soluții pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a o stabiliza; stabilizant. – Din fr. stabilisateur. DOOM
stabilizatór3 (dispozitiv) s. n., pl. stabilizatoáre
stabilizatoarei
STABILIZATÓR, -OÁRE, stabilizatori, -oare, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care face stabil, care dă stabilitate. 2. S. n. Organ dintr-un sistem tehnic care asigură stabilitatea sistemului. 3. S. n. Aparat sau dispozitiv pentru menținerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. 4. S. n. Partea fixă a ampenajului orizontal al unui avion. 5. S. n. Legătură elastică între capetele osiei unui autovehicul, care împiedică înclinările mari ale acestuia. 6. S. m. Substanță care se adaugă unei soluții pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a o stabiliza; stabilizant. – Din fr. stabilisateur. DOOM
stabilizatór3 (dispozitiv) s. n., pl. stabilizatoáre
stabilizatoarei
STABILIZATÓR, -OÁRE, stabilizatori, -oare, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care face stabil, care dă stabilitate. 2. S. n. Organ dintr-un sistem tehnic care asigură stabilitatea sistemului. 3. S. n. Aparat sau dispozitiv pentru menținerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. 4. S. n. Partea fixă a ampenajului orizontal al unui avion. 5. S. n. Legătură elastică între capetele osiei unui autovehicul, care împiedică înclinările mari ale acestuia. 6. S. m. Substanță care se adaugă unei soluții pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a o stabiliza; stabilizant. – Din fr. stabilisateur. DOOM
stabilizatór3 (dispozitiv) s. n., pl. stabilizatoáre
stabilizatoarele
STABILIZATÓR, -OÁRE, stabilizatori, -oare, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care face stabil, care dă stabilitate. 2. S. n. Organ dintr-un sistem tehnic care asigură stabilitatea sistemului. 3. S. n. Aparat sau dispozitiv pentru menținerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. 4. S. n. Partea fixă a ampenajului orizontal al unui avion. 5. S. n. Legătură elastică între capetele osiei unui autovehicul, care împiedică înclinările mari ale acestuia. 6. S. m. Substanță care se adaugă unei soluții pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a o stabiliza; stabilizant. – Din fr. stabilisateur. DOOM
stabilizatór3 (dispozitiv) s. n., pl. stabilizatoáre
stabilizatoarele
STABILIZATÓR, -OÁRE, stabilizatori, -oare, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care face stabil, care dă stabilitate. 2. S. n. Organ dintr-un sistem tehnic care asigură stabilitatea sistemului. 3. S. n. Aparat sau dispozitiv pentru menținerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. 4. S. n. Partea fixă a ampenajului orizontal al unui avion. 5. S. n. Legătură elastică între capetele osiei unui autovehicul, care împiedică înclinările mari ale acestuia. 6. S. m. Substanță care se adaugă unei soluții pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a o stabiliza; stabilizant. – Din fr. stabilisateur. DOOM
stabilizatór3 (dispozitiv) s. n., pl. stabilizatoáre
stabilizatoarelor
STABILIZATÓR, -OÁRE, stabilizatori, -oare, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care face stabil, care dă stabilitate. 2. S. n. Organ dintr-un sistem tehnic care asigură stabilitatea sistemului. 3. S. n. Aparat sau dispozitiv pentru menținerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. 4. S. n. Partea fixă a ampenajului orizontal al unui avion. 5. S. n. Legătură elastică între capetele osiei unui autovehicul, care împiedică înclinările mari ale acestuia. 6. S. m. Substanță care se adaugă unei soluții pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a o stabiliza; stabilizant. – Din fr. stabilisateur. DOOM
stabilizatór3 (dispozitiv) s. n., pl. stabilizatoáre
stabilizatoarelor
STABILIZATÓR, -OÁRE, stabilizatori, -oare, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care face stabil, care dă stabilitate. 2. S. n. Organ dintr-un sistem tehnic care asigură stabilitatea sistemului. 3. S. n. Aparat sau dispozitiv pentru menținerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. 4. S. n. Partea fixă a ampenajului orizontal al unui avion. 5. S. n. Legătură elastică între capetele osiei unui autovehicul, care împiedică înclinările mari ale acestuia. 6. S. m. Substanță care se adaugă unei soluții pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a o stabiliza; stabilizant. – Din fr. stabilisateur. DOOM
stabilizatór3 (dispozitiv) s. n., pl. stabilizatoáre
stabilizator
STABILIZATÓR, -OÁRE, stabilizatori, -oare, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care face stabil, care dă stabilitate. 2. S. n. Organ dintr-un sistem tehnic care asigură stabilitatea sistemului. 3. S. n. Aparat sau dispozitiv pentru menținerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. 4. S. n. Partea fixă a ampenajului orizontal al unui avion. 5. S. n. Legătură elastică între capetele osiei unui autovehicul, care împiedică înclinările mari ale acestuia. 6. S. m. Substanță care se adaugă unei soluții pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a o stabiliza; stabilizant. – Din fr. stabilisateur. DOOM
stabilizatór3 (dispozitiv) s. n., pl. stabilizatoáre
stabilizator
STABILIZATÓR, -OÁRE, stabilizatori, -oare, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care face stabil, care dă stabilitate. 2. S. n. Organ dintr-un sistem tehnic care asigură stabilitatea sistemului. 3. S. n. Aparat sau dispozitiv pentru menținerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. 4. S. n. Partea fixă a ampenajului orizontal al unui avion. 5. S. n. Legătură elastică între capetele osiei unui autovehicul, care împiedică înclinările mari ale acestuia. 6. S. m. Substanță care se adaugă unei soluții pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a o stabiliza; stabilizant. – Din fr. stabilisateur. DOOM
stabilizatór3 (dispozitiv) s. n., pl. stabilizatoáre
stabilizatori
STABILIZATÓR, -OÁRE, stabilizatori, -oare, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care face stabil, care dă stabilitate. 2. S. n. Organ dintr-un sistem tehnic care asigură stabilitatea sistemului. 3. S. n. Aparat sau dispozitiv pentru menținerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. 4. S. n. Partea fixă a ampenajului orizontal al unui avion. 5. S. n. Legătură elastică între capetele osiei unui autovehicul, care împiedică înclinările mari ale acestuia. 6. S. m. Substanță care se adaugă unei soluții pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a o stabiliza; stabilizant. – Din fr. stabilisateur. DOOM
stabilizatór3 (dispozitiv) s. n., pl. stabilizatoáre
stabilizatori
STABILIZATÓR, -OÁRE, stabilizatori, -oare, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care face stabil, care dă stabilitate. 2. S. n. Organ dintr-un sistem tehnic care asigură stabilitatea sistemului. 3. S. n. Aparat sau dispozitiv pentru menținerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. 4. S. n. Partea fixă a ampenajului orizontal al unui avion. 5. S. n. Legătură elastică între capetele osiei unui autovehicul, care împiedică înclinările mari ale acestuia. 6. S. m. Substanță care se adaugă unei soluții pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a o stabiliza; stabilizant. – Din fr. stabilisateur. DOOM
stabilizatór3 (dispozitiv) s. n., pl. stabilizatoáre
stabilizatorii
STABILIZATÓR, -OÁRE, stabilizatori, -oare, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care face stabil, care dă stabilitate. 2. S. n. Organ dintr-un sistem tehnic care asigură stabilitatea sistemului. 3. S. n. Aparat sau dispozitiv pentru menținerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. 4. S. n. Partea fixă a ampenajului orizontal al unui avion. 5. S. n. Legătură elastică între capetele osiei unui autovehicul, care împiedică înclinările mari ale acestuia. 6. S. m. Substanță care se adaugă unei soluții pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a o stabiliza; stabilizant. – Din fr. stabilisateur. DOOM
stabilizatór3 (dispozitiv) s. n., pl. stabilizatoáre
stabilizatorii
STABILIZATÓR, -OÁRE, stabilizatori, -oare, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care face stabil, care dă stabilitate. 2. S. n. Organ dintr-un sistem tehnic care asigură stabilitatea sistemului. 3. S. n. Aparat sau dispozitiv pentru menținerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. 4. S. n. Partea fixă a ampenajului orizontal al unui avion. 5. S. n. Legătură elastică între capetele osiei unui autovehicul, care împiedică înclinările mari ale acestuia. 6. S. m. Substanță care se adaugă unei soluții pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a o stabiliza; stabilizant. – Din fr. stabilisateur. DOOM
stabilizatór3 (dispozitiv) s. n., pl. stabilizatoáre
stabilizatorilor
STABILIZATÓR, -OÁRE, stabilizatori, -oare, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care face stabil, care dă stabilitate. 2. S. n. Organ dintr-un sistem tehnic care asigură stabilitatea sistemului. 3. S. n. Aparat sau dispozitiv pentru menținerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. 4. S. n. Partea fixă a ampenajului orizontal al unui avion. 5. S. n. Legătură elastică între capetele osiei unui autovehicul, care împiedică înclinările mari ale acestuia. 6. S. m. Substanță care se adaugă unei soluții pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a o stabiliza; stabilizant. – Din fr. stabilisateur. DOOM
stabilizatór3 (dispozitiv) s. n., pl. stabilizatoáre
stabilizatorilor
STABILIZATÓR, -OÁRE, stabilizatori, -oare, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care face stabil, care dă stabilitate. 2. S. n. Organ dintr-un sistem tehnic care asigură stabilitatea sistemului. 3. S. n. Aparat sau dispozitiv pentru menținerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. 4. S. n. Partea fixă a ampenajului orizontal al unui avion. 5. S. n. Legătură elastică între capetele osiei unui autovehicul, care împiedică înclinările mari ale acestuia. 6. S. m. Substanță care se adaugă unei soluții pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a o stabiliza; stabilizant. – Din fr. stabilisateur. DOOM
stabilizatór3 (dispozitiv) s. n., pl. stabilizatoáre
stabilizatorul
STABILIZATÓR, -OÁRE, stabilizatori, -oare, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care face stabil, care dă stabilitate. 2. S. n. Organ dintr-un sistem tehnic care asigură stabilitatea sistemului. 3. S. n. Aparat sau dispozitiv pentru menținerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. 4. S. n. Partea fixă a ampenajului orizontal al unui avion. 5. S. n. Legătură elastică între capetele osiei unui autovehicul, care împiedică înclinările mari ale acestuia. 6. S. m. Substanță care se adaugă unei soluții pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a o stabiliza; stabilizant. – Din fr. stabilisateur. DOOM
stabilizatór3 (dispozitiv) s. n., pl. stabilizatoáre
stabilizatorul
STABILIZATÓR, -OÁRE, stabilizatori, -oare, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care face stabil, care dă stabilitate. 2. S. n. Organ dintr-un sistem tehnic care asigură stabilitatea sistemului. 3. S. n. Aparat sau dispozitiv pentru menținerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. 4. S. n. Partea fixă a ampenajului orizontal al unui avion. 5. S. n. Legătură elastică între capetele osiei unui autovehicul, care împiedică înclinările mari ale acestuia. 6. S. m. Substanță care se adaugă unei soluții pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a o stabiliza; stabilizant. – Din fr. stabilisateur. DOOM
stabilizatór3 (dispozitiv) s. n., pl. stabilizatoáre
stabilizatorului
STABILIZATÓR, -OÁRE, stabilizatori, -oare, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care face stabil, care dă stabilitate. 2. S. n. Organ dintr-un sistem tehnic care asigură stabilitatea sistemului. 3. S. n. Aparat sau dispozitiv pentru menținerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. 4. S. n. Partea fixă a ampenajului orizontal al unui avion. 5. S. n. Legătură elastică între capetele osiei unui autovehicul, care împiedică înclinările mari ale acestuia. 6. S. m. Substanță care se adaugă unei soluții pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a o stabiliza; stabilizant. – Din fr. stabilisateur. DOOM
stabilizatór3 (dispozitiv) s. n., pl. stabilizatoáre
stabilizatorului
STABILIZATÓR, -OÁRE, stabilizatori, -oare, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care face stabil, care dă stabilitate. 2. S. n. Organ dintr-un sistem tehnic care asigură stabilitatea sistemului. 3. S. n. Aparat sau dispozitiv pentru menținerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. 4. S. n. Partea fixă a ampenajului orizontal al unui avion. 5. S. n. Legătură elastică între capetele osiei unui autovehicul, care împiedică înclinările mari ale acestuia. 6. S. m. Substanță care se adaugă unei soluții pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a o stabiliza; stabilizant. – Din fr. stabilisateur. DOOM
stabilizatór3 (dispozitiv) s. n., pl. stabilizatoáre
stabilizau
STABILIZÁ, stabilizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie stabil; a (se) consolida, a (se) întări; a (se) statornici. 2. Tranz. A fixa puterea de cumpărare a monedei naționale la un anumit curs. – Din fr. stabiliser. DOOM
stabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stabilizeáză
stabilizași
STABILIZÁ, stabilizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie stabil; a (se) consolida, a (se) întări; a (se) statornici. 2. Tranz. A fixa puterea de cumpărare a monedei naționale la un anumit curs. – Din fr. stabiliser. DOOM
stabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stabilizeáză
stabilizați
STABILIZÁ, stabilizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie stabil; a (se) consolida, a (se) întări; a (se) statornici. 2. Tranz. A fixa puterea de cumpărare a monedei naționale la un anumit curs. – Din fr. stabiliser. DOOM
stabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stabilizeáză
stabilizează
STABILIZÁ, stabilizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie stabil; a (se) consolida, a (se) întări; a (se) statornici. 2. Tranz. A fixa puterea de cumpărare a monedei naționale la un anumit curs. – Din fr. stabiliser. DOOM
stabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stabilizeáză
stabilizez
STABILIZÁ, stabilizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie stabil; a (se) consolida, a (se) întări; a (se) statornici. 2. Tranz. A fixa puterea de cumpărare a monedei naționale la un anumit curs. – Din fr. stabiliser. DOOM
stabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stabilizeáză
stabilizeze
STABILIZÁ, stabilizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie stabil; a (se) consolida, a (se) întări; a (se) statornici. 2. Tranz. A fixa puterea de cumpărare a monedei naționale la un anumit curs. – Din fr. stabiliser. DOOM
stabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stabilizeáză
stabilizezi
STABILIZÁ, stabilizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie stabil; a (se) consolida, a (se) întări; a (se) statornici. 2. Tranz. A fixa puterea de cumpărare a monedei naționale la un anumit curs. – Din fr. stabiliser. DOOM
stabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stabilizeáză
stabilizând
STABILIZÁ, stabilizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie stabil; a (se) consolida, a (se) întări; a (se) statornici. 2. Tranz. A fixa puterea de cumpărare a monedei naționale la un anumit curs. – Din fr. stabiliser. DOOM
stabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stabilizeáză
stabilizînd
STABILIZÁ, stabilizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie stabil; a (se) consolida, a (se) întări; a (se) statornici. 2. Tranz. A fixa puterea de cumpărare a monedei naționale la un anumit curs. – Din fr. stabiliser. DOOM
stabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stabilizeáză
stabilizări
STABILIZÁRE, stabilizări, s. f. Acțiunea de a (se) stabiliza și rezultatul ei; consolidare, întărire, statornicire. ♦ Fixare a valorii unei monede naționale la un anumit curs. – V. stabiliza. Cf. fr. stabilisation. DOOM
stabilizáre s. f., g.-d. art. stabilizắrii; pl. stabilizắri
stabilizării
STABILIZÁRE, stabilizări, s. f. Acțiunea de a (se) stabiliza și rezultatul ei; consolidare, întărire, statornicire. ♦ Fixare a valorii unei monede naționale la un anumit curs. – V. stabiliza. Cf. fr. stabilisation. DOOM
stabilizáre s. f., g.-d. art. stabilizắrii; pl. stabilizắri
stabilizările
STABILIZÁRE, stabilizări, s. f. Acțiunea de a (se) stabiliza și rezultatul ei; consolidare, întărire, statornicire. ♦ Fixare a valorii unei monede naționale la un anumit curs. – V. stabiliza. Cf. fr. stabilisation. DOOM
stabilizáre s. f., g.-d. art. stabilizắrii; pl. stabilizắri
stabilizărilor
STABILIZÁRE, stabilizări, s. f. Acțiunea de a (se) stabiliza și rezultatul ei; consolidare, întărire, statornicire. ♦ Fixare a valorii unei monede naționale la un anumit curs. – V. stabiliza. Cf. fr. stabilisation. DOOM
stabilizáre s. f., g.-d. art. stabilizắrii; pl. stabilizắri
stabiliși
STABILÍ, stabilesc, vb. IV. 1. Tranz. A determina, a fixa; a hotărî, decide, a preciza. 2. Tranz. A aduce dovezi, a demonstra; p. ext. a descoperi. 3. Tranz. A înfăptui, a realiza; a întemeia, a înființa, a institui. ◊ Expr. A stabili legătura (sau legături) cu cineva = a comunica cu cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) așeza (definitiv) într-un loc; a (se) statornici, a (se) instala. – Din lat., it. stabilire. DOOM
stabilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stabilésc, imperf. 3 sg. stabileá; conj. prez. 3 să stabileáscă
stabiliți
STABILÍ, stabilesc, vb. IV. 1. Tranz. A determina, a fixa; a hotărî, decide, a preciza. 2. Tranz. A aduce dovezi, a demonstra; p. ext. a descoperi. 3. Tranz. A înfăptui, a realiza; a întemeia, a înființa, a institui. ◊ Expr. A stabili legătura (sau legături) cu cineva = a comunica cu cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) așeza (definitiv) într-un loc; a (se) statornici, a (se) instala. – Din lat., it. stabilire. DOOM
stabilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stabilésc, imperf. 3 sg. stabileá; conj. prez. 3 să stabileáscă
stabiliți
STABILÍT, -Ă, stabiliți, -te, adj. 1. Care a fost hotărât, precizat, fixat. 2. Care s-a statornicit într-un anumit loc. – V. stabili.
stabiliții
STABILÍT, -Ă, stabiliți, -te, adj. 1. Care a fost hotărât, precizat, fixat. 2. Care s-a statornicit într-un anumit loc. – V. stabili.
stabiliților
STABILÍT, -Ă, stabiliți, -te, adj. 1. Care a fost hotărât, precizat, fixat. 2. Care s-a statornicit într-un anumit loc. – V. stabili.
stabilopod
STABILOPÓD, stabilopozi, s. m. Bloc de beton în formă de stea, cu patru suporturi prevăzuți la capete cu protuberanțe de forma unor creste rotunjite, constituind ansambluri stabile, folosit la împingerea apei. – Din rus. stabilopod. DOOM
*stabilopód s. m., pl. stabilopózi
stabilovolt
STABILOVÓLT s. m. v. stabilivolt. DOOM
stabilivólt s. m., pl. stabilivólți
stabilovoltul
STABILOVÓLT s. m. v. stabilivolt. DOOM
stabilivólt s. m., pl. stabilivólți
stabilovoltului
STABILOVÓLT s. m. v. stabilivolt. DOOM
stabilivólt s. m., pl. stabilivólți
stabilovolți
STABILOVÓLT s. m. v. stabilivolt. DOOM
stabilivólt s. m., pl. stabilivólți
stabilovolții
STABILOVÓLT s. m. v. stabilivolt. DOOM
stabilivólt s. m., pl. stabilivólți
stabilovolților
STABILOVÓLT s. m. v. stabilivolt. DOOM
stabilivólt s. m., pl. stabilivólți
stabilul
STABÍL, -Ă, stabili, -e, adj. 1. Care este bine așezat sau fixat, care nu se răstoarnă, care nu se clatină; trainic, solid. 2. Care nu se schimbă, care nu fluctuează; statornic; ferm. ♦ (Despre substanțe) Care nu se descompune de la sine; care nu poate fi descompus (decât cu greu) într-o reacție. ♦ (Despre populații) Care locuiește permanent în același loc. – Din lat. stabilis. DOOM
stabíl adj. m., pl. stabíli; f. stabílă, pl. stabíle
stabilului
STABÍL, -Ă, stabili, -e, adj. 1. Care este bine așezat sau fixat, care nu se răstoarnă, care nu se clatină; trainic, solid. 2. Care nu se schimbă, care nu fluctuează; statornic; ferm. ♦ (Despre substanțe) Care nu se descompune de la sine; care nu poate fi descompus (decât cu greu) într-o reacție. ♦ (Despre populații) Care locuiește permanent în același loc. – Din lat. stabilis. DOOM
stabíl adj. m., pl. stabíli; f. stabílă, pl. stabíle
stabor
STABÓR, staboruri, s. n. Sfat, tribunal al țiganilor. – Cuv. țig. DOOM
stabór s. n., pl. stabóruri
stabulația
STABULÁȚIE s. f. Procedeu de întreținere și hrănire a animalelor prin menținerea lor în grajd pe perioada de iarnă sau pe întreaga perioadă de creștere, de îngrășare, de mulgere etc. – Din fr. stabulation. DOOM
stabuláție (-ți-e) s. f., art. stabuláția (-ți-a), g.-d. stabuláții, art. stabuláției
stabulație
STABULÁȚIE s. f. Procedeu de întreținere și hrănire a animalelor prin menținerea lor în grajd pe perioada de iarnă sau pe întreaga perioadă de creștere, de îngrășare, de mulgere etc. – Din fr. stabulation. DOOM
stabuláție (-ți-e) s. f., art. stabuláția (-ți-a), g.-d. stabuláții, art. stabuláției
stabulației
STABULÁȚIE s. f. Procedeu de întreținere și hrănire a animalelor prin menținerea lor în grajd pe perioada de iarnă sau pe întreaga perioadă de creștere, de îngrășare, de mulgere etc. – Din fr. stabulation. DOOM
stabuláție (-ți-e) s. f., art. stabuláția (-ți-a), g.-d. stabuláții, art. stabuláției
stabulații
STABULÁȚIE s. f. Procedeu de întreținere și hrănire a animalelor prin menținerea lor în grajd pe perioada de iarnă sau pe întreaga perioadă de creștere, de îngrășare, de mulgere etc. – Din fr. stabulation. DOOM
stabuláție (-ți-e) s. f., art. stabuláția (-ți-a), g.-d. stabuláții, art. stabuláției
stabulațiune
STABULAȚIÚNE s. f. v. stabulație.
stacan
STACÁNĂ, stacane, s. f. (Pop. și fam.) Cană de pământ, ceașcă sau pahar mare. ♦ Conținutul unui astfel de vas. [Var.: (reg.) stacán s. n.] – Din rus. stakan. DOOM
stacánă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. stacánei; pl. stacáne
stacana
STACÁNĂ, stacane, s. f. (Pop. și fam.) Cană de pământ, ceașcă sau pahar mare. ♦ Conținutul unui astfel de vas. [Var.: (reg.) stacán s. n.] – Din rus. stakan. DOOM
stacánă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. stacánei; pl. stacáne
stacane
STACÁNĂ, stacane, s. f. (Pop. și fam.) Cană de pământ, ceașcă sau pahar mare. ♦ Conținutul unui astfel de vas. [Var.: (reg.) stacán s. n.] – Din rus. stakan. DOOM
stacánă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. stacánei; pl. stacáne
stacanei
STACÁNĂ, stacane, s. f. (Pop. și fam.) Cană de pământ, ceașcă sau pahar mare. ♦ Conținutul unui astfel de vas. [Var.: (reg.) stacán s. n.] – Din rus. stakan. DOOM
stacánă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. stacánei; pl. stacáne
stacanele
STACÁNĂ, stacane, s. f. (Pop. și fam.) Cană de pământ, ceașcă sau pahar mare. ♦ Conținutul unui astfel de vas. [Var.: (reg.) stacán s. n.] – Din rus. stakan. DOOM
stacánă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. stacánei; pl. stacáne
stacanelor
STACÁNĂ, stacane, s. f. (Pop. și fam.) Cană de pământ, ceașcă sau pahar mare. ♦ Conținutul unui astfel de vas. [Var.: (reg.) stacán s. n.] – Din rus. stakan. DOOM
stacánă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. stacánei; pl. stacáne
stacato
STACÁTO adv. (Indicînd modul de executare a unui grup de note muzicale; în opoziție cu legato) În mod izolat, fiecare notă separat. Magda... se așezase dinaintea pianului și scherzando, andante, stacato... se alinta cu degete ușoare pe clapele albe și negre ale pianului. HOGAȘ, M. N. 48. ♦ (Substantivat, n.) Parte dintr-o compoziție muzicală executată în felul descris mai sus.
staccato
STACCÁTO adv. (Indică modul de executare a unei compoziții muzicale) Izolat prin pauze scurte de celelalte note; în mod sacadat. ♦ (Substantivat, n.) (Parte dintr-o) compoziție muzicală executată în mod sacadat. – Cuv. it. DOOM
staccáto (it.) adv.
staccatoul
STACCÁTO adv. (Indică modul de executare a unei compoziții muzicale) Izolat prin pauze scurte de celelalte note; în mod sacadat. ♦ (Substantivat, n.) (Parte dintr-o) compoziție muzicală executată în mod sacadat. – Cuv. it. DOOM
staccáto (it.) adv.
staccatoului
STACCÁTO adv. (Indică modul de executare a unei compoziții muzicale) Izolat prin pauze scurte de celelalte note; în mod sacadat. ♦ (Substantivat, n.) (Parte dintr-o) compoziție muzicală executată în mod sacadat. – Cuv. it. DOOM
staccáto (it.) adv.
stachet
stachét (-ți), s. m. – Țăruș. – Var. tachet. Germ. Stacket (Tiktin).
stachetă
STACHÉTĂ s. f. v. ștachetă. DOOM
ștachétă s. f., g.-d. art. ștachétei; pl. ștachéte
stachie
stachie, stachii s. f. (intl., înv.) palmă.
stachys
VINDECEÁ, vindecele, s. f. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu flori purpurii, cu proprietăți medicinale (Stachys officinalis). – Vindeca + suf. -ea.
stacoj
STACÓȘ s. m. v. stacoj. DOOM
stacój (înv., reg.) s. m., pl. stacóji
stacoji
STACÓȘ s. m. v. stacoj. DOOM
stacój (înv., reg.) s. m., pl. stacóji
stacojia
STACOJÍU, -ÍE, (1) stacojii, adj., s. n. 1. Adj. De culoare roșie-aprins (ca a stacojului sau ca a racului fiert). 2. S. n. Culoare stacojie (1). [Var.: (reg.) stacoșíu, -íe adj.] – Stacoj + suf. -iu. DOOM
*stacojíu s. n., art. stacojíul
stacojie
STACOJÍU, -ÍE, (1) stacojii, adj., s. n. 1. Adj. De culoare roșie-aprins (ca a stacojului sau ca a racului fiert). 2. S. n. Culoare stacojie (1). [Var.: (reg.) stacoșíu, -íe adj.] – Stacoj + suf. -iu. DOOM
*stacojíu s. n., art. stacojíul
stacojiei
STACOJÍU, -ÍE, (1) stacojii, adj., s. n. 1. Adj. De culoare roșie-aprins (ca a stacojului sau ca a racului fiert). 2. S. n. Culoare stacojie (1). [Var.: (reg.) stacoșíu, -íe adj.] – Stacoj + suf. -iu. DOOM
*stacojíu s. n., art. stacojíul
stacojii
STACÓȘ s. m. v. stacoj. DOOM
stacój (înv., reg.) s. m., pl. stacóji
stacojii
STACOJÍU, -ÍE, (1) stacojii, adj., s. n. 1. Adj. De culoare roșie-aprins (ca a stacojului sau ca a racului fiert). 2. S. n. Culoare stacojie (1). [Var.: (reg.) stacoșíu, -íe adj.] – Stacoj + suf. -iu. DOOM
*stacojíu s. n., art. stacojíul
stacojiii
STACOJÍU, -ÍE, (1) stacojii, adj., s. n. 1. Adj. De culoare roșie-aprins (ca a stacojului sau ca a racului fiert). 2. S. n. Culoare stacojie (1). [Var.: (reg.) stacoșíu, -íe adj.] – Stacoj + suf. -iu. DOOM
*stacojíu s. n., art. stacojíul
stacojiile
STACOJÍU, -ÍE, (1) stacojii, adj., s. n. 1. Adj. De culoare roșie-aprins (ca a stacojului sau ca a racului fiert). 2. S. n. Culoare stacojie (1). [Var.: (reg.) stacoșíu, -íe adj.] – Stacoj + suf. -iu. DOOM
*stacojíu s. n., art. stacojíul
stacojiilor
STACOJÍU, -ÍE, (1) stacojii, adj., s. n. 1. Adj. De culoare roșie-aprins (ca a stacojului sau ca a racului fiert). 2. S. n. Culoare stacojie (1). [Var.: (reg.) stacoșíu, -íe adj.] – Stacoj + suf. -iu. DOOM
*stacojíu s. n., art. stacojíul
stacojilor
STACÓȘ s. m. v. stacoj. DOOM
stacój (înv., reg.) s. m., pl. stacóji
stacojiu
STACOJÍU, -ÍE, (1) stacojii, adj., s. n. 1. Adj. De culoare roșie-aprins (ca a stacojului sau ca a racului fiert). 2. S. n. Culoare stacojie (1). [Var.: (reg.) stacoșíu, -íe adj.] – Stacoj + suf. -iu. DOOM
*stacojíu s. n., art. stacojíul
stacojiul
STACOJÍU, -ÍE, (1) stacojii, adj., s. n. 1. Adj. De culoare roșie-aprins (ca a stacojului sau ca a racului fiert). 2. S. n. Culoare stacojie (1). [Var.: (reg.) stacoșíu, -íe adj.] – Stacoj + suf. -iu. DOOM
*stacojíu s. n., art. stacojíul
stacojiului
STACOJÍU, -ÍE, (1) stacojii, adj., s. n. 1. Adj. De culoare roșie-aprins (ca a stacojului sau ca a racului fiert). 2. S. n. Culoare stacojie (1). [Var.: (reg.) stacoșíu, -íe adj.] – Stacoj + suf. -iu. DOOM
*stacojíu s. n., art. stacojíul
stacojul
STACÓȘ s. m. v. stacoj. DOOM
stacój (înv., reg.) s. m., pl. stacóji
stacojului
STACÓȘ s. m. v. stacoj. DOOM
stacój (înv., reg.) s. m., pl. stacóji
stacoș
STACÓȘ s. m. v. stacoj. DOOM
stacój (înv., reg.) s. m., pl. stacóji
stacoșiu
STACOJÍU, -ÍE, (1) stacojii, adj., s. n. 1. Adj. De culoare roșie-aprins (ca a stacojului sau ca a racului fiert). 2. S. n. Culoare stacojie (1). [Var.: (reg.) stacoșíu, -íe adj.] – Stacoj + suf. -iu. DOOM
*stacojíu s. n., art. stacojíul
stadia
STÁDIE, stadii, s. f. Miră sau riglă gradată în centimetri, folosită în topografie la măsurarea indirectă a distanțelor terestre sau a cotelor relative ale punctelor de pe teren. – Din fr. stadia. DOOM
stádie (-di-e) s. f., art. stádia (-di-a), g.-d. art. stádiei; pl. stádii, art. stádiile (-di-i-)
stadial
STADIÁL, -Ă, stadiali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se dezvoltă în etape, în faze. 2. Adj. (Biol.) Care se referă la stadiile de dezvoltare a organismelor. 3. S. n. (Geol.) Interval de scurtă durată în timpul unei glaciații, când, datorită unei scăderi mai accentuate a temperaturii medii anuale, s-a manifestat o extindere maximă a ghețarilor. [Pr.: -di-al] – Din germ. stadial, lat. stadialis. DOOM
stadiál2 (-di-al) s. n.
stadiala
STADIÁL, -Ă, stadiali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se dezvoltă în etape, în faze. 2. Adj. (Biol.) Care se referă la stadiile de dezvoltare a organismelor. 3. S. n. (Geol.) Interval de scurtă durată în timpul unei glaciații, când, datorită unei scăderi mai accentuate a temperaturii medii anuale, s-a manifestat o extindere maximă a ghețarilor. [Pr.: -di-al] – Din germ. stadial, lat. stadialis. DOOM
stadiál2 (-di-al) s. n.
stadiale
STADIÁL, -Ă, stadiali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se dezvoltă în etape, în faze. 2. Adj. (Biol.) Care se referă la stadiile de dezvoltare a organismelor. 3. S. n. (Geol.) Interval de scurtă durată în timpul unei glaciații, când, datorită unei scăderi mai accentuate a temperaturii medii anuale, s-a manifestat o extindere maximă a ghețarilor. [Pr.: -di-al] – Din germ. stadial, lat. stadialis. DOOM
stadiál2 (-di-al) s. n.
stadialei
STADIÁL, -Ă, stadiali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se dezvoltă în etape, în faze. 2. Adj. (Biol.) Care se referă la stadiile de dezvoltare a organismelor. 3. S. n. (Geol.) Interval de scurtă durată în timpul unei glaciații, când, datorită unei scăderi mai accentuate a temperaturii medii anuale, s-a manifestat o extindere maximă a ghețarilor. [Pr.: -di-al] – Din germ. stadial, lat. stadialis. DOOM
stadiál2 (-di-al) s. n.
stadialele
STADIÁL, -Ă, stadiali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se dezvoltă în etape, în faze. 2. Adj. (Biol.) Care se referă la stadiile de dezvoltare a organismelor. 3. S. n. (Geol.) Interval de scurtă durată în timpul unei glaciații, când, datorită unei scăderi mai accentuate a temperaturii medii anuale, s-a manifestat o extindere maximă a ghețarilor. [Pr.: -di-al] – Din germ. stadial, lat. stadialis. DOOM
stadiál2 (-di-al) s. n.
stadialelor
STADIÁL, -Ă, stadiali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se dezvoltă în etape, în faze. 2. Adj. (Biol.) Care se referă la stadiile de dezvoltare a organismelor. 3. S. n. (Geol.) Interval de scurtă durată în timpul unei glaciații, când, datorită unei scăderi mai accentuate a temperaturii medii anuale, s-a manifestat o extindere maximă a ghețarilor. [Pr.: -di-al] – Din germ. stadial, lat. stadialis. DOOM
stadiál2 (-di-al) s. n.
stadiali
STADIÁL, -Ă, stadiali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se dezvoltă în etape, în faze. 2. Adj. (Biol.) Care se referă la stadiile de dezvoltare a organismelor. 3. S. n. (Geol.) Interval de scurtă durată în timpul unei glaciații, când, datorită unei scăderi mai accentuate a temperaturii medii anuale, s-a manifestat o extindere maximă a ghețarilor. [Pr.: -di-al] – Din germ. stadial, lat. stadialis. DOOM
stadiál2 (-di-al) s. n.
stadialii
STADIÁL, -Ă, stadiali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se dezvoltă în etape, în faze. 2. Adj. (Biol.) Care se referă la stadiile de dezvoltare a organismelor. 3. S. n. (Geol.) Interval de scurtă durată în timpul unei glaciații, când, datorită unei scăderi mai accentuate a temperaturii medii anuale, s-a manifestat o extindere maximă a ghețarilor. [Pr.: -di-al] – Din germ. stadial, lat. stadialis. DOOM
stadiál2 (-di-al) s. n.
stadialilor
STADIÁL, -Ă, stadiali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se dezvoltă în etape, în faze. 2. Adj. (Biol.) Care se referă la stadiile de dezvoltare a organismelor. 3. S. n. (Geol.) Interval de scurtă durată în timpul unei glaciații, când, datorită unei scăderi mai accentuate a temperaturii medii anuale, s-a manifestat o extindere maximă a ghețarilor. [Pr.: -di-al] – Din germ. stadial, lat. stadialis. DOOM
stadiál2 (-di-al) s. n.
stadialitate
STADIALITÁTE s.f. Teorie idealistă, formulată de N. I. Marr și aplicată de adepții lui, care explica trecerea limbii de la o calitate veche la alta nouă prin explozii bruște. [Pron. -di-a-. / < stadial + -itate].
stadialitatea
STADIALITÁTE s.f. Teorie idealistă, formulată de N. I. Marr și aplicată de adepții lui, care explica trecerea limbii de la o calitate veche la alta nouă prin explozii bruște. [Pron. -di-a-. / < stadial + -itate].
stadialități
STADIALITÁTE s.f. Teorie idealistă, formulată de N. I. Marr și aplicată de adepții lui, care explica trecerea limbii de la o calitate veche la alta nouă prin explozii bruște. [Pron. -di-a-. / < stadial + -itate].
stadialității
STADIALITÁTE s.f. Teorie idealistă, formulată de N. I. Marr și aplicată de adepții lui, care explica trecerea limbii de la o calitate veche la alta nouă prin explozii bruște. [Pron. -di-a-. / < stadial + -itate].
stadialul
STADIÁL, -Ă, stadiali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se dezvoltă în etape, în faze. 2. Adj. (Biol.) Care se referă la stadiile de dezvoltare a organismelor. 3. S. n. (Geol.) Interval de scurtă durată în timpul unei glaciații, când, datorită unei scăderi mai accentuate a temperaturii medii anuale, s-a manifestat o extindere maximă a ghețarilor. [Pr.: -di-al] – Din germ. stadial, lat. stadialis. DOOM
stadiál2 (-di-al) s. n.
stadialului
STADIÁL, -Ă, stadiali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se dezvoltă în etape, în faze. 2. Adj. (Biol.) Care se referă la stadiile de dezvoltare a organismelor. 3. S. n. (Geol.) Interval de scurtă durată în timpul unei glaciații, când, datorită unei scăderi mai accentuate a temperaturii medii anuale, s-a manifestat o extindere maximă a ghețarilor. [Pr.: -di-al] – Din germ. stadial, lat. stadialis. DOOM
stadiál2 (-di-al) s. n.
stadie
STÁDIE, stadii, s. f. Miră sau riglă gradată în centimetri, folosită în topografie la măsurarea indirectă a distanțelor terestre sau a cotelor relative ale punctelor de pe teren. – Din fr. stadia. DOOM
stádie (-di-e) s. f., art. stádia (-di-a), g.-d. art. stádiei; pl. stádii, art. stádiile (-di-i-)
stadiei
STÁDIE, stadii, s. f. Miră sau riglă gradată în centimetri, folosită în topografie la măsurarea indirectă a distanțelor terestre sau a cotelor relative ale punctelor de pe teren. – Din fr. stadia. DOOM
stádie (-di-e) s. f., art. stádia (-di-a), g.-d. art. stádiei; pl. stádii, art. stádiile (-di-i-)
stadii
STÁDIE, stadii, s. f. Miră sau riglă gradată în centimetri, folosită în topografie la măsurarea indirectă a distanțelor terestre sau a cotelor relative ale punctelor de pe teren. – Din fr. stadia. DOOM
stádie (-di-e) s. f., art. stádia (-di-a), g.-d. art. stádiei; pl. stádii, art. stádiile (-di-i-)
stadii
STÁDIU, stadii, s. n. 1. Fiecare dintre perioadele distincte în evoluția unui proces istoric, social, politic etc. sau a unui fenomen din natură; fază, etapă. 2. Veche unitate de măsură pentru lungime la greci, care varia între 147 și 192 de metri. – Din fr. stade, lat. stadium. DOOM
stádiu (etapă) [diu pron. diu] s. n., art. stádiul; pl. stádii, art. stádiile (-di-i-)
stadiile
STÁDIE, stadii, s. f. Miră sau riglă gradată în centimetri, folosită în topografie la măsurarea indirectă a distanțelor terestre sau a cotelor relative ale punctelor de pe teren. – Din fr. stadia. DOOM
stádie (-di-e) s. f., art. stádia (-di-a), g.-d. art. stádiei; pl. stádii, art. stádiile (-di-i-)
stadiile
STÁDIU, stadii, s. n. 1. Fiecare dintre perioadele distincte în evoluția unui proces istoric, social, politic etc. sau a unui fenomen din natură; fază, etapă. 2. Veche unitate de măsură pentru lungime la greci, care varia între 147 și 192 de metri. – Din fr. stade, lat. stadium. DOOM
stádiu (etapă) [diu pron. diu] s. n., art. stádiul; pl. stádii, art. stádiile (-di-i-)
stadiilor
STÁDIE, stadii, s. f. Miră sau riglă gradată în centimetri, folosită în topografie la măsurarea indirectă a distanțelor terestre sau a cotelor relative ale punctelor de pe teren. – Din fr. stadia. DOOM
stádie (-di-e) s. f., art. stádia (-di-a), g.-d. art. stádiei; pl. stádii, art. stádiile (-di-i-)
stadiilor
STÁDIU, stadii, s. n. 1. Fiecare dintre perioadele distincte în evoluția unui proces istoric, social, politic etc. sau a unui fenomen din natură; fază, etapă. 2. Veche unitate de măsură pentru lungime la greci, care varia între 147 și 192 de metri. – Din fr. stade, lat. stadium. DOOM
stádiu (etapă) [diu pron. diu] s. n., art. stádiul; pl. stádii, art. stádiile (-di-i-)
stadimetre
STADIMÉTRU, stadimetre, s. n. Instrument topografic optic pentru măsurarea indirectă a distanțelor dintre două puncte terestre. – Din fr. stadimétre. DOOM
stadimétru (-me-tru) s. n., art. stadimétrul; pl. stadimétre
stadimetrele
STADIMÉTRU, stadimetre, s. n. Instrument topografic optic pentru măsurarea indirectă a distanțelor dintre două puncte terestre. – Din fr. stadimétre. DOOM
stadimétru (-me-tru) s. n., art. stadimétrul; pl. stadimétre
stadimetrelor
STADIMÉTRU, stadimetre, s. n. Instrument topografic optic pentru măsurarea indirectă a distanțelor dintre două puncte terestre. – Din fr. stadimétre. DOOM
stadimétru (-me-tru) s. n., art. stadimétrul; pl. stadimétre
stadimetria
STADIMETRÍE s. f. Operație topografică pentru întocmirea planurilor și a hărților, în care distanțele terestre se determină pe cale optică. – Din fr. stadimétrie. DOOM
stadimetríe (-me-tri-) s. f., art. stadimetría, g.-d. stadimetríi, art. stadimetríei
stadimetric
STADIMÉTRIC, -Ă, stadimetrici, -ce, adj. Care aparține stadimetriei, privitor la stadimetrie; care se folosește în stadimetrie. – Din fr. stadimétrique. DOOM
stadimétric (-me-tric) adj. m., pl. stadimétrici; f. stadimétrică, pl. stadimétrice
stadimetrica
STADIMÉTRIC, -Ă, stadimetrici, -ce, adj. Care aparține stadimetriei, privitor la stadimetrie; care se folosește în stadimetrie. – Din fr. stadimétrique. DOOM
stadimétric (-me-tric) adj. m., pl. stadimétrici; f. stadimétrică, pl. stadimétrice
stadimetrice
STADIMÉTRIC, -Ă, stadimetrici, -ce, adj. Care aparține stadimetriei, privitor la stadimetrie; care se folosește în stadimetrie. – Din fr. stadimétrique. DOOM
stadimétric (-me-tric) adj. m., pl. stadimétrici; f. stadimétrică, pl. stadimétrice
stadimetricei
STADIMÉTRIC, -Ă, stadimetrici, -ce, adj. Care aparține stadimetriei, privitor la stadimetrie; care se folosește în stadimetrie. – Din fr. stadimétrique. DOOM
stadimétric (-me-tric) adj. m., pl. stadimétrici; f. stadimétrică, pl. stadimétrice
stadimetricele
STADIMÉTRIC, -Ă, stadimetrici, -ce, adj. Care aparține stadimetriei, privitor la stadimetrie; care se folosește în stadimetrie. – Din fr. stadimétrique. DOOM
stadimétric (-me-tric) adj. m., pl. stadimétrici; f. stadimétrică, pl. stadimétrice
stadimetricelor
STADIMÉTRIC, -Ă, stadimetrici, -ce, adj. Care aparține stadimetriei, privitor la stadimetrie; care se folosește în stadimetrie. – Din fr. stadimétrique. DOOM
stadimétric (-me-tric) adj. m., pl. stadimétrici; f. stadimétrică, pl. stadimétrice
stadimetrici
STADIMÉTRIC, -Ă, stadimetrici, -ce, adj. Care aparține stadimetriei, privitor la stadimetrie; care se folosește în stadimetrie. – Din fr. stadimétrique. DOOM
stadimétric (-me-tric) adj. m., pl. stadimétrici; f. stadimétrică, pl. stadimétrice
stadimetricii
STADIMÉTRIC, -Ă, stadimetrici, -ce, adj. Care aparține stadimetriei, privitor la stadimetrie; care se folosește în stadimetrie. – Din fr. stadimétrique. DOOM
stadimétric (-me-tric) adj. m., pl. stadimétrici; f. stadimétrică, pl. stadimétrice
stadimetricilor
STADIMÉTRIC, -Ă, stadimetrici, -ce, adj. Care aparține stadimetriei, privitor la stadimetrie; care se folosește în stadimetrie. – Din fr. stadimétrique. DOOM
stadimétric (-me-tric) adj. m., pl. stadimétrici; f. stadimétrică, pl. stadimétrice
stadimetricul
STADIMÉTRIC, -Ă, stadimetrici, -ce, adj. Care aparține stadimetriei, privitor la stadimetrie; care se folosește în stadimetrie. – Din fr. stadimétrique. DOOM
stadimétric (-me-tric) adj. m., pl. stadimétrici; f. stadimétrică, pl. stadimétrice
stadimetricului
STADIMÉTRIC, -Ă, stadimetrici, -ce, adj. Care aparține stadimetriei, privitor la stadimetrie; care se folosește în stadimetrie. – Din fr. stadimétrique. DOOM
stadimétric (-me-tric) adj. m., pl. stadimétrici; f. stadimétrică, pl. stadimétrice
stadimetrie
STADIMETRÍE s. f. Operație topografică pentru întocmirea planurilor și a hărților, în care distanțele terestre se determină pe cale optică. – Din fr. stadimétrie. DOOM
stadimetríe (-me-tri-) s. f., art. stadimetría, g.-d. stadimetríi, art. stadimetríei
stadimetriei
STADIMETRÍE s. f. Operație topografică pentru întocmirea planurilor și a hărților, în care distanțele terestre se determină pe cale optică. – Din fr. stadimétrie. DOOM
stadimetríe (-me-tri-) s. f., art. stadimetría, g.-d. stadimetríi, art. stadimetríei
stadimetrii
STADIMETRÍE s. f. Operație topografică pentru întocmirea planurilor și a hărților, în care distanțele terestre se determină pe cale optică. – Din fr. stadimétrie. DOOM
stadimetríe (-me-tri-) s. f., art. stadimetría, g.-d. stadimetríi, art. stadimetríei
stadimetriile
STADIMETRÍE s. f. Operație topografică pentru întocmirea planurilor și a hărților, în care distanțele terestre se determină pe cale optică. – Din fr. stadimétrie. DOOM
stadimetríe (-me-tri-) s. f., art. stadimetría, g.-d. stadimetríi, art. stadimetríei
stadimetriilor
STADIMETRÍE s. f. Operație topografică pentru întocmirea planurilor și a hărților, în care distanțele terestre se determină pe cale optică. – Din fr. stadimétrie. DOOM
stadimetríe (-me-tri-) s. f., art. stadimetría, g.-d. stadimetríi, art. stadimetríei
stadimetru
STADIMÉTRU, stadimetre, s. n. Instrument topografic optic pentru măsurarea indirectă a distanțelor dintre două puncte terestre. – Din fr. stadimétre. DOOM
stadimétru (-me-tru) s. n., art. stadimétrul; pl. stadimétre
stadimetrul
STADIMÉTRU, stadimetre, s. n. Instrument topografic optic pentru măsurarea indirectă a distanțelor dintre două puncte terestre. – Din fr. stadimétre. DOOM
stadimétru (-me-tru) s. n., art. stadimétrul; pl. stadimétre
stadimetrului
STADIMÉTRU, stadimetre, s. n. Instrument topografic optic pentru măsurarea indirectă a distanțelor dintre două puncte terestre. – Din fr. stadimétre. DOOM
stadimétru (-me-tru) s. n., art. stadimétrul; pl. stadimétre
stadioane
STADIÓN, stadioane, s. n. Teren amenajat pentru competiții sportive, cu tribune pentru spectatori. ♦ Spectatorii aflați în tribune, la o competiție sportivă. [Pr.: -di-on] – Din germ. Stadion. DOOM
stadión (-di-on) s. n., pl. stadioáne
stadioanele
STADIÓN, stadioane, s. n. Teren amenajat pentru competiții sportive, cu tribune pentru spectatori. ♦ Spectatorii aflați în tribune, la o competiție sportivă. [Pr.: -di-on] – Din germ. Stadion. DOOM
stadión (-di-on) s. n., pl. stadioáne
stadioanelor
STADIÓN, stadioane, s. n. Teren amenajat pentru competiții sportive, cu tribune pentru spectatori. ♦ Spectatorii aflați în tribune, la o competiție sportivă. [Pr.: -di-on] – Din germ. Stadion. DOOM
stadión (-di-on) s. n., pl. stadioáne
stadion
STADIÓN, stadioane, s. n. Teren amenajat pentru competiții sportive, cu tribune pentru spectatori. ♦ Spectatorii aflați în tribune, la o competiție sportivă. [Pr.: -di-on] – Din germ. Stadion. DOOM
stadión (-di-on) s. n., pl. stadioáne
stadionul
STADIÓN, stadioane, s. n. Teren amenajat pentru competiții sportive, cu tribune pentru spectatori. ♦ Spectatorii aflați în tribune, la o competiție sportivă. [Pr.: -di-on] – Din germ. Stadion. DOOM
stadión (-di-on) s. n., pl. stadioáne
stadionului
STADIÓN, stadioane, s. n. Teren amenajat pentru competiții sportive, cu tribune pentru spectatori. ♦ Spectatorii aflați în tribune, la o competiție sportivă. [Pr.: -di-on] – Din germ. Stadion. DOOM
stadión (-di-on) s. n., pl. stadioáne
stadiu
STÁDIU, stadii, s. n. 1. Fiecare dintre perioadele distincte în evoluția unui proces istoric, social, politic etc. sau a unui fenomen din natură; fază, etapă. 2. Veche unitate de măsură pentru lungime la greci, care varia între 147 și 192 de metri. – Din fr. stade, lat. stadium. DOOM
stádiu (etapă) [diu pron. diu] s. n., art. stádiul; pl. stádii, art. stádiile (-di-i-)
stadiul
STÁDIU, stadii, s. n. 1. Fiecare dintre perioadele distincte în evoluția unui proces istoric, social, politic etc. sau a unui fenomen din natură; fază, etapă. 2. Veche unitate de măsură pentru lungime la greci, care varia între 147 și 192 de metri. – Din fr. stade, lat. stadium. DOOM
stádiu (etapă) [diu pron. diu] s. n., art. stádiul; pl. stádii, art. stádiile (-di-i-)
stadiului
STÁDIU, stadii, s. n. 1. Fiecare dintre perioadele distincte în evoluția unui proces istoric, social, politic etc. sau a unui fenomen din natură; fază, etapă. 2. Veche unitate de măsură pentru lungime la greci, care varia între 147 și 192 de metri. – Din fr. stade, lat. stadium. DOOM
stádiu (etapă) [diu pron. diu] s. n., art. stádiul; pl. stádii, art. stádiile (-di-i-)
stadoală
STANDOÁLĂ, standoale, s. f. (Mold., Bucov.) Hambar în care se păstrează grînele. M-oi duce într-o noapte la Forăști, la standoale, unde țin ciocoii grîul, și dau foc. SADOVEANU, N. F. 50. În fundul livezii boierești, în partea standoalelor, era și bojdeuca mea. ȘEZ. I 147. – Variante: (Mold.) stadoálă, stodólă (La TDRG, KOGĂLNICEANU, S. 191) s. f.
stafaj
STAFÁJ s.n. (Arhit.; rar) Ornamentație, împodobire; amestec plastic folosit cu piatră pentru decorații arhitecturale. [Cf. it. staffa].
stafaje
STAFÁJ s.n. (Arhit.; rar) Ornamentație, împodobire; amestec plastic folosit cu piatră pentru decorații arhitecturale. [Cf. it. staffa].
stafajele
STAFÁJ s.n. (Arhit.; rar) Ornamentație, împodobire; amestec plastic folosit cu piatră pentru decorații arhitecturale. [Cf. it. staffa].
stafajelor
STAFÁJ s.n. (Arhit.; rar) Ornamentație, împodobire; amestec plastic folosit cu piatră pentru decorații arhitecturale. [Cf. it. staffa].
stafajul
STAFÁJ s.n. (Arhit.; rar) Ornamentație, împodobire; amestec plastic folosit cu piatră pentru decorații arhitecturale. [Cf. it. staffa].
stafajului
STAFÁJ s.n. (Arhit.; rar) Ornamentație, împodobire; amestec plastic folosit cu piatră pentru decorații arhitecturale. [Cf. it. staffa].
stafetă
STAFÉTĂ s. f. v. ștafetă.
staff
STAFF, staffuri, s. n. Grup de persoane cu atribuții speciale, de conducere a unei întreprinderi, a unei organizații etc. – Din engl. staff. DOOM
*staff (angl.) s. n., pl. stáffuri
stafia
STAFÍE, stafii, s. f. Ființă ireală pe care cred (sau pretind) că o văd unii oameni, și care ar reprezenta de obicei duhul unui mort legat de pământ; fantomă, nălucă, strigoi. ♦ Fig. (Fam.) Persoană urâtă (și slabă). [Acc. și: stáfie] – Cf. ngr. stihíon. DOOM
stafíe s. f., art. stafía, g.-d. art. stafíei; pl. stafíi, art. stafíile
stafida
STAFÍDĂ, stafide, s. f. Boabă uscată și fără semințe a anumitor specii de struguri (folosită la prepararea unor mâncăruri și prăjituri). [Var.: strafídă s. f.] – Din ngr. stafída. DOOM
stafídă s. f., g.-d. art. stafídei; pl. stafíde
stafide
STAFÍDĂ, stafide, s. f. Boabă uscată și fără semințe a anumitor specii de struguri (folosită la prepararea unor mâncăruri și prăjituri). [Var.: strafídă s. f.] – Din ngr. stafída. DOOM
stafídă s. f., g.-d. art. stafídei; pl. stafíde
stafidea
STAFIDÍ, stafidesc, vb. IV. Refl. (Despre boabele de struguri) A se usca; a deveni stafide. ♦ Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A se zbârci, a se încreți (ca o stafidă) din cauza slăbirii excesive, a bătrâneții etc. – Din stafidă. DOOM
!stafidí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stafidéște, imperf. 3 sg. se stafideá; conj. prez. 3 să se stafideáscă
stafideai
STAFIDÍ, stafidesc, vb. IV. Refl. (Despre boabele de struguri) A se usca; a deveni stafide. ♦ Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A se zbârci, a se încreți (ca o stafidă) din cauza slăbirii excesive, a bătrâneții etc. – Din stafidă. DOOM
!stafidí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stafidéște, imperf. 3 sg. se stafideá; conj. prez. 3 să se stafideáscă
stafideam
STAFIDÍ, stafidesc, vb. IV. Refl. (Despre boabele de struguri) A se usca; a deveni stafide. ♦ Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A se zbârci, a se încreți (ca o stafidă) din cauza slăbirii excesive, a bătrâneții etc. – Din stafidă. DOOM
!stafidí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stafidéște, imperf. 3 sg. se stafideá; conj. prez. 3 să se stafideáscă
stafidească
STAFIDÍ, stafidesc, vb. IV. Refl. (Despre boabele de struguri) A se usca; a deveni stafide. ♦ Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A se zbârci, a se încreți (ca o stafidă) din cauza slăbirii excesive, a bătrâneții etc. – Din stafidă. DOOM
!stafidí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stafidéște, imperf. 3 sg. se stafideá; conj. prez. 3 să se stafideáscă
stafideau
STAFIDÍ, stafidesc, vb. IV. Refl. (Despre boabele de struguri) A se usca; a deveni stafide. ♦ Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A se zbârci, a se încreți (ca o stafidă) din cauza slăbirii excesive, a bătrâneții etc. – Din stafidă. DOOM
!stafidí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stafidéște, imperf. 3 sg. se stafideá; conj. prez. 3 să se stafideáscă
stafideați
STAFIDÍ, stafidesc, vb. IV. Refl. (Despre boabele de struguri) A se usca; a deveni stafide. ♦ Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A se zbârci, a se încreți (ca o stafidă) din cauza slăbirii excesive, a bătrâneții etc. – Din stafidă. DOOM
!stafidí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stafidéște, imperf. 3 sg. se stafideá; conj. prez. 3 să se stafideáscă
stafidei
STAFÍDĂ, stafide, s. f. Boabă uscată și fără semințe a anumitor specii de struguri (folosită la prepararea unor mâncăruri și prăjituri). [Var.: strafídă s. f.] – Din ngr. stafída. DOOM
stafídă s. f., g.-d. art. stafídei; pl. stafíde
stafidele
STAFÍDĂ, stafide, s. f. Boabă uscată și fără semințe a anumitor specii de struguri (folosită la prepararea unor mâncăruri și prăjituri). [Var.: strafídă s. f.] – Din ngr. stafída. DOOM
stafídă s. f., g.-d. art. stafídei; pl. stafíde
stafidelor
STAFÍDĂ, stafide, s. f. Boabă uscată și fără semințe a anumitor specii de struguri (folosită la prepararea unor mâncăruri și prăjituri). [Var.: strafídă s. f.] – Din ngr. stafída. DOOM
stafídă s. f., g.-d. art. stafídei; pl. stafíde
stafidesc
STAFIDÍ, stafidesc, vb. IV. Refl. (Despre boabele de struguri) A se usca; a deveni stafide. ♦ Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A se zbârci, a se încreți (ca o stafidă) din cauza slăbirii excesive, a bătrâneții etc. – Din stafidă. DOOM
!stafidí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stafidéște, imperf. 3 sg. se stafideá; conj. prez. 3 să se stafideáscă
stafidește
STAFIDÍ, stafidesc, vb. IV. Refl. (Despre boabele de struguri) A se usca; a deveni stafide. ♦ Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A se zbârci, a se încreți (ca o stafidă) din cauza slăbirii excesive, a bătrâneții etc. – Din stafidă. DOOM
!stafidí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stafidéște, imperf. 3 sg. se stafideá; conj. prez. 3 să se stafideáscă
stafidești
STAFIDÍ, stafidesc, vb. IV. Refl. (Despre boabele de struguri) A se usca; a deveni stafide. ♦ Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A se zbârci, a se încreți (ca o stafidă) din cauza slăbirii excesive, a bătrâneții etc. – Din stafidă. DOOM
!stafidí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stafidéște, imperf. 3 sg. se stafideá; conj. prez. 3 să se stafideáscă
stafidi
STAFIDÍ, stafidesc, vb. IV. Refl. (Despre boabele de struguri) A se usca; a deveni stafide. ♦ Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A se zbârci, a se încreți (ca o stafidă) din cauza slăbirii excesive, a bătrâneții etc. – Din stafidă. DOOM
!stafidí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stafidéște, imperf. 3 sg. se stafideá; conj. prez. 3 să se stafideáscă
stafidii
STAFIDÍ, stafidesc, vb. IV. Refl. (Despre boabele de struguri) A se usca; a deveni stafide. ♦ Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A se zbârci, a se încreți (ca o stafidă) din cauza slăbirii excesive, a bătrâneții etc. – Din stafidă. DOOM
!stafidí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stafidéște, imperf. 3 sg. se stafideá; conj. prez. 3 să se stafideáscă
stafidim
STAFIDÍ, stafidesc, vb. IV. Refl. (Despre boabele de struguri) A se usca; a deveni stafide. ♦ Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A se zbârci, a se încreți (ca o stafidă) din cauza slăbirii excesive, a bătrâneții etc. – Din stafidă. DOOM
!stafidí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stafidéște, imperf. 3 sg. se stafideá; conj. prez. 3 să se stafideáscă
stafidind
STAFIDÍ, stafidesc, vb. IV. Refl. (Despre boabele de struguri) A se usca; a deveni stafide. ♦ Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A se zbârci, a se încreți (ca o stafidă) din cauza slăbirii excesive, a bătrâneții etc. – Din stafidă. DOOM
!stafidí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stafidéște, imperf. 3 sg. se stafideá; conj. prez. 3 să se stafideáscă
stafidire
STAFIDÍ, stafidesc, vb. IV. Refl. (Despre boabele de struguri) A se usca; a deveni stafide. ♦ Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A se zbârci, a se încreți (ca o stafidă) din cauza slăbirii excesive, a bătrâneții etc. – Din stafidă. DOOM
!stafidí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stafidéște, imperf. 3 sg. se stafideá; conj. prez. 3 să se stafideáscă
stafidire
STAFIDÍ, stafidesc, vb. IV. Refl. (Despre boabele de struguri) A se usca; a deveni stafide. ♦ Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A se zbârci, a se încreți (ca o stafidă) din cauza slăbirii excesive, a bătrâneții etc. – Din stafidă.
stafidirea
STAFIDÍ, stafidesc, vb. IV. Refl. (Despre boabele de struguri) A se usca; a deveni stafide. ♦ Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A se zbârci, a se încreți (ca o stafidă) din cauza slăbirii excesive, a bătrâneții etc. – Din stafidă.
stafidiri
STAFIDÍ, stafidesc, vb. IV. Refl. (Despre boabele de struguri) A se usca; a deveni stafide. ♦ Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A se zbârci, a se încreți (ca o stafidă) din cauza slăbirii excesive, a bătrâneții etc. – Din stafidă.
stafidirii
STAFIDÍ, stafidesc, vb. IV. Refl. (Despre boabele de struguri) A se usca; a deveni stafide. ♦ Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A se zbârci, a se încreți (ca o stafidă) din cauza slăbirii excesive, a bătrâneții etc. – Din stafidă.
stafidirile
STAFIDÍ, stafidesc, vb. IV. Refl. (Despre boabele de struguri) A se usca; a deveni stafide. ♦ Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A se zbârci, a se încreți (ca o stafidă) din cauza slăbirii excesive, a bătrâneții etc. – Din stafidă.
stafidirilor
STAFIDÍ, stafidesc, vb. IV. Refl. (Despre boabele de struguri) A se usca; a deveni stafide. ♦ Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A se zbârci, a se încreți (ca o stafidă) din cauza slăbirii excesive, a bătrâneții etc. – Din stafidă.
stafidiră
STAFIDÍ, stafidesc, vb. IV. Refl. (Despre boabele de struguri) A se usca; a deveni stafide. ♦ Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A se zbârci, a se încreți (ca o stafidă) din cauza slăbirii excesive, a bătrâneții etc. – Din stafidă. DOOM
!stafidí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stafidéște, imperf. 3 sg. se stafideá; conj. prez. 3 să se stafideáscă
stafidirăm
STAFIDÍ, stafidesc, vb. IV. Refl. (Despre boabele de struguri) A se usca; a deveni stafide. ♦ Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A se zbârci, a se încreți (ca o stafidă) din cauza slăbirii excesive, a bătrâneții etc. – Din stafidă. DOOM
!stafidí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stafidéște, imperf. 3 sg. se stafideá; conj. prez. 3 să se stafideáscă
stafidirăți
STAFIDÍ, stafidesc, vb. IV. Refl. (Despre boabele de struguri) A se usca; a deveni stafide. ♦ Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A se zbârci, a se încreți (ca o stafidă) din cauza slăbirii excesive, a bătrâneții etc. – Din stafidă. DOOM
!stafidí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stafidéște, imperf. 3 sg. se stafideá; conj. prez. 3 să se stafideáscă
stafidise
STAFIDÍ, stafidesc, vb. IV. Refl. (Despre boabele de struguri) A se usca; a deveni stafide. ♦ Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A se zbârci, a se încreți (ca o stafidă) din cauza slăbirii excesive, a bătrâneții etc. – Din stafidă. DOOM
!stafidí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stafidéște, imperf. 3 sg. se stafideá; conj. prez. 3 să se stafideáscă
stafidisem
STAFIDÍ, stafidesc, vb. IV. Refl. (Despre boabele de struguri) A se usca; a deveni stafide. ♦ Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A se zbârci, a se încreți (ca o stafidă) din cauza slăbirii excesive, a bătrâneții etc. – Din stafidă. DOOM
!stafidí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stafidéște, imperf. 3 sg. se stafideá; conj. prez. 3 să se stafideáscă
stafidiseră
STAFIDÍ, stafidesc, vb. IV. Refl. (Despre boabele de struguri) A se usca; a deveni stafide. ♦ Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A se zbârci, a se încreți (ca o stafidă) din cauza slăbirii excesive, a bătrâneții etc. – Din stafidă. DOOM
!stafidí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stafidéște, imperf. 3 sg. se stafideá; conj. prez. 3 să se stafideáscă
stafidiserăm
STAFIDÍ, stafidesc, vb. IV. Refl. (Despre boabele de struguri) A se usca; a deveni stafide. ♦ Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A se zbârci, a se încreți (ca o stafidă) din cauza slăbirii excesive, a bătrâneții etc. – Din stafidă. DOOM
!stafidí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stafidéște, imperf. 3 sg. se stafideá; conj. prez. 3 să se stafideáscă
stafidiserăți
STAFIDÍ, stafidesc, vb. IV. Refl. (Despre boabele de struguri) A se usca; a deveni stafide. ♦ Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A se zbârci, a se încreți (ca o stafidă) din cauza slăbirii excesive, a bătrâneții etc. – Din stafidă. DOOM
!stafidí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stafidéște, imperf. 3 sg. se stafideá; conj. prez. 3 să se stafideáscă
stafidiseși
STAFIDÍ, stafidesc, vb. IV. Refl. (Despre boabele de struguri) A se usca; a deveni stafide. ♦ Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A se zbârci, a se încreți (ca o stafidă) din cauza slăbirii excesive, a bătrâneții etc. – Din stafidă. DOOM
!stafidí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stafidéște, imperf. 3 sg. se stafideá; conj. prez. 3 să se stafideáscă
stafidiseți
STAFIDÍ, stafidesc, vb. IV. Refl. (Despre boabele de struguri) A se usca; a deveni stafide. ♦ Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A se zbârci, a se încreți (ca o stafidă) din cauza slăbirii excesive, a bătrâneții etc. – Din stafidă. DOOM
!stafidí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stafidéște, imperf. 3 sg. se stafideá; conj. prez. 3 să se stafideáscă
stafidit
STAFIDÍ, stafidesc, vb. IV. Refl. (Despre boabele de struguri) A se usca; a deveni stafide. ♦ Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A se zbârci, a se încreți (ca o stafidă) din cauza slăbirii excesive, a bătrâneții etc. – Din stafidă. DOOM
!stafidí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stafidéște, imperf. 3 sg. se stafideá; conj. prez. 3 să se stafideáscă
stafidit
STAFIDÍT, -Ă, stafidiți, -te, adj. (Despre struguri) Uscat. ♦ Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Zbârcit. – V. stafidi.
stafidita
STAFIDÍT, -Ă, stafidiți, -te, adj. (Despre struguri) Uscat. ♦ Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Zbârcit. – V. stafidi.
stafidite
STAFIDÍT, -Ă, stafidiți, -te, adj. (Despre struguri) Uscat. ♦ Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Zbârcit. – V. stafidi.
stafiditei
STAFIDÍT, -Ă, stafidiți, -te, adj. (Despre struguri) Uscat. ♦ Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Zbârcit. – V. stafidi.
stafiditele
STAFIDÍT, -Ă, stafidiți, -te, adj. (Despre struguri) Uscat. ♦ Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Zbârcit. – V. stafidi.
stafiditelor
STAFIDÍT, -Ă, stafidiți, -te, adj. (Despre struguri) Uscat. ♦ Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Zbârcit. – V. stafidi.
stafiditul
STAFIDÍT, -Ă, stafidiți, -te, adj. (Despre struguri) Uscat. ♦ Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Zbârcit. – V. stafidi.
stafiditului
STAFIDÍT, -Ă, stafidiți, -te, adj. (Despre struguri) Uscat. ♦ Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Zbârcit. – V. stafidi.
stafidiși
STAFIDÍ, stafidesc, vb. IV. Refl. (Despre boabele de struguri) A se usca; a deveni stafide. ♦ Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A se zbârci, a se încreți (ca o stafidă) din cauza slăbirii excesive, a bătrâneții etc. – Din stafidă. DOOM
!stafidí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stafidéște, imperf. 3 sg. se stafideá; conj. prez. 3 să se stafideáscă
stafidiți
STAFIDÍ, stafidesc, vb. IV. Refl. (Despre boabele de struguri) A se usca; a deveni stafide. ♦ Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A se zbârci, a se încreți (ca o stafidă) din cauza slăbirii excesive, a bătrâneții etc. – Din stafidă. DOOM
!stafidí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stafidéște, imperf. 3 sg. se stafideá; conj. prez. 3 să se stafideáscă
stafidiți
STAFIDÍT, -Ă, stafidiți, -te, adj. (Despre struguri) Uscat. ♦ Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Zbârcit. – V. stafidi.
stafidiții
STAFIDÍT, -Ă, stafidiți, -te, adj. (Despre struguri) Uscat. ♦ Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Zbârcit. – V. stafidi.
stafidiților
STAFIDÍT, -Ă, stafidiți, -te, adj. (Despre struguri) Uscat. ♦ Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Zbârcit. – V. stafidi.
stafie
STAFÍE, stafii, s. f. Ființă ireală pe care cred (sau pretind) că o văd unii oameni, și care ar reprezenta de obicei duhul unui mort legat de pământ; fantomă, nălucă, strigoi. ♦ Fig. (Fam.) Persoană urâtă (și slabă). [Acc. și: stáfie] – Cf. ngr. stihíon. DOOM
stafíe s. f., art. stafía, g.-d. art. stafíei; pl. stafíi, art. stafíile
stafie
STAFÍE, stafii, s. f. Ființă ireală pe care cred (sau pretind) că o văd unii oameni, și care ar reprezenta de obicei duhul unui mort legat de pământ; fantomă, nălucă, strigoi. ♦ Fig. (Fam.) Persoană urâtă (și slabă). [Acc. și: stáfie] – Cf. ngr. stihíon.
stafiei
STAFÍE, stafii, s. f. Ființă ireală pe care cred (sau pretind) că o văd unii oameni, și care ar reprezenta de obicei duhul unui mort legat de pământ; fantomă, nălucă, strigoi. ♦ Fig. (Fam.) Persoană urâtă (și slabă). [Acc. și: stáfie] – Cf. ngr. stihíon. DOOM
stafíe s. f., art. stafía, g.-d. art. stafíei; pl. stafíi, art. stafíile
stafii
STAFÍE, stafii, s. f. Ființă ireală pe care cred (sau pretind) că o văd unii oameni, și care ar reprezenta de obicei duhul unui mort legat de pământ; fantomă, nălucă, strigoi. ♦ Fig. (Fam.) Persoană urâtă (și slabă). [Acc. și: stáfie] – Cf. ngr. stihíon. DOOM
stafíe s. f., art. stafía, g.-d. art. stafíei; pl. stafíi, art. stafíile
stafiile
STAFÍE, stafii, s. f. Ființă ireală pe care cred (sau pretind) că o văd unii oameni, și care ar reprezenta de obicei duhul unui mort legat de pământ; fantomă, nălucă, strigoi. ♦ Fig. (Fam.) Persoană urâtă (și slabă). [Acc. și: stáfie] – Cf. ngr. stihíon. DOOM
stafíe s. f., art. stafía, g.-d. art. stafíei; pl. stafíi, art. stafíile
stafiilor
STAFÍE, stafii, s. f. Ființă ireală pe care cred (sau pretind) că o văd unii oameni, și care ar reprezenta de obicei duhul unui mort legat de pământ; fantomă, nălucă, strigoi. ♦ Fig. (Fam.) Persoană urâtă (și slabă). [Acc. și: stáfie] – Cf. ngr. stihíon. DOOM
stafíe s. f., art. stafía, g.-d. art. stafíei; pl. stafíi, art. stafíile
stafilectomie
STAFILECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune a stafilomului corneean. [Gen. -iei. / < fr. staphylectomie].
stafilită
STAFILÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a luetei. [< fr. staphylite].
stafilo
STAFILO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(în formă de) ciorchine”. [< fr. staphylo-, cf. gr. staphyle].
stafiloame
STAFILÓM s.n. (Med.) Tumoare a corneei. [Pl. -oame. / < fr. staphylome, cf. gr. staphyloma].
stafiloamele
STAFILÓM s.n. (Med.) Tumoare a corneei. [Pl. -oame. / < fr. staphylome, cf. gr. staphyloma].
stafiloamelor
STAFILÓM s.n. (Med.) Tumoare a corneei. [Pl. -oame. / < fr. staphylome, cf. gr. staphyloma].
stafilococ
STAFILOCÓC, stafilococi, s. m. Bacterie sferică ai cărei indivizi se grupează sub formă de ciorchini, care produce procese purulente locale (abcese) sau generalizate (septicemii). – Din fr. staphylocoque. DOOM
stafilocóc s. m., pl. stafilocóci
stafilococemie
STAFILOCOCEMÍE s.f. (Med.) Infecție generalizată datorită prezenței stafilococului în sânge. [Gen. -iei. / < fr. staphylococémie].
stafilococi
STAFILOCÓC, stafilococi, s. m. Bacterie sferică ai cărei indivizi se grupează sub formă de ciorchini, care produce procese purulente locale (abcese) sau generalizate (septicemii). – Din fr. staphylocoque. DOOM
stafilocóc s. m., pl. stafilocóci
stafilococia
STAFILOCOCÍE, stafilococii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru infecțiile cu stafilococi. – Din fr. staphylococcie.
stafilococic
STAFILOCÓCIC, -Ă, stafilococici, -ce, adj. (Med.) Care este provocat de stafilococi; cu stafilococi. – Din fr. straphylococcique. DOOM
*stafilocócic adj. m., pl. stafilocócici; f. stafilocócică, pl. stafilocócice
stafilococica
STAFILOCÓCIC, -Ă, stafilococici, -ce, adj. (Med.) Care este provocat de stafilococi; cu stafilococi. – Din fr. straphylococcique. DOOM
*stafilocócic adj. m., pl. stafilocócici; f. stafilocócică, pl. stafilocócice
stafilococice
STAFILOCÓCIC, -Ă, stafilococici, -ce, adj. (Med.) Care este provocat de stafilococi; cu stafilococi. – Din fr. straphylococcique. DOOM
*stafilocócic adj. m., pl. stafilocócici; f. stafilocócică, pl. stafilocócice
stafilococicei
STAFILOCÓCIC, -Ă, stafilococici, -ce, adj. (Med.) Care este provocat de stafilococi; cu stafilococi. – Din fr. straphylococcique. DOOM
*stafilocócic adj. m., pl. stafilocócici; f. stafilocócică, pl. stafilocócice
stafilococicele
STAFILOCÓCIC, -Ă, stafilococici, -ce, adj. (Med.) Care este provocat de stafilococi; cu stafilococi. – Din fr. straphylococcique. DOOM
*stafilocócic adj. m., pl. stafilocócici; f. stafilocócică, pl. stafilocócice
stafilococicelor
STAFILOCÓCIC, -Ă, stafilococici, -ce, adj. (Med.) Care este provocat de stafilococi; cu stafilococi. – Din fr. straphylococcique. DOOM
*stafilocócic adj. m., pl. stafilocócici; f. stafilocócică, pl. stafilocócice
stafilococici
STAFILOCÓCIC, -Ă, stafilococici, -ce, adj. (Med.) Care este provocat de stafilococi; cu stafilococi. – Din fr. straphylococcique. DOOM
*stafilocócic adj. m., pl. stafilocócici; f. stafilocócică, pl. stafilocócice
stafilococicii
STAFILOCÓCIC, -Ă, stafilococici, -ce, adj. (Med.) Care este provocat de stafilococi; cu stafilococi. – Din fr. straphylococcique. DOOM
*stafilocócic adj. m., pl. stafilocócici; f. stafilocócică, pl. stafilocócice
stafilococicilor
STAFILOCÓCIC, -Ă, stafilococici, -ce, adj. (Med.) Care este provocat de stafilococi; cu stafilococi. – Din fr. straphylococcique. DOOM
*stafilocócic adj. m., pl. stafilocócici; f. stafilocócică, pl. stafilocócice
stafilococicul
STAFILOCÓCIC, -Ă, stafilococici, -ce, adj. (Med.) Care este provocat de stafilococi; cu stafilococi. – Din fr. straphylococcique. DOOM
*stafilocócic adj. m., pl. stafilocócici; f. stafilocócică, pl. stafilocócice
stafilococicului
STAFILOCÓCIC, -Ă, stafilococici, -ce, adj. (Med.) Care este provocat de stafilococi; cu stafilococi. – Din fr. straphylococcique. DOOM
*stafilocócic adj. m., pl. stafilocócici; f. stafilocócică, pl. stafilocócice
stafilococie
STAFILOCOCÍE, stafilococii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru infecțiile cu stafilococi. – Din fr. staphylococcie.
stafilocociei
STAFILOCOCÍE, stafilococii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru infecțiile cu stafilococi. – Din fr. staphylococcie.
stafilococii
STAFILOCÓC, stafilococi, s. m. Bacterie sferică ai cărei indivizi se grupează sub formă de ciorchini, care produce procese purulente locale (abcese) sau generalizate (septicemii). – Din fr. staphylocoque. DOOM
stafilocóc s. m., pl. stafilocóci
stafilococii
STAFILOCOCÍE, stafilococii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru infecțiile cu stafilococi. – Din fr. staphylococcie.
stafilocociile
STAFILOCOCÍE, stafilococii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru infecțiile cu stafilococi. – Din fr. staphylococcie.
stafilocociilor
STAFILOCOCÍE, stafilococii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru infecțiile cu stafilococi. – Din fr. staphylococcie.
stafilococilor
STAFILOCÓC, stafilococi, s. m. Bacterie sferică ai cărei indivizi se grupează sub formă de ciorchini, care produce procese purulente locale (abcese) sau generalizate (septicemii). – Din fr. staphylocoque. DOOM
stafilocóc s. m., pl. stafilocóci
stafilococul
STAFILOCÓC, stafilococi, s. m. Bacterie sferică ai cărei indivizi se grupează sub formă de ciorchini, care produce procese purulente locale (abcese) sau generalizate (septicemii). – Din fr. staphylocoque. DOOM
stafilocóc s. m., pl. stafilocóci
stafilococului
STAFILOCÓC, stafilococi, s. m. Bacterie sferică ai cărei indivizi se grupează sub formă de ciorchini, care produce procese purulente locale (abcese) sau generalizate (septicemii). – Din fr. staphylocoque. DOOM
stafilocóc s. m., pl. stafilocóci
stafilom
STAFILÓM s.n. (Med.) Tumoare a corneei. [Pl. -oame. / < fr. staphylome, cf. gr. staphyloma].
stafilomatos
STAFILOMATÓS, -OÁSĂ adj. De natura stafilomului. [< fr. staphylomateux].
stafilomul
STAFILÓM s.n. (Med.) Tumoare a corneei. [Pl. -oame. / < fr. staphylome, cf. gr. staphyloma].
stafilomului
STAFILÓM s.n. (Med.) Tumoare a corneei. [Pl. -oame. / < fr. staphylome, cf. gr. staphyloma].
stafiloplastia
STAFILOPLASTÍE s.f. (Med.) Operație reparatorie a vălului palatului. [Gen. -iei. / < fr. staphyloplastie, cf. gr. staphyle – luetă, plassein – a forma].
stafiloplastie
STAFILOPLASTÍE s.f. (Med.) Operație reparatorie a vălului palatului. [Gen. -iei. / < fr. staphyloplastie, cf. gr. staphyle – luetă, plassein – a forma].
stafiloplastiei
STAFILOPLASTÍE s.f. (Med.) Operație reparatorie a vălului palatului. [Gen. -iei. / < fr. staphyloplastie, cf. gr. staphyle – luetă, plassein – a forma].
stafiloplastii
STAFILOPLASTÍE s.f. (Med.) Operație reparatorie a vălului palatului. [Gen. -iei. / < fr. staphyloplastie, cf. gr. staphyle – luetă, plassein – a forma].
stafiloplastiile
STAFILOPLASTÍE s.f. (Med.) Operație reparatorie a vălului palatului. [Gen. -iei. / < fr. staphyloplastie, cf. gr. staphyle – luetă, plassein – a forma].
stafiloplastiilor
STAFILOPLASTÍE s.f. (Med.) Operație reparatorie a vălului palatului. [Gen. -iei. / < fr. staphyloplastie, cf. gr. staphyle – luetă, plassein – a forma].
stafilorafie
STAFILORAFÍE s.f. Sutură a vălului palatului. [Gen. -iei. / < fr. staphylorraphie, cf. gr. staphyle – luetă, raphe – sutură].
stafilotomie
STAFILOTOMÍE s.f. Incizie a unui stafilom. [Gen. -iei. / < fr. staphylotomie].
stafilotoxină
STAFILOTOXÍNĂ s.f. (Med.) Toxină secretată de stafilococ. [< fr. staphylotoxine].
stafios
STAFIÓS, -OÁSĂ, stafioși, -oase, adj. (Neobișnuit) Care înspâimîntă ca o stafie. În ascunzișul de odinioară, stafioasa pată de sînge căsca o gură hîdă de rugină neagră. POPA, V. 239.
stagflația
STAGFLÁȚIE s. f. Fenomen economic care se manifestă prin coexistența stagnării economiei, inflației și șomajului. – Din engl., fr. stagflation. DOOM
*stagfláție s. f., art. stagfláția (-ți-a), g.-d. stagfláții, art. stagfláției
stagflație
STAGFLÁȚIE s. f. Fenomen economic care se manifestă prin coexistența stagnării economiei, inflației și șomajului. – Din engl., fr. stagflation. DOOM
*stagfláție s. f., art. stagfláția (-ți-a), g.-d. stagfláții, art. stagfláției
stagflației
STAGFLÁȚIE s. f. Fenomen economic care se manifestă prin coexistența stagnării economiei, inflației și șomajului. – Din engl., fr. stagflation. DOOM
*stagfláție s. f., art. stagfláția (-ți-a), g.-d. stagfláții, art. stagfláției
stagflații
STAGFLÁȚIE s. f. Fenomen economic care se manifestă prin coexistența stagnării economiei, inflației și șomajului. – Din engl., fr. stagflation. DOOM
*stagfláție s. f., art. stagfláția (-ți-a), g.-d. stagfláții, art. stagfláției
stagflațiile
STAGFLÁȚIE s. f. Fenomen economic care se manifestă prin coexistența stagnării economiei, inflației și șomajului. – Din engl., fr. stagflation. DOOM
*stagfláție s. f., art. stagfláția (-ți-a), g.-d. stagfláții, art. stagfláției
stagflațiilor
STAGFLÁȚIE s. f. Fenomen economic care se manifestă prin coexistența stagnării economiei, inflației și șomajului. – Din engl., fr. stagflation. DOOM
*stagfláție s. f., art. stagfláția (-ți-a), g.-d. stagfláții, art. stagfláției
stagiar
STAGIÁR, -Ă, stagiari, -e, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care își face stagiul (într-un domeniu de activitate). 2. Care ține de stagiu, privitor la stagiu. [Pr.: -gi-ar] – Din fr. stagiaire. DOOM
!stagiar (-gi-ar) adj. m., s. m., pl. stagiari; adj. f., s. f. stagiară, pl. stagiare
stagiara
STAGIÁR, -Ă, stagiari, -e, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care își face stagiul (într-un domeniu de activitate). 2. Care ține de stagiu, privitor la stagiu. [Pr.: -gi-ar] – Din fr. stagiaire. DOOM
!stagiar (-gi-ar) adj. m., s. m., pl. stagiari; adj. f., s. f. stagiară, pl. stagiare
stagiare
STAGIÁR, -Ă, stagiari, -e, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care își face stagiul (într-un domeniu de activitate). 2. Care ține de stagiu, privitor la stagiu. [Pr.: -gi-ar] – Din fr. stagiaire. DOOM
!stagiar (-gi-ar) adj. m., s. m., pl. stagiari; adj. f., s. f. stagiară, pl. stagiare
stagiarei
STAGIÁR, -Ă, stagiari, -e, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care își face stagiul (într-un domeniu de activitate). 2. Care ține de stagiu, privitor la stagiu. [Pr.: -gi-ar] – Din fr. stagiaire. DOOM
!stagiar (-gi-ar) adj. m., s. m., pl. stagiari; adj. f., s. f. stagiară, pl. stagiare
stagiarele
STAGIÁR, -Ă, stagiari, -e, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care își face stagiul (într-un domeniu de activitate). 2. Care ține de stagiu, privitor la stagiu. [Pr.: -gi-ar] – Din fr. stagiaire. DOOM
!stagiar (-gi-ar) adj. m., s. m., pl. stagiari; adj. f., s. f. stagiară, pl. stagiare
stagiarelor
STAGIÁR, -Ă, stagiari, -e, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care își face stagiul (într-un domeniu de activitate). 2. Care ține de stagiu, privitor la stagiu. [Pr.: -gi-ar] – Din fr. stagiaire. DOOM
!stagiar (-gi-ar) adj. m., s. m., pl. stagiari; adj. f., s. f. stagiară, pl. stagiare
stagiari
STAGIÁR, -Ă, stagiari, -e, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care își face stagiul (într-un domeniu de activitate). 2. Care ține de stagiu, privitor la stagiu. [Pr.: -gi-ar] – Din fr. stagiaire. DOOM
!stagiar (-gi-ar) adj. m., s. m., pl. stagiari; adj. f., s. f. stagiară, pl. stagiare
stagiarii
STAGIÁR, -Ă, stagiari, -e, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care își face stagiul (într-un domeniu de activitate). 2. Care ține de stagiu, privitor la stagiu. [Pr.: -gi-ar] – Din fr. stagiaire. DOOM
!stagiar (-gi-ar) adj. m., s. m., pl. stagiari; adj. f., s. f. stagiară, pl. stagiare
stagiarilor
STAGIÁR, -Ă, stagiari, -e, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care își face stagiul (într-un domeniu de activitate). 2. Care ține de stagiu, privitor la stagiu. [Pr.: -gi-ar] – Din fr. stagiaire. DOOM
!stagiar (-gi-ar) adj. m., s. m., pl. stagiari; adj. f., s. f. stagiară, pl. stagiare
stagiarul
STAGIÁR, -Ă, stagiari, -e, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care își face stagiul (într-un domeniu de activitate). 2. Care ține de stagiu, privitor la stagiu. [Pr.: -gi-ar] – Din fr. stagiaire. DOOM
!stagiar (-gi-ar) adj. m., s. m., pl. stagiari; adj. f., s. f. stagiară, pl. stagiare
stagiarului
STAGIÁR, -Ă, stagiari, -e, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care își face stagiul (într-un domeniu de activitate). 2. Care ține de stagiu, privitor la stagiu. [Pr.: -gi-ar] – Din fr. stagiaire. DOOM
!stagiar (-gi-ar) adj. m., s. m., pl. stagiari; adj. f., s. f. stagiară, pl. stagiare
stagiatura
STAGIATÚRĂ, stagiaturi, s. f. Stagiu (1). [Pr.: -gi-a-] – Stagiu + suf. -tură. DOOM
*stagiatúră (-gi-a-) s. f., g.-d. art. stagiatúrii; pl. stagiatúri
stagiaturi
STAGIATÚRĂ, stagiaturi, s. f. Stagiu (1). [Pr.: -gi-a-] – Stagiu + suf. -tură. DOOM
*stagiatúră (-gi-a-) s. f., g.-d. art. stagiatúrii; pl. stagiatúri
stagiaturii
STAGIATÚRĂ, stagiaturi, s. f. Stagiu (1). [Pr.: -gi-a-] – Stagiu + suf. -tură. DOOM
*stagiatúră (-gi-a-) s. f., g.-d. art. stagiatúrii; pl. stagiatúri
stagiaturile
STAGIATÚRĂ, stagiaturi, s. f. Stagiu (1). [Pr.: -gi-a-] – Stagiu + suf. -tură. DOOM
*stagiatúră (-gi-a-) s. f., g.-d. art. stagiatúrii; pl. stagiatúri
stagiaturilor
STAGIATÚRĂ, stagiaturi, s. f. Stagiu (1). [Pr.: -gi-a-] – Stagiu + suf. -tură. DOOM
*stagiatúră (-gi-a-) s. f., g.-d. art. stagiatúrii; pl. stagiatúri
stagii
STÁGIU, stagii, s. n. 1. Perioadă de timp în cursul căreia un angajat începător lucrează pentru a dobândi experiență în profesia sau în specialitatea lui, pentru a-și dovedi aptitudinile profesionale și capacitatea de muncă. ♦ Vechimea în muncă a unui angajat (începător). 2. (În sintagma) Stagiu militar = perioadă de timp în care o persoană prestează serviciu activ în cadrele armatei, pentru a se iniția în problemele militare. 3. Perioadă de timp care constituie o etapă în desfășurarea unei acțiuni, a unui proces etc. – Din fr. stage. Cf. lat. stagium. DOOM
stágiu (perioadă de timp) [giu pron. giu] s. n., art. stágiul; pl. stágii, art. stágiile (-gi-i-)
stagiile
STÁGIU, stagii, s. n. 1. Perioadă de timp în cursul căreia un angajat începător lucrează pentru a dobândi experiență în profesia sau în specialitatea lui, pentru a-și dovedi aptitudinile profesionale și capacitatea de muncă. ♦ Vechimea în muncă a unui angajat (începător). 2. (În sintagma) Stagiu militar = perioadă de timp în care o persoană prestează serviciu activ în cadrele armatei, pentru a se iniția în problemele militare. 3. Perioadă de timp care constituie o etapă în desfășurarea unei acțiuni, a unui proces etc. – Din fr. stage. Cf. lat. stagium. DOOM
stágiu (perioadă de timp) [giu pron. giu] s. n., art. stágiul; pl. stágii, art. stágiile (-gi-i-)
stagiilor
STÁGIU, stagii, s. n. 1. Perioadă de timp în cursul căreia un angajat începător lucrează pentru a dobândi experiență în profesia sau în specialitatea lui, pentru a-și dovedi aptitudinile profesionale și capacitatea de muncă. ♦ Vechimea în muncă a unui angajat (începător). 2. (În sintagma) Stagiu militar = perioadă de timp în care o persoană prestează serviciu activ în cadrele armatei, pentru a se iniția în problemele militare. 3. Perioadă de timp care constituie o etapă în desfășurarea unei acțiuni, a unui proces etc. – Din fr. stage. Cf. lat. stagium. DOOM
stágiu (perioadă de timp) [giu pron. giu] s. n., art. stágiul; pl. stágii, art. stágiile (-gi-i-)
stagiu
STÁGIU, stagii, s. n. 1. Perioadă de timp în cursul căreia un angajat începător lucrează pentru a dobândi experiență în profesia sau în specialitatea lui, pentru a-și dovedi aptitudinile profesionale și capacitatea de muncă. ♦ Vechimea în muncă a unui angajat (începător). 2. (În sintagma) Stagiu militar = perioadă de timp în care o persoană prestează serviciu activ în cadrele armatei, pentru a se iniția în problemele militare. 3. Perioadă de timp care constituie o etapă în desfășurarea unei acțiuni, a unui proces etc. – Din fr. stage. Cf. lat. stagium. DOOM
stágiu (perioadă de timp) [giu pron. giu] s. n., art. stágiul; pl. stágii, art. stágiile (-gi-i-)
stagiul
STÁGIU, stagii, s. n. 1. Perioadă de timp în cursul căreia un angajat începător lucrează pentru a dobândi experiență în profesia sau în specialitatea lui, pentru a-și dovedi aptitudinile profesionale și capacitatea de muncă. ♦ Vechimea în muncă a unui angajat (începător). 2. (În sintagma) Stagiu militar = perioadă de timp în care o persoană prestează serviciu activ în cadrele armatei, pentru a se iniția în problemele militare. 3. Perioadă de timp care constituie o etapă în desfășurarea unei acțiuni, a unui proces etc. – Din fr. stage. Cf. lat. stagium. DOOM
stágiu (perioadă de timp) [giu pron. giu] s. n., art. stágiul; pl. stágii, art. stágiile (-gi-i-)
stagiului
STÁGIU, stagii, s. n. 1. Perioadă de timp în cursul căreia un angajat începător lucrează pentru a dobândi experiență în profesia sau în specialitatea lui, pentru a-și dovedi aptitudinile profesionale și capacitatea de muncă. ♦ Vechimea în muncă a unui angajat (începător). 2. (În sintagma) Stagiu militar = perioadă de timp în care o persoană prestează serviciu activ în cadrele armatei, pentru a se iniția în problemele militare. 3. Perioadă de timp care constituie o etapă în desfășurarea unei acțiuni, a unui proces etc. – Din fr. stage. Cf. lat. stagium. DOOM
stágiu (perioadă de timp) [giu pron. giu] s. n., art. stágiul; pl. stágii, art. stágiile (-gi-i-)
stagiune
STAGIÚNE, stagiuni, s. f. Perioadă de timp determinată în cadrul fiecărui an, în care teatrele, filarmonicile etc. susțin regulat reprezentații. [Pr.: -gi-u-] – Din it. stagione. DOOM
stagiúne (-gi-u-) s. f., g.-d. art. stagiúnii; pl. stagiúni
stagiunea
STAGIÚNE, stagiuni, s. f. Perioadă de timp determinată în cadrul fiecărui an, în care teatrele, filarmonicile etc. susțin regulat reprezentații. [Pr.: -gi-u-] – Din it. stagione. DOOM
stagiúne (-gi-u-) s. f., g.-d. art. stagiúnii; pl. stagiúni
stagiuni
STAGIÚNE, stagiuni, s. f. Perioadă de timp determinată în cadrul fiecărui an, în care teatrele, filarmonicile etc. susțin regulat reprezentații. [Pr.: -gi-u-] – Din it. stagione. DOOM
stagiúne (-gi-u-) s. f., g.-d. art. stagiúnii; pl. stagiúni
stagiunii
STAGIÚNE, stagiuni, s. f. Perioadă de timp determinată în cadrul fiecărui an, în care teatrele, filarmonicile etc. susțin regulat reprezentații. [Pr.: -gi-u-] – Din it. stagione. DOOM
stagiúne (-gi-u-) s. f., g.-d. art. stagiúnii; pl. stagiúni
stagiunile
STAGIÚNE, stagiuni, s. f. Perioadă de timp determinată în cadrul fiecărui an, în care teatrele, filarmonicile etc. susțin regulat reprezentații. [Pr.: -gi-u-] – Din it. stagione. DOOM
stagiúne (-gi-u-) s. f., g.-d. art. stagiúnii; pl. stagiúni
stagiunilor
STAGIÚNE, stagiuni, s. f. Perioadă de timp determinată în cadrul fiecărui an, în care teatrele, filarmonicile etc. susțin regulat reprezentații. [Pr.: -gi-u-] – Din it. stagione. DOOM
stagiúne (-gi-u-) s. f., g.-d. art. stagiúnii; pl. stagiúni
stagna
STAGNÁ, pers. 3 stagnează, vb. I. Intranz. (Despre fluide) A sta pe loc, a nu curge. ♦ Fig. (Despre abstracte) A nu realiza niciun progres; a nu se dezvolta, a nu progresa. – Din fr. stagner, lat. stagnare. DOOM
stagná (a ~) vb., ind. prez. 3 stagneáză
stagnant
STAGNÁNT, -Ă, stagnanți, -te, adj. (Despre fluide) Care nu curge; stătător. ♦ Fig. (Despre abstracte) Care nu evoluează, nu progresează, care lâncezește; inactiv. – Din fr. stagnant, lat. stagnans, -ntis. DOOM
stagnánt adj. m., pl. stagnánți; f. stagnántă, pl. stagnánte
stagnanta
STAGNÁNT, -Ă, stagnanți, -te, adj. (Despre fluide) Care nu curge; stătător. ♦ Fig. (Despre abstracte) Care nu evoluează, nu progresează, care lâncezește; inactiv. – Din fr. stagnant, lat. stagnans, -ntis. DOOM
stagnánt adj. m., pl. stagnánți; f. stagnántă, pl. stagnánte
stagnante
STAGNÁNT, -Ă, stagnanți, -te, adj. (Despre fluide) Care nu curge; stătător. ♦ Fig. (Despre abstracte) Care nu evoluează, nu progresează, care lâncezește; inactiv. – Din fr. stagnant, lat. stagnans, -ntis. DOOM
stagnánt adj. m., pl. stagnánți; f. stagnántă, pl. stagnánte
stagnantei
STAGNÁNT, -Ă, stagnanți, -te, adj. (Despre fluide) Care nu curge; stătător. ♦ Fig. (Despre abstracte) Care nu evoluează, nu progresează, care lâncezește; inactiv. – Din fr. stagnant, lat. stagnans, -ntis. DOOM
stagnánt adj. m., pl. stagnánți; f. stagnántă, pl. stagnánte
stagnantele
STAGNÁNT, -Ă, stagnanți, -te, adj. (Despre fluide) Care nu curge; stătător. ♦ Fig. (Despre abstracte) Care nu evoluează, nu progresează, care lâncezește; inactiv. – Din fr. stagnant, lat. stagnans, -ntis. DOOM
stagnánt adj. m., pl. stagnánți; f. stagnántă, pl. stagnánte
stagnantelor
STAGNÁNT, -Ă, stagnanți, -te, adj. (Despre fluide) Care nu curge; stătător. ♦ Fig. (Despre abstracte) Care nu evoluează, nu progresează, care lâncezește; inactiv. – Din fr. stagnant, lat. stagnans, -ntis. DOOM
stagnánt adj. m., pl. stagnánți; f. stagnántă, pl. stagnánte
stagnantul
STAGNÁNT, -Ă, stagnanți, -te, adj. (Despre fluide) Care nu curge; stătător. ♦ Fig. (Despre abstracte) Care nu evoluează, nu progresează, care lâncezește; inactiv. – Din fr. stagnant, lat. stagnans, -ntis. DOOM
stagnánt adj. m., pl. stagnánți; f. stagnántă, pl. stagnánte
stagnantului
STAGNÁNT, -Ă, stagnanți, -te, adj. (Despre fluide) Care nu curge; stătător. ♦ Fig. (Despre abstracte) Care nu evoluează, nu progresează, care lâncezește; inactiv. – Din fr. stagnant, lat. stagnans, -ntis. DOOM
stagnánt adj. m., pl. stagnánți; f. stagnántă, pl. stagnánte
stagnanți
STAGNÁNT, -Ă, stagnanți, -te, adj. (Despre fluide) Care nu curge; stătător. ♦ Fig. (Despre abstracte) Care nu evoluează, nu progresează, care lâncezește; inactiv. – Din fr. stagnant, lat. stagnans, -ntis. DOOM
stagnánt adj. m., pl. stagnánți; f. stagnántă, pl. stagnánte
stagnanții
STAGNÁNT, -Ă, stagnanți, -te, adj. (Despre fluide) Care nu curge; stătător. ♦ Fig. (Despre abstracte) Care nu evoluează, nu progresează, care lâncezește; inactiv. – Din fr. stagnant, lat. stagnans, -ntis. DOOM
stagnánt adj. m., pl. stagnánți; f. stagnántă, pl. stagnánte
stagnanților
STAGNÁNT, -Ă, stagnanți, -te, adj. (Despre fluide) Care nu curge; stătător. ♦ Fig. (Despre abstracte) Care nu evoluează, nu progresează, care lâncezește; inactiv. – Din fr. stagnant, lat. stagnans, -ntis. DOOM
stagnánt adj. m., pl. stagnánți; f. stagnántă, pl. stagnánte
stagnare
STAGNÁRE, stagnări, s. f. Faptul de a stagna; oprire, rămânere pe loc; fig. lipsă de activitate. – V. stagna. DOOM
stagnáre s. f., g.-d. art. stagnắrii; pl. stagnắri
stagnarea
STAGNÁRE, stagnări, s. f. Faptul de a stagna; oprire, rămânere pe loc; fig. lipsă de activitate. – V. stagna. DOOM
stagnáre s. f., g.-d. art. stagnắrii; pl. stagnắri
stagnație
STAGNÁȚIE s. f. (Neobișnuit) Stagnare, lipsă de activitate. Alții, mai pricepuți și cu mai multă dreptate, găsesc cauza acestei stagnații [a producției literare] în indiferența publicului. GHEREA, ST. CR. III 14. – Variantă:(învechit) stagnațiúne (MACEDONSKI, O. IV 27) s. f.
stagnațiune
STAGNAȚIÚNE s. f. v. stagnație.
stagnări
STAGNÁRE, stagnări, s. f. Faptul de a stagna; oprire, rămânere pe loc; fig. lipsă de activitate. – V. stagna. DOOM
stagnáre s. f., g.-d. art. stagnắrii; pl. stagnắri
stagnării
STAGNÁRE, stagnări, s. f. Faptul de a stagna; oprire, rămânere pe loc; fig. lipsă de activitate. – V. stagna. DOOM
stagnáre s. f., g.-d. art. stagnắrii; pl. stagnắri
stagnările
STAGNÁRE, stagnări, s. f. Faptul de a stagna; oprire, rămânere pe loc; fig. lipsă de activitate. – V. stagna. DOOM
stagnáre s. f., g.-d. art. stagnắrii; pl. stagnắri
stagnărilor
STAGNÁRE, stagnări, s. f. Faptul de a stagna; oprire, rămânere pe loc; fig. lipsă de activitate. – V. stagna. DOOM
stagnáre s. f., g.-d. art. stagnắrii; pl. stagnắri
stahie
STAHÍE s. f. v. stafie.
stai
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
stal
STAL, staluri, s. n. Scaun numerotat situat la parterul unei săli de spectacole, în spatele fotoliilor; p. ext. parte a sălii de spectacole unde se găsesc astfel de scaune. – Din fr. stalle. DOOM
stal s. n., pl. stáluri
stalactit
STALACTÍTĂ, stalactite, s. f. (Spre deosebire de stalagmită) Formație calcaroasă, de formă conică și cu vîrful în jos, pe tavanul peșterilor din regiunile calcaroase, rezultată din depunerea calcitului în urma evaporării apelor de infiltrație care străbat masivul. Te găsești înlăuntrul unei bolți uriașe, din tavanul și de pe pereții căreia atîrnă mii de stalactite lucii și străvezii. VLAHUȚĂ, O. A. II 137. – Variantă: (învechit) stalactít, stalactiți (HASDEU, R. V. VI), s. m.
stalactita
STALACTÍTĂ, stalactite, s. f. Depunere calcaroasă de formă conică fixată cu baza pe tavanul unor goluri subterane (peșteri, galerii), rezultată din depunerea, de-a lungul timpului, a calcitului din picăturile de apă. – Din fr. stalactite. DOOM
stalactítă s. f., g.-d. art. stalactítei; pl. stalactíte
stalactite
STALACTÍTĂ, stalactite, s. f. Depunere calcaroasă de formă conică fixată cu baza pe tavanul unor goluri subterane (peșteri, galerii), rezultată din depunerea, de-a lungul timpului, a calcitului din picăturile de apă. – Din fr. stalactite. DOOM
stalactítă s. f., g.-d. art. stalactítei; pl. stalactíte
stalactitei
STALACTÍTĂ, stalactite, s. f. Depunere calcaroasă de formă conică fixată cu baza pe tavanul unor goluri subterane (peșteri, galerii), rezultată din depunerea, de-a lungul timpului, a calcitului din picăturile de apă. – Din fr. stalactite. DOOM
stalactítă s. f., g.-d. art. stalactítei; pl. stalactíte
stalactitele
STALACTÍTĂ, stalactite, s. f. Depunere calcaroasă de formă conică fixată cu baza pe tavanul unor goluri subterane (peșteri, galerii), rezultată din depunerea, de-a lungul timpului, a calcitului din picăturile de apă. – Din fr. stalactite. DOOM
stalactítă s. f., g.-d. art. stalactítei; pl. stalactíte
stalactitelor
STALACTÍTĂ, stalactite, s. f. Depunere calcaroasă de formă conică fixată cu baza pe tavanul unor goluri subterane (peșteri, galerii), rezultată din depunerea, de-a lungul timpului, a calcitului din picăturile de apă. – Din fr. stalactite. DOOM
stalactítă s. f., g.-d. art. stalactítei; pl. stalactíte
stalactitic
STALACTÍTIC, -Ă, stalactitici, -ce, adj. De stalactită. – Stalactită + suf. -ic.
stalactitica
STALACTÍTIC, -Ă, stalactitici, -ce, adj. De stalactită. – Stalactită + suf. -ic.
stalactitice
STALACTÍTIC, -Ă, stalactitici, -ce, adj. De stalactită. – Stalactită + suf. -ic.
stalactiticei
STALACTÍTIC, -Ă, stalactitici, -ce, adj. De stalactită. – Stalactită + suf. -ic.
stalactiticele
STALACTÍTIC, -Ă, stalactitici, -ce, adj. De stalactită. – Stalactită + suf. -ic.
stalactiticelor
STALACTÍTIC, -Ă, stalactitici, -ce, adj. De stalactită. – Stalactită + suf. -ic.
stalactitici
STALACTÍTIC, -Ă, stalactitici, -ce, adj. De stalactită. – Stalactită + suf. -ic.
stalactiticii
STALACTÍTIC, -Ă, stalactitici, -ce, adj. De stalactită. – Stalactită + suf. -ic.
stalactiticilor
STALACTÍTIC, -Ă, stalactitici, -ce, adj. De stalactită. – Stalactită + suf. -ic.
stalactiticul
STALACTÍTIC, -Ă, stalactitici, -ce, adj. De stalactită. – Stalactită + suf. -ic.
stalactiticului
STALACTÍTIC, -Ă, stalactitici, -ce, adj. De stalactită. – Stalactită + suf. -ic.
stalagmita
STALAGMÍTĂ, stalagmite, s. f. Depunere calcaroasă de formă conică fixată cu baza pe podeaua unor goluri subterane (peșteri, galerii), rezultată din depunerea, de-a lungul timpului, a calcitului din picăturile de apă care se scurg din vârful stalactitelor. – Din fr. stalagmite. DOOM
stalagmítă s. f., g.-d. art. stalagmítei; pl. stalagmíte
stalagmite
STALAGMÍTĂ, stalagmite, s. f. Depunere calcaroasă de formă conică fixată cu baza pe podeaua unor goluri subterane (peșteri, galerii), rezultată din depunerea, de-a lungul timpului, a calcitului din picăturile de apă care se scurg din vârful stalactitelor. – Din fr. stalagmite. DOOM
stalagmítă s. f., g.-d. art. stalagmítei; pl. stalagmíte
stalagmitei
STALAGMÍTĂ, stalagmite, s. f. Depunere calcaroasă de formă conică fixată cu baza pe podeaua unor goluri subterane (peșteri, galerii), rezultată din depunerea, de-a lungul timpului, a calcitului din picăturile de apă care se scurg din vârful stalactitelor. – Din fr. stalagmite. DOOM
stalagmítă s. f., g.-d. art. stalagmítei; pl. stalagmíte
stalagmitele
STALAGMÍTĂ, stalagmite, s. f. Depunere calcaroasă de formă conică fixată cu baza pe podeaua unor goluri subterane (peșteri, galerii), rezultată din depunerea, de-a lungul timpului, a calcitului din picăturile de apă care se scurg din vârful stalactitelor. – Din fr. stalagmite. DOOM
stalagmítă s. f., g.-d. art. stalagmítei; pl. stalagmíte
stalagmitelor
STALAGMÍTĂ, stalagmite, s. f. Depunere calcaroasă de formă conică fixată cu baza pe podeaua unor goluri subterane (peșteri, galerii), rezultată din depunerea, de-a lungul timpului, a calcitului din picăturile de apă care se scurg din vârful stalactitelor. – Din fr. stalagmite. DOOM
stalagmítă s. f., g.-d. art. stalagmítei; pl. stalagmíte
stalagmometre
STALAGMOMÉTRU, stalagmometre, s. n. Dispozitiv folosit pentru determinarea tensiunii unei soluții sau a unui lichid prin determinarea numărului de picături din acea soluție sau din acel lichid care se scurg printr-un tub capilar. – Din fr. stalagmomètre. DOOM
stalagmométru (-me-tru) s. n., art. stalagmométrul; pl. stalagmométre
stalagmometrele
STALAGMOMÉTRU, stalagmometre, s. n. Dispozitiv folosit pentru determinarea tensiunii unei soluții sau a unui lichid prin determinarea numărului de picături din acea soluție sau din acel lichid care se scurg printr-un tub capilar. – Din fr. stalagmomètre. DOOM
stalagmométru (-me-tru) s. n., art. stalagmométrul; pl. stalagmométre
stalagmometrelor
STALAGMOMÉTRU, stalagmometre, s. n. Dispozitiv folosit pentru determinarea tensiunii unei soluții sau a unui lichid prin determinarea numărului de picături din acea soluție sau din acel lichid care se scurg printr-un tub capilar. – Din fr. stalagmomètre. DOOM
stalagmométru (-me-tru) s. n., art. stalagmométrul; pl. stalagmométre
stalagmometria
STALAGMOMETRÍE s.f. Determinare a concentrațiilor anumitor soluții, determinând numărul de picături pe care îl formează un volum dat dintr-un lichid care curge printr-un tub capilar. [Gen. -iei. / < fr. stalagmométrie, cf. gr. stalagmos – picătură, metron – măsură].
stalagmometric
STALAGMOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la stalagmometrie. [< fr. stalagmométrique].
stalagmometrica
STALAGMOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la stalagmometrie. [< fr. stalagmométrique].
stalagmometrice
STALAGMOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la stalagmometrie. [< fr. stalagmométrique].
stalagmometricei
STALAGMOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la stalagmometrie. [< fr. stalagmométrique].
stalagmometricele
STALAGMOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la stalagmometrie. [< fr. stalagmométrique].
stalagmometricelor
STALAGMOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la stalagmometrie. [< fr. stalagmométrique].
stalagmometrici
STALAGMOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la stalagmometrie. [< fr. stalagmométrique].
stalagmometricii
STALAGMOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la stalagmometrie. [< fr. stalagmométrique].
stalagmometricilor
STALAGMOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la stalagmometrie. [< fr. stalagmométrique].
stalagmometricul
STALAGMOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la stalagmometrie. [< fr. stalagmométrique].
stalagmometricului
STALAGMOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la stalagmometrie. [< fr. stalagmométrique].
stalagmometrie
STALAGMOMETRÍE s.f. Determinare a concentrațiilor anumitor soluții, determinând numărul de picături pe care îl formează un volum dat dintr-un lichid care curge printr-un tub capilar. [Gen. -iei. / < fr. stalagmométrie, cf. gr. stalagmos – picătură, metron – măsură].
stalagmometriei
STALAGMOMETRÍE s.f. Determinare a concentrațiilor anumitor soluții, determinând numărul de picături pe care îl formează un volum dat dintr-un lichid care curge printr-un tub capilar. [Gen. -iei. / < fr. stalagmométrie, cf. gr. stalagmos – picătură, metron – măsură].
stalagmometrii
STALAGMOMETRÍE s.f. Determinare a concentrațiilor anumitor soluții, determinând numărul de picături pe care îl formează un volum dat dintr-un lichid care curge printr-un tub capilar. [Gen. -iei. / < fr. stalagmométrie, cf. gr. stalagmos – picătură, metron – măsură].
stalagmometriile
STALAGMOMETRÍE s.f. Determinare a concentrațiilor anumitor soluții, determinând numărul de picături pe care îl formează un volum dat dintr-un lichid care curge printr-un tub capilar. [Gen. -iei. / < fr. stalagmométrie, cf. gr. stalagmos – picătură, metron – măsură].
stalagmometriilor
STALAGMOMETRÍE s.f. Determinare a concentrațiilor anumitor soluții, determinând numărul de picături pe care îl formează un volum dat dintr-un lichid care curge printr-un tub capilar. [Gen. -iei. / < fr. stalagmométrie, cf. gr. stalagmos – picătură, metron – măsură].
stalagmometru
STALAGMOMÉTRU, stalagmometre, s. n. Dispozitiv folosit pentru determinarea tensiunii unei soluții sau a unui lichid prin determinarea numărului de picături din acea soluție sau din acel lichid care se scurg printr-un tub capilar. – Din fr. stalagmomètre. DOOM
stalagmométru (-me-tru) s. n., art. stalagmométrul; pl. stalagmométre
stalagmometrul
STALAGMOMÉTRU, stalagmometre, s. n. Dispozitiv folosit pentru determinarea tensiunii unei soluții sau a unui lichid prin determinarea numărului de picături din acea soluție sau din acel lichid care se scurg printr-un tub capilar. – Din fr. stalagmomètre. DOOM
stalagmométru (-me-tru) s. n., art. stalagmométrul; pl. stalagmométre
stalagmometrului
STALAGMOMÉTRU, stalagmometre, s. n. Dispozitiv folosit pentru determinarea tensiunii unei soluții sau a unui lichid prin determinarea numărului de picături din acea soluție sau din acel lichid care se scurg printr-un tub capilar. – Din fr. stalagmomètre. DOOM
stalagmométru (-me-tru) s. n., art. stalagmométrul; pl. stalagmométre
stalinism
STALINÍSM s. n. Nume dat doctrinelor și practicilor politice specifice lui Stalin și adepților săi. – Din fr. stalinisme.
stalinismul
STALINÍSM s. n. Nume dat doctrinelor și practicilor politice specifice lui Stalin și adepților săi. – Din fr. stalinisme.
stalinismului
STALINÍSM s. n. Nume dat doctrinelor și practicilor politice specifice lui Stalin și adepților săi. – Din fr. stalinisme.
stalinist
STALINÍST, -Ă, staliniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al stalinismului. – Stalin[ism] + suf. -ist. DOOM
*staliníst adj. m., s. m., pl. staliníști; adj. f., s. f. stalinístă, pl. staliníste
stalinist
STALINÍST, -Ă, staliniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al stalinismului. – Stalin[ism] + suf. -ist. DOOM
*staliníst adj. m., s. m., pl. staliníști; adj. f., s. f. stalinístă, pl. staliníste
stalinista
STALINÍST, -Ă, staliniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al stalinismului. – Stalin[ism] + suf. -ist. DOOM
*staliníst adj. m., s. m., pl. staliníști; adj. f., s. f. stalinístă, pl. staliníste
stalinista
STALINÍST, -Ă, staliniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al stalinismului. – Stalin[ism] + suf. -ist. DOOM
*staliníst adj. m., s. m., pl. staliníști; adj. f., s. f. stalinístă, pl. staliníste
staliniste
STALINÍST, -Ă, staliniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al stalinismului. – Stalin[ism] + suf. -ist. DOOM
*staliníst adj. m., s. m., pl. staliníști; adj. f., s. f. stalinístă, pl. staliníste
staliniste
STALINÍST, -Ă, staliniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al stalinismului. – Stalin[ism] + suf. -ist. DOOM
*staliníst adj. m., s. m., pl. staliníști; adj. f., s. f. stalinístă, pl. staliníste
stalinistei
STALINÍST, -Ă, staliniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al stalinismului. – Stalin[ism] + suf. -ist. DOOM
*staliníst adj. m., s. m., pl. staliníști; adj. f., s. f. stalinístă, pl. staliníste
stalinistei
STALINÍST, -Ă, staliniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al stalinismului. – Stalin[ism] + suf. -ist. DOOM
*staliníst adj. m., s. m., pl. staliníști; adj. f., s. f. stalinístă, pl. staliníste
stalinistele
STALINÍST, -Ă, staliniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al stalinismului. – Stalin[ism] + suf. -ist. DOOM
*staliníst adj. m., s. m., pl. staliníști; adj. f., s. f. stalinístă, pl. staliníste
stalinistele
STALINÍST, -Ă, staliniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al stalinismului. – Stalin[ism] + suf. -ist. DOOM
*staliníst adj. m., s. m., pl. staliníști; adj. f., s. f. stalinístă, pl. staliníste
stalinistelor
STALINÍST, -Ă, staliniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al stalinismului. – Stalin[ism] + suf. -ist. DOOM
*staliníst adj. m., s. m., pl. staliníști; adj. f., s. f. stalinístă, pl. staliníste
stalinistelor
STALINÍST, -Ă, staliniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al stalinismului. – Stalin[ism] + suf. -ist. DOOM
*staliníst adj. m., s. m., pl. staliníști; adj. f., s. f. stalinístă, pl. staliníste
stalinistul
STALINÍST, -Ă, staliniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al stalinismului. – Stalin[ism] + suf. -ist. DOOM
*staliníst adj. m., s. m., pl. staliníști; adj. f., s. f. stalinístă, pl. staliníste
stalinistul
STALINÍST, -Ă, staliniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al stalinismului. – Stalin[ism] + suf. -ist. DOOM
*staliníst adj. m., s. m., pl. staliníști; adj. f., s. f. stalinístă, pl. staliníste
stalinistului
STALINÍST, -Ă, staliniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al stalinismului. – Stalin[ism] + suf. -ist. DOOM
*staliníst adj. m., s. m., pl. staliníști; adj. f., s. f. stalinístă, pl. staliníste
stalinistului
STALINÍST, -Ă, staliniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al stalinismului. – Stalin[ism] + suf. -ist. DOOM
*staliníst adj. m., s. m., pl. staliníști; adj. f., s. f. stalinístă, pl. staliníste
stalinit
STALINÍT s. n. Aliaj dur de fier cu crom, carbon, mangan și siliciu. – Din fr. stalinite.
stalinitul
STALINÍT s. n. Aliaj dur de fier cu crom, carbon, mangan și siliciu. – Din fr. stalinite.
stalinitului
STALINÍT s. n. Aliaj dur de fier cu crom, carbon, mangan și siliciu. – Din fr. stalinite.
staliniști
STALINÍST, -Ă, staliniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al stalinismului. – Stalin[ism] + suf. -ist. DOOM
*staliníst adj. m., s. m., pl. staliníști; adj. f., s. f. stalinístă, pl. staliníste
staliniști
STALINÍST, -Ă, staliniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al stalinismului. – Stalin[ism] + suf. -ist. DOOM
*staliníst adj. m., s. m., pl. staliníști; adj. f., s. f. stalinístă, pl. staliníste
staliniștii
STALINÍST, -Ă, staliniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al stalinismului. – Stalin[ism] + suf. -ist. DOOM
*staliníst adj. m., s. m., pl. staliníști; adj. f., s. f. stalinístă, pl. staliníste
staliniștii
STALINÍST, -Ă, staliniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al stalinismului. – Stalin[ism] + suf. -ist. DOOM
*staliníst adj. m., s. m., pl. staliníști; adj. f., s. f. stalinístă, pl. staliníste
staliniștilor
STALINÍST, -Ă, staliniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al stalinismului. – Stalin[ism] + suf. -ist. DOOM
*staliníst adj. m., s. m., pl. staliníști; adj. f., s. f. stalinístă, pl. staliníste
staliniștilor
STALINÍST, -Ă, staliniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al stalinismului. – Stalin[ism] + suf. -ist. DOOM
*staliníst adj. m., s. m., pl. staliníști; adj. f., s. f. stalinístă, pl. staliníste
stalul
STAL, staluri, s. n. Scaun numerotat situat la parterul unei săli de spectacole, în spatele fotoliilor; p. ext. parte a sălii de spectacole unde se găsesc astfel de scaune. – Din fr. stalle. DOOM
stal s. n., pl. stáluri
stalului
STAL, staluri, s. n. Scaun numerotat situat la parterul unei săli de spectacole, în spatele fotoliilor; p. ext. parte a sălii de spectacole unde se găsesc astfel de scaune. – Din fr. stalle. DOOM
stal s. n., pl. stáluri
staluri
STAL, staluri, s. n. Scaun numerotat situat la parterul unei săli de spectacole, în spatele fotoliilor; p. ext. parte a sălii de spectacole unde se găsesc astfel de scaune. – Din fr. stalle. DOOM
stal s. n., pl. stáluri
stalurile
STAL, staluri, s. n. Scaun numerotat situat la parterul unei săli de spectacole, în spatele fotoliilor; p. ext. parte a sălii de spectacole unde se găsesc astfel de scaune. – Din fr. stalle. DOOM
stal s. n., pl. stáluri
stalurilor
STAL, staluri, s. n. Scaun numerotat situat la parterul unei săli de spectacole, în spatele fotoliilor; p. ext. parte a sălii de spectacole unde se găsesc astfel de scaune. – Din fr. stalle. DOOM
stal s. n., pl. stáluri
stam
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
stamba
STÁMBĂ, (2) stămburi, s. f. 1. Țesătură de bumbac cu desene imprimate în culori, folosită la confecționarea îmbrăcămintei de vară pentru femei. 2. (La pl.) Varietăți de stambă (1). ♦ Obiecte de îmbrăcăminte confecționate din stambă (1). 3. (Înv.) Teasc de tipografie. ◊ Expr. (Fam.) A se da în stambă = a-și arăta fără să vrea proasta creștere (sau cusururile); a se face de râs. [Pl. și: stambe] – Din ngr. stámba, it. stampa. DOOM
stámbă (țesătură) s. f., g.-d. art. stámbei; (sorturi, obiecte) pl. stắmburi
stambe
STÁMBĂ, (2) stămburi, s. f. 1. Țesătură de bumbac cu desene imprimate în culori, folosită la confecționarea îmbrăcămintei de vară pentru femei. 2. (La pl.) Varietăți de stambă (1). ♦ Obiecte de îmbrăcăminte confecționate din stambă (1). 3. (Înv.) Teasc de tipografie. ◊ Expr. (Fam.) A se da în stambă = a-și arăta fără să vrea proasta creștere (sau cusururile); a se face de râs. [Pl. și: stambe] – Din ngr. stámba, it. stampa. DOOM
stámbă (țesătură) s. f., g.-d. art. stámbei; (sorturi, obiecte) pl. stắmburi
stambei
STÁMBĂ, (2) stămburi, s. f. 1. Țesătură de bumbac cu desene imprimate în culori, folosită la confecționarea îmbrăcămintei de vară pentru femei. 2. (La pl.) Varietăți de stambă (1). ♦ Obiecte de îmbrăcăminte confecționate din stambă (1). 3. (Înv.) Teasc de tipografie. ◊ Expr. (Fam.) A se da în stambă = a-și arăta fără să vrea proasta creștere (sau cusururile); a se face de râs. [Pl. și: stambe] – Din ngr. stámba, it. stampa. DOOM
stámbă (țesătură) s. f., g.-d. art. stámbei; (sorturi, obiecte) pl. stắmburi
stambele
STÁMBĂ, (2) stămburi, s. f. 1. Țesătură de bumbac cu desene imprimate în culori, folosită la confecționarea îmbrăcămintei de vară pentru femei. 2. (La pl.) Varietăți de stambă (1). ♦ Obiecte de îmbrăcăminte confecționate din stambă (1). 3. (Înv.) Teasc de tipografie. ◊ Expr. (Fam.) A se da în stambă = a-și arăta fără să vrea proasta creștere (sau cusururile); a se face de râs. [Pl. și: stambe] – Din ngr. stámba, it. stampa. DOOM
stámbă (țesătură) s. f., g.-d. art. stámbei; (sorturi, obiecte) pl. stắmburi
stambelor
STÁMBĂ, (2) stămburi, s. f. 1. Țesătură de bumbac cu desene imprimate în culori, folosită la confecționarea îmbrăcămintei de vară pentru femei. 2. (La pl.) Varietăți de stambă (1). ♦ Obiecte de îmbrăcăminte confecționate din stambă (1). 3. (Înv.) Teasc de tipografie. ◊ Expr. (Fam.) A se da în stambă = a-și arăta fără să vrea proasta creștere (sau cusururile); a se face de râs. [Pl. și: stambe] – Din ngr. stámba, it. stampa. DOOM
stámbă (țesătură) s. f., g.-d. art. stámbei; (sorturi, obiecte) pl. stắmburi
stamboala
STAMBOÁLĂ, stamboale, s. f. (Reg.) Baniță; conținutul unei banițe. ◊ Loc. adv. Cu stamboala = din belșug, foarte mult. – Din tc. istambol[kileri]. DOOM
stamboálă (reg.) s. f., g.-d. art. stamboálei; pl. stamboále
stamboale
STAMBOÁLĂ, stamboale, s. f. (Reg.) Baniță; conținutul unei banițe. ◊ Loc. adv. Cu stamboala = din belșug, foarte mult. – Din tc. istambol[kileri]. DOOM
stamboálă (reg.) s. f., g.-d. art. stamboálei; pl. stamboále
stamboalei
STAMBOÁLĂ, stamboale, s. f. (Reg.) Baniță; conținutul unei banițe. ◊ Loc. adv. Cu stamboala = din belșug, foarte mult. – Din tc. istambol[kileri]. DOOM
stamboálă (reg.) s. f., g.-d. art. stamboálei; pl. stamboále
stamboalele
STAMBOÁLĂ, stamboale, s. f. (Reg.) Baniță; conținutul unei banițe. ◊ Loc. adv. Cu stamboala = din belșug, foarte mult. – Din tc. istambol[kileri]. DOOM
stamboálă (reg.) s. f., g.-d. art. stamboálei; pl. stamboále
stamboalelor
STAMBOÁLĂ, stamboale, s. f. (Reg.) Baniță; conținutul unei banițe. ◊ Loc. adv. Cu stamboala = din belșug, foarte mult. – Din tc. istambol[kileri]. DOOM
stamboálă (reg.) s. f., g.-d. art. stamboálei; pl. stamboále
stambol
STAMBÓL, stamboli, s. m. Monedă de aur turcească, care a circulat și în Țările Române în sec. XVIII. – Din tc. Istambol „Constantinopol”. DOOM
stamból s. m., pl. stambóli
stamboli
STAMBÓL, stamboli, s. m. Monedă de aur turcească, care a circulat și în Țările Române în sec. XVIII. – Din tc. Istambol „Constantinopol”. DOOM
stamból s. m., pl. stambóli
stambolii
STAMBÓL, stamboli, s. m. Monedă de aur turcească, care a circulat și în Țările Române în sec. XVIII. – Din tc. Istambol „Constantinopol”. DOOM
stamból s. m., pl. stambóli
stambolilor
STAMBÓL, stamboli, s. m. Monedă de aur turcească, care a circulat și în Țările Române în sec. XVIII. – Din tc. Istambol „Constantinopol”. DOOM
stamból s. m., pl. stambóli
stambolul
STAMBÓL, stamboli, s. m. Monedă de aur turcească, care a circulat și în Țările Române în sec. XVIII. – Din tc. Istambol „Constantinopol”. DOOM
stamból s. m., pl. stambóli
stambolului
STAMBÓL, stamboli, s. m. Monedă de aur turcească, care a circulat și în Țările Române în sec. XVIII. – Din tc. Istambol „Constantinopol”. DOOM
stamból s. m., pl. stambóli
stambul
Stambúl s. m. – Constantinopol. – Var. Mold. Istambul. Tc. Istambol ‹ mgr. είς τήν πόλιν. – Der. stambul (var. stambol), s. m. (monedă turcească de aur, cîntărind 10,5 gr. de aur pur, cu valoare nominală de 5 piaștri); stamboală, s. f. (măsură de capacitate pentru solide, baniță), în loc de stambol – chilă, din tc. istambol kila (Șeineanu, II, 327).
stambă
STÁMBĂ, (2) stămburi, s. f. 1. Țesătură de bumbac cu desene imprimate în culori, folosită la confecționarea îmbrăcămintei de vară pentru femei. 2. (La pl.) Varietăți de stambă (1). ♦ Obiecte de îmbrăcăminte confecționate din stambă (1). 3. (Înv.) Teasc de tipografie. ◊ Expr. (Fam.) A se da în stambă = a-și arăta fără să vrea proasta creștere (sau cusururile); a se face de râs. [Pl. și: stambe] – Din ngr. stámba, it. stampa.
stamina
STAMÍNĂ, stamine, s. f. Organ bărbătesc de reproducere a florii, care conține polenul. – Din lat. stamen, -inis. DOOM
stamínă s. f., g.-d. art. stamínei; pl. stamíne
staminal
STAMINÁL, -Ă, staminali, -e, adj. Privitor la stamine, cu stamine. – Din fr. staminal. DOOM
staminál adj. m., pl. stamináli; f. staminálă, pl. staminále
staminala
STAMINÁL, -Ă, staminali, -e, adj. Privitor la stamine, cu stamine. – Din fr. staminal. DOOM
staminál adj. m., pl. stamináli; f. staminálă, pl. staminále
staminale
STAMINÁL, -Ă, staminali, -e, adj. Privitor la stamine, cu stamine. – Din fr. staminal. DOOM
staminál adj. m., pl. stamináli; f. staminálă, pl. staminále
staminalei
STAMINÁL, -Ă, staminali, -e, adj. Privitor la stamine, cu stamine. – Din fr. staminal. DOOM
staminál adj. m., pl. stamináli; f. staminálă, pl. staminále
staminalele
STAMINÁL, -Ă, staminali, -e, adj. Privitor la stamine, cu stamine. – Din fr. staminal. DOOM
staminál adj. m., pl. stamináli; f. staminálă, pl. staminále
staminalelor
STAMINÁL, -Ă, staminali, -e, adj. Privitor la stamine, cu stamine. – Din fr. staminal. DOOM
staminál adj. m., pl. stamináli; f. staminálă, pl. staminále
staminali
STAMINÁL, -Ă, staminali, -e, adj. Privitor la stamine, cu stamine. – Din fr. staminal. DOOM
staminál adj. m., pl. stamináli; f. staminálă, pl. staminále
staminalii
STAMINÁL, -Ă, staminali, -e, adj. Privitor la stamine, cu stamine. – Din fr. staminal. DOOM
staminál adj. m., pl. stamináli; f. staminálă, pl. staminále
staminalilor
STAMINÁL, -Ă, staminali, -e, adj. Privitor la stamine, cu stamine. – Din fr. staminal. DOOM
staminál adj. m., pl. stamináli; f. staminálă, pl. staminále
staminalul
STAMINÁL, -Ă, staminali, -e, adj. Privitor la stamine, cu stamine. – Din fr. staminal. DOOM
staminál adj. m., pl. stamináli; f. staminálă, pl. staminále
staminalului
STAMINÁL, -Ă, staminali, -e, adj. Privitor la stamine, cu stamine. – Din fr. staminal. DOOM
staminál adj. m., pl. stamináli; f. staminálă, pl. staminále
stamine
STAMÍNĂ, stamine, s. f. Organ bărbătesc de reproducere a florii, care conține polenul. – Din lat. stamen, -inis. DOOM
stamínă s. f., g.-d. art. stamínei; pl. stamíne
staminei
STAMÍNĂ, stamine, s. f. Organ bărbătesc de reproducere a florii, care conține polenul. – Din lat. stamen, -inis. DOOM
stamínă s. f., g.-d. art. stamínei; pl. stamíne
staminele
STAMÍNĂ, stamine, s. f. Organ bărbătesc de reproducere a florii, care conține polenul. – Din lat. stamen, -inis. DOOM
stamínă s. f., g.-d. art. stamínei; pl. stamíne
staminelor
STAMÍNĂ, stamine, s. f. Organ bărbătesc de reproducere a florii, care conține polenul. – Din lat. stamen, -inis. DOOM
stamínă s. f., g.-d. art. stamínei; pl. stamíne
staminifer
STAMINIFÉR, -Ă, staminiferi, -e, adj. (Despre flori sau părți ale lor) Care este purtător de stamine. – Din fr. staminifère. DOOM
staminifér adj. m., pl. staminiféri; f. staminiféră, pl. staminifére
staminifera
STAMINIFÉR, -Ă, staminiferi, -e, adj. (Despre flori sau părți ale lor) Care este purtător de stamine. – Din fr. staminifère. DOOM
staminifér adj. m., pl. staminiféri; f. staminiféră, pl. staminifére
staminifere
STAMINIFÉR, -Ă, staminiferi, -e, adj. (Despre flori sau părți ale lor) Care este purtător de stamine. – Din fr. staminifère. DOOM
staminifér adj. m., pl. staminiféri; f. staminiféră, pl. staminifére
staminiferei
STAMINIFÉR, -Ă, staminiferi, -e, adj. (Despre flori sau părți ale lor) Care este purtător de stamine. – Din fr. staminifère. DOOM
staminifér adj. m., pl. staminiféri; f. staminiféră, pl. staminifére
staminiferele
STAMINIFÉR, -Ă, staminiferi, -e, adj. (Despre flori sau părți ale lor) Care este purtător de stamine. – Din fr. staminifère. DOOM
staminifér adj. m., pl. staminiféri; f. staminiféră, pl. staminifére
staminiferelor
STAMINIFÉR, -Ă, staminiferi, -e, adj. (Despre flori sau părți ale lor) Care este purtător de stamine. – Din fr. staminifère. DOOM
staminifér adj. m., pl. staminiféri; f. staminiféră, pl. staminifére
staminiferi
STAMINIFÉR, -Ă, staminiferi, -e, adj. (Despre flori sau părți ale lor) Care este purtător de stamine. – Din fr. staminifère. DOOM
staminifér adj. m., pl. staminiféri; f. staminiféră, pl. staminifére
staminiferii
STAMINIFÉR, -Ă, staminiferi, -e, adj. (Despre flori sau părți ale lor) Care este purtător de stamine. – Din fr. staminifère. DOOM
staminifér adj. m., pl. staminiféri; f. staminiféră, pl. staminifére
staminiferilor
STAMINIFÉR, -Ă, staminiferi, -e, adj. (Despre flori sau părți ale lor) Care este purtător de stamine. – Din fr. staminifère. DOOM
staminifér adj. m., pl. staminiféri; f. staminiféră, pl. staminifére
staminiferul
STAMINIFÉR, -Ă, staminiferi, -e, adj. (Despre flori sau părți ale lor) Care este purtător de stamine. – Din fr. staminifère. DOOM
staminifér adj. m., pl. staminiféri; f. staminiféră, pl. staminifére
staminiferului
STAMINIFÉR, -Ă, staminiferi, -e, adj. (Despre flori sau părți ale lor) Care este purtător de stamine. – Din fr. staminifère. DOOM
staminifér adj. m., pl. staminiféri; f. staminiféră, pl. staminifére
staminodii
STAMINÓDIU, staminodii, s. n. (Bot.) Stamină sterilă, lipsită de anteră. – Din fr. staminode. DOOM
staminódiu [diu pron. diu] s. n., art. staminódiul; pl. staminódii, art. staminódiile (-di-i-)
staminodiile
STAMINÓDIU, staminodii, s. n. (Bot.) Stamină sterilă, lipsită de anteră. – Din fr. staminode. DOOM
staminódiu [diu pron. diu] s. n., art. staminódiul; pl. staminódii, art. staminódiile (-di-i-)
staminodiilor
STAMINÓDIU, staminodii, s. n. (Bot.) Stamină sterilă, lipsită de anteră. – Din fr. staminode. DOOM
staminódiu [diu pron. diu] s. n., art. staminódiul; pl. staminódii, art. staminódiile (-di-i-)
staminodiu
STAMINÓDIU, staminodii, s. n. (Bot.) Stamină sterilă, lipsită de anteră. – Din fr. staminode. DOOM
staminódiu [diu pron. diu] s. n., art. staminódiul; pl. staminódii, art. staminódiile (-di-i-)
staminodiul
STAMINÓDIU, staminodii, s. n. (Bot.) Stamină sterilă, lipsită de anteră. – Din fr. staminode. DOOM
staminódiu [diu pron. diu] s. n., art. staminódiul; pl. staminódii, art. staminódiile (-di-i-)
staminodiului
STAMINÓDIU, staminodii, s. n. (Bot.) Stamină sterilă, lipsită de anteră. – Din fr. staminode. DOOM
staminódiu [diu pron. diu] s. n., art. staminódiul; pl. staminódii, art. staminódiile (-di-i-)
stampa
STAMPÁ, stampez, vb. I. Tranz. A imprima o imagine pe o piesă de metal, prin deformare plastică, cu ajutorul unui poanson și al unor matrițe speciale. – Din it. stampare. DOOM
stampá (a ~) vb., ind. prez. 3 stampeáză
stampa
STÁMPĂ, stampe, s. f. Imagine imprimată după o placă gravată. – Din it. stampa. DOOM
stámpă (gravură) s. f., g.-d. art. stámpei; pl. stámpe
stampai
STAMPÁ, stampez, vb. I. Tranz. A imprima o imagine pe o piesă de metal, prin deformare plastică, cu ajutorul unui poanson și al unor matrițe speciale. – Din it. stampare. DOOM
stampá (a ~) vb., ind. prez. 3 stampeáză
stampam
STAMPÁ, stampez, vb. I. Tranz. A imprima o imagine pe o piesă de metal, prin deformare plastică, cu ajutorul unui poanson și al unor matrițe speciale. – Din it. stampare. DOOM
stampá (a ~) vb., ind. prez. 3 stampeáză
stampare
STAMPÁ, stampez, vb. I. Tranz. A imprima o imagine pe o piesă de metal, prin deformare plastică, cu ajutorul unui poanson și al unor matrițe speciale. – Din it. stampare. DOOM
stampá (a ~) vb., ind. prez. 3 stampeáză
stampare
STAMPÁRE, stampări, s. f. Acțiunea de a stampa și rezultatul ei. – V. stampa. DOOM
stampáre s. f., g.-d. art. stampắrii; pl. stampắri
stamparea
STAMPÁRE, stampări, s. f. Acțiunea de a stampa și rezultatul ei. – V. stampa. DOOM
stampáre s. f., g.-d. art. stampắrii; pl. stampắri
stampară
STAMPÁ, stampez, vb. I. Tranz. A imprima o imagine pe o piesă de metal, prin deformare plastică, cu ajutorul unui poanson și al unor matrițe speciale. – Din it. stampare. DOOM
stampá (a ~) vb., ind. prez. 3 stampeáză
stamparăm
STAMPÁ, stampez, vb. I. Tranz. A imprima o imagine pe o piesă de metal, prin deformare plastică, cu ajutorul unui poanson și al unor matrițe speciale. – Din it. stampare. DOOM
stampá (a ~) vb., ind. prez. 3 stampeáză
stamparăți
STAMPÁ, stampez, vb. I. Tranz. A imprima o imagine pe o piesă de metal, prin deformare plastică, cu ajutorul unui poanson și al unor matrițe speciale. – Din it. stampare. DOOM
stampá (a ~) vb., ind. prez. 3 stampeáză
stampase
STAMPÁ, stampez, vb. I. Tranz. A imprima o imagine pe o piesă de metal, prin deformare plastică, cu ajutorul unui poanson și al unor matrițe speciale. – Din it. stampare. DOOM
stampá (a ~) vb., ind. prez. 3 stampeáză
stampasem
STAMPÁ, stampez, vb. I. Tranz. A imprima o imagine pe o piesă de metal, prin deformare plastică, cu ajutorul unui poanson și al unor matrițe speciale. – Din it. stampare. DOOM
stampá (a ~) vb., ind. prez. 3 stampeáză
stampaseră
STAMPÁ, stampez, vb. I. Tranz. A imprima o imagine pe o piesă de metal, prin deformare plastică, cu ajutorul unui poanson și al unor matrițe speciale. – Din it. stampare. DOOM
stampá (a ~) vb., ind. prez. 3 stampeáză
stampaserăm
STAMPÁ, stampez, vb. I. Tranz. A imprima o imagine pe o piesă de metal, prin deformare plastică, cu ajutorul unui poanson și al unor matrițe speciale. – Din it. stampare. DOOM
stampá (a ~) vb., ind. prez. 3 stampeáză
stampaserăți
STAMPÁ, stampez, vb. I. Tranz. A imprima o imagine pe o piesă de metal, prin deformare plastică, cu ajutorul unui poanson și al unor matrițe speciale. – Din it. stampare. DOOM
stampá (a ~) vb., ind. prez. 3 stampeáză
stampaseși
STAMPÁ, stampez, vb. I. Tranz. A imprima o imagine pe o piesă de metal, prin deformare plastică, cu ajutorul unui poanson și al unor matrițe speciale. – Din it. stampare. DOOM
stampá (a ~) vb., ind. prez. 3 stampeáză
stampaseți
STAMPÁ, stampez, vb. I. Tranz. A imprima o imagine pe o piesă de metal, prin deformare plastică, cu ajutorul unui poanson și al unor matrițe speciale. – Din it. stampare. DOOM
stampá (a ~) vb., ind. prez. 3 stampeáză
stampat
STAMPÁ, stampez, vb. I. Tranz. A imprima o imagine pe o piesă de metal, prin deformare plastică, cu ajutorul unui poanson și al unor matrițe speciale. – Din it. stampare. DOOM
stampá (a ~) vb., ind. prez. 3 stampeáză
stampat
STAMPÁ, stampez, vb. I. Tranz. A imprima o imagine pe o piesă de metal, prin deformare plastică, cu ajutorul unui poanson și al unor matrițe speciale. – Din it. stampare.
stampau
STAMPÁ, stampez, vb. I. Tranz. A imprima o imagine pe o piesă de metal, prin deformare plastică, cu ajutorul unui poanson și al unor matrițe speciale. – Din it. stampare. DOOM
stampá (a ~) vb., ind. prez. 3 stampeáză
stampași
STAMPÁ, stampez, vb. I. Tranz. A imprima o imagine pe o piesă de metal, prin deformare plastică, cu ajutorul unui poanson și al unor matrițe speciale. – Din it. stampare. DOOM
stampá (a ~) vb., ind. prez. 3 stampeáză
stampați
STAMPÁ, stampez, vb. I. Tranz. A imprima o imagine pe o piesă de metal, prin deformare plastică, cu ajutorul unui poanson și al unor matrițe speciale. – Din it. stampare. DOOM
stampá (a ~) vb., ind. prez. 3 stampeáză
stampe
STÁMPĂ, stampe, s. f. Imagine imprimată după o placă gravată. – Din it. stampa. DOOM
stámpă (gravură) s. f., g.-d. art. stámpei; pl. stámpe
stampează
STAMPÁ, stampez, vb. I. Tranz. A imprima o imagine pe o piesă de metal, prin deformare plastică, cu ajutorul unui poanson și al unor matrițe speciale. – Din it. stampare. DOOM
stampá (a ~) vb., ind. prez. 3 stampeáză
stampei
STÁMPĂ, stampe, s. f. Imagine imprimată după o placă gravată. – Din it. stampa. DOOM
stámpă (gravură) s. f., g.-d. art. stámpei; pl. stámpe
stampele
STÁMPĂ, stampe, s. f. Imagine imprimată după o placă gravată. – Din it. stampa. DOOM
stámpă (gravură) s. f., g.-d. art. stámpei; pl. stámpe
stampelor
STÁMPĂ, stampe, s. f. Imagine imprimată după o placă gravată. – Din it. stampa. DOOM
stámpă (gravură) s. f., g.-d. art. stámpei; pl. stámpe
stampez
STAMPÁ, stampez, vb. I. Tranz. A imprima o imagine pe o piesă de metal, prin deformare plastică, cu ajutorul unui poanson și al unor matrițe speciale. – Din it. stampare. DOOM
stampá (a ~) vb., ind. prez. 3 stampeáză
stampeze
STAMPÁ, stampez, vb. I. Tranz. A imprima o imagine pe o piesă de metal, prin deformare plastică, cu ajutorul unui poanson și al unor matrițe speciale. – Din it. stampare. DOOM
stampá (a ~) vb., ind. prez. 3 stampeáză
stampezi
STAMPÁ, stampez, vb. I. Tranz. A imprima o imagine pe o piesă de metal, prin deformare plastică, cu ajutorul unui poanson și al unor matrițe speciale. – Din it. stampare. DOOM
stampá (a ~) vb., ind. prez. 3 stampeáză
stampian
STAMPIÁN s.m. (Geol.) Subdiviziune mijlocie a oligocenului. // adj. Care aparține acestei subdiviziuni. [Pron. -pi-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. stampien]. DOOM
stampián2 (-pi-an) s. n.
stampiana
STAMPIÁN s.m. (Geol.) Subdiviziune mijlocie a oligocenului. // adj. Care aparține acestei subdiviziuni. [Pron. -pi-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. stampien]. DOOM
stampián2 (-pi-an) s. n.
stampianul
STAMPIÁN s.m. (Geol.) Subdiviziune mijlocie a oligocenului. // adj. Care aparține acestei subdiviziuni. [Pron. -pi-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. stampien]. DOOM
stampián2 (-pi-an) s. n.
stampianului
STAMPIÁN s.m. (Geol.) Subdiviziune mijlocie a oligocenului. // adj. Care aparține acestei subdiviziuni. [Pron. -pi-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. stampien]. DOOM
stampián2 (-pi-an) s. n.
stampiene
STAMPIÁN s.m. (Geol.) Subdiviziune mijlocie a oligocenului. // adj. Care aparține acestei subdiviziuni. [Pron. -pi-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. stampien]. DOOM
stampián2 (-pi-an) s. n.
stampienei
STAMPIÁN s.m. (Geol.) Subdiviziune mijlocie a oligocenului. // adj. Care aparține acestei subdiviziuni. [Pron. -pi-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. stampien]. DOOM
stampián2 (-pi-an) s. n.
stampienele
STAMPIÁN s.m. (Geol.) Subdiviziune mijlocie a oligocenului. // adj. Care aparține acestei subdiviziuni. [Pron. -pi-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. stampien]. DOOM
stampián2 (-pi-an) s. n.
stampienelor
STAMPIÁN s.m. (Geol.) Subdiviziune mijlocie a oligocenului. // adj. Care aparține acestei subdiviziuni. [Pron. -pi-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. stampien]. DOOM
stampián2 (-pi-an) s. n.
stampieni
STAMPIÁN s.m. (Geol.) Subdiviziune mijlocie a oligocenului. // adj. Care aparține acestei subdiviziuni. [Pron. -pi-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. stampien]. DOOM
stampián2 (-pi-an) s. n.
stampienii
STAMPIÁN s.m. (Geol.) Subdiviziune mijlocie a oligocenului. // adj. Care aparține acestei subdiviziuni. [Pron. -pi-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. stampien]. DOOM
stampián2 (-pi-an) s. n.
stampienilor
STAMPIÁN s.m. (Geol.) Subdiviziune mijlocie a oligocenului. // adj. Care aparține acestei subdiviziuni. [Pron. -pi-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. stampien]. DOOM
stampián2 (-pi-an) s. n.
stampila
ȘTAMPILÁ, ștampilez, vb. I. Tranz. A pune, a aplica o ștampilă (2). [Var.: stampilá vb. I] – Din ștampilă. DOOM
ștampilá (a ~) vb., ind. prez. 3 ștampileáză
stampilare
ȘTAMPILÁRE, ștampilări, s. f. Acțiunea de a ștampila și rezultatul ei. [Var.: stampiláre s. f.] – V. ștampila. DOOM
ștampiláre s. f., g.-d. art. ștampilắrii; pl. ștampilắri
stampilat
STAMPILÁ vb. I v. ștampila.
stampilă
ȘTAMPÍLĂ, ștampile, s. f. 1. Instrument format dintr-o placă de cauciuc, de lemn sau de metal fixată pe un mâner, pe care sunt gravate un semn, o inscripție sau o emblemă, cu care se ștampilează acte, mărfuri, obiecte etc. 2. Semn, inscripție sau emblemă care se aplică pe un document pentru a-i da valabilitate, pe mărfuri sau pe corpul animalelor, pentru a le arăta proveniența sau apartenența etc.; sigiliu. [Var.: stampílă s. f.] – Din fr. estampille. Cf. it. s t a m p i g l i a. DOOM
ștampílă s. f., g.-d. art. ștampílei; pl. ștampíle
stampând
STAMPÁ, stampez, vb. I. Tranz. A imprima o imagine pe o piesă de metal, prin deformare plastică, cu ajutorul unui poanson și al unor matrițe speciale. – Din it. stampare. DOOM
stampá (a ~) vb., ind. prez. 3 stampeáză
stampînd
STAMPÁ, stampez, vb. I. Tranz. A imprima o imagine pe o piesă de metal, prin deformare plastică, cu ajutorul unui poanson și al unor matrițe speciale. – Din it. stampare. DOOM
stampá (a ~) vb., ind. prez. 3 stampeáză
stampări
STAMPÁRE, stampări, s. f. Acțiunea de a stampa și rezultatul ei. – V. stampa. DOOM
stampáre s. f., g.-d. art. stampắrii; pl. stampắri
stampării
STAMPÁRE, stampări, s. f. Acțiunea de a stampa și rezultatul ei. – V. stampa. DOOM
stampáre s. f., g.-d. art. stampắrii; pl. stampắri
stampările
STAMPÁRE, stampări, s. f. Acțiunea de a stampa și rezultatul ei. – V. stampa. DOOM
stampáre s. f., g.-d. art. stampắrii; pl. stampắri
stampărilor
STAMPÁRE, stampări, s. f. Acțiunea de a stampa și rezultatul ei. – V. stampa. DOOM
stampáre s. f., g.-d. art. stampắrii; pl. stampắri
stan
STAN-PĂȚÍTUL s. m. Nume dat unei persoane care a pățit multe și care a tras învățăminte din cele ce a văzut, care are experiență. DOOM
Stan-Pățítul s. propriu m.
stan
STAN2, stani, s. m. 1. (Regional) Parte a cămășii femeiești, de la brîu în sus. Vine... de pe lan Cu trei puișori pe stan, Unu-i roș, altul e verde. MARIAN, NU. 231. 2. (Maram.) Parte a cămășii femeiești de la brîu în jos.
stan
STÁNĂ, stane, s. f. (Mai ales determinat prin «de piatră») Bolovan mare de piatră; p. ext. stîncă. Stana de piatră din vîrful unui munte stă neclintită vreme de veacuri. SANDU-ALDEA, U. P. 32. Au înghețat sloi, și baba și oile s-au prefăcut toate în stane de piatră... risipite ca o turmă, pe muntele care, de-atunci, se cheamă Babele. VLAHUȚĂ, O. A. 412. Nesecata ei durere o prefăcuse în stană de piatră. ODOBESCU, S. III 302. ◊ (Metaforic) Isbășescu, stană de piatră lîngă fereastră, nu clintise nici cînd a intrat logofătul. REBREANU, R. II 191. ◊ Expr. A rămîne (sau a sta, a fi etc.) ca o stană de piatră = a rămîne (sau a sta etc.) nemișcat, neclintit, încremenit. Maria a rămas locului ca o stană de piatră. DAVIDOGLU, M. 30. După ce coborî grabnic treptele de piatră și începu a păși vesel, pe sub arcurile copacilor în floare, dintr-o dată se opri, încremeni în loc ca o stană de piatră. SADOVEANU, M. 120. ♦ (Regional, în expr.) Stană de sare = bolovan de sare. – Variante: (regional) stan, stanuri (EMINESCU, N. 49, RETEGANUL, P. I 6, ȘEZ. II 202), stean, steanuri (SLAVICI, O. I 339, MARIAN, T. 91), s. n.
stan
STAN s. n. v. stană. DOOM
stánă s. f., g.-d. art. stánei; pl. stáne
stana
STAN s. n. v. stană. DOOM
stánă s. f., g.-d. art. stánei; pl. stáne
stanat
STANÁT, stanați, s. m. Sare a acidului stanic. – Din fr. stannate. DOOM
stanát s. m., pl. stanáți
stanatul
STANÁT, stanați, s. m. Sare a acidului stanic. – Din fr. stannate. DOOM
stanát s. m., pl. stanáți
stanatului
STANÁT, stanați, s. m. Sare a acidului stanic. – Din fr. stannate. DOOM
stanát s. m., pl. stanáți
stanați
STANÁT, stanați, s. m. Sare a acidului stanic. – Din fr. stannate. DOOM
stanát s. m., pl. stanáți
stanații
STANÁT, stanați, s. m. Sare a acidului stanic. – Din fr. stannate. DOOM
stanát s. m., pl. stanáți
stanaților
STANÁT, stanați, s. m. Sare a acidului stanic. – Din fr. stannate. DOOM
stanát s. m., pl. stanáți
stanca
STÁNCĂ, stănci, s. f. (Ornit.; pop.) Stăncuță. – Din n. pr. Stanca. DOOM
stáncă (pop.) s. f., g.-d. art. stắncii; pl. stắnci
stance
STÁNCĂ, stănci, s. f. (Ornit.; pop.) Stăncuță. – Din n. pr. Stanca. DOOM
stáncă (pop.) s. f., g.-d. art. stắncii; pl. stắnci
stancei
STÁNCĂ, stănci, s. f. (Ornit.; pop.) Stăncuță. – Din n. pr. Stanca. DOOM
stáncă (pop.) s. f., g.-d. art. stắncii; pl. stắnci
stancele
STÁNCĂ, stănci, s. f. (Ornit.; pop.) Stăncuță. – Din n. pr. Stanca. DOOM
stáncă (pop.) s. f., g.-d. art. stắncii; pl. stắnci
stancelor
STÁNCĂ, stănci, s. f. (Ornit.; pop.) Stăncuță. – Din n. pr. Stanca. DOOM
stáncă (pop.) s. f., g.-d. art. stắncii; pl. stắnci
stand
ȘTAND s. n. v. stand. DOOM
stand s. n., pl. stánduri
standard
STÁNDARD, standarde, s. n. 1. Normă sau ansamblu de norme care reglementează calitatea, caracteristicile, forma etc. unui produs; document în care sunt consemnate aceste norme. ♦ (Concr.) Produs realizat pe baza unui standard (1). ♦ Fig. (Adjectival) Lipsit de originalitate, făcut după un șablon; comun. 2. (În sintagma) Standard de viață = grad de dezvoltare a condițiilor de viață caracteristice unei persoane sau unei colectivități; nivel de trai. – Din fr., engl. standard. DOOM
stándard s. n., pl. stándarde
standarde
STÁNDARD, standarde, s. n. 1. Normă sau ansamblu de norme care reglementează calitatea, caracteristicile, forma etc. unui produs; document în care sunt consemnate aceste norme. ♦ (Concr.) Produs realizat pe baza unui standard (1). ♦ Fig. (Adjectival) Lipsit de originalitate, făcut după un șablon; comun. 2. (În sintagma) Standard de viață = grad de dezvoltare a condițiilor de viață caracteristice unei persoane sau unei colectivități; nivel de trai. – Din fr., engl. standard. DOOM
stándard s. n., pl. stándarde
standardele
STÁNDARD, standarde, s. n. 1. Normă sau ansamblu de norme care reglementează calitatea, caracteristicile, forma etc. unui produs; document în care sunt consemnate aceste norme. ♦ (Concr.) Produs realizat pe baza unui standard (1). ♦ Fig. (Adjectival) Lipsit de originalitate, făcut după un șablon; comun. 2. (În sintagma) Standard de viață = grad de dezvoltare a condițiilor de viață caracteristice unei persoane sau unei colectivități; nivel de trai. – Din fr., engl. standard. DOOM
stándard s. n., pl. stándarde
standardelor
STÁNDARD, standarde, s. n. 1. Normă sau ansamblu de norme care reglementează calitatea, caracteristicile, forma etc. unui produs; document în care sunt consemnate aceste norme. ♦ (Concr.) Produs realizat pe baza unui standard (1). ♦ Fig. (Adjectival) Lipsit de originalitate, făcut după un șablon; comun. 2. (În sintagma) Standard de viață = grad de dezvoltare a condițiilor de viață caracteristice unei persoane sau unei colectivități; nivel de trai. – Din fr., engl. standard. DOOM
stándard s. n., pl. stándarde
standardiza
STANDARDIZÁ, standardizez, vb. I. Tranz. 1. A stabili și a aplica un standard (1). 2. A fabrica în serie, pe baza unui standard (1). – Din fr. standardiser. DOOM
standardizá (a ~) vb., ind. prez. 3 standardizeáză
standardizai
STANDARDIZÁ, standardizez, vb. I. Tranz. 1. A stabili și a aplica un standard (1). 2. A fabrica în serie, pe baza unui standard (1). – Din fr. standardiser. DOOM
standardizá (a ~) vb., ind. prez. 3 standardizeáză
standardizam
STANDARDIZÁ, standardizez, vb. I. Tranz. 1. A stabili și a aplica un standard (1). 2. A fabrica în serie, pe baza unui standard (1). – Din fr. standardiser. DOOM
standardizá (a ~) vb., ind. prez. 3 standardizeáză
standardizare
STANDARDIZÁ, standardizez, vb. I. Tranz. 1. A stabili și a aplica un standard (1). 2. A fabrica în serie, pe baza unui standard (1). – Din fr. standardiser. DOOM
standardizá (a ~) vb., ind. prez. 3 standardizeáză
standardizare
STANDARDIZÁRE, standardizări, s. f. Acțiunea de a standardiza și rezultatul ei. – V. standardiza. DOOM
standardizáre s. f., g.-d. art. standardizắrii; pl. standardizắri
standardizarea
STANDARDIZÁRE, standardizări, s. f. Acțiunea de a standardiza și rezultatul ei. – V. standardiza. DOOM
standardizáre s. f., g.-d. art. standardizắrii; pl. standardizắri
standardizară
STANDARDIZÁ, standardizez, vb. I. Tranz. 1. A stabili și a aplica un standard (1). 2. A fabrica în serie, pe baza unui standard (1). – Din fr. standardiser. DOOM
standardizá (a ~) vb., ind. prez. 3 standardizeáză
standardizarăm
STANDARDIZÁ, standardizez, vb. I. Tranz. 1. A stabili și a aplica un standard (1). 2. A fabrica în serie, pe baza unui standard (1). – Din fr. standardiser. DOOM
standardizá (a ~) vb., ind. prez. 3 standardizeáză
standardizarăți
STANDARDIZÁ, standardizez, vb. I. Tranz. 1. A stabili și a aplica un standard (1). 2. A fabrica în serie, pe baza unui standard (1). – Din fr. standardiser. DOOM
standardizá (a ~) vb., ind. prez. 3 standardizeáză
standardizase
STANDARDIZÁ, standardizez, vb. I. Tranz. 1. A stabili și a aplica un standard (1). 2. A fabrica în serie, pe baza unui standard (1). – Din fr. standardiser. DOOM
standardizá (a ~) vb., ind. prez. 3 standardizeáză
standardizasem
STANDARDIZÁ, standardizez, vb. I. Tranz. 1. A stabili și a aplica un standard (1). 2. A fabrica în serie, pe baza unui standard (1). – Din fr. standardiser. DOOM
standardizá (a ~) vb., ind. prez. 3 standardizeáză
standardizaseră
STANDARDIZÁ, standardizez, vb. I. Tranz. 1. A stabili și a aplica un standard (1). 2. A fabrica în serie, pe baza unui standard (1). – Din fr. standardiser. DOOM
standardizá (a ~) vb., ind. prez. 3 standardizeáză
standardizaserăm
STANDARDIZÁ, standardizez, vb. I. Tranz. 1. A stabili și a aplica un standard (1). 2. A fabrica în serie, pe baza unui standard (1). – Din fr. standardiser. DOOM
standardizá (a ~) vb., ind. prez. 3 standardizeáză
standardizaserăți
STANDARDIZÁ, standardizez, vb. I. Tranz. 1. A stabili și a aplica un standard (1). 2. A fabrica în serie, pe baza unui standard (1). – Din fr. standardiser. DOOM
standardizá (a ~) vb., ind. prez. 3 standardizeáză
standardizaseși
STANDARDIZÁ, standardizez, vb. I. Tranz. 1. A stabili și a aplica un standard (1). 2. A fabrica în serie, pe baza unui standard (1). – Din fr. standardiser. DOOM
standardizá (a ~) vb., ind. prez. 3 standardizeáză
standardizaseți
STANDARDIZÁ, standardizez, vb. I. Tranz. 1. A stabili și a aplica un standard (1). 2. A fabrica în serie, pe baza unui standard (1). – Din fr. standardiser. DOOM
standardizá (a ~) vb., ind. prez. 3 standardizeáză
standardizat
STANDARDIZÁ, standardizez, vb. I. Tranz. 1. A stabili și a aplica un standard (1). 2. A fabrica în serie, pe baza unui standard (1). – Din fr. standardiser. DOOM
standardizá (a ~) vb., ind. prez. 3 standardizeáză
standardizat
STANDARDIZÁT, -Ă, standardizați, -te, adj. Corespunzător unor anumite norme de calitate și dimensiuni, prevăzute în standard; reglementat prin standard. Perfect drepte, standardizate și prefăcute în marfă, nici cel mai mare efort al închipuirii n-ar mai putea întrezări în aceste scînduri ceva din forma arborilor de odinioară. BOGZA, C. O. 130. ♦ Fig. (Depreciativ) Conform unui tip sau tipar comun; banal. Capitala îl transformase după un tip standardizat, fercheș și cu haine după ultima tăietură. C. PETRESCU, C. V. 51.
standardizata
STANDARDIZÁT, -Ă, standardizați, -te, adj. Corespunzător unor anumite norme de calitate și dimensiuni, prevăzute în standard; reglementat prin standard. Perfect drepte, standardizate și prefăcute în marfă, nici cel mai mare efort al închipuirii n-ar mai putea întrezări în aceste scînduri ceva din forma arborilor de odinioară. BOGZA, C. O. 130. ♦ Fig. (Depreciativ) Conform unui tip sau tipar comun; banal. Capitala îl transformase după un tip standardizat, fercheș și cu haine după ultima tăietură. C. PETRESCU, C. V. 51.
standardizate
STANDARDIZÁT, -Ă, standardizați, -te, adj. Corespunzător unor anumite norme de calitate și dimensiuni, prevăzute în standard; reglementat prin standard. Perfect drepte, standardizate și prefăcute în marfă, nici cel mai mare efort al închipuirii n-ar mai putea întrezări în aceste scînduri ceva din forma arborilor de odinioară. BOGZA, C. O. 130. ♦ Fig. (Depreciativ) Conform unui tip sau tipar comun; banal. Capitala îl transformase după un tip standardizat, fercheș și cu haine după ultima tăietură. C. PETRESCU, C. V. 51.
standardizatei
STANDARDIZÁT, -Ă, standardizați, -te, adj. Corespunzător unor anumite norme de calitate și dimensiuni, prevăzute în standard; reglementat prin standard. Perfect drepte, standardizate și prefăcute în marfă, nici cel mai mare efort al închipuirii n-ar mai putea întrezări în aceste scînduri ceva din forma arborilor de odinioară. BOGZA, C. O. 130. ♦ Fig. (Depreciativ) Conform unui tip sau tipar comun; banal. Capitala îl transformase după un tip standardizat, fercheș și cu haine după ultima tăietură. C. PETRESCU, C. V. 51.
standardizatele
STANDARDIZÁT, -Ă, standardizați, -te, adj. Corespunzător unor anumite norme de calitate și dimensiuni, prevăzute în standard; reglementat prin standard. Perfect drepte, standardizate și prefăcute în marfă, nici cel mai mare efort al închipuirii n-ar mai putea întrezări în aceste scînduri ceva din forma arborilor de odinioară. BOGZA, C. O. 130. ♦ Fig. (Depreciativ) Conform unui tip sau tipar comun; banal. Capitala îl transformase după un tip standardizat, fercheș și cu haine după ultima tăietură. C. PETRESCU, C. V. 51.
standardizatelor
STANDARDIZÁT, -Ă, standardizați, -te, adj. Corespunzător unor anumite norme de calitate și dimensiuni, prevăzute în standard; reglementat prin standard. Perfect drepte, standardizate și prefăcute în marfă, nici cel mai mare efort al închipuirii n-ar mai putea întrezări în aceste scînduri ceva din forma arborilor de odinioară. BOGZA, C. O. 130. ♦ Fig. (Depreciativ) Conform unui tip sau tipar comun; banal. Capitala îl transformase după un tip standardizat, fercheș și cu haine după ultima tăietură. C. PETRESCU, C. V. 51.
standardizatul
STANDARDIZÁT, -Ă, standardizați, -te, adj. Corespunzător unor anumite norme de calitate și dimensiuni, prevăzute în standard; reglementat prin standard. Perfect drepte, standardizate și prefăcute în marfă, nici cel mai mare efort al închipuirii n-ar mai putea întrezări în aceste scînduri ceva din forma arborilor de odinioară. BOGZA, C. O. 130. ♦ Fig. (Depreciativ) Conform unui tip sau tipar comun; banal. Capitala îl transformase după un tip standardizat, fercheș și cu haine după ultima tăietură. C. PETRESCU, C. V. 51.
standardizatului
STANDARDIZÁT, -Ă, standardizați, -te, adj. Corespunzător unor anumite norme de calitate și dimensiuni, prevăzute în standard; reglementat prin standard. Perfect drepte, standardizate și prefăcute în marfă, nici cel mai mare efort al închipuirii n-ar mai putea întrezări în aceste scînduri ceva din forma arborilor de odinioară. BOGZA, C. O. 130. ♦ Fig. (Depreciativ) Conform unui tip sau tipar comun; banal. Capitala îl transformase după un tip standardizat, fercheș și cu haine după ultima tăietură. C. PETRESCU, C. V. 51.
standardizau
STANDARDIZÁ, standardizez, vb. I. Tranz. 1. A stabili și a aplica un standard (1). 2. A fabrica în serie, pe baza unui standard (1). – Din fr. standardiser. DOOM
standardizá (a ~) vb., ind. prez. 3 standardizeáză
standardizași
STANDARDIZÁ, standardizez, vb. I. Tranz. 1. A stabili și a aplica un standard (1). 2. A fabrica în serie, pe baza unui standard (1). – Din fr. standardiser. DOOM
standardizá (a ~) vb., ind. prez. 3 standardizeáză
standardizați
STANDARDIZÁ, standardizez, vb. I. Tranz. 1. A stabili și a aplica un standard (1). 2. A fabrica în serie, pe baza unui standard (1). – Din fr. standardiser. DOOM
standardizá (a ~) vb., ind. prez. 3 standardizeáză
standardizați
STANDARDIZÁT, -Ă, standardizați, -te, adj. Corespunzător unor anumite norme de calitate și dimensiuni, prevăzute în standard; reglementat prin standard. Perfect drepte, standardizate și prefăcute în marfă, nici cel mai mare efort al închipuirii n-ar mai putea întrezări în aceste scînduri ceva din forma arborilor de odinioară. BOGZA, C. O. 130. ♦ Fig. (Depreciativ) Conform unui tip sau tipar comun; banal. Capitala îl transformase după un tip standardizat, fercheș și cu haine după ultima tăietură. C. PETRESCU, C. V. 51.
standardizații
STANDARDIZÁT, -Ă, standardizați, -te, adj. Corespunzător unor anumite norme de calitate și dimensiuni, prevăzute în standard; reglementat prin standard. Perfect drepte, standardizate și prefăcute în marfă, nici cel mai mare efort al închipuirii n-ar mai putea întrezări în aceste scînduri ceva din forma arborilor de odinioară. BOGZA, C. O. 130. ♦ Fig. (Depreciativ) Conform unui tip sau tipar comun; banal. Capitala îl transformase după un tip standardizat, fercheș și cu haine după ultima tăietură. C. PETRESCU, C. V. 51.
standardizaților
STANDARDIZÁT, -Ă, standardizați, -te, adj. Corespunzător unor anumite norme de calitate și dimensiuni, prevăzute în standard; reglementat prin standard. Perfect drepte, standardizate și prefăcute în marfă, nici cel mai mare efort al închipuirii n-ar mai putea întrezări în aceste scînduri ceva din forma arborilor de odinioară. BOGZA, C. O. 130. ♦ Fig. (Depreciativ) Conform unui tip sau tipar comun; banal. Capitala îl transformase după un tip standardizat, fercheș și cu haine după ultima tăietură. C. PETRESCU, C. V. 51.
standardizează
STANDARDIZÁ, standardizez, vb. I. Tranz. 1. A stabili și a aplica un standard (1). 2. A fabrica în serie, pe baza unui standard (1). – Din fr. standardiser. DOOM
standardizá (a ~) vb., ind. prez. 3 standardizeáză
standardizez
STANDARDIZÁ, standardizez, vb. I. Tranz. 1. A stabili și a aplica un standard (1). 2. A fabrica în serie, pe baza unui standard (1). – Din fr. standardiser. DOOM
standardizá (a ~) vb., ind. prez. 3 standardizeáză
standardizeze
STANDARDIZÁ, standardizez, vb. I. Tranz. 1. A stabili și a aplica un standard (1). 2. A fabrica în serie, pe baza unui standard (1). – Din fr. standardiser. DOOM
standardizá (a ~) vb., ind. prez. 3 standardizeáză
standardizezi
STANDARDIZÁ, standardizez, vb. I. Tranz. 1. A stabili și a aplica un standard (1). 2. A fabrica în serie, pe baza unui standard (1). – Din fr. standardiser. DOOM
standardizá (a ~) vb., ind. prez. 3 standardizeáză
standardizând
STANDARDIZÁ, standardizez, vb. I. Tranz. 1. A stabili și a aplica un standard (1). 2. A fabrica în serie, pe baza unui standard (1). – Din fr. standardiser. DOOM
standardizá (a ~) vb., ind. prez. 3 standardizeáză
standardizînd
STANDARDIZÁ, standardizez, vb. I. Tranz. 1. A stabili și a aplica un standard (1). 2. A fabrica în serie, pe baza unui standard (1). – Din fr. standardiser. DOOM
standardizá (a ~) vb., ind. prez. 3 standardizeáză
standardizări
STANDARDIZÁRE, standardizări, s. f. Acțiunea de a standardiza și rezultatul ei. – V. standardiza. DOOM
standardizáre s. f., g.-d. art. standardizắrii; pl. standardizắri
standardizării
STANDARDIZÁRE, standardizări, s. f. Acțiunea de a standardiza și rezultatul ei. – V. standardiza. DOOM
standardizáre s. f., g.-d. art. standardizắrii; pl. standardizắri
standardizările
STANDARDIZÁRE, standardizări, s. f. Acțiunea de a standardiza și rezultatul ei. – V. standardiza. DOOM
standardizáre s. f., g.-d. art. standardizắrii; pl. standardizắri
standardizărilor
STANDARDIZÁRE, standardizări, s. f. Acțiunea de a standardiza și rezultatul ei. – V. standardiza. DOOM
standardizáre s. f., g.-d. art. standardizắrii; pl. standardizắri
standardul
STÁNDARD, standarde, s. n. 1. Normă sau ansamblu de norme care reglementează calitatea, caracteristicile, forma etc. unui produs; document în care sunt consemnate aceste norme. ♦ (Concr.) Produs realizat pe baza unui standard (1). ♦ Fig. (Adjectival) Lipsit de originalitate, făcut după un șablon; comun. 2. (În sintagma) Standard de viață = grad de dezvoltare a condițiilor de viață caracteristice unei persoane sau unei colectivități; nivel de trai. – Din fr., engl. standard. DOOM
stándard s. n., pl. stándarde
standardului
STÁNDARD, standarde, s. n. 1. Normă sau ansamblu de norme care reglementează calitatea, caracteristicile, forma etc. unui produs; document în care sunt consemnate aceste norme. ♦ (Concr.) Produs realizat pe baza unui standard (1). ♦ Fig. (Adjectival) Lipsit de originalitate, făcut după un șablon; comun. 2. (În sintagma) Standard de viață = grad de dezvoltare a condițiilor de viață caracteristice unei persoane sau unei colectivități; nivel de trai. – Din fr., engl. standard. DOOM
stándard s. n., pl. stándarde
standby
STANDBY adj. invar. (în sintagma) Acord standby = acord auxiliar ce permite adoptarea unor soluții ulterioare. ◊ Loc. adj. și adv. (Tehn.) În standby = în așteptarea unei comenzi. [Scris și: stand-by. – Pr.: sténdbaĭ] – Cuv. engl. DOOM
standby / stand-by (angl.) [pron. sténdbaĭ / stendbáĭ] adj. invar.
standing
STANDING s. n. Poziție socială, nivel de trai al unei persoane; confort ridicat. [Pr.: sténding] – Din engl. standing. DOOM
*standing (angl.) [pron. sténding] s. n., art. standingul
standoala
STANDOÁLĂ, standoale, s. f. (Reg.) Hambar, coșar în care se păstrează grânele. – Din ucr. stodola. DOOM
standoálă (reg.) s. f., g.-d. art. standoálei; pl. standoále
standoale
STANDOÁLĂ, standoale, s. f. (Reg.) Hambar, coșar în care se păstrează grânele. – Din ucr. stodola. DOOM
standoálă (reg.) s. f., g.-d. art. standoálei; pl. standoále
standoalei
STANDOÁLĂ, standoale, s. f. (Reg.) Hambar, coșar în care se păstrează grânele. – Din ucr. stodola. DOOM
standoálă (reg.) s. f., g.-d. art. standoálei; pl. standoále
standoalele
STANDOÁLĂ, standoale, s. f. (Reg.) Hambar, coșar în care se păstrează grânele. – Din ucr. stodola. DOOM
standoálă (reg.) s. f., g.-d. art. standoálei; pl. standoále
standoalelor
STANDOÁLĂ, standoale, s. f. (Reg.) Hambar, coșar în care se păstrează grânele. – Din ucr. stodola. DOOM
standoálă (reg.) s. f., g.-d. art. standoálei; pl. standoále
standul
ȘTAND s. n. v. stand. DOOM
stand s. n., pl. stánduri
standului
ȘTAND s. n. v. stand. DOOM
stand s. n., pl. stánduri
standuri
ȘTAND s. n. v. stand. DOOM
stand s. n., pl. stánduri
standurile
ȘTAND s. n. v. stand. DOOM
stand s. n., pl. stánduri
standurilor
ȘTAND s. n. v. stand. DOOM
stand s. n., pl. stánduri
stane
STAN s. n. v. stană. DOOM
stánă s. f., g.-d. art. stánei; pl. stáne
stanei
STAN s. n. v. stană. DOOM
stánă s. f., g.-d. art. stánei; pl. stáne
stanele
STAN s. n. v. stană. DOOM
stánă s. f., g.-d. art. stánei; pl. stáne
stanelor
STAN s. n. v. stană. DOOM
stánă s. f., g.-d. art. stánei; pl. stáne
stani
STAN2, stani, s. m. 1. (Regional) Parte a cămășii femeiești, de la brîu în sus. Vine... de pe lan Cu trei puișori pe stan, Unu-i roș, altul e verde. MARIAN, NU. 231. 2. (Maram.) Parte a cămășii femeiești de la brîu în jos.
stanic
STÁNIC, -Ă, stanici, -ce, adj. (Despre compuși ai staniului) Care conține staniu (tetravalent). ◊ Acid stanic = acid oxigenat al staniului. ♦ Privitor la staniu. – Din fr. stannique. DOOM
stánic adj. m., pl. stánici; f. stánică, pl. stánice
stanica
STÁNIC, -Ă, stanici, -ce, adj. (Despre compuși ai staniului) Care conține staniu (tetravalent). ◊ Acid stanic = acid oxigenat al staniului. ♦ Privitor la staniu. – Din fr. stannique. DOOM
stánic adj. m., pl. stánici; f. stánică, pl. stánice
stanice
STÁNIC, -Ă, stanici, -ce, adj. (Despre compuși ai staniului) Care conține staniu (tetravalent). ◊ Acid stanic = acid oxigenat al staniului. ♦ Privitor la staniu. – Din fr. stannique. DOOM
stánic adj. m., pl. stánici; f. stánică, pl. stánice
stanicei
STÁNIC, -Ă, stanici, -ce, adj. (Despre compuși ai staniului) Care conține staniu (tetravalent). ◊ Acid stanic = acid oxigenat al staniului. ♦ Privitor la staniu. – Din fr. stannique. DOOM
stánic adj. m., pl. stánici; f. stánică, pl. stánice
stanicele
STÁNIC, -Ă, stanici, -ce, adj. (Despre compuși ai staniului) Care conține staniu (tetravalent). ◊ Acid stanic = acid oxigenat al staniului. ♦ Privitor la staniu. – Din fr. stannique. DOOM
stánic adj. m., pl. stánici; f. stánică, pl. stánice
stanicelor
STÁNIC, -Ă, stanici, -ce, adj. (Despre compuși ai staniului) Care conține staniu (tetravalent). ◊ Acid stanic = acid oxigenat al staniului. ♦ Privitor la staniu. – Din fr. stannique. DOOM
stánic adj. m., pl. stánici; f. stánică, pl. stánice
stanici
STÁNIC, -Ă, stanici, -ce, adj. (Despre compuși ai staniului) Care conține staniu (tetravalent). ◊ Acid stanic = acid oxigenat al staniului. ♦ Privitor la staniu. – Din fr. stannique. DOOM
stánic adj. m., pl. stánici; f. stánică, pl. stánice
stanicii
STÁNIC, -Ă, stanici, -ce, adj. (Despre compuși ai staniului) Care conține staniu (tetravalent). ◊ Acid stanic = acid oxigenat al staniului. ♦ Privitor la staniu. – Din fr. stannique. DOOM
stánic adj. m., pl. stánici; f. stánică, pl. stánice
stanicilor
STÁNIC, -Ă, stanici, -ce, adj. (Despre compuși ai staniului) Care conține staniu (tetravalent). ◊ Acid stanic = acid oxigenat al staniului. ♦ Privitor la staniu. – Din fr. stannique. DOOM
stánic adj. m., pl. stánici; f. stánică, pl. stánice
stanicul
STÁNIC, -Ă, stanici, -ce, adj. (Despre compuși ai staniului) Care conține staniu (tetravalent). ◊ Acid stanic = acid oxigenat al staniului. ♦ Privitor la staniu. – Din fr. stannique. DOOM
stánic adj. m., pl. stánici; f. stánică, pl. stánice
stanicului
STÁNIC, -Ă, stanici, -ce, adj. (Despre compuși ai staniului) Care conține staniu (tetravalent). ◊ Acid stanic = acid oxigenat al staniului. ♦ Privitor la staniu. – Din fr. stannique. DOOM
stánic adj. m., pl. stánici; f. stánică, pl. stánice
stanifer
STANIFÉR, -Ă, staniferi, -e, adj. (Despre roci, minereuri, terenuri) Care conține, care are staniu în compoziția sa; bogat în staniu. – Din fr. stannifère. DOOM
stanifér adj. m., pl. staniféri; f. staniféră, pl. stanifére
stanifera
STANIFÉR, -Ă, staniferi, -e, adj. (Despre roci, minereuri, terenuri) Care conține, care are staniu în compoziția sa; bogat în staniu. – Din fr. stannifère. DOOM
stanifér adj. m., pl. staniféri; f. staniféră, pl. stanifére
stanifere
STANIFÉR, -Ă, staniferi, -e, adj. (Despre roci, minereuri, terenuri) Care conține, care are staniu în compoziția sa; bogat în staniu. – Din fr. stannifère. DOOM
stanifér adj. m., pl. staniféri; f. staniféră, pl. stanifére
staniferei
STANIFÉR, -Ă, staniferi, -e, adj. (Despre roci, minereuri, terenuri) Care conține, care are staniu în compoziția sa; bogat în staniu. – Din fr. stannifère. DOOM
stanifér adj. m., pl. staniféri; f. staniféră, pl. stanifére
staniferele
STANIFÉR, -Ă, staniferi, -e, adj. (Despre roci, minereuri, terenuri) Care conține, care are staniu în compoziția sa; bogat în staniu. – Din fr. stannifère. DOOM
stanifér adj. m., pl. staniféri; f. staniféră, pl. stanifére
staniferelor
STANIFÉR, -Ă, staniferi, -e, adj. (Despre roci, minereuri, terenuri) Care conține, care are staniu în compoziția sa; bogat în staniu. – Din fr. stannifère. DOOM
stanifér adj. m., pl. staniféri; f. staniféră, pl. stanifére
staniferi
STANIFÉR, -Ă, staniferi, -e, adj. (Despre roci, minereuri, terenuri) Care conține, care are staniu în compoziția sa; bogat în staniu. – Din fr. stannifère. DOOM
stanifér adj. m., pl. staniféri; f. staniféră, pl. stanifére
staniferii
STANIFÉR, -Ă, staniferi, -e, adj. (Despre roci, minereuri, terenuri) Care conține, care are staniu în compoziția sa; bogat în staniu. – Din fr. stannifère. DOOM
stanifér adj. m., pl. staniféri; f. staniféră, pl. stanifére
staniferilor
STANIFÉR, -Ă, staniferi, -e, adj. (Despre roci, minereuri, terenuri) Care conține, care are staniu în compoziția sa; bogat în staniu. – Din fr. stannifère. DOOM
stanifér adj. m., pl. staniféri; f. staniféră, pl. stanifére
staniferul
STANIFÉR, -Ă, staniferi, -e, adj. (Despre roci, minereuri, terenuri) Care conține, care are staniu în compoziția sa; bogat în staniu. – Din fr. stannifère. DOOM
stanifér adj. m., pl. staniféri; f. staniféră, pl. stanifére
staniferului
STANIFÉR, -Ă, staniferi, -e, adj. (Despre roci, minereuri, terenuri) Care conține, care are staniu în compoziția sa; bogat în staniu. – Din fr. stannifère. DOOM
stanifér adj. m., pl. staniféri; f. staniféră, pl. stanifére
stanii
STAN2, stani, s. m. 1. (Regional) Parte a cămășii femeiești, de la brîu în sus. Vine... de pe lan Cu trei puișori pe stan, Unu-i roș, altul e verde. MARIAN, NU. 231. 2. (Maram.) Parte a cămășii femeiești de la brîu în jos.
stanilor
STAN2, stani, s. m. 1. (Regional) Parte a cămășii femeiești, de la brîu în sus. Vine... de pe lan Cu trei puișori pe stan, Unu-i roș, altul e verde. MARIAN, NU. 231. 2. (Maram.) Parte a cămășii femeiești de la brîu în jos.
stanina
STANÍNĂ s. f. Sulfură naturală complexă de staniu, fier și cupru. – Din fr. stannine. DOOM
stanínă s. f., g.-d. art. stanínei
stanine
STANÍNĂ s. f. Sulfură naturală complexă de staniu, fier și cupru. – Din fr. stannine. DOOM
stanínă s. f., g.-d. art. stanínei
staninei
STANÍNĂ s. f. Sulfură naturală complexă de staniu, fier și cupru. – Din fr. stannine. DOOM
stanínă s. f., g.-d. art. stanínei
staniol
STANIÓL, stanioluri, s. n. Foaie subțire de staniu sau de plumb ori de aluminiu, folosită la împachetarea unor alimente sau produse industriale, în scopul unei bune conservări. [Pr.: -ni-ol] – Din germ. Stanniol. DOOM
staniól (-ni-ol) s. n., pl. stanióluri
staniolul
STANIÓL, stanioluri, s. n. Foaie subțire de staniu sau de plumb ori de aluminiu, folosită la împachetarea unor alimente sau produse industriale, în scopul unei bune conservări. [Pr.: -ni-ol] – Din germ. Stanniol. DOOM
staniól (-ni-ol) s. n., pl. stanióluri
staniolului
STANIÓL, stanioluri, s. n. Foaie subțire de staniu sau de plumb ori de aluminiu, folosită la împachetarea unor alimente sau produse industriale, în scopul unei bune conservări. [Pr.: -ni-ol] – Din germ. Stanniol. DOOM
staniól (-ni-ol) s. n., pl. stanióluri
stanioluri
STANIÓL, stanioluri, s. n. Foaie subțire de staniu sau de plumb ori de aluminiu, folosită la împachetarea unor alimente sau produse industriale, în scopul unei bune conservări. [Pr.: -ni-ol] – Din germ. Stanniol. DOOM
staniól (-ni-ol) s. n., pl. stanióluri
staniolurile
STANIÓL, stanioluri, s. n. Foaie subțire de staniu sau de plumb ori de aluminiu, folosită la împachetarea unor alimente sau produse industriale, în scopul unei bune conservări. [Pr.: -ni-ol] – Din germ. Stanniol. DOOM
staniól (-ni-ol) s. n., pl. stanióluri
staniolurilor
STANIÓL, stanioluri, s. n. Foaie subțire de staniu sau de plumb ori de aluminiu, folosită la împachetarea unor alimente sau produse industriale, în scopul unei bune conservări. [Pr.: -ni-ol] – Din germ. Stanniol. DOOM
staniól (-ni-ol) s. n., pl. stanióluri
stanit
STANÍT s.m. Stanină. [< fr. stannite].
staniu
STÁNIU s. n. Element chimic metalic, alb-argintiu, foarte maleabil și ductil, care se folosește în diferite aliaje sau la acoperirea unor metale; cositor. – Din it. stagno, lat. stannum, stagnum. DOOM
stániu [niu pron. niu] s. n., art. stániul; simb. Sn
staniul
STÁNIU s. n. Element chimic metalic, alb-argintiu, foarte maleabil și ductil, care se folosește în diferite aliaje sau la acoperirea unor metale; cositor. – Din it. stagno, lat. stannum, stagnum. DOOM
stániu [niu pron. niu] s. n., art. stániul; simb. Sn
staniului
STÁNIU s. n. Element chimic metalic, alb-argintiu, foarte maleabil și ductil, care se folosește în diferite aliaje sau la acoperirea unor metale; cositor. – Din it. stagno, lat. stannum, stagnum. DOOM
stániu [niu pron. niu] s. n., art. stániul; simb. Sn
staniște
STÁNIȘTE, staniști, s. f. 1. (Reg.) Loc răcoros, umbros unde se odihnesc vitele vara, în timpul căldurilor de la amiază; zăcătoare. ♦ (Ir.) Loc de întâlnire, de popas. 2. (Mil.; înv.) Tabără, cantonament. – Din sl. stanište. DOOM
stániște (reg.) s. f., g.-d. art. stániștii; pl. stániști
staniștea
STÁNIȘTE, staniști, s. f. 1. (Reg.) Loc răcoros, umbros unde se odihnesc vitele vara, în timpul căldurilor de la amiază; zăcătoare. ♦ (Ir.) Loc de întâlnire, de popas. 2. (Mil.; înv.) Tabără, cantonament. – Din sl. stanište. DOOM
stániște (reg.) s. f., g.-d. art. stániștii; pl. stániști
staniști
STÁNIȘTE, staniști, s. f. 1. (Reg.) Loc răcoros, umbros unde se odihnesc vitele vara, în timpul căldurilor de la amiază; zăcătoare. ♦ (Ir.) Loc de întâlnire, de popas. 2. (Mil.; înv.) Tabără, cantonament. – Din sl. stanište. DOOM
stániște (reg.) s. f., g.-d. art. stániștii; pl. stániști
staniștii
STÁNIȘTE, staniști, s. f. 1. (Reg.) Loc răcoros, umbros unde se odihnesc vitele vara, în timpul căldurilor de la amiază; zăcătoare. ♦ (Ir.) Loc de întâlnire, de popas. 2. (Mil.; înv.) Tabără, cantonament. – Din sl. stanište. DOOM
stániște (reg.) s. f., g.-d. art. stániștii; pl. stániști
staniștile
STÁNIȘTE, staniști, s. f. 1. (Reg.) Loc răcoros, umbros unde se odihnesc vitele vara, în timpul căldurilor de la amiază; zăcătoare. ♦ (Ir.) Loc de întâlnire, de popas. 2. (Mil.; înv.) Tabără, cantonament. – Din sl. stanište. DOOM
stániște (reg.) s. f., g.-d. art. stániștii; pl. stániști
staniștilor
STÁNIȘTE, staniști, s. f. 1. (Reg.) Loc răcoros, umbros unde se odihnesc vitele vara, în timpul căldurilor de la amiază; zăcătoare. ♦ (Ir.) Loc de întâlnire, de popas. 2. (Mil.; înv.) Tabără, cantonament. – Din sl. stanište. DOOM
stániște (reg.) s. f., g.-d. art. stániștii; pl. stániști
staniță
STÁNIȚĂ, stanițe, s. f. Sat căzăcesc (în Rusia și, azi, în U.R.S.S.).
stanoasa
STANÓS, -OÁSĂ, stanoși -oase, adj. (Despre compuși ai staniului) Care conține staniu (bivalent). – Din fr. stanneux. DOOM
stanós adj. m., pl. stanóși; f. stanoásă, pl. stanoáse
stanoase
STANÓS, -OÁSĂ, stanoși -oase, adj. (Despre compuși ai staniului) Care conține staniu (bivalent). – Din fr. stanneux. DOOM
stanós adj. m., pl. stanóși; f. stanoásă, pl. stanoáse
stanoasei
STANÓS, -OÁSĂ, stanoși -oase, adj. (Despre compuși ai staniului) Care conține staniu (bivalent). – Din fr. stanneux. DOOM
stanós adj. m., pl. stanóși; f. stanoásă, pl. stanoáse
stanoasele
STANÓS, -OÁSĂ, stanoși -oase, adj. (Despre compuși ai staniului) Care conține staniu (bivalent). – Din fr. stanneux. DOOM
stanós adj. m., pl. stanóși; f. stanoásă, pl. stanoáse
stanoaselor
STANÓS, -OÁSĂ, stanoși -oase, adj. (Despre compuși ai staniului) Care conține staniu (bivalent). – Din fr. stanneux. DOOM
stanós adj. m., pl. stanóși; f. stanoásă, pl. stanoáse
stanos
STANÓS, -OÁSĂ, stanoși -oase, adj. (Despre compuși ai staniului) Care conține staniu (bivalent). – Din fr. stanneux. DOOM
stanós adj. m., pl. stanóși; f. stanoásă, pl. stanoáse
stanosul
STANÓS, -OÁSĂ, stanoși -oase, adj. (Despre compuși ai staniului) Care conține staniu (bivalent). – Din fr. stanneux. DOOM
stanós adj. m., pl. stanóși; f. stanoásă, pl. stanoáse
stanosului
STANÓS, -OÁSĂ, stanoși -oase, adj. (Despre compuși ai staniului) Care conține staniu (bivalent). – Din fr. stanneux. DOOM
stanós adj. m., pl. stanóși; f. stanoásă, pl. stanoáse
stanoză
STANÓZĂ s.f. (Med.) Manifestație toxică pulmonară, provocată prin inhalarea de vapori sau pulbere de staniu. [< fr. stannose].
stanoși
STANÓS, -OÁSĂ, stanoși -oase, adj. (Despre compuși ai staniului) Care conține staniu (bivalent). – Din fr. stanneux. DOOM
stanós adj. m., pl. stanóși; f. stanoásă, pl. stanoáse
stanoșii
STANÓS, -OÁSĂ, stanoși -oase, adj. (Despre compuși ai staniului) Care conține staniu (bivalent). – Din fr. stanneux. DOOM
stanós adj. m., pl. stanóși; f. stanoásă, pl. stanoáse
stanoșilor
STANÓS, -OÁSĂ, stanoși -oase, adj. (Despre compuși ai staniului) Care conține staniu (bivalent). – Din fr. stanneux. DOOM
stanós adj. m., pl. stanóși; f. stanoásă, pl. stanoáse
stanul
STAN2, stani, s. m. 1. (Regional) Parte a cămășii femeiești, de la brîu în sus. Vine... de pe lan Cu trei puișori pe stan, Unu-i roș, altul e verde. MARIAN, NU. 231. 2. (Maram.) Parte a cămășii femeiești de la brîu în jos.
stanului
STAN2, stani, s. m. 1. (Regional) Parte a cămășii femeiești, de la brîu în sus. Vine... de pe lan Cu trei puișori pe stan, Unu-i roș, altul e verde. MARIAN, NU. 231. 2. (Maram.) Parte a cămășii femeiești de la brîu în jos.
stanța
STÁNȚĂ1, stanțe, s. f. Strofă cu înțeles deplin, alcătuită din opt versuri cu o anumită schemă de rimă și formând o unitate ritmică. ♦ (La pl.) Poezie scrisă cu tipul de strofă definit mai sus; p. gener. poezie. – Din fr. stance, it. stanza. DOOM
stánță s. f., g.-d. art. stánței; pl. stánțe
stanța
ȘTANȚÁ, ștanțez, vb. I. Tranz. 1. A fasona sau a tăia obiecte de metal sau de mase plastice, în curs de prelucrare, cu ajutorul unei ștanțe (1); a ștănțui. 2. A grava prin presiune un model, o cifră etc. cu ajutorul unei ștanțe (2). [Var.: stanțá vb. I] – Din germ. stanzen. DOOM
ștanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ștanțeáză
stanța
STÁNȚĂ2 s. f. v. ștanță. DOOM
ștánță (unealtă) s. f., g.-d. art. ștánței; pl. ștánțe
stanțare
ȘTANȚÁRE, ștanțări, s. f. Acțiunea de a ștanța și rezultatul ei; ștănțuire. [Var.: stanțáre s. f.] – V. ștanța. DOOM
ștanțáre s. f., g.-d. art. ștanțắrii; pl. ștanțắri
stanțat
ȘTANȚÁT, -Ă, ștanțați, -te, adj. 1. Tăiat sau fasonat cu ștanța (1). 2. Gravat cu ștanța (2). [Var.: stanțat, -ă adj.] – V. ștanța.
stanțe
STÁNȚĂ1, stanțe, s. f. Strofă cu înțeles deplin, alcătuită din opt versuri cu o anumită schemă de rimă și formând o unitate ritmică. ♦ (La pl.) Poezie scrisă cu tipul de strofă definit mai sus; p. gener. poezie. – Din fr. stance, it. stanza. DOOM
stánță s. f., g.-d. art. stánței; pl. stánțe
stanțe
STÁNȚĂ2 s. f. v. ștanță. DOOM
ștánță (unealtă) s. f., g.-d. art. ștánței; pl. ștánțe
stanței
STÁNȚĂ1, stanțe, s. f. Strofă cu înțeles deplin, alcătuită din opt versuri cu o anumită schemă de rimă și formând o unitate ritmică. ♦ (La pl.) Poezie scrisă cu tipul de strofă definit mai sus; p. gener. poezie. – Din fr. stance, it. stanza. DOOM
stánță s. f., g.-d. art. stánței; pl. stánțe
stanței
STÁNȚĂ2 s. f. v. ștanță. DOOM
ștánță (unealtă) s. f., g.-d. art. ștánței; pl. ștánțe
stanțele
STÁNȚĂ1, stanțe, s. f. Strofă cu înțeles deplin, alcătuită din opt versuri cu o anumită schemă de rimă și formând o unitate ritmică. ♦ (La pl.) Poezie scrisă cu tipul de strofă definit mai sus; p. gener. poezie. – Din fr. stance, it. stanza. DOOM
stánță s. f., g.-d. art. stánței; pl. stánțe
stanțele
STÁNȚĂ2 s. f. v. ștanță. DOOM
ștánță (unealtă) s. f., g.-d. art. ștánței; pl. ștánțe
stanțelor
STÁNȚĂ1, stanțe, s. f. Strofă cu înțeles deplin, alcătuită din opt versuri cu o anumită schemă de rimă și formând o unitate ritmică. ♦ (La pl.) Poezie scrisă cu tipul de strofă definit mai sus; p. gener. poezie. – Din fr. stance, it. stanza. DOOM
stánță s. f., g.-d. art. stánței; pl. stánțe
stanțelor
STÁNȚĂ2 s. f. v. ștanță. DOOM
ștánță (unealtă) s. f., g.-d. art. ștánței; pl. ștánțe
stanție
STÁNȚIE, stanții, s. f. (Mold., rar) 1. Căpiță de coceni (de porumb). Un iepure cotește pe lîngă o stanție părăsită de strujeni și merge alene, numai în trei picioare, făcînd parcă economie de unul. SADOVEANU, O. A. II 116. 2. Magazie mică, prăvălioară. În șir cu ea, pe un mal teșit, cotind după șosea, o cîrciumă... și o stanție de scînduri cu cîrnați uscați atîrnați în cuie și cu teancuri de pastramă pe tarabă. DELAVRANCEA, O. II 271.
staphylea
CLOCOTÍCI, clocotici, s. m. Nume dat mai multor specii de plante semiparazite, cu frunzele dințate și cu flori mici, de obicei galbene (Rhinanthus). – Cf. scr. klokocika.
star
STAR2, staruri, s. n. 1. Vedetă de cinema; stea. 2. P. gener. Personalitate marcantă mai ales în cinema, muzică, sport. – Din engl., fr. star. DOOM
star s. n., pl. stáruri
stare
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
stare
STÁRE, stări, s. f. 1. Situație în care se află cineva sau ceva; mod, fel, chip în care se prezintă cineva sau ceva. ◊ Expr. A fi în stare (să...) = a putea, a fi capabil să... ♦ (Rar) Faptul de a sta într-un anumit fel; poziție a corpului; postură. ◊ Expr. (Pop.) A nu avea stare sau a nu-l mai prinde starea = a nu avea astâmpăr, a nu avea odihnă. ♦ Spec. Situație a unui corp sau a unui sistem determinată de structura sa, de condițiile exterioare etc. și definită prin anumite mărimi sau parametri. 2. Fel în care se simte cineva (din punct de vedere fizic sau moral), dispoziție în care se află cineva. 3. Situație materială (bună); avere. ◊ Loc. adj. Cu stare = bogat, înstărit. 4. (Înv.) Categorie, grup sau pătură socială. ♦ Grad, ierarhie, treaptă socială. – V. sta. DOOM
stáre s. f., g.-d. art. stắrii; pl. stắri
starea
STÁRE, stări, s. f. 1. Situație în care se află cineva sau ceva; mod, fel, chip în care se prezintă cineva sau ceva. ◊ Expr. A fi în stare (să...) = a putea, a fi capabil să... ♦ (Rar) Faptul de a sta într-un anumit fel; poziție a corpului; postură. ◊ Expr. (Pop.) A nu avea stare sau a nu-l mai prinde starea = a nu avea astâmpăr, a nu avea odihnă. ♦ Spec. Situație a unui corp sau a unui sistem determinată de structura sa, de condițiile exterioare etc. și definită prin anumite mărimi sau parametri. 2. Fel în care se simte cineva (din punct de vedere fizic sau moral), dispoziție în care se află cineva. 3. Situație materială (bună); avere. ◊ Loc. adj. Cu stare = bogat, înstărit. 4. (Înv.) Categorie, grup sau pătură socială. ♦ Grad, ierarhie, treaptă socială. – V. sta. DOOM
stáre s. f., g.-d. art. stắrii; pl. stắri
stareț
STÁRIȚ, -Ă s. m. și f. v. stareț. DOOM
stáreță s. f., g.-d. art. stáreței; pl. stárețe
stareța
STÁRIȚ, -Ă s. m. și f. v. stareț. DOOM
stáreță s. f., g.-d. art. stáreței; pl. stárețe
starețe
STÁRIȚ, -Ă s. m. și f. v. stareț. DOOM
stáreță s. f., g.-d. art. stáreței; pl. stárețe
stareței
STÁRIȚ, -Ă s. m. și f. v. stareț. DOOM
stáreță s. f., g.-d. art. stáreței; pl. stárețe
starețele
STÁRIȚ, -Ă s. m. și f. v. stareț. DOOM
stáreță s. f., g.-d. art. stáreței; pl. stárețe
starețelor
STÁRIȚ, -Ă s. m. și f. v. stareț. DOOM
stáreță s. f., g.-d. art. stáreței; pl. stárețe
stareți
STÁRIȚ, -Ă s. m. și f. v. stareț. DOOM
stáreță s. f., g.-d. art. stáreței; pl. stárețe
stareții
STÁRIȚ, -Ă s. m. și f. v. stareț. DOOM
stáreță s. f., g.-d. art. stáreței; pl. stárețe
stareților
STÁRIȚ, -Ă s. m. și f. v. stareț. DOOM
stáreță s. f., g.-d. art. stáreței; pl. stárețe
starețul
STÁRIȚ, -Ă s. m. și f. v. stareț. DOOM
stáreță s. f., g.-d. art. stáreței; pl. stárețe
starețului
STÁRIȚ, -Ă s. m. și f. v. stareț. DOOM
stáreță s. f., g.-d. art. stáreței; pl. stárețe
stareță
STÁREȚĂ, starețe, s. f. Conducătoare a unei mănăstiri de călugărițe; egumenă. Întorcînd fruntea... văzu pe stareță și, în apropierea ei nemijlocită, pe Stanca. SADOVEANU, P. M. 252. – Variantă: stáriță (CARAGIALE, O. II 26) s. f.
stariț
STÁRIȚ, -Ă s. m. și f. v. stareț. DOOM
stáreță s. f., g.-d. art. stáreței; pl. stárețe
stariță
STÁRIȚ, -Ă s. m. și f. v. stareț. DOOM
stáreță s. f., g.-d. art. stáreței; pl. stárețe
stariță
STÁRIȚĂ s. f. v. stareță.
starleta
STARLÉTĂ, starlete, s. f. Tânără actriță de cinematograf apreciată mai mult pentru farmecul decât pentru talentul ei. – Din fr. starlette. DOOM
starlétă s. f., g.-d. art. starlétei; pl. starléte
starlete
STARLÉTĂ, starlete, s. f. Tânără actriță de cinematograf apreciată mai mult pentru farmecul decât pentru talentul ei. – Din fr. starlette. DOOM
starlétă s. f., g.-d. art. starlétei; pl. starléte
starletei
STARLÉTĂ, starlete, s. f. Tânără actriță de cinematograf apreciată mai mult pentru farmecul decât pentru talentul ei. – Din fr. starlette. DOOM
starlétă s. f., g.-d. art. starlétei; pl. starléte
starletele
STARLÉTĂ, starlete, s. f. Tânără actriță de cinematograf apreciată mai mult pentru farmecul decât pentru talentul ei. – Din fr. starlette. DOOM
starlétă s. f., g.-d. art. starlétei; pl. starléte
starletelor
STARLÉTĂ, starlete, s. f. Tânără actriță de cinematograf apreciată mai mult pentru farmecul decât pentru talentul ei. – Din fr. starlette. DOOM
starlétă s. f., g.-d. art. starlétei; pl. starléte
staroste
STÁROSTE, starosti, s. m. 1. Conducător al unei corporații, al unei bresle din trecut; p. gener. conducător, șef, fruntaș. 2. (În Evul Mediu, în Moldova) Cârmuitor al unui ținut aflat la marginea țării. 3. (Reg.) Persoană trimisă oficial de un tânăr la părinții unei fete pentru a o cere în căsătorie; pețitor; p. ext. persoană care conduce ceremonia nunții. – Din sl. starosta. DOOM
stároste s. m., pl. stárosti
starostea
STÁROSTE, starosti, s. m. 1. Conducător al unei corporații, al unei bresle din trecut; p. gener. conducător, șef, fruntaș. 2. (În Evul Mediu, în Moldova) Cârmuitor al unui ținut aflat la marginea țării. 3. (Reg.) Persoană trimisă oficial de un tânăr la părinții unei fete pentru a o cere în căsătorie; pețitor; p. ext. persoană care conduce ceremonia nunții. – Din sl. starosta. DOOM
stároste s. m., pl. stárosti
starostei
STÁROSTE, starosti, s. m. 1. Conducător al unei corporații, al unei bresle din trecut; p. gener. conducător, șef, fruntaș. 2. (În Evul Mediu, în Moldova) Cârmuitor al unui ținut aflat la marginea țării. 3. (Reg.) Persoană trimisă oficial de un tânăr la părinții unei fete pentru a o cere în căsătorie; pețitor; p. ext. persoană care conduce ceremonia nunții. – Din sl. starosta. DOOM
stároste s. m., pl. stárosti
starostele
STÁROSTE, starosti, s. m. 1. Conducător al unei corporații, al unei bresle din trecut; p. gener. conducător, șef, fruntaș. 2. (În Evul Mediu, în Moldova) Cârmuitor al unui ținut aflat la marginea țării. 3. (Reg.) Persoană trimisă oficial de un tânăr la părinții unei fete pentru a o cere în căsătorie; pețitor; p. ext. persoană care conduce ceremonia nunții. – Din sl. starosta. DOOM
stároste s. m., pl. stárosti
starostelui
STÁROSTE, starosti, s. m. 1. Conducător al unei corporații, al unei bresle din trecut; p. gener. conducător, șef, fruntaș. 2. (În Evul Mediu, în Moldova) Cârmuitor al unui ținut aflat la marginea țării. 3. (Reg.) Persoană trimisă oficial de un tânăr la părinții unei fete pentru a o cere în căsătorie; pețitor; p. ext. persoană care conduce ceremonia nunții. – Din sl. starosta. DOOM
stároste s. m., pl. stárosti
starosti
STÁROSTE, starosti, s. m. 1. Conducător al unei corporații, al unei bresle din trecut; p. gener. conducător, șef, fruntaș. 2. (În Evul Mediu, în Moldova) Cârmuitor al unui ținut aflat la marginea țării. 3. (Reg.) Persoană trimisă oficial de un tânăr la părinții unei fete pentru a o cere în căsătorie; pețitor; p. ext. persoană care conduce ceremonia nunții. – Din sl. starosta. DOOM
stároste s. m., pl. stárosti
starostii
STÁROSTE, starosti, s. m. 1. Conducător al unei corporații, al unei bresle din trecut; p. gener. conducător, șef, fruntaș. 2. (În Evul Mediu, în Moldova) Cârmuitor al unui ținut aflat la marginea țării. 3. (Reg.) Persoană trimisă oficial de un tânăr la părinții unei fete pentru a o cere în căsătorie; pețitor; p. ext. persoană care conduce ceremonia nunții. – Din sl. starosta. DOOM
stároste s. m., pl. stárosti
starostilor
STÁROSTE, starosti, s. m. 1. Conducător al unei corporații, al unei bresle din trecut; p. gener. conducător, șef, fruntaș. 2. (În Evul Mediu, în Moldova) Cârmuitor al unui ținut aflat la marginea țării. 3. (Reg.) Persoană trimisă oficial de un tânăr la părinții unei fete pentru a o cere în căsătorie; pețitor; p. ext. persoană care conduce ceremonia nunții. – Din sl. starosta. DOOM
stároste s. m., pl. stárosti
start
START, starturi, s. n. Loc de plecare (marcat printr-o linie) într-o cursă sportivă. ◊ Expr. A se prezenta la start sau a lua startul = a lua parte la o întrecere sportivă. ♦ Momentul începerii unei curse sportive, indicat de starter. – Din engl. start. DOOM
start s. n., pl. stárturi
startbloc
STÁRTBLOC s.n. Aparat folosit de alergătorii de viteză pentru plecări; blocstart. [Cf. engl. starting-block].
startblocul
STÁRTBLOC s.n. Aparat folosit de alergătorii de viteză pentru plecări; blocstart. [Cf. engl. starting-block].
startblocului
STÁRTBLOC s.n. Aparat folosit de alergătorii de viteză pentru plecări; blocstart. [Cf. engl. starting-block].
startblocuri
STÁRTBLOC s.n. Aparat folosit de alergătorii de viteză pentru plecări; blocstart. [Cf. engl. starting-block].
startblocurile
STÁRTBLOC s.n. Aparat folosit de alergătorii de viteză pentru plecări; blocstart. [Cf. engl. starting-block].
startblocurilor
STÁRTBLOC s.n. Aparat folosit de alergătorii de viteză pentru plecări; blocstart. [Cf. engl. starting-block].
starter
STÁRTER, (1) starteri, s. m., (2, 3) startere, s. n. 1. S. m. Persoană care dă semnalul de plecare într-o cursă sportivă. 2. S. n. Carburator auxiliar folosit la pornirea unui motor cu ardere internă. 3. S. n. Dispozitiv care servește la aprinderea lămpilor fluorescente. – Din fr., engl. starter.
starter
STÁRTER, (1) starteri, s. m., (2, 3) startere, s. n. 1. S. m. Persoană care dă semnalul de plecare într-o cursă sportivă. 2. S. n. Carburator auxiliar folosit la pornirea unui motor cu ardere internă. 3. S. n. Dispozitiv care servește la aprinderea lămpilor fluorescente. – Din fr., engl. starter. DOOM
stárter2 (obiect) s. n., pl. stártere
startere
STÁRTER, (1) starteri, s. m., (2, 3) startere, s. n. 1. S. m. Persoană care dă semnalul de plecare într-o cursă sportivă. 2. S. n. Carburator auxiliar folosit la pornirea unui motor cu ardere internă. 3. S. n. Dispozitiv care servește la aprinderea lămpilor fluorescente. – Din fr., engl. starter.
starterele
STÁRTER, (1) starteri, s. m., (2, 3) startere, s. n. 1. S. m. Persoană care dă semnalul de plecare într-o cursă sportivă. 2. S. n. Carburator auxiliar folosit la pornirea unui motor cu ardere internă. 3. S. n. Dispozitiv care servește la aprinderea lămpilor fluorescente. – Din fr., engl. starter.
starterelor
STÁRTER, (1) starteri, s. m., (2, 3) startere, s. n. 1. S. m. Persoană care dă semnalul de plecare într-o cursă sportivă. 2. S. n. Carburator auxiliar folosit la pornirea unui motor cu ardere internă. 3. S. n. Dispozitiv care servește la aprinderea lămpilor fluorescente. – Din fr., engl. starter.
starteri
STÁRTER, (1) starteri, s. m., (2, 3) startere, s. n. 1. S. m. Persoană care dă semnalul de plecare într-o cursă sportivă. 2. S. n. Carburator auxiliar folosit la pornirea unui motor cu ardere internă. 3. S. n. Dispozitiv care servește la aprinderea lămpilor fluorescente. – Din fr., engl. starter. DOOM
stárter2 (obiect) s. n., pl. stártere
starterii
STÁRTER, (1) starteri, s. m., (2, 3) startere, s. n. 1. S. m. Persoană care dă semnalul de plecare într-o cursă sportivă. 2. S. n. Carburator auxiliar folosit la pornirea unui motor cu ardere internă. 3. S. n. Dispozitiv care servește la aprinderea lămpilor fluorescente. – Din fr., engl. starter. DOOM
stárter2 (obiect) s. n., pl. stártere
starterilor
STÁRTER, (1) starteri, s. m., (2, 3) startere, s. n. 1. S. m. Persoană care dă semnalul de plecare într-o cursă sportivă. 2. S. n. Carburator auxiliar folosit la pornirea unui motor cu ardere internă. 3. S. n. Dispozitiv care servește la aprinderea lămpilor fluorescente. – Din fr., engl. starter. DOOM
stárter2 (obiect) s. n., pl. stártere
starterul
STÁRTER, (1) starteri, s. m., (2, 3) startere, s. n. 1. S. m. Persoană care dă semnalul de plecare într-o cursă sportivă. 2. S. n. Carburator auxiliar folosit la pornirea unui motor cu ardere internă. 3. S. n. Dispozitiv care servește la aprinderea lămpilor fluorescente. – Din fr., engl. starter.
starterul
STÁRTER, (1) starteri, s. m., (2, 3) startere, s. n. 1. S. m. Persoană care dă semnalul de plecare într-o cursă sportivă. 2. S. n. Carburator auxiliar folosit la pornirea unui motor cu ardere internă. 3. S. n. Dispozitiv care servește la aprinderea lămpilor fluorescente. – Din fr., engl. starter. DOOM
stárter2 (obiect) s. n., pl. stártere
starterului
STÁRTER, (1) starteri, s. m., (2, 3) startere, s. n. 1. S. m. Persoană care dă semnalul de plecare într-o cursă sportivă. 2. S. n. Carburator auxiliar folosit la pornirea unui motor cu ardere internă. 3. S. n. Dispozitiv care servește la aprinderea lămpilor fluorescente. – Din fr., engl. starter.
starterului
STÁRTER, (1) starteri, s. m., (2, 3) startere, s. n. 1. S. m. Persoană care dă semnalul de plecare într-o cursă sportivă. 2. S. n. Carburator auxiliar folosit la pornirea unui motor cu ardere internă. 3. S. n. Dispozitiv care servește la aprinderea lămpilor fluorescente. – Din fr., engl. starter. DOOM
stárter2 (obiect) s. n., pl. stártere
startul
START, starturi, s. n. Loc de plecare (marcat printr-o linie) într-o cursă sportivă. ◊ Expr. A se prezenta la start sau a lua startul = a lua parte la o întrecere sportivă. ♦ Momentul începerii unei curse sportive, indicat de starter. – Din engl. start. DOOM
start s. n., pl. stárturi
startului
START, starturi, s. n. Loc de plecare (marcat printr-o linie) într-o cursă sportivă. ◊ Expr. A se prezenta la start sau a lua startul = a lua parte la o întrecere sportivă. ♦ Momentul începerii unei curse sportive, indicat de starter. – Din engl. start. DOOM
start s. n., pl. stárturi
starturi
START, starturi, s. n. Loc de plecare (marcat printr-o linie) într-o cursă sportivă. ◊ Expr. A se prezenta la start sau a lua startul = a lua parte la o întrecere sportivă. ♦ Momentul începerii unei curse sportive, indicat de starter. – Din engl. start. DOOM
start s. n., pl. stárturi
starturile
START, starturi, s. n. Loc de plecare (marcat printr-o linie) într-o cursă sportivă. ◊ Expr. A se prezenta la start sau a lua startul = a lua parte la o întrecere sportivă. ♦ Momentul începerii unei curse sportive, indicat de starter. – Din engl. start. DOOM
start s. n., pl. stárturi
starturilor
START, starturi, s. n. Loc de plecare (marcat printr-o linie) într-o cursă sportivă. ◊ Expr. A se prezenta la start sau a lua startul = a lua parte la o întrecere sportivă. ♦ Momentul începerii unei curse sportive, indicat de starter. – Din engl. start. DOOM
start s. n., pl. stárturi
starul
STAR2, staruri, s. n. 1. Vedetă de cinema; stea. 2. P. gener. Personalitate marcantă mai ales în cinema, muzică, sport. – Din engl., fr. star. DOOM
star s. n., pl. stáruri
starului
STAR2, staruri, s. n. 1. Vedetă de cinema; stea. 2. P. gener. Personalitate marcantă mai ales în cinema, muzică, sport. – Din engl., fr. star. DOOM
star s. n., pl. stáruri
staruri
STAR2, staruri, s. n. 1. Vedetă de cinema; stea. 2. P. gener. Personalitate marcantă mai ales în cinema, muzică, sport. – Din engl., fr. star. DOOM
star s. n., pl. stáruri
starurile
STAR2, staruri, s. n. 1. Vedetă de cinema; stea. 2. P. gener. Personalitate marcantă mai ales în cinema, muzică, sport. – Din engl., fr. star. DOOM
star s. n., pl. stáruri
starurilor
STAR2, staruri, s. n. 1. Vedetă de cinema; stea. 2. P. gener. Personalitate marcantă mai ales în cinema, muzică, sport. – Din engl., fr. star. DOOM
star s. n., pl. stáruri
stas
STAS, stasuri, s. n. (Ec. pol.) Standard de stat. – Sta[ndard] + s[tat]. DOOM
stas s. n., pl. stásuri
stasimon
STASIMÓN s.n. Bucată cântată de cor în tragedia greacă, fără să-și schimbe locul. [< gr. stasimon].
stasul
STAS, stasuri, s. n. (Ec. pol.) Standard de stat. – Sta[ndard] + s[tat]. DOOM
stas s. n., pl. stásuri
stasului
STAS, stasuri, s. n. (Ec. pol.) Standard de stat. – Sta[ndard] + s[tat]. DOOM
stas s. n., pl. stásuri
stasuri
STAS, stasuri, s. n. (Ec. pol.) Standard de stat. – Sta[ndard] + s[tat]. DOOM
stas s. n., pl. stásuri
stasurile
STAS, stasuri, s. n. (Ec. pol.) Standard de stat. – Sta[ndard] + s[tat]. DOOM
stas s. n., pl. stásuri
stasurilor
STAS, stasuri, s. n. (Ec. pol.) Standard de stat. – Sta[ndard] + s[tat]. DOOM
stas s. n., pl. stásuri
stat
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
stat
STAT3, (2) staturi, s. n. 1. Faptul de a sta. ♦ Ședere, rămânere, zăbovire. 2. Înălțime a corpului omenesc, statură; p. ext. înfățișare. ◊ Un stat de om = măsură pentru înălțimi (egală cu lungimea obișnuită a unui om). ♦ Trup, corp omenesc. – V. sta.
stat
-STÁT Element secund de compunere savantă cu semnificația „stabilizator”, „care menține staționar”. [< fr., it. -state, cf. gr. states].
stat
STAT1, state, s. n. 1. (Jur.) Instituție suprastructurală, instrument principal de organizare politică și administrativă prin intermediul căruia se exercită funcționalitatea sistemului social și sunt reglementate relațiile dintre oameni; teritoriul și populația asupra cărora își exercită autoritatea această organizație; țară. ◊ Loc. adj. De stat = a) care emană de la stat1; b) care e condus și controlat de stat1, care aparține statului1; c) care angajează statul1, care se referă la stat1. ♦ Om (sau bărbat) de stat = persoană care are un rol important în conducerea țării. 2. (La pl., în Evul Mediu). Denumire a organelor reprezentative din anumite țări. 3. (Mil.; în sintagma) Stat-major = organ de conducere a trupelor format dintr-un anumit număr de ofițeri sub conducerea unui șef, care funcționează pe lângă comandamentele marilor unități militare sau la nivelul întregii armate; sediul, localul acestui organ de conducere. – Din it. Stato, lat. status (cu unele sensuri după fr. état). DOOM
stat-majór s. n., art. státul-major; pl. státe-majóre
statal
STATÁL, -Ă, statali, -e, adj. Care aparține statului1 (1), privitor la stat1, de stat1. – Din it. statale. DOOM
statál adj. m., pl. statáli; f. statálă, pl. statále
statala
STATÁL, -Ă, statali, -e, adj. Care aparține statului1 (1), privitor la stat1, de stat1. – Din it. statale. DOOM
statál adj. m., pl. statáli; f. statálă, pl. statále
statale
STATÁL, -Ă, statali, -e, adj. Care aparține statului1 (1), privitor la stat1, de stat1. – Din it. statale. DOOM
statál adj. m., pl. statáli; f. statálă, pl. statále
statalei
STATÁL, -Ă, statali, -e, adj. Care aparține statului1 (1), privitor la stat1, de stat1. – Din it. statale. DOOM
statál adj. m., pl. statáli; f. statálă, pl. statále
statalele
STATÁL, -Ă, statali, -e, adj. Care aparține statului1 (1), privitor la stat1, de stat1. – Din it. statale. DOOM
statál adj. m., pl. statáli; f. statálă, pl. statále
statalelor
STATÁL, -Ă, statali, -e, adj. Care aparține statului1 (1), privitor la stat1, de stat1. – Din it. statale. DOOM
statál adj. m., pl. statáli; f. statálă, pl. statále
statali
STATÁL, -Ă, statali, -e, adj. Care aparține statului1 (1), privitor la stat1, de stat1. – Din it. statale. DOOM
statál adj. m., pl. statáli; f. statálă, pl. statále
statalii
STATÁL, -Ă, statali, -e, adj. Care aparține statului1 (1), privitor la stat1, de stat1. – Din it. statale. DOOM
statál adj. m., pl. statáli; f. statálă, pl. statále
statalilor
STATÁL, -Ă, statali, -e, adj. Care aparține statului1 (1), privitor la stat1, de stat1. – Din it. statale. DOOM
statál adj. m., pl. statáli; f. statálă, pl. statále
statalul
STATÁL, -Ă, statali, -e, adj. Care aparține statului1 (1), privitor la stat1, de stat1. – Din it. statale. DOOM
statál adj. m., pl. statáli; f. statálă, pl. statále
statalului
STATÁL, -Ă, statali, -e, adj. Care aparține statului1 (1), privitor la stat1, de stat1. – Din it. statale. DOOM
statál adj. m., pl. statáli; f. statálă, pl. statále
state
STAT1, state, s. n. 1. (Jur.) Instituție suprastructurală, instrument principal de organizare politică și administrativă prin intermediul căruia se exercită funcționalitatea sistemului social și sunt reglementate relațiile dintre oameni; teritoriul și populația asupra cărora își exercită autoritatea această organizație; țară. ◊ Loc. adj. De stat = a) care emană de la stat1; b) care e condus și controlat de stat1, care aparține statului1; c) care angajează statul1, care se referă la stat1. ♦ Om (sau bărbat) de stat = persoană care are un rol important în conducerea țării. 2. (La pl., în Evul Mediu). Denumire a organelor reprezentative din anumite țări. 3. (Mil.; în sintagma) Stat-major = organ de conducere a trupelor format dintr-un anumit număr de ofițeri sub conducerea unui șef, care funcționează pe lângă comandamentele marilor unități militare sau la nivelul întregii armate; sediul, localul acestui organ de conducere. – Din it. Stato, lat. status (cu unele sensuri după fr. état). DOOM
stat-majór s. n., art. státul-major; pl. státe-majóre
statele
STAT1, state, s. n. 1. (Jur.) Instituție suprastructurală, instrument principal de organizare politică și administrativă prin intermediul căruia se exercită funcționalitatea sistemului social și sunt reglementate relațiile dintre oameni; teritoriul și populația asupra cărora își exercită autoritatea această organizație; țară. ◊ Loc. adj. De stat = a) care emană de la stat1; b) care e condus și controlat de stat1, care aparține statului1; c) care angajează statul1, care se referă la stat1. ♦ Om (sau bărbat) de stat = persoană care are un rol important în conducerea țării. 2. (La pl., în Evul Mediu). Denumire a organelor reprezentative din anumite țări. 3. (Mil.; în sintagma) Stat-major = organ de conducere a trupelor format dintr-un anumit număr de ofițeri sub conducerea unui șef, care funcționează pe lângă comandamentele marilor unități militare sau la nivelul întregii armate; sediul, localul acestui organ de conducere. – Din it. Stato, lat. status (cu unele sensuri după fr. état). DOOM
stat-majór s. n., art. státul-major; pl. státe-majóre
statelor
STAT1, state, s. n. 1. (Jur.) Instituție suprastructurală, instrument principal de organizare politică și administrativă prin intermediul căruia se exercită funcționalitatea sistemului social și sunt reglementate relațiile dintre oameni; teritoriul și populația asupra cărora își exercită autoritatea această organizație; țară. ◊ Loc. adj. De stat = a) care emană de la stat1; b) care e condus și controlat de stat1, care aparține statului1; c) care angajează statul1, care se referă la stat1. ♦ Om (sau bărbat) de stat = persoană care are un rol important în conducerea țării. 2. (La pl., în Evul Mediu). Denumire a organelor reprezentative din anumite țări. 3. (Mil.; în sintagma) Stat-major = organ de conducere a trupelor format dintr-un anumit număr de ofițeri sub conducerea unui șef, care funcționează pe lângă comandamentele marilor unități militare sau la nivelul întregii armate; sediul, localul acestui organ de conducere. – Din it. Stato, lat. status (cu unele sensuri după fr. état). DOOM
stat-majór s. n., art. státul-major; pl. státe-majóre
stater
STÁTER, stateri, s. m. Monedă de argint sau de aur la vechii greci și macedoneni, valorând între două și patru drahme. – Din lat. stater, fr. statère. DOOM
statér s. m., pl. statéri
stater
STÁTER, stateri, s. m. Monedă de argint sau de aur la vechii greci și macedoneni. – Din lat. stater, fr. statère.
stateri
STÁTER, stateri, s. m. Monedă de argint sau de aur la vechii greci și macedoneni. – Din lat. stater, fr. statère.
staterii
STÁTER, stateri, s. m. Monedă de argint sau de aur la vechii greci și macedoneni. – Din lat. stater, fr. statère.
staterilor
STÁTER, stateri, s. m. Monedă de argint sau de aur la vechii greci și macedoneni. – Din lat. stater, fr. statère.
staterul
STÁTER, stateri, s. m. Monedă de argint sau de aur la vechii greci și macedoneni. – Din lat. stater, fr. statère.
staterului
STÁTER, stateri, s. m. Monedă de argint sau de aur la vechii greci și macedoneni. – Din lat. stater, fr. statère.
stathuder
STATHUDÉR, stathuderi, s. m. Guvernator al unei provincii și comandant militar în Țările de Jos (în timpul stăpânirii spaniole). – Din fr. stathouder. DOOM
stathudér s. m., pl. stathudéri
stathuder
STATHUDÉR, stathuderi, s. m. Guvernator al unei provincii și comandant militar în Țările de Jos (în timpul stăpânirii spaniole). – Din fr. stathouder.
stathuderi
STATHUDÉR, stathuderi, s. m. Guvernator al unei provincii și comandant militar în Țările de Jos (în timpul stăpânirii spaniole). – Din fr. stathouder. DOOM
stathudér s. m., pl. stathudéri
stathuderii
STATHUDÉR, stathuderi, s. m. Guvernator al unei provincii și comandant militar în Țările de Jos (în timpul stăpânirii spaniole). – Din fr. stathouder. DOOM
stathudér s. m., pl. stathudéri
stathuderilor
STATHUDÉR, stathuderi, s. m. Guvernator al unei provincii și comandant militar în Țările de Jos (în timpul stăpânirii spaniole). – Din fr. stathouder. DOOM
stathudér s. m., pl. stathudéri
stathuderul
STATHUDÉR, stathuderi, s. m. Guvernator al unei provincii și comandant militar în Țările de Jos (în timpul stăpânirii spaniole). – Din fr. stathouder. DOOM
stathudér s. m., pl. stathudéri
stathuderului
STATHUDÉR, stathuderi, s. m. Guvernator al unei provincii și comandant militar în Țările de Jos (în timpul stăpânirii spaniole). – Din fr. stathouder. DOOM
stathudér s. m., pl. stathudéri
static
STÁTIC, -Ă, statici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. (Mec.) Care se referă la echilibrul forțelor, la starea de nemișcare a corpurilor. ◊ Electricitate statică = sarcină electrică invariabilă a unui corp în care nu se dezvoltă căldura, din cauza stării sale electrice. Încercare statică = încercare mecanică la care forța exterioară se aplică încet, progresiv, uniform și în același sens. Presiune statică = presiune interioară a unui fluid care curge, indicată de un instrument de măsură care se mișcă cu aceeași viteză ca și fluidul. 2. Care nu se mișcă, nu se schimbă, nu se dezvoltă; imuabil, fix; lipsit de dinamism. 3. (Fiziol.; în sintagma) Simț static = simț care orientează asupra poziției corpului și a părților lui în repaus, datorită impresiilor care vin de la mușchi, tendoane și articulații. II. S. f. Ramură a mecanicii care studiază sistemele de forțe pentru stabilirea condițiilor de echilibru ale unui corp aflat în stare de repaus sau de mișcare. ◊ Statica lichidelor = hidrostatică. Statica gazelor = aerostatică. Statica grafică = capitol al staticii care se ocupă de rezolvarea pe cale grafică a problemelor. Statica construcțiilor = disciplină care studiază metodele de calcul pentru determinarea eforturilor și a deformațiilor sistemelor de bare. – Din fr. statique. DOOM
státic adj. m., pl. státici; f. státică, pl. státice
static
-STÁTIC Element secund de compunere savantă cu semnificația „care stă (în picioare)”. [< fr. -statique, cf. gr. statikos].
statica
STÁTIC, -Ă, statici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. (Mec.) Care se referă la echilibrul forțelor, la starea de nemișcare a corpurilor. ◊ Electricitate statică = sarcină electrică invariabilă a unui corp în care nu se dezvoltă căldura, din cauza stării sale electrice. Încercare statică = încercare mecanică la care forța exterioară se aplică încet, progresiv, uniform și în același sens. Presiune statică = presiune interioară a unui fluid care curge, indicată de un instrument de măsură care se mișcă cu aceeași viteză ca și fluidul. 2. Care nu se mișcă, nu se schimbă, nu se dezvoltă; imuabil, fix; lipsit de dinamism. 3. (Fiziol.; în sintagma) Simț static = simț care orientează asupra poziției corpului și a părților lui în repaus, datorită impresiilor care vin de la mușchi, tendoane și articulații. II. S. f. Ramură a mecanicii care studiază sistemele de forțe pentru stabilirea condițiilor de echilibru ale unui corp aflat în stare de repaus sau de mișcare. ◊ Statica lichidelor = hidrostatică. Statica gazelor = aerostatică. Statica grafică = capitol al staticii care se ocupă de rezolvarea pe cale grafică a problemelor. Statica construcțiilor = disciplină care studiază metodele de calcul pentru determinarea eforturilor și a deformațiilor sistemelor de bare. – Din fr. statique. DOOM
státic adj. m., pl. státici; f. státică, pl. státice
statica
STÁTIC, -Ă, statici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. (Mec.) Care se referă la echilibrul forțelor, la starea de nemișcare a corpurilor. ◊ Electricitate statică = sarcină electrică invariabilă a unui corp în care nu se dezvoltă căldura, din cauza stării sale electrice. Încercare statică = încercare mecanică la care forța exterioară se aplică încet, progresiv, uniform și în același sens. Presiune statică = presiune interioară a unui fluid care curge, indicată de un instrument de măsură care se mișcă cu aceeași viteză ca și fluidul. 2. Care nu se mișcă, nu se schimbă, nu se dezvoltă; imuabil, fix; lipsit de dinamism. 3. (Fiziol.; în sintagma) Simț static = simț care orientează asupra poziției corpului și a părților lui în repaus, datorită impresiilor care vin de la mușchi, tendoane și articulații. II. S. f. Ramură a mecanicii care studiază sistemele de forțe pentru stabilirea condițiilor de echilibru ale unui corp aflat în stare de repaus sau de mișcare. ◊ Statica lichidelor = hidrostatică. Statica gazelor = aerostatică. Statica grafică = capitol al staticii care se ocupă de rezolvarea pe cale grafică a problemelor. Statica construcțiilor = disciplină care studiază metodele de calcul pentru determinarea eforturilor și a deformațiilor sistemelor de bare. – Din fr. statique. DOOM
státică s. f., g.-d. art. státicii
statice
STÁTIC, -Ă, statici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. (Mec.) Care se referă la echilibrul forțelor, la starea de nemișcare a corpurilor. ◊ Electricitate statică = sarcină electrică invariabilă a unui corp în care nu se dezvoltă căldura, din cauza stării sale electrice. Încercare statică = încercare mecanică la care forța exterioară se aplică încet, progresiv, uniform și în același sens. Presiune statică = presiune interioară a unui fluid care curge, indicată de un instrument de măsură care se mișcă cu aceeași viteză ca și fluidul. 2. Care nu se mișcă, nu se schimbă, nu se dezvoltă; imuabil, fix; lipsit de dinamism. 3. (Fiziol.; în sintagma) Simț static = simț care orientează asupra poziției corpului și a părților lui în repaus, datorită impresiilor care vin de la mușchi, tendoane și articulații. II. S. f. Ramură a mecanicii care studiază sistemele de forțe pentru stabilirea condițiilor de echilibru ale unui corp aflat în stare de repaus sau de mișcare. ◊ Statica lichidelor = hidrostatică. Statica gazelor = aerostatică. Statica grafică = capitol al staticii care se ocupă de rezolvarea pe cale grafică a problemelor. Statica construcțiilor = disciplină care studiază metodele de calcul pentru determinarea eforturilor și a deformațiilor sistemelor de bare. – Din fr. statique. DOOM
státic adj. m., pl. státici; f. státică, pl. státice
statice
SÍCĂ, sici, s. f. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu frunze mari de culoare verde-închis dispuse în rozete și cu flori mici albăstrui sau roșietice în formă de spiculețe (Statice gmelini). – Et. nec.
staticei
STÁTIC, -Ă, statici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. (Mec.) Care se referă la echilibrul forțelor, la starea de nemișcare a corpurilor. ◊ Electricitate statică = sarcină electrică invariabilă a unui corp în care nu se dezvoltă căldura, din cauza stării sale electrice. Încercare statică = încercare mecanică la care forța exterioară se aplică încet, progresiv, uniform și în același sens. Presiune statică = presiune interioară a unui fluid care curge, indicată de un instrument de măsură care se mișcă cu aceeași viteză ca și fluidul. 2. Care nu se mișcă, nu se schimbă, nu se dezvoltă; imuabil, fix; lipsit de dinamism. 3. (Fiziol.; în sintagma) Simț static = simț care orientează asupra poziției corpului și a părților lui în repaus, datorită impresiilor care vin de la mușchi, tendoane și articulații. II. S. f. Ramură a mecanicii care studiază sistemele de forțe pentru stabilirea condițiilor de echilibru ale unui corp aflat în stare de repaus sau de mișcare. ◊ Statica lichidelor = hidrostatică. Statica gazelor = aerostatică. Statica grafică = capitol al staticii care se ocupă de rezolvarea pe cale grafică a problemelor. Statica construcțiilor = disciplină care studiază metodele de calcul pentru determinarea eforturilor și a deformațiilor sistemelor de bare. – Din fr. statique. DOOM
státic adj. m., pl. státici; f. státică, pl. státice
staticele
STÁTIC, -Ă, statici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. (Mec.) Care se referă la echilibrul forțelor, la starea de nemișcare a corpurilor. ◊ Electricitate statică = sarcină electrică invariabilă a unui corp în care nu se dezvoltă căldura, din cauza stării sale electrice. Încercare statică = încercare mecanică la care forța exterioară se aplică încet, progresiv, uniform și în același sens. Presiune statică = presiune interioară a unui fluid care curge, indicată de un instrument de măsură care se mișcă cu aceeași viteză ca și fluidul. 2. Care nu se mișcă, nu se schimbă, nu se dezvoltă; imuabil, fix; lipsit de dinamism. 3. (Fiziol.; în sintagma) Simț static = simț care orientează asupra poziției corpului și a părților lui în repaus, datorită impresiilor care vin de la mușchi, tendoane și articulații. II. S. f. Ramură a mecanicii care studiază sistemele de forțe pentru stabilirea condițiilor de echilibru ale unui corp aflat în stare de repaus sau de mișcare. ◊ Statica lichidelor = hidrostatică. Statica gazelor = aerostatică. Statica grafică = capitol al staticii care se ocupă de rezolvarea pe cale grafică a problemelor. Statica construcțiilor = disciplină care studiază metodele de calcul pentru determinarea eforturilor și a deformațiilor sistemelor de bare. – Din fr. statique. DOOM
státic adj. m., pl. státici; f. státică, pl. státice
staticelor
STÁTIC, -Ă, statici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. (Mec.) Care se referă la echilibrul forțelor, la starea de nemișcare a corpurilor. ◊ Electricitate statică = sarcină electrică invariabilă a unui corp în care nu se dezvoltă căldura, din cauza stării sale electrice. Încercare statică = încercare mecanică la care forța exterioară se aplică încet, progresiv, uniform și în același sens. Presiune statică = presiune interioară a unui fluid care curge, indicată de un instrument de măsură care se mișcă cu aceeași viteză ca și fluidul. 2. Care nu se mișcă, nu se schimbă, nu se dezvoltă; imuabil, fix; lipsit de dinamism. 3. (Fiziol.; în sintagma) Simț static = simț care orientează asupra poziției corpului și a părților lui în repaus, datorită impresiilor care vin de la mușchi, tendoane și articulații. II. S. f. Ramură a mecanicii care studiază sistemele de forțe pentru stabilirea condițiilor de echilibru ale unui corp aflat în stare de repaus sau de mișcare. ◊ Statica lichidelor = hidrostatică. Statica gazelor = aerostatică. Statica grafică = capitol al staticii care se ocupă de rezolvarea pe cale grafică a problemelor. Statica construcțiilor = disciplină care studiază metodele de calcul pentru determinarea eforturilor și a deformațiilor sistemelor de bare. – Din fr. statique. DOOM
státic adj. m., pl. státici; f. státică, pl. státice
statici
STÁTIC, -Ă, statici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. (Mec.) Care se referă la echilibrul forțelor, la starea de nemișcare a corpurilor. ◊ Electricitate statică = sarcină electrică invariabilă a unui corp în care nu se dezvoltă căldura, din cauza stării sale electrice. Încercare statică = încercare mecanică la care forța exterioară se aplică încet, progresiv, uniform și în același sens. Presiune statică = presiune interioară a unui fluid care curge, indicată de un instrument de măsură care se mișcă cu aceeași viteză ca și fluidul. 2. Care nu se mișcă, nu se schimbă, nu se dezvoltă; imuabil, fix; lipsit de dinamism. 3. (Fiziol.; în sintagma) Simț static = simț care orientează asupra poziției corpului și a părților lui în repaus, datorită impresiilor care vin de la mușchi, tendoane și articulații. II. S. f. Ramură a mecanicii care studiază sistemele de forțe pentru stabilirea condițiilor de echilibru ale unui corp aflat în stare de repaus sau de mișcare. ◊ Statica lichidelor = hidrostatică. Statica gazelor = aerostatică. Statica grafică = capitol al staticii care se ocupă de rezolvarea pe cale grafică a problemelor. Statica construcțiilor = disciplină care studiază metodele de calcul pentru determinarea eforturilor și a deformațiilor sistemelor de bare. – Din fr. statique. DOOM
státic adj. m., pl. státici; f. státică, pl. státice
statici
STÁTIC, -Ă, statici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. (Mec.) Care se referă la echilibrul forțelor, la starea de nemișcare a corpurilor. ◊ Electricitate statică = sarcină electrică invariabilă a unui corp în care nu se dezvoltă căldura, din cauza stării sale electrice. Încercare statică = încercare mecanică la care forța exterioară se aplică încet, progresiv, uniform și în același sens. Presiune statică = presiune interioară a unui fluid care curge, indicată de un instrument de măsură care se mișcă cu aceeași viteză ca și fluidul. 2. Care nu se mișcă, nu se schimbă, nu se dezvoltă; imuabil, fix; lipsit de dinamism. 3. (Fiziol.; în sintagma) Simț static = simț care orientează asupra poziției corpului și a părților lui în repaus, datorită impresiilor care vin de la mușchi, tendoane și articulații. II. S. f. Ramură a mecanicii care studiază sistemele de forțe pentru stabilirea condițiilor de echilibru ale unui corp aflat în stare de repaus sau de mișcare. ◊ Statica lichidelor = hidrostatică. Statica gazelor = aerostatică. Statica grafică = capitol al staticii care se ocupă de rezolvarea pe cale grafică a problemelor. Statica construcțiilor = disciplină care studiază metodele de calcul pentru determinarea eforturilor și a deformațiilor sistemelor de bare. – Din fr. statique. DOOM
státică s. f., g.-d. art. státicii
staticii
STÁTIC, -Ă, statici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. (Mec.) Care se referă la echilibrul forțelor, la starea de nemișcare a corpurilor. ◊ Electricitate statică = sarcină electrică invariabilă a unui corp în care nu se dezvoltă căldura, din cauza stării sale electrice. Încercare statică = încercare mecanică la care forța exterioară se aplică încet, progresiv, uniform și în același sens. Presiune statică = presiune interioară a unui fluid care curge, indicată de un instrument de măsură care se mișcă cu aceeași viteză ca și fluidul. 2. Care nu se mișcă, nu se schimbă, nu se dezvoltă; imuabil, fix; lipsit de dinamism. 3. (Fiziol.; în sintagma) Simț static = simț care orientează asupra poziției corpului și a părților lui în repaus, datorită impresiilor care vin de la mușchi, tendoane și articulații. II. S. f. Ramură a mecanicii care studiază sistemele de forțe pentru stabilirea condițiilor de echilibru ale unui corp aflat în stare de repaus sau de mișcare. ◊ Statica lichidelor = hidrostatică. Statica gazelor = aerostatică. Statica grafică = capitol al staticii care se ocupă de rezolvarea pe cale grafică a problemelor. Statica construcțiilor = disciplină care studiază metodele de calcul pentru determinarea eforturilor și a deformațiilor sistemelor de bare. – Din fr. statique. DOOM
státic adj. m., pl. státici; f. státică, pl. státice
staticii
STÁTIC, -Ă, statici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. (Mec.) Care se referă la echilibrul forțelor, la starea de nemișcare a corpurilor. ◊ Electricitate statică = sarcină electrică invariabilă a unui corp în care nu se dezvoltă căldura, din cauza stării sale electrice. Încercare statică = încercare mecanică la care forța exterioară se aplică încet, progresiv, uniform și în același sens. Presiune statică = presiune interioară a unui fluid care curge, indicată de un instrument de măsură care se mișcă cu aceeași viteză ca și fluidul. 2. Care nu se mișcă, nu se schimbă, nu se dezvoltă; imuabil, fix; lipsit de dinamism. 3. (Fiziol.; în sintagma) Simț static = simț care orientează asupra poziției corpului și a părților lui în repaus, datorită impresiilor care vin de la mușchi, tendoane și articulații. II. S. f. Ramură a mecanicii care studiază sistemele de forțe pentru stabilirea condițiilor de echilibru ale unui corp aflat în stare de repaus sau de mișcare. ◊ Statica lichidelor = hidrostatică. Statica gazelor = aerostatică. Statica grafică = capitol al staticii care se ocupă de rezolvarea pe cale grafică a problemelor. Statica construcțiilor = disciplină care studiază metodele de calcul pentru determinarea eforturilor și a deformațiilor sistemelor de bare. – Din fr. statique. DOOM
státică s. f., g.-d. art. státicii
staticilor
STÁTIC, -Ă, statici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. (Mec.) Care se referă la echilibrul forțelor, la starea de nemișcare a corpurilor. ◊ Electricitate statică = sarcină electrică invariabilă a unui corp în care nu se dezvoltă căldura, din cauza stării sale electrice. Încercare statică = încercare mecanică la care forța exterioară se aplică încet, progresiv, uniform și în același sens. Presiune statică = presiune interioară a unui fluid care curge, indicată de un instrument de măsură care se mișcă cu aceeași viteză ca și fluidul. 2. Care nu se mișcă, nu se schimbă, nu se dezvoltă; imuabil, fix; lipsit de dinamism. 3. (Fiziol.; în sintagma) Simț static = simț care orientează asupra poziției corpului și a părților lui în repaus, datorită impresiilor care vin de la mușchi, tendoane și articulații. II. S. f. Ramură a mecanicii care studiază sistemele de forțe pentru stabilirea condițiilor de echilibru ale unui corp aflat în stare de repaus sau de mișcare. ◊ Statica lichidelor = hidrostatică. Statica gazelor = aerostatică. Statica grafică = capitol al staticii care se ocupă de rezolvarea pe cale grafică a problemelor. Statica construcțiilor = disciplină care studiază metodele de calcul pentru determinarea eforturilor și a deformațiilor sistemelor de bare. – Din fr. statique. DOOM
státic adj. m., pl. státici; f. státică, pl. státice
staticul
STÁTIC, -Ă, statici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. (Mec.) Care se referă la echilibrul forțelor, la starea de nemișcare a corpurilor. ◊ Electricitate statică = sarcină electrică invariabilă a unui corp în care nu se dezvoltă căldura, din cauza stării sale electrice. Încercare statică = încercare mecanică la care forța exterioară se aplică încet, progresiv, uniform și în același sens. Presiune statică = presiune interioară a unui fluid care curge, indicată de un instrument de măsură care se mișcă cu aceeași viteză ca și fluidul. 2. Care nu se mișcă, nu se schimbă, nu se dezvoltă; imuabil, fix; lipsit de dinamism. 3. (Fiziol.; în sintagma) Simț static = simț care orientează asupra poziției corpului și a părților lui în repaus, datorită impresiilor care vin de la mușchi, tendoane și articulații. II. S. f. Ramură a mecanicii care studiază sistemele de forțe pentru stabilirea condițiilor de echilibru ale unui corp aflat în stare de repaus sau de mișcare. ◊ Statica lichidelor = hidrostatică. Statica gazelor = aerostatică. Statica grafică = capitol al staticii care se ocupă de rezolvarea pe cale grafică a problemelor. Statica construcțiilor = disciplină care studiază metodele de calcul pentru determinarea eforturilor și a deformațiilor sistemelor de bare. – Din fr. statique. DOOM
státic adj. m., pl. státici; f. státică, pl. státice
staticului
STÁTIC, -Ă, statici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. (Mec.) Care se referă la echilibrul forțelor, la starea de nemișcare a corpurilor. ◊ Electricitate statică = sarcină electrică invariabilă a unui corp în care nu se dezvoltă căldura, din cauza stării sale electrice. Încercare statică = încercare mecanică la care forța exterioară se aplică încet, progresiv, uniform și în același sens. Presiune statică = presiune interioară a unui fluid care curge, indicată de un instrument de măsură care se mișcă cu aceeași viteză ca și fluidul. 2. Care nu se mișcă, nu se schimbă, nu se dezvoltă; imuabil, fix; lipsit de dinamism. 3. (Fiziol.; în sintagma) Simț static = simț care orientează asupra poziției corpului și a părților lui în repaus, datorită impresiilor care vin de la mușchi, tendoane și articulații. II. S. f. Ramură a mecanicii care studiază sistemele de forțe pentru stabilirea condițiilor de echilibru ale unui corp aflat în stare de repaus sau de mișcare. ◊ Statica lichidelor = hidrostatică. Statica gazelor = aerostatică. Statica grafică = capitol al staticii care se ocupă de rezolvarea pe cale grafică a problemelor. Statica construcțiilor = disciplină care studiază metodele de calcul pentru determinarea eforturilor și a deformațiilor sistemelor de bare. – Din fr. statique. DOOM
státic adj. m., pl. státici; f. státică, pl. státice
statism
STATÍSM s. n. Însușirea de a fi static. – Din fr. statisme.
statismul
STATÍSM s. n. Însușirea de a fi static. – Din fr. statisme.
statismului
STATÍSM s. n. Însușirea de a fi static. – Din fr. statisme.
statist
STATÍST, -Ă, statiști, -ste, s. m. și f. (Învechit și regional) Figurant (în reprezentațiile teatrale).
statista
STATÍST, -Ă, statiști, -ste, s. m. și f. (Învechit și regional) Figurant (în reprezentațiile teatrale).
statiste
STATÍST, -Ă, statiști, -ste, s. m. și f. (Învechit și regional) Figurant (în reprezentațiile teatrale).
statistei
STATÍST, -Ă, statiști, -ste, s. m. și f. (Învechit și regional) Figurant (în reprezentațiile teatrale).
statistele
STATÍST, -Ă, statiști, -ste, s. m. și f. (Învechit și regional) Figurant (în reprezentațiile teatrale).
statistelor
STATÍST, -Ă, statiști, -ste, s. m. și f. (Învechit și regional) Figurant (în reprezentațiile teatrale).
statistic
STATÍSTIC, -Ă, statistici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Evidență numerică, situație cifrică referitoare la diverse fenomene (izolate sau generale); numărătoare. 2. Culegere, prelucrare și valorificare a unor date legate de fenomene generale. 3. Știință care culege, sintetizează, descrie și interpretează date referitoare la fenomene generale. ◊ Statistică matematică = ramură a matematicii care elaborează noțiunile și metodele folosite în statistică (I). 4. Teorie fizică ce urmărește și descrie comportarea unui sistem format din numeroase particule. II. Adj. Care aparține statisticii (I), privitor la statistică, bazat pe statistică. – Din fr. statistique, germ. Statistik, statistisch. DOOM
statístic adj. m., pl. statístici; f. statístică, pl. statístice
statistica
STATÍSTIC, -Ă, statistici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Evidență numerică, situație cifrică referitoare la diverse fenomene (izolate sau generale); numărătoare. 2. Culegere, prelucrare și valorificare a unor date legate de fenomene generale. 3. Știință care culege, sintetizează, descrie și interpretează date referitoare la fenomene generale. ◊ Statistică matematică = ramură a matematicii care elaborează noțiunile și metodele folosite în statistică (I). 4. Teorie fizică ce urmărește și descrie comportarea unui sistem format din numeroase particule. II. Adj. Care aparține statisticii (I), privitor la statistică, bazat pe statistică. – Din fr. statistique, germ. Statistik, statistisch. DOOM
statístic adj. m., pl. statístici; f. statístică, pl. statístice
statistica
STATÍSTIC, -Ă, statistici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Evidență numerică, situație cifrică referitoare la diverse fenomene (izolate sau generale); numărătoare. 2. Culegere, prelucrare și valorificare a unor date legate de fenomene generale. 3. Știință care culege, sintetizează, descrie și interpretează date referitoare la fenomene generale. ◊ Statistică matematică = ramură a matematicii care elaborează noțiunile și metodele folosite în statistică (I). 4. Teorie fizică ce urmărește și descrie comportarea unui sistem format din numeroase particule. II. Adj. Care aparține statisticii (I), privitor la statistică, bazat pe statistică. – Din fr. statistique, germ. Statistik, statistisch. DOOM
statístică s. f., g.-d. art. statísticii; (evidențe numerice) pl. statístici
statistice
STATÍSTIC, -Ă, statistici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Evidență numerică, situație cifrică referitoare la diverse fenomene (izolate sau generale); numărătoare. 2. Culegere, prelucrare și valorificare a unor date legate de fenomene generale. 3. Știință care culege, sintetizează, descrie și interpretează date referitoare la fenomene generale. ◊ Statistică matematică = ramură a matematicii care elaborează noțiunile și metodele folosite în statistică (I). 4. Teorie fizică ce urmărește și descrie comportarea unui sistem format din numeroase particule. II. Adj. Care aparține statisticii (I), privitor la statistică, bazat pe statistică. – Din fr. statistique, germ. Statistik, statistisch. DOOM
statístic adj. m., pl. statístici; f. statístică, pl. statístice
statisticei
STATÍSTIC, -Ă, statistici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Evidență numerică, situație cifrică referitoare la diverse fenomene (izolate sau generale); numărătoare. 2. Culegere, prelucrare și valorificare a unor date legate de fenomene generale. 3. Știință care culege, sintetizează, descrie și interpretează date referitoare la fenomene generale. ◊ Statistică matematică = ramură a matematicii care elaborează noțiunile și metodele folosite în statistică (I). 4. Teorie fizică ce urmărește și descrie comportarea unui sistem format din numeroase particule. II. Adj. Care aparține statisticii (I), privitor la statistică, bazat pe statistică. – Din fr. statistique, germ. Statistik, statistisch. DOOM
statístic adj. m., pl. statístici; f. statístică, pl. statístice
statisticele
STATÍSTIC, -Ă, statistici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Evidență numerică, situație cifrică referitoare la diverse fenomene (izolate sau generale); numărătoare. 2. Culegere, prelucrare și valorificare a unor date legate de fenomene generale. 3. Știință care culege, sintetizează, descrie și interpretează date referitoare la fenomene generale. ◊ Statistică matematică = ramură a matematicii care elaborează noțiunile și metodele folosite în statistică (I). 4. Teorie fizică ce urmărește și descrie comportarea unui sistem format din numeroase particule. II. Adj. Care aparține statisticii (I), privitor la statistică, bazat pe statistică. – Din fr. statistique, germ. Statistik, statistisch. DOOM
statístic adj. m., pl. statístici; f. statístică, pl. statístice
statisticelor
STATÍSTIC, -Ă, statistici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Evidență numerică, situație cifrică referitoare la diverse fenomene (izolate sau generale); numărătoare. 2. Culegere, prelucrare și valorificare a unor date legate de fenomene generale. 3. Știință care culege, sintetizează, descrie și interpretează date referitoare la fenomene generale. ◊ Statistică matematică = ramură a matematicii care elaborează noțiunile și metodele folosite în statistică (I). 4. Teorie fizică ce urmărește și descrie comportarea unui sistem format din numeroase particule. II. Adj. Care aparține statisticii (I), privitor la statistică, bazat pe statistică. – Din fr. statistique, germ. Statistik, statistisch. DOOM
statístic adj. m., pl. statístici; f. statístică, pl. statístice
statistici
STATÍSTIC, -Ă, statistici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Evidență numerică, situație cifrică referitoare la diverse fenomene (izolate sau generale); numărătoare. 2. Culegere, prelucrare și valorificare a unor date legate de fenomene generale. 3. Știință care culege, sintetizează, descrie și interpretează date referitoare la fenomene generale. ◊ Statistică matematică = ramură a matematicii care elaborează noțiunile și metodele folosite în statistică (I). 4. Teorie fizică ce urmărește și descrie comportarea unui sistem format din numeroase particule. II. Adj. Care aparține statisticii (I), privitor la statistică, bazat pe statistică. – Din fr. statistique, germ. Statistik, statistisch. DOOM
statístic adj. m., pl. statístici; f. statístică, pl. statístice
statistici
STATÍSTIC, -Ă, statistici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Evidență numerică, situație cifrică referitoare la diverse fenomene (izolate sau generale); numărătoare. 2. Culegere, prelucrare și valorificare a unor date legate de fenomene generale. 3. Știință care culege, sintetizează, descrie și interpretează date referitoare la fenomene generale. ◊ Statistică matematică = ramură a matematicii care elaborează noțiunile și metodele folosite în statistică (I). 4. Teorie fizică ce urmărește și descrie comportarea unui sistem format din numeroase particule. II. Adj. Care aparține statisticii (I), privitor la statistică, bazat pe statistică. – Din fr. statistique, germ. Statistik, statistisch. DOOM
statístică s. f., g.-d. art. statísticii; (evidențe numerice) pl. statístici
statistician
STATISTICIÁN, -Ă, statisticieni, -e, s. m. și f. Specialist în statistică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. statisticien. DOOM
statisticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. statisticiénei (-ci-e-); pl. statisticiéne
statisticiana
STATISTICIÁN, -Ă, statisticieni, -e, s. m. și f. Specialist în statistică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. statisticien. DOOM
statisticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. statisticiénei (-ci-e-); pl. statisticiéne
statisticianul
STATISTICIÁN, -Ă, statisticieni, -e, s. m. și f. Specialist în statistică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. statisticien. DOOM
statisticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. statisticiénei (-ci-e-); pl. statisticiéne
statisticianului
STATISTICIÁN, -Ă, statisticieni, -e, s. m. și f. Specialist în statistică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. statisticien. DOOM
statisticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. statisticiénei (-ci-e-); pl. statisticiéne
statisticiene
STATISTICIÁN, -Ă, statisticieni, -e, s. m. și f. Specialist în statistică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. statisticien. DOOM
statisticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. statisticiénei (-ci-e-); pl. statisticiéne
statisticienei
STATISTICIÁN, -Ă, statisticieni, -e, s. m. și f. Specialist în statistică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. statisticien. DOOM
statisticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. statisticiénei (-ci-e-); pl. statisticiéne
statisticienele
STATISTICIÁN, -Ă, statisticieni, -e, s. m. și f. Specialist în statistică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. statisticien. DOOM
statisticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. statisticiénei (-ci-e-); pl. statisticiéne
statisticienelor
STATISTICIÁN, -Ă, statisticieni, -e, s. m. și f. Specialist în statistică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. statisticien. DOOM
statisticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. statisticiénei (-ci-e-); pl. statisticiéne
statisticieni
STATISTICIÁN, -Ă, statisticieni, -e, s. m. și f. Specialist în statistică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. statisticien. DOOM
statisticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. statisticiénei (-ci-e-); pl. statisticiéne
statisticienii
STATISTICIÁN, -Ă, statisticieni, -e, s. m. și f. Specialist în statistică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. statisticien. DOOM
statisticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. statisticiénei (-ci-e-); pl. statisticiéne
statisticienilor
STATISTICIÁN, -Ă, statisticieni, -e, s. m. și f. Specialist în statistică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. statisticien. DOOM
statisticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. statisticiénei (-ci-e-); pl. statisticiéne
statisticii
STATÍSTIC, -Ă, statistici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Evidență numerică, situație cifrică referitoare la diverse fenomene (izolate sau generale); numărătoare. 2. Culegere, prelucrare și valorificare a unor date legate de fenomene generale. 3. Știință care culege, sintetizează, descrie și interpretează date referitoare la fenomene generale. ◊ Statistică matematică = ramură a matematicii care elaborează noțiunile și metodele folosite în statistică (I). 4. Teorie fizică ce urmărește și descrie comportarea unui sistem format din numeroase particule. II. Adj. Care aparține statisticii (I), privitor la statistică, bazat pe statistică. – Din fr. statistique, germ. Statistik, statistisch. DOOM
statístic adj. m., pl. statístici; f. statístică, pl. statístice
statisticii
STATÍSTIC, -Ă, statistici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Evidență numerică, situație cifrică referitoare la diverse fenomene (izolate sau generale); numărătoare. 2. Culegere, prelucrare și valorificare a unor date legate de fenomene generale. 3. Știință care culege, sintetizează, descrie și interpretează date referitoare la fenomene generale. ◊ Statistică matematică = ramură a matematicii care elaborează noțiunile și metodele folosite în statistică (I). 4. Teorie fizică ce urmărește și descrie comportarea unui sistem format din numeroase particule. II. Adj. Care aparține statisticii (I), privitor la statistică, bazat pe statistică. – Din fr. statistique, germ. Statistik, statistisch. DOOM
statístică s. f., g.-d. art. statísticii; (evidențe numerice) pl. statístici
statisticile
STATÍSTIC, -Ă, statistici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Evidență numerică, situație cifrică referitoare la diverse fenomene (izolate sau generale); numărătoare. 2. Culegere, prelucrare și valorificare a unor date legate de fenomene generale. 3. Știință care culege, sintetizează, descrie și interpretează date referitoare la fenomene generale. ◊ Statistică matematică = ramură a matematicii care elaborează noțiunile și metodele folosite în statistică (I). 4. Teorie fizică ce urmărește și descrie comportarea unui sistem format din numeroase particule. II. Adj. Care aparține statisticii (I), privitor la statistică, bazat pe statistică. – Din fr. statistique, germ. Statistik, statistisch. DOOM
statístică s. f., g.-d. art. statísticii; (evidențe numerice) pl. statístici
statisticilor
STATÍSTIC, -Ă, statistici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Evidență numerică, situație cifrică referitoare la diverse fenomene (izolate sau generale); numărătoare. 2. Culegere, prelucrare și valorificare a unor date legate de fenomene generale. 3. Știință care culege, sintetizează, descrie și interpretează date referitoare la fenomene generale. ◊ Statistică matematică = ramură a matematicii care elaborează noțiunile și metodele folosite în statistică (I). 4. Teorie fizică ce urmărește și descrie comportarea unui sistem format din numeroase particule. II. Adj. Care aparține statisticii (I), privitor la statistică, bazat pe statistică. – Din fr. statistique, germ. Statistik, statistisch. DOOM
statístic adj. m., pl. statístici; f. statístică, pl. statístice
statisticilor
STATÍSTIC, -Ă, statistici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Evidență numerică, situație cifrică referitoare la diverse fenomene (izolate sau generale); numărătoare. 2. Culegere, prelucrare și valorificare a unor date legate de fenomene generale. 3. Știință care culege, sintetizează, descrie și interpretează date referitoare la fenomene generale. ◊ Statistică matematică = ramură a matematicii care elaborează noțiunile și metodele folosite în statistică (I). 4. Teorie fizică ce urmărește și descrie comportarea unui sistem format din numeroase particule. II. Adj. Care aparține statisticii (I), privitor la statistică, bazat pe statistică. – Din fr. statistique, germ. Statistik, statistisch. DOOM
statístică s. f., g.-d. art. statísticii; (evidențe numerice) pl. statístici
statisticul
STATÍSTIC, -Ă, statistici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Evidență numerică, situație cifrică referitoare la diverse fenomene (izolate sau generale); numărătoare. 2. Culegere, prelucrare și valorificare a unor date legate de fenomene generale. 3. Știință care culege, sintetizează, descrie și interpretează date referitoare la fenomene generale. ◊ Statistică matematică = ramură a matematicii care elaborează noțiunile și metodele folosite în statistică (I). 4. Teorie fizică ce urmărește și descrie comportarea unui sistem format din numeroase particule. II. Adj. Care aparține statisticii (I), privitor la statistică, bazat pe statistică. – Din fr. statistique, germ. Statistik, statistisch. DOOM
statístic adj. m., pl. statístici; f. statístică, pl. statístice
statisticului
STATÍSTIC, -Ă, statistici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Evidență numerică, situație cifrică referitoare la diverse fenomene (izolate sau generale); numărătoare. 2. Culegere, prelucrare și valorificare a unor date legate de fenomene generale. 3. Știință care culege, sintetizează, descrie și interpretează date referitoare la fenomene generale. ◊ Statistică matematică = ramură a matematicii care elaborează noțiunile și metodele folosite în statistică (I). 4. Teorie fizică ce urmărește și descrie comportarea unui sistem format din numeroase particule. II. Adj. Care aparține statisticii (I), privitor la statistică, bazat pe statistică. – Din fr. statistique, germ. Statistik, statistisch. DOOM
statístic adj. m., pl. statístici; f. statístică, pl. statístice
statistul
STATÍST, -Ă, statiști, -ste, s. m. și f. (Învechit și regional) Figurant (în reprezentațiile teatrale).
statistului
STATÍST, -Ă, statiști, -ste, s. m. și f. (Învechit și regional) Figurant (în reprezentațiile teatrale).
stativ
STATÍV, stative, s. n. Dispozitiv folosit la montarea și la susținerea unor piese și aparate (de laborator). – Din germ. Stativ, fr. statif. DOOM
statív (suport) s. n., pl. statíve
stative
STATÍV, stative, s. n. Dispozitiv folosit la montarea și la susținerea unor piese și aparate (de laborator). – Din germ. Stativ, fr. statif. DOOM
statív (suport) s. n., pl. statíve
stativele
STATÍV, stative, s. n. Dispozitiv folosit la montarea și la susținerea unor piese și aparate (de laborator). – Din germ. Stativ, fr. statif. DOOM
statív (suport) s. n., pl. statíve
stativelor
STATÍV, stative, s. n. Dispozitiv folosit la montarea și la susținerea unor piese și aparate (de laborator). – Din germ. Stativ, fr. statif. DOOM
statív (suport) s. n., pl. statíve
stativul
STATÍV, stative, s. n. Dispozitiv folosit la montarea și la susținerea unor piese și aparate (de laborator). – Din germ. Stativ, fr. statif. DOOM
statív (suport) s. n., pl. statíve
stativului
STATÍV, stative, s. n. Dispozitiv folosit la montarea și la susținerea unor piese și aparate (de laborator). – Din germ. Stativ, fr. statif. DOOM
statív (suport) s. n., pl. statíve
stativă
STATÍVĂ, stative, s. f. (Pop.) 1. Război de țesut manual. ◊ Expr. A pune pânza în stative cu cineva = a lucra în tovărășie cu cineva, a se asocia cu cineva. 2. Instrument cu ajutorul căruia se întinde pielea vitelor tăiate, spre a fi curățată de păr, folosit în industria casnică. – Din sb. stative. DOOM
!státivă (război de țesut) (pop.) s. f., g.-d. art. státivei; pl. státive
statiști
STATÍST, -Ă, statiști, -ste, s. m. și f. (Învechit și regional) Figurant (în reprezentațiile teatrale).
statiștii
STATÍST, -Ă, statiști, -ste, s. m. și f. (Învechit și regional) Figurant (în reprezentațiile teatrale).
statiștilor
STATÍST, -Ă, statiști, -ste, s. m. și f. (Învechit și regional) Figurant (în reprezentațiile teatrale).
statmochineză
STATMOCHINÉZĂ s.f. (Biol.) Inhibare a diviziunii celulare sub influența unor substanțe antimitotice. [Cf. gr. statmos – staționare, kinesis – mișcare].
statmokineză
STATMOCHINÉZĂ s.f. (Biol.) Inhibare a diviziunii celulare sub influența unor substanțe antimitotice. [Cf. gr. statmos – staționare, kinesis – mișcare].
statnic
STÁTNIC, -Ă, statnici,-e, adj. (Regional, despre plasele de pescuit) Lat. Cu cît volocul e mai statnic (mai lat)... cu atîta prinde mai bine. ANTIPA, P. 149.
stato
STATO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „care stă drept”, „(referitor la) statică”, „(referitor la condițiile de) echilibru”. [< fr., it. stato-, gr. statos].
statoare
STATÓR, statoare, s. n. Parte a unei mașini de forță (generatoare sau motoare) care este imobilă în timpul funcționării mașinii, fiind solidarizată cu carcasa mașinii sau constituind însăși carcasa. – Din fr. stator, germ. Stator. DOOM
statór s. n., pl. statoáre
statoarele
STATÓR, statoare, s. n. Parte a unei mașini de forță (generatoare sau motoare) care este imobilă în timpul funcționării mașinii, fiind solidarizată cu carcasa mașinii sau constituind însăși carcasa. – Din fr. stator, germ. Stator. DOOM
statór s. n., pl. statoáre
statoarelor
STATÓR, statoare, s. n. Parte a unei mașini de forță (generatoare sau motoare) care este imobilă în timpul funcționării mașinii, fiind solidarizată cu carcasa mașinii sau constituind însăși carcasa. – Din fr. stator, germ. Stator. DOOM
statór s. n., pl. statoáre
statocist
STATOCÍST, statociste, s. n. Organ auditiv al nevertebratelor. – Din fr. statocyste. DOOM
statocíst s. n., pl. statocíste
statociste
STATOCÍST, statociste, s. n. Organ auditiv al nevertebratelor. – Din fr. statocyste. DOOM
statocíst s. n., pl. statocíste
statocistele
STATOCÍST, statociste, s. n. Organ auditiv al nevertebratelor. – Din fr. statocyste. DOOM
statocíst s. n., pl. statocíste
statocistelor
STATOCÍST, statociste, s. n. Organ auditiv al nevertebratelor. – Din fr. statocyste. DOOM
statocíst s. n., pl. statocíste
statocistul
STATOCÍST, statociste, s. n. Organ auditiv al nevertebratelor. – Din fr. statocyste. DOOM
statocíst s. n., pl. statocíste
statocistului
STATOCÍST, statociste, s. n. Organ auditiv al nevertebratelor. – Din fr. statocyste. DOOM
statocíst s. n., pl. statocíste
statocit
STATOCÍT s.n. (Biol.) Celulă care conține statolite. [Cf. gr. statos – care stă, kytos – celulă].
statograma
STATOGRÁMĂ s.f. Fotografie obținută la statoscop. [< fr. statogramme, cf. gr. statos – care stă, gramma – scriere].
statograme
STATOGRÁMĂ s.f. Fotografie obținută la statoscop. [< fr. statogramme, cf. gr. statos – care stă, gramma – scriere].
statogramei
STATOGRÁMĂ s.f. Fotografie obținută la statoscop. [< fr. statogramme, cf. gr. statos – care stă, gramma – scriere].
statogramele
STATOGRÁMĂ s.f. Fotografie obținută la statoscop. [< fr. statogramme, cf. gr. statos – care stă, gramma – scriere].
statogramelor
STATOGRÁMĂ s.f. Fotografie obținută la statoscop. [< fr. statogramme, cf. gr. statos – care stă, gramma – scriere].
statolit
STATOLÍT, statolite, s. n. 1. (Anat.) Concrețiune calcaroasă conținută de statocist. ♦ Otolit. 2. (Bot.) Incluziune intracelulară, solidă, de grăunciori de amidon, la plante. – Din fr., engl. statolithe.
statolite
STATOLÍT, statolite, s. n. 1. (Anat.) Concrețiune calcaroasă conținută de statocist. ♦ Otolit. 2. (Bot.) Incluziune intracelulară, solidă, de grăunciori de amidon, la plante. – Din fr., engl. statolithe.
statolitele
STATOLÍT, statolite, s. n. 1. (Anat.) Concrețiune calcaroasă conținută de statocist. ♦ Otolit. 2. (Bot.) Incluziune intracelulară, solidă, de grăunciori de amidon, la plante. – Din fr., engl. statolithe.
statolitelor
STATOLÍT, statolite, s. n. 1. (Anat.) Concrețiune calcaroasă conținută de statocist. ♦ Otolit. 2. (Bot.) Incluziune intracelulară, solidă, de grăunciori de amidon, la plante. – Din fr., engl. statolithe.
statolitul
STATOLÍT, statolite, s. n. 1. (Anat.) Concrețiune calcaroasă conținută de statocist. ♦ Otolit. 2. (Bot.) Incluziune intracelulară, solidă, de grăunciori de amidon, la plante. – Din fr., engl. statolithe.
statolitului
STATOLÍT, statolite, s. n. 1. (Anat.) Concrețiune calcaroasă conținută de statocist. ♦ Otolit. 2. (Bot.) Incluziune intracelulară, solidă, de grăunciori de amidon, la plante. – Din fr., engl. statolithe.
stator
STATÓR, statoare, s. n. Parte a unei mașini de forță (generatoare sau motoare) care este imobilă în timpul funcționării mașinii, fiind solidarizată cu carcasa mașinii sau constituind însăși carcasa. – Din fr. stator, germ. Stator. DOOM
statór s. n., pl. statoáre
statorea
STATORÍ, statoresc, vb. IV. Intranz. (Învechit și regional) A stabili, a statornici, a hotărî. Crunte războaie purta-va... și neamuri Mari domoli-va, și tari statori-va și ziduri și datini. COȘBUC, AE. 17. (Cu pronunțare regională) Își petrecură cu toții pînă sara tîrziu, stătorind ziua de cununie pe de atunci în două săptămîni. MARIAN, NU. 196.
statoreactoare
STATOREACTÓR, statoreactoare, s. n. Reactor cu flux continuu de gaze, care funcționează fără compresor și care este folosit pentru propulsia unor avioane supersonice. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. statoréacteur. DOOM
statoreactór (-re-ac-) s. n., pl. statoreactoáre
statoreactoarele
STATOREACTÓR, statoreactoare, s. n. Reactor cu flux continuu de gaze, care funcționează fără compresor și care este folosit pentru propulsia unor avioane supersonice. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. statoréacteur. DOOM
statoreactór (-re-ac-) s. n., pl. statoreactoáre
statoreactoarelor
STATOREACTÓR, statoreactoare, s. n. Reactor cu flux continuu de gaze, care funcționează fără compresor și care este folosit pentru propulsia unor avioane supersonice. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. statoréacteur. DOOM
statoreactór (-re-ac-) s. n., pl. statoreactoáre
statoreactor
STATOREACTÓR s.n. Propulsor cu reacție pentru aerovehicule cu viteza supersonică, constituit dintr-un tub, fără nici un organ în mișcare de rotație. [Pron. -re-ac-, pl. -oare, (s.m.) -ori. / cf. fr. statoréacteur].
statoreactor
STATOREACTÓR, statoreactoare, s. n. Reactor cu flux continuu de gaze, care funcționează fără compresor și care este folosit pentru propulsia unor avioane supersonice. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. statoréacteur. DOOM
statoreactór (-re-ac-) s. n., pl. statoreactoáre
statoreactorul
STATOREACTÓR, statoreactoare, s. n. Reactor cu flux continuu de gaze, care funcționează fără compresor și care este folosit pentru propulsia unor avioane supersonice. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. statoréacteur. DOOM
statoreactór (-re-ac-) s. n., pl. statoreactoáre
statoreactorului
STATOREACTÓR, statoreactoare, s. n. Reactor cu flux continuu de gaze, care funcționează fără compresor și care este folosit pentru propulsia unor avioane supersonice. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. statoréacteur. DOOM
statoreactór (-re-ac-) s. n., pl. statoreactoáre
statoreai
STATORÍ, statoresc, vb. IV. Intranz. (Învechit și regional) A stabili, a statornici, a hotărî. Crunte războaie purta-va... și neamuri Mari domoli-va, și tari statori-va și ziduri și datini. COȘBUC, AE. 17. (Cu pronunțare regională) Își petrecură cu toții pînă sara tîrziu, stătorind ziua de cununie pe de atunci în două săptămîni. MARIAN, NU. 196.
statoream
STATORÍ, statoresc, vb. IV. Intranz. (Învechit și regional) A stabili, a statornici, a hotărî. Crunte războaie purta-va... și neamuri Mari domoli-va, și tari statori-va și ziduri și datini. COȘBUC, AE. 17. (Cu pronunțare regională) Își petrecură cu toții pînă sara tîrziu, stătorind ziua de cununie pe de atunci în două săptămîni. MARIAN, NU. 196.
statorească
STATORÍ, statoresc, vb. IV. Intranz. (Învechit și regional) A stabili, a statornici, a hotărî. Crunte războaie purta-va... și neamuri Mari domoli-va, și tari statori-va și ziduri și datini. COȘBUC, AE. 17. (Cu pronunțare regională) Își petrecură cu toții pînă sara tîrziu, stătorind ziua de cununie pe de atunci în două săptămîni. MARIAN, NU. 196.
statoreau
STATORÍ, statoresc, vb. IV. Intranz. (Învechit și regional) A stabili, a statornici, a hotărî. Crunte războaie purta-va... și neamuri Mari domoli-va, și tari statori-va și ziduri și datini. COȘBUC, AE. 17. (Cu pronunțare regională) Își petrecură cu toții pînă sara tîrziu, stătorind ziua de cununie pe de atunci în două săptămîni. MARIAN, NU. 196.
statoreați
STATORÍ, statoresc, vb. IV. Intranz. (Învechit și regional) A stabili, a statornici, a hotărî. Crunte războaie purta-va... și neamuri Mari domoli-va, și tari statori-va și ziduri și datini. COȘBUC, AE. 17. (Cu pronunțare regională) Își petrecură cu toții pînă sara tîrziu, stătorind ziua de cununie pe de atunci în două săptămîni. MARIAN, NU. 196.
statoresc
STATORÍ, statoresc, vb. IV. Intranz. (Învechit și regional) A stabili, a statornici, a hotărî. Crunte războaie purta-va... și neamuri Mari domoli-va, și tari statori-va și ziduri și datini. COȘBUC, AE. 17. (Cu pronunțare regională) Își petrecură cu toții pînă sara tîrziu, stătorind ziua de cununie pe de atunci în două săptămîni. MARIAN, NU. 196.
statorește
STATORÍ, statoresc, vb. IV. Intranz. (Învechit și regional) A stabili, a statornici, a hotărî. Crunte războaie purta-va... și neamuri Mari domoli-va, și tari statori-va și ziduri și datini. COȘBUC, AE. 17. (Cu pronunțare regională) Își petrecură cu toții pînă sara tîrziu, stătorind ziua de cununie pe de atunci în două săptămîni. MARIAN, NU. 196.
statorești
STATORÍ, statoresc, vb. IV. Intranz. (Învechit și regional) A stabili, a statornici, a hotărî. Crunte războaie purta-va... și neamuri Mari domoli-va, și tari statori-va și ziduri și datini. COȘBUC, AE. 17. (Cu pronunțare regională) Își petrecură cu toții pînă sara tîrziu, stătorind ziua de cununie pe de atunci în două săptămîni. MARIAN, NU. 196.
statori
STATORÍ, statoresc, vb. IV. Intranz. (Învechit și regional) A stabili, a statornici, a hotărî. Crunte războaie purta-va... și neamuri Mari domoli-va, și tari statori-va și ziduri și datini. COȘBUC, AE. 17. (Cu pronunțare regională) Își petrecură cu toții pînă sara tîrziu, stătorind ziua de cununie pe de atunci în două săptămîni. MARIAN, NU. 196.
statorii
STATORÍ, statoresc, vb. IV. Intranz. (Învechit și regional) A stabili, a statornici, a hotărî. Crunte războaie purta-va... și neamuri Mari domoli-va, și tari statori-va și ziduri și datini. COȘBUC, AE. 17. (Cu pronunțare regională) Își petrecură cu toții pînă sara tîrziu, stătorind ziua de cununie pe de atunci în două săptămîni. MARIAN, NU. 196.
statorim
STATORÍ, statoresc, vb. IV. Intranz. (Învechit și regional) A stabili, a statornici, a hotărî. Crunte războaie purta-va... și neamuri Mari domoli-va, și tari statori-va și ziduri și datini. COȘBUC, AE. 17. (Cu pronunțare regională) Își petrecură cu toții pînă sara tîrziu, stătorind ziua de cununie pe de atunci în două săptămîni. MARIAN, NU. 196.
statorind
STATORÍ, statoresc, vb. IV. Intranz. (Învechit și regional) A stabili, a statornici, a hotărî. Crunte războaie purta-va... și neamuri Mari domoli-va, și tari statori-va și ziduri și datini. COȘBUC, AE. 17. (Cu pronunțare regională) Își petrecură cu toții pînă sara tîrziu, stătorind ziua de cununie pe de atunci în două săptămîni. MARIAN, NU. 196.
statorire
STATORÍ, statoresc, vb. IV. Intranz. (Învechit și regional) A stabili, a statornici, a hotărî. Crunte războaie purta-va... și neamuri Mari domoli-va, și tari statori-va și ziduri și datini. COȘBUC, AE. 17. (Cu pronunțare regională) Își petrecură cu toții pînă sara tîrziu, stătorind ziua de cununie pe de atunci în două săptămîni. MARIAN, NU. 196.
statorire
STATORÍ, statoresc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A stabili, a statornici (2), a hotărî. – Din stat3 (după datori).
statoriră
STATORÍ, statoresc, vb. IV. Intranz. (Învechit și regional) A stabili, a statornici, a hotărî. Crunte războaie purta-va... și neamuri Mari domoli-va, și tari statori-va și ziduri și datini. COȘBUC, AE. 17. (Cu pronunțare regională) Își petrecură cu toții pînă sara tîrziu, stătorind ziua de cununie pe de atunci în două săptămîni. MARIAN, NU. 196.
statorirăm
STATORÍ, statoresc, vb. IV. Intranz. (Învechit și regional) A stabili, a statornici, a hotărî. Crunte războaie purta-va... și neamuri Mari domoli-va, și tari statori-va și ziduri și datini. COȘBUC, AE. 17. (Cu pronunțare regională) Își petrecură cu toții pînă sara tîrziu, stătorind ziua de cununie pe de atunci în două săptămîni. MARIAN, NU. 196.
statorirăți
STATORÍ, statoresc, vb. IV. Intranz. (Învechit și regional) A stabili, a statornici, a hotărî. Crunte războaie purta-va... și neamuri Mari domoli-va, și tari statori-va și ziduri și datini. COȘBUC, AE. 17. (Cu pronunțare regională) Își petrecură cu toții pînă sara tîrziu, stătorind ziua de cununie pe de atunci în două săptămîni. MARIAN, NU. 196.
statorise
STATORÍ, statoresc, vb. IV. Intranz. (Învechit și regional) A stabili, a statornici, a hotărî. Crunte războaie purta-va... și neamuri Mari domoli-va, și tari statori-va și ziduri și datini. COȘBUC, AE. 17. (Cu pronunțare regională) Își petrecură cu toții pînă sara tîrziu, stătorind ziua de cununie pe de atunci în două săptămîni. MARIAN, NU. 196.
statorisem
STATORÍ, statoresc, vb. IV. Intranz. (Învechit și regional) A stabili, a statornici, a hotărî. Crunte războaie purta-va... și neamuri Mari domoli-va, și tari statori-va și ziduri și datini. COȘBUC, AE. 17. (Cu pronunțare regională) Își petrecură cu toții pînă sara tîrziu, stătorind ziua de cununie pe de atunci în două săptămîni. MARIAN, NU. 196.
statoriseră
STATORÍ, statoresc, vb. IV. Intranz. (Învechit și regional) A stabili, a statornici, a hotărî. Crunte războaie purta-va... și neamuri Mari domoli-va, și tari statori-va și ziduri și datini. COȘBUC, AE. 17. (Cu pronunțare regională) Își petrecură cu toții pînă sara tîrziu, stătorind ziua de cununie pe de atunci în două săptămîni. MARIAN, NU. 196.
statoriserăm
STATORÍ, statoresc, vb. IV. Intranz. (Învechit și regional) A stabili, a statornici, a hotărî. Crunte războaie purta-va... și neamuri Mari domoli-va, și tari statori-va și ziduri și datini. COȘBUC, AE. 17. (Cu pronunțare regională) Își petrecură cu toții pînă sara tîrziu, stătorind ziua de cununie pe de atunci în două săptămîni. MARIAN, NU. 196.
statoriserăți
STATORÍ, statoresc, vb. IV. Intranz. (Învechit și regional) A stabili, a statornici, a hotărî. Crunte războaie purta-va... și neamuri Mari domoli-va, și tari statori-va și ziduri și datini. COȘBUC, AE. 17. (Cu pronunțare regională) Își petrecură cu toții pînă sara tîrziu, stătorind ziua de cununie pe de atunci în două săptămîni. MARIAN, NU. 196.
statoriseși
STATORÍ, statoresc, vb. IV. Intranz. (Învechit și regional) A stabili, a statornici, a hotărî. Crunte războaie purta-va... și neamuri Mari domoli-va, și tari statori-va și ziduri și datini. COȘBUC, AE. 17. (Cu pronunțare regională) Își petrecură cu toții pînă sara tîrziu, stătorind ziua de cununie pe de atunci în două săptămîni. MARIAN, NU. 196.
statoriseți
STATORÍ, statoresc, vb. IV. Intranz. (Învechit și regional) A stabili, a statornici, a hotărî. Crunte războaie purta-va... și neamuri Mari domoli-va, și tari statori-va și ziduri și datini. COȘBUC, AE. 17. (Cu pronunțare regională) Își petrecură cu toții pînă sara tîrziu, stătorind ziua de cununie pe de atunci în două săptămîni. MARIAN, NU. 196.
statorit
STATORÍ, statoresc, vb. IV. Intranz. (Învechit și regional) A stabili, a statornici, a hotărî. Crunte războaie purta-va... și neamuri Mari domoli-va, și tari statori-va și ziduri și datini. COȘBUC, AE. 17. (Cu pronunțare regională) Își petrecură cu toții pînă sara tîrziu, stătorind ziua de cununie pe de atunci în două săptămîni. MARIAN, NU. 196.
statoriși
STATORÍ, statoresc, vb. IV. Intranz. (Învechit și regional) A stabili, a statornici, a hotărî. Crunte războaie purta-va... și neamuri Mari domoli-va, și tari statori-va și ziduri și datini. COȘBUC, AE. 17. (Cu pronunțare regională) Își petrecură cu toții pînă sara tîrziu, stătorind ziua de cununie pe de atunci în două săptămîni. MARIAN, NU. 196.
statoriți
STATORÍ, statoresc, vb. IV. Intranz. (Învechit și regional) A stabili, a statornici, a hotărî. Crunte războaie purta-va... și neamuri Mari domoli-va, și tari statori-va și ziduri și datini. COȘBUC, AE. 17. (Cu pronunțare regională) Își petrecură cu toții pînă sara tîrziu, stătorind ziua de cununie pe de atunci în două săptămîni. MARIAN, NU. 196.
statornic
STATÓRNIC, -Ă, statornici, -ce, adj. 1. (Despre oameni și manifestările lor) Care se schimbă foarte greu (în opinii, convingeri, sentimente etc.); ferm, constant, hotărât; neclintit. ♦ P. gener. Care este mereu la fel, care nu se schimbă; invariabil; definitiv. ♦ Care nu încetează; durabil, permanent, continuu, neîntrerupt. 2. (Despre așezări omenești, despre populații etc.) Care nu-și schimbă locul; stabil, fix; temeinic, consolidat. – Din stat3 (după datornic etc.). DOOM
statórnic adj. m., pl. statórnici; f. statórnică, pl. statórnice
statornica
STATÓRNIC, -Ă, statornici, -ce, adj. 1. (Despre oameni și manifestările lor) Care se schimbă foarte greu (în opinii, convingeri, sentimente etc.); ferm, constant, hotărât; neclintit. ♦ P. gener. Care este mereu la fel, care nu se schimbă; invariabil; definitiv. ♦ Care nu încetează; durabil, permanent, continuu, neîntrerupt. 2. (Despre așezări omenești, despre populații etc.) Care nu-și schimbă locul; stabil, fix; temeinic, consolidat. – Din stat3 (după datornic etc.). DOOM
statórnic adj. m., pl. statórnici; f. statórnică, pl. statórnice
statornice
STATÓRNIC, -Ă, statornici, -ce, adj. 1. (Despre oameni și manifestările lor) Care se schimbă foarte greu (în opinii, convingeri, sentimente etc.); ferm, constant, hotărât; neclintit. ♦ P. gener. Care este mereu la fel, care nu se schimbă; invariabil; definitiv. ♦ Care nu încetează; durabil, permanent, continuu, neîntrerupt. 2. (Despre așezări omenești, despre populații etc.) Care nu-și schimbă locul; stabil, fix; temeinic, consolidat. – Din stat3 (după datornic etc.). DOOM
statórnic adj. m., pl. statórnici; f. statórnică, pl. statórnice
statornicea
STATORNICÍ, statornicesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc (pe timp mai îndelungat sau permanent). 2. Tranz. A fixa, a stabili ceva, a preciza, a decide, a hotărî. – Din statornic. DOOM
statornicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. statornicésc, imperf. 3 sg. statorniceá; conj. prez. 3 să statorniceáscă
statorniceai
STATORNICÍ, statornicesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc (pe timp mai îndelungat sau permanent). 2. Tranz. A fixa, a stabili ceva, a preciza, a decide, a hotărî. – Din statornic. DOOM
statornicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. statornicésc, imperf. 3 sg. statorniceá; conj. prez. 3 să statorniceáscă
statorniceam
STATORNICÍ, statornicesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc (pe timp mai îndelungat sau permanent). 2. Tranz. A fixa, a stabili ceva, a preciza, a decide, a hotărî. – Din statornic. DOOM
statornicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. statornicésc, imperf. 3 sg. statorniceá; conj. prez. 3 să statorniceáscă
statornicească
STATORNICÍ, statornicesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc (pe timp mai îndelungat sau permanent). 2. Tranz. A fixa, a stabili ceva, a preciza, a decide, a hotărî. – Din statornic. DOOM
statornicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. statornicésc, imperf. 3 sg. statorniceá; conj. prez. 3 să statorniceáscă
statorniceau
STATORNICÍ, statornicesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc (pe timp mai îndelungat sau permanent). 2. Tranz. A fixa, a stabili ceva, a preciza, a decide, a hotărî. – Din statornic. DOOM
statornicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. statornicésc, imperf. 3 sg. statorniceá; conj. prez. 3 să statorniceáscă
statorniceați
STATORNICÍ, statornicesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc (pe timp mai îndelungat sau permanent). 2. Tranz. A fixa, a stabili ceva, a preciza, a decide, a hotărî. – Din statornic. DOOM
statornicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. statornicésc, imperf. 3 sg. statorniceá; conj. prez. 3 să statorniceáscă
statornicei
STATÓRNIC, -Ă, statornici, -ce, adj. 1. (Despre oameni și manifestările lor) Care se schimbă foarte greu (în opinii, convingeri, sentimente etc.); ferm, constant, hotărât; neclintit. ♦ P. gener. Care este mereu la fel, care nu se schimbă; invariabil; definitiv. ♦ Care nu încetează; durabil, permanent, continuu, neîntrerupt. 2. (Despre așezări omenești, despre populații etc.) Care nu-și schimbă locul; stabil, fix; temeinic, consolidat. – Din stat3 (după datornic etc.). DOOM
statórnic adj. m., pl. statórnici; f. statórnică, pl. statórnice
statornicele
STATÓRNIC, -Ă, statornici, -ce, adj. 1. (Despre oameni și manifestările lor) Care se schimbă foarte greu (în opinii, convingeri, sentimente etc.); ferm, constant, hotărât; neclintit. ♦ P. gener. Care este mereu la fel, care nu se schimbă; invariabil; definitiv. ♦ Care nu încetează; durabil, permanent, continuu, neîntrerupt. 2. (Despre așezări omenești, despre populații etc.) Care nu-și schimbă locul; stabil, fix; temeinic, consolidat. – Din stat3 (după datornic etc.). DOOM
statórnic adj. m., pl. statórnici; f. statórnică, pl. statórnice
statornicelor
STATÓRNIC, -Ă, statornici, -ce, adj. 1. (Despre oameni și manifestările lor) Care se schimbă foarte greu (în opinii, convingeri, sentimente etc.); ferm, constant, hotărât; neclintit. ♦ P. gener. Care este mereu la fel, care nu se schimbă; invariabil; definitiv. ♦ Care nu încetează; durabil, permanent, continuu, neîntrerupt. 2. (Despre așezări omenești, despre populații etc.) Care nu-și schimbă locul; stabil, fix; temeinic, consolidat. – Din stat3 (după datornic etc.). DOOM
statórnic adj. m., pl. statórnici; f. statórnică, pl. statórnice
statornicesc
STATORNICÍ, statornicesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc (pe timp mai îndelungat sau permanent). 2. Tranz. A fixa, a stabili ceva, a preciza, a decide, a hotărî. – Din statornic. DOOM
statornicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. statornicésc, imperf. 3 sg. statorniceá; conj. prez. 3 să statorniceáscă
statornicește
STATORNICÍ, statornicesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc (pe timp mai îndelungat sau permanent). 2. Tranz. A fixa, a stabili ceva, a preciza, a decide, a hotărî. – Din statornic. DOOM
statornicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. statornicésc, imperf. 3 sg. statorniceá; conj. prez. 3 să statorniceáscă
statornicești
STATORNICÍ, statornicesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc (pe timp mai îndelungat sau permanent). 2. Tranz. A fixa, a stabili ceva, a preciza, a decide, a hotărî. – Din statornic. DOOM
statornicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. statornicésc, imperf. 3 sg. statorniceá; conj. prez. 3 să statorniceáscă
statornici
STATÓRNIC, -Ă, statornici, -ce, adj. 1. (Despre oameni și manifestările lor) Care se schimbă foarte greu (în opinii, convingeri, sentimente etc.); ferm, constant, hotărât; neclintit. ♦ P. gener. Care este mereu la fel, care nu se schimbă; invariabil; definitiv. ♦ Care nu încetează; durabil, permanent, continuu, neîntrerupt. 2. (Despre așezări omenești, despre populații etc.) Care nu-și schimbă locul; stabil, fix; temeinic, consolidat. – Din stat3 (după datornic etc.). DOOM
statórnic adj. m., pl. statórnici; f. statórnică, pl. statórnice
statornici
STATORNICÍ, statornicesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc (pe timp mai îndelungat sau permanent). 2. Tranz. A fixa, a stabili ceva, a preciza, a decide, a hotărî. – Din statornic. DOOM
statornicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. statornicésc, imperf. 3 sg. statorniceá; conj. prez. 3 să statorniceáscă
statornicia
STATORNICÍE s. f. Fermitate, constanță, neclintire (în păreri, în hotărâri etc.). ♦ Fidelitate, devotament. – Statornic + suf. -ie. DOOM
statornicíe s. f., art. statornicía, g.-d. statornicíi, art. statornicíei
statornicie
STATORNICÍE s. f. Fermitate, constanță, neclintire (în păreri, în hotărâri etc.). ♦ Fidelitate, devotament. – Statornic + suf. -ie. DOOM
statornicíe s. f., art. statornicía, g.-d. statornicíi, art. statornicíei
statorniciei
STATORNICÍE s. f. Fermitate, constanță, neclintire (în păreri, în hotărâri etc.). ♦ Fidelitate, devotament. – Statornic + suf. -ie. DOOM
statornicíe s. f., art. statornicía, g.-d. statornicíi, art. statornicíei
statornicii
STATÓRNIC, -Ă, statornici, -ce, adj. 1. (Despre oameni și manifestările lor) Care se schimbă foarte greu (în opinii, convingeri, sentimente etc.); ferm, constant, hotărât; neclintit. ♦ P. gener. Care este mereu la fel, care nu se schimbă; invariabil; definitiv. ♦ Care nu încetează; durabil, permanent, continuu, neîntrerupt. 2. (Despre așezări omenești, despre populații etc.) Care nu-și schimbă locul; stabil, fix; temeinic, consolidat. – Din stat3 (după datornic etc.). DOOM
statórnic adj. m., pl. statórnici; f. statórnică, pl. statórnice
statornicii
STATORNICÍ, statornicesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc (pe timp mai îndelungat sau permanent). 2. Tranz. A fixa, a stabili ceva, a preciza, a decide, a hotărî. – Din statornic. DOOM
statornicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. statornicésc, imperf. 3 sg. statorniceá; conj. prez. 3 să statorniceáscă
statornicii
STATORNICÍE s. f. Fermitate, constanță, neclintire (în păreri, în hotărâri etc.). ♦ Fidelitate, devotament. – Statornic + suf. -ie. DOOM
statornicíe s. f., art. statornicía, g.-d. statornicíi, art. statornicíei
statornicilor
STATÓRNIC, -Ă, statornici, -ce, adj. 1. (Despre oameni și manifestările lor) Care se schimbă foarte greu (în opinii, convingeri, sentimente etc.); ferm, constant, hotărât; neclintit. ♦ P. gener. Care este mereu la fel, care nu se schimbă; invariabil; definitiv. ♦ Care nu încetează; durabil, permanent, continuu, neîntrerupt. 2. (Despre așezări omenești, despre populații etc.) Care nu-și schimbă locul; stabil, fix; temeinic, consolidat. – Din stat3 (după datornic etc.). DOOM
statórnic adj. m., pl. statórnici; f. statórnică, pl. statórnice
statornicim
STATORNICÍ, statornicesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc (pe timp mai îndelungat sau permanent). 2. Tranz. A fixa, a stabili ceva, a preciza, a decide, a hotărî. – Din statornic. DOOM
statornicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. statornicésc, imperf. 3 sg. statorniceá; conj. prez. 3 să statorniceáscă
statornicind
STATORNICÍ, statornicesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc (pe timp mai îndelungat sau permanent). 2. Tranz. A fixa, a stabili ceva, a preciza, a decide, a hotărî. – Din statornic. DOOM
statornicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. statornicésc, imperf. 3 sg. statorniceá; conj. prez. 3 să statorniceáscă
statornicire
STATORNICÍ, statornicesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc (pe timp mai îndelungat sau permanent). 2. Tranz. A fixa, a stabili ceva, a preciza, a decide, a hotărî. – Din statornic. DOOM
statornicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. statornicésc, imperf. 3 sg. statorniceá; conj. prez. 3 să statorniceáscă
statornicire
STATORNICÍRE, statorniciri, s. f. Acțiunea de a (se) statornici și rezultatul ei; stabilire, fixare. – V. statornici. DOOM
statornicíre s. f., g.-d. art. statornicírii; pl. statornicíri
statornicirea
STATORNICÍRE, statorniciri, s. f. Acțiunea de a (se) statornici și rezultatul ei; stabilire, fixare. – V. statornici. DOOM
statornicíre s. f., g.-d. art. statornicírii; pl. statornicíri
statorniciri
STATORNICÍRE, statorniciri, s. f. Acțiunea de a (se) statornici și rezultatul ei; stabilire, fixare. – V. statornici. DOOM
statornicíre s. f., g.-d. art. statornicírii; pl. statornicíri
statornicirii
STATORNICÍRE, statorniciri, s. f. Acțiunea de a (se) statornici și rezultatul ei; stabilire, fixare. – V. statornici. DOOM
statornicíre s. f., g.-d. art. statornicírii; pl. statornicíri
statornicirile
STATORNICÍRE, statorniciri, s. f. Acțiunea de a (se) statornici și rezultatul ei; stabilire, fixare. – V. statornici. DOOM
statornicíre s. f., g.-d. art. statornicírii; pl. statornicíri
statornicirilor
STATORNICÍRE, statorniciri, s. f. Acțiunea de a (se) statornici și rezultatul ei; stabilire, fixare. – V. statornici. DOOM
statornicíre s. f., g.-d. art. statornicírii; pl. statornicíri
statorniciră
STATORNICÍ, statornicesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc (pe timp mai îndelungat sau permanent). 2. Tranz. A fixa, a stabili ceva, a preciza, a decide, a hotărî. – Din statornic. DOOM
statornicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. statornicésc, imperf. 3 sg. statorniceá; conj. prez. 3 să statorniceáscă
statornicirăm
STATORNICÍ, statornicesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc (pe timp mai îndelungat sau permanent). 2. Tranz. A fixa, a stabili ceva, a preciza, a decide, a hotărî. – Din statornic. DOOM
statornicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. statornicésc, imperf. 3 sg. statorniceá; conj. prez. 3 să statorniceáscă
statornicirăți
STATORNICÍ, statornicesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc (pe timp mai îndelungat sau permanent). 2. Tranz. A fixa, a stabili ceva, a preciza, a decide, a hotărî. – Din statornic. DOOM
statornicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. statornicésc, imperf. 3 sg. statorniceá; conj. prez. 3 să statorniceáscă
statornicise
STATORNICÍ, statornicesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc (pe timp mai îndelungat sau permanent). 2. Tranz. A fixa, a stabili ceva, a preciza, a decide, a hotărî. – Din statornic. DOOM
statornicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. statornicésc, imperf. 3 sg. statorniceá; conj. prez. 3 să statorniceáscă
statornicisem
STATORNICÍ, statornicesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc (pe timp mai îndelungat sau permanent). 2. Tranz. A fixa, a stabili ceva, a preciza, a decide, a hotărî. – Din statornic. DOOM
statornicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. statornicésc, imperf. 3 sg. statorniceá; conj. prez. 3 să statorniceáscă
statorniciseră
STATORNICÍ, statornicesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc (pe timp mai îndelungat sau permanent). 2. Tranz. A fixa, a stabili ceva, a preciza, a decide, a hotărî. – Din statornic. DOOM
statornicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. statornicésc, imperf. 3 sg. statorniceá; conj. prez. 3 să statorniceáscă
statorniciserăm
STATORNICÍ, statornicesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc (pe timp mai îndelungat sau permanent). 2. Tranz. A fixa, a stabili ceva, a preciza, a decide, a hotărî. – Din statornic. DOOM
statornicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. statornicésc, imperf. 3 sg. statorniceá; conj. prez. 3 să statorniceáscă
statorniciserăți
STATORNICÍ, statornicesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc (pe timp mai îndelungat sau permanent). 2. Tranz. A fixa, a stabili ceva, a preciza, a decide, a hotărî. – Din statornic. DOOM
statornicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. statornicésc, imperf. 3 sg. statorniceá; conj. prez. 3 să statorniceáscă
statorniciseși
STATORNICÍ, statornicesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc (pe timp mai îndelungat sau permanent). 2. Tranz. A fixa, a stabili ceva, a preciza, a decide, a hotărî. – Din statornic. DOOM
statornicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. statornicésc, imperf. 3 sg. statorniceá; conj. prez. 3 să statorniceáscă
statorniciseți
STATORNICÍ, statornicesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc (pe timp mai îndelungat sau permanent). 2. Tranz. A fixa, a stabili ceva, a preciza, a decide, a hotărî. – Din statornic. DOOM
statornicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. statornicésc, imperf. 3 sg. statorniceá; conj. prez. 3 să statorniceáscă
statornicit
STATORNICÍ, statornicesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc (pe timp mai îndelungat sau permanent). 2. Tranz. A fixa, a stabili ceva, a preciza, a decide, a hotărî. – Din statornic. DOOM
statornicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. statornicésc, imperf. 3 sg. statorniceá; conj. prez. 3 să statorniceáscă
statornicitor
STATORNICITÓR, statornicit ori, s. m. (Rar) Persoană care statornicește, care stabilește, care întemeiază; întemeietor. Rolul de statornicitor al liniștii pe care-l îndeplinește Miron Costin e prețuit după cuviință. IORGA, L. I 225.
statorniciși
STATORNICÍ, statornicesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc (pe timp mai îndelungat sau permanent). 2. Tranz. A fixa, a stabili ceva, a preciza, a decide, a hotărî. – Din statornic. DOOM
statornicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. statornicésc, imperf. 3 sg. statorniceá; conj. prez. 3 să statorniceáscă
statorniciți
STATORNICÍ, statornicesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc (pe timp mai îndelungat sau permanent). 2. Tranz. A fixa, a stabili ceva, a preciza, a decide, a hotărî. – Din statornic. DOOM
statornicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. statornicésc, imperf. 3 sg. statorniceá; conj. prez. 3 să statorniceáscă
statornicul
STATÓRNIC, -Ă, statornici, -ce, adj. 1. (Despre oameni și manifestările lor) Care se schimbă foarte greu (în opinii, convingeri, sentimente etc.); ferm, constant, hotărât; neclintit. ♦ P. gener. Care este mereu la fel, care nu se schimbă; invariabil; definitiv. ♦ Care nu încetează; durabil, permanent, continuu, neîntrerupt. 2. (Despre așezări omenești, despre populații etc.) Care nu-și schimbă locul; stabil, fix; temeinic, consolidat. – Din stat3 (după datornic etc.). DOOM
statórnic adj. m., pl. statórnici; f. statórnică, pl. statórnice
statornicului
STATÓRNIC, -Ă, statornici, -ce, adj. 1. (Despre oameni și manifestările lor) Care se schimbă foarte greu (în opinii, convingeri, sentimente etc.); ferm, constant, hotărât; neclintit. ♦ P. gener. Care este mereu la fel, care nu se schimbă; invariabil; definitiv. ♦ Care nu încetează; durabil, permanent, continuu, neîntrerupt. 2. (Despre așezări omenești, despre populații etc.) Care nu-și schimbă locul; stabil, fix; temeinic, consolidat. – Din stat3 (după datornic etc.). DOOM
statórnic adj. m., pl. statórnici; f. statórnică, pl. statórnice
statorul
STATÓR, statoare, s. n. Parte a unei mașini de forță (generatoare sau motoare) care este imobilă în timpul funcționării mașinii, fiind solidarizată cu carcasa mașinii sau constituind însăși carcasa. – Din fr. stator, germ. Stator. DOOM
statór s. n., pl. statoáre
statorului
STATÓR, statoare, s. n. Parte a unei mașini de forță (generatoare sau motoare) care este imobilă în timpul funcționării mașinii, fiind solidarizată cu carcasa mașinii sau constituind însăși carcasa. – Din fr. stator, germ. Stator. DOOM
statór s. n., pl. statoáre
statoscoape
STATOSCÓP, statoscoape, s. n. Instrument de măsură care indică micile schimbări de altitudine ale unui avion față de o anumită altitudine de zbor aleasă. – Din fr. statoscope. DOOM
!statoscóp (-tos-cop/-to-scop) s. n., pl. statoscoápe
statoscoapele
STATOSCÓP, statoscoape, s. n. Instrument de măsură care indică micile schimbări de altitudine ale unui avion față de o anumită altitudine de zbor aleasă. – Din fr. statoscope. DOOM
!statoscóp (-tos-cop/-to-scop) s. n., pl. statoscoápe
statoscoapelor
STATOSCÓP, statoscoape, s. n. Instrument de măsură care indică micile schimbări de altitudine ale unui avion față de o anumită altitudine de zbor aleasă. – Din fr. statoscope. DOOM
!statoscóp (-tos-cop/-to-scop) s. n., pl. statoscoápe
statoscop
STATOSCÓP, statoscoape, s. n. Instrument de măsură care indică micile schimbări de altitudine ale unui avion față de o anumită altitudine de zbor aleasă. – Din fr. statoscope. DOOM
!statoscóp (-tos-cop/-to-scop) s. n., pl. statoscoápe
statoscopul
STATOSCÓP, statoscoape, s. n. Instrument de măsură care indică micile schimbări de altitudine ale unui avion față de o anumită altitudine de zbor aleasă. – Din fr. statoscope. DOOM
!statoscóp (-tos-cop/-to-scop) s. n., pl. statoscoápe
statoscopului
STATOSCÓP, statoscoape, s. n. Instrument de măsură care indică micile schimbări de altitudine ale unui avion față de o anumită altitudine de zbor aleasă. – Din fr. statoscope. DOOM
!statoscóp (-tos-cop/-to-scop) s. n., pl. statoscoápe
statu
STATU-QUÓ s. n. invar. Stare, situație care se continuă, în care nu au intervenit modificări. A menține statu-quo. ▭ Omul să nu zacă în statu-quo letargic ca dobitoacele. RUSSO, O. 90.
statua
STATUÁ, statuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A hotărî, a decide în mod oficial (printr-un statut, printr-o lege etc.). [Pr.: -tu-a] – Din fr. statuer. DOOM
statuá (a ~) (livr.) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 statueáză, 1 pl. statuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să statuéze (-tu-e-); ger. statuấnd (-tu-ând)
statua
STATÚIE, statui, s. f. Sculptură care reprezintă, în trei dimensiuni, imaginea integrală a unor ființe, a unor figuri alegorice etc., expusă de obicei într-un spațiu deschis. ◊ Expr. (Ir. sau prin exagerare) A ridica (cuiva) o statuie = a) a-și arăta recunoștința (față de cineva); b) a aduce (cuiva) laude superlative. [Pr.: -tu-ie. – Var.: (înv.) státuă s. f.] – Din fr. statue. Cf. lat. statua. DOOM
statúie s. f., art. statúia, g.-d. art. statúii; pl. statúi, art. statúile (-tu-i-)
statuai
STATUÁ, statuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A hotărî, a decide în mod oficial (printr-un statut, printr-o lege etc.). [Pr.: -tu-a] – Din fr. statuer. DOOM
statuá (a ~) (livr.) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 statueáză, 1 pl. statuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să statuéze (-tu-e-); ger. statuấnd (-tu-ând)
statuam
STATUÁ, statuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A hotărî, a decide în mod oficial (printr-un statut, printr-o lege etc.). [Pr.: -tu-a] – Din fr. statuer. DOOM
statuá (a ~) (livr.) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 statueáză, 1 pl. statuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să statuéze (-tu-e-); ger. statuấnd (-tu-ând)
statuar
STATUÁR, -Ă, statuari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la statui, care ține de sculptarea statuilor. ♦ Ca o statuie; monumental. 2. S. f. Arta statuară (1); (concr.) operă statuară. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. statuaire, lat. statuarius. DOOM
statuáră (-tu-a-) s. f., g.-d. art. statuárei
statuara
STATUÁR, -Ă, statuari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la statui, care ține de sculptarea statuilor. ♦ Ca o statuie; monumental. 2. S. f. Arta statuară (1); (concr.) operă statuară. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. statuaire, lat. statuarius. DOOM
statuáră (-tu-a-) s. f., g.-d. art. statuárei
statuara
STATUÁR, -Ă, statuari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la statui, care ține de sculptarea statuilor. ♦ Ca o statuie; monumental. 2. S. f. Arta statuară (1); (concr.) operă statuară. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. statuaire, lat. statuarius. DOOM
statuáră (-tu-a-) s. f., g.-d. art. statuárei
statuare
STATUÁ, statuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A hotărî, a decide în mod oficial (printr-un statut, printr-o lege etc.). [Pr.: -tu-a] – Din fr. statuer. DOOM
statuá (a ~) (livr.) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 statueáză, 1 pl. statuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să statuéze (-tu-e-); ger. statuấnd (-tu-ând)
statuare
STATUÁR, -Ă, statuari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la statui, care ține de sculptarea statuilor. ♦ Ca o statuie; monumental. 2. S. f. Arta statuară (1); (concr.) operă statuară. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. statuaire, lat. statuarius. DOOM
statuáră (-tu-a-) s. f., g.-d. art. statuárei
statuare
STATUÁR, -Ă, statuari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la statui, care ține de sculptarea statuilor. ♦ Ca o statuie; monumental. 2. S. f. Arta statuară (1); (concr.) operă statuară. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. statuaire, lat. statuarius. DOOM
statuáră (-tu-a-) s. f., g.-d. art. statuárei
statuarei
STATUÁR, -Ă, statuari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la statui, care ține de sculptarea statuilor. ♦ Ca o statuie; monumental. 2. S. f. Arta statuară (1); (concr.) operă statuară. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. statuaire, lat. statuarius. DOOM
statuáră (-tu-a-) s. f., g.-d. art. statuárei
statuarei
STATUÁR, -Ă, statuari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la statui, care ține de sculptarea statuilor. ♦ Ca o statuie; monumental. 2. S. f. Arta statuară (1); (concr.) operă statuară. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. statuaire, lat. statuarius. DOOM
statuáră (-tu-a-) s. f., g.-d. art. statuárei
statuarele
STATUÁR, -Ă, statuari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la statui, care ține de sculptarea statuilor. ♦ Ca o statuie; monumental. 2. S. f. Arta statuară (1); (concr.) operă statuară. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. statuaire, lat. statuarius. DOOM
statuáră (-tu-a-) s. f., g.-d. art. statuárei
statuarele
STATUÁR, -Ă, statuari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la statui, care ține de sculptarea statuilor. ♦ Ca o statuie; monumental. 2. S. f. Arta statuară (1); (concr.) operă statuară. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. statuaire, lat. statuarius. DOOM
statuáră (-tu-a-) s. f., g.-d. art. statuárei
statuarelor
STATUÁR, -Ă, statuari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la statui, care ține de sculptarea statuilor. ♦ Ca o statuie; monumental. 2. S. f. Arta statuară (1); (concr.) operă statuară. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. statuaire, lat. statuarius. DOOM
statuáră (-tu-a-) s. f., g.-d. art. statuárei
statuarelor
STATUÁR, -Ă, statuari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la statui, care ține de sculptarea statuilor. ♦ Ca o statuie; monumental. 2. S. f. Arta statuară (1); (concr.) operă statuară. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. statuaire, lat. statuarius. DOOM
statuáră (-tu-a-) s. f., g.-d. art. statuárei
statuari
STATUÁR, -Ă, statuari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la statui, care ține de sculptarea statuilor. ♦ Ca o statuie; monumental. 2. S. f. Arta statuară (1); (concr.) operă statuară. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. statuaire, lat. statuarius. DOOM
statuáră (-tu-a-) s. f., g.-d. art. statuárei
statuaria
STATUÁRIE s. f. v. statuară.
statuarie
STATUÁRIE s. f. v. statuară.
statuariei
STATUÁRIE s. f. v. statuară.
statuarii
STATUÁR, -Ă, statuari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la statui, care ține de sculptarea statuilor. ♦ Ca o statuie; monumental. 2. S. f. Arta statuară (1); (concr.) operă statuară. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. statuaire, lat. statuarius. DOOM
statuáră (-tu-a-) s. f., g.-d. art. statuárei
statuarii
STATUÁRIE s. f. v. statuară.
statuarilor
STATUÁR, -Ă, statuari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la statui, care ține de sculptarea statuilor. ♦ Ca o statuie; monumental. 2. S. f. Arta statuară (1); (concr.) operă statuară. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. statuaire, lat. statuarius. DOOM
statuáră (-tu-a-) s. f., g.-d. art. statuárei
statuarul
STATUÁR, -Ă, statuari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la statui, care ține de sculptarea statuilor. ♦ Ca o statuie; monumental. 2. S. f. Arta statuară (1); (concr.) operă statuară. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. statuaire, lat. statuarius. DOOM
statuáră (-tu-a-) s. f., g.-d. art. statuárei
statuarului
STATUÁR, -Ă, statuari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la statui, care ține de sculptarea statuilor. ♦ Ca o statuie; monumental. 2. S. f. Arta statuară (1); (concr.) operă statuară. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. statuaire, lat. statuarius. DOOM
statuáră (-tu-a-) s. f., g.-d. art. statuárei
statuară
STATUÁ, statuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A hotărî, a decide în mod oficial (printr-un statut, printr-o lege etc.). [Pr.: -tu-a] – Din fr. statuer. DOOM
statuá (a ~) (livr.) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 statueáză, 1 pl. statuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să statuéze (-tu-e-); ger. statuấnd (-tu-ând)
statuară
STATUÁRĂ s. f. Arta de a sculpta statui. (Atestat în forma statuarie) Sculptura cea mare sau mai bine statuaria fiind alungată din biserica răsăritului încă din timpul iconoclaștilor... ornamentele săpate nu se păstrară decît... pentru mobile de biserică. ODOBESCU, S. I 451. – Pronunțat: -tu-a-. – Variantă: (învechit) statuárie s. f.
statuarăm
STATUÁ, statuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A hotărî, a decide în mod oficial (printr-un statut, printr-o lege etc.). [Pr.: -tu-a] – Din fr. statuer. DOOM
statuá (a ~) (livr.) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 statueáză, 1 pl. statuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să statuéze (-tu-e-); ger. statuấnd (-tu-ând)
statuarăți
STATUÁ, statuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A hotărî, a decide în mod oficial (printr-un statut, printr-o lege etc.). [Pr.: -tu-a] – Din fr. statuer. DOOM
statuá (a ~) (livr.) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 statueáză, 1 pl. statuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să statuéze (-tu-e-); ger. statuấnd (-tu-ând)
statuase
STATUÁ, statuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A hotărî, a decide în mod oficial (printr-un statut, printr-o lege etc.). [Pr.: -tu-a] – Din fr. statuer. DOOM
statuá (a ~) (livr.) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 statueáză, 1 pl. statuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să statuéze (-tu-e-); ger. statuấnd (-tu-ând)
statuasem
STATUÁ, statuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A hotărî, a decide în mod oficial (printr-un statut, printr-o lege etc.). [Pr.: -tu-a] – Din fr. statuer. DOOM
statuá (a ~) (livr.) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 statueáză, 1 pl. statuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să statuéze (-tu-e-); ger. statuấnd (-tu-ând)
statuaseră
STATUÁ, statuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A hotărî, a decide în mod oficial (printr-un statut, printr-o lege etc.). [Pr.: -tu-a] – Din fr. statuer. DOOM
statuá (a ~) (livr.) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 statueáză, 1 pl. statuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să statuéze (-tu-e-); ger. statuấnd (-tu-ând)
statuaserăm
STATUÁ, statuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A hotărî, a decide în mod oficial (printr-un statut, printr-o lege etc.). [Pr.: -tu-a] – Din fr. statuer. DOOM
statuá (a ~) (livr.) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 statueáză, 1 pl. statuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să statuéze (-tu-e-); ger. statuấnd (-tu-ând)
statuaserăți
STATUÁ, statuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A hotărî, a decide în mod oficial (printr-un statut, printr-o lege etc.). [Pr.: -tu-a] – Din fr. statuer. DOOM
statuá (a ~) (livr.) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 statueáză, 1 pl. statuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să statuéze (-tu-e-); ger. statuấnd (-tu-ând)
statuaseși
STATUÁ, statuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A hotărî, a decide în mod oficial (printr-un statut, printr-o lege etc.). [Pr.: -tu-a] – Din fr. statuer. DOOM
statuá (a ~) (livr.) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 statueáză, 1 pl. statuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să statuéze (-tu-e-); ger. statuấnd (-tu-ând)
statuaseți
STATUÁ, statuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A hotărî, a decide în mod oficial (printr-un statut, printr-o lege etc.). [Pr.: -tu-a] – Din fr. statuer. DOOM
statuá (a ~) (livr.) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 statueáză, 1 pl. statuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să statuéze (-tu-e-); ger. statuấnd (-tu-ând)
statuat
STATUÁ, statuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A hotărî, a decide în mod oficial (printr-un statut, printr-o lege etc.). [Pr.: -tu-a] – Din fr. statuer. DOOM
statuá (a ~) (livr.) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 statueáză, 1 pl. statuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să statuéze (-tu-e-); ger. statuấnd (-tu-ând)
statuat
STATUÁ, statuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A hotărî, a decide în mod oficial (printr-un statut, printr-o lege etc.). [Pr.: -tu-a] – Din fr. statuer.
statuau
STATUÁ, statuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A hotărî, a decide în mod oficial (printr-un statut, printr-o lege etc.). [Pr.: -tu-a] – Din fr. statuer. DOOM
statuá (a ~) (livr.) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 statueáză, 1 pl. statuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să statuéze (-tu-e-); ger. statuấnd (-tu-ând)
statuași
STATUÁ, statuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A hotărî, a decide în mod oficial (printr-un statut, printr-o lege etc.). [Pr.: -tu-a] – Din fr. statuer. DOOM
statuá (a ~) (livr.) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 statueáză, 1 pl. statuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să statuéze (-tu-e-); ger. statuấnd (-tu-ând)
statuați
STATUÁ, statuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A hotărî, a decide în mod oficial (printr-un statut, printr-o lege etc.). [Pr.: -tu-a] – Din fr. statuer. DOOM
statuá (a ~) (livr.) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 statueáză, 1 pl. statuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să statuéze (-tu-e-); ger. statuấnd (-tu-ând)
statuder
STATUDÉR s.m. v. stathuder.
statue
STATÚIE, statui, s. f. Sculptură care reprezintă, în trei dimensiuni, imaginea integrală a unor ființe, a unor figuri alegorice etc., expusă de obicei într-un spațiu deschis. ◊ Expr. (Ir. sau prin exagerare) A ridica (cuiva) o statuie = a) a-și arăta recunoștința (față de cineva); b) a aduce (cuiva) laude superlative. [Pr.: -tu-ie. – Var.: (înv.) státuă s. f.] – Din fr. statue. Cf. lat. statua. DOOM
statúie s. f., art. statúia, g.-d. art. statúii; pl. statúi, art. statúile (-tu-i-)
statuează
STATUÁ, statuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A hotărî, a decide în mod oficial (printr-un statut, printr-o lege etc.). [Pr.: -tu-a] – Din fr. statuer. DOOM
statuá (a ~) (livr.) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 statueáză, 1 pl. statuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să statuéze (-tu-e-); ger. statuấnd (-tu-ând)
statuei
STATÚIE, statui, s. f. Sculptură care reprezintă, în trei dimensiuni, imaginea integrală a unor ființe, a unor figuri alegorice etc., expusă de obicei într-un spațiu deschis. ◊ Expr. (Ir. sau prin exagerare) A ridica (cuiva) o statuie = a) a-și arăta recunoștința (față de cineva); b) a aduce (cuiva) laude superlative. [Pr.: -tu-ie. – Var.: (înv.) státuă s. f.] – Din fr. statue. Cf. lat. statua. DOOM
statúie s. f., art. statúia, g.-d. art. statúii; pl. statúi, art. statúile (-tu-i-)
statuele
STATÚIE, statui, s. f. Sculptură care reprezintă, în trei dimensiuni, imaginea integrală a unor ființe, a unor figuri alegorice etc., expusă de obicei într-un spațiu deschis. ◊ Expr. (Ir. sau prin exagerare) A ridica (cuiva) o statuie = a) a-și arăta recunoștința (față de cineva); b) a aduce (cuiva) laude superlative. [Pr.: -tu-ie. – Var.: (înv.) státuă s. f.] – Din fr. statue. Cf. lat. statua. DOOM
statúie s. f., art. statúia, g.-d. art. statúii; pl. statúi, art. statúile (-tu-i-)
statuelor
STATÚIE, statui, s. f. Sculptură care reprezintă, în trei dimensiuni, imaginea integrală a unor ființe, a unor figuri alegorice etc., expusă de obicei într-un spațiu deschis. ◊ Expr. (Ir. sau prin exagerare) A ridica (cuiva) o statuie = a) a-și arăta recunoștința (față de cineva); b) a aduce (cuiva) laude superlative. [Pr.: -tu-ie. – Var.: (înv.) státuă s. f.] – Din fr. statue. Cf. lat. statua. DOOM
statúie s. f., art. statúia, g.-d. art. statúii; pl. statúi, art. statúile (-tu-i-)
statueta
STATUÉTĂ, statuete, s. f. Statuie mică. [Pr.: -tu-e-] – Din fr. statuette, it. statuetta. DOOM
statuétă (-tu-e-) s. f., g.-d. art. statuétei; pl. statuéte
statuete
STATUÉTĂ, statuete, s. f. Statuie mică. [Pr.: -tu-e-] – Din fr. statuette, it. statuetta. DOOM
statuétă (-tu-e-) s. f., g.-d. art. statuétei; pl. statuéte
statuetei
STATUÉTĂ, statuete, s. f. Statuie mică. [Pr.: -tu-e-] – Din fr. statuette, it. statuetta. DOOM
statuétă (-tu-e-) s. f., g.-d. art. statuétei; pl. statuéte
statuetele
STATUÉTĂ, statuete, s. f. Statuie mică. [Pr.: -tu-e-] – Din fr. statuette, it. statuetta. DOOM
statuétă (-tu-e-) s. f., g.-d. art. statuétei; pl. statuéte
statuetelor
STATUÉTĂ, statuete, s. f. Statuie mică. [Pr.: -tu-e-] – Din fr. statuette, it. statuetta. DOOM
statuétă (-tu-e-) s. f., g.-d. art. statuétei; pl. statuéte
statuez
STATUÁ, statuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A hotărî, a decide în mod oficial (printr-un statut, printr-o lege etc.). [Pr.: -tu-a] – Din fr. statuer. DOOM
statuá (a ~) (livr.) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 statueáză, 1 pl. statuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să statuéze (-tu-e-); ger. statuấnd (-tu-ând)
statueze
STATUÁ, statuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A hotărî, a decide în mod oficial (printr-un statut, printr-o lege etc.). [Pr.: -tu-a] – Din fr. statuer. DOOM
statuá (a ~) (livr.) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 statueáză, 1 pl. statuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să statuéze (-tu-e-); ger. statuấnd (-tu-ând)
statuezi
STATUÁ, statuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A hotărî, a decide în mod oficial (printr-un statut, printr-o lege etc.). [Pr.: -tu-a] – Din fr. statuer. DOOM
statuá (a ~) (livr.) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 statueáză, 1 pl. statuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să statuéze (-tu-e-); ger. statuấnd (-tu-ând)
statui
STATÚIE, statui, s. f. Sculptură care reprezintă, în trei dimensiuni, imaginea integrală a unor ființe, a unor figuri alegorice etc., expusă de obicei într-un spațiu deschis. ◊ Expr. (Ir. sau prin exagerare) A ridica (cuiva) o statuie = a) a-și arăta recunoștința (față de cineva); b) a aduce (cuiva) laude superlative. [Pr.: -tu-ie. – Var.: (înv.) státuă s. f.] – Din fr. statue. Cf. lat. statua. DOOM
statúie s. f., art. statúia, g.-d. art. statúii; pl. statúi, art. statúile (-tu-i-)
statuia
STATÚIE, statui, s. f. Sculptură care reprezintă, în trei dimensiuni, imaginea integrală a unor ființe, a unor figuri alegorice etc., expusă de obicei într-un spațiu deschis. ◊ Expr. (Ir. sau prin exagerare) A ridica (cuiva) o statuie = a) a-și arăta recunoștința (față de cineva); b) a aduce (cuiva) laude superlative. [Pr.: -tu-ie. – Var.: (înv.) státuă s. f.] – Din fr. statue. Cf. lat. statua. DOOM
statúie s. f., art. statúia, g.-d. art. statúii; pl. statúi, art. statúile (-tu-i-)
statuie
STATÚIE, statui, s. f. Sculptură care reprezintă, în trei dimensiuni, imaginea integrală a unor ființe, a unor figuri alegorice etc., expusă de obicei într-un spațiu deschis. ◊ Expr. (Ir. sau prin exagerare) A ridica (cuiva) o statuie = a) a-și arăta recunoștința (față de cineva); b) a aduce (cuiva) laude superlative. [Pr.: -tu-ie. – Var.: (înv.) státuă s. f.] – Din fr. statue. Cf. lat. statua. DOOM
statúie s. f., art. statúia, g.-d. art. statúii; pl. statúi, art. statúile (-tu-i-)
statuii
STATÚIE, statui, s. f. Sculptură care reprezintă, în trei dimensiuni, imaginea integrală a unor ființe, a unor figuri alegorice etc., expusă de obicei într-un spațiu deschis. ◊ Expr. (Ir. sau prin exagerare) A ridica (cuiva) o statuie = a) a-și arăta recunoștința (față de cineva); b) a aduce (cuiva) laude superlative. [Pr.: -tu-ie. – Var.: (înv.) státuă s. f.] – Din fr. statue. Cf. lat. statua. DOOM
statúie s. f., art. statúia, g.-d. art. statúii; pl. statúi, art. statúile (-tu-i-)
statuile
STATÚIE, statui, s. f. Sculptură care reprezintă, în trei dimensiuni, imaginea integrală a unor ființe, a unor figuri alegorice etc., expusă de obicei într-un spațiu deschis. ◊ Expr. (Ir. sau prin exagerare) A ridica (cuiva) o statuie = a) a-și arăta recunoștința (față de cineva); b) a aduce (cuiva) laude superlative. [Pr.: -tu-ie. – Var.: (înv.) státuă s. f.] – Din fr. statue. Cf. lat. statua. DOOM
statúie s. f., art. statúia, g.-d. art. statúii; pl. statúi, art. statúile (-tu-i-)
statuilor
STATÚIE, statui, s. f. Sculptură care reprezintă, în trei dimensiuni, imaginea integrală a unor ființe, a unor figuri alegorice etc., expusă de obicei într-un spațiu deschis. ◊ Expr. (Ir. sau prin exagerare) A ridica (cuiva) o statuie = a) a-și arăta recunoștința (față de cineva); b) a aduce (cuiva) laude superlative. [Pr.: -tu-ie. – Var.: (înv.) státuă s. f.] – Din fr. statue. Cf. lat. statua. DOOM
statúie s. f., art. statúia, g.-d. art. statúii; pl. statúi, art. statúile (-tu-i-)
statul
STAT3, (2) staturi, s. n. 1. Faptul de a sta. ♦ Ședere, rămânere, zăbovire. 2. Înălțime a corpului omenesc, statură; p. ext. înfățișare. ◊ Un stat de om = măsură pentru înălțimi (egală cu lungimea obișnuită a unui om). ♦ Trup, corp omenesc. – V. sta.
statul
STAT1, state, s. n. 1. (Jur.) Instituție suprastructurală, instrument principal de organizare politică și administrativă prin intermediul căruia se exercită funcționalitatea sistemului social și sunt reglementate relațiile dintre oameni; teritoriul și populația asupra cărora își exercită autoritatea această organizație; țară. ◊ Loc. adj. De stat = a) care emană de la stat1; b) care e condus și controlat de stat1, care aparține statului1; c) care angajează statul1, care se referă la stat1. ♦ Om (sau bărbat) de stat = persoană care are un rol important în conducerea țării. 2. (La pl., în Evul Mediu). Denumire a organelor reprezentative din anumite țări. 3. (Mil.; în sintagma) Stat-major = organ de conducere a trupelor format dintr-un anumit număr de ofițeri sub conducerea unui șef, care funcționează pe lângă comandamentele marilor unități militare sau la nivelul întregii armate; sediul, localul acestui organ de conducere. – Din it. Stato, lat. status (cu unele sensuri după fr. état). DOOM
stat-majór s. n., art. státul-major; pl. státe-majóre
statului
STAT3, (2) staturi, s. n. 1. Faptul de a sta. ♦ Ședere, rămânere, zăbovire. 2. Înălțime a corpului omenesc, statură; p. ext. înfățișare. ◊ Un stat de om = măsură pentru înălțimi (egală cu lungimea obișnuită a unui om). ♦ Trup, corp omenesc. – V. sta.
statului
STAT1, state, s. n. 1. (Jur.) Instituție suprastructurală, instrument principal de organizare politică și administrativă prin intermediul căruia se exercită funcționalitatea sistemului social și sunt reglementate relațiile dintre oameni; teritoriul și populația asupra cărora își exercită autoritatea această organizație; țară. ◊ Loc. adj. De stat = a) care emană de la stat1; b) care e condus și controlat de stat1, care aparține statului1; c) care angajează statul1, care se referă la stat1. ♦ Om (sau bărbat) de stat = persoană care are un rol important în conducerea țării. 2. (La pl., în Evul Mediu). Denumire a organelor reprezentative din anumite țări. 3. (Mil.; în sintagma) Stat-major = organ de conducere a trupelor format dintr-un anumit număr de ofițeri sub conducerea unui șef, care funcționează pe lângă comandamentele marilor unități militare sau la nivelul întregii armate; sediul, localul acestui organ de conducere. – Din it. Stato, lat. status (cu unele sensuri după fr. état). DOOM
stat-majór s. n., art. státul-major; pl. státe-majóre
statura
STATÚRĂ, staturi, s. f. Înălțime a corpului unui om; stat3 (2). ♦ Înfățișare, conformație a corpului; talie, făptură, trup, siluetă. – Din fr. stature, lat. statura. DOOM
statúră s. f., g.-d. art. statúrii; pl. statúri
staturi
STAT3, (2) staturi, s. n. 1. Faptul de a sta. ♦ Ședere, rămânere, zăbovire. 2. Înălțime a corpului omenesc, statură; p. ext. înfățișare. ◊ Un stat de om = măsură pentru înălțimi (egală cu lungimea obișnuită a unui om). ♦ Trup, corp omenesc. – V. sta.
staturi
STATÚRĂ, staturi, s. f. Înălțime a corpului unui om; stat3 (2). ♦ Înfățișare, conformație a corpului; talie, făptură, trup, siluetă. – Din fr. stature, lat. statura. DOOM
statúră s. f., g.-d. art. statúrii; pl. statúri
staturii
STATÚRĂ, staturi, s. f. Înălțime a corpului unui om; stat3 (2). ♦ Înfățișare, conformație a corpului; talie, făptură, trup, siluetă. – Din fr. stature, lat. statura. DOOM
statúră s. f., g.-d. art. statúrii; pl. statúri
staturile
STAT3, (2) staturi, s. n. 1. Faptul de a sta. ♦ Ședere, rămânere, zăbovire. 2. Înălțime a corpului omenesc, statură; p. ext. înfățișare. ◊ Un stat de om = măsură pentru înălțimi (egală cu lungimea obișnuită a unui om). ♦ Trup, corp omenesc. – V. sta.
staturile
STATÚRĂ, staturi, s. f. Înălțime a corpului unui om; stat3 (2). ♦ Înfățișare, conformație a corpului; talie, făptură, trup, siluetă. – Din fr. stature, lat. statura. DOOM
statúră s. f., g.-d. art. statúrii; pl. statúri
staturilor
STAT3, (2) staturi, s. n. 1. Faptul de a sta. ♦ Ședere, rămânere, zăbovire. 2. Înălțime a corpului omenesc, statură; p. ext. înfățișare. ◊ Un stat de om = măsură pentru înălțimi (egală cu lungimea obișnuită a unui om). ♦ Trup, corp omenesc. – V. sta.
staturilor
STATÚRĂ, staturi, s. f. Înălțime a corpului unui om; stat3 (2). ♦ Înfățișare, conformație a corpului; talie, făptură, trup, siluetă. – Din fr. stature, lat. statura. DOOM
statúră s. f., g.-d. art. statúrii; pl. statúri
status
STÁTUS, statusuri, s. n. (În sociologie) Statut. – Din lat. status.
statusul
STÁTUS, statusuri, s. n. (În sociologie) Statut. – Din lat. status.
statusului
STÁTUS, statusuri, s. n. (În sociologie) Statut. – Din lat. status.
statusuri
STÁTUS, statusuri, s. n. (În sociologie) Statut. – Din lat. status.
statusurile
STÁTUS, statusuri, s. n. (În sociologie) Statut. – Din lat. status.
statusurilor
STÁTUS, statusuri, s. n. (În sociologie) Statut. – Din lat. status.
statut
STATÚT, statute, s. n. 1. Act sau ansamblu de dispoziții cu caracter oficial, prin care se reglementează scopul, structura și modul de funcționare al unei organizații, societăți pe acțiuni, asociații etc.; p. gener. lege, regulament. ◊ (Jur.) Statut personal = totalitatea legilor care se aplică cetățenilor unui stat. Statut real = totalitatea legilor care se aplică bunurilor aflate pe teritoriul unui stat. 2. Statut social = poziția indivizilor într-un grup social, a grupurilor în sistemul organizării sociale și la un anumit moment; status. 3. Spec. (Înv.) Constituție. – Din fr. statut, lat. statutum. DOOM
statút s. n., pl. statúte
statut
STATÚT s.n. 1. Ansamblu de dispoziții cu caracter oficial prin care se hotărăște constituirea unei organizații și se stabilesc scopul, structura și modul de funcționare ale acesteia. ♦ Lege, regulament. 2. Stare, situație. [Pl. -te, -turi. / < fr. statut, it. statuto, lat. statutum].
statutar
STATUTÁR, -Ă, statutari, -e, adj. Conform unui statut, bazat pe un statut; prevăzut, înscris într-un statut. – Din fr. statutaire. DOOM
statutár adj. m., pl. statutári; f. statutáră, pl. statutáre
statutara
STATUTÁR, -Ă, statutari, -e, adj. Conform unui statut, bazat pe un statut; prevăzut, înscris într-un statut. – Din fr. statutaire. DOOM
statutár adj. m., pl. statutári; f. statutáră, pl. statutáre
statutare
STATUTÁR, -Ă, statutari, -e, adj. Conform unui statut, bazat pe un statut; prevăzut, înscris într-un statut. – Din fr. statutaire. DOOM
statutár adj. m., pl. statutári; f. statutáră, pl. statutáre
statutarei
STATUTÁR, -Ă, statutari, -e, adj. Conform unui statut, bazat pe un statut; prevăzut, înscris într-un statut. – Din fr. statutaire. DOOM
statutár adj. m., pl. statutári; f. statutáră, pl. statutáre
statutarele
STATUTÁR, -Ă, statutari, -e, adj. Conform unui statut, bazat pe un statut; prevăzut, înscris într-un statut. – Din fr. statutaire. DOOM
statutár adj. m., pl. statutári; f. statutáră, pl. statutáre
statutarelor
STATUTÁR, -Ă, statutari, -e, adj. Conform unui statut, bazat pe un statut; prevăzut, înscris într-un statut. – Din fr. statutaire. DOOM
statutár adj. m., pl. statutári; f. statutáră, pl. statutáre
statutari
STATUTÁR, -Ă, statutari, -e, adj. Conform unui statut, bazat pe un statut; prevăzut, înscris într-un statut. – Din fr. statutaire. DOOM
statutár adj. m., pl. statutári; f. statutáră, pl. statutáre
statutarii
STATUTÁR, -Ă, statutari, -e, adj. Conform unui statut, bazat pe un statut; prevăzut, înscris într-un statut. – Din fr. statutaire. DOOM
statutár adj. m., pl. statutári; f. statutáră, pl. statutáre
statutarilor
STATUTÁR, -Ă, statutari, -e, adj. Conform unui statut, bazat pe un statut; prevăzut, înscris într-un statut. – Din fr. statutaire. DOOM
statutár adj. m., pl. statutári; f. statutáră, pl. statutáre
statutarul
STATUTÁR, -Ă, statutari, -e, adj. Conform unui statut, bazat pe un statut; prevăzut, înscris într-un statut. – Din fr. statutaire. DOOM
statutár adj. m., pl. statutári; f. statutáră, pl. statutáre
statutarului
STATUTÁR, -Ă, statutari, -e, adj. Conform unui statut, bazat pe un statut; prevăzut, înscris într-un statut. – Din fr. statutaire. DOOM
statutár adj. m., pl. statutári; f. statutáră, pl. statutáre
statute
STATÚT, statute, s. n. 1. Act sau ansamblu de dispoziții cu caracter oficial, prin care se reglementează scopul, structura și modul de funcționare al unei organizații, societăți pe acțiuni, asociații etc.; p. gener. lege, regulament. ◊ (Jur.) Statut personal = totalitatea legilor care se aplică cetățenilor unui stat. Statut real = totalitatea legilor care se aplică bunurilor aflate pe teritoriul unui stat. 2. Statut social = poziția indivizilor într-un grup social, a grupurilor în sistemul organizării sociale și la un anumit moment; status. 3. Spec. (Înv.) Constituție. – Din fr. statut, lat. statutum. DOOM
statút s. n., pl. statúte
statutele
STATÚT, statute, s. n. 1. Act sau ansamblu de dispoziții cu caracter oficial, prin care se reglementează scopul, structura și modul de funcționare al unei organizații, societăți pe acțiuni, asociații etc.; p. gener. lege, regulament. ◊ (Jur.) Statut personal = totalitatea legilor care se aplică cetățenilor unui stat. Statut real = totalitatea legilor care se aplică bunurilor aflate pe teritoriul unui stat. 2. Statut social = poziția indivizilor într-un grup social, a grupurilor în sistemul organizării sociale și la un anumit moment; status. 3. Spec. (Înv.) Constituție. – Din fr. statut, lat. statutum. DOOM
statút s. n., pl. statúte
statutelor
STATÚT, statute, s. n. 1. Act sau ansamblu de dispoziții cu caracter oficial, prin care se reglementează scopul, structura și modul de funcționare al unei organizații, societăți pe acțiuni, asociații etc.; p. gener. lege, regulament. ◊ (Jur.) Statut personal = totalitatea legilor care se aplică cetățenilor unui stat. Statut real = totalitatea legilor care se aplică bunurilor aflate pe teritoriul unui stat. 2. Statut social = poziția indivizilor într-un grup social, a grupurilor în sistemul organizării sociale și la un anumit moment; status. 3. Spec. (Înv.) Constituție. – Din fr. statut, lat. statutum. DOOM
statút s. n., pl. statúte
statutul
STATÚT, statute, s. n. 1. Act sau ansamblu de dispoziții cu caracter oficial, prin care se reglementează scopul, structura și modul de funcționare al unei organizații, societăți pe acțiuni, asociații etc.; p. gener. lege, regulament. ◊ (Jur.) Statut personal = totalitatea legilor care se aplică cetățenilor unui stat. Statut real = totalitatea legilor care se aplică bunurilor aflate pe teritoriul unui stat. 2. Statut social = poziția indivizilor într-un grup social, a grupurilor în sistemul organizării sociale și la un anumit moment; status. 3. Spec. (Înv.) Constituție. – Din fr. statut, lat. statutum. DOOM
statút s. n., pl. statúte
statutului
STATÚT, statute, s. n. 1. Act sau ansamblu de dispoziții cu caracter oficial, prin care se reglementează scopul, structura și modul de funcționare al unei organizații, societăți pe acțiuni, asociații etc.; p. gener. lege, regulament. ◊ (Jur.) Statut personal = totalitatea legilor care se aplică cetățenilor unui stat. Statut real = totalitatea legilor care se aplică bunurilor aflate pe teritoriul unui stat. 2. Statut social = poziția indivizilor într-un grup social, a grupurilor în sistemul organizării sociale și la un anumit moment; status. 3. Spec. (Înv.) Constituție. – Din fr. statut, lat. statutum. DOOM
statút s. n., pl. statúte
statuând
STATUÁ, statuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A hotărî, a decide în mod oficial (printr-un statut, printr-o lege etc.). [Pr.: -tu-a] – Din fr. statuer. DOOM
statuá (a ~) (livr.) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 statueáză, 1 pl. statuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să statuéze (-tu-e-); ger. statuấnd (-tu-ând)
statuînd
STATUÁ, statuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A hotărî, a decide în mod oficial (printr-un statut, printr-o lege etc.). [Pr.: -tu-a] – Din fr. statuer. DOOM
statuá (a ~) (livr.) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 statueáză, 1 pl. statuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să statuéze (-tu-e-); ger. statuấnd (-tu-ând)
stau
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
staul
STÁUL, staule, s. n. Grajd sau adăpost (pentru oi). – Lat. stab(u)lum. DOOM
stául s. n., pl. stáule
staule
STÁUL, staule, s. n. Grajd sau adăpost (pentru oi). – Lat. stab(u)lum. DOOM
stául s. n., pl. stáule
staulele
STÁUL, staule, s. n. Grajd sau adăpost (pentru oi). – Lat. stab(u)lum. DOOM
stául s. n., pl. stáule
staulelor
STÁUL, staule, s. n. Grajd sau adăpost (pentru oi). – Lat. stab(u)lum. DOOM
stául s. n., pl. stáule
staulul
STÁUL, staule, s. n. Grajd sau adăpost (pentru oi). – Lat. stab(u)lum. DOOM
stául s. n., pl. stáule
staulului
STÁUL, staule, s. n. Grajd sau adăpost (pentru oi). – Lat. stab(u)lum. DOOM
stául s. n., pl. stáule
staur
STÁUR s. n. v. staul.
staur
STÁUR s. n. v. staul.
stauro
STAURO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(în formă de) cruce”. [Pron. -sta-u-. / < fr., it. stauro-, cf. gr. stauros].
staurolit
STAUROLÍT s.n. Silicat natural de aluminiu și de fier hidratat. [Pron. sta-u-. / < fr. staurolite, cf. gr. stauros – cruce, lithos – piatră]. DOOM
staurolít (sta-u-) s. n.
staurolite
STAUROLÍT s.n. Silicat natural de aluminiu și de fier hidratat. [Pron. sta-u-. / < fr. staurolite, cf. gr. stauros – cruce, lithos – piatră]. DOOM
staurolít (sta-u-) s. n.
staurolitele
STAUROLÍT s.n. Silicat natural de aluminiu și de fier hidratat. [Pron. sta-u-. / < fr. staurolite, cf. gr. stauros – cruce, lithos – piatră]. DOOM
staurolít (sta-u-) s. n.
staurolitelor
STAUROLÍT s.n. Silicat natural de aluminiu și de fier hidratat. [Pron. sta-u-. / < fr. staurolite, cf. gr. stauros – cruce, lithos – piatră]. DOOM
staurolít (sta-u-) s. n.
staurolitul
STAUROLÍT s.n. Silicat natural de aluminiu și de fier hidratat. [Pron. sta-u-. / < fr. staurolite, cf. gr. stauros – cruce, lithos – piatră]. DOOM
staurolít (sta-u-) s. n.
staurolitului
STAUROLÍT s.n. Silicat natural de aluminiu și de fier hidratat. [Pron. sta-u-. / < fr. staurolite, cf. gr. stauros – cruce, lithos – piatră]. DOOM
staurolít (sta-u-) s. n.
stauroplegie
STAUROPLEGÍE s.f. (Med.) Paralizie încrucișată a membrelor corpului. [Gen. -iei. / < fr. stauroplégie, cf. gr. stauros – cruce, plege – lovitură].
stava
STÁVĂ, stave, s. f. (Reg.) Herghelie. ♦ Loc îngrădit în care se țin vara caii pentru a paște împreună. [Var.: steávă s. f.] – Cf. bg. stava, alb. stavë. DOOM
stávă (reg.) s. f., g.-d. art. stávei; pl. stáve
stave
STÁVĂ, stave, s. f. (Reg.) Herghelie. ♦ Loc îngrădit în care se țin vara caii pentru a paște împreună. [Var.: steávă s. f.] – Cf. bg. stava, alb. stavë. DOOM
stávă (reg.) s. f., g.-d. art. stávei; pl. stáve
stavei
STÁVĂ, stave, s. f. (Reg.) Herghelie. ♦ Loc îngrădit în care se țin vara caii pentru a paște împreună. [Var.: steávă s. f.] – Cf. bg. stava, alb. stavë. DOOM
stávă (reg.) s. f., g.-d. art. stávei; pl. stáve
stavele
STÁVĂ, stave, s. f. (Reg.) Herghelie. ♦ Loc îngrădit în care se țin vara caii pentru a paște împreună. [Var.: steávă s. f.] – Cf. bg. stava, alb. stavë. DOOM
stávă (reg.) s. f., g.-d. art. stávei; pl. stáve
stavelor
STÁVĂ, stave, s. f. (Reg.) Herghelie. ♦ Loc îngrădit în care se țin vara caii pentru a paște împreună. [Var.: steávă s. f.] – Cf. bg. stava, alb. stavë. DOOM
stávă (reg.) s. f., g.-d. art. stávei; pl. stáve
stavila
STÁVILĂ, stavile, s. f. Construcție mobilă sau parte mobilă a unei construcții, manevrată manual sau mecanic, servind pentru a regla nivelul apelor curgătoare sau pentru a îndrepta spre alt făgaș cursul unei ape; p. restr. fiecare dintre obloanele verticale mobile ale stăvilarului, care, coborându-se sau ridicându-se, opresc apa sau îi dau drumul, după necesitate. ♦ Îngrămădire de bușteni, de crengi, de pământ etc. aduse de ape (la cotitura unui râu) și care îi împiedică cursul. ♦ P. gener. Piedică (materială), barieră. ◊ Loc. adv. Fără stavilă = întruna, necontenit; în mare cantitate, mult. ◊ Expr. A pune stavilă gurii = a-și impune tăcere, a se reține de a spune ceva. ♦ Fig. Opoziție, împotrivire; greutate, dificultate. [Pl. și: stávili] – Din sl. stavilo. DOOM
stávilă s. f., g.-d. art. stávilei; pl. stávile
stavile
STÁVILĂ, stavile, s. f. Construcție mobilă sau parte mobilă a unei construcții, manevrată manual sau mecanic, servind pentru a regla nivelul apelor curgătoare sau pentru a îndrepta spre alt făgaș cursul unei ape; p. restr. fiecare dintre obloanele verticale mobile ale stăvilarului, care, coborându-se sau ridicându-se, opresc apa sau îi dau drumul, după necesitate. ♦ Îngrămădire de bușteni, de crengi, de pământ etc. aduse de ape (la cotitura unui râu) și care îi împiedică cursul. ♦ P. gener. Piedică (materială), barieră. ◊ Loc. adv. Fără stavilă = întruna, necontenit; în mare cantitate, mult. ◊ Expr. A pune stavilă gurii = a-și impune tăcere, a se reține de a spune ceva. ♦ Fig. Opoziție, împotrivire; greutate, dificultate. [Pl. și: stávili] – Din sl. stavilo. DOOM
stávilă s. f., g.-d. art. stávilei; pl. stávile
stavilei
STÁVILĂ, stavile, s. f. Construcție mobilă sau parte mobilă a unei construcții, manevrată manual sau mecanic, servind pentru a regla nivelul apelor curgătoare sau pentru a îndrepta spre alt făgaș cursul unei ape; p. restr. fiecare dintre obloanele verticale mobile ale stăvilarului, care, coborându-se sau ridicându-se, opresc apa sau îi dau drumul, după necesitate. ♦ Îngrămădire de bușteni, de crengi, de pământ etc. aduse de ape (la cotitura unui râu) și care îi împiedică cursul. ♦ P. gener. Piedică (materială), barieră. ◊ Loc. adv. Fără stavilă = întruna, necontenit; în mare cantitate, mult. ◊ Expr. A pune stavilă gurii = a-și impune tăcere, a se reține de a spune ceva. ♦ Fig. Opoziție, împotrivire; greutate, dificultate. [Pl. și: stávili] – Din sl. stavilo. DOOM
stávilă s. f., g.-d. art. stávilei; pl. stávile
stavilele
STÁVILĂ, stavile, s. f. Construcție mobilă sau parte mobilă a unei construcții, manevrată manual sau mecanic, servind pentru a regla nivelul apelor curgătoare sau pentru a îndrepta spre alt făgaș cursul unei ape; p. restr. fiecare dintre obloanele verticale mobile ale stăvilarului, care, coborându-se sau ridicându-se, opresc apa sau îi dau drumul, după necesitate. ♦ Îngrămădire de bușteni, de crengi, de pământ etc. aduse de ape (la cotitura unui râu) și care îi împiedică cursul. ♦ P. gener. Piedică (materială), barieră. ◊ Loc. adv. Fără stavilă = întruna, necontenit; în mare cantitate, mult. ◊ Expr. A pune stavilă gurii = a-și impune tăcere, a se reține de a spune ceva. ♦ Fig. Opoziție, împotrivire; greutate, dificultate. [Pl. și: stávili] – Din sl. stavilo. DOOM
stávilă s. f., g.-d. art. stávilei; pl. stávile
stavilelor
STÁVILĂ, stavile, s. f. Construcție mobilă sau parte mobilă a unei construcții, manevrată manual sau mecanic, servind pentru a regla nivelul apelor curgătoare sau pentru a îndrepta spre alt făgaș cursul unei ape; p. restr. fiecare dintre obloanele verticale mobile ale stăvilarului, care, coborându-se sau ridicându-se, opresc apa sau îi dau drumul, după necesitate. ♦ Îngrămădire de bușteni, de crengi, de pământ etc. aduse de ape (la cotitura unui râu) și care îi împiedică cursul. ♦ P. gener. Piedică (materială), barieră. ◊ Loc. adv. Fără stavilă = întruna, necontenit; în mare cantitate, mult. ◊ Expr. A pune stavilă gurii = a-și impune tăcere, a se reține de a spune ceva. ♦ Fig. Opoziție, împotrivire; greutate, dificultate. [Pl. și: stávili] – Din sl. stavilo. DOOM
stávilă s. f., g.-d. art. stávilei; pl. stávile
stavilă
STÁVILĂ, stavile, s. f. Construcție mobilă sau parte mobilă a unei construcții, manevrată manual sau mecanic, servind pentru a regla nivelul apelor curgătoare sau pentru a îndrepta spre alt făgaș cursul unei ape; p. restr. fiecare dintre obloanele verticale mobile ale stăvilarului, care, coborându-se sau ridicându-se, opresc apa sau îi dau drumul, după necesitate. ♦ Îngrămădire de bușteni, de crengi, de pământ etc. aduse de ape (la cotitura unui râu) și care îi împiedică cursul. ♦ P. gener. Piedică (materială), barieră. ◊ Loc. adv. Fără stavilă = întruna, necontenit; în mare cantitate, mult. ◊ Expr. A pune stavilă gurii = a-și impune tăcere, a se reține de a spune ceva. ♦ Fig. Opoziție, împotrivire; greutate, dificultate. [Pl. și: stávili] – Din sl. stavilo.
stavrid
STAVRÍD, stavrizi, s. m. Mic pește răpitor marin, cu corpul fusiform, acoperit cu solzi mărunți și având linia laterală cu o curbură la jumătatea ei (Trachurus ponticus). – Din ngr. stavrídhi. DOOM
stavríd (sta-vrid) s. m., pl. stavrízi
stavridul
STAVRÍD, stavrizi, s. m. Mic pește răpitor marin, cu corpul fusiform, acoperit cu solzi mărunți și având linia laterală cu o curbură la jumătatea ei (Trachurus ponticus). – Din ngr. stavrídhi. DOOM
stavríd (sta-vrid) s. m., pl. stavrízi
stavridului
STAVRÍD, stavrizi, s. m. Mic pește răpitor marin, cu corpul fusiform, acoperit cu solzi mărunți și având linia laterală cu o curbură la jumătatea ei (Trachurus ponticus). – Din ngr. stavrídhi. DOOM
stavríd (sta-vrid) s. m., pl. stavrízi
stavridă
STAVRÍDĂ s. f. v. stavrid.
stavrizi
STAVRÍD, stavrizi, s. m. Mic pește răpitor marin, cu corpul fusiform, acoperit cu solzi mărunți și având linia laterală cu o curbură la jumătatea ei (Trachurus ponticus). – Din ngr. stavrídhi. DOOM
stavríd (sta-vrid) s. m., pl. stavrízi
stavrizii
STAVRÍD, stavrizi, s. m. Mic pește răpitor marin, cu corpul fusiform, acoperit cu solzi mărunți și având linia laterală cu o curbură la jumătatea ei (Trachurus ponticus). – Din ngr. stavrídhi. DOOM
stavríd (sta-vrid) s. m., pl. stavrízi
stavrizilor
STAVRÍD, stavrizi, s. m. Mic pește răpitor marin, cu corpul fusiform, acoperit cu solzi mărunți și având linia laterală cu o curbură la jumătatea ei (Trachurus ponticus). – Din ngr. stavrídhi. DOOM
stavríd (sta-vrid) s. m., pl. stavrízi
stavrofor
STAVROFÓR, stavrofori, s. m. (La ortodocși) Preot sau arhimandrit care poartă, ca distincție ecleziastică, o cruce (de aur) pe piept. – Din ngr. stavrofóros. DOOM
stavrofór (sta-vro-) s. m., pl. stavrofóri
stavrofori
STAVROFÓR, stavrofori, s. m. (La ortodocși) Preot sau arhimandrit care poartă, ca distincție ecleziastică, o cruce (de aur) pe piept. – Din ngr. stavrofóros. DOOM
stavrofór (sta-vro-) s. m., pl. stavrofóri
stavroforii
STAVROFÓR, stavrofori, s. m. (La ortodocși) Preot sau arhimandrit care poartă, ca distincție ecleziastică, o cruce (de aur) pe piept. – Din ngr. stavrofóros. DOOM
stavrofór (sta-vro-) s. m., pl. stavrofóri
stavroforilor
STAVROFÓR, stavrofori, s. m. (La ortodocși) Preot sau arhimandrit care poartă, ca distincție ecleziastică, o cruce (de aur) pe piept. – Din ngr. stavrofóros. DOOM
stavrofór (sta-vro-) s. m., pl. stavrofóri
stavroforul
STAVROFÓR, stavrofori, s. m. (La ortodocși) Preot sau arhimandrit care poartă, ca distincție ecleziastică, o cruce (de aur) pe piept. – Din ngr. stavrofóros. DOOM
stavrofór (sta-vro-) s. m., pl. stavrofóri
stavroforului
STAVROFÓR, stavrofori, s. m. (La ortodocși) Preot sau arhimandrit care poartă, ca distincție ecleziastică, o cruce (de aur) pe piept. – Din ngr. stavrofóros. DOOM
stavrofór (sta-vro-) s. m., pl. stavrofóri
stavropighie
STAVROPIGHÍE s. f. (În organizarea bisericii ortodoxe) Mănăstire care depinde de-a dreptul de patriarhie (și nu de o episcopie).
stavropigiac
STAVROPIGIÁC, -Ă, stavropigiaci, -e, adj. (Despre mănăstiri) Care atîrnă de-a dreptul de patriarhie (și nu de o episcopie). Deosebirea ce este între o mănăstire zisă metoh și o mănăstire stavropigiacă. ODOBESCU, S. II 8. DOOM
stavropigiác (sta-vro-, -gi-ac) adj. m., pl. stavropigiáci; f. stavropigiácă, pl. stavropigiáce
stavropigiaca
STAVROPIGIÁC, -Ă, stavropigiaci, -e, adj. (Despre mănăstiri) Care atîrnă de-a dreptul de patriarhie (și nu de o episcopie). Deosebirea ce este între o mănăstire zisă metoh și o mănăstire stavropigiacă. ODOBESCU, S. II 8. DOOM
stavropigiác (sta-vro-, -gi-ac) adj. m., pl. stavropigiáci; f. stavropigiácă, pl. stavropigiáce
stavropigiace
STAVROPIGIÁC, -Ă, stavropigiaci, -e, adj. (Despre mănăstiri) Care atîrnă de-a dreptul de patriarhie (și nu de o episcopie). Deosebirea ce este între o mănăstire zisă metoh și o mănăstire stavropigiacă. ODOBESCU, S. II 8. DOOM
stavropigiác (sta-vro-, -gi-ac) adj. m., pl. stavropigiáci; f. stavropigiácă, pl. stavropigiáce
stavropigiacei
STAVROPIGIÁC, -Ă, stavropigiaci, -e, adj. (Despre mănăstiri) Care atîrnă de-a dreptul de patriarhie (și nu de o episcopie). Deosebirea ce este între o mănăstire zisă metoh și o mănăstire stavropigiacă. ODOBESCU, S. II 8. DOOM
stavropigiác (sta-vro-, -gi-ac) adj. m., pl. stavropigiáci; f. stavropigiácă, pl. stavropigiáce
stavropigiacele
STAVROPIGIÁC, -Ă, stavropigiaci, -e, adj. (Despre mănăstiri) Care atîrnă de-a dreptul de patriarhie (și nu de o episcopie). Deosebirea ce este între o mănăstire zisă metoh și o mănăstire stavropigiacă. ODOBESCU, S. II 8. DOOM
stavropigiác (sta-vro-, -gi-ac) adj. m., pl. stavropigiáci; f. stavropigiácă, pl. stavropigiáce
stavropigiacelor
STAVROPIGIÁC, -Ă, stavropigiaci, -e, adj. (Despre mănăstiri) Care atîrnă de-a dreptul de patriarhie (și nu de o episcopie). Deosebirea ce este între o mănăstire zisă metoh și o mănăstire stavropigiacă. ODOBESCU, S. II 8. DOOM
stavropigiác (sta-vro-, -gi-ac) adj. m., pl. stavropigiáci; f. stavropigiácă, pl. stavropigiáce
stavropigiaci
STAVROPIGIÁC, -Ă, stavropigiaci, -e, adj. (Despre mănăstiri) Care atîrnă de-a dreptul de patriarhie (și nu de o episcopie). Deosebirea ce este între o mănăstire zisă metoh și o mănăstire stavropigiacă. ODOBESCU, S. II 8. DOOM
stavropigiác (sta-vro-, -gi-ac) adj. m., pl. stavropigiáci; f. stavropigiácă, pl. stavropigiáce
stavropigiacii
STAVROPIGIÁC, -Ă, stavropigiaci, -e, adj. (Despre mănăstiri) Care atîrnă de-a dreptul de patriarhie (și nu de o episcopie). Deosebirea ce este între o mănăstire zisă metoh și o mănăstire stavropigiacă. ODOBESCU, S. II 8. DOOM
stavropigiác (sta-vro-, -gi-ac) adj. m., pl. stavropigiáci; f. stavropigiácă, pl. stavropigiáce
stavropigiacilor
STAVROPIGIÁC, -Ă, stavropigiaci, -e, adj. (Despre mănăstiri) Care atîrnă de-a dreptul de patriarhie (și nu de o episcopie). Deosebirea ce este între o mănăstire zisă metoh și o mănăstire stavropigiacă. ODOBESCU, S. II 8. DOOM
stavropigiác (sta-vro-, -gi-ac) adj. m., pl. stavropigiáci; f. stavropigiácă, pl. stavropigiáce
stavropigiacul
STAVROPIGIÁC, -Ă, stavropigiaci, -e, adj. (Despre mănăstiri) Care atîrnă de-a dreptul de patriarhie (și nu de o episcopie). Deosebirea ce este între o mănăstire zisă metoh și o mănăstire stavropigiacă. ODOBESCU, S. II 8. DOOM
stavropigiác (sta-vro-, -gi-ac) adj. m., pl. stavropigiáci; f. stavropigiácă, pl. stavropigiáce
stavropigiacului
STAVROPIGIÁC, -Ă, stavropigiaci, -e, adj. (Despre mănăstiri) Care atîrnă de-a dreptul de patriarhie (și nu de o episcopie). Deosebirea ce este între o mănăstire zisă metoh și o mănăstire stavropigiacă. ODOBESCU, S. II 8. DOOM
stavropigiác (sta-vro-, -gi-ac) adj. m., pl. stavropigiáci; f. stavropigiácă, pl. stavropigiáce
staza
STÁZĂ, staze, s. f. Oprire sau încetinire a circulației sângelui ori a secrețiilor interne, în unele părți ale organismului. – Din fr. stase. DOOM
stáză s. f., g.-d. art. stázei; pl. stáze
staze
STÁZĂ, staze, s. f. Oprire sau încetinire a circulației sângelui ori a secrețiilor interne, în unele părți ale organismului. – Din fr. stase. DOOM
stáză s. f., g.-d. art. stázei; pl. stáze
stazei
STÁZĂ, staze, s. f. Oprire sau încetinire a circulației sângelui ori a secrețiilor interne, în unele părți ale organismului. – Din fr. stase. DOOM
stáză s. f., g.-d. art. stázei; pl. stáze
stazele
STÁZĂ, staze, s. f. Oprire sau încetinire a circulației sângelui ori a secrețiilor interne, în unele părți ale organismului. – Din fr. stase. DOOM
stáză s. f., g.-d. art. stázei; pl. stáze
stazelor
STÁZĂ, staze, s. f. Oprire sau încetinire a circulației sângelui ori a secrețiilor interne, în unele părți ale organismului. – Din fr. stase. DOOM
stáză s. f., g.-d. art. stázei; pl. stáze
stați
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
stația
STÁȚIE, stații, s. f. I. 1. Punct de oprire (anume amenajat) pe traseul unor vehicule publice, destinat pentru urcarea și coborârea călătorilor, a mărfurilor etc. ♦ Stație interplanetară = stație-releu ipotetică pentru zborurile cosmice, pe care navele cosmice ar putea ateriza, în drumul către alte planete, păstrându-și viteza. 2. Loc (în oraș) unde staționează unele vehicule publice (taxiuri, autobuze etc.) pentru a aștepta călătorii. 3. (Înv.) Popas, oprire. ♦ (Reg.; în ritualul Bisericii ortodoxe) Popas Scut în drum spre cimitir, pentru a se citi prohodul. II. 1. (Mai ales în forma stațiune) Ansamblu de clădiri și de instalații care servesc la îndeplinirea unor observații, operații, cercetări etc. ♦ Așezare, centru special amenajat pentru cercetări experimentale sau pentru diverse operații tehnice. ♦ Stație cosmică (sau spațială) = vehicul cosmic ori satelit artificial plasat pe o orbită în jurul Pământului, folosit de obicei pentru cercetări. 2. (În forma stațiune) Localitate în care se găsesc condiții climaterice, ape minerale etc. prielnice sănătății. III. (În forma stațiune) Poziție caracteristică a corpului (la om și la animale). [Var.: stațiúne s. f.] – Din fr. station, lat. statio, -onis. DOOM
stațiúne (climaterică, de cercetare, tehnică, anatomică) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. stațiúnii; pl. stațiúni
stație
STÁȚIE, stații, s. f. I. 1. Punct de oprire (anume amenajat) pe traseul unor vehicule publice, destinat pentru urcarea și coborârea călătorilor, a mărfurilor etc. ♦ Stație interplanetară = stație-releu ipotetică pentru zborurile cosmice, pe care navele cosmice ar putea ateriza, în drumul către alte planete, păstrându-și viteza. 2. Loc (în oraș) unde staționează unele vehicule publice (taxiuri, autobuze etc.) pentru a aștepta călătorii. 3. (Înv.) Popas, oprire. ♦ (Reg.; în ritualul Bisericii ortodoxe) Popas Scut în drum spre cimitir, pentru a se citi prohodul. II. 1. (Mai ales în forma stațiune) Ansamblu de clădiri și de instalații care servesc la îndeplinirea unor observații, operații, cercetări etc. ♦ Așezare, centru special amenajat pentru cercetări experimentale sau pentru diverse operații tehnice. ♦ Stație cosmică (sau spațială) = vehicul cosmic ori satelit artificial plasat pe o orbită în jurul Pământului, folosit de obicei pentru cercetări. 2. (În forma stațiune) Localitate în care se găsesc condiții climaterice, ape minerale etc. prielnice sănătății. III. (În forma stațiune) Poziție caracteristică a corpului (la om și la animale). [Var.: stațiúne s. f.] – Din fr. station, lat. statio, -onis. DOOM
stațiúne (climaterică, de cercetare, tehnică, anatomică) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. stațiúnii; pl. stațiúni
stației
STÁȚIE, stații, s. f. I. 1. Punct de oprire (anume amenajat) pe traseul unor vehicule publice, destinat pentru urcarea și coborârea călătorilor, a mărfurilor etc. ♦ Stație interplanetară = stație-releu ipotetică pentru zborurile cosmice, pe care navele cosmice ar putea ateriza, în drumul către alte planete, păstrându-și viteza. 2. Loc (în oraș) unde staționează unele vehicule publice (taxiuri, autobuze etc.) pentru a aștepta călătorii. 3. (Înv.) Popas, oprire. ♦ (Reg.; în ritualul Bisericii ortodoxe) Popas Scut în drum spre cimitir, pentru a se citi prohodul. II. 1. (Mai ales în forma stațiune) Ansamblu de clădiri și de instalații care servesc la îndeplinirea unor observații, operații, cercetări etc. ♦ Așezare, centru special amenajat pentru cercetări experimentale sau pentru diverse operații tehnice. ♦ Stație cosmică (sau spațială) = vehicul cosmic ori satelit artificial plasat pe o orbită în jurul Pământului, folosit de obicei pentru cercetări. 2. (În forma stațiune) Localitate în care se găsesc condiții climaterice, ape minerale etc. prielnice sănătății. III. (În forma stațiune) Poziție caracteristică a corpului (la om și la animale). [Var.: stațiúne s. f.] – Din fr. station, lat. statio, -onis. DOOM
stațiúne (climaterică, de cercetare, tehnică, anatomică) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. stațiúnii; pl. stațiúni
stații
STÁȚIE, stații, s. f. I. 1. Punct de oprire (anume amenajat) pe traseul unor vehicule publice, destinat pentru urcarea și coborârea călătorilor, a mărfurilor etc. ♦ Stație interplanetară = stație-releu ipotetică pentru zborurile cosmice, pe care navele cosmice ar putea ateriza, în drumul către alte planete, păstrându-și viteza. 2. Loc (în oraș) unde staționează unele vehicule publice (taxiuri, autobuze etc.) pentru a aștepta călătorii. 3. (Înv.) Popas, oprire. ♦ (Reg.; în ritualul Bisericii ortodoxe) Popas Scut în drum spre cimitir, pentru a se citi prohodul. II. 1. (Mai ales în forma stațiune) Ansamblu de clădiri și de instalații care servesc la îndeplinirea unor observații, operații, cercetări etc. ♦ Așezare, centru special amenajat pentru cercetări experimentale sau pentru diverse operații tehnice. ♦ Stație cosmică (sau spațială) = vehicul cosmic ori satelit artificial plasat pe o orbită în jurul Pământului, folosit de obicei pentru cercetări. 2. (În forma stațiune) Localitate în care se găsesc condiții climaterice, ape minerale etc. prielnice sănătății. III. (În forma stațiune) Poziție caracteristică a corpului (la om și la animale). [Var.: stațiúne s. f.] – Din fr. station, lat. statio, -onis. DOOM
stațiúne (climaterică, de cercetare, tehnică, anatomică) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. stațiúnii; pl. stațiúni
stațiile
STÁȚIE, stații, s. f. I. 1. Punct de oprire (anume amenajat) pe traseul unor vehicule publice, destinat pentru urcarea și coborârea călătorilor, a mărfurilor etc. ♦ Stație interplanetară = stație-releu ipotetică pentru zborurile cosmice, pe care navele cosmice ar putea ateriza, în drumul către alte planete, păstrându-și viteza. 2. Loc (în oraș) unde staționează unele vehicule publice (taxiuri, autobuze etc.) pentru a aștepta călătorii. 3. (Înv.) Popas, oprire. ♦ (Reg.; în ritualul Bisericii ortodoxe) Popas Scut în drum spre cimitir, pentru a se citi prohodul. II. 1. (Mai ales în forma stațiune) Ansamblu de clădiri și de instalații care servesc la îndeplinirea unor observații, operații, cercetări etc. ♦ Așezare, centru special amenajat pentru cercetări experimentale sau pentru diverse operații tehnice. ♦ Stație cosmică (sau spațială) = vehicul cosmic ori satelit artificial plasat pe o orbită în jurul Pământului, folosit de obicei pentru cercetări. 2. (În forma stațiune) Localitate în care se găsesc condiții climaterice, ape minerale etc. prielnice sănătății. III. (În forma stațiune) Poziție caracteristică a corpului (la om și la animale). [Var.: stațiúne s. f.] – Din fr. station, lat. statio, -onis. DOOM
stațiúne (climaterică, de cercetare, tehnică, anatomică) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. stațiúnii; pl. stațiúni
stațiilor
STÁȚIE, stații, s. f. I. 1. Punct de oprire (anume amenajat) pe traseul unor vehicule publice, destinat pentru urcarea și coborârea călătorilor, a mărfurilor etc. ♦ Stație interplanetară = stație-releu ipotetică pentru zborurile cosmice, pe care navele cosmice ar putea ateriza, în drumul către alte planete, păstrându-și viteza. 2. Loc (în oraș) unde staționează unele vehicule publice (taxiuri, autobuze etc.) pentru a aștepta călătorii. 3. (Înv.) Popas, oprire. ♦ (Reg.; în ritualul Bisericii ortodoxe) Popas Scut în drum spre cimitir, pentru a se citi prohodul. II. 1. (Mai ales în forma stațiune) Ansamblu de clădiri și de instalații care servesc la îndeplinirea unor observații, operații, cercetări etc. ♦ Așezare, centru special amenajat pentru cercetări experimentale sau pentru diverse operații tehnice. ♦ Stație cosmică (sau spațială) = vehicul cosmic ori satelit artificial plasat pe o orbită în jurul Pământului, folosit de obicei pentru cercetări. 2. (În forma stațiune) Localitate în care se găsesc condiții climaterice, ape minerale etc. prielnice sănătății. III. (În forma stațiune) Poziție caracteristică a corpului (la om și la animale). [Var.: stațiúne s. f.] – Din fr. station, lat. statio, -onis. DOOM
stațiúne (climaterică, de cercetare, tehnică, anatomică) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. stațiúnii; pl. stațiúni
stațiograf
STAȚIOGRÁF, stațiografe, s. n. (Nav.) Instrument pentru determinarea pe o hartă a poziției unei nave. [Pr.: -ți-o-] – Din it. staziografo.
stațiografe
STAȚIOGRÁF, stațiografe, s. n. (Nav.) Instrument pentru determinarea pe o hartă a poziției unei nave. [Pr.: -ți-o-] – Din it. staziografo.
stațiografele
STAȚIOGRÁF, stațiografe, s. n. (Nav.) Instrument pentru determinarea pe o hartă a poziției unei nave. [Pr.: -ți-o-] – Din it. staziografo.
stațiografelor
STAȚIOGRÁF, stațiografe, s. n. (Nav.) Instrument pentru determinarea pe o hartă a poziției unei nave. [Pr.: -ți-o-] – Din it. staziografo.
stațiograful
STAȚIOGRÁF, stațiografe, s. n. (Nav.) Instrument pentru determinarea pe o hartă a poziției unei nave. [Pr.: -ți-o-] – Din it. staziografo.
stațiografului
STAȚIOGRÁF, stațiografe, s. n. (Nav.) Instrument pentru determinarea pe o hartă a poziției unei nave. [Pr.: -ți-o-] – Din it. staziografo.
staționa
STAȚIONÁ, staționez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule, trenuri, nave etc.) A sta câtva timp într-un loc anumit (de pe traseu), așteptând suirea și coborârea pasagerilor, încărcarea și descărcarea mărfurilor etc.; p. ext. (despre oameni) a se opri câtva timp într-un loc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. stationner. DOOM
staționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 staționeáză
staționai
STAȚIONÁ, staționez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule, trenuri, nave etc.) A sta câtva timp într-un loc anumit (de pe traseu), așteptând suirea și coborârea pasagerilor, încărcarea și descărcarea mărfurilor etc.; p. ext. (despre oameni) a se opri câtva timp într-un loc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. stationner. DOOM
staționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 staționeáză
staționam
STAȚIONÁ, staționez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule, trenuri, nave etc.) A sta câtva timp într-un loc anumit (de pe traseu), așteptând suirea și coborârea pasagerilor, încărcarea și descărcarea mărfurilor etc.; p. ext. (despre oameni) a se opri câtva timp într-un loc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. stationner. DOOM
staționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 staționeáză
staționar
STAȚIONÁR, -Ă, staționari, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu variază câtva timp; constant. ♦ (Despre planete) Care (în aparență) nu-și schimbă câtva timp locul pe sfera cerească. ♦ Care rămâne în aceeași stare, care nu mai evoluează, care nu progresează; spec. (despre boli) care nu se agravează (dar nici nu se ameliorează). 2. (Despre un mediu fluid) Care are în fiecare punct o viteză independentă de timp; (despre un câmp de forțe) care are în fiecare punct o intensitate independentă de timp. II. S. n. 1. Serviciu într-un spital sau instituție spitalicească în care sunt internați (pentru un timp mai scurt) bolnavii în vederea stabilirii diagnosticului și pentru tratament. 2. (Înv.) Navă de luptă care supraveghea traficul vaselor dintr-un port. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. stationnaire, lat. stationarius. DOOM
staționár2 (-ți-o-) s. n., pl. staționáre
staționara
STAȚIONÁR, -Ă, staționari, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu variază câtva timp; constant. ♦ (Despre planete) Care (în aparență) nu-și schimbă câtva timp locul pe sfera cerească. ♦ Care rămâne în aceeași stare, care nu mai evoluează, care nu progresează; spec. (despre boli) care nu se agravează (dar nici nu se ameliorează). 2. (Despre un mediu fluid) Care are în fiecare punct o viteză independentă de timp; (despre un câmp de forțe) care are în fiecare punct o intensitate independentă de timp. II. S. n. 1. Serviciu într-un spital sau instituție spitalicească în care sunt internați (pentru un timp mai scurt) bolnavii în vederea stabilirii diagnosticului și pentru tratament. 2. (Înv.) Navă de luptă care supraveghea traficul vaselor dintr-un port. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. stationnaire, lat. stationarius. DOOM
staționár2 (-ți-o-) s. n., pl. staționáre
staționare
STAȚIONÁ, staționez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule, trenuri, nave etc.) A sta câtva timp într-un loc anumit (de pe traseu), așteptând suirea și coborârea pasagerilor, încărcarea și descărcarea mărfurilor etc.; p. ext. (despre oameni) a se opri câtva timp într-un loc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. stationner. DOOM
staționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 staționeáză
staționare
STAȚIONÁR, -Ă, staționari, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu variază câtva timp; constant. ♦ (Despre planete) Care (în aparență) nu-și schimbă câtva timp locul pe sfera cerească. ♦ Care rămâne în aceeași stare, care nu mai evoluează, care nu progresează; spec. (despre boli) care nu se agravează (dar nici nu se ameliorează). 2. (Despre un mediu fluid) Care are în fiecare punct o viteză independentă de timp; (despre un câmp de forțe) care are în fiecare punct o intensitate independentă de timp. II. S. n. 1. Serviciu într-un spital sau instituție spitalicească în care sunt internați (pentru un timp mai scurt) bolnavii în vederea stabilirii diagnosticului și pentru tratament. 2. (Înv.) Navă de luptă care supraveghea traficul vaselor dintr-un port. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. stationnaire, lat. stationarius. DOOM
staționár2 (-ți-o-) s. n., pl. staționáre
staționare
STAȚIONÁRE, staționări, s. f. Faptul de a staționa; oprire. [Pr.: -ți-o-] – V. staționa. DOOM
staționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. staționắrii; pl. staționắri
staționarea
STAȚIONÁRE, staționări, s. f. Faptul de a staționa; oprire. [Pr.: -ți-o-] – V. staționa. DOOM
staționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. staționắrii; pl. staționắri
staționarei
STAȚIONÁR, -Ă, staționari, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu variază câtva timp; constant. ♦ (Despre planete) Care (în aparență) nu-și schimbă câtva timp locul pe sfera cerească. ♦ Care rămâne în aceeași stare, care nu mai evoluează, care nu progresează; spec. (despre boli) care nu se agravează (dar nici nu se ameliorează). 2. (Despre un mediu fluid) Care are în fiecare punct o viteză independentă de timp; (despre un câmp de forțe) care are în fiecare punct o intensitate independentă de timp. II. S. n. 1. Serviciu într-un spital sau instituție spitalicească în care sunt internați (pentru un timp mai scurt) bolnavii în vederea stabilirii diagnosticului și pentru tratament. 2. (Înv.) Navă de luptă care supraveghea traficul vaselor dintr-un port. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. stationnaire, lat. stationarius. DOOM
staționár2 (-ți-o-) s. n., pl. staționáre
staționarele
STAȚIONÁR, -Ă, staționari, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu variază câtva timp; constant. ♦ (Despre planete) Care (în aparență) nu-și schimbă câtva timp locul pe sfera cerească. ♦ Care rămâne în aceeași stare, care nu mai evoluează, care nu progresează; spec. (despre boli) care nu se agravează (dar nici nu se ameliorează). 2. (Despre un mediu fluid) Care are în fiecare punct o viteză independentă de timp; (despre un câmp de forțe) care are în fiecare punct o intensitate independentă de timp. II. S. n. 1. Serviciu într-un spital sau instituție spitalicească în care sunt internați (pentru un timp mai scurt) bolnavii în vederea stabilirii diagnosticului și pentru tratament. 2. (Înv.) Navă de luptă care supraveghea traficul vaselor dintr-un port. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. stationnaire, lat. stationarius. DOOM
staționár2 (-ți-o-) s. n., pl. staționáre
staționarelor
STAȚIONÁR, -Ă, staționari, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu variază câtva timp; constant. ♦ (Despre planete) Care (în aparență) nu-și schimbă câtva timp locul pe sfera cerească. ♦ Care rămâne în aceeași stare, care nu mai evoluează, care nu progresează; spec. (despre boli) care nu se agravează (dar nici nu se ameliorează). 2. (Despre un mediu fluid) Care are în fiecare punct o viteză independentă de timp; (despre un câmp de forțe) care are în fiecare punct o intensitate independentă de timp. II. S. n. 1. Serviciu într-un spital sau instituție spitalicească în care sunt internați (pentru un timp mai scurt) bolnavii în vederea stabilirii diagnosticului și pentru tratament. 2. (Înv.) Navă de luptă care supraveghea traficul vaselor dintr-un port. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. stationnaire, lat. stationarius. DOOM
staționár2 (-ți-o-) s. n., pl. staționáre
staționari
STAȚIONÁR, -Ă, staționari, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu variază câtva timp; constant. ♦ (Despre planete) Care (în aparență) nu-și schimbă câtva timp locul pe sfera cerească. ♦ Care rămâne în aceeași stare, care nu mai evoluează, care nu progresează; spec. (despre boli) care nu se agravează (dar nici nu se ameliorează). 2. (Despre un mediu fluid) Care are în fiecare punct o viteză independentă de timp; (despre un câmp de forțe) care are în fiecare punct o intensitate independentă de timp. II. S. n. 1. Serviciu într-un spital sau instituție spitalicească în care sunt internați (pentru un timp mai scurt) bolnavii în vederea stabilirii diagnosticului și pentru tratament. 2. (Înv.) Navă de luptă care supraveghea traficul vaselor dintr-un port. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. stationnaire, lat. stationarius. DOOM
staționár2 (-ți-o-) s. n., pl. staționáre
staționarii
STAȚIONÁR, -Ă, staționari, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu variază câtva timp; constant. ♦ (Despre planete) Care (în aparență) nu-și schimbă câtva timp locul pe sfera cerească. ♦ Care rămâne în aceeași stare, care nu mai evoluează, care nu progresează; spec. (despre boli) care nu se agravează (dar nici nu se ameliorează). 2. (Despre un mediu fluid) Care are în fiecare punct o viteză independentă de timp; (despre un câmp de forțe) care are în fiecare punct o intensitate independentă de timp. II. S. n. 1. Serviciu într-un spital sau instituție spitalicească în care sunt internați (pentru un timp mai scurt) bolnavii în vederea stabilirii diagnosticului și pentru tratament. 2. (Înv.) Navă de luptă care supraveghea traficul vaselor dintr-un port. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. stationnaire, lat. stationarius. DOOM
staționár2 (-ți-o-) s. n., pl. staționáre
staționarilor
STAȚIONÁR, -Ă, staționari, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu variază câtva timp; constant. ♦ (Despre planete) Care (în aparență) nu-și schimbă câtva timp locul pe sfera cerească. ♦ Care rămâne în aceeași stare, care nu mai evoluează, care nu progresează; spec. (despre boli) care nu se agravează (dar nici nu se ameliorează). 2. (Despre un mediu fluid) Care are în fiecare punct o viteză independentă de timp; (despre un câmp de forțe) care are în fiecare punct o intensitate independentă de timp. II. S. n. 1. Serviciu într-un spital sau instituție spitalicească în care sunt internați (pentru un timp mai scurt) bolnavii în vederea stabilirii diagnosticului și pentru tratament. 2. (Înv.) Navă de luptă care supraveghea traficul vaselor dintr-un port. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. stationnaire, lat. stationarius. DOOM
staționár2 (-ți-o-) s. n., pl. staționáre
staționarul
STAȚIONÁR, -Ă, staționari, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu variază câtva timp; constant. ♦ (Despre planete) Care (în aparență) nu-și schimbă câtva timp locul pe sfera cerească. ♦ Care rămâne în aceeași stare, care nu mai evoluează, care nu progresează; spec. (despre boli) care nu se agravează (dar nici nu se ameliorează). 2. (Despre un mediu fluid) Care are în fiecare punct o viteză independentă de timp; (despre un câmp de forțe) care are în fiecare punct o intensitate independentă de timp. II. S. n. 1. Serviciu într-un spital sau instituție spitalicească în care sunt internați (pentru un timp mai scurt) bolnavii în vederea stabilirii diagnosticului și pentru tratament. 2. (Înv.) Navă de luptă care supraveghea traficul vaselor dintr-un port. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. stationnaire, lat. stationarius. DOOM
staționár2 (-ți-o-) s. n., pl. staționáre
staționarului
STAȚIONÁR, -Ă, staționari, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu variază câtva timp; constant. ♦ (Despre planete) Care (în aparență) nu-și schimbă câtva timp locul pe sfera cerească. ♦ Care rămâne în aceeași stare, care nu mai evoluează, care nu progresează; spec. (despre boli) care nu se agravează (dar nici nu se ameliorează). 2. (Despre un mediu fluid) Care are în fiecare punct o viteză independentă de timp; (despre un câmp de forțe) care are în fiecare punct o intensitate independentă de timp. II. S. n. 1. Serviciu într-un spital sau instituție spitalicească în care sunt internați (pentru un timp mai scurt) bolnavii în vederea stabilirii diagnosticului și pentru tratament. 2. (Înv.) Navă de luptă care supraveghea traficul vaselor dintr-un port. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. stationnaire, lat. stationarius. DOOM
staționár2 (-ți-o-) s. n., pl. staționáre
staționară
STAȚIONÁ, staționez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule, trenuri, nave etc.) A sta câtva timp într-un loc anumit (de pe traseu), așteptând suirea și coborârea pasagerilor, încărcarea și descărcarea mărfurilor etc.; p. ext. (despre oameni) a se opri câtva timp într-un loc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. stationner. DOOM
staționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 staționeáză
staționarăm
STAȚIONÁ, staționez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule, trenuri, nave etc.) A sta câtva timp într-un loc anumit (de pe traseu), așteptând suirea și coborârea pasagerilor, încărcarea și descărcarea mărfurilor etc.; p. ext. (despre oameni) a se opri câtva timp într-un loc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. stationner. DOOM
staționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 staționeáză
staționarăți
STAȚIONÁ, staționez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule, trenuri, nave etc.) A sta câtva timp într-un loc anumit (de pe traseu), așteptând suirea și coborârea pasagerilor, încărcarea și descărcarea mărfurilor etc.; p. ext. (despre oameni) a se opri câtva timp într-un loc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. stationner. DOOM
staționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 staționeáză
staționase
STAȚIONÁ, staționez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule, trenuri, nave etc.) A sta câtva timp într-un loc anumit (de pe traseu), așteptând suirea și coborârea pasagerilor, încărcarea și descărcarea mărfurilor etc.; p. ext. (despre oameni) a se opri câtva timp într-un loc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. stationner. DOOM
staționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 staționeáză
staționasem
STAȚIONÁ, staționez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule, trenuri, nave etc.) A sta câtva timp într-un loc anumit (de pe traseu), așteptând suirea și coborârea pasagerilor, încărcarea și descărcarea mărfurilor etc.; p. ext. (despre oameni) a se opri câtva timp într-un loc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. stationner. DOOM
staționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 staționeáză
staționaseră
STAȚIONÁ, staționez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule, trenuri, nave etc.) A sta câtva timp într-un loc anumit (de pe traseu), așteptând suirea și coborârea pasagerilor, încărcarea și descărcarea mărfurilor etc.; p. ext. (despre oameni) a se opri câtva timp într-un loc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. stationner. DOOM
staționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 staționeáză
staționaserăm
STAȚIONÁ, staționez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule, trenuri, nave etc.) A sta câtva timp într-un loc anumit (de pe traseu), așteptând suirea și coborârea pasagerilor, încărcarea și descărcarea mărfurilor etc.; p. ext. (despre oameni) a se opri câtva timp într-un loc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. stationner. DOOM
staționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 staționeáză
staționaserăți
STAȚIONÁ, staționez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule, trenuri, nave etc.) A sta câtva timp într-un loc anumit (de pe traseu), așteptând suirea și coborârea pasagerilor, încărcarea și descărcarea mărfurilor etc.; p. ext. (despre oameni) a se opri câtva timp într-un loc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. stationner. DOOM
staționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 staționeáză
staționaseși
STAȚIONÁ, staționez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule, trenuri, nave etc.) A sta câtva timp într-un loc anumit (de pe traseu), așteptând suirea și coborârea pasagerilor, încărcarea și descărcarea mărfurilor etc.; p. ext. (despre oameni) a se opri câtva timp într-un loc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. stationner. DOOM
staționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 staționeáză
staționaseți
STAȚIONÁ, staționez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule, trenuri, nave etc.) A sta câtva timp într-un loc anumit (de pe traseu), așteptând suirea și coborârea pasagerilor, încărcarea și descărcarea mărfurilor etc.; p. ext. (despre oameni) a se opri câtva timp într-un loc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. stationner. DOOM
staționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 staționeáză
staționat
STAȚIONÁ, staționez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule, trenuri, nave etc.) A sta câtva timp într-un loc anumit (de pe traseu), așteptând suirea și coborârea pasagerilor, încărcarea și descărcarea mărfurilor etc.; p. ext. (despre oameni) a se opri câtva timp într-un loc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. stationner. DOOM
staționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 staționeáză
staționat
STAȚIONÁT2, -Ă, staționați, -te, adj. Care staționează. [Pr.: -ți-o-] – V. staționa.
staționat
STAȚIONÁT1 s. n. Staționare. [Pr.: -ți-o-] – V. staționa.
staționata
STAȚIONÁT2, -Ă, staționați, -te, adj. Care staționează. [Pr.: -ți-o-] – V. staționa.
staționate
STAȚIONÁT2, -Ă, staționați, -te, adj. Care staționează. [Pr.: -ți-o-] – V. staționa.
staționatei
STAȚIONÁT2, -Ă, staționați, -te, adj. Care staționează. [Pr.: -ți-o-] – V. staționa.
staționatele
STAȚIONÁT2, -Ă, staționați, -te, adj. Care staționează. [Pr.: -ți-o-] – V. staționa.
staționatelor
STAȚIONÁT2, -Ă, staționați, -te, adj. Care staționează. [Pr.: -ți-o-] – V. staționa.
staționatul
STAȚIONÁT2, -Ă, staționați, -te, adj. Care staționează. [Pr.: -ți-o-] – V. staționa.
staționatului
STAȚIONÁT2, -Ă, staționați, -te, adj. Care staționează. [Pr.: -ți-o-] – V. staționa.
staționau
STAȚIONÁ, staționez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule, trenuri, nave etc.) A sta câtva timp într-un loc anumit (de pe traseu), așteptând suirea și coborârea pasagerilor, încărcarea și descărcarea mărfurilor etc.; p. ext. (despre oameni) a se opri câtva timp într-un loc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. stationner. DOOM
staționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 staționeáză
staționași
STAȚIONÁ, staționez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule, trenuri, nave etc.) A sta câtva timp într-un loc anumit (de pe traseu), așteptând suirea și coborârea pasagerilor, încărcarea și descărcarea mărfurilor etc.; p. ext. (despre oameni) a se opri câtva timp într-un loc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. stationner. DOOM
staționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 staționeáză
staționați
STAȚIONÁ, staționez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule, trenuri, nave etc.) A sta câtva timp într-un loc anumit (de pe traseu), așteptând suirea și coborârea pasagerilor, încărcarea și descărcarea mărfurilor etc.; p. ext. (despre oameni) a se opri câtva timp într-un loc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. stationner. DOOM
staționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 staționeáză
staționați
STAȚIONÁT2, -Ă, staționați, -te, adj. Care staționează. [Pr.: -ți-o-] – V. staționa.
staționații
STAȚIONÁT2, -Ă, staționați, -te, adj. Care staționează. [Pr.: -ți-o-] – V. staționa.
staționaților
STAȚIONÁT2, -Ă, staționați, -te, adj. Care staționează. [Pr.: -ți-o-] – V. staționa.
staționează
STAȚIONÁ, staționez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule, trenuri, nave etc.) A sta câtva timp într-un loc anumit (de pe traseu), așteptând suirea și coborârea pasagerilor, încărcarea și descărcarea mărfurilor etc.; p. ext. (despre oameni) a se opri câtva timp într-un loc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. stationner. DOOM
staționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 staționeáză
staționez
STAȚIONÁ, staționez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule, trenuri, nave etc.) A sta câtva timp într-un loc anumit (de pe traseu), așteptând suirea și coborârea pasagerilor, încărcarea și descărcarea mărfurilor etc.; p. ext. (despre oameni) a se opri câtva timp într-un loc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. stationner. DOOM
staționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 staționeáză
staționeze
STAȚIONÁ, staționez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule, trenuri, nave etc.) A sta câtva timp într-un loc anumit (de pe traseu), așteptând suirea și coborârea pasagerilor, încărcarea și descărcarea mărfurilor etc.; p. ext. (despre oameni) a se opri câtva timp într-un loc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. stationner. DOOM
staționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 staționeáză
staționezi
STAȚIONÁ, staționez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule, trenuri, nave etc.) A sta câtva timp într-un loc anumit (de pe traseu), așteptând suirea și coborârea pasagerilor, încărcarea și descărcarea mărfurilor etc.; p. ext. (despre oameni) a se opri câtva timp într-un loc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. stationner. DOOM
staționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 staționeáză
staționând
STAȚIONÁ, staționez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule, trenuri, nave etc.) A sta câtva timp într-un loc anumit (de pe traseu), așteptând suirea și coborârea pasagerilor, încărcarea și descărcarea mărfurilor etc.; p. ext. (despre oameni) a se opri câtva timp într-un loc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. stationner. DOOM
staționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 staționeáză
staționînd
STAȚIONÁ, staționez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule, trenuri, nave etc.) A sta câtva timp într-un loc anumit (de pe traseu), așteptând suirea și coborârea pasagerilor, încărcarea și descărcarea mărfurilor etc.; p. ext. (despre oameni) a se opri câtva timp într-un loc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. stationner. DOOM
staționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 staționeáză
staționări
STAȚIONÁRE, staționări, s. f. Faptul de a staționa; oprire. [Pr.: -ți-o-] – V. staționa. DOOM
staționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. staționắrii; pl. staționắri
staționării
STAȚIONÁRE, staționări, s. f. Faptul de a staționa; oprire. [Pr.: -ți-o-] – V. staționa. DOOM
staționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. staționắrii; pl. staționắri
staționările
STAȚIONÁRE, staționări, s. f. Faptul de a staționa; oprire. [Pr.: -ți-o-] – V. staționa. DOOM
staționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. staționắrii; pl. staționắri
staționărilor
STAȚIONÁRE, staționări, s. f. Faptul de a staționa; oprire. [Pr.: -ți-o-] – V. staționa. DOOM
staționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. staționắrii; pl. staționắri
stațiune
STÁȚIE, stații, s. f. I. 1. Punct de oprire (anume amenajat) pe traseul unor vehicule publice, destinat pentru urcarea și coborârea călătorilor, a mărfurilor etc. ♦ Stație interplanetară = stație-releu ipotetică pentru zborurile cosmice, pe care navele cosmice ar putea ateriza, în drumul către alte planete, păstrându-și viteza. 2. Loc (în oraș) unde staționează unele vehicule publice (taxiuri, autobuze etc.) pentru a aștepta călătorii. 3. (Înv.) Popas, oprire. ♦ (Reg.; în ritualul Bisericii ortodoxe) Popas Scut în drum spre cimitir, pentru a se citi prohodul. II. 1. (Mai ales în forma stațiune) Ansamblu de clădiri și de instalații care servesc la îndeplinirea unor observații, operații, cercetări etc. ♦ Așezare, centru special amenajat pentru cercetări experimentale sau pentru diverse operații tehnice. ♦ Stație cosmică (sau spațială) = vehicul cosmic ori satelit artificial plasat pe o orbită în jurul Pământului, folosit de obicei pentru cercetări. 2. (În forma stațiune) Localitate în care se găsesc condiții climaterice, ape minerale etc. prielnice sănătății. III. (În forma stațiune) Poziție caracteristică a corpului (la om și la animale). [Var.: stațiúne s. f.] – Din fr. station, lat. statio, -onis. DOOM
stațiúne (climaterică, de cercetare, tehnică, anatomică) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. stațiúnii; pl. stațiúni
stațiunea
STÁȚIE, stații, s. f. I. 1. Punct de oprire (anume amenajat) pe traseul unor vehicule publice, destinat pentru urcarea și coborârea călătorilor, a mărfurilor etc. ♦ Stație interplanetară = stație-releu ipotetică pentru zborurile cosmice, pe care navele cosmice ar putea ateriza, în drumul către alte planete, păstrându-și viteza. 2. Loc (în oraș) unde staționează unele vehicule publice (taxiuri, autobuze etc.) pentru a aștepta călătorii. 3. (Înv.) Popas, oprire. ♦ (Reg.; în ritualul Bisericii ortodoxe) Popas Scut în drum spre cimitir, pentru a se citi prohodul. II. 1. (Mai ales în forma stațiune) Ansamblu de clădiri și de instalații care servesc la îndeplinirea unor observații, operații, cercetări etc. ♦ Așezare, centru special amenajat pentru cercetări experimentale sau pentru diverse operații tehnice. ♦ Stație cosmică (sau spațială) = vehicul cosmic ori satelit artificial plasat pe o orbită în jurul Pământului, folosit de obicei pentru cercetări. 2. (În forma stațiune) Localitate în care se găsesc condiții climaterice, ape minerale etc. prielnice sănătății. III. (În forma stațiune) Poziție caracteristică a corpului (la om și la animale). [Var.: stațiúne s. f.] – Din fr. station, lat. statio, -onis. DOOM
stațiúne (climaterică, de cercetare, tehnică, anatomică) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. stațiúnii; pl. stațiúni
stațiuni
STÁȚIE, stații, s. f. I. 1. Punct de oprire (anume amenajat) pe traseul unor vehicule publice, destinat pentru urcarea și coborârea călătorilor, a mărfurilor etc. ♦ Stație interplanetară = stație-releu ipotetică pentru zborurile cosmice, pe care navele cosmice ar putea ateriza, în drumul către alte planete, păstrându-și viteza. 2. Loc (în oraș) unde staționează unele vehicule publice (taxiuri, autobuze etc.) pentru a aștepta călătorii. 3. (Înv.) Popas, oprire. ♦ (Reg.; în ritualul Bisericii ortodoxe) Popas Scut în drum spre cimitir, pentru a se citi prohodul. II. 1. (Mai ales în forma stațiune) Ansamblu de clădiri și de instalații care servesc la îndeplinirea unor observații, operații, cercetări etc. ♦ Așezare, centru special amenajat pentru cercetări experimentale sau pentru diverse operații tehnice. ♦ Stație cosmică (sau spațială) = vehicul cosmic ori satelit artificial plasat pe o orbită în jurul Pământului, folosit de obicei pentru cercetări. 2. (În forma stațiune) Localitate în care se găsesc condiții climaterice, ape minerale etc. prielnice sănătății. III. (În forma stațiune) Poziție caracteristică a corpului (la om și la animale). [Var.: stațiúne s. f.] – Din fr. station, lat. statio, -onis. DOOM
stațiúne (climaterică, de cercetare, tehnică, anatomică) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. stațiúnii; pl. stațiúni
stațiunii
STÁȚIE, stații, s. f. I. 1. Punct de oprire (anume amenajat) pe traseul unor vehicule publice, destinat pentru urcarea și coborârea călătorilor, a mărfurilor etc. ♦ Stație interplanetară = stație-releu ipotetică pentru zborurile cosmice, pe care navele cosmice ar putea ateriza, în drumul către alte planete, păstrându-și viteza. 2. Loc (în oraș) unde staționează unele vehicule publice (taxiuri, autobuze etc.) pentru a aștepta călătorii. 3. (Înv.) Popas, oprire. ♦ (Reg.; în ritualul Bisericii ortodoxe) Popas Scut în drum spre cimitir, pentru a se citi prohodul. II. 1. (Mai ales în forma stațiune) Ansamblu de clădiri și de instalații care servesc la îndeplinirea unor observații, operații, cercetări etc. ♦ Așezare, centru special amenajat pentru cercetări experimentale sau pentru diverse operații tehnice. ♦ Stație cosmică (sau spațială) = vehicul cosmic ori satelit artificial plasat pe o orbită în jurul Pământului, folosit de obicei pentru cercetări. 2. (În forma stațiune) Localitate în care se găsesc condiții climaterice, ape minerale etc. prielnice sănătății. III. (În forma stațiune) Poziție caracteristică a corpului (la om și la animale). [Var.: stațiúne s. f.] – Din fr. station, lat. statio, -onis. DOOM
stațiúne (climaterică, de cercetare, tehnică, anatomică) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. stațiúnii; pl. stațiúni
stațiunile
STÁȚIE, stații, s. f. I. 1. Punct de oprire (anume amenajat) pe traseul unor vehicule publice, destinat pentru urcarea și coborârea călătorilor, a mărfurilor etc. ♦ Stație interplanetară = stație-releu ipotetică pentru zborurile cosmice, pe care navele cosmice ar putea ateriza, în drumul către alte planete, păstrându-și viteza. 2. Loc (în oraș) unde staționează unele vehicule publice (taxiuri, autobuze etc.) pentru a aștepta călătorii. 3. (Înv.) Popas, oprire. ♦ (Reg.; în ritualul Bisericii ortodoxe) Popas Scut în drum spre cimitir, pentru a se citi prohodul. II. 1. (Mai ales în forma stațiune) Ansamblu de clădiri și de instalații care servesc la îndeplinirea unor observații, operații, cercetări etc. ♦ Așezare, centru special amenajat pentru cercetări experimentale sau pentru diverse operații tehnice. ♦ Stație cosmică (sau spațială) = vehicul cosmic ori satelit artificial plasat pe o orbită în jurul Pământului, folosit de obicei pentru cercetări. 2. (În forma stațiune) Localitate în care se găsesc condiții climaterice, ape minerale etc. prielnice sănătății. III. (În forma stațiune) Poziție caracteristică a corpului (la om și la animale). [Var.: stațiúne s. f.] – Din fr. station, lat. statio, -onis. DOOM
stațiúne (climaterică, de cercetare, tehnică, anatomică) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. stațiúnii; pl. stațiúni
stațiunilor
STÁȚIE, stații, s. f. I. 1. Punct de oprire (anume amenajat) pe traseul unor vehicule publice, destinat pentru urcarea și coborârea călătorilor, a mărfurilor etc. ♦ Stație interplanetară = stație-releu ipotetică pentru zborurile cosmice, pe care navele cosmice ar putea ateriza, în drumul către alte planete, păstrându-și viteza. 2. Loc (în oraș) unde staționează unele vehicule publice (taxiuri, autobuze etc.) pentru a aștepta călătorii. 3. (Înv.) Popas, oprire. ♦ (Reg.; în ritualul Bisericii ortodoxe) Popas Scut în drum spre cimitir, pentru a se citi prohodul. II. 1. (Mai ales în forma stațiune) Ansamblu de clădiri și de instalații care servesc la îndeplinirea unor observații, operații, cercetări etc. ♦ Așezare, centru special amenajat pentru cercetări experimentale sau pentru diverse operații tehnice. ♦ Stație cosmică (sau spațială) = vehicul cosmic ori satelit artificial plasat pe o orbită în jurul Pământului, folosit de obicei pentru cercetări. 2. (În forma stațiune) Localitate în care se găsesc condiții climaterice, ape minerale etc. prielnice sănătății. III. (În forma stațiune) Poziție caracteristică a corpului (la om și la animale). [Var.: stațiúne s. f.] – Din fr. station, lat. statio, -onis. DOOM
stațiúne (climaterică, de cercetare, tehnică, anatomică) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. stațiúnii; pl. stațiúni
stea
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
stea
STEA, stele, s. f. I. 1. Corp ceresc cu lumină proprie, format dintr-o masă de gaze aflată la o temperatură foarte ridicată; (sens curent) orice corp ceresc (cu excepția Lunii) care strălucește noaptea pe bolta cerească. ◊ Steaua dimineții = Luceafărul-de-dimineață. Stea cu coadă = cometă. Stea căzătoare = meteor (2). ◊ Expr. A vedea stele verzi, se spune când cineva primește o lovitură puternică. A crede în steaua sa = a crede într-o soartă mai bună, a fi optimist. A se naște sub o stea norocoasă (sau rea) = a avea (sau a nu avea) noroc. Vai de steaua mea (sau a ta, a lui etc.) = vai de mine (sau de tine, de el etc.). ♦ (Astron.; în sintagmele) Stea hiperdensă = stea cu densitate infinit mai mare decât a celor considerate normale pe Pământ. Stea neutronică = stea de dimensiuni foarte mici, hiperdensă, al cărei nucleu este constituit dintr-un amestec de neutroni, protoni și alte particule grele. ♦ Stea călăuzitoare = idee, concepție de bază care îndrumează o acțiune, după care se orientează o activitate. ♦ Epitet dat femeii iubite. 2. Fig. Artistă celebră de cinematograf, de teatru, de operă etc.; vedetă. II. P. anal. 1. Obiect, desen etc. care are o formă asemănătoare cu aceea prin care este reprezentată în mod convențional o stea (I 1). ◊ (Ieșit din uz) Steaua Republicii Socialiste România = ordin care se conferea persoanelor cu merite deosebite în domeniul social, politic, economic. ♦ Spec. Obiect simbolizând o stea (I 1), alcătuit dintr-un disc făcut din lemn, carton etc. cu numeroase colțuri, fixat într-o coadă de lemn și frumos împodobit, cu care umblă colindătorii cu ocazia sărbătorilor de Crăciun. ◊ Cântec de stea = colind special pe care îl cântă copiii care umblă cu obiectul definit mai sus. ♦ (Tehn.) Steaua roții = parte a unei roți, între bandaj și fus. ♦ (Tipogr.) Asterisc, steluță. ♦ Pată albă de păr pe fruntea unui animal. ◊ Expr. A fi cu stea în frunte = (despre oameni) a fi (sau a se crede) mai grozav, mai deosebit decât alții. 2. Rotocol mic de grăsime care se vede plutind pe mâncare sau pe laptele fierbinte. III. Compuse: steaua-pământului = ciupercă de pământ de culoare brună, având forma unei sfere înconjurate la bază de mai multe fâșii dispuse radial (Geaster hygrometricus); stea-de-mare = (la pl.) clasă de echinoderme marine cu corpul alcătuit dintr-un disc central, de la care pornesc cinci (sau mai multe) brațe în direcție radială (Asteroidea); (și la sg.) animal din această clasă; asterie. [Var.: (pop.) steáuă s. f.] – Lat. stella. DOOM
Steáua Poláră s. propriu f., g.-d. Stélei Poláre
steag
STEAG, steaguri, s. n. 1. Drapel; fanion. ◊ Steag de domnie = baston având la capătul de sus un glob de argint și o semilună, pe care, în perioada suzeranității otomane, îl primeau de la sultan, ca semn al domniei, domnii din Țările Române. (Pop.) Steag de mire = obiect asemănător cu un steag (1), făcut din mai multe năframe de mătase și împodobit cu panglici și spice de grâu, pe care îl poartă un călăreț în fruntea alaiului care merge să aducă mireasa la casa mirelui. ◊ Expr. A duce steagul = a fi în fruntea unei acțiuni, a avea comanda, conducerea, inițiativa. A coborî steagul = a renunța la luptă; a capitula. A ține sus (sau a înălța) steagul... = a lupta cu dârzenie. A ridica (sau a scoate) steag alb = a cere pace; a se preda. 2. Fig. Doctrină, concepție, idee sau problemă importantă, care antrenează o colectivitate într-o acțiune de amploare; cauză în numele căreia luptă un grup social. 3. (În Evul Mediu, la români) Unitate militară mai mică, având drapel propriu; trupă mică de oameni înarmați – Din rus. steag. Cf. sl. stĕgŭ. DOOM
steag s. n., pl. steáguri
steagul
STEAG, steaguri, s. n. 1. Drapel; fanion. ◊ Steag de domnie = baston având la capătul de sus un glob de argint și o semilună, pe care, în perioada suzeranității otomane, îl primeau de la sultan, ca semn al domniei, domnii din Țările Române. (Pop.) Steag de mire = obiect asemănător cu un steag (1), făcut din mai multe năframe de mătase și împodobit cu panglici și spice de grâu, pe care îl poartă un călăreț în fruntea alaiului care merge să aducă mireasa la casa mirelui. ◊ Expr. A duce steagul = a fi în fruntea unei acțiuni, a avea comanda, conducerea, inițiativa. A coborî steagul = a renunța la luptă; a capitula. A ține sus (sau a înălța) steagul... = a lupta cu dârzenie. A ridica (sau a scoate) steag alb = a cere pace; a se preda. 2. Fig. Doctrină, concepție, idee sau problemă importantă, care antrenează o colectivitate într-o acțiune de amploare; cauză în numele căreia luptă un grup social. 3. (În Evul Mediu, la români) Unitate militară mai mică, având drapel propriu; trupă mică de oameni înarmați – Din rus. steag. Cf. sl. stĕgŭ. DOOM
steag s. n., pl. steáguri
steagului
STEAG, steaguri, s. n. 1. Drapel; fanion. ◊ Steag de domnie = baston având la capătul de sus un glob de argint și o semilună, pe care, în perioada suzeranității otomane, îl primeau de la sultan, ca semn al domniei, domnii din Țările Române. (Pop.) Steag de mire = obiect asemănător cu un steag (1), făcut din mai multe năframe de mătase și împodobit cu panglici și spice de grâu, pe care îl poartă un călăreț în fruntea alaiului care merge să aducă mireasa la casa mirelui. ◊ Expr. A duce steagul = a fi în fruntea unei acțiuni, a avea comanda, conducerea, inițiativa. A coborî steagul = a renunța la luptă; a capitula. A ține sus (sau a înălța) steagul... = a lupta cu dârzenie. A ridica (sau a scoate) steag alb = a cere pace; a se preda. 2. Fig. Doctrină, concepție, idee sau problemă importantă, care antrenează o colectivitate într-o acțiune de amploare; cauză în numele căreia luptă un grup social. 3. (În Evul Mediu, la români) Unitate militară mai mică, având drapel propriu; trupă mică de oameni înarmați – Din rus. steag. Cf. sl. stĕgŭ. DOOM
steag s. n., pl. steáguri
steaguri
STEAG, steaguri, s. n. 1. Drapel; fanion. ◊ Steag de domnie = baston având la capătul de sus un glob de argint și o semilună, pe care, în perioada suzeranității otomane, îl primeau de la sultan, ca semn al domniei, domnii din Țările Române. (Pop.) Steag de mire = obiect asemănător cu un steag (1), făcut din mai multe năframe de mătase și împodobit cu panglici și spice de grâu, pe care îl poartă un călăreț în fruntea alaiului care merge să aducă mireasa la casa mirelui. ◊ Expr. A duce steagul = a fi în fruntea unei acțiuni, a avea comanda, conducerea, inițiativa. A coborî steagul = a renunța la luptă; a capitula. A ține sus (sau a înălța) steagul... = a lupta cu dârzenie. A ridica (sau a scoate) steag alb = a cere pace; a se preda. 2. Fig. Doctrină, concepție, idee sau problemă importantă, care antrenează o colectivitate într-o acțiune de amploare; cauză în numele căreia luptă un grup social. 3. (În Evul Mediu, la români) Unitate militară mai mică, având drapel propriu; trupă mică de oameni înarmați – Din rus. steag. Cf. sl. stĕgŭ. DOOM
steag s. n., pl. steáguri
steagurile
STEAG, steaguri, s. n. 1. Drapel; fanion. ◊ Steag de domnie = baston având la capătul de sus un glob de argint și o semilună, pe care, în perioada suzeranității otomane, îl primeau de la sultan, ca semn al domniei, domnii din Țările Române. (Pop.) Steag de mire = obiect asemănător cu un steag (1), făcut din mai multe năframe de mătase și împodobit cu panglici și spice de grâu, pe care îl poartă un călăreț în fruntea alaiului care merge să aducă mireasa la casa mirelui. ◊ Expr. A duce steagul = a fi în fruntea unei acțiuni, a avea comanda, conducerea, inițiativa. A coborî steagul = a renunța la luptă; a capitula. A ține sus (sau a înălța) steagul... = a lupta cu dârzenie. A ridica (sau a scoate) steag alb = a cere pace; a se preda. 2. Fig. Doctrină, concepție, idee sau problemă importantă, care antrenează o colectivitate într-o acțiune de amploare; cauză în numele căreia luptă un grup social. 3. (În Evul Mediu, la români) Unitate militară mai mică, având drapel propriu; trupă mică de oameni înarmați – Din rus. steag. Cf. sl. stĕgŭ. DOOM
steag s. n., pl. steáguri
steagurilor
STEAG, steaguri, s. n. 1. Drapel; fanion. ◊ Steag de domnie = baston având la capătul de sus un glob de argint și o semilună, pe care, în perioada suzeranității otomane, îl primeau de la sultan, ca semn al domniei, domnii din Țările Române. (Pop.) Steag de mire = obiect asemănător cu un steag (1), făcut din mai multe năframe de mătase și împodobit cu panglici și spice de grâu, pe care îl poartă un călăreț în fruntea alaiului care merge să aducă mireasa la casa mirelui. ◊ Expr. A duce steagul = a fi în fruntea unei acțiuni, a avea comanda, conducerea, inițiativa. A coborî steagul = a renunța la luptă; a capitula. A ține sus (sau a înălța) steagul... = a lupta cu dârzenie. A ridica (sau a scoate) steag alb = a cere pace; a se preda. 2. Fig. Doctrină, concepție, idee sau problemă importantă, care antrenează o colectivitate într-o acțiune de amploare; cauză în numele căreia luptă un grup social. 3. (În Evul Mediu, la români) Unitate militară mai mică, având drapel propriu; trupă mică de oameni înarmați – Din rus. steag. Cf. sl. stĕgŭ. DOOM
steag s. n., pl. steáguri
steajer
STEÁJER s. n. v. steajăr. DOOM
steájăr (pop.) s. n., pl. steájăre
steajăr
STEÁJER s. n. v. steajăr. DOOM
steájăr (pop.) s. n., pl. steájăre
steajăre
STEÁJER s. n. v. steajăr. DOOM
steájăr (pop.) s. n., pl. steájăre
steajărele
STEÁJER s. n. v. steajăr. DOOM
steájăr (pop.) s. n., pl. steájăre
steajărelor
STEÁJER s. n. v. steajăr. DOOM
steájăr (pop.) s. n., pl. steájăre
steajărul
STEÁJER s. n. v. steajăr. DOOM
steájăr (pop.) s. n., pl. steájăre
steajărului
STEÁJER s. n. v. steajăr. DOOM
steájăr (pop.) s. n., pl. steájăre
steamă
STÉMĂ, steme, s. f. 1. Semn convențional distinctiv, caracteristic și simbolic, al unei țări, al unui oraș etc. sau (în orînduirile sociale bazate pe exploatare) al unei familii nobile sau al unei dinastii; emblemă, blazon. Stema Republicii Populare Romîne. ▭ Castelul în ruine domnește peste vale... și stema ce-pe-oricine să-nfrunte cuteza, Mîncată e de vînturi, de soare și de apă. MACEDONSKI, O. I 23. ♦ Fig. Caracteristică, specific. Din acele felurite colecțiuni, purtînd fiecare stema unei naționalități, nu e de tăgăduit că și literile și istoria s-au înavuțit. ODOBESCU, S. I 181. 2. (Învechit) Coroană, diademă. Din fundul lumii... Venit-au roiuri de-mpărați Cu stemă-n frunte. COȘBUC, P. I 55. Împăratul își scoase stema din cap și o puse în capul fiului său. ISPIRESCU, L. 312. Pe fruntea sa... Purtînd nu stema regească Ci marama țărănească. ALECSANDRI, P. III 593. ◊ Fig. Noaptea-și pune stema feerică, stelină. ALECSANDRI, P. A. 163. ◊ Expr. A fi cu stemă în frunte = a fi cu stea în frunte, v. stea. Inima, bat-o pustia: să fii și cu stemă-n frunte, n-o frîngi, tot degeaba. DELAVRANCEA, S. 10. 3. (Învechit) Piatră prețioasă. Stema din cununa împărătească. DELAVRANCEA, la TDRG. 4. Semn caracteristic, pată (de altă culoare), pe care o au unele animale în frunte. Împrejuru-ne s-adună Ale curții mîndre neamuri: Caii mării, albi ca spuma, Bouri nalți cu steme-n frunte. EMINESCU, O. I 101. Aduceți-mi calu-ndată, Calul meu cu stemă-n frunte, Să zbor unde Jiul plînge. BOLINTINEANU, O. 9. – Pl. și: stemate (HASDEU, I. V. 238). – Variantă: steámă (TEODORESCU, P. P. 309) s. f.
stean
STAN s. n. v. stană. DOOM
stánă s. f., g.-d. art. stánei; pl. stáne
steap
STEAP s. m. v. șteap.
steapsina
STEAPSÍNĂ s. f. Enzimă secretată de pancreas, care acționează în intestinul subțire, continuând digestia grăsimilor alimentare. [ Pr.: ste-ap-] – Din germ. Steapsin. DOOM
steapsínă (ste-ap-) s. f., g.-d. art. steapsínei
steapsine
STEAPSÍNĂ s. f. Enzimă secretată de pancreas, care acționează în intestinul subțire, continuând digestia grăsimilor alimentare. [ Pr.: ste-ap-] – Din germ. Steapsin. DOOM
steapsínă (ste-ap-) s. f., g.-d. art. steapsínei
steapsinei
STEAPSÍNĂ s. f. Enzimă secretată de pancreas, care acționează în intestinul subțire, continuând digestia grăsimilor alimentare. [ Pr.: ste-ap-] – Din germ. Steapsin. DOOM
steapsínă (ste-ap-) s. f., g.-d. art. steapsínei
steapsinele
STEAPSÍNĂ s. f. Enzimă secretată de pancreas, care acționează în intestinul subțire, continuând digestia grăsimilor alimentare. [ Pr.: ste-ap-] – Din germ. Steapsin. DOOM
steapsínă (ste-ap-) s. f., g.-d. art. steapsínei
steapsinelor
STEAPSÍNĂ s. f. Enzimă secretată de pancreas, care acționează în intestinul subțire, continuând digestia grăsimilor alimentare. [ Pr.: ste-ap-] – Din germ. Steapsin. DOOM
steapsínă (ste-ap-) s. f., g.-d. art. steapsínei
stearat
STEARÁT, stearați, s. m. Sare sau ester al acidului stearic. [Pr.: ste-a-] – Din fr. stéarate. DOOM
stearát (ste-a-) s. m., pl. stearáți
stearatul
STEARÁT, stearați, s. m. Sare sau ester al acidului stearic. [Pr.: ste-a-] – Din fr. stéarate. DOOM
stearát (ste-a-) s. m., pl. stearáți
stearatului
STEARÁT, stearați, s. m. Sare sau ester al acidului stearic. [Pr.: ste-a-] – Din fr. stéarate. DOOM
stearát (ste-a-) s. m., pl. stearáți
stearați
STEARÁT, stearați, s. m. Sare sau ester al acidului stearic. [Pr.: ste-a-] – Din fr. stéarate. DOOM
stearát (ste-a-) s. m., pl. stearáți
stearații
STEARÁT, stearați, s. m. Sare sau ester al acidului stearic. [Pr.: ste-a-] – Din fr. stéarate. DOOM
stearát (ste-a-) s. m., pl. stearáți
stearaților
STEARÁT, stearați, s. m. Sare sau ester al acidului stearic. [Pr.: ste-a-] – Din fr. stéarate. DOOM
stearát (ste-a-) s. m., pl. stearáți
stearic
STEÁRIC, stearici, adj. (În sintagma) Acid stearic = acid solid, incolor, puțin solubil în apă, care se găsește combinat cu glicerina în grăsimile animale și vegetale și care se folosește la fabricarea lumânărilor, în cosmetică etc. [Pr.: ste-a-] – Din fr. stéarique. DOOM
steáric (ste-a-) adj. m., pl. steárici
stearina
STEARÍNĂ s. f. 1. Amestec de acid stearic cu acid palmitic sau oleic, obținut din unele grăsimi solide și folosit la fabricarea lumânărilor, în industria textilă și în cea a cauciucului. 2. Ester al acidului stearic, care intră în componența grăsimilor animale și vegetale. [Pr.: ste-a-] – Din fr. stéarine. DOOM
stearínă (ste-a-) s. f., g.-d. art. stearínei
stearine
STEARÍNĂ s. f. 1. Amestec de acid stearic cu acid palmitic sau oleic, obținut din unele grăsimi solide și folosit la fabricarea lumânărilor, în industria textilă și în cea a cauciucului. 2. Ester al acidului stearic, care intră în componența grăsimilor animale și vegetale. [Pr.: ste-a-] – Din fr. stéarine. DOOM
stearínă (ste-a-) s. f., g.-d. art. stearínei
stearinei
STEARÍNĂ s. f. 1. Amestec de acid stearic cu acid palmitic sau oleic, obținut din unele grăsimi solide și folosit la fabricarea lumânărilor, în industria textilă și în cea a cauciucului. 2. Ester al acidului stearic, care intră în componența grăsimilor animale și vegetale. [Pr.: ste-a-] – Din fr. stéarine. DOOM
stearínă (ste-a-) s. f., g.-d. art. stearínei
stearpa
STERP, STEÁRPĂ, sterpi, -e, adj. 1. (Despre pământ, locuri etc.) Care nu rodește (suficient), care nu este productiv; neroditor. ♦ (Despre epoci, ani) În care pământul nu a rodit (suficient); sărac în produse ale pământului. ♦ Fig. (Despre priveliști) Fără viață, sărac, dezolant. 2. (Pop.; despre animale și plante) Steril (1). ♦ (Despre căsătorii) Din care nu au rezultat copii. 3. Fig. Care nu produce nimic, care nu dă niciun rezultat; infructuos, zadarnic, fără conținut; steril (2). – Et. nec. DOOM
sterp adj. m., pl. sterpi; f. steárpă, pl. stérpe
steatit
STEATÍT s. n. Varietate de talc, de culoare albă, gălbuie sau cenușie, cu diferite folosiri în industrie, cosmetică, la fabricarea unor obiecte decorative etc. [Pr.: ste-a-] – Din fr. stéatite, germ. Steatit. DOOM
steatít (ste-a-) s. n.
steatitul
STEATÍT s. n. Varietate de talc, de culoare albă, gălbuie sau cenușie, cu diferite folosiri în industrie, cosmetică, la fabricarea unor obiecte decorative etc. [Pr.: ste-a-] – Din fr. stéatite, germ. Steatit. DOOM
steatít (ste-a-) s. n.
steatitului
STEATÍT s. n. Varietate de talc, de culoare albă, gălbuie sau cenușie, cu diferite folosiri în industrie, cosmetică, la fabricarea unor obiecte decorative etc. [Pr.: ste-a-] – Din fr. stéatite, germ. Steatit. DOOM
steatít (ste-a-) s. n.
steato
STEATO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) grăsime”, „de grăsime”, „gras”. [Pron. ste-a-. / < fr. stéato-, it. steato-, cf. gr. stear, steatos].
steatolitic
STEATOLÍTIC, -Ă, steatolitici, -ce, adj. (Farm.; despre substanțe) Care dizolvă grăsimile. [Pr.: ste-a-] – Din fr. stéatolytique.
steatolitica
STEATOLÍTIC, -Ă, steatolitici, -ce, adj. (Farm.; despre substanțe) Care dizolvă grăsimile. [Pr.: ste-a-] – Din fr. stéatolytique.
steatolitice
STEATOLÍTIC, -Ă, steatolitici, -ce, adj. (Farm.; despre substanțe) Care dizolvă grăsimile. [Pr.: ste-a-] – Din fr. stéatolytique.
steatoliticei
STEATOLÍTIC, -Ă, steatolitici, -ce, adj. (Farm.; despre substanțe) Care dizolvă grăsimile. [Pr.: ste-a-] – Din fr. stéatolytique.
steatoliticele
STEATOLÍTIC, -Ă, steatolitici, -ce, adj. (Farm.; despre substanțe) Care dizolvă grăsimile. [Pr.: ste-a-] – Din fr. stéatolytique.
steatoliticelor
STEATOLÍTIC, -Ă, steatolitici, -ce, adj. (Farm.; despre substanțe) Care dizolvă grăsimile. [Pr.: ste-a-] – Din fr. stéatolytique.
steatolitici
STEATOLÍTIC, -Ă, steatolitici, -ce, adj. (Farm.; despre substanțe) Care dizolvă grăsimile. [Pr.: ste-a-] – Din fr. stéatolytique.
steatoliticii
STEATOLÍTIC, -Ă, steatolitici, -ce, adj. (Farm.; despre substanțe) Care dizolvă grăsimile. [Pr.: ste-a-] – Din fr. stéatolytique.
steatoliticilor
STEATOLÍTIC, -Ă, steatolitici, -ce, adj. (Farm.; despre substanțe) Care dizolvă grăsimile. [Pr.: ste-a-] – Din fr. stéatolytique.
steatoliticul
STEATOLÍTIC, -Ă, steatolitici, -ce, adj. (Farm.; despre substanțe) Care dizolvă grăsimile. [Pr.: ste-a-] – Din fr. stéatolytique.
steatoliticului
STEATOLÍTIC, -Ă, steatolitici, -ce, adj. (Farm.; despre substanțe) Care dizolvă grăsimile. [Pr.: ste-a-] – Din fr. stéatolytique.
steatoliza
STEATOLÍZĂ, steatolize, s. f. (Med.) Disoluție a grăsimilor în timpul digestiei intestinale. [Pr.: ste-a-] – Din fr. stéatolyse.
steatolize
STEATOLÍZĂ, steatolize, s. f. (Med.) Disoluție a grăsimilor în timpul digestiei intestinale. [Pr.: ste-a-] – Din fr. stéatolyse.
steatolizei
STEATOLÍZĂ, steatolize, s. f. (Med.) Disoluție a grăsimilor în timpul digestiei intestinale. [Pr.: ste-a-] – Din fr. stéatolyse.
steatolizele
STEATOLÍZĂ, steatolize, s. f. (Med.) Disoluție a grăsimilor în timpul digestiei intestinale. [Pr.: ste-a-] – Din fr. stéatolyse.
steatolizelor
STEATOLÍZĂ, steatolize, s. f. (Med.) Disoluție a grăsimilor în timpul digestiei intestinale. [Pr.: ste-a-] – Din fr. stéatolyse.
steatom
STEATÓM s.n. (Med.) Lipom. [Pl. -oame. / < fr. stéatome].
steatonecroza
STEATONECRÓZĂ, steatonecroze, s. f. (Med.) Necroză a țesutului gras. [Pr.: ste-a-] – Din fr. stéatonécrose.
steatonecroze
STEATONECRÓZĂ, steatonecroze, s. f. (Med.) Necroză a țesutului gras. [Pr.: ste-a-] – Din fr. stéatonécrose.
steatonecrozei
STEATONECRÓZĂ, steatonecroze, s. f. (Med.) Necroză a țesutului gras. [Pr.: ste-a-] – Din fr. stéatonécrose.
steatonecrozele
STEATONECRÓZĂ, steatonecroze, s. f. (Med.) Necroză a țesutului gras. [Pr.: ste-a-] – Din fr. stéatonécrose.
steatonecrozelor
STEATONECRÓZĂ, steatonecroze, s. f. (Med.) Necroză a țesutului gras. [Pr.: ste-a-] – Din fr. stéatonécrose.
steatopig
STEATOPÍG, -Ă adj. (Med.; mai ales despre femei) Care prezintă steatopigie. [< fr. stéatopyge].
steatopigie
STEATOPIGÍE s.f. (Med.) Depunere abundentă de grăsime în regiunea sacro-fesieră, caracteristică mai ales la femei. [< fr. stéatopygie].
steatoza
STEATÓZĂ, steatoze, s. f. Degenerare a unui țesut sau organ provocată de invadarea lui cu grăsimi. [Pr.: ste-a-] – Din fr. stéatose. DOOM
steatóză (ste-a-) s. f., g.-d. art. steatózei; pl. steatóze
steatoze
STEATÓZĂ, steatoze, s. f. Degenerare a unui țesut sau organ provocată de invadarea lui cu grăsimi. [Pr.: ste-a-] – Din fr. stéatose. DOOM
steatóză (ste-a-) s. f., g.-d. art. steatózei; pl. steatóze
steatozei
STEATÓZĂ, steatoze, s. f. Degenerare a unui țesut sau organ provocată de invadarea lui cu grăsimi. [Pr.: ste-a-] – Din fr. stéatose. DOOM
steatóză (ste-a-) s. f., g.-d. art. steatózei; pl. steatóze
steatozele
STEATÓZĂ, steatoze, s. f. Degenerare a unui țesut sau organ provocată de invadarea lui cu grăsimi. [Pr.: ste-a-] – Din fr. stéatose. DOOM
steatóză (ste-a-) s. f., g.-d. art. steatózei; pl. steatóze
steatozelor
STEATÓZĂ, steatoze, s. f. Degenerare a unui țesut sau organ provocată de invadarea lui cu grăsimi. [Pr.: ste-a-] – Din fr. stéatose. DOOM
steatóză (ste-a-) s. f., g.-d. art. steatózei; pl. steatóze
steaua
STEA, stele, s. f. I. 1. Corp ceresc cu lumină proprie, format dintr-o masă de gaze aflată la o temperatură foarte ridicată; (sens curent) orice corp ceresc (cu excepția Lunii) care strălucește noaptea pe bolta cerească. ◊ Steaua dimineții = Luceafărul-de-dimineață. Stea cu coadă = cometă. Stea căzătoare = meteor (2). ◊ Expr. A vedea stele verzi, se spune când cineva primește o lovitură puternică. A crede în steaua sa = a crede într-o soartă mai bună, a fi optimist. A se naște sub o stea norocoasă (sau rea) = a avea (sau a nu avea) noroc. Vai de steaua mea (sau a ta, a lui etc.) = vai de mine (sau de tine, de el etc.). ♦ (Astron.; în sintagmele) Stea hiperdensă = stea cu densitate infinit mai mare decât a celor considerate normale pe Pământ. Stea neutronică = stea de dimensiuni foarte mici, hiperdensă, al cărei nucleu este constituit dintr-un amestec de neutroni, protoni și alte particule grele. ♦ Stea călăuzitoare = idee, concepție de bază care îndrumează o acțiune, după care se orientează o activitate. ♦ Epitet dat femeii iubite. 2. Fig. Artistă celebră de cinematograf, de teatru, de operă etc.; vedetă. II. P. anal. 1. Obiect, desen etc. care are o formă asemănătoare cu aceea prin care este reprezentată în mod convențional o stea (I 1). ◊ (Ieșit din uz) Steaua Republicii Socialiste România = ordin care se conferea persoanelor cu merite deosebite în domeniul social, politic, economic. ♦ Spec. Obiect simbolizând o stea (I 1), alcătuit dintr-un disc făcut din lemn, carton etc. cu numeroase colțuri, fixat într-o coadă de lemn și frumos împodobit, cu care umblă colindătorii cu ocazia sărbătorilor de Crăciun. ◊ Cântec de stea = colind special pe care îl cântă copiii care umblă cu obiectul definit mai sus. ♦ (Tehn.) Steaua roții = parte a unei roți, între bandaj și fus. ♦ (Tipogr.) Asterisc, steluță. ♦ Pată albă de păr pe fruntea unui animal. ◊ Expr. A fi cu stea în frunte = (despre oameni) a fi (sau a se crede) mai grozav, mai deosebit decât alții. 2. Rotocol mic de grăsime care se vede plutind pe mâncare sau pe laptele fierbinte. III. Compuse: steaua-pământului = ciupercă de pământ de culoare brună, având forma unei sfere înconjurate la bază de mai multe fâșii dispuse radial (Geaster hygrometricus); stea-de-mare = (la pl.) clasă de echinoderme marine cu corpul alcătuit dintr-un disc central, de la care pornesc cinci (sau mai multe) brațe în direcție radială (Asteroidea); (și la sg.) animal din această clasă; asterie. [Var.: (pop.) steáuă s. f.] – Lat. stella. DOOM
Steáua Poláră s. propriu f., g.-d. Stélei Poláre
steavă
STEÁVĂ s. f. v. stavă.
stează
STEÁZĂ, steze, s. f. Piuă (1).
stebla
STÉBLĂ, steble, s. f. (Pop.) Tulpină; lujer; ramură. ♦ Mănunchi. – Din sl. stĭblĭ. DOOM
stéblă (pop.) (ste-blă) s. f., g.-d. art. stéblei; pl. stéble
steble
STÉBLĂ, steble, s. f. (Pop.) Tulpină; lujer; ramură. ♦ Mănunchi. – Din sl. stĭblĭ. DOOM
stéblă (pop.) (ste-blă) s. f., g.-d. art. stéblei; pl. stéble
steblei
STÉBLĂ, steble, s. f. (Pop.) Tulpină; lujer; ramură. ♦ Mănunchi. – Din sl. stĭblĭ. DOOM
stéblă (pop.) (ste-blă) s. f., g.-d. art. stéblei; pl. stéble
steblele
STÉBLĂ, steble, s. f. (Pop.) Tulpină; lujer; ramură. ♦ Mănunchi. – Din sl. stĭblĭ. DOOM
stéblă (pop.) (ste-blă) s. f., g.-d. art. stéblei; pl. stéble
steblelor
STÉBLĂ, steble, s. f. (Pop.) Tulpină; lujer; ramură. ♦ Mănunchi. – Din sl. stĭblĭ. DOOM
stéblă (pop.) (ste-blă) s. f., g.-d. art. stéblei; pl. stéble
stebluța
STEBLÚȚĂ, stebluțe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui steblă. – Steblă + suf. -uță. DOOM
steblúță (pop.) (ste-blu-) s. f., g.-d. art. steblúței; pl. steblúțe
stebluțe
STEBLÚȚĂ, stebluțe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui steblă. – Steblă + suf. -uță. DOOM
steblúță (pop.) (ste-blu-) s. f., g.-d. art. steblúței; pl. steblúțe
stebluței
STEBLÚȚĂ, stebluțe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui steblă. – Steblă + suf. -uță. DOOM
steblúță (pop.) (ste-blu-) s. f., g.-d. art. steblúței; pl. steblúțe
stebluțele
STEBLÚȚĂ, stebluțe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui steblă. – Steblă + suf. -uță. DOOM
steblúță (pop.) (ste-blu-) s. f., g.-d. art. steblúței; pl. steblúțe
stebluțelor
STEBLÚȚĂ, stebluțe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui steblă. – Steblă + suf. -uță. DOOM
steblúță (pop.) (ste-blu-) s. f., g.-d. art. steblúței; pl. steblúțe
stechio
STOICHIO- v. stechio-.
stechiologie
STECHIOLOGÍE s.f. Disciplină care studiază raporturile dintre volumele și greutățile corpurilor. [Pron. -chi-o-, gen. -iei, var. stoechiologie, stoichiologie s.f. / < fr. stoechiologie, cf. gr. stoicheion – element, logos – știință].
stechiometric
STECHIOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la stechiometrie. ◊ Calcul stechiometric = calcul pentru stabilirea echivalentului chimic al unui element dintr-o reacție, cunoscându-se cel al altui element din acea reacție. [Pron. -chi-o-, var. stoechiometric, -ă, stoichiometric, -ă adj. / < fr. stoechiométrique].
stechiometrie
STECHIOMETRÍE s.f. Parte a chimiei care se ocupă cu studiul raporturilor cantitative dintre substanțele care intră în compoziția elementelor. [Pron. -chi-o-, gen. -iei, var. stoechiometrie, stoichiometrie s.f. / < fr. stoechiométrie, cf. gr. stoicheion – element, metron – măsură].
stecli
STICLÍ, sticlesc, vb. IV. Intranz. A luci (ca sticla), a sclipi, a scânteia. ♦ (Despre ochi, privire) A străluci, a scăpăra (de bucurie, de plăcere). ◊ Expr. A-i sticli cuiva ochii (pe undeva) = a fi, a se găsi, a trăi (undeva). ♦ Tranz. A aținti, a pironi, a fixa ochii. [Var.: (înv. și reg.) steclí vb. IV] – Din sticlă. DOOM
sticlí (a ~) (sti-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sticlésc, imperf. 3 sg. sticleá; conj. prez. 3 să sticleáscă
steclire
STECLÍ vb. IV v. sticli.
steclit
STICLÍT, -Ă, sticliți, -te, adj. (Despre ochi) Cu privirea fixă (și strălucitoare); pironit, ațintit. [Var.: (înv. și reg.) steclít, -ă adj.] – V. sticli.
stecluit
STICLUÍT, -Ă, sticluiți, -te, adj. (Despre ferestre) Cu geamuri. (Atestat în forma stecluit) Aveți parte de curți nalte, luminate, văruite, șindrilite și cu ferești stecluite. ALECSANDRI, P. P. 391. – Variantă: (Mold.) stecluít, -ă adj.
stecluță
STICLÚȚĂ, sticluțe, s. f. Diminutiv al lui sticlă (II); sticlișoară, sticluliță. [Var.: (reg.) steclúță s. f.] – Sticlă + suf. -uță. DOOM
sticlúță (sti-clu-) s. f., g.-d. art. sticlúței; pl. sticlúțe
steclă
STÉCLĂ s. f. v. sticlă. DOOM
stíclă (sti-clă) s. f., g.-d. art. stíclei; (obiecte) pl. stícle
steeplechase
STEEPLE-CHASE s.n. Cursă hipică cu obstacole naturale și artificiale. [Pron. stipl-ceis. / < engl. , fr., it. steeple-chase]. DOOM
!steeplechase (angl.) [pron. stípălceis] (stee-ple-chase) s. n., art. steeplechase-ul
stefanian
STEFANIÁN s.n. (Geol.) Etajul superior al carboniferului de facies continental. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. stéphanien, cf. Saint-Étienne – bazin carbonifer în Franța]. DOOM
stefanián2 (-ni-an) s. n.
stefaniana
STEFANIÁN s.n. (Geol.) Etajul superior al carboniferului de facies continental. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. stéphanien, cf. Saint-Étienne – bazin carbonifer în Franța]. DOOM
stefanián2 (-ni-an) s. n.
stefanianul
STEFANIÁN s.n. (Geol.) Etajul superior al carboniferului de facies continental. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. stéphanien, cf. Saint-Étienne – bazin carbonifer în Franța]. DOOM
stefanián2 (-ni-an) s. n.
stefanianului
STEFANIÁN s.n. (Geol.) Etajul superior al carboniferului de facies continental. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. stéphanien, cf. Saint-Étienne – bazin carbonifer în Franța]. DOOM
stefanián2 (-ni-an) s. n.
stefaniene
STEFANIÁN s.n. (Geol.) Etajul superior al carboniferului de facies continental. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. stéphanien, cf. Saint-Étienne – bazin carbonifer în Franța]. DOOM
stefanián2 (-ni-an) s. n.
stefanienei
STEFANIÁN s.n. (Geol.) Etajul superior al carboniferului de facies continental. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. stéphanien, cf. Saint-Étienne – bazin carbonifer în Franța]. DOOM
stefanián2 (-ni-an) s. n.
stefanienele
STEFANIÁN s.n. (Geol.) Etajul superior al carboniferului de facies continental. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. stéphanien, cf. Saint-Étienne – bazin carbonifer în Franța]. DOOM
stefanián2 (-ni-an) s. n.
stefanienelor
STEFANIÁN s.n. (Geol.) Etajul superior al carboniferului de facies continental. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. stéphanien, cf. Saint-Étienne – bazin carbonifer în Franța]. DOOM
stefanián2 (-ni-an) s. n.
stefanieni
STEFANIÁN s.n. (Geol.) Etajul superior al carboniferului de facies continental. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. stéphanien, cf. Saint-Étienne – bazin carbonifer în Franța]. DOOM
stefanián2 (-ni-an) s. n.
stefanienii
STEFANIÁN s.n. (Geol.) Etajul superior al carboniferului de facies continental. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. stéphanien, cf. Saint-Étienne – bazin carbonifer în Franța]. DOOM
stefanián2 (-ni-an) s. n.
stefanienilor
STEFANIÁN s.n. (Geol.) Etajul superior al carboniferului de facies continental. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. stéphanien, cf. Saint-Étienne – bazin carbonifer în Franța]. DOOM
stefanián2 (-ni-an) s. n.
stefanit
STEFANÍT s. n. Sulfură dublă naturală de stibiu și argint. – Din fr. stéphanite. DOOM
stefanít s. n.
stegar
STEGÁR, stegari, s. m. 1. Purtătorul steagului unei unități militare; portdrapel. 2. Persoană care poartă steagul la nuntă, la jocul călușarilor etc. 3. Fig. Persoană care se află în fruntea luptătorilor pentru o cauză; p. gener. conducător, îndrumător. – Steag + suf. -ar. DOOM
stegár s. m., pl. stegári
stegare
STEGÁR, stegari, s. m. 1. Purtătorul steagului unei unități militare; portdrapel. 2. Persoană care poartă steagul la nuntă, la jocul călușarilor etc. 3. Fig. Persoană care se află în fruntea luptătorilor pentru o cauză; p. gener. conducător, îndrumător. – Steag + suf. -ar. DOOM
stegár s. m., pl. stegári
stegari
STEGÁR, stegari, s. m. 1. Purtătorul steagului unei unități militare; portdrapel. 2. Persoană care poartă steagul la nuntă, la jocul călușarilor etc. 3. Fig. Persoană care se află în fruntea luptătorilor pentru o cauză; p. gener. conducător, îndrumător. – Steag + suf. -ar. DOOM
stegár s. m., pl. stegári
stegarii
STEGÁR, stegari, s. m. 1. Purtătorul steagului unei unități militare; portdrapel. 2. Persoană care poartă steagul la nuntă, la jocul călușarilor etc. 3. Fig. Persoană care se află în fruntea luptătorilor pentru o cauză; p. gener. conducător, îndrumător. – Steag + suf. -ar. DOOM
stegár s. m., pl. stegári
stegarilor
STEGÁR, stegari, s. m. 1. Purtătorul steagului unei unități militare; portdrapel. 2. Persoană care poartă steagul la nuntă, la jocul călușarilor etc. 3. Fig. Persoană care se află în fruntea luptătorilor pentru o cauză; p. gener. conducător, îndrumător. – Steag + suf. -ar. DOOM
stegár s. m., pl. stegári
stegarul
STEGÁR, stegari, s. m. 1. Purtătorul steagului unei unități militare; portdrapel. 2. Persoană care poartă steagul la nuntă, la jocul călușarilor etc. 3. Fig. Persoană care se află în fruntea luptătorilor pentru o cauză; p. gener. conducător, îndrumător. – Steag + suf. -ar. DOOM
stegár s. m., pl. stegári
stegarule
STEGÁR, stegari, s. m. 1. Purtătorul steagului unei unități militare; portdrapel. 2. Persoană care poartă steagul la nuntă, la jocul călușarilor etc. 3. Fig. Persoană care se află în fruntea luptătorilor pentru o cauză; p. gener. conducător, îndrumător. – Steag + suf. -ar. DOOM
stegár s. m., pl. stegári
stegarului
STEGÁR, stegari, s. m. 1. Purtătorul steagului unei unități militare; portdrapel. 2. Persoană care poartă steagul la nuntă, la jocul călușarilor etc. 3. Fig. Persoană care se află în fruntea luptătorilor pentru o cauză; p. gener. conducător, îndrumător. – Steag + suf. -ar. DOOM
stegár s. m., pl. stegári
stegie
-STEGÍE Element secund de compunere savantă cu semnificația „acoperiș”, „acoperământ”, „capac”. [< fr. -stégie, cf. gr. stegos].
stegiș
STEGÍȘ, stegiși, s. m. (Regional) Stegar (2). Capătă... stegișul și lăutarii separat cîte o pogace. MARIAN, NU. 663.
stego
STEGO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „acoperământ”, „acoperiș”. [< fr. stégo-, it. stego-, cf. gr. stegos].
stegocefal
STEGOCEFÁL, stegocefali, s. m. (La pl.) Ordin de amfibieni fosili cu craniul acoperit de plăci osoase, cu coloana vertebrală alcătuită din vertebre biconcave; (și la sg.) animal care aparține acestui ordin. – Din fr. stégocéphale. DOOM
stegocefál s. m., pl. stegocefáli
stegocefali
STEGOCEFÁL, stegocefali, s. m. (La pl.) Ordin de amfibieni fosili cu craniul acoperit de plăci osoase, cu coloana vertebrală alcătuită din vertebre biconcave; (și la sg.) animal care aparține acestui ordin. – Din fr. stégocéphale. DOOM
stegocefál s. m., pl. stegocefáli
stegocefalii
STEGOCEFÁL, stegocefali, s. m. (La pl.) Ordin de amfibieni fosili cu craniul acoperit de plăci osoase, cu coloana vertebrală alcătuită din vertebre biconcave; (și la sg.) animal care aparține acestui ordin. – Din fr. stégocéphale. DOOM
stegocefál s. m., pl. stegocefáli
stegocefalilor
STEGOCEFÁL, stegocefali, s. m. (La pl.) Ordin de amfibieni fosili cu craniul acoperit de plăci osoase, cu coloana vertebrală alcătuită din vertebre biconcave; (și la sg.) animal care aparține acestui ordin. – Din fr. stégocéphale. DOOM
stegocefál s. m., pl. stegocefáli
stegocefalul
STEGOCEFÁL, stegocefali, s. m. (La pl.) Ordin de amfibieni fosili cu craniul acoperit de plăci osoase, cu coloana vertebrală alcătuită din vertebre biconcave; (și la sg.) animal care aparține acestui ordin. – Din fr. stégocéphale. DOOM
stegocefál s. m., pl. stegocefáli
stegocefalului
STEGOCEFÁL, stegocefali, s. m. (La pl.) Ordin de amfibieni fosili cu craniul acoperit de plăci osoase, cu coloana vertebrală alcătuită din vertebre biconcave; (și la sg.) animal care aparține acestui ordin. – Din fr. stégocéphale. DOOM
stegocefál s. m., pl. stegocefáli
stegodon
STEGODÓN s.m. Mamifer fosil având caractere de trecere de la mastodont la elefant. [< fr. stégodon, cf. gr. stegos – acoperiș, odous – dinte].
stegodoni
STEGODÓN s.m. Mamifer fosil având caractere de trecere de la mastodont la elefant. [< fr. stégodon, cf. gr. stegos – acoperiș, odous – dinte].
stegodonii
STEGODÓN s.m. Mamifer fosil având caractere de trecere de la mastodont la elefant. [< fr. stégodon, cf. gr. stegos – acoperiș, odous – dinte].
stegodonilor
STEGODÓN s.m. Mamifer fosil având caractere de trecere de la mastodont la elefant. [< fr. stégodon, cf. gr. stegos – acoperiș, odous – dinte].
stegodonul
STEGODÓN s.m. Mamifer fosil având caractere de trecere de la mastodont la elefant. [< fr. stégodon, cf. gr. stegos – acoperiș, odous – dinte].
stegodonului
STEGODÓN s.m. Mamifer fosil având caractere de trecere de la mastodont la elefant. [< fr. stégodon, cf. gr. stegos – acoperiș, odous – dinte].
stegozaur
STEGOZÁUR, stegozauri, s. m. (La pl.) Gen de reptile gigantice fosile cu capul foarte mic, cu o creastă compusă din două serii de plăci verticale osoase pe spate și cu două serii de spini pe coadă (Stegosaurus); (și la sg.) reptilă din acest gen. – Din fr. stégosaure. DOOM
stegozáur (-za-ur) s. m., pl. stegozáuri
stegozauri
STEGOZÁUR, stegozauri, s. m. (La pl.) Gen de reptile gigantice fosile cu capul foarte mic, cu o creastă compusă din două serii de plăci verticale osoase pe spate și cu două serii de spini pe coadă (Stegosaurus); (și la sg.) reptilă din acest gen. – Din fr. stégosaure. DOOM
stegozáur (-za-ur) s. m., pl. stegozáuri
stegozaurii
STEGOZÁUR, stegozauri, s. m. (La pl.) Gen de reptile gigantice fosile cu capul foarte mic, cu o creastă compusă din două serii de plăci verticale osoase pe spate și cu două serii de spini pe coadă (Stegosaurus); (și la sg.) reptilă din acest gen. – Din fr. stégosaure. DOOM
stegozáur (-za-ur) s. m., pl. stegozáuri
stegozaurilor
STEGOZÁUR, stegozauri, s. m. (La pl.) Gen de reptile gigantice fosile cu capul foarte mic, cu o creastă compusă din două serii de plăci verticale osoase pe spate și cu două serii de spini pe coadă (Stegosaurus); (și la sg.) reptilă din acest gen. – Din fr. stégosaure. DOOM
stegozáur (-za-ur) s. m., pl. stegozáuri
stegozaurul
STEGOZÁUR, stegozauri, s. m. (La pl.) Gen de reptile gigantice fosile cu capul foarte mic, cu o creastă compusă din două serii de plăci verticale osoase pe spate și cu două serii de spini pe coadă (Stegosaurus); (și la sg.) reptilă din acest gen. – Din fr. stégosaure. DOOM
stegozáur (-za-ur) s. m., pl. stegozáuri
stegozaurului
STEGOZÁUR, stegozauri, s. m. (La pl.) Gen de reptile gigantice fosile cu capul foarte mic, cu o creastă compusă din două serii de plăci verticale osoase pe spate și cu două serii de spini pe coadă (Stegosaurus); (și la sg.) reptilă din acest gen. – Din fr. stégosaure. DOOM
stegozáur (-za-ur) s. m., pl. stegozáuri
steguleț
STEGULÉȚ, stegulețe, s. n. Diminutiv al lui steag (1); steag mic, folosit la pavoazări, la ceremonii etc. – Steag + suf. -uleț. DOOM
steguléț s. n., pl. steguléțe
stegulețe
STEGULÉȚ, stegulețe, s. n. Diminutiv al lui steag (1); steag mic, folosit la pavoazări, la ceremonii etc. – Steag + suf. -uleț. DOOM
steguléț s. n., pl. steguléțe
stegulețele
STEGULÉȚ, stegulețe, s. n. Diminutiv al lui steag (1); steag mic, folosit la pavoazări, la ceremonii etc. – Steag + suf. -uleț. DOOM
steguléț s. n., pl. steguléțe
stegulețelor
STEGULÉȚ, stegulețe, s. n. Diminutiv al lui steag (1); steag mic, folosit la pavoazări, la ceremonii etc. – Steag + suf. -uleț. DOOM
steguléț s. n., pl. steguléțe
stegulețul
STEGULÉȚ, stegulețe, s. n. Diminutiv al lui steag (1); steag mic, folosit la pavoazări, la ceremonii etc. – Steag + suf. -uleț. DOOM
steguléț s. n., pl. steguléțe
stegulețului
STEGULÉȚ, stegulețe, s. n. Diminutiv al lui steag (1); steag mic, folosit la pavoazări, la ceremonii etc. – Steag + suf. -uleț. DOOM
steguléț s. n., pl. steguléțe
stegărel
STEGĂREL, stegărele, s. n. (Popular, rar) Steguleț. Iar în nouă vădurele Sînt cam nouă corăbiele Și stegari cu stegărele. TEODORESCU, P. P. 52.
stei
STEI, steiuri, s. n. Colț (ascuțit) de stâncă. ♦ (Rar) Bolovan de piatră, de sare etc. – Cf. sb. stenje. DOOM
stei s. n., pl. stéiuri
steie
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
steiul
STEI, steiuri, s. n. Colț (ascuțit) de stâncă. ♦ (Rar) Bolovan de piatră, de sare etc. – Cf. sb. stenje. DOOM
stei s. n., pl. stéiuri
steiului
STEI, steiuri, s. n. Colț (ascuțit) de stâncă. ♦ (Rar) Bolovan de piatră, de sare etc. – Cf. sb. stenje. DOOM
stei s. n., pl. stéiuri
steiuri
STEI, steiuri, s. n. Colț (ascuțit) de stâncă. ♦ (Rar) Bolovan de piatră, de sare etc. – Cf. sb. stenje. DOOM
stei s. n., pl. stéiuri
steiurile
STEI, steiuri, s. n. Colț (ascuțit) de stâncă. ♦ (Rar) Bolovan de piatră, de sare etc. – Cf. sb. stenje. DOOM
stei s. n., pl. stéiuri
steiurilor
STEI, steiuri, s. n. Colț (ascuțit) de stâncă. ♦ (Rar) Bolovan de piatră, de sare etc. – Cf. sb. stenje. DOOM
stei s. n., pl. stéiuri
steișoară
STELIȘOÁRĂ, stelișoare, s. f. 1. Steluță (I). [Unele bețișoare] se lasă simple, altele se pun în formă de... stelișoare ale căror raze asemenea se încarcă cu strafide și smochine. MARIAN, Î. 166. 2. (Bot.) Steliță. Iată frageda sulcină, stelișoare, blînde nalbe Urmărind pe busuiocul iubitor de sînuri albe. ALECSANDRI, P. A. 125. – Variantă: (regional) steișoáră (ȘEZ. IX 30) s. f.
stejar
STEJÁR, stejari, s. m. (La pl.) Specie de arbori înalți cu tulpina dreaptă, cu coroana largă, cu frunzele adânc crestate, cu florile dispuse în amenți, cu lemnul rezistent și dur, al căror fruct este ghinda (Quercus); (și la sg.) arbore din acest gen. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus. – Cf. bg. stežer. DOOM
!núcă-de-stejár (gogoașă de ristic) s. f., g.-d. art. núcii-de-stejár; pl. nuci-de-stejár
stejari
STEJÁR, stejari, s. m. (La pl.) Specie de arbori înalți cu tulpina dreaptă, cu coroana largă, cu frunzele adânc crestate, cu florile dispuse în amenți, cu lemnul rezistent și dur, al căror fruct este ghinda (Quercus); (și la sg.) arbore din acest gen. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus. – Cf. bg. stežer. DOOM
!núcă-de-stejár (gogoașă de ristic) s. f., g.-d. art. núcii-de-stejár; pl. nuci-de-stejár
stejarii
STEJÁR, stejari, s. m. (La pl.) Specie de arbori înalți cu tulpina dreaptă, cu coroana largă, cu frunzele adânc crestate, cu florile dispuse în amenți, cu lemnul rezistent și dur, al căror fruct este ghinda (Quercus); (și la sg.) arbore din acest gen. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus. – Cf. bg. stežer. DOOM
!núcă-de-stejár (gogoașă de ristic) s. f., g.-d. art. núcii-de-stejár; pl. nuci-de-stejár
stejarilor
STEJÁR, stejari, s. m. (La pl.) Specie de arbori înalți cu tulpina dreaptă, cu coroana largă, cu frunzele adânc crestate, cu florile dispuse în amenți, cu lemnul rezistent și dur, al căror fruct este ghinda (Quercus); (și la sg.) arbore din acest gen. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus. – Cf. bg. stežer. DOOM
!núcă-de-stejár (gogoașă de ristic) s. f., g.-d. art. núcii-de-stejár; pl. nuci-de-stejár
stejarul
STEJÁR, stejari, s. m. (La pl.) Specie de arbori înalți cu tulpina dreaptă, cu coroana largă, cu frunzele adânc crestate, cu florile dispuse în amenți, cu lemnul rezistent și dur, al căror fruct este ghinda (Quercus); (și la sg.) arbore din acest gen. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus. – Cf. bg. stežer. DOOM
!núcă-de-stejár (gogoașă de ristic) s. f., g.-d. art. núcii-de-stejár; pl. nuci-de-stejár
stejarului
STEJÁR, stejari, s. m. (La pl.) Specie de arbori înalți cu tulpina dreaptă, cu coroana largă, cu frunzele adânc crestate, cu florile dispuse în amenți, cu lemnul rezistent și dur, al căror fruct este ghinda (Quercus); (și la sg.) arbore din acest gen. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus. – Cf. bg. stežer. DOOM
!núcă-de-stejár (gogoașă de ristic) s. f., g.-d. art. núcii-de-stejár; pl. nuci-de-stejár
stejeraș
STEJERÁȘ s. m. v. stejăraș.
stejerel
STEJERÉL s. m. v. stejărel. DOOM
stejărél s. m., pl. stejăréi, art. stejăréii
stejeriș
STEJERÍȘ s. n. v. stejăriș. DOOM
stejăríș s. n., pl. stejăríșuri
stejeriște
STEJERÍȘTE s. f. v. stejăriște. DOOM
stejăríște (pop.) s. f., g.-d. art. stejăríștii
steji
stejí (-jésc, -ít), vb. – A grăbi, a zori. – Var. stăji. Sl. sŭtęzati (Tiktin). – Înv. și Trans. – Der. steje, s. f. (înv., grabă).
stejire
stejí (-jésc, -ít), vb. – A grăbi, a zori. – Var. stăji. Sl. sŭtęzati (Tiktin). – Înv. și Trans. – Der. steje, s. f. (înv., grabă).
stejit
stejí (-jésc, -ít), vb. – A grăbi, a zori. – Var. stăji. Sl. sŭtęzati (Tiktin). – Înv. și Trans. – Der. steje, s. f. (înv., grabă).
stejăraș
STEJĂRÁȘ, stejărași, s. m. (Rar) Stejărel. – Stejar + suf. -aș. DOOM
stejăráș (rar) s. m., pl. stejăráși
stejărași
STEJĂRÁȘ, stejărași, s. m. (Rar) Stejărel. – Stejar + suf. -aș. DOOM
stejăráș (rar) s. m., pl. stejăráși
stejărașii
STEJĂRÁȘ, stejărași, s. m. (Rar) Stejărel. – Stejar + suf. -aș. DOOM
stejăráș (rar) s. m., pl. stejăráși
stejărașilor
STEJĂRÁȘ, stejărași, s. m. (Rar) Stejărel. – Stejar + suf. -aș. DOOM
stejăráș (rar) s. m., pl. stejăráși
stejărașul
STEJĂRÁȘ, stejărași, s. m. (Rar) Stejărel. – Stejar + suf. -aș. DOOM
stejăráș (rar) s. m., pl. stejăráși
stejărașului
STEJĂRÁȘ, stejărași, s. m. (Rar) Stejărel. – Stejar + suf. -aș. DOOM
stejăráș (rar) s. m., pl. stejăráși
stejărei
STEJERÉL s. m. v. stejărel. DOOM
stejărél s. m., pl. stejăréi, art. stejăréii
stejăreii
STEJERÉL s. m. v. stejărel. DOOM
stejărél s. m., pl. stejăréi, art. stejăréii
stejăreilor
STEJERÉL s. m. v. stejărel. DOOM
stejărél s. m., pl. stejăréi, art. stejăréii
stejărel
STEJERÉL s. m. v. stejărel. DOOM
stejărél s. m., pl. stejăréi, art. stejăréii
stejărelul
STEJERÉL s. m. v. stejărel. DOOM
stejărél s. m., pl. stejăréi, art. stejăréii
stejărelului
STEJERÉL s. m. v. stejărel. DOOM
stejărél s. m., pl. stejăréi, art. stejăréii
stejăriș
STEJERÍȘ s. n. v. stejăriș. DOOM
stejăríș s. n., pl. stejăríșuri
stejăriște
STEJERÍȘTE s. f. v. stejăriște. DOOM
stejăríște (pop.) s. f., g.-d. art. stejăríștii
stejăriștea
STEJERÍȘTE s. f. v. stejăriște. DOOM
stejăríște (pop.) s. f., g.-d. art. stejăríștii
stejăriști
STEJERÍȘTE s. f. v. stejăriște. DOOM
stejăríște (pop.) s. f., g.-d. art. stejăríștii
stejăriștii
STEJERÍȘTE s. f. v. stejăriște. DOOM
stejăríște (pop.) s. f., g.-d. art. stejăríștii
stejărișul
STEJERÍȘ s. n. v. stejăriș. DOOM
stejăríș s. n., pl. stejăríșuri
stejărișului
STEJERÍȘ s. n. v. stejăriș. DOOM
stejăríș s. n., pl. stejăríșuri
stejărișuri
STEJERÍȘ s. n. v. stejăriș. DOOM
stejăríș s. n., pl. stejăríșuri
stejărișurile
STEJERÍȘ s. n. v. stejăriș. DOOM
stejăríș s. n., pl. stejăríșuri
stejărișurilor
STEJERÍȘ s. n. v. stejăriș. DOOM
stejăríș s. n., pl. stejăríșuri
stel
STEL, steluri, s. n. (Bot.) Cilindru (4) central. – Din germ. Stele.
stela
STÉLĂ, stele, s. f. (În Antichitate) Mic monument comemorativ sau funerar, în formă de coloană sau de pilastru, alcătuit dintr-un singur bloc de piatră și purtând de obicei inscripții sau sculpturi. – Din fr. stèle. DOOM
stélă s. f., g.-d. art. stélei; pl. stéle
stelaj
STELÁJ, stelaje, s. n. Mobilă formată din rafturi suprapuse, pe care se pot așeza cărți sau alte obiecte; etajeră. – Din germ. Stellage. DOOM
steláj s. n., pl. steláje
stelaje
STELÁJ, stelaje, s. n. Mobilă formată din rafturi suprapuse, pe care se pot așeza cărți sau alte obiecte; etajeră. – Din germ. Stellage. DOOM
steláj s. n., pl. steláje
stelajele
STELÁJ, stelaje, s. n. Mobilă formată din rafturi suprapuse, pe care se pot așeza cărți sau alte obiecte; etajeră. – Din germ. Stellage. DOOM
steláj s. n., pl. steláje
stelajelor
STELÁJ, stelaje, s. n. Mobilă formată din rafturi suprapuse, pe care se pot așeza cărți sau alte obiecte; etajeră. – Din germ. Stellage. DOOM
steláj s. n., pl. steláje
stelajul
STELÁJ, stelaje, s. n. Mobilă formată din rafturi suprapuse, pe care se pot așeza cărți sau alte obiecte; etajeră. – Din germ. Stellage. DOOM
steláj s. n., pl. steláje
stelajului
STELÁJ, stelaje, s. n. Mobilă formată din rafturi suprapuse, pe care se pot așeza cărți sau alte obiecte; etajeră. – Din germ. Stellage. DOOM
steláj s. n., pl. steláje
stelar
STELÁR1, stelari, s. m. (Rar) Colindător cu steaua, copil care umblă cu steaua. – Stele (pl. lui stea) + suf. -ar. DOOM
stelár2 (rar) s. m., pl. stelári
stelar
STELÁR1, stelari, s. m. (Rar) Colindător cu steaua, copil care umblă cu steaua. – Stele (pl. lui stea) + suf. -ar. DOOM
stelár2 (rar) s. m., pl. stelári
stelara
STELÁR1, stelari, s. m. (Rar) Colindător cu steaua, copil care umblă cu steaua. – Stele (pl. lui stea) + suf. -ar. DOOM
stelár2 (rar) s. m., pl. stelári
stelare
STELÁR1, stelari, s. m. (Rar) Colindător cu steaua, copil care umblă cu steaua. – Stele (pl. lui stea) + suf. -ar. DOOM
stelár2 (rar) s. m., pl. stelári
stelarei
STELÁR1, stelari, s. m. (Rar) Colindător cu steaua, copil care umblă cu steaua. – Stele (pl. lui stea) + suf. -ar. DOOM
stelár2 (rar) s. m., pl. stelári
stelarele
STELÁR1, stelari, s. m. (Rar) Colindător cu steaua, copil care umblă cu steaua. – Stele (pl. lui stea) + suf. -ar. DOOM
stelár2 (rar) s. m., pl. stelári
stelarelor
STELÁR1, stelari, s. m. (Rar) Colindător cu steaua, copil care umblă cu steaua. – Stele (pl. lui stea) + suf. -ar. DOOM
stelár2 (rar) s. m., pl. stelári
stelari
STELÁR1, stelari, s. m. (Rar) Colindător cu steaua, copil care umblă cu steaua. – Stele (pl. lui stea) + suf. -ar. DOOM
stelár2 (rar) s. m., pl. stelári
stelari
STELÁR1, stelari, s. m. (Rar) Colindător cu steaua, copil care umblă cu steaua. – Stele (pl. lui stea) + suf. -ar. DOOM
stelár2 (rar) s. m., pl. stelári
stelarii
STELÁR1, stelari, s. m. (Rar) Colindător cu steaua, copil care umblă cu steaua. – Stele (pl. lui stea) + suf. -ar. DOOM
stelár2 (rar) s. m., pl. stelári
stelarii
STELÁR1, stelari, s. m. (Rar) Colindător cu steaua, copil care umblă cu steaua. – Stele (pl. lui stea) + suf. -ar. DOOM
stelár2 (rar) s. m., pl. stelári
stelarilor
STELÁR1, stelari, s. m. (Rar) Colindător cu steaua, copil care umblă cu steaua. – Stele (pl. lui stea) + suf. -ar. DOOM
stelár2 (rar) s. m., pl. stelári
stelarilor
STELÁR1, stelari, s. m. (Rar) Colindător cu steaua, copil care umblă cu steaua. – Stele (pl. lui stea) + suf. -ar. DOOM
stelár2 (rar) s. m., pl. stelári
stelarul
STELÁR1, stelari, s. m. (Rar) Colindător cu steaua, copil care umblă cu steaua. – Stele (pl. lui stea) + suf. -ar. DOOM
stelár2 (rar) s. m., pl. stelári
stelarul
STELÁR1, stelari, s. m. (Rar) Colindător cu steaua, copil care umblă cu steaua. – Stele (pl. lui stea) + suf. -ar. DOOM
stelár2 (rar) s. m., pl. stelári
stelarului
STELÁR1, stelari, s. m. (Rar) Colindător cu steaua, copil care umblă cu steaua. – Stele (pl. lui stea) + suf. -ar. DOOM
stelár2 (rar) s. m., pl. stelári
stelarului
STELÁR1, stelari, s. m. (Rar) Colindător cu steaua, copil care umblă cu steaua. – Stele (pl. lui stea) + suf. -ar. DOOM
stelár2 (rar) s. m., pl. stelári
stelat
STELÁT, -Ă, stelați, -te, adj. Care are formă de stea, ca o stea; p. ext. care are formă regulată. – Stele (pl. lui stea) + suf. -at (după fr. étoilé). DOOM
stelát adj. m., pl. steláți; f. stelátă, pl. steláte
stelata
STELÁT, -Ă, stelați, -te, adj. Care are formă de stea, ca o stea; p. ext. care are formă regulată. – Stele (pl. lui stea) + suf. -at (după fr. étoilé). DOOM
stelát adj. m., pl. steláți; f. stelátă, pl. steláte
stelate
STELÁT, -Ă, stelați, -te, adj. Care are formă de stea, ca o stea; p. ext. care are formă regulată. – Stele (pl. lui stea) + suf. -at (după fr. étoilé). DOOM
stelát adj. m., pl. steláți; f. stelátă, pl. steláte
stelatei
STELÁT, -Ă, stelați, -te, adj. Care are formă de stea, ca o stea; p. ext. care are formă regulată. – Stele (pl. lui stea) + suf. -at (după fr. étoilé). DOOM
stelát adj. m., pl. steláți; f. stelátă, pl. steláte
stelatele
STELÁT, -Ă, stelați, -te, adj. Care are formă de stea, ca o stea; p. ext. care are formă regulată. – Stele (pl. lui stea) + suf. -at (după fr. étoilé). DOOM
stelát adj. m., pl. steláți; f. stelátă, pl. steláte
stelatelor
STELÁT, -Ă, stelați, -te, adj. Care are formă de stea, ca o stea; p. ext. care are formă regulată. – Stele (pl. lui stea) + suf. -at (după fr. étoilé). DOOM
stelát adj. m., pl. steláți; f. stelátă, pl. steláte
stelatul
STELÁT, -Ă, stelați, -te, adj. Care are formă de stea, ca o stea; p. ext. care are formă regulată. – Stele (pl. lui stea) + suf. -at (după fr. étoilé). DOOM
stelát adj. m., pl. steláți; f. stelátă, pl. steláte
stelatului
STELÁT, -Ă, stelați, -te, adj. Care are formă de stea, ca o stea; p. ext. care are formă regulată. – Stele (pl. lui stea) + suf. -at (după fr. étoilé). DOOM
stelát adj. m., pl. steláți; f. stelátă, pl. steláte
stelați
STELÁT, -Ă, stelați, -te, adj. Care are formă de stea, ca o stea; p. ext. care are formă regulată. – Stele (pl. lui stea) + suf. -at (după fr. étoilé). DOOM
stelát adj. m., pl. steláți; f. stelátă, pl. steláte
stelații
STELÁT, -Ă, stelați, -te, adj. Care are formă de stea, ca o stea; p. ext. care are formă regulată. – Stele (pl. lui stea) + suf. -at (după fr. étoilé). DOOM
stelát adj. m., pl. steláți; f. stelátă, pl. steláte
stelaților
STELÁT, -Ă, stelați, -te, adj. Care are formă de stea, ca o stea; p. ext. care are formă regulată. – Stele (pl. lui stea) + suf. -at (după fr. étoilé). DOOM
stelát adj. m., pl. steláți; f. stelátă, pl. steláte
stele
STEA, stele, s. f. I. 1. Corp ceresc cu lumină proprie, format dintr-o masă de gaze aflată la o temperatură foarte ridicată; (sens curent) orice corp ceresc (cu excepția Lunii) care strălucește noaptea pe bolta cerească. ◊ Steaua dimineții = Luceafărul-de-dimineață. Stea cu coadă = cometă. Stea căzătoare = meteor (2). ◊ Expr. A vedea stele verzi, se spune când cineva primește o lovitură puternică. A crede în steaua sa = a crede într-o soartă mai bună, a fi optimist. A se naște sub o stea norocoasă (sau rea) = a avea (sau a nu avea) noroc. Vai de steaua mea (sau a ta, a lui etc.) = vai de mine (sau de tine, de el etc.). ♦ (Astron.; în sintagmele) Stea hiperdensă = stea cu densitate infinit mai mare decât a celor considerate normale pe Pământ. Stea neutronică = stea de dimensiuni foarte mici, hiperdensă, al cărei nucleu este constituit dintr-un amestec de neutroni, protoni și alte particule grele. ♦ Stea călăuzitoare = idee, concepție de bază care îndrumează o acțiune, după care se orientează o activitate. ♦ Epitet dat femeii iubite. 2. Fig. Artistă celebră de cinematograf, de teatru, de operă etc.; vedetă. II. P. anal. 1. Obiect, desen etc. care are o formă asemănătoare cu aceea prin care este reprezentată în mod convențional o stea (I 1). ◊ (Ieșit din uz) Steaua Republicii Socialiste România = ordin care se conferea persoanelor cu merite deosebite în domeniul social, politic, economic. ♦ Spec. Obiect simbolizând o stea (I 1), alcătuit dintr-un disc făcut din lemn, carton etc. cu numeroase colțuri, fixat într-o coadă de lemn și frumos împodobit, cu care umblă colindătorii cu ocazia sărbătorilor de Crăciun. ◊ Cântec de stea = colind special pe care îl cântă copiii care umblă cu obiectul definit mai sus. ♦ (Tehn.) Steaua roții = parte a unei roți, între bandaj și fus. ♦ (Tipogr.) Asterisc, steluță. ♦ Pată albă de păr pe fruntea unui animal. ◊ Expr. A fi cu stea în frunte = (despre oameni) a fi (sau a se crede) mai grozav, mai deosebit decât alții. 2. Rotocol mic de grăsime care se vede plutind pe mâncare sau pe laptele fierbinte. III. Compuse: steaua-pământului = ciupercă de pământ de culoare brună, având forma unei sfere înconjurate la bază de mai multe fâșii dispuse radial (Geaster hygrometricus); stea-de-mare = (la pl.) clasă de echinoderme marine cu corpul alcătuit dintr-un disc central, de la care pornesc cinci (sau mai multe) brațe în direcție radială (Asteroidea); (și la sg.) animal din această clasă; asterie. [Var.: (pop.) steáuă s. f.] – Lat. stella. DOOM
Steáua Poláră s. propriu f., g.-d. Stélei Poláre
stele
STÉLĂ, stele, s. f. (În Antichitate) Mic monument comemorativ sau funerar, în formă de coloană sau de pilastru, alcătuit dintr-un singur bloc de piatră și purtând de obicei inscripții sau sculpturi. – Din fr. stèle. DOOM
stélă s. f., g.-d. art. stélei; pl. stéle
stelea
STELÍ, stelesc, vb. IV. Intranz. (În expr.) A-i steli (cuiva) ochii, se spune cînd cineva are o amețeală și i se pare că vede stele în fața ochilor. Craiul... stelindu-i ochii, au căzut din tron jos. La TDRG.
steleai
STELÍ, stelesc, vb. IV. Intranz. (În expr.) A-i steli (cuiva) ochii, se spune cînd cineva are o amețeală și i se pare că vede stele în fața ochilor. Craiul... stelindu-i ochii, au căzut din tron jos. La TDRG.
steleam
STELÍ, stelesc, vb. IV. Intranz. (În expr.) A-i steli (cuiva) ochii, se spune cînd cineva are o amețeală și i se pare că vede stele în fața ochilor. Craiul... stelindu-i ochii, au căzut din tron jos. La TDRG.
stelească
STELÍ, stelesc, vb. IV. Intranz. (În expr.) A-i steli (cuiva) ochii, se spune cînd cineva are o amețeală și i se pare că vede stele în fața ochilor. Craiul... stelindu-i ochii, au căzut din tron jos. La TDRG.
steleau
STELÍ, stelesc, vb. IV. Intranz. (În expr.) A-i steli (cuiva) ochii, se spune cînd cineva are o amețeală și i se pare că vede stele în fața ochilor. Craiul... stelindu-i ochii, au căzut din tron jos. La TDRG.
steleați
STELÍ, stelesc, vb. IV. Intranz. (În expr.) A-i steli (cuiva) ochii, se spune cînd cineva are o amețeală și i se pare că vede stele în fața ochilor. Craiul... stelindu-i ochii, au căzut din tron jos. La TDRG.
stelei
STEA, stele, s. f. I. 1. Corp ceresc cu lumină proprie, format dintr-o masă de gaze aflată la o temperatură foarte ridicată; (sens curent) orice corp ceresc (cu excepția Lunii) care strălucește noaptea pe bolta cerească. ◊ Steaua dimineții = Luceafărul-de-dimineață. Stea cu coadă = cometă. Stea căzătoare = meteor (2). ◊ Expr. A vedea stele verzi, se spune când cineva primește o lovitură puternică. A crede în steaua sa = a crede într-o soartă mai bună, a fi optimist. A se naște sub o stea norocoasă (sau rea) = a avea (sau a nu avea) noroc. Vai de steaua mea (sau a ta, a lui etc.) = vai de mine (sau de tine, de el etc.). ♦ (Astron.; în sintagmele) Stea hiperdensă = stea cu densitate infinit mai mare decât a celor considerate normale pe Pământ. Stea neutronică = stea de dimensiuni foarte mici, hiperdensă, al cărei nucleu este constituit dintr-un amestec de neutroni, protoni și alte particule grele. ♦ Stea călăuzitoare = idee, concepție de bază care îndrumează o acțiune, după care se orientează o activitate. ♦ Epitet dat femeii iubite. 2. Fig. Artistă celebră de cinematograf, de teatru, de operă etc.; vedetă. II. P. anal. 1. Obiect, desen etc. care are o formă asemănătoare cu aceea prin care este reprezentată în mod convențional o stea (I 1). ◊ (Ieșit din uz) Steaua Republicii Socialiste România = ordin care se conferea persoanelor cu merite deosebite în domeniul social, politic, economic. ♦ Spec. Obiect simbolizând o stea (I 1), alcătuit dintr-un disc făcut din lemn, carton etc. cu numeroase colțuri, fixat într-o coadă de lemn și frumos împodobit, cu care umblă colindătorii cu ocazia sărbătorilor de Crăciun. ◊ Cântec de stea = colind special pe care îl cântă copiii care umblă cu obiectul definit mai sus. ♦ (Tehn.) Steaua roții = parte a unei roți, între bandaj și fus. ♦ (Tipogr.) Asterisc, steluță. ♦ Pată albă de păr pe fruntea unui animal. ◊ Expr. A fi cu stea în frunte = (despre oameni) a fi (sau a se crede) mai grozav, mai deosebit decât alții. 2. Rotocol mic de grăsime care se vede plutind pe mâncare sau pe laptele fierbinte. III. Compuse: steaua-pământului = ciupercă de pământ de culoare brună, având forma unei sfere înconjurate la bază de mai multe fâșii dispuse radial (Geaster hygrometricus); stea-de-mare = (la pl.) clasă de echinoderme marine cu corpul alcătuit dintr-un disc central, de la care pornesc cinci (sau mai multe) brațe în direcție radială (Asteroidea); (și la sg.) animal din această clasă; asterie. [Var.: (pop.) steáuă s. f.] – Lat. stella. DOOM
Steáua Poláră s. propriu f., g.-d. Stélei Poláre
stelei
STÉLĂ, stele, s. f. (În Antichitate) Mic monument comemorativ sau funerar, în formă de coloană sau de pilastru, alcătuit dintr-un singur bloc de piatră și purtând de obicei inscripții sau sculpturi. – Din fr. stèle. DOOM
stélă s. f., g.-d. art. stélei; pl. stéle
stelele
STEA, stele, s. f. I. 1. Corp ceresc cu lumină proprie, format dintr-o masă de gaze aflată la o temperatură foarte ridicată; (sens curent) orice corp ceresc (cu excepția Lunii) care strălucește noaptea pe bolta cerească. ◊ Steaua dimineții = Luceafărul-de-dimineață. Stea cu coadă = cometă. Stea căzătoare = meteor (2). ◊ Expr. A vedea stele verzi, se spune când cineva primește o lovitură puternică. A crede în steaua sa = a crede într-o soartă mai bună, a fi optimist. A se naște sub o stea norocoasă (sau rea) = a avea (sau a nu avea) noroc. Vai de steaua mea (sau a ta, a lui etc.) = vai de mine (sau de tine, de el etc.). ♦ (Astron.; în sintagmele) Stea hiperdensă = stea cu densitate infinit mai mare decât a celor considerate normale pe Pământ. Stea neutronică = stea de dimensiuni foarte mici, hiperdensă, al cărei nucleu este constituit dintr-un amestec de neutroni, protoni și alte particule grele. ♦ Stea călăuzitoare = idee, concepție de bază care îndrumează o acțiune, după care se orientează o activitate. ♦ Epitet dat femeii iubite. 2. Fig. Artistă celebră de cinematograf, de teatru, de operă etc.; vedetă. II. P. anal. 1. Obiect, desen etc. care are o formă asemănătoare cu aceea prin care este reprezentată în mod convențional o stea (I 1). ◊ (Ieșit din uz) Steaua Republicii Socialiste România = ordin care se conferea persoanelor cu merite deosebite în domeniul social, politic, economic. ♦ Spec. Obiect simbolizând o stea (I 1), alcătuit dintr-un disc făcut din lemn, carton etc. cu numeroase colțuri, fixat într-o coadă de lemn și frumos împodobit, cu care umblă colindătorii cu ocazia sărbătorilor de Crăciun. ◊ Cântec de stea = colind special pe care îl cântă copiii care umblă cu obiectul definit mai sus. ♦ (Tehn.) Steaua roții = parte a unei roți, între bandaj și fus. ♦ (Tipogr.) Asterisc, steluță. ♦ Pată albă de păr pe fruntea unui animal. ◊ Expr. A fi cu stea în frunte = (despre oameni) a fi (sau a se crede) mai grozav, mai deosebit decât alții. 2. Rotocol mic de grăsime care se vede plutind pe mâncare sau pe laptele fierbinte. III. Compuse: steaua-pământului = ciupercă de pământ de culoare brună, având forma unei sfere înconjurate la bază de mai multe fâșii dispuse radial (Geaster hygrometricus); stea-de-mare = (la pl.) clasă de echinoderme marine cu corpul alcătuit dintr-un disc central, de la care pornesc cinci (sau mai multe) brațe în direcție radială (Asteroidea); (și la sg.) animal din această clasă; asterie. [Var.: (pop.) steáuă s. f.] – Lat. stella. DOOM
Steáua Poláră s. propriu f., g.-d. Stélei Poláre
stelele
STÉLĂ, stele, s. f. (În Antichitate) Mic monument comemorativ sau funerar, în formă de coloană sau de pilastru, alcătuit dintr-un singur bloc de piatră și purtând de obicei inscripții sau sculpturi. – Din fr. stèle. DOOM
stélă s. f., g.-d. art. stélei; pl. stéle
stelelor
STEA, stele, s. f. I. 1. Corp ceresc cu lumină proprie, format dintr-o masă de gaze aflată la o temperatură foarte ridicată; (sens curent) orice corp ceresc (cu excepția Lunii) care strălucește noaptea pe bolta cerească. ◊ Steaua dimineții = Luceafărul-de-dimineață. Stea cu coadă = cometă. Stea căzătoare = meteor (2). ◊ Expr. A vedea stele verzi, se spune când cineva primește o lovitură puternică. A crede în steaua sa = a crede într-o soartă mai bună, a fi optimist. A se naște sub o stea norocoasă (sau rea) = a avea (sau a nu avea) noroc. Vai de steaua mea (sau a ta, a lui etc.) = vai de mine (sau de tine, de el etc.). ♦ (Astron.; în sintagmele) Stea hiperdensă = stea cu densitate infinit mai mare decât a celor considerate normale pe Pământ. Stea neutronică = stea de dimensiuni foarte mici, hiperdensă, al cărei nucleu este constituit dintr-un amestec de neutroni, protoni și alte particule grele. ♦ Stea călăuzitoare = idee, concepție de bază care îndrumează o acțiune, după care se orientează o activitate. ♦ Epitet dat femeii iubite. 2. Fig. Artistă celebră de cinematograf, de teatru, de operă etc.; vedetă. II. P. anal. 1. Obiect, desen etc. care are o formă asemănătoare cu aceea prin care este reprezentată în mod convențional o stea (I 1). ◊ (Ieșit din uz) Steaua Republicii Socialiste România = ordin care se conferea persoanelor cu merite deosebite în domeniul social, politic, economic. ♦ Spec. Obiect simbolizând o stea (I 1), alcătuit dintr-un disc făcut din lemn, carton etc. cu numeroase colțuri, fixat într-o coadă de lemn și frumos împodobit, cu care umblă colindătorii cu ocazia sărbătorilor de Crăciun. ◊ Cântec de stea = colind special pe care îl cântă copiii care umblă cu obiectul definit mai sus. ♦ (Tehn.) Steaua roții = parte a unei roți, între bandaj și fus. ♦ (Tipogr.) Asterisc, steluță. ♦ Pată albă de păr pe fruntea unui animal. ◊ Expr. A fi cu stea în frunte = (despre oameni) a fi (sau a se crede) mai grozav, mai deosebit decât alții. 2. Rotocol mic de grăsime care se vede plutind pe mâncare sau pe laptele fierbinte. III. Compuse: steaua-pământului = ciupercă de pământ de culoare brună, având forma unei sfere înconjurate la bază de mai multe fâșii dispuse radial (Geaster hygrometricus); stea-de-mare = (la pl.) clasă de echinoderme marine cu corpul alcătuit dintr-un disc central, de la care pornesc cinci (sau mai multe) brațe în direcție radială (Asteroidea); (și la sg.) animal din această clasă; asterie. [Var.: (pop.) steáuă s. f.] – Lat. stella. DOOM
Steáua Poláră s. propriu f., g.-d. Stélei Poláre
stelelor
STÉLĂ, stele, s. f. (În Antichitate) Mic monument comemorativ sau funerar, în formă de coloană sau de pilastru, alcătuit dintr-un singur bloc de piatră și purtând de obicei inscripții sau sculpturi. – Din fr. stèle. DOOM
stélă s. f., g.-d. art. stélei; pl. stéle
stelesc
STELÉSC, -EÁSCĂ, stelești, adj. (Rar) De stea, stelar. Cometă cu lungi coade, însă cu scurtă minte... De ne vei arde-acuma, să știi că or să nască În locu-ne ființe mai rele decît noi, Ce-n grab or să-ntărîte mînia ta stelească Prin fapte mai cumplite. ALEXANDRESCU, M. 177.
stelesc
STELÍ, stelesc, vb. IV. Intranz. (În expr.) A-i steli (cuiva) ochii, se spune cînd cineva are o amețeală și i se pare că vede stele în fața ochilor. Craiul... stelindu-i ochii, au căzut din tron jos. La TDRG.
stelește
STELÍ, stelesc, vb. IV. Intranz. (În expr.) A-i steli (cuiva) ochii, se spune cînd cineva are o amețeală și i se pare că vede stele în fața ochilor. Craiul... stelindu-i ochii, au căzut din tron jos. La TDRG.
stelești
STELÍ, stelesc, vb. IV. Intranz. (În expr.) A-i steli (cuiva) ochii, se spune cînd cineva are o amețeală și i se pare că vede stele în fața ochilor. Craiul... stelindu-i ochii, au căzut din tron jos. La TDRG.
steli
STELÍ, stelesc, vb. IV. Intranz. (În expr.) A-i steli (cuiva) ochii, se spune cînd cineva are o amețeală și i se pare că vede stele în fața ochilor. Craiul... stelindu-i ochii, au căzut din tron jos. La TDRG.
stelii
STELÍ, stelesc, vb. IV. Intranz. (În expr.) A-i steli (cuiva) ochii, se spune cînd cineva are o amețeală și i se pare că vede stele în fața ochilor. Craiul... stelindu-i ochii, au căzut din tron jos. La TDRG.
stelim
STELÍ, stelesc, vb. IV. Intranz. (În expr.) A-i steli (cuiva) ochii, se spune cînd cineva are o amețeală și i se pare că vede stele în fața ochilor. Craiul... stelindu-i ochii, au căzut din tron jos. La TDRG.
stelin
STELÍN, -Ă, stelini, -e, adj. (Rar) De stele. Noaptea-și pune stema feerică, stelină. ALECSANDRI, P. A. 163.
stelind
STELÍ, stelesc, vb. IV. Intranz. (În expr.) A-i steli (cuiva) ochii, se spune cînd cineva are o amețeală și i se pare că vede stele în fața ochilor. Craiul... stelindu-i ochii, au căzut din tron jos. La TDRG.
stelionat
STELIONÁT s.n. Vânzare sau ipotecare a unui bun la mai multe persoane deodată. [Pron. -li-o-. / < fr. stellionat, cf. lat. stellionatus].
stelionate
STELIONÁT s.n. Vânzare sau ipotecare a unui bun la mai multe persoane deodată. [Pron. -li-o-. / < fr. stellionat, cf. lat. stellionatus].
stelionatele
STELIONÁT s.n. Vânzare sau ipotecare a unui bun la mai multe persoane deodată. [Pron. -li-o-. / < fr. stellionat, cf. lat. stellionatus].
stelionatelor
STELIONÁT s.n. Vânzare sau ipotecare a unui bun la mai multe persoane deodată. [Pron. -li-o-. / < fr. stellionat, cf. lat. stellionatus].
stelionatul
STELIONÁT s.n. Vânzare sau ipotecare a unui bun la mai multe persoane deodată. [Pron. -li-o-. / < fr. stellionat, cf. lat. stellionatus].
stelionatului
STELIONÁT s.n. Vânzare sau ipotecare a unui bun la mai multe persoane deodată. [Pron. -li-o-. / < fr. stellionat, cf. lat. stellionatus].
stelire
STELÍ, stelesc, vb. IV. Intranz. (În expr.) A-i steli (cuiva) ochii, se spune cînd cineva are o amețeală și i se pare că vede stele în fața ochilor. Craiul... stelindu-i ochii, au căzut din tron jos. La TDRG.
stelire
STELÍ, stelesc, vb. IV. Intranz. (În expr.) A-i steli (cuiva) ochii, se spune când cineva are o amețeală și i se pare că vede stele în fața ochilor. – Din stele (pl. lui stea).
steliră
STELÍ, stelesc, vb. IV. Intranz. (În expr.) A-i steli (cuiva) ochii, se spune cînd cineva are o amețeală și i se pare că vede stele în fața ochilor. Craiul... stelindu-i ochii, au căzut din tron jos. La TDRG.
stelirăm
STELÍ, stelesc, vb. IV. Intranz. (În expr.) A-i steli (cuiva) ochii, se spune cînd cineva are o amețeală și i se pare că vede stele în fața ochilor. Craiul... stelindu-i ochii, au căzut din tron jos. La TDRG.
stelirăți
STELÍ, stelesc, vb. IV. Intranz. (În expr.) A-i steli (cuiva) ochii, se spune cînd cineva are o amețeală și i se pare că vede stele în fața ochilor. Craiul... stelindu-i ochii, au căzut din tron jos. La TDRG.
stelise
STELÍ, stelesc, vb. IV. Intranz. (În expr.) A-i steli (cuiva) ochii, se spune cînd cineva are o amețeală și i se pare că vede stele în fața ochilor. Craiul... stelindu-i ochii, au căzut din tron jos. La TDRG.
stelisem
STELÍ, stelesc, vb. IV. Intranz. (În expr.) A-i steli (cuiva) ochii, se spune cînd cineva are o amețeală și i se pare că vede stele în fața ochilor. Craiul... stelindu-i ochii, au căzut din tron jos. La TDRG.
steliseră
STELÍ, stelesc, vb. IV. Intranz. (În expr.) A-i steli (cuiva) ochii, se spune cînd cineva are o amețeală și i se pare că vede stele în fața ochilor. Craiul... stelindu-i ochii, au căzut din tron jos. La TDRG.
steliserăm
STELÍ, stelesc, vb. IV. Intranz. (În expr.) A-i steli (cuiva) ochii, se spune cînd cineva are o amețeală și i se pare că vede stele în fața ochilor. Craiul... stelindu-i ochii, au căzut din tron jos. La TDRG.
steliserăți
STELÍ, stelesc, vb. IV. Intranz. (În expr.) A-i steli (cuiva) ochii, se spune cînd cineva are o amețeală și i se pare că vede stele în fața ochilor. Craiul... stelindu-i ochii, au căzut din tron jos. La TDRG.
steliseși
STELÍ, stelesc, vb. IV. Intranz. (În expr.) A-i steli (cuiva) ochii, se spune cînd cineva are o amețeală și i se pare că vede stele în fața ochilor. Craiul... stelindu-i ochii, au căzut din tron jos. La TDRG.
steliseți
STELÍ, stelesc, vb. IV. Intranz. (În expr.) A-i steli (cuiva) ochii, se spune cînd cineva are o amețeală și i se pare că vede stele în fața ochilor. Craiul... stelindu-i ochii, au căzut din tron jos. La TDRG.
stelit
STELÍ, stelesc, vb. IV. Intranz. (În expr.) A-i steli (cuiva) ochii, se spune cînd cineva are o amețeală și i se pare că vede stele în fața ochilor. Craiul... stelindu-i ochii, au căzut din tron jos. La TDRG.
stelit
STELÍT s. n. Aliaj de cobalt, crom, molibden, tungsten, fier etc., dur și inoxidabil, din care se fac instrumente chirurgicale sau piese cu care se lucrează la temperaturi înalte și în medii oxidante. – Din fr. stellite, germ. Stellit. DOOM
stelít s. n.
stelitare
STELITÁRE s.f. (Tehn.) Încărcare cu stelit a unor porțiuni de organe de mașină. [Cf. fr. stellitage].
stelitul
STELÍT s. n. Aliaj de cobalt, crom, molibden, tungsten, fier etc., dur și inoxidabil, din care se fac instrumente chirurgicale sau piese cu care se lucrează la temperaturi înalte și în medii oxidante. – Din fr. stellite, germ. Stellit. DOOM
stelít s. n.
stelitului
STELÍT s. n. Aliaj de cobalt, crom, molibden, tungsten, fier etc., dur și inoxidabil, din care se fac instrumente chirurgicale sau piese cu care se lucrează la temperaturi înalte și în medii oxidante. – Din fr. stellite, germ. Stellit. DOOM
stelít s. n.
steliși
STELÍ, stelesc, vb. IV. Intranz. (În expr.) A-i steli (cuiva) ochii, se spune cînd cineva are o amețeală și i se pare că vede stele în fața ochilor. Craiul... stelindu-i ochii, au căzut din tron jos. La TDRG.
stelișoara
STELIȘOÁRĂ, stelișoare, s. f. (Reg.) 1. Steluță (I). 2. (Bot.) Steliță. – Stele (pl. lui stea) + suf. -ișoară. DOOM
stelișoáră (reg.) s. f., g.-d. art. stelișoárei; pl. stelișoáre
stelișoare
STELIȘOÁRĂ, stelișoare, s. f. (Reg.) 1. Steluță (I). 2. (Bot.) Steliță. – Stele (pl. lui stea) + suf. -ișoară. DOOM
stelișoáră (reg.) s. f., g.-d. art. stelișoárei; pl. stelișoáre
stelișoarei
STELIȘOÁRĂ, stelișoare, s. f. (Reg.) 1. Steluță (I). 2. (Bot.) Steliță. – Stele (pl. lui stea) + suf. -ișoară. DOOM
stelișoáră (reg.) s. f., g.-d. art. stelișoárei; pl. stelișoáre
stelișoarele
STELIȘOÁRĂ, stelișoare, s. f. (Reg.) 1. Steluță (I). 2. (Bot.) Steliță. – Stele (pl. lui stea) + suf. -ișoară. DOOM
stelișoáră (reg.) s. f., g.-d. art. stelișoárei; pl. stelișoáre
stelișoarelor
STELIȘOÁRĂ, stelișoare, s. f. (Reg.) 1. Steluță (I). 2. (Bot.) Steliță. – Stele (pl. lui stea) + suf. -ișoară. DOOM
stelișoáră (reg.) s. f., g.-d. art. stelișoárei; pl. stelișoáre
stelița
STELÍȚĂ, stelițe, s. f. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina și frunzele păroase, cu flori dispuse în capitule, cele marginale albastre, iar cele centrale galbene; stelișoară (Aster amellus). – Stele (pl. lui stea) + suf. -iță. DOOM
stelíță s. f., g.-d. art. stelíței; pl. stelíțe
stelițe
STELÍȚĂ, stelițe, s. f. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina și frunzele păroase, cu flori dispuse în capitule, cele marginale albastre, iar cele centrale galbene; stelișoară (Aster amellus). – Stele (pl. lui stea) + suf. -iță. DOOM
stelíță s. f., g.-d. art. stelíței; pl. stelíțe
steliței
STELÍȚĂ, stelițe, s. f. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina și frunzele păroase, cu flori dispuse în capitule, cele marginale albastre, iar cele centrale galbene; stelișoară (Aster amellus). – Stele (pl. lui stea) + suf. -iță. DOOM
stelíță s. f., g.-d. art. stelíței; pl. stelíțe
stelițele
STELÍȚĂ, stelițe, s. f. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina și frunzele păroase, cu flori dispuse în capitule, cele marginale albastre, iar cele centrale galbene; stelișoară (Aster amellus). – Stele (pl. lui stea) + suf. -iță. DOOM
stelíță s. f., g.-d. art. stelíței; pl. stelíțe
stelițelor
STELÍȚĂ, stelițe, s. f. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina și frunzele păroase, cu flori dispuse în capitule, cele marginale albastre, iar cele centrale galbene; stelișoară (Aster amellus). – Stele (pl. lui stea) + suf. -iță. DOOM
stelíță s. f., g.-d. art. stelíței; pl. stelíțe
steliți
STELÍ, stelesc, vb. IV. Intranz. (În expr.) A-i steli (cuiva) ochii, se spune cînd cineva are o amețeală și i se pare că vede stele în fața ochilor. Craiul... stelindu-i ochii, au căzut din tron jos. La TDRG.
stellaria
RĂCOVÍNĂ, răcovine, s. f. 1. Mică plantă erbacee târâtoare, cu flori mici, albe sau albe-verzui și cu fructul o capsulă lunguiață (Galium rotundifolium). 2. Mică plantă erbacee cu tulpina târâtoare, cu flori albe, cu petalele mai scurte decât sepalele, folosită în medicina populară (Stellaria media). [Var.: răcuínă, răcoínă s. f.] – Et. nec.
stellaris
BOU, boi, s. m. 1. Taur castrat, cu talia mai mare decât a vacii, folosit ca animal de tracțiune și mai ales pentru carne (Bos taurus). ◊ Bou sur = bour. ◊ Expr. A nu-i fi (cuiva) toți boii acasă = a fi rău dispus. S-a dus bou și s-a întors vacă, se spune despre cineva care n-a reușit să învețe nimic, care nu s-a lămurit. A scoate (pe cineva) din boii lui = a enerva (pe cineva). ♦ Epitet injurios la adresa unui bărbat. 2. Compuse: bou-de-mare = pește marin mic, de culoare cafenie sau cenușie-închis, cu capul gros și lătăreț și cu ochii așezați în partea superioară a capului (Uranoscopus scaber); bou-de-baltă = a) nume dat la două specii de broască, una având pe pântece pete roșii (Bombinator igneus), iar cealaltă pete galbene (Bombinator pachypus); buhai-de-baltă; b) pasăre de baltă cu ciocul lung și ascuțit, galbenă-verzuie pe spate, cu capul negru și cu gâtul alb; buhai-de-baltă (Botaurus stellaris); c) (și în forma bou-de-apă) gândac mare de apă de culoare neagră, cu picioarele acoperite de peri deși și lungi și adaptate la înot (Hydrophilus piceus); bou-de-noapte = bufniță; boul-lui-Dumnezeu sau boul-Domnului = a) rădașcă; b) (și în forma boul-popii) buburuză. – Lat. bovus (= bos, bovis).
stelnic
STÉLNIC, -Ă, stelnici, -e, adj. (Neobișnuit) De stele. Noaptea vine pe furiș Și cu-o seceră de aur de la lună-mprumutată Face-un stelnic seceriș. ALECSANDRI, P. III 147.
stelnița
STÉLNIȚĂ, stelnițe, s. f. (Reg.) Ploșniță. – Din sb. stenica. DOOM
stélniță (reg.) s. f., g.-d. art. stélniței; pl. stélnițe
stelnițe
STÉLNIȚĂ, stelnițe, s. f. (Reg.) Ploșniță. – Din sb. stenica. DOOM
stélniță (reg.) s. f., g.-d. art. stélniței; pl. stélnițe
stelniței
STÉLNIȚĂ, stelnițe, s. f. (Reg.) Ploșniță. – Din sb. stenica. DOOM
stélniță (reg.) s. f., g.-d. art. stélniței; pl. stélnițe
stelnițele
STÉLNIȚĂ, stelnițe, s. f. (Reg.) Ploșniță. – Din sb. stenica. DOOM
stélniță (reg.) s. f., g.-d. art. stélniței; pl. stélnițe
stelnițelor
STÉLNIȚĂ, stelnițe, s. f. (Reg.) Ploșniță. – Din sb. stenica. DOOM
stélniță (reg.) s. f., g.-d. art. stélniței; pl. stélnițe
steloi
STELÓI, steloaie, s. n. (Rar) Stea mare. Sus stele, jos stele, Vai de picioarele mele; iar steloiul cel mai mare Rău mă frige la picioare (Gerul). GOROVEI, C. 172.
stelos
STELÓS, -OÁSĂ, steloși, -oase, adj. (Învechit) 1. Cu multe stele, plin de stele, înstelat. Cînd cerul se prevede în valea înflorită, Sau valea înflorită în cerul cel stelos. BOLINTINEANU, O. 203. Văzut-am în străinătate romînași... uitîndu-se cu jale, în nopțile steloase, la calea cea cerească pe care strămoșii urmau pe împăratul cel mare. RUSSO, O. 125. 2. Luminos, scînteietor. Și-am văzut o stea steloasă Luminoasă Că se lasă L-astă casă. MARIAN, NU. 842.
stelul
STEL, steluri, s. n. (Bot.) Cilindru (4) central. – Din germ. Stele.
stelului
STEL, steluri, s. n. (Bot.) Cilindru (4) central. – Din germ. Stele.
steluri
STEL, steluri, s. n. (Bot.) Cilindru (4) central. – Din germ. Stele.
stelurile
STEL, steluri, s. n. (Bot.) Cilindru (4) central. – Din germ. Stele.
stelurilor
STEL, steluri, s. n. (Bot.) Cilindru (4) central. – Din germ. Stele.
steluța
STELÚȚĂ, steluțe, s. f. I. Diminutiv al lui stea (I 1); stelișoară. ♦ Fig. Scânteie. II. P. anal. 1. Obiect, desen etc. în formă de stea (mică). ♦ Asterisc. 2. (La pl.) Pastă făinoasă tăiată în formă de stea (care se pune în supă). 3. Cusătură în formă de stea. 4. Pată de păr alb pe fruntea unor animale. 5. Fulg de zăpadă. 6. Stea (II 2) (mică). III. 1. Plantă erbacee cu frunze ovale și cu flori albe (Stellaria nemorum). 2. Compus: steluțe-de-munte = floare-de-colț. – Stele (pl. lui stea) + suf. -uță. DOOM
stelúță s. f., g.-d. art. stelúței; pl. stelúțe
steluțe
STELÚȚĂ, steluțe, s. f. I. Diminutiv al lui stea (I 1); stelișoară. ♦ Fig. Scânteie. II. P. anal. 1. Obiect, desen etc. în formă de stea (mică). ♦ Asterisc. 2. (La pl.) Pastă făinoasă tăiată în formă de stea (care se pune în supă). 3. Cusătură în formă de stea. 4. Pată de păr alb pe fruntea unor animale. 5. Fulg de zăpadă. 6. Stea (II 2) (mică). III. 1. Plantă erbacee cu frunze ovale și cu flori albe (Stellaria nemorum). 2. Compus: steluțe-de-munte = floare-de-colț. – Stele (pl. lui stea) + suf. -uță. DOOM
stelúță s. f., g.-d. art. stelúței; pl. stelúțe
steluței
STELÚȚĂ, steluțe, s. f. I. Diminutiv al lui stea (I 1); stelișoară. ♦ Fig. Scânteie. II. P. anal. 1. Obiect, desen etc. în formă de stea (mică). ♦ Asterisc. 2. (La pl.) Pastă făinoasă tăiată în formă de stea (care se pune în supă). 3. Cusătură în formă de stea. 4. Pată de păr alb pe fruntea unor animale. 5. Fulg de zăpadă. 6. Stea (II 2) (mică). III. 1. Plantă erbacee cu frunze ovale și cu flori albe (Stellaria nemorum). 2. Compus: steluțe-de-munte = floare-de-colț. – Stele (pl. lui stea) + suf. -uță. DOOM
stelúță s. f., g.-d. art. stelúței; pl. stelúțe
steluțele
STELÚȚĂ, steluțe, s. f. I. Diminutiv al lui stea (I 1); stelișoară. ♦ Fig. Scânteie. II. P. anal. 1. Obiect, desen etc. în formă de stea (mică). ♦ Asterisc. 2. (La pl.) Pastă făinoasă tăiată în formă de stea (care se pune în supă). 3. Cusătură în formă de stea. 4. Pată de păr alb pe fruntea unor animale. 5. Fulg de zăpadă. 6. Stea (II 2) (mică). III. 1. Plantă erbacee cu frunze ovale și cu flori albe (Stellaria nemorum). 2. Compus: steluțe-de-munte = floare-de-colț. – Stele (pl. lui stea) + suf. -uță. DOOM
stelúță s. f., g.-d. art. stelúței; pl. stelúțe
steluțelor
STELÚȚĂ, steluțe, s. f. I. Diminutiv al lui stea (I 1); stelișoară. ♦ Fig. Scânteie. II. P. anal. 1. Obiect, desen etc. în formă de stea (mică). ♦ Asterisc. 2. (La pl.) Pastă făinoasă tăiată în formă de stea (care se pune în supă). 3. Cusătură în formă de stea. 4. Pată de păr alb pe fruntea unor animale. 5. Fulg de zăpadă. 6. Stea (II 2) (mică). III. 1. Plantă erbacee cu frunze ovale și cu flori albe (Stellaria nemorum). 2. Compus: steluțe-de-munte = floare-de-colț. – Stele (pl. lui stea) + suf. -uță. DOOM
stelúță s. f., g.-d. art. stelúței; pl. stelúțe
stem
STEM s.n. (Mar.) Acord de angajare a unei nave prin care armatorul se obligă să efectueze transportul, se hotărăsc data și locul încărcării, cantitatea de încărcat rămânând eventual a se stabili ulterior. [< engl. stem].
stema
STÉMĂ, steme, s. f. 1. Semn convențional distinctiv, caracteristic și simbolic, al unei țări, al unui oraș, al unei dinastii etc.; emblemă, blazon. 2. Coroană, diademă. ◊ Expr. A fi cu stemă-n frunte = (despre oameni) a fi (sau a se crede) mai deosebit, mai grozav decât alții. 3. (Înv.) Piatră prețioasă. 4. Semn caracteristic, pată sau smoc de păr (de altă culoare) pe fruntea unor animale. – Din ngr. stémma. DOOM
stémă s. f., g.-d. art. stémei; pl. stéme
stemblă
STÉMBLĂ s. f. v. steblă.
steme
STÉMĂ, steme, s. f. 1. Semn convențional distinctiv, caracteristic și simbolic, al unei țări, al unui oraș, al unei dinastii etc.; emblemă, blazon. 2. Coroană, diademă. ◊ Expr. A fi cu stemă-n frunte = (despre oameni) a fi (sau a se crede) mai deosebit, mai grozav decât alții. 3. (Înv.) Piatră prețioasă. 4. Semn caracteristic, pată sau smoc de păr (de altă culoare) pe fruntea unor animale. – Din ngr. stémma. DOOM
stémă s. f., g.-d. art. stémei; pl. stéme
stemei
STÉMĂ, steme, s. f. 1. Semn convențional distinctiv, caracteristic și simbolic, al unei țări, al unui oraș, al unei dinastii etc.; emblemă, blazon. 2. Coroană, diademă. ◊ Expr. A fi cu stemă-n frunte = (despre oameni) a fi (sau a se crede) mai deosebit, mai grozav decât alții. 3. (Înv.) Piatră prețioasă. 4. Semn caracteristic, pată sau smoc de păr (de altă culoare) pe fruntea unor animale. – Din ngr. stémma. DOOM
stémă s. f., g.-d. art. stémei; pl. stéme
stemele
STÉMĂ, steme, s. f. 1. Semn convențional distinctiv, caracteristic și simbolic, al unei țări, al unui oraș, al unei dinastii etc.; emblemă, blazon. 2. Coroană, diademă. ◊ Expr. A fi cu stemă-n frunte = (despre oameni) a fi (sau a se crede) mai deosebit, mai grozav decât alții. 3. (Înv.) Piatră prețioasă. 4. Semn caracteristic, pată sau smoc de păr (de altă culoare) pe fruntea unor animale. – Din ngr. stémma. DOOM
stémă s. f., g.-d. art. stémei; pl. stéme
stemelor
STÉMĂ, steme, s. f. 1. Semn convențional distinctiv, caracteristic și simbolic, al unei țări, al unui oraș, al unei dinastii etc.; emblemă, blazon. 2. Coroană, diademă. ◊ Expr. A fi cu stemă-n frunte = (despre oameni) a fi (sau a se crede) mai deosebit, mai grozav decât alții. 3. (Înv.) Piatră prețioasă. 4. Semn caracteristic, pată sau smoc de păr (de altă culoare) pe fruntea unor animale. – Din ngr. stémma. DOOM
stémă s. f., g.-d. art. stémei; pl. stéme
stemul
STEM s.n. (Mar.) Acord de angajare a unei nave prin care armatorul se obligă să efectueze transportul, se hotărăsc data și locul încărcării, cantitatea de încărcat rămânând eventual a se stabili ulterior. [< engl. stem].
stemului
STEM s.n. (Mar.) Acord de angajare a unei nave prin care armatorul se obligă să efectueze transportul, se hotărăsc data și locul încărcării, cantitatea de încărcat rămânând eventual a se stabili ulterior. [< engl. stem].
stemuri
STEM s.n. (Mar.) Acord de angajare a unei nave prin care armatorul se obligă să efectueze transportul, se hotărăsc data și locul încărcării, cantitatea de încărcat rămânând eventual a se stabili ulterior. [< engl. stem].
stemurile
STEM s.n. (Mar.) Acord de angajare a unei nave prin care armatorul se obligă să efectueze transportul, se hotărăsc data și locul încărcării, cantitatea de încărcat rămânând eventual a se stabili ulterior. [< engl. stem].
stemurilor
STEM s.n. (Mar.) Acord de angajare a unei nave prin care armatorul se obligă să efectueze transportul, se hotărăsc data și locul încărcării, cantitatea de încărcat rămânând eventual a se stabili ulterior. [< engl. stem].
sten
STEN, steni, s. m. Unitate de măsură a forței egală cu o mie de newtoni. – Din fr. sthène. DOOM
sten s. m., pl. steni
stenahorie
STENAHORÍE s. f. (Înv.) 1. Greutate în respirație, năduf; astmă. ♦ Fig. Stare de neliniște, de plictiseală. 2. Încurcătură, strâmtoare, nevoie materială. – Din ngr. stenohoría (pop. stenahoría). DOOM
stenahoríe (înv.) s. f., art. stenahoría, g.-d. stenahoríi, art. stenahoríei
stenebeea
Stenebeea = Stheneboea.
stenel
Stenel = Sthenelus.
steni
STEN, steni, s. m. Unitate de măsură a forței egală cu o mie de newtoni. – Din fr. sthène. DOOM
sten s. m., pl. steni
stenic
STÉNIC, -Ă, stenici, -ce, adj. (Livr.) Întăritor. – Din fr. sthénique. DOOM
sténic (livr.) adj. m., pl. sténici; f. sténică, pl. sténice
stenica
STÉNIC, -Ă, stenici, -ce, adj. (Livr.) Întăritor. – Din fr. sthénique. DOOM
sténic (livr.) adj. m., pl. sténici; f. sténică, pl. sténice
stenice
STÉNIC, -Ă, stenici, -ce, adj. (Livr.) Întăritor. – Din fr. sthénique. DOOM
sténic (livr.) adj. m., pl. sténici; f. sténică, pl. sténice
stenicei
STÉNIC, -Ă, stenici, -ce, adj. (Livr.) Întăritor. – Din fr. sthénique. DOOM
sténic (livr.) adj. m., pl. sténici; f. sténică, pl. sténice
stenicele
STÉNIC, -Ă, stenici, -ce, adj. (Livr.) Întăritor. – Din fr. sthénique. DOOM
sténic (livr.) adj. m., pl. sténici; f. sténică, pl. sténice
stenicelor
STÉNIC, -Ă, stenici, -ce, adj. (Livr.) Întăritor. – Din fr. sthénique. DOOM
sténic (livr.) adj. m., pl. sténici; f. sténică, pl. sténice
stenici
STÉNIC, -Ă, stenici, -ce, adj. (Livr.) Întăritor. – Din fr. sthénique. DOOM
sténic (livr.) adj. m., pl. sténici; f. sténică, pl. sténice
stenicii
STÉNIC, -Ă, stenici, -ce, adj. (Livr.) Întăritor. – Din fr. sthénique. DOOM
sténic (livr.) adj. m., pl. sténici; f. sténică, pl. sténice
stenicilor
STÉNIC, -Ă, stenici, -ce, adj. (Livr.) Întăritor. – Din fr. sthénique. DOOM
sténic (livr.) adj. m., pl. sténici; f. sténică, pl. sténice
stenicul
STÉNIC, -Ă, stenici, -ce, adj. (Livr.) Întăritor. – Din fr. sthénique. DOOM
sténic (livr.) adj. m., pl. sténici; f. sténică, pl. sténice
stenicului
STÉNIC, -Ă, stenici, -ce, adj. (Livr.) Întăritor. – Din fr. sthénique. DOOM
sténic (livr.) adj. m., pl. sténici; f. sténică, pl. sténice
stenie
-STENÍE Element secund de compunere savantă cu semnificația „putere”. [< fr. -sthénie, it. -stenia, cf. gr. sthenos].
stenii
STEN, steni, s. m. Unitate de măsură a forței egală cu o mie de newtoni. – Din fr. sthène. DOOM
sten s. m., pl. steni
stenilor
STEN, steni, s. m. Unitate de măsură a forței egală cu o mie de newtoni. – Din fr. sthène. DOOM
sten s. m., pl. steni
steno
STENO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „scurt”, „strâns”, „limitat”, „restrâns”, „restrângere”. [< fr. sténo-, it. steno-, cf. gr. stenos].
steno
Steno = Stheno.
stenobiont
STENOBIÓNT, -Ă, stenobionți, -te, adj. (Despre organisme) Care suportă doar variații limitate ale factorilor de mediu. [Pr.: -bi-ont] – După fr. sténobiote. DOOM
stenobiónt (-bi-ont) adj. m., pl. stenobiónți; f. stenobióntă, pl. stenobiónte
stenobionta
STENOBIÓNT, -Ă, stenobionți, -te, adj. (Despre organisme) Care suportă doar variații limitate ale factorilor de mediu. [Pr.: -bi-ont] – După fr. sténobiote. DOOM
stenobiónt (-bi-ont) adj. m., pl. stenobiónți; f. stenobióntă, pl. stenobiónte
stenobionte
STENOBIÓNT, -Ă, stenobionți, -te, adj. (Despre organisme) Care suportă doar variații limitate ale factorilor de mediu. [Pr.: -bi-ont] – După fr. sténobiote. DOOM
stenobiónt (-bi-ont) adj. m., pl. stenobiónți; f. stenobióntă, pl. stenobiónte
stenobiontei
STENOBIÓNT, -Ă, stenobionți, -te, adj. (Despre organisme) Care suportă doar variații limitate ale factorilor de mediu. [Pr.: -bi-ont] – După fr. sténobiote. DOOM
stenobiónt (-bi-ont) adj. m., pl. stenobiónți; f. stenobióntă, pl. stenobiónte
stenobiontele
STENOBIÓNT, -Ă, stenobionți, -te, adj. (Despre organisme) Care suportă doar variații limitate ale factorilor de mediu. [Pr.: -bi-ont] – După fr. sténobiote. DOOM
stenobiónt (-bi-ont) adj. m., pl. stenobiónți; f. stenobióntă, pl. stenobiónte
stenobiontelor
STENOBIÓNT, -Ă, stenobionți, -te, adj. (Despre organisme) Care suportă doar variații limitate ale factorilor de mediu. [Pr.: -bi-ont] – După fr. sténobiote. DOOM
stenobiónt (-bi-ont) adj. m., pl. stenobiónți; f. stenobióntă, pl. stenobiónte
stenobiontul
STENOBIÓNT, -Ă, stenobionți, -te, adj. (Despre organisme) Care suportă doar variații limitate ale factorilor de mediu. [Pr.: -bi-ont] – După fr. sténobiote. DOOM
stenobiónt (-bi-ont) adj. m., pl. stenobiónți; f. stenobióntă, pl. stenobiónte
stenobiontului
STENOBIÓNT, -Ă, stenobionți, -te, adj. (Despre organisme) Care suportă doar variații limitate ale factorilor de mediu. [Pr.: -bi-ont] – După fr. sténobiote. DOOM
stenobiónt (-bi-ont) adj. m., pl. stenobiónți; f. stenobióntă, pl. stenobiónte
stenobionți
STENOBIÓNT, -Ă, stenobionți, -te, adj. (Despre organisme) Care suportă doar variații limitate ale factorilor de mediu. [Pr.: -bi-ont] – După fr. sténobiote. DOOM
stenobiónt (-bi-ont) adj. m., pl. stenobiónți; f. stenobióntă, pl. stenobiónte
stenobionții
STENOBIÓNT, -Ă, stenobionți, -te, adj. (Despre organisme) Care suportă doar variații limitate ale factorilor de mediu. [Pr.: -bi-ont] – După fr. sténobiote. DOOM
stenobiónt (-bi-ont) adj. m., pl. stenobiónți; f. stenobióntă, pl. stenobiónte
stenobionților
STENOBIÓNT, -Ă, stenobionți, -te, adj. (Despre organisme) Care suportă doar variații limitate ale factorilor de mediu. [Pr.: -bi-ont] – După fr. sténobiote. DOOM
stenobiónt (-bi-ont) adj. m., pl. stenobiónți; f. stenobióntă, pl. stenobiónte
stenocardia
STENOCARDÍE s.f. (Med.) Senzație de strângere precordială, specifică anginei pectorale. [Gen. -iei. / < fr. sténocardie, cf. gr. stenos – strâmt, kardia – inimă].
stenocardie
STENOCARDÍE s.f. (Med.) Senzație de strângere precordială, specifică anginei pectorale. [Gen. -iei. / < fr. sténocardie, cf. gr. stenos – strâmt, kardia – inimă].
stenocardiei
STENOCARDÍE s.f. (Med.) Senzație de strângere precordială, specifică anginei pectorale. [Gen. -iei. / < fr. sténocardie, cf. gr. stenos – strâmt, kardia – inimă].
stenocardii
STENOCARDÍE s.f. (Med.) Senzație de strângere precordială, specifică anginei pectorale. [Gen. -iei. / < fr. sténocardie, cf. gr. stenos – strâmt, kardia – inimă].
stenodactilograf
STENODACTILOGRÁF, -Ă, stenodactilografi, -e, s. m. și f. Persoană care practică stenodactilografia. – Din fr. sténodactylographe. DOOM
stenodactilográfă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. stenodactilográfei; pl. stenodactilográfe
stenodactilografa
STENODACTILOGRÁF, -Ă, stenodactilografi, -e, s. m. și f. Persoană care practică stenodactilografia. – Din fr. sténodactylographe. DOOM
stenodactilográfă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. stenodactilográfei; pl. stenodactilográfe
stenodactilografe
STENODACTILOGRÁF, -Ă, stenodactilografi, -e, s. m. și f. Persoană care practică stenodactilografia. – Din fr. sténodactylographe. DOOM
stenodactilográfă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. stenodactilográfei; pl. stenodactilográfe
stenodactilografei
STENODACTILOGRÁF, -Ă, stenodactilografi, -e, s. m. și f. Persoană care practică stenodactilografia. – Din fr. sténodactylographe. DOOM
stenodactilográfă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. stenodactilográfei; pl. stenodactilográfe
stenodactilografele
STENODACTILOGRÁF, -Ă, stenodactilografi, -e, s. m. și f. Persoană care practică stenodactilografia. – Din fr. sténodactylographe. DOOM
stenodactilográfă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. stenodactilográfei; pl. stenodactilográfe
stenodactilografelor
STENODACTILOGRÁF, -Ă, stenodactilografi, -e, s. m. și f. Persoană care practică stenodactilografia. – Din fr. sténodactylographe. DOOM
stenodactilográfă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. stenodactilográfei; pl. stenodactilográfe
stenodactilografi
STENODACTILOGRÁF, -Ă, stenodactilografi, -e, s. m. și f. Persoană care practică stenodactilografia. – Din fr. sténodactylographe. DOOM
stenodactilográfă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. stenodactilográfei; pl. stenodactilográfe
stenodactilografia
STENODACTILOGRAFIÁ, stenodactilografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul stenodactilografiei. [Pr.: -fi-a] – Din stenodactilografie. DOOM
stenodactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenodactilografiáză, 1 pl. stenodactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenodactilografiéze; ger. stenodactilografiínd (-fi-ind)
stenodactilografia
STENODACTILOGRAFIE s. f. Stenografiere a vorbirii cuiva și dactilografierea directă după stenogramă. – Din fr. sténodactylographie. DOOM
stenodactilografíe (-lo-gra-) s. f., art. stenodactilografía, g.-d. stenodactilografíi, art. stenodactilografíei
stenodactilografiai
STENODACTILOGRAFIÁ, stenodactilografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul stenodactilografiei. [Pr.: -fi-a] – Din stenodactilografie. DOOM
stenodactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenodactilografiáză, 1 pl. stenodactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenodactilografiéze; ger. stenodactilografiínd (-fi-ind)
stenodactilografiam
STENODACTILOGRAFIÁ, stenodactilografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul stenodactilografiei. [Pr.: -fi-a] – Din stenodactilografie. DOOM
stenodactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenodactilografiáză, 1 pl. stenodactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenodactilografiéze; ger. stenodactilografiínd (-fi-ind)
stenodactilografiară
STENODACTILOGRAFIÁ, stenodactilografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul stenodactilografiei. [Pr.: -fi-a] – Din stenodactilografie. DOOM
stenodactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenodactilografiáză, 1 pl. stenodactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenodactilografiéze; ger. stenodactilografiínd (-fi-ind)
stenodactilografiarăm
STENODACTILOGRAFIÁ, stenodactilografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul stenodactilografiei. [Pr.: -fi-a] – Din stenodactilografie. DOOM
stenodactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenodactilografiáză, 1 pl. stenodactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenodactilografiéze; ger. stenodactilografiínd (-fi-ind)
stenodactilografiarăți
STENODACTILOGRAFIÁ, stenodactilografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul stenodactilografiei. [Pr.: -fi-a] – Din stenodactilografie. DOOM
stenodactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenodactilografiáză, 1 pl. stenodactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenodactilografiéze; ger. stenodactilografiínd (-fi-ind)
stenodactilografiase
STENODACTILOGRAFIÁ, stenodactilografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul stenodactilografiei. [Pr.: -fi-a] – Din stenodactilografie. DOOM
stenodactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenodactilografiáză, 1 pl. stenodactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenodactilografiéze; ger. stenodactilografiínd (-fi-ind)
stenodactilografiasem
STENODACTILOGRAFIÁ, stenodactilografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul stenodactilografiei. [Pr.: -fi-a] – Din stenodactilografie. DOOM
stenodactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenodactilografiáză, 1 pl. stenodactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenodactilografiéze; ger. stenodactilografiínd (-fi-ind)
stenodactilografiaseră
STENODACTILOGRAFIÁ, stenodactilografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul stenodactilografiei. [Pr.: -fi-a] – Din stenodactilografie. DOOM
stenodactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenodactilografiáză, 1 pl. stenodactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenodactilografiéze; ger. stenodactilografiínd (-fi-ind)
stenodactilografiaserăm
STENODACTILOGRAFIÁ, stenodactilografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul stenodactilografiei. [Pr.: -fi-a] – Din stenodactilografie. DOOM
stenodactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenodactilografiáză, 1 pl. stenodactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenodactilografiéze; ger. stenodactilografiínd (-fi-ind)
stenodactilografiaserăți
STENODACTILOGRAFIÁ, stenodactilografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul stenodactilografiei. [Pr.: -fi-a] – Din stenodactilografie. DOOM
stenodactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenodactilografiáză, 1 pl. stenodactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenodactilografiéze; ger. stenodactilografiínd (-fi-ind)
stenodactilografiaseși
STENODACTILOGRAFIÁ, stenodactilografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul stenodactilografiei. [Pr.: -fi-a] – Din stenodactilografie. DOOM
stenodactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenodactilografiáză, 1 pl. stenodactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenodactilografiéze; ger. stenodactilografiínd (-fi-ind)
stenodactilografiaseți
STENODACTILOGRAFIÁ, stenodactilografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul stenodactilografiei. [Pr.: -fi-a] – Din stenodactilografie. DOOM
stenodactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenodactilografiáză, 1 pl. stenodactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenodactilografiéze; ger. stenodactilografiínd (-fi-ind)
stenodactilografiat
STENODACTILOGRAFIÁ, stenodactilografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul stenodactilografiei. [Pr.: -fi-a] – Din stenodactilografie. DOOM
stenodactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenodactilografiáză, 1 pl. stenodactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenodactilografiéze; ger. stenodactilografiínd (-fi-ind)
stenodactilografiat
STENODACTILOGRAFIÁ, stenodactilografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul stenodactilografiei. [Pr.: -fi-a] – Din stenodactilografie.
stenodactilografiau
STENODACTILOGRAFIÁ, stenodactilografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul stenodactilografiei. [Pr.: -fi-a] – Din stenodactilografie. DOOM
stenodactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenodactilografiáză, 1 pl. stenodactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenodactilografiéze; ger. stenodactilografiínd (-fi-ind)
stenodactilografiază
STENODACTILOGRAFIÁ, stenodactilografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul stenodactilografiei. [Pr.: -fi-a] – Din stenodactilografie. DOOM
stenodactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenodactilografiáză, 1 pl. stenodactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenodactilografiéze; ger. stenodactilografiínd (-fi-ind)
stenodactilografiași
STENODACTILOGRAFIÁ, stenodactilografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul stenodactilografiei. [Pr.: -fi-a] – Din stenodactilografie. DOOM
stenodactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenodactilografiáză, 1 pl. stenodactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenodactilografiéze; ger. stenodactilografiínd (-fi-ind)
stenodactilografiați
STENODACTILOGRAFIÁ, stenodactilografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul stenodactilografiei. [Pr.: -fi-a] – Din stenodactilografie. DOOM
stenodactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenodactilografiáză, 1 pl. stenodactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenodactilografiéze; ger. stenodactilografiínd (-fi-ind)
stenodactilografie
STENODACTILOGRAFIÁ, stenodactilografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul stenodactilografiei. [Pr.: -fi-a] – Din stenodactilografie. DOOM
stenodactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenodactilografiáză, 1 pl. stenodactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenodactilografiéze; ger. stenodactilografiínd (-fi-ind)
stenodactilografie
STENODACTILOGRAFIE s. f. Stenografiere a vorbirii cuiva și dactilografierea directă după stenogramă. – Din fr. sténodactylographie. DOOM
stenodactilografíe (-lo-gra-) s. f., art. stenodactilografía, g.-d. stenodactilografíi, art. stenodactilografíei
stenodactilografiei
STENODACTILOGRAFIE s. f. Stenografiere a vorbirii cuiva și dactilografierea directă după stenogramă. – Din fr. sténodactylographie. DOOM
stenodactilografíe (-lo-gra-) s. f., art. stenodactilografía, g.-d. stenodactilografíi, art. stenodactilografíei
stenodactilografiem
STENODACTILOGRAFIÁ, stenodactilografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul stenodactilografiei. [Pr.: -fi-a] – Din stenodactilografie. DOOM
stenodactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenodactilografiáză, 1 pl. stenodactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenodactilografiéze; ger. stenodactilografiínd (-fi-ind)
stenodactilografiere
STENODACTILOGRAFIÁ, stenodactilografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul stenodactilografiei. [Pr.: -fi-a] – Din stenodactilografie. DOOM
stenodactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenodactilografiáză, 1 pl. stenodactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenodactilografiéze; ger. stenodactilografiínd (-fi-ind)
stenodactilografiere
STENODACTILOGRAFIÁ, stenodactilografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul stenodactilografiei. [Pr.: -fi-a] – Din stenodactilografie.
stenodactilografiez
STENODACTILOGRAFIÁ, stenodactilografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul stenodactilografiei. [Pr.: -fi-a] – Din stenodactilografie. DOOM
stenodactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenodactilografiáză, 1 pl. stenodactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenodactilografiéze; ger. stenodactilografiínd (-fi-ind)
stenodactilografieze
STENODACTILOGRAFIÁ, stenodactilografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul stenodactilografiei. [Pr.: -fi-a] – Din stenodactilografie. DOOM
stenodactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenodactilografiáză, 1 pl. stenodactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenodactilografiéze; ger. stenodactilografiínd (-fi-ind)
stenodactilografiezi
STENODACTILOGRAFIÁ, stenodactilografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul stenodactilografiei. [Pr.: -fi-a] – Din stenodactilografie. DOOM
stenodactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenodactilografiáză, 1 pl. stenodactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenodactilografiéze; ger. stenodactilografiínd (-fi-ind)
stenodactilografii
STENODACTILOGRÁF, -Ă, stenodactilografi, -e, s. m. și f. Persoană care practică stenodactilografia. – Din fr. sténodactylographe. DOOM
stenodactilográfă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. stenodactilográfei; pl. stenodactilográfe
stenodactilografii
STENODACTILOGRAFIE s. f. Stenografiere a vorbirii cuiva și dactilografierea directă după stenogramă. – Din fr. sténodactylographie. DOOM
stenodactilografíe (-lo-gra-) s. f., art. stenodactilografía, g.-d. stenodactilografíi, art. stenodactilografíei
stenodactilografiile
STENODACTILOGRAFIE s. f. Stenografiere a vorbirii cuiva și dactilografierea directă după stenogramă. – Din fr. sténodactylographie. DOOM
stenodactilografíe (-lo-gra-) s. f., art. stenodactilografía, g.-d. stenodactilografíi, art. stenodactilografíei
stenodactilografiilor
STENODACTILOGRAFIE s. f. Stenografiere a vorbirii cuiva și dactilografierea directă după stenogramă. – Din fr. sténodactylographie. DOOM
stenodactilografíe (-lo-gra-) s. f., art. stenodactilografía, g.-d. stenodactilografíi, art. stenodactilografíei
stenodactilografiind
STENODACTILOGRAFIÁ, stenodactilografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul stenodactilografiei. [Pr.: -fi-a] – Din stenodactilografie. DOOM
stenodactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenodactilografiáză, 1 pl. stenodactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenodactilografiéze; ger. stenodactilografiínd (-fi-ind)
stenodactilografilor
STENODACTILOGRÁF, -Ă, stenodactilografi, -e, s. m. și f. Persoană care practică stenodactilografia. – Din fr. sténodactylographe. DOOM
stenodactilográfă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. stenodactilográfei; pl. stenodactilográfe
stenodactilograful
STENODACTILOGRÁF, -Ă, stenodactilografi, -e, s. m. și f. Persoană care practică stenodactilografia. – Din fr. sténodactylographe. DOOM
stenodactilográfă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. stenodactilográfei; pl. stenodactilográfe
stenodactilografului
STENODACTILOGRÁF, -Ă, stenodactilografi, -e, s. m. și f. Persoană care practică stenodactilografia. – Din fr. sténodactylographe. DOOM
stenodactilográfă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. stenodactilográfei; pl. stenodactilográfe
stenograf
STENOGRÁF, -Ă, stenografi, -e, s. m. și f. Persoană care cunoaște și profesează stenografia. – Din fr. sténographe. DOOM
stenográfă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. stenográfei; pl. stenográfe
stenografa
STENOGRÁF, -Ă, stenografi, -e, s. m. și f. Persoană care cunoaște și profesează stenografia. – Din fr. sténographe. DOOM
stenográfă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. stenográfei; pl. stenográfe
stenografe
STENOGRÁF, -Ă, stenografi, -e, s. m. și f. Persoană care cunoaște și profesează stenografia. – Din fr. sténographe. DOOM
stenográfă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. stenográfei; pl. stenográfe
stenografei
STENOGRÁF, -Ă, stenografi, -e, s. m. și f. Persoană care cunoaște și profesează stenografia. – Din fr. sténographe. DOOM
stenográfă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. stenográfei; pl. stenográfe
stenografele
STENOGRÁF, -Ă, stenografi, -e, s. m. și f. Persoană care cunoaște și profesează stenografia. – Din fr. sténographe. DOOM
stenográfă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. stenográfei; pl. stenográfe
stenografelor
STENOGRÁF, -Ă, stenografi, -e, s. m. și f. Persoană care cunoaște și profesează stenografia. – Din fr. sténographe. DOOM
stenográfă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. stenográfei; pl. stenográfe
stenografi
STENOGRÁF, -Ă, stenografi, -e, s. m. și f. Persoană care cunoaște și profesează stenografia. – Din fr. sténographe. DOOM
stenográfă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. stenográfei; pl. stenográfe
stenografia
STENOGRAFIÁ, stenografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul semnelor stenografice. [Pr.: -fi-a] – Din fr. sténographier. DOOM
stenografiá (a ~) (-no-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenografiáză, 1 pl. stenografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenografiéze; ger. stenografíind (-fi-ind)
stenografia
STENOGRAFÍE s. f. Sistem de înregistrare rapidă a vorbirii cuiva cu ajutorul unor semne convenționale. – Din fr. sténographie. DOOM
stenografíe (-no-gra-) s. f., art. stenografía, g.-d. stenografíi, art. stenografíei
stenografiai
STENOGRAFIÁ, stenografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul semnelor stenografice. [Pr.: -fi-a] – Din fr. sténographier. DOOM
stenografiá (a ~) (-no-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenografiáză, 1 pl. stenografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenografiéze; ger. stenografíind (-fi-ind)
stenografiam
STENOGRAFIÁ, stenografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul semnelor stenografice. [Pr.: -fi-a] – Din fr. sténographier. DOOM
stenografiá (a ~) (-no-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenografiáză, 1 pl. stenografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenografiéze; ger. stenografíind (-fi-ind)
stenografiară
STENOGRAFIÁ, stenografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul semnelor stenografice. [Pr.: -fi-a] – Din fr. sténographier. DOOM
stenografiá (a ~) (-no-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenografiáză, 1 pl. stenografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenografiéze; ger. stenografíind (-fi-ind)
stenografiarăm
STENOGRAFIÁ, stenografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul semnelor stenografice. [Pr.: -fi-a] – Din fr. sténographier. DOOM
stenografiá (a ~) (-no-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenografiáză, 1 pl. stenografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenografiéze; ger. stenografíind (-fi-ind)
stenografiarăți
STENOGRAFIÁ, stenografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul semnelor stenografice. [Pr.: -fi-a] – Din fr. sténographier. DOOM
stenografiá (a ~) (-no-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenografiáză, 1 pl. stenografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenografiéze; ger. stenografíind (-fi-ind)
stenografiase
STENOGRAFIÁ, stenografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul semnelor stenografice. [Pr.: -fi-a] – Din fr. sténographier. DOOM
stenografiá (a ~) (-no-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenografiáză, 1 pl. stenografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenografiéze; ger. stenografíind (-fi-ind)
stenografiasem
STENOGRAFIÁ, stenografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul semnelor stenografice. [Pr.: -fi-a] – Din fr. sténographier. DOOM
stenografiá (a ~) (-no-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenografiáză, 1 pl. stenografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenografiéze; ger. stenografíind (-fi-ind)
stenografiaseră
STENOGRAFIÁ, stenografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul semnelor stenografice. [Pr.: -fi-a] – Din fr. sténographier. DOOM
stenografiá (a ~) (-no-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenografiáză, 1 pl. stenografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenografiéze; ger. stenografíind (-fi-ind)
stenografiaserăm
STENOGRAFIÁ, stenografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul semnelor stenografice. [Pr.: -fi-a] – Din fr. sténographier. DOOM
stenografiá (a ~) (-no-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenografiáză, 1 pl. stenografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenografiéze; ger. stenografíind (-fi-ind)
stenografiaserăți
STENOGRAFIÁ, stenografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul semnelor stenografice. [Pr.: -fi-a] – Din fr. sténographier. DOOM
stenografiá (a ~) (-no-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenografiáză, 1 pl. stenografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenografiéze; ger. stenografíind (-fi-ind)
stenografiaseși
STENOGRAFIÁ, stenografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul semnelor stenografice. [Pr.: -fi-a] – Din fr. sténographier. DOOM
stenografiá (a ~) (-no-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenografiáză, 1 pl. stenografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenografiéze; ger. stenografíind (-fi-ind)
stenografiaseți
STENOGRAFIÁ, stenografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul semnelor stenografice. [Pr.: -fi-a] – Din fr. sténographier. DOOM
stenografiá (a ~) (-no-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenografiáză, 1 pl. stenografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenografiéze; ger. stenografíind (-fi-ind)
stenografiat
STENOGRAFIÁ, stenografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul semnelor stenografice. [Pr.: -fi-a] – Din fr. sténographier. DOOM
stenografiá (a ~) (-no-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenografiáză, 1 pl. stenografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenografiéze; ger. stenografíind (-fi-ind)
stenografiat
STENOGRAFIÁ, stenografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul stenografiei. [Pr.: -fi-a] – Din fr. sténographier.
stenografiata
STENOGRAFIÁ, stenografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul stenografiei. [Pr.: -fi-a] – Din fr. sténographier.
stenografiate
STENOGRAFIÁ, stenografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul stenografiei. [Pr.: -fi-a] – Din fr. sténographier.
stenografiatei
STENOGRAFIÁ, stenografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul stenografiei. [Pr.: -fi-a] – Din fr. sténographier.
stenografiatele
STENOGRAFIÁ, stenografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul stenografiei. [Pr.: -fi-a] – Din fr. sténographier.
stenografiatelor
STENOGRAFIÁ, stenografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul stenografiei. [Pr.: -fi-a] – Din fr. sténographier.
stenografiatul
STENOGRAFIÁ, stenografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul stenografiei. [Pr.: -fi-a] – Din fr. sténographier.
stenografiatului
STENOGRAFIÁ, stenografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul stenografiei. [Pr.: -fi-a] – Din fr. sténographier.
stenografiau
STENOGRAFIÁ, stenografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul semnelor stenografice. [Pr.: -fi-a] – Din fr. sténographier. DOOM
stenografiá (a ~) (-no-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenografiáză, 1 pl. stenografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenografiéze; ger. stenografíind (-fi-ind)
stenografiază
STENOGRAFIÁ, stenografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul semnelor stenografice. [Pr.: -fi-a] – Din fr. sténographier. DOOM
stenografiá (a ~) (-no-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenografiáză, 1 pl. stenografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenografiéze; ger. stenografíind (-fi-ind)
stenografiași
STENOGRAFIÁ, stenografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul semnelor stenografice. [Pr.: -fi-a] – Din fr. sténographier. DOOM
stenografiá (a ~) (-no-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenografiáză, 1 pl. stenografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenografiéze; ger. stenografíind (-fi-ind)
stenografiați
STENOGRAFIÁ, stenografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul semnelor stenografice. [Pr.: -fi-a] – Din fr. sténographier. DOOM
stenografiá (a ~) (-no-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenografiáză, 1 pl. stenografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenografiéze; ger. stenografíind (-fi-ind)
stenografiați
STENOGRAFIÁ, stenografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul stenografiei. [Pr.: -fi-a] – Din fr. sténographier.
stenografiații
STENOGRAFIÁ, stenografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul stenografiei. [Pr.: -fi-a] – Din fr. sténographier.
stenografiaților
STENOGRAFIÁ, stenografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul stenografiei. [Pr.: -fi-a] – Din fr. sténographier.
stenografic
STENOGRÁFIC, -Ă, stenografici, -ce, adj. Care aparține stenografiei, privitor la stenografie; înregistrat cu ajutorul stenografiei. – Din fr. sténographique. DOOM
stenográfic (-no-gra-) adj. m., pl. stenográfici; f. stenográfică, pl. stenográfice
stenografica
STENOGRÁFIC, -Ă, stenografici, -ce, adj. Care aparține stenografiei, privitor la stenografie; înregistrat cu ajutorul stenografiei. – Din fr. sténographique. DOOM
stenográfic (-no-gra-) adj. m., pl. stenográfici; f. stenográfică, pl. stenográfice
stenografice
STENOGRÁFIC, -Ă, stenografici, -ce, adj. Care aparține stenografiei, privitor la stenografie; înregistrat cu ajutorul stenografiei. – Din fr. sténographique. DOOM
stenográfic (-no-gra-) adj. m., pl. stenográfici; f. stenográfică, pl. stenográfice
stenograficei
STENOGRÁFIC, -Ă, stenografici, -ce, adj. Care aparține stenografiei, privitor la stenografie; înregistrat cu ajutorul stenografiei. – Din fr. sténographique. DOOM
stenográfic (-no-gra-) adj. m., pl. stenográfici; f. stenográfică, pl. stenográfice
stenograficele
STENOGRÁFIC, -Ă, stenografici, -ce, adj. Care aparține stenografiei, privitor la stenografie; înregistrat cu ajutorul stenografiei. – Din fr. sténographique. DOOM
stenográfic (-no-gra-) adj. m., pl. stenográfici; f. stenográfică, pl. stenográfice
stenograficelor
STENOGRÁFIC, -Ă, stenografici, -ce, adj. Care aparține stenografiei, privitor la stenografie; înregistrat cu ajutorul stenografiei. – Din fr. sténographique. DOOM
stenográfic (-no-gra-) adj. m., pl. stenográfici; f. stenográfică, pl. stenográfice
stenografici
STENOGRÁFIC, -Ă, stenografici, -ce, adj. Care aparține stenografiei, privitor la stenografie; înregistrat cu ajutorul stenografiei. – Din fr. sténographique. DOOM
stenográfic (-no-gra-) adj. m., pl. stenográfici; f. stenográfică, pl. stenográfice
stenograficii
STENOGRÁFIC, -Ă, stenografici, -ce, adj. Care aparține stenografiei, privitor la stenografie; înregistrat cu ajutorul stenografiei. – Din fr. sténographique. DOOM
stenográfic (-no-gra-) adj. m., pl. stenográfici; f. stenográfică, pl. stenográfice
stenograficilor
STENOGRÁFIC, -Ă, stenografici, -ce, adj. Care aparține stenografiei, privitor la stenografie; înregistrat cu ajutorul stenografiei. – Din fr. sténographique. DOOM
stenográfic (-no-gra-) adj. m., pl. stenográfici; f. stenográfică, pl. stenográfice
stenograficul
STENOGRÁFIC, -Ă, stenografici, -ce, adj. Care aparține stenografiei, privitor la stenografie; înregistrat cu ajutorul stenografiei. – Din fr. sténographique. DOOM
stenográfic (-no-gra-) adj. m., pl. stenográfici; f. stenográfică, pl. stenográfice
stenograficului
STENOGRÁFIC, -Ă, stenografici, -ce, adj. Care aparține stenografiei, privitor la stenografie; înregistrat cu ajutorul stenografiei. – Din fr. sténographique. DOOM
stenográfic (-no-gra-) adj. m., pl. stenográfici; f. stenográfică, pl. stenográfice
stenografie
STENOGRAFIÁ, stenografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul semnelor stenografice. [Pr.: -fi-a] – Din fr. sténographier. DOOM
stenografiá (a ~) (-no-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenografiáză, 1 pl. stenografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenografiéze; ger. stenografíind (-fi-ind)
stenografie
STENOGRAFÍE s. f. Sistem de înregistrare rapidă a vorbirii cuiva cu ajutorul unor semne convenționale. – Din fr. sténographie. DOOM
stenografíe (-no-gra-) s. f., art. stenografía, g.-d. stenografíi, art. stenografíei
stenografiei
STENOGRAFÍE s. f. Sistem de înregistrare rapidă a vorbirii cuiva cu ajutorul unor semne convenționale. – Din fr. sténographie. DOOM
stenografíe (-no-gra-) s. f., art. stenografía, g.-d. stenografíi, art. stenografíei
stenografiem
STENOGRAFIÁ, stenografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul semnelor stenografice. [Pr.: -fi-a] – Din fr. sténographier. DOOM
stenografiá (a ~) (-no-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenografiáză, 1 pl. stenografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenografiéze; ger. stenografíind (-fi-ind)
stenografiere
STENOGRAFIÁ, stenografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul semnelor stenografice. [Pr.: -fi-a] – Din fr. sténographier. DOOM
stenografiá (a ~) (-no-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenografiáză, 1 pl. stenografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenografiéze; ger. stenografíind (-fi-ind)
stenografiere
STENOGRAFIÉRE, stenografieri, s. f. Acțiunea de a stenografia. [Pr.: -fi-e-] – V. stenografia. DOOM
stenografíere (-no-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. stenografiérii; pl. stenografiéri
stenografierea
STENOGRAFIÉRE, stenografieri, s. f. Acțiunea de a stenografia. [Pr.: -fi-e-] – V. stenografia. DOOM
stenografíere (-no-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. stenografiérii; pl. stenografiéri
stenografieri
STENOGRAFIÉRE, stenografieri, s. f. Acțiunea de a stenografia. [Pr.: -fi-e-] – V. stenografia. DOOM
stenografíere (-no-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. stenografiérii; pl. stenografiéri
stenografierii
STENOGRAFIÉRE, stenografieri, s. f. Acțiunea de a stenografia. [Pr.: -fi-e-] – V. stenografia. DOOM
stenografíere (-no-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. stenografiérii; pl. stenografiéri
stenografierile
STENOGRAFIÉRE, stenografieri, s. f. Acțiunea de a stenografia. [Pr.: -fi-e-] – V. stenografia. DOOM
stenografíere (-no-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. stenografiérii; pl. stenografiéri
stenografierilor
STENOGRAFIÉRE, stenografieri, s. f. Acțiunea de a stenografia. [Pr.: -fi-e-] – V. stenografia. DOOM
stenografíere (-no-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. stenografiérii; pl. stenografiéri
stenografiez
STENOGRAFIÁ, stenografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul semnelor stenografice. [Pr.: -fi-a] – Din fr. sténographier. DOOM
stenografiá (a ~) (-no-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenografiáză, 1 pl. stenografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenografiéze; ger. stenografíind (-fi-ind)
stenografieze
STENOGRAFIÁ, stenografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul semnelor stenografice. [Pr.: -fi-a] – Din fr. sténographier. DOOM
stenografiá (a ~) (-no-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenografiáză, 1 pl. stenografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenografiéze; ger. stenografíind (-fi-ind)
stenografiezi
STENOGRAFIÁ, stenografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul semnelor stenografice. [Pr.: -fi-a] – Din fr. sténographier. DOOM
stenografiá (a ~) (-no-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenografiáză, 1 pl. stenografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenografiéze; ger. stenografíind (-fi-ind)
stenografii
STENOGRÁF, -Ă, stenografi, -e, s. m. și f. Persoană care cunoaște și profesează stenografia. – Din fr. sténographe. DOOM
stenográfă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. stenográfei; pl. stenográfe
stenografii
STENOGRAFÍE s. f. Sistem de înregistrare rapidă a vorbirii cuiva cu ajutorul unor semne convenționale. – Din fr. sténographie. DOOM
stenografíe (-no-gra-) s. f., art. stenografía, g.-d. stenografíi, art. stenografíei
stenografiile
STENOGRAFÍE s. f. Sistem de înregistrare rapidă a vorbirii cuiva cu ajutorul unor semne convenționale. – Din fr. sténographie. DOOM
stenografíe (-no-gra-) s. f., art. stenografía, g.-d. stenografíi, art. stenografíei
stenografiilor
STENOGRAFÍE s. f. Sistem de înregistrare rapidă a vorbirii cuiva cu ajutorul unor semne convenționale. – Din fr. sténographie. DOOM
stenografíe (-no-gra-) s. f., art. stenografía, g.-d. stenografíi, art. stenografíei
stenografiind
STENOGRAFIÁ, stenografiez, vb. I. Tranz. A înregistra vorbirea cuiva cu ajutorul semnelor stenografice. [Pr.: -fi-a] – Din fr. sténographier. DOOM
stenografiá (a ~) (-no-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stenografiáză, 1 pl. stenografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stenografiéze; ger. stenografíind (-fi-ind)
stenografilor
STENOGRÁF, -Ă, stenografi, -e, s. m. și f. Persoană care cunoaște și profesează stenografia. – Din fr. sténographe. DOOM
stenográfă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. stenográfei; pl. stenográfe
stenograful
STENOGRÁF, -Ă, stenografi, -e, s. m. și f. Persoană care cunoaște și profesează stenografia. – Din fr. sténographe. DOOM
stenográfă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. stenográfei; pl. stenográfe
stenografului
STENOGRÁF, -Ă, stenografi, -e, s. m. și f. Persoană care cunoaște și profesează stenografia. – Din fr. sténographe. DOOM
stenográfă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. stenográfei; pl. stenográfe
stenograma
STENOGRÁMĂ, stenograme, s. f. Text înregistrat prin stenografie. – Din fr. sténogramme. DOOM
stenográmă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. stenográmei; pl. stenográme
stenograme
STENOGRÁMĂ, stenograme, s. f. Text înregistrat prin stenografie. – Din fr. sténogramme. DOOM
stenográmă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. stenográmei; pl. stenográme
stenogramei
STENOGRÁMĂ, stenograme, s. f. Text înregistrat prin stenografie. – Din fr. sténogramme. DOOM
stenográmă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. stenográmei; pl. stenográme
stenogramele
STENOGRÁMĂ, stenograme, s. f. Text înregistrat prin stenografie. – Din fr. sténogramme. DOOM
stenográmă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. stenográmei; pl. stenográme
stenogramelor
STENOGRÁMĂ, stenograme, s. f. Text înregistrat prin stenografie. – Din fr. sténogramme. DOOM
stenográmă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. stenográmei; pl. stenográme
stenohalin
STENOHALÍN, -Ă, stenohalini, -e, adj., s. m. (Biol.) (Organism marin) care suportă doar variații limitate ale salinității mediului. – Din fr. sténohalin.
stenohalin
STENOHALÍN, -Ă, stenohalini, -e, adj., s. m. (Biol.) (Organism marin) care suportă doar variații limitate ale salinității mediului. – Din fr. sténohalin.
stenohalina
STENOHALÍN, -Ă, stenohalini, -e, adj., s. m. (Biol.) (Organism marin) care suportă doar variații limitate ale salinității mediului. – Din fr. sténohalin.
stenohalina
STENOHALÍN, -Ă, stenohalini, -e, adj., s. m. (Biol.) (Organism marin) care suportă doar variații limitate ale salinității mediului. – Din fr. sténohalin.
stenohaline
STENOHALÍN, -Ă, stenohalini, -e, adj., s. m. (Biol.) (Organism marin) care suportă doar variații limitate ale salinității mediului. – Din fr. sténohalin.
stenohaline
STENOHALÍN, -Ă, stenohalini, -e, adj., s. m. (Biol.) (Organism marin) care suportă doar variații limitate ale salinității mediului. – Din fr. sténohalin.
stenohalinei
STENOHALÍN, -Ă, stenohalini, -e, adj., s. m. (Biol.) (Organism marin) care suportă doar variații limitate ale salinității mediului. – Din fr. sténohalin.
stenohalinei
STENOHALÍN, -Ă, stenohalini, -e, adj., s. m. (Biol.) (Organism marin) care suportă doar variații limitate ale salinității mediului. – Din fr. sténohalin.
stenohalinele
STENOHALÍN, -Ă, stenohalini, -e, adj., s. m. (Biol.) (Organism marin) care suportă doar variații limitate ale salinității mediului. – Din fr. sténohalin.
stenohalinele
STENOHALÍN, -Ă, stenohalini, -e, adj., s. m. (Biol.) (Organism marin) care suportă doar variații limitate ale salinității mediului. – Din fr. sténohalin.
stenohalinelor
STENOHALÍN, -Ă, stenohalini, -e, adj., s. m. (Biol.) (Organism marin) care suportă doar variații limitate ale salinității mediului. – Din fr. sténohalin.
stenohalinelor
STENOHALÍN, -Ă, stenohalini, -e, adj., s. m. (Biol.) (Organism marin) care suportă doar variații limitate ale salinității mediului. – Din fr. sténohalin.
stenohalini
STENOHALÍN, -Ă, stenohalini, -e, adj., s. m. (Biol.) (Organism marin) care suportă doar variații limitate ale salinității mediului. – Din fr. sténohalin.
stenohalini
STENOHALÍN, -Ă, stenohalini, -e, adj., s. m. (Biol.) (Organism marin) care suportă doar variații limitate ale salinității mediului. – Din fr. sténohalin.
stenohalinii
STENOHALÍN, -Ă, stenohalini, -e, adj., s. m. (Biol.) (Organism marin) care suportă doar variații limitate ale salinității mediului. – Din fr. sténohalin.
stenohalinii
STENOHALÍN, -Ă, stenohalini, -e, adj., s. m. (Biol.) (Organism marin) care suportă doar variații limitate ale salinității mediului. – Din fr. sténohalin.
stenohalinilor
STENOHALÍN, -Ă, stenohalini, -e, adj., s. m. (Biol.) (Organism marin) care suportă doar variații limitate ale salinității mediului. – Din fr. sténohalin.
stenohalinilor
STENOHALÍN, -Ă, stenohalini, -e, adj., s. m. (Biol.) (Organism marin) care suportă doar variații limitate ale salinității mediului. – Din fr. sténohalin.
stenohalinul
STENOHALÍN, -Ă, stenohalini, -e, adj., s. m. (Biol.) (Organism marin) care suportă doar variații limitate ale salinității mediului. – Din fr. sténohalin.
stenohalinul
STENOHALÍN, -Ă, stenohalini, -e, adj., s. m. (Biol.) (Organism marin) care suportă doar variații limitate ale salinității mediului. – Din fr. sténohalin.
stenohalinului
STENOHALÍN, -Ă, stenohalini, -e, adj., s. m. (Biol.) (Organism marin) care suportă doar variații limitate ale salinității mediului. – Din fr. sténohalin.
stenohalinului
STENOHALÍN, -Ă, stenohalini, -e, adj., s. m. (Biol.) (Organism marin) care suportă doar variații limitate ale salinității mediului. – Din fr. sténohalin.
stenopa
STENÓPĂ s.f. Deschidere circulară foarte mică, care înlocuiește obiectivul la o cameră obscură. [< fr. sténope].
stenope
STENÓPĂ s.f. Deschidere circulară foarte mică, care înlocuiește obiectivul la o cameră obscură. [< fr. sténope].
stenopei
STENÓPĂ s.f. Deschidere circulară foarte mică, care înlocuiește obiectivul la o cameră obscură. [< fr. sténope].
stenopele
STENÓPĂ s.f. Deschidere circulară foarte mică, care înlocuiește obiectivul la o cameră obscură. [< fr. sténope].
stenopelor
STENÓPĂ s.f. Deschidere circulară foarte mică, care înlocuiește obiectivul la o cameră obscură. [< fr. sténope].
stenos
STÉNOS s. n. (Înv.) Astmă. – Din ngr. sténosis. DOOM
sténos (înv.) s. n.
stenosul
STÉNOS s. n. (Înv.) Astmă. – Din ngr. sténosis. DOOM
sténos (înv.) s. n.
stenosului
STÉNOS s. n. (Înv.) Astmă. – Din ngr. sténosis. DOOM
sténos (înv.) s. n.
stenoterm
STENOTÉRM, -Ă, stenotermi, -e, adj., s. f. (Med.) (Organism) care suportă doar variații limitate ale temperaturii mediului extern. – Din fr. sténotherme.
stenoterm
STENOTÉRM, -Ă, stenotermi, -e, adj., s. f. (Med.) (Organism) care suportă doar variații limitate ale temperaturii mediului extern. – Din fr. sténotherme.
stenoterma
STENOTÉRM, -Ă, stenotermi, -e, adj., s. f. (Med.) (Organism) care suportă doar variații limitate ale temperaturii mediului extern. – Din fr. sténotherme.
stenoterma
STENOTÉRM, -Ă, stenotermi, -e, adj., s. f. (Med.) (Organism) care suportă doar variații limitate ale temperaturii mediului extern. – Din fr. sténotherme.
stenoterme
STENOTÉRM, -Ă, stenotermi, -e, adj., s. f. (Med.) (Organism) care suportă doar variații limitate ale temperaturii mediului extern. – Din fr. sténotherme.
stenoterme
STENOTÉRM, -Ă, stenotermi, -e, adj., s. f. (Med.) (Organism) care suportă doar variații limitate ale temperaturii mediului extern. – Din fr. sténotherme.
stenotermei
STENOTÉRM, -Ă, stenotermi, -e, adj., s. f. (Med.) (Organism) care suportă doar variații limitate ale temperaturii mediului extern. – Din fr. sténotherme.
stenotermei
STENOTÉRM, -Ă, stenotermi, -e, adj., s. f. (Med.) (Organism) care suportă doar variații limitate ale temperaturii mediului extern. – Din fr. sténotherme.
stenotermele
STENOTÉRM, -Ă, stenotermi, -e, adj., s. f. (Med.) (Organism) care suportă doar variații limitate ale temperaturii mediului extern. – Din fr. sténotherme.
stenotermele
STENOTÉRM, -Ă, stenotermi, -e, adj., s. f. (Med.) (Organism) care suportă doar variații limitate ale temperaturii mediului extern. – Din fr. sténotherme.
stenotermelor
STENOTÉRM, -Ă, stenotermi, -e, adj., s. f. (Med.) (Organism) care suportă doar variații limitate ale temperaturii mediului extern. – Din fr. sténotherme.
stenotermelor
STENOTÉRM, -Ă, stenotermi, -e, adj., s. f. (Med.) (Organism) care suportă doar variații limitate ale temperaturii mediului extern. – Din fr. sténotherme.
stenotermi
STENOTÉRM, -Ă, stenotermi, -e, adj., s. f. (Med.) (Organism) care suportă doar variații limitate ale temperaturii mediului extern. – Din fr. sténotherme.
stenotermi
STENOTÉRM, -Ă, stenotermi, -e, adj., s. f. (Med.) (Organism) care suportă doar variații limitate ale temperaturii mediului extern. – Din fr. sténotherme.
stenotermii
STENOTÉRM, -Ă, stenotermi, -e, adj., s. f. (Med.) (Organism) care suportă doar variații limitate ale temperaturii mediului extern. – Din fr. sténotherme.
stenotermii
STENOTÉRM, -Ă, stenotermi, -e, adj., s. f. (Med.) (Organism) care suportă doar variații limitate ale temperaturii mediului extern. – Din fr. sténotherme.
stenotermilor
STENOTÉRM, -Ă, stenotermi, -e, adj., s. f. (Med.) (Organism) care suportă doar variații limitate ale temperaturii mediului extern. – Din fr. sténotherme.
stenotermilor
STENOTÉRM, -Ă, stenotermi, -e, adj., s. f. (Med.) (Organism) care suportă doar variații limitate ale temperaturii mediului extern. – Din fr. sténotherme.
stenotermul
STENOTÉRM, -Ă, stenotermi, -e, adj., s. f. (Med.) (Organism) care suportă doar variații limitate ale temperaturii mediului extern. – Din fr. sténotherme.
stenotermul
STENOTÉRM, -Ă, stenotermi, -e, adj., s. f. (Med.) (Organism) care suportă doar variații limitate ale temperaturii mediului extern. – Din fr. sténotherme.
stenotermului
STENOTÉRM, -Ă, stenotermi, -e, adj., s. f. (Med.) (Organism) care suportă doar variații limitate ale temperaturii mediului extern. – Din fr. sténotherme.
stenotermului
STENOTÉRM, -Ă, stenotermi, -e, adj., s. f. (Med.) (Organism) care suportă doar variații limitate ale temperaturii mediului extern. – Din fr. sténotherme.
stenotip
STENOTÍP, stenotipuri, s. n. Mașină de stenografiat. – Din fr. sténotype. DOOM
stenotíp s. n., pl. stenotípuri
stenotipia
STENOTIPÍE s. f. Stenografiere mecanică cu ajutorul stenotipului. – Din fr. sténotypie. DOOM
stenotipíe s. f., art. stenotipía, g.-d. stenotipíi, art. stenotipíei
stenotipic
STENOTÍPIC, -Ă, stenotipici, -ce, adj. De stenotipie. – Din fr. sténotypique.
stenotipica
STENOTÍPIC, -Ă, stenotipici, -ce, adj. De stenotipie. – Din fr. sténotypique.
stenotipice
STENOTÍPIC, -Ă, stenotipici, -ce, adj. De stenotipie. – Din fr. sténotypique.
stenotipicei
STENOTÍPIC, -Ă, stenotipici, -ce, adj. De stenotipie. – Din fr. sténotypique.
stenotipicele
STENOTÍPIC, -Ă, stenotipici, -ce, adj. De stenotipie. – Din fr. sténotypique.
stenotipicelor
STENOTÍPIC, -Ă, stenotipici, -ce, adj. De stenotipie. – Din fr. sténotypique.
stenotipici
STENOTÍPIC, -Ă, stenotipici, -ce, adj. De stenotipie. – Din fr. sténotypique.
stenotipicii
STENOTÍPIC, -Ă, stenotipici, -ce, adj. De stenotipie. – Din fr. sténotypique.
stenotipicilor
STENOTÍPIC, -Ă, stenotipici, -ce, adj. De stenotipie. – Din fr. sténotypique.
stenotipicul
STENOTÍPIC, -Ă, stenotipici, -ce, adj. De stenotipie. – Din fr. sténotypique.
stenotipicului
STENOTÍPIC, -Ă, stenotipici, -ce, adj. De stenotipie. – Din fr. sténotypique.
stenotipie
STENOTIPÍE s. f. Stenografiere mecanică cu ajutorul stenotipului. – Din fr. sténotypie. DOOM
stenotipíe s. f., art. stenotipía, g.-d. stenotipíi, art. stenotipíei
stenotipiei
STENOTIPÍE s. f. Stenografiere mecanică cu ajutorul stenotipului. – Din fr. sténotypie. DOOM
stenotipíe s. f., art. stenotipía, g.-d. stenotipíi, art. stenotipíei
stenotipii
STENOTIPÍE s. f. Stenografiere mecanică cu ajutorul stenotipului. – Din fr. sténotypie. DOOM
stenotipíe s. f., art. stenotipía, g.-d. stenotipíi, art. stenotipíei
stenotipist
STENOTIPÍST, -Ă, stenotipiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cunoaște și practică stenotipia. – Din fr. sténotypiste. DOOM
stenotipístă s. f., g.-d. art. stenotipístei; pl. stenotipíste
stenotipista
STENOTIPÍST, -Ă, stenotipiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cunoaște și practică stenotipia. – Din fr. sténotypiste. DOOM
stenotipístă s. f., g.-d. art. stenotipístei; pl. stenotipíste
stenotipiste
STENOTIPÍST, -Ă, stenotipiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cunoaște și practică stenotipia. – Din fr. sténotypiste. DOOM
stenotipístă s. f., g.-d. art. stenotipístei; pl. stenotipíste
stenotipistei
STENOTIPÍST, -Ă, stenotipiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cunoaște și practică stenotipia. – Din fr. sténotypiste. DOOM
stenotipístă s. f., g.-d. art. stenotipístei; pl. stenotipíste
stenotipistele
STENOTIPÍST, -Ă, stenotipiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cunoaște și practică stenotipia. – Din fr. sténotypiste. DOOM
stenotipístă s. f., g.-d. art. stenotipístei; pl. stenotipíste
stenotipistelor
STENOTIPÍST, -Ă, stenotipiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cunoaște și practică stenotipia. – Din fr. sténotypiste. DOOM
stenotipístă s. f., g.-d. art. stenotipístei; pl. stenotipíste
stenotipistul
STENOTIPÍST, -Ă, stenotipiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cunoaște și practică stenotipia. – Din fr. sténotypiste. DOOM
stenotipístă s. f., g.-d. art. stenotipístei; pl. stenotipíste
stenotipistului
STENOTIPÍST, -Ă, stenotipiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cunoaște și practică stenotipia. – Din fr. sténotypiste. DOOM
stenotipístă s. f., g.-d. art. stenotipístei; pl. stenotipíste
stenotipiști
STENOTIPÍST, -Ă, stenotipiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cunoaște și practică stenotipia. – Din fr. sténotypiste. DOOM
stenotipístă s. f., g.-d. art. stenotipístei; pl. stenotipíste
stenotipiștii
STENOTIPÍST, -Ă, stenotipiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cunoaște și practică stenotipia. – Din fr. sténotypiste. DOOM
stenotipístă s. f., g.-d. art. stenotipístei; pl. stenotipíste
stenotipiștilor
STENOTIPÍST, -Ă, stenotipiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cunoaște și practică stenotipia. – Din fr. sténotypiste. DOOM
stenotipístă s. f., g.-d. art. stenotipístei; pl. stenotipíste
stenotipul
STENOTÍP, stenotipuri, s. n. Mașină de stenografiat. – Din fr. sténotype. DOOM
stenotíp s. n., pl. stenotípuri
stenotipului
STENOTÍP, stenotipuri, s. n. Mașină de stenografiat. – Din fr. sténotype. DOOM
stenotíp s. n., pl. stenotípuri
stenotipuri
STENOTÍP, stenotipuri, s. n. Mașină de stenografiat. – Din fr. sténotype. DOOM
stenotíp s. n., pl. stenotípuri
stenotipurile
STENOTÍP, stenotipuri, s. n. Mașină de stenografiat. – Din fr. sténotype. DOOM
stenotíp s. n., pl. stenotípuri
stenotipurilor
STENOTÍP, stenotipuri, s. n. Mașină de stenografiat. – Din fr. sténotype. DOOM
stenotíp s. n., pl. stenotípuri
stenotop
STENOTÓP, -Ă adj. (Despre plante și animale; op. euritop) Care are o răspândire limitată. ♦ Adaptat la condiții ecologice puțin variabile. [< germ. stenotop, cf. gr. stenos – limitat, topos – loc].
stenotopa
STENOTÓP, -Ă adj. (Despre plante și animale; op. euritop) Care are o răspândire limitată. ♦ Adaptat la condiții ecologice puțin variabile. [< germ. stenotop, cf. gr. stenos – limitat, topos – loc].
stenotope
STENOTÓP, -Ă adj. (Despre plante și animale; op. euritop) Care are o răspândire limitată. ♦ Adaptat la condiții ecologice puțin variabile. [< germ. stenotop, cf. gr. stenos – limitat, topos – loc].
stenotopei
STENOTÓP, -Ă adj. (Despre plante și animale; op. euritop) Care are o răspândire limitată. ♦ Adaptat la condiții ecologice puțin variabile. [< germ. stenotop, cf. gr. stenos – limitat, topos – loc].
stenotopele
STENOTÓP, -Ă adj. (Despre plante și animale; op. euritop) Care are o răspândire limitată. ♦ Adaptat la condiții ecologice puțin variabile. [< germ. stenotop, cf. gr. stenos – limitat, topos – loc].
stenotopelor
STENOTÓP, -Ă adj. (Despre plante și animale; op. euritop) Care are o răspândire limitată. ♦ Adaptat la condiții ecologice puțin variabile. [< germ. stenotop, cf. gr. stenos – limitat, topos – loc].
stenotopi
STENOTÓP, -Ă adj. (Despre plante și animale; op. euritop) Care are o răspândire limitată. ♦ Adaptat la condiții ecologice puțin variabile. [< germ. stenotop, cf. gr. stenos – limitat, topos – loc].
stenotopii
STENOTÓP, -Ă adj. (Despre plante și animale; op. euritop) Care are o răspândire limitată. ♦ Adaptat la condiții ecologice puțin variabile. [< germ. stenotop, cf. gr. stenos – limitat, topos – loc].
stenotopilor
STENOTÓP, -Ă adj. (Despre plante și animale; op. euritop) Care are o răspândire limitată. ♦ Adaptat la condiții ecologice puțin variabile. [< germ. stenotop, cf. gr. stenos – limitat, topos – loc].
stenotopul
STENOTÓP, -Ă adj. (Despre plante și animale; op. euritop) Care are o răspândire limitată. ♦ Adaptat la condiții ecologice puțin variabile. [< germ. stenotop, cf. gr. stenos – limitat, topos – loc].
stenotopului
STENOTÓP, -Ă adj. (Despre plante și animale; op. euritop) Care are o răspândire limitată. ♦ Adaptat la condiții ecologice puțin variabile. [< germ. stenotop, cf. gr. stenos – limitat, topos – loc].
stenoza
STENOZÁ, pers. 3 stenozează, vb. I. Refl. (Med.; despre canale, orificii ale organelor) A se îngusta, a face stenoză. – Din fr. sténoser, engl. stenose.
stenoza
STENÓZĂ, stenoze, s. f. (Med.) Îngustare a unui canal sau a unui orificiu din organism în urma unei cicatrizări, a unei inflamații, a unei tumori etc. – Din fr. sténose. DOOM
stenóză s. f., g.-d. art. stenózei; pl. stenóze
stenozai
STENOZÁ, pers. 3 stenozează, vb. I. Refl. (Med.; despre canale, orificii ale organelor) A se îngusta, a face stenoză. – Din fr. sténoser, engl. stenose.
stenozaj
STENOZÁJ s.n. (Med.) Stenozare. [< fr. sténosage].
stenozaje
STENOZÁJ s.n. (Med.) Stenozare. [< fr. sténosage].
stenozajele
STENOZÁJ s.n. (Med.) Stenozare. [< fr. sténosage].
stenozajelor
STENOZÁJ s.n. (Med.) Stenozare. [< fr. sténosage].
stenozajul
STENOZÁJ s.n. (Med.) Stenozare. [< fr. sténosage].
stenozajului
STENOZÁJ s.n. (Med.) Stenozare. [< fr. sténosage].
stenozam
STENOZÁ, pers. 3 stenozează, vb. I. Refl. (Med.; despre canale, orificii ale organelor) A se îngusta, a face stenoză. – Din fr. sténoser, engl. stenose.
stenozare
STENOZÁ, pers. 3 stenozează, vb. I. Refl. (Med.; despre canale, orificii ale organelor) A se îngusta, a face stenoză. – Din fr. sténoser, engl. stenose.
stenozare
STENOZÁRE s.f. 1. Acțiunea de a (se) stenoza; stenozaj. 2. Tratament al produselor textile pentru a le întări și insolubiliza. [< stenoza].
stenozarea
STENOZÁRE s.f. 1. Acțiunea de a (se) stenoza; stenozaj. 2. Tratament al produselor textile pentru a le întări și insolubiliza. [< stenoza].
stenozară
STENOZÁ, pers. 3 stenozează, vb. I. Refl. (Med.; despre canale, orificii ale organelor) A se îngusta, a face stenoză. – Din fr. sténoser, engl. stenose.
stenozarăm
STENOZÁ, pers. 3 stenozează, vb. I. Refl. (Med.; despre canale, orificii ale organelor) A se îngusta, a face stenoză. – Din fr. sténoser, engl. stenose.
stenozarăți
STENOZÁ, pers. 3 stenozează, vb. I. Refl. (Med.; despre canale, orificii ale organelor) A se îngusta, a face stenoză. – Din fr. sténoser, engl. stenose.
stenozase
STENOZÁ, pers. 3 stenozează, vb. I. Refl. (Med.; despre canale, orificii ale organelor) A se îngusta, a face stenoză. – Din fr. sténoser, engl. stenose.
stenozasem
STENOZÁ, pers. 3 stenozează, vb. I. Refl. (Med.; despre canale, orificii ale organelor) A se îngusta, a face stenoză. – Din fr. sténoser, engl. stenose.
stenozaseră
STENOZÁ, pers. 3 stenozează, vb. I. Refl. (Med.; despre canale, orificii ale organelor) A se îngusta, a face stenoză. – Din fr. sténoser, engl. stenose.
stenozaserăm
STENOZÁ, pers. 3 stenozează, vb. I. Refl. (Med.; despre canale, orificii ale organelor) A se îngusta, a face stenoză. – Din fr. sténoser, engl. stenose.
stenozaserăți
STENOZÁ, pers. 3 stenozează, vb. I. Refl. (Med.; despre canale, orificii ale organelor) A se îngusta, a face stenoză. – Din fr. sténoser, engl. stenose.
stenozaseși
STENOZÁ, pers. 3 stenozează, vb. I. Refl. (Med.; despre canale, orificii ale organelor) A se îngusta, a face stenoză. – Din fr. sténoser, engl. stenose.
stenozaseți
STENOZÁ, pers. 3 stenozează, vb. I. Refl. (Med.; despre canale, orificii ale organelor) A se îngusta, a face stenoză. – Din fr. sténoser, engl. stenose.
stenozat
STENOZÁ, pers. 3 stenozează, vb. I. Refl. (Med.; despre canale, orificii ale organelor) A se îngusta, a face stenoză. – Din fr. sténoser, engl. stenose.
stenozau
STENOZÁ, pers. 3 stenozează, vb. I. Refl. (Med.; despre canale, orificii ale organelor) A se îngusta, a face stenoză. – Din fr. sténoser, engl. stenose.
stenozași
STENOZÁ, pers. 3 stenozează, vb. I. Refl. (Med.; despre canale, orificii ale organelor) A se îngusta, a face stenoză. – Din fr. sténoser, engl. stenose.
stenozați
STENOZÁ, pers. 3 stenozează, vb. I. Refl. (Med.; despre canale, orificii ale organelor) A se îngusta, a face stenoză. – Din fr. sténoser, engl. stenose.
stenoze
STENÓZĂ, stenoze, s. f. (Med.) Îngustare a unui canal sau a unui orificiu din organism în urma unei cicatrizări, a unei inflamații, a unei tumori etc. – Din fr. sténose. DOOM
stenóză s. f., g.-d. art. stenózei; pl. stenóze
stenozează
STENOZÁ, pers. 3 stenozează, vb. I. Refl. (Med.; despre canale, orificii ale organelor) A se îngusta, a face stenoză. – Din fr. sténoser, engl. stenose.
stenozei
STENÓZĂ, stenoze, s. f. (Med.) Îngustare a unui canal sau a unui orificiu din organism în urma unei cicatrizări, a unei inflamații, a unei tumori etc. – Din fr. sténose. DOOM
stenóză s. f., g.-d. art. stenózei; pl. stenóze
stenozele
STENÓZĂ, stenoze, s. f. (Med.) Îngustare a unui canal sau a unui orificiu din organism în urma unei cicatrizări, a unei inflamații, a unei tumori etc. – Din fr. sténose. DOOM
stenóză s. f., g.-d. art. stenózei; pl. stenóze
stenozelor
STENÓZĂ, stenoze, s. f. (Med.) Îngustare a unui canal sau a unui orificiu din organism în urma unei cicatrizări, a unei inflamații, a unei tumori etc. – Din fr. sténose. DOOM
stenóză s. f., g.-d. art. stenózei; pl. stenóze
stenozez
STENOZÁ, pers. 3 stenozează, vb. I. Refl. (Med.; despre canale, orificii ale organelor) A se îngusta, a face stenoză. – Din fr. sténoser, engl. stenose.
stenozeze
STENOZÁ, pers. 3 stenozează, vb. I. Refl. (Med.; despre canale, orificii ale organelor) A se îngusta, a face stenoză. – Din fr. sténoser, engl. stenose.
stenozezi
STENOZÁ, pers. 3 stenozează, vb. I. Refl. (Med.; despre canale, orificii ale organelor) A se îngusta, a face stenoză. – Din fr. sténoser, engl. stenose.
stenozând
STENOZÁ, pers. 3 stenozează, vb. I. Refl. (Med.; despre canale, orificii ale organelor) A se îngusta, a face stenoză. – Din fr. sténoser, engl. stenose.
stenozînd
STENOZÁ, pers. 3 stenozează, vb. I. Refl. (Med.; despre canale, orificii ale organelor) A se îngusta, a face stenoză. – Din fr. sténoser, engl. stenose.
stenozări
STENOZÁRE s.f. 1. Acțiunea de a (se) stenoza; stenozaj. 2. Tratament al produselor textile pentru a le întări și insolubiliza. [< stenoza].
stenozării
STENOZÁRE s.f. 1. Acțiunea de a (se) stenoza; stenozaj. 2. Tratament al produselor textile pentru a le întări și insolubiliza. [< stenoza].
stenozările
STENOZÁRE s.f. 1. Acțiunea de a (se) stenoza; stenozaj. 2. Tratament al produselor textile pentru a le întări și insolubiliza. [< stenoza].
stenozărilor
STENOZÁRE s.f. 1. Acțiunea de a (se) stenoza; stenozaj. 2. Tratament al produselor textile pentru a le întări și insolubiliza. [< stenoza].
stentor
STÉNTOR, stentori, s. m. (în sintagma) Voce (sau glas) de stentor = (cu aluzie la un personaj din Iliada) voce bărbătească puternică. – Din fr. stentor. DOOM
sténtor s. m., pl. sténtori
stentori
STÉNTOR, stentori, s. m. (în sintagma) Voce (sau glas) de stentor = (cu aluzie la un personaj din Iliada) voce bărbătească puternică. – Din fr. stentor. DOOM
sténtor s. m., pl. sténtori
stentorii
STÉNTOR, stentori, s. m. (în sintagma) Voce (sau glas) de stentor = (cu aluzie la un personaj din Iliada) voce bărbătească puternică. – Din fr. stentor. DOOM
sténtor s. m., pl. sténtori
stentorilor
STÉNTOR, stentori, s. m. (în sintagma) Voce (sau glas) de stentor = (cu aluzie la un personaj din Iliada) voce bărbătească puternică. – Din fr. stentor. DOOM
sténtor s. m., pl. sténtori
stentorul
STÉNTOR, stentori, s. m. (în sintagma) Voce (sau glas) de stentor = (cu aluzie la un personaj din Iliada) voce bărbătească puternică. – Din fr. stentor. DOOM
sténtor s. m., pl. sténtori
stentorului
STÉNTOR, stentori, s. m. (în sintagma) Voce (sau glas) de stentor = (cu aluzie la un personaj din Iliada) voce bărbătească puternică. – Din fr. stentor. DOOM
sténtor s. m., pl. sténtori
stenul
STEN, steni, s. m. Unitate de măsură a forței egală cu o mie de newtoni. – Din fr. sthène. DOOM
sten s. m., pl. steni
stenului
STEN, steni, s. m. Unitate de măsură a forței egală cu o mie de newtoni. – Din fr. sthène. DOOM
sten s. m., pl. steni
step
STEP s. n. Stil de executare a unor dansuri de origine afro-americană, ale cărei tehnici se bazează pe bătăi ritmice sincopate ale vârfului și tocului pantofilor. – Din engl step. DOOM
step s. n.
stepa
STEPÁ, stepez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa un dans bătând stepul. – Din step. DOOM
stepá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stepeáză
stepa
STÉPĂ, stepe, s. f. Întindere de loc arid, de obicei șes, acoperit cu o vegetație compusă în special din plante graminee, plante cu rizomi, tufișuri și plante spinoase; formațiune vegetală care crește pe acest loc. – Din rus. step'. DOOM
stépă s. f., g.-d. art. stépei; pl. stépe
stepai
STEPÁ, stepez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa un dans bătând stepul. – Din step. DOOM
stepá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stepeáză
stepaj
STEPÁJ s.n. (Med.) Mers special, amintind de buiestrul calului, datorită paraliziei nervului sciatic exterior. [< fr. steppage].
stepaje
STEPÁJ s.n. (Med.) Mers special, amintind de buiestrul calului, datorită paraliziei nervului sciatic exterior. [< fr. steppage].
stepajele
STEPÁJ s.n. (Med.) Mers special, amintind de buiestrul calului, datorită paraliziei nervului sciatic exterior. [< fr. steppage].
stepajelor
STEPÁJ s.n. (Med.) Mers special, amintind de buiestrul calului, datorită paraliziei nervului sciatic exterior. [< fr. steppage].
stepajul
STEPÁJ s.n. (Med.) Mers special, amintind de buiestrul calului, datorită paraliziei nervului sciatic exterior. [< fr. steppage].
stepajului
STEPÁJ s.n. (Med.) Mers special, amintind de buiestrul calului, datorită paraliziei nervului sciatic exterior. [< fr. steppage].
stepam
STEPÁ, stepez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa un dans bătând stepul. – Din step. DOOM
stepá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stepeáză
stepare
STEPÁ, stepez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa un dans bătând stepul. – Din step. DOOM
stepá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stepeáză
stepare
STEPÁ, stepez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa un dans bătând stepul. – Din step.
stepară
STEPÁ, stepez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa un dans bătând stepul. – Din step. DOOM
stepá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stepeáză
steparăm
STEPÁ, stepez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa un dans bătând stepul. – Din step. DOOM
stepá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stepeáză
steparăți
STEPÁ, stepez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa un dans bătând stepul. – Din step. DOOM
stepá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stepeáză
stepase
STEPÁ, stepez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa un dans bătând stepul. – Din step. DOOM
stepá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stepeáză
stepasem
STEPÁ, stepez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa un dans bătând stepul. – Din step. DOOM
stepá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stepeáză
stepaseră
STEPÁ, stepez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa un dans bătând stepul. – Din step. DOOM
stepá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stepeáză
stepaserăm
STEPÁ, stepez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa un dans bătând stepul. – Din step. DOOM
stepá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stepeáză
stepaserăți
STEPÁ, stepez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa un dans bătând stepul. – Din step. DOOM
stepá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stepeáză
stepaseși
STEPÁ, stepez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa un dans bătând stepul. – Din step. DOOM
stepá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stepeáză
stepaseți
STEPÁ, stepez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa un dans bătând stepul. – Din step. DOOM
stepá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stepeáză
stepat
STEPÁ, stepez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa un dans bătând stepul. – Din step. DOOM
stepá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stepeáză
stepau
STEPÁ, stepez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa un dans bătând stepul. – Din step. DOOM
stepá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stepeáză
stepași
STEPÁ, stepez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa un dans bătând stepul. – Din step. DOOM
stepá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stepeáză
stepați
STEPÁ, stepez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa un dans bătând stepul. – Din step. DOOM
stepá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stepeáză
stepe
STÉPĂ, stepe, s. f. Întindere de loc arid, de obicei șes, acoperit cu o vegetație compusă în special din plante graminee, plante cu rizomi, tufișuri și plante spinoase; formațiune vegetală care crește pe acest loc. – Din rus. step'. DOOM
stépă s. f., g.-d. art. stépei; pl. stépe
stepează
STEPÁ, stepez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa un dans bătând stepul. – Din step. DOOM
stepá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stepeáză
stepei
STÉPĂ, stepe, s. f. Întindere de loc arid, de obicei șes, acoperit cu o vegetație compusă în special din plante graminee, plante cu rizomi, tufișuri și plante spinoase; formațiune vegetală care crește pe acest loc. – Din rus. step'. DOOM
stépă s. f., g.-d. art. stépei; pl. stépe
stepele
STÉPĂ, stepe, s. f. Întindere de loc arid, de obicei șes, acoperit cu o vegetație compusă în special din plante graminee, plante cu rizomi, tufișuri și plante spinoase; formațiune vegetală care crește pe acest loc. – Din rus. step'. DOOM
stépă s. f., g.-d. art. stépei; pl. stépe
stepelor
STÉPĂ, stepe, s. f. Întindere de loc arid, de obicei șes, acoperit cu o vegetație compusă în special din plante graminee, plante cu rizomi, tufișuri și plante spinoase; formațiune vegetală care crește pe acest loc. – Din rus. step'. DOOM
stépă s. f., g.-d. art. stépei; pl. stépe
stepena
STÉPENĂ, stepene, s. f. (Înv.) Treaptă, rang. – Din sl. stepenĭ. DOOM
stépenă (înv.) s. f., g.-d. art. stépenei; pl. stépene
stepene
STÉPENĂ, stepene, s. f. (Înv.) Treaptă, rang. – Din sl. stepenĭ. DOOM
stépenă (înv.) s. f., g.-d. art. stépenei; pl. stépene
stepenei
STÉPENĂ, stepene, s. f. (Înv.) Treaptă, rang. – Din sl. stepenĭ. DOOM
stépenă (înv.) s. f., g.-d. art. stépenei; pl. stépene
stepenele
STÉPENĂ, stepene, s. f. (Înv.) Treaptă, rang. – Din sl. stepenĭ. DOOM
stépenă (înv.) s. f., g.-d. art. stépenei; pl. stépene
stepenelor
STÉPENĂ, stepene, s. f. (Înv.) Treaptă, rang. – Din sl. stepenĭ. DOOM
stépenă (înv.) s. f., g.-d. art. stépenei; pl. stépene
stepez
STEPÁ, stepez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa un dans bătând stepul. – Din step. DOOM
stepá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stepeáză
stepeze
STEPÁ, stepez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa un dans bătând stepul. – Din step. DOOM
stepá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stepeáză
stepezi
STEPÁ, stepez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa un dans bătând stepul. – Din step. DOOM
stepá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stepeáză
stepic
STÉPIC, -Ă adj. (Liv.) De stepă. [< fr. steppique].
stepica
STÉPIC, -Ă adj. (Liv.) De stepă. [< fr. steppique].
stepice
STÉPIC, -Ă adj. (Liv.) De stepă. [< fr. steppique].
stepicei
STÉPIC, -Ă adj. (Liv.) De stepă. [< fr. steppique].
stepicele
STÉPIC, -Ă adj. (Liv.) De stepă. [< fr. steppique].
stepicelor
STÉPIC, -Ă adj. (Liv.) De stepă. [< fr. steppique].
stepici
STÉPIC, -Ă adj. (Liv.) De stepă. [< fr. steppique].
stepicii
STÉPIC, -Ă adj. (Liv.) De stepă. [< fr. steppique].
stepicilor
STÉPIC, -Ă adj. (Liv.) De stepă. [< fr. steppique].
stepicul
STÉPIC, -Ă adj. (Liv.) De stepă. [< fr. steppique].
stepicului
STÉPIC, -Ă adj. (Liv.) De stepă. [< fr. steppique].
stepină
STÉPINĂ s. f. v. stepenă.
stepizare
STEPIZÁRE s.f. Procesul de instalare a stepei în zona de pădure. [Et. incertă}.
stepizarea
STEPIZÁRE s.f. Procesul de instalare a stepei în zona de pădure. [Et. incertă}.
stepizări
STEPIZÁRE s.f. Procesul de instalare a stepei în zona de pădure. [Et. incertă}.
stepizării
STEPIZÁRE s.f. Procesul de instalare a stepei în zona de pădure. [Et. incertă}.
stepul
STEP s. n. Stil de executare a unor dansuri de origine afro-americană, ale cărei tehnici se bazează pe bătăi ritmice sincopate ale vârfului și tocului pantofilor. – Din engl step. DOOM
step s. n.
stepului
STEP s. n. Stil de executare a unor dansuri de origine afro-americană, ale cărei tehnici se bazează pe bătăi ritmice sincopate ale vârfului și tocului pantofilor. – Din engl step. DOOM
step s. n.
stepuri
STEP s. n. Stil de executare a unor dansuri de origine afro-americană, ale cărei tehnici se bazează pe bătăi ritmice sincopate ale vârfului și tocului pantofilor. – Din engl step. DOOM
step s. n.
stepurile
STEP s. n. Stil de executare a unor dansuri de origine afro-americană, ale cărei tehnici se bazează pe bătăi ritmice sincopate ale vârfului și tocului pantofilor. – Din engl step. DOOM
step s. n.
stepurilor
STEP s. n. Stil de executare a unor dansuri de origine afro-americană, ale cărei tehnici se bazează pe bătăi ritmice sincopate ale vârfului și tocului pantofilor. – Din engl step. DOOM
step s. n.
stepând
STEPÁ, stepez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa un dans bătând stepul. – Din step. DOOM
stepá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stepeáză
stepînd
STEPÁ, stepez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa un dans bătând stepul. – Din step. DOOM
stepá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stepeáză
ster
STER, steri, s. m. Unitate de măsură pentru volume egală cu un metru cub, folosită la măsurarea lemnelor așezate în stive. – Din fr. stère. DOOM
ster s. m., pl. steri; simb. st
steradian
STERADIÁN, steradiani, s. m. Unitate de măsură pentru unghiurile spațiale.
steradian
STERADIÁN, steradieni, s. m. Unitate de măsură pentru unghiurile corpurilor solide. [Pr.: -di-an] – Din fr. stéradian. DOOM
steradián (-di-an) s. m., pl. steradiéni (-di-eni); simb. str
steradiani
STERADIÁN, steradiani, s. m. Unitate de măsură pentru unghiurile spațiale.
steradianii
STERADIÁN, steradiani, s. m. Unitate de măsură pentru unghiurile spațiale.
steradianilor
STERADIÁN, steradiani, s. m. Unitate de măsură pentru unghiurile spațiale.
steradianul
STERADIÁN, steradiani, s. m. Unitate de măsură pentru unghiurile spațiale.
steradianului
STERADIÁN, steradiani, s. m. Unitate de măsură pentru unghiurile spațiale.
sterco
STERCO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) fecale”, „de fecale”, „fecal”. [< fr., it. sterco-, cf. lat. stercus].
stercobilină
STERCOBILÍNĂ s.f. (Biol.) Pigment care provine din degradarea bilirubinei în cursul digestiei intestinale. [< fr. stercobiline].
stercoral
STERCORÁL, -Ă, stercorali, -e, adj. Privitor la excremente. – Din fr. stercoral. DOOM
stercorál adj. m., pl. stercoráli; f. stercorálă, pl. stercorále
stercorala
STERCORÁL, -Ă, stercorali, -e, adj. Privitor la excremente. – Din fr. stercoral. DOOM
stercorál adj. m., pl. stercoráli; f. stercorálă, pl. stercorále
stercorale
STERCORÁL, -Ă, stercorali, -e, adj. Privitor la excremente. – Din fr. stercoral. DOOM
stercorál adj. m., pl. stercoráli; f. stercorálă, pl. stercorále
stercoralei
STERCORÁL, -Ă, stercorali, -e, adj. Privitor la excremente. – Din fr. stercoral. DOOM
stercorál adj. m., pl. stercoráli; f. stercorálă, pl. stercorále
stercoralele
STERCORÁL, -Ă, stercorali, -e, adj. Privitor la excremente. – Din fr. stercoral. DOOM
stercorál adj. m., pl. stercoráli; f. stercorálă, pl. stercorále
stercoralelor
STERCORÁL, -Ă, stercorali, -e, adj. Privitor la excremente. – Din fr. stercoral. DOOM
stercorál adj. m., pl. stercoráli; f. stercorálă, pl. stercorále
stercorali
STERCORÁL, -Ă, stercorali, -e, adj. Privitor la excremente. – Din fr. stercoral. DOOM
stercorál adj. m., pl. stercoráli; f. stercorálă, pl. stercorále
stercoralii
STERCORÁL, -Ă, stercorali, -e, adj. Privitor la excremente. – Din fr. stercoral. DOOM
stercorál adj. m., pl. stercoráli; f. stercorálă, pl. stercorále
stercoralilor
STERCORÁL, -Ă, stercorali, -e, adj. Privitor la excremente. – Din fr. stercoral. DOOM
stercorál adj. m., pl. stercoráli; f. stercorálă, pl. stercorále
stercoralul
STERCORÁL, -Ă, stercorali, -e, adj. Privitor la excremente. – Din fr. stercoral. DOOM
stercorál adj. m., pl. stercoráli; f. stercorálă, pl. stercorále
stercoralului
STERCORÁL, -Ă, stercorali, -e, adj. Privitor la excremente. – Din fr. stercoral. DOOM
stercorál adj. m., pl. stercoráli; f. stercorálă, pl. stercorále
stercorar
STERCORÁR, -Ă adj. Stercoral. // s.m. Pasăre palmipedă din mările arctice care se hrănește cu peștii smulși altor păsări; lup-de-mare. [Cf. fr. stercoraire].
stercoremia
STERCOREMÍE, stercoremii, s. f. Intoxicație provocată de o constipație prelungită. – Din fr. stercorémie. DOOM
stercoremíe s. f., art. stercoremía, g.-d. art. stercoremíei; pl. stercoremíi, art. stercoremíile
stercoremie
STERCOREMÍE, stercoremii, s. f. Intoxicație provocată de o constipație prelungită. – Din fr. stercorémie. DOOM
stercoremíe s. f., art. stercoremía, g.-d. art. stercoremíei; pl. stercoremíi, art. stercoremíile
stercoremiei
STERCOREMÍE, stercoremii, s. f. Intoxicație provocată de o constipație prelungită. – Din fr. stercorémie. DOOM
stercoremíe s. f., art. stercoremía, g.-d. art. stercoremíei; pl. stercoremíi, art. stercoremíile
stercoremii
STERCOREMÍE, stercoremii, s. f. Intoxicație provocată de o constipație prelungită. – Din fr. stercorémie. DOOM
stercoremíe s. f., art. stercoremía, g.-d. art. stercoremíei; pl. stercoremíi, art. stercoremíile
stercoremiile
STERCOREMÍE, stercoremii, s. f. Intoxicație provocată de o constipație prelungită. – Din fr. stercorémie. DOOM
stercoremíe s. f., art. stercoremía, g.-d. art. stercoremíei; pl. stercoremíi, art. stercoremíile
stercoremiilor
STERCOREMÍE, stercoremii, s. f. Intoxicație provocată de o constipație prelungită. – Din fr. stercorémie. DOOM
stercoremíe s. f., art. stercoremía, g.-d. art. stercoremíei; pl. stercoremíi, art. stercoremíile
steregie
STEREGÍE s. f. (Înv.) Țurțur de funingine care rămâne pe coș; p. ext. funingine. – Lat. *stiliginea (< sti[ria] + [fu]liginea).
stereo
STÉREO adj. invar. Referitor la stereofonie; cu proprietăți stereofonice. ◊ (Substantivat) Stereofonie. [Pr.: -re-o] – Din fr. stéréo. DOOM
stéreo (-re-o) adj. invar.
stereo
STEREO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „solid”, „rigid”; „spațial”, „tridimensional”, „referitor la mai multe poziții în spațiu”. [Pron. -re-o-. / < fr. stéréo-, germ., it. stereo-, cf. gr. stereos – solid].
stereoacustica
STEREOACUSTÍCĂ s. f. Metodă de determinare a direcțiilor din care vin sunetele. [Pr.: -re-o-a-] – Din fr. stéréo-acustique. DOOM
stereoacústică (-re-o-a-) s. f., g.-d. art. stereoacústicii
stereoacustici
STEREOACUSTÍCĂ s. f. Metodă de determinare a direcțiilor din care vin sunetele. [Pr.: -re-o-a-] – Din fr. stéréo-acustique. DOOM
stereoacústică (-re-o-a-) s. f., g.-d. art. stereoacústicii
stereoacusticii
STEREOACUSTÍCĂ s. f. Metodă de determinare a direcțiilor din care vin sunetele. [Pr.: -re-o-a-] – Din fr. stéréo-acustique. DOOM
stereoacústică (-re-o-a-) s. f., g.-d. art. stereoacústicii
stereoautograf
STEREOAUTOGRÁF s.n. Aparat pentru trasarea automată a curbelor de nivel și a liniilor de planimetrie după stereograme. [< Pron. -re-o-a-u-, / cf. fr. stéréoautographe].
stereoautografie
STEREOAUTOGRAFÍE s.f. Metodă de întocmire a hărților cu ajutorul stereoautografului. [Pron. -re-o-a-u-, gen. -iei. / < fr. stéréoautographie].
stereobat
STEREOBÁT, stereobate, s. n. Masiv de zidărie, de obicei reprofilat sau în trepte, formând soclul unei construcții. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréobate. DOOM
stereobát (-re-o-) s. n., pl. stereobáte
stereobate
STEREOBÁT, stereobate, s. n. Masiv de zidărie, de obicei reprofilat sau în trepte, formând soclul unei construcții. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréobate. DOOM
stereobát (-re-o-) s. n., pl. stereobáte
stereobatele
STEREOBÁT, stereobate, s. n. Masiv de zidărie, de obicei reprofilat sau în trepte, formând soclul unei construcții. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréobate. DOOM
stereobát (-re-o-) s. n., pl. stereobáte
stereobatelor
STEREOBÁT, stereobate, s. n. Masiv de zidărie, de obicei reprofilat sau în trepte, formând soclul unei construcții. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréobate. DOOM
stereobát (-re-o-) s. n., pl. stereobáte
stereobatul
STEREOBÁT, stereobate, s. n. Masiv de zidărie, de obicei reprofilat sau în trepte, formând soclul unei construcții. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréobate. DOOM
stereobát (-re-o-) s. n., pl. stereobáte
stereobatului
STEREOBÁT, stereobate, s. n. Masiv de zidărie, de obicei reprofilat sau în trepte, formând soclul unei construcții. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréobate. DOOM
stereobát (-re-o-) s. n., pl. stereobáte
stereocartograf
STEREOCARTOGRÁF, stereocartografe, s. n. Aparat folosit pentru obținerea automată a planului topografic al unei localități sau al unei regiuni, pe bază de stereograme. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréocartographe, germ. Stereokartograph. DOOM
stereocartográf (-re-o-, -to-graf) s. n., pl. stereocartográfe
stereocartografe
STEREOCARTOGRÁF, stereocartografe, s. n. Aparat folosit pentru obținerea automată a planului topografic al unei localități sau al unei regiuni, pe bază de stereograme. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréocartographe, germ. Stereokartograph. DOOM
stereocartográf (-re-o-, -to-graf) s. n., pl. stereocartográfe
stereocartografele
STEREOCARTOGRÁF, stereocartografe, s. n. Aparat folosit pentru obținerea automată a planului topografic al unei localități sau al unei regiuni, pe bază de stereograme. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréocartographe, germ. Stereokartograph. DOOM
stereocartográf (-re-o-, -to-graf) s. n., pl. stereocartográfe
stereocartografelor
STEREOCARTOGRÁF, stereocartografe, s. n. Aparat folosit pentru obținerea automată a planului topografic al unei localități sau al unei regiuni, pe bază de stereograme. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréocartographe, germ. Stereokartograph. DOOM
stereocartográf (-re-o-, -to-graf) s. n., pl. stereocartográfe
stereocartografia
STEREOCARTOGRAFÍE s. f. Procedeu de întocmire a hărților cu ajutorul stereogramelor. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréocartographie.
stereocartografie
STEREOCARTOGRAFÍE s. f. Procedeu de întocmire a hărților cu ajutorul stereogramelor. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréocartographie.
stereocartografiei
STEREOCARTOGRAFÍE s. f. Procedeu de întocmire a hărților cu ajutorul stereogramelor. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréocartographie.
stereocartografii
STEREOCARTOGRAFÍE s. f. Procedeu de întocmire a hărților cu ajutorul stereogramelor. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréocartographie.
stereocartografiile
STEREOCARTOGRAFÍE s. f. Procedeu de întocmire a hărților cu ajutorul stereogramelor. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréocartographie.
stereocartografiilor
STEREOCARTOGRAFÍE s. f. Procedeu de întocmire a hărților cu ajutorul stereogramelor. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréocartographie.
stereocartograful
STEREOCARTOGRÁF, stereocartografe, s. n. Aparat folosit pentru obținerea automată a planului topografic al unei localități sau al unei regiuni, pe bază de stereograme. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréocartographe, germ. Stereokartograph. DOOM
stereocartográf (-re-o-, -to-graf) s. n., pl. stereocartográfe
stereocartografului
STEREOCARTOGRÁF, stereocartografe, s. n. Aparat folosit pentru obținerea automată a planului topografic al unei localități sau al unei regiuni, pe bază de stereograme. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréocartographe, germ. Stereokartograph. DOOM
stereocartográf (-re-o-, -to-graf) s. n., pl. stereocartográfe
stereochimia
STEREOCHIMÍE s. f. Ramură a chimiei care se ocupă cu studiul așezării în spațiu a atomilor unei molecule. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréochimie. DOOM
stereochimíe (-re-o-) s. f., art. stereochimía, g.-d. stereochimíi, art. stereochimíei
stereochimic
STEREOCHÍMIC, -Ă, stereochimici, -ce, adj. Care aparține stereochimiei, privitor la stereochimie, de stereochimie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréochimique. DOOM
stereochímic (-re-o-) adj. m., pl. stereochímici; f. stereochímică, pl. stereochímice
stereochimica
STEREOCHÍMIC, -Ă, stereochimici, -ce, adj. Care aparține stereochimiei, privitor la stereochimie, de stereochimie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréochimique. DOOM
stereochímic (-re-o-) adj. m., pl. stereochímici; f. stereochímică, pl. stereochímice
stereochimice
STEREOCHÍMIC, -Ă, stereochimici, -ce, adj. Care aparține stereochimiei, privitor la stereochimie, de stereochimie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréochimique. DOOM
stereochímic (-re-o-) adj. m., pl. stereochímici; f. stereochímică, pl. stereochímice
stereochimicei
STEREOCHÍMIC, -Ă, stereochimici, -ce, adj. Care aparține stereochimiei, privitor la stereochimie, de stereochimie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréochimique. DOOM
stereochímic (-re-o-) adj. m., pl. stereochímici; f. stereochímică, pl. stereochímice
stereochimicele
STEREOCHÍMIC, -Ă, stereochimici, -ce, adj. Care aparține stereochimiei, privitor la stereochimie, de stereochimie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréochimique. DOOM
stereochímic (-re-o-) adj. m., pl. stereochímici; f. stereochímică, pl. stereochímice
stereochimicelor
STEREOCHÍMIC, -Ă, stereochimici, -ce, adj. Care aparține stereochimiei, privitor la stereochimie, de stereochimie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréochimique. DOOM
stereochímic (-re-o-) adj. m., pl. stereochímici; f. stereochímică, pl. stereochímice
stereochimici
STEREOCHÍMIC, -Ă, stereochimici, -ce, adj. Care aparține stereochimiei, privitor la stereochimie, de stereochimie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréochimique. DOOM
stereochímic (-re-o-) adj. m., pl. stereochímici; f. stereochímică, pl. stereochímice
stereochimicii
STEREOCHÍMIC, -Ă, stereochimici, -ce, adj. Care aparține stereochimiei, privitor la stereochimie, de stereochimie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréochimique. DOOM
stereochímic (-re-o-) adj. m., pl. stereochímici; f. stereochímică, pl. stereochímice
stereochimicilor
STEREOCHÍMIC, -Ă, stereochimici, -ce, adj. Care aparține stereochimiei, privitor la stereochimie, de stereochimie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréochimique. DOOM
stereochímic (-re-o-) adj. m., pl. stereochímici; f. stereochímică, pl. stereochímice
stereochimicul
STEREOCHÍMIC, -Ă, stereochimici, -ce, adj. Care aparține stereochimiei, privitor la stereochimie, de stereochimie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréochimique. DOOM
stereochímic (-re-o-) adj. m., pl. stereochímici; f. stereochímică, pl. stereochímice
stereochimicului
STEREOCHÍMIC, -Ă, stereochimici, -ce, adj. Care aparține stereochimiei, privitor la stereochimie, de stereochimie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréochimique. DOOM
stereochímic (-re-o-) adj. m., pl. stereochímici; f. stereochímică, pl. stereochímice
stereochimie
STEREOCHIMÍE s. f. Ramură a chimiei care se ocupă cu studiul așezării în spațiu a atomilor unei molecule. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréochimie. DOOM
stereochimíe (-re-o-) s. f., art. stereochimía, g.-d. stereochimíi, art. stereochimíei
stereochimiei
STEREOCHIMÍE s. f. Ramură a chimiei care se ocupă cu studiul așezării în spațiu a atomilor unei molecule. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréochimie. DOOM
stereochimíe (-re-o-) s. f., art. stereochimía, g.-d. stereochimíi, art. stereochimíei
stereochimii
STEREOCHIMÍE s. f. Ramură a chimiei care se ocupă cu studiul așezării în spațiu a atomilor unei molecule. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréochimie. DOOM
stereochimíe (-re-o-) s. f., art. stereochimía, g.-d. stereochimíi, art. stereochimíei
stereocinematografia
STEREOCINEMATOGRAFÍE s. f. Tehnică cinematografică în care se oferă spectatorului senzația unor imagini în relief. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréocinématographie. DOOM
stereocinematografíe (-re-o-, -to-gra-) s. f., art. stereocinematografía, g.-d. stereocinematografíi, art. stereocinematografíei
stereocinematografie
STEREOCINEMATOGRAFÍE s. f. Tehnică cinematografică în care se oferă spectatorului senzația unor imagini în relief. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréocinématographie. DOOM
stereocinematografíe (-re-o-, -to-gra-) s. f., art. stereocinematografía, g.-d. stereocinematografíi, art. stereocinematografíei
stereocinematografiei
STEREOCINEMATOGRAFÍE s. f. Tehnică cinematografică în care se oferă spectatorului senzația unor imagini în relief. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréocinématographie. DOOM
stereocinematografíe (-re-o-, -to-gra-) s. f., art. stereocinematografía, g.-d. stereocinematografíi, art. stereocinematografíei
stereocinematografii
STEREOCINEMATOGRAFÍE s. f. Tehnică cinematografică în care se oferă spectatorului senzația unor imagini în relief. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréocinématographie. DOOM
stereocinematografíe (-re-o-, -to-gra-) s. f., art. stereocinematografía, g.-d. stereocinematografíi, art. stereocinematografíei
stereocinematografiile
STEREOCINEMATOGRAFÍE s. f. Tehnică cinematografică în care se oferă spectatorului senzația unor imagini în relief. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréocinématographie. DOOM
stereocinematografíe (-re-o-, -to-gra-) s. f., art. stereocinematografía, g.-d. stereocinematografíi, art. stereocinematografíei
stereocinematografiilor
STEREOCINEMATOGRAFÍE s. f. Tehnică cinematografică în care se oferă spectatorului senzația unor imagini în relief. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréocinématographie. DOOM
stereocinematografíe (-re-o-, -to-gra-) s. f., art. stereocinematografía, g.-d. stereocinematografíi, art. stereocinematografíei
stereocomparatoare
STEREOCOMPARATÓR, stereocomparatoare, s. n. Aparat pentru determinarea dimensiunilor unui obiect cu ajutorul stereogramelor. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréocomparateur, germ. Stereokomparator. DOOM
stereocomparatór (-re-o-) s. n., pl. stereocomparatoáre
stereocomparatoarele
STEREOCOMPARATÓR, stereocomparatoare, s. n. Aparat pentru determinarea dimensiunilor unui obiect cu ajutorul stereogramelor. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréocomparateur, germ. Stereokomparator. DOOM
stereocomparatór (-re-o-) s. n., pl. stereocomparatoáre
stereocomparatoarelor
STEREOCOMPARATÓR, stereocomparatoare, s. n. Aparat pentru determinarea dimensiunilor unui obiect cu ajutorul stereogramelor. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréocomparateur, germ. Stereokomparator. DOOM
stereocomparatór (-re-o-) s. n., pl. stereocomparatoáre
stereocomparator
STEREOCOMPARATÓR, stereocomparatoare, s. n. Aparat pentru determinarea dimensiunilor unui obiect cu ajutorul stereogramelor. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréocomparateur, germ. Stereokomparator. DOOM
stereocomparatór (-re-o-) s. n., pl. stereocomparatoáre
stereocomparatorul
STEREOCOMPARATÓR, stereocomparatoare, s. n. Aparat pentru determinarea dimensiunilor unui obiect cu ajutorul stereogramelor. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréocomparateur, germ. Stereokomparator. DOOM
stereocomparatór (-re-o-) s. n., pl. stereocomparatoáre
stereocomparatorului
STEREOCOMPARATÓR, stereocomparatoare, s. n. Aparat pentru determinarea dimensiunilor unui obiect cu ajutorul stereogramelor. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréocomparateur, germ. Stereokomparator. DOOM
stereocomparatór (-re-o-) s. n., pl. stereocomparatoáre
stereocromia
STEREOCROMÍE s. f. Tehnica de a efectua, pe pereții sau pe tavanele încăperilor, picturi sau zugrăveli în relief, folosind un strat de mortar special preparat. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréochromie. DOOM
stereocromíe (-re-o-cro-) s. f., art. stereocromía, g.-d. stereocromíi, art. stereocromíei
stereocromic
STEREOCRÓMIC, -Ă, stereocromici, -ce, adj. Referitor la stereocromie, de stereocromie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréochromique.
stereocromica
STEREOCRÓMIC, -Ă, stereocromici, -ce, adj. Referitor la stereocromie, de stereocromie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréochromique.
stereocromice
STEREOCRÓMIC, -Ă, stereocromici, -ce, adj. Referitor la stereocromie, de stereocromie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréochromique.
stereocromicei
STEREOCRÓMIC, -Ă, stereocromici, -ce, adj. Referitor la stereocromie, de stereocromie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréochromique.
stereocromicele
STEREOCRÓMIC, -Ă, stereocromici, -ce, adj. Referitor la stereocromie, de stereocromie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréochromique.
stereocromicelor
STEREOCRÓMIC, -Ă, stereocromici, -ce, adj. Referitor la stereocromie, de stereocromie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréochromique.
stereocromici
STEREOCRÓMIC, -Ă, stereocromici, -ce, adj. Referitor la stereocromie, de stereocromie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréochromique.
stereocromicii
STEREOCRÓMIC, -Ă, stereocromici, -ce, adj. Referitor la stereocromie, de stereocromie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréochromique.
stereocromicilor
STEREOCRÓMIC, -Ă, stereocromici, -ce, adj. Referitor la stereocromie, de stereocromie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréochromique.
stereocromicul
STEREOCRÓMIC, -Ă, stereocromici, -ce, adj. Referitor la stereocromie, de stereocromie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréochromique.
stereocromicului
STEREOCRÓMIC, -Ă, stereocromici, -ce, adj. Referitor la stereocromie, de stereocromie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréochromique.
stereocromie
STEREOCROMÍE s. f. Tehnica de a efectua, pe pereții sau pe tavanele încăperilor, picturi sau zugrăveli în relief, folosind un strat de mortar special preparat. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréochromie. DOOM
stereocromíe (-re-o-cro-) s. f., art. stereocromía, g.-d. stereocromíi, art. stereocromíei
stereocromiei
STEREOCROMÍE s. f. Tehnica de a efectua, pe pereții sau pe tavanele încăperilor, picturi sau zugrăveli în relief, folosind un strat de mortar special preparat. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréochromie. DOOM
stereocromíe (-re-o-cro-) s. f., art. stereocromía, g.-d. stereocromíi, art. stereocromíei
stereocromii
STEREOCROMÍE s. f. Tehnica de a efectua, pe pereții sau pe tavanele încăperilor, picturi sau zugrăveli în relief, folosind un strat de mortar special preparat. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréochromie. DOOM
stereocromíe (-re-o-cro-) s. f., art. stereocromía, g.-d. stereocromíi, art. stereocromíei
stereodinamic
STEREODINÁMIC, -Ă, stereodinamici, -ce, s. f., adj. (Fiz.; rar) 1. S. f. Dinamica solidelor. 2. Adj. De stereodinamică (1). [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréodynamique.
stereodinamica
STEREODINÁMIC, -Ă, stereodinamici, -ce, s. f., adj. (Fiz.; rar) 1. S. f. Dinamica solidelor. 2. Adj. De stereodinamică (1). [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréodynamique.
stereodinamice
STEREODINÁMIC, -Ă, stereodinamici, -ce, s. f., adj. (Fiz.; rar) 1. S. f. Dinamica solidelor. 2. Adj. De stereodinamică (1). [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréodynamique.
stereodinamicei
STEREODINÁMIC, -Ă, stereodinamici, -ce, s. f., adj. (Fiz.; rar) 1. S. f. Dinamica solidelor. 2. Adj. De stereodinamică (1). [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréodynamique.
stereodinamicele
STEREODINÁMIC, -Ă, stereodinamici, -ce, s. f., adj. (Fiz.; rar) 1. S. f. Dinamica solidelor. 2. Adj. De stereodinamică (1). [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréodynamique.
stereodinamicelor
STEREODINÁMIC, -Ă, stereodinamici, -ce, s. f., adj. (Fiz.; rar) 1. S. f. Dinamica solidelor. 2. Adj. De stereodinamică (1). [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréodynamique.
stereodinamici
STEREODINÁMIC, -Ă, stereodinamici, -ce, s. f., adj. (Fiz.; rar) 1. S. f. Dinamica solidelor. 2. Adj. De stereodinamică (1). [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréodynamique.
stereodinamicii
STEREODINÁMIC, -Ă, stereodinamici, -ce, s. f., adj. (Fiz.; rar) 1. S. f. Dinamica solidelor. 2. Adj. De stereodinamică (1). [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréodynamique.
stereodinamicilor
STEREODINÁMIC, -Ă, stereodinamici, -ce, s. f., adj. (Fiz.; rar) 1. S. f. Dinamica solidelor. 2. Adj. De stereodinamică (1). [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréodynamique.
stereodinamicul
STEREODINÁMIC, -Ă, stereodinamici, -ce, s. f., adj. (Fiz.; rar) 1. S. f. Dinamica solidelor. 2. Adj. De stereodinamică (1). [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréodynamique.
stereodinamicului
STEREODINÁMIC, -Ă, stereodinamici, -ce, s. f., adj. (Fiz.; rar) 1. S. f. Dinamica solidelor. 2. Adj. De stereodinamică (1). [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréodynamique.
stereodinamică
STEREODINÁMIC, -Ă, stereodinamici, -ce, s. f., adj. (Fiz.; rar) 1. S. f. Dinamica solidelor. 2. Adj. De stereodinamică (1). [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréodynamique.
stereofonia
STEREOFONÍE s. f. Procedeu de reproducere a sunetelor (înregistrate) caracterizat printr-o reconstituire a repartiției spațiale a surselor sonore care dă ascultătorului senzația că se află chiar în apropierea sursei; stereo. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréophonie. DOOM
stereofoníe (-re-o-) s. f., art. stereofonía, g.-d. stereofoníi, art. stereofoníei
stereofonic
STEREOFÓNIC, -Ă, stereofonici, -ce, adj. Care aparține stereofoniei, privitor la stereofonie, bazat pe stereofonie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréophonique. DOOM
stereofónic (-re-o-) adj. m., pl. stereofónici; f. stereofónică, pl. stereofónice
stereofonica
STEREOFÓNIC, -Ă, stereofonici, -ce, adj. Care aparține stereofoniei, privitor la stereofonie, bazat pe stereofonie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréophonique. DOOM
stereofónic (-re-o-) adj. m., pl. stereofónici; f. stereofónică, pl. stereofónice
stereofonice
STEREOFÓNIC, -Ă, stereofonici, -ce, adj. Care aparține stereofoniei, privitor la stereofonie, bazat pe stereofonie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréophonique. DOOM
stereofónic (-re-o-) adj. m., pl. stereofónici; f. stereofónică, pl. stereofónice
stereofonicei
STEREOFÓNIC, -Ă, stereofonici, -ce, adj. Care aparține stereofoniei, privitor la stereofonie, bazat pe stereofonie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréophonique. DOOM
stereofónic (-re-o-) adj. m., pl. stereofónici; f. stereofónică, pl. stereofónice
stereofonicele
STEREOFÓNIC, -Ă, stereofonici, -ce, adj. Care aparține stereofoniei, privitor la stereofonie, bazat pe stereofonie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréophonique. DOOM
stereofónic (-re-o-) adj. m., pl. stereofónici; f. stereofónică, pl. stereofónice
stereofonicelor
STEREOFÓNIC, -Ă, stereofonici, -ce, adj. Care aparține stereofoniei, privitor la stereofonie, bazat pe stereofonie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréophonique. DOOM
stereofónic (-re-o-) adj. m., pl. stereofónici; f. stereofónică, pl. stereofónice
stereofonici
STEREOFÓNIC, -Ă, stereofonici, -ce, adj. Care aparține stereofoniei, privitor la stereofonie, bazat pe stereofonie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréophonique. DOOM
stereofónic (-re-o-) adj. m., pl. stereofónici; f. stereofónică, pl. stereofónice
stereofonicii
STEREOFÓNIC, -Ă, stereofonici, -ce, adj. Care aparține stereofoniei, privitor la stereofonie, bazat pe stereofonie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréophonique. DOOM
stereofónic (-re-o-) adj. m., pl. stereofónici; f. stereofónică, pl. stereofónice
stereofonicilor
STEREOFÓNIC, -Ă, stereofonici, -ce, adj. Care aparține stereofoniei, privitor la stereofonie, bazat pe stereofonie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréophonique. DOOM
stereofónic (-re-o-) adj. m., pl. stereofónici; f. stereofónică, pl. stereofónice
stereofonicul
STEREOFÓNIC, -Ă, stereofonici, -ce, adj. Care aparține stereofoniei, privitor la stereofonie, bazat pe stereofonie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréophonique. DOOM
stereofónic (-re-o-) adj. m., pl. stereofónici; f. stereofónică, pl. stereofónice
stereofonicului
STEREOFÓNIC, -Ă, stereofonici, -ce, adj. Care aparține stereofoniei, privitor la stereofonie, bazat pe stereofonie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréophonique. DOOM
stereofónic (-re-o-) adj. m., pl. stereofónici; f. stereofónică, pl. stereofónice
stereofonie
STEREOFONÍE s. f. Procedeu de reproducere a sunetelor (înregistrate) caracterizat printr-o reconstituire a repartiției spațiale a surselor sonore care dă ascultătorului senzația că se află chiar în apropierea sursei; stereo. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréophonie. DOOM
stereofoníe (-re-o-) s. f., art. stereofonía, g.-d. stereofoníi, art. stereofoníei
stereofoniei
STEREOFONÍE s. f. Procedeu de reproducere a sunetelor (înregistrate) caracterizat printr-o reconstituire a repartiției spațiale a surselor sonore care dă ascultătorului senzația că se află chiar în apropierea sursei; stereo. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréophonie. DOOM
stereofoníe (-re-o-) s. f., art. stereofonía, g.-d. stereofoníi, art. stereofoníei
stereofonii
STEREOFONÍE s. f. Procedeu de reproducere a sunetelor (înregistrate) caracterizat printr-o reconstituire a repartiției spațiale a surselor sonore care dă ascultătorului senzația că se află chiar în apropierea sursei; stereo. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréophonie. DOOM
stereofoníe (-re-o-) s. f., art. stereofonía, g.-d. stereofoníi, art. stereofoníei
stereofotografia
STEREOFOTOGRAFÍE, stereofotografii, s. f. Ramură a tehnicii fotografice care se ocupă cu obținerea unei perechi de fotografii luate sub unghiuri puțin diferite. ♦ Dublă imagine constituită din două fotografii ale unui obiect, luate sub unghiuri diferite. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréophotographie. DOOM
stereofotografíe (-re-o-, -to-gra-) s. f., art. stereofotografía, g.-d. stereofotografíi, art. stereofotografíei
stereofotografie
STEREOFOTOGRAFÍE, stereofotografii, s. f. Ramură a tehnicii fotografice care se ocupă cu obținerea unei perechi de fotografii luate sub unghiuri puțin diferite. ♦ Dublă imagine constituită din două fotografii ale unui obiect, luate sub unghiuri diferite. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréophotographie. DOOM
stereofotografíe (-re-o-, -to-gra-) s. f., art. stereofotografía, g.-d. stereofotografíi, art. stereofotografíei
stereofotografiei
STEREOFOTOGRAFÍE, stereofotografii, s. f. Ramură a tehnicii fotografice care se ocupă cu obținerea unei perechi de fotografii luate sub unghiuri puțin diferite. ♦ Dublă imagine constituită din două fotografii ale unui obiect, luate sub unghiuri diferite. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréophotographie. DOOM
stereofotografíe (-re-o-, -to-gra-) s. f., art. stereofotografía, g.-d. stereofotografíi, art. stereofotografíei
stereofotografii
STEREOFOTOGRAFÍE, stereofotografii, s. f. Ramură a tehnicii fotografice care se ocupă cu obținerea unei perechi de fotografii luate sub unghiuri puțin diferite. ♦ Dublă imagine constituită din două fotografii ale unui obiect, luate sub unghiuri diferite. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréophotographie. DOOM
stereofotografíe (-re-o-, -to-gra-) s. f., art. stereofotografía, g.-d. stereofotografíi, art. stereofotografíei
stereofotografiile
STEREOFOTOGRAFÍE, stereofotografii, s. f. Ramură a tehnicii fotografice care se ocupă cu obținerea unei perechi de fotografii luate sub unghiuri puțin diferite. ♦ Dublă imagine constituită din două fotografii ale unui obiect, luate sub unghiuri diferite. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréophotographie. DOOM
stereofotografíe (-re-o-, -to-gra-) s. f., art. stereofotografía, g.-d. stereofotografíi, art. stereofotografíei
stereofotografiilor
STEREOFOTOGRAFÍE, stereofotografii, s. f. Ramură a tehnicii fotografice care se ocupă cu obținerea unei perechi de fotografii luate sub unghiuri puțin diferite. ♦ Dublă imagine constituită din două fotografii ale unui obiect, luate sub unghiuri diferite. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréophotographie. DOOM
stereofotografíe (-re-o-, -to-gra-) s. f., art. stereofotografía, g.-d. stereofotografíi, art. stereofotografíei
stereofotograma
STEREOFOTOGRÁMĂ, stereofotograme, s. f. Stereogramă. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréophotogramme.
stereofotograme
STEREOFOTOGRÁMĂ, stereofotograme, s. f. Stereogramă. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréophotogramme.
stereofotogramei
STEREOFOTOGRÁMĂ, stereofotograme, s. f. Stereogramă. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréophotogramme.
stereofotogramele
STEREOFOTOGRÁMĂ, stereofotograme, s. f. Stereogramă. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréophotogramme.
stereofotogramelor
STEREOFOTOGRÁMĂ, stereofotograme, s. f. Stereogramă. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréophotogramme.
stereofotogrammetria
STEREOFOTOGRAMMETRÍE s. f. Ramură a fotogrammetriei bazată pe procedeul fotografiilor duble, care dă posibilitatea să se obțină nu numai contururile diferitelor obiecte, ci și înălțimile lor. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréophotogrammétrie. DOOM
stereofotogrammetríe (-re-o-, -to-gram-me-tri-) s. f., art. stereofotogrammetría, g.-d. stereofotogrammetríi, art. stereofotogrammetríei
stereofotogrammetrie
STEREOFOTOGRAMMETRÍE s. f. Ramură a fotogrammetriei bazată pe procedeul fotografiilor duble, care dă posibilitatea să se obțină nu numai contururile diferitelor obiecte, ci și înălțimile lor. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréophotogrammétrie. DOOM
stereofotogrammetríe (-re-o-, -to-gram-me-tri-) s. f., art. stereofotogrammetría, g.-d. stereofotogrammetríi, art. stereofotogrammetríei
stereofotogrammetriei
STEREOFOTOGRAMMETRÍE s. f. Ramură a fotogrammetriei bazată pe procedeul fotografiilor duble, care dă posibilitatea să se obțină nu numai contururile diferitelor obiecte, ci și înălțimile lor. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréophotogrammétrie. DOOM
stereofotogrammetríe (-re-o-, -to-gram-me-tri-) s. f., art. stereofotogrammetría, g.-d. stereofotogrammetríi, art. stereofotogrammetríei
stereofotogrammetrii
STEREOFOTOGRAMMETRÍE s. f. Ramură a fotogrammetriei bazată pe procedeul fotografiilor duble, care dă posibilitatea să se obțină nu numai contururile diferitelor obiecte, ci și înălțimile lor. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréophotogrammétrie. DOOM
stereofotogrammetríe (-re-o-, -to-gram-me-tri-) s. f., art. stereofotogrammetría, g.-d. stereofotogrammetríi, art. stereofotogrammetríei
stereognostic
STEREOGNÓSTIC, -Ă, stereognostici, -ce, adj. (Med.) Referitor la stereognozie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréognostique.
stereognostica
STEREOGNÓSTIC, -Ă, stereognostici, -ce, adj. (Med.) Referitor la stereognozie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréognostique.
stereognostice
STEREOGNÓSTIC, -Ă, stereognostici, -ce, adj. (Med.) Referitor la stereognozie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréognostique.
stereognosticei
STEREOGNÓSTIC, -Ă, stereognostici, -ce, adj. (Med.) Referitor la stereognozie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréognostique.
stereognosticele
STEREOGNÓSTIC, -Ă, stereognostici, -ce, adj. (Med.) Referitor la stereognozie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréognostique.
stereognosticelor
STEREOGNÓSTIC, -Ă, stereognostici, -ce, adj. (Med.) Referitor la stereognozie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréognostique.
stereognostici
STEREOGNÓSTIC, -Ă, stereognostici, -ce, adj. (Med.) Referitor la stereognozie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréognostique.
stereognosticii
STEREOGNÓSTIC, -Ă, stereognostici, -ce, adj. (Med.) Referitor la stereognozie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréognostique.
stereognosticilor
STEREOGNÓSTIC, -Ă, stereognostici, -ce, adj. (Med.) Referitor la stereognozie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréognostique.
stereognosticul
STEREOGNÓSTIC, -Ă, stereognostici, -ce, adj. (Med.) Referitor la stereognozie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréognostique.
stereognosticului
STEREOGNÓSTIC, -Ă, stereognostici, -ce, adj. (Med.) Referitor la stereognozie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréognostique.
stereognozia
STEREOGNOZÍE s. f. (Med.) Facultatea de a identifica obiectele prin simțul tactil, pe baza reliefului acestora. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréognosie.
stereognozie
STEREOGNOZÍE s. f. (Med.) Facultatea de a identifica obiectele prin simțul tactil, pe baza reliefului acestora. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréognosie.
stereognoziei
STEREOGNOZÍE s. f. (Med.) Facultatea de a identifica obiectele prin simțul tactil, pe baza reliefului acestora. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréognosie.
stereognozii
STEREOGNOZÍE s. f. (Med.) Facultatea de a identifica obiectele prin simțul tactil, pe baza reliefului acestora. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréognosie.
stereograf
STEREOGRÁF, -Ă, stereografi, -e, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Specialist în stereografie. 2. S. n. Instrument care se folosește la desenarea corpurilor solide pe un plan. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréographe. DOOM
stereográfă (persoană) (-re-o-gra-) s. f., g.-d. art. stereográfei; pl. stereográfe
stereografa
STEREOGRÁF, -Ă, stereografi, -e, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Specialist în stereografie. 2. S. n. Instrument care se folosește la desenarea corpurilor solide pe un plan. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréographe. DOOM
stereográfă (persoană) (-re-o-gra-) s. f., g.-d. art. stereográfei; pl. stereográfe
stereografe
STEREOGRÁF, -Ă, stereografi, -e, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Specialist în stereografie. 2. S. n. Instrument care se folosește la desenarea corpurilor solide pe un plan. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréographe. DOOM
stereográfă (persoană) (-re-o-gra-) s. f., g.-d. art. stereográfei; pl. stereográfe
stereografei
STEREOGRÁF, -Ă, stereografi, -e, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Specialist în stereografie. 2. S. n. Instrument care se folosește la desenarea corpurilor solide pe un plan. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréographe. DOOM
stereográfă (persoană) (-re-o-gra-) s. f., g.-d. art. stereográfei; pl. stereográfe
stereografele
STEREOGRÁF, -Ă, stereografi, -e, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Specialist în stereografie. 2. S. n. Instrument care se folosește la desenarea corpurilor solide pe un plan. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréographe. DOOM
stereográfă (persoană) (-re-o-gra-) s. f., g.-d. art. stereográfei; pl. stereográfe
stereografelor
STEREOGRÁF, -Ă, stereografi, -e, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Specialist în stereografie. 2. S. n. Instrument care se folosește la desenarea corpurilor solide pe un plan. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréographe. DOOM
stereográfă (persoană) (-re-o-gra-) s. f., g.-d. art. stereográfei; pl. stereográfe
stereografi
STEREOGRÁF, -Ă, stereografi, -e, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Specialist în stereografie. 2. S. n. Instrument care se folosește la desenarea corpurilor solide pe un plan. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréographe. DOOM
stereográfă (persoană) (-re-o-gra-) s. f., g.-d. art. stereográfei; pl. stereográfe
stereografia
STEREOGRAFÍE s. f. Reprezentare a corpurilor solide prin proiectarea lor pe o suprafață plană. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréographie. DOOM
stereografíe (-re-o-gra-) s. f., art. stereografía, g.-d. stereografíi, art. stereografíei
stereografic
STEREOGRÁFIC, -Ă, stereografici, -ce, adj. Care aparține stereografiei, privitor la stereografie, executat prin stereografie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréographique. DOOM
stereográfic (-re-o-gra-) adj. m., pl. stereográfici; f. stereográfică, pl. stereográfice
stereografica
STEREOGRÁFIC, -Ă, stereografici, -ce, adj. Care aparține stereografiei, privitor la stereografie, executat prin stereografie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréographique. DOOM
stereográfic (-re-o-gra-) adj. m., pl. stereográfici; f. stereográfică, pl. stereográfice
stereografice
STEREOGRÁFIC, -Ă, stereografici, -ce, adj. Care aparține stereografiei, privitor la stereografie, executat prin stereografie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréographique. DOOM
stereográfic (-re-o-gra-) adj. m., pl. stereográfici; f. stereográfică, pl. stereográfice
stereograficei
STEREOGRÁFIC, -Ă, stereografici, -ce, adj. Care aparține stereografiei, privitor la stereografie, executat prin stereografie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréographique. DOOM
stereográfic (-re-o-gra-) adj. m., pl. stereográfici; f. stereográfică, pl. stereográfice
stereograficele
STEREOGRÁFIC, -Ă, stereografici, -ce, adj. Care aparține stereografiei, privitor la stereografie, executat prin stereografie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréographique. DOOM
stereográfic (-re-o-gra-) adj. m., pl. stereográfici; f. stereográfică, pl. stereográfice
stereograficelor
STEREOGRÁFIC, -Ă, stereografici, -ce, adj. Care aparține stereografiei, privitor la stereografie, executat prin stereografie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréographique. DOOM
stereográfic (-re-o-gra-) adj. m., pl. stereográfici; f. stereográfică, pl. stereográfice
stereografici
STEREOGRÁFIC, -Ă, stereografici, -ce, adj. Care aparține stereografiei, privitor la stereografie, executat prin stereografie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréographique. DOOM
stereográfic (-re-o-gra-) adj. m., pl. stereográfici; f. stereográfică, pl. stereográfice
stereograficii
STEREOGRÁFIC, -Ă, stereografici, -ce, adj. Care aparține stereografiei, privitor la stereografie, executat prin stereografie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréographique. DOOM
stereográfic (-re-o-gra-) adj. m., pl. stereográfici; f. stereográfică, pl. stereográfice
stereograficilor
STEREOGRÁFIC, -Ă, stereografici, -ce, adj. Care aparține stereografiei, privitor la stereografie, executat prin stereografie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréographique. DOOM
stereográfic (-re-o-gra-) adj. m., pl. stereográfici; f. stereográfică, pl. stereográfice
stereograficul
STEREOGRÁFIC, -Ă, stereografici, -ce, adj. Care aparține stereografiei, privitor la stereografie, executat prin stereografie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréographique. DOOM
stereográfic (-re-o-gra-) adj. m., pl. stereográfici; f. stereográfică, pl. stereográfice
stereograficului
STEREOGRÁFIC, -Ă, stereografici, -ce, adj. Care aparține stereografiei, privitor la stereografie, executat prin stereografie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréographique. DOOM
stereográfic (-re-o-gra-) adj. m., pl. stereográfici; f. stereográfică, pl. stereográfice
stereografie
STEREOGRAFÍE s. f. Reprezentare a corpurilor solide prin proiectarea lor pe o suprafață plană. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréographie. DOOM
stereografíe (-re-o-gra-) s. f., art. stereografía, g.-d. stereografíi, art. stereografíei
stereografiei
STEREOGRAFÍE s. f. Reprezentare a corpurilor solide prin proiectarea lor pe o suprafață plană. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréographie. DOOM
stereografíe (-re-o-gra-) s. f., art. stereografía, g.-d. stereografíi, art. stereografíei
stereografii
STEREOGRÁF, -Ă, stereografi, -e, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Specialist în stereografie. 2. S. n. Instrument care se folosește la desenarea corpurilor solide pe un plan. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréographe. DOOM
stereográfă (persoană) (-re-o-gra-) s. f., g.-d. art. stereográfei; pl. stereográfe
stereografii
STEREOGRAFÍE s. f. Reprezentare a corpurilor solide prin proiectarea lor pe o suprafață plană. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréographie. DOOM
stereografíe (-re-o-gra-) s. f., art. stereografía, g.-d. stereografíi, art. stereografíei
stereografiile
STEREOGRAFÍE s. f. Reprezentare a corpurilor solide prin proiectarea lor pe o suprafață plană. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréographie. DOOM
stereografíe (-re-o-gra-) s. f., art. stereografía, g.-d. stereografíi, art. stereografíei
stereografiilor
STEREOGRAFÍE s. f. Reprezentare a corpurilor solide prin proiectarea lor pe o suprafață plană. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréographie. DOOM
stereografíe (-re-o-gra-) s. f., art. stereografía, g.-d. stereografíi, art. stereografíei
stereografilor
STEREOGRÁF, -Ă, stereografi, -e, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Specialist în stereografie. 2. S. n. Instrument care se folosește la desenarea corpurilor solide pe un plan. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréographe. DOOM
stereográfă (persoană) (-re-o-gra-) s. f., g.-d. art. stereográfei; pl. stereográfe
stereograful
STEREOGRÁF, -Ă, stereografi, -e, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Specialist în stereografie. 2. S. n. Instrument care se folosește la desenarea corpurilor solide pe un plan. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréographe. DOOM
stereográfă (persoană) (-re-o-gra-) s. f., g.-d. art. stereográfei; pl. stereográfe
stereografului
STEREOGRÁF, -Ă, stereografi, -e, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Specialist în stereografie. 2. S. n. Instrument care se folosește la desenarea corpurilor solide pe un plan. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréographe. DOOM
stereográfă (persoană) (-re-o-gra-) s. f., g.-d. art. stereográfei; pl. stereográfe
stereograma
STEREOGRÁMĂ, stereograme, s. f. Pereche de fotograme ale aceluiași obiect realizate prin stereofotografie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréogramme. DOOM
stereográmă (-re-o-gra-) s. f., g.-d. art. stereográmei; pl. stereográme
stereograme
STEREOGRÁMĂ, stereograme, s. f. Pereche de fotograme ale aceluiași obiect realizate prin stereofotografie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréogramme. DOOM
stereográmă (-re-o-gra-) s. f., g.-d. art. stereográmei; pl. stereográme
stereogramei
STEREOGRÁMĂ, stereograme, s. f. Pereche de fotograme ale aceluiași obiect realizate prin stereofotografie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréogramme. DOOM
stereográmă (-re-o-gra-) s. f., g.-d. art. stereográmei; pl. stereográme
stereogramele
STEREOGRÁMĂ, stereograme, s. f. Pereche de fotograme ale aceluiași obiect realizate prin stereofotografie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréogramme. DOOM
stereográmă (-re-o-gra-) s. f., g.-d. art. stereográmei; pl. stereográme
stereogramelor
STEREOGRÁMĂ, stereograme, s. f. Pereche de fotograme ale aceluiași obiect realizate prin stereofotografie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréogramme. DOOM
stereográmă (-re-o-gra-) s. f., g.-d. art. stereográmei; pl. stereográme
stereogrammetrie
STEREOGRAMMETRÍE s.f. Stereofotogrammetrie. [Gen. -iei. / < fr. stéréogrammétrie].
stereoizomer
STEREOIZOMÉR, stereoizomeri, s. m. (La pl.) Substanțe izomere care diferă între ele prin modul de aranjare în spațiu a atomilor dintr-o moleculă. [Pr.: -re-o-i-] – Din fr. stéréo-isomère. DOOM
stereoizomér (-re-o-i-) s. m., pl. stereoizoméri
stereoizomeri
STEREOIZOMÉR, stereoizomeri, s. m. (La pl.) Substanțe izomere care diferă între ele prin modul de aranjare în spațiu a atomilor dintr-o moleculă. [Pr.: -re-o-i-] – Din fr. stéréo-isomère. DOOM
stereoizomér (-re-o-i-) s. m., pl. stereoizoméri
stereoizomeria
STEREOIZOMERÍE s. f. Izomerie datorată așezării diferite în spațiu a atomilor în moleculă. [Pr.: -re-o-i-] – Din fr. stéréo-isomérie. DOOM
stereoizomeríe (-re-o-i-) s. f., art. stereoizomería, g.-d. stereoizomeríi, art. stereoizomeríei
stereoizomerie
STEREOIZOMERÍE s. f. Izomerie datorată așezării diferite în spațiu a atomilor în moleculă. [Pr.: -re-o-i-] – Din fr. stéréo-isomérie. DOOM
stereoizomeríe (-re-o-i-) s. f., art. stereoizomería, g.-d. stereoizomeríi, art. stereoizomeríei
stereoizomeriei
STEREOIZOMERÍE s. f. Izomerie datorată așezării diferite în spațiu a atomilor în moleculă. [Pr.: -re-o-i-] – Din fr. stéréo-isomérie. DOOM
stereoizomeríe (-re-o-i-) s. f., art. stereoizomería, g.-d. stereoizomeríi, art. stereoizomeríei
stereoizomerii
STEREOIZOMÉR, stereoizomeri, s. m. (La pl.) Substanțe izomere care diferă între ele prin modul de aranjare în spațiu a atomilor dintr-o moleculă. [Pr.: -re-o-i-] – Din fr. stéréo-isomère. DOOM
stereoizomér (-re-o-i-) s. m., pl. stereoizoméri
stereoizomerii
STEREOIZOMERÍE s. f. Izomerie datorată așezării diferite în spațiu a atomilor în moleculă. [Pr.: -re-o-i-] – Din fr. stéréo-isomérie. DOOM
stereoizomeríe (-re-o-i-) s. f., art. stereoizomería, g.-d. stereoizomeríi, art. stereoizomeríei
stereoizomerilor
STEREOIZOMÉR, stereoizomeri, s. m. (La pl.) Substanțe izomere care diferă între ele prin modul de aranjare în spațiu a atomilor dintr-o moleculă. [Pr.: -re-o-i-] – Din fr. stéréo-isomère. DOOM
stereoizomér (-re-o-i-) s. m., pl. stereoizoméri
stereoizomerul
STEREOIZOMÉR, stereoizomeri, s. m. (La pl.) Substanțe izomere care diferă între ele prin modul de aranjare în spațiu a atomilor dintr-o moleculă. [Pr.: -re-o-i-] – Din fr. stéréo-isomère. DOOM
stereoizomér (-re-o-i-) s. m., pl. stereoizoméri
stereoizomerului
STEREOIZOMÉR, stereoizomeri, s. m. (La pl.) Substanțe izomere care diferă între ele prin modul de aranjare în spațiu a atomilor dintr-o moleculă. [Pr.: -re-o-i-] – Din fr. stéréo-isomère. DOOM
stereoizomér (-re-o-i-) s. m., pl. stereoizoméri
stereom
STEREÓM s.n. (Bot.) Sistemul de susținere al tulpinii. [Pron. -re-om. / < fr. stéréome].
stereomecanica
STEREOMECÁNICĂ s. f. Ramură a mecanicii care studiază echilibrul și mișcarea corpurilor solide rigide. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréomécanique.
stereomecanici
STEREOMECÁNICĂ s. f. Ramură a mecanicii care studiază echilibrul și mișcarea corpurilor solide rigide. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréomécanique.
stereomecanicii
STEREOMECÁNICĂ s. f. Ramură a mecanicii care studiază echilibrul și mișcarea corpurilor solide rigide. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréomécanique.
stereometre
STEREOMÉTRU, stereometre, s. n. Aparat cu care se măsoară volumul corpurilor solide. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréomètre. DOOM
stereométru (-re-o-me-tru) s. n., art. stereométrul; pl. stereométre
stereometrele
STEREOMÉTRU, stereometre, s. n. Aparat cu care se măsoară volumul corpurilor solide. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréomètre. DOOM
stereométru (-re-o-me-tru) s. n., art. stereométrul; pl. stereométre
stereometrelor
STEREOMÉTRU, stereometre, s. n. Aparat cu care se măsoară volumul corpurilor solide. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréomètre. DOOM
stereométru (-re-o-me-tru) s. n., art. stereométrul; pl. stereométre
stereometria
STEREOMETRÍE s. f. Ramură a geometriei care se ocupă cu măsurarea volumului corpurilor solide. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréométrie. DOOM
stereometríe (-re-o-me-tri-) s. f., art. stereometría, g.-d. stereometríi, art. stereometríei
stereometric
STEREOMÉTRIC, -Ă, stereometrici, -ce, adj. Care aparține stereometriei, privitor la stereometrie, de stereometrie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréométrique. DOOM
stereométric (-re-o-me-tric) adj. m., pl. stereométrici; f. stereométrică, pl. stereométrice
stereometrica
STEREOMÉTRIC, -Ă, stereometrici, -ce, adj. Care aparține stereometriei, privitor la stereometrie, de stereometrie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréométrique. DOOM
stereométric (-re-o-me-tric) adj. m., pl. stereométrici; f. stereométrică, pl. stereométrice
stereometrice
STEREOMÉTRIC, -Ă, stereometrici, -ce, adj. Care aparține stereometriei, privitor la stereometrie, de stereometrie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréométrique. DOOM
stereométric (-re-o-me-tric) adj. m., pl. stereométrici; f. stereométrică, pl. stereométrice
stereometricei
STEREOMÉTRIC, -Ă, stereometrici, -ce, adj. Care aparține stereometriei, privitor la stereometrie, de stereometrie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréométrique. DOOM
stereométric (-re-o-me-tric) adj. m., pl. stereométrici; f. stereométrică, pl. stereométrice
stereometricele
STEREOMÉTRIC, -Ă, stereometrici, -ce, adj. Care aparține stereometriei, privitor la stereometrie, de stereometrie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréométrique. DOOM
stereométric (-re-o-me-tric) adj. m., pl. stereométrici; f. stereométrică, pl. stereométrice
stereometricelor
STEREOMÉTRIC, -Ă, stereometrici, -ce, adj. Care aparține stereometriei, privitor la stereometrie, de stereometrie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréométrique. DOOM
stereométric (-re-o-me-tric) adj. m., pl. stereométrici; f. stereométrică, pl. stereométrice
stereometrici
STEREOMÉTRIC, -Ă, stereometrici, -ce, adj. Care aparține stereometriei, privitor la stereometrie, de stereometrie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréométrique. DOOM
stereométric (-re-o-me-tric) adj. m., pl. stereométrici; f. stereométrică, pl. stereométrice
stereometricii
STEREOMÉTRIC, -Ă, stereometrici, -ce, adj. Care aparține stereometriei, privitor la stereometrie, de stereometrie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréométrique. DOOM
stereométric (-re-o-me-tric) adj. m., pl. stereométrici; f. stereométrică, pl. stereométrice
stereometricilor
STEREOMÉTRIC, -Ă, stereometrici, -ce, adj. Care aparține stereometriei, privitor la stereometrie, de stereometrie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréométrique. DOOM
stereométric (-re-o-me-tric) adj. m., pl. stereométrici; f. stereométrică, pl. stereométrice
stereometricul
STEREOMÉTRIC, -Ă, stereometrici, -ce, adj. Care aparține stereometriei, privitor la stereometrie, de stereometrie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréométrique. DOOM
stereométric (-re-o-me-tric) adj. m., pl. stereométrici; f. stereométrică, pl. stereométrice
stereometricului
STEREOMÉTRIC, -Ă, stereometrici, -ce, adj. Care aparține stereometriei, privitor la stereometrie, de stereometrie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréométrique. DOOM
stereométric (-re-o-me-tric) adj. m., pl. stereométrici; f. stereométrică, pl. stereométrice
stereometrie
STEREOMETRÍE s. f. Ramură a geometriei care se ocupă cu măsurarea volumului corpurilor solide. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréométrie. DOOM
stereometríe (-re-o-me-tri-) s. f., art. stereometría, g.-d. stereometríi, art. stereometríei
stereometriei
STEREOMETRÍE s. f. Ramură a geometriei care se ocupă cu măsurarea volumului corpurilor solide. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréométrie. DOOM
stereometríe (-re-o-me-tri-) s. f., art. stereometría, g.-d. stereometríi, art. stereometríei
stereometrii
STEREOMETRÍE s. f. Ramură a geometriei care se ocupă cu măsurarea volumului corpurilor solide. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréométrie. DOOM
stereometríe (-re-o-me-tri-) s. f., art. stereometría, g.-d. stereometríi, art. stereometríei
stereometru
STEREOMÉTRU, stereometre, s. n. Aparat cu care se măsoară volumul corpurilor solide. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréomètre. DOOM
stereométru (-re-o-me-tru) s. n., art. stereométrul; pl. stereométre
stereometrul
STEREOMÉTRU, stereometre, s. n. Aparat cu care se măsoară volumul corpurilor solide. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréomètre. DOOM
stereométru (-re-o-me-tru) s. n., art. stereométrul; pl. stereométre
stereometrului
STEREOMÉTRU, stereometre, s. n. Aparat cu care se măsoară volumul corpurilor solide. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréomètre. DOOM
stereométru (-re-o-me-tru) s. n., art. stereométrul; pl. stereométre
stereomicroscoape
STEREOMICROSCÓP, stereomicroscoape, s. n. Microscop binocular la care imaginea este redată stereoscopic. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréomicroscope.
stereomicroscoapele
STEREOMICROSCÓP, stereomicroscoape, s. n. Microscop binocular la care imaginea este redată stereoscopic. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréomicroscope.
stereomicroscoapelor
STEREOMICROSCÓP, stereomicroscoape, s. n. Microscop binocular la care imaginea este redată stereoscopic. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréomicroscope.
stereomicroscop
STEREOMICROSCÓP, stereomicroscoape, s. n. Microscop binocular la care imaginea este redată stereoscopic. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréomicroscope.
stereomicroscopie
STEREOMICROSCOPÍE s.f. Tehnica observației la stereomicroscop. [Gen. -iei. / cf. fr. stéréomicroscopie].
stereomicroscopul
STEREOMICROSCÓP, stereomicroscoape, s. n. Microscop binocular la care imaginea este redată stereoscopic. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréomicroscope.
stereomicroscopului
STEREOMICROSCÓP, stereomicroscoape, s. n. Microscop binocular la care imaginea este redată stereoscopic. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréomicroscope.
stereomodel
STEREOMODÉL s.n. Model spațial al unui obiect obținut prin proiectarea simultană a două perspective ale aceluiași obiect. [< fr. stéréomodèle].
stereoobservare
STEREOOBSERVÁRE s.f. Observare stereoscopică. [< stereo- + observare].
stereoplanigraf
STEREOPLANIGRÁF, stereoplanigrafe, s. n. Aparat care servește la întocmirea hărților și a planurilor topografice. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréoplanigraphe. DOOM
stereoplanigráf (-re-o-pla-ni-graf) s. n., pl. stereoplanigráfe
stereoplanigrafe
STEREOPLANIGRÁF, stereoplanigrafe, s. n. Aparat care servește la întocmirea hărților și a planurilor topografice. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréoplanigraphe. DOOM
stereoplanigráf (-re-o-pla-ni-graf) s. n., pl. stereoplanigráfe
stereoplanigrafele
STEREOPLANIGRÁF, stereoplanigrafe, s. n. Aparat care servește la întocmirea hărților și a planurilor topografice. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréoplanigraphe. DOOM
stereoplanigráf (-re-o-pla-ni-graf) s. n., pl. stereoplanigráfe
stereoplanigrafelor
STEREOPLANIGRÁF, stereoplanigrafe, s. n. Aparat care servește la întocmirea hărților și a planurilor topografice. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréoplanigraphe. DOOM
stereoplanigráf (-re-o-pla-ni-graf) s. n., pl. stereoplanigráfe
stereoplanigraful
STEREOPLANIGRÁF, stereoplanigrafe, s. n. Aparat care servește la întocmirea hărților și a planurilor topografice. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréoplanigraphe. DOOM
stereoplanigráf (-re-o-pla-ni-graf) s. n., pl. stereoplanigráfe
stereoplanigrafului
STEREOPLANIGRÁF, stereoplanigrafe, s. n. Aparat care servește la întocmirea hărților și a planurilor topografice. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréoplanigraphe. DOOM
stereoplanigráf (-re-o-pla-ni-graf) s. n., pl. stereoplanigráfe
stereoplasmă
STEREOPLÁSMĂ s.f. Partea solidă a protoplasmei celulare. [Cf. gr. stereos – solid, plasma – formație].
stereoproiectare
STEREOPROIECTÁRE s.f. Operație de dublă proiectare a două fotograme conjugate. [< stereo- + proiectare].
stereoproiector
STEREOPROIECTÓR s.n. Aparat fotogrammetric de stereorestituție pentru obținerea de hărți topografice folosind fotograme aeriene. [Cf. fr. stéréoprojecteur].
stereoradioscopie
STEREORADIOSCOPÍE s.f. Radioscopie care dă senzația de relief. [Pron. -re-o-ra-di-o-, gen. -iei. / < fr. stéréoradioscopie].
stereorama
STEREORÁMĂ, stereorame, s. f. Hartă topografică în relief. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréorama. DOOM
stereorámă (-re-o-) s. f., g.-d. art. stereorámei; pl. stereoráme
stereorame
STEREORÁMĂ, stereorame, s. f. Hartă topografică în relief. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréorama. DOOM
stereorámă (-re-o-) s. f., g.-d. art. stereorámei; pl. stereoráme
stereoramei
STEREORÁMĂ, stereorame, s. f. Hartă topografică în relief. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréorama. DOOM
stereorámă (-re-o-) s. f., g.-d. art. stereorámei; pl. stereoráme
stereoramele
STEREORÁMĂ, stereorame, s. f. Hartă topografică în relief. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréorama. DOOM
stereorámă (-re-o-) s. f., g.-d. art. stereorámei; pl. stereoráme
stereoramelor
STEREORÁMĂ, stereorame, s. f. Hartă topografică în relief. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréorama. DOOM
stereorámă (-re-o-) s. f., g.-d. art. stereorámei; pl. stereoráme
stereorestitutor
STEREORESTITUTÓR s.n. Aparat fotogrammetric folosit pentru stereorestituție. [Cf. fr. stéréorestituteur].
stereorestituție
STEREORESTITÚȚIE s.f. Restituția unei porțiuni din scoarța terestră, înregistrată pe fotograme conjugate. [Gen. -iei. / cf. fr. stéréorestitution].
stereoscoape
STEREOSCÓP, stereoscoape, s. n. Dispozitiv optic care servește la examinarea stereogramelor, făcând ca imaginile lor să apară în relief. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréoscope. DOOM
!stereoscóp (-re-os-cop/-o-scop) s. n., pl. stereoscoápe
stereoscoapele
STEREOSCÓP, stereoscoape, s. n. Dispozitiv optic care servește la examinarea stereogramelor, făcând ca imaginile lor să apară în relief. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréoscope. DOOM
!stereoscóp (-re-os-cop/-o-scop) s. n., pl. stereoscoápe
stereoscoapelor
STEREOSCÓP, stereoscoape, s. n. Dispozitiv optic care servește la examinarea stereogramelor, făcând ca imaginile lor să apară în relief. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréoscope. DOOM
!stereoscóp (-re-os-cop/-o-scop) s. n., pl. stereoscoápe
stereoscop
STEREOSCÓP, stereoscoape, s. n. Dispozitiv optic care servește la examinarea stereogramelor, făcând ca imaginile lor să apară în relief. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréoscope. DOOM
!stereoscóp (-re-os-cop/-o-scop) s. n., pl. stereoscoápe
stereoscopia
STEREOSCOPÍE s. f. Ramură a opticii care se ocupă cu procedeele de înregistrare și de redare a imaginilor în relief și cu studiul proprietăților optico-mecanice ale instrumentelor folosite în acest scop. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréoscopie. DOOM
!stereoscopíe (-re-os-co-/-o-sco-) s. f., art. stereoscopía, g.-d. stereoscopíi, art. stereoscopíei
stereoscopic
STEREOSCÓPIC, -Ă, stereoscopici, -ce, adj. Care aparține stereoscopiei, privitor la stereoscopie; obținut sau funcționând prin stereoscopie, bazat pe stereoscopie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréoscopique. DOOM
!stereoscópic (-re-os-co-/-o-sco-) adj. m., pl. stereoscópici; f. stereoscópică, pl. stereoscópice
stereoscopica
STEREOSCÓPIC, -Ă, stereoscopici, -ce, adj. Care aparține stereoscopiei, privitor la stereoscopie; obținut sau funcționând prin stereoscopie, bazat pe stereoscopie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréoscopique. DOOM
!stereoscópic (-re-os-co-/-o-sco-) adj. m., pl. stereoscópici; f. stereoscópică, pl. stereoscópice
stereoscopice
STEREOSCÓPIC, -Ă, stereoscopici, -ce, adj. Care aparține stereoscopiei, privitor la stereoscopie; obținut sau funcționând prin stereoscopie, bazat pe stereoscopie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréoscopique. DOOM
!stereoscópic (-re-os-co-/-o-sco-) adj. m., pl. stereoscópici; f. stereoscópică, pl. stereoscópice
stereoscopicei
STEREOSCÓPIC, -Ă, stereoscopici, -ce, adj. Care aparține stereoscopiei, privitor la stereoscopie; obținut sau funcționând prin stereoscopie, bazat pe stereoscopie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréoscopique. DOOM
!stereoscópic (-re-os-co-/-o-sco-) adj. m., pl. stereoscópici; f. stereoscópică, pl. stereoscópice
stereoscopicele
STEREOSCÓPIC, -Ă, stereoscopici, -ce, adj. Care aparține stereoscopiei, privitor la stereoscopie; obținut sau funcționând prin stereoscopie, bazat pe stereoscopie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréoscopique. DOOM
!stereoscópic (-re-os-co-/-o-sco-) adj. m., pl. stereoscópici; f. stereoscópică, pl. stereoscópice
stereoscopicelor
STEREOSCÓPIC, -Ă, stereoscopici, -ce, adj. Care aparține stereoscopiei, privitor la stereoscopie; obținut sau funcționând prin stereoscopie, bazat pe stereoscopie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréoscopique. DOOM
!stereoscópic (-re-os-co-/-o-sco-) adj. m., pl. stereoscópici; f. stereoscópică, pl. stereoscópice
stereoscopici
STEREOSCÓPIC, -Ă, stereoscopici, -ce, adj. Care aparține stereoscopiei, privitor la stereoscopie; obținut sau funcționând prin stereoscopie, bazat pe stereoscopie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréoscopique. DOOM
!stereoscópic (-re-os-co-/-o-sco-) adj. m., pl. stereoscópici; f. stereoscópică, pl. stereoscópice
stereoscopicii
STEREOSCÓPIC, -Ă, stereoscopici, -ce, adj. Care aparține stereoscopiei, privitor la stereoscopie; obținut sau funcționând prin stereoscopie, bazat pe stereoscopie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréoscopique. DOOM
!stereoscópic (-re-os-co-/-o-sco-) adj. m., pl. stereoscópici; f. stereoscópică, pl. stereoscópice
stereoscopicilor
STEREOSCÓPIC, -Ă, stereoscopici, -ce, adj. Care aparține stereoscopiei, privitor la stereoscopie; obținut sau funcționând prin stereoscopie, bazat pe stereoscopie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréoscopique. DOOM
!stereoscópic (-re-os-co-/-o-sco-) adj. m., pl. stereoscópici; f. stereoscópică, pl. stereoscópice
stereoscopicul
STEREOSCÓPIC, -Ă, stereoscopici, -ce, adj. Care aparține stereoscopiei, privitor la stereoscopie; obținut sau funcționând prin stereoscopie, bazat pe stereoscopie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréoscopique. DOOM
!stereoscópic (-re-os-co-/-o-sco-) adj. m., pl. stereoscópici; f. stereoscópică, pl. stereoscópice
stereoscopicului
STEREOSCÓPIC, -Ă, stereoscopici, -ce, adj. Care aparține stereoscopiei, privitor la stereoscopie; obținut sau funcționând prin stereoscopie, bazat pe stereoscopie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréoscopique. DOOM
!stereoscópic (-re-os-co-/-o-sco-) adj. m., pl. stereoscópici; f. stereoscópică, pl. stereoscópice
stereoscopie
STEREOSCOPÍE s. f. Ramură a opticii care se ocupă cu procedeele de înregistrare și de redare a imaginilor în relief și cu studiul proprietăților optico-mecanice ale instrumentelor folosite în acest scop. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréoscopie. DOOM
!stereoscopíe (-re-os-co-/-o-sco-) s. f., art. stereoscopía, g.-d. stereoscopíi, art. stereoscopíei
stereoscopiei
STEREOSCOPÍE s. f. Ramură a opticii care se ocupă cu procedeele de înregistrare și de redare a imaginilor în relief și cu studiul proprietăților optico-mecanice ale instrumentelor folosite în acest scop. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréoscopie. DOOM
!stereoscopíe (-re-os-co-/-o-sco-) s. f., art. stereoscopía, g.-d. stereoscopíi, art. stereoscopíei
stereoscopii
STEREOSCOPÍE s. f. Ramură a opticii care se ocupă cu procedeele de înregistrare și de redare a imaginilor în relief și cu studiul proprietăților optico-mecanice ale instrumentelor folosite în acest scop. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréoscopie. DOOM
!stereoscopíe (-re-os-co-/-o-sco-) s. f., art. stereoscopía, g.-d. stereoscopíi, art. stereoscopíei
stereoscopiile
STEREOSCOPÍE s. f. Ramură a opticii care se ocupă cu procedeele de înregistrare și de redare a imaginilor în relief și cu studiul proprietăților optico-mecanice ale instrumentelor folosite în acest scop. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréoscopie. DOOM
!stereoscopíe (-re-os-co-/-o-sco-) s. f., art. stereoscopía, g.-d. stereoscopíi, art. stereoscopíei
stereoscopiilor
STEREOSCOPÍE s. f. Ramură a opticii care se ocupă cu procedeele de înregistrare și de redare a imaginilor în relief și cu studiul proprietăților optico-mecanice ale instrumentelor folosite în acest scop. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréoscopie. DOOM
!stereoscopíe (-re-os-co-/-o-sco-) s. f., art. stereoscopía, g.-d. stereoscopíi, art. stereoscopíei
stereoscopul
STEREOSCÓP, stereoscoape, s. n. Dispozitiv optic care servește la examinarea stereogramelor, făcând ca imaginile lor să apară în relief. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréoscope. DOOM
!stereoscóp (-re-os-cop/-o-scop) s. n., pl. stereoscoápe
stereoscopului
STEREOSCÓP, stereoscoape, s. n. Dispozitiv optic care servește la examinarea stereogramelor, făcând ca imaginile lor să apară în relief. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréoscope. DOOM
!stereoscóp (-re-os-cop/-o-scop) s. n., pl. stereoscoápe
stereospecific
STEREOSPECÍFIC, -Ă, stereospecifici, -ce, adj. (Chim.) (Despre catalizatori de polimerizare) Care dirijează reacția de polimerizare pentru obținerea unor polimeri cu structură regulată în spațiu. ♦ (Despre enzime) Care dirijează reacția catalizată de enzime spre formarea numai a unuia dintre stereoizomerii posibili. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréospécifique, engl. stereospecific.
stereostatic
STEREOSTÁTIC, -Ă, stereostatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a fizicii care studiază echilibrul corpurilor solide. 2. Adj. Care aparține stereostaticii (1), privitor la stereostatică. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréostatique.
stereostatica
STEREOSTÁTIC, -Ă, stereostatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a fizicii care studiază echilibrul corpurilor solide. 2. Adj. Care aparține stereostaticii (1), privitor la stereostatică. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréostatique.
stereostatica
STEREOSTÁTIC, -Ă, stereostatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a fizicii care studiază echilibrul corpurilor solide. 2. Adj. Care aparține stereostaticii (1), privitor la stereostatică. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréostatique. DOOM
!stereostátică (-re-os-ta-/-o-sta-) s. f., g.-d. art. stereostáticii
stereostatice
STEREOSTÁTIC, -Ă, stereostatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a fizicii care studiază echilibrul corpurilor solide. 2. Adj. Care aparține stereostaticii (1), privitor la stereostatică. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréostatique.
stereostaticei
STEREOSTÁTIC, -Ă, stereostatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a fizicii care studiază echilibrul corpurilor solide. 2. Adj. Care aparține stereostaticii (1), privitor la stereostatică. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréostatique.
stereostaticele
STEREOSTÁTIC, -Ă, stereostatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a fizicii care studiază echilibrul corpurilor solide. 2. Adj. Care aparține stereostaticii (1), privitor la stereostatică. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréostatique.
stereostaticelor
STEREOSTÁTIC, -Ă, stereostatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a fizicii care studiază echilibrul corpurilor solide. 2. Adj. Care aparține stereostaticii (1), privitor la stereostatică. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréostatique.
stereostatici
STEREOSTÁTIC, -Ă, stereostatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a fizicii care studiază echilibrul corpurilor solide. 2. Adj. Care aparține stereostaticii (1), privitor la stereostatică. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréostatique.
stereostatici
STEREOSTÁTIC, -Ă, stereostatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a fizicii care studiază echilibrul corpurilor solide. 2. Adj. Care aparține stereostaticii (1), privitor la stereostatică. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréostatique. DOOM
!stereostátică (-re-os-ta-/-o-sta-) s. f., g.-d. art. stereostáticii
stereostaticii
STEREOSTÁTIC, -Ă, stereostatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a fizicii care studiază echilibrul corpurilor solide. 2. Adj. Care aparține stereostaticii (1), privitor la stereostatică. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréostatique.
stereostaticii
STEREOSTÁTIC, -Ă, stereostatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a fizicii care studiază echilibrul corpurilor solide. 2. Adj. Care aparține stereostaticii (1), privitor la stereostatică. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréostatique. DOOM
!stereostátică (-re-os-ta-/-o-sta-) s. f., g.-d. art. stereostáticii
stereostaticilor
STEREOSTÁTIC, -Ă, stereostatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a fizicii care studiază echilibrul corpurilor solide. 2. Adj. Care aparține stereostaticii (1), privitor la stereostatică. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréostatique.
stereostaticul
STEREOSTÁTIC, -Ă, stereostatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a fizicii care studiază echilibrul corpurilor solide. 2. Adj. Care aparține stereostaticii (1), privitor la stereostatică. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréostatique.
stereostaticului
STEREOSTÁTIC, -Ă, stereostatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a fizicii care studiază echilibrul corpurilor solide. 2. Adj. Care aparține stereostaticii (1), privitor la stereostatică. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréostatique.
stereotahigraf
STEREOTAHIGRÁF, stereotahigrafe, s. n. (Top.) Aparat tahimetric pentru măsurarea distanței de la punctul de stație la punctul dat de pe teren. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotachygraphe.
stereotaxia
STEREOTAXÍE s. f. (Med.) Metodă de identificare radiologică a unor structuri nervoase. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotaxie, engl. stereotaxis.
stereotaxie
STEREOTAXÍE s. f. (Med.) Metodă de identificare radiologică a unor structuri nervoase. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotaxie, engl. stereotaxis.
stereotaxiei
STEREOTAXÍE s. f. (Med.) Metodă de identificare radiologică a unor structuri nervoase. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotaxie, engl. stereotaxis.
stereotaxii
STEREOTAXÍE s. f. (Med.) Metodă de identificare radiologică a unor structuri nervoase. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotaxie, engl. stereotaxis.
stereotelemetrie
STEREOTELEMETRÍE s.f. Telemetrie bazată pe măsurători stereoscopice. [Gen. -iei. / cf. fr. stéréotélémétrie].
stereotelemetru
STEREOTELEMÉTRU s.n. Telemetru folosit în stereotelemetrie. [Cf. fr. stéréotélémètre].
stereotip
STEREOTÍP, -Ă, (I) stereotipuri, s. n., (II) stereotipi, -e, adj. I. S. n. 1. Placă plană sau semicilindrică, turnată din metal, mulată în cauciuc sau în alt material plastic, reprezentând reproducerea unui text sau a unui clișeu și folosită ca formă de tipar la tipărirea edițiilor unei lucrări de mare tiraj. 2. (În sintagma) Stereotip dinamic = sistem de reflexe condiționate care se formează prin repetarea acțiunii acelorași stimuli condiționali într-o succesiune determinată. II. Adj. 1. Tipărit după un stereotip (I 1). 2. Fig. Care se repetă în aceleași condiții, care este mereu la fel, neschimbat, obișnuit, banal; stereotipic; banalizat prin repetare. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotype. DOOM
stereotíp2 (-re-o-) s. n., pl. stereotípuri
stereotip
STEREOTÍP, -Ă, (I) stereotipuri, s. n., (II) stereotipi, -e, adj. I. S. n. 1. Placă plană sau semicilindrică, turnată din metal, mulată în cauciuc sau în alt material plastic, reprezentând reproducerea unui text sau a unui clișeu și folosită ca formă de tipar la tipărirea edițiilor unei lucrări de mare tiraj. 2. (În sintagma) Stereotip dinamic = sistem de reflexe condiționate care se formează prin repetarea acțiunii acelorași stimuli condiționali într-o succesiune determinată. II. Adj. 1. Tipărit după un stereotip (I 1). 2. Fig. Care se repetă în aceleași condiții, care este mereu la fel, neschimbat, obișnuit, banal; stereotipic; banalizat prin repetare. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotype.
stereotipa
STEREOTÍP, -Ă, (I) stereotipuri, s. n., (II) stereotipi, -e, adj. I. S. n. 1. Placă plană sau semicilindrică, turnată din metal, mulată în cauciuc sau în alt material plastic, reprezentând reproducerea unui text sau a unui clișeu și folosită ca formă de tipar la tipărirea edițiilor unei lucrări de mare tiraj. 2. (În sintagma) Stereotip dinamic = sistem de reflexe condiționate care se formează prin repetarea acțiunii acelorași stimuli condiționali într-o succesiune determinată. II. Adj. 1. Tipărit după un stereotip (I 1). 2. Fig. Care se repetă în aceleași condiții, care este mereu la fel, neschimbat, obișnuit, banal; stereotipic; banalizat prin repetare. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotype. DOOM
stereotíp2 (-re-o-) s. n., pl. stereotípuri
stereotipa
STEREOTIPÁ, stereotipez, vb. I. Tranz. A pregăti stereotipul (I 1) pentru tipărirea unei ediții de mare tiraj; p. ext. a tipări cu ajutorul unui stereotip. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotyper. DOOM
stereotipá (a ~) (-re-o-) vb., ind. prez. 3 stereotipeáză
stereotipai
STEREOTIPÁ, stereotipez, vb. I. Tranz. A pregăti stereotipul (I 1) pentru tipărirea unei ediții de mare tiraj; p. ext. a tipări cu ajutorul unui stereotip. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotyper. DOOM
stereotipá (a ~) (-re-o-) vb., ind. prez. 3 stereotipeáză
stereotipam
STEREOTIPÁ, stereotipez, vb. I. Tranz. A pregăti stereotipul (I 1) pentru tipărirea unei ediții de mare tiraj; p. ext. a tipări cu ajutorul unui stereotip. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotyper. DOOM
stereotipá (a ~) (-re-o-) vb., ind. prez. 3 stereotipeáză
stereotipar
STEREOTIPÁR, -Ă, stereotipari, -e, s. m. și f. (Rar) Stereotipist. [Pr.: -re-o-] – După fr. stéréotypeur. DOOM
stereotipáră (rar) (-re-o-) s. f., g.-d. art. stereotipárei; pl. stereotipáre
stereotipara
STEREOTIPÁR, -Ă, stereotipari, -e, s. m. și f. (Rar) Stereotipist. [Pr.: -re-o-] – După fr. stéréotypeur. DOOM
stereotipáră (rar) (-re-o-) s. f., g.-d. art. stereotipárei; pl. stereotipáre
stereotipare
STEREOTIPÁ, stereotipez, vb. I. Tranz. A pregăti stereotipul (I 1) pentru tipărirea unei ediții de mare tiraj; p. ext. a tipări cu ajutorul unui stereotip. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotyper. DOOM
stereotipá (a ~) (-re-o-) vb., ind. prez. 3 stereotipeáză
stereotipare
STEREOTIPÁR, -Ă, stereotipari, -e, s. m. și f. (Rar) Stereotipist. [Pr.: -re-o-] – După fr. stéréotypeur. DOOM
stereotipáră (rar) (-re-o-) s. f., g.-d. art. stereotipárei; pl. stereotipáre
stereotipare
STEREOTIPÁRE, stereotipări, s. f. Acțiunea de a stereotipa. [Pr.: -re-o-] – V. stereotipa.
stereotiparea
STEREOTIPÁRE, stereotipări, s. f. Acțiunea de a stereotipa. [Pr.: -re-o-] – V. stereotipa.
stereotiparei
STEREOTIPÁR, -Ă, stereotipari, -e, s. m. și f. (Rar) Stereotipist. [Pr.: -re-o-] – După fr. stéréotypeur. DOOM
stereotipáră (rar) (-re-o-) s. f., g.-d. art. stereotipárei; pl. stereotipáre
stereotiparele
STEREOTIPÁR, -Ă, stereotipari, -e, s. m. și f. (Rar) Stereotipist. [Pr.: -re-o-] – După fr. stéréotypeur. DOOM
stereotipáră (rar) (-re-o-) s. f., g.-d. art. stereotipárei; pl. stereotipáre
stereotiparelor
STEREOTIPÁR, -Ă, stereotipari, -e, s. m. și f. (Rar) Stereotipist. [Pr.: -re-o-] – După fr. stéréotypeur. DOOM
stereotipáră (rar) (-re-o-) s. f., g.-d. art. stereotipárei; pl. stereotipáre
stereotipari
STEREOTIPÁR, -Ă, stereotipari, -e, s. m. și f. (Rar) Stereotipist. [Pr.: -re-o-] – După fr. stéréotypeur. DOOM
stereotipáră (rar) (-re-o-) s. f., g.-d. art. stereotipárei; pl. stereotipáre
stereotiparii
STEREOTIPÁR, -Ă, stereotipari, -e, s. m. și f. (Rar) Stereotipist. [Pr.: -re-o-] – După fr. stéréotypeur. DOOM
stereotipáră (rar) (-re-o-) s. f., g.-d. art. stereotipárei; pl. stereotipáre
stereotiparilor
STEREOTIPÁR, -Ă, stereotipari, -e, s. m. și f. (Rar) Stereotipist. [Pr.: -re-o-] – După fr. stéréotypeur. DOOM
stereotipáră (rar) (-re-o-) s. f., g.-d. art. stereotipárei; pl. stereotipáre
stereotiparul
STEREOTIPÁR, -Ă, stereotipari, -e, s. m. și f. (Rar) Stereotipist. [Pr.: -re-o-] – După fr. stéréotypeur. DOOM
stereotipáră (rar) (-re-o-) s. f., g.-d. art. stereotipárei; pl. stereotipáre
stereotiparului
STEREOTIPÁR, -Ă, stereotipari, -e, s. m. și f. (Rar) Stereotipist. [Pr.: -re-o-] – După fr. stéréotypeur. DOOM
stereotipáră (rar) (-re-o-) s. f., g.-d. art. stereotipárei; pl. stereotipáre
stereotipară
STEREOTIPÁ, stereotipez, vb. I. Tranz. A pregăti stereotipul (I 1) pentru tipărirea unei ediții de mare tiraj; p. ext. a tipări cu ajutorul unui stereotip. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotyper. DOOM
stereotipá (a ~) (-re-o-) vb., ind. prez. 3 stereotipeáză
stereotiparăm
STEREOTIPÁ, stereotipez, vb. I. Tranz. A pregăti stereotipul (I 1) pentru tipărirea unei ediții de mare tiraj; p. ext. a tipări cu ajutorul unui stereotip. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotyper. DOOM
stereotipá (a ~) (-re-o-) vb., ind. prez. 3 stereotipeáză
stereotiparăți
STEREOTIPÁ, stereotipez, vb. I. Tranz. A pregăti stereotipul (I 1) pentru tipărirea unei ediții de mare tiraj; p. ext. a tipări cu ajutorul unui stereotip. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotyper. DOOM
stereotipá (a ~) (-re-o-) vb., ind. prez. 3 stereotipeáză
stereotipase
STEREOTIPÁ, stereotipez, vb. I. Tranz. A pregăti stereotipul (I 1) pentru tipărirea unei ediții de mare tiraj; p. ext. a tipări cu ajutorul unui stereotip. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotyper. DOOM
stereotipá (a ~) (-re-o-) vb., ind. prez. 3 stereotipeáză
stereotipasem
STEREOTIPÁ, stereotipez, vb. I. Tranz. A pregăti stereotipul (I 1) pentru tipărirea unei ediții de mare tiraj; p. ext. a tipări cu ajutorul unui stereotip. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotyper. DOOM
stereotipá (a ~) (-re-o-) vb., ind. prez. 3 stereotipeáză
stereotipaseră
STEREOTIPÁ, stereotipez, vb. I. Tranz. A pregăti stereotipul (I 1) pentru tipărirea unei ediții de mare tiraj; p. ext. a tipări cu ajutorul unui stereotip. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotyper. DOOM
stereotipá (a ~) (-re-o-) vb., ind. prez. 3 stereotipeáză
stereotipaserăm
STEREOTIPÁ, stereotipez, vb. I. Tranz. A pregăti stereotipul (I 1) pentru tipărirea unei ediții de mare tiraj; p. ext. a tipări cu ajutorul unui stereotip. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotyper. DOOM
stereotipá (a ~) (-re-o-) vb., ind. prez. 3 stereotipeáză
stereotipaserăți
STEREOTIPÁ, stereotipez, vb. I. Tranz. A pregăti stereotipul (I 1) pentru tipărirea unei ediții de mare tiraj; p. ext. a tipări cu ajutorul unui stereotip. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotyper. DOOM
stereotipá (a ~) (-re-o-) vb., ind. prez. 3 stereotipeáză
stereotipaseși
STEREOTIPÁ, stereotipez, vb. I. Tranz. A pregăti stereotipul (I 1) pentru tipărirea unei ediții de mare tiraj; p. ext. a tipări cu ajutorul unui stereotip. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotyper. DOOM
stereotipá (a ~) (-re-o-) vb., ind. prez. 3 stereotipeáză
stereotipaseți
STEREOTIPÁ, stereotipez, vb. I. Tranz. A pregăti stereotipul (I 1) pentru tipărirea unei ediții de mare tiraj; p. ext. a tipări cu ajutorul unui stereotip. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotyper. DOOM
stereotipá (a ~) (-re-o-) vb., ind. prez. 3 stereotipeáză
stereotipat
STEREOTIPÁ, stereotipez, vb. I. Tranz. A pregăti stereotipul (I 1) pentru tipărirea unei ediții de mare tiraj; p. ext. a tipări cu ajutorul unui stereotip. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotyper. DOOM
stereotipá (a ~) (-re-o-) vb., ind. prez. 3 stereotipeáză
stereotipat
STEREOTIPÁT, -Ă, stereotipați, -te, adj. Care este tipărit cu ajutorul unui stereotip. [Pr.: -re-o-] – V. stereotipa.
stereotipata
STEREOTIPÁT, -Ă, stereotipați, -te, adj. Care este tipărit cu ajutorul unui stereotip. [Pr.: -re-o-] – V. stereotipa.
stereotipate
STEREOTIPÁT, -Ă, stereotipați, -te, adj. Care este tipărit cu ajutorul unui stereotip. [Pr.: -re-o-] – V. stereotipa.
stereotipatei
STEREOTIPÁT, -Ă, stereotipați, -te, adj. Care este tipărit cu ajutorul unui stereotip. [Pr.: -re-o-] – V. stereotipa.
stereotipatele
STEREOTIPÁT, -Ă, stereotipați, -te, adj. Care este tipărit cu ajutorul unui stereotip. [Pr.: -re-o-] – V. stereotipa.
stereotipatelor
STEREOTIPÁT, -Ă, stereotipați, -te, adj. Care este tipărit cu ajutorul unui stereotip. [Pr.: -re-o-] – V. stereotipa.
stereotipatul
STEREOTIPÁT, -Ă, stereotipați, -te, adj. Care este tipărit cu ajutorul unui stereotip. [Pr.: -re-o-] – V. stereotipa.
stereotipatului
STEREOTIPÁT, -Ă, stereotipați, -te, adj. Care este tipărit cu ajutorul unui stereotip. [Pr.: -re-o-] – V. stereotipa.
stereotipau
STEREOTIPÁ, stereotipez, vb. I. Tranz. A pregăti stereotipul (I 1) pentru tipărirea unei ediții de mare tiraj; p. ext. a tipări cu ajutorul unui stereotip. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotyper. DOOM
stereotipá (a ~) (-re-o-) vb., ind. prez. 3 stereotipeáză
stereotipași
STEREOTIPÁ, stereotipez, vb. I. Tranz. A pregăti stereotipul (I 1) pentru tipărirea unei ediții de mare tiraj; p. ext. a tipări cu ajutorul unui stereotip. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotyper. DOOM
stereotipá (a ~) (-re-o-) vb., ind. prez. 3 stereotipeáză
stereotipați
STEREOTIPÁ, stereotipez, vb. I. Tranz. A pregăti stereotipul (I 1) pentru tipărirea unei ediții de mare tiraj; p. ext. a tipări cu ajutorul unui stereotip. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotyper. DOOM
stereotipá (a ~) (-re-o-) vb., ind. prez. 3 stereotipeáză
stereotipați
STEREOTIPÁT, -Ă, stereotipați, -te, adj. Care este tipărit cu ajutorul unui stereotip. [Pr.: -re-o-] – V. stereotipa.
stereotipații
STEREOTIPÁT, -Ă, stereotipați, -te, adj. Care este tipărit cu ajutorul unui stereotip. [Pr.: -re-o-] – V. stereotipa.
stereotipaților
STEREOTIPÁT, -Ă, stereotipați, -te, adj. Care este tipărit cu ajutorul unui stereotip. [Pr.: -re-o-] – V. stereotipa.
stereotipe
STEREOTÍP, -Ă, (I) stereotipuri, s. n., (II) stereotipi, -e, adj. I. S. n. 1. Placă plană sau semicilindrică, turnată din metal, mulată în cauciuc sau în alt material plastic, reprezentând reproducerea unui text sau a unui clișeu și folosită ca formă de tipar la tipărirea edițiilor unei lucrări de mare tiraj. 2. (În sintagma) Stereotip dinamic = sistem de reflexe condiționate care se formează prin repetarea acțiunii acelorași stimuli condiționali într-o succesiune determinată. II. Adj. 1. Tipărit după un stereotip (I 1). 2. Fig. Care se repetă în aceleași condiții, care este mereu la fel, neschimbat, obișnuit, banal; stereotipic; banalizat prin repetare. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotype. DOOM
stereotíp2 (-re-o-) s. n., pl. stereotípuri
stereotipează
STEREOTIPÁ, stereotipez, vb. I. Tranz. A pregăti stereotipul (I 1) pentru tipărirea unei ediții de mare tiraj; p. ext. a tipări cu ajutorul unui stereotip. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotyper. DOOM
stereotipá (a ~) (-re-o-) vb., ind. prez. 3 stereotipeáză
stereotipei
STEREOTÍP, -Ă, (I) stereotipuri, s. n., (II) stereotipi, -e, adj. I. S. n. 1. Placă plană sau semicilindrică, turnată din metal, mulată în cauciuc sau în alt material plastic, reprezentând reproducerea unui text sau a unui clișeu și folosită ca formă de tipar la tipărirea edițiilor unei lucrări de mare tiraj. 2. (În sintagma) Stereotip dinamic = sistem de reflexe condiționate care se formează prin repetarea acțiunii acelorași stimuli condiționali într-o succesiune determinată. II. Adj. 1. Tipărit după un stereotip (I 1). 2. Fig. Care se repetă în aceleași condiții, care este mereu la fel, neschimbat, obișnuit, banal; stereotipic; banalizat prin repetare. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotype. DOOM
stereotíp2 (-re-o-) s. n., pl. stereotípuri
stereotipele
STEREOTÍP, -Ă, (I) stereotipuri, s. n., (II) stereotipi, -e, adj. I. S. n. 1. Placă plană sau semicilindrică, turnată din metal, mulată în cauciuc sau în alt material plastic, reprezentând reproducerea unui text sau a unui clișeu și folosită ca formă de tipar la tipărirea edițiilor unei lucrări de mare tiraj. 2. (În sintagma) Stereotip dinamic = sistem de reflexe condiționate care se formează prin repetarea acțiunii acelorași stimuli condiționali într-o succesiune determinată. II. Adj. 1. Tipărit după un stereotip (I 1). 2. Fig. Care se repetă în aceleași condiții, care este mereu la fel, neschimbat, obișnuit, banal; stereotipic; banalizat prin repetare. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotype. DOOM
stereotíp2 (-re-o-) s. n., pl. stereotípuri
stereotipelor
STEREOTÍP, -Ă, (I) stereotipuri, s. n., (II) stereotipi, -e, adj. I. S. n. 1. Placă plană sau semicilindrică, turnată din metal, mulată în cauciuc sau în alt material plastic, reprezentând reproducerea unui text sau a unui clișeu și folosită ca formă de tipar la tipărirea edițiilor unei lucrări de mare tiraj. 2. (În sintagma) Stereotip dinamic = sistem de reflexe condiționate care se formează prin repetarea acțiunii acelorași stimuli condiționali într-o succesiune determinată. II. Adj. 1. Tipărit după un stereotip (I 1). 2. Fig. Care se repetă în aceleași condiții, care este mereu la fel, neschimbat, obișnuit, banal; stereotipic; banalizat prin repetare. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotype. DOOM
stereotíp2 (-re-o-) s. n., pl. stereotípuri
stereotipez
STEREOTIPÁ, stereotipez, vb. I. Tranz. A pregăti stereotipul (I 1) pentru tipărirea unei ediții de mare tiraj; p. ext. a tipări cu ajutorul unui stereotip. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotyper. DOOM
stereotipá (a ~) (-re-o-) vb., ind. prez. 3 stereotipeáză
stereotipeze
STEREOTIPÁ, stereotipez, vb. I. Tranz. A pregăti stereotipul (I 1) pentru tipărirea unei ediții de mare tiraj; p. ext. a tipări cu ajutorul unui stereotip. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotyper. DOOM
stereotipá (a ~) (-re-o-) vb., ind. prez. 3 stereotipeáză
stereotipezi
STEREOTIPÁ, stereotipez, vb. I. Tranz. A pregăti stereotipul (I 1) pentru tipărirea unei ediții de mare tiraj; p. ext. a tipări cu ajutorul unui stereotip. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotyper. DOOM
stereotipá (a ~) (-re-o-) vb., ind. prez. 3 stereotipeáză
stereotipi
STEREOTÍP, -Ă, (I) stereotipuri, s. n., (II) stereotipi, -e, adj. I. S. n. 1. Placă plană sau semicilindrică, turnată din metal, mulată în cauciuc sau în alt material plastic, reprezentând reproducerea unui text sau a unui clișeu și folosită ca formă de tipar la tipărirea edițiilor unei lucrări de mare tiraj. 2. (În sintagma) Stereotip dinamic = sistem de reflexe condiționate care se formează prin repetarea acțiunii acelorași stimuli condiționali într-o succesiune determinată. II. Adj. 1. Tipărit după un stereotip (I 1). 2. Fig. Care se repetă în aceleași condiții, care este mereu la fel, neschimbat, obișnuit, banal; stereotipic; banalizat prin repetare. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotype. DOOM
stereotíp2 (-re-o-) s. n., pl. stereotípuri
stereotipic
STEREOTÍPIC, -Ă, stereotipici, -ce, adj. (Rar) Stereotip (II 2). [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotypique. DOOM
stereotípic (rar) (-re-o-) adj. m., pl. stereotípici; f. stereotípică, pl. stereotípice
stereotipica
STEREOTÍPIC, -Ă, stereotipici, -ce, adj. (Rar) Stereotip (II 2). [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotypique. DOOM
stereotípic (rar) (-re-o-) adj. m., pl. stereotípici; f. stereotípică, pl. stereotípice
stereotipice
STEREOTÍPIC, -Ă, stereotipici, -ce, adj. (Rar) Stereotip (II 2). [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotypique. DOOM
stereotípic (rar) (-re-o-) adj. m., pl. stereotípici; f. stereotípică, pl. stereotípice
stereotipicei
STEREOTÍPIC, -Ă, stereotipici, -ce, adj. (Rar) Stereotip (II 2). [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotypique. DOOM
stereotípic (rar) (-re-o-) adj. m., pl. stereotípici; f. stereotípică, pl. stereotípice
stereotipicele
STEREOTÍPIC, -Ă, stereotipici, -ce, adj. (Rar) Stereotip (II 2). [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotypique. DOOM
stereotípic (rar) (-re-o-) adj. m., pl. stereotípici; f. stereotípică, pl. stereotípice
stereotipicelor
STEREOTÍPIC, -Ă, stereotipici, -ce, adj. (Rar) Stereotip (II 2). [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotypique. DOOM
stereotípic (rar) (-re-o-) adj. m., pl. stereotípici; f. stereotípică, pl. stereotípice
stereotipici
STEREOTÍPIC, -Ă, stereotipici, -ce, adj. (Rar) Stereotip (II 2). [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotypique. DOOM
stereotípic (rar) (-re-o-) adj. m., pl. stereotípici; f. stereotípică, pl. stereotípice
stereotipicii
STEREOTÍPIC, -Ă, stereotipici, -ce, adj. (Rar) Stereotip (II 2). [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotypique. DOOM
stereotípic (rar) (-re-o-) adj. m., pl. stereotípici; f. stereotípică, pl. stereotípice
stereotipicilor
STEREOTÍPIC, -Ă, stereotipici, -ce, adj. (Rar) Stereotip (II 2). [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotypique. DOOM
stereotípic (rar) (-re-o-) adj. m., pl. stereotípici; f. stereotípică, pl. stereotípice
stereotipicul
STEREOTÍPIC, -Ă, stereotipici, -ce, adj. (Rar) Stereotip (II 2). [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotypique. DOOM
stereotípic (rar) (-re-o-) adj. m., pl. stereotípici; f. stereotípică, pl. stereotípice
stereotipicului
STEREOTÍPIC, -Ă, stereotipici, -ce, adj. (Rar) Stereotip (II 2). [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotypique. DOOM
stereotípic (rar) (-re-o-) adj. m., pl. stereotípici; f. stereotípică, pl. stereotípice
stereotipie
STEREOTIPÍE s. f. 1. (Instalație sau procedeu de) reproducere și multiplicare a unei forme tipografice, prin turnare într-un metal sau prin mulare în cauciuc ori în alt material plastic a unei copii după această formă. ♦ Formă de tipar obținută prin stereotipie (1). 2. Faptul de a se repeta ceva, de a fi mereu același. ♦ Simptom al unor boli mintale constând în repetarea involuntară și automată de către bolnav a acelorași cuvinte sau a acelorași gesturi. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotypie. DOOM
stereotipíe (-re-o-) s. f., art. stereotipía, g.-d. stereotipíi, art. stereotipíei
stereotipii
STEREOTÍP, -Ă, (I) stereotipuri, s. n., (II) stereotipi, -e, adj. I. S. n. 1. Placă plană sau semicilindrică, turnată din metal, mulată în cauciuc sau în alt material plastic, reprezentând reproducerea unui text sau a unui clișeu și folosită ca formă de tipar la tipărirea edițiilor unei lucrări de mare tiraj. 2. (În sintagma) Stereotip dinamic = sistem de reflexe condiționate care se formează prin repetarea acțiunii acelorași stimuli condiționali într-o succesiune determinată. II. Adj. 1. Tipărit după un stereotip (I 1). 2. Fig. Care se repetă în aceleași condiții, care este mereu la fel, neschimbat, obișnuit, banal; stereotipic; banalizat prin repetare. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotype. DOOM
stereotíp2 (-re-o-) s. n., pl. stereotípuri
stereotipilor
STEREOTÍP, -Ă, (I) stereotipuri, s. n., (II) stereotipi, -e, adj. I. S. n. 1. Placă plană sau semicilindrică, turnată din metal, mulată în cauciuc sau în alt material plastic, reprezentând reproducerea unui text sau a unui clișeu și folosită ca formă de tipar la tipărirea edițiilor unei lucrări de mare tiraj. 2. (În sintagma) Stereotip dinamic = sistem de reflexe condiționate care se formează prin repetarea acțiunii acelorași stimuli condiționali într-o succesiune determinată. II. Adj. 1. Tipărit după un stereotip (I 1). 2. Fig. Care se repetă în aceleași condiții, care este mereu la fel, neschimbat, obișnuit, banal; stereotipic; banalizat prin repetare. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotype. DOOM
stereotíp2 (-re-o-) s. n., pl. stereotípuri
stereotipism
STEREOTIPÍSM s. n. Stereotipie (2). [Pr.: -re-o-] – Stereotip + suf. -ism. DOOM
*stereotipísm s. n.
stereotipismul
STEREOTIPÍSM s. n. Stereotipie (2). [Pr.: -re-o-] – Stereotip + suf. -ism. DOOM
*stereotipísm s. n.
stereotipismului
STEREOTIPÍSM s. n. Stereotipie (2). [Pr.: -re-o-] – Stereotip + suf. -ism. DOOM
*stereotipísm s. n.
stereotipist
STEREOTIPÍST, -Ă, stereotipiști, -ste, s. m. și f. Lucrător specializat în stereotipie (1); stereotipar. [Pr.: -re-o-] – Stereotip[ie] + suf. -ist. DOOM
stereotipístă (-re-o-) s. f., g.-d. art. stereotipístei; pl. stereotipíste
stereotipista
STEREOTIPÍST, -Ă, stereotipiști, -ste, s. m. și f. Lucrător specializat în stereotipie (1); stereotipar. [Pr.: -re-o-] – Stereotip[ie] + suf. -ist. DOOM
stereotipístă (-re-o-) s. f., g.-d. art. stereotipístei; pl. stereotipíste
stereotipiste
STEREOTIPÍST, -Ă, stereotipiști, -ste, s. m. și f. Lucrător specializat în stereotipie (1); stereotipar. [Pr.: -re-o-] – Stereotip[ie] + suf. -ist. DOOM
stereotipístă (-re-o-) s. f., g.-d. art. stereotipístei; pl. stereotipíste
stereotipistei
STEREOTIPÍST, -Ă, stereotipiști, -ste, s. m. și f. Lucrător specializat în stereotipie (1); stereotipar. [Pr.: -re-o-] – Stereotip[ie] + suf. -ist. DOOM
stereotipístă (-re-o-) s. f., g.-d. art. stereotipístei; pl. stereotipíste
stereotipistele
STEREOTIPÍST, -Ă, stereotipiști, -ste, s. m. și f. Lucrător specializat în stereotipie (1); stereotipar. [Pr.: -re-o-] – Stereotip[ie] + suf. -ist. DOOM
stereotipístă (-re-o-) s. f., g.-d. art. stereotipístei; pl. stereotipíste
stereotipistelor
STEREOTIPÍST, -Ă, stereotipiști, -ste, s. m. și f. Lucrător specializat în stereotipie (1); stereotipar. [Pr.: -re-o-] – Stereotip[ie] + suf. -ist. DOOM
stereotipístă (-re-o-) s. f., g.-d. art. stereotipístei; pl. stereotipíste
stereotipistul
STEREOTIPÍST, -Ă, stereotipiști, -ste, s. m. și f. Lucrător specializat în stereotipie (1); stereotipar. [Pr.: -re-o-] – Stereotip[ie] + suf. -ist. DOOM
stereotipístă (-re-o-) s. f., g.-d. art. stereotipístei; pl. stereotipíste
stereotipistului
STEREOTIPÍST, -Ă, stereotipiști, -ste, s. m. și f. Lucrător specializat în stereotipie (1); stereotipar. [Pr.: -re-o-] – Stereotip[ie] + suf. -ist. DOOM
stereotipístă (-re-o-) s. f., g.-d. art. stereotipístei; pl. stereotipíste
stereotipiști
STEREOTIPÍST, -Ă, stereotipiști, -ste, s. m. și f. Lucrător specializat în stereotipie (1); stereotipar. [Pr.: -re-o-] – Stereotip[ie] + suf. -ist. DOOM
stereotipístă (-re-o-) s. f., g.-d. art. stereotipístei; pl. stereotipíste
stereotipiștii
STEREOTIPÍST, -Ă, stereotipiști, -ste, s. m. și f. Lucrător specializat în stereotipie (1); stereotipar. [Pr.: -re-o-] – Stereotip[ie] + suf. -ist. DOOM
stereotipístă (-re-o-) s. f., g.-d. art. stereotipístei; pl. stereotipíste
stereotipiștilor
STEREOTIPÍST, -Ă, stereotipiști, -ste, s. m. și f. Lucrător specializat în stereotipie (1); stereotipar. [Pr.: -re-o-] – Stereotip[ie] + suf. -ist. DOOM
stereotipístă (-re-o-) s. f., g.-d. art. stereotipístei; pl. stereotipíste
stereotipul
STEREOTÍP, -Ă, (I) stereotipuri, s. n., (II) stereotipi, -e, adj. I. S. n. 1. Placă plană sau semicilindrică, turnată din metal, mulată în cauciuc sau în alt material plastic, reprezentând reproducerea unui text sau a unui clișeu și folosită ca formă de tipar la tipărirea edițiilor unei lucrări de mare tiraj. 2. (În sintagma) Stereotip dinamic = sistem de reflexe condiționate care se formează prin repetarea acțiunii acelorași stimuli condiționali într-o succesiune determinată. II. Adj. 1. Tipărit după un stereotip (I 1). 2. Fig. Care se repetă în aceleași condiții, care este mereu la fel, neschimbat, obișnuit, banal; stereotipic; banalizat prin repetare. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotype. DOOM
stereotíp2 (-re-o-) s. n., pl. stereotípuri
stereotipul
STEREOTÍP, -Ă, (I) stereotipuri, s. n., (II) stereotipi, -e, adj. I. S. n. 1. Placă plană sau semicilindrică, turnată din metal, mulată în cauciuc sau în alt material plastic, reprezentând reproducerea unui text sau a unui clișeu și folosită ca formă de tipar la tipărirea edițiilor unei lucrări de mare tiraj. 2. (În sintagma) Stereotip dinamic = sistem de reflexe condiționate care se formează prin repetarea acțiunii acelorași stimuli condiționali într-o succesiune determinată. II. Adj. 1. Tipărit după un stereotip (I 1). 2. Fig. Care se repetă în aceleași condiții, care este mereu la fel, neschimbat, obișnuit, banal; stereotipic; banalizat prin repetare. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotype.
stereotipului
STEREOTÍP, -Ă, (I) stereotipuri, s. n., (II) stereotipi, -e, adj. I. S. n. 1. Placă plană sau semicilindrică, turnată din metal, mulată în cauciuc sau în alt material plastic, reprezentând reproducerea unui text sau a unui clișeu și folosită ca formă de tipar la tipărirea edițiilor unei lucrări de mare tiraj. 2. (În sintagma) Stereotip dinamic = sistem de reflexe condiționate care se formează prin repetarea acțiunii acelorași stimuli condiționali într-o succesiune determinată. II. Adj. 1. Tipărit după un stereotip (I 1). 2. Fig. Care se repetă în aceleași condiții, care este mereu la fel, neschimbat, obișnuit, banal; stereotipic; banalizat prin repetare. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotype. DOOM
stereotíp2 (-re-o-) s. n., pl. stereotípuri
stereotipului
STEREOTÍP, -Ă, (I) stereotipuri, s. n., (II) stereotipi, -e, adj. I. S. n. 1. Placă plană sau semicilindrică, turnată din metal, mulată în cauciuc sau în alt material plastic, reprezentând reproducerea unui text sau a unui clișeu și folosită ca formă de tipar la tipărirea edițiilor unei lucrări de mare tiraj. 2. (În sintagma) Stereotip dinamic = sistem de reflexe condiționate care se formează prin repetarea acțiunii acelorași stimuli condiționali într-o succesiune determinată. II. Adj. 1. Tipărit după un stereotip (I 1). 2. Fig. Care se repetă în aceleași condiții, care este mereu la fel, neschimbat, obișnuit, banal; stereotipic; banalizat prin repetare. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotype.
stereotipuri
STEREOTÍP, -Ă, (I) stereotipuri, s. n., (II) stereotipi, -e, adj. I. S. n. 1. Placă plană sau semicilindrică, turnată din metal, mulată în cauciuc sau în alt material plastic, reprezentând reproducerea unui text sau a unui clișeu și folosită ca formă de tipar la tipărirea edițiilor unei lucrări de mare tiraj. 2. (În sintagma) Stereotip dinamic = sistem de reflexe condiționate care se formează prin repetarea acțiunii acelorași stimuli condiționali într-o succesiune determinată. II. Adj. 1. Tipărit după un stereotip (I 1). 2. Fig. Care se repetă în aceleași condiții, care este mereu la fel, neschimbat, obișnuit, banal; stereotipic; banalizat prin repetare. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotype.
stereotipurile
STEREOTÍP, -Ă, (I) stereotipuri, s. n., (II) stereotipi, -e, adj. I. S. n. 1. Placă plană sau semicilindrică, turnată din metal, mulată în cauciuc sau în alt material plastic, reprezentând reproducerea unui text sau a unui clișeu și folosită ca formă de tipar la tipărirea edițiilor unei lucrări de mare tiraj. 2. (În sintagma) Stereotip dinamic = sistem de reflexe condiționate care se formează prin repetarea acțiunii acelorași stimuli condiționali într-o succesiune determinată. II. Adj. 1. Tipărit după un stereotip (I 1). 2. Fig. Care se repetă în aceleași condiții, care este mereu la fel, neschimbat, obișnuit, banal; stereotipic; banalizat prin repetare. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotype.
stereotipurilor
STEREOTÍP, -Ă, (I) stereotipuri, s. n., (II) stereotipi, -e, adj. I. S. n. 1. Placă plană sau semicilindrică, turnată din metal, mulată în cauciuc sau în alt material plastic, reprezentând reproducerea unui text sau a unui clișeu și folosită ca formă de tipar la tipărirea edițiilor unei lucrări de mare tiraj. 2. (În sintagma) Stereotip dinamic = sistem de reflexe condiționate care se formează prin repetarea acțiunii acelorași stimuli condiționali într-o succesiune determinată. II. Adj. 1. Tipărit după un stereotip (I 1). 2. Fig. Care se repetă în aceleași condiții, care este mereu la fel, neschimbat, obișnuit, banal; stereotipic; banalizat prin repetare. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotype.
stereotipând
STEREOTIPÁ, stereotipez, vb. I. Tranz. A pregăti stereotipul (I 1) pentru tipărirea unei ediții de mare tiraj; p. ext. a tipări cu ajutorul unui stereotip. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotyper. DOOM
stereotipá (a ~) (-re-o-) vb., ind. prez. 3 stereotipeáză
stereotipînd
STEREOTIPÁ, stereotipez, vb. I. Tranz. A pregăti stereotipul (I 1) pentru tipărirea unei ediții de mare tiraj; p. ext. a tipări cu ajutorul unui stereotip. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotyper. DOOM
stereotipá (a ~) (-re-o-) vb., ind. prez. 3 stereotipeáză
stereotipări
STEREOTIPÁRE, stereotipări, s. f. Acțiunea de a stereotipa. [Pr.: -re-o-] – V. stereotipa.
stereotipării
STEREOTIPÁRE, stereotipări, s. f. Acțiunea de a stereotipa. [Pr.: -re-o-] – V. stereotipa.
stereotipările
STEREOTIPÁRE, stereotipări, s. f. Acțiunea de a stereotipa. [Pr.: -re-o-] – V. stereotipa.
stereotipărilor
STEREOTIPÁRE, stereotipări, s. f. Acțiunea de a stereotipa. [Pr.: -re-o-] – V. stereotipa.
stereotomia
STEREOTOMÍE s. f. Ramură a tehnicii care se ocupă cu metodele de tăiere, de fasonare și de îmbinare a elementelor unei construcții. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotomie. DOOM
stereotomíe (-re-o-) s. f., art. stereotomía, g.-d. stereotomíi, art. stereotomíei
stereotomic
STEREOTÓMIC, -Ă, stereotomici, -ce, adj. Care aparține stereotomiei, privitor la stereotomie, de stereotomie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotomique. DOOM
stereotómic (-re-o-) adj. m., pl. stereotómici; f. stereotómică, pl. stereotómice
stereotomica
STEREOTÓMIC, -Ă, stereotomici, -ce, adj. Care aparține stereotomiei, privitor la stereotomie, de stereotomie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotomique. DOOM
stereotómic (-re-o-) adj. m., pl. stereotómici; f. stereotómică, pl. stereotómice
stereotomice
STEREOTÓMIC, -Ă, stereotomici, -ce, adj. Care aparține stereotomiei, privitor la stereotomie, de stereotomie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotomique. DOOM
stereotómic (-re-o-) adj. m., pl. stereotómici; f. stereotómică, pl. stereotómice
stereotomicei
STEREOTÓMIC, -Ă, stereotomici, -ce, adj. Care aparține stereotomiei, privitor la stereotomie, de stereotomie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotomique. DOOM
stereotómic (-re-o-) adj. m., pl. stereotómici; f. stereotómică, pl. stereotómice
stereotomicele
STEREOTÓMIC, -Ă, stereotomici, -ce, adj. Care aparține stereotomiei, privitor la stereotomie, de stereotomie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotomique. DOOM
stereotómic (-re-o-) adj. m., pl. stereotómici; f. stereotómică, pl. stereotómice
stereotomicelor
STEREOTÓMIC, -Ă, stereotomici, -ce, adj. Care aparține stereotomiei, privitor la stereotomie, de stereotomie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotomique. DOOM
stereotómic (-re-o-) adj. m., pl. stereotómici; f. stereotómică, pl. stereotómice
stereotomici
STEREOTÓMIC, -Ă, stereotomici, -ce, adj. Care aparține stereotomiei, privitor la stereotomie, de stereotomie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotomique. DOOM
stereotómic (-re-o-) adj. m., pl. stereotómici; f. stereotómică, pl. stereotómice
stereotomicii
STEREOTÓMIC, -Ă, stereotomici, -ce, adj. Care aparține stereotomiei, privitor la stereotomie, de stereotomie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotomique. DOOM
stereotómic (-re-o-) adj. m., pl. stereotómici; f. stereotómică, pl. stereotómice
stereotomicilor
STEREOTÓMIC, -Ă, stereotomici, -ce, adj. Care aparține stereotomiei, privitor la stereotomie, de stereotomie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotomique. DOOM
stereotómic (-re-o-) adj. m., pl. stereotómici; f. stereotómică, pl. stereotómice
stereotomicul
STEREOTÓMIC, -Ă, stereotomici, -ce, adj. Care aparține stereotomiei, privitor la stereotomie, de stereotomie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotomique. DOOM
stereotómic (-re-o-) adj. m., pl. stereotómici; f. stereotómică, pl. stereotómice
stereotomicului
STEREOTÓMIC, -Ă, stereotomici, -ce, adj. Care aparține stereotomiei, privitor la stereotomie, de stereotomie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotomique. DOOM
stereotómic (-re-o-) adj. m., pl. stereotómici; f. stereotómică, pl. stereotómice
stereotomie
STEREOTOMÍE s. f. Ramură a tehnicii care se ocupă cu metodele de tăiere, de fasonare și de îmbinare a elementelor unei construcții. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotomie. DOOM
stereotomíe (-re-o-) s. f., art. stereotomía, g.-d. stereotomíi, art. stereotomíei
stereotomiei
STEREOTOMÍE s. f. Ramură a tehnicii care se ocupă cu metodele de tăiere, de fasonare și de îmbinare a elementelor unei construcții. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotomie. DOOM
stereotomíe (-re-o-) s. f., art. stereotomía, g.-d. stereotomíi, art. stereotomíei
stereotomii
STEREOTOMÍE s. f. Ramură a tehnicii care se ocupă cu metodele de tăiere, de fasonare și de îmbinare a elementelor unei construcții. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotomie. DOOM
stereotomíe (-re-o-) s. f., art. stereotomía, g.-d. stereotomíi, art. stereotomíei
stereotomiile
STEREOTOMÍE s. f. Ramură a tehnicii care se ocupă cu metodele de tăiere, de fasonare și de îmbinare a elementelor unei construcții. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotomie. DOOM
stereotomíe (-re-o-) s. f., art. stereotomía, g.-d. stereotomíi, art. stereotomíei
stereotomiilor
STEREOTOMÍE s. f. Ramură a tehnicii care se ocupă cu metodele de tăiere, de fasonare și de îmbinare a elementelor unei construcții. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotomie. DOOM
stereotomíe (-re-o-) s. f., art. stereotomía, g.-d. stereotomíi, art. stereotomíei
stereotopograf
STEREOTOPOGRÁF s.n. Aparat fotogrammetric de stereorestituție care folosește proiecție optică și acționare mecanică. [< fr. stéréotopographe].
stereotropism
STEREOTROPÍSM s.n. (Biol.) Tendință a unui organism, vegetal sau animal, de a intra în contact cu un solid. [< fr. stéréotropisme, cf. gr. stereos – solid, tropein – a întoarce].
steresie
STERESÍE s. f. Țurțur de funingine format pe coșul prin care iese fumul; p. ext. funingine.
steri
STER, steri, s. m. Unitate de măsură pentru volume egală cu un metru cub, folosită la măsurarea lemnelor așezate în stive. – Din fr. stère. DOOM
ster s. m., pl. steri; simb. st
steridă
STERÍDĂ s.f. Ester al cărui alcool este un sterol. [< fr. stéride].
sterii
STER, steri, s. m. Unitate de măsură pentru volume egală cu un metru cub, folosită la măsurarea lemnelor așezate în stive. – Din fr. stère. DOOM
ster s. m., pl. steri; simb. st
steril
STERÍL, -Ă, sterili, -e, adj. 1. (Despre ființe) Care nu poate procrea; (despre plante) care nu face roade sau semințe; sterp. ♦ (Despre pământ) Care nu este productiv, roditor, pe care nu pot crește (în bune condiții) plante. ◊ Pământ steril (și substantivat, n.) = partea nefolositoare dintr-un zăcământ sau dintr-un produs minier. 2. Fig. Care nu produce nimic, care nu duce la nimic, care nu dă niciun rezultat; care este fără folos, zadarnic; infructuos, sterp. 3. (Care a fost) sterilizat sau dezinfectat. – Din fr. stérile, lat. sterilis. DOOM
steríl adj. m., pl. steríli; f. sterílă, pl. steríle
sterila
STERÍL, -Ă, sterili, -e, adj. 1. (Despre ființe) Care nu poate procrea; (despre plante) care nu face roade sau semințe; sterp. ♦ (Despre pământ) Care nu este productiv, roditor, pe care nu pot crește (în bune condiții) plante. ◊ Pământ steril (și substantivat, n.) = partea nefolositoare dintr-un zăcământ sau dintr-un produs minier. 2. Fig. Care nu produce nimic, care nu duce la nimic, care nu dă niciun rezultat; care este fără folos, zadarnic; infructuos, sterp. 3. (Care a fost) sterilizat sau dezinfectat. – Din fr. stérile, lat. sterilis. DOOM
steríl adj. m., pl. steríli; f. sterílă, pl. steríle
sterile
STERÍL, -Ă, sterili, -e, adj. 1. (Despre ființe) Care nu poate procrea; (despre plante) care nu face roade sau semințe; sterp. ♦ (Despre pământ) Care nu este productiv, roditor, pe care nu pot crește (în bune condiții) plante. ◊ Pământ steril (și substantivat, n.) = partea nefolositoare dintr-un zăcământ sau dintr-un produs minier. 2. Fig. Care nu produce nimic, care nu duce la nimic, care nu dă niciun rezultat; care este fără folos, zadarnic; infructuos, sterp. 3. (Care a fost) sterilizat sau dezinfectat. – Din fr. stérile, lat. sterilis. DOOM
steríl adj. m., pl. steríli; f. sterílă, pl. steríle
sterilei
STERÍL, -Ă, sterili, -e, adj. 1. (Despre ființe) Care nu poate procrea; (despre plante) care nu face roade sau semințe; sterp. ♦ (Despre pământ) Care nu este productiv, roditor, pe care nu pot crește (în bune condiții) plante. ◊ Pământ steril (și substantivat, n.) = partea nefolositoare dintr-un zăcământ sau dintr-un produs minier. 2. Fig. Care nu produce nimic, care nu duce la nimic, care nu dă niciun rezultat; care este fără folos, zadarnic; infructuos, sterp. 3. (Care a fost) sterilizat sau dezinfectat. – Din fr. stérile, lat. sterilis. DOOM
steríl adj. m., pl. steríli; f. sterílă, pl. steríle
sterilele
STERÍL, -Ă, sterili, -e, adj. 1. (Despre ființe) Care nu poate procrea; (despre plante) care nu face roade sau semințe; sterp. ♦ (Despre pământ) Care nu este productiv, roditor, pe care nu pot crește (în bune condiții) plante. ◊ Pământ steril (și substantivat, n.) = partea nefolositoare dintr-un zăcământ sau dintr-un produs minier. 2. Fig. Care nu produce nimic, care nu duce la nimic, care nu dă niciun rezultat; care este fără folos, zadarnic; infructuos, sterp. 3. (Care a fost) sterilizat sau dezinfectat. – Din fr. stérile, lat. sterilis. DOOM
steríl adj. m., pl. steríli; f. sterílă, pl. steríle
sterilelor
STERÍL, -Ă, sterili, -e, adj. 1. (Despre ființe) Care nu poate procrea; (despre plante) care nu face roade sau semințe; sterp. ♦ (Despre pământ) Care nu este productiv, roditor, pe care nu pot crește (în bune condiții) plante. ◊ Pământ steril (și substantivat, n.) = partea nefolositoare dintr-un zăcământ sau dintr-un produs minier. 2. Fig. Care nu produce nimic, care nu duce la nimic, care nu dă niciun rezultat; care este fără folos, zadarnic; infructuos, sterp. 3. (Care a fost) sterilizat sau dezinfectat. – Din fr. stérile, lat. sterilis. DOOM
steríl adj. m., pl. steríli; f. sterílă, pl. steríle
sterilet
STERILÉT, sterilete, s. n. Dispozitiv contraceptiv fixat (de ginecolog) în cavitatea uterină care împiedică implantarea oului (și nu fecundația acestuia). – Din fr. stérilet. DOOM
*sterilét s. n., pl. steriléte
sterilete
STERILÉT, sterilete, s. n. Dispozitiv contraceptiv fixat (de ginecolog) în cavitatea uterină care împiedică implantarea oului (și nu fecundația acestuia). – Din fr. stérilet. DOOM
*sterilét s. n., pl. steriléte
steriletele
STERILÉT, sterilete, s. n. Dispozitiv contraceptiv fixat (de ginecolog) în cavitatea uterină care împiedică implantarea oului (și nu fecundația acestuia). – Din fr. stérilet. DOOM
*sterilét s. n., pl. steriléte
steriletelor
STERILÉT, sterilete, s. n. Dispozitiv contraceptiv fixat (de ginecolog) în cavitatea uterină care împiedică implantarea oului (și nu fecundația acestuia). – Din fr. stérilet. DOOM
*sterilét s. n., pl. steriléte
steriletul
STERILÉT, sterilete, s. n. Dispozitiv contraceptiv fixat (de ginecolog) în cavitatea uterină care împiedică implantarea oului (și nu fecundația acestuia). – Din fr. stérilet. DOOM
*sterilét s. n., pl. steriléte
steriletului
STERILÉT, sterilete, s. n. Dispozitiv contraceptiv fixat (de ginecolog) în cavitatea uterină care împiedică implantarea oului (și nu fecundația acestuia). – Din fr. stérilet. DOOM
*sterilét s. n., pl. steriléte
sterili
STERÍL, -Ă, sterili, -e, adj. 1. (Despre ființe) Care nu poate procrea; (despre plante) care nu face roade sau semințe; sterp. ♦ (Despre pământ) Care nu este productiv, roditor, pe care nu pot crește (în bune condiții) plante. ◊ Pământ steril (și substantivat, n.) = partea nefolositoare dintr-un zăcământ sau dintr-un produs minier. 2. Fig. Care nu produce nimic, care nu duce la nimic, care nu dă niciun rezultat; care este fără folos, zadarnic; infructuos, sterp. 3. (Care a fost) sterilizat sau dezinfectat. – Din fr. stérile, lat. sterilis. DOOM
steríl adj. m., pl. steríli; f. sterílă, pl. steríle
sterilii
STERÍL, -Ă, sterili, -e, adj. 1. (Despre ființe) Care nu poate procrea; (despre plante) care nu face roade sau semințe; sterp. ♦ (Despre pământ) Care nu este productiv, roditor, pe care nu pot crește (în bune condiții) plante. ◊ Pământ steril (și substantivat, n.) = partea nefolositoare dintr-un zăcământ sau dintr-un produs minier. 2. Fig. Care nu produce nimic, care nu duce la nimic, care nu dă niciun rezultat; care este fără folos, zadarnic; infructuos, sterp. 3. (Care a fost) sterilizat sau dezinfectat. – Din fr. stérile, lat. sterilis. DOOM
steríl adj. m., pl. steríli; f. sterílă, pl. steríle
sterililor
STERÍL, -Ă, sterili, -e, adj. 1. (Despre ființe) Care nu poate procrea; (despre plante) care nu face roade sau semințe; sterp. ♦ (Despre pământ) Care nu este productiv, roditor, pe care nu pot crește (în bune condiții) plante. ◊ Pământ steril (și substantivat, n.) = partea nefolositoare dintr-un zăcământ sau dintr-un produs minier. 2. Fig. Care nu produce nimic, care nu duce la nimic, care nu dă niciun rezultat; care este fără folos, zadarnic; infructuos, sterp. 3. (Care a fost) sterilizat sau dezinfectat. – Din fr. stérile, lat. sterilis. DOOM
steríl adj. m., pl. steríli; f. sterílă, pl. steríle
sterilitate
STERILITÁTE s. f. Starea, însușirea a ceea ce este steril; incapacitatea de a procrea, de a face roade. ♦ Fig. Incapacitatea de a crea, de a produce ceva (din punct de vedere spiritual). ♦ Stare caracterizată prin absența germenilor microbieni. – Din fr. stérilité, lat. sterilitas, -atis. DOOM
sterilitáte s. f., g.-d. art. sterilitắții
sterilitatea
STERILITÁTE s. f. Starea, însușirea a ceea ce este steril; incapacitatea de a procrea, de a face roade. ♦ Fig. Incapacitatea de a crea, de a produce ceva (din punct de vedere spiritual). ♦ Stare caracterizată prin absența germenilor microbieni. – Din fr. stérilité, lat. sterilitas, -atis. DOOM
sterilitáte s. f., g.-d. art. sterilitắții
sterilități
STERILITÁTE s. f. Starea, însușirea a ceea ce este steril; incapacitatea de a procrea, de a face roade. ♦ Fig. Incapacitatea de a crea, de a produce ceva (din punct de vedere spiritual). ♦ Stare caracterizată prin absența germenilor microbieni. – Din fr. stérilité, lat. sterilitas, -atis. DOOM
sterilitáte s. f., g.-d. art. sterilitắții
sterilității
STERILITÁTE s. f. Starea, însușirea a ceea ce este steril; incapacitatea de a procrea, de a face roade. ♦ Fig. Incapacitatea de a crea, de a produce ceva (din punct de vedere spiritual). ♦ Stare caracterizată prin absența germenilor microbieni. – Din fr. stérilité, lat. sterilitas, -atis. DOOM
sterilitáte s. f., g.-d. art. sterilitắții
steriliza
STERILIZÁ, sterilizez, vb. I. Tranz. 1. A distruge microbii dintr-un mediu sau de pe un obiect; a face să fie steril. 2. A face ca un om sau un animal să devină steril, incapabil de a procrea; a castra. – Din fr. stériliser. DOOM
sterilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sterilizeáză
sterilizai
STERILIZÁ, sterilizez, vb. I. Tranz. 1. A distruge microbii dintr-un mediu sau de pe un obiect; a face să fie steril. 2. A face ca un om sau un animal să devină steril, incapabil de a procrea; a castra. – Din fr. stériliser. DOOM
sterilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sterilizeáză
sterilizam
STERILIZÁ, sterilizez, vb. I. Tranz. 1. A distruge microbii dintr-un mediu sau de pe un obiect; a face să fie steril. 2. A face ca un om sau un animal să devină steril, incapabil de a procrea; a castra. – Din fr. stériliser. DOOM
sterilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sterilizeáză
sterilizant
STERILIZÁNT, -Ă adj. Care sterilizează; sterilizator. [Cf. fr. stérilisant].
sterilizanta
STERILIZÁNT, -Ă adj. Care sterilizează; sterilizator. [Cf. fr. stérilisant].
sterilizante
STERILIZÁNT, -Ă adj. Care sterilizează; sterilizator. [Cf. fr. stérilisant].
sterilizantei
STERILIZÁNT, -Ă adj. Care sterilizează; sterilizator. [Cf. fr. stérilisant].
sterilizantele
STERILIZÁNT, -Ă adj. Care sterilizează; sterilizator. [Cf. fr. stérilisant].
sterilizantelor
STERILIZÁNT, -Ă adj. Care sterilizează; sterilizator. [Cf. fr. stérilisant].
sterilizantul
STERILIZÁNT, -Ă adj. Care sterilizează; sterilizator. [Cf. fr. stérilisant].
sterilizantului
STERILIZÁNT, -Ă adj. Care sterilizează; sterilizator. [Cf. fr. stérilisant].
sterilizanți
STERILIZÁNT, -Ă adj. Care sterilizează; sterilizator. [Cf. fr. stérilisant].
sterilizanții
STERILIZÁNT, -Ă adj. Care sterilizează; sterilizator. [Cf. fr. stérilisant].
sterilizanților
STERILIZÁNT, -Ă adj. Care sterilizează; sterilizator. [Cf. fr. stérilisant].
sterilizare
STERILIZÁ, sterilizez, vb. I. Tranz. 1. A distruge microbii dintr-un mediu sau de pe un obiect; a face să fie steril. 2. A face ca un om sau un animal să devină steril, incapabil de a procrea; a castra. – Din fr. stériliser. DOOM
sterilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sterilizeáză
sterilizare
STERILIZÁRE, sterilizări, s. f. Acțiunea de a steriliza și rezultatul ei. – V. steriliza. DOOM
sterilizáre s. f., g.-d. art. sterilizắrii; pl. sterilizắri
sterilizarea
STERILIZÁRE, sterilizări, s. f. Acțiunea de a steriliza și rezultatul ei. – V. steriliza. DOOM
sterilizáre s. f., g.-d. art. sterilizắrii; pl. sterilizắri
sterilizară
STERILIZÁ, sterilizez, vb. I. Tranz. 1. A distruge microbii dintr-un mediu sau de pe un obiect; a face să fie steril. 2. A face ca un om sau un animal să devină steril, incapabil de a procrea; a castra. – Din fr. stériliser. DOOM
sterilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sterilizeáză
sterilizarăm
STERILIZÁ, sterilizez, vb. I. Tranz. 1. A distruge microbii dintr-un mediu sau de pe un obiect; a face să fie steril. 2. A face ca un om sau un animal să devină steril, incapabil de a procrea; a castra. – Din fr. stériliser. DOOM
sterilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sterilizeáză
sterilizarăți
STERILIZÁ, sterilizez, vb. I. Tranz. 1. A distruge microbii dintr-un mediu sau de pe un obiect; a face să fie steril. 2. A face ca un om sau un animal să devină steril, incapabil de a procrea; a castra. – Din fr. stériliser. DOOM
sterilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sterilizeáză
sterilizase
STERILIZÁ, sterilizez, vb. I. Tranz. 1. A distruge microbii dintr-un mediu sau de pe un obiect; a face să fie steril. 2. A face ca un om sau un animal să devină steril, incapabil de a procrea; a castra. – Din fr. stériliser. DOOM
sterilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sterilizeáză
sterilizasem
STERILIZÁ, sterilizez, vb. I. Tranz. 1. A distruge microbii dintr-un mediu sau de pe un obiect; a face să fie steril. 2. A face ca un om sau un animal să devină steril, incapabil de a procrea; a castra. – Din fr. stériliser. DOOM
sterilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sterilizeáză
sterilizaseră
STERILIZÁ, sterilizez, vb. I. Tranz. 1. A distruge microbii dintr-un mediu sau de pe un obiect; a face să fie steril. 2. A face ca un om sau un animal să devină steril, incapabil de a procrea; a castra. – Din fr. stériliser. DOOM
sterilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sterilizeáză
sterilizaserăm
STERILIZÁ, sterilizez, vb. I. Tranz. 1. A distruge microbii dintr-un mediu sau de pe un obiect; a face să fie steril. 2. A face ca un om sau un animal să devină steril, incapabil de a procrea; a castra. – Din fr. stériliser. DOOM
sterilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sterilizeáză
sterilizaserăți
STERILIZÁ, sterilizez, vb. I. Tranz. 1. A distruge microbii dintr-un mediu sau de pe un obiect; a face să fie steril. 2. A face ca un om sau un animal să devină steril, incapabil de a procrea; a castra. – Din fr. stériliser. DOOM
sterilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sterilizeáză
sterilizaseși
STERILIZÁ, sterilizez, vb. I. Tranz. 1. A distruge microbii dintr-un mediu sau de pe un obiect; a face să fie steril. 2. A face ca un om sau un animal să devină steril, incapabil de a procrea; a castra. – Din fr. stériliser. DOOM
sterilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sterilizeáză
sterilizaseți
STERILIZÁ, sterilizez, vb. I. Tranz. 1. A distruge microbii dintr-un mediu sau de pe un obiect; a face să fie steril. 2. A face ca un om sau un animal să devină steril, incapabil de a procrea; a castra. – Din fr. stériliser. DOOM
sterilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sterilizeáză
sterilizat
STERILIZÁ, sterilizez, vb. I. Tranz. 1. A distruge microbii dintr-un mediu sau de pe un obiect; a face să fie steril. 2. A face ca un om sau un animal să devină steril, incapabil de a procrea; a castra. – Din fr. stériliser. DOOM
sterilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sterilizeáză
sterilizat
STERILIZÁT, -Ă, sterilizați, -te, adj. 1. (Despre medii biologice, instrumente chirurgicale etc.) Care a devenit steril (3); dezinfectat. 2. (Despre ființe) Făcut steril (1), incapabil de a procrea; castrat. – V. steriliza.
sterilizata
STERILIZÁT, -Ă, sterilizați, -te, adj. 1. (Despre medii biologice, instrumente chirurgicale etc.) Care a devenit steril (3); dezinfectat. 2. (Despre ființe) Făcut steril (1), incapabil de a procrea; castrat. – V. steriliza.
sterilizate
STERILIZÁT, -Ă, sterilizați, -te, adj. 1. (Despre medii biologice, instrumente chirurgicale etc.) Care a devenit steril (3); dezinfectat. 2. (Despre ființe) Făcut steril (1), incapabil de a procrea; castrat. – V. steriliza.
sterilizatei
STERILIZÁT, -Ă, sterilizați, -te, adj. 1. (Despre medii biologice, instrumente chirurgicale etc.) Care a devenit steril (3); dezinfectat. 2. (Despre ființe) Făcut steril (1), incapabil de a procrea; castrat. – V. steriliza.
sterilizatele
STERILIZÁT, -Ă, sterilizați, -te, adj. 1. (Despre medii biologice, instrumente chirurgicale etc.) Care a devenit steril (3); dezinfectat. 2. (Despre ființe) Făcut steril (1), incapabil de a procrea; castrat. – V. steriliza.
sterilizatelor
STERILIZÁT, -Ă, sterilizați, -te, adj. 1. (Despre medii biologice, instrumente chirurgicale etc.) Care a devenit steril (3); dezinfectat. 2. (Despre ființe) Făcut steril (1), incapabil de a procrea; castrat. – V. steriliza.
sterilizatoare
STERILIZATÓR, -OÁRE, sterilizatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană specializată în operațiile de sterilizare. 2. S. n. Aparat pentru sterilizarea, cu ajutorul căldurii, a instrumentelor chirurgicale, a pansamentelor etc. – Din fr. stérilisateur. DOOM
sterilizatór2 (aparat) s. n., pl. sterilizatoáre
sterilizatoarea
STERILIZATÓR, -OÁRE, sterilizatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană specializată în operațiile de sterilizare. 2. S. n. Aparat pentru sterilizarea, cu ajutorul căldurii, a instrumentelor chirurgicale, a pansamentelor etc. – Din fr. stérilisateur. DOOM
sterilizatór2 (aparat) s. n., pl. sterilizatoáre
sterilizatoarei
STERILIZATÓR, -OÁRE, sterilizatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană specializată în operațiile de sterilizare. 2. S. n. Aparat pentru sterilizarea, cu ajutorul căldurii, a instrumentelor chirurgicale, a pansamentelor etc. – Din fr. stérilisateur. DOOM
sterilizatór2 (aparat) s. n., pl. sterilizatoáre
sterilizatoarele
STERILIZATÓR, -OÁRE, sterilizatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană specializată în operațiile de sterilizare. 2. S. n. Aparat pentru sterilizarea, cu ajutorul căldurii, a instrumentelor chirurgicale, a pansamentelor etc. – Din fr. stérilisateur. DOOM
sterilizatór2 (aparat) s. n., pl. sterilizatoáre
sterilizatoarelor
STERILIZATÓR, -OÁRE, sterilizatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană specializată în operațiile de sterilizare. 2. S. n. Aparat pentru sterilizarea, cu ajutorul căldurii, a instrumentelor chirurgicale, a pansamentelor etc. – Din fr. stérilisateur. DOOM
sterilizatór2 (aparat) s. n., pl. sterilizatoáre
sterilizator
STERILIZATÓR, -OÁRE, sterilizatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană specializată în operațiile de sterilizare. 2. S. n. Aparat pentru sterilizarea, cu ajutorul căldurii, a instrumentelor chirurgicale, a pansamentelor etc. – Din fr. stérilisateur. DOOM
sterilizatór2 (aparat) s. n., pl. sterilizatoáre
sterilizatori
STERILIZATÓR, -OÁRE, sterilizatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană specializată în operațiile de sterilizare. 2. S. n. Aparat pentru sterilizarea, cu ajutorul căldurii, a instrumentelor chirurgicale, a pansamentelor etc. – Din fr. stérilisateur. DOOM
sterilizatór2 (aparat) s. n., pl. sterilizatoáre
sterilizatorii
STERILIZATÓR, -OÁRE, sterilizatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană specializată în operațiile de sterilizare. 2. S. n. Aparat pentru sterilizarea, cu ajutorul căldurii, a instrumentelor chirurgicale, a pansamentelor etc. – Din fr. stérilisateur. DOOM
sterilizatór2 (aparat) s. n., pl. sterilizatoáre
sterilizatorilor
STERILIZATÓR, -OÁRE, sterilizatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană specializată în operațiile de sterilizare. 2. S. n. Aparat pentru sterilizarea, cu ajutorul căldurii, a instrumentelor chirurgicale, a pansamentelor etc. – Din fr. stérilisateur. DOOM
sterilizatór2 (aparat) s. n., pl. sterilizatoáre
sterilizatorul
STERILIZATÓR, -OÁRE, sterilizatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană specializată în operațiile de sterilizare. 2. S. n. Aparat pentru sterilizarea, cu ajutorul căldurii, a instrumentelor chirurgicale, a pansamentelor etc. – Din fr. stérilisateur. DOOM
sterilizatór2 (aparat) s. n., pl. sterilizatoáre
sterilizatorului
STERILIZATÓR, -OÁRE, sterilizatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană specializată în operațiile de sterilizare. 2. S. n. Aparat pentru sterilizarea, cu ajutorul căldurii, a instrumentelor chirurgicale, a pansamentelor etc. – Din fr. stérilisateur. DOOM
sterilizatór2 (aparat) s. n., pl. sterilizatoáre
sterilizatul
STERILIZÁT, -Ă, sterilizați, -te, adj. 1. (Despre medii biologice, instrumente chirurgicale etc.) Care a devenit steril (3); dezinfectat. 2. (Despre ființe) Făcut steril (1), incapabil de a procrea; castrat. – V. steriliza.
sterilizatului
STERILIZÁT, -Ă, sterilizați, -te, adj. 1. (Despre medii biologice, instrumente chirurgicale etc.) Care a devenit steril (3); dezinfectat. 2. (Despre ființe) Făcut steril (1), incapabil de a procrea; castrat. – V. steriliza.
sterilizau
STERILIZÁ, sterilizez, vb. I. Tranz. 1. A distruge microbii dintr-un mediu sau de pe un obiect; a face să fie steril. 2. A face ca un om sau un animal să devină steril, incapabil de a procrea; a castra. – Din fr. stériliser. DOOM
sterilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sterilizeáză
sterilizași
STERILIZÁ, sterilizez, vb. I. Tranz. 1. A distruge microbii dintr-un mediu sau de pe un obiect; a face să fie steril. 2. A face ca un om sau un animal să devină steril, incapabil de a procrea; a castra. – Din fr. stériliser. DOOM
sterilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sterilizeáză
sterilizați
STERILIZÁ, sterilizez, vb. I. Tranz. 1. A distruge microbii dintr-un mediu sau de pe un obiect; a face să fie steril. 2. A face ca un om sau un animal să devină steril, incapabil de a procrea; a castra. – Din fr. stériliser. DOOM
sterilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sterilizeáză
sterilizați
STERILIZÁT, -Ă, sterilizați, -te, adj. 1. (Despre medii biologice, instrumente chirurgicale etc.) Care a devenit steril (3); dezinfectat. 2. (Despre ființe) Făcut steril (1), incapabil de a procrea; castrat. – V. steriliza.
sterilizații
STERILIZÁT, -Ă, sterilizați, -te, adj. 1. (Despre medii biologice, instrumente chirurgicale etc.) Care a devenit steril (3); dezinfectat. 2. (Despre ființe) Făcut steril (1), incapabil de a procrea; castrat. – V. steriliza.
sterilizaților
STERILIZÁT, -Ă, sterilizați, -te, adj. 1. (Despre medii biologice, instrumente chirurgicale etc.) Care a devenit steril (3); dezinfectat. 2. (Despre ființe) Făcut steril (1), incapabil de a procrea; castrat. – V. steriliza.
sterilizează
STERILIZÁ, sterilizez, vb. I. Tranz. 1. A distruge microbii dintr-un mediu sau de pe un obiect; a face să fie steril. 2. A face ca un om sau un animal să devină steril, incapabil de a procrea; a castra. – Din fr. stériliser. DOOM
sterilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sterilizeáză
sterilizez
STERILIZÁ, sterilizez, vb. I. Tranz. 1. A distruge microbii dintr-un mediu sau de pe un obiect; a face să fie steril. 2. A face ca un om sau un animal să devină steril, incapabil de a procrea; a castra. – Din fr. stériliser. DOOM
sterilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sterilizeáză
sterilizeze
STERILIZÁ, sterilizez, vb. I. Tranz. 1. A distruge microbii dintr-un mediu sau de pe un obiect; a face să fie steril. 2. A face ca un om sau un animal să devină steril, incapabil de a procrea; a castra. – Din fr. stériliser. DOOM
sterilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sterilizeáză
sterilizezi
STERILIZÁ, sterilizez, vb. I. Tranz. 1. A distruge microbii dintr-un mediu sau de pe un obiect; a face să fie steril. 2. A face ca un om sau un animal să devină steril, incapabil de a procrea; a castra. – Din fr. stériliser. DOOM
sterilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sterilizeáză
sterilizând
STERILIZÁ, sterilizez, vb. I. Tranz. 1. A distruge microbii dintr-un mediu sau de pe un obiect; a face să fie steril. 2. A face ca un om sau un animal să devină steril, incapabil de a procrea; a castra. – Din fr. stériliser. DOOM
sterilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sterilizeáză
sterilizînd
STERILIZÁ, sterilizez, vb. I. Tranz. 1. A distruge microbii dintr-un mediu sau de pe un obiect; a face să fie steril. 2. A face ca un om sau un animal să devină steril, incapabil de a procrea; a castra. – Din fr. stériliser. DOOM
sterilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sterilizeáză
sterilizări
STERILIZÁRE, sterilizări, s. f. Acțiunea de a steriliza și rezultatul ei. – V. steriliza. DOOM
sterilizáre s. f., g.-d. art. sterilizắrii; pl. sterilizắri
sterilizării
STERILIZÁRE, sterilizări, s. f. Acțiunea de a steriliza și rezultatul ei. – V. steriliza. DOOM
sterilizáre s. f., g.-d. art. sterilizắrii; pl. sterilizắri
sterilizările
STERILIZÁRE, sterilizări, s. f. Acțiunea de a steriliza și rezultatul ei. – V. steriliza. DOOM
sterilizáre s. f., g.-d. art. sterilizắrii; pl. sterilizắri
sterilizărilor
STERILIZÁRE, sterilizări, s. f. Acțiunea de a steriliza și rezultatul ei. – V. steriliza. DOOM
sterilizáre s. f., g.-d. art. sterilizắrii; pl. sterilizắri
sterilor
STER, steri, s. m. Unitate de măsură pentru volume egală cu un metru cub, folosită la măsurarea lemnelor așezate în stive. – Din fr. stère. DOOM
ster s. m., pl. steri; simb. st
sterilul
STERÍL, -Ă, sterili, -e, adj. 1. (Despre ființe) Care nu poate procrea; (despre plante) care nu face roade sau semințe; sterp. ♦ (Despre pământ) Care nu este productiv, roditor, pe care nu pot crește (în bune condiții) plante. ◊ Pământ steril (și substantivat, n.) = partea nefolositoare dintr-un zăcământ sau dintr-un produs minier. 2. Fig. Care nu produce nimic, care nu duce la nimic, care nu dă niciun rezultat; care este fără folos, zadarnic; infructuos, sterp. 3. (Care a fost) sterilizat sau dezinfectat. – Din fr. stérile, lat. sterilis. DOOM
steríl adj. m., pl. steríli; f. sterílă, pl. steríle
sterilului
STERÍL, -Ă, sterili, -e, adj. 1. (Despre ființe) Care nu poate procrea; (despre plante) care nu face roade sau semințe; sterp. ♦ (Despre pământ) Care nu este productiv, roditor, pe care nu pot crește (în bune condiții) plante. ◊ Pământ steril (și substantivat, n.) = partea nefolositoare dintr-un zăcământ sau dintr-un produs minier. 2. Fig. Care nu produce nimic, care nu duce la nimic, care nu dă niciun rezultat; care este fără folos, zadarnic; infructuos, sterp. 3. (Care a fost) sterilizat sau dezinfectat. – Din fr. stérile, lat. sterilis. DOOM
steríl adj. m., pl. steríli; f. sterílă, pl. steríle
sterina
STERÍNĂ, sterine, s. f. (Chim.) Sterol. – Din germ. Sterine. DOOM
sterínă s. f., g.-d. art. sterínei; pl. steríne
sterine
STERÍNĂ, sterine, s. f. (Chim.) Sterol. – Din germ. Sterine. DOOM
sterínă s. f., g.-d. art. sterínei; pl. steríne
sterinei
STERÍNĂ, sterine, s. f. (Chim.) Sterol. – Din germ. Sterine. DOOM
sterínă s. f., g.-d. art. sterínei; pl. steríne
sterinele
STERÍNĂ, sterine, s. f. (Chim.) Sterol. – Din germ. Sterine. DOOM
sterínă s. f., g.-d. art. sterínei; pl. steríne
sterinelor
STERÍNĂ, sterine, s. f. (Chim.) Sterol. – Din germ. Sterine. DOOM
sterínă s. f., g.-d. art. sterínei; pl. steríne
steriță
STERÍȚĂ s. f. (Regional, numai în expr.) În (sau prin) sterița vîntului = în bătaia vîntului. Noi am venit din capătul pămîntului, Prin sterița vîntului. SEVASTOS, N. 110. Pe un vîrf de deal ascuțit, Ca o muche de cuțit, La marginea pămîntului, În sterița vîntului. ȘEZ. XIX 183. Și girezi multe dura În capul pămîntului, În sterița vîntului. ALECSANDRI, P. P. 389.
sterlina
STERLÍNĂ, sterline, adj. (În sintagma) Liră sterlină = v. liră. – Din fr., engl. sterling. DOOM
sterlínă adj. f., pl. sterlíne
sterline
STERLÍNĂ, sterline, adj. (În sintagma) Liră sterlină = v. liră. – Din fr., engl. sterling. DOOM
sterlínă adj. f., pl. sterlíne
sterlinei
STERLÍNĂ, sterline, adj. (În sintagma) Liră sterlină = v. liră. – Din fr., engl. sterling. DOOM
sterlínă adj. f., pl. sterlíne
sterlinele
STERLÍNĂ, sterline, adj. (În sintagma) Liră sterlină = v. liră. – Din fr., engl. sterling. DOOM
sterlínă adj. f., pl. sterlíne
sterlinelor
STERLÍNĂ, sterline, adj. (În sintagma) Liră sterlină = v. liră. – Din fr., engl. sterling. DOOM
sterlínă adj. f., pl. sterlíne
stern
STERN, sternuri, s. n. Os lung și plat așezat în mijlocul părții anterioare a toracelui, de care sunt prinse coastele și cele două clavicule. – Din fr. sternum. Cf. lat. sternum. DOOM
stern s. n., pl. stérnuri
stern
STERNO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) stern”, „sternal”. [Var. stern-. / < fr. sterno-, cf. lat. sternum].
sternal
STERNÁL, -Ă, sternali, -e, adj. Care aparține sternului, privitor la stern. – Din fr. sternal. DOOM
sternál adj. m., pl. sternáli; f. sternálă, pl. sternále
sternala
STERNÁL, -Ă, sternali, -e, adj. Care aparține sternului, privitor la stern. – Din fr. sternal. DOOM
sternál adj. m., pl. sternáli; f. sternálă, pl. sternále
sternale
STERNÁL, -Ă, sternali, -e, adj. Care aparține sternului, privitor la stern. – Din fr. sternal. DOOM
sternál adj. m., pl. sternáli; f. sternálă, pl. sternále
sternalei
STERNÁL, -Ă, sternali, -e, adj. Care aparține sternului, privitor la stern. – Din fr. sternal. DOOM
sternál adj. m., pl. sternáli; f. sternálă, pl. sternále
sternalele
STERNÁL, -Ă, sternali, -e, adj. Care aparține sternului, privitor la stern. – Din fr. sternal. DOOM
sternál adj. m., pl. sternáli; f. sternálă, pl. sternále
sternalelor
STERNÁL, -Ă, sternali, -e, adj. Care aparține sternului, privitor la stern. – Din fr. sternal. DOOM
sternál adj. m., pl. sternáli; f. sternálă, pl. sternále
sternalgia
STERNALGÍE s.f. (Med.) Nevralgie a sternului; nevralgie intercostală; sternodinie. [Gen. -iei. / < fr. sternalgie].
sternalgie
STERNALGÍE s.f. (Med.) Nevralgie a sternului; nevralgie intercostală; sternodinie. [Gen. -iei. / < fr. sternalgie].
sternalgiei
STERNALGÍE s.f. (Med.) Nevralgie a sternului; nevralgie intercostală; sternodinie. [Gen. -iei. / < fr. sternalgie].
sternalgii
STERNALGÍE s.f. (Med.) Nevralgie a sternului; nevralgie intercostală; sternodinie. [Gen. -iei. / < fr. sternalgie].
sternalgiile
STERNALGÍE s.f. (Med.) Nevralgie a sternului; nevralgie intercostală; sternodinie. [Gen. -iei. / < fr. sternalgie].
sternalgiilor
STERNALGÍE s.f. (Med.) Nevralgie a sternului; nevralgie intercostală; sternodinie. [Gen. -iei. / < fr. sternalgie].
sternali
STERNÁL, -Ă, sternali, -e, adj. Care aparține sternului, privitor la stern. – Din fr. sternal. DOOM
sternál adj. m., pl. sternáli; f. sternálă, pl. sternále
sternalii
STERNÁL, -Ă, sternali, -e, adj. Care aparține sternului, privitor la stern. – Din fr. sternal. DOOM
sternál adj. m., pl. sternáli; f. sternálă, pl. sternále
sternalilor
STERNÁL, -Ă, sternali, -e, adj. Care aparține sternului, privitor la stern. – Din fr. sternal. DOOM
sternál adj. m., pl. sternáli; f. sternálă, pl. sternále
sternalul
STERNÁL, -Ă, sternali, -e, adj. Care aparține sternului, privitor la stern. – Din fr. sternal. DOOM
sternál adj. m., pl. sternáli; f. sternálă, pl. sternále
sternalului
STERNÁL, -Ă, sternali, -e, adj. Care aparține sternului, privitor la stern. – Din fr. sternal. DOOM
sternál adj. m., pl. sternáli; f. sternálă, pl. sternále
sternit
STERNÍT s.n. Partea ventrală a unui inel abdominal la insecte. [Cf. lat. sternum].
sterno
STERNO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) stern”, „sternal”. [Var. stern-. / < fr. sterno-, cf. lat. sternum].
sternocleidomastoidian
STERNOCLEIDOMASTOIDIÁN adj. m. Mușchi sternocleidomastoidian = mușchi pereche care se fixează de stern, de claviculă și de apofiza mastoidă. [Pron. -cle-i...-sto-i-di-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. sterno-cléido-mastoïdien]. DOOM
sternocleidomastoidián (-no-cle-i-, -to-i-di-an) adj. m., pl. sternocleidomastoidiéni (-di-eni)
sternocleidomastoidianul
STERNOCLEIDOMASTOIDIÁN adj. m. Mușchi sternocleidomastoidian = mușchi pereche care se fixează de stern, de claviculă și de apofiza mastoidă. [Pron. -cle-i...-sto-i-di-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. sterno-cléido-mastoïdien]. DOOM
sternocleidomastoidián (-no-cle-i-, -to-i-di-an) adj. m., pl. sternocleidomastoidiéni (-di-eni)
sternocleidomastoidianului
STERNOCLEIDOMASTOIDIÁN adj. m. Mușchi sternocleidomastoidian = mușchi pereche care se fixează de stern, de claviculă și de apofiza mastoidă. [Pron. -cle-i...-sto-i-di-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. sterno-cléido-mastoïdien]. DOOM
sternocleidomastoidián (-no-cle-i-, -to-i-di-an) adj. m., pl. sternocleidomastoidiéni (-di-eni)
sternocleidomastoidieni
STERNOCLEIDOMASTOIDIÁN adj. m. Mușchi sternocleidomastoidian = mușchi pereche care se fixează de stern, de claviculă și de apofiza mastoidă. [Pron. -cle-i...-sto-i-di-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. sterno-cléido-mastoïdien]. DOOM
sternocleidomastoidián (-no-cle-i-, -to-i-di-an) adj. m., pl. sternocleidomastoidiéni (-di-eni)
sternocleidomastoidienii
STERNOCLEIDOMASTOIDIÁN adj. m. Mușchi sternocleidomastoidian = mușchi pereche care se fixează de stern, de claviculă și de apofiza mastoidă. [Pron. -cle-i...-sto-i-di-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. sterno-cléido-mastoïdien]. DOOM
sternocleidomastoidián (-no-cle-i-, -to-i-di-an) adj. m., pl. sternocleidomastoidiéni (-di-eni)
sternocleidomastoidienilor
STERNOCLEIDOMASTOIDIÁN adj. m. Mușchi sternocleidomastoidian = mușchi pereche care se fixează de stern, de claviculă și de apofiza mastoidă. [Pron. -cle-i...-sto-i-di-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. sterno-cléido-mastoïdien]. DOOM
sternocleidomastoidián (-no-cle-i-, -to-i-di-an) adj. m., pl. sternocleidomastoidiéni (-di-eni)
sternodinie
STERNODINÍE s.f. (Med.) Sternalgie. [Gen. -iei. / < fr. sternodynie].
sternotomie
STERNOTOMÍE s.f. Secționare a sternului pentru corectarea plastică a toracelui. [Gen. -iei. / < fr. sternotomie, cf. lat. sternum – stern, gr. tome – tăiere].
sternul
STERN, sternuri, s. n. Os lung și plat așezat în mijlocul părții anterioare a toracelui, de care sunt prinse coastele și cele două clavicule. – Din fr. sternum. Cf. lat. sternum. DOOM
stern s. n., pl. stérnuri
sternului
STERN, sternuri, s. n. Os lung și plat așezat în mijlocul părții anterioare a toracelui, de care sunt prinse coastele și cele două clavicule. – Din fr. sternum. Cf. lat. sternum. DOOM
stern s. n., pl. stérnuri
sternuri
STERN, sternuri, s. n. Os lung și plat așezat în mijlocul părții anterioare a toracelui, de care sunt prinse coastele și cele două clavicule. – Din fr. sternum. Cf. lat. sternum. DOOM
stern s. n., pl. stérnuri
sternurile
STERN, sternuri, s. n. Os lung și plat așezat în mijlocul părții anterioare a toracelui, de care sunt prinse coastele și cele două clavicule. – Din fr. sternum. Cf. lat. sternum. DOOM
stern s. n., pl. stérnuri
sternurilor
STERN, sternuri, s. n. Os lung și plat așezat în mijlocul părții anterioare a toracelui, de care sunt prinse coastele și cele două clavicule. – Din fr. sternum. Cf. lat. sternum. DOOM
stern s. n., pl. stérnuri
sternă
stérnă (-ne), s. f. – Cisternă, tanc. It. cisterna, prin intermediul ngr. στέρνα (Tiktin). Sec. XVII, înv.
steroid
STEROÍD, steroizi, s. m. (Biochim.) Substanță organică naturală prezentă în mulți hormoni și în acizi biliari, cu rol biologic important. [Pr.: -ro-id] – Din fr. stéroïde.
steroid
STEROÍD, steroizi, s. m. (Biochim.) Substanță organică naturală prezentă în mulți hormoni și în acizi biliari, cu rol biologic important. [Pr.: -ro-id] – Din fr. stéroïde.
steroida
STEROÍD, steroizi, s. m. (Biochim.) Substanță organică naturală prezentă în mulți hormoni și în acizi biliari, cu rol biologic important. [Pr.: -ro-id] – Din fr. stéroïde.
steroide
STEROÍD, steroizi, s. m. (Biochim.) Substanță organică naturală prezentă în mulți hormoni și în acizi biliari, cu rol biologic important. [Pr.: -ro-id] – Din fr. stéroïde.
steroidei
STEROÍD, steroizi, s. m. (Biochim.) Substanță organică naturală prezentă în mulți hormoni și în acizi biliari, cu rol biologic important. [Pr.: -ro-id] – Din fr. stéroïde.
steroidele
STEROÍD, steroizi, s. m. (Biochim.) Substanță organică naturală prezentă în mulți hormoni și în acizi biliari, cu rol biologic important. [Pr.: -ro-id] – Din fr. stéroïde.
steroidelor
STEROÍD, steroizi, s. m. (Biochim.) Substanță organică naturală prezentă în mulți hormoni și în acizi biliari, cu rol biologic important. [Pr.: -ro-id] – Din fr. stéroïde.
steroidul
STEROÍD, steroizi, s. m. (Biochim.) Substanță organică naturală prezentă în mulți hormoni și în acizi biliari, cu rol biologic important. [Pr.: -ro-id] – Din fr. stéroïde.
steroidul
STEROÍD, steroizi, s. m. (Biochim.) Substanță organică naturală prezentă în mulți hormoni și în acizi biliari, cu rol biologic important. [Pr.: -ro-id] – Din fr. stéroïde.
steroidului
STEROÍD, steroizi, s. m. (Biochim.) Substanță organică naturală prezentă în mulți hormoni și în acizi biliari, cu rol biologic important. [Pr.: -ro-id] – Din fr. stéroïde.
steroidului
STEROÍD, steroizi, s. m. (Biochim.) Substanță organică naturală prezentă în mulți hormoni și în acizi biliari, cu rol biologic important. [Pr.: -ro-id] – Din fr. stéroïde.
steroizi
STEROÍD, steroizi, s. m. (Biochim.) Substanță organică naturală prezentă în mulți hormoni și în acizi biliari, cu rol biologic important. [Pr.: -ro-id] – Din fr. stéroïde.
steroizi
STEROÍD, steroizi, s. m. (Biochim.) Substanță organică naturală prezentă în mulți hormoni și în acizi biliari, cu rol biologic important. [Pr.: -ro-id] – Din fr. stéroïde.
steroizii
STEROÍD, steroizi, s. m. (Biochim.) Substanță organică naturală prezentă în mulți hormoni și în acizi biliari, cu rol biologic important. [Pr.: -ro-id] – Din fr. stéroïde.
steroizii
STEROÍD, steroizi, s. m. (Biochim.) Substanță organică naturală prezentă în mulți hormoni și în acizi biliari, cu rol biologic important. [Pr.: -ro-id] – Din fr. stéroïde.
steroizilor
STEROÍD, steroizi, s. m. (Biochim.) Substanță organică naturală prezentă în mulți hormoni și în acizi biliari, cu rol biologic important. [Pr.: -ro-id] – Din fr. stéroïde.
steroizilor
STEROÍD, steroizi, s. m. (Biochim.) Substanță organică naturală prezentă în mulți hormoni și în acizi biliari, cu rol biologic important. [Pr.: -ro-id] – Din fr. stéroïde.
sterol
STERÓL, steroli, s. m. (La pl.) Clasă de alcooli având o structură complexă, care se găsesc în alcătuirea multor viețuitoare și au un rol important în metabolismul organismului; (și la sg.) substanță din această clasă; sterină. – Din fr. stérol. DOOM
steról s. m., pl. steróli
steroli
STERÓL, steroli, s. m. (La pl.) Clasă de alcooli având o structură complexă, care se găsesc în alcătuirea multor viețuitoare și au un rol important în metabolismul organismului; (și la sg.) substanță din această clasă; sterină. – Din fr. stérol. DOOM
steról s. m., pl. steróli
sterolic
STERÓLIC, -Ă, sterolici, -ce, adj. Care aparține sterolilor, privitor la steroli, care conține steroli. – Sterol + suf. -ic. DOOM
sterólic adj. m., pl. sterólici; f. sterólică, pl. sterólice
sterolica
STERÓLIC, -Ă, sterolici, -ce, adj. Care aparține sterolilor, privitor la steroli, care conține steroli. – Sterol + suf. -ic. DOOM
sterólic adj. m., pl. sterólici; f. sterólică, pl. sterólice
sterolice
STERÓLIC, -Ă, sterolici, -ce, adj. Care aparține sterolilor, privitor la steroli, care conține steroli. – Sterol + suf. -ic. DOOM
sterólic adj. m., pl. sterólici; f. sterólică, pl. sterólice
sterolicei
STERÓLIC, -Ă, sterolici, -ce, adj. Care aparține sterolilor, privitor la steroli, care conține steroli. – Sterol + suf. -ic. DOOM
sterólic adj. m., pl. sterólici; f. sterólică, pl. sterólice
sterolicele
STERÓLIC, -Ă, sterolici, -ce, adj. Care aparține sterolilor, privitor la steroli, care conține steroli. – Sterol + suf. -ic. DOOM
sterólic adj. m., pl. sterólici; f. sterólică, pl. sterólice
sterolicelor
STERÓLIC, -Ă, sterolici, -ce, adj. Care aparține sterolilor, privitor la steroli, care conține steroli. – Sterol + suf. -ic. DOOM
sterólic adj. m., pl. sterólici; f. sterólică, pl. sterólice
sterolici
STERÓLIC, -Ă, sterolici, -ce, adj. Care aparține sterolilor, privitor la steroli, care conține steroli. – Sterol + suf. -ic. DOOM
sterólic adj. m., pl. sterólici; f. sterólică, pl. sterólice
sterolicii
STERÓLIC, -Ă, sterolici, -ce, adj. Care aparține sterolilor, privitor la steroli, care conține steroli. – Sterol + suf. -ic. DOOM
sterólic adj. m., pl. sterólici; f. sterólică, pl. sterólice
sterolicilor
STERÓLIC, -Ă, sterolici, -ce, adj. Care aparține sterolilor, privitor la steroli, care conține steroli. – Sterol + suf. -ic. DOOM
sterólic adj. m., pl. sterólici; f. sterólică, pl. sterólice
sterolicul
STERÓLIC, -Ă, sterolici, -ce, adj. Care aparține sterolilor, privitor la steroli, care conține steroli. – Sterol + suf. -ic. DOOM
sterólic adj. m., pl. sterólici; f. sterólică, pl. sterólice
sterolicului
STERÓLIC, -Ă, sterolici, -ce, adj. Care aparține sterolilor, privitor la steroli, care conține steroli. – Sterol + suf. -ic. DOOM
sterólic adj. m., pl. sterólici; f. sterólică, pl. sterólice
sterolii
STERÓL, steroli, s. m. (La pl.) Clasă de alcooli având o structură complexă, care se găsesc în alcătuirea multor viețuitoare și au un rol important în metabolismul organismului; (și la sg.) substanță din această clasă; sterină. – Din fr. stérol. DOOM
steról s. m., pl. steróli
sterolilor
STERÓL, steroli, s. m. (La pl.) Clasă de alcooli având o structură complexă, care se găsesc în alcătuirea multor viețuitoare și au un rol important în metabolismul organismului; (și la sg.) substanță din această clasă; sterină. – Din fr. stérol. DOOM
steról s. m., pl. steróli
sterolul
STERÓL, steroli, s. m. (La pl.) Clasă de alcooli având o structură complexă, care se găsesc în alcătuirea multor viețuitoare și au un rol important în metabolismul organismului; (și la sg.) substanță din această clasă; sterină. – Din fr. stérol. DOOM
steról s. m., pl. steróli
sterolului
STERÓL, steroli, s. m. (La pl.) Clasă de alcooli având o structură complexă, care se găsesc în alcătuirea multor viețuitoare și au un rol important în metabolismul organismului; (și la sg.) substanță din această clasă; sterină. – Din fr. stérol. DOOM
steról s. m., pl. steróli
steropa
Steropa = Sterope.
sterope
Sterope 1. Una dintre pleiade, soția (sau mama) lui Oenomaus. 2. Fiica lui Acastus, regele din Iolcus.
sterp
STERP, STEÁRPĂ, sterpi, -e, adj. 1. (Despre pământ, locuri etc.) Care nu rodește (suficient), care nu este productiv; neroditor. ♦ (Despre epoci, ani) În care pământul nu a rodit (suficient); sărac în produse ale pământului. ♦ Fig. (Despre priveliști) Fără viață, sărac, dezolant. 2. (Pop.; despre animale și plante) Steril (1). ♦ (Despre căsătorii) Din care nu au rezultat copii. 3. Fig. Care nu produce nimic, care nu dă niciun rezultat; infructuos, zadarnic, fără conținut; steril (2). – Et. nec. DOOM
sterp adj. m., pl. sterpi; f. steárpă, pl. stérpe
sterpe
STERP, STEÁRPĂ, sterpi, -e, adj. 1. (Despre pământ, locuri etc.) Care nu rodește (suficient), care nu este productiv; neroditor. ♦ (Despre epoci, ani) În care pământul nu a rodit (suficient); sărac în produse ale pământului. ♦ Fig. (Despre priveliști) Fără viață, sărac, dezolant. 2. (Pop.; despre animale și plante) Steril (1). ♦ (Despre căsătorii) Din care nu au rezultat copii. 3. Fig. Care nu produce nimic, care nu dă niciun rezultat; infructuos, zadarnic, fără conținut; steril (2). – Et. nec. DOOM
sterp adj. m., pl. sterpi; f. steárpă, pl. stérpe
sterpei
STERP, STEÁRPĂ, sterpi, -e, adj. 1. (Despre pământ, locuri etc.) Care nu rodește (suficient), care nu este productiv; neroditor. ♦ (Despre epoci, ani) În care pământul nu a rodit (suficient); sărac în produse ale pământului. ♦ Fig. (Despre priveliști) Fără viață, sărac, dezolant. 2. (Pop.; despre animale și plante) Steril (1). ♦ (Despre căsătorii) Din care nu au rezultat copii. 3. Fig. Care nu produce nimic, care nu dă niciun rezultat; infructuos, zadarnic, fără conținut; steril (2). – Et. nec. DOOM
sterp adj. m., pl. sterpi; f. steárpă, pl. stérpe
sterpele
STERP, STEÁRPĂ, sterpi, -e, adj. 1. (Despre pământ, locuri etc.) Care nu rodește (suficient), care nu este productiv; neroditor. ♦ (Despre epoci, ani) În care pământul nu a rodit (suficient); sărac în produse ale pământului. ♦ Fig. (Despre priveliști) Fără viață, sărac, dezolant. 2. (Pop.; despre animale și plante) Steril (1). ♦ (Despre căsătorii) Din care nu au rezultat copii. 3. Fig. Care nu produce nimic, care nu dă niciun rezultat; infructuos, zadarnic, fără conținut; steril (2). – Et. nec. DOOM
sterp adj. m., pl. sterpi; f. steárpă, pl. stérpe
sterpelor
STERP, STEÁRPĂ, sterpi, -e, adj. 1. (Despre pământ, locuri etc.) Care nu rodește (suficient), care nu este productiv; neroditor. ♦ (Despre epoci, ani) În care pământul nu a rodit (suficient); sărac în produse ale pământului. ♦ Fig. (Despre priveliști) Fără viață, sărac, dezolant. 2. (Pop.; despre animale și plante) Steril (1). ♦ (Despre căsătorii) Din care nu au rezultat copii. 3. Fig. Care nu produce nimic, care nu dă niciun rezultat; infructuos, zadarnic, fără conținut; steril (2). – Et. nec. DOOM
sterp adj. m., pl. sterpi; f. steárpă, pl. stérpe
sterpezi
STERPEZÍ vb. IV v. strepezi. DOOM
strepezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strepezésc, imperf. 3 sg. strepezeá; conj. prez. 3 să strepezeáscă
sterpezire
STERPEZÍ vb. IV v. strepezi.
sterpezit
STREPEZÍT, -Ă, strepeziți, -te, adj. (Despre dinți sau mucoasa bucală) Iritat în urma consumului de fructe sau alimente acre, astringente. [Var.: sterpezít, -ă adj.] – V. strepezi.
sterpi
STERP, STEÁRPĂ, sterpi, -e, adj. 1. (Despre pământ, locuri etc.) Care nu rodește (suficient), care nu este productiv; neroditor. ♦ (Despre epoci, ani) În care pământul nu a rodit (suficient); sărac în produse ale pământului. ♦ Fig. (Despre priveliști) Fără viață, sărac, dezolant. 2. (Pop.; despre animale și plante) Steril (1). ♦ (Despre căsătorii) Din care nu au rezultat copii. 3. Fig. Care nu produce nimic, care nu dă niciun rezultat; infructuos, zadarnic, fără conținut; steril (2). – Et. nec. DOOM
sterp adj. m., pl. sterpi; f. steárpă, pl. stérpe
sterpiciune
STERPICIÚNE s. f. Faptul de a fi sterp; sterilitate, stîrpiciune. [Fîntînă ca aceasta] n-a fost prin alte veacuri, vindecînd și sterpiciunea și-ntrecînd chiar orice leacuri. CONTEMPORANUL, VI 39.
sterpii
STERP, STEÁRPĂ, sterpi, -e, adj. 1. (Despre pământ, locuri etc.) Care nu rodește (suficient), care nu este productiv; neroditor. ♦ (Despre epoci, ani) În care pământul nu a rodit (suficient); sărac în produse ale pământului. ♦ Fig. (Despre priveliști) Fără viață, sărac, dezolant. 2. (Pop.; despre animale și plante) Steril (1). ♦ (Despre căsătorii) Din care nu au rezultat copii. 3. Fig. Care nu produce nimic, care nu dă niciun rezultat; infructuos, zadarnic, fără conținut; steril (2). – Et. nec. DOOM
sterp adj. m., pl. sterpi; f. steárpă, pl. stérpe
sterpilor
STERP, STEÁRPĂ, sterpi, -e, adj. 1. (Despre pământ, locuri etc.) Care nu rodește (suficient), care nu este productiv; neroditor. ♦ (Despre epoci, ani) În care pământul nu a rodit (suficient); sărac în produse ale pământului. ♦ Fig. (Despre priveliști) Fără viață, sărac, dezolant. 2. (Pop.; despre animale și plante) Steril (1). ♦ (Despre căsătorii) Din care nu au rezultat copii. 3. Fig. Care nu produce nimic, care nu dă niciun rezultat; infructuos, zadarnic, fără conținut; steril (2). – Et. nec. DOOM
sterp adj. m., pl. sterpi; f. steárpă, pl. stérpe
sterpitudine
STERPITÚDINE s. f. (Rar) Însușirea pămîntului de a fi sterp, de a nu rodi; sterilitate. Cîte un mac stingher, roșu ca sîngele, punctează sterpitudinea locului. SAHIA, N. 17.
sterpos
STERPÓS, -OÁSĂ, sterpoși, -oase, adj. (Rar) Sterp (1). Apele-s rele și pămîntul sterpos. La TDRG. Niște oi streine... umblînd prin locuri sterpoase. PANN, P. V. II 43.
sterpul
STERP, STEÁRPĂ, sterpi, -e, adj. 1. (Despre pământ, locuri etc.) Care nu rodește (suficient), care nu este productiv; neroditor. ♦ (Despre epoci, ani) În care pământul nu a rodit (suficient); sărac în produse ale pământului. ♦ Fig. (Despre priveliști) Fără viață, sărac, dezolant. 2. (Pop.; despre animale și plante) Steril (1). ♦ (Despre căsătorii) Din care nu au rezultat copii. 3. Fig. Care nu produce nimic, care nu dă niciun rezultat; infructuos, zadarnic, fără conținut; steril (2). – Et. nec. DOOM
sterp adj. m., pl. sterpi; f. steárpă, pl. stérpe
sterpului
STERP, STEÁRPĂ, sterpi, -e, adj. 1. (Despre pământ, locuri etc.) Care nu rodește (suficient), care nu este productiv; neroditor. ♦ (Despre epoci, ani) În care pământul nu a rodit (suficient); sărac în produse ale pământului. ♦ Fig. (Despre priveliști) Fără viață, sărac, dezolant. 2. (Pop.; despre animale și plante) Steril (1). ♦ (Despre căsătorii) Din care nu au rezultat copii. 3. Fig. Care nu produce nimic, care nu dă niciun rezultat; infructuos, zadarnic, fără conținut; steril (2). – Et. nec. DOOM
sterp adj. m., pl. sterpi; f. steárpă, pl. stérpe
sterpătura
STERPĂTÚRĂ, sterpături, s. f. Oaie stearpă (2). ♦ Femeie stearpă (2). – Sterp + suf. -ătură. DOOM
sterpătúră s. f., g.-d. art. sterpătúrii; pl. sterpătúri
sterpături
STERPĂTÚRĂ, sterpături, s. f. Oaie stearpă (2). ♦ Femeie stearpă (2). – Sterp + suf. -ătură. DOOM
sterpătúră s. f., g.-d. art. sterpătúrii; pl. sterpătúri
sterpăturii
STERPĂTÚRĂ, sterpături, s. f. Oaie stearpă (2). ♦ Femeie stearpă (2). – Sterp + suf. -ătură. DOOM
sterpătúră s. f., g.-d. art. sterpătúrii; pl. sterpătúri
sterpăturile
STERPĂTÚRĂ, sterpături, s. f. Oaie stearpă (2). ♦ Femeie stearpă (2). – Sterp + suf. -ătură. DOOM
sterpătúră s. f., g.-d. art. sterpătúrii; pl. sterpătúri
sterpăturilor
STERPĂTÚRĂ, sterpături, s. f. Oaie stearpă (2). ♦ Femeie stearpă (2). – Sterp + suf. -ătură. DOOM
sterpătúră s. f., g.-d. art. sterpătúrii; pl. sterpătúri
stertor
STÉRTOR s.n. (Med.) Respirație zgomotoasă. [< fr., lat. stertor].
stertoros
STERTORÓS, -OÁSĂ adj. (Despre respirație) Care imită zgomotul unei ape care fierbe. [Cf. fr. stertoreux].
sterul
STER, steri, s. m. Unitate de măsură pentru volume egală cu un metru cub, folosită la măsurarea lemnelor așezate în stive. – Din fr. stère. DOOM
ster s. m., pl. steri; simb. st
sterului
STER, steri, s. m. Unitate de măsură pentru volume egală cu un metru cub, folosită la măsurarea lemnelor așezate în stive. – Din fr. stère. DOOM
ster s. m., pl. steri; simb. st
stete
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
stetea
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
steteai
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
steteam
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
steteau
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
steteați
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
stetei
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
steteră
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
steterăm
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
steterăți
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
stetese
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
stetesem
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
steteseră
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
steteserăm
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
steteserăți
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
steteseși
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
steteseți
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
steteși
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
steto
STETO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) piept”, „(de) piept”. [< fr. stétho-, it. steto-, cf. gr. stethos – piept].
stetograf
STETOGRÁF, stetografe, s. n. Aparat care înregistrează mișcările cavității toracice în timpul respirației. – Din fr. stéthographe. DOOM
stetográf (-to-graf) s. n., pl. stetográfe
stetografe
STETOGRÁF, stetografe, s. n. Aparat care înregistrează mișcările cavității toracice în timpul respirației. – Din fr. stéthographe. DOOM
stetográf (-to-graf) s. n., pl. stetográfe
stetografele
STETOGRÁF, stetografe, s. n. Aparat care înregistrează mișcările cavității toracice în timpul respirației. – Din fr. stéthographe. DOOM
stetográf (-to-graf) s. n., pl. stetográfe
stetografelor
STETOGRÁF, stetografe, s. n. Aparat care înregistrează mișcările cavității toracice în timpul respirației. – Din fr. stéthographe. DOOM
stetográf (-to-graf) s. n., pl. stetográfe
stetografia
STETOGRAFIÁ, stetografiez, vb. I. Tranz. A înregistra cu ajutorul stetografului mișcările cavității toracice în timpul respirației. [Pr.: -fi-a] – Din stetograf. DOOM
stetografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stetografiáză, 1 pl. stetografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stetografiéze; ger. stetografiínd (-fi-ind)
stetografiai
STETOGRAFIÁ, stetografiez, vb. I. Tranz. A înregistra cu ajutorul stetografului mișcările cavității toracice în timpul respirației. [Pr.: -fi-a] – Din stetograf. DOOM
stetografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stetografiáză, 1 pl. stetografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stetografiéze; ger. stetografiínd (-fi-ind)
stetografiam
STETOGRAFIÁ, stetografiez, vb. I. Tranz. A înregistra cu ajutorul stetografului mișcările cavității toracice în timpul respirației. [Pr.: -fi-a] – Din stetograf. DOOM
stetografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stetografiáză, 1 pl. stetografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stetografiéze; ger. stetografiínd (-fi-ind)
stetografiară
STETOGRAFIÁ, stetografiez, vb. I. Tranz. A înregistra cu ajutorul stetografului mișcările cavității toracice în timpul respirației. [Pr.: -fi-a] – Din stetograf. DOOM
stetografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stetografiáză, 1 pl. stetografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stetografiéze; ger. stetografiínd (-fi-ind)
stetografiarăm
STETOGRAFIÁ, stetografiez, vb. I. Tranz. A înregistra cu ajutorul stetografului mișcările cavității toracice în timpul respirației. [Pr.: -fi-a] – Din stetograf. DOOM
stetografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stetografiáză, 1 pl. stetografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stetografiéze; ger. stetografiínd (-fi-ind)
stetografiarăți
STETOGRAFIÁ, stetografiez, vb. I. Tranz. A înregistra cu ajutorul stetografului mișcările cavității toracice în timpul respirației. [Pr.: -fi-a] – Din stetograf. DOOM
stetografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stetografiáză, 1 pl. stetografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stetografiéze; ger. stetografiínd (-fi-ind)
stetografiase
STETOGRAFIÁ, stetografiez, vb. I. Tranz. A înregistra cu ajutorul stetografului mișcările cavității toracice în timpul respirației. [Pr.: -fi-a] – Din stetograf. DOOM
stetografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stetografiáză, 1 pl. stetografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stetografiéze; ger. stetografiínd (-fi-ind)
stetografiasem
STETOGRAFIÁ, stetografiez, vb. I. Tranz. A înregistra cu ajutorul stetografului mișcările cavității toracice în timpul respirației. [Pr.: -fi-a] – Din stetograf. DOOM
stetografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stetografiáză, 1 pl. stetografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stetografiéze; ger. stetografiínd (-fi-ind)
stetografiaseră
STETOGRAFIÁ, stetografiez, vb. I. Tranz. A înregistra cu ajutorul stetografului mișcările cavității toracice în timpul respirației. [Pr.: -fi-a] – Din stetograf. DOOM
stetografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stetografiáză, 1 pl. stetografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stetografiéze; ger. stetografiínd (-fi-ind)
stetografiaserăm
STETOGRAFIÁ, stetografiez, vb. I. Tranz. A înregistra cu ajutorul stetografului mișcările cavității toracice în timpul respirației. [Pr.: -fi-a] – Din stetograf. DOOM
stetografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stetografiáză, 1 pl. stetografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stetografiéze; ger. stetografiínd (-fi-ind)
stetografiaserăți
STETOGRAFIÁ, stetografiez, vb. I. Tranz. A înregistra cu ajutorul stetografului mișcările cavității toracice în timpul respirației. [Pr.: -fi-a] – Din stetograf. DOOM
stetografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stetografiáză, 1 pl. stetografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stetografiéze; ger. stetografiínd (-fi-ind)
stetografiaseși
STETOGRAFIÁ, stetografiez, vb. I. Tranz. A înregistra cu ajutorul stetografului mișcările cavității toracice în timpul respirației. [Pr.: -fi-a] – Din stetograf. DOOM
stetografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stetografiáză, 1 pl. stetografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stetografiéze; ger. stetografiínd (-fi-ind)
stetografiaseți
STETOGRAFIÁ, stetografiez, vb. I. Tranz. A înregistra cu ajutorul stetografului mișcările cavității toracice în timpul respirației. [Pr.: -fi-a] – Din stetograf. DOOM
stetografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stetografiáză, 1 pl. stetografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stetografiéze; ger. stetografiínd (-fi-ind)
stetografiat
STETOGRAFIÁ, stetografiez, vb. I. Tranz. A înregistra cu ajutorul stetografului mișcările cavității toracice în timpul respirației. [Pr.: -fi-a] – Din stetograf. DOOM
stetografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stetografiáză, 1 pl. stetografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stetografiéze; ger. stetografiínd (-fi-ind)
stetografiat
STETOGRAFIÁ, stetografiez, vb. I. Tranz. A înregistra cu ajutorul stetografului mișcările cavității toracice în timpul respirației. [Pr.: -fi-a] – Din stetograf.
stetografiau
STETOGRAFIÁ, stetografiez, vb. I. Tranz. A înregistra cu ajutorul stetografului mișcările cavității toracice în timpul respirației. [Pr.: -fi-a] – Din stetograf. DOOM
stetografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stetografiáză, 1 pl. stetografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stetografiéze; ger. stetografiínd (-fi-ind)
stetografiază
STETOGRAFIÁ, stetografiez, vb. I. Tranz. A înregistra cu ajutorul stetografului mișcările cavității toracice în timpul respirației. [Pr.: -fi-a] – Din stetograf. DOOM
stetografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stetografiáză, 1 pl. stetografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stetografiéze; ger. stetografiínd (-fi-ind)
stetografiași
STETOGRAFIÁ, stetografiez, vb. I. Tranz. A înregistra cu ajutorul stetografului mișcările cavității toracice în timpul respirației. [Pr.: -fi-a] – Din stetograf. DOOM
stetografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stetografiáză, 1 pl. stetografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stetografiéze; ger. stetografiínd (-fi-ind)
stetografiați
STETOGRAFIÁ, stetografiez, vb. I. Tranz. A înregistra cu ajutorul stetografului mișcările cavității toracice în timpul respirației. [Pr.: -fi-a] – Din stetograf. DOOM
stetografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stetografiáză, 1 pl. stetografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stetografiéze; ger. stetografiínd (-fi-ind)
stetografie
STETOGRAFIÁ, stetografiez, vb. I. Tranz. A înregistra cu ajutorul stetografului mișcările cavității toracice în timpul respirației. [Pr.: -fi-a] – Din stetograf. DOOM
stetografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stetografiáză, 1 pl. stetografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stetografiéze; ger. stetografiínd (-fi-ind)
stetografiem
STETOGRAFIÁ, stetografiez, vb. I. Tranz. A înregistra cu ajutorul stetografului mișcările cavității toracice în timpul respirației. [Pr.: -fi-a] – Din stetograf. DOOM
stetografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stetografiáză, 1 pl. stetografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stetografiéze; ger. stetografiínd (-fi-ind)
stetografiere
STETOGRAFIÁ, stetografiez, vb. I. Tranz. A înregistra cu ajutorul stetografului mișcările cavității toracice în timpul respirației. [Pr.: -fi-a] – Din stetograf. DOOM
stetografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stetografiáză, 1 pl. stetografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stetografiéze; ger. stetografiínd (-fi-ind)
stetografiere
STETOGRAFIÁ, stetografiez, vb. I. Tranz. A înregistra cu ajutorul stetografului mișcările cavității toracice în timpul respirației. [Pr.: -fi-a] – Din stetograf.
stetografiez
STETOGRAFIÁ, stetografiez, vb. I. Tranz. A înregistra cu ajutorul stetografului mișcările cavității toracice în timpul respirației. [Pr.: -fi-a] – Din stetograf. DOOM
stetografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stetografiáză, 1 pl. stetografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stetografiéze; ger. stetografiínd (-fi-ind)
stetografieze
STETOGRAFIÁ, stetografiez, vb. I. Tranz. A înregistra cu ajutorul stetografului mișcările cavității toracice în timpul respirației. [Pr.: -fi-a] – Din stetograf. DOOM
stetografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stetografiáză, 1 pl. stetografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stetografiéze; ger. stetografiínd (-fi-ind)
stetografiezi
STETOGRAFIÁ, stetografiez, vb. I. Tranz. A înregistra cu ajutorul stetografului mișcările cavității toracice în timpul respirației. [Pr.: -fi-a] – Din stetograf. DOOM
stetografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stetografiáză, 1 pl. stetografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stetografiéze; ger. stetografiínd (-fi-ind)
stetografiind
STETOGRAFIÁ, stetografiez, vb. I. Tranz. A înregistra cu ajutorul stetografului mișcările cavității toracice în timpul respirației. [Pr.: -fi-a] – Din stetograf. DOOM
stetografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 stetografiáză, 1 pl. stetografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stetografiéze; ger. stetografiínd (-fi-ind)
stetograful
STETOGRÁF, stetografe, s. n. Aparat care înregistrează mișcările cavității toracice în timpul respirației. – Din fr. stéthographe. DOOM
stetográf (-to-graf) s. n., pl. stetográfe
stetografului
STETOGRÁF, stetografe, s. n. Aparat care înregistrează mișcările cavității toracice în timpul respirației. – Din fr. stéthographe. DOOM
stetográf (-to-graf) s. n., pl. stetográfe
stetometre
STETOMÉTRU, stetometre, s. n. (Med.) Aparat medical cu ajutorul căruia se efectuează măsurarea conturului toracic. – Din fr. stéthomètre.
stetometrele
STETOMÉTRU, stetometre, s. n. (Med.) Aparat medical cu ajutorul căruia se efectuează măsurarea conturului toracic. – Din fr. stéthomètre.
stetometrelor
STETOMÉTRU, stetometre, s. n. (Med.) Aparat medical cu ajutorul căruia se efectuează măsurarea conturului toracic. – Din fr. stéthomètre.
stetometru
STETOMÉTRU, stetometre, s. n. (Med.) Aparat medical cu ajutorul căruia se efectuează măsurarea conturului toracic. – Din fr. stéthomètre.
stetometrul
STETOMÉTRU, stetometre, s. n. (Med.) Aparat medical cu ajutorul căruia se efectuează măsurarea conturului toracic. – Din fr. stéthomètre.
stetometrului
STETOMÉTRU, stetometre, s. n. (Med.) Aparat medical cu ajutorul căruia se efectuează măsurarea conturului toracic. – Din fr. stéthomètre.
stetoscoape
STETOSCÓP, stetoscoape, s. n. Instrument medical cu ajutorul căruia sunt percepute zgomotele produse de diverse organe interne. – Din fr. stéthoscope. DOOM
!stetoscóp (-tos-cop/-to-scop) s. n., pl. stetoscoápe
stetoscoapele
STETOSCÓP, stetoscoape, s. n. Instrument medical cu ajutorul căruia sunt percepute zgomotele produse de diverse organe interne. – Din fr. stéthoscope. DOOM
!stetoscóp (-tos-cop/-to-scop) s. n., pl. stetoscoápe
stetoscoapelor
STETOSCÓP, stetoscoape, s. n. Instrument medical cu ajutorul căruia sunt percepute zgomotele produse de diverse organe interne. – Din fr. stéthoscope. DOOM
!stetoscóp (-tos-cop/-to-scop) s. n., pl. stetoscoápe
stetoscop
STETOSCÓP, stetoscoape, s. n. Instrument medical cu ajutorul căruia sunt percepute zgomotele produse de diverse organe interne. – Din fr. stéthoscope. DOOM
!stetoscóp (-tos-cop/-to-scop) s. n., pl. stetoscoápe
stetoscopia
STETOSCOPÍE s. f. Examen medical al unor organe interne cu ajutorul stetoscopului. – Din fr. stéthoscopie. DOOM
!stetoscopíe (-tos-co-/-to-sco-) s. f., art. stetoscopía, g.-d. stetoscopíi, art. stetoscopíei
stetoscopic
STETOSCÓPIC, -Ă, stetoscopici, -ce, adj. Referitor la stetoscopie. – Din fr. stéthoscopique.
stetoscopie
STETOSCOPÍE s. f. Examen medical al unor organe interne cu ajutorul stetoscopului. – Din fr. stéthoscopie. DOOM
!stetoscopíe (-tos-co-/-to-sco-) s. f., art. stetoscopía, g.-d. stetoscopíi, art. stetoscopíei
stetoscopiei
STETOSCOPÍE s. f. Examen medical al unor organe interne cu ajutorul stetoscopului. – Din fr. stéthoscopie. DOOM
!stetoscopíe (-tos-co-/-to-sco-) s. f., art. stetoscopía, g.-d. stetoscopíi, art. stetoscopíei
stetoscopii
STETOSCOPÍE s. f. Examen medical al unor organe interne cu ajutorul stetoscopului. – Din fr. stéthoscopie. DOOM
!stetoscopíe (-tos-co-/-to-sco-) s. f., art. stetoscopía, g.-d. stetoscopíi, art. stetoscopíei
stetoscopiile
STETOSCOPÍE s. f. Examen medical al unor organe interne cu ajutorul stetoscopului. – Din fr. stéthoscopie. DOOM
!stetoscopíe (-tos-co-/-to-sco-) s. f., art. stetoscopía, g.-d. stetoscopíi, art. stetoscopíei
stetoscopiilor
STETOSCOPÍE s. f. Examen medical al unor organe interne cu ajutorul stetoscopului. – Din fr. stéthoscopie. DOOM
!stetoscopíe (-tos-co-/-to-sco-) s. f., art. stetoscopía, g.-d. stetoscopíi, art. stetoscopíei
stetoscopul
STETOSCÓP, stetoscoape, s. n. Instrument medical cu ajutorul căruia sunt percepute zgomotele produse de diverse organe interne. – Din fr. stéthoscope. DOOM
!stetoscóp (-tos-cop/-to-scop) s. n., pl. stetoscoápe
stetoscopului
STETOSCÓP, stetoscoape, s. n. Instrument medical cu ajutorul căruia sunt percepute zgomotele produse de diverse organe interne. – Din fr. stéthoscope. DOOM
!stetoscóp (-tos-cop/-to-scop) s. n., pl. stetoscoápe
stevar
STEVÁR s. m. v. stăvar. DOOM
stăvár (reg.) s. m., pl. stăvári
stevie
STÉVIE s. f. v. ștevie.
steward
STEWARD, stewarzi, s. m. Bărbat din personalul unei (aero)nave care servește pasagerii sau echipajul. [Pr.: stíuard] – Din engl. steward. DOOM
*steward (angl.) [pron. stiúard] s. m., pl. stewarzi
stewardesa
STEWARDÉSĂ, stewardese, s. f. Femeie care face parte din personalul de bord al unui avion, având sarcina de a îndruma și de a servi călătorii. [Pr.: stĭuardesă] – Din engl. stewardess. DOOM
stewardésă (angl.) [pron. stiuardésă] s. f., g.-d. art. stewardései; pl. stewardése
stewardese
STEWARDÉSĂ, stewardese, s. f. Femeie care face parte din personalul de bord al unui avion, având sarcina de a îndruma și de a servi călătorii. [Pr.: stĭuardesă] – Din engl. stewardess. DOOM
stewardésă (angl.) [pron. stiuardésă] s. f., g.-d. art. stewardései; pl. stewardése
stewardesei
STEWARDÉSĂ, stewardese, s. f. Femeie care face parte din personalul de bord al unui avion, având sarcina de a îndruma și de a servi călătorii. [Pr.: stĭuardesă] – Din engl. stewardess. DOOM
stewardésă (angl.) [pron. stiuardésă] s. f., g.-d. art. stewardései; pl. stewardése
stewardesele
STEWARDÉSĂ, stewardese, s. f. Femeie care face parte din personalul de bord al unui avion, având sarcina de a îndruma și de a servi călătorii. [Pr.: stĭuardesă] – Din engl. stewardess. DOOM
stewardésă (angl.) [pron. stiuardésă] s. f., g.-d. art. stewardései; pl. stewardése
stewardeselor
STEWARDÉSĂ, stewardese, s. f. Femeie care face parte din personalul de bord al unui avion, având sarcina de a îndruma și de a servi călătorii. [Pr.: stĭuardesă] – Din engl. stewardess. DOOM
stewardésă (angl.) [pron. stiuardésă] s. f., g.-d. art. stewardései; pl. stewardése
stewardul
STEWARD, stewarzi, s. m. Bărbat din personalul unei (aero)nave care servește pasagerii sau echipajul. [Pr.: stíuard] – Din engl. steward. DOOM
*steward (angl.) [pron. stiúard] s. m., pl. stewarzi
stewardului
STEWARD, stewarzi, s. m. Bărbat din personalul unei (aero)nave care servește pasagerii sau echipajul. [Pr.: stíuard] – Din engl. steward. DOOM
*steward (angl.) [pron. stiúard] s. m., pl. stewarzi
stewarzi
STEWARD, stewarzi, s. m. Bărbat din personalul unei (aero)nave care servește pasagerii sau echipajul. [Pr.: stíuard] – Din engl. steward. DOOM
*steward (angl.) [pron. stiúard] s. m., pl. stewarzi
stewarzii
STEWARD, stewarzi, s. m. Bărbat din personalul unei (aero)nave care servește pasagerii sau echipajul. [Pr.: stíuard] – Din engl. steward. DOOM
*steward (angl.) [pron. stiúard] s. m., pl. stewarzi
stewarzilor
STEWARD, stewarzi, s. m. Bărbat din personalul unei (aero)nave care servește pasagerii sau echipajul. [Pr.: stíuard] – Din engl. steward. DOOM
*steward (angl.) [pron. stiúard] s. m., pl. stewarzi
stheneboea
Stheneboea = Sthenoboea.
sthenelus
Sthenelus 1. Fiul lui Perseus și al Andromedei; căsătorit cu Nicippe, fiica lui Pelops, cu care a avut mai mulți copii: printre aceștia se număra și Eurystheus (v. Eurystheus). 2. Fiul lui Capaneus și unul dintre epigoni (v. și Epigoni). A participat deopotrivă și la războiul troian. 3. Fiul lui Actor. L-a întovărășit pe Heracles în expediția împotriva amazoanelor. 4. Fiul lui Androgeos și nepotul lui Minos. L-a însoțit pe Heracles cînd eroul a pornit să caute cingătoarea Hippolitei. 5. Rege al ligurilor și tatăl lui Cycnus.
stheno
Stheno, denumire purtată de către una dintre gorgone (v. Gorgones).
sthenoboea
Sthenoboea, soția lui Proetus, regele Tiryntului, denumită și Antea (v. Bellerophon(tes)).
stibina
STIBÍNĂ s. f. Sulfură naturală de stibiu, cristalizată în sistemul rombic. – Din fr. stibine, germ. Stibin. DOOM
stibínă s. f., g.-d. art. stibínei
stibine
STIBÍNĂ s. f. Sulfură naturală de stibiu, cristalizată în sistemul rombic. – Din fr. stibine, germ. Stibin. DOOM
stibínă s. f., g.-d. art. stibínei
stibinei
STIBÍNĂ s. f. Sulfură naturală de stibiu, cristalizată în sistemul rombic. – Din fr. stibine, germ. Stibin. DOOM
stibínă s. f., g.-d. art. stibínei
stibinele
STIBÍNĂ s. f. Sulfură naturală de stibiu, cristalizată în sistemul rombic. – Din fr. stibine, germ. Stibin. DOOM
stibínă s. f., g.-d. art. stibínei
stibinelor
STIBÍNĂ s. f. Sulfură naturală de stibiu, cristalizată în sistemul rombic. – Din fr. stibine, germ. Stibin. DOOM
stibínă s. f., g.-d. art. stibínei
stibiu
STÍBIU s. n. (Chim.) Antimoniu. – Din lat. stibium. DOOM
stíbiu [biu pron. biu] s. n., art. stíbiul; simb. Sb
stibiul
STÍBIU s. n. (Chim.) Antimoniu. – Din lat. stibium. DOOM
stíbiu [biu pron. biu] s. n., art. stíbiul; simb. Sb
stibiului
STÍBIU s. n. (Chim.) Antimoniu. – Din lat. stibium. DOOM
stíbiu [biu pron. biu] s. n., art. stíbiul; simb. Sb
stic
STIC, sticuri, s. n. Orificiu de golire la furnalul de oțel Siemens-Martin.
sticks
STICKS, sticksuri, s. n. Produs alimentar din paste făinoase sub formă de bețișoare crocante. – Din engl. sticks. DOOM
*sticks (angl.) s. n., pl. stícksuri (stick-suri)
sticksul
STICKS, sticksuri, s. n. Produs alimentar din paste făinoase sub formă de bețișoare crocante. – Din engl. sticks. DOOM
*sticks (angl.) s. n., pl. stícksuri (stick-suri)
sticksului
STICKS, sticksuri, s. n. Produs alimentar din paste făinoase sub formă de bețișoare crocante. – Din engl. sticks. DOOM
*sticks (angl.) s. n., pl. stícksuri (stick-suri)
sticksuri
STICKS, sticksuri, s. n. Produs alimentar din paste făinoase sub formă de bețișoare crocante. – Din engl. sticks. DOOM
*sticks (angl.) s. n., pl. stícksuri (stick-suri)
sticksurile
STICKS, sticksuri, s. n. Produs alimentar din paste făinoase sub formă de bețișoare crocante. – Din engl. sticks. DOOM
*sticks (angl.) s. n., pl. stícksuri (stick-suri)
sticksurilor
STICKS, sticksuri, s. n. Produs alimentar din paste făinoase sub formă de bețișoare crocante. – Din engl. sticks. DOOM
*sticks (angl.) s. n., pl. stícksuri (stick-suri)
sticla
STÉCLĂ s. f. v. sticlă. DOOM
stíclă (sti-clă) s. f., g.-d. art. stíclei; (obiecte) pl. stícle
sticlar
STICLÁR, sticlari, s. m. Muncitor specializat în fabricarea sticlei. – Sticlă + suf. -ar. DOOM
sticlár (sti-clar) s. m., pl. sticlári
sticlari
STICLÁR, sticlari, s. m. Muncitor specializat în fabricarea sticlei. – Sticlă + suf. -ar. DOOM
sticlár (sti-clar) s. m., pl. sticlári
sticlarii
STICLÁR, sticlari, s. m. Muncitor specializat în fabricarea sticlei. – Sticlă + suf. -ar. DOOM
sticlár (sti-clar) s. m., pl. sticlári
sticlarilor
STICLÁR, sticlari, s. m. Muncitor specializat în fabricarea sticlei. – Sticlă + suf. -ar. DOOM
sticlár (sti-clar) s. m., pl. sticlári
sticlarul
STICLÁR, sticlari, s. m. Muncitor specializat în fabricarea sticlei. – Sticlă + suf. -ar. DOOM
sticlár (sti-clar) s. m., pl. sticlári
sticlarului
STICLÁR, sticlari, s. m. Muncitor specializat în fabricarea sticlei. – Sticlă + suf. -ar. DOOM
sticlár (sti-clar) s. m., pl. sticlári
sticle
STÉCLĂ s. f. v. sticlă. DOOM
stíclă (sti-clă) s. f., g.-d. art. stíclei; (obiecte) pl. stícle
sticlea
STICLÍ, sticlesc, vb. IV. Intranz. A luci (ca sticla), a sclipi, a scânteia. ♦ (Despre ochi, privire) A străluci, a scăpăra (de bucurie, de plăcere). ◊ Expr. A-i sticli cuiva ochii (pe undeva) = a fi, a se găsi, a trăi (undeva). ♦ Tranz. A aținti, a pironi, a fixa ochii. [Var.: (înv. și reg.) steclí vb. IV] – Din sticlă. DOOM
sticlí (a ~) (sti-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sticlésc, imperf. 3 sg. sticleá; conj. prez. 3 să sticleáscă
sticleai
STICLÍ, sticlesc, vb. IV. Intranz. A luci (ca sticla), a sclipi, a scânteia. ♦ (Despre ochi, privire) A străluci, a scăpăra (de bucurie, de plăcere). ◊ Expr. A-i sticli cuiva ochii (pe undeva) = a fi, a se găsi, a trăi (undeva). ♦ Tranz. A aținti, a pironi, a fixa ochii. [Var.: (înv. și reg.) steclí vb. IV] – Din sticlă. DOOM
sticlí (a ~) (sti-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sticlésc, imperf. 3 sg. sticleá; conj. prez. 3 să sticleáscă
sticleam
STICLÍ, sticlesc, vb. IV. Intranz. A luci (ca sticla), a sclipi, a scânteia. ♦ (Despre ochi, privire) A străluci, a scăpăra (de bucurie, de plăcere). ◊ Expr. A-i sticli cuiva ochii (pe undeva) = a fi, a se găsi, a trăi (undeva). ♦ Tranz. A aținti, a pironi, a fixa ochii. [Var.: (înv. și reg.) steclí vb. IV] – Din sticlă. DOOM
sticlí (a ~) (sti-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sticlésc, imperf. 3 sg. sticleá; conj. prez. 3 să sticleáscă
sticlească
STICLÍ, sticlesc, vb. IV. Intranz. A luci (ca sticla), a sclipi, a scânteia. ♦ (Despre ochi, privire) A străluci, a scăpăra (de bucurie, de plăcere). ◊ Expr. A-i sticli cuiva ochii (pe undeva) = a fi, a se găsi, a trăi (undeva). ♦ Tranz. A aținti, a pironi, a fixa ochii. [Var.: (înv. și reg.) steclí vb. IV] – Din sticlă. DOOM
sticlí (a ~) (sti-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sticlésc, imperf. 3 sg. sticleá; conj. prez. 3 să sticleáscă
sticleau
STICLÍ, sticlesc, vb. IV. Intranz. A luci (ca sticla), a sclipi, a scânteia. ♦ (Despre ochi, privire) A străluci, a scăpăra (de bucurie, de plăcere). ◊ Expr. A-i sticli cuiva ochii (pe undeva) = a fi, a se găsi, a trăi (undeva). ♦ Tranz. A aținti, a pironi, a fixa ochii. [Var.: (înv. și reg.) steclí vb. IV] – Din sticlă. DOOM
sticlí (a ~) (sti-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sticlésc, imperf. 3 sg. sticleá; conj. prez. 3 să sticleáscă
sticleați
STICLÍ, sticlesc, vb. IV. Intranz. A luci (ca sticla), a sclipi, a scânteia. ♦ (Despre ochi, privire) A străluci, a scăpăra (de bucurie, de plăcere). ◊ Expr. A-i sticli cuiva ochii (pe undeva) = a fi, a se găsi, a trăi (undeva). ♦ Tranz. A aținti, a pironi, a fixa ochii. [Var.: (înv. și reg.) steclí vb. IV] – Din sticlă. DOOM
sticlí (a ~) (sti-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sticlésc, imperf. 3 sg. sticleá; conj. prez. 3 să sticleáscă
sticlei
STÉCLĂ s. f. v. sticlă. DOOM
stíclă (sti-clă) s. f., g.-d. art. stíclei; (obiecte) pl. stícle
sticlele
STÉCLĂ s. f. v. sticlă. DOOM
stíclă (sti-clă) s. f., g.-d. art. stíclei; (obiecte) pl. stícle
sticlelor
STÉCLĂ s. f. v. sticlă. DOOM
stíclă (sti-clă) s. f., g.-d. art. stíclei; (obiecte) pl. stícle
sticlesc
STICLÍ, sticlesc, vb. IV. Intranz. A luci (ca sticla), a sclipi, a scânteia. ♦ (Despre ochi, privire) A străluci, a scăpăra (de bucurie, de plăcere). ◊ Expr. A-i sticli cuiva ochii (pe undeva) = a fi, a se găsi, a trăi (undeva). ♦ Tranz. A aținti, a pironi, a fixa ochii. [Var.: (înv. și reg.) steclí vb. IV] – Din sticlă. DOOM
sticlí (a ~) (sti-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sticlésc, imperf. 3 sg. sticleá; conj. prez. 3 să sticleáscă
sticlete
STICLÉTE, sticleți, s. m. 1. Mică pasăre cântătoare cu penele viu colorate cu roșu, negru, alb și galben (Carduelis carduelis). ◊ Expr. A fi cu (sau a avea) sticleți (în cap) sau a-i cânta (cuiva) sticleții (în cap) = a avea idei bizare, toane; a fi țicnit, nebun. A-i scoate (cuiva) sticleții din cap = a face pe cineva să renunțe la ideile extravagante, a-l lecui de toane, de capricii. 2. (Arg.) Epitet dat în trecut unui sergent de stradă, unui funcționar al poliției. [Var.: (pop.) stigléte, stigléț s. m.] – Din sb. steglić, bg. stiglic. DOOM
sticléte (sti-cle-) s. m., pl. sticléți
sticletele
STICLÉTE, sticleți, s. m. 1. Mică pasăre cântătoare cu penele viu colorate cu roșu, negru, alb și galben (Carduelis carduelis). ◊ Expr. A fi cu (sau a avea) sticleți (în cap) sau a-i cânta (cuiva) sticleții (în cap) = a avea idei bizare, toane; a fi țicnit, nebun. A-i scoate (cuiva) sticleții din cap = a face pe cineva să renunțe la ideile extravagante, a-l lecui de toane, de capricii. 2. (Arg.) Epitet dat în trecut unui sergent de stradă, unui funcționar al poliției. [Var.: (pop.) stigléte, stigléț s. m.] – Din sb. steglić, bg. stiglic. DOOM
sticléte (sti-cle-) s. m., pl. sticléți
sticletelui
STICLÉTE, sticleți, s. m. 1. Mică pasăre cântătoare cu penele viu colorate cu roșu, negru, alb și galben (Carduelis carduelis). ◊ Expr. A fi cu (sau a avea) sticleți (în cap) sau a-i cânta (cuiva) sticleții (în cap) = a avea idei bizare, toane; a fi țicnit, nebun. A-i scoate (cuiva) sticleții din cap = a face pe cineva să renunțe la ideile extravagante, a-l lecui de toane, de capricii. 2. (Arg.) Epitet dat în trecut unui sergent de stradă, unui funcționar al poliției. [Var.: (pop.) stigléte, stigléț s. m.] – Din sb. steglić, bg. stiglic. DOOM
sticléte (sti-cle-) s. m., pl. sticléți
sticlește
STICLÍ, sticlesc, vb. IV. Intranz. A luci (ca sticla), a sclipi, a scânteia. ♦ (Despre ochi, privire) A străluci, a scăpăra (de bucurie, de plăcere). ◊ Expr. A-i sticli cuiva ochii (pe undeva) = a fi, a se găsi, a trăi (undeva). ♦ Tranz. A aținti, a pironi, a fixa ochii. [Var.: (înv. și reg.) steclí vb. IV] – Din sticlă. DOOM
sticlí (a ~) (sti-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sticlésc, imperf. 3 sg. sticleá; conj. prez. 3 să sticleáscă
sticlești
STICLÍ, sticlesc, vb. IV. Intranz. A luci (ca sticla), a sclipi, a scânteia. ♦ (Despre ochi, privire) A străluci, a scăpăra (de bucurie, de plăcere). ◊ Expr. A-i sticli cuiva ochii (pe undeva) = a fi, a se găsi, a trăi (undeva). ♦ Tranz. A aținti, a pironi, a fixa ochii. [Var.: (înv. și reg.) steclí vb. IV] – Din sticlă. DOOM
sticlí (a ~) (sti-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sticlésc, imperf. 3 sg. sticleá; conj. prez. 3 să sticleáscă
sticleței
STIGLEȚÉL s. m. v. sticlețel. DOOM
sticlețél (sti-cle-) s. m., pl. sticlețéi, art. sticlețeíi
sticlețeii
STIGLEȚÉL s. m. v. sticlețel. DOOM
sticlețél (sti-cle-) s. m., pl. sticlețéi, art. sticlețeíi
sticlețeilor
STIGLEȚÉL s. m. v. sticlețel. DOOM
sticlețél (sti-cle-) s. m., pl. sticlețéi, art. sticlețeíi
sticlețel
STIGLEȚÉL s. m. v. sticlețel. DOOM
sticlețél (sti-cle-) s. m., pl. sticlețéi, art. sticlețeíi
sticlețelul
STIGLEȚÉL s. m. v. sticlețel. DOOM
sticlețél (sti-cle-) s. m., pl. sticlețéi, art. sticlețeíi
sticlețelului
STIGLEȚÉL s. m. v. sticlețel. DOOM
sticlețél (sti-cle-) s. m., pl. sticlețéi, art. sticlețeíi
sticleți
STICLÉTE, sticleți, s. m. 1. Mică pasăre cântătoare cu penele viu colorate cu roșu, negru, alb și galben (Carduelis carduelis). ◊ Expr. A fi cu (sau a avea) sticleți (în cap) sau a-i cânta (cuiva) sticleții (în cap) = a avea idei bizare, toane; a fi țicnit, nebun. A-i scoate (cuiva) sticleții din cap = a face pe cineva să renunțe la ideile extravagante, a-l lecui de toane, de capricii. 2. (Arg.) Epitet dat în trecut unui sergent de stradă, unui funcționar al poliției. [Var.: (pop.) stigléte, stigléț s. m.] – Din sb. steglić, bg. stiglic. DOOM
sticléte (sti-cle-) s. m., pl. sticléți
sticleții
STICLÉTE, sticleți, s. m. 1. Mică pasăre cântătoare cu penele viu colorate cu roșu, negru, alb și galben (Carduelis carduelis). ◊ Expr. A fi cu (sau a avea) sticleți (în cap) sau a-i cânta (cuiva) sticleții (în cap) = a avea idei bizare, toane; a fi țicnit, nebun. A-i scoate (cuiva) sticleții din cap = a face pe cineva să renunțe la ideile extravagante, a-l lecui de toane, de capricii. 2. (Arg.) Epitet dat în trecut unui sergent de stradă, unui funcționar al poliției. [Var.: (pop.) stigléte, stigléț s. m.] – Din sb. steglić, bg. stiglic. DOOM
sticléte (sti-cle-) s. m., pl. sticléți
sticleților
STICLÉTE, sticleți, s. m. 1. Mică pasăre cântătoare cu penele viu colorate cu roșu, negru, alb și galben (Carduelis carduelis). ◊ Expr. A fi cu (sau a avea) sticleți (în cap) sau a-i cânta (cuiva) sticleții (în cap) = a avea idei bizare, toane; a fi țicnit, nebun. A-i scoate (cuiva) sticleții din cap = a face pe cineva să renunțe la ideile extravagante, a-l lecui de toane, de capricii. 2. (Arg.) Epitet dat în trecut unui sergent de stradă, unui funcționar al poliției. [Var.: (pop.) stigléte, stigléț s. m.] – Din sb. steglić, bg. stiglic. DOOM
sticléte (sti-cle-) s. m., pl. sticléți
sticli
STICLÍ, sticlesc, vb. IV. Intranz. A luci (ca sticla), a sclipi, a scânteia. ♦ (Despre ochi, privire) A străluci, a scăpăra (de bucurie, de plăcere). ◊ Expr. A-i sticli cuiva ochii (pe undeva) = a fi, a se găsi, a trăi (undeva). ♦ Tranz. A aținti, a pironi, a fixa ochii. [Var.: (înv. și reg.) steclí vb. IV] – Din sticlă. DOOM
sticlí (a ~) (sti-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sticlésc, imperf. 3 sg. sticleá; conj. prez. 3 să sticleáscă
sticlii
STICLÍ, sticlesc, vb. IV. Intranz. A luci (ca sticla), a sclipi, a scânteia. ♦ (Despre ochi, privire) A străluci, a scăpăra (de bucurie, de plăcere). ◊ Expr. A-i sticli cuiva ochii (pe undeva) = a fi, a se găsi, a trăi (undeva). ♦ Tranz. A aținti, a pironi, a fixa ochii. [Var.: (înv. și reg.) steclí vb. IV] – Din sticlă. DOOM
sticlí (a ~) (sti-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sticlésc, imperf. 3 sg. sticleá; conj. prez. 3 să sticleáscă
sticlim
STICLÍ, sticlesc, vb. IV. Intranz. A luci (ca sticla), a sclipi, a scânteia. ♦ (Despre ochi, privire) A străluci, a scăpăra (de bucurie, de plăcere). ◊ Expr. A-i sticli cuiva ochii (pe undeva) = a fi, a se găsi, a trăi (undeva). ♦ Tranz. A aținti, a pironi, a fixa ochii. [Var.: (înv. și reg.) steclí vb. IV] – Din sticlă. DOOM
sticlí (a ~) (sti-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sticlésc, imperf. 3 sg. sticleá; conj. prez. 3 să sticleáscă
sticlind
STICLÍ, sticlesc, vb. IV. Intranz. A luci (ca sticla), a sclipi, a scânteia. ♦ (Despre ochi, privire) A străluci, a scăpăra (de bucurie, de plăcere). ◊ Expr. A-i sticli cuiva ochii (pe undeva) = a fi, a se găsi, a trăi (undeva). ♦ Tranz. A aținti, a pironi, a fixa ochii. [Var.: (înv. și reg.) steclí vb. IV] – Din sticlă. DOOM
sticlí (a ~) (sti-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sticlésc, imperf. 3 sg. sticleá; conj. prez. 3 să sticleáscă
sticlire
STICLÍ, sticlesc, vb. IV. Intranz. A luci (ca sticla), a sclipi, a scânteia. ♦ (Despre ochi, privire) A străluci, a scăpăra (de bucurie, de plăcere). ◊ Expr. A-i sticli cuiva ochii (pe undeva) = a fi, a se găsi, a trăi (undeva). ♦ Tranz. A aținti, a pironi, a fixa ochii. [Var.: (înv. și reg.) steclí vb. IV] – Din sticlă. DOOM
sticlí (a ~) (sti-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sticlésc, imperf. 3 sg. sticleá; conj. prez. 3 să sticleáscă
sticlire
STICLÍRE, sticliri, s. f. Lumină vie, scânteietoare; lucire, strălucire, sclipire. – V. sticli. DOOM
sticlíre (sti-cli-) s. f., g.-d. art. sticlírii; pl. sticlíri
sticlirea
STICLÍRE, sticliri, s. f. Lumină vie, scânteietoare; lucire, strălucire, sclipire. – V. sticli. DOOM
sticlíre (sti-cli-) s. f., g.-d. art. sticlírii; pl. sticlíri
sticliri
STICLÍRE, sticliri, s. f. Lumină vie, scânteietoare; lucire, strălucire, sclipire. – V. sticli. DOOM
sticlíre (sti-cli-) s. f., g.-d. art. sticlírii; pl. sticlíri
sticlirii
STICLÍRE, sticliri, s. f. Lumină vie, scânteietoare; lucire, strălucire, sclipire. – V. sticli. DOOM
sticlíre (sti-cli-) s. f., g.-d. art. sticlírii; pl. sticlíri
sticlirile
STICLÍRE, sticliri, s. f. Lumină vie, scânteietoare; lucire, strălucire, sclipire. – V. sticli. DOOM
sticlíre (sti-cli-) s. f., g.-d. art. sticlírii; pl. sticlíri
sticlirilor
STICLÍRE, sticliri, s. f. Lumină vie, scânteietoare; lucire, strălucire, sclipire. – V. sticli. DOOM
sticlíre (sti-cli-) s. f., g.-d. art. sticlírii; pl. sticlíri
sticliră
STICLÍ, sticlesc, vb. IV. Intranz. A luci (ca sticla), a sclipi, a scânteia. ♦ (Despre ochi, privire) A străluci, a scăpăra (de bucurie, de plăcere). ◊ Expr. A-i sticli cuiva ochii (pe undeva) = a fi, a se găsi, a trăi (undeva). ♦ Tranz. A aținti, a pironi, a fixa ochii. [Var.: (înv. și reg.) steclí vb. IV] – Din sticlă. DOOM
sticlí (a ~) (sti-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sticlésc, imperf. 3 sg. sticleá; conj. prez. 3 să sticleáscă
sticlirăm
STICLÍ, sticlesc, vb. IV. Intranz. A luci (ca sticla), a sclipi, a scânteia. ♦ (Despre ochi, privire) A străluci, a scăpăra (de bucurie, de plăcere). ◊ Expr. A-i sticli cuiva ochii (pe undeva) = a fi, a se găsi, a trăi (undeva). ♦ Tranz. A aținti, a pironi, a fixa ochii. [Var.: (înv. și reg.) steclí vb. IV] – Din sticlă. DOOM
sticlí (a ~) (sti-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sticlésc, imperf. 3 sg. sticleá; conj. prez. 3 să sticleáscă
sticlirăți
STICLÍ, sticlesc, vb. IV. Intranz. A luci (ca sticla), a sclipi, a scânteia. ♦ (Despre ochi, privire) A străluci, a scăpăra (de bucurie, de plăcere). ◊ Expr. A-i sticli cuiva ochii (pe undeva) = a fi, a se găsi, a trăi (undeva). ♦ Tranz. A aținti, a pironi, a fixa ochii. [Var.: (înv. și reg.) steclí vb. IV] – Din sticlă. DOOM
sticlí (a ~) (sti-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sticlésc, imperf. 3 sg. sticleá; conj. prez. 3 să sticleáscă
sticlise
STICLÍ, sticlesc, vb. IV. Intranz. A luci (ca sticla), a sclipi, a scânteia. ♦ (Despre ochi, privire) A străluci, a scăpăra (de bucurie, de plăcere). ◊ Expr. A-i sticli cuiva ochii (pe undeva) = a fi, a se găsi, a trăi (undeva). ♦ Tranz. A aținti, a pironi, a fixa ochii. [Var.: (înv. și reg.) steclí vb. IV] – Din sticlă. DOOM
sticlí (a ~) (sti-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sticlésc, imperf. 3 sg. sticleá; conj. prez. 3 să sticleáscă
sticlisem
STICLÍ, sticlesc, vb. IV. Intranz. A luci (ca sticla), a sclipi, a scânteia. ♦ (Despre ochi, privire) A străluci, a scăpăra (de bucurie, de plăcere). ◊ Expr. A-i sticli cuiva ochii (pe undeva) = a fi, a se găsi, a trăi (undeva). ♦ Tranz. A aținti, a pironi, a fixa ochii. [Var.: (înv. și reg.) steclí vb. IV] – Din sticlă. DOOM
sticlí (a ~) (sti-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sticlésc, imperf. 3 sg. sticleá; conj. prez. 3 să sticleáscă
sticliseră
STICLÍ, sticlesc, vb. IV. Intranz. A luci (ca sticla), a sclipi, a scânteia. ♦ (Despre ochi, privire) A străluci, a scăpăra (de bucurie, de plăcere). ◊ Expr. A-i sticli cuiva ochii (pe undeva) = a fi, a se găsi, a trăi (undeva). ♦ Tranz. A aținti, a pironi, a fixa ochii. [Var.: (înv. și reg.) steclí vb. IV] – Din sticlă. DOOM
sticlí (a ~) (sti-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sticlésc, imperf. 3 sg. sticleá; conj. prez. 3 să sticleáscă
sticliserăm
STICLÍ, sticlesc, vb. IV. Intranz. A luci (ca sticla), a sclipi, a scânteia. ♦ (Despre ochi, privire) A străluci, a scăpăra (de bucurie, de plăcere). ◊ Expr. A-i sticli cuiva ochii (pe undeva) = a fi, a se găsi, a trăi (undeva). ♦ Tranz. A aținti, a pironi, a fixa ochii. [Var.: (înv. și reg.) steclí vb. IV] – Din sticlă. DOOM
sticlí (a ~) (sti-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sticlésc, imperf. 3 sg. sticleá; conj. prez. 3 să sticleáscă
sticliserăți
STICLÍ, sticlesc, vb. IV. Intranz. A luci (ca sticla), a sclipi, a scânteia. ♦ (Despre ochi, privire) A străluci, a scăpăra (de bucurie, de plăcere). ◊ Expr. A-i sticli cuiva ochii (pe undeva) = a fi, a se găsi, a trăi (undeva). ♦ Tranz. A aținti, a pironi, a fixa ochii. [Var.: (înv. și reg.) steclí vb. IV] – Din sticlă. DOOM
sticlí (a ~) (sti-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sticlésc, imperf. 3 sg. sticleá; conj. prez. 3 să sticleáscă
sticliseși
STICLÍ, sticlesc, vb. IV. Intranz. A luci (ca sticla), a sclipi, a scânteia. ♦ (Despre ochi, privire) A străluci, a scăpăra (de bucurie, de plăcere). ◊ Expr. A-i sticli cuiva ochii (pe undeva) = a fi, a se găsi, a trăi (undeva). ♦ Tranz. A aținti, a pironi, a fixa ochii. [Var.: (înv. și reg.) steclí vb. IV] – Din sticlă. DOOM
sticlí (a ~) (sti-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sticlésc, imperf. 3 sg. sticleá; conj. prez. 3 să sticleáscă
sticliseți
STICLÍ, sticlesc, vb. IV. Intranz. A luci (ca sticla), a sclipi, a scânteia. ♦ (Despre ochi, privire) A străluci, a scăpăra (de bucurie, de plăcere). ◊ Expr. A-i sticli cuiva ochii (pe undeva) = a fi, a se găsi, a trăi (undeva). ♦ Tranz. A aținti, a pironi, a fixa ochii. [Var.: (înv. și reg.) steclí vb. IV] – Din sticlă. DOOM
sticlí (a ~) (sti-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sticlésc, imperf. 3 sg. sticleá; conj. prez. 3 să sticleáscă
sticlit
STICLÍ, sticlesc, vb. IV. Intranz. A luci (ca sticla), a sclipi, a scânteia. ♦ (Despre ochi, privire) A străluci, a scăpăra (de bucurie, de plăcere). ◊ Expr. A-i sticli cuiva ochii (pe undeva) = a fi, a se găsi, a trăi (undeva). ♦ Tranz. A aținti, a pironi, a fixa ochii. [Var.: (înv. și reg.) steclí vb. IV] – Din sticlă. DOOM
sticlí (a ~) (sti-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sticlésc, imperf. 3 sg. sticleá; conj. prez. 3 să sticleáscă
sticlit
STICLÍT, -Ă, sticliți, -te, adj. (Despre ochi) Cu privirea fixă (și strălucitoare); pironit, ațintit. [Var.: (înv. și reg.) steclít, -ă adj.] – V. sticli.
sticlitoare
STICLITÓR, -OÁRE, sticlitori, -oare, adj. (Rar) Sclipitor, strălucitor. – Sticli + suf. -tor. DOOM
sticlitór (rar) (sti-cli-) adj. m., pl. sticlitóri; f. sg. și pl. sticlitoáre
sticlitoarea
STICLITÓR, -OÁRE, sticlitori, -oare, adj. (Rar) Sclipitor, strălucitor. – Sticli + suf. -tor. DOOM
sticlitór (rar) (sti-cli-) adj. m., pl. sticlitóri; f. sg. și pl. sticlitoáre
sticlitoarei
STICLITÓR, -OÁRE, sticlitori, -oare, adj. (Rar) Sclipitor, strălucitor. – Sticli + suf. -tor. DOOM
sticlitór (rar) (sti-cli-) adj. m., pl. sticlitóri; f. sg. și pl. sticlitoáre
sticlitoarele
STICLITÓR, -OÁRE, sticlitori, -oare, adj. (Rar) Sclipitor, strălucitor. – Sticli + suf. -tor. DOOM
sticlitór (rar) (sti-cli-) adj. m., pl. sticlitóri; f. sg. și pl. sticlitoáre
sticlitoarelor
STICLITÓR, -OÁRE, sticlitori, -oare, adj. (Rar) Sclipitor, strălucitor. – Sticli + suf. -tor. DOOM
sticlitór (rar) (sti-cli-) adj. m., pl. sticlitóri; f. sg. și pl. sticlitoáre
sticlitor
STICLITÓR, -OÁRE, sticlitori, -oare, adj. (Rar) Sclipitor, strălucitor. – Sticli + suf. -tor. DOOM
sticlitór (rar) (sti-cli-) adj. m., pl. sticlitóri; f. sg. și pl. sticlitoáre
sticlitori
STICLITÓR, -OÁRE, sticlitori, -oare, adj. (Rar) Sclipitor, strălucitor. – Sticli + suf. -tor. DOOM
sticlitór (rar) (sti-cli-) adj. m., pl. sticlitóri; f. sg. și pl. sticlitoáre
sticlitorii
STICLITÓR, -OÁRE, sticlitori, -oare, adj. (Rar) Sclipitor, strălucitor. – Sticli + suf. -tor. DOOM
sticlitór (rar) (sti-cli-) adj. m., pl. sticlitóri; f. sg. și pl. sticlitoáre
sticlitorilor
STICLITÓR, -OÁRE, sticlitori, -oare, adj. (Rar) Sclipitor, strălucitor. – Sticli + suf. -tor. DOOM
sticlitór (rar) (sti-cli-) adj. m., pl. sticlitóri; f. sg. și pl. sticlitoáre
sticlitorul
STICLITÓR, -OÁRE, sticlitori, -oare, adj. (Rar) Sclipitor, strălucitor. – Sticli + suf. -tor. DOOM
sticlitór (rar) (sti-cli-) adj. m., pl. sticlitóri; f. sg. și pl. sticlitoáre
sticlitorului
STICLITÓR, -OÁRE, sticlitori, -oare, adj. (Rar) Sclipitor, strălucitor. – Sticli + suf. -tor. DOOM
sticlitór (rar) (sti-cli-) adj. m., pl. sticlitóri; f. sg. și pl. sticlitoáre
sticliși
STICLÍ, sticlesc, vb. IV. Intranz. A luci (ca sticla), a sclipi, a scânteia. ♦ (Despre ochi, privire) A străluci, a scăpăra (de bucurie, de plăcere). ◊ Expr. A-i sticli cuiva ochii (pe undeva) = a fi, a se găsi, a trăi (undeva). ♦ Tranz. A aținti, a pironi, a fixa ochii. [Var.: (înv. și reg.) steclí vb. IV] – Din sticlă. DOOM
sticlí (a ~) (sti-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sticlésc, imperf. 3 sg. sticleá; conj. prez. 3 să sticleáscă
sticlișoara
STICLIȘOÁRĂ, sticlișoare, s. f. (Rar) Sticluță. – Sticlă + suf. -ișoară. DOOM
sticlișoáră (rar) (sti-cli-) s. f., g.-d. art. sticlișoárei; pl. sticlișoáre
sticlișoare
STICLIȘOÁRĂ, sticlișoare, s. f. (Rar) Sticluță. – Sticlă + suf. -ișoară. DOOM
sticlișoáră (rar) (sti-cli-) s. f., g.-d. art. sticlișoárei; pl. sticlișoáre
sticlișoarei
STICLIȘOÁRĂ, sticlișoare, s. f. (Rar) Sticluță. – Sticlă + suf. -ișoară. DOOM
sticlișoáră (rar) (sti-cli-) s. f., g.-d. art. sticlișoárei; pl. sticlișoáre
sticlișoarele
STICLIȘOÁRĂ, sticlișoare, s. f. (Rar) Sticluță. – Sticlă + suf. -ișoară. DOOM
sticlișoáră (rar) (sti-cli-) s. f., g.-d. art. sticlișoárei; pl. sticlișoáre
sticlișoarelor
STICLIȘOÁRĂ, sticlișoare, s. f. (Rar) Sticluță. – Sticlă + suf. -ișoară. DOOM
sticlișoáră (rar) (sti-cli-) s. f., g.-d. art. sticlișoárei; pl. sticlișoáre
sticliți
STICLÍ, sticlesc, vb. IV. Intranz. A luci (ca sticla), a sclipi, a scânteia. ♦ (Despre ochi, privire) A străluci, a scăpăra (de bucurie, de plăcere). ◊ Expr. A-i sticli cuiva ochii (pe undeva) = a fi, a se găsi, a trăi (undeva). ♦ Tranz. A aținti, a pironi, a fixa ochii. [Var.: (înv. și reg.) steclí vb. IV] – Din sticlă. DOOM
sticlí (a ~) (sti-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sticlésc, imperf. 3 sg. sticleá; conj. prez. 3 să sticleáscă
sticloanță
sticloanță, sticloanțe s. f. (augm.) sticlă.
sticloasa
STICLÓS, -OÁSĂ, sticloși, -oase, adj. Ca de sticlă, lucios (și neted) ca sticla; strălucitor. ◊ Fontă sticloasă = fontă albă, dură, care conține mangan. Umoare sticloasă = masă gelatinoasă transparentă care se găseșe între cristalin și fundul ochiului. ♦ (Despre ger) Care face să înghețe tare; lipsit de umezeală. ♦ (Despre ochi, privire) Pironit, ațintit, fixat asupra unui obiectiv. – Sticlă + suf. -os. DOOM
sticlós (sti-clos) adj. m., pl. sticlóși; f. sticloásă, pl. sticloáse
sticloase
STICLÓS, -OÁSĂ, sticloși, -oase, adj. Ca de sticlă, lucios (și neted) ca sticla; strălucitor. ◊ Fontă sticloasă = fontă albă, dură, care conține mangan. Umoare sticloasă = masă gelatinoasă transparentă care se găseșe între cristalin și fundul ochiului. ♦ (Despre ger) Care face să înghețe tare; lipsit de umezeală. ♦ (Despre ochi, privire) Pironit, ațintit, fixat asupra unui obiectiv. – Sticlă + suf. -os. DOOM
sticlós (sti-clos) adj. m., pl. sticlóși; f. sticloásă, pl. sticloáse
sticloasei
STICLÓS, -OÁSĂ, sticloși, -oase, adj. Ca de sticlă, lucios (și neted) ca sticla; strălucitor. ◊ Fontă sticloasă = fontă albă, dură, care conține mangan. Umoare sticloasă = masă gelatinoasă transparentă care se găseșe între cristalin și fundul ochiului. ♦ (Despre ger) Care face să înghețe tare; lipsit de umezeală. ♦ (Despre ochi, privire) Pironit, ațintit, fixat asupra unui obiectiv. – Sticlă + suf. -os. DOOM
sticlós (sti-clos) adj. m., pl. sticlóși; f. sticloásă, pl. sticloáse
sticloasele
STICLÓS, -OÁSĂ, sticloși, -oase, adj. Ca de sticlă, lucios (și neted) ca sticla; strălucitor. ◊ Fontă sticloasă = fontă albă, dură, care conține mangan. Umoare sticloasă = masă gelatinoasă transparentă care se găseșe între cristalin și fundul ochiului. ♦ (Despre ger) Care face să înghețe tare; lipsit de umezeală. ♦ (Despre ochi, privire) Pironit, ațintit, fixat asupra unui obiectiv. – Sticlă + suf. -os. DOOM
sticlós (sti-clos) adj. m., pl. sticlóși; f. sticloásă, pl. sticloáse
sticloaselor
STICLÓS, -OÁSĂ, sticloși, -oase, adj. Ca de sticlă, lucios (și neted) ca sticla; strălucitor. ◊ Fontă sticloasă = fontă albă, dură, care conține mangan. Umoare sticloasă = masă gelatinoasă transparentă care se găseșe între cristalin și fundul ochiului. ♦ (Despre ger) Care face să înghețe tare; lipsit de umezeală. ♦ (Despre ochi, privire) Pironit, ațintit, fixat asupra unui obiectiv. – Sticlă + suf. -os. DOOM
sticlós (sti-clos) adj. m., pl. sticlóși; f. sticloásă, pl. sticloáse
sticlos
STICLÓS, -OÁSĂ, sticloși, -oase, adj. Ca de sticlă, lucios (și neted) ca sticla; strălucitor. ◊ Fontă sticloasă = fontă albă, dură, care conține mangan. Umoare sticloasă = masă gelatinoasă transparentă care se găseșe între cristalin și fundul ochiului. ♦ (Despre ger) Care face să înghețe tare; lipsit de umezeală. ♦ (Despre ochi, privire) Pironit, ațintit, fixat asupra unui obiectiv. – Sticlă + suf. -os. DOOM
sticlós (sti-clos) adj. m., pl. sticlóși; f. sticloásă, pl. sticloáse
sticlosul
STICLÓS, -OÁSĂ, sticloși, -oase, adj. Ca de sticlă, lucios (și neted) ca sticla; strălucitor. ◊ Fontă sticloasă = fontă albă, dură, care conține mangan. Umoare sticloasă = masă gelatinoasă transparentă care se găseșe între cristalin și fundul ochiului. ♦ (Despre ger) Care face să înghețe tare; lipsit de umezeală. ♦ (Despre ochi, privire) Pironit, ațintit, fixat asupra unui obiectiv. – Sticlă + suf. -os. DOOM
sticlós (sti-clos) adj. m., pl. sticlóși; f. sticloásă, pl. sticloáse
sticlosului
STICLÓS, -OÁSĂ, sticloși, -oase, adj. Ca de sticlă, lucios (și neted) ca sticla; strălucitor. ◊ Fontă sticloasă = fontă albă, dură, care conține mangan. Umoare sticloasă = masă gelatinoasă transparentă care se găseșe între cristalin și fundul ochiului. ♦ (Despre ger) Care face să înghețe tare; lipsit de umezeală. ♦ (Despre ochi, privire) Pironit, ațintit, fixat asupra unui obiectiv. – Sticlă + suf. -os. DOOM
sticlós (sti-clos) adj. m., pl. sticlóși; f. sticloásă, pl. sticloáse
sticlozitate
STICLOZITÁTE s. f. Calitatea de a fi sticlos. ♦ Spec. Aspect translucid pe care îl au în secțiune boabele de cereale bogate în substanțe proteice. – Sticlos + suf. -itate. DOOM
sticlozitáte (sti-clo-) s. f., g.-d. art. sticlozitắții
sticloși
STICLÓS, -OÁSĂ, sticloși, -oase, adj. Ca de sticlă, lucios (și neted) ca sticla; strălucitor. ◊ Fontă sticloasă = fontă albă, dură, care conține mangan. Umoare sticloasă = masă gelatinoasă transparentă care se găseșe între cristalin și fundul ochiului. ♦ (Despre ger) Care face să înghețe tare; lipsit de umezeală. ♦ (Despre ochi, privire) Pironit, ațintit, fixat asupra unui obiectiv. – Sticlă + suf. -os. DOOM
sticlós (sti-clos) adj. m., pl. sticlóși; f. sticloásă, pl. sticloáse
sticloșii
STICLÓS, -OÁSĂ, sticloși, -oase, adj. Ca de sticlă, lucios (și neted) ca sticla; strălucitor. ◊ Fontă sticloasă = fontă albă, dură, care conține mangan. Umoare sticloasă = masă gelatinoasă transparentă care se găseșe între cristalin și fundul ochiului. ♦ (Despre ger) Care face să înghețe tare; lipsit de umezeală. ♦ (Despre ochi, privire) Pironit, ațintit, fixat asupra unui obiectiv. – Sticlă + suf. -os. DOOM
sticlós (sti-clos) adj. m., pl. sticlóși; f. sticloásă, pl. sticloáse
sticloșilor
STICLÓS, -OÁSĂ, sticloși, -oase, adj. Ca de sticlă, lucios (și neted) ca sticla; strălucitor. ◊ Fontă sticloasă = fontă albă, dură, care conține mangan. Umoare sticloasă = masă gelatinoasă transparentă care se găseșe între cristalin și fundul ochiului. ♦ (Despre ger) Care face să înghețe tare; lipsit de umezeală. ♦ (Despre ochi, privire) Pironit, ațintit, fixat asupra unui obiectiv. – Sticlă + suf. -os. DOOM
sticlós (sti-clos) adj. m., pl. sticlóși; f. sticloásă, pl. sticloáse
sticluit
STICLUÍT, -Ă, sticluiți, -te, adj. (Despre ferestre) Cu geamuri. (Atestat în forma stecluit) Aveți parte de curți nalte, luminate, văruite, șindrilite și cu ferești stecluite. ALECSANDRI, P. P. 391. – Variantă: (Mold.) stecluít, -ă adj.
sticlulița
STICLULÍȚĂ, sticlulițe, s. f. (Rar) Sticluță. – Sticlă + suf. -uliță. DOOM
sticlulíță (rar) (sti-clu-) s. f., g.-d. art. sticlulíței; pl. sticlulíțe
sticlulițe
STICLULÍȚĂ, sticlulițe, s. f. (Rar) Sticluță. – Sticlă + suf. -uliță. DOOM
sticlulíță (rar) (sti-clu-) s. f., g.-d. art. sticlulíței; pl. sticlulíțe
sticluliței
STICLULÍȚĂ, sticlulițe, s. f. (Rar) Sticluță. – Sticlă + suf. -uliță. DOOM
sticlulíță (rar) (sti-clu-) s. f., g.-d. art. sticlulíței; pl. sticlulíțe
sticlulițele
STICLULÍȚĂ, sticlulițe, s. f. (Rar) Sticluță. – Sticlă + suf. -uliță. DOOM
sticlulíță (rar) (sti-clu-) s. f., g.-d. art. sticlulíței; pl. sticlulíțe
sticlulițelor
STICLULÍȚĂ, sticlulițe, s. f. (Rar) Sticluță. – Sticlă + suf. -uliță. DOOM
sticlulíță (rar) (sti-clu-) s. f., g.-d. art. sticlulíței; pl. sticlulíțe
sticluța
STICLÚȚĂ, sticluțe, s. f. Diminutiv al lui sticlă (II); sticlișoară, sticluliță. [Var.: (reg.) steclúță s. f.] – Sticlă + suf. -uță. DOOM
sticlúță (sti-clu-) s. f., g.-d. art. sticlúței; pl. sticlúțe
sticluțe
STICLÚȚĂ, sticluțe, s. f. Diminutiv al lui sticlă (II); sticlișoară, sticluliță. [Var.: (reg.) steclúță s. f.] – Sticlă + suf. -uță. DOOM
sticlúță (sti-clu-) s. f., g.-d. art. sticlúței; pl. sticlúțe
sticluței
STICLÚȚĂ, sticluțe, s. f. Diminutiv al lui sticlă (II); sticlișoară, sticluliță. [Var.: (reg.) steclúță s. f.] – Sticlă + suf. -uță. DOOM
sticlúță (sti-clu-) s. f., g.-d. art. sticlúței; pl. sticlúțe
sticluțele
STICLÚȚĂ, sticluțe, s. f. Diminutiv al lui sticlă (II); sticlișoară, sticluliță. [Var.: (reg.) steclúță s. f.] – Sticlă + suf. -uță. DOOM
sticlúță (sti-clu-) s. f., g.-d. art. sticlúței; pl. sticlúțe
sticluțelor
STICLÚȚĂ, sticluțe, s. f. Diminutiv al lui sticlă (II); sticlișoară, sticluliță. [Var.: (reg.) steclúță s. f.] – Sticlă + suf. -uță. DOOM
sticlúță (sti-clu-) s. f., g.-d. art. sticlúței; pl. sticlúțe
sticlăria
STICLĂRÍE, (2) sticlării, s. f. 1. Mulțime de obiecte fabricate din sticlă (I); mulțime de obiecte de sticlă adunate la un loc. 2. Fabrică sau atelier în care se fac obiecte de sticlă (I). ♦ Magazin sau secție într-un magazin unde se vând obiecte de sticlă (I). – Sticlă + suf. -ărie. DOOM
sticlăríe (sti-clă-) s. f., art. sticlăría, g.-d. art. sticlăríei; (ateliere) pl. sticlăríi, art. sticlăríile
sticlărie
STICLĂRÍE, (2) sticlării, s. f. 1. Mulțime de obiecte fabricate din sticlă (I); mulțime de obiecte de sticlă adunate la un loc. 2. Fabrică sau atelier în care se fac obiecte de sticlă (I). ♦ Magazin sau secție într-un magazin unde se vând obiecte de sticlă (I). – Sticlă + suf. -ărie. DOOM
sticlăríe (sti-clă-) s. f., art. sticlăría, g.-d. art. sticlăríei; (ateliere) pl. sticlăríi, art. sticlăríile
sticlăriei
STICLĂRÍE, (2) sticlării, s. f. 1. Mulțime de obiecte fabricate din sticlă (I); mulțime de obiecte de sticlă adunate la un loc. 2. Fabrică sau atelier în care se fac obiecte de sticlă (I). ♦ Magazin sau secție într-un magazin unde se vând obiecte de sticlă (I). – Sticlă + suf. -ărie. DOOM
sticlăríe (sti-clă-) s. f., art. sticlăría, g.-d. art. sticlăríei; (ateliere) pl. sticlăríi, art. sticlăríile
sticlării
STICLĂRÍE, (2) sticlării, s. f. 1. Mulțime de obiecte fabricate din sticlă (I); mulțime de obiecte de sticlă adunate la un loc. 2. Fabrică sau atelier în care se fac obiecte de sticlă (I). ♦ Magazin sau secție într-un magazin unde se vând obiecte de sticlă (I). – Sticlă + suf. -ărie. DOOM
sticlăríe (sti-clă-) s. f., art. sticlăría, g.-d. art. sticlăríei; (ateliere) pl. sticlăríi, art. sticlăríile
sticlăriile
STICLĂRÍE, (2) sticlării, s. f. 1. Mulțime de obiecte fabricate din sticlă (I); mulțime de obiecte de sticlă adunate la un loc. 2. Fabrică sau atelier în care se fac obiecte de sticlă (I). ♦ Magazin sau secție într-un magazin unde se vând obiecte de sticlă (I). – Sticlă + suf. -ărie. DOOM
sticlăríe (sti-clă-) s. f., art. sticlăría, g.-d. art. sticlăríei; (ateliere) pl. sticlăríi, art. sticlăríile
sticlăriilor
STICLĂRÍE, (2) sticlării, s. f. 1. Mulțime de obiecte fabricate din sticlă (I); mulțime de obiecte de sticlă adunate la un loc. 2. Fabrică sau atelier în care se fac obiecte de sticlă (I). ♦ Magazin sau secție într-un magazin unde se vând obiecte de sticlă (I). – Sticlă + suf. -ărie. DOOM
sticlăríe (sti-clă-) s. f., art. sticlăría, g.-d. art. sticlăríei; (ateliere) pl. sticlăríi, art. sticlăríile
sticlărit
STICLĂRÍT s. n. (Rar) Operația de fabricare și de prelucrare a sticlei. – Sticlă + suf. -ărit. DOOM
sticlărít (rar) (sti-clă-) s. n.
sticlăritul
STICLĂRÍT s. n. (Rar) Operația de fabricare și de prelucrare a sticlei. – Sticlă + suf. -ărit. DOOM
sticlărít (rar) (sti-clă-) s. n.
sticlăritului
STICLĂRÍT s. n. (Rar) Operația de fabricare și de prelucrare a sticlei. – Sticlă + suf. -ărit. DOOM
sticlărít (rar) (sti-clă-) s. n.
stidi
stidí (-désc, -ít), vb. refl. – A se îndoi, a se rușina, a nu îndrăzni. Sl. stydĕti sę (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 368), Înv., azi rar, uneori folosit greșit (cf. intră popa în altar și citește și citește, cu ochii’n femei stidește, Popular Munt.). – Der. stideală, s. f. (înv., timiditate); stidință, s. f. (înv., timiditate, rușine).
stifoasa
STIFÓS, -OÁSĂ, stifoși, -oase, adj. (Înv.) Cu gust înțepător, astringent. – Din ngr. stifós. DOOM
stifós (înv.) adj. m., pl. stifóși; f. stifoásă, pl. stifoáse
stifoase
STIFÓS, -OÁSĂ, stifoși, -oase, adj. (Înv.) Cu gust înțepător, astringent. – Din ngr. stifós. DOOM
stifós (înv.) adj. m., pl. stifóși; f. stifoásă, pl. stifoáse
stifoasei
STIFÓS, -OÁSĂ, stifoși, -oase, adj. (Înv.) Cu gust înțepător, astringent. – Din ngr. stifós. DOOM
stifós (înv.) adj. m., pl. stifóși; f. stifoásă, pl. stifoáse
stifoasele
STIFÓS, -OÁSĂ, stifoși, -oase, adj. (Înv.) Cu gust înțepător, astringent. – Din ngr. stifós. DOOM
stifós (înv.) adj. m., pl. stifóși; f. stifoásă, pl. stifoáse
stifoaselor
STIFÓS, -OÁSĂ, stifoși, -oase, adj. (Înv.) Cu gust înțepător, astringent. – Din ngr. stifós. DOOM
stifós (înv.) adj. m., pl. stifóși; f. stifoásă, pl. stifoáse
stifos
STIFÓS, -OÁSĂ, stifoși, -oase, adj. (Înv.) Cu gust înțepător, astringent. – Din ngr. stifós. DOOM
stifós (înv.) adj. m., pl. stifóși; f. stifoásă, pl. stifoáse
stifosul
STIFÓS, -OÁSĂ, stifoși, -oase, adj. (Înv.) Cu gust înțepător, astringent. – Din ngr. stifós. DOOM
stifós (înv.) adj. m., pl. stifóși; f. stifoásă, pl. stifoáse
stifosului
STIFÓS, -OÁSĂ, stifoși, -oase, adj. (Înv.) Cu gust înțepător, astringent. – Din ngr. stifós. DOOM
stifós (înv.) adj. m., pl. stifóși; f. stifoásă, pl. stifoáse
stifoși
STIFÓS, -OÁSĂ, stifoși, -oase, adj. (Înv.) Cu gust înțepător, astringent. – Din ngr. stifós. DOOM
stifós (înv.) adj. m., pl. stifóși; f. stifoásă, pl. stifoáse
stifoșii
STIFÓS, -OÁSĂ, stifoși, -oase, adj. (Înv.) Cu gust înțepător, astringent. – Din ngr. stifós. DOOM
stifós (înv.) adj. m., pl. stifóși; f. stifoásă, pl. stifoáse
stifoșilor
STIFÓS, -OÁSĂ, stifoși, -oase, adj. (Înv.) Cu gust înțepător, astringent. – Din ngr. stifós. DOOM
stifós (înv.) adj. m., pl. stifóși; f. stifoásă, pl. stifoáse
stiglete
STICLÉTE, sticleți, s. m. 1. Mică pasăre cântătoare cu penele viu colorate cu roșu, negru, alb și galben (Carduelis carduelis). ◊ Expr. A fi cu (sau a avea) sticleți (în cap) sau a-i cânta (cuiva) sticleții (în cap) = a avea idei bizare, toane; a fi țicnit, nebun. A-i scoate (cuiva) sticleții din cap = a face pe cineva să renunțe la ideile extravagante, a-l lecui de toane, de capricii. 2. (Arg.) Epitet dat în trecut unui sergent de stradă, unui funcționar al poliției. [Var.: (pop.) stigléte, stigléț s. m.] – Din sb. steglić, bg. stiglic. DOOM
sticléte (sti-cle-) s. m., pl. sticléți
stigleț
STICLÉTE, sticleți, s. m. 1. Mică pasăre cântătoare cu penele viu colorate cu roșu, negru, alb și galben (Carduelis carduelis). ◊ Expr. A fi cu (sau a avea) sticleți (în cap) sau a-i cânta (cuiva) sticleții (în cap) = a avea idei bizare, toane; a fi țicnit, nebun. A-i scoate (cuiva) sticleții din cap = a face pe cineva să renunțe la ideile extravagante, a-l lecui de toane, de capricii. 2. (Arg.) Epitet dat în trecut unui sergent de stradă, unui funcționar al poliției. [Var.: (pop.) stigléte, stigléț s. m.] – Din sb. steglić, bg. stiglic. DOOM
sticléte (sti-cle-) s. m., pl. sticléți
stiglețel
STIGLEȚÉL s. m. v. sticlețel. DOOM
sticlețél (sti-cle-) s. m., pl. sticlețéi, art. sticlețeíi
stigma
STÍGMĂ, stigme, s. f. (Biol.) Organit fotosensibil al flagelatelor, în formă de pată roșie lângă corpusculul bazal, care servește la orientarea animalului spre lumina cea mai potrivită. – Din lat., fr. stigma.
stigmat
STIGMÁT, stigmate, s. n. 1. Urmă lăsată de ceva; spec. urmă rușinoasă, semn dezonorant. ♦ Spec. (Înv.) Marcă, ștampilă, semn care se aplica (cu ajutorul unui fier roșu) pe corpul sclavilor sau al delincvenților. ♦ (Rar) Pată de murdărie. 2. (La pl.) Semne ale suferinței fizice, corespunzătoare rănilor lui Hristos răstignit, apărute în urma extazului la unii sfinți și credincioși. 3. (Bot.) Partea superioară a pistilului, pe care se prinde și încolțește polenul. 4. Fiecare dintre cele două deschizături ale traheilor, așezate pe părțile laterale ale corpului unor insecte, miriapode etc. – Din fr. stigmate, lat. stigma, -atis. DOOM
stigmát s. n., pl. stigmáte
stigmate
STIGMÁT, stigmate, s. n. 1. Urmă lăsată de ceva; spec. urmă rușinoasă, semn dezonorant. ♦ Spec. (Înv.) Marcă, ștampilă, semn care se aplica (cu ajutorul unui fier roșu) pe corpul sclavilor sau al delincvenților. ♦ (Rar) Pată de murdărie. 2. (La pl.) Semne ale suferinței fizice, corespunzătoare rănilor lui Hristos răstignit, apărute în urma extazului la unii sfinți și credincioși. 3. (Bot.) Partea superioară a pistilului, pe care se prinde și încolțește polenul. 4. Fiecare dintre cele două deschizături ale traheilor, așezate pe părțile laterale ale corpului unor insecte, miriapode etc. – Din fr. stigmate, lat. stigma, -atis. DOOM
stigmát s. n., pl. stigmáte
stigmatele
STIGMÁT, stigmate, s. n. 1. Urmă lăsată de ceva; spec. urmă rușinoasă, semn dezonorant. ♦ Spec. (Înv.) Marcă, ștampilă, semn care se aplica (cu ajutorul unui fier roșu) pe corpul sclavilor sau al delincvenților. ♦ (Rar) Pată de murdărie. 2. (La pl.) Semne ale suferinței fizice, corespunzătoare rănilor lui Hristos răstignit, apărute în urma extazului la unii sfinți și credincioși. 3. (Bot.) Partea superioară a pistilului, pe care se prinde și încolțește polenul. 4. Fiecare dintre cele două deschizături ale traheilor, așezate pe părțile laterale ale corpului unor insecte, miriapode etc. – Din fr. stigmate, lat. stigma, -atis. DOOM
stigmát s. n., pl. stigmáte
stigmatelor
STIGMÁT, stigmate, s. n. 1. Urmă lăsată de ceva; spec. urmă rușinoasă, semn dezonorant. ♦ Spec. (Înv.) Marcă, ștampilă, semn care se aplica (cu ajutorul unui fier roșu) pe corpul sclavilor sau al delincvenților. ♦ (Rar) Pată de murdărie. 2. (La pl.) Semne ale suferinței fizice, corespunzătoare rănilor lui Hristos răstignit, apărute în urma extazului la unii sfinți și credincioși. 3. (Bot.) Partea superioară a pistilului, pe care se prinde și încolțește polenul. 4. Fiecare dintre cele două deschizături ale traheilor, așezate pe părțile laterale ale corpului unor insecte, miriapode etc. – Din fr. stigmate, lat. stigma, -atis. DOOM
stigmát s. n., pl. stigmáte
stigmatic
STIGMÁTIC, -Ă, stigmatici, -ce, adj. (Despre un sistem optic) Care prezintă stigmatism. – Din fr. stigmatique. DOOM
stigmátic adj. m., pl. stigmátici; f. stigmátică, pl. stigmátice
stigmatica
STIGMÁTIC, -Ă, stigmatici, -ce, adj. (Despre un sistem optic) Care prezintă stigmatism. – Din fr. stigmatique. DOOM
stigmátic adj. m., pl. stigmátici; f. stigmátică, pl. stigmátice
stigmatice
STIGMÁTIC, -Ă, stigmatici, -ce, adj. (Despre un sistem optic) Care prezintă stigmatism. – Din fr. stigmatique. DOOM
stigmátic adj. m., pl. stigmátici; f. stigmátică, pl. stigmátice
stigmaticei
STIGMÁTIC, -Ă, stigmatici, -ce, adj. (Despre un sistem optic) Care prezintă stigmatism. – Din fr. stigmatique. DOOM
stigmátic adj. m., pl. stigmátici; f. stigmátică, pl. stigmátice
stigmaticele
STIGMÁTIC, -Ă, stigmatici, -ce, adj. (Despre un sistem optic) Care prezintă stigmatism. – Din fr. stigmatique. DOOM
stigmátic adj. m., pl. stigmátici; f. stigmátică, pl. stigmátice
stigmaticelor
STIGMÁTIC, -Ă, stigmatici, -ce, adj. (Despre un sistem optic) Care prezintă stigmatism. – Din fr. stigmatique. DOOM
stigmátic adj. m., pl. stigmátici; f. stigmátică, pl. stigmátice
stigmatici
STIGMÁTIC, -Ă, stigmatici, -ce, adj. (Despre un sistem optic) Care prezintă stigmatism. – Din fr. stigmatique. DOOM
stigmátic adj. m., pl. stigmátici; f. stigmátică, pl. stigmátice
stigmaticii
STIGMÁTIC, -Ă, stigmatici, -ce, adj. (Despre un sistem optic) Care prezintă stigmatism. – Din fr. stigmatique. DOOM
stigmátic adj. m., pl. stigmátici; f. stigmátică, pl. stigmátice
stigmaticilor
STIGMÁTIC, -Ă, stigmatici, -ce, adj. (Despre un sistem optic) Care prezintă stigmatism. – Din fr. stigmatique. DOOM
stigmátic adj. m., pl. stigmátici; f. stigmátică, pl. stigmátice
stigmaticul
STIGMÁTIC, -Ă, stigmatici, -ce, adj. (Despre un sistem optic) Care prezintă stigmatism. – Din fr. stigmatique. DOOM
stigmátic adj. m., pl. stigmátici; f. stigmátică, pl. stigmátice
stigmaticului
STIGMÁTIC, -Ă, stigmatici, -ce, adj. (Despre un sistem optic) Care prezintă stigmatism. – Din fr. stigmatique. DOOM
stigmátic adj. m., pl. stigmátici; f. stigmátică, pl. stigmátice
stigmatism
STIGMATÍSM s. n. Calitate a unui sistem optic de a forma câte o singură imagine pentru fiecare punct al unui obiect, dând imagini clare, fără aberații. – Din fr. stigmatisme. DOOM
stigmatísm s. n.
stigmatismul
STIGMATÍSM s. n. Calitate a unui sistem optic de a forma câte o singură imagine pentru fiecare punct al unui obiect, dând imagini clare, fără aberații. – Din fr. stigmatisme. DOOM
stigmatísm s. n.
stigmatismului
STIGMATÍSM s. n. Calitate a unui sistem optic de a forma câte o singură imagine pentru fiecare punct al unui obiect, dând imagini clare, fără aberații. – Din fr. stigmatisme. DOOM
stigmatísm s. n.
stigmatiza
STIGMATIZÁ, stigmatizez, vb. I. Tranz. 1. A arunca asupra cuiva sau a ceva disprețul public, a condamna cu toată severitatea; a înfiera, a dezonora. 2. (Înv.) A aplica (cu fierul roșu) stigmatul pe corpul sclavilor sau al delincvenților. – Din fr. stigmatiser. DOOM
stigmatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stigmatizeáză
stigmatizai
STIGMATIZÁ, stigmatizez, vb. I. Tranz. 1. A arunca asupra cuiva sau a ceva disprețul public, a condamna cu toată severitatea; a înfiera, a dezonora. 2. (Înv.) A aplica (cu fierul roșu) stigmatul pe corpul sclavilor sau al delincvenților. – Din fr. stigmatiser. DOOM
stigmatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stigmatizeáză
stigmatizam
STIGMATIZÁ, stigmatizez, vb. I. Tranz. 1. A arunca asupra cuiva sau a ceva disprețul public, a condamna cu toată severitatea; a înfiera, a dezonora. 2. (Înv.) A aplica (cu fierul roșu) stigmatul pe corpul sclavilor sau al delincvenților. – Din fr. stigmatiser. DOOM
stigmatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stigmatizeáză
stigmatizant
STIGMATIZÁNT, -Ă, stigmatizanți, -te, adj. Care stigmatizează. – Stigmatiza + suf. -ant. DOOM
*stigmatizánt adj. m., pl. stigmatizánți; f. stigmatizántă, pl. stigmatizánte
stigmatizanta
STIGMATIZÁNT, -Ă, stigmatizanți, -te, adj. Care stigmatizează. – Stigmatiza + suf. -ant. DOOM
*stigmatizánt adj. m., pl. stigmatizánți; f. stigmatizántă, pl. stigmatizánte
stigmatizante
STIGMATIZÁNT, -Ă, stigmatizanți, -te, adj. Care stigmatizează. – Stigmatiza + suf. -ant. DOOM
*stigmatizánt adj. m., pl. stigmatizánți; f. stigmatizántă, pl. stigmatizánte
stigmatizantei
STIGMATIZÁNT, -Ă, stigmatizanți, -te, adj. Care stigmatizează. – Stigmatiza + suf. -ant. DOOM
*stigmatizánt adj. m., pl. stigmatizánți; f. stigmatizántă, pl. stigmatizánte
stigmatizantele
STIGMATIZÁNT, -Ă, stigmatizanți, -te, adj. Care stigmatizează. – Stigmatiza + suf. -ant. DOOM
*stigmatizánt adj. m., pl. stigmatizánți; f. stigmatizántă, pl. stigmatizánte
stigmatizantelor
STIGMATIZÁNT, -Ă, stigmatizanți, -te, adj. Care stigmatizează. – Stigmatiza + suf. -ant. DOOM
*stigmatizánt adj. m., pl. stigmatizánți; f. stigmatizántă, pl. stigmatizánte
stigmatizantul
STIGMATIZÁNT, -Ă, stigmatizanți, -te, adj. Care stigmatizează. – Stigmatiza + suf. -ant. DOOM
*stigmatizánt adj. m., pl. stigmatizánți; f. stigmatizántă, pl. stigmatizánte
stigmatizantului
STIGMATIZÁNT, -Ă, stigmatizanți, -te, adj. Care stigmatizează. – Stigmatiza + suf. -ant. DOOM
*stigmatizánt adj. m., pl. stigmatizánți; f. stigmatizántă, pl. stigmatizánte
stigmatizanți
STIGMATIZÁNT, -Ă, stigmatizanți, -te, adj. Care stigmatizează. – Stigmatiza + suf. -ant. DOOM
*stigmatizánt adj. m., pl. stigmatizánți; f. stigmatizántă, pl. stigmatizánte
stigmatizanții
STIGMATIZÁNT, -Ă, stigmatizanți, -te, adj. Care stigmatizează. – Stigmatiza + suf. -ant. DOOM
*stigmatizánt adj. m., pl. stigmatizánți; f. stigmatizántă, pl. stigmatizánte
stigmatizanților
STIGMATIZÁNT, -Ă, stigmatizanți, -te, adj. Care stigmatizează. – Stigmatiza + suf. -ant. DOOM
*stigmatizánt adj. m., pl. stigmatizánți; f. stigmatizántă, pl. stigmatizánte
stigmatizare
STIGMATIZÁ, stigmatizez, vb. I. Tranz. 1. A arunca asupra cuiva sau a ceva disprețul public, a condamna cu toată severitatea; a înfiera, a dezonora. 2. (Înv.) A aplica (cu fierul roșu) stigmatul pe corpul sclavilor sau al delincvenților. – Din fr. stigmatiser. DOOM
stigmatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stigmatizeáză
stigmatizare
STIGMATIZÁRE, stigmatizări, s. f. Acțiunea de a stigmatiza; înfierare. – V. stigmatiza. DOOM
stigmatizáre s. f., g.-d. art. stigmatizắrii; pl. stigmatizắri
stigmatizarea
STIGMATIZÁRE, stigmatizări, s. f. Acțiunea de a stigmatiza; înfierare. – V. stigmatiza. DOOM
stigmatizáre s. f., g.-d. art. stigmatizắrii; pl. stigmatizắri
stigmatizară
STIGMATIZÁ, stigmatizez, vb. I. Tranz. 1. A arunca asupra cuiva sau a ceva disprețul public, a condamna cu toată severitatea; a înfiera, a dezonora. 2. (Înv.) A aplica (cu fierul roșu) stigmatul pe corpul sclavilor sau al delincvenților. – Din fr. stigmatiser. DOOM
stigmatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stigmatizeáză
stigmatizarăm
STIGMATIZÁ, stigmatizez, vb. I. Tranz. 1. A arunca asupra cuiva sau a ceva disprețul public, a condamna cu toată severitatea; a înfiera, a dezonora. 2. (Înv.) A aplica (cu fierul roșu) stigmatul pe corpul sclavilor sau al delincvenților. – Din fr. stigmatiser. DOOM
stigmatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stigmatizeáză
stigmatizarăți
STIGMATIZÁ, stigmatizez, vb. I. Tranz. 1. A arunca asupra cuiva sau a ceva disprețul public, a condamna cu toată severitatea; a înfiera, a dezonora. 2. (Înv.) A aplica (cu fierul roșu) stigmatul pe corpul sclavilor sau al delincvenților. – Din fr. stigmatiser. DOOM
stigmatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stigmatizeáză
stigmatizase
STIGMATIZÁ, stigmatizez, vb. I. Tranz. 1. A arunca asupra cuiva sau a ceva disprețul public, a condamna cu toată severitatea; a înfiera, a dezonora. 2. (Înv.) A aplica (cu fierul roșu) stigmatul pe corpul sclavilor sau al delincvenților. – Din fr. stigmatiser. DOOM
stigmatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stigmatizeáză
stigmatizasem
STIGMATIZÁ, stigmatizez, vb. I. Tranz. 1. A arunca asupra cuiva sau a ceva disprețul public, a condamna cu toată severitatea; a înfiera, a dezonora. 2. (Înv.) A aplica (cu fierul roșu) stigmatul pe corpul sclavilor sau al delincvenților. – Din fr. stigmatiser. DOOM
stigmatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stigmatizeáză
stigmatizaseră
STIGMATIZÁ, stigmatizez, vb. I. Tranz. 1. A arunca asupra cuiva sau a ceva disprețul public, a condamna cu toată severitatea; a înfiera, a dezonora. 2. (Înv.) A aplica (cu fierul roșu) stigmatul pe corpul sclavilor sau al delincvenților. – Din fr. stigmatiser. DOOM
stigmatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stigmatizeáză
stigmatizaserăm
STIGMATIZÁ, stigmatizez, vb. I. Tranz. 1. A arunca asupra cuiva sau a ceva disprețul public, a condamna cu toată severitatea; a înfiera, a dezonora. 2. (Înv.) A aplica (cu fierul roșu) stigmatul pe corpul sclavilor sau al delincvenților. – Din fr. stigmatiser. DOOM
stigmatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stigmatizeáză
stigmatizaserăți
STIGMATIZÁ, stigmatizez, vb. I. Tranz. 1. A arunca asupra cuiva sau a ceva disprețul public, a condamna cu toată severitatea; a înfiera, a dezonora. 2. (Înv.) A aplica (cu fierul roșu) stigmatul pe corpul sclavilor sau al delincvenților. – Din fr. stigmatiser. DOOM
stigmatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stigmatizeáză
stigmatizaseși
STIGMATIZÁ, stigmatizez, vb. I. Tranz. 1. A arunca asupra cuiva sau a ceva disprețul public, a condamna cu toată severitatea; a înfiera, a dezonora. 2. (Înv.) A aplica (cu fierul roșu) stigmatul pe corpul sclavilor sau al delincvenților. – Din fr. stigmatiser. DOOM
stigmatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stigmatizeáză
stigmatizaseți
STIGMATIZÁ, stigmatizez, vb. I. Tranz. 1. A arunca asupra cuiva sau a ceva disprețul public, a condamna cu toată severitatea; a înfiera, a dezonora. 2. (Înv.) A aplica (cu fierul roșu) stigmatul pe corpul sclavilor sau al delincvenților. – Din fr. stigmatiser. DOOM
stigmatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stigmatizeáză
stigmatizat
STIGMATIZÁ, stigmatizez, vb. I. Tranz. 1. A arunca asupra cuiva sau a ceva disprețul public, a condamna cu toată severitatea; a înfiera, a dezonora. 2. (Înv.) A aplica (cu fierul roșu) stigmatul pe corpul sclavilor sau al delincvenților. – Din fr. stigmatiser. DOOM
stigmatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stigmatizeáză
stigmatizat
STIGMATIZÁT, -Ă, stigmatizați, -te, adj. 1. Defăimat, înfierat, dezonorat. 2. (Înv.; despre sclavi sau delincvenți) Care purta pe corp un stigmat (I). – V. stigmatiza.
stigmatizata
STIGMATIZÁT, -Ă, stigmatizați, -te, adj. 1. Defăimat, înfierat, dezonorat. 2. (Înv.; despre sclavi sau delincvenți) Care purta pe corp un stigmat (I). – V. stigmatiza.
stigmatizate
STIGMATIZÁT, -Ă, stigmatizați, -te, adj. 1. Defăimat, înfierat, dezonorat. 2. (Înv.; despre sclavi sau delincvenți) Care purta pe corp un stigmat (I). – V. stigmatiza.
stigmatizatei
STIGMATIZÁT, -Ă, stigmatizați, -te, adj. 1. Defăimat, înfierat, dezonorat. 2. (Înv.; despre sclavi sau delincvenți) Care purta pe corp un stigmat (I). – V. stigmatiza.
stigmatizatele
STIGMATIZÁT, -Ă, stigmatizați, -te, adj. 1. Defăimat, înfierat, dezonorat. 2. (Înv.; despre sclavi sau delincvenți) Care purta pe corp un stigmat (I). – V. stigmatiza.
stigmatizatelor
STIGMATIZÁT, -Ă, stigmatizați, -te, adj. 1. Defăimat, înfierat, dezonorat. 2. (Înv.; despre sclavi sau delincvenți) Care purta pe corp un stigmat (I). – V. stigmatiza.
stigmatizatul
STIGMATIZÁT, -Ă, stigmatizați, -te, adj. 1. Defăimat, înfierat, dezonorat. 2. (Înv.; despre sclavi sau delincvenți) Care purta pe corp un stigmat (I). – V. stigmatiza.
stigmatizatului
STIGMATIZÁT, -Ă, stigmatizați, -te, adj. 1. Defăimat, înfierat, dezonorat. 2. (Înv.; despre sclavi sau delincvenți) Care purta pe corp un stigmat (I). – V. stigmatiza.
stigmatizau
STIGMATIZÁ, stigmatizez, vb. I. Tranz. 1. A arunca asupra cuiva sau a ceva disprețul public, a condamna cu toată severitatea; a înfiera, a dezonora. 2. (Înv.) A aplica (cu fierul roșu) stigmatul pe corpul sclavilor sau al delincvenților. – Din fr. stigmatiser. DOOM
stigmatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stigmatizeáză
stigmatizași
STIGMATIZÁ, stigmatizez, vb. I. Tranz. 1. A arunca asupra cuiva sau a ceva disprețul public, a condamna cu toată severitatea; a înfiera, a dezonora. 2. (Înv.) A aplica (cu fierul roșu) stigmatul pe corpul sclavilor sau al delincvenților. – Din fr. stigmatiser. DOOM
stigmatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stigmatizeáză
stigmatizați
STIGMATIZÁ, stigmatizez, vb. I. Tranz. 1. A arunca asupra cuiva sau a ceva disprețul public, a condamna cu toată severitatea; a înfiera, a dezonora. 2. (Înv.) A aplica (cu fierul roșu) stigmatul pe corpul sclavilor sau al delincvenților. – Din fr. stigmatiser. DOOM
stigmatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stigmatizeáză
stigmatizați
STIGMATIZÁT, -Ă, stigmatizați, -te, adj. 1. Defăimat, înfierat, dezonorat. 2. (Înv.; despre sclavi sau delincvenți) Care purta pe corp un stigmat (I). – V. stigmatiza.
stigmatizații
STIGMATIZÁT, -Ă, stigmatizați, -te, adj. 1. Defăimat, înfierat, dezonorat. 2. (Înv.; despre sclavi sau delincvenți) Care purta pe corp un stigmat (I). – V. stigmatiza.
stigmatizaților
STIGMATIZÁT, -Ă, stigmatizați, -te, adj. 1. Defăimat, înfierat, dezonorat. 2. (Înv.; despre sclavi sau delincvenți) Care purta pe corp un stigmat (I). – V. stigmatiza.
stigmatizează
STIGMATIZÁ, stigmatizez, vb. I. Tranz. 1. A arunca asupra cuiva sau a ceva disprețul public, a condamna cu toată severitatea; a înfiera, a dezonora. 2. (Înv.) A aplica (cu fierul roșu) stigmatul pe corpul sclavilor sau al delincvenților. – Din fr. stigmatiser. DOOM
stigmatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stigmatizeáză
stigmatizez
STIGMATIZÁ, stigmatizez, vb. I. Tranz. 1. A arunca asupra cuiva sau a ceva disprețul public, a condamna cu toată severitatea; a înfiera, a dezonora. 2. (Înv.) A aplica (cu fierul roșu) stigmatul pe corpul sclavilor sau al delincvenților. – Din fr. stigmatiser. DOOM
stigmatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stigmatizeáză
stigmatizeze
STIGMATIZÁ, stigmatizez, vb. I. Tranz. 1. A arunca asupra cuiva sau a ceva disprețul public, a condamna cu toată severitatea; a înfiera, a dezonora. 2. (Înv.) A aplica (cu fierul roșu) stigmatul pe corpul sclavilor sau al delincvenților. – Din fr. stigmatiser. DOOM
stigmatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stigmatizeáză
stigmatizezi
STIGMATIZÁ, stigmatizez, vb. I. Tranz. 1. A arunca asupra cuiva sau a ceva disprețul public, a condamna cu toată severitatea; a înfiera, a dezonora. 2. (Înv.) A aplica (cu fierul roșu) stigmatul pe corpul sclavilor sau al delincvenților. – Din fr. stigmatiser. DOOM
stigmatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stigmatizeáză
stigmatizând
STIGMATIZÁ, stigmatizez, vb. I. Tranz. 1. A arunca asupra cuiva sau a ceva disprețul public, a condamna cu toată severitatea; a înfiera, a dezonora. 2. (Înv.) A aplica (cu fierul roșu) stigmatul pe corpul sclavilor sau al delincvenților. – Din fr. stigmatiser. DOOM
stigmatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stigmatizeáză
stigmatizînd
STIGMATIZÁ, stigmatizez, vb. I. Tranz. 1. A arunca asupra cuiva sau a ceva disprețul public, a condamna cu toată severitatea; a înfiera, a dezonora. 2. (Înv.) A aplica (cu fierul roșu) stigmatul pe corpul sclavilor sau al delincvenților. – Din fr. stigmatiser. DOOM
stigmatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stigmatizeáză
stigmatizări
STIGMATIZÁRE, stigmatizări, s. f. Acțiunea de a stigmatiza; înfierare. – V. stigmatiza. DOOM
stigmatizáre s. f., g.-d. art. stigmatizắrii; pl. stigmatizắri
stigmatizării
STIGMATIZÁRE, stigmatizări, s. f. Acțiunea de a stigmatiza; înfierare. – V. stigmatiza. DOOM
stigmatizáre s. f., g.-d. art. stigmatizắrii; pl. stigmatizắri
stigmatizările
STIGMATIZÁRE, stigmatizări, s. f. Acțiunea de a stigmatiza; înfierare. – V. stigmatiza. DOOM
stigmatizáre s. f., g.-d. art. stigmatizắrii; pl. stigmatizắri
stigmatizărilor
STIGMATIZÁRE, stigmatizări, s. f. Acțiunea de a stigmatiza; înfierare. – V. stigmatiza. DOOM
stigmatizáre s. f., g.-d. art. stigmatizắrii; pl. stigmatizắri
stigmatul
STIGMÁT, stigmate, s. n. 1. Urmă lăsată de ceva; spec. urmă rușinoasă, semn dezonorant. ♦ Spec. (Înv.) Marcă, ștampilă, semn care se aplica (cu ajutorul unui fier roșu) pe corpul sclavilor sau al delincvenților. ♦ (Rar) Pată de murdărie. 2. (La pl.) Semne ale suferinței fizice, corespunzătoare rănilor lui Hristos răstignit, apărute în urma extazului la unii sfinți și credincioși. 3. (Bot.) Partea superioară a pistilului, pe care se prinde și încolțește polenul. 4. Fiecare dintre cele două deschizături ale traheilor, așezate pe părțile laterale ale corpului unor insecte, miriapode etc. – Din fr. stigmate, lat. stigma, -atis. DOOM
stigmát s. n., pl. stigmáte
stigmatului
STIGMÁT, stigmate, s. n. 1. Urmă lăsată de ceva; spec. urmă rușinoasă, semn dezonorant. ♦ Spec. (Înv.) Marcă, ștampilă, semn care se aplica (cu ajutorul unui fier roșu) pe corpul sclavilor sau al delincvenților. ♦ (Rar) Pată de murdărie. 2. (La pl.) Semne ale suferinței fizice, corespunzătoare rănilor lui Hristos răstignit, apărute în urma extazului la unii sfinți și credincioși. 3. (Bot.) Partea superioară a pistilului, pe care se prinde și încolțește polenul. 4. Fiecare dintre cele două deschizături ale traheilor, așezate pe părțile laterale ale corpului unor insecte, miriapode etc. – Din fr. stigmate, lat. stigma, -atis. DOOM
stigmát s. n., pl. stigmáte
stigmaturi
STIGMÁT, stigmate, s. n. 1. Urmă lăsată de ceva; spec. urmă rușinoasă, semn dezonorant. ♦ Spec. (Înv.) Marcă, ștampilă, semn care se aplica (cu ajutorul unui fier roșu) pe corpul sclavilor sau al delincvenților. ♦ (Rar) Pată de murdărie. 2. (La pl.) Semne ale suferinței fizice, corespunzătoare rănilor lui Hristos răstignit, apărute în urma extazului la unii sfinți și credincioși. 3. (Bot.) Partea superioară a pistilului, pe care se prinde și încolțește polenul. 4. Fiecare dintre cele două deschizături ale traheilor, așezate pe părțile laterale ale corpului unor insecte, miriapode etc. – Din fr. stigmate, lat. stigma, -atis. DOOM
stigmát s. n., pl. stigmáte
stigmaturile
STIGMÁT, stigmate, s. n. 1. Urmă lăsată de ceva; spec. urmă rușinoasă, semn dezonorant. ♦ Spec. (Înv.) Marcă, ștampilă, semn care se aplica (cu ajutorul unui fier roșu) pe corpul sclavilor sau al delincvenților. ♦ (Rar) Pată de murdărie. 2. (La pl.) Semne ale suferinței fizice, corespunzătoare rănilor lui Hristos răstignit, apărute în urma extazului la unii sfinți și credincioși. 3. (Bot.) Partea superioară a pistilului, pe care se prinde și încolțește polenul. 4. Fiecare dintre cele două deschizături ale traheilor, așezate pe părțile laterale ale corpului unor insecte, miriapode etc. – Din fr. stigmate, lat. stigma, -atis. DOOM
stigmát s. n., pl. stigmáte
stigmaturilor
STIGMÁT, stigmate, s. n. 1. Urmă lăsată de ceva; spec. urmă rușinoasă, semn dezonorant. ♦ Spec. (Înv.) Marcă, ștampilă, semn care se aplica (cu ajutorul unui fier roșu) pe corpul sclavilor sau al delincvenților. ♦ (Rar) Pată de murdărie. 2. (La pl.) Semne ale suferinței fizice, corespunzătoare rănilor lui Hristos răstignit, apărute în urma extazului la unii sfinți și credincioși. 3. (Bot.) Partea superioară a pistilului, pe care se prinde și încolțește polenul. 4. Fiecare dintre cele două deschizături ale traheilor, așezate pe părțile laterale ale corpului unor insecte, miriapode etc. – Din fr. stigmate, lat. stigma, -atis. DOOM
stigmát s. n., pl. stigmáte
stigmată
STIGMÁT, stigmate, s. n. 1. Urmă lăsată de ceva; spec. urmă rușinoasă, semn dezonorant. ♦ Spec. (Înv.) Marcă, ștampilă, semn care se aplica (cu ajutorul unui fier roșu) pe corpul sclavilor sau al delincvenților. ♦ (Rar) Pată de murdărie. 2. (La pl.) Semne ale suferinței fizice, corespunzătoare rănilor lui Hristos răstignit, apărute în urma extazului la unii sfinți și credincioși. 3. (Bot.) Partea superioară a pistilului, pe care se prinde și încolțește polenul. 4. Fiecare dintre cele două deschizături ale traheilor, așezate pe părțile laterale ale corpului unor insecte, miriapode etc. – Din fr. stigmate, lat. stigma, -atis. DOOM
stigmát s. n., pl. stigmáte
stigme
STÍGMĂ, stigme, s. f. (Biol.) Organit fotosensibil al flagelatelor, în formă de pată roșie lângă corpusculul bazal, care servește la orientarea animalului spre lumina cea mai potrivită. – Din lat., fr. stigma.
stigmei
STÍGMĂ, stigme, s. f. (Biol.) Organit fotosensibil al flagelatelor, în formă de pată roșie lângă corpusculul bazal, care servește la orientarea animalului spre lumina cea mai potrivită. – Din lat., fr. stigma.
stigmele
STÍGMĂ, stigme, s. f. (Biol.) Organit fotosensibil al flagelatelor, în formă de pată roșie lângă corpusculul bazal, care servește la orientarea animalului spre lumina cea mai potrivită. – Din lat., fr. stigma.
stigmelor
STÍGMĂ, stigme, s. f. (Biol.) Organit fotosensibil al flagelatelor, în formă de pată roșie lângă corpusculul bazal, care servește la orientarea animalului spre lumina cea mai potrivită. – Din lat., fr. stigma.
stigmonim
STIGMONÍM s.n. Nume de autor înlocuit prin puncte de suspensie. [< fr. stigmonyme, cf. gr. stigma – punct, onoma – nume].
stigmonime
STIGMONÍM s.n. Nume de autor înlocuit prin puncte de suspensie. [< fr. stigmonyme, cf. gr. stigma – punct, onoma – nume].
stigmonimele
STIGMONÍM s.n. Nume de autor înlocuit prin puncte de suspensie. [< fr. stigmonyme, cf. gr. stigma – punct, onoma – nume].
stigmonimelor
STIGMONÍM s.n. Nume de autor înlocuit prin puncte de suspensie. [< fr. stigmonyme, cf. gr. stigma – punct, onoma – nume].
stigmonimul
STIGMONÍM s.n. Nume de autor înlocuit prin puncte de suspensie. [< fr. stigmonyme, cf. gr. stigma – punct, onoma – nume].
stigmonimului
STIGMONÍM s.n. Nume de autor înlocuit prin puncte de suspensie. [< fr. stigmonyme, cf. gr. stigma – punct, onoma – nume].
stih
STIH, stihuri, s. n. 1. (Înv., pop. și poetic) Vers; p. ext. (la pl.) poezie. 2. Verset din psalmi sau dintr-o cântare bisericească. – Din sl. stihŭ. DOOM
stih (înv., pop.) s. n., pl. stíhuri
stihar
STIHÁR1, stihare, s. n. Veșmânt lung și larg pe care îl poartă preoții ortodocși în timpul serviciului religios. – Din ngr. stihárion.
stihar
STIHÁR2, stihari, s. m. (Rar) Poet, versificator. – Stih + suf. -ar. DOOM
stihár2 (obiect) s. n., pl. stiháre
stihare
STIHÁR1, stihare, s. n. Veșmânt lung și larg pe care îl poartă preoții ortodocși în timpul serviciului religios. – Din ngr. stihárion.
stiharele
STIHÁR1, stihare, s. n. Veșmânt lung și larg pe care îl poartă preoții ortodocși în timpul serviciului religios. – Din ngr. stihárion.
stiharelor
STIHÁR1, stihare, s. n. Veșmânt lung și larg pe care îl poartă preoții ortodocși în timpul serviciului religios. – Din ngr. stihárion.
stihari
STIHÁR2, stihari, s. m. (Rar) Poet, versificator. – Stih + suf. -ar. DOOM
stihár2 (obiect) s. n., pl. stiháre
stiharii
STIHÁR2, stihari, s. m. (Rar) Poet, versificator. – Stih + suf. -ar. DOOM
stihár2 (obiect) s. n., pl. stiháre
stiharilor
STIHÁR2, stihari, s. m. (Rar) Poet, versificator. – Stih + suf. -ar. DOOM
stihár2 (obiect) s. n., pl. stiháre
stiharul
STIHÁR1, stihare, s. n. Veșmânt lung și larg pe care îl poartă preoții ortodocși în timpul serviciului religios. – Din ngr. stihárion.
stiharul
STIHÁR2, stihari, s. m. (Rar) Poet, versificator. – Stih + suf. -ar. DOOM
stihár2 (obiect) s. n., pl. stiháre
stiharului
STIHÁR1, stihare, s. n. Veșmânt lung și larg pe care îl poartă preoții ortodocși în timpul serviciului religios. – Din ngr. stihárion.
stiharului
STIHÁR2, stihari, s. m. (Rar) Poet, versificator. – Stih + suf. -ar. DOOM
stihár2 (obiect) s. n., pl. stiháre
stihia
STIHÍE, stihii, s. f. 1. Fenomen al naturii care se manifestă cu o forță irezistibilă, distrugătoare. ♦ Fiecare dintre cele patru elemente (foc, apă, aer, pământ) despre care se credea în Antichitate că stau la baza fenomenelor și corpurilor din natură. 2. (În superstiții) Duh rău personificând o forță oarbă a naturii. ♦ Fig. Himeră, nălucă. 3. (Poetic) Pustietate, singurătate, sălbăticie. – Din sl. stihija. DOOM
stihíe s. f., art. stihía, g.-d. art. stihíei; pl. stihíi, art. stihíile
stihie
STIHÍE, stihii, s. f. 1. Fenomen al naturii care se manifestă cu o forță irezistibilă, distrugătoare. ♦ Fiecare dintre cele patru elemente (foc, apă, aer, pământ) despre care se credea în Antichitate că stau la baza fenomenelor și corpurilor din natură. 2. (În superstiții) Duh rău personificând o forță oarbă a naturii. ♦ Fig. Himeră, nălucă. 3. (Poetic) Pustietate, singurătate, sălbăticie. – Din sl. stihija. DOOM
stihíe s. f., art. stihía, g.-d. art. stihíei; pl. stihíi, art. stihíile
stihiei
STIHÍE, stihii, s. f. 1. Fenomen al naturii care se manifestă cu o forță irezistibilă, distrugătoare. ♦ Fiecare dintre cele patru elemente (foc, apă, aer, pământ) despre care se credea în Antichitate că stau la baza fenomenelor și corpurilor din natură. 2. (În superstiții) Duh rău personificând o forță oarbă a naturii. ♦ Fig. Himeră, nălucă. 3. (Poetic) Pustietate, singurătate, sălbăticie. – Din sl. stihija. DOOM
stihíe s. f., art. stihía, g.-d. art. stihíei; pl. stihíi, art. stihíile
stihii
STIHÍE, stihii, s. f. 1. Fenomen al naturii care se manifestă cu o forță irezistibilă, distrugătoare. ♦ Fiecare dintre cele patru elemente (foc, apă, aer, pământ) despre care se credea în Antichitate că stau la baza fenomenelor și corpurilor din natură. 2. (În superstiții) Duh rău personificând o forță oarbă a naturii. ♦ Fig. Himeră, nălucă. 3. (Poetic) Pustietate, singurătate, sălbăticie. – Din sl. stihija. DOOM
stihíe s. f., art. stihía, g.-d. art. stihíei; pl. stihíi, art. stihíile
stihiile
STIHÍE, stihii, s. f. 1. Fenomen al naturii care se manifestă cu o forță irezistibilă, distrugătoare. ♦ Fiecare dintre cele patru elemente (foc, apă, aer, pământ) despre care se credea în Antichitate că stau la baza fenomenelor și corpurilor din natură. 2. (În superstiții) Duh rău personificând o forță oarbă a naturii. ♦ Fig. Himeră, nălucă. 3. (Poetic) Pustietate, singurătate, sălbăticie. – Din sl. stihija. DOOM
stihíe s. f., art. stihía, g.-d. art. stihíei; pl. stihíi, art. stihíile
stihiilor
STIHÍE, stihii, s. f. 1. Fenomen al naturii care se manifestă cu o forță irezistibilă, distrugătoare. ♦ Fiecare dintre cele patru elemente (foc, apă, aer, pământ) despre care se credea în Antichitate că stau la baza fenomenelor și corpurilor din natură. 2. (În superstiții) Duh rău personificând o forță oarbă a naturii. ♦ Fig. Himeră, nălucă. 3. (Poetic) Pustietate, singurătate, sălbăticie. – Din sl. stihija. DOOM
stihíe s. f., art. stihía, g.-d. art. stihíei; pl. stihíi, art. stihíile
stihira
STIHÍRĂ, stihiri, s. f. Imn bisericesc ortodox cântat în cadrul slujbei de dimineață. – Din sl. stihirŭ, -ra. DOOM
stihíră s. f., g.-d. art. stihírii; pl. stihíri
stihire
STIHÍRE s. f. v. stihiră.
stihiri
STIHÍRĂ, stihiri, s. f. Imn bisericesc ortodox cântat în cadrul slujbei de dimineață. – Din sl. stihirŭ, -ra. DOOM
stihíră s. f., g.-d. art. stihírii; pl. stihíri
stihirii
STIHÍRĂ, stihiri, s. f. Imn bisericesc ortodox cântat în cadrul slujbei de dimineață. – Din sl. stihirŭ, -ra. DOOM
stihíră s. f., g.-d. art. stihírii; pl. stihíri
stihirile
STIHÍRĂ, stihiri, s. f. Imn bisericesc ortodox cântat în cadrul slujbei de dimineață. – Din sl. stihirŭ, -ra. DOOM
stihíră s. f., g.-d. art. stihírii; pl. stihíri
stihirilor
STIHÍRĂ, stihiri, s. f. Imn bisericesc ortodox cântat în cadrul slujbei de dimineață. – Din sl. stihirŭ, -ra. DOOM
stihíră s. f., g.-d. art. stihírii; pl. stihíri
stihni
STIHNÍ, stihnésc, vb. IV. Tranz. (Bucov.) A împiedica. (cf. zăticni < sl. zatŭknati)
stihnire
STIHNÍ, stihnésc, vb. IV. Tranz. (Bucov.) A împiedica. (cf. zăticni < sl. zatŭknati)
stihnit
STIHNÍ, stihnésc, vb. IV. Tranz. (Bucov.) A împiedica. (cf. zăticni < sl. zatŭknati)
stihoavna
STIHOÁVNĂ, stihoavne, s. f. Cântare bisericească ortodoxă în versuri, care se cântă la sfârșitul slujbei de vecernie. – Din sl. stihovĭna. DOOM
stihoávnă s. f., g.-d. art. stihoávnei; pl. stihoávne
stihoavne
STIHOÁVNĂ, stihoavne, s. f. Cântare bisericească ortodoxă în versuri, care se cântă la sfârșitul slujbei de vecernie. – Din sl. stihovĭna. DOOM
stihoávnă s. f., g.-d. art. stihoávnei; pl. stihoávne
stihoavnei
STIHOÁVNĂ, stihoavne, s. f. Cântare bisericească ortodoxă în versuri, care se cântă la sfârșitul slujbei de vecernie. – Din sl. stihovĭna. DOOM
stihoávnă s. f., g.-d. art. stihoávnei; pl. stihoávne
stihoavnele
STIHOÁVNĂ, stihoavne, s. f. Cântare bisericească ortodoxă în versuri, care se cântă la sfârșitul slujbei de vecernie. – Din sl. stihovĭna. DOOM
stihoávnă s. f., g.-d. art. stihoávnei; pl. stihoávne
stihoavnelor
STIHOÁVNĂ, stihoavne, s. f. Cântare bisericească ortodoxă în versuri, care se cântă la sfârșitul slujbei de vecernie. – Din sl. stihovĭna. DOOM
stihoávnă s. f., g.-d. art. stihoávnei; pl. stihoávne
stihui
STIHUÍ, stihuiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv., rar) A face, a compune versuri; a versifica. – Stih + suf. -ui. DOOM
stihuí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stihuiésc, imperf. 3 sg. stihuiá; conj. prez. 3 să stihuiáscă
stihuia
STIHUÍ, stihuiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv., rar) A face, a compune versuri; a versifica. – Stih + suf. -ui. DOOM
stihuí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stihuiésc, imperf. 3 sg. stihuiá; conj. prez. 3 să stihuiáscă
stihuiai
STIHUÍ, stihuiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv., rar) A face, a compune versuri; a versifica. – Stih + suf. -ui. DOOM
stihuí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stihuiésc, imperf. 3 sg. stihuiá; conj. prez. 3 să stihuiáscă
stihuiam
STIHUÍ, stihuiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv., rar) A face, a compune versuri; a versifica. – Stih + suf. -ui. DOOM
stihuí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stihuiésc, imperf. 3 sg. stihuiá; conj. prez. 3 să stihuiáscă
stihuiască
STIHUÍ, stihuiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv., rar) A face, a compune versuri; a versifica. – Stih + suf. -ui. DOOM
stihuí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stihuiésc, imperf. 3 sg. stihuiá; conj. prez. 3 să stihuiáscă
stihuiau
STIHUÍ, stihuiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv., rar) A face, a compune versuri; a versifica. – Stih + suf. -ui. DOOM
stihuí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stihuiésc, imperf. 3 sg. stihuiá; conj. prez. 3 să stihuiáscă
stihuiați
STIHUÍ, stihuiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv., rar) A face, a compune versuri; a versifica. – Stih + suf. -ui. DOOM
stihuí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stihuiésc, imperf. 3 sg. stihuiá; conj. prez. 3 să stihuiáscă
stihuiesc
STIHUÍ, stihuiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv., rar) A face, a compune versuri; a versifica. – Stih + suf. -ui. DOOM
stihuí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stihuiésc, imperf. 3 sg. stihuiá; conj. prez. 3 să stihuiáscă
stihuiește
STIHUÍ, stihuiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv., rar) A face, a compune versuri; a versifica. – Stih + suf. -ui. DOOM
stihuí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stihuiésc, imperf. 3 sg. stihuiá; conj. prez. 3 să stihuiáscă
stihuiești
STIHUÍ, stihuiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv., rar) A face, a compune versuri; a versifica. – Stih + suf. -ui. DOOM
stihuí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stihuiésc, imperf. 3 sg. stihuiá; conj. prez. 3 să stihuiáscă
stihuii
STIHUÍ, stihuiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv., rar) A face, a compune versuri; a versifica. – Stih + suf. -ui. DOOM
stihuí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stihuiésc, imperf. 3 sg. stihuiá; conj. prez. 3 să stihuiáscă
stihuim
STIHUÍ, stihuiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv., rar) A face, a compune versuri; a versifica. – Stih + suf. -ui. DOOM
stihuí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stihuiésc, imperf. 3 sg. stihuiá; conj. prez. 3 să stihuiáscă
stihuind
STIHUÍ, stihuiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv., rar) A face, a compune versuri; a versifica. – Stih + suf. -ui. DOOM
stihuí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stihuiésc, imperf. 3 sg. stihuiá; conj. prez. 3 să stihuiáscă
stihuire
STIHUÍ, stihuiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv., rar) A face, a compune versuri; a versifica. – Stih + suf. -ui. DOOM
stihuí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stihuiésc, imperf. 3 sg. stihuiá; conj. prez. 3 să stihuiáscă
stihuire
STIHUÍRE, stihuiri, s. f. (Înv.; rar) Faptul de a stihui; versificație; poezie. – V. stihui. DOOM
stihuíre (înv., rar) s. f., g.-d. art. stihuírii; pl. stihuíri
stihuirea
STIHUÍRE, stihuiri, s. f. (Înv.; rar) Faptul de a stihui; versificație; poezie. – V. stihui. DOOM
stihuíre (înv., rar) s. f., g.-d. art. stihuírii; pl. stihuíri
stihuiri
STIHUÍRE, stihuiri, s. f. (Înv.; rar) Faptul de a stihui; versificație; poezie. – V. stihui. DOOM
stihuíre (înv., rar) s. f., g.-d. art. stihuírii; pl. stihuíri
stihuirii
STIHUÍRE, stihuiri, s. f. (Înv.; rar) Faptul de a stihui; versificație; poezie. – V. stihui. DOOM
stihuíre (înv., rar) s. f., g.-d. art. stihuírii; pl. stihuíri
stihuirile
STIHUÍRE, stihuiri, s. f. (Înv.; rar) Faptul de a stihui; versificație; poezie. – V. stihui. DOOM
stihuíre (înv., rar) s. f., g.-d. art. stihuírii; pl. stihuíri
stihuirilor
STIHUÍRE, stihuiri, s. f. (Înv.; rar) Faptul de a stihui; versificație; poezie. – V. stihui. DOOM
stihuíre (înv., rar) s. f., g.-d. art. stihuírii; pl. stihuíri
stihuiră
STIHUÍ, stihuiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv., rar) A face, a compune versuri; a versifica. – Stih + suf. -ui. DOOM
stihuí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stihuiésc, imperf. 3 sg. stihuiá; conj. prez. 3 să stihuiáscă
stihuirăm
STIHUÍ, stihuiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv., rar) A face, a compune versuri; a versifica. – Stih + suf. -ui. DOOM
stihuí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stihuiésc, imperf. 3 sg. stihuiá; conj. prez. 3 să stihuiáscă
stihuirăți
STIHUÍ, stihuiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv., rar) A face, a compune versuri; a versifica. – Stih + suf. -ui. DOOM
stihuí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stihuiésc, imperf. 3 sg. stihuiá; conj. prez. 3 să stihuiáscă
stihuise
STIHUÍ, stihuiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv., rar) A face, a compune versuri; a versifica. – Stih + suf. -ui. DOOM
stihuí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stihuiésc, imperf. 3 sg. stihuiá; conj. prez. 3 să stihuiáscă
stihuisem
STIHUÍ, stihuiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv., rar) A face, a compune versuri; a versifica. – Stih + suf. -ui. DOOM
stihuí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stihuiésc, imperf. 3 sg. stihuiá; conj. prez. 3 să stihuiáscă
stihuiseră
STIHUÍ, stihuiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv., rar) A face, a compune versuri; a versifica. – Stih + suf. -ui. DOOM
stihuí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stihuiésc, imperf. 3 sg. stihuiá; conj. prez. 3 să stihuiáscă
stihuiserăm
STIHUÍ, stihuiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv., rar) A face, a compune versuri; a versifica. – Stih + suf. -ui. DOOM
stihuí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stihuiésc, imperf. 3 sg. stihuiá; conj. prez. 3 să stihuiáscă
stihuiserăți
STIHUÍ, stihuiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv., rar) A face, a compune versuri; a versifica. – Stih + suf. -ui. DOOM
stihuí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stihuiésc, imperf. 3 sg. stihuiá; conj. prez. 3 să stihuiáscă
stihuiseși
STIHUÍ, stihuiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv., rar) A face, a compune versuri; a versifica. – Stih + suf. -ui. DOOM
stihuí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stihuiésc, imperf. 3 sg. stihuiá; conj. prez. 3 să stihuiáscă
stihuiseți
STIHUÍ, stihuiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv., rar) A face, a compune versuri; a versifica. – Stih + suf. -ui. DOOM
stihuí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stihuiésc, imperf. 3 sg. stihuiá; conj. prez. 3 să stihuiáscă
stihuit
STIHUÍ, stihuiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv., rar) A face, a compune versuri; a versifica. – Stih + suf. -ui. DOOM
stihuí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stihuiésc, imperf. 3 sg. stihuiá; conj. prez. 3 să stihuiáscă
stihuitor
STIHUITÓR, stihuitori, s. m. (Rar) Versificator, poet. [Pr.: -hu-i-] – Stihui + suf. -tor. DOOM
stihuitór (rar) (-hu-i-) s. m., pl. stihuitóri
stihuitori
STIHUITÓR, stihuitori, s. m. (Rar) Versificator, poet. [Pr.: -hu-i-] – Stihui + suf. -tor. DOOM
stihuitór (rar) (-hu-i-) s. m., pl. stihuitóri
stihuitorii
STIHUITÓR, stihuitori, s. m. (Rar) Versificator, poet. [Pr.: -hu-i-] – Stihui + suf. -tor. DOOM
stihuitór (rar) (-hu-i-) s. m., pl. stihuitóri
stihuitorilor
STIHUITÓR, stihuitori, s. m. (Rar) Versificator, poet. [Pr.: -hu-i-] – Stihui + suf. -tor. DOOM
stihuitór (rar) (-hu-i-) s. m., pl. stihuitóri
stihuitorul
STIHUITÓR, stihuitori, s. m. (Rar) Versificator, poet. [Pr.: -hu-i-] – Stihui + suf. -tor. DOOM
stihuitór (rar) (-hu-i-) s. m., pl. stihuitóri
stihuitorului
STIHUITÓR, stihuitori, s. m. (Rar) Versificator, poet. [Pr.: -hu-i-] – Stihui + suf. -tor. DOOM
stihuitór (rar) (-hu-i-) s. m., pl. stihuitóri
stihuiși
STIHUÍ, stihuiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv., rar) A face, a compune versuri; a versifica. – Stih + suf. -ui. DOOM
stihuí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stihuiésc, imperf. 3 sg. stihuiá; conj. prez. 3 să stihuiáscă
stihuiți
STIHUÍ, stihuiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv., rar) A face, a compune versuri; a versifica. – Stih + suf. -ui. DOOM
stihuí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stihuiésc, imperf. 3 sg. stihuiá; conj. prez. 3 să stihuiáscă
stihul
STIH, stihuri, s. n. 1. (Înv., pop. și poetic) Vers; p. ext. (la pl.) poezie. 2. Verset din psalmi sau dintr-o cântare bisericească. – Din sl. stihŭ. DOOM
stih (înv., pop.) s. n., pl. stíhuri
stihului
STIH, stihuri, s. n. 1. (Înv., pop. și poetic) Vers; p. ext. (la pl.) poezie. 2. Verset din psalmi sau dintr-o cântare bisericească. – Din sl. stihŭ. DOOM
stih (înv., pop.) s. n., pl. stíhuri
stihurel
STIHURÉL, stihurele, s. n. Diminutiv al lui stih; (1); versuri lipsite de valoare. Alții își torturează mintea pentru a da iluzia de simțire unor stihurele de ietac. IORGA, L. II 3.
stihuri
STIH, stihuri, s. n. 1. (Înv., pop. și poetic) Vers; p. ext. (la pl.) poezie. 2. Verset din psalmi sau dintr-o cântare bisericească. – Din sl. stihŭ. DOOM
stih (înv., pop.) s. n., pl. stíhuri
stihurile
STIH, stihuri, s. n. 1. (Înv., pop. și poetic) Vers; p. ext. (la pl.) poezie. 2. Verset din psalmi sau dintr-o cântare bisericească. – Din sl. stihŭ. DOOM
stih (înv., pop.) s. n., pl. stíhuri
stihurilor
STIH, stihuri, s. n. 1. (Înv., pop. și poetic) Vers; p. ext. (la pl.) poezie. 2. Verset din psalmi sau dintr-o cântare bisericească. – Din sl. stihŭ. DOOM
stih (înv., pop.) s. n., pl. stíhuri
stil
STIL, stiluri, s. n. I. 1. Mod specific de exprimare într-un anumit domeniu al activității omenești, pentru anumite scopuri ale comunicării; fel propriu de a se exprima al unei persoane; spec. totalitatea mijloacelor lingvistice pe care le folosește un scriitor pentru a obține anumite efecte de ordin artistic. ◊ Greșeală de stil = greșeală de exprimare constând fie dintr-o abatere de la regulile sintaxei, fie dintr-o întrebuințare improprie a termenilor. ♦ Talentul, arta de a exprima ideile și sentimentele într-o formă aleasă, personală. ♦ Limbaj. ♦ (Rar) Construcția caracteristică a frazei într-o limbă. 2. Totalitatea particularităților de manifestare specifice unui popor, unei colectivități sau unui individ. ◊ Loc. adj. De stil = executat după moda unei anumite epoci din trecut. ♦ Mod, fel de a fi, de a acționa, de a se comporta. ◊ Loc. adj. și adv. În stil mare = (conceput sau realizat) cu mijloace deosebit de mari, cu amploare. 3. Fiecare dintre cele două principale sisteme de calculare a timpului calendaristic, între care există o diferență de 13 zile. ◊ Stil nou = metodă de socotire a timpului calendaristic după calendarul gregorian. Stil vechi = metodă de socotire a timpului calendaristic după calendarul iulian. II. Condei de metal sau de os, ascuțit la un capăt și turtit la celălalt, cu care se scria în Antichitate pe tăblițele de ceară. III. (Bot.) Porțiune subțire și cilindrică a pistilului, care pornește de la ovar și se termină cu stigmatul. [Pl. și: (III) stile] – Din fr. style, lat. stilus. DOOM
stil s. n., pl. stíluri
stila
STILÁ, stilez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) forma, a (se) deprinde să se comporte conform regulilor de bună-creștere, specifice oamenilor civilizați, culți. – Din fr. styler. DOOM
stilá (a ~) vb., ind. prez. 3 stileáză
stilai
STILÁ, stilez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) forma, a (se) deprinde să se comporte conform regulilor de bună-creștere, specifice oamenilor civilizați, culți. – Din fr. styler. DOOM
stilá (a ~) vb., ind. prez. 3 stileáză
stilam
STILÁ, stilez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) forma, a (se) deprinde să se comporte conform regulilor de bună-creștere, specifice oamenilor civilizați, culți. – Din fr. styler. DOOM
stilá (a ~) vb., ind. prez. 3 stileáză
stilare
STILÁ, stilez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) forma, a (se) deprinde să se comporte conform regulilor de bună-creștere, specifice oamenilor civilizați, culți. – Din fr. styler. DOOM
stilá (a ~) vb., ind. prez. 3 stileáză
stilară
STILÁ, stilez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) forma, a (se) deprinde să se comporte conform regulilor de bună-creștere, specifice oamenilor civilizați, culți. – Din fr. styler. DOOM
stilá (a ~) vb., ind. prez. 3 stileáză
stilarăm
STILÁ, stilez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) forma, a (se) deprinde să se comporte conform regulilor de bună-creștere, specifice oamenilor civilizați, culți. – Din fr. styler. DOOM
stilá (a ~) vb., ind. prez. 3 stileáză
stilarăți
STILÁ, stilez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) forma, a (se) deprinde să se comporte conform regulilor de bună-creștere, specifice oamenilor civilizați, culți. – Din fr. styler. DOOM
stilá (a ~) vb., ind. prez. 3 stileáză
stilase
STILÁ, stilez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) forma, a (se) deprinde să se comporte conform regulilor de bună-creștere, specifice oamenilor civilizați, culți. – Din fr. styler. DOOM
stilá (a ~) vb., ind. prez. 3 stileáză
stilasem
STILÁ, stilez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) forma, a (se) deprinde să se comporte conform regulilor de bună-creștere, specifice oamenilor civilizați, culți. – Din fr. styler. DOOM
stilá (a ~) vb., ind. prez. 3 stileáză
stilaseră
STILÁ, stilez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) forma, a (se) deprinde să se comporte conform regulilor de bună-creștere, specifice oamenilor civilizați, culți. – Din fr. styler. DOOM
stilá (a ~) vb., ind. prez. 3 stileáză
stilaserăm
STILÁ, stilez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) forma, a (se) deprinde să se comporte conform regulilor de bună-creștere, specifice oamenilor civilizați, culți. – Din fr. styler. DOOM
stilá (a ~) vb., ind. prez. 3 stileáză
stilaserăți
STILÁ, stilez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) forma, a (se) deprinde să se comporte conform regulilor de bună-creștere, specifice oamenilor civilizați, culți. – Din fr. styler. DOOM
stilá (a ~) vb., ind. prez. 3 stileáză
stilaseși
STILÁ, stilez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) forma, a (se) deprinde să se comporte conform regulilor de bună-creștere, specifice oamenilor civilizați, culți. – Din fr. styler. DOOM
stilá (a ~) vb., ind. prez. 3 stileáză
stilaseți
STILÁ, stilez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) forma, a (se) deprinde să se comporte conform regulilor de bună-creștere, specifice oamenilor civilizați, culți. – Din fr. styler. DOOM
stilá (a ~) vb., ind. prez. 3 stileáză
stilat
STILÁ, stilez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) forma, a (se) deprinde să se comporte conform regulilor de bună-creștere, specifice oamenilor civilizați, culți. – Din fr. styler. DOOM
stilá (a ~) vb., ind. prez. 3 stileáză
stilat
STILÁT, -Ă, stilați, -te, adj. (Despre oameni) Care are o comportare, o ținută aleasă, civilizată; manierat; (despre oameni de serviciu) format, instruit pentru un serviciu pretențios. – V. stila. Cf. fr. stylé.
stilata
STILÁT, -Ă, stilați, -te, adj. (Despre oameni) Care are o comportare, o ținută aleasă, civilizată; manierat; (despre oameni de serviciu) format, instruit pentru un serviciu pretențios. – V. stila. Cf. fr. stylé.
stilate
STILÁT, -Ă, stilați, -te, adj. (Despre oameni) Care are o comportare, o ținută aleasă, civilizată; manierat; (despre oameni de serviciu) format, instruit pentru un serviciu pretențios. – V. stila. Cf. fr. stylé.
stilatei
STILÁT, -Ă, stilați, -te, adj. (Despre oameni) Care are o comportare, o ținută aleasă, civilizată; manierat; (despre oameni de serviciu) format, instruit pentru un serviciu pretențios. – V. stila. Cf. fr. stylé.
stilatele
STILÁT, -Ă, stilați, -te, adj. (Despre oameni) Care are o comportare, o ținută aleasă, civilizată; manierat; (despre oameni de serviciu) format, instruit pentru un serviciu pretențios. – V. stila. Cf. fr. stylé.
stilatelor
STILÁT, -Ă, stilați, -te, adj. (Despre oameni) Care are o comportare, o ținută aleasă, civilizată; manierat; (despre oameni de serviciu) format, instruit pentru un serviciu pretențios. – V. stila. Cf. fr. stylé.
stilatul
STILÁT, -Ă, stilați, -te, adj. (Despre oameni) Care are o comportare, o ținută aleasă, civilizată; manierat; (despre oameni de serviciu) format, instruit pentru un serviciu pretențios. – V. stila. Cf. fr. stylé.
stilatului
STILÁT, -Ă, stilați, -te, adj. (Despre oameni) Care are o comportare, o ținută aleasă, civilizată; manierat; (despre oameni de serviciu) format, instruit pentru un serviciu pretențios. – V. stila. Cf. fr. stylé.
stilau
STILÁ, stilez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) forma, a (se) deprinde să se comporte conform regulilor de bună-creștere, specifice oamenilor civilizați, culți. – Din fr. styler. DOOM
stilá (a ~) vb., ind. prez. 3 stileáză
stilași
STILÁ, stilez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) forma, a (se) deprinde să se comporte conform regulilor de bună-creștere, specifice oamenilor civilizați, culți. – Din fr. styler. DOOM
stilá (a ~) vb., ind. prez. 3 stileáză
stilați
STILÁ, stilez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) forma, a (se) deprinde să se comporte conform regulilor de bună-creștere, specifice oamenilor civilizați, culți. – Din fr. styler. DOOM
stilá (a ~) vb., ind. prez. 3 stileáză
stilați
STILÁT, -Ă, stilați, -te, adj. (Despre oameni) Care are o comportare, o ținută aleasă, civilizată; manierat; (despre oameni de serviciu) format, instruit pentru un serviciu pretențios. – V. stila. Cf. fr. stylé.
stilația
STILÁȚIE s.f. Scurgere a unui lichid picătură cu picătură; picurare. [Gen. -iei. / < fr. stillation, lat. stillatio].
stilație
STILÁȚIE s.f. Scurgere a unui lichid picătură cu picătură; picurare. [Gen. -iei. / < fr. stillation, lat. stillatio].
stilației
STILÁȚIE s.f. Scurgere a unui lichid picătură cu picătură; picurare. [Gen. -iei. / < fr. stillation, lat. stillatio].
stilații
STILÁT, -Ă, stilați, -te, adj. (Despre oameni) Care are o comportare, o ținută aleasă, civilizată; manierat; (despre oameni de serviciu) format, instruit pentru un serviciu pretențios. – V. stila. Cf. fr. stylé.
stilații
STILÁȚIE s.f. Scurgere a unui lichid picătură cu picătură; picurare. [Gen. -iei. / < fr. stillation, lat. stillatio].
stilațiile
STILÁȚIE s.f. Scurgere a unui lichid picătură cu picătură; picurare. [Gen. -iei. / < fr. stillation, lat. stillatio].
stilațiilor
STILÁȚIE s.f. Scurgere a unui lichid picătură cu picătură; picurare. [Gen. -iei. / < fr. stillation, lat. stillatio].
stilaților
STILÁT, -Ă, stilați, -te, adj. (Despre oameni) Care are o comportare, o ținută aleasă, civilizată; manierat; (despre oameni de serviciu) format, instruit pentru un serviciu pretențios. – V. stila. Cf. fr. stylé.
stilb
STILB, stilbi, s. m. (Fiz.) Unitate (tolerată) de măsură a strălucirii. – Din engl. stilb.
stilbi
STILB, stilbi, s. m. (Fiz.) Unitate (tolerată) de măsură a strălucirii. – Din engl. stilb.
stilbii
STILB, stilbi, s. m. (Fiz.) Unitate (tolerată) de măsură a strălucirii. – Din engl. stilb.
stilbilor
STILB, stilbi, s. m. (Fiz.) Unitate (tolerată) de măsură a strălucirii. – Din engl. stilb.
stilbmetru
STILBMÉTRU s.n. Luminanțmetru. [Cf. germ. Stilbmeter, fr. stilbmètre].
stilbul
STILB, stilbi, s. m. (Fiz.) Unitate (tolerată) de măsură a strălucirii. – Din engl. stilb.
stilbului
STILB, stilbi, s. m. (Fiz.) Unitate (tolerată) de măsură a strălucirii. – Din engl. stilb.
stilează
STILÁ, stilez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) forma, a (se) deprinde să se comporte conform regulilor de bună-creștere, specifice oamenilor civilizați, culți. – Din fr. styler. DOOM
stilá (a ~) vb., ind. prez. 3 stileáză
stilem
STILÉM s.n. (Lingv.) Element stilistic considerat ca unitate funcțională. ♦ Frază, construcție, procedeu stilistic tipic pentru un autor, o școală sau o epocă. [Pl. -me. / cf. it. stilema].
stileme
STILÉM s.n. (Lingv.) Element stilistic considerat ca unitate funcțională. ♦ Frază, construcție, procedeu stilistic tipic pentru un autor, o școală sau o epocă. [Pl. -me. / cf. it. stilema].
stilemele
STILÉM s.n. (Lingv.) Element stilistic considerat ca unitate funcțională. ♦ Frază, construcție, procedeu stilistic tipic pentru un autor, o școală sau o epocă. [Pl. -me. / cf. it. stilema].
stilemelor
STILÉM s.n. (Lingv.) Element stilistic considerat ca unitate funcțională. ♦ Frază, construcție, procedeu stilistic tipic pentru un autor, o școală sau o epocă. [Pl. -me. / cf. it. stilema].
stilemul
STILÉM s.n. (Lingv.) Element stilistic considerat ca unitate funcțională. ♦ Frază, construcție, procedeu stilistic tipic pentru un autor, o școală sau o epocă. [Pl. -me. / cf. it. stilema].
stilemului
STILÉM s.n. (Lingv.) Element stilistic considerat ca unitate funcțională. ♦ Frază, construcție, procedeu stilistic tipic pentru un autor, o școală sau o epocă. [Pl. -me. / cf. it. stilema].
stilet
STILÉT, stilete, s. n. 1. Pumnal mic cu lama triunghiulară foarte fină și cu vârf ascuțit. 2. Mic cilindru de metal, fin și subțire, cu care se sondează o plagă, o cavitate. – Din fr. stylet. DOOM
stilét s. n., pl. stiléte
stilete
STILÉT, stilete, s. n. 1. Pumnal mic cu lama triunghiulară foarte fină și cu vârf ascuțit. 2. Mic cilindru de metal, fin și subțire, cu care se sondează o plagă, o cavitate. – Din fr. stylet. DOOM
stilét s. n., pl. stiléte
stiletele
STILÉT, stilete, s. n. 1. Pumnal mic cu lama triunghiulară foarte fină și cu vârf ascuțit. 2. Mic cilindru de metal, fin și subțire, cu care se sondează o plagă, o cavitate. – Din fr. stylet. DOOM
stilét s. n., pl. stiléte
stiletelor
STILÉT, stilete, s. n. 1. Pumnal mic cu lama triunghiulară foarte fină și cu vârf ascuțit. 2. Mic cilindru de metal, fin și subțire, cu care se sondează o plagă, o cavitate. – Din fr. stylet. DOOM
stilét s. n., pl. stiléte
stiletul
STILÉT, stilete, s. n. 1. Pumnal mic cu lama triunghiulară foarte fină și cu vârf ascuțit. 2. Mic cilindru de metal, fin și subțire, cu care se sondează o plagă, o cavitate. – Din fr. stylet. DOOM
stilét s. n., pl. stiléte
stiletului
STILÉT, stilete, s. n. 1. Pumnal mic cu lama triunghiulară foarte fină și cu vârf ascuțit. 2. Mic cilindru de metal, fin și subțire, cu care se sondează o plagă, o cavitate. – Din fr. stylet. DOOM
stilét s. n., pl. stiléte
stileturi
STILÉT, stilete, s. n. 1. Pumnal mic cu lama triunghiulară foarte fină și cu vârf ascuțit. 2. Mic cilindru de metal, fin și subțire, cu care se sondează o plagă, o cavitate. – Din fr. stylet. DOOM
stilét s. n., pl. stiléte
stileturile
STILÉT, stilete, s. n. 1. Pumnal mic cu lama triunghiulară foarte fină și cu vârf ascuțit. 2. Mic cilindru de metal, fin și subțire, cu care se sondează o plagă, o cavitate. – Din fr. stylet. DOOM
stilét s. n., pl. stiléte
stileturilor
STILÉT, stilete, s. n. 1. Pumnal mic cu lama triunghiulară foarte fină și cu vârf ascuțit. 2. Mic cilindru de metal, fin și subțire, cu care se sondează o plagă, o cavitate. – Din fr. stylet. DOOM
stilét s. n., pl. stiléte
stilez
STILÁ, stilez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) forma, a (se) deprinde să se comporte conform regulilor de bună-creștere, specifice oamenilor civilizați, culți. – Din fr. styler. DOOM
stilá (a ~) vb., ind. prez. 3 stileáză
stileze
STILÁ, stilez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) forma, a (se) deprinde să se comporte conform regulilor de bună-creștere, specifice oamenilor civilizați, culți. – Din fr. styler. DOOM
stilá (a ~) vb., ind. prez. 3 stileáză
stilezi
STILÁ, stilez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) forma, a (se) deprinde să se comporte conform regulilor de bună-creștere, specifice oamenilor civilizați, culți. – Din fr. styler. DOOM
stilá (a ~) vb., ind. prez. 3 stileáză
stilism
STILÍSM s. n. Grijă (excesivă) pentru stil, pentru formă. – Din fr. stylisme. DOOM
stilísm s. n.
stilismul
STILÍSM s. n. Grijă (excesivă) pentru stil, pentru formă. – Din fr. stylisme. DOOM
stilísm s. n.
stilismului
STILÍSM s. n. Grijă (excesivă) pentru stil, pentru formă. – Din fr. stylisme. DOOM
stilísm s. n.
stilist
STILÍST, -Ă, stiliști, -ste, s. m. și f. 1. Scriitor care se distinge prin calitatea stilului său; maestru al stilului. 2. Creator de modă. 3. Nume dat credincioșilor unor biserici ortodoxe care mai folosesc calendarul iulian. – Din fr. styliste. Pentru sensul 2, cf. stil. DOOM
stilístă s. f., g.-d. art. stilístei; pl. stilíste
stilista
STILÍST, -Ă, stiliști, -ste, s. m. și f. 1. Scriitor care se distinge prin calitatea stilului său; maestru al stilului. 2. Creator de modă. 3. Nume dat credincioșilor unor biserici ortodoxe care mai folosesc calendarul iulian. – Din fr. styliste. Pentru sensul 2, cf. stil. DOOM
stilístă s. f., g.-d. art. stilístei; pl. stilíste
stiliste
STILÍST, -Ă, stiliști, -ste, s. m. și f. 1. Scriitor care se distinge prin calitatea stilului său; maestru al stilului. 2. Creator de modă. 3. Nume dat credincioșilor unor biserici ortodoxe care mai folosesc calendarul iulian. – Din fr. styliste. Pentru sensul 2, cf. stil. DOOM
stilístă s. f., g.-d. art. stilístei; pl. stilíste
stilistei
STILÍST, -Ă, stiliști, -ste, s. m. și f. 1. Scriitor care se distinge prin calitatea stilului său; maestru al stilului. 2. Creator de modă. 3. Nume dat credincioșilor unor biserici ortodoxe care mai folosesc calendarul iulian. – Din fr. styliste. Pentru sensul 2, cf. stil. DOOM
stilístă s. f., g.-d. art. stilístei; pl. stilíste
stilistele
STILÍST, -Ă, stiliști, -ste, s. m. și f. 1. Scriitor care se distinge prin calitatea stilului său; maestru al stilului. 2. Creator de modă. 3. Nume dat credincioșilor unor biserici ortodoxe care mai folosesc calendarul iulian. – Din fr. styliste. Pentru sensul 2, cf. stil. DOOM
stilístă s. f., g.-d. art. stilístei; pl. stilíste
stilistelor
STILÍST, -Ă, stiliști, -ste, s. m. și f. 1. Scriitor care se distinge prin calitatea stilului său; maestru al stilului. 2. Creator de modă. 3. Nume dat credincioșilor unor biserici ortodoxe care mai folosesc calendarul iulian. – Din fr. styliste. Pentru sensul 2, cf. stil. DOOM
stilístă s. f., g.-d. art. stilístei; pl. stilíste
stilistic
STILÍSTIC, -Ă, stilistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de stil (I 1), privitor la stil; privitor la mijloacele de exprimare afectivă, la caracterul afectiv al expresiei. 2. S. f. Disciplină care studiază mijloacele de exprimare ale unei colectivități, ale unui domeniu de activitate, ale unui scriitor din punctul de vedere al conținutului lor afectiv, al expresivității sau din punctul de vedere al calităților și normelor lor. – Din fr. stylistique. DOOM
stilístic adj. m., pl. stilístici; f. stilístică, pl. stilístice
stilistica
STILÍSTIC, -Ă, stilistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de stil (I 1), privitor la stil; privitor la mijloacele de exprimare afectivă, la caracterul afectiv al expresiei. 2. S. f. Disciplină care studiază mijloacele de exprimare ale unei colectivități, ale unui domeniu de activitate, ale unui scriitor din punctul de vedere al conținutului lor afectiv, al expresivității sau din punctul de vedere al calităților și normelor lor. – Din fr. stylistique. DOOM
stilístic adj. m., pl. stilístici; f. stilístică, pl. stilístice
stilistica
STILÍSTIC, -Ă, stilistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de stil (I 1), privitor la stil; privitor la mijloacele de exprimare afectivă, la caracterul afectiv al expresiei. 2. S. f. Disciplină care studiază mijloacele de exprimare ale unei colectivități, ale unui domeniu de activitate, ale unui scriitor din punctul de vedere al conținutului lor afectiv, al expresivității sau din punctul de vedere al calităților și normelor lor. – Din fr. stylistique. DOOM
stilístică s. f., g.-d. art. stilísticii
stilistice
STILÍSTIC, -Ă, stilistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de stil (I 1), privitor la stil; privitor la mijloacele de exprimare afectivă, la caracterul afectiv al expresiei. 2. S. f. Disciplină care studiază mijloacele de exprimare ale unei colectivități, ale unui domeniu de activitate, ale unui scriitor din punctul de vedere al conținutului lor afectiv, al expresivității sau din punctul de vedere al calităților și normelor lor. – Din fr. stylistique. DOOM
stilístic adj. m., pl. stilístici; f. stilístică, pl. stilístice
stilisticei
STILÍSTIC, -Ă, stilistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de stil (I 1), privitor la stil; privitor la mijloacele de exprimare afectivă, la caracterul afectiv al expresiei. 2. S. f. Disciplină care studiază mijloacele de exprimare ale unei colectivități, ale unui domeniu de activitate, ale unui scriitor din punctul de vedere al conținutului lor afectiv, al expresivității sau din punctul de vedere al calităților și normelor lor. – Din fr. stylistique. DOOM
stilístic adj. m., pl. stilístici; f. stilístică, pl. stilístice
stilisticele
STILÍSTIC, -Ă, stilistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de stil (I 1), privitor la stil; privitor la mijloacele de exprimare afectivă, la caracterul afectiv al expresiei. 2. S. f. Disciplină care studiază mijloacele de exprimare ale unei colectivități, ale unui domeniu de activitate, ale unui scriitor din punctul de vedere al conținutului lor afectiv, al expresivității sau din punctul de vedere al calităților și normelor lor. – Din fr. stylistique. DOOM
stilístic adj. m., pl. stilístici; f. stilístică, pl. stilístice
stilisticelor
STILÍSTIC, -Ă, stilistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de stil (I 1), privitor la stil; privitor la mijloacele de exprimare afectivă, la caracterul afectiv al expresiei. 2. S. f. Disciplină care studiază mijloacele de exprimare ale unei colectivități, ale unui domeniu de activitate, ale unui scriitor din punctul de vedere al conținutului lor afectiv, al expresivității sau din punctul de vedere al calităților și normelor lor. – Din fr. stylistique. DOOM
stilístic adj. m., pl. stilístici; f. stilístică, pl. stilístice
stilistici
STILÍSTIC, -Ă, stilistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de stil (I 1), privitor la stil; privitor la mijloacele de exprimare afectivă, la caracterul afectiv al expresiei. 2. S. f. Disciplină care studiază mijloacele de exprimare ale unei colectivități, ale unui domeniu de activitate, ale unui scriitor din punctul de vedere al conținutului lor afectiv, al expresivității sau din punctul de vedere al calităților și normelor lor. – Din fr. stylistique. DOOM
stilístic adj. m., pl. stilístici; f. stilístică, pl. stilístice
stilistici
STILÍSTIC, -Ă, stilistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de stil (I 1), privitor la stil; privitor la mijloacele de exprimare afectivă, la caracterul afectiv al expresiei. 2. S. f. Disciplină care studiază mijloacele de exprimare ale unei colectivități, ale unui domeniu de activitate, ale unui scriitor din punctul de vedere al conținutului lor afectiv, al expresivității sau din punctul de vedere al calităților și normelor lor. – Din fr. stylistique. DOOM
stilístică s. f., g.-d. art. stilísticii
stilistician
STILISTICIÁN, -Ă, stilisticieni, -e, s. m. și f. Specialist în stilistică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. stylisticien.
stilisticiana
STILISTICIÁN, -Ă, stilisticieni, -e, s. m. și f. Specialist în stilistică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. stylisticien.
stilisticianul
STILISTICIÁN, -Ă, stilisticieni, -e, s. m. și f. Specialist în stilistică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. stylisticien.
stilisticianului
STILISTICIÁN, -Ă, stilisticieni, -e, s. m. și f. Specialist în stilistică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. stylisticien.
stilisticiene
STILISTICIÁN, -Ă, stilisticieni, -e, s. m. și f. Specialist în stilistică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. stylisticien.
stilisticienei
STILISTICIÁN, -Ă, stilisticieni, -e, s. m. și f. Specialist în stilistică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. stylisticien.
stilisticienele
STILISTICIÁN, -Ă, stilisticieni, -e, s. m. și f. Specialist în stilistică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. stylisticien.
stilisticienelor
STILISTICIÁN, -Ă, stilisticieni, -e, s. m. și f. Specialist în stilistică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. stylisticien.
stilisticieni
STILISTICIÁN, -Ă, stilisticieni, -e, s. m. și f. Specialist în stilistică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. stylisticien.
stilisticienii
STILISTICIÁN, -Ă, stilisticieni, -e, s. m. și f. Specialist în stilistică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. stylisticien.
stilisticienilor
STILISTICIÁN, -Ă, stilisticieni, -e, s. m. și f. Specialist în stilistică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. stylisticien.
stilisticii
STILÍSTIC, -Ă, stilistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de stil (I 1), privitor la stil; privitor la mijloacele de exprimare afectivă, la caracterul afectiv al expresiei. 2. S. f. Disciplină care studiază mijloacele de exprimare ale unei colectivități, ale unui domeniu de activitate, ale unui scriitor din punctul de vedere al conținutului lor afectiv, al expresivității sau din punctul de vedere al calităților și normelor lor. – Din fr. stylistique. DOOM
stilístic adj. m., pl. stilístici; f. stilístică, pl. stilístice
stilisticii
STILÍSTIC, -Ă, stilistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de stil (I 1), privitor la stil; privitor la mijloacele de exprimare afectivă, la caracterul afectiv al expresiei. 2. S. f. Disciplină care studiază mijloacele de exprimare ale unei colectivități, ale unui domeniu de activitate, ale unui scriitor din punctul de vedere al conținutului lor afectiv, al expresivității sau din punctul de vedere al calităților și normelor lor. – Din fr. stylistique. DOOM
stilístică s. f., g.-d. art. stilísticii
stilisticilor
STILÍSTIC, -Ă, stilistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de stil (I 1), privitor la stil; privitor la mijloacele de exprimare afectivă, la caracterul afectiv al expresiei. 2. S. f. Disciplină care studiază mijloacele de exprimare ale unei colectivități, ale unui domeniu de activitate, ale unui scriitor din punctul de vedere al conținutului lor afectiv, al expresivității sau din punctul de vedere al calităților și normelor lor. – Din fr. stylistique. DOOM
stilístic adj. m., pl. stilístici; f. stilístică, pl. stilístice
stilisticul
STILÍSTIC, -Ă, stilistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de stil (I 1), privitor la stil; privitor la mijloacele de exprimare afectivă, la caracterul afectiv al expresiei. 2. S. f. Disciplină care studiază mijloacele de exprimare ale unei colectivități, ale unui domeniu de activitate, ale unui scriitor din punctul de vedere al conținutului lor afectiv, al expresivității sau din punctul de vedere al calităților și normelor lor. – Din fr. stylistique. DOOM
stilístic adj. m., pl. stilístici; f. stilístică, pl. stilístice
stilisticului
STILÍSTIC, -Ă, stilistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de stil (I 1), privitor la stil; privitor la mijloacele de exprimare afectivă, la caracterul afectiv al expresiei. 2. S. f. Disciplină care studiază mijloacele de exprimare ale unei colectivități, ale unui domeniu de activitate, ale unui scriitor din punctul de vedere al conținutului lor afectiv, al expresivității sau din punctul de vedere al calităților și normelor lor. – Din fr. stylistique. DOOM
stilístic adj. m., pl. stilístici; f. stilístică, pl. stilístice
stilistul
STILÍST, -Ă, stiliști, -ste, s. m. și f. 1. Scriitor care se distinge prin calitatea stilului său; maestru al stilului. 2. Creator de modă. 3. Nume dat credincioșilor unor biserici ortodoxe care mai folosesc calendarul iulian. – Din fr. styliste. Pentru sensul 2, cf. stil. DOOM
stilístă s. f., g.-d. art. stilístei; pl. stilíste
stilistului
STILÍST, -Ă, stiliști, -ste, s. m. și f. 1. Scriitor care se distinge prin calitatea stilului său; maestru al stilului. 2. Creator de modă. 3. Nume dat credincioșilor unor biserici ortodoxe care mai folosesc calendarul iulian. – Din fr. styliste. Pentru sensul 2, cf. stil. DOOM
stilístă s. f., g.-d. art. stilístei; pl. stilíste
stiliza
STILIZÁ, stilizez, vb. I. Tranz. 1. A da unui text o formă corectă din punct de vedere stilistic. 2. (În artele plastice) A reproduce un obiect din natură în linii simplificate, esențiale, în scop decorativ. ♦ A prelucra un motiv de coregrafie sau de muzică populară, păstrând elementele originare esențiale. – Din fr. styliser. DOOM
stilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stilizeáză
stilizai
STILIZÁ, stilizez, vb. I. Tranz. 1. A da unui text o formă corectă din punct de vedere stilistic. 2. (În artele plastice) A reproduce un obiect din natură în linii simplificate, esențiale, în scop decorativ. ♦ A prelucra un motiv de coregrafie sau de muzică populară, păstrând elementele originare esențiale. – Din fr. styliser. DOOM
stilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stilizeáză
stilizam
STILIZÁ, stilizez, vb. I. Tranz. 1. A da unui text o formă corectă din punct de vedere stilistic. 2. (În artele plastice) A reproduce un obiect din natură în linii simplificate, esențiale, în scop decorativ. ♦ A prelucra un motiv de coregrafie sau de muzică populară, păstrând elementele originare esențiale. – Din fr. styliser. DOOM
stilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stilizeáză
stilizare
STILIZÁ, stilizez, vb. I. Tranz. 1. A da unui text o formă corectă din punct de vedere stilistic. 2. (În artele plastice) A reproduce un obiect din natură în linii simplificate, esențiale, în scop decorativ. ♦ A prelucra un motiv de coregrafie sau de muzică populară, păstrând elementele originare esențiale. – Din fr. styliser. DOOM
stilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stilizeáză
stilizare
STILIZÁRE, stilizări, s. f. Acțiunea de a stiliza și rezultatul ei. – V. stiliza. DOOM
stilizáre s. f., g.-d. art. stilizắrii; pl. stilizắri
stilizarea
STILIZÁRE, stilizări, s. f. Acțiunea de a stiliza și rezultatul ei. – V. stiliza. DOOM
stilizáre s. f., g.-d. art. stilizắrii; pl. stilizắri
stilizară
STILIZÁ, stilizez, vb. I. Tranz. 1. A da unui text o formă corectă din punct de vedere stilistic. 2. (În artele plastice) A reproduce un obiect din natură în linii simplificate, esențiale, în scop decorativ. ♦ A prelucra un motiv de coregrafie sau de muzică populară, păstrând elementele originare esențiale. – Din fr. styliser. DOOM
stilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stilizeáză
stilizarăm
STILIZÁ, stilizez, vb. I. Tranz. 1. A da unui text o formă corectă din punct de vedere stilistic. 2. (În artele plastice) A reproduce un obiect din natură în linii simplificate, esențiale, în scop decorativ. ♦ A prelucra un motiv de coregrafie sau de muzică populară, păstrând elementele originare esențiale. – Din fr. styliser. DOOM
stilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stilizeáză
stilizarăți
STILIZÁ, stilizez, vb. I. Tranz. 1. A da unui text o formă corectă din punct de vedere stilistic. 2. (În artele plastice) A reproduce un obiect din natură în linii simplificate, esențiale, în scop decorativ. ♦ A prelucra un motiv de coregrafie sau de muzică populară, păstrând elementele originare esențiale. – Din fr. styliser. DOOM
stilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stilizeáză
stilizase
STILIZÁ, stilizez, vb. I. Tranz. 1. A da unui text o formă corectă din punct de vedere stilistic. 2. (În artele plastice) A reproduce un obiect din natură în linii simplificate, esențiale, în scop decorativ. ♦ A prelucra un motiv de coregrafie sau de muzică populară, păstrând elementele originare esențiale. – Din fr. styliser. DOOM
stilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stilizeáză
stilizasem
STILIZÁ, stilizez, vb. I. Tranz. 1. A da unui text o formă corectă din punct de vedere stilistic. 2. (În artele plastice) A reproduce un obiect din natură în linii simplificate, esențiale, în scop decorativ. ♦ A prelucra un motiv de coregrafie sau de muzică populară, păstrând elementele originare esențiale. – Din fr. styliser. DOOM
stilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stilizeáză
stilizaseră
STILIZÁ, stilizez, vb. I. Tranz. 1. A da unui text o formă corectă din punct de vedere stilistic. 2. (În artele plastice) A reproduce un obiect din natură în linii simplificate, esențiale, în scop decorativ. ♦ A prelucra un motiv de coregrafie sau de muzică populară, păstrând elementele originare esențiale. – Din fr. styliser. DOOM
stilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stilizeáză
stilizaserăm
STILIZÁ, stilizez, vb. I. Tranz. 1. A da unui text o formă corectă din punct de vedere stilistic. 2. (În artele plastice) A reproduce un obiect din natură în linii simplificate, esențiale, în scop decorativ. ♦ A prelucra un motiv de coregrafie sau de muzică populară, păstrând elementele originare esențiale. – Din fr. styliser. DOOM
stilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stilizeáză
stilizaserăți
STILIZÁ, stilizez, vb. I. Tranz. 1. A da unui text o formă corectă din punct de vedere stilistic. 2. (În artele plastice) A reproduce un obiect din natură în linii simplificate, esențiale, în scop decorativ. ♦ A prelucra un motiv de coregrafie sau de muzică populară, păstrând elementele originare esențiale. – Din fr. styliser. DOOM
stilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stilizeáză
stilizaseși
STILIZÁ, stilizez, vb. I. Tranz. 1. A da unui text o formă corectă din punct de vedere stilistic. 2. (În artele plastice) A reproduce un obiect din natură în linii simplificate, esențiale, în scop decorativ. ♦ A prelucra un motiv de coregrafie sau de muzică populară, păstrând elementele originare esențiale. – Din fr. styliser. DOOM
stilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stilizeáză
stilizaseți
STILIZÁ, stilizez, vb. I. Tranz. 1. A da unui text o formă corectă din punct de vedere stilistic. 2. (În artele plastice) A reproduce un obiect din natură în linii simplificate, esențiale, în scop decorativ. ♦ A prelucra un motiv de coregrafie sau de muzică populară, păstrând elementele originare esențiale. – Din fr. styliser. DOOM
stilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stilizeáză
stilizat
STILIZÁ, stilizez, vb. I. Tranz. 1. A da unui text o formă corectă din punct de vedere stilistic. 2. (În artele plastice) A reproduce un obiect din natură în linii simplificate, esențiale, în scop decorativ. ♦ A prelucra un motiv de coregrafie sau de muzică populară, păstrând elementele originare esențiale. – Din fr. styliser. DOOM
stilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stilizeáză
stilizat
STILIZÁT, -Ă, stilizați, -te, adj. 1. (Despre texte) Care a fost supus unei revizii pentru a căpăta un aspect corect din punct de vedere stilistic. 2. (Despre motive ornamentale, desene etc.) Realizat în linii simplificate după un model din natură; (despre obiecte) schematizat într-o formă adecvată, în vederea obținerii unui efect decorativ, ornamental. ♦ (Despre producții populare) Prelucrat într-o creație personală, prin păstrarea elementelor originare esențiale. – V. stiliza.
stilizata
STILIZÁT, -Ă, stilizați, -te, adj. 1. (Despre texte) Care a fost supus unei revizii pentru a căpăta un aspect corect din punct de vedere stilistic. 2. (Despre motive ornamentale, desene etc.) Realizat în linii simplificate după un model din natură; (despre obiecte) schematizat într-o formă adecvată, în vederea obținerii unui efect decorativ, ornamental. ♦ (Despre producții populare) Prelucrat într-o creație personală, prin păstrarea elementelor originare esențiale. – V. stiliza.
stilizate
STILIZÁT, -Ă, stilizați, -te, adj. 1. (Despre texte) Care a fost supus unei revizii pentru a căpăta un aspect corect din punct de vedere stilistic. 2. (Despre motive ornamentale, desene etc.) Realizat în linii simplificate după un model din natură; (despre obiecte) schematizat într-o formă adecvată, în vederea obținerii unui efect decorativ, ornamental. ♦ (Despre producții populare) Prelucrat într-o creație personală, prin păstrarea elementelor originare esențiale. – V. stiliza.
stilizatei
STILIZÁT, -Ă, stilizați, -te, adj. 1. (Despre texte) Care a fost supus unei revizii pentru a căpăta un aspect corect din punct de vedere stilistic. 2. (Despre motive ornamentale, desene etc.) Realizat în linii simplificate după un model din natură; (despre obiecte) schematizat într-o formă adecvată, în vederea obținerii unui efect decorativ, ornamental. ♦ (Despre producții populare) Prelucrat într-o creație personală, prin păstrarea elementelor originare esențiale. – V. stiliza.
stilizatele
STILIZÁT, -Ă, stilizați, -te, adj. 1. (Despre texte) Care a fost supus unei revizii pentru a căpăta un aspect corect din punct de vedere stilistic. 2. (Despre motive ornamentale, desene etc.) Realizat în linii simplificate după un model din natură; (despre obiecte) schematizat într-o formă adecvată, în vederea obținerii unui efect decorativ, ornamental. ♦ (Despre producții populare) Prelucrat într-o creație personală, prin păstrarea elementelor originare esențiale. – V. stiliza.
stilizatelor
STILIZÁT, -Ă, stilizați, -te, adj. 1. (Despre texte) Care a fost supus unei revizii pentru a căpăta un aspect corect din punct de vedere stilistic. 2. (Despre motive ornamentale, desene etc.) Realizat în linii simplificate după un model din natură; (despre obiecte) schematizat într-o formă adecvată, în vederea obținerii unui efect decorativ, ornamental. ♦ (Despre producții populare) Prelucrat într-o creație personală, prin păstrarea elementelor originare esențiale. – V. stiliza.
stilizatoare
STILIZATÓR, -OÁRE, stilizatori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în stilizarea textelor. – Stiliza + suf. -tor. DOOM
stilizatór s. m., pl. stilizatóri
stilizatoarea
STILIZATÓR, -OÁRE, stilizatori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în stilizarea textelor. – Stiliza + suf. -tor. DOOM
stilizatór s. m., pl. stilizatóri
stilizatoarei
STILIZATÓR, -OÁRE, stilizatori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în stilizarea textelor. – Stiliza + suf. -tor. DOOM
stilizatór s. m., pl. stilizatóri
stilizatoarele
STILIZATÓR, -OÁRE, stilizatori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în stilizarea textelor. – Stiliza + suf. -tor. DOOM
stilizatór s. m., pl. stilizatóri
stilizatoarelor
STILIZATÓR, -OÁRE, stilizatori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în stilizarea textelor. – Stiliza + suf. -tor. DOOM
stilizatór s. m., pl. stilizatóri
stilizator
STILIZATÓR, -OÁRE, stilizatori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în stilizarea textelor. – Stiliza + suf. -tor. DOOM
stilizatór s. m., pl. stilizatóri
stilizatori
STILIZATÓR, -OÁRE, stilizatori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în stilizarea textelor. – Stiliza + suf. -tor. DOOM
stilizatór s. m., pl. stilizatóri
stilizatorii
STILIZATÓR, -OÁRE, stilizatori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în stilizarea textelor. – Stiliza + suf. -tor. DOOM
stilizatór s. m., pl. stilizatóri
stilizatorilor
STILIZATÓR, -OÁRE, stilizatori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în stilizarea textelor. – Stiliza + suf. -tor. DOOM
stilizatór s. m., pl. stilizatóri
stilizatorul
STILIZATÓR, -OÁRE, stilizatori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în stilizarea textelor. – Stiliza + suf. -tor. DOOM
stilizatór s. m., pl. stilizatóri
stilizatorului
STILIZATÓR, -OÁRE, stilizatori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în stilizarea textelor. – Stiliza + suf. -tor. DOOM
stilizatór s. m., pl. stilizatóri
stilizatul
STILIZÁT, -Ă, stilizați, -te, adj. 1. (Despre texte) Care a fost supus unei revizii pentru a căpăta un aspect corect din punct de vedere stilistic. 2. (Despre motive ornamentale, desene etc.) Realizat în linii simplificate după un model din natură; (despre obiecte) schematizat într-o formă adecvată, în vederea obținerii unui efect decorativ, ornamental. ♦ (Despre producții populare) Prelucrat într-o creație personală, prin păstrarea elementelor originare esențiale. – V. stiliza.
stilizatului
STILIZÁT, -Ă, stilizați, -te, adj. 1. (Despre texte) Care a fost supus unei revizii pentru a căpăta un aspect corect din punct de vedere stilistic. 2. (Despre motive ornamentale, desene etc.) Realizat în linii simplificate după un model din natură; (despre obiecte) schematizat într-o formă adecvată, în vederea obținerii unui efect decorativ, ornamental. ♦ (Despre producții populare) Prelucrat într-o creație personală, prin păstrarea elementelor originare esențiale. – V. stiliza.
stilizau
STILIZÁ, stilizez, vb. I. Tranz. 1. A da unui text o formă corectă din punct de vedere stilistic. 2. (În artele plastice) A reproduce un obiect din natură în linii simplificate, esențiale, în scop decorativ. ♦ A prelucra un motiv de coregrafie sau de muzică populară, păstrând elementele originare esențiale. – Din fr. styliser. DOOM
stilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stilizeáză
stilizași
STILIZÁ, stilizez, vb. I. Tranz. 1. A da unui text o formă corectă din punct de vedere stilistic. 2. (În artele plastice) A reproduce un obiect din natură în linii simplificate, esențiale, în scop decorativ. ♦ A prelucra un motiv de coregrafie sau de muzică populară, păstrând elementele originare esențiale. – Din fr. styliser. DOOM
stilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stilizeáză
stilizați
STILIZÁ, stilizez, vb. I. Tranz. 1. A da unui text o formă corectă din punct de vedere stilistic. 2. (În artele plastice) A reproduce un obiect din natură în linii simplificate, esențiale, în scop decorativ. ♦ A prelucra un motiv de coregrafie sau de muzică populară, păstrând elementele originare esențiale. – Din fr. styliser. DOOM
stilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stilizeáză
stilizați
STILIZÁT, -Ă, stilizați, -te, adj. 1. (Despre texte) Care a fost supus unei revizii pentru a căpăta un aspect corect din punct de vedere stilistic. 2. (Despre motive ornamentale, desene etc.) Realizat în linii simplificate după un model din natură; (despre obiecte) schematizat într-o formă adecvată, în vederea obținerii unui efect decorativ, ornamental. ♦ (Despre producții populare) Prelucrat într-o creație personală, prin păstrarea elementelor originare esențiale. – V. stiliza.
stilizații
STILIZÁT, -Ă, stilizați, -te, adj. 1. (Despre texte) Care a fost supus unei revizii pentru a căpăta un aspect corect din punct de vedere stilistic. 2. (Despre motive ornamentale, desene etc.) Realizat în linii simplificate după un model din natură; (despre obiecte) schematizat într-o formă adecvată, în vederea obținerii unui efect decorativ, ornamental. ♦ (Despre producții populare) Prelucrat într-o creație personală, prin păstrarea elementelor originare esențiale. – V. stiliza.
stilizaților
STILIZÁT, -Ă, stilizați, -te, adj. 1. (Despre texte) Care a fost supus unei revizii pentru a căpăta un aspect corect din punct de vedere stilistic. 2. (Despre motive ornamentale, desene etc.) Realizat în linii simplificate după un model din natură; (despre obiecte) schematizat într-o formă adecvată, în vederea obținerii unui efect decorativ, ornamental. ♦ (Despre producții populare) Prelucrat într-o creație personală, prin păstrarea elementelor originare esențiale. – V. stiliza.
stilizează
STILIZÁ, stilizez, vb. I. Tranz. 1. A da unui text o formă corectă din punct de vedere stilistic. 2. (În artele plastice) A reproduce un obiect din natură în linii simplificate, esențiale, în scop decorativ. ♦ A prelucra un motiv de coregrafie sau de muzică populară, păstrând elementele originare esențiale. – Din fr. styliser. DOOM
stilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stilizeáză
stilizez
STILIZÁ, stilizez, vb. I. Tranz. 1. A da unui text o formă corectă din punct de vedere stilistic. 2. (În artele plastice) A reproduce un obiect din natură în linii simplificate, esențiale, în scop decorativ. ♦ A prelucra un motiv de coregrafie sau de muzică populară, păstrând elementele originare esențiale. – Din fr. styliser. DOOM
stilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stilizeáză
stilizeze
STILIZÁ, stilizez, vb. I. Tranz. 1. A da unui text o formă corectă din punct de vedere stilistic. 2. (În artele plastice) A reproduce un obiect din natură în linii simplificate, esențiale, în scop decorativ. ♦ A prelucra un motiv de coregrafie sau de muzică populară, păstrând elementele originare esențiale. – Din fr. styliser. DOOM
stilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stilizeáză
stilizezi
STILIZÁ, stilizez, vb. I. Tranz. 1. A da unui text o formă corectă din punct de vedere stilistic. 2. (În artele plastice) A reproduce un obiect din natură în linii simplificate, esențiale, în scop decorativ. ♦ A prelucra un motiv de coregrafie sau de muzică populară, păstrând elementele originare esențiale. – Din fr. styliser. DOOM
stilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stilizeáză
stilizând
STILIZÁ, stilizez, vb. I. Tranz. 1. A da unui text o formă corectă din punct de vedere stilistic. 2. (În artele plastice) A reproduce un obiect din natură în linii simplificate, esențiale, în scop decorativ. ♦ A prelucra un motiv de coregrafie sau de muzică populară, păstrând elementele originare esențiale. – Din fr. styliser. DOOM
stilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stilizeáză
stilizînd
STILIZÁ, stilizez, vb. I. Tranz. 1. A da unui text o formă corectă din punct de vedere stilistic. 2. (În artele plastice) A reproduce un obiect din natură în linii simplificate, esențiale, în scop decorativ. ♦ A prelucra un motiv de coregrafie sau de muzică populară, păstrând elementele originare esențiale. – Din fr. styliser. DOOM
stilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 stilizeáză
stilizări
STILIZÁRE, stilizări, s. f. Acțiunea de a stiliza și rezultatul ei. – V. stiliza. DOOM
stilizáre s. f., g.-d. art. stilizắrii; pl. stilizắri
stilizării
STILIZÁRE, stilizări, s. f. Acțiunea de a stiliza și rezultatul ei. – V. stiliza. DOOM
stilizáre s. f., g.-d. art. stilizắrii; pl. stilizắri
stilizările
STILIZÁRE, stilizări, s. f. Acțiunea de a stiliza și rezultatul ei. – V. stiliza. DOOM
stilizáre s. f., g.-d. art. stilizắrii; pl. stilizắri
stilizărilor
STILIZÁRE, stilizări, s. f. Acțiunea de a stiliza și rezultatul ei. – V. stiliza. DOOM
stilizáre s. f., g.-d. art. stilizắrii; pl. stilizắri
stiliști
STILÍST, -Ă, stiliști, -ste, s. m. și f. 1. Scriitor care se distinge prin calitatea stilului său; maestru al stilului. 2. Creator de modă. 3. Nume dat credincioșilor unor biserici ortodoxe care mai folosesc calendarul iulian. – Din fr. styliste. Pentru sensul 2, cf. stil. DOOM
stilístă s. f., g.-d. art. stilístei; pl. stilíste
stiliștii
STILÍST, -Ă, stiliști, -ste, s. m. și f. 1. Scriitor care se distinge prin calitatea stilului său; maestru al stilului. 2. Creator de modă. 3. Nume dat credincioșilor unor biserici ortodoxe care mai folosesc calendarul iulian. – Din fr. styliste. Pentru sensul 2, cf. stil. DOOM
stilístă s. f., g.-d. art. stilístei; pl. stilíste
stiliștilor
STILÍST, -Ă, stiliști, -ste, s. m. și f. 1. Scriitor care se distinge prin calitatea stilului său; maestru al stilului. 2. Creator de modă. 3. Nume dat credincioșilor unor biserici ortodoxe care mai folosesc calendarul iulian. – Din fr. styliste. Pentru sensul 2, cf. stil. DOOM
stilístă s. f., g.-d. art. stilístei; pl. stilíste
stilo
STILO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „coloană”. [< fr. stylo-, cf. gr. stylos, lat. stilus].
stilobat
STILOBÁT, stilobați, s. m. (în arhitectura clasică) Suport de zidărie sau de piatră care susține un șir de coloane. – Din fr. stylobate. DOOM
stilobát s. m., pl. stilobáți
stilobatul
STILOBÁT, stilobați, s. m. (în arhitectura clasică) Suport de zidărie sau de piatră care susține un șir de coloane. – Din fr. stylobate. DOOM
stilobát s. m., pl. stilobáți
stilobatului
STILOBÁT, stilobați, s. m. (în arhitectura clasică) Suport de zidărie sau de piatră care susține un șir de coloane. – Din fr. stylobate. DOOM
stilobát s. m., pl. stilobáți
stilobați
STILOBÁT, stilobați, s. m. (în arhitectura clasică) Suport de zidărie sau de piatră care susține un șir de coloane. – Din fr. stylobate. DOOM
stilobát s. m., pl. stilobáți
stilobații
STILOBÁT, stilobați, s. m. (în arhitectura clasică) Suport de zidărie sau de piatră care susține un șir de coloane. – Din fr. stylobate. DOOM
stilobát s. m., pl. stilobáți
stilobaților
STILOBÁT, stilobați, s. m. (în arhitectura clasică) Suport de zidărie sau de piatră care susține un șir de coloane. – Din fr. stylobate. DOOM
stilobát s. m., pl. stilobáți
stilodozimetre
STILODOZIMÉTRU, stilodozimetre, s. n. Dozimetru de radiație de forma unui stilou destinat controlului individual. – Din fr. stylodosimètre.
stilodozimetrele
STILODOZIMÉTRU, stilodozimetre, s. n. Dozimetru de radiație de forma unui stilou destinat controlului individual. – Din fr. stylodosimètre.
stilodozimetrelor
STILODOZIMÉTRU, stilodozimetre, s. n. Dozimetru de radiație de forma unui stilou destinat controlului individual. – Din fr. stylodosimètre.
stilodozimetru
STILODOZIMÉTRU, stilodozimetre, s. n. Dozimetru de radiație de forma unui stilou destinat controlului individual. – Din fr. stylodosimètre.
stilodozimetrul
STILODOZIMÉTRU, stilodozimetre, s. n. Dozimetru de radiație de forma unui stilou destinat controlului individual. – Din fr. stylodosimètre.
stilodozimetrului
STILODOZIMÉTRU, stilodozimetre, s. n. Dozimetru de radiație de forma unui stilou destinat controlului individual. – Din fr. stylodosimètre.
stilograf
STILOGRÁF, stilografe, s. n. Instrument cu care se efectuează punctele care redau alfabetul orbilor. – Din fr. stylographe.
stilografe
STILOGRÁF, stilografe, s. n. Instrument cu care se efectuează punctele care redau alfabetul orbilor. – Din fr. stylographe.
stilografele
STILOGRÁF, stilografe, s. n. Instrument cu care se efectuează punctele care redau alfabetul orbilor. – Din fr. stylographe.
stilografelor
STILOGRÁF, stilografe, s. n. Instrument cu care se efectuează punctele care redau alfabetul orbilor. – Din fr. stylographe.
stilografia
STILOGRAFÍE s. f. Procedeu tehnic prin care se obțin cu ajutorul electrolizei imitații de desene în peniță, de gravuri în acvaforte etc. – Din fr. stylographie. DOOM
stilografíe (-lo-gra-) s. f., art. stilografía, g.-d. stilografíi, art. stilografíei
stilografic
STILOGRÁFIC, -Ă, stilografici, -ce, adj. Referitor la stilografie, de stilografie. – Din fr. stylographique.
stilografica
STILOGRÁFIC, -Ă, stilografici, -ce, adj. Referitor la stilografie, de stilografie. – Din fr. stylographique.
stilografice
STILOGRÁFIC, -Ă, stilografici, -ce, adj. Referitor la stilografie, de stilografie. – Din fr. stylographique.
stilograficei
STILOGRÁFIC, -Ă, stilografici, -ce, adj. Referitor la stilografie, de stilografie. – Din fr. stylographique.
stilograficele
STILOGRÁFIC, -Ă, stilografici, -ce, adj. Referitor la stilografie, de stilografie. – Din fr. stylographique.
stilograficelor
STILOGRÁFIC, -Ă, stilografici, -ce, adj. Referitor la stilografie, de stilografie. – Din fr. stylographique.
stilografici
STILOGRÁFIC, -Ă, stilografici, -ce, adj. Referitor la stilografie, de stilografie. – Din fr. stylographique.
stilograficii
STILOGRÁFIC, -Ă, stilografici, -ce, adj. Referitor la stilografie, de stilografie. – Din fr. stylographique.
stilograficilor
STILOGRÁFIC, -Ă, stilografici, -ce, adj. Referitor la stilografie, de stilografie. – Din fr. stylographique.
stilograficul
STILOGRÁFIC, -Ă, stilografici, -ce, adj. Referitor la stilografie, de stilografie. – Din fr. stylographique.
stilograficului
STILOGRÁFIC, -Ă, stilografici, -ce, adj. Referitor la stilografie, de stilografie. – Din fr. stylographique.
stilografie
STILOGRAFÍE s. f. Procedeu tehnic prin care se obțin cu ajutorul electrolizei imitații de desene în peniță, de gravuri în acvaforte etc. – Din fr. stylographie. DOOM
stilografíe (-lo-gra-) s. f., art. stilografía, g.-d. stilografíi, art. stilografíei
stilografiei
STILOGRAFÍE s. f. Procedeu tehnic prin care se obțin cu ajutorul electrolizei imitații de desene în peniță, de gravuri în acvaforte etc. – Din fr. stylographie. DOOM
stilografíe (-lo-gra-) s. f., art. stilografía, g.-d. stilografíi, art. stilografíei
stilografii
STILOGRAFÍE s. f. Procedeu tehnic prin care se obțin cu ajutorul electrolizei imitații de desene în peniță, de gravuri în acvaforte etc. – Din fr. stylographie. DOOM
stilografíe (-lo-gra-) s. f., art. stilografía, g.-d. stilografíi, art. stilografíei
stilografiile
STILOGRAFÍE s. f. Procedeu tehnic prin care se obțin cu ajutorul electrolizei imitații de desene în peniță, de gravuri în acvaforte etc. – Din fr. stylographie. DOOM
stilografíe (-lo-gra-) s. f., art. stilografía, g.-d. stilografíi, art. stilografíei
stilografiilor
STILOGRAFÍE s. f. Procedeu tehnic prin care se obțin cu ajutorul electrolizei imitații de desene în peniță, de gravuri în acvaforte etc. – Din fr. stylographie. DOOM
stilografíe (-lo-gra-) s. f., art. stilografía, g.-d. stilografíi, art. stilografíei
stilograful
STILOGRÁF, stilografe, s. n. Instrument cu care se efectuează punctele care redau alfabetul orbilor. – Din fr. stylographe.
stilografului
STILOGRÁF, stilografe, s. n. Instrument cu care se efectuează punctele care redau alfabetul orbilor. – Din fr. stylographe.
stiloid
STILOÍD, -Ă adj. În formă de pumnal. // s.f. (Anat.) Parte ascuțită, în formă de pumnal, a unui os. [Pron. -lo-i-. / < fr. styloïde].
stiloida
STILOÍDĂ, stiloide, s. f. (Anat.; în sintagma) Apofiza stiloidă = apofiza situată în partea mastoidiană a osului temporal, care servește ca punct de inserție pentru mușchi și pentru ligamente. [Pr.: -lo-i-] – Din fr. styloïde.
stiloide
STILOÍDĂ, stiloide, s. f. (Anat.; în sintagma) Apofiza stiloidă = apofiza situată în partea mastoidiană a osului temporal, care servește ca punct de inserție pentru mușchi și pentru ligamente. [Pr.: -lo-i-] – Din fr. styloïde.
stiloidei
STILOÍDĂ, stiloide, s. f. (Anat.; în sintagma) Apofiza stiloidă = apofiza situată în partea mastoidiană a osului temporal, care servește ca punct de inserție pentru mușchi și pentru ligamente. [Pr.: -lo-i-] – Din fr. styloïde.
stiloidele
STILOÍDĂ, stiloide, s. f. (Anat.; în sintagma) Apofiza stiloidă = apofiza situată în partea mastoidiană a osului temporal, care servește ca punct de inserție pentru mușchi și pentru ligamente. [Pr.: -lo-i-] – Din fr. styloïde.
stiloidelor
STILOÍDĂ, stiloide, s. f. (Anat.; în sintagma) Apofiza stiloidă = apofiza situată în partea mastoidiană a osului temporal, care servește ca punct de inserție pentru mușchi și pentru ligamente. [Pr.: -lo-i-] – Din fr. styloïde.
stilolit
STILOLÍT s.n. (Geol.) Suprafață de îndințare în interiorul unei roci omogene sau la limita dintre două strate. [< fr. stylolithe].
stilou
STILÓU, stilouri, s. n. Instrument de scris prevăzut cu un rezervor din care cerneala sau pasta ajunge automat la vârful peniței, în timpul scrierii. – Din fr. stylo. DOOM
stilóu s. n., art. stilóul; pl. stilóuri
stiloul
STILÓU, stilouri, s. n. Instrument de scris prevăzut cu un rezervor din care cerneala sau pasta ajunge automat la vârful peniței, în timpul scrierii. – Din fr. stylo. DOOM
stilóu s. n., art. stilóul; pl. stilóuri
stiloului
STILÓU, stilouri, s. n. Instrument de scris prevăzut cu un rezervor din care cerneala sau pasta ajunge automat la vârful peniței, în timpul scrierii. – Din fr. stylo. DOOM
stilóu s. n., art. stilóul; pl. stilóuri
stilouri
STILÓU, stilouri, s. n. Instrument de scris prevăzut cu un rezervor din care cerneala sau pasta ajunge automat la vârful peniței, în timpul scrierii. – Din fr. stylo. DOOM
stilóu s. n., art. stilóul; pl. stilóuri
stilourile
STILÓU, stilouri, s. n. Instrument de scris prevăzut cu un rezervor din care cerneala sau pasta ajunge automat la vârful peniței, în timpul scrierii. – Din fr. stylo. DOOM
stilóu s. n., art. stilóul; pl. stilóuri
stilourilor
STILÓU, stilouri, s. n. Instrument de scris prevăzut cu un rezervor din care cerneala sau pasta ajunge automat la vârful peniței, în timpul scrierii. – Din fr. stylo. DOOM
stilóu s. n., art. stilóul; pl. stilóuri
stilul
STIL, stiluri, s. n. I. 1. Mod specific de exprimare într-un anumit domeniu al activității omenești, pentru anumite scopuri ale comunicării; fel propriu de a se exprima al unei persoane; spec. totalitatea mijloacelor lingvistice pe care le folosește un scriitor pentru a obține anumite efecte de ordin artistic. ◊ Greșeală de stil = greșeală de exprimare constând fie dintr-o abatere de la regulile sintaxei, fie dintr-o întrebuințare improprie a termenilor. ♦ Talentul, arta de a exprima ideile și sentimentele într-o formă aleasă, personală. ♦ Limbaj. ♦ (Rar) Construcția caracteristică a frazei într-o limbă. 2. Totalitatea particularităților de manifestare specifice unui popor, unei colectivități sau unui individ. ◊ Loc. adj. De stil = executat după moda unei anumite epoci din trecut. ♦ Mod, fel de a fi, de a acționa, de a se comporta. ◊ Loc. adj. și adv. În stil mare = (conceput sau realizat) cu mijloace deosebit de mari, cu amploare. 3. Fiecare dintre cele două principale sisteme de calculare a timpului calendaristic, între care există o diferență de 13 zile. ◊ Stil nou = metodă de socotire a timpului calendaristic după calendarul gregorian. Stil vechi = metodă de socotire a timpului calendaristic după calendarul iulian. II. Condei de metal sau de os, ascuțit la un capăt și turtit la celălalt, cu care se scria în Antichitate pe tăblițele de ceară. III. (Bot.) Porțiune subțire și cilindrică a pistilului, care pornește de la ovar și se termină cu stigmatul. [Pl. și: (III) stile] – Din fr. style, lat. stilus. DOOM
stil s. n., pl. stíluri
stilului
STIL, stiluri, s. n. I. 1. Mod specific de exprimare într-un anumit domeniu al activității omenești, pentru anumite scopuri ale comunicării; fel propriu de a se exprima al unei persoane; spec. totalitatea mijloacelor lingvistice pe care le folosește un scriitor pentru a obține anumite efecte de ordin artistic. ◊ Greșeală de stil = greșeală de exprimare constând fie dintr-o abatere de la regulile sintaxei, fie dintr-o întrebuințare improprie a termenilor. ♦ Talentul, arta de a exprima ideile și sentimentele într-o formă aleasă, personală. ♦ Limbaj. ♦ (Rar) Construcția caracteristică a frazei într-o limbă. 2. Totalitatea particularităților de manifestare specifice unui popor, unei colectivități sau unui individ. ◊ Loc. adj. De stil = executat după moda unei anumite epoci din trecut. ♦ Mod, fel de a fi, de a acționa, de a se comporta. ◊ Loc. adj. și adv. În stil mare = (conceput sau realizat) cu mijloace deosebit de mari, cu amploare. 3. Fiecare dintre cele două principale sisteme de calculare a timpului calendaristic, între care există o diferență de 13 zile. ◊ Stil nou = metodă de socotire a timpului calendaristic după calendarul gregorian. Stil vechi = metodă de socotire a timpului calendaristic după calendarul iulian. II. Condei de metal sau de os, ascuțit la un capăt și turtit la celălalt, cu care se scria în Antichitate pe tăblițele de ceară. III. (Bot.) Porțiune subțire și cilindrică a pistilului, care pornește de la ovar și se termină cu stigmatul. [Pl. și: (III) stile] – Din fr. style, lat. stilus. DOOM
stil s. n., pl. stíluri
stiluri
STIL, stiluri, s. n. I. 1. Mod specific de exprimare într-un anumit domeniu al activității omenești, pentru anumite scopuri ale comunicării; fel propriu de a se exprima al unei persoane; spec. totalitatea mijloacelor lingvistice pe care le folosește un scriitor pentru a obține anumite efecte de ordin artistic. ◊ Greșeală de stil = greșeală de exprimare constând fie dintr-o abatere de la regulile sintaxei, fie dintr-o întrebuințare improprie a termenilor. ♦ Talentul, arta de a exprima ideile și sentimentele într-o formă aleasă, personală. ♦ Limbaj. ♦ (Rar) Construcția caracteristică a frazei într-o limbă. 2. Totalitatea particularităților de manifestare specifice unui popor, unei colectivități sau unui individ. ◊ Loc. adj. De stil = executat după moda unei anumite epoci din trecut. ♦ Mod, fel de a fi, de a acționa, de a se comporta. ◊ Loc. adj. și adv. În stil mare = (conceput sau realizat) cu mijloace deosebit de mari, cu amploare. 3. Fiecare dintre cele două principale sisteme de calculare a timpului calendaristic, între care există o diferență de 13 zile. ◊ Stil nou = metodă de socotire a timpului calendaristic după calendarul gregorian. Stil vechi = metodă de socotire a timpului calendaristic după calendarul iulian. II. Condei de metal sau de os, ascuțit la un capăt și turtit la celălalt, cu care se scria în Antichitate pe tăblițele de ceară. III. (Bot.) Porțiune subțire și cilindrică a pistilului, care pornește de la ovar și se termină cu stigmatul. [Pl. și: (III) stile] – Din fr. style, lat. stilus. DOOM
stil s. n., pl. stíluri
stilurile
STIL, stiluri, s. n. I. 1. Mod specific de exprimare într-un anumit domeniu al activității omenești, pentru anumite scopuri ale comunicării; fel propriu de a se exprima al unei persoane; spec. totalitatea mijloacelor lingvistice pe care le folosește un scriitor pentru a obține anumite efecte de ordin artistic. ◊ Greșeală de stil = greșeală de exprimare constând fie dintr-o abatere de la regulile sintaxei, fie dintr-o întrebuințare improprie a termenilor. ♦ Talentul, arta de a exprima ideile și sentimentele într-o formă aleasă, personală. ♦ Limbaj. ♦ (Rar) Construcția caracteristică a frazei într-o limbă. 2. Totalitatea particularităților de manifestare specifice unui popor, unei colectivități sau unui individ. ◊ Loc. adj. De stil = executat după moda unei anumite epoci din trecut. ♦ Mod, fel de a fi, de a acționa, de a se comporta. ◊ Loc. adj. și adv. În stil mare = (conceput sau realizat) cu mijloace deosebit de mari, cu amploare. 3. Fiecare dintre cele două principale sisteme de calculare a timpului calendaristic, între care există o diferență de 13 zile. ◊ Stil nou = metodă de socotire a timpului calendaristic după calendarul gregorian. Stil vechi = metodă de socotire a timpului calendaristic după calendarul iulian. II. Condei de metal sau de os, ascuțit la un capăt și turtit la celălalt, cu care se scria în Antichitate pe tăblițele de ceară. III. (Bot.) Porțiune subțire și cilindrică a pistilului, care pornește de la ovar și se termină cu stigmatul. [Pl. și: (III) stile] – Din fr. style, lat. stilus. DOOM
stil s. n., pl. stíluri
stilurilor
STIL, stiluri, s. n. I. 1. Mod specific de exprimare într-un anumit domeniu al activității omenești, pentru anumite scopuri ale comunicării; fel propriu de a se exprima al unei persoane; spec. totalitatea mijloacelor lingvistice pe care le folosește un scriitor pentru a obține anumite efecte de ordin artistic. ◊ Greșeală de stil = greșeală de exprimare constând fie dintr-o abatere de la regulile sintaxei, fie dintr-o întrebuințare improprie a termenilor. ♦ Talentul, arta de a exprima ideile și sentimentele într-o formă aleasă, personală. ♦ Limbaj. ♦ (Rar) Construcția caracteristică a frazei într-o limbă. 2. Totalitatea particularităților de manifestare specifice unui popor, unei colectivități sau unui individ. ◊ Loc. adj. De stil = executat după moda unei anumite epoci din trecut. ♦ Mod, fel de a fi, de a acționa, de a se comporta. ◊ Loc. adj. și adv. În stil mare = (conceput sau realizat) cu mijloace deosebit de mari, cu amploare. 3. Fiecare dintre cele două principale sisteme de calculare a timpului calendaristic, între care există o diferență de 13 zile. ◊ Stil nou = metodă de socotire a timpului calendaristic după calendarul gregorian. Stil vechi = metodă de socotire a timpului calendaristic după calendarul iulian. II. Condei de metal sau de os, ascuțit la un capăt și turtit la celălalt, cu care se scria în Antichitate pe tăblițele de ceară. III. (Bot.) Porțiune subțire și cilindrică a pistilului, care pornește de la ovar și se termină cu stigmatul. [Pl. și: (III) stile] – Din fr. style, lat. stilus. DOOM
stil s. n., pl. stíluri
stilând
STILÁ, stilez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) forma, a (se) deprinde să se comporte conform regulilor de bună-creștere, specifice oamenilor civilizați, culți. – Din fr. styler. DOOM
stilá (a ~) vb., ind. prez. 3 stileáză
stilînd
STILÁ, stilez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) forma, a (se) deprinde să se comporte conform regulilor de bună-creștere, specifice oamenilor civilizați, culți. – Din fr. styler. DOOM
stilá (a ~) vb., ind. prez. 3 stileáză
stima
STIMÁ, stimez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A avea stimă, considerație pentru cineva sau ceva; a (se) respecta, a (se) cinsti. – Din it. stimare. Cf. fr. estimer. DOOM
stimá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimeáză
stima
STÍMĂ s. f. Sentiment de prețuire și de respect determinat de meritele sau de calitățile cuiva sau a ceva; considerație; p. ext. atitudine respectuoasă. ◊ Expr. Cu toată stima sau cu stimă, formulă de politețe folosită, de obicei, la încheierea unei scrisori. – Din it. stima. Cf. fr. estime. DOOM
stímă s. f., g.-d. art. stímei
stimabil
STIMÁBIL, -Ă, stimabili, -e, adj., s. m. și f. (Om) vrednic de stimă, de considerație, de respect. – Din it. stimabile. DOOM
!stimábil adj. m., pl. stimábili; f. stimábilă, pl. stimábile
stimabil
STIMÁBIL, -Ă, stimabili, -e, adj., s. m. și f. (Om) vrednic de stimă, de considerație, de respect. – Din it. stimabile. DOOM
!stimábil adj. m., pl. stimábili; f. stimábilă, pl. stimábile
stimabila
STIMÁBIL, -Ă, stimabili, -e, adj., s. m. și f. (Om) vrednic de stimă, de considerație, de respect. – Din it. stimabile. DOOM
!stimábil adj. m., pl. stimábili; f. stimábilă, pl. stimábile
stimabila
STIMÁBIL, -Ă, stimabili, -e, adj., s. m. și f. (Om) vrednic de stimă, de considerație, de respect. – Din it. stimabile. DOOM
!stimábil adj. m., pl. stimábili; f. stimábilă, pl. stimábile
stimabile
STIMÁBIL, -Ă, stimabili, -e, adj., s. m. și f. (Om) vrednic de stimă, de considerație, de respect. – Din it. stimabile. DOOM
!stimábil adj. m., pl. stimábili; f. stimábilă, pl. stimábile
stimabile
STIMÁBIL, -Ă, stimabili, -e, adj., s. m. și f. (Om) vrednic de stimă, de considerație, de respect. – Din it. stimabile. DOOM
!stimábil adj. m., pl. stimábili; f. stimábilă, pl. stimábile
stimabilei
STIMÁBIL, -Ă, stimabili, -e, adj., s. m. și f. (Om) vrednic de stimă, de considerație, de respect. – Din it. stimabile. DOOM
!stimábil adj. m., pl. stimábili; f. stimábilă, pl. stimábile
stimabilei
STIMÁBIL, -Ă, stimabili, -e, adj., s. m. și f. (Om) vrednic de stimă, de considerație, de respect. – Din it. stimabile. DOOM
!stimábil adj. m., pl. stimábili; f. stimábilă, pl. stimábile
stimabilele
STIMÁBIL, -Ă, stimabili, -e, adj., s. m. și f. (Om) vrednic de stimă, de considerație, de respect. – Din it. stimabile. DOOM
!stimábil adj. m., pl. stimábili; f. stimábilă, pl. stimábile
stimabilele
STIMÁBIL, -Ă, stimabili, -e, adj., s. m. și f. (Om) vrednic de stimă, de considerație, de respect. – Din it. stimabile. DOOM
!stimábil adj. m., pl. stimábili; f. stimábilă, pl. stimábile
stimabilelor
STIMÁBIL, -Ă, stimabili, -e, adj., s. m. și f. (Om) vrednic de stimă, de considerație, de respect. – Din it. stimabile. DOOM
!stimábil adj. m., pl. stimábili; f. stimábilă, pl. stimábile
stimabilelor
STIMÁBIL, -Ă, stimabili, -e, adj., s. m. și f. (Om) vrednic de stimă, de considerație, de respect. – Din it. stimabile. DOOM
!stimábil adj. m., pl. stimábili; f. stimábilă, pl. stimábile
stimabili
STIMÁBIL, -Ă, stimabili, -e, adj., s. m. și f. (Om) vrednic de stimă, de considerație, de respect. – Din it. stimabile. DOOM
!stimábil adj. m., pl. stimábili; f. stimábilă, pl. stimábile
stimabili
STIMÁBIL, -Ă, stimabili, -e, adj., s. m. și f. (Om) vrednic de stimă, de considerație, de respect. – Din it. stimabile. DOOM
!stimábil adj. m., pl. stimábili; f. stimábilă, pl. stimábile
stimabilii
STIMÁBIL, -Ă, stimabili, -e, adj., s. m. și f. (Om) vrednic de stimă, de considerație, de respect. – Din it. stimabile. DOOM
!stimábil adj. m., pl. stimábili; f. stimábilă, pl. stimábile
stimabilii
STIMÁBIL, -Ă, stimabili, -e, adj., s. m. și f. (Om) vrednic de stimă, de considerație, de respect. – Din it. stimabile. DOOM
!stimábil adj. m., pl. stimábili; f. stimábilă, pl. stimábile
stimabililor
STIMÁBIL, -Ă, stimabili, -e, adj., s. m. și f. (Om) vrednic de stimă, de considerație, de respect. – Din it. stimabile. DOOM
!stimábil adj. m., pl. stimábili; f. stimábilă, pl. stimábile
stimabililor
STIMÁBIL, -Ă, stimabili, -e, adj., s. m. și f. (Om) vrednic de stimă, de considerație, de respect. – Din it. stimabile. DOOM
!stimábil adj. m., pl. stimábili; f. stimábilă, pl. stimábile
stimabilul
STIMÁBIL, -Ă, stimabili, -e, adj., s. m. și f. (Om) vrednic de stimă, de considerație, de respect. – Din it. stimabile. DOOM
!stimábil adj. m., pl. stimábili; f. stimábilă, pl. stimábile
stimabilul
STIMÁBIL, -Ă, stimabili, -e, adj., s. m. și f. (Om) vrednic de stimă, de considerație, de respect. – Din it. stimabile. DOOM
!stimábil adj. m., pl. stimábili; f. stimábilă, pl. stimábile
stimabilului
STIMÁBIL, -Ă, stimabili, -e, adj., s. m. și f. (Om) vrednic de stimă, de considerație, de respect. – Din it. stimabile. DOOM
!stimábil adj. m., pl. stimábili; f. stimábilă, pl. stimábile
stimabilului
STIMÁBIL, -Ă, stimabili, -e, adj., s. m. și f. (Om) vrednic de stimă, de considerație, de respect. – Din it. stimabile. DOOM
!stimábil adj. m., pl. stimábili; f. stimábilă, pl. stimábile
stimai
STIMÁ, stimez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A avea stimă, considerație pentru cineva sau ceva; a (se) respecta, a (se) cinsti. – Din it. stimare. Cf. fr. estimer. DOOM
stimá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimeáză
stimam
STIMÁ, stimez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A avea stimă, considerație pentru cineva sau ceva; a (se) respecta, a (se) cinsti. – Din it. stimare. Cf. fr. estimer. DOOM
stimá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimeáză
stimare
STIMÁ, stimez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A avea stimă, considerație pentru cineva sau ceva; a (se) respecta, a (se) cinsti. – Din it. stimare. Cf. fr. estimer. DOOM
stimá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimeáză
stimară
STIMÁ, stimez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A avea stimă, considerație pentru cineva sau ceva; a (se) respecta, a (se) cinsti. – Din it. stimare. Cf. fr. estimer. DOOM
stimá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimeáză
stimarăm
STIMÁ, stimez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A avea stimă, considerație pentru cineva sau ceva; a (se) respecta, a (se) cinsti. – Din it. stimare. Cf. fr. estimer. DOOM
stimá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimeáză
stimarăți
STIMÁ, stimez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A avea stimă, considerație pentru cineva sau ceva; a (se) respecta, a (se) cinsti. – Din it. stimare. Cf. fr. estimer. DOOM
stimá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimeáză
stimase
STIMÁ, stimez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A avea stimă, considerație pentru cineva sau ceva; a (se) respecta, a (se) cinsti. – Din it. stimare. Cf. fr. estimer. DOOM
stimá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimeáză
stimasem
STIMÁ, stimez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A avea stimă, considerație pentru cineva sau ceva; a (se) respecta, a (se) cinsti. – Din it. stimare. Cf. fr. estimer. DOOM
stimá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimeáză
stimaseră
STIMÁ, stimez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A avea stimă, considerație pentru cineva sau ceva; a (se) respecta, a (se) cinsti. – Din it. stimare. Cf. fr. estimer. DOOM
stimá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimeáză
stimaserăm
STIMÁ, stimez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A avea stimă, considerație pentru cineva sau ceva; a (se) respecta, a (se) cinsti. – Din it. stimare. Cf. fr. estimer. DOOM
stimá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimeáză
stimaserăți
STIMÁ, stimez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A avea stimă, considerație pentru cineva sau ceva; a (se) respecta, a (se) cinsti. – Din it. stimare. Cf. fr. estimer. DOOM
stimá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimeáză
stimaseși
STIMÁ, stimez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A avea stimă, considerație pentru cineva sau ceva; a (se) respecta, a (se) cinsti. – Din it. stimare. Cf. fr. estimer. DOOM
stimá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimeáză
stimaseți
STIMÁ, stimez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A avea stimă, considerație pentru cineva sau ceva; a (se) respecta, a (se) cinsti. – Din it. stimare. Cf. fr. estimer. DOOM
stimá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimeáză
stimat
STIMÁ, stimez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A avea stimă, considerație pentru cineva sau ceva; a (se) respecta, a (se) cinsti. – Din it. stimare. Cf. fr. estimer. DOOM
stimá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimeáză
stimat
STIMÁT, -Ă, stimați, -te, adj. Care se bucură de stimă, de considerație; respectat. – V. stima.
stimata
STIMÁT, -Ă, stimați, -te, adj. Care se bucură de stimă, de considerație; respectat. – V. stima.
stimate
STIMÁT, -Ă, stimați, -te, adj. Care se bucură de stimă, de considerație; respectat. – V. stima.
stimatei
STIMÁT, -Ă, stimați, -te, adj. Care se bucură de stimă, de considerație; respectat. – V. stima.
stimatele
STIMÁT, -Ă, stimați, -te, adj. Care se bucură de stimă, de considerație; respectat. – V. stima.
stimatelor
STIMÁT, -Ă, stimați, -te, adj. Care se bucură de stimă, de considerație; respectat. – V. stima.
stimatul
STIMÁT, -Ă, stimați, -te, adj. Care se bucură de stimă, de considerație; respectat. – V. stima.
stimatului
STIMÁT, -Ă, stimați, -te, adj. Care se bucură de stimă, de considerație; respectat. – V. stima.
stimau
STIMÁ, stimez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A avea stimă, considerație pentru cineva sau ceva; a (se) respecta, a (se) cinsti. – Din it. stimare. Cf. fr. estimer. DOOM
stimá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimeáză
stimași
STIMÁ, stimez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A avea stimă, considerație pentru cineva sau ceva; a (se) respecta, a (se) cinsti. – Din it. stimare. Cf. fr. estimer. DOOM
stimá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimeáză
stimați
STIMÁ, stimez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A avea stimă, considerație pentru cineva sau ceva; a (se) respecta, a (se) cinsti. – Din it. stimare. Cf. fr. estimer. DOOM
stimá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimeáză
stimați
STIMÁT, -Ă, stimați, -te, adj. Care se bucură de stimă, de considerație; respectat. – V. stima.
stimații
STIMÁT, -Ă, stimați, -te, adj. Care se bucură de stimă, de considerație; respectat. – V. stima.
stimaților
STIMÁT, -Ă, stimați, -te, adj. Care se bucură de stimă, de considerație; respectat. – V. stima.
stime
STÍMĂ s. f. Sentiment de prețuire și de respect determinat de meritele sau de calitățile cuiva sau a ceva; considerație; p. ext. atitudine respectuoasă. ◊ Expr. Cu toată stima sau cu stimă, formulă de politețe folosită, de obicei, la încheierea unei scrisori. – Din it. stima. Cf. fr. estime. DOOM
stímă s. f., g.-d. art. stímei
stimează
STIMÁ, stimez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A avea stimă, considerație pentru cineva sau ceva; a (se) respecta, a (se) cinsti. – Din it. stimare. Cf. fr. estimer. DOOM
stimá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimeáză
stimei
STÍMĂ s. f. Sentiment de prețuire și de respect determinat de meritele sau de calitățile cuiva sau a ceva; considerație; p. ext. atitudine respectuoasă. ◊ Expr. Cu toată stima sau cu stimă, formulă de politețe folosită, de obicei, la încheierea unei scrisori. – Din it. stima. Cf. fr. estime. DOOM
stímă s. f., g.-d. art. stímei
stimele
STÍMĂ s. f. Sentiment de prețuire și de respect determinat de meritele sau de calitățile cuiva sau a ceva; considerație; p. ext. atitudine respectuoasă. ◊ Expr. Cu toată stima sau cu stimă, formulă de politețe folosită, de obicei, la încheierea unei scrisori. – Din it. stima. Cf. fr. estime. DOOM
stímă s. f., g.-d. art. stímei
stimelor
STÍMĂ s. f. Sentiment de prețuire și de respect determinat de meritele sau de calitățile cuiva sau a ceva; considerație; p. ext. atitudine respectuoasă. ◊ Expr. Cu toată stima sau cu stimă, formulă de politețe folosită, de obicei, la încheierea unei scrisori. – Din it. stima. Cf. fr. estime. DOOM
stímă s. f., g.-d. art. stímei
stimez
STIMÁ, stimez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A avea stimă, considerație pentru cineva sau ceva; a (se) respecta, a (se) cinsti. – Din it. stimare. Cf. fr. estimer. DOOM
stimá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimeáză
stimeze
STIMÁ, stimez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A avea stimă, considerație pentru cineva sau ceva; a (se) respecta, a (se) cinsti. – Din it. stimare. Cf. fr. estimer. DOOM
stimá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimeáză
stimezi
STIMÁ, stimez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A avea stimă, considerație pentru cineva sau ceva; a (se) respecta, a (se) cinsti. – Din it. stimare. Cf. fr. estimer. DOOM
stimá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimeáză
stimfalide
Stimfalide = Stymphalides.
stimul
STÍMUL, (1) stimuluri, s. n., (2) stimuli, s. m. 1. S. n. (Rar) Stimulent, imbold. 2. S. m. Factor care declanșează un proces fiziologic, care excită o activitate fiziologică; excitant. – Din lat., fr. stimulus. DOOM
stímul2 (stimulent) (rar) s. n., pl. stímuluri
stimul
STÍMUL, (1) stimuluri, s. n., (2) stimuli, s. m. 1. S. n. (Rar) Stimulent, imbold. 2. S. m. Factor care declanșează un proces fiziologic, care excită o activitate fiziologică; excitant. – Din lat., fr. stimulus.
stimula
STIMULÁ, stimulez, vb. I Tranz. A face să crească energia, randamentul; a da avânt, a îndemna, a incita, a încuraja. ♦ A mări activitatea unei funcții organice, a activa, a excita un organ, o funcție. – Din fr. stimuler, lat. stimulare. DOOM
stimulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimuleáză
stimulai
STIMULÁ, stimulez, vb. I Tranz. A face să crească energia, randamentul; a da avânt, a îndemna, a incita, a încuraja. ♦ A mări activitatea unei funcții organice, a activa, a excita un organ, o funcție. – Din fr. stimuler, lat. stimulare. DOOM
stimulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimuleáză
stimulam
STIMULÁ, stimulez, vb. I Tranz. A face să crească energia, randamentul; a da avânt, a îndemna, a incita, a încuraja. ♦ A mări activitatea unei funcții organice, a activa, a excita un organ, o funcție. – Din fr. stimuler, lat. stimulare. DOOM
stimulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimuleáză
stimulant
STIMULÁNT, -Ă, stimulanți, -te, adj. (Rar) Stimulator. – Din fr. stimulant. DOOM
stimulánt (rar) adj. m., pl. stimulánți; f. stimulántă, pl. stimulánte
stimulanta
STIMULÁNT, -Ă, stimulanți, -te, adj. (Rar) Stimulator. – Din fr. stimulant. DOOM
stimulánt (rar) adj. m., pl. stimulánți; f. stimulántă, pl. stimulánte
stimulante
STIMULÁNT, -Ă, stimulanți, -te, adj. (Rar) Stimulator. – Din fr. stimulant. DOOM
stimulánt (rar) adj. m., pl. stimulánți; f. stimulántă, pl. stimulánte
stimulantei
STIMULÁNT, -Ă, stimulanți, -te, adj. (Rar) Stimulator. – Din fr. stimulant. DOOM
stimulánt (rar) adj. m., pl. stimulánți; f. stimulántă, pl. stimulánte
stimulantele
STIMULÁNT, -Ă, stimulanți, -te, adj. (Rar) Stimulator. – Din fr. stimulant. DOOM
stimulánt (rar) adj. m., pl. stimulánți; f. stimulántă, pl. stimulánte
stimulantelor
STIMULÁNT, -Ă, stimulanți, -te, adj. (Rar) Stimulator. – Din fr. stimulant. DOOM
stimulánt (rar) adj. m., pl. stimulánți; f. stimulántă, pl. stimulánte
stimulantul
STIMULÁNT, -Ă, stimulanți, -te, adj. (Rar) Stimulator. – Din fr. stimulant. DOOM
stimulánt (rar) adj. m., pl. stimulánți; f. stimulántă, pl. stimulánte
stimulantului
STIMULÁNT, -Ă, stimulanți, -te, adj. (Rar) Stimulator. – Din fr. stimulant. DOOM
stimulánt (rar) adj. m., pl. stimulánți; f. stimulántă, pl. stimulánte
stimulanți
STIMULÁNT, -Ă, stimulanți, -te, adj. (Rar) Stimulator. – Din fr. stimulant. DOOM
stimulánt (rar) adj. m., pl. stimulánți; f. stimulántă, pl. stimulánte
stimulanții
STIMULÁNT, -Ă, stimulanți, -te, adj. (Rar) Stimulator. – Din fr. stimulant. DOOM
stimulánt (rar) adj. m., pl. stimulánți; f. stimulántă, pl. stimulánte
stimulanților
STIMULÁNT, -Ă, stimulanți, -te, adj. (Rar) Stimulator. – Din fr. stimulant. DOOM
stimulánt (rar) adj. m., pl. stimulánți; f. stimulántă, pl. stimulánte
stimulare
STIMULÁ, stimulez, vb. I Tranz. A face să crească energia, randamentul; a da avânt, a îndemna, a incita, a încuraja. ♦ A mări activitatea unei funcții organice, a activa, a excita un organ, o funcție. – Din fr. stimuler, lat. stimulare. DOOM
stimulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimuleáză
stimulare
STIMULÁRE, stimulări, s. f. Acțiunea de a stimula; îndemn, însuflețire. – V. stimula. DOOM
stimuláre s. f., g.-d. art. stimulắrii; pl. stimulắri
stimularea
STIMULÁRE, stimulări, s. f. Acțiunea de a stimula; îndemn, însuflețire. – V. stimula. DOOM
stimuláre s. f., g.-d. art. stimulắrii; pl. stimulắri
stimulară
STIMULÁ, stimulez, vb. I Tranz. A face să crească energia, randamentul; a da avânt, a îndemna, a incita, a încuraja. ♦ A mări activitatea unei funcții organice, a activa, a excita un organ, o funcție. – Din fr. stimuler, lat. stimulare. DOOM
stimulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimuleáză
stimularăm
STIMULÁ, stimulez, vb. I Tranz. A face să crească energia, randamentul; a da avânt, a îndemna, a incita, a încuraja. ♦ A mări activitatea unei funcții organice, a activa, a excita un organ, o funcție. – Din fr. stimuler, lat. stimulare. DOOM
stimulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimuleáză
stimularăți
STIMULÁ, stimulez, vb. I Tranz. A face să crească energia, randamentul; a da avânt, a îndemna, a incita, a încuraja. ♦ A mări activitatea unei funcții organice, a activa, a excita un organ, o funcție. – Din fr. stimuler, lat. stimulare. DOOM
stimulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimuleáză
stimulase
STIMULÁ, stimulez, vb. I Tranz. A face să crească energia, randamentul; a da avânt, a îndemna, a incita, a încuraja. ♦ A mări activitatea unei funcții organice, a activa, a excita un organ, o funcție. – Din fr. stimuler, lat. stimulare. DOOM
stimulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimuleáză
stimulasem
STIMULÁ, stimulez, vb. I Tranz. A face să crească energia, randamentul; a da avânt, a îndemna, a incita, a încuraja. ♦ A mări activitatea unei funcții organice, a activa, a excita un organ, o funcție. – Din fr. stimuler, lat. stimulare. DOOM
stimulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimuleáză
stimulaseră
STIMULÁ, stimulez, vb. I Tranz. A face să crească energia, randamentul; a da avânt, a îndemna, a incita, a încuraja. ♦ A mări activitatea unei funcții organice, a activa, a excita un organ, o funcție. – Din fr. stimuler, lat. stimulare. DOOM
stimulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimuleáză
stimulaserăm
STIMULÁ, stimulez, vb. I Tranz. A face să crească energia, randamentul; a da avânt, a îndemna, a incita, a încuraja. ♦ A mări activitatea unei funcții organice, a activa, a excita un organ, o funcție. – Din fr. stimuler, lat. stimulare. DOOM
stimulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimuleáză
stimulaserăți
STIMULÁ, stimulez, vb. I Tranz. A face să crească energia, randamentul; a da avânt, a îndemna, a incita, a încuraja. ♦ A mări activitatea unei funcții organice, a activa, a excita un organ, o funcție. – Din fr. stimuler, lat. stimulare. DOOM
stimulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimuleáză
stimulaseși
STIMULÁ, stimulez, vb. I Tranz. A face să crească energia, randamentul; a da avânt, a îndemna, a incita, a încuraja. ♦ A mări activitatea unei funcții organice, a activa, a excita un organ, o funcție. – Din fr. stimuler, lat. stimulare. DOOM
stimulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimuleáză
stimulaseți
STIMULÁ, stimulez, vb. I Tranz. A face să crească energia, randamentul; a da avânt, a îndemna, a incita, a încuraja. ♦ A mări activitatea unei funcții organice, a activa, a excita un organ, o funcție. – Din fr. stimuler, lat. stimulare. DOOM
stimulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimuleáză
stimulat
STIMULÁ, stimulez, vb. I Tranz. A face să crească energia, randamentul; a da avânt, a îndemna, a incita, a încuraja. ♦ A mări activitatea unei funcții organice, a activa, a excita un organ, o funcție. – Din fr. stimuler, lat. stimulare. DOOM
stimulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimuleáză
stimulativ
STIMULATÍV, -Ă, stimulativi, -e, adj. Care stimulează. – Din fr. stimulatif, engl. stimulative. DOOM
*stimulatív adj. m., pl. stimulatívi; f. stimulatívă, pl. stimulatíve
stimulativa
STIMULATÍV, -Ă, stimulativi, -e, adj. Care stimulează. – Din fr. stimulatif, engl. stimulative. DOOM
*stimulatív adj. m., pl. stimulatívi; f. stimulatívă, pl. stimulatíve
stimulative
STIMULATÍV, -Ă, stimulativi, -e, adj. Care stimulează. – Din fr. stimulatif, engl. stimulative. DOOM
*stimulatív adj. m., pl. stimulatívi; f. stimulatívă, pl. stimulatíve
stimulativei
STIMULATÍV, -Ă, stimulativi, -e, adj. Care stimulează. – Din fr. stimulatif, engl. stimulative. DOOM
*stimulatív adj. m., pl. stimulatívi; f. stimulatívă, pl. stimulatíve
stimulativele
STIMULATÍV, -Ă, stimulativi, -e, adj. Care stimulează. – Din fr. stimulatif, engl. stimulative. DOOM
*stimulatív adj. m., pl. stimulatívi; f. stimulatívă, pl. stimulatíve
stimulativelor
STIMULATÍV, -Ă, stimulativi, -e, adj. Care stimulează. – Din fr. stimulatif, engl. stimulative. DOOM
*stimulatív adj. m., pl. stimulatívi; f. stimulatívă, pl. stimulatíve
stimulativi
STIMULATÍV, -Ă, stimulativi, -e, adj. Care stimulează. – Din fr. stimulatif, engl. stimulative. DOOM
*stimulatív adj. m., pl. stimulatívi; f. stimulatívă, pl. stimulatíve
stimulativii
STIMULATÍV, -Ă, stimulativi, -e, adj. Care stimulează. – Din fr. stimulatif, engl. stimulative. DOOM
*stimulatív adj. m., pl. stimulatívi; f. stimulatívă, pl. stimulatíve
stimulativilor
STIMULATÍV, -Ă, stimulativi, -e, adj. Care stimulează. – Din fr. stimulatif, engl. stimulative. DOOM
*stimulatív adj. m., pl. stimulatívi; f. stimulatívă, pl. stimulatíve
stimulativul
STIMULATÍV, -Ă, stimulativi, -e, adj. Care stimulează. – Din fr. stimulatif, engl. stimulative. DOOM
*stimulatív adj. m., pl. stimulatívi; f. stimulatívă, pl. stimulatíve
stimulativului
STIMULATÍV, -Ă, stimulativi, -e, adj. Care stimulează. – Din fr. stimulatif, engl. stimulative. DOOM
*stimulatív adj. m., pl. stimulatívi; f. stimulatívă, pl. stimulatíve
stimulatoare
STIMULATÓR, -OÁRE, stimulatori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj., s. m. (Substanță, agent, element) care stimulează; spec. (substanță organică) care, în cantități mici, accelerează creșterea plantelor. 2. S. n. (Și în sintagma stimulator cardiac) Dispozitiv electronic implantat în corp și conectat la inimă cu scopul de a realiza o stimulare regulată a contracțiilor cardiace prin șocuri electrice minime, în cazul unor tulburări de ritm severe sau ca mijloc de diagnosticare. – Din fr. stimulateur. DOOM
*stimulatór3 (aparat) s. n., pl. stimulatoáre
stimulatoare
STIMULATÓR, -OÁRE, stimulatori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj., s. m. (Substanță, agent, element) care stimulează; spec. (substanță organică) care, în cantități mici, accelerează creșterea plantelor. 2. S. n. (Și în sintagma stimulator cardiac) Dispozitiv electronic implantat în corp și conectat la inimă cu scopul de a realiza o stimulare regulată a contracțiilor cardiace prin șocuri electrice minime, în cazul unor tulburări de ritm severe sau ca mijloc de diagnosticare. – Din fr. stimulateur. DOOM
*stimulatór3 (aparat) s. n., pl. stimulatoáre
stimulatoarea
STIMULATÓR, -OÁRE, stimulatori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj., s. m. (Substanță, agent, element) care stimulează; spec. (substanță organică) care, în cantități mici, accelerează creșterea plantelor. 2. S. n. (Și în sintagma stimulator cardiac) Dispozitiv electronic implantat în corp și conectat la inimă cu scopul de a realiza o stimulare regulată a contracțiilor cardiace prin șocuri electrice minime, în cazul unor tulburări de ritm severe sau ca mijloc de diagnosticare. – Din fr. stimulateur. DOOM
*stimulatór3 (aparat) s. n., pl. stimulatoáre
stimulatoarea
STIMULATÓR, -OÁRE, stimulatori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj., s. m. (Substanță, agent, element) care stimulează; spec. (substanță organică) care, în cantități mici, accelerează creșterea plantelor. 2. S. n. (Și în sintagma stimulator cardiac) Dispozitiv electronic implantat în corp și conectat la inimă cu scopul de a realiza o stimulare regulată a contracțiilor cardiace prin șocuri electrice minime, în cazul unor tulburări de ritm severe sau ca mijloc de diagnosticare. – Din fr. stimulateur. DOOM
*stimulatór3 (aparat) s. n., pl. stimulatoáre
stimulatoarei
STIMULATÓR, -OÁRE, stimulatori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj., s. m. (Substanță, agent, element) care stimulează; spec. (substanță organică) care, în cantități mici, accelerează creșterea plantelor. 2. S. n. (Și în sintagma stimulator cardiac) Dispozitiv electronic implantat în corp și conectat la inimă cu scopul de a realiza o stimulare regulată a contracțiilor cardiace prin șocuri electrice minime, în cazul unor tulburări de ritm severe sau ca mijloc de diagnosticare. – Din fr. stimulateur. DOOM
*stimulatór3 (aparat) s. n., pl. stimulatoáre
stimulatoarei
STIMULATÓR, -OÁRE, stimulatori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj., s. m. (Substanță, agent, element) care stimulează; spec. (substanță organică) care, în cantități mici, accelerează creșterea plantelor. 2. S. n. (Și în sintagma stimulator cardiac) Dispozitiv electronic implantat în corp și conectat la inimă cu scopul de a realiza o stimulare regulată a contracțiilor cardiace prin șocuri electrice minime, în cazul unor tulburări de ritm severe sau ca mijloc de diagnosticare. – Din fr. stimulateur. DOOM
*stimulatór3 (aparat) s. n., pl. stimulatoáre
stimulatoarele
STIMULATÓR, -OÁRE, stimulatori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj., s. m. (Substanță, agent, element) care stimulează; spec. (substanță organică) care, în cantități mici, accelerează creșterea plantelor. 2. S. n. (Și în sintagma stimulator cardiac) Dispozitiv electronic implantat în corp și conectat la inimă cu scopul de a realiza o stimulare regulată a contracțiilor cardiace prin șocuri electrice minime, în cazul unor tulburări de ritm severe sau ca mijloc de diagnosticare. – Din fr. stimulateur. DOOM
*stimulatór3 (aparat) s. n., pl. stimulatoáre
stimulatoarele
STIMULATÓR, -OÁRE, stimulatori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj., s. m. (Substanță, agent, element) care stimulează; spec. (substanță organică) care, în cantități mici, accelerează creșterea plantelor. 2. S. n. (Și în sintagma stimulator cardiac) Dispozitiv electronic implantat în corp și conectat la inimă cu scopul de a realiza o stimulare regulată a contracțiilor cardiace prin șocuri electrice minime, în cazul unor tulburări de ritm severe sau ca mijloc de diagnosticare. – Din fr. stimulateur. DOOM
*stimulatór3 (aparat) s. n., pl. stimulatoáre
stimulatoarelor
STIMULATÓR, -OÁRE, stimulatori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj., s. m. (Substanță, agent, element) care stimulează; spec. (substanță organică) care, în cantități mici, accelerează creșterea plantelor. 2. S. n. (Și în sintagma stimulator cardiac) Dispozitiv electronic implantat în corp și conectat la inimă cu scopul de a realiza o stimulare regulată a contracțiilor cardiace prin șocuri electrice minime, în cazul unor tulburări de ritm severe sau ca mijloc de diagnosticare. – Din fr. stimulateur. DOOM
*stimulatór3 (aparat) s. n., pl. stimulatoáre
stimulatoarelor
STIMULATÓR, -OÁRE, stimulatori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj., s. m. (Substanță, agent, element) care stimulează; spec. (substanță organică) care, în cantități mici, accelerează creșterea plantelor. 2. S. n. (Și în sintagma stimulator cardiac) Dispozitiv electronic implantat în corp și conectat la inimă cu scopul de a realiza o stimulare regulată a contracțiilor cardiace prin șocuri electrice minime, în cazul unor tulburări de ritm severe sau ca mijloc de diagnosticare. – Din fr. stimulateur. DOOM
*stimulatór3 (aparat) s. n., pl. stimulatoáre
stimulator
STIMULATÓR, -OÁRE, stimulatori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj., s. m. (Substanță, agent, element) care stimulează; spec. (substanță organică) care, în cantități mici, accelerează creșterea plantelor. 2. S. n. (Și în sintagma stimulator cardiac) Dispozitiv electronic implantat în corp și conectat la inimă cu scopul de a realiza o stimulare regulată a contracțiilor cardiace prin șocuri electrice minime, în cazul unor tulburări de ritm severe sau ca mijloc de diagnosticare. – Din fr. stimulateur. DOOM
*stimulatór3 (aparat) s. n., pl. stimulatoáre
stimulator
STIMULATÓR, -OÁRE, stimulatori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj., s. m. (Substanță, agent, element) care stimulează; spec. (substanță organică) care, în cantități mici, accelerează creșterea plantelor. 2. S. n. (Și în sintagma stimulator cardiac) Dispozitiv electronic implantat în corp și conectat la inimă cu scopul de a realiza o stimulare regulată a contracțiilor cardiace prin șocuri electrice minime, în cazul unor tulburări de ritm severe sau ca mijloc de diagnosticare. – Din fr. stimulateur. DOOM
*stimulatór3 (aparat) s. n., pl. stimulatoáre
stimulatori
STIMULATÓR, -OÁRE, stimulatori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj., s. m. (Substanță, agent, element) care stimulează; spec. (substanță organică) care, în cantități mici, accelerează creșterea plantelor. 2. S. n. (Și în sintagma stimulator cardiac) Dispozitiv electronic implantat în corp și conectat la inimă cu scopul de a realiza o stimulare regulată a contracțiilor cardiace prin șocuri electrice minime, în cazul unor tulburări de ritm severe sau ca mijloc de diagnosticare. – Din fr. stimulateur. DOOM
*stimulatór3 (aparat) s. n., pl. stimulatoáre
stimulatori
STIMULATÓR, -OÁRE, stimulatori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj., s. m. (Substanță, agent, element) care stimulează; spec. (substanță organică) care, în cantități mici, accelerează creșterea plantelor. 2. S. n. (Și în sintagma stimulator cardiac) Dispozitiv electronic implantat în corp și conectat la inimă cu scopul de a realiza o stimulare regulată a contracțiilor cardiace prin șocuri electrice minime, în cazul unor tulburări de ritm severe sau ca mijloc de diagnosticare. – Din fr. stimulateur. DOOM
*stimulatór3 (aparat) s. n., pl. stimulatoáre
stimulatorii
STIMULATÓR, -OÁRE, stimulatori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj., s. m. (Substanță, agent, element) care stimulează; spec. (substanță organică) care, în cantități mici, accelerează creșterea plantelor. 2. S. n. (Și în sintagma stimulator cardiac) Dispozitiv electronic implantat în corp și conectat la inimă cu scopul de a realiza o stimulare regulată a contracțiilor cardiace prin șocuri electrice minime, în cazul unor tulburări de ritm severe sau ca mijloc de diagnosticare. – Din fr. stimulateur. DOOM
*stimulatór3 (aparat) s. n., pl. stimulatoáre
stimulatorii
STIMULATÓR, -OÁRE, stimulatori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj., s. m. (Substanță, agent, element) care stimulează; spec. (substanță organică) care, în cantități mici, accelerează creșterea plantelor. 2. S. n. (Și în sintagma stimulator cardiac) Dispozitiv electronic implantat în corp și conectat la inimă cu scopul de a realiza o stimulare regulată a contracțiilor cardiace prin șocuri electrice minime, în cazul unor tulburări de ritm severe sau ca mijloc de diagnosticare. – Din fr. stimulateur. DOOM
*stimulatór3 (aparat) s. n., pl. stimulatoáre
stimulatorilor
STIMULATÓR, -OÁRE, stimulatori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj., s. m. (Substanță, agent, element) care stimulează; spec. (substanță organică) care, în cantități mici, accelerează creșterea plantelor. 2. S. n. (Și în sintagma stimulator cardiac) Dispozitiv electronic implantat în corp și conectat la inimă cu scopul de a realiza o stimulare regulată a contracțiilor cardiace prin șocuri electrice minime, în cazul unor tulburări de ritm severe sau ca mijloc de diagnosticare. – Din fr. stimulateur. DOOM
*stimulatór3 (aparat) s. n., pl. stimulatoáre
stimulatorilor
STIMULATÓR, -OÁRE, stimulatori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj., s. m. (Substanță, agent, element) care stimulează; spec. (substanță organică) care, în cantități mici, accelerează creșterea plantelor. 2. S. n. (Și în sintagma stimulator cardiac) Dispozitiv electronic implantat în corp și conectat la inimă cu scopul de a realiza o stimulare regulată a contracțiilor cardiace prin șocuri electrice minime, în cazul unor tulburări de ritm severe sau ca mijloc de diagnosticare. – Din fr. stimulateur. DOOM
*stimulatór3 (aparat) s. n., pl. stimulatoáre
stimulatorul
STIMULATÓR, -OÁRE, stimulatori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj., s. m. (Substanță, agent, element) care stimulează; spec. (substanță organică) care, în cantități mici, accelerează creșterea plantelor. 2. S. n. (Și în sintagma stimulator cardiac) Dispozitiv electronic implantat în corp și conectat la inimă cu scopul de a realiza o stimulare regulată a contracțiilor cardiace prin șocuri electrice minime, în cazul unor tulburări de ritm severe sau ca mijloc de diagnosticare. – Din fr. stimulateur. DOOM
*stimulatór3 (aparat) s. n., pl. stimulatoáre
stimulatorul
STIMULATÓR, -OÁRE, stimulatori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj., s. m. (Substanță, agent, element) care stimulează; spec. (substanță organică) care, în cantități mici, accelerează creșterea plantelor. 2. S. n. (Și în sintagma stimulator cardiac) Dispozitiv electronic implantat în corp și conectat la inimă cu scopul de a realiza o stimulare regulată a contracțiilor cardiace prin șocuri electrice minime, în cazul unor tulburări de ritm severe sau ca mijloc de diagnosticare. – Din fr. stimulateur. DOOM
*stimulatór3 (aparat) s. n., pl. stimulatoáre
stimulatorului
STIMULATÓR, -OÁRE, stimulatori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj., s. m. (Substanță, agent, element) care stimulează; spec. (substanță organică) care, în cantități mici, accelerează creșterea plantelor. 2. S. n. (Și în sintagma stimulator cardiac) Dispozitiv electronic implantat în corp și conectat la inimă cu scopul de a realiza o stimulare regulată a contracțiilor cardiace prin șocuri electrice minime, în cazul unor tulburări de ritm severe sau ca mijloc de diagnosticare. – Din fr. stimulateur. DOOM
*stimulatór3 (aparat) s. n., pl. stimulatoáre
stimulatorului
STIMULATÓR, -OÁRE, stimulatori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj., s. m. (Substanță, agent, element) care stimulează; spec. (substanță organică) care, în cantități mici, accelerează creșterea plantelor. 2. S. n. (Și în sintagma stimulator cardiac) Dispozitiv electronic implantat în corp și conectat la inimă cu scopul de a realiza o stimulare regulată a contracțiilor cardiace prin șocuri electrice minime, în cazul unor tulburări de ritm severe sau ca mijloc de diagnosticare. – Din fr. stimulateur. DOOM
*stimulatór3 (aparat) s. n., pl. stimulatoáre
stimulau
STIMULÁ, stimulez, vb. I Tranz. A face să crească energia, randamentul; a da avânt, a îndemna, a incita, a încuraja. ♦ A mări activitatea unei funcții organice, a activa, a excita un organ, o funcție. – Din fr. stimuler, lat. stimulare. DOOM
stimulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimuleáză
stimulași
STIMULÁ, stimulez, vb. I Tranz. A face să crească energia, randamentul; a da avânt, a îndemna, a incita, a încuraja. ♦ A mări activitatea unei funcții organice, a activa, a excita un organ, o funcție. – Din fr. stimuler, lat. stimulare. DOOM
stimulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimuleáză
stimulați
STIMULÁ, stimulez, vb. I Tranz. A face să crească energia, randamentul; a da avânt, a îndemna, a incita, a încuraja. ♦ A mări activitatea unei funcții organice, a activa, a excita un organ, o funcție. – Din fr. stimuler, lat. stimulare. DOOM
stimulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimuleáză
stimulează
STIMULÁ, stimulez, vb. I Tranz. A face să crească energia, randamentul; a da avânt, a îndemna, a incita, a încuraja. ♦ A mări activitatea unei funcții organice, a activa, a excita un organ, o funcție. – Din fr. stimuler, lat. stimulare. DOOM
stimulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimuleáză
stimulent
STIMULÉNT, stimulente, s. n. 1. Ceea ce stimulează; impuls, imbold, îndemn. 2. Spec. Medicament, substanță care excită activitatea unui organ ori sistem sau care se ia ca reconfortant împotriva oboselii. – Din stimula. Cf. fr. stimulant. DOOM
stimulént s. n., pl. stimulénte
stimulenta
STIMULÉNT, stimulente, s. n. 1. Ceea ce stimulează; impuls, imbold, îndemn. 2. Spec. Medicament, substanță care excită activitatea unui organ ori sistem sau care se ia ca reconfortant împotriva oboselii. – Din stimula. Cf. fr. stimulant. DOOM
stimulént s. n., pl. stimulénte
stimulente
STIMULÉNT, stimulente, s. n. 1. Ceea ce stimulează; impuls, imbold, îndemn. 2. Spec. Medicament, substanță care excită activitatea unui organ ori sistem sau care se ia ca reconfortant împotriva oboselii. – Din stimula. Cf. fr. stimulant. DOOM
stimulént s. n., pl. stimulénte
stimulentei
STIMULÉNT, stimulente, s. n. 1. Ceea ce stimulează; impuls, imbold, îndemn. 2. Spec. Medicament, substanță care excită activitatea unui organ ori sistem sau care se ia ca reconfortant împotriva oboselii. – Din stimula. Cf. fr. stimulant. DOOM
stimulént s. n., pl. stimulénte
stimulentele
STIMULÉNT, stimulente, s. n. 1. Ceea ce stimulează; impuls, imbold, îndemn. 2. Spec. Medicament, substanță care excită activitatea unui organ ori sistem sau care se ia ca reconfortant împotriva oboselii. – Din stimula. Cf. fr. stimulant. DOOM
stimulént s. n., pl. stimulénte
stimulentelor
STIMULÉNT, stimulente, s. n. 1. Ceea ce stimulează; impuls, imbold, îndemn. 2. Spec. Medicament, substanță care excită activitatea unui organ ori sistem sau care se ia ca reconfortant împotriva oboselii. – Din stimula. Cf. fr. stimulant. DOOM
stimulént s. n., pl. stimulénte
stimulentul
STIMULÉNT, stimulente, s. n. 1. Ceea ce stimulează; impuls, imbold, îndemn. 2. Spec. Medicament, substanță care excită activitatea unui organ ori sistem sau care se ia ca reconfortant împotriva oboselii. – Din stimula. Cf. fr. stimulant. DOOM
stimulént s. n., pl. stimulénte
stimulentului
STIMULÉNT, stimulente, s. n. 1. Ceea ce stimulează; impuls, imbold, îndemn. 2. Spec. Medicament, substanță care excită activitatea unui organ ori sistem sau care se ia ca reconfortant împotriva oboselii. – Din stimula. Cf. fr. stimulant. DOOM
stimulént s. n., pl. stimulénte
stimulenți
STIMULÉNT, stimulente, s. n. 1. Ceea ce stimulează; impuls, imbold, îndemn. 2. Spec. Medicament, substanță care excită activitatea unui organ ori sistem sau care se ia ca reconfortant împotriva oboselii. – Din stimula. Cf. fr. stimulant. DOOM
stimulént s. n., pl. stimulénte
stimulenții
STIMULÉNT, stimulente, s. n. 1. Ceea ce stimulează; impuls, imbold, îndemn. 2. Spec. Medicament, substanță care excită activitatea unui organ ori sistem sau care se ia ca reconfortant împotriva oboselii. – Din stimula. Cf. fr. stimulant. DOOM
stimulént s. n., pl. stimulénte
stimulenților
STIMULÉNT, stimulente, s. n. 1. Ceea ce stimulează; impuls, imbold, îndemn. 2. Spec. Medicament, substanță care excită activitatea unui organ ori sistem sau care se ia ca reconfortant împotriva oboselii. – Din stimula. Cf. fr. stimulant. DOOM
stimulént s. n., pl. stimulénte
stimulez
STIMULÁ, stimulez, vb. I Tranz. A face să crească energia, randamentul; a da avânt, a îndemna, a incita, a încuraja. ♦ A mări activitatea unei funcții organice, a activa, a excita un organ, o funcție. – Din fr. stimuler, lat. stimulare. DOOM
stimulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimuleáză
stimuleze
STIMULÁ, stimulez, vb. I Tranz. A face să crească energia, randamentul; a da avânt, a îndemna, a incita, a încuraja. ♦ A mări activitatea unei funcții organice, a activa, a excita un organ, o funcție. – Din fr. stimuler, lat. stimulare. DOOM
stimulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimuleáză
stimulezi
STIMULÁ, stimulez, vb. I Tranz. A face să crească energia, randamentul; a da avânt, a îndemna, a incita, a încuraja. ♦ A mări activitatea unei funcții organice, a activa, a excita un organ, o funcție. – Din fr. stimuler, lat. stimulare. DOOM
stimulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimuleáză
stimuli
STÍMUL, (1) stimuluri, s. n., (2) stimuli, s. m. 1. S. n. (Rar) Stimulent, imbold. 2. S. m. Factor care declanșează un proces fiziologic, care excită o activitate fiziologică; excitant. – Din lat., fr. stimulus. DOOM
stímul2 (stimulent) (rar) s. n., pl. stímuluri
stimulii
STÍMUL, (1) stimuluri, s. n., (2) stimuli, s. m. 1. S. n. (Rar) Stimulent, imbold. 2. S. m. Factor care declanșează un proces fiziologic, care excită o activitate fiziologică; excitant. – Din lat., fr. stimulus. DOOM
stímul2 (stimulent) (rar) s. n., pl. stímuluri
stimulilor
STÍMUL, (1) stimuluri, s. n., (2) stimuli, s. m. 1. S. n. (Rar) Stimulent, imbold. 2. S. m. Factor care declanșează un proces fiziologic, care excită o activitate fiziologică; excitant. – Din lat., fr. stimulus. DOOM
stímul2 (stimulent) (rar) s. n., pl. stímuluri
stimulinemie
STIMULINEMÍE s.f. Prezența stimulinei în sânge. [Gen. -iei. / < fr. stimulinémie].
stimulină
STIMULÍNĂ s.f. (Med.) Hormon al hipofizei care stimulează activitatea glandelor endocrine. [< fr. stimuline].
stimulul
STÍMUL, (1) stimuluri, s. n., (2) stimuli, s. m. 1. S. n. (Rar) Stimulent, imbold. 2. S. m. Factor care declanșează un proces fiziologic, care excită o activitate fiziologică; excitant. – Din lat., fr. stimulus. DOOM
stímul2 (stimulent) (rar) s. n., pl. stímuluri
stimulul
STÍMUL, (1) stimuluri, s. n., (2) stimuli, s. m. 1. S. n. (Rar) Stimulent, imbold. 2. S. m. Factor care declanșează un proces fiziologic, care excită o activitate fiziologică; excitant. – Din lat., fr. stimulus.
stimulului
STÍMUL, (1) stimuluri, s. n., (2) stimuli, s. m. 1. S. n. (Rar) Stimulent, imbold. 2. S. m. Factor care declanșează un proces fiziologic, care excită o activitate fiziologică; excitant. – Din lat., fr. stimulus. DOOM
stímul2 (stimulent) (rar) s. n., pl. stímuluri
stimulului
STÍMUL, (1) stimuluri, s. n., (2) stimuli, s. m. 1. S. n. (Rar) Stimulent, imbold. 2. S. m. Factor care declanșează un proces fiziologic, care excită o activitate fiziologică; excitant. – Din lat., fr. stimulus.
stimuluri
STÍMUL, (1) stimuluri, s. n., (2) stimuli, s. m. 1. S. n. (Rar) Stimulent, imbold. 2. S. m. Factor care declanșează un proces fiziologic, care excită o activitate fiziologică; excitant. – Din lat., fr. stimulus.
stimulurile
STÍMUL, (1) stimuluri, s. n., (2) stimuli, s. m. 1. S. n. (Rar) Stimulent, imbold. 2. S. m. Factor care declanșează un proces fiziologic, care excită o activitate fiziologică; excitant. – Din lat., fr. stimulus.
stimulurilor
STÍMUL, (1) stimuluri, s. n., (2) stimuli, s. m. 1. S. n. (Rar) Stimulent, imbold. 2. S. m. Factor care declanșează un proces fiziologic, care excită o activitate fiziologică; excitant. – Din lat., fr. stimulus.
stimulând
STIMULÁ, stimulez, vb. I Tranz. A face să crească energia, randamentul; a da avânt, a îndemna, a incita, a încuraja. ♦ A mări activitatea unei funcții organice, a activa, a excita un organ, o funcție. – Din fr. stimuler, lat. stimulare. DOOM
stimulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimuleáză
stimulînd
STIMULÁ, stimulez, vb. I Tranz. A face să crească energia, randamentul; a da avânt, a îndemna, a incita, a încuraja. ♦ A mări activitatea unei funcții organice, a activa, a excita un organ, o funcție. – Din fr. stimuler, lat. stimulare. DOOM
stimulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimuleáză
stimulări
STIMULÁRE, stimulări, s. f. Acțiunea de a stimula; îndemn, însuflețire. – V. stimula. DOOM
stimuláre s. f., g.-d. art. stimulắrii; pl. stimulắri
stimulării
STIMULÁRE, stimulări, s. f. Acțiunea de a stimula; îndemn, însuflețire. – V. stimula. DOOM
stimuláre s. f., g.-d. art. stimulắrii; pl. stimulắri
stimulările
STIMULÁRE, stimulări, s. f. Acțiunea de a stimula; îndemn, însuflețire. – V. stimula. DOOM
stimuláre s. f., g.-d. art. stimulắrii; pl. stimulắri
stimulărilor
STIMULÁRE, stimulări, s. f. Acțiunea de a stimula; îndemn, însuflețire. – V. stimula. DOOM
stimuláre s. f., g.-d. art. stimulắrii; pl. stimulắri
stimând
STIMÁ, stimez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A avea stimă, considerație pentru cineva sau ceva; a (se) respecta, a (se) cinsti. – Din it. stimare. Cf. fr. estimer. DOOM
stimá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimeáză
stimînd
STIMÁ, stimez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A avea stimă, considerație pentru cineva sau ceva; a (se) respecta, a (se) cinsti. – Din it. stimare. Cf. fr. estimer. DOOM
stimá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimeáză
stinchi
STINCHÍ, stinchesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A stîmpi. Ia tacă-ți gura, măi Gerilă... acuși se face ziuă și tu nu mai stinchești cu brașoave de-ale tale. CREANGĂ, P. 252.
stindard
STINDÁRD, stindarde, s. n. 1. Steag, drapel. ◊ Expr. A ridica stindardul revoltei (sau luptei etc.) = a porni, a declanșa o revoltă (sau o luptă etc.). 2. Fig. Tabără, front. ♦ Simbol de luptă, de înfrățire. – Din it. stendardo. DOOM
stindárd s. n., pl. stindárde
stindard
STINDÁRD s.n. 1. Steag de război; drapel. 2. (Fig.) Tabără, front. ♦ (Fig.) Simbol de luptă, de înfrățire. 3. (Bot.) Porțiune din corola leguminoaselor alcătuită din corola cea mai mare. [Pl. -de, -duri. [< it. stendardo].
stindarde
STINDÁRD, stindarde, s. n. 1. Steag, drapel. ◊ Expr. A ridica stindardul revoltei (sau luptei etc.) = a porni, a declanșa o revoltă (sau o luptă etc.). 2. Fig. Tabără, front. ♦ Simbol de luptă, de înfrățire. – Din it. stendardo. DOOM
stindárd s. n., pl. stindárde
stindardele
STINDÁRD, stindarde, s. n. 1. Steag, drapel. ◊ Expr. A ridica stindardul revoltei (sau luptei etc.) = a porni, a declanșa o revoltă (sau o luptă etc.). 2. Fig. Tabără, front. ♦ Simbol de luptă, de înfrățire. – Din it. stendardo. DOOM
stindárd s. n., pl. stindárde
stindardelor
STINDÁRD, stindarde, s. n. 1. Steag, drapel. ◊ Expr. A ridica stindardul revoltei (sau luptei etc.) = a porni, a declanșa o revoltă (sau o luptă etc.). 2. Fig. Tabără, front. ♦ Simbol de luptă, de înfrățire. – Din it. stendardo. DOOM
stindárd s. n., pl. stindárde
stindardul
STINDÁRD, stindarde, s. n. 1. Steag, drapel. ◊ Expr. A ridica stindardul revoltei (sau luptei etc.) = a porni, a declanșa o revoltă (sau o luptă etc.). 2. Fig. Tabără, front. ♦ Simbol de luptă, de înfrățire. – Din it. stendardo. DOOM
stindárd s. n., pl. stindárde
stindardului
STINDÁRD, stindarde, s. n. 1. Steag, drapel. ◊ Expr. A ridica stindardul revoltei (sau luptei etc.) = a porni, a declanșa o revoltă (sau o luptă etc.). 2. Fig. Tabără, front. ♦ Simbol de luptă, de înfrățire. – Din it. stendardo. DOOM
stindárd s. n., pl. stindárde
sting
STÍNGE, sting, vb. III. 1. Tranz. A face să nu mai ardă, a opri din ardere focul sau obiectele care ard. ◊ Expr. (Absol.) Bea de stinge = e foarte bețiv. ♦ Refl. (Despre foc sau obiecte care ard) A înceta de a arde; a se distruge, a se trece, a se consuma prin ardere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli; a (se) liniști, a (se) astâmpăra. ♦ Refl. Fig. A slăbi, a deveni lipsit de puteri, a se slei, a se topi. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A sărăci cu totul, a se ruina. 2. Tranz. și refl. A face să nu mai lumineze, să nu mai radieze etc. sau a înceta să lumineze, să radieze. ♦ Refl. (Despre aștri; adesea fig.) A-și pierde lumina și strălucirea, a se întuneca; (rar; despre culori) a deveni palid, șters. ♦ Tranz. Fig. A întuneca ochii, vederea; a orbi. ♦ Refl. A se voala, a nu se mai vedea (bine, clar). 3. Refl. și tranz. A slăbi în intensitate; a se auzi sau a face să se audă tot mai puțin sau deloc. 4. Refl. A înceta din viață; a muri. ♦ Tranz. A omorî, a ucide. ♦ A dispărea fără a lăsa urmași. ♦ Fig. A dispărea fără urmă; a pieri. 5. Tranz. A șterge de pe fața pământului; a distruge, a nimici. 6. Tranz. A pune capăt unei obligații, unei acțiuni penale, unui împrumut, unui privilegiu. 7. Tranz. A turna apă (sau alt lichid) peste anumite preparate culinare încinse (lăsând în continuare preparatul la foc). ♦ (Chim.) A amesteca două substanțe al căror contact produce o efervescență, cu dezvoltare de căldură, care încetează când soluția devine saturată. ◊ Expr. A stinge var = a turna apă peste piatra-de-var arsă, pentru ca, în urma reacției chimice produse, să se obțină var pentru construcții. – Lat. stinguere. DOOM
stínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sting, 1 pl. stíngem, perf. s. 1 sg. stinséi, 1 pl. stínserăm; part. stins
stinge
STÍNGE, sting, vb. III. 1. Tranz. A face să nu mai ardă, a opri din ardere focul sau obiectele care ard. ◊ Expr. (Absol.) Bea de stinge = e foarte bețiv. ♦ Refl. (Despre foc sau obiecte care ard) A înceta de a arde; a se distruge, a se trece, a se consuma prin ardere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli; a (se) liniști, a (se) astâmpăra. ♦ Refl. Fig. A slăbi, a deveni lipsit de puteri, a se slei, a se topi. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A sărăci cu totul, a se ruina. 2. Tranz. și refl. A face să nu mai lumineze, să nu mai radieze etc. sau a înceta să lumineze, să radieze. ♦ Refl. (Despre aștri; adesea fig.) A-și pierde lumina și strălucirea, a se întuneca; (rar; despre culori) a deveni palid, șters. ♦ Tranz. Fig. A întuneca ochii, vederea; a orbi. ♦ Refl. A se voala, a nu se mai vedea (bine, clar). 3. Refl. și tranz. A slăbi în intensitate; a se auzi sau a face să se audă tot mai puțin sau deloc. 4. Refl. A înceta din viață; a muri. ♦ Tranz. A omorî, a ucide. ♦ A dispărea fără a lăsa urmași. ♦ Fig. A dispărea fără urmă; a pieri. 5. Tranz. A șterge de pe fața pământului; a distruge, a nimici. 6. Tranz. A pune capăt unei obligații, unei acțiuni penale, unui împrumut, unui privilegiu. 7. Tranz. A turna apă (sau alt lichid) peste anumite preparate culinare încinse (lăsând în continuare preparatul la foc). ♦ (Chim.) A amesteca două substanțe al căror contact produce o efervescență, cu dezvoltare de căldură, care încetează când soluția devine saturată. ◊ Expr. A stinge var = a turna apă peste piatra-de-var arsă, pentru ca, în urma reacției chimice produse, să se obțină var pentru construcții. – Lat. stinguere. DOOM
stínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sting, 1 pl. stíngem, perf. s. 1 sg. stinséi, 1 pl. stínserăm; part. stins
stingea
STÍNGE, sting, vb. III. 1. Tranz. A face să nu mai ardă, a opri din ardere focul sau obiectele care ard. ◊ Expr. (Absol.) Bea de stinge = e foarte bețiv. ♦ Refl. (Despre foc sau obiecte care ard) A înceta de a arde; a se distruge, a se trece, a se consuma prin ardere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli; a (se) liniști, a (se) astâmpăra. ♦ Refl. Fig. A slăbi, a deveni lipsit de puteri, a se slei, a se topi. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A sărăci cu totul, a se ruina. 2. Tranz. și refl. A face să nu mai lumineze, să nu mai radieze etc. sau a înceta să lumineze, să radieze. ♦ Refl. (Despre aștri; adesea fig.) A-și pierde lumina și strălucirea, a se întuneca; (rar; despre culori) a deveni palid, șters. ♦ Tranz. Fig. A întuneca ochii, vederea; a orbi. ♦ Refl. A se voala, a nu se mai vedea (bine, clar). 3. Refl. și tranz. A slăbi în intensitate; a se auzi sau a face să se audă tot mai puțin sau deloc. 4. Refl. A înceta din viață; a muri. ♦ Tranz. A omorî, a ucide. ♦ A dispărea fără a lăsa urmași. ♦ Fig. A dispărea fără urmă; a pieri. 5. Tranz. A șterge de pe fața pământului; a distruge, a nimici. 6. Tranz. A pune capăt unei obligații, unei acțiuni penale, unui împrumut, unui privilegiu. 7. Tranz. A turna apă (sau alt lichid) peste anumite preparate culinare încinse (lăsând în continuare preparatul la foc). ♦ (Chim.) A amesteca două substanțe al căror contact produce o efervescență, cu dezvoltare de căldură, care încetează când soluția devine saturată. ◊ Expr. A stinge var = a turna apă peste piatra-de-var arsă, pentru ca, în urma reacției chimice produse, să se obțină var pentru construcții. – Lat. stinguere. DOOM
stínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sting, 1 pl. stíngem, perf. s. 1 sg. stinséi, 1 pl. stínserăm; part. stins
stingeai
STÍNGE, sting, vb. III. 1. Tranz. A face să nu mai ardă, a opri din ardere focul sau obiectele care ard. ◊ Expr. (Absol.) Bea de stinge = e foarte bețiv. ♦ Refl. (Despre foc sau obiecte care ard) A înceta de a arde; a se distruge, a se trece, a se consuma prin ardere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli; a (se) liniști, a (se) astâmpăra. ♦ Refl. Fig. A slăbi, a deveni lipsit de puteri, a se slei, a se topi. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A sărăci cu totul, a se ruina. 2. Tranz. și refl. A face să nu mai lumineze, să nu mai radieze etc. sau a înceta să lumineze, să radieze. ♦ Refl. (Despre aștri; adesea fig.) A-și pierde lumina și strălucirea, a se întuneca; (rar; despre culori) a deveni palid, șters. ♦ Tranz. Fig. A întuneca ochii, vederea; a orbi. ♦ Refl. A se voala, a nu se mai vedea (bine, clar). 3. Refl. și tranz. A slăbi în intensitate; a se auzi sau a face să se audă tot mai puțin sau deloc. 4. Refl. A înceta din viață; a muri. ♦ Tranz. A omorî, a ucide. ♦ A dispărea fără a lăsa urmași. ♦ Fig. A dispărea fără urmă; a pieri. 5. Tranz. A șterge de pe fața pământului; a distruge, a nimici. 6. Tranz. A pune capăt unei obligații, unei acțiuni penale, unui împrumut, unui privilegiu. 7. Tranz. A turna apă (sau alt lichid) peste anumite preparate culinare încinse (lăsând în continuare preparatul la foc). ♦ (Chim.) A amesteca două substanțe al căror contact produce o efervescență, cu dezvoltare de căldură, care încetează când soluția devine saturată. ◊ Expr. A stinge var = a turna apă peste piatra-de-var arsă, pentru ca, în urma reacției chimice produse, să se obțină var pentru construcții. – Lat. stinguere. DOOM
stínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sting, 1 pl. stíngem, perf. s. 1 sg. stinséi, 1 pl. stínserăm; part. stins
stingeam
STÍNGE, sting, vb. III. 1. Tranz. A face să nu mai ardă, a opri din ardere focul sau obiectele care ard. ◊ Expr. (Absol.) Bea de stinge = e foarte bețiv. ♦ Refl. (Despre foc sau obiecte care ard) A înceta de a arde; a se distruge, a se trece, a se consuma prin ardere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli; a (se) liniști, a (se) astâmpăra. ♦ Refl. Fig. A slăbi, a deveni lipsit de puteri, a se slei, a se topi. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A sărăci cu totul, a se ruina. 2. Tranz. și refl. A face să nu mai lumineze, să nu mai radieze etc. sau a înceta să lumineze, să radieze. ♦ Refl. (Despre aștri; adesea fig.) A-și pierde lumina și strălucirea, a se întuneca; (rar; despre culori) a deveni palid, șters. ♦ Tranz. Fig. A întuneca ochii, vederea; a orbi. ♦ Refl. A se voala, a nu se mai vedea (bine, clar). 3. Refl. și tranz. A slăbi în intensitate; a se auzi sau a face să se audă tot mai puțin sau deloc. 4. Refl. A înceta din viață; a muri. ♦ Tranz. A omorî, a ucide. ♦ A dispărea fără a lăsa urmași. ♦ Fig. A dispărea fără urmă; a pieri. 5. Tranz. A șterge de pe fața pământului; a distruge, a nimici. 6. Tranz. A pune capăt unei obligații, unei acțiuni penale, unui împrumut, unui privilegiu. 7. Tranz. A turna apă (sau alt lichid) peste anumite preparate culinare încinse (lăsând în continuare preparatul la foc). ♦ (Chim.) A amesteca două substanțe al căror contact produce o efervescență, cu dezvoltare de căldură, care încetează când soluția devine saturată. ◊ Expr. A stinge var = a turna apă peste piatra-de-var arsă, pentru ca, în urma reacției chimice produse, să se obțină var pentru construcții. – Lat. stinguere. DOOM
stínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sting, 1 pl. stíngem, perf. s. 1 sg. stinséi, 1 pl. stínserăm; part. stins
stingeau
STÍNGE, sting, vb. III. 1. Tranz. A face să nu mai ardă, a opri din ardere focul sau obiectele care ard. ◊ Expr. (Absol.) Bea de stinge = e foarte bețiv. ♦ Refl. (Despre foc sau obiecte care ard) A înceta de a arde; a se distruge, a se trece, a se consuma prin ardere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli; a (se) liniști, a (se) astâmpăra. ♦ Refl. Fig. A slăbi, a deveni lipsit de puteri, a se slei, a se topi. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A sărăci cu totul, a se ruina. 2. Tranz. și refl. A face să nu mai lumineze, să nu mai radieze etc. sau a înceta să lumineze, să radieze. ♦ Refl. (Despre aștri; adesea fig.) A-și pierde lumina și strălucirea, a se întuneca; (rar; despre culori) a deveni palid, șters. ♦ Tranz. Fig. A întuneca ochii, vederea; a orbi. ♦ Refl. A se voala, a nu se mai vedea (bine, clar). 3. Refl. și tranz. A slăbi în intensitate; a se auzi sau a face să se audă tot mai puțin sau deloc. 4. Refl. A înceta din viață; a muri. ♦ Tranz. A omorî, a ucide. ♦ A dispărea fără a lăsa urmași. ♦ Fig. A dispărea fără urmă; a pieri. 5. Tranz. A șterge de pe fața pământului; a distruge, a nimici. 6. Tranz. A pune capăt unei obligații, unei acțiuni penale, unui împrumut, unui privilegiu. 7. Tranz. A turna apă (sau alt lichid) peste anumite preparate culinare încinse (lăsând în continuare preparatul la foc). ♦ (Chim.) A amesteca două substanțe al căror contact produce o efervescență, cu dezvoltare de căldură, care încetează când soluția devine saturată. ◊ Expr. A stinge var = a turna apă peste piatra-de-var arsă, pentru ca, în urma reacției chimice produse, să se obțină var pentru construcții. – Lat. stinguere. DOOM
stínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sting, 1 pl. stíngem, perf. s. 1 sg. stinséi, 1 pl. stínserăm; part. stins
stingeați
STÍNGE, sting, vb. III. 1. Tranz. A face să nu mai ardă, a opri din ardere focul sau obiectele care ard. ◊ Expr. (Absol.) Bea de stinge = e foarte bețiv. ♦ Refl. (Despre foc sau obiecte care ard) A înceta de a arde; a se distruge, a se trece, a se consuma prin ardere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli; a (se) liniști, a (se) astâmpăra. ♦ Refl. Fig. A slăbi, a deveni lipsit de puteri, a se slei, a se topi. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A sărăci cu totul, a se ruina. 2. Tranz. și refl. A face să nu mai lumineze, să nu mai radieze etc. sau a înceta să lumineze, să radieze. ♦ Refl. (Despre aștri; adesea fig.) A-și pierde lumina și strălucirea, a se întuneca; (rar; despre culori) a deveni palid, șters. ♦ Tranz. Fig. A întuneca ochii, vederea; a orbi. ♦ Refl. A se voala, a nu se mai vedea (bine, clar). 3. Refl. și tranz. A slăbi în intensitate; a se auzi sau a face să se audă tot mai puțin sau deloc. 4. Refl. A înceta din viață; a muri. ♦ Tranz. A omorî, a ucide. ♦ A dispărea fără a lăsa urmași. ♦ Fig. A dispărea fără urmă; a pieri. 5. Tranz. A șterge de pe fața pământului; a distruge, a nimici. 6. Tranz. A pune capăt unei obligații, unei acțiuni penale, unui împrumut, unui privilegiu. 7. Tranz. A turna apă (sau alt lichid) peste anumite preparate culinare încinse (lăsând în continuare preparatul la foc). ♦ (Chim.) A amesteca două substanțe al căror contact produce o efervescență, cu dezvoltare de căldură, care încetează când soluția devine saturată. ◊ Expr. A stinge var = a turna apă peste piatra-de-var arsă, pentru ca, în urma reacției chimice produse, să se obțină var pentru construcții. – Lat. stinguere. DOOM
stínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sting, 1 pl. stíngem, perf. s. 1 sg. stinséi, 1 pl. stínserăm; part. stins
stingem
STÍNGE, sting, vb. III. 1. Tranz. A face să nu mai ardă, a opri din ardere focul sau obiectele care ard. ◊ Expr. (Absol.) Bea de stinge = e foarte bețiv. ♦ Refl. (Despre foc sau obiecte care ard) A înceta de a arde; a se distruge, a se trece, a se consuma prin ardere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli; a (se) liniști, a (se) astâmpăra. ♦ Refl. Fig. A slăbi, a deveni lipsit de puteri, a se slei, a se topi. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A sărăci cu totul, a se ruina. 2. Tranz. și refl. A face să nu mai lumineze, să nu mai radieze etc. sau a înceta să lumineze, să radieze. ♦ Refl. (Despre aștri; adesea fig.) A-și pierde lumina și strălucirea, a se întuneca; (rar; despre culori) a deveni palid, șters. ♦ Tranz. Fig. A întuneca ochii, vederea; a orbi. ♦ Refl. A se voala, a nu se mai vedea (bine, clar). 3. Refl. și tranz. A slăbi în intensitate; a se auzi sau a face să se audă tot mai puțin sau deloc. 4. Refl. A înceta din viață; a muri. ♦ Tranz. A omorî, a ucide. ♦ A dispărea fără a lăsa urmași. ♦ Fig. A dispărea fără urmă; a pieri. 5. Tranz. A șterge de pe fața pământului; a distruge, a nimici. 6. Tranz. A pune capăt unei obligații, unei acțiuni penale, unui împrumut, unui privilegiu. 7. Tranz. A turna apă (sau alt lichid) peste anumite preparate culinare încinse (lăsând în continuare preparatul la foc). ♦ (Chim.) A amesteca două substanțe al căror contact produce o efervescență, cu dezvoltare de căldură, care încetează când soluția devine saturată. ◊ Expr. A stinge var = a turna apă peste piatra-de-var arsă, pentru ca, în urma reacției chimice produse, să se obțină var pentru construcții. – Lat. stinguere. DOOM
stínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sting, 1 pl. stíngem, perf. s. 1 sg. stinséi, 1 pl. stínserăm; part. stins
stingere
STÍNGE, sting, vb. III. 1. Tranz. A face să nu mai ardă, a opri din ardere focul sau obiectele care ard. ◊ Expr. (Absol.) Bea de stinge = e foarte bețiv. ♦ Refl. (Despre foc sau obiecte care ard) A înceta de a arde; a se distruge, a se trece, a se consuma prin ardere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli; a (se) liniști, a (se) astâmpăra. ♦ Refl. Fig. A slăbi, a deveni lipsit de puteri, a se slei, a se topi. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A sărăci cu totul, a se ruina. 2. Tranz. și refl. A face să nu mai lumineze, să nu mai radieze etc. sau a înceta să lumineze, să radieze. ♦ Refl. (Despre aștri; adesea fig.) A-și pierde lumina și strălucirea, a se întuneca; (rar; despre culori) a deveni palid, șters. ♦ Tranz. Fig. A întuneca ochii, vederea; a orbi. ♦ Refl. A se voala, a nu se mai vedea (bine, clar). 3. Refl. și tranz. A slăbi în intensitate; a se auzi sau a face să se audă tot mai puțin sau deloc. 4. Refl. A înceta din viață; a muri. ♦ Tranz. A omorî, a ucide. ♦ A dispărea fără a lăsa urmași. ♦ Fig. A dispărea fără urmă; a pieri. 5. Tranz. A șterge de pe fața pământului; a distruge, a nimici. 6. Tranz. A pune capăt unei obligații, unei acțiuni penale, unui împrumut, unui privilegiu. 7. Tranz. A turna apă (sau alt lichid) peste anumite preparate culinare încinse (lăsând în continuare preparatul la foc). ♦ (Chim.) A amesteca două substanțe al căror contact produce o efervescență, cu dezvoltare de căldură, care încetează când soluția devine saturată. ◊ Expr. A stinge var = a turna apă peste piatra-de-var arsă, pentru ca, în urma reacției chimice produse, să se obțină var pentru construcții. – Lat. stinguere. DOOM
stínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sting, 1 pl. stíngem, perf. s. 1 sg. stinséi, 1 pl. stínserăm; part. stins
stingere
STÍNGERE, stingeri, s. f. Faptul de a (se) stinge; stins1. ♦ Semnal prin care se anunță într-o unitate militară trecerea la odihna de noapte; timpul când se dă acest semnal. ♦ Moarte, deces. – V. stinge. DOOM
stíngere s. f., g.-d. art. stíngerii; pl. stíngeri
stingerea
STÍNGERE, stingeri, s. f. Faptul de a (se) stinge; stins1. ♦ Semnal prin care se anunță într-o unitate militară trecerea la odihna de noapte; timpul când se dă acest semnal. ♦ Moarte, deces. – V. stinge. DOOM
stíngere s. f., g.-d. art. stíngerii; pl. stíngeri
stingeri
STÍNGERE, stingeri, s. f. Faptul de a (se) stinge; stins1. ♦ Semnal prin care se anunță într-o unitate militară trecerea la odihna de noapte; timpul când se dă acest semnal. ♦ Moarte, deces. – V. stinge. DOOM
stíngere s. f., g.-d. art. stíngerii; pl. stíngeri
stingerii
STÍNGERE, stingeri, s. f. Faptul de a (se) stinge; stins1. ♦ Semnal prin care se anunță într-o unitate militară trecerea la odihna de noapte; timpul când se dă acest semnal. ♦ Moarte, deces. – V. stinge. DOOM
stíngere s. f., g.-d. art. stíngerii; pl. stíngeri
stingerile
STÍNGERE, stingeri, s. f. Faptul de a (se) stinge; stins1. ♦ Semnal prin care se anunță într-o unitate militară trecerea la odihna de noapte; timpul când se dă acest semnal. ♦ Moarte, deces. – V. stinge. DOOM
stíngere s. f., g.-d. art. stíngerii; pl. stíngeri
stingerilor
STÍNGERE, stingeri, s. f. Faptul de a (se) stinge; stins1. ♦ Semnal prin care se anunță într-o unitate militară trecerea la odihna de noapte; timpul când se dă acest semnal. ♦ Moarte, deces. – V. stinge. DOOM
stíngere s. f., g.-d. art. stíngerii; pl. stíngeri
stingeți
STÍNGE, sting, vb. III. 1. Tranz. A face să nu mai ardă, a opri din ardere focul sau obiectele care ard. ◊ Expr. (Absol.) Bea de stinge = e foarte bețiv. ♦ Refl. (Despre foc sau obiecte care ard) A înceta de a arde; a se distruge, a se trece, a se consuma prin ardere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli; a (se) liniști, a (se) astâmpăra. ♦ Refl. Fig. A slăbi, a deveni lipsit de puteri, a se slei, a se topi. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A sărăci cu totul, a se ruina. 2. Tranz. și refl. A face să nu mai lumineze, să nu mai radieze etc. sau a înceta să lumineze, să radieze. ♦ Refl. (Despre aștri; adesea fig.) A-și pierde lumina și strălucirea, a se întuneca; (rar; despre culori) a deveni palid, șters. ♦ Tranz. Fig. A întuneca ochii, vederea; a orbi. ♦ Refl. A se voala, a nu se mai vedea (bine, clar). 3. Refl. și tranz. A slăbi în intensitate; a se auzi sau a face să se audă tot mai puțin sau deloc. 4. Refl. A înceta din viață; a muri. ♦ Tranz. A omorî, a ucide. ♦ A dispărea fără a lăsa urmași. ♦ Fig. A dispărea fără urmă; a pieri. 5. Tranz. A șterge de pe fața pământului; a distruge, a nimici. 6. Tranz. A pune capăt unei obligații, unei acțiuni penale, unui împrumut, unui privilegiu. 7. Tranz. A turna apă (sau alt lichid) peste anumite preparate culinare încinse (lăsând în continuare preparatul la foc). ♦ (Chim.) A amesteca două substanțe al căror contact produce o efervescență, cu dezvoltare de căldură, care încetează când soluția devine saturată. ◊ Expr. A stinge var = a turna apă peste piatra-de-var arsă, pentru ca, în urma reacției chimice produse, să se obțină var pentru construcții. – Lat. stinguere. DOOM
stínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sting, 1 pl. stíngem, perf. s. 1 sg. stinséi, 1 pl. stínserăm; part. stins
stingher
STINGHÉR, -Ă, stingheri, -e, adj. 1. Care este doar ici și colo; izolat, răzleț, singur. ♦ Care se simte undeva străin, dezorientat, stânjenit. 2. Care a rămas fără pereche; desperecheat. – Et. nec. DOOM
stinghér adj. m., pl. stinghéri; f. stinghéră, pl. stinghére
stinghera
STINGHÉR, -Ă, stingheri, -e, adj. 1. Care este doar ici și colo; izolat, răzleț, singur. ♦ Care se simte undeva străin, dezorientat, stânjenit. 2. Care a rămas fără pereche; desperecheat. – Et. nec. DOOM
stinghér adj. m., pl. stinghéri; f. stinghéră, pl. stinghére
stinghere
STINGHÉR, -Ă, stingheri, -e, adj. 1. Care este doar ici și colo; izolat, răzleț, singur. ♦ Care se simte undeva străin, dezorientat, stânjenit. 2. Care a rămas fără pereche; desperecheat. – Et. nec. DOOM
stinghér adj. m., pl. stinghéri; f. stinghéră, pl. stinghére
stingherea
STINGHERÍ, stingheresc, vb. IV. Tranz. A împiedica pe cineva să lucreze, să acționeze, să se manifeste sau să se odihnească în bune condiții; a stânjeni, încurca, a incomoda, a deranja. – Din stingher. DOOM
stingherí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stingherésc, imperf. 3 sg. stinghereá; conj. prez. 3 să stinghereáscă
stinghereai
STINGHERÍ, stingheresc, vb. IV. Tranz. A împiedica pe cineva să lucreze, să acționeze, să se manifeste sau să se odihnească în bune condiții; a stânjeni, încurca, a incomoda, a deranja. – Din stingher. DOOM
stingherí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stingherésc, imperf. 3 sg. stinghereá; conj. prez. 3 să stinghereáscă
stinghereala
STINGHEREÁLĂ, stinghereli, s. f. 1. Faptul de a stingheri pe cineva; deranj, incomodare, stânjenire. 2. Faptul de a se simți stânjenit, incomodat; stânjeneală. – Stingheri + suf. -eală. DOOM
stinghereálă s. f., g.-d. art. stingherélii; pl. stingheréli
stingheream
STINGHERÍ, stingheresc, vb. IV. Tranz. A împiedica pe cineva să lucreze, să acționeze, să se manifeste sau să se odihnească în bune condiții; a stânjeni, încurca, a incomoda, a deranja. – Din stingher. DOOM
stingherí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stingherésc, imperf. 3 sg. stinghereá; conj. prez. 3 să stinghereáscă
stingherească
STINGHERÍ, stingheresc, vb. IV. Tranz. A împiedica pe cineva să lucreze, să acționeze, să se manifeste sau să se odihnească în bune condiții; a stânjeni, încurca, a incomoda, a deranja. – Din stingher. DOOM
stingherí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stingherésc, imperf. 3 sg. stinghereá; conj. prez. 3 să stinghereáscă
stinghereau
STINGHERÍ, stingheresc, vb. IV. Tranz. A împiedica pe cineva să lucreze, să acționeze, să se manifeste sau să se odihnească în bune condiții; a stânjeni, încurca, a incomoda, a deranja. – Din stingher. DOOM
stingherí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stingherésc, imperf. 3 sg. stinghereá; conj. prez. 3 să stinghereáscă
stinghereați
STINGHERÍ, stingheresc, vb. IV. Tranz. A împiedica pe cineva să lucreze, să acționeze, să se manifeste sau să se odihnească în bune condiții; a stânjeni, încurca, a incomoda, a deranja. – Din stingher. DOOM
stingherí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stingherésc, imperf. 3 sg. stinghereá; conj. prez. 3 să stinghereáscă
stingherei
STINGHÉR, -Ă, stingheri, -e, adj. 1. Care este doar ici și colo; izolat, răzleț, singur. ♦ Care se simte undeva străin, dezorientat, stânjenit. 2. Care a rămas fără pereche; desperecheat. – Et. nec. DOOM
stinghér adj. m., pl. stinghéri; f. stinghéră, pl. stinghére
stingherele
STINGHÉR, -Ă, stingheri, -e, adj. 1. Care este doar ici și colo; izolat, răzleț, singur. ♦ Care se simte undeva străin, dezorientat, stânjenit. 2. Care a rămas fără pereche; desperecheat. – Et. nec. DOOM
stinghér adj. m., pl. stinghéri; f. stinghéră, pl. stinghére
stinghereli
STINGHEREÁLĂ, stinghereli, s. f. 1. Faptul de a stingheri pe cineva; deranj, incomodare, stânjenire. 2. Faptul de a se simți stânjenit, incomodat; stânjeneală. – Stingheri + suf. -eală. DOOM
stinghereálă s. f., g.-d. art. stingherélii; pl. stingheréli
stingherelii
STINGHEREÁLĂ, stinghereli, s. f. 1. Faptul de a stingheri pe cineva; deranj, incomodare, stânjenire. 2. Faptul de a se simți stânjenit, incomodat; stânjeneală. – Stingheri + suf. -eală. DOOM
stinghereálă s. f., g.-d. art. stingherélii; pl. stingheréli
stingherelile
STINGHEREÁLĂ, stinghereli, s. f. 1. Faptul de a stingheri pe cineva; deranj, incomodare, stânjenire. 2. Faptul de a se simți stânjenit, incomodat; stânjeneală. – Stingheri + suf. -eală. DOOM
stinghereálă s. f., g.-d. art. stingherélii; pl. stingheréli
stingherelilor
STINGHEREÁLĂ, stinghereli, s. f. 1. Faptul de a stingheri pe cineva; deranj, incomodare, stânjenire. 2. Faptul de a se simți stânjenit, incomodat; stânjeneală. – Stingheri + suf. -eală. DOOM
stinghereálă s. f., g.-d. art. stingherélii; pl. stingheréli
stingherelor
STINGHÉR, -Ă, stingheri, -e, adj. 1. Care este doar ici și colo; izolat, răzleț, singur. ♦ Care se simte undeva străin, dezorientat, stânjenit. 2. Care a rămas fără pereche; desperecheat. – Et. nec. DOOM
stinghér adj. m., pl. stinghéri; f. stinghéră, pl. stinghére
stingheresc
STINGHERÍ, stingheresc, vb. IV. Tranz. A împiedica pe cineva să lucreze, să acționeze, să se manifeste sau să se odihnească în bune condiții; a stânjeni, încurca, a incomoda, a deranja. – Din stingher. DOOM
stingherí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stingherésc, imperf. 3 sg. stinghereá; conj. prez. 3 să stinghereáscă
stingherește
STINGHERÍ, stingheresc, vb. IV. Tranz. A împiedica pe cineva să lucreze, să acționeze, să se manifeste sau să se odihnească în bune condiții; a stânjeni, încurca, a incomoda, a deranja. – Din stingher. DOOM
stingherí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stingherésc, imperf. 3 sg. stinghereá; conj. prez. 3 să stinghereáscă
stingherești
STINGHERÍ, stingheresc, vb. IV. Tranz. A împiedica pe cineva să lucreze, să acționeze, să se manifeste sau să se odihnească în bune condiții; a stânjeni, încurca, a incomoda, a deranja. – Din stingher. DOOM
stingherí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stingherésc, imperf. 3 sg. stinghereá; conj. prez. 3 să stinghereáscă
stingheri
STINGHÉR, -Ă, stingheri, -e, adj. 1. Care este doar ici și colo; izolat, răzleț, singur. ♦ Care se simte undeva străin, dezorientat, stânjenit. 2. Care a rămas fără pereche; desperecheat. – Et. nec. DOOM
stinghér adj. m., pl. stinghéri; f. stinghéră, pl. stinghére
stingheri
STINGHERÍ, stingheresc, vb. IV. Tranz. A împiedica pe cineva să lucreze, să acționeze, să se manifeste sau să se odihnească în bune condiții; a stânjeni, încurca, a incomoda, a deranja. – Din stingher. DOOM
stingherí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stingherésc, imperf. 3 sg. stinghereá; conj. prez. 3 să stinghereáscă
stingherii
STINGHÉR, -Ă, stingheri, -e, adj. 1. Care este doar ici și colo; izolat, răzleț, singur. ♦ Care se simte undeva străin, dezorientat, stânjenit. 2. Care a rămas fără pereche; desperecheat. – Et. nec. DOOM
stinghér adj. m., pl. stinghéri; f. stinghéră, pl. stinghére
stingherii
STINGHERÍ, stingheresc, vb. IV. Tranz. A împiedica pe cineva să lucreze, să acționeze, să se manifeste sau să se odihnească în bune condiții; a stânjeni, încurca, a incomoda, a deranja. – Din stingher. DOOM
stingherí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stingherésc, imperf. 3 sg. stinghereá; conj. prez. 3 să stinghereáscă
stingherilor
STINGHÉR, -Ă, stingheri, -e, adj. 1. Care este doar ici și colo; izolat, răzleț, singur. ♦ Care se simte undeva străin, dezorientat, stânjenit. 2. Care a rămas fără pereche; desperecheat. – Et. nec. DOOM
stinghér adj. m., pl. stinghéri; f. stinghéră, pl. stinghére
stingherim
STINGHERÍ, stingheresc, vb. IV. Tranz. A împiedica pe cineva să lucreze, să acționeze, să se manifeste sau să se odihnească în bune condiții; a stânjeni, încurca, a incomoda, a deranja. – Din stingher. DOOM
stingherí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stingherésc, imperf. 3 sg. stinghereá; conj. prez. 3 să stinghereáscă
stingherind
STINGHERÍ, stingheresc, vb. IV. Tranz. A împiedica pe cineva să lucreze, să acționeze, să se manifeste sau să se odihnească în bune condiții; a stânjeni, încurca, a incomoda, a deranja. – Din stingher. DOOM
stingherí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stingherésc, imperf. 3 sg. stinghereá; conj. prez. 3 să stinghereáscă
stingherire
STINGHERÍ, stingheresc, vb. IV. Tranz. A împiedica pe cineva să lucreze, să acționeze, să se manifeste sau să se odihnească în bune condiții; a stânjeni, încurca, a incomoda, a deranja. – Din stingher. DOOM
stingherí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stingherésc, imperf. 3 sg. stinghereá; conj. prez. 3 să stinghereáscă
stingherire
STINGHERÍRE, stingheriri, s. f. Acțiunea de a stingheri și rezultatul ei. – V. stingheri. DOOM
stingheríre s. f., g.-d. art. stingherírii; pl. stingheríri
stingherirea
STINGHERÍRE, stingheriri, s. f. Acțiunea de a stingheri și rezultatul ei. – V. stingheri. DOOM
stingheríre s. f., g.-d. art. stingherírii; pl. stingheríri
stingheriri
STINGHERÍRE, stingheriri, s. f. Acțiunea de a stingheri și rezultatul ei. – V. stingheri. DOOM
stingheríre s. f., g.-d. art. stingherírii; pl. stingheríri
stingheririi
STINGHERÍRE, stingheriri, s. f. Acțiunea de a stingheri și rezultatul ei. – V. stingheri. DOOM
stingheríre s. f., g.-d. art. stingherírii; pl. stingheríri
stingheririle
STINGHERÍRE, stingheriri, s. f. Acțiunea de a stingheri și rezultatul ei. – V. stingheri. DOOM
stingheríre s. f., g.-d. art. stingherírii; pl. stingheríri
stingheririlor
STINGHERÍRE, stingheriri, s. f. Acțiunea de a stingheri și rezultatul ei. – V. stingheri. DOOM
stingheríre s. f., g.-d. art. stingherírii; pl. stingheríri
stingheriră
STINGHERÍ, stingheresc, vb. IV. Tranz. A împiedica pe cineva să lucreze, să acționeze, să se manifeste sau să se odihnească în bune condiții; a stânjeni, încurca, a incomoda, a deranja. – Din stingher. DOOM
stingherí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stingherésc, imperf. 3 sg. stinghereá; conj. prez. 3 să stinghereáscă
stingherirăm
STINGHERÍ, stingheresc, vb. IV. Tranz. A împiedica pe cineva să lucreze, să acționeze, să se manifeste sau să se odihnească în bune condiții; a stânjeni, încurca, a incomoda, a deranja. – Din stingher. DOOM
stingherí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stingherésc, imperf. 3 sg. stinghereá; conj. prez. 3 să stinghereáscă
stingherirăți
STINGHERÍ, stingheresc, vb. IV. Tranz. A împiedica pe cineva să lucreze, să acționeze, să se manifeste sau să se odihnească în bune condiții; a stânjeni, încurca, a incomoda, a deranja. – Din stingher. DOOM
stingherí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stingherésc, imperf. 3 sg. stinghereá; conj. prez. 3 să stinghereáscă
stingherise
STINGHERÍ, stingheresc, vb. IV. Tranz. A împiedica pe cineva să lucreze, să acționeze, să se manifeste sau să se odihnească în bune condiții; a stânjeni, încurca, a incomoda, a deranja. – Din stingher. DOOM
stingherí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stingherésc, imperf. 3 sg. stinghereá; conj. prez. 3 să stinghereáscă
stingherisem
STINGHERÍ, stingheresc, vb. IV. Tranz. A împiedica pe cineva să lucreze, să acționeze, să se manifeste sau să se odihnească în bune condiții; a stânjeni, încurca, a incomoda, a deranja. – Din stingher. DOOM
stingherí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stingherésc, imperf. 3 sg. stinghereá; conj. prez. 3 să stinghereáscă
stingheriseră
STINGHERÍ, stingheresc, vb. IV. Tranz. A împiedica pe cineva să lucreze, să acționeze, să se manifeste sau să se odihnească în bune condiții; a stânjeni, încurca, a incomoda, a deranja. – Din stingher. DOOM
stingherí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stingherésc, imperf. 3 sg. stinghereá; conj. prez. 3 să stinghereáscă
stingheriserăm
STINGHERÍ, stingheresc, vb. IV. Tranz. A împiedica pe cineva să lucreze, să acționeze, să se manifeste sau să se odihnească în bune condiții; a stânjeni, încurca, a incomoda, a deranja. – Din stingher. DOOM
stingherí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stingherésc, imperf. 3 sg. stinghereá; conj. prez. 3 să stinghereáscă
stingheriserăți
STINGHERÍ, stingheresc, vb. IV. Tranz. A împiedica pe cineva să lucreze, să acționeze, să se manifeste sau să se odihnească în bune condiții; a stânjeni, încurca, a incomoda, a deranja. – Din stingher. DOOM
stingherí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stingherésc, imperf. 3 sg. stinghereá; conj. prez. 3 să stinghereáscă
stingheriseși
STINGHERÍ, stingheresc, vb. IV. Tranz. A împiedica pe cineva să lucreze, să acționeze, să se manifeste sau să se odihnească în bune condiții; a stânjeni, încurca, a incomoda, a deranja. – Din stingher. DOOM
stingherí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stingherésc, imperf. 3 sg. stinghereá; conj. prez. 3 să stinghereáscă
stingheriseți
STINGHERÍ, stingheresc, vb. IV. Tranz. A împiedica pe cineva să lucreze, să acționeze, să se manifeste sau să se odihnească în bune condiții; a stânjeni, încurca, a incomoda, a deranja. – Din stingher. DOOM
stingherí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stingherésc, imperf. 3 sg. stinghereá; conj. prez. 3 să stinghereáscă
stingherit
STINGHERÍ, stingheresc, vb. IV. Tranz. A împiedica pe cineva să lucreze, să acționeze, să se manifeste sau să se odihnească în bune condiții; a stânjeni, încurca, a incomoda, a deranja. – Din stingher. DOOM
stingherí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stingherésc, imperf. 3 sg. stinghereá; conj. prez. 3 să stinghereáscă
stingherit
STINGHERÍT, -Ă, stingheriți, -te, adj. 1. Care (din cauza timidității, a emoției, a împrejurărilor etc.) are o atitudine stângace, lipsită de siguranță, de degajare, care nu se simte în largul său; stânjenit. ♦ Rușinat, încurcat; descumpănit. 2. Incomodat, deranjat, împiedicat (să acționeze, să lucreze, să se odihnească în bune condiții). – V. stingheri.
stingherita
STINGHERÍT, -Ă, stingheriți, -te, adj. 1. Care (din cauza timidității, a emoției, a împrejurărilor etc.) are o atitudine stângace, lipsită de siguranță, de degajare, care nu se simte în largul său; stânjenit. ♦ Rușinat, încurcat; descumpănit. 2. Incomodat, deranjat, împiedicat (să acționeze, să lucreze, să se odihnească în bune condiții). – V. stingheri.
stingherite
STINGHERÍT, -Ă, stingheriți, -te, adj. 1. Care (din cauza timidității, a emoției, a împrejurărilor etc.) are o atitudine stângace, lipsită de siguranță, de degajare, care nu se simte în largul său; stânjenit. ♦ Rușinat, încurcat; descumpănit. 2. Incomodat, deranjat, împiedicat (să acționeze, să lucreze, să se odihnească în bune condiții). – V. stingheri.
stingheritei
STINGHERÍT, -Ă, stingheriți, -te, adj. 1. Care (din cauza timidității, a emoției, a împrejurărilor etc.) are o atitudine stângace, lipsită de siguranță, de degajare, care nu se simte în largul său; stânjenit. ♦ Rușinat, încurcat; descumpănit. 2. Incomodat, deranjat, împiedicat (să acționeze, să lucreze, să se odihnească în bune condiții). – V. stingheri.
stingheritele
STINGHERÍT, -Ă, stingheriți, -te, adj. 1. Care (din cauza timidității, a emoției, a împrejurărilor etc.) are o atitudine stângace, lipsită de siguranță, de degajare, care nu se simte în largul său; stânjenit. ♦ Rușinat, încurcat; descumpănit. 2. Incomodat, deranjat, împiedicat (să acționeze, să lucreze, să se odihnească în bune condiții). – V. stingheri.
stingheritelor
STINGHERÍT, -Ă, stingheriți, -te, adj. 1. Care (din cauza timidității, a emoției, a împrejurărilor etc.) are o atitudine stângace, lipsită de siguranță, de degajare, care nu se simte în largul său; stânjenit. ♦ Rușinat, încurcat; descumpănit. 2. Incomodat, deranjat, împiedicat (să acționeze, să lucreze, să se odihnească în bune condiții). – V. stingheri.
stingheritul
STINGHERÍT, -Ă, stingheriți, -te, adj. 1. Care (din cauza timidității, a emoției, a împrejurărilor etc.) are o atitudine stângace, lipsită de siguranță, de degajare, care nu se simte în largul său; stânjenit. ♦ Rușinat, încurcat; descumpănit. 2. Incomodat, deranjat, împiedicat (să acționeze, să lucreze, să se odihnească în bune condiții). – V. stingheri.
stingheritului
STINGHERÍT, -Ă, stingheriți, -te, adj. 1. Care (din cauza timidității, a emoției, a împrejurărilor etc.) are o atitudine stângace, lipsită de siguranță, de degajare, care nu se simte în largul său; stânjenit. ♦ Rușinat, încurcat; descumpănit. 2. Incomodat, deranjat, împiedicat (să acționeze, să lucreze, să se odihnească în bune condiții). – V. stingheri.
stingheriși
STINGHERÍ, stingheresc, vb. IV. Tranz. A împiedica pe cineva să lucreze, să acționeze, să se manifeste sau să se odihnească în bune condiții; a stânjeni, încurca, a incomoda, a deranja. – Din stingher. DOOM
stingherí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stingherésc, imperf. 3 sg. stinghereá; conj. prez. 3 să stinghereáscă
stingheriți
STINGHERÍ, stingheresc, vb. IV. Tranz. A împiedica pe cineva să lucreze, să acționeze, să se manifeste sau să se odihnească în bune condiții; a stânjeni, încurca, a incomoda, a deranja. – Din stingher. DOOM
stingherí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stingherésc, imperf. 3 sg. stinghereá; conj. prez. 3 să stinghereáscă
stingheriți
STINGHERÍT, -Ă, stingheriți, -te, adj. 1. Care (din cauza timidității, a emoției, a împrejurărilor etc.) are o atitudine stângace, lipsită de siguranță, de degajare, care nu se simte în largul său; stânjenit. ♦ Rușinat, încurcat; descumpănit. 2. Incomodat, deranjat, împiedicat (să acționeze, să lucreze, să se odihnească în bune condiții). – V. stingheri.
stingheriții
STINGHERÍT, -Ă, stingheriți, -te, adj. 1. Care (din cauza timidității, a emoției, a împrejurărilor etc.) are o atitudine stângace, lipsită de siguranță, de degajare, care nu se simte în largul său; stânjenit. ♦ Rușinat, încurcat; descumpănit. 2. Incomodat, deranjat, împiedicat (să acționeze, să lucreze, să se odihnească în bune condiții). – V. stingheri.
stingheriților
STINGHERÍT, -Ă, stingheriți, -te, adj. 1. Care (din cauza timidității, a emoției, a împrejurărilor etc.) are o atitudine stângace, lipsită de siguranță, de degajare, care nu se simte în largul său; stânjenit. ♦ Rușinat, încurcat; descumpănit. 2. Incomodat, deranjat, împiedicat (să acționeze, să lucreze, să se odihnească în bune condiții). – V. stingheri.
stingherul
STINGHÉR, -Ă, stingheri, -e, adj. 1. Care este doar ici și colo; izolat, răzleț, singur. ♦ Care se simte undeva străin, dezorientat, stânjenit. 2. Care a rămas fără pereche; desperecheat. – Et. nec. DOOM
stinghér adj. m., pl. stinghéri; f. stinghéră, pl. stinghére
stingherului
STINGHÉR, -Ă, stingheri, -e, adj. 1. Care este doar ici și colo; izolat, răzleț, singur. ♦ Care se simte undeva străin, dezorientat, stânjenit. 2. Care a rămas fără pereche; desperecheat. – Et. nec. DOOM
stinghér adj. m., pl. stinghéri; f. stinghéră, pl. stinghére
stinghia
STÍNGHIE, stinghii, s. f. 1. Bucată de lemn lungă și îngustă care se fixează (de-a curmezișul) pentru a uni două sau mai multe elemente ale unei mobile, ale unei construcții sau pentru a susține, a întări ceva. 2. (Pop.) Regiune anatomică aflată la nivelul articulației femurului cu oasele bazinului. – Et. nec. DOOM
stínghie (-ghi-e) s. f., art. stínghia (-ghi-a), g.-d. art. stínghiei; pl. stínghii, art. stínghiile (-ghi-i-)
stinghie
STÍNGHIE, stinghii, s. f. 1. Bucată de lemn lungă și îngustă care se fixează (de-a curmezișul) pentru a uni două sau mai multe elemente ale unei mobile, ale unei construcții sau pentru a susține, a întări ceva. 2. (Pop.) Regiune anatomică aflată la nivelul articulației femurului cu oasele bazinului. – Et. nec. DOOM
stínghie (-ghi-e) s. f., art. stínghia (-ghi-a), g.-d. art. stínghiei; pl. stínghii, art. stínghiile (-ghi-i-)
stinghiei
STÍNGHIE, stinghii, s. f. 1. Bucată de lemn lungă și îngustă care se fixează (de-a curmezișul) pentru a uni două sau mai multe elemente ale unei mobile, ale unei construcții sau pentru a susține, a întări ceva. 2. (Pop.) Regiune anatomică aflată la nivelul articulației femurului cu oasele bazinului. – Et. nec. DOOM
stínghie (-ghi-e) s. f., art. stínghia (-ghi-a), g.-d. art. stínghiei; pl. stínghii, art. stínghiile (-ghi-i-)
stinghii
STÍNGHIE, stinghii, s. f. 1. Bucată de lemn lungă și îngustă care se fixează (de-a curmezișul) pentru a uni două sau mai multe elemente ale unei mobile, ale unei construcții sau pentru a susține, a întări ceva. 2. (Pop.) Regiune anatomică aflată la nivelul articulației femurului cu oasele bazinului. – Et. nec. DOOM
stínghie (-ghi-e) s. f., art. stínghia (-ghi-a), g.-d. art. stínghiei; pl. stínghii, art. stínghiile (-ghi-i-)
stinghiile
STÍNGHIE, stinghii, s. f. 1. Bucată de lemn lungă și îngustă care se fixează (de-a curmezișul) pentru a uni două sau mai multe elemente ale unei mobile, ale unei construcții sau pentru a susține, a întări ceva. 2. (Pop.) Regiune anatomică aflată la nivelul articulației femurului cu oasele bazinului. – Et. nec. DOOM
stínghie (-ghi-e) s. f., art. stínghia (-ghi-a), g.-d. art. stínghiei; pl. stínghii, art. stínghiile (-ghi-i-)
stinghiilor
STÍNGHIE, stinghii, s. f. 1. Bucată de lemn lungă și îngustă care se fixează (de-a curmezișul) pentru a uni două sau mai multe elemente ale unei mobile, ale unei construcții sau pentru a susține, a întări ceva. 2. (Pop.) Regiune anatomică aflată la nivelul articulației femurului cu oasele bazinului. – Et. nec. DOOM
stínghie (-ghi-e) s. f., art. stínghia (-ghi-a), g.-d. art. stínghiei; pl. stínghii, art. stínghiile (-ghi-i-)
stinghireală
STINGHIREÁLĂ s. f. v. stinghereală.
stinghiri
STINGHIRÍ vb. IV v. stingheri.
stinghirit
STINGHIRÍT, -Ă adj. v. stingherit.
stinghiuța
STINGHIÚȚĂ, stinghiuțe, s. f. Diminutiv al lui stinghie. [Pr.: -ghi-u-] – Stinghie + suf. -uță. DOOM
stinghiúță (-ghi-u-) s. f., g.-d. art. stinghiúței; pl. stinghiúțe
stinghiuțe
STINGHIÚȚĂ, stinghiuțe, s. f. Diminutiv al lui stinghie. [Pr.: -ghi-u-] – Stinghie + suf. -uță. DOOM
stinghiúță (-ghi-u-) s. f., g.-d. art. stinghiúței; pl. stinghiúțe
stinghiuței
STINGHIÚȚĂ, stinghiuțe, s. f. Diminutiv al lui stinghie. [Pr.: -ghi-u-] – Stinghie + suf. -uță. DOOM
stinghiúță (-ghi-u-) s. f., g.-d. art. stinghiúței; pl. stinghiúțe
stinghiuțele
STINGHIÚȚĂ, stinghiuțe, s. f. Diminutiv al lui stinghie. [Pr.: -ghi-u-] – Stinghie + suf. -uță. DOOM
stinghiúță (-ghi-u-) s. f., g.-d. art. stinghiúței; pl. stinghiúțe
stinghiuțelor
STINGHIÚȚĂ, stinghiuțe, s. f. Diminutiv al lui stinghie. [Pr.: -ghi-u-] – Stinghie + suf. -uță. DOOM
stinghiúță (-ghi-u-) s. f., g.-d. art. stinghiúței; pl. stinghiúțe
stingi
STÍNGE, sting, vb. III. 1. Tranz. A face să nu mai ardă, a opri din ardere focul sau obiectele care ard. ◊ Expr. (Absol.) Bea de stinge = e foarte bețiv. ♦ Refl. (Despre foc sau obiecte care ard) A înceta de a arde; a se distruge, a se trece, a se consuma prin ardere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli; a (se) liniști, a (se) astâmpăra. ♦ Refl. Fig. A slăbi, a deveni lipsit de puteri, a se slei, a se topi. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A sărăci cu totul, a se ruina. 2. Tranz. și refl. A face să nu mai lumineze, să nu mai radieze etc. sau a înceta să lumineze, să radieze. ♦ Refl. (Despre aștri; adesea fig.) A-și pierde lumina și strălucirea, a se întuneca; (rar; despre culori) a deveni palid, șters. ♦ Tranz. Fig. A întuneca ochii, vederea; a orbi. ♦ Refl. A se voala, a nu se mai vedea (bine, clar). 3. Refl. și tranz. A slăbi în intensitate; a se auzi sau a face să se audă tot mai puțin sau deloc. 4. Refl. A înceta din viață; a muri. ♦ Tranz. A omorî, a ucide. ♦ A dispărea fără a lăsa urmași. ♦ Fig. A dispărea fără urmă; a pieri. 5. Tranz. A șterge de pe fața pământului; a distruge, a nimici. 6. Tranz. A pune capăt unei obligații, unei acțiuni penale, unui împrumut, unui privilegiu. 7. Tranz. A turna apă (sau alt lichid) peste anumite preparate culinare încinse (lăsând în continuare preparatul la foc). ♦ (Chim.) A amesteca două substanțe al căror contact produce o efervescență, cu dezvoltare de căldură, care încetează când soluția devine saturată. ◊ Expr. A stinge var = a turna apă peste piatra-de-var arsă, pentru ca, în urma reacției chimice produse, să se obțină var pentru construcții. – Lat. stinguere. DOOM
stínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sting, 1 pl. stíngem, perf. s. 1 sg. stinséi, 1 pl. stínserăm; part. stins
stingând
STÍNGE, sting, vb. III. 1. Tranz. A face să nu mai ardă, a opri din ardere focul sau obiectele care ard. ◊ Expr. (Absol.) Bea de stinge = e foarte bețiv. ♦ Refl. (Despre foc sau obiecte care ard) A înceta de a arde; a se distruge, a se trece, a se consuma prin ardere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli; a (se) liniști, a (se) astâmpăra. ♦ Refl. Fig. A slăbi, a deveni lipsit de puteri, a se slei, a se topi. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A sărăci cu totul, a se ruina. 2. Tranz. și refl. A face să nu mai lumineze, să nu mai radieze etc. sau a înceta să lumineze, să radieze. ♦ Refl. (Despre aștri; adesea fig.) A-și pierde lumina și strălucirea, a se întuneca; (rar; despre culori) a deveni palid, șters. ♦ Tranz. Fig. A întuneca ochii, vederea; a orbi. ♦ Refl. A se voala, a nu se mai vedea (bine, clar). 3. Refl. și tranz. A slăbi în intensitate; a se auzi sau a face să se audă tot mai puțin sau deloc. 4. Refl. A înceta din viață; a muri. ♦ Tranz. A omorî, a ucide. ♦ A dispărea fără a lăsa urmași. ♦ Fig. A dispărea fără urmă; a pieri. 5. Tranz. A șterge de pe fața pământului; a distruge, a nimici. 6. Tranz. A pune capăt unei obligații, unei acțiuni penale, unui împrumut, unui privilegiu. 7. Tranz. A turna apă (sau alt lichid) peste anumite preparate culinare încinse (lăsând în continuare preparatul la foc). ♦ (Chim.) A amesteca două substanțe al căror contact produce o efervescență, cu dezvoltare de căldură, care încetează când soluția devine saturată. ◊ Expr. A stinge var = a turna apă peste piatra-de-var arsă, pentru ca, în urma reacției chimice produse, să se obțină var pentru construcții. – Lat. stinguere. DOOM
stínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sting, 1 pl. stíngem, perf. s. 1 sg. stinséi, 1 pl. stínserăm; part. stins
stingînd
STÍNGE, sting, vb. III. 1. Tranz. A face să nu mai ardă, a opri din ardere focul sau obiectele care ard. ◊ Expr. (Absol.) Bea de stinge = e foarte bețiv. ♦ Refl. (Despre foc sau obiecte care ard) A înceta de a arde; a se distruge, a se trece, a se consuma prin ardere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli; a (se) liniști, a (se) astâmpăra. ♦ Refl. Fig. A slăbi, a deveni lipsit de puteri, a se slei, a se topi. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A sărăci cu totul, a se ruina. 2. Tranz. și refl. A face să nu mai lumineze, să nu mai radieze etc. sau a înceta să lumineze, să radieze. ♦ Refl. (Despre aștri; adesea fig.) A-și pierde lumina și strălucirea, a se întuneca; (rar; despre culori) a deveni palid, șters. ♦ Tranz. Fig. A întuneca ochii, vederea; a orbi. ♦ Refl. A se voala, a nu se mai vedea (bine, clar). 3. Refl. și tranz. A slăbi în intensitate; a se auzi sau a face să se audă tot mai puțin sau deloc. 4. Refl. A înceta din viață; a muri. ♦ Tranz. A omorî, a ucide. ♦ A dispărea fără a lăsa urmași. ♦ Fig. A dispărea fără urmă; a pieri. 5. Tranz. A șterge de pe fața pământului; a distruge, a nimici. 6. Tranz. A pune capăt unei obligații, unei acțiuni penale, unui împrumut, unui privilegiu. 7. Tranz. A turna apă (sau alt lichid) peste anumite preparate culinare încinse (lăsând în continuare preparatul la foc). ♦ (Chim.) A amesteca două substanțe al căror contact produce o efervescență, cu dezvoltare de căldură, care încetează când soluția devine saturată. ◊ Expr. A stinge var = a turna apă peste piatra-de-var arsă, pentru ca, în urma reacției chimice produse, să se obțină var pentru construcții. – Lat. stinguere. DOOM
stínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sting, 1 pl. stíngem, perf. s. 1 sg. stinséi, 1 pl. stínserăm; part. stins
stingă
STÍNGE, sting, vb. III. 1. Tranz. A face să nu mai ardă, a opri din ardere focul sau obiectele care ard. ◊ Expr. (Absol.) Bea de stinge = e foarte bețiv. ♦ Refl. (Despre foc sau obiecte care ard) A înceta de a arde; a se distruge, a se trece, a se consuma prin ardere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli; a (se) liniști, a (se) astâmpăra. ♦ Refl. Fig. A slăbi, a deveni lipsit de puteri, a se slei, a se topi. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A sărăci cu totul, a se ruina. 2. Tranz. și refl. A face să nu mai lumineze, să nu mai radieze etc. sau a înceta să lumineze, să radieze. ♦ Refl. (Despre aștri; adesea fig.) A-și pierde lumina și strălucirea, a se întuneca; (rar; despre culori) a deveni palid, șters. ♦ Tranz. Fig. A întuneca ochii, vederea; a orbi. ♦ Refl. A se voala, a nu se mai vedea (bine, clar). 3. Refl. și tranz. A slăbi în intensitate; a se auzi sau a face să se audă tot mai puțin sau deloc. 4. Refl. A înceta din viață; a muri. ♦ Tranz. A omorî, a ucide. ♦ A dispărea fără a lăsa urmași. ♦ Fig. A dispărea fără urmă; a pieri. 5. Tranz. A șterge de pe fața pământului; a distruge, a nimici. 6. Tranz. A pune capăt unei obligații, unei acțiuni penale, unui împrumut, unui privilegiu. 7. Tranz. A turna apă (sau alt lichid) peste anumite preparate culinare încinse (lăsând în continuare preparatul la foc). ♦ (Chim.) A amesteca două substanțe al căror contact produce o efervescență, cu dezvoltare de căldură, care încetează când soluția devine saturată. ◊ Expr. A stinge var = a turna apă peste piatra-de-var arsă, pentru ca, în urma reacției chimice produse, să se obțină var pentru construcții. – Lat. stinguere. DOOM
stínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sting, 1 pl. stíngem, perf. s. 1 sg. stinséi, 1 pl. stínserăm; part. stins
stingătoare
STINGĂTÓR, (1) stingătoare, s. n., (2) stingători, s. f. 1. S. n. Dispozitiv, aparat etc. care servește la stingerea unei flăcări, a unor scântei, a unui foc; spec. extinctor. ◊ Stingător de scântei = dispozitiv pentru stingerea scânteilor și arcurilor electrice de la contactele întrerupătoarelor electrice. 2. S. f. Dispozitiv instalat deasupra coșurilor pentru a opri scânteile. [Var.: stingătoáre s. f.] – Stinge + suf. -ător. DOOM
stingătór (aparat) s. n., pl. stingătoáre
stingătoarea
STINGĂTÓR, (1) stingătoare, s. n., (2) stingători, s. f. 1. S. n. Dispozitiv, aparat etc. care servește la stingerea unei flăcări, a unor scântei, a unui foc; spec. extinctor. ◊ Stingător de scântei = dispozitiv pentru stingerea scânteilor și arcurilor electrice de la contactele întrerupătoarelor electrice. 2. S. f. Dispozitiv instalat deasupra coșurilor pentru a opri scânteile. [Var.: stingătoáre s. f.] – Stinge + suf. -ător. DOOM
stingătór (aparat) s. n., pl. stingătoáre
stingătoarele
STINGĂTÓR, (1) stingătoare, s. n., (2) stingători, s. f. 1. S. n. Dispozitiv, aparat etc. care servește la stingerea unei flăcări, a unor scântei, a unui foc; spec. extinctor. ◊ Stingător de scântei = dispozitiv pentru stingerea scânteilor și arcurilor electrice de la contactele întrerupătoarelor electrice. 2. S. f. Dispozitiv instalat deasupra coșurilor pentru a opri scânteile. [Var.: stingătoáre s. f.] – Stinge + suf. -ător. DOOM
stingătór (aparat) s. n., pl. stingătoáre
stingătoarelor
STINGĂTÓR, (1) stingătoare, s. n., (2) stingători, s. f. 1. S. n. Dispozitiv, aparat etc. care servește la stingerea unei flăcări, a unor scântei, a unui foc; spec. extinctor. ◊ Stingător de scântei = dispozitiv pentru stingerea scânteilor și arcurilor electrice de la contactele întrerupătoarelor electrice. 2. S. f. Dispozitiv instalat deasupra coșurilor pentru a opri scânteile. [Var.: stingătoáre s. f.] – Stinge + suf. -ător. DOOM
stingătór (aparat) s. n., pl. stingătoáre
stingător
STINGĂTÓR, (1) stingătoare, s. n., (2) stingători, s. f. 1. S. n. Dispozitiv, aparat etc. care servește la stingerea unei flăcări, a unor scântei, a unui foc; spec. extinctor. ◊ Stingător de scântei = dispozitiv pentru stingerea scânteilor și arcurilor electrice de la contactele întrerupătoarelor electrice. 2. S. f. Dispozitiv instalat deasupra coșurilor pentru a opri scânteile. [Var.: stingătoáre s. f.] – Stinge + suf. -ător. DOOM
stingătór (aparat) s. n., pl. stingătoáre
stingători
STINGĂTÓR, (1) stingătoare, s. n., (2) stingători, s. f. 1. S. n. Dispozitiv, aparat etc. care servește la stingerea unei flăcări, a unor scântei, a unui foc; spec. extinctor. ◊ Stingător de scântei = dispozitiv pentru stingerea scânteilor și arcurilor electrice de la contactele întrerupătoarelor electrice. 2. S. f. Dispozitiv instalat deasupra coșurilor pentru a opri scânteile. [Var.: stingătoáre s. f.] – Stinge + suf. -ător. DOOM
stingătór (aparat) s. n., pl. stingătoáre
stingătorii
STINGĂTÓR, (1) stingătoare, s. n., (2) stingători, s. f. 1. S. n. Dispozitiv, aparat etc. care servește la stingerea unei flăcări, a unor scântei, a unui foc; spec. extinctor. ◊ Stingător de scântei = dispozitiv pentru stingerea scânteilor și arcurilor electrice de la contactele întrerupătoarelor electrice. 2. S. f. Dispozitiv instalat deasupra coșurilor pentru a opri scânteile. [Var.: stingătoáre s. f.] – Stinge + suf. -ător. DOOM
stingătór (aparat) s. n., pl. stingătoáre
stingătorile
STINGĂTÓR, (1) stingătoare, s. n., (2) stingători, s. f. 1. S. n. Dispozitiv, aparat etc. care servește la stingerea unei flăcări, a unor scântei, a unui foc; spec. extinctor. ◊ Stingător de scântei = dispozitiv pentru stingerea scânteilor și arcurilor electrice de la contactele întrerupătoarelor electrice. 2. S. f. Dispozitiv instalat deasupra coșurilor pentru a opri scânteile. [Var.: stingătoáre s. f.] – Stinge + suf. -ător. DOOM
stingătór (aparat) s. n., pl. stingătoáre
stingătorilor
STINGĂTÓR, (1) stingătoare, s. n., (2) stingători, s. f. 1. S. n. Dispozitiv, aparat etc. care servește la stingerea unei flăcări, a unor scântei, a unui foc; spec. extinctor. ◊ Stingător de scântei = dispozitiv pentru stingerea scânteilor și arcurilor electrice de la contactele întrerupătoarelor electrice. 2. S. f. Dispozitiv instalat deasupra coșurilor pentru a opri scânteile. [Var.: stingătoáre s. f.] – Stinge + suf. -ător. DOOM
stingătór (aparat) s. n., pl. stingătoáre
stingătorul
STINGĂTÓR, (1) stingătoare, s. n., (2) stingători, s. f. 1. S. n. Dispozitiv, aparat etc. care servește la stingerea unei flăcări, a unor scântei, a unui foc; spec. extinctor. ◊ Stingător de scântei = dispozitiv pentru stingerea scânteilor și arcurilor electrice de la contactele întrerupătoarelor electrice. 2. S. f. Dispozitiv instalat deasupra coșurilor pentru a opri scânteile. [Var.: stingătoáre s. f.] – Stinge + suf. -ător. DOOM
stingătór (aparat) s. n., pl. stingătoáre
stingătorului
STINGĂTÓR, (1) stingătoare, s. n., (2) stingători, s. f. 1. S. n. Dispozitiv, aparat etc. care servește la stingerea unei flăcări, a unor scântei, a unui foc; spec. extinctor. ◊ Stingător de scântei = dispozitiv pentru stingerea scânteilor și arcurilor electrice de la contactele întrerupătoarelor electrice. 2. S. f. Dispozitiv instalat deasupra coșurilor pentru a opri scânteile. [Var.: stingătoáre s. f.] – Stinge + suf. -ător. DOOM
stingătór (aparat) s. n., pl. stingătoáre
stins
STÍNGE, sting, vb. III. 1. Tranz. A face să nu mai ardă, a opri din ardere focul sau obiectele care ard. ◊ Expr. (Absol.) Bea de stinge = e foarte bețiv. ♦ Refl. (Despre foc sau obiecte care ard) A înceta de a arde; a se distruge, a se trece, a se consuma prin ardere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli; a (se) liniști, a (se) astâmpăra. ♦ Refl. Fig. A slăbi, a deveni lipsit de puteri, a se slei, a se topi. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A sărăci cu totul, a se ruina. 2. Tranz. și refl. A face să nu mai lumineze, să nu mai radieze etc. sau a înceta să lumineze, să radieze. ♦ Refl. (Despre aștri; adesea fig.) A-și pierde lumina și strălucirea, a se întuneca; (rar; despre culori) a deveni palid, șters. ♦ Tranz. Fig. A întuneca ochii, vederea; a orbi. ♦ Refl. A se voala, a nu se mai vedea (bine, clar). 3. Refl. și tranz. A slăbi în intensitate; a se auzi sau a face să se audă tot mai puțin sau deloc. 4. Refl. A înceta din viață; a muri. ♦ Tranz. A omorî, a ucide. ♦ A dispărea fără a lăsa urmași. ♦ Fig. A dispărea fără urmă; a pieri. 5. Tranz. A șterge de pe fața pământului; a distruge, a nimici. 6. Tranz. A pune capăt unei obligații, unei acțiuni penale, unui împrumut, unui privilegiu. 7. Tranz. A turna apă (sau alt lichid) peste anumite preparate culinare încinse (lăsând în continuare preparatul la foc). ♦ (Chim.) A amesteca două substanțe al căror contact produce o efervescență, cu dezvoltare de căldură, care încetează când soluția devine saturată. ◊ Expr. A stinge var = a turna apă peste piatra-de-var arsă, pentru ca, în urma reacției chimice produse, să se obțină var pentru construcții. – Lat. stinguere. DOOM
stínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sting, 1 pl. stíngem, perf. s. 1 sg. stinséi, 1 pl. stínserăm; part. stins
stins
STINS2, -Ă, stinși, -se, adj. 1. Care nu mai arde. 2. (Despre ochi, privire etc.) Lipsit de strălucire, de vioiciune. 3. (Despre sunete, glas etc.) Lipsit de sonoritate, de intensitate; slab. 4. (Despre culori) Palid, șters. 5. Dispărut, mort. 6. (Jur.; despre obligații, acțiuni penale, privilegii etc.) Care a încetat, care nu mai are curs, care și-a pierdut puterea juridică. 7. (Despre reflexe condiționate) Care a dispărut treptat în urma faptului că excitantul condițional n-a mai fost însoțit de excitantul necondițional corespunzător. 8. (În sintagma) Var stins = pastă vâscoasă, albă, obținută prin reacția dintre piatra-de-var arsă și apă (cu numeroase utilizări în construcții). – V. stinge.
stins
STINS1 s. n. Stingere. – V. stinge. DOOM
stins s. n.
stinsa
STINS2, -Ă, stinși, -se, adj. 1. Care nu mai arde. 2. (Despre ochi, privire etc.) Lipsit de strălucire, de vioiciune. 3. (Despre sunete, glas etc.) Lipsit de sonoritate, de intensitate; slab. 4. (Despre culori) Palid, șters. 5. Dispărut, mort. 6. (Jur.; despre obligații, acțiuni penale, privilegii etc.) Care a încetat, care nu mai are curs, care și-a pierdut puterea juridică. 7. (Despre reflexe condiționate) Care a dispărut treptat în urma faptului că excitantul condițional n-a mai fost însoțit de excitantul necondițional corespunzător. 8. (În sintagma) Var stins = pastă vâscoasă, albă, obținută prin reacția dintre piatra-de-var arsă și apă (cu numeroase utilizări în construcții). – V. stinge.
stinse
STÍNGE, sting, vb. III. 1. Tranz. A face să nu mai ardă, a opri din ardere focul sau obiectele care ard. ◊ Expr. (Absol.) Bea de stinge = e foarte bețiv. ♦ Refl. (Despre foc sau obiecte care ard) A înceta de a arde; a se distruge, a se trece, a se consuma prin ardere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli; a (se) liniști, a (se) astâmpăra. ♦ Refl. Fig. A slăbi, a deveni lipsit de puteri, a se slei, a se topi. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A sărăci cu totul, a se ruina. 2. Tranz. și refl. A face să nu mai lumineze, să nu mai radieze etc. sau a înceta să lumineze, să radieze. ♦ Refl. (Despre aștri; adesea fig.) A-și pierde lumina și strălucirea, a se întuneca; (rar; despre culori) a deveni palid, șters. ♦ Tranz. Fig. A întuneca ochii, vederea; a orbi. ♦ Refl. A se voala, a nu se mai vedea (bine, clar). 3. Refl. și tranz. A slăbi în intensitate; a se auzi sau a face să se audă tot mai puțin sau deloc. 4. Refl. A înceta din viață; a muri. ♦ Tranz. A omorî, a ucide. ♦ A dispărea fără a lăsa urmași. ♦ Fig. A dispărea fără urmă; a pieri. 5. Tranz. A șterge de pe fața pământului; a distruge, a nimici. 6. Tranz. A pune capăt unei obligații, unei acțiuni penale, unui împrumut, unui privilegiu. 7. Tranz. A turna apă (sau alt lichid) peste anumite preparate culinare încinse (lăsând în continuare preparatul la foc). ♦ (Chim.) A amesteca două substanțe al căror contact produce o efervescență, cu dezvoltare de căldură, care încetează când soluția devine saturată. ◊ Expr. A stinge var = a turna apă peste piatra-de-var arsă, pentru ca, în urma reacției chimice produse, să se obțină var pentru construcții. – Lat. stinguere. DOOM
stínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sting, 1 pl. stíngem, perf. s. 1 sg. stinséi, 1 pl. stínserăm; part. stins
stinse
STINS2, -Ă, stinși, -se, adj. 1. Care nu mai arde. 2. (Despre ochi, privire etc.) Lipsit de strălucire, de vioiciune. 3. (Despre sunete, glas etc.) Lipsit de sonoritate, de intensitate; slab. 4. (Despre culori) Palid, șters. 5. Dispărut, mort. 6. (Jur.; despre obligații, acțiuni penale, privilegii etc.) Care a încetat, care nu mai are curs, care și-a pierdut puterea juridică. 7. (Despre reflexe condiționate) Care a dispărut treptat în urma faptului că excitantul condițional n-a mai fost însoțit de excitantul necondițional corespunzător. 8. (În sintagma) Var stins = pastă vâscoasă, albă, obținută prin reacția dintre piatra-de-var arsă și apă (cu numeroase utilizări în construcții). – V. stinge.
stinsei
STÍNGE, sting, vb. III. 1. Tranz. A face să nu mai ardă, a opri din ardere focul sau obiectele care ard. ◊ Expr. (Absol.) Bea de stinge = e foarte bețiv. ♦ Refl. (Despre foc sau obiecte care ard) A înceta de a arde; a se distruge, a se trece, a se consuma prin ardere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli; a (se) liniști, a (se) astâmpăra. ♦ Refl. Fig. A slăbi, a deveni lipsit de puteri, a se slei, a se topi. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A sărăci cu totul, a se ruina. 2. Tranz. și refl. A face să nu mai lumineze, să nu mai radieze etc. sau a înceta să lumineze, să radieze. ♦ Refl. (Despre aștri; adesea fig.) A-și pierde lumina și strălucirea, a se întuneca; (rar; despre culori) a deveni palid, șters. ♦ Tranz. Fig. A întuneca ochii, vederea; a orbi. ♦ Refl. A se voala, a nu se mai vedea (bine, clar). 3. Refl. și tranz. A slăbi în intensitate; a se auzi sau a face să se audă tot mai puțin sau deloc. 4. Refl. A înceta din viață; a muri. ♦ Tranz. A omorî, a ucide. ♦ A dispărea fără a lăsa urmași. ♦ Fig. A dispărea fără urmă; a pieri. 5. Tranz. A șterge de pe fața pământului; a distruge, a nimici. 6. Tranz. A pune capăt unei obligații, unei acțiuni penale, unui împrumut, unui privilegiu. 7. Tranz. A turna apă (sau alt lichid) peste anumite preparate culinare încinse (lăsând în continuare preparatul la foc). ♦ (Chim.) A amesteca două substanțe al căror contact produce o efervescență, cu dezvoltare de căldură, care încetează când soluția devine saturată. ◊ Expr. A stinge var = a turna apă peste piatra-de-var arsă, pentru ca, în urma reacției chimice produse, să se obțină var pentru construcții. – Lat. stinguere. DOOM
stínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sting, 1 pl. stíngem, perf. s. 1 sg. stinséi, 1 pl. stínserăm; part. stins
stinsei
STINS2, -Ă, stinși, -se, adj. 1. Care nu mai arde. 2. (Despre ochi, privire etc.) Lipsit de strălucire, de vioiciune. 3. (Despre sunete, glas etc.) Lipsit de sonoritate, de intensitate; slab. 4. (Despre culori) Palid, șters. 5. Dispărut, mort. 6. (Jur.; despre obligații, acțiuni penale, privilegii etc.) Care a încetat, care nu mai are curs, care și-a pierdut puterea juridică. 7. (Despre reflexe condiționate) Care a dispărut treptat în urma faptului că excitantul condițional n-a mai fost însoțit de excitantul necondițional corespunzător. 8. (În sintagma) Var stins = pastă vâscoasă, albă, obținută prin reacția dintre piatra-de-var arsă și apă (cu numeroase utilizări în construcții). – V. stinge.
stinsele
STINS2, -Ă, stinși, -se, adj. 1. Care nu mai arde. 2. (Despre ochi, privire etc.) Lipsit de strălucire, de vioiciune. 3. (Despre sunete, glas etc.) Lipsit de sonoritate, de intensitate; slab. 4. (Despre culori) Palid, șters. 5. Dispărut, mort. 6. (Jur.; despre obligații, acțiuni penale, privilegii etc.) Care a încetat, care nu mai are curs, care și-a pierdut puterea juridică. 7. (Despre reflexe condiționate) Care a dispărut treptat în urma faptului că excitantul condițional n-a mai fost însoțit de excitantul necondițional corespunzător. 8. (În sintagma) Var stins = pastă vâscoasă, albă, obținută prin reacția dintre piatra-de-var arsă și apă (cu numeroase utilizări în construcții). – V. stinge.
stinselor
STINS2, -Ă, stinși, -se, adj. 1. Care nu mai arde. 2. (Despre ochi, privire etc.) Lipsit de strălucire, de vioiciune. 3. (Despre sunete, glas etc.) Lipsit de sonoritate, de intensitate; slab. 4. (Despre culori) Palid, șters. 5. Dispărut, mort. 6. (Jur.; despre obligații, acțiuni penale, privilegii etc.) Care a încetat, care nu mai are curs, care și-a pierdut puterea juridică. 7. (Despre reflexe condiționate) Care a dispărut treptat în urma faptului că excitantul condițional n-a mai fost însoțit de excitantul necondițional corespunzător. 8. (În sintagma) Var stins = pastă vâscoasă, albă, obținută prin reacția dintre piatra-de-var arsă și apă (cu numeroase utilizări în construcții). – V. stinge.
stinseră
STÍNGE, sting, vb. III. 1. Tranz. A face să nu mai ardă, a opri din ardere focul sau obiectele care ard. ◊ Expr. (Absol.) Bea de stinge = e foarte bețiv. ♦ Refl. (Despre foc sau obiecte care ard) A înceta de a arde; a se distruge, a se trece, a se consuma prin ardere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli; a (se) liniști, a (se) astâmpăra. ♦ Refl. Fig. A slăbi, a deveni lipsit de puteri, a se slei, a se topi. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A sărăci cu totul, a se ruina. 2. Tranz. și refl. A face să nu mai lumineze, să nu mai radieze etc. sau a înceta să lumineze, să radieze. ♦ Refl. (Despre aștri; adesea fig.) A-și pierde lumina și strălucirea, a se întuneca; (rar; despre culori) a deveni palid, șters. ♦ Tranz. Fig. A întuneca ochii, vederea; a orbi. ♦ Refl. A se voala, a nu se mai vedea (bine, clar). 3. Refl. și tranz. A slăbi în intensitate; a se auzi sau a face să se audă tot mai puțin sau deloc. 4. Refl. A înceta din viață; a muri. ♦ Tranz. A omorî, a ucide. ♦ A dispărea fără a lăsa urmași. ♦ Fig. A dispărea fără urmă; a pieri. 5. Tranz. A șterge de pe fața pământului; a distruge, a nimici. 6. Tranz. A pune capăt unei obligații, unei acțiuni penale, unui împrumut, unui privilegiu. 7. Tranz. A turna apă (sau alt lichid) peste anumite preparate culinare încinse (lăsând în continuare preparatul la foc). ♦ (Chim.) A amesteca două substanțe al căror contact produce o efervescență, cu dezvoltare de căldură, care încetează când soluția devine saturată. ◊ Expr. A stinge var = a turna apă peste piatra-de-var arsă, pentru ca, în urma reacției chimice produse, să se obțină var pentru construcții. – Lat. stinguere. DOOM
stínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sting, 1 pl. stíngem, perf. s. 1 sg. stinséi, 1 pl. stínserăm; part. stins
stinserăm
STÍNGE, sting, vb. III. 1. Tranz. A face să nu mai ardă, a opri din ardere focul sau obiectele care ard. ◊ Expr. (Absol.) Bea de stinge = e foarte bețiv. ♦ Refl. (Despre foc sau obiecte care ard) A înceta de a arde; a se distruge, a se trece, a se consuma prin ardere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli; a (se) liniști, a (se) astâmpăra. ♦ Refl. Fig. A slăbi, a deveni lipsit de puteri, a se slei, a se topi. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A sărăci cu totul, a se ruina. 2. Tranz. și refl. A face să nu mai lumineze, să nu mai radieze etc. sau a înceta să lumineze, să radieze. ♦ Refl. (Despre aștri; adesea fig.) A-și pierde lumina și strălucirea, a se întuneca; (rar; despre culori) a deveni palid, șters. ♦ Tranz. Fig. A întuneca ochii, vederea; a orbi. ♦ Refl. A se voala, a nu se mai vedea (bine, clar). 3. Refl. și tranz. A slăbi în intensitate; a se auzi sau a face să se audă tot mai puțin sau deloc. 4. Refl. A înceta din viață; a muri. ♦ Tranz. A omorî, a ucide. ♦ A dispărea fără a lăsa urmași. ♦ Fig. A dispărea fără urmă; a pieri. 5. Tranz. A șterge de pe fața pământului; a distruge, a nimici. 6. Tranz. A pune capăt unei obligații, unei acțiuni penale, unui împrumut, unui privilegiu. 7. Tranz. A turna apă (sau alt lichid) peste anumite preparate culinare încinse (lăsând în continuare preparatul la foc). ♦ (Chim.) A amesteca două substanțe al căror contact produce o efervescență, cu dezvoltare de căldură, care încetează când soluția devine saturată. ◊ Expr. A stinge var = a turna apă peste piatra-de-var arsă, pentru ca, în urma reacției chimice produse, să se obțină var pentru construcții. – Lat. stinguere. DOOM
stínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sting, 1 pl. stíngem, perf. s. 1 sg. stinséi, 1 pl. stínserăm; part. stins
stinserăți
STÍNGE, sting, vb. III. 1. Tranz. A face să nu mai ardă, a opri din ardere focul sau obiectele care ard. ◊ Expr. (Absol.) Bea de stinge = e foarte bețiv. ♦ Refl. (Despre foc sau obiecte care ard) A înceta de a arde; a se distruge, a se trece, a se consuma prin ardere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli; a (se) liniști, a (se) astâmpăra. ♦ Refl. Fig. A slăbi, a deveni lipsit de puteri, a se slei, a se topi. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A sărăci cu totul, a se ruina. 2. Tranz. și refl. A face să nu mai lumineze, să nu mai radieze etc. sau a înceta să lumineze, să radieze. ♦ Refl. (Despre aștri; adesea fig.) A-și pierde lumina și strălucirea, a se întuneca; (rar; despre culori) a deveni palid, șters. ♦ Tranz. Fig. A întuneca ochii, vederea; a orbi. ♦ Refl. A se voala, a nu se mai vedea (bine, clar). 3. Refl. și tranz. A slăbi în intensitate; a se auzi sau a face să se audă tot mai puțin sau deloc. 4. Refl. A înceta din viață; a muri. ♦ Tranz. A omorî, a ucide. ♦ A dispărea fără a lăsa urmași. ♦ Fig. A dispărea fără urmă; a pieri. 5. Tranz. A șterge de pe fața pământului; a distruge, a nimici. 6. Tranz. A pune capăt unei obligații, unei acțiuni penale, unui împrumut, unui privilegiu. 7. Tranz. A turna apă (sau alt lichid) peste anumite preparate culinare încinse (lăsând în continuare preparatul la foc). ♦ (Chim.) A amesteca două substanțe al căror contact produce o efervescență, cu dezvoltare de căldură, care încetează când soluția devine saturată. ◊ Expr. A stinge var = a turna apă peste piatra-de-var arsă, pentru ca, în urma reacției chimice produse, să se obțină var pentru construcții. – Lat. stinguere. DOOM
stínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sting, 1 pl. stíngem, perf. s. 1 sg. stinséi, 1 pl. stínserăm; part. stins
stinsese
STÍNGE, sting, vb. III. 1. Tranz. A face să nu mai ardă, a opri din ardere focul sau obiectele care ard. ◊ Expr. (Absol.) Bea de stinge = e foarte bețiv. ♦ Refl. (Despre foc sau obiecte care ard) A înceta de a arde; a se distruge, a se trece, a se consuma prin ardere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli; a (se) liniști, a (se) astâmpăra. ♦ Refl. Fig. A slăbi, a deveni lipsit de puteri, a se slei, a se topi. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A sărăci cu totul, a se ruina. 2. Tranz. și refl. A face să nu mai lumineze, să nu mai radieze etc. sau a înceta să lumineze, să radieze. ♦ Refl. (Despre aștri; adesea fig.) A-și pierde lumina și strălucirea, a se întuneca; (rar; despre culori) a deveni palid, șters. ♦ Tranz. Fig. A întuneca ochii, vederea; a orbi. ♦ Refl. A se voala, a nu se mai vedea (bine, clar). 3. Refl. și tranz. A slăbi în intensitate; a se auzi sau a face să se audă tot mai puțin sau deloc. 4. Refl. A înceta din viață; a muri. ♦ Tranz. A omorî, a ucide. ♦ A dispărea fără a lăsa urmași. ♦ Fig. A dispărea fără urmă; a pieri. 5. Tranz. A șterge de pe fața pământului; a distruge, a nimici. 6. Tranz. A pune capăt unei obligații, unei acțiuni penale, unui împrumut, unui privilegiu. 7. Tranz. A turna apă (sau alt lichid) peste anumite preparate culinare încinse (lăsând în continuare preparatul la foc). ♦ (Chim.) A amesteca două substanțe al căror contact produce o efervescență, cu dezvoltare de căldură, care încetează când soluția devine saturată. ◊ Expr. A stinge var = a turna apă peste piatra-de-var arsă, pentru ca, în urma reacției chimice produse, să se obțină var pentru construcții. – Lat. stinguere. DOOM
stínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sting, 1 pl. stíngem, perf. s. 1 sg. stinséi, 1 pl. stínserăm; part. stins
stinsesem
STÍNGE, sting, vb. III. 1. Tranz. A face să nu mai ardă, a opri din ardere focul sau obiectele care ard. ◊ Expr. (Absol.) Bea de stinge = e foarte bețiv. ♦ Refl. (Despre foc sau obiecte care ard) A înceta de a arde; a se distruge, a se trece, a se consuma prin ardere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli; a (se) liniști, a (se) astâmpăra. ♦ Refl. Fig. A slăbi, a deveni lipsit de puteri, a se slei, a se topi. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A sărăci cu totul, a se ruina. 2. Tranz. și refl. A face să nu mai lumineze, să nu mai radieze etc. sau a înceta să lumineze, să radieze. ♦ Refl. (Despre aștri; adesea fig.) A-și pierde lumina și strălucirea, a se întuneca; (rar; despre culori) a deveni palid, șters. ♦ Tranz. Fig. A întuneca ochii, vederea; a orbi. ♦ Refl. A se voala, a nu se mai vedea (bine, clar). 3. Refl. și tranz. A slăbi în intensitate; a se auzi sau a face să se audă tot mai puțin sau deloc. 4. Refl. A înceta din viață; a muri. ♦ Tranz. A omorî, a ucide. ♦ A dispărea fără a lăsa urmași. ♦ Fig. A dispărea fără urmă; a pieri. 5. Tranz. A șterge de pe fața pământului; a distruge, a nimici. 6. Tranz. A pune capăt unei obligații, unei acțiuni penale, unui împrumut, unui privilegiu. 7. Tranz. A turna apă (sau alt lichid) peste anumite preparate culinare încinse (lăsând în continuare preparatul la foc). ♦ (Chim.) A amesteca două substanțe al căror contact produce o efervescență, cu dezvoltare de căldură, care încetează când soluția devine saturată. ◊ Expr. A stinge var = a turna apă peste piatra-de-var arsă, pentru ca, în urma reacției chimice produse, să se obțină var pentru construcții. – Lat. stinguere. DOOM
stínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sting, 1 pl. stíngem, perf. s. 1 sg. stinséi, 1 pl. stínserăm; part. stins
stinseseră
STÍNGE, sting, vb. III. 1. Tranz. A face să nu mai ardă, a opri din ardere focul sau obiectele care ard. ◊ Expr. (Absol.) Bea de stinge = e foarte bețiv. ♦ Refl. (Despre foc sau obiecte care ard) A înceta de a arde; a se distruge, a se trece, a se consuma prin ardere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli; a (se) liniști, a (se) astâmpăra. ♦ Refl. Fig. A slăbi, a deveni lipsit de puteri, a se slei, a se topi. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A sărăci cu totul, a se ruina. 2. Tranz. și refl. A face să nu mai lumineze, să nu mai radieze etc. sau a înceta să lumineze, să radieze. ♦ Refl. (Despre aștri; adesea fig.) A-și pierde lumina și strălucirea, a se întuneca; (rar; despre culori) a deveni palid, șters. ♦ Tranz. Fig. A întuneca ochii, vederea; a orbi. ♦ Refl. A se voala, a nu se mai vedea (bine, clar). 3. Refl. și tranz. A slăbi în intensitate; a se auzi sau a face să se audă tot mai puțin sau deloc. 4. Refl. A înceta din viață; a muri. ♦ Tranz. A omorî, a ucide. ♦ A dispărea fără a lăsa urmași. ♦ Fig. A dispărea fără urmă; a pieri. 5. Tranz. A șterge de pe fața pământului; a distruge, a nimici. 6. Tranz. A pune capăt unei obligații, unei acțiuni penale, unui împrumut, unui privilegiu. 7. Tranz. A turna apă (sau alt lichid) peste anumite preparate culinare încinse (lăsând în continuare preparatul la foc). ♦ (Chim.) A amesteca două substanțe al căror contact produce o efervescență, cu dezvoltare de căldură, care încetează când soluția devine saturată. ◊ Expr. A stinge var = a turna apă peste piatra-de-var arsă, pentru ca, în urma reacției chimice produse, să se obțină var pentru construcții. – Lat. stinguere. DOOM
stínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sting, 1 pl. stíngem, perf. s. 1 sg. stinséi, 1 pl. stínserăm; part. stins
stinseserăm
STÍNGE, sting, vb. III. 1. Tranz. A face să nu mai ardă, a opri din ardere focul sau obiectele care ard. ◊ Expr. (Absol.) Bea de stinge = e foarte bețiv. ♦ Refl. (Despre foc sau obiecte care ard) A înceta de a arde; a se distruge, a se trece, a se consuma prin ardere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli; a (se) liniști, a (se) astâmpăra. ♦ Refl. Fig. A slăbi, a deveni lipsit de puteri, a se slei, a se topi. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A sărăci cu totul, a se ruina. 2. Tranz. și refl. A face să nu mai lumineze, să nu mai radieze etc. sau a înceta să lumineze, să radieze. ♦ Refl. (Despre aștri; adesea fig.) A-și pierde lumina și strălucirea, a se întuneca; (rar; despre culori) a deveni palid, șters. ♦ Tranz. Fig. A întuneca ochii, vederea; a orbi. ♦ Refl. A se voala, a nu se mai vedea (bine, clar). 3. Refl. și tranz. A slăbi în intensitate; a se auzi sau a face să se audă tot mai puțin sau deloc. 4. Refl. A înceta din viață; a muri. ♦ Tranz. A omorî, a ucide. ♦ A dispărea fără a lăsa urmași. ♦ Fig. A dispărea fără urmă; a pieri. 5. Tranz. A șterge de pe fața pământului; a distruge, a nimici. 6. Tranz. A pune capăt unei obligații, unei acțiuni penale, unui împrumut, unui privilegiu. 7. Tranz. A turna apă (sau alt lichid) peste anumite preparate culinare încinse (lăsând în continuare preparatul la foc). ♦ (Chim.) A amesteca două substanțe al căror contact produce o efervescență, cu dezvoltare de căldură, care încetează când soluția devine saturată. ◊ Expr. A stinge var = a turna apă peste piatra-de-var arsă, pentru ca, în urma reacției chimice produse, să se obțină var pentru construcții. – Lat. stinguere. DOOM
stínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sting, 1 pl. stíngem, perf. s. 1 sg. stinséi, 1 pl. stínserăm; part. stins
stinseserăți
STÍNGE, sting, vb. III. 1. Tranz. A face să nu mai ardă, a opri din ardere focul sau obiectele care ard. ◊ Expr. (Absol.) Bea de stinge = e foarte bețiv. ♦ Refl. (Despre foc sau obiecte care ard) A înceta de a arde; a se distruge, a se trece, a se consuma prin ardere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli; a (se) liniști, a (se) astâmpăra. ♦ Refl. Fig. A slăbi, a deveni lipsit de puteri, a se slei, a se topi. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A sărăci cu totul, a se ruina. 2. Tranz. și refl. A face să nu mai lumineze, să nu mai radieze etc. sau a înceta să lumineze, să radieze. ♦ Refl. (Despre aștri; adesea fig.) A-și pierde lumina și strălucirea, a se întuneca; (rar; despre culori) a deveni palid, șters. ♦ Tranz. Fig. A întuneca ochii, vederea; a orbi. ♦ Refl. A se voala, a nu se mai vedea (bine, clar). 3. Refl. și tranz. A slăbi în intensitate; a se auzi sau a face să se audă tot mai puțin sau deloc. 4. Refl. A înceta din viață; a muri. ♦ Tranz. A omorî, a ucide. ♦ A dispărea fără a lăsa urmași. ♦ Fig. A dispărea fără urmă; a pieri. 5. Tranz. A șterge de pe fața pământului; a distruge, a nimici. 6. Tranz. A pune capăt unei obligații, unei acțiuni penale, unui împrumut, unui privilegiu. 7. Tranz. A turna apă (sau alt lichid) peste anumite preparate culinare încinse (lăsând în continuare preparatul la foc). ♦ (Chim.) A amesteca două substanțe al căror contact produce o efervescență, cu dezvoltare de căldură, care încetează când soluția devine saturată. ◊ Expr. A stinge var = a turna apă peste piatra-de-var arsă, pentru ca, în urma reacției chimice produse, să se obțină var pentru construcții. – Lat. stinguere. DOOM
stínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sting, 1 pl. stíngem, perf. s. 1 sg. stinséi, 1 pl. stínserăm; part. stins
stinseseși
STÍNGE, sting, vb. III. 1. Tranz. A face să nu mai ardă, a opri din ardere focul sau obiectele care ard. ◊ Expr. (Absol.) Bea de stinge = e foarte bețiv. ♦ Refl. (Despre foc sau obiecte care ard) A înceta de a arde; a se distruge, a se trece, a se consuma prin ardere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli; a (se) liniști, a (se) astâmpăra. ♦ Refl. Fig. A slăbi, a deveni lipsit de puteri, a se slei, a se topi. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A sărăci cu totul, a se ruina. 2. Tranz. și refl. A face să nu mai lumineze, să nu mai radieze etc. sau a înceta să lumineze, să radieze. ♦ Refl. (Despre aștri; adesea fig.) A-și pierde lumina și strălucirea, a se întuneca; (rar; despre culori) a deveni palid, șters. ♦ Tranz. Fig. A întuneca ochii, vederea; a orbi. ♦ Refl. A se voala, a nu se mai vedea (bine, clar). 3. Refl. și tranz. A slăbi în intensitate; a se auzi sau a face să se audă tot mai puțin sau deloc. 4. Refl. A înceta din viață; a muri. ♦ Tranz. A omorî, a ucide. ♦ A dispărea fără a lăsa urmași. ♦ Fig. A dispărea fără urmă; a pieri. 5. Tranz. A șterge de pe fața pământului; a distruge, a nimici. 6. Tranz. A pune capăt unei obligații, unei acțiuni penale, unui împrumut, unui privilegiu. 7. Tranz. A turna apă (sau alt lichid) peste anumite preparate culinare încinse (lăsând în continuare preparatul la foc). ♦ (Chim.) A amesteca două substanțe al căror contact produce o efervescență, cu dezvoltare de căldură, care încetează când soluția devine saturată. ◊ Expr. A stinge var = a turna apă peste piatra-de-var arsă, pentru ca, în urma reacției chimice produse, să se obțină var pentru construcții. – Lat. stinguere. DOOM
stínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sting, 1 pl. stíngem, perf. s. 1 sg. stinséi, 1 pl. stínserăm; part. stins
stinseseți
STÍNGE, sting, vb. III. 1. Tranz. A face să nu mai ardă, a opri din ardere focul sau obiectele care ard. ◊ Expr. (Absol.) Bea de stinge = e foarte bețiv. ♦ Refl. (Despre foc sau obiecte care ard) A înceta de a arde; a se distruge, a se trece, a se consuma prin ardere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli; a (se) liniști, a (se) astâmpăra. ♦ Refl. Fig. A slăbi, a deveni lipsit de puteri, a se slei, a se topi. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A sărăci cu totul, a se ruina. 2. Tranz. și refl. A face să nu mai lumineze, să nu mai radieze etc. sau a înceta să lumineze, să radieze. ♦ Refl. (Despre aștri; adesea fig.) A-și pierde lumina și strălucirea, a se întuneca; (rar; despre culori) a deveni palid, șters. ♦ Tranz. Fig. A întuneca ochii, vederea; a orbi. ♦ Refl. A se voala, a nu se mai vedea (bine, clar). 3. Refl. și tranz. A slăbi în intensitate; a se auzi sau a face să se audă tot mai puțin sau deloc. 4. Refl. A înceta din viață; a muri. ♦ Tranz. A omorî, a ucide. ♦ A dispărea fără a lăsa urmași. ♦ Fig. A dispărea fără urmă; a pieri. 5. Tranz. A șterge de pe fața pământului; a distruge, a nimici. 6. Tranz. A pune capăt unei obligații, unei acțiuni penale, unui împrumut, unui privilegiu. 7. Tranz. A turna apă (sau alt lichid) peste anumite preparate culinare încinse (lăsând în continuare preparatul la foc). ♦ (Chim.) A amesteca două substanțe al căror contact produce o efervescență, cu dezvoltare de căldură, care încetează când soluția devine saturată. ◊ Expr. A stinge var = a turna apă peste piatra-de-var arsă, pentru ca, în urma reacției chimice produse, să se obțină var pentru construcții. – Lat. stinguere. DOOM
stínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sting, 1 pl. stíngem, perf. s. 1 sg. stinséi, 1 pl. stínserăm; part. stins
stinseși
STÍNGE, sting, vb. III. 1. Tranz. A face să nu mai ardă, a opri din ardere focul sau obiectele care ard. ◊ Expr. (Absol.) Bea de stinge = e foarte bețiv. ♦ Refl. (Despre foc sau obiecte care ard) A înceta de a arde; a se distruge, a se trece, a se consuma prin ardere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli; a (se) liniști, a (se) astâmpăra. ♦ Refl. Fig. A slăbi, a deveni lipsit de puteri, a se slei, a se topi. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A sărăci cu totul, a se ruina. 2. Tranz. și refl. A face să nu mai lumineze, să nu mai radieze etc. sau a înceta să lumineze, să radieze. ♦ Refl. (Despre aștri; adesea fig.) A-și pierde lumina și strălucirea, a se întuneca; (rar; despre culori) a deveni palid, șters. ♦ Tranz. Fig. A întuneca ochii, vederea; a orbi. ♦ Refl. A se voala, a nu se mai vedea (bine, clar). 3. Refl. și tranz. A slăbi în intensitate; a se auzi sau a face să se audă tot mai puțin sau deloc. 4. Refl. A înceta din viață; a muri. ♦ Tranz. A omorî, a ucide. ♦ A dispărea fără a lăsa urmași. ♦ Fig. A dispărea fără urmă; a pieri. 5. Tranz. A șterge de pe fața pământului; a distruge, a nimici. 6. Tranz. A pune capăt unei obligații, unei acțiuni penale, unui împrumut, unui privilegiu. 7. Tranz. A turna apă (sau alt lichid) peste anumite preparate culinare încinse (lăsând în continuare preparatul la foc). ♦ (Chim.) A amesteca două substanțe al căror contact produce o efervescență, cu dezvoltare de căldură, care încetează când soluția devine saturată. ◊ Expr. A stinge var = a turna apă peste piatra-de-var arsă, pentru ca, în urma reacției chimice produse, să se obțină var pentru construcții. – Lat. stinguere. DOOM
stínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sting, 1 pl. stíngem, perf. s. 1 sg. stinséi, 1 pl. stínserăm; part. stins
stinsul
STINS2, -Ă, stinși, -se, adj. 1. Care nu mai arde. 2. (Despre ochi, privire etc.) Lipsit de strălucire, de vioiciune. 3. (Despre sunete, glas etc.) Lipsit de sonoritate, de intensitate; slab. 4. (Despre culori) Palid, șters. 5. Dispărut, mort. 6. (Jur.; despre obligații, acțiuni penale, privilegii etc.) Care a încetat, care nu mai are curs, care și-a pierdut puterea juridică. 7. (Despre reflexe condiționate) Care a dispărut treptat în urma faptului că excitantul condițional n-a mai fost însoțit de excitantul necondițional corespunzător. 8. (În sintagma) Var stins = pastă vâscoasă, albă, obținută prin reacția dintre piatra-de-var arsă și apă (cu numeroase utilizări în construcții). – V. stinge.
stinsului
STINS2, -Ă, stinși, -se, adj. 1. Care nu mai arde. 2. (Despre ochi, privire etc.) Lipsit de strălucire, de vioiciune. 3. (Despre sunete, glas etc.) Lipsit de sonoritate, de intensitate; slab. 4. (Despre culori) Palid, șters. 5. Dispărut, mort. 6. (Jur.; despre obligații, acțiuni penale, privilegii etc.) Care a încetat, care nu mai are curs, care și-a pierdut puterea juridică. 7. (Despre reflexe condiționate) Care a dispărut treptat în urma faptului că excitantul condițional n-a mai fost însoțit de excitantul necondițional corespunzător. 8. (În sintagma) Var stins = pastă vâscoasă, albă, obținută prin reacția dintre piatra-de-var arsă și apă (cu numeroase utilizări în construcții). – V. stinge.
stinși
STINS2, -Ă, stinși, -se, adj. 1. Care nu mai arde. 2. (Despre ochi, privire etc.) Lipsit de strălucire, de vioiciune. 3. (Despre sunete, glas etc.) Lipsit de sonoritate, de intensitate; slab. 4. (Despre culori) Palid, șters. 5. Dispărut, mort. 6. (Jur.; despre obligații, acțiuni penale, privilegii etc.) Care a încetat, care nu mai are curs, care și-a pierdut puterea juridică. 7. (Despre reflexe condiționate) Care a dispărut treptat în urma faptului că excitantul condițional n-a mai fost însoțit de excitantul necondițional corespunzător. 8. (În sintagma) Var stins = pastă vâscoasă, albă, obținută prin reacția dintre piatra-de-var arsă și apă (cu numeroase utilizări în construcții). – V. stinge.
stinșii
STINS2, -Ă, stinși, -se, adj. 1. Care nu mai arde. 2. (Despre ochi, privire etc.) Lipsit de strălucire, de vioiciune. 3. (Despre sunete, glas etc.) Lipsit de sonoritate, de intensitate; slab. 4. (Despre culori) Palid, șters. 5. Dispărut, mort. 6. (Jur.; despre obligații, acțiuni penale, privilegii etc.) Care a încetat, care nu mai are curs, care și-a pierdut puterea juridică. 7. (Despre reflexe condiționate) Care a dispărut treptat în urma faptului că excitantul condițional n-a mai fost însoțit de excitantul necondițional corespunzător. 8. (În sintagma) Var stins = pastă vâscoasă, albă, obținută prin reacția dintre piatra-de-var arsă și apă (cu numeroase utilizări în construcții). – V. stinge.
stinșilor
STINS2, -Ă, stinși, -se, adj. 1. Care nu mai arde. 2. (Despre ochi, privire etc.) Lipsit de strălucire, de vioiciune. 3. (Despre sunete, glas etc.) Lipsit de sonoritate, de intensitate; slab. 4. (Despre culori) Palid, șters. 5. Dispărut, mort. 6. (Jur.; despre obligații, acțiuni penale, privilegii etc.) Care a încetat, care nu mai are curs, care și-a pierdut puterea juridică. 7. (Despre reflexe condiționate) Care a dispărut treptat în urma faptului că excitantul condițional n-a mai fost însoțit de excitantul necondițional corespunzător. 8. (În sintagma) Var stins = pastă vâscoasă, albă, obținută prin reacția dintre piatra-de-var arsă și apă (cu numeroase utilizări în construcții). – V. stinge.
stip
STIP s.n. (Bot.) Tulpină înaltă cu numeroase internoduri și cu un buchet de frunze în vârf, la palmieri și la ferigile lemnoase; stipul (2) [în DN]. ♦ Pedunculul corpilor de fructificație la unele ciuperci. ♦ Trunchiul talului la alge. [< fr. stipe, cf. lat. stipes – tulpină].
stipa
NĂGÁRĂ s. f. 1. Plantă erbacee din familia gramineelor, caracteristică vegetației din stepe, cu paiul înalt, frunzele înguste și spicul cu fire lungi și aspre (Stipa capillata). 2. (Reg.) Colilie. 3. (Rar) Neghină. [Var.: negáră s. f.] – Et. nec.
stipela
STIPÉLĂ, stipele, s. f. Fiecare dintre cele două frunzișoare situate la baza pețiolului sau a limbului frunzelor, care protejează mugurii axilari. – Din fr. stipelle. DOOM
stipélă s. f., g.-d. art. stipélei; pl. stipéle
stipele
STIPÉLĂ, stipele, s. f. Fiecare dintre cele două frunzișoare situate la baza pețiolului sau a limbului frunzelor, care protejează mugurii axilari. – Din fr. stipelle. DOOM
stipélă s. f., g.-d. art. stipélei; pl. stipéle
stipelei
STIPÉLĂ, stipele, s. f. Fiecare dintre cele două frunzișoare situate la baza pețiolului sau a limbului frunzelor, care protejează mugurii axilari. – Din fr. stipelle. DOOM
stipélă s. f., g.-d. art. stipélei; pl. stipéle
stipelele
STIPÉLĂ, stipele, s. f. Fiecare dintre cele două frunzișoare situate la baza pețiolului sau a limbului frunzelor, care protejează mugurii axilari. – Din fr. stipelle. DOOM
stipélă s. f., g.-d. art. stipélei; pl. stipéle
stipelelor
STIPÉLĂ, stipele, s. f. Fiecare dintre cele două frunzișoare situate la baza pețiolului sau a limbului frunzelor, care protejează mugurii axilari. – Din fr. stipelle. DOOM
stipélă s. f., g.-d. art. stipélei; pl. stipéle
stipendia
STIPENDIÁ, stipendiez, vb. I. Tranz. (Livr.) A subvenționa, a finanța, a avea în slujba sa (o persoană, un grup etc.) ♦ A ajuta pe cineva cu bani. [Pr.: -di-a] – Din fr. stipendier, lat. stipendiari. DOOM
stipendiá (livr.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 stipendiáză, 1 pl. stipendiém (-di-em); conj. prez. 3 să stipendiéze; ger. stipendiínd (-di-ind)
stipendiai
STIPENDIÁ, stipendiez, vb. I. Tranz. (Livr.) A subvenționa, a finanța, a avea în slujba sa (o persoană, un grup etc.) ♦ A ajuta pe cineva cu bani. [Pr.: -di-a] – Din fr. stipendier, lat. stipendiari. DOOM
stipendiá (livr.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 stipendiáză, 1 pl. stipendiém (-di-em); conj. prez. 3 să stipendiéze; ger. stipendiínd (-di-ind)
stipendiam
STIPENDIÁ, stipendiez, vb. I. Tranz. (Livr.) A subvenționa, a finanța, a avea în slujba sa (o persoană, un grup etc.) ♦ A ajuta pe cineva cu bani. [Pr.: -di-a] – Din fr. stipendier, lat. stipendiari. DOOM
stipendiá (livr.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 stipendiáză, 1 pl. stipendiém (-di-em); conj. prez. 3 să stipendiéze; ger. stipendiínd (-di-ind)
stipendiară
STIPENDIÁ, stipendiez, vb. I. Tranz. (Livr.) A subvenționa, a finanța, a avea în slujba sa (o persoană, un grup etc.) ♦ A ajuta pe cineva cu bani. [Pr.: -di-a] – Din fr. stipendier, lat. stipendiari. DOOM
stipendiá (livr.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 stipendiáză, 1 pl. stipendiém (-di-em); conj. prez. 3 să stipendiéze; ger. stipendiínd (-di-ind)
stipendiarăm
STIPENDIÁ, stipendiez, vb. I. Tranz. (Livr.) A subvenționa, a finanța, a avea în slujba sa (o persoană, un grup etc.) ♦ A ajuta pe cineva cu bani. [Pr.: -di-a] – Din fr. stipendier, lat. stipendiari. DOOM
stipendiá (livr.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 stipendiáză, 1 pl. stipendiém (-di-em); conj. prez. 3 să stipendiéze; ger. stipendiínd (-di-ind)
stipendiarăți
STIPENDIÁ, stipendiez, vb. I. Tranz. (Livr.) A subvenționa, a finanța, a avea în slujba sa (o persoană, un grup etc.) ♦ A ajuta pe cineva cu bani. [Pr.: -di-a] – Din fr. stipendier, lat. stipendiari. DOOM
stipendiá (livr.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 stipendiáză, 1 pl. stipendiém (-di-em); conj. prez. 3 să stipendiéze; ger. stipendiínd (-di-ind)
stipendiase
STIPENDIÁ, stipendiez, vb. I. Tranz. (Livr.) A subvenționa, a finanța, a avea în slujba sa (o persoană, un grup etc.) ♦ A ajuta pe cineva cu bani. [Pr.: -di-a] – Din fr. stipendier, lat. stipendiari. DOOM
stipendiá (livr.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 stipendiáză, 1 pl. stipendiém (-di-em); conj. prez. 3 să stipendiéze; ger. stipendiínd (-di-ind)
stipendiasem
STIPENDIÁ, stipendiez, vb. I. Tranz. (Livr.) A subvenționa, a finanța, a avea în slujba sa (o persoană, un grup etc.) ♦ A ajuta pe cineva cu bani. [Pr.: -di-a] – Din fr. stipendier, lat. stipendiari. DOOM
stipendiá (livr.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 stipendiáză, 1 pl. stipendiém (-di-em); conj. prez. 3 să stipendiéze; ger. stipendiínd (-di-ind)
stipendiaseră
STIPENDIÁ, stipendiez, vb. I. Tranz. (Livr.) A subvenționa, a finanța, a avea în slujba sa (o persoană, un grup etc.) ♦ A ajuta pe cineva cu bani. [Pr.: -di-a] – Din fr. stipendier, lat. stipendiari. DOOM
stipendiá (livr.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 stipendiáză, 1 pl. stipendiém (-di-em); conj. prez. 3 să stipendiéze; ger. stipendiínd (-di-ind)
stipendiaserăm
STIPENDIÁ, stipendiez, vb. I. Tranz. (Livr.) A subvenționa, a finanța, a avea în slujba sa (o persoană, un grup etc.) ♦ A ajuta pe cineva cu bani. [Pr.: -di-a] – Din fr. stipendier, lat. stipendiari. DOOM
stipendiá (livr.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 stipendiáză, 1 pl. stipendiém (-di-em); conj. prez. 3 să stipendiéze; ger. stipendiínd (-di-ind)
stipendiaserăți
STIPENDIÁ, stipendiez, vb. I. Tranz. (Livr.) A subvenționa, a finanța, a avea în slujba sa (o persoană, un grup etc.) ♦ A ajuta pe cineva cu bani. [Pr.: -di-a] – Din fr. stipendier, lat. stipendiari. DOOM
stipendiá (livr.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 stipendiáză, 1 pl. stipendiém (-di-em); conj. prez. 3 să stipendiéze; ger. stipendiínd (-di-ind)
stipendiaseși
STIPENDIÁ, stipendiez, vb. I. Tranz. (Livr.) A subvenționa, a finanța, a avea în slujba sa (o persoană, un grup etc.) ♦ A ajuta pe cineva cu bani. [Pr.: -di-a] – Din fr. stipendier, lat. stipendiari. DOOM
stipendiá (livr.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 stipendiáză, 1 pl. stipendiém (-di-em); conj. prez. 3 să stipendiéze; ger. stipendiínd (-di-ind)
stipendiaseți
STIPENDIÁ, stipendiez, vb. I. Tranz. (Livr.) A subvenționa, a finanța, a avea în slujba sa (o persoană, un grup etc.) ♦ A ajuta pe cineva cu bani. [Pr.: -di-a] – Din fr. stipendier, lat. stipendiari. DOOM
stipendiá (livr.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 stipendiáză, 1 pl. stipendiém (-di-em); conj. prez. 3 să stipendiéze; ger. stipendiínd (-di-ind)
stipendiat
STIPENDIÁ, stipendiez, vb. I. Tranz. (Livr.) A subvenționa, a finanța, a avea în slujba sa (o persoană, un grup etc.) ♦ A ajuta pe cineva cu bani. [Pr.: -di-a] – Din fr. stipendier, lat. stipendiari. DOOM
stipendiá (livr.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 stipendiáză, 1 pl. stipendiém (-di-em); conj. prez. 3 să stipendiéze; ger. stipendiínd (-di-ind)
stipendiat
STIPENDIÁT, -Ă, stipendiați, -te, adj. Subvenționat, finanțat de către cineva (și aservit acestuia).
stipendiata
STIPENDIÁT, -Ă, stipendiați, -te, adj. Subvenționat, finanțat de către cineva (și aservit acestuia).
stipendiate
STIPENDIÁT, -Ă, stipendiați, -te, adj. Subvenționat, finanțat de către cineva (și aservit acestuia).
stipendiatei
STIPENDIÁT, -Ă, stipendiați, -te, adj. Subvenționat, finanțat de către cineva (și aservit acestuia).
stipendiatele
STIPENDIÁT, -Ă, stipendiați, -te, adj. Subvenționat, finanțat de către cineva (și aservit acestuia).
stipendiatelor
STIPENDIÁT, -Ă, stipendiați, -te, adj. Subvenționat, finanțat de către cineva (și aservit acestuia).
stipendiatul
STIPENDIÁT, -Ă, stipendiați, -te, adj. Subvenționat, finanțat de către cineva (și aservit acestuia).
stipendiatului
STIPENDIÁT, -Ă, stipendiați, -te, adj. Subvenționat, finanțat de către cineva (și aservit acestuia).
stipendiau
STIPENDIÁ, stipendiez, vb. I. Tranz. (Livr.) A subvenționa, a finanța, a avea în slujba sa (o persoană, un grup etc.) ♦ A ajuta pe cineva cu bani. [Pr.: -di-a] – Din fr. stipendier, lat. stipendiari. DOOM
stipendiá (livr.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 stipendiáză, 1 pl. stipendiém (-di-em); conj. prez. 3 să stipendiéze; ger. stipendiínd (-di-ind)
stipendiază
STIPENDIÁ, stipendiez, vb. I. Tranz. (Livr.) A subvenționa, a finanța, a avea în slujba sa (o persoană, un grup etc.) ♦ A ajuta pe cineva cu bani. [Pr.: -di-a] – Din fr. stipendier, lat. stipendiari. DOOM
stipendiá (livr.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 stipendiáză, 1 pl. stipendiém (-di-em); conj. prez. 3 să stipendiéze; ger. stipendiínd (-di-ind)
stipendiași
STIPENDIÁ, stipendiez, vb. I. Tranz. (Livr.) A subvenționa, a finanța, a avea în slujba sa (o persoană, un grup etc.) ♦ A ajuta pe cineva cu bani. [Pr.: -di-a] – Din fr. stipendier, lat. stipendiari. DOOM
stipendiá (livr.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 stipendiáză, 1 pl. stipendiém (-di-em); conj. prez. 3 să stipendiéze; ger. stipendiínd (-di-ind)
stipendiați
STIPENDIÁ, stipendiez, vb. I. Tranz. (Livr.) A subvenționa, a finanța, a avea în slujba sa (o persoană, un grup etc.) ♦ A ajuta pe cineva cu bani. [Pr.: -di-a] – Din fr. stipendier, lat. stipendiari. DOOM
stipendiá (livr.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 stipendiáză, 1 pl. stipendiém (-di-em); conj. prez. 3 să stipendiéze; ger. stipendiínd (-di-ind)
stipendiați
STIPENDIÁT, -Ă, stipendiați, -te, adj. Subvenționat, finanțat de către cineva (și aservit acestuia).
stipendiații
STIPENDIÁT, -Ă, stipendiați, -te, adj. Subvenționat, finanțat de către cineva (și aservit acestuia).
stipendiaților
STIPENDIÁT, -Ă, stipendiați, -te, adj. Subvenționat, finanțat de către cineva (și aservit acestuia).
stipendie
STIPENDIÁ, stipendiez, vb. I. Tranz. (Livr.) A subvenționa, a finanța, a avea în slujba sa (o persoană, un grup etc.) ♦ A ajuta pe cineva cu bani. [Pr.: -di-a] – Din fr. stipendier, lat. stipendiari. DOOM
stipendiá (livr.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 stipendiáză, 1 pl. stipendiém (-di-em); conj. prez. 3 să stipendiéze; ger. stipendiínd (-di-ind)
stipendiem
STIPENDIÁ, stipendiez, vb. I. Tranz. (Livr.) A subvenționa, a finanța, a avea în slujba sa (o persoană, un grup etc.) ♦ A ajuta pe cineva cu bani. [Pr.: -di-a] – Din fr. stipendier, lat. stipendiari. DOOM
stipendiá (livr.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 stipendiáză, 1 pl. stipendiém (-di-em); conj. prez. 3 să stipendiéze; ger. stipendiínd (-di-ind)
stipendiere
STIPENDIÁ, stipendiez, vb. I. Tranz. (Livr.) A subvenționa, a finanța, a avea în slujba sa (o persoană, un grup etc.) ♦ A ajuta pe cineva cu bani. [Pr.: -di-a] – Din fr. stipendier, lat. stipendiari. DOOM
stipendiá (livr.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 stipendiáză, 1 pl. stipendiém (-di-em); conj. prez. 3 să stipendiéze; ger. stipendiínd (-di-ind)
stipendiere
STIPENDIÉRE s.f. Acțiunea de a stipendia și rezultatul ei; subvenționare, plătire. [Pron. -di-e-. / < stipendia].
stipendierea
STIPENDIÉRE s.f. Acțiunea de a stipendia și rezultatul ei; subvenționare, plătire. [Pron. -di-e-. / < stipendia].
stipendieri
STIPENDIÉRE s.f. Acțiunea de a stipendia și rezultatul ei; subvenționare, plătire. [Pron. -di-e-. / < stipendia].
stipendierii
STIPENDIÉRE s.f. Acțiunea de a stipendia și rezultatul ei; subvenționare, plătire. [Pron. -di-e-. / < stipendia].
stipendierile
STIPENDIÉRE s.f. Acțiunea de a stipendia și rezultatul ei; subvenționare, plătire. [Pron. -di-e-. / < stipendia].
stipendierilor
STIPENDIÉRE s.f. Acțiunea de a stipendia și rezultatul ei; subvenționare, plătire. [Pron. -di-e-. / < stipendia].
stipendiez
STIPENDIÁ, stipendiez, vb. I. Tranz. (Livr.) A subvenționa, a finanța, a avea în slujba sa (o persoană, un grup etc.) ♦ A ajuta pe cineva cu bani. [Pr.: -di-a] – Din fr. stipendier, lat. stipendiari. DOOM
stipendiá (livr.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 stipendiáză, 1 pl. stipendiém (-di-em); conj. prez. 3 să stipendiéze; ger. stipendiínd (-di-ind)
stipendieze
STIPENDIÁ, stipendiez, vb. I. Tranz. (Livr.) A subvenționa, a finanța, a avea în slujba sa (o persoană, un grup etc.) ♦ A ajuta pe cineva cu bani. [Pr.: -di-a] – Din fr. stipendier, lat. stipendiari. DOOM
stipendiá (livr.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 stipendiáză, 1 pl. stipendiém (-di-em); conj. prez. 3 să stipendiéze; ger. stipendiínd (-di-ind)
stipendiezi
STIPENDIÁ, stipendiez, vb. I. Tranz. (Livr.) A subvenționa, a finanța, a avea în slujba sa (o persoană, un grup etc.) ♦ A ajuta pe cineva cu bani. [Pr.: -di-a] – Din fr. stipendier, lat. stipendiari. DOOM
stipendiá (livr.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 stipendiáză, 1 pl. stipendiém (-di-em); conj. prez. 3 să stipendiéze; ger. stipendiínd (-di-ind)
stipendii
STIPÉNDIU, stipendii, s. n. (Înv.) Ajutor în bani acordat unui elev sau unui student sărac, bursă; p. gener. subvenție. – Din germ. Stipendium, lat. stipendium. DOOM
stipéndiu (înv.) [diu pron. diu] s. n., art. stipéndiul; pl. stipéndii, art. stipéndiile (-di-i-)
stipendiile
STIPÉNDIU, stipendii, s. n. (Înv.) Ajutor în bani acordat unui elev sau unui student sărac, bursă; p. gener. subvenție. – Din germ. Stipendium, lat. stipendium. DOOM
stipéndiu (înv.) [diu pron. diu] s. n., art. stipéndiul; pl. stipéndii, art. stipéndiile (-di-i-)
stipendiilor
STIPÉNDIU, stipendii, s. n. (Înv.) Ajutor în bani acordat unui elev sau unui student sărac, bursă; p. gener. subvenție. – Din germ. Stipendium, lat. stipendium. DOOM
stipéndiu (înv.) [diu pron. diu] s. n., art. stipéndiul; pl. stipéndii, art. stipéndiile (-di-i-)
stipendiind
STIPENDIÁ, stipendiez, vb. I. Tranz. (Livr.) A subvenționa, a finanța, a avea în slujba sa (o persoană, un grup etc.) ♦ A ajuta pe cineva cu bani. [Pr.: -di-a] – Din fr. stipendier, lat. stipendiari. DOOM
stipendiá (livr.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 stipendiáză, 1 pl. stipendiém (-di-em); conj. prez. 3 să stipendiéze; ger. stipendiínd (-di-ind)
stipendist
STIPENDÍST, -Ă, stipendiști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Persoană care beneficia de un stipendiu. – Din germ. Stipendist. DOOM
stipendístă (înv.) s. f., g.-d. art. stipendístei; pl. stipendíste
stipendista
STIPENDÍST, -Ă, stipendiști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Persoană care beneficia de un stipendiu. – Din germ. Stipendist. DOOM
stipendístă (înv.) s. f., g.-d. art. stipendístei; pl. stipendíste
stipendiste
STIPENDÍST, -Ă, stipendiști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Persoană care beneficia de un stipendiu. – Din germ. Stipendist. DOOM
stipendístă (înv.) s. f., g.-d. art. stipendístei; pl. stipendíste
stipendistei
STIPENDÍST, -Ă, stipendiști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Persoană care beneficia de un stipendiu. – Din germ. Stipendist. DOOM
stipendístă (înv.) s. f., g.-d. art. stipendístei; pl. stipendíste
stipendistele
STIPENDÍST, -Ă, stipendiști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Persoană care beneficia de un stipendiu. – Din germ. Stipendist. DOOM
stipendístă (înv.) s. f., g.-d. art. stipendístei; pl. stipendíste
stipendistelor
STIPENDÍST, -Ă, stipendiști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Persoană care beneficia de un stipendiu. – Din germ. Stipendist. DOOM
stipendístă (înv.) s. f., g.-d. art. stipendístei; pl. stipendíste
stipendistul
STIPENDÍST, -Ă, stipendiști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Persoană care beneficia de un stipendiu. – Din germ. Stipendist. DOOM
stipendístă (înv.) s. f., g.-d. art. stipendístei; pl. stipendíste
stipendistului
STIPENDÍST, -Ă, stipendiști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Persoană care beneficia de un stipendiu. – Din germ. Stipendist. DOOM
stipendístă (înv.) s. f., g.-d. art. stipendístei; pl. stipendíste
stipendiu
STIPÉNDIU, stipendii, s. n. (Înv.) Ajutor în bani acordat unui elev sau unui student sărac, bursă; p. gener. subvenție. – Din germ. Stipendium, lat. stipendium. DOOM
stipéndiu (înv.) [diu pron. diu] s. n., art. stipéndiul; pl. stipéndii, art. stipéndiile (-di-i-)
stipendiul
STIPÉNDIU, stipendii, s. n. (Înv.) Ajutor în bani acordat unui elev sau unui student sărac, bursă; p. gener. subvenție. – Din germ. Stipendium, lat. stipendium. DOOM
stipéndiu (înv.) [diu pron. diu] s. n., art. stipéndiul; pl. stipéndii, art. stipéndiile (-di-i-)
stipendiului
STIPÉNDIU, stipendii, s. n. (Înv.) Ajutor în bani acordat unui elev sau unui student sărac, bursă; p. gener. subvenție. – Din germ. Stipendium, lat. stipendium. DOOM
stipéndiu (înv.) [diu pron. diu] s. n., art. stipéndiul; pl. stipéndii, art. stipéndiile (-di-i-)
stipendiști
STIPENDÍST, -Ă, stipendiști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Persoană care beneficia de un stipendiu. – Din germ. Stipendist. DOOM
stipendístă (înv.) s. f., g.-d. art. stipendístei; pl. stipendíste
stipendiștii
STIPENDÍST, -Ă, stipendiști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Persoană care beneficia de un stipendiu. – Din germ. Stipendist. DOOM
stipendístă (înv.) s. f., g.-d. art. stipendístei; pl. stipendíste
stipendiștilor
STIPENDÍST, -Ă, stipendiști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Persoană care beneficia de un stipendiu. – Din germ. Stipendist. DOOM
stipendístă (înv.) s. f., g.-d. art. stipendístei; pl. stipendíste
stiplex
STÍPLEX s. n. (Chim.) Plexiglas. – Sti[clă] + plex[iglas]. DOOM
stíplex (sti-plex) s. n.
stiplexul
STÍPLEX s. n. (Chim.) Plexiglas. – Sti[clă] + plex[iglas]. DOOM
stíplex (sti-plex) s. n.
stiplexului
STÍPLEX s. n. (Chim.) Plexiglas. – Sti[clă] + plex[iglas]. DOOM
stíplex (sti-plex) s. n.
stiptic
STÍPTIC, -Ă adj., s.n. (Medicament) astringent pentru uz extern. [< fr. styptique, cf. gr. styptikos – astringent].
stipul
STIPÚL s.m. 1. Stipelă. 2. Stip. [< fr. stipule, cf. lat. stipula – tulpiniță].
stipula
STIPULÁ, stipulez, vb. I. Tranz. (Jur.) A introduce, a prevedea, a specifica o clauză într-un act, într-un contract. – Din fr. stipuler, lat. stipulare. DOOM
stipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stipuleáză
stipulai
STIPULÁ, stipulez, vb. I. Tranz. (Jur.) A introduce, a prevedea, a specifica o clauză într-un act, într-un contract. – Din fr. stipuler, lat. stipulare. DOOM
stipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stipuleáză
stipulam
STIPULÁ, stipulez, vb. I. Tranz. (Jur.) A introduce, a prevedea, a specifica o clauză într-un act, într-un contract. – Din fr. stipuler, lat. stipulare. DOOM
stipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stipuleáză
stipulare
STIPULÁ, stipulez, vb. I. Tranz. (Jur.) A introduce, a prevedea, a specifica o clauză într-un act, într-un contract. – Din fr. stipuler, lat. stipulare. DOOM
stipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stipuleáză
stipulare
STIPULÁRE s.f. Acțiunea de a stipula și rezultatul ei; stipulație. [< stipula].
stipularea
STIPULÁRE s.f. Acțiunea de a stipula și rezultatul ei; stipulație. [< stipula].
stipulară
STIPULÁ, stipulez, vb. I. Tranz. (Jur.) A introduce, a prevedea, a specifica o clauză într-un act, într-un contract. – Din fr. stipuler, lat. stipulare. DOOM
stipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stipuleáză
stipularăm
STIPULÁ, stipulez, vb. I. Tranz. (Jur.) A introduce, a prevedea, a specifica o clauză într-un act, într-un contract. – Din fr. stipuler, lat. stipulare. DOOM
stipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stipuleáză
stipularăți
STIPULÁ, stipulez, vb. I. Tranz. (Jur.) A introduce, a prevedea, a specifica o clauză într-un act, într-un contract. – Din fr. stipuler, lat. stipulare. DOOM
stipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stipuleáză
stipulase
STIPULÁ, stipulez, vb. I. Tranz. (Jur.) A introduce, a prevedea, a specifica o clauză într-un act, într-un contract. – Din fr. stipuler, lat. stipulare. DOOM
stipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stipuleáză
stipulasem
STIPULÁ, stipulez, vb. I. Tranz. (Jur.) A introduce, a prevedea, a specifica o clauză într-un act, într-un contract. – Din fr. stipuler, lat. stipulare. DOOM
stipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stipuleáză
stipulaseră
STIPULÁ, stipulez, vb. I. Tranz. (Jur.) A introduce, a prevedea, a specifica o clauză într-un act, într-un contract. – Din fr. stipuler, lat. stipulare. DOOM
stipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stipuleáză
stipulaserăm
STIPULÁ, stipulez, vb. I. Tranz. (Jur.) A introduce, a prevedea, a specifica o clauză într-un act, într-un contract. – Din fr. stipuler, lat. stipulare. DOOM
stipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stipuleáză
stipulaserăți
STIPULÁ, stipulez, vb. I. Tranz. (Jur.) A introduce, a prevedea, a specifica o clauză într-un act, într-un contract. – Din fr. stipuler, lat. stipulare. DOOM
stipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stipuleáză
stipulaseși
STIPULÁ, stipulez, vb. I. Tranz. (Jur.) A introduce, a prevedea, a specifica o clauză într-un act, într-un contract. – Din fr. stipuler, lat. stipulare. DOOM
stipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stipuleáză
stipulaseți
STIPULÁ, stipulez, vb. I. Tranz. (Jur.) A introduce, a prevedea, a specifica o clauză într-un act, într-un contract. – Din fr. stipuler, lat. stipulare. DOOM
stipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stipuleáză
stipulat
STIPULÁ, stipulez, vb. I. Tranz. (Jur.) A introduce, a prevedea, a specifica o clauză într-un act, într-un contract. – Din fr. stipuler, lat. stipulare. DOOM
stipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stipuleáză
stipulau
STIPULÁ, stipulez, vb. I. Tranz. (Jur.) A introduce, a prevedea, a specifica o clauză într-un act, într-un contract. – Din fr. stipuler, lat. stipulare. DOOM
stipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stipuleáză
stipulași
STIPULÁ, stipulez, vb. I. Tranz. (Jur.) A introduce, a prevedea, a specifica o clauză într-un act, într-un contract. – Din fr. stipuler, lat. stipulare. DOOM
stipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stipuleáză
stipulați
STIPULÁ, stipulez, vb. I. Tranz. (Jur.) A introduce, a prevedea, a specifica o clauză într-un act, într-un contract. – Din fr. stipuler, lat. stipulare. DOOM
stipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stipuleáză
stipulația
STIPULÁȚIE, stipulații, s. f. (Jur.) Prevedere, clauză menționată într-un act sau într-un contract. – Din fr. stipulation, lat. stipulatio. DOOM
stipuláție (-ți-e) s. f., art. stipuláția (-ți-a), g.-d. art. stipuláției; pl. stipuláții, art. stipuláțiile (-ți-i-)
stipulație
STIPULÁȚIE, stipulații, s. f. (Jur.) Prevedere, clauză menționată într-un act sau într-un contract. – Din fr. stipulation, lat. stipulatio. DOOM
stipuláție (-ți-e) s. f., art. stipuláția (-ți-a), g.-d. art. stipuláției; pl. stipuláții, art. stipuláțiile (-ți-i-)
stipulației
STIPULÁȚIE, stipulații, s. f. (Jur.) Prevedere, clauză menționată într-un act sau într-un contract. – Din fr. stipulation, lat. stipulatio. DOOM
stipuláție (-ți-e) s. f., art. stipuláția (-ți-a), g.-d. art. stipuláției; pl. stipuláții, art. stipuláțiile (-ți-i-)
stipulații
STIPULÁȚIE, stipulații, s. f. (Jur.) Prevedere, clauză menționată într-un act sau într-un contract. – Din fr. stipulation, lat. stipulatio. DOOM
stipuláție (-ți-e) s. f., art. stipuláția (-ți-a), g.-d. art. stipuláției; pl. stipuláții, art. stipuláțiile (-ți-i-)
stipulațiile
STIPULÁȚIE, stipulații, s. f. (Jur.) Prevedere, clauză menționată într-un act sau într-un contract. – Din fr. stipulation, lat. stipulatio. DOOM
stipuláție (-ți-e) s. f., art. stipuláția (-ți-a), g.-d. art. stipuláției; pl. stipuláții, art. stipuláțiile (-ți-i-)
stipulațiilor
STIPULÁȚIE, stipulații, s. f. (Jur.) Prevedere, clauză menționată într-un act sau într-un contract. – Din fr. stipulation, lat. stipulatio. DOOM
stipuláție (-ți-e) s. f., art. stipuláția (-ți-a), g.-d. art. stipuláției; pl. stipuláții, art. stipuláțiile (-ți-i-)
stipulațiune
STIPULAȚIÚNE s. f. v. stipulație.
stipulațiune
STIPULÁȚIE, stipulații, s. f. (Jur.) Prevedere, clauză, învoială menționată într-un act scris. – Variantă: (învechit) stipulațiúne (GHICA, S. 28) s. f.
stipulează
STIPULÁ, stipulez, vb. I. Tranz. (Jur.) A introduce, a prevedea, a specifica o clauză într-un act, într-un contract. – Din fr. stipuler, lat. stipulare. DOOM
stipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stipuleáză
stipulez
STIPULÁ, stipulez, vb. I. Tranz. (Jur.) A introduce, a prevedea, a specifica o clauză într-un act, într-un contract. – Din fr. stipuler, lat. stipulare. DOOM
stipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stipuleáză
stipuleze
STIPULÁ, stipulez, vb. I. Tranz. (Jur.) A introduce, a prevedea, a specifica o clauză într-un act, într-un contract. – Din fr. stipuler, lat. stipulare. DOOM
stipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stipuleáză
stipulezi
STIPULÁ, stipulez, vb. I. Tranz. (Jur.) A introduce, a prevedea, a specifica o clauză într-un act, într-un contract. – Din fr. stipuler, lat. stipulare. DOOM
stipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stipuleáză
stipulând
STIPULÁ, stipulez, vb. I. Tranz. (Jur.) A introduce, a prevedea, a specifica o clauză într-un act, într-un contract. – Din fr. stipuler, lat. stipulare. DOOM
stipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stipuleáză
stipulînd
STIPULÁ, stipulez, vb. I. Tranz. (Jur.) A introduce, a prevedea, a specifica o clauză într-un act, într-un contract. – Din fr. stipuler, lat. stipulare. DOOM
stipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stipuleáză
stipulări
STIPULÁRE s.f. Acțiunea de a stipula și rezultatul ei; stipulație. [< stipula].
stipulării
STIPULÁRE s.f. Acțiunea de a stipula și rezultatul ei; stipulație. [< stipula].
stipulările
STIPULÁRE s.f. Acțiunea de a stipula și rezultatul ei; stipulație. [< stipula].
stipulărilor
STIPULÁRE s.f. Acțiunea de a stipula și rezultatul ei; stipulație. [< stipula].
stir
stir (-ruri), s. n. – (Bucov.) Prosop, cîrpă. Rus. stirati, steretĭ „a șterge, a scutura”.
stiracși
STÍRAX s. m. Gen de arbori din regiunile tropicale, cuprinzând mai multe specii, dintre care una (Styrax bensoin) dă rășina numită smirnă, iar alta (Styrax officinalis) dă storaxul; arbore din acest gen. – Din fr. styrax. DOOM
stírax s. m.
stiracșii
STÍRAX s. m. Gen de arbori din regiunile tropicale, cuprinzând mai multe specii, dintre care una (Styrax bensoin) dă rășina numită smirnă, iar alta (Styrax officinalis) dă storaxul; arbore din acest gen. – Din fr. styrax. DOOM
stírax s. m.
stiracșilor
STÍRAX s. m. Gen de arbori din regiunile tropicale, cuprinzând mai multe specii, dintre care una (Styrax bensoin) dă rășina numită smirnă, iar alta (Styrax officinalis) dă storaxul; arbore din acest gen. – Din fr. styrax. DOOM
stírax s. m.
stirax
STÍRAX s. m. Gen de arbori din regiunile tropicale, cuprinzând mai multe specii, dintre care una (Styrax bensoin) dă rășina numită smirnă, iar alta (Styrax officinalis) dă storaxul; arbore din acest gen. – Din fr. styrax. DOOM
stírax s. m.
stiraxul
STÍRAX s. m. Gen de arbori din regiunile tropicale, cuprinzând mai multe specii, dintre care una (Styrax bensoin) dă rășina numită smirnă, iar alta (Styrax officinalis) dă storaxul; arbore din acest gen. – Din fr. styrax. DOOM
stírax s. m.
stiraxului
STÍRAX s. m. Gen de arbori din regiunile tropicale, cuprinzând mai multe specii, dintre care una (Styrax bensoin) dă rășina numită smirnă, iar alta (Styrax officinalis) dă storaxul; arbore din acest gen. – Din fr. styrax. DOOM
stírax s. m.
stiren
STIRÉN, stireni, s. m. Hidrocarbură aromatică nesaturată cu aspect de lichid incolor, transparent, cu gust dulce, folosită la fabricarea polistirenului, a cauciucului sintetic etc. – Din fr. styrène. DOOM
!stirén s. m., pl. stiréni
stireni
STIRÉN, stireni, s. m. Hidrocarbură aromatică nesaturată cu aspect de lichid incolor, transparent, cu gust dulce, folosită la fabricarea polistirenului, a cauciucului sintetic etc. – Din fr. styrène. DOOM
!stirén s. m., pl. stiréni
stirenii
STIRÉN, stireni, s. m. Hidrocarbură aromatică nesaturată cu aspect de lichid incolor, transparent, cu gust dulce, folosită la fabricarea polistirenului, a cauciucului sintetic etc. – Din fr. styrène. DOOM
!stirén s. m., pl. stiréni
stirenilor
STIRÉN, stireni, s. m. Hidrocarbură aromatică nesaturată cu aspect de lichid incolor, transparent, cu gust dulce, folosită la fabricarea polistirenului, a cauciucului sintetic etc. – Din fr. styrène. DOOM
!stirén s. m., pl. stiréni
stirenul
STIRÉN, stireni, s. m. Hidrocarbură aromatică nesaturată cu aspect de lichid incolor, transparent, cu gust dulce, folosită la fabricarea polistirenului, a cauciucului sintetic etc. – Din fr. styrène. DOOM
!stirén s. m., pl. stiréni
stirenului
STIRÉN, stireni, s. m. Hidrocarbură aromatică nesaturată cu aspect de lichid incolor, transparent, cu gust dulce, folosită la fabricarea polistirenului, a cauciucului sintetic etc. – Din fr. styrène. DOOM
!stirén s. m., pl. stiréni
stirigoaie
ȘTIRIGOÁIE s. f. v. stirigoaie. DOOM
stirigoáie (plantă) s. f., art. stirigoáia, g.-d. art. stirigóii; pl. stirigói
stirpe
STÍRPE, stirpe, s. f. (Livr.) Neam, familie; origine. – Din lat. stirps, -is, it. stirpe. DOOM
stírpe (livr.) s. f., g.-d. art. stírpei; pl. stírpe
stirpea
STÍRPE, stirpe, s. f. (Livr.) Neam, familie; origine. – Din lat. stirps, -is, it. stirpe. DOOM
stírpe (livr.) s. f., g.-d. art. stírpei; pl. stírpe
stirpei
STÍRPE, stirpe, s. f. (Livr.) Neam, familie; origine. – Din lat. stirps, -is, it. stirpe. DOOM
stírpe (livr.) s. f., g.-d. art. stírpei; pl. stírpe
stirpele
STÍRPE, stirpe, s. f. (Livr.) Neam, familie; origine. – Din lat. stirps, -is, it. stirpe. DOOM
stírpe (livr.) s. f., g.-d. art. stírpei; pl. stírpe
stirpelor
STÍRPE, stirpe, s. f. (Livr.) Neam, familie; origine. – Din lat. stirps, -is, it. stirpe. DOOM
stírpe (livr.) s. f., g.-d. art. stírpei; pl. stírpe
stiva
STIVÁ, stivez, vb. I. Tranz. (Rar) A stivui. – Din stivă. DOOM
stivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stiveáză
stiva
STÍVĂ, stive, s. f. Mulțime de obiecte de același fel (și cu aceleași dimensiuni), așezate ordonat unele peste altele, pentru a forma o grămadă; grămadă de obiecte astfel formată. – Din ngr. stivás. DOOM
stívă s. f., g.-d. art. stívei; pl. stíve
stivai
STIVÁ, stivez, vb. I. Tranz. (Rar) A stivui. – Din stivă. DOOM
stivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stiveáză
stivaj
STIVÁJ, stivaje, s. n. (Mod de) așezare a mărfurilor (în stive) în magazia unei nave. – Din it. stivaggio. DOOM
stiváj (rar) s. n., pl. stiváje
stivaje
STIVÁJ, stivaje, s. n. (Mod de) așezare a mărfurilor (în stive) în magazia unei nave. – Din it. stivaggio. DOOM
stiváj (rar) s. n., pl. stiváje
stivajele
STIVÁJ, stivaje, s. n. (Mod de) așezare a mărfurilor (în stive) în magazia unei nave. – Din it. stivaggio. DOOM
stiváj (rar) s. n., pl. stiváje
stivajelor
STIVÁJ, stivaje, s. n. (Mod de) așezare a mărfurilor (în stive) în magazia unei nave. – Din it. stivaggio. DOOM
stiváj (rar) s. n., pl. stiváje
stivajul
STIVÁJ, stivaje, s. n. (Mod de) așezare a mărfurilor (în stive) în magazia unei nave. – Din it. stivaggio. DOOM
stiváj (rar) s. n., pl. stiváje
stivajului
STIVÁJ, stivaje, s. n. (Mod de) așezare a mărfurilor (în stive) în magazia unei nave. – Din it. stivaggio. DOOM
stiváj (rar) s. n., pl. stiváje
stivam
STIVÁ, stivez, vb. I. Tranz. (Rar) A stivui. – Din stivă. DOOM
stivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stiveáză
stivare
STIVÁ, stivez, vb. I. Tranz. (Rar) A stivui. – Din stivă. DOOM
stivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stiveáză
stivare
STIVÁRE, stivări, s. f. (Rar) Acțiunea de a stiva și rezultatul ei; stivuire. – V. stiva. DOOM
stiváre (rar) s. f., g.-d. art. stivắrii; pl. stivắri
stivarea
STIVÁRE, stivări, s. f. (Rar) Acțiunea de a stiva și rezultatul ei; stivuire. – V. stiva. DOOM
stiváre (rar) s. f., g.-d. art. stivắrii; pl. stivắri
stivară
STIVÁ, stivez, vb. I. Tranz. (Rar) A stivui. – Din stivă. DOOM
stivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stiveáză
stivarăm
STIVÁ, stivez, vb. I. Tranz. (Rar) A stivui. – Din stivă. DOOM
stivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stiveáză
stivarăți
STIVÁ, stivez, vb. I. Tranz. (Rar) A stivui. – Din stivă. DOOM
stivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stiveáză
stivase
STIVÁ, stivez, vb. I. Tranz. (Rar) A stivui. – Din stivă. DOOM
stivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stiveáză
stivasem
STIVÁ, stivez, vb. I. Tranz. (Rar) A stivui. – Din stivă. DOOM
stivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stiveáză
stivaseră
STIVÁ, stivez, vb. I. Tranz. (Rar) A stivui. – Din stivă. DOOM
stivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stiveáză
stivaserăm
STIVÁ, stivez, vb. I. Tranz. (Rar) A stivui. – Din stivă. DOOM
stivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stiveáză
stivaserăți
STIVÁ, stivez, vb. I. Tranz. (Rar) A stivui. – Din stivă. DOOM
stivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stiveáză
stivaseși
STIVÁ, stivez, vb. I. Tranz. (Rar) A stivui. – Din stivă. DOOM
stivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stiveáză
stivaseți
STIVÁ, stivez, vb. I. Tranz. (Rar) A stivui. – Din stivă. DOOM
stivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stiveáză
stivat
STIVÁ, stivez, vb. I. Tranz. (Rar) A stivui. – Din stivă. DOOM
stivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stiveáză
stivat
STIVÁ, stivez, vb. I. Tranz. (Rar) A stivui. – Din stivă.
stivator
STIVATÓR, stivatori, s. m. (Rar) Stivuitor. – Stiva + suf. -itor. DOOM
stivatór (rar) s. m., pl. stivatóri
stivatori
STIVATÓR, stivatori, s. m. (Rar) Stivuitor. – Stiva + suf. -itor. DOOM
stivatór (rar) s. m., pl. stivatóri
stivatorii
STIVATÓR, stivatori, s. m. (Rar) Stivuitor. – Stiva + suf. -itor. DOOM
stivatór (rar) s. m., pl. stivatóri
stivatorilor
STIVATÓR, stivatori, s. m. (Rar) Stivuitor. – Stiva + suf. -itor. DOOM
stivatór (rar) s. m., pl. stivatóri
stivatorul
STIVATÓR, stivatori, s. m. (Rar) Stivuitor. – Stiva + suf. -itor. DOOM
stivatór (rar) s. m., pl. stivatóri
stivatorului
STIVATÓR, stivatori, s. m. (Rar) Stivuitor. – Stiva + suf. -itor. DOOM
stivatór (rar) s. m., pl. stivatóri
stivau
STIVÁ, stivez, vb. I. Tranz. (Rar) A stivui. – Din stivă. DOOM
stivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stiveáză
stivași
STIVÁ, stivez, vb. I. Tranz. (Rar) A stivui. – Din stivă. DOOM
stivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stiveáză
stivați
STIVÁ, stivez, vb. I. Tranz. (Rar) A stivui. – Din stivă. DOOM
stivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stiveáză
stive
STÍVĂ, stive, s. f. Mulțime de obiecte de același fel (și cu aceleași dimensiuni), așezate ordonat unele peste altele, pentru a forma o grămadă; grămadă de obiecte astfel formată. – Din ngr. stivás. DOOM
stívă s. f., g.-d. art. stívei; pl. stíve
stivează
STIVÁ, stivez, vb. I. Tranz. (Rar) A stivui. – Din stivă. DOOM
stivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stiveáză
stivei
STÍVĂ, stive, s. f. Mulțime de obiecte de același fel (și cu aceleași dimensiuni), așezate ordonat unele peste altele, pentru a forma o grămadă; grămadă de obiecte astfel formată. – Din ngr. stivás. DOOM
stívă s. f., g.-d. art. stívei; pl. stíve
stivele
STÍVĂ, stive, s. f. Mulțime de obiecte de același fel (și cu aceleași dimensiuni), așezate ordonat unele peste altele, pentru a forma o grămadă; grămadă de obiecte astfel formată. – Din ngr. stivás. DOOM
stívă s. f., g.-d. art. stívei; pl. stíve
stivelor
STÍVĂ, stive, s. f. Mulțime de obiecte de același fel (și cu aceleași dimensiuni), așezate ordonat unele peste altele, pentru a forma o grămadă; grămadă de obiecte astfel formată. – Din ngr. stivás. DOOM
stívă s. f., g.-d. art. stívei; pl. stíve
stivez
STIVÁ, stivez, vb. I. Tranz. (Rar) A stivui. – Din stivă. DOOM
stivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stiveáză
stiveze
STIVÁ, stivez, vb. I. Tranz. (Rar) A stivui. – Din stivă. DOOM
stivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stiveáză
stivezi
STIVÁ, stivez, vb. I. Tranz. (Rar) A stivui. – Din stivă. DOOM
stivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stiveáză
stivui
STIVUÍ, stivuiesc, vb. IV. Tranz. A aranja în stive obiecte de același fel, a face stive; a stiva. – Stivă + suf. -ui. DOOM
stivuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stivuiésc, imperf. 3 sg. stivuiá; conj. prez. 3 să stivuiáscă
stivuia
STIVUÍ, stivuiesc, vb. IV. Tranz. A aranja în stive obiecte de același fel, a face stive; a stiva. – Stivă + suf. -ui. DOOM
stivuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stivuiésc, imperf. 3 sg. stivuiá; conj. prez. 3 să stivuiáscă
stivuiai
STIVUÍ, stivuiesc, vb. IV. Tranz. A aranja în stive obiecte de același fel, a face stive; a stiva. – Stivă + suf. -ui. DOOM
stivuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stivuiésc, imperf. 3 sg. stivuiá; conj. prez. 3 să stivuiáscă
stivuiam
STIVUÍ, stivuiesc, vb. IV. Tranz. A aranja în stive obiecte de același fel, a face stive; a stiva. – Stivă + suf. -ui. DOOM
stivuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stivuiésc, imperf. 3 sg. stivuiá; conj. prez. 3 să stivuiáscă
stivuiască
STIVUÍ, stivuiesc, vb. IV. Tranz. A aranja în stive obiecte de același fel, a face stive; a stiva. – Stivă + suf. -ui. DOOM
stivuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stivuiésc, imperf. 3 sg. stivuiá; conj. prez. 3 să stivuiáscă
stivuiau
STIVUÍ, stivuiesc, vb. IV. Tranz. A aranja în stive obiecte de același fel, a face stive; a stiva. – Stivă + suf. -ui. DOOM
stivuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stivuiésc, imperf. 3 sg. stivuiá; conj. prez. 3 să stivuiáscă
stivuiați
STIVUÍ, stivuiesc, vb. IV. Tranz. A aranja în stive obiecte de același fel, a face stive; a stiva. – Stivă + suf. -ui. DOOM
stivuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stivuiésc, imperf. 3 sg. stivuiá; conj. prez. 3 să stivuiáscă
stivuiesc
STIVUÍ, stivuiesc, vb. IV. Tranz. A aranja în stive obiecte de același fel, a face stive; a stiva. – Stivă + suf. -ui. DOOM
stivuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stivuiésc, imperf. 3 sg. stivuiá; conj. prez. 3 să stivuiáscă
stivuiește
STIVUÍ, stivuiesc, vb. IV. Tranz. A aranja în stive obiecte de același fel, a face stive; a stiva. – Stivă + suf. -ui. DOOM
stivuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stivuiésc, imperf. 3 sg. stivuiá; conj. prez. 3 să stivuiáscă
stivuiești
STIVUÍ, stivuiesc, vb. IV. Tranz. A aranja în stive obiecte de același fel, a face stive; a stiva. – Stivă + suf. -ui. DOOM
stivuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stivuiésc, imperf. 3 sg. stivuiá; conj. prez. 3 să stivuiáscă
stivuii
STIVUÍ, stivuiesc, vb. IV. Tranz. A aranja în stive obiecte de același fel, a face stive; a stiva. – Stivă + suf. -ui. DOOM
stivuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stivuiésc, imperf. 3 sg. stivuiá; conj. prez. 3 să stivuiáscă
stivuim
STIVUÍ, stivuiesc, vb. IV. Tranz. A aranja în stive obiecte de același fel, a face stive; a stiva. – Stivă + suf. -ui. DOOM
stivuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stivuiésc, imperf. 3 sg. stivuiá; conj. prez. 3 să stivuiáscă
stivuind
STIVUÍ, stivuiesc, vb. IV. Tranz. A aranja în stive obiecte de același fel, a face stive; a stiva. – Stivă + suf. -ui. DOOM
stivuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stivuiésc, imperf. 3 sg. stivuiá; conj. prez. 3 să stivuiáscă
stivuire
STIVUÍ, stivuiesc, vb. IV. Tranz. A aranja în stive obiecte de același fel, a face stive; a stiva. – Stivă + suf. -ui. DOOM
stivuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stivuiésc, imperf. 3 sg. stivuiá; conj. prez. 3 să stivuiáscă
stivuire
STIVUÍRE, stivuiri, s. f. Acțiunea de a stivui; stivare. – V. stivui. DOOM
stivuíre s. f., g.-d. art. stivuírii; pl. stivuíri
stivuirea
STIVUÍRE, stivuiri, s. f. Acțiunea de a stivui; stivare. – V. stivui. DOOM
stivuíre s. f., g.-d. art. stivuírii; pl. stivuíri
stivuiri
STIVUÍRE, stivuiri, s. f. Acțiunea de a stivui; stivare. – V. stivui. DOOM
stivuíre s. f., g.-d. art. stivuírii; pl. stivuíri
stivuirii
STIVUÍRE, stivuiri, s. f. Acțiunea de a stivui; stivare. – V. stivui. DOOM
stivuíre s. f., g.-d. art. stivuírii; pl. stivuíri
stivuirile
STIVUÍRE, stivuiri, s. f. Acțiunea de a stivui; stivare. – V. stivui. DOOM
stivuíre s. f., g.-d. art. stivuírii; pl. stivuíri
stivuirilor
STIVUÍRE, stivuiri, s. f. Acțiunea de a stivui; stivare. – V. stivui. DOOM
stivuíre s. f., g.-d. art. stivuírii; pl. stivuíri
stivuiră
STIVUÍ, stivuiesc, vb. IV. Tranz. A aranja în stive obiecte de același fel, a face stive; a stiva. – Stivă + suf. -ui. DOOM
stivuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stivuiésc, imperf. 3 sg. stivuiá; conj. prez. 3 să stivuiáscă
stivuirăm
STIVUÍ, stivuiesc, vb. IV. Tranz. A aranja în stive obiecte de același fel, a face stive; a stiva. – Stivă + suf. -ui. DOOM
stivuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stivuiésc, imperf. 3 sg. stivuiá; conj. prez. 3 să stivuiáscă
stivuirăți
STIVUÍ, stivuiesc, vb. IV. Tranz. A aranja în stive obiecte de același fel, a face stive; a stiva. – Stivă + suf. -ui. DOOM
stivuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stivuiésc, imperf. 3 sg. stivuiá; conj. prez. 3 să stivuiáscă
stivuise
STIVUÍ, stivuiesc, vb. IV. Tranz. A aranja în stive obiecte de același fel, a face stive; a stiva. – Stivă + suf. -ui. DOOM
stivuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stivuiésc, imperf. 3 sg. stivuiá; conj. prez. 3 să stivuiáscă
stivuisem
STIVUÍ, stivuiesc, vb. IV. Tranz. A aranja în stive obiecte de același fel, a face stive; a stiva. – Stivă + suf. -ui. DOOM
stivuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stivuiésc, imperf. 3 sg. stivuiá; conj. prez. 3 să stivuiáscă
stivuiseră
STIVUÍ, stivuiesc, vb. IV. Tranz. A aranja în stive obiecte de același fel, a face stive; a stiva. – Stivă + suf. -ui. DOOM
stivuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stivuiésc, imperf. 3 sg. stivuiá; conj. prez. 3 să stivuiáscă
stivuiserăm
STIVUÍ, stivuiesc, vb. IV. Tranz. A aranja în stive obiecte de același fel, a face stive; a stiva. – Stivă + suf. -ui. DOOM
stivuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stivuiésc, imperf. 3 sg. stivuiá; conj. prez. 3 să stivuiáscă
stivuiserăți
STIVUÍ, stivuiesc, vb. IV. Tranz. A aranja în stive obiecte de același fel, a face stive; a stiva. – Stivă + suf. -ui. DOOM
stivuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stivuiésc, imperf. 3 sg. stivuiá; conj. prez. 3 să stivuiáscă
stivuiseși
STIVUÍ, stivuiesc, vb. IV. Tranz. A aranja în stive obiecte de același fel, a face stive; a stiva. – Stivă + suf. -ui. DOOM
stivuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stivuiésc, imperf. 3 sg. stivuiá; conj. prez. 3 să stivuiáscă
stivuiseți
STIVUÍ, stivuiesc, vb. IV. Tranz. A aranja în stive obiecte de același fel, a face stive; a stiva. – Stivă + suf. -ui. DOOM
stivuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stivuiésc, imperf. 3 sg. stivuiá; conj. prez. 3 să stivuiáscă
stivuit
STIVUÍ, stivuiesc, vb. IV. Tranz. A aranja în stive obiecte de același fel, a face stive; a stiva. – Stivă + suf. -ui. DOOM
stivuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stivuiésc, imperf. 3 sg. stivuiá; conj. prez. 3 să stivuiáscă
stivuit
STIVUÍ, stivuiesc, vb. IV. Tranz. A aranja în stive obiecte de același fel, a face stive; a stiva. – Stivă + suf. -ui.
stivuita
STIVUÍ, stivuiesc, vb. IV. Tranz. A aranja în stive obiecte de același fel, a face stive; a stiva. – Stivă + suf. -ui.
stivuite
STIVUÍ, stivuiesc, vb. IV. Tranz. A aranja în stive obiecte de același fel, a face stive; a stiva. – Stivă + suf. -ui.
stivuitei
STIVUÍ, stivuiesc, vb. IV. Tranz. A aranja în stive obiecte de același fel, a face stive; a stiva. – Stivă + suf. -ui.
stivuitele
STIVUÍ, stivuiesc, vb. IV. Tranz. A aranja în stive obiecte de același fel, a face stive; a stiva. – Stivă + suf. -ui.
stivuitelor
STIVUÍ, stivuiesc, vb. IV. Tranz. A aranja în stive obiecte de același fel, a face stive; a stiva. – Stivă + suf. -ui.
stivuitoare
STIVUITÓR, -OÁRE, stivuitori, -oare, s. m. și f. Muncitor care se ocupă cu stivuirea; stivator. [Pr.: -vu-i-] – Stivui + suf. -tor. DOOM
stivuitór (-vu-i-) s. m., pl. stivuitóri
stivuitoarea
STIVUITÓR, -OÁRE, stivuitori, -oare, s. m. și f. Muncitor care se ocupă cu stivuirea; stivator. [Pr.: -vu-i-] – Stivui + suf. -tor. DOOM
stivuitór (-vu-i-) s. m., pl. stivuitóri
stivuitoarei
STIVUITÓR, -OÁRE, stivuitori, -oare, s. m. și f. Muncitor care se ocupă cu stivuirea; stivator. [Pr.: -vu-i-] – Stivui + suf. -tor. DOOM
stivuitór (-vu-i-) s. m., pl. stivuitóri
stivuitoarele
STIVUITÓR, -OÁRE, stivuitori, -oare, s. m. și f. Muncitor care se ocupă cu stivuirea; stivator. [Pr.: -vu-i-] – Stivui + suf. -tor. DOOM
stivuitór (-vu-i-) s. m., pl. stivuitóri
stivuitoarelor
STIVUITÓR, -OÁRE, stivuitori, -oare, s. m. și f. Muncitor care se ocupă cu stivuirea; stivator. [Pr.: -vu-i-] – Stivui + suf. -tor. DOOM
stivuitór (-vu-i-) s. m., pl. stivuitóri
stivuitor
STIVUITÓR, -OÁRE, stivuitori, -oare, s. m. și f. Muncitor care se ocupă cu stivuirea; stivator. [Pr.: -vu-i-] – Stivui + suf. -tor. DOOM
stivuitór (-vu-i-) s. m., pl. stivuitóri
stivuitori
STIVUITÓR, -OÁRE, stivuitori, -oare, s. m. și f. Muncitor care se ocupă cu stivuirea; stivator. [Pr.: -vu-i-] – Stivui + suf. -tor. DOOM
stivuitór (-vu-i-) s. m., pl. stivuitóri
stivuitorii
STIVUITÓR, -OÁRE, stivuitori, -oare, s. m. și f. Muncitor care se ocupă cu stivuirea; stivator. [Pr.: -vu-i-] – Stivui + suf. -tor. DOOM
stivuitór (-vu-i-) s. m., pl. stivuitóri
stivuitorilor
STIVUITÓR, -OÁRE, stivuitori, -oare, s. m. și f. Muncitor care se ocupă cu stivuirea; stivator. [Pr.: -vu-i-] – Stivui + suf. -tor. DOOM
stivuitór (-vu-i-) s. m., pl. stivuitóri
stivuitorul
STIVUITÓR, -OÁRE, stivuitori, -oare, s. m. și f. Muncitor care se ocupă cu stivuirea; stivator. [Pr.: -vu-i-] – Stivui + suf. -tor. DOOM
stivuitór (-vu-i-) s. m., pl. stivuitóri
stivuitorului
STIVUITÓR, -OÁRE, stivuitori, -oare, s. m. și f. Muncitor care se ocupă cu stivuirea; stivator. [Pr.: -vu-i-] – Stivui + suf. -tor. DOOM
stivuitór (-vu-i-) s. m., pl. stivuitóri
stivuitul
STIVUÍ, stivuiesc, vb. IV. Tranz. A aranja în stive obiecte de același fel, a face stive; a stiva. – Stivă + suf. -ui.
stivuitului
STIVUÍ, stivuiesc, vb. IV. Tranz. A aranja în stive obiecte de același fel, a face stive; a stiva. – Stivă + suf. -ui.
stivuiși
STIVUÍ, stivuiesc, vb. IV. Tranz. A aranja în stive obiecte de același fel, a face stive; a stiva. – Stivă + suf. -ui. DOOM
stivuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stivuiésc, imperf. 3 sg. stivuiá; conj. prez. 3 să stivuiáscă
stivuiți
STIVUÍ, stivuiesc, vb. IV. Tranz. A aranja în stive obiecte de același fel, a face stive; a stiva. – Stivă + suf. -ui. DOOM
stivuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stivuiésc, imperf. 3 sg. stivuiá; conj. prez. 3 să stivuiáscă
stivuiți
STIVUÍ, stivuiesc, vb. IV. Tranz. A aranja în stive obiecte de același fel, a face stive; a stiva. – Stivă + suf. -ui.
stivuiții
STIVUÍ, stivuiesc, vb. IV. Tranz. A aranja în stive obiecte de același fel, a face stive; a stiva. – Stivă + suf. -ui.
stivuiților
STIVUÍ, stivuiesc, vb. IV. Tranz. A aranja în stive obiecte de același fel, a face stive; a stiva. – Stivă + suf. -ui.
stivând
STIVÁ, stivez, vb. I. Tranz. (Rar) A stivui. – Din stivă. DOOM
stivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stiveáză
stivînd
STIVÁ, stivez, vb. I. Tranz. (Rar) A stivui. – Din stivă. DOOM
stivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stiveáză
stivări
STIVÁRE, stivări, s. f. (Rar) Acțiunea de a stiva și rezultatul ei; stivuire. – V. stiva. DOOM
stiváre (rar) s. f., g.-d. art. stivắrii; pl. stivắri
stivării
STIVÁRE, stivări, s. f. (Rar) Acțiunea de a stiva și rezultatul ei; stivuire. – V. stiva. DOOM
stiváre (rar) s. f., g.-d. art. stivắrii; pl. stivắri
stivările
STIVÁRE, stivări, s. f. (Rar) Acțiunea de a stiva și rezultatul ei; stivuire. – V. stiva. DOOM
stiváre (rar) s. f., g.-d. art. stivắrii; pl. stivắri
stivărilor
STIVÁRE, stivări, s. f. (Rar) Acțiunea de a stiva și rezultatul ei; stivuire. – V. stiva. DOOM
stiváre (rar) s. f., g.-d. art. stivắrii; pl. stivắri
stix
Stix = Styx.
stoarce
STOÁRCE, storc, vb. III. Tranz. 1. A presa, a strânge un lucru pentru a scoate (o parte din) lichidul pe care îl conține; spec. a răsuci în sens contrar capetele unui material textil pentru a face să iasă o parte din lichidul cu care este îmbibat. ◊ Expr. A stoarce (pe cineva) de puteri (sau de vlagă) = a face (pe cineva) să-și epuizeze puterile; a slei, a secătui, a istovi de puteri. (Fam.) A-și stoarce creierii = a se gândi profund, a se frământa pentru a găsi o soluție. 2. A scoate, a extrage lichidul, sucul care îmbibă un lucru. ◊ Expr. A stoarce lacrimi = a face pe cineva să plângă. 3. Fig. A obține un profit, a lua un bun prin constrângere sau viclenie; a smulge. 4. Fig. A obține ceva cu mare efort. [Perf. s. storsei, part. stors] – Lat. extorquere. DOOM
stoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storc, perf. s. 1 sg. storséi, 1 pl. stoárserăm; part. stors
stoarcem
STOÁRCE, storc, vb. III. Tranz. 1. A presa, a strânge un lucru pentru a scoate (o parte din) lichidul pe care îl conține; spec. a răsuci în sens contrar capetele unui material textil pentru a face să iasă o parte din lichidul cu care este îmbibat. ◊ Expr. A stoarce (pe cineva) de puteri (sau de vlagă) = a face (pe cineva) să-și epuizeze puterile; a slei, a secătui, a istovi de puteri. (Fam.) A-și stoarce creierii = a se gândi profund, a se frământa pentru a găsi o soluție. 2. A scoate, a extrage lichidul, sucul care îmbibă un lucru. ◊ Expr. A stoarce lacrimi = a face pe cineva să plângă. 3. Fig. A obține un profit, a lua un bun prin constrângere sau viclenie; a smulge. 4. Fig. A obține ceva cu mare efort. [Perf. s. storsei, part. stors] – Lat. extorquere. DOOM
stoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storc, perf. s. 1 sg. storséi, 1 pl. stoárserăm; part. stors
stoarcere
STOÁRCE, storc, vb. III. Tranz. 1. A presa, a strânge un lucru pentru a scoate (o parte din) lichidul pe care îl conține; spec. a răsuci în sens contrar capetele unui material textil pentru a face să iasă o parte din lichidul cu care este îmbibat. ◊ Expr. A stoarce (pe cineva) de puteri (sau de vlagă) = a face (pe cineva) să-și epuizeze puterile; a slei, a secătui, a istovi de puteri. (Fam.) A-și stoarce creierii = a se gândi profund, a se frământa pentru a găsi o soluție. 2. A scoate, a extrage lichidul, sucul care îmbibă un lucru. ◊ Expr. A stoarce lacrimi = a face pe cineva să plângă. 3. Fig. A obține un profit, a lua un bun prin constrângere sau viclenie; a smulge. 4. Fig. A obține ceva cu mare efort. [Perf. s. storsei, part. stors] – Lat. extorquere. DOOM
stoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storc, perf. s. 1 sg. storséi, 1 pl. stoárserăm; part. stors
stoarcere
STOÁRCERE, stoarceri, s. f. Acțiunea de a stoarce; stors1. – V. stoarce. DOOM
stoárcere s. f., g.-d. art. stoárcerii; pl. stoárceri
stoarcerea
STOÁRCERE, stoarceri, s. f. Acțiunea de a stoarce; stors1. – V. stoarce. DOOM
stoárcere s. f., g.-d. art. stoárcerii; pl. stoárceri
stoarceri
STOÁRCERE, stoarceri, s. f. Acțiunea de a stoarce; stors1. – V. stoarce. DOOM
stoárcere s. f., g.-d. art. stoárcerii; pl. stoárceri
stoarcerii
STOÁRCERE, stoarceri, s. f. Acțiunea de a stoarce; stors1. – V. stoarce. DOOM
stoárcere s. f., g.-d. art. stoárcerii; pl. stoárceri
stoarcerile
STOÁRCERE, stoarceri, s. f. Acțiunea de a stoarce; stors1. – V. stoarce. DOOM
stoárcere s. f., g.-d. art. stoárcerii; pl. stoárceri
stoarcerilor
STOÁRCERE, stoarceri, s. f. Acțiunea de a stoarce; stors1. – V. stoarce. DOOM
stoárcere s. f., g.-d. art. stoárcerii; pl. stoárceri
stoarceți
STOÁRCE, storc, vb. III. Tranz. 1. A presa, a strânge un lucru pentru a scoate (o parte din) lichidul pe care îl conține; spec. a răsuci în sens contrar capetele unui material textil pentru a face să iasă o parte din lichidul cu care este îmbibat. ◊ Expr. A stoarce (pe cineva) de puteri (sau de vlagă) = a face (pe cineva) să-și epuizeze puterile; a slei, a secătui, a istovi de puteri. (Fam.) A-și stoarce creierii = a se gândi profund, a se frământa pentru a găsi o soluție. 2. A scoate, a extrage lichidul, sucul care îmbibă un lucru. ◊ Expr. A stoarce lacrimi = a face pe cineva să plângă. 3. Fig. A obține un profit, a lua un bun prin constrângere sau viclenie; a smulge. 4. Fig. A obține ceva cu mare efort. [Perf. s. storsei, part. stors] – Lat. extorquere. DOOM
stoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storc, perf. s. 1 sg. storséi, 1 pl. stoárserăm; part. stors
stoarcă
STOÁRCE, storc, vb. III. Tranz. 1. A presa, a strânge un lucru pentru a scoate (o parte din) lichidul pe care îl conține; spec. a răsuci în sens contrar capetele unui material textil pentru a face să iasă o parte din lichidul cu care este îmbibat. ◊ Expr. A stoarce (pe cineva) de puteri (sau de vlagă) = a face (pe cineva) să-și epuizeze puterile; a slei, a secătui, a istovi de puteri. (Fam.) A-și stoarce creierii = a se gândi profund, a se frământa pentru a găsi o soluție. 2. A scoate, a extrage lichidul, sucul care îmbibă un lucru. ◊ Expr. A stoarce lacrimi = a face pe cineva să plângă. 3. Fig. A obține un profit, a lua un bun prin constrângere sau viclenie; a smulge. 4. Fig. A obține ceva cu mare efort. [Perf. s. storsei, part. stors] – Lat. extorquere. DOOM
stoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storc, perf. s. 1 sg. storséi, 1 pl. stoárserăm; part. stors
stoarsa
STORS2, STOÁRSĂ, storși, stoarse, adj. Din care s-a scos lichidul prin strângere, presare etc.; storcit. ♦ Fig. Secătuit; epuizat, extrem de obosit. – V. stoarce.
stoarse
STOÁRCE, storc, vb. III. Tranz. 1. A presa, a strânge un lucru pentru a scoate (o parte din) lichidul pe care îl conține; spec. a răsuci în sens contrar capetele unui material textil pentru a face să iasă o parte din lichidul cu care este îmbibat. ◊ Expr. A stoarce (pe cineva) de puteri (sau de vlagă) = a face (pe cineva) să-și epuizeze puterile; a slei, a secătui, a istovi de puteri. (Fam.) A-și stoarce creierii = a se gândi profund, a se frământa pentru a găsi o soluție. 2. A scoate, a extrage lichidul, sucul care îmbibă un lucru. ◊ Expr. A stoarce lacrimi = a face pe cineva să plângă. 3. Fig. A obține un profit, a lua un bun prin constrângere sau viclenie; a smulge. 4. Fig. A obține ceva cu mare efort. [Perf. s. storsei, part. stors] – Lat. extorquere. DOOM
stoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storc, perf. s. 1 sg. storséi, 1 pl. stoárserăm; part. stors
stoarse
STORS2, STOÁRSĂ, storși, stoarse, adj. Din care s-a scos lichidul prin strângere, presare etc.; storcit. ♦ Fig. Secătuit; epuizat, extrem de obosit. – V. stoarce.
stoarsei
STORS2, STOÁRSĂ, storși, stoarse, adj. Din care s-a scos lichidul prin strângere, presare etc.; storcit. ♦ Fig. Secătuit; epuizat, extrem de obosit. – V. stoarce.
stoarsele
STORS2, STOÁRSĂ, storși, stoarse, adj. Din care s-a scos lichidul prin strângere, presare etc.; storcit. ♦ Fig. Secătuit; epuizat, extrem de obosit. – V. stoarce.
stoarselor
STORS2, STOÁRSĂ, storși, stoarse, adj. Din care s-a scos lichidul prin strângere, presare etc.; storcit. ♦ Fig. Secătuit; epuizat, extrem de obosit. – V. stoarce.
stoarseră
STOÁRCE, storc, vb. III. Tranz. 1. A presa, a strânge un lucru pentru a scoate (o parte din) lichidul pe care îl conține; spec. a răsuci în sens contrar capetele unui material textil pentru a face să iasă o parte din lichidul cu care este îmbibat. ◊ Expr. A stoarce (pe cineva) de puteri (sau de vlagă) = a face (pe cineva) să-și epuizeze puterile; a slei, a secătui, a istovi de puteri. (Fam.) A-și stoarce creierii = a se gândi profund, a se frământa pentru a găsi o soluție. 2. A scoate, a extrage lichidul, sucul care îmbibă un lucru. ◊ Expr. A stoarce lacrimi = a face pe cineva să plângă. 3. Fig. A obține un profit, a lua un bun prin constrângere sau viclenie; a smulge. 4. Fig. A obține ceva cu mare efort. [Perf. s. storsei, part. stors] – Lat. extorquere. DOOM
stoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storc, perf. s. 1 sg. storséi, 1 pl. stoárserăm; part. stors
stoarserăm
STOÁRCE, storc, vb. III. Tranz. 1. A presa, a strânge un lucru pentru a scoate (o parte din) lichidul pe care îl conține; spec. a răsuci în sens contrar capetele unui material textil pentru a face să iasă o parte din lichidul cu care este îmbibat. ◊ Expr. A stoarce (pe cineva) de puteri (sau de vlagă) = a face (pe cineva) să-și epuizeze puterile; a slei, a secătui, a istovi de puteri. (Fam.) A-și stoarce creierii = a se gândi profund, a se frământa pentru a găsi o soluție. 2. A scoate, a extrage lichidul, sucul care îmbibă un lucru. ◊ Expr. A stoarce lacrimi = a face pe cineva să plângă. 3. Fig. A obține un profit, a lua un bun prin constrângere sau viclenie; a smulge. 4. Fig. A obține ceva cu mare efort. [Perf. s. storsei, part. stors] – Lat. extorquere. DOOM
stoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storc, perf. s. 1 sg. storséi, 1 pl. stoárserăm; part. stors
stoarserăți
STOÁRCE, storc, vb. III. Tranz. 1. A presa, a strânge un lucru pentru a scoate (o parte din) lichidul pe care îl conține; spec. a răsuci în sens contrar capetele unui material textil pentru a face să iasă o parte din lichidul cu care este îmbibat. ◊ Expr. A stoarce (pe cineva) de puteri (sau de vlagă) = a face (pe cineva) să-și epuizeze puterile; a slei, a secătui, a istovi de puteri. (Fam.) A-și stoarce creierii = a se gândi profund, a se frământa pentru a găsi o soluție. 2. A scoate, a extrage lichidul, sucul care îmbibă un lucru. ◊ Expr. A stoarce lacrimi = a face pe cineva să plângă. 3. Fig. A obține un profit, a lua un bun prin constrângere sau viclenie; a smulge. 4. Fig. A obține ceva cu mare efort. [Perf. s. storsei, part. stors] – Lat. extorquere. DOOM
stoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storc, perf. s. 1 sg. storséi, 1 pl. stoárserăm; part. stors
stobol
STOBÓL, stobóluri, s. n. (Trans., Var.) Stobor2. (cf. stobor)
stobor
STOBÓR, (1) stobori, s. m., (2) stoboruri, s. n. 1. S. m. (Înv. și reg.) Fiecare dintre parii sau dintre scândurile înguste (cu vârful ascuțit) din care se fac gardurile; ulucă. 2. S. n. (Înv. și pop.) Împrejmuire de uluci; gard, zăplaz. – Din bg., sb. stobor.
stobor
STOBÓR, (1) stobori, s. m., (2) stoboruri, s. n. 1. S. m. (Înv. și reg.) Fiecare dintre parii sau dintre scândurile înguste (cu vârful ascuțit) din care se fac gardurile; ulucă. 2. S. n. (Înv. și pop.) Împrejmuire de uluci; gard, zăplaz. – Din bg., sb. stobor. DOOM
stobór2 (gard) (înv., pop.) s. n., pl. stobóruri
stobora
STOBORÎ, stoborắsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împrejmui un loc cu gard. – Din stobor. DOOM
stoborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stoborắsc, imperf. 3 sg. stoborá, perf. s. 1 sg. stoborấi, 1 pl. stoborấrăm, m.m.c.p. 1 sg. stoborấsem; conj. prez. 3 să stoboráscă; ger. stoborấnd; part. stoborất
stoborai
STOBORÎ, stoborắsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împrejmui un loc cu gard. – Din stobor. DOOM
stoborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stoborắsc, imperf. 3 sg. stoborá, perf. s. 1 sg. stoborấi, 1 pl. stoborấrăm, m.m.c.p. 1 sg. stoborấsem; conj. prez. 3 să stoboráscă; ger. stoborấnd; part. stoborất
stoboram
STOBORÎ, stoborắsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împrejmui un loc cu gard. – Din stobor. DOOM
stoborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stoborắsc, imperf. 3 sg. stoborá, perf. s. 1 sg. stoborấi, 1 pl. stoborấrăm, m.m.c.p. 1 sg. stoborấsem; conj. prez. 3 să stoboráscă; ger. stoborấnd; part. stoborất
stoborască
STOBORÎ, stoborắsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împrejmui un loc cu gard. – Din stobor. DOOM
stoborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stoborắsc, imperf. 3 sg. stoborá, perf. s. 1 sg. stoborấi, 1 pl. stoborấrăm, m.m.c.p. 1 sg. stoborấsem; conj. prez. 3 să stoboráscă; ger. stoborấnd; part. stoborất
stoborau
STOBORÎ, stoborắsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împrejmui un loc cu gard. – Din stobor. DOOM
stoborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stoborắsc, imperf. 3 sg. stoborá, perf. s. 1 sg. stoborấi, 1 pl. stoborấrăm, m.m.c.p. 1 sg. stoborấsem; conj. prez. 3 să stoboráscă; ger. stoborấnd; part. stoborất
stoboraște
STOBORÎ, stoborắsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împrejmui un loc cu gard. – Din stobor. DOOM
stoborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stoborắsc, imperf. 3 sg. stoborá, perf. s. 1 sg. stoborấi, 1 pl. stoborấrăm, m.m.c.p. 1 sg. stoborấsem; conj. prez. 3 să stoboráscă; ger. stoborấnd; part. stoborất
stoborați
STOBORÎ, stoborắsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împrejmui un loc cu gard. – Din stobor. DOOM
stoborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stoborắsc, imperf. 3 sg. stoborá, perf. s. 1 sg. stoborấi, 1 pl. stoborấrăm, m.m.c.p. 1 sg. stoborấsem; conj. prez. 3 să stoboráscă; ger. stoborấnd; part. stoborất
stobori
STOBÓR, (1) stobori, s. m., (2) stoboruri, s. n. 1. S. m. (Înv. și reg.) Fiecare dintre parii sau dintre scândurile înguste (cu vârful ascuțit) din care se fac gardurile; ulucă. 2. S. n. (Înv. și pop.) Împrejmuire de uluci; gard, zăplaz. – Din bg., sb. stobor. DOOM
stobór2 (gard) (înv., pop.) s. n., pl. stobóruri
stoborii
STOBÓR, (1) stobori, s. m., (2) stoboruri, s. n. 1. S. m. (Înv. și reg.) Fiecare dintre parii sau dintre scândurile înguste (cu vârful ascuțit) din care se fac gardurile; ulucă. 2. S. n. (Înv. și pop.) Împrejmuire de uluci; gard, zăplaz. – Din bg., sb. stobor. DOOM
stobór2 (gard) (înv., pop.) s. n., pl. stobóruri
stoborilor
STOBÓR, (1) stobori, s. m., (2) stoboruri, s. n. 1. S. m. (Înv. și reg.) Fiecare dintre parii sau dintre scândurile înguste (cu vârful ascuțit) din care se fac gardurile; ulucă. 2. S. n. (Înv. și pop.) Împrejmuire de uluci; gard, zăplaz. – Din bg., sb. stobor. DOOM
stobór2 (gard) (înv., pop.) s. n., pl. stobóruri
stoborul
STOBÓR, (1) stobori, s. m., (2) stoboruri, s. n. 1. S. m. (Înv. și reg.) Fiecare dintre parii sau dintre scândurile înguste (cu vârful ascuțit) din care se fac gardurile; ulucă. 2. S. n. (Înv. și pop.) Împrejmuire de uluci; gard, zăplaz. – Din bg., sb. stobor.
stoborul
STOBÓR, (1) stobori, s. m., (2) stoboruri, s. n. 1. S. m. (Înv. și reg.) Fiecare dintre parii sau dintre scândurile înguste (cu vârful ascuțit) din care se fac gardurile; ulucă. 2. S. n. (Înv. și pop.) Împrejmuire de uluci; gard, zăplaz. – Din bg., sb. stobor. DOOM
stobór2 (gard) (înv., pop.) s. n., pl. stobóruri
stoborului
STOBÓR, (1) stobori, s. m., (2) stoboruri, s. n. 1. S. m. (Înv. și reg.) Fiecare dintre parii sau dintre scândurile înguste (cu vârful ascuțit) din care se fac gardurile; ulucă. 2. S. n. (Înv. și pop.) Împrejmuire de uluci; gard, zăplaz. – Din bg., sb. stobor.
stoborului
STOBÓR, (1) stobori, s. m., (2) stoboruri, s. n. 1. S. m. (Înv. și reg.) Fiecare dintre parii sau dintre scândurile înguste (cu vârful ascuțit) din care se fac gardurile; ulucă. 2. S. n. (Înv. și pop.) Împrejmuire de uluci; gard, zăplaz. – Din bg., sb. stobor. DOOM
stobór2 (gard) (înv., pop.) s. n., pl. stobóruri
stoboruri
STOBÓR, (1) stobori, s. m., (2) stoboruri, s. n. 1. S. m. (Înv. și reg.) Fiecare dintre parii sau dintre scândurile înguste (cu vârful ascuțit) din care se fac gardurile; ulucă. 2. S. n. (Înv. și pop.) Împrejmuire de uluci; gard, zăplaz. – Din bg., sb. stobor.
stoborurile
STOBÓR, (1) stobori, s. m., (2) stoboruri, s. n. 1. S. m. (Înv. și reg.) Fiecare dintre parii sau dintre scândurile înguste (cu vârful ascuțit) din care se fac gardurile; ulucă. 2. S. n. (Înv. și pop.) Împrejmuire de uluci; gard, zăplaz. – Din bg., sb. stobor.
stoborurilor
STOBÓR, (1) stobori, s. m., (2) stoboruri, s. n. 1. S. m. (Înv. și reg.) Fiecare dintre parii sau dintre scândurile înguste (cu vârful ascuțit) din care se fac gardurile; ulucă. 2. S. n. (Înv. și pop.) Împrejmuire de uluci; gard, zăplaz. – Din bg., sb. stobor.
stoborând
STOBORÎ, stoborắsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împrejmui un loc cu gard. – Din stobor. DOOM
stoborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stoborắsc, imperf. 3 sg. stoborá, perf. s. 1 sg. stoborấi, 1 pl. stoborấrăm, m.m.c.p. 1 sg. stoborấsem; conj. prez. 3 să stoboráscă; ger. stoborấnd; part. stoborất
stoborâre
STOBORÎ, stoborắsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împrejmui un loc cu gard. – Din stobor.
stoborâre
STOBORÎ, stoborắsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împrejmui un loc cu gard. – Din stobor. DOOM
stoborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stoborắsc, imperf. 3 sg. stoborá, perf. s. 1 sg. stoborấi, 1 pl. stoborấrăm, m.m.c.p. 1 sg. stoborấsem; conj. prez. 3 să stoboráscă; ger. stoborấnd; part. stoborất
stoborâră
STOBORÎ, stoborắsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împrejmui un loc cu gard. – Din stobor. DOOM
stoborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stoborắsc, imperf. 3 sg. stoborá, perf. s. 1 sg. stoborấi, 1 pl. stoborấrăm, m.m.c.p. 1 sg. stoborấsem; conj. prez. 3 să stoboráscă; ger. stoborấnd; part. stoborất
stoborârăm
STOBORÎ, stoborắsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împrejmui un loc cu gard. – Din stobor. DOOM
stoborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stoborắsc, imperf. 3 sg. stoborá, perf. s. 1 sg. stoborấi, 1 pl. stoborấrăm, m.m.c.p. 1 sg. stoborấsem; conj. prez. 3 să stoboráscă; ger. stoborấnd; part. stoborất
stoborârăți
STOBORÎ, stoborắsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împrejmui un loc cu gard. – Din stobor. DOOM
stoborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stoborắsc, imperf. 3 sg. stoborá, perf. s. 1 sg. stoborấi, 1 pl. stoborấrăm, m.m.c.p. 1 sg. stoborấsem; conj. prez. 3 să stoboráscă; ger. stoborấnd; part. stoborất
stoborâse
STOBORÎ, stoborắsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împrejmui un loc cu gard. – Din stobor. DOOM
stoborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stoborắsc, imperf. 3 sg. stoborá, perf. s. 1 sg. stoborấi, 1 pl. stoborấrăm, m.m.c.p. 1 sg. stoborấsem; conj. prez. 3 să stoboráscă; ger. stoborấnd; part. stoborất
stoborâsem
STOBORÎ, stoborắsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împrejmui un loc cu gard. – Din stobor. DOOM
stoborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stoborắsc, imperf. 3 sg. stoborá, perf. s. 1 sg. stoborấi, 1 pl. stoborấrăm, m.m.c.p. 1 sg. stoborấsem; conj. prez. 3 să stoboráscă; ger. stoborấnd; part. stoborất
stoborâseră
STOBORÎ, stoborắsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împrejmui un loc cu gard. – Din stobor. DOOM
stoborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stoborắsc, imperf. 3 sg. stoborá, perf. s. 1 sg. stoborấi, 1 pl. stoborấrăm, m.m.c.p. 1 sg. stoborấsem; conj. prez. 3 să stoboráscă; ger. stoborấnd; part. stoborất
stoborâserăm
STOBORÎ, stoborắsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împrejmui un loc cu gard. – Din stobor. DOOM
stoborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stoborắsc, imperf. 3 sg. stoborá, perf. s. 1 sg. stoborấi, 1 pl. stoborấrăm, m.m.c.p. 1 sg. stoborấsem; conj. prez. 3 să stoboráscă; ger. stoborấnd; part. stoborất
stoborâserăți
STOBORÎ, stoborắsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împrejmui un loc cu gard. – Din stobor. DOOM
stoborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stoborắsc, imperf. 3 sg. stoborá, perf. s. 1 sg. stoborấi, 1 pl. stoborấrăm, m.m.c.p. 1 sg. stoborấsem; conj. prez. 3 să stoboráscă; ger. stoborấnd; part. stoborất
stoborâseși
STOBORÎ, stoborắsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împrejmui un loc cu gard. – Din stobor. DOOM
stoborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stoborắsc, imperf. 3 sg. stoborá, perf. s. 1 sg. stoborấi, 1 pl. stoborấrăm, m.m.c.p. 1 sg. stoborấsem; conj. prez. 3 să stoboráscă; ger. stoborấnd; part. stoborất
stoborâseți
STOBORÎ, stoborắsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împrejmui un loc cu gard. – Din stobor. DOOM
stoborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stoborắsc, imperf. 3 sg. stoborá, perf. s. 1 sg. stoborấi, 1 pl. stoborấrăm, m.m.c.p. 1 sg. stoborấsem; conj. prez. 3 să stoboráscă; ger. stoborấnd; part. stoborất
stoborât
STOBORẤT, -Ă, stoborâți, -te, adj. (Reg.) Împrejmuit cu gard. ♦ (Despre fântâni) Cu ghizduri. – V. stoborî.
stoborât
STOBORÎ, stoborắsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împrejmui un loc cu gard. – Din stobor. DOOM
stoborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stoborắsc, imperf. 3 sg. stoborá, perf. s. 1 sg. stoborấi, 1 pl. stoborấrăm, m.m.c.p. 1 sg. stoborấsem; conj. prez. 3 să stoboráscă; ger. stoborấnd; part. stoborất
stoborâta
STOBORẤT, -Ă, stoborâți, -te, adj. (Reg.) Împrejmuit cu gard. ♦ (Despre fântâni) Cu ghizduri. – V. stoborî.
stoborâte
STOBORẤT, -Ă, stoborâți, -te, adj. (Reg.) Împrejmuit cu gard. ♦ (Despre fântâni) Cu ghizduri. – V. stoborî.
stoborâtei
STOBORẤT, -Ă, stoborâți, -te, adj. (Reg.) Împrejmuit cu gard. ♦ (Despre fântâni) Cu ghizduri. – V. stoborî.
stoborâtele
STOBORẤT, -Ă, stoborâți, -te, adj. (Reg.) Împrejmuit cu gard. ♦ (Despre fântâni) Cu ghizduri. – V. stoborî.
stoborâtelor
STOBORẤT, -Ă, stoborâți, -te, adj. (Reg.) Împrejmuit cu gard. ♦ (Despre fântâni) Cu ghizduri. – V. stoborî.
stoborâtul
STOBORẤT, -Ă, stoborâți, -te, adj. (Reg.) Împrejmuit cu gard. ♦ (Despre fântâni) Cu ghizduri. – V. stoborî.
stoborâtului
STOBORẤT, -Ă, stoborâți, -te, adj. (Reg.) Împrejmuit cu gard. ♦ (Despre fântâni) Cu ghizduri. – V. stoborî.
stoborâși
STOBORÎ, stoborắsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împrejmui un loc cu gard. – Din stobor. DOOM
stoborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stoborắsc, imperf. 3 sg. stoborá, perf. s. 1 sg. stoborấi, 1 pl. stoborấrăm, m.m.c.p. 1 sg. stoborấsem; conj. prez. 3 să stoboráscă; ger. stoborấnd; part. stoborất
stoborâți
STOBORẤT, -Ă, stoborâți, -te, adj. (Reg.) Împrejmuit cu gard. ♦ (Despre fântâni) Cu ghizduri. – V. stoborî.
stoborâții
STOBORẤT, -Ă, stoborâți, -te, adj. (Reg.) Împrejmuit cu gard. ♦ (Despre fântâni) Cu ghizduri. – V. stoborî.
stoborâților
STOBORẤT, -Ă, stoborâți, -te, adj. (Reg.) Împrejmuit cu gard. ♦ (Despre fântâni) Cu ghizduri. – V. stoborî.
stoborî
STOBORÎ, stoborắsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împrejmui un loc cu gard. – Din stobor. DOOM
stoborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stoborắsc, imperf. 3 sg. stoborá, perf. s. 1 sg. stoborấi, 1 pl. stoborấrăm, m.m.c.p. 1 sg. stoborấsem; conj. prez. 3 să stoboráscă; ger. stoborấnd; part. stoborất
stoborîi
STOBORÎ, stoborắsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împrejmui un loc cu gard. – Din stobor. DOOM
stoborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stoborắsc, imperf. 3 sg. stoborá, perf. s. 1 sg. stoborấi, 1 pl. stoborấrăm, m.m.c.p. 1 sg. stoborấsem; conj. prez. 3 să stoboráscă; ger. stoborấnd; part. stoborất
stoborîm
STOBORÎ, stoborắsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împrejmui un loc cu gard. – Din stobor. DOOM
stoborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stoborắsc, imperf. 3 sg. stoborá, perf. s. 1 sg. stoborấi, 1 pl. stoborấrăm, m.m.c.p. 1 sg. stoborấsem; conj. prez. 3 să stoboráscă; ger. stoborấnd; part. stoborất
stoborînd
STOBORÎ, stoborắsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împrejmui un loc cu gard. – Din stobor. DOOM
stoborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stoborắsc, imperf. 3 sg. stoborá, perf. s. 1 sg. stoborấi, 1 pl. stoborấrăm, m.m.c.p. 1 sg. stoborấsem; conj. prez. 3 să stoboráscă; ger. stoborấnd; part. stoborất
stoborîre
STOBORÎ, stoborắsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împrejmui un loc cu gard. – Din stobor. DOOM
stoborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stoborắsc, imperf. 3 sg. stoborá, perf. s. 1 sg. stoborấi, 1 pl. stoborấrăm, m.m.c.p. 1 sg. stoborấsem; conj. prez. 3 să stoboráscă; ger. stoborấnd; part. stoborất
stoborîră
STOBORÎ, stoborắsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împrejmui un loc cu gard. – Din stobor. DOOM
stoborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stoborắsc, imperf. 3 sg. stoborá, perf. s. 1 sg. stoborấi, 1 pl. stoborấrăm, m.m.c.p. 1 sg. stoborấsem; conj. prez. 3 să stoboráscă; ger. stoborấnd; part. stoborất
stoborîrăm
STOBORÎ, stoborắsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împrejmui un loc cu gard. – Din stobor. DOOM
stoborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stoborắsc, imperf. 3 sg. stoborá, perf. s. 1 sg. stoborấi, 1 pl. stoborấrăm, m.m.c.p. 1 sg. stoborấsem; conj. prez. 3 să stoboráscă; ger. stoborấnd; part. stoborất
stoborîrăți
STOBORÎ, stoborắsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împrejmui un loc cu gard. – Din stobor. DOOM
stoborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stoborắsc, imperf. 3 sg. stoborá, perf. s. 1 sg. stoborấi, 1 pl. stoborấrăm, m.m.c.p. 1 sg. stoborấsem; conj. prez. 3 să stoboráscă; ger. stoborấnd; part. stoborất
stoborîse
STOBORÎ, stoborắsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împrejmui un loc cu gard. – Din stobor. DOOM
stoborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stoborắsc, imperf. 3 sg. stoborá, perf. s. 1 sg. stoborấi, 1 pl. stoborấrăm, m.m.c.p. 1 sg. stoborấsem; conj. prez. 3 să stoboráscă; ger. stoborấnd; part. stoborất
stoborîsem
STOBORÎ, stoborắsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împrejmui un loc cu gard. – Din stobor. DOOM
stoborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stoborắsc, imperf. 3 sg. stoborá, perf. s. 1 sg. stoborấi, 1 pl. stoborấrăm, m.m.c.p. 1 sg. stoborấsem; conj. prez. 3 să stoboráscă; ger. stoborấnd; part. stoborất
stoborîseră
STOBORÎ, stoborắsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împrejmui un loc cu gard. – Din stobor. DOOM
stoborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stoborắsc, imperf. 3 sg. stoborá, perf. s. 1 sg. stoborấi, 1 pl. stoborấrăm, m.m.c.p. 1 sg. stoborấsem; conj. prez. 3 să stoboráscă; ger. stoborấnd; part. stoborất
stoborîserăm
STOBORÎ, stoborắsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împrejmui un loc cu gard. – Din stobor. DOOM
stoborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stoborắsc, imperf. 3 sg. stoborá, perf. s. 1 sg. stoborấi, 1 pl. stoborấrăm, m.m.c.p. 1 sg. stoborấsem; conj. prez. 3 să stoboráscă; ger. stoborấnd; part. stoborất
stoborîserăți
STOBORÎ, stoborắsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împrejmui un loc cu gard. – Din stobor. DOOM
stoborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stoborắsc, imperf. 3 sg. stoborá, perf. s. 1 sg. stoborấi, 1 pl. stoborấrăm, m.m.c.p. 1 sg. stoborấsem; conj. prez. 3 să stoboráscă; ger. stoborấnd; part. stoborất
stoborîseși
STOBORÎ, stoborắsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împrejmui un loc cu gard. – Din stobor. DOOM
stoborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stoborắsc, imperf. 3 sg. stoborá, perf. s. 1 sg. stoborấi, 1 pl. stoborấrăm, m.m.c.p. 1 sg. stoborấsem; conj. prez. 3 să stoboráscă; ger. stoborấnd; part. stoborất
stoborîseți
STOBORÎ, stoborắsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împrejmui un loc cu gard. – Din stobor. DOOM
stoborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stoborắsc, imperf. 3 sg. stoborá, perf. s. 1 sg. stoborấi, 1 pl. stoborấrăm, m.m.c.p. 1 sg. stoborấsem; conj. prez. 3 să stoboráscă; ger. stoborấnd; part. stoborất
stoborît
STOBORẤT, -Ă, stoborâți, -te, adj. (Reg.) Împrejmuit cu gard. ♦ (Despre fântâni) Cu ghizduri. – V. stoborî.
stoborît
STOBORÎ, stoborắsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împrejmui un loc cu gard. – Din stobor. DOOM
stoborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stoborắsc, imperf. 3 sg. stoborá, perf. s. 1 sg. stoborấi, 1 pl. stoborấrăm, m.m.c.p. 1 sg. stoborấsem; conj. prez. 3 să stoboráscă; ger. stoborấnd; part. stoborất
stoborîta
STOBORẤT, -Ă, stoborâți, -te, adj. (Reg.) Împrejmuit cu gard. ♦ (Despre fântâni) Cu ghizduri. – V. stoborî.
stoborîte
STOBORẤT, -Ă, stoborâți, -te, adj. (Reg.) Împrejmuit cu gard. ♦ (Despre fântâni) Cu ghizduri. – V. stoborî.
stoborîtei
STOBORẤT, -Ă, stoborâți, -te, adj. (Reg.) Împrejmuit cu gard. ♦ (Despre fântâni) Cu ghizduri. – V. stoborî.
stoborîtele
STOBORẤT, -Ă, stoborâți, -te, adj. (Reg.) Împrejmuit cu gard. ♦ (Despre fântâni) Cu ghizduri. – V. stoborî.
stoborîtelor
STOBORẤT, -Ă, stoborâți, -te, adj. (Reg.) Împrejmuit cu gard. ♦ (Despre fântâni) Cu ghizduri. – V. stoborî.
stoborîtul
STOBORẤT, -Ă, stoborâți, -te, adj. (Reg.) Împrejmuit cu gard. ♦ (Despre fântâni) Cu ghizduri. – V. stoborî.
stoborîtului
STOBORẤT, -Ă, stoborâți, -te, adj. (Reg.) Împrejmuit cu gard. ♦ (Despre fântâni) Cu ghizduri. – V. stoborî.
stoborîși
STOBORÎ, stoborắsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împrejmui un loc cu gard. – Din stobor. DOOM
stoborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stoborắsc, imperf. 3 sg. stoborá, perf. s. 1 sg. stoborấi, 1 pl. stoborấrăm, m.m.c.p. 1 sg. stoborấsem; conj. prez. 3 să stoboráscă; ger. stoborấnd; part. stoborất
stoborîți
STOBORẤT, -Ă, stoborâți, -te, adj. (Reg.) Împrejmuit cu gard. ♦ (Despre fântâni) Cu ghizduri. – V. stoborî.
stoborîți
STOBORÎ, stoborắsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împrejmui un loc cu gard. – Din stobor. DOOM
stoborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stoborắsc, imperf. 3 sg. stoborá, perf. s. 1 sg. stoborấi, 1 pl. stoborấrăm, m.m.c.p. 1 sg. stoborấsem; conj. prez. 3 să stoboráscă; ger. stoborấnd; part. stoborất
stoborîții
STOBORẤT, -Ă, stoborâți, -te, adj. (Reg.) Împrejmuit cu gard. ♦ (Despre fântâni) Cu ghizduri. – V. stoborî.
stoborîților
STOBORẤT, -Ă, stoborâți, -te, adj. (Reg.) Împrejmuit cu gard. ♦ (Despre fântâni) Cu ghizduri. – V. stoborî.
stoborăsc
STOBORÎ, stoborắsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împrejmui un loc cu gard. – Din stobor. DOOM
stoborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stoborắsc, imperf. 3 sg. stoborá, perf. s. 1 sg. stoborấi, 1 pl. stoborấrăm, m.m.c.p. 1 sg. stoborấsem; conj. prez. 3 să stoboráscă; ger. stoborấnd; part. stoborất
stoborăști
STOBORÎ, stoborắsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împrejmui un loc cu gard. – Din stobor. DOOM
stoborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stoborắsc, imperf. 3 sg. stoborá, perf. s. 1 sg. stoborấi, 1 pl. stoborấrăm, m.m.c.p. 1 sg. stoborấsem; conj. prez. 3 să stoboráscă; ger. stoborấnd; part. stoborất
stoc
STOC, stocuri, s. n. Cantitate de bunuri (materii prime, materiale etc.) existente, la un moment dat, ca rezervă în depozitul unui magazin, al unei întreprinderi, într-o piață în vederea asigurării continuității producției sau a desfacerii. – Din fr., engl. stock. DOOM
stoc s. n., pl. stócuri
stoca
STOCÁ, stochez, vb. I. Tranz. A depozita un bun în stoc, a crea un stoc. – Din fr. stocker. DOOM
stocá (a ~) vb., ind. prez. 3 stocheáză
stocai
STOCÁ, stochez, vb. I. Tranz. A depozita un bun în stoc, a crea un stoc. – Din fr. stocker. DOOM
stocá (a ~) vb., ind. prez. 3 stocheáză
stocaj
STOCÁJ, stocaje, s. n. Stocare. – Din fr. stockage. DOOM
stocáj s. n., pl. stocáje
stocaje
STOCÁJ, stocaje, s. n. Stocare. – Din fr. stockage. DOOM
stocáj s. n., pl. stocáje
stocajele
STOCÁJ, stocaje, s. n. Stocare. – Din fr. stockage. DOOM
stocáj s. n., pl. stocáje
stocajelor
STOCÁJ, stocaje, s. n. Stocare. – Din fr. stockage. DOOM
stocáj s. n., pl. stocáje
stocajul
STOCÁJ, stocaje, s. n. Stocare. – Din fr. stockage. DOOM
stocáj s. n., pl. stocáje
stocajului
STOCÁJ, stocaje, s. n. Stocare. – Din fr. stockage. DOOM
stocáj s. n., pl. stocáje
stocam
STOCÁ, stochez, vb. I. Tranz. A depozita un bun în stoc, a crea un stoc. – Din fr. stocker. DOOM
stocá (a ~) vb., ind. prez. 3 stocheáză
stocare
STOCÁ, stochez, vb. I. Tranz. A depozita un bun în stoc, a crea un stoc. – Din fr. stocker. DOOM
stocá (a ~) vb., ind. prez. 3 stocheáză
stocare
STOCÁRE, stocări, s. f. Acțiunea de a stoca; depozitare de bunuri; stocaj. – V. stoca. DOOM
stocáre s. f., g.-d. art. stocắrii; pl. stocắri
stocarea
STOCÁRE, stocări, s. f. Acțiunea de a stoca; depozitare de bunuri; stocaj. – V. stoca. DOOM
stocáre s. f., g.-d. art. stocắrii; pl. stocắri
stocară
STOCÁ, stochez, vb. I. Tranz. A depozita un bun în stoc, a crea un stoc. – Din fr. stocker. DOOM
stocá (a ~) vb., ind. prez. 3 stocheáză
stocarăm
STOCÁ, stochez, vb. I. Tranz. A depozita un bun în stoc, a crea un stoc. – Din fr. stocker. DOOM
stocá (a ~) vb., ind. prez. 3 stocheáză
stocarăți
STOCÁ, stochez, vb. I. Tranz. A depozita un bun în stoc, a crea un stoc. – Din fr. stocker. DOOM
stocá (a ~) vb., ind. prez. 3 stocheáză
stocase
STOCÁ, stochez, vb. I. Tranz. A depozita un bun în stoc, a crea un stoc. – Din fr. stocker. DOOM
stocá (a ~) vb., ind. prez. 3 stocheáză
stocasem
STOCÁ, stochez, vb. I. Tranz. A depozita un bun în stoc, a crea un stoc. – Din fr. stocker. DOOM
stocá (a ~) vb., ind. prez. 3 stocheáză
stocaseră
STOCÁ, stochez, vb. I. Tranz. A depozita un bun în stoc, a crea un stoc. – Din fr. stocker. DOOM
stocá (a ~) vb., ind. prez. 3 stocheáză
stocaserăm
STOCÁ, stochez, vb. I. Tranz. A depozita un bun în stoc, a crea un stoc. – Din fr. stocker. DOOM
stocá (a ~) vb., ind. prez. 3 stocheáză
stocaserăți
STOCÁ, stochez, vb. I. Tranz. A depozita un bun în stoc, a crea un stoc. – Din fr. stocker. DOOM
stocá (a ~) vb., ind. prez. 3 stocheáză
stocaseși
STOCÁ, stochez, vb. I. Tranz. A depozita un bun în stoc, a crea un stoc. – Din fr. stocker. DOOM
stocá (a ~) vb., ind. prez. 3 stocheáză
stocaseți
STOCÁ, stochez, vb. I. Tranz. A depozita un bun în stoc, a crea un stoc. – Din fr. stocker. DOOM
stocá (a ~) vb., ind. prez. 3 stocheáză
stocastic
STOHÁSTIC, -Ă adj., s. f. v. stocastic. DOOM
stocástic adj. m., pl. stocástici; f. stocástică, pl. stocástice
stocastica
STOHÁSTIC, -Ă adj., s. f. v. stocastic. DOOM
stocástic adj. m., pl. stocástici; f. stocástică, pl. stocástice
stocastica
STOCÁSTIC, -Ă, stocastici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre fenomene) Care se produce întâmplător, care este legat de hazard. 2. S. f. (Mat.) Aplicare a calculului probabilităților la rezultatele obținute prin statistică. [Var.: stohástic, -ă adj., s. f.] – Din fr. stochastique. DOOM
stocástică s. f., g.-d. art. stocásticii
stocastice
STOHÁSTIC, -Ă adj., s. f. v. stocastic. DOOM
stocástic adj. m., pl. stocástici; f. stocástică, pl. stocástice
stocasticei
STOHÁSTIC, -Ă adj., s. f. v. stocastic. DOOM
stocástic adj. m., pl. stocástici; f. stocástică, pl. stocástice
stocasticele
STOHÁSTIC, -Ă adj., s. f. v. stocastic. DOOM
stocástic adj. m., pl. stocástici; f. stocástică, pl. stocástice
stocasticelor
STOHÁSTIC, -Ă adj., s. f. v. stocastic. DOOM
stocástic adj. m., pl. stocástici; f. stocástică, pl. stocástice
stocastici
STOHÁSTIC, -Ă adj., s. f. v. stocastic. DOOM
stocástic adj. m., pl. stocástici; f. stocástică, pl. stocástice
stocastici
STOCÁSTIC, -Ă, stocastici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre fenomene) Care se produce întâmplător, care este legat de hazard. 2. S. f. (Mat.) Aplicare a calculului probabilităților la rezultatele obținute prin statistică. [Var.: stohástic, -ă adj., s. f.] – Din fr. stochastique. DOOM
stocástică s. f., g.-d. art. stocásticii
stocasticii
STOHÁSTIC, -Ă adj., s. f. v. stocastic. DOOM
stocástic adj. m., pl. stocástici; f. stocástică, pl. stocástice
stocasticii
STOCÁSTIC, -Ă, stocastici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre fenomene) Care se produce întâmplător, care este legat de hazard. 2. S. f. (Mat.) Aplicare a calculului probabilităților la rezultatele obținute prin statistică. [Var.: stohástic, -ă adj., s. f.] – Din fr. stochastique. DOOM
stocástică s. f., g.-d. art. stocásticii
stocasticile
STOCÁSTIC, -Ă, stocastici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre fenomene) Care se produce întâmplător, care este legat de hazard. 2. S. f. (Mat.) Aplicare a calculului probabilităților la rezultatele obținute prin statistică. [Var.: stohástic, -ă adj., s. f.] – Din fr. stochastique. DOOM
stocástică s. f., g.-d. art. stocásticii
stocasticilor
STOHÁSTIC, -Ă adj., s. f. v. stocastic. DOOM
stocástic adj. m., pl. stocástici; f. stocástică, pl. stocástice
stocasticilor
STOCÁSTIC, -Ă, stocastici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre fenomene) Care se produce întâmplător, care este legat de hazard. 2. S. f. (Mat.) Aplicare a calculului probabilităților la rezultatele obținute prin statistică. [Var.: stohástic, -ă adj., s. f.] – Din fr. stochastique. DOOM
stocástică s. f., g.-d. art. stocásticii
stocasticul
STOHÁSTIC, -Ă adj., s. f. v. stocastic. DOOM
stocástic adj. m., pl. stocástici; f. stocástică, pl. stocástice
stocasticului
STOHÁSTIC, -Ă adj., s. f. v. stocastic. DOOM
stocástic adj. m., pl. stocástici; f. stocástică, pl. stocástice
stocat
STOCÁ, stochez, vb. I. Tranz. A depozita un bun în stoc, a crea un stoc. – Din fr. stocker. DOOM
stocá (a ~) vb., ind. prez. 3 stocheáză
stocat
STOCÁ, stochez, vb. I. Tranz. A depozita un bun în stoc, a crea un stoc. – Din fr. stocker.
stocau
STOCÁ, stochez, vb. I. Tranz. A depozita un bun în stoc, a crea un stoc. – Din fr. stocker. DOOM
stocá (a ~) vb., ind. prez. 3 stocheáză
stocași
STOCÁ, stochez, vb. I. Tranz. A depozita un bun în stoc, a crea un stoc. – Din fr. stocker. DOOM
stocá (a ~) vb., ind. prez. 3 stocheáză
stocați
STOCÁ, stochez, vb. I. Tranz. A depozita un bun în stoc, a crea un stoc. – Din fr. stocker. DOOM
stocá (a ~) vb., ind. prez. 3 stocheáză
stocea
STOCÍ, stocesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) goli de lichidul pe care îl conține. – Din sl. istočiti. DOOM
stocí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stocésc, imperf. 3 sg. stoceá; conj. prez. 3 să stoceáscă
stoceai
STOCÍ, stocesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) goli de lichidul pe care îl conține. – Din sl. istočiti. DOOM
stocí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stocésc, imperf. 3 sg. stoceá; conj. prez. 3 să stoceáscă
stoceam
STOCÍ, stocesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) goli de lichidul pe care îl conține. – Din sl. istočiti. DOOM
stocí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stocésc, imperf. 3 sg. stoceá; conj. prez. 3 să stoceáscă
stocească
STOCÍ, stocesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) goli de lichidul pe care îl conține. – Din sl. istočiti. DOOM
stocí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stocésc, imperf. 3 sg. stoceá; conj. prez. 3 să stoceáscă
stoceau
STOCÍ, stocesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) goli de lichidul pe care îl conține. – Din sl. istočiti. DOOM
stocí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stocésc, imperf. 3 sg. stoceá; conj. prez. 3 să stoceáscă
stoceați
STOCÍ, stocesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) goli de lichidul pe care îl conține. – Din sl. istočiti. DOOM
stocí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stocésc, imperf. 3 sg. stoceá; conj. prez. 3 să stoceáscă
stocesc
STOCÍ, stocesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) goli de lichidul pe care îl conține. – Din sl. istočiti. DOOM
stocí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stocésc, imperf. 3 sg. stoceá; conj. prez. 3 să stoceáscă
stocește
STOCÍ, stocesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) goli de lichidul pe care îl conține. – Din sl. istočiti. DOOM
stocí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stocésc, imperf. 3 sg. stoceá; conj. prez. 3 să stoceáscă
stocești
STOCÍ, stocesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) goli de lichidul pe care îl conține. – Din sl. istočiti. DOOM
stocí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stocésc, imperf. 3 sg. stoceá; conj. prez. 3 să stoceáscă
stochează
STOCÁ, stochez, vb. I. Tranz. A depozita un bun în stoc, a crea un stoc. – Din fr. stocker. DOOM
stocá (a ~) vb., ind. prez. 3 stocheáză
stocher
STÓCHER, stochere, s. n. (Tehn.) Dispozitiv de încărcare automată a combustibilului solid în focarul locomotivei cu aburi. – Din germ. Stoker. DOOM
stócher s. n., pl. stóchere
stochere
STÓCHER, stochere, s. n. (Tehn.) Dispozitiv de încărcare automată a combustibilului solid în focarul locomotivei cu aburi. – Din germ. Stoker. DOOM
stócher s. n., pl. stóchere
stocherele
STÓCHER, stochere, s. n. (Tehn.) Dispozitiv de încărcare automată a combustibilului solid în focarul locomotivei cu aburi. – Din germ. Stoker. DOOM
stócher s. n., pl. stóchere
stocherelor
STÓCHER, stochere, s. n. (Tehn.) Dispozitiv de încărcare automată a combustibilului solid în focarul locomotivei cu aburi. – Din germ. Stoker. DOOM
stócher s. n., pl. stóchere
stocherul
STÓCHER, stochere, s. n. (Tehn.) Dispozitiv de încărcare automată a combustibilului solid în focarul locomotivei cu aburi. – Din germ. Stoker. DOOM
stócher s. n., pl. stóchere
stocherului
STÓCHER, stochere, s. n. (Tehn.) Dispozitiv de încărcare automată a combustibilului solid în focarul locomotivei cu aburi. – Din germ. Stoker. DOOM
stócher s. n., pl. stóchere
stochez
STOCÁ, stochez, vb. I. Tranz. A depozita un bun în stoc, a crea un stoc. – Din fr. stocker. DOOM
stocá (a ~) vb., ind. prez. 3 stocheáză
stocheze
STOCÁ, stochez, vb. I. Tranz. A depozita un bun în stoc, a crea un stoc. – Din fr. stocker. DOOM
stocá (a ~) vb., ind. prez. 3 stocheáză
stochezi
STOCÁ, stochez, vb. I. Tranz. A depozita un bun în stoc, a crea un stoc. – Din fr. stocker. DOOM
stocá (a ~) vb., ind. prez. 3 stocheáză
stoci
STOCÍ, stocesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) goli de lichidul pe care îl conține. – Din sl. istočiti. DOOM
stocí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stocésc, imperf. 3 sg. stoceá; conj. prez. 3 să stoceáscă
stocii
STOCÍ, stocesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) goli de lichidul pe care îl conține. – Din sl. istočiti. DOOM
stocí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stocésc, imperf. 3 sg. stoceá; conj. prez. 3 să stoceáscă
stocim
STOCÍ, stocesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) goli de lichidul pe care îl conține. – Din sl. istočiti. DOOM
stocí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stocésc, imperf. 3 sg. stoceá; conj. prez. 3 să stoceáscă
stocind
STOCÍ, stocesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) goli de lichidul pe care îl conține. – Din sl. istočiti. DOOM
stocí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stocésc, imperf. 3 sg. stoceá; conj. prez. 3 să stoceáscă
stocire
STOCÍ, stocesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) goli de lichidul pe care îl conține. – Din sl. istočiti. DOOM
stocí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stocésc, imperf. 3 sg. stoceá; conj. prez. 3 să stoceáscă
stocire
STOCÍ, stocesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) goli de lichidul pe care îl conține. – Din sl. istočiti.
stociră
STOCÍ, stocesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) goli de lichidul pe care îl conține. – Din sl. istočiti. DOOM
stocí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stocésc, imperf. 3 sg. stoceá; conj. prez. 3 să stoceáscă
stocirăm
STOCÍ, stocesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) goli de lichidul pe care îl conține. – Din sl. istočiti. DOOM
stocí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stocésc, imperf. 3 sg. stoceá; conj. prez. 3 să stoceáscă
stocirăți
STOCÍ, stocesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) goli de lichidul pe care îl conține. – Din sl. istočiti. DOOM
stocí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stocésc, imperf. 3 sg. stoceá; conj. prez. 3 să stoceáscă
stocise
STOCÍ, stocesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) goli de lichidul pe care îl conține. – Din sl. istočiti. DOOM
stocí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stocésc, imperf. 3 sg. stoceá; conj. prez. 3 să stoceáscă
stocisem
STOCÍ, stocesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) goli de lichidul pe care îl conține. – Din sl. istočiti. DOOM
stocí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stocésc, imperf. 3 sg. stoceá; conj. prez. 3 să stoceáscă
stociseră
STOCÍ, stocesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) goli de lichidul pe care îl conține. – Din sl. istočiti. DOOM
stocí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stocésc, imperf. 3 sg. stoceá; conj. prez. 3 să stoceáscă
stociserăm
STOCÍ, stocesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) goli de lichidul pe care îl conține. – Din sl. istočiti. DOOM
stocí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stocésc, imperf. 3 sg. stoceá; conj. prez. 3 să stoceáscă
stociserăți
STOCÍ, stocesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) goli de lichidul pe care îl conține. – Din sl. istočiti. DOOM
stocí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stocésc, imperf. 3 sg. stoceá; conj. prez. 3 să stoceáscă
stociseși
STOCÍ, stocesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) goli de lichidul pe care îl conține. – Din sl. istočiti. DOOM
stocí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stocésc, imperf. 3 sg. stoceá; conj. prez. 3 să stoceáscă
stociseți
STOCÍ, stocesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) goli de lichidul pe care îl conține. – Din sl. istočiti. DOOM
stocí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stocésc, imperf. 3 sg. stoceá; conj. prez. 3 să stoceáscă
stocit
STOCÍ, stocesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) goli de lichidul pe care îl conține. – Din sl. istočiti. DOOM
stocí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stocésc, imperf. 3 sg. stoceá; conj. prez. 3 să stoceáscă
stocit
STOCÍT, -Ă, stociți, -te, adj. (Reg.; despre organe ale corpului omenesc) Care s-a golit de lichidul pe care îl conține; fig. stors de vlagă, secătuit, sleit. – V. stoci.
stocita
STOCÍT, -Ă, stociți, -te, adj. (Reg.; despre organe ale corpului omenesc) Care s-a golit de lichidul pe care îl conține; fig. stors de vlagă, secătuit, sleit. – V. stoci.
stocite
STOCÍT, -Ă, stociți, -te, adj. (Reg.; despre organe ale corpului omenesc) Care s-a golit de lichidul pe care îl conține; fig. stors de vlagă, secătuit, sleit. – V. stoci.
stocitei
STOCÍT, -Ă, stociți, -te, adj. (Reg.; despre organe ale corpului omenesc) Care s-a golit de lichidul pe care îl conține; fig. stors de vlagă, secătuit, sleit. – V. stoci.
stocitele
STOCÍT, -Ă, stociți, -te, adj. (Reg.; despre organe ale corpului omenesc) Care s-a golit de lichidul pe care îl conține; fig. stors de vlagă, secătuit, sleit. – V. stoci.
stocitelor
STOCÍT, -Ă, stociți, -te, adj. (Reg.; despre organe ale corpului omenesc) Care s-a golit de lichidul pe care îl conține; fig. stors de vlagă, secătuit, sleit. – V. stoci.
stocitul
STOCÍT, -Ă, stociți, -te, adj. (Reg.; despre organe ale corpului omenesc) Care s-a golit de lichidul pe care îl conține; fig. stors de vlagă, secătuit, sleit. – V. stoci.
stocitului
STOCÍT, -Ă, stociți, -te, adj. (Reg.; despre organe ale corpului omenesc) Care s-a golit de lichidul pe care îl conține; fig. stors de vlagă, secătuit, sleit. – V. stoci.
stociși
STOCÍ, stocesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) goli de lichidul pe care îl conține. – Din sl. istočiti. DOOM
stocí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stocésc, imperf. 3 sg. stoceá; conj. prez. 3 să stoceáscă
stociți
STOCÍ, stocesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) goli de lichidul pe care îl conține. – Din sl. istočiti. DOOM
stocí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stocésc, imperf. 3 sg. stoceá; conj. prez. 3 să stoceáscă
stociți
STOCÍT, -Ă, stociți, -te, adj. (Reg.; despre organe ale corpului omenesc) Care s-a golit de lichidul pe care îl conține; fig. stors de vlagă, secătuit, sleit. – V. stoci.
stociții
STOCÍT, -Ă, stociți, -te, adj. (Reg.; despre organe ale corpului omenesc) Care s-a golit de lichidul pe care îl conține; fig. stors de vlagă, secătuit, sleit. – V. stoci.
stociților
STOCÍT, -Ă, stociți, -te, adj. (Reg.; despre organe ale corpului omenesc) Care s-a golit de lichidul pe care îl conține; fig. stors de vlagă, secătuit, sleit. – V. stoci.
stocul
STOC, stocuri, s. n. Cantitate de bunuri (materii prime, materiale etc.) existente, la un moment dat, ca rezervă în depozitul unui magazin, al unei întreprinderi, într-o piață în vederea asigurării continuității producției sau a desfacerii. – Din fr., engl. stock. DOOM
stoc s. n., pl. stócuri
stocului
STOC, stocuri, s. n. Cantitate de bunuri (materii prime, materiale etc.) existente, la un moment dat, ca rezervă în depozitul unui magazin, al unei întreprinderi, într-o piață în vederea asigurării continuității producției sau a desfacerii. – Din fr., engl. stock. DOOM
stoc s. n., pl. stócuri
stocuri
STOC, stocuri, s. n. Cantitate de bunuri (materii prime, materiale etc.) existente, la un moment dat, ca rezervă în depozitul unui magazin, al unei întreprinderi, într-o piață în vederea asigurării continuității producției sau a desfacerii. – Din fr., engl. stock. DOOM
stoc s. n., pl. stócuri
stocurile
STOC, stocuri, s. n. Cantitate de bunuri (materii prime, materiale etc.) existente, la un moment dat, ca rezervă în depozitul unui magazin, al unei întreprinderi, într-o piață în vederea asigurării continuității producției sau a desfacerii. – Din fr., engl. stock. DOOM
stoc s. n., pl. stócuri
stocurilor
STOC, stocuri, s. n. Cantitate de bunuri (materii prime, materiale etc.) existente, la un moment dat, ca rezervă în depozitul unui magazin, al unei întreprinderi, într-o piață în vederea asigurării continuității producției sau a desfacerii. – Din fr., engl. stock. DOOM
stoc s. n., pl. stócuri
stocând
STOCÁ, stochez, vb. I. Tranz. A depozita un bun în stoc, a crea un stoc. – Din fr. stocker. DOOM
stocá (a ~) vb., ind. prez. 3 stocheáză
stocînd
STOCÁ, stochez, vb. I. Tranz. A depozita un bun în stoc, a crea un stoc. – Din fr. stocker. DOOM
stocá (a ~) vb., ind. prez. 3 stocheáză
stocări
STOCÁRE, stocări, s. f. Acțiunea de a stoca; depozitare de bunuri; stocaj. – V. stoca. DOOM
stocáre s. f., g.-d. art. stocắrii; pl. stocắri
stocării
STOCÁRE, stocări, s. f. Acțiunea de a stoca; depozitare de bunuri; stocaj. – V. stoca. DOOM
stocáre s. f., g.-d. art. stocắrii; pl. stocắri
stocările
STOCÁRE, stocări, s. f. Acțiunea de a stoca; depozitare de bunuri; stocaj. – V. stoca. DOOM
stocáre s. f., g.-d. art. stocắrii; pl. stocắri
stocărilor
STOCÁRE, stocări, s. f. Acțiunea de a stoca; depozitare de bunuri; stocaj. – V. stoca. DOOM
stocáre s. f., g.-d. art. stocắrii; pl. stocắri
stodolă
STODÓLĂ s. f. v. standoală.
stoechio
STOICHIO- v. stechio-.
stoechiologie
STOECHIOLOGÍE s.f. v. stechiologie.
stoechiometric
STOICHIOMÉTRIC, -Ă, stoichiometrici, -ce, adj. Care aparține stoichiometriei, privitor la stoichiometrie. [Pr.: -chi-o-. – Var.: stoechiométric, -ă adj.] – Din fr. stoechiométrique. DOOM
stoichiométric (stoi-chi-o-me-tric) adj. m., pl. stoichiométrici; f. stoichiométrică, pl. stoichiométrice
stoechiometrie
STOICHIOMETRÍE s. f. Ramură a chimiei care studiază raporturile cantitative dintre elemente, în combinații sau în reacții. [Pr.: -chi-o-. – Var.: stoechiometríe s. f.] – Din fr. stoechiométrie. DOOM
stoichiometríe (stoi-chi-o-me-tri-) s. f., art. stoichiometría, g.-d. stoichiometríi, art. stoichiometríei
stofa
STÓFĂ, (2) stofe, s. f. 1. Țesătură de lână sau de fibre sintetice, mai groasă decât pânza, folosită pentru confecționarea îmbrăcămintei, pentru tapisarea mobilei etc. ♦ Fig. (Cu determinări introduse prin prep. „de”) Predispoziție, aptitudine, talent. ◊ Expr. A avea stofă = a avea calități deosebite (într-un anumit domeniu). 2. Sortiment sau bucată de stofă (1). [Var.: ștófă s. f.] – Din germ. Stoff, it. stoffa. DOOM
stófă s. f., g.-d. art. stófei; (sorturi, bucăți) pl. stófe
stofe
STÓFĂ, (2) stofe, s. f. 1. Țesătură de lână sau de fibre sintetice, mai groasă decât pânza, folosită pentru confecționarea îmbrăcămintei, pentru tapisarea mobilei etc. ♦ Fig. (Cu determinări introduse prin prep. „de”) Predispoziție, aptitudine, talent. ◊ Expr. A avea stofă = a avea calități deosebite (într-un anumit domeniu). 2. Sortiment sau bucată de stofă (1). [Var.: ștófă s. f.] – Din germ. Stoff, it. stoffa. DOOM
stófă s. f., g.-d. art. stófei; (sorturi, bucăți) pl. stófe
stofei
STÓFĂ, (2) stofe, s. f. 1. Țesătură de lână sau de fibre sintetice, mai groasă decât pânza, folosită pentru confecționarea îmbrăcămintei, pentru tapisarea mobilei etc. ♦ Fig. (Cu determinări introduse prin prep. „de”) Predispoziție, aptitudine, talent. ◊ Expr. A avea stofă = a avea calități deosebite (într-un anumit domeniu). 2. Sortiment sau bucată de stofă (1). [Var.: ștófă s. f.] – Din germ. Stoff, it. stoffa. DOOM
stófă s. f., g.-d. art. stófei; (sorturi, bucăți) pl. stófe
stofele
STÓFĂ, (2) stofe, s. f. 1. Țesătură de lână sau de fibre sintetice, mai groasă decât pânza, folosită pentru confecționarea îmbrăcămintei, pentru tapisarea mobilei etc. ♦ Fig. (Cu determinări introduse prin prep. „de”) Predispoziție, aptitudine, talent. ◊ Expr. A avea stofă = a avea calități deosebite (într-un anumit domeniu). 2. Sortiment sau bucată de stofă (1). [Var.: ștófă s. f.] – Din germ. Stoff, it. stoffa. DOOM
stófă s. f., g.-d. art. stófei; (sorturi, bucăți) pl. stófe
stofelor
STÓFĂ, (2) stofe, s. f. 1. Țesătură de lână sau de fibre sintetice, mai groasă decât pânza, folosită pentru confecționarea îmbrăcămintei, pentru tapisarea mobilei etc. ♦ Fig. (Cu determinări introduse prin prep. „de”) Predispoziție, aptitudine, talent. ◊ Expr. A avea stofă = a avea calități deosebite (într-un anumit domeniu). 2. Sortiment sau bucată de stofă (1). [Var.: ștófă s. f.] – Din germ. Stoff, it. stoffa. DOOM
stófă s. f., g.-d. art. stófei; (sorturi, bucăți) pl. stófe
stog
STOG, stoguri, s. n. Grămadă mare de fân, de snopi de grâu (sau de alte păioase), așezată în formă cilindrică și terminată printr-un vârf conic. – Din sl. stogŭ. DOOM
stog s. n., pl. stóguri
stogos
STOGÓS, -OÁSĂ, stogoși, -oase, adj. (Popular) Corpolent, voluminos. El e mare și stogos, Dar la minte mic și prost. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 180.
stogoș
STÓGOȘ, -Ă, stogoși, -e, adj. (Reg.) (Despre oi) Care aparține unei varietăți rezultate din încrucișarea oilor țigaie și țurcană; (despre lână) care provine de la astfel de oi; cu firul lung, gros și drept. – Et. nec. DOOM
stógoș adj. m., pl. stógoși; f. stógoșă, pl. stógoșe
stogoșa
STÓGOȘ, -Ă, stogoși, -e, adj. (Reg.) (Despre oi) Care aparține unei varietăți rezultate din încrucișarea oilor țigaie și țurcană; (despre lână) care provine de la astfel de oi; cu firul lung, gros și drept. – Et. nec. DOOM
stógoș adj. m., pl. stógoși; f. stógoșă, pl. stógoșe
stogoșat
STOGOȘÁT, -Ă, stogoșați, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre oi sau despre lâna lor) Stogoș. 2. Fig. (Despre căciuli) De formă țuguiată și cu vârful răsfrânt. – Stogoș + suf. -at. DOOM
stogoșát (reg.) adj. m., pl. stogoșáți; f. stogoșátă, pl. stogoșáte
stogoșata
STOGOȘÁT, -Ă, stogoșați, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre oi sau despre lâna lor) Stogoș. 2. Fig. (Despre căciuli) De formă țuguiată și cu vârful răsfrânt. – Stogoș + suf. -at. DOOM
stogoșát (reg.) adj. m., pl. stogoșáți; f. stogoșátă, pl. stogoșáte
stogoșate
STOGOȘÁT, -Ă, stogoșați, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre oi sau despre lâna lor) Stogoș. 2. Fig. (Despre căciuli) De formă țuguiată și cu vârful răsfrânt. – Stogoș + suf. -at. DOOM
stogoșát (reg.) adj. m., pl. stogoșáți; f. stogoșátă, pl. stogoșáte
stogoșatei
STOGOȘÁT, -Ă, stogoșați, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre oi sau despre lâna lor) Stogoș. 2. Fig. (Despre căciuli) De formă țuguiată și cu vârful răsfrânt. – Stogoș + suf. -at. DOOM
stogoșát (reg.) adj. m., pl. stogoșáți; f. stogoșátă, pl. stogoșáte
stogoșatele
STOGOȘÁT, -Ă, stogoșați, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre oi sau despre lâna lor) Stogoș. 2. Fig. (Despre căciuli) De formă țuguiată și cu vârful răsfrânt. – Stogoș + suf. -at. DOOM
stogoșát (reg.) adj. m., pl. stogoșáți; f. stogoșátă, pl. stogoșáte
stogoșatelor
STOGOȘÁT, -Ă, stogoșați, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre oi sau despre lâna lor) Stogoș. 2. Fig. (Despre căciuli) De formă țuguiată și cu vârful răsfrânt. – Stogoș + suf. -at. DOOM
stogoșát (reg.) adj. m., pl. stogoșáți; f. stogoșátă, pl. stogoșáte
stogoșatul
STOGOȘÁT, -Ă, stogoșați, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre oi sau despre lâna lor) Stogoș. 2. Fig. (Despre căciuli) De formă țuguiată și cu vârful răsfrânt. – Stogoș + suf. -at. DOOM
stogoșát (reg.) adj. m., pl. stogoșáți; f. stogoșátă, pl. stogoșáte
stogoșatului
STOGOȘÁT, -Ă, stogoșați, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre oi sau despre lâna lor) Stogoș. 2. Fig. (Despre căciuli) De formă țuguiată și cu vârful răsfrânt. – Stogoș + suf. -at. DOOM
stogoșát (reg.) adj. m., pl. stogoșáți; f. stogoșátă, pl. stogoșáte
stogoșați
STOGOȘÁT, -Ă, stogoșați, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre oi sau despre lâna lor) Stogoș. 2. Fig. (Despre căciuli) De formă țuguiată și cu vârful răsfrânt. – Stogoș + suf. -at. DOOM
stogoșát (reg.) adj. m., pl. stogoșáți; f. stogoșátă, pl. stogoșáte
stogoșații
STOGOȘÁT, -Ă, stogoșați, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre oi sau despre lâna lor) Stogoș. 2. Fig. (Despre căciuli) De formă țuguiată și cu vârful răsfrânt. – Stogoș + suf. -at. DOOM
stogoșát (reg.) adj. m., pl. stogoșáți; f. stogoșátă, pl. stogoșáte
stogoșaților
STOGOȘÁT, -Ă, stogoșați, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre oi sau despre lâna lor) Stogoș. 2. Fig. (Despre căciuli) De formă țuguiată și cu vârful răsfrânt. – Stogoș + suf. -at. DOOM
stogoșát (reg.) adj. m., pl. stogoșáți; f. stogoșátă, pl. stogoșáte
stogoșe
STÓGOȘ, -Ă, stogoși, -e, adj. (Reg.) (Despre oi) Care aparține unei varietăți rezultate din încrucișarea oilor țigaie și țurcană; (despre lână) care provine de la astfel de oi; cu firul lung, gros și drept. – Et. nec. DOOM
stógoș adj. m., pl. stógoși; f. stógoșă, pl. stógoșe
stogoșei
STÓGOȘ, -Ă, stogoși, -e, adj. (Reg.) (Despre oi) Care aparține unei varietăți rezultate din încrucișarea oilor țigaie și țurcană; (despre lână) care provine de la astfel de oi; cu firul lung, gros și drept. – Et. nec. DOOM
stógoș adj. m., pl. stógoși; f. stógoșă, pl. stógoșe
stogoșele
STÓGOȘ, -Ă, stogoși, -e, adj. (Reg.) (Despre oi) Care aparține unei varietăți rezultate din încrucișarea oilor țigaie și țurcană; (despre lână) care provine de la astfel de oi; cu firul lung, gros și drept. – Et. nec. DOOM
stógoș adj. m., pl. stógoși; f. stógoșă, pl. stógoșe
stogoșelor
STÓGOȘ, -Ă, stogoși, -e, adj. (Reg.) (Despre oi) Care aparține unei varietăți rezultate din încrucișarea oilor țigaie și țurcană; (despre lână) care provine de la astfel de oi; cu firul lung, gros și drept. – Et. nec. DOOM
stógoș adj. m., pl. stógoși; f. stógoșă, pl. stógoșe
stogoși
STÓGOȘ, -Ă, stogoși, -e, adj. (Reg.) (Despre oi) Care aparține unei varietăți rezultate din încrucișarea oilor țigaie și țurcană; (despre lână) care provine de la astfel de oi; cu firul lung, gros și drept. – Et. nec. DOOM
stógoș adj. m., pl. stógoși; f. stógoșă, pl. stógoșe
stogoșii
STÓGOȘ, -Ă, stogoși, -e, adj. (Reg.) (Despre oi) Care aparține unei varietăți rezultate din încrucișarea oilor țigaie și țurcană; (despre lână) care provine de la astfel de oi; cu firul lung, gros și drept. – Et. nec. DOOM
stógoș adj. m., pl. stógoși; f. stógoșă, pl. stógoșe
stogoșilor
STÓGOȘ, -Ă, stogoși, -e, adj. (Reg.) (Despre oi) Care aparține unei varietăți rezultate din încrucișarea oilor țigaie și țurcană; (despre lână) care provine de la astfel de oi; cu firul lung, gros și drept. – Et. nec. DOOM
stógoș adj. m., pl. stógoși; f. stógoșă, pl. stógoșe
stogoșul
STÓGOȘ, -Ă, stogoși, -e, adj. (Reg.) (Despre oi) Care aparține unei varietăți rezultate din încrucișarea oilor țigaie și țurcană; (despre lână) care provine de la astfel de oi; cu firul lung, gros și drept. – Et. nec. DOOM
stógoș adj. m., pl. stógoși; f. stógoșă, pl. stógoșe
stogoșului
STÓGOȘ, -Ă, stogoși, -e, adj. (Reg.) (Despre oi) Care aparține unei varietăți rezultate din încrucișarea oilor țigaie și țurcană; (despre lână) care provine de la astfel de oi; cu firul lung, gros și drept. – Et. nec. DOOM
stógoș adj. m., pl. stógoși; f. stógoșă, pl. stógoșe
stogul
STOG, stoguri, s. n. Grămadă mare de fân, de snopi de grâu (sau de alte păioase), așezată în formă cilindrică și terminată printr-un vârf conic. – Din sl. stogŭ. DOOM
stog s. n., pl. stóguri
stogului
STOG, stoguri, s. n. Grămadă mare de fân, de snopi de grâu (sau de alte păioase), așezată în formă cilindrică și terminată printr-un vârf conic. – Din sl. stogŭ. DOOM
stog s. n., pl. stóguri
stoguri
STOG, stoguri, s. n. Grămadă mare de fân, de snopi de grâu (sau de alte păioase), așezată în formă cilindrică și terminată printr-un vârf conic. – Din sl. stogŭ. DOOM
stog s. n., pl. stóguri
stogurile
STOG, stoguri, s. n. Grămadă mare de fân, de snopi de grâu (sau de alte păioase), așezată în formă cilindrică și terminată printr-un vârf conic. – Din sl. stogŭ. DOOM
stog s. n., pl. stóguri
stogurilor
STOG, stoguri, s. n. Grămadă mare de fân, de snopi de grâu (sau de alte păioase), așezată în formă cilindrică și terminată printr-un vârf conic. – Din sl. stogŭ. DOOM
stog s. n., pl. stóguri
stogușoare
STOGUȘÓR, stogușoare, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui stog. – Stog + suf. -ușor. DOOM
stogușór (pop.) s. n., pl. stogușoáre
stogușoarele
STOGUȘÓR, stogușoare, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui stog. – Stog + suf. -ușor. DOOM
stogușór (pop.) s. n., pl. stogușoáre
stogușoarelor
STOGUȘÓR, stogușoare, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui stog. – Stog + suf. -ușor. DOOM
stogușór (pop.) s. n., pl. stogușoáre
stogușor
STOGUȘÓR, stogușoare, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui stog. – Stog + suf. -ușor. DOOM
stogușór (pop.) s. n., pl. stogușoáre
stogușorul
STOGUȘÓR, stogușoare, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui stog. – Stog + suf. -ușor. DOOM
stogușór (pop.) s. n., pl. stogușoáre
stogușorului
STOGUȘÓR, stogușoare, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui stog. – Stog + suf. -ușor. DOOM
stogușór (pop.) s. n., pl. stogușoáre
stohastic
STOHÁSTIC, -Ă adj., s. f. v. stocastic. DOOM
stocástic adj. m., pl. stocástici; f. stocástică, pl. stocástice
stohastică
STOHÁSTICĂ s.f. v. stocastică.
stoic
STOÍC, -Ă, stoici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține stoicismului (1), privitor la stoicism. 2. Ferm, curajos, neclintit (în fața vicisitudinilor vieții). II. S. m. și f. 1. Adept al stoicismului (1). 2. Om ferm, curajos, neclintit, plin de tărie sufletească (în fața vicisitudinilor vieții). – Din fr. stoïque, lat. stoicus. DOOM
stóic adj. m., s. m., pl. stóici; adj. f., s. f. stóică, pl. stóice
stoic
STOÍC, -Ă, stoici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține stoicismului (1), privitor la stoicism. 2. Ferm, curajos, neclintit (în fața vicisitudinilor vieții). II. S. m. și f. 1. Adept al stoicismului (1). 2. Om ferm, curajos, neclintit, plin de tărie sufletească (în fața vicisitudinilor vieții). – Din fr. stoïque, lat. stoicus. DOOM
stóic adj. m., s. m., pl. stóici; adj. f., s. f. stóică, pl. stóice
stoica
STOÍC, -Ă, stoici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține stoicismului (1), privitor la stoicism. 2. Ferm, curajos, neclintit (în fața vicisitudinilor vieții). II. S. m. și f. 1. Adept al stoicismului (1). 2. Om ferm, curajos, neclintit, plin de tărie sufletească (în fața vicisitudinilor vieții). – Din fr. stoïque, lat. stoicus. DOOM
stóic adj. m., s. m., pl. stóici; adj. f., s. f. stóică, pl. stóice
stoica
STOÍC, -Ă, stoici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține stoicismului (1), privitor la stoicism. 2. Ferm, curajos, neclintit (în fața vicisitudinilor vieții). II. S. m. și f. 1. Adept al stoicismului (1). 2. Om ferm, curajos, neclintit, plin de tărie sufletească (în fața vicisitudinilor vieții). – Din fr. stoïque, lat. stoicus. DOOM
stóic adj. m., s. m., pl. stóici; adj. f., s. f. stóică, pl. stóice
stoice
STOÍC, -Ă, stoici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține stoicismului (1), privitor la stoicism. 2. Ferm, curajos, neclintit (în fața vicisitudinilor vieții). II. S. m. și f. 1. Adept al stoicismului (1). 2. Om ferm, curajos, neclintit, plin de tărie sufletească (în fața vicisitudinilor vieții). – Din fr. stoïque, lat. stoicus. DOOM
stóic adj. m., s. m., pl. stóici; adj. f., s. f. stóică, pl. stóice
stoice
STOÍC, -Ă, stoici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține stoicismului (1), privitor la stoicism. 2. Ferm, curajos, neclintit (în fața vicisitudinilor vieții). II. S. m. și f. 1. Adept al stoicismului (1). 2. Om ferm, curajos, neclintit, plin de tărie sufletească (în fața vicisitudinilor vieții). – Din fr. stoïque, lat. stoicus. DOOM
stóic adj. m., s. m., pl. stóici; adj. f., s. f. stóică, pl. stóice
stoicei
STOÍC, -Ă, stoici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține stoicismului (1), privitor la stoicism. 2. Ferm, curajos, neclintit (în fața vicisitudinilor vieții). II. S. m. și f. 1. Adept al stoicismului (1). 2. Om ferm, curajos, neclintit, plin de tărie sufletească (în fața vicisitudinilor vieții). – Din fr. stoïque, lat. stoicus. DOOM
stóic adj. m., s. m., pl. stóici; adj. f., s. f. stóică, pl. stóice
stoicei
STOÍC, -Ă, stoici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține stoicismului (1), privitor la stoicism. 2. Ferm, curajos, neclintit (în fața vicisitudinilor vieții). II. S. m. și f. 1. Adept al stoicismului (1). 2. Om ferm, curajos, neclintit, plin de tărie sufletească (în fața vicisitudinilor vieții). – Din fr. stoïque, lat. stoicus. DOOM
stóic adj. m., s. m., pl. stóici; adj. f., s. f. stóică, pl. stóice
stoicele
STOÍC, -Ă, stoici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține stoicismului (1), privitor la stoicism. 2. Ferm, curajos, neclintit (în fața vicisitudinilor vieții). II. S. m. și f. 1. Adept al stoicismului (1). 2. Om ferm, curajos, neclintit, plin de tărie sufletească (în fața vicisitudinilor vieții). – Din fr. stoïque, lat. stoicus. DOOM
stóic adj. m., s. m., pl. stóici; adj. f., s. f. stóică, pl. stóice
stoicele
STOÍC, -Ă, stoici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține stoicismului (1), privitor la stoicism. 2. Ferm, curajos, neclintit (în fața vicisitudinilor vieții). II. S. m. și f. 1. Adept al stoicismului (1). 2. Om ferm, curajos, neclintit, plin de tărie sufletească (în fața vicisitudinilor vieții). – Din fr. stoïque, lat. stoicus. DOOM
stóic adj. m., s. m., pl. stóici; adj. f., s. f. stóică, pl. stóice
stoicelor
STOÍC, -Ă, stoici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține stoicismului (1), privitor la stoicism. 2. Ferm, curajos, neclintit (în fața vicisitudinilor vieții). II. S. m. și f. 1. Adept al stoicismului (1). 2. Om ferm, curajos, neclintit, plin de tărie sufletească (în fața vicisitudinilor vieții). – Din fr. stoïque, lat. stoicus. DOOM
stóic adj. m., s. m., pl. stóici; adj. f., s. f. stóică, pl. stóice
stoicelor
STOÍC, -Ă, stoici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține stoicismului (1), privitor la stoicism. 2. Ferm, curajos, neclintit (în fața vicisitudinilor vieții). II. S. m. și f. 1. Adept al stoicismului (1). 2. Om ferm, curajos, neclintit, plin de tărie sufletească (în fața vicisitudinilor vieții). – Din fr. stoïque, lat. stoicus. DOOM
stóic adj. m., s. m., pl. stóici; adj. f., s. f. stóică, pl. stóice
stoiceț
stoicéț (-ți), s. m. – Obleț (Alburnus lucidus). De la Stoiko, nume tipic la bulgari (Tiktin).
stoichio
STOICHIO- v. stechio-.
stoichiologia
STOICHIOLOGÍE s.f. v. stechiologie.
stoichiologie
STOICHIOLOGÍE s.f. v. stechiologie.
stoichiologiei
STOICHIOLOGÍE s.f. v. stechiologie.
stoichiologii
STOICHIOLOGÍE s.f. v. stechiologie.
stoichiometric
STOICHIOMÉTRIC, -Ă, stoichiometrici, -ce, adj. Care aparține stoichiometriei, privitor la stoichiometrie. [Pr.: -chi-o-. – Var.: stoechiométric, -ă adj.] – Din fr. stoechiométrique. DOOM
stoichiométric (stoi-chi-o-me-tric) adj. m., pl. stoichiométrici; f. stoichiométrică, pl. stoichiométrice
stoichiometrica
STOICHIOMÉTRIC, -Ă, stoichiometrici, -ce, adj. Care aparține stoichiometriei, privitor la stoichiometrie. [Pr.: -chi-o-. – Var.: stoechiométric, -ă adj.] – Din fr. stoechiométrique. DOOM
stoichiométric (stoi-chi-o-me-tric) adj. m., pl. stoichiométrici; f. stoichiométrică, pl. stoichiométrice
stoichiometrice
STOICHIOMÉTRIC, -Ă, stoichiometrici, -ce, adj. Care aparține stoichiometriei, privitor la stoichiometrie. [Pr.: -chi-o-. – Var.: stoechiométric, -ă adj.] – Din fr. stoechiométrique. DOOM
stoichiométric (stoi-chi-o-me-tric) adj. m., pl. stoichiométrici; f. stoichiométrică, pl. stoichiométrice
stoichiometricei
STOICHIOMÉTRIC, -Ă, stoichiometrici, -ce, adj. Care aparține stoichiometriei, privitor la stoichiometrie. [Pr.: -chi-o-. – Var.: stoechiométric, -ă adj.] – Din fr. stoechiométrique. DOOM
stoichiométric (stoi-chi-o-me-tric) adj. m., pl. stoichiométrici; f. stoichiométrică, pl. stoichiométrice
stoichiometricele
STOICHIOMÉTRIC, -Ă, stoichiometrici, -ce, adj. Care aparține stoichiometriei, privitor la stoichiometrie. [Pr.: -chi-o-. – Var.: stoechiométric, -ă adj.] – Din fr. stoechiométrique. DOOM
stoichiométric (stoi-chi-o-me-tric) adj. m., pl. stoichiométrici; f. stoichiométrică, pl. stoichiométrice
stoichiometricelor
STOICHIOMÉTRIC, -Ă, stoichiometrici, -ce, adj. Care aparține stoichiometriei, privitor la stoichiometrie. [Pr.: -chi-o-. – Var.: stoechiométric, -ă adj.] – Din fr. stoechiométrique. DOOM
stoichiométric (stoi-chi-o-me-tric) adj. m., pl. stoichiométrici; f. stoichiométrică, pl. stoichiométrice
stoichiometrici
STOICHIOMÉTRIC, -Ă, stoichiometrici, -ce, adj. Care aparține stoichiometriei, privitor la stoichiometrie. [Pr.: -chi-o-. – Var.: stoechiométric, -ă adj.] – Din fr. stoechiométrique. DOOM
stoichiométric (stoi-chi-o-me-tric) adj. m., pl. stoichiométrici; f. stoichiométrică, pl. stoichiométrice
stoichiometricii
STOICHIOMÉTRIC, -Ă, stoichiometrici, -ce, adj. Care aparține stoichiometriei, privitor la stoichiometrie. [Pr.: -chi-o-. – Var.: stoechiométric, -ă adj.] – Din fr. stoechiométrique. DOOM
stoichiométric (stoi-chi-o-me-tric) adj. m., pl. stoichiométrici; f. stoichiométrică, pl. stoichiométrice
stoichiometricilor
STOICHIOMÉTRIC, -Ă, stoichiometrici, -ce, adj. Care aparține stoichiometriei, privitor la stoichiometrie. [Pr.: -chi-o-. – Var.: stoechiométric, -ă adj.] – Din fr. stoechiométrique. DOOM
stoichiométric (stoi-chi-o-me-tric) adj. m., pl. stoichiométrici; f. stoichiométrică, pl. stoichiométrice
stoichiometricul
STOICHIOMÉTRIC, -Ă, stoichiometrici, -ce, adj. Care aparține stoichiometriei, privitor la stoichiometrie. [Pr.: -chi-o-. – Var.: stoechiométric, -ă adj.] – Din fr. stoechiométrique. DOOM
stoichiométric (stoi-chi-o-me-tric) adj. m., pl. stoichiométrici; f. stoichiométrică, pl. stoichiométrice
stoichiometricului
STOICHIOMÉTRIC, -Ă, stoichiometrici, -ce, adj. Care aparține stoichiometriei, privitor la stoichiometrie. [Pr.: -chi-o-. – Var.: stoechiométric, -ă adj.] – Din fr. stoechiométrique. DOOM
stoichiométric (stoi-chi-o-me-tric) adj. m., pl. stoichiométrici; f. stoichiométrică, pl. stoichiométrice
stoichiometrie
STOICHIOMETRÍE s. f. Ramură a chimiei care studiază raporturile cantitative dintre elemente, în combinații sau în reacții. [Pr.: -chi-o-. – Var.: stoechiometríe s. f.] – Din fr. stoechiométrie. DOOM
stoichiometríe (stoi-chi-o-me-tri-) s. f., art. stoichiometría, g.-d. stoichiometríi, art. stoichiometríei
stoici
STOÍC, -Ă, stoici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține stoicismului (1), privitor la stoicism. 2. Ferm, curajos, neclintit (în fața vicisitudinilor vieții). II. S. m. și f. 1. Adept al stoicismului (1). 2. Om ferm, curajos, neclintit, plin de tărie sufletească (în fața vicisitudinilor vieții). – Din fr. stoïque, lat. stoicus. DOOM
stóic adj. m., s. m., pl. stóici; adj. f., s. f. stóică, pl. stóice
stoici
STOÍC, -Ă, stoici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține stoicismului (1), privitor la stoicism. 2. Ferm, curajos, neclintit (în fața vicisitudinilor vieții). II. S. m. și f. 1. Adept al stoicismului (1). 2. Om ferm, curajos, neclintit, plin de tărie sufletească (în fața vicisitudinilor vieții). – Din fr. stoïque, lat. stoicus. DOOM
stóic adj. m., s. m., pl. stóici; adj. f., s. f. stóică, pl. stóice
stoicii
STOÍC, -Ă, stoici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține stoicismului (1), privitor la stoicism. 2. Ferm, curajos, neclintit (în fața vicisitudinilor vieții). II. S. m. și f. 1. Adept al stoicismului (1). 2. Om ferm, curajos, neclintit, plin de tărie sufletească (în fața vicisitudinilor vieții). – Din fr. stoïque, lat. stoicus. DOOM
stóic adj. m., s. m., pl. stóici; adj. f., s. f. stóică, pl. stóice
stoicii
STOÍC, -Ă, stoici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține stoicismului (1), privitor la stoicism. 2. Ferm, curajos, neclintit (în fața vicisitudinilor vieții). II. S. m. și f. 1. Adept al stoicismului (1). 2. Om ferm, curajos, neclintit, plin de tărie sufletească (în fața vicisitudinilor vieții). – Din fr. stoïque, lat. stoicus. DOOM
stóic adj. m., s. m., pl. stóici; adj. f., s. f. stóică, pl. stóice
stoicilor
STOÍC, -Ă, stoici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține stoicismului (1), privitor la stoicism. 2. Ferm, curajos, neclintit (în fața vicisitudinilor vieții). II. S. m. și f. 1. Adept al stoicismului (1). 2. Om ferm, curajos, neclintit, plin de tărie sufletească (în fața vicisitudinilor vieții). – Din fr. stoïque, lat. stoicus. DOOM
stóic adj. m., s. m., pl. stóici; adj. f., s. f. stóică, pl. stóice
stoicilor
STOÍC, -Ă, stoici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține stoicismului (1), privitor la stoicism. 2. Ferm, curajos, neclintit (în fața vicisitudinilor vieții). II. S. m. și f. 1. Adept al stoicismului (1). 2. Om ferm, curajos, neclintit, plin de tărie sufletească (în fața vicisitudinilor vieții). – Din fr. stoïque, lat. stoicus. DOOM
stóic adj. m., s. m., pl. stóici; adj. f., s. f. stóică, pl. stóice
stoicism
STOICÍSM s. n. 1. Curent filosofic în Grecia și Roma antică, care în domeniul eticii susținea că înțelepții trebuie să se conducă numai după rațiune, renunțând la plăceri și făcând față cu fermitate încercărilor vieții. 2. Tărie, fermitate morală în încercările vieții. [Pr.: sto-i-] – Din fr. stoïcisme. DOOM
stoicísm (sto-i-) s. n.
stoicismul
STOICÍSM s. n. 1. Curent filosofic în Grecia și Roma antică, care în domeniul eticii susținea că înțelepții trebuie să se conducă numai după rațiune, renunțând la plăceri și făcând față cu fermitate încercărilor vieții. 2. Tărie, fermitate morală în încercările vieții. [Pr.: sto-i-] – Din fr. stoïcisme. DOOM
stoicísm (sto-i-) s. n.
stoicismului
STOICÍSM s. n. 1. Curent filosofic în Grecia și Roma antică, care în domeniul eticii susținea că înțelepții trebuie să se conducă numai după rațiune, renunțând la plăceri și făcând față cu fermitate încercărilor vieții. 2. Tărie, fermitate morală în încercările vieții. [Pr.: sto-i-] – Din fr. stoïcisme. DOOM
stoicísm (sto-i-) s. n.
stoicul
STOÍC, -Ă, stoici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține stoicismului (1), privitor la stoicism. 2. Ferm, curajos, neclintit (în fața vicisitudinilor vieții). II. S. m. și f. 1. Adept al stoicismului (1). 2. Om ferm, curajos, neclintit, plin de tărie sufletească (în fața vicisitudinilor vieții). – Din fr. stoïque, lat. stoicus. DOOM
stóic adj. m., s. m., pl. stóici; adj. f., s. f. stóică, pl. stóice
stoicul
STOÍC, -Ă, stoici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține stoicismului (1), privitor la stoicism. 2. Ferm, curajos, neclintit (în fața vicisitudinilor vieții). II. S. m. și f. 1. Adept al stoicismului (1). 2. Om ferm, curajos, neclintit, plin de tărie sufletească (în fața vicisitudinilor vieții). – Din fr. stoïque, lat. stoicus. DOOM
stóic adj. m., s. m., pl. stóici; adj. f., s. f. stóică, pl. stóice
stoicului
STOÍC, -Ă, stoici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține stoicismului (1), privitor la stoicism. 2. Ferm, curajos, neclintit (în fața vicisitudinilor vieții). II. S. m. și f. 1. Adept al stoicismului (1). 2. Om ferm, curajos, neclintit, plin de tărie sufletească (în fața vicisitudinilor vieții). – Din fr. stoïque, lat. stoicus. DOOM
stóic adj. m., s. m., pl. stóici; adj. f., s. f. stóică, pl. stóice
stoicului
STOÍC, -Ă, stoici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține stoicismului (1), privitor la stoicism. 2. Ferm, curajos, neclintit (în fața vicisitudinilor vieții). II. S. m. și f. 1. Adept al stoicismului (1). 2. Om ferm, curajos, neclintit, plin de tărie sufletească (în fața vicisitudinilor vieții). – Din fr. stoïque, lat. stoicus. DOOM
stóic adj. m., s. m., pl. stóici; adj. f., s. f. stóică, pl. stóice
stokes
STOKES, stokes, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură a viscozității cinematice. [Pr.: stăŭcs] – Din fr., engl. stokes. DOOM
!stokes [pron. stăvcs] s. m., pl. stokes; simb. St
stol
STOL, stoluri, s. n. 1. Grup (mare) de păsări zburătoare de același fel. 2. Grup (mare) de ființe omenești; pâlc, ceată. ♦ Spec. (Înv.) Coloană de soldați; grosul unei armate. ♦ (Rar) Mulțime, grămadă de lucruri de același fel. 3. (Reg.) Mănunchi, buchet. – Din ngr. stólos „flotă”. DOOM
stol s. n., pl. stóluri
stola
STÓLĂ, stole, s. f. 1. Rochie largă și lungă până în pământ, care se strângea pe corp cu două cordoane, unul pe sub sâni, altul deasupra șoldurilor, purtată de matroanele romane. 2. Orar1 pe care îl poartă preoții catolici în timpul oficierii serviciului religios. – Din it., fr., lat. stola. DOOM
stólă s. f., g.-d. art. stólei; pl. stóle
stole
STÓLĂ, stole, s. f. 1. Rochie largă și lungă până în pământ, care se strângea pe corp cu două cordoane, unul pe sub sâni, altul deasupra șoldurilor, purtată de matroanele romane. 2. Orar1 pe care îl poartă preoții catolici în timpul oficierii serviciului religios. – Din it., fr., lat. stola. DOOM
stólă s. f., g.-d. art. stólei; pl. stóle
stolei
STÓLĂ, stole, s. f. 1. Rochie largă și lungă până în pământ, care se strângea pe corp cu două cordoane, unul pe sub sâni, altul deasupra șoldurilor, purtată de matroanele romane. 2. Orar1 pe care îl poartă preoții catolici în timpul oficierii serviciului religios. – Din it., fr., lat. stola. DOOM
stólă s. f., g.-d. art. stólei; pl. stóle
stolele
STÓLĂ, stole, s. f. 1. Rochie largă și lungă până în pământ, care se strângea pe corp cu două cordoane, unul pe sub sâni, altul deasupra șoldurilor, purtată de matroanele romane. 2. Orar1 pe care îl poartă preoții catolici în timpul oficierii serviciului religios. – Din it., fr., lat. stola. DOOM
stólă s. f., g.-d. art. stólei; pl. stóle
stolelor
STÓLĂ, stole, s. f. 1. Rochie largă și lungă până în pământ, care se strângea pe corp cu două cordoane, unul pe sub sâni, altul deasupra șoldurilor, purtată de matroanele romane. 2. Orar1 pe care îl poartă preoții catolici în timpul oficierii serviciului religios. – Din it., fr., lat. stola. DOOM
stólă s. f., g.-d. art. stólei; pl. stóle
stoler
STOLÉR, stoleri, s. m. (Reg.) Tâmplar, dulgher. – Din ucr. stoljar. DOOM
stolér (reg.) s. m., pl. stoléri
stoleri
STOLÉR, stoleri, s. m. (Reg.) Tâmplar, dulgher. – Din ucr. stoljar. DOOM
stolér (reg.) s. m., pl. stoléri
stoleria
STOLERÍE s. f. (Reg.) Tâmplărie, dulgherie. – Stoler + suf. -ie. DOOM
stoleríe (reg.) s. f., art. stolería, g.-d. stoleríi, art. stoleríei
stolerie
STOLERÍE s. f. (Reg.) Tâmplărie, dulgherie. – Stoler + suf. -ie. DOOM
stoleríe (reg.) s. f., art. stolería, g.-d. stoleríi, art. stoleríei
stoleriei
STOLERÍE s. f. (Reg.) Tâmplărie, dulgherie. – Stoler + suf. -ie. DOOM
stoleríe (reg.) s. f., art. stolería, g.-d. stoleríi, art. stoleríei
stolerii
STOLÉR, stoleri, s. m. (Reg.) Tâmplar, dulgher. – Din ucr. stoljar. DOOM
stolér (reg.) s. m., pl. stoléri
stolerii
STOLERÍE s. f. (Reg.) Tâmplărie, dulgherie. – Stoler + suf. -ie. DOOM
stoleríe (reg.) s. f., art. stolería, g.-d. stoleríi, art. stoleríei
stolerilor
STOLÉR, stoleri, s. m. (Reg.) Tâmplar, dulgher. – Din ucr. stoljar. DOOM
stolér (reg.) s. m., pl. stoléri
stolerul
STOLÉR, stoleri, s. m. (Reg.) Tâmplar, dulgher. – Din ucr. stoljar. DOOM
stolér (reg.) s. m., pl. stoléri
stolerului
STOLÉR, stoleri, s. m. (Reg.) Tâmplar, dulgher. – Din ucr. stoljar. DOOM
stolér (reg.) s. m., pl. stoléri
stolișoare
STOLIȘÓR, stolișoare, s. n. Diminutiv al lui stol. – Stol + suf. -ișor. DOOM
stolișór s. n., pl. stolișoáre
stolișoarele
STOLIȘÓR, stolișoare, s. n. Diminutiv al lui stol. – Stol + suf. -ișor. DOOM
stolișór s. n., pl. stolișoáre
stolișoarelor
STOLIȘÓR, stolișoare, s. n. Diminutiv al lui stol. – Stol + suf. -ișor. DOOM
stolișór s. n., pl. stolișoáre
stolișor
STOLIȘÓR, stolișoare, s. n. Diminutiv al lui stol. – Stol + suf. -ișor. DOOM
stolișór s. n., pl. stolișoáre
stolișorul
STOLIȘÓR, stolișoare, s. n. Diminutiv al lui stol. – Stol + suf. -ișor. DOOM
stolișór s. n., pl. stolișoáre
stolișorului
STOLIȘÓR, stolișoare, s. n. Diminutiv al lui stol. – Stol + suf. -ișor. DOOM
stolișór s. n., pl. stolișoáre
stolna
STÓLNĂ, stolne, s. f. Excavație orizontală sau puțin înclinată într-o mină, având ieșire directă la suprafața solului. – Et. nec. DOOM
stólnă s. f., g.-d. art. stólnei; pl. stólne
stolne
STÓLNĂ, stolne, s. f. Excavație orizontală sau puțin înclinată într-o mină, având ieșire directă la suprafața solului. – Et. nec. DOOM
stólnă s. f., g.-d. art. stólnei; pl. stólne
stolnei
STÓLNĂ, stolne, s. f. Excavație orizontală sau puțin înclinată într-o mină, având ieșire directă la suprafața solului. – Et. nec. DOOM
stólnă s. f., g.-d. art. stólnei; pl. stólne
stolnele
STÓLNĂ, stolne, s. f. Excavație orizontală sau puțin înclinată într-o mină, având ieșire directă la suprafața solului. – Et. nec. DOOM
stólnă s. f., g.-d. art. stólnei; pl. stólne
stolnelor
STÓLNĂ, stolne, s. f. Excavație orizontală sau puțin înclinată într-o mină, având ieșire directă la suprafața solului. – Et. nec. DOOM
stólnă s. f., g.-d. art. stólnei; pl. stólne
stolnic
STÓLNIC, stolnici, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător care purta grija mesei domnești, fiind șeful bucătarilor, al pescarilor și al grădinarilor. ♦ Șef bucătar boieresc. 2. (Pop.) Persoană care conduce nunta și servește nuntașii la masă. – Din sl. stolĭnikŭ. DOOM
ftóri-stólnic v. vtóri-stólnic
stolniceasa
STOLNICEÁSĂ, stolnicese, s. f. 1. Soție de stolnic (1). 2. (Pop.) Femeie care servește nuntașii la masă. – Stolnic + suf. -easă. DOOM
stolniceásă s. f., g.-d. art. stolnicései; pl. stolnicése
stolnicei
STOLNICÉL, stolnicei, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător domnesc, subaltern al stolnicului, care strângea dijma din pește. – Stolnic + suf. -el. DOOM
stolnicél s. m., pl. stolnicéi, art. stolnicéii
stolniceii
STOLNICÉL, stolnicei, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător domnesc, subaltern al stolnicului, care strângea dijma din pește. – Stolnic + suf. -el. DOOM
stolnicél s. m., pl. stolnicéi, art. stolnicéii
stolniceilor
STOLNICÉL, stolnicei, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător domnesc, subaltern al stolnicului, care strângea dijma din pește. – Stolnic + suf. -el. DOOM
stolnicél s. m., pl. stolnicéi, art. stolnicéii
stolnicel
STOLNICÉL, stolnicei, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător domnesc, subaltern al stolnicului, care strângea dijma din pește. – Stolnic + suf. -el. DOOM
stolnicél s. m., pl. stolnicéi, art. stolnicéii
stolnicelul
STOLNICÉL, stolnicei, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător domnesc, subaltern al stolnicului, care strângea dijma din pește. – Stolnic + suf. -el. DOOM
stolnicél s. m., pl. stolnicéi, art. stolnicéii
stolnicelului
STOLNICÉL, stolnicei, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător domnesc, subaltern al stolnicului, care strângea dijma din pește. – Stolnic + suf. -el. DOOM
stolnicél s. m., pl. stolnicéi, art. stolnicéii
stolnicese
STOLNICEÁSĂ, stolnicese, s. f. 1. Soție de stolnic (1). 2. (Pop.) Femeie care servește nuntașii la masă. – Stolnic + suf. -easă. DOOM
stolniceásă s. f., g.-d. art. stolnicései; pl. stolnicése
stolnicesei
STOLNICEÁSĂ, stolnicese, s. f. 1. Soție de stolnic (1). 2. (Pop.) Femeie care servește nuntașii la masă. – Stolnic + suf. -easă. DOOM
stolniceásă s. f., g.-d. art. stolnicései; pl. stolnicése
stolnicesele
STOLNICEÁSĂ, stolnicese, s. f. 1. Soție de stolnic (1). 2. (Pop.) Femeie care servește nuntașii la masă. – Stolnic + suf. -easă. DOOM
stolniceásă s. f., g.-d. art. stolnicései; pl. stolnicése
stolniceselor
STOLNICEÁSĂ, stolnicese, s. f. 1. Soție de stolnic (1). 2. (Pop.) Femeie care servește nuntașii la masă. – Stolnic + suf. -easă. DOOM
stolniceásă s. f., g.-d. art. stolnicései; pl. stolnicése
stolnici
STÓLNIC, stolnici, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător care purta grija mesei domnești, fiind șeful bucătarilor, al pescarilor și al grădinarilor. ♦ Șef bucătar boieresc. 2. (Pop.) Persoană care conduce nunta și servește nuntașii la masă. – Din sl. stolĭnikŭ. DOOM
ftóri-stólnic v. vtóri-stólnic
stolnicia
STOLNICÍE, stolnicii, s. f. Slujba, funcția stolnicului (1), calitatea de stolnic; perioadă în care cineva deținea această slujbă. – Stolnic + suf. -ie. DOOM
!stolnicíe s. f., art. stolnicía, g.-d. stolnicíi, art. stolnicíei; pl. stolnicíi, art. stolnicíile
stolnicie
STOLNICÍE, stolnicii, s. f. Slujba, funcția stolnicului (1), calitatea de stolnic; perioadă în care cineva deținea această slujbă. – Stolnic + suf. -ie. DOOM
!stolnicíe s. f., art. stolnicía, g.-d. stolnicíi, art. stolnicíei; pl. stolnicíi, art. stolnicíile
stolniciei
STOLNICÍE, stolnicii, s. f. Slujba, funcția stolnicului (1), calitatea de stolnic; perioadă în care cineva deținea această slujbă. – Stolnic + suf. -ie. DOOM
!stolnicíe s. f., art. stolnicía, g.-d. stolnicíi, art. stolnicíei; pl. stolnicíi, art. stolnicíile
stolnicii
STÓLNIC, stolnici, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător care purta grija mesei domnești, fiind șeful bucătarilor, al pescarilor și al grădinarilor. ♦ Șef bucătar boieresc. 2. (Pop.) Persoană care conduce nunta și servește nuntașii la masă. – Din sl. stolĭnikŭ. DOOM
ftóri-stólnic v. vtóri-stólnic
stolnicii
STOLNICÍE, stolnicii, s. f. Slujba, funcția stolnicului (1), calitatea de stolnic; perioadă în care cineva deținea această slujbă. – Stolnic + suf. -ie. DOOM
!stolnicíe s. f., art. stolnicía, g.-d. stolnicíi, art. stolnicíei; pl. stolnicíi, art. stolnicíile
stolniciile
STOLNICÍE, stolnicii, s. f. Slujba, funcția stolnicului (1), calitatea de stolnic; perioadă în care cineva deținea această slujbă. – Stolnic + suf. -ie. DOOM
!stolnicíe s. f., art. stolnicía, g.-d. stolnicíi, art. stolnicíei; pl. stolnicíi, art. stolnicíile
stolniciilor
STOLNICÍE, stolnicii, s. f. Slujba, funcția stolnicului (1), calitatea de stolnic; perioadă în care cineva deținea această slujbă. – Stolnic + suf. -ie. DOOM
!stolnicíe s. f., art. stolnicía, g.-d. stolnicíi, art. stolnicíei; pl. stolnicíi, art. stolnicíile
stolnicilor
STÓLNIC, stolnici, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător care purta grija mesei domnești, fiind șeful bucătarilor, al pescarilor și al grădinarilor. ♦ Șef bucătar boieresc. 2. (Pop.) Persoană care conduce nunta și servește nuntașii la masă. – Din sl. stolĭnikŭ. DOOM
ftóri-stólnic v. vtóri-stólnic
stolnicul
STÓLNIC, stolnici, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător care purta grija mesei domnești, fiind șeful bucătarilor, al pescarilor și al grădinarilor. ♦ Șef bucătar boieresc. 2. (Pop.) Persoană care conduce nunta și servește nuntașii la masă. – Din sl. stolĭnikŭ. DOOM
ftóri-stólnic v. vtóri-stólnic
stolnicului
STÓLNIC, stolnici, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător care purta grija mesei domnești, fiind șeful bucătarilor, al pescarilor și al grădinarilor. ♦ Șef bucătar boieresc. 2. (Pop.) Persoană care conduce nunta și servește nuntașii la masă. – Din sl. stolĭnikŭ. DOOM
ftóri-stólnic v. vtóri-stólnic
stolohan
stolohán (-ni), s. m. – (Maram.) Cocoloș, bulgăre. Origine expresivă, cf. bolovan. – Der. stolohăni, vb. (a face ghemotoc, a face cocoloașe); storogăni (var. storoni), vb. (Mold., a ciomăgi, a altoi).
stolon
STOLÓN, stoloni, s. m. Tulpină sau ramură târâtoare care, în contact cu pământul, formează rădăcini la noduri și dă naștere unei plante noi. – Din fr. stolon. DOOM
stolón s. m., pl. stolóni
stoloni
STOLÓN, stoloni, s. m. Tulpină sau ramură târâtoare care, în contact cu pământul, formează rădăcini la noduri și dă naștere unei plante noi. – Din fr. stolon. DOOM
stolón s. m., pl. stolóni
stolonifer
STOLONIFÉR, -Ă, stoloniferi, -e, adj. (Despre plante) Care are, produce stoloni, bogat în stoloni. – Din fr. stolonifère. DOOM
stolonifér adj. m., pl. stoloniféri; f. stoloniféră, pl. stolonifére
stolonifera
STOLONIFÉR, -Ă, stoloniferi, -e, adj. (Despre plante) Care are, produce stoloni, bogat în stoloni. – Din fr. stolonifère. DOOM
stolonifér adj. m., pl. stoloniféri; f. stoloniféră, pl. stolonifére
stolonifere
STOLONIFÉR, -Ă, stoloniferi, -e, adj. (Despre plante) Care are, produce stoloni, bogat în stoloni. – Din fr. stolonifère. DOOM
stolonifér adj. m., pl. stoloniféri; f. stoloniféră, pl. stolonifére
stoloniferei
STOLONIFÉR, -Ă, stoloniferi, -e, adj. (Despre plante) Care are, produce stoloni, bogat în stoloni. – Din fr. stolonifère. DOOM
stolonifér adj. m., pl. stoloniféri; f. stoloniféră, pl. stolonifére
stoloniferele
STOLONIFÉR, -Ă, stoloniferi, -e, adj. (Despre plante) Care are, produce stoloni, bogat în stoloni. – Din fr. stolonifère. DOOM
stolonifér adj. m., pl. stoloniféri; f. stoloniféră, pl. stolonifére
stoloniferelor
STOLONIFÉR, -Ă, stoloniferi, -e, adj. (Despre plante) Care are, produce stoloni, bogat în stoloni. – Din fr. stolonifère. DOOM
stolonifér adj. m., pl. stoloniféri; f. stoloniféră, pl. stolonifére
stoloniferi
STOLONIFÉR, -Ă, stoloniferi, -e, adj. (Despre plante) Care are, produce stoloni, bogat în stoloni. – Din fr. stolonifère. DOOM
stolonifér adj. m., pl. stoloniféri; f. stoloniféră, pl. stolonifére
stoloniferii
STOLONIFÉR, -Ă, stoloniferi, -e, adj. (Despre plante) Care are, produce stoloni, bogat în stoloni. – Din fr. stolonifère. DOOM
stolonifér adj. m., pl. stoloniféri; f. stoloniféră, pl. stolonifére
stoloniferilor
STOLONIFÉR, -Ă, stoloniferi, -e, adj. (Despre plante) Care are, produce stoloni, bogat în stoloni. – Din fr. stolonifère. DOOM
stolonifér adj. m., pl. stoloniféri; f. stoloniféră, pl. stolonifére
stoloniferul
STOLONIFÉR, -Ă, stoloniferi, -e, adj. (Despre plante) Care are, produce stoloni, bogat în stoloni. – Din fr. stolonifère. DOOM
stolonifér adj. m., pl. stoloniféri; f. stoloniféră, pl. stolonifére
stoloniferului
STOLONIFÉR, -Ă, stoloniferi, -e, adj. (Despre plante) Care are, produce stoloni, bogat în stoloni. – Din fr. stolonifère. DOOM
stolonifér adj. m., pl. stoloniféri; f. stoloniféră, pl. stolonifére
stolonii
STOLÓN, stoloni, s. m. Tulpină sau ramură târâtoare care, în contact cu pământul, formează rădăcini la noduri și dă naștere unei plante noi. – Din fr. stolon. DOOM
stolón s. m., pl. stolóni
stolonilor
STOLÓN, stoloni, s. m. Tulpină sau ramură târâtoare care, în contact cu pământul, formează rădăcini la noduri și dă naștere unei plante noi. – Din fr. stolon. DOOM
stolón s. m., pl. stolóni
stolonul
STOLÓN, stoloni, s. m. Tulpină sau ramură târâtoare care, în contact cu pământul, formează rădăcini la noduri și dă naștere unei plante noi. – Din fr. stolon. DOOM
stolón s. m., pl. stolóni
stolonului
STOLÓN, stoloni, s. m. Tulpină sau ramură târâtoare care, în contact cu pământul, formează rădăcini la noduri și dă naștere unei plante noi. – Din fr. stolon. DOOM
stolón s. m., pl. stolóni
stolul
STOL, stoluri, s. n. 1. Grup (mare) de păsări zburătoare de același fel. 2. Grup (mare) de ființe omenești; pâlc, ceată. ♦ Spec. (Înv.) Coloană de soldați; grosul unei armate. ♦ (Rar) Mulțime, grămadă de lucruri de același fel. 3. (Reg.) Mănunchi, buchet. – Din ngr. stólos „flotă”. DOOM
stol s. n., pl. stóluri
stolului
STOL, stoluri, s. n. 1. Grup (mare) de păsări zburătoare de același fel. 2. Grup (mare) de ființe omenești; pâlc, ceată. ♦ Spec. (Înv.) Coloană de soldați; grosul unei armate. ♦ (Rar) Mulțime, grămadă de lucruri de același fel. 3. (Reg.) Mănunchi, buchet. – Din ngr. stólos „flotă”. DOOM
stol s. n., pl. stóluri
stoluri
STOL, stoluri, s. n. 1. Grup (mare) de păsări zburătoare de același fel. 2. Grup (mare) de ființe omenești; pâlc, ceată. ♦ Spec. (Înv.) Coloană de soldați; grosul unei armate. ♦ (Rar) Mulțime, grămadă de lucruri de același fel. 3. (Reg.) Mănunchi, buchet. – Din ngr. stólos „flotă”. DOOM
stol s. n., pl. stóluri
stolurile
STOL, stoluri, s. n. 1. Grup (mare) de păsări zburătoare de același fel. 2. Grup (mare) de ființe omenești; pâlc, ceată. ♦ Spec. (Înv.) Coloană de soldați; grosul unei armate. ♦ (Rar) Mulțime, grămadă de lucruri de același fel. 3. (Reg.) Mănunchi, buchet. – Din ngr. stólos „flotă”. DOOM
stol s. n., pl. stóluri
stolurilor
STOL, stoluri, s. n. 1. Grup (mare) de păsări zburătoare de același fel. 2. Grup (mare) de ființe omenești; pâlc, ceată. ♦ Spec. (Înv.) Coloană de soldați; grosul unei armate. ♦ (Rar) Mulțime, grămadă de lucruri de același fel. 3. (Reg.) Mănunchi, buchet. – Din ngr. stólos „flotă”. DOOM
stol s. n., pl. stóluri
stolzit
STOLZÍT s.n. Wolframat natural de plumb. [< fr. stolzite].
stolzitul
STOLZÍT s.n. Wolframat natural de plumb. [< fr. stolzite].
stolzitului
STOLZÍT s.n. Wolframat natural de plumb. [< fr. stolzite].
stom
-STOMÍE Element secund de compunere savantă cu semnificația „deschidere”, „deschizătură”, „gură”. [< fr. -stomie, it. -stomia, cf. gr. stoma – gură].
stoma
STOMATO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) gură”, „bucal”, „deschidere”. [Var. stoma-, stomat-. / < fr., it. stomato-, cf. gr. stoma, stomatos].
stomac
STOMÁH s. n. v. stomac. DOOM
stomác s. n., pl. stomácuri
stomacal
STOMACÁL, -Ă, stomacali, -e, adj. Care privește stomacul, care aparține stomacului, de stomac. – Din fr. stomacal. DOOM
stomacál adj. m., pl. stomacáli; f. stomacálă, pl. stomacále
stomacala
STOMACÁL, -Ă, stomacali, -e, adj. Care privește stomacul, care aparține stomacului, de stomac. – Din fr. stomacal. DOOM
stomacál adj. m., pl. stomacáli; f. stomacálă, pl. stomacále
stomacale
STOMACÁL, -Ă, stomacali, -e, adj. Care privește stomacul, care aparține stomacului, de stomac. – Din fr. stomacal. DOOM
stomacál adj. m., pl. stomacáli; f. stomacálă, pl. stomacále
stomacalei
STOMACÁL, -Ă, stomacali, -e, adj. Care privește stomacul, care aparține stomacului, de stomac. – Din fr. stomacal. DOOM
stomacál adj. m., pl. stomacáli; f. stomacálă, pl. stomacále
stomacalele
STOMACÁL, -Ă, stomacali, -e, adj. Care privește stomacul, care aparține stomacului, de stomac. – Din fr. stomacal. DOOM
stomacál adj. m., pl. stomacáli; f. stomacálă, pl. stomacále
stomacalelor
STOMACÁL, -Ă, stomacali, -e, adj. Care privește stomacul, care aparține stomacului, de stomac. – Din fr. stomacal. DOOM
stomacál adj. m., pl. stomacáli; f. stomacálă, pl. stomacále
stomacali
STOMACÁL, -Ă, stomacali, -e, adj. Care privește stomacul, care aparține stomacului, de stomac. – Din fr. stomacal. DOOM
stomacál adj. m., pl. stomacáli; f. stomacálă, pl. stomacále
stomacalii
STOMACÁL, -Ă, stomacali, -e, adj. Care privește stomacul, care aparține stomacului, de stomac. – Din fr. stomacal. DOOM
stomacál adj. m., pl. stomacáli; f. stomacálă, pl. stomacále
stomacalilor
STOMACÁL, -Ă, stomacali, -e, adj. Care privește stomacul, care aparține stomacului, de stomac. – Din fr. stomacal. DOOM
stomacál adj. m., pl. stomacáli; f. stomacálă, pl. stomacále
stomacalul
STOMACÁL, -Ă, stomacali, -e, adj. Care privește stomacul, care aparține stomacului, de stomac. – Din fr. stomacal. DOOM
stomacál adj. m., pl. stomacáli; f. stomacálă, pl. stomacále
stomacalului
STOMACÁL, -Ă, stomacali, -e, adj. Care privește stomacul, care aparține stomacului, de stomac. – Din fr. stomacal. DOOM
stomacál adj. m., pl. stomacáli; f. stomacálă, pl. stomacále
stomacul
STOMÁH s. n. v. stomac. DOOM
stomác s. n., pl. stomácuri
stomacului
STOMÁH s. n. v. stomac. DOOM
stomác s. n., pl. stomácuri
stomacuri
STOMÁH s. n. v. stomac. DOOM
stomác s. n., pl. stomácuri
stomacurile
STOMÁH s. n. v. stomac. DOOM
stomác s. n., pl. stomácuri
stomacurilor
STOMÁH s. n. v. stomac. DOOM
stomác s. n., pl. stomácuri
stomah
STOMÁH s. n. v. stomac. DOOM
stomác s. n., pl. stomácuri
stomahic
STOMÁHIC, -Ă adj., s.n. (Medicament) care favorizează digestia gastrică. [Cf. fr. stomachique, lat. stomachicus].
stomalgia
STOMALGÍE s.f. Durere de gură. [Gen. -iei. / < fr. stomalgie, cf. gr. stoma – gură, algos – durere]. DOOM
!stomalgíe (sto-mal-/stom-al-) s. f., art. stomalgía, g.-d. art. stomalgíei; pl. stomalgíi, art. stomalgíile
stomalgie
STOMALGÍE s.f. Durere de gură. [Gen. -iei. / < fr. stomalgie, cf. gr. stoma – gură, algos – durere]. DOOM
!stomalgíe (sto-mal-/stom-al-) s. f., art. stomalgía, g.-d. art. stomalgíei; pl. stomalgíi, art. stomalgíile
stomalgiei
STOMALGÍE s.f. Durere de gură. [Gen. -iei. / < fr. stomalgie, cf. gr. stoma – gură, algos – durere]. DOOM
!stomalgíe (sto-mal-/stom-al-) s. f., art. stomalgía, g.-d. art. stomalgíei; pl. stomalgíi, art. stomalgíile
stomalgii
STOMALGÍE s.f. Durere de gură. [Gen. -iei. / < fr. stomalgie, cf. gr. stoma – gură, algos – durere]. DOOM
!stomalgíe (sto-mal-/stom-al-) s. f., art. stomalgía, g.-d. art. stomalgíei; pl. stomalgíi, art. stomalgíile
stomalgiile
STOMALGÍE s.f. Durere de gură. [Gen. -iei. / < fr. stomalgie, cf. gr. stoma – gură, algos – durere]. DOOM
!stomalgíe (sto-mal-/stom-al-) s. f., art. stomalgía, g.-d. art. stomalgíei; pl. stomalgíi, art. stomalgíile
stomalgiilor
STOMALGÍE s.f. Durere de gură. [Gen. -iei. / < fr. stomalgie, cf. gr. stoma – gură, algos – durere]. DOOM
!stomalgíe (sto-mal-/stom-al-) s. f., art. stomalgía, g.-d. art. stomalgíei; pl. stomalgíi, art. stomalgíile
stomat
-STOMÍE Element secund de compunere savantă cu semnificația „deschidere”, „deschizătură”, „gură”. [< fr. -stomie, it. -stomia, cf. gr. stoma – gură].
stomata
STOMÁTĂ, stomate, s. f. Formație epidermică vegetală alcătuită din două celule între care se află o deschidere, servind la schimbul de gaze dintre plantă și mediu și la eliminarea apei din plantă. – Din fr. stomate. DOOM
stomátă s. f., g.-d. art. stomátei; pl. stomáte
stomate
STOMÁTĂ, stomate, s. f. Formație epidermică vegetală alcătuită din două celule între care se află o deschidere, servind la schimbul de gaze dintre plantă și mediu și la eliminarea apei din plantă. – Din fr. stomate. DOOM
stomátă s. f., g.-d. art. stomátei; pl. stomáte
stomatei
STOMÁTĂ, stomate, s. f. Formație epidermică vegetală alcătuită din două celule între care se află o deschidere, servind la schimbul de gaze dintre plantă și mediu și la eliminarea apei din plantă. – Din fr. stomate. DOOM
stomátă s. f., g.-d. art. stomátei; pl. stomáte
stomatele
STOMÁTĂ, stomate, s. f. Formație epidermică vegetală alcătuită din două celule între care se află o deschidere, servind la schimbul de gaze dintre plantă și mediu și la eliminarea apei din plantă. – Din fr. stomate. DOOM
stomátă s. f., g.-d. art. stomátei; pl. stomáte
stomatelor
STOMÁTĂ, stomate, s. f. Formație epidermică vegetală alcătuită din două celule între care se află o deschidere, servind la schimbul de gaze dintre plantă și mediu și la eliminarea apei din plantă. – Din fr. stomate. DOOM
stomátă s. f., g.-d. art. stomátei; pl. stomáte
stomatic
STOMÁTIC, -Ă adj. 1. (Despre medicamente) Care se folosește în afecțiunile gurii. 2. Referitor la stomate. [< fr. stomatique].
stomatita
STOMATÍTĂ, stomatite, s. f. Boală care constă în inflamația mucoasei cavității bucale. – Din fr. stomatite. DOOM
stomatítă s. f., g.-d. art. stomatítei; pl. stomatíte
stomatite
STOMATÍTĂ, stomatite, s. f. Boală care constă în inflamația mucoasei cavității bucale. – Din fr. stomatite. DOOM
stomatítă s. f., g.-d. art. stomatítei; pl. stomatíte
stomatitei
STOMATÍTĂ, stomatite, s. f. Boală care constă în inflamația mucoasei cavității bucale. – Din fr. stomatite. DOOM
stomatítă s. f., g.-d. art. stomatítei; pl. stomatíte
stomatitele
STOMATÍTĂ, stomatite, s. f. Boală care constă în inflamația mucoasei cavității bucale. – Din fr. stomatite. DOOM
stomatítă s. f., g.-d. art. stomatítei; pl. stomatíte
stomatitelor
STOMATÍTĂ, stomatite, s. f. Boală care constă în inflamația mucoasei cavității bucale. – Din fr. stomatite. DOOM
stomatítă s. f., g.-d. art. stomatítei; pl. stomatíte
stomato
-STOMÍE Element secund de compunere savantă cu semnificația „deschidere”, „deschizătură”, „gură”. [< fr. -stomie, it. -stomia, cf. gr. stoma – gură].
stomatolalia
STOMATOLALÍE s.f. Defect datorită căruia bolnavul nu poate pronunța vocale nazale. [Gen. -iei. / < fr. stomatolalie, cf. gr. stoma – gură, lalein – a vorbi].
stomatolalie
STOMATOLALÍE s.f. Defect datorită căruia bolnavul nu poate pronunța vocale nazale. [Gen. -iei. / < fr. stomatolalie, cf. gr. stoma – gură, lalein – a vorbi].
stomatolaliei
STOMATOLALÍE s.f. Defect datorită căruia bolnavul nu poate pronunța vocale nazale. [Gen. -iei. / < fr. stomatolalie, cf. gr. stoma – gură, lalein – a vorbi].
stomatolalii
STOMATOLALÍE s.f. Defect datorită căruia bolnavul nu poate pronunța vocale nazale. [Gen. -iei. / < fr. stomatolalie, cf. gr. stoma – gură, lalein – a vorbi].
stomatolog
STOMATOLÓG, -Ă, stomatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în stomatologie. ◊ (Adjectival) Medic stomatolog. – Din fr. stomatologue. DOOM
stomatológă (rar) s. f., g.-d. art. stomatológei; pl. stomatológe
stomatologa
STOMATOLÓG, -Ă, stomatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în stomatologie. ◊ (Adjectival) Medic stomatolog. – Din fr. stomatologue. DOOM
stomatológă (rar) s. f., g.-d. art. stomatológei; pl. stomatológe
stomatologe
STOMATOLÓG, -Ă, stomatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în stomatologie. ◊ (Adjectival) Medic stomatolog. – Din fr. stomatologue. DOOM
stomatológă (rar) s. f., g.-d. art. stomatológei; pl. stomatológe
stomatologe
STOMATOLÓG, -Ă, stomatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în stomatologie. ◊ (Adjectival) Medic stomatolog. – Din fr. stomatologue. DOOM
stomatológă (rar) s. f., g.-d. art. stomatológei; pl. stomatológe
stomatologei
STOMATOLÓG, -Ă, stomatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în stomatologie. ◊ (Adjectival) Medic stomatolog. – Din fr. stomatologue. DOOM
stomatológă (rar) s. f., g.-d. art. stomatológei; pl. stomatológe
stomatologele
STOMATOLÓG, -Ă, stomatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în stomatologie. ◊ (Adjectival) Medic stomatolog. – Din fr. stomatologue. DOOM
stomatológă (rar) s. f., g.-d. art. stomatológei; pl. stomatológe
stomatologelor
STOMATOLÓG, -Ă, stomatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în stomatologie. ◊ (Adjectival) Medic stomatolog. – Din fr. stomatologue. DOOM
stomatológă (rar) s. f., g.-d. art. stomatológei; pl. stomatológe
stomatologi
STOMATOLÓG, -Ă, stomatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în stomatologie. ◊ (Adjectival) Medic stomatolog. – Din fr. stomatologue. DOOM
stomatológă (rar) s. f., g.-d. art. stomatológei; pl. stomatológe
stomatologia
STOMATOLOGÍE s. f. Ramură a medicinei care studiază anatomia, fiziologia și patologia cavității bucale și a dinților. – Din fr. stomatologie. DOOM
stomatologíe s. f., art. stomatología, g.-d. stomatologíi, art. stomatologíei
stomatologic
STOMATOLÓGIC, -Ă, stomatologici, -ce, adj. Care se referă la stomatologie, care aparține stomatologiei. – Din fr. stomatologique. DOOM
stomatológic adj. m., pl. stomatológici; f. stomatológică, pl. stomatológice
stomatologica
STOMATOLÓGIC, -Ă, stomatologici, -ce, adj. Care se referă la stomatologie, care aparține stomatologiei. – Din fr. stomatologique. DOOM
stomatológic adj. m., pl. stomatológici; f. stomatológică, pl. stomatológice
stomatologice
STOMATOLÓGIC, -Ă, stomatologici, -ce, adj. Care se referă la stomatologie, care aparține stomatologiei. – Din fr. stomatologique. DOOM
stomatológic adj. m., pl. stomatológici; f. stomatológică, pl. stomatológice
stomatologicei
STOMATOLÓGIC, -Ă, stomatologici, -ce, adj. Care se referă la stomatologie, care aparține stomatologiei. – Din fr. stomatologique. DOOM
stomatológic adj. m., pl. stomatológici; f. stomatológică, pl. stomatológice
stomatologicele
STOMATOLÓGIC, -Ă, stomatologici, -ce, adj. Care se referă la stomatologie, care aparține stomatologiei. – Din fr. stomatologique. DOOM
stomatológic adj. m., pl. stomatológici; f. stomatológică, pl. stomatológice
stomatologicelor
STOMATOLÓGIC, -Ă, stomatologici, -ce, adj. Care se referă la stomatologie, care aparține stomatologiei. – Din fr. stomatologique. DOOM
stomatológic adj. m., pl. stomatológici; f. stomatológică, pl. stomatológice
stomatologici
STOMATOLÓGIC, -Ă, stomatologici, -ce, adj. Care se referă la stomatologie, care aparține stomatologiei. – Din fr. stomatologique. DOOM
stomatológic adj. m., pl. stomatológici; f. stomatológică, pl. stomatológice
stomatologicii
STOMATOLÓGIC, -Ă, stomatologici, -ce, adj. Care se referă la stomatologie, care aparține stomatologiei. – Din fr. stomatologique. DOOM
stomatológic adj. m., pl. stomatológici; f. stomatológică, pl. stomatológice
stomatologicilor
STOMATOLÓGIC, -Ă, stomatologici, -ce, adj. Care se referă la stomatologie, care aparține stomatologiei. – Din fr. stomatologique. DOOM
stomatológic adj. m., pl. stomatológici; f. stomatológică, pl. stomatológice
stomatologicul
STOMATOLÓGIC, -Ă, stomatologici, -ce, adj. Care se referă la stomatologie, care aparține stomatologiei. – Din fr. stomatologique. DOOM
stomatológic adj. m., pl. stomatológici; f. stomatológică, pl. stomatológice
stomatologicului
STOMATOLÓGIC, -Ă, stomatologici, -ce, adj. Care se referă la stomatologie, care aparține stomatologiei. – Din fr. stomatologique. DOOM
stomatológic adj. m., pl. stomatológici; f. stomatológică, pl. stomatológice
stomatologie
STOMATOLOGÍE s. f. Ramură a medicinei care studiază anatomia, fiziologia și patologia cavității bucale și a dinților. – Din fr. stomatologie. DOOM
stomatologíe s. f., art. stomatología, g.-d. stomatologíi, art. stomatologíei
stomatologiei
STOMATOLOGÍE s. f. Ramură a medicinei care studiază anatomia, fiziologia și patologia cavității bucale și a dinților. – Din fr. stomatologie. DOOM
stomatologíe s. f., art. stomatología, g.-d. stomatologíi, art. stomatologíei
stomatologii
STOMATOLÓG, -Ă, stomatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în stomatologie. ◊ (Adjectival) Medic stomatolog. – Din fr. stomatologue. DOOM
stomatológă (rar) s. f., g.-d. art. stomatológei; pl. stomatológe
stomatologii
STOMATOLOGÍE s. f. Ramură a medicinei care studiază anatomia, fiziologia și patologia cavității bucale și a dinților. – Din fr. stomatologie. DOOM
stomatologíe s. f., art. stomatología, g.-d. stomatologíi, art. stomatologíei
stomatologilor
STOMATOLÓG, -Ă, stomatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în stomatologie. ◊ (Adjectival) Medic stomatolog. – Din fr. stomatologue. DOOM
stomatológă (rar) s. f., g.-d. art. stomatológei; pl. stomatológe
stomatologo
STOMATOLÓG, -Ă, stomatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în stomatologie. ◊ (Adjectival) Medic stomatolog. – Din fr. stomatologue. DOOM
stomatológă (rar) s. f., g.-d. art. stomatológei; pl. stomatológe
stomatologul
STOMATOLÓG, -Ă, stomatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în stomatologie. ◊ (Adjectival) Medic stomatolog. – Din fr. stomatologue. DOOM
stomatológă (rar) s. f., g.-d. art. stomatológei; pl. stomatológe
stomatologule
STOMATOLÓG, -Ă, stomatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în stomatologie. ◊ (Adjectival) Medic stomatolog. – Din fr. stomatologue. DOOM
stomatológă (rar) s. f., g.-d. art. stomatológei; pl. stomatológe
stomatologului
STOMATOLÓG, -Ă, stomatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în stomatologie. ◊ (Adjectival) Medic stomatolog. – Din fr. stomatologue. DOOM
stomatológă (rar) s. f., g.-d. art. stomatológei; pl. stomatológe
stomatoplastia
STOMATOPLASTÍE s.f. Refacerea prin autoplastie a cavității bucale. [Gen. -iei. / < fr. stomatoplastie, cf. gr. stoma – gură, plassein – a forma].
stomatoplastie
STOMATOPLASTÍE s.f. Refacerea prin autoplastie a cavității bucale. [Gen. -iei. / < fr. stomatoplastie, cf. gr. stoma – gură, plassein – a forma].
stomatoplastiei
STOMATOPLASTÍE s.f. Refacerea prin autoplastie a cavității bucale. [Gen. -iei. / < fr. stomatoplastie, cf. gr. stoma – gură, plassein – a forma].
stomatoplastii
STOMATOPLASTÍE s.f. Refacerea prin autoplastie a cavității bucale. [Gen. -iei. / < fr. stomatoplastie, cf. gr. stoma – gură, plassein – a forma].
stomatoragie
STOMATORAGÍE s.f. Hemoragie bucală. [Gen. -iei. / < fr. stomatorragie, cf. gr. stoma – gură, rhegnynai – a curge].
stomatoscoape
STOMATOSCÓP, stomatoscoape, s. n. (Med.) Instrument pentru examinarea (mucoasei) cavității bucale. – Din fr. stomatoscope.
stomatoscoapele
STOMATOSCÓP, stomatoscoape, s. n. (Med.) Instrument pentru examinarea (mucoasei) cavității bucale. – Din fr. stomatoscope.
stomatoscoapelor
STOMATOSCÓP, stomatoscoape, s. n. (Med.) Instrument pentru examinarea (mucoasei) cavității bucale. – Din fr. stomatoscope.
stomatoscop
STOMATOSCÓP, stomatoscoape, s. n. (Med.) Instrument pentru examinarea (mucoasei) cavității bucale. – Din fr. stomatoscope.
stomatoscopia
STOMATOSCOPÍE, stomatoscopii, s. f. (Med.) Examinare a mucoasei cavității bucale cu ajutorul stomatoscopului. – Din fr. stomatoscopie.
stomatoscopie
STOMATOSCOPÍE, stomatoscopii, s. f. (Med.) Examinare a mucoasei cavității bucale cu ajutorul stomatoscopului. – Din fr. stomatoscopie.
stomatoscopiei
STOMATOSCOPÍE, stomatoscopii, s. f. (Med.) Examinare a mucoasei cavității bucale cu ajutorul stomatoscopului. – Din fr. stomatoscopie.
stomatoscopii
STOMATOSCOPÍE, stomatoscopii, s. f. (Med.) Examinare a mucoasei cavității bucale cu ajutorul stomatoscopului. – Din fr. stomatoscopie.
stomatoscopiile
STOMATOSCOPÍE, stomatoscopii, s. f. (Med.) Examinare a mucoasei cavității bucale cu ajutorul stomatoscopului. – Din fr. stomatoscopie.
stomatoscopiilor
STOMATOSCOPÍE, stomatoscopii, s. f. (Med.) Examinare a mucoasei cavității bucale cu ajutorul stomatoscopului. – Din fr. stomatoscopie.
stomatoscopul
STOMATOSCÓP, stomatoscoape, s. n. (Med.) Instrument pentru examinarea (mucoasei) cavității bucale. – Din fr. stomatoscope.
stomatoscopului
STOMATOSCÓP, stomatoscoape, s. n. (Med.) Instrument pentru examinarea (mucoasei) cavității bucale. – Din fr. stomatoscope.
stomie
-STOMÍE Element secund de compunere savantă cu semnificația „deschidere”, „deschizătură”, „gură”. [< fr. -stomie, it. -stomia, cf. gr. stoma – gură].
stomo
-STOMÍE Element secund de compunere savantă cu semnificația „deschidere”, „deschizătură”, „gură”. [< fr. -stomie, it. -stomia, cf. gr. stoma – gură].
stomă
-STOMÍE Element secund de compunere savantă cu semnificația „deschidere”, „deschizătură”, „gură”. [< fr. -stomie, it. -stomia, cf. gr. stoma – gură].
stomă
STÓMĂ s.f. (Biol.; anat.) Orificiu, por sau deschidere mică pe suprafața unui organ. [< germ. Stoma, cf. gr. stoma].
stop
NON-STÓP adj. invar., adv. (Care este) fără întrerupere; continuu. – Din engl., fr. non-stop. DOOM
non-stóp adj. invar., adv.
stop
STOP interj., (2, 3) stopuri, s. n. 1. Interj. Stai! Oprește! ♦ (În telegrame, ca termen convențional pentru a marca sfârșitul unei fraze) Punct! 2. S. n. Oprire bruscă a mingii, a pucului la unele jocuri sportive. 3. S. n. Semafor care reglează circulația la intersecția străzilor; lampă de semnalizare cu lumină roșie-portocalie, montată în spatele unui autovehicul, care indică frânarea acestuia. 4. S. n. (Cin.; în compusele) Stop-cadru = efect folosit în cinematografie și televiziune, constând în oprirea mișcării și menținerea unei imagini staționare, după care se reia mișcarea, din faza la care a fost oprită. Stop-camera = procedeu de filmare combinată care constă în oprirea bruscă a aparatului de filmare și a personajelor din cadru, în efecturea unor modificări scenice și reluarea filmării. – Din fr., engl. stop. DOOM
stop2 s. n., pl. stópuri
stopa
STOPÁ1, stopez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule) A se opri. ♦ Tranz. A opri din mers un vehicul. – Din fr. stopper. DOOM
stopá (a ~) vb., ind. prez. 3 stopeáză
stopa
STOPÁ2, stopez, vb. I. Tranz. A repara o țesătură rărită sau ruptă, imitând modelul țesăturii, astfel încât să nu se mai distingă locul reparat. – Din fr. stopper. DOOM
stopá (a ~) vb., ind. prez. 3 stopeáză
stopa
STÓPĂ s.f. (Mar.) Dispozitiv de siguranță care blochează lanțurile folosite la bordul navelor. [Cf. engl. stopper].
stopai
STOPÁ1, stopez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule) A se opri. ♦ Tranz. A opri din mers un vehicul. – Din fr. stopper. DOOM
stopá (a ~) vb., ind. prez. 3 stopeáză
stopai
STOPÁ2, stopez, vb. I. Tranz. A repara o țesătură rărită sau ruptă, imitând modelul țesăturii, astfel încât să nu se mai distingă locul reparat. – Din fr. stopper. DOOM
stopá (a ~) vb., ind. prez. 3 stopeáză
stopaj
STOPÁJ, stopaje, s. n. (Rar) Faptul de a stopa2. – Din fr. stoppage. DOOM
stopáj (rar) s. n., pl. stopáje
stopaje
STOPÁJ, stopaje, s. n. (Rar) Faptul de a stopa2. – Din fr. stoppage. DOOM
stopáj (rar) s. n., pl. stopáje
stopajele
STOPÁJ, stopaje, s. n. (Rar) Faptul de a stopa2. – Din fr. stoppage. DOOM
stopáj (rar) s. n., pl. stopáje
stopajelor
STOPÁJ, stopaje, s. n. (Rar) Faptul de a stopa2. – Din fr. stoppage. DOOM
stopáj (rar) s. n., pl. stopáje
stopajul
STOPÁJ, stopaje, s. n. (Rar) Faptul de a stopa2. – Din fr. stoppage. DOOM
stopáj (rar) s. n., pl. stopáje
stopajului
STOPÁJ, stopaje, s. n. (Rar) Faptul de a stopa2. – Din fr. stoppage. DOOM
stopáj (rar) s. n., pl. stopáje
stopam
STOPÁ1, stopez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule) A se opri. ♦ Tranz. A opri din mers un vehicul. – Din fr. stopper. DOOM
stopá (a ~) vb., ind. prez. 3 stopeáză
stopam
STOPÁ2, stopez, vb. I. Tranz. A repara o țesătură rărită sau ruptă, imitând modelul țesăturii, astfel încât să nu se mai distingă locul reparat. – Din fr. stopper. DOOM
stopá (a ~) vb., ind. prez. 3 stopeáză
stopare
STOPÁ1, stopez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule) A se opri. ♦ Tranz. A opri din mers un vehicul. – Din fr. stopper. DOOM
stopá (a ~) vb., ind. prez. 3 stopeáză
stopare
STOPÁ2, stopez, vb. I. Tranz. A repara o țesătură rărită sau ruptă, imitând modelul țesăturii, astfel încât să nu se mai distingă locul reparat. – Din fr. stopper. DOOM
stopá (a ~) vb., ind. prez. 3 stopeáză
stopare
STOPÁRE1, stopări, s. f. Faptul de a stopa1; stopat1. – V. stopa1. DOOM
*stopáre s. f., g.-d. art. stopắrii; pl. stopắri
stopare
STOPÁRE2, stopări, s. f. Acțiunea de a stopa2; stopat2. – V. stopa2. DOOM
*stopáre s. f., g.-d. art. stopắrii; pl. stopắri
stoparea
STOPÁRE1, stopări, s. f. Faptul de a stopa1; stopat1. – V. stopa1. DOOM
*stopáre s. f., g.-d. art. stopắrii; pl. stopắri
stoparea
STOPÁRE2, stopări, s. f. Acțiunea de a stopa2; stopat2. – V. stopa2. DOOM
*stopáre s. f., g.-d. art. stopắrii; pl. stopắri
stopară
STOPÁ1, stopez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule) A se opri. ♦ Tranz. A opri din mers un vehicul. – Din fr. stopper. DOOM
stopá (a ~) vb., ind. prez. 3 stopeáză
stopară
STOPÁ2, stopez, vb. I. Tranz. A repara o țesătură rărită sau ruptă, imitând modelul țesăturii, astfel încât să nu se mai distingă locul reparat. – Din fr. stopper. DOOM
stopá (a ~) vb., ind. prez. 3 stopeáză
stoparăm
STOPÁ1, stopez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule) A se opri. ♦ Tranz. A opri din mers un vehicul. – Din fr. stopper. DOOM
stopá (a ~) vb., ind. prez. 3 stopeáză
stoparăm
STOPÁ2, stopez, vb. I. Tranz. A repara o țesătură rărită sau ruptă, imitând modelul țesăturii, astfel încât să nu se mai distingă locul reparat. – Din fr. stopper. DOOM
stopá (a ~) vb., ind. prez. 3 stopeáză
stoparăți
STOPÁ1, stopez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule) A se opri. ♦ Tranz. A opri din mers un vehicul. – Din fr. stopper. DOOM
stopá (a ~) vb., ind. prez. 3 stopeáză
stoparăți
STOPÁ2, stopez, vb. I. Tranz. A repara o țesătură rărită sau ruptă, imitând modelul țesăturii, astfel încât să nu se mai distingă locul reparat. – Din fr. stopper. DOOM
stopá (a ~) vb., ind. prez. 3 stopeáză
stopase
STOPÁ1, stopez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule) A se opri. ♦ Tranz. A opri din mers un vehicul. – Din fr. stopper. DOOM
stopá (a ~) vb., ind. prez. 3 stopeáză
stopase
STOPÁ2, stopez, vb. I. Tranz. A repara o țesătură rărită sau ruptă, imitând modelul țesăturii, astfel încât să nu se mai distingă locul reparat. – Din fr. stopper. DOOM
stopá (a ~) vb., ind. prez. 3 stopeáză
stopasem
STOPÁ1, stopez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule) A se opri. ♦ Tranz. A opri din mers un vehicul. – Din fr. stopper. DOOM
stopá (a ~) vb., ind. prez. 3 stopeáză
stopasem
STOPÁ2, stopez, vb. I. Tranz. A repara o țesătură rărită sau ruptă, imitând modelul țesăturii, astfel încât să nu se mai distingă locul reparat. – Din fr. stopper. DOOM
stopá (a ~) vb., ind. prez. 3 stopeáză
stopaseră
STOPÁ1, stopez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule) A se opri. ♦ Tranz. A opri din mers un vehicul. – Din fr. stopper. DOOM
stopá (a ~) vb., ind. prez. 3 stopeáză
stopaseră
STOPÁ2, stopez, vb. I. Tranz. A repara o țesătură rărită sau ruptă, imitând modelul țesăturii, astfel încât să nu se mai distingă locul reparat. – Din fr. stopper. DOOM
stopá (a ~) vb., ind. prez. 3 stopeáză
stopaserăm
STOPÁ1, stopez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule) A se opri. ♦ Tranz. A opri din mers un vehicul. – Din fr. stopper. DOOM
stopá (a ~) vb., ind. prez. 3 stopeáză
stopaserăm
STOPÁ2, stopez, vb. I. Tranz. A repara o țesătură rărită sau ruptă, imitând modelul țesăturii, astfel încât să nu se mai distingă locul reparat. – Din fr. stopper. DOOM
stopá (a ~) vb., ind. prez. 3 stopeáză
stopaserăți
STOPÁ1, stopez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule) A se opri. ♦ Tranz. A opri din mers un vehicul. – Din fr. stopper. DOOM
stopá (a ~) vb., ind. prez. 3 stopeáză
stopaserăți
STOPÁ2, stopez, vb. I. Tranz. A repara o țesătură rărită sau ruptă, imitând modelul țesăturii, astfel încât să nu se mai distingă locul reparat. – Din fr. stopper. DOOM
stopá (a ~) vb., ind. prez. 3 stopeáză
stopaseși
STOPÁ1, stopez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule) A se opri. ♦ Tranz. A opri din mers un vehicul. – Din fr. stopper. DOOM
stopá (a ~) vb., ind. prez. 3 stopeáză
stopaseși
STOPÁ2, stopez, vb. I. Tranz. A repara o țesătură rărită sau ruptă, imitând modelul țesăturii, astfel încât să nu se mai distingă locul reparat. – Din fr. stopper. DOOM
stopá (a ~) vb., ind. prez. 3 stopeáză
stopaseți
STOPÁ1, stopez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule) A se opri. ♦ Tranz. A opri din mers un vehicul. – Din fr. stopper. DOOM
stopá (a ~) vb., ind. prez. 3 stopeáză
stopaseți
STOPÁ2, stopez, vb. I. Tranz. A repara o țesătură rărită sau ruptă, imitând modelul țesăturii, astfel încât să nu se mai distingă locul reparat. – Din fr. stopper. DOOM
stopá (a ~) vb., ind. prez. 3 stopeáză
stopat
STOPÁ1, stopez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule) A se opri. ♦ Tranz. A opri din mers un vehicul. – Din fr. stopper. DOOM
stopá (a ~) vb., ind. prez. 3 stopeáză
stopat
STOPÁ2, stopez, vb. I. Tranz. A repara o țesătură rărită sau ruptă, imitând modelul țesăturii, astfel încât să nu se mai distingă locul reparat. – Din fr. stopper. DOOM
stopá (a ~) vb., ind. prez. 3 stopeáză
stopat
STOPÁT2, -Ă, stopați, -te, adj. (Despre țesături rupte sau rărite) Reparat prin țesere fină. – V. stopa2.
stopat
STOPÁT1 s. n. Faptul de a stopa2; stopare2. – V. stopa2.
stopata
STOPÁT2, -Ă, stopați, -te, adj. (Despre țesături rupte sau rărite) Reparat prin țesere fină. – V. stopa2.
stopate
STOPÁT2, -Ă, stopați, -te, adj. (Despre țesături rupte sau rărite) Reparat prin țesere fină. – V. stopa2.
stopatei
STOPÁT2, -Ă, stopați, -te, adj. (Despre țesături rupte sau rărite) Reparat prin țesere fină. – V. stopa2.
stopatele
STOPÁT2, -Ă, stopați, -te, adj. (Despre țesături rupte sau rărite) Reparat prin țesere fină. – V. stopa2.
stopatelor
STOPÁT2, -Ă, stopați, -te, adj. (Despre țesături rupte sau rărite) Reparat prin țesere fină. – V. stopa2.
stopatul
STOPÁT2, -Ă, stopați, -te, adj. (Despre țesături rupte sau rărite) Reparat prin țesere fină. – V. stopa2.
stopatului
STOPÁT2, -Ă, stopați, -te, adj. (Despre țesături rupte sau rărite) Reparat prin țesere fină. – V. stopa2.
stopau
STOPÁ1, stopez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule) A se opri. ♦ Tranz. A opri din mers un vehicul. – Din fr. stopper. DOOM
stopá (a ~) vb., ind. prez. 3 stopeáză
stopau
STOPÁ2, stopez, vb. I. Tranz. A repara o țesătură rărită sau ruptă, imitând modelul țesăturii, astfel încât să nu se mai distingă locul reparat. – Din fr. stopper. DOOM
stopá (a ~) vb., ind. prez. 3 stopeáză
stopași
STOPÁ1, stopez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule) A se opri. ♦ Tranz. A opri din mers un vehicul. – Din fr. stopper. DOOM
stopá (a ~) vb., ind. prez. 3 stopeáză
stopași
STOPÁ2, stopez, vb. I. Tranz. A repara o țesătură rărită sau ruptă, imitând modelul țesăturii, astfel încât să nu se mai distingă locul reparat. – Din fr. stopper. DOOM
stopá (a ~) vb., ind. prez. 3 stopeáză
stopați
STOPÁ1, stopez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule) A se opri. ♦ Tranz. A opri din mers un vehicul. – Din fr. stopper. DOOM
stopá (a ~) vb., ind. prez. 3 stopeáză
stopați
STOPÁ2, stopez, vb. I. Tranz. A repara o țesătură rărită sau ruptă, imitând modelul țesăturii, astfel încât să nu se mai distingă locul reparat. – Din fr. stopper. DOOM
stopá (a ~) vb., ind. prez. 3 stopeáză
stopați
STOPÁT2, -Ă, stopați, -te, adj. (Despre țesături rupte sau rărite) Reparat prin țesere fină. – V. stopa2.
stopații
STOPÁT2, -Ă, stopați, -te, adj. (Despre țesături rupte sau rărite) Reparat prin țesere fină. – V. stopa2.
stopaților
STOPÁT2, -Ă, stopați, -te, adj. (Despre țesături rupte sau rărite) Reparat prin țesere fină. – V. stopa2.
stope
STÓPĂ s.f. (Mar.) Dispozitiv de siguranță care blochează lanțurile folosite la bordul navelor. [Cf. engl. stopper].
stopează
STOPÁ1, stopez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule) A se opri. ♦ Tranz. A opri din mers un vehicul. – Din fr. stopper. DOOM
stopá (a ~) vb., ind. prez. 3 stopeáză
stopează
STOPÁ2, stopez, vb. I. Tranz. A repara o țesătură rărită sau ruptă, imitând modelul țesăturii, astfel încât să nu se mai distingă locul reparat. – Din fr. stopper. DOOM
stopá (a ~) vb., ind. prez. 3 stopeáză
stopei
STÓPĂ s.f. (Mar.) Dispozitiv de siguranță care blochează lanțurile folosite la bordul navelor. [Cf. engl. stopper].
stopele
STÓPĂ s.f. (Mar.) Dispozitiv de siguranță care blochează lanțurile folosite la bordul navelor. [Cf. engl. stopper].
stopelor
STÓPĂ s.f. (Mar.) Dispozitiv de siguranță care blochează lanțurile folosite la bordul navelor. [Cf. engl. stopper].
stoper
STÓPER, (1) stoperi, s. m., (2) stopere, s. n. 1. S. m. Fundaș situat în central liniei de apărare a unei echipe de fotbal. 2. S. n. (Ind. extractivă) Perforator (cu acțiune pneumatică) utilizat pentru forarea de jos în sus a găurilor verticale. – Din engl. stopper. DOOM
stóper2 (obiect) s. n., pl. stópere
stoper
STÓPER, (1) stoperi, s. m., (2) stopere, s. n. 1. S. m. Fundaș situat în central liniei de apărare a unei echipe de fotbal. 2. S. n. (Ind. extractivă) Perforator (cu acțiune pneumatică) utilizat pentru forarea de jos în sus a găurilor verticale. – Din engl. stopper.
stopere
STÓPER, (1) stoperi, s. m., (2) stopere, s. n. 1. S. m. Fundaș situat în central liniei de apărare a unei echipe de fotbal. 2. S. n. (Ind. extractivă) Perforator (cu acțiune pneumatică) utilizat pentru forarea de jos în sus a găurilor verticale. – Din engl. stopper. DOOM
stóper2 (obiect) s. n., pl. stópere
stoperele
STÓPER, (1) stoperi, s. m., (2) stopere, s. n. 1. S. m. Fundaș situat în central liniei de apărare a unei echipe de fotbal. 2. S. n. (Ind. extractivă) Perforator (cu acțiune pneumatică) utilizat pentru forarea de jos în sus a găurilor verticale. – Din engl. stopper. DOOM
stóper2 (obiect) s. n., pl. stópere
stoperelor
STÓPER, (1) stoperi, s. m., (2) stopere, s. n. 1. S. m. Fundaș situat în central liniei de apărare a unei echipe de fotbal. 2. S. n. (Ind. extractivă) Perforator (cu acțiune pneumatică) utilizat pentru forarea de jos în sus a găurilor verticale. – Din engl. stopper. DOOM
stóper2 (obiect) s. n., pl. stópere
stoperi
STÓPER, (1) stoperi, s. m., (2) stopere, s. n. 1. S. m. Fundaș situat în central liniei de apărare a unei echipe de fotbal. 2. S. n. (Ind. extractivă) Perforator (cu acțiune pneumatică) utilizat pentru forarea de jos în sus a găurilor verticale. – Din engl. stopper.
stoperii
STÓPER, (1) stoperi, s. m., (2) stopere, s. n. 1. S. m. Fundaș situat în central liniei de apărare a unei echipe de fotbal. 2. S. n. (Ind. extractivă) Perforator (cu acțiune pneumatică) utilizat pentru forarea de jos în sus a găurilor verticale. – Din engl. stopper.
stoperilor
STÓPER, (1) stoperi, s. m., (2) stopere, s. n. 1. S. m. Fundaș situat în central liniei de apărare a unei echipe de fotbal. 2. S. n. (Ind. extractivă) Perforator (cu acțiune pneumatică) utilizat pentru forarea de jos în sus a găurilor verticale. – Din engl. stopper.
stoperul
STÓPER, (1) stoperi, s. m., (2) stopere, s. n. 1. S. m. Fundaș situat în central liniei de apărare a unei echipe de fotbal. 2. S. n. (Ind. extractivă) Perforator (cu acțiune pneumatică) utilizat pentru forarea de jos în sus a găurilor verticale. – Din engl. stopper. DOOM
stóper2 (obiect) s. n., pl. stópere
stoperul
STÓPER, (1) stoperi, s. m., (2) stopere, s. n. 1. S. m. Fundaș situat în central liniei de apărare a unei echipe de fotbal. 2. S. n. (Ind. extractivă) Perforator (cu acțiune pneumatică) utilizat pentru forarea de jos în sus a găurilor verticale. – Din engl. stopper.
stoperului
STÓPER, (1) stoperi, s. m., (2) stopere, s. n. 1. S. m. Fundaș situat în central liniei de apărare a unei echipe de fotbal. 2. S. n. (Ind. extractivă) Perforator (cu acțiune pneumatică) utilizat pentru forarea de jos în sus a găurilor verticale. – Din engl. stopper. DOOM
stóper2 (obiect) s. n., pl. stópere
stoperului
STÓPER, (1) stoperi, s. m., (2) stopere, s. n. 1. S. m. Fundaș situat în central liniei de apărare a unei echipe de fotbal. 2. S. n. (Ind. extractivă) Perforator (cu acțiune pneumatică) utilizat pentru forarea de jos în sus a găurilor verticale. – Din engl. stopper.
stopez
STOPÁ1, stopez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule) A se opri. ♦ Tranz. A opri din mers un vehicul. – Din fr. stopper. DOOM
stopá (a ~) vb., ind. prez. 3 stopeáză
stopez
STOPÁ2, stopez, vb. I. Tranz. A repara o țesătură rărită sau ruptă, imitând modelul țesăturii, astfel încât să nu se mai distingă locul reparat. – Din fr. stopper. DOOM
stopá (a ~) vb., ind. prez. 3 stopeáză
stopeze
STOPÁ1, stopez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule) A se opri. ♦ Tranz. A opri din mers un vehicul. – Din fr. stopper. DOOM
stopá (a ~) vb., ind. prez. 3 stopeáză
stopeze
STOPÁ2, stopez, vb. I. Tranz. A repara o țesătură rărită sau ruptă, imitând modelul țesăturii, astfel încât să nu se mai distingă locul reparat. – Din fr. stopper. DOOM
stopá (a ~) vb., ind. prez. 3 stopeáză
stopezi
STOPÁ1, stopez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule) A se opri. ♦ Tranz. A opri din mers un vehicul. – Din fr. stopper. DOOM
stopá (a ~) vb., ind. prez. 3 stopeáză
stopezi
STOPÁ2, stopez, vb. I. Tranz. A repara o țesătură rărită sau ruptă, imitând modelul țesăturii, astfel încât să nu se mai distingă locul reparat. – Din fr. stopper. DOOM
stopá (a ~) vb., ind. prez. 3 stopeáză
stopul
NON-STÓP adj. invar., adv. (Care este) fără întrerupere; continuu. – Din engl., fr. non-stop. DOOM
non-stóp adj. invar., adv.
stopul
STOP interj., (2, 3) stopuri, s. n. 1. Interj. Stai! Oprește! ♦ (În telegrame, ca termen convențional pentru a marca sfârșitul unei fraze) Punct! 2. S. n. Oprire bruscă a mingii, a pucului la unele jocuri sportive. 3. S. n. Semafor care reglează circulația la intersecția străzilor; lampă de semnalizare cu lumină roșie-portocalie, montată în spatele unui autovehicul, care indică frânarea acestuia. 4. S. n. (Cin.; în compusele) Stop-cadru = efect folosit în cinematografie și televiziune, constând în oprirea mișcării și menținerea unei imagini staționare, după care se reia mișcarea, din faza la care a fost oprită. Stop-camera = procedeu de filmare combinată care constă în oprirea bruscă a aparatului de filmare și a personajelor din cadru, în efecturea unor modificări scenice și reluarea filmării. – Din fr., engl. stop. DOOM
stop2 s. n., pl. stópuri
stopului
NON-STÓP adj. invar., adv. (Care este) fără întrerupere; continuu. – Din engl., fr. non-stop. DOOM
non-stóp adj. invar., adv.
stopului
STOP interj., (2, 3) stopuri, s. n. 1. Interj. Stai! Oprește! ♦ (În telegrame, ca termen convențional pentru a marca sfârșitul unei fraze) Punct! 2. S. n. Oprire bruscă a mingii, a pucului la unele jocuri sportive. 3. S. n. Semafor care reglează circulația la intersecția străzilor; lampă de semnalizare cu lumină roșie-portocalie, montată în spatele unui autovehicul, care indică frânarea acestuia. 4. S. n. (Cin.; în compusele) Stop-cadru = efect folosit în cinematografie și televiziune, constând în oprirea mișcării și menținerea unei imagini staționare, după care se reia mișcarea, din faza la care a fost oprită. Stop-camera = procedeu de filmare combinată care constă în oprirea bruscă a aparatului de filmare și a personajelor din cadru, în efecturea unor modificări scenice și reluarea filmării. – Din fr., engl. stop. DOOM
stop2 s. n., pl. stópuri
stopuri
NON-STÓP adj. invar., adv. (Care este) fără întrerupere; continuu. – Din engl., fr. non-stop. DOOM
non-stóp adj. invar., adv.
stopuri
STOP interj., (2, 3) stopuri, s. n. 1. Interj. Stai! Oprește! ♦ (În telegrame, ca termen convențional pentru a marca sfârșitul unei fraze) Punct! 2. S. n. Oprire bruscă a mingii, a pucului la unele jocuri sportive. 3. S. n. Semafor care reglează circulația la intersecția străzilor; lampă de semnalizare cu lumină roșie-portocalie, montată în spatele unui autovehicul, care indică frânarea acestuia. 4. S. n. (Cin.; în compusele) Stop-cadru = efect folosit în cinematografie și televiziune, constând în oprirea mișcării și menținerea unei imagini staționare, după care se reia mișcarea, din faza la care a fost oprită. Stop-camera = procedeu de filmare combinată care constă în oprirea bruscă a aparatului de filmare și a personajelor din cadru, în efecturea unor modificări scenice și reluarea filmării. – Din fr., engl. stop. DOOM
stop2 s. n., pl. stópuri
stopurile
NON-STÓP adj. invar., adv. (Care este) fără întrerupere; continuu. – Din engl., fr. non-stop. DOOM
non-stóp adj. invar., adv.
stopurile
STOP interj., (2, 3) stopuri, s. n. 1. Interj. Stai! Oprește! ♦ (În telegrame, ca termen convențional pentru a marca sfârșitul unei fraze) Punct! 2. S. n. Oprire bruscă a mingii, a pucului la unele jocuri sportive. 3. S. n. Semafor care reglează circulația la intersecția străzilor; lampă de semnalizare cu lumină roșie-portocalie, montată în spatele unui autovehicul, care indică frânarea acestuia. 4. S. n. (Cin.; în compusele) Stop-cadru = efect folosit în cinematografie și televiziune, constând în oprirea mișcării și menținerea unei imagini staționare, după care se reia mișcarea, din faza la care a fost oprită. Stop-camera = procedeu de filmare combinată care constă în oprirea bruscă a aparatului de filmare și a personajelor din cadru, în efecturea unor modificări scenice și reluarea filmării. – Din fr., engl. stop. DOOM
stop2 s. n., pl. stópuri
stopurilor
NON-STÓP adj. invar., adv. (Care este) fără întrerupere; continuu. – Din engl., fr. non-stop. DOOM
non-stóp adj. invar., adv.
stopurilor
STOP interj., (2, 3) stopuri, s. n. 1. Interj. Stai! Oprește! ♦ (În telegrame, ca termen convențional pentru a marca sfârșitul unei fraze) Punct! 2. S. n. Oprire bruscă a mingii, a pucului la unele jocuri sportive. 3. S. n. Semafor care reglează circulația la intersecția străzilor; lampă de semnalizare cu lumină roșie-portocalie, montată în spatele unui autovehicul, care indică frânarea acestuia. 4. S. n. (Cin.; în compusele) Stop-cadru = efect folosit în cinematografie și televiziune, constând în oprirea mișcării și menținerea unei imagini staționare, după care se reia mișcarea, din faza la care a fost oprită. Stop-camera = procedeu de filmare combinată care constă în oprirea bruscă a aparatului de filmare și a personajelor din cadru, în efecturea unor modificări scenice și reluarea filmării. – Din fr., engl. stop. DOOM
stop2 s. n., pl. stópuri
stopând
STOPÁ1, stopez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule) A se opri. ♦ Tranz. A opri din mers un vehicul. – Din fr. stopper. DOOM
stopá (a ~) vb., ind. prez. 3 stopeáză
stopând
STOPÁ2, stopez, vb. I. Tranz. A repara o țesătură rărită sau ruptă, imitând modelul țesăturii, astfel încât să nu se mai distingă locul reparat. – Din fr. stopper. DOOM
stopá (a ~) vb., ind. prez. 3 stopeáză
stopînd
STOPÁ1, stopez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule) A se opri. ♦ Tranz. A opri din mers un vehicul. – Din fr. stopper. DOOM
stopá (a ~) vb., ind. prez. 3 stopeáză
stopînd
STOPÁ2, stopez, vb. I. Tranz. A repara o țesătură rărită sau ruptă, imitând modelul țesăturii, astfel încât să nu se mai distingă locul reparat. – Din fr. stopper. DOOM
stopá (a ~) vb., ind. prez. 3 stopeáză
stopări
STOPÁRE1, stopări, s. f. Faptul de a stopa1; stopat1. – V. stopa1. DOOM
*stopáre s. f., g.-d. art. stopắrii; pl. stopắri
stopări
STOPÁRE2, stopări, s. f. Acțiunea de a stopa2; stopat2. – V. stopa2. DOOM
*stopáre s. f., g.-d. art. stopắrii; pl. stopắri
stopării
STOPÁRE1, stopări, s. f. Faptul de a stopa1; stopat1. – V. stopa1. DOOM
*stopáre s. f., g.-d. art. stopắrii; pl. stopắri
stopării
STOPÁRE2, stopări, s. f. Acțiunea de a stopa2; stopat2. – V. stopa2. DOOM
*stopáre s. f., g.-d. art. stopắrii; pl. stopắri
stopările
STOPÁRE1, stopări, s. f. Faptul de a stopa1; stopat1. – V. stopa1. DOOM
*stopáre s. f., g.-d. art. stopắrii; pl. stopắri
stopările
STOPÁRE2, stopări, s. f. Acțiunea de a stopa2; stopat2. – V. stopa2. DOOM
*stopáre s. f., g.-d. art. stopắrii; pl. stopắri
stopărilor
STOPÁRE1, stopări, s. f. Faptul de a stopa1; stopat1. – V. stopa1. DOOM
*stopáre s. f., g.-d. art. stopắrii; pl. stopắri
stopărilor
STOPÁRE2, stopări, s. f. Acțiunea de a stopa2; stopat2. – V. stopa2. DOOM
*stopáre s. f., g.-d. art. stopắrii; pl. stopắri
stor
STOR, storuri, s. n. Perdea de țesătură, de împletitură sau din stinghii subțiri, orizontale, paralele și mobile, care se poate lăsa și ridica cu ajutorul unui resort ori cu o sfoară trecută prin verigi, montată la ferestre pentru a feri interiorul unei încăperi de razele Soarelui. – Din fr. store. DOOM
stor s. n., pl. stóruri
storax
STÓRAX s. n. Rășină mirositoare extrasă din sucul stiraxului, folosită în parfumerie și în medicină. – Din fr., lat. storax. DOOM
stórax s. n.
storaxul
STÓRAX s. n. Rășină mirositoare extrasă din sucul stiraxului, folosită în parfumerie și în medicină. – Din fr., lat. storax. DOOM
stórax s. n.
storaxului
STÓRAX s. n. Rășină mirositoare extrasă din sucul stiraxului, folosită în parfumerie și în medicină. – Din fr., lat. storax. DOOM
stórax s. n.
storc
STOÁRCE, storc, vb. III. Tranz. 1. A presa, a strânge un lucru pentru a scoate (o parte din) lichidul pe care îl conține; spec. a răsuci în sens contrar capetele unui material textil pentru a face să iasă o parte din lichidul cu care este îmbibat. ◊ Expr. A stoarce (pe cineva) de puteri (sau de vlagă) = a face (pe cineva) să-și epuizeze puterile; a slei, a secătui, a istovi de puteri. (Fam.) A-și stoarce creierii = a se gândi profund, a se frământa pentru a găsi o soluție. 2. A scoate, a extrage lichidul, sucul care îmbibă un lucru. ◊ Expr. A stoarce lacrimi = a face pe cineva să plângă. 3. Fig. A obține un profit, a lua un bun prin constrângere sau viclenie; a smulge. 4. Fig. A obține ceva cu mare efort. [Perf. s. storsei, part. stors] – Lat. extorquere. DOOM
stoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storc, perf. s. 1 sg. storséi, 1 pl. stoárserăm; part. stors
storcea
STOÁRCE, storc, vb. III. Tranz. 1. A presa, a strânge un lucru pentru a scoate (o parte din) lichidul pe care îl conține; spec. a răsuci în sens contrar capetele unui material textil pentru a face să iasă o parte din lichidul cu care este îmbibat. ◊ Expr. A stoarce (pe cineva) de puteri (sau de vlagă) = a face (pe cineva) să-și epuizeze puterile; a slei, a secătui, a istovi de puteri. (Fam.) A-și stoarce creierii = a se gândi profund, a se frământa pentru a găsi o soluție. 2. A scoate, a extrage lichidul, sucul care îmbibă un lucru. ◊ Expr. A stoarce lacrimi = a face pe cineva să plângă. 3. Fig. A obține un profit, a lua un bun prin constrângere sau viclenie; a smulge. 4. Fig. A obține ceva cu mare efort. [Perf. s. storsei, part. stors] – Lat. extorquere. DOOM
stoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storc, perf. s. 1 sg. storséi, 1 pl. stoárserăm; part. stors
storcea
STORCÍ, storcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A stoarce (1). 2. A strivi. – Din stoarce. DOOM
storcí (a ~) (a zdrobi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storcésc, imperf. 3 sg. storceá; conj. prez. 3 să storceáscă
storceai
STOÁRCE, storc, vb. III. Tranz. 1. A presa, a strânge un lucru pentru a scoate (o parte din) lichidul pe care îl conține; spec. a răsuci în sens contrar capetele unui material textil pentru a face să iasă o parte din lichidul cu care este îmbibat. ◊ Expr. A stoarce (pe cineva) de puteri (sau de vlagă) = a face (pe cineva) să-și epuizeze puterile; a slei, a secătui, a istovi de puteri. (Fam.) A-și stoarce creierii = a se gândi profund, a se frământa pentru a găsi o soluție. 2. A scoate, a extrage lichidul, sucul care îmbibă un lucru. ◊ Expr. A stoarce lacrimi = a face pe cineva să plângă. 3. Fig. A obține un profit, a lua un bun prin constrângere sau viclenie; a smulge. 4. Fig. A obține ceva cu mare efort. [Perf. s. storsei, part. stors] – Lat. extorquere. DOOM
stoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storc, perf. s. 1 sg. storséi, 1 pl. stoárserăm; part. stors
storceai
STORCÍ, storcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A stoarce (1). 2. A strivi. – Din stoarce. DOOM
storcí (a ~) (a zdrobi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storcésc, imperf. 3 sg. storceá; conj. prez. 3 să storceáscă
storceam
STOÁRCE, storc, vb. III. Tranz. 1. A presa, a strânge un lucru pentru a scoate (o parte din) lichidul pe care îl conține; spec. a răsuci în sens contrar capetele unui material textil pentru a face să iasă o parte din lichidul cu care este îmbibat. ◊ Expr. A stoarce (pe cineva) de puteri (sau de vlagă) = a face (pe cineva) să-și epuizeze puterile; a slei, a secătui, a istovi de puteri. (Fam.) A-și stoarce creierii = a se gândi profund, a se frământa pentru a găsi o soluție. 2. A scoate, a extrage lichidul, sucul care îmbibă un lucru. ◊ Expr. A stoarce lacrimi = a face pe cineva să plângă. 3. Fig. A obține un profit, a lua un bun prin constrângere sau viclenie; a smulge. 4. Fig. A obține ceva cu mare efort. [Perf. s. storsei, part. stors] – Lat. extorquere. DOOM
stoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storc, perf. s. 1 sg. storséi, 1 pl. stoárserăm; part. stors
storceam
STORCÍ, storcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A stoarce (1). 2. A strivi. – Din stoarce. DOOM
storcí (a ~) (a zdrobi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storcésc, imperf. 3 sg. storceá; conj. prez. 3 să storceáscă
storcească
STORCÍ, storcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A stoarce (1). 2. A strivi. – Din stoarce. DOOM
storcí (a ~) (a zdrobi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storcésc, imperf. 3 sg. storceá; conj. prez. 3 să storceáscă
storceau
STOÁRCE, storc, vb. III. Tranz. 1. A presa, a strânge un lucru pentru a scoate (o parte din) lichidul pe care îl conține; spec. a răsuci în sens contrar capetele unui material textil pentru a face să iasă o parte din lichidul cu care este îmbibat. ◊ Expr. A stoarce (pe cineva) de puteri (sau de vlagă) = a face (pe cineva) să-și epuizeze puterile; a slei, a secătui, a istovi de puteri. (Fam.) A-și stoarce creierii = a se gândi profund, a se frământa pentru a găsi o soluție. 2. A scoate, a extrage lichidul, sucul care îmbibă un lucru. ◊ Expr. A stoarce lacrimi = a face pe cineva să plângă. 3. Fig. A obține un profit, a lua un bun prin constrângere sau viclenie; a smulge. 4. Fig. A obține ceva cu mare efort. [Perf. s. storsei, part. stors] – Lat. extorquere. DOOM
stoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storc, perf. s. 1 sg. storséi, 1 pl. stoárserăm; part. stors
storceau
STORCÍ, storcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A stoarce (1). 2. A strivi. – Din stoarce. DOOM
storcí (a ~) (a zdrobi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storcésc, imperf. 3 sg. storceá; conj. prez. 3 să storceáscă
storceați
STOÁRCE, storc, vb. III. Tranz. 1. A presa, a strânge un lucru pentru a scoate (o parte din) lichidul pe care îl conține; spec. a răsuci în sens contrar capetele unui material textil pentru a face să iasă o parte din lichidul cu care este îmbibat. ◊ Expr. A stoarce (pe cineva) de puteri (sau de vlagă) = a face (pe cineva) să-și epuizeze puterile; a slei, a secătui, a istovi de puteri. (Fam.) A-și stoarce creierii = a se gândi profund, a se frământa pentru a găsi o soluție. 2. A scoate, a extrage lichidul, sucul care îmbibă un lucru. ◊ Expr. A stoarce lacrimi = a face pe cineva să plângă. 3. Fig. A obține un profit, a lua un bun prin constrângere sau viclenie; a smulge. 4. Fig. A obține ceva cu mare efort. [Perf. s. storsei, part. stors] – Lat. extorquere. DOOM
stoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storc, perf. s. 1 sg. storséi, 1 pl. stoárserăm; part. stors
storceați
STORCÍ, storcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A stoarce (1). 2. A strivi. – Din stoarce. DOOM
storcí (a ~) (a zdrobi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storcésc, imperf. 3 sg. storceá; conj. prez. 3 să storceáscă
storcesc
STORCÍ, storcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A stoarce (1). 2. A strivi. – Din stoarce. DOOM
storcí (a ~) (a zdrobi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storcésc, imperf. 3 sg. storceá; conj. prez. 3 să storceáscă
storcește
STORCÍ, storcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A stoarce (1). 2. A strivi. – Din stoarce. DOOM
storcí (a ~) (a zdrobi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storcésc, imperf. 3 sg. storceá; conj. prez. 3 să storceáscă
storcești
STORCÍ, storcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A stoarce (1). 2. A strivi. – Din stoarce. DOOM
storcí (a ~) (a zdrobi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storcésc, imperf. 3 sg. storceá; conj. prez. 3 să storceáscă
storci
STOÁRCE, storc, vb. III. Tranz. 1. A presa, a strânge un lucru pentru a scoate (o parte din) lichidul pe care îl conține; spec. a răsuci în sens contrar capetele unui material textil pentru a face să iasă o parte din lichidul cu care este îmbibat. ◊ Expr. A stoarce (pe cineva) de puteri (sau de vlagă) = a face (pe cineva) să-și epuizeze puterile; a slei, a secătui, a istovi de puteri. (Fam.) A-și stoarce creierii = a se gândi profund, a se frământa pentru a găsi o soluție. 2. A scoate, a extrage lichidul, sucul care îmbibă un lucru. ◊ Expr. A stoarce lacrimi = a face pe cineva să plângă. 3. Fig. A obține un profit, a lua un bun prin constrângere sau viclenie; a smulge. 4. Fig. A obține ceva cu mare efort. [Perf. s. storsei, part. stors] – Lat. extorquere. DOOM
stoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storc, perf. s. 1 sg. storséi, 1 pl. stoárserăm; part. stors
storci
STORCÍ, storcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A stoarce (1). 2. A strivi. – Din stoarce. DOOM
storcí (a ~) (a zdrobi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storcésc, imperf. 3 sg. storceá; conj. prez. 3 să storceáscă
storcii
STORCÍ, storcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A stoarce (1). 2. A strivi. – Din stoarce. DOOM
storcí (a ~) (a zdrobi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storcésc, imperf. 3 sg. storceá; conj. prez. 3 să storceáscă
storcim
STORCÍ, storcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A stoarce (1). 2. A strivi. – Din stoarce. DOOM
storcí (a ~) (a zdrobi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storcésc, imperf. 3 sg. storceá; conj. prez. 3 să storceáscă
storcind
STORCÍ, storcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A stoarce (1). 2. A strivi. – Din stoarce. DOOM
storcí (a ~) (a zdrobi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storcésc, imperf. 3 sg. storceá; conj. prez. 3 să storceáscă
storcire
STORCÍ, storcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A stoarce (1). 2. A strivi. – Din stoarce. DOOM
storcí (a ~) (a zdrobi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storcésc, imperf. 3 sg. storceá; conj. prez. 3 să storceáscă
storciră
STORCÍ, storcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A stoarce (1). 2. A strivi. – Din stoarce. DOOM
storcí (a ~) (a zdrobi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storcésc, imperf. 3 sg. storceá; conj. prez. 3 să storceáscă
storcirăm
STORCÍ, storcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A stoarce (1). 2. A strivi. – Din stoarce. DOOM
storcí (a ~) (a zdrobi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storcésc, imperf. 3 sg. storceá; conj. prez. 3 să storceáscă
storcirăți
STORCÍ, storcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A stoarce (1). 2. A strivi. – Din stoarce. DOOM
storcí (a ~) (a zdrobi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storcésc, imperf. 3 sg. storceá; conj. prez. 3 să storceáscă
storcise
STORCÍ, storcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A stoarce (1). 2. A strivi. – Din stoarce. DOOM
storcí (a ~) (a zdrobi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storcésc, imperf. 3 sg. storceá; conj. prez. 3 să storceáscă
storcisem
STORCÍ, storcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A stoarce (1). 2. A strivi. – Din stoarce. DOOM
storcí (a ~) (a zdrobi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storcésc, imperf. 3 sg. storceá; conj. prez. 3 să storceáscă
storciseră
STORCÍ, storcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A stoarce (1). 2. A strivi. – Din stoarce. DOOM
storcí (a ~) (a zdrobi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storcésc, imperf. 3 sg. storceá; conj. prez. 3 să storceáscă
storciserăm
STORCÍ, storcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A stoarce (1). 2. A strivi. – Din stoarce. DOOM
storcí (a ~) (a zdrobi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storcésc, imperf. 3 sg. storceá; conj. prez. 3 să storceáscă
storciserăți
STORCÍ, storcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A stoarce (1). 2. A strivi. – Din stoarce. DOOM
storcí (a ~) (a zdrobi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storcésc, imperf. 3 sg. storceá; conj. prez. 3 să storceáscă
storciseși
STORCÍ, storcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A stoarce (1). 2. A strivi. – Din stoarce. DOOM
storcí (a ~) (a zdrobi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storcésc, imperf. 3 sg. storceá; conj. prez. 3 să storceáscă
storciseți
STORCÍ, storcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A stoarce (1). 2. A strivi. – Din stoarce. DOOM
storcí (a ~) (a zdrobi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storcésc, imperf. 3 sg. storceá; conj. prez. 3 să storceáscă
storcit
STORCÍ, storcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A stoarce (1). 2. A strivi. – Din stoarce. DOOM
storcí (a ~) (a zdrobi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storcésc, imperf. 3 sg. storceá; conj. prez. 3 să storceáscă
storcit
STORCÍT, -Ă, storciți, -te, adj. (Reg.) 1. Stors2. 2. Strivit. – V. storci.
storcitoare
STORCITÓR, -OÁRE, storcitori, -oare, adj. (Reg., adesea substantivat) Care stoarce, care servește la stors. – Storci + suf. -tor. DOOM
storcitór (reg.) adj. m., pl. storcitóri; f. sg. și pl. storcitoáre
storcitoarea
STORCITÓR, -OÁRE, storcitori, -oare, adj. (Reg., adesea substantivat) Care stoarce, care servește la stors. – Storci + suf. -tor. DOOM
storcitór (reg.) adj. m., pl. storcitóri; f. sg. și pl. storcitoáre
storcitoarei
STORCITÓR, -OÁRE, storcitori, -oare, adj. (Reg., adesea substantivat) Care stoarce, care servește la stors. – Storci + suf. -tor. DOOM
storcitór (reg.) adj. m., pl. storcitóri; f. sg. și pl. storcitoáre
storcitoarele
STORCITÓR, -OÁRE, storcitori, -oare, adj. (Reg., adesea substantivat) Care stoarce, care servește la stors. – Storci + suf. -tor. DOOM
storcitór (reg.) adj. m., pl. storcitóri; f. sg. și pl. storcitoáre
storcitoarelor
STORCITÓR, -OÁRE, storcitori, -oare, adj. (Reg., adesea substantivat) Care stoarce, care servește la stors. – Storci + suf. -tor. DOOM
storcitór (reg.) adj. m., pl. storcitóri; f. sg. și pl. storcitoáre
storcitor
STORCITÓR, -OÁRE, storcitori, -oare, adj. (Reg., adesea substantivat) Care stoarce, care servește la stors. – Storci + suf. -tor. DOOM
storcitór (reg.) adj. m., pl. storcitóri; f. sg. și pl. storcitoáre
storcitori
STORCITÓR, -OÁRE, storcitori, -oare, adj. (Reg., adesea substantivat) Care stoarce, care servește la stors. – Storci + suf. -tor. DOOM
storcitór (reg.) adj. m., pl. storcitóri; f. sg. și pl. storcitoáre
storcitorii
STORCITÓR, -OÁRE, storcitori, -oare, adj. (Reg., adesea substantivat) Care stoarce, care servește la stors. – Storci + suf. -tor. DOOM
storcitór (reg.) adj. m., pl. storcitóri; f. sg. și pl. storcitoáre
storcitorilor
STORCITÓR, -OÁRE, storcitori, -oare, adj. (Reg., adesea substantivat) Care stoarce, care servește la stors. – Storci + suf. -tor. DOOM
storcitór (reg.) adj. m., pl. storcitóri; f. sg. și pl. storcitoáre
storcitorul
STORCITÓR, -OÁRE, storcitori, -oare, adj. (Reg., adesea substantivat) Care stoarce, care servește la stors. – Storci + suf. -tor. DOOM
storcitór (reg.) adj. m., pl. storcitóri; f. sg. și pl. storcitoáre
storcitorului
STORCITÓR, -OÁRE, storcitori, -oare, adj. (Reg., adesea substantivat) Care stoarce, care servește la stors. – Storci + suf. -tor. DOOM
storcitór (reg.) adj. m., pl. storcitóri; f. sg. și pl. storcitoáre
storciși
STORCÍ, storcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A stoarce (1). 2. A strivi. – Din stoarce. DOOM
storcí (a ~) (a zdrobi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storcésc, imperf. 3 sg. storceá; conj. prez. 3 să storceáscă
storciți
STORCÍ, storcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A stoarce (1). 2. A strivi. – Din stoarce. DOOM
storcí (a ~) (a zdrobi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storcésc, imperf. 3 sg. storceá; conj. prez. 3 să storceáscă
storcoșea
STORCOȘÍ, storcoșesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la fructe) A strivi, a bătuci, a terciui.
storcoșeai
STORCOȘÍ, storcoșesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la fructe) A strivi, a bătuci, a terciui.
storcoșeam
STORCOȘÍ, storcoșesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la fructe) A strivi, a bătuci, a terciui.
storcoșească
STORCOȘÍ, storcoșesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la fructe) A strivi, a bătuci, a terciui.
storcoșeau
STORCOȘÍ, storcoșesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la fructe) A strivi, a bătuci, a terciui.
storcoșeați
STORCOȘÍ, storcoșesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la fructe) A strivi, a bătuci, a terciui.
storcoșesc
STORCOȘÍ, storcoșesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la fructe) A strivi, a bătuci, a terciui.
storcoșește
STORCOȘÍ, storcoșesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la fructe) A strivi, a bătuci, a terciui.
storcoșești
STORCOȘÍ, storcoșesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la fructe) A strivi, a bătuci, a terciui.
storcoși
STORCOȘÍ, storcoșesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la fructe) A strivi, a bătuci, a terciui.
storcoșii
STORCOȘÍ, storcoșesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la fructe) A strivi, a bătuci, a terciui.
storcoșim
STORCOȘÍ, storcoșesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la fructe) A strivi, a bătuci, a terciui.
storcoșind
STORCOȘÍ, storcoșesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la fructe) A strivi, a bătuci, a terciui.
storcoșire
STORCOȘÍ, storcoșesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la fructe) A strivi, a bătuci, a terciui.
storcoșire
STORCOȘÍ, storcoșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strivi, a terciui fructe. – Din stoarce.
storcoșiră
STORCOȘÍ, storcoșesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la fructe) A strivi, a bătuci, a terciui.
storcoșirăm
STORCOȘÍ, storcoșesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la fructe) A strivi, a bătuci, a terciui.
storcoșirăți
STORCOȘÍ, storcoșesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la fructe) A strivi, a bătuci, a terciui.
storcoșise
STORCOȘÍ, storcoșesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la fructe) A strivi, a bătuci, a terciui.
storcoșisem
STORCOȘÍ, storcoșesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la fructe) A strivi, a bătuci, a terciui.
storcoșiseră
STORCOȘÍ, storcoșesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la fructe) A strivi, a bătuci, a terciui.
storcoșiserăm
STORCOȘÍ, storcoșesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la fructe) A strivi, a bătuci, a terciui.
storcoșiserăți
STORCOȘÍ, storcoșesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la fructe) A strivi, a bătuci, a terciui.
storcoșiseși
STORCOȘÍ, storcoșesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la fructe) A strivi, a bătuci, a terciui.
storcoșiseți
STORCOȘÍ, storcoșesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la fructe) A strivi, a bătuci, a terciui.
storcoșit
STORCOȘÍ, storcoșesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la fructe) A strivi, a bătuci, a terciui.
storcoșit
STORCOȘÍ, storcoșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strivi, a terciui fructe. – Din stoarce.
storcoșiși
STORCOȘÍ, storcoșesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la fructe) A strivi, a bătuci, a terciui.
storcoșiți
STORCOȘÍ, storcoșesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la fructe) A strivi, a bătuci, a terciui.
storcând
STOÁRCE, storc, vb. III. Tranz. 1. A presa, a strânge un lucru pentru a scoate (o parte din) lichidul pe care îl conține; spec. a răsuci în sens contrar capetele unui material textil pentru a face să iasă o parte din lichidul cu care este îmbibat. ◊ Expr. A stoarce (pe cineva) de puteri (sau de vlagă) = a face (pe cineva) să-și epuizeze puterile; a slei, a secătui, a istovi de puteri. (Fam.) A-și stoarce creierii = a se gândi profund, a se frământa pentru a găsi o soluție. 2. A scoate, a extrage lichidul, sucul care îmbibă un lucru. ◊ Expr. A stoarce lacrimi = a face pe cineva să plângă. 3. Fig. A obține un profit, a lua un bun prin constrângere sau viclenie; a smulge. 4. Fig. A obține ceva cu mare efort. [Perf. s. storsei, part. stors] – Lat. extorquere. DOOM
stoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storc, perf. s. 1 sg. storséi, 1 pl. stoárserăm; part. stors
storcînd
STOÁRCE, storc, vb. III. Tranz. 1. A presa, a strânge un lucru pentru a scoate (o parte din) lichidul pe care îl conține; spec. a răsuci în sens contrar capetele unui material textil pentru a face să iasă o parte din lichidul cu care este îmbibat. ◊ Expr. A stoarce (pe cineva) de puteri (sau de vlagă) = a face (pe cineva) să-și epuizeze puterile; a slei, a secătui, a istovi de puteri. (Fam.) A-și stoarce creierii = a se gândi profund, a se frământa pentru a găsi o soluție. 2. A scoate, a extrage lichidul, sucul care îmbibă un lucru. ◊ Expr. A stoarce lacrimi = a face pe cineva să plângă. 3. Fig. A obține un profit, a lua un bun prin constrângere sau viclenie; a smulge. 4. Fig. A obține ceva cu mare efort. [Perf. s. storsei, part. stors] – Lat. extorquere. DOOM
stoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storc, perf. s. 1 sg. storséi, 1 pl. stoárserăm; part. stors
storcătoare
STORCĂTOÁRE s. f. v. storcător. DOOM
storcătoáre (instalație/aparat de stors) (pop.) s. f., g.-d. art. storcătórii; pl. storcătóri
storcătoarea
STORCĂTOÁRE s. f. v. storcător. DOOM
storcătoáre (instalație/aparat de stors) (pop.) s. f., g.-d. art. storcătórii; pl. storcătóri
storcător
STORCĂTÓR, storcătoare, s. n. Aparat de stors sau de tescuit. [Var.: storcătoáre s. f.] – Stoarce + suf. -tor. DOOM
storcătór (aparat de stors) s. n., pl. storcătoáre
storcători
STORCĂTOÁRE s. f. v. storcător. DOOM
storcătoáre (instalație/aparat de stors) (pop.) s. f., g.-d. art. storcătórii; pl. storcătóri
storcătorii
STORCĂTOÁRE s. f. v. storcător. DOOM
storcătoáre (instalație/aparat de stors) (pop.) s. f., g.-d. art. storcătórii; pl. storcătóri
storcătorile
STORCĂTOÁRE s. f. v. storcător. DOOM
storcătoáre (instalație/aparat de stors) (pop.) s. f., g.-d. art. storcătórii; pl. storcătóri
storcătorilor
STORCĂTOÁRE s. f. v. storcător. DOOM
storcătoáre (instalație/aparat de stors) (pop.) s. f., g.-d. art. storcătórii; pl. storcătóri
storiște
stóriște (-ti), s. f. – 1. Țarc. – 2. Refugiu, adăpost. Bg. storište (Candrea).
storna
STORNÁ, stornez, vb. I. Tranz. A rectifica o înregistrare contabilă greșit făcută în cartea sau în jurnalul de contabilitate al unei întreprinderi, prin adăugarea sau scăderea unei sume echivalente cu cea greșită. – Din it. stornare. DOOM
storná (a ~) vb., ind. prez. 3 storneáză
stornai
STORNÁ, stornez, vb. I. Tranz. A rectifica o înregistrare contabilă greșit făcută în cartea sau în jurnalul de contabilitate al unei întreprinderi, prin adăugarea sau scăderea unei sume echivalente cu cea greșită. – Din it. stornare. DOOM
storná (a ~) vb., ind. prez. 3 storneáză
stornam
STORNÁ, stornez, vb. I. Tranz. A rectifica o înregistrare contabilă greșit făcută în cartea sau în jurnalul de contabilitate al unei întreprinderi, prin adăugarea sau scăderea unei sume echivalente cu cea greșită. – Din it. stornare. DOOM
storná (a ~) vb., ind. prez. 3 storneáză
stornare
STORNÁ, stornez, vb. I. Tranz. A rectifica o înregistrare contabilă greșit făcută în cartea sau în jurnalul de contabilitate al unei întreprinderi, prin adăugarea sau scăderea unei sume echivalente cu cea greșită. – Din it. stornare. DOOM
storná (a ~) vb., ind. prez. 3 storneáză
stornare
STORNÁRE, stornări, s. f. Acțiunea de a storna și rezultatul ei; storno. – V. storna. DOOM
stornáre s. f., g.-d. art. stornắrii; pl. stornắri
stornarea
STORNÁRE, stornări, s. f. Acțiunea de a storna și rezultatul ei; storno. – V. storna. DOOM
stornáre s. f., g.-d. art. stornắrii; pl. stornắri
stornară
STORNÁ, stornez, vb. I. Tranz. A rectifica o înregistrare contabilă greșit făcută în cartea sau în jurnalul de contabilitate al unei întreprinderi, prin adăugarea sau scăderea unei sume echivalente cu cea greșită. – Din it. stornare. DOOM
storná (a ~) vb., ind. prez. 3 storneáză
stornarăm
STORNÁ, stornez, vb. I. Tranz. A rectifica o înregistrare contabilă greșit făcută în cartea sau în jurnalul de contabilitate al unei întreprinderi, prin adăugarea sau scăderea unei sume echivalente cu cea greșită. – Din it. stornare. DOOM
storná (a ~) vb., ind. prez. 3 storneáză
stornarăți
STORNÁ, stornez, vb. I. Tranz. A rectifica o înregistrare contabilă greșit făcută în cartea sau în jurnalul de contabilitate al unei întreprinderi, prin adăugarea sau scăderea unei sume echivalente cu cea greșită. – Din it. stornare. DOOM
storná (a ~) vb., ind. prez. 3 storneáză
stornase
STORNÁ, stornez, vb. I. Tranz. A rectifica o înregistrare contabilă greșit făcută în cartea sau în jurnalul de contabilitate al unei întreprinderi, prin adăugarea sau scăderea unei sume echivalente cu cea greșită. – Din it. stornare. DOOM
storná (a ~) vb., ind. prez. 3 storneáză
stornasem
STORNÁ, stornez, vb. I. Tranz. A rectifica o înregistrare contabilă greșit făcută în cartea sau în jurnalul de contabilitate al unei întreprinderi, prin adăugarea sau scăderea unei sume echivalente cu cea greșită. – Din it. stornare. DOOM
storná (a ~) vb., ind. prez. 3 storneáză
stornaseră
STORNÁ, stornez, vb. I. Tranz. A rectifica o înregistrare contabilă greșit făcută în cartea sau în jurnalul de contabilitate al unei întreprinderi, prin adăugarea sau scăderea unei sume echivalente cu cea greșită. – Din it. stornare. DOOM
storná (a ~) vb., ind. prez. 3 storneáză
stornaserăm
STORNÁ, stornez, vb. I. Tranz. A rectifica o înregistrare contabilă greșit făcută în cartea sau în jurnalul de contabilitate al unei întreprinderi, prin adăugarea sau scăderea unei sume echivalente cu cea greșită. – Din it. stornare. DOOM
storná (a ~) vb., ind. prez. 3 storneáză
stornaserăți
STORNÁ, stornez, vb. I. Tranz. A rectifica o înregistrare contabilă greșit făcută în cartea sau în jurnalul de contabilitate al unei întreprinderi, prin adăugarea sau scăderea unei sume echivalente cu cea greșită. – Din it. stornare. DOOM
storná (a ~) vb., ind. prez. 3 storneáză
stornaseși
STORNÁ, stornez, vb. I. Tranz. A rectifica o înregistrare contabilă greșit făcută în cartea sau în jurnalul de contabilitate al unei întreprinderi, prin adăugarea sau scăderea unei sume echivalente cu cea greșită. – Din it. stornare. DOOM
storná (a ~) vb., ind. prez. 3 storneáză
stornaseți
STORNÁ, stornez, vb. I. Tranz. A rectifica o înregistrare contabilă greșit făcută în cartea sau în jurnalul de contabilitate al unei întreprinderi, prin adăugarea sau scăderea unei sume echivalente cu cea greșită. – Din it. stornare. DOOM
storná (a ~) vb., ind. prez. 3 storneáză
stornat
STORNÁ, stornez, vb. I. Tranz. A rectifica o înregistrare contabilă greșit făcută în cartea sau în jurnalul de contabilitate al unei întreprinderi, prin adăugarea sau scăderea unei sume echivalente cu cea greșită. – Din it. stornare. DOOM
storná (a ~) vb., ind. prez. 3 storneáză
stornat
STORNÁ, stornez, vb. I. Tranz. A rectifica o înregistrare contabilă greșit făcută în cartea sau în jurnalul de contabilitate al unei întreprinderi, prin adăugarea sau scăderea unei sume echivalente cu cea greșită. – Din it. stornare.
stornau
STORNÁ, stornez, vb. I. Tranz. A rectifica o înregistrare contabilă greșit făcută în cartea sau în jurnalul de contabilitate al unei întreprinderi, prin adăugarea sau scăderea unei sume echivalente cu cea greșită. – Din it. stornare. DOOM
storná (a ~) vb., ind. prez. 3 storneáză
stornași
STORNÁ, stornez, vb. I. Tranz. A rectifica o înregistrare contabilă greșit făcută în cartea sau în jurnalul de contabilitate al unei întreprinderi, prin adăugarea sau scăderea unei sume echivalente cu cea greșită. – Din it. stornare. DOOM
storná (a ~) vb., ind. prez. 3 storneáză
stornați
STORNÁ, stornez, vb. I. Tranz. A rectifica o înregistrare contabilă greșit făcută în cartea sau în jurnalul de contabilitate al unei întreprinderi, prin adăugarea sau scăderea unei sume echivalente cu cea greșită. – Din it. stornare. DOOM
storná (a ~) vb., ind. prez. 3 storneáză
stornează
STORNÁ, stornez, vb. I. Tranz. A rectifica o înregistrare contabilă greșit făcută în cartea sau în jurnalul de contabilitate al unei întreprinderi, prin adăugarea sau scăderea unei sume echivalente cu cea greșită. – Din it. stornare. DOOM
storná (a ~) vb., ind. prez. 3 storneáză
stornez
STORNÁ, stornez, vb. I. Tranz. A rectifica o înregistrare contabilă greșit făcută în cartea sau în jurnalul de contabilitate al unei întreprinderi, prin adăugarea sau scăderea unei sume echivalente cu cea greșită. – Din it. stornare. DOOM
storná (a ~) vb., ind. prez. 3 storneáză
storneze
STORNÁ, stornez, vb. I. Tranz. A rectifica o înregistrare contabilă greșit făcută în cartea sau în jurnalul de contabilitate al unei întreprinderi, prin adăugarea sau scăderea unei sume echivalente cu cea greșită. – Din it. stornare. DOOM
storná (a ~) vb., ind. prez. 3 storneáză
stornezi
STORNÁ, stornez, vb. I. Tranz. A rectifica o înregistrare contabilă greșit făcută în cartea sau în jurnalul de contabilitate al unei întreprinderi, prin adăugarea sau scăderea unei sume echivalente cu cea greșită. – Din it. stornare. DOOM
storná (a ~) vb., ind. prez. 3 storneáză
storno
STÓRNO s. n. Stornare; (concr.) sumă stornată. – Cuv. it. DOOM
stórno (it.) s. n., art. stórnoul
stornoul
STÓRNO s. n. Stornare; (concr.) sumă stornată. – Cuv. it. DOOM
stórno (it.) s. n., art. stórnoul
stornoului
STÓRNO s. n. Stornare; (concr.) sumă stornată. – Cuv. it. DOOM
stórno (it.) s. n., art. stórnoul
stornând
STORNÁ, stornez, vb. I. Tranz. A rectifica o înregistrare contabilă greșit făcută în cartea sau în jurnalul de contabilitate al unei întreprinderi, prin adăugarea sau scăderea unei sume echivalente cu cea greșită. – Din it. stornare. DOOM
storná (a ~) vb., ind. prez. 3 storneáză
stornînd
STORNÁ, stornez, vb. I. Tranz. A rectifica o înregistrare contabilă greșit făcută în cartea sau în jurnalul de contabilitate al unei întreprinderi, prin adăugarea sau scăderea unei sume echivalente cu cea greșită. – Din it. stornare. DOOM
storná (a ~) vb., ind. prez. 3 storneáză
stornări
STORNÁRE, stornări, s. f. Acțiunea de a storna și rezultatul ei; storno. – V. storna. DOOM
stornáre s. f., g.-d. art. stornắrii; pl. stornắri
stornării
STORNÁRE, stornări, s. f. Acțiunea de a storna și rezultatul ei; storno. – V. storna. DOOM
stornáre s. f., g.-d. art. stornắrii; pl. stornắri
stornările
STORNÁRE, stornări, s. f. Acțiunea de a storna și rezultatul ei; storno. – V. storna. DOOM
stornáre s. f., g.-d. art. stornắrii; pl. stornắri
stornărilor
STORNÁRE, stornări, s. f. Acțiunea de a storna și rezultatul ei; storno. – V. storna. DOOM
stornáre s. f., g.-d. art. stornắrii; pl. stornắri
stors
STOÁRCE, storc, vb. III. Tranz. 1. A presa, a strânge un lucru pentru a scoate (o parte din) lichidul pe care îl conține; spec. a răsuci în sens contrar capetele unui material textil pentru a face să iasă o parte din lichidul cu care este îmbibat. ◊ Expr. A stoarce (pe cineva) de puteri (sau de vlagă) = a face (pe cineva) să-și epuizeze puterile; a slei, a secătui, a istovi de puteri. (Fam.) A-și stoarce creierii = a se gândi profund, a se frământa pentru a găsi o soluție. 2. A scoate, a extrage lichidul, sucul care îmbibă un lucru. ◊ Expr. A stoarce lacrimi = a face pe cineva să plângă. 3. Fig. A obține un profit, a lua un bun prin constrângere sau viclenie; a smulge. 4. Fig. A obține ceva cu mare efort. [Perf. s. storsei, part. stors] – Lat. extorquere. DOOM
stoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storc, perf. s. 1 sg. storséi, 1 pl. stoárserăm; part. stors
stors
STORS2, STOÁRSĂ, storși, stoarse, adj. Din care s-a scos lichidul prin strângere, presare etc.; storcit. ♦ Fig. Secătuit; epuizat, extrem de obosit. – V. stoarce.
stors
STORS1 s. n. Stoarcere. ♦ Timpul când se stoarce mustul. – V. stoarce. DOOM
stors s. n.
storsei
STOÁRCE, storc, vb. III. Tranz. 1. A presa, a strânge un lucru pentru a scoate (o parte din) lichidul pe care îl conține; spec. a răsuci în sens contrar capetele unui material textil pentru a face să iasă o parte din lichidul cu care este îmbibat. ◊ Expr. A stoarce (pe cineva) de puteri (sau de vlagă) = a face (pe cineva) să-și epuizeze puterile; a slei, a secătui, a istovi de puteri. (Fam.) A-și stoarce creierii = a se gândi profund, a se frământa pentru a găsi o soluție. 2. A scoate, a extrage lichidul, sucul care îmbibă un lucru. ◊ Expr. A stoarce lacrimi = a face pe cineva să plângă. 3. Fig. A obține un profit, a lua un bun prin constrângere sau viclenie; a smulge. 4. Fig. A obține ceva cu mare efort. [Perf. s. storsei, part. stors] – Lat. extorquere. DOOM
stoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storc, perf. s. 1 sg. storséi, 1 pl. stoárserăm; part. stors
storsese
STOÁRCE, storc, vb. III. Tranz. 1. A presa, a strânge un lucru pentru a scoate (o parte din) lichidul pe care îl conține; spec. a răsuci în sens contrar capetele unui material textil pentru a face să iasă o parte din lichidul cu care este îmbibat. ◊ Expr. A stoarce (pe cineva) de puteri (sau de vlagă) = a face (pe cineva) să-și epuizeze puterile; a slei, a secătui, a istovi de puteri. (Fam.) A-și stoarce creierii = a se gândi profund, a se frământa pentru a găsi o soluție. 2. A scoate, a extrage lichidul, sucul care îmbibă un lucru. ◊ Expr. A stoarce lacrimi = a face pe cineva să plângă. 3. Fig. A obține un profit, a lua un bun prin constrângere sau viclenie; a smulge. 4. Fig. A obține ceva cu mare efort. [Perf. s. storsei, part. stors] – Lat. extorquere. DOOM
stoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storc, perf. s. 1 sg. storséi, 1 pl. stoárserăm; part. stors
storsesem
STOÁRCE, storc, vb. III. Tranz. 1. A presa, a strânge un lucru pentru a scoate (o parte din) lichidul pe care îl conține; spec. a răsuci în sens contrar capetele unui material textil pentru a face să iasă o parte din lichidul cu care este îmbibat. ◊ Expr. A stoarce (pe cineva) de puteri (sau de vlagă) = a face (pe cineva) să-și epuizeze puterile; a slei, a secătui, a istovi de puteri. (Fam.) A-și stoarce creierii = a se gândi profund, a se frământa pentru a găsi o soluție. 2. A scoate, a extrage lichidul, sucul care îmbibă un lucru. ◊ Expr. A stoarce lacrimi = a face pe cineva să plângă. 3. Fig. A obține un profit, a lua un bun prin constrângere sau viclenie; a smulge. 4. Fig. A obține ceva cu mare efort. [Perf. s. storsei, part. stors] – Lat. extorquere. DOOM
stoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storc, perf. s. 1 sg. storséi, 1 pl. stoárserăm; part. stors
storseseră
STOÁRCE, storc, vb. III. Tranz. 1. A presa, a strânge un lucru pentru a scoate (o parte din) lichidul pe care îl conține; spec. a răsuci în sens contrar capetele unui material textil pentru a face să iasă o parte din lichidul cu care este îmbibat. ◊ Expr. A stoarce (pe cineva) de puteri (sau de vlagă) = a face (pe cineva) să-și epuizeze puterile; a slei, a secătui, a istovi de puteri. (Fam.) A-și stoarce creierii = a se gândi profund, a se frământa pentru a găsi o soluție. 2. A scoate, a extrage lichidul, sucul care îmbibă un lucru. ◊ Expr. A stoarce lacrimi = a face pe cineva să plângă. 3. Fig. A obține un profit, a lua un bun prin constrângere sau viclenie; a smulge. 4. Fig. A obține ceva cu mare efort. [Perf. s. storsei, part. stors] – Lat. extorquere. DOOM
stoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storc, perf. s. 1 sg. storséi, 1 pl. stoárserăm; part. stors
storseserăm
STOÁRCE, storc, vb. III. Tranz. 1. A presa, a strânge un lucru pentru a scoate (o parte din) lichidul pe care îl conține; spec. a răsuci în sens contrar capetele unui material textil pentru a face să iasă o parte din lichidul cu care este îmbibat. ◊ Expr. A stoarce (pe cineva) de puteri (sau de vlagă) = a face (pe cineva) să-și epuizeze puterile; a slei, a secătui, a istovi de puteri. (Fam.) A-și stoarce creierii = a se gândi profund, a se frământa pentru a găsi o soluție. 2. A scoate, a extrage lichidul, sucul care îmbibă un lucru. ◊ Expr. A stoarce lacrimi = a face pe cineva să plângă. 3. Fig. A obține un profit, a lua un bun prin constrângere sau viclenie; a smulge. 4. Fig. A obține ceva cu mare efort. [Perf. s. storsei, part. stors] – Lat. extorquere. DOOM
stoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storc, perf. s. 1 sg. storséi, 1 pl. stoárserăm; part. stors
storseserăți
STOÁRCE, storc, vb. III. Tranz. 1. A presa, a strânge un lucru pentru a scoate (o parte din) lichidul pe care îl conține; spec. a răsuci în sens contrar capetele unui material textil pentru a face să iasă o parte din lichidul cu care este îmbibat. ◊ Expr. A stoarce (pe cineva) de puteri (sau de vlagă) = a face (pe cineva) să-și epuizeze puterile; a slei, a secătui, a istovi de puteri. (Fam.) A-și stoarce creierii = a se gândi profund, a se frământa pentru a găsi o soluție. 2. A scoate, a extrage lichidul, sucul care îmbibă un lucru. ◊ Expr. A stoarce lacrimi = a face pe cineva să plângă. 3. Fig. A obține un profit, a lua un bun prin constrângere sau viclenie; a smulge. 4. Fig. A obține ceva cu mare efort. [Perf. s. storsei, part. stors] – Lat. extorquere. DOOM
stoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storc, perf. s. 1 sg. storséi, 1 pl. stoárserăm; part. stors
storseseși
STOÁRCE, storc, vb. III. Tranz. 1. A presa, a strânge un lucru pentru a scoate (o parte din) lichidul pe care îl conține; spec. a răsuci în sens contrar capetele unui material textil pentru a face să iasă o parte din lichidul cu care este îmbibat. ◊ Expr. A stoarce (pe cineva) de puteri (sau de vlagă) = a face (pe cineva) să-și epuizeze puterile; a slei, a secătui, a istovi de puteri. (Fam.) A-și stoarce creierii = a se gândi profund, a se frământa pentru a găsi o soluție. 2. A scoate, a extrage lichidul, sucul care îmbibă un lucru. ◊ Expr. A stoarce lacrimi = a face pe cineva să plângă. 3. Fig. A obține un profit, a lua un bun prin constrângere sau viclenie; a smulge. 4. Fig. A obține ceva cu mare efort. [Perf. s. storsei, part. stors] – Lat. extorquere. DOOM
stoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storc, perf. s. 1 sg. storséi, 1 pl. stoárserăm; part. stors
storseseți
STOÁRCE, storc, vb. III. Tranz. 1. A presa, a strânge un lucru pentru a scoate (o parte din) lichidul pe care îl conține; spec. a răsuci în sens contrar capetele unui material textil pentru a face să iasă o parte din lichidul cu care este îmbibat. ◊ Expr. A stoarce (pe cineva) de puteri (sau de vlagă) = a face (pe cineva) să-și epuizeze puterile; a slei, a secătui, a istovi de puteri. (Fam.) A-și stoarce creierii = a se gândi profund, a se frământa pentru a găsi o soluție. 2. A scoate, a extrage lichidul, sucul care îmbibă un lucru. ◊ Expr. A stoarce lacrimi = a face pe cineva să plângă. 3. Fig. A obține un profit, a lua un bun prin constrângere sau viclenie; a smulge. 4. Fig. A obține ceva cu mare efort. [Perf. s. storsei, part. stors] – Lat. extorquere. DOOM
stoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storc, perf. s. 1 sg. storséi, 1 pl. stoárserăm; part. stors
storseși
STOÁRCE, storc, vb. III. Tranz. 1. A presa, a strânge un lucru pentru a scoate (o parte din) lichidul pe care îl conține; spec. a răsuci în sens contrar capetele unui material textil pentru a face să iasă o parte din lichidul cu care este îmbibat. ◊ Expr. A stoarce (pe cineva) de puteri (sau de vlagă) = a face (pe cineva) să-și epuizeze puterile; a slei, a secătui, a istovi de puteri. (Fam.) A-și stoarce creierii = a se gândi profund, a se frământa pentru a găsi o soluție. 2. A scoate, a extrage lichidul, sucul care îmbibă un lucru. ◊ Expr. A stoarce lacrimi = a face pe cineva să plângă. 3. Fig. A obține un profit, a lua un bun prin constrângere sau viclenie; a smulge. 4. Fig. A obține ceva cu mare efort. [Perf. s. storsei, part. stors] – Lat. extorquere. DOOM
stoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. storc, perf. s. 1 sg. storséi, 1 pl. stoárserăm; part. stors
storsul
STORS2, STOÁRSĂ, storși, stoarse, adj. Din care s-a scos lichidul prin strângere, presare etc.; storcit. ♦ Fig. Secătuit; epuizat, extrem de obosit. – V. stoarce.
storsului
STORS2, STOÁRSĂ, storși, stoarse, adj. Din care s-a scos lichidul prin strângere, presare etc.; storcit. ♦ Fig. Secătuit; epuizat, extrem de obosit. – V. stoarce.
storting
STÓRTING s.n. Parlamentul norvegian. [< norv. storting].
storul
STOR, storuri, s. n. Perdea de țesătură, de împletitură sau din stinghii subțiri, orizontale, paralele și mobile, care se poate lăsa și ridica cu ajutorul unui resort ori cu o sfoară trecută prin verigi, montată la ferestre pentru a feri interiorul unei încăperi de razele Soarelui. – Din fr. store. DOOM
stor s. n., pl. stóruri
storului
STOR, storuri, s. n. Perdea de țesătură, de împletitură sau din stinghii subțiri, orizontale, paralele și mobile, care se poate lăsa și ridica cu ajutorul unui resort ori cu o sfoară trecută prin verigi, montată la ferestre pentru a feri interiorul unei încăperi de razele Soarelui. – Din fr. store. DOOM
stor s. n., pl. stóruri
storuri
STOR, storuri, s. n. Perdea de țesătură, de împletitură sau din stinghii subțiri, orizontale, paralele și mobile, care se poate lăsa și ridica cu ajutorul unui resort ori cu o sfoară trecută prin verigi, montată la ferestre pentru a feri interiorul unei încăperi de razele Soarelui. – Din fr. store. DOOM
stor s. n., pl. stóruri
storurile
STOR, storuri, s. n. Perdea de țesătură, de împletitură sau din stinghii subțiri, orizontale, paralele și mobile, care se poate lăsa și ridica cu ajutorul unui resort ori cu o sfoară trecută prin verigi, montată la ferestre pentru a feri interiorul unei încăperi de razele Soarelui. – Din fr. store. DOOM
stor s. n., pl. stóruri
storurilor
STOR, storuri, s. n. Perdea de țesătură, de împletitură sau din stinghii subțiri, orizontale, paralele și mobile, care se poate lăsa și ridica cu ajutorul unui resort ori cu o sfoară trecută prin verigi, montată la ferestre pentru a feri interiorul unei încăperi de razele Soarelui. – Din fr. store. DOOM
stor s. n., pl. stóruri
story
STÓRY, story-uri, s. n. (Englezism) Povestire, istorisire (ecranizată). – Cuv. engl.
story
STÓRY s.n. (Anglicism) Povestire sau istorisire (ecranizată). [< engl. story]. DOOM
stóry (angl.) s. n., art. stóry-ul; pl. stóry-uri
storî
storî (-rắsc, -ít), vb. – (Banat) A dispărea, a pieri. Origine îndoielnică. După Candrea, din lat. *extorrêre.
storși
STORS2, STOÁRSĂ, storși, stoarse, adj. Din care s-a scos lichidul prin strângere, presare etc.; storcit. ♦ Fig. Secătuit; epuizat, extrem de obosit. – V. stoarce.
storșii
STORS2, STOÁRSĂ, storși, stoarse, adj. Din care s-a scos lichidul prin strângere, presare etc.; storcit. ♦ Fig. Secătuit; epuizat, extrem de obosit. – V. stoarce.
storșilor
STORS2, STOÁRSĂ, storși, stoarse, adj. Din care s-a scos lichidul prin strângere, presare etc.; storcit. ♦ Fig. Secătuit; epuizat, extrem de obosit. – V. stoarce.
stos
STOS, stosuri, s. n. Numele unui joc de cărți. – Din pol. sztos, germ. Stoss. DOOM
stos s. n., pl. stósuri
stosișoare
STOSIȘÓR, stosișoare, s. n. (Rar) Diminutiv al lui stos. – Stos + suf. -ișor. DOOM
stosișór (rar) s. n., pl. stosișoáre
stosișoarele
STOSIȘÓR, stosișoare, s. n. (Rar) Diminutiv al lui stos. – Stos + suf. -ișor. DOOM
stosișór (rar) s. n., pl. stosișoáre
stosișoarelor
STOSIȘÓR, stosișoare, s. n. (Rar) Diminutiv al lui stos. – Stos + suf. -ișor. DOOM
stosișór (rar) s. n., pl. stosișoáre
stosișor
STOSIȘÓR, stosișoare, s. n. (Rar) Diminutiv al lui stos. – Stos + suf. -ișor. DOOM
stosișór (rar) s. n., pl. stosișoáre
stosișorul
STOSIȘÓR, stosișoare, s. n. (Rar) Diminutiv al lui stos. – Stos + suf. -ișor. DOOM
stosișór (rar) s. n., pl. stosișoáre
stosișorului
STOSIȘÓR, stosișoare, s. n. (Rar) Diminutiv al lui stos. – Stos + suf. -ișor. DOOM
stosișór (rar) s. n., pl. stosișoáre
stosul
STOS, stosuri, s. n. Numele unui joc de cărți. – Din pol. sztos, germ. Stoss. DOOM
stos s. n., pl. stósuri
stosului
STOS, stosuri, s. n. Numele unui joc de cărți. – Din pol. sztos, germ. Stoss. DOOM
stos s. n., pl. stósuri
stosuri
STOS, stosuri, s. n. Numele unui joc de cărți. – Din pol. sztos, germ. Stoss. DOOM
stos s. n., pl. stósuri
stosurile
STOS, stosuri, s. n. Numele unui joc de cărți. – Din pol. sztos, germ. Stoss. DOOM
stos s. n., pl. stósuri
stosurilor
STOS, stosuri, s. n. Numele unui joc de cărți. – Din pol. sztos, germ. Stoss. DOOM
stos s. n., pl. stósuri
stovaina
STOVAÍNĂ s. f. Pulbere cristalină, albă, amară, utilizată ca anestezic local. – Din fr. stovaïne. DOOM
stovaínă s. f., g.-d. art. stovaínei
stovaine
STOVAÍNĂ s. f. Pulbere cristalină, albă, amară, utilizată ca anestezic local. – Din fr. stovaïne. DOOM
stovaínă s. f., g.-d. art. stovaínei
stovainei
STOVAÍNĂ s. f. Pulbere cristalină, albă, amară, utilizată ca anestezic local. – Din fr. stovaïne. DOOM
stovaínă s. f., g.-d. art. stovaínei
strab
STRAB- v. strabo-.
strabic
STRÁBIC, -Ă, strabici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de strabism. – Din fr. strabique. DOOM
strábic adj. m., s. m., pl. strábici; adj. f., s. f. strábică, pl. strábice
strabic
STRÁBIC, -Ă, strabici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de strabism. – Din fr. strabique. DOOM
strábic adj. m., s. m., pl. strábici; adj. f., s. f. strábică, pl. strábice
strabica
STRÁBIC, -Ă, strabici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de strabism. – Din fr. strabique. DOOM
strábic adj. m., s. m., pl. strábici; adj. f., s. f. strábică, pl. strábice
strabica
STRÁBIC, -Ă, strabici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de strabism. – Din fr. strabique. DOOM
strábic adj. m., s. m., pl. strábici; adj. f., s. f. strábică, pl. strábice
strabice
STRÁBIC, -Ă, strabici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de strabism. – Din fr. strabique. DOOM
strábic adj. m., s. m., pl. strábici; adj. f., s. f. strábică, pl. strábice
strabice
STRÁBIC, -Ă, strabici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de strabism. – Din fr. strabique. DOOM
strábic adj. m., s. m., pl. strábici; adj. f., s. f. strábică, pl. strábice
strabicei
STRÁBIC, -Ă, strabici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de strabism. – Din fr. strabique. DOOM
strábic adj. m., s. m., pl. strábici; adj. f., s. f. strábică, pl. strábice
strabicei
STRÁBIC, -Ă, strabici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de strabism. – Din fr. strabique. DOOM
strábic adj. m., s. m., pl. strábici; adj. f., s. f. strábică, pl. strábice
strabicele
STRÁBIC, -Ă, strabici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de strabism. – Din fr. strabique. DOOM
strábic adj. m., s. m., pl. strábici; adj. f., s. f. strábică, pl. strábice
strabicele
STRÁBIC, -Ă, strabici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de strabism. – Din fr. strabique. DOOM
strábic adj. m., s. m., pl. strábici; adj. f., s. f. strábică, pl. strábice
strabicelor
STRÁBIC, -Ă, strabici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de strabism. – Din fr. strabique. DOOM
strábic adj. m., s. m., pl. strábici; adj. f., s. f. strábică, pl. strábice
strabicelor
STRÁBIC, -Ă, strabici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de strabism. – Din fr. strabique. DOOM
strábic adj. m., s. m., pl. strábici; adj. f., s. f. strábică, pl. strábice
strabici
STRÁBIC, -Ă, strabici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de strabism. – Din fr. strabique. DOOM
strábic adj. m., s. m., pl. strábici; adj. f., s. f. strábică, pl. strábice
strabici
STRÁBIC, -Ă, strabici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de strabism. – Din fr. strabique. DOOM
strábic adj. m., s. m., pl. strábici; adj. f., s. f. strábică, pl. strábice
strabicii
STRÁBIC, -Ă, strabici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de strabism. – Din fr. strabique. DOOM
strábic adj. m., s. m., pl. strábici; adj. f., s. f. strábică, pl. strábice
strabicii
STRÁBIC, -Ă, strabici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de strabism. – Din fr. strabique. DOOM
strábic adj. m., s. m., pl. strábici; adj. f., s. f. strábică, pl. strábice
strabicilor
STRÁBIC, -Ă, strabici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de strabism. – Din fr. strabique. DOOM
strábic adj. m., s. m., pl. strábici; adj. f., s. f. strábică, pl. strábice
strabicilor
STRÁBIC, -Ă, strabici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de strabism. – Din fr. strabique. DOOM
strábic adj. m., s. m., pl. strábici; adj. f., s. f. strábică, pl. strábice
strabicul
STRÁBIC, -Ă, strabici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de strabism. – Din fr. strabique. DOOM
strábic adj. m., s. m., pl. strábici; adj. f., s. f. strábică, pl. strábice
strabicul
STRÁBIC, -Ă, strabici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de strabism. – Din fr. strabique. DOOM
strábic adj. m., s. m., pl. strábici; adj. f., s. f. strábică, pl. strábice
strabicului
STRÁBIC, -Ă, strabici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de strabism. – Din fr. strabique. DOOM
strábic adj. m., s. m., pl. strábici; adj. f., s. f. strábică, pl. strábice
strabicului
STRÁBIC, -Ă, strabici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de strabism. – Din fr. strabique. DOOM
strábic adj. m., s. m., pl. strábici; adj. f., s. f. strábică, pl. strábice
strabism
STRABÍSM s. n. Anomalie care constă în lipsa de paralelism a axelor globilor oculari, având drept urmare privirea crucișă. – Din fr. strabisme. DOOM
strabísm s. n.
strabismul
STRABÍSM s. n. Anomalie care constă în lipsa de paralelism a axelor globilor oculari, având drept urmare privirea crucișă. – Din fr. strabisme. DOOM
strabísm s. n.
strabismului
STRABÍSM s. n. Anomalie care constă în lipsa de paralelism a axelor globilor oculari, având drept urmare privirea crucișă. – Din fr. strabisme. DOOM
strabísm s. n.
strabo
STRABO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „încrucișat”, „cruciș”, „sașiu”. [Var. strab-. / < fr., it. strabo-, cf. gr. strabos].
strabometre
STRABOMÉTRU, strabometre, s. n. Instrument cu care se măsoară gradul de deviație de la orientarea normală a ochilor afectați de strabism. – Din fr. strabomètre. DOOM
strabométru (-me-tru) s. n., art. strabométrul; pl. strabométre
strabometrele
STRABOMÉTRU, strabometre, s. n. Instrument cu care se măsoară gradul de deviație de la orientarea normală a ochilor afectați de strabism. – Din fr. strabomètre. DOOM
strabométru (-me-tru) s. n., art. strabométrul; pl. strabométre
strabometrelor
STRABOMÉTRU, strabometre, s. n. Instrument cu care se măsoară gradul de deviație de la orientarea normală a ochilor afectați de strabism. – Din fr. strabomètre. DOOM
strabométru (-me-tru) s. n., art. strabométrul; pl. strabométre
strabometru
STRABOMÉTRU, strabometre, s. n. Instrument cu care se măsoară gradul de deviație de la orientarea normală a ochilor afectați de strabism. – Din fr. strabomètre. DOOM
strabométru (-me-tru) s. n., art. strabométrul; pl. strabométre
strabometrul
STRABOMÉTRU, strabometre, s. n. Instrument cu care se măsoară gradul de deviație de la orientarea normală a ochilor afectați de strabism. – Din fr. strabomètre. DOOM
strabométru (-me-tru) s. n., art. strabométrul; pl. strabométre
strabometrului
STRABOMÉTRU, strabometre, s. n. Instrument cu care se măsoară gradul de deviație de la orientarea normală a ochilor afectați de strabism. – Din fr. strabomètre. DOOM
strabométru (-me-tru) s. n., art. strabométrul; pl. strabométre
strabotomia
STRABOTOMÍE, strabotomii, s. f. Operație făcută la mușchiul ochiului pentru a corecta strabismul. – Din fr. strabotomie. DOOM
strabotomíe s. f., art. strabotomía, g.-d. art. strabotomíei; pl. strabotomíi, art. strabotomíile
strabotomie
STRABOTOMÍE, strabotomii, s. f. Operație făcută la mușchiul ochiului pentru a corecta strabismul. – Din fr. strabotomie. DOOM
strabotomíe s. f., art. strabotomía, g.-d. art. strabotomíei; pl. strabotomíi, art. strabotomíile
strabotomiei
STRABOTOMÍE, strabotomii, s. f. Operație făcută la mușchiul ochiului pentru a corecta strabismul. – Din fr. strabotomie. DOOM
strabotomíe s. f., art. strabotomía, g.-d. art. strabotomíei; pl. strabotomíi, art. strabotomíile
strabotomii
STRABOTOMÍE, strabotomii, s. f. Operație făcută la mușchiul ochiului pentru a corecta strabismul. – Din fr. strabotomie. DOOM
strabotomíe s. f., art. strabotomía, g.-d. art. strabotomíei; pl. strabotomíi, art. strabotomíile
strabotomiile
STRABOTOMÍE, strabotomii, s. f. Operație făcută la mușchiul ochiului pentru a corecta strabismul. – Din fr. strabotomie. DOOM
strabotomíe s. f., art. strabotomía, g.-d. art. strabotomíei; pl. strabotomíi, art. strabotomíile
strabotomiilor
STRABOTOMÍE, strabotomii, s. f. Operație făcută la mușchiul ochiului pentru a corecta strabismul. – Din fr. strabotomie. DOOM
strabotomíe s. f., art. strabotomía, g.-d. art. strabotomíei; pl. strabotomíi, art. strabotomíile
strachina
STRÁCHINĂ, străchini, s. f. Vas de lut ars, de ceramică etc., ușor adâncit, întrebuințat la țară în loc de farfurie; blid. ♦ Cantitate de mâncare cuprinsă într-un astfel de vas. – Din ngr. ostrákinos. DOOM
stráchină s. f., g.-d. art. strắchinii; pl. strắchini
strada
STRÁDĂ, străzi, s. f. 1. Drum (pavat sau asfaltat) în interiorul unei localități, de-a lungul căruia se înșiră, de o parte și de alta, trotuarele și casele. ◊ Expr. Omul de pe stradă = un anonim, o persoană oarecare (reprezentând opinia publică). A arunca (pe cineva) în stradă = a da (pe cineva) afară din casă; p. ext. a lua (cuiva) tot ce are, a sărăci. 2. Locuitorii unei străzi (1). [Pl. și: (înv.) strade] – Din ngr. stráta, it. strada. DOOM
strádă s. f., g.-d. art. strắzii; pl. strắzi; abr. str.
stradal
STRADÁL, -Ă, stradali, -e, adj. Care aparține străzii, privitor la stradă, la drumuri. – Din it. stradale. DOOM
stradál adj. m., pl. stradáli; f. stradálă, pl. stradále
stradala
STRADÁL, -Ă, stradali, -e, adj. Care aparține străzii, privitor la stradă, la drumuri. – Din it. stradale. DOOM
stradál adj. m., pl. stradáli; f. stradálă, pl. stradále
stradale
STRADÁL, -Ă, stradali, -e, adj. Care aparține străzii, privitor la stradă, la drumuri. – Din it. stradale. DOOM
stradál adj. m., pl. stradáli; f. stradálă, pl. stradále
stradalei
STRADÁL, -Ă, stradali, -e, adj. Care aparține străzii, privitor la stradă, la drumuri. – Din it. stradale. DOOM
stradál adj. m., pl. stradáli; f. stradálă, pl. stradále
stradalele
STRADÁL, -Ă, stradali, -e, adj. Care aparține străzii, privitor la stradă, la drumuri. – Din it. stradale. DOOM
stradál adj. m., pl. stradáli; f. stradálă, pl. stradále
stradalelor
STRADÁL, -Ă, stradali, -e, adj. Care aparține străzii, privitor la stradă, la drumuri. – Din it. stradale. DOOM
stradál adj. m., pl. stradáli; f. stradálă, pl. stradále
stradali
STRADÁL, -Ă, stradali, -e, adj. Care aparține străzii, privitor la stradă, la drumuri. – Din it. stradale. DOOM
stradál adj. m., pl. stradáli; f. stradálă, pl. stradále
stradalii
STRADÁL, -Ă, stradali, -e, adj. Care aparține străzii, privitor la stradă, la drumuri. – Din it. stradale. DOOM
stradál adj. m., pl. stradáli; f. stradálă, pl. stradále
stradalilor
STRADÁL, -Ă, stradali, -e, adj. Care aparține străzii, privitor la stradă, la drumuri. – Din it. stradale. DOOM
stradál adj. m., pl. stradáli; f. stradálă, pl. stradále
stradalul
STRADÁL, -Ă, stradali, -e, adj. Care aparține străzii, privitor la stradă, la drumuri. – Din it. stradale. DOOM
stradál adj. m., pl. stradáli; f. stradálă, pl. stradále
stradalului
STRADÁL, -Ă, stradali, -e, adj. Care aparține străzii, privitor la stradă, la drumuri. – Din it. stradale. DOOM
stradál adj. m., pl. stradáli; f. stradálă, pl. stradále
stradela
STRADÉLĂ, stradele, s. f. (Rar) Străduță. – Din it. stradella. DOOM
stradélă (rar) s. f., g.-d. art. stradélei; pl. stradéle
stradele
STRADÉLĂ, stradele, s. f. (Rar) Străduță. – Din it. stradella. DOOM
stradélă (rar) s. f., g.-d. art. stradélei; pl. stradéle
stradelei
STRADÉLĂ, stradele, s. f. (Rar) Străduță. – Din it. stradella. DOOM
stradélă (rar) s. f., g.-d. art. stradélei; pl. stradéle
stradelele
STRADÉLĂ, stradele, s. f. (Rar) Străduță. – Din it. stradella. DOOM
stradélă (rar) s. f., g.-d. art. stradélei; pl. stradéle
stradelelor
STRADÉLĂ, stradele, s. f. (Rar) Străduță. – Din it. stradella. DOOM
stradélă (rar) s. f., g.-d. art. stradélei; pl. stradéle
stradivarius
STRADIVÁRIUS s. n. Vioară, violă sau violoncel fabricate de Antonio Stradivarius. [Pr.: -ri-us] – Din fr. stradivarius. DOOM
Stradivárius (vioară) (-ri-us) s. propriu n.
stradivariusul
STRADIVÁRIUS s. n. Vioară, violă sau violoncel fabricate de Antonio Stradivarius. [Pr.: -ri-us] – Din fr. stradivarius. DOOM
Stradivárius (vioară) (-ri-us) s. propriu n.
stradivariusului
STRADIVÁRIUS s. n. Vioară, violă sau violoncel fabricate de Antonio Stradivarius. [Pr.: -ri-us] – Din fr. stradivarius. DOOM
Stradivárius (vioară) (-ri-us) s. propriu n.
strafidă
STAFÍDĂ, stafide, s. f. Boabă uscată și fără semințe a anumitor specii de struguri (folosită la prepararea unor mâncăruri și prăjituri). [Var.: strafídă s. f.] – Din ngr. stafída. DOOM
stafídă s. f., g.-d. art. stafídei; pl. stafíde
strai
STRAI1, straie, s. n. (Pop.) Haină, îmbrăcăminte, veșmânt. – Et. nec. DOOM
strai1 (haină) (pop.) s. n., pl. stráie
strai
STRAI2, straiuri, s. n. Parâmă de oțel sau de cânepă care susține un arbore de navă, împiedicându-l să se încline spre pupă. – Din it. straglio. DOOM
strai2 (parâmă) s. n., pl. stráiuri
straie
STRAI1, straie, s. n. (Pop.) Haină, îmbrăcăminte, veșmânt. – Et. nec. DOOM
strai1 (haină) (pop.) s. n., pl. stráie
straiele
STRAI1, straie, s. n. (Pop.) Haină, îmbrăcăminte, veșmânt. – Et. nec. DOOM
strai1 (haină) (pop.) s. n., pl. stráie
straielor
STRAI1, straie, s. n. (Pop.) Haină, îmbrăcăminte, veșmânt. – Et. nec. DOOM
strai1 (haină) (pop.) s. n., pl. stráie
straistă
STRÁISTĂ s. f. v. traistă.
straiul
STRAI1, straie, s. n. (Pop.) Haină, îmbrăcăminte, veșmânt. – Et. nec. DOOM
strai1 (haină) (pop.) s. n., pl. stráie
straiul
STRAI2, straiuri, s. n. Parâmă de oțel sau de cânepă care susține un arbore de navă, împiedicându-l să se încline spre pupă. – Din it. straglio. DOOM
strai2 (parâmă) s. n., pl. stráiuri
straiului
STRAI1, straie, s. n. (Pop.) Haină, îmbrăcăminte, veșmânt. – Et. nec. DOOM
strai1 (haină) (pop.) s. n., pl. stráie
straiului
STRAI2, straiuri, s. n. Parâmă de oțel sau de cânepă care susține un arbore de navă, împiedicându-l să se încline spre pupă. – Din it. straglio. DOOM
strai2 (parâmă) s. n., pl. stráiuri
straiuri
STRAI1, straie, s. n. (Pop.) Haină, îmbrăcăminte, veșmânt. – Et. nec. DOOM
strai1 (haină) (pop.) s. n., pl. stráie
straiuri
STRAI2, straiuri, s. n. Parâmă de oțel sau de cânepă care susține un arbore de navă, împiedicându-l să se încline spre pupă. – Din it. straglio. DOOM
strai2 (parâmă) s. n., pl. stráiuri
straiurile
STRAI1, straie, s. n. (Pop.) Haină, îmbrăcăminte, veșmânt. – Et. nec. DOOM
strai1 (haină) (pop.) s. n., pl. stráie
straiurile
STRAI2, straiuri, s. n. Parâmă de oțel sau de cânepă care susține un arbore de navă, împiedicându-l să se încline spre pupă. – Din it. straglio. DOOM
strai2 (parâmă) s. n., pl. stráiuri
straiurilor
STRAI1, straie, s. n. (Pop.) Haină, îmbrăcăminte, veșmânt. – Et. nec. DOOM
strai1 (haină) (pop.) s. n., pl. stráie
straiurilor
STRAI2, straiuri, s. n. Parâmă de oțel sau de cânepă care susține un arbore de navă, împiedicându-l să se încline spre pupă. – Din it. straglio. DOOM
strai2 (parâmă) s. n., pl. stráiuri
straița
STRÁIȚĂ, straițe, s. f. (Reg.) Traistă. – Cf. alb. strajcë. DOOM
stráiță (reg.) s. f., g.-d. art. stráiței; pl. stráițe
straițe
STRÁIȚĂ, straițe, s. f. (Reg.) Traistă. – Cf. alb. strajcë. DOOM
stráiță (reg.) s. f., g.-d. art. stráiței; pl. stráițe
straiței
STRÁIȚĂ, straițe, s. f. (Reg.) Traistă. – Cf. alb. strajcë. DOOM
stráiță (reg.) s. f., g.-d. art. stráiței; pl. stráițe
straițele
STRÁIȚĂ, straițe, s. f. (Reg.) Traistă. – Cf. alb. strajcë. DOOM
stráiță (reg.) s. f., g.-d. art. stráiței; pl. stráițe
straițelor
STRÁIȚĂ, straițe, s. f. (Reg.) Traistă. – Cf. alb. strajcë. DOOM
stráiță (reg.) s. f., g.-d. art. stráiței; pl. stráițe
straja
STRÁJĂ, străji, s. f. 1. Pază, apărare, scut. ◊ Loc. vb. A face (sau a ține) strajă sau a fi (ori a sta, a se pune) de strajă = a străjui, a păzi. ◊ Expr. A-și pune strajă gurii (sau, rar, ochilor) = a-și înfrâna dorința de a vorbi (sau de a privi). ♦ Loc unde stă un paznic; post de veghe. ♦ Cetățuie (situată la oarecare înălțime) în care se adăposteau în trecut străjerii. ♦ (Înv.) Fiecare dintre cele patru unități de timp în care se împărțea noaptea (potrivit cu schimbarea străjerilor); interval de timp cât făcea de gardă un ostaș. 2. (Azi rar) Paznic, străjer, santinelă. Gardă, escortă. 3. (În sintagma) Foaie de strajă = prima foaie a unei cărți, înaintea paginii de titlu. 4. Fiecare dintre cei patru stâlpi de la colțurile unei case de bârne. 5. Apărătoare la mânerul unei săbii. 6. (În mistica ortodoxă) Vamă prin care trece sufletul mortului, înainte de a ajunge în fața judecății. 7. Sfoară sau funie folosită la diferite instrumente de prins pește. [Var.: (reg.) streájă s. f.] – Din sl. straža. DOOM
strájă s. f., art. strája, g.-d. art. strắjii; pl. străji
strajameșter
STRAJAMÉȘTER, strajameșteri, s. m. (Transilv., învechit) Sergent-major. Ehei, unde-i vremea cînd eram eu strajameșter ! REBREANU, I. 15.
straje
stráje (-ắji), s. f. – 1. Gardă, santinelă, străjer. – 2. Patrulă, pază. – 3. (Înv.) Avangardă. – 4. A patra parte în care se împărțea noaptea din punct de vedere al serviciului de gardă. – 5. Vamă, inspectorat. – 6. Balustradă, parapet, grilaj de protecție. Var. str(e)ajă. Mr. strajă. Sl. (bg.) straža, mag. sztrazsa. – Der. strajameșter, s. m. (plutonier de cavalerie), din mag. sztrázsaméster, sb. stražmester, traducere a germ. Wachtmeister; străjar (var. străjer), s. m. (gardă, santinelă; supraveghetor; tînăr care aparține la străjerie); strajnic, s. m. (înv., gardă, paznic), din sl. stražiniku; strajniță, s. f. (pază, turn, post de observație), din sl. (v. rus.) stražnica, înv.; străjui (var. strejui), vb. (a păzi, a veghea); străjerie, s. f. (organizație premilitară a tineretului, formată de regele Carol II în 1936-40, în parte după modelul organizației fasciste italiene); străjeresc, adj. (relativ la străjerie); străj, s. m. (înv., gardian), din sl. straži (Tiktin); storoș, s. m. (Mold., rar, gardă), din rus. storož.
strajnic
STRÁȘNIC3, -Ă, strașnici, -e, adj. 1. (Exprimă raportul de superlativ) Extraordinar, nemaipomenit. Nu, zău, ia spune drept, măi Grigoriță, mai mîncat-ai tu de cînd ești un borș așa de strașnic ? HOGAȘ, DR. 240. Să întindem o masă strașnică în fundul grădinii. DELAVRANCEA, H. T. 133. Era ger strașnic în dimineața aceea de pe la mijlocul lui decembrie. VLAHUȚĂ, O. A. II 12. Stăpîna acestei slujnice era... o vrăjitoare strașnică, care închega ape și care știa toate drăcăriile de pe lume. CREANGĂ, P. 96. 2. Îngrozitor, înfiorător, înspăimîntător; grozav, cumplit, teribil. Acești trei zmei avea trei femei, carile era încă mai strașnice și mai grozave decît bărbații lor, pentru că ele nu se lupta voinicește, cu puterea, ci muierește, cu prifăcătoria. SBIERA, P. 104. Întru vederea grozavei priveliști, ea slobozi un țipet strașnic și leșină. NEGRUZZI, S. I 157. 3. Sever, strict, riguros, aspru. Lăsase acasă două calfe, cu poruncă strașnică să-i ascundă cum vor ști mai bine cojoacele rămase. GALACTION, O. I 277. Împăratul a pus niște slujbași ai dracului de strașnici și de aspri pentru unii ca noi. ISPIRESCU, L. 368. Disciplina la moldoveni era foarte strașnică. BĂLCESCU, O. I 122. – Variantă: strájnic, -ă (CARAGIALE, O. I 133) adj.
strama
STRÁMĂ, strame, s. f. (Înv. și reg.) Fir destrămat dintr-o țesătură; destrămătură, strămătură. – Et. nec. Cf. destrăma. DOOM
strámă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. strámei; pl. stráme
strame
STRÁMĂ, strame, s. f. (Înv. și reg.) Fir destrămat dintr-o țesătură; destrămătură, strămătură. – Et. nec. Cf. destrăma. DOOM
strámă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. strámei; pl. stráme
stramei
STRÁMĂ, strame, s. f. (Înv. și reg.) Fir destrămat dintr-o țesătură; destrămătură, strămătură. – Et. nec. Cf. destrăma. DOOM
strámă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. strámei; pl. stráme
stramele
STRÁMĂ, strame, s. f. (Înv. și reg.) Fir destrămat dintr-o țesătură; destrămătură, strămătură. – Et. nec. Cf. destrăma. DOOM
strámă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. strámei; pl. stráme
stramelor
STRÁMĂ, strame, s. f. (Înv. și reg.) Fir destrămat dintr-o țesătură; destrămătură, strămătură. – Et. nec. Cf. destrăma. DOOM
strámă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. strámei; pl. stráme
stramonium
CIUMĂFÁIE, ciumăfaie, s. f. Plantă erbacee medicinală foarte toxică, cu flori albe și cu semințe negre închise într-o capsulă cu țepi moi; laur (Datura stramonium). [Var.: ciumăfái s. n.] – Cf. magh. csudafa.
strana
STRÁNĂ, strane, s. f. 1. Fiecare dintre scaunele așezate, în Biserica ortodoxă, la dreapta și la stânga iconostasului, de-a lungul pereților naosului, pe care stau în timpul slujbei credincioșii. 2. Parte destinată cântăreților într-o biserică, unde se află de obicei și un pupitru pentru cărți. – Din sl. strana. DOOM
stránă s. f., g.-d. art. stránei; pl. stráne
strane
STRÁNĂ, strane, s. f. 1. Fiecare dintre scaunele așezate, în Biserica ortodoxă, la dreapta și la stânga iconostasului, de-a lungul pereților naosului, pe care stau în timpul slujbei credincioșii. 2. Parte destinată cântăreților într-o biserică, unde se află de obicei și un pupitru pentru cărți. – Din sl. strana. DOOM
stránă s. f., g.-d. art. stránei; pl. stráne
stranei
STRÁNĂ, strane, s. f. 1. Fiecare dintre scaunele așezate, în Biserica ortodoxă, la dreapta și la stânga iconostasului, de-a lungul pereților naosului, pe care stau în timpul slujbei credincioșii. 2. Parte destinată cântăreților într-o biserică, unde se află de obicei și un pupitru pentru cărți. – Din sl. strana. DOOM
stránă s. f., g.-d. art. stránei; pl. stráne
stranele
STRÁNĂ, strane, s. f. 1. Fiecare dintre scaunele așezate, în Biserica ortodoxă, la dreapta și la stânga iconostasului, de-a lungul pereților naosului, pe care stau în timpul slujbei credincioșii. 2. Parte destinată cântăreților într-o biserică, unde se află de obicei și un pupitru pentru cărți. – Din sl. strana. DOOM
stránă s. f., g.-d. art. stránei; pl. stráne
stranelor
STRÁNĂ, strane, s. f. 1. Fiecare dintre scaunele așezate, în Biserica ortodoxă, la dreapta și la stânga iconostasului, de-a lungul pereților naosului, pe care stau în timpul slujbei credincioșii. 2. Parte destinată cântăreților într-o biserică, unde se află de obicei și un pupitru pentru cărți. – Din sl. strana. DOOM
stránă s. f., g.-d. art. stránei; pl. stráne
strangalie
STRĂGĂLÍE, străgălii, s. f. (Pop.) 1. Disc de oțel găurit care se montează pe osia roții unui car, pentru a împiedica frecarea roții. 2. (La pl.) Podoabe, elemente decorative adăugate la hamuri. [Var.: strangalíe s. f.] – Din ngr. strangaliá. DOOM
străgălíe (pop.) s. f., art. străgălía, g.-d. art. străgălíei; pl. străgălíi, art. străgălíile
strangula
ȘTRANGULÁ vb. I v. strangula. DOOM
strangulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stranguleáză
strangulai
ȘTRANGULÁ vb. I v. strangula. DOOM
strangulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stranguleáză
strangulam
ȘTRANGULÁ vb. I v. strangula. DOOM
strangulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stranguleáză
strangulare
ȘTRANGULÁ vb. I v. strangula. DOOM
strangulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stranguleáză
strangulare
STRANGULÁRE, strangulări, s. f. Acțiunea de a (se) strangula și rezultatul ei; strangulație. ♦ (Med.; pop.) Ocluzie intestinală. [Var.: ștranguláre s. f.] – V. strangula. DOOM
stranguláre s. f., g.-d. art. strangulắrii; pl. strangulắri
strangularea
STRANGULÁRE, strangulări, s. f. Acțiunea de a (se) strangula și rezultatul ei; strangulație. ♦ (Med.; pop.) Ocluzie intestinală. [Var.: ștranguláre s. f.] – V. strangula. DOOM
stranguláre s. f., g.-d. art. strangulắrii; pl. strangulắri
strangulară
ȘTRANGULÁ vb. I v. strangula. DOOM
strangulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stranguleáză
strangularăm
ȘTRANGULÁ vb. I v. strangula. DOOM
strangulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stranguleáză
strangularăți
ȘTRANGULÁ vb. I v. strangula. DOOM
strangulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stranguleáză
strangulase
ȘTRANGULÁ vb. I v. strangula. DOOM
strangulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stranguleáză
strangulasem
ȘTRANGULÁ vb. I v. strangula. DOOM
strangulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stranguleáză
strangulaseră
ȘTRANGULÁ vb. I v. strangula. DOOM
strangulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stranguleáză
strangulaserăm
ȘTRANGULÁ vb. I v. strangula. DOOM
strangulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stranguleáză
strangulaserăți
ȘTRANGULÁ vb. I v. strangula. DOOM
strangulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stranguleáză
strangulaseși
ȘTRANGULÁ vb. I v. strangula. DOOM
strangulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stranguleáză
strangulaseți
ȘTRANGULÁ vb. I v. strangula. DOOM
strangulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stranguleáză
strangulat
ȘTRANGULÁ vb. I v. strangula. DOOM
strangulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stranguleáză
strangulat
ȘTRANGULAT, -Ă adj. v. strangulat.
strangulata
ȘTRANGULAT, -Ă adj. v. strangulat.
strangulate
ȘTRANGULAT, -Ă adj. v. strangulat.
strangulatei
ȘTRANGULAT, -Ă adj. v. strangulat.
strangulatele
ȘTRANGULAT, -Ă adj. v. strangulat.
strangulatelor
ȘTRANGULAT, -Ă adj. v. strangulat.
strangulatul
ȘTRANGULAT, -Ă adj. v. strangulat.
strangulatului
ȘTRANGULAT, -Ă adj. v. strangulat.
strangulau
ȘTRANGULÁ vb. I v. strangula. DOOM
strangulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stranguleáză
strangulași
ȘTRANGULÁ vb. I v. strangula. DOOM
strangulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stranguleáză
strangulați
ȘTRANGULÁ vb. I v. strangula. DOOM
strangulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stranguleáză
strangulați
ȘTRANGULAT, -Ă adj. v. strangulat.
strangulația
STRANGULÁȚIE, strangulații, s. f. Strangulare. – Din fr. strangulation, lat. strangulatio. DOOM
stranguláție (-ți-e) s. f., art. stranguláția (-ți-a), g.-d. art. stranguláției; pl. stranguláții, art. stranguláțiile (-ți-i-)
strangulație
STRANGULÁȚIE, strangulații, s. f. Strangulare. – Din fr. strangulation, lat. strangulatio. DOOM
stranguláție (-ți-e) s. f., art. stranguláția (-ți-a), g.-d. art. stranguláției; pl. stranguláții, art. stranguláțiile (-ți-i-)
strangulației
STRANGULÁȚIE, strangulații, s. f. Strangulare. – Din fr. strangulation, lat. strangulatio. DOOM
stranguláție (-ți-e) s. f., art. stranguláția (-ți-a), g.-d. art. stranguláției; pl. stranguláții, art. stranguláțiile (-ți-i-)
strangulații
ȘTRANGULAT, -Ă adj. v. strangulat.
strangulații
STRANGULÁȚIE, strangulații, s. f. Strangulare. – Din fr. strangulation, lat. strangulatio. DOOM
stranguláție (-ți-e) s. f., art. stranguláția (-ți-a), g.-d. art. stranguláției; pl. stranguláții, art. stranguláțiile (-ți-i-)
strangulațiile
STRANGULÁȚIE, strangulații, s. f. Strangulare. – Din fr. strangulation, lat. strangulatio. DOOM
stranguláție (-ți-e) s. f., art. stranguláția (-ți-a), g.-d. art. stranguláției; pl. stranguláții, art. stranguláțiile (-ți-i-)
strangulațiilor
STRANGULÁȚIE, strangulații, s. f. Strangulare. – Din fr. strangulation, lat. strangulatio. DOOM
stranguláție (-ți-e) s. f., art. stranguláția (-ți-a), g.-d. art. stranguláției; pl. stranguláții, art. stranguláțiile (-ți-i-)
strangulaților
ȘTRANGULAT, -Ă adj. v. strangulat.
strangulațiune
STRANGULAȚIÚNE s.f. v. strangulație.
strangulează
ȘTRANGULÁ vb. I v. strangula. DOOM
strangulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stranguleáză
strangulez
ȘTRANGULÁ vb. I v. strangula. DOOM
strangulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stranguleáză
stranguleze
ȘTRANGULÁ vb. I v. strangula. DOOM
strangulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stranguleáză
strangulezi
ȘTRANGULÁ vb. I v. strangula. DOOM
strangulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stranguleáză
strangulând
ȘTRANGULÁ vb. I v. strangula. DOOM
strangulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stranguleáză
strangulînd
ȘTRANGULÁ vb. I v. strangula. DOOM
strangulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stranguleáză
strangulări
STRANGULÁRE, strangulări, s. f. Acțiunea de a (se) strangula și rezultatul ei; strangulație. ♦ (Med.; pop.) Ocluzie intestinală. [Var.: ștranguláre s. f.] – V. strangula. DOOM
stranguláre s. f., g.-d. art. strangulắrii; pl. strangulắri
strangulării
STRANGULÁRE, strangulări, s. f. Acțiunea de a (se) strangula și rezultatul ei; strangulație. ♦ (Med.; pop.) Ocluzie intestinală. [Var.: ștranguláre s. f.] – V. strangula. DOOM
stranguláre s. f., g.-d. art. strangulắrii; pl. strangulắri
strangulările
STRANGULÁRE, strangulări, s. f. Acțiunea de a (se) strangula și rezultatul ei; strangulație. ♦ (Med.; pop.) Ocluzie intestinală. [Var.: ștranguláre s. f.] – V. strangula. DOOM
stranguláre s. f., g.-d. art. strangulắrii; pl. strangulắri
strangulărilor
STRANGULÁRE, strangulări, s. f. Acțiunea de a (se) strangula și rezultatul ei; strangulație. ♦ (Med.; pop.) Ocluzie intestinală. [Var.: ștranguláre s. f.] – V. strangula. DOOM
stranguláre s. f., g.-d. art. strangulắrii; pl. strangulắri
strania
STRÁNIU, -IE, stranii, adj. (Adesea adverbial) Care iese din comun, care șochează prin aspect, manifestări etc.; neobișnuit, ciudat, bizar. – Din it. stranio. Cf. it. strano. DOOM
strániu [niu pron. niu] adj. m., f. stránie (-ni-e); pl. m. și f. stránii
stranie
STRÁNIU, -IE, stranii, adj. (Adesea adverbial) Care iese din comun, care șochează prin aspect, manifestări etc.; neobișnuit, ciudat, bizar. – Din it. stranio. Cf. it. strano. DOOM
strániu [niu pron. niu] adj. m., f. stránie (-ni-e); pl. m. și f. stránii
straniei
STRÁNIU, -IE, stranii, adj. (Adesea adverbial) Care iese din comun, care șochează prin aspect, manifestări etc.; neobișnuit, ciudat, bizar. – Din it. stranio. Cf. it. strano. DOOM
strániu [niu pron. niu] adj. m., f. stránie (-ni-e); pl. m. și f. stránii
stranier
stranier, stranieri s. m. (pub., sport) 1. fotbalist legitimat la un club de fotbal din străinătate. 2. (prin ext.) orice sportiv legitimat la un club din străinătate.
straniera
stranier, stranieri s. m. (pub., sport) 1. fotbalist legitimat la un club de fotbal din străinătate. 2. (prin ext.) orice sportiv legitimat la un club din străinătate.
straniere
stranier, stranieri s. m. (pub., sport) 1. fotbalist legitimat la un club de fotbal din străinătate. 2. (prin ext.) orice sportiv legitimat la un club din străinătate.
stranierei
stranier, stranieri s. m. (pub., sport) 1. fotbalist legitimat la un club de fotbal din străinătate. 2. (prin ext.) orice sportiv legitimat la un club din străinătate.
stranierele
stranier, stranieri s. m. (pub., sport) 1. fotbalist legitimat la un club de fotbal din străinătate. 2. (prin ext.) orice sportiv legitimat la un club din străinătate.
stranierelor
stranier, stranieri s. m. (pub., sport) 1. fotbalist legitimat la un club de fotbal din străinătate. 2. (prin ext.) orice sportiv legitimat la un club din străinătate.
stranieri
stranier, stranieri s. m. (pub., sport) 1. fotbalist legitimat la un club de fotbal din străinătate. 2. (prin ext.) orice sportiv legitimat la un club din străinătate.
stranierii
stranier, stranieri s. m. (pub., sport) 1. fotbalist legitimat la un club de fotbal din străinătate. 2. (prin ext.) orice sportiv legitimat la un club din străinătate.
stranierilor
stranier, stranieri s. m. (pub., sport) 1. fotbalist legitimat la un club de fotbal din străinătate. 2. (prin ext.) orice sportiv legitimat la un club din străinătate.
stranierul
stranier, stranieri s. m. (pub., sport) 1. fotbalist legitimat la un club de fotbal din străinătate. 2. (prin ext.) orice sportiv legitimat la un club din străinătate.
stranierului
stranier, stranieri s. m. (pub., sport) 1. fotbalist legitimat la un club de fotbal din străinătate. 2. (prin ext.) orice sportiv legitimat la un club din străinătate.
stranietate
STRANIETÁTE s.f. Caracter straniu. [Pron. -ni-e-. / cf. it. stranietà].
stranii
STRÁNIU, -IE, stranii, adj. (Adesea adverbial) Care iese din comun, care șochează prin aspect, manifestări etc.; neobișnuit, ciudat, bizar. – Din it. stranio. Cf. it. strano. DOOM
strániu [niu pron. niu] adj. m., f. stránie (-ni-e); pl. m. și f. stránii
straniii
STRÁNIU, -IE, stranii, adj. (Adesea adverbial) Care iese din comun, care șochează prin aspect, manifestări etc.; neobișnuit, ciudat, bizar. – Din it. stranio. Cf. it. strano. DOOM
strániu [niu pron. niu] adj. m., f. stránie (-ni-e); pl. m. și f. stránii
straniile
STRÁNIU, -IE, stranii, adj. (Adesea adverbial) Care iese din comun, care șochează prin aspect, manifestări etc.; neobișnuit, ciudat, bizar. – Din it. stranio. Cf. it. strano. DOOM
strániu [niu pron. niu] adj. m., f. stránie (-ni-e); pl. m. și f. stránii
straniilor
STRÁNIU, -IE, stranii, adj. (Adesea adverbial) Care iese din comun, care șochează prin aspect, manifestări etc.; neobișnuit, ciudat, bizar. – Din it. stranio. Cf. it. strano. DOOM
strániu [niu pron. niu] adj. m., f. stránie (-ni-e); pl. m. și f. stránii
straniu
STRÁNIU, -IE, stranii, adj. (Adesea adverbial) Care iese din comun, care șochează prin aspect, manifestări etc.; neobișnuit, ciudat, bizar. – Din it. stranio. Cf. it. strano. DOOM
strániu [niu pron. niu] adj. m., f. stránie (-ni-e); pl. m. și f. stránii
straniul
STRÁNIU, -IE, stranii, adj. (Adesea adverbial) Care iese din comun, care șochează prin aspect, manifestări etc.; neobișnuit, ciudat, bizar. – Din it. stranio. Cf. it. strano. DOOM
strániu [niu pron. niu] adj. m., f. stránie (-ni-e); pl. m. și f. stránii
straniului
STRÁNIU, -IE, stranii, adj. (Adesea adverbial) Care iese din comun, care șochează prin aspect, manifestări etc.; neobișnuit, ciudat, bizar. – Din it. stranio. Cf. it. strano. DOOM
strániu [niu pron. niu] adj. m., f. stránie (-ni-e); pl. m. și f. stránii
strapazan
STRAPAZÁN, strapazane, s. n. (Reg.) Cui (de lemn) fixat pe marginea bărcii, de care se leagă vâsla cu ajutorul unei curelușe; ujbă. – Cf. tc. trabzan. DOOM
strapazán s. n., pl. strapazáne
strapazane
STRAPAZÁN, strapazane, s. n. (Reg.) Cui (de lemn) fixat pe marginea bărcii, de care se leagă vâsla cu ajutorul unei curelușe; ujbă. – Cf. tc. trabzan. DOOM
strapazán s. n., pl. strapazáne
strapazanele
STRAPAZÁN, strapazane, s. n. (Reg.) Cui (de lemn) fixat pe marginea bărcii, de care se leagă vâsla cu ajutorul unei curelușe; ujbă. – Cf. tc. trabzan. DOOM
strapazán s. n., pl. strapazáne
strapazanelor
STRAPAZÁN, strapazane, s. n. (Reg.) Cui (de lemn) fixat pe marginea bărcii, de care se leagă vâsla cu ajutorul unei curelușe; ujbă. – Cf. tc. trabzan. DOOM
strapazán s. n., pl. strapazáne
strapazanul
STRAPAZÁN, strapazane, s. n. (Reg.) Cui (de lemn) fixat pe marginea bărcii, de care se leagă vâsla cu ajutorul unei curelușe; ujbă. – Cf. tc. trabzan. DOOM
strapazán s. n., pl. strapazáne
strapazanului
STRAPAZÁN, strapazane, s. n. (Reg.) Cui (de lemn) fixat pe marginea bărcii, de care se leagă vâsla cu ajutorul unei curelușe; ujbă. – Cf. tc. trabzan. DOOM
strapazán s. n., pl. strapazáne
strapaț
STRAPÁȚ, strapațuri, s. n. (Reg.) Arșiță. – Cf. germ. Strapaze „muncă grea, oboseală”.
strapezan
STRAPEZÁN s. n. v. strapazan.
strapontin
STRAPONTÍNĂ, strapontine, s. f. Scaun rabatabil fără spătar, fixat de un perete sau de alt scaun alăturat, folosit într-o sală de spectacole, pe culoarul unui tren, în trăsură, în autobuz etc. [ Var.: strapontín s. n.] – Din fr. strapontin. DOOM
strapontínă s. f., g.-d. art. strapontínei; pl. strapontíne
strapontina
STRAPONTÍNĂ, strapontine, s. f. Scaun rabatabil fără spătar, fixat de un perete sau de alt scaun alăturat, folosit într-o sală de spectacole, pe culoarul unui tren, în trăsură, în autobuz etc. [ Var.: strapontín s. n.] – Din fr. strapontin. DOOM
strapontínă s. f., g.-d. art. strapontínei; pl. strapontíne
strapontine
STRAPONTÍNĂ, strapontine, s. f. Scaun rabatabil fără spătar, fixat de un perete sau de alt scaun alăturat, folosit într-o sală de spectacole, pe culoarul unui tren, în trăsură, în autobuz etc. [ Var.: strapontín s. n.] – Din fr. strapontin. DOOM
strapontínă s. f., g.-d. art. strapontínei; pl. strapontíne
strapontinei
STRAPONTÍNĂ, strapontine, s. f. Scaun rabatabil fără spătar, fixat de un perete sau de alt scaun alăturat, folosit într-o sală de spectacole, pe culoarul unui tren, în trăsură, în autobuz etc. [ Var.: strapontín s. n.] – Din fr. strapontin. DOOM
strapontínă s. f., g.-d. art. strapontínei; pl. strapontíne
strapontinele
STRAPONTÍNĂ, strapontine, s. f. Scaun rabatabil fără spătar, fixat de un perete sau de alt scaun alăturat, folosit într-o sală de spectacole, pe culoarul unui tren, în trăsură, în autobuz etc. [ Var.: strapontín s. n.] – Din fr. strapontin. DOOM
strapontínă s. f., g.-d. art. strapontínei; pl. strapontíne
strapontinelor
STRAPONTÍNĂ, strapontine, s. f. Scaun rabatabil fără spătar, fixat de un perete sau de alt scaun alăturat, folosit într-o sală de spectacole, pe culoarul unui tren, în trăsură, în autobuz etc. [ Var.: strapontín s. n.] – Din fr. strapontin. DOOM
strapontínă s. f., g.-d. art. strapontínei; pl. strapontíne
stras
STRAS, strasuri, s. n. Sticlă de diferite forme folosită ca imitație de pietre prețioase pentru podoabe; obiect de podoabă făcut din asemenea bucăți de sticlă. [Var.: ștras s. n.] – Din fr. strass, germ. Strass. DOOM
!stras/ștras s. n., pl. strásuri/ștrásuri
straste
stráste s. f. – Chin, supliciu. Sl. strastĭ (Candrea). Sec. XVII, înv. ca și der. străstui, vb. (a chinui), din sl. strastovati (Tiktin); străstuială, s. f. (chin).
strasul
STRAS, strasuri, s. n. Sticlă de diferite forme folosită ca imitație de pietre prețioase pentru podoabe; obiect de podoabă făcut din asemenea bucăți de sticlă. [Var.: ștras s. n.] – Din fr. strass, germ. Strass. DOOM
!stras/ștras s. n., pl. strásuri/ștrásuri
strasului
STRAS, strasuri, s. n. Sticlă de diferite forme folosită ca imitație de pietre prețioase pentru podoabe; obiect de podoabă făcut din asemenea bucăți de sticlă. [Var.: ștras s. n.] – Din fr. strass, germ. Strass. DOOM
!stras/ștras s. n., pl. strásuri/ștrásuri
strasuri
STRAS, strasuri, s. n. Sticlă de diferite forme folosită ca imitație de pietre prețioase pentru podoabe; obiect de podoabă făcut din asemenea bucăți de sticlă. [Var.: ștras s. n.] – Din fr. strass, germ. Strass. DOOM
!stras/ștras s. n., pl. strásuri/ștrásuri
strasurile
STRAS, strasuri, s. n. Sticlă de diferite forme folosită ca imitație de pietre prețioase pentru podoabe; obiect de podoabă făcut din asemenea bucăți de sticlă. [Var.: ștras s. n.] – Din fr. strass, germ. Strass. DOOM
!stras/ștras s. n., pl. strásuri/ștrásuri
strasurilor
STRAS, strasuri, s. n. Sticlă de diferite forme folosită ca imitație de pietre prețioase pentru podoabe; obiect de podoabă făcut din asemenea bucăți de sticlă. [Var.: ștras s. n.] – Din fr. strass, germ. Strass. DOOM
!stras/ștras s. n., pl. strásuri/ștrásuri
strat
STRAT, straturi, s. n. 1. Material, substanță repartizată relativ uniform pe o suprafață de altă natură (pentru a o acoperi) sau între alte două suprafețe de altă natură (pentru a le despărți). 2. Fâșie compactă dintr-o materie, aflată în interiorul unei mase de natură diferită. 3. Depozit de roci sedimentare sau metamorfice cu o compoziție relativ omogenă, care se găsește, sub forma unei pânze, între alte depozite. 4. Influență externă exercitată asupra unei limbi date. 5. Fig. Parte dintr-o clasă socială; categorie, pătură socială. 6. Fâșie de pământ, cu cărări pe margini, pe care se seamănă legume sau flori; fâșia de pământ împreună cu vegetația respectivă. 7. (Pop.) Culcuș, așternut pentru animale. 8. (Pop.) Pat, așternut pentru oameni. 9. Nume dat părții de jos pe care se reazemă unele obiecte sau unelte; postament. 10. Patul puștii. [Pl.: (3) strate] – Lat. stratum. DOOM
!strat s. n., pl. stráturi/(geol.) stráte
stratagema
STRATAGÉMĂ, stratageme, s. f. 1. Procedeu întrebuințat în război pentru a înșela și a surprinde pe inamic. 2. Șiretlic, vicleșug, tertip. – Din fr. stratagème. DOOM
stratagémă s. f., g.-d. art. stratagémei; pl. stratagéme
stratageme
STRATAGÉMĂ, stratageme, s. f. 1. Procedeu întrebuințat în război pentru a înșela și a surprinde pe inamic. 2. Șiretlic, vicleșug, tertip. – Din fr. stratagème. DOOM
stratagémă s. f., g.-d. art. stratagémei; pl. stratagéme
stratagemei
STRATAGÉMĂ, stratageme, s. f. 1. Procedeu întrebuințat în război pentru a înșela și a surprinde pe inamic. 2. Șiretlic, vicleșug, tertip. – Din fr. stratagème. DOOM
stratagémă s. f., g.-d. art. stratagémei; pl. stratagéme
stratagemele
STRATAGÉMĂ, stratageme, s. f. 1. Procedeu întrebuințat în război pentru a înșela și a surprinde pe inamic. 2. Șiretlic, vicleșug, tertip. – Din fr. stratagème. DOOM
stratagémă s. f., g.-d. art. stratagémei; pl. stratagéme
stratagemelor
STRATAGÉMĂ, stratageme, s. f. 1. Procedeu întrebuințat în război pentru a înșela și a surprinde pe inamic. 2. Șiretlic, vicleșug, tertip. – Din fr. stratagème. DOOM
stratagémă s. f., g.-d. art. stratagémei; pl. stratagéme
stratametre
STRATAMÉTRU, stratametre, s. n. Instrument cu care se măsoară direcția și înclinarea straturilor geologice în dreptul unei sonde petroliere. DOOM
stratamétru (-me-tru) s. n., art. stratamétrul; pl. stratamétre
stratametrele
STRATAMÉTRU, stratametre, s. n. Instrument cu care se măsoară direcția și înclinarea straturilor geologice în dreptul unei sonde petroliere. DOOM
stratamétru (-me-tru) s. n., art. stratamétrul; pl. stratamétre
stratametrelor
STRATAMÉTRU, stratametre, s. n. Instrument cu care se măsoară direcția și înclinarea straturilor geologice în dreptul unei sonde petroliere. DOOM
stratamétru (-me-tru) s. n., art. stratamétrul; pl. stratamétre
stratametru
STRATAMÉTRU, stratametre, s. n. Instrument cu care se măsoară direcția și înclinarea straturilor geologice în dreptul unei sonde petroliere. DOOM
stratamétru (-me-tru) s. n., art. stratamétrul; pl. stratamétre
stratametrul
STRATAMÉTRU, stratametre, s. n. Instrument cu care se măsoară direcția și înclinarea straturilor geologice în dreptul unei sonde petroliere. DOOM
stratamétru (-me-tru) s. n., art. stratamétrul; pl. stratamétre
stratametrului
STRATAMÉTRU, stratametre, s. n. Instrument cu care se măsoară direcția și înclinarea straturilor geologice în dreptul unei sonde petroliere. DOOM
stratamétru (-me-tru) s. n., art. stratamétrul; pl. stratamétre
strateg
STRATÉG, strategi, s. m. 1. (În Grecia antică) Comandant militar al unui polis; fiecare dintre cei zece magistrați supremi ai Atenei, aleși pe o durată de un an. 2. Comandant de oști, bun cunoscător al strategiei. – Din fr. stratège, lat. strategus. DOOM
stratég s. m., pl. stratégi
strategi
STRATÉG, strategi, s. m. 1. (În Grecia antică) Comandant militar al unui polis; fiecare dintre cei zece magistrați supremi ai Atenei, aleși pe o durată de un an. 2. Comandant de oști, bun cunoscător al strategiei. – Din fr. stratège, lat. strategus. DOOM
stratég s. m., pl. stratégi
strategic
STRATÉGIC, -Ă, strategici, -ce, adj. Care ține de strategie, privitor la strategie. ◊ Hartă strategică = hartă militară utilizată în conducerea războiului. ♦ (Despre locuri, drumuri, poziții) Care are însemnătate pentru acțiunile militare de război; care favorizează desfășurarea operațiilor militare. ♦ Foarte important, esențial din punctul de vedere al strategiei (2). ♦ Potrivit, oportun (într-o împrejurare dată). – Din fr. stratégique. DOOM
stratégic adj. m., pl. stratégici; f. stratégică, pl. stratégice
strategica
STRATÉGIC, -Ă, strategici, -ce, adj. Care ține de strategie, privitor la strategie. ◊ Hartă strategică = hartă militară utilizată în conducerea războiului. ♦ (Despre locuri, drumuri, poziții) Care are însemnătate pentru acțiunile militare de război; care favorizează desfășurarea operațiilor militare. ♦ Foarte important, esențial din punctul de vedere al strategiei (2). ♦ Potrivit, oportun (într-o împrejurare dată). – Din fr. stratégique. DOOM
stratégic adj. m., pl. stratégici; f. stratégică, pl. stratégice
strategice
STRATÉGIC, -Ă, strategici, -ce, adj. Care ține de strategie, privitor la strategie. ◊ Hartă strategică = hartă militară utilizată în conducerea războiului. ♦ (Despre locuri, drumuri, poziții) Care are însemnătate pentru acțiunile militare de război; care favorizează desfășurarea operațiilor militare. ♦ Foarte important, esențial din punctul de vedere al strategiei (2). ♦ Potrivit, oportun (într-o împrejurare dată). – Din fr. stratégique. DOOM
stratégic adj. m., pl. stratégici; f. stratégică, pl. stratégice
strategicei
STRATÉGIC, -Ă, strategici, -ce, adj. Care ține de strategie, privitor la strategie. ◊ Hartă strategică = hartă militară utilizată în conducerea războiului. ♦ (Despre locuri, drumuri, poziții) Care are însemnătate pentru acțiunile militare de război; care favorizează desfășurarea operațiilor militare. ♦ Foarte important, esențial din punctul de vedere al strategiei (2). ♦ Potrivit, oportun (într-o împrejurare dată). – Din fr. stratégique. DOOM
stratégic adj. m., pl. stratégici; f. stratégică, pl. stratégice
strategicele
STRATÉGIC, -Ă, strategici, -ce, adj. Care ține de strategie, privitor la strategie. ◊ Hartă strategică = hartă militară utilizată în conducerea războiului. ♦ (Despre locuri, drumuri, poziții) Care are însemnătate pentru acțiunile militare de război; care favorizează desfășurarea operațiilor militare. ♦ Foarte important, esențial din punctul de vedere al strategiei (2). ♦ Potrivit, oportun (într-o împrejurare dată). – Din fr. stratégique. DOOM
stratégic adj. m., pl. stratégici; f. stratégică, pl. stratégice
strategicelor
STRATÉGIC, -Ă, strategici, -ce, adj. Care ține de strategie, privitor la strategie. ◊ Hartă strategică = hartă militară utilizată în conducerea războiului. ♦ (Despre locuri, drumuri, poziții) Care are însemnătate pentru acțiunile militare de război; care favorizează desfășurarea operațiilor militare. ♦ Foarte important, esențial din punctul de vedere al strategiei (2). ♦ Potrivit, oportun (într-o împrejurare dată). – Din fr. stratégique. DOOM
stratégic adj. m., pl. stratégici; f. stratégică, pl. stratégice
strategici
STRATÉGIC, -Ă, strategici, -ce, adj. Care ține de strategie, privitor la strategie. ◊ Hartă strategică = hartă militară utilizată în conducerea războiului. ♦ (Despre locuri, drumuri, poziții) Care are însemnătate pentru acțiunile militare de război; care favorizează desfășurarea operațiilor militare. ♦ Foarte important, esențial din punctul de vedere al strategiei (2). ♦ Potrivit, oportun (într-o împrejurare dată). – Din fr. stratégique. DOOM
stratégic adj. m., pl. stratégici; f. stratégică, pl. stratégice
strategicii
STRATÉGIC, -Ă, strategici, -ce, adj. Care ține de strategie, privitor la strategie. ◊ Hartă strategică = hartă militară utilizată în conducerea războiului. ♦ (Despre locuri, drumuri, poziții) Care are însemnătate pentru acțiunile militare de război; care favorizează desfășurarea operațiilor militare. ♦ Foarte important, esențial din punctul de vedere al strategiei (2). ♦ Potrivit, oportun (într-o împrejurare dată). – Din fr. stratégique. DOOM
stratégic adj. m., pl. stratégici; f. stratégică, pl. stratégice
strategicilor
STRATÉGIC, -Ă, strategici, -ce, adj. Care ține de strategie, privitor la strategie. ◊ Hartă strategică = hartă militară utilizată în conducerea războiului. ♦ (Despre locuri, drumuri, poziții) Care are însemnătate pentru acțiunile militare de război; care favorizează desfășurarea operațiilor militare. ♦ Foarte important, esențial din punctul de vedere al strategiei (2). ♦ Potrivit, oportun (într-o împrejurare dată). – Din fr. stratégique. DOOM
stratégic adj. m., pl. stratégici; f. stratégică, pl. stratégice
strategicul
STRATÉGIC, -Ă, strategici, -ce, adj. Care ține de strategie, privitor la strategie. ◊ Hartă strategică = hartă militară utilizată în conducerea războiului. ♦ (Despre locuri, drumuri, poziții) Care are însemnătate pentru acțiunile militare de război; care favorizează desfășurarea operațiilor militare. ♦ Foarte important, esențial din punctul de vedere al strategiei (2). ♦ Potrivit, oportun (într-o împrejurare dată). – Din fr. stratégique. DOOM
stratégic adj. m., pl. stratégici; f. stratégică, pl. stratégice
strategicului
STRATÉGIC, -Ă, strategici, -ce, adj. Care ține de strategie, privitor la strategie. ◊ Hartă strategică = hartă militară utilizată în conducerea războiului. ♦ (Despre locuri, drumuri, poziții) Care are însemnătate pentru acțiunile militare de război; care favorizează desfășurarea operațiilor militare. ♦ Foarte important, esențial din punctul de vedere al strategiei (2). ♦ Potrivit, oportun (într-o împrejurare dată). – Din fr. stratégique. DOOM
stratégic adj. m., pl. stratégici; f. stratégică, pl. stratégice
strategie
STRATEGÍE s. f. 1. Parte componentă a artei militare, care se ocupă cu problemele pregătirii, planificării și ducerii războiului și operațiilor militare. 2. (În sintagma) Strategie economică = stabilirea obiectivelor și planificarea cursului acțiunilor de urmat atât la nivel microeconomic, cât și la nivel macroeconomic. – Din fr. stratégie. DOOM
strategíe s. f., art. strategía, g.-d. strategíi, art. strategíei
strategii
STRATÉG, strategi, s. m. 1. (În Grecia antică) Comandant militar al unui polis; fiecare dintre cei zece magistrați supremi ai Atenei, aleși pe o durată de un an. 2. Comandant de oști, bun cunoscător al strategiei. – Din fr. stratège, lat. strategus. DOOM
stratég s. m., pl. stratégi
strategilor
STRATÉG, strategi, s. m. 1. (În Grecia antică) Comandant militar al unui polis; fiecare dintre cei zece magistrați supremi ai Atenei, aleși pe o durată de un an. 2. Comandant de oști, bun cunoscător al strategiei. – Din fr. stratège, lat. strategus. DOOM
stratég s. m., pl. stratégi
strategul
STRATÉG, strategi, s. m. 1. (În Grecia antică) Comandant militar al unui polis; fiecare dintre cei zece magistrați supremi ai Atenei, aleși pe o durată de un an. 2. Comandant de oști, bun cunoscător al strategiei. – Din fr. stratège, lat. strategus. DOOM
stratég s. m., pl. stratégi
strategului
STRATÉG, strategi, s. m. 1. (În Grecia antică) Comandant militar al unui polis; fiecare dintre cei zece magistrați supremi ai Atenei, aleși pe o durată de un an. 2. Comandant de oști, bun cunoscător al strategiei. – Din fr. stratège, lat. strategus. DOOM
stratég s. m., pl. stratégi
strati
STRATI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) strat”, „stratigrafic”. [Var. strato-. / < fr., it. strati-, strato-, cf. lat. stratum].
stratific
STRATIFICÁ, stratífic, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) depune în mai multe straturi; a căpăta sau a da forma unor straturi suprapuse. – Din fr. stratifier, lat. stratificare. DOOM
stratificá (a ~) vb., ind. prez. 3 stratífică
stratifica
STRATIFICÁ, stratífic, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) depune în mai multe straturi; a căpăta sau a da forma unor straturi suprapuse. – Din fr. stratifier, lat. stratificare. DOOM
stratificá (a ~) vb., ind. prez. 3 stratífică
stratificai
STRATIFICÁ, stratífic, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) depune în mai multe straturi; a căpăta sau a da forma unor straturi suprapuse. – Din fr. stratifier, lat. stratificare. DOOM
stratificá (a ~) vb., ind. prez. 3 stratífică
stratificam
STRATIFICÁ, stratífic, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) depune în mai multe straturi; a căpăta sau a da forma unor straturi suprapuse. – Din fr. stratifier, lat. stratificare. DOOM
stratificá (a ~) vb., ind. prez. 3 stratífică
stratificare
STRATIFICÁ, stratífic, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) depune în mai multe straturi; a căpăta sau a da forma unor straturi suprapuse. – Din fr. stratifier, lat. stratificare. DOOM
stratificá (a ~) vb., ind. prez. 3 stratífică
stratificare
STRATIFICÁRE, stratificări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) stratifica și rezultatul ei; stratificație. ♦ Formație geologică sedimentară alcătuită din mai multe strate suprapuse. 2. Așezare a semințelor de pomi fructiferi și a butașilor în straturi de pământ care alternează cu straturi de nisip, de rumeguș, de turbă, pentru a asigura o bună păstrare sau a favoriza și a stimula germinarea sau înrădăcinarea. – V. stratifica. DOOM
stratificáre s. f., g.-d. art. stratificắrii; pl. stratificắri
stratificarea
STRATIFICÁRE, stratificări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) stratifica și rezultatul ei; stratificație. ♦ Formație geologică sedimentară alcătuită din mai multe strate suprapuse. 2. Așezare a semințelor de pomi fructiferi și a butașilor în straturi de pământ care alternează cu straturi de nisip, de rumeguș, de turbă, pentru a asigura o bună păstrare sau a favoriza și a stimula germinarea sau înrădăcinarea. – V. stratifica. DOOM
stratificáre s. f., g.-d. art. stratificắrii; pl. stratificắri
stratificară
STRATIFICÁ, stratífic, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) depune în mai multe straturi; a căpăta sau a da forma unor straturi suprapuse. – Din fr. stratifier, lat. stratificare. DOOM
stratificá (a ~) vb., ind. prez. 3 stratífică
stratificarăm
STRATIFICÁ, stratífic, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) depune în mai multe straturi; a căpăta sau a da forma unor straturi suprapuse. – Din fr. stratifier, lat. stratificare. DOOM
stratificá (a ~) vb., ind. prez. 3 stratífică
stratificarăți
STRATIFICÁ, stratífic, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) depune în mai multe straturi; a căpăta sau a da forma unor straturi suprapuse. – Din fr. stratifier, lat. stratificare. DOOM
stratificá (a ~) vb., ind. prez. 3 stratífică
stratificase
STRATIFICÁ, stratífic, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) depune în mai multe straturi; a căpăta sau a da forma unor straturi suprapuse. – Din fr. stratifier, lat. stratificare. DOOM
stratificá (a ~) vb., ind. prez. 3 stratífică
stratificasem
STRATIFICÁ, stratífic, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) depune în mai multe straturi; a căpăta sau a da forma unor straturi suprapuse. – Din fr. stratifier, lat. stratificare. DOOM
stratificá (a ~) vb., ind. prez. 3 stratífică
stratificaseră
STRATIFICÁ, stratífic, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) depune în mai multe straturi; a căpăta sau a da forma unor straturi suprapuse. – Din fr. stratifier, lat. stratificare. DOOM
stratificá (a ~) vb., ind. prez. 3 stratífică
stratificaserăm
STRATIFICÁ, stratífic, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) depune în mai multe straturi; a căpăta sau a da forma unor straturi suprapuse. – Din fr. stratifier, lat. stratificare. DOOM
stratificá (a ~) vb., ind. prez. 3 stratífică
stratificaserăți
STRATIFICÁ, stratífic, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) depune în mai multe straturi; a căpăta sau a da forma unor straturi suprapuse. – Din fr. stratifier, lat. stratificare. DOOM
stratificá (a ~) vb., ind. prez. 3 stratífică
stratificaseși
STRATIFICÁ, stratífic, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) depune în mai multe straturi; a căpăta sau a da forma unor straturi suprapuse. – Din fr. stratifier, lat. stratificare. DOOM
stratificá (a ~) vb., ind. prez. 3 stratífică
stratificaseți
STRATIFICÁ, stratífic, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) depune în mai multe straturi; a căpăta sau a da forma unor straturi suprapuse. – Din fr. stratifier, lat. stratificare. DOOM
stratificá (a ~) vb., ind. prez. 3 stratífică
stratificat
STRATIFICÁ, stratífic, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) depune în mai multe straturi; a căpăta sau a da forma unor straturi suprapuse. – Din fr. stratifier, lat. stratificare. DOOM
stratificá (a ~) vb., ind. prez. 3 stratífică
stratificat
STRATIFICÁT, -Ă, stratificați, -te, adj. Așezat în straturi, format din straturi. – V. stratifica.
stratificata
STRATIFICÁT, -Ă, stratificați, -te, adj. Așezat în straturi, format din straturi. – V. stratifica.
stratificate
STRATIFICÁT, -Ă, stratificați, -te, adj. Așezat în straturi, format din straturi. – V. stratifica.
stratificatei
STRATIFICÁT, -Ă, stratificați, -te, adj. Așezat în straturi, format din straturi. – V. stratifica.
stratificatele
STRATIFICÁT, -Ă, stratificați, -te, adj. Așezat în straturi, format din straturi. – V. stratifica.
stratificatelor
STRATIFICÁT, -Ă, stratificați, -te, adj. Așezat în straturi, format din straturi. – V. stratifica.
stratificatul
STRATIFICÁT, -Ă, stratificați, -te, adj. Așezat în straturi, format din straturi. – V. stratifica.
stratificatului
STRATIFICÁT, -Ă, stratificați, -te, adj. Așezat în straturi, format din straturi. – V. stratifica.
stratificau
STRATIFICÁ, stratífic, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) depune în mai multe straturi; a căpăta sau a da forma unor straturi suprapuse. – Din fr. stratifier, lat. stratificare. DOOM
stratificá (a ~) vb., ind. prez. 3 stratífică
stratificași
STRATIFICÁ, stratífic, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) depune în mai multe straturi; a căpăta sau a da forma unor straturi suprapuse. – Din fr. stratifier, lat. stratificare. DOOM
stratificá (a ~) vb., ind. prez. 3 stratífică
stratificați
STRATIFICÁ, stratífic, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) depune în mai multe straturi; a căpăta sau a da forma unor straturi suprapuse. – Din fr. stratifier, lat. stratificare. DOOM
stratificá (a ~) vb., ind. prez. 3 stratífică
stratificați
STRATIFICÁT, -Ă, stratificați, -te, adj. Așezat în straturi, format din straturi. – V. stratifica.
stratificația
STRATIFICÁȚIE, stratificații, s. f. Stratificare. – Din fr. stratification. DOOM
stratificáție (-ți-e) s. f., art. stratificáția (-ți-a), g.-d. art. stratificáției; pl. stratificáții, art. stratificáțiile (-ți-i-)
stratificație
STRATIFICÁȚIE, stratificații, s. f. Stratificare. – Din fr. stratification. DOOM
stratificáție (-ți-e) s. f., art. stratificáția (-ți-a), g.-d. art. stratificáției; pl. stratificáții, art. stratificáțiile (-ți-i-)
stratificației
STRATIFICÁȚIE, stratificații, s. f. Stratificare. – Din fr. stratification. DOOM
stratificáție (-ți-e) s. f., art. stratificáția (-ți-a), g.-d. art. stratificáției; pl. stratificáții, art. stratificáțiile (-ți-i-)
stratificații
STRATIFICÁT, -Ă, stratificați, -te, adj. Așezat în straturi, format din straturi. – V. stratifica.
stratificații
STRATIFICÁȚIE, stratificații, s. f. Stratificare. – Din fr. stratification. DOOM
stratificáție (-ți-e) s. f., art. stratificáția (-ți-a), g.-d. art. stratificáției; pl. stratificáții, art. stratificáțiile (-ți-i-)
stratificațiile
STRATIFICÁȚIE, stratificații, s. f. Stratificare. – Din fr. stratification. DOOM
stratificáție (-ți-e) s. f., art. stratificáția (-ți-a), g.-d. art. stratificáției; pl. stratificáții, art. stratificáțiile (-ți-i-)
stratificațiilor
STRATIFICÁȚIE, stratificații, s. f. Stratificare. – Din fr. stratification. DOOM
stratificáție (-ți-e) s. f., art. stratificáția (-ți-a), g.-d. art. stratificáției; pl. stratificáții, art. stratificáțiile (-ți-i-)
stratificaților
STRATIFICÁT, -Ă, stratificați, -te, adj. Așezat în straturi, format din straturi. – V. stratifica.
stratificațiune
STRATIFICAȚIÚNE s.f. v. stratificație.
stratifice
STRATIFICÁ, stratífic, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) depune în mai multe straturi; a căpăta sau a da forma unor straturi suprapuse. – Din fr. stratifier, lat. stratificare. DOOM
stratificá (a ~) vb., ind. prez. 3 stratífică
stratifici
STRATIFICÁ, stratífic, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) depune în mai multe straturi; a căpăta sau a da forma unor straturi suprapuse. – Din fr. stratifier, lat. stratificare. DOOM
stratificá (a ~) vb., ind. prez. 3 stratífică
stratificând
STRATIFICÁ, stratífic, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) depune în mai multe straturi; a căpăta sau a da forma unor straturi suprapuse. – Din fr. stratifier, lat. stratificare. DOOM
stratificá (a ~) vb., ind. prez. 3 stratífică
stratificînd
STRATIFICÁ, stratífic, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) depune în mai multe straturi; a căpăta sau a da forma unor straturi suprapuse. – Din fr. stratifier, lat. stratificare. DOOM
stratificá (a ~) vb., ind. prez. 3 stratífică
stratificări
STRATIFICÁRE, stratificări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) stratifica și rezultatul ei; stratificație. ♦ Formație geologică sedimentară alcătuită din mai multe strate suprapuse. 2. Așezare a semințelor de pomi fructiferi și a butașilor în straturi de pământ care alternează cu straturi de nisip, de rumeguș, de turbă, pentru a asigura o bună păstrare sau a favoriza și a stimula germinarea sau înrădăcinarea. – V. stratifica. DOOM
stratificáre s. f., g.-d. art. stratificắrii; pl. stratificắri
stratificării
STRATIFICÁRE, stratificări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) stratifica și rezultatul ei; stratificație. ♦ Formație geologică sedimentară alcătuită din mai multe strate suprapuse. 2. Așezare a semințelor de pomi fructiferi și a butașilor în straturi de pământ care alternează cu straturi de nisip, de rumeguș, de turbă, pentru a asigura o bună păstrare sau a favoriza și a stimula germinarea sau înrădăcinarea. – V. stratifica. DOOM
stratificáre s. f., g.-d. art. stratificắrii; pl. stratificắri
stratificările
STRATIFICÁRE, stratificări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) stratifica și rezultatul ei; stratificație. ♦ Formație geologică sedimentară alcătuită din mai multe strate suprapuse. 2. Așezare a semințelor de pomi fructiferi și a butașilor în straturi de pământ care alternează cu straturi de nisip, de rumeguș, de turbă, pentru a asigura o bună păstrare sau a favoriza și a stimula germinarea sau înrădăcinarea. – V. stratifica. DOOM
stratificáre s. f., g.-d. art. stratificắrii; pl. stratificắri
stratificărilor
STRATIFICÁRE, stratificări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) stratifica și rezultatul ei; stratificație. ♦ Formație geologică sedimentară alcătuită din mai multe strate suprapuse. 2. Așezare a semințelor de pomi fructiferi și a butașilor în straturi de pământ care alternează cu straturi de nisip, de rumeguș, de turbă, pentru a asigura o bună păstrare sau a favoriza și a stimula germinarea sau înrădăcinarea. – V. stratifica. DOOM
stratificáre s. f., g.-d. art. stratificắrii; pl. stratificắri
stratiform
STRATIFÓRM, -Ă adj. 1. Care are forma sau compoziția unui strat; dispus în formă de straturi. 2. (Despre nori) De tip stratus. [< fr. stratiforme, engl. stratiform].
stratiforma
STRATIFÓRM, -Ă adj. 1. Care are forma sau compoziția unui strat; dispus în formă de straturi. 2. (Despre nori) De tip stratus. [< fr. stratiforme, engl. stratiform].
stratiforme
STRATIFÓRM, -Ă adj. 1. Care are forma sau compoziția unui strat; dispus în formă de straturi. 2. (Despre nori) De tip stratus. [< fr. stratiforme, engl. stratiform].
stratiformei
STRATIFÓRM, -Ă adj. 1. Care are forma sau compoziția unui strat; dispus în formă de straturi. 2. (Despre nori) De tip stratus. [< fr. stratiforme, engl. stratiform].
stratiformele
STRATIFÓRM, -Ă adj. 1. Care are forma sau compoziția unui strat; dispus în formă de straturi. 2. (Despre nori) De tip stratus. [< fr. stratiforme, engl. stratiform].
stratiformelor
STRATIFÓRM, -Ă adj. 1. Care are forma sau compoziția unui strat; dispus în formă de straturi. 2. (Despre nori) De tip stratus. [< fr. stratiforme, engl. stratiform].
stratiformi
STRATIFÓRM, -Ă adj. 1. Care are forma sau compoziția unui strat; dispus în formă de straturi. 2. (Despre nori) De tip stratus. [< fr. stratiforme, engl. stratiform].
stratiformii
STRATIFÓRM, -Ă adj. 1. Care are forma sau compoziția unui strat; dispus în formă de straturi. 2. (Despre nori) De tip stratus. [< fr. stratiforme, engl. stratiform].
stratiformilor
STRATIFÓRM, -Ă adj. 1. Care are forma sau compoziția unui strat; dispus în formă de straturi. 2. (Despre nori) De tip stratus. [< fr. stratiforme, engl. stratiform].
stratiformul
STRATIFÓRM, -Ă adj. 1. Care are forma sau compoziția unui strat; dispus în formă de straturi. 2. (Despre nori) De tip stratus. [< fr. stratiforme, engl. stratiform].
stratiformului
STRATIFÓRM, -Ă adj. 1. Care are forma sau compoziția unui strat; dispus în formă de straturi. 2. (Despre nori) De tip stratus. [< fr. stratiforme, engl. stratiform].
stratigraf
STRATIGRÁF s.n. Tomograf. [< fr. stratigraphe].
stratigrafa
STRATIGRÁF s.n. Tomograf. [< fr. stratigraphe].
stratigrafe
STRATIGRÁF s.n. Tomograf. [< fr. stratigraphe].
stratigrafei
STRATIGRÁF s.n. Tomograf. [< fr. stratigraphe].
stratigrafele
STRATIGRÁF s.n. Tomograf. [< fr. stratigraphe].
stratigrafelor
STRATIGRÁF s.n. Tomograf. [< fr. stratigraphe].
stratigrafi
STRATIGRÁF s.n. Tomograf. [< fr. stratigraphe].
stratigrafia
STRATIGRAFÍE s. f. Ramură a geologiei care studiază formațiunile geologice ale scoarței terestre, pentru a determina vârsta și succesiunea lor. – Din fr. stratigraphie. DOOM
stratigrafíe (-ti-gra-) s. f., art. stratigrafía, g.-d. stratigrafíi, art. stratigrafíei
stratigrafic
STRATIGRÁFIC, -Ă, stratigrafici, -ce, adj. Care aparține stratigrafiei, privitor la stratigrafie. – Din fr. stratigraphique. DOOM
stratigráfic (-ti-gra-) adj. m., pl. stratigráfici; f. stratigráfică, pl. stratigráfice
stratigrafica
STRATIGRÁFIC, -Ă, stratigrafici, -ce, adj. Care aparține stratigrafiei, privitor la stratigrafie. – Din fr. stratigraphique. DOOM
stratigráfic (-ti-gra-) adj. m., pl. stratigráfici; f. stratigráfică, pl. stratigráfice
stratigrafice
STRATIGRÁFIC, -Ă, stratigrafici, -ce, adj. Care aparține stratigrafiei, privitor la stratigrafie. – Din fr. stratigraphique. DOOM
stratigráfic (-ti-gra-) adj. m., pl. stratigráfici; f. stratigráfică, pl. stratigráfice
stratigraficei
STRATIGRÁFIC, -Ă, stratigrafici, -ce, adj. Care aparține stratigrafiei, privitor la stratigrafie. – Din fr. stratigraphique. DOOM
stratigráfic (-ti-gra-) adj. m., pl. stratigráfici; f. stratigráfică, pl. stratigráfice
stratigraficele
STRATIGRÁFIC, -Ă, stratigrafici, -ce, adj. Care aparține stratigrafiei, privitor la stratigrafie. – Din fr. stratigraphique. DOOM
stratigráfic (-ti-gra-) adj. m., pl. stratigráfici; f. stratigráfică, pl. stratigráfice
stratigraficelor
STRATIGRÁFIC, -Ă, stratigrafici, -ce, adj. Care aparține stratigrafiei, privitor la stratigrafie. – Din fr. stratigraphique. DOOM
stratigráfic (-ti-gra-) adj. m., pl. stratigráfici; f. stratigráfică, pl. stratigráfice
stratigrafici
STRATIGRÁFIC, -Ă, stratigrafici, -ce, adj. Care aparține stratigrafiei, privitor la stratigrafie. – Din fr. stratigraphique. DOOM
stratigráfic (-ti-gra-) adj. m., pl. stratigráfici; f. stratigráfică, pl. stratigráfice
stratigraficii
STRATIGRÁFIC, -Ă, stratigrafici, -ce, adj. Care aparține stratigrafiei, privitor la stratigrafie. – Din fr. stratigraphique. DOOM
stratigráfic (-ti-gra-) adj. m., pl. stratigráfici; f. stratigráfică, pl. stratigráfice
stratigraficilor
STRATIGRÁFIC, -Ă, stratigrafici, -ce, adj. Care aparține stratigrafiei, privitor la stratigrafie. – Din fr. stratigraphique. DOOM
stratigráfic (-ti-gra-) adj. m., pl. stratigráfici; f. stratigráfică, pl. stratigráfice
stratigraficul
STRATIGRÁFIC, -Ă, stratigrafici, -ce, adj. Care aparține stratigrafiei, privitor la stratigrafie. – Din fr. stratigraphique. DOOM
stratigráfic (-ti-gra-) adj. m., pl. stratigráfici; f. stratigráfică, pl. stratigráfice
stratigraficului
STRATIGRÁFIC, -Ă, stratigrafici, -ce, adj. Care aparține stratigrafiei, privitor la stratigrafie. – Din fr. stratigraphique. DOOM
stratigráfic (-ti-gra-) adj. m., pl. stratigráfici; f. stratigráfică, pl. stratigráfice
stratigrafie
STRATIGRAFÍE s. f. Ramură a geologiei care studiază formațiunile geologice ale scoarței terestre, pentru a determina vârsta și succesiunea lor. – Din fr. stratigraphie. DOOM
stratigrafíe (-ti-gra-) s. f., art. stratigrafía, g.-d. stratigrafíi, art. stratigrafíei
stratigrafiei
STRATIGRAFÍE s. f. Ramură a geologiei care studiază formațiunile geologice ale scoarței terestre, pentru a determina vârsta și succesiunea lor. – Din fr. stratigraphie. DOOM
stratigrafíe (-ti-gra-) s. f., art. stratigrafía, g.-d. stratigrafíi, art. stratigrafíei
stratigrafii
STRATIGRÁF s.n. Tomograf. [< fr. stratigraphe].
stratigrafii
STRATIGRAFÍE s. f. Ramură a geologiei care studiază formațiunile geologice ale scoarței terestre, pentru a determina vârsta și succesiunea lor. – Din fr. stratigraphie. DOOM
stratigrafíe (-ti-gra-) s. f., art. stratigrafía, g.-d. stratigrafíi, art. stratigrafíei
stratigrafiile
STRATIGRAFÍE s. f. Ramură a geologiei care studiază formațiunile geologice ale scoarței terestre, pentru a determina vârsta și succesiunea lor. – Din fr. stratigraphie. DOOM
stratigrafíe (-ti-gra-) s. f., art. stratigrafía, g.-d. stratigrafíi, art. stratigrafíei
stratigrafiilor
STRATIGRAFÍE s. f. Ramură a geologiei care studiază formațiunile geologice ale scoarței terestre, pentru a determina vârsta și succesiunea lor. – Din fr. stratigraphie. DOOM
stratigrafíe (-ti-gra-) s. f., art. stratigrafía, g.-d. stratigrafíi, art. stratigrafíei
stratigrafilor
STRATIGRÁF s.n. Tomograf. [< fr. stratigraphe].
stratigraful
STRATIGRÁF s.n. Tomograf. [< fr. stratigraphe].
stratigrafului
STRATIGRÁF s.n. Tomograf. [< fr. stratigraphe].
stratiot
STRATIÓT, stratioți, s. m. (Învechit) Soldat, ostaș. (Irod-împărat:) Stratiote ! (Stratiotul:) Porunciți, prea-înalte împărate ! TEODORESCU, P. P. 110.
stratisferă
STRATISFÉRĂ s.f. (Geol.) Pătură de roci sedimentare de la suprafața litosferei. [Et. incertă].
strato
STRATO- v. strati-.
stratocumulus
STRATOCÚMULUS s. m. Formație de nori situată la altitudini relativ joase, având aspectul unor valuri. – Din fr. strato-cumulus. DOOM
stratocúmulus s. m.
stratocumulusul
STRATOCÚMULUS s. m. Formație de nori situată la altitudini relativ joase, având aspectul unor valuri. – Din fr. strato-cumulus. DOOM
stratocúmulus s. m.
stratocumulusului
STRATOCÚMULUS s. m. Formație de nori situată la altitudini relativ joase, având aspectul unor valuri. – Din fr. strato-cumulus. DOOM
stratocúmulus s. m.
stratocumuluși
STRATOCÚMULUS s. m. Formație de nori situată la altitudini relativ joase, având aspectul unor valuri. – Din fr. strato-cumulus. DOOM
stratocúmulus s. m.
stratocumulușii
STRATOCÚMULUS s. m. Formație de nori situată la altitudini relativ joase, având aspectul unor valuri. – Din fr. strato-cumulus. DOOM
stratocúmulus s. m.
stratocumulușilor
STRATOCÚMULUS s. m. Formație de nori situată la altitudini relativ joase, având aspectul unor valuri. – Din fr. strato-cumulus. DOOM
stratocúmulus s. m.
stratojet
STRATOJÉT s.n. Avion cu reacție pentru zborul la mari înălțimi. [Cf. engl. stratojet].
stratojetul
STRATOJÉT s.n. Avion cu reacție pentru zborul la mari înălțimi. [Cf. engl. stratojet].
stratojetului
STRATOJÉT s.n. Avion cu reacție pentru zborul la mari înălțimi. [Cf. engl. stratojet].
stratojeturi
STRATOJÉT s.n. Avion cu reacție pentru zborul la mari înălțimi. [Cf. engl. stratojet].
stratojeturile
STRATOJÉT s.n. Avion cu reacție pentru zborul la mari înălțimi. [Cf. engl. stratojet].
stratojeturilor
STRATOJÉT s.n. Avion cu reacție pentru zborul la mari înălțimi. [Cf. engl. stratojet].
stratopauză
STRATOPAÚZĂ s.f. Zona de trecere dintre stratosferă și mezosferă. [Pron. -pa-u-. / < fr. stratopause].
stratosfera
STRATOSFÉRĂ s. f. Parte a atmosferei (situată între troposferă și ionosferă) unde predomină deplasările orizontale ale aerului. – Din fr. stratosphère. DOOM
!stratosféră (-tos-fe-/-to-sfe-) s. f., g.-d. art. stratosférei
stratosfere
STRATOSFÉRĂ s. f. Parte a atmosferei (situată între troposferă și ionosferă) unde predomină deplasările orizontale ale aerului. – Din fr. stratosphère. DOOM
!stratosféră (-tos-fe-/-to-sfe-) s. f., g.-d. art. stratosférei
stratosferei
STRATOSFÉRĂ s. f. Parte a atmosferei (situată între troposferă și ionosferă) unde predomină deplasările orizontale ale aerului. – Din fr. stratosphère. DOOM
!stratosféră (-tos-fe-/-to-sfe-) s. f., g.-d. art. stratosférei
stratosferele
STRATOSFÉRĂ s. f. Parte a atmosferei (situată între troposferă și ionosferă) unde predomină deplasările orizontale ale aerului. – Din fr. stratosphère. DOOM
!stratosféră (-tos-fe-/-to-sfe-) s. f., g.-d. art. stratosférei
stratosferelor
STRATOSFÉRĂ s. f. Parte a atmosferei (situată între troposferă și ionosferă) unde predomină deplasările orizontale ale aerului. – Din fr. stratosphère. DOOM
!stratosféră (-tos-fe-/-to-sfe-) s. f., g.-d. art. stratosférei
stratosferic
STRATOSFÉRIC, -Ă, stratosferici, -ce, adj. Care aparține stratosferei, privitor la stratosferă. – Din fr. stratosphérique. DOOM
!stratosféric (-tos-fe-/-to-sfe-) adj. m., pl. stratosférici; f. stratosférică, pl. stratosférice
stratosferica
STRATOSFÉRIC, -Ă, stratosferici, -ce, adj. Care aparține stratosferei, privitor la stratosferă. – Din fr. stratosphérique. DOOM
!stratosféric (-tos-fe-/-to-sfe-) adj. m., pl. stratosférici; f. stratosférică, pl. stratosférice
stratosferice
STRATOSFÉRIC, -Ă, stratosferici, -ce, adj. Care aparține stratosferei, privitor la stratosferă. – Din fr. stratosphérique. DOOM
!stratosféric (-tos-fe-/-to-sfe-) adj. m., pl. stratosférici; f. stratosférică, pl. stratosférice
stratosfericei
STRATOSFÉRIC, -Ă, stratosferici, -ce, adj. Care aparține stratosferei, privitor la stratosferă. – Din fr. stratosphérique. DOOM
!stratosféric (-tos-fe-/-to-sfe-) adj. m., pl. stratosférici; f. stratosférică, pl. stratosférice
stratosfericele
STRATOSFÉRIC, -Ă, stratosferici, -ce, adj. Care aparține stratosferei, privitor la stratosferă. – Din fr. stratosphérique. DOOM
!stratosféric (-tos-fe-/-to-sfe-) adj. m., pl. stratosférici; f. stratosférică, pl. stratosférice
stratosfericelor
STRATOSFÉRIC, -Ă, stratosferici, -ce, adj. Care aparține stratosferei, privitor la stratosferă. – Din fr. stratosphérique. DOOM
!stratosféric (-tos-fe-/-to-sfe-) adj. m., pl. stratosférici; f. stratosférică, pl. stratosférice
stratosferici
STRATOSFÉRIC, -Ă, stratosferici, -ce, adj. Care aparține stratosferei, privitor la stratosferă. – Din fr. stratosphérique. DOOM
!stratosféric (-tos-fe-/-to-sfe-) adj. m., pl. stratosférici; f. stratosférică, pl. stratosférice
stratosfericii
STRATOSFÉRIC, -Ă, stratosferici, -ce, adj. Care aparține stratosferei, privitor la stratosferă. – Din fr. stratosphérique. DOOM
!stratosféric (-tos-fe-/-to-sfe-) adj. m., pl. stratosférici; f. stratosférică, pl. stratosférice
stratosfericilor
STRATOSFÉRIC, -Ă, stratosferici, -ce, adj. Care aparține stratosferei, privitor la stratosferă. – Din fr. stratosphérique. DOOM
!stratosféric (-tos-fe-/-to-sfe-) adj. m., pl. stratosférici; f. stratosférică, pl. stratosférice
stratosfericul
STRATOSFÉRIC, -Ă, stratosferici, -ce, adj. Care aparține stratosferei, privitor la stratosferă. – Din fr. stratosphérique. DOOM
!stratosféric (-tos-fe-/-to-sfe-) adj. m., pl. stratosférici; f. stratosférică, pl. stratosférice
stratosfericului
STRATOSFÉRIC, -Ă, stratosferici, -ce, adj. Care aparține stratosferei, privitor la stratosferă. – Din fr. stratosphérique. DOOM
!stratosféric (-tos-fe-/-to-sfe-) adj. m., pl. stratosférici; f. stratosférică, pl. stratosférice
stratostat
STRATOSTÁT, stratostate, s. n. Aerostat cu o nacelă ermetic închisă și special utilată pentru zborurile în stratosferă. – Din fr. stratostat. DOOM
!stratostát (-tos-tat/-to-stat) s. n., pl. stratostáte
stratostat
STRATOSTÁT s.n. Aerostat cu nacelă ermetică destinat zborurilor stratosferice. [Pl. -te, -turi. / < germ. Stratostat].
stratostate
STRATOSTÁT, stratostate, s. n. Aerostat cu o nacelă ermetic închisă și special utilată pentru zborurile în stratosferă. – Din fr. stratostat. DOOM
!stratostát (-tos-tat/-to-stat) s. n., pl. stratostáte
stratostatele
STRATOSTÁT, stratostate, s. n. Aerostat cu o nacelă ermetic închisă și special utilată pentru zborurile în stratosferă. – Din fr. stratostat. DOOM
!stratostát (-tos-tat/-to-stat) s. n., pl. stratostáte
stratostatelor
STRATOSTÁT, stratostate, s. n. Aerostat cu o nacelă ermetic închisă și special utilată pentru zborurile în stratosferă. – Din fr. stratostat. DOOM
!stratostát (-tos-tat/-to-stat) s. n., pl. stratostáte
stratostatul
STRATOSTÁT, stratostate, s. n. Aerostat cu o nacelă ermetic închisă și special utilată pentru zborurile în stratosferă. – Din fr. stratostat. DOOM
!stratostát (-tos-tat/-to-stat) s. n., pl. stratostáte
stratostatului
STRATOSTÁT, stratostate, s. n. Aerostat cu o nacelă ermetic închisă și special utilată pentru zborurile în stratosferă. – Din fr. stratostat. DOOM
!stratostát (-tos-tat/-to-stat) s. n., pl. stratostáte
stratul
STRAT, straturi, s. n. 1. Material, substanță repartizată relativ uniform pe o suprafață de altă natură (pentru a o acoperi) sau între alte două suprafețe de altă natură (pentru a le despărți). 2. Fâșie compactă dintr-o materie, aflată în interiorul unei mase de natură diferită. 3. Depozit de roci sedimentare sau metamorfice cu o compoziție relativ omogenă, care se găsește, sub forma unei pânze, între alte depozite. 4. Influență externă exercitată asupra unei limbi date. 5. Fig. Parte dintr-o clasă socială; categorie, pătură socială. 6. Fâșie de pământ, cu cărări pe margini, pe care se seamănă legume sau flori; fâșia de pământ împreună cu vegetația respectivă. 7. (Pop.) Culcuș, așternut pentru animale. 8. (Pop.) Pat, așternut pentru oameni. 9. Nume dat părții de jos pe care se reazemă unele obiecte sau unelte; postament. 10. Patul puștii. [Pl.: (3) strate] – Lat. stratum. DOOM
!strat s. n., pl. stráturi/(geol.) stráte
stratului
STRAT, straturi, s. n. 1. Material, substanță repartizată relativ uniform pe o suprafață de altă natură (pentru a o acoperi) sau între alte două suprafețe de altă natură (pentru a le despărți). 2. Fâșie compactă dintr-o materie, aflată în interiorul unei mase de natură diferită. 3. Depozit de roci sedimentare sau metamorfice cu o compoziție relativ omogenă, care se găsește, sub forma unei pânze, între alte depozite. 4. Influență externă exercitată asupra unei limbi date. 5. Fig. Parte dintr-o clasă socială; categorie, pătură socială. 6. Fâșie de pământ, cu cărări pe margini, pe care se seamănă legume sau flori; fâșia de pământ împreună cu vegetația respectivă. 7. (Pop.) Culcuș, așternut pentru animale. 8. (Pop.) Pat, așternut pentru oameni. 9. Nume dat părții de jos pe care se reazemă unele obiecte sau unelte; postament. 10. Patul puștii. [Pl.: (3) strate] – Lat. stratum. DOOM
!strat s. n., pl. stráturi/(geol.) stráte
straturi
STRAT, straturi, s. n. 1. Material, substanță repartizată relativ uniform pe o suprafață de altă natură (pentru a o acoperi) sau între alte două suprafețe de altă natură (pentru a le despărți). 2. Fâșie compactă dintr-o materie, aflată în interiorul unei mase de natură diferită. 3. Depozit de roci sedimentare sau metamorfice cu o compoziție relativ omogenă, care se găsește, sub forma unei pânze, între alte depozite. 4. Influență externă exercitată asupra unei limbi date. 5. Fig. Parte dintr-o clasă socială; categorie, pătură socială. 6. Fâșie de pământ, cu cărări pe margini, pe care se seamănă legume sau flori; fâșia de pământ împreună cu vegetația respectivă. 7. (Pop.) Culcuș, așternut pentru animale. 8. (Pop.) Pat, așternut pentru oameni. 9. Nume dat părții de jos pe care se reazemă unele obiecte sau unelte; postament. 10. Patul puștii. [Pl.: (3) strate] – Lat. stratum. DOOM
!strat s. n., pl. stráturi/(geol.) stráte
straturile
STRAT, straturi, s. n. 1. Material, substanță repartizată relativ uniform pe o suprafață de altă natură (pentru a o acoperi) sau între alte două suprafețe de altă natură (pentru a le despărți). 2. Fâșie compactă dintr-o materie, aflată în interiorul unei mase de natură diferită. 3. Depozit de roci sedimentare sau metamorfice cu o compoziție relativ omogenă, care se găsește, sub forma unei pânze, între alte depozite. 4. Influență externă exercitată asupra unei limbi date. 5. Fig. Parte dintr-o clasă socială; categorie, pătură socială. 6. Fâșie de pământ, cu cărări pe margini, pe care se seamănă legume sau flori; fâșia de pământ împreună cu vegetația respectivă. 7. (Pop.) Culcuș, așternut pentru animale. 8. (Pop.) Pat, așternut pentru oameni. 9. Nume dat părții de jos pe care se reazemă unele obiecte sau unelte; postament. 10. Patul puștii. [Pl.: (3) strate] – Lat. stratum. DOOM
!strat s. n., pl. stráturi/(geol.) stráte
straturilor
STRAT, straturi, s. n. 1. Material, substanță repartizată relativ uniform pe o suprafață de altă natură (pentru a o acoperi) sau între alte două suprafețe de altă natură (pentru a le despărți). 2. Fâșie compactă dintr-o materie, aflată în interiorul unei mase de natură diferită. 3. Depozit de roci sedimentare sau metamorfice cu o compoziție relativ omogenă, care se găsește, sub forma unei pânze, între alte depozite. 4. Influență externă exercitată asupra unei limbi date. 5. Fig. Parte dintr-o clasă socială; categorie, pătură socială. 6. Fâșie de pământ, cu cărări pe margini, pe care se seamănă legume sau flori; fâșia de pământ împreună cu vegetația respectivă. 7. (Pop.) Culcuș, așternut pentru animale. 8. (Pop.) Pat, așternut pentru oameni. 9. Nume dat părții de jos pe care se reazemă unele obiecte sau unelte; postament. 10. Patul puștii. [Pl.: (3) strate] – Lat. stratum. DOOM
!strat s. n., pl. stráturi/(geol.) stráte
stratus
STRÁTUS s. m. Nori de forma unui strat orizontal, uniform și continuu, de culoare cenușie, asemănători cu ceața, situați la înălțimi joase și care produc burniță și zăpadă grăunțoasă. – Din fr., lat. stratus. DOOM
strátus s. m.
stratusul
STRÁTUS s. m. Nori de forma unui strat orizontal, uniform și continuu, de culoare cenușie, asemănători cu ceața, situați la înălțimi joase și care produc burniță și zăpadă grăunțoasă. – Din fr., lat. stratus. DOOM
strátus s. m.
stratusului
STRÁTUS s. m. Nori de forma unui strat orizontal, uniform și continuu, de culoare cenușie, asemănători cu ceața, situați la înălțimi joase și care produc burniță și zăpadă grăunțoasă. – Din fr., lat. stratus. DOOM
strátus s. m.
stratuși
STRÁTUS s. m. Nori de forma unui strat orizontal, uniform și continuu, de culoare cenușie, asemănători cu ceața, situați la înălțimi joase și care produc burniță și zăpadă grăunțoasă. – Din fr., lat. stratus. DOOM
strátus s. m.
stratușii
STRÁTUS s. m. Nori de forma unui strat orizontal, uniform și continuu, de culoare cenușie, asemănători cu ceața, situați la înălțimi joase și care produc burniță și zăpadă grăunțoasă. – Din fr., lat. stratus. DOOM
strátus s. m.
stratușilor
STRÁTUS s. m. Nori de forma unui strat orizontal, uniform și continuu, de culoare cenușie, asemănători cu ceața, situați la înălțimi joase și care produc burniță și zăpadă grăunțoasă. – Din fr., lat. stratus. DOOM
strátus s. m.
strașină
STRÉȘINĂ s. f. v. streașină. DOOM
streáșină s. f., g.-d. art. stréșinii; pl. stréșini
strașnic
STRÁȘNIC, -Ă, strașnici, -ce, adj., adv., s. m. I. Adj. (Exprimă ideea de superlativ) 1. Foarte bun, minunat; foarte mare; foarte puternic; extraordinar, nemaipomenit. 2. Îngrozitor, înfiorător, puternic; extraordinar, nemaipomenit. ♦ Foarte sever, foarte aspru. II. Adv. 1. (Foarte) tare, (foarte) mult, teribil. 2. (Legat de un adj. prin prep. „de”, exprimă ideea de superlativ) Foarte, extraordinar, nespus. III. S. m. Specie de ferigă din regiunea montană (Asplenium trichomanes). – Din sl. strašĭnŭ. DOOM
stráșnic2 (plantă) s. m., pl. stráșnici
strașnic
STRÁȘNIC, -Ă, strașnici, -ce, adj., adv., s. m. I. Adj. (Exprimă ideea de superlativ) 1. Foarte bun, minunat; foarte mare; foarte puternic; extraordinar, nemaipomenit. 2. Îngrozitor, înfiorător, puternic; extraordinar, nemaipomenit. ♦ Foarte sever, foarte aspru. II. Adv. 1. (Foarte) tare, (foarte) mult, teribil. 2. (Legat de un adj. prin prep. „de”, exprimă ideea de superlativ) Foarte, extraordinar, nespus. III. S. m. Specie de ferigă din regiunea montană (Asplenium trichomanes). – Din sl. strašĭnŭ. DOOM
stráșnic2 (plantă) s. m., pl. stráșnici
strașnica
STRÁȘNIC, -Ă, strașnici, -ce, adj., adv., s. m. I. Adj. (Exprimă ideea de superlativ) 1. Foarte bun, minunat; foarte mare; foarte puternic; extraordinar, nemaipomenit. 2. Îngrozitor, înfiorător, puternic; extraordinar, nemaipomenit. ♦ Foarte sever, foarte aspru. II. Adv. 1. (Foarte) tare, (foarte) mult, teribil. 2. (Legat de un adj. prin prep. „de”, exprimă ideea de superlativ) Foarte, extraordinar, nespus. III. S. m. Specie de ferigă din regiunea montană (Asplenium trichomanes). – Din sl. strašĭnŭ. DOOM
stráșnic2 (plantă) s. m., pl. stráșnici
strașnice
STRÁȘNIC, -Ă, strașnici, -ce, adj., adv., s. m. I. Adj. (Exprimă ideea de superlativ) 1. Foarte bun, minunat; foarte mare; foarte puternic; extraordinar, nemaipomenit. 2. Îngrozitor, înfiorător, puternic; extraordinar, nemaipomenit. ♦ Foarte sever, foarte aspru. II. Adv. 1. (Foarte) tare, (foarte) mult, teribil. 2. (Legat de un adj. prin prep. „de”, exprimă ideea de superlativ) Foarte, extraordinar, nespus. III. S. m. Specie de ferigă din regiunea montană (Asplenium trichomanes). – Din sl. strašĭnŭ. DOOM
stráșnic2 (plantă) s. m., pl. stráșnici
strașnicei
STRÁȘNIC, -Ă, strașnici, -ce, adj., adv., s. m. I. Adj. (Exprimă ideea de superlativ) 1. Foarte bun, minunat; foarte mare; foarte puternic; extraordinar, nemaipomenit. 2. Îngrozitor, înfiorător, puternic; extraordinar, nemaipomenit. ♦ Foarte sever, foarte aspru. II. Adv. 1. (Foarte) tare, (foarte) mult, teribil. 2. (Legat de un adj. prin prep. „de”, exprimă ideea de superlativ) Foarte, extraordinar, nespus. III. S. m. Specie de ferigă din regiunea montană (Asplenium trichomanes). – Din sl. strašĭnŭ. DOOM
stráșnic2 (plantă) s. m., pl. stráșnici
strașnicele
STRÁȘNIC, -Ă, strașnici, -ce, adj., adv., s. m. I. Adj. (Exprimă ideea de superlativ) 1. Foarte bun, minunat; foarte mare; foarte puternic; extraordinar, nemaipomenit. 2. Îngrozitor, înfiorător, puternic; extraordinar, nemaipomenit. ♦ Foarte sever, foarte aspru. II. Adv. 1. (Foarte) tare, (foarte) mult, teribil. 2. (Legat de un adj. prin prep. „de”, exprimă ideea de superlativ) Foarte, extraordinar, nespus. III. S. m. Specie de ferigă din regiunea montană (Asplenium trichomanes). – Din sl. strašĭnŭ. DOOM
stráșnic2 (plantă) s. m., pl. stráșnici
strașnicelor
STRÁȘNIC, -Ă, strașnici, -ce, adj., adv., s. m. I. Adj. (Exprimă ideea de superlativ) 1. Foarte bun, minunat; foarte mare; foarte puternic; extraordinar, nemaipomenit. 2. Îngrozitor, înfiorător, puternic; extraordinar, nemaipomenit. ♦ Foarte sever, foarte aspru. II. Adv. 1. (Foarte) tare, (foarte) mult, teribil. 2. (Legat de un adj. prin prep. „de”, exprimă ideea de superlativ) Foarte, extraordinar, nespus. III. S. m. Specie de ferigă din regiunea montană (Asplenium trichomanes). – Din sl. strašĭnŭ. DOOM
stráșnic2 (plantă) s. m., pl. stráșnici
strașnici
STRÁȘNIC, -Ă, strașnici, -ce, adj., adv., s. m. I. Adj. (Exprimă ideea de superlativ) 1. Foarte bun, minunat; foarte mare; foarte puternic; extraordinar, nemaipomenit. 2. Îngrozitor, înfiorător, puternic; extraordinar, nemaipomenit. ♦ Foarte sever, foarte aspru. II. Adv. 1. (Foarte) tare, (foarte) mult, teribil. 2. (Legat de un adj. prin prep. „de”, exprimă ideea de superlativ) Foarte, extraordinar, nespus. III. S. m. Specie de ferigă din regiunea montană (Asplenium trichomanes). – Din sl. strašĭnŭ. DOOM
stráșnic2 (plantă) s. m., pl. stráșnici
strașnici
STRÁȘNIC, -Ă, strașnici, -ce, adj., adv., s. m. I. Adj. (Exprimă ideea de superlativ) 1. Foarte bun, minunat; foarte mare; foarte puternic; extraordinar, nemaipomenit. 2. Îngrozitor, înfiorător, puternic; extraordinar, nemaipomenit. ♦ Foarte sever, foarte aspru. II. Adv. 1. (Foarte) tare, (foarte) mult, teribil. 2. (Legat de un adj. prin prep. „de”, exprimă ideea de superlativ) Foarte, extraordinar, nespus. III. S. m. Specie de ferigă din regiunea montană (Asplenium trichomanes). – Din sl. strašĭnŭ. DOOM
stráșnic2 (plantă) s. m., pl. stráșnici
strașnicii
STRÁȘNIC, -Ă, strașnici, -ce, adj., adv., s. m. I. Adj. (Exprimă ideea de superlativ) 1. Foarte bun, minunat; foarte mare; foarte puternic; extraordinar, nemaipomenit. 2. Îngrozitor, înfiorător, puternic; extraordinar, nemaipomenit. ♦ Foarte sever, foarte aspru. II. Adv. 1. (Foarte) tare, (foarte) mult, teribil. 2. (Legat de un adj. prin prep. „de”, exprimă ideea de superlativ) Foarte, extraordinar, nespus. III. S. m. Specie de ferigă din regiunea montană (Asplenium trichomanes). – Din sl. strašĭnŭ. DOOM
stráșnic2 (plantă) s. m., pl. stráșnici
strașnicii
STRÁȘNIC, -Ă, strașnici, -ce, adj., adv., s. m. I. Adj. (Exprimă ideea de superlativ) 1. Foarte bun, minunat; foarte mare; foarte puternic; extraordinar, nemaipomenit. 2. Îngrozitor, înfiorător, puternic; extraordinar, nemaipomenit. ♦ Foarte sever, foarte aspru. II. Adv. 1. (Foarte) tare, (foarte) mult, teribil. 2. (Legat de un adj. prin prep. „de”, exprimă ideea de superlativ) Foarte, extraordinar, nespus. III. S. m. Specie de ferigă din regiunea montană (Asplenium trichomanes). – Din sl. strašĭnŭ. DOOM
stráșnic2 (plantă) s. m., pl. stráșnici
strașnicilor
STRÁȘNIC, -Ă, strașnici, -ce, adj., adv., s. m. I. Adj. (Exprimă ideea de superlativ) 1. Foarte bun, minunat; foarte mare; foarte puternic; extraordinar, nemaipomenit. 2. Îngrozitor, înfiorător, puternic; extraordinar, nemaipomenit. ♦ Foarte sever, foarte aspru. II. Adv. 1. (Foarte) tare, (foarte) mult, teribil. 2. (Legat de un adj. prin prep. „de”, exprimă ideea de superlativ) Foarte, extraordinar, nespus. III. S. m. Specie de ferigă din regiunea montană (Asplenium trichomanes). – Din sl. strašĭnŭ. DOOM
stráșnic2 (plantă) s. m., pl. stráșnici
strașnicilor
STRÁȘNIC, -Ă, strașnici, -ce, adj., adv., s. m. I. Adj. (Exprimă ideea de superlativ) 1. Foarte bun, minunat; foarte mare; foarte puternic; extraordinar, nemaipomenit. 2. Îngrozitor, înfiorător, puternic; extraordinar, nemaipomenit. ♦ Foarte sever, foarte aspru. II. Adv. 1. (Foarte) tare, (foarte) mult, teribil. 2. (Legat de un adj. prin prep. „de”, exprimă ideea de superlativ) Foarte, extraordinar, nespus. III. S. m. Specie de ferigă din regiunea montană (Asplenium trichomanes). – Din sl. strašĭnŭ. DOOM
stráșnic2 (plantă) s. m., pl. stráșnici
strașnicul
STRÁȘNIC, -Ă, strașnici, -ce, adj., adv., s. m. I. Adj. (Exprimă ideea de superlativ) 1. Foarte bun, minunat; foarte mare; foarte puternic; extraordinar, nemaipomenit. 2. Îngrozitor, înfiorător, puternic; extraordinar, nemaipomenit. ♦ Foarte sever, foarte aspru. II. Adv. 1. (Foarte) tare, (foarte) mult, teribil. 2. (Legat de un adj. prin prep. „de”, exprimă ideea de superlativ) Foarte, extraordinar, nespus. III. S. m. Specie de ferigă din regiunea montană (Asplenium trichomanes). – Din sl. strašĭnŭ. DOOM
stráșnic2 (plantă) s. m., pl. stráșnici
strașnicul
STRÁȘNIC, -Ă, strașnici, -ce, adj., adv., s. m. I. Adj. (Exprimă ideea de superlativ) 1. Foarte bun, minunat; foarte mare; foarte puternic; extraordinar, nemaipomenit. 2. Îngrozitor, înfiorător, puternic; extraordinar, nemaipomenit. ♦ Foarte sever, foarte aspru. II. Adv. 1. (Foarte) tare, (foarte) mult, teribil. 2. (Legat de un adj. prin prep. „de”, exprimă ideea de superlativ) Foarte, extraordinar, nespus. III. S. m. Specie de ferigă din regiunea montană (Asplenium trichomanes). – Din sl. strašĭnŭ. DOOM
stráșnic2 (plantă) s. m., pl. stráșnici
strașnicului
STRÁȘNIC, -Ă, strașnici, -ce, adj., adv., s. m. I. Adj. (Exprimă ideea de superlativ) 1. Foarte bun, minunat; foarte mare; foarte puternic; extraordinar, nemaipomenit. 2. Îngrozitor, înfiorător, puternic; extraordinar, nemaipomenit. ♦ Foarte sever, foarte aspru. II. Adv. 1. (Foarte) tare, (foarte) mult, teribil. 2. (Legat de un adj. prin prep. „de”, exprimă ideea de superlativ) Foarte, extraordinar, nespus. III. S. m. Specie de ferigă din regiunea montană (Asplenium trichomanes). – Din sl. strašĭnŭ. DOOM
stráșnic2 (plantă) s. m., pl. stráșnici
strașnicului
STRÁȘNIC, -Ă, strașnici, -ce, adj., adv., s. m. I. Adj. (Exprimă ideea de superlativ) 1. Foarte bun, minunat; foarte mare; foarte puternic; extraordinar, nemaipomenit. 2. Îngrozitor, înfiorător, puternic; extraordinar, nemaipomenit. ♦ Foarte sever, foarte aspru. II. Adv. 1. (Foarte) tare, (foarte) mult, teribil. 2. (Legat de un adj. prin prep. „de”, exprimă ideea de superlativ) Foarte, extraordinar, nespus. III. S. m. Specie de ferigă din regiunea montană (Asplenium trichomanes). – Din sl. strašĭnŭ. DOOM
stráșnic2 (plantă) s. m., pl. stráșnici
strața
STRÁȚĂ, strațe, s. f. Registru în care se înscriu toate operațiile economice ale unei întreprinderi, într-o formă nesistematizată din punct de vedere contabil. – Din germ. Strazze. DOOM
stráță s. f., g.-d. art. stráței; pl. stráțe
strațe
STRÁȚĂ, strațe, s. f. Registru în care se înscriu toate operațiile economice ale unei întreprinderi, într-o formă nesistematizată din punct de vedere contabil. – Din germ. Strazze. DOOM
stráță s. f., g.-d. art. stráței; pl. stráțe
straței
STRÁȚĂ, strațe, s. f. Registru în care se înscriu toate operațiile economice ale unei întreprinderi, într-o formă nesistematizată din punct de vedere contabil. – Din germ. Strazze. DOOM
stráță s. f., g.-d. art. stráței; pl. stráțe
strațele
STRÁȚĂ, strațe, s. f. Registru în care se înscriu toate operațiile economice ale unei întreprinderi, într-o formă nesistematizată din punct de vedere contabil. – Din germ. Strazze. DOOM
stráță s. f., g.-d. art. stráței; pl. stráțe
strațelor
STRÁȚĂ, strațe, s. f. Registru în care se înscriu toate operațiile economice ale unei întreprinderi, într-o formă nesistematizată din punct de vedere contabil. – Din germ. Strazze. DOOM
stráță s. f., g.-d. art. stráței; pl. stráțe
streajă
STRÁJĂ, străji, s. f. 1. Pază, apărare, scut. ◊ Loc. vb. A face (sau a ține) strajă sau a fi (ori a sta, a se pune) de strajă = a străjui, a păzi. ◊ Expr. A-și pune strajă gurii (sau, rar, ochilor) = a-și înfrâna dorința de a vorbi (sau de a privi). ♦ Loc unde stă un paznic; post de veghe. ♦ Cetățuie (situată la oarecare înălțime) în care se adăposteau în trecut străjerii. ♦ (Înv.) Fiecare dintre cele patru unități de timp în care se împărțea noaptea (potrivit cu schimbarea străjerilor); interval de timp cât făcea de gardă un ostaș. 2. (Azi rar) Paznic, străjer, santinelă. Gardă, escortă. 3. (În sintagma) Foaie de strajă = prima foaie a unei cărți, înaintea paginii de titlu. 4. Fiecare dintre cei patru stâlpi de la colțurile unei case de bârne. 5. Apărătoare la mânerul unei săbii. 6. (În mistica ortodoxă) Vamă prin care trece sufletul mortului, înainte de a ajunge în fața judecății. 7. Sfoară sau funie folosită la diferite instrumente de prins pește. [Var.: (reg.) streájă s. f.] – Din sl. straža. DOOM
strájă s. f., art. strája, g.-d. art. strắjii; pl. străji
streamță
TREÁNȚĂ s. f. v. zdreanță. DOOM
zdreánță s. f., g.-d. art. zdrénței; pl. zdrénțe
streanță
TREÁNȚĂ s. f. v. zdreanță. DOOM
zdreánță s. f., g.-d. art. zdrénței; pl. zdrénțe
streaz
streáz (-zuri), s. n. – (Olt., Bucov.) Cadă, vas. Sb. straz (Candrea).
streașina
STRÉȘINĂ s. f. v. streașină. DOOM
streáșină s. f., g.-d. art. stréșinii; pl. stréșini
streche
STRÉCHE, streche, s. f. Nume dat mai multor specii de insecte foarte vătămătoare pentru animalele domestice: a) (și în compusul strechea-vitelor) insectă de mărimea unei albine, cu corpul păros, negru sclipitor, ale cărei larve trăiesc ca paraziți sub pielea vitelor cornute mari, hrănindu-se cu sângele lor (Hypoderma bovis); b) (și în compusul strechea-oilor) insectă mare de culoare brună-cenușie, păroasă, care își depune larvele în nările oilor, de unde ajung în sinusurile frunții, producând moartea animalelor (Oestrus ovis); c) (și în compusul strechea-cailor) insectă mare de culoare galbenă-brună, păroasă, care își depune ouăle pe corpul sau pe coama cailor, de unde larvele ajung în intestin (Gastrophilus equi); d) insectă cu abdomenul oval, cu picioarele păroase, care își depune ouăle pe părul căprioarelor și al cerbilor (Hypoderma diana și actaeon). ♦ Neliniște, spaimă provocată animalelor de insectele descrise mai sus. ◊ Expr. A da strechea în cineva ori a-l lovi (sau a-l apuca) pe cineva strechea = a) (despre animale) a fi atacat de streche; a da semne de neliniște; (în special) a fugi orbește, fără motiv aparent; b) (despre oameni) a se purta ciudat; (în special) a se agita fără motiv, a fi plin de neastâmpăr. ♦ Furie subită, acces de nebunie. – Din bg. străk. DOOM
stréche s. f., g.-d. art. stréchei; pl. stréche
streche
STRECHEÁ, strechez, vb. I. Intranz. (Înv. și pop.) (Despre animale) A porni în goană, speriat (sau ca speriat) de streche; fig. (despre oameni) a se purta ciudat, a da semne de alienație; a înnebuni. – Din streche. DOOM
strecheá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 strecheáză
strechea
STRÉCHE, streche, s. f. Nume dat mai multor specii de insecte foarte vătămătoare pentru animalele domestice: a) (și în compusul strechea-vitelor) insectă de mărimea unei albine, cu corpul păros, negru sclipitor, ale cărei larve trăiesc ca paraziți sub pielea vitelor cornute mari, hrănindu-se cu sângele lor (Hypoderma bovis); b) (și în compusul strechea-oilor) insectă mare de culoare brună-cenușie, păroasă, care își depune larvele în nările oilor, de unde ajung în sinusurile frunții, producând moartea animalelor (Oestrus ovis); c) (și în compusul strechea-cailor) insectă mare de culoare galbenă-brună, păroasă, care își depune ouăle pe corpul sau pe coama cailor, de unde larvele ajung în intestin (Gastrophilus equi); d) insectă cu abdomenul oval, cu picioarele păroase, care își depune ouăle pe părul căprioarelor și al cerbilor (Hypoderma diana și actaeon). ♦ Neliniște, spaimă provocată animalelor de insectele descrise mai sus. ◊ Expr. A da strechea în cineva ori a-l lovi (sau a-l apuca) pe cineva strechea = a) (despre animale) a fi atacat de streche; a da semne de neliniște; (în special) a fugi orbește, fără motiv aparent; b) (despre oameni) a se purta ciudat; (în special) a se agita fără motiv, a fi plin de neastâmpăr. ♦ Furie subită, acces de nebunie. – Din bg. străk. DOOM
stréche s. f., g.-d. art. stréchei; pl. stréche
strechea
STRECHEÁ, strechez, vb. I. Intranz. (Înv. și pop.) (Despre animale) A porni în goană, speriat (sau ca speriat) de streche; fig. (despre oameni) a se purta ciudat, a da semne de alienație; a înnebuni. – Din streche. DOOM
strecheá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 strecheáză
strecheai
STRECHEÁ, strechez, vb. I. Intranz. (Înv. și pop.) (Despre animale) A porni în goană, speriat (sau ca speriat) de streche; fig. (despre oameni) a se purta ciudat, a da semne de alienație; a înnebuni. – Din streche. DOOM
strecheá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 strecheáză
strecheam
STRECHEÁ, strechez, vb. I. Intranz. (Înv. și pop.) (Despre animale) A porni în goană, speriat (sau ca speriat) de streche; fig. (despre oameni) a se purta ciudat, a da semne de alienație; a înnebuni. – Din streche. DOOM
strecheá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 strecheáză
strecheară
STRECHEÁ, strechez, vb. I. Intranz. (Înv. și pop.) (Despre animale) A porni în goană, speriat (sau ca speriat) de streche; fig. (despre oameni) a se purta ciudat, a da semne de alienație; a înnebuni. – Din streche. DOOM
strecheá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 strecheáză
strechearăm
STRECHEÁ, strechez, vb. I. Intranz. (Înv. și pop.) (Despre animale) A porni în goană, speriat (sau ca speriat) de streche; fig. (despre oameni) a se purta ciudat, a da semne de alienație; a înnebuni. – Din streche. DOOM
strecheá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 strecheáză
strechearăți
STRECHEÁ, strechez, vb. I. Intranz. (Înv. și pop.) (Despre animale) A porni în goană, speriat (sau ca speriat) de streche; fig. (despre oameni) a se purta ciudat, a da semne de alienație; a înnebuni. – Din streche. DOOM
strecheá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 strecheáză
strechease
STRECHEÁ, strechez, vb. I. Intranz. (Înv. și pop.) (Despre animale) A porni în goană, speriat (sau ca speriat) de streche; fig. (despre oameni) a se purta ciudat, a da semne de alienație; a înnebuni. – Din streche. DOOM
strecheá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 strecheáză
strecheasem
STRECHEÁ, strechez, vb. I. Intranz. (Înv. și pop.) (Despre animale) A porni în goană, speriat (sau ca speriat) de streche; fig. (despre oameni) a se purta ciudat, a da semne de alienație; a înnebuni. – Din streche. DOOM
strecheá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 strecheáză
strecheaseră
STRECHEÁ, strechez, vb. I. Intranz. (Înv. și pop.) (Despre animale) A porni în goană, speriat (sau ca speriat) de streche; fig. (despre oameni) a se purta ciudat, a da semne de alienație; a înnebuni. – Din streche. DOOM
strecheá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 strecheáză
strecheaserăm
STRECHEÁ, strechez, vb. I. Intranz. (Înv. și pop.) (Despre animale) A porni în goană, speriat (sau ca speriat) de streche; fig. (despre oameni) a se purta ciudat, a da semne de alienație; a înnebuni. – Din streche. DOOM
strecheá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 strecheáză
strecheaserăți
STRECHEÁ, strechez, vb. I. Intranz. (Înv. și pop.) (Despre animale) A porni în goană, speriat (sau ca speriat) de streche; fig. (despre oameni) a se purta ciudat, a da semne de alienație; a înnebuni. – Din streche. DOOM
strecheá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 strecheáză
strecheaseși
STRECHEÁ, strechez, vb. I. Intranz. (Înv. și pop.) (Despre animale) A porni în goană, speriat (sau ca speriat) de streche; fig. (despre oameni) a se purta ciudat, a da semne de alienație; a înnebuni. – Din streche. DOOM
strecheá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 strecheáză
strecheaseți
STRECHEÁ, strechez, vb. I. Intranz. (Înv. și pop.) (Despre animale) A porni în goană, speriat (sau ca speriat) de streche; fig. (despre oameni) a se purta ciudat, a da semne de alienație; a înnebuni. – Din streche. DOOM
strecheá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 strecheáză
strecheat
STRECHEÁ, strechez, vb. I. Intranz. (Înv. și pop.) (Despre animale) A porni în goană, speriat (sau ca speriat) de streche; fig. (despre oameni) a se purta ciudat, a da semne de alienație; a înnebuni. – Din streche. DOOM
strecheá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 strecheáză
strecheat
STRECHEÁT, -Ă, strecheați, -te, adj. (Înv. și pop.) (Despre animale) Speriat, gonit de (sau ca de) streche; fig. (despre oameni) cu purtări ciudate, zăpăcit; nebun, țicnit. – V. strechea.
strecheau
STRECHEÁ, strechez, vb. I. Intranz. (Înv. și pop.) (Despre animale) A porni în goană, speriat (sau ca speriat) de streche; fig. (despre oameni) a se purta ciudat, a da semne de alienație; a înnebuni. – Din streche. DOOM
strecheá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 strecheáză
strechează
STRECHEÁ, strechez, vb. I. Intranz. (Înv. și pop.) (Despre animale) A porni în goană, speriat (sau ca speriat) de streche; fig. (despre oameni) a se purta ciudat, a da semne de alienație; a înnebuni. – Din streche. DOOM
strecheá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 strecheáză
strecheași
STRECHEÁ, strechez, vb. I. Intranz. (Înv. și pop.) (Despre animale) A porni în goană, speriat (sau ca speriat) de streche; fig. (despre oameni) a se purta ciudat, a da semne de alienație; a înnebuni. – Din streche. DOOM
strecheá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 strecheáză
strecheați
STRECHEÁ, strechez, vb. I. Intranz. (Înv. și pop.) (Despre animale) A porni în goană, speriat (sau ca speriat) de streche; fig. (despre oameni) a se purta ciudat, a da semne de alienație; a înnebuni. – Din streche. DOOM
strecheá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 strecheáză
strechei
STRÉCHE, streche, s. f. Nume dat mai multor specii de insecte foarte vătămătoare pentru animalele domestice: a) (și în compusul strechea-vitelor) insectă de mărimea unei albine, cu corpul păros, negru sclipitor, ale cărei larve trăiesc ca paraziți sub pielea vitelor cornute mari, hrănindu-se cu sângele lor (Hypoderma bovis); b) (și în compusul strechea-oilor) insectă mare de culoare brună-cenușie, păroasă, care își depune larvele în nările oilor, de unde ajung în sinusurile frunții, producând moartea animalelor (Oestrus ovis); c) (și în compusul strechea-cailor) insectă mare de culoare galbenă-brună, păroasă, care își depune ouăle pe corpul sau pe coama cailor, de unde larvele ajung în intestin (Gastrophilus equi); d) insectă cu abdomenul oval, cu picioarele păroase, care își depune ouăle pe părul căprioarelor și al cerbilor (Hypoderma diana și actaeon). ♦ Neliniște, spaimă provocată animalelor de insectele descrise mai sus. ◊ Expr. A da strechea în cineva ori a-l lovi (sau a-l apuca) pe cineva strechea = a) (despre animale) a fi atacat de streche; a da semne de neliniște; (în special) a fugi orbește, fără motiv aparent; b) (despre oameni) a se purta ciudat; (în special) a se agita fără motiv, a fi plin de neastâmpăr. ♦ Furie subită, acces de nebunie. – Din bg. străk. DOOM
stréche s. f., g.-d. art. stréchei; pl. stréche
strechele
STRÉCHE, streche, s. f. Nume dat mai multor specii de insecte foarte vătămătoare pentru animalele domestice: a) (și în compusul strechea-vitelor) insectă de mărimea unei albine, cu corpul păros, negru sclipitor, ale cărei larve trăiesc ca paraziți sub pielea vitelor cornute mari, hrănindu-se cu sângele lor (Hypoderma bovis); b) (și în compusul strechea-oilor) insectă mare de culoare brună-cenușie, păroasă, care își depune larvele în nările oilor, de unde ajung în sinusurile frunții, producând moartea animalelor (Oestrus ovis); c) (și în compusul strechea-cailor) insectă mare de culoare galbenă-brună, păroasă, care își depune ouăle pe corpul sau pe coama cailor, de unde larvele ajung în intestin (Gastrophilus equi); d) insectă cu abdomenul oval, cu picioarele păroase, care își depune ouăle pe părul căprioarelor și al cerbilor (Hypoderma diana și actaeon). ♦ Neliniște, spaimă provocată animalelor de insectele descrise mai sus. ◊ Expr. A da strechea în cineva ori a-l lovi (sau a-l apuca) pe cineva strechea = a) (despre animale) a fi atacat de streche; a da semne de neliniște; (în special) a fugi orbește, fără motiv aparent; b) (despre oameni) a se purta ciudat; (în special) a se agita fără motiv, a fi plin de neastâmpăr. ♦ Furie subită, acces de nebunie. – Din bg. străk. DOOM
stréche s. f., g.-d. art. stréchei; pl. stréche
strechelor
STRÉCHE, streche, s. f. Nume dat mai multor specii de insecte foarte vătămătoare pentru animalele domestice: a) (și în compusul strechea-vitelor) insectă de mărimea unei albine, cu corpul păros, negru sclipitor, ale cărei larve trăiesc ca paraziți sub pielea vitelor cornute mari, hrănindu-se cu sângele lor (Hypoderma bovis); b) (și în compusul strechea-oilor) insectă mare de culoare brună-cenușie, păroasă, care își depune larvele în nările oilor, de unde ajung în sinusurile frunții, producând moartea animalelor (Oestrus ovis); c) (și în compusul strechea-cailor) insectă mare de culoare galbenă-brună, păroasă, care își depune ouăle pe corpul sau pe coama cailor, de unde larvele ajung în intestin (Gastrophilus equi); d) insectă cu abdomenul oval, cu picioarele păroase, care își depune ouăle pe părul căprioarelor și al cerbilor (Hypoderma diana și actaeon). ♦ Neliniște, spaimă provocată animalelor de insectele descrise mai sus. ◊ Expr. A da strechea în cineva ori a-l lovi (sau a-l apuca) pe cineva strechea = a) (despre animale) a fi atacat de streche; a da semne de neliniște; (în special) a fugi orbește, fără motiv aparent; b) (despre oameni) a se purta ciudat; (în special) a se agita fără motiv, a fi plin de neastâmpăr. ♦ Furie subită, acces de nebunie. – Din bg. străk. DOOM
stréche s. f., g.-d. art. stréchei; pl. stréche
strechem
STRECHEÁ, strechez, vb. I. Intranz. (Înv. și pop.) (Despre animale) A porni în goană, speriat (sau ca speriat) de streche; fig. (despre oameni) a se purta ciudat, a da semne de alienație; a înnebuni. – Din streche. DOOM
strecheá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 strecheáză
strechere
STRECHEÁ, strechez, vb. I. Intranz. (Înv. și pop.) (Despre animale) A porni în goană, speriat (sau ca speriat) de streche; fig. (despre oameni) a se purta ciudat, a da semne de alienație; a înnebuni. – Din streche. DOOM
strecheá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 strecheáză
strechez
STRECHEÁ, strechez, vb. I. Intranz. (Înv. și pop.) (Despre animale) A porni în goană, speriat (sau ca speriat) de streche; fig. (despre oameni) a se purta ciudat, a da semne de alienație; a înnebuni. – Din streche. DOOM
strecheá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 strecheáză
strecheze
STRECHEÁ, strechez, vb. I. Intranz. (Înv. și pop.) (Despre animale) A porni în goană, speriat (sau ca speriat) de streche; fig. (despre oameni) a se purta ciudat, a da semne de alienație; a înnebuni. – Din streche. DOOM
strecheá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 strecheáză
strechezi
STRECHEÁ, strechez, vb. I. Intranz. (Înv. și pop.) (Despre animale) A porni în goană, speriat (sau ca speriat) de streche; fig. (despre oameni) a se purta ciudat, a da semne de alienație; a înnebuni. – Din streche. DOOM
strecheá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 strecheáză
strechie
STRÉCHIE s. f. v. streche.
strechind
STRECHEÁ, strechez, vb. I. Intranz. (Înv. și pop.) (Despre animale) A porni în goană, speriat (sau ca speriat) de streche; fig. (despre oameni) a se purta ciudat, a da semne de alienație; a înnebuni. – Din streche. DOOM
strecheá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 strecheáză
strecnea
STRICNEÁ, stricnele, s. f. (Reg.) Cuțit cu o limbă specială, folosit pentru a lăsa sânge animalelor bolnave; p. restr. limba acestui cuțit. [Var.: stricneálă s. f.] – Stricni1 + suf. -ea.
strecoare
STRECURÁ, strecór, vb. I. 1. Tranz. A trece un lichid printr-o strecurătoare, printr-o sită, printr-o țesătură pentru a-l separa de părticelele solide sau de corpuri străine și pentru a-l limpezi, a-l face omogen. 2. Refl. (Despre lichide) A curge (câte puțin) printr-o crăpătură, printr-un loc îngust; a picura, a se prelinge. 3. Refl. și tranz. A pătrunde sau a face să pătrundă printr-un desiș, printr-un loc strâmt, greu accesibil. 4. Refl. A intra, a ieși sau a se deplasa, a trece pe furiș, fără să facă zgomot și fără să fie observat; a se furișa. ♦ Tranz. A așeza undeva un lucru ori a introduce undeva pe cineva sau ceva cu mișcări ușoare, pe nesimțite. ♦ Tranz. Fig. A spune cuiva ceva în mod discret sau în treacăt. 5. Refl. A se infiltra în mijlocul unui grup (omogen) de oameni, având grijă să nu fie observat. 6. Refl. A trece pe rând și pe nesimțite, a se perinda; fig. (despre unități de timp) a trece, a se scurge. – Lat. *extracolare (< lat. colare). DOOM
strecurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. strecór, 3 strecoáră, 1 pl. strecurắm; conj. prez. 3 să strecoáre
strecoară
STRECURÁ, strecór, vb. I. 1. Tranz. A trece un lichid printr-o strecurătoare, printr-o sită, printr-o țesătură pentru a-l separa de părticelele solide sau de corpuri străine și pentru a-l limpezi, a-l face omogen. 2. Refl. (Despre lichide) A curge (câte puțin) printr-o crăpătură, printr-un loc îngust; a picura, a se prelinge. 3. Refl. și tranz. A pătrunde sau a face să pătrundă printr-un desiș, printr-un loc strâmt, greu accesibil. 4. Refl. A intra, a ieși sau a se deplasa, a trece pe furiș, fără să facă zgomot și fără să fie observat; a se furișa. ♦ Tranz. A așeza undeva un lucru ori a introduce undeva pe cineva sau ceva cu mișcări ușoare, pe nesimțite. ♦ Tranz. Fig. A spune cuiva ceva în mod discret sau în treacăt. 5. Refl. A se infiltra în mijlocul unui grup (omogen) de oameni, având grijă să nu fie observat. 6. Refl. A trece pe rând și pe nesimțite, a se perinda; fig. (despre unități de timp) a trece, a se scurge. – Lat. *extracolare (< lat. colare). DOOM
strecurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. strecór, 3 strecoáră, 1 pl. strecurắm; conj. prez. 3 să strecoáre
strecor
STRECURÁ, strecór, vb. I. 1. Tranz. A trece un lichid printr-o strecurătoare, printr-o sită, printr-o țesătură pentru a-l separa de părticelele solide sau de corpuri străine și pentru a-l limpezi, a-l face omogen. 2. Refl. (Despre lichide) A curge (câte puțin) printr-o crăpătură, printr-un loc îngust; a picura, a se prelinge. 3. Refl. și tranz. A pătrunde sau a face să pătrundă printr-un desiș, printr-un loc strâmt, greu accesibil. 4. Refl. A intra, a ieși sau a se deplasa, a trece pe furiș, fără să facă zgomot și fără să fie observat; a se furișa. ♦ Tranz. A așeza undeva un lucru ori a introduce undeva pe cineva sau ceva cu mișcări ușoare, pe nesimțite. ♦ Tranz. Fig. A spune cuiva ceva în mod discret sau în treacăt. 5. Refl. A se infiltra în mijlocul unui grup (omogen) de oameni, având grijă să nu fie observat. 6. Refl. A trece pe rând și pe nesimțite, a se perinda; fig. (despre unități de timp) a trece, a se scurge. – Lat. *extracolare (< lat. colare). DOOM
strecurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. strecór, 3 strecoáră, 1 pl. strecurắm; conj. prez. 3 să strecoáre
strecori
STRECURÁ, strecór, vb. I. 1. Tranz. A trece un lichid printr-o strecurătoare, printr-o sită, printr-o țesătură pentru a-l separa de părticelele solide sau de corpuri străine și pentru a-l limpezi, a-l face omogen. 2. Refl. (Despre lichide) A curge (câte puțin) printr-o crăpătură, printr-un loc îngust; a picura, a se prelinge. 3. Refl. și tranz. A pătrunde sau a face să pătrundă printr-un desiș, printr-un loc strâmt, greu accesibil. 4. Refl. A intra, a ieși sau a se deplasa, a trece pe furiș, fără să facă zgomot și fără să fie observat; a se furișa. ♦ Tranz. A așeza undeva un lucru ori a introduce undeva pe cineva sau ceva cu mișcări ușoare, pe nesimțite. ♦ Tranz. Fig. A spune cuiva ceva în mod discret sau în treacăt. 5. Refl. A se infiltra în mijlocul unui grup (omogen) de oameni, având grijă să nu fie observat. 6. Refl. A trece pe rând și pe nesimțite, a se perinda; fig. (despre unități de timp) a trece, a se scurge. – Lat. *extracolare (< lat. colare). DOOM
strecurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. strecór, 3 strecoáră, 1 pl. strecurắm; conj. prez. 3 să strecoáre
strecura
STRECURÁ, strecór, vb. I. 1. Tranz. A trece un lichid printr-o strecurătoare, printr-o sită, printr-o țesătură pentru a-l separa de părticelele solide sau de corpuri străine și pentru a-l limpezi, a-l face omogen. 2. Refl. (Despre lichide) A curge (câte puțin) printr-o crăpătură, printr-un loc îngust; a picura, a se prelinge. 3. Refl. și tranz. A pătrunde sau a face să pătrundă printr-un desiș, printr-un loc strâmt, greu accesibil. 4. Refl. A intra, a ieși sau a se deplasa, a trece pe furiș, fără să facă zgomot și fără să fie observat; a se furișa. ♦ Tranz. A așeza undeva un lucru ori a introduce undeva pe cineva sau ceva cu mișcări ușoare, pe nesimțite. ♦ Tranz. Fig. A spune cuiva ceva în mod discret sau în treacăt. 5. Refl. A se infiltra în mijlocul unui grup (omogen) de oameni, având grijă să nu fie observat. 6. Refl. A trece pe rând și pe nesimțite, a se perinda; fig. (despre unități de timp) a trece, a se scurge. – Lat. *extracolare (< lat. colare). DOOM
strecurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. strecór, 3 strecoáră, 1 pl. strecurắm; conj. prez. 3 să strecoáre
strecurai
STRECURÁ, strecór, vb. I. 1. Tranz. A trece un lichid printr-o strecurătoare, printr-o sită, printr-o țesătură pentru a-l separa de părticelele solide sau de corpuri străine și pentru a-l limpezi, a-l face omogen. 2. Refl. (Despre lichide) A curge (câte puțin) printr-o crăpătură, printr-un loc îngust; a picura, a se prelinge. 3. Refl. și tranz. A pătrunde sau a face să pătrundă printr-un desiș, printr-un loc strâmt, greu accesibil. 4. Refl. A intra, a ieși sau a se deplasa, a trece pe furiș, fără să facă zgomot și fără să fie observat; a se furișa. ♦ Tranz. A așeza undeva un lucru ori a introduce undeva pe cineva sau ceva cu mișcări ușoare, pe nesimțite. ♦ Tranz. Fig. A spune cuiva ceva în mod discret sau în treacăt. 5. Refl. A se infiltra în mijlocul unui grup (omogen) de oameni, având grijă să nu fie observat. 6. Refl. A trece pe rând și pe nesimțite, a se perinda; fig. (despre unități de timp) a trece, a se scurge. – Lat. *extracolare (< lat. colare). DOOM
strecurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. strecór, 3 strecoáră, 1 pl. strecurắm; conj. prez. 3 să strecoáre
strecuram
STRECURÁ, strecór, vb. I. 1. Tranz. A trece un lichid printr-o strecurătoare, printr-o sită, printr-o țesătură pentru a-l separa de părticelele solide sau de corpuri străine și pentru a-l limpezi, a-l face omogen. 2. Refl. (Despre lichide) A curge (câte puțin) printr-o crăpătură, printr-un loc îngust; a picura, a se prelinge. 3. Refl. și tranz. A pătrunde sau a face să pătrundă printr-un desiș, printr-un loc strâmt, greu accesibil. 4. Refl. A intra, a ieși sau a se deplasa, a trece pe furiș, fără să facă zgomot și fără să fie observat; a se furișa. ♦ Tranz. A așeza undeva un lucru ori a introduce undeva pe cineva sau ceva cu mișcări ușoare, pe nesimțite. ♦ Tranz. Fig. A spune cuiva ceva în mod discret sau în treacăt. 5. Refl. A se infiltra în mijlocul unui grup (omogen) de oameni, având grijă să nu fie observat. 6. Refl. A trece pe rând și pe nesimțite, a se perinda; fig. (despre unități de timp) a trece, a se scurge. – Lat. *extracolare (< lat. colare). DOOM
strecurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. strecór, 3 strecoáră, 1 pl. strecurắm; conj. prez. 3 să strecoáre
strecurare
STRECURÁ, strecór, vb. I. 1. Tranz. A trece un lichid printr-o strecurătoare, printr-o sită, printr-o țesătură pentru a-l separa de părticelele solide sau de corpuri străine și pentru a-l limpezi, a-l face omogen. 2. Refl. (Despre lichide) A curge (câte puțin) printr-o crăpătură, printr-un loc îngust; a picura, a se prelinge. 3. Refl. și tranz. A pătrunde sau a face să pătrundă printr-un desiș, printr-un loc strâmt, greu accesibil. 4. Refl. A intra, a ieși sau a se deplasa, a trece pe furiș, fără să facă zgomot și fără să fie observat; a se furișa. ♦ Tranz. A așeza undeva un lucru ori a introduce undeva pe cineva sau ceva cu mișcări ușoare, pe nesimțite. ♦ Tranz. Fig. A spune cuiva ceva în mod discret sau în treacăt. 5. Refl. A se infiltra în mijlocul unui grup (omogen) de oameni, având grijă să nu fie observat. 6. Refl. A trece pe rând și pe nesimțite, a se perinda; fig. (despre unități de timp) a trece, a se scurge. – Lat. *extracolare (< lat. colare). DOOM
strecurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. strecór, 3 strecoáră, 1 pl. strecurắm; conj. prez. 3 să strecoáre
strecurare
STRECURÁRE, strecurări, s. f. Acțiunea de a (se) strecura; strecurat1. – V. strecura. DOOM
strecuráre s. f., g.-d. art. strecurắrii; pl. strecurắri
strecurarea
STRECURÁRE, strecurări, s. f. Acțiunea de a (se) strecura; strecurat1. – V. strecura. DOOM
strecuráre s. f., g.-d. art. strecurắrii; pl. strecurắri
strecurară
STRECURÁ, strecór, vb. I. 1. Tranz. A trece un lichid printr-o strecurătoare, printr-o sită, printr-o țesătură pentru a-l separa de părticelele solide sau de corpuri străine și pentru a-l limpezi, a-l face omogen. 2. Refl. (Despre lichide) A curge (câte puțin) printr-o crăpătură, printr-un loc îngust; a picura, a se prelinge. 3. Refl. și tranz. A pătrunde sau a face să pătrundă printr-un desiș, printr-un loc strâmt, greu accesibil. 4. Refl. A intra, a ieși sau a se deplasa, a trece pe furiș, fără să facă zgomot și fără să fie observat; a se furișa. ♦ Tranz. A așeza undeva un lucru ori a introduce undeva pe cineva sau ceva cu mișcări ușoare, pe nesimțite. ♦ Tranz. Fig. A spune cuiva ceva în mod discret sau în treacăt. 5. Refl. A se infiltra în mijlocul unui grup (omogen) de oameni, având grijă să nu fie observat. 6. Refl. A trece pe rând și pe nesimțite, a se perinda; fig. (despre unități de timp) a trece, a se scurge. – Lat. *extracolare (< lat. colare). DOOM
strecurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. strecór, 3 strecoáră, 1 pl. strecurắm; conj. prez. 3 să strecoáre
strecurarăm
STRECURÁ, strecór, vb. I. 1. Tranz. A trece un lichid printr-o strecurătoare, printr-o sită, printr-o țesătură pentru a-l separa de părticelele solide sau de corpuri străine și pentru a-l limpezi, a-l face omogen. 2. Refl. (Despre lichide) A curge (câte puțin) printr-o crăpătură, printr-un loc îngust; a picura, a se prelinge. 3. Refl. și tranz. A pătrunde sau a face să pătrundă printr-un desiș, printr-un loc strâmt, greu accesibil. 4. Refl. A intra, a ieși sau a se deplasa, a trece pe furiș, fără să facă zgomot și fără să fie observat; a se furișa. ♦ Tranz. A așeza undeva un lucru ori a introduce undeva pe cineva sau ceva cu mișcări ușoare, pe nesimțite. ♦ Tranz. Fig. A spune cuiva ceva în mod discret sau în treacăt. 5. Refl. A se infiltra în mijlocul unui grup (omogen) de oameni, având grijă să nu fie observat. 6. Refl. A trece pe rând și pe nesimțite, a se perinda; fig. (despre unități de timp) a trece, a se scurge. – Lat. *extracolare (< lat. colare). DOOM
strecurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. strecór, 3 strecoáră, 1 pl. strecurắm; conj. prez. 3 să strecoáre
strecurarăți
STRECURÁ, strecór, vb. I. 1. Tranz. A trece un lichid printr-o strecurătoare, printr-o sită, printr-o țesătură pentru a-l separa de părticelele solide sau de corpuri străine și pentru a-l limpezi, a-l face omogen. 2. Refl. (Despre lichide) A curge (câte puțin) printr-o crăpătură, printr-un loc îngust; a picura, a se prelinge. 3. Refl. și tranz. A pătrunde sau a face să pătrundă printr-un desiș, printr-un loc strâmt, greu accesibil. 4. Refl. A intra, a ieși sau a se deplasa, a trece pe furiș, fără să facă zgomot și fără să fie observat; a se furișa. ♦ Tranz. A așeza undeva un lucru ori a introduce undeva pe cineva sau ceva cu mișcări ușoare, pe nesimțite. ♦ Tranz. Fig. A spune cuiva ceva în mod discret sau în treacăt. 5. Refl. A se infiltra în mijlocul unui grup (omogen) de oameni, având grijă să nu fie observat. 6. Refl. A trece pe rând și pe nesimțite, a se perinda; fig. (despre unități de timp) a trece, a se scurge. – Lat. *extracolare (< lat. colare). DOOM
strecurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. strecór, 3 strecoáră, 1 pl. strecurắm; conj. prez. 3 să strecoáre
strecurase
STRECURÁ, strecór, vb. I. 1. Tranz. A trece un lichid printr-o strecurătoare, printr-o sită, printr-o țesătură pentru a-l separa de părticelele solide sau de corpuri străine și pentru a-l limpezi, a-l face omogen. 2. Refl. (Despre lichide) A curge (câte puțin) printr-o crăpătură, printr-un loc îngust; a picura, a se prelinge. 3. Refl. și tranz. A pătrunde sau a face să pătrundă printr-un desiș, printr-un loc strâmt, greu accesibil. 4. Refl. A intra, a ieși sau a se deplasa, a trece pe furiș, fără să facă zgomot și fără să fie observat; a se furișa. ♦ Tranz. A așeza undeva un lucru ori a introduce undeva pe cineva sau ceva cu mișcări ușoare, pe nesimțite. ♦ Tranz. Fig. A spune cuiva ceva în mod discret sau în treacăt. 5. Refl. A se infiltra în mijlocul unui grup (omogen) de oameni, având grijă să nu fie observat. 6. Refl. A trece pe rând și pe nesimțite, a se perinda; fig. (despre unități de timp) a trece, a se scurge. – Lat. *extracolare (< lat. colare). DOOM
strecurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. strecór, 3 strecoáră, 1 pl. strecurắm; conj. prez. 3 să strecoáre
strecurasem
STRECURÁ, strecór, vb. I. 1. Tranz. A trece un lichid printr-o strecurătoare, printr-o sită, printr-o țesătură pentru a-l separa de părticelele solide sau de corpuri străine și pentru a-l limpezi, a-l face omogen. 2. Refl. (Despre lichide) A curge (câte puțin) printr-o crăpătură, printr-un loc îngust; a picura, a se prelinge. 3. Refl. și tranz. A pătrunde sau a face să pătrundă printr-un desiș, printr-un loc strâmt, greu accesibil. 4. Refl. A intra, a ieși sau a se deplasa, a trece pe furiș, fără să facă zgomot și fără să fie observat; a se furișa. ♦ Tranz. A așeza undeva un lucru ori a introduce undeva pe cineva sau ceva cu mișcări ușoare, pe nesimțite. ♦ Tranz. Fig. A spune cuiva ceva în mod discret sau în treacăt. 5. Refl. A se infiltra în mijlocul unui grup (omogen) de oameni, având grijă să nu fie observat. 6. Refl. A trece pe rând și pe nesimțite, a se perinda; fig. (despre unități de timp) a trece, a se scurge. – Lat. *extracolare (< lat. colare). DOOM
strecurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. strecór, 3 strecoáră, 1 pl. strecurắm; conj. prez. 3 să strecoáre
strecuraseră
STRECURÁ, strecór, vb. I. 1. Tranz. A trece un lichid printr-o strecurătoare, printr-o sită, printr-o țesătură pentru a-l separa de părticelele solide sau de corpuri străine și pentru a-l limpezi, a-l face omogen. 2. Refl. (Despre lichide) A curge (câte puțin) printr-o crăpătură, printr-un loc îngust; a picura, a se prelinge. 3. Refl. și tranz. A pătrunde sau a face să pătrundă printr-un desiș, printr-un loc strâmt, greu accesibil. 4. Refl. A intra, a ieși sau a se deplasa, a trece pe furiș, fără să facă zgomot și fără să fie observat; a se furișa. ♦ Tranz. A așeza undeva un lucru ori a introduce undeva pe cineva sau ceva cu mișcări ușoare, pe nesimțite. ♦ Tranz. Fig. A spune cuiva ceva în mod discret sau în treacăt. 5. Refl. A se infiltra în mijlocul unui grup (omogen) de oameni, având grijă să nu fie observat. 6. Refl. A trece pe rând și pe nesimțite, a se perinda; fig. (despre unități de timp) a trece, a se scurge. – Lat. *extracolare (< lat. colare). DOOM
strecurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. strecór, 3 strecoáră, 1 pl. strecurắm; conj. prez. 3 să strecoáre
strecuraserăm
STRECURÁ, strecór, vb. I. 1. Tranz. A trece un lichid printr-o strecurătoare, printr-o sită, printr-o țesătură pentru a-l separa de părticelele solide sau de corpuri străine și pentru a-l limpezi, a-l face omogen. 2. Refl. (Despre lichide) A curge (câte puțin) printr-o crăpătură, printr-un loc îngust; a picura, a se prelinge. 3. Refl. și tranz. A pătrunde sau a face să pătrundă printr-un desiș, printr-un loc strâmt, greu accesibil. 4. Refl. A intra, a ieși sau a se deplasa, a trece pe furiș, fără să facă zgomot și fără să fie observat; a se furișa. ♦ Tranz. A așeza undeva un lucru ori a introduce undeva pe cineva sau ceva cu mișcări ușoare, pe nesimțite. ♦ Tranz. Fig. A spune cuiva ceva în mod discret sau în treacăt. 5. Refl. A se infiltra în mijlocul unui grup (omogen) de oameni, având grijă să nu fie observat. 6. Refl. A trece pe rând și pe nesimțite, a se perinda; fig. (despre unități de timp) a trece, a se scurge. – Lat. *extracolare (< lat. colare). DOOM
strecurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. strecór, 3 strecoáră, 1 pl. strecurắm; conj. prez. 3 să strecoáre
strecuraserăți
STRECURÁ, strecór, vb. I. 1. Tranz. A trece un lichid printr-o strecurătoare, printr-o sită, printr-o țesătură pentru a-l separa de părticelele solide sau de corpuri străine și pentru a-l limpezi, a-l face omogen. 2. Refl. (Despre lichide) A curge (câte puțin) printr-o crăpătură, printr-un loc îngust; a picura, a se prelinge. 3. Refl. și tranz. A pătrunde sau a face să pătrundă printr-un desiș, printr-un loc strâmt, greu accesibil. 4. Refl. A intra, a ieși sau a se deplasa, a trece pe furiș, fără să facă zgomot și fără să fie observat; a se furișa. ♦ Tranz. A așeza undeva un lucru ori a introduce undeva pe cineva sau ceva cu mișcări ușoare, pe nesimțite. ♦ Tranz. Fig. A spune cuiva ceva în mod discret sau în treacăt. 5. Refl. A se infiltra în mijlocul unui grup (omogen) de oameni, având grijă să nu fie observat. 6. Refl. A trece pe rând și pe nesimțite, a se perinda; fig. (despre unități de timp) a trece, a se scurge. – Lat. *extracolare (< lat. colare). DOOM
strecurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. strecór, 3 strecoáră, 1 pl. strecurắm; conj. prez. 3 să strecoáre
strecuraseși
STRECURÁ, strecór, vb. I. 1. Tranz. A trece un lichid printr-o strecurătoare, printr-o sită, printr-o țesătură pentru a-l separa de părticelele solide sau de corpuri străine și pentru a-l limpezi, a-l face omogen. 2. Refl. (Despre lichide) A curge (câte puțin) printr-o crăpătură, printr-un loc îngust; a picura, a se prelinge. 3. Refl. și tranz. A pătrunde sau a face să pătrundă printr-un desiș, printr-un loc strâmt, greu accesibil. 4. Refl. A intra, a ieși sau a se deplasa, a trece pe furiș, fără să facă zgomot și fără să fie observat; a se furișa. ♦ Tranz. A așeza undeva un lucru ori a introduce undeva pe cineva sau ceva cu mișcări ușoare, pe nesimțite. ♦ Tranz. Fig. A spune cuiva ceva în mod discret sau în treacăt. 5. Refl. A se infiltra în mijlocul unui grup (omogen) de oameni, având grijă să nu fie observat. 6. Refl. A trece pe rând și pe nesimțite, a se perinda; fig. (despre unități de timp) a trece, a se scurge. – Lat. *extracolare (< lat. colare). DOOM
strecurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. strecór, 3 strecoáră, 1 pl. strecurắm; conj. prez. 3 să strecoáre
strecuraseți
STRECURÁ, strecór, vb. I. 1. Tranz. A trece un lichid printr-o strecurătoare, printr-o sită, printr-o țesătură pentru a-l separa de părticelele solide sau de corpuri străine și pentru a-l limpezi, a-l face omogen. 2. Refl. (Despre lichide) A curge (câte puțin) printr-o crăpătură, printr-un loc îngust; a picura, a se prelinge. 3. Refl. și tranz. A pătrunde sau a face să pătrundă printr-un desiș, printr-un loc strâmt, greu accesibil. 4. Refl. A intra, a ieși sau a se deplasa, a trece pe furiș, fără să facă zgomot și fără să fie observat; a se furișa. ♦ Tranz. A așeza undeva un lucru ori a introduce undeva pe cineva sau ceva cu mișcări ușoare, pe nesimțite. ♦ Tranz. Fig. A spune cuiva ceva în mod discret sau în treacăt. 5. Refl. A se infiltra în mijlocul unui grup (omogen) de oameni, având grijă să nu fie observat. 6. Refl. A trece pe rând și pe nesimțite, a se perinda; fig. (despre unități de timp) a trece, a se scurge. – Lat. *extracolare (< lat. colare). DOOM
strecurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. strecór, 3 strecoáră, 1 pl. strecurắm; conj. prez. 3 să strecoáre
strecurat
STRECURÁ, strecór, vb. I. 1. Tranz. A trece un lichid printr-o strecurătoare, printr-o sită, printr-o țesătură pentru a-l separa de părticelele solide sau de corpuri străine și pentru a-l limpezi, a-l face omogen. 2. Refl. (Despre lichide) A curge (câte puțin) printr-o crăpătură, printr-un loc îngust; a picura, a se prelinge. 3. Refl. și tranz. A pătrunde sau a face să pătrundă printr-un desiș, printr-un loc strâmt, greu accesibil. 4. Refl. A intra, a ieși sau a se deplasa, a trece pe furiș, fără să facă zgomot și fără să fie observat; a se furișa. ♦ Tranz. A așeza undeva un lucru ori a introduce undeva pe cineva sau ceva cu mișcări ușoare, pe nesimțite. ♦ Tranz. Fig. A spune cuiva ceva în mod discret sau în treacăt. 5. Refl. A se infiltra în mijlocul unui grup (omogen) de oameni, având grijă să nu fie observat. 6. Refl. A trece pe rând și pe nesimțite, a se perinda; fig. (despre unități de timp) a trece, a se scurge. – Lat. *extracolare (< lat. colare). DOOM
strecurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. strecór, 3 strecoáră, 1 pl. strecurắm; conj. prez. 3 să strecoáre
strecurat
STRECURÁT2, -Ă, strecurați, -te, adj. Care s-a purificat, s-a limpezit, s-a omogenizat în urma trecerii printr-o strecurătoare. – V. strecura.
strecurat
STRECURÁT1 s. n. Strecurare. – V. strecura. DOOM
strecurát s. n.
strecurata
STRECURÁT2, -Ă, strecurați, -te, adj. Care s-a purificat, s-a limpezit, s-a omogenizat în urma trecerii printr-o strecurătoare. – V. strecura.
strecurate
STRECURÁT2, -Ă, strecurați, -te, adj. Care s-a purificat, s-a limpezit, s-a omogenizat în urma trecerii printr-o strecurătoare. – V. strecura.
strecuratei
STRECURÁT2, -Ă, strecurați, -te, adj. Care s-a purificat, s-a limpezit, s-a omogenizat în urma trecerii printr-o strecurătoare. – V. strecura.
strecuratele
STRECURÁT2, -Ă, strecurați, -te, adj. Care s-a purificat, s-a limpezit, s-a omogenizat în urma trecerii printr-o strecurătoare. – V. strecura.
strecuratelor
STRECURÁT2, -Ă, strecurați, -te, adj. Care s-a purificat, s-a limpezit, s-a omogenizat în urma trecerii printr-o strecurătoare. – V. strecura.
strecuratul
STRECURÁT2, -Ă, strecurați, -te, adj. Care s-a purificat, s-a limpezit, s-a omogenizat în urma trecerii printr-o strecurătoare. – V. strecura.
strecuratului
STRECURÁT2, -Ă, strecurați, -te, adj. Care s-a purificat, s-a limpezit, s-a omogenizat în urma trecerii printr-o strecurătoare. – V. strecura.
strecurau
STRECURÁ, strecór, vb. I. 1. Tranz. A trece un lichid printr-o strecurătoare, printr-o sită, printr-o țesătură pentru a-l separa de părticelele solide sau de corpuri străine și pentru a-l limpezi, a-l face omogen. 2. Refl. (Despre lichide) A curge (câte puțin) printr-o crăpătură, printr-un loc îngust; a picura, a se prelinge. 3. Refl. și tranz. A pătrunde sau a face să pătrundă printr-un desiș, printr-un loc strâmt, greu accesibil. 4. Refl. A intra, a ieși sau a se deplasa, a trece pe furiș, fără să facă zgomot și fără să fie observat; a se furișa. ♦ Tranz. A așeza undeva un lucru ori a introduce undeva pe cineva sau ceva cu mișcări ușoare, pe nesimțite. ♦ Tranz. Fig. A spune cuiva ceva în mod discret sau în treacăt. 5. Refl. A se infiltra în mijlocul unui grup (omogen) de oameni, având grijă să nu fie observat. 6. Refl. A trece pe rând și pe nesimțite, a se perinda; fig. (despre unități de timp) a trece, a se scurge. – Lat. *extracolare (< lat. colare). DOOM
strecurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. strecór, 3 strecoáră, 1 pl. strecurắm; conj. prez. 3 să strecoáre
strecurași
STRECURÁ, strecór, vb. I. 1. Tranz. A trece un lichid printr-o strecurătoare, printr-o sită, printr-o țesătură pentru a-l separa de părticelele solide sau de corpuri străine și pentru a-l limpezi, a-l face omogen. 2. Refl. (Despre lichide) A curge (câte puțin) printr-o crăpătură, printr-un loc îngust; a picura, a se prelinge. 3. Refl. și tranz. A pătrunde sau a face să pătrundă printr-un desiș, printr-un loc strâmt, greu accesibil. 4. Refl. A intra, a ieși sau a se deplasa, a trece pe furiș, fără să facă zgomot și fără să fie observat; a se furișa. ♦ Tranz. A așeza undeva un lucru ori a introduce undeva pe cineva sau ceva cu mișcări ușoare, pe nesimțite. ♦ Tranz. Fig. A spune cuiva ceva în mod discret sau în treacăt. 5. Refl. A se infiltra în mijlocul unui grup (omogen) de oameni, având grijă să nu fie observat. 6. Refl. A trece pe rând și pe nesimțite, a se perinda; fig. (despre unități de timp) a trece, a se scurge. – Lat. *extracolare (< lat. colare). DOOM
strecurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. strecór, 3 strecoáră, 1 pl. strecurắm; conj. prez. 3 să strecoáre
strecurați
STRECURÁ, strecór, vb. I. 1. Tranz. A trece un lichid printr-o strecurătoare, printr-o sită, printr-o țesătură pentru a-l separa de părticelele solide sau de corpuri străine și pentru a-l limpezi, a-l face omogen. 2. Refl. (Despre lichide) A curge (câte puțin) printr-o crăpătură, printr-un loc îngust; a picura, a se prelinge. 3. Refl. și tranz. A pătrunde sau a face să pătrundă printr-un desiș, printr-un loc strâmt, greu accesibil. 4. Refl. A intra, a ieși sau a se deplasa, a trece pe furiș, fără să facă zgomot și fără să fie observat; a se furișa. ♦ Tranz. A așeza undeva un lucru ori a introduce undeva pe cineva sau ceva cu mișcări ușoare, pe nesimțite. ♦ Tranz. Fig. A spune cuiva ceva în mod discret sau în treacăt. 5. Refl. A se infiltra în mijlocul unui grup (omogen) de oameni, având grijă să nu fie observat. 6. Refl. A trece pe rând și pe nesimțite, a se perinda; fig. (despre unități de timp) a trece, a se scurge. – Lat. *extracolare (< lat. colare). DOOM
strecurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. strecór, 3 strecoáră, 1 pl. strecurắm; conj. prez. 3 să strecoáre
strecurați
STRECURÁT2, -Ă, strecurați, -te, adj. Care s-a purificat, s-a limpezit, s-a omogenizat în urma trecerii printr-o strecurătoare. – V. strecura.
strecurații
STRECURÁT2, -Ă, strecurați, -te, adj. Care s-a purificat, s-a limpezit, s-a omogenizat în urma trecerii printr-o strecurătoare. – V. strecura.
strecuraților
STRECURÁT2, -Ă, strecurați, -te, adj. Care s-a purificat, s-a limpezit, s-a omogenizat în urma trecerii printr-o strecurătoare. – V. strecura.
strecurând
STRECURÁ, strecór, vb. I. 1. Tranz. A trece un lichid printr-o strecurătoare, printr-o sită, printr-o țesătură pentru a-l separa de părticelele solide sau de corpuri străine și pentru a-l limpezi, a-l face omogen. 2. Refl. (Despre lichide) A curge (câte puțin) printr-o crăpătură, printr-un loc îngust; a picura, a se prelinge. 3. Refl. și tranz. A pătrunde sau a face să pătrundă printr-un desiș, printr-un loc strâmt, greu accesibil. 4. Refl. A intra, a ieși sau a se deplasa, a trece pe furiș, fără să facă zgomot și fără să fie observat; a se furișa. ♦ Tranz. A așeza undeva un lucru ori a introduce undeva pe cineva sau ceva cu mișcări ușoare, pe nesimțite. ♦ Tranz. Fig. A spune cuiva ceva în mod discret sau în treacăt. 5. Refl. A se infiltra în mijlocul unui grup (omogen) de oameni, având grijă să nu fie observat. 6. Refl. A trece pe rând și pe nesimțite, a se perinda; fig. (despre unități de timp) a trece, a se scurge. – Lat. *extracolare (< lat. colare). DOOM
strecurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. strecór, 3 strecoáră, 1 pl. strecurắm; conj. prez. 3 să strecoáre
strecurînd
STRECURÁ, strecór, vb. I. 1. Tranz. A trece un lichid printr-o strecurătoare, printr-o sită, printr-o țesătură pentru a-l separa de părticelele solide sau de corpuri străine și pentru a-l limpezi, a-l face omogen. 2. Refl. (Despre lichide) A curge (câte puțin) printr-o crăpătură, printr-un loc îngust; a picura, a se prelinge. 3. Refl. și tranz. A pătrunde sau a face să pătrundă printr-un desiș, printr-un loc strâmt, greu accesibil. 4. Refl. A intra, a ieși sau a se deplasa, a trece pe furiș, fără să facă zgomot și fără să fie observat; a se furișa. ♦ Tranz. A așeza undeva un lucru ori a introduce undeva pe cineva sau ceva cu mișcări ușoare, pe nesimțite. ♦ Tranz. Fig. A spune cuiva ceva în mod discret sau în treacăt. 5. Refl. A se infiltra în mijlocul unui grup (omogen) de oameni, având grijă să nu fie observat. 6. Refl. A trece pe rând și pe nesimțite, a se perinda; fig. (despre unități de timp) a trece, a se scurge. – Lat. *extracolare (< lat. colare). DOOM
strecurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. strecór, 3 strecoáră, 1 pl. strecurắm; conj. prez. 3 să strecoáre
strecurări
STRECURÁRE, strecurări, s. f. Acțiunea de a (se) strecura; strecurat1. – V. strecura. DOOM
strecuráre s. f., g.-d. art. strecurắrii; pl. strecurắri
strecurării
STRECURÁRE, strecurări, s. f. Acțiunea de a (se) strecura; strecurat1. – V. strecura. DOOM
strecuráre s. f., g.-d. art. strecurắrii; pl. strecurắri
strecurările
STRECURÁRE, strecurări, s. f. Acțiunea de a (se) strecura; strecurat1. – V. strecura. DOOM
strecuráre s. f., g.-d. art. strecurắrii; pl. strecurắri
strecurărilor
STRECURÁRE, strecurări, s. f. Acțiunea de a (se) strecura; strecurat1. – V. strecura. DOOM
strecuráre s. f., g.-d. art. strecurắrii; pl. strecurắri
strecurătoare
STRECURĂTOÁRE, strecurători, s. f. Vas de bucătărie pentru strecurat lichide, având fundul (de metal) cu găurele sau prevăzut cu o sită de sârmă. ♦ Bucată sau săculeț de pânză rară prin care se strecoară laptele sau în care se pune cașul să se scurgă de zer. – Strecura + suf. -ătoare. DOOM
strecurătoáre s. f., g.-d. art. strecurătórii; pl. strecurătóri
strecurătoarea
STRECURĂTOÁRE, strecurători, s. f. Vas de bucătărie pentru strecurat lichide, având fundul (de metal) cu găurele sau prevăzut cu o sită de sârmă. ♦ Bucată sau săculeț de pânză rară prin care se strecoară laptele sau în care se pune cașul să se scurgă de zer. – Strecura + suf. -ătoare. DOOM
strecurătoáre s. f., g.-d. art. strecurătórii; pl. strecurătóri
strecurători
STRECURĂTOÁRE, strecurători, s. f. Vas de bucătărie pentru strecurat lichide, având fundul (de metal) cu găurele sau prevăzut cu o sită de sârmă. ♦ Bucată sau săculeț de pânză rară prin care se strecoară laptele sau în care se pune cașul să se scurgă de zer. – Strecura + suf. -ătoare. DOOM
strecurătoáre s. f., g.-d. art. strecurătórii; pl. strecurătóri
strecurătorii
STRECURĂTOÁRE, strecurători, s. f. Vas de bucătărie pentru strecurat lichide, având fundul (de metal) cu găurele sau prevăzut cu o sită de sârmă. ♦ Bucată sau săculeț de pânză rară prin care se strecoară laptele sau în care se pune cașul să se scurgă de zer. – Strecura + suf. -ătoare. DOOM
strecurătoáre s. f., g.-d. art. strecurătórii; pl. strecurătóri
strecurătorile
STRECURĂTOÁRE, strecurători, s. f. Vas de bucătărie pentru strecurat lichide, având fundul (de metal) cu găurele sau prevăzut cu o sită de sârmă. ♦ Bucată sau săculeț de pânză rară prin care se strecoară laptele sau în care se pune cașul să se scurgă de zer. – Strecura + suf. -ătoare. DOOM
strecurătoáre s. f., g.-d. art. strecurătórii; pl. strecurătóri
strecurătorilor
STRECURĂTOÁRE, strecurători, s. f. Vas de bucătărie pentru strecurat lichide, având fundul (de metal) cu găurele sau prevăzut cu o sită de sârmă. ♦ Bucată sau săculeț de pânză rară prin care se strecoară laptele sau în care se pune cașul să se scurgă de zer. – Strecura + suf. -ătoare. DOOM
strecurătoáre s. f., g.-d. art. strecurătórii; pl. strecurătóri
strecătoare
STRECURĂTOÁRE, strecurători, s. f. Unealtă de gospodărie pentru strecurat lichide, avînd fundul de tablă cu găurele sau din sită de sîrmă. Ceaiul era negru fiindcă mama îl fierbea în cratiță dimpreună cu apa. N-avea strecurătoare să opărească firele deasupra paharului. PAS, Z. I 22. ◊ Fig. Pe sus, norii călătoreau prin cerul de fum. Uneori, din strecurătoarea de ceață, sfîrîia pe pămînt o ploaie subțire și rece. DUMITRIU, B. F. 14. În aer era aur și-n gradine miros și-o umbră adînc-viorie... care trecea prin mreje de frunze ca prin strecurători de lumină. EMINESCU, N. 57. ♦ Pînză rară (sau săculeț de pînză) prin care se strecoară laptele sau în care se pune cașul ca să se scurgă de zer. – Variantă: strecătoáre (DAMÉ, T. 31) s. f.
strede
stréde s. f. – Miere pură. – Var. stredie. Sl. strudu „miere” (Tiktin). Sec. XVI-XVII, înv.
strei
STREI s. n. Rasă de porci autohtonă, de culoare neagră, crescută pentru carne și grăsime. – Et. nec. DOOM
strei s. n.
strein
STRĂÍN, -Ă, străini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte din populația altei țări decât aceea în care se află sau trăiește; (om, ființă) care este originară din altă regiune, localitate etc. decât aceea în care se află sau locuiește, trăiește. ♦ (Persoană) care aparține unei naționalități ce nu formează, în cadrul unui stat, o minoritate națională. 2. Adj. (Despre țări, locuri) Care este altul decât cel de origine al cuiva. ♦ Care aparține sau este propriu altui popor decât cel al persoanei despre care este vorba. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu se află în relații apropiate (de rudenie sau de prietenie) cu cineva; p. ext. (om) care este sau se simte stingher. ◊ Loc. adv. Prin (sau printre, în) străini = departe de casă, între oameni necunoscuți, neprietenoși. ♦ (Om) înstrăinat (sufletește), depărtat de... 4. Adj. Care este în afară de preocupările sau de interesele cuiva. ♦ Care nu are nicio legătură, nicio contingență cu ceva, care este departe de ceva. 5. Adj. (Despre obiecte) Care nu este proprietatea sa, care aparține altuia. 6. Adj. Care este de altă natură, are alte particularități decât mediul în care se află. 7. Adj. Neobișnuit; bizar. [Var.: (pop.) streín, -ă adj., s. m. și f.] – Et. nec. DOOM
străín adj. m., s. m., pl. străíni; adj. f., s. f. străínă, pl. străíne
strein
STRĂÍN, -Ă, străini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte din populația altei țări decât aceea în care se află sau trăiește; (om, ființă) care este originară din altă regiune, localitate etc. decât aceea în care se află sau locuiește, trăiește. ♦ (Persoană) care aparține unei naționalități ce nu formează, în cadrul unui stat, o minoritate națională. 2. Adj. (Despre țări, locuri) Care este altul decât cel de origine al cuiva. ♦ Care aparține sau este propriu altui popor decât cel al persoanei despre care este vorba. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu se află în relații apropiate (de rudenie sau de prietenie) cu cineva; p. ext. (om) care este sau se simte stingher. ◊ Loc. adv. Prin (sau printre, în) străini = departe de casă, între oameni necunoscuți, neprietenoși. ♦ (Om) înstrăinat (sufletește), depărtat de... 4. Adj. Care este în afară de preocupările sau de interesele cuiva. ♦ Care nu are nicio legătură, nicio contingență cu ceva, care este departe de ceva. 5. Adj. (Despre obiecte) Care nu este proprietatea sa, care aparține altuia. 6. Adj. Care este de altă natură, are alte particularități decât mediul în care se află. 7. Adj. Neobișnuit; bizar. [Var.: (pop.) streín, -ă adj., s. m. și f.] – Et. nec. DOOM
străín adj. m., s. m., pl. străíni; adj. f., s. f. străínă, pl. străíne
streinel
STREINÉL, -EÁ adj. v. străinel.
streinior
STREINIÓR, -OÁRĂ adj. v. străinior.
streină
STRĂÍN, -Ă, străini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte din populația altei țări decât aceea în care se află sau trăiește; (om, ființă) care este originară din altă regiune, localitate etc. decât aceea în care se află sau locuiește, trăiește. ♦ (Persoană) care aparține unei naționalități ce nu formează, în cadrul unui stat, o minoritate națională. 2. Adj. (Despre țări, locuri) Care este altul decât cel de origine al cuiva. ♦ Care aparține sau este propriu altui popor decât cel al persoanei despre care este vorba. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu se află în relații apropiate (de rudenie sau de prietenie) cu cineva; p. ext. (om) care este sau se simte stingher. ◊ Loc. adv. Prin (sau printre, în) străini = departe de casă, între oameni necunoscuți, neprietenoși. ♦ (Om) înstrăinat (sufletește), depărtat de... 4. Adj. Care este în afară de preocupările sau de interesele cuiva. ♦ Care nu are nicio legătură, nicio contingență cu ceva, care este departe de ceva. 5. Adj. (Despre obiecte) Care nu este proprietatea sa, care aparține altuia. 6. Adj. Care este de altă natură, are alte particularități decât mediul în care se află. 7. Adj. Neobișnuit; bizar. [Var.: (pop.) streín, -ă adj., s. m. și f.] – Et. nec. DOOM
străín adj. m., s. m., pl. străíni; adj. f., s. f. străínă, pl. străíne
streinătate
STREINĂTÁTE s. f. v. străinătate. DOOM
străinătáte (stră-i-) s. f., g.-d. art. străinătắții; pl. străinătắți
streior
STREIÓR, -OÁRĂ adj. v. străinior.
streiul
STREI s. n. Rasă de porci autohtonă, de culoare neagră, crescută pentru carne și grăsime. – Et. nec. DOOM
strei s. n.
streiului
STREI s. n. Rasă de porci autohtonă, de culoare neagră, crescută pentru carne și grăsime. – Et. nec. DOOM
strei s. n.
strejar
STRĂJÉR, -Ă, străjeri, -e, s. m., s. f. 1. S. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Persoană care avea obligația să păzească granițele (muntoase), în schimbul unor scutiri fiscale. ♦ P. gener. (Înv. și pop.) Paznic, strajă. 2. S. m. și f. (Înv.) Tânăr care aparținea străjeriei. 3. S. m. Construcție formată dintr-un grup de stâlpi de lemn, montată lângă piciorul unui pod de lemn, pentru a-l apăra de loviturile plutelor. [Var.: (înv.) strejár s. m.] – Strajă + suf. -ar. DOOM
străjéră s. f., g.-d. art. străjérei; pl. străjére
strejui
STREJUÍ vb. IV v. străjui. DOOM
străjuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străjuiésc, imperf. 3 sg. străjuiá; conj. prez. 3 să străjuiáscă
strejuire
STREJUÍ vb. IV v. străjui.
strejuit
STREJUÍ vb. IV v. străjui.
strejuitor
STREJUITÓR, -OÁRE adj. v. străjuitor.
streler
STRÉLER, strelere, s. n. Dispozitiv care servește la operația de filetare. – Din germ. Strähler. DOOM
stréler s. n., pl. strélere
strelere
STRÉLER, strelere, s. n. Dispozitiv care servește la operația de filetare. – Din germ. Strähler. DOOM
stréler s. n., pl. strélere
strelerele
STRÉLER, strelere, s. n. Dispozitiv care servește la operația de filetare. – Din germ. Strähler. DOOM
stréler s. n., pl. strélere
strelerelor
STRÉLER, strelere, s. n. Dispozitiv care servește la operația de filetare. – Din germ. Strähler. DOOM
stréler s. n., pl. strélere
strelerul
STRÉLER, strelere, s. n. Dispozitiv care servește la operația de filetare. – Din germ. Strähler. DOOM
stréler s. n., pl. strélere
strelerului
STRÉLER, strelere, s. n. Dispozitiv care servește la operația de filetare. – Din germ. Strähler. DOOM
stréler s. n., pl. strélere
streli
STRELÍ, strelésc, vb. IV. (Var.) Zdreli. (cf. zdreli)
strelice
STRELÍCE s. f. (Regional) Părticică mică din ceva; fărîmă, picătură. Strelice de pîine.
strelice
STRELÍCE s. f. (Regional) Părticică mică din ceva; fărîmă, picătură. Strelice de pîine.
strelici
STRELÍCI, strelici, s. m. (Regional) 1. Mic fluture de seară, de culoare vînătă. Streliciul... cum vede că e lumină în vreo casă, îndată intră înăuntru și prinde a zbura ca un vîrtej împrejurul luminii. MARIAN, INS. 305. 2. Stîrlici.
strelire
STRELÍ, strelésc, vb. IV. (Var.) Zdreli. (cf. zdreli)
strelit
STRELÍ, strelésc, vb. IV. (Var.) Zdreli. (cf. zdreli)
streliț
STRELÍȚ, streliți, s. m. Pedestraș dintr-un corp special de infanterie din vechea Rusie, recrutat dintre orășeni și având de obicei funcții polițienești. – Din rus. streleț. DOOM
strelíț s. m., pl. strelíți
streliți
STRELÍȚ, streliți, s. m. Pedestraș dintr-un corp special de infanterie din vechea Rusie, recrutat dintre orășeni și având de obicei funcții polițienești. – Din rus. streleț. DOOM
strelíț s. m., pl. strelíți
streliții
STRELÍȚ, streliți, s. m. Pedestraș dintr-un corp special de infanterie din vechea Rusie, recrutat dintre orășeni și având de obicei funcții polițienești. – Din rus. streleț. DOOM
strelíț s. m., pl. strelíți
streliților
STRELÍȚ, streliți, s. m. Pedestraș dintr-un corp special de infanterie din vechea Rusie, recrutat dintre orășeni și având de obicei funcții polițienești. – Din rus. streleț. DOOM
strelíț s. m., pl. strelíți
strelițul
STRELÍȚ, streliți, s. m. Pedestraș dintr-un corp special de infanterie din vechea Rusie, recrutat dintre orășeni și având de obicei funcții polițienești. – Din rus. streleț. DOOM
strelíț s. m., pl. strelíți
strelițului
STRELÍȚ, streliți, s. m. Pedestraș dintr-un corp special de infanterie din vechea Rusie, recrutat dintre orășeni și având de obicei funcții polițienești. – Din rus. streleț. DOOM
strelíț s. m., pl. strelíți
stremurare
STRĂMURÁRE, strămurări, s. f. (Pop.) Băț ascuțit, nuia sau prăjină cu vârf de fier, cu care se îndeamnă vitele la mers; strămurariță. ♦ P. gener. Nuia lungă, subțire și flexibilă. [Var.: (reg.) stremuráre s. f.] – Lat. *stimularia (< stimulus). DOOM
strămuráre (pop.) s. f., g.-d. art. strămurắrii; pl. strămurắri
stremțos
ZDRENȚURÓS, -OÁSĂ adj. v zdrențăros. DOOM
zdrențărós adj. m., pl. zdrențăróși; f. zdrențăroásă, pl. zdrențăroáse
stremțos
ZDRENȚÓS, -OÁSĂ, zdrențoși, -oase, adj. Zdrențăros. [Var.: stremțós, -oásă adj.] – Zdreanță + suf. -os.
stremțuros
ZDRENȚURÓS, -OÁSĂ adj. v zdrențăros. DOOM
zdrențărós adj. m., pl. zdrențăróși; f. zdrențăroásă, pl. zdrențăroáse
stremță
STRÉMȚĂ, strémțe, s. f. (Var.) Zdreanță. (cf. zdreanță)
strențuros
ZDRENȚURÓS, -OÁSĂ adj. v zdrențăros. DOOM
zdrențărós adj. m., pl. zdrențăróși; f. zdrențăroásă, pl. zdrențăroáse
strență
STRÉNȚĂ, strénțe, s. f. (Var.) Zdreanță. (cf. zdreanță)
strepede
STRÉPEDE, strepezi, s. m. 1. Numele unor larve care se găsesc în brînză (v. cîșiță), în slănină sau în grăunțele de grîu (v. gărgăriță). 2. Arahnidă care trăiește în brînză, în pastramă și în alte alimente (Tirogliphus siro).
strepedele
STRÉPEDE, strepezi, s. m. 1. Numele unor larve care se găsesc în brînză (v. cîșiță), în slănină sau în grăunțele de grîu (v. gărgăriță). 2. Arahnidă care trăiește în brînză, în pastramă și în alte alimente (Tirogliphus siro).
strepedelui
STRÉPEDE, strepezi, s. m. 1. Numele unor larve care se găsesc în brînză (v. cîșiță), în slănină sau în grăunțele de grîu (v. gărgăriță). 2. Arahnidă care trăiește în brînză, în pastramă și în alte alimente (Tirogliphus siro).
strepezea
STERPEZÍ vb. IV v. strepezi. DOOM
strepezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strepezésc, imperf. 3 sg. strepezeá; conj. prez. 3 să strepezeáscă
strepezeai
STERPEZÍ vb. IV v. strepezi. DOOM
strepezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strepezésc, imperf. 3 sg. strepezeá; conj. prez. 3 să strepezeáscă
strepezeala
STREPEZEÁLĂ, strepezeli, s. f. Senzație de iritație neplăcută a dinților și a mucoasei bucale, produsă în urma consumării unor fructe sau alimente acre, astringente. – Strepezi + suf. -eală. DOOM
strepezeálă s. f., g.-d. art. strepezélii; pl. strepezéli
strepezeam
STERPEZÍ vb. IV v. strepezi. DOOM
strepezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strepezésc, imperf. 3 sg. strepezeá; conj. prez. 3 să strepezeáscă
strepezească
STERPEZÍ vb. IV v. strepezi. DOOM
strepezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strepezésc, imperf. 3 sg. strepezeá; conj. prez. 3 să strepezeáscă
strepezeau
STERPEZÍ vb. IV v. strepezi. DOOM
strepezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strepezésc, imperf. 3 sg. strepezeá; conj. prez. 3 să strepezeáscă
strepezeați
STERPEZÍ vb. IV v. strepezi. DOOM
strepezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strepezésc, imperf. 3 sg. strepezeá; conj. prez. 3 să strepezeáscă
strepezeli
STREPEZEÁLĂ, strepezeli, s. f. Senzație de iritație neplăcută a dinților și a mucoasei bucale, produsă în urma consumării unor fructe sau alimente acre, astringente. – Strepezi + suf. -eală. DOOM
strepezeálă s. f., g.-d. art. strepezélii; pl. strepezéli
strepezelii
STREPEZEÁLĂ, strepezeli, s. f. Senzație de iritație neplăcută a dinților și a mucoasei bucale, produsă în urma consumării unor fructe sau alimente acre, astringente. – Strepezi + suf. -eală. DOOM
strepezeálă s. f., g.-d. art. strepezélii; pl. strepezéli
strepezelile
STREPEZEÁLĂ, strepezeli, s. f. Senzație de iritație neplăcută a dinților și a mucoasei bucale, produsă în urma consumării unor fructe sau alimente acre, astringente. – Strepezi + suf. -eală. DOOM
strepezeálă s. f., g.-d. art. strepezélii; pl. strepezéli
strepezelilor
STREPEZEÁLĂ, strepezeli, s. f. Senzație de iritație neplăcută a dinților și a mucoasei bucale, produsă în urma consumării unor fructe sau alimente acre, astringente. – Strepezi + suf. -eală. DOOM
strepezeálă s. f., g.-d. art. strepezélii; pl. strepezéli
strepezesc
STERPEZÍ vb. IV v. strepezi. DOOM
strepezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strepezésc, imperf. 3 sg. strepezeá; conj. prez. 3 să strepezeáscă
strepezește
STERPEZÍ vb. IV v. strepezi. DOOM
strepezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strepezésc, imperf. 3 sg. strepezeá; conj. prez. 3 să strepezeáscă
strepezești
STERPEZÍ vb. IV v. strepezi. DOOM
strepezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strepezésc, imperf. 3 sg. strepezeá; conj. prez. 3 să strepezeáscă
strepezi
STRÉPEDE, strepezi, s. m. 1. Numele unor larve care se găsesc în brînză (v. cîșiță), în slănină sau în grăunțele de grîu (v. gărgăriță). 2. Arahnidă care trăiește în brînză, în pastramă și în alte alimente (Tirogliphus siro).
strepezi
STERPEZÍ vb. IV v. strepezi. DOOM
strepezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strepezésc, imperf. 3 sg. strepezeá; conj. prez. 3 să strepezeáscă
strepezii
STRÉPEDE, strepezi, s. m. 1. Numele unor larve care se găsesc în brînză (v. cîșiță), în slănină sau în grăunțele de grîu (v. gărgăriță). 2. Arahnidă care trăiește în brînză, în pastramă și în alte alimente (Tirogliphus siro).
strepezii
STERPEZÍ vb. IV v. strepezi. DOOM
strepezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strepezésc, imperf. 3 sg. strepezeá; conj. prez. 3 să strepezeáscă
strepezilor
STRÉPEDE, strepezi, s. m. 1. Numele unor larve care se găsesc în brînză (v. cîșiță), în slănină sau în grăunțele de grîu (v. gărgăriță). 2. Arahnidă care trăiește în brînză, în pastramă și în alte alimente (Tirogliphus siro).
strepezim
STERPEZÍ vb. IV v. strepezi. DOOM
strepezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strepezésc, imperf. 3 sg. strepezeá; conj. prez. 3 să strepezeáscă
strepezind
STERPEZÍ vb. IV v. strepezi. DOOM
strepezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strepezésc, imperf. 3 sg. strepezeá; conj. prez. 3 să strepezeáscă
strepezire
STERPEZÍ vb. IV v. strepezi. DOOM
strepezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strepezésc, imperf. 3 sg. strepezeá; conj. prez. 3 să strepezeáscă
strepeziră
STERPEZÍ vb. IV v. strepezi. DOOM
strepezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strepezésc, imperf. 3 sg. strepezeá; conj. prez. 3 să strepezeáscă
strepezirăm
STERPEZÍ vb. IV v. strepezi. DOOM
strepezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strepezésc, imperf. 3 sg. strepezeá; conj. prez. 3 să strepezeáscă
strepezirăți
STERPEZÍ vb. IV v. strepezi. DOOM
strepezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strepezésc, imperf. 3 sg. strepezeá; conj. prez. 3 să strepezeáscă
strepezise
STERPEZÍ vb. IV v. strepezi. DOOM
strepezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strepezésc, imperf. 3 sg. strepezeá; conj. prez. 3 să strepezeáscă
strepezisem
STERPEZÍ vb. IV v. strepezi. DOOM
strepezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strepezésc, imperf. 3 sg. strepezeá; conj. prez. 3 să strepezeáscă
strepeziseră
STERPEZÍ vb. IV v. strepezi. DOOM
strepezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strepezésc, imperf. 3 sg. strepezeá; conj. prez. 3 să strepezeáscă
strepeziserăm
STERPEZÍ vb. IV v. strepezi. DOOM
strepezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strepezésc, imperf. 3 sg. strepezeá; conj. prez. 3 să strepezeáscă
strepeziserăți
STERPEZÍ vb. IV v. strepezi. DOOM
strepezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strepezésc, imperf. 3 sg. strepezeá; conj. prez. 3 să strepezeáscă
strepeziseși
STERPEZÍ vb. IV v. strepezi. DOOM
strepezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strepezésc, imperf. 3 sg. strepezeá; conj. prez. 3 să strepezeáscă
strepeziseți
STERPEZÍ vb. IV v. strepezi. DOOM
strepezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strepezésc, imperf. 3 sg. strepezeá; conj. prez. 3 să strepezeáscă
strepezit
STERPEZÍ vb. IV v. strepezi. DOOM
strepezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strepezésc, imperf. 3 sg. strepezeá; conj. prez. 3 să strepezeáscă
strepezit
STREPEZÍT, -Ă, strepeziți, -te, adj. (Despre dinți sau mucoasa bucală) Iritat în urma consumului de fructe sau alimente acre, astringente. [Var.: sterpezít, -ă adj.] – V. strepezi.
strepezita
STREPEZÍT, -Ă, strepeziți, -te, adj. (Despre dinți sau mucoasa bucală) Iritat în urma consumului de fructe sau alimente acre, astringente. [Var.: sterpezít, -ă adj.] – V. strepezi.
strepezite
STREPEZÍT, -Ă, strepeziți, -te, adj. (Despre dinți sau mucoasa bucală) Iritat în urma consumului de fructe sau alimente acre, astringente. [Var.: sterpezít, -ă adj.] – V. strepezi.
strepezitei
STREPEZÍT, -Ă, strepeziți, -te, adj. (Despre dinți sau mucoasa bucală) Iritat în urma consumului de fructe sau alimente acre, astringente. [Var.: sterpezít, -ă adj.] – V. strepezi.
strepezitele
STREPEZÍT, -Ă, strepeziți, -te, adj. (Despre dinți sau mucoasa bucală) Iritat în urma consumului de fructe sau alimente acre, astringente. [Var.: sterpezít, -ă adj.] – V. strepezi.
strepezitelor
STREPEZÍT, -Ă, strepeziți, -te, adj. (Despre dinți sau mucoasa bucală) Iritat în urma consumului de fructe sau alimente acre, astringente. [Var.: sterpezít, -ă adj.] – V. strepezi.
strepezitul
STREPEZÍT, -Ă, strepeziți, -te, adj. (Despre dinți sau mucoasa bucală) Iritat în urma consumului de fructe sau alimente acre, astringente. [Var.: sterpezít, -ă adj.] – V. strepezi.
strepezitului
STREPEZÍT, -Ă, strepeziți, -te, adj. (Despre dinți sau mucoasa bucală) Iritat în urma consumului de fructe sau alimente acre, astringente. [Var.: sterpezít, -ă adj.] – V. strepezi.
strepeziși
STERPEZÍ vb. IV v. strepezi. DOOM
strepezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strepezésc, imperf. 3 sg. strepezeá; conj. prez. 3 să strepezeáscă
strepeziți
STERPEZÍ vb. IV v. strepezi. DOOM
strepezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strepezésc, imperf. 3 sg. strepezeá; conj. prez. 3 să strepezeáscă
strepeziți
STREPEZÍT, -Ă, strepeziți, -te, adj. (Despre dinți sau mucoasa bucală) Iritat în urma consumului de fructe sau alimente acre, astringente. [Var.: sterpezít, -ă adj.] – V. strepezi.
strepeziții
STREPEZÍT, -Ă, strepeziți, -te, adj. (Despre dinți sau mucoasa bucală) Iritat în urma consumului de fructe sau alimente acre, astringente. [Var.: sterpezít, -ă adj.] – V. strepezi.
strepeziților
STREPEZÍT, -Ă, strepeziți, -te, adj. (Despre dinți sau mucoasa bucală) Iritat în urma consumului de fructe sau alimente acre, astringente. [Var.: sterpezít, -ă adj.] – V. strepezi.
strepitoso
STREPITÓSO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Zgomotos, gălăgios. [< it. strepitoso].
strepto
STREPTO- Element prim de compunere savantă cu sensul de „răsucit”, „întors”, „contorsionat”. [< fr., it. strepto-, cf. gr. streptos].
streptocid
STREPTOCÍD s. n. Preparat farmaceutic folosit împotriva streptococilor.
streptococ
STREPTOCÓC, streptococi, s. m. Bacterie de formă sferică sau ovală, care se găsește în grupuri dispuse ca niște lănțișoare, agent patogen al unor infecții grave. – Din fr. streptocoque. DOOM
streptocóc s. m., pl. streptocóci
streptococemie
STREPTOCOCEMÍE s.f. Infectare a sângelui cu streptococi. [Gen. -iei. / < fr. streptococcémie].
streptococi
STREPTOCÓC, streptococi, s. m. Bacterie de formă sferică sau ovală, care se găsește în grupuri dispuse ca niște lănțișoare, agent patogen al unor infecții grave. – Din fr. streptocoque. DOOM
streptocóc s. m., pl. streptocóci
streptococia
STREPTOCOCÍE, streptococii, s. f. Infecție cutanată produsă de streptococi, foarte persistentă, având caracter recidivant. – Din fr. streptococcie. DOOM
streptococíe s. f., art. streptococía, g.-d. art. streptococíei; pl. streptococíi, art. streptococíile
streptococic
STREPTOCÓCIC, -Ă, streptococici, -ce, adj. Cu streptococi, provocat de streptococi. – Din fr. streptococcique. DOOM
streptocócic adj. m., pl. streptocócici; f. streptocócică, pl. streptocócice
streptococica
STREPTOCÓCIC, -Ă, streptococici, -ce, adj. Cu streptococi, provocat de streptococi. – Din fr. streptococcique. DOOM
streptocócic adj. m., pl. streptocócici; f. streptocócică, pl. streptocócice
streptococice
STREPTOCÓCIC, -Ă, streptococici, -ce, adj. Cu streptococi, provocat de streptococi. – Din fr. streptococcique. DOOM
streptocócic adj. m., pl. streptocócici; f. streptocócică, pl. streptocócice
streptococicei
STREPTOCÓCIC, -Ă, streptococici, -ce, adj. Cu streptococi, provocat de streptococi. – Din fr. streptococcique. DOOM
streptocócic adj. m., pl. streptocócici; f. streptocócică, pl. streptocócice
streptococicele
STREPTOCÓCIC, -Ă, streptococici, -ce, adj. Cu streptococi, provocat de streptococi. – Din fr. streptococcique. DOOM
streptocócic adj. m., pl. streptocócici; f. streptocócică, pl. streptocócice
streptococicelor
STREPTOCÓCIC, -Ă, streptococici, -ce, adj. Cu streptococi, provocat de streptococi. – Din fr. streptococcique. DOOM
streptocócic adj. m., pl. streptocócici; f. streptocócică, pl. streptocócice
streptococici
STREPTOCÓCIC, -Ă, streptococici, -ce, adj. Cu streptococi, provocat de streptococi. – Din fr. streptococcique. DOOM
streptocócic adj. m., pl. streptocócici; f. streptocócică, pl. streptocócice
streptococicii
STREPTOCÓCIC, -Ă, streptococici, -ce, adj. Cu streptococi, provocat de streptococi. – Din fr. streptococcique. DOOM
streptocócic adj. m., pl. streptocócici; f. streptocócică, pl. streptocócice
streptococicilor
STREPTOCÓCIC, -Ă, streptococici, -ce, adj. Cu streptococi, provocat de streptococi. – Din fr. streptococcique. DOOM
streptocócic adj. m., pl. streptocócici; f. streptocócică, pl. streptocócice
streptococicul
STREPTOCÓCIC, -Ă, streptococici, -ce, adj. Cu streptococi, provocat de streptococi. – Din fr. streptococcique. DOOM
streptocócic adj. m., pl. streptocócici; f. streptocócică, pl. streptocócice
streptococicului
STREPTOCÓCIC, -Ă, streptococici, -ce, adj. Cu streptococi, provocat de streptococi. – Din fr. streptococcique. DOOM
streptocócic adj. m., pl. streptocócici; f. streptocócică, pl. streptocócice
streptococie
STREPTOCOCÍE, streptococii, s. f. Infecție cutanată produsă de streptococi, foarte persistentă, având caracter recidivant. – Din fr. streptococcie. DOOM
streptococíe s. f., art. streptococía, g.-d. art. streptococíei; pl. streptococíi, art. streptococíile
streptocociei
STREPTOCOCÍE, streptococii, s. f. Infecție cutanată produsă de streptococi, foarte persistentă, având caracter recidivant. – Din fr. streptococcie. DOOM
streptococíe s. f., art. streptococía, g.-d. art. streptococíei; pl. streptococíi, art. streptococíile
streptococii
STREPTOCÓC, streptococi, s. m. Bacterie de formă sferică sau ovală, care se găsește în grupuri dispuse ca niște lănțișoare, agent patogen al unor infecții grave. – Din fr. streptocoque. DOOM
streptocóc s. m., pl. streptocóci
streptococii
STREPTOCOCÍE, streptococii, s. f. Infecție cutanată produsă de streptococi, foarte persistentă, având caracter recidivant. – Din fr. streptococcie. DOOM
streptococíe s. f., art. streptococía, g.-d. art. streptococíei; pl. streptococíi, art. streptococíile
streptocociile
STREPTOCOCÍE, streptococii, s. f. Infecție cutanată produsă de streptococi, foarte persistentă, având caracter recidivant. – Din fr. streptococcie. DOOM
streptococíe s. f., art. streptococía, g.-d. art. streptococíei; pl. streptococíi, art. streptococíile
streptocociilor
STREPTOCOCÍE, streptococii, s. f. Infecție cutanată produsă de streptococi, foarte persistentă, având caracter recidivant. – Din fr. streptococcie. DOOM
streptococíe s. f., art. streptococía, g.-d. art. streptococíei; pl. streptococíi, art. streptococíile
streptococilor
STREPTOCÓC, streptococi, s. m. Bacterie de formă sferică sau ovală, care se găsește în grupuri dispuse ca niște lănțișoare, agent patogen al unor infecții grave. – Din fr. streptocoque. DOOM
streptocóc s. m., pl. streptocóci
streptococul
STREPTOCÓC, streptococi, s. m. Bacterie de formă sferică sau ovală, care se găsește în grupuri dispuse ca niște lănțișoare, agent patogen al unor infecții grave. – Din fr. streptocoque. DOOM
streptocóc s. m., pl. streptocóci
streptococului
STREPTOCÓC, streptococi, s. m. Bacterie de formă sferică sau ovală, care se găsește în grupuri dispuse ca niște lănțișoare, agent patogen al unor infecții grave. – Din fr. streptocoque. DOOM
streptocóc s. m., pl. streptocóci
streptomicina
STREPTOMICÍNĂ s. f. Substanță antibiotică sub formă de pulbere albă, solubilă în apă, extrasă dintr-o specie de mucegai, folosită în tratamentul unor boli (infecțioase). – Din fr. streptomycine. DOOM
streptomicínă s. f., g.-d. art. streptomicínei
streptomicine
STREPTOMICÍNĂ s. f. Substanță antibiotică sub formă de pulbere albă, solubilă în apă, extrasă dintr-o specie de mucegai, folosită în tratamentul unor boli (infecțioase). – Din fr. streptomycine. DOOM
streptomicínă s. f., g.-d. art. streptomicínei
streptomicinei
STREPTOMICÍNĂ s. f. Substanță antibiotică sub formă de pulbere albă, solubilă în apă, extrasă dintr-o specie de mucegai, folosită în tratamentul unor boli (infecțioase). – Din fr. streptomycine. DOOM
streptomicínă s. f., g.-d. art. streptomicínei
streptomicinele
STREPTOMICÍNĂ s. f. Substanță antibiotică sub formă de pulbere albă, solubilă în apă, extrasă dintr-o specie de mucegai, folosită în tratamentul unor boli (infecțioase). – Din fr. streptomycine. DOOM
streptomicínă s. f., g.-d. art. streptomicínei
streptomicinelor
STREPTOMICÍNĂ s. f. Substanță antibiotică sub formă de pulbere albă, solubilă în apă, extrasă dintr-o specie de mucegai, folosită în tratamentul unor boli (infecțioase). – Din fr. streptomycine. DOOM
streptomicínă s. f., g.-d. art. streptomicínei
stres
STRES, stresuri, s. n. 1. (Med.) Termen general utilizat pentru orice factor din mediu (traumatism, emoții, frig, căldură etc.) capabil să provoace la om și la animale o stare de tensiune și o reacție de alarmă a organismului, determinând uneori îmbolnăviri grave; p. ext. efect nefavorabil produs asupra organismului ființelor de un factor de mediu. 2. (Geol.) Presiune laterală tangențială care se produce in sinclinale și determină formarea cutelor muntoase. – Din engl., fr. stress. DOOM
stres s. n., pl. strésuri
stresa
STRESÁ, stresez, vb. I. Tranz. A produce stres; a tulbura, a deregla organismul uman din cauza unui stres. ♦ A supune ființa umană unui stres, tulburând-o, angoasând-o. ◊ Refl. S-a stresat. – Din fr. stresser. DOOM
*stresá (a ~) vb., ind. prez. 3 streseáză
stresai
STRESÁ, stresez, vb. I. Tranz. A produce stres; a tulbura, a deregla organismul uman din cauza unui stres. ♦ A supune ființa umană unui stres, tulburând-o, angoasând-o. ◊ Refl. S-a stresat. – Din fr. stresser. DOOM
*stresá (a ~) vb., ind. prez. 3 streseáză
stresam
STRESÁ, stresez, vb. I. Tranz. A produce stres; a tulbura, a deregla organismul uman din cauza unui stres. ♦ A supune ființa umană unui stres, tulburând-o, angoasând-o. ◊ Refl. S-a stresat. – Din fr. stresser. DOOM
*stresá (a ~) vb., ind. prez. 3 streseáză
stresant
STRESÁNT, -Ă, stresanți, -te, adj. Care provoacă stres (1). – Din fr. stressant. DOOM
*stresánt adj. m., pl. stresánți; f. stresántă, pl. stresánte
stresanta
STRESÁNT, -Ă, stresanți, -te, adj. Care provoacă stres (1). – Din fr. stressant. DOOM
*stresánt adj. m., pl. stresánți; f. stresántă, pl. stresánte
stresante
STRESÁNT, -Ă, stresanți, -te, adj. Care provoacă stres (1). – Din fr. stressant. DOOM
*stresánt adj. m., pl. stresánți; f. stresántă, pl. stresánte
stresantei
STRESÁNT, -Ă, stresanți, -te, adj. Care provoacă stres (1). – Din fr. stressant. DOOM
*stresánt adj. m., pl. stresánți; f. stresántă, pl. stresánte
stresantele
STRESÁNT, -Ă, stresanți, -te, adj. Care provoacă stres (1). – Din fr. stressant. DOOM
*stresánt adj. m., pl. stresánți; f. stresántă, pl. stresánte
stresantelor
STRESÁNT, -Ă, stresanți, -te, adj. Care provoacă stres (1). – Din fr. stressant. DOOM
*stresánt adj. m., pl. stresánți; f. stresántă, pl. stresánte
stresantul
STRESÁNT, -Ă, stresanți, -te, adj. Care provoacă stres (1). – Din fr. stressant. DOOM
*stresánt adj. m., pl. stresánți; f. stresántă, pl. stresánte
stresantului
STRESÁNT, -Ă, stresanți, -te, adj. Care provoacă stres (1). – Din fr. stressant. DOOM
*stresánt adj. m., pl. stresánți; f. stresántă, pl. stresánte
stresanți
STRESÁNT, -Ă, stresanți, -te, adj. Care provoacă stres (1). – Din fr. stressant. DOOM
*stresánt adj. m., pl. stresánți; f. stresántă, pl. stresánte
stresanții
STRESÁNT, -Ă, stresanți, -te, adj. Care provoacă stres (1). – Din fr. stressant. DOOM
*stresánt adj. m., pl. stresánți; f. stresántă, pl. stresánte
stresanților
STRESÁNT, -Ă, stresanți, -te, adj. Care provoacă stres (1). – Din fr. stressant. DOOM
*stresánt adj. m., pl. stresánți; f. stresántă, pl. stresánte
stresare
STRESÁ, stresez, vb. I. Tranz. A produce stres; a tulbura, a deregla organismul uman din cauza unui stres. ♦ A supune ființa umană unui stres, tulburând-o, angoasând-o. ◊ Refl. S-a stresat. – Din fr. stresser. DOOM
*stresá (a ~) vb., ind. prez. 3 streseáză
stresară
STRESÁ, stresez, vb. I. Tranz. A produce stres; a tulbura, a deregla organismul uman din cauza unui stres. ♦ A supune ființa umană unui stres, tulburând-o, angoasând-o. ◊ Refl. S-a stresat. – Din fr. stresser. DOOM
*stresá (a ~) vb., ind. prez. 3 streseáză
stresarăm
STRESÁ, stresez, vb. I. Tranz. A produce stres; a tulbura, a deregla organismul uman din cauza unui stres. ♦ A supune ființa umană unui stres, tulburând-o, angoasând-o. ◊ Refl. S-a stresat. – Din fr. stresser. DOOM
*stresá (a ~) vb., ind. prez. 3 streseáză
stresarăți
STRESÁ, stresez, vb. I. Tranz. A produce stres; a tulbura, a deregla organismul uman din cauza unui stres. ♦ A supune ființa umană unui stres, tulburând-o, angoasând-o. ◊ Refl. S-a stresat. – Din fr. stresser. DOOM
*stresá (a ~) vb., ind. prez. 3 streseáză
stresase
STRESÁ, stresez, vb. I. Tranz. A produce stres; a tulbura, a deregla organismul uman din cauza unui stres. ♦ A supune ființa umană unui stres, tulburând-o, angoasând-o. ◊ Refl. S-a stresat. – Din fr. stresser. DOOM
*stresá (a ~) vb., ind. prez. 3 streseáză
stresasem
STRESÁ, stresez, vb. I. Tranz. A produce stres; a tulbura, a deregla organismul uman din cauza unui stres. ♦ A supune ființa umană unui stres, tulburând-o, angoasând-o. ◊ Refl. S-a stresat. – Din fr. stresser. DOOM
*stresá (a ~) vb., ind. prez. 3 streseáză
stresaseră
STRESÁ, stresez, vb. I. Tranz. A produce stres; a tulbura, a deregla organismul uman din cauza unui stres. ♦ A supune ființa umană unui stres, tulburând-o, angoasând-o. ◊ Refl. S-a stresat. – Din fr. stresser. DOOM
*stresá (a ~) vb., ind. prez. 3 streseáză
stresaserăm
STRESÁ, stresez, vb. I. Tranz. A produce stres; a tulbura, a deregla organismul uman din cauza unui stres. ♦ A supune ființa umană unui stres, tulburând-o, angoasând-o. ◊ Refl. S-a stresat. – Din fr. stresser. DOOM
*stresá (a ~) vb., ind. prez. 3 streseáză
stresaserăți
STRESÁ, stresez, vb. I. Tranz. A produce stres; a tulbura, a deregla organismul uman din cauza unui stres. ♦ A supune ființa umană unui stres, tulburând-o, angoasând-o. ◊ Refl. S-a stresat. – Din fr. stresser. DOOM
*stresá (a ~) vb., ind. prez. 3 streseáză
stresaseși
STRESÁ, stresez, vb. I. Tranz. A produce stres; a tulbura, a deregla organismul uman din cauza unui stres. ♦ A supune ființa umană unui stres, tulburând-o, angoasând-o. ◊ Refl. S-a stresat. – Din fr. stresser. DOOM
*stresá (a ~) vb., ind. prez. 3 streseáză
stresaseți
STRESÁ, stresez, vb. I. Tranz. A produce stres; a tulbura, a deregla organismul uman din cauza unui stres. ♦ A supune ființa umană unui stres, tulburând-o, angoasând-o. ◊ Refl. S-a stresat. – Din fr. stresser. DOOM
*stresá (a ~) vb., ind. prez. 3 streseáză
stresat
STRESÁ, stresez, vb. I. Tranz. A produce stres; a tulbura, a deregla organismul uman din cauza unui stres. ♦ A supune ființa umană unui stres, tulburând-o, angoasând-o. ◊ Refl. S-a stresat. – Din fr. stresser. DOOM
*stresá (a ~) vb., ind. prez. 3 streseáză
stresau
STRESÁ, stresez, vb. I. Tranz. A produce stres; a tulbura, a deregla organismul uman din cauza unui stres. ♦ A supune ființa umană unui stres, tulburând-o, angoasând-o. ◊ Refl. S-a stresat. – Din fr. stresser. DOOM
*stresá (a ~) vb., ind. prez. 3 streseáză
stresași
STRESÁ, stresez, vb. I. Tranz. A produce stres; a tulbura, a deregla organismul uman din cauza unui stres. ♦ A supune ființa umană unui stres, tulburând-o, angoasând-o. ◊ Refl. S-a stresat. – Din fr. stresser. DOOM
*stresá (a ~) vb., ind. prez. 3 streseáză
stresați
STRESÁ, stresez, vb. I. Tranz. A produce stres; a tulbura, a deregla organismul uman din cauza unui stres. ♦ A supune ființa umană unui stres, tulburând-o, angoasând-o. ◊ Refl. S-a stresat. – Din fr. stresser. DOOM
*stresá (a ~) vb., ind. prez. 3 streseáză
stresează
STRESÁ, stresez, vb. I. Tranz. A produce stres; a tulbura, a deregla organismul uman din cauza unui stres. ♦ A supune ființa umană unui stres, tulburând-o, angoasând-o. ◊ Refl. S-a stresat. – Din fr. stresser. DOOM
*stresá (a ~) vb., ind. prez. 3 streseáză
stresez
STRESÁ, stresez, vb. I. Tranz. A produce stres; a tulbura, a deregla organismul uman din cauza unui stres. ♦ A supune ființa umană unui stres, tulburând-o, angoasând-o. ◊ Refl. S-a stresat. – Din fr. stresser. DOOM
*stresá (a ~) vb., ind. prez. 3 streseáză
streseze
STRESÁ, stresez, vb. I. Tranz. A produce stres; a tulbura, a deregla organismul uman din cauza unui stres. ♦ A supune ființa umană unui stres, tulburând-o, angoasând-o. ◊ Refl. S-a stresat. – Din fr. stresser. DOOM
*stresá (a ~) vb., ind. prez. 3 streseáză
stresezi
STRESÁ, stresez, vb. I. Tranz. A produce stres; a tulbura, a deregla organismul uman din cauza unui stres. ♦ A supune ființa umană unui stres, tulburând-o, angoasând-o. ◊ Refl. S-a stresat. – Din fr. stresser. DOOM
*stresá (a ~) vb., ind. prez. 3 streseáză
stress
STRESS s.n. v. stres.
stressant
STRESSÁNT, -Ă adj. v. stresant.
stresul
STRES, stresuri, s. n. 1. (Med.) Termen general utilizat pentru orice factor din mediu (traumatism, emoții, frig, căldură etc.) capabil să provoace la om și la animale o stare de tensiune și o reacție de alarmă a organismului, determinând uneori îmbolnăviri grave; p. ext. efect nefavorabil produs asupra organismului ființelor de un factor de mediu. 2. (Geol.) Presiune laterală tangențială care se produce in sinclinale și determină formarea cutelor muntoase. – Din engl., fr. stress. DOOM
stres s. n., pl. strésuri
stresului
STRES, stresuri, s. n. 1. (Med.) Termen general utilizat pentru orice factor din mediu (traumatism, emoții, frig, căldură etc.) capabil să provoace la om și la animale o stare de tensiune și o reacție de alarmă a organismului, determinând uneori îmbolnăviri grave; p. ext. efect nefavorabil produs asupra organismului ființelor de un factor de mediu. 2. (Geol.) Presiune laterală tangențială care se produce in sinclinale și determină formarea cutelor muntoase. – Din engl., fr. stress. DOOM
stres s. n., pl. strésuri
stresuri
STRES, stresuri, s. n. 1. (Med.) Termen general utilizat pentru orice factor din mediu (traumatism, emoții, frig, căldură etc.) capabil să provoace la om și la animale o stare de tensiune și o reacție de alarmă a organismului, determinând uneori îmbolnăviri grave; p. ext. efect nefavorabil produs asupra organismului ființelor de un factor de mediu. 2. (Geol.) Presiune laterală tangențială care se produce in sinclinale și determină formarea cutelor muntoase. – Din engl., fr. stress. DOOM
stres s. n., pl. strésuri
stresurile
STRES, stresuri, s. n. 1. (Med.) Termen general utilizat pentru orice factor din mediu (traumatism, emoții, frig, căldură etc.) capabil să provoace la om și la animale o stare de tensiune și o reacție de alarmă a organismului, determinând uneori îmbolnăviri grave; p. ext. efect nefavorabil produs asupra organismului ființelor de un factor de mediu. 2. (Geol.) Presiune laterală tangențială care se produce in sinclinale și determină formarea cutelor muntoase. – Din engl., fr. stress. DOOM
stres s. n., pl. strésuri
stresurilor
STRES, stresuri, s. n. 1. (Med.) Termen general utilizat pentru orice factor din mediu (traumatism, emoții, frig, căldură etc.) capabil să provoace la om și la animale o stare de tensiune și o reacție de alarmă a organismului, determinând uneori îmbolnăviri grave; p. ext. efect nefavorabil produs asupra organismului ființelor de un factor de mediu. 2. (Geol.) Presiune laterală tangențială care se produce in sinclinale și determină formarea cutelor muntoase. – Din engl., fr. stress. DOOM
stres s. n., pl. strésuri
stresând
STRESÁ, stresez, vb. I. Tranz. A produce stres; a tulbura, a deregla organismul uman din cauza unui stres. ♦ A supune ființa umană unui stres, tulburând-o, angoasând-o. ◊ Refl. S-a stresat. – Din fr. stresser. DOOM
*stresá (a ~) vb., ind. prez. 3 streseáză
stresînd
STRESÁ, stresez, vb. I. Tranz. A produce stres; a tulbura, a deregla organismul uman din cauza unui stres. ♦ A supune ființa umană unui stres, tulburând-o, angoasând-o. ◊ Refl. S-a stresat. – Din fr. stresser. DOOM
*stresá (a ~) vb., ind. prez. 3 streseáză
stretenia
STRETÉNIE s. f. (Înv. și pop.) Sărbătoare religioasă ortodoxă celebrată la 2 februarie. – Din sl. sŭrĕtenije, strĕtenije. DOOM
Streténie (înv., pop.) (-ni-e) s. propriu f., art. Streténia (-ni-a), g.-d. Streténii, art. Streténiei
stretenie
STRETÉNIE s. f. (Înv. și pop.) Sărbătoare religioasă ortodoxă celebrată la 2 februarie. – Din sl. sŭrĕtenije, strĕtenije. DOOM
Streténie (înv., pop.) (-ni-e) s. propriu f., art. Streténia (-ni-a), g.-d. Streténii, art. Streténiei
streteniei
STRETÉNIE s. f. (Înv. și pop.) Sărbătoare religioasă ortodoxă celebrată la 2 februarie. – Din sl. sŭrĕtenije, strĕtenije. DOOM
Streténie (înv., pop.) (-ni-e) s. propriu f., art. Streténia (-ni-a), g.-d. Streténii, art. Streténiei
stretenii
STRETÉNIE s. f. (Înv. și pop.) Sărbătoare religioasă ortodoxă celebrată la 2 februarie. – Din sl. sŭrĕtenije, strĕtenije. DOOM
Streténie (înv., pop.) (-ni-e) s. propriu f., art. Streténia (-ni-a), g.-d. Streténii, art. Streténiei
streto
STRETO s.m. (Muz.) Expunere în canon a subiectului într-o fugă, fiecare voce intrând înainte de a termina vocea precedentă. // adv. (Ca indicație de execuție) Strigând, accelerând. [Var. (după alte surse) stretto. / < it. stretto].
stretto
STRÉTTO adv. (Muz.; indică modul de executare) În mod vioi, accelerat. – Cuv. it.
strevedea
STRĂVEDEÁ, străvắd, vb. II. Refl. A-și vedea (neclar) propria imagine (în oglindă, în apă) sau a lăsa să i se vadă imaginea (printr-un corp1 străveziu). ♦ Tranz. (Rar) A vedea ceva în mod neclar; a întrezări. Refl. pas. Luna se străvede printre nori. [Var.: (reg.) strevedeá vb. II] – Pref. stră- + vedea. DOOM
!străvedeá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se străvéde, 1 pl. ne străvedém; conj. prez. 3 să se străvádă; ger. străvăzấndu-se; part. străvăzút
strevedere
STREVEDEÁ vb. II v. străvedea.
strevăzut
STREVEDEÁ vb. II v. străvedea.
streșinea
STREȘINÍ, streșinesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face streașină (la garduri, la porți). – Din streașină. DOOM
streșiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. streșinésc, imperf. 3 sg. streșineá; conj. prez. 3 să streșineáscă
streșineai
STREȘINÍ, streșinesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face streașină (la garduri, la porți). – Din streașină. DOOM
streșiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. streșinésc, imperf. 3 sg. streșineá; conj. prez. 3 să streșineáscă
streșineam
STREȘINÍ, streșinesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face streașină (la garduri, la porți). – Din streașină. DOOM
streșiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. streșinésc, imperf. 3 sg. streșineá; conj. prez. 3 să streșineáscă
streșinească
STREȘINÍ, streșinesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face streașină (la garduri, la porți). – Din streașină. DOOM
streșiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. streșinésc, imperf. 3 sg. streșineá; conj. prez. 3 să streșineáscă
streșineau
STREȘINÍ, streșinesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face streașină (la garduri, la porți). – Din streașină. DOOM
streșiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. streșinésc, imperf. 3 sg. streșineá; conj. prez. 3 să streșineáscă
streșineați
STREȘINÍ, streșinesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face streașină (la garduri, la porți). – Din streașină. DOOM
streșiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. streșinésc, imperf. 3 sg. streșineá; conj. prez. 3 să streșineáscă
streșinesc
STREȘINÍ, streșinesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face streașină (la garduri, la porți). – Din streașină. DOOM
streșiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. streșinésc, imperf. 3 sg. streșineá; conj. prez. 3 să streșineáscă
streșinește
STREȘINÍ, streșinesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face streașină (la garduri, la porți). – Din streașină. DOOM
streșiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. streșinésc, imperf. 3 sg. streșineá; conj. prez. 3 să streșineáscă
streșinești
STREȘINÍ, streșinesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face streașină (la garduri, la porți). – Din streașină. DOOM
streșiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. streșinésc, imperf. 3 sg. streșineá; conj. prez. 3 să streșineáscă
streșini
STRÉȘINĂ s. f. v. streașină. DOOM
streáșină s. f., g.-d. art. stréșinii; pl. stréșini
streșini
STREȘINÍ, streșinesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face streașină (la garduri, la porți). – Din streașină. DOOM
streșiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. streșinésc, imperf. 3 sg. streșineá; conj. prez. 3 să streșineáscă
streșinii
STRÉȘINĂ s. f. v. streașină. DOOM
streáșină s. f., g.-d. art. stréșinii; pl. stréșini
streșinii
STREȘINÍ, streșinesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face streașină (la garduri, la porți). – Din streașină. DOOM
streșiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. streșinésc, imperf. 3 sg. streșineá; conj. prez. 3 să streșineáscă
streșinile
STRÉȘINĂ s. f. v. streașină. DOOM
streáșină s. f., g.-d. art. stréșinii; pl. stréșini
streșinilor
STRÉȘINĂ s. f. v. streașină. DOOM
streáșină s. f., g.-d. art. stréșinii; pl. stréșini
streșinim
STREȘINÍ, streșinesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face streașină (la garduri, la porți). – Din streașină. DOOM
streșiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. streșinésc, imperf. 3 sg. streșineá; conj. prez. 3 să streșineáscă
streșinind
STREȘINÍ, streșinesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face streașină (la garduri, la porți). – Din streașină. DOOM
streșiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. streșinésc, imperf. 3 sg. streșineá; conj. prez. 3 să streșineáscă
streșinire
STREȘINÍ, streșinesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face streașină (la garduri, la porți). – Din streașină. DOOM
streșiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. streșinésc, imperf. 3 sg. streșineá; conj. prez. 3 să streșineáscă
streșinire
STREȘINÍ, streșinesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face streașină (la garduri, la porți). – Din streașină.
streșiniră
STREȘINÍ, streșinesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face streașină (la garduri, la porți). – Din streașină. DOOM
streșiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. streșinésc, imperf. 3 sg. streșineá; conj. prez. 3 să streșineáscă
streșinirăm
STREȘINÍ, streșinesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face streașină (la garduri, la porți). – Din streașină. DOOM
streșiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. streșinésc, imperf. 3 sg. streșineá; conj. prez. 3 să streșineáscă
streșinirăți
STREȘINÍ, streșinesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face streașină (la garduri, la porți). – Din streașină. DOOM
streșiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. streșinésc, imperf. 3 sg. streșineá; conj. prez. 3 să streșineáscă
streșinise
STREȘINÍ, streșinesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face streașină (la garduri, la porți). – Din streașină. DOOM
streșiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. streșinésc, imperf. 3 sg. streșineá; conj. prez. 3 să streșineáscă
streșinisem
STREȘINÍ, streșinesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face streașină (la garduri, la porți). – Din streașină. DOOM
streșiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. streșinésc, imperf. 3 sg. streșineá; conj. prez. 3 să streșineáscă
streșiniseră
STREȘINÍ, streșinesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face streașină (la garduri, la porți). – Din streașină. DOOM
streșiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. streșinésc, imperf. 3 sg. streșineá; conj. prez. 3 să streșineáscă
streșiniserăm
STREȘINÍ, streșinesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face streașină (la garduri, la porți). – Din streașină. DOOM
streșiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. streșinésc, imperf. 3 sg. streșineá; conj. prez. 3 să streșineáscă
streșiniserăți
STREȘINÍ, streșinesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face streașină (la garduri, la porți). – Din streașină. DOOM
streșiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. streșinésc, imperf. 3 sg. streșineá; conj. prez. 3 să streșineáscă
streșiniseși
STREȘINÍ, streșinesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face streașină (la garduri, la porți). – Din streașină. DOOM
streșiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. streșinésc, imperf. 3 sg. streșineá; conj. prez. 3 să streșineáscă
streșiniseți
STREȘINÍ, streșinesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face streașină (la garduri, la porți). – Din streașină. DOOM
streșiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. streșinésc, imperf. 3 sg. streșineá; conj. prez. 3 să streșineáscă
streșinit
STREȘINÍ, streșinesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face streașină (la garduri, la porți). – Din streașină. DOOM
streșiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. streșinésc, imperf. 3 sg. streșineá; conj. prez. 3 să streșineáscă
streșinit
STRĂȘINÍT, -Ă adj. v. streșinit.
streșiniși
STREȘINÍ, streșinesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face streașină (la garduri, la porți). – Din streașină. DOOM
streșiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. streșinésc, imperf. 3 sg. streșineá; conj. prez. 3 să streșineáscă
streșiniți
STREȘINÍ, streșinesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face streașină (la garduri, la porți). – Din streașină. DOOM
streșiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. streșinésc, imperf. 3 sg. streșineá; conj. prez. 3 să streșineáscă
streșină
STRÉȘINĂ s. f. v. streașină. DOOM
streáșină s. f., g.-d. art. stréșinii; pl. stréșini
stria
STRIÁ, striez, vb. I. Tranz. A produce striații pe suprafața unui obiect. [Pr.: stri-a] – Din fr. strier. DOOM
striá (a ~) (stri-a) vb., ind. prez. 3 striáză, 1 pl. striém (stri-em); conj. prez. 3 să striéze; ger. striínd (stri-ind)
stria
STRÍE, strii, s. f. (Anat.) 1. Grup de fibre nervoase cu traiect longitudinal, în encefal. 2. Leziune a pielii cu aspect liniar. – Din fr. strie.
striai
STRIÁ, striez, vb. I. Tranz. A produce striații pe suprafața unui obiect. [Pr.: stri-a] – Din fr. strier. DOOM
striá (a ~) (stri-a) vb., ind. prez. 3 striáză, 1 pl. striém (stri-em); conj. prez. 3 să striéze; ger. striínd (stri-ind)
striam
STRIÁ, striez, vb. I. Tranz. A produce striații pe suprafața unui obiect. [Pr.: stri-a] – Din fr. strier. DOOM
striá (a ~) (stri-a) vb., ind. prez. 3 striáză, 1 pl. striém (stri-em); conj. prez. 3 să striéze; ger. striínd (stri-ind)
striară
STRIÁ, striez, vb. I. Tranz. A produce striații pe suprafața unui obiect. [Pr.: stri-a] – Din fr. strier. DOOM
striá (a ~) (stri-a) vb., ind. prez. 3 striáză, 1 pl. striém (stri-em); conj. prez. 3 să striéze; ger. striínd (stri-ind)
striarăm
STRIÁ, striez, vb. I. Tranz. A produce striații pe suprafața unui obiect. [Pr.: stri-a] – Din fr. strier. DOOM
striá (a ~) (stri-a) vb., ind. prez. 3 striáză, 1 pl. striém (stri-em); conj. prez. 3 să striéze; ger. striínd (stri-ind)
striarăți
STRIÁ, striez, vb. I. Tranz. A produce striații pe suprafața unui obiect. [Pr.: stri-a] – Din fr. strier. DOOM
striá (a ~) (stri-a) vb., ind. prez. 3 striáză, 1 pl. striém (stri-em); conj. prez. 3 să striéze; ger. striínd (stri-ind)
striase
STRIÁ, striez, vb. I. Tranz. A produce striații pe suprafața unui obiect. [Pr.: stri-a] – Din fr. strier. DOOM
striá (a ~) (stri-a) vb., ind. prez. 3 striáză, 1 pl. striém (stri-em); conj. prez. 3 să striéze; ger. striínd (stri-ind)
striasem
STRIÁ, striez, vb. I. Tranz. A produce striații pe suprafața unui obiect. [Pr.: stri-a] – Din fr. strier. DOOM
striá (a ~) (stri-a) vb., ind. prez. 3 striáză, 1 pl. striém (stri-em); conj. prez. 3 să striéze; ger. striínd (stri-ind)
striaseră
STRIÁ, striez, vb. I. Tranz. A produce striații pe suprafața unui obiect. [Pr.: stri-a] – Din fr. strier. DOOM
striá (a ~) (stri-a) vb., ind. prez. 3 striáză, 1 pl. striém (stri-em); conj. prez. 3 să striéze; ger. striínd (stri-ind)
striaserăm
STRIÁ, striez, vb. I. Tranz. A produce striații pe suprafața unui obiect. [Pr.: stri-a] – Din fr. strier. DOOM
striá (a ~) (stri-a) vb., ind. prez. 3 striáză, 1 pl. striém (stri-em); conj. prez. 3 să striéze; ger. striínd (stri-ind)
striaserăți
STRIÁ, striez, vb. I. Tranz. A produce striații pe suprafața unui obiect. [Pr.: stri-a] – Din fr. strier. DOOM
striá (a ~) (stri-a) vb., ind. prez. 3 striáză, 1 pl. striém (stri-em); conj. prez. 3 să striéze; ger. striínd (stri-ind)
striaseși
STRIÁ, striez, vb. I. Tranz. A produce striații pe suprafața unui obiect. [Pr.: stri-a] – Din fr. strier. DOOM
striá (a ~) (stri-a) vb., ind. prez. 3 striáză, 1 pl. striém (stri-em); conj. prez. 3 să striéze; ger. striínd (stri-ind)
striaseți
STRIÁ, striez, vb. I. Tranz. A produce striații pe suprafața unui obiect. [Pr.: stri-a] – Din fr. strier. DOOM
striá (a ~) (stri-a) vb., ind. prez. 3 striáză, 1 pl. striém (stri-em); conj. prez. 3 să striéze; ger. striínd (stri-ind)
striat
STRIÁ, striez, vb. I. Tranz. A produce striații pe suprafața unui obiect. [Pr.: stri-a] – Din fr. strier. DOOM
striá (a ~) (stri-a) vb., ind. prez. 3 striáză, 1 pl. striém (stri-em); conj. prez. 3 să striéze; ger. striínd (stri-ind)
striat
STRIÁT, -Ă, striați, -te, adj. Care prezintă striații. ◊ Mușchi striați sau musculatură striată = mușchii scheletului, constituiți din fibre lungi până la 12 cm care, la microscop, prezintă dungi transversale (unele luminoase și altele întunecoase). [Pr.: stri-at] – V. stria. Cf. fr. strié.
striata
STRIÁT, -Ă, striați, -te, adj. Care prezintă striații. ◊ Mușchi striați sau musculatură striată = mușchii scheletului, constituiți din fibre lungi până la 12 cm care, la microscop, prezintă dungi transversale (unele luminoase și altele întunecoase). [Pr.: stri-at] – V. stria. Cf. fr. strié.
striate
STRIÁT, -Ă, striați, -te, adj. Care prezintă striații. ◊ Mușchi striați sau musculatură striată = mușchii scheletului, constituiți din fibre lungi până la 12 cm care, la microscop, prezintă dungi transversale (unele luminoase și altele întunecoase). [Pr.: stri-at] – V. stria. Cf. fr. strié.
striatei
STRIÁT, -Ă, striați, -te, adj. Care prezintă striații. ◊ Mușchi striați sau musculatură striată = mușchii scheletului, constituiți din fibre lungi până la 12 cm care, la microscop, prezintă dungi transversale (unele luminoase și altele întunecoase). [Pr.: stri-at] – V. stria. Cf. fr. strié.
striatele
STRIÁT, -Ă, striați, -te, adj. Care prezintă striații. ◊ Mușchi striați sau musculatură striată = mușchii scheletului, constituiți din fibre lungi până la 12 cm care, la microscop, prezintă dungi transversale (unele luminoase și altele întunecoase). [Pr.: stri-at] – V. stria. Cf. fr. strié.
striatelor
STRIÁT, -Ă, striați, -te, adj. Care prezintă striații. ◊ Mușchi striați sau musculatură striată = mușchii scheletului, constituiți din fibre lungi până la 12 cm care, la microscop, prezintă dungi transversale (unele luminoase și altele întunecoase). [Pr.: stri-at] – V. stria. Cf. fr. strié.
striatul
STRIÁT, -Ă, striați, -te, adj. Care prezintă striații. ◊ Mușchi striați sau musculatură striată = mușchii scheletului, constituiți din fibre lungi până la 12 cm care, la microscop, prezintă dungi transversale (unele luminoase și altele întunecoase). [Pr.: stri-at] – V. stria. Cf. fr. strié.
striatului
STRIÁT, -Ă, striați, -te, adj. Care prezintă striații. ◊ Mușchi striați sau musculatură striată = mușchii scheletului, constituiți din fibre lungi până la 12 cm care, la microscop, prezintă dungi transversale (unele luminoase și altele întunecoase). [Pr.: stri-at] – V. stria. Cf. fr. strié.
striau
STRIÁ, striez, vb. I. Tranz. A produce striații pe suprafața unui obiect. [Pr.: stri-a] – Din fr. strier. DOOM
striá (a ~) (stri-a) vb., ind. prez. 3 striáză, 1 pl. striém (stri-em); conj. prez. 3 să striéze; ger. striínd (stri-ind)
striază
STRIÁ, striez, vb. I. Tranz. A produce striații pe suprafața unui obiect. [Pr.: stri-a] – Din fr. strier. DOOM
striá (a ~) (stri-a) vb., ind. prez. 3 striáză, 1 pl. striém (stri-em); conj. prez. 3 să striéze; ger. striínd (stri-ind)
striași
STRIÁ, striez, vb. I. Tranz. A produce striații pe suprafața unui obiect. [Pr.: stri-a] – Din fr. strier. DOOM
striá (a ~) (stri-a) vb., ind. prez. 3 striáză, 1 pl. striém (stri-em); conj. prez. 3 să striéze; ger. striínd (stri-ind)
striați
STRIÁ, striez, vb. I. Tranz. A produce striații pe suprafața unui obiect. [Pr.: stri-a] – Din fr. strier. DOOM
striá (a ~) (stri-a) vb., ind. prez. 3 striáză, 1 pl. striém (stri-em); conj. prez. 3 să striéze; ger. striínd (stri-ind)
striați
STRIÁT, -Ă, striați, -te, adj. Care prezintă striații. ◊ Mușchi striați sau musculatură striată = mușchii scheletului, constituiți din fibre lungi până la 12 cm care, la microscop, prezintă dungi transversale (unele luminoase și altele întunecoase). [Pr.: stri-at] – V. stria. Cf. fr. strié.
striația
STRIAȚIÚNE s. f. v. striație. DOOM
striáție (stri-a-ți-e) s. f., art. striáția (-ți-a), g.-d. art. striáției; pl. striáții, art. striáțiile (-ți-i-)
striație
STRIAȚIÚNE s. f. v. striație. DOOM
striáție (stri-a-ți-e) s. f., art. striáția (-ți-a), g.-d. art. striáției; pl. striáții, art. striáțiile (-ți-i-)
striației
STRIAȚIÚNE s. f. v. striație. DOOM
striáție (stri-a-ți-e) s. f., art. striáția (-ți-a), g.-d. art. striáției; pl. striáții, art. striáțiile (-ți-i-)
striații
STRIÁT, -Ă, striați, -te, adj. Care prezintă striații. ◊ Mușchi striați sau musculatură striată = mușchii scheletului, constituiți din fibre lungi până la 12 cm care, la microscop, prezintă dungi transversale (unele luminoase și altele întunecoase). [Pr.: stri-at] – V. stria. Cf. fr. strié.
striații
STRIAȚIÚNE s. f. v. striație. DOOM
striáție (stri-a-ți-e) s. f., art. striáția (-ți-a), g.-d. art. striáției; pl. striáții, art. striáțiile (-ți-i-)
striațiile
STRIAȚIÚNE s. f. v. striație. DOOM
striáție (stri-a-ți-e) s. f., art. striáția (-ți-a), g.-d. art. striáției; pl. striáții, art. striáțiile (-ți-i-)
striațiilor
STRIAȚIÚNE s. f. v. striație. DOOM
striáție (stri-a-ți-e) s. f., art. striáția (-ți-a), g.-d. art. striáției; pl. striáții, art. striáțiile (-ți-i-)
striaților
STRIÁT, -Ă, striați, -te, adj. Care prezintă striații. ◊ Mușchi striați sau musculatură striată = mușchii scheletului, constituiți din fibre lungi până la 12 cm care, la microscop, prezintă dungi transversale (unele luminoase și altele întunecoase). [Pr.: stri-at] – V. stria. Cf. fr. strié.
striațiune
STRIAȚIÚNE s. f. v. striație. DOOM
striáție (stri-a-ți-e) s. f., art. striáția (-ți-a), g.-d. art. striáției; pl. striáții, art. striáțiile (-ți-i-)
stric
STRICÁ, stric, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) transforma din bun în rău; a (se) deteriora, a (se) degrada; a (se) defecta. ◊ Expr. (Refl.) A se strica căruța în mijlocul drumului = a întâmpina piedici, a avea neplăceri când ești încă departe de țintă. ♦ Refl. Spec. (Despre vreme) A se schimba în rău, a deveni nefavorabil. 2. Tranz. (Pop.) A sfărâma învelișul tare al unui lucru (pentru a scoate și a folosi conținutul); a sparge. ♦ A sfărâma o ușă, o încuietoare, a deschide cu forța (pentru a intra). 3. Refl. (Despre materii organice) A se altera, a se descompune sub acțiunea agenților exteriori distructivi; (despre aer) a deveni greu respirabil din cauza unor substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. ◊ Tranz. Factor care strică aerul. 4. Tranz. și intranz. A pricinui stricăciuni, daune, lipsuri; a vătăma. ♦ Intranz. A fi nefolositor, nepotrivit, dăunător într-o anumită situație. ◊ Expr. Nu strică (sau n-ar strica) să... = nu-i rău să..., nu face rău cel care... ♦ Intranz. A fi vinovat, răspunzător. ♦ Tranz. A greși; a se face vinovat de ceva. ◊ Expr. Ce strică? = de ce ar fi rău, de ce (să) nu...? ♦ Tranz. A vătăma un organ sau o funcție organică, a dăuna sănătății. ◊ Expr. A-și strica gura degeaba = a vorbi în zadar. ♦ Tranz. Fig. (Pop.; despre stări sufletești) A mâhni; a doborî. 5. Tranz. A împiedica buna desfășurare a unei acțiuni, a unei stări; a se pune de-a curmezișul, a tulbura, a zădărnici. 6. Tranz. A influența pe cineva în rău; a corupe. ♦ Refl. A decădea din punct de vedere moral. 7. Tranz. A face ceva greșit, cum nu trebuie. 8. Tranz. și refl. A (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) distruge (o construcție, o așezare etc. omenească). ♦ Tranz. (Înv.) A mutila; a ucide. ◊ Expr (Refl.) Bea de se strică = bea mult, peste măsură. A se strica de râs = a râde foarte tare, cu hohote, a nu mai putea de râs. ♦ Tranz. A anula, a abroga convenții, învoieli, legi, obligații. ♦ Tranz. (în superstiții) A dezlega, a desface farmece, blesteme. 9. Refl. și tranz. A rupe sau a determina ruperea legăturilor de prietenie sau de dragoste cu cineva; a (se) certa. 10. Tranz. A utiliza, a consuma, a cheltui în mod inutil (fără a obține un folos sau un avantaj corespunzător). 11. Refl. (Despre adunări, petreceri etc.) A lua sfârșit (în mod nefiresc, prin împrăștierea participanților). – Lat. extricare. DOOM
!méșter-strícă (fam.) s. m., g.-d. lui méșter-strícă; pl. méșter-strícă
strica
STRICÁ, stric, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) transforma din bun în rău; a (se) deteriora, a (se) degrada; a (se) defecta. ◊ Expr. (Refl.) A se strica căruța în mijlocul drumului = a întâmpina piedici, a avea neplăceri când ești încă departe de țintă. ♦ Refl. Spec. (Despre vreme) A se schimba în rău, a deveni nefavorabil. 2. Tranz. (Pop.) A sfărâma învelișul tare al unui lucru (pentru a scoate și a folosi conținutul); a sparge. ♦ A sfărâma o ușă, o încuietoare, a deschide cu forța (pentru a intra). 3. Refl. (Despre materii organice) A se altera, a se descompune sub acțiunea agenților exteriori distructivi; (despre aer) a deveni greu respirabil din cauza unor substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. ◊ Tranz. Factor care strică aerul. 4. Tranz. și intranz. A pricinui stricăciuni, daune, lipsuri; a vătăma. ♦ Intranz. A fi nefolositor, nepotrivit, dăunător într-o anumită situație. ◊ Expr. Nu strică (sau n-ar strica) să... = nu-i rău să..., nu face rău cel care... ♦ Intranz. A fi vinovat, răspunzător. ♦ Tranz. A greși; a se face vinovat de ceva. ◊ Expr. Ce strică? = de ce ar fi rău, de ce (să) nu...? ♦ Tranz. A vătăma un organ sau o funcție organică, a dăuna sănătății. ◊ Expr. A-și strica gura degeaba = a vorbi în zadar. ♦ Tranz. Fig. (Pop.; despre stări sufletești) A mâhni; a doborî. 5. Tranz. A împiedica buna desfășurare a unei acțiuni, a unei stări; a se pune de-a curmezișul, a tulbura, a zădărnici. 6. Tranz. A influența pe cineva în rău; a corupe. ♦ Refl. A decădea din punct de vedere moral. 7. Tranz. A face ceva greșit, cum nu trebuie. 8. Tranz. și refl. A (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) distruge (o construcție, o așezare etc. omenească). ♦ Tranz. (Înv.) A mutila; a ucide. ◊ Expr (Refl.) Bea de se strică = bea mult, peste măsură. A se strica de râs = a râde foarte tare, cu hohote, a nu mai putea de râs. ♦ Tranz. A anula, a abroga convenții, învoieli, legi, obligații. ♦ Tranz. (în superstiții) A dezlega, a desface farmece, blesteme. 9. Refl. și tranz. A rupe sau a determina ruperea legăturilor de prietenie sau de dragoste cu cineva; a (se) certa. 10. Tranz. A utiliza, a consuma, a cheltui în mod inutil (fără a obține un folos sau un avantaj corespunzător). 11. Refl. (Despre adunări, petreceri etc.) A lua sfârșit (în mod nefiresc, prin împrăștierea participanților). – Lat. extricare. DOOM
!méșter-strícă (fam.) s. m., g.-d. lui méșter-strícă; pl. méșter-strícă
stricai
STRICÁ, stric, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) transforma din bun în rău; a (se) deteriora, a (se) degrada; a (se) defecta. ◊ Expr. (Refl.) A se strica căruța în mijlocul drumului = a întâmpina piedici, a avea neplăceri când ești încă departe de țintă. ♦ Refl. Spec. (Despre vreme) A se schimba în rău, a deveni nefavorabil. 2. Tranz. (Pop.) A sfărâma învelișul tare al unui lucru (pentru a scoate și a folosi conținutul); a sparge. ♦ A sfărâma o ușă, o încuietoare, a deschide cu forța (pentru a intra). 3. Refl. (Despre materii organice) A se altera, a se descompune sub acțiunea agenților exteriori distructivi; (despre aer) a deveni greu respirabil din cauza unor substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. ◊ Tranz. Factor care strică aerul. 4. Tranz. și intranz. A pricinui stricăciuni, daune, lipsuri; a vătăma. ♦ Intranz. A fi nefolositor, nepotrivit, dăunător într-o anumită situație. ◊ Expr. Nu strică (sau n-ar strica) să... = nu-i rău să..., nu face rău cel care... ♦ Intranz. A fi vinovat, răspunzător. ♦ Tranz. A greși; a se face vinovat de ceva. ◊ Expr. Ce strică? = de ce ar fi rău, de ce (să) nu...? ♦ Tranz. A vătăma un organ sau o funcție organică, a dăuna sănătății. ◊ Expr. A-și strica gura degeaba = a vorbi în zadar. ♦ Tranz. Fig. (Pop.; despre stări sufletești) A mâhni; a doborî. 5. Tranz. A împiedica buna desfășurare a unei acțiuni, a unei stări; a se pune de-a curmezișul, a tulbura, a zădărnici. 6. Tranz. A influența pe cineva în rău; a corupe. ♦ Refl. A decădea din punct de vedere moral. 7. Tranz. A face ceva greșit, cum nu trebuie. 8. Tranz. și refl. A (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) distruge (o construcție, o așezare etc. omenească). ♦ Tranz. (Înv.) A mutila; a ucide. ◊ Expr (Refl.) Bea de se strică = bea mult, peste măsură. A se strica de râs = a râde foarte tare, cu hohote, a nu mai putea de râs. ♦ Tranz. A anula, a abroga convenții, învoieli, legi, obligații. ♦ Tranz. (în superstiții) A dezlega, a desface farmece, blesteme. 9. Refl. și tranz. A rupe sau a determina ruperea legăturilor de prietenie sau de dragoste cu cineva; a (se) certa. 10. Tranz. A utiliza, a consuma, a cheltui în mod inutil (fără a obține un folos sau un avantaj corespunzător). 11. Refl. (Despre adunări, petreceri etc.) A lua sfârșit (în mod nefiresc, prin împrăștierea participanților). – Lat. extricare. DOOM
!méșter-strícă (fam.) s. m., g.-d. lui méșter-strícă; pl. méșter-strícă
stricam
STRICÁ, stric, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) transforma din bun în rău; a (se) deteriora, a (se) degrada; a (se) defecta. ◊ Expr. (Refl.) A se strica căruța în mijlocul drumului = a întâmpina piedici, a avea neplăceri când ești încă departe de țintă. ♦ Refl. Spec. (Despre vreme) A se schimba în rău, a deveni nefavorabil. 2. Tranz. (Pop.) A sfărâma învelișul tare al unui lucru (pentru a scoate și a folosi conținutul); a sparge. ♦ A sfărâma o ușă, o încuietoare, a deschide cu forța (pentru a intra). 3. Refl. (Despre materii organice) A se altera, a se descompune sub acțiunea agenților exteriori distructivi; (despre aer) a deveni greu respirabil din cauza unor substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. ◊ Tranz. Factor care strică aerul. 4. Tranz. și intranz. A pricinui stricăciuni, daune, lipsuri; a vătăma. ♦ Intranz. A fi nefolositor, nepotrivit, dăunător într-o anumită situație. ◊ Expr. Nu strică (sau n-ar strica) să... = nu-i rău să..., nu face rău cel care... ♦ Intranz. A fi vinovat, răspunzător. ♦ Tranz. A greși; a se face vinovat de ceva. ◊ Expr. Ce strică? = de ce ar fi rău, de ce (să) nu...? ♦ Tranz. A vătăma un organ sau o funcție organică, a dăuna sănătății. ◊ Expr. A-și strica gura degeaba = a vorbi în zadar. ♦ Tranz. Fig. (Pop.; despre stări sufletești) A mâhni; a doborî. 5. Tranz. A împiedica buna desfășurare a unei acțiuni, a unei stări; a se pune de-a curmezișul, a tulbura, a zădărnici. 6. Tranz. A influența pe cineva în rău; a corupe. ♦ Refl. A decădea din punct de vedere moral. 7. Tranz. A face ceva greșit, cum nu trebuie. 8. Tranz. și refl. A (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) distruge (o construcție, o așezare etc. omenească). ♦ Tranz. (Înv.) A mutila; a ucide. ◊ Expr (Refl.) Bea de se strică = bea mult, peste măsură. A se strica de râs = a râde foarte tare, cu hohote, a nu mai putea de râs. ♦ Tranz. A anula, a abroga convenții, învoieli, legi, obligații. ♦ Tranz. (în superstiții) A dezlega, a desface farmece, blesteme. 9. Refl. și tranz. A rupe sau a determina ruperea legăturilor de prietenie sau de dragoste cu cineva; a (se) certa. 10. Tranz. A utiliza, a consuma, a cheltui în mod inutil (fără a obține un folos sau un avantaj corespunzător). 11. Refl. (Despre adunări, petreceri etc.) A lua sfârșit (în mod nefiresc, prin împrăștierea participanților). – Lat. extricare. DOOM
!méșter-strícă (fam.) s. m., g.-d. lui méșter-strícă; pl. méșter-strícă
stricare
STRICÁ, stric, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) transforma din bun în rău; a (se) deteriora, a (se) degrada; a (se) defecta. ◊ Expr. (Refl.) A se strica căruța în mijlocul drumului = a întâmpina piedici, a avea neplăceri când ești încă departe de țintă. ♦ Refl. Spec. (Despre vreme) A se schimba în rău, a deveni nefavorabil. 2. Tranz. (Pop.) A sfărâma învelișul tare al unui lucru (pentru a scoate și a folosi conținutul); a sparge. ♦ A sfărâma o ușă, o încuietoare, a deschide cu forța (pentru a intra). 3. Refl. (Despre materii organice) A se altera, a se descompune sub acțiunea agenților exteriori distructivi; (despre aer) a deveni greu respirabil din cauza unor substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. ◊ Tranz. Factor care strică aerul. 4. Tranz. și intranz. A pricinui stricăciuni, daune, lipsuri; a vătăma. ♦ Intranz. A fi nefolositor, nepotrivit, dăunător într-o anumită situație. ◊ Expr. Nu strică (sau n-ar strica) să... = nu-i rău să..., nu face rău cel care... ♦ Intranz. A fi vinovat, răspunzător. ♦ Tranz. A greși; a se face vinovat de ceva. ◊ Expr. Ce strică? = de ce ar fi rău, de ce (să) nu...? ♦ Tranz. A vătăma un organ sau o funcție organică, a dăuna sănătății. ◊ Expr. A-și strica gura degeaba = a vorbi în zadar. ♦ Tranz. Fig. (Pop.; despre stări sufletești) A mâhni; a doborî. 5. Tranz. A împiedica buna desfășurare a unei acțiuni, a unei stări; a se pune de-a curmezișul, a tulbura, a zădărnici. 6. Tranz. A influența pe cineva în rău; a corupe. ♦ Refl. A decădea din punct de vedere moral. 7. Tranz. A face ceva greșit, cum nu trebuie. 8. Tranz. și refl. A (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) distruge (o construcție, o așezare etc. omenească). ♦ Tranz. (Înv.) A mutila; a ucide. ◊ Expr (Refl.) Bea de se strică = bea mult, peste măsură. A se strica de râs = a râde foarte tare, cu hohote, a nu mai putea de râs. ♦ Tranz. A anula, a abroga convenții, învoieli, legi, obligații. ♦ Tranz. (în superstiții) A dezlega, a desface farmece, blesteme. 9. Refl. și tranz. A rupe sau a determina ruperea legăturilor de prietenie sau de dragoste cu cineva; a (se) certa. 10. Tranz. A utiliza, a consuma, a cheltui în mod inutil (fără a obține un folos sau un avantaj corespunzător). 11. Refl. (Despre adunări, petreceri etc.) A lua sfârșit (în mod nefiresc, prin împrăștierea participanților). – Lat. extricare. DOOM
!méșter-strícă (fam.) s. m., g.-d. lui méșter-strícă; pl. méșter-strícă
stricare
STRICÁRE, stricări, s. f. Acțiunea de a (se) strica și rezultatul ei. – V. strica. DOOM
stricáre s. f., g.-d. art. stricắrii; pl. stricắri
stricarea
STRICÁRE, stricări, s. f. Acțiunea de a (se) strica și rezultatul ei. – V. strica. DOOM
stricáre s. f., g.-d. art. stricắrii; pl. stricắri
stricară
STRICÁ, stric, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) transforma din bun în rău; a (se) deteriora, a (se) degrada; a (se) defecta. ◊ Expr. (Refl.) A se strica căruța în mijlocul drumului = a întâmpina piedici, a avea neplăceri când ești încă departe de țintă. ♦ Refl. Spec. (Despre vreme) A se schimba în rău, a deveni nefavorabil. 2. Tranz. (Pop.) A sfărâma învelișul tare al unui lucru (pentru a scoate și a folosi conținutul); a sparge. ♦ A sfărâma o ușă, o încuietoare, a deschide cu forța (pentru a intra). 3. Refl. (Despre materii organice) A se altera, a se descompune sub acțiunea agenților exteriori distructivi; (despre aer) a deveni greu respirabil din cauza unor substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. ◊ Tranz. Factor care strică aerul. 4. Tranz. și intranz. A pricinui stricăciuni, daune, lipsuri; a vătăma. ♦ Intranz. A fi nefolositor, nepotrivit, dăunător într-o anumită situație. ◊ Expr. Nu strică (sau n-ar strica) să... = nu-i rău să..., nu face rău cel care... ♦ Intranz. A fi vinovat, răspunzător. ♦ Tranz. A greși; a se face vinovat de ceva. ◊ Expr. Ce strică? = de ce ar fi rău, de ce (să) nu...? ♦ Tranz. A vătăma un organ sau o funcție organică, a dăuna sănătății. ◊ Expr. A-și strica gura degeaba = a vorbi în zadar. ♦ Tranz. Fig. (Pop.; despre stări sufletești) A mâhni; a doborî. 5. Tranz. A împiedica buna desfășurare a unei acțiuni, a unei stări; a se pune de-a curmezișul, a tulbura, a zădărnici. 6. Tranz. A influența pe cineva în rău; a corupe. ♦ Refl. A decădea din punct de vedere moral. 7. Tranz. A face ceva greșit, cum nu trebuie. 8. Tranz. și refl. A (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) distruge (o construcție, o așezare etc. omenească). ♦ Tranz. (Înv.) A mutila; a ucide. ◊ Expr (Refl.) Bea de se strică = bea mult, peste măsură. A se strica de râs = a râde foarte tare, cu hohote, a nu mai putea de râs. ♦ Tranz. A anula, a abroga convenții, învoieli, legi, obligații. ♦ Tranz. (în superstiții) A dezlega, a desface farmece, blesteme. 9. Refl. și tranz. A rupe sau a determina ruperea legăturilor de prietenie sau de dragoste cu cineva; a (se) certa. 10. Tranz. A utiliza, a consuma, a cheltui în mod inutil (fără a obține un folos sau un avantaj corespunzător). 11. Refl. (Despre adunări, petreceri etc.) A lua sfârșit (în mod nefiresc, prin împrăștierea participanților). – Lat. extricare. DOOM
!méșter-strícă (fam.) s. m., g.-d. lui méșter-strícă; pl. méșter-strícă
stricarăm
STRICÁ, stric, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) transforma din bun în rău; a (se) deteriora, a (se) degrada; a (se) defecta. ◊ Expr. (Refl.) A se strica căruța în mijlocul drumului = a întâmpina piedici, a avea neplăceri când ești încă departe de țintă. ♦ Refl. Spec. (Despre vreme) A se schimba în rău, a deveni nefavorabil. 2. Tranz. (Pop.) A sfărâma învelișul tare al unui lucru (pentru a scoate și a folosi conținutul); a sparge. ♦ A sfărâma o ușă, o încuietoare, a deschide cu forța (pentru a intra). 3. Refl. (Despre materii organice) A se altera, a se descompune sub acțiunea agenților exteriori distructivi; (despre aer) a deveni greu respirabil din cauza unor substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. ◊ Tranz. Factor care strică aerul. 4. Tranz. și intranz. A pricinui stricăciuni, daune, lipsuri; a vătăma. ♦ Intranz. A fi nefolositor, nepotrivit, dăunător într-o anumită situație. ◊ Expr. Nu strică (sau n-ar strica) să... = nu-i rău să..., nu face rău cel care... ♦ Intranz. A fi vinovat, răspunzător. ♦ Tranz. A greși; a se face vinovat de ceva. ◊ Expr. Ce strică? = de ce ar fi rău, de ce (să) nu...? ♦ Tranz. A vătăma un organ sau o funcție organică, a dăuna sănătății. ◊ Expr. A-și strica gura degeaba = a vorbi în zadar. ♦ Tranz. Fig. (Pop.; despre stări sufletești) A mâhni; a doborî. 5. Tranz. A împiedica buna desfășurare a unei acțiuni, a unei stări; a se pune de-a curmezișul, a tulbura, a zădărnici. 6. Tranz. A influența pe cineva în rău; a corupe. ♦ Refl. A decădea din punct de vedere moral. 7. Tranz. A face ceva greșit, cum nu trebuie. 8. Tranz. și refl. A (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) distruge (o construcție, o așezare etc. omenească). ♦ Tranz. (Înv.) A mutila; a ucide. ◊ Expr (Refl.) Bea de se strică = bea mult, peste măsură. A se strica de râs = a râde foarte tare, cu hohote, a nu mai putea de râs. ♦ Tranz. A anula, a abroga convenții, învoieli, legi, obligații. ♦ Tranz. (în superstiții) A dezlega, a desface farmece, blesteme. 9. Refl. și tranz. A rupe sau a determina ruperea legăturilor de prietenie sau de dragoste cu cineva; a (se) certa. 10. Tranz. A utiliza, a consuma, a cheltui în mod inutil (fără a obține un folos sau un avantaj corespunzător). 11. Refl. (Despre adunări, petreceri etc.) A lua sfârșit (în mod nefiresc, prin împrăștierea participanților). – Lat. extricare. DOOM
!méșter-strícă (fam.) s. m., g.-d. lui méșter-strícă; pl. méșter-strícă
stricarăți
STRICÁ, stric, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) transforma din bun în rău; a (se) deteriora, a (se) degrada; a (se) defecta. ◊ Expr. (Refl.) A se strica căruța în mijlocul drumului = a întâmpina piedici, a avea neplăceri când ești încă departe de țintă. ♦ Refl. Spec. (Despre vreme) A se schimba în rău, a deveni nefavorabil. 2. Tranz. (Pop.) A sfărâma învelișul tare al unui lucru (pentru a scoate și a folosi conținutul); a sparge. ♦ A sfărâma o ușă, o încuietoare, a deschide cu forța (pentru a intra). 3. Refl. (Despre materii organice) A se altera, a se descompune sub acțiunea agenților exteriori distructivi; (despre aer) a deveni greu respirabil din cauza unor substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. ◊ Tranz. Factor care strică aerul. 4. Tranz. și intranz. A pricinui stricăciuni, daune, lipsuri; a vătăma. ♦ Intranz. A fi nefolositor, nepotrivit, dăunător într-o anumită situație. ◊ Expr. Nu strică (sau n-ar strica) să... = nu-i rău să..., nu face rău cel care... ♦ Intranz. A fi vinovat, răspunzător. ♦ Tranz. A greși; a se face vinovat de ceva. ◊ Expr. Ce strică? = de ce ar fi rău, de ce (să) nu...? ♦ Tranz. A vătăma un organ sau o funcție organică, a dăuna sănătății. ◊ Expr. A-și strica gura degeaba = a vorbi în zadar. ♦ Tranz. Fig. (Pop.; despre stări sufletești) A mâhni; a doborî. 5. Tranz. A împiedica buna desfășurare a unei acțiuni, a unei stări; a se pune de-a curmezișul, a tulbura, a zădărnici. 6. Tranz. A influența pe cineva în rău; a corupe. ♦ Refl. A decădea din punct de vedere moral. 7. Tranz. A face ceva greșit, cum nu trebuie. 8. Tranz. și refl. A (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) distruge (o construcție, o așezare etc. omenească). ♦ Tranz. (Înv.) A mutila; a ucide. ◊ Expr (Refl.) Bea de se strică = bea mult, peste măsură. A se strica de râs = a râde foarte tare, cu hohote, a nu mai putea de râs. ♦ Tranz. A anula, a abroga convenții, învoieli, legi, obligații. ♦ Tranz. (în superstiții) A dezlega, a desface farmece, blesteme. 9. Refl. și tranz. A rupe sau a determina ruperea legăturilor de prietenie sau de dragoste cu cineva; a (se) certa. 10. Tranz. A utiliza, a consuma, a cheltui în mod inutil (fără a obține un folos sau un avantaj corespunzător). 11. Refl. (Despre adunări, petreceri etc.) A lua sfârșit (în mod nefiresc, prin împrăștierea participanților). – Lat. extricare. DOOM
!méșter-strícă (fam.) s. m., g.-d. lui méșter-strícă; pl. méșter-strícă
stricase
STRICÁ, stric, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) transforma din bun în rău; a (se) deteriora, a (se) degrada; a (se) defecta. ◊ Expr. (Refl.) A se strica căruța în mijlocul drumului = a întâmpina piedici, a avea neplăceri când ești încă departe de țintă. ♦ Refl. Spec. (Despre vreme) A se schimba în rău, a deveni nefavorabil. 2. Tranz. (Pop.) A sfărâma învelișul tare al unui lucru (pentru a scoate și a folosi conținutul); a sparge. ♦ A sfărâma o ușă, o încuietoare, a deschide cu forța (pentru a intra). 3. Refl. (Despre materii organice) A se altera, a se descompune sub acțiunea agenților exteriori distructivi; (despre aer) a deveni greu respirabil din cauza unor substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. ◊ Tranz. Factor care strică aerul. 4. Tranz. și intranz. A pricinui stricăciuni, daune, lipsuri; a vătăma. ♦ Intranz. A fi nefolositor, nepotrivit, dăunător într-o anumită situație. ◊ Expr. Nu strică (sau n-ar strica) să... = nu-i rău să..., nu face rău cel care... ♦ Intranz. A fi vinovat, răspunzător. ♦ Tranz. A greși; a se face vinovat de ceva. ◊ Expr. Ce strică? = de ce ar fi rău, de ce (să) nu...? ♦ Tranz. A vătăma un organ sau o funcție organică, a dăuna sănătății. ◊ Expr. A-și strica gura degeaba = a vorbi în zadar. ♦ Tranz. Fig. (Pop.; despre stări sufletești) A mâhni; a doborî. 5. Tranz. A împiedica buna desfășurare a unei acțiuni, a unei stări; a se pune de-a curmezișul, a tulbura, a zădărnici. 6. Tranz. A influența pe cineva în rău; a corupe. ♦ Refl. A decădea din punct de vedere moral. 7. Tranz. A face ceva greșit, cum nu trebuie. 8. Tranz. și refl. A (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) distruge (o construcție, o așezare etc. omenească). ♦ Tranz. (Înv.) A mutila; a ucide. ◊ Expr (Refl.) Bea de se strică = bea mult, peste măsură. A se strica de râs = a râde foarte tare, cu hohote, a nu mai putea de râs. ♦ Tranz. A anula, a abroga convenții, învoieli, legi, obligații. ♦ Tranz. (în superstiții) A dezlega, a desface farmece, blesteme. 9. Refl. și tranz. A rupe sau a determina ruperea legăturilor de prietenie sau de dragoste cu cineva; a (se) certa. 10. Tranz. A utiliza, a consuma, a cheltui în mod inutil (fără a obține un folos sau un avantaj corespunzător). 11. Refl. (Despre adunări, petreceri etc.) A lua sfârșit (în mod nefiresc, prin împrăștierea participanților). – Lat. extricare. DOOM
!méșter-strícă (fam.) s. m., g.-d. lui méșter-strícă; pl. méșter-strícă
stricasem
STRICÁ, stric, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) transforma din bun în rău; a (se) deteriora, a (se) degrada; a (se) defecta. ◊ Expr. (Refl.) A se strica căruța în mijlocul drumului = a întâmpina piedici, a avea neplăceri când ești încă departe de țintă. ♦ Refl. Spec. (Despre vreme) A se schimba în rău, a deveni nefavorabil. 2. Tranz. (Pop.) A sfărâma învelișul tare al unui lucru (pentru a scoate și a folosi conținutul); a sparge. ♦ A sfărâma o ușă, o încuietoare, a deschide cu forța (pentru a intra). 3. Refl. (Despre materii organice) A se altera, a se descompune sub acțiunea agenților exteriori distructivi; (despre aer) a deveni greu respirabil din cauza unor substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. ◊ Tranz. Factor care strică aerul. 4. Tranz. și intranz. A pricinui stricăciuni, daune, lipsuri; a vătăma. ♦ Intranz. A fi nefolositor, nepotrivit, dăunător într-o anumită situație. ◊ Expr. Nu strică (sau n-ar strica) să... = nu-i rău să..., nu face rău cel care... ♦ Intranz. A fi vinovat, răspunzător. ♦ Tranz. A greși; a se face vinovat de ceva. ◊ Expr. Ce strică? = de ce ar fi rău, de ce (să) nu...? ♦ Tranz. A vătăma un organ sau o funcție organică, a dăuna sănătății. ◊ Expr. A-și strica gura degeaba = a vorbi în zadar. ♦ Tranz. Fig. (Pop.; despre stări sufletești) A mâhni; a doborî. 5. Tranz. A împiedica buna desfășurare a unei acțiuni, a unei stări; a se pune de-a curmezișul, a tulbura, a zădărnici. 6. Tranz. A influența pe cineva în rău; a corupe. ♦ Refl. A decădea din punct de vedere moral. 7. Tranz. A face ceva greșit, cum nu trebuie. 8. Tranz. și refl. A (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) distruge (o construcție, o așezare etc. omenească). ♦ Tranz. (Înv.) A mutila; a ucide. ◊ Expr (Refl.) Bea de se strică = bea mult, peste măsură. A se strica de râs = a râde foarte tare, cu hohote, a nu mai putea de râs. ♦ Tranz. A anula, a abroga convenții, învoieli, legi, obligații. ♦ Tranz. (în superstiții) A dezlega, a desface farmece, blesteme. 9. Refl. și tranz. A rupe sau a determina ruperea legăturilor de prietenie sau de dragoste cu cineva; a (se) certa. 10. Tranz. A utiliza, a consuma, a cheltui în mod inutil (fără a obține un folos sau un avantaj corespunzător). 11. Refl. (Despre adunări, petreceri etc.) A lua sfârșit (în mod nefiresc, prin împrăștierea participanților). – Lat. extricare. DOOM
!méșter-strícă (fam.) s. m., g.-d. lui méșter-strícă; pl. méșter-strícă
stricaseră
STRICÁ, stric, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) transforma din bun în rău; a (se) deteriora, a (se) degrada; a (se) defecta. ◊ Expr. (Refl.) A se strica căruța în mijlocul drumului = a întâmpina piedici, a avea neplăceri când ești încă departe de țintă. ♦ Refl. Spec. (Despre vreme) A se schimba în rău, a deveni nefavorabil. 2. Tranz. (Pop.) A sfărâma învelișul tare al unui lucru (pentru a scoate și a folosi conținutul); a sparge. ♦ A sfărâma o ușă, o încuietoare, a deschide cu forța (pentru a intra). 3. Refl. (Despre materii organice) A se altera, a se descompune sub acțiunea agenților exteriori distructivi; (despre aer) a deveni greu respirabil din cauza unor substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. ◊ Tranz. Factor care strică aerul. 4. Tranz. și intranz. A pricinui stricăciuni, daune, lipsuri; a vătăma. ♦ Intranz. A fi nefolositor, nepotrivit, dăunător într-o anumită situație. ◊ Expr. Nu strică (sau n-ar strica) să... = nu-i rău să..., nu face rău cel care... ♦ Intranz. A fi vinovat, răspunzător. ♦ Tranz. A greși; a se face vinovat de ceva. ◊ Expr. Ce strică? = de ce ar fi rău, de ce (să) nu...? ♦ Tranz. A vătăma un organ sau o funcție organică, a dăuna sănătății. ◊ Expr. A-și strica gura degeaba = a vorbi în zadar. ♦ Tranz. Fig. (Pop.; despre stări sufletești) A mâhni; a doborî. 5. Tranz. A împiedica buna desfășurare a unei acțiuni, a unei stări; a se pune de-a curmezișul, a tulbura, a zădărnici. 6. Tranz. A influența pe cineva în rău; a corupe. ♦ Refl. A decădea din punct de vedere moral. 7. Tranz. A face ceva greșit, cum nu trebuie. 8. Tranz. și refl. A (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) distruge (o construcție, o așezare etc. omenească). ♦ Tranz. (Înv.) A mutila; a ucide. ◊ Expr (Refl.) Bea de se strică = bea mult, peste măsură. A se strica de râs = a râde foarte tare, cu hohote, a nu mai putea de râs. ♦ Tranz. A anula, a abroga convenții, învoieli, legi, obligații. ♦ Tranz. (în superstiții) A dezlega, a desface farmece, blesteme. 9. Refl. și tranz. A rupe sau a determina ruperea legăturilor de prietenie sau de dragoste cu cineva; a (se) certa. 10. Tranz. A utiliza, a consuma, a cheltui în mod inutil (fără a obține un folos sau un avantaj corespunzător). 11. Refl. (Despre adunări, petreceri etc.) A lua sfârșit (în mod nefiresc, prin împrăștierea participanților). – Lat. extricare. DOOM
!méșter-strícă (fam.) s. m., g.-d. lui méșter-strícă; pl. méșter-strícă
stricaserăm
STRICÁ, stric, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) transforma din bun în rău; a (se) deteriora, a (se) degrada; a (se) defecta. ◊ Expr. (Refl.) A se strica căruța în mijlocul drumului = a întâmpina piedici, a avea neplăceri când ești încă departe de țintă. ♦ Refl. Spec. (Despre vreme) A se schimba în rău, a deveni nefavorabil. 2. Tranz. (Pop.) A sfărâma învelișul tare al unui lucru (pentru a scoate și a folosi conținutul); a sparge. ♦ A sfărâma o ușă, o încuietoare, a deschide cu forța (pentru a intra). 3. Refl. (Despre materii organice) A se altera, a se descompune sub acțiunea agenților exteriori distructivi; (despre aer) a deveni greu respirabil din cauza unor substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. ◊ Tranz. Factor care strică aerul. 4. Tranz. și intranz. A pricinui stricăciuni, daune, lipsuri; a vătăma. ♦ Intranz. A fi nefolositor, nepotrivit, dăunător într-o anumită situație. ◊ Expr. Nu strică (sau n-ar strica) să... = nu-i rău să..., nu face rău cel care... ♦ Intranz. A fi vinovat, răspunzător. ♦ Tranz. A greși; a se face vinovat de ceva. ◊ Expr. Ce strică? = de ce ar fi rău, de ce (să) nu...? ♦ Tranz. A vătăma un organ sau o funcție organică, a dăuna sănătății. ◊ Expr. A-și strica gura degeaba = a vorbi în zadar. ♦ Tranz. Fig. (Pop.; despre stări sufletești) A mâhni; a doborî. 5. Tranz. A împiedica buna desfășurare a unei acțiuni, a unei stări; a se pune de-a curmezișul, a tulbura, a zădărnici. 6. Tranz. A influența pe cineva în rău; a corupe. ♦ Refl. A decădea din punct de vedere moral. 7. Tranz. A face ceva greșit, cum nu trebuie. 8. Tranz. și refl. A (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) distruge (o construcție, o așezare etc. omenească). ♦ Tranz. (Înv.) A mutila; a ucide. ◊ Expr (Refl.) Bea de se strică = bea mult, peste măsură. A se strica de râs = a râde foarte tare, cu hohote, a nu mai putea de râs. ♦ Tranz. A anula, a abroga convenții, învoieli, legi, obligații. ♦ Tranz. (în superstiții) A dezlega, a desface farmece, blesteme. 9. Refl. și tranz. A rupe sau a determina ruperea legăturilor de prietenie sau de dragoste cu cineva; a (se) certa. 10. Tranz. A utiliza, a consuma, a cheltui în mod inutil (fără a obține un folos sau un avantaj corespunzător). 11. Refl. (Despre adunări, petreceri etc.) A lua sfârșit (în mod nefiresc, prin împrăștierea participanților). – Lat. extricare. DOOM
!méșter-strícă (fam.) s. m., g.-d. lui méșter-strícă; pl. méșter-strícă
stricaserăți
STRICÁ, stric, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) transforma din bun în rău; a (se) deteriora, a (se) degrada; a (se) defecta. ◊ Expr. (Refl.) A se strica căruța în mijlocul drumului = a întâmpina piedici, a avea neplăceri când ești încă departe de țintă. ♦ Refl. Spec. (Despre vreme) A se schimba în rău, a deveni nefavorabil. 2. Tranz. (Pop.) A sfărâma învelișul tare al unui lucru (pentru a scoate și a folosi conținutul); a sparge. ♦ A sfărâma o ușă, o încuietoare, a deschide cu forța (pentru a intra). 3. Refl. (Despre materii organice) A se altera, a se descompune sub acțiunea agenților exteriori distructivi; (despre aer) a deveni greu respirabil din cauza unor substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. ◊ Tranz. Factor care strică aerul. 4. Tranz. și intranz. A pricinui stricăciuni, daune, lipsuri; a vătăma. ♦ Intranz. A fi nefolositor, nepotrivit, dăunător într-o anumită situație. ◊ Expr. Nu strică (sau n-ar strica) să... = nu-i rău să..., nu face rău cel care... ♦ Intranz. A fi vinovat, răspunzător. ♦ Tranz. A greși; a se face vinovat de ceva. ◊ Expr. Ce strică? = de ce ar fi rău, de ce (să) nu...? ♦ Tranz. A vătăma un organ sau o funcție organică, a dăuna sănătății. ◊ Expr. A-și strica gura degeaba = a vorbi în zadar. ♦ Tranz. Fig. (Pop.; despre stări sufletești) A mâhni; a doborî. 5. Tranz. A împiedica buna desfășurare a unei acțiuni, a unei stări; a se pune de-a curmezișul, a tulbura, a zădărnici. 6. Tranz. A influența pe cineva în rău; a corupe. ♦ Refl. A decădea din punct de vedere moral. 7. Tranz. A face ceva greșit, cum nu trebuie. 8. Tranz. și refl. A (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) distruge (o construcție, o așezare etc. omenească). ♦ Tranz. (Înv.) A mutila; a ucide. ◊ Expr (Refl.) Bea de se strică = bea mult, peste măsură. A se strica de râs = a râde foarte tare, cu hohote, a nu mai putea de râs. ♦ Tranz. A anula, a abroga convenții, învoieli, legi, obligații. ♦ Tranz. (în superstiții) A dezlega, a desface farmece, blesteme. 9. Refl. și tranz. A rupe sau a determina ruperea legăturilor de prietenie sau de dragoste cu cineva; a (se) certa. 10. Tranz. A utiliza, a consuma, a cheltui în mod inutil (fără a obține un folos sau un avantaj corespunzător). 11. Refl. (Despre adunări, petreceri etc.) A lua sfârșit (în mod nefiresc, prin împrăștierea participanților). – Lat. extricare. DOOM
!méșter-strícă (fam.) s. m., g.-d. lui méșter-strícă; pl. méșter-strícă
stricaseși
STRICÁ, stric, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) transforma din bun în rău; a (se) deteriora, a (se) degrada; a (se) defecta. ◊ Expr. (Refl.) A se strica căruța în mijlocul drumului = a întâmpina piedici, a avea neplăceri când ești încă departe de țintă. ♦ Refl. Spec. (Despre vreme) A se schimba în rău, a deveni nefavorabil. 2. Tranz. (Pop.) A sfărâma învelișul tare al unui lucru (pentru a scoate și a folosi conținutul); a sparge. ♦ A sfărâma o ușă, o încuietoare, a deschide cu forța (pentru a intra). 3. Refl. (Despre materii organice) A se altera, a se descompune sub acțiunea agenților exteriori distructivi; (despre aer) a deveni greu respirabil din cauza unor substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. ◊ Tranz. Factor care strică aerul. 4. Tranz. și intranz. A pricinui stricăciuni, daune, lipsuri; a vătăma. ♦ Intranz. A fi nefolositor, nepotrivit, dăunător într-o anumită situație. ◊ Expr. Nu strică (sau n-ar strica) să... = nu-i rău să..., nu face rău cel care... ♦ Intranz. A fi vinovat, răspunzător. ♦ Tranz. A greși; a se face vinovat de ceva. ◊ Expr. Ce strică? = de ce ar fi rău, de ce (să) nu...? ♦ Tranz. A vătăma un organ sau o funcție organică, a dăuna sănătății. ◊ Expr. A-și strica gura degeaba = a vorbi în zadar. ♦ Tranz. Fig. (Pop.; despre stări sufletești) A mâhni; a doborî. 5. Tranz. A împiedica buna desfășurare a unei acțiuni, a unei stări; a se pune de-a curmezișul, a tulbura, a zădărnici. 6. Tranz. A influența pe cineva în rău; a corupe. ♦ Refl. A decădea din punct de vedere moral. 7. Tranz. A face ceva greșit, cum nu trebuie. 8. Tranz. și refl. A (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) distruge (o construcție, o așezare etc. omenească). ♦ Tranz. (Înv.) A mutila; a ucide. ◊ Expr (Refl.) Bea de se strică = bea mult, peste măsură. A se strica de râs = a râde foarte tare, cu hohote, a nu mai putea de râs. ♦ Tranz. A anula, a abroga convenții, învoieli, legi, obligații. ♦ Tranz. (în superstiții) A dezlega, a desface farmece, blesteme. 9. Refl. și tranz. A rupe sau a determina ruperea legăturilor de prietenie sau de dragoste cu cineva; a (se) certa. 10. Tranz. A utiliza, a consuma, a cheltui în mod inutil (fără a obține un folos sau un avantaj corespunzător). 11. Refl. (Despre adunări, petreceri etc.) A lua sfârșit (în mod nefiresc, prin împrăștierea participanților). – Lat. extricare. DOOM
!méșter-strícă (fam.) s. m., g.-d. lui méșter-strícă; pl. méșter-strícă
stricaseți
STRICÁ, stric, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) transforma din bun în rău; a (se) deteriora, a (se) degrada; a (se) defecta. ◊ Expr. (Refl.) A se strica căruța în mijlocul drumului = a întâmpina piedici, a avea neplăceri când ești încă departe de țintă. ♦ Refl. Spec. (Despre vreme) A se schimba în rău, a deveni nefavorabil. 2. Tranz. (Pop.) A sfărâma învelișul tare al unui lucru (pentru a scoate și a folosi conținutul); a sparge. ♦ A sfărâma o ușă, o încuietoare, a deschide cu forța (pentru a intra). 3. Refl. (Despre materii organice) A se altera, a se descompune sub acțiunea agenților exteriori distructivi; (despre aer) a deveni greu respirabil din cauza unor substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. ◊ Tranz. Factor care strică aerul. 4. Tranz. și intranz. A pricinui stricăciuni, daune, lipsuri; a vătăma. ♦ Intranz. A fi nefolositor, nepotrivit, dăunător într-o anumită situație. ◊ Expr. Nu strică (sau n-ar strica) să... = nu-i rău să..., nu face rău cel care... ♦ Intranz. A fi vinovat, răspunzător. ♦ Tranz. A greși; a se face vinovat de ceva. ◊ Expr. Ce strică? = de ce ar fi rău, de ce (să) nu...? ♦ Tranz. A vătăma un organ sau o funcție organică, a dăuna sănătății. ◊ Expr. A-și strica gura degeaba = a vorbi în zadar. ♦ Tranz. Fig. (Pop.; despre stări sufletești) A mâhni; a doborî. 5. Tranz. A împiedica buna desfășurare a unei acțiuni, a unei stări; a se pune de-a curmezișul, a tulbura, a zădărnici. 6. Tranz. A influența pe cineva în rău; a corupe. ♦ Refl. A decădea din punct de vedere moral. 7. Tranz. A face ceva greșit, cum nu trebuie. 8. Tranz. și refl. A (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) distruge (o construcție, o așezare etc. omenească). ♦ Tranz. (Înv.) A mutila; a ucide. ◊ Expr (Refl.) Bea de se strică = bea mult, peste măsură. A se strica de râs = a râde foarte tare, cu hohote, a nu mai putea de râs. ♦ Tranz. A anula, a abroga convenții, învoieli, legi, obligații. ♦ Tranz. (în superstiții) A dezlega, a desface farmece, blesteme. 9. Refl. și tranz. A rupe sau a determina ruperea legăturilor de prietenie sau de dragoste cu cineva; a (se) certa. 10. Tranz. A utiliza, a consuma, a cheltui în mod inutil (fără a obține un folos sau un avantaj corespunzător). 11. Refl. (Despre adunări, petreceri etc.) A lua sfârșit (în mod nefiresc, prin împrăștierea participanților). – Lat. extricare. DOOM
!méșter-strícă (fam.) s. m., g.-d. lui méșter-strícă; pl. méșter-strícă
stricat
STRICÁ, stric, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) transforma din bun în rău; a (se) deteriora, a (se) degrada; a (se) defecta. ◊ Expr. (Refl.) A se strica căruța în mijlocul drumului = a întâmpina piedici, a avea neplăceri când ești încă departe de țintă. ♦ Refl. Spec. (Despre vreme) A se schimba în rău, a deveni nefavorabil. 2. Tranz. (Pop.) A sfărâma învelișul tare al unui lucru (pentru a scoate și a folosi conținutul); a sparge. ♦ A sfărâma o ușă, o încuietoare, a deschide cu forța (pentru a intra). 3. Refl. (Despre materii organice) A se altera, a se descompune sub acțiunea agenților exteriori distructivi; (despre aer) a deveni greu respirabil din cauza unor substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. ◊ Tranz. Factor care strică aerul. 4. Tranz. și intranz. A pricinui stricăciuni, daune, lipsuri; a vătăma. ♦ Intranz. A fi nefolositor, nepotrivit, dăunător într-o anumită situație. ◊ Expr. Nu strică (sau n-ar strica) să... = nu-i rău să..., nu face rău cel care... ♦ Intranz. A fi vinovat, răspunzător. ♦ Tranz. A greși; a se face vinovat de ceva. ◊ Expr. Ce strică? = de ce ar fi rău, de ce (să) nu...? ♦ Tranz. A vătăma un organ sau o funcție organică, a dăuna sănătății. ◊ Expr. A-și strica gura degeaba = a vorbi în zadar. ♦ Tranz. Fig. (Pop.; despre stări sufletești) A mâhni; a doborî. 5. Tranz. A împiedica buna desfășurare a unei acțiuni, a unei stări; a se pune de-a curmezișul, a tulbura, a zădărnici. 6. Tranz. A influența pe cineva în rău; a corupe. ♦ Refl. A decădea din punct de vedere moral. 7. Tranz. A face ceva greșit, cum nu trebuie. 8. Tranz. și refl. A (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) distruge (o construcție, o așezare etc. omenească). ♦ Tranz. (Înv.) A mutila; a ucide. ◊ Expr (Refl.) Bea de se strică = bea mult, peste măsură. A se strica de râs = a râde foarte tare, cu hohote, a nu mai putea de râs. ♦ Tranz. A anula, a abroga convenții, învoieli, legi, obligații. ♦ Tranz. (în superstiții) A dezlega, a desface farmece, blesteme. 9. Refl. și tranz. A rupe sau a determina ruperea legăturilor de prietenie sau de dragoste cu cineva; a (se) certa. 10. Tranz. A utiliza, a consuma, a cheltui în mod inutil (fără a obține un folos sau un avantaj corespunzător). 11. Refl. (Despre adunări, petreceri etc.) A lua sfârșit (în mod nefiresc, prin împrăștierea participanților). – Lat. extricare. DOOM
!méșter-strícă (fam.) s. m., g.-d. lui méșter-strícă; pl. méșter-strícă
stricat
STRICÁT2, -Ă, stricați, -te, adj. 1. (Despre obiecte, unelte, mecanisme) Care nu mai poate fi folosit, fiind defect, deteriorat. 2. (Despre materii organice, îndeosebi despre alimente) Alterat, descompus; (despre aer) greu respirabil, încărcat de substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. 3. (Despre înjghebări, construcții) Dărâmat, surpat, năruit. 4. (Pop.; despre oameni și părți ale corpului lor) Bolnav, vătămat; p. ext. becisnic. ◊ Stricat de vărsat = cu urme de vărsat pe obraz. 5. (Despre relații de prietenie, de dragoste etc.) Desfăcut, rupt. 6. (Despre oameni) Certat, mâniat, supărat (cu cineva). 7. (Despre oameni; adesea substantivat) Decăzut moralicește; corupt, desfrânat, depravat. – V. strica.
stricat
STRICÁT1 s. n. Faptul de a (se) strica. – V. strica. DOOM
stricát s. n.
stricata
STRICÁT2, -Ă, stricați, -te, adj. 1. (Despre obiecte, unelte, mecanisme) Care nu mai poate fi folosit, fiind defect, deteriorat. 2. (Despre materii organice, îndeosebi despre alimente) Alterat, descompus; (despre aer) greu respirabil, încărcat de substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. 3. (Despre înjghebări, construcții) Dărâmat, surpat, năruit. 4. (Pop.; despre oameni și părți ale corpului lor) Bolnav, vătămat; p. ext. becisnic. ◊ Stricat de vărsat = cu urme de vărsat pe obraz. 5. (Despre relații de prietenie, de dragoste etc.) Desfăcut, rupt. 6. (Despre oameni) Certat, mâniat, supărat (cu cineva). 7. (Despre oameni; adesea substantivat) Decăzut moralicește; corupt, desfrânat, depravat. – V. strica.
stricate
STRICÁT2, -Ă, stricați, -te, adj. 1. (Despre obiecte, unelte, mecanisme) Care nu mai poate fi folosit, fiind defect, deteriorat. 2. (Despre materii organice, îndeosebi despre alimente) Alterat, descompus; (despre aer) greu respirabil, încărcat de substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. 3. (Despre înjghebări, construcții) Dărâmat, surpat, năruit. 4. (Pop.; despre oameni și părți ale corpului lor) Bolnav, vătămat; p. ext. becisnic. ◊ Stricat de vărsat = cu urme de vărsat pe obraz. 5. (Despre relații de prietenie, de dragoste etc.) Desfăcut, rupt. 6. (Despre oameni) Certat, mâniat, supărat (cu cineva). 7. (Despre oameni; adesea substantivat) Decăzut moralicește; corupt, desfrânat, depravat. – V. strica.
stricatei
STRICÁT2, -Ă, stricați, -te, adj. 1. (Despre obiecte, unelte, mecanisme) Care nu mai poate fi folosit, fiind defect, deteriorat. 2. (Despre materii organice, îndeosebi despre alimente) Alterat, descompus; (despre aer) greu respirabil, încărcat de substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. 3. (Despre înjghebări, construcții) Dărâmat, surpat, năruit. 4. (Pop.; despre oameni și părți ale corpului lor) Bolnav, vătămat; p. ext. becisnic. ◊ Stricat de vărsat = cu urme de vărsat pe obraz. 5. (Despre relații de prietenie, de dragoste etc.) Desfăcut, rupt. 6. (Despre oameni) Certat, mâniat, supărat (cu cineva). 7. (Despre oameni; adesea substantivat) Decăzut moralicește; corupt, desfrânat, depravat. – V. strica.
stricatele
STRICÁT2, -Ă, stricați, -te, adj. 1. (Despre obiecte, unelte, mecanisme) Care nu mai poate fi folosit, fiind defect, deteriorat. 2. (Despre materii organice, îndeosebi despre alimente) Alterat, descompus; (despre aer) greu respirabil, încărcat de substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. 3. (Despre înjghebări, construcții) Dărâmat, surpat, năruit. 4. (Pop.; despre oameni și părți ale corpului lor) Bolnav, vătămat; p. ext. becisnic. ◊ Stricat de vărsat = cu urme de vărsat pe obraz. 5. (Despre relații de prietenie, de dragoste etc.) Desfăcut, rupt. 6. (Despre oameni) Certat, mâniat, supărat (cu cineva). 7. (Despre oameni; adesea substantivat) Decăzut moralicește; corupt, desfrânat, depravat. – V. strica.
stricatelor
STRICÁT2, -Ă, stricați, -te, adj. 1. (Despre obiecte, unelte, mecanisme) Care nu mai poate fi folosit, fiind defect, deteriorat. 2. (Despre materii organice, îndeosebi despre alimente) Alterat, descompus; (despre aer) greu respirabil, încărcat de substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. 3. (Despre înjghebări, construcții) Dărâmat, surpat, năruit. 4. (Pop.; despre oameni și părți ale corpului lor) Bolnav, vătămat; p. ext. becisnic. ◊ Stricat de vărsat = cu urme de vărsat pe obraz. 5. (Despre relații de prietenie, de dragoste etc.) Desfăcut, rupt. 6. (Despre oameni) Certat, mâniat, supărat (cu cineva). 7. (Despre oameni; adesea substantivat) Decăzut moralicește; corupt, desfrânat, depravat. – V. strica.
stricatul
STRICÁT2, -Ă, stricați, -te, adj. 1. (Despre obiecte, unelte, mecanisme) Care nu mai poate fi folosit, fiind defect, deteriorat. 2. (Despre materii organice, îndeosebi despre alimente) Alterat, descompus; (despre aer) greu respirabil, încărcat de substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. 3. (Despre înjghebări, construcții) Dărâmat, surpat, năruit. 4. (Pop.; despre oameni și părți ale corpului lor) Bolnav, vătămat; p. ext. becisnic. ◊ Stricat de vărsat = cu urme de vărsat pe obraz. 5. (Despre relații de prietenie, de dragoste etc.) Desfăcut, rupt. 6. (Despre oameni) Certat, mâniat, supărat (cu cineva). 7. (Despre oameni; adesea substantivat) Decăzut moralicește; corupt, desfrânat, depravat. – V. strica.
stricatului
STRICÁT2, -Ă, stricați, -te, adj. 1. (Despre obiecte, unelte, mecanisme) Care nu mai poate fi folosit, fiind defect, deteriorat. 2. (Despre materii organice, îndeosebi despre alimente) Alterat, descompus; (despre aer) greu respirabil, încărcat de substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. 3. (Despre înjghebări, construcții) Dărâmat, surpat, năruit. 4. (Pop.; despre oameni și părți ale corpului lor) Bolnav, vătămat; p. ext. becisnic. ◊ Stricat de vărsat = cu urme de vărsat pe obraz. 5. (Despre relații de prietenie, de dragoste etc.) Desfăcut, rupt. 6. (Despre oameni) Certat, mâniat, supărat (cu cineva). 7. (Despre oameni; adesea substantivat) Decăzut moralicește; corupt, desfrânat, depravat. – V. strica.
stricau
STRICÁ, stric, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) transforma din bun în rău; a (se) deteriora, a (se) degrada; a (se) defecta. ◊ Expr. (Refl.) A se strica căruța în mijlocul drumului = a întâmpina piedici, a avea neplăceri când ești încă departe de țintă. ♦ Refl. Spec. (Despre vreme) A se schimba în rău, a deveni nefavorabil. 2. Tranz. (Pop.) A sfărâma învelișul tare al unui lucru (pentru a scoate și a folosi conținutul); a sparge. ♦ A sfărâma o ușă, o încuietoare, a deschide cu forța (pentru a intra). 3. Refl. (Despre materii organice) A se altera, a se descompune sub acțiunea agenților exteriori distructivi; (despre aer) a deveni greu respirabil din cauza unor substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. ◊ Tranz. Factor care strică aerul. 4. Tranz. și intranz. A pricinui stricăciuni, daune, lipsuri; a vătăma. ♦ Intranz. A fi nefolositor, nepotrivit, dăunător într-o anumită situație. ◊ Expr. Nu strică (sau n-ar strica) să... = nu-i rău să..., nu face rău cel care... ♦ Intranz. A fi vinovat, răspunzător. ♦ Tranz. A greși; a se face vinovat de ceva. ◊ Expr. Ce strică? = de ce ar fi rău, de ce (să) nu...? ♦ Tranz. A vătăma un organ sau o funcție organică, a dăuna sănătății. ◊ Expr. A-și strica gura degeaba = a vorbi în zadar. ♦ Tranz. Fig. (Pop.; despre stări sufletești) A mâhni; a doborî. 5. Tranz. A împiedica buna desfășurare a unei acțiuni, a unei stări; a se pune de-a curmezișul, a tulbura, a zădărnici. 6. Tranz. A influența pe cineva în rău; a corupe. ♦ Refl. A decădea din punct de vedere moral. 7. Tranz. A face ceva greșit, cum nu trebuie. 8. Tranz. și refl. A (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) distruge (o construcție, o așezare etc. omenească). ♦ Tranz. (Înv.) A mutila; a ucide. ◊ Expr (Refl.) Bea de se strică = bea mult, peste măsură. A se strica de râs = a râde foarte tare, cu hohote, a nu mai putea de râs. ♦ Tranz. A anula, a abroga convenții, învoieli, legi, obligații. ♦ Tranz. (în superstiții) A dezlega, a desface farmece, blesteme. 9. Refl. și tranz. A rupe sau a determina ruperea legăturilor de prietenie sau de dragoste cu cineva; a (se) certa. 10. Tranz. A utiliza, a consuma, a cheltui în mod inutil (fără a obține un folos sau un avantaj corespunzător). 11. Refl. (Despre adunări, petreceri etc.) A lua sfârșit (în mod nefiresc, prin împrăștierea participanților). – Lat. extricare. DOOM
!méșter-strícă (fam.) s. m., g.-d. lui méșter-strícă; pl. méșter-strícă
stricași
STRICÁ, stric, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) transforma din bun în rău; a (se) deteriora, a (se) degrada; a (se) defecta. ◊ Expr. (Refl.) A se strica căruța în mijlocul drumului = a întâmpina piedici, a avea neplăceri când ești încă departe de țintă. ♦ Refl. Spec. (Despre vreme) A se schimba în rău, a deveni nefavorabil. 2. Tranz. (Pop.) A sfărâma învelișul tare al unui lucru (pentru a scoate și a folosi conținutul); a sparge. ♦ A sfărâma o ușă, o încuietoare, a deschide cu forța (pentru a intra). 3. Refl. (Despre materii organice) A se altera, a se descompune sub acțiunea agenților exteriori distructivi; (despre aer) a deveni greu respirabil din cauza unor substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. ◊ Tranz. Factor care strică aerul. 4. Tranz. și intranz. A pricinui stricăciuni, daune, lipsuri; a vătăma. ♦ Intranz. A fi nefolositor, nepotrivit, dăunător într-o anumită situație. ◊ Expr. Nu strică (sau n-ar strica) să... = nu-i rău să..., nu face rău cel care... ♦ Intranz. A fi vinovat, răspunzător. ♦ Tranz. A greși; a se face vinovat de ceva. ◊ Expr. Ce strică? = de ce ar fi rău, de ce (să) nu...? ♦ Tranz. A vătăma un organ sau o funcție organică, a dăuna sănătății. ◊ Expr. A-și strica gura degeaba = a vorbi în zadar. ♦ Tranz. Fig. (Pop.; despre stări sufletești) A mâhni; a doborî. 5. Tranz. A împiedica buna desfășurare a unei acțiuni, a unei stări; a se pune de-a curmezișul, a tulbura, a zădărnici. 6. Tranz. A influența pe cineva în rău; a corupe. ♦ Refl. A decădea din punct de vedere moral. 7. Tranz. A face ceva greșit, cum nu trebuie. 8. Tranz. și refl. A (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) distruge (o construcție, o așezare etc. omenească). ♦ Tranz. (Înv.) A mutila; a ucide. ◊ Expr (Refl.) Bea de se strică = bea mult, peste măsură. A se strica de râs = a râde foarte tare, cu hohote, a nu mai putea de râs. ♦ Tranz. A anula, a abroga convenții, învoieli, legi, obligații. ♦ Tranz. (în superstiții) A dezlega, a desface farmece, blesteme. 9. Refl. și tranz. A rupe sau a determina ruperea legăturilor de prietenie sau de dragoste cu cineva; a (se) certa. 10. Tranz. A utiliza, a consuma, a cheltui în mod inutil (fără a obține un folos sau un avantaj corespunzător). 11. Refl. (Despre adunări, petreceri etc.) A lua sfârșit (în mod nefiresc, prin împrăștierea participanților). – Lat. extricare. DOOM
!méșter-strícă (fam.) s. m., g.-d. lui méșter-strícă; pl. méșter-strícă
stricați
STRICÁ, stric, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) transforma din bun în rău; a (se) deteriora, a (se) degrada; a (se) defecta. ◊ Expr. (Refl.) A se strica căruța în mijlocul drumului = a întâmpina piedici, a avea neplăceri când ești încă departe de țintă. ♦ Refl. Spec. (Despre vreme) A se schimba în rău, a deveni nefavorabil. 2. Tranz. (Pop.) A sfărâma învelișul tare al unui lucru (pentru a scoate și a folosi conținutul); a sparge. ♦ A sfărâma o ușă, o încuietoare, a deschide cu forța (pentru a intra). 3. Refl. (Despre materii organice) A se altera, a se descompune sub acțiunea agenților exteriori distructivi; (despre aer) a deveni greu respirabil din cauza unor substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. ◊ Tranz. Factor care strică aerul. 4. Tranz. și intranz. A pricinui stricăciuni, daune, lipsuri; a vătăma. ♦ Intranz. A fi nefolositor, nepotrivit, dăunător într-o anumită situație. ◊ Expr. Nu strică (sau n-ar strica) să... = nu-i rău să..., nu face rău cel care... ♦ Intranz. A fi vinovat, răspunzător. ♦ Tranz. A greși; a se face vinovat de ceva. ◊ Expr. Ce strică? = de ce ar fi rău, de ce (să) nu...? ♦ Tranz. A vătăma un organ sau o funcție organică, a dăuna sănătății. ◊ Expr. A-și strica gura degeaba = a vorbi în zadar. ♦ Tranz. Fig. (Pop.; despre stări sufletești) A mâhni; a doborî. 5. Tranz. A împiedica buna desfășurare a unei acțiuni, a unei stări; a se pune de-a curmezișul, a tulbura, a zădărnici. 6. Tranz. A influența pe cineva în rău; a corupe. ♦ Refl. A decădea din punct de vedere moral. 7. Tranz. A face ceva greșit, cum nu trebuie. 8. Tranz. și refl. A (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) distruge (o construcție, o așezare etc. omenească). ♦ Tranz. (Înv.) A mutila; a ucide. ◊ Expr (Refl.) Bea de se strică = bea mult, peste măsură. A se strica de râs = a râde foarte tare, cu hohote, a nu mai putea de râs. ♦ Tranz. A anula, a abroga convenții, învoieli, legi, obligații. ♦ Tranz. (în superstiții) A dezlega, a desface farmece, blesteme. 9. Refl. și tranz. A rupe sau a determina ruperea legăturilor de prietenie sau de dragoste cu cineva; a (se) certa. 10. Tranz. A utiliza, a consuma, a cheltui în mod inutil (fără a obține un folos sau un avantaj corespunzător). 11. Refl. (Despre adunări, petreceri etc.) A lua sfârșit (în mod nefiresc, prin împrăștierea participanților). – Lat. extricare. DOOM
!méșter-strícă (fam.) s. m., g.-d. lui méșter-strícă; pl. méșter-strícă
stricați
STRICÁT2, -Ă, stricați, -te, adj. 1. (Despre obiecte, unelte, mecanisme) Care nu mai poate fi folosit, fiind defect, deteriorat. 2. (Despre materii organice, îndeosebi despre alimente) Alterat, descompus; (despre aer) greu respirabil, încărcat de substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. 3. (Despre înjghebări, construcții) Dărâmat, surpat, năruit. 4. (Pop.; despre oameni și părți ale corpului lor) Bolnav, vătămat; p. ext. becisnic. ◊ Stricat de vărsat = cu urme de vărsat pe obraz. 5. (Despre relații de prietenie, de dragoste etc.) Desfăcut, rupt. 6. (Despre oameni) Certat, mâniat, supărat (cu cineva). 7. (Despre oameni; adesea substantivat) Decăzut moralicește; corupt, desfrânat, depravat. – V. strica.
stricații
STRICÁT2, -Ă, stricați, -te, adj. 1. (Despre obiecte, unelte, mecanisme) Care nu mai poate fi folosit, fiind defect, deteriorat. 2. (Despre materii organice, îndeosebi despre alimente) Alterat, descompus; (despre aer) greu respirabil, încărcat de substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. 3. (Despre înjghebări, construcții) Dărâmat, surpat, năruit. 4. (Pop.; despre oameni și părți ale corpului lor) Bolnav, vătămat; p. ext. becisnic. ◊ Stricat de vărsat = cu urme de vărsat pe obraz. 5. (Despre relații de prietenie, de dragoste etc.) Desfăcut, rupt. 6. (Despre oameni) Certat, mâniat, supărat (cu cineva). 7. (Despre oameni; adesea substantivat) Decăzut moralicește; corupt, desfrânat, depravat. – V. strica.
stricaților
STRICÁT2, -Ă, stricați, -te, adj. 1. (Despre obiecte, unelte, mecanisme) Care nu mai poate fi folosit, fiind defect, deteriorat. 2. (Despre materii organice, îndeosebi despre alimente) Alterat, descompus; (despre aer) greu respirabil, încărcat de substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. 3. (Despre înjghebări, construcții) Dărâmat, surpat, năruit. 4. (Pop.; despre oameni și părți ale corpului lor) Bolnav, vătămat; p. ext. becisnic. ◊ Stricat de vărsat = cu urme de vărsat pe obraz. 5. (Despre relații de prietenie, de dragoste etc.) Desfăcut, rupt. 6. (Despre oameni) Certat, mâniat, supărat (cu cineva). 7. (Despre oameni; adesea substantivat) Decăzut moralicește; corupt, desfrânat, depravat. – V. strica.
strice
STRICÁ, stric, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) transforma din bun în rău; a (se) deteriora, a (se) degrada; a (se) defecta. ◊ Expr. (Refl.) A se strica căruța în mijlocul drumului = a întâmpina piedici, a avea neplăceri când ești încă departe de țintă. ♦ Refl. Spec. (Despre vreme) A se schimba în rău, a deveni nefavorabil. 2. Tranz. (Pop.) A sfărâma învelișul tare al unui lucru (pentru a scoate și a folosi conținutul); a sparge. ♦ A sfărâma o ușă, o încuietoare, a deschide cu forța (pentru a intra). 3. Refl. (Despre materii organice) A se altera, a se descompune sub acțiunea agenților exteriori distructivi; (despre aer) a deveni greu respirabil din cauza unor substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. ◊ Tranz. Factor care strică aerul. 4. Tranz. și intranz. A pricinui stricăciuni, daune, lipsuri; a vătăma. ♦ Intranz. A fi nefolositor, nepotrivit, dăunător într-o anumită situație. ◊ Expr. Nu strică (sau n-ar strica) să... = nu-i rău să..., nu face rău cel care... ♦ Intranz. A fi vinovat, răspunzător. ♦ Tranz. A greși; a se face vinovat de ceva. ◊ Expr. Ce strică? = de ce ar fi rău, de ce (să) nu...? ♦ Tranz. A vătăma un organ sau o funcție organică, a dăuna sănătății. ◊ Expr. A-și strica gura degeaba = a vorbi în zadar. ♦ Tranz. Fig. (Pop.; despre stări sufletești) A mâhni; a doborî. 5. Tranz. A împiedica buna desfășurare a unei acțiuni, a unei stări; a se pune de-a curmezișul, a tulbura, a zădărnici. 6. Tranz. A influența pe cineva în rău; a corupe. ♦ Refl. A decădea din punct de vedere moral. 7. Tranz. A face ceva greșit, cum nu trebuie. 8. Tranz. și refl. A (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) distruge (o construcție, o așezare etc. omenească). ♦ Tranz. (Înv.) A mutila; a ucide. ◊ Expr (Refl.) Bea de se strică = bea mult, peste măsură. A se strica de râs = a râde foarte tare, cu hohote, a nu mai putea de râs. ♦ Tranz. A anula, a abroga convenții, învoieli, legi, obligații. ♦ Tranz. (în superstiții) A dezlega, a desface farmece, blesteme. 9. Refl. și tranz. A rupe sau a determina ruperea legăturilor de prietenie sau de dragoste cu cineva; a (se) certa. 10. Tranz. A utiliza, a consuma, a cheltui în mod inutil (fără a obține un folos sau un avantaj corespunzător). 11. Refl. (Despre adunări, petreceri etc.) A lua sfârșit (în mod nefiresc, prin împrăștierea participanților). – Lat. extricare. DOOM
!méșter-strícă (fam.) s. m., g.-d. lui méșter-strícă; pl. méșter-strícă
strici
STRICÁ, stric, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) transforma din bun în rău; a (se) deteriora, a (se) degrada; a (se) defecta. ◊ Expr. (Refl.) A se strica căruța în mijlocul drumului = a întâmpina piedici, a avea neplăceri când ești încă departe de țintă. ♦ Refl. Spec. (Despre vreme) A se schimba în rău, a deveni nefavorabil. 2. Tranz. (Pop.) A sfărâma învelișul tare al unui lucru (pentru a scoate și a folosi conținutul); a sparge. ♦ A sfărâma o ușă, o încuietoare, a deschide cu forța (pentru a intra). 3. Refl. (Despre materii organice) A se altera, a se descompune sub acțiunea agenților exteriori distructivi; (despre aer) a deveni greu respirabil din cauza unor substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. ◊ Tranz. Factor care strică aerul. 4. Tranz. și intranz. A pricinui stricăciuni, daune, lipsuri; a vătăma. ♦ Intranz. A fi nefolositor, nepotrivit, dăunător într-o anumită situație. ◊ Expr. Nu strică (sau n-ar strica) să... = nu-i rău să..., nu face rău cel care... ♦ Intranz. A fi vinovat, răspunzător. ♦ Tranz. A greși; a se face vinovat de ceva. ◊ Expr. Ce strică? = de ce ar fi rău, de ce (să) nu...? ♦ Tranz. A vătăma un organ sau o funcție organică, a dăuna sănătății. ◊ Expr. A-și strica gura degeaba = a vorbi în zadar. ♦ Tranz. Fig. (Pop.; despre stări sufletești) A mâhni; a doborî. 5. Tranz. A împiedica buna desfășurare a unei acțiuni, a unei stări; a se pune de-a curmezișul, a tulbura, a zădărnici. 6. Tranz. A influența pe cineva în rău; a corupe. ♦ Refl. A decădea din punct de vedere moral. 7. Tranz. A face ceva greșit, cum nu trebuie. 8. Tranz. și refl. A (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) distruge (o construcție, o așezare etc. omenească). ♦ Tranz. (Înv.) A mutila; a ucide. ◊ Expr (Refl.) Bea de se strică = bea mult, peste măsură. A se strica de râs = a râde foarte tare, cu hohote, a nu mai putea de râs. ♦ Tranz. A anula, a abroga convenții, învoieli, legi, obligații. ♦ Tranz. (în superstiții) A dezlega, a desface farmece, blesteme. 9. Refl. și tranz. A rupe sau a determina ruperea legăturilor de prietenie sau de dragoste cu cineva; a (se) certa. 10. Tranz. A utiliza, a consuma, a cheltui în mod inutil (fără a obține un folos sau un avantaj corespunzător). 11. Refl. (Despre adunări, petreceri etc.) A lua sfârșit (în mod nefiresc, prin împrăștierea participanților). – Lat. extricare. DOOM
!méșter-strícă (fam.) s. m., g.-d. lui méșter-strícă; pl. méșter-strícă
stricnea
STRICNEÁLĂ s. f. v. stricnea. DOOM
stricneá (reg.) s. f., art. stricneáua, g.-d. art. stricnélei; pl. stricnéle, art. stricnélele
stricnea
STRICNÍ2, stricnesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga, a răcni. – Et. nec. DOOM
stricní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stricnésc, imperf. 3 sg. stricneá; conj. prez. 3 să stricneáscă
stricneai
STRICNÍ2, stricnesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga, a răcni. – Et. nec. DOOM
stricní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stricnésc, imperf. 3 sg. stricneá; conj. prez. 3 să stricneáscă
stricneală
STRICNEÁLĂ s. f. v. stricnea. DOOM
stricneá (reg.) s. f., art. stricneáua, g.-d. art. stricnélei; pl. stricnéle, art. stricnélele
stricneam
STRICNÍ2, stricnesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga, a răcni. – Et. nec. DOOM
stricní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stricnésc, imperf. 3 sg. stricneá; conj. prez. 3 să stricneáscă
stricnească
STRICNÍ2, stricnesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga, a răcni. – Et. nec. DOOM
stricní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stricnésc, imperf. 3 sg. stricneá; conj. prez. 3 să stricneáscă
stricneau
STRICNÍ2, stricnesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga, a răcni. – Et. nec. DOOM
stricní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stricnésc, imperf. 3 sg. stricneá; conj. prez. 3 să stricneáscă
stricneaua
STRICNEÁLĂ s. f. v. stricnea. DOOM
stricneá (reg.) s. f., art. stricneáua, g.-d. art. stricnélei; pl. stricnéle, art. stricnélele
stricneați
STRICNÍ2, stricnesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga, a răcni. – Et. nec. DOOM
stricní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stricnésc, imperf. 3 sg. stricneá; conj. prez. 3 să stricneáscă
stricnele
STRICNEÁLĂ s. f. v. stricnea. DOOM
stricneá (reg.) s. f., art. stricneáua, g.-d. art. stricnélei; pl. stricnéle, art. stricnélele
stricnelei
STRICNEÁLĂ s. f. v. stricnea. DOOM
stricneá (reg.) s. f., art. stricneáua, g.-d. art. stricnélei; pl. stricnéle, art. stricnélele
stricnelele
STRICNEÁLĂ s. f. v. stricnea. DOOM
stricneá (reg.) s. f., art. stricneáua, g.-d. art. stricnélei; pl. stricnéle, art. stricnélele
stricnelelor
STRICNEÁLĂ s. f. v. stricnea. DOOM
stricneá (reg.) s. f., art. stricneáua, g.-d. art. stricnélei; pl. stricnéle, art. stricnélele
stricnesc
STRICNÍ2, stricnesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga, a răcni. – Et. nec. DOOM
stricní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stricnésc, imperf. 3 sg. stricneá; conj. prez. 3 să stricneáscă
stricnește
STRICNÍ2, stricnesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga, a răcni. – Et. nec. DOOM
stricní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stricnésc, imperf. 3 sg. stricneá; conj. prez. 3 să stricneáscă
stricnești
STRICNÍ2, stricnesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga, a răcni. – Et. nec. DOOM
stricní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stricnésc, imperf. 3 sg. stricneá; conj. prez. 3 să stricneáscă
stricni
STRICNÍ2, stricnesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga, a răcni. – Et. nec. DOOM
stricní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stricnésc, imperf. 3 sg. stricneá; conj. prez. 3 să stricneáscă
stricnii
STRICNÍ2, stricnesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga, a răcni. – Et. nec. DOOM
stricní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stricnésc, imperf. 3 sg. stricneá; conj. prez. 3 să stricneáscă
stricnim
STRICNÍ2, stricnesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga, a răcni. – Et. nec. DOOM
stricní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stricnésc, imperf. 3 sg. stricneá; conj. prez. 3 să stricneáscă
stricnina
STRICNÍNĂ s. f. Substanță toxică care se extrage din semințele unei plante tropicale (Strychnos nux vomica), folosită în medicină ca tonic cardiac și respirator, în agricultură pentru stârpirea animalelor mici. – Din fr. strychnine. DOOM
stricnínă s. f., g.-d. art. stricnínei
stricnind
STRICNÍ2, stricnesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga, a răcni. – Et. nec. DOOM
stricní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stricnésc, imperf. 3 sg. stricneá; conj. prez. 3 să stricneáscă
stricnine
STRICNÍNĂ s. f. Substanță toxică care se extrage din semințele unei plante tropicale (Strychnos nux vomica), folosită în medicină ca tonic cardiac și respirator, în agricultură pentru stârpirea animalelor mici. – Din fr. strychnine. DOOM
stricnínă s. f., g.-d. art. stricnínei
stricninei
STRICNÍNĂ s. f. Substanță toxică care se extrage din semințele unei plante tropicale (Strychnos nux vomica), folosită în medicină ca tonic cardiac și respirator, în agricultură pentru stârpirea animalelor mici. – Din fr. strychnine. DOOM
stricnínă s. f., g.-d. art. stricnínei
stricninism
STRICNINÍSM s.n. Intoxicație cu stricnină. [< fr. strychninisme].
stricninismul
STRICNINÍSM s.n. Intoxicație cu stricnină. [< fr. strychninisme].
stricninismului
STRICNINÍSM s.n. Intoxicație cu stricnină. [< fr. strychninisme].
stricnire
STRICNÍ2, stricnesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga, a răcni. – Et. nec. DOOM
stricní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stricnésc, imperf. 3 sg. stricneá; conj. prez. 3 să stricneáscă
stricniră
STRICNÍ2, stricnesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga, a răcni. – Et. nec. DOOM
stricní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stricnésc, imperf. 3 sg. stricneá; conj. prez. 3 să stricneáscă
stricnirăm
STRICNÍ2, stricnesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga, a răcni. – Et. nec. DOOM
stricní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stricnésc, imperf. 3 sg. stricneá; conj. prez. 3 să stricneáscă
stricnirăți
STRICNÍ2, stricnesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga, a răcni. – Et. nec. DOOM
stricní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stricnésc, imperf. 3 sg. stricneá; conj. prez. 3 să stricneáscă
stricnise
STRICNÍ2, stricnesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga, a răcni. – Et. nec. DOOM
stricní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stricnésc, imperf. 3 sg. stricneá; conj. prez. 3 să stricneáscă
stricnisem
STRICNÍ2, stricnesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga, a răcni. – Et. nec. DOOM
stricní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stricnésc, imperf. 3 sg. stricneá; conj. prez. 3 să stricneáscă
stricniseră
STRICNÍ2, stricnesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga, a răcni. – Et. nec. DOOM
stricní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stricnésc, imperf. 3 sg. stricneá; conj. prez. 3 să stricneáscă
stricniserăm
STRICNÍ2, stricnesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga, a răcni. – Et. nec. DOOM
stricní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stricnésc, imperf. 3 sg. stricneá; conj. prez. 3 să stricneáscă
stricniserăți
STRICNÍ2, stricnesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga, a răcni. – Et. nec. DOOM
stricní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stricnésc, imperf. 3 sg. stricneá; conj. prez. 3 să stricneáscă
stricniseși
STRICNÍ2, stricnesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga, a răcni. – Et. nec. DOOM
stricní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stricnésc, imperf. 3 sg. stricneá; conj. prez. 3 să stricneáscă
stricniseți
STRICNÍ2, stricnesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga, a răcni. – Et. nec. DOOM
stricní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stricnésc, imperf. 3 sg. stricneá; conj. prez. 3 să stricneáscă
stricnit
STRICNÍ2, stricnesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga, a răcni. – Et. nec. DOOM
stricní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stricnésc, imperf. 3 sg. stricneá; conj. prez. 3 să stricneáscă
stricnit
STRICNÍ2, stricnesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga, a răcni. – Et. nec.
stricniși
STRICNÍ2, stricnesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga, a răcni. – Et. nec. DOOM
stricní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stricnésc, imperf. 3 sg. stricneá; conj. prez. 3 să stricneáscă
stricniți
STRICNÍ2, stricnesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga, a răcni. – Et. nec. DOOM
stricní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stricnésc, imperf. 3 sg. stricneá; conj. prez. 3 să stricneáscă
strict
STRICT, -Ă, stricți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care are un caracter absolut, care trebuie respectat, executat, aplicat în chip riguros, fără abatere, fără excepție; p. ext. sever, aspru. ◊ Expr. (Adverbial) (A fi) strict necesar = (a fi) indispensabil. ♦ Precis, exact. – Din fr. strict, lat. strictus. DOOM
strict adj. m., pl. stricți; f. stríctă, pl. strícte
stricta
STRICT, -Ă, stricți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care are un caracter absolut, care trebuie respectat, executat, aplicat în chip riguros, fără abatere, fără excepție; p. ext. sever, aspru. ◊ Expr. (Adverbial) (A fi) strict necesar = (a fi) indispensabil. ♦ Precis, exact. – Din fr. strict, lat. strictus. DOOM
strict adj. m., pl. stricți; f. stríctă, pl. strícte
stricta
SILÚR, siluri, s. m. Numele a două plante erbacee cu tulpina verticală, dintre care una cu florile de culoare albastru-deschis cu linii violete și cu o pată galbenă la mijloc (Euphrasia stricta), iar cealaltă cu flori albe, cu linii violete și cu o pată galbenă la mijloc (Euphrasia rostkoviana). – Din germ. Silur.
stricte
STRICT, -Ă, stricți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care are un caracter absolut, care trebuie respectat, executat, aplicat în chip riguros, fără abatere, fără excepție; p. ext. sever, aspru. ◊ Expr. (Adverbial) (A fi) strict necesar = (a fi) indispensabil. ♦ Precis, exact. – Din fr. strict, lat. strictus. DOOM
strict adj. m., pl. stricți; f. stríctă, pl. strícte
strictei
STRICT, -Ă, stricți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care are un caracter absolut, care trebuie respectat, executat, aplicat în chip riguros, fără abatere, fără excepție; p. ext. sever, aspru. ◊ Expr. (Adverbial) (A fi) strict necesar = (a fi) indispensabil. ♦ Precis, exact. – Din fr. strict, lat. strictus. DOOM
strict adj. m., pl. stricți; f. stríctă, pl. strícte
strictele
STRICT, -Ă, stricți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care are un caracter absolut, care trebuie respectat, executat, aplicat în chip riguros, fără abatere, fără excepție; p. ext. sever, aspru. ◊ Expr. (Adverbial) (A fi) strict necesar = (a fi) indispensabil. ♦ Precis, exact. – Din fr. strict, lat. strictus. DOOM
strict adj. m., pl. stricți; f. stríctă, pl. strícte
strictelor
STRICT, -Ă, stricți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care are un caracter absolut, care trebuie respectat, executat, aplicat în chip riguros, fără abatere, fără excepție; p. ext. sever, aspru. ◊ Expr. (Adverbial) (A fi) strict necesar = (a fi) indispensabil. ♦ Precis, exact. – Din fr. strict, lat. strictus. DOOM
strict adj. m., pl. stricți; f. stríctă, pl. strícte
strictețe
STRICTÉȚE s. f. Însușirea de a fi strict; rigurozitate, severitate, asprime. – Strict + suf. -ețe. DOOM
strictéțe s. f., art. strictéțea, g.-d. art. strictéței
strictețe
STRICTÉȚE s. f. Însușirea de a fi strict; rigurozitate, severitate, asprime. – Strict + suf. -ețe.
strictețea
STRICTÉȚE s. f. Însușirea de a fi strict; rigurozitate, severitate, asprime. – Strict + suf. -ețe. DOOM
strictéțe s. f., art. strictéțea, g.-d. art. strictéței
stricteței
STRICTÉȚE s. f. Însușirea de a fi strict; rigurozitate, severitate, asprime. – Strict + suf. -ețe. DOOM
strictéțe s. f., art. strictéțea, g.-d. art. strictéței
stricteță
STRICTÉȚE s. f. Însușirea de a fi strict; rigurozitate, severitate, asprime. Atitudinea socialistă față de muncă presupune respectarea cu strictețe a disciplinei socialiste a muncii. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2883. – Variantă: strictéță (HASDEU, I. V. 31) s. f.
strictul
STRICT, -Ă, stricți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care are un caracter absolut, care trebuie respectat, executat, aplicat în chip riguros, fără abatere, fără excepție; p. ext. sever, aspru. ◊ Expr. (Adverbial) (A fi) strict necesar = (a fi) indispensabil. ♦ Precis, exact. – Din fr. strict, lat. strictus. DOOM
strict adj. m., pl. stricți; f. stríctă, pl. strícte
strictului
STRICT, -Ă, stricți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care are un caracter absolut, care trebuie respectat, executat, aplicat în chip riguros, fără abatere, fără excepție; p. ext. sever, aspru. ◊ Expr. (Adverbial) (A fi) strict necesar = (a fi) indispensabil. ♦ Precis, exact. – Din fr. strict, lat. strictus. DOOM
strict adj. m., pl. stricți; f. stríctă, pl. strícte
strictura
STRICTURÁ, stricturez, vb. I. Tranz. A micșora secțiunea transversală a unei conducte pe o anumită porțiune din lungimea ei. – Din strictură. DOOM
stricturá (a ~) vb., ind. prez. 3 strictureáză
strictura
STRICTÚRĂ, stricturi, s. f. (Med.) Strâmtâre a unor canale din organism (ca urmare a unor leziuni inflamatorii, cicatrice etc.). – Din fr. stricture, lat. strictura. DOOM
strictúră s. f., g.-d. art. strictúrii; pl. strictúri
stricturai
STRICTURÁ, stricturez, vb. I. Tranz. A micșora secțiunea transversală a unei conducte pe o anumită porțiune din lungimea ei. – Din strictură. DOOM
stricturá (a ~) vb., ind. prez. 3 strictureáză
stricturam
STRICTURÁ, stricturez, vb. I. Tranz. A micșora secțiunea transversală a unei conducte pe o anumită porțiune din lungimea ei. – Din strictură. DOOM
stricturá (a ~) vb., ind. prez. 3 strictureáză
stricturare
STRICTURÁ, stricturez, vb. I. Tranz. A micșora secțiunea transversală a unei conducte pe o anumită porțiune din lungimea ei. – Din strictură. DOOM
stricturá (a ~) vb., ind. prez. 3 strictureáză
stricturare
STRICTURÁRE, stricturări, s. f. Acțiunea de a strictura. – V. strictura. DOOM
stricturáre s. f., g.-d. art. stricturắrii; pl. stricturắri
stricturarea
STRICTURÁRE, stricturări, s. f. Acțiunea de a strictura. – V. strictura. DOOM
stricturáre s. f., g.-d. art. stricturắrii; pl. stricturắri
stricturară
STRICTURÁ, stricturez, vb. I. Tranz. A micșora secțiunea transversală a unei conducte pe o anumită porțiune din lungimea ei. – Din strictură. DOOM
stricturá (a ~) vb., ind. prez. 3 strictureáză
stricturarăm
STRICTURÁ, stricturez, vb. I. Tranz. A micșora secțiunea transversală a unei conducte pe o anumită porțiune din lungimea ei. – Din strictură. DOOM
stricturá (a ~) vb., ind. prez. 3 strictureáză
stricturarăți
STRICTURÁ, stricturez, vb. I. Tranz. A micșora secțiunea transversală a unei conducte pe o anumită porțiune din lungimea ei. – Din strictură. DOOM
stricturá (a ~) vb., ind. prez. 3 strictureáză
stricturase
STRICTURÁ, stricturez, vb. I. Tranz. A micșora secțiunea transversală a unei conducte pe o anumită porțiune din lungimea ei. – Din strictură. DOOM
stricturá (a ~) vb., ind. prez. 3 strictureáză
stricturasem
STRICTURÁ, stricturez, vb. I. Tranz. A micșora secțiunea transversală a unei conducte pe o anumită porțiune din lungimea ei. – Din strictură. DOOM
stricturá (a ~) vb., ind. prez. 3 strictureáză
stricturaseră
STRICTURÁ, stricturez, vb. I. Tranz. A micșora secțiunea transversală a unei conducte pe o anumită porțiune din lungimea ei. – Din strictură. DOOM
stricturá (a ~) vb., ind. prez. 3 strictureáză
stricturaserăm
STRICTURÁ, stricturez, vb. I. Tranz. A micșora secțiunea transversală a unei conducte pe o anumită porțiune din lungimea ei. – Din strictură. DOOM
stricturá (a ~) vb., ind. prez. 3 strictureáză
stricturaserăți
STRICTURÁ, stricturez, vb. I. Tranz. A micșora secțiunea transversală a unei conducte pe o anumită porțiune din lungimea ei. – Din strictură. DOOM
stricturá (a ~) vb., ind. prez. 3 strictureáză
stricturaseși
STRICTURÁ, stricturez, vb. I. Tranz. A micșora secțiunea transversală a unei conducte pe o anumită porțiune din lungimea ei. – Din strictură. DOOM
stricturá (a ~) vb., ind. prez. 3 strictureáză
stricturaseți
STRICTURÁ, stricturez, vb. I. Tranz. A micșora secțiunea transversală a unei conducte pe o anumită porțiune din lungimea ei. – Din strictură. DOOM
stricturá (a ~) vb., ind. prez. 3 strictureáză
stricturat
STRICTURÁ, stricturez, vb. I. Tranz. A micșora secțiunea transversală a unei conducte pe o anumită porțiune din lungimea ei. – Din strictură. DOOM
stricturá (a ~) vb., ind. prez. 3 strictureáză
stricturat
STRICTURÁ, stricturez, vb. I. Tranz. A micșora secțiunea transversală a unei conducte pe o anumită porțiune din lungimea ei. – Din strictură.
stricturau
STRICTURÁ, stricturez, vb. I. Tranz. A micșora secțiunea transversală a unei conducte pe o anumită porțiune din lungimea ei. – Din strictură. DOOM
stricturá (a ~) vb., ind. prez. 3 strictureáză
stricturași
STRICTURÁ, stricturez, vb. I. Tranz. A micșora secțiunea transversală a unei conducte pe o anumită porțiune din lungimea ei. – Din strictură. DOOM
stricturá (a ~) vb., ind. prez. 3 strictureáză
stricturați
STRICTURÁ, stricturez, vb. I. Tranz. A micșora secțiunea transversală a unei conducte pe o anumită porțiune din lungimea ei. – Din strictură. DOOM
stricturá (a ~) vb., ind. prez. 3 strictureáză
stricturează
STRICTURÁ, stricturez, vb. I. Tranz. A micșora secțiunea transversală a unei conducte pe o anumită porțiune din lungimea ei. – Din strictură. DOOM
stricturá (a ~) vb., ind. prez. 3 strictureáză
stricturectomie
STRICTURECTOMÍE s.f. (Med.) Rezecție a unei stricturi. [Gen. -iei. / < fr. stricturectomie, cf. lat. strictura – strictură, gr. ektome – excizie].
stricturez
STRICTURÁ, stricturez, vb. I. Tranz. A micșora secțiunea transversală a unei conducte pe o anumită porțiune din lungimea ei. – Din strictură. DOOM
stricturá (a ~) vb., ind. prez. 3 strictureáză
strictureze
STRICTURÁ, stricturez, vb. I. Tranz. A micșora secțiunea transversală a unei conducte pe o anumită porțiune din lungimea ei. – Din strictură. DOOM
stricturá (a ~) vb., ind. prez. 3 strictureáză
stricturezi
STRICTURÁ, stricturez, vb. I. Tranz. A micșora secțiunea transversală a unei conducte pe o anumită porțiune din lungimea ei. – Din strictură. DOOM
stricturá (a ~) vb., ind. prez. 3 strictureáză
stricturi
STRICTÚRĂ, stricturi, s. f. (Med.) Strâmtâre a unor canale din organism (ca urmare a unor leziuni inflamatorii, cicatrice etc.). – Din fr. stricture, lat. strictura. DOOM
strictúră s. f., g.-d. art. strictúrii; pl. strictúri
stricturii
STRICTÚRĂ, stricturi, s. f. (Med.) Strâmtâre a unor canale din organism (ca urmare a unor leziuni inflamatorii, cicatrice etc.). – Din fr. stricture, lat. strictura. DOOM
strictúră s. f., g.-d. art. strictúrii; pl. strictúri
stricturile
STRICTÚRĂ, stricturi, s. f. (Med.) Strâmtâre a unor canale din organism (ca urmare a unor leziuni inflamatorii, cicatrice etc.). – Din fr. stricture, lat. strictura. DOOM
strictúră s. f., g.-d. art. strictúrii; pl. strictúri
stricturilor
STRICTÚRĂ, stricturi, s. f. (Med.) Strâmtâre a unor canale din organism (ca urmare a unor leziuni inflamatorii, cicatrice etc.). – Din fr. stricture, lat. strictura. DOOM
strictúră s. f., g.-d. art. strictúrii; pl. strictúri
stricturând
STRICTURÁ, stricturez, vb. I. Tranz. A micșora secțiunea transversală a unei conducte pe o anumită porțiune din lungimea ei. – Din strictură. DOOM
stricturá (a ~) vb., ind. prez. 3 strictureáză
stricturînd
STRICTURÁ, stricturez, vb. I. Tranz. A micșora secțiunea transversală a unei conducte pe o anumită porțiune din lungimea ei. – Din strictură. DOOM
stricturá (a ~) vb., ind. prez. 3 strictureáză
stricturări
STRICTURÁRE, stricturări, s. f. Acțiunea de a strictura. – V. strictura. DOOM
stricturáre s. f., g.-d. art. stricturắrii; pl. stricturắri
stricturării
STRICTURÁRE, stricturări, s. f. Acțiunea de a strictura. – V. strictura. DOOM
stricturáre s. f., g.-d. art. stricturắrii; pl. stricturắri
stricturările
STRICTURÁRE, stricturări, s. f. Acțiunea de a strictura. – V. strictura. DOOM
stricturáre s. f., g.-d. art. stricturắrii; pl. stricturắri
stricturărilor
STRICTURÁRE, stricturări, s. f. Acțiunea de a strictura. – V. strictura. DOOM
stricturáre s. f., g.-d. art. stricturắrii; pl. stricturắri
stricând
STRICÁ, stric, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) transforma din bun în rău; a (se) deteriora, a (se) degrada; a (se) defecta. ◊ Expr. (Refl.) A se strica căruța în mijlocul drumului = a întâmpina piedici, a avea neplăceri când ești încă departe de țintă. ♦ Refl. Spec. (Despre vreme) A se schimba în rău, a deveni nefavorabil. 2. Tranz. (Pop.) A sfărâma învelișul tare al unui lucru (pentru a scoate și a folosi conținutul); a sparge. ♦ A sfărâma o ușă, o încuietoare, a deschide cu forța (pentru a intra). 3. Refl. (Despre materii organice) A se altera, a se descompune sub acțiunea agenților exteriori distructivi; (despre aer) a deveni greu respirabil din cauza unor substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. ◊ Tranz. Factor care strică aerul. 4. Tranz. și intranz. A pricinui stricăciuni, daune, lipsuri; a vătăma. ♦ Intranz. A fi nefolositor, nepotrivit, dăunător într-o anumită situație. ◊ Expr. Nu strică (sau n-ar strica) să... = nu-i rău să..., nu face rău cel care... ♦ Intranz. A fi vinovat, răspunzător. ♦ Tranz. A greși; a se face vinovat de ceva. ◊ Expr. Ce strică? = de ce ar fi rău, de ce (să) nu...? ♦ Tranz. A vătăma un organ sau o funcție organică, a dăuna sănătății. ◊ Expr. A-și strica gura degeaba = a vorbi în zadar. ♦ Tranz. Fig. (Pop.; despre stări sufletești) A mâhni; a doborî. 5. Tranz. A împiedica buna desfășurare a unei acțiuni, a unei stări; a se pune de-a curmezișul, a tulbura, a zădărnici. 6. Tranz. A influența pe cineva în rău; a corupe. ♦ Refl. A decădea din punct de vedere moral. 7. Tranz. A face ceva greșit, cum nu trebuie. 8. Tranz. și refl. A (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) distruge (o construcție, o așezare etc. omenească). ♦ Tranz. (Înv.) A mutila; a ucide. ◊ Expr (Refl.) Bea de se strică = bea mult, peste măsură. A se strica de râs = a râde foarte tare, cu hohote, a nu mai putea de râs. ♦ Tranz. A anula, a abroga convenții, învoieli, legi, obligații. ♦ Tranz. (în superstiții) A dezlega, a desface farmece, blesteme. 9. Refl. și tranz. A rupe sau a determina ruperea legăturilor de prietenie sau de dragoste cu cineva; a (se) certa. 10. Tranz. A utiliza, a consuma, a cheltui în mod inutil (fără a obține un folos sau un avantaj corespunzător). 11. Refl. (Despre adunări, petreceri etc.) A lua sfârșit (în mod nefiresc, prin împrăștierea participanților). – Lat. extricare. DOOM
!méșter-strícă (fam.) s. m., g.-d. lui méșter-strícă; pl. méșter-strícă
stricînd
STRICÁ, stric, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) transforma din bun în rău; a (se) deteriora, a (se) degrada; a (se) defecta. ◊ Expr. (Refl.) A se strica căruța în mijlocul drumului = a întâmpina piedici, a avea neplăceri când ești încă departe de țintă. ♦ Refl. Spec. (Despre vreme) A se schimba în rău, a deveni nefavorabil. 2. Tranz. (Pop.) A sfărâma învelișul tare al unui lucru (pentru a scoate și a folosi conținutul); a sparge. ♦ A sfărâma o ușă, o încuietoare, a deschide cu forța (pentru a intra). 3. Refl. (Despre materii organice) A se altera, a se descompune sub acțiunea agenților exteriori distructivi; (despre aer) a deveni greu respirabil din cauza unor substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. ◊ Tranz. Factor care strică aerul. 4. Tranz. și intranz. A pricinui stricăciuni, daune, lipsuri; a vătăma. ♦ Intranz. A fi nefolositor, nepotrivit, dăunător într-o anumită situație. ◊ Expr. Nu strică (sau n-ar strica) să... = nu-i rău să..., nu face rău cel care... ♦ Intranz. A fi vinovat, răspunzător. ♦ Tranz. A greși; a se face vinovat de ceva. ◊ Expr. Ce strică? = de ce ar fi rău, de ce (să) nu...? ♦ Tranz. A vătăma un organ sau o funcție organică, a dăuna sănătății. ◊ Expr. A-și strica gura degeaba = a vorbi în zadar. ♦ Tranz. Fig. (Pop.; despre stări sufletești) A mâhni; a doborî. 5. Tranz. A împiedica buna desfășurare a unei acțiuni, a unei stări; a se pune de-a curmezișul, a tulbura, a zădărnici. 6. Tranz. A influența pe cineva în rău; a corupe. ♦ Refl. A decădea din punct de vedere moral. 7. Tranz. A face ceva greșit, cum nu trebuie. 8. Tranz. și refl. A (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) distruge (o construcție, o așezare etc. omenească). ♦ Tranz. (Înv.) A mutila; a ucide. ◊ Expr (Refl.) Bea de se strică = bea mult, peste măsură. A se strica de râs = a râde foarte tare, cu hohote, a nu mai putea de râs. ♦ Tranz. A anula, a abroga convenții, învoieli, legi, obligații. ♦ Tranz. (în superstiții) A dezlega, a desface farmece, blesteme. 9. Refl. și tranz. A rupe sau a determina ruperea legăturilor de prietenie sau de dragoste cu cineva; a (se) certa. 10. Tranz. A utiliza, a consuma, a cheltui în mod inutil (fără a obține un folos sau un avantaj corespunzător). 11. Refl. (Despre adunări, petreceri etc.) A lua sfârșit (în mod nefiresc, prin împrăștierea participanților). – Lat. extricare. DOOM
!méșter-strícă (fam.) s. m., g.-d. lui méșter-strícă; pl. méșter-strícă
stricăcioasa
STRICĂCIÓS, -OÁSĂ, stricăcioși, -oase, adj. Dăunător, vătămător. – Strica + suf. -ăcios. DOOM
stricăciós adj. m., pl. stricăcióși; f. stricăcioásă, pl. stricăcioáse
stricăcioase
STRICĂCIÓS, -OÁSĂ, stricăcioși, -oase, adj. Dăunător, vătămător. – Strica + suf. -ăcios. DOOM
stricăciós adj. m., pl. stricăcióși; f. stricăcioásă, pl. stricăcioáse
stricăcioasei
STRICĂCIÓS, -OÁSĂ, stricăcioși, -oase, adj. Dăunător, vătămător. – Strica + suf. -ăcios. DOOM
stricăciós adj. m., pl. stricăcióși; f. stricăcioásă, pl. stricăcioáse
stricăcioasele
STRICĂCIÓS, -OÁSĂ, stricăcioși, -oase, adj. Dăunător, vătămător. – Strica + suf. -ăcios. DOOM
stricăciós adj. m., pl. stricăcióși; f. stricăcioásă, pl. stricăcioáse
stricăcioaselor
STRICĂCIÓS, -OÁSĂ, stricăcioși, -oase, adj. Dăunător, vătămător. – Strica + suf. -ăcios. DOOM
stricăciós adj. m., pl. stricăcióși; f. stricăcioásă, pl. stricăcioáse
stricăcios
STRICĂCIÓS, -OÁSĂ, stricăcioși, -oase, adj. Dăunător, vătămător. – Strica + suf. -ăcios. DOOM
stricăciós adj. m., pl. stricăcióși; f. stricăcioásă, pl. stricăcioáse
stricăciosul
STRICĂCIÓS, -OÁSĂ, stricăcioși, -oase, adj. Dăunător, vătămător. – Strica + suf. -ăcios. DOOM
stricăciós adj. m., pl. stricăcióși; f. stricăcioásă, pl. stricăcioáse
stricăciosului
STRICĂCIÓS, -OÁSĂ, stricăcioși, -oase, adj. Dăunător, vătămător. – Strica + suf. -ăcios. DOOM
stricăciós adj. m., pl. stricăcióși; f. stricăcioásă, pl. stricăcioáse
stricăcioși
STRICĂCIÓS, -OÁSĂ, stricăcioși, -oase, adj. Dăunător, vătămător. – Strica + suf. -ăcios. DOOM
stricăciós adj. m., pl. stricăcióși; f. stricăcioásă, pl. stricăcioáse
stricăcioșii
STRICĂCIÓS, -OÁSĂ, stricăcioși, -oase, adj. Dăunător, vătămător. – Strica + suf. -ăcios. DOOM
stricăciós adj. m., pl. stricăcióși; f. stricăcioásă, pl. stricăcioáse
stricăcioșilor
STRICĂCIÓS, -OÁSĂ, stricăcioși, -oase, adj. Dăunător, vătămător. – Strica + suf. -ăcios. DOOM
stricăciós adj. m., pl. stricăcióși; f. stricăcioásă, pl. stricăcioáse
stricăciune
STRICĂCIÚNE, stricăciuni, s. f. 1. Faptul de a (se) strica; (concr.) ceea ce este stricat, deteriorat; pagubă cauzată de ceea ce s-a stricat, s-a deteriorat, s-a distrus. ♦ Vătămare. 2. Efect rău, păgubitor. 3. Depravare, corupție. – Strica + suf. -ăciune. DOOM
stricăciúne s. f., g.-d. art. stricăciúnii; pl. stricăciúni
stricăciunea
STRICĂCIÚNE, stricăciuni, s. f. 1. Faptul de a (se) strica; (concr.) ceea ce este stricat, deteriorat; pagubă cauzată de ceea ce s-a stricat, s-a deteriorat, s-a distrus. ♦ Vătămare. 2. Efect rău, păgubitor. 3. Depravare, corupție. – Strica + suf. -ăciune. DOOM
stricăciúne s. f., g.-d. art. stricăciúnii; pl. stricăciúni
stricăciuni
STRICĂCIÚNE, stricăciuni, s. f. 1. Faptul de a (se) strica; (concr.) ceea ce este stricat, deteriorat; pagubă cauzată de ceea ce s-a stricat, s-a deteriorat, s-a distrus. ♦ Vătămare. 2. Efect rău, păgubitor. 3. Depravare, corupție. – Strica + suf. -ăciune. DOOM
stricăciúne s. f., g.-d. art. stricăciúnii; pl. stricăciúni
stricăciunii
STRICĂCIÚNE, stricăciuni, s. f. 1. Faptul de a (se) strica; (concr.) ceea ce este stricat, deteriorat; pagubă cauzată de ceea ce s-a stricat, s-a deteriorat, s-a distrus. ♦ Vătămare. 2. Efect rău, păgubitor. 3. Depravare, corupție. – Strica + suf. -ăciune. DOOM
stricăciúne s. f., g.-d. art. stricăciúnii; pl. stricăciúni
stricăciunile
STRICĂCIÚNE, stricăciuni, s. f. 1. Faptul de a (se) strica; (concr.) ceea ce este stricat, deteriorat; pagubă cauzată de ceea ce s-a stricat, s-a deteriorat, s-a distrus. ♦ Vătămare. 2. Efect rău, păgubitor. 3. Depravare, corupție. – Strica + suf. -ăciune. DOOM
stricăciúne s. f., g.-d. art. stricăciúnii; pl. stricăciúni
stricăciunilor
STRICĂCIÚNE, stricăciuni, s. f. 1. Faptul de a (se) strica; (concr.) ceea ce este stricat, deteriorat; pagubă cauzată de ceea ce s-a stricat, s-a deteriorat, s-a distrus. ♦ Vătămare. 2. Efect rău, păgubitor. 3. Depravare, corupție. – Strica + suf. -ăciune. DOOM
stricăciúne s. f., g.-d. art. stricăciúnii; pl. stricăciúni
stricări
STRICÁRE, stricări, s. f. Acțiunea de a (se) strica și rezultatul ei. – V. strica. DOOM
stricáre s. f., g.-d. art. stricắrii; pl. stricắri
stricării
STRICÁRE, stricări, s. f. Acțiunea de a (se) strica și rezultatul ei. – V. strica. DOOM
stricáre s. f., g.-d. art. stricắrii; pl. stricắri
stricările
STRICÁRE, stricări, s. f. Acțiunea de a (se) strica și rezultatul ei. – V. strica. DOOM
stricáre s. f., g.-d. art. stricắrii; pl. stricắri
stricărilor
STRICÁRE, stricări, s. f. Acțiunea de a (se) strica și rezultatul ei. – V. strica. DOOM
stricáre s. f., g.-d. art. stricắrii; pl. stricắri
stricătoare
STRICĂTÓR, -OÁRE, stricători, -oare, adj. 1. Care provoacă sau poate să provoace stricăciuni; dăunător, vătămător, păgubitor. 2. Care corupe, pervertește. – Strica + suf. -ător. DOOM
stricătór adj. m., pl. stricătóri; f. sg. și pl. stricătoáre
stricătoarea
STRICĂTÓR, -OÁRE, stricători, -oare, adj. 1. Care provoacă sau poate să provoace stricăciuni; dăunător, vătămător, păgubitor. 2. Care corupe, pervertește. – Strica + suf. -ător. DOOM
stricătór adj. m., pl. stricătóri; f. sg. și pl. stricătoáre
stricătoarei
STRICĂTÓR, -OÁRE, stricători, -oare, adj. 1. Care provoacă sau poate să provoace stricăciuni; dăunător, vătămător, păgubitor. 2. Care corupe, pervertește. – Strica + suf. -ător. DOOM
stricătór adj. m., pl. stricătóri; f. sg. și pl. stricătoáre
stricătoarele
STRICĂTÓR, -OÁRE, stricători, -oare, adj. 1. Care provoacă sau poate să provoace stricăciuni; dăunător, vătămător, păgubitor. 2. Care corupe, pervertește. – Strica + suf. -ător. DOOM
stricătór adj. m., pl. stricătóri; f. sg. și pl. stricătoáre
stricătoarelor
STRICĂTÓR, -OÁRE, stricători, -oare, adj. 1. Care provoacă sau poate să provoace stricăciuni; dăunător, vătămător, păgubitor. 2. Care corupe, pervertește. – Strica + suf. -ător. DOOM
stricătór adj. m., pl. stricătóri; f. sg. și pl. stricătoáre
stricător
STRICĂTÓR, -OÁRE, stricători, -oare, adj. 1. Care provoacă sau poate să provoace stricăciuni; dăunător, vătămător, păgubitor. 2. Care corupe, pervertește. – Strica + suf. -ător. DOOM
stricătór adj. m., pl. stricătóri; f. sg. și pl. stricătoáre
stricători
STRICĂTÓR, -OÁRE, stricători, -oare, adj. 1. Care provoacă sau poate să provoace stricăciuni; dăunător, vătămător, păgubitor. 2. Care corupe, pervertește. – Strica + suf. -ător. DOOM
stricătór adj. m., pl. stricătóri; f. sg. și pl. stricătoáre
stricătorii
STRICĂTÓR, -OÁRE, stricători, -oare, adj. 1. Care provoacă sau poate să provoace stricăciuni; dăunător, vătămător, păgubitor. 2. Care corupe, pervertește. – Strica + suf. -ător. DOOM
stricătór adj. m., pl. stricătóri; f. sg. și pl. stricătoáre
stricătorilor
STRICĂTÓR, -OÁRE, stricători, -oare, adj. 1. Care provoacă sau poate să provoace stricăciuni; dăunător, vătămător, păgubitor. 2. Care corupe, pervertește. – Strica + suf. -ător. DOOM
stricătór adj. m., pl. stricătóri; f. sg. și pl. stricătoáre
stricătorul
STRICĂTÓR, -OÁRE, stricători, -oare, adj. 1. Care provoacă sau poate să provoace stricăciuni; dăunător, vătămător, păgubitor. 2. Care corupe, pervertește. – Strica + suf. -ător. DOOM
stricătór adj. m., pl. stricătóri; f. sg. și pl. stricătoáre
stricătorului
STRICĂTÓR, -OÁRE, stricători, -oare, adj. 1. Care provoacă sau poate să provoace stricăciuni; dăunător, vătămător, păgubitor. 2. Care corupe, pervertește. – Strica + suf. -ător. DOOM
stricătór adj. m., pl. stricătóri; f. sg. și pl. stricătoáre
stricățea
STRICĂȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, stricăței, -ele, adj. Diminutiv al lui stricat2 (7); (cam) depravat, corupt. ♦ (Pop.) Cu obrazul acoperit de mici cicatrice (în urma vărsatului). – Strica + suf. -ățel. DOOM
!stricățél adj. m., pl. stricățéi; f. stricățícă, pl. stricățéle
stricățeaua
STRICĂȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, stricăței, -ele, adj. Diminutiv al lui stricat2 (7); (cam) depravat, corupt. ♦ (Pop.) Cu obrazul acoperit de mici cicatrice (în urma vărsatului). – Strica + suf. -ățel. DOOM
!stricățél adj. m., pl. stricățéi; f. stricățícă, pl. stricățéle
stricăței
STRICĂȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, stricăței, -ele, adj. Diminutiv al lui stricat2 (7); (cam) depravat, corupt. ♦ (Pop.) Cu obrazul acoperit de mici cicatrice (în urma vărsatului). – Strica + suf. -ățel. DOOM
!stricățél adj. m., pl. stricățéi; f. stricățícă, pl. stricățéle
stricățeii
STRICĂȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, stricăței, -ele, adj. Diminutiv al lui stricat2 (7); (cam) depravat, corupt. ♦ (Pop.) Cu obrazul acoperit de mici cicatrice (în urma vărsatului). – Strica + suf. -ățel. DOOM
!stricățél adj. m., pl. stricățéi; f. stricățícă, pl. stricățéle
stricățeilor
STRICĂȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, stricăței, -ele, adj. Diminutiv al lui stricat2 (7); (cam) depravat, corupt. ♦ (Pop.) Cu obrazul acoperit de mici cicatrice (în urma vărsatului). – Strica + suf. -ățel. DOOM
!stricățél adj. m., pl. stricățéi; f. stricățícă, pl. stricățéle
stricățel
STRICĂȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, stricăței, -ele, adj. Diminutiv al lui stricat2 (7); (cam) depravat, corupt. ♦ (Pop.) Cu obrazul acoperit de mici cicatrice (în urma vărsatului). – Strica + suf. -ățel. DOOM
!stricățél adj. m., pl. stricățéi; f. stricățícă, pl. stricățéle
stricățele
STRICĂȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, stricăței, -ele, adj. Diminutiv al lui stricat2 (7); (cam) depravat, corupt. ♦ (Pop.) Cu obrazul acoperit de mici cicatrice (în urma vărsatului). – Strica + suf. -ățel. DOOM
!stricățél adj. m., pl. stricățéi; f. stricățícă, pl. stricățéle
stricățelei
STRICĂȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, stricăței, -ele, adj. Diminutiv al lui stricat2 (7); (cam) depravat, corupt. ♦ (Pop.) Cu obrazul acoperit de mici cicatrice (în urma vărsatului). – Strica + suf. -ățel. DOOM
!stricățél adj. m., pl. stricățéi; f. stricățícă, pl. stricățéle
stricățelele
STRICĂȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, stricăței, -ele, adj. Diminutiv al lui stricat2 (7); (cam) depravat, corupt. ♦ (Pop.) Cu obrazul acoperit de mici cicatrice (în urma vărsatului). – Strica + suf. -ățel. DOOM
!stricățél adj. m., pl. stricățéi; f. stricățícă, pl. stricățéle
stricățelelor
STRICĂȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, stricăței, -ele, adj. Diminutiv al lui stricat2 (7); (cam) depravat, corupt. ♦ (Pop.) Cu obrazul acoperit de mici cicatrice (în urma vărsatului). – Strica + suf. -ățel. DOOM
!stricățél adj. m., pl. stricățéi; f. stricățícă, pl. stricățéle
stricățelul
STRICĂȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, stricăței, -ele, adj. Diminutiv al lui stricat2 (7); (cam) depravat, corupt. ♦ (Pop.) Cu obrazul acoperit de mici cicatrice (în urma vărsatului). – Strica + suf. -ățel. DOOM
!stricățél adj. m., pl. stricățéi; f. stricățícă, pl. stricățéle
stricățelului
STRICĂȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, stricăței, -ele, adj. Diminutiv al lui stricat2 (7); (cam) depravat, corupt. ♦ (Pop.) Cu obrazul acoperit de mici cicatrice (în urma vărsatului). – Strica + suf. -ățel. DOOM
!stricățél adj. m., pl. stricățéi; f. stricățícă, pl. stricățéle
stricățica
STRICĂȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, stricăței, -ele, adj. Diminutiv al lui stricat2 (7); (cam) depravat, corupt. ♦ (Pop.) Cu obrazul acoperit de mici cicatrice (în urma vărsatului). – Strica + suf. -ățel. DOOM
!stricățél adj. m., pl. stricățéi; f. stricățícă, pl. stricățéle
stricți
STRICT, -Ă, stricți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care are un caracter absolut, care trebuie respectat, executat, aplicat în chip riguros, fără abatere, fără excepție; p. ext. sever, aspru. ◊ Expr. (Adverbial) (A fi) strict necesar = (a fi) indispensabil. ♦ Precis, exact. – Din fr. strict, lat. strictus. DOOM
strict adj. m., pl. stricți; f. stríctă, pl. strícte
stricții
STRICT, -Ă, stricți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care are un caracter absolut, care trebuie respectat, executat, aplicat în chip riguros, fără abatere, fără excepție; p. ext. sever, aspru. ◊ Expr. (Adverbial) (A fi) strict necesar = (a fi) indispensabil. ♦ Precis, exact. – Din fr. strict, lat. strictus. DOOM
strict adj. m., pl. stricți; f. stríctă, pl. strícte
stricților
STRICT, -Ă, stricți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care are un caracter absolut, care trebuie respectat, executat, aplicat în chip riguros, fără abatere, fără excepție; p. ext. sever, aspru. ◊ Expr. (Adverbial) (A fi) strict necesar = (a fi) indispensabil. ♦ Precis, exact. – Din fr. strict, lat. strictus. DOOM
strict adj. m., pl. stricți; f. stríctă, pl. strícte
stricțiune
STRICȚIÚNE, stricțiuni, s. f. (Fiz.) Contracție. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. striction. DOOM
stricțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. stricțiúnii; pl. stricțiúni
stricțiunea
STRICȚIÚNE, stricțiuni, s. f. (Fiz.) Contracție. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. striction. DOOM
stricțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. stricțiúnii; pl. stricțiúni
stricțiuni
STRICȚIÚNE, stricțiuni, s. f. (Fiz.) Contracție. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. striction. DOOM
stricțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. stricțiúnii; pl. stricțiúni
stricțiunii
STRICȚIÚNE, stricțiuni, s. f. (Fiz.) Contracție. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. striction. DOOM
stricțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. stricțiúnii; pl. stricțiúni
stricțiunile
STRICȚIÚNE, stricțiuni, s. f. (Fiz.) Contracție. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. striction. DOOM
stricțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. stricțiúnii; pl. stricțiúni
stricțiunilor
STRICȚIÚNE, stricțiuni, s. f. (Fiz.) Contracție. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. striction. DOOM
stricțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. stricțiúnii; pl. stricțiúni
strident
STRIDÉNT, -Ă, stridenți, -te, adj. 1. (Despre sunete; adesea adverbial) Care este ascuțit și puternic, pătrunzător; lipsit de armonie, neplăcut la auz. ♦ P. gener. Neplăcut, supărător; șocant, izbitor. 2. (Despre culori) Care nu este în armonie cu culorile înconjurătoare; prea aprins, prea viu, bătător la ochi; țipător. – Din fr. strident, lat. stridens, -ntis. DOOM
stridént adj. m., pl. stridénți; f. stridéntă, pl. stridénte
stridenta
STRIDÉNT, -Ă, stridenți, -te, adj. 1. (Despre sunete; adesea adverbial) Care este ascuțit și puternic, pătrunzător; lipsit de armonie, neplăcut la auz. ♦ P. gener. Neplăcut, supărător; șocant, izbitor. 2. (Despre culori) Care nu este în armonie cu culorile înconjurătoare; prea aprins, prea viu, bătător la ochi; țipător. – Din fr. strident, lat. stridens, -ntis. DOOM
stridént adj. m., pl. stridénți; f. stridéntă, pl. stridénte
stridente
STRIDÉNT, -Ă, stridenți, -te, adj. 1. (Despre sunete; adesea adverbial) Care este ascuțit și puternic, pătrunzător; lipsit de armonie, neplăcut la auz. ♦ P. gener. Neplăcut, supărător; șocant, izbitor. 2. (Despre culori) Care nu este în armonie cu culorile înconjurătoare; prea aprins, prea viu, bătător la ochi; țipător. – Din fr. strident, lat. stridens, -ntis. DOOM
stridént adj. m., pl. stridénți; f. stridéntă, pl. stridénte
stridentei
STRIDÉNT, -Ă, stridenți, -te, adj. 1. (Despre sunete; adesea adverbial) Care este ascuțit și puternic, pătrunzător; lipsit de armonie, neplăcut la auz. ♦ P. gener. Neplăcut, supărător; șocant, izbitor. 2. (Despre culori) Care nu este în armonie cu culorile înconjurătoare; prea aprins, prea viu, bătător la ochi; țipător. – Din fr. strident, lat. stridens, -ntis. DOOM
stridént adj. m., pl. stridénți; f. stridéntă, pl. stridénte
stridentele
STRIDÉNT, -Ă, stridenți, -te, adj. 1. (Despre sunete; adesea adverbial) Care este ascuțit și puternic, pătrunzător; lipsit de armonie, neplăcut la auz. ♦ P. gener. Neplăcut, supărător; șocant, izbitor. 2. (Despre culori) Care nu este în armonie cu culorile înconjurătoare; prea aprins, prea viu, bătător la ochi; țipător. – Din fr. strident, lat. stridens, -ntis. DOOM
stridént adj. m., pl. stridénți; f. stridéntă, pl. stridénte
stridentelor
STRIDÉNT, -Ă, stridenți, -te, adj. 1. (Despre sunete; adesea adverbial) Care este ascuțit și puternic, pătrunzător; lipsit de armonie, neplăcut la auz. ♦ P. gener. Neplăcut, supărător; șocant, izbitor. 2. (Despre culori) Care nu este în armonie cu culorile înconjurătoare; prea aprins, prea viu, bătător la ochi; țipător. – Din fr. strident, lat. stridens, -ntis. DOOM
stridént adj. m., pl. stridénți; f. stridéntă, pl. stridénte
stridentul
STRIDÉNT, -Ă, stridenți, -te, adj. 1. (Despre sunete; adesea adverbial) Care este ascuțit și puternic, pătrunzător; lipsit de armonie, neplăcut la auz. ♦ P. gener. Neplăcut, supărător; șocant, izbitor. 2. (Despre culori) Care nu este în armonie cu culorile înconjurătoare; prea aprins, prea viu, bătător la ochi; țipător. – Din fr. strident, lat. stridens, -ntis. DOOM
stridént adj. m., pl. stridénți; f. stridéntă, pl. stridénte
stridentului
STRIDÉNT, -Ă, stridenți, -te, adj. 1. (Despre sunete; adesea adverbial) Care este ascuțit și puternic, pătrunzător; lipsit de armonie, neplăcut la auz. ♦ P. gener. Neplăcut, supărător; șocant, izbitor. 2. (Despre culori) Care nu este în armonie cu culorile înconjurătoare; prea aprins, prea viu, bătător la ochi; țipător. – Din fr. strident, lat. stridens, -ntis. DOOM
stridént adj. m., pl. stridénți; f. stridéntă, pl. stridénte
stridența
STRIDÉNȚĂ, (2) stridențe, s. f. 1. Însușirea de a fi strident. 2. Sunet, culoare, ton etc. strident. – Din fr. stridence. DOOM
stridénță s. f., g.-d. art. stridénței; (fenomene, manifestări) pl. stridénțe
stridențe
STRIDÉNȚĂ, (2) stridențe, s. f. 1. Însușirea de a fi strident. 2. Sunet, culoare, ton etc. strident. – Din fr. stridence. DOOM
stridénță s. f., g.-d. art. stridénței; (fenomene, manifestări) pl. stridénțe
stridenței
STRIDÉNȚĂ, (2) stridențe, s. f. 1. Însușirea de a fi strident. 2. Sunet, culoare, ton etc. strident. – Din fr. stridence. DOOM
stridénță s. f., g.-d. art. stridénței; (fenomene, manifestări) pl. stridénțe
stridențele
STRIDÉNȚĂ, (2) stridențe, s. f. 1. Însușirea de a fi strident. 2. Sunet, culoare, ton etc. strident. – Din fr. stridence. DOOM
stridénță s. f., g.-d. art. stridénței; (fenomene, manifestări) pl. stridénțe
stridențelor
STRIDÉNȚĂ, (2) stridențe, s. f. 1. Însușirea de a fi strident. 2. Sunet, culoare, ton etc. strident. – Din fr. stridence. DOOM
stridénță s. f., g.-d. art. stridénței; (fenomene, manifestări) pl. stridénțe
stridenți
STRIDÉNT, -Ă, stridenți, -te, adj. 1. (Despre sunete; adesea adverbial) Care este ascuțit și puternic, pătrunzător; lipsit de armonie, neplăcut la auz. ♦ P. gener. Neplăcut, supărător; șocant, izbitor. 2. (Despre culori) Care nu este în armonie cu culorile înconjurătoare; prea aprins, prea viu, bătător la ochi; țipător. – Din fr. strident, lat. stridens, -ntis. DOOM
stridént adj. m., pl. stridénți; f. stridéntă, pl. stridénte
stridenții
STRIDÉNT, -Ă, stridenți, -te, adj. 1. (Despre sunete; adesea adverbial) Care este ascuțit și puternic, pătrunzător; lipsit de armonie, neplăcut la auz. ♦ P. gener. Neplăcut, supărător; șocant, izbitor. 2. (Despre culori) Care nu este în armonie cu culorile înconjurătoare; prea aprins, prea viu, bătător la ochi; țipător. – Din fr. strident, lat. stridens, -ntis. DOOM
stridént adj. m., pl. stridénți; f. stridéntă, pl. stridénte
stridenților
STRIDÉNT, -Ă, stridenți, -te, adj. 1. (Despre sunete; adesea adverbial) Care este ascuțit și puternic, pătrunzător; lipsit de armonie, neplăcut la auz. ♦ P. gener. Neplăcut, supărător; șocant, izbitor. 2. (Despre culori) Care nu este în armonie cu culorile înconjurătoare; prea aprins, prea viu, bătător la ochi; țipător. – Din fr. strident, lat. stridens, -ntis. DOOM
stridént adj. m., pl. stridénți; f. stridéntă, pl. stridénte
stridia
STRÍDIE, stridii, s. f. Specie de moluscă lamelibranhiată comestibilă, cu valvele inegale, care trăiește fixată pe stânci în mările calde și temperate (Ostrea edulis). – Din ngr. strídhi. DOOM
strídie (-di-e) s. f., art. strídia (-di-a), g.-d. art. strídiei; pl. strídii, art. strídiile (-di-i-)
stridie
STRÍDIE, stridii, s. f. Specie de moluscă lamelibranhiată comestibilă, cu valvele inegale, care trăiește fixată pe stânci în mările calde și temperate (Ostrea edulis). – Din ngr. strídhi. DOOM
strídie (-di-e) s. f., art. strídia (-di-a), g.-d. art. strídiei; pl. strídii, art. strídiile (-di-i-)
stridiei
STRÍDIE, stridii, s. f. Specie de moluscă lamelibranhiată comestibilă, cu valvele inegale, care trăiește fixată pe stânci în mările calde și temperate (Ostrea edulis). – Din ngr. strídhi. DOOM
strídie (-di-e) s. f., art. strídia (-di-a), g.-d. art. strídiei; pl. strídii, art. strídiile (-di-i-)
stridii
STRÍDIE, stridii, s. f. Specie de moluscă lamelibranhiată comestibilă, cu valvele inegale, care trăiește fixată pe stânci în mările calde și temperate (Ostrea edulis). – Din ngr. strídhi. DOOM
strídie (-di-e) s. f., art. strídia (-di-a), g.-d. art. strídiei; pl. strídii, art. strídiile (-di-i-)
stridiile
STRÍDIE, stridii, s. f. Specie de moluscă lamelibranhiată comestibilă, cu valvele inegale, care trăiește fixată pe stânci în mările calde și temperate (Ostrea edulis). – Din ngr. strídhi. DOOM
strídie (-di-e) s. f., art. strídia (-di-a), g.-d. art. strídiei; pl. strídii, art. strídiile (-di-i-)
stridiilor
STRÍDIE, stridii, s. f. Specie de moluscă lamelibranhiată comestibilă, cu valvele inegale, care trăiește fixată pe stânci în mările calde și temperate (Ostrea edulis). – Din ngr. strídhi. DOOM
strídie (-di-e) s. f., art. strídia (-di-a), g.-d. art. strídiei; pl. strídii, art. strídiile (-di-i-)
stridor
STRIDÓR s. n. (Med.) Zgomot șuierător al respirației, specific în cazuri de spasm sau de obstrucție a laringelui. – Din lat., fr. stridor. DOOM
stridór s. n.
stridorul
STRIDÓR s. n. (Med.) Zgomot șuierător al respirației, specific în cazuri de spasm sau de obstrucție a laringelui. – Din lat., fr. stridor. DOOM
stridór s. n.
stridorului
STRIDÓR s. n. (Med.) Zgomot șuierător al respirației, specific în cazuri de spasm sau de obstrucție a laringelui. – Din lat., fr. stridor. DOOM
stridór s. n.
stridulant
STRIDULÁNT, -Ă, stridulanți, -te, adj. (Despre insecte sau organe ale acestora) Care produce un zgomot ascuțit, strident. – Din fr. stridulant. DOOM
stridulánt adj. m., pl. stridulánți; f. stridulántă, pl. stridulánte
stridulanta
STRIDULÁNT, -Ă, stridulanți, -te, adj. (Despre insecte sau organe ale acestora) Care produce un zgomot ascuțit, strident. – Din fr. stridulant. DOOM
stridulánt adj. m., pl. stridulánți; f. stridulántă, pl. stridulánte
stridulante
STRIDULÁNT, -Ă, stridulanți, -te, adj. (Despre insecte sau organe ale acestora) Care produce un zgomot ascuțit, strident. – Din fr. stridulant. DOOM
stridulánt adj. m., pl. stridulánți; f. stridulántă, pl. stridulánte
stridulantei
STRIDULÁNT, -Ă, stridulanți, -te, adj. (Despre insecte sau organe ale acestora) Care produce un zgomot ascuțit, strident. – Din fr. stridulant. DOOM
stridulánt adj. m., pl. stridulánți; f. stridulántă, pl. stridulánte
stridulantele
STRIDULÁNT, -Ă, stridulanți, -te, adj. (Despre insecte sau organe ale acestora) Care produce un zgomot ascuțit, strident. – Din fr. stridulant. DOOM
stridulánt adj. m., pl. stridulánți; f. stridulántă, pl. stridulánte
stridulantelor
STRIDULÁNT, -Ă, stridulanți, -te, adj. (Despre insecte sau organe ale acestora) Care produce un zgomot ascuțit, strident. – Din fr. stridulant. DOOM
stridulánt adj. m., pl. stridulánți; f. stridulántă, pl. stridulánte
stridulantul
STRIDULÁNT, -Ă, stridulanți, -te, adj. (Despre insecte sau organe ale acestora) Care produce un zgomot ascuțit, strident. – Din fr. stridulant. DOOM
stridulánt adj. m., pl. stridulánți; f. stridulántă, pl. stridulánte
stridulantului
STRIDULÁNT, -Ă, stridulanți, -te, adj. (Despre insecte sau organe ale acestora) Care produce un zgomot ascuțit, strident. – Din fr. stridulant. DOOM
stridulánt adj. m., pl. stridulánți; f. stridulántă, pl. stridulánte
stridulanți
STRIDULÁNT, -Ă, stridulanți, -te, adj. (Despre insecte sau organe ale acestora) Care produce un zgomot ascuțit, strident. – Din fr. stridulant. DOOM
stridulánt adj. m., pl. stridulánți; f. stridulántă, pl. stridulánte
stridulanții
STRIDULÁNT, -Ă, stridulanți, -te, adj. (Despre insecte sau organe ale acestora) Care produce un zgomot ascuțit, strident. – Din fr. stridulant. DOOM
stridulánt adj. m., pl. stridulánți; f. stridulántă, pl. stridulánte
stridulanților
STRIDULÁNT, -Ă, stridulanți, -te, adj. (Despre insecte sau organe ale acestora) Care produce un zgomot ascuțit, strident. – Din fr. stridulant. DOOM
stridulánt adj. m., pl. stridulánți; f. stridulántă, pl. stridulánte
strie
STRIÁ, striez, vb. I. Tranz. A produce striații pe suprafața unui obiect. [Pr.: stri-a] – Din fr. strier. DOOM
striá (a ~) (stri-a) vb., ind. prez. 3 striáză, 1 pl. striém (stri-em); conj. prez. 3 să striéze; ger. striínd (stri-ind)
strie
STRÍE, strii, s. f. (Anat.) 1. Grup de fibre nervoase cu traiect longitudinal, în encefal. 2. Leziune a pielii cu aspect liniar. – Din fr. strie.
striei
STRÍE, strii, s. f. (Anat.) 1. Grup de fibre nervoase cu traiect longitudinal, în encefal. 2. Leziune a pielii cu aspect liniar. – Din fr. strie.
striem
STRIÁ, striez, vb. I. Tranz. A produce striații pe suprafața unui obiect. [Pr.: stri-a] – Din fr. strier. DOOM
striá (a ~) (stri-a) vb., ind. prez. 3 striáză, 1 pl. striém (stri-em); conj. prez. 3 să striéze; ger. striínd (stri-ind)
striere
STRIÁ, striez, vb. I. Tranz. A produce striații pe suprafața unui obiect. [Pr.: stri-a] – Din fr. strier. DOOM
striá (a ~) (stri-a) vb., ind. prez. 3 striáză, 1 pl. striém (stri-em); conj. prez. 3 să striéze; ger. striínd (stri-ind)
striere
STRIÉRE, strieri, s. f. Acțiunea de a stria și rezultatul ei. [Pr.: stri-e-] – V. stria. DOOM
*striére s. f., g.-d. art. striérii; pl. striéri
strierea
STRIÉRE, strieri, s. f. Acțiunea de a stria și rezultatul ei. [Pr.: stri-e-] – V. stria. DOOM
*striére s. f., g.-d. art. striérii; pl. striéri
strieri
STRIÉRE, strieri, s. f. Acțiunea de a stria și rezultatul ei. [Pr.: stri-e-] – V. stria. DOOM
*striére s. f., g.-d. art. striérii; pl. striéri
strierii
STRIÉRE, strieri, s. f. Acțiunea de a stria și rezultatul ei. [Pr.: stri-e-] – V. stria. DOOM
*striére s. f., g.-d. art. striérii; pl. striéri
strierile
STRIÉRE, strieri, s. f. Acțiunea de a stria și rezultatul ei. [Pr.: stri-e-] – V. stria. DOOM
*striére s. f., g.-d. art. striérii; pl. striéri
strierilor
STRIÉRE, strieri, s. f. Acțiunea de a stria și rezultatul ei. [Pr.: stri-e-] – V. stria. DOOM
*striére s. f., g.-d. art. striérii; pl. striéri
striez
STRIÁ, striez, vb. I. Tranz. A produce striații pe suprafața unui obiect. [Pr.: stri-a] – Din fr. strier. DOOM
striá (a ~) (stri-a) vb., ind. prez. 3 striáză, 1 pl. striém (stri-em); conj. prez. 3 să striéze; ger. striínd (stri-ind)
strieze
STRIÁ, striez, vb. I. Tranz. A produce striații pe suprafața unui obiect. [Pr.: stri-a] – Din fr. strier. DOOM
striá (a ~) (stri-a) vb., ind. prez. 3 striáză, 1 pl. striém (stri-em); conj. prez. 3 să striéze; ger. striínd (stri-ind)
striezi
STRIÁ, striez, vb. I. Tranz. A produce striații pe suprafața unui obiect. [Pr.: stri-a] – Din fr. strier. DOOM
striá (a ~) (stri-a) vb., ind. prez. 3 striáză, 1 pl. striém (stri-em); conj. prez. 3 să striéze; ger. striínd (stri-ind)
strig
STRIGÁ, strig, vb. I. I. Intranz. 1. A scoate sunete puternice, țipete; a răcni. ♦ A semnaliza ceva prin țipete; a cere ajutor prin țipete. 2. (Despre animale și păsări) A scoate sunete sau zgomote caracteristice speciei. II. 1. Tranz. A spune, a enunța ceva cu glas puternic; a-și exprima cu glas puternic voința. ♦ Intranz. A se văicări, a se jeli, a se plânge cu glas tare. ♦ A cere ceva cu glas tare, a reclama ceva impetuos; a pretinde, a porunci. 2. Intranz. A se răsti la cineva, a-i adresa cuiva vorbe aspre; a-i vorbi cuiva tare și cu dușmănie. 3. Tranz. A chema (pe cineva) cu glas tare să vină, să asculte etc. (spunându-i numele). ◊ Expr. A striga catalogul = a face apelul nominal al elevilor sau studenților. ♦ (Înv.) A chema la armată; a mobiliza. 4. Tranz. A face cunoscut ceva (anunțând, vestind cu glas tare). 5. Tranz. A se adresa cuiva cu un epitet, a denumi pe cineva; a porecli. ♦ Tranz. impers. A purta numele..., a se numi, a se chema... 6. Intranz. A spune strigături la joc; a conduce jocul prin strigăte și chiuituri. – Lat. *strigare (< strix, -gis „bufniță”). DOOM
strigá (a ~) vb., ind. prez. 3 strígă
striga
STRIGÁ, strig, vb. I. I. Intranz. 1. A scoate sunete puternice, țipete; a răcni. ♦ A semnaliza ceva prin țipete; a cere ajutor prin țipete. 2. (Despre animale și păsări) A scoate sunete sau zgomote caracteristice speciei. II. 1. Tranz. A spune, a enunța ceva cu glas puternic; a-și exprima cu glas puternic voința. ♦ Intranz. A se văicări, a se jeli, a se plânge cu glas tare. ♦ A cere ceva cu glas tare, a reclama ceva impetuos; a pretinde, a porunci. 2. Intranz. A se răsti la cineva, a-i adresa cuiva vorbe aspre; a-i vorbi cuiva tare și cu dușmănie. 3. Tranz. A chema (pe cineva) cu glas tare să vină, să asculte etc. (spunându-i numele). ◊ Expr. A striga catalogul = a face apelul nominal al elevilor sau studenților. ♦ (Înv.) A chema la armată; a mobiliza. 4. Tranz. A face cunoscut ceva (anunțând, vestind cu glas tare). 5. Tranz. A se adresa cuiva cu un epitet, a denumi pe cineva; a porecli. ♦ Tranz. impers. A purta numele..., a se numi, a se chema... 6. Intranz. A spune strigături la joc; a conduce jocul prin strigăte și chiuituri. – Lat. *strigare (< strix, -gis „bufniță”). DOOM
strigá (a ~) vb., ind. prez. 3 strígă
striga
STRÍGĂ, strigi, s. f. 1. (În superstiții) Ființă imaginară închipuită ca o femeie care chinuiește copiii mici, ia mana de la vaci etc. 2. Pasăre răpitoare de noapte, de culoare galbenă-roșcată, cu pete brun-închis, care se hrănește mai ales cu șoareci (Tyto alba guttata). 3. Fluture mare cu pete albe pe aripi, asemănătoare cu un cap de mort, care zboară numai în amurg și care, când este prins, scoate un zgomot ascuțit ca un strigăt; cap-de-mort (Acherontia atropos). – Lat. striga. DOOM
strígă s. f., g.-d. art. strígii; pl. strigi
strigai
STRIGÁ, strig, vb. I. I. Intranz. 1. A scoate sunete puternice, țipete; a răcni. ♦ A semnaliza ceva prin țipete; a cere ajutor prin țipete. 2. (Despre animale și păsări) A scoate sunete sau zgomote caracteristice speciei. II. 1. Tranz. A spune, a enunța ceva cu glas puternic; a-și exprima cu glas puternic voința. ♦ Intranz. A se văicări, a se jeli, a se plânge cu glas tare. ♦ A cere ceva cu glas tare, a reclama ceva impetuos; a pretinde, a porunci. 2. Intranz. A se răsti la cineva, a-i adresa cuiva vorbe aspre; a-i vorbi cuiva tare și cu dușmănie. 3. Tranz. A chema (pe cineva) cu glas tare să vină, să asculte etc. (spunându-i numele). ◊ Expr. A striga catalogul = a face apelul nominal al elevilor sau studenților. ♦ (Înv.) A chema la armată; a mobiliza. 4. Tranz. A face cunoscut ceva (anunțând, vestind cu glas tare). 5. Tranz. A se adresa cuiva cu un epitet, a denumi pe cineva; a porecli. ♦ Tranz. impers. A purta numele..., a se numi, a se chema... 6. Intranz. A spune strigături la joc; a conduce jocul prin strigăte și chiuituri. – Lat. *strigare (< strix, -gis „bufniță”). DOOM
strigá (a ~) vb., ind. prez. 3 strígă
strigam
STRIGÁ, strig, vb. I. I. Intranz. 1. A scoate sunete puternice, țipete; a răcni. ♦ A semnaliza ceva prin țipete; a cere ajutor prin țipete. 2. (Despre animale și păsări) A scoate sunete sau zgomote caracteristice speciei. II. 1. Tranz. A spune, a enunța ceva cu glas puternic; a-și exprima cu glas puternic voința. ♦ Intranz. A se văicări, a se jeli, a se plânge cu glas tare. ♦ A cere ceva cu glas tare, a reclama ceva impetuos; a pretinde, a porunci. 2. Intranz. A se răsti la cineva, a-i adresa cuiva vorbe aspre; a-i vorbi cuiva tare și cu dușmănie. 3. Tranz. A chema (pe cineva) cu glas tare să vină, să asculte etc. (spunându-i numele). ◊ Expr. A striga catalogul = a face apelul nominal al elevilor sau studenților. ♦ (Înv.) A chema la armată; a mobiliza. 4. Tranz. A face cunoscut ceva (anunțând, vestind cu glas tare). 5. Tranz. A se adresa cuiva cu un epitet, a denumi pe cineva; a porecli. ♦ Tranz. impers. A purta numele..., a se numi, a se chema... 6. Intranz. A spune strigături la joc; a conduce jocul prin strigăte și chiuituri. – Lat. *strigare (< strix, -gis „bufniță”). DOOM
strigá (a ~) vb., ind. prez. 3 strígă
strigare
STRIGÁ, strig, vb. I. I. Intranz. 1. A scoate sunete puternice, țipete; a răcni. ♦ A semnaliza ceva prin țipete; a cere ajutor prin țipete. 2. (Despre animale și păsări) A scoate sunete sau zgomote caracteristice speciei. II. 1. Tranz. A spune, a enunța ceva cu glas puternic; a-și exprima cu glas puternic voința. ♦ Intranz. A se văicări, a se jeli, a se plânge cu glas tare. ♦ A cere ceva cu glas tare, a reclama ceva impetuos; a pretinde, a porunci. 2. Intranz. A se răsti la cineva, a-i adresa cuiva vorbe aspre; a-i vorbi cuiva tare și cu dușmănie. 3. Tranz. A chema (pe cineva) cu glas tare să vină, să asculte etc. (spunându-i numele). ◊ Expr. A striga catalogul = a face apelul nominal al elevilor sau studenților. ♦ (Înv.) A chema la armată; a mobiliza. 4. Tranz. A face cunoscut ceva (anunțând, vestind cu glas tare). 5. Tranz. A se adresa cuiva cu un epitet, a denumi pe cineva; a porecli. ♦ Tranz. impers. A purta numele..., a se numi, a se chema... 6. Intranz. A spune strigături la joc; a conduce jocul prin strigăte și chiuituri. – Lat. *strigare (< strix, -gis „bufniță”). DOOM
strigá (a ~) vb., ind. prez. 3 strígă
strigare
STRIGÁRE, strigări, s. f. Acțiunea de a striga și rezultatul ei. I. Strigăt (1), răcnet, țipăt. II. 1. Exprimare în cuvinte a unui sentiment puternic. ◊ Loc. adv. (Rar) Cu strigări (înalte) = cu voce tare, cu accente puternice. ♦ Zgomot, larmă de voci; vociferare (de aclamație sau de amenințare). 2. Tânguire, văicăreală cu voce tare; vaiet. 3. Cerere, reclamație făcută cu voce puternică; protest. 4. Imputare, reproș, dojană. 5. Înștiințare cu voce tare, vestire. 6. Chemare (în ajutor, la luptă etc.). – V. striga. DOOM
strigáre s. f., g.-d. art. strigắrii; pl. strigắri
strigarea
STRIGÁRE, strigări, s. f. Acțiunea de a striga și rezultatul ei. I. Strigăt (1), răcnet, țipăt. II. 1. Exprimare în cuvinte a unui sentiment puternic. ◊ Loc. adv. (Rar) Cu strigări (înalte) = cu voce tare, cu accente puternice. ♦ Zgomot, larmă de voci; vociferare (de aclamație sau de amenințare). 2. Tânguire, văicăreală cu voce tare; vaiet. 3. Cerere, reclamație făcută cu voce puternică; protest. 4. Imputare, reproș, dojană. 5. Înștiințare cu voce tare, vestire. 6. Chemare (în ajutor, la luptă etc.). – V. striga. DOOM
strigáre s. f., g.-d. art. strigắrii; pl. strigắri
strigară
STRIGÁ, strig, vb. I. I. Intranz. 1. A scoate sunete puternice, țipete; a răcni. ♦ A semnaliza ceva prin țipete; a cere ajutor prin țipete. 2. (Despre animale și păsări) A scoate sunete sau zgomote caracteristice speciei. II. 1. Tranz. A spune, a enunța ceva cu glas puternic; a-și exprima cu glas puternic voința. ♦ Intranz. A se văicări, a se jeli, a se plânge cu glas tare. ♦ A cere ceva cu glas tare, a reclama ceva impetuos; a pretinde, a porunci. 2. Intranz. A se răsti la cineva, a-i adresa cuiva vorbe aspre; a-i vorbi cuiva tare și cu dușmănie. 3. Tranz. A chema (pe cineva) cu glas tare să vină, să asculte etc. (spunându-i numele). ◊ Expr. A striga catalogul = a face apelul nominal al elevilor sau studenților. ♦ (Înv.) A chema la armată; a mobiliza. 4. Tranz. A face cunoscut ceva (anunțând, vestind cu glas tare). 5. Tranz. A se adresa cuiva cu un epitet, a denumi pe cineva; a porecli. ♦ Tranz. impers. A purta numele..., a se numi, a se chema... 6. Intranz. A spune strigături la joc; a conduce jocul prin strigăte și chiuituri. – Lat. *strigare (< strix, -gis „bufniță”). DOOM
strigá (a ~) vb., ind. prez. 3 strígă
strigarăm
STRIGÁ, strig, vb. I. I. Intranz. 1. A scoate sunete puternice, țipete; a răcni. ♦ A semnaliza ceva prin țipete; a cere ajutor prin țipete. 2. (Despre animale și păsări) A scoate sunete sau zgomote caracteristice speciei. II. 1. Tranz. A spune, a enunța ceva cu glas puternic; a-și exprima cu glas puternic voința. ♦ Intranz. A se văicări, a se jeli, a se plânge cu glas tare. ♦ A cere ceva cu glas tare, a reclama ceva impetuos; a pretinde, a porunci. 2. Intranz. A se răsti la cineva, a-i adresa cuiva vorbe aspre; a-i vorbi cuiva tare și cu dușmănie. 3. Tranz. A chema (pe cineva) cu glas tare să vină, să asculte etc. (spunându-i numele). ◊ Expr. A striga catalogul = a face apelul nominal al elevilor sau studenților. ♦ (Înv.) A chema la armată; a mobiliza. 4. Tranz. A face cunoscut ceva (anunțând, vestind cu glas tare). 5. Tranz. A se adresa cuiva cu un epitet, a denumi pe cineva; a porecli. ♦ Tranz. impers. A purta numele..., a se numi, a se chema... 6. Intranz. A spune strigături la joc; a conduce jocul prin strigăte și chiuituri. – Lat. *strigare (< strix, -gis „bufniță”). DOOM
strigá (a ~) vb., ind. prez. 3 strígă
strigarăți
STRIGÁ, strig, vb. I. I. Intranz. 1. A scoate sunete puternice, țipete; a răcni. ♦ A semnaliza ceva prin țipete; a cere ajutor prin țipete. 2. (Despre animale și păsări) A scoate sunete sau zgomote caracteristice speciei. II. 1. Tranz. A spune, a enunța ceva cu glas puternic; a-și exprima cu glas puternic voința. ♦ Intranz. A se văicări, a se jeli, a se plânge cu glas tare. ♦ A cere ceva cu glas tare, a reclama ceva impetuos; a pretinde, a porunci. 2. Intranz. A se răsti la cineva, a-i adresa cuiva vorbe aspre; a-i vorbi cuiva tare și cu dușmănie. 3. Tranz. A chema (pe cineva) cu glas tare să vină, să asculte etc. (spunându-i numele). ◊ Expr. A striga catalogul = a face apelul nominal al elevilor sau studenților. ♦ (Înv.) A chema la armată; a mobiliza. 4. Tranz. A face cunoscut ceva (anunțând, vestind cu glas tare). 5. Tranz. A se adresa cuiva cu un epitet, a denumi pe cineva; a porecli. ♦ Tranz. impers. A purta numele..., a se numi, a se chema... 6. Intranz. A spune strigături la joc; a conduce jocul prin strigăte și chiuituri. – Lat. *strigare (< strix, -gis „bufniță”). DOOM
strigá (a ~) vb., ind. prez. 3 strígă
strigase
STRIGÁ, strig, vb. I. I. Intranz. 1. A scoate sunete puternice, țipete; a răcni. ♦ A semnaliza ceva prin țipete; a cere ajutor prin țipete. 2. (Despre animale și păsări) A scoate sunete sau zgomote caracteristice speciei. II. 1. Tranz. A spune, a enunța ceva cu glas puternic; a-și exprima cu glas puternic voința. ♦ Intranz. A se văicări, a se jeli, a se plânge cu glas tare. ♦ A cere ceva cu glas tare, a reclama ceva impetuos; a pretinde, a porunci. 2. Intranz. A se răsti la cineva, a-i adresa cuiva vorbe aspre; a-i vorbi cuiva tare și cu dușmănie. 3. Tranz. A chema (pe cineva) cu glas tare să vină, să asculte etc. (spunându-i numele). ◊ Expr. A striga catalogul = a face apelul nominal al elevilor sau studenților. ♦ (Înv.) A chema la armată; a mobiliza. 4. Tranz. A face cunoscut ceva (anunțând, vestind cu glas tare). 5. Tranz. A se adresa cuiva cu un epitet, a denumi pe cineva; a porecli. ♦ Tranz. impers. A purta numele..., a se numi, a se chema... 6. Intranz. A spune strigături la joc; a conduce jocul prin strigăte și chiuituri. – Lat. *strigare (< strix, -gis „bufniță”). DOOM
strigá (a ~) vb., ind. prez. 3 strígă
strigasem
STRIGÁ, strig, vb. I. I. Intranz. 1. A scoate sunete puternice, țipete; a răcni. ♦ A semnaliza ceva prin țipete; a cere ajutor prin țipete. 2. (Despre animale și păsări) A scoate sunete sau zgomote caracteristice speciei. II. 1. Tranz. A spune, a enunța ceva cu glas puternic; a-și exprima cu glas puternic voința. ♦ Intranz. A se văicări, a se jeli, a se plânge cu glas tare. ♦ A cere ceva cu glas tare, a reclama ceva impetuos; a pretinde, a porunci. 2. Intranz. A se răsti la cineva, a-i adresa cuiva vorbe aspre; a-i vorbi cuiva tare și cu dușmănie. 3. Tranz. A chema (pe cineva) cu glas tare să vină, să asculte etc. (spunându-i numele). ◊ Expr. A striga catalogul = a face apelul nominal al elevilor sau studenților. ♦ (Înv.) A chema la armată; a mobiliza. 4. Tranz. A face cunoscut ceva (anunțând, vestind cu glas tare). 5. Tranz. A se adresa cuiva cu un epitet, a denumi pe cineva; a porecli. ♦ Tranz. impers. A purta numele..., a se numi, a se chema... 6. Intranz. A spune strigături la joc; a conduce jocul prin strigăte și chiuituri. – Lat. *strigare (< strix, -gis „bufniță”). DOOM
strigá (a ~) vb., ind. prez. 3 strígă
strigaseră
STRIGÁ, strig, vb. I. I. Intranz. 1. A scoate sunete puternice, țipete; a răcni. ♦ A semnaliza ceva prin țipete; a cere ajutor prin țipete. 2. (Despre animale și păsări) A scoate sunete sau zgomote caracteristice speciei. II. 1. Tranz. A spune, a enunța ceva cu glas puternic; a-și exprima cu glas puternic voința. ♦ Intranz. A se văicări, a se jeli, a se plânge cu glas tare. ♦ A cere ceva cu glas tare, a reclama ceva impetuos; a pretinde, a porunci. 2. Intranz. A se răsti la cineva, a-i adresa cuiva vorbe aspre; a-i vorbi cuiva tare și cu dușmănie. 3. Tranz. A chema (pe cineva) cu glas tare să vină, să asculte etc. (spunându-i numele). ◊ Expr. A striga catalogul = a face apelul nominal al elevilor sau studenților. ♦ (Înv.) A chema la armată; a mobiliza. 4. Tranz. A face cunoscut ceva (anunțând, vestind cu glas tare). 5. Tranz. A se adresa cuiva cu un epitet, a denumi pe cineva; a porecli. ♦ Tranz. impers. A purta numele..., a se numi, a se chema... 6. Intranz. A spune strigături la joc; a conduce jocul prin strigăte și chiuituri. – Lat. *strigare (< strix, -gis „bufniță”). DOOM
strigá (a ~) vb., ind. prez. 3 strígă
strigaserăm
STRIGÁ, strig, vb. I. I. Intranz. 1. A scoate sunete puternice, țipete; a răcni. ♦ A semnaliza ceva prin țipete; a cere ajutor prin țipete. 2. (Despre animale și păsări) A scoate sunete sau zgomote caracteristice speciei. II. 1. Tranz. A spune, a enunța ceva cu glas puternic; a-și exprima cu glas puternic voința. ♦ Intranz. A se văicări, a se jeli, a se plânge cu glas tare. ♦ A cere ceva cu glas tare, a reclama ceva impetuos; a pretinde, a porunci. 2. Intranz. A se răsti la cineva, a-i adresa cuiva vorbe aspre; a-i vorbi cuiva tare și cu dușmănie. 3. Tranz. A chema (pe cineva) cu glas tare să vină, să asculte etc. (spunându-i numele). ◊ Expr. A striga catalogul = a face apelul nominal al elevilor sau studenților. ♦ (Înv.) A chema la armată; a mobiliza. 4. Tranz. A face cunoscut ceva (anunțând, vestind cu glas tare). 5. Tranz. A se adresa cuiva cu un epitet, a denumi pe cineva; a porecli. ♦ Tranz. impers. A purta numele..., a se numi, a se chema... 6. Intranz. A spune strigături la joc; a conduce jocul prin strigăte și chiuituri. – Lat. *strigare (< strix, -gis „bufniță”). DOOM
strigá (a ~) vb., ind. prez. 3 strígă
strigaserăți
STRIGÁ, strig, vb. I. I. Intranz. 1. A scoate sunete puternice, țipete; a răcni. ♦ A semnaliza ceva prin țipete; a cere ajutor prin țipete. 2. (Despre animale și păsări) A scoate sunete sau zgomote caracteristice speciei. II. 1. Tranz. A spune, a enunța ceva cu glas puternic; a-și exprima cu glas puternic voința. ♦ Intranz. A se văicări, a se jeli, a se plânge cu glas tare. ♦ A cere ceva cu glas tare, a reclama ceva impetuos; a pretinde, a porunci. 2. Intranz. A se răsti la cineva, a-i adresa cuiva vorbe aspre; a-i vorbi cuiva tare și cu dușmănie. 3. Tranz. A chema (pe cineva) cu glas tare să vină, să asculte etc. (spunându-i numele). ◊ Expr. A striga catalogul = a face apelul nominal al elevilor sau studenților. ♦ (Înv.) A chema la armată; a mobiliza. 4. Tranz. A face cunoscut ceva (anunțând, vestind cu glas tare). 5. Tranz. A se adresa cuiva cu un epitet, a denumi pe cineva; a porecli. ♦ Tranz. impers. A purta numele..., a se numi, a se chema... 6. Intranz. A spune strigături la joc; a conduce jocul prin strigăte și chiuituri. – Lat. *strigare (< strix, -gis „bufniță”). DOOM
strigá (a ~) vb., ind. prez. 3 strígă
strigaseși
STRIGÁ, strig, vb. I. I. Intranz. 1. A scoate sunete puternice, țipete; a răcni. ♦ A semnaliza ceva prin țipete; a cere ajutor prin țipete. 2. (Despre animale și păsări) A scoate sunete sau zgomote caracteristice speciei. II. 1. Tranz. A spune, a enunța ceva cu glas puternic; a-și exprima cu glas puternic voința. ♦ Intranz. A se văicări, a se jeli, a se plânge cu glas tare. ♦ A cere ceva cu glas tare, a reclama ceva impetuos; a pretinde, a porunci. 2. Intranz. A se răsti la cineva, a-i adresa cuiva vorbe aspre; a-i vorbi cuiva tare și cu dușmănie. 3. Tranz. A chema (pe cineva) cu glas tare să vină, să asculte etc. (spunându-i numele). ◊ Expr. A striga catalogul = a face apelul nominal al elevilor sau studenților. ♦ (Înv.) A chema la armată; a mobiliza. 4. Tranz. A face cunoscut ceva (anunțând, vestind cu glas tare). 5. Tranz. A se adresa cuiva cu un epitet, a denumi pe cineva; a porecli. ♦ Tranz. impers. A purta numele..., a se numi, a se chema... 6. Intranz. A spune strigături la joc; a conduce jocul prin strigăte și chiuituri. – Lat. *strigare (< strix, -gis „bufniță”). DOOM
strigá (a ~) vb., ind. prez. 3 strígă
strigaseți
STRIGÁ, strig, vb. I. I. Intranz. 1. A scoate sunete puternice, țipete; a răcni. ♦ A semnaliza ceva prin țipete; a cere ajutor prin țipete. 2. (Despre animale și păsări) A scoate sunete sau zgomote caracteristice speciei. II. 1. Tranz. A spune, a enunța ceva cu glas puternic; a-și exprima cu glas puternic voința. ♦ Intranz. A se văicări, a se jeli, a se plânge cu glas tare. ♦ A cere ceva cu glas tare, a reclama ceva impetuos; a pretinde, a porunci. 2. Intranz. A se răsti la cineva, a-i adresa cuiva vorbe aspre; a-i vorbi cuiva tare și cu dușmănie. 3. Tranz. A chema (pe cineva) cu glas tare să vină, să asculte etc. (spunându-i numele). ◊ Expr. A striga catalogul = a face apelul nominal al elevilor sau studenților. ♦ (Înv.) A chema la armată; a mobiliza. 4. Tranz. A face cunoscut ceva (anunțând, vestind cu glas tare). 5. Tranz. A se adresa cuiva cu un epitet, a denumi pe cineva; a porecli. ♦ Tranz. impers. A purta numele..., a se numi, a se chema... 6. Intranz. A spune strigături la joc; a conduce jocul prin strigăte și chiuituri. – Lat. *strigare (< strix, -gis „bufniță”). DOOM
strigá (a ~) vb., ind. prez. 3 strígă
strigat
STRIGÁ, strig, vb. I. I. Intranz. 1. A scoate sunete puternice, țipete; a răcni. ♦ A semnaliza ceva prin țipete; a cere ajutor prin țipete. 2. (Despre animale și păsări) A scoate sunete sau zgomote caracteristice speciei. II. 1. Tranz. A spune, a enunța ceva cu glas puternic; a-și exprima cu glas puternic voința. ♦ Intranz. A se văicări, a se jeli, a se plânge cu glas tare. ♦ A cere ceva cu glas tare, a reclama ceva impetuos; a pretinde, a porunci. 2. Intranz. A se răsti la cineva, a-i adresa cuiva vorbe aspre; a-i vorbi cuiva tare și cu dușmănie. 3. Tranz. A chema (pe cineva) cu glas tare să vină, să asculte etc. (spunându-i numele). ◊ Expr. A striga catalogul = a face apelul nominal al elevilor sau studenților. ♦ (Înv.) A chema la armată; a mobiliza. 4. Tranz. A face cunoscut ceva (anunțând, vestind cu glas tare). 5. Tranz. A se adresa cuiva cu un epitet, a denumi pe cineva; a porecli. ♦ Tranz. impers. A purta numele..., a se numi, a se chema... 6. Intranz. A spune strigături la joc; a conduce jocul prin strigăte și chiuituri. – Lat. *strigare (< strix, -gis „bufniță”). DOOM
strigá (a ~) vb., ind. prez. 3 strígă
strigat
STRIGÁT s. n. Faptul de a striga. 1. Strigatul catalogului = apelul nominal al elevilor, studenților etc. 2. Rostire de strigături la jocurile populare. – V. striga. DOOM
strigát s. n.
strigata
STRIGÁT s. n. Faptul de a striga. 1. Strigatul catalogului = apelul nominal al elevilor, studenților etc. 2. Rostire de strigături la jocurile populare. – V. striga. DOOM
strigát s. n.
strigate
STRIGÁT s. n. Faptul de a striga. 1. Strigatul catalogului = apelul nominal al elevilor, studenților etc. 2. Rostire de strigături la jocurile populare. – V. striga. DOOM
strigát s. n.
strigatei
STRIGÁT s. n. Faptul de a striga. 1. Strigatul catalogului = apelul nominal al elevilor, studenților etc. 2. Rostire de strigături la jocurile populare. – V. striga. DOOM
strigát s. n.
strigatele
STRIGÁT s. n. Faptul de a striga. 1. Strigatul catalogului = apelul nominal al elevilor, studenților etc. 2. Rostire de strigături la jocurile populare. – V. striga. DOOM
strigát s. n.
strigatelor
STRIGÁT s. n. Faptul de a striga. 1. Strigatul catalogului = apelul nominal al elevilor, studenților etc. 2. Rostire de strigături la jocurile populare. – V. striga. DOOM
strigát s. n.
strigatul
STRIGÁT s. n. Faptul de a striga. 1. Strigatul catalogului = apelul nominal al elevilor, studenților etc. 2. Rostire de strigături la jocurile populare. – V. striga. DOOM
strigát s. n.
strigatului
STRIGÁT s. n. Faptul de a striga. 1. Strigatul catalogului = apelul nominal al elevilor, studenților etc. 2. Rostire de strigături la jocurile populare. – V. striga. DOOM
strigát s. n.
strigau
STRIGÁ, strig, vb. I. I. Intranz. 1. A scoate sunete puternice, țipete; a răcni. ♦ A semnaliza ceva prin țipete; a cere ajutor prin țipete. 2. (Despre animale și păsări) A scoate sunete sau zgomote caracteristice speciei. II. 1. Tranz. A spune, a enunța ceva cu glas puternic; a-și exprima cu glas puternic voința. ♦ Intranz. A se văicări, a se jeli, a se plânge cu glas tare. ♦ A cere ceva cu glas tare, a reclama ceva impetuos; a pretinde, a porunci. 2. Intranz. A se răsti la cineva, a-i adresa cuiva vorbe aspre; a-i vorbi cuiva tare și cu dușmănie. 3. Tranz. A chema (pe cineva) cu glas tare să vină, să asculte etc. (spunându-i numele). ◊ Expr. A striga catalogul = a face apelul nominal al elevilor sau studenților. ♦ (Înv.) A chema la armată; a mobiliza. 4. Tranz. A face cunoscut ceva (anunțând, vestind cu glas tare). 5. Tranz. A se adresa cuiva cu un epitet, a denumi pe cineva; a porecli. ♦ Tranz. impers. A purta numele..., a se numi, a se chema... 6. Intranz. A spune strigături la joc; a conduce jocul prin strigăte și chiuituri. – Lat. *strigare (< strix, -gis „bufniță”). DOOM
strigá (a ~) vb., ind. prez. 3 strígă
strigași
STRIGÁ, strig, vb. I. I. Intranz. 1. A scoate sunete puternice, țipete; a răcni. ♦ A semnaliza ceva prin țipete; a cere ajutor prin țipete. 2. (Despre animale și păsări) A scoate sunete sau zgomote caracteristice speciei. II. 1. Tranz. A spune, a enunța ceva cu glas puternic; a-și exprima cu glas puternic voința. ♦ Intranz. A se văicări, a se jeli, a se plânge cu glas tare. ♦ A cere ceva cu glas tare, a reclama ceva impetuos; a pretinde, a porunci. 2. Intranz. A se răsti la cineva, a-i adresa cuiva vorbe aspre; a-i vorbi cuiva tare și cu dușmănie. 3. Tranz. A chema (pe cineva) cu glas tare să vină, să asculte etc. (spunându-i numele). ◊ Expr. A striga catalogul = a face apelul nominal al elevilor sau studenților. ♦ (Înv.) A chema la armată; a mobiliza. 4. Tranz. A face cunoscut ceva (anunțând, vestind cu glas tare). 5. Tranz. A se adresa cuiva cu un epitet, a denumi pe cineva; a porecli. ♦ Tranz. impers. A purta numele..., a se numi, a se chema... 6. Intranz. A spune strigături la joc; a conduce jocul prin strigăte și chiuituri. – Lat. *strigare (< strix, -gis „bufniță”). DOOM
strigá (a ~) vb., ind. prez. 3 strígă
strigați
STRIGÁ, strig, vb. I. I. Intranz. 1. A scoate sunete puternice, țipete; a răcni. ♦ A semnaliza ceva prin țipete; a cere ajutor prin țipete. 2. (Despre animale și păsări) A scoate sunete sau zgomote caracteristice speciei. II. 1. Tranz. A spune, a enunța ceva cu glas puternic; a-și exprima cu glas puternic voința. ♦ Intranz. A se văicări, a se jeli, a se plânge cu glas tare. ♦ A cere ceva cu glas tare, a reclama ceva impetuos; a pretinde, a porunci. 2. Intranz. A se răsti la cineva, a-i adresa cuiva vorbe aspre; a-i vorbi cuiva tare și cu dușmănie. 3. Tranz. A chema (pe cineva) cu glas tare să vină, să asculte etc. (spunându-i numele). ◊ Expr. A striga catalogul = a face apelul nominal al elevilor sau studenților. ♦ (Înv.) A chema la armată; a mobiliza. 4. Tranz. A face cunoscut ceva (anunțând, vestind cu glas tare). 5. Tranz. A se adresa cuiva cu un epitet, a denumi pe cineva; a porecli. ♦ Tranz. impers. A purta numele..., a se numi, a se chema... 6. Intranz. A spune strigături la joc; a conduce jocul prin strigăte și chiuituri. – Lat. *strigare (< strix, -gis „bufniță”). DOOM
strigá (a ~) vb., ind. prez. 3 strígă
strigați
STRIGÁT s. n. Faptul de a striga. 1. Strigatul catalogului = apelul nominal al elevilor, studenților etc. 2. Rostire de strigături la jocurile populare. – V. striga. DOOM
strigát s. n.
strigații
STRIGÁT s. n. Faptul de a striga. 1. Strigatul catalogului = apelul nominal al elevilor, studenților etc. 2. Rostire de strigături la jocurile populare. – V. striga. DOOM
strigát s. n.
strigaților
STRIGÁT s. n. Faptul de a striga. 1. Strigatul catalogului = apelul nominal al elevilor, studenților etc. 2. Rostire de strigături la jocurile populare. – V. striga. DOOM
strigát s. n.
strige
STRIGÁ, strig, vb. I. I. Intranz. 1. A scoate sunete puternice, țipete; a răcni. ♦ A semnaliza ceva prin țipete; a cere ajutor prin țipete. 2. (Despre animale și păsări) A scoate sunete sau zgomote caracteristice speciei. II. 1. Tranz. A spune, a enunța ceva cu glas puternic; a-și exprima cu glas puternic voința. ♦ Intranz. A se văicări, a se jeli, a se plânge cu glas tare. ♦ A cere ceva cu glas tare, a reclama ceva impetuos; a pretinde, a porunci. 2. Intranz. A se răsti la cineva, a-i adresa cuiva vorbe aspre; a-i vorbi cuiva tare și cu dușmănie. 3. Tranz. A chema (pe cineva) cu glas tare să vină, să asculte etc. (spunându-i numele). ◊ Expr. A striga catalogul = a face apelul nominal al elevilor sau studenților. ♦ (Înv.) A chema la armată; a mobiliza. 4. Tranz. A face cunoscut ceva (anunțând, vestind cu glas tare). 5. Tranz. A se adresa cuiva cu un epitet, a denumi pe cineva; a porecli. ♦ Tranz. impers. A purta numele..., a se numi, a se chema... 6. Intranz. A spune strigături la joc; a conduce jocul prin strigăte și chiuituri. – Lat. *strigare (< strix, -gis „bufniță”). DOOM
strigá (a ~) vb., ind. prez. 3 strígă
strighie
STRIGHÍE s. f. 1. Tirighie. Strighie depusă pe bute. 2. Instrument cu care se curăță doagele pe care s-a depus tirighie.
strigi
STRIGÁ, strig, vb. I. I. Intranz. 1. A scoate sunete puternice, țipete; a răcni. ♦ A semnaliza ceva prin țipete; a cere ajutor prin țipete. 2. (Despre animale și păsări) A scoate sunete sau zgomote caracteristice speciei. II. 1. Tranz. A spune, a enunța ceva cu glas puternic; a-și exprima cu glas puternic voința. ♦ Intranz. A se văicări, a se jeli, a se plânge cu glas tare. ♦ A cere ceva cu glas tare, a reclama ceva impetuos; a pretinde, a porunci. 2. Intranz. A se răsti la cineva, a-i adresa cuiva vorbe aspre; a-i vorbi cuiva tare și cu dușmănie. 3. Tranz. A chema (pe cineva) cu glas tare să vină, să asculte etc. (spunându-i numele). ◊ Expr. A striga catalogul = a face apelul nominal al elevilor sau studenților. ♦ (Înv.) A chema la armată; a mobiliza. 4. Tranz. A face cunoscut ceva (anunțând, vestind cu glas tare). 5. Tranz. A se adresa cuiva cu un epitet, a denumi pe cineva; a porecli. ♦ Tranz. impers. A purta numele..., a se numi, a se chema... 6. Intranz. A spune strigături la joc; a conduce jocul prin strigăte și chiuituri. – Lat. *strigare (< strix, -gis „bufniță”). DOOM
strigá (a ~) vb., ind. prez. 3 strígă
strigi
STRÍGĂ, strigi, s. f. 1. (În superstiții) Ființă imaginară închipuită ca o femeie care chinuiește copiii mici, ia mana de la vaci etc. 2. Pasăre răpitoare de noapte, de culoare galbenă-roșcată, cu pete brun-închis, care se hrănește mai ales cu șoareci (Tyto alba guttata). 3. Fluture mare cu pete albe pe aripi, asemănătoare cu un cap de mort, care zboară numai în amurg și care, când este prins, scoate un zgomot ascuțit ca un strigăt; cap-de-mort (Acherontia atropos). – Lat. striga. DOOM
strígă s. f., g.-d. art. strígii; pl. strigi
strigida
STRIGÍDE s.f.pl. Familie de păsări răpitoare care vânează noaptea; (la sg.) pasăre din această familie. [< fr. strigidés, cf. lat. strix – cucuvea, gr. eidos – aspect].
strigide
STRIGÍDE s.f.pl. Familie de păsări răpitoare care vânează noaptea; (la sg.) pasăre din această familie. [< fr. strigidés, cf. lat. strix – cucuvea, gr. eidos – aspect].
strigidei
STRIGÍDE s.f.pl. Familie de păsări răpitoare care vânează noaptea; (la sg.) pasăre din această familie. [< fr. strigidés, cf. lat. strix – cucuvea, gr. eidos – aspect].
strigidele
STRIGÍDE s.f.pl. Familie de păsări răpitoare care vânează noaptea; (la sg.) pasăre din această familie. [< fr. strigidés, cf. lat. strix – cucuvea, gr. eidos – aspect].
strigidelor
STRIGÍDE s.f.pl. Familie de păsări răpitoare care vânează noaptea; (la sg.) pasăre din această familie. [< fr. strigidés, cf. lat. strix – cucuvea, gr. eidos – aspect].
strigiforma
STRIGIFÓRMĂ, strigiforme, s. f. (La pl.) Ordin de păsări de pradă care vânează noaptea, cu capul mare, ochii mari și cu ciocul puternic; (și la sg.) pasăre din acest ordin. – Din fr. strigiforme. DOOM
strigifórmă s. f., g.-d. art. strigifórmei; pl. strigifórme
strigiforme
STRIGIFÓRMĂ, strigiforme, s. f. (La pl.) Ordin de păsări de pradă care vânează noaptea, cu capul mare, ochii mari și cu ciocul puternic; (și la sg.) pasăre din acest ordin. – Din fr. strigiforme. DOOM
strigifórmă s. f., g.-d. art. strigifórmei; pl. strigifórme
strigiformei
STRIGIFÓRMĂ, strigiforme, s. f. (La pl.) Ordin de păsări de pradă care vânează noaptea, cu capul mare, ochii mari și cu ciocul puternic; (și la sg.) pasăre din acest ordin. – Din fr. strigiforme. DOOM
strigifórmă s. f., g.-d. art. strigifórmei; pl. strigifórme
strigiformele
STRIGIFÓRMĂ, strigiforme, s. f. (La pl.) Ordin de păsări de pradă care vânează noaptea, cu capul mare, ochii mari și cu ciocul puternic; (și la sg.) pasăre din acest ordin. – Din fr. strigiforme. DOOM
strigifórmă s. f., g.-d. art. strigifórmei; pl. strigifórme
strigiformelor
STRIGIFÓRMĂ, strigiforme, s. f. (La pl.) Ordin de păsări de pradă care vânează noaptea, cu capul mare, ochii mari și cu ciocul puternic; (și la sg.) pasăre din acest ordin. – Din fr. strigiforme. DOOM
strigifórmă s. f., g.-d. art. strigifórmei; pl. strigifórme
strigii
STRÍGĂ, strigi, s. f. 1. (În superstiții) Ființă imaginară închipuită ca o femeie care chinuiește copiii mici, ia mana de la vaci etc. 2. Pasăre răpitoare de noapte, de culoare galbenă-roșcată, cu pete brun-închis, care se hrănește mai ales cu șoareci (Tyto alba guttata). 3. Fluture mare cu pete albe pe aripi, asemănătoare cu un cap de mort, care zboară numai în amurg și care, când este prins, scoate un zgomot ascuțit ca un strigăt; cap-de-mort (Acherontia atropos). – Lat. striga. DOOM
strígă s. f., g.-d. art. strígii; pl. strigi
strigile
STRÍGĂ, strigi, s. f. 1. (În superstiții) Ființă imaginară închipuită ca o femeie care chinuiește copiii mici, ia mana de la vaci etc. 2. Pasăre răpitoare de noapte, de culoare galbenă-roșcată, cu pete brun-închis, care se hrănește mai ales cu șoareci (Tyto alba guttata). 3. Fluture mare cu pete albe pe aripi, asemănătoare cu un cap de mort, care zboară numai în amurg și care, când este prins, scoate un zgomot ascuțit ca un strigăt; cap-de-mort (Acherontia atropos). – Lat. striga. DOOM
strígă s. f., g.-d. art. strígii; pl. strigi
strigilor
STRÍGĂ, strigi, s. f. 1. (În superstiții) Ființă imaginară închipuită ca o femeie care chinuiește copiii mici, ia mana de la vaci etc. 2. Pasăre răpitoare de noapte, de culoare galbenă-roșcată, cu pete brun-închis, care se hrănește mai ales cu șoareci (Tyto alba guttata). 3. Fluture mare cu pete albe pe aripi, asemănătoare cu un cap de mort, care zboară numai în amurg și care, când este prins, scoate un zgomot ascuțit ca un strigăt; cap-de-mort (Acherontia atropos). – Lat. striga. DOOM
strígă s. f., g.-d. art. strígii; pl. strigi
strigoaia
STRIGÓI, -OÁIE, strigoi, -oaie, s. m. și f. (Rar la f.) (în credințele populare) Sufletul unui om (mort sau viu) despre care se crede că se transformă în timpul nopții într-un animal sau într-o apariție fantomatică, provocând neajunsuri celor pe care îi întâlnește; p. ext. om născut într-o zodie nefavorabilă, despre care se crede că se află în legătură cu diavolul și se ocupă cu vrăji și cu farmece. ♦ Epitet dat unui om rău, ursuz sau unui bătrân cu apucături demodate. – Strigă + suf. -oi. DOOM
strigói s. m., pl. strigói, art. strigóii
strigoaica
STRIGOÁICĂ, strigoaice, s. f. Strigoaie. ♦ Epitet dat unei femei bătrâne și rele. ♦ Vrăjitoare. – Probabil din strigoi + suf. -oaică. Cf. strigă. DOOM
strigoáică s. f., g.-d. art. strigoáicei; pl. strigoáice
strigoaice
STRIGOÁICĂ, strigoaice, s. f. Strigoaie. ♦ Epitet dat unei femei bătrâne și rele. ♦ Vrăjitoare. – Probabil din strigoi + suf. -oaică. Cf. strigă. DOOM
strigoáică s. f., g.-d. art. strigoáicei; pl. strigoáice
strigoaicei
STRIGOÁICĂ, strigoaice, s. f. Strigoaie. ♦ Epitet dat unei femei bătrâne și rele. ♦ Vrăjitoare. – Probabil din strigoi + suf. -oaică. Cf. strigă. DOOM
strigoáică s. f., g.-d. art. strigoáicei; pl. strigoáice
strigoaicele
STRIGOÁICĂ, strigoaice, s. f. Strigoaie. ♦ Epitet dat unei femei bătrâne și rele. ♦ Vrăjitoare. – Probabil din strigoi + suf. -oaică. Cf. strigă. DOOM
strigoáică s. f., g.-d. art. strigoáicei; pl. strigoáice
strigoaicelor
STRIGOÁICĂ, strigoaice, s. f. Strigoaie. ♦ Epitet dat unei femei bătrâne și rele. ♦ Vrăjitoare. – Probabil din strigoi + suf. -oaică. Cf. strigă. DOOM
strigoáică s. f., g.-d. art. strigoáicei; pl. strigoáice
strigoaie
STRIGÓI, -OÁIE, strigoi, -oaie, s. m. și f. (Rar la f.) (în credințele populare) Sufletul unui om (mort sau viu) despre care se crede că se transformă în timpul nopții într-un animal sau într-o apariție fantomatică, provocând neajunsuri celor pe care îi întâlnește; p. ext. om născut într-o zodie nefavorabilă, despre care se crede că se află în legătură cu diavolul și se ocupă cu vrăji și cu farmece. ♦ Epitet dat unui om rău, ursuz sau unui bătrân cu apucături demodate. – Strigă + suf. -oi. DOOM
strigói s. m., pl. strigói, art. strigóii
strigoaiei
STRIGÓI, -OÁIE, strigoi, -oaie, s. m. și f. (Rar la f.) (în credințele populare) Sufletul unui om (mort sau viu) despre care se crede că se transformă în timpul nopții într-un animal sau într-o apariție fantomatică, provocând neajunsuri celor pe care îi întâlnește; p. ext. om născut într-o zodie nefavorabilă, despre care se crede că se află în legătură cu diavolul și se ocupă cu vrăji și cu farmece. ♦ Epitet dat unui om rău, ursuz sau unui bătrân cu apucături demodate. – Strigă + suf. -oi. DOOM
strigói s. m., pl. strigói, art. strigóii
strigoaiele
STRIGÓI, -OÁIE, strigoi, -oaie, s. m. și f. (Rar la f.) (în credințele populare) Sufletul unui om (mort sau viu) despre care se crede că se transformă în timpul nopții într-un animal sau într-o apariție fantomatică, provocând neajunsuri celor pe care îi întâlnește; p. ext. om născut într-o zodie nefavorabilă, despre care se crede că se află în legătură cu diavolul și se ocupă cu vrăji și cu farmece. ♦ Epitet dat unui om rău, ursuz sau unui bătrân cu apucături demodate. – Strigă + suf. -oi. DOOM
strigói s. m., pl. strigói, art. strigóii
strigoaielor
STRIGÓI, -OÁIE, strigoi, -oaie, s. m. și f. (Rar la f.) (în credințele populare) Sufletul unui om (mort sau viu) despre care se crede că se transformă în timpul nopții într-un animal sau într-o apariție fantomatică, provocând neajunsuri celor pe care îi întâlnește; p. ext. om născut într-o zodie nefavorabilă, despre care se crede că se află în legătură cu diavolul și se ocupă cu vrăji și cu farmece. ♦ Epitet dat unui om rău, ursuz sau unui bătrân cu apucături demodate. – Strigă + suf. -oi. DOOM
strigói s. m., pl. strigói, art. strigóii
strigoi
STRIGÓI, -OÁIE, strigoi, -oaie, s. m. și f. (Rar la f.) (în credințele populare) Sufletul unui om (mort sau viu) despre care se crede că se transformă în timpul nopții într-un animal sau într-o apariție fantomatică, provocând neajunsuri celor pe care îi întâlnește; p. ext. om născut într-o zodie nefavorabilă, despre care se crede că se află în legătură cu diavolul și se ocupă cu vrăji și cu farmece. ♦ Epitet dat unui om rău, ursuz sau unui bătrân cu apucături demodate. – Strigă + suf. -oi. DOOM
strigói s. m., pl. strigói, art. strigóii
strigoiaș
STRIGOIÁȘ, strigoiași, s. m. (Reg.) Nume generic dat mai multor fluturi mici de noapte care zboară în jurul lămpii sau flăcării unei lumânări. [Pr.: -go-iaș] – Strigoi + suf. -aș. DOOM
strigoiáș (reg.) s. m., pl. strigoiáși
strigoiași
STRIGOIÁȘ, strigoiași, s. m. (Reg.) Nume generic dat mai multor fluturi mici de noapte care zboară în jurul lămpii sau flăcării unei lumânări. [Pr.: -go-iaș] – Strigoi + suf. -aș. DOOM
strigoiáș (reg.) s. m., pl. strigoiáși
strigoiașii
STRIGOIÁȘ, strigoiași, s. m. (Reg.) Nume generic dat mai multor fluturi mici de noapte care zboară în jurul lămpii sau flăcării unei lumânări. [Pr.: -go-iaș] – Strigoi + suf. -aș. DOOM
strigoiáș (reg.) s. m., pl. strigoiáși
strigoiașilor
STRIGOIÁȘ, strigoiași, s. m. (Reg.) Nume generic dat mai multor fluturi mici de noapte care zboară în jurul lămpii sau flăcării unei lumânări. [Pr.: -go-iaș] – Strigoi + suf. -aș. DOOM
strigoiáș (reg.) s. m., pl. strigoiáși
strigoiașul
STRIGOIÁȘ, strigoiași, s. m. (Reg.) Nume generic dat mai multor fluturi mici de noapte care zboară în jurul lămpii sau flăcării unei lumânări. [Pr.: -go-iaș] – Strigoi + suf. -aș. DOOM
strigoiáș (reg.) s. m., pl. strigoiáși
strigoiașului
STRIGOIÁȘ, strigoiași, s. m. (Reg.) Nume generic dat mai multor fluturi mici de noapte care zboară în jurul lămpii sau flăcării unei lumânări. [Pr.: -go-iaș] – Strigoi + suf. -aș. DOOM
strigoiáș (reg.) s. m., pl. strigoiáși
strigoii
STRIGÓI, -OÁIE, strigoi, -oaie, s. m. și f. (Rar la f.) (în credințele populare) Sufletul unui om (mort sau viu) despre care se crede că se transformă în timpul nopții într-un animal sau într-o apariție fantomatică, provocând neajunsuri celor pe care îi întâlnește; p. ext. om născut într-o zodie nefavorabilă, despre care se crede că se află în legătură cu diavolul și se ocupă cu vrăji și cu farmece. ♦ Epitet dat unui om rău, ursuz sau unui bătrân cu apucături demodate. – Strigă + suf. -oi. DOOM
strigói s. m., pl. strigói, art. strigóii
strigoilor
STRIGÓI, -OÁIE, strigoi, -oaie, s. m. și f. (Rar la f.) (în credințele populare) Sufletul unui om (mort sau viu) despre care se crede că se transformă în timpul nopții într-un animal sau într-o apariție fantomatică, provocând neajunsuri celor pe care îi întâlnește; p. ext. om născut într-o zodie nefavorabilă, despre care se crede că se află în legătură cu diavolul și se ocupă cu vrăji și cu farmece. ♦ Epitet dat unui om rău, ursuz sau unui bătrân cu apucături demodate. – Strigă + suf. -oi. DOOM
strigói s. m., pl. strigói, art. strigóii
strigoime
STRIGOÍME s. f. (Rar) Mulțime de strigoi; totalitatea strigoilor. – Strigoi + suf. -ime. DOOM
strigoíme (rar) s. f., g.-d. art. strigoímii
strigoimea
STRIGOÍME s. f. (Rar) Mulțime de strigoi; totalitatea strigoilor. – Strigoi + suf. -ime. DOOM
strigoíme (rar) s. f., g.-d. art. strigoímii
strigoimi
STRIGOÍME s. f. (Rar) Mulțime de strigoi; totalitatea strigoilor. – Strigoi + suf. -ime. DOOM
strigoíme (rar) s. f., g.-d. art. strigoímii
strigoimii
STRIGOÍME s. f. (Rar) Mulțime de strigoi; totalitatea strigoilor. – Strigoi + suf. -ime. DOOM
strigoíme (rar) s. f., g.-d. art. strigoímii
strigoiul
STRIGÓI, -OÁIE, strigoi, -oaie, s. m. și f. (Rar la f.) (în credințele populare) Sufletul unui om (mort sau viu) despre care se crede că se transformă în timpul nopții într-un animal sau într-o apariție fantomatică, provocând neajunsuri celor pe care îi întâlnește; p. ext. om născut într-o zodie nefavorabilă, despre care se crede că se află în legătură cu diavolul și se ocupă cu vrăji și cu farmece. ♦ Epitet dat unui om rău, ursuz sau unui bătrân cu apucături demodate. – Strigă + suf. -oi. DOOM
strigói s. m., pl. strigói, art. strigóii
strigoiului
STRIGÓI, -OÁIE, strigoi, -oaie, s. m. și f. (Rar la f.) (în credințele populare) Sufletul unui om (mort sau viu) despre care se crede că se transformă în timpul nopții într-un animal sau într-o apariție fantomatică, provocând neajunsuri celor pe care îi întâlnește; p. ext. om născut într-o zodie nefavorabilă, despre care se crede că se află în legătură cu diavolul și se ocupă cu vrăji și cu farmece. ♦ Epitet dat unui om rău, ursuz sau unui bătrân cu apucături demodate. – Strigă + suf. -oi. DOOM
strigói s. m., pl. strigói, art. strigóii
strigând
STRIGÁ, strig, vb. I. I. Intranz. 1. A scoate sunete puternice, țipete; a răcni. ♦ A semnaliza ceva prin țipete; a cere ajutor prin țipete. 2. (Despre animale și păsări) A scoate sunete sau zgomote caracteristice speciei. II. 1. Tranz. A spune, a enunța ceva cu glas puternic; a-și exprima cu glas puternic voința. ♦ Intranz. A se văicări, a se jeli, a se plânge cu glas tare. ♦ A cere ceva cu glas tare, a reclama ceva impetuos; a pretinde, a porunci. 2. Intranz. A se răsti la cineva, a-i adresa cuiva vorbe aspre; a-i vorbi cuiva tare și cu dușmănie. 3. Tranz. A chema (pe cineva) cu glas tare să vină, să asculte etc. (spunându-i numele). ◊ Expr. A striga catalogul = a face apelul nominal al elevilor sau studenților. ♦ (Înv.) A chema la armată; a mobiliza. 4. Tranz. A face cunoscut ceva (anunțând, vestind cu glas tare). 5. Tranz. A se adresa cuiva cu un epitet, a denumi pe cineva; a porecli. ♦ Tranz. impers. A purta numele..., a se numi, a se chema... 6. Intranz. A spune strigături la joc; a conduce jocul prin strigăte și chiuituri. – Lat. *strigare (< strix, -gis „bufniță”). DOOM
strigá (a ~) vb., ind. prez. 3 strígă
strigînd
STRIGÁ, strig, vb. I. I. Intranz. 1. A scoate sunete puternice, țipete; a răcni. ♦ A semnaliza ceva prin țipete; a cere ajutor prin țipete. 2. (Despre animale și păsări) A scoate sunete sau zgomote caracteristice speciei. II. 1. Tranz. A spune, a enunța ceva cu glas puternic; a-și exprima cu glas puternic voința. ♦ Intranz. A se văicări, a se jeli, a se plânge cu glas tare. ♦ A cere ceva cu glas tare, a reclama ceva impetuos; a pretinde, a porunci. 2. Intranz. A se răsti la cineva, a-i adresa cuiva vorbe aspre; a-i vorbi cuiva tare și cu dușmănie. 3. Tranz. A chema (pe cineva) cu glas tare să vină, să asculte etc. (spunându-i numele). ◊ Expr. A striga catalogul = a face apelul nominal al elevilor sau studenților. ♦ (Înv.) A chema la armată; a mobiliza. 4. Tranz. A face cunoscut ceva (anunțând, vestind cu glas tare). 5. Tranz. A se adresa cuiva cu un epitet, a denumi pe cineva; a porecli. ♦ Tranz. impers. A purta numele..., a se numi, a se chema... 6. Intranz. A spune strigături la joc; a conduce jocul prin strigăte și chiuituri. – Lat. *strigare (< strix, -gis „bufniță”). DOOM
strigá (a ~) vb., ind. prez. 3 strígă
strigări
STRIGÁRE, strigări, s. f. Acțiunea de a striga și rezultatul ei. I. Strigăt (1), răcnet, țipăt. II. 1. Exprimare în cuvinte a unui sentiment puternic. ◊ Loc. adv. (Rar) Cu strigări (înalte) = cu voce tare, cu accente puternice. ♦ Zgomot, larmă de voci; vociferare (de aclamație sau de amenințare). 2. Tânguire, văicăreală cu voce tare; vaiet. 3. Cerere, reclamație făcută cu voce puternică; protest. 4. Imputare, reproș, dojană. 5. Înștiințare cu voce tare, vestire. 6. Chemare (în ajutor, la luptă etc.). – V. striga. DOOM
strigáre s. f., g.-d. art. strigắrii; pl. strigắri
strigării
STRIGÁRE, strigări, s. f. Acțiunea de a striga și rezultatul ei. I. Strigăt (1), răcnet, țipăt. II. 1. Exprimare în cuvinte a unui sentiment puternic. ◊ Loc. adv. (Rar) Cu strigări (înalte) = cu voce tare, cu accente puternice. ♦ Zgomot, larmă de voci; vociferare (de aclamație sau de amenințare). 2. Tânguire, văicăreală cu voce tare; vaiet. 3. Cerere, reclamație făcută cu voce puternică; protest. 4. Imputare, reproș, dojană. 5. Înștiințare cu voce tare, vestire. 6. Chemare (în ajutor, la luptă etc.). – V. striga. DOOM
strigáre s. f., g.-d. art. strigắrii; pl. strigắri
strigările
STRIGÁRE, strigări, s. f. Acțiunea de a striga și rezultatul ei. I. Strigăt (1), răcnet, țipăt. II. 1. Exprimare în cuvinte a unui sentiment puternic. ◊ Loc. adv. (Rar) Cu strigări (înalte) = cu voce tare, cu accente puternice. ♦ Zgomot, larmă de voci; vociferare (de aclamație sau de amenințare). 2. Tânguire, văicăreală cu voce tare; vaiet. 3. Cerere, reclamație făcută cu voce puternică; protest. 4. Imputare, reproș, dojană. 5. Înștiințare cu voce tare, vestire. 6. Chemare (în ajutor, la luptă etc.). – V. striga. DOOM
strigáre s. f., g.-d. art. strigắrii; pl. strigắri
strigărilor
STRIGÁRE, strigări, s. f. Acțiunea de a striga și rezultatul ei. I. Strigăt (1), răcnet, țipăt. II. 1. Exprimare în cuvinte a unui sentiment puternic. ◊ Loc. adv. (Rar) Cu strigări (înalte) = cu voce tare, cu accente puternice. ♦ Zgomot, larmă de voci; vociferare (de aclamație sau de amenințare). 2. Tânguire, văicăreală cu voce tare; vaiet. 3. Cerere, reclamație făcută cu voce puternică; protest. 4. Imputare, reproș, dojană. 5. Înștiințare cu voce tare, vestire. 6. Chemare (în ajutor, la luptă etc.). – V. striga. DOOM
strigáre s. f., g.-d. art. strigắrii; pl. strigắri
strigăt
STRÍGĂT, strigăte, s. n. 1. Cuvânt, șir de sunete emise de cineva cu voce ridicată; țipăt, strigare. ♦ Invocare. 2. Anunțare, semnalizare (cu voce puternică); comandă. 3. Sunet, șir de sunete sau zgomot caracteristic scos de un animal sau de o pasăre. 4. Zgomot, larmă de voci; vociferare. ♦ Exclamație de protest. 5. Chemare cu voce tare (cu rostirea numelui celui chemat). 6. Strigătură. – Striga + suf. -ăt. DOOM
strígăt s. n., pl. strígăte
strigăte
STRÍGĂT, strigăte, s. n. 1. Cuvânt, șir de sunete emise de cineva cu voce ridicată; țipăt, strigare. ♦ Invocare. 2. Anunțare, semnalizare (cu voce puternică); comandă. 3. Sunet, șir de sunete sau zgomot caracteristic scos de un animal sau de o pasăre. 4. Zgomot, larmă de voci; vociferare. ♦ Exclamație de protest. 5. Chemare cu voce tare (cu rostirea numelui celui chemat). 6. Strigătură. – Striga + suf. -ăt. DOOM
strígăt s. n., pl. strígăte
strigătele
STRÍGĂT, strigăte, s. n. 1. Cuvânt, șir de sunete emise de cineva cu voce ridicată; țipăt, strigare. ♦ Invocare. 2. Anunțare, semnalizare (cu voce puternică); comandă. 3. Sunet, șir de sunete sau zgomot caracteristic scos de un animal sau de o pasăre. 4. Zgomot, larmă de voci; vociferare. ♦ Exclamație de protest. 5. Chemare cu voce tare (cu rostirea numelui celui chemat). 6. Strigătură. – Striga + suf. -ăt. DOOM
strígăt s. n., pl. strígăte
strigătelor
STRÍGĂT, strigăte, s. n. 1. Cuvânt, șir de sunete emise de cineva cu voce ridicată; țipăt, strigare. ♦ Invocare. 2. Anunțare, semnalizare (cu voce puternică); comandă. 3. Sunet, șir de sunete sau zgomot caracteristic scos de un animal sau de o pasăre. 4. Zgomot, larmă de voci; vociferare. ♦ Exclamație de protest. 5. Chemare cu voce tare (cu rostirea numelui celui chemat). 6. Strigătură. – Striga + suf. -ăt. DOOM
strígăt s. n., pl. strígăte
strigătoare
STRIGĂTÓR, -OÁRE, strigători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care strigă; fig. care se remarcă, iese în evidență (mai ales prin aspecte sau efecte negative); izbitor; evident. ◊ Expr. Strigător la cer, se spune despre ceva de o gravitate deosebită, care revoltă, indignează sau despre ceva care trebuie luat neapărat în seamă, care este evident. 2. S. m. (Înv. și pop.) Crainic, vestitor. – Striga + suf. -ător. DOOM
strigătór adj. m., s. m., pl. strigătóri; adj. f. sg. și pl. strigătoáre
strigătoare
STRIGĂTÓR, -OÁRE, strigători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care strigă; fig. care se remarcă, iese în evidență (mai ales prin aspecte sau efecte negative); izbitor; evident. ◊ Expr. Strigător la cer, se spune despre ceva de o gravitate deosebită, care revoltă, indignează sau despre ceva care trebuie luat neapărat în seamă, care este evident. 2. S. m. (Înv. și pop.) Crainic, vestitor. – Striga + suf. -ător. DOOM
strigătór adj. m., s. m., pl. strigătóri; adj. f. sg. și pl. strigătoáre
strigătoarea
STRIGĂTÓR, -OÁRE, strigători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care strigă; fig. care se remarcă, iese în evidență (mai ales prin aspecte sau efecte negative); izbitor; evident. ◊ Expr. Strigător la cer, se spune despre ceva de o gravitate deosebită, care revoltă, indignează sau despre ceva care trebuie luat neapărat în seamă, care este evident. 2. S. m. (Înv. și pop.) Crainic, vestitor. – Striga + suf. -ător. DOOM
strigătór adj. m., s. m., pl. strigătóri; adj. f. sg. și pl. strigătoáre
strigătoarea
STRIGĂTÓR, -OÁRE, strigători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care strigă; fig. care se remarcă, iese în evidență (mai ales prin aspecte sau efecte negative); izbitor; evident. ◊ Expr. Strigător la cer, se spune despre ceva de o gravitate deosebită, care revoltă, indignează sau despre ceva care trebuie luat neapărat în seamă, care este evident. 2. S. m. (Înv. și pop.) Crainic, vestitor. – Striga + suf. -ător. DOOM
strigătór adj. m., s. m., pl. strigătóri; adj. f. sg. și pl. strigătoáre
strigătoarei
STRIGĂTÓR, -OÁRE, strigători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care strigă; fig. care se remarcă, iese în evidență (mai ales prin aspecte sau efecte negative); izbitor; evident. ◊ Expr. Strigător la cer, se spune despre ceva de o gravitate deosebită, care revoltă, indignează sau despre ceva care trebuie luat neapărat în seamă, care este evident. 2. S. m. (Înv. și pop.) Crainic, vestitor. – Striga + suf. -ător. DOOM
strigătór adj. m., s. m., pl. strigătóri; adj. f. sg. și pl. strigătoáre
strigătoarei
STRIGĂTÓR, -OÁRE, strigători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care strigă; fig. care se remarcă, iese în evidență (mai ales prin aspecte sau efecte negative); izbitor; evident. ◊ Expr. Strigător la cer, se spune despre ceva de o gravitate deosebită, care revoltă, indignează sau despre ceva care trebuie luat neapărat în seamă, care este evident. 2. S. m. (Înv. și pop.) Crainic, vestitor. – Striga + suf. -ător. DOOM
strigătór adj. m., s. m., pl. strigătóri; adj. f. sg. și pl. strigătoáre
strigătoarele
STRIGĂTÓR, -OÁRE, strigători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care strigă; fig. care se remarcă, iese în evidență (mai ales prin aspecte sau efecte negative); izbitor; evident. ◊ Expr. Strigător la cer, se spune despre ceva de o gravitate deosebită, care revoltă, indignează sau despre ceva care trebuie luat neapărat în seamă, care este evident. 2. S. m. (Înv. și pop.) Crainic, vestitor. – Striga + suf. -ător. DOOM
strigătór adj. m., s. m., pl. strigătóri; adj. f. sg. și pl. strigătoáre
strigătoarele
STRIGĂTÓR, -OÁRE, strigători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care strigă; fig. care se remarcă, iese în evidență (mai ales prin aspecte sau efecte negative); izbitor; evident. ◊ Expr. Strigător la cer, se spune despre ceva de o gravitate deosebită, care revoltă, indignează sau despre ceva care trebuie luat neapărat în seamă, care este evident. 2. S. m. (Înv. și pop.) Crainic, vestitor. – Striga + suf. -ător. DOOM
strigătór adj. m., s. m., pl. strigătóri; adj. f. sg. și pl. strigătoáre
strigătoarelor
STRIGĂTÓR, -OÁRE, strigători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care strigă; fig. care se remarcă, iese în evidență (mai ales prin aspecte sau efecte negative); izbitor; evident. ◊ Expr. Strigător la cer, se spune despre ceva de o gravitate deosebită, care revoltă, indignează sau despre ceva care trebuie luat neapărat în seamă, care este evident. 2. S. m. (Înv. și pop.) Crainic, vestitor. – Striga + suf. -ător. DOOM
strigătór adj. m., s. m., pl. strigătóri; adj. f. sg. și pl. strigătoáre
strigătoarelor
STRIGĂTÓR, -OÁRE, strigători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care strigă; fig. care se remarcă, iese în evidență (mai ales prin aspecte sau efecte negative); izbitor; evident. ◊ Expr. Strigător la cer, se spune despre ceva de o gravitate deosebită, care revoltă, indignează sau despre ceva care trebuie luat neapărat în seamă, care este evident. 2. S. m. (Înv. și pop.) Crainic, vestitor. – Striga + suf. -ător. DOOM
strigătór adj. m., s. m., pl. strigătóri; adj. f. sg. și pl. strigătoáre
strigător
STRIGĂTÓR, -OÁRE, strigători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care strigă; fig. care se remarcă, iese în evidență (mai ales prin aspecte sau efecte negative); izbitor; evident. ◊ Expr. Strigător la cer, se spune despre ceva de o gravitate deosebită, care revoltă, indignează sau despre ceva care trebuie luat neapărat în seamă, care este evident. 2. S. m. (Înv. și pop.) Crainic, vestitor. – Striga + suf. -ător. DOOM
strigătór adj. m., s. m., pl. strigătóri; adj. f. sg. și pl. strigătoáre
strigător
STRIGĂTÓR, -OÁRE, strigători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care strigă; fig. care se remarcă, iese în evidență (mai ales prin aspecte sau efecte negative); izbitor; evident. ◊ Expr. Strigător la cer, se spune despre ceva de o gravitate deosebită, care revoltă, indignează sau despre ceva care trebuie luat neapărat în seamă, care este evident. 2. S. m. (Înv. și pop.) Crainic, vestitor. – Striga + suf. -ător. DOOM
strigătór adj. m., s. m., pl. strigătóri; adj. f. sg. și pl. strigătoáre
strigători
STRIGĂTÓR, -OÁRE, strigători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care strigă; fig. care se remarcă, iese în evidență (mai ales prin aspecte sau efecte negative); izbitor; evident. ◊ Expr. Strigător la cer, se spune despre ceva de o gravitate deosebită, care revoltă, indignează sau despre ceva care trebuie luat neapărat în seamă, care este evident. 2. S. m. (Înv. și pop.) Crainic, vestitor. – Striga + suf. -ător. DOOM
strigătór adj. m., s. m., pl. strigătóri; adj. f. sg. și pl. strigătoáre
strigători
STRIGĂTÓR, -OÁRE, strigători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care strigă; fig. care se remarcă, iese în evidență (mai ales prin aspecte sau efecte negative); izbitor; evident. ◊ Expr. Strigător la cer, se spune despre ceva de o gravitate deosebită, care revoltă, indignează sau despre ceva care trebuie luat neapărat în seamă, care este evident. 2. S. m. (Înv. și pop.) Crainic, vestitor. – Striga + suf. -ător. DOOM
strigătór adj. m., s. m., pl. strigătóri; adj. f. sg. și pl. strigătoáre
strigătorii
STRIGĂTÓR, -OÁRE, strigători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care strigă; fig. care se remarcă, iese în evidență (mai ales prin aspecte sau efecte negative); izbitor; evident. ◊ Expr. Strigător la cer, se spune despre ceva de o gravitate deosebită, care revoltă, indignează sau despre ceva care trebuie luat neapărat în seamă, care este evident. 2. S. m. (Înv. și pop.) Crainic, vestitor. – Striga + suf. -ător. DOOM
strigătór adj. m., s. m., pl. strigătóri; adj. f. sg. și pl. strigătoáre
strigătorii
STRIGĂTÓR, -OÁRE, strigători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care strigă; fig. care se remarcă, iese în evidență (mai ales prin aspecte sau efecte negative); izbitor; evident. ◊ Expr. Strigător la cer, se spune despre ceva de o gravitate deosebită, care revoltă, indignează sau despre ceva care trebuie luat neapărat în seamă, care este evident. 2. S. m. (Înv. și pop.) Crainic, vestitor. – Striga + suf. -ător. DOOM
strigătór adj. m., s. m., pl. strigătóri; adj. f. sg. și pl. strigătoáre
strigătorilor
STRIGĂTÓR, -OÁRE, strigători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care strigă; fig. care se remarcă, iese în evidență (mai ales prin aspecte sau efecte negative); izbitor; evident. ◊ Expr. Strigător la cer, se spune despre ceva de o gravitate deosebită, care revoltă, indignează sau despre ceva care trebuie luat neapărat în seamă, care este evident. 2. S. m. (Înv. și pop.) Crainic, vestitor. – Striga + suf. -ător. DOOM
strigătór adj. m., s. m., pl. strigătóri; adj. f. sg. și pl. strigătoáre
strigătorilor
STRIGĂTÓR, -OÁRE, strigători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care strigă; fig. care se remarcă, iese în evidență (mai ales prin aspecte sau efecte negative); izbitor; evident. ◊ Expr. Strigător la cer, se spune despre ceva de o gravitate deosebită, care revoltă, indignează sau despre ceva care trebuie luat neapărat în seamă, care este evident. 2. S. m. (Înv. și pop.) Crainic, vestitor. – Striga + suf. -ător. DOOM
strigătór adj. m., s. m., pl. strigătóri; adj. f. sg. și pl. strigătoáre
strigătorul
STRIGĂTÓR, -OÁRE, strigători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care strigă; fig. care se remarcă, iese în evidență (mai ales prin aspecte sau efecte negative); izbitor; evident. ◊ Expr. Strigător la cer, se spune despre ceva de o gravitate deosebită, care revoltă, indignează sau despre ceva care trebuie luat neapărat în seamă, care este evident. 2. S. m. (Înv. și pop.) Crainic, vestitor. – Striga + suf. -ător. DOOM
strigătór adj. m., s. m., pl. strigătóri; adj. f. sg. și pl. strigătoáre
strigătorul
STRIGĂTÓR, -OÁRE, strigători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care strigă; fig. care se remarcă, iese în evidență (mai ales prin aspecte sau efecte negative); izbitor; evident. ◊ Expr. Strigător la cer, se spune despre ceva de o gravitate deosebită, care revoltă, indignează sau despre ceva care trebuie luat neapărat în seamă, care este evident. 2. S. m. (Înv. și pop.) Crainic, vestitor. – Striga + suf. -ător. DOOM
strigătór adj. m., s. m., pl. strigătóri; adj. f. sg. și pl. strigătoáre
strigătorului
STRIGĂTÓR, -OÁRE, strigători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care strigă; fig. care se remarcă, iese în evidență (mai ales prin aspecte sau efecte negative); izbitor; evident. ◊ Expr. Strigător la cer, se spune despre ceva de o gravitate deosebită, care revoltă, indignează sau despre ceva care trebuie luat neapărat în seamă, care este evident. 2. S. m. (Înv. și pop.) Crainic, vestitor. – Striga + suf. -ător. DOOM
strigătór adj. m., s. m., pl. strigătóri; adj. f. sg. și pl. strigătoáre
strigătorului
STRIGĂTÓR, -OÁRE, strigători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care strigă; fig. care se remarcă, iese în evidență (mai ales prin aspecte sau efecte negative); izbitor; evident. ◊ Expr. Strigător la cer, se spune despre ceva de o gravitate deosebită, care revoltă, indignează sau despre ceva care trebuie luat neapărat în seamă, care este evident. 2. S. m. (Înv. și pop.) Crainic, vestitor. – Striga + suf. -ător. DOOM
strigătór adj. m., s. m., pl. strigătóri; adj. f. sg. și pl. strigătoáre
strigătul
STRÍGĂT, strigăte, s. n. 1. Cuvânt, șir de sunete emise de cineva cu voce ridicată; țipăt, strigare. ♦ Invocare. 2. Anunțare, semnalizare (cu voce puternică); comandă. 3. Sunet, șir de sunete sau zgomot caracteristic scos de un animal sau de o pasăre. 4. Zgomot, larmă de voci; vociferare. ♦ Exclamație de protest. 5. Chemare cu voce tare (cu rostirea numelui celui chemat). 6. Strigătură. – Striga + suf. -ăt. DOOM
strígăt s. n., pl. strígăte
strigătului
STRÍGĂT, strigăte, s. n. 1. Cuvânt, șir de sunete emise de cineva cu voce ridicată; țipăt, strigare. ♦ Invocare. 2. Anunțare, semnalizare (cu voce puternică); comandă. 3. Sunet, șir de sunete sau zgomot caracteristic scos de un animal sau de o pasăre. 4. Zgomot, larmă de voci; vociferare. ♦ Exclamație de protest. 5. Chemare cu voce tare (cu rostirea numelui celui chemat). 6. Strigătură. – Striga + suf. -ăt. DOOM
strígăt s. n., pl. strígăte
strigătura
STRIGĂTÚRĂ, strigături, s. f. Exclamație onomatopeică; spec. specie a liricii populare, de obicei în versuri, cu caracter epigramatic, cu aluzii satirice sau glumețe ori cu conținut sentimental, care se strigă la țară, în timpul executării unor jocuri populare; chiuitură, strigăt. – Striga + suf. -ătură. DOOM
strigătúră s. f., g.-d. art. strigătúrii; pl. strigătúri
strigături
STRIGĂTÚRĂ, strigături, s. f. Exclamație onomatopeică; spec. specie a liricii populare, de obicei în versuri, cu caracter epigramatic, cu aluzii satirice sau glumețe ori cu conținut sentimental, care se strigă la țară, în timpul executării unor jocuri populare; chiuitură, strigăt. – Striga + suf. -ătură. DOOM
strigătúră s. f., g.-d. art. strigătúrii; pl. strigătúri
strigăturii
STRIGĂTÚRĂ, strigături, s. f. Exclamație onomatopeică; spec. specie a liricii populare, de obicei în versuri, cu caracter epigramatic, cu aluzii satirice sau glumețe ori cu conținut sentimental, care se strigă la țară, în timpul executării unor jocuri populare; chiuitură, strigăt. – Striga + suf. -ătură. DOOM
strigătúră s. f., g.-d. art. strigătúrii; pl. strigătúri
strigăturile
STRIGĂTÚRĂ, strigături, s. f. Exclamație onomatopeică; spec. specie a liricii populare, de obicei în versuri, cu caracter epigramatic, cu aluzii satirice sau glumețe ori cu conținut sentimental, care se strigă la țară, în timpul executării unor jocuri populare; chiuitură, strigăt. – Striga + suf. -ătură. DOOM
strigătúră s. f., g.-d. art. strigătúrii; pl. strigătúri
strigăturilor
STRIGĂTÚRĂ, strigături, s. f. Exclamație onomatopeică; spec. specie a liricii populare, de obicei în versuri, cu caracter epigramatic, cu aluzii satirice sau glumețe ori cu conținut sentimental, care se strigă la țară, în timpul executării unor jocuri populare; chiuitură, strigăt. – Striga + suf. -ătură. DOOM
strigătúră s. f., g.-d. art. strigătúrii; pl. strigătúri
strii
STRÍE, strii, s. f. (Anat.) 1. Grup de fibre nervoase cu traiect longitudinal, în encefal. 2. Leziune a pielii cu aspect liniar. – Din fr. strie.
striile
STRÍE, strii, s. f. (Anat.) 1. Grup de fibre nervoase cu traiect longitudinal, în encefal. 2. Leziune a pielii cu aspect liniar. – Din fr. strie.
striilor
STRÍE, strii, s. f. (Anat.) 1. Grup de fibre nervoase cu traiect longitudinal, în encefal. 2. Leziune a pielii cu aspect liniar. – Din fr. strie.
striind
STRIÁ, striez, vb. I. Tranz. A produce striații pe suprafața unui obiect. [Pr.: stri-a] – Din fr. strier. DOOM
striá (a ~) (stri-a) vb., ind. prez. 3 striáză, 1 pl. striém (stri-em); conj. prez. 3 să striéze; ger. striínd (stri-ind)
striior
STRIIÓR, -OÁRĂ adj. v. străinior.
strimer
STRÍMER s.n. Canal de gaz ionizat, care se formează în intervalul dintre doi electrozi sub tensiune. [< engl. streamer]. DOOM
strímer s. n., pl. strímere
strimere
STRÍMER s.n. Canal de gaz ionizat, care se formează în intervalul dintre doi electrozi sub tensiune. [< engl. streamer]. DOOM
strímer s. n., pl. strímere
strimerele
STRÍMER s.n. Canal de gaz ionizat, care se formează în intervalul dintre doi electrozi sub tensiune. [< engl. streamer]. DOOM
strímer s. n., pl. strímere
strimerelor
STRÍMER s.n. Canal de gaz ionizat, care se formează în intervalul dintre doi electrozi sub tensiune. [< engl. streamer]. DOOM
strímer s. n., pl. strímere
strimerul
STRÍMER s.n. Canal de gaz ionizat, care se formează în intervalul dintre doi electrozi sub tensiune. [< engl. streamer]. DOOM
strímer s. n., pl. strímere
strimerului
STRÍMER s.n. Canal de gaz ionizat, care se formează în intervalul dintre doi electrozi sub tensiune. [< engl. streamer]. DOOM
strímer s. n., pl. strímere
strimp
strimp (-pi), s. m. – (Trans. de N) Șosetă. – Var. strimf. Germ. Strumpf, săs. Strümpfl.
strimt
STRIMT, -Ă adj. v. strâmt. DOOM
strâmt2 (pop.) s. n.
strimtora
STRÎMTORÁ, strîmtorez, vb. I. 1. Tranz. (Folosit mai ales la participiu) A stingheri mișcările cuiva, a îngrămădi într-un loc strîmt, a băga la strîmtoare; a înghesui, a strînge. [Călăreții] de pe margini își strînseseră rîndurile, scăriță la scăriță, strîmtorați de laturile uliței. MIHALE, O. 468. Sloii începură a se mișca la vale greoi, strîmtorați unii de alți. SANDU-ALDEA, U. P. 120. Oșteni moldoveni îi strîmtora [pe turci] de pe laturi. ARHIVA R. I 108. ◊ Fig. Închipuirile capricioase înmulțiră în tot chipul aceste lucrări de fantasie, ce nu erau strîmtorate de nici o lege. ODOBESCU, S. I 53. ♦ A obliga, a sili, a constrînge. (Atestat în forma strimtora) Strimtorat de cererile unui ceauș turcesc, venit din partea lui Petru cel Șchiop, se văzu silit a arăta pe turburători. HASDEU, I. V. 184. 2. Refl. A se mulțumi cu o viață mai modestă, a-și restrînge cheltuielile. Putea să vadă și, poate, n-a văzut că am vîndut aproape tot ce-aveam în casă, că pensia nu mi-a ajuns niciodată, că m-am strîmtorat în dormitor ca să pot ține apartamentul. PAS, Z. I 97. Să muncească, să adune, să cruțe și astfel să aibă de unde da, fără a se strîmtora. I. IONESCU, D. 234. – Variante: (regional) strimtorá vb. I., (învechit) strîmtorí (CONACHI, P. 304) vb. IV.
strimtură
STRÎMTÚRĂ, strîmturi, s. f. (Învechit) Loc îngust, strîmtoare. (Atestat în forma strimtură) Acest loc așezat în strimturi era foarte nepriincios oastei turcești. ARHIVA R. I 109. – Variantă: strimtúră s. f.
stringendo
STRINGÉNDO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Din ce în ce mai grăbit; iuțind, accelerând. [< it. stringendo].
stringent
STRINGÉNT, -Ă, stringenți, -te, adj. Care trebuie să fie luat neapărat în seamă, care se impune în mod imperios, care nu suferă amânare. – Din it. stringente. DOOM
stringént adj. m., pl. stringénți; f. stringéntă, pl. stringénte
stringenta
STRINGÉNT, -Ă, stringenți, -te, adj. Care trebuie să fie luat neapărat în seamă, care se impune în mod imperios, care nu suferă amânare. – Din it. stringente. DOOM
stringént adj. m., pl. stringénți; f. stringéntă, pl. stringénte
stringente
STRINGÉNT, -Ă, stringenți, -te, adj. Care trebuie să fie luat neapărat în seamă, care se impune în mod imperios, care nu suferă amânare. – Din it. stringente. DOOM
stringént adj. m., pl. stringénți; f. stringéntă, pl. stringénte
stringentei
STRINGÉNT, -Ă, stringenți, -te, adj. Care trebuie să fie luat neapărat în seamă, care se impune în mod imperios, care nu suferă amânare. – Din it. stringente. DOOM
stringént adj. m., pl. stringénți; f. stringéntă, pl. stringénte
stringentele
STRINGÉNT, -Ă, stringenți, -te, adj. Care trebuie să fie luat neapărat în seamă, care se impune în mod imperios, care nu suferă amânare. – Din it. stringente. DOOM
stringént adj. m., pl. stringénți; f. stringéntă, pl. stringénte
stringentelor
STRINGÉNT, -Ă, stringenți, -te, adj. Care trebuie să fie luat neapărat în seamă, care se impune în mod imperios, care nu suferă amânare. – Din it. stringente. DOOM
stringént adj. m., pl. stringénți; f. stringéntă, pl. stringénte
stringentul
STRINGÉNT, -Ă, stringenți, -te, adj. Care trebuie să fie luat neapărat în seamă, care se impune în mod imperios, care nu suferă amânare. – Din it. stringente. DOOM
stringént adj. m., pl. stringénți; f. stringéntă, pl. stringénte
stringentului
STRINGÉNT, -Ă, stringenți, -te, adj. Care trebuie să fie luat neapărat în seamă, care se impune în mod imperios, care nu suferă amânare. – Din it. stringente. DOOM
stringént adj. m., pl. stringénți; f. stringéntă, pl. stringénte
stringenți
STRINGÉNT, -Ă, stringenți, -te, adj. Care trebuie să fie luat neapărat în seamă, care se impune în mod imperios, care nu suferă amânare. – Din it. stringente. DOOM
stringént adj. m., pl. stringénți; f. stringéntă, pl. stringénte
stringenții
STRINGÉNT, -Ă, stringenți, -te, adj. Care trebuie să fie luat neapărat în seamă, care se impune în mod imperios, care nu suferă amânare. – Din it. stringente. DOOM
stringént adj. m., pl. stringénți; f. stringéntă, pl. stringénte
stringenților
STRINGÉNT, -Ă, stringenți, -te, adj. Care trebuie să fie luat neapărat în seamă, care se impune în mod imperios, care nu suferă amânare. – Din it. stringente. DOOM
stringént adj. m., pl. stringénți; f. stringéntă, pl. stringénte
stringență
STRINGÉNȚĂ s. f. Însușirea de a fi stringent. – Din it. stringenza. DOOM
stringénță s. f., g.-d. art. stringénței
stringher
STRÍNGHER s.n. (Mar.) Piesă în osatura unei nave care întărește corpul acesteia în borduri. [< engl. stringer].
stringhere
STRÍNGHER s.n. (Mar.) Piesă în osatura unei nave care întărește corpul acesteia în borduri. [< engl. stringer].
stringherele
STRÍNGHER s.n. (Mar.) Piesă în osatura unei nave care întărește corpul acesteia în borduri. [< engl. stringer].
stringherelor
STRÍNGHER s.n. (Mar.) Piesă în osatura unei nave care întărește corpul acesteia în borduri. [< engl. stringer].
stringherul
STRÍNGHER s.n. (Mar.) Piesă în osatura unei nave care întărește corpul acesteia în borduri. [< engl. stringer].
stringherului
STRÍNGHER s.n. (Mar.) Piesă în osatura unei nave care întărește corpul acesteia în borduri. [< engl. stringer].
strinitate
STRINITÁTE s. f. v. străinătate.
strioscopia
STRIOSCOPÍE s.f. Metodă de cercetare fotografică a fenomenelor care au loc în masa unui fluid într-o suflerie aerodinamică. [Pron. stri-o-, gen. -iei. / < fr. strioscopie].
strioscopic
STRIOSCÓPIC, -Ă adj. Referitor la strioscopie. [Pron. stri-os-. / < fr. strioscopique].
strioscopie
STRIOSCOPÍE s.f. Metodă de cercetare fotografică a fenomenelor care au loc în masa unui fluid într-o suflerie aerodinamică. [Pron. stri-o-, gen. -iei. / < fr. strioscopie].
strioscopiei
STRIOSCOPÍE s.f. Metodă de cercetare fotografică a fenomenelor care au loc în masa unui fluid într-o suflerie aerodinamică. [Pron. stri-o-, gen. -iei. / < fr. strioscopie].
strioscopii
STRIOSCOPÍE s.f. Metodă de cercetare fotografică a fenomenelor care au loc în masa unui fluid într-o suflerie aerodinamică. [Pron. stri-o-, gen. -iei. / < fr. strioscopie].
strioscopiile
STRIOSCOPÍE s.f. Metodă de cercetare fotografică a fenomenelor care au loc în masa unui fluid într-o suflerie aerodinamică. [Pron. stri-o-, gen. -iei. / < fr. strioscopie].
strioscopiilor
STRIOSCOPÍE s.f. Metodă de cercetare fotografică a fenomenelor care au loc în masa unui fluid într-o suflerie aerodinamică. [Pron. stri-o-, gen. -iei. / < fr. strioscopie].
stripa
STRIPÁ, stripez, vb. I. Tranz. A realiza operația de stripare. – Din engl. strip, fr. stripper.
stripai
STRIPÁ, stripez, vb. I. Tranz. A realiza operația de stripare. – Din engl. strip, fr. stripper.
stripaj
STRIPÁJ, stripaje, s. n. (Tehn.) Stripare. – Cf. germ. strippen.
stripaje
STRIPÁJ, stripaje, s. n. (Tehn.) Stripare. – Cf. germ. strippen.
stripajele
STRIPÁJ, stripaje, s. n. (Tehn.) Stripare. – Cf. germ. strippen.
stripajelor
STRIPÁJ, stripaje, s. n. (Tehn.) Stripare. – Cf. germ. strippen.
stripajul
STRIPÁJ, stripaje, s. n. (Tehn.) Stripare. – Cf. germ. strippen.
stripajului
STRIPÁJ, stripaje, s. n. (Tehn.) Stripare. – Cf. germ. strippen.
stripam
STRIPÁ, stripez, vb. I. Tranz. A realiza operația de stripare. – Din engl. strip, fr. stripper.
stripare
STRIPÁ, stripez, vb. I. Tranz. A realiza operația de stripare. – Din engl. strip, fr. stripper.
stripare
STRIPÁRE, stripări, s. f. (Tehn.) Operația de desprindere și scoatere a lingourilor din lingotieră după solidificare; stripaj. – V. stripa.
striparea
STRIPÁRE, stripări, s. f. (Tehn.) Operația de desprindere și scoatere a lingourilor din lingotieră după solidificare; stripaj. – V. stripa.
stripară
STRIPÁ, stripez, vb. I. Tranz. A realiza operația de stripare. – Din engl. strip, fr. stripper.
striparăm
STRIPÁ, stripez, vb. I. Tranz. A realiza operația de stripare. – Din engl. strip, fr. stripper.
striparăți
STRIPÁ, stripez, vb. I. Tranz. A realiza operația de stripare. – Din engl. strip, fr. stripper.
stripase
STRIPÁ, stripez, vb. I. Tranz. A realiza operația de stripare. – Din engl. strip, fr. stripper.
stripasem
STRIPÁ, stripez, vb. I. Tranz. A realiza operația de stripare. – Din engl. strip, fr. stripper.
stripaseră
STRIPÁ, stripez, vb. I. Tranz. A realiza operația de stripare. – Din engl. strip, fr. stripper.
stripaserăm
STRIPÁ, stripez, vb. I. Tranz. A realiza operația de stripare. – Din engl. strip, fr. stripper.
stripaserăți
STRIPÁ, stripez, vb. I. Tranz. A realiza operația de stripare. – Din engl. strip, fr. stripper.
stripaseși
STRIPÁ, stripez, vb. I. Tranz. A realiza operația de stripare. – Din engl. strip, fr. stripper.
stripaseți
STRIPÁ, stripez, vb. I. Tranz. A realiza operația de stripare. – Din engl. strip, fr. stripper.
stripat
STRIPÁ, stripez, vb. I. Tranz. A realiza operația de stripare. – Din engl. strip, fr. stripper.
stripat
STRIPÁ, stripez, vb. I. Tranz. A realiza operația de stripare. – Din engl. strip, fr. stripper.
stripau
STRIPÁ, stripez, vb. I. Tranz. A realiza operația de stripare. – Din engl. strip, fr. stripper.
stripași
STRIPÁ, stripez, vb. I. Tranz. A realiza operația de stripare. – Din engl. strip, fr. stripper.
stripați
STRIPÁ, stripez, vb. I. Tranz. A realiza operația de stripare. – Din engl. strip, fr. stripper.
stripează
STRIPÁ, stripez, vb. I. Tranz. A realiza operația de stripare. – Din engl. strip, fr. stripper.
striper
STRÍPER, stripere, s. n. (Tehn.) Dispozitiv de strângere, cu cleștele, al macaralei de stripare. – Din germ. Stripper, engl. stripper.
stripere
STRÍPER, stripere, s. n. (Tehn.) Dispozitiv de strângere, cu cleștele, al macaralei de stripare. – Din germ. Stripper, engl. stripper.
striperele
STRÍPER, stripere, s. n. (Tehn.) Dispozitiv de strângere, cu cleștele, al macaralei de stripare. – Din germ. Stripper, engl. stripper.
striperelor
STRÍPER, stripere, s. n. (Tehn.) Dispozitiv de strângere, cu cleștele, al macaralei de stripare. – Din germ. Stripper, engl. stripper.
striperul
STRÍPER, stripere, s. n. (Tehn.) Dispozitiv de strângere, cu cleștele, al macaralei de stripare. – Din germ. Stripper, engl. stripper.
striperului
STRÍPER, stripere, s. n. (Tehn.) Dispozitiv de strângere, cu cleștele, al macaralei de stripare. – Din germ. Stripper, engl. stripper.
stripez
STRIPÁ, stripez, vb. I. Tranz. A realiza operația de stripare. – Din engl. strip, fr. stripper.
stripeze
STRIPÁ, stripez, vb. I. Tranz. A realiza operația de stripare. – Din engl. strip, fr. stripper.
stripezi
STRIPÁ, stripez, vb. I. Tranz. A realiza operația de stripare. – Din engl. strip, fr. stripper.
stripper
STRIPPER, stripperi, s. m. Dansator de striptease. [Pr.: stripăr] – Cuv. engl. DOOM
strípper (angl.) [e pron. ă] s. m., pl. strípperi
striptease
STRIPTEASE s. n. Număr de cabaret în care dansatorii se dezbracă (complet) în fața spectatorilor, treptat și lent în cursul executării unui dans. [Scris și: strip-tease. – Pr.: stríptiz] – Din engl., fr. strip-tease. DOOM
stríptease (angl.) [ease pron. iz] (-tease) s. n., art. stríptease-ul
striptis
STRÍPTIS s.n. Dezbrăcare lentă și sugestivă executată în public pe un fond muzical sau de dans. [Scris și strip-tease. / < engl., fr., it. strip-tease < engl. strip – a dezbrăca, tease – provocare].
stripând
STRIPÁ, stripez, vb. I. Tranz. A realiza operația de stripare. – Din engl. strip, fr. stripper.
stripînd
STRIPÁ, stripez, vb. I. Tranz. A realiza operația de stripare. – Din engl. strip, fr. stripper.
stripări
STRIPÁRE, stripări, s. f. (Tehn.) Operația de desprindere și scoatere a lingourilor din lingotieră după solidificare; stripaj. – V. stripa.
stripării
STRIPÁRE, stripări, s. f. (Tehn.) Operația de desprindere și scoatere a lingourilor din lingotieră după solidificare; stripaj. – V. stripa.
stripările
STRIPÁRE, stripări, s. f. (Tehn.) Operația de desprindere și scoatere a lingourilor din lingotieră după solidificare; stripaj. – V. stripa.
stripărilor
STRIPÁRE, stripări, s. f. (Tehn.) Operația de desprindere și scoatere a lingourilor din lingotieră după solidificare; stripaj. – V. stripa.
striu
STRIU, striuri, s. n. Fiecare dintre șanțurile mici și paralele de pe suprafața unui obiect, a unei roci etc. – Din fr. strie. DOOM
striu [pron. striu] s. n., art. stríul; pl. stríuri
striul
STRIU, striuri, s. n. Fiecare dintre șanțurile mici și paralele de pe suprafața unui obiect, a unei roci etc. – Din fr. strie. DOOM
striu [pron. striu] s. n., art. stríul; pl. stríuri
striului
STRIU, striuri, s. n. Fiecare dintre șanțurile mici și paralele de pe suprafața unui obiect, a unei roci etc. – Din fr. strie. DOOM
striu [pron. striu] s. n., art. stríul; pl. stríuri
striuri
STRIU, striuri, s. n. Fiecare dintre șanțurile mici și paralele de pe suprafața unui obiect, a unei roci etc. – Din fr. strie. DOOM
striu [pron. striu] s. n., art. stríul; pl. stríuri
striurile
STRIU, striuri, s. n. Fiecare dintre șanțurile mici și paralele de pe suprafața unui obiect, a unei roci etc. – Din fr. strie. DOOM
striu [pron. striu] s. n., art. stríul; pl. stríuri
striurilor
STRIU, striuri, s. n. Fiecare dintre șanțurile mici și paralele de pe suprafața unui obiect, a unei roci etc. – Din fr. strie. DOOM
striu [pron. striu] s. n., art. stríul; pl. stríuri
strivea
STRIVÍ, strivesc, vb. IV. 1. Tranz. A turti, a zdrobi, a omorî prin presare, strângere. ♦ Fig. A nimici, a distruge. 2. Tranz. și refl. A (se) îngrămădi, a (se) înghesui, a (se) îmbulzi. ♦ Fig. A copleși sau a fi copleșit de griji, necazuri, probleme. – Din sl. sutryvati. DOOM
striví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strivésc, imperf. 3 sg. striveá; conj. prez. 3 să striveáscă
striveai
STRIVÍ, strivesc, vb. IV. 1. Tranz. A turti, a zdrobi, a omorî prin presare, strângere. ♦ Fig. A nimici, a distruge. 2. Tranz. și refl. A (se) îngrămădi, a (se) înghesui, a (se) îmbulzi. ♦ Fig. A copleși sau a fi copleșit de griji, necazuri, probleme. – Din sl. sutryvati. DOOM
striví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strivésc, imperf. 3 sg. striveá; conj. prez. 3 să striveáscă
striveam
STRIVÍ, strivesc, vb. IV. 1. Tranz. A turti, a zdrobi, a omorî prin presare, strângere. ♦ Fig. A nimici, a distruge. 2. Tranz. și refl. A (se) îngrămădi, a (se) înghesui, a (se) îmbulzi. ♦ Fig. A copleși sau a fi copleșit de griji, necazuri, probleme. – Din sl. sutryvati. DOOM
striví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strivésc, imperf. 3 sg. striveá; conj. prez. 3 să striveáscă
strivească
STRIVÍ, strivesc, vb. IV. 1. Tranz. A turti, a zdrobi, a omorî prin presare, strângere. ♦ Fig. A nimici, a distruge. 2. Tranz. și refl. A (se) îngrămădi, a (se) înghesui, a (se) îmbulzi. ♦ Fig. A copleși sau a fi copleșit de griji, necazuri, probleme. – Din sl. sutryvati. DOOM
striví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strivésc, imperf. 3 sg. striveá; conj. prez. 3 să striveáscă
striveau
STRIVÍ, strivesc, vb. IV. 1. Tranz. A turti, a zdrobi, a omorî prin presare, strângere. ♦ Fig. A nimici, a distruge. 2. Tranz. și refl. A (se) îngrămădi, a (se) înghesui, a (se) îmbulzi. ♦ Fig. A copleși sau a fi copleșit de griji, necazuri, probleme. – Din sl. sutryvati. DOOM
striví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strivésc, imperf. 3 sg. striveá; conj. prez. 3 să striveáscă
striveați
STRIVÍ, strivesc, vb. IV. 1. Tranz. A turti, a zdrobi, a omorî prin presare, strângere. ♦ Fig. A nimici, a distruge. 2. Tranz. și refl. A (se) îngrămădi, a (se) înghesui, a (se) îmbulzi. ♦ Fig. A copleși sau a fi copleșit de griji, necazuri, probleme. – Din sl. sutryvati. DOOM
striví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strivésc, imperf. 3 sg. striveá; conj. prez. 3 să striveáscă
strivesc
STRIVÍ, strivesc, vb. IV. 1. Tranz. A turti, a zdrobi, a omorî prin presare, strângere. ♦ Fig. A nimici, a distruge. 2. Tranz. și refl. A (se) îngrămădi, a (se) înghesui, a (se) îmbulzi. ♦ Fig. A copleși sau a fi copleșit de griji, necazuri, probleme. – Din sl. sutryvati. DOOM
striví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strivésc, imperf. 3 sg. striveá; conj. prez. 3 să striveáscă
strivește
STRIVÍ, strivesc, vb. IV. 1. Tranz. A turti, a zdrobi, a omorî prin presare, strângere. ♦ Fig. A nimici, a distruge. 2. Tranz. și refl. A (se) îngrămădi, a (se) înghesui, a (se) îmbulzi. ♦ Fig. A copleși sau a fi copleșit de griji, necazuri, probleme. – Din sl. sutryvati. DOOM
striví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strivésc, imperf. 3 sg. striveá; conj. prez. 3 să striveáscă
strivești
STRIVÍ, strivesc, vb. IV. 1. Tranz. A turti, a zdrobi, a omorî prin presare, strângere. ♦ Fig. A nimici, a distruge. 2. Tranz. și refl. A (se) îngrămădi, a (se) înghesui, a (se) îmbulzi. ♦ Fig. A copleși sau a fi copleșit de griji, necazuri, probleme. – Din sl. sutryvati. DOOM
striví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strivésc, imperf. 3 sg. striveá; conj. prez. 3 să striveáscă
strivi
STRIVÍ, strivesc, vb. IV. 1. Tranz. A turti, a zdrobi, a omorî prin presare, strângere. ♦ Fig. A nimici, a distruge. 2. Tranz. și refl. A (se) îngrămădi, a (se) înghesui, a (se) îmbulzi. ♦ Fig. A copleși sau a fi copleșit de griji, necazuri, probleme. – Din sl. sutryvati. DOOM
striví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strivésc, imperf. 3 sg. striveá; conj. prez. 3 să striveáscă
strivii
STRIVÍ, strivesc, vb. IV. 1. Tranz. A turti, a zdrobi, a omorî prin presare, strângere. ♦ Fig. A nimici, a distruge. 2. Tranz. și refl. A (se) îngrămădi, a (se) înghesui, a (se) îmbulzi. ♦ Fig. A copleși sau a fi copleșit de griji, necazuri, probleme. – Din sl. sutryvati. DOOM
striví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strivésc, imperf. 3 sg. striveá; conj. prez. 3 să striveáscă
strivim
STRIVÍ, strivesc, vb. IV. 1. Tranz. A turti, a zdrobi, a omorî prin presare, strângere. ♦ Fig. A nimici, a distruge. 2. Tranz. și refl. A (se) îngrămădi, a (se) înghesui, a (se) îmbulzi. ♦ Fig. A copleși sau a fi copleșit de griji, necazuri, probleme. – Din sl. sutryvati. DOOM
striví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strivésc, imperf. 3 sg. striveá; conj. prez. 3 să striveáscă
strivind
STRIVÍ, strivesc, vb. IV. 1. Tranz. A turti, a zdrobi, a omorî prin presare, strângere. ♦ Fig. A nimici, a distruge. 2. Tranz. și refl. A (se) îngrămădi, a (se) înghesui, a (se) îmbulzi. ♦ Fig. A copleși sau a fi copleșit de griji, necazuri, probleme. – Din sl. sutryvati. DOOM
striví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strivésc, imperf. 3 sg. striveá; conj. prez. 3 să striveáscă
strivire
STRIVÍ, strivesc, vb. IV. 1. Tranz. A turti, a zdrobi, a omorî prin presare, strângere. ♦ Fig. A nimici, a distruge. 2. Tranz. și refl. A (se) îngrămădi, a (se) înghesui, a (se) îmbulzi. ♦ Fig. A copleși sau a fi copleșit de griji, necazuri, probleme. – Din sl. sutryvati. DOOM
striví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strivésc, imperf. 3 sg. striveá; conj. prez. 3 să striveáscă
strivire
STRIVÍRE s. f. Acțiunea de a (se) strivi. – V. strivi. DOOM
strivíre s. f., g.-d. art. strivírii
strivirea
STRIVÍRE s. f. Acțiunea de a (se) strivi. – V. strivi. DOOM
strivíre s. f., g.-d. art. strivírii
striviri
STRIVÍRE s. f. Acțiunea de a (se) strivi. – V. strivi. DOOM
strivíre s. f., g.-d. art. strivírii
strivirii
STRIVÍRE s. f. Acțiunea de a (se) strivi. – V. strivi. DOOM
strivíre s. f., g.-d. art. strivírii
strivirile
STRIVÍRE s. f. Acțiunea de a (se) strivi. – V. strivi. DOOM
strivíre s. f., g.-d. art. strivírii
strivirilor
STRIVÍRE s. f. Acțiunea de a (se) strivi. – V. strivi. DOOM
strivíre s. f., g.-d. art. strivírii
striviră
STRIVÍ, strivesc, vb. IV. 1. Tranz. A turti, a zdrobi, a omorî prin presare, strângere. ♦ Fig. A nimici, a distruge. 2. Tranz. și refl. A (se) îngrămădi, a (se) înghesui, a (se) îmbulzi. ♦ Fig. A copleși sau a fi copleșit de griji, necazuri, probleme. – Din sl. sutryvati. DOOM
striví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strivésc, imperf. 3 sg. striveá; conj. prez. 3 să striveáscă
strivirăm
STRIVÍ, strivesc, vb. IV. 1. Tranz. A turti, a zdrobi, a omorî prin presare, strângere. ♦ Fig. A nimici, a distruge. 2. Tranz. și refl. A (se) îngrămădi, a (se) înghesui, a (se) îmbulzi. ♦ Fig. A copleși sau a fi copleșit de griji, necazuri, probleme. – Din sl. sutryvati. DOOM
striví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strivésc, imperf. 3 sg. striveá; conj. prez. 3 să striveáscă
strivirăți
STRIVÍ, strivesc, vb. IV. 1. Tranz. A turti, a zdrobi, a omorî prin presare, strângere. ♦ Fig. A nimici, a distruge. 2. Tranz. și refl. A (se) îngrămădi, a (se) înghesui, a (se) îmbulzi. ♦ Fig. A copleși sau a fi copleșit de griji, necazuri, probleme. – Din sl. sutryvati. DOOM
striví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strivésc, imperf. 3 sg. striveá; conj. prez. 3 să striveáscă
strivise
STRIVÍ, strivesc, vb. IV. 1. Tranz. A turti, a zdrobi, a omorî prin presare, strângere. ♦ Fig. A nimici, a distruge. 2. Tranz. și refl. A (se) îngrămădi, a (se) înghesui, a (se) îmbulzi. ♦ Fig. A copleși sau a fi copleșit de griji, necazuri, probleme. – Din sl. sutryvati. DOOM
striví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strivésc, imperf. 3 sg. striveá; conj. prez. 3 să striveáscă
strivisem
STRIVÍ, strivesc, vb. IV. 1. Tranz. A turti, a zdrobi, a omorî prin presare, strângere. ♦ Fig. A nimici, a distruge. 2. Tranz. și refl. A (se) îngrămădi, a (se) înghesui, a (se) îmbulzi. ♦ Fig. A copleși sau a fi copleșit de griji, necazuri, probleme. – Din sl. sutryvati. DOOM
striví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strivésc, imperf. 3 sg. striveá; conj. prez. 3 să striveáscă
striviseră
STRIVÍ, strivesc, vb. IV. 1. Tranz. A turti, a zdrobi, a omorî prin presare, strângere. ♦ Fig. A nimici, a distruge. 2. Tranz. și refl. A (se) îngrămădi, a (se) înghesui, a (se) îmbulzi. ♦ Fig. A copleși sau a fi copleșit de griji, necazuri, probleme. – Din sl. sutryvati. DOOM
striví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strivésc, imperf. 3 sg. striveá; conj. prez. 3 să striveáscă
striviserăm
STRIVÍ, strivesc, vb. IV. 1. Tranz. A turti, a zdrobi, a omorî prin presare, strângere. ♦ Fig. A nimici, a distruge. 2. Tranz. și refl. A (se) îngrămădi, a (se) înghesui, a (se) îmbulzi. ♦ Fig. A copleși sau a fi copleșit de griji, necazuri, probleme. – Din sl. sutryvati. DOOM
striví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strivésc, imperf. 3 sg. striveá; conj. prez. 3 să striveáscă
striviserăți
STRIVÍ, strivesc, vb. IV. 1. Tranz. A turti, a zdrobi, a omorî prin presare, strângere. ♦ Fig. A nimici, a distruge. 2. Tranz. și refl. A (se) îngrămădi, a (se) înghesui, a (se) îmbulzi. ♦ Fig. A copleși sau a fi copleșit de griji, necazuri, probleme. – Din sl. sutryvati. DOOM
striví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strivésc, imperf. 3 sg. striveá; conj. prez. 3 să striveáscă
striviseși
STRIVÍ, strivesc, vb. IV. 1. Tranz. A turti, a zdrobi, a omorî prin presare, strângere. ♦ Fig. A nimici, a distruge. 2. Tranz. și refl. A (se) îngrămădi, a (se) înghesui, a (se) îmbulzi. ♦ Fig. A copleși sau a fi copleșit de griji, necazuri, probleme. – Din sl. sutryvati. DOOM
striví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strivésc, imperf. 3 sg. striveá; conj. prez. 3 să striveáscă
striviseți
STRIVÍ, strivesc, vb. IV. 1. Tranz. A turti, a zdrobi, a omorî prin presare, strângere. ♦ Fig. A nimici, a distruge. 2. Tranz. și refl. A (se) îngrămădi, a (se) înghesui, a (se) îmbulzi. ♦ Fig. A copleși sau a fi copleșit de griji, necazuri, probleme. – Din sl. sutryvati. DOOM
striví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strivésc, imperf. 3 sg. striveá; conj. prez. 3 să striveáscă
strivit
STRIVÍ, strivesc, vb. IV. 1. Tranz. A turti, a zdrobi, a omorî prin presare, strângere. ♦ Fig. A nimici, a distruge. 2. Tranz. și refl. A (se) îngrămădi, a (se) înghesui, a (se) îmbulzi. ♦ Fig. A copleși sau a fi copleșit de griji, necazuri, probleme. – Din sl. sutryvati. DOOM
striví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strivésc, imperf. 3 sg. striveá; conj. prez. 3 să striveáscă
strivit
STRIVÍT, -Ă, striviți, -te, adj. Zdrobit, sfărâmat, turtit sau omorât prin presare, strângere. – V. strivi.
strivita
STRIVÍT, -Ă, striviți, -te, adj. Zdrobit, sfărâmat, turtit sau omorât prin presare, strângere. – V. strivi.
strivite
STRIVÍT, -Ă, striviți, -te, adj. Zdrobit, sfărâmat, turtit sau omorât prin presare, strângere. – V. strivi.
strivitei
STRIVÍT, -Ă, striviți, -te, adj. Zdrobit, sfărâmat, turtit sau omorât prin presare, strângere. – V. strivi.
strivitele
STRIVÍT, -Ă, striviți, -te, adj. Zdrobit, sfărâmat, turtit sau omorât prin presare, strângere. – V. strivi.
strivitelor
STRIVÍT, -Ă, striviți, -te, adj. Zdrobit, sfărâmat, turtit sau omorât prin presare, strângere. – V. strivi.
strivitoare
STRIVITÓR, -OÁRE, strivitori, -oare, adj. Care strivește sau poate strivi; fig. zdrobitor, nimicitor. ♦ Fig. Care apasă, copleșește, covârșește. – Strivi + suf. -tor. DOOM
strivitór adj. m., pl. strivitóri; f. sg. și pl. strivitoáre
strivitoarea
STRIVITÓR, -OÁRE, strivitori, -oare, adj. Care strivește sau poate strivi; fig. zdrobitor, nimicitor. ♦ Fig. Care apasă, copleșește, covârșește. – Strivi + suf. -tor. DOOM
strivitór adj. m., pl. strivitóri; f. sg. și pl. strivitoáre
strivitoarei
STRIVITÓR, -OÁRE, strivitori, -oare, adj. Care strivește sau poate strivi; fig. zdrobitor, nimicitor. ♦ Fig. Care apasă, copleșește, covârșește. – Strivi + suf. -tor. DOOM
strivitór adj. m., pl. strivitóri; f. sg. și pl. strivitoáre
strivitoarele
STRIVITÓR, -OÁRE, strivitori, -oare, adj. Care strivește sau poate strivi; fig. zdrobitor, nimicitor. ♦ Fig. Care apasă, copleșește, covârșește. – Strivi + suf. -tor. DOOM
strivitór adj. m., pl. strivitóri; f. sg. și pl. strivitoáre
strivitoarelor
STRIVITÓR, -OÁRE, strivitori, -oare, adj. Care strivește sau poate strivi; fig. zdrobitor, nimicitor. ♦ Fig. Care apasă, copleșește, covârșește. – Strivi + suf. -tor. DOOM
strivitór adj. m., pl. strivitóri; f. sg. și pl. strivitoáre
strivitor
STRIVITÓR, -OÁRE, strivitori, -oare, adj. Care strivește sau poate strivi; fig. zdrobitor, nimicitor. ♦ Fig. Care apasă, copleșește, covârșește. – Strivi + suf. -tor. DOOM
strivitór adj. m., pl. strivitóri; f. sg. și pl. strivitoáre
strivitori
STRIVITÓR, -OÁRE, strivitori, -oare, adj. Care strivește sau poate strivi; fig. zdrobitor, nimicitor. ♦ Fig. Care apasă, copleșește, covârșește. – Strivi + suf. -tor. DOOM
strivitór adj. m., pl. strivitóri; f. sg. și pl. strivitoáre
strivitorii
STRIVITÓR, -OÁRE, strivitori, -oare, adj. Care strivește sau poate strivi; fig. zdrobitor, nimicitor. ♦ Fig. Care apasă, copleșește, covârșește. – Strivi + suf. -tor. DOOM
strivitór adj. m., pl. strivitóri; f. sg. și pl. strivitoáre
strivitorilor
STRIVITÓR, -OÁRE, strivitori, -oare, adj. Care strivește sau poate strivi; fig. zdrobitor, nimicitor. ♦ Fig. Care apasă, copleșește, covârșește. – Strivi + suf. -tor. DOOM
strivitór adj. m., pl. strivitóri; f. sg. și pl. strivitoáre
strivitorul
STRIVITÓR, -OÁRE, strivitori, -oare, adj. Care strivește sau poate strivi; fig. zdrobitor, nimicitor. ♦ Fig. Care apasă, copleșește, covârșește. – Strivi + suf. -tor. DOOM
strivitór adj. m., pl. strivitóri; f. sg. și pl. strivitoáre
strivitorului
STRIVITÓR, -OÁRE, strivitori, -oare, adj. Care strivește sau poate strivi; fig. zdrobitor, nimicitor. ♦ Fig. Care apasă, copleșește, covârșește. – Strivi + suf. -tor. DOOM
strivitór adj. m., pl. strivitóri; f. sg. și pl. strivitoáre
strivitul
STRIVÍT, -Ă, striviți, -te, adj. Zdrobit, sfărâmat, turtit sau omorât prin presare, strângere. – V. strivi.
strivitului
STRIVÍT, -Ă, striviți, -te, adj. Zdrobit, sfărâmat, turtit sau omorât prin presare, strângere. – V. strivi.
striviși
STRIVÍ, strivesc, vb. IV. 1. Tranz. A turti, a zdrobi, a omorî prin presare, strângere. ♦ Fig. A nimici, a distruge. 2. Tranz. și refl. A (se) îngrămădi, a (se) înghesui, a (se) îmbulzi. ♦ Fig. A copleși sau a fi copleșit de griji, necazuri, probleme. – Din sl. sutryvati. DOOM
striví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strivésc, imperf. 3 sg. striveá; conj. prez. 3 să striveáscă
striviți
STRIVÍ, strivesc, vb. IV. 1. Tranz. A turti, a zdrobi, a omorî prin presare, strângere. ♦ Fig. A nimici, a distruge. 2. Tranz. și refl. A (se) îngrămădi, a (se) înghesui, a (se) îmbulzi. ♦ Fig. A copleși sau a fi copleșit de griji, necazuri, probleme. – Din sl. sutryvati. DOOM
striví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strivésc, imperf. 3 sg. striveá; conj. prez. 3 să striveáscă
striviți
STRIVÍT, -Ă, striviți, -te, adj. Zdrobit, sfărâmat, turtit sau omorât prin presare, strângere. – V. strivi.
striviții
STRIVÍT, -Ă, striviți, -te, adj. Zdrobit, sfărâmat, turtit sau omorât prin presare, strângere. – V. strivi.
striviților
STRIVÍT, -Ă, striviți, -te, adj. Zdrobit, sfărâmat, turtit sau omorât prin presare, strângere. – V. strivi.
striște
TRÍȘTE, s. f. v. striște. DOOM
tríște s. f., g.-d. art. tríștii; pl. triști
strobil
STROBÍL, strobili, s. m. 1. (Zool.) Corpul inelat al teniei adulte. 2. (Bot.) Con compact la unele conifere. – Din fr. strobile.
strobili
STROBÍL, strobili, s. m. 1. (Zool.) Corpul inelat al teniei adulte. 2. (Bot.) Con compact la unele conifere. – Din fr. strobile.
strobilii
STROBÍL, strobili, s. m. 1. (Zool.) Corpul inelat al teniei adulte. 2. (Bot.) Con compact la unele conifere. – Din fr. strobile.
strobililor
STROBÍL, strobili, s. m. 1. (Zool.) Corpul inelat al teniei adulte. 2. (Bot.) Con compact la unele conifere. – Din fr. strobile.
strobilul
STROBÍL, strobili, s. m. 1. (Zool.) Corpul inelat al teniei adulte. 2. (Bot.) Con compact la unele conifere. – Din fr. strobile.
strobilului
STROBÍL, strobili, s. m. 1. (Zool.) Corpul inelat al teniei adulte. 2. (Bot.) Con compact la unele conifere. – Din fr. strobile.
strobo
STROBO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „girator”, „întoarcere”. / < fr., it. strobo-, cf. gr. strobos].
strobofotografie
STROBOFOTOGRAFÍE s.f. Studiul fotografic și analitic al mișcărilor periodice, constând în înregistrarea intermitentă pe unul și același negativ a diferitelor poziții ale unui corp în mișcare, realizată prin întreruperea periodică fie a iluminării, fie a obturației. [Gen. -iei. / cf. fr. strobophotographie].
stroboli
STROPOLÍ, stropolesc, vb. IV. Intranz. (Regional, despre oameni) A face treburi mărunte pe lîngă casă sau prin gospodărie, a lucra cîte ceva; a roboti. Căzu și tata bolnav de un junghi. El zăcea în patul de lîngă sobă și eu tremuram de friguri d-a curmezișul patului celui mare. Ceilalți stropoleau p-afară triști, și vai de mîncarea și de odihna lor. DELAVRANCEA, T. 38. Tată-său o văzuse de mai multe ori prin curte și prin casă stropolind și muncind numai într-un cîntec. POPESCU, B. IV 105. Stropolea cu toți pentru ale nunții. GORJAN, H. II 218. – Variantă: strobolí (SANDU-ALDEA, U, P. 51) vb. IV.
stroboscoape
STROBOSCÓP, stroboscoape, s. n. Aparat optic cu ajutorul căruia se pot observa, înregistra sau măsura corpurile aflate în mișcare periodică. – Din fr. stroboscope, germ. Stroboskop. DOOM
!stroboscóp (-bos-cop/-bo-scop) s. n., pl. stroboscoápe
stroboscoapele
STROBOSCÓP, stroboscoape, s. n. Aparat optic cu ajutorul căruia se pot observa, înregistra sau măsura corpurile aflate în mișcare periodică. – Din fr. stroboscope, germ. Stroboskop. DOOM
!stroboscóp (-bos-cop/-bo-scop) s. n., pl. stroboscoápe
stroboscoapelor
STROBOSCÓP, stroboscoape, s. n. Aparat optic cu ajutorul căruia se pot observa, înregistra sau măsura corpurile aflate în mișcare periodică. – Din fr. stroboscope, germ. Stroboskop. DOOM
!stroboscóp (-bos-cop/-bo-scop) s. n., pl. stroboscoápe
stroboscop
STROBOSCÓP, stroboscoape, s. n. Aparat optic cu ajutorul căruia se pot observa, înregistra sau măsura corpurile aflate în mișcare periodică. – Din fr. stroboscope, germ. Stroboskop. DOOM
!stroboscóp (-bos-cop/-bo-scop) s. n., pl. stroboscoápe
stroboscopia
STROBOSCOPÍE s. f. (Fiz.) Metodă de observare a corpurilor aflate în mișcare periodică. – Din fr. stroboscopie. DOOM
!stroboscopíe (-bos-co-/-bo-sco-) s. f., art. stroboscopía, g.-d. stroboscopíi, art. stroboscopíei
stroboscopic
STROBOSCÓPIC, -Ă, stroboscopici, -ce, adj. Referitor la stroboscopie, de stroboscopie. – Din fr. stroboscopique.
stroboscopica
STROBOSCÓPIC, -Ă, stroboscopici, -ce, adj. Referitor la stroboscopie, de stroboscopie. – Din fr. stroboscopique.
stroboscopice
STROBOSCÓPIC, -Ă, stroboscopici, -ce, adj. Referitor la stroboscopie, de stroboscopie. – Din fr. stroboscopique.
stroboscopicei
STROBOSCÓPIC, -Ă, stroboscopici, -ce, adj. Referitor la stroboscopie, de stroboscopie. – Din fr. stroboscopique.
stroboscopicele
STROBOSCÓPIC, -Ă, stroboscopici, -ce, adj. Referitor la stroboscopie, de stroboscopie. – Din fr. stroboscopique.
stroboscopicelor
STROBOSCÓPIC, -Ă, stroboscopici, -ce, adj. Referitor la stroboscopie, de stroboscopie. – Din fr. stroboscopique.
stroboscopici
STROBOSCÓPIC, -Ă, stroboscopici, -ce, adj. Referitor la stroboscopie, de stroboscopie. – Din fr. stroboscopique.
stroboscopicii
STROBOSCÓPIC, -Ă, stroboscopici, -ce, adj. Referitor la stroboscopie, de stroboscopie. – Din fr. stroboscopique.
stroboscopicilor
STROBOSCÓPIC, -Ă, stroboscopici, -ce, adj. Referitor la stroboscopie, de stroboscopie. – Din fr. stroboscopique.
stroboscopicul
STROBOSCÓPIC, -Ă, stroboscopici, -ce, adj. Referitor la stroboscopie, de stroboscopie. – Din fr. stroboscopique.
stroboscopicului
STROBOSCÓPIC, -Ă, stroboscopici, -ce, adj. Referitor la stroboscopie, de stroboscopie. – Din fr. stroboscopique.
stroboscopie
STROBOSCOPÍE s. f. (Fiz.) Metodă de observare a corpurilor aflate în mișcare periodică. – Din fr. stroboscopie. DOOM
!stroboscopíe (-bos-co-/-bo-sco-) s. f., art. stroboscopía, g.-d. stroboscopíi, art. stroboscopíei
stroboscopiei
STROBOSCOPÍE s. f. (Fiz.) Metodă de observare a corpurilor aflate în mișcare periodică. – Din fr. stroboscopie. DOOM
!stroboscopíe (-bos-co-/-bo-sco-) s. f., art. stroboscopía, g.-d. stroboscopíi, art. stroboscopíei
stroboscopii
STROBOSCOPÍE s. f. (Fiz.) Metodă de observare a corpurilor aflate în mișcare periodică. – Din fr. stroboscopie. DOOM
!stroboscopíe (-bos-co-/-bo-sco-) s. f., art. stroboscopía, g.-d. stroboscopíi, art. stroboscopíei
stroboscopiile
STROBOSCOPÍE s. f. (Fiz.) Metodă de observare a corpurilor aflate în mișcare periodică. – Din fr. stroboscopie. DOOM
!stroboscopíe (-bos-co-/-bo-sco-) s. f., art. stroboscopía, g.-d. stroboscopíi, art. stroboscopíei
stroboscopiilor
STROBOSCOPÍE s. f. (Fiz.) Metodă de observare a corpurilor aflate în mișcare periodică. – Din fr. stroboscopie. DOOM
!stroboscopíe (-bos-co-/-bo-sco-) s. f., art. stroboscopía, g.-d. stroboscopíi, art. stroboscopíei
stroboscopul
STROBOSCÓP, stroboscoape, s. n. Aparat optic cu ajutorul căruia se pot observa, înregistra sau măsura corpurile aflate în mișcare periodică. – Din fr. stroboscope, germ. Stroboskop. DOOM
!stroboscóp (-bos-cop/-bo-scop) s. n., pl. stroboscoápe
stroboscopului
STROBOSCÓP, stroboscoape, s. n. Aparat optic cu ajutorul căruia se pot observa, înregistra sau măsura corpurile aflate în mișcare periodică. – Din fr. stroboscope, germ. Stroboskop. DOOM
!stroboscóp (-bos-cop/-bo-scop) s. n., pl. stroboscoápe
stroc
STROC s.n. v. stroke.
strofa
STRÓFĂ, strofe, s. f. Ansamblu unitar dintr-o poezie format din mai multe versuri legate între ele prin elemente prozodice (măsură, ritm, rimă) și uneori prin înțeles. ♦ (În tragedia greacă antică) Arie în versuri pe care o cânta o parte a corului, în timp ce evolua ritmic pe scenă. – Din fr. strophe, lat. stropha. DOOM
strófă s. f., g.-d. art. strófei; pl. strófe
strofant
STROFÁNT, strofanți, s. m. Nume dat mai multor specii de plante tropicale din ale căror semințe se extrage strofantina (Strophanthus). – Din fr. strophante. DOOM
strofánt s. m., pl. strofánți
strofantina
STROFANTÍNĂ s. f. Substanță toxică extrasă din semințele de strofant, folosită în medicină ca tonic cardiac. – Din fr. strophantine. DOOM
strofantínă s. f., g.-d. art. strofantínei
strofantine
STROFANTÍNĂ s. f. Substanță toxică extrasă din semințele de strofant, folosită în medicină ca tonic cardiac. – Din fr. strophantine. DOOM
strofantínă s. f., g.-d. art. strofantínei
strofantinei
STROFANTÍNĂ s. f. Substanță toxică extrasă din semințele de strofant, folosită în medicină ca tonic cardiac. – Din fr. strophantine. DOOM
strofantínă s. f., g.-d. art. strofantínei
strofantul
STROFÁNT, strofanți, s. m. Nume dat mai multor specii de plante tropicale din ale căror semințe se extrage strofantina (Strophanthus). – Din fr. strophante. DOOM
strofánt s. m., pl. strofánți
strofantului
STROFÁNT, strofanți, s. m. Nume dat mai multor specii de plante tropicale din ale căror semințe se extrage strofantina (Strophanthus). – Din fr. strophante. DOOM
strofánt s. m., pl. strofánți
strofanți
STROFÁNT, strofanți, s. m. Nume dat mai multor specii de plante tropicale din ale căror semințe se extrage strofantina (Strophanthus). – Din fr. strophante. DOOM
strofánt s. m., pl. strofánți
strofanții
STROFÁNT, strofanți, s. m. Nume dat mai multor specii de plante tropicale din ale căror semințe se extrage strofantina (Strophanthus). – Din fr. strophante. DOOM
strofánt s. m., pl. strofánți
strofanților
STROFÁNT, strofanți, s. m. Nume dat mai multor specii de plante tropicale din ale căror semințe se extrage strofantina (Strophanthus). – Din fr. strophante. DOOM
strofánt s. m., pl. strofánți
strofe
STRÓFĂ, strofe, s. f. Ansamblu unitar dintr-o poezie format din mai multe versuri legate între ele prin elemente prozodice (măsură, ritm, rimă) și uneori prin înțeles. ♦ (În tragedia greacă antică) Arie în versuri pe care o cânta o parte a corului, în timp ce evolua ritmic pe scenă. – Din fr. strophe, lat. stropha. DOOM
strófă s. f., g.-d. art. strófei; pl. strófe
strofei
STRÓFĂ, strofe, s. f. Ansamblu unitar dintr-o poezie format din mai multe versuri legate între ele prin elemente prozodice (măsură, ritm, rimă) și uneori prin înțeles. ♦ (În tragedia greacă antică) Arie în versuri pe care o cânta o parte a corului, în timp ce evolua ritmic pe scenă. – Din fr. strophe, lat. stropha. DOOM
strófă s. f., g.-d. art. strófei; pl. strófe
strofele
STRÓFĂ, strofe, s. f. Ansamblu unitar dintr-o poezie format din mai multe versuri legate între ele prin elemente prozodice (măsură, ritm, rimă) și uneori prin înțeles. ♦ (În tragedia greacă antică) Arie în versuri pe care o cânta o parte a corului, în timp ce evolua ritmic pe scenă. – Din fr. strophe, lat. stropha. DOOM
strófă s. f., g.-d. art. strófei; pl. strófe
strofelor
STRÓFĂ, strofe, s. f. Ansamblu unitar dintr-o poezie format din mai multe versuri legate între ele prin elemente prozodice (măsură, ritm, rimă) și uneori prin înțeles. ♦ (În tragedia greacă antică) Arie în versuri pe care o cânta o parte a corului, în timp ce evolua ritmic pe scenă. – Din fr. strophe, lat. stropha. DOOM
strófă s. f., g.-d. art. strófei; pl. strófe
strofic
STRÓFIC, -Ă, strofici, -ce, adj. Care aparține strofei, privitor la strofă. – Din fr. strophique, germ. strophisch. DOOM
strófic adj. m., pl. strófici; f. strófică, pl. strófice
strofica
STRÓFIC, -Ă, strofici, -ce, adj. Care aparține strofei, privitor la strofă. – Din fr. strophique, germ. strophisch. DOOM
strófic adj. m., pl. strófici; f. strófică, pl. strófice
strofice
STRÓFIC, -Ă, strofici, -ce, adj. Care aparține strofei, privitor la strofă. – Din fr. strophique, germ. strophisch. DOOM
strófic adj. m., pl. strófici; f. strófică, pl. strófice
stroficei
STRÓFIC, -Ă, strofici, -ce, adj. Care aparține strofei, privitor la strofă. – Din fr. strophique, germ. strophisch. DOOM
strófic adj. m., pl. strófici; f. strófică, pl. strófice
stroficele
STRÓFIC, -Ă, strofici, -ce, adj. Care aparține strofei, privitor la strofă. – Din fr. strophique, germ. strophisch. DOOM
strófic adj. m., pl. strófici; f. strófică, pl. strófice
stroficelor
STRÓFIC, -Ă, strofici, -ce, adj. Care aparține strofei, privitor la strofă. – Din fr. strophique, germ. strophisch. DOOM
strófic adj. m., pl. strófici; f. strófică, pl. strófice
strofici
STRÓFIC, -Ă, strofici, -ce, adj. Care aparține strofei, privitor la strofă. – Din fr. strophique, germ. strophisch. DOOM
strófic adj. m., pl. strófici; f. strófică, pl. strófice
stroficii
STRÓFIC, -Ă, strofici, -ce, adj. Care aparține strofei, privitor la strofă. – Din fr. strophique, germ. strophisch. DOOM
strófic adj. m., pl. strófici; f. strófică, pl. strófice
stroficilor
STRÓFIC, -Ă, strofici, -ce, adj. Care aparține strofei, privitor la strofă. – Din fr. strophique, germ. strophisch. DOOM
strófic adj. m., pl. strófici; f. strófică, pl. strófice
stroficul
STRÓFIC, -Ă, strofici, -ce, adj. Care aparține strofei, privitor la strofă. – Din fr. strophique, germ. strophisch. DOOM
strófic adj. m., pl. strófici; f. strófică, pl. strófice
stroficului
STRÓFIC, -Ă, strofici, -ce, adj. Care aparține strofei, privitor la strofă. – Din fr. strophique, germ. strophisch. DOOM
strófic adj. m., pl. strófici; f. strófică, pl. strófice
strofioane
STROFIÓN s.n. 1. Eșarfă care susținea sânii, purtată de femei în Grecia. 2. Panglică pentru cap. [Pron. -fi-on. / < gr. strophion].
strofioanele
STROFIÓN s.n. 1. Eșarfă care susținea sânii, purtată de femei în Grecia. 2. Panglică pentru cap. [Pron. -fi-on. / < gr. strophion].
strofioanelor
STROFIÓN s.n. 1. Eșarfă care susținea sânii, purtată de femei în Grecia. 2. Panglică pentru cap. [Pron. -fi-on. / < gr. strophion].
strofion
STROFIÓN s.n. 1. Eșarfă care susținea sânii, purtată de femei în Grecia. 2. Panglică pentru cap. [Pron. -fi-on. / < gr. strophion].
strofionul
STROFIÓN s.n. 1. Eșarfă care susținea sânii, purtată de femei în Grecia. 2. Panglică pentru cap. [Pron. -fi-on. / < gr. strophion].
strofionului
STROFIÓN s.n. 1. Eșarfă care susținea sânii, purtată de femei în Grecia. 2. Panglică pentru cap. [Pron. -fi-on. / < gr. strophion].
strofiu
Strofiu = Strophius.
strofoca
strofoca, strofoc v. r. (pop.) a se strădui din răsputeri, a-și da silința.
strofoida
STROFOÍDĂ s.f. Curbă plană, loc geometric al focarelor conicelor obținute prin intersectarea unui con cu un plan care se rotește în jurul unei perpendiculare pe o generatoare a conului. [Pron. -fo-i-. / < fr. strophoïde, cf. gr. stropheion – odgon, eidos – formă].
strofoide
STROFOÍDĂ s.f. Curbă plană, loc geometric al focarelor conicelor obținute prin intersectarea unui con cu un plan care se rotește în jurul unei perpendiculare pe o generatoare a conului. [Pron. -fo-i-. / < fr. strophoïde, cf. gr. stropheion – odgon, eidos – formă].
strofoidei
STROFOÍDĂ s.f. Curbă plană, loc geometric al focarelor conicelor obținute prin intersectarea unui con cu un plan care se rotește în jurul unei perpendiculare pe o generatoare a conului. [Pron. -fo-i-. / < fr. strophoïde, cf. gr. stropheion – odgon, eidos – formă].
strofoidele
STROFOÍDĂ s.f. Curbă plană, loc geometric al focarelor conicelor obținute prin intersectarea unui con cu un plan care se rotește în jurul unei perpendiculare pe o generatoare a conului. [Pron. -fo-i-. / < fr. strophoïde, cf. gr. stropheion – odgon, eidos – formă].
strofoidelor
STROFOÍDĂ s.f. Curbă plană, loc geometric al focarelor conicelor obținute prin intersectarea unui con cu un plan care se rotește în jurul unei perpendiculare pe o generatoare a conului. [Pron. -fo-i-. / < fr. strophoïde, cf. gr. stropheion – odgon, eidos – formă].
strofulus
STRÓFULUS s.n. (Med.) Prurigo infantil. [< fr. strophulus].
strofulusul
STRÓFULUS s.n. (Med.) Prurigo infantil. [< fr. strophulus].
strofulusului
STRÓFULUS s.n. (Med.) Prurigo infantil. [< fr. strophulus].
stroh
STROH s. n. (Reg.) 1. Rămășiță de fân (sfărâmat) cu care se fac (la țară) inhalații pentru bolnavii care suferă de astmă, bronșită etc. și baie pentru copii. 2. Strat de paie care servește de culcuș pentru animale. – Din germ. Stroh. DOOM
stroh (reg.) s. n.
strohot
STRÓHOT s. n. (Cu sens colectiv) Paie. V. stroh. Cînd umblă porcii cu strohotul în gură, se zice că fac a vreme rea. I. CR. IV 81.
strohul
STROH s. n. (Reg.) 1. Rămășiță de fân (sfărâmat) cu care se fac (la țară) inhalații pentru bolnavii care suferă de astmă, bronșită etc. și baie pentru copii. 2. Strat de paie care servește de culcuș pentru animale. – Din germ. Stroh. DOOM
stroh (reg.) s. n.
strohului
STROH s. n. (Reg.) 1. Rămășiță de fân (sfărâmat) cu care se fac (la țară) inhalații pentru bolnavii care suferă de astmă, bronșită etc. și baie pentru copii. 2. Strat de paie care servește de culcuș pentru animale. – Din germ. Stroh. DOOM
stroh (reg.) s. n.
strohuri
STROH s. n. (Reg.) 1. Rămășiță de fân (sfărâmat) cu care se fac (la țară) inhalații pentru bolnavii care suferă de astmă, bronșită etc. și baie pentru copii. 2. Strat de paie care servește de culcuș pentru animale. – Din germ. Stroh. DOOM
stroh (reg.) s. n.
strohurile
STROH s. n. (Reg.) 1. Rămășiță de fân (sfărâmat) cu care se fac (la țară) inhalații pentru bolnavii care suferă de astmă, bronșită etc. și baie pentru copii. 2. Strat de paie care servește de culcuș pentru animale. – Din germ. Stroh. DOOM
stroh (reg.) s. n.
strohurilor
STROH s. n. (Reg.) 1. Rămășiță de fân (sfărâmat) cu care se fac (la țară) inhalații pentru bolnavii care suferă de astmă, bronșită etc. și baie pentru copii. 2. Strat de paie care servește de culcuș pentru animale. – Din germ. Stroh. DOOM
stroh (reg.) s. n.
stroi
STROI s. n. (Înv. și reg.) 1. Rând, șir (de soldați). 2. (În expr.) A bate la stroi sau a purta în stroi = a aplica cuiva o pedeapsă disciplinară, constând în trecerea printre două rânduri de soldați care îl lovesc unul după altul cu vergi. – Din rus. stroj. DOOM
stroi (înv., reg.) s. n.
stroiul
STROI s. n. (Înv. și reg.) 1. Rând, șir (de soldați). 2. (În expr.) A bate la stroi sau a purta în stroi = a aplica cuiva o pedeapsă disciplinară, constând în trecerea printre două rânduri de soldați care îl lovesc unul după altul cu vergi. – Din rus. stroj. DOOM
stroi (înv., reg.) s. n.
stroiului
STROI s. n. (Înv. și reg.) 1. Rând, șir (de soldați). 2. (În expr.) A bate la stroi sau a purta în stroi = a aplica cuiva o pedeapsă disciplinară, constând în trecerea printre două rânduri de soldați care îl lovesc unul după altul cu vergi. – Din rus. stroj. DOOM
stroi (înv., reg.) s. n.
stroiuri
STROI s. n. (Înv. și reg.) 1. Rând, șir (de soldați). 2. (În expr.) A bate la stroi sau a purta în stroi = a aplica cuiva o pedeapsă disciplinară, constând în trecerea printre două rânduri de soldați care îl lovesc unul după altul cu vergi. – Din rus. stroj. DOOM
stroi (înv., reg.) s. n.
stroiurile
STROI s. n. (Înv. și reg.) 1. Rând, șir (de soldați). 2. (În expr.) A bate la stroi sau a purta în stroi = a aplica cuiva o pedeapsă disciplinară, constând în trecerea printre două rânduri de soldați care îl lovesc unul după altul cu vergi. – Din rus. stroj. DOOM
stroi (înv., reg.) s. n.
stroiurilor
STROI s. n. (Înv. și reg.) 1. Rând, șir (de soldați). 2. (În expr.) A bate la stroi sau a purta în stroi = a aplica cuiva o pedeapsă disciplinară, constând în trecerea printre două rânduri de soldați care îl lovesc unul după altul cu vergi. – Din rus. stroj. DOOM
stroi (înv., reg.) s. n.
stroke
STROKE s.n. (Canotaj) Numărul de lovituri de vâslă pe minut; ritmul canotorului. [Pron. strouc, scris și stroc, pl. -kuri. / < engl. stroke].
strolea
STRÓLEA s. m. invar. Prostănac, nătăfleață; zăpăcit, năuc. De unde-o știu? Apoi o știu c-o știu și lucru gata. – Iaca strolea ! Femeie, mîncat-ai tu ceapa cioarei ? O știi c-o știi, asta nu-i încă destul. SLAVICI, la TDRG.
stroma
STRÓMĂ, strome, s. f. (Bot.) 1. Grup de lamele între care se găsește clorofila unor plante. 2. Organ de rezistență al unor ciuperci, în care se află elementele de înmulțire. – Din fr. stroma. DOOM
strómă s. f., g.-d. art. strómei; pl. stróme
stromb
STROMB s.m. (Zool.) Moluscă din mările tropicale, cu cochilia mare și groasă. [< fr. strombe].
strombi
STROMB s.m. (Zool.) Moluscă din mările tropicale, cu cochilia mare și groasă. [< fr. strombe].
strombii
STROMB s.m. (Zool.) Moluscă din mările tropicale, cu cochilia mare și groasă. [< fr. strombe].
strombilor
STROMB s.m. (Zool.) Moluscă din mările tropicale, cu cochilia mare și groasă. [< fr. strombe].
strombul
STROMB s.m. (Zool.) Moluscă din mările tropicale, cu cochilia mare și groasă. [< fr. strombe].
strombului
STROMB s.m. (Zool.) Moluscă din mările tropicale, cu cochilia mare și groasă. [< fr. strombe].
strome
STRÓMĂ, strome, s. f. (Bot.) 1. Grup de lamele între care se găsește clorofila unor plante. 2. Organ de rezistență al unor ciuperci, în care se află elementele de înmulțire. – Din fr. stroma. DOOM
strómă s. f., g.-d. art. strómei; pl. stróme
stromei
STRÓMĂ, strome, s. f. (Bot.) 1. Grup de lamele între care se găsește clorofila unor plante. 2. Organ de rezistență al unor ciuperci, în care se află elementele de înmulțire. – Din fr. stroma. DOOM
strómă s. f., g.-d. art. strómei; pl. stróme
stromele
STRÓMĂ, strome, s. f. (Bot.) 1. Grup de lamele între care se găsește clorofila unor plante. 2. Organ de rezistență al unor ciuperci, în care se află elementele de înmulțire. – Din fr. stroma. DOOM
strómă s. f., g.-d. art. strómei; pl. stróme
stromelor
STRÓMĂ, strome, s. f. (Bot.) 1. Grup de lamele între care se găsește clorofila unor plante. 2. Organ de rezistență al unor ciuperci, în care se află elementele de înmulțire. – Din fr. stroma. DOOM
strómă s. f., g.-d. art. strómei; pl. stróme
strongil
STRONGÍL, strongili, s. m. Nume dat mai multor specii de viermi paraziți care pătrund în aparatul digestiv, respirator sau circulator al unor animale și provoacă diferite tulburări (Strongylus). – Din lat. Strongylus (denumirea științifică). DOOM
strongíl s. m., pl. strongíli
strongili
STRONGÍL, strongili, s. m. Nume dat mai multor specii de viermi paraziți care pătrund în aparatul digestiv, respirator sau circulator al unor animale și provoacă diferite tulburări (Strongylus). – Din lat. Strongylus (denumirea științifică). DOOM
strongíl s. m., pl. strongíli
strongilii
STRONGÍL, strongili, s. m. Nume dat mai multor specii de viermi paraziți care pătrund în aparatul digestiv, respirator sau circulator al unor animale și provoacă diferite tulburări (Strongylus). – Din lat. Strongylus (denumirea științifică). DOOM
strongíl s. m., pl. strongíli
strongililor
STRONGÍL, strongili, s. m. Nume dat mai multor specii de viermi paraziți care pătrund în aparatul digestiv, respirator sau circulator al unor animale și provoacă diferite tulburări (Strongylus). – Din lat. Strongylus (denumirea științifică). DOOM
strongíl s. m., pl. strongíli
strongiloza
STRONGILÓZĂ, strongiloze, s. f. Boală a animalelor provocată de strongili, caracterizată prin inflamația organelor aparatului respirator și a celui digestiv. – Din fr. strongylose. DOOM
strongilóză s. f., g.-d. art. strongilózei; pl. strongilóze
strongiloze
STRONGILÓZĂ, strongiloze, s. f. Boală a animalelor provocată de strongili, caracterizată prin inflamația organelor aparatului respirator și a celui digestiv. – Din fr. strongylose. DOOM
strongilóză s. f., g.-d. art. strongilózei; pl. strongilóze
strongilozei
STRONGILÓZĂ, strongiloze, s. f. Boală a animalelor provocată de strongili, caracterizată prin inflamația organelor aparatului respirator și a celui digestiv. – Din fr. strongylose. DOOM
strongilóză s. f., g.-d. art. strongilózei; pl. strongilóze
strongilozele
STRONGILÓZĂ, strongiloze, s. f. Boală a animalelor provocată de strongili, caracterizată prin inflamația organelor aparatului respirator și a celui digestiv. – Din fr. strongylose. DOOM
strongilóză s. f., g.-d. art. strongilózei; pl. strongilóze
strongilozelor
STRONGILÓZĂ, strongiloze, s. f. Boală a animalelor provocată de strongili, caracterizată prin inflamația organelor aparatului respirator și a celui digestiv. – Din fr. strongylose. DOOM
strongilóză s. f., g.-d. art. strongilózei; pl. strongilóze
strongilul
STRONGÍL, strongili, s. m. Nume dat mai multor specii de viermi paraziți care pătrund în aparatul digestiv, respirator sau circulator al unor animale și provoacă diferite tulburări (Strongylus). – Din lat. Strongylus (denumirea științifică). DOOM
strongíl s. m., pl. strongíli
strongilului
STRONGÍL, strongili, s. m. Nume dat mai multor specii de viermi paraziți care pătrund în aparatul digestiv, respirator sau circulator al unor animale și provoacă diferite tulburări (Strongylus). – Din lat. Strongylus (denumirea științifică). DOOM
strongíl s. m., pl. strongíli
stronțiana
STRONȚIÁNĂ s. f. Oxid sau hidroxid de stronțiu, folosit la rafinarea zahărului, la fabricarea sărurilor de stronțiu etc. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. strontiane. DOOM
stronțiánă (-ți-a-) s. f., g.-d. art. stronțiánei
stronțiane
STRONȚIÁNĂ s. f. Oxid sau hidroxid de stronțiu, folosit la rafinarea zahărului, la fabricarea sărurilor de stronțiu etc. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. strontiane. DOOM
stronțiánă (-ți-a-) s. f., g.-d. art. stronțiánei
stronțianei
STRONȚIÁNĂ s. f. Oxid sau hidroxid de stronțiu, folosit la rafinarea zahărului, la fabricarea sărurilor de stronțiu etc. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. strontiane. DOOM
stronțiánă (-ți-a-) s. f., g.-d. art. stronțiánei
stronțianit
STRONȚIANÍT s. m. Carbonat natural de stronțiu, în formă de mici cristale rombice, incolore, gălbui sau verzui, din care, prin calcinare, se obține stronțiana. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. strontianite. DOOM
stronțianít (-ți-a-) s. m.
stronțianitul
STRONȚIANÍT s. m. Carbonat natural de stronțiu, în formă de mici cristale rombice, incolore, gălbui sau verzui, din care, prin calcinare, se obține stronțiana. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. strontianite. DOOM
stronțianít (-ți-a-) s. m.
stronțianitului
STRONȚIANÍT s. m. Carbonat natural de stronțiu, în formă de mici cristale rombice, incolore, gălbui sau verzui, din care, prin calcinare, se obține stronțiana. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. strontianite. DOOM
stronțianít (-ți-a-) s. m.
stronțiană
STRONȚIÁNĂ s. f. Oxid sau hidroxid de stronțiu, folosit la rafinarea zahărului, la fabricarea sărurilor de stronțiu etc. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. strontiane.
stronțiu
STRÓNȚIU s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, maleabil și ductil, asemănător cu calciul, ale cărui săruri sunt folosite în pirotehnie, în fizica nucleară și în medicină. – Din fr. strontium, germ. Strontium. DOOM
strónțiu [țiu pron. țiu] s. n., art. strónțiul; simb. Sr
stronțiul
STRÓNȚIU s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, maleabil și ductil, asemănător cu calciul, ale cărui săruri sunt folosite în pirotehnie, în fizica nucleară și în medicină. – Din fr. strontium, germ. Strontium. DOOM
strónțiu [țiu pron. țiu] s. n., art. strónțiul; simb. Sr
stronțiului
STRÓNȚIU s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, maleabil și ductil, asemănător cu calciul, ale cărui săruri sunt folosite în pirotehnie, în fizica nucleară și în medicină. – Din fr. strontium, germ. Strontium. DOOM
strónțiu [țiu pron. țiu] s. n., art. strónțiul; simb. Sr
stronțișor
stronțișor, stronțișori s. m. denumirea generică dată copiilor cu malformații congenitale în anii de după catastrofa de la centrala nucleară Cernobâl, din aprilie 1986.
strop
STROP, stropi, s. m. 1. Particulă globulară dintr-un lichid; cantitate foarte mică dintr-un lichid; spec. picătură de ploaie. ◊ Loc. adv. Strop cu (sau de) strop = picătură cu picătură; puțin câte puțin; încetul cu încetul. Până la un strop = până nu mai rămâne nimic. Niciun strop = nimic. ♦ Lacrimă. 2. Fig. Cantitate foarte mică dintr-o materie solidă; fărâmă. – Probabil din stropi (derivat regresiv). DOOM
strop s. m., pl. stropi
stropea
STROPÍ, stropesc, vb. IV. Tranz., intranz., refl. și refl. recipr. A (se) uda (ușor, superficial) prin împroșcare, a (se) umezi ușor, a (se) acoperi cu stropi (de apă sau de alt lichid). ◊ Expr. (Tranz.) A stropi (ceva) cu sudoare = a munci din greu. ♦ Refl. Fig. A se acoperi cu pete mici; a se păta. – Cf. sl. kropiti. DOOM
stropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropésc, imperf. 3 sg. stropeá; conj. prez. 3 să stropeáscă
stropeai
STROPÍ, stropesc, vb. IV. Tranz., intranz., refl. și refl. recipr. A (se) uda (ușor, superficial) prin împroșcare, a (se) umezi ușor, a (se) acoperi cu stropi (de apă sau de alt lichid). ◊ Expr. (Tranz.) A stropi (ceva) cu sudoare = a munci din greu. ♦ Refl. Fig. A se acoperi cu pete mici; a se păta. – Cf. sl. kropiti. DOOM
stropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropésc, imperf. 3 sg. stropeá; conj. prez. 3 să stropeáscă
stropeala
STROPEÁLĂ, stropeli, s. f. Faptul de a (se) stropi; (concr.) lichid cu care se stropește. ♦ Ploaie ușoară și de scurtă durată. ♦ (Fam.) Băutură. – Stropi + suf. -eală. DOOM
stropeálă s. f., g.-d. art. stropélii; pl. stropéli
stropeam
STROPÍ, stropesc, vb. IV. Tranz., intranz., refl. și refl. recipr. A (se) uda (ușor, superficial) prin împroșcare, a (se) umezi ușor, a (se) acoperi cu stropi (de apă sau de alt lichid). ◊ Expr. (Tranz.) A stropi (ceva) cu sudoare = a munci din greu. ♦ Refl. Fig. A se acoperi cu pete mici; a se păta. – Cf. sl. kropiti. DOOM
stropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropésc, imperf. 3 sg. stropeá; conj. prez. 3 să stropeáscă
stropească
STROPÍ, stropesc, vb. IV. Tranz., intranz., refl. și refl. recipr. A (se) uda (ușor, superficial) prin împroșcare, a (se) umezi ușor, a (se) acoperi cu stropi (de apă sau de alt lichid). ◊ Expr. (Tranz.) A stropi (ceva) cu sudoare = a munci din greu. ♦ Refl. Fig. A se acoperi cu pete mici; a se păta. – Cf. sl. kropiti. DOOM
stropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropésc, imperf. 3 sg. stropeá; conj. prez. 3 să stropeáscă
stropeau
STROPÍ, stropesc, vb. IV. Tranz., intranz., refl. și refl. recipr. A (se) uda (ușor, superficial) prin împroșcare, a (se) umezi ușor, a (se) acoperi cu stropi (de apă sau de alt lichid). ◊ Expr. (Tranz.) A stropi (ceva) cu sudoare = a munci din greu. ♦ Refl. Fig. A se acoperi cu pete mici; a se păta. – Cf. sl. kropiti. DOOM
stropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropésc, imperf. 3 sg. stropeá; conj. prez. 3 să stropeáscă
stropeați
STROPÍ, stropesc, vb. IV. Tranz., intranz., refl. și refl. recipr. A (se) uda (ușor, superficial) prin împroșcare, a (se) umezi ușor, a (se) acoperi cu stropi (de apă sau de alt lichid). ◊ Expr. (Tranz.) A stropi (ceva) cu sudoare = a munci din greu. ♦ Refl. Fig. A se acoperi cu pete mici; a se păta. – Cf. sl. kropiti. DOOM
stropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropésc, imperf. 3 sg. stropeá; conj. prez. 3 să stropeáscă
stropeli
STROPEÁLĂ, stropeli, s. f. Faptul de a (se) stropi; (concr.) lichid cu care se stropește. ♦ Ploaie ușoară și de scurtă durată. ♦ (Fam.) Băutură. – Stropi + suf. -eală. DOOM
stropeálă s. f., g.-d. art. stropélii; pl. stropéli
stropelii
STROPEÁLĂ, stropeli, s. f. Faptul de a (se) stropi; (concr.) lichid cu care se stropește. ♦ Ploaie ușoară și de scurtă durată. ♦ (Fam.) Băutură. – Stropi + suf. -eală. DOOM
stropeálă s. f., g.-d. art. stropélii; pl. stropéli
stropelile
STROPEÁLĂ, stropeli, s. f. Faptul de a (se) stropi; (concr.) lichid cu care se stropește. ♦ Ploaie ușoară și de scurtă durată. ♦ (Fam.) Băutură. – Stropi + suf. -eală. DOOM
stropeálă s. f., g.-d. art. stropélii; pl. stropéli
stropelilor
STROPEÁLĂ, stropeli, s. f. Faptul de a (se) stropi; (concr.) lichid cu care se stropește. ♦ Ploaie ușoară și de scurtă durată. ♦ (Fam.) Băutură. – Stropi + suf. -eală. DOOM
stropeálă s. f., g.-d. art. stropélii; pl. stropéli
stropesc
STROPÍ, stropesc, vb. IV. Tranz., intranz., refl. și refl. recipr. A (se) uda (ușor, superficial) prin împroșcare, a (se) umezi ușor, a (se) acoperi cu stropi (de apă sau de alt lichid). ◊ Expr. (Tranz.) A stropi (ceva) cu sudoare = a munci din greu. ♦ Refl. Fig. A se acoperi cu pete mici; a se păta. – Cf. sl. kropiti. DOOM
stropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropésc, imperf. 3 sg. stropeá; conj. prez. 3 să stropeáscă
stropește
STROPÍ, stropesc, vb. IV. Tranz., intranz., refl. și refl. recipr. A (se) uda (ușor, superficial) prin împroșcare, a (se) umezi ușor, a (se) acoperi cu stropi (de apă sau de alt lichid). ◊ Expr. (Tranz.) A stropi (ceva) cu sudoare = a munci din greu. ♦ Refl. Fig. A se acoperi cu pete mici; a se păta. – Cf. sl. kropiti. DOOM
stropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropésc, imperf. 3 sg. stropeá; conj. prez. 3 să stropeáscă
stropești
STROPÍ, stropesc, vb. IV. Tranz., intranz., refl. și refl. recipr. A (se) uda (ușor, superficial) prin împroșcare, a (se) umezi ușor, a (se) acoperi cu stropi (de apă sau de alt lichid). ◊ Expr. (Tranz.) A stropi (ceva) cu sudoare = a munci din greu. ♦ Refl. Fig. A se acoperi cu pete mici; a se păta. – Cf. sl. kropiti. DOOM
stropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropésc, imperf. 3 sg. stropeá; conj. prez. 3 să stropeáscă
strophius
Strophius 1. Rege al Phocidei, era fiul lui Crissus și al Antipathiei. S-a căsătorit cu Anaxibia, sora lui Agamemnon, cu care a avut doi copii: pe Astydamia și pe Pylades. Cînd Orestes a fost silit să fugă din casa părintească ca să scape de urgia lui Aegisthus, el a găsit adăpost la regele Strophius, care l-a găzduit și l-a crescut alături de Pylades, ca pe propriul său fiu. 2. Fiul lui Pylades și al Electrei, denumit astfel în amintirea bunicului său.
stropi
STROP, stropi, s. m. 1. Particulă globulară dintr-un lichid; cantitate foarte mică dintr-un lichid; spec. picătură de ploaie. ◊ Loc. adv. Strop cu (sau de) strop = picătură cu picătură; puțin câte puțin; încetul cu încetul. Până la un strop = până nu mai rămâne nimic. Niciun strop = nimic. ♦ Lacrimă. 2. Fig. Cantitate foarte mică dintr-o materie solidă; fărâmă. – Probabil din stropi (derivat regresiv). DOOM
strop s. m., pl. stropi
stropi
STROPÍ, stropesc, vb. IV. Tranz., intranz., refl. și refl. recipr. A (se) uda (ușor, superficial) prin împroșcare, a (se) umezi ușor, a (se) acoperi cu stropi (de apă sau de alt lichid). ◊ Expr. (Tranz.) A stropi (ceva) cu sudoare = a munci din greu. ♦ Refl. Fig. A se acoperi cu pete mici; a se păta. – Cf. sl. kropiti. DOOM
stropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropésc, imperf. 3 sg. stropeá; conj. prez. 3 să stropeáscă
stropii
STROP, stropi, s. m. 1. Particulă globulară dintr-un lichid; cantitate foarte mică dintr-un lichid; spec. picătură de ploaie. ◊ Loc. adv. Strop cu (sau de) strop = picătură cu picătură; puțin câte puțin; încetul cu încetul. Până la un strop = până nu mai rămâne nimic. Niciun strop = nimic. ♦ Lacrimă. 2. Fig. Cantitate foarte mică dintr-o materie solidă; fărâmă. – Probabil din stropi (derivat regresiv). DOOM
strop s. m., pl. stropi
stropii
STROPÍ, stropesc, vb. IV. Tranz., intranz., refl. și refl. recipr. A (se) uda (ușor, superficial) prin împroșcare, a (se) umezi ușor, a (se) acoperi cu stropi (de apă sau de alt lichid). ◊ Expr. (Tranz.) A stropi (ceva) cu sudoare = a munci din greu. ♦ Refl. Fig. A se acoperi cu pete mici; a se păta. – Cf. sl. kropiti. DOOM
stropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropésc, imperf. 3 sg. stropeá; conj. prez. 3 să stropeáscă
stropilor
STROP, stropi, s. m. 1. Particulă globulară dintr-un lichid; cantitate foarte mică dintr-un lichid; spec. picătură de ploaie. ◊ Loc. adv. Strop cu (sau de) strop = picătură cu picătură; puțin câte puțin; încetul cu încetul. Până la un strop = până nu mai rămâne nimic. Niciun strop = nimic. ♦ Lacrimă. 2. Fig. Cantitate foarte mică dintr-o materie solidă; fărâmă. – Probabil din stropi (derivat regresiv). DOOM
strop s. m., pl. stropi
stropim
STROPÍ, stropesc, vb. IV. Tranz., intranz., refl. și refl. recipr. A (se) uda (ușor, superficial) prin împroșcare, a (se) umezi ușor, a (se) acoperi cu stropi (de apă sau de alt lichid). ◊ Expr. (Tranz.) A stropi (ceva) cu sudoare = a munci din greu. ♦ Refl. Fig. A se acoperi cu pete mici; a se păta. – Cf. sl. kropiti. DOOM
stropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropésc, imperf. 3 sg. stropeá; conj. prez. 3 să stropeáscă
stropind
STROPÍ, stropesc, vb. IV. Tranz., intranz., refl. și refl. recipr. A (se) uda (ușor, superficial) prin împroșcare, a (se) umezi ușor, a (se) acoperi cu stropi (de apă sau de alt lichid). ◊ Expr. (Tranz.) A stropi (ceva) cu sudoare = a munci din greu. ♦ Refl. Fig. A se acoperi cu pete mici; a se păta. – Cf. sl. kropiti. DOOM
stropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropésc, imperf. 3 sg. stropeá; conj. prez. 3 să stropeáscă
stropire
STROPÍ, stropesc, vb. IV. Tranz., intranz., refl. și refl. recipr. A (se) uda (ușor, superficial) prin împroșcare, a (se) umezi ușor, a (se) acoperi cu stropi (de apă sau de alt lichid). ◊ Expr. (Tranz.) A stropi (ceva) cu sudoare = a munci din greu. ♦ Refl. Fig. A se acoperi cu pete mici; a se păta. – Cf. sl. kropiti. DOOM
stropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropésc, imperf. 3 sg. stropeá; conj. prez. 3 să stropeáscă
stropire
STROPÍRE, stropiri, s. f. Acțiunea de a (se) stropi și rezultatul ei; stropit1, stropitură. – V. stropi. DOOM
stropíre s. f., g.-d. art. stropírii; pl. stropíri
stropirea
STROPÍRE, stropiri, s. f. Acțiunea de a (se) stropi și rezultatul ei; stropit1, stropitură. – V. stropi. DOOM
stropíre s. f., g.-d. art. stropírii; pl. stropíri
stropiri
STROPÍRE, stropiri, s. f. Acțiunea de a (se) stropi și rezultatul ei; stropit1, stropitură. – V. stropi. DOOM
stropíre s. f., g.-d. art. stropírii; pl. stropíri
stropirii
STROPÍRE, stropiri, s. f. Acțiunea de a (se) stropi și rezultatul ei; stropit1, stropitură. – V. stropi. DOOM
stropíre s. f., g.-d. art. stropírii; pl. stropíri
stropirile
STROPÍRE, stropiri, s. f. Acțiunea de a (se) stropi și rezultatul ei; stropit1, stropitură. – V. stropi. DOOM
stropíre s. f., g.-d. art. stropírii; pl. stropíri
stropirilor
STROPÍRE, stropiri, s. f. Acțiunea de a (se) stropi și rezultatul ei; stropit1, stropitură. – V. stropi. DOOM
stropíre s. f., g.-d. art. stropírii; pl. stropíri
stropiră
STROPÍ, stropesc, vb. IV. Tranz., intranz., refl. și refl. recipr. A (se) uda (ușor, superficial) prin împroșcare, a (se) umezi ușor, a (se) acoperi cu stropi (de apă sau de alt lichid). ◊ Expr. (Tranz.) A stropi (ceva) cu sudoare = a munci din greu. ♦ Refl. Fig. A se acoperi cu pete mici; a se păta. – Cf. sl. kropiti. DOOM
stropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropésc, imperf. 3 sg. stropeá; conj. prez. 3 să stropeáscă
stropirăm
STROPÍ, stropesc, vb. IV. Tranz., intranz., refl. și refl. recipr. A (se) uda (ușor, superficial) prin împroșcare, a (se) umezi ușor, a (se) acoperi cu stropi (de apă sau de alt lichid). ◊ Expr. (Tranz.) A stropi (ceva) cu sudoare = a munci din greu. ♦ Refl. Fig. A se acoperi cu pete mici; a se păta. – Cf. sl. kropiti. DOOM
stropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropésc, imperf. 3 sg. stropeá; conj. prez. 3 să stropeáscă
stropirăți
STROPÍ, stropesc, vb. IV. Tranz., intranz., refl. și refl. recipr. A (se) uda (ușor, superficial) prin împroșcare, a (se) umezi ușor, a (se) acoperi cu stropi (de apă sau de alt lichid). ◊ Expr. (Tranz.) A stropi (ceva) cu sudoare = a munci din greu. ♦ Refl. Fig. A se acoperi cu pete mici; a se păta. – Cf. sl. kropiti. DOOM
stropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropésc, imperf. 3 sg. stropeá; conj. prez. 3 să stropeáscă
stropise
STROPÍ, stropesc, vb. IV. Tranz., intranz., refl. și refl. recipr. A (se) uda (ușor, superficial) prin împroșcare, a (se) umezi ușor, a (se) acoperi cu stropi (de apă sau de alt lichid). ◊ Expr. (Tranz.) A stropi (ceva) cu sudoare = a munci din greu. ♦ Refl. Fig. A se acoperi cu pete mici; a se păta. – Cf. sl. kropiti. DOOM
stropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropésc, imperf. 3 sg. stropeá; conj. prez. 3 să stropeáscă
stropisem
STROPÍ, stropesc, vb. IV. Tranz., intranz., refl. și refl. recipr. A (se) uda (ușor, superficial) prin împroșcare, a (se) umezi ușor, a (se) acoperi cu stropi (de apă sau de alt lichid). ◊ Expr. (Tranz.) A stropi (ceva) cu sudoare = a munci din greu. ♦ Refl. Fig. A se acoperi cu pete mici; a se păta. – Cf. sl. kropiti. DOOM
stropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropésc, imperf. 3 sg. stropeá; conj. prez. 3 să stropeáscă
stropiseră
STROPÍ, stropesc, vb. IV. Tranz., intranz., refl. și refl. recipr. A (se) uda (ușor, superficial) prin împroșcare, a (se) umezi ușor, a (se) acoperi cu stropi (de apă sau de alt lichid). ◊ Expr. (Tranz.) A stropi (ceva) cu sudoare = a munci din greu. ♦ Refl. Fig. A se acoperi cu pete mici; a se păta. – Cf. sl. kropiti. DOOM
stropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropésc, imperf. 3 sg. stropeá; conj. prez. 3 să stropeáscă
stropiserăm
STROPÍ, stropesc, vb. IV. Tranz., intranz., refl. și refl. recipr. A (se) uda (ușor, superficial) prin împroșcare, a (se) umezi ușor, a (se) acoperi cu stropi (de apă sau de alt lichid). ◊ Expr. (Tranz.) A stropi (ceva) cu sudoare = a munci din greu. ♦ Refl. Fig. A se acoperi cu pete mici; a se păta. – Cf. sl. kropiti. DOOM
stropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropésc, imperf. 3 sg. stropeá; conj. prez. 3 să stropeáscă
stropiserăți
STROPÍ, stropesc, vb. IV. Tranz., intranz., refl. și refl. recipr. A (se) uda (ușor, superficial) prin împroșcare, a (se) umezi ușor, a (se) acoperi cu stropi (de apă sau de alt lichid). ◊ Expr. (Tranz.) A stropi (ceva) cu sudoare = a munci din greu. ♦ Refl. Fig. A se acoperi cu pete mici; a se păta. – Cf. sl. kropiti. DOOM
stropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropésc, imperf. 3 sg. stropeá; conj. prez. 3 să stropeáscă
stropiseși
STROPÍ, stropesc, vb. IV. Tranz., intranz., refl. și refl. recipr. A (se) uda (ușor, superficial) prin împroșcare, a (se) umezi ușor, a (se) acoperi cu stropi (de apă sau de alt lichid). ◊ Expr. (Tranz.) A stropi (ceva) cu sudoare = a munci din greu. ♦ Refl. Fig. A se acoperi cu pete mici; a se păta. – Cf. sl. kropiti. DOOM
stropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropésc, imperf. 3 sg. stropeá; conj. prez. 3 să stropeáscă
stropiseți
STROPÍ, stropesc, vb. IV. Tranz., intranz., refl. și refl. recipr. A (se) uda (ușor, superficial) prin împroșcare, a (se) umezi ușor, a (se) acoperi cu stropi (de apă sau de alt lichid). ◊ Expr. (Tranz.) A stropi (ceva) cu sudoare = a munci din greu. ♦ Refl. Fig. A se acoperi cu pete mici; a se păta. – Cf. sl. kropiti. DOOM
stropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropésc, imperf. 3 sg. stropeá; conj. prez. 3 să stropeáscă
stropit
STROPÍ, stropesc, vb. IV. Tranz., intranz., refl. și refl. recipr. A (se) uda (ușor, superficial) prin împroșcare, a (se) umezi ușor, a (se) acoperi cu stropi (de apă sau de alt lichid). ◊ Expr. (Tranz.) A stropi (ceva) cu sudoare = a munci din greu. ♦ Refl. Fig. A se acoperi cu pete mici; a se păta. – Cf. sl. kropiti. DOOM
stropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropésc, imperf. 3 sg. stropeá; conj. prez. 3 să stropeáscă
stropit
STROPÍT2, -Ă, stropiți, -te, adj. Acoperit, presărat, împroșcat cu stropi (1). ♦ Fig. (Despre pielea oamenilor, blana animalelor, penele păsărilor) Cu puncte sau cu pete mici de altă culoare. ♦ Împestrițat, înflorat. – V. stropi.
stropit
STROPÍT1 s. n. Stropire; udare (a unui teren). – V. stropi. DOOM
stropít s. n.
stropita
STROPÍT2, -Ă, stropiți, -te, adj. Acoperit, presărat, împroșcat cu stropi (1). ♦ Fig. (Despre pielea oamenilor, blana animalelor, penele păsărilor) Cu puncte sau cu pete mici de altă culoare. ♦ Împestrițat, înflorat. – V. stropi.
stropite
STROPÍT2, -Ă, stropiți, -te, adj. Acoperit, presărat, împroșcat cu stropi (1). ♦ Fig. (Despre pielea oamenilor, blana animalelor, penele păsărilor) Cu puncte sau cu pete mici de altă culoare. ♦ Împestrițat, înflorat. – V. stropi.
stropitei
STROPÍT2, -Ă, stropiți, -te, adj. Acoperit, presărat, împroșcat cu stropi (1). ♦ Fig. (Despre pielea oamenilor, blana animalelor, penele păsărilor) Cu puncte sau cu pete mici de altă culoare. ♦ Împestrițat, înflorat. – V. stropi.
stropitele
STROPÍT2, -Ă, stropiți, -te, adj. Acoperit, presărat, împroșcat cu stropi (1). ♦ Fig. (Despre pielea oamenilor, blana animalelor, penele păsărilor) Cu puncte sau cu pete mici de altă culoare. ♦ Împestrițat, înflorat. – V. stropi.
stropitelor
STROPÍT2, -Ă, stropiți, -te, adj. Acoperit, presărat, împroșcat cu stropi (1). ♦ Fig. (Despre pielea oamenilor, blana animalelor, penele păsărilor) Cu puncte sau cu pete mici de altă culoare. ♦ Împestrițat, înflorat. – V. stropi.
stropitoare
STROPITOÁRE, stropitori, s. f. 1. Vas de tablă, de material plastic etc., cu toartă și cu o țeavă aplicată pe partea laterală a peretelui exterior, prevăzută cu un dispozitiv în formă de sită, care servește la stropitul plantelor. ♦ Recipient mare, de obicei cilindric, montat pe un cadru cu roți și prevăzut cu un dispozitiv de proiectat apa, care servește la stropitul străzilor; vehicul prevăzut cu un asemenea recipient. ♦ (Înv.) Pulverizator. 2. Pămătuf făcut din bucăți de cârpă, cu care fierarul stropește cu apă cărbunii prea înfierbântați din vatra fierăriei. – Stropi + -toare. DOOM
stropitoáre s. f., g.-d. art. stropitórii; pl. stropitóri
stropitoarea
STROPITOÁRE, stropitori, s. f. 1. Vas de tablă, de material plastic etc., cu toartă și cu o țeavă aplicată pe partea laterală a peretelui exterior, prevăzută cu un dispozitiv în formă de sită, care servește la stropitul plantelor. ♦ Recipient mare, de obicei cilindric, montat pe un cadru cu roți și prevăzut cu un dispozitiv de proiectat apa, care servește la stropitul străzilor; vehicul prevăzut cu un asemenea recipient. ♦ (Înv.) Pulverizator. 2. Pămătuf făcut din bucăți de cârpă, cu care fierarul stropește cu apă cărbunii prea înfierbântați din vatra fierăriei. – Stropi + -toare. DOOM
stropitoáre s. f., g.-d. art. stropitórii; pl. stropitóri
stropitoarei
STROPITOÁRE, stropitori, s. f. 1. Vas de tablă, de material plastic etc., cu toartă și cu o țeavă aplicată pe partea laterală a peretelui exterior, prevăzută cu un dispozitiv în formă de sită, care servește la stropitul plantelor. ♦ Recipient mare, de obicei cilindric, montat pe un cadru cu roți și prevăzut cu un dispozitiv de proiectat apa, care servește la stropitul străzilor; vehicul prevăzut cu un asemenea recipient. ♦ (Înv.) Pulverizator. 2. Pămătuf făcut din bucăți de cârpă, cu care fierarul stropește cu apă cărbunii prea înfierbântați din vatra fierăriei. – Stropi + -toare. DOOM
stropitoáre s. f., g.-d. art. stropitórii; pl. stropitóri
stropitoarele
STROPITOÁRE, stropitori, s. f. 1. Vas de tablă, de material plastic etc., cu toartă și cu o țeavă aplicată pe partea laterală a peretelui exterior, prevăzută cu un dispozitiv în formă de sită, care servește la stropitul plantelor. ♦ Recipient mare, de obicei cilindric, montat pe un cadru cu roți și prevăzut cu un dispozitiv de proiectat apa, care servește la stropitul străzilor; vehicul prevăzut cu un asemenea recipient. ♦ (Înv.) Pulverizator. 2. Pămătuf făcut din bucăți de cârpă, cu care fierarul stropește cu apă cărbunii prea înfierbântați din vatra fierăriei. – Stropi + -toare. DOOM
stropitoáre s. f., g.-d. art. stropitórii; pl. stropitóri
stropitoarelor
STROPITOÁRE, stropitori, s. f. 1. Vas de tablă, de material plastic etc., cu toartă și cu o țeavă aplicată pe partea laterală a peretelui exterior, prevăzută cu un dispozitiv în formă de sită, care servește la stropitul plantelor. ♦ Recipient mare, de obicei cilindric, montat pe un cadru cu roți și prevăzut cu un dispozitiv de proiectat apa, care servește la stropitul străzilor; vehicul prevăzut cu un asemenea recipient. ♦ (Înv.) Pulverizator. 2. Pămătuf făcut din bucăți de cârpă, cu care fierarul stropește cu apă cărbunii prea înfierbântați din vatra fierăriei. – Stropi + -toare. DOOM
stropitoáre s. f., g.-d. art. stropitórii; pl. stropitóri
stropitori
STROPITOÁRE, stropitori, s. f. 1. Vas de tablă, de material plastic etc., cu toartă și cu o țeavă aplicată pe partea laterală a peretelui exterior, prevăzută cu un dispozitiv în formă de sită, care servește la stropitul plantelor. ♦ Recipient mare, de obicei cilindric, montat pe un cadru cu roți și prevăzut cu un dispozitiv de proiectat apa, care servește la stropitul străzilor; vehicul prevăzut cu un asemenea recipient. ♦ (Înv.) Pulverizator. 2. Pămătuf făcut din bucăți de cârpă, cu care fierarul stropește cu apă cărbunii prea înfierbântați din vatra fierăriei. – Stropi + -toare. DOOM
stropitoáre s. f., g.-d. art. stropitórii; pl. stropitóri
stropitorii
STROPITOÁRE, stropitori, s. f. 1. Vas de tablă, de material plastic etc., cu toartă și cu o țeavă aplicată pe partea laterală a peretelui exterior, prevăzută cu un dispozitiv în formă de sită, care servește la stropitul plantelor. ♦ Recipient mare, de obicei cilindric, montat pe un cadru cu roți și prevăzut cu un dispozitiv de proiectat apa, care servește la stropitul străzilor; vehicul prevăzut cu un asemenea recipient. ♦ (Înv.) Pulverizator. 2. Pămătuf făcut din bucăți de cârpă, cu care fierarul stropește cu apă cărbunii prea înfierbântați din vatra fierăriei. – Stropi + -toare. DOOM
stropitoáre s. f., g.-d. art. stropitórii; pl. stropitóri
stropitorile
STROPITOÁRE, stropitori, s. f. 1. Vas de tablă, de material plastic etc., cu toartă și cu o țeavă aplicată pe partea laterală a peretelui exterior, prevăzută cu un dispozitiv în formă de sită, care servește la stropitul plantelor. ♦ Recipient mare, de obicei cilindric, montat pe un cadru cu roți și prevăzut cu un dispozitiv de proiectat apa, care servește la stropitul străzilor; vehicul prevăzut cu un asemenea recipient. ♦ (Înv.) Pulverizator. 2. Pămătuf făcut din bucăți de cârpă, cu care fierarul stropește cu apă cărbunii prea înfierbântați din vatra fierăriei. – Stropi + -toare. DOOM
stropitoáre s. f., g.-d. art. stropitórii; pl. stropitóri
stropitorilor
STROPITOÁRE, stropitori, s. f. 1. Vas de tablă, de material plastic etc., cu toartă și cu o țeavă aplicată pe partea laterală a peretelui exterior, prevăzută cu un dispozitiv în formă de sită, care servește la stropitul plantelor. ♦ Recipient mare, de obicei cilindric, montat pe un cadru cu roți și prevăzut cu un dispozitiv de proiectat apa, care servește la stropitul străzilor; vehicul prevăzut cu un asemenea recipient. ♦ (Înv.) Pulverizator. 2. Pămătuf făcut din bucăți de cârpă, cu care fierarul stropește cu apă cărbunii prea înfierbântați din vatra fierăriei. – Stropi + -toare. DOOM
stropitoáre s. f., g.-d. art. stropitórii; pl. stropitóri
stropitul
STROPÍT2, -Ă, stropiți, -te, adj. Acoperit, presărat, împroșcat cu stropi (1). ♦ Fig. (Despre pielea oamenilor, blana animalelor, penele păsărilor) Cu puncte sau cu pete mici de altă culoare. ♦ Împestrițat, înflorat. – V. stropi.
stropitului
STROPÍT2, -Ă, stropiți, -te, adj. Acoperit, presărat, împroșcat cu stropi (1). ♦ Fig. (Despre pielea oamenilor, blana animalelor, penele păsărilor) Cu puncte sau cu pete mici de altă culoare. ♦ Împestrițat, înflorat. – V. stropi.
stropitura
STROPITÚRĂ, stropituri, s. f. 1. Stropire. 2. (Concr.) Picătură, strop. – Stropi + suf. -tură. DOOM
stropitúră s. f., g.-d. art. stropitúrii; pl. stropitúri
stropituri
STROPITÚRĂ, stropituri, s. f. 1. Stropire. 2. (Concr.) Picătură, strop. – Stropi + suf. -tură. DOOM
stropitúră s. f., g.-d. art. stropitúrii; pl. stropitúri
stropiturii
STROPITÚRĂ, stropituri, s. f. 1. Stropire. 2. (Concr.) Picătură, strop. – Stropi + suf. -tură. DOOM
stropitúră s. f., g.-d. art. stropitúrii; pl. stropitúri
stropiturile
STROPITÚRĂ, stropituri, s. f. 1. Stropire. 2. (Concr.) Picătură, strop. – Stropi + suf. -tură. DOOM
stropitúră s. f., g.-d. art. stropitúrii; pl. stropitúri
stropiturilor
STROPITÚRĂ, stropituri, s. f. 1. Stropire. 2. (Concr.) Picătură, strop. – Stropi + suf. -tură. DOOM
stropitúră s. f., g.-d. art. stropitúrii; pl. stropitúri
stropiși
STROPÍ, stropesc, vb. IV. Tranz., intranz., refl. și refl. recipr. A (se) uda (ușor, superficial) prin împroșcare, a (se) umezi ușor, a (se) acoperi cu stropi (de apă sau de alt lichid). ◊ Expr. (Tranz.) A stropi (ceva) cu sudoare = a munci din greu. ♦ Refl. Fig. A se acoperi cu pete mici; a se păta. – Cf. sl. kropiti. DOOM
stropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropésc, imperf. 3 sg. stropeá; conj. prez. 3 să stropeáscă
stropiți
STROPÍ, stropesc, vb. IV. Tranz., intranz., refl. și refl. recipr. A (se) uda (ușor, superficial) prin împroșcare, a (se) umezi ușor, a (se) acoperi cu stropi (de apă sau de alt lichid). ◊ Expr. (Tranz.) A stropi (ceva) cu sudoare = a munci din greu. ♦ Refl. Fig. A se acoperi cu pete mici; a se păta. – Cf. sl. kropiti. DOOM
stropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropésc, imperf. 3 sg. stropeá; conj. prez. 3 să stropeáscă
stropiți
STROPÍT2, -Ă, stropiți, -te, adj. Acoperit, presărat, împroșcat cu stropi (1). ♦ Fig. (Despre pielea oamenilor, blana animalelor, penele păsărilor) Cu puncte sau cu pete mici de altă culoare. ♦ Împestrițat, înflorat. – V. stropi.
stropiții
STROPÍT2, -Ă, stropiți, -te, adj. Acoperit, presărat, împroșcat cu stropi (1). ♦ Fig. (Despre pielea oamenilor, blana animalelor, penele păsărilor) Cu puncte sau cu pete mici de altă culoare. ♦ Împestrițat, înflorat. – V. stropi.
stropiților
STROPÍT2, -Ă, stropiți, -te, adj. Acoperit, presărat, împroșcat cu stropi (1). ♦ Fig. (Despre pielea oamenilor, blana animalelor, penele păsărilor) Cu puncte sau cu pete mici de altă culoare. ♦ Împestrițat, înflorat. – V. stropi.
stropolea
STROPOLÍ, stropolesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.; despre oameni) A efectua diverse treburi mărunte prin gospodărie; a trebălui, a roboti. – Din bg. tropolja, sb. štropotati. DOOM
stropolí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropolésc, imperf. 3 sg. stropoleá; conj. prez. 3 să stropoleáscă
stropoleai
STROPOLÍ, stropolesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.; despre oameni) A efectua diverse treburi mărunte prin gospodărie; a trebălui, a roboti. – Din bg. tropolja, sb. štropotati. DOOM
stropolí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropolésc, imperf. 3 sg. stropoleá; conj. prez. 3 să stropoleáscă
stropoleala
STROPOLEÁLĂ, stropoleli, s. f. (Reg.) Faptul de a stropoli; roboteală. – Stropoli + suf. -eală. DOOM
stropoleálă (reg.) s. f., g.-d. art. stropolélii; pl. stropoléli
stropoleam
STROPOLÍ, stropolesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.; despre oameni) A efectua diverse treburi mărunte prin gospodărie; a trebălui, a roboti. – Din bg. tropolja, sb. štropotati. DOOM
stropolí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropolésc, imperf. 3 sg. stropoleá; conj. prez. 3 să stropoleáscă
stropolească
STROPOLÍ, stropolesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.; despre oameni) A efectua diverse treburi mărunte prin gospodărie; a trebălui, a roboti. – Din bg. tropolja, sb. štropotati. DOOM
stropolí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropolésc, imperf. 3 sg. stropoleá; conj. prez. 3 să stropoleáscă
stropoleau
STROPOLÍ, stropolesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.; despre oameni) A efectua diverse treburi mărunte prin gospodărie; a trebălui, a roboti. – Din bg. tropolja, sb. štropotati. DOOM
stropolí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropolésc, imperf. 3 sg. stropoleá; conj. prez. 3 să stropoleáscă
stropoleați
STROPOLÍ, stropolesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.; despre oameni) A efectua diverse treburi mărunte prin gospodărie; a trebălui, a roboti. – Din bg. tropolja, sb. štropotati. DOOM
stropolí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropolésc, imperf. 3 sg. stropoleá; conj. prez. 3 să stropoleáscă
stropoleli
STROPOLEÁLĂ, stropoleli, s. f. (Reg.) Faptul de a stropoli; roboteală. – Stropoli + suf. -eală. DOOM
stropoleálă (reg.) s. f., g.-d. art. stropolélii; pl. stropoléli
stropolelii
STROPOLEÁLĂ, stropoleli, s. f. (Reg.) Faptul de a stropoli; roboteală. – Stropoli + suf. -eală. DOOM
stropoleálă (reg.) s. f., g.-d. art. stropolélii; pl. stropoléli
stropolelile
STROPOLEÁLĂ, stropoleli, s. f. (Reg.) Faptul de a stropoli; roboteală. – Stropoli + suf. -eală. DOOM
stropoleálă (reg.) s. f., g.-d. art. stropolélii; pl. stropoléli
stropolelilor
STROPOLEÁLĂ, stropoleli, s. f. (Reg.) Faptul de a stropoli; roboteală. – Stropoli + suf. -eală. DOOM
stropoleálă (reg.) s. f., g.-d. art. stropolélii; pl. stropoléli
stropolesc
STROPOLÍ, stropolesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.; despre oameni) A efectua diverse treburi mărunte prin gospodărie; a trebălui, a roboti. – Din bg. tropolja, sb. štropotati. DOOM
stropolí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropolésc, imperf. 3 sg. stropoleá; conj. prez. 3 să stropoleáscă
stropolește
STROPOLÍ, stropolesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.; despre oameni) A efectua diverse treburi mărunte prin gospodărie; a trebălui, a roboti. – Din bg. tropolja, sb. štropotati. DOOM
stropolí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropolésc, imperf. 3 sg. stropoleá; conj. prez. 3 să stropoleáscă
stropolești
STROPOLÍ, stropolesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.; despre oameni) A efectua diverse treburi mărunte prin gospodărie; a trebălui, a roboti. – Din bg. tropolja, sb. štropotati. DOOM
stropolí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropolésc, imperf. 3 sg. stropoleá; conj. prez. 3 să stropoleáscă
stropoli
STROPOLÍ, stropolesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.; despre oameni) A efectua diverse treburi mărunte prin gospodărie; a trebălui, a roboti. – Din bg. tropolja, sb. štropotati. DOOM
stropolí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropolésc, imperf. 3 sg. stropoleá; conj. prez. 3 să stropoleáscă
stropolii
STROPOLÍ, stropolesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.; despre oameni) A efectua diverse treburi mărunte prin gospodărie; a trebălui, a roboti. – Din bg. tropolja, sb. štropotati. DOOM
stropolí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropolésc, imperf. 3 sg. stropoleá; conj. prez. 3 să stropoleáscă
stropolim
STROPOLÍ, stropolesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.; despre oameni) A efectua diverse treburi mărunte prin gospodărie; a trebălui, a roboti. – Din bg. tropolja, sb. štropotati. DOOM
stropolí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropolésc, imperf. 3 sg. stropoleá; conj. prez. 3 să stropoleáscă
stropolind
STROPOLÍ, stropolesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.; despre oameni) A efectua diverse treburi mărunte prin gospodărie; a trebălui, a roboti. – Din bg. tropolja, sb. štropotati. DOOM
stropolí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropolésc, imperf. 3 sg. stropoleá; conj. prez. 3 să stropoleáscă
stropolire
STROPOLÍ, stropolesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.; despre oameni) A efectua diverse treburi mărunte prin gospodărie; a trebălui, a roboti. – Din bg. tropolja, sb. štropotati. DOOM
stropolí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropolésc, imperf. 3 sg. stropoleá; conj. prez. 3 să stropoleáscă
stropoliră
STROPOLÍ, stropolesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.; despre oameni) A efectua diverse treburi mărunte prin gospodărie; a trebălui, a roboti. – Din bg. tropolja, sb. štropotati. DOOM
stropolí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropolésc, imperf. 3 sg. stropoleá; conj. prez. 3 să stropoleáscă
stropolirăm
STROPOLÍ, stropolesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.; despre oameni) A efectua diverse treburi mărunte prin gospodărie; a trebălui, a roboti. – Din bg. tropolja, sb. štropotati. DOOM
stropolí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropolésc, imperf. 3 sg. stropoleá; conj. prez. 3 să stropoleáscă
stropolirăți
STROPOLÍ, stropolesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.; despre oameni) A efectua diverse treburi mărunte prin gospodărie; a trebălui, a roboti. – Din bg. tropolja, sb. štropotati. DOOM
stropolí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropolésc, imperf. 3 sg. stropoleá; conj. prez. 3 să stropoleáscă
stropolise
STROPOLÍ, stropolesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.; despre oameni) A efectua diverse treburi mărunte prin gospodărie; a trebălui, a roboti. – Din bg. tropolja, sb. štropotati. DOOM
stropolí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropolésc, imperf. 3 sg. stropoleá; conj. prez. 3 să stropoleáscă
stropolisem
STROPOLÍ, stropolesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.; despre oameni) A efectua diverse treburi mărunte prin gospodărie; a trebălui, a roboti. – Din bg. tropolja, sb. štropotati. DOOM
stropolí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropolésc, imperf. 3 sg. stropoleá; conj. prez. 3 să stropoleáscă
stropoliseră
STROPOLÍ, stropolesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.; despre oameni) A efectua diverse treburi mărunte prin gospodărie; a trebălui, a roboti. – Din bg. tropolja, sb. štropotati. DOOM
stropolí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropolésc, imperf. 3 sg. stropoleá; conj. prez. 3 să stropoleáscă
stropoliserăm
STROPOLÍ, stropolesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.; despre oameni) A efectua diverse treburi mărunte prin gospodărie; a trebălui, a roboti. – Din bg. tropolja, sb. štropotati. DOOM
stropolí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropolésc, imperf. 3 sg. stropoleá; conj. prez. 3 să stropoleáscă
stropoliserăți
STROPOLÍ, stropolesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.; despre oameni) A efectua diverse treburi mărunte prin gospodărie; a trebălui, a roboti. – Din bg. tropolja, sb. štropotati. DOOM
stropolí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropolésc, imperf. 3 sg. stropoleá; conj. prez. 3 să stropoleáscă
stropoliseși
STROPOLÍ, stropolesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.; despre oameni) A efectua diverse treburi mărunte prin gospodărie; a trebălui, a roboti. – Din bg. tropolja, sb. štropotati. DOOM
stropolí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropolésc, imperf. 3 sg. stropoleá; conj. prez. 3 să stropoleáscă
stropoliseți
STROPOLÍ, stropolesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.; despre oameni) A efectua diverse treburi mărunte prin gospodărie; a trebălui, a roboti. – Din bg. tropolja, sb. štropotati. DOOM
stropolí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropolésc, imperf. 3 sg. stropoleá; conj. prez. 3 să stropoleáscă
stropolit
STROPOLÍ, stropolesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.; despre oameni) A efectua diverse treburi mărunte prin gospodărie; a trebălui, a roboti. – Din bg. tropolja, sb. štropotati. DOOM
stropolí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropolésc, imperf. 3 sg. stropoleá; conj. prez. 3 să stropoleáscă
stropoliși
STROPOLÍ, stropolesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.; despre oameni) A efectua diverse treburi mărunte prin gospodărie; a trebălui, a roboti. – Din bg. tropolja, sb. štropotati. DOOM
stropolí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropolésc, imperf. 3 sg. stropoleá; conj. prez. 3 să stropoleáscă
stropoliți
STROPOLÍ, stropolesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.; despre oameni) A efectua diverse treburi mărunte prin gospodărie; a trebălui, a roboti. – Din bg. tropolja, sb. štropotati. DOOM
stropolí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropolésc, imperf. 3 sg. stropoleá; conj. prez. 3 să stropoleáscă
stropul
STROP, stropi, s. m. 1. Particulă globulară dintr-un lichid; cantitate foarte mică dintr-un lichid; spec. picătură de ploaie. ◊ Loc. adv. Strop cu (sau de) strop = picătură cu picătură; puțin câte puțin; încetul cu încetul. Până la un strop = până nu mai rămâne nimic. Niciun strop = nimic. ♦ Lacrimă. 2. Fig. Cantitate foarte mică dintr-o materie solidă; fărâmă. – Probabil din stropi (derivat regresiv). DOOM
strop s. m., pl. stropi
stropuleț
STROPULÉȚ, stropuleți, s. m. Diminutiv al lui strop; stropușor. – Strop + suf. -uleț. DOOM
stropuléț s. m., pl. stropuléți
stropuleți
STROPULÉȚ, stropuleți, s. m. Diminutiv al lui strop; stropușor. – Strop + suf. -uleț. DOOM
stropuléț s. m., pl. stropuléți
stropuleții
STROPULÉȚ, stropuleți, s. m. Diminutiv al lui strop; stropușor. – Strop + suf. -uleț. DOOM
stropuléț s. m., pl. stropuléți
stropuleților
STROPULÉȚ, stropuleți, s. m. Diminutiv al lui strop; stropușor. – Strop + suf. -uleț. DOOM
stropuléț s. m., pl. stropuléți
stropulețul
STROPULÉȚ, stropuleți, s. m. Diminutiv al lui strop; stropușor. – Strop + suf. -uleț. DOOM
stropuléț s. m., pl. stropuléți
stropulețului
STROPULÉȚ, stropuleți, s. m. Diminutiv al lui strop; stropușor. – Strop + suf. -uleț. DOOM
stropuléț s. m., pl. stropuléți
stropului
STROP, stropi, s. m. 1. Particulă globulară dintr-un lichid; cantitate foarte mică dintr-un lichid; spec. picătură de ploaie. ◊ Loc. adv. Strop cu (sau de) strop = picătură cu picătură; puțin câte puțin; încetul cu încetul. Până la un strop = până nu mai rămâne nimic. Niciun strop = nimic. ♦ Lacrimă. 2. Fig. Cantitate foarte mică dintr-o materie solidă; fărâmă. – Probabil din stropi (derivat regresiv). DOOM
strop s. m., pl. stropi
stropușor
STROPUȘÓR, stropușori, s. m. Stropuleț. – Strop + suf. -ușor. DOOM
stropușór s. m., pl. stropușóri
stropușori
STROPUȘÓR, stropușori, s. m. Stropuleț. – Strop + suf. -ușor. DOOM
stropușór s. m., pl. stropușóri
stropușorii
STROPUȘÓR, stropușori, s. m. Stropuleț. – Strop + suf. -ușor. DOOM
stropușór s. m., pl. stropușóri
stropușorilor
STROPUȘÓR, stropușori, s. m. Stropuleț. – Strop + suf. -ușor. DOOM
stropușór s. m., pl. stropușóri
stropușorul
STROPUȘÓR, stropușori, s. m. Stropuleț. – Strop + suf. -ușor. DOOM
stropușór s. m., pl. stropușóri
stropușorului
STROPUȘÓR, stropușori, s. m. Stropuleț. – Strop + suf. -ușor. DOOM
stropușór s. m., pl. stropușóri
stropșeala
STROPȘEÁLĂ, stropșeli, s. f. (Pop. și fam.) Faptul de a (se) stropși. – Stropși + suf. -eală. DOOM
stropșeálă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. stropșélii; pl. stropșéli
stropșeli
STROPȘEÁLĂ, stropșeli, s. f. (Pop. și fam.) Faptul de a (se) stropși. – Stropși + suf. -eală. DOOM
stropșeálă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. stropșélii; pl. stropșéli
stropșelii
STROPȘEÁLĂ, stropșeli, s. f. (Pop. și fam.) Faptul de a (se) stropși. – Stropși + suf. -eală. DOOM
stropșeálă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. stropșélii; pl. stropșéli
stropșelile
STROPȘEÁLĂ, stropșeli, s. f. (Pop. și fam.) Faptul de a (se) stropși. – Stropși + suf. -eală. DOOM
stropșeálă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. stropșélii; pl. stropșéli
stropșelilor
STROPȘEÁLĂ, stropșeli, s. f. (Pop. și fam.) Faptul de a (se) stropși. – Stropși + suf. -eală. DOOM
stropșeálă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. stropșélii; pl. stropșéli
stropși
STROPȘÍ, stropșesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A zdrobi, a sfărâma călcând în picioare. ♦ A strivi, a zdreli. ♦ A prăpădi, a nimici. 2. Tranz. (Pop.) A stâlci pe cineva în bătaie. ♦ Fig. (Fam.) A poci, a deforma, a schimonosi, a stâlci cuvintele (în pronunțare sau în scris). 3. Refl. (Pop. și fam.) A se răsti la cineva (încruntându-se); a se burzului, a se oțărî. 4. Tranz. (Pop.; despre boli) A cuprinde, a lovi pe cineva pe neașteptate. – Cf. bg. strošvam. DOOM
stropșí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stropșésc, imperf. 3 sg. stropșeá; conj. prez. 3 să stropșeáscă
stropșire
STROPȘÍRE, stropșiri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a (se) stropși. – V. stropși. DOOM
stropșíre (pop., fam.) s. f., g.-d. art. stropșírii; pl. stropșíri
stropșirea
STROPȘÍRE, stropșiri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a (se) stropși. – V. stropși. DOOM
stropșíre (pop., fam.) s. f., g.-d. art. stropșírii; pl. stropșíri
stropșiri
STROPȘÍRE, stropșiri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a (se) stropși. – V. stropși. DOOM
stropșíre (pop., fam.) s. f., g.-d. art. stropșírii; pl. stropșíri
stropșirii
STROPȘÍRE, stropșiri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a (se) stropși. – V. stropși. DOOM
stropșíre (pop., fam.) s. f., g.-d. art. stropșírii; pl. stropșíri
stropșirile
STROPȘÍRE, stropșiri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a (se) stropși. – V. stropși. DOOM
stropșíre (pop., fam.) s. f., g.-d. art. stropșírii; pl. stropșíri
stropșirilor
STROPȘÍRE, stropșiri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a (se) stropși. – V. stropși. DOOM
stropșíre (pop., fam.) s. f., g.-d. art. stropșírii; pl. stropșíri
stropșit
STROPȘÍT, -Ă, stropșiți, -te, adj. 1. (Pop.) Zdrobit, sfărâmat, strivit în picioare. ♦ Stricat, deformat. 2. Fig. (Reg.; despre oameni; adesea substantivat) Zăpăcit, smintit; năbădăios, îndrăcit. 3. Fig. (Pop. și fam.; despre cuvinte) Pocit, deformat, schimonosit, stâlcit. – V. stropși.
stropșita
STROPȘÍT, -Ă, stropșiți, -te, adj. 1. (Pop.) Zdrobit, sfărâmat, strivit în picioare. ♦ Stricat, deformat. 2. Fig. (Reg.; despre oameni; adesea substantivat) Zăpăcit, smintit; năbădăios, îndrăcit. 3. Fig. (Pop. și fam.; despre cuvinte) Pocit, deformat, schimonosit, stâlcit. – V. stropși.
stropșite
STROPȘÍT, -Ă, stropșiți, -te, adj. 1. (Pop.) Zdrobit, sfărâmat, strivit în picioare. ♦ Stricat, deformat. 2. Fig. (Reg.; despre oameni; adesea substantivat) Zăpăcit, smintit; năbădăios, îndrăcit. 3. Fig. (Pop. și fam.; despre cuvinte) Pocit, deformat, schimonosit, stâlcit. – V. stropși.
stropșitei
STROPȘÍT, -Ă, stropșiți, -te, adj. 1. (Pop.) Zdrobit, sfărâmat, strivit în picioare. ♦ Stricat, deformat. 2. Fig. (Reg.; despre oameni; adesea substantivat) Zăpăcit, smintit; năbădăios, îndrăcit. 3. Fig. (Pop. și fam.; despre cuvinte) Pocit, deformat, schimonosit, stâlcit. – V. stropși.
stropșitele
STROPȘÍT, -Ă, stropșiți, -te, adj. 1. (Pop.) Zdrobit, sfărâmat, strivit în picioare. ♦ Stricat, deformat. 2. Fig. (Reg.; despre oameni; adesea substantivat) Zăpăcit, smintit; năbădăios, îndrăcit. 3. Fig. (Pop. și fam.; despre cuvinte) Pocit, deformat, schimonosit, stâlcit. – V. stropși.
stropșitelor
STROPȘÍT, -Ă, stropșiți, -te, adj. 1. (Pop.) Zdrobit, sfărâmat, strivit în picioare. ♦ Stricat, deformat. 2. Fig. (Reg.; despre oameni; adesea substantivat) Zăpăcit, smintit; năbădăios, îndrăcit. 3. Fig. (Pop. și fam.; despre cuvinte) Pocit, deformat, schimonosit, stâlcit. – V. stropși.
stropșitul
STROPȘÍT, -Ă, stropșiți, -te, adj. 1. (Pop.) Zdrobit, sfărâmat, strivit în picioare. ♦ Stricat, deformat. 2. Fig. (Reg.; despre oameni; adesea substantivat) Zăpăcit, smintit; năbădăios, îndrăcit. 3. Fig. (Pop. și fam.; despre cuvinte) Pocit, deformat, schimonosit, stâlcit. – V. stropși.
stropșitului
STROPȘÍT, -Ă, stropșiți, -te, adj. 1. (Pop.) Zdrobit, sfărâmat, strivit în picioare. ♦ Stricat, deformat. 2. Fig. (Reg.; despre oameni; adesea substantivat) Zăpăcit, smintit; năbădăios, îndrăcit. 3. Fig. (Pop. și fam.; despre cuvinte) Pocit, deformat, schimonosit, stâlcit. – V. stropși.
stropșitura
STROPȘITÚRĂ, stropșituri, s. f. (Pop. și fam.) Stropșire, poceală, schimonoseală, stâlceală; (concr.) ceea ce a fost stropșit. – Stropși + suf. -tură. DOOM
stropșitúră (pop.) s. f., g.-d. art. stropșitúrii; pl. stropșitúri
stropșituri
STROPȘITÚRĂ, stropșituri, s. f. (Pop. și fam.) Stropșire, poceală, schimonoseală, stâlceală; (concr.) ceea ce a fost stropșit. – Stropși + suf. -tură. DOOM
stropșitúră (pop.) s. f., g.-d. art. stropșitúrii; pl. stropșitúri
stropșiturii
STROPȘITÚRĂ, stropșituri, s. f. (Pop. și fam.) Stropșire, poceală, schimonoseală, stâlceală; (concr.) ceea ce a fost stropșit. – Stropși + suf. -tură. DOOM
stropșitúră (pop.) s. f., g.-d. art. stropșitúrii; pl. stropșitúri
stropșiturile
STROPȘITÚRĂ, stropșituri, s. f. (Pop. și fam.) Stropșire, poceală, schimonoseală, stâlceală; (concr.) ceea ce a fost stropșit. – Stropși + suf. -tură. DOOM
stropșitúră (pop.) s. f., g.-d. art. stropșitúrii; pl. stropșitúri
stropșiturilor
STROPȘITÚRĂ, stropșituri, s. f. (Pop. și fam.) Stropșire, poceală, schimonoseală, stâlceală; (concr.) ceea ce a fost stropșit. – Stropși + suf. -tură. DOOM
stropșitúră (pop.) s. f., g.-d. art. stropșitúrii; pl. stropșitúri
stropșiți
STROPȘÍT, -Ă, stropșiți, -te, adj. 1. (Pop.) Zdrobit, sfărâmat, strivit în picioare. ♦ Stricat, deformat. 2. Fig. (Reg.; despre oameni; adesea substantivat) Zăpăcit, smintit; năbădăios, îndrăcit. 3. Fig. (Pop. și fam.; despre cuvinte) Pocit, deformat, schimonosit, stâlcit. – V. stropși.
stropșiții
STROPȘÍT, -Ă, stropșiți, -te, adj. 1. (Pop.) Zdrobit, sfărâmat, strivit în picioare. ♦ Stricat, deformat. 2. Fig. (Reg.; despre oameni; adesea substantivat) Zăpăcit, smintit; năbădăios, îndrăcit. 3. Fig. (Pop. și fam.; despre cuvinte) Pocit, deformat, schimonosit, stâlcit. – V. stropși.
stropșiților
STROPȘÍT, -Ă, stropșiți, -te, adj. 1. (Pop.) Zdrobit, sfărâmat, strivit în picioare. ♦ Stricat, deformat. 2. Fig. (Reg.; despre oameni; adesea substantivat) Zăpăcit, smintit; năbădăios, îndrăcit. 3. Fig. (Pop. și fam.; despre cuvinte) Pocit, deformat, schimonosit, stâlcit. – V. stropși.
structura
STRUCTURÁ, structurez, vb. I. Tranz. A organiza ceva, a da o anumită structură. – Din fr. structurer. DOOM
structurá (a ~) vb., ind. prez. 3 structureáză
structura
STRUCTÚRĂ, structuri, s. f. I. 1. Mod de organizare internă, de alcătuire a unui corp, a unui sistem; mod de asociere a componenților unui corp sau a unui întreg organizat, caracterizat prin forma și dimensiunile fiecărui element component, prin aranjarea lor unul față de celălalt și prin interacțiunile lor reciproce. ♦ Spec. Dispoziție a atomilor în molecula unei substanțe. ♦ Spec. Mod de grupare a moleculelor într-un corp sau într-o substanță minerală. 2. Mod de așezare și asamblare a părților corpului omenesc, ale corpului animalelor, ale plantelor sau ale țesuturilor lor. ♦ (Psih.) Factură, alcătuire, conformație. 3. Mod de construire a unui edificiu, a unui pod etc. 4. Mod de alcătuire a unei opere literare, muzicale etc. 5. Mod specific de organizare a elementelor constitutive ale unei limbi. II. Mod de organizare, de întocmire a societății din punct de vedere economic, social-politic și cultural; orânduire. ♦ Mod de organizare a unei ramuri de producție, a unui domeniu de activitate, a unei instituții, organizații etc. – Din fr. structure, lat. structura. DOOM
structúră s. f., g.-d. art. structúrii; pl. structúri
structurai
STRUCTURÁ, structurez, vb. I. Tranz. A organiza ceva, a da o anumită structură. – Din fr. structurer. DOOM
structurá (a ~) vb., ind. prez. 3 structureáză
structural
STRUCTURÁL, -Ă, structurali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care aparține structurii, privitor la structură; care formează o structură. 2. (Chim.; în sintagma) Formulă structurală = formulă care reprezintă compoziția unei combinații și legătura atomilor ei în moleculă. – Din fr. structural. DOOM
structurál adj. m., pl. structuráli; f. structurálă, pl. structurále
structurala
STRUCTURÁL, -Ă, structurali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care aparține structurii, privitor la structură; care formează o structură. 2. (Chim.; în sintagma) Formulă structurală = formulă care reprezintă compoziția unei combinații și legătura atomilor ei în moleculă. – Din fr. structural. DOOM
structurál adj. m., pl. structuráli; f. structurálă, pl. structurále
structurale
STRUCTURÁL, -Ă, structurali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care aparține structurii, privitor la structură; care formează o structură. 2. (Chim.; în sintagma) Formulă structurală = formulă care reprezintă compoziția unei combinații și legătura atomilor ei în moleculă. – Din fr. structural. DOOM
structurál adj. m., pl. structuráli; f. structurálă, pl. structurále
structuralei
STRUCTURÁL, -Ă, structurali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care aparține structurii, privitor la structură; care formează o structură. 2. (Chim.; în sintagma) Formulă structurală = formulă care reprezintă compoziția unei combinații și legătura atomilor ei în moleculă. – Din fr. structural. DOOM
structurál adj. m., pl. structuráli; f. structurálă, pl. structurále
structuralele
STRUCTURÁL, -Ă, structurali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care aparține structurii, privitor la structură; care formează o structură. 2. (Chim.; în sintagma) Formulă structurală = formulă care reprezintă compoziția unei combinații și legătura atomilor ei în moleculă. – Din fr. structural. DOOM
structurál adj. m., pl. structuráli; f. structurálă, pl. structurále
structuralelor
STRUCTURÁL, -Ă, structurali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care aparține structurii, privitor la structură; care formează o structură. 2. (Chim.; în sintagma) Formulă structurală = formulă care reprezintă compoziția unei combinații și legătura atomilor ei în moleculă. – Din fr. structural. DOOM
structurál adj. m., pl. structuráli; f. structurálă, pl. structurále
structurali
STRUCTURÁL, -Ă, structurali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care aparține structurii, privitor la structură; care formează o structură. 2. (Chim.; în sintagma) Formulă structurală = formulă care reprezintă compoziția unei combinații și legătura atomilor ei în moleculă. – Din fr. structural. DOOM
structurál adj. m., pl. structuráli; f. structurálă, pl. structurále
structuralii
STRUCTURÁL, -Ă, structurali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care aparține structurii, privitor la structură; care formează o structură. 2. (Chim.; în sintagma) Formulă structurală = formulă care reprezintă compoziția unei combinații și legătura atomilor ei în moleculă. – Din fr. structural. DOOM
structurál adj. m., pl. structuráli; f. structurálă, pl. structurále
structuralilor
STRUCTURÁL, -Ă, structurali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care aparține structurii, privitor la structură; care formează o structură. 2. (Chim.; în sintagma) Formulă structurală = formulă care reprezintă compoziția unei combinații și legătura atomilor ei în moleculă. – Din fr. structural. DOOM
structurál adj. m., pl. structuráli; f. structurálă, pl. structurále
structuralism
STRUCTURALÍSM s. n. Teorie lingvistică care susține că limba este un sistem autonom, că alcătuiește o structură în care diversele părți se află în relații și se condiționează reciproc. ♦ P. gener. Teorie și metodă aplicată în domeniul unor științe umaniste, care își propun să descopere și să descrie sistemele de relații din știința dată. – Din fr. structuralisme. DOOM
structuralísm s. n.
structuralismul
STRUCTURALÍSM s. n. Teorie lingvistică care susține că limba este un sistem autonom, că alcătuiește o structură în care diversele părți se află în relații și se condiționează reciproc. ♦ P. gener. Teorie și metodă aplicată în domeniul unor științe umaniste, care își propun să descopere și să descrie sistemele de relații din știința dată. – Din fr. structuralisme. DOOM
structuralísm s. n.
structuralismului
STRUCTURALÍSM s. n. Teorie lingvistică care susține că limba este un sistem autonom, că alcătuiește o structură în care diversele părți se află în relații și se condiționează reciproc. ♦ P. gener. Teorie și metodă aplicată în domeniul unor științe umaniste, care își propun să descopere și să descrie sistemele de relații din știința dată. – Din fr. structuralisme. DOOM
structuralísm s. n.
structuralist
STRUCTURALÍST, -Ă, structuraliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține structuralismului, privitor la structuralism. 2. S. m. și f. Adept al structuralismului. – Din fr. structuraliste. DOOM
structuralíst adj. m., s. m., pl. structuralíști; adj. f., s. f. structuralístă, pl. structuralíste
structuralist
STRUCTURALÍST, -Ă, structuraliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține structuralismului, privitor la structuralism. 2. S. m. și f. Adept al structuralismului. – Din fr. structuraliste. DOOM
structuralíst adj. m., s. m., pl. structuralíști; adj. f., s. f. structuralístă, pl. structuralíste
structuralista
STRUCTURALÍST, -Ă, structuraliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține structuralismului, privitor la structuralism. 2. S. m. și f. Adept al structuralismului. – Din fr. structuraliste. DOOM
structuralíst adj. m., s. m., pl. structuralíști; adj. f., s. f. structuralístă, pl. structuralíste
structuralista
STRUCTURALÍST, -Ă, structuraliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține structuralismului, privitor la structuralism. 2. S. m. și f. Adept al structuralismului. – Din fr. structuraliste. DOOM
structuralíst adj. m., s. m., pl. structuralíști; adj. f., s. f. structuralístă, pl. structuralíste
structuraliste
STRUCTURALÍST, -Ă, structuraliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține structuralismului, privitor la structuralism. 2. S. m. și f. Adept al structuralismului. – Din fr. structuraliste. DOOM
structuralíst adj. m., s. m., pl. structuralíști; adj. f., s. f. structuralístă, pl. structuralíste
structuraliste
STRUCTURALÍST, -Ă, structuraliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține structuralismului, privitor la structuralism. 2. S. m. și f. Adept al structuralismului. – Din fr. structuraliste. DOOM
structuralíst adj. m., s. m., pl. structuralíști; adj. f., s. f. structuralístă, pl. structuralíste
structuralistei
STRUCTURALÍST, -Ă, structuraliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține structuralismului, privitor la structuralism. 2. S. m. și f. Adept al structuralismului. – Din fr. structuraliste. DOOM
structuralíst adj. m., s. m., pl. structuralíști; adj. f., s. f. structuralístă, pl. structuralíste
structuralistei
STRUCTURALÍST, -Ă, structuraliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține structuralismului, privitor la structuralism. 2. S. m. și f. Adept al structuralismului. – Din fr. structuraliste. DOOM
structuralíst adj. m., s. m., pl. structuralíști; adj. f., s. f. structuralístă, pl. structuralíste
structuralistele
STRUCTURALÍST, -Ă, structuraliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține structuralismului, privitor la structuralism. 2. S. m. și f. Adept al structuralismului. – Din fr. structuraliste. DOOM
structuralíst adj. m., s. m., pl. structuralíști; adj. f., s. f. structuralístă, pl. structuralíste
structuralistele
STRUCTURALÍST, -Ă, structuraliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține structuralismului, privitor la structuralism. 2. S. m. și f. Adept al structuralismului. – Din fr. structuraliste. DOOM
structuralíst adj. m., s. m., pl. structuralíști; adj. f., s. f. structuralístă, pl. structuralíste
structuralistelor
STRUCTURALÍST, -Ă, structuraliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține structuralismului, privitor la structuralism. 2. S. m. și f. Adept al structuralismului. – Din fr. structuraliste. DOOM
structuralíst adj. m., s. m., pl. structuralíști; adj. f., s. f. structuralístă, pl. structuralíste
structuralistelor
STRUCTURALÍST, -Ă, structuraliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține structuralismului, privitor la structuralism. 2. S. m. și f. Adept al structuralismului. – Din fr. structuraliste. DOOM
structuralíst adj. m., s. m., pl. structuralíști; adj. f., s. f. structuralístă, pl. structuralíste
structuralistul
STRUCTURALÍST, -Ă, structuraliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține structuralismului, privitor la structuralism. 2. S. m. și f. Adept al structuralismului. – Din fr. structuraliste. DOOM
structuralíst adj. m., s. m., pl. structuralíști; adj. f., s. f. structuralístă, pl. structuralíste
structuralistul
STRUCTURALÍST, -Ă, structuraliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține structuralismului, privitor la structuralism. 2. S. m. și f. Adept al structuralismului. – Din fr. structuraliste. DOOM
structuralíst adj. m., s. m., pl. structuralíști; adj. f., s. f. structuralístă, pl. structuralíste
structuralistului
STRUCTURALÍST, -Ă, structuraliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține structuralismului, privitor la structuralism. 2. S. m. și f. Adept al structuralismului. – Din fr. structuraliste. DOOM
structuralíst adj. m., s. m., pl. structuralíști; adj. f., s. f. structuralístă, pl. structuralíste
structuralistului
STRUCTURALÍST, -Ă, structuraliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține structuralismului, privitor la structuralism. 2. S. m. și f. Adept al structuralismului. – Din fr. structuraliste. DOOM
structuralíst adj. m., s. m., pl. structuralíști; adj. f., s. f. structuralístă, pl. structuralíste
structuraliști
STRUCTURALÍST, -Ă, structuraliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține structuralismului, privitor la structuralism. 2. S. m. și f. Adept al structuralismului. – Din fr. structuraliste. DOOM
structuralíst adj. m., s. m., pl. structuralíști; adj. f., s. f. structuralístă, pl. structuralíste
structuraliști
STRUCTURALÍST, -Ă, structuraliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține structuralismului, privitor la structuralism. 2. S. m. și f. Adept al structuralismului. – Din fr. structuraliste. DOOM
structuralíst adj. m., s. m., pl. structuralíști; adj. f., s. f. structuralístă, pl. structuralíste
structuraliștii
STRUCTURALÍST, -Ă, structuraliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține structuralismului, privitor la structuralism. 2. S. m. și f. Adept al structuralismului. – Din fr. structuraliste. DOOM
structuralíst adj. m., s. m., pl. structuralíști; adj. f., s. f. structuralístă, pl. structuralíste
structuraliștii
STRUCTURALÍST, -Ă, structuraliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține structuralismului, privitor la structuralism. 2. S. m. și f. Adept al structuralismului. – Din fr. structuraliste. DOOM
structuralíst adj. m., s. m., pl. structuralíști; adj. f., s. f. structuralístă, pl. structuralíste
structuraliștilor
STRUCTURALÍST, -Ă, structuraliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține structuralismului, privitor la structuralism. 2. S. m. și f. Adept al structuralismului. – Din fr. structuraliste. DOOM
structuralíst adj. m., s. m., pl. structuralíști; adj. f., s. f. structuralístă, pl. structuralíste
structuraliștilor
STRUCTURALÍST, -Ă, structuraliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține structuralismului, privitor la structuralism. 2. S. m. și f. Adept al structuralismului. – Din fr. structuraliste. DOOM
structuralíst adj. m., s. m., pl. structuralíști; adj. f., s. f. structuralístă, pl. structuralíste
structuralul
STRUCTURÁL, -Ă, structurali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care aparține structurii, privitor la structură; care formează o structură. 2. (Chim.; în sintagma) Formulă structurală = formulă care reprezintă compoziția unei combinații și legătura atomilor ei în moleculă. – Din fr. structural. DOOM
structurál adj. m., pl. structuráli; f. structurálă, pl. structurále
structuralului
STRUCTURÁL, -Ă, structurali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care aparține structurii, privitor la structură; care formează o structură. 2. (Chim.; în sintagma) Formulă structurală = formulă care reprezintă compoziția unei combinații și legătura atomilor ei în moleculă. – Din fr. structural. DOOM
structurál adj. m., pl. structuráli; f. structurálă, pl. structurále
structuram
STRUCTURÁ, structurez, vb. I. Tranz. A organiza ceva, a da o anumită structură. – Din fr. structurer. DOOM
structurá (a ~) vb., ind. prez. 3 structureáză
structurare
STRUCTURÁ, structurez, vb. I. Tranz. A organiza ceva, a da o anumită structură. – Din fr. structurer. DOOM
structurá (a ~) vb., ind. prez. 3 structureáză
structurare
STRUCTURÁRE, structurări, s. f. Acțiunea de a structura și rezultatul ei. – V. structura.
structurarea
STRUCTURÁRE, structurări, s. f. Acțiunea de a structura și rezultatul ei. – V. structura.
structurară
STRUCTURÁ, structurez, vb. I. Tranz. A organiza ceva, a da o anumită structură. – Din fr. structurer. DOOM
structurá (a ~) vb., ind. prez. 3 structureáză
structurarăm
STRUCTURÁ, structurez, vb. I. Tranz. A organiza ceva, a da o anumită structură. – Din fr. structurer. DOOM
structurá (a ~) vb., ind. prez. 3 structureáză
structurarăți
STRUCTURÁ, structurez, vb. I. Tranz. A organiza ceva, a da o anumită structură. – Din fr. structurer. DOOM
structurá (a ~) vb., ind. prez. 3 structureáză
structurase
STRUCTURÁ, structurez, vb. I. Tranz. A organiza ceva, a da o anumită structură. – Din fr. structurer. DOOM
structurá (a ~) vb., ind. prez. 3 structureáză
structurasem
STRUCTURÁ, structurez, vb. I. Tranz. A organiza ceva, a da o anumită structură. – Din fr. structurer. DOOM
structurá (a ~) vb., ind. prez. 3 structureáză
structuraseră
STRUCTURÁ, structurez, vb. I. Tranz. A organiza ceva, a da o anumită structură. – Din fr. structurer. DOOM
structurá (a ~) vb., ind. prez. 3 structureáză
structuraserăm
STRUCTURÁ, structurez, vb. I. Tranz. A organiza ceva, a da o anumită structură. – Din fr. structurer. DOOM
structurá (a ~) vb., ind. prez. 3 structureáză
structuraserăți
STRUCTURÁ, structurez, vb. I. Tranz. A organiza ceva, a da o anumită structură. – Din fr. structurer. DOOM
structurá (a ~) vb., ind. prez. 3 structureáză
structuraseși
STRUCTURÁ, structurez, vb. I. Tranz. A organiza ceva, a da o anumită structură. – Din fr. structurer. DOOM
structurá (a ~) vb., ind. prez. 3 structureáză
structuraseți
STRUCTURÁ, structurez, vb. I. Tranz. A organiza ceva, a da o anumită structură. – Din fr. structurer. DOOM
structurá (a ~) vb., ind. prez. 3 structureáză
structurat
STRUCTURÁ, structurez, vb. I. Tranz. A organiza ceva, a da o anumită structură. – Din fr. structurer. DOOM
structurá (a ~) vb., ind. prez. 3 structureáză
structurat
STRUCTURÁT, -Ă, structurați, -te, adj. Care are o structură bine definită. – V. structura.
structurata
STRUCTURÁT, -Ă, structurați, -te, adj. Care are o structură bine definită. – V. structura.
structurate
STRUCTURÁT, -Ă, structurați, -te, adj. Care are o structură bine definită. – V. structura.
structuratei
STRUCTURÁT, -Ă, structurați, -te, adj. Care are o structură bine definită. – V. structura.
structuratele
STRUCTURÁT, -Ă, structurați, -te, adj. Care are o structură bine definită. – V. structura.
structuratelor
STRUCTURÁT, -Ă, structurați, -te, adj. Care are o structură bine definită. – V. structura.
structuratul
STRUCTURÁT, -Ă, structurați, -te, adj. Care are o structură bine definită. – V. structura.
structuratului
STRUCTURÁT, -Ă, structurați, -te, adj. Care are o structură bine definită. – V. structura.
structurau
STRUCTURÁ, structurez, vb. I. Tranz. A organiza ceva, a da o anumită structură. – Din fr. structurer. DOOM
structurá (a ~) vb., ind. prez. 3 structureáză
structurași
STRUCTURÁ, structurez, vb. I. Tranz. A organiza ceva, a da o anumită structură. – Din fr. structurer. DOOM
structurá (a ~) vb., ind. prez. 3 structureáză
structurați
STRUCTURÁ, structurez, vb. I. Tranz. A organiza ceva, a da o anumită structură. – Din fr. structurer. DOOM
structurá (a ~) vb., ind. prez. 3 structureáză
structurați
STRUCTURÁT, -Ă, structurați, -te, adj. Care are o structură bine definită. – V. structura.
structurații
STRUCTURÁT, -Ă, structurați, -te, adj. Care are o structură bine definită. – V. structura.
structuraților
STRUCTURÁT, -Ă, structurați, -te, adj. Care are o structură bine definită. – V. structura.
structurează
STRUCTURÁ, structurez, vb. I. Tranz. A organiza ceva, a da o anumită structură. – Din fr. structurer. DOOM
structurá (a ~) vb., ind. prez. 3 structureáză
structurez
STRUCTURÁ, structurez, vb. I. Tranz. A organiza ceva, a da o anumită structură. – Din fr. structurer. DOOM
structurá (a ~) vb., ind. prez. 3 structureáză
structureze
STRUCTURÁ, structurez, vb. I. Tranz. A organiza ceva, a da o anumită structură. – Din fr. structurer. DOOM
structurá (a ~) vb., ind. prez. 3 structureáză
structurezi
STRUCTURÁ, structurez, vb. I. Tranz. A organiza ceva, a da o anumită structură. – Din fr. structurer. DOOM
structurá (a ~) vb., ind. prez. 3 structureáză
structuri
STRUCTÚRĂ, structuri, s. f. I. 1. Mod de organizare internă, de alcătuire a unui corp, a unui sistem; mod de asociere a componenților unui corp sau a unui întreg organizat, caracterizat prin forma și dimensiunile fiecărui element component, prin aranjarea lor unul față de celălalt și prin interacțiunile lor reciproce. ♦ Spec. Dispoziție a atomilor în molecula unei substanțe. ♦ Spec. Mod de grupare a moleculelor într-un corp sau într-o substanță minerală. 2. Mod de așezare și asamblare a părților corpului omenesc, ale corpului animalelor, ale plantelor sau ale țesuturilor lor. ♦ (Psih.) Factură, alcătuire, conformație. 3. Mod de construire a unui edificiu, a unui pod etc. 4. Mod de alcătuire a unei opere literare, muzicale etc. 5. Mod specific de organizare a elementelor constitutive ale unei limbi. II. Mod de organizare, de întocmire a societății din punct de vedere economic, social-politic și cultural; orânduire. ♦ Mod de organizare a unei ramuri de producție, a unui domeniu de activitate, a unei instituții, organizații etc. – Din fr. structure, lat. structura. DOOM
structúră s. f., g.-d. art. structúrii; pl. structúri
structurii
STRUCTÚRĂ, structuri, s. f. I. 1. Mod de organizare internă, de alcătuire a unui corp, a unui sistem; mod de asociere a componenților unui corp sau a unui întreg organizat, caracterizat prin forma și dimensiunile fiecărui element component, prin aranjarea lor unul față de celălalt și prin interacțiunile lor reciproce. ♦ Spec. Dispoziție a atomilor în molecula unei substanțe. ♦ Spec. Mod de grupare a moleculelor într-un corp sau într-o substanță minerală. 2. Mod de așezare și asamblare a părților corpului omenesc, ale corpului animalelor, ale plantelor sau ale țesuturilor lor. ♦ (Psih.) Factură, alcătuire, conformație. 3. Mod de construire a unui edificiu, a unui pod etc. 4. Mod de alcătuire a unei opere literare, muzicale etc. 5. Mod specific de organizare a elementelor constitutive ale unei limbi. II. Mod de organizare, de întocmire a societății din punct de vedere economic, social-politic și cultural; orânduire. ♦ Mod de organizare a unei ramuri de producție, a unui domeniu de activitate, a unei instituții, organizații etc. – Din fr. structure, lat. structura. DOOM
structúră s. f., g.-d. art. structúrii; pl. structúri
structurile
STRUCTÚRĂ, structuri, s. f. I. 1. Mod de organizare internă, de alcătuire a unui corp, a unui sistem; mod de asociere a componenților unui corp sau a unui întreg organizat, caracterizat prin forma și dimensiunile fiecărui element component, prin aranjarea lor unul față de celălalt și prin interacțiunile lor reciproce. ♦ Spec. Dispoziție a atomilor în molecula unei substanțe. ♦ Spec. Mod de grupare a moleculelor într-un corp sau într-o substanță minerală. 2. Mod de așezare și asamblare a părților corpului omenesc, ale corpului animalelor, ale plantelor sau ale țesuturilor lor. ♦ (Psih.) Factură, alcătuire, conformație. 3. Mod de construire a unui edificiu, a unui pod etc. 4. Mod de alcătuire a unei opere literare, muzicale etc. 5. Mod specific de organizare a elementelor constitutive ale unei limbi. II. Mod de organizare, de întocmire a societății din punct de vedere economic, social-politic și cultural; orânduire. ♦ Mod de organizare a unei ramuri de producție, a unui domeniu de activitate, a unei instituții, organizații etc. – Din fr. structure, lat. structura. DOOM
structúră s. f., g.-d. art. structúrii; pl. structúri
structurilor
STRUCTÚRĂ, structuri, s. f. I. 1. Mod de organizare internă, de alcătuire a unui corp, a unui sistem; mod de asociere a componenților unui corp sau a unui întreg organizat, caracterizat prin forma și dimensiunile fiecărui element component, prin aranjarea lor unul față de celălalt și prin interacțiunile lor reciproce. ♦ Spec. Dispoziție a atomilor în molecula unei substanțe. ♦ Spec. Mod de grupare a moleculelor într-un corp sau într-o substanță minerală. 2. Mod de așezare și asamblare a părților corpului omenesc, ale corpului animalelor, ale plantelor sau ale țesuturilor lor. ♦ (Psih.) Factură, alcătuire, conformație. 3. Mod de construire a unui edificiu, a unui pod etc. 4. Mod de alcătuire a unei opere literare, muzicale etc. 5. Mod specific de organizare a elementelor constitutive ale unei limbi. II. Mod de organizare, de întocmire a societății din punct de vedere economic, social-politic și cultural; orânduire. ♦ Mod de organizare a unei ramuri de producție, a unui domeniu de activitate, a unei instituții, organizații etc. – Din fr. structure, lat. structura. DOOM
structúră s. f., g.-d. art. structúrii; pl. structúri
structurând
STRUCTURÁ, structurez, vb. I. Tranz. A organiza ceva, a da o anumită structură. – Din fr. structurer. DOOM
structurá (a ~) vb., ind. prez. 3 structureáză
structurînd
STRUCTURÁ, structurez, vb. I. Tranz. A organiza ceva, a da o anumită structură. – Din fr. structurer. DOOM
structurá (a ~) vb., ind. prez. 3 structureáză
structurări
STRUCTURÁRE, structurări, s. f. Acțiunea de a structura și rezultatul ei. – V. structura.
structurării
STRUCTURÁRE, structurări, s. f. Acțiunea de a structura și rezultatul ei. – V. structura.
structurările
STRUCTURÁRE, structurări, s. f. Acțiunea de a structura și rezultatul ei. – V. structura.
structurărilor
STRUCTURÁRE, structurări, s. f. Acțiunea de a structura și rezultatul ei. – V. structura.
strug
STRUG2, strugi, s. m. (Regional) Tulpină tîrîtoare. Frunză verde strug de mure. ȘEZ. XXI 50.
strug
STRUNG, strunguri, s. n. Mașină-unealtă cu ajutorul căreia se execută, prin așchiere, operații de rotunjire, de filetare, de gâurire etc. a unei piese (de metal, de lemn etc.) care are o mișcare de rotație (unealta așchietoare avînd o mișcare de înaintare). La strunguri se lucrează în trei schimburi, asigurîndu-se astfel secției de ajustaj un flux normal al procesului muncii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2774. Voicu ăsta e un băiat bun. A fost și el muncitor ca și mine. A lucrat în uzină. Și-a fărîmat mîinile la strung. BARANGA, I. 194. ◊ Strung (sistem) revolver v. revolver. – Variantă: (regional) strug (PAMFILE, I. C. 169) s. n.
strugar
STRUGÁR s. m. v. strungar1. DOOM
strungár s. m., pl. strungári
strugi
STRUJÍ, strujesc, vb. IV. Tranz. (Mold.) 1. (Cu privire la știuleți de porumb, pene, ramuri etc.) A curăța de părțile nefolositoare, smulgîndu-le și îndepărtîndu-le; a smulge anumite părți folositoare pentru a le utiliza. Struji frunze și mușchi de pe tufari. La TDRG. Cînd te-i sătura de strujit pene, vei pisa malai. CREANGĂ, P. 5. 2. A da la strung; a strunji. Îmi petrec viața strujind pentru ei mînere de săbii. NEGRUZZI, S. III 280. Cîte trei sînt meșteri mari: Unul sulița-mi strujește. TEODORESCU, P. P. 86. ◊ Fig. Nu e dat tuturor a crea ziceri și a baga scalpelul în biata limbă, pentru a o struji cum li se pare. NEGRUZZI, S. I 255. 3. (Rar) A strivi, a zdrobi. Măr în gură mi-am strujit. BIBICESCU, P. P. 255. – Variantă: strugí (I. IONESCU, M. 413) vb. IV.
strugit
STRUJÍT2, -Ă, strujiți, -te, adj. (Mold.) 1. Lucrat cu strungul, cioplit (cu dalta, cu cuțitul etc.). Numai din topor cioplită Și din bardă bărduită Pe la vîrf cam ascuțită, Pe la mijloc e strujită. TEODORESCU, P. P. 520. 2. Curățat; desprins de pe cotor; dezghiocat. Pene strujite. – Variantă: strugít, -ă (ALECSANDRI, P. P. 169) adj.
strugur
STRÚGURE, struguri, s. m. Fructul viței-de-vie, în formă de ciorchine; poamă. ♦ Compus: strugurii-ursului = plantă târâtoare cu frunze persistente, cu flori trandafirii sau albe, grupate în formă de ciorchine la vârful ramurilor, și cu fructul o bacă mică, roșie, comestibilă (Arctostaphylos uva ursi). [Var.: (pop.) strúgur s. m.] – Et. nec. DOOM
!mólia-strúgurilor (fluture) (-li-a-) s. f. art., g.-d. art. móliei-strúgurilor (-li-ei-)
struguraș
STRUGURÁȘ, strugurași, s. m. 1. Strugurel (1). 2. (Bot.; reg.; la pl.) Coacăze. 3. (Bot.; reg.) Rușuliță. – Strugure + suf. -aș. DOOM
struguráș s. m., pl. struguráși
strugurași
STRUGURÁȘ, strugurași, s. m. 1. Strugurel (1). 2. (Bot.; reg.; la pl.) Coacăze. 3. (Bot.; reg.) Rușuliță. – Strugure + suf. -aș. DOOM
struguráș s. m., pl. struguráși
strugurașii
STRUGURÁȘ, strugurași, s. m. 1. Strugurel (1). 2. (Bot.; reg.; la pl.) Coacăze. 3. (Bot.; reg.) Rușuliță. – Strugure + suf. -aș. DOOM
struguráș s. m., pl. struguráși
strugurașilor
STRUGURÁȘ, strugurași, s. m. 1. Strugurel (1). 2. (Bot.; reg.; la pl.) Coacăze. 3. (Bot.; reg.) Rușuliță. – Strugure + suf. -aș. DOOM
struguráș s. m., pl. struguráși
strugurașul
STRUGURÁȘ, strugurași, s. m. 1. Strugurel (1). 2. (Bot.; reg.; la pl.) Coacăze. 3. (Bot.; reg.) Rușuliță. – Strugure + suf. -aș. DOOM
struguráș s. m., pl. struguráși
strugurașului
STRUGURÁȘ, strugurași, s. m. 1. Strugurel (1). 2. (Bot.; reg.; la pl.) Coacăze. 3. (Bot.; reg.) Rușuliță. – Strugure + suf. -aș. DOOM
struguráș s. m., pl. struguráși
strugure
STRÚGURE, struguri, s. m. Fructul viței-de-vie, în formă de ciorchine; poamă. ♦ Compus: strugurii-ursului = plantă târâtoare cu frunze persistente, cu flori trandafirii sau albe, grupate în formă de ciorchine la vârful ramurilor, și cu fructul o bacă mică, roșie, comestibilă (Arctostaphylos uva ursi). [Var.: (pop.) strúgur s. m.] – Et. nec. DOOM
!mólia-strúgurilor (fluture) (-li-a-) s. f. art., g.-d. art. móliei-strúgurilor (-li-ei-)
strugurei
STRUGURÉL, strugurei, s. m. 1. Diminutiv al lui strugure; struguraș. 2. (Bot.; reg.; la pl.) Coacăze. – Strugure + suf. -el. DOOM
strugurél s. m., pl. struguréi, art. struguréii
strugureii
STRUGURÉL, strugurei, s. m. 1. Diminutiv al lui strugure; struguraș. 2. (Bot.; reg.; la pl.) Coacăze. – Strugure + suf. -el. DOOM
strugurél s. m., pl. struguréi, art. struguréii
strugureilor
STRUGURÉL, strugurei, s. m. 1. Diminutiv al lui strugure; struguraș. 2. (Bot.; reg.; la pl.) Coacăze. – Strugure + suf. -el. DOOM
strugurél s. m., pl. struguréi, art. struguréii
strugurel
STRUGURÉL, strugurei, s. m. 1. Diminutiv al lui strugure; struguraș. 2. (Bot.; reg.; la pl.) Coacăze. – Strugure + suf. -el. DOOM
strugurél s. m., pl. struguréi, art. struguréii
strugurele
STRÚGURE, struguri, s. m. Fructul viței-de-vie, în formă de ciorchine; poamă. ♦ Compus: strugurii-ursului = plantă târâtoare cu frunze persistente, cu flori trandafirii sau albe, grupate în formă de ciorchine la vârful ramurilor, și cu fructul o bacă mică, roșie, comestibilă (Arctostaphylos uva ursi). [Var.: (pop.) strúgur s. m.] – Et. nec. DOOM
!mólia-strúgurilor (fluture) (-li-a-) s. f. art., g.-d. art. móliei-strúgurilor (-li-ei-)
strugurelui
STRÚGURE, struguri, s. m. Fructul viței-de-vie, în formă de ciorchine; poamă. ♦ Compus: strugurii-ursului = plantă târâtoare cu frunze persistente, cu flori trandafirii sau albe, grupate în formă de ciorchine la vârful ramurilor, și cu fructul o bacă mică, roșie, comestibilă (Arctostaphylos uva ursi). [Var.: (pop.) strúgur s. m.] – Et. nec. DOOM
!mólia-strúgurilor (fluture) (-li-a-) s. f. art., g.-d. art. móliei-strúgurilor (-li-ei-)
strugurelul
STRUGURÉL, strugurei, s. m. 1. Diminutiv al lui strugure; struguraș. 2. (Bot.; reg.; la pl.) Coacăze. – Strugure + suf. -el. DOOM
strugurél s. m., pl. struguréi, art. struguréii
strugurelului
STRUGURÉL, strugurei, s. m. 1. Diminutiv al lui strugure; struguraș. 2. (Bot.; reg.; la pl.) Coacăze. – Strugure + suf. -el. DOOM
strugurél s. m., pl. struguréi, art. struguréii
struguri
STRÚGURE, struguri, s. m. Fructul viței-de-vie, în formă de ciorchine; poamă. ♦ Compus: strugurii-ursului = plantă târâtoare cu frunze persistente, cu flori trandafirii sau albe, grupate în formă de ciorchine la vârful ramurilor, și cu fructul o bacă mică, roșie, comestibilă (Arctostaphylos uva ursi). [Var.: (pop.) strúgur s. m.] – Et. nec. DOOM
!mólia-strúgurilor (fluture) (-li-a-) s. f. art., g.-d. art. móliei-strúgurilor (-li-ei-)
strugurii
STRÚGURE, struguri, s. m. Fructul viței-de-vie, în formă de ciorchine; poamă. ♦ Compus: strugurii-ursului = plantă târâtoare cu frunze persistente, cu flori trandafirii sau albe, grupate în formă de ciorchine la vârful ramurilor, și cu fructul o bacă mică, roșie, comestibilă (Arctostaphylos uva ursi). [Var.: (pop.) strúgur s. m.] – Et. nec. DOOM
!mólia-strúgurilor (fluture) (-li-a-) s. f. art., g.-d. art. móliei-strúgurilor (-li-ei-)
strugurilor
STRÚGURE, struguri, s. m. Fructul viței-de-vie, în formă de ciorchine; poamă. ♦ Compus: strugurii-ursului = plantă târâtoare cu frunze persistente, cu flori trandafirii sau albe, grupate în formă de ciorchine la vârful ramurilor, și cu fructul o bacă mică, roșie, comestibilă (Arctostaphylos uva ursi). [Var.: (pop.) strúgur s. m.] – Et. nec. DOOM
!mólia-strúgurilor (fluture) (-li-a-) s. f. art., g.-d. art. móliei-strúgurilor (-li-ei-)
strugușor
STRUGUȘÓR, strugușori, s. m. (Reg.) Strugurel (1). – Din strug[ure] + suf. -(u)șor.
strugăraș
STRUNGĂRÁȘ, strungărași, s. m. Diminutiv al lui strungar2. Feciorii își chemau cîinii, baciul striga gros la strungărași. SADOVEANU, O. A. II 236. – Variantă: strugăráș (ȘEZ. VIII 62) s. m.
strugărit
STRUNGĂRÍT s. n. Meseria strungarului1; strungărie1. (Atestat în forma strugărit) Astăzi, strugăritul se confundă cu rotăria. PAMFILE, I. C. 169. – Variantă: (regional) strugărít s. n.
strujan
STRUJÁN, strujeni, s. m. Tulpina porumbului cu frunze cu tot, după ce a fost tăiată de la pământ și s-au cules știuleții. – Struji + suf. -an. DOOM
struján s. m., pl. strujéni
strujanul
STRUJÁN, strujeni, s. m. Tulpina porumbului cu frunze cu tot, după ce a fost tăiată de la pământ și s-au cules știuleții. – Struji + suf. -an. DOOM
struján s. m., pl. strujéni
strujanului
STRUJÁN, strujeni, s. m. Tulpina porumbului cu frunze cu tot, după ce a fost tăiată de la pământ și s-au cules știuleții. – Struji + suf. -an. DOOM
struján s. m., pl. strujéni
strujea
STRUJEÁ, strujele, s. f. (Regional) Fîșie de lemn luată cu rindeaua sau cu strungul; strujitură. Pun întîi strujele, apoi așchii subțiri... ca să facă ceva jăratic. PAMFILE, S. T. 63. ◊ Fig. O strujea de vis mi-a fost merinde Un crîmpei de crez prin îndoieli. BENIUC, V. 9.
strujea
STRUJÍ, strujesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A curăța pene, ramuri, știuleți de porumb etc. de părțile nefolositoare, smulgându-le și îndepărtându-le; a smulge anumite părți folositoare pentru a le utiliza. 2. A ciopli un material cu cuțitul, cu dalta, cu rindeaua; p. ext. a prelucra la strung, a strunji. – Din sl. stružiti. DOOM
strují (a ~) (a curăța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strujésc, imperf. 3 sg. strujeá; conj. prez. 3 să strujeáscă
strujeai
STRUJÍ, strujesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A curăța pene, ramuri, știuleți de porumb etc. de părțile nefolositoare, smulgându-le și îndepărtându-le; a smulge anumite părți folositoare pentru a le utiliza. 2. A ciopli un material cu cuțitul, cu dalta, cu rindeaua; p. ext. a prelucra la strung, a strunji. – Din sl. stružiti. DOOM
strují (a ~) (a curăța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strujésc, imperf. 3 sg. strujeá; conj. prez. 3 să strujeáscă
strujeam
STRUJÍ, strujesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A curăța pene, ramuri, știuleți de porumb etc. de părțile nefolositoare, smulgându-le și îndepărtându-le; a smulge anumite părți folositoare pentru a le utiliza. 2. A ciopli un material cu cuțitul, cu dalta, cu rindeaua; p. ext. a prelucra la strung, a strunji. – Din sl. stružiti. DOOM
strují (a ~) (a curăța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strujésc, imperf. 3 sg. strujeá; conj. prez. 3 să strujeáscă
strujească
STRUJÍ, strujesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A curăța pene, ramuri, știuleți de porumb etc. de părțile nefolositoare, smulgându-le și îndepărtându-le; a smulge anumite părți folositoare pentru a le utiliza. 2. A ciopli un material cu cuțitul, cu dalta, cu rindeaua; p. ext. a prelucra la strung, a strunji. – Din sl. stružiti. DOOM
strují (a ~) (a curăța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strujésc, imperf. 3 sg. strujeá; conj. prez. 3 să strujeáscă
strujeau
STRUJÍ, strujesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A curăța pene, ramuri, știuleți de porumb etc. de părțile nefolositoare, smulgându-le și îndepărtându-le; a smulge anumite părți folositoare pentru a le utiliza. 2. A ciopli un material cu cuțitul, cu dalta, cu rindeaua; p. ext. a prelucra la strung, a strunji. – Din sl. stružiti. DOOM
strují (a ~) (a curăța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strujésc, imperf. 3 sg. strujeá; conj. prez. 3 să strujeáscă
strujeați
STRUJÍ, strujesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A curăța pene, ramuri, știuleți de porumb etc. de părțile nefolositoare, smulgându-le și îndepărtându-le; a smulge anumite părți folositoare pentru a le utiliza. 2. A ciopli un material cu cuțitul, cu dalta, cu rindeaua; p. ext. a prelucra la strung, a strunji. – Din sl. stružiti. DOOM
strují (a ~) (a curăța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strujésc, imperf. 3 sg. strujeá; conj. prez. 3 să strujeáscă
strujeni
STRUJÁN, strujeni, s. m. Tulpina porumbului cu frunze cu tot, după ce a fost tăiată de la pământ și s-au cules știuleții. – Struji + suf. -an. DOOM
struján s. m., pl. strujéni
strujenii
STRUJÁN, strujeni, s. m. Tulpina porumbului cu frunze cu tot, după ce a fost tăiată de la pământ și s-au cules știuleții. – Struji + suf. -an. DOOM
struján s. m., pl. strujéni
strujenilor
STRUJÁN, strujeni, s. m. Tulpina porumbului cu frunze cu tot, după ce a fost tăiată de la pământ și s-au cules știuleții. – Struji + suf. -an. DOOM
struján s. m., pl. strujéni
strujesc
STRUJÍ, strujesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A curăța pene, ramuri, știuleți de porumb etc. de părțile nefolositoare, smulgându-le și îndepărtându-le; a smulge anumite părți folositoare pentru a le utiliza. 2. A ciopli un material cu cuțitul, cu dalta, cu rindeaua; p. ext. a prelucra la strung, a strunji. – Din sl. stružiti. DOOM
strují (a ~) (a curăța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strujésc, imperf. 3 sg. strujeá; conj. prez. 3 să strujeáscă
strujește
STRUJÍ, strujesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A curăța pene, ramuri, știuleți de porumb etc. de părțile nefolositoare, smulgându-le și îndepărtându-le; a smulge anumite părți folositoare pentru a le utiliza. 2. A ciopli un material cu cuțitul, cu dalta, cu rindeaua; p. ext. a prelucra la strung, a strunji. – Din sl. stružiti. DOOM
strují (a ~) (a curăța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strujésc, imperf. 3 sg. strujeá; conj. prez. 3 să strujeáscă
strujești
STRUJÍ, strujesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A curăța pene, ramuri, știuleți de porumb etc. de părțile nefolositoare, smulgându-le și îndepărtându-le; a smulge anumite părți folositoare pentru a le utiliza. 2. A ciopli un material cu cuțitul, cu dalta, cu rindeaua; p. ext. a prelucra la strung, a strunji. – Din sl. stružiti. DOOM
strují (a ~) (a curăța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strujésc, imperf. 3 sg. strujeá; conj. prez. 3 să strujeáscă
struji
STRUJÍ, strujesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A curăța pene, ramuri, știuleți de porumb etc. de părțile nefolositoare, smulgându-le și îndepărtându-le; a smulge anumite părți folositoare pentru a le utiliza. 2. A ciopli un material cu cuțitul, cu dalta, cu rindeaua; p. ext. a prelucra la strung, a strunji. – Din sl. stružiti. DOOM
strují (a ~) (a curăța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strujésc, imperf. 3 sg. strujeá; conj. prez. 3 să strujeáscă
strujii
STRUJÍ, strujesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A curăța pene, ramuri, știuleți de porumb etc. de părțile nefolositoare, smulgându-le și îndepărtându-le; a smulge anumite părți folositoare pentru a le utiliza. 2. A ciopli un material cu cuțitul, cu dalta, cu rindeaua; p. ext. a prelucra la strung, a strunji. – Din sl. stružiti. DOOM
strují (a ~) (a curăța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strujésc, imperf. 3 sg. strujeá; conj. prez. 3 să strujeáscă
strujim
STRUJÍ, strujesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A curăța pene, ramuri, știuleți de porumb etc. de părțile nefolositoare, smulgându-le și îndepărtându-le; a smulge anumite părți folositoare pentru a le utiliza. 2. A ciopli un material cu cuțitul, cu dalta, cu rindeaua; p. ext. a prelucra la strung, a strunji. – Din sl. stružiti. DOOM
strují (a ~) (a curăța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strujésc, imperf. 3 sg. strujeá; conj. prez. 3 să strujeáscă
strujind
STRUJÍ, strujesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A curăța pene, ramuri, știuleți de porumb etc. de părțile nefolositoare, smulgându-le și îndepărtându-le; a smulge anumite părți folositoare pentru a le utiliza. 2. A ciopli un material cu cuțitul, cu dalta, cu rindeaua; p. ext. a prelucra la strung, a strunji. – Din sl. stružiti. DOOM
strují (a ~) (a curăța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strujésc, imperf. 3 sg. strujeá; conj. prez. 3 să strujeáscă
strujire
STRUJÍ, strujesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A curăța pene, ramuri, știuleți de porumb etc. de părțile nefolositoare, smulgându-le și îndepărtându-le; a smulge anumite părți folositoare pentru a le utiliza. 2. A ciopli un material cu cuțitul, cu dalta, cu rindeaua; p. ext. a prelucra la strung, a strunji. – Din sl. stružiti. DOOM
strují (a ~) (a curăța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strujésc, imperf. 3 sg. strujeá; conj. prez. 3 să strujeáscă
strujire
STRUJÍRE, strujiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a struji; strujit. – V. struji. DOOM
strujíre (reg.) s. f., g.-d. art. strujírii; pl. strujíri
strujirea
STRUJÍRE, strujiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a struji; strujit. – V. struji. DOOM
strujíre (reg.) s. f., g.-d. art. strujírii; pl. strujíri
strujiri
STRUJÍRE, strujiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a struji; strujit. – V. struji. DOOM
strujíre (reg.) s. f., g.-d. art. strujírii; pl. strujíri
strujirii
STRUJÍRE, strujiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a struji; strujit. – V. struji. DOOM
strujíre (reg.) s. f., g.-d. art. strujírii; pl. strujíri
strujirile
STRUJÍRE, strujiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a struji; strujit. – V. struji. DOOM
strujíre (reg.) s. f., g.-d. art. strujírii; pl. strujíri
strujirilor
STRUJÍRE, strujiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a struji; strujit. – V. struji. DOOM
strujíre (reg.) s. f., g.-d. art. strujírii; pl. strujíri
strujiră
STRUJÍ, strujesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A curăța pene, ramuri, știuleți de porumb etc. de părțile nefolositoare, smulgându-le și îndepărtându-le; a smulge anumite părți folositoare pentru a le utiliza. 2. A ciopli un material cu cuțitul, cu dalta, cu rindeaua; p. ext. a prelucra la strung, a strunji. – Din sl. stružiti. DOOM
strují (a ~) (a curăța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strujésc, imperf. 3 sg. strujeá; conj. prez. 3 să strujeáscă
strujirăm
STRUJÍ, strujesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A curăța pene, ramuri, știuleți de porumb etc. de părțile nefolositoare, smulgându-le și îndepărtându-le; a smulge anumite părți folositoare pentru a le utiliza. 2. A ciopli un material cu cuțitul, cu dalta, cu rindeaua; p. ext. a prelucra la strung, a strunji. – Din sl. stružiti. DOOM
strují (a ~) (a curăța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strujésc, imperf. 3 sg. strujeá; conj. prez. 3 să strujeáscă
strujirăți
STRUJÍ, strujesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A curăța pene, ramuri, știuleți de porumb etc. de părțile nefolositoare, smulgându-le și îndepărtându-le; a smulge anumite părți folositoare pentru a le utiliza. 2. A ciopli un material cu cuțitul, cu dalta, cu rindeaua; p. ext. a prelucra la strung, a strunji. – Din sl. stružiti. DOOM
strují (a ~) (a curăța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strujésc, imperf. 3 sg. strujeá; conj. prez. 3 să strujeáscă
strujise
STRUJÍ, strujesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A curăța pene, ramuri, știuleți de porumb etc. de părțile nefolositoare, smulgându-le și îndepărtându-le; a smulge anumite părți folositoare pentru a le utiliza. 2. A ciopli un material cu cuțitul, cu dalta, cu rindeaua; p. ext. a prelucra la strung, a strunji. – Din sl. stružiti. DOOM
strují (a ~) (a curăța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strujésc, imperf. 3 sg. strujeá; conj. prez. 3 să strujeáscă
strujisem
STRUJÍ, strujesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A curăța pene, ramuri, știuleți de porumb etc. de părțile nefolositoare, smulgându-le și îndepărtându-le; a smulge anumite părți folositoare pentru a le utiliza. 2. A ciopli un material cu cuțitul, cu dalta, cu rindeaua; p. ext. a prelucra la strung, a strunji. – Din sl. stružiti. DOOM
strují (a ~) (a curăța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strujésc, imperf. 3 sg. strujeá; conj. prez. 3 să strujeáscă
strujiseră
STRUJÍ, strujesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A curăța pene, ramuri, știuleți de porumb etc. de părțile nefolositoare, smulgându-le și îndepărtându-le; a smulge anumite părți folositoare pentru a le utiliza. 2. A ciopli un material cu cuțitul, cu dalta, cu rindeaua; p. ext. a prelucra la strung, a strunji. – Din sl. stružiti. DOOM
strují (a ~) (a curăța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strujésc, imperf. 3 sg. strujeá; conj. prez. 3 să strujeáscă
strujiserăm
STRUJÍ, strujesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A curăța pene, ramuri, știuleți de porumb etc. de părțile nefolositoare, smulgându-le și îndepărtându-le; a smulge anumite părți folositoare pentru a le utiliza. 2. A ciopli un material cu cuțitul, cu dalta, cu rindeaua; p. ext. a prelucra la strung, a strunji. – Din sl. stružiti. DOOM
strují (a ~) (a curăța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strujésc, imperf. 3 sg. strujeá; conj. prez. 3 să strujeáscă
strujiserăți
STRUJÍ, strujesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A curăța pene, ramuri, știuleți de porumb etc. de părțile nefolositoare, smulgându-le și îndepărtându-le; a smulge anumite părți folositoare pentru a le utiliza. 2. A ciopli un material cu cuțitul, cu dalta, cu rindeaua; p. ext. a prelucra la strung, a strunji. – Din sl. stružiti. DOOM
strují (a ~) (a curăța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strujésc, imperf. 3 sg. strujeá; conj. prez. 3 să strujeáscă
strujiseși
STRUJÍ, strujesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A curăța pene, ramuri, știuleți de porumb etc. de părțile nefolositoare, smulgându-le și îndepărtându-le; a smulge anumite părți folositoare pentru a le utiliza. 2. A ciopli un material cu cuțitul, cu dalta, cu rindeaua; p. ext. a prelucra la strung, a strunji. – Din sl. stružiti. DOOM
strují (a ~) (a curăța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strujésc, imperf. 3 sg. strujeá; conj. prez. 3 să strujeáscă
strujiseți
STRUJÍ, strujesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A curăța pene, ramuri, știuleți de porumb etc. de părțile nefolositoare, smulgându-le și îndepărtându-le; a smulge anumite părți folositoare pentru a le utiliza. 2. A ciopli un material cu cuțitul, cu dalta, cu rindeaua; p. ext. a prelucra la strung, a strunji. – Din sl. stružiti. DOOM
strují (a ~) (a curăța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strujésc, imperf. 3 sg. strujeá; conj. prez. 3 să strujeáscă
strujit
STRUJÍ, strujesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A curăța pene, ramuri, știuleți de porumb etc. de părțile nefolositoare, smulgându-le și îndepărtându-le; a smulge anumite părți folositoare pentru a le utiliza. 2. A ciopli un material cu cuțitul, cu dalta, cu rindeaua; p. ext. a prelucra la strung, a strunji. – Din sl. stružiti. DOOM
strují (a ~) (a curăța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strujésc, imperf. 3 sg. strujeá; conj. prez. 3 să strujeáscă
strujit
STRUJÍT s. n. (Reg.) Strujire. – V. struji. DOOM
strujít (reg.) s. n.
strujita
STRUJÍT s. n. (Reg.) Strujire. – V. struji. DOOM
strujít (reg.) s. n.
strujite
STRUJÍT s. n. (Reg.) Strujire. – V. struji. DOOM
strujít (reg.) s. n.
strujitei
STRUJÍT s. n. (Reg.) Strujire. – V. struji. DOOM
strujít (reg.) s. n.
strujitele
STRUJÍT s. n. (Reg.) Strujire. – V. struji. DOOM
strujít (reg.) s. n.
strujitelor
STRUJÍT s. n. (Reg.) Strujire. – V. struji. DOOM
strujít (reg.) s. n.
strujitor
STRUJITÓR, strujitori, s. m. (Rar) Cel care strujește (2); strungar. Turnători, strujitori și pilitori lucrau de zor din zi pînă în noapte. VISSARION, B. 299.
strujitul
STRUJÍT s. n. (Reg.) Strujire. – V. struji. DOOM
strujít (reg.) s. n.
strujitului
STRUJÍT s. n. (Reg.) Strujire. – V. struji. DOOM
strujít (reg.) s. n.
strujitura
STRUJITÚRĂ, strujituri, s. f. (Pop.) Fâșie, așchie de lemn sau de metal care cade în timpul prelucrării unui material la strung, cu rindeaua, cu barda etc. – Struji + suf. -tură. DOOM
strujitúră (pop.) s. f., g.-d. art. strujitúrii; pl. strujitúri
strujituri
STRUJITÚRĂ, strujituri, s. f. (Pop.) Fâșie, așchie de lemn sau de metal care cade în timpul prelucrării unui material la strung, cu rindeaua, cu barda etc. – Struji + suf. -tură. DOOM
strujitúră (pop.) s. f., g.-d. art. strujitúrii; pl. strujitúri
strujiturii
STRUJITÚRĂ, strujituri, s. f. (Pop.) Fâșie, așchie de lemn sau de metal care cade în timpul prelucrării unui material la strung, cu rindeaua, cu barda etc. – Struji + suf. -tură. DOOM
strujitúră (pop.) s. f., g.-d. art. strujitúrii; pl. strujitúri
strujiturile
STRUJITÚRĂ, strujituri, s. f. (Pop.) Fâșie, așchie de lemn sau de metal care cade în timpul prelucrării unui material la strung, cu rindeaua, cu barda etc. – Struji + suf. -tură. DOOM
strujitúră (pop.) s. f., g.-d. art. strujitúrii; pl. strujitúri
strujiturilor
STRUJITÚRĂ, strujituri, s. f. (Pop.) Fâșie, așchie de lemn sau de metal care cade în timpul prelucrării unui material la strung, cu rindeaua, cu barda etc. – Struji + suf. -tură. DOOM
strujitúră (pop.) s. f., g.-d. art. strujitúrii; pl. strujitúri
strujiși
STRUJÍ, strujesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A curăța pene, ramuri, știuleți de porumb etc. de părțile nefolositoare, smulgându-le și îndepărtându-le; a smulge anumite părți folositoare pentru a le utiliza. 2. A ciopli un material cu cuțitul, cu dalta, cu rindeaua; p. ext. a prelucra la strung, a strunji. – Din sl. stružiti. DOOM
strují (a ~) (a curăța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strujésc, imperf. 3 sg. strujeá; conj. prez. 3 să strujeáscă
strujiți
STRUJÍ, strujesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A curăța pene, ramuri, știuleți de porumb etc. de părțile nefolositoare, smulgându-le și îndepărtându-le; a smulge anumite părți folositoare pentru a le utiliza. 2. A ciopli un material cu cuțitul, cu dalta, cu rindeaua; p. ext. a prelucra la strung, a strunji. – Din sl. stružiti. DOOM
strují (a ~) (a curăța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strujésc, imperf. 3 sg. strujeá; conj. prez. 3 să strujeáscă
strujiți
STRUJÍT s. n. (Reg.) Strujire. – V. struji. DOOM
strujít (reg.) s. n.
strujiții
STRUJÍT s. n. (Reg.) Strujire. – V. struji. DOOM
strujít (reg.) s. n.
strujiților
STRUJÍT s. n. (Reg.) Strujire. – V. struji. DOOM
strujít (reg.) s. n.
strujniță
STRÚJNIȚĂ, strujnițe, s. f. 1. Unealtă de dulgherie; rindea. 2. Strung. Strungul sau strujnița cu care se strungărește... este de două feluri. PAMFILE, I. C. 169.
struluibat
STRULUIBÁT, -Ă, adj. v. sturluibat.
struma
STRÚMĂ s.f. (Med.) 1. Gușă. 2. Formație tumorală de formă neregulată. [< fr. strume, cf. lat. struma – gușă].
strume
STRÚMĂ s.f. (Med.) 1. Gușă. 2. Formație tumorală de formă neregulată. [< fr. strume, cf. lat. struma – gușă].
strumectomie
STRUMECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune chirurgicală a strumei. [Gen. -iei. / < fr. strumectomie].
strumei
STRÚMĂ s.f. (Med.) 1. Gușă. 2. Formație tumorală de formă neregulată. [< fr. strume, cf. lat. struma – gușă].
strumele
STRÚMĂ s.f. (Med.) 1. Gușă. 2. Formație tumorală de formă neregulată. [< fr. strume, cf. lat. struma – gușă].
strumelor
STRÚMĂ s.f. (Med.) 1. Gușă. 2. Formație tumorală de formă neregulată. [< fr. strume, cf. lat. struma – gușă].
strumită
STRUMÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a țesutului tiroidian afectat de strumă. [< fr. strumite, cf. lat. struma – gușă].
strumos
STRUMÓS, -OÁSĂ adj. Scrofulos. [< fr. strumeux].
struna
STRUNÍ, strunesc, vb. IV. Tranz. 1. A stăpîni (un cal) din frîu, a ține strîns, a nu lăsa să se abată de la direcția voită. Își struniră caii și porniră mai repede prin nouri de colb. SADOVEANU, O. I 122. Fiul craiului nemaiputînd struni calul... se întoarnă. CREANGĂ, P. 185. Strunește bine gura iepei și fii cuminte ! ALECSANDRI, T. II 98. ◊ Fig. Cu ochii lui mici, struniți către tîmple, se uita țintă la învățăcelul său. SADOVEANU, M. C. 110. ♦ Fig. (Cu privire la oameni) A stăpîni, a domina, a înfrîna; a ține din scurt. Numai răutăți făcea, că n-avea cine-l struni. SADOVEANU, P. M. 69. Voi priveghea nurorile, le-oi pune la lucru, le-oi struni și nu le-oi lăsa nici pas a ieși din casă. CREANGĂ, P. 4. 2. A întinde strunele unui instrument muzical, a acorda, a înstruna; p. ext. (rar) a cînta. Căci meșterul Boian... voia cuiva Un cîntec să-i strunească. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 138, 4/1. 3. A lega strîns (trăgînd bine de sfoara care leagă). Legătura dintre proțap sau tînjală și sanie strunește proțapul cu vîrful... prin gînjuri de lemn sau funii. PAMFILE, I. C. 155. – Variantă: struná (PĂSCULESCU, L. P. 62) vb. I.
struna
STRÚNĂ, strune, s. f. 1. Fir elastic confecționat din metal, din păr de animale etc., care se întinde pe unele instrumente muzicale și produce, prin vibrare, sunete; coardă. ◊ Expr. A cânta (sau a bate) cuiva în strună (sau în struna cuiva) = a fi de aceeași părere cu cineva pentru a-i câștiga simpatia, favoarea; a linguși pe cineva. 2. Sfoară bine întinsă, făcută din fire elastice și răsucite, destinată să țină întinsă pânza fierăstrăului. ◊ Expr. (Adverbial) A merge strună = a merge foarte bine. ♦ Fir plastic sau metalic de care se leagă cârligul unei unelte de pescuit. 3. Parte a frâului care înconjoară bărbia calului și se prinde de cele două capete ale zăbalei. ◊ Expr. A ține (pe cineva) în strună = a înfrâna, a ține din scurt (pe cineva). 4. Compus: struna-cocoșului = numele a două plante erbacee cu frunzele ovale și flori albe (Cerastium). – Din sl. struna. DOOM
strúnă s. f., g.-d. art. strúnei; pl. strúne
struncina
ZDRUNCINÁ, zdrúncin, vb. I. Tranz. 1. A scutura puternic, a zgâlțâi, a zgudui; a clătina; a hurduca. 2. Fig. A clătina din temelii o concepție, o convingere etc.; a slăbi, a submina, a șubrezi. – Et. nec. DOOM
zdrunciná (a ~) vb., ind. prez. 3 zdrúncină
struncinare
ZDRUNCINÁ, zdrúncin, vb. I. Tranz. 1. A scutura puternic, a zgâlțâi, a zgudui; a clătina; a hurduca. 2. Fig. A clătina din temelii o concepție, o convingere etc.; a slăbi, a submina, a șubrezi. – Et. nec. DOOM
zdrunciná (a ~) vb., ind. prez. 3 zdrúncină
struncinat
STRUNCINÁT, -Ă adj. v. zdruncinat.
struncinat
ZDRUNCINÁT, -Ă, zdruncinați, -te, adj. 1. Zguduit, clătinat, hurducat. ♦ Zdrobit, strivit. ♦ Șubrezit, slăbit. 2. Fig. Tulburat sufletește. – V. zdruncina.
strune
STRÚNĂ, strune, s. f. 1. Fir elastic confecționat din metal, din păr de animale etc., care se întinde pe unele instrumente muzicale și produce, prin vibrare, sunete; coardă. ◊ Expr. A cânta (sau a bate) cuiva în strună (sau în struna cuiva) = a fi de aceeași părere cu cineva pentru a-i câștiga simpatia, favoarea; a linguși pe cineva. 2. Sfoară bine întinsă, făcută din fire elastice și răsucite, destinată să țină întinsă pânza fierăstrăului. ◊ Expr. (Adverbial) A merge strună = a merge foarte bine. ♦ Fir plastic sau metalic de care se leagă cârligul unei unelte de pescuit. 3. Parte a frâului care înconjoară bărbia calului și se prinde de cele două capete ale zăbalei. ◊ Expr. A ține (pe cineva) în strună = a înfrâna, a ține din scurt (pe cineva). 4. Compus: struna-cocoșului = numele a două plante erbacee cu frunzele ovale și flori albe (Cerastium). – Din sl. struna. DOOM
strúnă s. f., g.-d. art. strúnei; pl. strúne
strunea
STRUNEÁ, strunele, s. f. (Mold.) Strună (3). (Fig.) Pusei strunea flămîndei și prăpăditoarei mele porniri. HOGAȘ, M. N. 119.
strunea
STRUNÍ, strunesc, vb. IV. Tranz. 1. A ține în frâu un cal, a conduce sau a stăpâni un cal cu ajutorul frâului. ♦ Fig. A ține din scurt pe cineva; a domina, a înfrâna. 2. A lega ceva strâns, întinzând bine sfoara care leagă. – Din strună. DOOM
struní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunésc, imperf. 3 sg. struneá; conj. prez. 3 să struneáscă
struneai
STRUNÍ, strunesc, vb. IV. Tranz. 1. A ține în frâu un cal, a conduce sau a stăpâni un cal cu ajutorul frâului. ♦ Fig. A ține din scurt pe cineva; a domina, a înfrâna. 2. A lega ceva strâns, întinzând bine sfoara care leagă. – Din strună. DOOM
struní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunésc, imperf. 3 sg. struneá; conj. prez. 3 să struneáscă
struneam
STRUNÍ, strunesc, vb. IV. Tranz. 1. A ține în frâu un cal, a conduce sau a stăpâni un cal cu ajutorul frâului. ♦ Fig. A ține din scurt pe cineva; a domina, a înfrâna. 2. A lega ceva strâns, întinzând bine sfoara care leagă. – Din strună. DOOM
struní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunésc, imperf. 3 sg. struneá; conj. prez. 3 să struneáscă
strunească
STRUNÍ, strunesc, vb. IV. Tranz. 1. A ține în frâu un cal, a conduce sau a stăpâni un cal cu ajutorul frâului. ♦ Fig. A ține din scurt pe cineva; a domina, a înfrâna. 2. A lega ceva strâns, întinzând bine sfoara care leagă. – Din strună. DOOM
struní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunésc, imperf. 3 sg. struneá; conj. prez. 3 să struneáscă
struneau
STRUNÍ, strunesc, vb. IV. Tranz. 1. A ține în frâu un cal, a conduce sau a stăpâni un cal cu ajutorul frâului. ♦ Fig. A ține din scurt pe cineva; a domina, a înfrâna. 2. A lega ceva strâns, întinzând bine sfoara care leagă. – Din strună. DOOM
struní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunésc, imperf. 3 sg. struneá; conj. prez. 3 să struneáscă
struneați
STRUNÍ, strunesc, vb. IV. Tranz. 1. A ține în frâu un cal, a conduce sau a stăpâni un cal cu ajutorul frâului. ♦ Fig. A ține din scurt pe cineva; a domina, a înfrâna. 2. A lega ceva strâns, întinzând bine sfoara care leagă. – Din strună. DOOM
struní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunésc, imperf. 3 sg. struneá; conj. prez. 3 să struneáscă
strunei
STRÚNĂ, strune, s. f. 1. Fir elastic confecționat din metal, din păr de animale etc., care se întinde pe unele instrumente muzicale și produce, prin vibrare, sunete; coardă. ◊ Expr. A cânta (sau a bate) cuiva în strună (sau în struna cuiva) = a fi de aceeași părere cu cineva pentru a-i câștiga simpatia, favoarea; a linguși pe cineva. 2. Sfoară bine întinsă, făcută din fire elastice și răsucite, destinată să țină întinsă pânza fierăstrăului. ◊ Expr. (Adverbial) A merge strună = a merge foarte bine. ♦ Fir plastic sau metalic de care se leagă cârligul unei unelte de pescuit. 3. Parte a frâului care înconjoară bărbia calului și se prinde de cele două capete ale zăbalei. ◊ Expr. A ține (pe cineva) în strună = a înfrâna, a ține din scurt (pe cineva). 4. Compus: struna-cocoșului = numele a două plante erbacee cu frunzele ovale și flori albe (Cerastium). – Din sl. struna. DOOM
strúnă s. f., g.-d. art. strúnei; pl. strúne
strunele
STRÚNĂ, strune, s. f. 1. Fir elastic confecționat din metal, din păr de animale etc., care se întinde pe unele instrumente muzicale și produce, prin vibrare, sunete; coardă. ◊ Expr. A cânta (sau a bate) cuiva în strună (sau în struna cuiva) = a fi de aceeași părere cu cineva pentru a-i câștiga simpatia, favoarea; a linguși pe cineva. 2. Sfoară bine întinsă, făcută din fire elastice și răsucite, destinată să țină întinsă pânza fierăstrăului. ◊ Expr. (Adverbial) A merge strună = a merge foarte bine. ♦ Fir plastic sau metalic de care se leagă cârligul unei unelte de pescuit. 3. Parte a frâului care înconjoară bărbia calului și se prinde de cele două capete ale zăbalei. ◊ Expr. A ține (pe cineva) în strună = a înfrâna, a ține din scurt (pe cineva). 4. Compus: struna-cocoșului = numele a două plante erbacee cu frunzele ovale și flori albe (Cerastium). – Din sl. struna. DOOM
strúnă s. f., g.-d. art. strúnei; pl. strúne
strunelor
STRÚNĂ, strune, s. f. 1. Fir elastic confecționat din metal, din păr de animale etc., care se întinde pe unele instrumente muzicale și produce, prin vibrare, sunete; coardă. ◊ Expr. A cânta (sau a bate) cuiva în strună (sau în struna cuiva) = a fi de aceeași părere cu cineva pentru a-i câștiga simpatia, favoarea; a linguși pe cineva. 2. Sfoară bine întinsă, făcută din fire elastice și răsucite, destinată să țină întinsă pânza fierăstrăului. ◊ Expr. (Adverbial) A merge strună = a merge foarte bine. ♦ Fir plastic sau metalic de care se leagă cârligul unei unelte de pescuit. 3. Parte a frâului care înconjoară bărbia calului și se prinde de cele două capete ale zăbalei. ◊ Expr. A ține (pe cineva) în strună = a înfrâna, a ține din scurt (pe cineva). 4. Compus: struna-cocoșului = numele a două plante erbacee cu frunzele ovale și flori albe (Cerastium). – Din sl. struna. DOOM
strúnă s. f., g.-d. art. strúnei; pl. strúne
strunesc
STRUNÍ, strunesc, vb. IV. Tranz. 1. A ține în frâu un cal, a conduce sau a stăpâni un cal cu ajutorul frâului. ♦ Fig. A ține din scurt pe cineva; a domina, a înfrâna. 2. A lega ceva strâns, întinzând bine sfoara care leagă. – Din strună. DOOM
struní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunésc, imperf. 3 sg. struneá; conj. prez. 3 să struneáscă
strunește
STRUNÍ, strunesc, vb. IV. Tranz. 1. A ține în frâu un cal, a conduce sau a stăpâni un cal cu ajutorul frâului. ♦ Fig. A ține din scurt pe cineva; a domina, a înfrâna. 2. A lega ceva strâns, întinzând bine sfoara care leagă. – Din strună. DOOM
struní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunésc, imperf. 3 sg. struneá; conj. prez. 3 să struneáscă
strunești
STRUNÍ, strunesc, vb. IV. Tranz. 1. A ține în frâu un cal, a conduce sau a stăpâni un cal cu ajutorul frâului. ♦ Fig. A ține din scurt pe cineva; a domina, a înfrâna. 2. A lega ceva strâns, întinzând bine sfoara care leagă. – Din strună. DOOM
struní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunésc, imperf. 3 sg. struneá; conj. prez. 3 să struneáscă
strung
STRUNG, strunguri, s. n. Mașină-unealtă cu ajutorul căreia se execută operația de rotunjire, de filetare, de găurire, de zimțuire etc. prin așchiere a unei piese. – Din sl. strungŭ. DOOM
strung s. n., pl. strúnguri
strunga
STRÚNGĂ, strungi, s. f. 1. Loc îngrădit la stână, unde se mulg oile; p. restr. deschizătură, portiță îngustă făcută în acest loc, prin care trec oile una câte una la muls. ♦ P. gener. Loc îngust de trecere. ♦ (Pop.) Trecătoare îngustă (între munți); defileu, strâmtoare. 2. (Pop.) Strungăreață (1). – Cf. alb. shtrungë. DOOM
strúngă s. f., g.-d. art. strúngii; pl. strúngi
strungar
STRUGÁR s. m. v. strungar1. DOOM
strungár s. m., pl. strungári
strungari
STRUGÁR s. m. v. strungar1. DOOM
strungár s. m., pl. strungári
strungarii
STRUGÁR s. m. v. strungar1. DOOM
strungár s. m., pl. strungári
strungarilor
STRUGÁR s. m. v. strungar1. DOOM
strungár s. m., pl. strungári
strungarul
STRUGÁR s. m. v. strungar1. DOOM
strungár s. m., pl. strungári
strungarului
STRUGÁR s. m. v. strungar1. DOOM
strungár s. m., pl. strungári
strunghil
STRUNGHÍL, strunghili, s. m. (Iht.) Specie de guvid de culoare galbenă-brună (Gobius melanostomus). – Et. nec. DOOM
strunghíl s. m., pl. strunghíli
strunghili
STRUNGHÍL, strunghili, s. m. (Iht.) Specie de guvid de culoare galbenă-brună (Gobius melanostomus). – Et. nec. DOOM
strunghíl s. m., pl. strunghíli
strunghilii
STRUNGHÍL, strunghili, s. m. (Iht.) Specie de guvid de culoare galbenă-brună (Gobius melanostomus). – Et. nec. DOOM
strunghíl s. m., pl. strunghíli
strunghililor
STRUNGHÍL, strunghili, s. m. (Iht.) Specie de guvid de culoare galbenă-brună (Gobius melanostomus). – Et. nec. DOOM
strunghíl s. m., pl. strunghíli
strunghilul
STRUNGHÍL, strunghili, s. m. (Iht.) Specie de guvid de culoare galbenă-brună (Gobius melanostomus). – Et. nec. DOOM
strunghíl s. m., pl. strunghíli
strunghilului
STRUNGHÍL, strunghili, s. m. (Iht.) Specie de guvid de culoare galbenă-brună (Gobius melanostomus). – Et. nec. DOOM
strunghíl s. m., pl. strunghíli
strungi
STRÚNGĂ, strungi, s. f. 1. Loc îngrădit la stână, unde se mulg oile; p. restr. deschizătură, portiță îngustă făcută în acest loc, prin care trec oile una câte una la muls. ♦ P. gener. Loc îngust de trecere. ♦ (Pop.) Trecătoare îngustă (între munți); defileu, strâmtoare. 2. (Pop.) Strungăreață (1). – Cf. alb. shtrungë. DOOM
strúngă s. f., g.-d. art. strúngii; pl. strúngi
strungii
STRÚNGĂ, strungi, s. f. 1. Loc îngrădit la stână, unde se mulg oile; p. restr. deschizătură, portiță îngustă făcută în acest loc, prin care trec oile una câte una la muls. ♦ P. gener. Loc îngust de trecere. ♦ (Pop.) Trecătoare îngustă (între munți); defileu, strâmtoare. 2. (Pop.) Strungăreață (1). – Cf. alb. shtrungë. DOOM
strúngă s. f., g.-d. art. strúngii; pl. strúngi
strungile
STRÚNGĂ, strungi, s. f. 1. Loc îngrădit la stână, unde se mulg oile; p. restr. deschizătură, portiță îngustă făcută în acest loc, prin care trec oile una câte una la muls. ♦ P. gener. Loc îngust de trecere. ♦ (Pop.) Trecătoare îngustă (între munți); defileu, strâmtoare. 2. (Pop.) Strungăreață (1). – Cf. alb. shtrungë. DOOM
strúngă s. f., g.-d. art. strúngii; pl. strúngi
strungilor
STRÚNGĂ, strungi, s. f. 1. Loc îngrădit la stână, unde se mulg oile; p. restr. deschizătură, portiță îngustă făcută în acest loc, prin care trec oile una câte una la muls. ♦ P. gener. Loc îngust de trecere. ♦ (Pop.) Trecătoare îngustă (între munți); defileu, strâmtoare. 2. (Pop.) Strungăreață (1). – Cf. alb. shtrungë. DOOM
strúngă s. f., g.-d. art. strúngii; pl. strúngi
strungul
STRUNG, strunguri, s. n. Mașină-unealtă cu ajutorul căreia se execută operația de rotunjire, de filetare, de găurire, de zimțuire etc. prin așchiere a unei piese. – Din sl. strungŭ. DOOM
strung s. n., pl. strúnguri
strungulița
STRUNGULÍȚĂ, strungulițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui strungă; strunguță. – Strungă + suf. -uliță. DOOM
strungulíță (pop.) s. f., g.-d. art. strungulíței; pl. strungulíțe
strungulițe
STRUNGULÍȚĂ, strungulițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui strungă; strunguță. – Strungă + suf. -uliță. DOOM
strungulíță (pop.) s. f., g.-d. art. strungulíței; pl. strungulíțe
strunguliței
STRUNGULÍȚĂ, strungulițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui strungă; strunguță. – Strungă + suf. -uliță. DOOM
strungulíță (pop.) s. f., g.-d. art. strungulíței; pl. strungulíțe
strungulițele
STRUNGULÍȚĂ, strungulițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui strungă; strunguță. – Strungă + suf. -uliță. DOOM
strungulíță (pop.) s. f., g.-d. art. strungulíței; pl. strungulíțe
strungulițelor
STRUNGULÍȚĂ, strungulițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui strungă; strunguță. – Strungă + suf. -uliță. DOOM
strungulíță (pop.) s. f., g.-d. art. strungulíței; pl. strungulíțe
strungului
STRUNG, strunguri, s. n. Mașină-unealtă cu ajutorul căreia se execută operația de rotunjire, de filetare, de găurire, de zimțuire etc. prin așchiere a unei piese. – Din sl. strungŭ. DOOM
strung s. n., pl. strúnguri
strunguri
STRUNG, strunguri, s. n. Mașină-unealtă cu ajutorul căreia se execută operația de rotunjire, de filetare, de găurire, de zimțuire etc. prin așchiere a unei piese. – Din sl. strungŭ. DOOM
strung s. n., pl. strúnguri
strungurile
STRUNG, strunguri, s. n. Mașină-unealtă cu ajutorul căreia se execută operația de rotunjire, de filetare, de găurire, de zimțuire etc. prin așchiere a unei piese. – Din sl. strungŭ. DOOM
strung s. n., pl. strúnguri
strungurilor
STRUNG, strunguri, s. n. Mașină-unealtă cu ajutorul căreia se execută operația de rotunjire, de filetare, de găurire, de zimțuire etc. prin așchiere a unei piese. – Din sl. strungŭ. DOOM
strung s. n., pl. strúnguri
strunguța
STRUNGÚȚĂ, strunguțe, s. f. (Pop.) Strunguliță. – Strungă + suf. -uță. DOOM
strungúță (pop.) s. f., g.-d. art. strungúței; pl. strungúțe
strunguțe
STRUNGÚȚĂ, strunguțe, s. f. (Pop.) Strunguliță. – Strungă + suf. -uță. DOOM
strungúță (pop.) s. f., g.-d. art. strungúței; pl. strungúțe
strunguței
STRUNGÚȚĂ, strunguțe, s. f. (Pop.) Strunguliță. – Strungă + suf. -uță. DOOM
strungúță (pop.) s. f., g.-d. art. strungúței; pl. strungúțe
strunguțele
STRUNGÚȚĂ, strunguțe, s. f. (Pop.) Strunguliță. – Strungă + suf. -uță. DOOM
strungúță (pop.) s. f., g.-d. art. strungúței; pl. strungúțe
strunguțelor
STRUNGÚȚĂ, strunguțe, s. f. (Pop.) Strunguliță. – Strungă + suf. -uță. DOOM
strungúță (pop.) s. f., g.-d. art. strungúței; pl. strungúțe
strungăraș
STRUNGĂRÁȘ, strungărași, s. m. Diminutiv al lui strungar2. Feciorii își chemau cîinii, baciul striga gros la strungărași. SADOVEANU, O. A. II 236. – Variantă: strugăráș (ȘEZ. VIII 62) s. m.
strungărea
STRUNGĂRÍ, strungăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A strunji. – Strungar1 + suf. -ări. DOOM
strungărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strungărésc, imperf. 3 sg. strungăreá; conj. prez. 3 să strungăreáscă
strungăreai
STRUNGĂRÍ, strungăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A strunji. – Strungar1 + suf. -ări. DOOM
strungărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strungărésc, imperf. 3 sg. strungăreá; conj. prez. 3 să strungăreáscă
strungăream
STRUNGĂRÍ, strungăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A strunji. – Strungar1 + suf. -ări. DOOM
strungărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strungărésc, imperf. 3 sg. strungăreá; conj. prez. 3 să strungăreáscă
strungărească
STRUNGĂRÍ, strungăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A strunji. – Strungar1 + suf. -ări. DOOM
strungărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strungărésc, imperf. 3 sg. strungăreá; conj. prez. 3 să strungăreáscă
strungăreau
STRUNGĂRÍ, strungăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A strunji. – Strungar1 + suf. -ări. DOOM
strungărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strungărésc, imperf. 3 sg. strungăreá; conj. prez. 3 să strungăreáscă
strungăreața
STRUNGĂREÁȚĂ, strungărețe, s. f. 1. Spațiu mai mare între dinți, mai ales între incisivii maxilarului superior; strungă (2). 2. Găleată în care se mulg oile (la stână). – Strungă + suf. -ăreață. DOOM
strungăreáță s. f., g.-d. art. strungăréței; pl. strungăréțe
strungăreați
STRUNGĂRÍ, strungăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A strunji. – Strungar1 + suf. -ări. DOOM
strungărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strungărésc, imperf. 3 sg. strungăreá; conj. prez. 3 să strungăreáscă
strungăresc
STRUNGĂRÍ, strungăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A strunji. – Strungar1 + suf. -ări. DOOM
strungărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strungărésc, imperf. 3 sg. strungăreá; conj. prez. 3 să strungăreáscă
strungărește
STRUNGĂRÍ, strungăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A strunji. – Strungar1 + suf. -ări. DOOM
strungărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strungărésc, imperf. 3 sg. strungăreá; conj. prez. 3 să strungăreáscă
strungărești
STRUNGĂRÍ, strungăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A strunji. – Strungar1 + suf. -ări. DOOM
strungărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strungărésc, imperf. 3 sg. strungăreá; conj. prez. 3 să strungăreáscă
strungărețe
STRUNGĂREÁȚĂ, strungărețe, s. f. 1. Spațiu mai mare între dinți, mai ales între incisivii maxilarului superior; strungă (2). 2. Găleată în care se mulg oile (la stână). – Strungă + suf. -ăreață. DOOM
strungăreáță s. f., g.-d. art. strungăréței; pl. strungăréțe
strungăreței
STRUNGĂREÁȚĂ, strungărețe, s. f. 1. Spațiu mai mare între dinți, mai ales între incisivii maxilarului superior; strungă (2). 2. Găleată în care se mulg oile (la stână). – Strungă + suf. -ăreață. DOOM
strungăreáță s. f., g.-d. art. strungăréței; pl. strungăréțe
strungărețele
STRUNGĂREÁȚĂ, strungărețe, s. f. 1. Spațiu mai mare între dinți, mai ales între incisivii maxilarului superior; strungă (2). 2. Găleată în care se mulg oile (la stână). – Strungă + suf. -ăreață. DOOM
strungăreáță s. f., g.-d. art. strungăréței; pl. strungăréțe
strungărețelor
STRUNGĂREÁȚĂ, strungărețe, s. f. 1. Spațiu mai mare între dinți, mai ales între incisivii maxilarului superior; strungă (2). 2. Găleată în care se mulg oile (la stână). – Strungă + suf. -ăreață. DOOM
strungăreáță s. f., g.-d. art. strungăréței; pl. strungăréțe
strungări
STRUNGĂRÍ, strungăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A strunji. – Strungar1 + suf. -ări. DOOM
strungărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strungărésc, imperf. 3 sg. strungăreá; conj. prez. 3 să strungăreáscă
strungăria
STRUNGĂRÍE1, (2) strungării, s. f. 1. Meseria strungarului1; strungărit. 2. Atelier sau secție industrială unde se prelucrează piesele cu ajutorul strungului. – Strungar1 + suf. -ie. DOOM
strungăríe s. f., art. strungăría, g.-d. art. strungăríei; (ateliere) pl. strungăríi, art. strungăríile
strungărie
STRUNGĂRÍE1, (2) strungării, s. f. 1. Meseria strungarului1; strungărit. 2. Atelier sau secție industrială unde se prelucrează piesele cu ajutorul strungului. – Strungar1 + suf. -ie. DOOM
strungăríe s. f., art. strungăría, g.-d. art. strungăríei; (ateliere) pl. strungăríi, art. strungăríile
strungăriei
STRUNGĂRÍE1, (2) strungării, s. f. 1. Meseria strungarului1; strungărit. 2. Atelier sau secție industrială unde se prelucrează piesele cu ajutorul strungului. – Strungar1 + suf. -ie. DOOM
strungăríe s. f., art. strungăría, g.-d. art. strungăríei; (ateliere) pl. strungăríi, art. strungăríile
strungării
STRUNGĂRÍ, strungăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A strunji. – Strungar1 + suf. -ări. DOOM
strungărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strungărésc, imperf. 3 sg. strungăreá; conj. prez. 3 să strungăreáscă
strungării
STRUNGĂRÍE1, (2) strungării, s. f. 1. Meseria strungarului1; strungărit. 2. Atelier sau secție industrială unde se prelucrează piesele cu ajutorul strungului. – Strungar1 + suf. -ie. DOOM
strungăríe s. f., art. strungăría, g.-d. art. strungăríei; (ateliere) pl. strungăríi, art. strungăríile
strungăriile
STRUNGĂRÍE1, (2) strungării, s. f. 1. Meseria strungarului1; strungărit. 2. Atelier sau secție industrială unde se prelucrează piesele cu ajutorul strungului. – Strungar1 + suf. -ie. DOOM
strungăríe s. f., art. strungăría, g.-d. art. strungăríei; (ateliere) pl. strungăríi, art. strungăríile
strungăriilor
STRUNGĂRÍE1, (2) strungării, s. f. 1. Meseria strungarului1; strungărit. 2. Atelier sau secție industrială unde se prelucrează piesele cu ajutorul strungului. – Strungar1 + suf. -ie. DOOM
strungăríe s. f., art. strungăría, g.-d. art. strungăríei; (ateliere) pl. strungăríi, art. strungăríile
strungărim
STRUNGĂRÍ, strungăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A strunji. – Strungar1 + suf. -ări. DOOM
strungărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strungărésc, imperf. 3 sg. strungăreá; conj. prez. 3 să strungăreáscă
strungărind
STRUNGĂRÍ, strungăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A strunji. – Strungar1 + suf. -ări. DOOM
strungărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strungărésc, imperf. 3 sg. strungăreá; conj. prez. 3 să strungăreáscă
strungărire
STRUNGĂRÍ, strungăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A strunji. – Strungar1 + suf. -ări. DOOM
strungărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strungărésc, imperf. 3 sg. strungăreá; conj. prez. 3 să strungăreáscă
strungărire
STRUNGĂRÍ, strungăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A strunji. – Strungar1 + suf. -ări.
strungăriră
STRUNGĂRÍ, strungăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A strunji. – Strungar1 + suf. -ări. DOOM
strungărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strungărésc, imperf. 3 sg. strungăreá; conj. prez. 3 să strungăreáscă
strungărirăm
STRUNGĂRÍ, strungăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A strunji. – Strungar1 + suf. -ări. DOOM
strungărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strungărésc, imperf. 3 sg. strungăreá; conj. prez. 3 să strungăreáscă
strungărirăți
STRUNGĂRÍ, strungăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A strunji. – Strungar1 + suf. -ări. DOOM
strungărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strungărésc, imperf. 3 sg. strungăreá; conj. prez. 3 să strungăreáscă
strungărise
STRUNGĂRÍ, strungăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A strunji. – Strungar1 + suf. -ări. DOOM
strungărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strungărésc, imperf. 3 sg. strungăreá; conj. prez. 3 să strungăreáscă
strungărisem
STRUNGĂRÍ, strungăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A strunji. – Strungar1 + suf. -ări. DOOM
strungărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strungărésc, imperf. 3 sg. strungăreá; conj. prez. 3 să strungăreáscă
strungăriseră
STRUNGĂRÍ, strungăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A strunji. – Strungar1 + suf. -ări. DOOM
strungărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strungărésc, imperf. 3 sg. strungăreá; conj. prez. 3 să strungăreáscă
strungăriserăm
STRUNGĂRÍ, strungăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A strunji. – Strungar1 + suf. -ări. DOOM
strungărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strungărésc, imperf. 3 sg. strungăreá; conj. prez. 3 să strungăreáscă
strungăriserăți
STRUNGĂRÍ, strungăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A strunji. – Strungar1 + suf. -ări. DOOM
strungărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strungărésc, imperf. 3 sg. strungăreá; conj. prez. 3 să strungăreáscă
strungăriseși
STRUNGĂRÍ, strungăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A strunji. – Strungar1 + suf. -ări. DOOM
strungărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strungărésc, imperf. 3 sg. strungăreá; conj. prez. 3 să strungăreáscă
strungăriseți
STRUNGĂRÍ, strungăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A strunji. – Strungar1 + suf. -ări. DOOM
strungărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strungărésc, imperf. 3 sg. strungăreá; conj. prez. 3 să strungăreáscă
strungărit
STRUNGĂRÍ, strungăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A strunji. – Strungar1 + suf. -ări. DOOM
strungărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strungărésc, imperf. 3 sg. strungăreá; conj. prez. 3 să strungăreáscă
strungărit
STRUNGĂRÍT s. n. Strungărie1 (1). – V. strungări. DOOM
strungărít s. n.
strungărita
STRUNGĂRÍT s. n. Strungărie1 (1). – V. strungări. DOOM
strungărít s. n.
strungărite
STRUNGĂRÍT s. n. Strungărie1 (1). – V. strungări. DOOM
strungărít s. n.
strungăritei
STRUNGĂRÍT s. n. Strungărie1 (1). – V. strungări. DOOM
strungărít s. n.
strungăritele
STRUNGĂRÍT s. n. Strungărie1 (1). – V. strungări. DOOM
strungărít s. n.
strungăritelor
STRUNGĂRÍT s. n. Strungărie1 (1). – V. strungări. DOOM
strungărít s. n.
strungăritul
STRUNGĂRÍT s. n. Strungărie1 (1). – V. strungări. DOOM
strungărít s. n.
strungăritului
STRUNGĂRÍT s. n. Strungărie1 (1). – V. strungări. DOOM
strungărít s. n.
strungăriși
STRUNGĂRÍ, strungăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A strunji. – Strungar1 + suf. -ări. DOOM
strungărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strungărésc, imperf. 3 sg. strungăreá; conj. prez. 3 să strungăreáscă
strungărița
STRUNGĂRÍȚĂ2, strungărițe, s. f. Muncitoare calificată în prelucrarea pieselor la strung. – Strungar1 + suf. -iță. DOOM
strungăríță s. f., g.-d. art. strungăríței; pl. strungăríțe
strungărițe
STRUNGĂRÍȚĂ2, strungărițe, s. f. Muncitoare calificată în prelucrarea pieselor la strung. – Strungar1 + suf. -iță. DOOM
strungăríță s. f., g.-d. art. strungăríței; pl. strungăríțe
strungăriței
STRUNGĂRÍȚĂ2, strungărițe, s. f. Muncitoare calificată în prelucrarea pieselor la strung. – Strungar1 + suf. -iță. DOOM
strungăríță s. f., g.-d. art. strungăríței; pl. strungăríțe
strungărițele
STRUNGĂRÍȚĂ2, strungărițe, s. f. Muncitoare calificată în prelucrarea pieselor la strung. – Strungar1 + suf. -iță. DOOM
strungăríță s. f., g.-d. art. strungăríței; pl. strungăríțe
strungărițelor
STRUNGĂRÍȚĂ2, strungărițe, s. f. Muncitoare calificată în prelucrarea pieselor la strung. – Strungar1 + suf. -iță. DOOM
strungăríță s. f., g.-d. art. strungăríței; pl. strungăríțe
strungăriți
STRUNGĂRÍ, strungăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A strunji. – Strungar1 + suf. -ări. DOOM
strungărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strungărésc, imperf. 3 sg. strungăreá; conj. prez. 3 să strungăreáscă
strungăriți
STRUNGĂRÍT s. n. Strungărie1 (1). – V. strungări. DOOM
strungărít s. n.
strungăriții
STRUNGĂRÍT s. n. Strungărie1 (1). – V. strungări. DOOM
strungărít s. n.
strungăriților
STRUNGĂRÍT s. n. Strungărie1 (1). – V. strungări. DOOM
strungărít s. n.
struni
STRUNÍ, strunesc, vb. IV. Tranz. 1. A ține în frâu un cal, a conduce sau a stăpâni un cal cu ajutorul frâului. ♦ Fig. A ține din scurt pe cineva; a domina, a înfrâna. 2. A lega ceva strâns, întinzând bine sfoara care leagă. – Din strună. DOOM
struní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunésc, imperf. 3 sg. struneá; conj. prez. 3 să struneáscă
strunii
STRUNÍ, strunesc, vb. IV. Tranz. 1. A ține în frâu un cal, a conduce sau a stăpâni un cal cu ajutorul frâului. ♦ Fig. A ține din scurt pe cineva; a domina, a înfrâna. 2. A lega ceva strâns, întinzând bine sfoara care leagă. – Din strună. DOOM
struní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunésc, imperf. 3 sg. struneá; conj. prez. 3 să struneáscă
strunim
STRUNÍ, strunesc, vb. IV. Tranz. 1. A ține în frâu un cal, a conduce sau a stăpâni un cal cu ajutorul frâului. ♦ Fig. A ține din scurt pe cineva; a domina, a înfrâna. 2. A lega ceva strâns, întinzând bine sfoara care leagă. – Din strună. DOOM
struní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunésc, imperf. 3 sg. struneá; conj. prez. 3 să struneáscă
strunind
STRUNÍ, strunesc, vb. IV. Tranz. 1. A ține în frâu un cal, a conduce sau a stăpâni un cal cu ajutorul frâului. ♦ Fig. A ține din scurt pe cineva; a domina, a înfrâna. 2. A lega ceva strâns, întinzând bine sfoara care leagă. – Din strună. DOOM
struní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunésc, imperf. 3 sg. struneá; conj. prez. 3 să struneáscă
strunire
STRUNÍ, strunesc, vb. IV. Tranz. 1. A ține în frâu un cal, a conduce sau a stăpâni un cal cu ajutorul frâului. ♦ Fig. A ține din scurt pe cineva; a domina, a înfrâna. 2. A lega ceva strâns, întinzând bine sfoara care leagă. – Din strună. DOOM
struní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunésc, imperf. 3 sg. struneá; conj. prez. 3 să struneáscă
strunire
STRUNÍRE, struniri, s. f. Acțiunea de a struni și rezultatul ei. – V. struni. DOOM
struníre s. f., g.-d. art. strunírii; pl. struníri
strunirea
STRUNÍRE, struniri, s. f. Acțiunea de a struni și rezultatul ei. – V. struni. DOOM
struníre s. f., g.-d. art. strunírii; pl. struníri
struniri
STRUNÍRE, struniri, s. f. Acțiunea de a struni și rezultatul ei. – V. struni. DOOM
struníre s. f., g.-d. art. strunírii; pl. struníri
strunirii
STRUNÍRE, struniri, s. f. Acțiunea de a struni și rezultatul ei. – V. struni. DOOM
struníre s. f., g.-d. art. strunírii; pl. struníri
strunirile
STRUNÍRE, struniri, s. f. Acțiunea de a struni și rezultatul ei. – V. struni. DOOM
struníre s. f., g.-d. art. strunírii; pl. struníri
strunirilor
STRUNÍRE, struniri, s. f. Acțiunea de a struni și rezultatul ei. – V. struni. DOOM
struníre s. f., g.-d. art. strunírii; pl. struníri
struniră
STRUNÍ, strunesc, vb. IV. Tranz. 1. A ține în frâu un cal, a conduce sau a stăpâni un cal cu ajutorul frâului. ♦ Fig. A ține din scurt pe cineva; a domina, a înfrâna. 2. A lega ceva strâns, întinzând bine sfoara care leagă. – Din strună. DOOM
struní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunésc, imperf. 3 sg. struneá; conj. prez. 3 să struneáscă
strunirăm
STRUNÍ, strunesc, vb. IV. Tranz. 1. A ține în frâu un cal, a conduce sau a stăpâni un cal cu ajutorul frâului. ♦ Fig. A ține din scurt pe cineva; a domina, a înfrâna. 2. A lega ceva strâns, întinzând bine sfoara care leagă. – Din strună. DOOM
struní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunésc, imperf. 3 sg. struneá; conj. prez. 3 să struneáscă
strunirăți
STRUNÍ, strunesc, vb. IV. Tranz. 1. A ține în frâu un cal, a conduce sau a stăpâni un cal cu ajutorul frâului. ♦ Fig. A ține din scurt pe cineva; a domina, a înfrâna. 2. A lega ceva strâns, întinzând bine sfoara care leagă. – Din strună. DOOM
struní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunésc, imperf. 3 sg. struneá; conj. prez. 3 să struneáscă
strunise
STRUNÍ, strunesc, vb. IV. Tranz. 1. A ține în frâu un cal, a conduce sau a stăpâni un cal cu ajutorul frâului. ♦ Fig. A ține din scurt pe cineva; a domina, a înfrâna. 2. A lega ceva strâns, întinzând bine sfoara care leagă. – Din strună. DOOM
struní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunésc, imperf. 3 sg. struneá; conj. prez. 3 să struneáscă
strunisem
STRUNÍ, strunesc, vb. IV. Tranz. 1. A ține în frâu un cal, a conduce sau a stăpâni un cal cu ajutorul frâului. ♦ Fig. A ține din scurt pe cineva; a domina, a înfrâna. 2. A lega ceva strâns, întinzând bine sfoara care leagă. – Din strună. DOOM
struní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunésc, imperf. 3 sg. struneá; conj. prez. 3 să struneáscă
struniseră
STRUNÍ, strunesc, vb. IV. Tranz. 1. A ține în frâu un cal, a conduce sau a stăpâni un cal cu ajutorul frâului. ♦ Fig. A ține din scurt pe cineva; a domina, a înfrâna. 2. A lega ceva strâns, întinzând bine sfoara care leagă. – Din strună. DOOM
struní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunésc, imperf. 3 sg. struneá; conj. prez. 3 să struneáscă
struniserăm
STRUNÍ, strunesc, vb. IV. Tranz. 1. A ține în frâu un cal, a conduce sau a stăpâni un cal cu ajutorul frâului. ♦ Fig. A ține din scurt pe cineva; a domina, a înfrâna. 2. A lega ceva strâns, întinzând bine sfoara care leagă. – Din strună. DOOM
struní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunésc, imperf. 3 sg. struneá; conj. prez. 3 să struneáscă
struniserăți
STRUNÍ, strunesc, vb. IV. Tranz. 1. A ține în frâu un cal, a conduce sau a stăpâni un cal cu ajutorul frâului. ♦ Fig. A ține din scurt pe cineva; a domina, a înfrâna. 2. A lega ceva strâns, întinzând bine sfoara care leagă. – Din strună. DOOM
struní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunésc, imperf. 3 sg. struneá; conj. prez. 3 să struneáscă
struniseși
STRUNÍ, strunesc, vb. IV. Tranz. 1. A ține în frâu un cal, a conduce sau a stăpâni un cal cu ajutorul frâului. ♦ Fig. A ține din scurt pe cineva; a domina, a înfrâna. 2. A lega ceva strâns, întinzând bine sfoara care leagă. – Din strună. DOOM
struní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunésc, imperf. 3 sg. struneá; conj. prez. 3 să struneáscă
struniseți
STRUNÍ, strunesc, vb. IV. Tranz. 1. A ține în frâu un cal, a conduce sau a stăpâni un cal cu ajutorul frâului. ♦ Fig. A ține din scurt pe cineva; a domina, a înfrâna. 2. A lega ceva strâns, întinzând bine sfoara care leagă. – Din strună. DOOM
struní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunésc, imperf. 3 sg. struneá; conj. prez. 3 să struneáscă
strunit
STRUNÍ, strunesc, vb. IV. Tranz. 1. A ține în frâu un cal, a conduce sau a stăpâni un cal cu ajutorul frâului. ♦ Fig. A ține din scurt pe cineva; a domina, a înfrâna. 2. A lega ceva strâns, întinzând bine sfoara care leagă. – Din strună. DOOM
struní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunésc, imperf. 3 sg. struneá; conj. prez. 3 să struneáscă
struniși
STRUNÍ, strunesc, vb. IV. Tranz. 1. A ține în frâu un cal, a conduce sau a stăpâni un cal cu ajutorul frâului. ♦ Fig. A ține din scurt pe cineva; a domina, a înfrâna. 2. A lega ceva strâns, întinzând bine sfoara care leagă. – Din strună. DOOM
struní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunésc, imperf. 3 sg. struneá; conj. prez. 3 să struneáscă
struniți
STRUNÍ, strunesc, vb. IV. Tranz. 1. A ține în frâu un cal, a conduce sau a stăpâni un cal cu ajutorul frâului. ♦ Fig. A ține din scurt pe cineva; a domina, a înfrâna. 2. A lega ceva strâns, întinzând bine sfoara care leagă. – Din strună. DOOM
struní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunésc, imperf. 3 sg. struneá; conj. prez. 3 să struneáscă
strunjea
STRUNJÍ, strunjesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un material cu ajutorul strungului; a da la strung; a struji, a strungări. – Din strung. DOOM
strunjí (a ~) (a prelucra la strung) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunjésc, imperf. 3 sg. strunjeá; conj. prez. 3 să strunjeáscă
strunjeai
STRUNJÍ, strunjesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un material cu ajutorul strungului; a da la strung; a struji, a strungări. – Din strung. DOOM
strunjí (a ~) (a prelucra la strung) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunjésc, imperf. 3 sg. strunjeá; conj. prez. 3 să strunjeáscă
strunjeam
STRUNJÍ, strunjesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un material cu ajutorul strungului; a da la strung; a struji, a strungări. – Din strung. DOOM
strunjí (a ~) (a prelucra la strung) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunjésc, imperf. 3 sg. strunjeá; conj. prez. 3 să strunjeáscă
strunjească
STRUNJÍ, strunjesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un material cu ajutorul strungului; a da la strung; a struji, a strungări. – Din strung. DOOM
strunjí (a ~) (a prelucra la strung) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunjésc, imperf. 3 sg. strunjeá; conj. prez. 3 să strunjeáscă
strunjeau
STRUNJÍ, strunjesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un material cu ajutorul strungului; a da la strung; a struji, a strungări. – Din strung. DOOM
strunjí (a ~) (a prelucra la strung) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunjésc, imperf. 3 sg. strunjeá; conj. prez. 3 să strunjeáscă
strunjeați
STRUNJÍ, strunjesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un material cu ajutorul strungului; a da la strung; a struji, a strungări. – Din strung. DOOM
strunjí (a ~) (a prelucra la strung) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunjésc, imperf. 3 sg. strunjeá; conj. prez. 3 să strunjeáscă
strunjesc
STRUNJÍ, strunjesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un material cu ajutorul strungului; a da la strung; a struji, a strungări. – Din strung. DOOM
strunjí (a ~) (a prelucra la strung) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunjésc, imperf. 3 sg. strunjeá; conj. prez. 3 să strunjeáscă
strunjește
STRUNJÍ, strunjesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un material cu ajutorul strungului; a da la strung; a struji, a strungări. – Din strung. DOOM
strunjí (a ~) (a prelucra la strung) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunjésc, imperf. 3 sg. strunjeá; conj. prez. 3 să strunjeáscă
strunjești
STRUNJÍ, strunjesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un material cu ajutorul strungului; a da la strung; a struji, a strungări. – Din strung. DOOM
strunjí (a ~) (a prelucra la strung) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunjésc, imperf. 3 sg. strunjeá; conj. prez. 3 să strunjeáscă
strunji
STRUNJÍ, strunjesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un material cu ajutorul strungului; a da la strung; a struji, a strungări. – Din strung. DOOM
strunjí (a ~) (a prelucra la strung) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunjésc, imperf. 3 sg. strunjeá; conj. prez. 3 să strunjeáscă
strunjii
STRUNJÍ, strunjesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un material cu ajutorul strungului; a da la strung; a struji, a strungări. – Din strung. DOOM
strunjí (a ~) (a prelucra la strung) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunjésc, imperf. 3 sg. strunjeá; conj. prez. 3 să strunjeáscă
strunjim
STRUNJÍ, strunjesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un material cu ajutorul strungului; a da la strung; a struji, a strungări. – Din strung. DOOM
strunjí (a ~) (a prelucra la strung) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunjésc, imperf. 3 sg. strunjeá; conj. prez. 3 să strunjeáscă
strunjind
STRUNJÍ, strunjesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un material cu ajutorul strungului; a da la strung; a struji, a strungări. – Din strung. DOOM
strunjí (a ~) (a prelucra la strung) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunjésc, imperf. 3 sg. strunjeá; conj. prez. 3 să strunjeáscă
strunjire
STRUNJÍ, strunjesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un material cu ajutorul strungului; a da la strung; a struji, a strungări. – Din strung. DOOM
strunjí (a ~) (a prelucra la strung) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunjésc, imperf. 3 sg. strunjeá; conj. prez. 3 să strunjeáscă
strunjire
STRUNJÍRE, strunjiri, s. f. Acțiunea de a strunji și rezultatul ei. – V. strunji. DOOM
strunjíre s. f., g.-d. art. strunjírii; pl. strunjíri
strunjirea
STRUNJÍRE, strunjiri, s. f. Acțiunea de a strunji și rezultatul ei. – V. strunji. DOOM
strunjíre s. f., g.-d. art. strunjírii; pl. strunjíri
strunjiri
STRUNJÍRE, strunjiri, s. f. Acțiunea de a strunji și rezultatul ei. – V. strunji. DOOM
strunjíre s. f., g.-d. art. strunjírii; pl. strunjíri
strunjirii
STRUNJÍRE, strunjiri, s. f. Acțiunea de a strunji și rezultatul ei. – V. strunji. DOOM
strunjíre s. f., g.-d. art. strunjírii; pl. strunjíri
strunjirile
STRUNJÍRE, strunjiri, s. f. Acțiunea de a strunji și rezultatul ei. – V. strunji. DOOM
strunjíre s. f., g.-d. art. strunjírii; pl. strunjíri
strunjirilor
STRUNJÍRE, strunjiri, s. f. Acțiunea de a strunji și rezultatul ei. – V. strunji. DOOM
strunjíre s. f., g.-d. art. strunjírii; pl. strunjíri
strunjiră
STRUNJÍ, strunjesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un material cu ajutorul strungului; a da la strung; a struji, a strungări. – Din strung. DOOM
strunjí (a ~) (a prelucra la strung) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunjésc, imperf. 3 sg. strunjeá; conj. prez. 3 să strunjeáscă
strunjirăm
STRUNJÍ, strunjesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un material cu ajutorul strungului; a da la strung; a struji, a strungări. – Din strung. DOOM
strunjí (a ~) (a prelucra la strung) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunjésc, imperf. 3 sg. strunjeá; conj. prez. 3 să strunjeáscă
strunjirăți
STRUNJÍ, strunjesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un material cu ajutorul strungului; a da la strung; a struji, a strungări. – Din strung. DOOM
strunjí (a ~) (a prelucra la strung) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunjésc, imperf. 3 sg. strunjeá; conj. prez. 3 să strunjeáscă
strunjise
STRUNJÍ, strunjesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un material cu ajutorul strungului; a da la strung; a struji, a strungări. – Din strung. DOOM
strunjí (a ~) (a prelucra la strung) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunjésc, imperf. 3 sg. strunjeá; conj. prez. 3 să strunjeáscă
strunjisem
STRUNJÍ, strunjesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un material cu ajutorul strungului; a da la strung; a struji, a strungări. – Din strung. DOOM
strunjí (a ~) (a prelucra la strung) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunjésc, imperf. 3 sg. strunjeá; conj. prez. 3 să strunjeáscă
strunjiseră
STRUNJÍ, strunjesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un material cu ajutorul strungului; a da la strung; a struji, a strungări. – Din strung. DOOM
strunjí (a ~) (a prelucra la strung) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunjésc, imperf. 3 sg. strunjeá; conj. prez. 3 să strunjeáscă
strunjiserăm
STRUNJÍ, strunjesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un material cu ajutorul strungului; a da la strung; a struji, a strungări. – Din strung. DOOM
strunjí (a ~) (a prelucra la strung) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunjésc, imperf. 3 sg. strunjeá; conj. prez. 3 să strunjeáscă
strunjiserăți
STRUNJÍ, strunjesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un material cu ajutorul strungului; a da la strung; a struji, a strungări. – Din strung. DOOM
strunjí (a ~) (a prelucra la strung) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunjésc, imperf. 3 sg. strunjeá; conj. prez. 3 să strunjeáscă
strunjiseși
STRUNJÍ, strunjesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un material cu ajutorul strungului; a da la strung; a struji, a strungări. – Din strung. DOOM
strunjí (a ~) (a prelucra la strung) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunjésc, imperf. 3 sg. strunjeá; conj. prez. 3 să strunjeáscă
strunjiseți
STRUNJÍ, strunjesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un material cu ajutorul strungului; a da la strung; a struji, a strungări. – Din strung. DOOM
strunjí (a ~) (a prelucra la strung) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunjésc, imperf. 3 sg. strunjeá; conj. prez. 3 să strunjeáscă
strunjit
STRUNJÍ, strunjesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un material cu ajutorul strungului; a da la strung; a struji, a strungări. – Din strung. DOOM
strunjí (a ~) (a prelucra la strung) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunjésc, imperf. 3 sg. strunjeá; conj. prez. 3 să strunjeáscă
strunjiși
STRUNJÍ, strunjesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un material cu ajutorul strungului; a da la strung; a struji, a strungări. – Din strung. DOOM
strunjí (a ~) (a prelucra la strung) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunjésc, imperf. 3 sg. strunjeá; conj. prez. 3 să strunjeáscă
strunjiți
STRUNJÍ, strunjesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un material cu ajutorul strungului; a da la strung; a struji, a strungări. – Din strung. DOOM
strunjí (a ~) (a prelucra la strung) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunjésc, imperf. 3 sg. strunjeá; conj. prez. 3 să strunjeáscă
strup
STRUP, strupuri, s. n. (Reg.) Curea la ham, care se fixează în partea posterioară a calului, sub coadă. – Lat. struppus. DOOM
strup (reg.) s. n., pl. strúpuri
strupalnic
STRUPÁLNIC, strupalnice, s. n. (Regional) Curelușă. Să-mi așez ceacău-n cap Și strupalnicu su' barbă. MAT. FOLK. 780.
strupul
STRUP, strupuri, s. n. (Reg.) Curea la ham, care se fixează în partea posterioară a calului, sub coadă. – Lat. struppus. DOOM
strup (reg.) s. n., pl. strúpuri
strupului
STRUP, strupuri, s. n. (Reg.) Curea la ham, care se fixează în partea posterioară a calului, sub coadă. – Lat. struppus. DOOM
strup (reg.) s. n., pl. strúpuri
strupuri
STRUP, strupuri, s. n. (Reg.) Curea la ham, care se fixează în partea posterioară a calului, sub coadă. – Lat. struppus. DOOM
strup (reg.) s. n., pl. strúpuri
strupurile
STRUP, strupuri, s. n. (Reg.) Curea la ham, care se fixează în partea posterioară a calului, sub coadă. – Lat. struppus. DOOM
strup (reg.) s. n., pl. strúpuri
strupurilor
STRUP, strupuri, s. n. (Reg.) Curea la ham, care se fixează în partea posterioară a calului, sub coadă. – Lat. struppus. DOOM
strup (reg.) s. n., pl. strúpuri
struț
STRUȚ2, struțuri, s. n. (Reg.) Buchet de flori. – Din struț1 (cu sensul după germ. Strauss „struț1” și „buchet”).
struț
STRUȚ1, struți, s. m. Pasăre mare alergătoare de stepă, cu picioare lungi și puternice, cu gât lung și golaș, cu aripi mici, inapte pentru zbor, cu pene frumoase, moi, negre sau brune-cenușii, folosite ca podoabă, care trăiește îndeosebi în regiunile tropicale ale Africii (Struthio camelus). ◊ Expr. (A avea) stomac de struț = (a avea) stomac mare, rezistent, care digeră bine. – Din it. struzzo. DOOM
struț2 (reg.) (buchet de flori) s. n., pl. strúțuri
struți
STRUȚ1, struți, s. m. Pasăre mare alergătoare de stepă, cu picioare lungi și puternice, cu gât lung și golaș, cu aripi mici, inapte pentru zbor, cu pene frumoase, moi, negre sau brune-cenușii, folosite ca podoabă, care trăiește îndeosebi în regiunile tropicale ale Africii (Struthio camelus). ◊ Expr. (A avea) stomac de struț = (a avea) stomac mare, rezistent, care digeră bine. – Din it. struzzo. DOOM
struț2 (reg.) (buchet de flori) s. n., pl. strúțuri
struții
STRUȚ1, struți, s. m. Pasăre mare alergătoare de stepă, cu picioare lungi și puternice, cu gât lung și golaș, cu aripi mici, inapte pentru zbor, cu pene frumoase, moi, negre sau brune-cenușii, folosite ca podoabă, care trăiește îndeosebi în regiunile tropicale ale Africii (Struthio camelus). ◊ Expr. (A avea) stomac de struț = (a avea) stomac mare, rezistent, care digeră bine. – Din it. struzzo. DOOM
struț2 (reg.) (buchet de flori) s. n., pl. strúțuri
struților
STRUȚ1, struți, s. m. Pasăre mare alergătoare de stepă, cu picioare lungi și puternice, cu gât lung și golaș, cu aripi mici, inapte pentru zbor, cu pene frumoase, moi, negre sau brune-cenușii, folosite ca podoabă, care trăiește îndeosebi în regiunile tropicale ale Africii (Struthio camelus). ◊ Expr. (A avea) stomac de struț = (a avea) stomac mare, rezistent, care digeră bine. – Din it. struzzo. DOOM
struț2 (reg.) (buchet de flori) s. n., pl. strúțuri
struțișor
STRUȚIȘÓR, struțișoare, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui struț2; struțușor. – Struț2 + suf. -ișor. DOOM
struțișór s. n., pl. struțișoáre
struțul
STRUȚ1, struți, s. m. Pasăre mare alergătoare de stepă, cu picioare lungi și puternice, cu gât lung și golaș, cu aripi mici, inapte pentru zbor, cu pene frumoase, moi, negre sau brune-cenușii, folosite ca podoabă, care trăiește îndeosebi în regiunile tropicale ale Africii (Struthio camelus). ◊ Expr. (A avea) stomac de struț = (a avea) stomac mare, rezistent, care digeră bine. – Din it. struzzo. DOOM
struț2 (reg.) (buchet de flori) s. n., pl. strúțuri
struțului
STRUȚ1, struți, s. m. Pasăre mare alergătoare de stepă, cu picioare lungi și puternice, cu gât lung și golaș, cu aripi mici, inapte pentru zbor, cu pene frumoase, moi, negre sau brune-cenușii, folosite ca podoabă, care trăiește îndeosebi în regiunile tropicale ale Africii (Struthio camelus). ◊ Expr. (A avea) stomac de struț = (a avea) stomac mare, rezistent, care digeră bine. – Din it. struzzo. DOOM
struț2 (reg.) (buchet de flori) s. n., pl. strúțuri
struțușor
STRUȚUȘÓR1, struțușori, s. m. (Bot.) Brădișor (2).
struțușor
STRUȚUȘÓR, struțușoare, s. n. (Reg.) Struțișor. – Struț2 + suf. -ușor.
strâjnic
STRÎ́JNIC, -Ă, strîjnici, -e, s. m. și f. (Învechit și regional) Cal (sau iapă) între unu și trei ani, neînvățat la ham. A doua zi, cînd se crăpa de ziuă, înham... cum ne-nțelesesem, amîndoi strîjnicii la tîrlia mea, că era mai încăpătoare. VLAHUȚĂ, CL. 20.
strâjnică
STRÎ́JNIC, -Ă, strîjnici, -e, s. m. și f. (Învechit și regional) Cal (sau iapă) între unu și trei ani, neînvățat la ham. A doua zi, cînd se crăpa de ziuă, înham... cum ne-nțelesesem, amîndoi strîjnicii la tîrlia mea, că era mai încăpătoare. VLAHUȚĂ, CL. 20.
strâmb
STRÂMB, -Ă, strâmbi, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre lucruri) Care prezintă neregularități sau abateri de la forma normală, dreaptă; diform. ♦ (Despre drumuri) Lipsit de aliniere, cotit, întortocheat. 2. Lăsat sau căzut într-o parte; aplecat, înclinat. ♦ (Despre oameni sau părți ale corpului lor) încovoiat, îndoit, gârbovit; adus de șale; p ext. deformat, pocit. 3. Fig. Nedrept, injust, incorect. ♦ Făcut pentru a înșela. II. Adv. 1. Cu spatele încovoiat sau cu corpul aplecat într-o parte, sucit. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) strâmb și a judeca drept = a recunoaște adevărul. 2. Într-o parte, pieziș; p. ext. în neorânduială, dezordonat. ◊ Expr. A râde (sau a surâde, a zâmbi) strâmb = a râde (sau a surâde, a zâmbi) în silă, forțat, nesincer. A privi (sau a se uita) strâmb = a privi, a se uita urât, dușmănos. A călca strâmb = a avea o comportare incorectă, imorală. 3. Fig. în mod fals, mincinos, neadevărat. – Lat. pop. strambus (= strabus). DOOM
strâmb adj. m., pl. strâmbi; f. strấmbă, pl. strấmbe
strâmb
STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ◊ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. (Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb. DOOM
Strấmbă-Lémne s. propriu m.
strâmba
STRÂMB, -Ă, strâmbi, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre lucruri) Care prezintă neregularități sau abateri de la forma normală, dreaptă; diform. ♦ (Despre drumuri) Lipsit de aliniere, cotit, întortocheat. 2. Lăsat sau căzut într-o parte; aplecat, înclinat. ♦ (Despre oameni sau părți ale corpului lor) încovoiat, îndoit, gârbovit; adus de șale; p ext. deformat, pocit. 3. Fig. Nedrept, injust, incorect. ♦ Făcut pentru a înșela. II. Adv. 1. Cu spatele încovoiat sau cu corpul aplecat într-o parte, sucit. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) strâmb și a judeca drept = a recunoaște adevărul. 2. Într-o parte, pieziș; p. ext. în neorânduială, dezordonat. ◊ Expr. A râde (sau a surâde, a zâmbi) strâmb = a râde (sau a surâde, a zâmbi) în silă, forțat, nesincer. A privi (sau a se uita) strâmb = a privi, a se uita urât, dușmănos. A călca strâmb = a avea o comportare incorectă, imorală. 3. Fig. în mod fals, mincinos, neadevărat. – Lat. pop. strambus (= strabus). DOOM
strâmb adj. m., pl. strâmbi; f. strấmbă, pl. strấmbe
strâmba
STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ◊ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. (Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb. DOOM
Strấmbă-Lémne s. propriu m.
strâmbai
STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ◊ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. (Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb. DOOM
Strấmbă-Lémne s. propriu m.
strâmbam
STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ◊ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. (Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb. DOOM
Strấmbă-Lémne s. propriu m.
strâmbare
STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ◊ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. (Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb. DOOM
Strấmbă-Lémne s. propriu m.
strâmbară
STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ◊ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. (Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb. DOOM
Strấmbă-Lémne s. propriu m.
strâmbarăm
STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ◊ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. (Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb. DOOM
Strấmbă-Lémne s. propriu m.
strâmbarăți
STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ◊ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. (Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb. DOOM
Strấmbă-Lémne s. propriu m.
strâmbase
STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ◊ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. (Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb. DOOM
Strấmbă-Lémne s. propriu m.
strâmbasem
STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ◊ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. (Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb. DOOM
Strấmbă-Lémne s. propriu m.
strâmbaseră
STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ◊ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. (Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb. DOOM
Strấmbă-Lémne s. propriu m.
strâmbaserăm
STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ◊ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. (Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb. DOOM
Strấmbă-Lémne s. propriu m.
strâmbaserăți
STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ◊ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. (Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb. DOOM
Strấmbă-Lémne s. propriu m.
strâmbaseși
STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ◊ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. (Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb. DOOM
Strấmbă-Lémne s. propriu m.
strâmbaseți
STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ◊ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. (Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb. DOOM
Strấmbă-Lémne s. propriu m.
strâmbat
STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ◊ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. (Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb. DOOM
Strấmbă-Lémne s. propriu m.
strâmbat
STRÂMBÁT, -Ă, strâmbați, -te, adj. 1. Deplasat din locul sau din poziția normală; lăsat sau căzut într-o parte. 2. Schimonosit, deformat, pocit. – V. strâmba.
strâmbata
STRÂMBÁT, -Ă, strâmbați, -te, adj. 1. Deplasat din locul sau din poziția normală; lăsat sau căzut într-o parte. 2. Schimonosit, deformat, pocit. – V. strâmba.
strâmbate
STRÂMBÁT, -Ă, strâmbați, -te, adj. 1. Deplasat din locul sau din poziția normală; lăsat sau căzut într-o parte. 2. Schimonosit, deformat, pocit. – V. strâmba.
strâmbatei
STRÂMBÁT, -Ă, strâmbați, -te, adj. 1. Deplasat din locul sau din poziția normală; lăsat sau căzut într-o parte. 2. Schimonosit, deformat, pocit. – V. strâmba.
strâmbatele
STRÂMBÁT, -Ă, strâmbați, -te, adj. 1. Deplasat din locul sau din poziția normală; lăsat sau căzut într-o parte. 2. Schimonosit, deformat, pocit. – V. strâmba.
strâmbatelor
STRÂMBÁT, -Ă, strâmbați, -te, adj. 1. Deplasat din locul sau din poziția normală; lăsat sau căzut într-o parte. 2. Schimonosit, deformat, pocit. – V. strâmba.
strâmbatul
STRÂMBÁT, -Ă, strâmbați, -te, adj. 1. Deplasat din locul sau din poziția normală; lăsat sau căzut într-o parte. 2. Schimonosit, deformat, pocit. – V. strâmba.
strâmbatului
STRÂMBÁT, -Ă, strâmbați, -te, adj. 1. Deplasat din locul sau din poziția normală; lăsat sau căzut într-o parte. 2. Schimonosit, deformat, pocit. – V. strâmba.
strâmbau
STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ◊ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. (Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb. DOOM
Strấmbă-Lémne s. propriu m.
strâmbași
STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ◊ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. (Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb. DOOM
Strấmbă-Lémne s. propriu m.
strâmbați
STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ◊ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. (Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb. DOOM
Strấmbă-Lémne s. propriu m.
strâmbați
STRÂMBÁT, -Ă, strâmbați, -te, adj. 1. Deplasat din locul sau din poziția normală; lăsat sau căzut într-o parte. 2. Schimonosit, deformat, pocit. – V. strâmba.
strâmbații
STRÂMBÁT, -Ă, strâmbați, -te, adj. 1. Deplasat din locul sau din poziția normală; lăsat sau căzut într-o parte. 2. Schimonosit, deformat, pocit. – V. strâmba.
strâmbaților
STRÂMBÁT, -Ă, strâmbați, -te, adj. 1. Deplasat din locul sau din poziția normală; lăsat sau căzut într-o parte. 2. Schimonosit, deformat, pocit. – V. strâmba.
strâmbe
STRÂMB, -Ă, strâmbi, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre lucruri) Care prezintă neregularități sau abateri de la forma normală, dreaptă; diform. ♦ (Despre drumuri) Lipsit de aliniere, cotit, întortocheat. 2. Lăsat sau căzut într-o parte; aplecat, înclinat. ♦ (Despre oameni sau părți ale corpului lor) încovoiat, îndoit, gârbovit; adus de șale; p ext. deformat, pocit. 3. Fig. Nedrept, injust, incorect. ♦ Făcut pentru a înșela. II. Adv. 1. Cu spatele încovoiat sau cu corpul aplecat într-o parte, sucit. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) strâmb și a judeca drept = a recunoaște adevărul. 2. Într-o parte, pieziș; p. ext. în neorânduială, dezordonat. ◊ Expr. A râde (sau a surâde, a zâmbi) strâmb = a râde (sau a surâde, a zâmbi) în silă, forțat, nesincer. A privi (sau a se uita) strâmb = a privi, a se uita urât, dușmănos. A călca strâmb = a avea o comportare incorectă, imorală. 3. Fig. în mod fals, mincinos, neadevărat. – Lat. pop. strambus (= strabus). DOOM
strâmb adj. m., pl. strâmbi; f. strấmbă, pl. strấmbe
strâmbe
STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ◊ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. (Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb. DOOM
Strấmbă-Lémne s. propriu m.
strâmbei
STRÂMB, -Ă, strâmbi, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre lucruri) Care prezintă neregularități sau abateri de la forma normală, dreaptă; diform. ♦ (Despre drumuri) Lipsit de aliniere, cotit, întortocheat. 2. Lăsat sau căzut într-o parte; aplecat, înclinat. ♦ (Despre oameni sau părți ale corpului lor) încovoiat, îndoit, gârbovit; adus de șale; p ext. deformat, pocit. 3. Fig. Nedrept, injust, incorect. ♦ Făcut pentru a înșela. II. Adv. 1. Cu spatele încovoiat sau cu corpul aplecat într-o parte, sucit. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) strâmb și a judeca drept = a recunoaște adevărul. 2. Într-o parte, pieziș; p. ext. în neorânduială, dezordonat. ◊ Expr. A râde (sau a surâde, a zâmbi) strâmb = a râde (sau a surâde, a zâmbi) în silă, forțat, nesincer. A privi (sau a se uita) strâmb = a privi, a se uita urât, dușmănos. A călca strâmb = a avea o comportare incorectă, imorală. 3. Fig. în mod fals, mincinos, neadevărat. – Lat. pop. strambus (= strabus). DOOM
strâmb adj. m., pl. strâmbi; f. strấmbă, pl. strấmbe
strâmbele
STRÂMB, -Ă, strâmbi, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre lucruri) Care prezintă neregularități sau abateri de la forma normală, dreaptă; diform. ♦ (Despre drumuri) Lipsit de aliniere, cotit, întortocheat. 2. Lăsat sau căzut într-o parte; aplecat, înclinat. ♦ (Despre oameni sau părți ale corpului lor) încovoiat, îndoit, gârbovit; adus de șale; p ext. deformat, pocit. 3. Fig. Nedrept, injust, incorect. ♦ Făcut pentru a înșela. II. Adv. 1. Cu spatele încovoiat sau cu corpul aplecat într-o parte, sucit. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) strâmb și a judeca drept = a recunoaște adevărul. 2. Într-o parte, pieziș; p. ext. în neorânduială, dezordonat. ◊ Expr. A râde (sau a surâde, a zâmbi) strâmb = a râde (sau a surâde, a zâmbi) în silă, forțat, nesincer. A privi (sau a se uita) strâmb = a privi, a se uita urât, dușmănos. A călca strâmb = a avea o comportare incorectă, imorală. 3. Fig. în mod fals, mincinos, neadevărat. – Lat. pop. strambus (= strabus). DOOM
strâmb adj. m., pl. strâmbi; f. strấmbă, pl. strấmbe
strâmbelor
STRÂMB, -Ă, strâmbi, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre lucruri) Care prezintă neregularități sau abateri de la forma normală, dreaptă; diform. ♦ (Despre drumuri) Lipsit de aliniere, cotit, întortocheat. 2. Lăsat sau căzut într-o parte; aplecat, înclinat. ♦ (Despre oameni sau părți ale corpului lor) încovoiat, îndoit, gârbovit; adus de șale; p ext. deformat, pocit. 3. Fig. Nedrept, injust, incorect. ♦ Făcut pentru a înșela. II. Adv. 1. Cu spatele încovoiat sau cu corpul aplecat într-o parte, sucit. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) strâmb și a judeca drept = a recunoaște adevărul. 2. Într-o parte, pieziș; p. ext. în neorânduială, dezordonat. ◊ Expr. A râde (sau a surâde, a zâmbi) strâmb = a râde (sau a surâde, a zâmbi) în silă, forțat, nesincer. A privi (sau a se uita) strâmb = a privi, a se uita urât, dușmănos. A călca strâmb = a avea o comportare incorectă, imorală. 3. Fig. în mod fals, mincinos, neadevărat. – Lat. pop. strambus (= strabus). DOOM
strâmb adj. m., pl. strâmbi; f. strấmbă, pl. strấmbe
strâmbet
STRẤMBET, strâmbete, s. n. (Rar) Strâmbătură, grimasă. – Strâmba + suf. -et. DOOM
strấmbet (rar) s. n., pl. strấmbete
strâmbete
STRẤMBET, strâmbete, s. n. (Rar) Strâmbătură, grimasă. – Strâmba + suf. -et. DOOM
strấmbet (rar) s. n., pl. strấmbete
strâmbetele
STRẤMBET, strâmbete, s. n. (Rar) Strâmbătură, grimasă. – Strâmba + suf. -et. DOOM
strấmbet (rar) s. n., pl. strấmbete
strâmbetelor
STRẤMBET, strâmbete, s. n. (Rar) Strâmbătură, grimasă. – Strâmba + suf. -et. DOOM
strấmbet (rar) s. n., pl. strấmbete
strâmbetul
STRẤMBET, strâmbete, s. n. (Rar) Strâmbătură, grimasă. – Strâmba + suf. -et. DOOM
strấmbet (rar) s. n., pl. strấmbete
strâmbetului
STRẤMBET, strâmbete, s. n. (Rar) Strâmbătură, grimasă. – Strâmba + suf. -et. DOOM
strấmbet (rar) s. n., pl. strấmbete
strâmbi
STRÂMB, -Ă, strâmbi, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre lucruri) Care prezintă neregularități sau abateri de la forma normală, dreaptă; diform. ♦ (Despre drumuri) Lipsit de aliniere, cotit, întortocheat. 2. Lăsat sau căzut într-o parte; aplecat, înclinat. ♦ (Despre oameni sau părți ale corpului lor) încovoiat, îndoit, gârbovit; adus de șale; p ext. deformat, pocit. 3. Fig. Nedrept, injust, incorect. ♦ Făcut pentru a înșela. II. Adv. 1. Cu spatele încovoiat sau cu corpul aplecat într-o parte, sucit. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) strâmb și a judeca drept = a recunoaște adevărul. 2. Într-o parte, pieziș; p. ext. în neorânduială, dezordonat. ◊ Expr. A râde (sau a surâde, a zâmbi) strâmb = a râde (sau a surâde, a zâmbi) în silă, forțat, nesincer. A privi (sau a se uita) strâmb = a privi, a se uita urât, dușmănos. A călca strâmb = a avea o comportare incorectă, imorală. 3. Fig. în mod fals, mincinos, neadevărat. – Lat. pop. strambus (= strabus). DOOM
strâmb adj. m., pl. strâmbi; f. strấmbă, pl. strấmbe
strâmbi
STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ◊ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. (Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb. DOOM
Strấmbă-Lémne s. propriu m.
strâmbii
STRÂMB, -Ă, strâmbi, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre lucruri) Care prezintă neregularități sau abateri de la forma normală, dreaptă; diform. ♦ (Despre drumuri) Lipsit de aliniere, cotit, întortocheat. 2. Lăsat sau căzut într-o parte; aplecat, înclinat. ♦ (Despre oameni sau părți ale corpului lor) încovoiat, îndoit, gârbovit; adus de șale; p ext. deformat, pocit. 3. Fig. Nedrept, injust, incorect. ♦ Făcut pentru a înșela. II. Adv. 1. Cu spatele încovoiat sau cu corpul aplecat într-o parte, sucit. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) strâmb și a judeca drept = a recunoaște adevărul. 2. Într-o parte, pieziș; p. ext. în neorânduială, dezordonat. ◊ Expr. A râde (sau a surâde, a zâmbi) strâmb = a râde (sau a surâde, a zâmbi) în silă, forțat, nesincer. A privi (sau a se uita) strâmb = a privi, a se uita urât, dușmănos. A călca strâmb = a avea o comportare incorectă, imorală. 3. Fig. în mod fals, mincinos, neadevărat. – Lat. pop. strambus (= strabus). DOOM
strâmb adj. m., pl. strâmbi; f. strấmbă, pl. strấmbe
strâmbilor
STRÂMB, -Ă, strâmbi, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre lucruri) Care prezintă neregularități sau abateri de la forma normală, dreaptă; diform. ♦ (Despre drumuri) Lipsit de aliniere, cotit, întortocheat. 2. Lăsat sau căzut într-o parte; aplecat, înclinat. ♦ (Despre oameni sau părți ale corpului lor) încovoiat, îndoit, gârbovit; adus de șale; p ext. deformat, pocit. 3. Fig. Nedrept, injust, incorect. ♦ Făcut pentru a înșela. II. Adv. 1. Cu spatele încovoiat sau cu corpul aplecat într-o parte, sucit. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) strâmb și a judeca drept = a recunoaște adevărul. 2. Într-o parte, pieziș; p. ext. în neorânduială, dezordonat. ◊ Expr. A râde (sau a surâde, a zâmbi) strâmb = a râde (sau a surâde, a zâmbi) în silă, forțat, nesincer. A privi (sau a se uita) strâmb = a privi, a se uita urât, dușmănos. A călca strâmb = a avea o comportare incorectă, imorală. 3. Fig. în mod fals, mincinos, neadevărat. – Lat. pop. strambus (= strabus). DOOM
strâmb adj. m., pl. strâmbi; f. strấmbă, pl. strấmbe
strâmbul
STRÂMB, -Ă, strâmbi, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre lucruri) Care prezintă neregularități sau abateri de la forma normală, dreaptă; diform. ♦ (Despre drumuri) Lipsit de aliniere, cotit, întortocheat. 2. Lăsat sau căzut într-o parte; aplecat, înclinat. ♦ (Despre oameni sau părți ale corpului lor) încovoiat, îndoit, gârbovit; adus de șale; p ext. deformat, pocit. 3. Fig. Nedrept, injust, incorect. ♦ Făcut pentru a înșela. II. Adv. 1. Cu spatele încovoiat sau cu corpul aplecat într-o parte, sucit. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) strâmb și a judeca drept = a recunoaște adevărul. 2. Într-o parte, pieziș; p. ext. în neorânduială, dezordonat. ◊ Expr. A râde (sau a surâde, a zâmbi) strâmb = a râde (sau a surâde, a zâmbi) în silă, forțat, nesincer. A privi (sau a se uita) strâmb = a privi, a se uita urât, dușmănos. A călca strâmb = a avea o comportare incorectă, imorală. 3. Fig. în mod fals, mincinos, neadevărat. – Lat. pop. strambus (= strabus). DOOM
strâmb adj. m., pl. strâmbi; f. strấmbă, pl. strấmbe
strâmbului
STRÂMB, -Ă, strâmbi, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre lucruri) Care prezintă neregularități sau abateri de la forma normală, dreaptă; diform. ♦ (Despre drumuri) Lipsit de aliniere, cotit, întortocheat. 2. Lăsat sau căzut într-o parte; aplecat, înclinat. ♦ (Despre oameni sau părți ale corpului lor) încovoiat, îndoit, gârbovit; adus de șale; p ext. deformat, pocit. 3. Fig. Nedrept, injust, incorect. ♦ Făcut pentru a înșela. II. Adv. 1. Cu spatele încovoiat sau cu corpul aplecat într-o parte, sucit. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) strâmb și a judeca drept = a recunoaște adevărul. 2. Într-o parte, pieziș; p. ext. în neorânduială, dezordonat. ◊ Expr. A râde (sau a surâde, a zâmbi) strâmb = a râde (sau a surâde, a zâmbi) în silă, forțat, nesincer. A privi (sau a se uita) strâmb = a privi, a se uita urât, dușmănos. A călca strâmb = a avea o comportare incorectă, imorală. 3. Fig. în mod fals, mincinos, neadevărat. – Lat. pop. strambus (= strabus). DOOM
strâmb adj. m., pl. strâmbi; f. strấmbă, pl. strấmbe
strâmbând
STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ◊ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. (Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb. DOOM
Strấmbă-Lémne s. propriu m.
strâmbă
strâmbă, strâmbe s. f. 1. intrigă, urzeală; șicană. 2. (deț.) minciună.
strâmbătate
STRÂMBĂTÁTE, strâmbătăți, s. f. (Înv. și pop.) Nedreptate; p. ext. neadevăr, minciună. – Strâmb + suf. -ătate. DOOM
strâmbătáte (înv., pop.) s. f., g.-d. art. strâmbătắții; pl. strâmbătắți
strâmbătatea
STRÂMBĂTÁTE, strâmbătăți, s. f. (Înv. și pop.) Nedreptate; p. ext. neadevăr, minciună. – Strâmb + suf. -ătate. DOOM
strâmbătáte (înv., pop.) s. f., g.-d. art. strâmbătắții; pl. strâmbătắți
strâmbătura
STRÂMBĂTÚRĂ, strâmbături, s. f. 1. Faptul de a (se) strâmba; grimasă, schimonoseală, schimonositură a feței; strâmbet. ♦ Imitare (în batjocură) a gesturilor, mimicii cuiva. ♦ Fig. Fandoseală, sclifoseală. 2. (Concr.) Obiect strâmb, încovoiat. – Strâmba + suf. -ătură. DOOM
strâmbătúră s. f., g.-d. art. strâmbătúrii; pl. strâmbătúri
strâmbături
STRÂMBĂTÚRĂ, strâmbături, s. f. 1. Faptul de a (se) strâmba; grimasă, schimonoseală, schimonositură a feței; strâmbet. ♦ Imitare (în batjocură) a gesturilor, mimicii cuiva. ♦ Fig. Fandoseală, sclifoseală. 2. (Concr.) Obiect strâmb, încovoiat. – Strâmba + suf. -ătură. DOOM
strâmbătúră s. f., g.-d. art. strâmbătúrii; pl. strâmbătúri
strâmbăturii
STRÂMBĂTÚRĂ, strâmbături, s. f. 1. Faptul de a (se) strâmba; grimasă, schimonoseală, schimonositură a feței; strâmbet. ♦ Imitare (în batjocură) a gesturilor, mimicii cuiva. ♦ Fig. Fandoseală, sclifoseală. 2. (Concr.) Obiect strâmb, încovoiat. – Strâmba + suf. -ătură. DOOM
strâmbătúră s. f., g.-d. art. strâmbătúrii; pl. strâmbătúri
strâmbăturile
STRÂMBĂTÚRĂ, strâmbături, s. f. 1. Faptul de a (se) strâmba; grimasă, schimonoseală, schimonositură a feței; strâmbet. ♦ Imitare (în batjocură) a gesturilor, mimicii cuiva. ♦ Fig. Fandoseală, sclifoseală. 2. (Concr.) Obiect strâmb, încovoiat. – Strâmba + suf. -ătură. DOOM
strâmbătúră s. f., g.-d. art. strâmbătúrii; pl. strâmbătúri
strâmbăturilor
STRÂMBĂTÚRĂ, strâmbături, s. f. 1. Faptul de a (se) strâmba; grimasă, schimonoseală, schimonositură a feței; strâmbet. ♦ Imitare (în batjocură) a gesturilor, mimicii cuiva. ♦ Fig. Fandoseală, sclifoseală. 2. (Concr.) Obiect strâmb, încovoiat. – Strâmba + suf. -ătură. DOOM
strâmbătúră s. f., g.-d. art. strâmbătúrii; pl. strâmbătúri
strâmbătăți
STRÂMBĂTÁTE, strâmbătăți, s. f. (Înv. și pop.) Nedreptate; p. ext. neadevăr, minciună. – Strâmb + suf. -ătate. DOOM
strâmbătáte (înv., pop.) s. f., g.-d. art. strâmbătắții; pl. strâmbătắți
strâmbătății
STRÂMBĂTÁTE, strâmbătăți, s. f. (Înv. și pop.) Nedreptate; p. ext. neadevăr, minciună. – Strâmb + suf. -ătate. DOOM
strâmbătáte (înv., pop.) s. f., g.-d. art. strâmbătắții; pl. strâmbătắți
strâmbătățile
STRÂMBĂTÁTE, strâmbătăți, s. f. (Înv. și pop.) Nedreptate; p. ext. neadevăr, minciună. – Strâmb + suf. -ătate. DOOM
strâmbătáte (înv., pop.) s. f., g.-d. art. strâmbătắții; pl. strâmbătắți
strâmbătăților
STRÂMBĂTÁTE, strâmbătăți, s. f. (Înv. și pop.) Nedreptate; p. ext. neadevăr, minciună. – Strâmb + suf. -ătate. DOOM
strâmbătáte (înv., pop.) s. f., g.-d. art. strâmbătắții; pl. strâmbătắți
strâmt
STRIMT, -Ă adj. v. strâmt. DOOM
strâmt2 (pop.) s. n.
strâmta
STRIMT, -Ă adj. v. strâmt. DOOM
strâmt2 (pop.) s. n.
strâmta
STRÂMTÁ, strâmtez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A face sau a deveni (mai) strâmt, (mai) îngust, (mai) puțin încăpător; a (se) îngusta, a (se) strânge. – Din strâmt. DOOM
strâmtá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmteáză
strâmtai
STRÂMTÁ, strâmtez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A face sau a deveni (mai) strâmt, (mai) îngust, (mai) puțin încăpător; a (se) îngusta, a (se) strânge. – Din strâmt. DOOM
strâmtá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmteáză
strâmtam
STRÂMTÁ, strâmtez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A face sau a deveni (mai) strâmt, (mai) îngust, (mai) puțin încăpător; a (se) îngusta, a (se) strânge. – Din strâmt. DOOM
strâmtá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmteáză
strâmtare
STRÂMTÁ, strâmtez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A face sau a deveni (mai) strâmt, (mai) îngust, (mai) puțin încăpător; a (se) îngusta, a (se) strânge. – Din strâmt. DOOM
strâmtá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmteáză
strâmtare
STRÂMTÁRE, strâmtări, s. f. Acțiunea de a (se) strâmta și rezultatul ei. – V. strâmta. DOOM
strâmtáre s. f., g.-d. art. strâmtắrii; pl. strâmtắri
strâmtarea
STRÂMTÁRE, strâmtări, s. f. Acțiunea de a (se) strâmta și rezultatul ei. – V. strâmta. DOOM
strâmtáre s. f., g.-d. art. strâmtắrii; pl. strâmtắri
strâmtară
STRÂMTÁ, strâmtez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A face sau a deveni (mai) strâmt, (mai) îngust, (mai) puțin încăpător; a (se) îngusta, a (se) strânge. – Din strâmt. DOOM
strâmtá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmteáză
strâmtarăm
STRÂMTÁ, strâmtez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A face sau a deveni (mai) strâmt, (mai) îngust, (mai) puțin încăpător; a (se) îngusta, a (se) strânge. – Din strâmt. DOOM
strâmtá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmteáză
strâmtarăți
STRÂMTÁ, strâmtez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A face sau a deveni (mai) strâmt, (mai) îngust, (mai) puțin încăpător; a (se) îngusta, a (se) strânge. – Din strâmt. DOOM
strâmtá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmteáză
strâmtase
STRÂMTÁ, strâmtez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A face sau a deveni (mai) strâmt, (mai) îngust, (mai) puțin încăpător; a (se) îngusta, a (se) strânge. – Din strâmt. DOOM
strâmtá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmteáză
strâmtasem
STRÂMTÁ, strâmtez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A face sau a deveni (mai) strâmt, (mai) îngust, (mai) puțin încăpător; a (se) îngusta, a (se) strânge. – Din strâmt. DOOM
strâmtá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmteáză
strâmtaseră
STRÂMTÁ, strâmtez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A face sau a deveni (mai) strâmt, (mai) îngust, (mai) puțin încăpător; a (se) îngusta, a (se) strânge. – Din strâmt. DOOM
strâmtá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmteáză
strâmtaserăm
STRÂMTÁ, strâmtez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A face sau a deveni (mai) strâmt, (mai) îngust, (mai) puțin încăpător; a (se) îngusta, a (se) strânge. – Din strâmt. DOOM
strâmtá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmteáză
strâmtaserăți
STRÂMTÁ, strâmtez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A face sau a deveni (mai) strâmt, (mai) îngust, (mai) puțin încăpător; a (se) îngusta, a (se) strânge. – Din strâmt. DOOM
strâmtá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmteáză
strâmtaseși
STRÂMTÁ, strâmtez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A face sau a deveni (mai) strâmt, (mai) îngust, (mai) puțin încăpător; a (se) îngusta, a (se) strânge. – Din strâmt. DOOM
strâmtá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmteáză
strâmtaseți
STRÂMTÁ, strâmtez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A face sau a deveni (mai) strâmt, (mai) îngust, (mai) puțin încăpător; a (se) îngusta, a (se) strânge. – Din strâmt. DOOM
strâmtá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmteáză
strâmtat
STRÂMTÁ, strâmtez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A face sau a deveni (mai) strâmt, (mai) îngust, (mai) puțin încăpător; a (se) îngusta, a (se) strânge. – Din strâmt. DOOM
strâmtá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmteáză
strâmtau
STRÂMTÁ, strâmtez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A face sau a deveni (mai) strâmt, (mai) îngust, (mai) puțin încăpător; a (se) îngusta, a (se) strânge. – Din strâmt. DOOM
strâmtá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmteáză
strâmtași
STRÂMTÁ, strâmtez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A face sau a deveni (mai) strâmt, (mai) îngust, (mai) puțin încăpător; a (se) îngusta, a (se) strânge. – Din strâmt. DOOM
strâmtá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmteáză
strâmtați
STRÂMTÁ, strâmtez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A face sau a deveni (mai) strâmt, (mai) îngust, (mai) puțin încăpător; a (se) îngusta, a (se) strânge. – Din strâmt. DOOM
strâmtá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmteáză
strâmte
STRIMT, -Ă adj. v. strâmt. DOOM
strâmt2 (pop.) s. n.
strâmtează
STRÂMTÁ, strâmtez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A face sau a deveni (mai) strâmt, (mai) îngust, (mai) puțin încăpător; a (se) îngusta, a (se) strânge. – Din strâmt. DOOM
strâmtá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmteáză
strâmtei
STRIMT, -Ă adj. v. strâmt. DOOM
strâmt2 (pop.) s. n.
strâmtele
STRIMT, -Ă adj. v. strâmt. DOOM
strâmt2 (pop.) s. n.
strâmtelor
STRIMT, -Ă adj. v. strâmt. DOOM
strâmt2 (pop.) s. n.
strâmtez
STRÂMTÁ, strâmtez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A face sau a deveni (mai) strâmt, (mai) îngust, (mai) puțin încăpător; a (se) îngusta, a (se) strânge. – Din strâmt. DOOM
strâmtá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmteáză
strâmteze
STRÂMTÁ, strâmtez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A face sau a deveni (mai) strâmt, (mai) îngust, (mai) puțin încăpător; a (se) îngusta, a (se) strânge. – Din strâmt. DOOM
strâmtá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmteáză
strâmtezi
STRÂMTÁ, strâmtez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A face sau a deveni (mai) strâmt, (mai) îngust, (mai) puțin încăpător; a (se) îngusta, a (se) strânge. – Din strâmt. DOOM
strâmtá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmteáză
strâmticea
STRÂMTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, strâmticei, -ele, adj. Diminutiv al lui strâmt; strâmtuț. – Strâmt + suf. -icel. DOOM
!strâmticél adj. m., pl. strâmticéi; f. strâmticícă, pl. strâmticéle
strâmticeaua
STRÂMTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, strâmticei, -ele, adj. Diminutiv al lui strâmt; strâmtuț. – Strâmt + suf. -icel. DOOM
!strâmticél adj. m., pl. strâmticéi; f. strâmticícă, pl. strâmticéle
strâmticei
STRÂMTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, strâmticei, -ele, adj. Diminutiv al lui strâmt; strâmtuț. – Strâmt + suf. -icel. DOOM
!strâmticél adj. m., pl. strâmticéi; f. strâmticícă, pl. strâmticéle
strâmticeii
STRÂMTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, strâmticei, -ele, adj. Diminutiv al lui strâmt; strâmtuț. – Strâmt + suf. -icel. DOOM
!strâmticél adj. m., pl. strâmticéi; f. strâmticícă, pl. strâmticéle
strâmticeilor
STRÂMTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, strâmticei, -ele, adj. Diminutiv al lui strâmt; strâmtuț. – Strâmt + suf. -icel. DOOM
!strâmticél adj. m., pl. strâmticéi; f. strâmticícă, pl. strâmticéle
strâmticel
STRÂMTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, strâmticei, -ele, adj. Diminutiv al lui strâmt; strâmtuț. – Strâmt + suf. -icel. DOOM
!strâmticél adj. m., pl. strâmticéi; f. strâmticícă, pl. strâmticéle
strâmticele
STRÂMTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, strâmticei, -ele, adj. Diminutiv al lui strâmt; strâmtuț. – Strâmt + suf. -icel. DOOM
!strâmticél adj. m., pl. strâmticéi; f. strâmticícă, pl. strâmticéle
strâmticelei
STRÂMTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, strâmticei, -ele, adj. Diminutiv al lui strâmt; strâmtuț. – Strâmt + suf. -icel. DOOM
!strâmticél adj. m., pl. strâmticéi; f. strâmticícă, pl. strâmticéle
strâmticelele
STRÂMTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, strâmticei, -ele, adj. Diminutiv al lui strâmt; strâmtuț. – Strâmt + suf. -icel. DOOM
!strâmticél adj. m., pl. strâmticéi; f. strâmticícă, pl. strâmticéle
strâmticelelor
STRÂMTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, strâmticei, -ele, adj. Diminutiv al lui strâmt; strâmtuț. – Strâmt + suf. -icel. DOOM
!strâmticél adj. m., pl. strâmticéi; f. strâmticícă, pl. strâmticéle
strâmticelul
STRÂMTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, strâmticei, -ele, adj. Diminutiv al lui strâmt; strâmtuț. – Strâmt + suf. -icel. DOOM
!strâmticél adj. m., pl. strâmticéi; f. strâmticícă, pl. strâmticéle
strâmticelului
STRÂMTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, strâmticei, -ele, adj. Diminutiv al lui strâmt; strâmtuț. – Strâmt + suf. -icel. DOOM
!strâmticél adj. m., pl. strâmticéi; f. strâmticícă, pl. strâmticéle
strâmticica
STRÂMTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, strâmticei, -ele, adj. Diminutiv al lui strâmt; strâmtuț. – Strâmt + suf. -icel. DOOM
!strâmticél adj. m., pl. strâmticéi; f. strâmticícă, pl. strâmticéle
strâmtime
STRÂMTÍME, strâmtimi, s. f. (Rar) Faptul de a fi strâmt; loc strâmt. – Strâmt + suf. -ime. DOOM
strâmtíme (rar) s. f., g.-d. art. strâmtímii; pl. strâmtími
strâmtimea
STRÂMTÍME, strâmtimi, s. f. (Rar) Faptul de a fi strâmt; loc strâmt. – Strâmt + suf. -ime. DOOM
strâmtíme (rar) s. f., g.-d. art. strâmtímii; pl. strâmtími
strâmtimi
STRÂMTÍME, strâmtimi, s. f. (Rar) Faptul de a fi strâmt; loc strâmt. – Strâmt + suf. -ime. DOOM
strâmtíme (rar) s. f., g.-d. art. strâmtímii; pl. strâmtími
strâmtimii
STRÂMTÍME, strâmtimi, s. f. (Rar) Faptul de a fi strâmt; loc strâmt. – Strâmt + suf. -ime. DOOM
strâmtíme (rar) s. f., g.-d. art. strâmtímii; pl. strâmtími
strâmtimile
STRÂMTÍME, strâmtimi, s. f. (Rar) Faptul de a fi strâmt; loc strâmt. – Strâmt + suf. -ime. DOOM
strâmtíme (rar) s. f., g.-d. art. strâmtímii; pl. strâmtími
strâmtimilor
STRÂMTÍME, strâmtimi, s. f. (Rar) Faptul de a fi strâmt; loc strâmt. – Strâmt + suf. -ime. DOOM
strâmtíme (rar) s. f., g.-d. art. strâmtímii; pl. strâmtími
strâmtoare
STRÂMTOÁRE, strâmtori, s. f. 1. Loc strâmt, îngust, între munți sau între dealuri; defileu, trecătoare. ♦ P. gener. Loc îngust. 2. Fâșie îngustă de apă care leagă două mări sau oceane și se află între două porțiuni de uscat apropiate. 3. Faptul de a fi strâmt. 4. Fig. Situație grea, stânjenitoare (datorită lipsei de bani); încurcătură, jenă (financiară). – Strâmt + suf. -oare. DOOM
strâmtoáre s. f., g.-d. art. strâmtórii; (locuri înguste, brațe de mare) pl. strâmtóri
strâmtoarea
STRÂMTOÁRE, strâmtori, s. f. 1. Loc strâmt, îngust, între munți sau între dealuri; defileu, trecătoare. ♦ P. gener. Loc îngust. 2. Fâșie îngustă de apă care leagă două mări sau oceane și se află între două porțiuni de uscat apropiate. 3. Faptul de a fi strâmt. 4. Fig. Situație grea, stânjenitoare (datorită lipsei de bani); încurcătură, jenă (financiară). – Strâmt + suf. -oare. DOOM
strâmtoáre s. f., g.-d. art. strâmtórii; (locuri înguste, brațe de mare) pl. strâmtóri
strâmtora
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare. DOOM
strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză
strâmtorai
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare. DOOM
strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză
strâmtoram
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare. DOOM
strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză
strâmtorare
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare. DOOM
strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză
strâmtorare
STRÂMTORÍRE s. f. v. strâmtorare. DOOM
strâmtoráre s. f., g.-d. art. strâmtorắrii; pl. strâmtorắri
strâmtorarea
STRÂMTORÍRE s. f. v. strâmtorare. DOOM
strâmtoráre s. f., g.-d. art. strâmtorắrii; pl. strâmtorắri
strâmtorară
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare. DOOM
strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză
strâmtorarăm
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare. DOOM
strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză
strâmtorarăți
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare. DOOM
strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză
strâmtorase
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare. DOOM
strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză
strâmtorasem
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare. DOOM
strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză
strâmtoraseră
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare. DOOM
strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză
strâmtoraserăm
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare. DOOM
strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză
strâmtoraserăți
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare. DOOM
strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză
strâmtoraseși
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare. DOOM
strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză
strâmtoraseți
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare. DOOM
strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză
strâmtorat
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare. DOOM
strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză
strâmtorat
STRÂMTORÍT, -Ă adj. v. strâmtorat.
strâmtorata
STRÂMTORÍT, -Ă adj. v. strâmtorat.
strâmtorate
STRÂMTORÍT, -Ă adj. v. strâmtorat.
strâmtoratei
STRÂMTORÍT, -Ă adj. v. strâmtorat.
strâmtoratele
STRÂMTORÍT, -Ă adj. v. strâmtorat.
strâmtoratelor
STRÂMTORÍT, -Ă adj. v. strâmtorat.
strâmtoratul
STRÂMTORÍT, -Ă adj. v. strâmtorat.
strâmtoratului
STRÂMTORÍT, -Ă adj. v. strâmtorat.
strâmtorau
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare. DOOM
strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză
strâmtorași
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare. DOOM
strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză
strâmtorați
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare. DOOM
strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză
strâmtorați
STRÂMTORÍT, -Ă adj. v. strâmtorat.
strâmtorații
STRÂMTORÍT, -Ă adj. v. strâmtorat.
strâmtoraților
STRÂMTORÍT, -Ă adj. v. strâmtorat.
strâmtoreală
STRÎMTOREÁLĂ, strîmtoreli, s. f. (Învechit) Strîmtoare.
strâmtorează
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare. DOOM
strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză
strâmtorez
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare. DOOM
strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză
strâmtoreze
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare. DOOM
strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză
strâmtorezi
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare. DOOM
strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză
strâmtori
STRÂMTOÁRE, strâmtori, s. f. 1. Loc strâmt, îngust, între munți sau între dealuri; defileu, trecătoare. ♦ P. gener. Loc îngust. 2. Fâșie îngustă de apă care leagă două mări sau oceane și se află între două porțiuni de uscat apropiate. 3. Faptul de a fi strâmt. 4. Fig. Situație grea, stânjenitoare (datorită lipsei de bani); încurcătură, jenă (financiară). – Strâmt + suf. -oare. DOOM
strâmtoáre s. f., g.-d. art. strâmtórii; (locuri înguste, brațe de mare) pl. strâmtóri
strâmtori
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare. DOOM
strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză
strâmtorii
STRÂMTOÁRE, strâmtori, s. f. 1. Loc strâmt, îngust, între munți sau între dealuri; defileu, trecătoare. ♦ P. gener. Loc îngust. 2. Fâșie îngustă de apă care leagă două mări sau oceane și se află între două porțiuni de uscat apropiate. 3. Faptul de a fi strâmt. 4. Fig. Situație grea, stânjenitoare (datorită lipsei de bani); încurcătură, jenă (financiară). – Strâmt + suf. -oare. DOOM
strâmtoáre s. f., g.-d. art. strâmtórii; (locuri înguste, brațe de mare) pl. strâmtóri
strâmtorile
STRÂMTOÁRE, strâmtori, s. f. 1. Loc strâmt, îngust, între munți sau între dealuri; defileu, trecătoare. ♦ P. gener. Loc îngust. 2. Fâșie îngustă de apă care leagă două mări sau oceane și se află între două porțiuni de uscat apropiate. 3. Faptul de a fi strâmt. 4. Fig. Situație grea, stânjenitoare (datorită lipsei de bani); încurcătură, jenă (financiară). – Strâmt + suf. -oare. DOOM
strâmtoáre s. f., g.-d. art. strâmtórii; (locuri înguste, brațe de mare) pl. strâmtóri
strâmtorilor
STRÂMTOÁRE, strâmtori, s. f. 1. Loc strâmt, îngust, între munți sau între dealuri; defileu, trecătoare. ♦ P. gener. Loc îngust. 2. Fâșie îngustă de apă care leagă două mări sau oceane și se află între două porțiuni de uscat apropiate. 3. Faptul de a fi strâmt. 4. Fig. Situație grea, stânjenitoare (datorită lipsei de bani); încurcătură, jenă (financiară). – Strâmt + suf. -oare. DOOM
strâmtoáre s. f., g.-d. art. strâmtórii; (locuri înguste, brațe de mare) pl. strâmtóri
strâmtorire
STRÂMTORÍRE s. f. v. strâmtorare. DOOM
strâmtoráre s. f., g.-d. art. strâmtorắrii; pl. strâmtorắri
strâmtorit
STRÂMTORÍT, -Ă adj. v. strâmtorat.
strâmtorând
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare. DOOM
strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză
strâmtorări
STRÂMTORÍRE s. f. v. strâmtorare. DOOM
strâmtoráre s. f., g.-d. art. strâmtorắrii; pl. strâmtorắri
strâmtorării
STRÂMTORÍRE s. f. v. strâmtorare. DOOM
strâmtoráre s. f., g.-d. art. strâmtorắrii; pl. strâmtorắri
strâmtorările
STRÂMTORÍRE s. f. v. strâmtorare. DOOM
strâmtoráre s. f., g.-d. art. strâmtorắrii; pl. strâmtorắri
strâmtorărilor
STRÂMTORÍRE s. f. v. strâmtorare. DOOM
strâmtoráre s. f., g.-d. art. strâmtorắrii; pl. strâmtorắri
strâmtul
STRIMT, -Ă adj. v. strâmt. DOOM
strâmt2 (pop.) s. n.
strâmtului
STRIMT, -Ă adj. v. strâmt. DOOM
strâmt2 (pop.) s. n.
strâmtură
STRÎMTÚRĂ, strîmturi, s. f. (Învechit) Loc îngust, strîmtoare. (Atestat în forma strimtură) Acest loc așezat în strimturi era foarte nepriincios oastei turcești. ARHIVA R. I 109. – Variantă: strimtúră s. f.
strâmtuț
STRÂMTÚȚ, -Ă, strâmtuți, -e, adj. (Rar) Strâmticei. – Strâmt + suf. -uț. DOOM
strâmtúț (rar) adj. m., pl. strâmtúți; f. strâmtúță, pl. strâmtúțe
strâmtuța
STRÂMTÚȚ, -Ă, strâmtuți, -e, adj. (Rar) Strâmticei. – Strâmt + suf. -uț. DOOM
strâmtúț (rar) adj. m., pl. strâmtúți; f. strâmtúță, pl. strâmtúțe
strâmtuțe
STRÂMTÚȚ, -Ă, strâmtuți, -e, adj. (Rar) Strâmticei. – Strâmt + suf. -uț. DOOM
strâmtúț (rar) adj. m., pl. strâmtúți; f. strâmtúță, pl. strâmtúțe
strâmtuței
STRÂMTÚȚ, -Ă, strâmtuți, -e, adj. (Rar) Strâmticei. – Strâmt + suf. -uț. DOOM
strâmtúț (rar) adj. m., pl. strâmtúți; f. strâmtúță, pl. strâmtúțe
strâmtuțele
STRÂMTÚȚ, -Ă, strâmtuți, -e, adj. (Rar) Strâmticei. – Strâmt + suf. -uț. DOOM
strâmtúț (rar) adj. m., pl. strâmtúți; f. strâmtúță, pl. strâmtúțe
strâmtuțelor
STRÂMTÚȚ, -Ă, strâmtuți, -e, adj. (Rar) Strâmticei. – Strâmt + suf. -uț. DOOM
strâmtúț (rar) adj. m., pl. strâmtúți; f. strâmtúță, pl. strâmtúțe
strâmtuți
STRÂMTÚȚ, -Ă, strâmtuți, -e, adj. (Rar) Strâmticei. – Strâmt + suf. -uț. DOOM
strâmtúț (rar) adj. m., pl. strâmtúți; f. strâmtúță, pl. strâmtúțe
strâmtuții
STRÂMTÚȚ, -Ă, strâmtuți, -e, adj. (Rar) Strâmticei. – Strâmt + suf. -uț. DOOM
strâmtúț (rar) adj. m., pl. strâmtúți; f. strâmtúță, pl. strâmtúțe
strâmtuților
STRÂMTÚȚ, -Ă, strâmtuți, -e, adj. (Rar) Strâmticei. – Strâmt + suf. -uț. DOOM
strâmtúț (rar) adj. m., pl. strâmtúți; f. strâmtúță, pl. strâmtúțe
strâmtuțul
STRÂMTÚȚ, -Ă, strâmtuți, -e, adj. (Rar) Strâmticei. – Strâmt + suf. -uț. DOOM
strâmtúț (rar) adj. m., pl. strâmtúți; f. strâmtúță, pl. strâmtúțe
strâmtuțului
STRÂMTÚȚ, -Ă, strâmtuți, -e, adj. (Rar) Strâmticei. – Strâmt + suf. -uț. DOOM
strâmtúț (rar) adj. m., pl. strâmtúți; f. strâmtúță, pl. strâmtúțe
strâmtând
STRÂMTÁ, strâmtez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A face sau a deveni (mai) strâmt, (mai) îngust, (mai) puțin încăpător; a (se) îngusta, a (se) strânge. – Din strâmt. DOOM
strâmtá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmteáză
strâmtări
STRÂMTÁRE, strâmtări, s. f. Acțiunea de a (se) strâmta și rezultatul ei. – V. strâmta. DOOM
strâmtáre s. f., g.-d. art. strâmtắrii; pl. strâmtắri
strâmtării
STRÂMTÁRE, strâmtări, s. f. Acțiunea de a (se) strâmta și rezultatul ei. – V. strâmta. DOOM
strâmtáre s. f., g.-d. art. strâmtắrii; pl. strâmtắri
strâmtările
STRÂMTÁRE, strâmtări, s. f. Acțiunea de a (se) strâmta și rezultatul ei. – V. strâmta. DOOM
strâmtáre s. f., g.-d. art. strâmtắrii; pl. strâmtắri
strâmtărilor
STRÂMTÁRE, strâmtări, s. f. Acțiunea de a (se) strâmta și rezultatul ei. – V. strâmta. DOOM
strâmtáre s. f., g.-d. art. strâmtắrii; pl. strâmtắri
strâmți
STRIMT, -Ă adj. v. strâmt. DOOM
strâmt2 (pop.) s. n.
strâmții
STRIMT, -Ă adj. v. strâmt. DOOM
strâmt2 (pop.) s. n.
strâmților
STRIMT, -Ă adj. v. strâmt. DOOM
strâmt2 (pop.) s. n.
strânare
STRÎNÁRE, strînări, s. f. Pată albă de pe botul unor animale (în special al calului). Trei cîrlăiori gălbiori, Pe spinare negrișori; Și de nare, O strînare. MAT. FOLK. 124.
strâng
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strânge
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strângea
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strângeai
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strângeam
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strângeau
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strângeați
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strângem
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strângere
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strângere
STRẤNGERE, strângeri, s. f. Faptul de a (se) strânge; strâns1, strânsătură. ◊ Expr. (Cu) strângere de inimă = (cu un) puternic sentiment de teamă, de durere, de regret etc. ♦ (Înv.) Recrutare. – V. strânge. DOOM
strấngere s. f., g.-d. art. strấngerii; pl. strấngeri
strângerea
STRẤNGERE, strângeri, s. f. Faptul de a (se) strânge; strâns1, strânsătură. ◊ Expr. (Cu) strângere de inimă = (cu un) puternic sentiment de teamă, de durere, de regret etc. ♦ (Înv.) Recrutare. – V. strânge. DOOM
strấngere s. f., g.-d. art. strấngerii; pl. strấngeri
strângeri
STRẤNGERE, strângeri, s. f. Faptul de a (se) strânge; strâns1, strânsătură. ◊ Expr. (Cu) strângere de inimă = (cu un) puternic sentiment de teamă, de durere, de regret etc. ♦ (Înv.) Recrutare. – V. strânge. DOOM
strấngere s. f., g.-d. art. strấngerii; pl. strấngeri
strângerii
STRẤNGERE, strângeri, s. f. Faptul de a (se) strânge; strâns1, strânsătură. ◊ Expr. (Cu) strângere de inimă = (cu un) puternic sentiment de teamă, de durere, de regret etc. ♦ (Înv.) Recrutare. – V. strânge. DOOM
strấngere s. f., g.-d. art. strấngerii; pl. strấngeri
strângerile
STRẤNGERE, strângeri, s. f. Faptul de a (se) strânge; strâns1, strânsătură. ◊ Expr. (Cu) strângere de inimă = (cu un) puternic sentiment de teamă, de durere, de regret etc. ♦ (Înv.) Recrutare. – V. strânge. DOOM
strấngere s. f., g.-d. art. strấngerii; pl. strấngeri
strângerilor
STRẤNGERE, strângeri, s. f. Faptul de a (se) strânge; strâns1, strânsătură. ◊ Expr. (Cu) strângere de inimă = (cu un) puternic sentiment de teamă, de durere, de regret etc. ♦ (Înv.) Recrutare. – V. strânge. DOOM
strấngere s. f., g.-d. art. strấngerii; pl. strấngeri
strângeți
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strângi
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strângând
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strângă
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strângătoare
STRÂNGĂTÓR, -OÁRE, strângători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care strânge, agonisește, (om) econom; p. ext. (om) zgârcit. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care adună ceva. – Strânge + suf. -ător. DOOM
strângătór adj. m., s. m., pl. strângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. strângătoáre
strângătoare
STRÂNGĂTÓR, -OÁRE, strângători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care strânge, agonisește, (om) econom; p. ext. (om) zgârcit. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care adună ceva. – Strânge + suf. -ător. DOOM
strângătór adj. m., s. m., pl. strângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. strângătoáre
strângătoarea
STRÂNGĂTÓR, -OÁRE, strângători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care strânge, agonisește, (om) econom; p. ext. (om) zgârcit. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care adună ceva. – Strânge + suf. -ător. DOOM
strângătór adj. m., s. m., pl. strângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. strângătoáre
strângătoarea
STRÂNGĂTÓR, -OÁRE, strângători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care strânge, agonisește, (om) econom; p. ext. (om) zgârcit. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care adună ceva. – Strânge + suf. -ător. DOOM
strângătór adj. m., s. m., pl. strângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. strângătoáre
strângătoarei
STRÂNGĂTÓR, -OÁRE, strângători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care strânge, agonisește, (om) econom; p. ext. (om) zgârcit. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care adună ceva. – Strânge + suf. -ător. DOOM
strângătór adj. m., s. m., pl. strângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. strângătoáre
strângătoarei
STRÂNGĂTÓR, -OÁRE, strângători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care strânge, agonisește, (om) econom; p. ext. (om) zgârcit. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care adună ceva. – Strânge + suf. -ător. DOOM
strângătór adj. m., s. m., pl. strângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. strângătoáre
strângătoarele
STRÂNGĂTÓR, -OÁRE, strângători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care strânge, agonisește, (om) econom; p. ext. (om) zgârcit. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care adună ceva. – Strânge + suf. -ător. DOOM
strângătór adj. m., s. m., pl. strângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. strângătoáre
strângătoarele
STRÂNGĂTÓR, -OÁRE, strângători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care strânge, agonisește, (om) econom; p. ext. (om) zgârcit. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care adună ceva. – Strânge + suf. -ător. DOOM
strângătór adj. m., s. m., pl. strângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. strângătoáre
strângătoarelor
STRÂNGĂTÓR, -OÁRE, strângători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care strânge, agonisește, (om) econom; p. ext. (om) zgârcit. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care adună ceva. – Strânge + suf. -ător. DOOM
strângătór adj. m., s. m., pl. strângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. strângătoáre
strângătoarelor
STRÂNGĂTÓR, -OÁRE, strângători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care strânge, agonisește, (om) econom; p. ext. (om) zgârcit. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care adună ceva. – Strânge + suf. -ător. DOOM
strângătór adj. m., s. m., pl. strângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. strângătoáre
strângător
STRÂNGĂTÓR, -OÁRE, strângători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care strânge, agonisește, (om) econom; p. ext. (om) zgârcit. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care adună ceva. – Strânge + suf. -ător. DOOM
strângătór adj. m., s. m., pl. strângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. strângătoáre
strângător
STRÂNGĂTÓR, -OÁRE, strângători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care strânge, agonisește, (om) econom; p. ext. (om) zgârcit. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care adună ceva. – Strânge + suf. -ător. DOOM
strângătór adj. m., s. m., pl. strângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. strângătoáre
strângători
STRÂNGĂTÓR, -OÁRE, strângători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care strânge, agonisește, (om) econom; p. ext. (om) zgârcit. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care adună ceva. – Strânge + suf. -ător. DOOM
strângătór adj. m., s. m., pl. strângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. strângătoáre
strângători
STRÂNGĂTÓR, -OÁRE, strângători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care strânge, agonisește, (om) econom; p. ext. (om) zgârcit. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care adună ceva. – Strânge + suf. -ător. DOOM
strângătór adj. m., s. m., pl. strângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. strângătoáre
strângătorii
STRÂNGĂTÓR, -OÁRE, strângători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care strânge, agonisește, (om) econom; p. ext. (om) zgârcit. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care adună ceva. – Strânge + suf. -ător. DOOM
strângătór adj. m., s. m., pl. strângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. strângătoáre
strângătorii
STRÂNGĂTÓR, -OÁRE, strângători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care strânge, agonisește, (om) econom; p. ext. (om) zgârcit. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care adună ceva. – Strânge + suf. -ător. DOOM
strângătór adj. m., s. m., pl. strângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. strângătoáre
strângătorilor
STRÂNGĂTÓR, -OÁRE, strângători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care strânge, agonisește, (om) econom; p. ext. (om) zgârcit. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care adună ceva. – Strânge + suf. -ător. DOOM
strângătór adj. m., s. m., pl. strângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. strângătoáre
strângătorilor
STRÂNGĂTÓR, -OÁRE, strângători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care strânge, agonisește, (om) econom; p. ext. (om) zgârcit. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care adună ceva. – Strânge + suf. -ător. DOOM
strângătór adj. m., s. m., pl. strângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. strângătoáre
strângătorul
STRÂNGĂTÓR, -OÁRE, strângători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care strânge, agonisește, (om) econom; p. ext. (om) zgârcit. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care adună ceva. – Strânge + suf. -ător. DOOM
strângătór adj. m., s. m., pl. strângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. strângătoáre
strângătorul
STRÂNGĂTÓR, -OÁRE, strângători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care strânge, agonisește, (om) econom; p. ext. (om) zgârcit. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care adună ceva. – Strânge + suf. -ător. DOOM
strângătór adj. m., s. m., pl. strângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. strângătoáre
strângătorului
STRÂNGĂTÓR, -OÁRE, strângători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care strânge, agonisește, (om) econom; p. ext. (om) zgârcit. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care adună ceva. – Strânge + suf. -ător. DOOM
strângătór adj. m., s. m., pl. strângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. strângătoáre
strângătorului
STRÂNGĂTÓR, -OÁRE, strângători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care strânge, agonisește, (om) econom; p. ext. (om) zgârcit. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care adună ceva. – Strânge + suf. -ător. DOOM
strângătór adj. m., s. m., pl. strângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. strângătoáre
strâns
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strâns
STRÂNS2, -Ă, strânși, -se, adj., adv., s. f. I. Adj. 1. Legat, înfășurat bine. ♦ Întins, încordat. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Strâmt; ajustat (pe talie). ♦ Fig. Îndârjit. ♦ Fig. (Despre relații între oameni) Trainic, puternic. ♦ Fig. (Despre felul de a gândi, de a se exprima) Coerent; concis, precis. 2. Prins, apucat, cuprins cu putere (în mâini). 3. Presat din mai multe părți; înghesuit. ◊ Rânduri strânse = rânduri dese. 4. (Despre părți ale corpului omenesc) Închis sau încleștat. ◊ Expr. A fi strâns la mână sau a fi cu mâna strânsă = a fi zgârcit; a fi cumpătat la cheltuieli, econom. ♦ Apropiat tare, lipit. 5. (Despre pânză, hârtie etc.) Înfășurat, împăturit. 6. (Despre ființe sau părți ale lor) Ghemuit, zgârcit; contractat. ◊ Expr. Cu inima strânsă = stăpânit de o emoție puternică; cu teamă. II. Adj. 1. (Despre lucruri) Adunat la un loc; îngrămădit. 2. (Despre bani, avuții) Agonisit, economisit, acumulat. 3. Așezat la loc sigur, pus bine. ♦ Pus în ordine. III. Adv. 1. (Indică gradul cel mai înalt al unor acțiuni): a) Foarte tare, foarte puternic (ca să nu se mai poată desface); b) Foarte mult, cu toată puterea. 2. În mod strict, cu strictețe, întocmai. IV. S. f. (Pop.) Ceea ce agonisește, adună cineva; avere; provizie, recoltă. – V. strânge.
strâns
STRÂNS2, -Ă, strânși, -se, adj., adv., s. f. I. Adj. 1. Legat, înfășurat bine. ♦ Întins, încordat. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Strâmt; ajustat (pe talie). ♦ Fig. Îndârjit. ♦ Fig. (Despre relații între oameni) Trainic, puternic. ♦ Fig. (Despre felul de a gândi, de a se exprima) Coerent; concis, precis. 2. Prins, apucat, cuprins cu putere (în mâini). 3. Presat din mai multe părți; înghesuit. ◊ Rânduri strânse = rânduri dese. 4. (Despre părți ale corpului omenesc) Închis sau încleștat. ◊ Expr. A fi strâns la mână sau a fi cu mâna strânsă = a fi zgârcit; a fi cumpătat la cheltuieli, econom. ♦ Apropiat tare, lipit. 5. (Despre pânză, hârtie etc.) Înfășurat, împăturit. 6. (Despre ființe sau părți ale lor) Ghemuit, zgârcit; contractat. ◊ Expr. Cu inima strânsă = stăpânit de o emoție puternică; cu teamă. II. Adj. 1. (Despre lucruri) Adunat la un loc; îngrămădit. 2. (Despre bani, avuții) Agonisit, economisit, acumulat. 3. Așezat la loc sigur, pus bine. ♦ Pus în ordine. III. Adv. 1. (Indică gradul cel mai înalt al unor acțiuni): a) Foarte tare, foarte puternic (ca să nu se mai poată desface); b) Foarte mult, cu toată puterea. 2. În mod strict, cu strictețe, întocmai. IV. S. f. (Pop.) Ceea ce agonisește, adună cineva; avere; provizie, recoltă. – V. strânge.
strâns
STRÂNS1 s. n. Strângere. ♦ Adunare a recoltei; cules. ♦ Vremea, timpul, momentul culesului recoltei. – V. strânge. DOOM
strâns s. n.
strânsa
STRÂNS2, -Ă, strânși, -se, adj., adv., s. f. I. Adj. 1. Legat, înfășurat bine. ♦ Întins, încordat. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Strâmt; ajustat (pe talie). ♦ Fig. Îndârjit. ♦ Fig. (Despre relații între oameni) Trainic, puternic. ♦ Fig. (Despre felul de a gândi, de a se exprima) Coerent; concis, precis. 2. Prins, apucat, cuprins cu putere (în mâini). 3. Presat din mai multe părți; înghesuit. ◊ Rânduri strânse = rânduri dese. 4. (Despre părți ale corpului omenesc) Închis sau încleștat. ◊ Expr. A fi strâns la mână sau a fi cu mâna strânsă = a fi zgârcit; a fi cumpătat la cheltuieli, econom. ♦ Apropiat tare, lipit. 5. (Despre pânză, hârtie etc.) Înfășurat, împăturit. 6. (Despre ființe sau părți ale lor) Ghemuit, zgârcit; contractat. ◊ Expr. Cu inima strânsă = stăpânit de o emoție puternică; cu teamă. II. Adj. 1. (Despre lucruri) Adunat la un loc; îngrămădit. 2. (Despre bani, avuții) Agonisit, economisit, acumulat. 3. Așezat la loc sigur, pus bine. ♦ Pus în ordine. III. Adv. 1. (Indică gradul cel mai înalt al unor acțiuni): a) Foarte tare, foarte puternic (ca să nu se mai poată desface); b) Foarte mult, cu toată puterea. 2. În mod strict, cu strictețe, întocmai. IV. S. f. (Pop.) Ceea ce agonisește, adună cineva; avere; provizie, recoltă. – V. strânge.
strânse
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strânse
STRÂNS2, -Ă, strânși, -se, adj., adv., s. f. I. Adj. 1. Legat, înfășurat bine. ♦ Întins, încordat. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Strâmt; ajustat (pe talie). ♦ Fig. Îndârjit. ♦ Fig. (Despre relații între oameni) Trainic, puternic. ♦ Fig. (Despre felul de a gândi, de a se exprima) Coerent; concis, precis. 2. Prins, apucat, cuprins cu putere (în mâini). 3. Presat din mai multe părți; înghesuit. ◊ Rânduri strânse = rânduri dese. 4. (Despre părți ale corpului omenesc) Închis sau încleștat. ◊ Expr. A fi strâns la mână sau a fi cu mâna strânsă = a fi zgârcit; a fi cumpătat la cheltuieli, econom. ♦ Apropiat tare, lipit. 5. (Despre pânză, hârtie etc.) Înfășurat, împăturit. 6. (Despre ființe sau părți ale lor) Ghemuit, zgârcit; contractat. ◊ Expr. Cu inima strânsă = stăpânit de o emoție puternică; cu teamă. II. Adj. 1. (Despre lucruri) Adunat la un loc; îngrămădit. 2. (Despre bani, avuții) Agonisit, economisit, acumulat. 3. Așezat la loc sigur, pus bine. ♦ Pus în ordine. III. Adv. 1. (Indică gradul cel mai înalt al unor acțiuni): a) Foarte tare, foarte puternic (ca să nu se mai poată desface); b) Foarte mult, cu toată puterea. 2. În mod strict, cu strictețe, întocmai. IV. S. f. (Pop.) Ceea ce agonisește, adună cineva; avere; provizie, recoltă. – V. strânge.
strânsei
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strânsei
STRÂNS2, -Ă, strânși, -se, adj., adv., s. f. I. Adj. 1. Legat, înfășurat bine. ♦ Întins, încordat. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Strâmt; ajustat (pe talie). ♦ Fig. Îndârjit. ♦ Fig. (Despre relații între oameni) Trainic, puternic. ♦ Fig. (Despre felul de a gândi, de a se exprima) Coerent; concis, precis. 2. Prins, apucat, cuprins cu putere (în mâini). 3. Presat din mai multe părți; înghesuit. ◊ Rânduri strânse = rânduri dese. 4. (Despre părți ale corpului omenesc) Închis sau încleștat. ◊ Expr. A fi strâns la mână sau a fi cu mâna strânsă = a fi zgârcit; a fi cumpătat la cheltuieli, econom. ♦ Apropiat tare, lipit. 5. (Despre pânză, hârtie etc.) Înfășurat, împăturit. 6. (Despre ființe sau părți ale lor) Ghemuit, zgârcit; contractat. ◊ Expr. Cu inima strânsă = stăpânit de o emoție puternică; cu teamă. II. Adj. 1. (Despre lucruri) Adunat la un loc; îngrămădit. 2. (Despre bani, avuții) Agonisit, economisit, acumulat. 3. Așezat la loc sigur, pus bine. ♦ Pus în ordine. III. Adv. 1. (Indică gradul cel mai înalt al unor acțiuni): a) Foarte tare, foarte puternic (ca să nu se mai poată desface); b) Foarte mult, cu toată puterea. 2. În mod strict, cu strictețe, întocmai. IV. S. f. (Pop.) Ceea ce agonisește, adună cineva; avere; provizie, recoltă. – V. strânge.
strânsele
STRÂNS2, -Ă, strânși, -se, adj., adv., s. f. I. Adj. 1. Legat, înfășurat bine. ♦ Întins, încordat. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Strâmt; ajustat (pe talie). ♦ Fig. Îndârjit. ♦ Fig. (Despre relații între oameni) Trainic, puternic. ♦ Fig. (Despre felul de a gândi, de a se exprima) Coerent; concis, precis. 2. Prins, apucat, cuprins cu putere (în mâini). 3. Presat din mai multe părți; înghesuit. ◊ Rânduri strânse = rânduri dese. 4. (Despre părți ale corpului omenesc) Închis sau încleștat. ◊ Expr. A fi strâns la mână sau a fi cu mâna strânsă = a fi zgârcit; a fi cumpătat la cheltuieli, econom. ♦ Apropiat tare, lipit. 5. (Despre pânză, hârtie etc.) Înfășurat, împăturit. 6. (Despre ființe sau părți ale lor) Ghemuit, zgârcit; contractat. ◊ Expr. Cu inima strânsă = stăpânit de o emoție puternică; cu teamă. II. Adj. 1. (Despre lucruri) Adunat la un loc; îngrămădit. 2. (Despre bani, avuții) Agonisit, economisit, acumulat. 3. Așezat la loc sigur, pus bine. ♦ Pus în ordine. III. Adv. 1. (Indică gradul cel mai înalt al unor acțiuni): a) Foarte tare, foarte puternic (ca să nu se mai poată desface); b) Foarte mult, cu toată puterea. 2. În mod strict, cu strictețe, întocmai. IV. S. f. (Pop.) Ceea ce agonisește, adună cineva; avere; provizie, recoltă. – V. strânge.
strânselor
STRÂNS2, -Ă, strânși, -se, adj., adv., s. f. I. Adj. 1. Legat, înfășurat bine. ♦ Întins, încordat. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Strâmt; ajustat (pe talie). ♦ Fig. Îndârjit. ♦ Fig. (Despre relații între oameni) Trainic, puternic. ♦ Fig. (Despre felul de a gândi, de a se exprima) Coerent; concis, precis. 2. Prins, apucat, cuprins cu putere (în mâini). 3. Presat din mai multe părți; înghesuit. ◊ Rânduri strânse = rânduri dese. 4. (Despre părți ale corpului omenesc) Închis sau încleștat. ◊ Expr. A fi strâns la mână sau a fi cu mâna strânsă = a fi zgârcit; a fi cumpătat la cheltuieli, econom. ♦ Apropiat tare, lipit. 5. (Despre pânză, hârtie etc.) Înfășurat, împăturit. 6. (Despre ființe sau părți ale lor) Ghemuit, zgârcit; contractat. ◊ Expr. Cu inima strânsă = stăpânit de o emoție puternică; cu teamă. II. Adj. 1. (Despre lucruri) Adunat la un loc; îngrămădit. 2. (Despre bani, avuții) Agonisit, economisit, acumulat. 3. Așezat la loc sigur, pus bine. ♦ Pus în ordine. III. Adv. 1. (Indică gradul cel mai înalt al unor acțiuni): a) Foarte tare, foarte puternic (ca să nu se mai poată desface); b) Foarte mult, cu toată puterea. 2. În mod strict, cu strictețe, întocmai. IV. S. f. (Pop.) Ceea ce agonisește, adună cineva; avere; provizie, recoltă. – V. strânge.
strânseră
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strânserăm
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strânserăți
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strânsese
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strânsesem
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strânseseră
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strânseserăm
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strânseserăți
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strânseseși
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strânseseți
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strânseși
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strânsoare
STRÂNSOÁRE, strânsori, s. f. I. 1. (Senzație de) apăsare, (de) presiune; încleștare. 2. Fig. Îngrădire, constrângere. ♦ (Înv.) Caznă, chin, suferință. 3. Loc îngust, strâmt; calitatea, caracterul unui loc îngust, strâmt; îngustime. II. 1. (Pop.) Recoltă. ♦ Bogăție, averi acumulate. 2. (Înv.) Colecție. – Strâns2 + suf. -oare. DOOM
strânsoáre s. f., g.-d. art. strânsórii; pl. strânsóri
strânsoarea
STRÂNSOÁRE, strânsori, s. f. I. 1. (Senzație de) apăsare, (de) presiune; încleștare. 2. Fig. Îngrădire, constrângere. ♦ (Înv.) Caznă, chin, suferință. 3. Loc îngust, strâmt; calitatea, caracterul unui loc îngust, strâmt; îngustime. II. 1. (Pop.) Recoltă. ♦ Bogăție, averi acumulate. 2. (Înv.) Colecție. – Strâns2 + suf. -oare. DOOM
strânsoáre s. f., g.-d. art. strânsórii; pl. strânsóri
strânsori
STRÂNSOÁRE, strânsori, s. f. I. 1. (Senzație de) apăsare, (de) presiune; încleștare. 2. Fig. Îngrădire, constrângere. ♦ (Înv.) Caznă, chin, suferință. 3. Loc îngust, strâmt; calitatea, caracterul unui loc îngust, strâmt; îngustime. II. 1. (Pop.) Recoltă. ♦ Bogăție, averi acumulate. 2. (Înv.) Colecție. – Strâns2 + suf. -oare. DOOM
strânsoáre s. f., g.-d. art. strânsórii; pl. strânsóri
strânsorii
STRÂNSOÁRE, strânsori, s. f. I. 1. (Senzație de) apăsare, (de) presiune; încleștare. 2. Fig. Îngrădire, constrângere. ♦ (Înv.) Caznă, chin, suferință. 3. Loc îngust, strâmt; calitatea, caracterul unui loc îngust, strâmt; îngustime. II. 1. (Pop.) Recoltă. ♦ Bogăție, averi acumulate. 2. (Înv.) Colecție. – Strâns2 + suf. -oare. DOOM
strânsoáre s. f., g.-d. art. strânsórii; pl. strânsóri
strânsorile
STRÂNSOÁRE, strânsori, s. f. I. 1. (Senzație de) apăsare, (de) presiune; încleștare. 2. Fig. Îngrădire, constrângere. ♦ (Înv.) Caznă, chin, suferință. 3. Loc îngust, strâmt; calitatea, caracterul unui loc îngust, strâmt; îngustime. II. 1. (Pop.) Recoltă. ♦ Bogăție, averi acumulate. 2. (Înv.) Colecție. – Strâns2 + suf. -oare. DOOM
strânsoáre s. f., g.-d. art. strânsórii; pl. strânsóri
strânsorilor
STRÂNSOÁRE, strânsori, s. f. I. 1. (Senzație de) apăsare, (de) presiune; încleștare. 2. Fig. Îngrădire, constrângere. ♦ (Înv.) Caznă, chin, suferință. 3. Loc îngust, strâmt; calitatea, caracterul unui loc îngust, strâmt; îngustime. II. 1. (Pop.) Recoltă. ♦ Bogăție, averi acumulate. 2. (Înv.) Colecție. – Strâns2 + suf. -oare. DOOM
strânsoáre s. f., g.-d. art. strânsórii; pl. strânsóri
strânsul
STRÂNS2, -Ă, strânși, -se, adj., adv., s. f. I. Adj. 1. Legat, înfășurat bine. ♦ Întins, încordat. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Strâmt; ajustat (pe talie). ♦ Fig. Îndârjit. ♦ Fig. (Despre relații între oameni) Trainic, puternic. ♦ Fig. (Despre felul de a gândi, de a se exprima) Coerent; concis, precis. 2. Prins, apucat, cuprins cu putere (în mâini). 3. Presat din mai multe părți; înghesuit. ◊ Rânduri strânse = rânduri dese. 4. (Despre părți ale corpului omenesc) Închis sau încleștat. ◊ Expr. A fi strâns la mână sau a fi cu mâna strânsă = a fi zgârcit; a fi cumpătat la cheltuieli, econom. ♦ Apropiat tare, lipit. 5. (Despre pânză, hârtie etc.) Înfășurat, împăturit. 6. (Despre ființe sau părți ale lor) Ghemuit, zgârcit; contractat. ◊ Expr. Cu inima strânsă = stăpânit de o emoție puternică; cu teamă. II. Adj. 1. (Despre lucruri) Adunat la un loc; îngrămădit. 2. (Despre bani, avuții) Agonisit, economisit, acumulat. 3. Așezat la loc sigur, pus bine. ♦ Pus în ordine. III. Adv. 1. (Indică gradul cel mai înalt al unor acțiuni): a) Foarte tare, foarte puternic (ca să nu se mai poată desface); b) Foarte mult, cu toată puterea. 2. În mod strict, cu strictețe, întocmai. IV. S. f. (Pop.) Ceea ce agonisește, adună cineva; avere; provizie, recoltă. – V. strânge.
strânsului
STRÂNS2, -Ă, strânși, -se, adj., adv., s. f. I. Adj. 1. Legat, înfășurat bine. ♦ Întins, încordat. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Strâmt; ajustat (pe talie). ♦ Fig. Îndârjit. ♦ Fig. (Despre relații între oameni) Trainic, puternic. ♦ Fig. (Despre felul de a gândi, de a se exprima) Coerent; concis, precis. 2. Prins, apucat, cuprins cu putere (în mâini). 3. Presat din mai multe părți; înghesuit. ◊ Rânduri strânse = rânduri dese. 4. (Despre părți ale corpului omenesc) Închis sau încleștat. ◊ Expr. A fi strâns la mână sau a fi cu mâna strânsă = a fi zgârcit; a fi cumpătat la cheltuieli, econom. ♦ Apropiat tare, lipit. 5. (Despre pânză, hârtie etc.) Înfășurat, împăturit. 6. (Despre ființe sau părți ale lor) Ghemuit, zgârcit; contractat. ◊ Expr. Cu inima strânsă = stăpânit de o emoție puternică; cu teamă. II. Adj. 1. (Despre lucruri) Adunat la un loc; îngrămădit. 2. (Despre bani, avuții) Agonisit, economisit, acumulat. 3. Așezat la loc sigur, pus bine. ♦ Pus în ordine. III. Adv. 1. (Indică gradul cel mai înalt al unor acțiuni): a) Foarte tare, foarte puternic (ca să nu se mai poată desface); b) Foarte mult, cu toată puterea. 2. În mod strict, cu strictețe, întocmai. IV. S. f. (Pop.) Ceea ce agonisește, adună cineva; avere; provizie, recoltă. – V. strânge.
strânsura
STRÂNSÚRĂ, strânsuri, s. f. I. (Rar) 1. Adunare, grămadă, mulțime (strânsă la un loc); strânsătură. ♦ (Peior.) Oameni lipsiți de valoare; adunătură. ♦ Loc. adj. De strânsură = de tot felul; comun, mediocru, improvizat. Oaste de strânsură = (în organizarea militară medievală a Moldovei) oaste formată din țărani, târgoveți și boieri cu slugile lor, care luptau alături de trupele regulate. 2. Plante erbacee care se culeg de pe câmp și se pun la păstrare; recoltă; nutreț. II. Apăsare, presare; presiune. – Strâns2 + suf. -ură. DOOM
strânsúră (rar) s. f., g.-d. art. strânsúrii; pl. strânsúri
strânsuri
STRÂNSÚRĂ, strânsuri, s. f. I. (Rar) 1. Adunare, grămadă, mulțime (strânsă la un loc); strânsătură. ♦ (Peior.) Oameni lipsiți de valoare; adunătură. ♦ Loc. adj. De strânsură = de tot felul; comun, mediocru, improvizat. Oaste de strânsură = (în organizarea militară medievală a Moldovei) oaste formată din țărani, târgoveți și boieri cu slugile lor, care luptau alături de trupele regulate. 2. Plante erbacee care se culeg de pe câmp și se pun la păstrare; recoltă; nutreț. II. Apăsare, presare; presiune. – Strâns2 + suf. -ură. DOOM
strânsúră (rar) s. f., g.-d. art. strânsúrii; pl. strânsúri
strânsurică
STRÎNSURÍCĂ s. f. Diminutiv al lui strînsură (2); agoniseală puțină, sărăcăcioasă. Nu vă bucurați la strînsurica romînului. ODOBESCU, S. II 11.
strânsurii
STRÂNSÚRĂ, strânsuri, s. f. I. (Rar) 1. Adunare, grămadă, mulțime (strânsă la un loc); strânsătură. ♦ (Peior.) Oameni lipsiți de valoare; adunătură. ♦ Loc. adj. De strânsură = de tot felul; comun, mediocru, improvizat. Oaste de strânsură = (în organizarea militară medievală a Moldovei) oaste formată din țărani, târgoveți și boieri cu slugile lor, care luptau alături de trupele regulate. 2. Plante erbacee care se culeg de pe câmp și se pun la păstrare; recoltă; nutreț. II. Apăsare, presare; presiune. – Strâns2 + suf. -ură. DOOM
strânsúră (rar) s. f., g.-d. art. strânsúrii; pl. strânsúri
strânsurile
STRÂNSÚRĂ, strânsuri, s. f. I. (Rar) 1. Adunare, grămadă, mulțime (strânsă la un loc); strânsătură. ♦ (Peior.) Oameni lipsiți de valoare; adunătură. ♦ Loc. adj. De strânsură = de tot felul; comun, mediocru, improvizat. Oaste de strânsură = (în organizarea militară medievală a Moldovei) oaste formată din țărani, târgoveți și boieri cu slugile lor, care luptau alături de trupele regulate. 2. Plante erbacee care se culeg de pe câmp și se pun la păstrare; recoltă; nutreț. II. Apăsare, presare; presiune. – Strâns2 + suf. -ură. DOOM
strânsúră (rar) s. f., g.-d. art. strânsúrii; pl. strânsúri
strânsurilor
STRÂNSÚRĂ, strânsuri, s. f. I. (Rar) 1. Adunare, grămadă, mulțime (strânsă la un loc); strânsătură. ♦ (Peior.) Oameni lipsiți de valoare; adunătură. ♦ Loc. adj. De strânsură = de tot felul; comun, mediocru, improvizat. Oaste de strânsură = (în organizarea militară medievală a Moldovei) oaste formată din țărani, târgoveți și boieri cu slugile lor, care luptau alături de trupele regulate. 2. Plante erbacee care se culeg de pe câmp și se pun la păstrare; recoltă; nutreț. II. Apăsare, presare; presiune. – Strâns2 + suf. -ură. DOOM
strânsúră (rar) s. f., g.-d. art. strânsúrii; pl. strânsúri
strânsă
STRÂNS2, -Ă, strânși, -se, adj., adv., s. f. I. Adj. 1. Legat, înfășurat bine. ♦ Întins, încordat. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Strâmt; ajustat (pe talie). ♦ Fig. Îndârjit. ♦ Fig. (Despre relații între oameni) Trainic, puternic. ♦ Fig. (Despre felul de a gândi, de a se exprima) Coerent; concis, precis. 2. Prins, apucat, cuprins cu putere (în mâini). 3. Presat din mai multe părți; înghesuit. ◊ Rânduri strânse = rânduri dese. 4. (Despre părți ale corpului omenesc) Închis sau încleștat. ◊ Expr. A fi strâns la mână sau a fi cu mâna strânsă = a fi zgârcit; a fi cumpătat la cheltuieli, econom. ♦ Apropiat tare, lipit. 5. (Despre pânză, hârtie etc.) Înfășurat, împăturit. 6. (Despre ființe sau părți ale lor) Ghemuit, zgârcit; contractat. ◊ Expr. Cu inima strânsă = stăpânit de o emoție puternică; cu teamă. II. Adj. 1. (Despre lucruri) Adunat la un loc; îngrămădit. 2. (Despre bani, avuții) Agonisit, economisit, acumulat. 3. Așezat la loc sigur, pus bine. ♦ Pus în ordine. III. Adv. 1. (Indică gradul cel mai înalt al unor acțiuni): a) Foarte tare, foarte puternic (ca să nu se mai poată desface); b) Foarte mult, cu toată puterea. 2. În mod strict, cu strictețe, întocmai. IV. S. f. (Pop.) Ceea ce agonisește, adună cineva; avere; provizie, recoltă. – V. strânge.
strânsătura
STRÂNSĂTÚRĂ, strânsături, s. f. (Reg.) 1. Strângere. 2. Strânsură (I 1). – Strâns2 + suf. -ătură. DOOM
strânsătúră (reg.) s. f., g.-d. art. strânsătúrii; pl. strânsătúri
strânsături
STRÂNSĂTÚRĂ, strânsături, s. f. (Reg.) 1. Strângere. 2. Strânsură (I 1). – Strâns2 + suf. -ătură. DOOM
strânsătúră (reg.) s. f., g.-d. art. strânsătúrii; pl. strânsătúri
strânsăturii
STRÂNSĂTÚRĂ, strânsături, s. f. (Reg.) 1. Strângere. 2. Strânsură (I 1). – Strâns2 + suf. -ătură. DOOM
strânsătúră (reg.) s. f., g.-d. art. strânsătúrii; pl. strânsătúri
strânsăturile
STRÂNSĂTÚRĂ, strânsături, s. f. (Reg.) 1. Strângere. 2. Strânsură (I 1). – Strâns2 + suf. -ătură. DOOM
strânsătúră (reg.) s. f., g.-d. art. strânsătúrii; pl. strânsătúri
strânsăturilor
STRÂNSĂTÚRĂ, strânsături, s. f. (Reg.) 1. Strângere. 2. Strânsură (I 1). – Strâns2 + suf. -ătură. DOOM
strânsătúră (reg.) s. f., g.-d. art. strânsătúrii; pl. strânsătúri
strânși
STRÂNS2, -Ă, strânși, -se, adj., adv., s. f. I. Adj. 1. Legat, înfășurat bine. ♦ Întins, încordat. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Strâmt; ajustat (pe talie). ♦ Fig. Îndârjit. ♦ Fig. (Despre relații între oameni) Trainic, puternic. ♦ Fig. (Despre felul de a gândi, de a se exprima) Coerent; concis, precis. 2. Prins, apucat, cuprins cu putere (în mâini). 3. Presat din mai multe părți; înghesuit. ◊ Rânduri strânse = rânduri dese. 4. (Despre părți ale corpului omenesc) Închis sau încleștat. ◊ Expr. A fi strâns la mână sau a fi cu mâna strânsă = a fi zgârcit; a fi cumpătat la cheltuieli, econom. ♦ Apropiat tare, lipit. 5. (Despre pânză, hârtie etc.) Înfășurat, împăturit. 6. (Despre ființe sau părți ale lor) Ghemuit, zgârcit; contractat. ◊ Expr. Cu inima strânsă = stăpânit de o emoție puternică; cu teamă. II. Adj. 1. (Despre lucruri) Adunat la un loc; îngrămădit. 2. (Despre bani, avuții) Agonisit, economisit, acumulat. 3. Așezat la loc sigur, pus bine. ♦ Pus în ordine. III. Adv. 1. (Indică gradul cel mai înalt al unor acțiuni): a) Foarte tare, foarte puternic (ca să nu se mai poată desface); b) Foarte mult, cu toată puterea. 2. În mod strict, cu strictețe, întocmai. IV. S. f. (Pop.) Ceea ce agonisește, adună cineva; avere; provizie, recoltă. – V. strânge.
strânșii
STRÂNS2, -Ă, strânși, -se, adj., adv., s. f. I. Adj. 1. Legat, înfășurat bine. ♦ Întins, încordat. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Strâmt; ajustat (pe talie). ♦ Fig. Îndârjit. ♦ Fig. (Despre relații între oameni) Trainic, puternic. ♦ Fig. (Despre felul de a gândi, de a se exprima) Coerent; concis, precis. 2. Prins, apucat, cuprins cu putere (în mâini). 3. Presat din mai multe părți; înghesuit. ◊ Rânduri strânse = rânduri dese. 4. (Despre părți ale corpului omenesc) Închis sau încleștat. ◊ Expr. A fi strâns la mână sau a fi cu mâna strânsă = a fi zgârcit; a fi cumpătat la cheltuieli, econom. ♦ Apropiat tare, lipit. 5. (Despre pânză, hârtie etc.) Înfășurat, împăturit. 6. (Despre ființe sau părți ale lor) Ghemuit, zgârcit; contractat. ◊ Expr. Cu inima strânsă = stăpânit de o emoție puternică; cu teamă. II. Adj. 1. (Despre lucruri) Adunat la un loc; îngrămădit. 2. (Despre bani, avuții) Agonisit, economisit, acumulat. 3. Așezat la loc sigur, pus bine. ♦ Pus în ordine. III. Adv. 1. (Indică gradul cel mai înalt al unor acțiuni): a) Foarte tare, foarte puternic (ca să nu se mai poată desface); b) Foarte mult, cu toată puterea. 2. În mod strict, cu strictețe, întocmai. IV. S. f. (Pop.) Ceea ce agonisește, adună cineva; avere; provizie, recoltă. – V. strânge.
strânșilor
STRÂNS2, -Ă, strânși, -se, adj., adv., s. f. I. Adj. 1. Legat, înfășurat bine. ♦ Întins, încordat. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Strâmt; ajustat (pe talie). ♦ Fig. Îndârjit. ♦ Fig. (Despre relații între oameni) Trainic, puternic. ♦ Fig. (Despre felul de a gândi, de a se exprima) Coerent; concis, precis. 2. Prins, apucat, cuprins cu putere (în mâini). 3. Presat din mai multe părți; înghesuit. ◊ Rânduri strânse = rânduri dese. 4. (Despre părți ale corpului omenesc) Închis sau încleștat. ◊ Expr. A fi strâns la mână sau a fi cu mâna strânsă = a fi zgârcit; a fi cumpătat la cheltuieli, econom. ♦ Apropiat tare, lipit. 5. (Despre pânză, hârtie etc.) Înfășurat, împăturit. 6. (Despre ființe sau părți ale lor) Ghemuit, zgârcit; contractat. ◊ Expr. Cu inima strânsă = stăpânit de o emoție puternică; cu teamă. II. Adj. 1. (Despre lucruri) Adunat la un loc; îngrămădit. 2. (Despre bani, avuții) Agonisit, economisit, acumulat. 3. Așezat la loc sigur, pus bine. ♦ Pus în ordine. III. Adv. 1. (Indică gradul cel mai înalt al unor acțiuni): a) Foarte tare, foarte puternic (ca să nu se mai poată desface); b) Foarte mult, cu toată puterea. 2. În mod strict, cu strictețe, întocmai. IV. S. f. (Pop.) Ceea ce agonisește, adună cineva; avere; provizie, recoltă. – V. strânge.
strîmb
STRÂMB, -Ă, strâmbi, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre lucruri) Care prezintă neregularități sau abateri de la forma normală, dreaptă; diform. ♦ (Despre drumuri) Lipsit de aliniere, cotit, întortocheat. 2. Lăsat sau căzut într-o parte; aplecat, înclinat. ♦ (Despre oameni sau părți ale corpului lor) încovoiat, îndoit, gârbovit; adus de șale; p ext. deformat, pocit. 3. Fig. Nedrept, injust, incorect. ♦ Făcut pentru a înșela. II. Adv. 1. Cu spatele încovoiat sau cu corpul aplecat într-o parte, sucit. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) strâmb și a judeca drept = a recunoaște adevărul. 2. Într-o parte, pieziș; p. ext. în neorânduială, dezordonat. ◊ Expr. A râde (sau a surâde, a zâmbi) strâmb = a râde (sau a surâde, a zâmbi) în silă, forțat, nesincer. A privi (sau a se uita) strâmb = a privi, a se uita urât, dușmănos. A călca strâmb = a avea o comportare incorectă, imorală. 3. Fig. în mod fals, mincinos, neadevărat. – Lat. pop. strambus (= strabus). DOOM
strâmb adj. m., pl. strâmbi; f. strấmbă, pl. strấmbe
strîmb
STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ◊ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. (Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb. DOOM
Strấmbă-Lémne s. propriu m.
strîmba
STRÂMB, -Ă, strâmbi, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre lucruri) Care prezintă neregularități sau abateri de la forma normală, dreaptă; diform. ♦ (Despre drumuri) Lipsit de aliniere, cotit, întortocheat. 2. Lăsat sau căzut într-o parte; aplecat, înclinat. ♦ (Despre oameni sau părți ale corpului lor) încovoiat, îndoit, gârbovit; adus de șale; p ext. deformat, pocit. 3. Fig. Nedrept, injust, incorect. ♦ Făcut pentru a înșela. II. Adv. 1. Cu spatele încovoiat sau cu corpul aplecat într-o parte, sucit. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) strâmb și a judeca drept = a recunoaște adevărul. 2. Într-o parte, pieziș; p. ext. în neorânduială, dezordonat. ◊ Expr. A râde (sau a surâde, a zâmbi) strâmb = a râde (sau a surâde, a zâmbi) în silă, forțat, nesincer. A privi (sau a se uita) strâmb = a privi, a se uita urât, dușmănos. A călca strâmb = a avea o comportare incorectă, imorală. 3. Fig. în mod fals, mincinos, neadevărat. – Lat. pop. strambus (= strabus). DOOM
strâmb adj. m., pl. strâmbi; f. strấmbă, pl. strấmbe
strîmba
STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ◊ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. (Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb. DOOM
Strấmbă-Lémne s. propriu m.
strîmbai
STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ◊ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. (Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb. DOOM
Strấmbă-Lémne s. propriu m.
strîmbam
STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ◊ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. (Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb. DOOM
Strấmbă-Lémne s. propriu m.
strîmbare
STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ◊ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. (Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb. DOOM
Strấmbă-Lémne s. propriu m.
strîmbară
STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ◊ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. (Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb. DOOM
Strấmbă-Lémne s. propriu m.
strîmbarăm
STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ◊ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. (Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb. DOOM
Strấmbă-Lémne s. propriu m.
strîmbarăți
STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ◊ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. (Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb. DOOM
Strấmbă-Lémne s. propriu m.
strîmbase
STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ◊ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. (Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb. DOOM
Strấmbă-Lémne s. propriu m.
strîmbasem
STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ◊ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. (Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb. DOOM
Strấmbă-Lémne s. propriu m.
strîmbaseră
STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ◊ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. (Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb. DOOM
Strấmbă-Lémne s. propriu m.
strîmbaserăm
STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ◊ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. (Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb. DOOM
Strấmbă-Lémne s. propriu m.
strîmbaserăți
STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ◊ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. (Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb. DOOM
Strấmbă-Lémne s. propriu m.
strîmbaseși
STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ◊ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. (Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb. DOOM
Strấmbă-Lémne s. propriu m.
strîmbaseți
STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ◊ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. (Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb. DOOM
Strấmbă-Lémne s. propriu m.
strîmbat
STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ◊ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. (Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb. DOOM
Strấmbă-Lémne s. propriu m.
strîmbat
STRÂMBÁT, -Ă, strâmbați, -te, adj. 1. Deplasat din locul sau din poziția normală; lăsat sau căzut într-o parte. 2. Schimonosit, deformat, pocit. – V. strâmba.
strîmbata
STRÂMBÁT, -Ă, strâmbați, -te, adj. 1. Deplasat din locul sau din poziția normală; lăsat sau căzut într-o parte. 2. Schimonosit, deformat, pocit. – V. strâmba.
strîmbate
STRÂMBÁT, -Ă, strâmbați, -te, adj. 1. Deplasat din locul sau din poziția normală; lăsat sau căzut într-o parte. 2. Schimonosit, deformat, pocit. – V. strâmba.
strîmbatei
STRÂMBÁT, -Ă, strâmbați, -te, adj. 1. Deplasat din locul sau din poziția normală; lăsat sau căzut într-o parte. 2. Schimonosit, deformat, pocit. – V. strâmba.
strîmbatele
STRÂMBÁT, -Ă, strâmbați, -te, adj. 1. Deplasat din locul sau din poziția normală; lăsat sau căzut într-o parte. 2. Schimonosit, deformat, pocit. – V. strâmba.
strîmbatelor
STRÂMBÁT, -Ă, strâmbați, -te, adj. 1. Deplasat din locul sau din poziția normală; lăsat sau căzut într-o parte. 2. Schimonosit, deformat, pocit. – V. strâmba.
strîmbatul
STRÂMBÁT, -Ă, strâmbați, -te, adj. 1. Deplasat din locul sau din poziția normală; lăsat sau căzut într-o parte. 2. Schimonosit, deformat, pocit. – V. strâmba.
strîmbatului
STRÂMBÁT, -Ă, strâmbați, -te, adj. 1. Deplasat din locul sau din poziția normală; lăsat sau căzut într-o parte. 2. Schimonosit, deformat, pocit. – V. strâmba.
strîmbau
STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ◊ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. (Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb. DOOM
Strấmbă-Lémne s. propriu m.
strîmbași
STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ◊ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. (Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb. DOOM
Strấmbă-Lémne s. propriu m.
strîmbați
STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ◊ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. (Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb. DOOM
Strấmbă-Lémne s. propriu m.
strîmbați
STRÂMBÁT, -Ă, strâmbați, -te, adj. 1. Deplasat din locul sau din poziția normală; lăsat sau căzut într-o parte. 2. Schimonosit, deformat, pocit. – V. strâmba.
strîmbații
STRÂMBÁT, -Ă, strâmbați, -te, adj. 1. Deplasat din locul sau din poziția normală; lăsat sau căzut într-o parte. 2. Schimonosit, deformat, pocit. – V. strâmba.
strîmbaților
STRÂMBÁT, -Ă, strâmbați, -te, adj. 1. Deplasat din locul sau din poziția normală; lăsat sau căzut într-o parte. 2. Schimonosit, deformat, pocit. – V. strâmba.
strîmbe
STRÂMB, -Ă, strâmbi, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre lucruri) Care prezintă neregularități sau abateri de la forma normală, dreaptă; diform. ♦ (Despre drumuri) Lipsit de aliniere, cotit, întortocheat. 2. Lăsat sau căzut într-o parte; aplecat, înclinat. ♦ (Despre oameni sau părți ale corpului lor) încovoiat, îndoit, gârbovit; adus de șale; p ext. deformat, pocit. 3. Fig. Nedrept, injust, incorect. ♦ Făcut pentru a înșela. II. Adv. 1. Cu spatele încovoiat sau cu corpul aplecat într-o parte, sucit. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) strâmb și a judeca drept = a recunoaște adevărul. 2. Într-o parte, pieziș; p. ext. în neorânduială, dezordonat. ◊ Expr. A râde (sau a surâde, a zâmbi) strâmb = a râde (sau a surâde, a zâmbi) în silă, forțat, nesincer. A privi (sau a se uita) strâmb = a privi, a se uita urât, dușmănos. A călca strâmb = a avea o comportare incorectă, imorală. 3. Fig. în mod fals, mincinos, neadevărat. – Lat. pop. strambus (= strabus). DOOM
strâmb adj. m., pl. strâmbi; f. strấmbă, pl. strấmbe
strîmbe
STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ◊ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. (Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb. DOOM
Strấmbă-Lémne s. propriu m.
strîmbei
STRÂMB, -Ă, strâmbi, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre lucruri) Care prezintă neregularități sau abateri de la forma normală, dreaptă; diform. ♦ (Despre drumuri) Lipsit de aliniere, cotit, întortocheat. 2. Lăsat sau căzut într-o parte; aplecat, înclinat. ♦ (Despre oameni sau părți ale corpului lor) încovoiat, îndoit, gârbovit; adus de șale; p ext. deformat, pocit. 3. Fig. Nedrept, injust, incorect. ♦ Făcut pentru a înșela. II. Adv. 1. Cu spatele încovoiat sau cu corpul aplecat într-o parte, sucit. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) strâmb și a judeca drept = a recunoaște adevărul. 2. Într-o parte, pieziș; p. ext. în neorânduială, dezordonat. ◊ Expr. A râde (sau a surâde, a zâmbi) strâmb = a râde (sau a surâde, a zâmbi) în silă, forțat, nesincer. A privi (sau a se uita) strâmb = a privi, a se uita urât, dușmănos. A călca strâmb = a avea o comportare incorectă, imorală. 3. Fig. în mod fals, mincinos, neadevărat. – Lat. pop. strambus (= strabus). DOOM
strâmb adj. m., pl. strâmbi; f. strấmbă, pl. strấmbe
strîmbele
STRÂMB, -Ă, strâmbi, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre lucruri) Care prezintă neregularități sau abateri de la forma normală, dreaptă; diform. ♦ (Despre drumuri) Lipsit de aliniere, cotit, întortocheat. 2. Lăsat sau căzut într-o parte; aplecat, înclinat. ♦ (Despre oameni sau părți ale corpului lor) încovoiat, îndoit, gârbovit; adus de șale; p ext. deformat, pocit. 3. Fig. Nedrept, injust, incorect. ♦ Făcut pentru a înșela. II. Adv. 1. Cu spatele încovoiat sau cu corpul aplecat într-o parte, sucit. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) strâmb și a judeca drept = a recunoaște adevărul. 2. Într-o parte, pieziș; p. ext. în neorânduială, dezordonat. ◊ Expr. A râde (sau a surâde, a zâmbi) strâmb = a râde (sau a surâde, a zâmbi) în silă, forțat, nesincer. A privi (sau a se uita) strâmb = a privi, a se uita urât, dușmănos. A călca strâmb = a avea o comportare incorectă, imorală. 3. Fig. în mod fals, mincinos, neadevărat. – Lat. pop. strambus (= strabus). DOOM
strâmb adj. m., pl. strâmbi; f. strấmbă, pl. strấmbe
strîmbelor
STRÂMB, -Ă, strâmbi, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre lucruri) Care prezintă neregularități sau abateri de la forma normală, dreaptă; diform. ♦ (Despre drumuri) Lipsit de aliniere, cotit, întortocheat. 2. Lăsat sau căzut într-o parte; aplecat, înclinat. ♦ (Despre oameni sau părți ale corpului lor) încovoiat, îndoit, gârbovit; adus de șale; p ext. deformat, pocit. 3. Fig. Nedrept, injust, incorect. ♦ Făcut pentru a înșela. II. Adv. 1. Cu spatele încovoiat sau cu corpul aplecat într-o parte, sucit. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) strâmb și a judeca drept = a recunoaște adevărul. 2. Într-o parte, pieziș; p. ext. în neorânduială, dezordonat. ◊ Expr. A râde (sau a surâde, a zâmbi) strâmb = a râde (sau a surâde, a zâmbi) în silă, forțat, nesincer. A privi (sau a se uita) strâmb = a privi, a se uita urât, dușmănos. A călca strâmb = a avea o comportare incorectă, imorală. 3. Fig. în mod fals, mincinos, neadevărat. – Lat. pop. strambus (= strabus). DOOM
strâmb adj. m., pl. strâmbi; f. strấmbă, pl. strấmbe
strîmbet
STRẤMBET, strâmbete, s. n. (Rar) Strâmbătură, grimasă. – Strâmba + suf. -et. DOOM
strấmbet (rar) s. n., pl. strấmbete
strîmbete
STRẤMBET, strâmbete, s. n. (Rar) Strâmbătură, grimasă. – Strâmba + suf. -et. DOOM
strấmbet (rar) s. n., pl. strấmbete
strîmbetele
STRẤMBET, strâmbete, s. n. (Rar) Strâmbătură, grimasă. – Strâmba + suf. -et. DOOM
strấmbet (rar) s. n., pl. strấmbete
strîmbetelor
STRẤMBET, strâmbete, s. n. (Rar) Strâmbătură, grimasă. – Strâmba + suf. -et. DOOM
strấmbet (rar) s. n., pl. strấmbete
strîmbetul
STRẤMBET, strâmbete, s. n. (Rar) Strâmbătură, grimasă. – Strâmba + suf. -et. DOOM
strấmbet (rar) s. n., pl. strấmbete
strîmbetului
STRẤMBET, strâmbete, s. n. (Rar) Strâmbătură, grimasă. – Strâmba + suf. -et. DOOM
strấmbet (rar) s. n., pl. strấmbete
strîmbi
STRÂMB, -Ă, strâmbi, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre lucruri) Care prezintă neregularități sau abateri de la forma normală, dreaptă; diform. ♦ (Despre drumuri) Lipsit de aliniere, cotit, întortocheat. 2. Lăsat sau căzut într-o parte; aplecat, înclinat. ♦ (Despre oameni sau părți ale corpului lor) încovoiat, îndoit, gârbovit; adus de șale; p ext. deformat, pocit. 3. Fig. Nedrept, injust, incorect. ♦ Făcut pentru a înșela. II. Adv. 1. Cu spatele încovoiat sau cu corpul aplecat într-o parte, sucit. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) strâmb și a judeca drept = a recunoaște adevărul. 2. Într-o parte, pieziș; p. ext. în neorânduială, dezordonat. ◊ Expr. A râde (sau a surâde, a zâmbi) strâmb = a râde (sau a surâde, a zâmbi) în silă, forțat, nesincer. A privi (sau a se uita) strâmb = a privi, a se uita urât, dușmănos. A călca strâmb = a avea o comportare incorectă, imorală. 3. Fig. în mod fals, mincinos, neadevărat. – Lat. pop. strambus (= strabus). DOOM
strâmb adj. m., pl. strâmbi; f. strấmbă, pl. strấmbe
strîmbi
STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ◊ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. (Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb. DOOM
Strấmbă-Lémne s. propriu m.
strîmbii
STRÂMB, -Ă, strâmbi, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre lucruri) Care prezintă neregularități sau abateri de la forma normală, dreaptă; diform. ♦ (Despre drumuri) Lipsit de aliniere, cotit, întortocheat. 2. Lăsat sau căzut într-o parte; aplecat, înclinat. ♦ (Despre oameni sau părți ale corpului lor) încovoiat, îndoit, gârbovit; adus de șale; p ext. deformat, pocit. 3. Fig. Nedrept, injust, incorect. ♦ Făcut pentru a înșela. II. Adv. 1. Cu spatele încovoiat sau cu corpul aplecat într-o parte, sucit. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) strâmb și a judeca drept = a recunoaște adevărul. 2. Într-o parte, pieziș; p. ext. în neorânduială, dezordonat. ◊ Expr. A râde (sau a surâde, a zâmbi) strâmb = a râde (sau a surâde, a zâmbi) în silă, forțat, nesincer. A privi (sau a se uita) strâmb = a privi, a se uita urât, dușmănos. A călca strâmb = a avea o comportare incorectă, imorală. 3. Fig. în mod fals, mincinos, neadevărat. – Lat. pop. strambus (= strabus). DOOM
strâmb adj. m., pl. strâmbi; f. strấmbă, pl. strấmbe
strîmbilor
STRÂMB, -Ă, strâmbi, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre lucruri) Care prezintă neregularități sau abateri de la forma normală, dreaptă; diform. ♦ (Despre drumuri) Lipsit de aliniere, cotit, întortocheat. 2. Lăsat sau căzut într-o parte; aplecat, înclinat. ♦ (Despre oameni sau părți ale corpului lor) încovoiat, îndoit, gârbovit; adus de șale; p ext. deformat, pocit. 3. Fig. Nedrept, injust, incorect. ♦ Făcut pentru a înșela. II. Adv. 1. Cu spatele încovoiat sau cu corpul aplecat într-o parte, sucit. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) strâmb și a judeca drept = a recunoaște adevărul. 2. Într-o parte, pieziș; p. ext. în neorânduială, dezordonat. ◊ Expr. A râde (sau a surâde, a zâmbi) strâmb = a râde (sau a surâde, a zâmbi) în silă, forțat, nesincer. A privi (sau a se uita) strâmb = a privi, a se uita urât, dușmănos. A călca strâmb = a avea o comportare incorectă, imorală. 3. Fig. în mod fals, mincinos, neadevărat. – Lat. pop. strambus (= strabus). DOOM
strâmb adj. m., pl. strâmbi; f. strấmbă, pl. strấmbe
strîmbul
STRÂMB, -Ă, strâmbi, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre lucruri) Care prezintă neregularități sau abateri de la forma normală, dreaptă; diform. ♦ (Despre drumuri) Lipsit de aliniere, cotit, întortocheat. 2. Lăsat sau căzut într-o parte; aplecat, înclinat. ♦ (Despre oameni sau părți ale corpului lor) încovoiat, îndoit, gârbovit; adus de șale; p ext. deformat, pocit. 3. Fig. Nedrept, injust, incorect. ♦ Făcut pentru a înșela. II. Adv. 1. Cu spatele încovoiat sau cu corpul aplecat într-o parte, sucit. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) strâmb și a judeca drept = a recunoaște adevărul. 2. Într-o parte, pieziș; p. ext. în neorânduială, dezordonat. ◊ Expr. A râde (sau a surâde, a zâmbi) strâmb = a râde (sau a surâde, a zâmbi) în silă, forțat, nesincer. A privi (sau a se uita) strâmb = a privi, a se uita urât, dușmănos. A călca strâmb = a avea o comportare incorectă, imorală. 3. Fig. în mod fals, mincinos, neadevărat. – Lat. pop. strambus (= strabus). DOOM
strâmb adj. m., pl. strâmbi; f. strấmbă, pl. strấmbe
strîmbului
STRÂMB, -Ă, strâmbi, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre lucruri) Care prezintă neregularități sau abateri de la forma normală, dreaptă; diform. ♦ (Despre drumuri) Lipsit de aliniere, cotit, întortocheat. 2. Lăsat sau căzut într-o parte; aplecat, înclinat. ♦ (Despre oameni sau părți ale corpului lor) încovoiat, îndoit, gârbovit; adus de șale; p ext. deformat, pocit. 3. Fig. Nedrept, injust, incorect. ♦ Făcut pentru a înșela. II. Adv. 1. Cu spatele încovoiat sau cu corpul aplecat într-o parte, sucit. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) strâmb și a judeca drept = a recunoaște adevărul. 2. Într-o parte, pieziș; p. ext. în neorânduială, dezordonat. ◊ Expr. A râde (sau a surâde, a zâmbi) strâmb = a râde (sau a surâde, a zâmbi) în silă, forțat, nesincer. A privi (sau a se uita) strâmb = a privi, a se uita urât, dușmănos. A călca strâmb = a avea o comportare incorectă, imorală. 3. Fig. în mod fals, mincinos, neadevărat. – Lat. pop. strambus (= strabus). DOOM
strâmb adj. m., pl. strâmbi; f. strấmbă, pl. strấmbe
strîmbînd
STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ◊ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. (Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb. DOOM
Strấmbă-Lémne s. propriu m.
strîmbătate
STRÂMBĂTÁTE, strâmbătăți, s. f. (Înv. și pop.) Nedreptate; p. ext. neadevăr, minciună. – Strâmb + suf. -ătate. DOOM
strâmbătáte (înv., pop.) s. f., g.-d. art. strâmbătắții; pl. strâmbătắți
strîmbătatea
STRÂMBĂTÁTE, strâmbătăți, s. f. (Înv. și pop.) Nedreptate; p. ext. neadevăr, minciună. – Strâmb + suf. -ătate. DOOM
strâmbătáte (înv., pop.) s. f., g.-d. art. strâmbătắții; pl. strâmbătắți
strîmbătura
STRÂMBĂTÚRĂ, strâmbături, s. f. 1. Faptul de a (se) strâmba; grimasă, schimonoseală, schimonositură a feței; strâmbet. ♦ Imitare (în batjocură) a gesturilor, mimicii cuiva. ♦ Fig. Fandoseală, sclifoseală. 2. (Concr.) Obiect strâmb, încovoiat. – Strâmba + suf. -ătură. DOOM
strâmbătúră s. f., g.-d. art. strâmbătúrii; pl. strâmbătúri
strîmbături
STRÂMBĂTÚRĂ, strâmbături, s. f. 1. Faptul de a (se) strâmba; grimasă, schimonoseală, schimonositură a feței; strâmbet. ♦ Imitare (în batjocură) a gesturilor, mimicii cuiva. ♦ Fig. Fandoseală, sclifoseală. 2. (Concr.) Obiect strâmb, încovoiat. – Strâmba + suf. -ătură. DOOM
strâmbătúră s. f., g.-d. art. strâmbătúrii; pl. strâmbătúri
strîmbăturii
STRÂMBĂTÚRĂ, strâmbături, s. f. 1. Faptul de a (se) strâmba; grimasă, schimonoseală, schimonositură a feței; strâmbet. ♦ Imitare (în batjocură) a gesturilor, mimicii cuiva. ♦ Fig. Fandoseală, sclifoseală. 2. (Concr.) Obiect strâmb, încovoiat. – Strâmba + suf. -ătură. DOOM
strâmbătúră s. f., g.-d. art. strâmbătúrii; pl. strâmbătúri
strîmbăturile
STRÂMBĂTÚRĂ, strâmbături, s. f. 1. Faptul de a (se) strâmba; grimasă, schimonoseală, schimonositură a feței; strâmbet. ♦ Imitare (în batjocură) a gesturilor, mimicii cuiva. ♦ Fig. Fandoseală, sclifoseală. 2. (Concr.) Obiect strâmb, încovoiat. – Strâmba + suf. -ătură. DOOM
strâmbătúră s. f., g.-d. art. strâmbătúrii; pl. strâmbătúri
strîmbăturilor
STRÂMBĂTÚRĂ, strâmbături, s. f. 1. Faptul de a (se) strâmba; grimasă, schimonoseală, schimonositură a feței; strâmbet. ♦ Imitare (în batjocură) a gesturilor, mimicii cuiva. ♦ Fig. Fandoseală, sclifoseală. 2. (Concr.) Obiect strâmb, încovoiat. – Strâmba + suf. -ătură. DOOM
strâmbătúră s. f., g.-d. art. strâmbătúrii; pl. strâmbătúri
strîmbătăți
STRÂMBĂTÁTE, strâmbătăți, s. f. (Înv. și pop.) Nedreptate; p. ext. neadevăr, minciună. – Strâmb + suf. -ătate. DOOM
strâmbătáte (înv., pop.) s. f., g.-d. art. strâmbătắții; pl. strâmbătắți
strîmbătății
STRÂMBĂTÁTE, strâmbătăți, s. f. (Înv. și pop.) Nedreptate; p. ext. neadevăr, minciună. – Strâmb + suf. -ătate. DOOM
strâmbătáte (înv., pop.) s. f., g.-d. art. strâmbătắții; pl. strâmbătắți
strîmbătățile
STRÂMBĂTÁTE, strâmbătăți, s. f. (Înv. și pop.) Nedreptate; p. ext. neadevăr, minciună. – Strâmb + suf. -ătate. DOOM
strâmbătáte (înv., pop.) s. f., g.-d. art. strâmbătắții; pl. strâmbătắți
strîmbătăților
STRÂMBĂTÁTE, strâmbătăți, s. f. (Înv. și pop.) Nedreptate; p. ext. neadevăr, minciună. – Strâmb + suf. -ătate. DOOM
strâmbătáte (înv., pop.) s. f., g.-d. art. strâmbătắții; pl. strâmbătắți
strîmta
STRIMT, -Ă adj. v. strâmt. DOOM
strâmt2 (pop.) s. n.
strîmta
STRÂMTÁ, strâmtez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A face sau a deveni (mai) strâmt, (mai) îngust, (mai) puțin încăpător; a (se) îngusta, a (se) strânge. – Din strâmt. DOOM
strâmtá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmteáză
strîmtai
STRÂMTÁ, strâmtez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A face sau a deveni (mai) strâmt, (mai) îngust, (mai) puțin încăpător; a (se) îngusta, a (se) strânge. – Din strâmt. DOOM
strâmtá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmteáză
strîmtam
STRÂMTÁ, strâmtez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A face sau a deveni (mai) strâmt, (mai) îngust, (mai) puțin încăpător; a (se) îngusta, a (se) strânge. – Din strâmt. DOOM
strâmtá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmteáză
strîmtare
STRÂMTÁ, strâmtez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A face sau a deveni (mai) strâmt, (mai) îngust, (mai) puțin încăpător; a (se) îngusta, a (se) strânge. – Din strâmt. DOOM
strâmtá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmteáză
strîmtare
STRÂMTÁRE, strâmtări, s. f. Acțiunea de a (se) strâmta și rezultatul ei. – V. strâmta. DOOM
strâmtáre s. f., g.-d. art. strâmtắrii; pl. strâmtắri
strîmtarea
STRÂMTÁRE, strâmtări, s. f. Acțiunea de a (se) strâmta și rezultatul ei. – V. strâmta. DOOM
strâmtáre s. f., g.-d. art. strâmtắrii; pl. strâmtắri
strîmtară
STRÂMTÁ, strâmtez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A face sau a deveni (mai) strâmt, (mai) îngust, (mai) puțin încăpător; a (se) îngusta, a (se) strânge. – Din strâmt. DOOM
strâmtá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmteáză
strîmtarăm
STRÂMTÁ, strâmtez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A face sau a deveni (mai) strâmt, (mai) îngust, (mai) puțin încăpător; a (se) îngusta, a (se) strânge. – Din strâmt. DOOM
strâmtá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmteáză
strîmtarăți
STRÂMTÁ, strâmtez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A face sau a deveni (mai) strâmt, (mai) îngust, (mai) puțin încăpător; a (se) îngusta, a (se) strânge. – Din strâmt. DOOM
strâmtá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmteáză
strîmtase
STRÂMTÁ, strâmtez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A face sau a deveni (mai) strâmt, (mai) îngust, (mai) puțin încăpător; a (se) îngusta, a (se) strânge. – Din strâmt. DOOM
strâmtá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmteáză
strîmtasem
STRÂMTÁ, strâmtez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A face sau a deveni (mai) strâmt, (mai) îngust, (mai) puțin încăpător; a (se) îngusta, a (se) strânge. – Din strâmt. DOOM
strâmtá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmteáză
strîmtaseră
STRÂMTÁ, strâmtez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A face sau a deveni (mai) strâmt, (mai) îngust, (mai) puțin încăpător; a (se) îngusta, a (se) strânge. – Din strâmt. DOOM
strâmtá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmteáză
strîmtaserăm
STRÂMTÁ, strâmtez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A face sau a deveni (mai) strâmt, (mai) îngust, (mai) puțin încăpător; a (se) îngusta, a (se) strânge. – Din strâmt. DOOM
strâmtá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmteáză
strîmtaserăți
STRÂMTÁ, strâmtez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A face sau a deveni (mai) strâmt, (mai) îngust, (mai) puțin încăpător; a (se) îngusta, a (se) strânge. – Din strâmt. DOOM
strâmtá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmteáză
strîmtaseși
STRÂMTÁ, strâmtez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A face sau a deveni (mai) strâmt, (mai) îngust, (mai) puțin încăpător; a (se) îngusta, a (se) strânge. – Din strâmt. DOOM
strâmtá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmteáză
strîmtaseți
STRÂMTÁ, strâmtez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A face sau a deveni (mai) strâmt, (mai) îngust, (mai) puțin încăpător; a (se) îngusta, a (se) strânge. – Din strâmt. DOOM
strâmtá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmteáză
strîmtat
STRÂMTÁ, strâmtez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A face sau a deveni (mai) strâmt, (mai) îngust, (mai) puțin încăpător; a (se) îngusta, a (se) strânge. – Din strâmt. DOOM
strâmtá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmteáză
strîmtau
STRÂMTÁ, strâmtez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A face sau a deveni (mai) strâmt, (mai) îngust, (mai) puțin încăpător; a (se) îngusta, a (se) strânge. – Din strâmt. DOOM
strâmtá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmteáză
strîmtași
STRÂMTÁ, strâmtez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A face sau a deveni (mai) strâmt, (mai) îngust, (mai) puțin încăpător; a (se) îngusta, a (se) strânge. – Din strâmt. DOOM
strâmtá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmteáză
strîmtați
STRÂMTÁ, strâmtez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A face sau a deveni (mai) strâmt, (mai) îngust, (mai) puțin încăpător; a (se) îngusta, a (se) strânge. – Din strâmt. DOOM
strâmtá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmteáză
strîmte
STRIMT, -Ă adj. v. strâmt. DOOM
strâmt2 (pop.) s. n.
strîmtează
STRÂMTÁ, strâmtez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A face sau a deveni (mai) strâmt, (mai) îngust, (mai) puțin încăpător; a (se) îngusta, a (se) strânge. – Din strâmt. DOOM
strâmtá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmteáză
strîmtei
STRIMT, -Ă adj. v. strâmt. DOOM
strâmt2 (pop.) s. n.
strîmtele
STRIMT, -Ă adj. v. strâmt. DOOM
strâmt2 (pop.) s. n.
strîmtelor
STRIMT, -Ă adj. v. strâmt. DOOM
strâmt2 (pop.) s. n.
strîmtez
STRÂMTÁ, strâmtez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A face sau a deveni (mai) strâmt, (mai) îngust, (mai) puțin încăpător; a (se) îngusta, a (se) strânge. – Din strâmt. DOOM
strâmtá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmteáză
strîmteze
STRÂMTÁ, strâmtez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A face sau a deveni (mai) strâmt, (mai) îngust, (mai) puțin încăpător; a (se) îngusta, a (se) strânge. – Din strâmt. DOOM
strâmtá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmteáză
strîmtezi
STRÂMTÁ, strâmtez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A face sau a deveni (mai) strâmt, (mai) îngust, (mai) puțin încăpător; a (se) îngusta, a (se) strânge. – Din strâmt. DOOM
strâmtá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmteáză
strîmticea
STRÂMTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, strâmticei, -ele, adj. Diminutiv al lui strâmt; strâmtuț. – Strâmt + suf. -icel. DOOM
!strâmticél adj. m., pl. strâmticéi; f. strâmticícă, pl. strâmticéle
strîmticeaua
STRÂMTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, strâmticei, -ele, adj. Diminutiv al lui strâmt; strâmtuț. – Strâmt + suf. -icel. DOOM
!strâmticél adj. m., pl. strâmticéi; f. strâmticícă, pl. strâmticéle
strîmticei
STRÂMTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, strâmticei, -ele, adj. Diminutiv al lui strâmt; strâmtuț. – Strâmt + suf. -icel. DOOM
!strâmticél adj. m., pl. strâmticéi; f. strâmticícă, pl. strâmticéle
strîmticeii
STRÂMTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, strâmticei, -ele, adj. Diminutiv al lui strâmt; strâmtuț. – Strâmt + suf. -icel. DOOM
!strâmticél adj. m., pl. strâmticéi; f. strâmticícă, pl. strâmticéle
strîmticeilor
STRÂMTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, strâmticei, -ele, adj. Diminutiv al lui strâmt; strâmtuț. – Strâmt + suf. -icel. DOOM
!strâmticél adj. m., pl. strâmticéi; f. strâmticícă, pl. strâmticéle
strîmticel
STRÂMTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, strâmticei, -ele, adj. Diminutiv al lui strâmt; strâmtuț. – Strâmt + suf. -icel. DOOM
!strâmticél adj. m., pl. strâmticéi; f. strâmticícă, pl. strâmticéle
strîmticele
STRÂMTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, strâmticei, -ele, adj. Diminutiv al lui strâmt; strâmtuț. – Strâmt + suf. -icel. DOOM
!strâmticél adj. m., pl. strâmticéi; f. strâmticícă, pl. strâmticéle
strîmticelei
STRÂMTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, strâmticei, -ele, adj. Diminutiv al lui strâmt; strâmtuț. – Strâmt + suf. -icel. DOOM
!strâmticél adj. m., pl. strâmticéi; f. strâmticícă, pl. strâmticéle
strîmticelele
STRÂMTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, strâmticei, -ele, adj. Diminutiv al lui strâmt; strâmtuț. – Strâmt + suf. -icel. DOOM
!strâmticél adj. m., pl. strâmticéi; f. strâmticícă, pl. strâmticéle
strîmticelelor
STRÂMTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, strâmticei, -ele, adj. Diminutiv al lui strâmt; strâmtuț. – Strâmt + suf. -icel. DOOM
!strâmticél adj. m., pl. strâmticéi; f. strâmticícă, pl. strâmticéle
strîmticelul
STRÂMTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, strâmticei, -ele, adj. Diminutiv al lui strâmt; strâmtuț. – Strâmt + suf. -icel. DOOM
!strâmticél adj. m., pl. strâmticéi; f. strâmticícă, pl. strâmticéle
strîmticelului
STRÂMTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, strâmticei, -ele, adj. Diminutiv al lui strâmt; strâmtuț. – Strâmt + suf. -icel. DOOM
!strâmticél adj. m., pl. strâmticéi; f. strâmticícă, pl. strâmticéle
strîmticica
STRÂMTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, strâmticei, -ele, adj. Diminutiv al lui strâmt; strâmtuț. – Strâmt + suf. -icel. DOOM
!strâmticél adj. m., pl. strâmticéi; f. strâmticícă, pl. strâmticéle
strîmtime
STRÂMTÍME, strâmtimi, s. f. (Rar) Faptul de a fi strâmt; loc strâmt. – Strâmt + suf. -ime. DOOM
strâmtíme (rar) s. f., g.-d. art. strâmtímii; pl. strâmtími
strîmtimea
STRÂMTÍME, strâmtimi, s. f. (Rar) Faptul de a fi strâmt; loc strâmt. – Strâmt + suf. -ime. DOOM
strâmtíme (rar) s. f., g.-d. art. strâmtímii; pl. strâmtími
strîmtimi
STRÂMTÍME, strâmtimi, s. f. (Rar) Faptul de a fi strâmt; loc strâmt. – Strâmt + suf. -ime. DOOM
strâmtíme (rar) s. f., g.-d. art. strâmtímii; pl. strâmtími
strîmtimii
STRÂMTÍME, strâmtimi, s. f. (Rar) Faptul de a fi strâmt; loc strâmt. – Strâmt + suf. -ime. DOOM
strâmtíme (rar) s. f., g.-d. art. strâmtímii; pl. strâmtími
strîmtimile
STRÂMTÍME, strâmtimi, s. f. (Rar) Faptul de a fi strâmt; loc strâmt. – Strâmt + suf. -ime. DOOM
strâmtíme (rar) s. f., g.-d. art. strâmtímii; pl. strâmtími
strîmtimilor
STRÂMTÍME, strâmtimi, s. f. (Rar) Faptul de a fi strâmt; loc strâmt. – Strâmt + suf. -ime. DOOM
strâmtíme (rar) s. f., g.-d. art. strâmtímii; pl. strâmtími
strîmtoare
STRÂMTOÁRE, strâmtori, s. f. 1. Loc strâmt, îngust, între munți sau între dealuri; defileu, trecătoare. ♦ P. gener. Loc îngust. 2. Fâșie îngustă de apă care leagă două mări sau oceane și se află între două porțiuni de uscat apropiate. 3. Faptul de a fi strâmt. 4. Fig. Situație grea, stânjenitoare (datorită lipsei de bani); încurcătură, jenă (financiară). – Strâmt + suf. -oare. DOOM
strâmtoáre s. f., g.-d. art. strâmtórii; (locuri înguste, brațe de mare) pl. strâmtóri
strîmtoarea
STRÂMTOÁRE, strâmtori, s. f. 1. Loc strâmt, îngust, între munți sau între dealuri; defileu, trecătoare. ♦ P. gener. Loc îngust. 2. Fâșie îngustă de apă care leagă două mări sau oceane și se află între două porțiuni de uscat apropiate. 3. Faptul de a fi strâmt. 4. Fig. Situație grea, stânjenitoare (datorită lipsei de bani); încurcătură, jenă (financiară). – Strâmt + suf. -oare. DOOM
strâmtoáre s. f., g.-d. art. strâmtórii; (locuri înguste, brațe de mare) pl. strâmtóri
strîmtora
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare. DOOM
strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză
strîmtorai
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare. DOOM
strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză
strîmtoram
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare. DOOM
strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză
strîmtorare
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare. DOOM
strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză
strîmtorare
STRÂMTORÍRE s. f. v. strâmtorare. DOOM
strâmtoráre s. f., g.-d. art. strâmtorắrii; pl. strâmtorắri
strîmtorarea
STRÂMTORÍRE s. f. v. strâmtorare. DOOM
strâmtoráre s. f., g.-d. art. strâmtorắrii; pl. strâmtorắri
strîmtorară
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare. DOOM
strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză
strîmtorarăm
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare. DOOM
strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză
strîmtorarăți
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare. DOOM
strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză
strîmtorase
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare. DOOM
strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză
strîmtorasem
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare. DOOM
strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză
strîmtoraseră
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare. DOOM
strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză
strîmtoraserăm
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare. DOOM
strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză
strîmtoraserăți
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare. DOOM
strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză
strîmtoraseși
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare. DOOM
strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză
strîmtoraseți
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare. DOOM
strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză
strîmtorat
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare. DOOM
strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză
strîmtorat
STRÂMTORÍT, -Ă adj. v. strâmtorat.
strîmtorata
STRÂMTORÍT, -Ă adj. v. strâmtorat.
strîmtorate
STRÂMTORÍT, -Ă adj. v. strâmtorat.
strîmtoratei
STRÂMTORÍT, -Ă adj. v. strâmtorat.
strîmtoratele
STRÂMTORÍT, -Ă adj. v. strâmtorat.
strîmtoratelor
STRÂMTORÍT, -Ă adj. v. strâmtorat.
strîmtoratul
STRÂMTORÍT, -Ă adj. v. strâmtorat.
strîmtoratului
STRÂMTORÍT, -Ă adj. v. strâmtorat.
strîmtorau
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare. DOOM
strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză
strîmtorași
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare. DOOM
strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză
strîmtorați
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare. DOOM
strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză
strîmtorați
STRÂMTORÍT, -Ă adj. v. strâmtorat.
strîmtorații
STRÂMTORÍT, -Ă adj. v. strâmtorat.
strîmtoraților
STRÂMTORÍT, -Ă adj. v. strâmtorat.
strîmtorează
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare. DOOM
strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză
strîmtorez
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare. DOOM
strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză
strîmtoreze
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare. DOOM
strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză
strîmtorezi
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare. DOOM
strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză
strîmtori
STRÂMTOÁRE, strâmtori, s. f. 1. Loc strâmt, îngust, între munți sau între dealuri; defileu, trecătoare. ♦ P. gener. Loc îngust. 2. Fâșie îngustă de apă care leagă două mări sau oceane și se află între două porțiuni de uscat apropiate. 3. Faptul de a fi strâmt. 4. Fig. Situație grea, stânjenitoare (datorită lipsei de bani); încurcătură, jenă (financiară). – Strâmt + suf. -oare. DOOM
strâmtoáre s. f., g.-d. art. strâmtórii; (locuri înguste, brațe de mare) pl. strâmtóri
strîmtorii
STRÂMTOÁRE, strâmtori, s. f. 1. Loc strâmt, îngust, între munți sau între dealuri; defileu, trecătoare. ♦ P. gener. Loc îngust. 2. Fâșie îngustă de apă care leagă două mări sau oceane și se află între două porțiuni de uscat apropiate. 3. Faptul de a fi strâmt. 4. Fig. Situație grea, stânjenitoare (datorită lipsei de bani); încurcătură, jenă (financiară). – Strâmt + suf. -oare. DOOM
strâmtoáre s. f., g.-d. art. strâmtórii; (locuri înguste, brațe de mare) pl. strâmtóri
strîmtorile
STRÂMTOÁRE, strâmtori, s. f. 1. Loc strâmt, îngust, între munți sau între dealuri; defileu, trecătoare. ♦ P. gener. Loc îngust. 2. Fâșie îngustă de apă care leagă două mări sau oceane și se află între două porțiuni de uscat apropiate. 3. Faptul de a fi strâmt. 4. Fig. Situație grea, stânjenitoare (datorită lipsei de bani); încurcătură, jenă (financiară). – Strâmt + suf. -oare. DOOM
strâmtoáre s. f., g.-d. art. strâmtórii; (locuri înguste, brațe de mare) pl. strâmtóri
strîmtorilor
STRÂMTOÁRE, strâmtori, s. f. 1. Loc strâmt, îngust, între munți sau între dealuri; defileu, trecătoare. ♦ P. gener. Loc îngust. 2. Fâșie îngustă de apă care leagă două mări sau oceane și se află între două porțiuni de uscat apropiate. 3. Faptul de a fi strâmt. 4. Fig. Situație grea, stânjenitoare (datorită lipsei de bani); încurcătură, jenă (financiară). – Strâmt + suf. -oare. DOOM
strâmtoáre s. f., g.-d. art. strâmtórii; (locuri înguste, brațe de mare) pl. strâmtóri
strîmtorînd
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare. DOOM
strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză
strîmtorări
STRÂMTORÍRE s. f. v. strâmtorare. DOOM
strâmtoráre s. f., g.-d. art. strâmtorắrii; pl. strâmtorắri
strîmtorării
STRÂMTORÍRE s. f. v. strâmtorare. DOOM
strâmtoráre s. f., g.-d. art. strâmtorắrii; pl. strâmtorắri
strîmtorările
STRÂMTORÍRE s. f. v. strâmtorare. DOOM
strâmtoráre s. f., g.-d. art. strâmtorắrii; pl. strâmtorắri
strîmtorărilor
STRÂMTORÍRE s. f. v. strâmtorare. DOOM
strâmtoráre s. f., g.-d. art. strâmtorắrii; pl. strâmtorắri
strîmtul
STRIMT, -Ă adj. v. strâmt. DOOM
strâmt2 (pop.) s. n.
strîmtului
STRIMT, -Ă adj. v. strâmt. DOOM
strâmt2 (pop.) s. n.
strîmtuț
STRÂMTÚȚ, -Ă, strâmtuți, -e, adj. (Rar) Strâmticei. – Strâmt + suf. -uț. DOOM
strâmtúț (rar) adj. m., pl. strâmtúți; f. strâmtúță, pl. strâmtúțe
strîmtuța
STRÂMTÚȚ, -Ă, strâmtuți, -e, adj. (Rar) Strâmticei. – Strâmt + suf. -uț. DOOM
strâmtúț (rar) adj. m., pl. strâmtúți; f. strâmtúță, pl. strâmtúțe
strîmtuțe
STRÂMTÚȚ, -Ă, strâmtuți, -e, adj. (Rar) Strâmticei. – Strâmt + suf. -uț. DOOM
strâmtúț (rar) adj. m., pl. strâmtúți; f. strâmtúță, pl. strâmtúțe
strîmtuței
STRÂMTÚȚ, -Ă, strâmtuți, -e, adj. (Rar) Strâmticei. – Strâmt + suf. -uț. DOOM
strâmtúț (rar) adj. m., pl. strâmtúți; f. strâmtúță, pl. strâmtúțe
strîmtuțele
STRÂMTÚȚ, -Ă, strâmtuți, -e, adj. (Rar) Strâmticei. – Strâmt + suf. -uț. DOOM
strâmtúț (rar) adj. m., pl. strâmtúți; f. strâmtúță, pl. strâmtúțe
strîmtuțelor
STRÂMTÚȚ, -Ă, strâmtuți, -e, adj. (Rar) Strâmticei. – Strâmt + suf. -uț. DOOM
strâmtúț (rar) adj. m., pl. strâmtúți; f. strâmtúță, pl. strâmtúțe
strîmtuți
STRÂMTÚȚ, -Ă, strâmtuți, -e, adj. (Rar) Strâmticei. – Strâmt + suf. -uț. DOOM
strâmtúț (rar) adj. m., pl. strâmtúți; f. strâmtúță, pl. strâmtúțe
strîmtuții
STRÂMTÚȚ, -Ă, strâmtuți, -e, adj. (Rar) Strâmticei. – Strâmt + suf. -uț. DOOM
strâmtúț (rar) adj. m., pl. strâmtúți; f. strâmtúță, pl. strâmtúțe
strîmtuților
STRÂMTÚȚ, -Ă, strâmtuți, -e, adj. (Rar) Strâmticei. – Strâmt + suf. -uț. DOOM
strâmtúț (rar) adj. m., pl. strâmtúți; f. strâmtúță, pl. strâmtúțe
strîmtuțul
STRÂMTÚȚ, -Ă, strâmtuți, -e, adj. (Rar) Strâmticei. – Strâmt + suf. -uț. DOOM
strâmtúț (rar) adj. m., pl. strâmtúți; f. strâmtúță, pl. strâmtúțe
strîmtuțului
STRÂMTÚȚ, -Ă, strâmtuți, -e, adj. (Rar) Strâmticei. – Strâmt + suf. -uț. DOOM
strâmtúț (rar) adj. m., pl. strâmtúți; f. strâmtúță, pl. strâmtúțe
strîmtînd
STRÂMTÁ, strâmtez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A face sau a deveni (mai) strâmt, (mai) îngust, (mai) puțin încăpător; a (se) îngusta, a (se) strânge. – Din strâmt. DOOM
strâmtá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmteáză
strîmtări
STRÂMTÁRE, strâmtări, s. f. Acțiunea de a (se) strâmta și rezultatul ei. – V. strâmta. DOOM
strâmtáre s. f., g.-d. art. strâmtắrii; pl. strâmtắri
strîmtării
STRÂMTÁRE, strâmtări, s. f. Acțiunea de a (se) strâmta și rezultatul ei. – V. strâmta. DOOM
strâmtáre s. f., g.-d. art. strâmtắrii; pl. strâmtắri
strîmtările
STRÂMTÁRE, strâmtări, s. f. Acțiunea de a (se) strâmta și rezultatul ei. – V. strâmta. DOOM
strâmtáre s. f., g.-d. art. strâmtắrii; pl. strâmtắri
strîmtărilor
STRÂMTÁRE, strâmtări, s. f. Acțiunea de a (se) strâmta și rezultatul ei. – V. strâmta. DOOM
strâmtáre s. f., g.-d. art. strâmtắrii; pl. strâmtắri
strîmți
STRIMT, -Ă adj. v. strâmt. DOOM
strâmt2 (pop.) s. n.
strîmții
STRIMT, -Ă adj. v. strâmt. DOOM
strâmt2 (pop.) s. n.
strîmților
STRIMT, -Ă adj. v. strâmt. DOOM
strâmt2 (pop.) s. n.
strîng
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strînge
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strîngea
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strîngeai
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strîngeam
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strîngeau
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strîngeați
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strîngem
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strîngere
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strîngere
STRẤNGERE, strângeri, s. f. Faptul de a (se) strânge; strâns1, strânsătură. ◊ Expr. (Cu) strângere de inimă = (cu un) puternic sentiment de teamă, de durere, de regret etc. ♦ (Înv.) Recrutare. – V. strânge. DOOM
strấngere s. f., g.-d. art. strấngerii; pl. strấngeri
strîngerea
STRẤNGERE, strângeri, s. f. Faptul de a (se) strânge; strâns1, strânsătură. ◊ Expr. (Cu) strângere de inimă = (cu un) puternic sentiment de teamă, de durere, de regret etc. ♦ (Înv.) Recrutare. – V. strânge. DOOM
strấngere s. f., g.-d. art. strấngerii; pl. strấngeri
strîngeri
STRẤNGERE, strângeri, s. f. Faptul de a (se) strânge; strâns1, strânsătură. ◊ Expr. (Cu) strângere de inimă = (cu un) puternic sentiment de teamă, de durere, de regret etc. ♦ (Înv.) Recrutare. – V. strânge. DOOM
strấngere s. f., g.-d. art. strấngerii; pl. strấngeri
strîngerii
STRẤNGERE, strângeri, s. f. Faptul de a (se) strânge; strâns1, strânsătură. ◊ Expr. (Cu) strângere de inimă = (cu un) puternic sentiment de teamă, de durere, de regret etc. ♦ (Înv.) Recrutare. – V. strânge. DOOM
strấngere s. f., g.-d. art. strấngerii; pl. strấngeri
strîngerile
STRẤNGERE, strângeri, s. f. Faptul de a (se) strânge; strâns1, strânsătură. ◊ Expr. (Cu) strângere de inimă = (cu un) puternic sentiment de teamă, de durere, de regret etc. ♦ (Înv.) Recrutare. – V. strânge. DOOM
strấngere s. f., g.-d. art. strấngerii; pl. strấngeri
strîngerilor
STRẤNGERE, strângeri, s. f. Faptul de a (se) strânge; strâns1, strânsătură. ◊ Expr. (Cu) strângere de inimă = (cu un) puternic sentiment de teamă, de durere, de regret etc. ♦ (Înv.) Recrutare. – V. strânge. DOOM
strấngere s. f., g.-d. art. strấngerii; pl. strấngeri
strîngeți
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strîngi
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strîngînd
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strîngă
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strîngătoare
STRÂNGĂTÓR, -OÁRE, strângători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care strânge, agonisește, (om) econom; p. ext. (om) zgârcit. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care adună ceva. – Strânge + suf. -ător. DOOM
strângătór adj. m., s. m., pl. strângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. strângătoáre
strîngătoare
STRÂNGĂTÓR, -OÁRE, strângători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care strânge, agonisește, (om) econom; p. ext. (om) zgârcit. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care adună ceva. – Strânge + suf. -ător. DOOM
strângătór adj. m., s. m., pl. strângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. strângătoáre
strîngătoarea
STRÂNGĂTÓR, -OÁRE, strângători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care strânge, agonisește, (om) econom; p. ext. (om) zgârcit. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care adună ceva. – Strânge + suf. -ător. DOOM
strângătór adj. m., s. m., pl. strângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. strângătoáre
strîngătoarea
STRÂNGĂTÓR, -OÁRE, strângători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care strânge, agonisește, (om) econom; p. ext. (om) zgârcit. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care adună ceva. – Strânge + suf. -ător. DOOM
strângătór adj. m., s. m., pl. strângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. strângătoáre
strîngătoarei
STRÂNGĂTÓR, -OÁRE, strângători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care strânge, agonisește, (om) econom; p. ext. (om) zgârcit. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care adună ceva. – Strânge + suf. -ător. DOOM
strângătór adj. m., s. m., pl. strângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. strângătoáre
strîngătoarei
STRÂNGĂTÓR, -OÁRE, strângători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care strânge, agonisește, (om) econom; p. ext. (om) zgârcit. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care adună ceva. – Strânge + suf. -ător. DOOM
strângătór adj. m., s. m., pl. strângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. strângătoáre
strîngătoarele
STRÂNGĂTÓR, -OÁRE, strângători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care strânge, agonisește, (om) econom; p. ext. (om) zgârcit. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care adună ceva. – Strânge + suf. -ător. DOOM
strângătór adj. m., s. m., pl. strângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. strângătoáre
strîngătoarele
STRÂNGĂTÓR, -OÁRE, strângători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care strânge, agonisește, (om) econom; p. ext. (om) zgârcit. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care adună ceva. – Strânge + suf. -ător. DOOM
strângătór adj. m., s. m., pl. strângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. strângătoáre
strîngătoarelor
STRÂNGĂTÓR, -OÁRE, strângători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care strânge, agonisește, (om) econom; p. ext. (om) zgârcit. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care adună ceva. – Strânge + suf. -ător. DOOM
strângătór adj. m., s. m., pl. strângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. strângătoáre
strîngătoarelor
STRÂNGĂTÓR, -OÁRE, strângători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care strânge, agonisește, (om) econom; p. ext. (om) zgârcit. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care adună ceva. – Strânge + suf. -ător. DOOM
strângătór adj. m., s. m., pl. strângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. strângătoáre
strîngător
STRÂNGĂTÓR, -OÁRE, strângători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care strânge, agonisește, (om) econom; p. ext. (om) zgârcit. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care adună ceva. – Strânge + suf. -ător. DOOM
strângătór adj. m., s. m., pl. strângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. strângătoáre
strîngător
STRÂNGĂTÓR, -OÁRE, strângători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care strânge, agonisește, (om) econom; p. ext. (om) zgârcit. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care adună ceva. – Strânge + suf. -ător. DOOM
strângătór adj. m., s. m., pl. strângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. strângătoáre
strîngători
STRÂNGĂTÓR, -OÁRE, strângători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care strânge, agonisește, (om) econom; p. ext. (om) zgârcit. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care adună ceva. – Strânge + suf. -ător. DOOM
strângătór adj. m., s. m., pl. strângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. strângătoáre
strîngători
STRÂNGĂTÓR, -OÁRE, strângători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care strânge, agonisește, (om) econom; p. ext. (om) zgârcit. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care adună ceva. – Strânge + suf. -ător. DOOM
strângătór adj. m., s. m., pl. strângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. strângătoáre
strîngătorii
STRÂNGĂTÓR, -OÁRE, strângători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care strânge, agonisește, (om) econom; p. ext. (om) zgârcit. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care adună ceva. – Strânge + suf. -ător. DOOM
strângătór adj. m., s. m., pl. strângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. strângătoáre
strîngătorii
STRÂNGĂTÓR, -OÁRE, strângători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care strânge, agonisește, (om) econom; p. ext. (om) zgârcit. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care adună ceva. – Strânge + suf. -ător. DOOM
strângătór adj. m., s. m., pl. strângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. strângătoáre
strîngătorilor
STRÂNGĂTÓR, -OÁRE, strângători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care strânge, agonisește, (om) econom; p. ext. (om) zgârcit. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care adună ceva. – Strânge + suf. -ător. DOOM
strângătór adj. m., s. m., pl. strângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. strângătoáre
strîngătorilor
STRÂNGĂTÓR, -OÁRE, strângători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care strânge, agonisește, (om) econom; p. ext. (om) zgârcit. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care adună ceva. – Strânge + suf. -ător. DOOM
strângătór adj. m., s. m., pl. strângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. strângătoáre
strîngătorul
STRÂNGĂTÓR, -OÁRE, strângători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care strânge, agonisește, (om) econom; p. ext. (om) zgârcit. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care adună ceva. – Strânge + suf. -ător. DOOM
strângătór adj. m., s. m., pl. strângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. strângătoáre
strîngătorul
STRÂNGĂTÓR, -OÁRE, strângători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care strânge, agonisește, (om) econom; p. ext. (om) zgârcit. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care adună ceva. – Strânge + suf. -ător. DOOM
strângătór adj. m., s. m., pl. strângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. strângătoáre
strîngătorului
STRÂNGĂTÓR, -OÁRE, strângători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care strânge, agonisește, (om) econom; p. ext. (om) zgârcit. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care adună ceva. – Strânge + suf. -ător. DOOM
strângătór adj. m., s. m., pl. strângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. strângătoáre
strîngătorului
STRÂNGĂTÓR, -OÁRE, strângători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care strânge, agonisește, (om) econom; p. ext. (om) zgârcit. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care adună ceva. – Strânge + suf. -ător. DOOM
strângătór adj. m., s. m., pl. strângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. strângătoáre
strîns
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strîns
STRÂNS2, -Ă, strânși, -se, adj., adv., s. f. I. Adj. 1. Legat, înfășurat bine. ♦ Întins, încordat. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Strâmt; ajustat (pe talie). ♦ Fig. Îndârjit. ♦ Fig. (Despre relații între oameni) Trainic, puternic. ♦ Fig. (Despre felul de a gândi, de a se exprima) Coerent; concis, precis. 2. Prins, apucat, cuprins cu putere (în mâini). 3. Presat din mai multe părți; înghesuit. ◊ Rânduri strânse = rânduri dese. 4. (Despre părți ale corpului omenesc) Închis sau încleștat. ◊ Expr. A fi strâns la mână sau a fi cu mâna strânsă = a fi zgârcit; a fi cumpătat la cheltuieli, econom. ♦ Apropiat tare, lipit. 5. (Despre pânză, hârtie etc.) Înfășurat, împăturit. 6. (Despre ființe sau părți ale lor) Ghemuit, zgârcit; contractat. ◊ Expr. Cu inima strânsă = stăpânit de o emoție puternică; cu teamă. II. Adj. 1. (Despre lucruri) Adunat la un loc; îngrămădit. 2. (Despre bani, avuții) Agonisit, economisit, acumulat. 3. Așezat la loc sigur, pus bine. ♦ Pus în ordine. III. Adv. 1. (Indică gradul cel mai înalt al unor acțiuni): a) Foarte tare, foarte puternic (ca să nu se mai poată desface); b) Foarte mult, cu toată puterea. 2. În mod strict, cu strictețe, întocmai. IV. S. f. (Pop.) Ceea ce agonisește, adună cineva; avere; provizie, recoltă. – V. strânge.
strînsa
STRÂNS2, -Ă, strânși, -se, adj., adv., s. f. I. Adj. 1. Legat, înfășurat bine. ♦ Întins, încordat. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Strâmt; ajustat (pe talie). ♦ Fig. Îndârjit. ♦ Fig. (Despre relații între oameni) Trainic, puternic. ♦ Fig. (Despre felul de a gândi, de a se exprima) Coerent; concis, precis. 2. Prins, apucat, cuprins cu putere (în mâini). 3. Presat din mai multe părți; înghesuit. ◊ Rânduri strânse = rânduri dese. 4. (Despre părți ale corpului omenesc) Închis sau încleștat. ◊ Expr. A fi strâns la mână sau a fi cu mâna strânsă = a fi zgârcit; a fi cumpătat la cheltuieli, econom. ♦ Apropiat tare, lipit. 5. (Despre pânză, hârtie etc.) Înfășurat, împăturit. 6. (Despre ființe sau părți ale lor) Ghemuit, zgârcit; contractat. ◊ Expr. Cu inima strânsă = stăpânit de o emoție puternică; cu teamă. II. Adj. 1. (Despre lucruri) Adunat la un loc; îngrămădit. 2. (Despre bani, avuții) Agonisit, economisit, acumulat. 3. Așezat la loc sigur, pus bine. ♦ Pus în ordine. III. Adv. 1. (Indică gradul cel mai înalt al unor acțiuni): a) Foarte tare, foarte puternic (ca să nu se mai poată desface); b) Foarte mult, cu toată puterea. 2. În mod strict, cu strictețe, întocmai. IV. S. f. (Pop.) Ceea ce agonisește, adună cineva; avere; provizie, recoltă. – V. strânge.
strînse
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strînse
STRÂNS2, -Ă, strânși, -se, adj., adv., s. f. I. Adj. 1. Legat, înfășurat bine. ♦ Întins, încordat. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Strâmt; ajustat (pe talie). ♦ Fig. Îndârjit. ♦ Fig. (Despre relații între oameni) Trainic, puternic. ♦ Fig. (Despre felul de a gândi, de a se exprima) Coerent; concis, precis. 2. Prins, apucat, cuprins cu putere (în mâini). 3. Presat din mai multe părți; înghesuit. ◊ Rânduri strânse = rânduri dese. 4. (Despre părți ale corpului omenesc) Închis sau încleștat. ◊ Expr. A fi strâns la mână sau a fi cu mâna strânsă = a fi zgârcit; a fi cumpătat la cheltuieli, econom. ♦ Apropiat tare, lipit. 5. (Despre pânză, hârtie etc.) Înfășurat, împăturit. 6. (Despre ființe sau părți ale lor) Ghemuit, zgârcit; contractat. ◊ Expr. Cu inima strânsă = stăpânit de o emoție puternică; cu teamă. II. Adj. 1. (Despre lucruri) Adunat la un loc; îngrămădit. 2. (Despre bani, avuții) Agonisit, economisit, acumulat. 3. Așezat la loc sigur, pus bine. ♦ Pus în ordine. III. Adv. 1. (Indică gradul cel mai înalt al unor acțiuni): a) Foarte tare, foarte puternic (ca să nu se mai poată desface); b) Foarte mult, cu toată puterea. 2. În mod strict, cu strictețe, întocmai. IV. S. f. (Pop.) Ceea ce agonisește, adună cineva; avere; provizie, recoltă. – V. strânge.
strînsei
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strînsei
STRÂNS2, -Ă, strânși, -se, adj., adv., s. f. I. Adj. 1. Legat, înfășurat bine. ♦ Întins, încordat. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Strâmt; ajustat (pe talie). ♦ Fig. Îndârjit. ♦ Fig. (Despre relații între oameni) Trainic, puternic. ♦ Fig. (Despre felul de a gândi, de a se exprima) Coerent; concis, precis. 2. Prins, apucat, cuprins cu putere (în mâini). 3. Presat din mai multe părți; înghesuit. ◊ Rânduri strânse = rânduri dese. 4. (Despre părți ale corpului omenesc) Închis sau încleștat. ◊ Expr. A fi strâns la mână sau a fi cu mâna strânsă = a fi zgârcit; a fi cumpătat la cheltuieli, econom. ♦ Apropiat tare, lipit. 5. (Despre pânză, hârtie etc.) Înfășurat, împăturit. 6. (Despre ființe sau părți ale lor) Ghemuit, zgârcit; contractat. ◊ Expr. Cu inima strânsă = stăpânit de o emoție puternică; cu teamă. II. Adj. 1. (Despre lucruri) Adunat la un loc; îngrămădit. 2. (Despre bani, avuții) Agonisit, economisit, acumulat. 3. Așezat la loc sigur, pus bine. ♦ Pus în ordine. III. Adv. 1. (Indică gradul cel mai înalt al unor acțiuni): a) Foarte tare, foarte puternic (ca să nu se mai poată desface); b) Foarte mult, cu toată puterea. 2. În mod strict, cu strictețe, întocmai. IV. S. f. (Pop.) Ceea ce agonisește, adună cineva; avere; provizie, recoltă. – V. strânge.
strînsele
STRÂNS2, -Ă, strânși, -se, adj., adv., s. f. I. Adj. 1. Legat, înfășurat bine. ♦ Întins, încordat. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Strâmt; ajustat (pe talie). ♦ Fig. Îndârjit. ♦ Fig. (Despre relații între oameni) Trainic, puternic. ♦ Fig. (Despre felul de a gândi, de a se exprima) Coerent; concis, precis. 2. Prins, apucat, cuprins cu putere (în mâini). 3. Presat din mai multe părți; înghesuit. ◊ Rânduri strânse = rânduri dese. 4. (Despre părți ale corpului omenesc) Închis sau încleștat. ◊ Expr. A fi strâns la mână sau a fi cu mâna strânsă = a fi zgârcit; a fi cumpătat la cheltuieli, econom. ♦ Apropiat tare, lipit. 5. (Despre pânză, hârtie etc.) Înfășurat, împăturit. 6. (Despre ființe sau părți ale lor) Ghemuit, zgârcit; contractat. ◊ Expr. Cu inima strânsă = stăpânit de o emoție puternică; cu teamă. II. Adj. 1. (Despre lucruri) Adunat la un loc; îngrămădit. 2. (Despre bani, avuții) Agonisit, economisit, acumulat. 3. Așezat la loc sigur, pus bine. ♦ Pus în ordine. III. Adv. 1. (Indică gradul cel mai înalt al unor acțiuni): a) Foarte tare, foarte puternic (ca să nu se mai poată desface); b) Foarte mult, cu toată puterea. 2. În mod strict, cu strictețe, întocmai. IV. S. f. (Pop.) Ceea ce agonisește, adună cineva; avere; provizie, recoltă. – V. strânge.
strînselor
STRÂNS2, -Ă, strânși, -se, adj., adv., s. f. I. Adj. 1. Legat, înfășurat bine. ♦ Întins, încordat. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Strâmt; ajustat (pe talie). ♦ Fig. Îndârjit. ♦ Fig. (Despre relații între oameni) Trainic, puternic. ♦ Fig. (Despre felul de a gândi, de a se exprima) Coerent; concis, precis. 2. Prins, apucat, cuprins cu putere (în mâini). 3. Presat din mai multe părți; înghesuit. ◊ Rânduri strânse = rânduri dese. 4. (Despre părți ale corpului omenesc) Închis sau încleștat. ◊ Expr. A fi strâns la mână sau a fi cu mâna strânsă = a fi zgârcit; a fi cumpătat la cheltuieli, econom. ♦ Apropiat tare, lipit. 5. (Despre pânză, hârtie etc.) Înfășurat, împăturit. 6. (Despre ființe sau părți ale lor) Ghemuit, zgârcit; contractat. ◊ Expr. Cu inima strânsă = stăpânit de o emoție puternică; cu teamă. II. Adj. 1. (Despre lucruri) Adunat la un loc; îngrămădit. 2. (Despre bani, avuții) Agonisit, economisit, acumulat. 3. Așezat la loc sigur, pus bine. ♦ Pus în ordine. III. Adv. 1. (Indică gradul cel mai înalt al unor acțiuni): a) Foarte tare, foarte puternic (ca să nu se mai poată desface); b) Foarte mult, cu toată puterea. 2. În mod strict, cu strictețe, întocmai. IV. S. f. (Pop.) Ceea ce agonisește, adună cineva; avere; provizie, recoltă. – V. strânge.
strînseră
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strînserăm
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strînserăți
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strînsese
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strînsesem
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strînseseră
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strînseserăm
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strînseserăți
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strînseseși
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strînseseți
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strînseși
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere. DOOM
strấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strâng, perf. s. 1 sg. strânséi, 1 pl. strấnserăm; part. strâns
strînsoare
STRÂNSOÁRE, strânsori, s. f. I. 1. (Senzație de) apăsare, (de) presiune; încleștare. 2. Fig. Îngrădire, constrângere. ♦ (Înv.) Caznă, chin, suferință. 3. Loc îngust, strâmt; calitatea, caracterul unui loc îngust, strâmt; îngustime. II. 1. (Pop.) Recoltă. ♦ Bogăție, averi acumulate. 2. (Înv.) Colecție. – Strâns2 + suf. -oare. DOOM
strânsoáre s. f., g.-d. art. strânsórii; pl. strânsóri
strînsoarea
STRÂNSOÁRE, strânsori, s. f. I. 1. (Senzație de) apăsare, (de) presiune; încleștare. 2. Fig. Îngrădire, constrângere. ♦ (Înv.) Caznă, chin, suferință. 3. Loc îngust, strâmt; calitatea, caracterul unui loc îngust, strâmt; îngustime. II. 1. (Pop.) Recoltă. ♦ Bogăție, averi acumulate. 2. (Înv.) Colecție. – Strâns2 + suf. -oare. DOOM
strânsoáre s. f., g.-d. art. strânsórii; pl. strânsóri
strînsori
STRÂNSOÁRE, strânsori, s. f. I. 1. (Senzație de) apăsare, (de) presiune; încleștare. 2. Fig. Îngrădire, constrângere. ♦ (Înv.) Caznă, chin, suferință. 3. Loc îngust, strâmt; calitatea, caracterul unui loc îngust, strâmt; îngustime. II. 1. (Pop.) Recoltă. ♦ Bogăție, averi acumulate. 2. (Înv.) Colecție. – Strâns2 + suf. -oare. DOOM
strânsoáre s. f., g.-d. art. strânsórii; pl. strânsóri
strînsorii
STRÂNSOÁRE, strânsori, s. f. I. 1. (Senzație de) apăsare, (de) presiune; încleștare. 2. Fig. Îngrădire, constrângere. ♦ (Înv.) Caznă, chin, suferință. 3. Loc îngust, strâmt; calitatea, caracterul unui loc îngust, strâmt; îngustime. II. 1. (Pop.) Recoltă. ♦ Bogăție, averi acumulate. 2. (Înv.) Colecție. – Strâns2 + suf. -oare. DOOM
strânsoáre s. f., g.-d. art. strânsórii; pl. strânsóri
strînsorile
STRÂNSOÁRE, strânsori, s. f. I. 1. (Senzație de) apăsare, (de) presiune; încleștare. 2. Fig. Îngrădire, constrângere. ♦ (Înv.) Caznă, chin, suferință. 3. Loc îngust, strâmt; calitatea, caracterul unui loc îngust, strâmt; îngustime. II. 1. (Pop.) Recoltă. ♦ Bogăție, averi acumulate. 2. (Înv.) Colecție. – Strâns2 + suf. -oare. DOOM
strânsoáre s. f., g.-d. art. strânsórii; pl. strânsóri
strînsorilor
STRÂNSOÁRE, strânsori, s. f. I. 1. (Senzație de) apăsare, (de) presiune; încleștare. 2. Fig. Îngrădire, constrângere. ♦ (Înv.) Caznă, chin, suferință. 3. Loc îngust, strâmt; calitatea, caracterul unui loc îngust, strâmt; îngustime. II. 1. (Pop.) Recoltă. ♦ Bogăție, averi acumulate. 2. (Înv.) Colecție. – Strâns2 + suf. -oare. DOOM
strânsoáre s. f., g.-d. art. strânsórii; pl. strânsóri
strînsul
STRÂNS2, -Ă, strânși, -se, adj., adv., s. f. I. Adj. 1. Legat, înfășurat bine. ♦ Întins, încordat. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Strâmt; ajustat (pe talie). ♦ Fig. Îndârjit. ♦ Fig. (Despre relații între oameni) Trainic, puternic. ♦ Fig. (Despre felul de a gândi, de a se exprima) Coerent; concis, precis. 2. Prins, apucat, cuprins cu putere (în mâini). 3. Presat din mai multe părți; înghesuit. ◊ Rânduri strânse = rânduri dese. 4. (Despre părți ale corpului omenesc) Închis sau încleștat. ◊ Expr. A fi strâns la mână sau a fi cu mâna strânsă = a fi zgârcit; a fi cumpătat la cheltuieli, econom. ♦ Apropiat tare, lipit. 5. (Despre pânză, hârtie etc.) Înfășurat, împăturit. 6. (Despre ființe sau părți ale lor) Ghemuit, zgârcit; contractat. ◊ Expr. Cu inima strânsă = stăpânit de o emoție puternică; cu teamă. II. Adj. 1. (Despre lucruri) Adunat la un loc; îngrămădit. 2. (Despre bani, avuții) Agonisit, economisit, acumulat. 3. Așezat la loc sigur, pus bine. ♦ Pus în ordine. III. Adv. 1. (Indică gradul cel mai înalt al unor acțiuni): a) Foarte tare, foarte puternic (ca să nu se mai poată desface); b) Foarte mult, cu toată puterea. 2. În mod strict, cu strictețe, întocmai. IV. S. f. (Pop.) Ceea ce agonisește, adună cineva; avere; provizie, recoltă. – V. strânge.
strînsului
STRÂNS2, -Ă, strânși, -se, adj., adv., s. f. I. Adj. 1. Legat, înfășurat bine. ♦ Întins, încordat. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Strâmt; ajustat (pe talie). ♦ Fig. Îndârjit. ♦ Fig. (Despre relații între oameni) Trainic, puternic. ♦ Fig. (Despre felul de a gândi, de a se exprima) Coerent; concis, precis. 2. Prins, apucat, cuprins cu putere (în mâini). 3. Presat din mai multe părți; înghesuit. ◊ Rânduri strânse = rânduri dese. 4. (Despre părți ale corpului omenesc) Închis sau încleștat. ◊ Expr. A fi strâns la mână sau a fi cu mâna strânsă = a fi zgârcit; a fi cumpătat la cheltuieli, econom. ♦ Apropiat tare, lipit. 5. (Despre pânză, hârtie etc.) Înfășurat, împăturit. 6. (Despre ființe sau părți ale lor) Ghemuit, zgârcit; contractat. ◊ Expr. Cu inima strânsă = stăpânit de o emoție puternică; cu teamă. II. Adj. 1. (Despre lucruri) Adunat la un loc; îngrămădit. 2. (Despre bani, avuții) Agonisit, economisit, acumulat. 3. Așezat la loc sigur, pus bine. ♦ Pus în ordine. III. Adv. 1. (Indică gradul cel mai înalt al unor acțiuni): a) Foarte tare, foarte puternic (ca să nu se mai poată desface); b) Foarte mult, cu toată puterea. 2. În mod strict, cu strictețe, întocmai. IV. S. f. (Pop.) Ceea ce agonisește, adună cineva; avere; provizie, recoltă. – V. strânge.
strînsura
STRÂNSÚRĂ, strânsuri, s. f. I. (Rar) 1. Adunare, grămadă, mulțime (strânsă la un loc); strânsătură. ♦ (Peior.) Oameni lipsiți de valoare; adunătură. ♦ Loc. adj. De strânsură = de tot felul; comun, mediocru, improvizat. Oaste de strânsură = (în organizarea militară medievală a Moldovei) oaste formată din țărani, târgoveți și boieri cu slugile lor, care luptau alături de trupele regulate. 2. Plante erbacee care se culeg de pe câmp și se pun la păstrare; recoltă; nutreț. II. Apăsare, presare; presiune. – Strâns2 + suf. -ură. DOOM
strânsúră (rar) s. f., g.-d. art. strânsúrii; pl. strânsúri
strînsuri
STRÂNSÚRĂ, strânsuri, s. f. I. (Rar) 1. Adunare, grămadă, mulțime (strânsă la un loc); strânsătură. ♦ (Peior.) Oameni lipsiți de valoare; adunătură. ♦ Loc. adj. De strânsură = de tot felul; comun, mediocru, improvizat. Oaste de strânsură = (în organizarea militară medievală a Moldovei) oaste formată din țărani, târgoveți și boieri cu slugile lor, care luptau alături de trupele regulate. 2. Plante erbacee care se culeg de pe câmp și se pun la păstrare; recoltă; nutreț. II. Apăsare, presare; presiune. – Strâns2 + suf. -ură. DOOM
strânsúră (rar) s. f., g.-d. art. strânsúrii; pl. strânsúri
strînsurii
STRÂNSÚRĂ, strânsuri, s. f. I. (Rar) 1. Adunare, grămadă, mulțime (strânsă la un loc); strânsătură. ♦ (Peior.) Oameni lipsiți de valoare; adunătură. ♦ Loc. adj. De strânsură = de tot felul; comun, mediocru, improvizat. Oaste de strânsură = (în organizarea militară medievală a Moldovei) oaste formată din țărani, târgoveți și boieri cu slugile lor, care luptau alături de trupele regulate. 2. Plante erbacee care se culeg de pe câmp și se pun la păstrare; recoltă; nutreț. II. Apăsare, presare; presiune. – Strâns2 + suf. -ură. DOOM
strânsúră (rar) s. f., g.-d. art. strânsúrii; pl. strânsúri
strînsurile
STRÂNSÚRĂ, strânsuri, s. f. I. (Rar) 1. Adunare, grămadă, mulțime (strânsă la un loc); strânsătură. ♦ (Peior.) Oameni lipsiți de valoare; adunătură. ♦ Loc. adj. De strânsură = de tot felul; comun, mediocru, improvizat. Oaste de strânsură = (în organizarea militară medievală a Moldovei) oaste formată din țărani, târgoveți și boieri cu slugile lor, care luptau alături de trupele regulate. 2. Plante erbacee care se culeg de pe câmp și se pun la păstrare; recoltă; nutreț. II. Apăsare, presare; presiune. – Strâns2 + suf. -ură. DOOM
strânsúră (rar) s. f., g.-d. art. strânsúrii; pl. strânsúri
strînsurilor
STRÂNSÚRĂ, strânsuri, s. f. I. (Rar) 1. Adunare, grămadă, mulțime (strânsă la un loc); strânsătură. ♦ (Peior.) Oameni lipsiți de valoare; adunătură. ♦ Loc. adj. De strânsură = de tot felul; comun, mediocru, improvizat. Oaste de strânsură = (în organizarea militară medievală a Moldovei) oaste formată din țărani, târgoveți și boieri cu slugile lor, care luptau alături de trupele regulate. 2. Plante erbacee care se culeg de pe câmp și se pun la păstrare; recoltă; nutreț. II. Apăsare, presare; presiune. – Strâns2 + suf. -ură. DOOM
strânsúră (rar) s. f., g.-d. art. strânsúrii; pl. strânsúri
strînsătura
STRÂNSĂTÚRĂ, strânsături, s. f. (Reg.) 1. Strângere. 2. Strânsură (I 1). – Strâns2 + suf. -ătură. DOOM
strânsătúră (reg.) s. f., g.-d. art. strânsătúrii; pl. strânsătúri
strînsături
STRÂNSĂTÚRĂ, strânsături, s. f. (Reg.) 1. Strângere. 2. Strânsură (I 1). – Strâns2 + suf. -ătură. DOOM
strânsătúră (reg.) s. f., g.-d. art. strânsătúrii; pl. strânsătúri
strînsăturii
STRÂNSĂTÚRĂ, strânsături, s. f. (Reg.) 1. Strângere. 2. Strânsură (I 1). – Strâns2 + suf. -ătură. DOOM
strânsătúră (reg.) s. f., g.-d. art. strânsătúrii; pl. strânsătúri
strînsăturile
STRÂNSĂTÚRĂ, strânsături, s. f. (Reg.) 1. Strângere. 2. Strânsură (I 1). – Strâns2 + suf. -ătură. DOOM
strânsătúră (reg.) s. f., g.-d. art. strânsătúrii; pl. strânsătúri
strînsăturilor
STRÂNSĂTÚRĂ, strânsături, s. f. (Reg.) 1. Strângere. 2. Strânsură (I 1). – Strâns2 + suf. -ătură. DOOM
strânsătúră (reg.) s. f., g.-d. art. strânsătúrii; pl. strânsătúri
strînși
STRÂNS2, -Ă, strânși, -se, adj., adv., s. f. I. Adj. 1. Legat, înfășurat bine. ♦ Întins, încordat. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Strâmt; ajustat (pe talie). ♦ Fig. Îndârjit. ♦ Fig. (Despre relații între oameni) Trainic, puternic. ♦ Fig. (Despre felul de a gândi, de a se exprima) Coerent; concis, precis. 2. Prins, apucat, cuprins cu putere (în mâini). 3. Presat din mai multe părți; înghesuit. ◊ Rânduri strânse = rânduri dese. 4. (Despre părți ale corpului omenesc) Închis sau încleștat. ◊ Expr. A fi strâns la mână sau a fi cu mâna strânsă = a fi zgârcit; a fi cumpătat la cheltuieli, econom. ♦ Apropiat tare, lipit. 5. (Despre pânză, hârtie etc.) Înfășurat, împăturit. 6. (Despre ființe sau părți ale lor) Ghemuit, zgârcit; contractat. ◊ Expr. Cu inima strânsă = stăpânit de o emoție puternică; cu teamă. II. Adj. 1. (Despre lucruri) Adunat la un loc; îngrămădit. 2. (Despre bani, avuții) Agonisit, economisit, acumulat. 3. Așezat la loc sigur, pus bine. ♦ Pus în ordine. III. Adv. 1. (Indică gradul cel mai înalt al unor acțiuni): a) Foarte tare, foarte puternic (ca să nu se mai poată desface); b) Foarte mult, cu toată puterea. 2. În mod strict, cu strictețe, întocmai. IV. S. f. (Pop.) Ceea ce agonisește, adună cineva; avere; provizie, recoltă. – V. strânge.
strînșii
STRÂNS2, -Ă, strânși, -se, adj., adv., s. f. I. Adj. 1. Legat, înfășurat bine. ♦ Întins, încordat. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Strâmt; ajustat (pe talie). ♦ Fig. Îndârjit. ♦ Fig. (Despre relații între oameni) Trainic, puternic. ♦ Fig. (Despre felul de a gândi, de a se exprima) Coerent; concis, precis. 2. Prins, apucat, cuprins cu putere (în mâini). 3. Presat din mai multe părți; înghesuit. ◊ Rânduri strânse = rânduri dese. 4. (Despre părți ale corpului omenesc) Închis sau încleștat. ◊ Expr. A fi strâns la mână sau a fi cu mâna strânsă = a fi zgârcit; a fi cumpătat la cheltuieli, econom. ♦ Apropiat tare, lipit. 5. (Despre pânză, hârtie etc.) Înfășurat, împăturit. 6. (Despre ființe sau părți ale lor) Ghemuit, zgârcit; contractat. ◊ Expr. Cu inima strânsă = stăpânit de o emoție puternică; cu teamă. II. Adj. 1. (Despre lucruri) Adunat la un loc; îngrămădit. 2. (Despre bani, avuții) Agonisit, economisit, acumulat. 3. Așezat la loc sigur, pus bine. ♦ Pus în ordine. III. Adv. 1. (Indică gradul cel mai înalt al unor acțiuni): a) Foarte tare, foarte puternic (ca să nu se mai poată desface); b) Foarte mult, cu toată puterea. 2. În mod strict, cu strictețe, întocmai. IV. S. f. (Pop.) Ceea ce agonisește, adună cineva; avere; provizie, recoltă. – V. strânge.
strînșilor
STRÂNS2, -Ă, strânși, -se, adj., adv., s. f. I. Adj. 1. Legat, înfășurat bine. ♦ Întins, încordat. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Strâmt; ajustat (pe talie). ♦ Fig. Îndârjit. ♦ Fig. (Despre relații între oameni) Trainic, puternic. ♦ Fig. (Despre felul de a gândi, de a se exprima) Coerent; concis, precis. 2. Prins, apucat, cuprins cu putere (în mâini). 3. Presat din mai multe părți; înghesuit. ◊ Rânduri strânse = rânduri dese. 4. (Despre părți ale corpului omenesc) Închis sau încleștat. ◊ Expr. A fi strâns la mână sau a fi cu mâna strânsă = a fi zgârcit; a fi cumpătat la cheltuieli, econom. ♦ Apropiat tare, lipit. 5. (Despre pânză, hârtie etc.) Înfășurat, împăturit. 6. (Despre ființe sau părți ale lor) Ghemuit, zgârcit; contractat. ◊ Expr. Cu inima strânsă = stăpânit de o emoție puternică; cu teamă. II. Adj. 1. (Despre lucruri) Adunat la un loc; îngrămădit. 2. (Despre bani, avuții) Agonisit, economisit, acumulat. 3. Așezat la loc sigur, pus bine. ♦ Pus în ordine. III. Adv. 1. (Indică gradul cel mai înalt al unor acțiuni): a) Foarte tare, foarte puternic (ca să nu se mai poată desface); b) Foarte mult, cu toată puterea. 2. În mod strict, cu strictețe, întocmai. IV. S. f. (Pop.) Ceea ce agonisește, adună cineva; avere; provizie, recoltă. – V. strânge.
stră
STRĂ- Element de compunere care formează substantive sau adjective care arată vechimea, originea îndepărtată, depărtarea etc., verbe care arată intensificarea acțiunii exprimate de verbul de bază sau verbe care arată că acțiunea indică pătrunderea dintr-o parte în alta sau trecerea printr-un spațiu. – Lat. extra.
străbat
STRĂBÁTE, străbát, vb. III. 1. Tranz. și intranz, A trece printr-un corp, a pătrunde prin..., a traversa, a răzbi. 2. Tranz. A trece pe o suprafață în diferite sensuri, pe toată întinderea ei, de la un capăt la altul; a parcurge, a cutreiera, a traversa. 3. Intranz. A trece pe undeva cu greu, învingând obstacole; a răzbate. ♦ A ajunge la... ♦ Fig. A izbuti, a reuși. – Pref. stră- + bate. DOOM
străbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străbát, 1 pl. străbátem, 2 pl. străbáteți, imperf. 3 sg. străbăteá; conj. prez. 3 să străbátă; imper. 2 sg. străbáte, 2 pl. străbáteți; ger. străbătấnd; part. străbătút
străbate
STRĂBÁTE, străbát, vb. III. 1. Tranz. și intranz, A trece printr-un corp, a pătrunde prin..., a traversa, a răzbi. 2. Tranz. A trece pe o suprafață în diferite sensuri, pe toată întinderea ei, de la un capăt la altul; a parcurge, a cutreiera, a traversa. 3. Intranz. A trece pe undeva cu greu, învingând obstacole; a răzbate. ♦ A ajunge la... ♦ Fig. A izbuti, a reuși. – Pref. stră- + bate. DOOM
străbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străbát, 1 pl. străbátem, 2 pl. străbáteți, imperf. 3 sg. străbăteá; conj. prez. 3 să străbátă; imper. 2 sg. străbáte, 2 pl. străbáteți; ger. străbătấnd; part. străbătút
străbatem
STRĂBÁTE, străbát, vb. III. 1. Tranz. și intranz, A trece printr-un corp, a pătrunde prin..., a traversa, a răzbi. 2. Tranz. A trece pe o suprafață în diferite sensuri, pe toată întinderea ei, de la un capăt la altul; a parcurge, a cutreiera, a traversa. 3. Intranz. A trece pe undeva cu greu, învingând obstacole; a răzbate. ♦ A ajunge la... ♦ Fig. A izbuti, a reuși. – Pref. stră- + bate. DOOM
străbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străbát, 1 pl. străbátem, 2 pl. străbáteți, imperf. 3 sg. străbăteá; conj. prez. 3 să străbátă; imper. 2 sg. străbáte, 2 pl. străbáteți; ger. străbătấnd; part. străbătút
străbatere
STRĂBÁTE, străbát, vb. III. 1. Tranz. și intranz, A trece printr-un corp, a pătrunde prin..., a traversa, a răzbi. 2. Tranz. A trece pe o suprafață în diferite sensuri, pe toată întinderea ei, de la un capăt la altul; a parcurge, a cutreiera, a traversa. 3. Intranz. A trece pe undeva cu greu, învingând obstacole; a răzbate. ♦ A ajunge la... ♦ Fig. A izbuti, a reuși. – Pref. stră- + bate. DOOM
străbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străbát, 1 pl. străbátem, 2 pl. străbáteți, imperf. 3 sg. străbăteá; conj. prez. 3 să străbátă; imper. 2 sg. străbáte, 2 pl. străbáteți; ger. străbătấnd; part. străbătút
străbatere
STRĂBÁTERE, străbateri, s. f. Acțiunea de a străbate și rezultatul ei. – V. străbate. DOOM
străbátere s. f., g.-d. art. străbáterii; pl. străbáteri
străbaterea
STRĂBÁTERE, străbateri, s. f. Acțiunea de a străbate și rezultatul ei. – V. străbate. DOOM
străbátere s. f., g.-d. art. străbáterii; pl. străbáteri
străbateri
STRĂBÁTERE, străbateri, s. f. Acțiunea de a străbate și rezultatul ei. – V. străbate. DOOM
străbátere s. f., g.-d. art. străbáterii; pl. străbáteri
străbaterii
STRĂBÁTERE, străbateri, s. f. Acțiunea de a străbate și rezultatul ei. – V. străbate. DOOM
străbátere s. f., g.-d. art. străbáterii; pl. străbáteri
străbaterile
STRĂBÁTERE, străbateri, s. f. Acțiunea de a străbate și rezultatul ei. – V. străbate. DOOM
străbátere s. f., g.-d. art. străbáterii; pl. străbáteri
străbaterilor
STRĂBÁTERE, străbateri, s. f. Acțiunea de a străbate și rezultatul ei. – V. străbate. DOOM
străbátere s. f., g.-d. art. străbáterii; pl. străbáteri
străbateți
STRĂBÁTE, străbát, vb. III. 1. Tranz. și intranz, A trece printr-un corp, a pătrunde prin..., a traversa, a răzbi. 2. Tranz. A trece pe o suprafață în diferite sensuri, pe toată întinderea ei, de la un capăt la altul; a parcurge, a cutreiera, a traversa. 3. Intranz. A trece pe undeva cu greu, învingând obstacole; a răzbate. ♦ A ajunge la... ♦ Fig. A izbuti, a reuși. – Pref. stră- + bate. DOOM
străbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străbát, 1 pl. străbátem, 2 pl. străbáteți, imperf. 3 sg. străbăteá; conj. prez. 3 să străbátă; imper. 2 sg. străbáte, 2 pl. străbáteți; ger. străbătấnd; part. străbătút
străbată
STRĂBÁTE, străbát, vb. III. 1. Tranz. și intranz, A trece printr-un corp, a pătrunde prin..., a traversa, a răzbi. 2. Tranz. A trece pe o suprafață în diferite sensuri, pe toată întinderea ei, de la un capăt la altul; a parcurge, a cutreiera, a traversa. 3. Intranz. A trece pe undeva cu greu, învingând obstacole; a răzbate. ♦ A ajunge la... ♦ Fig. A izbuti, a reuși. – Pref. stră- + bate. DOOM
străbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străbát, 1 pl. străbátem, 2 pl. străbáteți, imperf. 3 sg. străbăteá; conj. prez. 3 să străbátă; imper. 2 sg. străbáte, 2 pl. străbáteți; ger. străbătấnd; part. străbătút
străbați
STRĂBÁTE, străbát, vb. III. 1. Tranz. și intranz, A trece printr-un corp, a pătrunde prin..., a traversa, a răzbi. 2. Tranz. A trece pe o suprafață în diferite sensuri, pe toată întinderea ei, de la un capăt la altul; a parcurge, a cutreiera, a traversa. 3. Intranz. A trece pe undeva cu greu, învingând obstacole; a răzbate. ♦ A ajunge la... ♦ Fig. A izbuti, a reuși. – Pref. stră- + bate. DOOM
străbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străbát, 1 pl. străbátem, 2 pl. străbáteți, imperf. 3 sg. străbăteá; conj. prez. 3 să străbátă; imper. 2 sg. străbáte, 2 pl. străbáteți; ger. străbătấnd; part. străbătút
străbun
STRĂBÚN, -Ă, străbuni, -e, adj. s. m. și f. 1. Adj. Strămoșesc; străvechi. 2. S. m. și f. Străbunic (1). ♦ Răzbunic, strămoș (2). 3. S. m. și f. Strămoș (1). – Pref. stră- + bun. DOOM
străbún adj. m., s. m., pl. străbúni; adj. f., s. f. străbúnă, pl. străbúne
străbun
STRĂBÚN, -Ă, străbuni, -e, adj. s. m. și f. 1. Adj. Strămoșesc; străvechi. 2. S. m. și f. Străbunic (1). ♦ Răzbunic, strămoș (2). 3. S. m. și f. Strămoș (1). – Pref. stră- + bun. DOOM
străbún adj. m., s. m., pl. străbúni; adj. f., s. f. străbúnă, pl. străbúne
străbuna
STRĂBÚN, -Ă, străbuni, -e, adj. s. m. și f. 1. Adj. Strămoșesc; străvechi. 2. S. m. și f. Străbunic (1). ♦ Răzbunic, strămoș (2). 3. S. m. și f. Strămoș (1). – Pref. stră- + bun. DOOM
străbún adj. m., s. m., pl. străbúni; adj. f., s. f. străbúnă, pl. străbúne
străbuna
STRĂBÚN, -Ă, străbuni, -e, adj. s. m. și f. 1. Adj. Strămoșesc; străvechi. 2. S. m. și f. Străbunic (1). ♦ Răzbunic, strămoș (2). 3. S. m. și f. Strămoș (1). – Pref. stră- + bun. DOOM
străbún adj. m., s. m., pl. străbúni; adj. f., s. f. străbúnă, pl. străbúne
străbune
STRĂBÚN, -Ă, străbuni, -e, adj. s. m. și f. 1. Adj. Strămoșesc; străvechi. 2. S. m. și f. Străbunic (1). ♦ Răzbunic, strămoș (2). 3. S. m. și f. Strămoș (1). – Pref. stră- + bun. DOOM
străbún adj. m., s. m., pl. străbúni; adj. f., s. f. străbúnă, pl. străbúne
străbune
STRĂBÚN, -Ă, străbuni, -e, adj. s. m. și f. 1. Adj. Strămoșesc; străvechi. 2. S. m. și f. Străbunic (1). ♦ Răzbunic, strămoș (2). 3. S. m. și f. Strămoș (1). – Pref. stră- + bun. DOOM
străbún adj. m., s. m., pl. străbúni; adj. f., s. f. străbúnă, pl. străbúne
străbuneasca
STRĂBUNÉSC, -EÁSCĂ, străbunești, adj. (Înv.) Strămoșesc; străvechi. – Străbun + suf. -esc. DOOM
străbunésc (înv.) adj. m., f. străbuneáscă; pl. m. și f. străbunéști
străbunei
STRĂBÚN, -Ă, străbuni, -e, adj. s. m. și f. 1. Adj. Strămoșesc; străvechi. 2. S. m. și f. Străbunic (1). ♦ Răzbunic, strămoș (2). 3. S. m. și f. Strămoș (1). – Pref. stră- + bun. DOOM
străbún adj. m., s. m., pl. străbúni; adj. f., s. f. străbúnă, pl. străbúne
străbunei
STRĂBÚN, -Ă, străbuni, -e, adj. s. m. și f. 1. Adj. Strămoșesc; străvechi. 2. S. m. și f. Străbunic (1). ♦ Răzbunic, strămoș (2). 3. S. m. și f. Strămoș (1). – Pref. stră- + bun. DOOM
străbún adj. m., s. m., pl. străbúni; adj. f., s. f. străbúnă, pl. străbúne
străbunele
STRĂBÚN, -Ă, străbuni, -e, adj. s. m. și f. 1. Adj. Strămoșesc; străvechi. 2. S. m. și f. Străbunic (1). ♦ Răzbunic, strămoș (2). 3. S. m. și f. Strămoș (1). – Pref. stră- + bun. DOOM
străbún adj. m., s. m., pl. străbúni; adj. f., s. f. străbúnă, pl. străbúne
străbunele
STRĂBÚN, -Ă, străbuni, -e, adj. s. m. și f. 1. Adj. Strămoșesc; străvechi. 2. S. m. și f. Străbunic (1). ♦ Răzbunic, strămoș (2). 3. S. m. și f. Strămoș (1). – Pref. stră- + bun. DOOM
străbún adj. m., s. m., pl. străbúni; adj. f., s. f. străbúnă, pl. străbúne
străbunelor
STRĂBÚN, -Ă, străbuni, -e, adj. s. m. și f. 1. Adj. Strămoșesc; străvechi. 2. S. m. și f. Străbunic (1). ♦ Răzbunic, strămoș (2). 3. S. m. și f. Strămoș (1). – Pref. stră- + bun. DOOM
străbún adj. m., s. m., pl. străbúni; adj. f., s. f. străbúnă, pl. străbúne
străbunelor
STRĂBÚN, -Ă, străbuni, -e, adj. s. m. și f. 1. Adj. Strămoșesc; străvechi. 2. S. m. și f. Străbunic (1). ♦ Răzbunic, strămoș (2). 3. S. m. și f. Strămoș (1). – Pref. stră- + bun. DOOM
străbún adj. m., s. m., pl. străbúni; adj. f., s. f. străbúnă, pl. străbúne
străbunesc
STRĂBUNÉSC, -EÁSCĂ, străbunești, adj. (Înv.) Strămoșesc; străvechi. – Străbun + suf. -esc. DOOM
străbunésc (înv.) adj. m., f. străbuneáscă; pl. m. și f. străbunéști
străbunescul
STRĂBUNÉSC, -EÁSCĂ, străbunești, adj. (Înv.) Strămoșesc; străvechi. – Străbun + suf. -esc. DOOM
străbunésc (înv.) adj. m., f. străbuneáscă; pl. m. și f. străbunéști
străbunescului
STRĂBUNÉSC, -EÁSCĂ, străbunești, adj. (Înv.) Strămoșesc; străvechi. – Străbun + suf. -esc. DOOM
străbunésc (înv.) adj. m., f. străbuneáscă; pl. m. și f. străbunéști
străbunești
STRĂBUNÉSC, -EÁSCĂ, străbunești, adj. (Înv.) Strămoșesc; străvechi. – Străbun + suf. -esc. DOOM
străbunésc (înv.) adj. m., f. străbuneáscă; pl. m. și f. străbunéști
străbuneștii
STRĂBUNÉSC, -EÁSCĂ, străbunești, adj. (Înv.) Strămoșesc; străvechi. – Străbun + suf. -esc. DOOM
străbunésc (înv.) adj. m., f. străbuneáscă; pl. m. și f. străbunéști
străbuneștile
STRĂBUNÉSC, -EÁSCĂ, străbunești, adj. (Înv.) Strămoșesc; străvechi. – Străbun + suf. -esc. DOOM
străbunésc (înv.) adj. m., f. străbuneáscă; pl. m. și f. străbunéști
străbuneștilor
STRĂBUNÉSC, -EÁSCĂ, străbunești, adj. (Înv.) Strămoșesc; străvechi. – Străbun + suf. -esc. DOOM
străbunésc (înv.) adj. m., f. străbuneáscă; pl. m. și f. străbunéști
străbuni
STRĂBÚN, -Ă, străbuni, -e, adj. s. m. și f. 1. Adj. Strămoșesc; străvechi. 2. S. m. și f. Străbunic (1). ♦ Răzbunic, strămoș (2). 3. S. m. și f. Strămoș (1). – Pref. stră- + bun. DOOM
străbún adj. m., s. m., pl. străbúni; adj. f., s. f. străbúnă, pl. străbúne
străbuni
STRĂBÚN, -Ă, străbuni, -e, adj. s. m. și f. 1. Adj. Strămoșesc; străvechi. 2. S. m. și f. Străbunic (1). ♦ Răzbunic, strămoș (2). 3. S. m. și f. Strămoș (1). – Pref. stră- + bun. DOOM
străbún adj. m., s. m., pl. străbúni; adj. f., s. f. străbúnă, pl. străbúne
străbunic
STRĂBUNÍC, -Ă, străbunici, -ce, s. m. și f. 1. Tatăl ori mama bunicului sau al bunicii, în raport cu strănepoții lor; străbun (2). 2. Strămoș (1). – Pref. stră- + bunic. DOOM
străbuníc s. m., pl. străbuníci
străbunica
STRĂBUNÍCĂ, străbunici, s. f. Mama bunicului sau a bunicii, considerată în raport cu strănepoții; străbună, răzbunică. DOOM
străbunícă s. f., g.-d. art. străbunícii; pl. străbuníci
străbunica
STRĂBUNÍC, -Ă, străbunici, -ce, s. m. și f. 1. Tatăl ori mama bunicului sau al bunicii, în raport cu strănepoții lor; străbun (2). 2. Strămoș (1). – Pref. stră- + bunic. DOOM
străbuníc s. m., pl. străbuníci
străbunice
STRĂBUNÍC, -Ă, străbunici, -ce, s. m. și f. 1. Tatăl ori mama bunicului sau al bunicii, în raport cu strănepoții lor; străbun (2). 2. Strămoș (1). – Pref. stră- + bunic. DOOM
străbuníc s. m., pl. străbuníci
străbunicei
STRĂBUNÍC, -Ă, străbunici, -ce, s. m. și f. 1. Tatăl ori mama bunicului sau al bunicii, în raport cu strănepoții lor; străbun (2). 2. Strămoș (1). – Pref. stră- + bunic. DOOM
străbuníc s. m., pl. străbuníci
străbunicele
STRĂBUNÍC, -Ă, străbunici, -ce, s. m. și f. 1. Tatăl ori mama bunicului sau al bunicii, în raport cu strănepoții lor; străbun (2). 2. Strămoș (1). – Pref. stră- + bunic. DOOM
străbuníc s. m., pl. străbuníci
străbunicelor
STRĂBUNÍC, -Ă, străbunici, -ce, s. m. și f. 1. Tatăl ori mama bunicului sau al bunicii, în raport cu strănepoții lor; străbun (2). 2. Strămoș (1). – Pref. stră- + bunic. DOOM
străbuníc s. m., pl. străbuníci
străbunichii
STRĂBUNÍCĂ, străbunici, s. f. Mama bunicului sau a bunicii, considerată în raport cu strănepoții; străbună, răzbunică. DOOM
străbunícă s. f., g.-d. art. străbunícii; pl. străbuníci
străbunici
STRĂBUNÍC, -Ă, străbunici, -ce, s. m. și f. 1. Tatăl ori mama bunicului sau al bunicii, în raport cu strănepoții lor; străbun (2). 2. Strămoș (1). – Pref. stră- + bunic. DOOM
străbuníc s. m., pl. străbuníci
străbunici
STRĂBUNÍCĂ, străbunici, s. f. Mama bunicului sau a bunicii, considerată în raport cu strănepoții; străbună, răzbunică. DOOM
străbunícă s. f., g.-d. art. străbunícii; pl. străbuníci
străbunicii
STRĂBUNÍC, -Ă, străbunici, -ce, s. m. și f. 1. Tatăl ori mama bunicului sau al bunicii, în raport cu strănepoții lor; străbun (2). 2. Strămoș (1). – Pref. stră- + bunic. DOOM
străbuníc s. m., pl. străbuníci
străbunicii
STRĂBUNÍCĂ, străbunici, s. f. Mama bunicului sau a bunicii, considerată în raport cu strănepoții; străbună, răzbunică. DOOM
străbunícă s. f., g.-d. art. străbunícii; pl. străbuníci
străbunicile
STRĂBUNÍCĂ, străbunici, s. f. Mama bunicului sau a bunicii, considerată în raport cu strănepoții; străbună, răzbunică. DOOM
străbunícă s. f., g.-d. art. străbunícii; pl. străbuníci
străbunicilor
STRĂBUNÍC, -Ă, străbunici, -ce, s. m. și f. 1. Tatăl ori mama bunicului sau al bunicii, în raport cu strănepoții lor; străbun (2). 2. Strămoș (1). – Pref. stră- + bunic. DOOM
străbuníc s. m., pl. străbuníci
străbunicilor
STRĂBUNÍCĂ, străbunici, s. f. Mama bunicului sau a bunicii, considerată în raport cu strănepoții; străbună, răzbunică. DOOM
străbunícă s. f., g.-d. art. străbunícii; pl. străbuníci
străbunicul
STRĂBUNÍC, -Ă, străbunici, -ce, s. m. și f. 1. Tatăl ori mama bunicului sau al bunicii, în raport cu strănepoții lor; străbun (2). 2. Strămoș (1). – Pref. stră- + bunic. DOOM
străbuníc s. m., pl. străbuníci
străbunicului
STRĂBUNÍC, -Ă, străbunici, -ce, s. m. și f. 1. Tatăl ori mama bunicului sau al bunicii, în raport cu strănepoții lor; străbun (2). 2. Strămoș (1). – Pref. stră- + bunic. DOOM
străbuníc s. m., pl. străbuníci
străbunicăi
STRĂBUNÍCĂ, străbunici, s. f. Mama bunicului sau a bunicii, considerată în raport cu strănepoții; străbună, răzbunică. DOOM
străbunícă s. f., g.-d. art. străbunícii; pl. străbuníci
străbunii
STRĂBÚN, -Ă, străbuni, -e, adj. s. m. și f. 1. Adj. Strămoșesc; străvechi. 2. S. m. și f. Străbunic (1). ♦ Răzbunic, strămoș (2). 3. S. m. și f. Strămoș (1). – Pref. stră- + bun. DOOM
străbún adj. m., s. m., pl. străbúni; adj. f., s. f. străbúnă, pl. străbúne
străbunii
STRĂBÚN, -Ă, străbuni, -e, adj. s. m. și f. 1. Adj. Strămoșesc; străvechi. 2. S. m. și f. Străbunic (1). ♦ Răzbunic, strămoș (2). 3. S. m. și f. Strămoș (1). – Pref. stră- + bun. DOOM
străbún adj. m., s. m., pl. străbúni; adj. f., s. f. străbúnă, pl. străbúne
străbunilor
STRĂBÚN, -Ă, străbuni, -e, adj. s. m. și f. 1. Adj. Strămoșesc; străvechi. 2. S. m. și f. Străbunic (1). ♦ Răzbunic, strămoș (2). 3. S. m. și f. Strămoș (1). – Pref. stră- + bun. DOOM
străbún adj. m., s. m., pl. străbúni; adj. f., s. f. străbúnă, pl. străbúne
străbunilor
STRĂBÚN, -Ă, străbuni, -e, adj. s. m. și f. 1. Adj. Strămoșesc; străvechi. 2. S. m. și f. Străbunic (1). ♦ Răzbunic, strămoș (2). 3. S. m. și f. Strămoș (1). – Pref. stră- + bun. DOOM
străbún adj. m., s. m., pl. străbúni; adj. f., s. f. străbúnă, pl. străbúne
străbunul
STRĂBÚN, -Ă, străbuni, -e, adj. s. m. și f. 1. Adj. Strămoșesc; străvechi. 2. S. m. și f. Străbunic (1). ♦ Răzbunic, strămoș (2). 3. S. m. și f. Strămoș (1). – Pref. stră- + bun. DOOM
străbún adj. m., s. m., pl. străbúni; adj. f., s. f. străbúnă, pl. străbúne
străbunul
STRĂBÚN, -Ă, străbuni, -e, adj. s. m. și f. 1. Adj. Strămoșesc; străvechi. 2. S. m. și f. Străbunic (1). ♦ Răzbunic, strămoș (2). 3. S. m. și f. Strămoș (1). – Pref. stră- + bun. DOOM
străbún adj. m., s. m., pl. străbúni; adj. f., s. f. străbúnă, pl. străbúne
străbunului
STRĂBÚN, -Ă, străbuni, -e, adj. s. m. și f. 1. Adj. Strămoșesc; străvechi. 2. S. m. și f. Străbunic (1). ♦ Răzbunic, strămoș (2). 3. S. m. și f. Strămoș (1). – Pref. stră- + bun. DOOM
străbún adj. m., s. m., pl. străbúni; adj. f., s. f. străbúnă, pl. străbúne
străbunului
STRĂBÚN, -Ă, străbuni, -e, adj. s. m. și f. 1. Adj. Strămoșesc; străvechi. 2. S. m. și f. Străbunic (1). ♦ Răzbunic, strămoș (2). 3. S. m. și f. Strămoș (1). – Pref. stră- + bun. DOOM
străbún adj. m., s. m., pl. străbúni; adj. f., s. f. străbúnă, pl. străbúne
străbună
STRĂBÚNĂ, străbune, s. f. Străbunică, răzbunică. Străbuna, mătușa Marioara, stă mai la o parte pe pămînt. SADOVEANU, O. VII 371.
străbălat
STRĂBĂLÁT, -Ă, străbălați, -te, adj. (Rar) Deformat. Ea tot la neicuța cată, La opincă străbălată. MAT. FOLK. 906.
străbătea
STRĂBÁTE, străbát, vb. III. 1. Tranz. și intranz, A trece printr-un corp, a pătrunde prin..., a traversa, a răzbi. 2. Tranz. A trece pe o suprafață în diferite sensuri, pe toată întinderea ei, de la un capăt la altul; a parcurge, a cutreiera, a traversa. 3. Intranz. A trece pe undeva cu greu, învingând obstacole; a răzbate. ♦ A ajunge la... ♦ Fig. A izbuti, a reuși. – Pref. stră- + bate. DOOM
străbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străbát, 1 pl. străbátem, 2 pl. străbáteți, imperf. 3 sg. străbăteá; conj. prez. 3 să străbátă; imper. 2 sg. străbáte, 2 pl. străbáteți; ger. străbătấnd; part. străbătút
străbăteai
STRĂBÁTE, străbát, vb. III. 1. Tranz. și intranz, A trece printr-un corp, a pătrunde prin..., a traversa, a răzbi. 2. Tranz. A trece pe o suprafață în diferite sensuri, pe toată întinderea ei, de la un capăt la altul; a parcurge, a cutreiera, a traversa. 3. Intranz. A trece pe undeva cu greu, învingând obstacole; a răzbate. ♦ A ajunge la... ♦ Fig. A izbuti, a reuși. – Pref. stră- + bate. DOOM
străbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străbát, 1 pl. străbátem, 2 pl. străbáteți, imperf. 3 sg. străbăteá; conj. prez. 3 să străbátă; imper. 2 sg. străbáte, 2 pl. străbáteți; ger. străbătấnd; part. străbătút
străbăteam
STRĂBÁTE, străbát, vb. III. 1. Tranz. și intranz, A trece printr-un corp, a pătrunde prin..., a traversa, a răzbi. 2. Tranz. A trece pe o suprafață în diferite sensuri, pe toată întinderea ei, de la un capăt la altul; a parcurge, a cutreiera, a traversa. 3. Intranz. A trece pe undeva cu greu, învingând obstacole; a răzbate. ♦ A ajunge la... ♦ Fig. A izbuti, a reuși. – Pref. stră- + bate. DOOM
străbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străbát, 1 pl. străbátem, 2 pl. străbáteți, imperf. 3 sg. străbăteá; conj. prez. 3 să străbátă; imper. 2 sg. străbáte, 2 pl. străbáteți; ger. străbătấnd; part. străbătút
străbăteau
STRĂBÁTE, străbát, vb. III. 1. Tranz. și intranz, A trece printr-un corp, a pătrunde prin..., a traversa, a răzbi. 2. Tranz. A trece pe o suprafață în diferite sensuri, pe toată întinderea ei, de la un capăt la altul; a parcurge, a cutreiera, a traversa. 3. Intranz. A trece pe undeva cu greu, învingând obstacole; a răzbate. ♦ A ajunge la... ♦ Fig. A izbuti, a reuși. – Pref. stră- + bate. DOOM
străbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străbát, 1 pl. străbátem, 2 pl. străbáteți, imperf. 3 sg. străbăteá; conj. prez. 3 să străbátă; imper. 2 sg. străbáte, 2 pl. străbáteți; ger. străbătấnd; part. străbătút
străbăteați
STRĂBÁTE, străbát, vb. III. 1. Tranz. și intranz, A trece printr-un corp, a pătrunde prin..., a traversa, a răzbi. 2. Tranz. A trece pe o suprafață în diferite sensuri, pe toată întinderea ei, de la un capăt la altul; a parcurge, a cutreiera, a traversa. 3. Intranz. A trece pe undeva cu greu, învingând obstacole; a răzbate. ♦ A ajunge la... ♦ Fig. A izbuti, a reuși. – Pref. stră- + bate. DOOM
străbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străbát, 1 pl. străbátem, 2 pl. străbáteți, imperf. 3 sg. străbăteá; conj. prez. 3 să străbátă; imper. 2 sg. străbáte, 2 pl. străbáteți; ger. străbătấnd; part. străbătút
străbătu
STRĂBÁTE, străbát, vb. III. 1. Tranz. și intranz, A trece printr-un corp, a pătrunde prin..., a traversa, a răzbi. 2. Tranz. A trece pe o suprafață în diferite sensuri, pe toată întinderea ei, de la un capăt la altul; a parcurge, a cutreiera, a traversa. 3. Intranz. A trece pe undeva cu greu, învingând obstacole; a răzbate. ♦ A ajunge la... ♦ Fig. A izbuti, a reuși. – Pref. stră- + bate. DOOM
străbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străbát, 1 pl. străbátem, 2 pl. străbáteți, imperf. 3 sg. străbăteá; conj. prez. 3 să străbátă; imper. 2 sg. străbáte, 2 pl. străbáteți; ger. străbătấnd; part. străbătút
străbătui
STRĂBÁTE, străbát, vb. III. 1. Tranz. și intranz, A trece printr-un corp, a pătrunde prin..., a traversa, a răzbi. 2. Tranz. A trece pe o suprafață în diferite sensuri, pe toată întinderea ei, de la un capăt la altul; a parcurge, a cutreiera, a traversa. 3. Intranz. A trece pe undeva cu greu, învingând obstacole; a răzbate. ♦ A ajunge la... ♦ Fig. A izbuti, a reuși. – Pref. stră- + bate. DOOM
străbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străbát, 1 pl. străbátem, 2 pl. străbáteți, imperf. 3 sg. străbăteá; conj. prez. 3 să străbátă; imper. 2 sg. străbáte, 2 pl. străbáteți; ger. străbătấnd; part. străbătút
străbătură
STRĂBÁTE, străbát, vb. III. 1. Tranz. și intranz, A trece printr-un corp, a pătrunde prin..., a traversa, a răzbi. 2. Tranz. A trece pe o suprafață în diferite sensuri, pe toată întinderea ei, de la un capăt la altul; a parcurge, a cutreiera, a traversa. 3. Intranz. A trece pe undeva cu greu, învingând obstacole; a răzbate. ♦ A ajunge la... ♦ Fig. A izbuti, a reuși. – Pref. stră- + bate. DOOM
străbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străbát, 1 pl. străbátem, 2 pl. străbáteți, imperf. 3 sg. străbăteá; conj. prez. 3 să străbátă; imper. 2 sg. străbáte, 2 pl. străbáteți; ger. străbătấnd; part. străbătút
străbăturăm
STRĂBÁTE, străbát, vb. III. 1. Tranz. și intranz, A trece printr-un corp, a pătrunde prin..., a traversa, a răzbi. 2. Tranz. A trece pe o suprafață în diferite sensuri, pe toată întinderea ei, de la un capăt la altul; a parcurge, a cutreiera, a traversa. 3. Intranz. A trece pe undeva cu greu, învingând obstacole; a răzbate. ♦ A ajunge la... ♦ Fig. A izbuti, a reuși. – Pref. stră- + bate. DOOM
străbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străbát, 1 pl. străbátem, 2 pl. străbáteți, imperf. 3 sg. străbăteá; conj. prez. 3 să străbátă; imper. 2 sg. străbáte, 2 pl. străbáteți; ger. străbătấnd; part. străbătút
străbăturăți
STRĂBÁTE, străbát, vb. III. 1. Tranz. și intranz, A trece printr-un corp, a pătrunde prin..., a traversa, a răzbi. 2. Tranz. A trece pe o suprafață în diferite sensuri, pe toată întinderea ei, de la un capăt la altul; a parcurge, a cutreiera, a traversa. 3. Intranz. A trece pe undeva cu greu, învingând obstacole; a răzbate. ♦ A ajunge la... ♦ Fig. A izbuti, a reuși. – Pref. stră- + bate. DOOM
străbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străbát, 1 pl. străbátem, 2 pl. străbáteți, imperf. 3 sg. străbăteá; conj. prez. 3 să străbátă; imper. 2 sg. străbáte, 2 pl. străbáteți; ger. străbătấnd; part. străbătút
străbătuse
STRĂBÁTE, străbát, vb. III. 1. Tranz. și intranz, A trece printr-un corp, a pătrunde prin..., a traversa, a răzbi. 2. Tranz. A trece pe o suprafață în diferite sensuri, pe toată întinderea ei, de la un capăt la altul; a parcurge, a cutreiera, a traversa. 3. Intranz. A trece pe undeva cu greu, învingând obstacole; a răzbate. ♦ A ajunge la... ♦ Fig. A izbuti, a reuși. – Pref. stră- + bate. DOOM
străbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străbát, 1 pl. străbátem, 2 pl. străbáteți, imperf. 3 sg. străbăteá; conj. prez. 3 să străbátă; imper. 2 sg. străbáte, 2 pl. străbáteți; ger. străbătấnd; part. străbătút
străbătusem
STRĂBÁTE, străbát, vb. III. 1. Tranz. și intranz, A trece printr-un corp, a pătrunde prin..., a traversa, a răzbi. 2. Tranz. A trece pe o suprafață în diferite sensuri, pe toată întinderea ei, de la un capăt la altul; a parcurge, a cutreiera, a traversa. 3. Intranz. A trece pe undeva cu greu, învingând obstacole; a răzbate. ♦ A ajunge la... ♦ Fig. A izbuti, a reuși. – Pref. stră- + bate. DOOM
străbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străbát, 1 pl. străbátem, 2 pl. străbáteți, imperf. 3 sg. străbăteá; conj. prez. 3 să străbátă; imper. 2 sg. străbáte, 2 pl. străbáteți; ger. străbătấnd; part. străbătút
străbătuseră
STRĂBÁTE, străbát, vb. III. 1. Tranz. și intranz, A trece printr-un corp, a pătrunde prin..., a traversa, a răzbi. 2. Tranz. A trece pe o suprafață în diferite sensuri, pe toată întinderea ei, de la un capăt la altul; a parcurge, a cutreiera, a traversa. 3. Intranz. A trece pe undeva cu greu, învingând obstacole; a răzbate. ♦ A ajunge la... ♦ Fig. A izbuti, a reuși. – Pref. stră- + bate. DOOM
străbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străbát, 1 pl. străbátem, 2 pl. străbáteți, imperf. 3 sg. străbăteá; conj. prez. 3 să străbátă; imper. 2 sg. străbáte, 2 pl. străbáteți; ger. străbătấnd; part. străbătút
străbătuserăm
STRĂBÁTE, străbát, vb. III. 1. Tranz. și intranz, A trece printr-un corp, a pătrunde prin..., a traversa, a răzbi. 2. Tranz. A trece pe o suprafață în diferite sensuri, pe toată întinderea ei, de la un capăt la altul; a parcurge, a cutreiera, a traversa. 3. Intranz. A trece pe undeva cu greu, învingând obstacole; a răzbate. ♦ A ajunge la... ♦ Fig. A izbuti, a reuși. – Pref. stră- + bate. DOOM
străbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străbát, 1 pl. străbátem, 2 pl. străbáteți, imperf. 3 sg. străbăteá; conj. prez. 3 să străbátă; imper. 2 sg. străbáte, 2 pl. străbáteți; ger. străbătấnd; part. străbătút
străbătuserăți
STRĂBÁTE, străbát, vb. III. 1. Tranz. și intranz, A trece printr-un corp, a pătrunde prin..., a traversa, a răzbi. 2. Tranz. A trece pe o suprafață în diferite sensuri, pe toată întinderea ei, de la un capăt la altul; a parcurge, a cutreiera, a traversa. 3. Intranz. A trece pe undeva cu greu, învingând obstacole; a răzbate. ♦ A ajunge la... ♦ Fig. A izbuti, a reuși. – Pref. stră- + bate. DOOM
străbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străbát, 1 pl. străbátem, 2 pl. străbáteți, imperf. 3 sg. străbăteá; conj. prez. 3 să străbátă; imper. 2 sg. străbáte, 2 pl. străbáteți; ger. străbătấnd; part. străbătút
străbătuseși
STRĂBÁTE, străbát, vb. III. 1. Tranz. și intranz, A trece printr-un corp, a pătrunde prin..., a traversa, a răzbi. 2. Tranz. A trece pe o suprafață în diferite sensuri, pe toată întinderea ei, de la un capăt la altul; a parcurge, a cutreiera, a traversa. 3. Intranz. A trece pe undeva cu greu, învingând obstacole; a răzbate. ♦ A ajunge la... ♦ Fig. A izbuti, a reuși. – Pref. stră- + bate. DOOM
străbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străbát, 1 pl. străbátem, 2 pl. străbáteți, imperf. 3 sg. străbăteá; conj. prez. 3 să străbátă; imper. 2 sg. străbáte, 2 pl. străbáteți; ger. străbătấnd; part. străbătút
străbătuseți
STRĂBÁTE, străbát, vb. III. 1. Tranz. și intranz, A trece printr-un corp, a pătrunde prin..., a traversa, a răzbi. 2. Tranz. A trece pe o suprafață în diferite sensuri, pe toată întinderea ei, de la un capăt la altul; a parcurge, a cutreiera, a traversa. 3. Intranz. A trece pe undeva cu greu, învingând obstacole; a răzbate. ♦ A ajunge la... ♦ Fig. A izbuti, a reuși. – Pref. stră- + bate. DOOM
străbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străbát, 1 pl. străbátem, 2 pl. străbáteți, imperf. 3 sg. străbăteá; conj. prez. 3 să străbátă; imper. 2 sg. străbáte, 2 pl. străbáteți; ger. străbătấnd; part. străbătút
străbătut
STRĂBÁTE, străbát, vb. III. 1. Tranz. și intranz, A trece printr-un corp, a pătrunde prin..., a traversa, a răzbi. 2. Tranz. A trece pe o suprafață în diferite sensuri, pe toată întinderea ei, de la un capăt la altul; a parcurge, a cutreiera, a traversa. 3. Intranz. A trece pe undeva cu greu, învingând obstacole; a răzbate. ♦ A ajunge la... ♦ Fig. A izbuti, a reuși. – Pref. stră- + bate. DOOM
străbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străbát, 1 pl. străbátem, 2 pl. străbáteți, imperf. 3 sg. străbăteá; conj. prez. 3 să străbátă; imper. 2 sg. străbáte, 2 pl. străbáteți; ger. străbătấnd; part. străbătút
străbătut
STRĂBĂTÚT, -Ă, străbătuți, -te, adj. 1. Care a fost pătruns, prin care a trecut ceva. 2. Care a fost parcurs. – V. străbate.
străbătuta
STRĂBĂTÚT, -Ă, străbătuți, -te, adj. 1. Care a fost pătruns, prin care a trecut ceva. 2. Care a fost parcurs. – V. străbate.
străbătute
STRĂBĂTÚT, -Ă, străbătuți, -te, adj. 1. Care a fost pătruns, prin care a trecut ceva. 2. Care a fost parcurs. – V. străbate.
străbătutei
STRĂBĂTÚT, -Ă, străbătuți, -te, adj. 1. Care a fost pătruns, prin care a trecut ceva. 2. Care a fost parcurs. – V. străbate.
străbătutele
STRĂBĂTÚT, -Ă, străbătuți, -te, adj. 1. Care a fost pătruns, prin care a trecut ceva. 2. Care a fost parcurs. – V. străbate.
străbătutelor
STRĂBĂTÚT, -Ă, străbătuți, -te, adj. 1. Care a fost pătruns, prin care a trecut ceva. 2. Care a fost parcurs. – V. străbate.
străbătutul
STRĂBĂTÚT, -Ă, străbătuți, -te, adj. 1. Care a fost pătruns, prin care a trecut ceva. 2. Care a fost parcurs. – V. străbate.
străbătutului
STRĂBĂTÚT, -Ă, străbătuți, -te, adj. 1. Care a fost pătruns, prin care a trecut ceva. 2. Care a fost parcurs. – V. străbate.
străbătuși
STRĂBÁTE, străbát, vb. III. 1. Tranz. și intranz, A trece printr-un corp, a pătrunde prin..., a traversa, a răzbi. 2. Tranz. A trece pe o suprafață în diferite sensuri, pe toată întinderea ei, de la un capăt la altul; a parcurge, a cutreiera, a traversa. 3. Intranz. A trece pe undeva cu greu, învingând obstacole; a răzbate. ♦ A ajunge la... ♦ Fig. A izbuti, a reuși. – Pref. stră- + bate. DOOM
străbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străbát, 1 pl. străbátem, 2 pl. străbáteți, imperf. 3 sg. străbăteá; conj. prez. 3 să străbátă; imper. 2 sg. străbáte, 2 pl. străbáteți; ger. străbătấnd; part. străbătút
străbătuți
STRĂBĂTÚT, -Ă, străbătuți, -te, adj. 1. Care a fost pătruns, prin care a trecut ceva. 2. Care a fost parcurs. – V. străbate.
străbătuții
STRĂBĂTÚT, -Ă, străbătuți, -te, adj. 1. Care a fost pătruns, prin care a trecut ceva. 2. Care a fost parcurs. – V. străbate.
străbătuților
STRĂBĂTÚT, -Ă, străbătuți, -te, adj. 1. Care a fost pătruns, prin care a trecut ceva. 2. Care a fost parcurs. – V. străbate.
străbătând
STRĂBÁTE, străbát, vb. III. 1. Tranz. și intranz, A trece printr-un corp, a pătrunde prin..., a traversa, a răzbi. 2. Tranz. A trece pe o suprafață în diferite sensuri, pe toată întinderea ei, de la un capăt la altul; a parcurge, a cutreiera, a traversa. 3. Intranz. A trece pe undeva cu greu, învingând obstacole; a răzbate. ♦ A ajunge la... ♦ Fig. A izbuti, a reuși. – Pref. stră- + bate. DOOM
străbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străbát, 1 pl. străbátem, 2 pl. străbáteți, imperf. 3 sg. străbăteá; conj. prez. 3 să străbátă; imper. 2 sg. străbáte, 2 pl. străbáteți; ger. străbătấnd; part. străbătút
străbătînd
STRĂBÁTE, străbát, vb. III. 1. Tranz. și intranz, A trece printr-un corp, a pătrunde prin..., a traversa, a răzbi. 2. Tranz. A trece pe o suprafață în diferite sensuri, pe toată întinderea ei, de la un capăt la altul; a parcurge, a cutreiera, a traversa. 3. Intranz. A trece pe undeva cu greu, învingând obstacole; a răzbate. ♦ A ajunge la... ♦ Fig. A izbuti, a reuși. – Pref. stră- + bate. DOOM
străbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străbát, 1 pl. străbátem, 2 pl. străbáteți, imperf. 3 sg. străbăteá; conj. prez. 3 să străbátă; imper. 2 sg. străbáte, 2 pl. străbáteți; ger. străbătấnd; part. străbătút
străbătătoare
STRĂBĂTĂTÓR, -OÁRE, străbătători, -oare, adj. 1. Care străbate sau care pătrunde prin ceva. ♦ Fig. Care învinge cu ușurință piedicile; răzbătător. 2. Care cutreieră, care parcurge un loc, o suprafață. – Străbate + suf. -ător. DOOM
străbătătór adj. m., pl. străbătătóri; f. sg. și pl. străbătătoáre
străbătătoarea
STRĂBĂTĂTÓR, -OÁRE, străbătători, -oare, adj. 1. Care străbate sau care pătrunde prin ceva. ♦ Fig. Care învinge cu ușurință piedicile; răzbătător. 2. Care cutreieră, care parcurge un loc, o suprafață. – Străbate + suf. -ător. DOOM
străbătătór adj. m., pl. străbătătóri; f. sg. și pl. străbătătoáre
străbătătoarei
STRĂBĂTĂTÓR, -OÁRE, străbătători, -oare, adj. 1. Care străbate sau care pătrunde prin ceva. ♦ Fig. Care învinge cu ușurință piedicile; răzbătător. 2. Care cutreieră, care parcurge un loc, o suprafață. – Străbate + suf. -ător. DOOM
străbătătór adj. m., pl. străbătătóri; f. sg. și pl. străbătătoáre
străbătătoarele
STRĂBĂTĂTÓR, -OÁRE, străbătători, -oare, adj. 1. Care străbate sau care pătrunde prin ceva. ♦ Fig. Care învinge cu ușurință piedicile; răzbătător. 2. Care cutreieră, care parcurge un loc, o suprafață. – Străbate + suf. -ător. DOOM
străbătătór adj. m., pl. străbătătóri; f. sg. și pl. străbătătoáre
străbătătoarelor
STRĂBĂTĂTÓR, -OÁRE, străbătători, -oare, adj. 1. Care străbate sau care pătrunde prin ceva. ♦ Fig. Care învinge cu ușurință piedicile; răzbătător. 2. Care cutreieră, care parcurge un loc, o suprafață. – Străbate + suf. -ător. DOOM
străbătătór adj. m., pl. străbătătóri; f. sg. și pl. străbătătoáre
străbătător
STRĂBĂTĂTÓR, -OÁRE, străbătători, -oare, adj. 1. Care străbate sau care pătrunde prin ceva. ♦ Fig. Care învinge cu ușurință piedicile; răzbătător. 2. Care cutreieră, care parcurge un loc, o suprafață. – Străbate + suf. -ător. DOOM
străbătătór adj. m., pl. străbătătóri; f. sg. și pl. străbătătoáre
străbătători
STRĂBĂTĂTÓR, -OÁRE, străbătători, -oare, adj. 1. Care străbate sau care pătrunde prin ceva. ♦ Fig. Care învinge cu ușurință piedicile; răzbătător. 2. Care cutreieră, care parcurge un loc, o suprafață. – Străbate + suf. -ător. DOOM
străbătătór adj. m., pl. străbătătóri; f. sg. și pl. străbătătoáre
străbătătorii
STRĂBĂTĂTÓR, -OÁRE, străbătători, -oare, adj. 1. Care străbate sau care pătrunde prin ceva. ♦ Fig. Care învinge cu ușurință piedicile; răzbătător. 2. Care cutreieră, care parcurge un loc, o suprafață. – Străbate + suf. -ător. DOOM
străbătătór adj. m., pl. străbătătóri; f. sg. și pl. străbătătoáre
străbătătorilor
STRĂBĂTĂTÓR, -OÁRE, străbătători, -oare, adj. 1. Care străbate sau care pătrunde prin ceva. ♦ Fig. Care învinge cu ușurință piedicile; răzbătător. 2. Care cutreieră, care parcurge un loc, o suprafață. – Străbate + suf. -ător. DOOM
străbătătór adj. m., pl. străbătătóri; f. sg. și pl. străbătătoáre
străbătătorul
STRĂBĂTĂTÓR, -OÁRE, străbătători, -oare, adj. 1. Care străbate sau care pătrunde prin ceva. ♦ Fig. Care învinge cu ușurință piedicile; răzbătător. 2. Care cutreieră, care parcurge un loc, o suprafață. – Străbate + suf. -ător. DOOM
străbătătór adj. m., pl. străbătătóri; f. sg. și pl. străbătătoáre
străbătătorului
STRĂBĂTĂTÓR, -OÁRE, străbătători, -oare, adj. 1. Care străbate sau care pătrunde prin ceva. ♦ Fig. Care învinge cu ușurință piedicile; răzbătător. 2. Care cutreieră, care parcurge un loc, o suprafață. – Străbate + suf. -ător. DOOM
străbătătór adj. m., pl. străbătătóri; f. sg. și pl. străbătătoáre
străchinar
STRĂCHINÁR, străchinari, s. m. Meseriaș care face străchini. – Strachină + suf. -ar. DOOM
străchinár s. m., pl. străchinári
străchinari
STRĂCHINÁR, străchinari, s. m. Meseriaș care face străchini. – Strachină + suf. -ar. DOOM
străchinár s. m., pl. străchinári
străchinarii
STRĂCHINÁR, străchinari, s. m. Meseriaș care face străchini. – Strachină + suf. -ar. DOOM
străchinár s. m., pl. străchinári
străchinarilor
STRĂCHINÁR, străchinari, s. m. Meseriaș care face străchini. – Strachină + suf. -ar. DOOM
străchinár s. m., pl. străchinári
străchinarul
STRĂCHINÁR, străchinari, s. m. Meseriaș care face străchini. – Strachină + suf. -ar. DOOM
străchinár s. m., pl. străchinári
străchinarului
STRĂCHINÁR, străchinari, s. m. Meseriaș care face străchini. – Strachină + suf. -ar. DOOM
străchinár s. m., pl. străchinári
străchinea
STRĂCHINEĂ, străchinele, s. f. Străchinuță. Luă 9 străchini străchinele, Luă 9 linguri lingurele. ȘEZ. XII 184. DOOM
străchineá (pop.) s. f., art. străchineáua, g.-d. art. străchinélei; pl. străchinéle, art. străchinélele
străchineaua
STRĂCHINEĂ, străchinele, s. f. Străchinuță. Luă 9 străchini străchinele, Luă 9 linguri lingurele. ȘEZ. XII 184. DOOM
străchineá (pop.) s. f., art. străchineáua, g.-d. art. străchinélei; pl. străchinéle, art. străchinélele
străchinele
STRĂCHINEĂ, străchinele, s. f. Străchinuță. Luă 9 străchini străchinele, Luă 9 linguri lingurele. ȘEZ. XII 184. DOOM
străchineá (pop.) s. f., art. străchineáua, g.-d. art. străchinélei; pl. străchinéle, art. străchinélele
străchinelei
STRĂCHINEĂ, străchinele, s. f. Străchinuță. Luă 9 străchini străchinele, Luă 9 linguri lingurele. ȘEZ. XII 184. DOOM
străchineá (pop.) s. f., art. străchineáua, g.-d. art. străchinélei; pl. străchinéle, art. străchinélele
străchinelele
STRĂCHINEĂ, străchinele, s. f. Străchinuță. Luă 9 străchini străchinele, Luă 9 linguri lingurele. ȘEZ. XII 184. DOOM
străchineá (pop.) s. f., art. străchineáua, g.-d. art. străchinélei; pl. străchinéle, art. străchinélele
străchinelelor
STRĂCHINEĂ, străchinele, s. f. Străchinuță. Luă 9 străchini străchinele, Luă 9 linguri lingurele. ȘEZ. XII 184. DOOM
străchineá (pop.) s. f., art. străchineáua, g.-d. art. străchinélei; pl. străchinéle, art. străchinélele
străchini
STRÁCHINĂ, străchini, s. f. Vas de lut ars, de ceramică etc., ușor adâncit, întrebuințat la țară în loc de farfurie; blid. ♦ Cantitate de mâncare cuprinsă într-un astfel de vas. – Din ngr. ostrákinos. DOOM
stráchină s. f., g.-d. art. strắchinii; pl. strắchini
străchinii
STRÁCHINĂ, străchini, s. f. Vas de lut ars, de ceramică etc., ușor adâncit, întrebuințat la țară în loc de farfurie; blid. ♦ Cantitate de mâncare cuprinsă într-un astfel de vas. – Din ngr. ostrákinos. DOOM
stráchină s. f., g.-d. art. strắchinii; pl. strắchini
străchinile
STRÁCHINĂ, străchini, s. f. Vas de lut ars, de ceramică etc., ușor adâncit, întrebuințat la țară în loc de farfurie; blid. ♦ Cantitate de mâncare cuprinsă într-un astfel de vas. – Din ngr. ostrákinos. DOOM
stráchină s. f., g.-d. art. strắchinii; pl. strắchini
străchinilor
STRÁCHINĂ, străchini, s. f. Vas de lut ars, de ceramică etc., ușor adâncit, întrebuințat la țară în loc de farfurie; blid. ♦ Cantitate de mâncare cuprinsă într-un astfel de vas. – Din ngr. ostrákinos. DOOM
stráchină s. f., g.-d. art. strắchinii; pl. strắchini
străchinoaia
STRĂCHINOÁIE, străchinoaie, s. f. (Pop.) Augmentativ al lui strachină. [Pr.: -noa-ie] – Strachină + suf. -oaie. DOOM
străchinoáie (pop.) s. f., art. străchinoáia, g.-d. art. străchinoáiei; pl. străchinoáie
străchinoaie
STRĂCHINOÁIE, străchinoaie, s. f. (Pop.) Augmentativ al lui strachină. [Pr.: -noa-ie] – Strachină + suf. -oaie. DOOM
străchinoáie (pop.) s. f., art. străchinoáia, g.-d. art. străchinoáiei; pl. străchinoáie
străchinoaiei
STRĂCHINOÁIE, străchinoaie, s. f. (Pop.) Augmentativ al lui strachină. [Pr.: -noa-ie] – Strachină + suf. -oaie. DOOM
străchinoáie (pop.) s. f., art. străchinoáia, g.-d. art. străchinoáiei; pl. străchinoáie
străchinoaiele
STRĂCHINOÁIE, străchinoaie, s. f. (Pop.) Augmentativ al lui strachină. [Pr.: -noa-ie] – Strachină + suf. -oaie. DOOM
străchinoáie (pop.) s. f., art. străchinoáia, g.-d. art. străchinoáiei; pl. străchinoáie
străchinoaielor
STRĂCHINOÁIE, străchinoaie, s. f. (Pop.) Augmentativ al lui strachină. [Pr.: -noa-ie] – Strachină + suf. -oaie. DOOM
străchinoáie (pop.) s. f., art. străchinoáia, g.-d. art. străchinoáiei; pl. străchinoáie
străchinuța
STRĂCHINÚȚĂ, străchinuțe, s. f. Diminutiv al lui strachină; străchioară. – Strachină + suf. -uță. DOOM
străchinúță s. f., g.-d. art. străchinúței; pl. străchinúțe
străchinuțe
STRĂCHINÚȚĂ, străchinuțe, s. f. Diminutiv al lui strachină; străchioară. – Strachină + suf. -uță. DOOM
străchinúță s. f., g.-d. art. străchinúței; pl. străchinúțe
străchinuței
STRĂCHINÚȚĂ, străchinuțe, s. f. Diminutiv al lui strachină; străchioară. – Strachină + suf. -uță. DOOM
străchinúță s. f., g.-d. art. străchinúței; pl. străchinúțe
străchinuțele
STRĂCHINÚȚĂ, străchinuțe, s. f. Diminutiv al lui strachină; străchioară. – Strachină + suf. -uță. DOOM
străchinúță s. f., g.-d. art. străchinúței; pl. străchinúțe
străchinuțelor
STRĂCHINÚȚĂ, străchinuțe, s. f. Diminutiv al lui strachină; străchioară. – Strachină + suf. -uță. DOOM
străchinúță s. f., g.-d. art. străchinúței; pl. străchinúțe
străchioara
STRĂCHIOÁRĂ, străchioare, s. f. (Pop.) Străchinuță. [Pr. -chi-oa-] – Strachină + suf. -ioară. DOOM
străchioáră (pop.) (-chi-oa-) s. f., g.-d. art. străchioárei; pl. străchioáre
străchioare
STRĂCHIOÁRĂ, străchioare, s. f. (Pop.) Străchinuță. [Pr. -chi-oa-] – Strachină + suf. -ioară. DOOM
străchioáră (pop.) (-chi-oa-) s. f., g.-d. art. străchioárei; pl. străchioáre
străchioarei
STRĂCHIOÁRĂ, străchioare, s. f. (Pop.) Străchinuță. [Pr. -chi-oa-] – Strachină + suf. -ioară. DOOM
străchioáră (pop.) (-chi-oa-) s. f., g.-d. art. străchioárei; pl. străchioáre
străchioarele
STRĂCHIOÁRĂ, străchioare, s. f. (Pop.) Străchinuță. [Pr. -chi-oa-] – Strachină + suf. -ioară. DOOM
străchioáră (pop.) (-chi-oa-) s. f., g.-d. art. străchioárei; pl. străchioáre
străchioarelor
STRĂCHIOÁRĂ, străchioare, s. f. (Pop.) Străchinuță. [Pr. -chi-oa-] – Strachină + suf. -ioară. DOOM
străchioáră (pop.) (-chi-oa-) s. f., g.-d. art. străchioárei; pl. străchioáre
strădalnic
STRĂDÁLNIC, -Ă, strădalnici, -ce, adj. (Înv. și reg.) Harnic, sârguincios. – Din sb. stradalnik. DOOM
strădálnic (înv., reg.) adj. m., pl. strădálnici; f. strădálnică, pl. strădálnice
strădalnica
STRĂDÁLNIC, -Ă, strădalnici, -ce, adj. (Înv. și reg.) Harnic, sârguincios. – Din sb. stradalnik. DOOM
strădálnic (înv., reg.) adj. m., pl. strădálnici; f. strădálnică, pl. strădálnice
strădalnice
STRĂDÁLNIC, -Ă, strădalnici, -ce, adj. (Înv. și reg.) Harnic, sârguincios. – Din sb. stradalnik. DOOM
strădálnic (înv., reg.) adj. m., pl. strădálnici; f. strădálnică, pl. strădálnice
strădalnicei
STRĂDÁLNIC, -Ă, strădalnici, -ce, adj. (Înv. și reg.) Harnic, sârguincios. – Din sb. stradalnik. DOOM
strădálnic (înv., reg.) adj. m., pl. strădálnici; f. strădálnică, pl. strădálnice
strădalnicele
STRĂDÁLNIC, -Ă, strădalnici, -ce, adj. (Înv. și reg.) Harnic, sârguincios. – Din sb. stradalnik. DOOM
strădálnic (înv., reg.) adj. m., pl. strădálnici; f. strădálnică, pl. strădálnice
strădalnicelor
STRĂDÁLNIC, -Ă, strădalnici, -ce, adj. (Înv. și reg.) Harnic, sârguincios. – Din sb. stradalnik. DOOM
strădálnic (înv., reg.) adj. m., pl. strădálnici; f. strădálnică, pl. strădálnice
strădalnici
STRĂDÁLNIC, -Ă, strădalnici, -ce, adj. (Înv. și reg.) Harnic, sârguincios. – Din sb. stradalnik. DOOM
strădálnic (înv., reg.) adj. m., pl. strădálnici; f. strădálnică, pl. strădálnice
strădalnicii
STRĂDÁLNIC, -Ă, strădalnici, -ce, adj. (Înv. și reg.) Harnic, sârguincios. – Din sb. stradalnik. DOOM
strădálnic (înv., reg.) adj. m., pl. strădálnici; f. strădálnică, pl. strădálnice
strădalnicilor
STRĂDÁLNIC, -Ă, strădalnici, -ce, adj. (Înv. și reg.) Harnic, sârguincios. – Din sb. stradalnik. DOOM
strădálnic (înv., reg.) adj. m., pl. strădálnici; f. strădálnică, pl. strădálnice
strădalnicul
STRĂDÁLNIC, -Ă, strădalnici, -ce, adj. (Înv. și reg.) Harnic, sârguincios. – Din sb. stradalnik. DOOM
strădálnic (înv., reg.) adj. m., pl. strădálnici; f. strădálnică, pl. strădálnice
strădalnicului
STRĂDÁLNIC, -Ă, strădalnici, -ce, adj. (Înv. și reg.) Harnic, sârguincios. – Din sb. stradalnik. DOOM
strădálnic (înv., reg.) adj. m., pl. strădálnici; f. strădálnică, pl. strădálnice
strădania
STRĂDÁNIE, strădanii, s. f. (Înv.) Silință, efort depus de cineva pentru a realiza ceva; străduință, străduială. – Din sl. stradanije. DOOM
strădánie (înv.) (-ni-e) s. f., art. strădánia (-ni-a), g.-d. art. strădániei; pl. strădánii, art. strădániile (-ni-i-)
strădanie
STRĂDÁNIE, strădanii, s. f. (Înv.) Silință, efort depus de cineva pentru a realiza ceva; străduință, străduială. – Din sl. stradanije. DOOM
strădánie (înv.) (-ni-e) s. f., art. strădánia (-ni-a), g.-d. art. strădániei; pl. strădánii, art. strădániile (-ni-i-)
strădaniei
STRĂDÁNIE, strădanii, s. f. (Înv.) Silință, efort depus de cineva pentru a realiza ceva; străduință, străduială. – Din sl. stradanije. DOOM
strădánie (înv.) (-ni-e) s. f., art. strădánia (-ni-a), g.-d. art. strădániei; pl. strădánii, art. strădániile (-ni-i-)
strădanii
STRĂDÁNIE, strădanii, s. f. (Înv.) Silință, efort depus de cineva pentru a realiza ceva; străduință, străduială. – Din sl. stradanije. DOOM
strădánie (înv.) (-ni-e) s. f., art. strădánia (-ni-a), g.-d. art. strădániei; pl. strădánii, art. strădániile (-ni-i-)
strădaniile
STRĂDÁNIE, strădanii, s. f. (Înv.) Silință, efort depus de cineva pentru a realiza ceva; străduință, străduială. – Din sl. stradanije. DOOM
strădánie (înv.) (-ni-e) s. f., art. strădánia (-ni-a), g.-d. art. strădániei; pl. strădánii, art. strădániile (-ni-i-)
strădaniilor
STRĂDÁNIE, strădanii, s. f. (Înv.) Silință, efort depus de cineva pentru a realiza ceva; străduință, străduială. – Din sl. stradanije. DOOM
strădánie (înv.) (-ni-e) s. f., art. strădánia (-ni-a), g.-d. art. strădániei; pl. strădánii, art. strădániile (-ni-i-)
strădui
STRĂDUÍ, străduiesc, vb. IV. Refl. A depune multe eforturi ca să realizeze ceva; a se sili, a se căzni. [Prez. ind. și: strắdui] – Din sl. stradati. DOOM
străduí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se străduiéște / se strắduie, imperf. 3 sg. se străduiá; conj. prez. să se străduiáscă / să se strắduie
străduiala
STRĂDUIÁLĂ, străduieli, s. f. (Rar) Strădanie. – Strădui + suf. -eală. DOOM
străduiálă (rar) s. f., g.-d. art. străduiélii; pl. străduiéli
străduieli
STRĂDUIÁLĂ, străduieli, s. f. (Rar) Strădanie. – Strădui + suf. -eală. DOOM
străduiálă (rar) s. f., g.-d. art. străduiélii; pl. străduiéli
străduielii
STRĂDUIÁLĂ, străduieli, s. f. (Rar) Strădanie. – Strădui + suf. -eală. DOOM
străduiálă (rar) s. f., g.-d. art. străduiélii; pl. străduiéli
străduielile
STRĂDUIÁLĂ, străduieli, s. f. (Rar) Strădanie. – Strădui + suf. -eală. DOOM
străduiálă (rar) s. f., g.-d. art. străduiélii; pl. străduiéli
străduielilor
STRĂDUIÁLĂ, străduieli, s. f. (Rar) Strădanie. – Strădui + suf. -eală. DOOM
străduiálă (rar) s. f., g.-d. art. străduiélii; pl. străduiéli
străduința
STRĂDUÍNȚĂ, străduințe, s. f. Strădanie. – Strădui + suf. -ință. DOOM
străduínță s. f., g.-d. art. străduínței; pl. străduínțe
străduințe
STRĂDUÍNȚĂ, străduințe, s. f. Strădanie. – Strădui + suf. -ință. DOOM
străduínță s. f., g.-d. art. străduínței; pl. străduínțe
străduinței
STRĂDUÍNȚĂ, străduințe, s. f. Strădanie. – Strădui + suf. -ință. DOOM
străduínță s. f., g.-d. art. străduínței; pl. străduínțe
străduințele
STRĂDUÍNȚĂ, străduințe, s. f. Strădanie. – Strădui + suf. -ință. DOOM
străduínță s. f., g.-d. art. străduínței; pl. străduínțe
străduințelor
STRĂDUÍNȚĂ, străduințe, s. f. Strădanie. – Strădui + suf. -ință. DOOM
străduínță s. f., g.-d. art. străduínței; pl. străduínțe
străduire
STRĂDUÍRE, străduiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a se strădui și rezultatul ei. – V. strădui. DOOM
străduíre (rar) s. f., g.-d. art. străduírii; pl. străduíri
străduirea
STRĂDUÍRE, străduiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a se strădui și rezultatul ei. – V. strădui. DOOM
străduíre (rar) s. f., g.-d. art. străduírii; pl. străduíri
străduiri
STRĂDUÍRE, străduiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a se strădui și rezultatul ei. – V. strădui. DOOM
străduíre (rar) s. f., g.-d. art. străduírii; pl. străduíri
străduirii
STRĂDUÍRE, străduiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a se strădui și rezultatul ei. – V. strădui. DOOM
străduíre (rar) s. f., g.-d. art. străduírii; pl. străduíri
străduirile
STRĂDUÍRE, străduiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a se strădui și rezultatul ei. – V. strădui. DOOM
străduíre (rar) s. f., g.-d. art. străduírii; pl. străduíri
străduirilor
STRĂDUÍRE, străduiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a se strădui și rezultatul ei. – V. strădui. DOOM
străduíre (rar) s. f., g.-d. art. străduírii; pl. străduíri
străduitoare
STRĂDUITÓR, -OÁRE, străduitori, -oare, adj. (Rar) Care se străduiește, care își dă toată osteneala să realizeze ceva; sârguincios, silitor, harnic. [Pr.: -du-i-] – Strădui + suf. -tor. DOOM
străduitór (rar) (-du-i-) adj. m., pl. străduitóri; f. sg. și pl. străduitoáre
străduitoarea
STRĂDUITÓR, -OÁRE, străduitori, -oare, adj. (Rar) Care se străduiește, care își dă toată osteneala să realizeze ceva; sârguincios, silitor, harnic. [Pr.: -du-i-] – Strădui + suf. -tor. DOOM
străduitór (rar) (-du-i-) adj. m., pl. străduitóri; f. sg. și pl. străduitoáre
străduitoarei
STRĂDUITÓR, -OÁRE, străduitori, -oare, adj. (Rar) Care se străduiește, care își dă toată osteneala să realizeze ceva; sârguincios, silitor, harnic. [Pr.: -du-i-] – Strădui + suf. -tor. DOOM
străduitór (rar) (-du-i-) adj. m., pl. străduitóri; f. sg. și pl. străduitoáre
străduitoarele
STRĂDUITÓR, -OÁRE, străduitori, -oare, adj. (Rar) Care se străduiește, care își dă toată osteneala să realizeze ceva; sârguincios, silitor, harnic. [Pr.: -du-i-] – Strădui + suf. -tor. DOOM
străduitór (rar) (-du-i-) adj. m., pl. străduitóri; f. sg. și pl. străduitoáre
străduitoarelor
STRĂDUITÓR, -OÁRE, străduitori, -oare, adj. (Rar) Care se străduiește, care își dă toată osteneala să realizeze ceva; sârguincios, silitor, harnic. [Pr.: -du-i-] – Strădui + suf. -tor. DOOM
străduitór (rar) (-du-i-) adj. m., pl. străduitóri; f. sg. și pl. străduitoáre
străduitor
STRĂDUITÓR, -OÁRE, străduitori, -oare, adj. (Rar) Care se străduiește, care își dă toată osteneala să realizeze ceva; sârguincios, silitor, harnic. [Pr.: -du-i-] – Strădui + suf. -tor. DOOM
străduitór (rar) (-du-i-) adj. m., pl. străduitóri; f. sg. și pl. străduitoáre
străduitori
STRĂDUITÓR, -OÁRE, străduitori, -oare, adj. (Rar) Care se străduiește, care își dă toată osteneala să realizeze ceva; sârguincios, silitor, harnic. [Pr.: -du-i-] – Strădui + suf. -tor. DOOM
străduitór (rar) (-du-i-) adj. m., pl. străduitóri; f. sg. și pl. străduitoáre
străduitorii
STRĂDUITÓR, -OÁRE, străduitori, -oare, adj. (Rar) Care se străduiește, care își dă toată osteneala să realizeze ceva; sârguincios, silitor, harnic. [Pr.: -du-i-] – Strădui + suf. -tor. DOOM
străduitór (rar) (-du-i-) adj. m., pl. străduitóri; f. sg. și pl. străduitoáre
străduitorilor
STRĂDUITÓR, -OÁRE, străduitori, -oare, adj. (Rar) Care se străduiește, care își dă toată osteneala să realizeze ceva; sârguincios, silitor, harnic. [Pr.: -du-i-] – Strădui + suf. -tor. DOOM
străduitór (rar) (-du-i-) adj. m., pl. străduitóri; f. sg. și pl. străduitoáre
străduitorul
STRĂDUITÓR, -OÁRE, străduitori, -oare, adj. (Rar) Care se străduiește, care își dă toată osteneala să realizeze ceva; sârguincios, silitor, harnic. [Pr.: -du-i-] – Strădui + suf. -tor. DOOM
străduitór (rar) (-du-i-) adj. m., pl. străduitóri; f. sg. și pl. străduitoáre
străduitorului
STRĂDUITÓR, -OÁRE, străduitori, -oare, adj. (Rar) Care se străduiește, care își dă toată osteneala să realizeze ceva; sârguincios, silitor, harnic. [Pr.: -du-i-] – Strădui + suf. -tor. DOOM
străduitór (rar) (-du-i-) adj. m., pl. străduitóri; f. sg. și pl. străduitoáre
străduța
STRĂDÚȚĂ, străduțe, s. f. Diminutiv al lui stradă; stradelă. – Stradă + suf. -uță. DOOM
strădúță s. f., g.-d. art. strădúței; pl. strădúțe
străduțe
STRĂDÚȚĂ, străduțe, s. f. Diminutiv al lui stradă; stradelă. – Stradă + suf. -uță. DOOM
strădúță s. f., g.-d. art. strădúței; pl. strădúțe
străduței
STRĂDÚȚĂ, străduțe, s. f. Diminutiv al lui stradă; stradelă. – Stradă + suf. -uță. DOOM
strădúță s. f., g.-d. art. strădúței; pl. strădúțe
străduțele
STRĂDÚȚĂ, străduțe, s. f. Diminutiv al lui stradă; stradelă. – Stradă + suf. -uță. DOOM
strădúță s. f., g.-d. art. strădúței; pl. strădúțe
străduțelor
STRĂDÚȚĂ, străduțe, s. f. Diminutiv al lui stradă; stradelă. – Stradă + suf. -uță. DOOM
strădúță s. f., g.-d. art. strădúței; pl. strădúțe
strădănui
STRĂDĂNUÍ, strădănuiesc vb. IV. Refl. (Mold.) A se strădui. În gospodăria pentru care atît se strădănuise, Daniil Macovei nu putu închide pleoapele. SADOVEANU, M. 107. Iacă eu de douăzeci de ani mă strădănuiesc pe malurile Dunării și tot calic am rămas. DUNĂREANU, CH. 85. Cît s-o strădănui drăguțul cu învățătura ! ALECSANDRI, T. 990.
strădănuia
STRĂDĂNUÍ, strădănuiesc vb. IV. Refl. (Mold.) A se strădui. În gospodăria pentru care atît se strădănuise, Daniil Macovei nu putu închide pleoapele. SADOVEANU, M. 107. Iacă eu de douăzeci de ani mă strădănuiesc pe malurile Dunării și tot calic am rămas. DUNĂREANU, CH. 85. Cît s-o strădănui drăguțul cu învățătura ! ALECSANDRI, T. 990.
strădănuiai
STRĂDĂNUÍ, strădănuiesc vb. IV. Refl. (Mold.) A se strădui. În gospodăria pentru care atît se strădănuise, Daniil Macovei nu putu închide pleoapele. SADOVEANU, M. 107. Iacă eu de douăzeci de ani mă strădănuiesc pe malurile Dunării și tot calic am rămas. DUNĂREANU, CH. 85. Cît s-o strădănui drăguțul cu învățătura ! ALECSANDRI, T. 990.
strădănuiam
STRĂDĂNUÍ, strădănuiesc vb. IV. Refl. (Mold.) A se strădui. În gospodăria pentru care atît se strădănuise, Daniil Macovei nu putu închide pleoapele. SADOVEANU, M. 107. Iacă eu de douăzeci de ani mă strădănuiesc pe malurile Dunării și tot calic am rămas. DUNĂREANU, CH. 85. Cît s-o strădănui drăguțul cu învățătura ! ALECSANDRI, T. 990.
strădănuiască
STRĂDĂNUÍ, strădănuiesc vb. IV. Refl. (Mold.) A se strădui. În gospodăria pentru care atît se strădănuise, Daniil Macovei nu putu închide pleoapele. SADOVEANU, M. 107. Iacă eu de douăzeci de ani mă strădănuiesc pe malurile Dunării și tot calic am rămas. DUNĂREANU, CH. 85. Cît s-o strădănui drăguțul cu învățătura ! ALECSANDRI, T. 990.
strădănuiau
STRĂDĂNUÍ, strădănuiesc vb. IV. Refl. (Mold.) A se strădui. În gospodăria pentru care atît se strădănuise, Daniil Macovei nu putu închide pleoapele. SADOVEANU, M. 107. Iacă eu de douăzeci de ani mă strădănuiesc pe malurile Dunării și tot calic am rămas. DUNĂREANU, CH. 85. Cît s-o strădănui drăguțul cu învățătura ! ALECSANDRI, T. 990.
strădănuiați
STRĂDĂNUÍ, strădănuiesc vb. IV. Refl. (Mold.) A se strădui. În gospodăria pentru care atît se strădănuise, Daniil Macovei nu putu închide pleoapele. SADOVEANU, M. 107. Iacă eu de douăzeci de ani mă strădănuiesc pe malurile Dunării și tot calic am rămas. DUNĂREANU, CH. 85. Cît s-o strădănui drăguțul cu învățătura ! ALECSANDRI, T. 990.
strădănuiesc
STRĂDĂNUÍ, strădănuiesc vb. IV. Refl. (Mold.) A se strădui. În gospodăria pentru care atît se strădănuise, Daniil Macovei nu putu închide pleoapele. SADOVEANU, M. 107. Iacă eu de douăzeci de ani mă strădănuiesc pe malurile Dunării și tot calic am rămas. DUNĂREANU, CH. 85. Cît s-o strădănui drăguțul cu învățătura ! ALECSANDRI, T. 990.
strădănuiește
STRĂDĂNUÍ, strădănuiesc vb. IV. Refl. (Mold.) A se strădui. În gospodăria pentru care atît se strădănuise, Daniil Macovei nu putu închide pleoapele. SADOVEANU, M. 107. Iacă eu de douăzeci de ani mă strădănuiesc pe malurile Dunării și tot calic am rămas. DUNĂREANU, CH. 85. Cît s-o strădănui drăguțul cu învățătura ! ALECSANDRI, T. 990.
strădănuiești
STRĂDĂNUÍ, strădănuiesc vb. IV. Refl. (Mold.) A se strădui. În gospodăria pentru care atît se strădănuise, Daniil Macovei nu putu închide pleoapele. SADOVEANU, M. 107. Iacă eu de douăzeci de ani mă strădănuiesc pe malurile Dunării și tot calic am rămas. DUNĂREANU, CH. 85. Cît s-o strădănui drăguțul cu învățătura ! ALECSANDRI, T. 990.
strădănuii
STRĂDĂNUÍ, strădănuiesc vb. IV. Refl. (Mold.) A se strădui. În gospodăria pentru care atît se strădănuise, Daniil Macovei nu putu închide pleoapele. SADOVEANU, M. 107. Iacă eu de douăzeci de ani mă strădănuiesc pe malurile Dunării și tot calic am rămas. DUNĂREANU, CH. 85. Cît s-o strădănui drăguțul cu învățătura ! ALECSANDRI, T. 990.
strădănuim
STRĂDĂNUÍ, strădănuiesc vb. IV. Refl. (Mold.) A se strădui. În gospodăria pentru care atît se strădănuise, Daniil Macovei nu putu închide pleoapele. SADOVEANU, M. 107. Iacă eu de douăzeci de ani mă strădănuiesc pe malurile Dunării și tot calic am rămas. DUNĂREANU, CH. 85. Cît s-o strădănui drăguțul cu învățătura ! ALECSANDRI, T. 990.
strădănuind
STRĂDĂNUÍ, strădănuiesc vb. IV. Refl. (Mold.) A se strădui. În gospodăria pentru care atît se strădănuise, Daniil Macovei nu putu închide pleoapele. SADOVEANU, M. 107. Iacă eu de douăzeci de ani mă strădănuiesc pe malurile Dunării și tot calic am rămas. DUNĂREANU, CH. 85. Cît s-o strădănui drăguțul cu învățătura ! ALECSANDRI, T. 990.
strădănuire
STRĂDĂNUÍ, strădănuiesc vb. IV. Refl. (Mold.) A se strădui. În gospodăria pentru care atît se strădănuise, Daniil Macovei nu putu închide pleoapele. SADOVEANU, M. 107. Iacă eu de douăzeci de ani mă strădănuiesc pe malurile Dunării și tot calic am rămas. DUNĂREANU, CH. 85. Cît s-o strădănui drăguțul cu învățătura ! ALECSANDRI, T. 990.
strădănuire
STRĂDĂNUÍ, strădănuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se strădui. – Din strădanie.
strădănuiră
STRĂDĂNUÍ, strădănuiesc vb. IV. Refl. (Mold.) A se strădui. În gospodăria pentru care atît se strădănuise, Daniil Macovei nu putu închide pleoapele. SADOVEANU, M. 107. Iacă eu de douăzeci de ani mă strădănuiesc pe malurile Dunării și tot calic am rămas. DUNĂREANU, CH. 85. Cît s-o strădănui drăguțul cu învățătura ! ALECSANDRI, T. 990.
strădănuirăm
STRĂDĂNUÍ, strădănuiesc vb. IV. Refl. (Mold.) A se strădui. În gospodăria pentru care atît se strădănuise, Daniil Macovei nu putu închide pleoapele. SADOVEANU, M. 107. Iacă eu de douăzeci de ani mă strădănuiesc pe malurile Dunării și tot calic am rămas. DUNĂREANU, CH. 85. Cît s-o strădănui drăguțul cu învățătura ! ALECSANDRI, T. 990.
strădănuirăți
STRĂDĂNUÍ, strădănuiesc vb. IV. Refl. (Mold.) A se strădui. În gospodăria pentru care atît se strădănuise, Daniil Macovei nu putu închide pleoapele. SADOVEANU, M. 107. Iacă eu de douăzeci de ani mă strădănuiesc pe malurile Dunării și tot calic am rămas. DUNĂREANU, CH. 85. Cît s-o strădănui drăguțul cu învățătura ! ALECSANDRI, T. 990.
strădănuise
STRĂDĂNUÍ, strădănuiesc vb. IV. Refl. (Mold.) A se strădui. În gospodăria pentru care atît se strădănuise, Daniil Macovei nu putu închide pleoapele. SADOVEANU, M. 107. Iacă eu de douăzeci de ani mă strădănuiesc pe malurile Dunării și tot calic am rămas. DUNĂREANU, CH. 85. Cît s-o strădănui drăguțul cu învățătura ! ALECSANDRI, T. 990.
strădănuisem
STRĂDĂNUÍ, strădănuiesc vb. IV. Refl. (Mold.) A se strădui. În gospodăria pentru care atît se strădănuise, Daniil Macovei nu putu închide pleoapele. SADOVEANU, M. 107. Iacă eu de douăzeci de ani mă strădănuiesc pe malurile Dunării și tot calic am rămas. DUNĂREANU, CH. 85. Cît s-o strădănui drăguțul cu învățătura ! ALECSANDRI, T. 990.
strădănuiseră
STRĂDĂNUÍ, strădănuiesc vb. IV. Refl. (Mold.) A se strădui. În gospodăria pentru care atît se strădănuise, Daniil Macovei nu putu închide pleoapele. SADOVEANU, M. 107. Iacă eu de douăzeci de ani mă strădănuiesc pe malurile Dunării și tot calic am rămas. DUNĂREANU, CH. 85. Cît s-o strădănui drăguțul cu învățătura ! ALECSANDRI, T. 990.
strădănuiserăm
STRĂDĂNUÍ, strădănuiesc vb. IV. Refl. (Mold.) A se strădui. În gospodăria pentru care atît se strădănuise, Daniil Macovei nu putu închide pleoapele. SADOVEANU, M. 107. Iacă eu de douăzeci de ani mă strădănuiesc pe malurile Dunării și tot calic am rămas. DUNĂREANU, CH. 85. Cît s-o strădănui drăguțul cu învățătura ! ALECSANDRI, T. 990.
strădănuiserăți
STRĂDĂNUÍ, strădănuiesc vb. IV. Refl. (Mold.) A se strădui. În gospodăria pentru care atît se strădănuise, Daniil Macovei nu putu închide pleoapele. SADOVEANU, M. 107. Iacă eu de douăzeci de ani mă strădănuiesc pe malurile Dunării și tot calic am rămas. DUNĂREANU, CH. 85. Cît s-o strădănui drăguțul cu învățătura ! ALECSANDRI, T. 990.
strădănuiseși
STRĂDĂNUÍ, strădănuiesc vb. IV. Refl. (Mold.) A se strădui. În gospodăria pentru care atît se strădănuise, Daniil Macovei nu putu închide pleoapele. SADOVEANU, M. 107. Iacă eu de douăzeci de ani mă strădănuiesc pe malurile Dunării și tot calic am rămas. DUNĂREANU, CH. 85. Cît s-o strădănui drăguțul cu învățătura ! ALECSANDRI, T. 990.
strădănuiseți
STRĂDĂNUÍ, strădănuiesc vb. IV. Refl. (Mold.) A se strădui. În gospodăria pentru care atît se strădănuise, Daniil Macovei nu putu închide pleoapele. SADOVEANU, M. 107. Iacă eu de douăzeci de ani mă strădănuiesc pe malurile Dunării și tot calic am rămas. DUNĂREANU, CH. 85. Cît s-o strădănui drăguțul cu învățătura ! ALECSANDRI, T. 990.
strădănuit
STRĂDĂNUÍ, strădănuiesc vb. IV. Refl. (Mold.) A se strădui. În gospodăria pentru care atît se strădănuise, Daniil Macovei nu putu închide pleoapele. SADOVEANU, M. 107. Iacă eu de douăzeci de ani mă strădănuiesc pe malurile Dunării și tot calic am rămas. DUNĂREANU, CH. 85. Cît s-o strădănui drăguțul cu învățătura ! ALECSANDRI, T. 990.
strădănuiși
STRĂDĂNUÍ, strădănuiesc vb. IV. Refl. (Mold.) A se strădui. În gospodăria pentru care atît se strădănuise, Daniil Macovei nu putu închide pleoapele. SADOVEANU, M. 107. Iacă eu de douăzeci de ani mă strădănuiesc pe malurile Dunării și tot calic am rămas. DUNĂREANU, CH. 85. Cît s-o strădănui drăguțul cu învățătura ! ALECSANDRI, T. 990.
strădănuiți
STRĂDĂNUÍ, strădănuiesc vb. IV. Refl. (Mold.) A se strădui. În gospodăria pentru care atît se strădănuise, Daniil Macovei nu putu închide pleoapele. SADOVEANU, M. 107. Iacă eu de douăzeci de ani mă strădănuiesc pe malurile Dunării și tot calic am rămas. DUNĂREANU, CH. 85. Cît s-o strădănui drăguțul cu învățătura ! ALECSANDRI, T. 990.
străfig
STRĂFIGÁ, străfíg, vb. I. Intranz. (Regional) 1. A strănuta. Arapul odată străfigă de răsună odaia. I. CR. VI 334. 2. (Despre cai) A sforăi, a necheza. Tabac... La nas murgului pus-ai, Și murgul că-mi străfiga. PĂSCULESCU, L. P. 159.
străfiga
STRĂFIGÁ, străfíg, vb. I. Intranz. (Regional) 1. A strănuta. Arapul odată străfigă de răsună odaia. I. CR. VI 334. 2. (Despre cai) A sforăi, a necheza. Tabac... La nas murgului pus-ai, Și murgul că-mi străfiga. PĂSCULESCU, L. P. 159.
străfigai
STRĂFIGÁ, străfíg, vb. I. Intranz. (Regional) 1. A strănuta. Arapul odată străfigă de răsună odaia. I. CR. VI 334. 2. (Despre cai) A sforăi, a necheza. Tabac... La nas murgului pus-ai, Și murgul că-mi străfiga. PĂSCULESCU, L. P. 159.
străfigam
STRĂFIGÁ, străfíg, vb. I. Intranz. (Regional) 1. A strănuta. Arapul odată străfigă de răsună odaia. I. CR. VI 334. 2. (Despre cai) A sforăi, a necheza. Tabac... La nas murgului pus-ai, Și murgul că-mi străfiga. PĂSCULESCU, L. P. 159.
străfigare
STRĂFIGÁ, străfíg, vb. I. Intranz. (Regional) 1. A strănuta. Arapul odată străfigă de răsună odaia. I. CR. VI 334. 2. (Despre cai) A sforăi, a necheza. Tabac... La nas murgului pus-ai, Și murgul că-mi străfiga. PĂSCULESCU, L. P. 159.
străfigare
STRĂFIGÁ2, străfíg, vb. I. (Reg.) 1. Intranz. A strănuta. 2. Intranz. (Despre cai) A sforăi, a necheza. 3. Tranz. A scuipa.
străfigară
STRĂFIGÁ, străfíg, vb. I. Intranz. (Regional) 1. A strănuta. Arapul odată străfigă de răsună odaia. I. CR. VI 334. 2. (Despre cai) A sforăi, a necheza. Tabac... La nas murgului pus-ai, Și murgul că-mi străfiga. PĂSCULESCU, L. P. 159.
străfigarăm
STRĂFIGÁ, străfíg, vb. I. Intranz. (Regional) 1. A strănuta. Arapul odată străfigă de răsună odaia. I. CR. VI 334. 2. (Despre cai) A sforăi, a necheza. Tabac... La nas murgului pus-ai, Și murgul că-mi străfiga. PĂSCULESCU, L. P. 159.
străfigarăți
STRĂFIGÁ, străfíg, vb. I. Intranz. (Regional) 1. A strănuta. Arapul odată străfigă de răsună odaia. I. CR. VI 334. 2. (Despre cai) A sforăi, a necheza. Tabac... La nas murgului pus-ai, Și murgul că-mi străfiga. PĂSCULESCU, L. P. 159.
străfigase
STRĂFIGÁ, străfíg, vb. I. Intranz. (Regional) 1. A strănuta. Arapul odată străfigă de răsună odaia. I. CR. VI 334. 2. (Despre cai) A sforăi, a necheza. Tabac... La nas murgului pus-ai, Și murgul că-mi străfiga. PĂSCULESCU, L. P. 159.
străfigasem
STRĂFIGÁ, străfíg, vb. I. Intranz. (Regional) 1. A strănuta. Arapul odată străfigă de răsună odaia. I. CR. VI 334. 2. (Despre cai) A sforăi, a necheza. Tabac... La nas murgului pus-ai, Și murgul că-mi străfiga. PĂSCULESCU, L. P. 159.
străfigaseră
STRĂFIGÁ, străfíg, vb. I. Intranz. (Regional) 1. A strănuta. Arapul odată străfigă de răsună odaia. I. CR. VI 334. 2. (Despre cai) A sforăi, a necheza. Tabac... La nas murgului pus-ai, Și murgul că-mi străfiga. PĂSCULESCU, L. P. 159.
străfigaserăm
STRĂFIGÁ, străfíg, vb. I. Intranz. (Regional) 1. A strănuta. Arapul odată străfigă de răsună odaia. I. CR. VI 334. 2. (Despre cai) A sforăi, a necheza. Tabac... La nas murgului pus-ai, Și murgul că-mi străfiga. PĂSCULESCU, L. P. 159.
străfigaserăți
STRĂFIGÁ, străfíg, vb. I. Intranz. (Regional) 1. A strănuta. Arapul odată străfigă de răsună odaia. I. CR. VI 334. 2. (Despre cai) A sforăi, a necheza. Tabac... La nas murgului pus-ai, Și murgul că-mi străfiga. PĂSCULESCU, L. P. 159.
străfigaseși
STRĂFIGÁ, străfíg, vb. I. Intranz. (Regional) 1. A strănuta. Arapul odată străfigă de răsună odaia. I. CR. VI 334. 2. (Despre cai) A sforăi, a necheza. Tabac... La nas murgului pus-ai, Și murgul că-mi străfiga. PĂSCULESCU, L. P. 159.
străfigaseți
STRĂFIGÁ, străfíg, vb. I. Intranz. (Regional) 1. A strănuta. Arapul odată străfigă de răsună odaia. I. CR. VI 334. 2. (Despre cai) A sforăi, a necheza. Tabac... La nas murgului pus-ai, Și murgul că-mi străfiga. PĂSCULESCU, L. P. 159.
străfigat
STRĂFIGÁ, străfíg, vb. I. Intranz. (Regional) 1. A strănuta. Arapul odată străfigă de răsună odaia. I. CR. VI 334. 2. (Despre cai) A sforăi, a necheza. Tabac... La nas murgului pus-ai, Și murgul că-mi străfiga. PĂSCULESCU, L. P. 159.
străfigat
STRĂFIGÁ2, străfíg, vb. I. (Reg.) 1. Intranz. A strănuta. 2. Intranz. (Despre cai) A sforăi, a necheza. 3. Tranz. A scuipa.
străfigau
STRĂFIGÁ, străfíg, vb. I. Intranz. (Regional) 1. A strănuta. Arapul odată străfigă de răsună odaia. I. CR. VI 334. 2. (Despre cai) A sforăi, a necheza. Tabac... La nas murgului pus-ai, Și murgul că-mi străfiga. PĂSCULESCU, L. P. 159.
străfigași
STRĂFIGÁ, străfíg, vb. I. Intranz. (Regional) 1. A strănuta. Arapul odată străfigă de răsună odaia. I. CR. VI 334. 2. (Despre cai) A sforăi, a necheza. Tabac... La nas murgului pus-ai, Și murgul că-mi străfiga. PĂSCULESCU, L. P. 159.
străfigați
STRĂFIGÁ, străfíg, vb. I. Intranz. (Regional) 1. A strănuta. Arapul odată străfigă de răsună odaia. I. CR. VI 334. 2. (Despre cai) A sforăi, a necheza. Tabac... La nas murgului pus-ai, Și murgul că-mi străfiga. PĂSCULESCU, L. P. 159.
străfige
STRĂFIGÁ, străfíg, vb. I. Intranz. (Regional) 1. A strănuta. Arapul odată străfigă de răsună odaia. I. CR. VI 334. 2. (Despre cai) A sforăi, a necheza. Tabac... La nas murgului pus-ai, Și murgul că-mi străfiga. PĂSCULESCU, L. P. 159.
străfige
străfíge (-g, -?), vb. – A strănuta. Origine necunoscută. (ALR, I, 78) și după Scriban, în Banat și Mold.
străfigere
străfíge (-g, -?), vb. – A strănuta. Origine necunoscută. (ALR, I, 78) și după Scriban, în Banat și Mold.
străfigi
STRĂFIGÁ, străfíg, vb. I. Intranz. (Regional) 1. A strănuta. Arapul odată străfigă de răsună odaia. I. CR. VI 334. 2. (Despre cai) A sforăi, a necheza. Tabac... La nas murgului pus-ai, Și murgul că-mi străfiga. PĂSCULESCU, L. P. 159.
străfigând
STRĂFIGÁ, străfíg, vb. I. Intranz. (Regional) 1. A strănuta. Arapul odată străfigă de răsună odaia. I. CR. VI 334. 2. (Despre cai) A sforăi, a necheza. Tabac... La nas murgului pus-ai, Și murgul că-mi străfiga. PĂSCULESCU, L. P. 159.
străfigînd
STRĂFIGÁ, străfíg, vb. I. Intranz. (Regional) 1. A strănuta. Arapul odată străfigă de răsună odaia. I. CR. VI 334. 2. (Despre cai) A sforăi, a necheza. Tabac... La nas murgului pus-ai, Și murgul că-mi străfiga. PĂSCULESCU, L. P. 159.
străfulger
STRĂFULGERÁ, pers. 3 străfulgeră, vb. I. 1. Intranz. A luci, a sclipi (ca un fulger). 2. Intranz. Fig. (Despre un gând, o idee) A-i veni cuiva pe neașteptate sau a-i trece deodată (ca un fulger) prin minte. 3. Tranz. A lovi pe cineva sau ceva pe neașteptate. 4. Tranz. Fig. A străbate cu mare iuțeală. – Pref. stră- + fulgera. DOOM
străfulgerá (a ~) vb., ind. prez. 3 străfúlgeră
străfulgera
STRĂFULGERÁ, pers. 3 străfulgeră, vb. I. 1. Intranz. A luci, a sclipi (ca un fulger). 2. Intranz. Fig. (Despre un gând, o idee) A-i veni cuiva pe neașteptate sau a-i trece deodată (ca un fulger) prin minte. 3. Tranz. A lovi pe cineva sau ceva pe neașteptate. 4. Tranz. Fig. A străbate cu mare iuțeală. – Pref. stră- + fulgera. DOOM
străfulgerá (a ~) vb., ind. prez. 3 străfúlgeră
străfulgerai
STRĂFULGERÁ, pers. 3 străfulgeră, vb. I. 1. Intranz. A luci, a sclipi (ca un fulger). 2. Intranz. Fig. (Despre un gând, o idee) A-i veni cuiva pe neașteptate sau a-i trece deodată (ca un fulger) prin minte. 3. Tranz. A lovi pe cineva sau ceva pe neașteptate. 4. Tranz. Fig. A străbate cu mare iuțeală. – Pref. stră- + fulgera. DOOM
străfulgerá (a ~) vb., ind. prez. 3 străfúlgeră
străfulgeram
STRĂFULGERÁ, pers. 3 străfulgeră, vb. I. 1. Intranz. A luci, a sclipi (ca un fulger). 2. Intranz. Fig. (Despre un gând, o idee) A-i veni cuiva pe neașteptate sau a-i trece deodată (ca un fulger) prin minte. 3. Tranz. A lovi pe cineva sau ceva pe neașteptate. 4. Tranz. Fig. A străbate cu mare iuțeală. – Pref. stră- + fulgera. DOOM
străfulgerá (a ~) vb., ind. prez. 3 străfúlgeră
străfulgerare
STRĂFULGERÁ, pers. 3 străfulgeră, vb. I. 1. Intranz. A luci, a sclipi (ca un fulger). 2. Intranz. Fig. (Despre un gând, o idee) A-i veni cuiva pe neașteptate sau a-i trece deodată (ca un fulger) prin minte. 3. Tranz. A lovi pe cineva sau ceva pe neașteptate. 4. Tranz. Fig. A străbate cu mare iuțeală. – Pref. stră- + fulgera. DOOM
străfulgerá (a ~) vb., ind. prez. 3 străfúlgeră
străfulgerare
STRĂFULGERÁRE, străfulgerări, s. f. Faptul de a străfulgera. – V. străfulgera. DOOM
străfulgeráre s. f., g.-d. art. străfulgerắrii; pl. străfulgerắri
străfulgerarea
STRĂFULGERÁRE, străfulgerări, s. f. Faptul de a străfulgera. – V. străfulgera. DOOM
străfulgeráre s. f., g.-d. art. străfulgerắrii; pl. străfulgerắri
străfulgerară
STRĂFULGERÁ, pers. 3 străfulgeră, vb. I. 1. Intranz. A luci, a sclipi (ca un fulger). 2. Intranz. Fig. (Despre un gând, o idee) A-i veni cuiva pe neașteptate sau a-i trece deodată (ca un fulger) prin minte. 3. Tranz. A lovi pe cineva sau ceva pe neașteptate. 4. Tranz. Fig. A străbate cu mare iuțeală. – Pref. stră- + fulgera. DOOM
străfulgerá (a ~) vb., ind. prez. 3 străfúlgeră
străfulgerarăm
STRĂFULGERÁ, pers. 3 străfulgeră, vb. I. 1. Intranz. A luci, a sclipi (ca un fulger). 2. Intranz. Fig. (Despre un gând, o idee) A-i veni cuiva pe neașteptate sau a-i trece deodată (ca un fulger) prin minte. 3. Tranz. A lovi pe cineva sau ceva pe neașteptate. 4. Tranz. Fig. A străbate cu mare iuțeală. – Pref. stră- + fulgera. DOOM
străfulgerá (a ~) vb., ind. prez. 3 străfúlgeră
străfulgerarăți
STRĂFULGERÁ, pers. 3 străfulgeră, vb. I. 1. Intranz. A luci, a sclipi (ca un fulger). 2. Intranz. Fig. (Despre un gând, o idee) A-i veni cuiva pe neașteptate sau a-i trece deodată (ca un fulger) prin minte. 3. Tranz. A lovi pe cineva sau ceva pe neașteptate. 4. Tranz. Fig. A străbate cu mare iuțeală. – Pref. stră- + fulgera. DOOM
străfulgerá (a ~) vb., ind. prez. 3 străfúlgeră
străfulgerase
STRĂFULGERÁ, pers. 3 străfulgeră, vb. I. 1. Intranz. A luci, a sclipi (ca un fulger). 2. Intranz. Fig. (Despre un gând, o idee) A-i veni cuiva pe neașteptate sau a-i trece deodată (ca un fulger) prin minte. 3. Tranz. A lovi pe cineva sau ceva pe neașteptate. 4. Tranz. Fig. A străbate cu mare iuțeală. – Pref. stră- + fulgera. DOOM
străfulgerá (a ~) vb., ind. prez. 3 străfúlgeră
străfulgerasem
STRĂFULGERÁ, pers. 3 străfulgeră, vb. I. 1. Intranz. A luci, a sclipi (ca un fulger). 2. Intranz. Fig. (Despre un gând, o idee) A-i veni cuiva pe neașteptate sau a-i trece deodată (ca un fulger) prin minte. 3. Tranz. A lovi pe cineva sau ceva pe neașteptate. 4. Tranz. Fig. A străbate cu mare iuțeală. – Pref. stră- + fulgera. DOOM
străfulgerá (a ~) vb., ind. prez. 3 străfúlgeră
străfulgeraseră
STRĂFULGERÁ, pers. 3 străfulgeră, vb. I. 1. Intranz. A luci, a sclipi (ca un fulger). 2. Intranz. Fig. (Despre un gând, o idee) A-i veni cuiva pe neașteptate sau a-i trece deodată (ca un fulger) prin minte. 3. Tranz. A lovi pe cineva sau ceva pe neașteptate. 4. Tranz. Fig. A străbate cu mare iuțeală. – Pref. stră- + fulgera. DOOM
străfulgerá (a ~) vb., ind. prez. 3 străfúlgeră
străfulgeraserăm
STRĂFULGERÁ, pers. 3 străfulgeră, vb. I. 1. Intranz. A luci, a sclipi (ca un fulger). 2. Intranz. Fig. (Despre un gând, o idee) A-i veni cuiva pe neașteptate sau a-i trece deodată (ca un fulger) prin minte. 3. Tranz. A lovi pe cineva sau ceva pe neașteptate. 4. Tranz. Fig. A străbate cu mare iuțeală. – Pref. stră- + fulgera. DOOM
străfulgerá (a ~) vb., ind. prez. 3 străfúlgeră
străfulgeraserăți
STRĂFULGERÁ, pers. 3 străfulgeră, vb. I. 1. Intranz. A luci, a sclipi (ca un fulger). 2. Intranz. Fig. (Despre un gând, o idee) A-i veni cuiva pe neașteptate sau a-i trece deodată (ca un fulger) prin minte. 3. Tranz. A lovi pe cineva sau ceva pe neașteptate. 4. Tranz. Fig. A străbate cu mare iuțeală. – Pref. stră- + fulgera. DOOM
străfulgerá (a ~) vb., ind. prez. 3 străfúlgeră
străfulgeraseși
STRĂFULGERÁ, pers. 3 străfulgeră, vb. I. 1. Intranz. A luci, a sclipi (ca un fulger). 2. Intranz. Fig. (Despre un gând, o idee) A-i veni cuiva pe neașteptate sau a-i trece deodată (ca un fulger) prin minte. 3. Tranz. A lovi pe cineva sau ceva pe neașteptate. 4. Tranz. Fig. A străbate cu mare iuțeală. – Pref. stră- + fulgera. DOOM
străfulgerá (a ~) vb., ind. prez. 3 străfúlgeră
străfulgeraseți
STRĂFULGERÁ, pers. 3 străfulgeră, vb. I. 1. Intranz. A luci, a sclipi (ca un fulger). 2. Intranz. Fig. (Despre un gând, o idee) A-i veni cuiva pe neașteptate sau a-i trece deodată (ca un fulger) prin minte. 3. Tranz. A lovi pe cineva sau ceva pe neașteptate. 4. Tranz. Fig. A străbate cu mare iuțeală. – Pref. stră- + fulgera. DOOM
străfulgerá (a ~) vb., ind. prez. 3 străfúlgeră
străfulgerat
STRĂFULGERÁ, pers. 3 străfulgeră, vb. I. 1. Intranz. A luci, a sclipi (ca un fulger). 2. Intranz. Fig. (Despre un gând, o idee) A-i veni cuiva pe neașteptate sau a-i trece deodată (ca un fulger) prin minte. 3. Tranz. A lovi pe cineva sau ceva pe neașteptate. 4. Tranz. Fig. A străbate cu mare iuțeală. – Pref. stră- + fulgera. DOOM
străfulgerá (a ~) vb., ind. prez. 3 străfúlgeră
străfulgerat
STRĂFULGERÁ, pers. 3 străfúlgeră, vb. I. 1. Intranz. A luci, a sclipi (ca un fulger). 2. Intranz. Fig. (Despre un gând, o idee) A-i veni cuiva pe neașteptate sau a-i trece deodată (ca un fulger) prin minte. 3. Tranz. A lovi pe cineva sau ceva pe neașteptate. 4. Tranz. Fig. A străbate cu mare iuțeală. – Stră- + fulgera.
străfulgerau
STRĂFULGERÁ, pers. 3 străfulgeră, vb. I. 1. Intranz. A luci, a sclipi (ca un fulger). 2. Intranz. Fig. (Despre un gând, o idee) A-i veni cuiva pe neașteptate sau a-i trece deodată (ca un fulger) prin minte. 3. Tranz. A lovi pe cineva sau ceva pe neașteptate. 4. Tranz. Fig. A străbate cu mare iuțeală. – Pref. stră- + fulgera. DOOM
străfulgerá (a ~) vb., ind. prez. 3 străfúlgeră
străfulgerași
STRĂFULGERÁ, pers. 3 străfulgeră, vb. I. 1. Intranz. A luci, a sclipi (ca un fulger). 2. Intranz. Fig. (Despre un gând, o idee) A-i veni cuiva pe neașteptate sau a-i trece deodată (ca un fulger) prin minte. 3. Tranz. A lovi pe cineva sau ceva pe neașteptate. 4. Tranz. Fig. A străbate cu mare iuțeală. – Pref. stră- + fulgera. DOOM
străfulgerá (a ~) vb., ind. prez. 3 străfúlgeră
străfulgerați
STRĂFULGERÁ, pers. 3 străfulgeră, vb. I. 1. Intranz. A luci, a sclipi (ca un fulger). 2. Intranz. Fig. (Despre un gând, o idee) A-i veni cuiva pe neașteptate sau a-i trece deodată (ca un fulger) prin minte. 3. Tranz. A lovi pe cineva sau ceva pe neașteptate. 4. Tranz. Fig. A străbate cu mare iuțeală. – Pref. stră- + fulgera. DOOM
străfulgerá (a ~) vb., ind. prez. 3 străfúlgeră
străfulgere
STRĂFULGERÁ, pers. 3 străfulgeră, vb. I. 1. Intranz. A luci, a sclipi (ca un fulger). 2. Intranz. Fig. (Despre un gând, o idee) A-i veni cuiva pe neașteptate sau a-i trece deodată (ca un fulger) prin minte. 3. Tranz. A lovi pe cineva sau ceva pe neașteptate. 4. Tranz. Fig. A străbate cu mare iuțeală. – Pref. stră- + fulgera. DOOM
străfulgerá (a ~) vb., ind. prez. 3 străfúlgeră
străfulgeri
STRĂFULGERÁ, pers. 3 străfulgeră, vb. I. 1. Intranz. A luci, a sclipi (ca un fulger). 2. Intranz. Fig. (Despre un gând, o idee) A-i veni cuiva pe neașteptate sau a-i trece deodată (ca un fulger) prin minte. 3. Tranz. A lovi pe cineva sau ceva pe neașteptate. 4. Tranz. Fig. A străbate cu mare iuțeală. – Pref. stră- + fulgera. DOOM
străfulgerá (a ~) vb., ind. prez. 3 străfúlgeră
străfulgerând
STRĂFULGERÁ, pers. 3 străfulgeră, vb. I. 1. Intranz. A luci, a sclipi (ca un fulger). 2. Intranz. Fig. (Despre un gând, o idee) A-i veni cuiva pe neașteptate sau a-i trece deodată (ca un fulger) prin minte. 3. Tranz. A lovi pe cineva sau ceva pe neașteptate. 4. Tranz. Fig. A străbate cu mare iuțeală. – Pref. stră- + fulgera. DOOM
străfulgerá (a ~) vb., ind. prez. 3 străfúlgeră
străfulgerînd
STRĂFULGERÁ, pers. 3 străfulgeră, vb. I. 1. Intranz. A luci, a sclipi (ca un fulger). 2. Intranz. Fig. (Despre un gând, o idee) A-i veni cuiva pe neașteptate sau a-i trece deodată (ca un fulger) prin minte. 3. Tranz. A lovi pe cineva sau ceva pe neașteptate. 4. Tranz. Fig. A străbate cu mare iuțeală. – Pref. stră- + fulgera. DOOM
străfulgerá (a ~) vb., ind. prez. 3 străfúlgeră
străfulgerări
STRĂFULGERÁRE, străfulgerări, s. f. Faptul de a străfulgera. – V. străfulgera. DOOM
străfulgeráre s. f., g.-d. art. străfulgerắrii; pl. străfulgerắri
străfulgerării
STRĂFULGERÁRE, străfulgerări, s. f. Faptul de a străfulgera. – V. străfulgera. DOOM
străfulgeráre s. f., g.-d. art. străfulgerắrii; pl. străfulgerắri
străfulgerările
STRĂFULGERÁRE, străfulgerări, s. f. Faptul de a străfulgera. – V. străfulgera. DOOM
străfulgeráre s. f., g.-d. art. străfulgerắrii; pl. străfulgerắri
străfulgerărilor
STRĂFULGERÁRE, străfulgerări, s. f. Faptul de a străfulgera. – V. străfulgera. DOOM
străfulgeráre s. f., g.-d. art. străfulgerắrii; pl. străfulgerắri
străfund
STRĂFÚND, străfunduri, s. n. Loc, punct situat la mare adâncime, în interior; adânc. – Pref. stră- + fund. DOOM
străfúnd s. n., pl. străfúnduri
străfundul
STRĂFÚND, străfunduri, s. n. Loc, punct situat la mare adâncime, în interior; adânc. – Pref. stră- + fund. DOOM
străfúnd s. n., pl. străfúnduri
străfundului
STRĂFÚND, străfunduri, s. n. Loc, punct situat la mare adâncime, în interior; adânc. – Pref. stră- + fund. DOOM
străfúnd s. n., pl. străfúnduri
străfunduri
STRĂFÚND, străfunduri, s. n. Loc, punct situat la mare adâncime, în interior; adânc. – Pref. stră- + fund. DOOM
străfúnd s. n., pl. străfúnduri
străfundurile
STRĂFÚND, străfunduri, s. n. Loc, punct situat la mare adâncime, în interior; adânc. – Pref. stră- + fund. DOOM
străfúnd s. n., pl. străfúnduri
străfundurilor
STRĂFÚND, străfunduri, s. n. Loc, punct situat la mare adâncime, în interior; adânc. – Pref. stră- + fund. DOOM
străfúnd s. n., pl. străfúnduri
străghiață
străghiáță, s. f. – Caș, brînză de vaci. – Var. stereghiață, Banat străghiată. Mr. străgl’ată, megl. strigl’ată. Origien incertă. După Pascu, I, 68 și Arch. Rom., VI, 265, din lat. (lac) *extracoagulatum › *extracaglata › *extraglată, der. care pare dificilă. După Candrea, GS, III, 428 și Giuglea, Dacor., III, 617, în loc de lac strangulatum. Mai probabil der. de la stereghie, v. aici; dar formele dialectale nu sînt clare. – Der. străgheța, vb. (Olt., a coagula).
străgălia
STRĂGĂLÍE, străgălii, s. f. (Pop.) 1. Disc de oțel găurit care se montează pe osia roții unui car, pentru a împiedica frecarea roții. 2. (La pl.) Podoabe, elemente decorative adăugate la hamuri. [Var.: strangalíe s. f.] – Din ngr. strangaliá. DOOM
străgălíe (pop.) s. f., art. străgălía, g.-d. art. străgălíei; pl. străgălíi, art. străgălíile
străgălie
STRĂGĂLÍE, străgălii, s. f. (Pop.) 1. Disc de oțel găurit care se montează pe osia roții unui car, pentru a împiedica frecarea roții. 2. (La pl.) Podoabe, elemente decorative adăugate la hamuri. [Var.: strangalíe s. f.] – Din ngr. strangaliá. DOOM
străgălíe (pop.) s. f., art. străgălía, g.-d. art. străgălíei; pl. străgălíi, art. străgălíile
străgăliei
STRĂGĂLÍE, străgălii, s. f. (Pop.) 1. Disc de oțel găurit care se montează pe osia roții unui car, pentru a împiedica frecarea roții. 2. (La pl.) Podoabe, elemente decorative adăugate la hamuri. [Var.: strangalíe s. f.] – Din ngr. strangaliá. DOOM
străgălíe (pop.) s. f., art. străgălía, g.-d. art. străgălíei; pl. străgălíi, art. străgălíile
străgălii
STRĂGĂLÍE, străgălii, s. f. (Pop.) 1. Disc de oțel găurit care se montează pe osia roții unui car, pentru a împiedica frecarea roții. 2. (La pl.) Podoabe, elemente decorative adăugate la hamuri. [Var.: strangalíe s. f.] – Din ngr. strangaliá. DOOM
străgălíe (pop.) s. f., art. străgălía, g.-d. art. străgălíei; pl. străgălíi, art. străgălíile
străgăliile
STRĂGĂLÍE, străgălii, s. f. (Pop.) 1. Disc de oțel găurit care se montează pe osia roții unui car, pentru a împiedica frecarea roții. 2. (La pl.) Podoabe, elemente decorative adăugate la hamuri. [Var.: strangalíe s. f.] – Din ngr. strangaliá. DOOM
străgălíe (pop.) s. f., art. străgălía, g.-d. art. străgălíei; pl. străgălíi, art. străgălíile
străgăliilor
STRĂGĂLÍE, străgălii, s. f. (Pop.) 1. Disc de oțel găurit care se montează pe osia roții unui car, pentru a împiedica frecarea roții. 2. (La pl.) Podoabe, elemente decorative adăugate la hamuri. [Var.: strangalíe s. f.] – Din ngr. strangaliá. DOOM
străgălíe (pop.) s. f., art. străgălía, g.-d. art. străgălíei; pl. străgălíi, art. străgălíile
străgănea
STRĂGĂNÍ, străgănesc, vb. IV. Tranz. A sîcîi pe cineva (purtîndu-l de colo pînă colo fără rost). Merse deci pe la toate dregătoriile și fu străgănit prin judecăți mai mulți ani. ISPIRESCU, L. 277.
străgăneai
STRĂGĂNÍ, străgănesc, vb. IV. Tranz. A sîcîi pe cineva (purtîndu-l de colo pînă colo fără rost). Merse deci pe la toate dregătoriile și fu străgănit prin judecăți mai mulți ani. ISPIRESCU, L. 277.
străgăneală
STRĂGĂNEÁLĂ, străgăneli, s. f. Faptul de a străgăni, piedică ridicată în calea unei acțiuni; sîcîială. Zîna zbura lin, dar zbura trecînd peste dealuri, peste văi, peste poduri și orașe, pe cînd urmăritorul ei era nevoit să alerge pe jos în fugă, să meargă pe pămînt, să ocolească toate piedicile și să întîmpine tot felul de străgăneli. POPESCU, B. III 63. După mai multe străgăneli... pe la sfîrșitul lui octombrie, Caragea a putut ieși din Constantinopol. GHICA, S. 28.
străgăneam
STRĂGĂNÍ, străgănesc, vb. IV. Tranz. A sîcîi pe cineva (purtîndu-l de colo pînă colo fără rost). Merse deci pe la toate dregătoriile și fu străgănit prin judecăți mai mulți ani. ISPIRESCU, L. 277.
străgănească
STRĂGĂNÍ, străgănesc, vb. IV. Tranz. A sîcîi pe cineva (purtîndu-l de colo pînă colo fără rost). Merse deci pe la toate dregătoriile și fu străgănit prin judecăți mai mulți ani. ISPIRESCU, L. 277.
străgăneau
STRĂGĂNÍ, străgănesc, vb. IV. Tranz. A sîcîi pe cineva (purtîndu-l de colo pînă colo fără rost). Merse deci pe la toate dregătoriile și fu străgănit prin judecăți mai mulți ani. ISPIRESCU, L. 277.
străgăneați
STRĂGĂNÍ, străgănesc, vb. IV. Tranz. A sîcîi pe cineva (purtîndu-l de colo pînă colo fără rost). Merse deci pe la toate dregătoriile și fu străgănit prin judecăți mai mulți ani. ISPIRESCU, L. 277.
străgănesc
STRĂGĂNÍ, străgănesc, vb. IV. Tranz. A sîcîi pe cineva (purtîndu-l de colo pînă colo fără rost). Merse deci pe la toate dregătoriile și fu străgănit prin judecăți mai mulți ani. ISPIRESCU, L. 277.
străgănește
STRĂGĂNÍ, străgănesc, vb. IV. Tranz. A sîcîi pe cineva (purtîndu-l de colo pînă colo fără rost). Merse deci pe la toate dregătoriile și fu străgănit prin judecăți mai mulți ani. ISPIRESCU, L. 277.
străgănești
STRĂGĂNÍ, străgănesc, vb. IV. Tranz. A sîcîi pe cineva (purtîndu-l de colo pînă colo fără rost). Merse deci pe la toate dregătoriile și fu străgănit prin judecăți mai mulți ani. ISPIRESCU, L. 277.
străgăni
STRĂGĂNÍ, străgănesc, vb. IV. Tranz. A sîcîi pe cineva (purtîndu-l de colo pînă colo fără rost). Merse deci pe la toate dregătoriile și fu străgănit prin judecăți mai mulți ani. ISPIRESCU, L. 277.
străgănii
STRĂGĂNÍ, străgănesc, vb. IV. Tranz. A sîcîi pe cineva (purtîndu-l de colo pînă colo fără rost). Merse deci pe la toate dregătoriile și fu străgănit prin judecăți mai mulți ani. ISPIRESCU, L. 277.
străgănim
STRĂGĂNÍ, străgănesc, vb. IV. Tranz. A sîcîi pe cineva (purtîndu-l de colo pînă colo fără rost). Merse deci pe la toate dregătoriile și fu străgănit prin judecăți mai mulți ani. ISPIRESCU, L. 277.
străgănind
STRĂGĂNÍ, străgănesc, vb. IV. Tranz. A sîcîi pe cineva (purtîndu-l de colo pînă colo fără rost). Merse deci pe la toate dregătoriile și fu străgănit prin judecăți mai mulți ani. ISPIRESCU, L. 277.
străgănire
STRĂGĂNÍ, străgănesc, vb. IV. Tranz. A sîcîi pe cineva (purtîndu-l de colo pînă colo fără rost). Merse deci pe la toate dregătoriile și fu străgănit prin judecăți mai mulți ani. ISPIRESCU, L. 277.
străgănire
STRĂGĂNÍ, străgănesc, vb. IV. Tranz. A sâcâi pe cineva (purtându-l de colo până colo). – V. tărăgăni.
străgăniră
STRĂGĂNÍ, străgănesc, vb. IV. Tranz. A sîcîi pe cineva (purtîndu-l de colo pînă colo fără rost). Merse deci pe la toate dregătoriile și fu străgănit prin judecăți mai mulți ani. ISPIRESCU, L. 277.
străgănirăm
STRĂGĂNÍ, străgănesc, vb. IV. Tranz. A sîcîi pe cineva (purtîndu-l de colo pînă colo fără rost). Merse deci pe la toate dregătoriile și fu străgănit prin judecăți mai mulți ani. ISPIRESCU, L. 277.
străgănirăți
STRĂGĂNÍ, străgănesc, vb. IV. Tranz. A sîcîi pe cineva (purtîndu-l de colo pînă colo fără rost). Merse deci pe la toate dregătoriile și fu străgănit prin judecăți mai mulți ani. ISPIRESCU, L. 277.
străgănise
STRĂGĂNÍ, străgănesc, vb. IV. Tranz. A sîcîi pe cineva (purtîndu-l de colo pînă colo fără rost). Merse deci pe la toate dregătoriile și fu străgănit prin judecăți mai mulți ani. ISPIRESCU, L. 277.
străgănisem
STRĂGĂNÍ, străgănesc, vb. IV. Tranz. A sîcîi pe cineva (purtîndu-l de colo pînă colo fără rost). Merse deci pe la toate dregătoriile și fu străgănit prin judecăți mai mulți ani. ISPIRESCU, L. 277.
străgăniseră
STRĂGĂNÍ, străgănesc, vb. IV. Tranz. A sîcîi pe cineva (purtîndu-l de colo pînă colo fără rost). Merse deci pe la toate dregătoriile și fu străgănit prin judecăți mai mulți ani. ISPIRESCU, L. 277.
străgăniserăm
STRĂGĂNÍ, străgănesc, vb. IV. Tranz. A sîcîi pe cineva (purtîndu-l de colo pînă colo fără rost). Merse deci pe la toate dregătoriile și fu străgănit prin judecăți mai mulți ani. ISPIRESCU, L. 277.
străgăniserăți
STRĂGĂNÍ, străgănesc, vb. IV. Tranz. A sîcîi pe cineva (purtîndu-l de colo pînă colo fără rost). Merse deci pe la toate dregătoriile și fu străgănit prin judecăți mai mulți ani. ISPIRESCU, L. 277.
străgăniseși
STRĂGĂNÍ, străgănesc, vb. IV. Tranz. A sîcîi pe cineva (purtîndu-l de colo pînă colo fără rost). Merse deci pe la toate dregătoriile și fu străgănit prin judecăți mai mulți ani. ISPIRESCU, L. 277.
străgăniseți
STRĂGĂNÍ, străgănesc, vb. IV. Tranz. A sîcîi pe cineva (purtîndu-l de colo pînă colo fără rost). Merse deci pe la toate dregătoriile și fu străgănit prin judecăți mai mulți ani. ISPIRESCU, L. 277.
străgănit
STRĂGĂNÍ, străgănesc, vb. IV. Tranz. A sîcîi pe cineva (purtîndu-l de colo pînă colo fără rost). Merse deci pe la toate dregătoriile și fu străgănit prin judecăți mai mulți ani. ISPIRESCU, L. 277.
străgănit
STRĂGĂNÍ, străgănesc, vb. IV. Tranz. A sâcâi pe cineva (purtându-l de colo până colo). – V. tărăgăni.
străgăniși
STRĂGĂNÍ, străgănesc, vb. IV. Tranz. A sîcîi pe cineva (purtîndu-l de colo pînă colo fără rost). Merse deci pe la toate dregătoriile și fu străgănit prin judecăți mai mulți ani. ISPIRESCU, L. 277.
străgăniți
STRĂGĂNÍ, străgănesc, vb. IV. Tranz. A sîcîi pe cineva (purtîndu-l de colo pînă colo fără rost). Merse deci pe la toate dregătoriile și fu străgănit prin judecăți mai mulți ani. ISPIRESCU, L. 277.
străin
STRĂÍN, -Ă, străini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte din populația altei țări decât aceea în care se află sau trăiește; (om, ființă) care este originară din altă regiune, localitate etc. decât aceea în care se află sau locuiește, trăiește. ♦ (Persoană) care aparține unei naționalități ce nu formează, în cadrul unui stat, o minoritate națională. 2. Adj. (Despre țări, locuri) Care este altul decât cel de origine al cuiva. ♦ Care aparține sau este propriu altui popor decât cel al persoanei despre care este vorba. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu se află în relații apropiate (de rudenie sau de prietenie) cu cineva; p. ext. (om) care este sau se simte stingher. ◊ Loc. adv. Prin (sau printre, în) străini = departe de casă, între oameni necunoscuți, neprietenoși. ♦ (Om) înstrăinat (sufletește), depărtat de... 4. Adj. Care este în afară de preocupările sau de interesele cuiva. ♦ Care nu are nicio legătură, nicio contingență cu ceva, care este departe de ceva. 5. Adj. (Despre obiecte) Care nu este proprietatea sa, care aparține altuia. 6. Adj. Care este de altă natură, are alte particularități decât mediul în care se află. 7. Adj. Neobișnuit; bizar. [Var.: (pop.) streín, -ă adj., s. m. și f.] – Et. nec. DOOM
străín adj. m., s. m., pl. străíni; adj. f., s. f. străínă, pl. străíne
străin
STRĂÍN, -Ă, străini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte din populația altei țări decât aceea în care se află sau trăiește; (om, ființă) care este originară din altă regiune, localitate etc. decât aceea în care se află sau locuiește, trăiește. ♦ (Persoană) care aparține unei naționalități ce nu formează, în cadrul unui stat, o minoritate națională. 2. Adj. (Despre țări, locuri) Care este altul decât cel de origine al cuiva. ♦ Care aparține sau este propriu altui popor decât cel al persoanei despre care este vorba. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu se află în relații apropiate (de rudenie sau de prietenie) cu cineva; p. ext. (om) care este sau se simte stingher. ◊ Loc. adv. Prin (sau printre, în) străini = departe de casă, între oameni necunoscuți, neprietenoși. ♦ (Om) înstrăinat (sufletește), depărtat de... 4. Adj. Care este în afară de preocupările sau de interesele cuiva. ♦ Care nu are nicio legătură, nicio contingență cu ceva, care este departe de ceva. 5. Adj. (Despre obiecte) Care nu este proprietatea sa, care aparține altuia. 6. Adj. Care este de altă natură, are alte particularități decât mediul în care se află. 7. Adj. Neobișnuit; bizar. [Var.: (pop.) streín, -ă adj., s. m. și f.] – Et. nec. DOOM
străín adj. m., s. m., pl. străíni; adj. f., s. f. străínă, pl. străíne
străina
STRĂÍN, -Ă, străini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte din populația altei țări decât aceea în care se află sau trăiește; (om, ființă) care este originară din altă regiune, localitate etc. decât aceea în care se află sau locuiește, trăiește. ♦ (Persoană) care aparține unei naționalități ce nu formează, în cadrul unui stat, o minoritate națională. 2. Adj. (Despre țări, locuri) Care este altul decât cel de origine al cuiva. ♦ Care aparține sau este propriu altui popor decât cel al persoanei despre care este vorba. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu se află în relații apropiate (de rudenie sau de prietenie) cu cineva; p. ext. (om) care este sau se simte stingher. ◊ Loc. adv. Prin (sau printre, în) străini = departe de casă, între oameni necunoscuți, neprietenoși. ♦ (Om) înstrăinat (sufletește), depărtat de... 4. Adj. Care este în afară de preocupările sau de interesele cuiva. ♦ Care nu are nicio legătură, nicio contingență cu ceva, care este departe de ceva. 5. Adj. (Despre obiecte) Care nu este proprietatea sa, care aparține altuia. 6. Adj. Care este de altă natură, are alte particularități decât mediul în care se află. 7. Adj. Neobișnuit; bizar. [Var.: (pop.) streín, -ă adj., s. m. și f.] – Et. nec. DOOM
străín adj. m., s. m., pl. străíni; adj. f., s. f. străínă, pl. străíne
străina
STRĂÍN, -Ă, străini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte din populația altei țări decât aceea în care se află sau trăiește; (om, ființă) care este originară din altă regiune, localitate etc. decât aceea în care se află sau locuiește, trăiește. ♦ (Persoană) care aparține unei naționalități ce nu formează, în cadrul unui stat, o minoritate națională. 2. Adj. (Despre țări, locuri) Care este altul decât cel de origine al cuiva. ♦ Care aparține sau este propriu altui popor decât cel al persoanei despre care este vorba. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu se află în relații apropiate (de rudenie sau de prietenie) cu cineva; p. ext. (om) care este sau se simte stingher. ◊ Loc. adv. Prin (sau printre, în) străini = departe de casă, între oameni necunoscuți, neprietenoși. ♦ (Om) înstrăinat (sufletește), depărtat de... 4. Adj. Care este în afară de preocupările sau de interesele cuiva. ♦ Care nu are nicio legătură, nicio contingență cu ceva, care este departe de ceva. 5. Adj. (Despre obiecte) Care nu este proprietatea sa, care aparține altuia. 6. Adj. Care este de altă natură, are alte particularități decât mediul în care se află. 7. Adj. Neobișnuit; bizar. [Var.: (pop.) streín, -ă adj., s. m. și f.] – Et. nec. DOOM
străín adj. m., s. m., pl. străíni; adj. f., s. f. străínă, pl. străíne
străinar
străinar, străinari s. m. (peior.) străin.
străine
STRĂÍN, -Ă, străini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte din populația altei țări decât aceea în care se află sau trăiește; (om, ființă) care este originară din altă regiune, localitate etc. decât aceea în care se află sau locuiește, trăiește. ♦ (Persoană) care aparține unei naționalități ce nu formează, în cadrul unui stat, o minoritate națională. 2. Adj. (Despre țări, locuri) Care este altul decât cel de origine al cuiva. ♦ Care aparține sau este propriu altui popor decât cel al persoanei despre care este vorba. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu se află în relații apropiate (de rudenie sau de prietenie) cu cineva; p. ext. (om) care este sau se simte stingher. ◊ Loc. adv. Prin (sau printre, în) străini = departe de casă, între oameni necunoscuți, neprietenoși. ♦ (Om) înstrăinat (sufletește), depărtat de... 4. Adj. Care este în afară de preocupările sau de interesele cuiva. ♦ Care nu are nicio legătură, nicio contingență cu ceva, care este departe de ceva. 5. Adj. (Despre obiecte) Care nu este proprietatea sa, care aparține altuia. 6. Adj. Care este de altă natură, are alte particularități decât mediul în care se află. 7. Adj. Neobișnuit; bizar. [Var.: (pop.) streín, -ă adj., s. m. și f.] – Et. nec. DOOM
străín adj. m., s. m., pl. străíni; adj. f., s. f. străínă, pl. străíne
străine
STRĂÍN, -Ă, străini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte din populația altei țări decât aceea în care se află sau trăiește; (om, ființă) care este originară din altă regiune, localitate etc. decât aceea în care se află sau locuiește, trăiește. ♦ (Persoană) care aparține unei naționalități ce nu formează, în cadrul unui stat, o minoritate națională. 2. Adj. (Despre țări, locuri) Care este altul decât cel de origine al cuiva. ♦ Care aparține sau este propriu altui popor decât cel al persoanei despre care este vorba. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu se află în relații apropiate (de rudenie sau de prietenie) cu cineva; p. ext. (om) care este sau se simte stingher. ◊ Loc. adv. Prin (sau printre, în) străini = departe de casă, între oameni necunoscuți, neprietenoși. ♦ (Om) înstrăinat (sufletește), depărtat de... 4. Adj. Care este în afară de preocupările sau de interesele cuiva. ♦ Care nu are nicio legătură, nicio contingență cu ceva, care este departe de ceva. 5. Adj. (Despre obiecte) Care nu este proprietatea sa, care aparține altuia. 6. Adj. Care este de altă natură, are alte particularități decât mediul în care se află. 7. Adj. Neobișnuit; bizar. [Var.: (pop.) streín, -ă adj., s. m. și f.] – Et. nec. DOOM
străín adj. m., s. m., pl. străíni; adj. f., s. f. străínă, pl. străíne
străinei
STRĂÍN, -Ă, străini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte din populația altei țări decât aceea în care se află sau trăiește; (om, ființă) care este originară din altă regiune, localitate etc. decât aceea în care se află sau locuiește, trăiește. ♦ (Persoană) care aparține unei naționalități ce nu formează, în cadrul unui stat, o minoritate națională. 2. Adj. (Despre țări, locuri) Care este altul decât cel de origine al cuiva. ♦ Care aparține sau este propriu altui popor decât cel al persoanei despre care este vorba. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu se află în relații apropiate (de rudenie sau de prietenie) cu cineva; p. ext. (om) care este sau se simte stingher. ◊ Loc. adv. Prin (sau printre, în) străini = departe de casă, între oameni necunoscuți, neprietenoși. ♦ (Om) înstrăinat (sufletește), depărtat de... 4. Adj. Care este în afară de preocupările sau de interesele cuiva. ♦ Care nu are nicio legătură, nicio contingență cu ceva, care este departe de ceva. 5. Adj. (Despre obiecte) Care nu este proprietatea sa, care aparține altuia. 6. Adj. Care este de altă natură, are alte particularități decât mediul în care se află. 7. Adj. Neobișnuit; bizar. [Var.: (pop.) streín, -ă adj., s. m. și f.] – Et. nec. DOOM
străín adj. m., s. m., pl. străíni; adj. f., s. f. străínă, pl. străíne
străinei
STRĂÍN, -Ă, străini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte din populația altei țări decât aceea în care se află sau trăiește; (om, ființă) care este originară din altă regiune, localitate etc. decât aceea în care se află sau locuiește, trăiește. ♦ (Persoană) care aparține unei naționalități ce nu formează, în cadrul unui stat, o minoritate națională. 2. Adj. (Despre țări, locuri) Care este altul decât cel de origine al cuiva. ♦ Care aparține sau este propriu altui popor decât cel al persoanei despre care este vorba. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu se află în relații apropiate (de rudenie sau de prietenie) cu cineva; p. ext. (om) care este sau se simte stingher. ◊ Loc. adv. Prin (sau printre, în) străini = departe de casă, între oameni necunoscuți, neprietenoși. ♦ (Om) înstrăinat (sufletește), depărtat de... 4. Adj. Care este în afară de preocupările sau de interesele cuiva. ♦ Care nu are nicio legătură, nicio contingență cu ceva, care este departe de ceva. 5. Adj. (Despre obiecte) Care nu este proprietatea sa, care aparține altuia. 6. Adj. Care este de altă natură, are alte particularități decât mediul în care se află. 7. Adj. Neobișnuit; bizar. [Var.: (pop.) streín, -ă adj., s. m. și f.] – Et. nec. DOOM
străín adj. m., s. m., pl. străíni; adj. f., s. f. străínă, pl. străíne
străinel
STRĂINÉL, -EÁ, străinei, -le, adj. (În poezia populară) Diminutiv al lui străin1. Boi străinei, în coadă codălbei. TEODORESCU, P. P. 139. ◊ (Substantivat) Străinel, bădițul meu, De vrei să știi ce sînt eu, Întreabă tu florile, Florile, surorile. ALECSANDRI, P. I 97. Săraci, ochișorii mei, multă lume văz cu ei, Dar nu văz oameni d-ai mei Ci tot negri străinei. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 200. – Variantă: streinél, -eá (ȘEZ. I 114, SEVASTOS, C. 211, TEODORESCU, P. P. 141) adj.
străinele
STRĂÍN, -Ă, străini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte din populația altei țări decât aceea în care se află sau trăiește; (om, ființă) care este originară din altă regiune, localitate etc. decât aceea în care se află sau locuiește, trăiește. ♦ (Persoană) care aparține unei naționalități ce nu formează, în cadrul unui stat, o minoritate națională. 2. Adj. (Despre țări, locuri) Care este altul decât cel de origine al cuiva. ♦ Care aparține sau este propriu altui popor decât cel al persoanei despre care este vorba. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu se află în relații apropiate (de rudenie sau de prietenie) cu cineva; p. ext. (om) care este sau se simte stingher. ◊ Loc. adv. Prin (sau printre, în) străini = departe de casă, între oameni necunoscuți, neprietenoși. ♦ (Om) înstrăinat (sufletește), depărtat de... 4. Adj. Care este în afară de preocupările sau de interesele cuiva. ♦ Care nu are nicio legătură, nicio contingență cu ceva, care este departe de ceva. 5. Adj. (Despre obiecte) Care nu este proprietatea sa, care aparține altuia. 6. Adj. Care este de altă natură, are alte particularități decât mediul în care se află. 7. Adj. Neobișnuit; bizar. [Var.: (pop.) streín, -ă adj., s. m. și f.] – Et. nec. DOOM
străín adj. m., s. m., pl. străíni; adj. f., s. f. străínă, pl. străíne
străinele
STRĂÍN, -Ă, străini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte din populația altei țări decât aceea în care se află sau trăiește; (om, ființă) care este originară din altă regiune, localitate etc. decât aceea în care se află sau locuiește, trăiește. ♦ (Persoană) care aparține unei naționalități ce nu formează, în cadrul unui stat, o minoritate națională. 2. Adj. (Despre țări, locuri) Care este altul decât cel de origine al cuiva. ♦ Care aparține sau este propriu altui popor decât cel al persoanei despre care este vorba. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu se află în relații apropiate (de rudenie sau de prietenie) cu cineva; p. ext. (om) care este sau se simte stingher. ◊ Loc. adv. Prin (sau printre, în) străini = departe de casă, între oameni necunoscuți, neprietenoși. ♦ (Om) înstrăinat (sufletește), depărtat de... 4. Adj. Care este în afară de preocupările sau de interesele cuiva. ♦ Care nu are nicio legătură, nicio contingență cu ceva, care este departe de ceva. 5. Adj. (Despre obiecte) Care nu este proprietatea sa, care aparține altuia. 6. Adj. Care este de altă natură, are alte particularități decât mediul în care se află. 7. Adj. Neobișnuit; bizar. [Var.: (pop.) streín, -ă adj., s. m. și f.] – Et. nec. DOOM
străín adj. m., s. m., pl. străíni; adj. f., s. f. străínă, pl. străíne
străinelor
STRĂÍN, -Ă, străini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte din populația altei țări decât aceea în care se află sau trăiește; (om, ființă) care este originară din altă regiune, localitate etc. decât aceea în care se află sau locuiește, trăiește. ♦ (Persoană) care aparține unei naționalități ce nu formează, în cadrul unui stat, o minoritate națională. 2. Adj. (Despre țări, locuri) Care este altul decât cel de origine al cuiva. ♦ Care aparține sau este propriu altui popor decât cel al persoanei despre care este vorba. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu se află în relații apropiate (de rudenie sau de prietenie) cu cineva; p. ext. (om) care este sau se simte stingher. ◊ Loc. adv. Prin (sau printre, în) străini = departe de casă, între oameni necunoscuți, neprietenoși. ♦ (Om) înstrăinat (sufletește), depărtat de... 4. Adj. Care este în afară de preocupările sau de interesele cuiva. ♦ Care nu are nicio legătură, nicio contingență cu ceva, care este departe de ceva. 5. Adj. (Despre obiecte) Care nu este proprietatea sa, care aparține altuia. 6. Adj. Care este de altă natură, are alte particularități decât mediul în care se află. 7. Adj. Neobișnuit; bizar. [Var.: (pop.) streín, -ă adj., s. m. și f.] – Et. nec. DOOM
străín adj. m., s. m., pl. străíni; adj. f., s. f. străínă, pl. străíne
străinelor
STRĂÍN, -Ă, străini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte din populația altei țări decât aceea în care se află sau trăiește; (om, ființă) care este originară din altă regiune, localitate etc. decât aceea în care se află sau locuiește, trăiește. ♦ (Persoană) care aparține unei naționalități ce nu formează, în cadrul unui stat, o minoritate națională. 2. Adj. (Despre țări, locuri) Care este altul decât cel de origine al cuiva. ♦ Care aparține sau este propriu altui popor decât cel al persoanei despre care este vorba. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu se află în relații apropiate (de rudenie sau de prietenie) cu cineva; p. ext. (om) care este sau se simte stingher. ◊ Loc. adv. Prin (sau printre, în) străini = departe de casă, între oameni necunoscuți, neprietenoși. ♦ (Om) înstrăinat (sufletește), depărtat de... 4. Adj. Care este în afară de preocupările sau de interesele cuiva. ♦ Care nu are nicio legătură, nicio contingență cu ceva, care este departe de ceva. 5. Adj. (Despre obiecte) Care nu este proprietatea sa, care aparține altuia. 6. Adj. Care este de altă natură, are alte particularități decât mediul în care se află. 7. Adj. Neobișnuit; bizar. [Var.: (pop.) streín, -ă adj., s. m. și f.] – Et. nec. DOOM
străín adj. m., s. m., pl. străíni; adj. f., s. f. străínă, pl. străíne
străinez
străinez, străinezi s. m. (peior.) străin.
străinezia
Străinezia s. invar. străinătate.
străini
STRĂÍN, -Ă, străini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte din populația altei țări decât aceea în care se află sau trăiește; (om, ființă) care este originară din altă regiune, localitate etc. decât aceea în care se află sau locuiește, trăiește. ♦ (Persoană) care aparține unei naționalități ce nu formează, în cadrul unui stat, o minoritate națională. 2. Adj. (Despre țări, locuri) Care este altul decât cel de origine al cuiva. ♦ Care aparține sau este propriu altui popor decât cel al persoanei despre care este vorba. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu se află în relații apropiate (de rudenie sau de prietenie) cu cineva; p. ext. (om) care este sau se simte stingher. ◊ Loc. adv. Prin (sau printre, în) străini = departe de casă, între oameni necunoscuți, neprietenoși. ♦ (Om) înstrăinat (sufletește), depărtat de... 4. Adj. Care este în afară de preocupările sau de interesele cuiva. ♦ Care nu are nicio legătură, nicio contingență cu ceva, care este departe de ceva. 5. Adj. (Despre obiecte) Care nu este proprietatea sa, care aparține altuia. 6. Adj. Care este de altă natură, are alte particularități decât mediul în care se află. 7. Adj. Neobișnuit; bizar. [Var.: (pop.) streín, -ă adj., s. m. și f.] – Et. nec. DOOM
străín adj. m., s. m., pl. străíni; adj. f., s. f. străínă, pl. străíne
străini
STRĂÍN, -Ă, străini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte din populația altei țări decât aceea în care se află sau trăiește; (om, ființă) care este originară din altă regiune, localitate etc. decât aceea în care se află sau locuiește, trăiește. ♦ (Persoană) care aparține unei naționalități ce nu formează, în cadrul unui stat, o minoritate națională. 2. Adj. (Despre țări, locuri) Care este altul decât cel de origine al cuiva. ♦ Care aparține sau este propriu altui popor decât cel al persoanei despre care este vorba. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu se află în relații apropiate (de rudenie sau de prietenie) cu cineva; p. ext. (om) care este sau se simte stingher. ◊ Loc. adv. Prin (sau printre, în) străini = departe de casă, între oameni necunoscuți, neprietenoși. ♦ (Om) înstrăinat (sufletește), depărtat de... 4. Adj. Care este în afară de preocupările sau de interesele cuiva. ♦ Care nu are nicio legătură, nicio contingență cu ceva, care este departe de ceva. 5. Adj. (Despre obiecte) Care nu este proprietatea sa, care aparține altuia. 6. Adj. Care este de altă natură, are alte particularități decât mediul în care se află. 7. Adj. Neobișnuit; bizar. [Var.: (pop.) streín, -ă adj., s. m. și f.] – Et. nec. DOOM
străín adj. m., s. m., pl. străíni; adj. f., s. f. străínă, pl. străíne
străinii
STRĂÍN, -Ă, străini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte din populația altei țări decât aceea în care se află sau trăiește; (om, ființă) care este originară din altă regiune, localitate etc. decât aceea în care se află sau locuiește, trăiește. ♦ (Persoană) care aparține unei naționalități ce nu formează, în cadrul unui stat, o minoritate națională. 2. Adj. (Despre țări, locuri) Care este altul decât cel de origine al cuiva. ♦ Care aparține sau este propriu altui popor decât cel al persoanei despre care este vorba. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu se află în relații apropiate (de rudenie sau de prietenie) cu cineva; p. ext. (om) care este sau se simte stingher. ◊ Loc. adv. Prin (sau printre, în) străini = departe de casă, între oameni necunoscuți, neprietenoși. ♦ (Om) înstrăinat (sufletește), depărtat de... 4. Adj. Care este în afară de preocupările sau de interesele cuiva. ♦ Care nu are nicio legătură, nicio contingență cu ceva, care este departe de ceva. 5. Adj. (Despre obiecte) Care nu este proprietatea sa, care aparține altuia. 6. Adj. Care este de altă natură, are alte particularități decât mediul în care se află. 7. Adj. Neobișnuit; bizar. [Var.: (pop.) streín, -ă adj., s. m. și f.] – Et. nec. DOOM
străín adj. m., s. m., pl. străíni; adj. f., s. f. străínă, pl. străíne
străinii
STRĂÍN, -Ă, străini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte din populația altei țări decât aceea în care se află sau trăiește; (om, ființă) care este originară din altă regiune, localitate etc. decât aceea în care se află sau locuiește, trăiește. ♦ (Persoană) care aparține unei naționalități ce nu formează, în cadrul unui stat, o minoritate națională. 2. Adj. (Despre țări, locuri) Care este altul decât cel de origine al cuiva. ♦ Care aparține sau este propriu altui popor decât cel al persoanei despre care este vorba. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu se află în relații apropiate (de rudenie sau de prietenie) cu cineva; p. ext. (om) care este sau se simte stingher. ◊ Loc. adv. Prin (sau printre, în) străini = departe de casă, între oameni necunoscuți, neprietenoși. ♦ (Om) înstrăinat (sufletește), depărtat de... 4. Adj. Care este în afară de preocupările sau de interesele cuiva. ♦ Care nu are nicio legătură, nicio contingență cu ceva, care este departe de ceva. 5. Adj. (Despre obiecte) Care nu este proprietatea sa, care aparține altuia. 6. Adj. Care este de altă natură, are alte particularități decât mediul în care se află. 7. Adj. Neobișnuit; bizar. [Var.: (pop.) streín, -ă adj., s. m. și f.] – Et. nec. DOOM
străín adj. m., s. m., pl. străíni; adj. f., s. f. străínă, pl. străíne
străinilor
STRĂÍN, -Ă, străini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte din populația altei țări decât aceea în care se află sau trăiește; (om, ființă) care este originară din altă regiune, localitate etc. decât aceea în care se află sau locuiește, trăiește. ♦ (Persoană) care aparține unei naționalități ce nu formează, în cadrul unui stat, o minoritate națională. 2. Adj. (Despre țări, locuri) Care este altul decât cel de origine al cuiva. ♦ Care aparține sau este propriu altui popor decât cel al persoanei despre care este vorba. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu se află în relații apropiate (de rudenie sau de prietenie) cu cineva; p. ext. (om) care este sau se simte stingher. ◊ Loc. adv. Prin (sau printre, în) străini = departe de casă, între oameni necunoscuți, neprietenoși. ♦ (Om) înstrăinat (sufletește), depărtat de... 4. Adj. Care este în afară de preocupările sau de interesele cuiva. ♦ Care nu are nicio legătură, nicio contingență cu ceva, care este departe de ceva. 5. Adj. (Despre obiecte) Care nu este proprietatea sa, care aparține altuia. 6. Adj. Care este de altă natură, are alte particularități decât mediul în care se află. 7. Adj. Neobișnuit; bizar. [Var.: (pop.) streín, -ă adj., s. m. și f.] – Et. nec. DOOM
străín adj. m., s. m., pl. străíni; adj. f., s. f. străínă, pl. străíne
străinilor
STRĂÍN, -Ă, străini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte din populația altei țări decât aceea în care se află sau trăiește; (om, ființă) care este originară din altă regiune, localitate etc. decât aceea în care se află sau locuiește, trăiește. ♦ (Persoană) care aparține unei naționalități ce nu formează, în cadrul unui stat, o minoritate națională. 2. Adj. (Despre țări, locuri) Care este altul decât cel de origine al cuiva. ♦ Care aparține sau este propriu altui popor decât cel al persoanei despre care este vorba. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu se află în relații apropiate (de rudenie sau de prietenie) cu cineva; p. ext. (om) care este sau se simte stingher. ◊ Loc. adv. Prin (sau printre, în) străini = departe de casă, între oameni necunoscuți, neprietenoși. ♦ (Om) înstrăinat (sufletește), depărtat de... 4. Adj. Care este în afară de preocupările sau de interesele cuiva. ♦ Care nu are nicio legătură, nicio contingență cu ceva, care este departe de ceva. 5. Adj. (Despre obiecte) Care nu este proprietatea sa, care aparține altuia. 6. Adj. Care este de altă natură, are alte particularități decât mediul în care se află. 7. Adj. Neobișnuit; bizar. [Var.: (pop.) streín, -ă adj., s. m. și f.] – Et. nec. DOOM
străín adj. m., s. m., pl. străíni; adj. f., s. f. străínă, pl. străíne
străinime
STRĂINÍME s. f. (Cu sens colectiv) Lume străină, mulțime de străini. ◊ Loc. adv. Prin (sau în) străinime = prin (sau în) străini. Iar de nu m-a dori nime, Duce-m-oi prin străinime. La TDRG.
străinior
STRĂINIÓR, -OÁRĂ, străiniori, -oare, adj. Străinel. Și deschide-ți ochișorii Și ți-i vedea frățiorii Cum -ai lăsat brudiori, Brudiori și străiniori ! MARIAN, Î. 132. – Variante: streiniór, -oáră (MARIAN, O. I 277), străiór, -oáră (TEODORESCU, P. P. 510), streiór, -oáră (TEODORESCU, P. P. 641), striiór, -oáră (ȘEZ. IV 133) adj.
străinism
STRĂINÍSM, străinisme, s. n. (Rar) Element lexical de jargon. [Pr.: stră-i-] – Străin + suf. -ism. DOOM
străinísm (rar) (stră-i-) s. n., pl. străinísme
străinisme
STRĂINÍSM, străinisme, s. n. (Rar) Element lexical de jargon. [Pr.: stră-i-] – Străin + suf. -ism. DOOM
străinísm (rar) (stră-i-) s. n., pl. străinísme
străinismele
STRĂINÍSM, străinisme, s. n. (Rar) Element lexical de jargon. [Pr.: stră-i-] – Străin + suf. -ism. DOOM
străinísm (rar) (stră-i-) s. n., pl. străinísme
străinismelor
STRĂINÍSM, străinisme, s. n. (Rar) Element lexical de jargon. [Pr.: stră-i-] – Străin + suf. -ism. DOOM
străinísm (rar) (stră-i-) s. n., pl. străinísme
străinismul
STRĂINÍSM, străinisme, s. n. (Rar) Element lexical de jargon. [Pr.: stră-i-] – Străin + suf. -ism. DOOM
străinísm (rar) (stră-i-) s. n., pl. străinísme
străinismului
STRĂINÍSM, străinisme, s. n. (Rar) Element lexical de jargon. [Pr.: stră-i-] – Străin + suf. -ism. DOOM
străinísm (rar) (stră-i-) s. n., pl. străinísme
străinuc
STRĂINÚC, -Ă, străinuci, -e, adj. (Rar) Străinel. Rămîi țară străinucă, Rămîi țară, tu, de mine. ȘEZ. XII 96.
străinul
STRĂÍN, -Ă, străini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte din populația altei țări decât aceea în care se află sau trăiește; (om, ființă) care este originară din altă regiune, localitate etc. decât aceea în care se află sau locuiește, trăiește. ♦ (Persoană) care aparține unei naționalități ce nu formează, în cadrul unui stat, o minoritate națională. 2. Adj. (Despre țări, locuri) Care este altul decât cel de origine al cuiva. ♦ Care aparține sau este propriu altui popor decât cel al persoanei despre care este vorba. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu se află în relații apropiate (de rudenie sau de prietenie) cu cineva; p. ext. (om) care este sau se simte stingher. ◊ Loc. adv. Prin (sau printre, în) străini = departe de casă, între oameni necunoscuți, neprietenoși. ♦ (Om) înstrăinat (sufletește), depărtat de... 4. Adj. Care este în afară de preocupările sau de interesele cuiva. ♦ Care nu are nicio legătură, nicio contingență cu ceva, care este departe de ceva. 5. Adj. (Despre obiecte) Care nu este proprietatea sa, care aparține altuia. 6. Adj. Care este de altă natură, are alte particularități decât mediul în care se află. 7. Adj. Neobișnuit; bizar. [Var.: (pop.) streín, -ă adj., s. m. și f.] – Et. nec. DOOM
străín adj. m., s. m., pl. străíni; adj. f., s. f. străínă, pl. străíne
străinul
STRĂÍN, -Ă, străini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte din populația altei țări decât aceea în care se află sau trăiește; (om, ființă) care este originară din altă regiune, localitate etc. decât aceea în care se află sau locuiește, trăiește. ♦ (Persoană) care aparține unei naționalități ce nu formează, în cadrul unui stat, o minoritate națională. 2. Adj. (Despre țări, locuri) Care este altul decât cel de origine al cuiva. ♦ Care aparține sau este propriu altui popor decât cel al persoanei despre care este vorba. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu se află în relații apropiate (de rudenie sau de prietenie) cu cineva; p. ext. (om) care este sau se simte stingher. ◊ Loc. adv. Prin (sau printre, în) străini = departe de casă, între oameni necunoscuți, neprietenoși. ♦ (Om) înstrăinat (sufletește), depărtat de... 4. Adj. Care este în afară de preocupările sau de interesele cuiva. ♦ Care nu are nicio legătură, nicio contingență cu ceva, care este departe de ceva. 5. Adj. (Despre obiecte) Care nu este proprietatea sa, care aparține altuia. 6. Adj. Care este de altă natură, are alte particularități decât mediul în care se află. 7. Adj. Neobișnuit; bizar. [Var.: (pop.) streín, -ă adj., s. m. și f.] – Et. nec. DOOM
străín adj. m., s. m., pl. străíni; adj. f., s. f. străínă, pl. străíne
străinului
STRĂÍN, -Ă, străini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte din populația altei țări decât aceea în care se află sau trăiește; (om, ființă) care este originară din altă regiune, localitate etc. decât aceea în care se află sau locuiește, trăiește. ♦ (Persoană) care aparține unei naționalități ce nu formează, în cadrul unui stat, o minoritate națională. 2. Adj. (Despre țări, locuri) Care este altul decât cel de origine al cuiva. ♦ Care aparține sau este propriu altui popor decât cel al persoanei despre care este vorba. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu se află în relații apropiate (de rudenie sau de prietenie) cu cineva; p. ext. (om) care este sau se simte stingher. ◊ Loc. adv. Prin (sau printre, în) străini = departe de casă, între oameni necunoscuți, neprietenoși. ♦ (Om) înstrăinat (sufletește), depărtat de... 4. Adj. Care este în afară de preocupările sau de interesele cuiva. ♦ Care nu are nicio legătură, nicio contingență cu ceva, care este departe de ceva. 5. Adj. (Despre obiecte) Care nu este proprietatea sa, care aparține altuia. 6. Adj. Care este de altă natură, are alte particularități decât mediul în care se află. 7. Adj. Neobișnuit; bizar. [Var.: (pop.) streín, -ă adj., s. m. și f.] – Et. nec. DOOM
străín adj. m., s. m., pl. străíni; adj. f., s. f. străínă, pl. străíne
străinului
STRĂÍN, -Ă, străini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte din populația altei țări decât aceea în care se află sau trăiește; (om, ființă) care este originară din altă regiune, localitate etc. decât aceea în care se află sau locuiește, trăiește. ♦ (Persoană) care aparține unei naționalități ce nu formează, în cadrul unui stat, o minoritate națională. 2. Adj. (Despre țări, locuri) Care este altul decât cel de origine al cuiva. ♦ Care aparține sau este propriu altui popor decât cel al persoanei despre care este vorba. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu se află în relații apropiate (de rudenie sau de prietenie) cu cineva; p. ext. (om) care este sau se simte stingher. ◊ Loc. adv. Prin (sau printre, în) străini = departe de casă, între oameni necunoscuți, neprietenoși. ♦ (Om) înstrăinat (sufletește), depărtat de... 4. Adj. Care este în afară de preocupările sau de interesele cuiva. ♦ Care nu are nicio legătură, nicio contingență cu ceva, care este departe de ceva. 5. Adj. (Despre obiecte) Care nu este proprietatea sa, care aparține altuia. 6. Adj. Care este de altă natură, are alte particularități decât mediul în care se află. 7. Adj. Neobișnuit; bizar. [Var.: (pop.) streín, -ă adj., s. m. și f.] – Et. nec. DOOM
străín adj. m., s. m., pl. străíni; adj. f., s. f. străínă, pl. străíne
străinătate
STREINĂTÁTE s. f. v. străinătate. DOOM
străinătáte (stră-i-) s. f., g.-d. art. străinătắții; pl. străinătắți
străinătatea
STREINĂTÁTE s. f. v. străinătate. DOOM
străinătáte (stră-i-) s. f., g.-d. art. străinătắții; pl. străinătắți
străinătăți
STREINĂTÁTE s. f. v. străinătate. DOOM
străinătáte (stră-i-) s. f., g.-d. art. străinătắții; pl. străinătắți
străinătății
STREINĂTÁTE s. f. v. străinătate. DOOM
străinătáte (stră-i-) s. f., g.-d. art. străinătắții; pl. străinătắți
străinătățile
STREINĂTÁTE s. f. v. străinătate. DOOM
străinătáte (stră-i-) s. f., g.-d. art. străinătắții; pl. străinătắți
străinătăților
STREINĂTÁTE s. f. v. străinătate. DOOM
străinătáte (stră-i-) s. f., g.-d. art. străinătắții; pl. străinătắți
străior
STRĂIÓR, -OÁRĂ adj. v. străinior.
străiță
STRĂÍȚE s. n. pl. Diminutiv al lui strai. Avea băiatul pe cap o cușmuliță caldă, trupul îmbrăcat bine în niște străițe calde. CAMILAR, N. II 265. Au venit căsenii fetei acasă și au aflat-o în străițele ei rupte și ferfenițoase. SBIERA, P. 102.
străjac
STRĂJÁC, străjace, s. n. (Reg.) Saltea (de paie). – Din germ. Strohsack. DOOM
străjác (reg.) s. n., pl. străjáce
străjace
STRĂJÁC, străjace, s. n. (Reg.) Saltea (de paie). – Din germ. Strohsack. DOOM
străjác (reg.) s. n., pl. străjáce
străjacele
STRĂJÁC, străjace, s. n. (Reg.) Saltea (de paie). – Din germ. Strohsack. DOOM
străjác (reg.) s. n., pl. străjáce
străjacelor
STRĂJÁC, străjace, s. n. (Reg.) Saltea (de paie). – Din germ. Strohsack. DOOM
străjác (reg.) s. n., pl. străjáce
străjacul
STRĂJÁC, străjace, s. n. (Reg.) Saltea (de paie). – Din germ. Strohsack. DOOM
străjác (reg.) s. n., pl. străjáce
străjacului
STRĂJÁC, străjace, s. n. (Reg.) Saltea (de paie). – Din germ. Strohsack. DOOM
străjác (reg.) s. n., pl. străjáce
străjera
STRĂJÉR, -Ă, străjeri, -e, s. m., s. f. 1. S. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Persoană care avea obligația să păzească granițele (muntoase), în schimbul unor scutiri fiscale. ♦ P. gener. (Înv. și pop.) Paznic, strajă. 2. S. m. și f. (Înv.) Tânăr care aparținea străjeriei. 3. S. m. Construcție formată dintr-un grup de stâlpi de lemn, montată lângă piciorul unui pod de lemn, pentru a-l apăra de loviturile plutelor. [Var.: (înv.) strejár s. m.] – Strajă + suf. -ar. DOOM
străjéră s. f., g.-d. art. străjérei; pl. străjére
străjere
STRĂJÉR, -Ă, străjeri, -e, s. m., s. f. 1. S. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Persoană care avea obligația să păzească granițele (muntoase), în schimbul unor scutiri fiscale. ♦ P. gener. (Înv. și pop.) Paznic, strajă. 2. S. m. și f. (Înv.) Tânăr care aparținea străjeriei. 3. S. m. Construcție formată dintr-un grup de stâlpi de lemn, montată lângă piciorul unui pod de lemn, pentru a-l apăra de loviturile plutelor. [Var.: (înv.) strejár s. m.] – Strajă + suf. -ar. DOOM
străjéră s. f., g.-d. art. străjérei; pl. străjére
străjerei
STRĂJÉR, -Ă, străjeri, -e, s. m., s. f. 1. S. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Persoană care avea obligația să păzească granițele (muntoase), în schimbul unor scutiri fiscale. ♦ P. gener. (Înv. și pop.) Paznic, strajă. 2. S. m. și f. (Înv.) Tânăr care aparținea străjeriei. 3. S. m. Construcție formată dintr-un grup de stâlpi de lemn, montată lângă piciorul unui pod de lemn, pentru a-l apăra de loviturile plutelor. [Var.: (înv.) strejár s. m.] – Strajă + suf. -ar. DOOM
străjéră s. f., g.-d. art. străjérei; pl. străjére
străjerele
STRĂJÉR, -Ă, străjeri, -e, s. m., s. f. 1. S. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Persoană care avea obligația să păzească granițele (muntoase), în schimbul unor scutiri fiscale. ♦ P. gener. (Înv. și pop.) Paznic, strajă. 2. S. m. și f. (Înv.) Tânăr care aparținea străjeriei. 3. S. m. Construcție formată dintr-un grup de stâlpi de lemn, montată lângă piciorul unui pod de lemn, pentru a-l apăra de loviturile plutelor. [Var.: (înv.) strejár s. m.] – Strajă + suf. -ar. DOOM
străjéră s. f., g.-d. art. străjérei; pl. străjére
străjerelor
STRĂJÉR, -Ă, străjeri, -e, s. m., s. f. 1. S. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Persoană care avea obligația să păzească granițele (muntoase), în schimbul unor scutiri fiscale. ♦ P. gener. (Înv. și pop.) Paznic, strajă. 2. S. m. și f. (Înv.) Tânăr care aparținea străjeriei. 3. S. m. Construcție formată dintr-un grup de stâlpi de lemn, montată lângă piciorul unui pod de lemn, pentru a-l apăra de loviturile plutelor. [Var.: (înv.) strejár s. m.] – Strajă + suf. -ar. DOOM
străjéră s. f., g.-d. art. străjérei; pl. străjére
străjerie
STRĂJERÍE s. f. (Înv.) Organizație pentru tineret creată de regele Carol al II-lea, care a activat între 1937 și 1940. – Străjer + suf. -ie. DOOM
străjeríe (înv.) s. f., art. străjería, g.-d. străjeríi, art. străjeríei
străji
STRÁJĂ, străji, s. f. 1. Pază, apărare, scut. ◊ Loc. vb. A face (sau a ține) strajă sau a fi (ori a sta, a se pune) de strajă = a străjui, a păzi. ◊ Expr. A-și pune strajă gurii (sau, rar, ochilor) = a-și înfrâna dorința de a vorbi (sau de a privi). ♦ Loc unde stă un paznic; post de veghe. ♦ Cetățuie (situată la oarecare înălțime) în care se adăposteau în trecut străjerii. ♦ (Înv.) Fiecare dintre cele patru unități de timp în care se împărțea noaptea (potrivit cu schimbarea străjerilor); interval de timp cât făcea de gardă un ostaș. 2. (Azi rar) Paznic, străjer, santinelă. Gardă, escortă. 3. (În sintagma) Foaie de strajă = prima foaie a unei cărți, înaintea paginii de titlu. 4. Fiecare dintre cei patru stâlpi de la colțurile unei case de bârne. 5. Apărătoare la mânerul unei săbii. 6. (În mistica ortodoxă) Vamă prin care trece sufletul mortului, înainte de a ajunge în fața judecății. 7. Sfoară sau funie folosită la diferite instrumente de prins pește. [Var.: (reg.) streájă s. f.] – Din sl. straža. DOOM
strájă s. f., art. strája, g.-d. art. strắjii; pl. străji
străjii
STRÁJĂ, străji, s. f. 1. Pază, apărare, scut. ◊ Loc. vb. A face (sau a ține) strajă sau a fi (ori a sta, a se pune) de strajă = a străjui, a păzi. ◊ Expr. A-și pune strajă gurii (sau, rar, ochilor) = a-și înfrâna dorința de a vorbi (sau de a privi). ♦ Loc unde stă un paznic; post de veghe. ♦ Cetățuie (situată la oarecare înălțime) în care se adăposteau în trecut străjerii. ♦ (Înv.) Fiecare dintre cele patru unități de timp în care se împărțea noaptea (potrivit cu schimbarea străjerilor); interval de timp cât făcea de gardă un ostaș. 2. (Azi rar) Paznic, străjer, santinelă. Gardă, escortă. 3. (În sintagma) Foaie de strajă = prima foaie a unei cărți, înaintea paginii de titlu. 4. Fiecare dintre cei patru stâlpi de la colțurile unei case de bârne. 5. Apărătoare la mânerul unei săbii. 6. (În mistica ortodoxă) Vamă prin care trece sufletul mortului, înainte de a ajunge în fața judecății. 7. Sfoară sau funie folosită la diferite instrumente de prins pește. [Var.: (reg.) streájă s. f.] – Din sl. straža. DOOM
strájă s. f., art. strája, g.-d. art. strắjii; pl. străji
străjile
STRÁJĂ, străji, s. f. 1. Pază, apărare, scut. ◊ Loc. vb. A face (sau a ține) strajă sau a fi (ori a sta, a se pune) de strajă = a străjui, a păzi. ◊ Expr. A-și pune strajă gurii (sau, rar, ochilor) = a-și înfrâna dorința de a vorbi (sau de a privi). ♦ Loc unde stă un paznic; post de veghe. ♦ Cetățuie (situată la oarecare înălțime) în care se adăposteau în trecut străjerii. ♦ (Înv.) Fiecare dintre cele patru unități de timp în care se împărțea noaptea (potrivit cu schimbarea străjerilor); interval de timp cât făcea de gardă un ostaș. 2. (Azi rar) Paznic, străjer, santinelă. Gardă, escortă. 3. (În sintagma) Foaie de strajă = prima foaie a unei cărți, înaintea paginii de titlu. 4. Fiecare dintre cei patru stâlpi de la colțurile unei case de bârne. 5. Apărătoare la mânerul unei săbii. 6. (În mistica ortodoxă) Vamă prin care trece sufletul mortului, înainte de a ajunge în fața judecății. 7. Sfoară sau funie folosită la diferite instrumente de prins pește. [Var.: (reg.) streájă s. f.] – Din sl. straža. DOOM
strájă s. f., art. strája, g.-d. art. strắjii; pl. străji
străjilor
STRÁJĂ, străji, s. f. 1. Pază, apărare, scut. ◊ Loc. vb. A face (sau a ține) strajă sau a fi (ori a sta, a se pune) de strajă = a străjui, a păzi. ◊ Expr. A-și pune strajă gurii (sau, rar, ochilor) = a-și înfrâna dorința de a vorbi (sau de a privi). ♦ Loc unde stă un paznic; post de veghe. ♦ Cetățuie (situată la oarecare înălțime) în care se adăposteau în trecut străjerii. ♦ (Înv.) Fiecare dintre cele patru unități de timp în care se împărțea noaptea (potrivit cu schimbarea străjerilor); interval de timp cât făcea de gardă un ostaș. 2. (Azi rar) Paznic, străjer, santinelă. Gardă, escortă. 3. (În sintagma) Foaie de strajă = prima foaie a unei cărți, înaintea paginii de titlu. 4. Fiecare dintre cei patru stâlpi de la colțurile unei case de bârne. 5. Apărătoare la mânerul unei săbii. 6. (În mistica ortodoxă) Vamă prin care trece sufletul mortului, înainte de a ajunge în fața judecății. 7. Sfoară sau funie folosită la diferite instrumente de prins pește. [Var.: (reg.) streájă s. f.] – Din sl. straža. DOOM
strájă s. f., art. strája, g.-d. art. strắjii; pl. străji
străjui
STREJUÍ vb. IV v. străjui. DOOM
străjuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străjuiésc, imperf. 3 sg. străjuiá; conj. prez. 3 să străjuiáscă
străjuia
STREJUÍ vb. IV v. străjui. DOOM
străjuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străjuiésc, imperf. 3 sg. străjuiá; conj. prez. 3 să străjuiáscă
străjuiai
STREJUÍ vb. IV v. străjui. DOOM
străjuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străjuiésc, imperf. 3 sg. străjuiá; conj. prez. 3 să străjuiáscă
străjuiam
STREJUÍ vb. IV v. străjui. DOOM
străjuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străjuiésc, imperf. 3 sg. străjuiá; conj. prez. 3 să străjuiáscă
străjuiască
STREJUÍ vb. IV v. străjui. DOOM
străjuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străjuiésc, imperf. 3 sg. străjuiá; conj. prez. 3 să străjuiáscă
străjuiau
STREJUÍ vb. IV v. străjui. DOOM
străjuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străjuiésc, imperf. 3 sg. străjuiá; conj. prez. 3 să străjuiáscă
străjuiați
STREJUÍ vb. IV v. străjui. DOOM
străjuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străjuiésc, imperf. 3 sg. străjuiá; conj. prez. 3 să străjuiáscă
străjuiesc
STREJUÍ vb. IV v. străjui. DOOM
străjuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străjuiésc, imperf. 3 sg. străjuiá; conj. prez. 3 să străjuiáscă
străjuiește
STREJUÍ vb. IV v. străjui. DOOM
străjuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străjuiésc, imperf. 3 sg. străjuiá; conj. prez. 3 să străjuiáscă
străjuiești
STREJUÍ vb. IV v. străjui. DOOM
străjuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străjuiésc, imperf. 3 sg. străjuiá; conj. prez. 3 să străjuiáscă
străjuii
STREJUÍ vb. IV v. străjui. DOOM
străjuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străjuiésc, imperf. 3 sg. străjuiá; conj. prez. 3 să străjuiáscă
străjuim
STREJUÍ vb. IV v. străjui. DOOM
străjuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străjuiésc, imperf. 3 sg. străjuiá; conj. prez. 3 să străjuiáscă
străjuind
STREJUÍ vb. IV v. străjui. DOOM
străjuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străjuiésc, imperf. 3 sg. străjuiá; conj. prez. 3 să străjuiáscă
străjuire
STREJUÍ vb. IV v. străjui. DOOM
străjuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străjuiésc, imperf. 3 sg. străjuiá; conj. prez. 3 să străjuiáscă
străjuire
STRĂJUÍRE, străjuiri, s. f. (Înv. și pop.) Faptul de a străjui; păzire, pază, veghe. ♦ Pândă. – V. strajă. DOOM
străjuíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. străjuírii; pl. străjuíri
străjuirea
STRĂJUÍRE, străjuiri, s. f. (Înv. și pop.) Faptul de a străjui; păzire, pază, veghe. ♦ Pândă. – V. strajă. DOOM
străjuíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. străjuírii; pl. străjuíri
străjuiri
STRĂJUÍRE, străjuiri, s. f. (Înv. și pop.) Faptul de a străjui; păzire, pază, veghe. ♦ Pândă. – V. strajă. DOOM
străjuíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. străjuírii; pl. străjuíri
străjuirii
STRĂJUÍRE, străjuiri, s. f. (Înv. și pop.) Faptul de a străjui; păzire, pază, veghe. ♦ Pândă. – V. strajă. DOOM
străjuíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. străjuírii; pl. străjuíri
străjuirile
STRĂJUÍRE, străjuiri, s. f. (Înv. și pop.) Faptul de a străjui; păzire, pază, veghe. ♦ Pândă. – V. strajă. DOOM
străjuíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. străjuírii; pl. străjuíri
străjuirilor
STRĂJUÍRE, străjuiri, s. f. (Înv. și pop.) Faptul de a străjui; păzire, pază, veghe. ♦ Pândă. – V. strajă. DOOM
străjuíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. străjuírii; pl. străjuíri
străjuiră
STREJUÍ vb. IV v. străjui. DOOM
străjuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străjuiésc, imperf. 3 sg. străjuiá; conj. prez. 3 să străjuiáscă
străjuirăm
STREJUÍ vb. IV v. străjui. DOOM
străjuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străjuiésc, imperf. 3 sg. străjuiá; conj. prez. 3 să străjuiáscă
străjuirăți
STREJUÍ vb. IV v. străjui. DOOM
străjuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străjuiésc, imperf. 3 sg. străjuiá; conj. prez. 3 să străjuiáscă
străjuise
STREJUÍ vb. IV v. străjui. DOOM
străjuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străjuiésc, imperf. 3 sg. străjuiá; conj. prez. 3 să străjuiáscă
străjuisem
STREJUÍ vb. IV v. străjui. DOOM
străjuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străjuiésc, imperf. 3 sg. străjuiá; conj. prez. 3 să străjuiáscă
străjuiseră
STREJUÍ vb. IV v. străjui. DOOM
străjuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străjuiésc, imperf. 3 sg. străjuiá; conj. prez. 3 să străjuiáscă
străjuiserăm
STREJUÍ vb. IV v. străjui. DOOM
străjuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străjuiésc, imperf. 3 sg. străjuiá; conj. prez. 3 să străjuiáscă
străjuiserăți
STREJUÍ vb. IV v. străjui. DOOM
străjuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străjuiésc, imperf. 3 sg. străjuiá; conj. prez. 3 să străjuiáscă
străjuiseși
STREJUÍ vb. IV v. străjui. DOOM
străjuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străjuiésc, imperf. 3 sg. străjuiá; conj. prez. 3 să străjuiáscă
străjuiseți
STREJUÍ vb. IV v. străjui. DOOM
străjuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străjuiésc, imperf. 3 sg. străjuiá; conj. prez. 3 să străjuiáscă
străjuit
STREJUÍ vb. IV v. străjui. DOOM
străjuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străjuiésc, imperf. 3 sg. străjuiá; conj. prez. 3 să străjuiáscă
străjuit
STREJUÍ vb. IV v. străjui. DOOM
străjuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străjuiésc, imperf. 3 sg. străjuiá; conj. prez. 3 să străjuiáscă
străjuitoare
STRĂJUITÓR, -OÁRE, străjuitori, -oare, adj. (Rar) Care străjuiește, păzește, veghează. ♦ (Substantivat) Paznic, păzitor, străjer. [Pr.: -ju-i-] – Străjui + suf. -tor. DOOM
străjuitór (rar) (-ju-i-) adj. m., pl. străjuitóri; f. sg. și pl. străjuitoáre
străjuitoarea
STRĂJUITÓR, -OÁRE, străjuitori, -oare, adj. (Rar) Care străjuiește, păzește, veghează. ♦ (Substantivat) Paznic, păzitor, străjer. [Pr.: -ju-i-] – Străjui + suf. -tor. DOOM
străjuitór (rar) (-ju-i-) adj. m., pl. străjuitóri; f. sg. și pl. străjuitoáre
străjuitoarei
STRĂJUITÓR, -OÁRE, străjuitori, -oare, adj. (Rar) Care străjuiește, păzește, veghează. ♦ (Substantivat) Paznic, păzitor, străjer. [Pr.: -ju-i-] – Străjui + suf. -tor. DOOM
străjuitór (rar) (-ju-i-) adj. m., pl. străjuitóri; f. sg. și pl. străjuitoáre
străjuitoarele
STRĂJUITÓR, -OÁRE, străjuitori, -oare, adj. (Rar) Care străjuiește, păzește, veghează. ♦ (Substantivat) Paznic, păzitor, străjer. [Pr.: -ju-i-] – Străjui + suf. -tor. DOOM
străjuitór (rar) (-ju-i-) adj. m., pl. străjuitóri; f. sg. și pl. străjuitoáre
străjuitoarelor
STRĂJUITÓR, -OÁRE, străjuitori, -oare, adj. (Rar) Care străjuiește, păzește, veghează. ♦ (Substantivat) Paznic, păzitor, străjer. [Pr.: -ju-i-] – Străjui + suf. -tor. DOOM
străjuitór (rar) (-ju-i-) adj. m., pl. străjuitóri; f. sg. și pl. străjuitoáre
străjuitor
STRĂJUITÓR, -OÁRE, străjuitori, -oare, adj. (Rar) Care străjuiește, păzește, veghează. ♦ (Substantivat) Paznic, păzitor, străjer. [Pr.: -ju-i-] – Străjui + suf. -tor. DOOM
străjuitór (rar) (-ju-i-) adj. m., pl. străjuitóri; f. sg. și pl. străjuitoáre
străjuitori
STRĂJUITÓR, -OÁRE, străjuitori, -oare, adj. (Rar) Care străjuiește, păzește, veghează. ♦ (Substantivat) Paznic, păzitor, străjer. [Pr.: -ju-i-] – Străjui + suf. -tor. DOOM
străjuitór (rar) (-ju-i-) adj. m., pl. străjuitóri; f. sg. și pl. străjuitoáre
străjuitorii
STRĂJUITÓR, -OÁRE, străjuitori, -oare, adj. (Rar) Care străjuiește, păzește, veghează. ♦ (Substantivat) Paznic, păzitor, străjer. [Pr.: -ju-i-] – Străjui + suf. -tor. DOOM
străjuitór (rar) (-ju-i-) adj. m., pl. străjuitóri; f. sg. și pl. străjuitoáre
străjuitorilor
STRĂJUITÓR, -OÁRE, străjuitori, -oare, adj. (Rar) Care străjuiește, păzește, veghează. ♦ (Substantivat) Paznic, păzitor, străjer. [Pr.: -ju-i-] – Străjui + suf. -tor. DOOM
străjuitór (rar) (-ju-i-) adj. m., pl. străjuitóri; f. sg. și pl. străjuitoáre
străjuitorul
STRĂJUITÓR, -OÁRE, străjuitori, -oare, adj. (Rar) Care străjuiește, păzește, veghează. ♦ (Substantivat) Paznic, păzitor, străjer. [Pr.: -ju-i-] – Străjui + suf. -tor. DOOM
străjuitór (rar) (-ju-i-) adj. m., pl. străjuitóri; f. sg. și pl. străjuitoáre
străjuitorului
STRĂJUITÓR, -OÁRE, străjuitori, -oare, adj. (Rar) Care străjuiește, păzește, veghează. ♦ (Substantivat) Paznic, păzitor, străjer. [Pr.: -ju-i-] – Străjui + suf. -tor. DOOM
străjuitór (rar) (-ju-i-) adj. m., pl. străjuitóri; f. sg. și pl. străjuitoáre
străjuiși
STREJUÍ vb. IV v. străjui. DOOM
străjuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străjuiésc, imperf. 3 sg. străjuiá; conj. prez. 3 să străjuiáscă
străjuiți
STREJUÍ vb. IV v. străjui. DOOM
străjuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străjuiésc, imperf. 3 sg. străjuiá; conj. prez. 3 să străjuiáscă
strălimpede
STRĂLÍMPEDE, strălimpezi, adj. (Rar) Foarte limpede, deosebit de clar. – Pref. stră- + limpede. DOOM
strălímpede (rar) adj. m., f. strălímpede; pl. m. și f. strălímpezi
strălimpedea
STRĂLÍMPEDE, strălimpezi, adj. (Rar) Foarte limpede, deosebit de clar. – Pref. stră- + limpede. DOOM
strălímpede (rar) adj. m., f. strălímpede; pl. m. și f. strălímpezi
strălimpedele
STRĂLÍMPEDE, strălimpezi, adj. (Rar) Foarte limpede, deosebit de clar. – Pref. stră- + limpede. DOOM
strălímpede (rar) adj. m., f. strălímpede; pl. m. și f. strălímpezi
strălimpedelui
STRĂLÍMPEDE, strălimpezi, adj. (Rar) Foarte limpede, deosebit de clar. – Pref. stră- + limpede. DOOM
strălímpede (rar) adj. m., f. strălímpede; pl. m. și f. strălímpezi
strălimpezi
STRĂLÍMPEDE, strălimpezi, adj. (Rar) Foarte limpede, deosebit de clar. – Pref. stră- + limpede. DOOM
strălímpede (rar) adj. m., f. strălímpede; pl. m. și f. strălímpezi
strălimpezii
STRĂLÍMPEDE, strălimpezi, adj. (Rar) Foarte limpede, deosebit de clar. – Pref. stră- + limpede. DOOM
strălímpede (rar) adj. m., f. strălímpede; pl. m. și f. strălímpezi
strălimpezile
STRĂLÍMPEDE, strălimpezi, adj. (Rar) Foarte limpede, deosebit de clar. – Pref. stră- + limpede. DOOM
strălímpede (rar) adj. m., f. strălímpede; pl. m. și f. strălímpezi
strălimpezilor
STRĂLÍMPEDE, strălimpezi, adj. (Rar) Foarte limpede, deosebit de clar. – Pref. stră- + limpede. DOOM
strălímpede (rar) adj. m., f. strălímpede; pl. m. și f. strălímpezi
străluc
STRĂLÚC, străluci, s. m. Insectă din ordinul coleopterelor, de culoare verde sau roșcată, cu luciu metalic specific, cu aripile albastre-verzui, fin punctate (Aromia moschata). – Din străluci (derivat regresiv). DOOM
strălúc s. m., pl. strălúci
strălucea
STRĂLUCÍ, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a răspândi, a emite, a reflecta o lumină vie. ♦ A scânteia, a sclipi. ♦ P. anal. A părea că răspândește lumină datorită albeții, curățeniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge în mod deosebit, a face o puternică impresie (prin calitățile sale). – Pref. stră- + luci. DOOM
strălucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strălucésc, imperf. 3 sg. străluceá; conj. prez. 3 să străluceáscă
străluceai
STRĂLUCÍ, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a răspândi, a emite, a reflecta o lumină vie. ♦ A scânteia, a sclipi. ♦ P. anal. A părea că răspândește lumină datorită albeții, curățeniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge în mod deosebit, a face o puternică impresie (prin calitățile sale). – Pref. stră- + luci. DOOM
strălucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strălucésc, imperf. 3 sg. străluceá; conj. prez. 3 să străluceáscă
străluceam
STRĂLUCÍ, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a răspândi, a emite, a reflecta o lumină vie. ♦ A scânteia, a sclipi. ♦ P. anal. A părea că răspândește lumină datorită albeții, curățeniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge în mod deosebit, a face o puternică impresie (prin calitățile sale). – Pref. stră- + luci. DOOM
strălucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strălucésc, imperf. 3 sg. străluceá; conj. prez. 3 să străluceáscă
strălucească
STRĂLUCÍ, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a răspândi, a emite, a reflecta o lumină vie. ♦ A scânteia, a sclipi. ♦ P. anal. A părea că răspândește lumină datorită albeții, curățeniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge în mod deosebit, a face o puternică impresie (prin calitățile sale). – Pref. stră- + luci. DOOM
strălucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strălucésc, imperf. 3 sg. străluceá; conj. prez. 3 să străluceáscă
străluceau
STRĂLUCÍ, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a răspândi, a emite, a reflecta o lumină vie. ♦ A scânteia, a sclipi. ♦ P. anal. A părea că răspândește lumină datorită albeții, curățeniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge în mod deosebit, a face o puternică impresie (prin calitățile sale). – Pref. stră- + luci. DOOM
strălucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strălucésc, imperf. 3 sg. străluceá; conj. prez. 3 să străluceáscă
străluceați
STRĂLUCÍ, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a răspândi, a emite, a reflecta o lumină vie. ♦ A scânteia, a sclipi. ♦ P. anal. A părea că răspândește lumină datorită albeții, curățeniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge în mod deosebit, a face o puternică impresie (prin calitățile sale). – Pref. stră- + luci. DOOM
strălucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strălucésc, imperf. 3 sg. străluceá; conj. prez. 3 să străluceáscă
strălucesc
STRĂLUCÍ, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a răspândi, a emite, a reflecta o lumină vie. ♦ A scânteia, a sclipi. ♦ P. anal. A părea că răspândește lumină datorită albeții, curățeniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge în mod deosebit, a face o puternică impresie (prin calitățile sale). – Pref. stră- + luci. DOOM
strălucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strălucésc, imperf. 3 sg. străluceá; conj. prez. 3 să străluceáscă
strălucește
STRĂLUCÍ, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a răspândi, a emite, a reflecta o lumină vie. ♦ A scânteia, a sclipi. ♦ P. anal. A părea că răspândește lumină datorită albeții, curățeniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge în mod deosebit, a face o puternică impresie (prin calitățile sale). – Pref. stră- + luci. DOOM
strălucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strălucésc, imperf. 3 sg. străluceá; conj. prez. 3 să străluceáscă
strălucești
STRĂLUCÍ, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a răspândi, a emite, a reflecta o lumină vie. ♦ A scânteia, a sclipi. ♦ P. anal. A părea că răspândește lumină datorită albeții, curățeniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge în mod deosebit, a face o puternică impresie (prin calitățile sale). – Pref. stră- + luci. DOOM
strălucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strălucésc, imperf. 3 sg. străluceá; conj. prez. 3 să străluceáscă
străluci
STRĂLÚC, străluci, s. m. Insectă din ordinul coleopterelor, de culoare verde sau roșcată, cu luciu metalic specific, cu aripile albastre-verzui, fin punctate (Aromia moschata). – Din străluci (derivat regresiv). DOOM
strălúc s. m., pl. strălúci
străluci
STRĂLUCÍ, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a răspândi, a emite, a reflecta o lumină vie. ♦ A scânteia, a sclipi. ♦ P. anal. A părea că răspândește lumină datorită albeții, curățeniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge în mod deosebit, a face o puternică impresie (prin calitățile sale). – Pref. stră- + luci. DOOM
strălucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strălucésc, imperf. 3 sg. străluceá; conj. prez. 3 să străluceáscă
strălucii
STRĂLÚC, străluci, s. m. Insectă din ordinul coleopterelor, de culoare verde sau roșcată, cu luciu metalic specific, cu aripile albastre-verzui, fin punctate (Aromia moschata). – Din străluci (derivat regresiv). DOOM
strălúc s. m., pl. strălúci
strălucii
STRĂLUCÍ, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a răspândi, a emite, a reflecta o lumină vie. ♦ A scânteia, a sclipi. ♦ P. anal. A părea că răspândește lumină datorită albeții, curățeniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge în mod deosebit, a face o puternică impresie (prin calitățile sale). – Pref. stră- + luci. DOOM
strălucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strălucésc, imperf. 3 sg. străluceá; conj. prez. 3 să străluceáscă
strălucilor
STRĂLÚC, străluci, s. m. Insectă din ordinul coleopterelor, de culoare verde sau roșcată, cu luciu metalic specific, cu aripile albastre-verzui, fin punctate (Aromia moschata). – Din străluci (derivat regresiv). DOOM
strălúc s. m., pl. strălúci
strălucim
STRĂLUCÍ, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a răspândi, a emite, a reflecta o lumină vie. ♦ A scânteia, a sclipi. ♦ P. anal. A părea că răspândește lumină datorită albeții, curățeniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge în mod deosebit, a face o puternică impresie (prin calitățile sale). – Pref. stră- + luci. DOOM
strălucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strălucésc, imperf. 3 sg. străluceá; conj. prez. 3 să străluceáscă
strălucind
STRĂLUCÍ, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a răspândi, a emite, a reflecta o lumină vie. ♦ A scânteia, a sclipi. ♦ P. anal. A părea că răspândește lumină datorită albeții, curățeniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge în mod deosebit, a face o puternică impresie (prin calitățile sale). – Pref. stră- + luci. DOOM
strălucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strălucésc, imperf. 3 sg. străluceá; conj. prez. 3 să străluceáscă
strălucios
STRĂLUCIÓS, -OÁSĂ, strălucioși, -oase, adj. Strălucitor. Era peste tot obrazul negru strălucios ca o cizmă de paradă. CARAGIALE, O. III 14. Ceriu-i mare, stele-s multe, Și mai mari și mai mărunte, Luminoase, Strălucioase, Dar ca mîndra nu-s frumoase. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 100.
strălucire
STRĂLUCÍ, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a răspândi, a emite, a reflecta o lumină vie. ♦ A scânteia, a sclipi. ♦ P. anal. A părea că răspândește lumină datorită albeții, curățeniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge în mod deosebit, a face o puternică impresie (prin calitățile sale). – Pref. stră- + luci. DOOM
strălucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strălucésc, imperf. 3 sg. străluceá; conj. prez. 3 să străluceáscă
strălucire
STRĂLUCÍRE, străluciri, s. f. 1. Acțiunea de a străluci și rezultatul ei; intensitatea unei lumini vii. ♦ Lumină vie reflectată; scânteiere, sclipire; spec. iluminare produsă de un astru. ♦ (Fiz.) Mărime care caracterizează un izvor de lumină, egală cu raportul dintre intensitatea luminoasă a izvorului și proiecția ariei sale pe direcția de observație. 2. Fig. Fast, splendoare, frumusețe. ♦ Mărire, glorie. – V. străluci. DOOM
strălucíre s. f., g.-d. art. strălucírii; pl. strălucíri
strălucirea
STRĂLUCÍRE, străluciri, s. f. 1. Acțiunea de a străluci și rezultatul ei; intensitatea unei lumini vii. ♦ Lumină vie reflectată; scânteiere, sclipire; spec. iluminare produsă de un astru. ♦ (Fiz.) Mărime care caracterizează un izvor de lumină, egală cu raportul dintre intensitatea luminoasă a izvorului și proiecția ariei sale pe direcția de observație. 2. Fig. Fast, splendoare, frumusețe. ♦ Mărire, glorie. – V. străluci. DOOM
strălucíre s. f., g.-d. art. strălucírii; pl. strălucíri
străluciri
STRĂLUCÍRE, străluciri, s. f. 1. Acțiunea de a străluci și rezultatul ei; intensitatea unei lumini vii. ♦ Lumină vie reflectată; scânteiere, sclipire; spec. iluminare produsă de un astru. ♦ (Fiz.) Mărime care caracterizează un izvor de lumină, egală cu raportul dintre intensitatea luminoasă a izvorului și proiecția ariei sale pe direcția de observație. 2. Fig. Fast, splendoare, frumusețe. ♦ Mărire, glorie. – V. străluci. DOOM
strălucíre s. f., g.-d. art. strălucírii; pl. strălucíri
strălucirii
STRĂLUCÍRE, străluciri, s. f. 1. Acțiunea de a străluci și rezultatul ei; intensitatea unei lumini vii. ♦ Lumină vie reflectată; scânteiere, sclipire; spec. iluminare produsă de un astru. ♦ (Fiz.) Mărime care caracterizează un izvor de lumină, egală cu raportul dintre intensitatea luminoasă a izvorului și proiecția ariei sale pe direcția de observație. 2. Fig. Fast, splendoare, frumusețe. ♦ Mărire, glorie. – V. străluci. DOOM
strălucíre s. f., g.-d. art. strălucírii; pl. strălucíri
strălucirile
STRĂLUCÍRE, străluciri, s. f. 1. Acțiunea de a străluci și rezultatul ei; intensitatea unei lumini vii. ♦ Lumină vie reflectată; scânteiere, sclipire; spec. iluminare produsă de un astru. ♦ (Fiz.) Mărime care caracterizează un izvor de lumină, egală cu raportul dintre intensitatea luminoasă a izvorului și proiecția ariei sale pe direcția de observație. 2. Fig. Fast, splendoare, frumusețe. ♦ Mărire, glorie. – V. străluci. DOOM
strălucíre s. f., g.-d. art. strălucírii; pl. strălucíri
strălucirilor
STRĂLUCÍRE, străluciri, s. f. 1. Acțiunea de a străluci și rezultatul ei; intensitatea unei lumini vii. ♦ Lumină vie reflectată; scânteiere, sclipire; spec. iluminare produsă de un astru. ♦ (Fiz.) Mărime care caracterizează un izvor de lumină, egală cu raportul dintre intensitatea luminoasă a izvorului și proiecția ariei sale pe direcția de observație. 2. Fig. Fast, splendoare, frumusețe. ♦ Mărire, glorie. – V. străluci. DOOM
strălucíre s. f., g.-d. art. strălucírii; pl. strălucíri
străluciră
STRĂLUCÍ, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a răspândi, a emite, a reflecta o lumină vie. ♦ A scânteia, a sclipi. ♦ P. anal. A părea că răspândește lumină datorită albeții, curățeniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge în mod deosebit, a face o puternică impresie (prin calitățile sale). – Pref. stră- + luci. DOOM
strălucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strălucésc, imperf. 3 sg. străluceá; conj. prez. 3 să străluceáscă
strălucirăm
STRĂLUCÍ, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a răspândi, a emite, a reflecta o lumină vie. ♦ A scânteia, a sclipi. ♦ P. anal. A părea că răspândește lumină datorită albeții, curățeniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge în mod deosebit, a face o puternică impresie (prin calitățile sale). – Pref. stră- + luci. DOOM
strălucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strălucésc, imperf. 3 sg. străluceá; conj. prez. 3 să străluceáscă
strălucirăți
STRĂLUCÍ, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a răspândi, a emite, a reflecta o lumină vie. ♦ A scânteia, a sclipi. ♦ P. anal. A părea că răspândește lumină datorită albeții, curățeniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge în mod deosebit, a face o puternică impresie (prin calitățile sale). – Pref. stră- + luci. DOOM
strălucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strălucésc, imperf. 3 sg. străluceá; conj. prez. 3 să străluceáscă
strălucise
STRĂLUCÍ, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a răspândi, a emite, a reflecta o lumină vie. ♦ A scânteia, a sclipi. ♦ P. anal. A părea că răspândește lumină datorită albeții, curățeniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge în mod deosebit, a face o puternică impresie (prin calitățile sale). – Pref. stră- + luci. DOOM
strălucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strălucésc, imperf. 3 sg. străluceá; conj. prez. 3 să străluceáscă
strălucisem
STRĂLUCÍ, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a răspândi, a emite, a reflecta o lumină vie. ♦ A scânteia, a sclipi. ♦ P. anal. A părea că răspândește lumină datorită albeții, curățeniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge în mod deosebit, a face o puternică impresie (prin calitățile sale). – Pref. stră- + luci. DOOM
strălucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strălucésc, imperf. 3 sg. străluceá; conj. prez. 3 să străluceáscă
străluciseră
STRĂLUCÍ, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a răspândi, a emite, a reflecta o lumină vie. ♦ A scânteia, a sclipi. ♦ P. anal. A părea că răspândește lumină datorită albeții, curățeniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge în mod deosebit, a face o puternică impresie (prin calitățile sale). – Pref. stră- + luci. DOOM
strălucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strălucésc, imperf. 3 sg. străluceá; conj. prez. 3 să străluceáscă
străluciserăm
STRĂLUCÍ, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a răspândi, a emite, a reflecta o lumină vie. ♦ A scânteia, a sclipi. ♦ P. anal. A părea că răspândește lumină datorită albeții, curățeniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge în mod deosebit, a face o puternică impresie (prin calitățile sale). – Pref. stră- + luci. DOOM
strălucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strălucésc, imperf. 3 sg. străluceá; conj. prez. 3 să străluceáscă
străluciserăți
STRĂLUCÍ, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a răspândi, a emite, a reflecta o lumină vie. ♦ A scânteia, a sclipi. ♦ P. anal. A părea că răspândește lumină datorită albeții, curățeniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge în mod deosebit, a face o puternică impresie (prin calitățile sale). – Pref. stră- + luci. DOOM
strălucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strălucésc, imperf. 3 sg. străluceá; conj. prez. 3 să străluceáscă
străluciseși
STRĂLUCÍ, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a răspândi, a emite, a reflecta o lumină vie. ♦ A scânteia, a sclipi. ♦ P. anal. A părea că răspândește lumină datorită albeții, curățeniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge în mod deosebit, a face o puternică impresie (prin calitățile sale). – Pref. stră- + luci. DOOM
strălucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strălucésc, imperf. 3 sg. străluceá; conj. prez. 3 să străluceáscă
străluciseți
STRĂLUCÍ, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a răspândi, a emite, a reflecta o lumină vie. ♦ A scânteia, a sclipi. ♦ P. anal. A părea că răspândește lumină datorită albeții, curățeniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge în mod deosebit, a face o puternică impresie (prin calitățile sale). – Pref. stră- + luci. DOOM
strălucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strălucésc, imperf. 3 sg. străluceá; conj. prez. 3 să străluceáscă
strălucit
STRĂLUCÍ, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a răspândi, a emite, a reflecta o lumină vie. ♦ A scânteia, a sclipi. ♦ P. anal. A părea că răspândește lumină datorită albeții, curățeniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge în mod deosebit, a face o puternică impresie (prin calitățile sale). – Pref. stră- + luci. DOOM
strălucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strălucésc, imperf. 3 sg. străluceá; conj. prez. 3 să străluceáscă
strălucit
STRĂLUCÍT, -Ă, străluciți, -te, adj. 1. Care strălucește; strălucitor, lucitor, sclipitor. 2. Fig. (Despre oameni) Distins, remarcabil prin însușirile spirituale. ♦ (Despre abstracte) Plin de glorie, de onoare; glorios. ♦ Fastuos, bogat, splendid. – V. străluci.
strălucita
STRĂLUCÍT, -Ă, străluciți, -te, adj. 1. Care strălucește; strălucitor, lucitor, sclipitor. 2. Fig. (Despre oameni) Distins, remarcabil prin însușirile spirituale. ♦ (Despre abstracte) Plin de glorie, de onoare; glorios. ♦ Fastuos, bogat, splendid. – V. străluci.
strălucite
STRĂLUCÍT, -Ă, străluciți, -te, adj. 1. Care strălucește; strălucitor, lucitor, sclipitor. 2. Fig. (Despre oameni) Distins, remarcabil prin însușirile spirituale. ♦ (Despre abstracte) Plin de glorie, de onoare; glorios. ♦ Fastuos, bogat, splendid. – V. străluci.
strălucitei
STRĂLUCÍT, -Ă, străluciți, -te, adj. 1. Care strălucește; strălucitor, lucitor, sclipitor. 2. Fig. (Despre oameni) Distins, remarcabil prin însușirile spirituale. ♦ (Despre abstracte) Plin de glorie, de onoare; glorios. ♦ Fastuos, bogat, splendid. – V. străluci.
strălucitele
STRĂLUCÍT, -Ă, străluciți, -te, adj. 1. Care strălucește; strălucitor, lucitor, sclipitor. 2. Fig. (Despre oameni) Distins, remarcabil prin însușirile spirituale. ♦ (Despre abstracte) Plin de glorie, de onoare; glorios. ♦ Fastuos, bogat, splendid. – V. străluci.
strălucitelor
STRĂLUCÍT, -Ă, străluciți, -te, adj. 1. Care strălucește; strălucitor, lucitor, sclipitor. 2. Fig. (Despre oameni) Distins, remarcabil prin însușirile spirituale. ♦ (Despre abstracte) Plin de glorie, de onoare; glorios. ♦ Fastuos, bogat, splendid. – V. străluci.
strălucitoare
STRĂLUCITÓR, -OÁRE, strălucitori, -oare, adj. 1. Care strălucește, care împrăștie lumină; strălucit, lucitor. 2. (Despre ochi, privire, față) Plin de strălucire, expresiv, luminos. ♦ (Despre culori) Viu, violent. 3. Fig. Fastuos, splendid. – Străluci + suf. -tor. DOOM
strălucitór adj. m., pl. strălucitóri; f. sg. și pl. strălucitoáre
strălucitoarea
STRĂLUCITÓR, -OÁRE, strălucitori, -oare, adj. 1. Care strălucește, care împrăștie lumină; strălucit, lucitor. 2. (Despre ochi, privire, față) Plin de strălucire, expresiv, luminos. ♦ (Despre culori) Viu, violent. 3. Fig. Fastuos, splendid. – Străluci + suf. -tor. DOOM
strălucitór adj. m., pl. strălucitóri; f. sg. și pl. strălucitoáre
strălucitoarei
STRĂLUCITÓR, -OÁRE, strălucitori, -oare, adj. 1. Care strălucește, care împrăștie lumină; strălucit, lucitor. 2. (Despre ochi, privire, față) Plin de strălucire, expresiv, luminos. ♦ (Despre culori) Viu, violent. 3. Fig. Fastuos, splendid. – Străluci + suf. -tor. DOOM
strălucitór adj. m., pl. strălucitóri; f. sg. și pl. strălucitoáre
strălucitoarele
STRĂLUCITÓR, -OÁRE, strălucitori, -oare, adj. 1. Care strălucește, care împrăștie lumină; strălucit, lucitor. 2. (Despre ochi, privire, față) Plin de strălucire, expresiv, luminos. ♦ (Despre culori) Viu, violent. 3. Fig. Fastuos, splendid. – Străluci + suf. -tor. DOOM
strălucitór adj. m., pl. strălucitóri; f. sg. și pl. strălucitoáre
strălucitoarelor
STRĂLUCITÓR, -OÁRE, strălucitori, -oare, adj. 1. Care strălucește, care împrăștie lumină; strălucit, lucitor. 2. (Despre ochi, privire, față) Plin de strălucire, expresiv, luminos. ♦ (Despre culori) Viu, violent. 3. Fig. Fastuos, splendid. – Străluci + suf. -tor. DOOM
strălucitór adj. m., pl. strălucitóri; f. sg. și pl. strălucitoáre
strălucitor
STRĂLUCITÓR, -OÁRE, strălucitori, -oare, adj. 1. Care strălucește, care împrăștie lumină; strălucit, lucitor. 2. (Despre ochi, privire, față) Plin de strălucire, expresiv, luminos. ♦ (Despre culori) Viu, violent. 3. Fig. Fastuos, splendid. – Străluci + suf. -tor. DOOM
strălucitór adj. m., pl. strălucitóri; f. sg. și pl. strălucitoáre
strălucitori
STRĂLUCITÓR, -OÁRE, strălucitori, -oare, adj. 1. Care strălucește, care împrăștie lumină; strălucit, lucitor. 2. (Despre ochi, privire, față) Plin de strălucire, expresiv, luminos. ♦ (Despre culori) Viu, violent. 3. Fig. Fastuos, splendid. – Străluci + suf. -tor. DOOM
strălucitór adj. m., pl. strălucitóri; f. sg. și pl. strălucitoáre
strălucitorii
STRĂLUCITÓR, -OÁRE, strălucitori, -oare, adj. 1. Care strălucește, care împrăștie lumină; strălucit, lucitor. 2. (Despre ochi, privire, față) Plin de strălucire, expresiv, luminos. ♦ (Despre culori) Viu, violent. 3. Fig. Fastuos, splendid. – Străluci + suf. -tor. DOOM
strălucitór adj. m., pl. strălucitóri; f. sg. și pl. strălucitoáre
strălucitorilor
STRĂLUCITÓR, -OÁRE, strălucitori, -oare, adj. 1. Care strălucește, care împrăștie lumină; strălucit, lucitor. 2. (Despre ochi, privire, față) Plin de strălucire, expresiv, luminos. ♦ (Despre culori) Viu, violent. 3. Fig. Fastuos, splendid. – Străluci + suf. -tor. DOOM
strălucitór adj. m., pl. strălucitóri; f. sg. și pl. strălucitoáre
strălucitorul
STRĂLUCITÓR, -OÁRE, strălucitori, -oare, adj. 1. Care strălucește, care împrăștie lumină; strălucit, lucitor. 2. (Despre ochi, privire, față) Plin de strălucire, expresiv, luminos. ♦ (Despre culori) Viu, violent. 3. Fig. Fastuos, splendid. – Străluci + suf. -tor. DOOM
strălucitór adj. m., pl. strălucitóri; f. sg. și pl. strălucitoáre
strălucitorului
STRĂLUCITÓR, -OÁRE, strălucitori, -oare, adj. 1. Care strălucește, care împrăștie lumină; strălucit, lucitor. 2. (Despre ochi, privire, față) Plin de strălucire, expresiv, luminos. ♦ (Despre culori) Viu, violent. 3. Fig. Fastuos, splendid. – Străluci + suf. -tor. DOOM
strălucitór adj. m., pl. strălucitóri; f. sg. și pl. strălucitoáre
strălucitul
STRĂLUCÍT, -Ă, străluciți, -te, adj. 1. Care strălucește; strălucitor, lucitor, sclipitor. 2. Fig. (Despre oameni) Distins, remarcabil prin însușirile spirituale. ♦ (Despre abstracte) Plin de glorie, de onoare; glorios. ♦ Fastuos, bogat, splendid. – V. străluci.
strălucitului
STRĂLUCÍT, -Ă, străluciți, -te, adj. 1. Care strălucește; strălucitor, lucitor, sclipitor. 2. Fig. (Despre oameni) Distins, remarcabil prin însușirile spirituale. ♦ (Despre abstracte) Plin de glorie, de onoare; glorios. ♦ Fastuos, bogat, splendid. – V. străluci.
străluciu
STRĂLÚCIU, străluciuri, s. n. (Rar) Strălucire, luciu. Leiți de străluciuri Ce-n nimburi le-ncing, Cireșii pe luciuri Petalele-și ning. LESNEA, C. D. 100.
străluciși
STRĂLUCÍ, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a răspândi, a emite, a reflecta o lumină vie. ♦ A scânteia, a sclipi. ♦ P. anal. A părea că răspândește lumină datorită albeții, curățeniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge în mod deosebit, a face o puternică impresie (prin calitățile sale). – Pref. stră- + luci. DOOM
strălucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strălucésc, imperf. 3 sg. străluceá; conj. prez. 3 să străluceáscă
străluciți
STRĂLUCÍ, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a răspândi, a emite, a reflecta o lumină vie. ♦ A scânteia, a sclipi. ♦ P. anal. A părea că răspândește lumină datorită albeții, curățeniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge în mod deosebit, a face o puternică impresie (prin calitățile sale). – Pref. stră- + luci. DOOM
strălucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strălucésc, imperf. 3 sg. străluceá; conj. prez. 3 să străluceáscă
străluciți
STRĂLUCÍT, -Ă, străluciți, -te, adj. 1. Care strălucește; strălucitor, lucitor, sclipitor. 2. Fig. (Despre oameni) Distins, remarcabil prin însușirile spirituale. ♦ (Despre abstracte) Plin de glorie, de onoare; glorios. ♦ Fastuos, bogat, splendid. – V. străluci.
străluciții
STRĂLUCÍT, -Ă, străluciți, -te, adj. 1. Care strălucește; strălucitor, lucitor, sclipitor. 2. Fig. (Despre oameni) Distins, remarcabil prin însușirile spirituale. ♦ (Despre abstracte) Plin de glorie, de onoare; glorios. ♦ Fastuos, bogat, splendid. – V. străluci.
străluciților
STRĂLUCÍT, -Ă, străluciți, -te, adj. 1. Care strălucește; strălucitor, lucitor, sclipitor. 2. Fig. (Despre oameni) Distins, remarcabil prin însușirile spirituale. ♦ (Despre abstracte) Plin de glorie, de onoare; glorios. ♦ Fastuos, bogat, splendid. – V. străluci.
strălucul
STRĂLÚC, străluci, s. m. Insectă din ordinul coleopterelor, de culoare verde sau roșcată, cu luciu metalic specific, cu aripile albastre-verzui, fin punctate (Aromia moschata). – Din străluci (derivat regresiv). DOOM
strălúc s. m., pl. strălúci
strălucului
STRĂLÚC, străluci, s. m. Insectă din ordinul coleopterelor, de culoare verde sau roșcată, cu luciu metalic specific, cu aripile albastre-verzui, fin punctate (Aromia moschata). – Din străluci (derivat regresiv). DOOM
strălúc s. m., pl. strălúci
strălumina
STRĂLUMINÁ, străluminez, vb. I. Intranz. și tranz. (Rar) A lumina puternic. – Pref. stră- + lumina. DOOM
străluminá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 strălumineáză
străluminai
STRĂLUMINÁ, străluminez, vb. I. Intranz. și tranz. (Rar) A lumina puternic. – Pref. stră- + lumina. DOOM
străluminá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 strălumineáză
străluminam
STRĂLUMINÁ, străluminez, vb. I. Intranz. și tranz. (Rar) A lumina puternic. – Pref. stră- + lumina. DOOM
străluminá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 strălumineáză
străluminare
STRĂLUMINÁ, străluminez, vb. I. Intranz. și tranz. (Rar) A lumina puternic. – Pref. stră- + lumina. DOOM
străluminá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 strălumineáză
străluminare
STRĂLUMINÁRE, străluminări, s. f. (Rar) Acțiunea de a strălumina; lumină puternică. – V. strălumina. DOOM
strălumináre (rar) s. f., g.-d. art. străluminắrii; pl. străluminắri
străluminarea
STRĂLUMINÁRE, străluminări, s. f. (Rar) Acțiunea de a strălumina; lumină puternică. – V. strălumina. DOOM
strălumináre (rar) s. f., g.-d. art. străluminắrii; pl. străluminắri
străluminară
STRĂLUMINÁ, străluminez, vb. I. Intranz. și tranz. (Rar) A lumina puternic. – Pref. stră- + lumina. DOOM
străluminá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 strălumineáză
străluminarăm
STRĂLUMINÁ, străluminez, vb. I. Intranz. și tranz. (Rar) A lumina puternic. – Pref. stră- + lumina. DOOM
străluminá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 strălumineáză
străluminarăți
STRĂLUMINÁ, străluminez, vb. I. Intranz. și tranz. (Rar) A lumina puternic. – Pref. stră- + lumina. DOOM
străluminá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 strălumineáză
străluminase
STRĂLUMINÁ, străluminez, vb. I. Intranz. și tranz. (Rar) A lumina puternic. – Pref. stră- + lumina. DOOM
străluminá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 strălumineáză
străluminasem
STRĂLUMINÁ, străluminez, vb. I. Intranz. și tranz. (Rar) A lumina puternic. – Pref. stră- + lumina. DOOM
străluminá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 strălumineáză
străluminaseră
STRĂLUMINÁ, străluminez, vb. I. Intranz. și tranz. (Rar) A lumina puternic. – Pref. stră- + lumina. DOOM
străluminá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 strălumineáză
străluminaserăm
STRĂLUMINÁ, străluminez, vb. I. Intranz. și tranz. (Rar) A lumina puternic. – Pref. stră- + lumina. DOOM
străluminá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 strălumineáză
străluminaserăți
STRĂLUMINÁ, străluminez, vb. I. Intranz. și tranz. (Rar) A lumina puternic. – Pref. stră- + lumina. DOOM
străluminá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 strălumineáză
străluminaseși
STRĂLUMINÁ, străluminez, vb. I. Intranz. și tranz. (Rar) A lumina puternic. – Pref. stră- + lumina. DOOM
străluminá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 strălumineáză
străluminaseți
STRĂLUMINÁ, străluminez, vb. I. Intranz. și tranz. (Rar) A lumina puternic. – Pref. stră- + lumina. DOOM
străluminá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 strălumineáză
străluminat
STRĂLUMINÁ, străluminez, vb. I. Intranz. și tranz. (Rar) A lumina puternic. – Pref. stră- + lumina. DOOM
străluminá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 strălumineáză
străluminau
STRĂLUMINÁ, străluminez, vb. I. Intranz. și tranz. (Rar) A lumina puternic. – Pref. stră- + lumina. DOOM
străluminá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 strălumineáză
străluminași
STRĂLUMINÁ, străluminez, vb. I. Intranz. și tranz. (Rar) A lumina puternic. – Pref. stră- + lumina. DOOM
străluminá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 strălumineáză
străluminați
STRĂLUMINÁ, străluminez, vb. I. Intranz. și tranz. (Rar) A lumina puternic. – Pref. stră- + lumina. DOOM
străluminá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 strălumineáză
străluminează
STRĂLUMINÁ, străluminez, vb. I. Intranz. și tranz. (Rar) A lumina puternic. – Pref. stră- + lumina. DOOM
străluminá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 strălumineáză
străluminez
STRĂLUMINÁ, străluminez, vb. I. Intranz. și tranz. (Rar) A lumina puternic. – Pref. stră- + lumina. DOOM
străluminá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 strălumineáză
strălumineze
STRĂLUMINÁ, străluminez, vb. I. Intranz. și tranz. (Rar) A lumina puternic. – Pref. stră- + lumina. DOOM
străluminá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 strălumineáză
străluminezi
STRĂLUMINÁ, străluminez, vb. I. Intranz. și tranz. (Rar) A lumina puternic. – Pref. stră- + lumina. DOOM
străluminá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 strălumineáză
străluminând
STRĂLUMINÁ, străluminez, vb. I. Intranz. și tranz. (Rar) A lumina puternic. – Pref. stră- + lumina. DOOM
străluminá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 strălumineáză
străluminînd
STRĂLUMINÁ, străluminez, vb. I. Intranz. și tranz. (Rar) A lumina puternic. – Pref. stră- + lumina. DOOM
străluminá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 strălumineáză
străluminări
STRĂLUMINÁRE, străluminări, s. f. (Rar) Acțiunea de a strălumina; lumină puternică. – V. strălumina. DOOM
strălumináre (rar) s. f., g.-d. art. străluminắrii; pl. străluminắri
străluminării
STRĂLUMINÁRE, străluminări, s. f. (Rar) Acțiunea de a strălumina; lumină puternică. – V. strălumina. DOOM
strălumináre (rar) s. f., g.-d. art. străluminắrii; pl. străluminắri
străluminările
STRĂLUMINÁRE, străluminări, s. f. (Rar) Acțiunea de a strălumina; lumină puternică. – V. strălumina. DOOM
strălumináre (rar) s. f., g.-d. art. străluminắrii; pl. străluminắri
străluminărilor
STRĂLUMINÁRE, străluminări, s. f. (Rar) Acțiunea de a strălumina; lumină puternică. – V. strălumina. DOOM
strălumináre (rar) s. f., g.-d. art. străluminắrii; pl. străluminắri
strămioară
STRĂMIÓR, -OÁRĂ, strămiori, -oare, s. m. și f. (Popular) Berbec sau oaie în vîrstă de doi pînă la trei ani. – Pronunțat: -mi-or.
strămior
STRĂMIÓR, -OÁRĂ, strămiori, -oare, s. m. și f. (Popular) Berbec sau oaie în vîrstă de doi pînă la trei ani. – Pronunțat: -mi-or.
strămoașa
STRĂMÓȘ, -OÁȘĂ, strămoși, -oașe, s. m. și f. 1. Persoană care a trăit cu câteva generații înaintea cuiva și din care descind membrii aceleiași familii; (la m. pl.) generații anterioare, înaintașii unui neam, unui popor care au trăit într-o epocă îndepărtată; străbun (3), străbunic (2). 2. Străbunic (1). – Pref. stră- + moș. DOOM
din moși-strămóși loc. adj., loc. adv.
strămoașe
STRĂMÓȘ, -OÁȘĂ, strămoși, -oașe, s. m. și f. 1. Persoană care a trăit cu câteva generații înaintea cuiva și din care descind membrii aceleiași familii; (la m. pl.) generații anterioare, înaintașii unui neam, unui popor care au trăit într-o epocă îndepărtată; străbun (3), străbunic (2). 2. Străbunic (1). – Pref. stră- + moș. DOOM
din moși-strămóși loc. adj., loc. adv.
strămoașei
STRĂMÓȘ, -OÁȘĂ, strămoși, -oașe, s. m. și f. 1. Persoană care a trăit cu câteva generații înaintea cuiva și din care descind membrii aceleiași familii; (la m. pl.) generații anterioare, înaintașii unui neam, unui popor care au trăit într-o epocă îndepărtată; străbun (3), străbunic (2). 2. Străbunic (1). – Pref. stră- + moș. DOOM
din moși-strămóși loc. adj., loc. adv.
strămoașele
STRĂMÓȘ, -OÁȘĂ, strămoși, -oașe, s. m. și f. 1. Persoană care a trăit cu câteva generații înaintea cuiva și din care descind membrii aceleiași familii; (la m. pl.) generații anterioare, înaintașii unui neam, unui popor care au trăit într-o epocă îndepărtată; străbun (3), străbunic (2). 2. Străbunic (1). – Pref. stră- + moș. DOOM
din moși-strămóși loc. adj., loc. adv.
strămoașelor
STRĂMÓȘ, -OÁȘĂ, strămoși, -oașe, s. m. și f. 1. Persoană care a trăit cu câteva generații înaintea cuiva și din care descind membrii aceleiași familii; (la m. pl.) generații anterioare, înaintașii unui neam, unui popor care au trăit într-o epocă îndepărtată; străbun (3), străbunic (2). 2. Străbunic (1). – Pref. stră- + moș. DOOM
din moși-strămóși loc. adj., loc. adv.
strămoș
STRĂMÓȘ, -OÁȘĂ, strămoși, -oașe, s. m. și f. 1. Persoană care a trăit cu câteva generații înaintea cuiva și din care descind membrii aceleiași familii; (la m. pl.) generații anterioare, înaintașii unui neam, unui popor care au trăit într-o epocă îndepărtată; străbun (3), străbunic (2). 2. Străbunic (1). – Pref. stră- + moș. DOOM
din moși-strămóși loc. adj., loc. adv.
strămoșeasca
STRĂMOȘÉSC, -EÁSCĂ, strămoșești, adj. Care aparține strămoșilor, privitor la strămoși; moștenit de la strămoși; ancestral, străvechi, străbun, străbunesc. – Strămoș + suf. -esc. DOOM
strămoșésc adj. m., f. strămoșeáscă; pl. m. și f. strămoșéști
strămoșesc
STRĂMOȘÉSC, -EÁSCĂ, strămoșești, adj. Care aparține strămoșilor, privitor la strămoși; moștenit de la strămoși; ancestral, străvechi, străbun, străbunesc. – Strămoș + suf. -esc. DOOM
strămoșésc adj. m., f. strămoșeáscă; pl. m. și f. strămoșéști
strămoșescul
STRĂMOȘÉSC, -EÁSCĂ, strămoșești, adj. Care aparține strămoșilor, privitor la strămoși; moștenit de la strămoși; ancestral, străvechi, străbun, străbunesc. – Strămoș + suf. -esc. DOOM
strămoșésc adj. m., f. strămoșeáscă; pl. m. și f. strămoșéști
strămoșescului
STRĂMOȘÉSC, -EÁSCĂ, strămoșești, adj. Care aparține strămoșilor, privitor la strămoși; moștenit de la strămoși; ancestral, străvechi, străbun, străbunesc. – Strămoș + suf. -esc. DOOM
strămoșésc adj. m., f. strămoșeáscă; pl. m. și f. strămoșéști
strămoșește
STRĂMOȘÉȘTE adv. Ca strămoșii, după obiceiul strămoșilor. – Strămoș + suf. -ește. DOOM
strămoșéște adv.
strămoșești
STRĂMOȘÉSC, -EÁSCĂ, strămoșești, adj. Care aparține strămoșilor, privitor la strămoși; moștenit de la strămoși; ancestral, străvechi, străbun, străbunesc. – Strămoș + suf. -esc. DOOM
strămoșésc adj. m., f. strămoșeáscă; pl. m. și f. strămoșéști
strămoșeștii
STRĂMOȘÉSC, -EÁSCĂ, strămoșești, adj. Care aparține strămoșilor, privitor la strămoși; moștenit de la strămoși; ancestral, străvechi, străbun, străbunesc. – Strămoș + suf. -esc. DOOM
strămoșésc adj. m., f. strămoșeáscă; pl. m. și f. strămoșéști
strămoșeștile
STRĂMOȘÉSC, -EÁSCĂ, strămoșești, adj. Care aparține strămoșilor, privitor la strămoși; moștenit de la strămoși; ancestral, străvechi, străbun, străbunesc. – Strămoș + suf. -esc. DOOM
strămoșésc adj. m., f. strămoșeáscă; pl. m. și f. strămoșéști
strămoșeștilor
STRĂMOȘÉSC, -EÁSCĂ, strămoșești, adj. Care aparține strămoșilor, privitor la strămoși; moștenit de la strămoși; ancestral, străvechi, străbun, străbunesc. – Strămoș + suf. -esc. DOOM
strămoșésc adj. m., f. strămoșeáscă; pl. m. și f. strămoșéști
strămoși
STRĂMÓȘ, -OÁȘĂ, strămoși, -oașe, s. m. și f. 1. Persoană care a trăit cu câteva generații înaintea cuiva și din care descind membrii aceleiași familii; (la m. pl.) generații anterioare, înaintașii unui neam, unui popor care au trăit într-o epocă îndepărtată; străbun (3), străbunic (2). 2. Străbunic (1). – Pref. stră- + moș. DOOM
din moși-strămóși loc. adj., loc. adv.
strămoșii
STRĂMÓȘ, -OÁȘĂ, strămoși, -oașe, s. m. și f. 1. Persoană care a trăit cu câteva generații înaintea cuiva și din care descind membrii aceleiași familii; (la m. pl.) generații anterioare, înaintașii unui neam, unui popor care au trăit într-o epocă îndepărtată; străbun (3), străbunic (2). 2. Străbunic (1). – Pref. stră- + moș. DOOM
din moși-strămóși loc. adj., loc. adv.
strămoșilor
STRĂMÓȘ, -OÁȘĂ, strămoși, -oașe, s. m. și f. 1. Persoană care a trăit cu câteva generații înaintea cuiva și din care descind membrii aceleiași familii; (la m. pl.) generații anterioare, înaintașii unui neam, unui popor care au trăit într-o epocă îndepărtată; străbun (3), străbunic (2). 2. Străbunic (1). – Pref. stră- + moș. DOOM
din moși-strămóși loc. adj., loc. adv.
strămoșul
STRĂMÓȘ, -OÁȘĂ, strămoși, -oașe, s. m. și f. 1. Persoană care a trăit cu câteva generații înaintea cuiva și din care descind membrii aceleiași familii; (la m. pl.) generații anterioare, înaintașii unui neam, unui popor care au trăit într-o epocă îndepărtată; străbun (3), străbunic (2). 2. Străbunic (1). – Pref. stră- + moș. DOOM
din moși-strămóși loc. adj., loc. adv.
strămoșului
STRĂMÓȘ, -OÁȘĂ, strămoși, -oașe, s. m. și f. 1. Persoană care a trăit cu câteva generații înaintea cuiva și din care descind membrii aceleiași familii; (la m. pl.) generații anterioare, înaintașii unui neam, unui popor care au trăit într-o epocă îndepărtată; străbun (3), străbunic (2). 2. Străbunic (1). – Pref. stră- + moș. DOOM
din moși-strămóși loc. adj., loc. adv.
strămurare
STRĂMURÁRE, strămurări, s. f. (Pop.) Băț ascuțit, nuia sau prăjină cu vârf de fier, cu care se îndeamnă vitele la mers; strămurariță. ♦ P. gener. Nuia lungă, subțire și flexibilă. [Var.: (reg.) stremuráre s. f.] – Lat. *stimularia (< stimulus). DOOM
strămuráre (pop.) s. f., g.-d. art. strămurắrii; pl. strămurắri
strămurarea
STRĂMURÁRE, strămurări, s. f. (Pop.) Băț ascuțit, nuia sau prăjină cu vârf de fier, cu care se îndeamnă vitele la mers; strămurariță. ♦ P. gener. Nuia lungă, subțire și flexibilă. [Var.: (reg.) stremuráre s. f.] – Lat. *stimularia (< stimulus). DOOM
strămuráre (pop.) s. f., g.-d. art. strămurắrii; pl. strămurắri
strămurarița
STRĂMURÁRIȚĂ, strămurarițe, s. f. (Pop.) Strămurare. – Strămurare + suf. -iță. DOOM
strămuráriță (pop.) s. f., g.-d. art. strămuráriței; pl. strămurárițe
strămurarițe
STRĂMURÁRIȚĂ, strămurarițe, s. f. (Pop.) Strămurare. – Strămurare + suf. -iță. DOOM
strămuráriță (pop.) s. f., g.-d. art. strămuráriței; pl. strămurárițe
strămurariței
STRĂMURÁRIȚĂ, strămurarițe, s. f. (Pop.) Strămurare. – Strămurare + suf. -iță. DOOM
strămuráriță (pop.) s. f., g.-d. art. strămuráriței; pl. strămurárițe
strămurarițele
STRĂMURÁRIȚĂ, strămurarițe, s. f. (Pop.) Strămurare. – Strămurare + suf. -iță. DOOM
strămuráriță (pop.) s. f., g.-d. art. strămuráriței; pl. strămurárițe
strămurarițelor
STRĂMURÁRIȚĂ, strămurarițe, s. f. (Pop.) Strămurare. – Strămurare + suf. -iță. DOOM
strămuráriță (pop.) s. f., g.-d. art. strămuráriței; pl. strămurárițe
strămurări
STRĂMURÁRE, strămurări, s. f. (Pop.) Băț ascuțit, nuia sau prăjină cu vârf de fier, cu care se îndeamnă vitele la mers; strămurariță. ♦ P. gener. Nuia lungă, subțire și flexibilă. [Var.: (reg.) stremuráre s. f.] – Lat. *stimularia (< stimulus). DOOM
strămuráre (pop.) s. f., g.-d. art. strămurắrii; pl. strămurắri
strămurării
STRĂMURÁRE, strămurări, s. f. (Pop.) Băț ascuțit, nuia sau prăjină cu vârf de fier, cu care se îndeamnă vitele la mers; strămurariță. ♦ P. gener. Nuia lungă, subțire și flexibilă. [Var.: (reg.) stremuráre s. f.] – Lat. *stimularia (< stimulus). DOOM
strămuráre (pop.) s. f., g.-d. art. strămurắrii; pl. strămurắri
strămurările
STRĂMURÁRE, strămurări, s. f. (Pop.) Băț ascuțit, nuia sau prăjină cu vârf de fier, cu care se îndeamnă vitele la mers; strămurariță. ♦ P. gener. Nuia lungă, subțire și flexibilă. [Var.: (reg.) stremuráre s. f.] – Lat. *stimularia (< stimulus). DOOM
strămuráre (pop.) s. f., g.-d. art. strămurắrii; pl. strămurắri
strămurărilor
STRĂMURÁRE, strămurări, s. f. (Pop.) Băț ascuțit, nuia sau prăjină cu vârf de fier, cu care se îndeamnă vitele la mers; strămurariță. ♦ P. gener. Nuia lungă, subțire și flexibilă. [Var.: (reg.) stremuráre s. f.] – Lat. *stimularia (< stimulus). DOOM
strămuráre (pop.) s. f., g.-d. art. strămurắrii; pl. strămurắri
strămut
STRĂMUTÁ, strămút, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) muta în alt loc, în altă parte; a(-și) schimba locul, sediul, locuința. ◊ Expr. (Refl.) A se strămuta de aici (sau din viață) = a muri. (Trans.; fam.) A strămuta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a lovi (pe cineva) cu putere în obraz. A-și strămuta fălcile = a căsca mult, tare. ♦ (Jur.) A dispune o strămutare. 2. Tranz. (Înv.) A-și schimba gândurile, hotărârile, sentimentele; a reveni. 3. Tranz. (Pop.) A preface, a transforma. – Lat. *extramutare (= transmutare). DOOM
strămutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strămútă
strămuta
STRĂMUTÁ, strămút, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) muta în alt loc, în altă parte; a(-și) schimba locul, sediul, locuința. ◊ Expr. (Refl.) A se strămuta de aici (sau din viață) = a muri. (Trans.; fam.) A strămuta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a lovi (pe cineva) cu putere în obraz. A-și strămuta fălcile = a căsca mult, tare. ♦ (Jur.) A dispune o strămutare. 2. Tranz. (Înv.) A-și schimba gândurile, hotărârile, sentimentele; a reveni. 3. Tranz. (Pop.) A preface, a transforma. – Lat. *extramutare (= transmutare). DOOM
strămutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strămútă
strămutai
STRĂMUTÁ, strămút, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) muta în alt loc, în altă parte; a(-și) schimba locul, sediul, locuința. ◊ Expr. (Refl.) A se strămuta de aici (sau din viață) = a muri. (Trans.; fam.) A strămuta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a lovi (pe cineva) cu putere în obraz. A-și strămuta fălcile = a căsca mult, tare. ♦ (Jur.) A dispune o strămutare. 2. Tranz. (Înv.) A-și schimba gândurile, hotărârile, sentimentele; a reveni. 3. Tranz. (Pop.) A preface, a transforma. – Lat. *extramutare (= transmutare). DOOM
strămutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strămútă
strămutam
STRĂMUTÁ, strămút, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) muta în alt loc, în altă parte; a(-și) schimba locul, sediul, locuința. ◊ Expr. (Refl.) A se strămuta de aici (sau din viață) = a muri. (Trans.; fam.) A strămuta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a lovi (pe cineva) cu putere în obraz. A-și strămuta fălcile = a căsca mult, tare. ♦ (Jur.) A dispune o strămutare. 2. Tranz. (Înv.) A-și schimba gândurile, hotărârile, sentimentele; a reveni. 3. Tranz. (Pop.) A preface, a transforma. – Lat. *extramutare (= transmutare). DOOM
strămutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strămútă
strămutare
STRĂMUTÁ, strămút, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) muta în alt loc, în altă parte; a(-și) schimba locul, sediul, locuința. ◊ Expr. (Refl.) A se strămuta de aici (sau din viață) = a muri. (Trans.; fam.) A strămuta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a lovi (pe cineva) cu putere în obraz. A-și strămuta fălcile = a căsca mult, tare. ♦ (Jur.) A dispune o strămutare. 2. Tranz. (Înv.) A-și schimba gândurile, hotărârile, sentimentele; a reveni. 3. Tranz. (Pop.) A preface, a transforma. – Lat. *extramutare (= transmutare). DOOM
strămutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strămútă
strămutare
STRĂMUTÁRE, strămutări, s. f. Acțiunea de a (se) strămuta și rezultatul ei. ♦ (Jur.) Trimitere a unui proces de la o instanță la alta de același grad sau de la un organ de urmărire penală la altul, prin dispoziția organului superior. – V. strămuta. DOOM
strămutáre s. f., g.-d. art. strămutắrii; pl. strămutắri
strămutarea
STRĂMUTÁRE, strămutări, s. f. Acțiunea de a (se) strămuta și rezultatul ei. ♦ (Jur.) Trimitere a unui proces de la o instanță la alta de același grad sau de la un organ de urmărire penală la altul, prin dispoziția organului superior. – V. strămuta. DOOM
strămutáre s. f., g.-d. art. strămutắrii; pl. strămutắri
strămutară
STRĂMUTÁ, strămút, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) muta în alt loc, în altă parte; a(-și) schimba locul, sediul, locuința. ◊ Expr. (Refl.) A se strămuta de aici (sau din viață) = a muri. (Trans.; fam.) A strămuta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a lovi (pe cineva) cu putere în obraz. A-și strămuta fălcile = a căsca mult, tare. ♦ (Jur.) A dispune o strămutare. 2. Tranz. (Înv.) A-și schimba gândurile, hotărârile, sentimentele; a reveni. 3. Tranz. (Pop.) A preface, a transforma. – Lat. *extramutare (= transmutare). DOOM
strămutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strămútă
strămutarăm
STRĂMUTÁ, strămút, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) muta în alt loc, în altă parte; a(-și) schimba locul, sediul, locuința. ◊ Expr. (Refl.) A se strămuta de aici (sau din viață) = a muri. (Trans.; fam.) A strămuta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a lovi (pe cineva) cu putere în obraz. A-și strămuta fălcile = a căsca mult, tare. ♦ (Jur.) A dispune o strămutare. 2. Tranz. (Înv.) A-și schimba gândurile, hotărârile, sentimentele; a reveni. 3. Tranz. (Pop.) A preface, a transforma. – Lat. *extramutare (= transmutare). DOOM
strămutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strămútă
strămutarăți
STRĂMUTÁ, strămút, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) muta în alt loc, în altă parte; a(-și) schimba locul, sediul, locuința. ◊ Expr. (Refl.) A se strămuta de aici (sau din viață) = a muri. (Trans.; fam.) A strămuta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a lovi (pe cineva) cu putere în obraz. A-și strămuta fălcile = a căsca mult, tare. ♦ (Jur.) A dispune o strămutare. 2. Tranz. (Înv.) A-și schimba gândurile, hotărârile, sentimentele; a reveni. 3. Tranz. (Pop.) A preface, a transforma. – Lat. *extramutare (= transmutare). DOOM
strămutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strămútă
strămutase
STRĂMUTÁ, strămút, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) muta în alt loc, în altă parte; a(-și) schimba locul, sediul, locuința. ◊ Expr. (Refl.) A se strămuta de aici (sau din viață) = a muri. (Trans.; fam.) A strămuta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a lovi (pe cineva) cu putere în obraz. A-și strămuta fălcile = a căsca mult, tare. ♦ (Jur.) A dispune o strămutare. 2. Tranz. (Înv.) A-și schimba gândurile, hotărârile, sentimentele; a reveni. 3. Tranz. (Pop.) A preface, a transforma. – Lat. *extramutare (= transmutare). DOOM
strămutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strămútă
strămutasem
STRĂMUTÁ, strămút, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) muta în alt loc, în altă parte; a(-și) schimba locul, sediul, locuința. ◊ Expr. (Refl.) A se strămuta de aici (sau din viață) = a muri. (Trans.; fam.) A strămuta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a lovi (pe cineva) cu putere în obraz. A-și strămuta fălcile = a căsca mult, tare. ♦ (Jur.) A dispune o strămutare. 2. Tranz. (Înv.) A-și schimba gândurile, hotărârile, sentimentele; a reveni. 3. Tranz. (Pop.) A preface, a transforma. – Lat. *extramutare (= transmutare). DOOM
strămutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strămútă
strămutaseră
STRĂMUTÁ, strămút, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) muta în alt loc, în altă parte; a(-și) schimba locul, sediul, locuința. ◊ Expr. (Refl.) A se strămuta de aici (sau din viață) = a muri. (Trans.; fam.) A strămuta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a lovi (pe cineva) cu putere în obraz. A-și strămuta fălcile = a căsca mult, tare. ♦ (Jur.) A dispune o strămutare. 2. Tranz. (Înv.) A-și schimba gândurile, hotărârile, sentimentele; a reveni. 3. Tranz. (Pop.) A preface, a transforma. – Lat. *extramutare (= transmutare). DOOM
strămutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strămútă
strămutaserăm
STRĂMUTÁ, strămút, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) muta în alt loc, în altă parte; a(-și) schimba locul, sediul, locuința. ◊ Expr. (Refl.) A se strămuta de aici (sau din viață) = a muri. (Trans.; fam.) A strămuta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a lovi (pe cineva) cu putere în obraz. A-și strămuta fălcile = a căsca mult, tare. ♦ (Jur.) A dispune o strămutare. 2. Tranz. (Înv.) A-și schimba gândurile, hotărârile, sentimentele; a reveni. 3. Tranz. (Pop.) A preface, a transforma. – Lat. *extramutare (= transmutare). DOOM
strămutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strămútă
strămutaserăți
STRĂMUTÁ, strămút, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) muta în alt loc, în altă parte; a(-și) schimba locul, sediul, locuința. ◊ Expr. (Refl.) A se strămuta de aici (sau din viață) = a muri. (Trans.; fam.) A strămuta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a lovi (pe cineva) cu putere în obraz. A-și strămuta fălcile = a căsca mult, tare. ♦ (Jur.) A dispune o strămutare. 2. Tranz. (Înv.) A-și schimba gândurile, hotărârile, sentimentele; a reveni. 3. Tranz. (Pop.) A preface, a transforma. – Lat. *extramutare (= transmutare). DOOM
strămutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strămútă
strămutaseși
STRĂMUTÁ, strămút, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) muta în alt loc, în altă parte; a(-și) schimba locul, sediul, locuința. ◊ Expr. (Refl.) A se strămuta de aici (sau din viață) = a muri. (Trans.; fam.) A strămuta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a lovi (pe cineva) cu putere în obraz. A-și strămuta fălcile = a căsca mult, tare. ♦ (Jur.) A dispune o strămutare. 2. Tranz. (Înv.) A-și schimba gândurile, hotărârile, sentimentele; a reveni. 3. Tranz. (Pop.) A preface, a transforma. – Lat. *extramutare (= transmutare). DOOM
strămutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strămútă
strămutaseți
STRĂMUTÁ, strămút, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) muta în alt loc, în altă parte; a(-și) schimba locul, sediul, locuința. ◊ Expr. (Refl.) A se strămuta de aici (sau din viață) = a muri. (Trans.; fam.) A strămuta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a lovi (pe cineva) cu putere în obraz. A-și strămuta fălcile = a căsca mult, tare. ♦ (Jur.) A dispune o strămutare. 2. Tranz. (Înv.) A-și schimba gândurile, hotărârile, sentimentele; a reveni. 3. Tranz. (Pop.) A preface, a transforma. – Lat. *extramutare (= transmutare). DOOM
strămutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strămútă
strămutat
STRĂMUTÁ, strămút, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) muta în alt loc, în altă parte; a(-și) schimba locul, sediul, locuința. ◊ Expr. (Refl.) A se strămuta de aici (sau din viață) = a muri. (Trans.; fam.) A strămuta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a lovi (pe cineva) cu putere în obraz. A-și strămuta fălcile = a căsca mult, tare. ♦ (Jur.) A dispune o strămutare. 2. Tranz. (Înv.) A-și schimba gândurile, hotărârile, sentimentele; a reveni. 3. Tranz. (Pop.) A preface, a transforma. – Lat. *extramutare (= transmutare). DOOM
strămutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strămútă
strămutat
STRĂMUTÁT, -Ă, strămutați, -te, adj. Stabilit în altă parte (cu locuința sau cu sediul). – V. strămuta.
strămutata
STRĂMUTÁT, -Ă, strămutați, -te, adj. Stabilit în altă parte (cu locuința sau cu sediul). – V. strămuta.
strămutate
STRĂMUTÁT, -Ă, strămutați, -te, adj. Stabilit în altă parte (cu locuința sau cu sediul). – V. strămuta.
strămutatei
STRĂMUTÁT, -Ă, strămutați, -te, adj. Stabilit în altă parte (cu locuința sau cu sediul). – V. strămuta.
strămutatele
STRĂMUTÁT, -Ă, strămutați, -te, adj. Stabilit în altă parte (cu locuința sau cu sediul). – V. strămuta.
strămutatelor
STRĂMUTÁT, -Ă, strămutați, -te, adj. Stabilit în altă parte (cu locuința sau cu sediul). – V. strămuta.
strămutatul
STRĂMUTÁT, -Ă, strămutați, -te, adj. Stabilit în altă parte (cu locuința sau cu sediul). – V. strămuta.
strămutatului
STRĂMUTÁT, -Ă, strămutați, -te, adj. Stabilit în altă parte (cu locuința sau cu sediul). – V. strămuta.
strămutau
STRĂMUTÁ, strămút, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) muta în alt loc, în altă parte; a(-și) schimba locul, sediul, locuința. ◊ Expr. (Refl.) A se strămuta de aici (sau din viață) = a muri. (Trans.; fam.) A strămuta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a lovi (pe cineva) cu putere în obraz. A-și strămuta fălcile = a căsca mult, tare. ♦ (Jur.) A dispune o strămutare. 2. Tranz. (Înv.) A-și schimba gândurile, hotărârile, sentimentele; a reveni. 3. Tranz. (Pop.) A preface, a transforma. – Lat. *extramutare (= transmutare). DOOM
strămutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strămútă
strămutași
STRĂMUTÁ, strămút, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) muta în alt loc, în altă parte; a(-și) schimba locul, sediul, locuința. ◊ Expr. (Refl.) A se strămuta de aici (sau din viață) = a muri. (Trans.; fam.) A strămuta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a lovi (pe cineva) cu putere în obraz. A-și strămuta fălcile = a căsca mult, tare. ♦ (Jur.) A dispune o strămutare. 2. Tranz. (Înv.) A-și schimba gândurile, hotărârile, sentimentele; a reveni. 3. Tranz. (Pop.) A preface, a transforma. – Lat. *extramutare (= transmutare). DOOM
strămutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strămútă
strămutați
STRĂMUTÁ, strămút, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) muta în alt loc, în altă parte; a(-și) schimba locul, sediul, locuința. ◊ Expr. (Refl.) A se strămuta de aici (sau din viață) = a muri. (Trans.; fam.) A strămuta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a lovi (pe cineva) cu putere în obraz. A-și strămuta fălcile = a căsca mult, tare. ♦ (Jur.) A dispune o strămutare. 2. Tranz. (Înv.) A-și schimba gândurile, hotărârile, sentimentele; a reveni. 3. Tranz. (Pop.) A preface, a transforma. – Lat. *extramutare (= transmutare). DOOM
strămutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strămútă
strămutați
STRĂMUTÁT, -Ă, strămutați, -te, adj. Stabilit în altă parte (cu locuința sau cu sediul). – V. strămuta.
strămutații
STRĂMUTÁT, -Ă, strămutați, -te, adj. Stabilit în altă parte (cu locuința sau cu sediul). – V. strămuta.
strămutaților
STRĂMUTÁT, -Ă, strămutați, -te, adj. Stabilit în altă parte (cu locuința sau cu sediul). – V. strămuta.
strămute
STRĂMUTÁ, strămút, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) muta în alt loc, în altă parte; a(-și) schimba locul, sediul, locuința. ◊ Expr. (Refl.) A se strămuta de aici (sau din viață) = a muri. (Trans.; fam.) A strămuta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a lovi (pe cineva) cu putere în obraz. A-și strămuta fălcile = a căsca mult, tare. ♦ (Jur.) A dispune o strămutare. 2. Tranz. (Înv.) A-și schimba gândurile, hotărârile, sentimentele; a reveni. 3. Tranz. (Pop.) A preface, a transforma. – Lat. *extramutare (= transmutare). DOOM
strămutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strămútă
strămutând
STRĂMUTÁ, strămút, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) muta în alt loc, în altă parte; a(-și) schimba locul, sediul, locuința. ◊ Expr. (Refl.) A se strămuta de aici (sau din viață) = a muri. (Trans.; fam.) A strămuta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a lovi (pe cineva) cu putere în obraz. A-și strămuta fălcile = a căsca mult, tare. ♦ (Jur.) A dispune o strămutare. 2. Tranz. (Înv.) A-și schimba gândurile, hotărârile, sentimentele; a reveni. 3. Tranz. (Pop.) A preface, a transforma. – Lat. *extramutare (= transmutare). DOOM
strămutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strămútă
strămutînd
STRĂMUTÁ, strămút, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) muta în alt loc, în altă parte; a(-și) schimba locul, sediul, locuința. ◊ Expr. (Refl.) A se strămuta de aici (sau din viață) = a muri. (Trans.; fam.) A strămuta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a lovi (pe cineva) cu putere în obraz. A-și strămuta fălcile = a căsca mult, tare. ♦ (Jur.) A dispune o strămutare. 2. Tranz. (Înv.) A-și schimba gândurile, hotărârile, sentimentele; a reveni. 3. Tranz. (Pop.) A preface, a transforma. – Lat. *extramutare (= transmutare). DOOM
strămutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strămútă
strămutări
STRĂMUTÁRE, strămutări, s. f. Acțiunea de a (se) strămuta și rezultatul ei. ♦ (Jur.) Trimitere a unui proces de la o instanță la alta de același grad sau de la un organ de urmărire penală la altul, prin dispoziția organului superior. – V. strămuta. DOOM
strămutáre s. f., g.-d. art. strămutắrii; pl. strămutắri
strămutării
STRĂMUTÁRE, strămutări, s. f. Acțiunea de a (se) strămuta și rezultatul ei. ♦ (Jur.) Trimitere a unui proces de la o instanță la alta de același grad sau de la un organ de urmărire penală la altul, prin dispoziția organului superior. – V. strămuta. DOOM
strămutáre s. f., g.-d. art. strămutắrii; pl. strămutắri
strămutările
STRĂMUTÁRE, strămutări, s. f. Acțiunea de a (se) strămuta și rezultatul ei. ♦ (Jur.) Trimitere a unui proces de la o instanță la alta de același grad sau de la un organ de urmărire penală la altul, prin dispoziția organului superior. – V. strămuta. DOOM
strămutáre s. f., g.-d. art. strămutắrii; pl. strămutắri
strămutărilor
STRĂMUTÁRE, strămutări, s. f. Acțiunea de a (se) strămuta și rezultatul ei. ♦ (Jur.) Trimitere a unui proces de la o instanță la alta de același grad sau de la un organ de urmărire penală la altul, prin dispoziția organului superior. – V. strămuta. DOOM
strămutáre s. f., g.-d. art. strămutắrii; pl. strămutắri
strămuți
STRĂMUTÁ, strămút, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) muta în alt loc, în altă parte; a(-și) schimba locul, sediul, locuința. ◊ Expr. (Refl.) A se strămuta de aici (sau din viață) = a muri. (Trans.; fam.) A strămuta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a lovi (pe cineva) cu putere în obraz. A-și strămuta fălcile = a căsca mult, tare. ♦ (Jur.) A dispune o strămutare. 2. Tranz. (Înv.) A-și schimba gândurile, hotărârile, sentimentele; a reveni. 3. Tranz. (Pop.) A preface, a transforma. – Lat. *extramutare (= transmutare). DOOM
strămutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strămútă
strămătura
STRĂMĂTÚRĂ, (2) strămături, s. f. (Înv. și pop.) 1. Lână toarsă și vopsită în diferite culori folosită la țară la țesut, la cusut și la brodat. 2. Sortiment de strămătură (1). 3. Destrămătură, stramă. – Cf. stramă, destrămătură. DOOM
strămătúră (înv., pop.) s. f., g.-d. art. strămătúrii; (sorturi, fire) pl. strămătúri
strămături
STRĂMĂTÚRĂ, (2) strămături, s. f. (Înv. și pop.) 1. Lână toarsă și vopsită în diferite culori folosită la țară la țesut, la cusut și la brodat. 2. Sortiment de strămătură (1). 3. Destrămătură, stramă. – Cf. stramă, destrămătură. DOOM
strămătúră (înv., pop.) s. f., g.-d. art. strămătúrii; (sorturi, fire) pl. strămătúri
strămăturii
STRĂMĂTÚRĂ, (2) strămături, s. f. (Înv. și pop.) 1. Lână toarsă și vopsită în diferite culori folosită la țară la țesut, la cusut și la brodat. 2. Sortiment de strămătură (1). 3. Destrămătură, stramă. – Cf. stramă, destrămătură. DOOM
strămătúră (înv., pop.) s. f., g.-d. art. strămătúrii; (sorturi, fire) pl. strămătúri
strămăturile
STRĂMĂTÚRĂ, (2) strămături, s. f. (Înv. și pop.) 1. Lână toarsă și vopsită în diferite culori folosită la țară la țesut, la cusut și la brodat. 2. Sortiment de strămătură (1). 3. Destrămătură, stramă. – Cf. stramă, destrămătură. DOOM
strămătúră (înv., pop.) s. f., g.-d. art. strămătúrii; (sorturi, fire) pl. strămătúri
strămăturilor
STRĂMĂTÚRĂ, (2) strămături, s. f. (Înv. și pop.) 1. Lână toarsă și vopsită în diferite culori folosită la țară la țesut, la cusut și la brodat. 2. Sortiment de strămătură (1). 3. Destrămătură, stramă. – Cf. stramă, destrămătură. DOOM
strămătúră (înv., pop.) s. f., g.-d. art. strămătúrii; (sorturi, fire) pl. strămătúri
strănepoata
STRĂNEPÓT, -OÁTĂ, strănepoți, -oate, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Copil al nepotului sau al nepoatei de fiu sau de fiică, considerat în raport cu străbunicii lui; copil al nepotului de frate sau de soră, considerat în raport cu părinții unchilor și mătușilor lui. 2. S. m. pl. Urmași, descendenți. – Pref. stră- + nepot. DOOM
strănepót s. m., pl. strănepóți
strănepoate
STRĂNEPÓT, -OÁTĂ, strănepoți, -oate, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Copil al nepotului sau al nepoatei de fiu sau de fiică, considerat în raport cu străbunicii lui; copil al nepotului de frate sau de soră, considerat în raport cu părinții unchilor și mătușilor lui. 2. S. m. pl. Urmași, descendenți. – Pref. stră- + nepot. DOOM
strănepót s. m., pl. strănepóți
strănepoatei
STRĂNEPÓT, -OÁTĂ, strănepoți, -oate, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Copil al nepotului sau al nepoatei de fiu sau de fiică, considerat în raport cu străbunicii lui; copil al nepotului de frate sau de soră, considerat în raport cu părinții unchilor și mătușilor lui. 2. S. m. pl. Urmași, descendenți. – Pref. stră- + nepot. DOOM
strănepót s. m., pl. strănepóți
strănepoatele
STRĂNEPÓT, -OÁTĂ, strănepoți, -oate, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Copil al nepotului sau al nepoatei de fiu sau de fiică, considerat în raport cu străbunicii lui; copil al nepotului de frate sau de soră, considerat în raport cu părinții unchilor și mătușilor lui. 2. S. m. pl. Urmași, descendenți. – Pref. stră- + nepot. DOOM
strănepót s. m., pl. strănepóți
strănepoatelor
STRĂNEPÓT, -OÁTĂ, strănepoți, -oate, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Copil al nepotului sau al nepoatei de fiu sau de fiică, considerat în raport cu străbunicii lui; copil al nepotului de frate sau de soră, considerat în raport cu părinții unchilor și mătușilor lui. 2. S. m. pl. Urmași, descendenți. – Pref. stră- + nepot. DOOM
strănepót s. m., pl. strănepóți
strănepot
STRĂNEPÓT, -OÁTĂ, strănepoți, -oate, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Copil al nepotului sau al nepoatei de fiu sau de fiică, considerat în raport cu străbunicii lui; copil al nepotului de frate sau de soră, considerat în raport cu părinții unchilor și mătușilor lui. 2. S. m. pl. Urmași, descendenți. – Pref. stră- + nepot. DOOM
strănepót s. m., pl. strănepóți
strănepotul
STRĂNEPÓT, -OÁTĂ, strănepoți, -oate, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Copil al nepotului sau al nepoatei de fiu sau de fiică, considerat în raport cu străbunicii lui; copil al nepotului de frate sau de soră, considerat în raport cu părinții unchilor și mătușilor lui. 2. S. m. pl. Urmași, descendenți. – Pref. stră- + nepot. DOOM
strănepót s. m., pl. strănepóți
strănepotului
STRĂNEPÓT, -OÁTĂ, strănepoți, -oate, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Copil al nepotului sau al nepoatei de fiu sau de fiică, considerat în raport cu străbunicii lui; copil al nepotului de frate sau de soră, considerat în raport cu părinții unchilor și mătușilor lui. 2. S. m. pl. Urmași, descendenți. – Pref. stră- + nepot. DOOM
strănepót s. m., pl. strănepóți
strănepoți
STRĂNEPÓT, -OÁTĂ, strănepoți, -oate, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Copil al nepotului sau al nepoatei de fiu sau de fiică, considerat în raport cu străbunicii lui; copil al nepotului de frate sau de soră, considerat în raport cu părinții unchilor și mătușilor lui. 2. S. m. pl. Urmași, descendenți. – Pref. stră- + nepot. DOOM
strănepót s. m., pl. strănepóți
strănepoții
STRĂNEPÓT, -OÁTĂ, strănepoți, -oate, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Copil al nepotului sau al nepoatei de fiu sau de fiică, considerat în raport cu străbunicii lui; copil al nepotului de frate sau de soră, considerat în raport cu părinții unchilor și mătușilor lui. 2. S. m. pl. Urmași, descendenți. – Pref. stră- + nepot. DOOM
strănepót s. m., pl. strănepóți
strănepoților
STRĂNEPÓT, -OÁTĂ, strănepoți, -oate, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Copil al nepotului sau al nepoatei de fiu sau de fiică, considerat în raport cu străbunicii lui; copil al nepotului de frate sau de soră, considerat în raport cu părinții unchilor și mătușilor lui. 2. S. m. pl. Urmași, descendenți. – Pref. stră- + nepot. DOOM
strănepót s. m., pl. strănepóți
strănitoare
strănitoáre, -ori, s. f. – (med.) „Loc de sub piele unde se adună sângele rău și-i bine să se tragă pân' ea, cu acu, un șir albastru” (Faiciuc 1998: 102; Dragomirești). – Et. nec.
strănut
STRĂNÚT2, -Ă, strănuți, -te, adj. (Despre cai) Cu o pată albă pe bot. Că eu, măre, m-oi turci Dacă voi mi-ți dărui Cu cincizeci de iepe roaibe... Cu dungi negre pe spinare Strănute de cîte-o nare. MAT. FOLK. 731. DOOM
strănút s. n., pl. strănúturi
strănut
STRĂNÚT, strănuturi, s. n. Faptul de a strănuta; zgomot produs când cineva strănută. – Din strănuta (derivat regresiv).
strănut
STRĂNUTÁ, strănút, vb. I. Intranz. (Despre oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas sau pe gură, aerul din plămâni, printr-o mișcare bruscă și involuntară a mușchilor expiratori. ◊ Praf de strănutat = substanță medicamentoasă iritantă, care provoacă strănutul. – Lat. sternutare. DOOM
strănutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strănútă
strănuta
STRĂNUTÁ, strănút, vb. I. Intranz. (Despre oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas sau pe gură, aerul din plămâni, printr-o mișcare bruscă și involuntară a mușchilor expiratori. ◊ Praf de strănutat = substanță medicamentoasă iritantă, care provoacă strănutul. – Lat. sternutare. DOOM
strănutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strănútă
strănutai
STRĂNUTÁ, strănút, vb. I. Intranz. (Despre oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas sau pe gură, aerul din plămâni, printr-o mișcare bruscă și involuntară a mușchilor expiratori. ◊ Praf de strănutat = substanță medicamentoasă iritantă, care provoacă strănutul. – Lat. sternutare. DOOM
strănutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strănútă
strănutam
STRĂNUTÁ, strănút, vb. I. Intranz. (Despre oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas sau pe gură, aerul din plămâni, printr-o mișcare bruscă și involuntară a mușchilor expiratori. ◊ Praf de strănutat = substanță medicamentoasă iritantă, care provoacă strănutul. – Lat. sternutare. DOOM
strănutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strănútă
strănutare
STRĂNUTÁ, strănút, vb. I. Intranz. (Despre oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas sau pe gură, aerul din plămâni, printr-o mișcare bruscă și involuntară a mușchilor expiratori. ◊ Praf de strănutat = substanță medicamentoasă iritantă, care provoacă strănutul. – Lat. sternutare. DOOM
strănutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strănútă
strănutare
STRĂNUTÁRE, strănutări, s. f. Acțiunea de a strănuta și rezultatul ei. – V. strănuta. DOOM
strănutáre s. f., g.-d. art. strănutắrii; pl. strănutắri
strănutarea
STRĂNUTÁRE, strănutări, s. f. Acțiunea de a strănuta și rezultatul ei. – V. strănuta. DOOM
strănutáre s. f., g.-d. art. strănutắrii; pl. strănutắri
strănutară
STRĂNUTÁ, strănút, vb. I. Intranz. (Despre oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas sau pe gură, aerul din plămâni, printr-o mișcare bruscă și involuntară a mușchilor expiratori. ◊ Praf de strănutat = substanță medicamentoasă iritantă, care provoacă strănutul. – Lat. sternutare. DOOM
strănutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strănútă
strănutarăm
STRĂNUTÁ, strănút, vb. I. Intranz. (Despre oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas sau pe gură, aerul din plămâni, printr-o mișcare bruscă și involuntară a mușchilor expiratori. ◊ Praf de strănutat = substanță medicamentoasă iritantă, care provoacă strănutul. – Lat. sternutare. DOOM
strănutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strănútă
strănutarăți
STRĂNUTÁ, strănút, vb. I. Intranz. (Despre oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas sau pe gură, aerul din plămâni, printr-o mișcare bruscă și involuntară a mușchilor expiratori. ◊ Praf de strănutat = substanță medicamentoasă iritantă, care provoacă strănutul. – Lat. sternutare. DOOM
strănutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strănútă
strănutase
STRĂNUTÁ, strănút, vb. I. Intranz. (Despre oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas sau pe gură, aerul din plămâni, printr-o mișcare bruscă și involuntară a mușchilor expiratori. ◊ Praf de strănutat = substanță medicamentoasă iritantă, care provoacă strănutul. – Lat. sternutare. DOOM
strănutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strănútă
strănutasem
STRĂNUTÁ, strănút, vb. I. Intranz. (Despre oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas sau pe gură, aerul din plămâni, printr-o mișcare bruscă și involuntară a mușchilor expiratori. ◊ Praf de strănutat = substanță medicamentoasă iritantă, care provoacă strănutul. – Lat. sternutare. DOOM
strănutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strănútă
strănutaseră
STRĂNUTÁ, strănút, vb. I. Intranz. (Despre oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas sau pe gură, aerul din plămâni, printr-o mișcare bruscă și involuntară a mușchilor expiratori. ◊ Praf de strănutat = substanță medicamentoasă iritantă, care provoacă strănutul. – Lat. sternutare. DOOM
strănutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strănútă
strănutaserăm
STRĂNUTÁ, strănút, vb. I. Intranz. (Despre oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas sau pe gură, aerul din plămâni, printr-o mișcare bruscă și involuntară a mușchilor expiratori. ◊ Praf de strănutat = substanță medicamentoasă iritantă, care provoacă strănutul. – Lat. sternutare. DOOM
strănutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strănútă
strănutaserăți
STRĂNUTÁ, strănút, vb. I. Intranz. (Despre oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas sau pe gură, aerul din plămâni, printr-o mișcare bruscă și involuntară a mușchilor expiratori. ◊ Praf de strănutat = substanță medicamentoasă iritantă, care provoacă strănutul. – Lat. sternutare. DOOM
strănutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strănútă
strănutaseși
STRĂNUTÁ, strănút, vb. I. Intranz. (Despre oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas sau pe gură, aerul din plămâni, printr-o mișcare bruscă și involuntară a mușchilor expiratori. ◊ Praf de strănutat = substanță medicamentoasă iritantă, care provoacă strănutul. – Lat. sternutare. DOOM
strănutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strănútă
strănutaseți
STRĂNUTÁ, strănút, vb. I. Intranz. (Despre oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas sau pe gură, aerul din plămâni, printr-o mișcare bruscă și involuntară a mușchilor expiratori. ◊ Praf de strănutat = substanță medicamentoasă iritantă, care provoacă strănutul. – Lat. sternutare. DOOM
strănutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strănútă
strănutat
STRĂNUTÁ, strănút, vb. I. Intranz. (Despre oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas sau pe gură, aerul din plămâni, printr-o mișcare bruscă și involuntară a mușchilor expiratori. ◊ Praf de strănutat = substanță medicamentoasă iritantă, care provoacă strănutul. – Lat. sternutare. DOOM
strănutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strănútă
strănutat
STRĂNUTÁT s. n. Strănut, strănutare. – V. strănuta. DOOM
strănutát s. n.
strănutatul
STRĂNUTÁT s. n. Strănut, strănutare. – V. strănuta. DOOM
strănutát s. n.
strănutatului
STRĂNUTÁT s. n. Strănut, strănutare. – V. strănuta. DOOM
strănutát s. n.
strănutaturi
STRĂNUTÁT s. n. Strănut, strănutare. – V. strănuta. DOOM
strănutát s. n.
strănutaturile
STRĂNUTÁT s. n. Strănut, strănutare. – V. strănuta. DOOM
strănutát s. n.
strănutaturilor
STRĂNUTÁT s. n. Strănut, strănutare. – V. strănuta. DOOM
strănutát s. n.
strănutau
STRĂNUTÁ, strănút, vb. I. Intranz. (Despre oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas sau pe gură, aerul din plămâni, printr-o mișcare bruscă și involuntară a mușchilor expiratori. ◊ Praf de strănutat = substanță medicamentoasă iritantă, care provoacă strănutul. – Lat. sternutare. DOOM
strănutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strănútă
strănutași
STRĂNUTÁ, strănút, vb. I. Intranz. (Despre oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas sau pe gură, aerul din plămâni, printr-o mișcare bruscă și involuntară a mușchilor expiratori. ◊ Praf de strănutat = substanță medicamentoasă iritantă, care provoacă strănutul. – Lat. sternutare. DOOM
strănutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strănútă
strănutați
STRĂNUTÁ, strănút, vb. I. Intranz. (Despre oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas sau pe gură, aerul din plămâni, printr-o mișcare bruscă și involuntară a mușchilor expiratori. ◊ Praf de strănutat = substanță medicamentoasă iritantă, care provoacă strănutul. – Lat. sternutare. DOOM
strănutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strănútă
strănute
STRĂNUTÁ, strănút, vb. I. Intranz. (Despre oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas sau pe gură, aerul din plămâni, printr-o mișcare bruscă și involuntară a mușchilor expiratori. ◊ Praf de strănutat = substanță medicamentoasă iritantă, care provoacă strănutul. – Lat. sternutare. DOOM
strănutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strănútă
strănutul
STRĂNÚT, strănuturi, s. n. Faptul de a strănuta; zgomot produs când cineva strănută. – Din strănuta (derivat regresiv).
strănutului
STRĂNÚT, strănuturi, s. n. Faptul de a strănuta; zgomot produs când cineva strănută. – Din strănuta (derivat regresiv).
strănuturi
STRĂNÚT, strănuturi, s. n. Faptul de a strănuta; zgomot produs când cineva strănută. – Din strănuta (derivat regresiv).
strănuturile
STRĂNÚT, strănuturi, s. n. Faptul de a strănuta; zgomot produs când cineva strănută. – Din strănuta (derivat regresiv).
strănuturilor
STRĂNÚT, strănuturi, s. n. Faptul de a strănuta; zgomot produs când cineva strănută. – Din strănuta (derivat regresiv).
strănutând
STRĂNUTÁ, strănút, vb. I. Intranz. (Despre oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas sau pe gură, aerul din plămâni, printr-o mișcare bruscă și involuntară a mușchilor expiratori. ◊ Praf de strănutat = substanță medicamentoasă iritantă, care provoacă strănutul. – Lat. sternutare. DOOM
strănutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strănútă
strănutînd
STRĂNUTÁ, strănút, vb. I. Intranz. (Despre oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas sau pe gură, aerul din plămâni, printr-o mișcare bruscă și involuntară a mușchilor expiratori. ◊ Praf de strănutat = substanță medicamentoasă iritantă, care provoacă strănutul. – Lat. sternutare. DOOM
strănutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strănútă
strănutări
STRĂNUTÁRE, strănutări, s. f. Acțiunea de a strănuta și rezultatul ei. – V. strănuta. DOOM
strănutáre s. f., g.-d. art. strănutắrii; pl. strănutắri
strănutării
STRĂNUTÁRE, strănutări, s. f. Acțiunea de a strănuta și rezultatul ei. – V. strănuta. DOOM
strănutáre s. f., g.-d. art. strănutắrii; pl. strănutắri
strănutările
STRĂNUTÁRE, strănutări, s. f. Acțiunea de a strănuta și rezultatul ei. – V. strănuta. DOOM
strănutáre s. f., g.-d. art. strănutắrii; pl. strănutắri
strănutărilor
STRĂNUTÁRE, strănutări, s. f. Acțiunea de a strănuta și rezultatul ei. – V. strănuta. DOOM
strănutáre s. f., g.-d. art. strănutắrii; pl. strănutắri
strănuți
STRĂNUTÁ, strănút, vb. I. Intranz. (Despre oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas sau pe gură, aerul din plămâni, printr-o mișcare bruscă și involuntară a mușchilor expiratori. ◊ Praf de strănutat = substanță medicamentoasă iritantă, care provoacă strănutul. – Lat. sternutare. DOOM
strănutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strănútă
străpung
STRĂPÚNGE, străpúng, vb. III. Tranz. 1. A împunge cu un obiect cu vârf ascuțit, astfel încât vârful (sau întregul obiect) să răzbată în partea cealaltă; p. ext. a ucide sau a răni cu o armă ascuțită. ♦ A perfora, a găuri. 2. Fig. A străbate, a pătrunde, a trece prin ceva. ◊ Expr. A străpunge frontul = a distruge într-un anumit loc linia de apărare a inamicului și a pătrunde dincolo de această linie. 3. A realiza legătura dintre două lucrări miniere subterane. [Perf. s. străpunsei, part. străpuns] – Lat. *extrapungere (= transpungere). DOOM
străpúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străpúng, 1 pl. străpúngem, perf. s. 1 sg. străpunséi, 1 pl. străpúnserăm; part. străpúns
străpunge
STRĂPÚNGE, străpúng, vb. III. Tranz. 1. A împunge cu un obiect cu vârf ascuțit, astfel încât vârful (sau întregul obiect) să răzbată în partea cealaltă; p. ext. a ucide sau a răni cu o armă ascuțită. ♦ A perfora, a găuri. 2. Fig. A străbate, a pătrunde, a trece prin ceva. ◊ Expr. A străpunge frontul = a distruge într-un anumit loc linia de apărare a inamicului și a pătrunde dincolo de această linie. 3. A realiza legătura dintre două lucrări miniere subterane. [Perf. s. străpunsei, part. străpuns] – Lat. *extrapungere (= transpungere). DOOM
străpúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străpúng, 1 pl. străpúngem, perf. s. 1 sg. străpunséi, 1 pl. străpúnserăm; part. străpúns
străpungea
STRĂPÚNGE, străpúng, vb. III. Tranz. 1. A împunge cu un obiect cu vârf ascuțit, astfel încât vârful (sau întregul obiect) să răzbată în partea cealaltă; p. ext. a ucide sau a răni cu o armă ascuțită. ♦ A perfora, a găuri. 2. Fig. A străbate, a pătrunde, a trece prin ceva. ◊ Expr. A străpunge frontul = a distruge într-un anumit loc linia de apărare a inamicului și a pătrunde dincolo de această linie. 3. A realiza legătura dintre două lucrări miniere subterane. [Perf. s. străpunsei, part. străpuns] – Lat. *extrapungere (= transpungere). DOOM
străpúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străpúng, 1 pl. străpúngem, perf. s. 1 sg. străpunséi, 1 pl. străpúnserăm; part. străpúns
străpungeai
STRĂPÚNGE, străpúng, vb. III. Tranz. 1. A împunge cu un obiect cu vârf ascuțit, astfel încât vârful (sau întregul obiect) să răzbată în partea cealaltă; p. ext. a ucide sau a răni cu o armă ascuțită. ♦ A perfora, a găuri. 2. Fig. A străbate, a pătrunde, a trece prin ceva. ◊ Expr. A străpunge frontul = a distruge într-un anumit loc linia de apărare a inamicului și a pătrunde dincolo de această linie. 3. A realiza legătura dintre două lucrări miniere subterane. [Perf. s. străpunsei, part. străpuns] – Lat. *extrapungere (= transpungere). DOOM
străpúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străpúng, 1 pl. străpúngem, perf. s. 1 sg. străpunséi, 1 pl. străpúnserăm; part. străpúns
străpungeam
STRĂPÚNGE, străpúng, vb. III. Tranz. 1. A împunge cu un obiect cu vârf ascuțit, astfel încât vârful (sau întregul obiect) să răzbată în partea cealaltă; p. ext. a ucide sau a răni cu o armă ascuțită. ♦ A perfora, a găuri. 2. Fig. A străbate, a pătrunde, a trece prin ceva. ◊ Expr. A străpunge frontul = a distruge într-un anumit loc linia de apărare a inamicului și a pătrunde dincolo de această linie. 3. A realiza legătura dintre două lucrări miniere subterane. [Perf. s. străpunsei, part. străpuns] – Lat. *extrapungere (= transpungere). DOOM
străpúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străpúng, 1 pl. străpúngem, perf. s. 1 sg. străpunséi, 1 pl. străpúnserăm; part. străpúns
străpungeau
STRĂPÚNGE, străpúng, vb. III. Tranz. 1. A împunge cu un obiect cu vârf ascuțit, astfel încât vârful (sau întregul obiect) să răzbată în partea cealaltă; p. ext. a ucide sau a răni cu o armă ascuțită. ♦ A perfora, a găuri. 2. Fig. A străbate, a pătrunde, a trece prin ceva. ◊ Expr. A străpunge frontul = a distruge într-un anumit loc linia de apărare a inamicului și a pătrunde dincolo de această linie. 3. A realiza legătura dintre două lucrări miniere subterane. [Perf. s. străpunsei, part. străpuns] – Lat. *extrapungere (= transpungere). DOOM
străpúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străpúng, 1 pl. străpúngem, perf. s. 1 sg. străpunséi, 1 pl. străpúnserăm; part. străpúns
străpungeați
STRĂPÚNGE, străpúng, vb. III. Tranz. 1. A împunge cu un obiect cu vârf ascuțit, astfel încât vârful (sau întregul obiect) să răzbată în partea cealaltă; p. ext. a ucide sau a răni cu o armă ascuțită. ♦ A perfora, a găuri. 2. Fig. A străbate, a pătrunde, a trece prin ceva. ◊ Expr. A străpunge frontul = a distruge într-un anumit loc linia de apărare a inamicului și a pătrunde dincolo de această linie. 3. A realiza legătura dintre două lucrări miniere subterane. [Perf. s. străpunsei, part. străpuns] – Lat. *extrapungere (= transpungere). DOOM
străpúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străpúng, 1 pl. străpúngem, perf. s. 1 sg. străpunséi, 1 pl. străpúnserăm; part. străpúns
străpungem
STRĂPÚNGE, străpúng, vb. III. Tranz. 1. A împunge cu un obiect cu vârf ascuțit, astfel încât vârful (sau întregul obiect) să răzbată în partea cealaltă; p. ext. a ucide sau a răni cu o armă ascuțită. ♦ A perfora, a găuri. 2. Fig. A străbate, a pătrunde, a trece prin ceva. ◊ Expr. A străpunge frontul = a distruge într-un anumit loc linia de apărare a inamicului și a pătrunde dincolo de această linie. 3. A realiza legătura dintre două lucrări miniere subterane. [Perf. s. străpunsei, part. străpuns] – Lat. *extrapungere (= transpungere). DOOM
străpúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străpúng, 1 pl. străpúngem, perf. s. 1 sg. străpunséi, 1 pl. străpúnserăm; part. străpúns
străpungere
STRĂPÚNGE, străpúng, vb. III. Tranz. 1. A împunge cu un obiect cu vârf ascuțit, astfel încât vârful (sau întregul obiect) să răzbată în partea cealaltă; p. ext. a ucide sau a răni cu o armă ascuțită. ♦ A perfora, a găuri. 2. Fig. A străbate, a pătrunde, a trece prin ceva. ◊ Expr. A străpunge frontul = a distruge într-un anumit loc linia de apărare a inamicului și a pătrunde dincolo de această linie. 3. A realiza legătura dintre două lucrări miniere subterane. [Perf. s. străpunsei, part. străpuns] – Lat. *extrapungere (= transpungere). DOOM
străpúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străpúng, 1 pl. străpúngem, perf. s. 1 sg. străpunséi, 1 pl. străpúnserăm; part. străpúns
străpungere
STRĂPÚNGERE, străpungeri, s. f. Acțiunea de a străpunge și rezultatul ei; perforare. – V. străpunge. DOOM
străpúngere s. f., g.-d. art. străpúngerii; pl. străpúngeri
străpungerea
STRĂPÚNGERE, străpungeri, s. f. Acțiunea de a străpunge și rezultatul ei; perforare. – V. străpunge. DOOM
străpúngere s. f., g.-d. art. străpúngerii; pl. străpúngeri
străpungeri
STRĂPÚNGERE, străpungeri, s. f. Acțiunea de a străpunge și rezultatul ei; perforare. – V. străpunge. DOOM
străpúngere s. f., g.-d. art. străpúngerii; pl. străpúngeri
străpungerii
STRĂPÚNGERE, străpungeri, s. f. Acțiunea de a străpunge și rezultatul ei; perforare. – V. străpunge. DOOM
străpúngere s. f., g.-d. art. străpúngerii; pl. străpúngeri
străpungerile
STRĂPÚNGERE, străpungeri, s. f. Acțiunea de a străpunge și rezultatul ei; perforare. – V. străpunge. DOOM
străpúngere s. f., g.-d. art. străpúngerii; pl. străpúngeri
străpungerilor
STRĂPÚNGERE, străpungeri, s. f. Acțiunea de a străpunge și rezultatul ei; perforare. – V. străpunge. DOOM
străpúngere s. f., g.-d. art. străpúngerii; pl. străpúngeri
străpungeți
STRĂPÚNGE, străpúng, vb. III. Tranz. 1. A împunge cu un obiect cu vârf ascuțit, astfel încât vârful (sau întregul obiect) să răzbată în partea cealaltă; p. ext. a ucide sau a răni cu o armă ascuțită. ♦ A perfora, a găuri. 2. Fig. A străbate, a pătrunde, a trece prin ceva. ◊ Expr. A străpunge frontul = a distruge într-un anumit loc linia de apărare a inamicului și a pătrunde dincolo de această linie. 3. A realiza legătura dintre două lucrări miniere subterane. [Perf. s. străpunsei, part. străpuns] – Lat. *extrapungere (= transpungere). DOOM
străpúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străpúng, 1 pl. străpúngem, perf. s. 1 sg. străpunséi, 1 pl. străpúnserăm; part. străpúns
străpungi
STRĂPÚNGE, străpúng, vb. III. Tranz. 1. A împunge cu un obiect cu vârf ascuțit, astfel încât vârful (sau întregul obiect) să răzbată în partea cealaltă; p. ext. a ucide sau a răni cu o armă ascuțită. ♦ A perfora, a găuri. 2. Fig. A străbate, a pătrunde, a trece prin ceva. ◊ Expr. A străpunge frontul = a distruge într-un anumit loc linia de apărare a inamicului și a pătrunde dincolo de această linie. 3. A realiza legătura dintre două lucrări miniere subterane. [Perf. s. străpunsei, part. străpuns] – Lat. *extrapungere (= transpungere). DOOM
străpúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străpúng, 1 pl. străpúngem, perf. s. 1 sg. străpunséi, 1 pl. străpúnserăm; part. străpúns
străpungând
STRĂPÚNGE, străpúng, vb. III. Tranz. 1. A împunge cu un obiect cu vârf ascuțit, astfel încât vârful (sau întregul obiect) să răzbată în partea cealaltă; p. ext. a ucide sau a răni cu o armă ascuțită. ♦ A perfora, a găuri. 2. Fig. A străbate, a pătrunde, a trece prin ceva. ◊ Expr. A străpunge frontul = a distruge într-un anumit loc linia de apărare a inamicului și a pătrunde dincolo de această linie. 3. A realiza legătura dintre două lucrări miniere subterane. [Perf. s. străpunsei, part. străpuns] – Lat. *extrapungere (= transpungere). DOOM
străpúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străpúng, 1 pl. străpúngem, perf. s. 1 sg. străpunséi, 1 pl. străpúnserăm; part. străpúns
străpungînd
STRĂPÚNGE, străpúng, vb. III. Tranz. 1. A împunge cu un obiect cu vârf ascuțit, astfel încât vârful (sau întregul obiect) să răzbată în partea cealaltă; p. ext. a ucide sau a răni cu o armă ascuțită. ♦ A perfora, a găuri. 2. Fig. A străbate, a pătrunde, a trece prin ceva. ◊ Expr. A străpunge frontul = a distruge într-un anumit loc linia de apărare a inamicului și a pătrunde dincolo de această linie. 3. A realiza legătura dintre două lucrări miniere subterane. [Perf. s. străpunsei, part. străpuns] – Lat. *extrapungere (= transpungere). DOOM
străpúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străpúng, 1 pl. străpúngem, perf. s. 1 sg. străpunséi, 1 pl. străpúnserăm; part. străpúns
străpungă
STRĂPÚNGE, străpúng, vb. III. Tranz. 1. A împunge cu un obiect cu vârf ascuțit, astfel încât vârful (sau întregul obiect) să răzbată în partea cealaltă; p. ext. a ucide sau a răni cu o armă ascuțită. ♦ A perfora, a găuri. 2. Fig. A străbate, a pătrunde, a trece prin ceva. ◊ Expr. A străpunge frontul = a distruge într-un anumit loc linia de apărare a inamicului și a pătrunde dincolo de această linie. 3. A realiza legătura dintre două lucrări miniere subterane. [Perf. s. străpunsei, part. străpuns] – Lat. *extrapungere (= transpungere). DOOM
străpúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străpúng, 1 pl. străpúngem, perf. s. 1 sg. străpunséi, 1 pl. străpúnserăm; part. străpúns
străpungătoare
STRĂPUNGĂTÓR, -OÁRE, străpungători, -oare, adj. Care străpunge sau dă impresia că străpunge, sfredelește; sfredelitor. – Străpunge + suf. -ător. DOOM
străpungătór adj. m., pl. străpungătóri; f. sg. și pl. străpungătoáre
străpungătoarea
STRĂPUNGĂTÓR, -OÁRE, străpungători, -oare, adj. Care străpunge sau dă impresia că străpunge, sfredelește; sfredelitor. – Străpunge + suf. -ător. DOOM
străpungătór adj. m., pl. străpungătóri; f. sg. și pl. străpungătoáre
străpungătoarei
STRĂPUNGĂTÓR, -OÁRE, străpungători, -oare, adj. Care străpunge sau dă impresia că străpunge, sfredelește; sfredelitor. – Străpunge + suf. -ător. DOOM
străpungătór adj. m., pl. străpungătóri; f. sg. și pl. străpungătoáre
străpungătoarele
STRĂPUNGĂTÓR, -OÁRE, străpungători, -oare, adj. Care străpunge sau dă impresia că străpunge, sfredelește; sfredelitor. – Străpunge + suf. -ător. DOOM
străpungătór adj. m., pl. străpungătóri; f. sg. și pl. străpungătoáre
străpungătoarelor
STRĂPUNGĂTÓR, -OÁRE, străpungători, -oare, adj. Care străpunge sau dă impresia că străpunge, sfredelește; sfredelitor. – Străpunge + suf. -ător. DOOM
străpungătór adj. m., pl. străpungătóri; f. sg. și pl. străpungătoáre
străpungător
STRĂPUNGĂTÓR, -OÁRE, străpungători, -oare, adj. Care străpunge sau dă impresia că străpunge, sfredelește; sfredelitor. – Străpunge + suf. -ător. DOOM
străpungătór adj. m., pl. străpungătóri; f. sg. și pl. străpungătoáre
străpungători
STRĂPUNGĂTÓR, -OÁRE, străpungători, -oare, adj. Care străpunge sau dă impresia că străpunge, sfredelește; sfredelitor. – Străpunge + suf. -ător. DOOM
străpungătór adj. m., pl. străpungătóri; f. sg. și pl. străpungătoáre
străpungătorii
STRĂPUNGĂTÓR, -OÁRE, străpungători, -oare, adj. Care străpunge sau dă impresia că străpunge, sfredelește; sfredelitor. – Străpunge + suf. -ător. DOOM
străpungătór adj. m., pl. străpungătóri; f. sg. și pl. străpungătoáre
străpungătorilor
STRĂPUNGĂTÓR, -OÁRE, străpungători, -oare, adj. Care străpunge sau dă impresia că străpunge, sfredelește; sfredelitor. – Străpunge + suf. -ător. DOOM
străpungătór adj. m., pl. străpungătóri; f. sg. și pl. străpungătoáre
străpungătorul
STRĂPUNGĂTÓR, -OÁRE, străpungători, -oare, adj. Care străpunge sau dă impresia că străpunge, sfredelește; sfredelitor. – Străpunge + suf. -ător. DOOM
străpungătór adj. m., pl. străpungătóri; f. sg. și pl. străpungătoáre
străpungătorului
STRĂPUNGĂTÓR, -OÁRE, străpungători, -oare, adj. Care străpunge sau dă impresia că străpunge, sfredelește; sfredelitor. – Străpunge + suf. -ător. DOOM
străpungătór adj. m., pl. străpungătóri; f. sg. și pl. străpungătoáre
străpuns
STRĂPÚNGE, străpúng, vb. III. Tranz. 1. A împunge cu un obiect cu vârf ascuțit, astfel încât vârful (sau întregul obiect) să răzbată în partea cealaltă; p. ext. a ucide sau a răni cu o armă ascuțită. ♦ A perfora, a găuri. 2. Fig. A străbate, a pătrunde, a trece prin ceva. ◊ Expr. A străpunge frontul = a distruge într-un anumit loc linia de apărare a inamicului și a pătrunde dincolo de această linie. 3. A realiza legătura dintre două lucrări miniere subterane. [Perf. s. străpunsei, part. străpuns] – Lat. *extrapungere (= transpungere). DOOM
străpúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străpúng, 1 pl. străpúngem, perf. s. 1 sg. străpunséi, 1 pl. străpúnserăm; part. străpúns
străpuns
STRĂPÚNS, -Ă, străpunși, -se, adj. Care a fost străbătut dintr-o parte în alta de un obiect ascuțit. – V. străpunge.
străpunsa
STRĂPÚNS, -Ă, străpunși, -se, adj. Care a fost străbătut dintr-o parte în alta de un obiect ascuțit. – V. străpunge.
străpunse
STRĂPÚNGE, străpúng, vb. III. Tranz. 1. A împunge cu un obiect cu vârf ascuțit, astfel încât vârful (sau întregul obiect) să răzbată în partea cealaltă; p. ext. a ucide sau a răni cu o armă ascuțită. ♦ A perfora, a găuri. 2. Fig. A străbate, a pătrunde, a trece prin ceva. ◊ Expr. A străpunge frontul = a distruge într-un anumit loc linia de apărare a inamicului și a pătrunde dincolo de această linie. 3. A realiza legătura dintre două lucrări miniere subterane. [Perf. s. străpunsei, part. străpuns] – Lat. *extrapungere (= transpungere). DOOM
străpúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străpúng, 1 pl. străpúngem, perf. s. 1 sg. străpunséi, 1 pl. străpúnserăm; part. străpúns
străpunse
STRĂPÚNS, -Ă, străpunși, -se, adj. Care a fost străbătut dintr-o parte în alta de un obiect ascuțit. – V. străpunge.
străpunsei
STRĂPÚNGE, străpúng, vb. III. Tranz. 1. A împunge cu un obiect cu vârf ascuțit, astfel încât vârful (sau întregul obiect) să răzbată în partea cealaltă; p. ext. a ucide sau a răni cu o armă ascuțită. ♦ A perfora, a găuri. 2. Fig. A străbate, a pătrunde, a trece prin ceva. ◊ Expr. A străpunge frontul = a distruge într-un anumit loc linia de apărare a inamicului și a pătrunde dincolo de această linie. 3. A realiza legătura dintre două lucrări miniere subterane. [Perf. s. străpunsei, part. străpuns] – Lat. *extrapungere (= transpungere). DOOM
străpúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străpúng, 1 pl. străpúngem, perf. s. 1 sg. străpunséi, 1 pl. străpúnserăm; part. străpúns
străpunsei
STRĂPÚNS, -Ă, străpunși, -se, adj. Care a fost străbătut dintr-o parte în alta de un obiect ascuțit. – V. străpunge.
străpunsele
STRĂPÚNS, -Ă, străpunși, -se, adj. Care a fost străbătut dintr-o parte în alta de un obiect ascuțit. – V. străpunge.
străpunselor
STRĂPÚNS, -Ă, străpunși, -se, adj. Care a fost străbătut dintr-o parte în alta de un obiect ascuțit. – V. străpunge.
străpunseră
STRĂPÚNGE, străpúng, vb. III. Tranz. 1. A împunge cu un obiect cu vârf ascuțit, astfel încât vârful (sau întregul obiect) să răzbată în partea cealaltă; p. ext. a ucide sau a răni cu o armă ascuțită. ♦ A perfora, a găuri. 2. Fig. A străbate, a pătrunde, a trece prin ceva. ◊ Expr. A străpunge frontul = a distruge într-un anumit loc linia de apărare a inamicului și a pătrunde dincolo de această linie. 3. A realiza legătura dintre două lucrări miniere subterane. [Perf. s. străpunsei, part. străpuns] – Lat. *extrapungere (= transpungere). DOOM
străpúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străpúng, 1 pl. străpúngem, perf. s. 1 sg. străpunséi, 1 pl. străpúnserăm; part. străpúns
străpunserăm
STRĂPÚNGE, străpúng, vb. III. Tranz. 1. A împunge cu un obiect cu vârf ascuțit, astfel încât vârful (sau întregul obiect) să răzbată în partea cealaltă; p. ext. a ucide sau a răni cu o armă ascuțită. ♦ A perfora, a găuri. 2. Fig. A străbate, a pătrunde, a trece prin ceva. ◊ Expr. A străpunge frontul = a distruge într-un anumit loc linia de apărare a inamicului și a pătrunde dincolo de această linie. 3. A realiza legătura dintre două lucrări miniere subterane. [Perf. s. străpunsei, part. străpuns] – Lat. *extrapungere (= transpungere). DOOM
străpúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străpúng, 1 pl. străpúngem, perf. s. 1 sg. străpunséi, 1 pl. străpúnserăm; part. străpúns
străpunserăți
STRĂPÚNGE, străpúng, vb. III. Tranz. 1. A împunge cu un obiect cu vârf ascuțit, astfel încât vârful (sau întregul obiect) să răzbată în partea cealaltă; p. ext. a ucide sau a răni cu o armă ascuțită. ♦ A perfora, a găuri. 2. Fig. A străbate, a pătrunde, a trece prin ceva. ◊ Expr. A străpunge frontul = a distruge într-un anumit loc linia de apărare a inamicului și a pătrunde dincolo de această linie. 3. A realiza legătura dintre două lucrări miniere subterane. [Perf. s. străpunsei, part. străpuns] – Lat. *extrapungere (= transpungere). DOOM
străpúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străpúng, 1 pl. străpúngem, perf. s. 1 sg. străpunséi, 1 pl. străpúnserăm; part. străpúns
străpunsese
STRĂPÚNGE, străpúng, vb. III. Tranz. 1. A împunge cu un obiect cu vârf ascuțit, astfel încât vârful (sau întregul obiect) să răzbată în partea cealaltă; p. ext. a ucide sau a răni cu o armă ascuțită. ♦ A perfora, a găuri. 2. Fig. A străbate, a pătrunde, a trece prin ceva. ◊ Expr. A străpunge frontul = a distruge într-un anumit loc linia de apărare a inamicului și a pătrunde dincolo de această linie. 3. A realiza legătura dintre două lucrări miniere subterane. [Perf. s. străpunsei, part. străpuns] – Lat. *extrapungere (= transpungere). DOOM
străpúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străpúng, 1 pl. străpúngem, perf. s. 1 sg. străpunséi, 1 pl. străpúnserăm; part. străpúns
străpunsesem
STRĂPÚNGE, străpúng, vb. III. Tranz. 1. A împunge cu un obiect cu vârf ascuțit, astfel încât vârful (sau întregul obiect) să răzbată în partea cealaltă; p. ext. a ucide sau a răni cu o armă ascuțită. ♦ A perfora, a găuri. 2. Fig. A străbate, a pătrunde, a trece prin ceva. ◊ Expr. A străpunge frontul = a distruge într-un anumit loc linia de apărare a inamicului și a pătrunde dincolo de această linie. 3. A realiza legătura dintre două lucrări miniere subterane. [Perf. s. străpunsei, part. străpuns] – Lat. *extrapungere (= transpungere). DOOM
străpúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străpúng, 1 pl. străpúngem, perf. s. 1 sg. străpunséi, 1 pl. străpúnserăm; part. străpúns
străpunseseră
STRĂPÚNGE, străpúng, vb. III. Tranz. 1. A împunge cu un obiect cu vârf ascuțit, astfel încât vârful (sau întregul obiect) să răzbată în partea cealaltă; p. ext. a ucide sau a răni cu o armă ascuțită. ♦ A perfora, a găuri. 2. Fig. A străbate, a pătrunde, a trece prin ceva. ◊ Expr. A străpunge frontul = a distruge într-un anumit loc linia de apărare a inamicului și a pătrunde dincolo de această linie. 3. A realiza legătura dintre două lucrări miniere subterane. [Perf. s. străpunsei, part. străpuns] – Lat. *extrapungere (= transpungere). DOOM
străpúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străpúng, 1 pl. străpúngem, perf. s. 1 sg. străpunséi, 1 pl. străpúnserăm; part. străpúns
străpunseserăm
STRĂPÚNGE, străpúng, vb. III. Tranz. 1. A împunge cu un obiect cu vârf ascuțit, astfel încât vârful (sau întregul obiect) să răzbată în partea cealaltă; p. ext. a ucide sau a răni cu o armă ascuțită. ♦ A perfora, a găuri. 2. Fig. A străbate, a pătrunde, a trece prin ceva. ◊ Expr. A străpunge frontul = a distruge într-un anumit loc linia de apărare a inamicului și a pătrunde dincolo de această linie. 3. A realiza legătura dintre două lucrări miniere subterane. [Perf. s. străpunsei, part. străpuns] – Lat. *extrapungere (= transpungere). DOOM
străpúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străpúng, 1 pl. străpúngem, perf. s. 1 sg. străpunséi, 1 pl. străpúnserăm; part. străpúns
străpunseserăți
STRĂPÚNGE, străpúng, vb. III. Tranz. 1. A împunge cu un obiect cu vârf ascuțit, astfel încât vârful (sau întregul obiect) să răzbată în partea cealaltă; p. ext. a ucide sau a răni cu o armă ascuțită. ♦ A perfora, a găuri. 2. Fig. A străbate, a pătrunde, a trece prin ceva. ◊ Expr. A străpunge frontul = a distruge într-un anumit loc linia de apărare a inamicului și a pătrunde dincolo de această linie. 3. A realiza legătura dintre două lucrări miniere subterane. [Perf. s. străpunsei, part. străpuns] – Lat. *extrapungere (= transpungere). DOOM
străpúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străpúng, 1 pl. străpúngem, perf. s. 1 sg. străpunséi, 1 pl. străpúnserăm; part. străpúns
străpunseseși
STRĂPÚNGE, străpúng, vb. III. Tranz. 1. A împunge cu un obiect cu vârf ascuțit, astfel încât vârful (sau întregul obiect) să răzbată în partea cealaltă; p. ext. a ucide sau a răni cu o armă ascuțită. ♦ A perfora, a găuri. 2. Fig. A străbate, a pătrunde, a trece prin ceva. ◊ Expr. A străpunge frontul = a distruge într-un anumit loc linia de apărare a inamicului și a pătrunde dincolo de această linie. 3. A realiza legătura dintre două lucrări miniere subterane. [Perf. s. străpunsei, part. străpuns] – Lat. *extrapungere (= transpungere). DOOM
străpúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străpúng, 1 pl. străpúngem, perf. s. 1 sg. străpunséi, 1 pl. străpúnserăm; part. străpúns
străpunseseți
STRĂPÚNGE, străpúng, vb. III. Tranz. 1. A împunge cu un obiect cu vârf ascuțit, astfel încât vârful (sau întregul obiect) să răzbată în partea cealaltă; p. ext. a ucide sau a răni cu o armă ascuțită. ♦ A perfora, a găuri. 2. Fig. A străbate, a pătrunde, a trece prin ceva. ◊ Expr. A străpunge frontul = a distruge într-un anumit loc linia de apărare a inamicului și a pătrunde dincolo de această linie. 3. A realiza legătura dintre două lucrări miniere subterane. [Perf. s. străpunsei, part. străpuns] – Lat. *extrapungere (= transpungere). DOOM
străpúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străpúng, 1 pl. străpúngem, perf. s. 1 sg. străpunséi, 1 pl. străpúnserăm; part. străpúns
străpunseși
STRĂPÚNGE, străpúng, vb. III. Tranz. 1. A împunge cu un obiect cu vârf ascuțit, astfel încât vârful (sau întregul obiect) să răzbată în partea cealaltă; p. ext. a ucide sau a răni cu o armă ascuțită. ♦ A perfora, a găuri. 2. Fig. A străbate, a pătrunde, a trece prin ceva. ◊ Expr. A străpunge frontul = a distruge într-un anumit loc linia de apărare a inamicului și a pătrunde dincolo de această linie. 3. A realiza legătura dintre două lucrări miniere subterane. [Perf. s. străpunsei, part. străpuns] – Lat. *extrapungere (= transpungere). DOOM
străpúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străpúng, 1 pl. străpúngem, perf. s. 1 sg. străpunséi, 1 pl. străpúnserăm; part. străpúns
străpunsul
STRĂPÚNS, -Ă, străpunși, -se, adj. Care a fost străbătut dintr-o parte în alta de un obiect ascuțit. – V. străpunge.
străpunsului
STRĂPÚNS, -Ă, străpunși, -se, adj. Care a fost străbătut dintr-o parte în alta de un obiect ascuțit. – V. străpunge.
străpunși
STRĂPÚNS, -Ă, străpunși, -se, adj. Care a fost străbătut dintr-o parte în alta de un obiect ascuțit. – V. străpunge.
străpunșii
STRĂPÚNS, -Ă, străpunși, -se, adj. Care a fost străbătut dintr-o parte în alta de un obiect ascuțit. – V. străpunge.
străpunșilor
STRĂPÚNS, -Ă, străpunși, -se, adj. Care a fost străbătut dintr-o parte în alta de un obiect ascuțit. – V. străpunge.
străputere
STRĂPUTÉRE, străputeri, s. f. (Rar, în loc. adv.) Din străputeri = din răsputeri. Avea Sanda prilej bun să strige din străputeri. ȘEZ. V 77.
străromâna
STRĂROMẤNĂ s. f. (Lingv.) Stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; română comună, română primitivă. – Pref. stră- + română (după germ. urrumänisch). DOOM
*străromấnă (limbă) s. f., g.-d. art. străromấnei
străromâne
STRĂROMẤNĂ s. f. (Lingv.) Stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; română comună, română primitivă. – Pref. stră- + română (după germ. urrumänisch). DOOM
*străromấnă (limbă) s. f., g.-d. art. străromấnei
străromânei
STRĂROMẤNĂ s. f. (Lingv.) Stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; română comună, română primitivă. – Pref. stră- + română (după germ. urrumänisch). DOOM
*străromấnă (limbă) s. f., g.-d. art. străromấnei
străromîna
STRĂROMẤNĂ s. f. (Lingv.) Stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; română comună, română primitivă. – Pref. stră- + română (după germ. urrumänisch). DOOM
*străromấnă (limbă) s. f., g.-d. art. străromấnei
străromîne
STRĂROMẤNĂ s. f. (Lingv.) Stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; română comună, română primitivă. – Pref. stră- + română (după germ. urrumänisch). DOOM
*străromấnă (limbă) s. f., g.-d. art. străromấnei
străromînei
STRĂROMẤNĂ s. f. (Lingv.) Stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; română comună, română primitivă. – Pref. stră- + română (după germ. urrumänisch). DOOM
*străromấnă (limbă) s. f., g.-d. art. străromấnei
strătai
STRĂTĂIÁ, strătái, vb. I. Tranz. (Pop.) A întretăia. [Pr.: -tă-ia] – Pref. stră- + tăia. DOOM
strătăiá (a ~) (pop.) vb., ind. 1 și 2 sg. strătái, 3 strătáie, 1 pl. strătăiém, 2 pl. strătăiáți; conj. prez. 3 să strătáie; ger. strătăínd; part. strătăiát
strătaie
STRĂTĂIÁ, strătái, vb. I. Tranz. (Pop.) A întretăia. [Pr.: -tă-ia] – Pref. stră- + tăia. DOOM
strătăiá (a ~) (pop.) vb., ind. 1 și 2 sg. strătái, 3 strătáie, 1 pl. strătăiém, 2 pl. strătăiáți; conj. prez. 3 să strătáie; ger. strătăínd; part. strătăiát
strătorică
strătorícă, s. f. – Ventrilică (Veronica officinalis). Sb. strator, bg. stratur „amarant”.
strătăia
STRĂTĂIÁ, strătái, vb. I. Tranz. (Pop.) A întretăia. [Pr.: -tă-ia] – Pref. stră- + tăia. DOOM
strătăiá (a ~) (pop.) vb., ind. 1 și 2 sg. strătái, 3 strătáie, 1 pl. strătăiém, 2 pl. strătăiáți; conj. prez. 3 să strătáie; ger. strătăínd; part. strătăiát
strătăiai
STRĂTĂIÁ, strătái, vb. I. Tranz. (Pop.) A întretăia. [Pr.: -tă-ia] – Pref. stră- + tăia. DOOM
strătăiá (a ~) (pop.) vb., ind. 1 și 2 sg. strătái, 3 strătáie, 1 pl. strătăiém, 2 pl. strătăiáți; conj. prez. 3 să strătáie; ger. strătăínd; part. strătăiát
strătăiam
STRĂTĂIÁ, strătái, vb. I. Tranz. (Pop.) A întretăia. [Pr.: -tă-ia] – Pref. stră- + tăia. DOOM
strătăiá (a ~) (pop.) vb., ind. 1 și 2 sg. strătái, 3 strătáie, 1 pl. strătăiém, 2 pl. strătăiáți; conj. prez. 3 să strătáie; ger. strătăínd; part. strătăiát
strătăiară
STRĂTĂIÁ, strătái, vb. I. Tranz. (Pop.) A întretăia. [Pr.: -tă-ia] – Pref. stră- + tăia. DOOM
strătăiá (a ~) (pop.) vb., ind. 1 și 2 sg. strătái, 3 strătáie, 1 pl. strătăiém, 2 pl. strătăiáți; conj. prez. 3 să strătáie; ger. strătăínd; part. strătăiát
strătăiarăm
STRĂTĂIÁ, strătái, vb. I. Tranz. (Pop.) A întretăia. [Pr.: -tă-ia] – Pref. stră- + tăia. DOOM
strătăiá (a ~) (pop.) vb., ind. 1 și 2 sg. strătái, 3 strătáie, 1 pl. strătăiém, 2 pl. strătăiáți; conj. prez. 3 să strătáie; ger. strătăínd; part. strătăiát
strătăiarăți
STRĂTĂIÁ, strătái, vb. I. Tranz. (Pop.) A întretăia. [Pr.: -tă-ia] – Pref. stră- + tăia. DOOM
strătăiá (a ~) (pop.) vb., ind. 1 și 2 sg. strătái, 3 strătáie, 1 pl. strătăiém, 2 pl. strătăiáți; conj. prez. 3 să strătáie; ger. strătăínd; part. strătăiát
strătăiase
STRĂTĂIÁ, strătái, vb. I. Tranz. (Pop.) A întretăia. [Pr.: -tă-ia] – Pref. stră- + tăia. DOOM
strătăiá (a ~) (pop.) vb., ind. 1 și 2 sg. strătái, 3 strătáie, 1 pl. strătăiém, 2 pl. strătăiáți; conj. prez. 3 să strătáie; ger. strătăínd; part. strătăiát
strătăiasem
STRĂTĂIÁ, strătái, vb. I. Tranz. (Pop.) A întretăia. [Pr.: -tă-ia] – Pref. stră- + tăia. DOOM
strătăiá (a ~) (pop.) vb., ind. 1 și 2 sg. strătái, 3 strătáie, 1 pl. strătăiém, 2 pl. strătăiáți; conj. prez. 3 să strătáie; ger. strătăínd; part. strătăiát
strătăiaseră
STRĂTĂIÁ, strătái, vb. I. Tranz. (Pop.) A întretăia. [Pr.: -tă-ia] – Pref. stră- + tăia. DOOM
strătăiá (a ~) (pop.) vb., ind. 1 și 2 sg. strătái, 3 strătáie, 1 pl. strătăiém, 2 pl. strătăiáți; conj. prez. 3 să strătáie; ger. strătăínd; part. strătăiát
strătăiaserăm
STRĂTĂIÁ, strătái, vb. I. Tranz. (Pop.) A întretăia. [Pr.: -tă-ia] – Pref. stră- + tăia. DOOM
strătăiá (a ~) (pop.) vb., ind. 1 și 2 sg. strătái, 3 strătáie, 1 pl. strătăiém, 2 pl. strătăiáți; conj. prez. 3 să strătáie; ger. strătăínd; part. strătăiát
strătăiaserăți
STRĂTĂIÁ, strătái, vb. I. Tranz. (Pop.) A întretăia. [Pr.: -tă-ia] – Pref. stră- + tăia. DOOM
strătăiá (a ~) (pop.) vb., ind. 1 și 2 sg. strătái, 3 strătáie, 1 pl. strătăiém, 2 pl. strătăiáți; conj. prez. 3 să strătáie; ger. strătăínd; part. strătăiát
strătăiaseși
STRĂTĂIÁ, strătái, vb. I. Tranz. (Pop.) A întretăia. [Pr.: -tă-ia] – Pref. stră- + tăia. DOOM
strătăiá (a ~) (pop.) vb., ind. 1 și 2 sg. strătái, 3 strătáie, 1 pl. strătăiém, 2 pl. strătăiáți; conj. prez. 3 să strătáie; ger. strătăínd; part. strătăiát
strătăiaseți
STRĂTĂIÁ, strătái, vb. I. Tranz. (Pop.) A întretăia. [Pr.: -tă-ia] – Pref. stră- + tăia. DOOM
strătăiá (a ~) (pop.) vb., ind. 1 și 2 sg. strătái, 3 strătáie, 1 pl. strătăiém, 2 pl. strătăiáți; conj. prez. 3 să strătáie; ger. strătăínd; part. strătăiát
strătăiat
STRĂTĂIÁ, strătái, vb. I. Tranz. (Pop.) A întretăia. [Pr.: -tă-ia] – Pref. stră- + tăia. DOOM
strătăiá (a ~) (pop.) vb., ind. 1 și 2 sg. strătái, 3 strătáie, 1 pl. strătăiém, 2 pl. strătăiáți; conj. prez. 3 să strătáie; ger. strătăínd; part. strătăiát
strătăiat
STRĂTĂIÁ, strătái, vb. I. Tranz. (Rar) A întretăia. [Pr.: -tă-ia] – Stră- + tăia.
strătăiau
STRĂTĂIÁ, strătái, vb. I. Tranz. (Pop.) A întretăia. [Pr.: -tă-ia] – Pref. stră- + tăia. DOOM
strătăiá (a ~) (pop.) vb., ind. 1 și 2 sg. strătái, 3 strătáie, 1 pl. strătăiém, 2 pl. strătăiáți; conj. prez. 3 să strătáie; ger. strătăínd; part. strătăiát
strătăiași
STRĂTĂIÁ, strătái, vb. I. Tranz. (Pop.) A întretăia. [Pr.: -tă-ia] – Pref. stră- + tăia. DOOM
strătăiá (a ~) (pop.) vb., ind. 1 și 2 sg. strătái, 3 strătáie, 1 pl. strătăiém, 2 pl. strătăiáți; conj. prez. 3 să strătáie; ger. strătăínd; part. strătăiát
strătăiați
STRĂTĂIÁ, strătái, vb. I. Tranz. (Pop.) A întretăia. [Pr.: -tă-ia] – Pref. stră- + tăia. DOOM
strătăiá (a ~) (pop.) vb., ind. 1 și 2 sg. strătái, 3 strătáie, 1 pl. strătăiém, 2 pl. strătăiáți; conj. prez. 3 să strătáie; ger. strătăínd; part. strătăiát
strătăiem
STRĂTĂIÁ, strătái, vb. I. Tranz. (Pop.) A întretăia. [Pr.: -tă-ia] – Pref. stră- + tăia. DOOM
strătăiá (a ~) (pop.) vb., ind. 1 și 2 sg. strătái, 3 strătáie, 1 pl. strătăiém, 2 pl. strătăiáți; conj. prez. 3 să strătáie; ger. strătăínd; part. strătăiát
strătăiere
STRĂTĂIÁ, strătái, vb. I. Tranz. (Pop.) A întretăia. [Pr.: -tă-ia] – Pref. stră- + tăia. DOOM
strătăiá (a ~) (pop.) vb., ind. 1 și 2 sg. strătái, 3 strătáie, 1 pl. strătăiém, 2 pl. strătăiáți; conj. prez. 3 să strătáie; ger. strătăínd; part. strătăiát
strătăiere
STRĂTĂIÁ, strătái, vb. I. Tranz. (Rar) A întretăia. [Pr.: -tă-ia] – Stră- + tăia.
strătăind
STRĂTĂIÁ, strătái, vb. I. Tranz. (Pop.) A întretăia. [Pr.: -tă-ia] – Pref. stră- + tăia. DOOM
strătăiá (a ~) (pop.) vb., ind. 1 și 2 sg. strătái, 3 strătáie, 1 pl. strătăiém, 2 pl. strătăiáți; conj. prez. 3 să strătáie; ger. strătăínd; part. strătăiát
străvadă
STRĂVEDEÁ, străvắd, vb. II. Refl. A-și vedea (neclar) propria imagine (în oglindă, în apă) sau a lăsa să i se vadă imaginea (printr-un corp1 străveziu). ♦ Tranz. (Rar) A vedea ceva în mod neclar; a întrezări. Refl. pas. Luna se străvede printre nori. [Var.: (reg.) strevedeá vb. II] – Pref. stră- + vedea. DOOM
!străvedeá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se străvéde, 1 pl. ne străvedém; conj. prez. 3 să se străvádă; ger. străvăzấndu-se; part. străvăzút
străvază
STRĂVEDEÁ, străvắd, vb. II. Refl. A-și vedea (neclar) propria imagine (în oglindă, în apă) sau a lăsa să i se vadă imaginea (printr-un corp1 străveziu). ♦ Tranz. (Rar) A vedea ceva în mod neclar; a întrezări. Refl. pas. Luna se străvede printre nori. [Var.: (reg.) strevedeá vb. II] – Pref. stră- + vedea. DOOM
!străvedeá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se străvéde, 1 pl. ne străvedém; conj. prez. 3 să se străvádă; ger. străvăzấndu-se; part. străvăzút
străvechi
STRĂVÉCHI, -E, străvechi, adj. 1. Care datează de foarte multă vreme; foarte vechi. ♦ (Prin exagerare sau glumeț) Vechi, uzat. 2. Care datează din epocile vechi sau primitive ale omenirii, care aparține Antichității sau preistoriei. – Pref. stră- + vechi. DOOM
străvéchi adj. m., f. străvéche, art. străvéchea, g.-d. art. străvéchii; pl. m. și f. străvéchi, art. m. străvéchii
străvede
STRĂVEDEÁ, străvắd, vb. II. Refl. A-și vedea (neclar) propria imagine (în oglindă, în apă) sau a lăsa să i se vadă imaginea (printr-un corp1 străveziu). ♦ Tranz. (Rar) A vedea ceva în mod neclar; a întrezări. Refl. pas. Luna se străvede printre nori. [Var.: (reg.) strevedeá vb. II] – Pref. stră- + vedea. DOOM
!străvedeá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se străvéde, 1 pl. ne străvedém; conj. prez. 3 să se străvádă; ger. străvăzấndu-se; part. străvăzút
străvedea
STRĂVEDEÁ, străvắd, vb. II. Refl. A-și vedea (neclar) propria imagine (în oglindă, în apă) sau a lăsa să i se vadă imaginea (printr-un corp1 străveziu). ♦ Tranz. (Rar) A vedea ceva în mod neclar; a întrezări. Refl. pas. Luna se străvede printre nori. [Var.: (reg.) strevedeá vb. II] – Pref. stră- + vedea. DOOM
!străvedeá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se străvéde, 1 pl. ne străvedém; conj. prez. 3 să se străvádă; ger. străvăzấndu-se; part. străvăzút
străvedeai
STRĂVEDEÁ, străvắd, vb. II. Refl. A-și vedea (neclar) propria imagine (în oglindă, în apă) sau a lăsa să i se vadă imaginea (printr-un corp1 străveziu). ♦ Tranz. (Rar) A vedea ceva în mod neclar; a întrezări. Refl. pas. Luna se străvede printre nori. [Var.: (reg.) strevedeá vb. II] – Pref. stră- + vedea. DOOM
!străvedeá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se străvéde, 1 pl. ne străvedém; conj. prez. 3 să se străvádă; ger. străvăzấndu-se; part. străvăzút
străvedeam
STRĂVEDEÁ, străvắd, vb. II. Refl. A-și vedea (neclar) propria imagine (în oglindă, în apă) sau a lăsa să i se vadă imaginea (printr-un corp1 străveziu). ♦ Tranz. (Rar) A vedea ceva în mod neclar; a întrezări. Refl. pas. Luna se străvede printre nori. [Var.: (reg.) strevedeá vb. II] – Pref. stră- + vedea. DOOM
!străvedeá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se străvéde, 1 pl. ne străvedém; conj. prez. 3 să se străvádă; ger. străvăzấndu-se; part. străvăzút
străvedeau
STRĂVEDEÁ, străvắd, vb. II. Refl. A-și vedea (neclar) propria imagine (în oglindă, în apă) sau a lăsa să i se vadă imaginea (printr-un corp1 străveziu). ♦ Tranz. (Rar) A vedea ceva în mod neclar; a întrezări. Refl. pas. Luna se străvede printre nori. [Var.: (reg.) strevedeá vb. II] – Pref. stră- + vedea. DOOM
!străvedeá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se străvéde, 1 pl. ne străvedém; conj. prez. 3 să se străvádă; ger. străvăzấndu-se; part. străvăzút
străvedeați
STRĂVEDEÁ, străvắd, vb. II. Refl. A-și vedea (neclar) propria imagine (în oglindă, în apă) sau a lăsa să i se vadă imaginea (printr-un corp1 străveziu). ♦ Tranz. (Rar) A vedea ceva în mod neclar; a întrezări. Refl. pas. Luna se străvede printre nori. [Var.: (reg.) strevedeá vb. II] – Pref. stră- + vedea. DOOM
!străvedeá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se străvéde, 1 pl. ne străvedém; conj. prez. 3 să se străvádă; ger. străvăzấndu-se; part. străvăzút
străvedem
STRĂVEDEÁ, străvắd, vb. II. Refl. A-și vedea (neclar) propria imagine (în oglindă, în apă) sau a lăsa să i se vadă imaginea (printr-un corp1 străveziu). ♦ Tranz. (Rar) A vedea ceva în mod neclar; a întrezări. Refl. pas. Luna se străvede printre nori. [Var.: (reg.) strevedeá vb. II] – Pref. stră- + vedea. DOOM
!străvedeá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se străvéde, 1 pl. ne străvedém; conj. prez. 3 să se străvádă; ger. străvăzấndu-se; part. străvăzút
străvedere
STRĂVEDEÁ, străvắd, vb. II. Refl. A-și vedea (neclar) propria imagine (în oglindă, în apă) sau a lăsa să i se vadă imaginea (printr-un corp1 străveziu). ♦ Tranz. (Rar) A vedea ceva în mod neclar; a întrezări. Refl. pas. Luna se străvede printre nori. [Var.: (reg.) strevedeá vb. II] – Pref. stră- + vedea. DOOM
!străvedeá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se străvéde, 1 pl. ne străvedém; conj. prez. 3 să se străvádă; ger. străvăzấndu-se; part. străvăzút
străvedeți
STRĂVEDEÁ, străvắd, vb. II. Refl. A-și vedea (neclar) propria imagine (în oglindă, în apă) sau a lăsa să i se vadă imaginea (printr-un corp1 străveziu). ♦ Tranz. (Rar) A vedea ceva în mod neclar; a întrezări. Refl. pas. Luna se străvede printre nori. [Var.: (reg.) strevedeá vb. II] – Pref. stră- + vedea. DOOM
!străvedeá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se străvéde, 1 pl. ne străvedém; conj. prez. 3 să se străvádă; ger. străvăzấndu-se; part. străvăzút
străvestea
STRĂVESTÍ vb. IV v. travesti.
străvesteai
STRĂVESTÍ vb. IV v. travesti.
străvesteam
STRĂVESTÍ vb. IV v. travesti.
străvestească
STRĂVESTÍ vb. IV v. travesti.
străvesteau
STRĂVESTÍ vb. IV v. travesti.
străvesteați
STRĂVESTÍ vb. IV v. travesti.
străvestesc
STRĂVESTÍ vb. IV v. travesti.
străvestește
STRĂVESTÍ vb. IV v. travesti.
străvestești
STRĂVESTÍ vb. IV v. travesti.
străvesti
STRĂVESTÍ vb. IV v. travesti.
străvestii
STRĂVESTÍ vb. IV v. travesti.
străvestim
STRĂVESTÍ vb. IV v. travesti.
străvestind
STRĂVESTÍ vb. IV v. travesti.
străvestire
STRĂVESTÍ vb. IV v. travesti.
străvestire
STRĂVESTÍ vb. IV. v. travesti.
străvestiră
STRĂVESTÍ vb. IV v. travesti.
străvestirăm
STRĂVESTÍ vb. IV v. travesti.
străvestirăți
STRĂVESTÍ vb. IV v. travesti.
străvestise
STRĂVESTÍ vb. IV v. travesti.
străvestisem
STRĂVESTÍ vb. IV v. travesti.
străvestiseră
STRĂVESTÍ vb. IV v. travesti.
străvestiserăm
STRĂVESTÍ vb. IV v. travesti.
străvestiserăți
STRĂVESTÍ vb. IV v. travesti.
străvestiseși
STRĂVESTÍ vb. IV v. travesti.
străvestiseți
STRĂVESTÍ vb. IV v. travesti.
străvestit
STRĂVESTÍ vb. IV v. travesti.
străvestit
STRĂVESTÍT, -Ă adj. v. travestit.
străvestiși
STRĂVESTÍ vb. IV v. travesti.
străvestiți
STRĂVESTÍ vb. IV v. travesti.
străvezi
STRĂVEDEÁ, străvắd, vb. II. Refl. A-și vedea (neclar) propria imagine (în oglindă, în apă) sau a lăsa să i se vadă imaginea (printr-un corp1 străveziu). ♦ Tranz. (Rar) A vedea ceva în mod neclar; a întrezări. Refl. pas. Luna se străvede printre nori. [Var.: (reg.) strevedeá vb. II] – Pref. stră- + vedea. DOOM
!străvedeá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se străvéde, 1 pl. ne străvedém; conj. prez. 3 să se străvádă; ger. străvăzấndu-se; part. străvăzút
străvezia
STRĂVEZÍU, -ÍE, străvezii, adj. 1. Care permite razelor de lumină să străbată prin el; prin care se văd (clar) obiectele; transparent. ♦ Clar, limpede, luminos. ♦ Care permite razelor de lumină să-l străbată parțial; prin care se văd vag contururile obiectelor; translucid. 2. (Despre oameni) Cu pielea (obrajilor) subțire, fină, palidă. ♦ Foarte slab. 3. Fig. (Adesea adverbial) Al cărui sens ascuns, neexprimat direct, poate fi înțeles cu ușurință; evident. – Străvedea + suf. -iu. DOOM
străvezíu adj. m., f. străvezíe; pl. m. și f. străvezíi
străvezie
STRĂVEZÍU, -ÍE, străvezii, adj. 1. Care permite razelor de lumină să străbată prin el; prin care se văd (clar) obiectele; transparent. ♦ Clar, limpede, luminos. ♦ Care permite razelor de lumină să-l străbată parțial; prin care se văd vag contururile obiectelor; translucid. 2. (Despre oameni) Cu pielea (obrajilor) subțire, fină, palidă. ♦ Foarte slab. 3. Fig. (Adesea adverbial) Al cărui sens ascuns, neexprimat direct, poate fi înțeles cu ușurință; evident. – Străvedea + suf. -iu. DOOM
străvezíu adj. m., f. străvezíe; pl. m. și f. străvezíi
străveziei
STRĂVEZÍU, -ÍE, străvezii, adj. 1. Care permite razelor de lumină să străbată prin el; prin care se văd (clar) obiectele; transparent. ♦ Clar, limpede, luminos. ♦ Care permite razelor de lumină să-l străbată parțial; prin care se văd vag contururile obiectelor; translucid. 2. (Despre oameni) Cu pielea (obrajilor) subțire, fină, palidă. ♦ Foarte slab. 3. Fig. (Adesea adverbial) Al cărui sens ascuns, neexprimat direct, poate fi înțeles cu ușurință; evident. – Străvedea + suf. -iu. DOOM
străvezíu adj. m., f. străvezíe; pl. m. și f. străvezíi
străvezii
STRĂVEZÍU, -ÍE, străvezii, adj. 1. Care permite razelor de lumină să străbată prin el; prin care se văd (clar) obiectele; transparent. ♦ Clar, limpede, luminos. ♦ Care permite razelor de lumină să-l străbată parțial; prin care se văd vag contururile obiectelor; translucid. 2. (Despre oameni) Cu pielea (obrajilor) subțire, fină, palidă. ♦ Foarte slab. 3. Fig. (Adesea adverbial) Al cărui sens ascuns, neexprimat direct, poate fi înțeles cu ușurință; evident. – Străvedea + suf. -iu. DOOM
străvezíu adj. m., f. străvezíe; pl. m. și f. străvezíi
străveziii
STRĂVEZÍU, -ÍE, străvezii, adj. 1. Care permite razelor de lumină să străbată prin el; prin care se văd (clar) obiectele; transparent. ♦ Clar, limpede, luminos. ♦ Care permite razelor de lumină să-l străbată parțial; prin care se văd vag contururile obiectelor; translucid. 2. (Despre oameni) Cu pielea (obrajilor) subțire, fină, palidă. ♦ Foarte slab. 3. Fig. (Adesea adverbial) Al cărui sens ascuns, neexprimat direct, poate fi înțeles cu ușurință; evident. – Străvedea + suf. -iu. DOOM
străvezíu adj. m., f. străvezíe; pl. m. și f. străvezíi
străveziile
STRĂVEZÍU, -ÍE, străvezii, adj. 1. Care permite razelor de lumină să străbată prin el; prin care se văd (clar) obiectele; transparent. ♦ Clar, limpede, luminos. ♦ Care permite razelor de lumină să-l străbată parțial; prin care se văd vag contururile obiectelor; translucid. 2. (Despre oameni) Cu pielea (obrajilor) subțire, fină, palidă. ♦ Foarte slab. 3. Fig. (Adesea adverbial) Al cărui sens ascuns, neexprimat direct, poate fi înțeles cu ușurință; evident. – Străvedea + suf. -iu. DOOM
străvezíu adj. m., f. străvezíe; pl. m. și f. străvezíi
străveziilor
STRĂVEZÍU, -ÍE, străvezii, adj. 1. Care permite razelor de lumină să străbată prin el; prin care se văd (clar) obiectele; transparent. ♦ Clar, limpede, luminos. ♦ Care permite razelor de lumină să-l străbată parțial; prin care se văd vag contururile obiectelor; translucid. 2. (Despre oameni) Cu pielea (obrajilor) subțire, fină, palidă. ♦ Foarte slab. 3. Fig. (Adesea adverbial) Al cărui sens ascuns, neexprimat direct, poate fi înțeles cu ușurință; evident. – Străvedea + suf. -iu. DOOM
străvezíu adj. m., f. străvezíe; pl. m. și f. străvezíi
străvezime
STRĂVEZÍME s. f. (Rar) Însușirea de a fi străveziu (1); transparență. – Străveziu + suf. -ime. DOOM
străvezíme (rar) s. f., g.-d. art. străvezímii
străvezimea
STRĂVEZÍME s. f. (Rar) Însușirea de a fi străveziu (1); transparență. – Străveziu + suf. -ime. DOOM
străvezíme (rar) s. f., g.-d. art. străvezímii
străvezimi
STRĂVEZÍME s. f. (Rar) Însușirea de a fi străveziu (1); transparență. – Străveziu + suf. -ime. DOOM
străvezíme (rar) s. f., g.-d. art. străvezímii
străvezimii
STRĂVEZÍME s. f. (Rar) Însușirea de a fi străveziu (1); transparență. – Străveziu + suf. -ime. DOOM
străvezíme (rar) s. f., g.-d. art. străvezímii
străvezimile
STRĂVEZÍME s. f. (Rar) Însușirea de a fi străveziu (1); transparență. – Străveziu + suf. -ime. DOOM
străvezíme (rar) s. f., g.-d. art. străvezímii
străvezimilor
STRĂVEZÍME s. f. (Rar) Însușirea de a fi străveziu (1); transparență. – Străveziu + suf. -ime. DOOM
străvezíme (rar) s. f., g.-d. art. străvezímii
străveziu
STRĂVEZÍU, -ÍE, străvezii, adj. 1. Care permite razelor de lumină să străbată prin el; prin care se văd (clar) obiectele; transparent. ♦ Clar, limpede, luminos. ♦ Care permite razelor de lumină să-l străbată parțial; prin care se văd vag contururile obiectelor; translucid. 2. (Despre oameni) Cu pielea (obrajilor) subțire, fină, palidă. ♦ Foarte slab. 3. Fig. (Adesea adverbial) Al cărui sens ascuns, neexprimat direct, poate fi înțeles cu ușurință; evident. – Străvedea + suf. -iu. DOOM
străvezíu adj. m., f. străvezíe; pl. m. și f. străvezíi
străveziul
STRĂVEZÍU, -ÍE, străvezii, adj. 1. Care permite razelor de lumină să străbată prin el; prin care se văd (clar) obiectele; transparent. ♦ Clar, limpede, luminos. ♦ Care permite razelor de lumină să-l străbată parțial; prin care se văd vag contururile obiectelor; translucid. 2. (Despre oameni) Cu pielea (obrajilor) subțire, fină, palidă. ♦ Foarte slab. 3. Fig. (Adesea adverbial) Al cărui sens ascuns, neexprimat direct, poate fi înțeles cu ușurință; evident. – Străvedea + suf. -iu. DOOM
străvezíu adj. m., f. străvezíe; pl. m. și f. străvezíi
străveziului
STRĂVEZÍU, -ÍE, străvezii, adj. 1. Care permite razelor de lumină să străbată prin el; prin care se văd (clar) obiectele; transparent. ♦ Clar, limpede, luminos. ♦ Care permite razelor de lumină să-l străbată parțial; prin care se văd vag contururile obiectelor; translucid. 2. (Despre oameni) Cu pielea (obrajilor) subțire, fină, palidă. ♦ Foarte slab. 3. Fig. (Adesea adverbial) Al cărui sens ascuns, neexprimat direct, poate fi înțeles cu ușurință; evident. – Străvedea + suf. -iu. DOOM
străvezíu adj. m., f. străvezíe; pl. m. și f. străvezíi
străvuiet
STRĂVÚIET, străvuiete, s. n. (Rar) Vuiet puternic și prelungit. Deodată săgetă un trăsnet năprasnic, despicînd bolțile norilor cu străvuiet prelung de peșteri surpate. C. PETRESCU, A. R. 6.
străvăd
STRĂVEDEÁ, străvắd, vb. II. Refl. A-și vedea (neclar) propria imagine (în oglindă, în apă) sau a lăsa să i se vadă imaginea (printr-un corp1 străveziu). ♦ Tranz. (Rar) A vedea ceva în mod neclar; a întrezări. Refl. pas. Luna se străvede printre nori. [Var.: (reg.) strevedeá vb. II] – Pref. stră- + vedea. DOOM
!străvedeá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se străvéde, 1 pl. ne străvedém; conj. prez. 3 să se străvádă; ger. străvăzấndu-se; part. străvăzút
străvăz
STRĂVEDEÁ, străvắd, vb. II. Refl. A-și vedea (neclar) propria imagine (în oglindă, în apă) sau a lăsa să i se vadă imaginea (printr-un corp1 străveziu). ♦ Tranz. (Rar) A vedea ceva în mod neclar; a întrezări. Refl. pas. Luna se străvede printre nori. [Var.: (reg.) strevedeá vb. II] – Pref. stră- + vedea. DOOM
!străvedeá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se străvéde, 1 pl. ne străvedém; conj. prez. 3 să se străvádă; ger. străvăzấndu-se; part. străvăzút
străvăzu
STRĂVEDEÁ, străvắd, vb. II. Refl. A-și vedea (neclar) propria imagine (în oglindă, în apă) sau a lăsa să i se vadă imaginea (printr-un corp1 străveziu). ♦ Tranz. (Rar) A vedea ceva în mod neclar; a întrezări. Refl. pas. Luna se străvede printre nori. [Var.: (reg.) strevedeá vb. II] – Pref. stră- + vedea. DOOM
!străvedeá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se străvéde, 1 pl. ne străvedém; conj. prez. 3 să se străvádă; ger. străvăzấndu-se; part. străvăzút
străvăzui
STRĂVEDEÁ, străvắd, vb. II. Refl. A-și vedea (neclar) propria imagine (în oglindă, în apă) sau a lăsa să i se vadă imaginea (printr-un corp1 străveziu). ♦ Tranz. (Rar) A vedea ceva în mod neclar; a întrezări. Refl. pas. Luna se străvede printre nori. [Var.: (reg.) strevedeá vb. II] – Pref. stră- + vedea. DOOM
!străvedeá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se străvéde, 1 pl. ne străvedém; conj. prez. 3 să se străvádă; ger. străvăzấndu-se; part. străvăzút
străvăzură
STRĂVEDEÁ, străvắd, vb. II. Refl. A-și vedea (neclar) propria imagine (în oglindă, în apă) sau a lăsa să i se vadă imaginea (printr-un corp1 străveziu). ♦ Tranz. (Rar) A vedea ceva în mod neclar; a întrezări. Refl. pas. Luna se străvede printre nori. [Var.: (reg.) strevedeá vb. II] – Pref. stră- + vedea. DOOM
!străvedeá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se străvéde, 1 pl. ne străvedém; conj. prez. 3 să se străvádă; ger. străvăzấndu-se; part. străvăzút
străvăzurăm
STRĂVEDEÁ, străvắd, vb. II. Refl. A-și vedea (neclar) propria imagine (în oglindă, în apă) sau a lăsa să i se vadă imaginea (printr-un corp1 străveziu). ♦ Tranz. (Rar) A vedea ceva în mod neclar; a întrezări. Refl. pas. Luna se străvede printre nori. [Var.: (reg.) strevedeá vb. II] – Pref. stră- + vedea. DOOM
!străvedeá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se străvéde, 1 pl. ne străvedém; conj. prez. 3 să se străvádă; ger. străvăzấndu-se; part. străvăzút
străvăzurăți
STRĂVEDEÁ, străvắd, vb. II. Refl. A-și vedea (neclar) propria imagine (în oglindă, în apă) sau a lăsa să i se vadă imaginea (printr-un corp1 străveziu). ♦ Tranz. (Rar) A vedea ceva în mod neclar; a întrezări. Refl. pas. Luna se străvede printre nori. [Var.: (reg.) strevedeá vb. II] – Pref. stră- + vedea. DOOM
!străvedeá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se străvéde, 1 pl. ne străvedém; conj. prez. 3 să se străvádă; ger. străvăzấndu-se; part. străvăzút
străvăzuse
STRĂVEDEÁ, străvắd, vb. II. Refl. A-și vedea (neclar) propria imagine (în oglindă, în apă) sau a lăsa să i se vadă imaginea (printr-un corp1 străveziu). ♦ Tranz. (Rar) A vedea ceva în mod neclar; a întrezări. Refl. pas. Luna se străvede printre nori. [Var.: (reg.) strevedeá vb. II] – Pref. stră- + vedea. DOOM
!străvedeá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se străvéde, 1 pl. ne străvedém; conj. prez. 3 să se străvádă; ger. străvăzấndu-se; part. străvăzút
străvăzusem
STRĂVEDEÁ, străvắd, vb. II. Refl. A-și vedea (neclar) propria imagine (în oglindă, în apă) sau a lăsa să i se vadă imaginea (printr-un corp1 străveziu). ♦ Tranz. (Rar) A vedea ceva în mod neclar; a întrezări. Refl. pas. Luna se străvede printre nori. [Var.: (reg.) strevedeá vb. II] – Pref. stră- + vedea. DOOM
!străvedeá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se străvéde, 1 pl. ne străvedém; conj. prez. 3 să se străvádă; ger. străvăzấndu-se; part. străvăzút
străvăzuseră
STRĂVEDEÁ, străvắd, vb. II. Refl. A-și vedea (neclar) propria imagine (în oglindă, în apă) sau a lăsa să i se vadă imaginea (printr-un corp1 străveziu). ♦ Tranz. (Rar) A vedea ceva în mod neclar; a întrezări. Refl. pas. Luna se străvede printre nori. [Var.: (reg.) strevedeá vb. II] – Pref. stră- + vedea. DOOM
!străvedeá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se străvéde, 1 pl. ne străvedém; conj. prez. 3 să se străvádă; ger. străvăzấndu-se; part. străvăzút
străvăzuserăm
STRĂVEDEÁ, străvắd, vb. II. Refl. A-și vedea (neclar) propria imagine (în oglindă, în apă) sau a lăsa să i se vadă imaginea (printr-un corp1 străveziu). ♦ Tranz. (Rar) A vedea ceva în mod neclar; a întrezări. Refl. pas. Luna se străvede printre nori. [Var.: (reg.) strevedeá vb. II] – Pref. stră- + vedea. DOOM
!străvedeá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se străvéde, 1 pl. ne străvedém; conj. prez. 3 să se străvádă; ger. străvăzấndu-se; part. străvăzút
străvăzuserăți
STRĂVEDEÁ, străvắd, vb. II. Refl. A-și vedea (neclar) propria imagine (în oglindă, în apă) sau a lăsa să i se vadă imaginea (printr-un corp1 străveziu). ♦ Tranz. (Rar) A vedea ceva în mod neclar; a întrezări. Refl. pas. Luna se străvede printre nori. [Var.: (reg.) strevedeá vb. II] – Pref. stră- + vedea. DOOM
!străvedeá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se străvéde, 1 pl. ne străvedém; conj. prez. 3 să se străvádă; ger. străvăzấndu-se; part. străvăzút
străvăzuseși
STRĂVEDEÁ, străvắd, vb. II. Refl. A-și vedea (neclar) propria imagine (în oglindă, în apă) sau a lăsa să i se vadă imaginea (printr-un corp1 străveziu). ♦ Tranz. (Rar) A vedea ceva în mod neclar; a întrezări. Refl. pas. Luna se străvede printre nori. [Var.: (reg.) strevedeá vb. II] – Pref. stră- + vedea. DOOM
!străvedeá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se străvéde, 1 pl. ne străvedém; conj. prez. 3 să se străvádă; ger. străvăzấndu-se; part. străvăzút
străvăzuseți
STRĂVEDEÁ, străvắd, vb. II. Refl. A-și vedea (neclar) propria imagine (în oglindă, în apă) sau a lăsa să i se vadă imaginea (printr-un corp1 străveziu). ♦ Tranz. (Rar) A vedea ceva în mod neclar; a întrezări. Refl. pas. Luna se străvede printre nori. [Var.: (reg.) strevedeá vb. II] – Pref. stră- + vedea. DOOM
!străvedeá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se străvéde, 1 pl. ne străvedém; conj. prez. 3 să se străvádă; ger. străvăzấndu-se; part. străvăzút
străvăzut
STRĂVEDEÁ, străvắd, vb. II. Refl. A-și vedea (neclar) propria imagine (în oglindă, în apă) sau a lăsa să i se vadă imaginea (printr-un corp străveziu). ♦ Tranz. (Rar) A vedea ceva în mod neclar; a întrezări. ◊ Refl. pas. Luna se străvede printre nori. [Var.: (reg.) strevedeá vb. II] – Stră- + vedea.
străvăzut
STRĂVEDEÁ, străvắd, vb. II. Refl. A-și vedea (neclar) propria imagine (în oglindă, în apă) sau a lăsa să i se vadă imaginea (printr-un corp1 străveziu). ♦ Tranz. (Rar) A vedea ceva în mod neclar; a întrezări. Refl. pas. Luna se străvede printre nori. [Var.: (reg.) strevedeá vb. II] – Pref. stră- + vedea. DOOM
!străvedeá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se străvéde, 1 pl. ne străvedém; conj. prez. 3 să se străvádă; ger. străvăzấndu-se; part. străvăzút
străvăzuși
STRĂVEDEÁ, străvắd, vb. II. Refl. A-și vedea (neclar) propria imagine (în oglindă, în apă) sau a lăsa să i se vadă imaginea (printr-un corp1 străveziu). ♦ Tranz. (Rar) A vedea ceva în mod neclar; a întrezări. Refl. pas. Luna se străvede printre nori. [Var.: (reg.) strevedeá vb. II] – Pref. stră- + vedea. DOOM
!străvedeá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se străvéde, 1 pl. ne străvedém; conj. prez. 3 să se străvádă; ger. străvăzấndu-se; part. străvăzút
străvăzând
STRĂVEDEÁ, străvắd, vb. II. Refl. A-și vedea (neclar) propria imagine (în oglindă, în apă) sau a lăsa să i se vadă imaginea (printr-un corp1 străveziu). ♦ Tranz. (Rar) A vedea ceva în mod neclar; a întrezări. Refl. pas. Luna se străvede printre nori. [Var.: (reg.) strevedeá vb. II] – Pref. stră- + vedea. DOOM
!străvedeá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se străvéde, 1 pl. ne străvedém; conj. prez. 3 să se străvádă; ger. străvăzấndu-se; part. străvăzút
străvăzînd
STRĂVEDEÁ, străvắd, vb. II. Refl. A-și vedea (neclar) propria imagine (în oglindă, în apă) sau a lăsa să i se vadă imaginea (printr-un corp1 străveziu). ♦ Tranz. (Rar) A vedea ceva în mod neclar; a întrezări. Refl. pas. Luna se străvede printre nori. [Var.: (reg.) strevedeá vb. II] – Pref. stră- + vedea. DOOM
!străvedeá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se străvéde, 1 pl. ne străvedém; conj. prez. 3 să se străvádă; ger. străvăzấndu-se; part. străvăzút
străvăzător
STRĂVĂZĂTÓR, -OÁRE, străvăzători, -oare, adj. (Rar) Străveziu. Luna lucea în cer printre nouri străvăzători. SADOVEANU, O. VIII 238. Pe marea lui strâvăzătoare, Scamatorie de culori Și jucărie răpitoare, Niponul magic rîde-n soare. MACEDONSKI, O. I 89.
străzi
STRÁDĂ, străzi, s. f. 1. Drum (pavat sau asfaltat) în interiorul unei localități, de-a lungul căruia se înșiră, de o parte și de alta, trotuarele și casele. ◊ Expr. Omul de pe stradă = un anonim, o persoană oarecare (reprezentând opinia publică). A arunca (pe cineva) în stradă = a da (pe cineva) afară din casă; p. ext. a lua (cuiva) tot ce are, a sărăci. 2. Locuitorii unei străzi (1). [Pl. și: (înv.) strade] – Din ngr. stráta, it. strada. DOOM
strádă s. f., g.-d. art. strắzii; pl. strắzi; abr. str.
străzii
STRÁDĂ, străzi, s. f. 1. Drum (pavat sau asfaltat) în interiorul unei localități, de-a lungul căruia se înșiră, de o parte și de alta, trotuarele și casele. ◊ Expr. Omul de pe stradă = un anonim, o persoană oarecare (reprezentând opinia publică). A arunca (pe cineva) în stradă = a da (pe cineva) afară din casă; p. ext. a lua (cuiva) tot ce are, a sărăci. 2. Locuitorii unei străzi (1). [Pl. și: (înv.) strade] – Din ngr. stráta, it. strada. DOOM
strádă s. f., g.-d. art. strắzii; pl. strắzi; abr. str.
străzile
STRÁDĂ, străzi, s. f. 1. Drum (pavat sau asfaltat) în interiorul unei localități, de-a lungul căruia se înșiră, de o parte și de alta, trotuarele și casele. ◊ Expr. Omul de pe stradă = un anonim, o persoană oarecare (reprezentând opinia publică). A arunca (pe cineva) în stradă = a da (pe cineva) afară din casă; p. ext. a lua (cuiva) tot ce are, a sărăci. 2. Locuitorii unei străzi (1). [Pl. și: (înv.) strade] – Din ngr. stráta, it. strada. DOOM
strádă s. f., g.-d. art. strắzii; pl. strắzi; abr. str.
străzilor
STRÁDĂ, străzi, s. f. 1. Drum (pavat sau asfaltat) în interiorul unei localități, de-a lungul căruia se înșiră, de o parte și de alta, trotuarele și casele. ◊ Expr. Omul de pe stradă = un anonim, o persoană oarecare (reprezentând opinia publică). A arunca (pe cineva) în stradă = a da (pe cineva) afară din casă; p. ext. a lua (cuiva) tot ce are, a sărăci. 2. Locuitorii unei străzi (1). [Pl. și: (înv.) strade] – Din ngr. stráta, it. strada. DOOM
strádă s. f., g.-d. art. strắzii; pl. strắzi; abr. str.
strășinit
STRĂȘINÍT, -Ă adj. v. streșinit.
strășnicea
STRĂȘNICÍ, strășnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata pe cineva cu asprime, cu severitate; a înfricoșa. – Din strașnic. DOOM
strășnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strășnicésc, imperf. 3 sg. strășniceá; conj. prez. 3 să strășniceáscă
strășniceai
STRĂȘNICÍ, strășnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata pe cineva cu asprime, cu severitate; a înfricoșa. – Din strașnic. DOOM
strășnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strășnicésc, imperf. 3 sg. strășniceá; conj. prez. 3 să strășniceáscă
strășniceam
STRĂȘNICÍ, strășnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata pe cineva cu asprime, cu severitate; a înfricoșa. – Din strașnic. DOOM
strășnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strășnicésc, imperf. 3 sg. strășniceá; conj. prez. 3 să strășniceáscă
strășnicească
STRĂȘNICÍ, strășnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata pe cineva cu asprime, cu severitate; a înfricoșa. – Din strașnic. DOOM
strășnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strășnicésc, imperf. 3 sg. strășniceá; conj. prez. 3 să strășniceáscă
strășniceau
STRĂȘNICÍ, strășnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata pe cineva cu asprime, cu severitate; a înfricoșa. – Din strașnic. DOOM
strășnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strășnicésc, imperf. 3 sg. strășniceá; conj. prez. 3 să strășniceáscă
strășniceați
STRĂȘNICÍ, strășnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata pe cineva cu asprime, cu severitate; a înfricoșa. – Din strașnic. DOOM
strășnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strășnicésc, imperf. 3 sg. strășniceá; conj. prez. 3 să strășniceáscă
strășnicesc
STRĂȘNICÍ, strășnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata pe cineva cu asprime, cu severitate; a înfricoșa. – Din strașnic. DOOM
strășnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strășnicésc, imperf. 3 sg. strășniceá; conj. prez. 3 să strășniceáscă
strășnicește
STRĂȘNICÍ, strășnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata pe cineva cu asprime, cu severitate; a înfricoșa. – Din strașnic. DOOM
strășnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strășnicésc, imperf. 3 sg. strășniceá; conj. prez. 3 să strășniceáscă
strășnicești
STRĂȘNICÍ, strășnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata pe cineva cu asprime, cu severitate; a înfricoșa. – Din strașnic. DOOM
strășnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strășnicésc, imperf. 3 sg. strășniceá; conj. prez. 3 să strășniceáscă
strășnici
STRĂȘNICÍ, strășnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata pe cineva cu asprime, cu severitate; a înfricoșa. – Din strașnic. DOOM
strășnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strășnicésc, imperf. 3 sg. strășniceá; conj. prez. 3 să strășniceáscă
strășnicie
STRĂȘNICÍE s. f. 1. Atitudine, condiție etc. aspră, severă; asprime, severitate. 2. Putere, forță. 3. Grozăvie. – Strașnic + suf. -ie. DOOM
strășnicíe s. f., art. strășnicía, g.-d. strășnicíi, art. strășnicíei
strășnicii
STRĂȘNICÍ, strășnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata pe cineva cu asprime, cu severitate; a înfricoșa. – Din strașnic. DOOM
strășnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strășnicésc, imperf. 3 sg. strășniceá; conj. prez. 3 să strășniceáscă
strășnicim
STRĂȘNICÍ, strășnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata pe cineva cu asprime, cu severitate; a înfricoșa. – Din strașnic. DOOM
strășnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strășnicésc, imperf. 3 sg. strășniceá; conj. prez. 3 să strășniceáscă
strășnicind
STRĂȘNICÍ, strășnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata pe cineva cu asprime, cu severitate; a înfricoșa. – Din strașnic. DOOM
strășnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strășnicésc, imperf. 3 sg. strășniceá; conj. prez. 3 să strășniceáscă
strășnicire
STRĂȘNICÍ, strășnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata pe cineva cu asprime, cu severitate; a înfricoșa. – Din strașnic. DOOM
strășnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strășnicésc, imperf. 3 sg. strășniceá; conj. prez. 3 să strășniceáscă
strășniciră
STRĂȘNICÍ, strășnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata pe cineva cu asprime, cu severitate; a înfricoșa. – Din strașnic. DOOM
strășnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strășnicésc, imperf. 3 sg. strășniceá; conj. prez. 3 să strășniceáscă
strășnicirăm
STRĂȘNICÍ, strășnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata pe cineva cu asprime, cu severitate; a înfricoșa. – Din strașnic. DOOM
strășnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strășnicésc, imperf. 3 sg. strășniceá; conj. prez. 3 să strășniceáscă
strășnicirăți
STRĂȘNICÍ, strășnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata pe cineva cu asprime, cu severitate; a înfricoșa. – Din strașnic. DOOM
strășnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strășnicésc, imperf. 3 sg. strășniceá; conj. prez. 3 să strășniceáscă
strășnicise
STRĂȘNICÍ, strășnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata pe cineva cu asprime, cu severitate; a înfricoșa. – Din strașnic. DOOM
strășnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strășnicésc, imperf. 3 sg. strășniceá; conj. prez. 3 să strășniceáscă
strășnicisem
STRĂȘNICÍ, strășnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata pe cineva cu asprime, cu severitate; a înfricoșa. – Din strașnic. DOOM
strășnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strășnicésc, imperf. 3 sg. strășniceá; conj. prez. 3 să strășniceáscă
strășniciseră
STRĂȘNICÍ, strășnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata pe cineva cu asprime, cu severitate; a înfricoșa. – Din strașnic. DOOM
strășnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strășnicésc, imperf. 3 sg. strășniceá; conj. prez. 3 să strășniceáscă
strășniciserăm
STRĂȘNICÍ, strășnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata pe cineva cu asprime, cu severitate; a înfricoșa. – Din strașnic. DOOM
strășnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strășnicésc, imperf. 3 sg. strășniceá; conj. prez. 3 să strășniceáscă
strășniciserăți
STRĂȘNICÍ, strășnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata pe cineva cu asprime, cu severitate; a înfricoșa. – Din strașnic. DOOM
strășnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strășnicésc, imperf. 3 sg. strășniceá; conj. prez. 3 să strășniceáscă
strășniciseși
STRĂȘNICÍ, strășnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata pe cineva cu asprime, cu severitate; a înfricoșa. – Din strașnic. DOOM
strășnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strășnicésc, imperf. 3 sg. strășniceá; conj. prez. 3 să strășniceáscă
strășniciseți
STRĂȘNICÍ, strășnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata pe cineva cu asprime, cu severitate; a înfricoșa. – Din strașnic. DOOM
strășnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strășnicésc, imperf. 3 sg. strășniceá; conj. prez. 3 să strășniceáscă
strășnicit
STRĂȘNICÍ, strășnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata pe cineva cu asprime, cu severitate; a înfricoșa. – Din strașnic. DOOM
strășnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strășnicésc, imperf. 3 sg. strășniceá; conj. prez. 3 să strășniceáscă
strășnicit
STRĂȘNICÍ, strășnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A trata pe cineva cu asprime, cu severitate; a înfricoșa. – Din strașnic.
strășniciși
STRĂȘNICÍ, strășnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata pe cineva cu asprime, cu severitate; a înfricoșa. – Din strașnic. DOOM
strășnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strășnicésc, imperf. 3 sg. strășniceá; conj. prez. 3 să strășniceáscă
strășniciți
STRĂȘNICÍ, strășnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata pe cineva cu asprime, cu severitate; a înfricoșa. – Din strașnic. DOOM
strășnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strășnicésc, imperf. 3 sg. strășniceá; conj. prez. 3 să strășniceáscă
strățeasă
STRĂȚÉSE, strățés, vb. III. Tranz. (Rar) A întrețese. Mă voi așeza sub cascada unui pîrău; liane și flori de apă să încunjure cu vegetația lor corpul meu și să-mi strățese părul și barba cu firele lor. EMINESCU, N. 128.
strățes
STRĂȚÉSE, strățés, vb. III. Tranz. (Rar) A întrețese. Mă voi așeza sub cascada unui pîrău; liane și flori de apă să încunjure cu vegetația lor corpul meu și să-mi strățese părul și barba cu firele lor. EMINESCU, N. 128.
strățese
STRĂȚÉSE, strățés, vb. III. Tranz. (Rar) A întrețese. Mă voi așeza sub cascada unui pîrău; liane și flori de apă să încunjure cu vegetația lor corpul meu și să-mi strățese părul și barba cu firele lor. EMINESCU, N. 128.
strățesea
STRĂȚÉSE, strățés, vb. III. Tranz. (Rar) A întrețese. Mă voi așeza sub cascada unui pîrău; liane și flori de apă să încunjure cu vegetația lor corpul meu și să-mi strățese părul și barba cu firele lor. EMINESCU, N. 128.
strățeseai
STRĂȚÉSE, strățés, vb. III. Tranz. (Rar) A întrețese. Mă voi așeza sub cascada unui pîrău; liane și flori de apă să încunjure cu vegetația lor corpul meu și să-mi strățese părul și barba cu firele lor. EMINESCU, N. 128.
strățeseam
STRĂȚÉSE, strățés, vb. III. Tranz. (Rar) A întrețese. Mă voi așeza sub cascada unui pîrău; liane și flori de apă să încunjure cu vegetația lor corpul meu și să-mi strățese părul și barba cu firele lor. EMINESCU, N. 128.
strățeseau
STRĂȚÉSE, strățés, vb. III. Tranz. (Rar) A întrețese. Mă voi așeza sub cascada unui pîrău; liane și flori de apă să încunjure cu vegetația lor corpul meu și să-mi strățese părul și barba cu firele lor. EMINESCU, N. 128.
strățeseați
STRĂȚÉSE, strățés, vb. III. Tranz. (Rar) A întrețese. Mă voi așeza sub cascada unui pîrău; liane și flori de apă să încunjure cu vegetația lor corpul meu și să-mi strățese părul și barba cu firele lor. EMINESCU, N. 128.
strățesem
STRĂȚÉSE, strățés, vb. III. Tranz. (Rar) A întrețese. Mă voi așeza sub cascada unui pîrău; liane și flori de apă să încunjure cu vegetația lor corpul meu și să-mi strățese părul și barba cu firele lor. EMINESCU, N. 128.
strățesere
STRĂȚÉSE, strățés, vb. III. Tranz. (Rar) A întrețese. Mă voi așeza sub cascada unui pîrău; liane și flori de apă să încunjure cu vegetația lor corpul meu și să-mi strățese părul și barba cu firele lor. EMINESCU, N. 128.
strățesere
STRĂȚÉSE, strățes, vb. III. Tranz. (Rar) A întrețese. – Din stră- + țese.
strățeseți
STRĂȚÉSE, strățés, vb. III. Tranz. (Rar) A întrețese. Mă voi așeza sub cascada unui pîrău; liane și flori de apă să încunjure cu vegetația lor corpul meu și să-mi strățese părul și barba cu firele lor. EMINESCU, N. 128.
strățesu
STRĂȚÉSE, strățés, vb. III. Tranz. (Rar) A întrețese. Mă voi așeza sub cascada unui pîrău; liane și flori de apă să încunjure cu vegetația lor corpul meu și să-mi strățese părul și barba cu firele lor. EMINESCU, N. 128.
strățesui
STRĂȚÉSE, strățés, vb. III. Tranz. (Rar) A întrețese. Mă voi așeza sub cascada unui pîrău; liane și flori de apă să încunjure cu vegetația lor corpul meu și să-mi strățese părul și barba cu firele lor. EMINESCU, N. 128.
strățesură
STRĂȚÉSE, strățés, vb. III. Tranz. (Rar) A întrețese. Mă voi așeza sub cascada unui pîrău; liane și flori de apă să încunjure cu vegetația lor corpul meu și să-mi strățese părul și barba cu firele lor. EMINESCU, N. 128.
strățesurăm
STRĂȚÉSE, strățés, vb. III. Tranz. (Rar) A întrețese. Mă voi așeza sub cascada unui pîrău; liane și flori de apă să încunjure cu vegetația lor corpul meu și să-mi strățese părul și barba cu firele lor. EMINESCU, N. 128.
strățesurăți
STRĂȚÉSE, strățés, vb. III. Tranz. (Rar) A întrețese. Mă voi așeza sub cascada unui pîrău; liane și flori de apă să încunjure cu vegetația lor corpul meu și să-mi strățese părul și barba cu firele lor. EMINESCU, N. 128.
strățesuse
STRĂȚÉSE, strățés, vb. III. Tranz. (Rar) A întrețese. Mă voi așeza sub cascada unui pîrău; liane și flori de apă să încunjure cu vegetația lor corpul meu și să-mi strățese părul și barba cu firele lor. EMINESCU, N. 128.
strățesusem
STRĂȚÉSE, strățés, vb. III. Tranz. (Rar) A întrețese. Mă voi așeza sub cascada unui pîrău; liane și flori de apă să încunjure cu vegetația lor corpul meu și să-mi strățese părul și barba cu firele lor. EMINESCU, N. 128.
strățesuseră
STRĂȚÉSE, strățés, vb. III. Tranz. (Rar) A întrețese. Mă voi așeza sub cascada unui pîrău; liane și flori de apă să încunjure cu vegetația lor corpul meu și să-mi strățese părul și barba cu firele lor. EMINESCU, N. 128.
strățesuserăm
STRĂȚÉSE, strățés, vb. III. Tranz. (Rar) A întrețese. Mă voi așeza sub cascada unui pîrău; liane și flori de apă să încunjure cu vegetația lor corpul meu și să-mi strățese părul și barba cu firele lor. EMINESCU, N. 128.
strățesuserăți
STRĂȚÉSE, strățés, vb. III. Tranz. (Rar) A întrețese. Mă voi așeza sub cascada unui pîrău; liane și flori de apă să încunjure cu vegetația lor corpul meu și să-mi strățese părul și barba cu firele lor. EMINESCU, N. 128.
strățesuseși
STRĂȚÉSE, strățés, vb. III. Tranz. (Rar) A întrețese. Mă voi așeza sub cascada unui pîrău; liane și flori de apă să încunjure cu vegetația lor corpul meu și să-mi strățese părul și barba cu firele lor. EMINESCU, N. 128.
strățesuseți
STRĂȚÉSE, strățés, vb. III. Tranz. (Rar) A întrețese. Mă voi așeza sub cascada unui pîrău; liane și flori de apă să încunjure cu vegetația lor corpul meu și să-mi strățese părul și barba cu firele lor. EMINESCU, N. 128.
strățesut
STRĂȚÉSE, strățés, vb. III. Tranz. (Rar) A întrețese. Mă voi așeza sub cascada unui pîrău; liane și flori de apă să încunjure cu vegetația lor corpul meu și să-mi strățese părul și barba cu firele lor. EMINESCU, N. 128.
strățesut
STRĂȚÉSE, strățes, vb. III. Tranz. (Rar) A întrețese. – Din stră- + țese.
strățesuși
STRĂȚÉSE, strățés, vb. III. Tranz. (Rar) A întrețese. Mă voi așeza sub cascada unui pîrău; liane și flori de apă să încunjure cu vegetația lor corpul meu și să-mi strățese părul și barba cu firele lor. EMINESCU, N. 128.
strățesând
STRĂȚÉSE, strățés, vb. III. Tranz. (Rar) A întrețese. Mă voi așeza sub cascada unui pîrău; liane și flori de apă să încunjure cu vegetația lor corpul meu și să-mi strățese părul și barba cu firele lor. EMINESCU, N. 128.
strățesînd
STRĂȚÉSE, strățés, vb. III. Tranz. (Rar) A întrețese. Mă voi așeza sub cascada unui pîrău; liane și flori de apă să încunjure cu vegetația lor corpul meu și să-mi strățese părul și barba cu firele lor. EMINESCU, N. 128.
strățeși
STRĂȚÉSE, strățés, vb. III. Tranz. (Rar) A întrețese. Mă voi așeza sub cascada unui pîrău; liane și flori de apă să încunjure cu vegetația lor corpul meu și să-mi strățese părul și barba cu firele lor. EMINESCU, N. 128.
stuc
ȘTUC s. n. v. stuc. DOOM
stuc s. n.
stucat
ȘTUCÁT, -Ă adj. v. stucat. DOOM
stucát (rar) adj. m., pl. stucáți; f. stucátă, pl. stucáte
stucata
ȘTUCÁT, -Ă adj. v. stucat. DOOM
stucát (rar) adj. m., pl. stucáți; f. stucátă, pl. stucáte
stucate
ȘTUCÁT, -Ă adj. v. stucat. DOOM
stucát (rar) adj. m., pl. stucáți; f. stucátă, pl. stucáte
stucatei
ȘTUCÁT, -Ă adj. v. stucat. DOOM
stucát (rar) adj. m., pl. stucáți; f. stucátă, pl. stucáte
stucatele
ȘTUCÁT, -Ă adj. v. stucat. DOOM
stucát (rar) adj. m., pl. stucáți; f. stucátă, pl. stucáte
stucatelor
ȘTUCÁT, -Ă adj. v. stucat. DOOM
stucát (rar) adj. m., pl. stucáți; f. stucátă, pl. stucáte
stucator
ȘTUCATÓR s. m. v. stucator. DOOM
stucatór s. m., pl. stucatóri
stucatori
ȘTUCATÓR s. m. v. stucator. DOOM
stucatór s. m., pl. stucatóri
stucatorii
ȘTUCATÓR s. m. v. stucator. DOOM
stucatór s. m., pl. stucatóri
stucatorilor
ȘTUCATÓR s. m. v. stucator. DOOM
stucatór s. m., pl. stucatóri
stucatorul
ȘTUCATÓR s. m. v. stucator. DOOM
stucatór s. m., pl. stucatóri
stucatorului
ȘTUCATÓR s. m. v. stucator. DOOM
stucatór s. m., pl. stucatóri
stucatul
ȘTUCÁT, -Ă adj. v. stucat. DOOM
stucát (rar) adj. m., pl. stucáți; f. stucátă, pl. stucáte
stucatului
ȘTUCÁT, -Ă adj. v. stucat. DOOM
stucát (rar) adj. m., pl. stucáți; f. stucátă, pl. stucáte
stucatura
STUCATÚRĂ, stucaturi, s. f. Ornament arhitectonic în relief (pentru interiorul clădirilor), executat din stuc sau din mortar simplu de ipsos. – Din it. stuccatura. DOOM
stucatúră s. f., g.-d. art. stucatúrii; pl. stucatúri
stucaturi
STUCATÚRĂ, stucaturi, s. f. Ornament arhitectonic în relief (pentru interiorul clădirilor), executat din stuc sau din mortar simplu de ipsos. – Din it. stuccatura. DOOM
stucatúră s. f., g.-d. art. stucatúrii; pl. stucatúri
stucaturii
STUCATÚRĂ, stucaturi, s. f. Ornament arhitectonic în relief (pentru interiorul clădirilor), executat din stuc sau din mortar simplu de ipsos. – Din it. stuccatura. DOOM
stucatúră s. f., g.-d. art. stucatúrii; pl. stucatúri
stucaturile
STUCATÚRĂ, stucaturi, s. f. Ornament arhitectonic în relief (pentru interiorul clădirilor), executat din stuc sau din mortar simplu de ipsos. – Din it. stuccatura. DOOM
stucatúră s. f., g.-d. art. stucatúrii; pl. stucatúri
stucaturilor
STUCATÚRĂ, stucaturi, s. f. Ornament arhitectonic în relief (pentru interiorul clădirilor), executat din stuc sau din mortar simplu de ipsos. – Din it. stuccatura. DOOM
stucatúră s. f., g.-d. art. stucatúrii; pl. stucatúri
stucați
ȘTUCÁT, -Ă adj. v. stucat. DOOM
stucát (rar) adj. m., pl. stucáți; f. stucátă, pl. stucáte
stucații
ȘTUCÁT, -Ă adj. v. stucat. DOOM
stucát (rar) adj. m., pl. stucáți; f. stucátă, pl. stucáte
stucaților
ȘTUCÁT, -Ă adj. v. stucat. DOOM
stucát (rar) adj. m., pl. stucáți; f. stucátă, pl. stucáte
stucni
stucní (-nésc, ít), vb. – (Banat) A da îndărăt. Sb. stukniti (Candrea).
stucnire
stucní (-nésc, ít), vb. – (Banat) A da îndărăt. Sb. stukniti (Candrea).
stucul
ȘTUC s. n. v. stuc. DOOM
stuc s. n.
stucului
ȘTUC s. n. v. stuc. DOOM
stuc s. n.
stucuri
ȘTUC s. n. v. stuc. DOOM
stuc s. n.
stucurile
ȘTUC s. n. v. stuc. DOOM
stuc s. n.
stucurilor
ȘTUC s. n. v. stuc. DOOM
stuc s. n.
studenița
STÚDENIȚĂ, studenițe, s. f. (Pop.) 1. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu frunze păroase, cu flori albe, cu fructul o capsulă (Arenaria serpylligfolia). 2. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze liniare și flori verzui (Scleranthus uncinatus). – Din bg., sb. studenica. DOOM
stúdeniță (pop.) s. f., g.-d. art. stúdeniței; pl. stúdenițe
studenițe
STÚDENIȚĂ, studenițe, s. f. (Pop.) 1. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu frunze păroase, cu flori albe, cu fructul o capsulă (Arenaria serpylligfolia). 2. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze liniare și flori verzui (Scleranthus uncinatus). – Din bg., sb. studenica. DOOM
stúdeniță (pop.) s. f., g.-d. art. stúdeniței; pl. stúdenițe
studeniței
STÚDENIȚĂ, studenițe, s. f. (Pop.) 1. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu frunze păroase, cu flori albe, cu fructul o capsulă (Arenaria serpylligfolia). 2. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze liniare și flori verzui (Scleranthus uncinatus). – Din bg., sb. studenica. DOOM
stúdeniță (pop.) s. f., g.-d. art. stúdeniței; pl. stúdenițe
studenițele
STÚDENIȚĂ, studenițe, s. f. (Pop.) 1. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu frunze păroase, cu flori albe, cu fructul o capsulă (Arenaria serpylligfolia). 2. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze liniare și flori verzui (Scleranthus uncinatus). – Din bg., sb. studenica. DOOM
stúdeniță (pop.) s. f., g.-d. art. stúdeniței; pl. stúdenițe
studenițelor
STÚDENIȚĂ, studenițe, s. f. (Pop.) 1. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu frunze păroase, cu flori albe, cu fructul o capsulă (Arenaria serpylligfolia). 2. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze liniare și flori verzui (Scleranthus uncinatus). – Din bg., sb. studenica. DOOM
stúdeniță (pop.) s. f., g.-d. art. stúdeniței; pl. stúdenițe
student
STUDÉNT, -Ă, studenți, -te, s. m. și f. Persoană care urmează cursurile unei universități sau ale unui institut de învățământ superior. – Din it. studente, germ. Student, lat. studens, -ntis. DOOM
studéntă s. f., g.-d. art. studéntei; pl. studénte
studenta
STUDÉNT, -Ă, studenți, -te, s. m. și f. Persoană care urmează cursurile unei universități sau ale unui institut de învățământ superior. – Din it. studente, germ. Student, lat. studens, -ntis. DOOM
studéntă s. f., g.-d. art. studéntei; pl. studénte
studente
STUDÉNT, -Ă, studenți, -te, s. m. și f. Persoană care urmează cursurile unei universități sau ale unui institut de învățământ superior. – Din it. studente, germ. Student, lat. studens, -ntis. DOOM
studéntă s. f., g.-d. art. studéntei; pl. studénte
studentei
STUDÉNT, -Ă, studenți, -te, s. m. și f. Persoană care urmează cursurile unei universități sau ale unui institut de învățământ superior. – Din it. studente, germ. Student, lat. studens, -ntis. DOOM
studéntă s. f., g.-d. art. studéntei; pl. studénte
studentele
STUDÉNT, -Ă, studenți, -te, s. m. și f. Persoană care urmează cursurile unei universități sau ale unui institut de învățământ superior. – Din it. studente, germ. Student, lat. studens, -ntis. DOOM
studéntă s. f., g.-d. art. studéntei; pl. studénte
studentelor
STUDÉNT, -Ă, studenți, -te, s. m. și f. Persoană care urmează cursurile unei universități sau ale unui institut de învățământ superior. – Din it. studente, germ. Student, lat. studens, -ntis. DOOM
studéntă s. f., g.-d. art. studéntei; pl. studénte
studentul
STUDÉNT, -Ă, studenți, -te, s. m. și f. Persoană care urmează cursurile unei universități sau ale unui institut de învățământ superior. – Din it. studente, germ. Student, lat. studens, -ntis. DOOM
studéntă s. f., g.-d. art. studéntei; pl. studénte
studentului
STUDÉNT, -Ă, studenți, -te, s. m. și f. Persoană care urmează cursurile unei universități sau ale unui institut de învățământ superior. – Din it. studente, germ. Student, lat. studens, -ntis. DOOM
studéntă s. f., g.-d. art. studéntei; pl. studénte
studențeasca
STUDENȚÉSC, -EÁSCĂ, studențești, adj. Care aparține studenților, privitor la studenți, specific studenților. – Student + suf. -esc. DOOM
studențésc adj. m., f. studențeáscă; pl. m. și f. studențéști
studențesc
STUDENȚÉSC, -EÁSCĂ, studențești, adj. Care aparține studenților, privitor la studenți, specific studenților. – Student + suf. -esc. DOOM
studențésc adj. m., f. studențeáscă; pl. m. și f. studențéști
studențescul
STUDENȚÉSC, -EÁSCĂ, studențești, adj. Care aparține studenților, privitor la studenți, specific studenților. – Student + suf. -esc. DOOM
studențésc adj. m., f. studențeáscă; pl. m. și f. studențéști
studențescului
STUDENȚÉSC, -EÁSCĂ, studențești, adj. Care aparține studenților, privitor la studenți, specific studenților. – Student + suf. -esc. DOOM
studențésc adj. m., f. studențeáscă; pl. m. și f. studențéști
studențește
STUDENȚÉȘTE adv. Ca studenții, în felul studenților. – Student + suf. -ește. DOOM
studențéște adv.
studențești
STUDENȚÉSC, -EÁSCĂ, studențești, adj. Care aparține studenților, privitor la studenți, specific studenților. – Student + suf. -esc. DOOM
studențésc adj. m., f. studențeáscă; pl. m. și f. studențéști
studențeștii
STUDENȚÉSC, -EÁSCĂ, studențești, adj. Care aparține studenților, privitor la studenți, specific studenților. – Student + suf. -esc. DOOM
studențésc adj. m., f. studențeáscă; pl. m. și f. studențéști
studențeștile
STUDENȚÉSC, -EÁSCĂ, studențești, adj. Care aparține studenților, privitor la studenți, specific studenților. – Student + suf. -esc. DOOM
studențésc adj. m., f. studențeáscă; pl. m. și f. studențéști
studențeștilor
STUDENȚÉSC, -EÁSCĂ, studențești, adj. Care aparține studenților, privitor la studenți, specific studenților. – Student + suf. -esc. DOOM
studențésc adj. m., f. studențeáscă; pl. m. și f. studențéști
studenți
STUDÉNT, -Ă, studenți, -te, s. m. și f. Persoană care urmează cursurile unei universități sau ale unui institut de învățământ superior. – Din it. studente, germ. Student, lat. studens, -ntis. DOOM
studéntă s. f., g.-d. art. studéntei; pl. studénte
studenția
STUDENȚÍE s. f. Stare, viață de student; timp în care cineva este student. – Student + suf. -ie. DOOM
studențíe s. f., art. studențía, g.-d. art. studențíi, art. studențíei
studenție
STUDENȚÍE s. f. Stare, viață de student; timp în care cineva este student. – Student + suf. -ie. DOOM
studențíe s. f., art. studențía, g.-d. art. studențíi, art. studențíei
studenției
STUDENȚÍE s. f. Stare, viață de student; timp în care cineva este student. – Student + suf. -ie. DOOM
studențíe s. f., art. studențía, g.-d. art. studențíi, art. studențíei
studenții
STUDÉNT, -Ă, studenți, -te, s. m. și f. Persoană care urmează cursurile unei universități sau ale unui institut de învățământ superior. – Din it. studente, germ. Student, lat. studens, -ntis. DOOM
studéntă s. f., g.-d. art. studéntei; pl. studénte
studenții
STUDENȚÍE s. f. Stare, viață de student; timp în care cineva este student. – Student + suf. -ie. DOOM
studențíe s. f., art. studențía, g.-d. art. studențíi, art. studențíei
studențiile
STUDENȚÍE s. f. Stare, viață de student; timp în care cineva este student. – Student + suf. -ie. DOOM
studențíe s. f., art. studențía, g.-d. art. studențíi, art. studențíei
studențiilor
STUDENȚÍE s. f. Stare, viață de student; timp în care cineva este student. – Student + suf. -ie. DOOM
studențíe s. f., art. studențía, g.-d. art. studențíi, art. studențíei
studenților
STUDÉNT, -Ă, studenți, -te, s. m. și f. Persoană care urmează cursurile unei universități sau ale unui institut de învățământ superior. – Din it. studente, germ. Student, lat. studens, -ntis. DOOM
studéntă s. f., g.-d. art. studéntei; pl. studénte
studențime
STUDENȚÍME s. f. Totalitatea studenților; mulțime de studenți. – Student + suf. -ime. DOOM
studențíme s. f., g.-d. art. studențímii
studențimea
STUDENȚÍME s. f. Totalitatea studenților; mulțime de studenți. – Student + suf. -ime. DOOM
studențíme s. f., g.-d. art. studențímii
studențimi
STUDENȚÍME s. f. Totalitatea studenților; mulțime de studenți. – Student + suf. -ime. DOOM
studențíme s. f., g.-d. art. studențímii
studențimii
STUDENȚÍME s. f. Totalitatea studenților; mulțime de studenți. – Student + suf. -ime. DOOM
studențíme s. f., g.-d. art. studențímii
studia
STUDIÁ, studiez, vb. I. 1. Tranz. A depune o muncă intelectuală susținută, sistematică, pentru însușirea de cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu; a învăța. 2. Tranz., refl. și refl. recipr. A (se) observa cu atenție, a (se) examina (din toate punctele de vedere); a (se) analiza, a (se) cerceta. 3. Refl. A-și impune o anumită atitudine, un anumit fel de a fi, mai ales atunci când se știe observat, examinat de cineva. [Pr.: -di-a] – Din it. studiare. DOOM
studiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 studiáză, 1 pl. studiém (-di-em); conj. prez. 3 să studiéze; ger. studiínd (-di-ind)
studiai
STUDIÁ, studiez, vb. I. 1. Tranz. A depune o muncă intelectuală susținută, sistematică, pentru însușirea de cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu; a învăța. 2. Tranz., refl. și refl. recipr. A (se) observa cu atenție, a (se) examina (din toate punctele de vedere); a (se) analiza, a (se) cerceta. 3. Refl. A-și impune o anumită atitudine, un anumit fel de a fi, mai ales atunci când se știe observat, examinat de cineva. [Pr.: -di-a] – Din it. studiare. DOOM
studiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 studiáză, 1 pl. studiém (-di-em); conj. prez. 3 să studiéze; ger. studiínd (-di-ind)
studiam
STUDIÁ, studiez, vb. I. 1. Tranz. A depune o muncă intelectuală susținută, sistematică, pentru însușirea de cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu; a învăța. 2. Tranz., refl. și refl. recipr. A (se) observa cu atenție, a (se) examina (din toate punctele de vedere); a (se) analiza, a (se) cerceta. 3. Refl. A-și impune o anumită atitudine, un anumit fel de a fi, mai ales atunci când se știe observat, examinat de cineva. [Pr.: -di-a] – Din it. studiare. DOOM
studiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 studiáză, 1 pl. studiém (-di-em); conj. prez. 3 să studiéze; ger. studiínd (-di-ind)
studiare
STUDIÉRE s. f. Acțiunea de a studia. Studierea operei unui scriitor. – Variantă: (învechit) studiare (KOGĂLNICEANU, S. A. 135) s. f.
studiară
STUDIÁ, studiez, vb. I. 1. Tranz. A depune o muncă intelectuală susținută, sistematică, pentru însușirea de cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu; a învăța. 2. Tranz., refl. și refl. recipr. A (se) observa cu atenție, a (se) examina (din toate punctele de vedere); a (se) analiza, a (se) cerceta. 3. Refl. A-și impune o anumită atitudine, un anumit fel de a fi, mai ales atunci când se știe observat, examinat de cineva. [Pr.: -di-a] – Din it. studiare. DOOM
studiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 studiáză, 1 pl. studiém (-di-em); conj. prez. 3 să studiéze; ger. studiínd (-di-ind)
studiarăm
STUDIÁ, studiez, vb. I. 1. Tranz. A depune o muncă intelectuală susținută, sistematică, pentru însușirea de cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu; a învăța. 2. Tranz., refl. și refl. recipr. A (se) observa cu atenție, a (se) examina (din toate punctele de vedere); a (se) analiza, a (se) cerceta. 3. Refl. A-și impune o anumită atitudine, un anumit fel de a fi, mai ales atunci când se știe observat, examinat de cineva. [Pr.: -di-a] – Din it. studiare. DOOM
studiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 studiáză, 1 pl. studiém (-di-em); conj. prez. 3 să studiéze; ger. studiínd (-di-ind)
studiarăți
STUDIÁ, studiez, vb. I. 1. Tranz. A depune o muncă intelectuală susținută, sistematică, pentru însușirea de cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu; a învăța. 2. Tranz., refl. și refl. recipr. A (se) observa cu atenție, a (se) examina (din toate punctele de vedere); a (se) analiza, a (se) cerceta. 3. Refl. A-și impune o anumită atitudine, un anumit fel de a fi, mai ales atunci când se știe observat, examinat de cineva. [Pr.: -di-a] – Din it. studiare. DOOM
studiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 studiáză, 1 pl. studiém (-di-em); conj. prez. 3 să studiéze; ger. studiínd (-di-ind)
studiase
STUDIÁ, studiez, vb. I. 1. Tranz. A depune o muncă intelectuală susținută, sistematică, pentru însușirea de cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu; a învăța. 2. Tranz., refl. și refl. recipr. A (se) observa cu atenție, a (se) examina (din toate punctele de vedere); a (se) analiza, a (se) cerceta. 3. Refl. A-și impune o anumită atitudine, un anumit fel de a fi, mai ales atunci când se știe observat, examinat de cineva. [Pr.: -di-a] – Din it. studiare. DOOM
studiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 studiáză, 1 pl. studiém (-di-em); conj. prez. 3 să studiéze; ger. studiínd (-di-ind)
studiasem
STUDIÁ, studiez, vb. I. 1. Tranz. A depune o muncă intelectuală susținută, sistematică, pentru însușirea de cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu; a învăța. 2. Tranz., refl. și refl. recipr. A (se) observa cu atenție, a (se) examina (din toate punctele de vedere); a (se) analiza, a (se) cerceta. 3. Refl. A-și impune o anumită atitudine, un anumit fel de a fi, mai ales atunci când se știe observat, examinat de cineva. [Pr.: -di-a] – Din it. studiare. DOOM
studiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 studiáză, 1 pl. studiém (-di-em); conj. prez. 3 să studiéze; ger. studiínd (-di-ind)
studiaseră
STUDIÁ, studiez, vb. I. 1. Tranz. A depune o muncă intelectuală susținută, sistematică, pentru însușirea de cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu; a învăța. 2. Tranz., refl. și refl. recipr. A (se) observa cu atenție, a (se) examina (din toate punctele de vedere); a (se) analiza, a (se) cerceta. 3. Refl. A-și impune o anumită atitudine, un anumit fel de a fi, mai ales atunci când se știe observat, examinat de cineva. [Pr.: -di-a] – Din it. studiare. DOOM
studiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 studiáză, 1 pl. studiém (-di-em); conj. prez. 3 să studiéze; ger. studiínd (-di-ind)
studiaserăm
STUDIÁ, studiez, vb. I. 1. Tranz. A depune o muncă intelectuală susținută, sistematică, pentru însușirea de cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu; a învăța. 2. Tranz., refl. și refl. recipr. A (se) observa cu atenție, a (se) examina (din toate punctele de vedere); a (se) analiza, a (se) cerceta. 3. Refl. A-și impune o anumită atitudine, un anumit fel de a fi, mai ales atunci când se știe observat, examinat de cineva. [Pr.: -di-a] – Din it. studiare. DOOM
studiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 studiáză, 1 pl. studiém (-di-em); conj. prez. 3 să studiéze; ger. studiínd (-di-ind)
studiaserăți
STUDIÁ, studiez, vb. I. 1. Tranz. A depune o muncă intelectuală susținută, sistematică, pentru însușirea de cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu; a învăța. 2. Tranz., refl. și refl. recipr. A (se) observa cu atenție, a (se) examina (din toate punctele de vedere); a (se) analiza, a (se) cerceta. 3. Refl. A-și impune o anumită atitudine, un anumit fel de a fi, mai ales atunci când se știe observat, examinat de cineva. [Pr.: -di-a] – Din it. studiare. DOOM
studiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 studiáză, 1 pl. studiém (-di-em); conj. prez. 3 să studiéze; ger. studiínd (-di-ind)
studiaseși
STUDIÁ, studiez, vb. I. 1. Tranz. A depune o muncă intelectuală susținută, sistematică, pentru însușirea de cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu; a învăța. 2. Tranz., refl. și refl. recipr. A (se) observa cu atenție, a (se) examina (din toate punctele de vedere); a (se) analiza, a (se) cerceta. 3. Refl. A-și impune o anumită atitudine, un anumit fel de a fi, mai ales atunci când se știe observat, examinat de cineva. [Pr.: -di-a] – Din it. studiare. DOOM
studiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 studiáză, 1 pl. studiém (-di-em); conj. prez. 3 să studiéze; ger. studiínd (-di-ind)
studiaseți
STUDIÁ, studiez, vb. I. 1. Tranz. A depune o muncă intelectuală susținută, sistematică, pentru însușirea de cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu; a învăța. 2. Tranz., refl. și refl. recipr. A (se) observa cu atenție, a (se) examina (din toate punctele de vedere); a (se) analiza, a (se) cerceta. 3. Refl. A-și impune o anumită atitudine, un anumit fel de a fi, mai ales atunci când se știe observat, examinat de cineva. [Pr.: -di-a] – Din it. studiare. DOOM
studiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 studiáză, 1 pl. studiém (-di-em); conj. prez. 3 să studiéze; ger. studiínd (-di-ind)
studiat
STUDIÁ, studiez, vb. I. 1. Tranz. A depune o muncă intelectuală susținută, sistematică, pentru însușirea de cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu; a învăța. 2. Tranz., refl. și refl. recipr. A (se) observa cu atenție, a (se) examina (din toate punctele de vedere); a (se) analiza, a (se) cerceta. 3. Refl. A-și impune o anumită atitudine, un anumit fel de a fi, mai ales atunci când se știe observat, examinat de cineva. [Pr.: -di-a] – Din it. studiare. DOOM
studiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 studiáză, 1 pl. studiém (-di-em); conj. prez. 3 să studiéze; ger. studiínd (-di-ind)
studiat
STUDIÁT, -Ă, studiați, -te, adj. 1. Cercetat, analizat, examinat. 2. Fig. Lipsit de naturalețe, de sinceritate; artificial, afectat, prefăcut. [Pr.: -di-at] – V. studia.
studiata
STUDIÁT, -Ă, studiați, -te, adj. 1. Cercetat, analizat, examinat. 2. Fig. Lipsit de naturalețe, de sinceritate; artificial, afectat, prefăcut. [Pr.: -di-at] – V. studia.
studiate
STUDIÁT, -Ă, studiați, -te, adj. 1. Cercetat, analizat, examinat. 2. Fig. Lipsit de naturalețe, de sinceritate; artificial, afectat, prefăcut. [Pr.: -di-at] – V. studia.
studiatei
STUDIÁT, -Ă, studiați, -te, adj. 1. Cercetat, analizat, examinat. 2. Fig. Lipsit de naturalețe, de sinceritate; artificial, afectat, prefăcut. [Pr.: -di-at] – V. studia.
studiatele
STUDIÁT, -Ă, studiați, -te, adj. 1. Cercetat, analizat, examinat. 2. Fig. Lipsit de naturalețe, de sinceritate; artificial, afectat, prefăcut. [Pr.: -di-at] – V. studia.
studiatelor
STUDIÁT, -Ă, studiați, -te, adj. 1. Cercetat, analizat, examinat. 2. Fig. Lipsit de naturalețe, de sinceritate; artificial, afectat, prefăcut. [Pr.: -di-at] – V. studia.
studiatul
STUDIÁT, -Ă, studiați, -te, adj. 1. Cercetat, analizat, examinat. 2. Fig. Lipsit de naturalețe, de sinceritate; artificial, afectat, prefăcut. [Pr.: -di-at] – V. studia.
studiatului
STUDIÁT, -Ă, studiați, -te, adj. 1. Cercetat, analizat, examinat. 2. Fig. Lipsit de naturalețe, de sinceritate; artificial, afectat, prefăcut. [Pr.: -di-at] – V. studia.
studiau
STUDIÁ, studiez, vb. I. 1. Tranz. A depune o muncă intelectuală susținută, sistematică, pentru însușirea de cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu; a învăța. 2. Tranz., refl. și refl. recipr. A (se) observa cu atenție, a (se) examina (din toate punctele de vedere); a (se) analiza, a (se) cerceta. 3. Refl. A-și impune o anumită atitudine, un anumit fel de a fi, mai ales atunci când se știe observat, examinat de cineva. [Pr.: -di-a] – Din it. studiare. DOOM
studiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 studiáză, 1 pl. studiém (-di-em); conj. prez. 3 să studiéze; ger. studiínd (-di-ind)
studiază
STUDIÁ, studiez, vb. I. 1. Tranz. A depune o muncă intelectuală susținută, sistematică, pentru însușirea de cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu; a învăța. 2. Tranz., refl. și refl. recipr. A (se) observa cu atenție, a (se) examina (din toate punctele de vedere); a (se) analiza, a (se) cerceta. 3. Refl. A-și impune o anumită atitudine, un anumit fel de a fi, mai ales atunci când se știe observat, examinat de cineva. [Pr.: -di-a] – Din it. studiare. DOOM
studiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 studiáză, 1 pl. studiém (-di-em); conj. prez. 3 să studiéze; ger. studiínd (-di-ind)
studiași
STUDIÁ, studiez, vb. I. 1. Tranz. A depune o muncă intelectuală susținută, sistematică, pentru însușirea de cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu; a învăța. 2. Tranz., refl. și refl. recipr. A (se) observa cu atenție, a (se) examina (din toate punctele de vedere); a (se) analiza, a (se) cerceta. 3. Refl. A-și impune o anumită atitudine, un anumit fel de a fi, mai ales atunci când se știe observat, examinat de cineva. [Pr.: -di-a] – Din it. studiare. DOOM
studiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 studiáză, 1 pl. studiém (-di-em); conj. prez. 3 să studiéze; ger. studiínd (-di-ind)
studiați
STUDIÁ, studiez, vb. I. 1. Tranz. A depune o muncă intelectuală susținută, sistematică, pentru însușirea de cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu; a învăța. 2. Tranz., refl. și refl. recipr. A (se) observa cu atenție, a (se) examina (din toate punctele de vedere); a (se) analiza, a (se) cerceta. 3. Refl. A-și impune o anumită atitudine, un anumit fel de a fi, mai ales atunci când se știe observat, examinat de cineva. [Pr.: -di-a] – Din it. studiare. DOOM
studiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 studiáză, 1 pl. studiém (-di-em); conj. prez. 3 să studiéze; ger. studiínd (-di-ind)
studiați
STUDIÁT, -Ă, studiați, -te, adj. 1. Cercetat, analizat, examinat. 2. Fig. Lipsit de naturalețe, de sinceritate; artificial, afectat, prefăcut. [Pr.: -di-at] – V. studia.
studiații
STUDIÁT, -Ă, studiați, -te, adj. 1. Cercetat, analizat, examinat. 2. Fig. Lipsit de naturalețe, de sinceritate; artificial, afectat, prefăcut. [Pr.: -di-at] – V. studia.
studiaților
STUDIÁT, -Ă, studiați, -te, adj. 1. Cercetat, analizat, examinat. 2. Fig. Lipsit de naturalețe, de sinceritate; artificial, afectat, prefăcut. [Pr.: -di-at] – V. studia.
studie
STUDIÁ, studiez, vb. I. 1. Tranz. A depune o muncă intelectuală susținută, sistematică, pentru însușirea de cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu; a învăța. 2. Tranz., refl. și refl. recipr. A (se) observa cu atenție, a (se) examina (din toate punctele de vedere); a (se) analiza, a (se) cerceta. 3. Refl. A-și impune o anumită atitudine, un anumit fel de a fi, mai ales atunci când se știe observat, examinat de cineva. [Pr.: -di-a] – Din it. studiare. DOOM
studiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 studiáză, 1 pl. studiém (-di-em); conj. prez. 3 să studiéze; ger. studiínd (-di-ind)
studie
STÚDIU, studii, s. n. 1. Acțiunea de a studia; muncă intelectuală depusă în vederea însușirii de cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu; studiere. ◊ Expr. A pune o piesă de teatru în studiu = a începe repetițiile unei piese în vederea reprezentării pe scenă. 2. (Mai ales la pl.) Însușire de cunoștințe științifice; învățătură. După aceste puține cuvinte schimbă conversațiunea, întrebîndu-mă despre studiile ce făcusem la Paris. GHICA, S. A. 101. ♦ Materie de învățămînt. Fizica e un studiu care leagă teoria cu practica. 3. Lucrare, operă științifică. Nu voi face nici un fel de studiu și nici un fel de analiză a poeziei populare. SADOVEANU, E. 11. Socotesc că dumneata despre aceste opere vrei să faci un studiu critic de literatură. CARAGIALE, O. VII 217. Prologul cu care începe cartea intitulată («Ciocoii» este un studiu psihologic. GHICA, S. A. 80. 4. Schiță parțială cu ajutorul căreia pictorul sau sculptorul compun și execută o operă definitivă. Cap de studiu. ♦ Compoziție muzicală cu caracter de virtuozitate, destinată de obicei unui scop pedagogic (de exercițiu). Studiile lui Rahmaninov. – Variantă: (învechit) stúdie (NEGRUZZI, S. II 140, RUSSO, O. 64) s. f.
studiem
STUDIÁ, studiez, vb. I. 1. Tranz. A depune o muncă intelectuală susținută, sistematică, pentru însușirea de cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu; a învăța. 2. Tranz., refl. și refl. recipr. A (se) observa cu atenție, a (se) examina (din toate punctele de vedere); a (se) analiza, a (se) cerceta. 3. Refl. A-și impune o anumită atitudine, un anumit fel de a fi, mai ales atunci când se știe observat, examinat de cineva. [Pr.: -di-a] – Din it. studiare. DOOM
studiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 studiáză, 1 pl. studiém (-di-em); conj. prez. 3 să studiéze; ger. studiínd (-di-ind)
studiere
STUDIÁ, studiez, vb. I. 1. Tranz. A depune o muncă intelectuală susținută, sistematică, pentru însușirea de cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu; a învăța. 2. Tranz., refl. și refl. recipr. A (se) observa cu atenție, a (se) examina (din toate punctele de vedere); a (se) analiza, a (se) cerceta. 3. Refl. A-și impune o anumită atitudine, un anumit fel de a fi, mai ales atunci când se știe observat, examinat de cineva. [Pr.: -di-a] – Din it. studiare. DOOM
studiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 studiáză, 1 pl. studiém (-di-em); conj. prez. 3 să studiéze; ger. studiínd (-di-ind)
studiere
STUDIÉRE s. f. Acțiunea de a (se) studia și rezultatul ei. [Pr.: -di-e-] – V. studia. DOOM
studiére (-di-e-) s. f., g.-d. art. studiérii
studierea
STUDIÉRE s. f. Acțiunea de a (se) studia și rezultatul ei. [Pr.: -di-e-] – V. studia. DOOM
studiére (-di-e-) s. f., g.-d. art. studiérii
studieri
STUDIÉRE s. f. Acțiunea de a (se) studia și rezultatul ei. [Pr.: -di-e-] – V. studia. DOOM
studiére (-di-e-) s. f., g.-d. art. studiérii
studierii
STUDIÉRE s. f. Acțiunea de a (se) studia și rezultatul ei. [Pr.: -di-e-] – V. studia. DOOM
studiére (-di-e-) s. f., g.-d. art. studiérii
studierile
STUDIÉRE s. f. Acțiunea de a (se) studia și rezultatul ei. [Pr.: -di-e-] – V. studia. DOOM
studiére (-di-e-) s. f., g.-d. art. studiérii
studierilor
STUDIÉRE s. f. Acțiunea de a (se) studia și rezultatul ei. [Pr.: -di-e-] – V. studia. DOOM
studiére (-di-e-) s. f., g.-d. art. studiérii
studiez
STUDIÁ, studiez, vb. I. 1. Tranz. A depune o muncă intelectuală susținută, sistematică, pentru însușirea de cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu; a învăța. 2. Tranz., refl. și refl. recipr. A (se) observa cu atenție, a (se) examina (din toate punctele de vedere); a (se) analiza, a (se) cerceta. 3. Refl. A-și impune o anumită atitudine, un anumit fel de a fi, mai ales atunci când se știe observat, examinat de cineva. [Pr.: -di-a] – Din it. studiare. DOOM
studiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 studiáză, 1 pl. studiém (-di-em); conj. prez. 3 să studiéze; ger. studiínd (-di-ind)
studieze
STUDIÁ, studiez, vb. I. 1. Tranz. A depune o muncă intelectuală susținută, sistematică, pentru însușirea de cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu; a învăța. 2. Tranz., refl. și refl. recipr. A (se) observa cu atenție, a (se) examina (din toate punctele de vedere); a (se) analiza, a (se) cerceta. 3. Refl. A-și impune o anumită atitudine, un anumit fel de a fi, mai ales atunci când se știe observat, examinat de cineva. [Pr.: -di-a] – Din it. studiare. DOOM
studiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 studiáză, 1 pl. studiém (-di-em); conj. prez. 3 să studiéze; ger. studiínd (-di-ind)
studiezi
STUDIÁ, studiez, vb. I. 1. Tranz. A depune o muncă intelectuală susținută, sistematică, pentru însușirea de cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu; a învăța. 2. Tranz., refl. și refl. recipr. A (se) observa cu atenție, a (se) examina (din toate punctele de vedere); a (se) analiza, a (se) cerceta. 3. Refl. A-și impune o anumită atitudine, un anumit fel de a fi, mai ales atunci când se știe observat, examinat de cineva. [Pr.: -di-a] – Din it. studiare. DOOM
studiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 studiáză, 1 pl. studiém (-di-em); conj. prez. 3 să studiéze; ger. studiínd (-di-ind)
studii
STÚDIU, studii, s. n. 1. Acțiunea de a studia (1); muncă intelectuală susținută depusă în vederea însușirii de cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu; cercetare a unei probleme, a unui fenomen etc. ♦ Spec. însușire de cunoștințe științifice; învățătură. ◊ Exp. A-și face studiile = a parcurge succesiv diverse grade de învățământ. ♦ (Teatru; în exp.) A pune o piesă în studiu = a începe repetițiile la o piesă. 2. Materie de învățământ. 3. Lucrare, operă științifică. 4. (În artele plastice) Schiță parțială sau preliminară cu ajutorul căreia pictorul, sculptorul etc. compune și execută o operă definitivă. ♦ Compoziție muzicală cu caracter de virtuozitate, destinată mai ales îmbunătățirii tehnicii instrumentale. – Din lat. studium, it. studio. DOOM
stúdiu [diu pron. diu] s. n., art. stúdiul; pl. stúdii, art. stúdiile (-di-i-)
studiile
STÚDIU, studii, s. n. 1. Acțiunea de a studia (1); muncă intelectuală susținută depusă în vederea însușirii de cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu; cercetare a unei probleme, a unui fenomen etc. ♦ Spec. însușire de cunoștințe științifice; învățătură. ◊ Exp. A-și face studiile = a parcurge succesiv diverse grade de învățământ. ♦ (Teatru; în exp.) A pune o piesă în studiu = a începe repetițiile la o piesă. 2. Materie de învățământ. 3. Lucrare, operă științifică. 4. (În artele plastice) Schiță parțială sau preliminară cu ajutorul căreia pictorul, sculptorul etc. compune și execută o operă definitivă. ♦ Compoziție muzicală cu caracter de virtuozitate, destinată mai ales îmbunătățirii tehnicii instrumentale. – Din lat. studium, it. studio. DOOM
stúdiu [diu pron. diu] s. n., art. stúdiul; pl. stúdii, art. stúdiile (-di-i-)
studiilor
STÚDIU, studii, s. n. 1. Acțiunea de a studia (1); muncă intelectuală susținută depusă în vederea însușirii de cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu; cercetare a unei probleme, a unui fenomen etc. ♦ Spec. însușire de cunoștințe științifice; învățătură. ◊ Exp. A-și face studiile = a parcurge succesiv diverse grade de învățământ. ♦ (Teatru; în exp.) A pune o piesă în studiu = a începe repetițiile la o piesă. 2. Materie de învățământ. 3. Lucrare, operă științifică. 4. (În artele plastice) Schiță parțială sau preliminară cu ajutorul căreia pictorul, sculptorul etc. compune și execută o operă definitivă. ♦ Compoziție muzicală cu caracter de virtuozitate, destinată mai ales îmbunătățirii tehnicii instrumentale. – Din lat. studium, it. studio. DOOM
stúdiu [diu pron. diu] s. n., art. stúdiul; pl. stúdii, art. stúdiile (-di-i-)
studiind
STUDIÁ, studiez, vb. I. 1. Tranz. A depune o muncă intelectuală susținută, sistematică, pentru însușirea de cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu; a învăța. 2. Tranz., refl. și refl. recipr. A (se) observa cu atenție, a (se) examina (din toate punctele de vedere); a (se) analiza, a (se) cerceta. 3. Refl. A-și impune o anumită atitudine, un anumit fel de a fi, mai ales atunci când se știe observat, examinat de cineva. [Pr.: -di-a] – Din it. studiare. DOOM
studiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 studiáză, 1 pl. studiém (-di-em); conj. prez. 3 să studiéze; ger. studiínd (-di-ind)
studiniță
STÚDINIȚĂ s. f. v. studeniță.
studio
STUDIÓ, studiouri, s. n. I. 1. Atelier special amenajat în care lucrează pictorii, sculptorii, fotografii etc. 2. Ansamblu de clădiri, de instalații și de amenajări speciale care servește în procesul de turnare a filmelor. 3. Încăpere special amenajată din punctul de vedere al acusticii (și iluminatului) și echipată cu utilajul necesar captării unor programe sonore sau de sunete și imagini, destinată transmisiei în direct sau înregistrării în vederea unei transmisii ulterioare la radio și televiziune. 4. Teatru de capacitate mică, de obicei dependent de un teatru mai mare, destinat prezentării de spectacole în scopul valorificării unor artiști (tineri) sau al prezentării unor spectacole experimentale. II. Divan prevăzut cu o ladă pentru păstrarea așternutului (și cu polițe sau rafturi pentru cărți). [Pr.: -di-o] – Din fr., engl. studio. DOOM
studió (-di-o) s. n., art. studióul, pl. studióuri
studioasa
STUDIÓS, -OÁSĂ, studioși, -oase, adj. Care învață mereu și stăruitor, căruia îi place să studieze; înclinat spre studiu; sârguitor la învățătură. [Pr.: -di-os] – Din fr. studieux. DOOM
studiós (-di-os) adj. m., pl. studióși; f. studioásă, pl. studioáse
studioase
STUDIÓS, -OÁSĂ, studioși, -oase, adj. Care învață mereu și stăruitor, căruia îi place să studieze; înclinat spre studiu; sârguitor la învățătură. [Pr.: -di-os] – Din fr. studieux. DOOM
studiós (-di-os) adj. m., pl. studióși; f. studioásă, pl. studioáse
studioasei
STUDIÓS, -OÁSĂ, studioși, -oase, adj. Care învață mereu și stăruitor, căruia îi place să studieze; înclinat spre studiu; sârguitor la învățătură. [Pr.: -di-os] – Din fr. studieux. DOOM
studiós (-di-os) adj. m., pl. studióși; f. studioásă, pl. studioáse
studioasele
STUDIÓS, -OÁSĂ, studioși, -oase, adj. Care învață mereu și stăruitor, căruia îi place să studieze; înclinat spre studiu; sârguitor la învățătură. [Pr.: -di-os] – Din fr. studieux. DOOM
studiós (-di-os) adj. m., pl. studióși; f. studioásă, pl. studioáse
studioaselor
STUDIÓS, -OÁSĂ, studioși, -oase, adj. Care învață mereu și stăruitor, căruia îi place să studieze; înclinat spre studiu; sârguitor la învățătură. [Pr.: -di-os] – Din fr. studieux. DOOM
studiós (-di-os) adj. m., pl. studióși; f. studioásă, pl. studioáse
studios
STUDIÓS, -OÁSĂ, studioși, -oase, adj. Care învață mereu și stăruitor, căruia îi place să studieze; înclinat spre studiu; sârguitor la învățătură. [Pr.: -di-os] – Din fr. studieux. DOOM
studiós (-di-os) adj. m., pl. studióși; f. studioásă, pl. studioáse
studiosul
STUDIÓS, -OÁSĂ, studioși, -oase, adj. Care învață mereu și stăruitor, căruia îi place să studieze; înclinat spre studiu; sârguitor la învățătură. [Pr.: -di-os] – Din fr. studieux. DOOM
studiós (-di-os) adj. m., pl. studióși; f. studioásă, pl. studioáse
studiosului
STUDIÓS, -OÁSĂ, studioși, -oase, adj. Care învață mereu și stăruitor, căruia îi place să studieze; înclinat spre studiu; sârguitor la învățătură. [Pr.: -di-os] – Din fr. studieux. DOOM
studiós (-di-os) adj. m., pl. studióși; f. studioásă, pl. studioáse
studioul
STUDIÓ, studiouri, s. n. I. 1. Atelier special amenajat în care lucrează pictorii, sculptorii, fotografii etc. 2. Ansamblu de clădiri, de instalații și de amenajări speciale care servește în procesul de turnare a filmelor. 3. Încăpere special amenajată din punctul de vedere al acusticii (și iluminatului) și echipată cu utilajul necesar captării unor programe sonore sau de sunete și imagini, destinată transmisiei în direct sau înregistrării în vederea unei transmisii ulterioare la radio și televiziune. 4. Teatru de capacitate mică, de obicei dependent de un teatru mai mare, destinat prezentării de spectacole în scopul valorificării unor artiști (tineri) sau al prezentării unor spectacole experimentale. II. Divan prevăzut cu o ladă pentru păstrarea așternutului (și cu polițe sau rafturi pentru cărți). [Pr.: -di-o] – Din fr., engl. studio. DOOM
studió (-di-o) s. n., art. studióul, pl. studióuri
studioului
STUDIÓ, studiouri, s. n. I. 1. Atelier special amenajat în care lucrează pictorii, sculptorii, fotografii etc. 2. Ansamblu de clădiri, de instalații și de amenajări speciale care servește în procesul de turnare a filmelor. 3. Încăpere special amenajată din punctul de vedere al acusticii (și iluminatului) și echipată cu utilajul necesar captării unor programe sonore sau de sunete și imagini, destinată transmisiei în direct sau înregistrării în vederea unei transmisii ulterioare la radio și televiziune. 4. Teatru de capacitate mică, de obicei dependent de un teatru mai mare, destinat prezentării de spectacole în scopul valorificării unor artiști (tineri) sau al prezentării unor spectacole experimentale. II. Divan prevăzut cu o ladă pentru păstrarea așternutului (și cu polițe sau rafturi pentru cărți). [Pr.: -di-o] – Din fr., engl. studio. DOOM
studió (-di-o) s. n., art. studióul, pl. studióuri
studiouri
STUDIÓ, studiouri, s. n. I. 1. Atelier special amenajat în care lucrează pictorii, sculptorii, fotografii etc. 2. Ansamblu de clădiri, de instalații și de amenajări speciale care servește în procesul de turnare a filmelor. 3. Încăpere special amenajată din punctul de vedere al acusticii (și iluminatului) și echipată cu utilajul necesar captării unor programe sonore sau de sunete și imagini, destinată transmisiei în direct sau înregistrării în vederea unei transmisii ulterioare la radio și televiziune. 4. Teatru de capacitate mică, de obicei dependent de un teatru mai mare, destinat prezentării de spectacole în scopul valorificării unor artiști (tineri) sau al prezentării unor spectacole experimentale. II. Divan prevăzut cu o ladă pentru păstrarea așternutului (și cu polițe sau rafturi pentru cărți). [Pr.: -di-o] – Din fr., engl. studio. DOOM
studió (-di-o) s. n., art. studióul, pl. studióuri
studiourile
STUDIÓ, studiouri, s. n. I. 1. Atelier special amenajat în care lucrează pictorii, sculptorii, fotografii etc. 2. Ansamblu de clădiri, de instalații și de amenajări speciale care servește în procesul de turnare a filmelor. 3. Încăpere special amenajată din punctul de vedere al acusticii (și iluminatului) și echipată cu utilajul necesar captării unor programe sonore sau de sunete și imagini, destinată transmisiei în direct sau înregistrării în vederea unei transmisii ulterioare la radio și televiziune. 4. Teatru de capacitate mică, de obicei dependent de un teatru mai mare, destinat prezentării de spectacole în scopul valorificării unor artiști (tineri) sau al prezentării unor spectacole experimentale. II. Divan prevăzut cu o ladă pentru păstrarea așternutului (și cu polițe sau rafturi pentru cărți). [Pr.: -di-o] – Din fr., engl. studio. DOOM
studió (-di-o) s. n., art. studióul, pl. studióuri
studiourilor
STUDIÓ, studiouri, s. n. I. 1. Atelier special amenajat în care lucrează pictorii, sculptorii, fotografii etc. 2. Ansamblu de clădiri, de instalații și de amenajări speciale care servește în procesul de turnare a filmelor. 3. Încăpere special amenajată din punctul de vedere al acusticii (și iluminatului) și echipată cu utilajul necesar captării unor programe sonore sau de sunete și imagini, destinată transmisiei în direct sau înregistrării în vederea unei transmisii ulterioare la radio și televiziune. 4. Teatru de capacitate mică, de obicei dependent de un teatru mai mare, destinat prezentării de spectacole în scopul valorificării unor artiști (tineri) sau al prezentării unor spectacole experimentale. II. Divan prevăzut cu o ladă pentru păstrarea așternutului (și cu polițe sau rafturi pentru cărți). [Pr.: -di-o] – Din fr., engl. studio. DOOM
studió (-di-o) s. n., art. studióul, pl. studióuri
studioși
STUDIÓS, -OÁSĂ, studioși, -oase, adj. Care învață mereu și stăruitor, căruia îi place să studieze; înclinat spre studiu; sârguitor la învățătură. [Pr.: -di-os] – Din fr. studieux. DOOM
studiós (-di-os) adj. m., pl. studióși; f. studioásă, pl. studioáse
studioșii
STUDIÓS, -OÁSĂ, studioși, -oase, adj. Care învață mereu și stăruitor, căruia îi place să studieze; înclinat spre studiu; sârguitor la învățătură. [Pr.: -di-os] – Din fr. studieux. DOOM
studiós (-di-os) adj. m., pl. studióși; f. studioásă, pl. studioáse
studioșilor
STUDIÓS, -OÁSĂ, studioși, -oase, adj. Care învață mereu și stăruitor, căruia îi place să studieze; înclinat spre studiu; sârguitor la învățătură. [Pr.: -di-os] – Din fr. studieux. DOOM
studiós (-di-os) adj. m., pl. studióși; f. studioásă, pl. studioáse
studiu
STÚDIU, studii, s. n. 1. Acțiunea de a studia (1); muncă intelectuală susținută depusă în vederea însușirii de cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu; cercetare a unei probleme, a unui fenomen etc. ♦ Spec. însușire de cunoștințe științifice; învățătură. ◊ Exp. A-și face studiile = a parcurge succesiv diverse grade de învățământ. ♦ (Teatru; în exp.) A pune o piesă în studiu = a începe repetițiile la o piesă. 2. Materie de învățământ. 3. Lucrare, operă științifică. 4. (În artele plastice) Schiță parțială sau preliminară cu ajutorul căreia pictorul, sculptorul etc. compune și execută o operă definitivă. ♦ Compoziție muzicală cu caracter de virtuozitate, destinată mai ales îmbunătățirii tehnicii instrumentale. – Din lat. studium, it. studio. DOOM
stúdiu [diu pron. diu] s. n., art. stúdiul; pl. stúdii, art. stúdiile (-di-i-)
studiul
STÚDIU, studii, s. n. 1. Acțiunea de a studia (1); muncă intelectuală susținută depusă în vederea însușirii de cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu; cercetare a unei probleme, a unui fenomen etc. ♦ Spec. însușire de cunoștințe științifice; învățătură. ◊ Exp. A-și face studiile = a parcurge succesiv diverse grade de învățământ. ♦ (Teatru; în exp.) A pune o piesă în studiu = a începe repetițiile la o piesă. 2. Materie de învățământ. 3. Lucrare, operă științifică. 4. (În artele plastice) Schiță parțială sau preliminară cu ajutorul căreia pictorul, sculptorul etc. compune și execută o operă definitivă. ♦ Compoziție muzicală cu caracter de virtuozitate, destinată mai ales îmbunătățirii tehnicii instrumentale. – Din lat. studium, it. studio. DOOM
stúdiu [diu pron. diu] s. n., art. stúdiul; pl. stúdii, art. stúdiile (-di-i-)
studiului
STÚDIU, studii, s. n. 1. Acțiunea de a studia (1); muncă intelectuală susținută depusă în vederea însușirii de cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu; cercetare a unei probleme, a unui fenomen etc. ♦ Spec. însușire de cunoștințe științifice; învățătură. ◊ Exp. A-și face studiile = a parcurge succesiv diverse grade de învățământ. ♦ (Teatru; în exp.) A pune o piesă în studiu = a începe repetițiile la o piesă. 2. Materie de învățământ. 3. Lucrare, operă științifică. 4. (În artele plastice) Schiță parțială sau preliminară cu ajutorul căreia pictorul, sculptorul etc. compune și execută o operă definitivă. ♦ Compoziție muzicală cu caracter de virtuozitate, destinată mai ales îmbunătățirii tehnicii instrumentale. – Din lat. studium, it. studio. DOOM
stúdiu [diu pron. diu] s. n., art. stúdiul; pl. stúdii, art. stúdiile (-di-i-)
stuf
STUH s. n. v. stuf. DOOM
stuf s. n., pl. stúfuri
stufat
STUFÁT, (2) stufaturi, s. n. 1. Mâncare scăzută, gătită din carne (de miel) și fire de ceapă și de usturoi verde. 2. Porție sau fel dintr-o astfel de mâncare. – Din ngr. stufáton. DOOM
stufát s. n., (feluri, porții) pl. stufáturi
stufatul
STUFÁT, (2) stufaturi, s. n. 1. Mâncare scăzută, gătită din carne (de miel) și fire de ceapă și de usturoi verde. 2. Porție sau fel dintr-o astfel de mâncare. – Din ngr. stufáton. DOOM
stufát s. n., (feluri, porții) pl. stufáturi
stufatului
STUFÁT, (2) stufaturi, s. n. 1. Mâncare scăzută, gătită din carne (de miel) și fire de ceapă și de usturoi verde. 2. Porție sau fel dintr-o astfel de mâncare. – Din ngr. stufáton. DOOM
stufát s. n., (feluri, porții) pl. stufáturi
stufaturi
STUFÁT, (2) stufaturi, s. n. 1. Mâncare scăzută, gătită din carne (de miel) și fire de ceapă și de usturoi verde. 2. Porție sau fel dintr-o astfel de mâncare. – Din ngr. stufáton. DOOM
stufát s. n., (feluri, porții) pl. stufáturi
stufaturile
STUFÁT, (2) stufaturi, s. n. 1. Mâncare scăzută, gătită din carne (de miel) și fire de ceapă și de usturoi verde. 2. Porție sau fel dintr-o astfel de mâncare. – Din ngr. stufáton. DOOM
stufát s. n., (feluri, porții) pl. stufáturi
stufaturilor
STUFÁT, (2) stufaturi, s. n. 1. Mâncare scăzută, gătită din carne (de miel) și fire de ceapă și de usturoi verde. 2. Porție sau fel dintr-o astfel de mâncare. – Din ngr. stufáton. DOOM
stufát s. n., (feluri, porții) pl. stufáturi
stuficol
STUFÍCOL, -Ă, stuficoli, -e, adj. De stuf; care ține de valorificarea stufului. – Stuf + suf. -icol. DOOM
stufícol adj. m., pl. stufícoli; f. stufícolă, pl. stufícole
stuficola
STUFÍCOL, -Ă, stuficoli, -e, adj. De stuf; care ține de valorificarea stufului. – Stuf + suf. -icol. DOOM
stufícol adj. m., pl. stufícoli; f. stufícolă, pl. stufícole
stuficole
STUFÍCOL, -Ă, stuficoli, -e, adj. De stuf; care ține de valorificarea stufului. – Stuf + suf. -icol. DOOM
stufícol adj. m., pl. stufícoli; f. stufícolă, pl. stufícole
stuficolei
STUFÍCOL, -Ă, stuficoli, -e, adj. De stuf; care ține de valorificarea stufului. – Stuf + suf. -icol. DOOM
stufícol adj. m., pl. stufícoli; f. stufícolă, pl. stufícole
stuficolele
STUFÍCOL, -Ă, stuficoli, -e, adj. De stuf; care ține de valorificarea stufului. – Stuf + suf. -icol. DOOM
stufícol adj. m., pl. stufícoli; f. stufícolă, pl. stufícole
stuficolelor
STUFÍCOL, -Ă, stuficoli, -e, adj. De stuf; care ține de valorificarea stufului. – Stuf + suf. -icol. DOOM
stufícol adj. m., pl. stufícoli; f. stufícolă, pl. stufícole
stuficoli
STUFÍCOL, -Ă, stuficoli, -e, adj. De stuf; care ține de valorificarea stufului. – Stuf + suf. -icol. DOOM
stufícol adj. m., pl. stufícoli; f. stufícolă, pl. stufícole
stuficolii
STUFÍCOL, -Ă, stuficoli, -e, adj. De stuf; care ține de valorificarea stufului. – Stuf + suf. -icol. DOOM
stufícol adj. m., pl. stufícoli; f. stufícolă, pl. stufícole
stuficolilor
STUFÍCOL, -Ă, stuficoli, -e, adj. De stuf; care ține de valorificarea stufului. – Stuf + suf. -icol. DOOM
stufícol adj. m., pl. stufícoli; f. stufícolă, pl. stufícole
stuficolul
STUFÍCOL, -Ă, stuficoli, -e, adj. De stuf; care ține de valorificarea stufului. – Stuf + suf. -icol. DOOM
stufícol adj. m., pl. stufícoli; f. stufícolă, pl. stufícole
stuficolului
STUFÍCOL, -Ă, stuficoli, -e, adj. De stuf; care ține de valorificarea stufului. – Stuf + suf. -icol. DOOM
stufícol adj. m., pl. stufícoli; f. stufícolă, pl. stufícole
stuficultura
STUFICULTÚRĂ s. f. Ansamblul lucrărilor de amenajare a terenurilor stuficole, de cultură și de exploatare a stufului. – Stuf + cultură. DOOM
stuficultúră s. f., g.-d. art. stuficultúrii
stuficulturi
STUFICULTÚRĂ s. f. Ansamblul lucrărilor de amenajare a terenurilor stuficole, de cultură și de exploatare a stufului. – Stuf + cultură. DOOM
stuficultúră s. f., g.-d. art. stuficultúrii
stuficulturii
STUFICULTÚRĂ s. f. Ansamblul lucrărilor de amenajare a terenurilor stuficole, de cultură și de exploatare a stufului. – Stuf + cultură. DOOM
stuficultúră s. f., g.-d. art. stuficultúrii
stufit
STUFÍT s. n. Material termoizolant confecționat din tulpini uscate de stuf așezate paralel, presate și legate sub formă de panouri. – Din stuf. DOOM
stufít s. n.
stufitul
STUFÍT s. n. Material termoizolant confecționat din tulpini uscate de stuf așezate paralel, presate și legate sub formă de panouri. – Din stuf. DOOM
stufít s. n.
stufitului
STUFÍT s. n. Material termoizolant confecționat din tulpini uscate de stuf așezate paralel, presate și legate sub formă de panouri. – Din stuf. DOOM
stufít s. n.
stufiș
STUFÍȘ, stufișuri, s. n. Tufiș, desiș. – Stuf + suf. -iș. DOOM
stufíș s. n., pl. stufíșuri
stufișul
STUFÍȘ, stufișuri, s. n. Tufiș, desiș. – Stuf + suf. -iș. DOOM
stufíș s. n., pl. stufíșuri
stufișului
STUFÍȘ, stufișuri, s. n. Tufiș, desiș. – Stuf + suf. -iș. DOOM
stufíș s. n., pl. stufíșuri
stufișuri
STUFÍȘ, stufișuri, s. n. Tufiș, desiș. – Stuf + suf. -iș. DOOM
stufíș s. n., pl. stufíșuri
stufișurile
STUFÍȘ, stufișuri, s. n. Tufiș, desiș. – Stuf + suf. -iș. DOOM
stufíș s. n., pl. stufíșuri
stufișurilor
STUFÍȘ, stufișuri, s. n. Tufiș, desiș. – Stuf + suf. -iș. DOOM
stufíș s. n., pl. stufíșuri
stufoasa
STUFÓS, -OÁSĂ, stufoși, -oase, adj. (Despre arbori) Cu frunze sau cu ramuri multe și dese; (despre păduri) care are arbori cu frunze sau cu ramuri multe și dese; (despre umbra arborilor) nepătruns, adânc. ♦ Fig. (Despre barbă, mustăți) Cu păr mult și des. – Stuf + suf. -os (cu unele sensuri după tufos). DOOM
stufós adj. m., pl. stufóși; f. stufoásă, pl. stufoáse
stufoase
STUFÓS, -OÁSĂ, stufoși, -oase, adj. (Despre arbori) Cu frunze sau cu ramuri multe și dese; (despre păduri) care are arbori cu frunze sau cu ramuri multe și dese; (despre umbra arborilor) nepătruns, adânc. ♦ Fig. (Despre barbă, mustăți) Cu păr mult și des. – Stuf + suf. -os (cu unele sensuri după tufos). DOOM
stufós adj. m., pl. stufóși; f. stufoásă, pl. stufoáse
stufoasei
STUFÓS, -OÁSĂ, stufoși, -oase, adj. (Despre arbori) Cu frunze sau cu ramuri multe și dese; (despre păduri) care are arbori cu frunze sau cu ramuri multe și dese; (despre umbra arborilor) nepătruns, adânc. ♦ Fig. (Despre barbă, mustăți) Cu păr mult și des. – Stuf + suf. -os (cu unele sensuri după tufos). DOOM
stufós adj. m., pl. stufóși; f. stufoásă, pl. stufoáse
stufoasele
STUFÓS, -OÁSĂ, stufoși, -oase, adj. (Despre arbori) Cu frunze sau cu ramuri multe și dese; (despre păduri) care are arbori cu frunze sau cu ramuri multe și dese; (despre umbra arborilor) nepătruns, adânc. ♦ Fig. (Despre barbă, mustăți) Cu păr mult și des. – Stuf + suf. -os (cu unele sensuri după tufos). DOOM
stufós adj. m., pl. stufóși; f. stufoásă, pl. stufoáse
stufoaselor
STUFÓS, -OÁSĂ, stufoși, -oase, adj. (Despre arbori) Cu frunze sau cu ramuri multe și dese; (despre păduri) care are arbori cu frunze sau cu ramuri multe și dese; (despre umbra arborilor) nepătruns, adânc. ♦ Fig. (Despre barbă, mustăți) Cu păr mult și des. – Stuf + suf. -os (cu unele sensuri după tufos). DOOM
stufós adj. m., pl. stufóși; f. stufoásă, pl. stufoáse
stufos
STUFÓS, -OÁSĂ, stufoși, -oase, adj. (Despre arbori) Cu frunze sau cu ramuri multe și dese; (despre păduri) care are arbori cu frunze sau cu ramuri multe și dese; (despre umbra arborilor) nepătruns, adânc. ♦ Fig. (Despre barbă, mustăți) Cu păr mult și des. – Stuf + suf. -os (cu unele sensuri după tufos). DOOM
stufós adj. m., pl. stufóși; f. stufoásă, pl. stufoáse
stufosul
STUFÓS, -OÁSĂ, stufoși, -oase, adj. (Despre arbori) Cu frunze sau cu ramuri multe și dese; (despre păduri) care are arbori cu frunze sau cu ramuri multe și dese; (despre umbra arborilor) nepătruns, adânc. ♦ Fig. (Despre barbă, mustăți) Cu păr mult și des. – Stuf + suf. -os (cu unele sensuri după tufos). DOOM
stufós adj. m., pl. stufóși; f. stufoásă, pl. stufoáse
stufosului
STUFÓS, -OÁSĂ, stufoși, -oase, adj. (Despre arbori) Cu frunze sau cu ramuri multe și dese; (despre păduri) care are arbori cu frunze sau cu ramuri multe și dese; (despre umbra arborilor) nepătruns, adânc. ♦ Fig. (Despre barbă, mustăți) Cu păr mult și des. – Stuf + suf. -os (cu unele sensuri după tufos). DOOM
stufós adj. m., pl. stufóși; f. stufoásă, pl. stufoáse
stufoși
STUFÓS, -OÁSĂ, stufoși, -oase, adj. (Despre arbori) Cu frunze sau cu ramuri multe și dese; (despre păduri) care are arbori cu frunze sau cu ramuri multe și dese; (despre umbra arborilor) nepătruns, adânc. ♦ Fig. (Despre barbă, mustăți) Cu păr mult și des. – Stuf + suf. -os (cu unele sensuri după tufos). DOOM
stufós adj. m., pl. stufóși; f. stufoásă, pl. stufoáse
stufoșii
STUFÓS, -OÁSĂ, stufoși, -oase, adj. (Despre arbori) Cu frunze sau cu ramuri multe și dese; (despre păduri) care are arbori cu frunze sau cu ramuri multe și dese; (despre umbra arborilor) nepătruns, adânc. ♦ Fig. (Despre barbă, mustăți) Cu păr mult și des. – Stuf + suf. -os (cu unele sensuri după tufos). DOOM
stufós adj. m., pl. stufóși; f. stufoásă, pl. stufoáse
stufoșilor
STUFÓS, -OÁSĂ, stufoși, -oase, adj. (Despre arbori) Cu frunze sau cu ramuri multe și dese; (despre păduri) care are arbori cu frunze sau cu ramuri multe și dese; (despre umbra arborilor) nepătruns, adânc. ♦ Fig. (Despre barbă, mustăți) Cu păr mult și des. – Stuf + suf. -os (cu unele sensuri după tufos). DOOM
stufós adj. m., pl. stufóși; f. stufoásă, pl. stufoáse
stuful
STUH s. n. v. stuf. DOOM
stuf s. n., pl. stúfuri
stufului
STUH s. n. v. stuf. DOOM
stuf s. n., pl. stúfuri
stufuri
STUH s. n. v. stuf. DOOM
stuf s. n., pl. stúfuri
stufurile
STUH s. n. v. stuf. DOOM
stuf s. n., pl. stúfuri
stufurilor
STUH s. n. v. stuf. DOOM
stuf s. n., pl. stúfuri
stufă
STÚFĂ, stufe, s. f. (Regional) Piatră care conține aur nativ. Ei au ajuns în fund de tot, pe burta minei, și încep să caute stufele de aur. BOGZA, Ț. 95.
stufăraia
STUFĂRÁIE s. f. (Pop.) Stufăriș. [Pr.: -ra-ie. – Var.: (reg.) stuhăráie s. f.] – Stuf + suf. -ăraie. DOOM
stufăráie (pop.) s. f., art. stufăráia
stufăraie
STUFĂRÁIE s. f. (Pop.) Stufăriș. [Pr.: -ra-ie. – Var.: (reg.) stuhăráie s. f.] – Stuf + suf. -ăraie. DOOM
stufăráie (pop.) s. f., art. stufăráia
stufăraiei
STUFĂRÁIE s. f. (Pop.) Stufăriș. [Pr.: -ra-ie. – Var.: (reg.) stuhăráie s. f.] – Stuf + suf. -ăraie. DOOM
stufăráie (pop.) s. f., art. stufăráia
stufăria
STUHĂRÍE s. f. v. stufărie. DOOM
stufăríe s. f., art. stufăría, g.-d. art. stufăríei; pl. stufăríi, art. stufăríile
stufărie
STUHĂRÍE s. f. v. stufărie. DOOM
stufăríe s. f., art. stufăría, g.-d. art. stufăríei; pl. stufăríi, art. stufăríile
stufăriei
STUHĂRÍE s. f. v. stufărie. DOOM
stufăríe s. f., art. stufăría, g.-d. art. stufăríei; pl. stufăríi, art. stufăríile
stufării
STUHĂRÍE s. f. v. stufărie. DOOM
stufăríe s. f., art. stufăría, g.-d. art. stufăríei; pl. stufăríi, art. stufăríile
stufăriile
STUHĂRÍE s. f. v. stufărie. DOOM
stufăríe s. f., art. stufăría, g.-d. art. stufăríei; pl. stufăríi, art. stufăríile
stufăriilor
STUHĂRÍE s. f. v. stufărie. DOOM
stufăríe s. f., art. stufăría, g.-d. art. stufăríei; pl. stufăríi, art. stufăríile
stufăriș
STUHĂRÍȘ s. n. v. stufăriș. DOOM
stufăríș s. n., pl. stufăríșuri
stufărișul
STUHĂRÍȘ s. n. v. stufăriș. DOOM
stufăríș s. n., pl. stufăríșuri
stufărișului
STUHĂRÍȘ s. n. v. stufăriș. DOOM
stufăríș s. n., pl. stufăríșuri
stufărișuri
STUHĂRÍȘ s. n. v. stufăriș. DOOM
stufăríș s. n., pl. stufăríșuri
stufărișurile
STUHĂRÍȘ s. n. v. stufăriș. DOOM
stufăríș s. n., pl. stufăríșuri
stufărișurilor
STUHĂRÍȘ s. n. v. stufăriș. DOOM
stufăríș s. n., pl. stufăríșuri
stuh
STUH s. n. v. stuf. DOOM
stuf s. n., pl. stúfuri
stuhuit
STUHUÍT, -Ă, stuhuiți, -te, adj. (Reg.) Cu acoperiș de stuf. – Din stuh. DOOM
stuhuít (reg.) adj. m., pl. stuhuíți; f. stuhuítă, pl. stuhuíte
stuhuita
STUHUÍT, -Ă, stuhuiți, -te, adj. (Reg.) Cu acoperiș de stuf. – Din stuh. DOOM
stuhuít (reg.) adj. m., pl. stuhuíți; f. stuhuítă, pl. stuhuíte
stuhuite
STUHUÍT, -Ă, stuhuiți, -te, adj. (Reg.) Cu acoperiș de stuf. – Din stuh. DOOM
stuhuít (reg.) adj. m., pl. stuhuíți; f. stuhuítă, pl. stuhuíte
stuhuitei
STUHUÍT, -Ă, stuhuiți, -te, adj. (Reg.) Cu acoperiș de stuf. – Din stuh. DOOM
stuhuít (reg.) adj. m., pl. stuhuíți; f. stuhuítă, pl. stuhuíte
stuhuitele
STUHUÍT, -Ă, stuhuiți, -te, adj. (Reg.) Cu acoperiș de stuf. – Din stuh. DOOM
stuhuít (reg.) adj. m., pl. stuhuíți; f. stuhuítă, pl. stuhuíte
stuhuitelor
STUHUÍT, -Ă, stuhuiți, -te, adj. (Reg.) Cu acoperiș de stuf. – Din stuh. DOOM
stuhuít (reg.) adj. m., pl. stuhuíți; f. stuhuítă, pl. stuhuíte
stuhuitul
STUHUÍT, -Ă, stuhuiți, -te, adj. (Reg.) Cu acoperiș de stuf. – Din stuh. DOOM
stuhuít (reg.) adj. m., pl. stuhuíți; f. stuhuítă, pl. stuhuíte
stuhuitului
STUHUÍT, -Ă, stuhuiți, -te, adj. (Reg.) Cu acoperiș de stuf. – Din stuh. DOOM
stuhuít (reg.) adj. m., pl. stuhuíți; f. stuhuítă, pl. stuhuíte
stuhuiți
STUHUÍT, -Ă, stuhuiți, -te, adj. (Reg.) Cu acoperiș de stuf. – Din stuh. DOOM
stuhuít (reg.) adj. m., pl. stuhuíți; f. stuhuítă, pl. stuhuíte
stuhuiții
STUHUÍT, -Ă, stuhuiți, -te, adj. (Reg.) Cu acoperiș de stuf. – Din stuh. DOOM
stuhuít (reg.) adj. m., pl. stuhuíți; f. stuhuítă, pl. stuhuíte
stuhuiților
STUHUÍT, -Ă, stuhuiți, -te, adj. (Reg.) Cu acoperiș de stuf. – Din stuh. DOOM
stuhuít (reg.) adj. m., pl. stuhuíți; f. stuhuítă, pl. stuhuíte
stuhăraie
STUFĂRÁIE s. f. (Pop.) Stufăriș. [Pr.: -ra-ie. – Var.: (reg.) stuhăráie s. f.] – Stuf + suf. -ăraie. DOOM
stufăráie (pop.) s. f., art. stufăráia
stuhărie
STUHĂRÍE s. f. v. stufărie. DOOM
stufăríe s. f., art. stufăría, g.-d. art. stufăríei; pl. stufăríi, art. stufăríile
stuhăriș
STUHĂRÍȘ s. n. v. stufăriș. DOOM
stufăríș s. n., pl. stufăríșuri
stuka
STÚKA s.n. Tip de bombardier german în picaj, folosit în cel de-al doilea război mondial. [Pl. -as. / < germ., fr., engl. stuka < germ. Stu(rz) Ka(mpfflugzeug) – avion de luptă în picaj].
stunt
STUNT MAN s.m. (Cinem.) Acrobat expert în salturi mortale, căderi spectaculoase, sărituri etc. care dublează actorii sau apare în figurația filmelor de aventuri. [Pron. stánt men. / < engl., it., fr. stunt man].
stup
STUP, stupi, s. m. 1. Adăpost natural sau special confecționat pentru albine, unde acestea trăiesc în familii, formează fagurii și depun mierea; p. ext. adăpostul împreună cu albinele și cu fagurii; știubei. ◊ Expr. A fi (bogat) ca un stup sau a fi (ori a se face) stup de bani = a fi (sau a deveni) foarte bogat, a aduna multă avere. 2. Totalitatea albinelor dintr-un stup (1); familie de albine. – Lat. *stypus. DOOM
mólie-de-stúp v. mólia-stúpilor
stupa
STÚPĂ2, stupe, s. f. Monument funerar budist, format dintr-un soclu poligonal, având deasupra un corp cilindric acoperit cu o cupolă. – Din fr. stupă. DOOM
stúpă (pop.) s. f., g.-d. art. stúpei; pl. stúpe
stupai
STUPÁI interj. (Învechit; exprimă o comandă) Înainte ! marș ! ◊ Expr. A-i da cuiva stupai = a goni pe cineva, a mîna din urmă, a alunga. Că-n sat nu mai e de trai, Că ne dă turcii stupai, Să ieșim cu toți la plai. MAT. FOLK. 99.
stupar
STUPÁR, stupari, s. m. Apicultor, prisăcar. – Stup + suf. -ar. DOOM
stupár s. m., pl. stupári
stupari
STUPÁR, stupari, s. m. Apicultor, prisăcar. – Stup + suf. -ar. DOOM
stupár s. m., pl. stupári
stuparii
STUPÁR, stupari, s. m. Apicultor, prisăcar. – Stup + suf. -ar. DOOM
stupár s. m., pl. stupári
stuparilor
STUPÁR, stupari, s. m. Apicultor, prisăcar. – Stup + suf. -ar. DOOM
stupár s. m., pl. stupári
stuparul
STUPÁR, stupari, s. m. Apicultor, prisăcar. – Stup + suf. -ar. DOOM
stupár s. m., pl. stupári
stuparului
STUPÁR, stupari, s. m. Apicultor, prisăcar. – Stup + suf. -ar. DOOM
stupár s. m., pl. stupári
stupe
STÚPĂ2, stupe, s. f. Monument funerar budist, format dintr-un soclu poligonal, având deasupra un corp cilindric acoperit cu o cupolă. – Din fr. stupă. DOOM
stúpă (pop.) s. f., g.-d. art. stúpei; pl. stúpe
stupea
STUPÍ, stupesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A scuipa. ♦ Tranz. Spec. A scuipa sau a se face că scuipă în semn de batjocorire, de înjosire a cuiva. ♦ Tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus în gură. ◊ Expr. A-și stupi sufletul (cu cineva) = a se chinui mult cu un om nepriceput sau îndărătnic. ♦ (Despre pisici) A-și încorda corpul într-un gest de apărare sau de atac, însoțit de un pufăit specific. – Probabil lat. *stupire (< *scuppire + sputare). DOOM
stupí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stupésc, imperf. 3 sg. stupeá; conj. prez. 3 să stupeáscă
stupeai
STUPÍ, stupesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A scuipa. ♦ Tranz. Spec. A scuipa sau a se face că scuipă în semn de batjocorire, de înjosire a cuiva. ♦ Tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus în gură. ◊ Expr. A-și stupi sufletul (cu cineva) = a se chinui mult cu un om nepriceput sau îndărătnic. ♦ (Despre pisici) A-și încorda corpul într-un gest de apărare sau de atac, însoțit de un pufăit specific. – Probabil lat. *stupire (< *scuppire + sputare). DOOM
stupí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stupésc, imperf. 3 sg. stupeá; conj. prez. 3 să stupeáscă
stupeam
STUPÍ, stupesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A scuipa. ♦ Tranz. Spec. A scuipa sau a se face că scuipă în semn de batjocorire, de înjosire a cuiva. ♦ Tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus în gură. ◊ Expr. A-și stupi sufletul (cu cineva) = a se chinui mult cu un om nepriceput sau îndărătnic. ♦ (Despre pisici) A-și încorda corpul într-un gest de apărare sau de atac, însoțit de un pufăit specific. – Probabil lat. *stupire (< *scuppire + sputare). DOOM
stupí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stupésc, imperf. 3 sg. stupeá; conj. prez. 3 să stupeáscă
stupească
STUPÍ, stupesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A scuipa. ♦ Tranz. Spec. A scuipa sau a se face că scuipă în semn de batjocorire, de înjosire a cuiva. ♦ Tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus în gură. ◊ Expr. A-și stupi sufletul (cu cineva) = a se chinui mult cu un om nepriceput sau îndărătnic. ♦ (Despre pisici) A-și încorda corpul într-un gest de apărare sau de atac, însoțit de un pufăit specific. – Probabil lat. *stupire (< *scuppire + sputare). DOOM
stupí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stupésc, imperf. 3 sg. stupeá; conj. prez. 3 să stupeáscă
stupeau
STUPÍ, stupesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A scuipa. ♦ Tranz. Spec. A scuipa sau a se face că scuipă în semn de batjocorire, de înjosire a cuiva. ♦ Tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus în gură. ◊ Expr. A-și stupi sufletul (cu cineva) = a se chinui mult cu un om nepriceput sau îndărătnic. ♦ (Despre pisici) A-și încorda corpul într-un gest de apărare sau de atac, însoțit de un pufăit specific. – Probabil lat. *stupire (< *scuppire + sputare). DOOM
stupí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stupésc, imperf. 3 sg. stupeá; conj. prez. 3 să stupeáscă
stupeați
STUPÍ, stupesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A scuipa. ♦ Tranz. Spec. A scuipa sau a se face că scuipă în semn de batjocorire, de înjosire a cuiva. ♦ Tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus în gură. ◊ Expr. A-și stupi sufletul (cu cineva) = a se chinui mult cu un om nepriceput sau îndărătnic. ♦ (Despre pisici) A-și încorda corpul într-un gest de apărare sau de atac, însoțit de un pufăit specific. – Probabil lat. *stupire (< *scuppire + sputare). DOOM
stupí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stupésc, imperf. 3 sg. stupeá; conj. prez. 3 să stupeáscă
stupefacția
STUPEFÁCȚIE, stupefacții, s. f. Uimire, stupoare. – Din fr. stupefaction. DOOM
stupefácție (-ți-e) s. f., art. stupefácția (-ți-a), g.-d. art. stupefácției; pl. stupefácții, art. stupefácțiile (-ți-i-)
stupefacție
STUPEFÁCȚIE, stupefacții, s. f. Uimire, stupoare. – Din fr. stupefaction. DOOM
stupefácție (-ți-e) s. f., art. stupefácția (-ți-a), g.-d. art. stupefácției; pl. stupefácții, art. stupefácțiile (-ți-i-)
stupefacției
STUPEFÁCȚIE, stupefacții, s. f. Uimire, stupoare. – Din fr. stupefaction. DOOM
stupefácție (-ți-e) s. f., art. stupefácția (-ți-a), g.-d. art. stupefácției; pl. stupefácții, art. stupefácțiile (-ți-i-)
stupefacții
STUPEFÁCȚIE, stupefacții, s. f. Uimire, stupoare. – Din fr. stupefaction. DOOM
stupefácție (-ți-e) s. f., art. stupefácția (-ți-a), g.-d. art. stupefácției; pl. stupefácții, art. stupefácțiile (-ți-i-)
stupefacțiile
STUPEFÁCȚIE, stupefacții, s. f. Uimire, stupoare. – Din fr. stupefaction. DOOM
stupefácție (-ți-e) s. f., art. stupefácția (-ți-a), g.-d. art. stupefácției; pl. stupefácții, art. stupefácțiile (-ți-i-)
stupefacțiilor
STUPEFÁCȚIE, stupefacții, s. f. Uimire, stupoare. – Din fr. stupefaction. DOOM
stupefácție (-ți-e) s. f., art. stupefácția (-ți-a), g.-d. art. stupefácției; pl. stupefácții, art. stupefácțiile (-ți-i-)
stupefia
STUPEFIÁ, stupefiez, vb. I. Tranz. A produce uimire; a ului, a năuci, a surprinde. [Pr.: -fi-a] – Din fr. stupéfier. DOOM
stupefiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 stupefiáză, 1 pl. stupefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stupefiéze; ger. stupefiínd (-fi-ind)
stupefiai
STUPEFIÁ, stupefiez, vb. I. Tranz. A produce uimire; a ului, a năuci, a surprinde. [Pr.: -fi-a] – Din fr. stupéfier. DOOM
stupefiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 stupefiáză, 1 pl. stupefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stupefiéze; ger. stupefiínd (-fi-ind)
stupefiam
STUPEFIÁ, stupefiez, vb. I. Tranz. A produce uimire; a ului, a năuci, a surprinde. [Pr.: -fi-a] – Din fr. stupéfier. DOOM
stupefiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 stupefiáză, 1 pl. stupefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stupefiéze; ger. stupefiínd (-fi-ind)
stupefiant
STUPEFIÁNT, -Ă, stupefianți, -te, adj., s. n. (Substanță din categoria drogurilor) care produce alterări ale funcțiilor psihice. ♦ (Substanță medicamentoasă) care inhibă centrii nervoși, provocând o stare de inerție fizică și psihică și care, folosită mult timp, duce la obișnuință și la necesitatea unor doze crescânde; p. gener. (substanță) care, prin folosire repetată, dă naștere fenomenului de dependență; drog. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. stupéfiant. DOOM
stupefiánt2 (-fi-ant) s. n., pl. stupefiánte
stupefianta
STUPEFIÁNT, -Ă, stupefianți, -te, adj., s. n. (Substanță din categoria drogurilor) care produce alterări ale funcțiilor psihice. ♦ (Substanță medicamentoasă) care inhibă centrii nervoși, provocând o stare de inerție fizică și psihică și care, folosită mult timp, duce la obișnuință și la necesitatea unor doze crescânde; p. gener. (substanță) care, prin folosire repetată, dă naștere fenomenului de dependență; drog. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. stupéfiant. DOOM
stupefiánt2 (-fi-ant) s. n., pl. stupefiánte
stupefiante
STUPEFIÁNT, -Ă, stupefianți, -te, adj., s. n. (Substanță din categoria drogurilor) care produce alterări ale funcțiilor psihice. ♦ (Substanță medicamentoasă) care inhibă centrii nervoși, provocând o stare de inerție fizică și psihică și care, folosită mult timp, duce la obișnuință și la necesitatea unor doze crescânde; p. gener. (substanță) care, prin folosire repetată, dă naștere fenomenului de dependență; drog. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. stupéfiant. DOOM
stupefiánt2 (-fi-ant) s. n., pl. stupefiánte
stupefiantei
STUPEFIÁNT, -Ă, stupefianți, -te, adj., s. n. (Substanță din categoria drogurilor) care produce alterări ale funcțiilor psihice. ♦ (Substanță medicamentoasă) care inhibă centrii nervoși, provocând o stare de inerție fizică și psihică și care, folosită mult timp, duce la obișnuință și la necesitatea unor doze crescânde; p. gener. (substanță) care, prin folosire repetată, dă naștere fenomenului de dependență; drog. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. stupéfiant. DOOM
stupefiánt2 (-fi-ant) s. n., pl. stupefiánte
stupefiantele
STUPEFIÁNT, -Ă, stupefianți, -te, adj., s. n. (Substanță din categoria drogurilor) care produce alterări ale funcțiilor psihice. ♦ (Substanță medicamentoasă) care inhibă centrii nervoși, provocând o stare de inerție fizică și psihică și care, folosită mult timp, duce la obișnuință și la necesitatea unor doze crescânde; p. gener. (substanță) care, prin folosire repetată, dă naștere fenomenului de dependență; drog. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. stupéfiant. DOOM
stupefiánt2 (-fi-ant) s. n., pl. stupefiánte
stupefiantelor
STUPEFIÁNT, -Ă, stupefianți, -te, adj., s. n. (Substanță din categoria drogurilor) care produce alterări ale funcțiilor psihice. ♦ (Substanță medicamentoasă) care inhibă centrii nervoși, provocând o stare de inerție fizică și psihică și care, folosită mult timp, duce la obișnuință și la necesitatea unor doze crescânde; p. gener. (substanță) care, prin folosire repetată, dă naștere fenomenului de dependență; drog. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. stupéfiant. DOOM
stupefiánt2 (-fi-ant) s. n., pl. stupefiánte
stupefiantul
STUPEFIÁNT, -Ă, stupefianți, -te, adj., s. n. (Substanță din categoria drogurilor) care produce alterări ale funcțiilor psihice. ♦ (Substanță medicamentoasă) care inhibă centrii nervoși, provocând o stare de inerție fizică și psihică și care, folosită mult timp, duce la obișnuință și la necesitatea unor doze crescânde; p. gener. (substanță) care, prin folosire repetată, dă naștere fenomenului de dependență; drog. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. stupéfiant. DOOM
stupefiánt2 (-fi-ant) s. n., pl. stupefiánte
stupefiantului
STUPEFIÁNT, -Ă, stupefianți, -te, adj., s. n. (Substanță din categoria drogurilor) care produce alterări ale funcțiilor psihice. ♦ (Substanță medicamentoasă) care inhibă centrii nervoși, provocând o stare de inerție fizică și psihică și care, folosită mult timp, duce la obișnuință și la necesitatea unor doze crescânde; p. gener. (substanță) care, prin folosire repetată, dă naștere fenomenului de dependență; drog. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. stupéfiant. DOOM
stupefiánt2 (-fi-ant) s. n., pl. stupefiánte
stupefianți
STUPEFIÁNT, -Ă, stupefianți, -te, adj., s. n. (Substanță din categoria drogurilor) care produce alterări ale funcțiilor psihice. ♦ (Substanță medicamentoasă) care inhibă centrii nervoși, provocând o stare de inerție fizică și psihică și care, folosită mult timp, duce la obișnuință și la necesitatea unor doze crescânde; p. gener. (substanță) care, prin folosire repetată, dă naștere fenomenului de dependență; drog. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. stupéfiant. DOOM
stupefiánt2 (-fi-ant) s. n., pl. stupefiánte
stupefianții
STUPEFIÁNT, -Ă, stupefianți, -te, adj., s. n. (Substanță din categoria drogurilor) care produce alterări ale funcțiilor psihice. ♦ (Substanță medicamentoasă) care inhibă centrii nervoși, provocând o stare de inerție fizică și psihică și care, folosită mult timp, duce la obișnuință și la necesitatea unor doze crescânde; p. gener. (substanță) care, prin folosire repetată, dă naștere fenomenului de dependență; drog. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. stupéfiant. DOOM
stupefiánt2 (-fi-ant) s. n., pl. stupefiánte
stupefianților
STUPEFIÁNT, -Ă, stupefianți, -te, adj., s. n. (Substanță din categoria drogurilor) care produce alterări ale funcțiilor psihice. ♦ (Substanță medicamentoasă) care inhibă centrii nervoși, provocând o stare de inerție fizică și psihică și care, folosită mult timp, duce la obișnuință și la necesitatea unor doze crescânde; p. gener. (substanță) care, prin folosire repetată, dă naștere fenomenului de dependență; drog. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. stupéfiant. DOOM
stupefiánt2 (-fi-ant) s. n., pl. stupefiánte
stupefiară
STUPEFIÁ, stupefiez, vb. I. Tranz. A produce uimire; a ului, a năuci, a surprinde. [Pr.: -fi-a] – Din fr. stupéfier. DOOM
stupefiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 stupefiáză, 1 pl. stupefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stupefiéze; ger. stupefiínd (-fi-ind)
stupefiarăm
STUPEFIÁ, stupefiez, vb. I. Tranz. A produce uimire; a ului, a năuci, a surprinde. [Pr.: -fi-a] – Din fr. stupéfier. DOOM
stupefiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 stupefiáză, 1 pl. stupefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stupefiéze; ger. stupefiínd (-fi-ind)
stupefiarăți
STUPEFIÁ, stupefiez, vb. I. Tranz. A produce uimire; a ului, a năuci, a surprinde. [Pr.: -fi-a] – Din fr. stupéfier. DOOM
stupefiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 stupefiáză, 1 pl. stupefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stupefiéze; ger. stupefiínd (-fi-ind)
stupefiase
STUPEFIÁ, stupefiez, vb. I. Tranz. A produce uimire; a ului, a năuci, a surprinde. [Pr.: -fi-a] – Din fr. stupéfier. DOOM
stupefiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 stupefiáză, 1 pl. stupefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stupefiéze; ger. stupefiínd (-fi-ind)
stupefiasem
STUPEFIÁ, stupefiez, vb. I. Tranz. A produce uimire; a ului, a năuci, a surprinde. [Pr.: -fi-a] – Din fr. stupéfier. DOOM
stupefiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 stupefiáză, 1 pl. stupefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stupefiéze; ger. stupefiínd (-fi-ind)
stupefiaseră
STUPEFIÁ, stupefiez, vb. I. Tranz. A produce uimire; a ului, a năuci, a surprinde. [Pr.: -fi-a] – Din fr. stupéfier. DOOM
stupefiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 stupefiáză, 1 pl. stupefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stupefiéze; ger. stupefiínd (-fi-ind)
stupefiaserăm
STUPEFIÁ, stupefiez, vb. I. Tranz. A produce uimire; a ului, a năuci, a surprinde. [Pr.: -fi-a] – Din fr. stupéfier. DOOM
stupefiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 stupefiáză, 1 pl. stupefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stupefiéze; ger. stupefiínd (-fi-ind)
stupefiaserăți
STUPEFIÁ, stupefiez, vb. I. Tranz. A produce uimire; a ului, a năuci, a surprinde. [Pr.: -fi-a] – Din fr. stupéfier. DOOM
stupefiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 stupefiáză, 1 pl. stupefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stupefiéze; ger. stupefiínd (-fi-ind)
stupefiaseși
STUPEFIÁ, stupefiez, vb. I. Tranz. A produce uimire; a ului, a năuci, a surprinde. [Pr.: -fi-a] – Din fr. stupéfier. DOOM
stupefiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 stupefiáză, 1 pl. stupefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stupefiéze; ger. stupefiínd (-fi-ind)
stupefiaseți
STUPEFIÁ, stupefiez, vb. I. Tranz. A produce uimire; a ului, a năuci, a surprinde. [Pr.: -fi-a] – Din fr. stupéfier. DOOM
stupefiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 stupefiáză, 1 pl. stupefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stupefiéze; ger. stupefiínd (-fi-ind)
stupefiat
STUPEFIÁ, stupefiez, vb. I. Tranz. A produce uimire; a ului, a năuci, a surprinde. [Pr.: -fi-a] – Din fr. stupéfier. DOOM
stupefiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 stupefiáză, 1 pl. stupefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stupefiéze; ger. stupefiínd (-fi-ind)
stupefiat
STUPEFIÁT, -Ă, stupefiați, -te, adj. încremenit de mirare; uimit, uluit. [Pr.: -fi-at] – V. stupefia.
stupefiata
STUPEFIÁT, -Ă, stupefiați, -te, adj. încremenit de mirare; uimit, uluit. [Pr.: -fi-at] – V. stupefia.
stupefiate
STUPEFIÁT, -Ă, stupefiați, -te, adj. încremenit de mirare; uimit, uluit. [Pr.: -fi-at] – V. stupefia.
stupefiatei
STUPEFIÁT, -Ă, stupefiați, -te, adj. încremenit de mirare; uimit, uluit. [Pr.: -fi-at] – V. stupefia.
stupefiatele
STUPEFIÁT, -Ă, stupefiați, -te, adj. încremenit de mirare; uimit, uluit. [Pr.: -fi-at] – V. stupefia.
stupefiatelor
STUPEFIÁT, -Ă, stupefiați, -te, adj. încremenit de mirare; uimit, uluit. [Pr.: -fi-at] – V. stupefia.
stupefiatul
STUPEFIÁT, -Ă, stupefiați, -te, adj. încremenit de mirare; uimit, uluit. [Pr.: -fi-at] – V. stupefia.
stupefiatului
STUPEFIÁT, -Ă, stupefiați, -te, adj. încremenit de mirare; uimit, uluit. [Pr.: -fi-at] – V. stupefia.
stupefiau
STUPEFIÁ, stupefiez, vb. I. Tranz. A produce uimire; a ului, a năuci, a surprinde. [Pr.: -fi-a] – Din fr. stupéfier. DOOM
stupefiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 stupefiáză, 1 pl. stupefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stupefiéze; ger. stupefiínd (-fi-ind)
stupefiază
STUPEFIÁ, stupefiez, vb. I. Tranz. A produce uimire; a ului, a năuci, a surprinde. [Pr.: -fi-a] – Din fr. stupéfier. DOOM
stupefiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 stupefiáză, 1 pl. stupefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stupefiéze; ger. stupefiínd (-fi-ind)
stupefiași
STUPEFIÁ, stupefiez, vb. I. Tranz. A produce uimire; a ului, a năuci, a surprinde. [Pr.: -fi-a] – Din fr. stupéfier. DOOM
stupefiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 stupefiáză, 1 pl. stupefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stupefiéze; ger. stupefiínd (-fi-ind)
stupefiați
STUPEFIÁ, stupefiez, vb. I. Tranz. A produce uimire; a ului, a năuci, a surprinde. [Pr.: -fi-a] – Din fr. stupéfier. DOOM
stupefiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 stupefiáză, 1 pl. stupefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stupefiéze; ger. stupefiínd (-fi-ind)
stupefiați
STUPEFIÁT, -Ă, stupefiați, -te, adj. încremenit de mirare; uimit, uluit. [Pr.: -fi-at] – V. stupefia.
stupefiații
STUPEFIÁT, -Ă, stupefiați, -te, adj. încremenit de mirare; uimit, uluit. [Pr.: -fi-at] – V. stupefia.
stupefiaților
STUPEFIÁT, -Ă, stupefiați, -te, adj. încremenit de mirare; uimit, uluit. [Pr.: -fi-at] – V. stupefia.
stupefie
STUPEFIÁ, stupefiez, vb. I. Tranz. A produce uimire; a ului, a năuci, a surprinde. [Pr.: -fi-a] – Din fr. stupéfier. DOOM
stupefiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 stupefiáză, 1 pl. stupefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stupefiéze; ger. stupefiínd (-fi-ind)
stupefiem
STUPEFIÁ, stupefiez, vb. I. Tranz. A produce uimire; a ului, a năuci, a surprinde. [Pr.: -fi-a] – Din fr. stupéfier. DOOM
stupefiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 stupefiáză, 1 pl. stupefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stupefiéze; ger. stupefiínd (-fi-ind)
stupefiere
STUPEFIÁ, stupefiez, vb. I. Tranz. A produce uimire; a ului, a năuci, a surprinde. [Pr.: -fi-a] – Din fr. stupéfier. DOOM
stupefiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 stupefiáză, 1 pl. stupefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stupefiéze; ger. stupefiínd (-fi-ind)
stupefiere
STUPEFIÉRE s. f. Acțiunea de a stupefia și rezultatul ei; încremenire, uimire, uluire, năucire. [Pr.: -fi-e-] – V. stupefia. DOOM
stupefiére (livr.) (-fi-e-) s. f., g.-d. art. stupefiérii
stupefierea
STUPEFIÉRE s. f. Acțiunea de a stupefia și rezultatul ei; încremenire, uimire, uluire, năucire. [Pr.: -fi-e-] – V. stupefia. DOOM
stupefiére (livr.) (-fi-e-) s. f., g.-d. art. stupefiérii
stupefieri
STUPEFIÉRE s. f. Acțiunea de a stupefia și rezultatul ei; încremenire, uimire, uluire, năucire. [Pr.: -fi-e-] – V. stupefia. DOOM
stupefiére (livr.) (-fi-e-) s. f., g.-d. art. stupefiérii
stupefierii
STUPEFIÉRE s. f. Acțiunea de a stupefia și rezultatul ei; încremenire, uimire, uluire, năucire. [Pr.: -fi-e-] – V. stupefia. DOOM
stupefiére (livr.) (-fi-e-) s. f., g.-d. art. stupefiérii
stupefierile
STUPEFIÉRE s. f. Acțiunea de a stupefia și rezultatul ei; încremenire, uimire, uluire, năucire. [Pr.: -fi-e-] – V. stupefia. DOOM
stupefiére (livr.) (-fi-e-) s. f., g.-d. art. stupefiérii
stupefierilor
STUPEFIÉRE s. f. Acțiunea de a stupefia și rezultatul ei; încremenire, uimire, uluire, năucire. [Pr.: -fi-e-] – V. stupefia. DOOM
stupefiére (livr.) (-fi-e-) s. f., g.-d. art. stupefiérii
stupefiez
STUPEFIÁ, stupefiez, vb. I. Tranz. A produce uimire; a ului, a năuci, a surprinde. [Pr.: -fi-a] – Din fr. stupéfier. DOOM
stupefiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 stupefiáză, 1 pl. stupefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stupefiéze; ger. stupefiínd (-fi-ind)
stupefieze
STUPEFIÁ, stupefiez, vb. I. Tranz. A produce uimire; a ului, a năuci, a surprinde. [Pr.: -fi-a] – Din fr. stupéfier. DOOM
stupefiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 stupefiáză, 1 pl. stupefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stupefiéze; ger. stupefiínd (-fi-ind)
stupefiezi
STUPEFIÁ, stupefiez, vb. I. Tranz. A produce uimire; a ului, a năuci, a surprinde. [Pr.: -fi-a] – Din fr. stupéfier. DOOM
stupefiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 stupefiáză, 1 pl. stupefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stupefiéze; ger. stupefiínd (-fi-ind)
stupefiind
STUPEFIÁ, stupefiez, vb. I. Tranz. A produce uimire; a ului, a năuci, a surprinde. [Pr.: -fi-a] – Din fr. stupéfier. DOOM
stupefiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 stupefiáză, 1 pl. stupefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să stupefiéze; ger. stupefiínd (-fi-ind)
stupei
STÚPĂ2, stupe, s. f. Monument funerar budist, format dintr-un soclu poligonal, având deasupra un corp cilindric acoperit cu o cupolă. – Din fr. stupă. DOOM
stúpă (pop.) s. f., g.-d. art. stúpei; pl. stúpe
stupele
STÚPĂ2, stupe, s. f. Monument funerar budist, format dintr-un soclu poligonal, având deasupra un corp cilindric acoperit cu o cupolă. – Din fr. stupă. DOOM
stúpă (pop.) s. f., g.-d. art. stúpei; pl. stúpe
stupelor
STÚPĂ2, stupe, s. f. Monument funerar budist, format dintr-un soclu poligonal, având deasupra un corp cilindric acoperit cu o cupolă. – Din fr. stupă. DOOM
stúpă (pop.) s. f., g.-d. art. stúpei; pl. stúpe
stupesc
STUPÍ, stupesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A scuipa. ♦ Tranz. Spec. A scuipa sau a se face că scuipă în semn de batjocorire, de înjosire a cuiva. ♦ Tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus în gură. ◊ Expr. A-și stupi sufletul (cu cineva) = a se chinui mult cu un om nepriceput sau îndărătnic. ♦ (Despre pisici) A-și încorda corpul într-un gest de apărare sau de atac, însoțit de un pufăit specific. – Probabil lat. *stupire (< *scuppire + sputare). DOOM
stupí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stupésc, imperf. 3 sg. stupeá; conj. prez. 3 să stupeáscă
stupește
STUPÍ, stupesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A scuipa. ♦ Tranz. Spec. A scuipa sau a se face că scuipă în semn de batjocorire, de înjosire a cuiva. ♦ Tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus în gură. ◊ Expr. A-și stupi sufletul (cu cineva) = a se chinui mult cu un om nepriceput sau îndărătnic. ♦ (Despre pisici) A-și încorda corpul într-un gest de apărare sau de atac, însoțit de un pufăit specific. – Probabil lat. *stupire (< *scuppire + sputare). DOOM
stupí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stupésc, imperf. 3 sg. stupeá; conj. prez. 3 să stupeáscă
stupești
STUPÍ, stupesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A scuipa. ♦ Tranz. Spec. A scuipa sau a se face că scuipă în semn de batjocorire, de înjosire a cuiva. ♦ Tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus în gură. ◊ Expr. A-și stupi sufletul (cu cineva) = a se chinui mult cu un om nepriceput sau îndărătnic. ♦ (Despre pisici) A-și încorda corpul într-un gest de apărare sau de atac, însoțit de un pufăit specific. – Probabil lat. *stupire (< *scuppire + sputare). DOOM
stupí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stupésc, imperf. 3 sg. stupeá; conj. prez. 3 să stupeáscă
stupi
STUP, stupi, s. m. 1. Adăpost natural sau special confecționat pentru albine, unde acestea trăiesc în familii, formează fagurii și depun mierea; p. ext. adăpostul împreună cu albinele și cu fagurii; știubei. ◊ Expr. A fi (bogat) ca un stup sau a fi (ori a se face) stup de bani = a fi (sau a deveni) foarte bogat, a aduna multă avere. 2. Totalitatea albinelor dintr-un stup (1); familie de albine. – Lat. *stypus. DOOM
mólie-de-stúp v. mólia-stúpilor
stupi
STUPÍ, stupesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A scuipa. ♦ Tranz. Spec. A scuipa sau a se face că scuipă în semn de batjocorire, de înjosire a cuiva. ♦ Tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus în gură. ◊ Expr. A-și stupi sufletul (cu cineva) = a se chinui mult cu un om nepriceput sau îndărătnic. ♦ (Despre pisici) A-și încorda corpul într-un gest de apărare sau de atac, însoțit de un pufăit specific. – Probabil lat. *stupire (< *scuppire + sputare). DOOM
stupí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stupésc, imperf. 3 sg. stupeá; conj. prez. 3 să stupeáscă
stupid
STUPÍD, -Ă, stupizi, -de, adj. 1. (Adesea adverbial) Lipsit de sens, de rațiune, de conținut; absurd. 2. (Despre oameni) Lipsit de inteligență, greoi la minte; nătâng, mărginit; (despre manifestări ale oamenilor) care dovedește, trădează lipsă de inteligență, de pricepere. – Din fr. stupide, lat. stupidus. DOOM
stupíd adj. m., pl. stupízi; f. stupídă, pl. stupíde
stupida
STUPÍD, -Ă, stupizi, -de, adj. 1. (Adesea adverbial) Lipsit de sens, de rațiune, de conținut; absurd. 2. (Despre oameni) Lipsit de inteligență, greoi la minte; nătâng, mărginit; (despre manifestări ale oamenilor) care dovedește, trădează lipsă de inteligență, de pricepere. – Din fr. stupide, lat. stupidus. DOOM
stupíd adj. m., pl. stupízi; f. stupídă, pl. stupíde
stupide
STUPÍD, -Ă, stupizi, -de, adj. 1. (Adesea adverbial) Lipsit de sens, de rațiune, de conținut; absurd. 2. (Despre oameni) Lipsit de inteligență, greoi la minte; nătâng, mărginit; (despre manifestări ale oamenilor) care dovedește, trădează lipsă de inteligență, de pricepere. – Din fr. stupide, lat. stupidus. DOOM
stupíd adj. m., pl. stupízi; f. stupídă, pl. stupíde
stupidei
STUPÍD, -Ă, stupizi, -de, adj. 1. (Adesea adverbial) Lipsit de sens, de rațiune, de conținut; absurd. 2. (Despre oameni) Lipsit de inteligență, greoi la minte; nătâng, mărginit; (despre manifestări ale oamenilor) care dovedește, trădează lipsă de inteligență, de pricepere. – Din fr. stupide, lat. stupidus. DOOM
stupíd adj. m., pl. stupízi; f. stupídă, pl. stupíde
stupidele
STUPÍD, -Ă, stupizi, -de, adj. 1. (Adesea adverbial) Lipsit de sens, de rațiune, de conținut; absurd. 2. (Despre oameni) Lipsit de inteligență, greoi la minte; nătâng, mărginit; (despre manifestări ale oamenilor) care dovedește, trădează lipsă de inteligență, de pricepere. – Din fr. stupide, lat. stupidus. DOOM
stupíd adj. m., pl. stupízi; f. stupídă, pl. stupíde
stupidelor
STUPÍD, -Ă, stupizi, -de, adj. 1. (Adesea adverbial) Lipsit de sens, de rațiune, de conținut; absurd. 2. (Despre oameni) Lipsit de inteligență, greoi la minte; nătâng, mărginit; (despre manifestări ale oamenilor) care dovedește, trădează lipsă de inteligență, de pricepere. – Din fr. stupide, lat. stupidus. DOOM
stupíd adj. m., pl. stupízi; f. stupídă, pl. stupíde
stupiditate
STUPIDITÁTE, (2) stupidități, s. f. 1. Însușirea de a fi stupid, lipsă de rațiune; prostie. 2. Faptă sau vorbă de om stupid; frază lipsită de sens; inepție, stupizenie. – Din fr. stupidité, lat. stupiditas, -atis. DOOM
stupiditáte s. f., g.-d. art. stupiditắții; (fapte, vorbe) pl. stupiditắți
stupiditatea
STUPIDITÁTE, (2) stupidități, s. f. 1. Însușirea de a fi stupid, lipsă de rațiune; prostie. 2. Faptă sau vorbă de om stupid; frază lipsită de sens; inepție, stupizenie. – Din fr. stupidité, lat. stupiditas, -atis. DOOM
stupiditáte s. f., g.-d. art. stupiditắții; (fapte, vorbe) pl. stupiditắți
stupidități
STUPIDITÁTE, (2) stupidități, s. f. 1. Însușirea de a fi stupid, lipsă de rațiune; prostie. 2. Faptă sau vorbă de om stupid; frază lipsită de sens; inepție, stupizenie. – Din fr. stupidité, lat. stupiditas, -atis. DOOM
stupiditáte s. f., g.-d. art. stupiditắții; (fapte, vorbe) pl. stupiditắți
stupidității
STUPIDITÁTE, (2) stupidități, s. f. 1. Însușirea de a fi stupid, lipsă de rațiune; prostie. 2. Faptă sau vorbă de om stupid; frază lipsită de sens; inepție, stupizenie. – Din fr. stupidité, lat. stupiditas, -atis. DOOM
stupiditáte s. f., g.-d. art. stupiditắții; (fapte, vorbe) pl. stupiditắți
stupiditățile
STUPIDITÁTE, (2) stupidități, s. f. 1. Însușirea de a fi stupid, lipsă de rațiune; prostie. 2. Faptă sau vorbă de om stupid; frază lipsită de sens; inepție, stupizenie. – Din fr. stupidité, lat. stupiditas, -atis. DOOM
stupiditáte s. f., g.-d. art. stupiditắții; (fapte, vorbe) pl. stupiditắți
stupidităților
STUPIDITÁTE, (2) stupidități, s. f. 1. Însușirea de a fi stupid, lipsă de rațiune; prostie. 2. Faptă sau vorbă de om stupid; frază lipsită de sens; inepție, stupizenie. – Din fr. stupidité, lat. stupiditas, -atis. DOOM
stupiditáte s. f., g.-d. art. stupiditắții; (fapte, vorbe) pl. stupiditắți
stupidul
STUPÍD, -Ă, stupizi, -de, adj. 1. (Adesea adverbial) Lipsit de sens, de rațiune, de conținut; absurd. 2. (Despre oameni) Lipsit de inteligență, greoi la minte; nătâng, mărginit; (despre manifestări ale oamenilor) care dovedește, trădează lipsă de inteligență, de pricepere. – Din fr. stupide, lat. stupidus. DOOM
stupíd adj. m., pl. stupízi; f. stupídă, pl. stupíde
stupidului
STUPÍD, -Ă, stupizi, -de, adj. 1. (Adesea adverbial) Lipsit de sens, de rațiune, de conținut; absurd. 2. (Despre oameni) Lipsit de inteligență, greoi la minte; nătâng, mărginit; (despre manifestări ale oamenilor) care dovedește, trădează lipsă de inteligență, de pricepere. – Din fr. stupide, lat. stupidus. DOOM
stupíd adj. m., pl. stupízi; f. stupídă, pl. stupíde
stupii
STUP, stupi, s. m. 1. Adăpost natural sau special confecționat pentru albine, unde acestea trăiesc în familii, formează fagurii și depun mierea; p. ext. adăpostul împreună cu albinele și cu fagurii; știubei. ◊ Expr. A fi (bogat) ca un stup sau a fi (ori a se face) stup de bani = a fi (sau a deveni) foarte bogat, a aduna multă avere. 2. Totalitatea albinelor dintr-un stup (1); familie de albine. – Lat. *stypus. DOOM
mólie-de-stúp v. mólia-stúpilor
stupii
STUPÍ, stupesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A scuipa. ♦ Tranz. Spec. A scuipa sau a se face că scuipă în semn de batjocorire, de înjosire a cuiva. ♦ Tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus în gură. ◊ Expr. A-și stupi sufletul (cu cineva) = a se chinui mult cu un om nepriceput sau îndărătnic. ♦ (Despre pisici) A-și încorda corpul într-un gest de apărare sau de atac, însoțit de un pufăit specific. – Probabil lat. *stupire (< *scuppire + sputare). DOOM
stupí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stupésc, imperf. 3 sg. stupeá; conj. prez. 3 să stupeáscă
stupila
STUPÍLĂ, stupile, s. f. Amorsă specială întrebuințată la tunurile vechi pentru aprinderea încărcăturii de pulbere. – Cf. fr. étoupille. DOOM
stupílă s. f., g.-d. art. stupílei; pl. stupíle
stupile
STUPÍLĂ, stupile, s. f. Amorsă specială întrebuințată la tunurile vechi pentru aprinderea încărcăturii de pulbere. – Cf. fr. étoupille. DOOM
stupílă s. f., g.-d. art. stupílei; pl. stupíle
stupilei
STUPÍLĂ, stupile, s. f. Amorsă specială întrebuințată la tunurile vechi pentru aprinderea încărcăturii de pulbere. – Cf. fr. étoupille. DOOM
stupílă s. f., g.-d. art. stupílei; pl. stupíle
stupilele
STUPÍLĂ, stupile, s. f. Amorsă specială întrebuințată la tunurile vechi pentru aprinderea încărcăturii de pulbere. – Cf. fr. étoupille. DOOM
stupílă s. f., g.-d. art. stupílei; pl. stupíle
stupilelor
STUPÍLĂ, stupile, s. f. Amorsă specială întrebuințată la tunurile vechi pentru aprinderea încărcăturii de pulbere. – Cf. fr. étoupille. DOOM
stupílă s. f., g.-d. art. stupílei; pl. stupíle
stupilor
STUP, stupi, s. m. 1. Adăpost natural sau special confecționat pentru albine, unde acestea trăiesc în familii, formează fagurii și depun mierea; p. ext. adăpostul împreună cu albinele și cu fagurii; știubei. ◊ Expr. A fi (bogat) ca un stup sau a fi (ori a se face) stup de bani = a fi (sau a deveni) foarte bogat, a aduna multă avere. 2. Totalitatea albinelor dintr-un stup (1); familie de albine. – Lat. *stypus. DOOM
mólie-de-stúp v. mólia-stúpilor
stupim
STUPÍ, stupesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A scuipa. ♦ Tranz. Spec. A scuipa sau a se face că scuipă în semn de batjocorire, de înjosire a cuiva. ♦ Tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus în gură. ◊ Expr. A-și stupi sufletul (cu cineva) = a se chinui mult cu un om nepriceput sau îndărătnic. ♦ (Despre pisici) A-și încorda corpul într-un gest de apărare sau de atac, însoțit de un pufăit specific. – Probabil lat. *stupire (< *scuppire + sputare). DOOM
stupí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stupésc, imperf. 3 sg. stupeá; conj. prez. 3 să stupeáscă
stupina
STUPÍNĂ, stupine, s. f. Loc unde se cresc albinele, unde sunt amplasați stupii și toate instalațiile anexe; albinărie, prisacă, stupărie. – Stup + suf. -ină. DOOM
stupínă s. f., g.-d. art. stupínei; pl. stupíne
stupinaș
STUPINÁȘ, -Ă, stupinași, -e, adj. (Rar, despre un grup de pomi) Ieșit din aceeași tulpină. – Din stupină + suf. -aș.
stupind
STUPÍ, stupesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A scuipa. ♦ Tranz. Spec. A scuipa sau a se face că scuipă în semn de batjocorire, de înjosire a cuiva. ♦ Tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus în gură. ◊ Expr. A-și stupi sufletul (cu cineva) = a se chinui mult cu un om nepriceput sau îndărătnic. ♦ (Despre pisici) A-și încorda corpul într-un gest de apărare sau de atac, însoțit de un pufăit specific. – Probabil lat. *stupire (< *scuppire + sputare). DOOM
stupí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stupésc, imperf. 3 sg. stupeá; conj. prez. 3 să stupeáscă
stupine
STUPÍNĂ, stupine, s. f. Loc unde se cresc albinele, unde sunt amplasați stupii și toate instalațiile anexe; albinărie, prisacă, stupărie. – Stup + suf. -ină. DOOM
stupínă s. f., g.-d. art. stupínei; pl. stupíne
stupinei
STUPÍNĂ, stupine, s. f. Loc unde se cresc albinele, unde sunt amplasați stupii și toate instalațiile anexe; albinărie, prisacă, stupărie. – Stup + suf. -ină. DOOM
stupínă s. f., g.-d. art. stupínei; pl. stupíne
stupinele
STUPÍNĂ, stupine, s. f. Loc unde se cresc albinele, unde sunt amplasați stupii și toate instalațiile anexe; albinărie, prisacă, stupărie. – Stup + suf. -ină. DOOM
stupínă s. f., g.-d. art. stupínei; pl. stupíne
stupinelor
STUPÍNĂ, stupine, s. f. Loc unde se cresc albinele, unde sunt amplasați stupii și toate instalațiile anexe; albinărie, prisacă, stupărie. – Stup + suf. -ină. DOOM
stupínă s. f., g.-d. art. stupínei; pl. stupíne
stupinița
STUPINÍȚĂ, stupinițe, s. f. 1. (Rar) Diminutiv al lui stupină. 2. Plantă erbacee din familia orhideelor, cu două frunze bazale opuse, cu flori albe cu miros puternic de garoafe (Platanthera bifolia). – Stupină + suf. -iță. DOOM
stupiníță (rar) s. f., g.-d. art. stupiníței; pl. stupiníțe
stupinițe
STUPINÍȚĂ, stupinițe, s. f. 1. (Rar) Diminutiv al lui stupină. 2. Plantă erbacee din familia orhideelor, cu două frunze bazale opuse, cu flori albe cu miros puternic de garoafe (Platanthera bifolia). – Stupină + suf. -iță. DOOM
stupiníță (rar) s. f., g.-d. art. stupiníței; pl. stupiníțe
stupiniței
STUPINÍȚĂ, stupinițe, s. f. 1. (Rar) Diminutiv al lui stupină. 2. Plantă erbacee din familia orhideelor, cu două frunze bazale opuse, cu flori albe cu miros puternic de garoafe (Platanthera bifolia). – Stupină + suf. -iță. DOOM
stupiníță (rar) s. f., g.-d. art. stupiníței; pl. stupiníțe
stupinițele
STUPINÍȚĂ, stupinițe, s. f. 1. (Rar) Diminutiv al lui stupină. 2. Plantă erbacee din familia orhideelor, cu două frunze bazale opuse, cu flori albe cu miros puternic de garoafe (Platanthera bifolia). – Stupină + suf. -iță. DOOM
stupiníță (rar) s. f., g.-d. art. stupiníței; pl. stupiníțe
stupinițelor
STUPINÍȚĂ, stupinițe, s. f. 1. (Rar) Diminutiv al lui stupină. 2. Plantă erbacee din familia orhideelor, cu două frunze bazale opuse, cu flori albe cu miros puternic de garoafe (Platanthera bifolia). – Stupină + suf. -iță. DOOM
stupiníță (rar) s. f., g.-d. art. stupiníței; pl. stupiníțe
stupire
STUPÍ, stupesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A scuipa. ♦ Tranz. Spec. A scuipa sau a se face că scuipă în semn de batjocorire, de înjosire a cuiva. ♦ Tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus în gură. ◊ Expr. A-și stupi sufletul (cu cineva) = a se chinui mult cu un om nepriceput sau îndărătnic. ♦ (Despre pisici) A-și încorda corpul într-un gest de apărare sau de atac, însoțit de un pufăit specific. – Probabil lat. *stupire (< *scuppire + sputare). DOOM
stupí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stupésc, imperf. 3 sg. stupeá; conj. prez. 3 să stupeáscă
stupire
STUPÍ, stupesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A scuipa. ♦ Tranz. Spec. A scuipa sau a se face că scuipă în semn de batjocorire, de înjosire a cuiva. ♦ Tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus în gură. ◊ Expr. A-și stupi sufletul (cu cineva) = a se chinui mult cu un om nepriceput sau îndărătnic. ♦ (Despre pisici) A-și încorda corpul într-un gest de apărare sau de atac, însoțit de un pufăit specific. – Probabil lat. *stupire (< *scuppire + sputare).
stupiră
STUPÍ, stupesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A scuipa. ♦ Tranz. Spec. A scuipa sau a se face că scuipă în semn de batjocorire, de înjosire a cuiva. ♦ Tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus în gură. ◊ Expr. A-și stupi sufletul (cu cineva) = a se chinui mult cu un om nepriceput sau îndărătnic. ♦ (Despre pisici) A-și încorda corpul într-un gest de apărare sau de atac, însoțit de un pufăit specific. – Probabil lat. *stupire (< *scuppire + sputare). DOOM
stupí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stupésc, imperf. 3 sg. stupeá; conj. prez. 3 să stupeáscă
stupirăm
STUPÍ, stupesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A scuipa. ♦ Tranz. Spec. A scuipa sau a se face că scuipă în semn de batjocorire, de înjosire a cuiva. ♦ Tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus în gură. ◊ Expr. A-și stupi sufletul (cu cineva) = a se chinui mult cu un om nepriceput sau îndărătnic. ♦ (Despre pisici) A-și încorda corpul într-un gest de apărare sau de atac, însoțit de un pufăit specific. – Probabil lat. *stupire (< *scuppire + sputare). DOOM
stupí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stupésc, imperf. 3 sg. stupeá; conj. prez. 3 să stupeáscă
stupirăți
STUPÍ, stupesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A scuipa. ♦ Tranz. Spec. A scuipa sau a se face că scuipă în semn de batjocorire, de înjosire a cuiva. ♦ Tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus în gură. ◊ Expr. A-și stupi sufletul (cu cineva) = a se chinui mult cu un om nepriceput sau îndărătnic. ♦ (Despre pisici) A-și încorda corpul într-un gest de apărare sau de atac, însoțit de un pufăit specific. – Probabil lat. *stupire (< *scuppire + sputare). DOOM
stupí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stupésc, imperf. 3 sg. stupeá; conj. prez. 3 să stupeáscă
stupise
STUPÍ, stupesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A scuipa. ♦ Tranz. Spec. A scuipa sau a se face că scuipă în semn de batjocorire, de înjosire a cuiva. ♦ Tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus în gură. ◊ Expr. A-și stupi sufletul (cu cineva) = a se chinui mult cu un om nepriceput sau îndărătnic. ♦ (Despre pisici) A-și încorda corpul într-un gest de apărare sau de atac, însoțit de un pufăit specific. – Probabil lat. *stupire (< *scuppire + sputare). DOOM
stupí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stupésc, imperf. 3 sg. stupeá; conj. prez. 3 să stupeáscă
stupisem
STUPÍ, stupesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A scuipa. ♦ Tranz. Spec. A scuipa sau a se face că scuipă în semn de batjocorire, de înjosire a cuiva. ♦ Tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus în gură. ◊ Expr. A-și stupi sufletul (cu cineva) = a se chinui mult cu un om nepriceput sau îndărătnic. ♦ (Despre pisici) A-și încorda corpul într-un gest de apărare sau de atac, însoțit de un pufăit specific. – Probabil lat. *stupire (< *scuppire + sputare). DOOM
stupí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stupésc, imperf. 3 sg. stupeá; conj. prez. 3 să stupeáscă
stupiseră
STUPÍ, stupesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A scuipa. ♦ Tranz. Spec. A scuipa sau a se face că scuipă în semn de batjocorire, de înjosire a cuiva. ♦ Tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus în gură. ◊ Expr. A-și stupi sufletul (cu cineva) = a se chinui mult cu un om nepriceput sau îndărătnic. ♦ (Despre pisici) A-și încorda corpul într-un gest de apărare sau de atac, însoțit de un pufăit specific. – Probabil lat. *stupire (< *scuppire + sputare). DOOM
stupí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stupésc, imperf. 3 sg. stupeá; conj. prez. 3 să stupeáscă
stupiserăm
STUPÍ, stupesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A scuipa. ♦ Tranz. Spec. A scuipa sau a se face că scuipă în semn de batjocorire, de înjosire a cuiva. ♦ Tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus în gură. ◊ Expr. A-și stupi sufletul (cu cineva) = a se chinui mult cu un om nepriceput sau îndărătnic. ♦ (Despre pisici) A-și încorda corpul într-un gest de apărare sau de atac, însoțit de un pufăit specific. – Probabil lat. *stupire (< *scuppire + sputare). DOOM
stupí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stupésc, imperf. 3 sg. stupeá; conj. prez. 3 să stupeáscă
stupiserăți
STUPÍ, stupesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A scuipa. ♦ Tranz. Spec. A scuipa sau a se face că scuipă în semn de batjocorire, de înjosire a cuiva. ♦ Tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus în gură. ◊ Expr. A-și stupi sufletul (cu cineva) = a se chinui mult cu un om nepriceput sau îndărătnic. ♦ (Despre pisici) A-și încorda corpul într-un gest de apărare sau de atac, însoțit de un pufăit specific. – Probabil lat. *stupire (< *scuppire + sputare). DOOM
stupí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stupésc, imperf. 3 sg. stupeá; conj. prez. 3 să stupeáscă
stupiseși
STUPÍ, stupesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A scuipa. ♦ Tranz. Spec. A scuipa sau a se face că scuipă în semn de batjocorire, de înjosire a cuiva. ♦ Tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus în gură. ◊ Expr. A-și stupi sufletul (cu cineva) = a se chinui mult cu un om nepriceput sau îndărătnic. ♦ (Despre pisici) A-și încorda corpul într-un gest de apărare sau de atac, însoțit de un pufăit specific. – Probabil lat. *stupire (< *scuppire + sputare). DOOM
stupí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stupésc, imperf. 3 sg. stupeá; conj. prez. 3 să stupeáscă
stupiseți
STUPÍ, stupesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A scuipa. ♦ Tranz. Spec. A scuipa sau a se face că scuipă în semn de batjocorire, de înjosire a cuiva. ♦ Tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus în gură. ◊ Expr. A-și stupi sufletul (cu cineva) = a se chinui mult cu un om nepriceput sau îndărătnic. ♦ (Despre pisici) A-și încorda corpul într-un gest de apărare sau de atac, însoțit de un pufăit specific. – Probabil lat. *stupire (< *scuppire + sputare). DOOM
stupí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stupésc, imperf. 3 sg. stupeá; conj. prez. 3 să stupeáscă
stupit
STUPÍ, stupesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A scuipa. ♦ Tranz. Spec. A scuipa sau a se face că scuipă în semn de batjocorire, de înjosire a cuiva. ♦ Tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus în gură. ◊ Expr. A-și stupi sufletul (cu cineva) = a se chinui mult cu un om nepriceput sau îndărătnic. ♦ (Despre pisici) A-și încorda corpul într-un gest de apărare sau de atac, însoțit de un pufăit specific. – Probabil lat. *stupire (< *scuppire + sputare). DOOM
stupí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stupésc, imperf. 3 sg. stupeá; conj. prez. 3 să stupeáscă
stupit
STUPÍT, stupituri, s. n. (Reg.) Scuipat. ◊ Compus: stupitul-cucului = plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze în formă de rozetă, cu flori liliachii, roz, albe (Cardamine pratensis). – V. stupi. DOOM
!stupítul-cúcului (plantă) s. m. art.
stupitul
STUPÍT, stupituri, s. n. (Reg.) Scuipat. ◊ Compus: stupitul-cucului = plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze în formă de rozetă, cu flori liliachii, roz, albe (Cardamine pratensis). – V. stupi. DOOM
!stupítul-cúcului (plantă) s. m. art.
stupitului
STUPÍT, stupituri, s. n. (Reg.) Scuipat. ◊ Compus: stupitul-cucului = plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze în formă de rozetă, cu flori liliachii, roz, albe (Cardamine pratensis). – V. stupi. DOOM
!stupítul-cúcului (plantă) s. m. art.
stupitura
STUPITÚRĂ, stupituri, s. f. (Reg.) Scuipătură. – Stupi + suf. -tură. DOOM
stupitúră (reg.) s. f., g.-d. art. stupitúrii; pl. stupitúri
stupituri
STUPÍT, stupituri, s. n. (Reg.) Scuipat. ◊ Compus: stupitul-cucului = plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze în formă de rozetă, cu flori liliachii, roz, albe (Cardamine pratensis). – V. stupi. DOOM
!stupítul-cúcului (plantă) s. m. art.
stupituri
STUPITÚRĂ, stupituri, s. f. (Reg.) Scuipătură. – Stupi + suf. -tură. DOOM
stupitúră (reg.) s. f., g.-d. art. stupitúrii; pl. stupitúri
stupiturii
STUPITÚRĂ, stupituri, s. f. (Reg.) Scuipătură. – Stupi + suf. -tură. DOOM
stupitúră (reg.) s. f., g.-d. art. stupitúrii; pl. stupitúri
stupiturile
STUPÍT, stupituri, s. n. (Reg.) Scuipat. ◊ Compus: stupitul-cucului = plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze în formă de rozetă, cu flori liliachii, roz, albe (Cardamine pratensis). – V. stupi. DOOM
!stupítul-cúcului (plantă) s. m. art.
stupiturile
STUPITÚRĂ, stupituri, s. f. (Reg.) Scuipătură. – Stupi + suf. -tură. DOOM
stupitúră (reg.) s. f., g.-d. art. stupitúrii; pl. stupitúri
stupiturilor
STUPÍT, stupituri, s. n. (Reg.) Scuipat. ◊ Compus: stupitul-cucului = plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze în formă de rozetă, cu flori liliachii, roz, albe (Cardamine pratensis). – V. stupi. DOOM
!stupítul-cúcului (plantă) s. m. art.
stupiturilor
STUPITÚRĂ, stupituri, s. f. (Reg.) Scuipătură. – Stupi + suf. -tură. DOOM
stupitúră (reg.) s. f., g.-d. art. stupitúrii; pl. stupitúri
stupizenia
STUPIZÉNIE, stupizenii, s. f. (Fam.) Stupiditate (2). – Stupid + suf. -enie. DOOM
stupizénie (fam.) (-ni-e) s. f., art. stupizénia (-ni-a), g.-d. art. stupizéniei; pl. stupizénii, art. stupizéniile (-ni-i-)
stupizenie
STUPIZÉNIE, stupizenii, s. f. (Fam.) Stupiditate (2). – Stupid + suf. -enie. DOOM
stupizénie (fam.) (-ni-e) s. f., art. stupizénia (-ni-a), g.-d. art. stupizéniei; pl. stupizénii, art. stupizéniile (-ni-i-)
stupizeniei
STUPIZÉNIE, stupizenii, s. f. (Fam.) Stupiditate (2). – Stupid + suf. -enie. DOOM
stupizénie (fam.) (-ni-e) s. f., art. stupizénia (-ni-a), g.-d. art. stupizéniei; pl. stupizénii, art. stupizéniile (-ni-i-)
stupizenii
STUPIZÉNIE, stupizenii, s. f. (Fam.) Stupiditate (2). – Stupid + suf. -enie. DOOM
stupizénie (fam.) (-ni-e) s. f., art. stupizénia (-ni-a), g.-d. art. stupizéniei; pl. stupizénii, art. stupizéniile (-ni-i-)
stupizeniile
STUPIZÉNIE, stupizenii, s. f. (Fam.) Stupiditate (2). – Stupid + suf. -enie. DOOM
stupizénie (fam.) (-ni-e) s. f., art. stupizénia (-ni-a), g.-d. art. stupizéniei; pl. stupizénii, art. stupizéniile (-ni-i-)
stupizeniilor
STUPIZÉNIE, stupizenii, s. f. (Fam.) Stupiditate (2). – Stupid + suf. -enie. DOOM
stupizénie (fam.) (-ni-e) s. f., art. stupizénia (-ni-a), g.-d. art. stupizéniei; pl. stupizénii, art. stupizéniile (-ni-i-)
stupizi
STUPÍD, -Ă, stupizi, -de, adj. 1. (Adesea adverbial) Lipsit de sens, de rațiune, de conținut; absurd. 2. (Despre oameni) Lipsit de inteligență, greoi la minte; nătâng, mărginit; (despre manifestări ale oamenilor) care dovedește, trădează lipsă de inteligență, de pricepere. – Din fr. stupide, lat. stupidus. DOOM
stupíd adj. m., pl. stupízi; f. stupídă, pl. stupíde
stupizii
STUPÍD, -Ă, stupizi, -de, adj. 1. (Adesea adverbial) Lipsit de sens, de rațiune, de conținut; absurd. 2. (Despre oameni) Lipsit de inteligență, greoi la minte; nătâng, mărginit; (despre manifestări ale oamenilor) care dovedește, trădează lipsă de inteligență, de pricepere. – Din fr. stupide, lat. stupidus. DOOM
stupíd adj. m., pl. stupízi; f. stupídă, pl. stupíde
stupizilor
STUPÍD, -Ă, stupizi, -de, adj. 1. (Adesea adverbial) Lipsit de sens, de rațiune, de conținut; absurd. 2. (Despre oameni) Lipsit de inteligență, greoi la minte; nătâng, mărginit; (despre manifestări ale oamenilor) care dovedește, trădează lipsă de inteligență, de pricepere. – Din fr. stupide, lat. stupidus. DOOM
stupíd adj. m., pl. stupízi; f. stupídă, pl. stupíde
stupiși
STUPÍ, stupesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A scuipa. ♦ Tranz. Spec. A scuipa sau a se face că scuipă în semn de batjocorire, de înjosire a cuiva. ♦ Tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus în gură. ◊ Expr. A-și stupi sufletul (cu cineva) = a se chinui mult cu un om nepriceput sau îndărătnic. ♦ (Despre pisici) A-și încorda corpul într-un gest de apărare sau de atac, însoțit de un pufăit specific. – Probabil lat. *stupire (< *scuppire + sputare). DOOM
stupí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stupésc, imperf. 3 sg. stupeá; conj. prez. 3 să stupeáscă
stupiți
STUPÍ, stupesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A scuipa. ♦ Tranz. Spec. A scuipa sau a se face că scuipă în semn de batjocorire, de înjosire a cuiva. ♦ Tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus în gură. ◊ Expr. A-și stupi sufletul (cu cineva) = a se chinui mult cu un om nepriceput sau îndărătnic. ♦ (Despre pisici) A-și încorda corpul într-un gest de apărare sau de atac, însoțit de un pufăit specific. – Probabil lat. *stupire (< *scuppire + sputare). DOOM
stupí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stupésc, imperf. 3 sg. stupeá; conj. prez. 3 să stupeáscă
stupiți
STUPÍT, stupituri, s. n. (Reg.) Scuipat. ◊ Compus: stupitul-cucului = plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze în formă de rozetă, cu flori liliachii, roz, albe (Cardamine pratensis). – V. stupi. DOOM
!stupítul-cúcului (plantă) s. m. art.
stupiții
STUPÍT, stupituri, s. n. (Reg.) Scuipat. ◊ Compus: stupitul-cucului = plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze în formă de rozetă, cu flori liliachii, roz, albe (Cardamine pratensis). – V. stupi. DOOM
!stupítul-cúcului (plantă) s. m. art.
stupiților
STUPÍT, stupituri, s. n. (Reg.) Scuipat. ◊ Compus: stupitul-cucului = plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze în formă de rozetă, cu flori liliachii, roz, albe (Cardamine pratensis). – V. stupi. DOOM
!stupítul-cúcului (plantă) s. m. art.
stupoare
STUPOÁRE s. f. 1. Stare de uluire provocată de o surpriză sau de o emoție puternică; uimire, stupefacție. 2. (Med.) Simptom care apare în unele psihoze, manifestat prin deprimare, amuțire, imobilitate și insensibilitate completă. – Din fr. stupeur, lat. stupor, -oris. DOOM
stupoáre s. f., g.-d. art. stupórii
stupoarea
STUPOÁRE s. f. 1. Stare de uluire provocată de o surpriză sau de o emoție puternică; uimire, stupefacție. 2. (Med.) Simptom care apare în unele psihoze, manifestat prin deprimare, amuțire, imobilitate și insensibilitate completă. – Din fr. stupeur, lat. stupor, -oris. DOOM
stupoáre s. f., g.-d. art. stupórii
stupori
STUPOÁRE s. f. 1. Stare de uluire provocată de o surpriză sau de o emoție puternică; uimire, stupefacție. 2. (Med.) Simptom care apare în unele psihoze, manifestat prin deprimare, amuțire, imobilitate și insensibilitate completă. – Din fr. stupeur, lat. stupor, -oris. DOOM
stupoáre s. f., g.-d. art. stupórii
stuporii
STUPOÁRE s. f. 1. Stare de uluire provocată de o surpriză sau de o emoție puternică; uimire, stupefacție. 2. (Med.) Simptom care apare în unele psihoze, manifestat prin deprimare, amuțire, imobilitate și insensibilitate completă. – Din fr. stupeur, lat. stupor, -oris. DOOM
stupoáre s. f., g.-d. art. stupórii
stupul
STUP, stupi, s. m. 1. Adăpost natural sau special confecționat pentru albine, unde acestea trăiesc în familii, formează fagurii și depun mierea; p. ext. adăpostul împreună cu albinele și cu fagurii; știubei. ◊ Expr. A fi (bogat) ca un stup sau a fi (ori a se face) stup de bani = a fi (sau a deveni) foarte bogat, a aduna multă avere. 2. Totalitatea albinelor dintr-un stup (1); familie de albine. – Lat. *stypus. DOOM
mólie-de-stúp v. mólia-stúpilor
stupului
STUP, stupi, s. m. 1. Adăpost natural sau special confecționat pentru albine, unde acestea trăiesc în familii, formează fagurii și depun mierea; p. ext. adăpostul împreună cu albinele și cu fagurii; știubei. ◊ Expr. A fi (bogat) ca un stup sau a fi (ori a se face) stup de bani = a fi (sau a deveni) foarte bogat, a aduna multă avere. 2. Totalitatea albinelor dintr-un stup (1); familie de albine. – Lat. *stypus. DOOM
mólie-de-stúp v. mólia-stúpilor
stupuș
STUPÚȘ, stupușuri, s. n. 1. (Rar) Orice lucru care servește pentru a astupa o gaură sau o deschizătură; dop, astupuș. Voi afla un stupuș ca să astup huda. RETEGANUL, P. III 87. 2. Boț, gogoloș (de mămăligă).
stupăria
STUPĂRÍE, stupării, s. f. (Rar) Stupină. – Stup + suf. -ărie. DOOM
stupăríe s. f., art. stupăría, g.-d. art. stupăríei; pl. stupăríi, art. stupăríile
stupărie
STUPĂRÍE, stupării, s. f. (Rar) Stupină. – Stup + suf. -ărie. DOOM
stupăríe s. f., art. stupăría, g.-d. art. stupăríei; pl. stupăríi, art. stupăríile
stupăriei
STUPĂRÍE, stupării, s. f. (Rar) Stupină. – Stup + suf. -ărie. DOOM
stupăríe s. f., art. stupăría, g.-d. art. stupăríei; pl. stupăríi, art. stupăríile
stupării
STUPĂRÍE, stupării, s. f. (Rar) Stupină. – Stup + suf. -ărie. DOOM
stupăríe s. f., art. stupăría, g.-d. art. stupăríei; pl. stupăríi, art. stupăríile
stupăriile
STUPĂRÍE, stupării, s. f. (Rar) Stupină. – Stup + suf. -ărie. DOOM
stupăríe s. f., art. stupăría, g.-d. art. stupăríei; pl. stupăríi, art. stupăríile
stupăriilor
STUPĂRÍE, stupării, s. f. (Rar) Stupină. – Stup + suf. -ărie. DOOM
stupăríe s. f., art. stupăría, g.-d. art. stupăríei; pl. stupăríi, art. stupăríile
stupărit
STUPĂRÍT s. n. Apicultură. ◊ Stupărit pastoral = sistem de practicare a apiculturii în timpul sezonului activ, care constă în transportarea succesivă a stupilor în regiuni cu bază meliferă, pentru ca albinele să culeagă permanent nectar și polen. – Stup + suf. -ărit. DOOM
stupărít s. n.
stupăritul
STUPĂRÍT s. n. Apicultură. ◊ Stupărit pastoral = sistem de practicare a apiculturii în timpul sezonului activ, care constă în transportarea succesivă a stupilor în regiuni cu bază meliferă, pentru ca albinele să culeagă permanent nectar și polen. – Stup + suf. -ărit. DOOM
stupărít s. n.
stupăritului
STUPĂRÍT s. n. Apicultură. ◊ Stupărit pastoral = sistem de practicare a apiculturii în timpul sezonului activ, care constă în transportarea succesivă a stupilor în regiuni cu bază meliferă, pentru ca albinele să culeagă permanent nectar și polen. – Stup + suf. -ărit. DOOM
stupărít s. n.
stur
stur (-ri), s. m. – 1. Țurțure, ciucure de gheață, promoroacă. – 2. Funingine. – 3. Stivă de sare de proastă calitate care se aruncă. – 4. (Trans.) Zgură. – Mr. stur „coloană”. Origine îndoielnică. Ar putea fi vorba de lat. stylus (Pușcariu 1664; Candrea), cf. alb. stülj. Cuvînt rar. Cf. tureatcă.
sturichiș
STURICHÍȘ, sturichișuri, s. n. (Regional, cu sens colectiv) Tufiș des într-o pădure mare, amestecătură de tot felul de arbori deși.
sturion
STURIÓN, sturioni, s. m. (La pl.) Ordin de pești răpitori marini de talie mare, cu scheletul cartilaginos-osos, cu corpul fără solzi, acoperit cu cinci șiruri longitudinale de discuri osoase, pescuiți pentru carnea, icrele negre și cleiul lor; (și la sg.) pește din acest ordin. [Pr.: -ri-on] – Cf. it. storione, engl. sturgeon. DOOM
sturión (-ri-on) s. m., pl. sturióni
sturioni
STURIÓN, sturioni, s. m. (La pl.) Ordin de pești răpitori marini de talie mare, cu scheletul cartilaginos-osos, cu corpul fără solzi, acoperit cu cinci șiruri longitudinale de discuri osoase, pescuiți pentru carnea, icrele negre și cleiul lor; (și la sg.) pește din acest ordin. [Pr.: -ri-on] – Cf. it. storione, engl. sturgeon. DOOM
sturión (-ri-on) s. m., pl. sturióni
sturionicultura
STURIONICULTÚRĂ s. f. Ramură a pisciculturii care se ocupă cu reproducerea dirijată și cu creșterea sturionilor. [Pr.: -ri-o-] – Sturion + cultură. DOOM
sturionicultúră (-ri-o-) s. f., g.-d. art. sturionicultúrii
sturioniculturi
STURIONICULTÚRĂ s. f. Ramură a pisciculturii care se ocupă cu reproducerea dirijată și cu creșterea sturionilor. [Pr.: -ri-o-] – Sturion + cultură. DOOM
sturionicultúră (-ri-o-) s. f., g.-d. art. sturionicultúrii
sturioniculturii
STURIONICULTÚRĂ s. f. Ramură a pisciculturii care se ocupă cu reproducerea dirijată și cu creșterea sturionilor. [Pr.: -ri-o-] – Sturion + cultură. DOOM
sturionicultúră (-ri-o-) s. f., g.-d. art. sturionicultúrii
sturionii
STURIÓN, sturioni, s. m. (La pl.) Ordin de pești răpitori marini de talie mare, cu scheletul cartilaginos-osos, cu corpul fără solzi, acoperit cu cinci șiruri longitudinale de discuri osoase, pescuiți pentru carnea, icrele negre și cleiul lor; (și la sg.) pește din acest ordin. [Pr.: -ri-on] – Cf. it. storione, engl. sturgeon. DOOM
sturión (-ri-on) s. m., pl. sturióni
sturionilor
STURIÓN, sturioni, s. m. (La pl.) Ordin de pești răpitori marini de talie mare, cu scheletul cartilaginos-osos, cu corpul fără solzi, acoperit cu cinci șiruri longitudinale de discuri osoase, pescuiți pentru carnea, icrele negre și cleiul lor; (și la sg.) pește din acest ordin. [Pr.: -ri-on] – Cf. it. storione, engl. sturgeon. DOOM
sturión (-ri-on) s. m., pl. sturióni
sturionul
STURIÓN, sturioni, s. m. (La pl.) Ordin de pești răpitori marini de talie mare, cu scheletul cartilaginos-osos, cu corpul fără solzi, acoperit cu cinci șiruri longitudinale de discuri osoase, pescuiți pentru carnea, icrele negre și cleiul lor; (și la sg.) pește din acest ordin. [Pr.: -ri-on] – Cf. it. storione, engl. sturgeon. DOOM
sturión (-ri-on) s. m., pl. sturióni
sturionului
STURIÓN, sturioni, s. m. (La pl.) Ordin de pești răpitori marini de talie mare, cu scheletul cartilaginos-osos, cu corpul fără solzi, acoperit cu cinci șiruri longitudinale de discuri osoase, pescuiți pentru carnea, icrele negre și cleiul lor; (și la sg.) pește din acest ordin. [Pr.: -ri-on] – Cf. it. storione, engl. sturgeon. DOOM
sturión (-ri-on) s. m., pl. sturióni
sturlubatec
STURLUBÁTIC, -Ă, sturlubatici, -ce, adj. (Pop.) Nebunatic, neastâmpărat, zvăpăiat. [Var.: (reg.) sturluibátec, -ă, sturlubátec, -ă, sturluibátic, -ă, șturlubátic, -ă adj.] – Sturluibat + suf. -ic. DOOM
!sturlubátic/șturlubátic (pop.) adj. m., pl. sturlubatici/ șturlubátici; f. sturlubátică/șturlubátică, pl. sturlubátice/ șturlubátice
sturlubatic
STURLUBÁTIC, -Ă, sturlubatici, -ce, adj. (Pop.) Nebunatic, neastâmpărat, zvăpăiat. [Var.: (reg.) sturluibátec, -ă, sturlubátec, -ă, sturluibátic, -ă, șturlubátic, -ă adj.] – Sturluibat + suf. -ic. DOOM
!sturlubátic/șturlubátic (pop.) adj. m., pl. sturlubatici/ șturlubátici; f. sturlubátică/șturlubátică, pl. sturlubátice/ șturlubátice
sturlubatica
STURLUBÁTIC, -Ă, sturlubatici, -ce, adj. (Pop.) Nebunatic, neastâmpărat, zvăpăiat. [Var.: (reg.) sturluibátec, -ă, sturlubátec, -ă, sturluibátic, -ă, șturlubátic, -ă adj.] – Sturluibat + suf. -ic. DOOM
!sturlubátic/șturlubátic (pop.) adj. m., pl. sturlubatici/ șturlubátici; f. sturlubátică/șturlubátică, pl. sturlubátice/ șturlubátice
sturlubatice
STURLUBÁTIC, -Ă, sturlubatici, -ce, adj. (Pop.) Nebunatic, neastâmpărat, zvăpăiat. [Var.: (reg.) sturluibátec, -ă, sturlubátec, -ă, sturluibátic, -ă, șturlubátic, -ă adj.] – Sturluibat + suf. -ic. DOOM
!sturlubátic/șturlubátic (pop.) adj. m., pl. sturlubatici/ șturlubátici; f. sturlubátică/șturlubátică, pl. sturlubátice/ șturlubátice
sturlubaticei
STURLUBÁTIC, -Ă, sturlubatici, -ce, adj. (Pop.) Nebunatic, neastâmpărat, zvăpăiat. [Var.: (reg.) sturluibátec, -ă, sturlubátec, -ă, sturluibátic, -ă, șturlubátic, -ă adj.] – Sturluibat + suf. -ic. DOOM
!sturlubátic/șturlubátic (pop.) adj. m., pl. sturlubatici/ șturlubátici; f. sturlubátică/șturlubátică, pl. sturlubátice/ șturlubátice
sturlubaticele
STURLUBÁTIC, -Ă, sturlubatici, -ce, adj. (Pop.) Nebunatic, neastâmpărat, zvăpăiat. [Var.: (reg.) sturluibátec, -ă, sturlubátec, -ă, sturluibátic, -ă, șturlubátic, -ă adj.] – Sturluibat + suf. -ic. DOOM
!sturlubátic/șturlubátic (pop.) adj. m., pl. sturlubatici/ șturlubátici; f. sturlubátică/șturlubátică, pl. sturlubátice/ șturlubátice
sturlubaticelor
STURLUBÁTIC, -Ă, sturlubatici, -ce, adj. (Pop.) Nebunatic, neastâmpărat, zvăpăiat. [Var.: (reg.) sturluibátec, -ă, sturlubátec, -ă, sturluibátic, -ă, șturlubátic, -ă adj.] – Sturluibat + suf. -ic. DOOM
!sturlubátic/șturlubátic (pop.) adj. m., pl. sturlubatici/ șturlubátici; f. sturlubátică/șturlubátică, pl. sturlubátice/ șturlubátice
sturlubatici
STURLUBÁTIC, -Ă, sturlubatici, -ce, adj. (Pop.) Nebunatic, neastâmpărat, zvăpăiat. [Var.: (reg.) sturluibátec, -ă, sturlubátec, -ă, sturluibátic, -ă, șturlubátic, -ă adj.] – Sturluibat + suf. -ic. DOOM
!sturlubátic/șturlubátic (pop.) adj. m., pl. sturlubatici/ șturlubátici; f. sturlubátică/șturlubátică, pl. sturlubátice/ șturlubátice
sturlubaticii
STURLUBÁTIC, -Ă, sturlubatici, -ce, adj. (Pop.) Nebunatic, neastâmpărat, zvăpăiat. [Var.: (reg.) sturluibátec, -ă, sturlubátec, -ă, sturluibátic, -ă, șturlubátic, -ă adj.] – Sturluibat + suf. -ic. DOOM
!sturlubátic/șturlubátic (pop.) adj. m., pl. sturlubatici/ șturlubátici; f. sturlubátică/șturlubátică, pl. sturlubátice/ șturlubátice
sturlubaticilor
STURLUBÁTIC, -Ă, sturlubatici, -ce, adj. (Pop.) Nebunatic, neastâmpărat, zvăpăiat. [Var.: (reg.) sturluibátec, -ă, sturlubátec, -ă, sturluibátic, -ă, șturlubátic, -ă adj.] – Sturluibat + suf. -ic. DOOM
!sturlubátic/șturlubátic (pop.) adj. m., pl. sturlubatici/ șturlubátici; f. sturlubátică/șturlubátică, pl. sturlubátice/ șturlubátice
sturlubaticul
STURLUBÁTIC, -Ă, sturlubatici, -ce, adj. (Pop.) Nebunatic, neastâmpărat, zvăpăiat. [Var.: (reg.) sturluibátec, -ă, sturlubátec, -ă, sturluibátic, -ă, șturlubátic, -ă adj.] – Sturluibat + suf. -ic. DOOM
!sturlubátic/șturlubátic (pop.) adj. m., pl. sturlubatici/ șturlubátici; f. sturlubátică/șturlubátică, pl. sturlubátice/ șturlubátice
sturlubaticului
STURLUBÁTIC, -Ă, sturlubatici, -ce, adj. (Pop.) Nebunatic, neastâmpărat, zvăpăiat. [Var.: (reg.) sturluibátec, -ă, sturlubátec, -ă, sturluibátic, -ă, șturlubátic, -ă adj.] – Sturluibat + suf. -ic. DOOM
!sturlubátic/șturlubátic (pop.) adj. m., pl. sturlubatici/ șturlubátici; f. sturlubátică/șturlubátică, pl. sturlubátice/ șturlubátice
sturluiba
STURLUIBÁ, sturluibez, vb. I. Intranz. (Reg.) A se zăpăci, a-și pierde capul, rațiunea. – Et. nec. DOOM
sturluibá (a ~) (reg.) (-lui-) vb., ind. prez. 3 sturluibeáză
sturluibai
STURLUIBÁ, sturluibez, vb. I. Intranz. (Reg.) A se zăpăci, a-și pierde capul, rațiunea. – Et. nec. DOOM
sturluibá (a ~) (reg.) (-lui-) vb., ind. prez. 3 sturluibeáză
sturluibam
STURLUIBÁ, sturluibez, vb. I. Intranz. (Reg.) A se zăpăci, a-și pierde capul, rațiunea. – Et. nec. DOOM
sturluibá (a ~) (reg.) (-lui-) vb., ind. prez. 3 sturluibeáză
sturluibare
STURLUIBÁ, sturluibez, vb. I. Intranz. (Reg.) A se zăpăci, a-și pierde capul, rațiunea. – Et. nec. DOOM
sturluibá (a ~) (reg.) (-lui-) vb., ind. prez. 3 sturluibeáză
sturluibare
STURLUIBÁRE s. f. (Reg.) Acțiunea de a sturluiba și rezultatul ei; zăpăcire. – V. sturluiba. DOOM
sturluibáre (reg.) (-lui-) s. f., g.-d. art. sturluibắrii
sturluibarea
STURLUIBÁRE s. f. (Reg.) Acțiunea de a sturluiba și rezultatul ei; zăpăcire. – V. sturluiba. DOOM
sturluibáre (reg.) (-lui-) s. f., g.-d. art. sturluibắrii
sturluibară
STURLUIBÁ, sturluibez, vb. I. Intranz. (Reg.) A se zăpăci, a-și pierde capul, rațiunea. – Et. nec. DOOM
sturluibá (a ~) (reg.) (-lui-) vb., ind. prez. 3 sturluibeáză
sturluibarăm
STURLUIBÁ, sturluibez, vb. I. Intranz. (Reg.) A se zăpăci, a-și pierde capul, rațiunea. – Et. nec. DOOM
sturluibá (a ~) (reg.) (-lui-) vb., ind. prez. 3 sturluibeáză
sturluibarăți
STURLUIBÁ, sturluibez, vb. I. Intranz. (Reg.) A se zăpăci, a-și pierde capul, rațiunea. – Et. nec. DOOM
sturluibá (a ~) (reg.) (-lui-) vb., ind. prez. 3 sturluibeáză
sturluibase
STURLUIBÁ, sturluibez, vb. I. Intranz. (Reg.) A se zăpăci, a-și pierde capul, rațiunea. – Et. nec. DOOM
sturluibá (a ~) (reg.) (-lui-) vb., ind. prez. 3 sturluibeáză
sturluibasem
STURLUIBÁ, sturluibez, vb. I. Intranz. (Reg.) A se zăpăci, a-și pierde capul, rațiunea. – Et. nec. DOOM
sturluibá (a ~) (reg.) (-lui-) vb., ind. prez. 3 sturluibeáză
sturluibaseră
STURLUIBÁ, sturluibez, vb. I. Intranz. (Reg.) A se zăpăci, a-și pierde capul, rațiunea. – Et. nec. DOOM
sturluibá (a ~) (reg.) (-lui-) vb., ind. prez. 3 sturluibeáză
sturluibaserăm
STURLUIBÁ, sturluibez, vb. I. Intranz. (Reg.) A se zăpăci, a-și pierde capul, rațiunea. – Et. nec. DOOM
sturluibá (a ~) (reg.) (-lui-) vb., ind. prez. 3 sturluibeáză
sturluibaserăți
STURLUIBÁ, sturluibez, vb. I. Intranz. (Reg.) A se zăpăci, a-și pierde capul, rațiunea. – Et. nec. DOOM
sturluibá (a ~) (reg.) (-lui-) vb., ind. prez. 3 sturluibeáză
sturluibaseși
STURLUIBÁ, sturluibez, vb. I. Intranz. (Reg.) A se zăpăci, a-și pierde capul, rațiunea. – Et. nec. DOOM
sturluibá (a ~) (reg.) (-lui-) vb., ind. prez. 3 sturluibeáză
sturluibaseți
STURLUIBÁ, sturluibez, vb. I. Intranz. (Reg.) A se zăpăci, a-și pierde capul, rațiunea. – Et. nec. DOOM
sturluibá (a ~) (reg.) (-lui-) vb., ind. prez. 3 sturluibeáză
sturluibat
STURLUIBÁ, sturluibez, vb. I. Intranz. (Reg.) A se zăpăci, a-și pierde capul, rațiunea. – Et. nec. DOOM
sturluibá (a ~) (reg.) (-lui-) vb., ind. prez. 3 sturluibeáză
sturluibat
STRULUIBÁT, -Ă, adj. v. sturluibat.
sturluibatec
STURLUBÁTIC, -Ă, sturlubatici, -ce, adj. (Pop.) Nebunatic, neastâmpărat, zvăpăiat. [Var.: (reg.) sturluibátec, -ă, sturlubátec, -ă, sturluibátic, -ă, șturlubátic, -ă adj.] – Sturluibat + suf. -ic. DOOM
!sturlubátic/șturlubátic (pop.) adj. m., pl. sturlubatici/ șturlubátici; f. sturlubátică/șturlubátică, pl. sturlubátice/ șturlubátice
sturluibatic
STURLUBÁTIC, -Ă, sturlubatici, -ce, adj. (Pop.) Nebunatic, neastâmpărat, zvăpăiat. [Var.: (reg.) sturluibátec, -ă, sturlubátec, -ă, sturluibátic, -ă, șturlubátic, -ă adj.] – Sturluibat + suf. -ic. DOOM
!sturlubátic/șturlubátic (pop.) adj. m., pl. sturlubatici/ șturlubátici; f. sturlubátică/șturlubátică, pl. sturlubátice/ șturlubátice
sturluibau
STURLUIBÁ, sturluibez, vb. I. Intranz. (Reg.) A se zăpăci, a-și pierde capul, rațiunea. – Et. nec. DOOM
sturluibá (a ~) (reg.) (-lui-) vb., ind. prez. 3 sturluibeáză
sturluibași
STURLUIBÁ, sturluibez, vb. I. Intranz. (Reg.) A se zăpăci, a-și pierde capul, rațiunea. – Et. nec. DOOM
sturluibá (a ~) (reg.) (-lui-) vb., ind. prez. 3 sturluibeáză
sturluibați
STURLUIBÁ, sturluibez, vb. I. Intranz. (Reg.) A se zăpăci, a-și pierde capul, rațiunea. – Et. nec. DOOM
sturluibá (a ~) (reg.) (-lui-) vb., ind. prez. 3 sturluibeáză
sturluibează
STURLUIBÁ, sturluibez, vb. I. Intranz. (Reg.) A se zăpăci, a-și pierde capul, rațiunea. – Et. nec. DOOM
sturluibá (a ~) (reg.) (-lui-) vb., ind. prez. 3 sturluibeáză
sturluibez
STURLUIBÁ, sturluibez, vb. I. Intranz. (Reg.) A se zăpăci, a-și pierde capul, rațiunea. – Et. nec. DOOM
sturluibá (a ~) (reg.) (-lui-) vb., ind. prez. 3 sturluibeáză
sturluibeze
STURLUIBÁ, sturluibez, vb. I. Intranz. (Reg.) A se zăpăci, a-și pierde capul, rațiunea. – Et. nec. DOOM
sturluibá (a ~) (reg.) (-lui-) vb., ind. prez. 3 sturluibeáză
sturluibezi
STURLUIBÁ, sturluibez, vb. I. Intranz. (Reg.) A se zăpăci, a-și pierde capul, rațiunea. – Et. nec. DOOM
sturluibá (a ~) (reg.) (-lui-) vb., ind. prez. 3 sturluibeáză
sturluibând
STURLUIBÁ, sturluibez, vb. I. Intranz. (Reg.) A se zăpăci, a-și pierde capul, rațiunea. – Et. nec. DOOM
sturluibá (a ~) (reg.) (-lui-) vb., ind. prez. 3 sturluibeáză
sturluibînd
STURLUIBÁ, sturluibez, vb. I. Intranz. (Reg.) A se zăpăci, a-și pierde capul, rațiunea. – Et. nec. DOOM
sturluibá (a ~) (reg.) (-lui-) vb., ind. prez. 3 sturluibeáză
sturluibări
STURLUIBÁRE s. f. (Reg.) Acțiunea de a sturluiba și rezultatul ei; zăpăcire. – V. sturluiba. DOOM
sturluibáre (reg.) (-lui-) s. f., g.-d. art. sturluibắrii
sturluibării
STURLUIBÁRE s. f. (Reg.) Acțiunea de a sturluiba și rezultatul ei; zăpăcire. – V. sturluiba. DOOM
sturluibáre (reg.) (-lui-) s. f., g.-d. art. sturluibắrii
sturluibările
STURLUIBÁRE s. f. (Reg.) Acțiunea de a sturluiba și rezultatul ei; zăpăcire. – V. sturluiba. DOOM
sturluibáre (reg.) (-lui-) s. f., g.-d. art. sturluibắrii
sturluibărilor
STURLUIBÁRE s. f. (Reg.) Acțiunea de a sturluiba și rezultatul ei; zăpăcire. – V. sturluiba. DOOM
sturluibáre (reg.) (-lui-) s. f., g.-d. art. sturluibắrii
sturz
STURZ, sturzi, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări de pădure de talie mică, cu cioc conic și puternic, cu pene brune pe spate și albe-gălbui (cu pete brune) pe piept, care se hrănesc cu insecte, viermi, fructe etc. (Turdus). – Refăcut din pl. turdi (< lat. turdus, influențat probabil de lat. sturnus). DOOM
!stúrzul-víilor (pasăre) (vi-i-) s. m. art., pl. stúrzii-viílor
sturzi
STURZ, sturzi, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări de pădure de talie mică, cu cioc conic și puternic, cu pene brune pe spate și albe-gălbui (cu pete brune) pe piept, care se hrănesc cu insecte, viermi, fructe etc. (Turdus). – Refăcut din pl. turdi (< lat. turdus, influențat probabil de lat. sturnus). DOOM
!stúrzul-víilor (pasăre) (vi-i-) s. m. art., pl. stúrzii-viílor
sturzii
STURZ, sturzi, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări de pădure de talie mică, cu cioc conic și puternic, cu pene brune pe spate și albe-gălbui (cu pete brune) pe piept, care se hrănesc cu insecte, viermi, fructe etc. (Turdus). – Refăcut din pl. turdi (< lat. turdus, influențat probabil de lat. sturnus). DOOM
!stúrzul-víilor (pasăre) (vi-i-) s. m. art., pl. stúrzii-viílor
sturzilor
STURZ, sturzi, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări de pădure de talie mică, cu cioc conic și puternic, cu pene brune pe spate și albe-gălbui (cu pete brune) pe piept, care se hrănesc cu insecte, viermi, fructe etc. (Turdus). – Refăcut din pl. turdi (< lat. turdus, influențat probabil de lat. sturnus). DOOM
!stúrzul-víilor (pasăre) (vi-i-) s. m. art., pl. stúrzii-viílor
sturzișor
STURZIȘÓR, sturzișori, s. m. Diminutiv al lui sturz; sturzuleț. – Sturz + suf. -ișor. DOOM
sturzișór s. m., pl. sturzișóri
sturzișori
STURZIȘÓR, sturzișori, s. m. Diminutiv al lui sturz; sturzuleț. – Sturz + suf. -ișor. DOOM
sturzișór s. m., pl. sturzișóri
sturzișorii
STURZIȘÓR, sturzișori, s. m. Diminutiv al lui sturz; sturzuleț. – Sturz + suf. -ișor. DOOM
sturzișór s. m., pl. sturzișóri
sturzișorilor
STURZIȘÓR, sturzișori, s. m. Diminutiv al lui sturz; sturzuleț. – Sturz + suf. -ișor. DOOM
sturzișór s. m., pl. sturzișóri
sturzișorul
STURZIȘÓR, sturzișori, s. m. Diminutiv al lui sturz; sturzuleț. – Sturz + suf. -ișor. DOOM
sturzișór s. m., pl. sturzișóri
sturzișorului
STURZIȘÓR, sturzișori, s. m. Diminutiv al lui sturz; sturzuleț. – Sturz + suf. -ișor. DOOM
sturzișór s. m., pl. sturzișóri
sturzoaica
STURZOÁICĂ, sturzoaice, s. f. (Rar) Femela sturzului. – Sturz + suf. -oaică. DOOM
sturzoáică (rar) s. f., g.-d. art. sturzoáicei; pl. sturzoáice
sturzoaice
STURZOÁICĂ, sturzoaice, s. f. (Rar) Femela sturzului. – Sturz + suf. -oaică. DOOM
sturzoáică (rar) s. f., g.-d. art. sturzoáicei; pl. sturzoáice
sturzoaicei
STURZOÁICĂ, sturzoaice, s. f. (Rar) Femela sturzului. – Sturz + suf. -oaică. DOOM
sturzoáică (rar) s. f., g.-d. art. sturzoáicei; pl. sturzoáice
sturzoaicele
STURZOÁICĂ, sturzoaice, s. f. (Rar) Femela sturzului. – Sturz + suf. -oaică. DOOM
sturzoáică (rar) s. f., g.-d. art. sturzoáicei; pl. sturzoáice
sturzoaicelor
STURZOÁICĂ, sturzoaice, s. f. (Rar) Femela sturzului. – Sturz + suf. -oaică. DOOM
sturzoáică (rar) s. f., g.-d. art. sturzoáicei; pl. sturzoáice
sturzul
STURZ, sturzi, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări de pădure de talie mică, cu cioc conic și puternic, cu pene brune pe spate și albe-gălbui (cu pete brune) pe piept, care se hrănesc cu insecte, viermi, fructe etc. (Turdus). – Refăcut din pl. turdi (< lat. turdus, influențat probabil de lat. sturnus). DOOM
!stúrzul-víilor (pasăre) (vi-i-) s. m. art., pl. stúrzii-viílor
sturzuleț
STURZULÉȚ, sturzuleți, s. m. Sturzișor. – Sturz + suf. -uleț. DOOM
sturzuléț s. m., pl. sturzuléți
sturzuleți
STURZULÉȚ, sturzuleți, s. m. Sturzișor. – Sturz + suf. -uleț. DOOM
sturzuléț s. m., pl. sturzuléți
sturzuleții
STURZULÉȚ, sturzuleți, s. m. Sturzișor. – Sturz + suf. -uleț. DOOM
sturzuléț s. m., pl. sturzuléți
sturzuleților
STURZULÉȚ, sturzuleți, s. m. Sturzișor. – Sturz + suf. -uleț. DOOM
sturzuléț s. m., pl. sturzuléți
sturzulețul
STURZULÉȚ, sturzuleți, s. m. Sturzișor. – Sturz + suf. -uleț. DOOM
sturzuléț s. m., pl. sturzuléți
sturzulețului
STURZULÉȚ, sturzuleți, s. m. Sturzișor. – Sturz + suf. -uleț. DOOM
sturzuléț s. m., pl. sturzuléți
sturzului
STURZ, sturzi, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări de pădure de talie mică, cu cioc conic și puternic, cu pene brune pe spate și albe-gălbui (cu pete brune) pe piept, care se hrănesc cu insecte, viermi, fructe etc. (Turdus). – Refăcut din pl. turdi (< lat. turdus, influențat probabil de lat. sturnus). DOOM
!stúrzul-víilor (pasăre) (vi-i-) s. m. art., pl. stúrzii-viílor
sturât
STURÎ́T, -Ă, sturîți, -te, adj. (Regional) Zdrobit, sfărîmat, stricat. În ziua a noua. [Dochia] găsi pe fiul său împietrit în munți, cu cavalul sturît... în gură. ȘEZ. IX 6.
stymphalides
Stymphalides, păsări monstruoase care se hrăneau cu carne de om. Populau împrejurimile lacului Stymphalis din Arcadia și erau spaima ținutului. Au fost ucise de către Heracles (v. și Heracles).
styroflex
STYROFLÉX, s. n. Material izolant obținut din polistiren, folosit la izolarea cablurilor de înaltă frecvență și ca dielectric pentru condensatori cu stabilitate la temperatură. – Din fr. styroflex.
styroflexul
STYROFLÉX, s. n. Material izolant obținut din polistiren, folosit la izolarea cablurilor de înaltă frecvență și ca dielectric pentru condensatori cu stabilitate la temperatură. – Din fr. styroflex.
styroflexului
STYROFLÉX, s. n. Material izolant obținut din polistiren, folosit la izolarea cablurilor de înaltă frecvență și ca dielectric pentru condensatori cu stabilitate la temperatură. – Din fr. styroflex.
styx
Styx, unul dintre fluviile Infernului, cu ape tulburi și noroioase, despre care se spunea că făcea înconjurul pămîntului (după o versiune de șapte, după alta de nouă ori). Pe Styx îl luau drept martor olimpienii atunci cînd se legau cu jurămînt față de muritorii de rînd. Încălcarea unui astfel de jurămînt era aspru pedepsită. Se spunea că nimfa acestui rîu, care era la rîndul ei fiica lui Oceanus și a lui Tethys și purta același nume – Styx -, i-ar fi dat odinioară ajutor lui Zeus în lupta lui împotriva titanilor, fapt pentru care părintele zeilor o înconjura cu multă cinste și recunoștință.
stâlcea
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stâlceai
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stâlceala
STÂLCEÁLĂ, stâlceli, s. f. Faptul de a stâlci; bătaie strașnică. – Stâlci + suf. -eală. DOOM
stâlceálă s. f., g.-d. art. stâlcélii; pl. stâlcéli
stâlceam
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stâlcească
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stâlceau
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stâlceați
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stâlceli
STÂLCEÁLĂ, stâlceli, s. f. Faptul de a stâlci; bătaie strașnică. – Stâlci + suf. -eală. DOOM
stâlceálă s. f., g.-d. art. stâlcélii; pl. stâlcéli
stâlcelii
STÂLCEÁLĂ, stâlceli, s. f. Faptul de a stâlci; bătaie strașnică. – Stâlci + suf. -eală. DOOM
stâlceálă s. f., g.-d. art. stâlcélii; pl. stâlcéli
stâlcelile
STÂLCEÁLĂ, stâlceli, s. f. Faptul de a stâlci; bătaie strașnică. – Stâlci + suf. -eală. DOOM
stâlceálă s. f., g.-d. art. stâlcélii; pl. stâlcéli
stâlcelilor
STÂLCEÁLĂ, stâlceli, s. f. Faptul de a stâlci; bătaie strașnică. – Stâlci + suf. -eală. DOOM
stâlceálă s. f., g.-d. art. stâlcélii; pl. stâlcéli
stâlcesc
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stâlcește
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stâlcești
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stâlci
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stâlcii
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stâlcim
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stâlcind
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stâlcire
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stâlcire
STÂLCÍRE, stâlciri, s. f. Faptul de a (se) stâlci. – V. stâlci. DOOM
stâlcíre s. f., g.-d. art. stâlcírii; pl. stâlcíri
stâlcirea
STÂLCÍRE, stâlciri, s. f. Faptul de a (se) stâlci. – V. stâlci. DOOM
stâlcíre s. f., g.-d. art. stâlcírii; pl. stâlcíri
stâlciri
STÂLCÍRE, stâlciri, s. f. Faptul de a (se) stâlci. – V. stâlci. DOOM
stâlcíre s. f., g.-d. art. stâlcírii; pl. stâlcíri
stâlcirii
STÂLCÍRE, stâlciri, s. f. Faptul de a (se) stâlci. – V. stâlci. DOOM
stâlcíre s. f., g.-d. art. stâlcírii; pl. stâlcíri
stâlcirile
STÂLCÍRE, stâlciri, s. f. Faptul de a (se) stâlci. – V. stâlci. DOOM
stâlcíre s. f., g.-d. art. stâlcírii; pl. stâlcíri
stâlcirilor
STÂLCÍRE, stâlciri, s. f. Faptul de a (se) stâlci. – V. stâlci. DOOM
stâlcíre s. f., g.-d. art. stâlcírii; pl. stâlcíri
stâlciră
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stâlcirăm
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stâlcirăți
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stâlcise
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stâlcisem
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stâlciseră
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stâlciserăm
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stâlciserăți
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stâlciseși
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stâlciseți
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stâlcit
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stâlcit
STÂLCÍT, -Ă, stâlciți, -te, adj. 1. Zdrobit, strivit, schilodit (prin lovire); p. ext. bătut tare, schingiuit. 2. Fig. (Despre pronunțare, vorbire, despre executarea unei melodii etc.) Prost, deformat, greșit, pocit. – V. stâlci.
stâlcita
STÂLCÍT, -Ă, stâlciți, -te, adj. 1. Zdrobit, strivit, schilodit (prin lovire); p. ext. bătut tare, schingiuit. 2. Fig. (Despre pronunțare, vorbire, despre executarea unei melodii etc.) Prost, deformat, greșit, pocit. – V. stâlci.
stâlcite
STÂLCÍT, -Ă, stâlciți, -te, adj. 1. Zdrobit, strivit, schilodit (prin lovire); p. ext. bătut tare, schingiuit. 2. Fig. (Despre pronunțare, vorbire, despre executarea unei melodii etc.) Prost, deformat, greșit, pocit. – V. stâlci.
stâlcitei
STÂLCÍT, -Ă, stâlciți, -te, adj. 1. Zdrobit, strivit, schilodit (prin lovire); p. ext. bătut tare, schingiuit. 2. Fig. (Despre pronunțare, vorbire, despre executarea unei melodii etc.) Prost, deformat, greșit, pocit. – V. stâlci.
stâlcitele
STÂLCÍT, -Ă, stâlciți, -te, adj. 1. Zdrobit, strivit, schilodit (prin lovire); p. ext. bătut tare, schingiuit. 2. Fig. (Despre pronunțare, vorbire, despre executarea unei melodii etc.) Prost, deformat, greșit, pocit. – V. stâlci.
stâlcitelor
STÂLCÍT, -Ă, stâlciți, -te, adj. 1. Zdrobit, strivit, schilodit (prin lovire); p. ext. bătut tare, schingiuit. 2. Fig. (Despre pronunțare, vorbire, despre executarea unei melodii etc.) Prost, deformat, greșit, pocit. – V. stâlci.
stâlcitul
STÂLCÍT, -Ă, stâlciți, -te, adj. 1. Zdrobit, strivit, schilodit (prin lovire); p. ext. bătut tare, schingiuit. 2. Fig. (Despre pronunțare, vorbire, despre executarea unei melodii etc.) Prost, deformat, greșit, pocit. – V. stâlci.
stâlcitului
STÂLCÍT, -Ă, stâlciți, -te, adj. 1. Zdrobit, strivit, schilodit (prin lovire); p. ext. bătut tare, schingiuit. 2. Fig. (Despre pronunțare, vorbire, despre executarea unei melodii etc.) Prost, deformat, greșit, pocit. – V. stâlci.
stâlcitura
STÂLCITÚRĂ, stâlcituri, s. f. Faptul de a (se) stâlci; (concr.) ceea ce este stâlcit. – Stâlci + suf. -tură. DOOM
stâlcitúră s. f., g.-d. art. stâlcitúrii; pl. stâlcitúri
stâlcituri
STÂLCITÚRĂ, stâlcituri, s. f. Faptul de a (se) stâlci; (concr.) ceea ce este stâlcit. – Stâlci + suf. -tură. DOOM
stâlcitúră s. f., g.-d. art. stâlcitúrii; pl. stâlcitúri
stâlciturii
STÂLCITÚRĂ, stâlcituri, s. f. Faptul de a (se) stâlci; (concr.) ceea ce este stâlcit. – Stâlci + suf. -tură. DOOM
stâlcitúră s. f., g.-d. art. stâlcitúrii; pl. stâlcitúri
stâlciturile
STÂLCITÚRĂ, stâlcituri, s. f. Faptul de a (se) stâlci; (concr.) ceea ce este stâlcit. – Stâlci + suf. -tură. DOOM
stâlcitúră s. f., g.-d. art. stâlcitúrii; pl. stâlcitúri
stâlciturilor
STÂLCITÚRĂ, stâlcituri, s. f. Faptul de a (se) stâlci; (concr.) ceea ce este stâlcit. – Stâlci + suf. -tură. DOOM
stâlcitúră s. f., g.-d. art. stâlcitúrii; pl. stâlcitúri
stâlciși
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stâlciți
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stâlciți
STÂLCÍT, -Ă, stâlciți, -te, adj. 1. Zdrobit, strivit, schilodit (prin lovire); p. ext. bătut tare, schingiuit. 2. Fig. (Despre pronunțare, vorbire, despre executarea unei melodii etc.) Prost, deformat, greșit, pocit. – V. stâlci.
stâlciții
STÂLCÍT, -Ă, stâlciți, -te, adj. 1. Zdrobit, strivit, schilodit (prin lovire); p. ext. bătut tare, schingiuit. 2. Fig. (Despre pronunțare, vorbire, despre executarea unei melodii etc.) Prost, deformat, greșit, pocit. – V. stâlci.
stâlciților
STÂLCÍT, -Ă, stâlciți, -te, adj. 1. Zdrobit, strivit, schilodit (prin lovire); p. ext. bătut tare, schingiuit. 2. Fig. (Despre pronunțare, vorbire, despre executarea unei melodii etc.) Prost, deformat, greșit, pocit. – V. stâlci.
stâlp
STÂLP, stâlpi, s. m. 1. Lemn lung și gros, de obicei cioplit și fixat în pământ, care servește pentru a susține ceva; element masiv de construcție, cu lungimea mare în raport cu dimensiunile secțiunii, confecționat din lemn, din metal, din beton armat etc., care servește la susținerea unei clădiri, a unei instalații, a unui pod, a liniilor electrice aeriene, a antenelor etc. ◊ Expr. Stâlp de cafenea = persoană care își petrece timpul prin cafenele. ♦ Picior, coloană ornamentală la o mobilă (în special la pat). 2. Porțiune neexploatată dintr-un zăcământ, destinată susținerii tavanului unui abataj. 3. Fig. Persoană care constituie un sprijin, un reazem, un ajutor de bază pentru cineva. ◊ Stâlpul casei = capul familiei. – Din sl. stlŭpŭ. DOOM
stâlp s. m., pl. stâlpi
stâlpan
STÎLPÁN, stîlpane, s. n. Ghioagă. Care scăpa de stîlpan Nu scăpa de buzdugan. ALECSANDRI, P. P. 126.
stâlpar
STÂLPÁR, stâlpari, s. m. Veche monedă de argint, pe care erau reprezentate două coloane; direclie. – Stâlp + suf. -ar. DOOM
stâlpár s. m., pl. stâlpári
stâlpare
STÂLPÁRE, stâlpări, s. f. (Pop.) Ramură verde, crenguță înfrunzită; spec. ramură înfrunzită de salcie care se împarte ortodocșilor la biserică, în duminica Floriilor. – Probabil lat. *stirparia (< stirps, -is). DOOM
stâlpáre s. f., g.-d. art. stâlpắrii; pl. stâlpắri
stâlparea
STÂLPÁRE, stâlpări, s. f. (Pop.) Ramură verde, crenguță înfrunzită; spec. ramură înfrunzită de salcie care se împarte ortodocșilor la biserică, în duminica Floriilor. – Probabil lat. *stirparia (< stirps, -is). DOOM
stâlpáre s. f., g.-d. art. stâlpắrii; pl. stâlpắri
stâlpari
STÂLPÁR, stâlpari, s. m. Veche monedă de argint, pe care erau reprezentate două coloane; direclie. – Stâlp + suf. -ar. DOOM
stâlpár s. m., pl. stâlpári
stâlparii
STÂLPÁR, stâlpari, s. m. Veche monedă de argint, pe care erau reprezentate două coloane; direclie. – Stâlp + suf. -ar. DOOM
stâlpár s. m., pl. stâlpári
stâlparilor
STÂLPÁR, stâlpari, s. m. Veche monedă de argint, pe care erau reprezentate două coloane; direclie. – Stâlp + suf. -ar. DOOM
stâlpár s. m., pl. stâlpári
stâlparul
STÂLPÁR, stâlpari, s. m. Veche monedă de argint, pe care erau reprezentate două coloane; direclie. – Stâlp + suf. -ar. DOOM
stâlpár s. m., pl. stâlpári
stâlparului
STÂLPÁR, stâlpari, s. m. Veche monedă de argint, pe care erau reprezentate două coloane; direclie. – Stâlp + suf. -ar. DOOM
stâlpár s. m., pl. stâlpári
stâlpea
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stâlpeai
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stâlpeam
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stâlpească
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stâlpeau
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stâlpeați
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stâlpesc
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stâlpește
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stâlpești
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stâlpi
STÂLP, stâlpi, s. m. 1. Lemn lung și gros, de obicei cioplit și fixat în pământ, care servește pentru a susține ceva; element masiv de construcție, cu lungimea mare în raport cu dimensiunile secțiunii, confecționat din lemn, din metal, din beton armat etc., care servește la susținerea unei clădiri, a unei instalații, a unui pod, a liniilor electrice aeriene, a antenelor etc. ◊ Expr. Stâlp de cafenea = persoană care își petrece timpul prin cafenele. ♦ Picior, coloană ornamentală la o mobilă (în special la pat). 2. Porțiune neexploatată dintr-un zăcământ, destinată susținerii tavanului unui abataj. 3. Fig. Persoană care constituie un sprijin, un reazem, un ajutor de bază pentru cineva. ◊ Stâlpul casei = capul familiei. – Din sl. stlŭpŭ. DOOM
stâlp s. m., pl. stâlpi
stâlpi
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stâlpii
STÂLP, stâlpi, s. m. 1. Lemn lung și gros, de obicei cioplit și fixat în pământ, care servește pentru a susține ceva; element masiv de construcție, cu lungimea mare în raport cu dimensiunile secțiunii, confecționat din lemn, din metal, din beton armat etc., care servește la susținerea unei clădiri, a unei instalații, a unui pod, a liniilor electrice aeriene, a antenelor etc. ◊ Expr. Stâlp de cafenea = persoană care își petrece timpul prin cafenele. ♦ Picior, coloană ornamentală la o mobilă (în special la pat). 2. Porțiune neexploatată dintr-un zăcământ, destinată susținerii tavanului unui abataj. 3. Fig. Persoană care constituie un sprijin, un reazem, un ajutor de bază pentru cineva. ◊ Stâlpul casei = capul familiei. – Din sl. stlŭpŭ. DOOM
stâlp s. m., pl. stâlpi
stâlpii
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stâlpilor
STÂLP, stâlpi, s. m. 1. Lemn lung și gros, de obicei cioplit și fixat în pământ, care servește pentru a susține ceva; element masiv de construcție, cu lungimea mare în raport cu dimensiunile secțiunii, confecționat din lemn, din metal, din beton armat etc., care servește la susținerea unei clădiri, a unei instalații, a unui pod, a liniilor electrice aeriene, a antenelor etc. ◊ Expr. Stâlp de cafenea = persoană care își petrece timpul prin cafenele. ♦ Picior, coloană ornamentală la o mobilă (în special la pat). 2. Porțiune neexploatată dintr-un zăcământ, destinată susținerii tavanului unui abataj. 3. Fig. Persoană care constituie un sprijin, un reazem, un ajutor de bază pentru cineva. ◊ Stâlpul casei = capul familiei. – Din sl. stlŭpŭ. DOOM
stâlp s. m., pl. stâlpi
stâlpim
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stâlpind
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stâlpire
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stâlpire
STÂLPÍ, stâlpesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A marca (cu stâlpi) hotarul unui loc, a hotărnici. – Din stâlp.
stâlpiră
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stâlpirăm
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stâlpirăți
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stâlpise
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stâlpisem
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stâlpiseră
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stâlpiserăm
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stâlpiserăți
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stâlpiseși
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stâlpiseți
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stâlpit
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stâlpit
STÎLPÍT, -Ă, stîlpiți, -te, adj. (Învechit) 1. Încremenit, înlemnit (de teamă, de mirare). Și iată-l iar pe badea Ion... stîlpit lîngă ușă, sastisit, invîrtindu-și căciula in mini, neștiind cum să inceapă. VLAHUȚĂ, CL. 64. Rămase împăratul stîlpit, cînd văzu masa viind singură. ISPIRESCU, L. 355. 2. (Despre ochi) Pironit, ațintit, fixat. Să stai cu ochii țintă, stîlpiți în luminare, Ca versul, cînd ne vine prin aer șchiopătînd, În gît să-i punem lațul, să-l așezăm la rînd. HOGAȘ, DR. II 186.
stâlpiși
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stâlpișor
STÂLPȘÓR s. m. v. stâlpișor. DOOM
stâlpișór s. m., pl. stâlpișóri
stâlpișori
STÂLPȘÓR s. m. v. stâlpișor. DOOM
stâlpișór s. m., pl. stâlpișóri
stâlpișorii
STÂLPȘÓR s. m. v. stâlpișor. DOOM
stâlpișór s. m., pl. stâlpișóri
stâlpișorilor
STÂLPȘÓR s. m. v. stâlpișor. DOOM
stâlpișór s. m., pl. stâlpișóri
stâlpișorul
STÂLPȘÓR s. m. v. stâlpișor. DOOM
stâlpișór s. m., pl. stâlpișóri
stâlpișorului
STÂLPȘÓR s. m. v. stâlpișor. DOOM
stâlpișór s. m., pl. stâlpișóri
stâlpiți
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stâlpnic
STẤLPNIC, stâlpnici, s. m. (Înv. și pop.) Pustnic care trăia retras pe vârful unui munte sau în vârful unui stâlp. ♦ Supranumele Sfântului Simeon care a trăit 45 de ani pe Vârful unui munte. – Din sl. stlăpĭnicŭ. DOOM
*stấlpnic (stâlp-) (înv., pop.) s. m., pl. stấlpnici
stâlpul
STÂLP, stâlpi, s. m. 1. Lemn lung și gros, de obicei cioplit și fixat în pământ, care servește pentru a susține ceva; element masiv de construcție, cu lungimea mare în raport cu dimensiunile secțiunii, confecționat din lemn, din metal, din beton armat etc., care servește la susținerea unei clădiri, a unei instalații, a unui pod, a liniilor electrice aeriene, a antenelor etc. ◊ Expr. Stâlp de cafenea = persoană care își petrece timpul prin cafenele. ♦ Picior, coloană ornamentală la o mobilă (în special la pat). 2. Porțiune neexploatată dintr-un zăcământ, destinată susținerii tavanului unui abataj. 3. Fig. Persoană care constituie un sprijin, un reazem, un ajutor de bază pentru cineva. ◊ Stâlpul casei = capul familiei. – Din sl. stlŭpŭ. DOOM
stâlp s. m., pl. stâlpi
stâlpuleț
STÂLPULÉȚ, stâlpuleți, s. m. Stâlpișor. – Stâlp + suf. -uleț. DOOM
stâlpuléț s. m., pl. stâlpuléți
stâlpuleți
STÂLPULÉȚ, stâlpuleți, s. m. Stâlpișor. – Stâlp + suf. -uleț. DOOM
stâlpuléț s. m., pl. stâlpuléți
stâlpuleții
STÂLPULÉȚ, stâlpuleți, s. m. Stâlpișor. – Stâlp + suf. -uleț. DOOM
stâlpuléț s. m., pl. stâlpuléți
stâlpuleților
STÂLPULÉȚ, stâlpuleți, s. m. Stâlpișor. – Stâlp + suf. -uleț. DOOM
stâlpuléț s. m., pl. stâlpuléți
stâlpulețul
STÂLPULÉȚ, stâlpuleți, s. m. Stâlpișor. – Stâlp + suf. -uleț. DOOM
stâlpuléț s. m., pl. stâlpuléți
stâlpulețului
STÂLPULÉȚ, stâlpuleți, s. m. Stâlpișor. – Stâlp + suf. -uleț. DOOM
stâlpuléț s. m., pl. stâlpuléți
stâlpului
STÂLP, stâlpi, s. m. 1. Lemn lung și gros, de obicei cioplit și fixat în pământ, care servește pentru a susține ceva; element masiv de construcție, cu lungimea mare în raport cu dimensiunile secțiunii, confecționat din lemn, din metal, din beton armat etc., care servește la susținerea unei clădiri, a unei instalații, a unui pod, a liniilor electrice aeriene, a antenelor etc. ◊ Expr. Stâlp de cafenea = persoană care își petrece timpul prin cafenele. ♦ Picior, coloană ornamentală la o mobilă (în special la pat). 2. Porțiune neexploatată dintr-un zăcământ, destinată susținerii tavanului unui abataj. 3. Fig. Persoană care constituie un sprijin, un reazem, un ajutor de bază pentru cineva. ◊ Stâlpul casei = capul familiei. – Din sl. stlŭpŭ. DOOM
stâlp s. m., pl. stâlpi
stâlpușor
STÂLPUȘÓR, stâlpușori, s. m. Stâlpișor. – Stâlp + suf. -ușor. DOOM
stâlpușór s. m., pl. stâlpușóri
stâlpușori
STÂLPUȘÓR, stâlpușori, s. m. Stâlpișor. – Stâlp + suf. -ușor. DOOM
stâlpușór s. m., pl. stâlpușóri
stâlpușorii
STÂLPUȘÓR, stâlpușori, s. m. Stâlpișor. – Stâlp + suf. -ușor. DOOM
stâlpușór s. m., pl. stâlpușóri
stâlpușorilor
STÂLPUȘÓR, stâlpușori, s. m. Stâlpișor. – Stâlp + suf. -ușor. DOOM
stâlpușór s. m., pl. stâlpușóri
stâlpușorul
STÂLPUȘÓR, stâlpușori, s. m. Stâlpișor. – Stâlp + suf. -ușor. DOOM
stâlpușór s. m., pl. stâlpușóri
stâlpușorului
STÂLPUȘÓR, stâlpușori, s. m. Stâlpișor. – Stâlp + suf. -ușor. DOOM
stâlpușór s. m., pl. stâlpușóri
stâlpări
STÂLPÁRE, stâlpări, s. f. (Pop.) Ramură verde, crenguță înfrunzită; spec. ramură înfrunzită de salcie care se împarte ortodocșilor la biserică, în duminica Floriilor. – Probabil lat. *stirparia (< stirps, -is). DOOM
stâlpáre s. f., g.-d. art. stâlpắrii; pl. stâlpắri
stâlpării
STÂLPÁRE, stâlpări, s. f. (Pop.) Ramură verde, crenguță înfrunzită; spec. ramură înfrunzită de salcie care se împarte ortodocșilor la biserică, în duminica Floriilor. – Probabil lat. *stirparia (< stirps, -is). DOOM
stâlpáre s. f., g.-d. art. stâlpắrii; pl. stâlpắri
stâlpările
STÂLPÁRE, stâlpări, s. f. (Pop.) Ramură verde, crenguță înfrunzită; spec. ramură înfrunzită de salcie care se împarte ortodocșilor la biserică, în duminica Floriilor. – Probabil lat. *stirparia (< stirps, -is). DOOM
stâlpáre s. f., g.-d. art. stâlpắrii; pl. stâlpắri
stâlpărilor
STÂLPÁRE, stâlpări, s. f. (Pop.) Ramură verde, crenguță înfrunzită; spec. ramură înfrunzită de salcie care se împarte ortodocșilor la biserică, în duminica Floriilor. – Probabil lat. *stirparia (< stirps, -is). DOOM
stâlpáre s. f., g.-d. art. stâlpắrii; pl. stâlpắri
stâlpșor
STÂLPȘÓR s. m. v. stâlpișor. DOOM
stâlpișór s. m., pl. stâlpișóri
stâmpea
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stâmpeai
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stâmpeam
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stâmpească
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stâmpeau
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stâmpeați
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stâmpesc
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stâmpește
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stâmpești
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stâmpi
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stâmpii
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stâmpim
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stâmpind
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stâmpire
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stâmpire
STÂMPÍ, stâmpésc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec.
stâmpiră
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stâmpirăm
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stâmpirăți
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stâmpise
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stâmpisem
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stâmpiseră
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stâmpiserăm
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stâmpiserăți
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stâmpiseși
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stâmpiseți
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stâmpit
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stâmpiși
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stâmpiți
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stâmpăr
ASTẤMPĂR s. n. Odihnă, liniște, tihnă, pace. ◊ Fără astâmpăr = a) loc. adv. necontenit, întruna; b) loc. adj. neastâmpărat. [Var.: (pop.) stâmpăr s. n.] – Din astâmpăra (derivat regresiv). DOOM
astấmpăr s. n.
stâmpăra
ASTÂMPĂRÁ, astâmpăr, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma; a (se) cuminți. 2. A scădea sau a face să scadă (în intensitate), a înceta sau a face să înceteze. [Var: (pop.) stâmpărá vb. I] – Lat. *ex-temperare. DOOM
astâmpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 astấmpără; conj. prez. 3 să astấmpere
stâmpărare
STÂMPĂRÁRE s. f. v. astâmpărare. DOOM
astâmpăráre s. f., g.-d. art. astâmpărắrii
stâmpărat
ASTÂMPĂRÁT, -Ă, astâmpărați, -te, adj. Domolit, liniștit, potolit; cuminte. [Var.: (pop.) stâmpărát, -ă, adj.] – V astâmpăra.
stâmpărător
STÎMPĂRĂTÓR, -OÁRE, stîmpărători, -oare, adj. (Învechit) Care alină, care domolește, care ușurează. (Substantivat; cu pronunțare regională) Nici să fie el peire, ci numai stîmpărătoriul Patimei. CONACHI, P. 282.
stânca
STẤNCĂ, stânci, s. f. 1. Bloc mare de piatră (în munți), de obicei cu pereții drepți și colțuroși; stană. 2. Fig. Obstacol, dificultate mare. – Et. nec. DOOM
!cristál-de-stấncă (silice) s. n.
stânci
STẤNCĂ, stânci, s. f. 1. Bloc mare de piatră (în munți), de obicei cu pereții drepți și colțuroși; stană. 2. Fig. Obstacol, dificultate mare. – Et. nec. DOOM
!cristál-de-stấncă (silice) s. n.
stâncii
STẤNCĂ, stânci, s. f. 1. Bloc mare de piatră (în munți), de obicei cu pereții drepți și colțuroși; stană. 2. Fig. Obstacol, dificultate mare. – Et. nec. DOOM
!cristál-de-stấncă (silice) s. n.
stâncile
STẤNCĂ, stânci, s. f. 1. Bloc mare de piatră (în munți), de obicei cu pereții drepți și colțuroși; stană. 2. Fig. Obstacol, dificultate mare. – Et. nec. DOOM
!cristál-de-stấncă (silice) s. n.
stâncilor
STẤNCĂ, stânci, s. f. 1. Bloc mare de piatră (în munți), de obicei cu pereții drepți și colțuroși; stană. 2. Fig. Obstacol, dificultate mare. – Et. nec. DOOM
!cristál-de-stấncă (silice) s. n.
stâncime
STÎNCÍME s. f. (Rar) Stîncărie. Pe păreții netezi ai stîncimii îndelunge, Ei arunc umbre gheboase, uriașe, negre, lunge. EMINESCU, L. P. 128.
stânciu
STÎNCÍU, -ÍE, stîncii, adj. (Neobișnuit) Stîncos. În stînga e Carybda sălbatică, stîncie. ALECSANDRI, P. III 75.
stâncoasa
STÂNCÓS, -OÁSĂ, stâncoși, -oase, adj. (Despre munți, locuri etc.) Format din stânci; plin de stânci, cu stânci. – Stâncă + suf. -os. DOOM
stâncós adj. m., pl. stâncóși; f. stâncoásă, pl. stâncoáse
stâncoase
STÂNCÓS, -OÁSĂ, stâncoși, -oase, adj. (Despre munți, locuri etc.) Format din stânci; plin de stânci, cu stânci. – Stâncă + suf. -os. DOOM
stâncós adj. m., pl. stâncóși; f. stâncoásă, pl. stâncoáse
stâncoasei
STÂNCÓS, -OÁSĂ, stâncoși, -oase, adj. (Despre munți, locuri etc.) Format din stânci; plin de stânci, cu stânci. – Stâncă + suf. -os. DOOM
stâncós adj. m., pl. stâncóși; f. stâncoásă, pl. stâncoáse
stâncoasele
STÂNCÓS, -OÁSĂ, stâncoși, -oase, adj. (Despre munți, locuri etc.) Format din stânci; plin de stânci, cu stânci. – Stâncă + suf. -os. DOOM
stâncós adj. m., pl. stâncóși; f. stâncoásă, pl. stâncoáse
stâncoaselor
STÂNCÓS, -OÁSĂ, stâncoși, -oase, adj. (Despre munți, locuri etc.) Format din stânci; plin de stânci, cu stânci. – Stâncă + suf. -os. DOOM
stâncós adj. m., pl. stâncóși; f. stâncoásă, pl. stâncoáse
stâncos
STÂNCÓS, -OÁSĂ, stâncoși, -oase, adj. (Despre munți, locuri etc.) Format din stânci; plin de stânci, cu stânci. – Stâncă + suf. -os. DOOM
stâncós adj. m., pl. stâncóși; f. stâncoásă, pl. stâncoáse
stâncosul
STÂNCÓS, -OÁSĂ, stâncoși, -oase, adj. (Despre munți, locuri etc.) Format din stânci; plin de stânci, cu stânci. – Stâncă + suf. -os. DOOM
stâncós adj. m., pl. stâncóși; f. stâncoásă, pl. stâncoáse
stâncosului
STÂNCÓS, -OÁSĂ, stâncoși, -oase, adj. (Despre munți, locuri etc.) Format din stânci; plin de stânci, cu stânci. – Stâncă + suf. -os. DOOM
stâncós adj. m., pl. stâncóși; f. stâncoásă, pl. stâncoáse
stâncoși
STÂNCÓS, -OÁSĂ, stâncoși, -oase, adj. (Despre munți, locuri etc.) Format din stânci; plin de stânci, cu stânci. – Stâncă + suf. -os. DOOM
stâncós adj. m., pl. stâncóși; f. stâncoásă, pl. stâncoáse
stâncoșii
STÂNCÓS, -OÁSĂ, stâncoși, -oase, adj. (Despre munți, locuri etc.) Format din stânci; plin de stânci, cu stânci. – Stâncă + suf. -os. DOOM
stâncós adj. m., pl. stâncóși; f. stâncoásă, pl. stâncoáse
stâncoșilor
STÂNCÓS, -OÁSĂ, stâncoși, -oase, adj. (Despre munți, locuri etc.) Format din stânci; plin de stânci, cu stânci. – Stâncă + suf. -os. DOOM
stâncós adj. m., pl. stâncóși; f. stâncoásă, pl. stâncoáse
stâncăria
STÂNCĂRÍE, stâncării, s. f. Îngrămădire, mulțime de stânci; regiune cu stânci. – Stâncă + suf. -ărie. DOOM
stâncăríe s. f., art. stâncăría, g.-d. art. stâncăríei; pl. stâncăríi, art. stâncăríile
stâncărie
STÂNCĂRÍE, stâncării, s. f. Îngrămădire, mulțime de stânci; regiune cu stânci. – Stâncă + suf. -ărie. DOOM
stâncăríe s. f., art. stâncăría, g.-d. art. stâncăríei; pl. stâncăríi, art. stâncăríile
stâncăriei
STÂNCĂRÍE, stâncării, s. f. Îngrămădire, mulțime de stânci; regiune cu stânci. – Stâncă + suf. -ărie. DOOM
stâncăríe s. f., art. stâncăría, g.-d. art. stâncăríei; pl. stâncăríi, art. stâncăríile
stâncării
STÂNCĂRÍE, stâncării, s. f. Îngrămădire, mulțime de stânci; regiune cu stânci. – Stâncă + suf. -ărie. DOOM
stâncăríe s. f., art. stâncăría, g.-d. art. stâncăríei; pl. stâncăríi, art. stâncăríile
stâncăriile
STÂNCĂRÍE, stâncării, s. f. Îngrămădire, mulțime de stânci; regiune cu stânci. – Stâncă + suf. -ărie. DOOM
stâncăríe s. f., art. stâncăría, g.-d. art. stâncăríei; pl. stâncăríi, art. stâncăríile
stâncăriilor
STÂNCĂRÍE, stâncării, s. f. Îngrămădire, mulțime de stânci; regiune cu stânci. – Stâncă + suf. -ărie. DOOM
stâncăríe s. f., art. stâncăría, g.-d. art. stâncăríei; pl. stâncăríi, art. stâncăríile
stând
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
stâng
STÂNG, -Ă, stângi, adj. 1. (Despre părți sau organe ale corpului) Așezat în partea corpului în care se află inima. ♦ (Substantivat): a) (La m. sg. art.) Piciorul stâng (1); b) (La f. sg. art.) Mâna stângă (1). 2. Care se află de partea sau în direcția mâinii stângi (1) (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru sau o ființă). ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Partea sau direcția stângă (2). ◊ Expr. A ține stânga = a merge pe partea stângă a unui drum. (Fam.) A trage (sau a da, a face) la stânga = a fura. ♦ (Substantivat, f. art.) Grupare politică socialistă. ◊ Loc. adj. De stânga = (despre grupări politice, persoane) partizan, adept al unei politici socialiste. – Lat. *stancus (= stanticus) „obosit”. DOOM
!de-a stấnga loc. adv., loc. prep.
stânga
STÂNG, -Ă, stângi, adj. 1. (Despre părți sau organe ale corpului) Așezat în partea corpului în care se află inima. ♦ (Substantivat): a) (La m. sg. art.) Piciorul stâng (1); b) (La f. sg. art.) Mâna stângă (1). 2. Care se află de partea sau în direcția mâinii stângi (1) (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru sau o ființă). ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Partea sau direcția stângă (2). ◊ Expr. A ține stânga = a merge pe partea stângă a unui drum. (Fam.) A trage (sau a da, a face) la stânga = a fura. ♦ (Substantivat, f. art.) Grupare politică socialistă. ◊ Loc. adj. De stânga = (despre grupări politice, persoane) partizan, adept al unei politici socialiste. – Lat. *stancus (= stanticus) „obosit”. DOOM
!de-a stấnga loc. adv., loc. prep.
stângace
STÂNGÁCI, -CE, stângaci, -ce, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care lucrează, scrie etc. mai bine cu mâna stângă decât cu cea dreaptă. 2. Fig. Lipsit de îndemânare, de abilitate; lipsit de siguranță, de suplețe în mișcări, în exprimare, în gândire. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care arată, trădează stângăcie. – Stâng + suf. -aci. DOOM
stângáci adj. m., pl. stângáci; f. sg. și pl. stângáce
stângacea
STÂNGÁCI, -CE, stângaci, -ce, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care lucrează, scrie etc. mai bine cu mâna stângă decât cu cea dreaptă. 2. Fig. Lipsit de îndemânare, de abilitate; lipsit de siguranță, de suplețe în mișcări, în exprimare, în gândire. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care arată, trădează stângăcie. – Stâng + suf. -aci. DOOM
stângáci adj. m., pl. stângáci; f. sg. și pl. stângáce
stângacei
STÂNGÁCI, -CE, stângaci, -ce, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care lucrează, scrie etc. mai bine cu mâna stângă decât cu cea dreaptă. 2. Fig. Lipsit de îndemânare, de abilitate; lipsit de siguranță, de suplețe în mișcări, în exprimare, în gândire. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care arată, trădează stângăcie. – Stâng + suf. -aci. DOOM
stângáci adj. m., pl. stângáci; f. sg. și pl. stângáce
stângacele
STÂNGÁCI, -CE, stângaci, -ce, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care lucrează, scrie etc. mai bine cu mâna stângă decât cu cea dreaptă. 2. Fig. Lipsit de îndemânare, de abilitate; lipsit de siguranță, de suplețe în mișcări, în exprimare, în gândire. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care arată, trădează stângăcie. – Stâng + suf. -aci. DOOM
stângáci adj. m., pl. stângáci; f. sg. și pl. stângáce
stângacelor
STÂNGÁCI, -CE, stângaci, -ce, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care lucrează, scrie etc. mai bine cu mâna stângă decât cu cea dreaptă. 2. Fig. Lipsit de îndemânare, de abilitate; lipsit de siguranță, de suplețe în mișcări, în exprimare, în gândire. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care arată, trădează stângăcie. – Stâng + suf. -aci. DOOM
stângáci adj. m., pl. stângáci; f. sg. și pl. stângáce
stângaci
STÂNGÁCI, -CE, stângaci, -ce, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care lucrează, scrie etc. mai bine cu mâna stângă decât cu cea dreaptă. 2. Fig. Lipsit de îndemânare, de abilitate; lipsit de siguranță, de suplețe în mișcări, în exprimare, în gândire. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care arată, trădează stângăcie. – Stâng + suf. -aci. DOOM
stângáci adj. m., pl. stângáci; f. sg. și pl. stângáce
stângacii
STÂNGÁCI, -CE, stângaci, -ce, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care lucrează, scrie etc. mai bine cu mâna stângă decât cu cea dreaptă. 2. Fig. Lipsit de îndemânare, de abilitate; lipsit de siguranță, de suplețe în mișcări, în exprimare, în gândire. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care arată, trădează stângăcie. – Stâng + suf. -aci. DOOM
stângáci adj. m., pl. stângáci; f. sg. și pl. stângáce
stângacilor
STÂNGÁCI, -CE, stângaci, -ce, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care lucrează, scrie etc. mai bine cu mâna stângă decât cu cea dreaptă. 2. Fig. Lipsit de îndemânare, de abilitate; lipsit de siguranță, de suplețe în mișcări, în exprimare, în gândire. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care arată, trădează stângăcie. – Stâng + suf. -aci. DOOM
stângáci adj. m., pl. stângáci; f. sg. și pl. stângáce
stângaciul
STÂNGÁCI, -CE, stângaci, -ce, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care lucrează, scrie etc. mai bine cu mâna stângă decât cu cea dreaptă. 2. Fig. Lipsit de îndemânare, de abilitate; lipsit de siguranță, de suplețe în mișcări, în exprimare, în gândire. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care arată, trădează stângăcie. – Stâng + suf. -aci. DOOM
stângáci adj. m., pl. stângáci; f. sg. și pl. stângáce
stângaciului
STÂNGÁCI, -CE, stângaci, -ce, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care lucrează, scrie etc. mai bine cu mâna stângă decât cu cea dreaptă. 2. Fig. Lipsit de îndemânare, de abilitate; lipsit de siguranță, de suplețe în mișcări, în exprimare, în gândire. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care arată, trădează stângăcie. – Stâng + suf. -aci. DOOM
stângáci adj. m., pl. stângáci; f. sg. și pl. stângáce
stângen
STẤNJEN, stânjeni, s. m. I. Unitate de măsură pentru lungime, folosită înaintea introducerii sistemului metric, care a variat, după epocă și regiune, de la 1,96 m la 2,23 m; lungime sau cantitate de material corespunzătoare acestei unități de măsură. ◊ Stânjen pescăresc = măsură de lungime folosită de pescari, egală cu aproximativ 1,50 m. Stânjen marin = măsură de lungime egală cu 1,83 m. ♦ Unitate de măsură pentru volumul lemnelor așezate în stivă, egală cu opt steri. II. (Bot.) Stânjenel. [Var.: (reg.) stấngen s. m.] – Din bg. stă(n)žen. DOOM
stấnjen s. m., pl. stấnjeni
stângi
STÂNG, -Ă, stângi, adj. 1. (Despre părți sau organe ale corpului) Așezat în partea corpului în care se află inima. ♦ (Substantivat): a) (La m. sg. art.) Piciorul stâng (1); b) (La f. sg. art.) Mâna stângă (1). 2. Care se află de partea sau în direcția mâinii stângi (1) (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru sau o ființă). ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Partea sau direcția stângă (2). ◊ Expr. A ține stânga = a merge pe partea stângă a unui drum. (Fam.) A trage (sau a da, a face) la stânga = a fura. ♦ (Substantivat, f. art.) Grupare politică socialistă. ◊ Loc. adj. De stânga = (despre grupări politice, persoane) partizan, adept al unei politici socialiste. – Lat. *stancus (= stanticus) „obosit”. DOOM
!de-a stấnga loc. adv., loc. prep.
stângii
STÂNG, -Ă, stângi, adj. 1. (Despre părți sau organe ale corpului) Așezat în partea corpului în care se află inima. ♦ (Substantivat): a) (La m. sg. art.) Piciorul stâng (1); b) (La f. sg. art.) Mâna stângă (1). 2. Care se află de partea sau în direcția mâinii stângi (1) (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru sau o ființă). ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Partea sau direcția stângă (2). ◊ Expr. A ține stânga = a merge pe partea stângă a unui drum. (Fam.) A trage (sau a da, a face) la stânga = a fura. ♦ (Substantivat, f. art.) Grupare politică socialistă. ◊ Loc. adj. De stânga = (despre grupări politice, persoane) partizan, adept al unei politici socialiste. – Lat. *stancus (= stanticus) „obosit”. DOOM
!de-a stấnga loc. adv., loc. prep.
stângile
STÂNG, -Ă, stângi, adj. 1. (Despre părți sau organe ale corpului) Așezat în partea corpului în care se află inima. ♦ (Substantivat): a) (La m. sg. art.) Piciorul stâng (1); b) (La f. sg. art.) Mâna stângă (1). 2. Care se află de partea sau în direcția mâinii stângi (1) (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru sau o ființă). ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Partea sau direcția stângă (2). ◊ Expr. A ține stânga = a merge pe partea stângă a unui drum. (Fam.) A trage (sau a da, a face) la stânga = a fura. ♦ (Substantivat, f. art.) Grupare politică socialistă. ◊ Loc. adj. De stânga = (despre grupări politice, persoane) partizan, adept al unei politici socialiste. – Lat. *stancus (= stanticus) „obosit”. DOOM
!de-a stấnga loc. adv., loc. prep.
stângilor
STÂNG, -Ă, stângi, adj. 1. (Despre părți sau organe ale corpului) Așezat în partea corpului în care se află inima. ♦ (Substantivat): a) (La m. sg. art.) Piciorul stâng (1); b) (La f. sg. art.) Mâna stângă (1). 2. Care se află de partea sau în direcția mâinii stângi (1) (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru sau o ființă). ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Partea sau direcția stângă (2). ◊ Expr. A ține stânga = a merge pe partea stângă a unui drum. (Fam.) A trage (sau a da, a face) la stânga = a fura. ♦ (Substantivat, f. art.) Grupare politică socialistă. ◊ Loc. adj. De stânga = (despre grupări politice, persoane) partizan, adept al unei politici socialiste. – Lat. *stancus (= stanticus) „obosit”. DOOM
!de-a stấnga loc. adv., loc. prep.
stângism
STÂNGÍSM, stângisme, s. n. Atitudine, manifestare etc. politică cu caracter sectar, exclusivist în aplicarea unor soluții extreme în interiorul unui partid de stânga. – Stâng + suf. -ism (după rus. levizna). DOOM
stângísm s. n., (manifestări) pl. stângísme
stângisme
STÂNGÍSM, stângisme, s. n. Atitudine, manifestare etc. politică cu caracter sectar, exclusivist în aplicarea unor soluții extreme în interiorul unui partid de stânga. – Stâng + suf. -ism (după rus. levizna). DOOM
stângísm s. n., (manifestări) pl. stângísme
stângismele
STÂNGÍSM, stângisme, s. n. Atitudine, manifestare etc. politică cu caracter sectar, exclusivist în aplicarea unor soluții extreme în interiorul unui partid de stânga. – Stâng + suf. -ism (după rus. levizna). DOOM
stângísm s. n., (manifestări) pl. stângísme
stângismelor
STÂNGÍSM, stângisme, s. n. Atitudine, manifestare etc. politică cu caracter sectar, exclusivist în aplicarea unor soluții extreme în interiorul unui partid de stânga. – Stâng + suf. -ism (după rus. levizna). DOOM
stângísm s. n., (manifestări) pl. stângísme
stângismul
STÂNGÍSM, stângisme, s. n. Atitudine, manifestare etc. politică cu caracter sectar, exclusivist în aplicarea unor soluții extreme în interiorul unui partid de stânga. – Stâng + suf. -ism (după rus. levizna). DOOM
stângísm s. n., (manifestări) pl. stângísme
stângismului
STÂNGÍSM, stângisme, s. n. Atitudine, manifestare etc. politică cu caracter sectar, exclusivist în aplicarea unor soluții extreme în interiorul unui partid de stânga. – Stâng + suf. -ism (după rus. levizna). DOOM
stângísm s. n., (manifestări) pl. stângísme
stângist
STÂNGÍST, -Ă, stângiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al stângismului. 2. Adj. Care ține de stângism, caracteristic stângismului. – Stâng + suf. -ist (după rus. levațkii). DOOM
stângíst adj. m., s. m., pl. stângíști; adj. f., s. f. stângístă, pl. stângíste
stângist
STÂNGÍST, -Ă, stângiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al stângismului. 2. Adj. Care ține de stângism, caracteristic stângismului. – Stâng + suf. -ist (după rus. levațkii). DOOM
stângíst adj. m., s. m., pl. stângíști; adj. f., s. f. stângístă, pl. stângíste
stângista
STÂNGÍST, -Ă, stângiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al stângismului. 2. Adj. Care ține de stângism, caracteristic stângismului. – Stâng + suf. -ist (după rus. levațkii). DOOM
stângíst adj. m., s. m., pl. stângíști; adj. f., s. f. stângístă, pl. stângíste
stângista
STÂNGÍST, -Ă, stângiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al stângismului. 2. Adj. Care ține de stângism, caracteristic stângismului. – Stâng + suf. -ist (după rus. levațkii). DOOM
stângíst adj. m., s. m., pl. stângíști; adj. f., s. f. stângístă, pl. stângíste
stângiste
STÂNGÍST, -Ă, stângiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al stângismului. 2. Adj. Care ține de stângism, caracteristic stângismului. – Stâng + suf. -ist (după rus. levațkii). DOOM
stângíst adj. m., s. m., pl. stângíști; adj. f., s. f. stângístă, pl. stângíste
stângiste
STÂNGÍST, -Ă, stângiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al stângismului. 2. Adj. Care ține de stângism, caracteristic stângismului. – Stâng + suf. -ist (după rus. levațkii). DOOM
stângíst adj. m., s. m., pl. stângíști; adj. f., s. f. stângístă, pl. stângíste
stângistei
STÂNGÍST, -Ă, stângiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al stângismului. 2. Adj. Care ține de stângism, caracteristic stângismului. – Stâng + suf. -ist (după rus. levațkii). DOOM
stângíst adj. m., s. m., pl. stângíști; adj. f., s. f. stângístă, pl. stângíste
stângistei
STÂNGÍST, -Ă, stângiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al stângismului. 2. Adj. Care ține de stângism, caracteristic stângismului. – Stâng + suf. -ist (după rus. levațkii). DOOM
stângíst adj. m., s. m., pl. stângíști; adj. f., s. f. stângístă, pl. stângíste
stângistele
STÂNGÍST, -Ă, stângiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al stângismului. 2. Adj. Care ține de stângism, caracteristic stângismului. – Stâng + suf. -ist (după rus. levațkii). DOOM
stângíst adj. m., s. m., pl. stângíști; adj. f., s. f. stângístă, pl. stângíste
stângistele
STÂNGÍST, -Ă, stângiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al stângismului. 2. Adj. Care ține de stângism, caracteristic stângismului. – Stâng + suf. -ist (după rus. levațkii). DOOM
stângíst adj. m., s. m., pl. stângíști; adj. f., s. f. stângístă, pl. stângíste
stângistelor
STÂNGÍST, -Ă, stângiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al stângismului. 2. Adj. Care ține de stângism, caracteristic stângismului. – Stâng + suf. -ist (după rus. levațkii). DOOM
stângíst adj. m., s. m., pl. stângíști; adj. f., s. f. stângístă, pl. stângíste
stângistelor
STÂNGÍST, -Ă, stângiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al stângismului. 2. Adj. Care ține de stângism, caracteristic stângismului. – Stâng + suf. -ist (după rus. levațkii). DOOM
stângíst adj. m., s. m., pl. stângíști; adj. f., s. f. stângístă, pl. stângíste
stângistul
STÂNGÍST, -Ă, stângiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al stângismului. 2. Adj. Care ține de stângism, caracteristic stângismului. – Stâng + suf. -ist (după rus. levațkii). DOOM
stângíst adj. m., s. m., pl. stângíști; adj. f., s. f. stângístă, pl. stângíste
stângistul
STÂNGÍST, -Ă, stângiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al stângismului. 2. Adj. Care ține de stângism, caracteristic stângismului. – Stâng + suf. -ist (după rus. levațkii). DOOM
stângíst adj. m., s. m., pl. stângíști; adj. f., s. f. stângístă, pl. stângíste
stângistului
STÂNGÍST, -Ă, stângiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al stângismului. 2. Adj. Care ține de stângism, caracteristic stângismului. – Stâng + suf. -ist (după rus. levațkii). DOOM
stângíst adj. m., s. m., pl. stângíști; adj. f., s. f. stângístă, pl. stângíste
stângistului
STÂNGÍST, -Ă, stângiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al stângismului. 2. Adj. Care ține de stângism, caracteristic stângismului. – Stâng + suf. -ist (după rus. levațkii). DOOM
stângíst adj. m., s. m., pl. stângíști; adj. f., s. f. stângístă, pl. stângíste
stângiști
STÂNGÍST, -Ă, stângiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al stângismului. 2. Adj. Care ține de stângism, caracteristic stângismului. – Stâng + suf. -ist (după rus. levațkii). DOOM
stângíst adj. m., s. m., pl. stângíști; adj. f., s. f. stângístă, pl. stângíste
stângiști
STÂNGÍST, -Ă, stângiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al stângismului. 2. Adj. Care ține de stângism, caracteristic stângismului. – Stâng + suf. -ist (după rus. levațkii). DOOM
stângíst adj. m., s. m., pl. stângíști; adj. f., s. f. stângístă, pl. stângíste
stângiștii
STÂNGÍST, -Ă, stângiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al stângismului. 2. Adj. Care ține de stângism, caracteristic stângismului. – Stâng + suf. -ist (după rus. levațkii). DOOM
stângíst adj. m., s. m., pl. stângíști; adj. f., s. f. stângístă, pl. stângíste
stângiștii
STÂNGÍST, -Ă, stângiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al stângismului. 2. Adj. Care ține de stângism, caracteristic stângismului. – Stâng + suf. -ist (după rus. levațkii). DOOM
stângíst adj. m., s. m., pl. stângíști; adj. f., s. f. stângístă, pl. stângíste
stângiștilor
STÂNGÍST, -Ă, stângiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al stângismului. 2. Adj. Care ține de stângism, caracteristic stângismului. – Stâng + suf. -ist (după rus. levațkii). DOOM
stângíst adj. m., s. m., pl. stângíști; adj. f., s. f. stângístă, pl. stângíste
stângiștilor
STÂNGÍST, -Ă, stângiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al stângismului. 2. Adj. Care ține de stângism, caracteristic stângismului. – Stâng + suf. -ist (după rus. levațkii). DOOM
stângíst adj. m., s. m., pl. stângíști; adj. f., s. f. stângístă, pl. stângíste
stângul
STÂNG, -Ă, stângi, adj. 1. (Despre părți sau organe ale corpului) Așezat în partea corpului în care se află inima. ♦ (Substantivat): a) (La m. sg. art.) Piciorul stâng (1); b) (La f. sg. art.) Mâna stângă (1). 2. Care se află de partea sau în direcția mâinii stângi (1) (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru sau o ființă). ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Partea sau direcția stângă (2). ◊ Expr. A ține stânga = a merge pe partea stângă a unui drum. (Fam.) A trage (sau a da, a face) la stânga = a fura. ♦ (Substantivat, f. art.) Grupare politică socialistă. ◊ Loc. adj. De stânga = (despre grupări politice, persoane) partizan, adept al unei politici socialiste. – Lat. *stancus (= stanticus) „obosit”. DOOM
!de-a stấnga loc. adv., loc. prep.
stângului
STÂNG, -Ă, stângi, adj. 1. (Despre părți sau organe ale corpului) Așezat în partea corpului în care se află inima. ♦ (Substantivat): a) (La m. sg. art.) Piciorul stâng (1); b) (La f. sg. art.) Mâna stângă (1). 2. Care se află de partea sau în direcția mâinii stângi (1) (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru sau o ființă). ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Partea sau direcția stângă (2). ◊ Expr. A ține stânga = a merge pe partea stângă a unui drum. (Fam.) A trage (sau a da, a face) la stânga = a fura. ♦ (Substantivat, f. art.) Grupare politică socialistă. ◊ Loc. adj. De stânga = (despre grupări politice, persoane) partizan, adept al unei politici socialiste. – Lat. *stancus (= stanticus) „obosit”. DOOM
!de-a stấnga loc. adv., loc. prep.
stângăcie
STÂNGĂCÍE, (2) stângăcii, s. f. 1. Lipsă de îndemânare, de ușurință în mișcări, în exprimare, în comportare etc. ◊ Loc. adv. Cu stângăcie = în mod stângaci, neîndemânatic. 2. Faptă, purtare neîndemânatică. – Stângaci + suf. -ie. DOOM
stângăcíe s. f., art. stângăcía, g.-d. art. stângăcíei; (manifestări) pl. stângăcíi, art. stângăcíile
stânii
STẤNĂ, stâne, s. f. Așezare păstorească de vară, la munte sau în afara satului (cuprinzând locul și amenajările necesare), unde se adăpostesc oile și ciobanii și unde se prepară produsele din laptele oilor. ◊ Expr. A închide lupul în stână = a-și aduce dușmani în casă. A veni la spartul stânii = a veni prea târziu. – Et. nec. DOOM
stấnă s. f., g.-d. art. stấnei; pl. stấne
stânișoara
STÂNIȘOÁRĂ, stânișoare, s. f. Diminutiv al lui stână. – Stână + suf. -ișoară. DOOM
stânișoáră s. f., g.-d. art. stânișoárei; pl. stânișoáre
stânișoare
STÂNIȘOÁRĂ, stânișoare, s. f. Diminutiv al lui stână. – Stână + suf. -ișoară. DOOM
stânișoáră s. f., g.-d. art. stânișoárei; pl. stânișoáre
stânișoarei
STÂNIȘOÁRĂ, stânișoare, s. f. Diminutiv al lui stână. – Stână + suf. -ișoară. DOOM
stânișoáră s. f., g.-d. art. stânișoárei; pl. stânișoáre
stânișoarele
STÂNIȘOÁRĂ, stânișoare, s. f. Diminutiv al lui stână. – Stână + suf. -ișoară. DOOM
stânișoáră s. f., g.-d. art. stânișoárei; pl. stânișoáre
stânișoarelor
STÂNIȘOÁRĂ, stânișoare, s. f. Diminutiv al lui stână. – Stână + suf. -ișoară. DOOM
stânișoáră s. f., g.-d. art. stânișoárei; pl. stânișoáre
stânjen
STẤNJEN, stânjeni, s. m. I. Unitate de măsură pentru lungime, folosită înaintea introducerii sistemului metric, care a variat, după epocă și regiune, de la 1,96 m la 2,23 m; lungime sau cantitate de material corespunzătoare acestei unități de măsură. ◊ Stânjen pescăresc = măsură de lungime folosită de pescari, egală cu aproximativ 1,50 m. Stânjen marin = măsură de lungime egală cu 1,83 m. ♦ Unitate de măsură pentru volumul lemnelor așezate în stivă, egală cu opt steri. II. (Bot.) Stânjenel. [Var.: (reg.) stấngen s. m.] – Din bg. stă(n)žen. DOOM
stấnjen s. m., pl. stấnjeni
stânjenea
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stânjeneai
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stânjeneala
STÂNJENEÁLĂ, stânjeneli, s. f. Acțiunea de a (se) stânjeni; stinghereală. – Stânjeni + suf. -eală. DOOM
stânjeneálă s. f., g.-d. art. stânjenélii; pl. stânjenéli
stânjeneam
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stânjeneasca
STÂNJENEÁSCĂ, stânjenești, adj. (Înv.; în sintagma) Prăjină stânjenească = măsură de lungime egală cu un stânjen. – Stânjen + suf. -ească. DOOM
stânjeneáscă adj. f., pl. stânjenéști
stânjenească
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stânjeneau
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stânjeneați
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stânjenei
STÂNJINÉL s. m. v. stânjenel. DOOM
stânjenél s. m., pl. stânjenéi, art. stânjenéii
stânjeneii
STÂNJINÉL s. m. v. stânjenel. DOOM
stânjenél s. m., pl. stânjenéi, art. stânjenéii
stânjeneilor
STÂNJINÉL s. m. v. stânjenel. DOOM
stânjenél s. m., pl. stânjenéi, art. stânjenéii
stânjenel
STÂNJINÉL s. m. v. stânjenel. DOOM
stânjenél s. m., pl. stânjenéi, art. stânjenéii
stânjeneli
STÂNJENEÁLĂ, stânjeneli, s. f. Acțiunea de a (se) stânjeni; stinghereală. – Stânjeni + suf. -eală. DOOM
stânjeneálă s. f., g.-d. art. stânjenélii; pl. stânjenéli
stânjenelii
STÂNJENEÁLĂ, stânjeneli, s. f. Acțiunea de a (se) stânjeni; stinghereală. – Stânjeni + suf. -eală. DOOM
stânjeneálă s. f., g.-d. art. stânjenélii; pl. stânjenéli
stânjenelile
STÂNJENEÁLĂ, stânjeneli, s. f. Acțiunea de a (se) stânjeni; stinghereală. – Stânjeni + suf. -eală. DOOM
stânjeneálă s. f., g.-d. art. stânjenélii; pl. stânjenéli
stânjenelilor
STÂNJENEÁLĂ, stânjeneli, s. f. Acțiunea de a (se) stânjeni; stinghereală. – Stânjeni + suf. -eală. DOOM
stânjeneálă s. f., g.-d. art. stânjenélii; pl. stânjenéli
stânjenelul
STÂNJINÉL s. m. v. stânjenel. DOOM
stânjenél s. m., pl. stânjenéi, art. stânjenéii
stânjenelului
STÂNJINÉL s. m. v. stânjenel. DOOM
stânjenél s. m., pl. stânjenéi, art. stânjenéii
stânjenesc
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stânjenește
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stânjenești
STÂNJENEÁSCĂ, stânjenești, adj. (Înv.; în sintagma) Prăjină stânjenească = măsură de lungime egală cu un stânjen. – Stânjen + suf. -ească. DOOM
stânjeneáscă adj. f., pl. stânjenéști
stânjenești
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stânjeneștii
STÂNJENEÁSCĂ, stânjenești, adj. (Înv.; în sintagma) Prăjină stânjenească = măsură de lungime egală cu un stânjen. – Stânjen + suf. -ească. DOOM
stânjeneáscă adj. f., pl. stânjenéști
stânjeneștile
STÂNJENEÁSCĂ, stânjenești, adj. (Înv.; în sintagma) Prăjină stânjenească = măsură de lungime egală cu un stânjen. – Stânjen + suf. -ească. DOOM
stânjeneáscă adj. f., pl. stânjenéști
stânjeneștilor
STÂNJENEÁSCĂ, stânjenești, adj. (Înv.; în sintagma) Prăjină stânjenească = măsură de lungime egală cu un stânjen. – Stânjen + suf. -ească. DOOM
stânjeneáscă adj. f., pl. stânjenéști
stânjeni
STẤNJEN, stânjeni, s. m. I. Unitate de măsură pentru lungime, folosită înaintea introducerii sistemului metric, care a variat, după epocă și regiune, de la 1,96 m la 2,23 m; lungime sau cantitate de material corespunzătoare acestei unități de măsură. ◊ Stânjen pescăresc = măsură de lungime folosită de pescari, egală cu aproximativ 1,50 m. Stânjen marin = măsură de lungime egală cu 1,83 m. ♦ Unitate de măsură pentru volumul lemnelor așezate în stivă, egală cu opt steri. II. (Bot.) Stânjenel. [Var.: (reg.) stấngen s. m.] – Din bg. stă(n)žen. DOOM
stấnjen s. m., pl. stấnjeni
stânjeni
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stânjenia
STÂNJINÍU, -ÍE adj. v. stânjeniu. DOOM
stânjeníu (rar) adj. m., f. stânjeníe; pl. m. și f. stânjeníi
stânjenie
STÂNJINÍU, -ÍE adj. v. stânjeniu. DOOM
stânjeníu (rar) adj. m., f. stânjeníe; pl. m. și f. stânjeníi
stânjeniei
STÂNJINÍU, -ÍE adj. v. stânjeniu. DOOM
stânjeníu (rar) adj. m., f. stânjeníe; pl. m. și f. stânjeníi
stânjenii
STẤNJEN, stânjeni, s. m. I. Unitate de măsură pentru lungime, folosită înaintea introducerii sistemului metric, care a variat, după epocă și regiune, de la 1,96 m la 2,23 m; lungime sau cantitate de material corespunzătoare acestei unități de măsură. ◊ Stânjen pescăresc = măsură de lungime folosită de pescari, egală cu aproximativ 1,50 m. Stânjen marin = măsură de lungime egală cu 1,83 m. ♦ Unitate de măsură pentru volumul lemnelor așezate în stivă, egală cu opt steri. II. (Bot.) Stânjenel. [Var.: (reg.) stấngen s. m.] – Din bg. stă(n)žen. DOOM
stấnjen s. m., pl. stấnjeni
stânjenii
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stânjenii
STÂNJINÍU, -ÍE adj. v. stânjeniu. DOOM
stânjeníu (rar) adj. m., f. stânjeníe; pl. m. și f. stânjeníi
stânjeniii
STÂNJINÍU, -ÍE adj. v. stânjeniu. DOOM
stânjeníu (rar) adj. m., f. stânjeníe; pl. m. și f. stânjeníi
stânjeniile
STÂNJINÍU, -ÍE adj. v. stânjeniu. DOOM
stânjeníu (rar) adj. m., f. stânjeníe; pl. m. și f. stânjeníi
stânjeniilor
STÂNJINÍU, -ÍE adj. v. stânjeniu. DOOM
stânjeníu (rar) adj. m., f. stânjeníe; pl. m. și f. stânjeníi
stânjenilor
STẤNJEN, stânjeni, s. m. I. Unitate de măsură pentru lungime, folosită înaintea introducerii sistemului metric, care a variat, după epocă și regiune, de la 1,96 m la 2,23 m; lungime sau cantitate de material corespunzătoare acestei unități de măsură. ◊ Stânjen pescăresc = măsură de lungime folosită de pescari, egală cu aproximativ 1,50 m. Stânjen marin = măsură de lungime egală cu 1,83 m. ♦ Unitate de măsură pentru volumul lemnelor așezate în stivă, egală cu opt steri. II. (Bot.) Stânjenel. [Var.: (reg.) stấngen s. m.] – Din bg. stă(n)žen. DOOM
stấnjen s. m., pl. stấnjeni
stânjenim
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stânjenind
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stânjenire
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stânjenire
STÂNJINÍRE s. f. v. stânjenire. DOOM
stânjeníre s. f., g.-d. art. stânjenírii; pl. stânjeníri
stânjenirea
STÂNJINÍRE s. f. v. stânjenire. DOOM
stânjeníre s. f., g.-d. art. stânjenírii; pl. stânjeníri
stânjeniri
STÂNJINÍRE s. f. v. stânjenire. DOOM
stânjeníre s. f., g.-d. art. stânjenírii; pl. stânjeníri
stânjenirii
STÂNJINÍRE s. f. v. stânjenire. DOOM
stânjeníre s. f., g.-d. art. stânjenírii; pl. stânjeníri
stânjenirile
STÂNJINÍRE s. f. v. stânjenire. DOOM
stânjeníre s. f., g.-d. art. stânjenírii; pl. stânjeníri
stânjenirilor
STÂNJINÍRE s. f. v. stânjenire. DOOM
stânjeníre s. f., g.-d. art. stânjenírii; pl. stânjeníri
stânjeniră
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stânjenirăm
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stânjenirăți
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stânjenise
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stânjenisem
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stânjeniseră
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stânjeniserăm
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stânjeniserăți
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stânjeniseși
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stânjeniseți
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stânjenit
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stânjenit
STÂNJINÍT, -Ă adj. v. stânjenit.
stânjenita
STÂNJINÍT, -Ă adj. v. stânjenit.
stânjenite
STÂNJINÍT, -Ă adj. v. stânjenit.
stânjenitei
STÂNJINÍT, -Ă adj. v. stânjenit.
stânjenitele
STÂNJINÍT, -Ă adj. v. stânjenit.
stânjenitelor
STÂNJINÍT, -Ă adj. v. stânjenit.
stânjenitoare
STÂNJENITÓR, -OÁRE, stânjenitori, -oare, adj. Care împiedică, care deranjează, care jenează; inoportun. – Stânjeni + suf. -tor. DOOM
stânjenitór adj. m., pl. stânjenitóri; f. sg. și pl. stânjenitoáre
stânjenitoarea
STÂNJENITÓR, -OÁRE, stânjenitori, -oare, adj. Care împiedică, care deranjează, care jenează; inoportun. – Stânjeni + suf. -tor. DOOM
stânjenitór adj. m., pl. stânjenitóri; f. sg. și pl. stânjenitoáre
stânjenitoarei
STÂNJENITÓR, -OÁRE, stânjenitori, -oare, adj. Care împiedică, care deranjează, care jenează; inoportun. – Stânjeni + suf. -tor. DOOM
stânjenitór adj. m., pl. stânjenitóri; f. sg. și pl. stânjenitoáre
stânjenitoarele
STÂNJENITÓR, -OÁRE, stânjenitori, -oare, adj. Care împiedică, care deranjează, care jenează; inoportun. – Stânjeni + suf. -tor. DOOM
stânjenitór adj. m., pl. stânjenitóri; f. sg. și pl. stânjenitoáre
stânjenitoarelor
STÂNJENITÓR, -OÁRE, stânjenitori, -oare, adj. Care împiedică, care deranjează, care jenează; inoportun. – Stânjeni + suf. -tor. DOOM
stânjenitór adj. m., pl. stânjenitóri; f. sg. și pl. stânjenitoáre
stânjenitor
STÂNJENITÓR, -OÁRE, stânjenitori, -oare, adj. Care împiedică, care deranjează, care jenează; inoportun. – Stânjeni + suf. -tor. DOOM
stânjenitór adj. m., pl. stânjenitóri; f. sg. și pl. stânjenitoáre
stânjenitori
STÂNJENITÓR, -OÁRE, stânjenitori, -oare, adj. Care împiedică, care deranjează, care jenează; inoportun. – Stânjeni + suf. -tor. DOOM
stânjenitór adj. m., pl. stânjenitóri; f. sg. și pl. stânjenitoáre
stânjenitorii
STÂNJENITÓR, -OÁRE, stânjenitori, -oare, adj. Care împiedică, care deranjează, care jenează; inoportun. – Stânjeni + suf. -tor. DOOM
stânjenitór adj. m., pl. stânjenitóri; f. sg. și pl. stânjenitoáre
stânjenitorilor
STÂNJENITÓR, -OÁRE, stânjenitori, -oare, adj. Care împiedică, care deranjează, care jenează; inoportun. – Stânjeni + suf. -tor. DOOM
stânjenitór adj. m., pl. stânjenitóri; f. sg. și pl. stânjenitoáre
stânjenitorul
STÂNJENITÓR, -OÁRE, stânjenitori, -oare, adj. Care împiedică, care deranjează, care jenează; inoportun. – Stânjeni + suf. -tor. DOOM
stânjenitór adj. m., pl. stânjenitóri; f. sg. și pl. stânjenitoáre
stânjenitorului
STÂNJENITÓR, -OÁRE, stânjenitori, -oare, adj. Care împiedică, care deranjează, care jenează; inoportun. – Stânjeni + suf. -tor. DOOM
stânjenitór adj. m., pl. stânjenitóri; f. sg. și pl. stânjenitoáre
stânjenitul
STÂNJINÍT, -Ă adj. v. stânjenit.
stânjenitului
STÂNJINÍT, -Ă adj. v. stânjenit.
stânjeniu
STÂNJINÍU, -ÍE adj. v. stânjeniu. DOOM
stânjeníu (rar) adj. m., f. stânjeníe; pl. m. și f. stânjeníi
stânjeniul
STÂNJINÍU, -ÍE adj. v. stânjeniu. DOOM
stânjeníu (rar) adj. m., f. stânjeníe; pl. m. și f. stânjeníi
stânjeniului
STÂNJINÍU, -ÍE adj. v. stânjeniu. DOOM
stânjeníu (rar) adj. m., f. stânjeníe; pl. m. și f. stânjeníi
stânjeniși
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stânjeniți
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stânjeniți
STÂNJINÍT, -Ă adj. v. stânjenit.
stânjeniții
STÂNJINÍT, -Ă adj. v. stânjenit.
stânjeniților
STÂNJINÍT, -Ă adj. v. stânjenit.
stânjenul
STẤNJEN, stânjeni, s. m. I. Unitate de măsură pentru lungime, folosită înaintea introducerii sistemului metric, care a variat, după epocă și regiune, de la 1,96 m la 2,23 m; lungime sau cantitate de material corespunzătoare acestei unități de măsură. ◊ Stânjen pescăresc = măsură de lungime folosită de pescari, egală cu aproximativ 1,50 m. Stânjen marin = măsură de lungime egală cu 1,83 m. ♦ Unitate de măsură pentru volumul lemnelor așezate în stivă, egală cu opt steri. II. (Bot.) Stânjenel. [Var.: (reg.) stấngen s. m.] – Din bg. stă(n)žen. DOOM
stấnjen s. m., pl. stấnjeni
stânjenului
STẤNJEN, stânjeni, s. m. I. Unitate de măsură pentru lungime, folosită înaintea introducerii sistemului metric, care a variat, după epocă și regiune, de la 1,96 m la 2,23 m; lungime sau cantitate de material corespunzătoare acestei unități de măsură. ◊ Stânjen pescăresc = măsură de lungime folosită de pescari, egală cu aproximativ 1,50 m. Stânjen marin = măsură de lungime egală cu 1,83 m. ♦ Unitate de măsură pentru volumul lemnelor așezate în stivă, egală cu opt steri. II. (Bot.) Stânjenel. [Var.: (reg.) stấngen s. m.] – Din bg. stă(n)žen. DOOM
stấnjen s. m., pl. stấnjeni
stânjinel
STÂNJINÉL s. m. v. stânjenel. DOOM
stânjenél s. m., pl. stânjenéi, art. stânjenéii
stânjini
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stânjinire
STÂNJINÍRE s. f. v. stânjenire. DOOM
stânjeníre s. f., g.-d. art. stânjenírii; pl. stânjeníri
stânjinit
STÂNJINÍT, -Ă adj. v. stânjenit.
stânjiniu
STÂNJINÍU, -ÍE adj. v. stânjeniu. DOOM
stânjeníu (rar) adj. m., f. stânjeníe; pl. m. și f. stânjeníi
stână
STẤNĂ, stâne, s. f. Așezare păstorească de vară, la munte sau în afara satului (cuprinzând locul și amenajările necesare), unde se adăpostesc oile și ciobanii și unde se prepară produsele din laptele oilor. ◊ Expr. A închide lupul în stână = a-și aduce dușmani în casă. A veni la spartul stânii = a veni prea târziu. – Et. nec. DOOM
stấnă s. f., g.-d. art. stấnei; pl. stấne
stârc
STÂRC, stârci, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări de baltă cu ciocul, gâtul și picioarele lungi și de obicei cu un smoc de pene pe cap (care se hrănesc cu pește). ◊ Compus: Stârc-cenușiu = bâtlan. – Din sl. strŭkŭ. DOOM
!stârc-cenușíu (bâtlan) s. m., pl. stârci-cenușíi
stârcea
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stârceai
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stârceam
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stârcească
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stârceau
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stârceați
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stârcesc
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stârcește
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stârcești
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stârci
STÂRC, stârci, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări de baltă cu ciocul, gâtul și picioarele lungi și de obicei cu un smoc de pene pe cap (care se hrănesc cu pește). ◊ Compus: Stârc-cenușiu = bâtlan. – Din sl. strŭkŭ. DOOM
!stârc-cenușíu (bâtlan) s. m., pl. stârci-cenușíi
stârci
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stârcii
STÂRC, stârci, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări de baltă cu ciocul, gâtul și picioarele lungi și de obicei cu un smoc de pene pe cap (care se hrănesc cu pește). ◊ Compus: Stârc-cenușiu = bâtlan. – Din sl. strŭkŭ. DOOM
!stârc-cenușíu (bâtlan) s. m., pl. stârci-cenușíi
stârcii
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stârcilor
STÂRC, stârci, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări de baltă cu ciocul, gâtul și picioarele lungi și de obicei cu un smoc de pene pe cap (care se hrănesc cu pește). ◊ Compus: Stârc-cenușiu = bâtlan. – Din sl. strŭkŭ. DOOM
!stârc-cenușíu (bâtlan) s. m., pl. stârci-cenușíi
stârcim
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stârcind
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stârcire
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stârciră
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stârcirăm
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stârcirăți
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stârcise
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stârcisem
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stârciseră
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stârciserăm
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stârciserăți
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stârciseși
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stârciseți
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stârcit
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stârcit
STÂRCÍT, -Ă, stârciți, -te, adj. (Pop.) 1. Strâns, ghemuit. 2. (Despre plante și animale) Pipernicit, nedezvoltat. 3. (Despre fructe) Strivit. – V. stârci.
stârciși
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stârciți
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stârcul
STÂRC, stârci, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări de baltă cu ciocul, gâtul și picioarele lungi și de obicei cu un smoc de pene pe cap (care se hrănesc cu pește). ◊ Compus: Stârc-cenușiu = bâtlan. – Din sl. strŭkŭ. DOOM
!stârc-cenușíu (bâtlan) s. m., pl. stârci-cenușíi
stârculeț
STÂRCULÉȚ, stârculeți, s. m. Diminutiv al lui stârc. – Stârc + suf. -uleț. DOOM
stârculéț s. m., pl. stârculéți
stârculeți
STÂRCULÉȚ, stârculeți, s. m. Diminutiv al lui stârc. – Stârc + suf. -uleț. DOOM
stârculéț s. m., pl. stârculéți
stârculeții
STÂRCULÉȚ, stârculeți, s. m. Diminutiv al lui stârc. – Stârc + suf. -uleț. DOOM
stârculéț s. m., pl. stârculéți
stârculeților
STÂRCULÉȚ, stârculeți, s. m. Diminutiv al lui stârc. – Stârc + suf. -uleț. DOOM
stârculéț s. m., pl. stârculéți
stârculețul
STÂRCULÉȚ, stârculeți, s. m. Diminutiv al lui stârc. – Stârc + suf. -uleț. DOOM
stârculéț s. m., pl. stârculéți
stârculețului
STÂRCULÉȚ, stârculeți, s. m. Diminutiv al lui stârc. – Stârc + suf. -uleț. DOOM
stârculéț s. m., pl. stârculéți
stârcului
STÂRC, stârci, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări de baltă cu ciocul, gâtul și picioarele lungi și de obicei cu un smoc de pene pe cap (care se hrănesc cu pește). ◊ Compus: Stârc-cenușiu = bâtlan. – Din sl. strŭkŭ. DOOM
!stârc-cenușíu (bâtlan) s. m., pl. stârci-cenușíi
stârlici
STÎRLÍCI, stîrlici, s. m. (Popular) Pată (la început de culoare roșie, apoi vînătă) care apare uneori pe pielea oamenilor grav bolnavi, înainte de moarte; strelici. Și cum se uită ei în oglindă și se gîndesc acasă, ce să le vadă ochii ? Văd aievea pe Ileana culcată-n pat cu părul despletit... – broboane mari de sudoare pe frunte – stîrlici la-ncheietura mîinilor încrucișate pe piept. CARAGIALE, P. 117.
stârmină
stîrmínă (-ne), s. f. – (Trans., Olt.) Rîpă, prăpastie. Sb. strmina (Tiktin). – Der. stîrminos, adj. (stîncos), var. înv. (sec. XVI) sterminos.
stârnea
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stârneai
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stârneam
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stârnească
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stârneau
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stârneați
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stârnesc
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stârnește
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stârnești
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stârni
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stârnii
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stârnim
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stârnind
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stârnire
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stârnire
STÂRNÍRE, stârniri, s. f. Acțiunea de a (se) stârni și rezultatul ei. – V. stârni. DOOM
stârníre s. f., g.-d. art. stârnírii; pl. stârníri
stârnirea
STÂRNÍRE, stârniri, s. f. Acțiunea de a (se) stârni și rezultatul ei. – V. stârni. DOOM
stârníre s. f., g.-d. art. stârnírii; pl. stârníri
stârniri
STÂRNÍRE, stârniri, s. f. Acțiunea de a (se) stârni și rezultatul ei. – V. stârni. DOOM
stârníre s. f., g.-d. art. stârnírii; pl. stârníri
stârnirii
STÂRNÍRE, stârniri, s. f. Acțiunea de a (se) stârni și rezultatul ei. – V. stârni. DOOM
stârníre s. f., g.-d. art. stârnírii; pl. stârníri
stârnirile
STÂRNÍRE, stârniri, s. f. Acțiunea de a (se) stârni și rezultatul ei. – V. stârni. DOOM
stârníre s. f., g.-d. art. stârnírii; pl. stârníri
stârnirilor
STÂRNÍRE, stârniri, s. f. Acțiunea de a (se) stârni și rezultatul ei. – V. stârni. DOOM
stârníre s. f., g.-d. art. stârnírii; pl. stârníri
stârniră
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stârnirăm
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stârnirăți
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stârnise
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stârnisem
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stârniseră
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stârniserăm
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stârniserăți
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stârniseși
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stârniseți
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stârnit
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stârnitoare
STÎRNITOÁRE, stîrnitori, s. f. Prăjină cu care se bate apa sau cu care se răscolește pe sub pietre, pentru a speria peștii. Pentru a grăbi intrarea peștelui și a prinde mai bine, la garduri se întrebuințează adesea și diferite unelte numite stîrnitori. ANTIPA, P. 104. DOOM
stârnitoáre s. f., g.-d. art. stârnitórii; pl. stârnitóri
stârnitoare
STÂRNITÓR, -OÁRE, stârnitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Rar) Care stârnește (ceva). 2. S. f. Prăjină cu care se bate apa sau cu care se răscolește pe sub pietrele din apă pentru a speria peștele și a-l goni spre plase. – Stârni + suf. -tor. DOOM
stârnitór adj. m., pl. stârnitóri; f. sg. și pl. stârnitoáre
stârnitoarea
STÎRNITOÁRE, stîrnitori, s. f. Prăjină cu care se bate apa sau cu care se răscolește pe sub pietre, pentru a speria peștii. Pentru a grăbi intrarea peștelui și a prinde mai bine, la garduri se întrebuințează adesea și diferite unelte numite stîrnitori. ANTIPA, P. 104. DOOM
stârnitoáre s. f., g.-d. art. stârnitórii; pl. stârnitóri
stârnitoarea
STÂRNITÓR, -OÁRE, stârnitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Rar) Care stârnește (ceva). 2. S. f. Prăjină cu care se bate apa sau cu care se răscolește pe sub pietrele din apă pentru a speria peștele și a-l goni spre plase. – Stârni + suf. -tor. DOOM
stârnitór adj. m., pl. stârnitóri; f. sg. și pl. stârnitoáre
stârnitoarei
STÂRNITÓR, -OÁRE, stârnitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Rar) Care stârnește (ceva). 2. S. f. Prăjină cu care se bate apa sau cu care se răscolește pe sub pietrele din apă pentru a speria peștele și a-l goni spre plase. – Stârni + suf. -tor. DOOM
stârnitór adj. m., pl. stârnitóri; f. sg. și pl. stârnitoáre
stârnitoarele
STÂRNITÓR, -OÁRE, stârnitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Rar) Care stârnește (ceva). 2. S. f. Prăjină cu care se bate apa sau cu care se răscolește pe sub pietrele din apă pentru a speria peștele și a-l goni spre plase. – Stârni + suf. -tor. DOOM
stârnitór adj. m., pl. stârnitóri; f. sg. și pl. stârnitoáre
stârnitoarelor
STÂRNITÓR, -OÁRE, stârnitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Rar) Care stârnește (ceva). 2. S. f. Prăjină cu care se bate apa sau cu care se răscolește pe sub pietrele din apă pentru a speria peștele și a-l goni spre plase. – Stârni + suf. -tor. DOOM
stârnitór adj. m., pl. stârnitóri; f. sg. și pl. stârnitoáre
stârnitor
STÂRNITÓR, -OÁRE, stârnitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Rar) Care stârnește (ceva). 2. S. f. Prăjină cu care se bate apa sau cu care se răscolește pe sub pietrele din apă pentru a speria peștele și a-l goni spre plase. – Stârni + suf. -tor. DOOM
stârnitór adj. m., pl. stârnitóri; f. sg. și pl. stârnitoáre
stârnitori
STÎRNITOÁRE, stîrnitori, s. f. Prăjină cu care se bate apa sau cu care se răscolește pe sub pietre, pentru a speria peștii. Pentru a grăbi intrarea peștelui și a prinde mai bine, la garduri se întrebuințează adesea și diferite unelte numite stîrnitori. ANTIPA, P. 104. DOOM
stârnitoáre s. f., g.-d. art. stârnitórii; pl. stârnitóri
stârnitori
STÂRNITÓR, -OÁRE, stârnitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Rar) Care stârnește (ceva). 2. S. f. Prăjină cu care se bate apa sau cu care se răscolește pe sub pietrele din apă pentru a speria peștele și a-l goni spre plase. – Stârni + suf. -tor. DOOM
stârnitór adj. m., pl. stârnitóri; f. sg. și pl. stârnitoáre
stârnitorii
STÎRNITOÁRE, stîrnitori, s. f. Prăjină cu care se bate apa sau cu care se răscolește pe sub pietre, pentru a speria peștii. Pentru a grăbi intrarea peștelui și a prinde mai bine, la garduri se întrebuințează adesea și diferite unelte numite stîrnitori. ANTIPA, P. 104. DOOM
stârnitoáre s. f., g.-d. art. stârnitórii; pl. stârnitóri
stârnitorii
STÂRNITÓR, -OÁRE, stârnitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Rar) Care stârnește (ceva). 2. S. f. Prăjină cu care se bate apa sau cu care se răscolește pe sub pietrele din apă pentru a speria peștele și a-l goni spre plase. – Stârni + suf. -tor. DOOM
stârnitór adj. m., pl. stârnitóri; f. sg. și pl. stârnitoáre
stârnitorile
STÎRNITOÁRE, stîrnitori, s. f. Prăjină cu care se bate apa sau cu care se răscolește pe sub pietre, pentru a speria peștii. Pentru a grăbi intrarea peștelui și a prinde mai bine, la garduri se întrebuințează adesea și diferite unelte numite stîrnitori. ANTIPA, P. 104. DOOM
stârnitoáre s. f., g.-d. art. stârnitórii; pl. stârnitóri
stârnitorilor
STÎRNITOÁRE, stîrnitori, s. f. Prăjină cu care se bate apa sau cu care se răscolește pe sub pietre, pentru a speria peștii. Pentru a grăbi intrarea peștelui și a prinde mai bine, la garduri se întrebuințează adesea și diferite unelte numite stîrnitori. ANTIPA, P. 104. DOOM
stârnitoáre s. f., g.-d. art. stârnitórii; pl. stârnitóri
stârnitorilor
STÂRNITÓR, -OÁRE, stârnitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Rar) Care stârnește (ceva). 2. S. f. Prăjină cu care se bate apa sau cu care se răscolește pe sub pietrele din apă pentru a speria peștele și a-l goni spre plase. – Stârni + suf. -tor. DOOM
stârnitór adj. m., pl. stârnitóri; f. sg. și pl. stârnitoáre
stârnitorul
STÂRNITÓR, -OÁRE, stârnitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Rar) Care stârnește (ceva). 2. S. f. Prăjină cu care se bate apa sau cu care se răscolește pe sub pietrele din apă pentru a speria peștele și a-l goni spre plase. – Stârni + suf. -tor. DOOM
stârnitór adj. m., pl. stârnitóri; f. sg. și pl. stârnitoáre
stârnitorului
STÂRNITÓR, -OÁRE, stârnitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Rar) Care stârnește (ceva). 2. S. f. Prăjină cu care se bate apa sau cu care se răscolește pe sub pietrele din apă pentru a speria peștele și a-l goni spre plase. – Stârni + suf. -tor. DOOM
stârnitór adj. m., pl. stârnitóri; f. sg. și pl. stârnitoáre
stârniși
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stârniți
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stârpi
STÂRPÍ, stârpesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să dispară cu desăvârșire o specie de animale sau de plante (dăunătoare); a extermina. 2. Tranz. A face să dispară (pentru totdeauna) un rău, un flagel. 3. Intranz. și refl. (Pop.; despre femelele animalelor, mai rar despre femei) A deveni sterp, steril; a-și pierde sarcina, a avorta. ♦ (Despre animale) A înceta de a mai produce lapte. – Din sterp. DOOM
stârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârpésc, imperf. 3 sg. stârpeá; conj. prez. 3 să stârpeáscă
stârpiciune
STÂRPICIÚNE, (1, 2) stârpiciuni, s. f. 1. (Pop.) Animal sterp. 2. (Pop.) Stârpitură (1). 3. (Înv.) Sterilitate. – Stârpi + suf. -ciune. DOOM
stârpiciúne (pop.) s. f., g.-d. art. stârpiciúnii; (ființe) pl. stârpiciúni
stârpiciunea
STÂRPICIÚNE, (1, 2) stârpiciuni, s. f. 1. (Pop.) Animal sterp. 2. (Pop.) Stârpitură (1). 3. (Înv.) Sterilitate. – Stârpi + suf. -ciune. DOOM
stârpiciúne (pop.) s. f., g.-d. art. stârpiciúnii; (ființe) pl. stârpiciúni
stârpiciuni
STÂRPICIÚNE, (1, 2) stârpiciuni, s. f. 1. (Pop.) Animal sterp. 2. (Pop.) Stârpitură (1). 3. (Înv.) Sterilitate. – Stârpi + suf. -ciune. DOOM
stârpiciúne (pop.) s. f., g.-d. art. stârpiciúnii; (ființe) pl. stârpiciúni
stârpiciunii
STÂRPICIÚNE, (1, 2) stârpiciuni, s. f. 1. (Pop.) Animal sterp. 2. (Pop.) Stârpitură (1). 3. (Înv.) Sterilitate. – Stârpi + suf. -ciune. DOOM
stârpiciúne (pop.) s. f., g.-d. art. stârpiciúnii; (ființe) pl. stârpiciúni
stârpiciunile
STÂRPICIÚNE, (1, 2) stârpiciuni, s. f. 1. (Pop.) Animal sterp. 2. (Pop.) Stârpitură (1). 3. (Înv.) Sterilitate. – Stârpi + suf. -ciune. DOOM
stârpiciúne (pop.) s. f., g.-d. art. stârpiciúnii; (ființe) pl. stârpiciúni
stârpiciunilor
STÂRPICIÚNE, (1, 2) stârpiciuni, s. f. 1. (Pop.) Animal sterp. 2. (Pop.) Stârpitură (1). 3. (Înv.) Sterilitate. – Stârpi + suf. -ciune. DOOM
stârpiciúne (pop.) s. f., g.-d. art. stârpiciúnii; (ființe) pl. stârpiciúni
stârpire
STÂRPÍRE s. f. Acțiunea de a (se) stârpi și rezultatul ei; stârpit. – V. stârpi. DOOM
stârpíre s. f., g.-d. art. stârpírii
stârpirea
STÂRPÍRE s. f. Acțiunea de a (se) stârpi și rezultatul ei; stârpit. – V. stârpi. DOOM
stârpíre s. f., g.-d. art. stârpírii
stârpiri
STÂRPÍRE s. f. Acțiunea de a (se) stârpi și rezultatul ei; stârpit. – V. stârpi. DOOM
stârpíre s. f., g.-d. art. stârpírii
stârpirii
STÂRPÍRE s. f. Acțiunea de a (se) stârpi și rezultatul ei; stârpit. – V. stârpi. DOOM
stârpíre s. f., g.-d. art. stârpírii
stârpirile
STÂRPÍRE s. f. Acțiunea de a (se) stârpi și rezultatul ei; stârpit. – V. stârpi. DOOM
stârpíre s. f., g.-d. art. stârpírii
stârpirilor
STÂRPÍRE s. f. Acțiunea de a (se) stârpi și rezultatul ei; stârpit. – V. stârpi. DOOM
stârpíre s. f., g.-d. art. stârpírii
stârpit
STÂRPÍT s. n. Stârpire. – V. stârpi. DOOM
stârpít s. n.
stârpita
STÂRPÍT s. n. Stârpire. – V. stârpi. DOOM
stârpít s. n.
stârpite
STÂRPÍT s. n. Stârpire. – V. stârpi. DOOM
stârpít s. n.
stârpitei
STÂRPÍT s. n. Stârpire. – V. stârpi. DOOM
stârpít s. n.
stârpitele
STÂRPÍT s. n. Stârpire. – V. stârpi. DOOM
stârpít s. n.
stârpitelor
STÂRPÍT s. n. Stârpire. – V. stârpi. DOOM
stârpít s. n.
stârpitul
STÂRPÍT s. n. Stârpire. – V. stârpi. DOOM
stârpít s. n.
stârpitului
STÂRPÍT s. n. Stârpire. – V. stârpi. DOOM
stârpít s. n.
stârpitura
STÂRPITÚRĂ, stârpituri, s. f. 1. Ființă nedezvoltată, pipernicită, pocită; pocitură, stârpiciune; avorton. 2. (Pop.) Femeie stearpă; animal sterp. – Stârpi + suf. -tură. DOOM
stârpitúră s. f., g.-d. art. stârpitúrii; pl. stârpitúri
stârpituri
STÂRPITÚRĂ, stârpituri, s. f. 1. Ființă nedezvoltată, pipernicită, pocită; pocitură, stârpiciune; avorton. 2. (Pop.) Femeie stearpă; animal sterp. – Stârpi + suf. -tură. DOOM
stârpitúră s. f., g.-d. art. stârpitúrii; pl. stârpitúri
stârpiturii
STÂRPITÚRĂ, stârpituri, s. f. 1. Ființă nedezvoltată, pipernicită, pocită; pocitură, stârpiciune; avorton. 2. (Pop.) Femeie stearpă; animal sterp. – Stârpi + suf. -tură. DOOM
stârpitúră s. f., g.-d. art. stârpitúrii; pl. stârpitúri
stârpiturile
STÂRPITÚRĂ, stârpituri, s. f. 1. Ființă nedezvoltată, pipernicită, pocită; pocitură, stârpiciune; avorton. 2. (Pop.) Femeie stearpă; animal sterp. – Stârpi + suf. -tură. DOOM
stârpitúră s. f., g.-d. art. stârpitúrii; pl. stârpitúri
stârpiturilor
STÂRPITÚRĂ, stârpituri, s. f. 1. Ființă nedezvoltată, pipernicită, pocită; pocitură, stârpiciune; avorton. 2. (Pop.) Femeie stearpă; animal sterp. – Stârpi + suf. -tură. DOOM
stârpitúră s. f., g.-d. art. stârpitúrii; pl. stârpitúri
stârpiți
STÂRPÍT s. n. Stârpire. – V. stârpi. DOOM
stârpít s. n.
stârpiții
STÂRPÍT s. n. Stârpire. – V. stârpi. DOOM
stârpít s. n.
stârpiților
STÂRPÍT s. n. Stârpire. – V. stârpi. DOOM
stârpít s. n.
stârv
STÂRV, stârvuri, s. n. Cadavru (de animal); leș, hoit, mortăciune. – Din sl. struvo. DOOM
stârv s. n., pl. stấrvuri
stârvul
STÂRV, stârvuri, s. n. Cadavru (de animal); leș, hoit, mortăciune. – Din sl. struvo. DOOM
stârv s. n., pl. stấrvuri
stârvului
STÂRV, stârvuri, s. n. Cadavru (de animal); leș, hoit, mortăciune. – Din sl. struvo. DOOM
stârv s. n., pl. stấrvuri
stârvuri
STÂRV, stârvuri, s. n. Cadavru (de animal); leș, hoit, mortăciune. – Din sl. struvo. DOOM
stârv s. n., pl. stấrvuri
stârvurile
STÂRV, stârvuri, s. n. Cadavru (de animal); leș, hoit, mortăciune. – Din sl. struvo. DOOM
stârv s. n., pl. stấrvuri
stârvurilor
STÂRV, stârvuri, s. n. Cadavru (de animal); leș, hoit, mortăciune. – Din sl. struvo. DOOM
stârv s. n., pl. stấrvuri
stîlcea
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stîlceai
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stîlceala
STÂLCEÁLĂ, stâlceli, s. f. Faptul de a stâlci; bătaie strașnică. – Stâlci + suf. -eală. DOOM
stâlceálă s. f., g.-d. art. stâlcélii; pl. stâlcéli
stîlceam
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stîlcească
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stîlceau
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stîlceați
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stîlceli
STÂLCEÁLĂ, stâlceli, s. f. Faptul de a stâlci; bătaie strașnică. – Stâlci + suf. -eală. DOOM
stâlceálă s. f., g.-d. art. stâlcélii; pl. stâlcéli
stîlcelii
STÂLCEÁLĂ, stâlceli, s. f. Faptul de a stâlci; bătaie strașnică. – Stâlci + suf. -eală. DOOM
stâlceálă s. f., g.-d. art. stâlcélii; pl. stâlcéli
stîlcelile
STÂLCEÁLĂ, stâlceli, s. f. Faptul de a stâlci; bătaie strașnică. – Stâlci + suf. -eală. DOOM
stâlceálă s. f., g.-d. art. stâlcélii; pl. stâlcéli
stîlcelilor
STÂLCEÁLĂ, stâlceli, s. f. Faptul de a stâlci; bătaie strașnică. – Stâlci + suf. -eală. DOOM
stâlceálă s. f., g.-d. art. stâlcélii; pl. stâlcéli
stîlcesc
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stîlcește
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stîlcești
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stîlci
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stîlcii
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stîlcim
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stîlcind
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stîlcire
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stîlcire
STÂLCÍRE, stâlciri, s. f. Faptul de a (se) stâlci. – V. stâlci. DOOM
stâlcíre s. f., g.-d. art. stâlcírii; pl. stâlcíri
stîlcirea
STÂLCÍRE, stâlciri, s. f. Faptul de a (se) stâlci. – V. stâlci. DOOM
stâlcíre s. f., g.-d. art. stâlcírii; pl. stâlcíri
stîlciri
STÂLCÍRE, stâlciri, s. f. Faptul de a (se) stâlci. – V. stâlci. DOOM
stâlcíre s. f., g.-d. art. stâlcírii; pl. stâlcíri
stîlcirii
STÂLCÍRE, stâlciri, s. f. Faptul de a (se) stâlci. – V. stâlci. DOOM
stâlcíre s. f., g.-d. art. stâlcírii; pl. stâlcíri
stîlcirile
STÂLCÍRE, stâlciri, s. f. Faptul de a (se) stâlci. – V. stâlci. DOOM
stâlcíre s. f., g.-d. art. stâlcírii; pl. stâlcíri
stîlcirilor
STÂLCÍRE, stâlciri, s. f. Faptul de a (se) stâlci. – V. stâlci. DOOM
stâlcíre s. f., g.-d. art. stâlcírii; pl. stâlcíri
stîlciră
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stîlcirăm
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stîlcirăți
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stîlcise
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stîlcisem
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stîlciseră
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stîlciserăm
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stîlciserăți
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stîlciseși
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stîlciseți
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stîlcit
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stîlcit
STÂLCÍT, -Ă, stâlciți, -te, adj. 1. Zdrobit, strivit, schilodit (prin lovire); p. ext. bătut tare, schingiuit. 2. Fig. (Despre pronunțare, vorbire, despre executarea unei melodii etc.) Prost, deformat, greșit, pocit. – V. stâlci.
stîlcita
STÂLCÍT, -Ă, stâlciți, -te, adj. 1. Zdrobit, strivit, schilodit (prin lovire); p. ext. bătut tare, schingiuit. 2. Fig. (Despre pronunțare, vorbire, despre executarea unei melodii etc.) Prost, deformat, greșit, pocit. – V. stâlci.
stîlcite
STÂLCÍT, -Ă, stâlciți, -te, adj. 1. Zdrobit, strivit, schilodit (prin lovire); p. ext. bătut tare, schingiuit. 2. Fig. (Despre pronunțare, vorbire, despre executarea unei melodii etc.) Prost, deformat, greșit, pocit. – V. stâlci.
stîlcitei
STÂLCÍT, -Ă, stâlciți, -te, adj. 1. Zdrobit, strivit, schilodit (prin lovire); p. ext. bătut tare, schingiuit. 2. Fig. (Despre pronunțare, vorbire, despre executarea unei melodii etc.) Prost, deformat, greșit, pocit. – V. stâlci.
stîlcitele
STÂLCÍT, -Ă, stâlciți, -te, adj. 1. Zdrobit, strivit, schilodit (prin lovire); p. ext. bătut tare, schingiuit. 2. Fig. (Despre pronunțare, vorbire, despre executarea unei melodii etc.) Prost, deformat, greșit, pocit. – V. stâlci.
stîlcitelor
STÂLCÍT, -Ă, stâlciți, -te, adj. 1. Zdrobit, strivit, schilodit (prin lovire); p. ext. bătut tare, schingiuit. 2. Fig. (Despre pronunțare, vorbire, despre executarea unei melodii etc.) Prost, deformat, greșit, pocit. – V. stâlci.
stîlcitul
STÂLCÍT, -Ă, stâlciți, -te, adj. 1. Zdrobit, strivit, schilodit (prin lovire); p. ext. bătut tare, schingiuit. 2. Fig. (Despre pronunțare, vorbire, despre executarea unei melodii etc.) Prost, deformat, greșit, pocit. – V. stâlci.
stîlcitului
STÂLCÍT, -Ă, stâlciți, -te, adj. 1. Zdrobit, strivit, schilodit (prin lovire); p. ext. bătut tare, schingiuit. 2. Fig. (Despre pronunțare, vorbire, despre executarea unei melodii etc.) Prost, deformat, greșit, pocit. – V. stâlci.
stîlcitura
STÂLCITÚRĂ, stâlcituri, s. f. Faptul de a (se) stâlci; (concr.) ceea ce este stâlcit. – Stâlci + suf. -tură. DOOM
stâlcitúră s. f., g.-d. art. stâlcitúrii; pl. stâlcitúri
stîlcituri
STÂLCITÚRĂ, stâlcituri, s. f. Faptul de a (se) stâlci; (concr.) ceea ce este stâlcit. – Stâlci + suf. -tură. DOOM
stâlcitúră s. f., g.-d. art. stâlcitúrii; pl. stâlcitúri
stîlciturii
STÂLCITÚRĂ, stâlcituri, s. f. Faptul de a (se) stâlci; (concr.) ceea ce este stâlcit. – Stâlci + suf. -tură. DOOM
stâlcitúră s. f., g.-d. art. stâlcitúrii; pl. stâlcitúri
stîlciturile
STÂLCITÚRĂ, stâlcituri, s. f. Faptul de a (se) stâlci; (concr.) ceea ce este stâlcit. – Stâlci + suf. -tură. DOOM
stâlcitúră s. f., g.-d. art. stâlcitúrii; pl. stâlcitúri
stîlciturilor
STÂLCITÚRĂ, stâlcituri, s. f. Faptul de a (se) stâlci; (concr.) ceea ce este stâlcit. – Stâlci + suf. -tură. DOOM
stâlcitúră s. f., g.-d. art. stâlcitúrii; pl. stâlcitúri
stîlciși
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stîlciți
STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti. DOOM
stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă
stîlciți
STÂLCÍT, -Ă, stâlciți, -te, adj. 1. Zdrobit, strivit, schilodit (prin lovire); p. ext. bătut tare, schingiuit. 2. Fig. (Despre pronunțare, vorbire, despre executarea unei melodii etc.) Prost, deformat, greșit, pocit. – V. stâlci.
stîlciții
STÂLCÍT, -Ă, stâlciți, -te, adj. 1. Zdrobit, strivit, schilodit (prin lovire); p. ext. bătut tare, schingiuit. 2. Fig. (Despre pronunțare, vorbire, despre executarea unei melodii etc.) Prost, deformat, greșit, pocit. – V. stâlci.
stîlciților
STÂLCÍT, -Ă, stâlciți, -te, adj. 1. Zdrobit, strivit, schilodit (prin lovire); p. ext. bătut tare, schingiuit. 2. Fig. (Despre pronunțare, vorbire, despre executarea unei melodii etc.) Prost, deformat, greșit, pocit. – V. stâlci.
stîlp
STÂLP, stâlpi, s. m. 1. Lemn lung și gros, de obicei cioplit și fixat în pământ, care servește pentru a susține ceva; element masiv de construcție, cu lungimea mare în raport cu dimensiunile secțiunii, confecționat din lemn, din metal, din beton armat etc., care servește la susținerea unei clădiri, a unei instalații, a unui pod, a liniilor electrice aeriene, a antenelor etc. ◊ Expr. Stâlp de cafenea = persoană care își petrece timpul prin cafenele. ♦ Picior, coloană ornamentală la o mobilă (în special la pat). 2. Porțiune neexploatată dintr-un zăcământ, destinată susținerii tavanului unui abataj. 3. Fig. Persoană care constituie un sprijin, un reazem, un ajutor de bază pentru cineva. ◊ Stâlpul casei = capul familiei. – Din sl. stlŭpŭ. DOOM
stâlp s. m., pl. stâlpi
stîlpar
STÂLPÁR, stâlpari, s. m. Veche monedă de argint, pe care erau reprezentate două coloane; direclie. – Stâlp + suf. -ar. DOOM
stâlpár s. m., pl. stâlpári
stîlpare
STÂLPÁRE, stâlpări, s. f. (Pop.) Ramură verde, crenguță înfrunzită; spec. ramură înfrunzită de salcie care se împarte ortodocșilor la biserică, în duminica Floriilor. – Probabil lat. *stirparia (< stirps, -is). DOOM
stâlpáre s. f., g.-d. art. stâlpắrii; pl. stâlpắri
stîlparea
STÂLPÁRE, stâlpări, s. f. (Pop.) Ramură verde, crenguță înfrunzită; spec. ramură înfrunzită de salcie care se împarte ortodocșilor la biserică, în duminica Floriilor. – Probabil lat. *stirparia (< stirps, -is). DOOM
stâlpáre s. f., g.-d. art. stâlpắrii; pl. stâlpắri
stîlpari
STÂLPÁR, stâlpari, s. m. Veche monedă de argint, pe care erau reprezentate două coloane; direclie. – Stâlp + suf. -ar. DOOM
stâlpár s. m., pl. stâlpári
stîlparii
STÂLPÁR, stâlpari, s. m. Veche monedă de argint, pe care erau reprezentate două coloane; direclie. – Stâlp + suf. -ar. DOOM
stâlpár s. m., pl. stâlpári
stîlparilor
STÂLPÁR, stâlpari, s. m. Veche monedă de argint, pe care erau reprezentate două coloane; direclie. – Stâlp + suf. -ar. DOOM
stâlpár s. m., pl. stâlpári
stîlparul
STÂLPÁR, stâlpari, s. m. Veche monedă de argint, pe care erau reprezentate două coloane; direclie. – Stâlp + suf. -ar. DOOM
stâlpár s. m., pl. stâlpári
stîlparului
STÂLPÁR, stâlpari, s. m. Veche monedă de argint, pe care erau reprezentate două coloane; direclie. – Stâlp + suf. -ar. DOOM
stâlpár s. m., pl. stâlpári
stîlpea
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stîlpeai
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stîlpeam
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stîlpească
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stîlpeau
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stîlpeați
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stîlpesc
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stîlpește
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stîlpești
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stîlpi
STÂLP, stâlpi, s. m. 1. Lemn lung și gros, de obicei cioplit și fixat în pământ, care servește pentru a susține ceva; element masiv de construcție, cu lungimea mare în raport cu dimensiunile secțiunii, confecționat din lemn, din metal, din beton armat etc., care servește la susținerea unei clădiri, a unei instalații, a unui pod, a liniilor electrice aeriene, a antenelor etc. ◊ Expr. Stâlp de cafenea = persoană care își petrece timpul prin cafenele. ♦ Picior, coloană ornamentală la o mobilă (în special la pat). 2. Porțiune neexploatată dintr-un zăcământ, destinată susținerii tavanului unui abataj. 3. Fig. Persoană care constituie un sprijin, un reazem, un ajutor de bază pentru cineva. ◊ Stâlpul casei = capul familiei. – Din sl. stlŭpŭ. DOOM
stâlp s. m., pl. stâlpi
stîlpi
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stîlpii
STÂLP, stâlpi, s. m. 1. Lemn lung și gros, de obicei cioplit și fixat în pământ, care servește pentru a susține ceva; element masiv de construcție, cu lungimea mare în raport cu dimensiunile secțiunii, confecționat din lemn, din metal, din beton armat etc., care servește la susținerea unei clădiri, a unei instalații, a unui pod, a liniilor electrice aeriene, a antenelor etc. ◊ Expr. Stâlp de cafenea = persoană care își petrece timpul prin cafenele. ♦ Picior, coloană ornamentală la o mobilă (în special la pat). 2. Porțiune neexploatată dintr-un zăcământ, destinată susținerii tavanului unui abataj. 3. Fig. Persoană care constituie un sprijin, un reazem, un ajutor de bază pentru cineva. ◊ Stâlpul casei = capul familiei. – Din sl. stlŭpŭ. DOOM
stâlp s. m., pl. stâlpi
stîlpii
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stîlpilor
STÂLP, stâlpi, s. m. 1. Lemn lung și gros, de obicei cioplit și fixat în pământ, care servește pentru a susține ceva; element masiv de construcție, cu lungimea mare în raport cu dimensiunile secțiunii, confecționat din lemn, din metal, din beton armat etc., care servește la susținerea unei clădiri, a unei instalații, a unui pod, a liniilor electrice aeriene, a antenelor etc. ◊ Expr. Stâlp de cafenea = persoană care își petrece timpul prin cafenele. ♦ Picior, coloană ornamentală la o mobilă (în special la pat). 2. Porțiune neexploatată dintr-un zăcământ, destinată susținerii tavanului unui abataj. 3. Fig. Persoană care constituie un sprijin, un reazem, un ajutor de bază pentru cineva. ◊ Stâlpul casei = capul familiei. – Din sl. stlŭpŭ. DOOM
stâlp s. m., pl. stâlpi
stîlpim
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stîlpind
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stîlpire
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stîlpiră
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stîlpirăm
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stîlpirăți
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stîlpise
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stîlpisem
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stîlpiseră
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stîlpiserăm
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stîlpiserăți
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stîlpiseși
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stîlpiseți
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stîlpit
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stîlpiși
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stîlpișor
STÂLPȘÓR s. m. v. stâlpișor. DOOM
stâlpișór s. m., pl. stâlpișóri
stîlpișori
STÂLPȘÓR s. m. v. stâlpișor. DOOM
stâlpișór s. m., pl. stâlpișóri
stîlpișorii
STÂLPȘÓR s. m. v. stâlpișor. DOOM
stâlpișór s. m., pl. stâlpișóri
stîlpișorilor
STÂLPȘÓR s. m. v. stâlpișor. DOOM
stâlpișór s. m., pl. stâlpișóri
stîlpișorul
STÂLPȘÓR s. m. v. stâlpișor. DOOM
stâlpișór s. m., pl. stâlpișóri
stîlpișorului
STÂLPȘÓR s. m. v. stâlpișor. DOOM
stâlpișór s. m., pl. stâlpișóri
stîlpiți
STÎLPÍ, stîlpesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A fixa hotarul unui loc, a hotărnici. Hotărî ca ogoarele țărănești să fie alese și stîlpite. KOGĂLNICEANU, S. A. 221. Moșia aceasta a fost hotărîtă și stîlpită la 1837 de către proprietarul ei. I. IONESCU, M. 626.
stîlpul
STÂLP, stâlpi, s. m. 1. Lemn lung și gros, de obicei cioplit și fixat în pământ, care servește pentru a susține ceva; element masiv de construcție, cu lungimea mare în raport cu dimensiunile secțiunii, confecționat din lemn, din metal, din beton armat etc., care servește la susținerea unei clădiri, a unei instalații, a unui pod, a liniilor electrice aeriene, a antenelor etc. ◊ Expr. Stâlp de cafenea = persoană care își petrece timpul prin cafenele. ♦ Picior, coloană ornamentală la o mobilă (în special la pat). 2. Porțiune neexploatată dintr-un zăcământ, destinată susținerii tavanului unui abataj. 3. Fig. Persoană care constituie un sprijin, un reazem, un ajutor de bază pentru cineva. ◊ Stâlpul casei = capul familiei. – Din sl. stlŭpŭ. DOOM
stâlp s. m., pl. stâlpi
stîlpuleț
STÂLPULÉȚ, stâlpuleți, s. m. Stâlpișor. – Stâlp + suf. -uleț. DOOM
stâlpuléț s. m., pl. stâlpuléți
stîlpuleți
STÂLPULÉȚ, stâlpuleți, s. m. Stâlpișor. – Stâlp + suf. -uleț. DOOM
stâlpuléț s. m., pl. stâlpuléți
stîlpuleții
STÂLPULÉȚ, stâlpuleți, s. m. Stâlpișor. – Stâlp + suf. -uleț. DOOM
stâlpuléț s. m., pl. stâlpuléți
stîlpuleților
STÂLPULÉȚ, stâlpuleți, s. m. Stâlpișor. – Stâlp + suf. -uleț. DOOM
stâlpuléț s. m., pl. stâlpuléți
stîlpulețul
STÂLPULÉȚ, stâlpuleți, s. m. Stâlpișor. – Stâlp + suf. -uleț. DOOM
stâlpuléț s. m., pl. stâlpuléți
stîlpulețului
STÂLPULÉȚ, stâlpuleți, s. m. Stâlpișor. – Stâlp + suf. -uleț. DOOM
stâlpuléț s. m., pl. stâlpuléți
stîlpului
STÂLP, stâlpi, s. m. 1. Lemn lung și gros, de obicei cioplit și fixat în pământ, care servește pentru a susține ceva; element masiv de construcție, cu lungimea mare în raport cu dimensiunile secțiunii, confecționat din lemn, din metal, din beton armat etc., care servește la susținerea unei clădiri, a unei instalații, a unui pod, a liniilor electrice aeriene, a antenelor etc. ◊ Expr. Stâlp de cafenea = persoană care își petrece timpul prin cafenele. ♦ Picior, coloană ornamentală la o mobilă (în special la pat). 2. Porțiune neexploatată dintr-un zăcământ, destinată susținerii tavanului unui abataj. 3. Fig. Persoană care constituie un sprijin, un reazem, un ajutor de bază pentru cineva. ◊ Stâlpul casei = capul familiei. – Din sl. stlŭpŭ. DOOM
stâlp s. m., pl. stâlpi
stîlpușor
STÂLPUȘÓR, stâlpușori, s. m. Stâlpișor. – Stâlp + suf. -ușor. DOOM
stâlpușór s. m., pl. stâlpușóri
stîlpușori
STÂLPUȘÓR, stâlpușori, s. m. Stâlpișor. – Stâlp + suf. -ușor. DOOM
stâlpușór s. m., pl. stâlpușóri
stîlpușorii
STÂLPUȘÓR, stâlpușori, s. m. Stâlpișor. – Stâlp + suf. -ușor. DOOM
stâlpușór s. m., pl. stâlpușóri
stîlpușorilor
STÂLPUȘÓR, stâlpușori, s. m. Stâlpișor. – Stâlp + suf. -ușor. DOOM
stâlpușór s. m., pl. stâlpușóri
stîlpușorul
STÂLPUȘÓR, stâlpușori, s. m. Stâlpișor. – Stâlp + suf. -ușor. DOOM
stâlpușór s. m., pl. stâlpușóri
stîlpușorului
STÂLPUȘÓR, stâlpușori, s. m. Stâlpișor. – Stâlp + suf. -ușor. DOOM
stâlpușór s. m., pl. stâlpușóri
stîlpări
STÂLPÁRE, stâlpări, s. f. (Pop.) Ramură verde, crenguță înfrunzită; spec. ramură înfrunzită de salcie care se împarte ortodocșilor la biserică, în duminica Floriilor. – Probabil lat. *stirparia (< stirps, -is). DOOM
stâlpáre s. f., g.-d. art. stâlpắrii; pl. stâlpắri
stîlpării
STÂLPÁRE, stâlpări, s. f. (Pop.) Ramură verde, crenguță înfrunzită; spec. ramură înfrunzită de salcie care se împarte ortodocșilor la biserică, în duminica Floriilor. – Probabil lat. *stirparia (< stirps, -is). DOOM
stâlpáre s. f., g.-d. art. stâlpắrii; pl. stâlpắri
stîlpările
STÂLPÁRE, stâlpări, s. f. (Pop.) Ramură verde, crenguță înfrunzită; spec. ramură înfrunzită de salcie care se împarte ortodocșilor la biserică, în duminica Floriilor. – Probabil lat. *stirparia (< stirps, -is). DOOM
stâlpáre s. f., g.-d. art. stâlpắrii; pl. stâlpắri
stîlpărilor
STÂLPÁRE, stâlpări, s. f. (Pop.) Ramură verde, crenguță înfrunzită; spec. ramură înfrunzită de salcie care se împarte ortodocșilor la biserică, în duminica Floriilor. – Probabil lat. *stirparia (< stirps, -is). DOOM
stâlpáre s. f., g.-d. art. stâlpắrii; pl. stâlpắri
stîmpea
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stîmpeai
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stîmpeam
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stîmpească
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stîmpeau
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stîmpeați
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stîmpesc
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stîmpește
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stîmpești
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stîmpi
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stîmpii
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stîmpim
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stîmpind
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stîmpire
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stîmpiră
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stîmpirăm
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stîmpirăți
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stîmpise
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stîmpisem
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stîmpiseră
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stîmpiserăm
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stîmpiserăți
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stîmpiseși
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stîmpiseți
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stîmpit
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stîmpiși
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stîmpiți
STÂMPÍ, stâmpesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înceta, a conteni. – Et. nec. DOOM
stâmpí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâmpésc, imperf. 3 sg. stâmpeá; conj. prez. 3 să stâmpeáscă
stînca
STẤNCĂ, stânci, s. f. 1. Bloc mare de piatră (în munți), de obicei cu pereții drepți și colțuroși; stană. 2. Fig. Obstacol, dificultate mare. – Et. nec. DOOM
!cristál-de-stấncă (silice) s. n.
stînci
STẤNCĂ, stânci, s. f. 1. Bloc mare de piatră (în munți), de obicei cu pereții drepți și colțuroși; stană. 2. Fig. Obstacol, dificultate mare. – Et. nec. DOOM
!cristál-de-stấncă (silice) s. n.
stîncii
STẤNCĂ, stânci, s. f. 1. Bloc mare de piatră (în munți), de obicei cu pereții drepți și colțuroși; stană. 2. Fig. Obstacol, dificultate mare. – Et. nec. DOOM
!cristál-de-stấncă (silice) s. n.
stîncile
STẤNCĂ, stânci, s. f. 1. Bloc mare de piatră (în munți), de obicei cu pereții drepți și colțuroși; stană. 2. Fig. Obstacol, dificultate mare. – Et. nec. DOOM
!cristál-de-stấncă (silice) s. n.
stîncilor
STẤNCĂ, stânci, s. f. 1. Bloc mare de piatră (în munți), de obicei cu pereții drepți și colțuroși; stană. 2. Fig. Obstacol, dificultate mare. – Et. nec. DOOM
!cristál-de-stấncă (silice) s. n.
stîncoasa
STÂNCÓS, -OÁSĂ, stâncoși, -oase, adj. (Despre munți, locuri etc.) Format din stânci; plin de stânci, cu stânci. – Stâncă + suf. -os. DOOM
stâncós adj. m., pl. stâncóși; f. stâncoásă, pl. stâncoáse
stîncoase
STÂNCÓS, -OÁSĂ, stâncoși, -oase, adj. (Despre munți, locuri etc.) Format din stânci; plin de stânci, cu stânci. – Stâncă + suf. -os. DOOM
stâncós adj. m., pl. stâncóși; f. stâncoásă, pl. stâncoáse
stîncoasei
STÂNCÓS, -OÁSĂ, stâncoși, -oase, adj. (Despre munți, locuri etc.) Format din stânci; plin de stânci, cu stânci. – Stâncă + suf. -os. DOOM
stâncós adj. m., pl. stâncóși; f. stâncoásă, pl. stâncoáse
stîncoasele
STÂNCÓS, -OÁSĂ, stâncoși, -oase, adj. (Despre munți, locuri etc.) Format din stânci; plin de stânci, cu stânci. – Stâncă + suf. -os. DOOM
stâncós adj. m., pl. stâncóși; f. stâncoásă, pl. stâncoáse
stîncoaselor
STÂNCÓS, -OÁSĂ, stâncoși, -oase, adj. (Despre munți, locuri etc.) Format din stânci; plin de stânci, cu stânci. – Stâncă + suf. -os. DOOM
stâncós adj. m., pl. stâncóși; f. stâncoásă, pl. stâncoáse
stîncos
STÂNCÓS, -OÁSĂ, stâncoși, -oase, adj. (Despre munți, locuri etc.) Format din stânci; plin de stânci, cu stânci. – Stâncă + suf. -os. DOOM
stâncós adj. m., pl. stâncóși; f. stâncoásă, pl. stâncoáse
stîncosul
STÂNCÓS, -OÁSĂ, stâncoși, -oase, adj. (Despre munți, locuri etc.) Format din stânci; plin de stânci, cu stânci. – Stâncă + suf. -os. DOOM
stâncós adj. m., pl. stâncóși; f. stâncoásă, pl. stâncoáse
stîncosului
STÂNCÓS, -OÁSĂ, stâncoși, -oase, adj. (Despre munți, locuri etc.) Format din stânci; plin de stânci, cu stânci. – Stâncă + suf. -os. DOOM
stâncós adj. m., pl. stâncóși; f. stâncoásă, pl. stâncoáse
stîncoși
STÂNCÓS, -OÁSĂ, stâncoși, -oase, adj. (Despre munți, locuri etc.) Format din stânci; plin de stânci, cu stânci. – Stâncă + suf. -os. DOOM
stâncós adj. m., pl. stâncóși; f. stâncoásă, pl. stâncoáse
stîncoșii
STÂNCÓS, -OÁSĂ, stâncoși, -oase, adj. (Despre munți, locuri etc.) Format din stânci; plin de stânci, cu stânci. – Stâncă + suf. -os. DOOM
stâncós adj. m., pl. stâncóși; f. stâncoásă, pl. stâncoáse
stîncoșilor
STÂNCÓS, -OÁSĂ, stâncoși, -oase, adj. (Despre munți, locuri etc.) Format din stânci; plin de stânci, cu stânci. – Stâncă + suf. -os. DOOM
stâncós adj. m., pl. stâncóși; f. stâncoásă, pl. stâncoáse
stîncăria
STÂNCĂRÍE, stâncării, s. f. Îngrămădire, mulțime de stânci; regiune cu stânci. – Stâncă + suf. -ărie. DOOM
stâncăríe s. f., art. stâncăría, g.-d. art. stâncăríei; pl. stâncăríi, art. stâncăríile
stîncărie
STÂNCĂRÍE, stâncării, s. f. Îngrămădire, mulțime de stânci; regiune cu stânci. – Stâncă + suf. -ărie. DOOM
stâncăríe s. f., art. stâncăría, g.-d. art. stâncăríei; pl. stâncăríi, art. stâncăríile
stîncăriei
STÂNCĂRÍE, stâncării, s. f. Îngrămădire, mulțime de stânci; regiune cu stânci. – Stâncă + suf. -ărie. DOOM
stâncăríe s. f., art. stâncăría, g.-d. art. stâncăríei; pl. stâncăríi, art. stâncăríile
stîncării
STÂNCĂRÍE, stâncării, s. f. Îngrămădire, mulțime de stânci; regiune cu stânci. – Stâncă + suf. -ărie. DOOM
stâncăríe s. f., art. stâncăría, g.-d. art. stâncăríei; pl. stâncăríi, art. stâncăríile
stîncăriile
STÂNCĂRÍE, stâncării, s. f. Îngrămădire, mulțime de stânci; regiune cu stânci. – Stâncă + suf. -ărie. DOOM
stâncăríe s. f., art. stâncăría, g.-d. art. stâncăríei; pl. stâncăríi, art. stâncăríile
stîncăriilor
STÂNCĂRÍE, stâncării, s. f. Îngrămădire, mulțime de stânci; regiune cu stânci. – Stâncă + suf. -ărie. DOOM
stâncăríe s. f., art. stâncăría, g.-d. art. stâncăríei; pl. stâncăríi, art. stâncăríile
stînd
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
stîng
STÂNG, -Ă, stângi, adj. 1. (Despre părți sau organe ale corpului) Așezat în partea corpului în care se află inima. ♦ (Substantivat): a) (La m. sg. art.) Piciorul stâng (1); b) (La f. sg. art.) Mâna stângă (1). 2. Care se află de partea sau în direcția mâinii stângi (1) (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru sau o ființă). ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Partea sau direcția stângă (2). ◊ Expr. A ține stânga = a merge pe partea stângă a unui drum. (Fam.) A trage (sau a da, a face) la stânga = a fura. ♦ (Substantivat, f. art.) Grupare politică socialistă. ◊ Loc. adj. De stânga = (despre grupări politice, persoane) partizan, adept al unei politici socialiste. – Lat. *stancus (= stanticus) „obosit”. DOOM
!de-a stấnga loc. adv., loc. prep.
stînga
STÂNG, -Ă, stângi, adj. 1. (Despre părți sau organe ale corpului) Așezat în partea corpului în care se află inima. ♦ (Substantivat): a) (La m. sg. art.) Piciorul stâng (1); b) (La f. sg. art.) Mâna stângă (1). 2. Care se află de partea sau în direcția mâinii stângi (1) (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru sau o ființă). ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Partea sau direcția stângă (2). ◊ Expr. A ține stânga = a merge pe partea stângă a unui drum. (Fam.) A trage (sau a da, a face) la stânga = a fura. ♦ (Substantivat, f. art.) Grupare politică socialistă. ◊ Loc. adj. De stânga = (despre grupări politice, persoane) partizan, adept al unei politici socialiste. – Lat. *stancus (= stanticus) „obosit”. DOOM
!de-a stấnga loc. adv., loc. prep.
stîngace
STÂNGÁCI, -CE, stângaci, -ce, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care lucrează, scrie etc. mai bine cu mâna stângă decât cu cea dreaptă. 2. Fig. Lipsit de îndemânare, de abilitate; lipsit de siguranță, de suplețe în mișcări, în exprimare, în gândire. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care arată, trădează stângăcie. – Stâng + suf. -aci. DOOM
stângáci adj. m., pl. stângáci; f. sg. și pl. stângáce
stîngacea
STÂNGÁCI, -CE, stângaci, -ce, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care lucrează, scrie etc. mai bine cu mâna stângă decât cu cea dreaptă. 2. Fig. Lipsit de îndemânare, de abilitate; lipsit de siguranță, de suplețe în mișcări, în exprimare, în gândire. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care arată, trădează stângăcie. – Stâng + suf. -aci. DOOM
stângáci adj. m., pl. stângáci; f. sg. și pl. stângáce
stîngacei
STÂNGÁCI, -CE, stângaci, -ce, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care lucrează, scrie etc. mai bine cu mâna stângă decât cu cea dreaptă. 2. Fig. Lipsit de îndemânare, de abilitate; lipsit de siguranță, de suplețe în mișcări, în exprimare, în gândire. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care arată, trădează stângăcie. – Stâng + suf. -aci. DOOM
stângáci adj. m., pl. stângáci; f. sg. și pl. stângáce
stîngacele
STÂNGÁCI, -CE, stângaci, -ce, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care lucrează, scrie etc. mai bine cu mâna stângă decât cu cea dreaptă. 2. Fig. Lipsit de îndemânare, de abilitate; lipsit de siguranță, de suplețe în mișcări, în exprimare, în gândire. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care arată, trădează stângăcie. – Stâng + suf. -aci. DOOM
stângáci adj. m., pl. stângáci; f. sg. și pl. stângáce
stîngacelor
STÂNGÁCI, -CE, stângaci, -ce, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care lucrează, scrie etc. mai bine cu mâna stângă decât cu cea dreaptă. 2. Fig. Lipsit de îndemânare, de abilitate; lipsit de siguranță, de suplețe în mișcări, în exprimare, în gândire. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care arată, trădează stângăcie. – Stâng + suf. -aci. DOOM
stângáci adj. m., pl. stângáci; f. sg. și pl. stângáce
stîngaci
STÂNGÁCI, -CE, stângaci, -ce, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care lucrează, scrie etc. mai bine cu mâna stângă decât cu cea dreaptă. 2. Fig. Lipsit de îndemânare, de abilitate; lipsit de siguranță, de suplețe în mișcări, în exprimare, în gândire. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care arată, trădează stângăcie. – Stâng + suf. -aci. DOOM
stângáci adj. m., pl. stângáci; f. sg. și pl. stângáce
stîngacii
STÂNGÁCI, -CE, stângaci, -ce, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care lucrează, scrie etc. mai bine cu mâna stângă decât cu cea dreaptă. 2. Fig. Lipsit de îndemânare, de abilitate; lipsit de siguranță, de suplețe în mișcări, în exprimare, în gândire. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care arată, trădează stângăcie. – Stâng + suf. -aci. DOOM
stângáci adj. m., pl. stângáci; f. sg. și pl. stângáce
stîngacilor
STÂNGÁCI, -CE, stângaci, -ce, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care lucrează, scrie etc. mai bine cu mâna stângă decât cu cea dreaptă. 2. Fig. Lipsit de îndemânare, de abilitate; lipsit de siguranță, de suplețe în mișcări, în exprimare, în gândire. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care arată, trădează stângăcie. – Stâng + suf. -aci. DOOM
stângáci adj. m., pl. stângáci; f. sg. și pl. stângáce
stîngaciul
STÂNGÁCI, -CE, stângaci, -ce, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care lucrează, scrie etc. mai bine cu mâna stângă decât cu cea dreaptă. 2. Fig. Lipsit de îndemânare, de abilitate; lipsit de siguranță, de suplețe în mișcări, în exprimare, în gândire. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care arată, trădează stângăcie. – Stâng + suf. -aci. DOOM
stângáci adj. m., pl. stângáci; f. sg. și pl. stângáce
stîngaciului
STÂNGÁCI, -CE, stângaci, -ce, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care lucrează, scrie etc. mai bine cu mâna stângă decât cu cea dreaptă. 2. Fig. Lipsit de îndemânare, de abilitate; lipsit de siguranță, de suplețe în mișcări, în exprimare, în gândire. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care arată, trădează stângăcie. – Stâng + suf. -aci. DOOM
stângáci adj. m., pl. stângáci; f. sg. și pl. stângáce
stîngi
STÂNG, -Ă, stângi, adj. 1. (Despre părți sau organe ale corpului) Așezat în partea corpului în care se află inima. ♦ (Substantivat): a) (La m. sg. art.) Piciorul stâng (1); b) (La f. sg. art.) Mâna stângă (1). 2. Care se află de partea sau în direcția mâinii stângi (1) (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru sau o ființă). ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Partea sau direcția stângă (2). ◊ Expr. A ține stânga = a merge pe partea stângă a unui drum. (Fam.) A trage (sau a da, a face) la stânga = a fura. ♦ (Substantivat, f. art.) Grupare politică socialistă. ◊ Loc. adj. De stânga = (despre grupări politice, persoane) partizan, adept al unei politici socialiste. – Lat. *stancus (= stanticus) „obosit”. DOOM
!de-a stấnga loc. adv., loc. prep.
stîngii
STÂNG, -Ă, stângi, adj. 1. (Despre părți sau organe ale corpului) Așezat în partea corpului în care se află inima. ♦ (Substantivat): a) (La m. sg. art.) Piciorul stâng (1); b) (La f. sg. art.) Mâna stângă (1). 2. Care se află de partea sau în direcția mâinii stângi (1) (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru sau o ființă). ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Partea sau direcția stângă (2). ◊ Expr. A ține stânga = a merge pe partea stângă a unui drum. (Fam.) A trage (sau a da, a face) la stânga = a fura. ♦ (Substantivat, f. art.) Grupare politică socialistă. ◊ Loc. adj. De stânga = (despre grupări politice, persoane) partizan, adept al unei politici socialiste. – Lat. *stancus (= stanticus) „obosit”. DOOM
!de-a stấnga loc. adv., loc. prep.
stîngile
STÂNG, -Ă, stângi, adj. 1. (Despre părți sau organe ale corpului) Așezat în partea corpului în care se află inima. ♦ (Substantivat): a) (La m. sg. art.) Piciorul stâng (1); b) (La f. sg. art.) Mâna stângă (1). 2. Care se află de partea sau în direcția mâinii stângi (1) (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru sau o ființă). ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Partea sau direcția stângă (2). ◊ Expr. A ține stânga = a merge pe partea stângă a unui drum. (Fam.) A trage (sau a da, a face) la stânga = a fura. ♦ (Substantivat, f. art.) Grupare politică socialistă. ◊ Loc. adj. De stânga = (despre grupări politice, persoane) partizan, adept al unei politici socialiste. – Lat. *stancus (= stanticus) „obosit”. DOOM
!de-a stấnga loc. adv., loc. prep.
stîngilor
STÂNG, -Ă, stângi, adj. 1. (Despre părți sau organe ale corpului) Așezat în partea corpului în care se află inima. ♦ (Substantivat): a) (La m. sg. art.) Piciorul stâng (1); b) (La f. sg. art.) Mâna stângă (1). 2. Care se află de partea sau în direcția mâinii stângi (1) (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru sau o ființă). ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Partea sau direcția stângă (2). ◊ Expr. A ține stânga = a merge pe partea stângă a unui drum. (Fam.) A trage (sau a da, a face) la stânga = a fura. ♦ (Substantivat, f. art.) Grupare politică socialistă. ◊ Loc. adj. De stânga = (despre grupări politice, persoane) partizan, adept al unei politici socialiste. – Lat. *stancus (= stanticus) „obosit”. DOOM
!de-a stấnga loc. adv., loc. prep.
stîngism
STÂNGÍSM, stângisme, s. n. Atitudine, manifestare etc. politică cu caracter sectar, exclusivist în aplicarea unor soluții extreme în interiorul unui partid de stânga. – Stâng + suf. -ism (după rus. levizna). DOOM
stângísm s. n., (manifestări) pl. stângísme
stîngisme
STÂNGÍSM, stângisme, s. n. Atitudine, manifestare etc. politică cu caracter sectar, exclusivist în aplicarea unor soluții extreme în interiorul unui partid de stânga. – Stâng + suf. -ism (după rus. levizna). DOOM
stângísm s. n., (manifestări) pl. stângísme
stîngismele
STÂNGÍSM, stângisme, s. n. Atitudine, manifestare etc. politică cu caracter sectar, exclusivist în aplicarea unor soluții extreme în interiorul unui partid de stânga. – Stâng + suf. -ism (după rus. levizna). DOOM
stângísm s. n., (manifestări) pl. stângísme
stîngismelor
STÂNGÍSM, stângisme, s. n. Atitudine, manifestare etc. politică cu caracter sectar, exclusivist în aplicarea unor soluții extreme în interiorul unui partid de stânga. – Stâng + suf. -ism (după rus. levizna). DOOM
stângísm s. n., (manifestări) pl. stângísme
stîngismul
STÂNGÍSM, stângisme, s. n. Atitudine, manifestare etc. politică cu caracter sectar, exclusivist în aplicarea unor soluții extreme în interiorul unui partid de stânga. – Stâng + suf. -ism (după rus. levizna). DOOM
stângísm s. n., (manifestări) pl. stângísme
stîngismului
STÂNGÍSM, stângisme, s. n. Atitudine, manifestare etc. politică cu caracter sectar, exclusivist în aplicarea unor soluții extreme în interiorul unui partid de stânga. – Stâng + suf. -ism (după rus. levizna). DOOM
stângísm s. n., (manifestări) pl. stângísme
stîngist
STÂNGÍST, -Ă, stângiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al stângismului. 2. Adj. Care ține de stângism, caracteristic stângismului. – Stâng + suf. -ist (după rus. levațkii). DOOM
stângíst adj. m., s. m., pl. stângíști; adj. f., s. f. stângístă, pl. stângíste
stîngist
STÂNGÍST, -Ă, stângiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al stângismului. 2. Adj. Care ține de stângism, caracteristic stângismului. – Stâng + suf. -ist (după rus. levațkii). DOOM
stângíst adj. m., s. m., pl. stângíști; adj. f., s. f. stângístă, pl. stângíste
stîngista
STÂNGÍST, -Ă, stângiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al stângismului. 2. Adj. Care ține de stângism, caracteristic stângismului. – Stâng + suf. -ist (după rus. levațkii). DOOM
stângíst adj. m., s. m., pl. stângíști; adj. f., s. f. stângístă, pl. stângíste
stîngista
STÂNGÍST, -Ă, stângiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al stângismului. 2. Adj. Care ține de stângism, caracteristic stângismului. – Stâng + suf. -ist (după rus. levațkii). DOOM
stângíst adj. m., s. m., pl. stângíști; adj. f., s. f. stângístă, pl. stângíste
stîngiste
STÂNGÍST, -Ă, stângiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al stângismului. 2. Adj. Care ține de stângism, caracteristic stângismului. – Stâng + suf. -ist (după rus. levațkii). DOOM
stângíst adj. m., s. m., pl. stângíști; adj. f., s. f. stângístă, pl. stângíste
stîngiste
STÂNGÍST, -Ă, stângiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al stângismului. 2. Adj. Care ține de stângism, caracteristic stângismului. – Stâng + suf. -ist (după rus. levațkii). DOOM
stângíst adj. m., s. m., pl. stângíști; adj. f., s. f. stângístă, pl. stângíste
stîngistei
STÂNGÍST, -Ă, stângiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al stângismului. 2. Adj. Care ține de stângism, caracteristic stângismului. – Stâng + suf. -ist (după rus. levațkii). DOOM
stângíst adj. m., s. m., pl. stângíști; adj. f., s. f. stângístă, pl. stângíste
stîngistei
STÂNGÍST, -Ă, stângiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al stângismului. 2. Adj. Care ține de stângism, caracteristic stângismului. – Stâng + suf. -ist (după rus. levațkii). DOOM
stângíst adj. m., s. m., pl. stângíști; adj. f., s. f. stângístă, pl. stângíste
stîngistele
STÂNGÍST, -Ă, stângiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al stângismului. 2. Adj. Care ține de stângism, caracteristic stângismului. – Stâng + suf. -ist (după rus. levațkii). DOOM
stângíst adj. m., s. m., pl. stângíști; adj. f., s. f. stângístă, pl. stângíste
stîngistele
STÂNGÍST, -Ă, stângiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al stângismului. 2. Adj. Care ține de stângism, caracteristic stângismului. – Stâng + suf. -ist (după rus. levațkii). DOOM
stângíst adj. m., s. m., pl. stângíști; adj. f., s. f. stângístă, pl. stângíste
stîngistelor
STÂNGÍST, -Ă, stângiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al stângismului. 2. Adj. Care ține de stângism, caracteristic stângismului. – Stâng + suf. -ist (după rus. levațkii). DOOM
stângíst adj. m., s. m., pl. stângíști; adj. f., s. f. stângístă, pl. stângíste
stîngistelor
STÂNGÍST, -Ă, stângiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al stângismului. 2. Adj. Care ține de stângism, caracteristic stângismului. – Stâng + suf. -ist (după rus. levațkii). DOOM
stângíst adj. m., s. m., pl. stângíști; adj. f., s. f. stângístă, pl. stângíste
stîngistul
STÂNGÍST, -Ă, stângiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al stângismului. 2. Adj. Care ține de stângism, caracteristic stângismului. – Stâng + suf. -ist (după rus. levațkii). DOOM
stângíst adj. m., s. m., pl. stângíști; adj. f., s. f. stângístă, pl. stângíste
stîngistul
STÂNGÍST, -Ă, stângiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al stângismului. 2. Adj. Care ține de stângism, caracteristic stângismului. – Stâng + suf. -ist (după rus. levațkii). DOOM
stângíst adj. m., s. m., pl. stângíști; adj. f., s. f. stângístă, pl. stângíste
stîngistului
STÂNGÍST, -Ă, stângiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al stângismului. 2. Adj. Care ține de stângism, caracteristic stângismului. – Stâng + suf. -ist (după rus. levațkii). DOOM
stângíst adj. m., s. m., pl. stângíști; adj. f., s. f. stângístă, pl. stângíste
stîngistului
STÂNGÍST, -Ă, stângiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al stângismului. 2. Adj. Care ține de stângism, caracteristic stângismului. – Stâng + suf. -ist (după rus. levațkii). DOOM
stângíst adj. m., s. m., pl. stângíști; adj. f., s. f. stângístă, pl. stângíste
stîngiști
STÂNGÍST, -Ă, stângiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al stângismului. 2. Adj. Care ține de stângism, caracteristic stângismului. – Stâng + suf. -ist (după rus. levațkii). DOOM
stângíst adj. m., s. m., pl. stângíști; adj. f., s. f. stângístă, pl. stângíste
stîngiști
STÂNGÍST, -Ă, stângiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al stângismului. 2. Adj. Care ține de stângism, caracteristic stângismului. – Stâng + suf. -ist (după rus. levațkii). DOOM
stângíst adj. m., s. m., pl. stângíști; adj. f., s. f. stângístă, pl. stângíste
stîngiștii
STÂNGÍST, -Ă, stângiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al stângismului. 2. Adj. Care ține de stângism, caracteristic stângismului. – Stâng + suf. -ist (după rus. levațkii). DOOM
stângíst adj. m., s. m., pl. stângíști; adj. f., s. f. stângístă, pl. stângíste
stîngiștii
STÂNGÍST, -Ă, stângiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al stângismului. 2. Adj. Care ține de stângism, caracteristic stângismului. – Stâng + suf. -ist (după rus. levațkii). DOOM
stângíst adj. m., s. m., pl. stângíști; adj. f., s. f. stângístă, pl. stângíste
stîngiștilor
STÂNGÍST, -Ă, stângiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al stângismului. 2. Adj. Care ține de stângism, caracteristic stângismului. – Stâng + suf. -ist (după rus. levațkii). DOOM
stângíst adj. m., s. m., pl. stângíști; adj. f., s. f. stângístă, pl. stângíste
stîngiștilor
STÂNGÍST, -Ă, stângiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al stângismului. 2. Adj. Care ține de stângism, caracteristic stângismului. – Stâng + suf. -ist (după rus. levațkii). DOOM
stângíst adj. m., s. m., pl. stângíști; adj. f., s. f. stângístă, pl. stângíste
stîngul
STÂNG, -Ă, stângi, adj. 1. (Despre părți sau organe ale corpului) Așezat în partea corpului în care se află inima. ♦ (Substantivat): a) (La m. sg. art.) Piciorul stâng (1); b) (La f. sg. art.) Mâna stângă (1). 2. Care se află de partea sau în direcția mâinii stângi (1) (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru sau o ființă). ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Partea sau direcția stângă (2). ◊ Expr. A ține stânga = a merge pe partea stângă a unui drum. (Fam.) A trage (sau a da, a face) la stânga = a fura. ♦ (Substantivat, f. art.) Grupare politică socialistă. ◊ Loc. adj. De stânga = (despre grupări politice, persoane) partizan, adept al unei politici socialiste. – Lat. *stancus (= stanticus) „obosit”. DOOM
!de-a stấnga loc. adv., loc. prep.
stîngului
STÂNG, -Ă, stângi, adj. 1. (Despre părți sau organe ale corpului) Așezat în partea corpului în care se află inima. ♦ (Substantivat): a) (La m. sg. art.) Piciorul stâng (1); b) (La f. sg. art.) Mâna stângă (1). 2. Care se află de partea sau în direcția mâinii stângi (1) (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru sau o ființă). ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Partea sau direcția stângă (2). ◊ Expr. A ține stânga = a merge pe partea stângă a unui drum. (Fam.) A trage (sau a da, a face) la stânga = a fura. ♦ (Substantivat, f. art.) Grupare politică socialistă. ◊ Loc. adj. De stânga = (despre grupări politice, persoane) partizan, adept al unei politici socialiste. – Lat. *stancus (= stanticus) „obosit”. DOOM
!de-a stấnga loc. adv., loc. prep.
stînișoara
STÂNIȘOÁRĂ, stânișoare, s. f. Diminutiv al lui stână. – Stână + suf. -ișoară. DOOM
stânișoáră s. f., g.-d. art. stânișoárei; pl. stânișoáre
stînișoare
STÂNIȘOÁRĂ, stânișoare, s. f. Diminutiv al lui stână. – Stână + suf. -ișoară. DOOM
stânișoáră s. f., g.-d. art. stânișoárei; pl. stânișoáre
stînișoarei
STÂNIȘOÁRĂ, stânișoare, s. f. Diminutiv al lui stână. – Stână + suf. -ișoară. DOOM
stânișoáră s. f., g.-d. art. stânișoárei; pl. stânișoáre
stînișoarele
STÂNIȘOÁRĂ, stânișoare, s. f. Diminutiv al lui stână. – Stână + suf. -ișoară. DOOM
stânișoáră s. f., g.-d. art. stânișoárei; pl. stânișoáre
stînișoarelor
STÂNIȘOÁRĂ, stânișoare, s. f. Diminutiv al lui stână. – Stână + suf. -ișoară. DOOM
stânișoáră s. f., g.-d. art. stânișoárei; pl. stânișoáre
stînjen
STẤNJEN, stânjeni, s. m. I. Unitate de măsură pentru lungime, folosită înaintea introducerii sistemului metric, care a variat, după epocă și regiune, de la 1,96 m la 2,23 m; lungime sau cantitate de material corespunzătoare acestei unități de măsură. ◊ Stânjen pescăresc = măsură de lungime folosită de pescari, egală cu aproximativ 1,50 m. Stânjen marin = măsură de lungime egală cu 1,83 m. ♦ Unitate de măsură pentru volumul lemnelor așezate în stivă, egală cu opt steri. II. (Bot.) Stânjenel. [Var.: (reg.) stấngen s. m.] – Din bg. stă(n)žen. DOOM
stấnjen s. m., pl. stấnjeni
stînjenea
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stînjeneai
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stînjeneala
STÂNJENEÁLĂ, stânjeneli, s. f. Acțiunea de a (se) stânjeni; stinghereală. – Stânjeni + suf. -eală. DOOM
stânjeneálă s. f., g.-d. art. stânjenélii; pl. stânjenéli
stînjeneam
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stînjeneasca
STÂNJENEÁSCĂ, stânjenești, adj. (Înv.; în sintagma) Prăjină stânjenească = măsură de lungime egală cu un stânjen. – Stânjen + suf. -ească. DOOM
stânjeneáscă adj. f., pl. stânjenéști
stînjenească
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stînjeneau
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stînjeneați
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stînjenei
STÂNJINÉL s. m. v. stânjenel. DOOM
stânjenél s. m., pl. stânjenéi, art. stânjenéii
stînjeneii
STÂNJINÉL s. m. v. stânjenel. DOOM
stânjenél s. m., pl. stânjenéi, art. stânjenéii
stînjeneilor
STÂNJINÉL s. m. v. stânjenel. DOOM
stânjenél s. m., pl. stânjenéi, art. stânjenéii
stînjenel
STÂNJINÉL s. m. v. stânjenel. DOOM
stânjenél s. m., pl. stânjenéi, art. stânjenéii
stînjeneli
STÂNJENEÁLĂ, stânjeneli, s. f. Acțiunea de a (se) stânjeni; stinghereală. – Stânjeni + suf. -eală. DOOM
stânjeneálă s. f., g.-d. art. stânjenélii; pl. stânjenéli
stînjenelii
STÂNJENEÁLĂ, stânjeneli, s. f. Acțiunea de a (se) stânjeni; stinghereală. – Stânjeni + suf. -eală. DOOM
stânjeneálă s. f., g.-d. art. stânjenélii; pl. stânjenéli
stînjenelile
STÂNJENEÁLĂ, stânjeneli, s. f. Acțiunea de a (se) stânjeni; stinghereală. – Stânjeni + suf. -eală. DOOM
stânjeneálă s. f., g.-d. art. stânjenélii; pl. stânjenéli
stînjenelilor
STÂNJENEÁLĂ, stânjeneli, s. f. Acțiunea de a (se) stânjeni; stinghereală. – Stânjeni + suf. -eală. DOOM
stânjeneálă s. f., g.-d. art. stânjenélii; pl. stânjenéli
stînjenelul
STÂNJINÉL s. m. v. stânjenel. DOOM
stânjenél s. m., pl. stânjenéi, art. stânjenéii
stînjenelului
STÂNJINÉL s. m. v. stânjenel. DOOM
stânjenél s. m., pl. stânjenéi, art. stânjenéii
stînjenesc
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stînjenește
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stînjenești
STÂNJENEÁSCĂ, stânjenești, adj. (Înv.; în sintagma) Prăjină stânjenească = măsură de lungime egală cu un stânjen. – Stânjen + suf. -ească. DOOM
stânjeneáscă adj. f., pl. stânjenéști
stînjenești
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stînjeneștii
STÂNJENEÁSCĂ, stânjenești, adj. (Înv.; în sintagma) Prăjină stânjenească = măsură de lungime egală cu un stânjen. – Stânjen + suf. -ească. DOOM
stânjeneáscă adj. f., pl. stânjenéști
stînjeneștile
STÂNJENEÁSCĂ, stânjenești, adj. (Înv.; în sintagma) Prăjină stânjenească = măsură de lungime egală cu un stânjen. – Stânjen + suf. -ească. DOOM
stânjeneáscă adj. f., pl. stânjenéști
stînjeneștilor
STÂNJENEÁSCĂ, stânjenești, adj. (Înv.; în sintagma) Prăjină stânjenească = măsură de lungime egală cu un stânjen. – Stânjen + suf. -ească. DOOM
stânjeneáscă adj. f., pl. stânjenéști
stînjeni
STẤNJEN, stânjeni, s. m. I. Unitate de măsură pentru lungime, folosită înaintea introducerii sistemului metric, care a variat, după epocă și regiune, de la 1,96 m la 2,23 m; lungime sau cantitate de material corespunzătoare acestei unități de măsură. ◊ Stânjen pescăresc = măsură de lungime folosită de pescari, egală cu aproximativ 1,50 m. Stânjen marin = măsură de lungime egală cu 1,83 m. ♦ Unitate de măsură pentru volumul lemnelor așezate în stivă, egală cu opt steri. II. (Bot.) Stânjenel. [Var.: (reg.) stấngen s. m.] – Din bg. stă(n)žen. DOOM
stấnjen s. m., pl. stấnjeni
stînjeni
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stînjenia
STÂNJINÍU, -ÍE adj. v. stânjeniu. DOOM
stânjeníu (rar) adj. m., f. stânjeníe; pl. m. și f. stânjeníi
stînjenie
STÂNJINÍU, -ÍE adj. v. stânjeniu. DOOM
stânjeníu (rar) adj. m., f. stânjeníe; pl. m. și f. stânjeníi
stînjeniei
STÂNJINÍU, -ÍE adj. v. stânjeniu. DOOM
stânjeníu (rar) adj. m., f. stânjeníe; pl. m. și f. stânjeníi
stînjenii
STẤNJEN, stânjeni, s. m. I. Unitate de măsură pentru lungime, folosită înaintea introducerii sistemului metric, care a variat, după epocă și regiune, de la 1,96 m la 2,23 m; lungime sau cantitate de material corespunzătoare acestei unități de măsură. ◊ Stânjen pescăresc = măsură de lungime folosită de pescari, egală cu aproximativ 1,50 m. Stânjen marin = măsură de lungime egală cu 1,83 m. ♦ Unitate de măsură pentru volumul lemnelor așezate în stivă, egală cu opt steri. II. (Bot.) Stânjenel. [Var.: (reg.) stấngen s. m.] – Din bg. stă(n)žen. DOOM
stấnjen s. m., pl. stấnjeni
stînjenii
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stînjenii
STÂNJINÍU, -ÍE adj. v. stânjeniu. DOOM
stânjeníu (rar) adj. m., f. stânjeníe; pl. m. și f. stânjeníi
stînjeniii
STÂNJINÍU, -ÍE adj. v. stânjeniu. DOOM
stânjeníu (rar) adj. m., f. stânjeníe; pl. m. și f. stânjeníi
stînjeniile
STÂNJINÍU, -ÍE adj. v. stânjeniu. DOOM
stânjeníu (rar) adj. m., f. stânjeníe; pl. m. și f. stânjeníi
stînjeniilor
STÂNJINÍU, -ÍE adj. v. stânjeniu. DOOM
stânjeníu (rar) adj. m., f. stânjeníe; pl. m. și f. stânjeníi
stînjenilor
STẤNJEN, stânjeni, s. m. I. Unitate de măsură pentru lungime, folosită înaintea introducerii sistemului metric, care a variat, după epocă și regiune, de la 1,96 m la 2,23 m; lungime sau cantitate de material corespunzătoare acestei unități de măsură. ◊ Stânjen pescăresc = măsură de lungime folosită de pescari, egală cu aproximativ 1,50 m. Stânjen marin = măsură de lungime egală cu 1,83 m. ♦ Unitate de măsură pentru volumul lemnelor așezate în stivă, egală cu opt steri. II. (Bot.) Stânjenel. [Var.: (reg.) stấngen s. m.] – Din bg. stă(n)žen. DOOM
stấnjen s. m., pl. stấnjeni
stînjenim
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stînjenind
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stînjenire
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stînjenire
STÂNJINÍRE s. f. v. stânjenire. DOOM
stânjeníre s. f., g.-d. art. stânjenírii; pl. stânjeníri
stînjenirea
STÂNJINÍRE s. f. v. stânjenire. DOOM
stânjeníre s. f., g.-d. art. stânjenírii; pl. stânjeníri
stînjeniri
STÂNJINÍRE s. f. v. stânjenire. DOOM
stânjeníre s. f., g.-d. art. stânjenírii; pl. stânjeníri
stînjenirii
STÂNJINÍRE s. f. v. stânjenire. DOOM
stânjeníre s. f., g.-d. art. stânjenírii; pl. stânjeníri
stînjenirile
STÂNJINÍRE s. f. v. stânjenire. DOOM
stânjeníre s. f., g.-d. art. stânjenírii; pl. stânjeníri
stînjenirilor
STÂNJINÍRE s. f. v. stânjenire. DOOM
stânjeníre s. f., g.-d. art. stânjenírii; pl. stânjeníri
stînjeniră
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stînjenirăm
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stînjenirăți
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stînjenise
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stînjenisem
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stînjeniseră
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stînjeniserăm
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stînjeniserăți
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stînjeniseși
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stînjeniseți
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stînjenit
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stînjenit
STÂNJINÍT, -Ă adj. v. stânjenit.
stînjenita
STÂNJINÍT, -Ă adj. v. stânjenit.
stînjenite
STÂNJINÍT, -Ă adj. v. stânjenit.
stînjenitei
STÂNJINÍT, -Ă adj. v. stânjenit.
stînjenitele
STÂNJINÍT, -Ă adj. v. stânjenit.
stînjenitelor
STÂNJINÍT, -Ă adj. v. stânjenit.
stînjenitoare
STÂNJENITÓR, -OÁRE, stânjenitori, -oare, adj. Care împiedică, care deranjează, care jenează; inoportun. – Stânjeni + suf. -tor. DOOM
stânjenitór adj. m., pl. stânjenitóri; f. sg. și pl. stânjenitoáre
stînjenitoarea
STÂNJENITÓR, -OÁRE, stânjenitori, -oare, adj. Care împiedică, care deranjează, care jenează; inoportun. – Stânjeni + suf. -tor. DOOM
stânjenitór adj. m., pl. stânjenitóri; f. sg. și pl. stânjenitoáre
stînjenitoarei
STÂNJENITÓR, -OÁRE, stânjenitori, -oare, adj. Care împiedică, care deranjează, care jenează; inoportun. – Stânjeni + suf. -tor. DOOM
stânjenitór adj. m., pl. stânjenitóri; f. sg. și pl. stânjenitoáre
stînjenitoarele
STÂNJENITÓR, -OÁRE, stânjenitori, -oare, adj. Care împiedică, care deranjează, care jenează; inoportun. – Stânjeni + suf. -tor. DOOM
stânjenitór adj. m., pl. stânjenitóri; f. sg. și pl. stânjenitoáre
stînjenitoarelor
STÂNJENITÓR, -OÁRE, stânjenitori, -oare, adj. Care împiedică, care deranjează, care jenează; inoportun. – Stânjeni + suf. -tor. DOOM
stânjenitór adj. m., pl. stânjenitóri; f. sg. și pl. stânjenitoáre
stînjenitor
STÂNJENITÓR, -OÁRE, stânjenitori, -oare, adj. Care împiedică, care deranjează, care jenează; inoportun. – Stânjeni + suf. -tor. DOOM
stânjenitór adj. m., pl. stânjenitóri; f. sg. și pl. stânjenitoáre
stînjenitori
STÂNJENITÓR, -OÁRE, stânjenitori, -oare, adj. Care împiedică, care deranjează, care jenează; inoportun. – Stânjeni + suf. -tor. DOOM
stânjenitór adj. m., pl. stânjenitóri; f. sg. și pl. stânjenitoáre
stînjenitorii
STÂNJENITÓR, -OÁRE, stânjenitori, -oare, adj. Care împiedică, care deranjează, care jenează; inoportun. – Stânjeni + suf. -tor. DOOM
stânjenitór adj. m., pl. stânjenitóri; f. sg. și pl. stânjenitoáre
stînjenitorilor
STÂNJENITÓR, -OÁRE, stânjenitori, -oare, adj. Care împiedică, care deranjează, care jenează; inoportun. – Stânjeni + suf. -tor. DOOM
stânjenitór adj. m., pl. stânjenitóri; f. sg. și pl. stânjenitoáre
stînjenitorul
STÂNJENITÓR, -OÁRE, stânjenitori, -oare, adj. Care împiedică, care deranjează, care jenează; inoportun. – Stânjeni + suf. -tor. DOOM
stânjenitór adj. m., pl. stânjenitóri; f. sg. și pl. stânjenitoáre
stînjenitorului
STÂNJENITÓR, -OÁRE, stânjenitori, -oare, adj. Care împiedică, care deranjează, care jenează; inoportun. – Stânjeni + suf. -tor. DOOM
stânjenitór adj. m., pl. stânjenitóri; f. sg. și pl. stânjenitoáre
stînjenitul
STÂNJINÍT, -Ă adj. v. stânjenit.
stînjenitului
STÂNJINÍT, -Ă adj. v. stânjenit.
stînjeniu
STÂNJINÍU, -ÍE adj. v. stânjeniu. DOOM
stânjeníu (rar) adj. m., f. stânjeníe; pl. m. și f. stânjeníi
stînjeniul
STÂNJINÍU, -ÍE adj. v. stânjeniu. DOOM
stânjeníu (rar) adj. m., f. stânjeníe; pl. m. și f. stânjeníi
stînjeniului
STÂNJINÍU, -ÍE adj. v. stânjeniu. DOOM
stânjeníu (rar) adj. m., f. stânjeníe; pl. m. și f. stânjeníi
stînjeniși
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stînjeniți
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni. DOOM
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stînjeniți
STÂNJINÍT, -Ă adj. v. stânjenit.
stînjeniții
STÂNJINÍT, -Ă adj. v. stânjenit.
stînjeniților
STÂNJINÍT, -Ă adj. v. stânjenit.
stînjenul
STẤNJEN, stânjeni, s. m. I. Unitate de măsură pentru lungime, folosită înaintea introducerii sistemului metric, care a variat, după epocă și regiune, de la 1,96 m la 2,23 m; lungime sau cantitate de material corespunzătoare acestei unități de măsură. ◊ Stânjen pescăresc = măsură de lungime folosită de pescari, egală cu aproximativ 1,50 m. Stânjen marin = măsură de lungime egală cu 1,83 m. ♦ Unitate de măsură pentru volumul lemnelor așezate în stivă, egală cu opt steri. II. (Bot.) Stânjenel. [Var.: (reg.) stấngen s. m.] – Din bg. stă(n)žen. DOOM
stấnjen s. m., pl. stấnjeni
stînjenului
STẤNJEN, stânjeni, s. m. I. Unitate de măsură pentru lungime, folosită înaintea introducerii sistemului metric, care a variat, după epocă și regiune, de la 1,96 m la 2,23 m; lungime sau cantitate de material corespunzătoare acestei unități de măsură. ◊ Stânjen pescăresc = măsură de lungime folosită de pescari, egală cu aproximativ 1,50 m. Stânjen marin = măsură de lungime egală cu 1,83 m. ♦ Unitate de măsură pentru volumul lemnelor așezate în stivă, egală cu opt steri. II. (Bot.) Stânjenel. [Var.: (reg.) stấngen s. m.] – Din bg. stă(n)žen. DOOM
stấnjen s. m., pl. stấnjeni
stîrc
STÂRC, stârci, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări de baltă cu ciocul, gâtul și picioarele lungi și de obicei cu un smoc de pene pe cap (care se hrănesc cu pește). ◊ Compus: Stârc-cenușiu = bâtlan. – Din sl. strŭkŭ. DOOM
!stârc-cenușíu (bâtlan) s. m., pl. stârci-cenușíi
stîrcea
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stîrceai
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stîrceam
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stîrcească
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stîrceau
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stîrceați
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stîrcesc
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stîrcește
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stîrcești
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stîrci
STÂRC, stârci, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări de baltă cu ciocul, gâtul și picioarele lungi și de obicei cu un smoc de pene pe cap (care se hrănesc cu pește). ◊ Compus: Stârc-cenușiu = bâtlan. – Din sl. strŭkŭ. DOOM
!stârc-cenușíu (bâtlan) s. m., pl. stârci-cenușíi
stîrci
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stîrcii
STÂRC, stârci, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări de baltă cu ciocul, gâtul și picioarele lungi și de obicei cu un smoc de pene pe cap (care se hrănesc cu pește). ◊ Compus: Stârc-cenușiu = bâtlan. – Din sl. strŭkŭ. DOOM
!stârc-cenușíu (bâtlan) s. m., pl. stârci-cenușíi
stîrcii
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stîrcilor
STÂRC, stârci, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări de baltă cu ciocul, gâtul și picioarele lungi și de obicei cu un smoc de pene pe cap (care se hrănesc cu pește). ◊ Compus: Stârc-cenușiu = bâtlan. – Din sl. strŭkŭ. DOOM
!stârc-cenușíu (bâtlan) s. m., pl. stârci-cenușíi
stîrcim
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stîrcind
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stîrcire
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stîrciră
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stîrcirăm
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stîrcirăți
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stîrcise
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stîrcisem
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stîrciseră
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stîrciserăm
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stîrciserăți
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stîrciseși
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stîrciseți
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stîrcit
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stîrciși
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stîrciți
STÂRCÍ, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc. DOOM
stârcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârcésc, imperf. 3 sg. stârceá; conj. prez. 3 să stârceáscă
stîrcul
STÂRC, stârci, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări de baltă cu ciocul, gâtul și picioarele lungi și de obicei cu un smoc de pene pe cap (care se hrănesc cu pește). ◊ Compus: Stârc-cenușiu = bâtlan. – Din sl. strŭkŭ. DOOM
!stârc-cenușíu (bâtlan) s. m., pl. stârci-cenușíi
stîrculeț
STÂRCULÉȚ, stârculeți, s. m. Diminutiv al lui stârc. – Stârc + suf. -uleț. DOOM
stârculéț s. m., pl. stârculéți
stîrculeți
STÂRCULÉȚ, stârculeți, s. m. Diminutiv al lui stârc. – Stârc + suf. -uleț. DOOM
stârculéț s. m., pl. stârculéți
stîrculeții
STÂRCULÉȚ, stârculeți, s. m. Diminutiv al lui stârc. – Stârc + suf. -uleț. DOOM
stârculéț s. m., pl. stârculéți
stîrculeților
STÂRCULÉȚ, stârculeți, s. m. Diminutiv al lui stârc. – Stârc + suf. -uleț. DOOM
stârculéț s. m., pl. stârculéți
stîrculețul
STÂRCULÉȚ, stârculeți, s. m. Diminutiv al lui stârc. – Stârc + suf. -uleț. DOOM
stârculéț s. m., pl. stârculéți
stîrculețului
STÂRCULÉȚ, stârculeți, s. m. Diminutiv al lui stârc. – Stârc + suf. -uleț. DOOM
stârculéț s. m., pl. stârculéți
stîrcului
STÂRC, stârci, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări de baltă cu ciocul, gâtul și picioarele lungi și de obicei cu un smoc de pene pe cap (care se hrănesc cu pește). ◊ Compus: Stârc-cenușiu = bâtlan. – Din sl. strŭkŭ. DOOM
!stârc-cenușíu (bâtlan) s. m., pl. stârci-cenușíi
stîrnea
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stîrneai
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stîrneam
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stîrnească
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stîrneau
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stîrneați
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stîrnesc
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stîrnește
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stîrnești
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stîrni
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stîrnii
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stîrnim
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stîrnind
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stîrnire
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stîrnire
STÂRNÍRE, stârniri, s. f. Acțiunea de a (se) stârni și rezultatul ei. – V. stârni. DOOM
stârníre s. f., g.-d. art. stârnírii; pl. stârníri
stîrnirea
STÂRNÍRE, stârniri, s. f. Acțiunea de a (se) stârni și rezultatul ei. – V. stârni. DOOM
stârníre s. f., g.-d. art. stârnírii; pl. stârníri
stîrniri
STÂRNÍRE, stârniri, s. f. Acțiunea de a (se) stârni și rezultatul ei. – V. stârni. DOOM
stârníre s. f., g.-d. art. stârnírii; pl. stârníri
stîrnirii
STÂRNÍRE, stârniri, s. f. Acțiunea de a (se) stârni și rezultatul ei. – V. stârni. DOOM
stârníre s. f., g.-d. art. stârnírii; pl. stârníri
stîrnirile
STÂRNÍRE, stârniri, s. f. Acțiunea de a (se) stârni și rezultatul ei. – V. stârni. DOOM
stârníre s. f., g.-d. art. stârnírii; pl. stârníri
stîrnirilor
STÂRNÍRE, stârniri, s. f. Acțiunea de a (se) stârni și rezultatul ei. – V. stârni. DOOM
stârníre s. f., g.-d. art. stârnírii; pl. stârníri
stîrniră
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stîrnirăm
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stîrnirăți
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stîrnise
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stîrnisem
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stîrniseră
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stîrniserăm
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stîrniserăți
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stîrniseși
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stîrniseți
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stîrnit
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stîrnitoare
STÎRNITOÁRE, stîrnitori, s. f. Prăjină cu care se bate apa sau cu care se răscolește pe sub pietre, pentru a speria peștii. Pentru a grăbi intrarea peștelui și a prinde mai bine, la garduri se întrebuințează adesea și diferite unelte numite stîrnitori. ANTIPA, P. 104. DOOM
stârnitoáre s. f., g.-d. art. stârnitórii; pl. stârnitóri
stîrnitoare
STÂRNITÓR, -OÁRE, stârnitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Rar) Care stârnește (ceva). 2. S. f. Prăjină cu care se bate apa sau cu care se răscolește pe sub pietrele din apă pentru a speria peștele și a-l goni spre plase. – Stârni + suf. -tor. DOOM
stârnitór adj. m., pl. stârnitóri; f. sg. și pl. stârnitoáre
stîrnitoarea
STÎRNITOÁRE, stîrnitori, s. f. Prăjină cu care se bate apa sau cu care se răscolește pe sub pietre, pentru a speria peștii. Pentru a grăbi intrarea peștelui și a prinde mai bine, la garduri se întrebuințează adesea și diferite unelte numite stîrnitori. ANTIPA, P. 104. DOOM
stârnitoáre s. f., g.-d. art. stârnitórii; pl. stârnitóri
stîrnitoarea
STÂRNITÓR, -OÁRE, stârnitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Rar) Care stârnește (ceva). 2. S. f. Prăjină cu care se bate apa sau cu care se răscolește pe sub pietrele din apă pentru a speria peștele și a-l goni spre plase. – Stârni + suf. -tor. DOOM
stârnitór adj. m., pl. stârnitóri; f. sg. și pl. stârnitoáre
stîrnitoarei
STÂRNITÓR, -OÁRE, stârnitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Rar) Care stârnește (ceva). 2. S. f. Prăjină cu care se bate apa sau cu care se răscolește pe sub pietrele din apă pentru a speria peștele și a-l goni spre plase. – Stârni + suf. -tor. DOOM
stârnitór adj. m., pl. stârnitóri; f. sg. și pl. stârnitoáre
stîrnitoarele
STÂRNITÓR, -OÁRE, stârnitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Rar) Care stârnește (ceva). 2. S. f. Prăjină cu care se bate apa sau cu care se răscolește pe sub pietrele din apă pentru a speria peștele și a-l goni spre plase. – Stârni + suf. -tor. DOOM
stârnitór adj. m., pl. stârnitóri; f. sg. și pl. stârnitoáre
stîrnitoarelor
STÂRNITÓR, -OÁRE, stârnitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Rar) Care stârnește (ceva). 2. S. f. Prăjină cu care se bate apa sau cu care se răscolește pe sub pietrele din apă pentru a speria peștele și a-l goni spre plase. – Stârni + suf. -tor. DOOM
stârnitór adj. m., pl. stârnitóri; f. sg. și pl. stârnitoáre
stîrnitor
STÂRNITÓR, -OÁRE, stârnitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Rar) Care stârnește (ceva). 2. S. f. Prăjină cu care se bate apa sau cu care se răscolește pe sub pietrele din apă pentru a speria peștele și a-l goni spre plase. – Stârni + suf. -tor. DOOM
stârnitór adj. m., pl. stârnitóri; f. sg. și pl. stârnitoáre
stîrnitori
STÎRNITOÁRE, stîrnitori, s. f. Prăjină cu care se bate apa sau cu care se răscolește pe sub pietre, pentru a speria peștii. Pentru a grăbi intrarea peștelui și a prinde mai bine, la garduri se întrebuințează adesea și diferite unelte numite stîrnitori. ANTIPA, P. 104. DOOM
stârnitoáre s. f., g.-d. art. stârnitórii; pl. stârnitóri
stîrnitori
STÂRNITÓR, -OÁRE, stârnitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Rar) Care stârnește (ceva). 2. S. f. Prăjină cu care se bate apa sau cu care se răscolește pe sub pietrele din apă pentru a speria peștele și a-l goni spre plase. – Stârni + suf. -tor. DOOM
stârnitór adj. m., pl. stârnitóri; f. sg. și pl. stârnitoáre
stîrnitorii
STÎRNITOÁRE, stîrnitori, s. f. Prăjină cu care se bate apa sau cu care se răscolește pe sub pietre, pentru a speria peștii. Pentru a grăbi intrarea peștelui și a prinde mai bine, la garduri se întrebuințează adesea și diferite unelte numite stîrnitori. ANTIPA, P. 104. DOOM
stârnitoáre s. f., g.-d. art. stârnitórii; pl. stârnitóri
stîrnitorii
STÂRNITÓR, -OÁRE, stârnitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Rar) Care stârnește (ceva). 2. S. f. Prăjină cu care se bate apa sau cu care se răscolește pe sub pietrele din apă pentru a speria peștele și a-l goni spre plase. – Stârni + suf. -tor. DOOM
stârnitór adj. m., pl. stârnitóri; f. sg. și pl. stârnitoáre
stîrnitorile
STÎRNITOÁRE, stîrnitori, s. f. Prăjină cu care se bate apa sau cu care se răscolește pe sub pietre, pentru a speria peștii. Pentru a grăbi intrarea peștelui și a prinde mai bine, la garduri se întrebuințează adesea și diferite unelte numite stîrnitori. ANTIPA, P. 104. DOOM
stârnitoáre s. f., g.-d. art. stârnitórii; pl. stârnitóri
stîrnitorilor
STÎRNITOÁRE, stîrnitori, s. f. Prăjină cu care se bate apa sau cu care se răscolește pe sub pietre, pentru a speria peștii. Pentru a grăbi intrarea peștelui și a prinde mai bine, la garduri se întrebuințează adesea și diferite unelte numite stîrnitori. ANTIPA, P. 104. DOOM
stârnitoáre s. f., g.-d. art. stârnitórii; pl. stârnitóri
stîrnitorilor
STÂRNITÓR, -OÁRE, stârnitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Rar) Care stârnește (ceva). 2. S. f. Prăjină cu care se bate apa sau cu care se răscolește pe sub pietrele din apă pentru a speria peștele și a-l goni spre plase. – Stârni + suf. -tor. DOOM
stârnitór adj. m., pl. stârnitóri; f. sg. și pl. stârnitoáre
stîrnitorul
STÂRNITÓR, -OÁRE, stârnitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Rar) Care stârnește (ceva). 2. S. f. Prăjină cu care se bate apa sau cu care se răscolește pe sub pietrele din apă pentru a speria peștele și a-l goni spre plase. – Stârni + suf. -tor. DOOM
stârnitór adj. m., pl. stârnitóri; f. sg. și pl. stârnitoáre
stîrnitorului
STÂRNITÓR, -OÁRE, stârnitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Rar) Care stârnește (ceva). 2. S. f. Prăjină cu care se bate apa sau cu care se răscolește pe sub pietrele din apă pentru a speria peștele și a-l goni spre plase. – Stârni + suf. -tor. DOOM
stârnitór adj. m., pl. stârnitóri; f. sg. și pl. stârnitoáre
stîrniși
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stîrniți
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec. DOOM
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă
stîrpiciune
STÂRPICIÚNE, (1, 2) stârpiciuni, s. f. 1. (Pop.) Animal sterp. 2. (Pop.) Stârpitură (1). 3. (Înv.) Sterilitate. – Stârpi + suf. -ciune. DOOM
stârpiciúne (pop.) s. f., g.-d. art. stârpiciúnii; (ființe) pl. stârpiciúni
stîrpiciunea
STÂRPICIÚNE, (1, 2) stârpiciuni, s. f. 1. (Pop.) Animal sterp. 2. (Pop.) Stârpitură (1). 3. (Înv.) Sterilitate. – Stârpi + suf. -ciune. DOOM
stârpiciúne (pop.) s. f., g.-d. art. stârpiciúnii; (ființe) pl. stârpiciúni
stîrpiciuni
STÂRPICIÚNE, (1, 2) stârpiciuni, s. f. 1. (Pop.) Animal sterp. 2. (Pop.) Stârpitură (1). 3. (Înv.) Sterilitate. – Stârpi + suf. -ciune. DOOM
stârpiciúne (pop.) s. f., g.-d. art. stârpiciúnii; (ființe) pl. stârpiciúni
stîrpiciunii
STÂRPICIÚNE, (1, 2) stârpiciuni, s. f. 1. (Pop.) Animal sterp. 2. (Pop.) Stârpitură (1). 3. (Înv.) Sterilitate. – Stârpi + suf. -ciune. DOOM
stârpiciúne (pop.) s. f., g.-d. art. stârpiciúnii; (ființe) pl. stârpiciúni
stîrpiciunile
STÂRPICIÚNE, (1, 2) stârpiciuni, s. f. 1. (Pop.) Animal sterp. 2. (Pop.) Stârpitură (1). 3. (Înv.) Sterilitate. – Stârpi + suf. -ciune. DOOM
stârpiciúne (pop.) s. f., g.-d. art. stârpiciúnii; (ființe) pl. stârpiciúni
stîrpiciunilor
STÂRPICIÚNE, (1, 2) stârpiciuni, s. f. 1. (Pop.) Animal sterp. 2. (Pop.) Stârpitură (1). 3. (Înv.) Sterilitate. – Stârpi + suf. -ciune. DOOM
stârpiciúne (pop.) s. f., g.-d. art. stârpiciúnii; (ființe) pl. stârpiciúni
stîrpire
STÂRPÍRE s. f. Acțiunea de a (se) stârpi și rezultatul ei; stârpit. – V. stârpi. DOOM
stârpíre s. f., g.-d. art. stârpírii
stîrpirea
STÂRPÍRE s. f. Acțiunea de a (se) stârpi și rezultatul ei; stârpit. – V. stârpi. DOOM
stârpíre s. f., g.-d. art. stârpírii
stîrpiri
STÂRPÍRE s. f. Acțiunea de a (se) stârpi și rezultatul ei; stârpit. – V. stârpi. DOOM
stârpíre s. f., g.-d. art. stârpírii
stîrpirii
STÂRPÍRE s. f. Acțiunea de a (se) stârpi și rezultatul ei; stârpit. – V. stârpi. DOOM
stârpíre s. f., g.-d. art. stârpírii
stîrpirile
STÂRPÍRE s. f. Acțiunea de a (se) stârpi și rezultatul ei; stârpit. – V. stârpi. DOOM
stârpíre s. f., g.-d. art. stârpírii
stîrpirilor
STÂRPÍRE s. f. Acțiunea de a (se) stârpi și rezultatul ei; stârpit. – V. stârpi. DOOM
stârpíre s. f., g.-d. art. stârpírii
stîrpit
STÂRPÍT s. n. Stârpire. – V. stârpi. DOOM
stârpít s. n.
stîrpita
STÂRPÍT s. n. Stârpire. – V. stârpi. DOOM
stârpít s. n.
stîrpite
STÂRPÍT s. n. Stârpire. – V. stârpi. DOOM
stârpít s. n.
stîrpitei
STÂRPÍT s. n. Stârpire. – V. stârpi. DOOM
stârpít s. n.
stîrpitele
STÂRPÍT s. n. Stârpire. – V. stârpi. DOOM
stârpít s. n.
stîrpitelor
STÂRPÍT s. n. Stârpire. – V. stârpi. DOOM
stârpít s. n.
stîrpitul
STÂRPÍT s. n. Stârpire. – V. stârpi. DOOM
stârpít s. n.
stîrpitului
STÂRPÍT s. n. Stârpire. – V. stârpi. DOOM
stârpít s. n.
stîrpitura
STÂRPITÚRĂ, stârpituri, s. f. 1. Ființă nedezvoltată, pipernicită, pocită; pocitură, stârpiciune; avorton. 2. (Pop.) Femeie stearpă; animal sterp. – Stârpi + suf. -tură. DOOM
stârpitúră s. f., g.-d. art. stârpitúrii; pl. stârpitúri
stîrpituri
STÂRPITÚRĂ, stârpituri, s. f. 1. Ființă nedezvoltată, pipernicită, pocită; pocitură, stârpiciune; avorton. 2. (Pop.) Femeie stearpă; animal sterp. – Stârpi + suf. -tură. DOOM
stârpitúră s. f., g.-d. art. stârpitúrii; pl. stârpitúri
stîrpiturii
STÂRPITÚRĂ, stârpituri, s. f. 1. Ființă nedezvoltată, pipernicită, pocită; pocitură, stârpiciune; avorton. 2. (Pop.) Femeie stearpă; animal sterp. – Stârpi + suf. -tură. DOOM
stârpitúră s. f., g.-d. art. stârpitúrii; pl. stârpitúri
stîrpiturile
STÂRPITÚRĂ, stârpituri, s. f. 1. Ființă nedezvoltată, pipernicită, pocită; pocitură, stârpiciune; avorton. 2. (Pop.) Femeie stearpă; animal sterp. – Stârpi + suf. -tură. DOOM
stârpitúră s. f., g.-d. art. stârpitúrii; pl. stârpitúri
stîrpiturilor
STÂRPITÚRĂ, stârpituri, s. f. 1. Ființă nedezvoltată, pipernicită, pocită; pocitură, stârpiciune; avorton. 2. (Pop.) Femeie stearpă; animal sterp. – Stârpi + suf. -tură. DOOM
stârpitúră s. f., g.-d. art. stârpitúrii; pl. stârpitúri
stîrpiți
STÂRPÍT s. n. Stârpire. – V. stârpi. DOOM
stârpít s. n.
stîrpiții
STÂRPÍT s. n. Stârpire. – V. stârpi. DOOM
stârpít s. n.
stîrpiților
STÂRPÍT s. n. Stârpire. – V. stârpi. DOOM
stârpít s. n.
stîrv
STÂRV, stârvuri, s. n. Cadavru (de animal); leș, hoit, mortăciune. – Din sl. struvo. DOOM
stârv s. n., pl. stấrvuri
stîrvul
STÂRV, stârvuri, s. n. Cadavru (de animal); leș, hoit, mortăciune. – Din sl. struvo. DOOM
stârv s. n., pl. stấrvuri
stîrvului
STÂRV, stârvuri, s. n. Cadavru (de animal); leș, hoit, mortăciune. – Din sl. struvo. DOOM
stârv s. n., pl. stấrvuri
stîrvuri
STÂRV, stârvuri, s. n. Cadavru (de animal); leș, hoit, mortăciune. – Din sl. struvo. DOOM
stârv s. n., pl. stấrvuri
stîrvurile
STÂRV, stârvuri, s. n. Cadavru (de animal); leș, hoit, mortăciune. – Din sl. struvo. DOOM
stârv s. n., pl. stấrvuri
stîrvurilor
STÂRV, stârvuri, s. n. Cadavru (de animal); leș, hoit, mortăciune. – Din sl. struvo. DOOM
stârv s. n., pl. stấrvuri
stăci
stăcí (stăcésc, stăcít), – (Banat) A economisi. Sb. staciti (Candrea).
stăcire
stăcí (stăcésc, stăcít), – (Banat) A economisi. Sb. staciti (Candrea).
stăjerel
STEJĂRÉL, stejărei, s. m. Diminutiv al lui stejar. 1. v. stejar (1). Foiuleană stejărel, Cît eram mai tinerel... Care puică mă videa Tot prin casă mă poftea. ȘEZ. I 143. 2. v. stejar (2). (Atestat în forma ștejărel) Să-mi dați pe murgul din grajd... Cu o șa de ștejărel. PĂSCULESCU, L. P. 55. – Variante: stăjerél (MARIAN, Î. 576), stejerél (MARIAN, O. I 404, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 199), ștejărél s. m.
stămbar
STĂMBÁR, stămbari, s. m. (Rar) Persoană care face negoț cu stambă. – Stambă + suf. -ar. DOOM
stămbár (rar) s. m., pl. stămbári
stămbari
STĂMBÁR, stămbari, s. m. (Rar) Persoană care face negoț cu stambă. – Stambă + suf. -ar. DOOM
stămbár (rar) s. m., pl. stămbári
stămbarii
STĂMBÁR, stămbari, s. m. (Rar) Persoană care face negoț cu stambă. – Stambă + suf. -ar. DOOM
stămbár (rar) s. m., pl. stămbári
stămbarilor
STĂMBÁR, stămbari, s. m. (Rar) Persoană care face negoț cu stambă. – Stambă + suf. -ar. DOOM
stămbár (rar) s. m., pl. stămbári
stămbarul
STĂMBÁR, stămbari, s. m. (Rar) Persoană care face negoț cu stambă. – Stambă + suf. -ar. DOOM
stămbár (rar) s. m., pl. stămbári
stămbarului
STĂMBÁR, stămbari, s. m. (Rar) Persoană care face negoț cu stambă. – Stambă + suf. -ar. DOOM
stămbár (rar) s. m., pl. stămbári
stămbăria
STĂMBĂRÍE2, stămbării, s. f. Magazin de stămburi. – Stămbar + suf. -ie. DOOM
stămbăríe (rar) s. f., art. stămbăría, g.-d. art. stămbăríei; pl. stămbăríi, art. stămbăríile
stămbărie
STĂMBĂRÍE2, stămbării, s. f. Magazin de stămburi. – Stămbar + suf. -ie. DOOM
stămbăríe (rar) s. f., art. stămbăría, g.-d. art. stămbăríei; pl. stămbăríi, art. stămbăríile
stămbăriei
STĂMBĂRÍE2, stămbării, s. f. Magazin de stămburi. – Stămbar + suf. -ie. DOOM
stămbăríe (rar) s. f., art. stămbăría, g.-d. art. stămbăríei; pl. stămbăríi, art. stămbăríile
stămbării
STĂMBĂRÍE2, stămbării, s. f. Magazin de stămburi. – Stămbar + suf. -ie. DOOM
stămbăríe (rar) s. f., art. stămbăría, g.-d. art. stămbăríei; pl. stămbăríi, art. stămbăríile
stămbăriile
STĂMBĂRÍE2, stămbării, s. f. Magazin de stămburi. – Stămbar + suf. -ie. DOOM
stămbăríe (rar) s. f., art. stămbăría, g.-d. art. stămbăríei; pl. stămbăríi, art. stămbăríile
stămbăriilor
STĂMBĂRÍE2, stămbării, s. f. Magazin de stămburi. – Stămbar + suf. -ie. DOOM
stămbăríe (rar) s. f., art. stămbăría, g.-d. art. stămbăríei; pl. stămbăríi, art. stămbăríile
stănci
STÁNCĂ, stănci, s. f. (Ornit.; pop.) Stăncuță. – Din n. pr. Stanca. DOOM
stáncă (pop.) s. f., g.-d. art. stắncii; pl. stắnci
stăncii
STÁNCĂ, stănci, s. f. (Ornit.; pop.) Stăncuță. – Din n. pr. Stanca. DOOM
stáncă (pop.) s. f., g.-d. art. stắncii; pl. stắnci
stăncile
STÁNCĂ, stănci, s. f. (Ornit.; pop.) Stăncuță. – Din n. pr. Stanca. DOOM
stáncă (pop.) s. f., g.-d. art. stắncii; pl. stắnci
stăncilor
STÁNCĂ, stănci, s. f. (Ornit.; pop.) Stăncuță. – Din n. pr. Stanca. DOOM
stáncă (pop.) s. f., g.-d. art. stắncii; pl. stắnci
stăncuța
STĂNCÚȚĂ, stăncuțe, s. f. Pasăre sedentară din familia corvidelor, de culoare neagră-cenușie, cu ciocul și picioarele negre, mai mică decât cioara; stâncă, ceucă (Coloeus monedula). – Stâncă + suf. -uță. DOOM
stăncúță s. f., g.-d. art. stăncúței; pl. stăncúțe
stăncuțe
STĂNCÚȚĂ, stăncuțe, s. f. Pasăre sedentară din familia corvidelor, de culoare neagră-cenușie, cu ciocul și picioarele negre, mai mică decât cioara; stâncă, ceucă (Coloeus monedula). – Stâncă + suf. -uță. DOOM
stăncúță s. f., g.-d. art. stăncúței; pl. stăncúțe
stăncuței
STĂNCÚȚĂ, stăncuțe, s. f. Pasăre sedentară din familia corvidelor, de culoare neagră-cenușie, cu ciocul și picioarele negre, mai mică decât cioara; stâncă, ceucă (Coloeus monedula). – Stâncă + suf. -uță. DOOM
stăncúță s. f., g.-d. art. stăncúței; pl. stăncúțe
stăncuțele
STĂNCÚȚĂ, stăncuțe, s. f. Pasăre sedentară din familia corvidelor, de culoare neagră-cenușie, cu ciocul și picioarele negre, mai mică decât cioara; stâncă, ceucă (Coloeus monedula). – Stâncă + suf. -uță. DOOM
stăncúță s. f., g.-d. art. stăncúței; pl. stăncúțe
stăncuțelor
STĂNCÚȚĂ, stăncuțe, s. f. Pasăre sedentară din familia corvidelor, de culoare neagră-cenușie, cu ciocul și picioarele negre, mai mică decât cioara; stâncă, ceucă (Coloeus monedula). – Stâncă + suf. -uță. DOOM
stăncúță s. f., g.-d. art. stăncúței; pl. stăncúțe
stănoaga
STĂNOÁGĂ, stănoage, s. f. (Tipogr.) Raft în formă de pupitru pe care se așază casetele de litere când se culege un text. – Refăcut din stănoage (pl. lui stănog). DOOM
stănoágă (raft pentru litere/bară de lemn) s. f., g.-d. art. stănoágei; pl. stănoáge
stănoage
STĂNOÁGĂ, stănoage, s. f. (Tipogr.) Raft în formă de pupitru pe care se așază casetele de litere când se culege un text. – Refăcut din stănoage (pl. lui stănog). DOOM
stănoágă (raft pentru litere/bară de lemn) s. f., g.-d. art. stănoágei; pl. stănoáge
stănoage
STĂNÓG, stănoage, s. n. 1. Bară de lemn sau de fier care desparte caii sau vitele în grajd. 2. Țăruș (cu care se priponește calul); pripon. – Din rus., ucr. stanok. DOOM
stănóg (barieră, pripon) s. n., pl. stănoáge
stănoagei
STĂNOÁGĂ, stănoage, s. f. (Tipogr.) Raft în formă de pupitru pe care se așază casetele de litere când se culege un text. – Refăcut din stănoage (pl. lui stănog). DOOM
stănoágă (raft pentru litere/bară de lemn) s. f., g.-d. art. stănoágei; pl. stănoáge
stănoagele
STĂNOÁGĂ, stănoage, s. f. (Tipogr.) Raft în formă de pupitru pe care se așază casetele de litere când se culege un text. – Refăcut din stănoage (pl. lui stănog). DOOM
stănoágă (raft pentru litere/bară de lemn) s. f., g.-d. art. stănoágei; pl. stănoáge
stănoagele
STĂNÓG, stănoage, s. n. 1. Bară de lemn sau de fier care desparte caii sau vitele în grajd. 2. Țăruș (cu care se priponește calul); pripon. – Din rus., ucr. stanok. DOOM
stănóg (barieră, pripon) s. n., pl. stănoáge
stănoagelor
STĂNOÁGĂ, stănoage, s. f. (Tipogr.) Raft în formă de pupitru pe care se așază casetele de litere când se culege un text. – Refăcut din stănoage (pl. lui stănog). DOOM
stănoágă (raft pentru litere/bară de lemn) s. f., g.-d. art. stănoágei; pl. stănoáge
stănoagelor
STĂNÓG, stănoage, s. n. 1. Bară de lemn sau de fier care desparte caii sau vitele în grajd. 2. Țăruș (cu care se priponește calul); pripon. – Din rus., ucr. stanok. DOOM
stănóg (barieră, pripon) s. n., pl. stănoáge
stănog
STĂNÓG, stănoage, s. n. 1. Bară de lemn sau de fier care desparte caii sau vitele în grajd. 2. Țăruș (cu care se priponește calul); pripon. – Din rus., ucr. stanok. DOOM
stănóg (barieră, pripon) s. n., pl. stănoáge
stănogul
STĂNÓG, stănoage, s. n. 1. Bară de lemn sau de fier care desparte caii sau vitele în grajd. 2. Țăruș (cu care se priponește calul); pripon. – Din rus., ucr. stanok. DOOM
stănóg (barieră, pripon) s. n., pl. stănoáge
stănogului
STĂNÓG, stănoage, s. n. 1. Bară de lemn sau de fier care desparte caii sau vitele în grajd. 2. Țăruș (cu care se priponește calul); pripon. – Din rus., ucr. stanok. DOOM
stănóg (barieră, pripon) s. n., pl. stănoáge
stăpân
STĂPẤN, -Ă, stăpâni, -e, s. m. și f. 1. Posesor al unui un bun. ♦ Spec. Proprietar de sclavi. 2. Persoană în serviciul căreia se găsește angajat cineva, considerată în raport cu acesta; spec. patron. ◊ Expr. A intra la stăpân = a se angaja slugă (la cineva). (A fi) fără stăpân = a) (a fi) liber, de capul său; (a acționa) după bunul-plac; b) (a fi) fără rost, fără căpătâi. 3. Persoană sub a cărei putere, autoritate, dominație se găsește cineva sau ceva, considerată în raport cu persoana sau cu lucrul respectiv; (în legătură cu țări, popoare etc.) suveran, domnitor. ◊ Expr. A fi stăpân pe situație = a domina o situație, a se simți tare, sigur într-o anumită împrejurare (grea). A fi stăpân pe sine = a avea tăria de a-și înfrâna pornirile și pasiunile; a nu-și pierde cumpătul, a se stăpâni. A fi stăpân pe soarta (sau pe viața etc.) sa = a dispune de sine, a-și făuri singur soarta. 4. Gazdă (în raport cu oaspeții ei). – Et. nec. Cf. sl. stopanŭ. DOOM
stăpấnă s. f., g.-d. art. stăpấnei; pl. stăpấne
stăpâna
STĂPẤN, -Ă, stăpâni, -e, s. m. și f. 1. Posesor al unui un bun. ♦ Spec. Proprietar de sclavi. 2. Persoană în serviciul căreia se găsește angajat cineva, considerată în raport cu acesta; spec. patron. ◊ Expr. A intra la stăpân = a se angaja slugă (la cineva). (A fi) fără stăpân = a) (a fi) liber, de capul său; (a acționa) după bunul-plac; b) (a fi) fără rost, fără căpătâi. 3. Persoană sub a cărei putere, autoritate, dominație se găsește cineva sau ceva, considerată în raport cu persoana sau cu lucrul respectiv; (în legătură cu țări, popoare etc.) suveran, domnitor. ◊ Expr. A fi stăpân pe situație = a domina o situație, a se simți tare, sigur într-o anumită împrejurare (grea). A fi stăpân pe sine = a avea tăria de a-și înfrâna pornirile și pasiunile; a nu-și pierde cumpătul, a se stăpâni. A fi stăpân pe soarta (sau pe viața etc.) sa = a dispune de sine, a-și făuri singur soarta. 4. Gazdă (în raport cu oaspeții ei). – Et. nec. Cf. sl. stopanŭ. DOOM
stăpấnă s. f., g.-d. art. stăpấnei; pl. stăpấne
stăpâne
STĂPẤN, -Ă, stăpâni, -e, s. m. și f. 1. Posesor al unui un bun. ♦ Spec. Proprietar de sclavi. 2. Persoană în serviciul căreia se găsește angajat cineva, considerată în raport cu acesta; spec. patron. ◊ Expr. A intra la stăpân = a se angaja slugă (la cineva). (A fi) fără stăpân = a) (a fi) liber, de capul său; (a acționa) după bunul-plac; b) (a fi) fără rost, fără căpătâi. 3. Persoană sub a cărei putere, autoritate, dominație se găsește cineva sau ceva, considerată în raport cu persoana sau cu lucrul respectiv; (în legătură cu țări, popoare etc.) suveran, domnitor. ◊ Expr. A fi stăpân pe situație = a domina o situație, a se simți tare, sigur într-o anumită împrejurare (grea). A fi stăpân pe sine = a avea tăria de a-și înfrâna pornirile și pasiunile; a nu-și pierde cumpătul, a se stăpâni. A fi stăpân pe soarta (sau pe viața etc.) sa = a dispune de sine, a-și făuri singur soarta. 4. Gazdă (în raport cu oaspeții ei). – Et. nec. Cf. sl. stopanŭ. DOOM
stăpấnă s. f., g.-d. art. stăpấnei; pl. stăpấne
stăpânea
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpâneai
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpâneam
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpâneasca
STĂPÂNÉSC, -EÁSCĂ, stăpânești, adj. (Înv.) Care aparține stăpânului; al stăpânului, de stăpân. – Stăpân + suf. -esc. DOOM
stăpânésc (înv.) adj. m., f. stăpâneáscă; pl. m. și f. stăpânéști
stăpânească
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpâneau
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpâneați
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpânei
STĂPẤN, -Ă, stăpâni, -e, s. m. și f. 1. Posesor al unui un bun. ♦ Spec. Proprietar de sclavi. 2. Persoană în serviciul căreia se găsește angajat cineva, considerată în raport cu acesta; spec. patron. ◊ Expr. A intra la stăpân = a se angaja slugă (la cineva). (A fi) fără stăpân = a) (a fi) liber, de capul său; (a acționa) după bunul-plac; b) (a fi) fără rost, fără căpătâi. 3. Persoană sub a cărei putere, autoritate, dominație se găsește cineva sau ceva, considerată în raport cu persoana sau cu lucrul respectiv; (în legătură cu țări, popoare etc.) suveran, domnitor. ◊ Expr. A fi stăpân pe situație = a domina o situație, a se simți tare, sigur într-o anumită împrejurare (grea). A fi stăpân pe sine = a avea tăria de a-și înfrâna pornirile și pasiunile; a nu-și pierde cumpătul, a se stăpâni. A fi stăpân pe soarta (sau pe viața etc.) sa = a dispune de sine, a-și făuri singur soarta. 4. Gazdă (în raport cu oaspeții ei). – Et. nec. Cf. sl. stopanŭ. DOOM
stăpấnă s. f., g.-d. art. stăpấnei; pl. stăpấne
stăpânele
STĂPẤN, -Ă, stăpâni, -e, s. m. și f. 1. Posesor al unui un bun. ♦ Spec. Proprietar de sclavi. 2. Persoană în serviciul căreia se găsește angajat cineva, considerată în raport cu acesta; spec. patron. ◊ Expr. A intra la stăpân = a se angaja slugă (la cineva). (A fi) fără stăpân = a) (a fi) liber, de capul său; (a acționa) după bunul-plac; b) (a fi) fără rost, fără căpătâi. 3. Persoană sub a cărei putere, autoritate, dominație se găsește cineva sau ceva, considerată în raport cu persoana sau cu lucrul respectiv; (în legătură cu țări, popoare etc.) suveran, domnitor. ◊ Expr. A fi stăpân pe situație = a domina o situație, a se simți tare, sigur într-o anumită împrejurare (grea). A fi stăpân pe sine = a avea tăria de a-și înfrâna pornirile și pasiunile; a nu-și pierde cumpătul, a se stăpâni. A fi stăpân pe soarta (sau pe viața etc.) sa = a dispune de sine, a-și făuri singur soarta. 4. Gazdă (în raport cu oaspeții ei). – Et. nec. Cf. sl. stopanŭ. DOOM
stăpấnă s. f., g.-d. art. stăpấnei; pl. stăpấne
stăpânelor
STĂPẤN, -Ă, stăpâni, -e, s. m. și f. 1. Posesor al unui un bun. ♦ Spec. Proprietar de sclavi. 2. Persoană în serviciul căreia se găsește angajat cineva, considerată în raport cu acesta; spec. patron. ◊ Expr. A intra la stăpân = a se angaja slugă (la cineva). (A fi) fără stăpân = a) (a fi) liber, de capul său; (a acționa) după bunul-plac; b) (a fi) fără rost, fără căpătâi. 3. Persoană sub a cărei putere, autoritate, dominație se găsește cineva sau ceva, considerată în raport cu persoana sau cu lucrul respectiv; (în legătură cu țări, popoare etc.) suveran, domnitor. ◊ Expr. A fi stăpân pe situație = a domina o situație, a se simți tare, sigur într-o anumită împrejurare (grea). A fi stăpân pe sine = a avea tăria de a-și înfrâna pornirile și pasiunile; a nu-și pierde cumpătul, a se stăpâni. A fi stăpân pe soarta (sau pe viața etc.) sa = a dispune de sine, a-și făuri singur soarta. 4. Gazdă (în raport cu oaspeții ei). – Et. nec. Cf. sl. stopanŭ. DOOM
stăpấnă s. f., g.-d. art. stăpấnei; pl. stăpấne
stăpânesc
STĂPÂNÉSC, -EÁSCĂ, stăpânești, adj. (Înv.) Care aparține stăpânului; al stăpânului, de stăpân. – Stăpân + suf. -esc. DOOM
stăpânésc (înv.) adj. m., f. stăpâneáscă; pl. m. și f. stăpânéști
stăpânesc
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpânescul
STĂPÂNÉSC, -EÁSCĂ, stăpânești, adj. (Înv.) Care aparține stăpânului; al stăpânului, de stăpân. – Stăpân + suf. -esc. DOOM
stăpânésc (înv.) adj. m., f. stăpâneáscă; pl. m. și f. stăpânéști
stăpânescului
STĂPÂNÉSC, -EÁSCĂ, stăpânești, adj. (Înv.) Care aparține stăpânului; al stăpânului, de stăpân. – Stăpân + suf. -esc. DOOM
stăpânésc (înv.) adj. m., f. stăpâneáscă; pl. m. și f. stăpânéști
stăpânește
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpânești
STĂPÂNÉSC, -EÁSCĂ, stăpânești, adj. (Înv.) Care aparține stăpânului; al stăpânului, de stăpân. – Stăpân + suf. -esc. DOOM
stăpânésc (înv.) adj. m., f. stăpâneáscă; pl. m. și f. stăpânéști
stăpânești
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpâneștii
STĂPÂNÉSC, -EÁSCĂ, stăpânești, adj. (Înv.) Care aparține stăpânului; al stăpânului, de stăpân. – Stăpân + suf. -esc. DOOM
stăpânésc (înv.) adj. m., f. stăpâneáscă; pl. m. și f. stăpânéști
stăpâneștile
STĂPÂNÉSC, -EÁSCĂ, stăpânești, adj. (Înv.) Care aparține stăpânului; al stăpânului, de stăpân. – Stăpân + suf. -esc. DOOM
stăpânésc (înv.) adj. m., f. stăpâneáscă; pl. m. și f. stăpânéști
stăpâneștilor
STĂPÂNÉSC, -EÁSCĂ, stăpânești, adj. (Înv.) Care aparține stăpânului; al stăpânului, de stăpân. – Stăpân + suf. -esc. DOOM
stăpânésc (înv.) adj. m., f. stăpâneáscă; pl. m. și f. stăpânéști
stăpâni
STĂPẤN, -Ă, stăpâni, -e, s. m. și f. 1. Posesor al unui un bun. ♦ Spec. Proprietar de sclavi. 2. Persoană în serviciul căreia se găsește angajat cineva, considerată în raport cu acesta; spec. patron. ◊ Expr. A intra la stăpân = a se angaja slugă (la cineva). (A fi) fără stăpân = a) (a fi) liber, de capul său; (a acționa) după bunul-plac; b) (a fi) fără rost, fără căpătâi. 3. Persoană sub a cărei putere, autoritate, dominație se găsește cineva sau ceva, considerată în raport cu persoana sau cu lucrul respectiv; (în legătură cu țări, popoare etc.) suveran, domnitor. ◊ Expr. A fi stăpân pe situație = a domina o situație, a se simți tare, sigur într-o anumită împrejurare (grea). A fi stăpân pe sine = a avea tăria de a-și înfrâna pornirile și pasiunile; a nu-și pierde cumpătul, a se stăpâni. A fi stăpân pe soarta (sau pe viața etc.) sa = a dispune de sine, a-și făuri singur soarta. 4. Gazdă (în raport cu oaspeții ei). – Et. nec. Cf. sl. stopanŭ. DOOM
stăpấnă s. f., g.-d. art. stăpấnei; pl. stăpấne
stăpâni
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpânii
STĂPẤN, -Ă, stăpâni, -e, s. m. și f. 1. Posesor al unui un bun. ♦ Spec. Proprietar de sclavi. 2. Persoană în serviciul căreia se găsește angajat cineva, considerată în raport cu acesta; spec. patron. ◊ Expr. A intra la stăpân = a se angaja slugă (la cineva). (A fi) fără stăpân = a) (a fi) liber, de capul său; (a acționa) după bunul-plac; b) (a fi) fără rost, fără căpătâi. 3. Persoană sub a cărei putere, autoritate, dominație se găsește cineva sau ceva, considerată în raport cu persoana sau cu lucrul respectiv; (în legătură cu țări, popoare etc.) suveran, domnitor. ◊ Expr. A fi stăpân pe situație = a domina o situație, a se simți tare, sigur într-o anumită împrejurare (grea). A fi stăpân pe sine = a avea tăria de a-și înfrâna pornirile și pasiunile; a nu-și pierde cumpătul, a se stăpâni. A fi stăpân pe soarta (sau pe viața etc.) sa = a dispune de sine, a-și făuri singur soarta. 4. Gazdă (în raport cu oaspeții ei). – Et. nec. Cf. sl. stopanŭ. DOOM
stăpấnă s. f., g.-d. art. stăpấnei; pl. stăpấne
stăpânii
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpânilor
STĂPẤN, -Ă, stăpâni, -e, s. m. și f. 1. Posesor al unui un bun. ♦ Spec. Proprietar de sclavi. 2. Persoană în serviciul căreia se găsește angajat cineva, considerată în raport cu acesta; spec. patron. ◊ Expr. A intra la stăpân = a se angaja slugă (la cineva). (A fi) fără stăpân = a) (a fi) liber, de capul său; (a acționa) după bunul-plac; b) (a fi) fără rost, fără căpătâi. 3. Persoană sub a cărei putere, autoritate, dominație se găsește cineva sau ceva, considerată în raport cu persoana sau cu lucrul respectiv; (în legătură cu țări, popoare etc.) suveran, domnitor. ◊ Expr. A fi stăpân pe situație = a domina o situație, a se simți tare, sigur într-o anumită împrejurare (grea). A fi stăpân pe sine = a avea tăria de a-și înfrâna pornirile și pasiunile; a nu-și pierde cumpătul, a se stăpâni. A fi stăpân pe soarta (sau pe viața etc.) sa = a dispune de sine, a-și făuri singur soarta. 4. Gazdă (în raport cu oaspeții ei). – Et. nec. Cf. sl. stopanŭ. DOOM
stăpấnă s. f., g.-d. art. stăpấnei; pl. stăpấne
stăpânim
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpânind
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpânire
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpânire
STĂPÂNÍRE, stăpâniri, s. f. Acțiunea de a (se) stăpâni și rezultatul ei. 1. Proprietate, posesiune. 2. Domnie, suveranitate; conducere, guvernare; dominație. ◊ Expr. A avea stăpânire asupra cuiva = a avea autoritate, ascendent moral asupra cuiva; a domina, a conduce. ♦ Putere, autoritate de stat; persoanele care reprezintă această autoritate. 3. Fig. Înfrânare, dominare a propriilor porniri, sentimente etc. ◊ Expr. Stăpânire de sine = calm, sânge rece, cumpăt. – V. stăpâni. DOOM
stăpâníre s. f., g.-d. art. stăpânírii; pl. stăpâníri
stăpânirea
STĂPÂNÍRE, stăpâniri, s. f. Acțiunea de a (se) stăpâni și rezultatul ei. 1. Proprietate, posesiune. 2. Domnie, suveranitate; conducere, guvernare; dominație. ◊ Expr. A avea stăpânire asupra cuiva = a avea autoritate, ascendent moral asupra cuiva; a domina, a conduce. ♦ Putere, autoritate de stat; persoanele care reprezintă această autoritate. 3. Fig. Înfrânare, dominare a propriilor porniri, sentimente etc. ◊ Expr. Stăpânire de sine = calm, sânge rece, cumpăt. – V. stăpâni. DOOM
stăpâníre s. f., g.-d. art. stăpânírii; pl. stăpâníri
stăpâniri
STĂPÂNÍRE, stăpâniri, s. f. Acțiunea de a (se) stăpâni și rezultatul ei. 1. Proprietate, posesiune. 2. Domnie, suveranitate; conducere, guvernare; dominație. ◊ Expr. A avea stăpânire asupra cuiva = a avea autoritate, ascendent moral asupra cuiva; a domina, a conduce. ♦ Putere, autoritate de stat; persoanele care reprezintă această autoritate. 3. Fig. Înfrânare, dominare a propriilor porniri, sentimente etc. ◊ Expr. Stăpânire de sine = calm, sânge rece, cumpăt. – V. stăpâni. DOOM
stăpâníre s. f., g.-d. art. stăpânírii; pl. stăpâníri
stăpânirii
STĂPÂNÍRE, stăpâniri, s. f. Acțiunea de a (se) stăpâni și rezultatul ei. 1. Proprietate, posesiune. 2. Domnie, suveranitate; conducere, guvernare; dominație. ◊ Expr. A avea stăpânire asupra cuiva = a avea autoritate, ascendent moral asupra cuiva; a domina, a conduce. ♦ Putere, autoritate de stat; persoanele care reprezintă această autoritate. 3. Fig. Înfrânare, dominare a propriilor porniri, sentimente etc. ◊ Expr. Stăpânire de sine = calm, sânge rece, cumpăt. – V. stăpâni. DOOM
stăpâníre s. f., g.-d. art. stăpânírii; pl. stăpâníri
stăpânirile
STĂPÂNÍRE, stăpâniri, s. f. Acțiunea de a (se) stăpâni și rezultatul ei. 1. Proprietate, posesiune. 2. Domnie, suveranitate; conducere, guvernare; dominație. ◊ Expr. A avea stăpânire asupra cuiva = a avea autoritate, ascendent moral asupra cuiva; a domina, a conduce. ♦ Putere, autoritate de stat; persoanele care reprezintă această autoritate. 3. Fig. Înfrânare, dominare a propriilor porniri, sentimente etc. ◊ Expr. Stăpânire de sine = calm, sânge rece, cumpăt. – V. stăpâni. DOOM
stăpâníre s. f., g.-d. art. stăpânírii; pl. stăpâníri
stăpânirilor
STĂPÂNÍRE, stăpâniri, s. f. Acțiunea de a (se) stăpâni și rezultatul ei. 1. Proprietate, posesiune. 2. Domnie, suveranitate; conducere, guvernare; dominație. ◊ Expr. A avea stăpânire asupra cuiva = a avea autoritate, ascendent moral asupra cuiva; a domina, a conduce. ♦ Putere, autoritate de stat; persoanele care reprezintă această autoritate. 3. Fig. Înfrânare, dominare a propriilor porniri, sentimente etc. ◊ Expr. Stăpânire de sine = calm, sânge rece, cumpăt. – V. stăpâni. DOOM
stăpâníre s. f., g.-d. art. stăpânírii; pl. stăpâníri
stăpâniră
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpânirăm
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpânirăți
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpânise
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpânisem
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpâniseră
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpâniserăm
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpâniserăți
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpâniseși
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpâniseți
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpânit
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpânit
STĂPÂNÍT, -Ă, stăpâniți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care are sau care denotă putere de stăpânire; cumpătat, reținut. – V. stăpâni.
stăpânita
STĂPÂNÍT, -Ă, stăpâniți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care are sau care denotă putere de stăpânire; cumpătat, reținut. – V. stăpâni.
stăpânite
STĂPÂNÍT, -Ă, stăpâniți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care are sau care denotă putere de stăpânire; cumpătat, reținut. – V. stăpâni.
stăpânitei
STĂPÂNÍT, -Ă, stăpâniți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care are sau care denotă putere de stăpânire; cumpătat, reținut. – V. stăpâni.
stăpânitele
STĂPÂNÍT, -Ă, stăpâniți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care are sau care denotă putere de stăpânire; cumpătat, reținut. – V. stăpâni.
stăpânitelor
STĂPÂNÍT, -Ă, stăpâniți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care are sau care denotă putere de stăpânire; cumpătat, reținut. – V. stăpâni.
stăpânitoare
STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor. DOOM
stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. stăpânitoáre
stăpânitoare
STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor. DOOM
stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. stăpânitoáre
stăpânitoarea
STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor. DOOM
stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. stăpânitoáre
stăpânitoarea
STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor. DOOM
stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. stăpânitoáre
stăpânitoarei
STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor. DOOM
stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. stăpânitoáre
stăpânitoarei
STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor. DOOM
stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. stăpânitoáre
stăpânitoarele
STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor. DOOM
stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. stăpânitoáre
stăpânitoarele
STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor. DOOM
stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. stăpânitoáre
stăpânitoarelor
STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor. DOOM
stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. stăpânitoáre
stăpânitoarelor
STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor. DOOM
stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. stăpânitoáre
stăpânitor
STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor. DOOM
stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. stăpânitoáre
stăpânitor
STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor. DOOM
stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. stăpânitoáre
stăpânitori
STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor. DOOM
stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. stăpânitoáre
stăpânitori
STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor. DOOM
stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. stăpânitoáre
stăpânitorii
STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor. DOOM
stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. stăpânitoáre
stăpânitorii
STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor. DOOM
stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. stăpânitoáre
stăpânitorilor
STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor. DOOM
stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. stăpânitoáre
stăpânitorilor
STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor. DOOM
stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. stăpânitoáre
stăpânitorul
STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor. DOOM
stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. stăpânitoáre
stăpânitorul
STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor. DOOM
stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. stăpânitoáre
stăpânitorului
STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor. DOOM
stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. stăpânitoáre
stăpânitorului
STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor. DOOM
stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. stăpânitoáre
stăpânitul
STĂPÂNÍT, -Ă, stăpâniți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care are sau care denotă putere de stăpânire; cumpătat, reținut. – V. stăpâni.
stăpânitului
STĂPÂNÍT, -Ă, stăpâniți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care are sau care denotă putere de stăpânire; cumpătat, reținut. – V. stăpâni.
stăpâniși
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpâniți
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpâniți
STĂPÂNÍT, -Ă, stăpâniți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care are sau care denotă putere de stăpânire; cumpătat, reținut. – V. stăpâni.
stăpâniții
STĂPÂNÍT, -Ă, stăpâniți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care are sau care denotă putere de stăpânire; cumpătat, reținut. – V. stăpâni.
stăpâniților
STĂPÂNÍT, -Ă, stăpâniți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care are sau care denotă putere de stăpânire; cumpătat, reținut. – V. stăpâni.
stăpânul
STĂPẤN, -Ă, stăpâni, -e, s. m. și f. 1. Posesor al unui un bun. ♦ Spec. Proprietar de sclavi. 2. Persoană în serviciul căreia se găsește angajat cineva, considerată în raport cu acesta; spec. patron. ◊ Expr. A intra la stăpân = a se angaja slugă (la cineva). (A fi) fără stăpân = a) (a fi) liber, de capul său; (a acționa) după bunul-plac; b) (a fi) fără rost, fără căpătâi. 3. Persoană sub a cărei putere, autoritate, dominație se găsește cineva sau ceva, considerată în raport cu persoana sau cu lucrul respectiv; (în legătură cu țări, popoare etc.) suveran, domnitor. ◊ Expr. A fi stăpân pe situație = a domina o situație, a se simți tare, sigur într-o anumită împrejurare (grea). A fi stăpân pe sine = a avea tăria de a-și înfrâna pornirile și pasiunile; a nu-și pierde cumpătul, a se stăpâni. A fi stăpân pe soarta (sau pe viața etc.) sa = a dispune de sine, a-și făuri singur soarta. 4. Gazdă (în raport cu oaspeții ei). – Et. nec. Cf. sl. stopanŭ. DOOM
stăpấnă s. f., g.-d. art. stăpấnei; pl. stăpấne
stăpânului
STĂPẤN, -Ă, stăpâni, -e, s. m. și f. 1. Posesor al unui un bun. ♦ Spec. Proprietar de sclavi. 2. Persoană în serviciul căreia se găsește angajat cineva, considerată în raport cu acesta; spec. patron. ◊ Expr. A intra la stăpân = a se angaja slugă (la cineva). (A fi) fără stăpân = a) (a fi) liber, de capul său; (a acționa) după bunul-plac; b) (a fi) fără rost, fără căpătâi. 3. Persoană sub a cărei putere, autoritate, dominație se găsește cineva sau ceva, considerată în raport cu persoana sau cu lucrul respectiv; (în legătură cu țări, popoare etc.) suveran, domnitor. ◊ Expr. A fi stăpân pe situație = a domina o situație, a se simți tare, sigur într-o anumită împrejurare (grea). A fi stăpân pe sine = a avea tăria de a-și înfrâna pornirile și pasiunile; a nu-și pierde cumpătul, a se stăpâni. A fi stăpân pe soarta (sau pe viața etc.) sa = a dispune de sine, a-și făuri singur soarta. 4. Gazdă (în raport cu oaspeții ei). – Et. nec. Cf. sl. stopanŭ. DOOM
stăpấnă s. f., g.-d. art. stăpấnei; pl. stăpấne
stăpîn
STĂPẤN, -Ă, stăpâni, -e, s. m. și f. 1. Posesor al unui un bun. ♦ Spec. Proprietar de sclavi. 2. Persoană în serviciul căreia se găsește angajat cineva, considerată în raport cu acesta; spec. patron. ◊ Expr. A intra la stăpân = a se angaja slugă (la cineva). (A fi) fără stăpân = a) (a fi) liber, de capul său; (a acționa) după bunul-plac; b) (a fi) fără rost, fără căpătâi. 3. Persoană sub a cărei putere, autoritate, dominație se găsește cineva sau ceva, considerată în raport cu persoana sau cu lucrul respectiv; (în legătură cu țări, popoare etc.) suveran, domnitor. ◊ Expr. A fi stăpân pe situație = a domina o situație, a se simți tare, sigur într-o anumită împrejurare (grea). A fi stăpân pe sine = a avea tăria de a-și înfrâna pornirile și pasiunile; a nu-și pierde cumpătul, a se stăpâni. A fi stăpân pe soarta (sau pe viața etc.) sa = a dispune de sine, a-și făuri singur soarta. 4. Gazdă (în raport cu oaspeții ei). – Et. nec. Cf. sl. stopanŭ. DOOM
stăpấnă s. f., g.-d. art. stăpấnei; pl. stăpấne
stăpîna
STĂPẤN, -Ă, stăpâni, -e, s. m. și f. 1. Posesor al unui un bun. ♦ Spec. Proprietar de sclavi. 2. Persoană în serviciul căreia se găsește angajat cineva, considerată în raport cu acesta; spec. patron. ◊ Expr. A intra la stăpân = a se angaja slugă (la cineva). (A fi) fără stăpân = a) (a fi) liber, de capul său; (a acționa) după bunul-plac; b) (a fi) fără rost, fără căpătâi. 3. Persoană sub a cărei putere, autoritate, dominație se găsește cineva sau ceva, considerată în raport cu persoana sau cu lucrul respectiv; (în legătură cu țări, popoare etc.) suveran, domnitor. ◊ Expr. A fi stăpân pe situație = a domina o situație, a se simți tare, sigur într-o anumită împrejurare (grea). A fi stăpân pe sine = a avea tăria de a-și înfrâna pornirile și pasiunile; a nu-și pierde cumpătul, a se stăpâni. A fi stăpân pe soarta (sau pe viața etc.) sa = a dispune de sine, a-și făuri singur soarta. 4. Gazdă (în raport cu oaspeții ei). – Et. nec. Cf. sl. stopanŭ. DOOM
stăpấnă s. f., g.-d. art. stăpấnei; pl. stăpấne
stăpîne
STĂPẤN, -Ă, stăpâni, -e, s. m. și f. 1. Posesor al unui un bun. ♦ Spec. Proprietar de sclavi. 2. Persoană în serviciul căreia se găsește angajat cineva, considerată în raport cu acesta; spec. patron. ◊ Expr. A intra la stăpân = a se angaja slugă (la cineva). (A fi) fără stăpân = a) (a fi) liber, de capul său; (a acționa) după bunul-plac; b) (a fi) fără rost, fără căpătâi. 3. Persoană sub a cărei putere, autoritate, dominație se găsește cineva sau ceva, considerată în raport cu persoana sau cu lucrul respectiv; (în legătură cu țări, popoare etc.) suveran, domnitor. ◊ Expr. A fi stăpân pe situație = a domina o situație, a se simți tare, sigur într-o anumită împrejurare (grea). A fi stăpân pe sine = a avea tăria de a-și înfrâna pornirile și pasiunile; a nu-și pierde cumpătul, a se stăpâni. A fi stăpân pe soarta (sau pe viața etc.) sa = a dispune de sine, a-și făuri singur soarta. 4. Gazdă (în raport cu oaspeții ei). – Et. nec. Cf. sl. stopanŭ. DOOM
stăpấnă s. f., g.-d. art. stăpấnei; pl. stăpấne
stăpînea
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpîneai
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpîneam
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpîneasca
STĂPÂNÉSC, -EÁSCĂ, stăpânești, adj. (Înv.) Care aparține stăpânului; al stăpânului, de stăpân. – Stăpân + suf. -esc. DOOM
stăpânésc (înv.) adj. m., f. stăpâneáscă; pl. m. și f. stăpânéști
stăpînească
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpîneau
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpîneați
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpînei
STĂPẤN, -Ă, stăpâni, -e, s. m. și f. 1. Posesor al unui un bun. ♦ Spec. Proprietar de sclavi. 2. Persoană în serviciul căreia se găsește angajat cineva, considerată în raport cu acesta; spec. patron. ◊ Expr. A intra la stăpân = a se angaja slugă (la cineva). (A fi) fără stăpân = a) (a fi) liber, de capul său; (a acționa) după bunul-plac; b) (a fi) fără rost, fără căpătâi. 3. Persoană sub a cărei putere, autoritate, dominație se găsește cineva sau ceva, considerată în raport cu persoana sau cu lucrul respectiv; (în legătură cu țări, popoare etc.) suveran, domnitor. ◊ Expr. A fi stăpân pe situație = a domina o situație, a se simți tare, sigur într-o anumită împrejurare (grea). A fi stăpân pe sine = a avea tăria de a-și înfrâna pornirile și pasiunile; a nu-și pierde cumpătul, a se stăpâni. A fi stăpân pe soarta (sau pe viața etc.) sa = a dispune de sine, a-și făuri singur soarta. 4. Gazdă (în raport cu oaspeții ei). – Et. nec. Cf. sl. stopanŭ. DOOM
stăpấnă s. f., g.-d. art. stăpấnei; pl. stăpấne
stăpînele
STĂPẤN, -Ă, stăpâni, -e, s. m. și f. 1. Posesor al unui un bun. ♦ Spec. Proprietar de sclavi. 2. Persoană în serviciul căreia se găsește angajat cineva, considerată în raport cu acesta; spec. patron. ◊ Expr. A intra la stăpân = a se angaja slugă (la cineva). (A fi) fără stăpân = a) (a fi) liber, de capul său; (a acționa) după bunul-plac; b) (a fi) fără rost, fără căpătâi. 3. Persoană sub a cărei putere, autoritate, dominație se găsește cineva sau ceva, considerată în raport cu persoana sau cu lucrul respectiv; (în legătură cu țări, popoare etc.) suveran, domnitor. ◊ Expr. A fi stăpân pe situație = a domina o situație, a se simți tare, sigur într-o anumită împrejurare (grea). A fi stăpân pe sine = a avea tăria de a-și înfrâna pornirile și pasiunile; a nu-și pierde cumpătul, a se stăpâni. A fi stăpân pe soarta (sau pe viața etc.) sa = a dispune de sine, a-și făuri singur soarta. 4. Gazdă (în raport cu oaspeții ei). – Et. nec. Cf. sl. stopanŭ. DOOM
stăpấnă s. f., g.-d. art. stăpấnei; pl. stăpấne
stăpînelor
STĂPẤN, -Ă, stăpâni, -e, s. m. și f. 1. Posesor al unui un bun. ♦ Spec. Proprietar de sclavi. 2. Persoană în serviciul căreia se găsește angajat cineva, considerată în raport cu acesta; spec. patron. ◊ Expr. A intra la stăpân = a se angaja slugă (la cineva). (A fi) fără stăpân = a) (a fi) liber, de capul său; (a acționa) după bunul-plac; b) (a fi) fără rost, fără căpătâi. 3. Persoană sub a cărei putere, autoritate, dominație se găsește cineva sau ceva, considerată în raport cu persoana sau cu lucrul respectiv; (în legătură cu țări, popoare etc.) suveran, domnitor. ◊ Expr. A fi stăpân pe situație = a domina o situație, a se simți tare, sigur într-o anumită împrejurare (grea). A fi stăpân pe sine = a avea tăria de a-și înfrâna pornirile și pasiunile; a nu-și pierde cumpătul, a se stăpâni. A fi stăpân pe soarta (sau pe viața etc.) sa = a dispune de sine, a-și făuri singur soarta. 4. Gazdă (în raport cu oaspeții ei). – Et. nec. Cf. sl. stopanŭ. DOOM
stăpấnă s. f., g.-d. art. stăpấnei; pl. stăpấne
stăpînesc
STĂPÂNÉSC, -EÁSCĂ, stăpânești, adj. (Înv.) Care aparține stăpânului; al stăpânului, de stăpân. – Stăpân + suf. -esc. DOOM
stăpânésc (înv.) adj. m., f. stăpâneáscă; pl. m. și f. stăpânéști
stăpînesc
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpînescul
STĂPÂNÉSC, -EÁSCĂ, stăpânești, adj. (Înv.) Care aparține stăpânului; al stăpânului, de stăpân. – Stăpân + suf. -esc. DOOM
stăpânésc (înv.) adj. m., f. stăpâneáscă; pl. m. și f. stăpânéști
stăpînescului
STĂPÂNÉSC, -EÁSCĂ, stăpânești, adj. (Înv.) Care aparține stăpânului; al stăpânului, de stăpân. – Stăpân + suf. -esc. DOOM
stăpânésc (înv.) adj. m., f. stăpâneáscă; pl. m. și f. stăpânéști
stăpînește
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpînești
STĂPÂNÉSC, -EÁSCĂ, stăpânești, adj. (Înv.) Care aparține stăpânului; al stăpânului, de stăpân. – Stăpân + suf. -esc. DOOM
stăpânésc (înv.) adj. m., f. stăpâneáscă; pl. m. și f. stăpânéști
stăpînești
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpîneștii
STĂPÂNÉSC, -EÁSCĂ, stăpânești, adj. (Înv.) Care aparține stăpânului; al stăpânului, de stăpân. – Stăpân + suf. -esc. DOOM
stăpânésc (înv.) adj. m., f. stăpâneáscă; pl. m. și f. stăpânéști
stăpîneștile
STĂPÂNÉSC, -EÁSCĂ, stăpânești, adj. (Înv.) Care aparține stăpânului; al stăpânului, de stăpân. – Stăpân + suf. -esc. DOOM
stăpânésc (înv.) adj. m., f. stăpâneáscă; pl. m. și f. stăpânéști
stăpîneștilor
STĂPÂNÉSC, -EÁSCĂ, stăpânești, adj. (Înv.) Care aparține stăpânului; al stăpânului, de stăpân. – Stăpân + suf. -esc. DOOM
stăpânésc (înv.) adj. m., f. stăpâneáscă; pl. m. și f. stăpânéști
stăpîni
STĂPẤN, -Ă, stăpâni, -e, s. m. și f. 1. Posesor al unui un bun. ♦ Spec. Proprietar de sclavi. 2. Persoană în serviciul căreia se găsește angajat cineva, considerată în raport cu acesta; spec. patron. ◊ Expr. A intra la stăpân = a se angaja slugă (la cineva). (A fi) fără stăpân = a) (a fi) liber, de capul său; (a acționa) după bunul-plac; b) (a fi) fără rost, fără căpătâi. 3. Persoană sub a cărei putere, autoritate, dominație se găsește cineva sau ceva, considerată în raport cu persoana sau cu lucrul respectiv; (în legătură cu țări, popoare etc.) suveran, domnitor. ◊ Expr. A fi stăpân pe situație = a domina o situație, a se simți tare, sigur într-o anumită împrejurare (grea). A fi stăpân pe sine = a avea tăria de a-și înfrâna pornirile și pasiunile; a nu-și pierde cumpătul, a se stăpâni. A fi stăpân pe soarta (sau pe viața etc.) sa = a dispune de sine, a-și făuri singur soarta. 4. Gazdă (în raport cu oaspeții ei). – Et. nec. Cf. sl. stopanŭ. DOOM
stăpấnă s. f., g.-d. art. stăpấnei; pl. stăpấne
stăpîni
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpînii
STĂPẤN, -Ă, stăpâni, -e, s. m. și f. 1. Posesor al unui un bun. ♦ Spec. Proprietar de sclavi. 2. Persoană în serviciul căreia se găsește angajat cineva, considerată în raport cu acesta; spec. patron. ◊ Expr. A intra la stăpân = a se angaja slugă (la cineva). (A fi) fără stăpân = a) (a fi) liber, de capul său; (a acționa) după bunul-plac; b) (a fi) fără rost, fără căpătâi. 3. Persoană sub a cărei putere, autoritate, dominație se găsește cineva sau ceva, considerată în raport cu persoana sau cu lucrul respectiv; (în legătură cu țări, popoare etc.) suveran, domnitor. ◊ Expr. A fi stăpân pe situație = a domina o situație, a se simți tare, sigur într-o anumită împrejurare (grea). A fi stăpân pe sine = a avea tăria de a-și înfrâna pornirile și pasiunile; a nu-și pierde cumpătul, a se stăpâni. A fi stăpân pe soarta (sau pe viața etc.) sa = a dispune de sine, a-și făuri singur soarta. 4. Gazdă (în raport cu oaspeții ei). – Et. nec. Cf. sl. stopanŭ. DOOM
stăpấnă s. f., g.-d. art. stăpấnei; pl. stăpấne
stăpînii
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpînilor
STĂPẤN, -Ă, stăpâni, -e, s. m. și f. 1. Posesor al unui un bun. ♦ Spec. Proprietar de sclavi. 2. Persoană în serviciul căreia se găsește angajat cineva, considerată în raport cu acesta; spec. patron. ◊ Expr. A intra la stăpân = a se angaja slugă (la cineva). (A fi) fără stăpân = a) (a fi) liber, de capul său; (a acționa) după bunul-plac; b) (a fi) fără rost, fără căpătâi. 3. Persoană sub a cărei putere, autoritate, dominație se găsește cineva sau ceva, considerată în raport cu persoana sau cu lucrul respectiv; (în legătură cu țări, popoare etc.) suveran, domnitor. ◊ Expr. A fi stăpân pe situație = a domina o situație, a se simți tare, sigur într-o anumită împrejurare (grea). A fi stăpân pe sine = a avea tăria de a-și înfrâna pornirile și pasiunile; a nu-și pierde cumpătul, a se stăpâni. A fi stăpân pe soarta (sau pe viața etc.) sa = a dispune de sine, a-și făuri singur soarta. 4. Gazdă (în raport cu oaspeții ei). – Et. nec. Cf. sl. stopanŭ. DOOM
stăpấnă s. f., g.-d. art. stăpấnei; pl. stăpấne
stăpînim
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpînind
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpînire
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpînire
STĂPÂNÍRE, stăpâniri, s. f. Acțiunea de a (se) stăpâni și rezultatul ei. 1. Proprietate, posesiune. 2. Domnie, suveranitate; conducere, guvernare; dominație. ◊ Expr. A avea stăpânire asupra cuiva = a avea autoritate, ascendent moral asupra cuiva; a domina, a conduce. ♦ Putere, autoritate de stat; persoanele care reprezintă această autoritate. 3. Fig. Înfrânare, dominare a propriilor porniri, sentimente etc. ◊ Expr. Stăpânire de sine = calm, sânge rece, cumpăt. – V. stăpâni. DOOM
stăpâníre s. f., g.-d. art. stăpânírii; pl. stăpâníri
stăpînirea
STĂPÂNÍRE, stăpâniri, s. f. Acțiunea de a (se) stăpâni și rezultatul ei. 1. Proprietate, posesiune. 2. Domnie, suveranitate; conducere, guvernare; dominație. ◊ Expr. A avea stăpânire asupra cuiva = a avea autoritate, ascendent moral asupra cuiva; a domina, a conduce. ♦ Putere, autoritate de stat; persoanele care reprezintă această autoritate. 3. Fig. Înfrânare, dominare a propriilor porniri, sentimente etc. ◊ Expr. Stăpânire de sine = calm, sânge rece, cumpăt. – V. stăpâni. DOOM
stăpâníre s. f., g.-d. art. stăpânírii; pl. stăpâníri
stăpîniri
STĂPÂNÍRE, stăpâniri, s. f. Acțiunea de a (se) stăpâni și rezultatul ei. 1. Proprietate, posesiune. 2. Domnie, suveranitate; conducere, guvernare; dominație. ◊ Expr. A avea stăpânire asupra cuiva = a avea autoritate, ascendent moral asupra cuiva; a domina, a conduce. ♦ Putere, autoritate de stat; persoanele care reprezintă această autoritate. 3. Fig. Înfrânare, dominare a propriilor porniri, sentimente etc. ◊ Expr. Stăpânire de sine = calm, sânge rece, cumpăt. – V. stăpâni. DOOM
stăpâníre s. f., g.-d. art. stăpânírii; pl. stăpâníri
stăpînirii
STĂPÂNÍRE, stăpâniri, s. f. Acțiunea de a (se) stăpâni și rezultatul ei. 1. Proprietate, posesiune. 2. Domnie, suveranitate; conducere, guvernare; dominație. ◊ Expr. A avea stăpânire asupra cuiva = a avea autoritate, ascendent moral asupra cuiva; a domina, a conduce. ♦ Putere, autoritate de stat; persoanele care reprezintă această autoritate. 3. Fig. Înfrânare, dominare a propriilor porniri, sentimente etc. ◊ Expr. Stăpânire de sine = calm, sânge rece, cumpăt. – V. stăpâni. DOOM
stăpâníre s. f., g.-d. art. stăpânírii; pl. stăpâníri
stăpînirile
STĂPÂNÍRE, stăpâniri, s. f. Acțiunea de a (se) stăpâni și rezultatul ei. 1. Proprietate, posesiune. 2. Domnie, suveranitate; conducere, guvernare; dominație. ◊ Expr. A avea stăpânire asupra cuiva = a avea autoritate, ascendent moral asupra cuiva; a domina, a conduce. ♦ Putere, autoritate de stat; persoanele care reprezintă această autoritate. 3. Fig. Înfrânare, dominare a propriilor porniri, sentimente etc. ◊ Expr. Stăpânire de sine = calm, sânge rece, cumpăt. – V. stăpâni. DOOM
stăpâníre s. f., g.-d. art. stăpânírii; pl. stăpâníri
stăpînirilor
STĂPÂNÍRE, stăpâniri, s. f. Acțiunea de a (se) stăpâni și rezultatul ei. 1. Proprietate, posesiune. 2. Domnie, suveranitate; conducere, guvernare; dominație. ◊ Expr. A avea stăpânire asupra cuiva = a avea autoritate, ascendent moral asupra cuiva; a domina, a conduce. ♦ Putere, autoritate de stat; persoanele care reprezintă această autoritate. 3. Fig. Înfrânare, dominare a propriilor porniri, sentimente etc. ◊ Expr. Stăpânire de sine = calm, sânge rece, cumpăt. – V. stăpâni. DOOM
stăpâníre s. f., g.-d. art. stăpânírii; pl. stăpâníri
stăpîniră
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpînirăm
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpînirăți
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpînise
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpînisem
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpîniseră
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpîniserăm
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpîniserăți
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpîniseși
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpîniseți
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpînit
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpînit
STĂPÂNÍT, -Ă, stăpâniți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care are sau care denotă putere de stăpânire; cumpătat, reținut. – V. stăpâni.
stăpînita
STĂPÂNÍT, -Ă, stăpâniți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care are sau care denotă putere de stăpânire; cumpătat, reținut. – V. stăpâni.
stăpînite
STĂPÂNÍT, -Ă, stăpâniți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care are sau care denotă putere de stăpânire; cumpătat, reținut. – V. stăpâni.
stăpînitei
STĂPÂNÍT, -Ă, stăpâniți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care are sau care denotă putere de stăpânire; cumpătat, reținut. – V. stăpâni.
stăpînitele
STĂPÂNÍT, -Ă, stăpâniți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care are sau care denotă putere de stăpânire; cumpătat, reținut. – V. stăpâni.
stăpînitelor
STĂPÂNÍT, -Ă, stăpâniți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care are sau care denotă putere de stăpânire; cumpătat, reținut. – V. stăpâni.
stăpînitoare
STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor. DOOM
stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. stăpânitoáre
stăpînitoare
STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor. DOOM
stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. stăpânitoáre
stăpînitoarea
STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor. DOOM
stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. stăpânitoáre
stăpînitoarea
STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor. DOOM
stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. stăpânitoáre
stăpînitoarei
STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor. DOOM
stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. stăpânitoáre
stăpînitoarei
STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor. DOOM
stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. stăpânitoáre
stăpînitoarele
STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor. DOOM
stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. stăpânitoáre
stăpînitoarele
STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor. DOOM
stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. stăpânitoáre
stăpînitoarelor
STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor. DOOM
stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. stăpânitoáre
stăpînitoarelor
STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor. DOOM
stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. stăpânitoáre
stăpînitor
STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor. DOOM
stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. stăpânitoáre
stăpînitor
STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor. DOOM
stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. stăpânitoáre
stăpînitori
STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor. DOOM
stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. stăpânitoáre
stăpînitori
STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor. DOOM
stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. stăpânitoáre
stăpînitorii
STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor. DOOM
stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. stăpânitoáre
stăpînitorii
STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor. DOOM
stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. stăpânitoáre
stăpînitorilor
STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor. DOOM
stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. stăpânitoáre
stăpînitorilor
STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor. DOOM
stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. stăpânitoáre
stăpînitorul
STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor. DOOM
stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. stăpânitoáre
stăpînitorul
STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor. DOOM
stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. stăpânitoáre
stăpînitorului
STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor. DOOM
stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. stăpânitoáre
stăpînitorului
STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor. DOOM
stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. stăpânitoáre
stăpînitul
STĂPÂNÍT, -Ă, stăpâniți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care are sau care denotă putere de stăpânire; cumpătat, reținut. – V. stăpâni.
stăpînitului
STĂPÂNÍT, -Ă, stăpâniți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care are sau care denotă putere de stăpânire; cumpătat, reținut. – V. stăpâni.
stăpîniși
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpîniți
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân. DOOM
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpîniți
STĂPÂNÍT, -Ă, stăpâniți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care are sau care denotă putere de stăpânire; cumpătat, reținut. – V. stăpâni.
stăpîniții
STĂPÂNÍT, -Ă, stăpâniți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care are sau care denotă putere de stăpânire; cumpătat, reținut. – V. stăpâni.
stăpîniților
STĂPÂNÍT, -Ă, stăpâniți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care are sau care denotă putere de stăpânire; cumpătat, reținut. – V. stăpâni.
stăpînul
STĂPẤN, -Ă, stăpâni, -e, s. m. și f. 1. Posesor al unui un bun. ♦ Spec. Proprietar de sclavi. 2. Persoană în serviciul căreia se găsește angajat cineva, considerată în raport cu acesta; spec. patron. ◊ Expr. A intra la stăpân = a se angaja slugă (la cineva). (A fi) fără stăpân = a) (a fi) liber, de capul său; (a acționa) după bunul-plac; b) (a fi) fără rost, fără căpătâi. 3. Persoană sub a cărei putere, autoritate, dominație se găsește cineva sau ceva, considerată în raport cu persoana sau cu lucrul respectiv; (în legătură cu țări, popoare etc.) suveran, domnitor. ◊ Expr. A fi stăpân pe situație = a domina o situație, a se simți tare, sigur într-o anumită împrejurare (grea). A fi stăpân pe sine = a avea tăria de a-și înfrâna pornirile și pasiunile; a nu-și pierde cumpătul, a se stăpâni. A fi stăpân pe soarta (sau pe viața etc.) sa = a dispune de sine, a-și făuri singur soarta. 4. Gazdă (în raport cu oaspeții ei). – Et. nec. Cf. sl. stopanŭ. DOOM
stăpấnă s. f., g.-d. art. stăpấnei; pl. stăpấne
stăpînului
STĂPẤN, -Ă, stăpâni, -e, s. m. și f. 1. Posesor al unui un bun. ♦ Spec. Proprietar de sclavi. 2. Persoană în serviciul căreia se găsește angajat cineva, considerată în raport cu acesta; spec. patron. ◊ Expr. A intra la stăpân = a se angaja slugă (la cineva). (A fi) fără stăpân = a) (a fi) liber, de capul său; (a acționa) după bunul-plac; b) (a fi) fără rost, fără căpătâi. 3. Persoană sub a cărei putere, autoritate, dominație se găsește cineva sau ceva, considerată în raport cu persoana sau cu lucrul respectiv; (în legătură cu țări, popoare etc.) suveran, domnitor. ◊ Expr. A fi stăpân pe situație = a domina o situație, a se simți tare, sigur într-o anumită împrejurare (grea). A fi stăpân pe sine = a avea tăria de a-și înfrâna pornirile și pasiunile; a nu-și pierde cumpătul, a se stăpâni. A fi stăpân pe soarta (sau pe viața etc.) sa = a dispune de sine, a-și făuri singur soarta. 4. Gazdă (în raport cu oaspeții ei). – Et. nec. Cf. sl. stopanŭ. DOOM
stăpấnă s. f., g.-d. art. stăpấnei; pl. stăpấne
stărețea
STĂREȚÍ, stărețesc, vb. IV. Intranz. A conduce o mănăstire în calitate de stareț. – Din stareț. DOOM
stărețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărețésc, imperf. 3 sg. stărețeá; conj. prez. 3 să stărețeáscă
stărețeai
STĂREȚÍ, stărețesc, vb. IV. Intranz. A conduce o mănăstire în calitate de stareț. – Din stareț. DOOM
stărețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărețésc, imperf. 3 sg. stărețeá; conj. prez. 3 să stărețeáscă
stărețeam
STĂREȚÍ, stărețesc, vb. IV. Intranz. A conduce o mănăstire în calitate de stareț. – Din stareț. DOOM
stărețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărețésc, imperf. 3 sg. stărețeá; conj. prez. 3 să stărețeáscă
stărețească
STĂREȚÍ, stărețesc, vb. IV. Intranz. A conduce o mănăstire în calitate de stareț. – Din stareț. DOOM
stărețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărețésc, imperf. 3 sg. stărețeá; conj. prez. 3 să stărețeáscă
stărețeau
STĂREȚÍ, stărețesc, vb. IV. Intranz. A conduce o mănăstire în calitate de stareț. – Din stareț. DOOM
stărețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărețésc, imperf. 3 sg. stărețeá; conj. prez. 3 să stărețeáscă
stărețeați
STĂREȚÍ, stărețesc, vb. IV. Intranz. A conduce o mănăstire în calitate de stareț. – Din stareț. DOOM
stărețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărețésc, imperf. 3 sg. stărețeá; conj. prez. 3 să stărețeáscă
stărețesc
STĂREȚÍ, stărețesc, vb. IV. Intranz. A conduce o mănăstire în calitate de stareț. – Din stareț. DOOM
stărețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărețésc, imperf. 3 sg. stărețeá; conj. prez. 3 să stărețeáscă
stărețește
STĂREȚÍ, stărețesc, vb. IV. Intranz. A conduce o mănăstire în calitate de stareț. – Din stareț. DOOM
stărețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărețésc, imperf. 3 sg. stărețeá; conj. prez. 3 să stărețeáscă
stărețești
STĂREȚÍ, stărețesc, vb. IV. Intranz. A conduce o mănăstire în calitate de stareț. – Din stareț. DOOM
stărețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărețésc, imperf. 3 sg. stărețeá; conj. prez. 3 să stărețeáscă
stăreți
STĂREȚÍ, stărețesc, vb. IV. Intranz. A conduce o mănăstire în calitate de stareț. – Din stareț. DOOM
stărețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărețésc, imperf. 3 sg. stărețeá; conj. prez. 3 să stărețeáscă
stăreția
STĂREȚÍE, stăreții, s. f. 1. Funcție, demnitate de stareț; timpul cât cineva exercită această funcție. 2. Locuința sau cancelaria starețului sau stareței unei mănăstiri. – Stareț + suf. -ie. DOOM
stărețíe s. f., art. stărețía, g.-d. art. stărețíei; pl. stărețíi, art. stărețíile
stăreție
STĂREȚÍE, stăreții, s. f. 1. Funcție, demnitate de stareț; timpul cât cineva exercită această funcție. 2. Locuința sau cancelaria starețului sau stareței unei mănăstiri. – Stareț + suf. -ie. DOOM
stărețíe s. f., art. stărețía, g.-d. art. stărețíei; pl. stărețíi, art. stărețíile
stăreției
STĂREȚÍE, stăreții, s. f. 1. Funcție, demnitate de stareț; timpul cât cineva exercită această funcție. 2. Locuința sau cancelaria starețului sau stareței unei mănăstiri. – Stareț + suf. -ie. DOOM
stărețíe s. f., art. stărețía, g.-d. art. stărețíei; pl. stărețíi, art. stărețíile
stăreții
STĂREȚÍ, stărețesc, vb. IV. Intranz. A conduce o mănăstire în calitate de stareț. – Din stareț. DOOM
stărețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărețésc, imperf. 3 sg. stărețeá; conj. prez. 3 să stărețeáscă
stăreții
STĂREȚÍE, stăreții, s. f. 1. Funcție, demnitate de stareț; timpul cât cineva exercită această funcție. 2. Locuința sau cancelaria starețului sau stareței unei mănăstiri. – Stareț + suf. -ie. DOOM
stărețíe s. f., art. stărețía, g.-d. art. stărețíei; pl. stărețíi, art. stărețíile
stărețiile
STĂREȚÍE, stăreții, s. f. 1. Funcție, demnitate de stareț; timpul cât cineva exercită această funcție. 2. Locuința sau cancelaria starețului sau stareței unei mănăstiri. – Stareț + suf. -ie. DOOM
stărețíe s. f., art. stărețía, g.-d. art. stărețíei; pl. stărețíi, art. stărețíile
stărețiilor
STĂREȚÍE, stăreții, s. f. 1. Funcție, demnitate de stareț; timpul cât cineva exercită această funcție. 2. Locuința sau cancelaria starețului sau stareței unei mănăstiri. – Stareț + suf. -ie. DOOM
stărețíe s. f., art. stărețía, g.-d. art. stărețíei; pl. stărețíi, art. stărețíile
stărețim
STĂREȚÍ, stărețesc, vb. IV. Intranz. A conduce o mănăstire în calitate de stareț. – Din stareț. DOOM
stărețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărețésc, imperf. 3 sg. stărețeá; conj. prez. 3 să stărețeáscă
stărețind
STĂREȚÍ, stărețesc, vb. IV. Intranz. A conduce o mănăstire în calitate de stareț. – Din stareț. DOOM
stărețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărețésc, imperf. 3 sg. stărețeá; conj. prez. 3 să stărețeáscă
stărețire
STĂREȚÍ, stărețesc, vb. IV. Intranz. A conduce o mănăstire în calitate de stareț. – Din stareț. DOOM
stărețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărețésc, imperf. 3 sg. stărețeá; conj. prez. 3 să stărețeáscă
stărețire
STĂREȚÍ, stărețesc, vb. IV. Intranz. A conduce o mănăstire în calitate de stareț. – Din stareț.
stărețiră
STĂREȚÍ, stărețesc, vb. IV. Intranz. A conduce o mănăstire în calitate de stareț. – Din stareț. DOOM
stărețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărețésc, imperf. 3 sg. stărețeá; conj. prez. 3 să stărețeáscă
stărețirăm
STĂREȚÍ, stărețesc, vb. IV. Intranz. A conduce o mănăstire în calitate de stareț. – Din stareț. DOOM
stărețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărețésc, imperf. 3 sg. stărețeá; conj. prez. 3 să stărețeáscă
stărețirăți
STĂREȚÍ, stărețesc, vb. IV. Intranz. A conduce o mănăstire în calitate de stareț. – Din stareț. DOOM
stărețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărețésc, imperf. 3 sg. stărețeá; conj. prez. 3 să stărețeáscă
stărețise
STĂREȚÍ, stărețesc, vb. IV. Intranz. A conduce o mănăstire în calitate de stareț. – Din stareț. DOOM
stărețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărețésc, imperf. 3 sg. stărețeá; conj. prez. 3 să stărețeáscă
stărețisem
STĂREȚÍ, stărețesc, vb. IV. Intranz. A conduce o mănăstire în calitate de stareț. – Din stareț. DOOM
stărețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărețésc, imperf. 3 sg. stărețeá; conj. prez. 3 să stărețeáscă
stărețiseră
STĂREȚÍ, stărețesc, vb. IV. Intranz. A conduce o mănăstire în calitate de stareț. – Din stareț. DOOM
stărețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărețésc, imperf. 3 sg. stărețeá; conj. prez. 3 să stărețeáscă
stărețiserăm
STĂREȚÍ, stărețesc, vb. IV. Intranz. A conduce o mănăstire în calitate de stareț. – Din stareț. DOOM
stărețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărețésc, imperf. 3 sg. stărețeá; conj. prez. 3 să stărețeáscă
stărețiserăți
STĂREȚÍ, stărețesc, vb. IV. Intranz. A conduce o mănăstire în calitate de stareț. – Din stareț. DOOM
stărețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărețésc, imperf. 3 sg. stărețeá; conj. prez. 3 să stărețeáscă
stărețiseși
STĂREȚÍ, stărețesc, vb. IV. Intranz. A conduce o mănăstire în calitate de stareț. – Din stareț. DOOM
stărețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărețésc, imperf. 3 sg. stărețeá; conj. prez. 3 să stărețeáscă
stărețiseți
STĂREȚÍ, stărețesc, vb. IV. Intranz. A conduce o mănăstire în calitate de stareț. – Din stareț. DOOM
stărețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărețésc, imperf. 3 sg. stărețeá; conj. prez. 3 să stărețeáscă
stărețit
STĂREȚÍ, stărețesc, vb. IV. Intranz. A conduce o mănăstire în calitate de stareț. – Din stareț. DOOM
stărețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărețésc, imperf. 3 sg. stărețeá; conj. prez. 3 să stărețeáscă
stărețiși
STĂREȚÍ, stărețesc, vb. IV. Intranz. A conduce o mănăstire în calitate de stareț. – Din stareț. DOOM
stărețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărețésc, imperf. 3 sg. stărețeá; conj. prez. 3 să stărețeáscă
stărețiți
STĂREȚÍ, stărețesc, vb. IV. Intranz. A conduce o mănăstire în calitate de stareț. – Din stareț. DOOM
stărețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărețésc, imperf. 3 sg. stărețeá; conj. prez. 3 să stărețeáscă
stărfoci
STĂRFOCÍ, stărfocesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A strivi. Cum o vede, se și repede cu piciorul pe ea d-o stărfocește. ȘEZ. XX 12.
stări
STÁRE, stări, s. f. 1. Situație în care se află cineva sau ceva; mod, fel, chip în care se prezintă cineva sau ceva. ◊ Expr. A fi în stare (să...) = a putea, a fi capabil să... ♦ (Rar) Faptul de a sta într-un anumit fel; poziție a corpului; postură. ◊ Expr. (Pop.) A nu avea stare sau a nu-l mai prinde starea = a nu avea astâmpăr, a nu avea odihnă. ♦ Spec. Situație a unui corp sau a unui sistem determinată de structura sa, de condițiile exterioare etc. și definită prin anumite mărimi sau parametri. 2. Fel în care se simte cineva (din punct de vedere fizic sau moral), dispoziție în care se află cineva. 3. Situație materială (bună); avere. ◊ Loc. adj. Cu stare = bogat, înstărit. 4. (Înv.) Categorie, grup sau pătură socială. ♦ Grad, ierarhie, treaptă socială. – V. sta. DOOM
stáre s. f., g.-d. art. stắrii; pl. stắri
stăricică
STĂRICÍCĂ s. f. Diminutiv al lui stare (3); avere modestă. Să fie el teafăr, ar munci alăturea cu mine... și, de mi-am pierdut stăricica, m-ar fi ajutat el. CONTEMPORANUL, V 388. Are stăricică bună tată-său. ALECSANDRI, T. I 34. Baba avea oleacă de stăricică, căci îi rămăsese de la moșneag toată gospodăria. ȘEZ. I 52.
stării
STÁRE, stări, s. f. 1. Situație în care se află cineva sau ceva; mod, fel, chip în care se prezintă cineva sau ceva. ◊ Expr. A fi în stare (să...) = a putea, a fi capabil să... ♦ (Rar) Faptul de a sta într-un anumit fel; poziție a corpului; postură. ◊ Expr. (Pop.) A nu avea stare sau a nu-l mai prinde starea = a nu avea astâmpăr, a nu avea odihnă. ♦ Spec. Situație a unui corp sau a unui sistem determinată de structura sa, de condițiile exterioare etc. și definită prin anumite mărimi sau parametri. 2. Fel în care se simte cineva (din punct de vedere fizic sau moral), dispoziție în care se află cineva. 3. Situație materială (bună); avere. ◊ Loc. adj. Cu stare = bogat, înstărit. 4. (Înv.) Categorie, grup sau pătură socială. ♦ Grad, ierarhie, treaptă socială. – V. sta. DOOM
stáre s. f., g.-d. art. stắrii; pl. stắri
stările
STÁRE, stări, s. f. 1. Situație în care se află cineva sau ceva; mod, fel, chip în care se prezintă cineva sau ceva. ◊ Expr. A fi în stare (să...) = a putea, a fi capabil să... ♦ (Rar) Faptul de a sta într-un anumit fel; poziție a corpului; postură. ◊ Expr. (Pop.) A nu avea stare sau a nu-l mai prinde starea = a nu avea astâmpăr, a nu avea odihnă. ♦ Spec. Situație a unui corp sau a unui sistem determinată de structura sa, de condițiile exterioare etc. și definită prin anumite mărimi sau parametri. 2. Fel în care se simte cineva (din punct de vedere fizic sau moral), dispoziție în care se află cineva. 3. Situație materială (bună); avere. ◊ Loc. adj. Cu stare = bogat, înstărit. 4. (Înv.) Categorie, grup sau pătură socială. ♦ Grad, ierarhie, treaptă socială. – V. sta. DOOM
stáre s. f., g.-d. art. stắrii; pl. stắri
stărilor
STÁRE, stări, s. f. 1. Situație în care se află cineva sau ceva; mod, fel, chip în care se prezintă cineva sau ceva. ◊ Expr. A fi în stare (să...) = a putea, a fi capabil să... ♦ (Rar) Faptul de a sta într-un anumit fel; poziție a corpului; postură. ◊ Expr. (Pop.) A nu avea stare sau a nu-l mai prinde starea = a nu avea astâmpăr, a nu avea odihnă. ♦ Spec. Situație a unui corp sau a unui sistem determinată de structura sa, de condițiile exterioare etc. și definită prin anumite mărimi sau parametri. 2. Fel în care se simte cineva (din punct de vedere fizic sau moral), dispoziție în care se află cineva. 3. Situație materială (bună); avere. ◊ Loc. adj. Cu stare = bogat, înstărit. 4. (Înv.) Categorie, grup sau pătură socială. ♦ Grad, ierarhie, treaptă socială. – V. sta. DOOM
stáre s. f., g.-d. art. stắrii; pl. stắri
stărostea
STĂROSTÍ, stărostesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A peți o fată în numele altcuiva. ♦ A rosti orațiile de nuntă; a conduce ceremonia nunții. – Din staroste. DOOM
stărostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărostésc, imperf. 3 sg. stărosteá; conj. prez. 3 să stărosteáscă
stărosteai
STĂROSTÍ, stărostesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A peți o fată în numele altcuiva. ♦ A rosti orațiile de nuntă; a conduce ceremonia nunții. – Din staroste. DOOM
stărostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărostésc, imperf. 3 sg. stărosteá; conj. prez. 3 să stărosteáscă
stărosteam
STĂROSTÍ, stărostesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A peți o fată în numele altcuiva. ♦ A rosti orațiile de nuntă; a conduce ceremonia nunții. – Din staroste. DOOM
stărostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărostésc, imperf. 3 sg. stărosteá; conj. prez. 3 să stărosteáscă
stărostească
STĂROSTÍ, stărostesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A peți o fată în numele altcuiva. ♦ A rosti orațiile de nuntă; a conduce ceremonia nunții. – Din staroste. DOOM
stărostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărostésc, imperf. 3 sg. stărosteá; conj. prez. 3 să stărosteáscă
stărosteau
STĂROSTÍ, stărostesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A peți o fată în numele altcuiva. ♦ A rosti orațiile de nuntă; a conduce ceremonia nunții. – Din staroste. DOOM
stărostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărostésc, imperf. 3 sg. stărosteá; conj. prez. 3 să stărosteáscă
stărosteați
STĂROSTÍ, stărostesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A peți o fată în numele altcuiva. ♦ A rosti orațiile de nuntă; a conduce ceremonia nunții. – Din staroste. DOOM
stărostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărostésc, imperf. 3 sg. stărosteá; conj. prez. 3 să stărosteáscă
stărostesc
STĂROSTÍ, stărostesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A peți o fată în numele altcuiva. ♦ A rosti orațiile de nuntă; a conduce ceremonia nunții. – Din staroste. DOOM
stărostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărostésc, imperf. 3 sg. stărosteá; conj. prez. 3 să stărosteáscă
stărostește
STĂROSTÍ, stărostesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A peți o fată în numele altcuiva. ♦ A rosti orațiile de nuntă; a conduce ceremonia nunții. – Din staroste. DOOM
stărostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărostésc, imperf. 3 sg. stărosteá; conj. prez. 3 să stărosteáscă
stărostești
STĂROSTÍ, stărostesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A peți o fată în numele altcuiva. ♦ A rosti orațiile de nuntă; a conduce ceremonia nunții. – Din staroste. DOOM
stărostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărostésc, imperf. 3 sg. stărosteá; conj. prez. 3 să stărosteáscă
stărosti
STĂROSTÍ, stărostesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A peți o fată în numele altcuiva. ♦ A rosti orațiile de nuntă; a conduce ceremonia nunții. – Din staroste. DOOM
stărostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărostésc, imperf. 3 sg. stărosteá; conj. prez. 3 să stărosteáscă
stărostia
STĂROSTÍE, stărostii, s. f. 1. Calitate sau demnitate de staroste. 2. (Pop.) Pețire, pețit. – Staroste + suf. -ie. DOOM
stărostíe (rar) s. f., art. stărostía, g.-d. art. stărostíei; pl. stărostíi, art. stărostíile
stărostie
STĂROSTÍE, stărostii, s. f. 1. Calitate sau demnitate de staroste. 2. (Pop.) Pețire, pețit. – Staroste + suf. -ie. DOOM
stărostíe (rar) s. f., art. stărostía, g.-d. art. stărostíei; pl. stărostíi, art. stărostíile
stărostiei
STĂROSTÍE, stărostii, s. f. 1. Calitate sau demnitate de staroste. 2. (Pop.) Pețire, pețit. – Staroste + suf. -ie. DOOM
stărostíe (rar) s. f., art. stărostía, g.-d. art. stărostíei; pl. stărostíi, art. stărostíile
stărostii
STĂROSTÍ, stărostesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A peți o fată în numele altcuiva. ♦ A rosti orațiile de nuntă; a conduce ceremonia nunții. – Din staroste. DOOM
stărostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărostésc, imperf. 3 sg. stărosteá; conj. prez. 3 să stărosteáscă
stărostii
STĂROSTÍE, stărostii, s. f. 1. Calitate sau demnitate de staroste. 2. (Pop.) Pețire, pețit. – Staroste + suf. -ie. DOOM
stărostíe (rar) s. f., art. stărostía, g.-d. art. stărostíei; pl. stărostíi, art. stărostíile
stărostiile
STĂROSTÍE, stărostii, s. f. 1. Calitate sau demnitate de staroste. 2. (Pop.) Pețire, pețit. – Staroste + suf. -ie. DOOM
stărostíe (rar) s. f., art. stărostía, g.-d. art. stărostíei; pl. stărostíi, art. stărostíile
stărostiilor
STĂROSTÍE, stărostii, s. f. 1. Calitate sau demnitate de staroste. 2. (Pop.) Pețire, pețit. – Staroste + suf. -ie. DOOM
stărostíe (rar) s. f., art. stărostía, g.-d. art. stărostíei; pl. stărostíi, art. stărostíile
stărostim
STĂROSTÍ, stărostesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A peți o fată în numele altcuiva. ♦ A rosti orațiile de nuntă; a conduce ceremonia nunții. – Din staroste. DOOM
stărostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărostésc, imperf. 3 sg. stărosteá; conj. prez. 3 să stărosteáscă
stărostind
STĂROSTÍ, stărostesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A peți o fată în numele altcuiva. ♦ A rosti orațiile de nuntă; a conduce ceremonia nunții. – Din staroste. DOOM
stărostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărostésc, imperf. 3 sg. stărosteá; conj. prez. 3 să stărosteáscă
stărostire
STĂROSTÍ, stărostesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A peți o fată în numele altcuiva. ♦ A rosti orațiile de nuntă; a conduce ceremonia nunții. – Din staroste. DOOM
stărostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărostésc, imperf. 3 sg. stărosteá; conj. prez. 3 să stărosteáscă
stărostire
STĂROSTÍ, stărostesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A peți o fată în numele altcuiva. ♦ A rosti orațiile de nuntă; a conduce ceremonia nunții. – Din staroste.
stărostiră
STĂROSTÍ, stărostesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A peți o fată în numele altcuiva. ♦ A rosti orațiile de nuntă; a conduce ceremonia nunții. – Din staroste. DOOM
stărostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărostésc, imperf. 3 sg. stărosteá; conj. prez. 3 să stărosteáscă
stărostirăm
STĂROSTÍ, stărostesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A peți o fată în numele altcuiva. ♦ A rosti orațiile de nuntă; a conduce ceremonia nunții. – Din staroste. DOOM
stărostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărostésc, imperf. 3 sg. stărosteá; conj. prez. 3 să stărosteáscă
stărostirăți
STĂROSTÍ, stărostesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A peți o fată în numele altcuiva. ♦ A rosti orațiile de nuntă; a conduce ceremonia nunții. – Din staroste. DOOM
stărostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărostésc, imperf. 3 sg. stărosteá; conj. prez. 3 să stărosteáscă
stărostise
STĂROSTÍ, stărostesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A peți o fată în numele altcuiva. ♦ A rosti orațiile de nuntă; a conduce ceremonia nunții. – Din staroste. DOOM
stărostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărostésc, imperf. 3 sg. stărosteá; conj. prez. 3 să stărosteáscă
stărostisem
STĂROSTÍ, stărostesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A peți o fată în numele altcuiva. ♦ A rosti orațiile de nuntă; a conduce ceremonia nunții. – Din staroste. DOOM
stărostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărostésc, imperf. 3 sg. stărosteá; conj. prez. 3 să stărosteáscă
stărostiseră
STĂROSTÍ, stărostesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A peți o fată în numele altcuiva. ♦ A rosti orațiile de nuntă; a conduce ceremonia nunții. – Din staroste. DOOM
stărostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărostésc, imperf. 3 sg. stărosteá; conj. prez. 3 să stărosteáscă
stărostiserăm
STĂROSTÍ, stărostesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A peți o fată în numele altcuiva. ♦ A rosti orațiile de nuntă; a conduce ceremonia nunții. – Din staroste. DOOM
stărostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărostésc, imperf. 3 sg. stărosteá; conj. prez. 3 să stărosteáscă
stărostiserăți
STĂROSTÍ, stărostesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A peți o fată în numele altcuiva. ♦ A rosti orațiile de nuntă; a conduce ceremonia nunții. – Din staroste. DOOM
stărostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărostésc, imperf. 3 sg. stărosteá; conj. prez. 3 să stărosteáscă
stărostiseși
STĂROSTÍ, stărostesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A peți o fată în numele altcuiva. ♦ A rosti orațiile de nuntă; a conduce ceremonia nunții. – Din staroste. DOOM
stărostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărostésc, imperf. 3 sg. stărosteá; conj. prez. 3 să stărosteáscă
stărostiseți
STĂROSTÍ, stărostesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A peți o fată în numele altcuiva. ♦ A rosti orațiile de nuntă; a conduce ceremonia nunții. – Din staroste. DOOM
stărostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărostésc, imperf. 3 sg. stărosteá; conj. prez. 3 să stărosteáscă
stărostit
STĂROSTÍ, stărostesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A peți o fată în numele altcuiva. ♦ A rosti orațiile de nuntă; a conduce ceremonia nunții. – Din staroste. DOOM
stărostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărostésc, imperf. 3 sg. stărosteá; conj. prez. 3 să stărosteáscă
stărostit
STĂROSTÍT s. n. (Pop.) Faptul de a stărosti. – V. stărosti. DOOM
stărostít (pop.) s. n.
stărostita
STĂROSTÍT s. n. (Pop.) Faptul de a stărosti. – V. stărosti. DOOM
stărostít (pop.) s. n.
stărostite
STĂROSTÍT s. n. (Pop.) Faptul de a stărosti. – V. stărosti. DOOM
stărostít (pop.) s. n.
stărostitei
STĂROSTÍT s. n. (Pop.) Faptul de a stărosti. – V. stărosti. DOOM
stărostít (pop.) s. n.
stărostitele
STĂROSTÍT s. n. (Pop.) Faptul de a stărosti. – V. stărosti. DOOM
stărostít (pop.) s. n.
stărostitelor
STĂROSTÍT s. n. (Pop.) Faptul de a stărosti. – V. stărosti. DOOM
stărostít (pop.) s. n.
stărostitul
STĂROSTÍT s. n. (Pop.) Faptul de a stărosti. – V. stărosti. DOOM
stărostít (pop.) s. n.
stărostitului
STĂROSTÍT s. n. (Pop.) Faptul de a stărosti. – V. stărosti. DOOM
stărostít (pop.) s. n.
stărostiși
STĂROSTÍ, stărostesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A peți o fată în numele altcuiva. ♦ A rosti orațiile de nuntă; a conduce ceremonia nunții. – Din staroste. DOOM
stărostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărostésc, imperf. 3 sg. stărosteá; conj. prez. 3 să stărosteáscă
stărostiți
STĂROSTÍ, stărostesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A peți o fată în numele altcuiva. ♦ A rosti orațiile de nuntă; a conduce ceremonia nunții. – Din staroste. DOOM
stărostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stărostésc, imperf. 3 sg. stărosteá; conj. prez. 3 să stărosteáscă
stărostiți
STĂROSTÍT s. n. (Pop.) Faptul de a stărosti. – V. stărosti. DOOM
stărostít (pop.) s. n.
stărostiții
STĂROSTÍT s. n. (Pop.) Faptul de a stărosti. – V. stărosti. DOOM
stărostít (pop.) s. n.
stărostiților
STĂROSTÍT s. n. (Pop.) Faptul de a stărosti. – V. stărosti. DOOM
stărostít (pop.) s. n.
stărostoaie
STĂROSTOÁIE, stărostoaie, s. f. (Popular) Femeie care stărostește. Toma a pus-o stărostoaie. CONTEMPORANUL, VII 483.
stărpiciune
STÎRPICIÚNE, stîrpiciuni, s. f. 1. (Învechit) Sterilitate. (Atestat în forma stărpiciune) Să afle niscaiva leacuri care să le desfacă făcutul stărpiciunii lor. ISPIRESCU, L. 160. 2. (Concretizat) Oaie sau vită stearpă. ♦ Om pipernicit, nedezvoltat, stîrpitură. N-au să ne mai sperie toate stîrpiciunile. C. PETRESCU, Î. II 58. – Variantă: stărpiciúne s. f.
stărui
STĂRUÍ, stắrui, vb. IV. Intranz. 1. A ruga insistent și în mod repetat pe cineva pentru a fi de acord cu ceva; a insista. 2. A rămâne statornic, neclintit (într-o acțiune, într-un sentiment, într-o hotărâre etc.); a persevera, a persista. ♦ A lucra cu perseverență la ceva. 3. A continua să fie, să existe; a se menține, a dăinui. [Prez. ind. și: stăruiesc] – Din bg. staraija se. DOOM
stăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. stắrui, 3 stắruie, imperf. 3 sg. stăruiá; conj. prez. să stắruie
stăruia
STĂRUÍ, stắrui, vb. IV. Intranz. 1. A ruga insistent și în mod repetat pe cineva pentru a fi de acord cu ceva; a insista. 2. A rămâne statornic, neclintit (într-o acțiune, într-un sentiment, într-o hotărâre etc.); a persevera, a persista. ♦ A lucra cu perseverență la ceva. 3. A continua să fie, să existe; a se menține, a dăinui. [Prez. ind. și: stăruiesc] – Din bg. staraija se. DOOM
stăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. stắrui, 3 stắruie, imperf. 3 sg. stăruiá; conj. prez. să stắruie
stăruiai
STĂRUÍ, stắrui, vb. IV. Intranz. 1. A ruga insistent și în mod repetat pe cineva pentru a fi de acord cu ceva; a insista. 2. A rămâne statornic, neclintit (într-o acțiune, într-un sentiment, într-o hotărâre etc.); a persevera, a persista. ♦ A lucra cu perseverență la ceva. 3. A continua să fie, să existe; a se menține, a dăinui. [Prez. ind. și: stăruiesc] – Din bg. staraija se. DOOM
stăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. stắrui, 3 stắruie, imperf. 3 sg. stăruiá; conj. prez. să stắruie
stăruiala
STĂRUIÁLĂ, stăruieli, s. f. (Înv.) Stăruință. [Pr.: -ru-ia-] – Stărui + suf. -eală. DOOM
stăruiálă (înv.) s. f., g.-d. art. stăruiélii; pl. stăruiéli
stăruiam
STĂRUÍ, stắrui, vb. IV. Intranz. 1. A ruga insistent și în mod repetat pe cineva pentru a fi de acord cu ceva; a insista. 2. A rămâne statornic, neclintit (într-o acțiune, într-un sentiment, într-o hotărâre etc.); a persevera, a persista. ♦ A lucra cu perseverență la ceva. 3. A continua să fie, să existe; a se menține, a dăinui. [Prez. ind. și: stăruiesc] – Din bg. staraija se. DOOM
stăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. stắrui, 3 stắruie, imperf. 3 sg. stăruiá; conj. prez. să stắruie
stăruiau
STĂRUÍ, stắrui, vb. IV. Intranz. 1. A ruga insistent și în mod repetat pe cineva pentru a fi de acord cu ceva; a insista. 2. A rămâne statornic, neclintit (într-o acțiune, într-un sentiment, într-o hotărâre etc.); a persevera, a persista. ♦ A lucra cu perseverență la ceva. 3. A continua să fie, să existe; a se menține, a dăinui. [Prez. ind. și: stăruiesc] – Din bg. staraija se. DOOM
stăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. stắrui, 3 stắruie, imperf. 3 sg. stăruiá; conj. prez. să stắruie
stăruiați
STĂRUÍ, stắrui, vb. IV. Intranz. 1. A ruga insistent și în mod repetat pe cineva pentru a fi de acord cu ceva; a insista. 2. A rămâne statornic, neclintit (într-o acțiune, într-un sentiment, într-o hotărâre etc.); a persevera, a persista. ♦ A lucra cu perseverență la ceva. 3. A continua să fie, să existe; a se menține, a dăinui. [Prez. ind. și: stăruiesc] – Din bg. staraija se. DOOM
stăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. stắrui, 3 stắruie, imperf. 3 sg. stăruiá; conj. prez. să stắruie
stăruie
STĂRUÍ, stắrui, vb. IV. Intranz. 1. A ruga insistent și în mod repetat pe cineva pentru a fi de acord cu ceva; a insista. 2. A rămâne statornic, neclintit (într-o acțiune, într-un sentiment, într-o hotărâre etc.); a persevera, a persista. ♦ A lucra cu perseverență la ceva. 3. A continua să fie, să existe; a se menține, a dăinui. [Prez. ind. și: stăruiesc] – Din bg. staraija se. DOOM
stăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. stắrui, 3 stắruie, imperf. 3 sg. stăruiá; conj. prez. să stắruie
stăruieli
STĂRUIÁLĂ, stăruieli, s. f. (Înv.) Stăruință. [Pr.: -ru-ia-] – Stărui + suf. -eală. DOOM
stăruiálă (înv.) s. f., g.-d. art. stăruiélii; pl. stăruiéli
stăruielii
STĂRUIÁLĂ, stăruieli, s. f. (Înv.) Stăruință. [Pr.: -ru-ia-] – Stărui + suf. -eală. DOOM
stăruiálă (înv.) s. f., g.-d. art. stăruiélii; pl. stăruiéli
stăruielile
STĂRUIÁLĂ, stăruieli, s. f. (Înv.) Stăruință. [Pr.: -ru-ia-] – Stărui + suf. -eală. DOOM
stăruiálă (înv.) s. f., g.-d. art. stăruiélii; pl. stăruiéli
stăruielilor
STĂRUIÁLĂ, stăruieli, s. f. (Înv.) Stăruință. [Pr.: -ru-ia-] – Stărui + suf. -eală. DOOM
stăruiálă (înv.) s. f., g.-d. art. stăruiélii; pl. stăruiéli
stăruii
STĂRUÍ, stắrui, vb. IV. Intranz. 1. A ruga insistent și în mod repetat pe cineva pentru a fi de acord cu ceva; a insista. 2. A rămâne statornic, neclintit (într-o acțiune, într-un sentiment, într-o hotărâre etc.); a persevera, a persista. ♦ A lucra cu perseverență la ceva. 3. A continua să fie, să existe; a se menține, a dăinui. [Prez. ind. și: stăruiesc] – Din bg. staraija se. DOOM
stăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. stắrui, 3 stắruie, imperf. 3 sg. stăruiá; conj. prez. să stắruie
stăruim
STĂRUÍ, stắrui, vb. IV. Intranz. 1. A ruga insistent și în mod repetat pe cineva pentru a fi de acord cu ceva; a insista. 2. A rămâne statornic, neclintit (într-o acțiune, într-un sentiment, într-o hotărâre etc.); a persevera, a persista. ♦ A lucra cu perseverență la ceva. 3. A continua să fie, să existe; a se menține, a dăinui. [Prez. ind. și: stăruiesc] – Din bg. staraija se. DOOM
stăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. stắrui, 3 stắruie, imperf. 3 sg. stăruiá; conj. prez. să stắruie
stăruind
STĂRUÍ, stắrui, vb. IV. Intranz. 1. A ruga insistent și în mod repetat pe cineva pentru a fi de acord cu ceva; a insista. 2. A rămâne statornic, neclintit (într-o acțiune, într-un sentiment, într-o hotărâre etc.); a persevera, a persista. ♦ A lucra cu perseverență la ceva. 3. A continua să fie, să existe; a se menține, a dăinui. [Prez. ind. și: stăruiesc] – Din bg. staraija se. DOOM
stăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. stắrui, 3 stắruie, imperf. 3 sg. stăruiá; conj. prez. să stắruie
stăruința
STĂRUÍNȚĂ, stăruințe, s. f. 1. Faptul de a stărui (1); rugăminte, cerere repetată și insistentă; insistență, stăruire, stăruială. ◊ Loc. adv. Cu stăruință = în mod insistent. 2. Perseverență, tenacitate (într-o acțiune, într-un sentiment etc.). ♦ Silință, străduință într-o acțiune. – Stărui + suf. -ință. DOOM
stăruínță s. f., g.-d. art. stăruínței; pl. stăruínțe
stăruințe
STĂRUÍNȚĂ, stăruințe, s. f. 1. Faptul de a stărui (1); rugăminte, cerere repetată și insistentă; insistență, stăruire, stăruială. ◊ Loc. adv. Cu stăruință = în mod insistent. 2. Perseverență, tenacitate (într-o acțiune, într-un sentiment etc.). ♦ Silință, străduință într-o acțiune. – Stărui + suf. -ință. DOOM
stăruínță s. f., g.-d. art. stăruínței; pl. stăruínțe
stăruinței
STĂRUÍNȚĂ, stăruințe, s. f. 1. Faptul de a stărui (1); rugăminte, cerere repetată și insistentă; insistență, stăruire, stăruială. ◊ Loc. adv. Cu stăruință = în mod insistent. 2. Perseverență, tenacitate (într-o acțiune, într-un sentiment etc.). ♦ Silință, străduință într-o acțiune. – Stărui + suf. -ință. DOOM
stăruínță s. f., g.-d. art. stăruínței; pl. stăruínțe
stăruințele
STĂRUÍNȚĂ, stăruințe, s. f. 1. Faptul de a stărui (1); rugăminte, cerere repetată și insistentă; insistență, stăruire, stăruială. ◊ Loc. adv. Cu stăruință = în mod insistent. 2. Perseverență, tenacitate (într-o acțiune, într-un sentiment etc.). ♦ Silință, străduință într-o acțiune. – Stărui + suf. -ință. DOOM
stăruínță s. f., g.-d. art. stăruínței; pl. stăruínțe
stăruințelor
STĂRUÍNȚĂ, stăruințe, s. f. 1. Faptul de a stărui (1); rugăminte, cerere repetată și insistentă; insistență, stăruire, stăruială. ◊ Loc. adv. Cu stăruință = în mod insistent. 2. Perseverență, tenacitate (într-o acțiune, într-un sentiment etc.). ♦ Silință, străduință într-o acțiune. – Stărui + suf. -ință. DOOM
stăruínță s. f., g.-d. art. stăruínței; pl. stăruínțe
stăruire
STĂRUÍ, stắrui, vb. IV. Intranz. 1. A ruga insistent și în mod repetat pe cineva pentru a fi de acord cu ceva; a insista. 2. A rămâne statornic, neclintit (într-o acțiune, într-un sentiment, într-o hotărâre etc.); a persevera, a persista. ♦ A lucra cu perseverență la ceva. 3. A continua să fie, să existe; a se menține, a dăinui. [Prez. ind. și: stăruiesc] – Din bg. staraija se. DOOM
stăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. stắrui, 3 stắruie, imperf. 3 sg. stăruiá; conj. prez. să stắruie
stăruire
STĂRUÍRE s. f. Stăruință. – V. stărui. DOOM
stăruíre s. f., g.-d. art. stăruírii
stăruirea
STĂRUÍRE s. f. Stăruință. – V. stărui. DOOM
stăruíre s. f., g.-d. art. stăruírii
stăruiri
STĂRUÍRE s. f. Stăruință. – V. stărui. DOOM
stăruíre s. f., g.-d. art. stăruírii
stăruirii
STĂRUÍRE s. f. Stăruință. – V. stărui. DOOM
stăruíre s. f., g.-d. art. stăruírii
stăruirile
STĂRUÍRE s. f. Stăruință. – V. stărui. DOOM
stăruíre s. f., g.-d. art. stăruírii
stăruirilor
STĂRUÍRE s. f. Stăruință. – V. stărui. DOOM
stăruíre s. f., g.-d. art. stăruírii
stăruiră
STĂRUÍ, stắrui, vb. IV. Intranz. 1. A ruga insistent și în mod repetat pe cineva pentru a fi de acord cu ceva; a insista. 2. A rămâne statornic, neclintit (într-o acțiune, într-un sentiment, într-o hotărâre etc.); a persevera, a persista. ♦ A lucra cu perseverență la ceva. 3. A continua să fie, să existe; a se menține, a dăinui. [Prez. ind. și: stăruiesc] – Din bg. staraija se. DOOM
stăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. stắrui, 3 stắruie, imperf. 3 sg. stăruiá; conj. prez. să stắruie
stăruirăm
STĂRUÍ, stắrui, vb. IV. Intranz. 1. A ruga insistent și în mod repetat pe cineva pentru a fi de acord cu ceva; a insista. 2. A rămâne statornic, neclintit (într-o acțiune, într-un sentiment, într-o hotărâre etc.); a persevera, a persista. ♦ A lucra cu perseverență la ceva. 3. A continua să fie, să existe; a se menține, a dăinui. [Prez. ind. și: stăruiesc] – Din bg. staraija se. DOOM
stăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. stắrui, 3 stắruie, imperf. 3 sg. stăruiá; conj. prez. să stắruie
stăruirăți
STĂRUÍ, stắrui, vb. IV. Intranz. 1. A ruga insistent și în mod repetat pe cineva pentru a fi de acord cu ceva; a insista. 2. A rămâne statornic, neclintit (într-o acțiune, într-un sentiment, într-o hotărâre etc.); a persevera, a persista. ♦ A lucra cu perseverență la ceva. 3. A continua să fie, să existe; a se menține, a dăinui. [Prez. ind. și: stăruiesc] – Din bg. staraija se. DOOM
stăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. stắrui, 3 stắruie, imperf. 3 sg. stăruiá; conj. prez. să stắruie
stăruise
STĂRUÍ, stắrui, vb. IV. Intranz. 1. A ruga insistent și în mod repetat pe cineva pentru a fi de acord cu ceva; a insista. 2. A rămâne statornic, neclintit (într-o acțiune, într-un sentiment, într-o hotărâre etc.); a persevera, a persista. ♦ A lucra cu perseverență la ceva. 3. A continua să fie, să existe; a se menține, a dăinui. [Prez. ind. și: stăruiesc] – Din bg. staraija se. DOOM
stăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. stắrui, 3 stắruie, imperf. 3 sg. stăruiá; conj. prez. să stắruie
stăruisem
STĂRUÍ, stắrui, vb. IV. Intranz. 1. A ruga insistent și în mod repetat pe cineva pentru a fi de acord cu ceva; a insista. 2. A rămâne statornic, neclintit (într-o acțiune, într-un sentiment, într-o hotărâre etc.); a persevera, a persista. ♦ A lucra cu perseverență la ceva. 3. A continua să fie, să existe; a se menține, a dăinui. [Prez. ind. și: stăruiesc] – Din bg. staraija se. DOOM
stăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. stắrui, 3 stắruie, imperf. 3 sg. stăruiá; conj. prez. să stắruie
stăruiseră
STĂRUÍ, stắrui, vb. IV. Intranz. 1. A ruga insistent și în mod repetat pe cineva pentru a fi de acord cu ceva; a insista. 2. A rămâne statornic, neclintit (într-o acțiune, într-un sentiment, într-o hotărâre etc.); a persevera, a persista. ♦ A lucra cu perseverență la ceva. 3. A continua să fie, să existe; a se menține, a dăinui. [Prez. ind. și: stăruiesc] – Din bg. staraija se. DOOM
stăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. stắrui, 3 stắruie, imperf. 3 sg. stăruiá; conj. prez. să stắruie
stăruiserăm
STĂRUÍ, stắrui, vb. IV. Intranz. 1. A ruga insistent și în mod repetat pe cineva pentru a fi de acord cu ceva; a insista. 2. A rămâne statornic, neclintit (într-o acțiune, într-un sentiment, într-o hotărâre etc.); a persevera, a persista. ♦ A lucra cu perseverență la ceva. 3. A continua să fie, să existe; a se menține, a dăinui. [Prez. ind. și: stăruiesc] – Din bg. staraija se. DOOM
stăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. stắrui, 3 stắruie, imperf. 3 sg. stăruiá; conj. prez. să stắruie
stăruiserăți
STĂRUÍ, stắrui, vb. IV. Intranz. 1. A ruga insistent și în mod repetat pe cineva pentru a fi de acord cu ceva; a insista. 2. A rămâne statornic, neclintit (într-o acțiune, într-un sentiment, într-o hotărâre etc.); a persevera, a persista. ♦ A lucra cu perseverență la ceva. 3. A continua să fie, să existe; a se menține, a dăinui. [Prez. ind. și: stăruiesc] – Din bg. staraija se. DOOM
stăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. stắrui, 3 stắruie, imperf. 3 sg. stăruiá; conj. prez. să stắruie
stăruiseși
STĂRUÍ, stắrui, vb. IV. Intranz. 1. A ruga insistent și în mod repetat pe cineva pentru a fi de acord cu ceva; a insista. 2. A rămâne statornic, neclintit (într-o acțiune, într-un sentiment, într-o hotărâre etc.); a persevera, a persista. ♦ A lucra cu perseverență la ceva. 3. A continua să fie, să existe; a se menține, a dăinui. [Prez. ind. și: stăruiesc] – Din bg. staraija se. DOOM
stăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. stắrui, 3 stắruie, imperf. 3 sg. stăruiá; conj. prez. să stắruie
stăruiseți
STĂRUÍ, stắrui, vb. IV. Intranz. 1. A ruga insistent și în mod repetat pe cineva pentru a fi de acord cu ceva; a insista. 2. A rămâne statornic, neclintit (într-o acțiune, într-un sentiment, într-o hotărâre etc.); a persevera, a persista. ♦ A lucra cu perseverență la ceva. 3. A continua să fie, să existe; a se menține, a dăinui. [Prez. ind. și: stăruiesc] – Din bg. staraija se. DOOM
stăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. stắrui, 3 stắruie, imperf. 3 sg. stăruiá; conj. prez. să stắruie
stăruit
STĂRUÍ, stắrui, vb. IV. Intranz. 1. A ruga insistent și în mod repetat pe cineva pentru a fi de acord cu ceva; a insista. 2. A rămâne statornic, neclintit (într-o acțiune, într-un sentiment, într-o hotărâre etc.); a persevera, a persista. ♦ A lucra cu perseverență la ceva. 3. A continua să fie, să existe; a se menține, a dăinui. [Prez. ind. și: stăruiesc] – Din bg. staraija se. DOOM
stăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. stắrui, 3 stắruie, imperf. 3 sg. stăruiá; conj. prez. să stắruie
stăruitoare
STĂRUITÓR, -OÁRE, stăruitori, -oare, adj. 1. (Adesea adverbial) Care stăruie, care insistă; insistent. 2. Perseverent; neclintit, ferm, tenace. [Pr.: -ru-i-] – Stărui + suf. -tor. DOOM
stăruitór (-ru-i-) adj. m., pl. stăruitóri; f. sg. și pl. stăruitoáre
stăruitoarea
STĂRUITÓR, -OÁRE, stăruitori, -oare, adj. 1. (Adesea adverbial) Care stăruie, care insistă; insistent. 2. Perseverent; neclintit, ferm, tenace. [Pr.: -ru-i-] – Stărui + suf. -tor. DOOM
stăruitór (-ru-i-) adj. m., pl. stăruitóri; f. sg. și pl. stăruitoáre
stăruitoarei
STĂRUITÓR, -OÁRE, stăruitori, -oare, adj. 1. (Adesea adverbial) Care stăruie, care insistă; insistent. 2. Perseverent; neclintit, ferm, tenace. [Pr.: -ru-i-] – Stărui + suf. -tor. DOOM
stăruitór (-ru-i-) adj. m., pl. stăruitóri; f. sg. și pl. stăruitoáre
stăruitoarele
STĂRUITÓR, -OÁRE, stăruitori, -oare, adj. 1. (Adesea adverbial) Care stăruie, care insistă; insistent. 2. Perseverent; neclintit, ferm, tenace. [Pr.: -ru-i-] – Stărui + suf. -tor. DOOM
stăruitór (-ru-i-) adj. m., pl. stăruitóri; f. sg. și pl. stăruitoáre
stăruitoarelor
STĂRUITÓR, -OÁRE, stăruitori, -oare, adj. 1. (Adesea adverbial) Care stăruie, care insistă; insistent. 2. Perseverent; neclintit, ferm, tenace. [Pr.: -ru-i-] – Stărui + suf. -tor. DOOM
stăruitór (-ru-i-) adj. m., pl. stăruitóri; f. sg. și pl. stăruitoáre
stăruitor
STĂRUITÓR, -OÁRE, stăruitori, -oare, adj. 1. (Adesea adverbial) Care stăruie, care insistă; insistent. 2. Perseverent; neclintit, ferm, tenace. [Pr.: -ru-i-] – Stărui + suf. -tor. DOOM
stăruitór (-ru-i-) adj. m., pl. stăruitóri; f. sg. și pl. stăruitoáre
stăruitori
STĂRUITÓR, -OÁRE, stăruitori, -oare, adj. 1. (Adesea adverbial) Care stăruie, care insistă; insistent. 2. Perseverent; neclintit, ferm, tenace. [Pr.: -ru-i-] – Stărui + suf. -tor. DOOM
stăruitór (-ru-i-) adj. m., pl. stăruitóri; f. sg. și pl. stăruitoáre
stăruitorii
STĂRUITÓR, -OÁRE, stăruitori, -oare, adj. 1. (Adesea adverbial) Care stăruie, care insistă; insistent. 2. Perseverent; neclintit, ferm, tenace. [Pr.: -ru-i-] – Stărui + suf. -tor. DOOM
stăruitór (-ru-i-) adj. m., pl. stăruitóri; f. sg. și pl. stăruitoáre
stăruitorilor
STĂRUITÓR, -OÁRE, stăruitori, -oare, adj. 1. (Adesea adverbial) Care stăruie, care insistă; insistent. 2. Perseverent; neclintit, ferm, tenace. [Pr.: -ru-i-] – Stărui + suf. -tor. DOOM
stăruitór (-ru-i-) adj. m., pl. stăruitóri; f. sg. și pl. stăruitoáre
stăruitorul
STĂRUITÓR, -OÁRE, stăruitori, -oare, adj. 1. (Adesea adverbial) Care stăruie, care insistă; insistent. 2. Perseverent; neclintit, ferm, tenace. [Pr.: -ru-i-] – Stărui + suf. -tor. DOOM
stăruitór (-ru-i-) adj. m., pl. stăruitóri; f. sg. și pl. stăruitoáre
stăruitorului
STĂRUITÓR, -OÁRE, stăruitori, -oare, adj. 1. (Adesea adverbial) Care stăruie, care insistă; insistent. 2. Perseverent; neclintit, ferm, tenace. [Pr.: -ru-i-] – Stărui + suf. -tor. DOOM
stăruitór (-ru-i-) adj. m., pl. stăruitóri; f. sg. și pl. stăruitoáre
stăruiși
STĂRUÍ, stắrui, vb. IV. Intranz. 1. A ruga insistent și în mod repetat pe cineva pentru a fi de acord cu ceva; a insista. 2. A rămâne statornic, neclintit (într-o acțiune, într-un sentiment, într-o hotărâre etc.); a persevera, a persista. ♦ A lucra cu perseverență la ceva. 3. A continua să fie, să existe; a se menține, a dăinui. [Prez. ind. și: stăruiesc] – Din bg. staraija se. DOOM
stăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. stắrui, 3 stắruie, imperf. 3 sg. stăruiá; conj. prez. să stắruie
stăruiți
STĂRUÍ, stắrui, vb. IV. Intranz. 1. A ruga insistent și în mod repetat pe cineva pentru a fi de acord cu ceva; a insista. 2. A rămâne statornic, neclintit (într-o acțiune, într-un sentiment, într-o hotărâre etc.); a persevera, a persista. ♦ A lucra cu perseverență la ceva. 3. A continua să fie, să existe; a se menține, a dăinui. [Prez. ind. și: stăruiesc] – Din bg. staraija se. DOOM
stăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. stắrui, 3 stắruie, imperf. 3 sg. stăruiá; conj. prez. să stắruie
stătea
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
stăteai
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
stăteam
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
stăteau
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
stăteați
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
stătu
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
stătui
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
stătuleț
STĂTULÉȚ, stătulețe, s. n. Diminutiv al lui stat1. – Stat1 + suf. -uleț. DOOM
stătuléț s. n., pl. stătuléțe
stătulețe
STĂTULÉȚ, stătulețe, s. n. Diminutiv al lui stat1. – Stat1 + suf. -uleț. DOOM
stătuléț s. n., pl. stătuléțe
stătulețele
STĂTULÉȚ, stătulețe, s. n. Diminutiv al lui stat1. – Stat1 + suf. -uleț. DOOM
stătuléț s. n., pl. stătuléțe
stătulețelor
STĂTULÉȚ, stătulețe, s. n. Diminutiv al lui stat1. – Stat1 + suf. -uleț. DOOM
stătuléț s. n., pl. stătuléțe
stătulețul
STĂTULÉȚ, stătulețe, s. n. Diminutiv al lui stat1. – Stat1 + suf. -uleț. DOOM
stătuléț s. n., pl. stătuléțe
stătulețului
STĂTULÉȚ, stătulețe, s. n. Diminutiv al lui stat1. – Stat1 + suf. -uleț. DOOM
stătuléț s. n., pl. stătuléțe
stătură
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
stăturăm
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
stăturăți
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
stătuse
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
stătusem
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
stătuseră
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
stătuserăm
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
stătuserăți
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
stătuseși
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
stătuseți
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
stătut
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
stătut
STĂTÚT, -Ă, stătuți, -te, adj. 1. Care nu mai este proaspăt (și a căpătat un miros, un gust sau un aspect neplăcut caracteristic); clocit; (despre aer) închis, stricat, viciat. ♦ Fig. (Despre oameni, mai ales despre persoane necăsătorite) Înaintat în vârstă. 2. (Înv.) Istovit, vlăguit. – V. sta. DOOM
stătút adj. m., pl. stătúți; f. stătútă, pl. stătúte
stătuta
STĂTÚT, -Ă, stătuți, -te, adj. 1. Care nu mai este proaspăt (și a căpătat un miros, un gust sau un aspect neplăcut caracteristic); clocit; (despre aer) închis, stricat, viciat. ♦ Fig. (Despre oameni, mai ales despre persoane necăsătorite) Înaintat în vârstă. 2. (Înv.) Istovit, vlăguit. – V. sta. DOOM
stătút adj. m., pl. stătúți; f. stătútă, pl. stătúte
stătute
STĂTÚT, -Ă, stătuți, -te, adj. 1. Care nu mai este proaspăt (și a căpătat un miros, un gust sau un aspect neplăcut caracteristic); clocit; (despre aer) închis, stricat, viciat. ♦ Fig. (Despre oameni, mai ales despre persoane necăsătorite) Înaintat în vârstă. 2. (Înv.) Istovit, vlăguit. – V. sta. DOOM
stătút adj. m., pl. stătúți; f. stătútă, pl. stătúte
stătutei
STĂTÚT, -Ă, stătuți, -te, adj. 1. Care nu mai este proaspăt (și a căpătat un miros, un gust sau un aspect neplăcut caracteristic); clocit; (despre aer) închis, stricat, viciat. ♦ Fig. (Despre oameni, mai ales despre persoane necăsătorite) Înaintat în vârstă. 2. (Înv.) Istovit, vlăguit. – V. sta. DOOM
stătút adj. m., pl. stătúți; f. stătútă, pl. stătúte
stătutele
STĂTÚT, -Ă, stătuți, -te, adj. 1. Care nu mai este proaspăt (și a căpătat un miros, un gust sau un aspect neplăcut caracteristic); clocit; (despre aer) închis, stricat, viciat. ♦ Fig. (Despre oameni, mai ales despre persoane necăsătorite) Înaintat în vârstă. 2. (Înv.) Istovit, vlăguit. – V. sta. DOOM
stătút adj. m., pl. stătúți; f. stătútă, pl. stătúte
stătutelor
STĂTÚT, -Ă, stătuți, -te, adj. 1. Care nu mai este proaspăt (și a căpătat un miros, un gust sau un aspect neplăcut caracteristic); clocit; (despre aer) închis, stricat, viciat. ♦ Fig. (Despre oameni, mai ales despre persoane necăsătorite) Înaintat în vârstă. 2. (Înv.) Istovit, vlăguit. – V. sta. DOOM
stătút adj. m., pl. stătúți; f. stătútă, pl. stătúte
stătutul
STĂTÚT, -Ă, stătuți, -te, adj. 1. Care nu mai este proaspăt (și a căpătat un miros, un gust sau un aspect neplăcut caracteristic); clocit; (despre aer) închis, stricat, viciat. ♦ Fig. (Despre oameni, mai ales despre persoane necăsătorite) Înaintat în vârstă. 2. (Înv.) Istovit, vlăguit. – V. sta. DOOM
stătút adj. m., pl. stătúți; f. stătútă, pl. stătúte
stătutului
STĂTÚT, -Ă, stătuți, -te, adj. 1. Care nu mai este proaspăt (și a căpătat un miros, un gust sau un aspect neplăcut caracteristic); clocit; (despre aer) închis, stricat, viciat. ♦ Fig. (Despre oameni, mai ales despre persoane necăsătorite) Înaintat în vârstă. 2. (Înv.) Istovit, vlăguit. – V. sta. DOOM
stătút adj. m., pl. stătúți; f. stătútă, pl. stătúte
stătuși
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
stătuți
STĂTÚT, -Ă, stătuți, -te, adj. 1. Care nu mai este proaspăt (și a căpătat un miros, un gust sau un aspect neplăcut caracteristic); clocit; (despre aer) închis, stricat, viciat. ♦ Fig. (Despre oameni, mai ales despre persoane necăsătorite) Înaintat în vârstă. 2. (Înv.) Istovit, vlăguit. – V. sta. DOOM
stătút adj. m., pl. stătúți; f. stătútă, pl. stătúte
stătuții
STĂTÚT, -Ă, stătuți, -te, adj. 1. Care nu mai este proaspăt (și a căpătat un miros, un gust sau un aspect neplăcut caracteristic); clocit; (despre aer) închis, stricat, viciat. ♦ Fig. (Despre oameni, mai ales despre persoane necăsătorite) Înaintat în vârstă. 2. (Înv.) Istovit, vlăguit. – V. sta. DOOM
stătút adj. m., pl. stătúți; f. stătútă, pl. stătúte
stătuților
STĂTÚT, -Ă, stătuți, -te, adj. 1. Care nu mai este proaspăt (și a căpătat un miros, un gust sau un aspect neplăcut caracteristic); clocit; (despre aer) închis, stricat, viciat. ♦ Fig. (Despre oameni, mai ales despre persoane necăsătorite) Înaintat în vârstă. 2. (Înv.) Istovit, vlăguit. – V. sta. DOOM
stătút adj. m., pl. stătúți; f. stătútă, pl. stătúte
stătând
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
stătînd
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare. DOOM
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
stătătoare
STĂTĂTÓR, -OÁRE, stătători, -oare, adj. 1. Care stă pe loc, care nu se mișcă, imobil, fix; (în special despre ape) care nu curge. ◊ Piatră stătătoare (și substantivat, f.) = piatra fixă din sistemul celor două pietre ale morii. 2. (Înv.; despre oameni) Cu locuința statornică; stabil. 3. (În loc. adj.) De sine stătător = care poate exista și se poate menține prin propriile sale puteri sau însușiri, care nu depinde de nimeni sau de nimic; independent. – Sta + suf. -ător.
stătătoare
STĂTĂTÓR, -OÁRE, stătători, -oare, adj. 1. Care stă pe loc, care nu se mișcă, imobil, fix; (în special despre ape) care nu curge. ◊ Piatră stătătoare (și substantivat, f.) = piatra fixă din sistemul celor două pietre ale morii. 2. (Înv.; despre oameni) Cu locuința statornică; stabil. 3. (În loc. adj.) De sine stătător = care poate exista și se poate menține prin propriile sale puteri sau însușiri, care nu depinde de nimeni sau de nimic; independent. – Sta + suf. -ător. DOOM
de síne stătătór loc. adj. m., pl. de síne stătătóri; f. sg. și pl. de síne stătătoáre
stătătoarea
STĂTĂTÓR, -OÁRE, stătători, -oare, adj. 1. Care stă pe loc, care nu se mișcă, imobil, fix; (în special despre ape) care nu curge. ◊ Piatră stătătoare (și substantivat, f.) = piatra fixă din sistemul celor două pietre ale morii. 2. (Înv.; despre oameni) Cu locuința statornică; stabil. 3. (În loc. adj.) De sine stătător = care poate exista și se poate menține prin propriile sale puteri sau însușiri, care nu depinde de nimeni sau de nimic; independent. – Sta + suf. -ător. DOOM
de síne stătătór loc. adj. m., pl. de síne stătătóri; f. sg. și pl. de síne stătătoáre
stătătoarei
STĂTĂTÓR, -OÁRE, stătători, -oare, adj. 1. Care stă pe loc, care nu se mișcă, imobil, fix; (în special despre ape) care nu curge. ◊ Piatră stătătoare (și substantivat, f.) = piatra fixă din sistemul celor două pietre ale morii. 2. (Înv.; despre oameni) Cu locuința statornică; stabil. 3. (În loc. adj.) De sine stătător = care poate exista și se poate menține prin propriile sale puteri sau însușiri, care nu depinde de nimeni sau de nimic; independent. – Sta + suf. -ător. DOOM
de síne stătătór loc. adj. m., pl. de síne stătătóri; f. sg. și pl. de síne stătătoáre
stătătoarele
STĂTĂTÓR, -OÁRE, stătători, -oare, adj. 1. Care stă pe loc, care nu se mișcă, imobil, fix; (în special despre ape) care nu curge. ◊ Piatră stătătoare (și substantivat, f.) = piatra fixă din sistemul celor două pietre ale morii. 2. (Înv.; despre oameni) Cu locuința statornică; stabil. 3. (În loc. adj.) De sine stătător = care poate exista și se poate menține prin propriile sale puteri sau însușiri, care nu depinde de nimeni sau de nimic; independent. – Sta + suf. -ător. DOOM
de síne stătătór loc. adj. m., pl. de síne stătătóri; f. sg. și pl. de síne stătătoáre
stătătoarelor
STĂTĂTÓR, -OÁRE, stătători, -oare, adj. 1. Care stă pe loc, care nu se mișcă, imobil, fix; (în special despre ape) care nu curge. ◊ Piatră stătătoare (și substantivat, f.) = piatra fixă din sistemul celor două pietre ale morii. 2. (Înv.; despre oameni) Cu locuința statornică; stabil. 3. (În loc. adj.) De sine stătător = care poate exista și se poate menține prin propriile sale puteri sau însușiri, care nu depinde de nimeni sau de nimic; independent. – Sta + suf. -ător. DOOM
de síne stătătór loc. adj. m., pl. de síne stătătóri; f. sg. și pl. de síne stătătoáre
stătător
STĂTĂTÓR, -OÁRE, stătători, -oare, adj. 1. Care stă pe loc, care nu se mișcă, imobil, fix; (în special despre ape) care nu curge. ◊ Piatră stătătoare (și substantivat, f.) = piatra fixă din sistemul celor două pietre ale morii. 2. (Înv.; despre oameni) Cu locuința statornică; stabil. 3. (În loc. adj.) De sine stătător = care poate exista și se poate menține prin propriile sale puteri sau însușiri, care nu depinde de nimeni sau de nimic; independent. – Sta + suf. -ător. DOOM
de síne stătătór loc. adj. m., pl. de síne stătătóri; f. sg. și pl. de síne stătătoáre
stătători
STĂTĂTÓR, -OÁRE, stătători, -oare, adj. 1. Care stă pe loc, care nu se mișcă, imobil, fix; (în special despre ape) care nu curge. ◊ Piatră stătătoare (și substantivat, f.) = piatra fixă din sistemul celor două pietre ale morii. 2. (Înv.; despre oameni) Cu locuința statornică; stabil. 3. (În loc. adj.) De sine stătător = care poate exista și se poate menține prin propriile sale puteri sau însușiri, care nu depinde de nimeni sau de nimic; independent. – Sta + suf. -ător. DOOM
de síne stătătór loc. adj. m., pl. de síne stătătóri; f. sg. și pl. de síne stătătoáre
stătătorii
STĂTĂTÓR, -OÁRE, stătători, -oare, adj. 1. Care stă pe loc, care nu se mișcă, imobil, fix; (în special despre ape) care nu curge. ◊ Piatră stătătoare (și substantivat, f.) = piatra fixă din sistemul celor două pietre ale morii. 2. (Înv.; despre oameni) Cu locuința statornică; stabil. 3. (În loc. adj.) De sine stătător = care poate exista și se poate menține prin propriile sale puteri sau însușiri, care nu depinde de nimeni sau de nimic; independent. – Sta + suf. -ător. DOOM
de síne stătătór loc. adj. m., pl. de síne stătătóri; f. sg. și pl. de síne stătătoáre
stătătorilor
STĂTĂTÓR, -OÁRE, stătători, -oare, adj. 1. Care stă pe loc, care nu se mișcă, imobil, fix; (în special despre ape) care nu curge. ◊ Piatră stătătoare (și substantivat, f.) = piatra fixă din sistemul celor două pietre ale morii. 2. (Înv.; despre oameni) Cu locuința statornică; stabil. 3. (În loc. adj.) De sine stătător = care poate exista și se poate menține prin propriile sale puteri sau însușiri, care nu depinde de nimeni sau de nimic; independent. – Sta + suf. -ător. DOOM
de síne stătătór loc. adj. m., pl. de síne stătătóri; f. sg. și pl. de síne stătătoáre
stătătorul
STĂTĂTÓR, -OÁRE, stătători, -oare, adj. 1. Care stă pe loc, care nu se mișcă, imobil, fix; (în special despre ape) care nu curge. ◊ Piatră stătătoare (și substantivat, f.) = piatra fixă din sistemul celor două pietre ale morii. 2. (Înv.; despre oameni) Cu locuința statornică; stabil. 3. (În loc. adj.) De sine stătător = care poate exista și se poate menține prin propriile sale puteri sau însușiri, care nu depinde de nimeni sau de nimic; independent. – Sta + suf. -ător. DOOM
de síne stătătór loc. adj. m., pl. de síne stătătóri; f. sg. și pl. de síne stătătoáre
stătătorului
STĂTĂTÓR, -OÁRE, stătători, -oare, adj. 1. Care stă pe loc, care nu se mișcă, imobil, fix; (în special despre ape) care nu curge. ◊ Piatră stătătoare (și substantivat, f.) = piatra fixă din sistemul celor două pietre ale morii. 2. (Înv.; despre oameni) Cu locuința statornică; stabil. 3. (În loc. adj.) De sine stătător = care poate exista și se poate menține prin propriile sale puteri sau însușiri, care nu depinde de nimeni sau de nimic; independent. – Sta + suf. -ător. DOOM
de síne stătătór loc. adj. m., pl. de síne stătătóri; f. sg. și pl. de síne stătătoáre
stăura
stăurá (-r, át), vb. (Trans.) A privi cu teamă sau cu mirare, a se minuna. Origine necunoscută. Ar putea fi cuvînt identic cu a astăura, vb. (Banat, a pîndi, a urmări), pe care DAR îl derivă de la staur „grajd”, presupunînd că înseamnă „a urmări din grajd”, ipoteză greu de admis. Poate în loc de sgăura ‹ sgău, cf. sgîi.
stăvar
STEVÁR s. m. v. stăvar. DOOM
stăvár (reg.) s. m., pl. stăvári
stăvari
STEVÁR s. m. v. stăvar. DOOM
stăvár (reg.) s. m., pl. stăvári
stăvarii
STEVÁR s. m. v. stăvar. DOOM
stăvár (reg.) s. m., pl. stăvári
stăvarilor
STEVÁR s. m. v. stăvar. DOOM
stăvár (reg.) s. m., pl. stăvári
stăvarul
STEVÁR s. m. v. stăvar. DOOM
stăvár (reg.) s. m., pl. stăvári
stăvarului
STEVÁR s. m. v. stăvar. DOOM
stăvár (reg.) s. m., pl. stăvári
stăvea
STĂVÍ, stăvesc, vb. IV. Refl. (Reg.; mai ales în construcții negative) 1. A se așeza, a se stabili într-un loc; a se aciua. 2. A se alege cu ceva, a putea realiza ceva. – Din sl. staviti. DOOM
!stăví (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stăvéște, imperf. 3 sg. se stăveá; conj. prez. 3 să se stăveáscă
stăveai
STĂVÍ, stăvesc, vb. IV. Refl. (Reg.; mai ales în construcții negative) 1. A se așeza, a se stabili într-un loc; a se aciua. 2. A se alege cu ceva, a putea realiza ceva. – Din sl. staviti. DOOM
!stăví (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stăvéște, imperf. 3 sg. se stăveá; conj. prez. 3 să se stăveáscă
stăveam
STĂVÍ, stăvesc, vb. IV. Refl. (Reg.; mai ales în construcții negative) 1. A se așeza, a se stabili într-un loc; a se aciua. 2. A se alege cu ceva, a putea realiza ceva. – Din sl. staviti. DOOM
!stăví (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stăvéște, imperf. 3 sg. se stăveá; conj. prez. 3 să se stăveáscă
stăvească
STĂVÍ, stăvesc, vb. IV. Refl. (Reg.; mai ales în construcții negative) 1. A se așeza, a se stabili într-un loc; a se aciua. 2. A se alege cu ceva, a putea realiza ceva. – Din sl. staviti. DOOM
!stăví (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stăvéște, imperf. 3 sg. se stăveá; conj. prez. 3 să se stăveáscă
stăveau
STĂVÍ, stăvesc, vb. IV. Refl. (Reg.; mai ales în construcții negative) 1. A se așeza, a se stabili într-un loc; a se aciua. 2. A se alege cu ceva, a putea realiza ceva. – Din sl. staviti. DOOM
!stăví (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stăvéște, imperf. 3 sg. se stăveá; conj. prez. 3 să se stăveáscă
stăveați
STĂVÍ, stăvesc, vb. IV. Refl. (Reg.; mai ales în construcții negative) 1. A se așeza, a se stabili într-un loc; a se aciua. 2. A se alege cu ceva, a putea realiza ceva. – Din sl. staviti. DOOM
!stăví (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stăvéște, imperf. 3 sg. se stăveá; conj. prez. 3 să se stăveáscă
stăvesc
STĂVÍ, stăvesc, vb. IV. Refl. (Reg.; mai ales în construcții negative) 1. A se așeza, a se stabili într-un loc; a se aciua. 2. A se alege cu ceva, a putea realiza ceva. – Din sl. staviti. DOOM
!stăví (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stăvéște, imperf. 3 sg. se stăveá; conj. prez. 3 să se stăveáscă
stăvește
STĂVÍ, stăvesc, vb. IV. Refl. (Reg.; mai ales în construcții negative) 1. A se așeza, a se stabili într-un loc; a se aciua. 2. A se alege cu ceva, a putea realiza ceva. – Din sl. staviti. DOOM
!stăví (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stăvéște, imperf. 3 sg. se stăveá; conj. prez. 3 să se stăveáscă
stăvești
STĂVÍ, stăvesc, vb. IV. Refl. (Reg.; mai ales în construcții negative) 1. A se așeza, a se stabili într-un loc; a se aciua. 2. A se alege cu ceva, a putea realiza ceva. – Din sl. staviti. DOOM
!stăví (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stăvéște, imperf. 3 sg. se stăveá; conj. prez. 3 să se stăveáscă
stăvi
STĂVÍ, stăvesc, vb. IV. Refl. (Reg.; mai ales în construcții negative) 1. A se așeza, a se stabili într-un loc; a se aciua. 2. A se alege cu ceva, a putea realiza ceva. – Din sl. staviti. DOOM
!stăví (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stăvéște, imperf. 3 sg. se stăveá; conj. prez. 3 să se stăveáscă
stăvii
STĂVÍ, stăvesc, vb. IV. Refl. (Reg.; mai ales în construcții negative) 1. A se așeza, a se stabili într-un loc; a se aciua. 2. A se alege cu ceva, a putea realiza ceva. – Din sl. staviti. DOOM
!stăví (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stăvéște, imperf. 3 sg. se stăveá; conj. prez. 3 să se stăveáscă
stăvilar
STĂVILÁR, stăvilare, s. n. 1. Construcție de lemn, de beton sau de fier înălțată transversal pe cursul unei ape curgătoare, servind la reglarea nivelului apelor din amonte cu ajutorul stavilelor; baraj, zăgaz, opust. 2. Fiecare dintre obloanele verticale mobile ale stăvilarului (1), acționate manual sau mecanic; stavilă. 3. Întăritură de protecție în apropierea unui pod. 4. Fig. (Rar) Obstacol, piedică; împotrivire. – Stavilă + suf. -ar. DOOM
stăvilár s. n., pl. stăviláre
stăvilare
STĂVILÁR, stăvilare, s. n. 1. Construcție de lemn, de beton sau de fier înălțată transversal pe cursul unei ape curgătoare, servind la reglarea nivelului apelor din amonte cu ajutorul stavilelor; baraj, zăgaz, opust. 2. Fiecare dintre obloanele verticale mobile ale stăvilarului (1), acționate manual sau mecanic; stavilă. 3. Întăritură de protecție în apropierea unui pod. 4. Fig. (Rar) Obstacol, piedică; împotrivire. – Stavilă + suf. -ar. DOOM
stăvilár s. n., pl. stăviláre
stăvilarele
STĂVILÁR, stăvilare, s. n. 1. Construcție de lemn, de beton sau de fier înălțată transversal pe cursul unei ape curgătoare, servind la reglarea nivelului apelor din amonte cu ajutorul stavilelor; baraj, zăgaz, opust. 2. Fiecare dintre obloanele verticale mobile ale stăvilarului (1), acționate manual sau mecanic; stavilă. 3. Întăritură de protecție în apropierea unui pod. 4. Fig. (Rar) Obstacol, piedică; împotrivire. – Stavilă + suf. -ar. DOOM
stăvilár s. n., pl. stăviláre
stăvilarelor
STĂVILÁR, stăvilare, s. n. 1. Construcție de lemn, de beton sau de fier înălțată transversal pe cursul unei ape curgătoare, servind la reglarea nivelului apelor din amonte cu ajutorul stavilelor; baraj, zăgaz, opust. 2. Fiecare dintre obloanele verticale mobile ale stăvilarului (1), acționate manual sau mecanic; stavilă. 3. Întăritură de protecție în apropierea unui pod. 4. Fig. (Rar) Obstacol, piedică; împotrivire. – Stavilă + suf. -ar. DOOM
stăvilár s. n., pl. stăviláre
stăvilarul
STĂVILÁR, stăvilare, s. n. 1. Construcție de lemn, de beton sau de fier înălțată transversal pe cursul unei ape curgătoare, servind la reglarea nivelului apelor din amonte cu ajutorul stavilelor; baraj, zăgaz, opust. 2. Fiecare dintre obloanele verticale mobile ale stăvilarului (1), acționate manual sau mecanic; stavilă. 3. Întăritură de protecție în apropierea unui pod. 4. Fig. (Rar) Obstacol, piedică; împotrivire. – Stavilă + suf. -ar. DOOM
stăvilár s. n., pl. stăviláre
stăvilarului
STĂVILÁR, stăvilare, s. n. 1. Construcție de lemn, de beton sau de fier înălțată transversal pe cursul unei ape curgătoare, servind la reglarea nivelului apelor din amonte cu ajutorul stavilelor; baraj, zăgaz, opust. 2. Fiecare dintre obloanele verticale mobile ale stăvilarului (1), acționate manual sau mecanic; stavilă. 3. Întăritură de protecție în apropierea unui pod. 4. Fig. (Rar) Obstacol, piedică; împotrivire. – Stavilă + suf. -ar. DOOM
stăvilár s. n., pl. stăviláre
stăvilea
STĂVILÍ, stăvilesc, vb. IV. Tranz. 1. A bara cursul unei ape cu ajutorul unui stăvilar; a zăgăzui. 2. Fig. A opri, a împiedica sau a face să înceteze ori să se atenueze ceva. – Din stavilă. DOOM
stăvilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăvilésc, imperf. 3 sg. stăvileá; conj. prez. 3 să stăvileáscă
stăvileai
STĂVILÍ, stăvilesc, vb. IV. Tranz. 1. A bara cursul unei ape cu ajutorul unui stăvilar; a zăgăzui. 2. Fig. A opri, a împiedica sau a face să înceteze ori să se atenueze ceva. – Din stavilă. DOOM
stăvilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăvilésc, imperf. 3 sg. stăvileá; conj. prez. 3 să stăvileáscă
stăvileam
STĂVILÍ, stăvilesc, vb. IV. Tranz. 1. A bara cursul unei ape cu ajutorul unui stăvilar; a zăgăzui. 2. Fig. A opri, a împiedica sau a face să înceteze ori să se atenueze ceva. – Din stavilă. DOOM
stăvilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăvilésc, imperf. 3 sg. stăvileá; conj. prez. 3 să stăvileáscă
stăvilească
STĂVILÍ, stăvilesc, vb. IV. Tranz. 1. A bara cursul unei ape cu ajutorul unui stăvilar; a zăgăzui. 2. Fig. A opri, a împiedica sau a face să înceteze ori să se atenueze ceva. – Din stavilă. DOOM
stăvilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăvilésc, imperf. 3 sg. stăvileá; conj. prez. 3 să stăvileáscă
stăvileau
STĂVILÍ, stăvilesc, vb. IV. Tranz. 1. A bara cursul unei ape cu ajutorul unui stăvilar; a zăgăzui. 2. Fig. A opri, a împiedica sau a face să înceteze ori să se atenueze ceva. – Din stavilă. DOOM
stăvilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăvilésc, imperf. 3 sg. stăvileá; conj. prez. 3 să stăvileáscă
stăvileați
STĂVILÍ, stăvilesc, vb. IV. Tranz. 1. A bara cursul unei ape cu ajutorul unui stăvilar; a zăgăzui. 2. Fig. A opri, a împiedica sau a face să înceteze ori să se atenueze ceva. – Din stavilă. DOOM
stăvilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăvilésc, imperf. 3 sg. stăvileá; conj. prez. 3 să stăvileáscă
stăvilesc
STĂVILÍ, stăvilesc, vb. IV. Tranz. 1. A bara cursul unei ape cu ajutorul unui stăvilar; a zăgăzui. 2. Fig. A opri, a împiedica sau a face să înceteze ori să se atenueze ceva. – Din stavilă. DOOM
stăvilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăvilésc, imperf. 3 sg. stăvileá; conj. prez. 3 să stăvileáscă
stăvilește
STĂVILÍ, stăvilesc, vb. IV. Tranz. 1. A bara cursul unei ape cu ajutorul unui stăvilar; a zăgăzui. 2. Fig. A opri, a împiedica sau a face să înceteze ori să se atenueze ceva. – Din stavilă. DOOM
stăvilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăvilésc, imperf. 3 sg. stăvileá; conj. prez. 3 să stăvileáscă
stăvilești
STĂVILÍ, stăvilesc, vb. IV. Tranz. 1. A bara cursul unei ape cu ajutorul unui stăvilar; a zăgăzui. 2. Fig. A opri, a împiedica sau a face să înceteze ori să se atenueze ceva. – Din stavilă. DOOM
stăvilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăvilésc, imperf. 3 sg. stăvileá; conj. prez. 3 să stăvileáscă
stăvili
STĂVILÍ, stăvilesc, vb. IV. Tranz. 1. A bara cursul unei ape cu ajutorul unui stăvilar; a zăgăzui. 2. Fig. A opri, a împiedica sau a face să înceteze ori să se atenueze ceva. – Din stavilă. DOOM
stăvilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăvilésc, imperf. 3 sg. stăvileá; conj. prez. 3 să stăvileáscă
stăvilii
STĂVILÍ, stăvilesc, vb. IV. Tranz. 1. A bara cursul unei ape cu ajutorul unui stăvilar; a zăgăzui. 2. Fig. A opri, a împiedica sau a face să înceteze ori să se atenueze ceva. – Din stavilă. DOOM
stăvilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăvilésc, imperf. 3 sg. stăvileá; conj. prez. 3 să stăvileáscă
stăvilim
STĂVILÍ, stăvilesc, vb. IV. Tranz. 1. A bara cursul unei ape cu ajutorul unui stăvilar; a zăgăzui. 2. Fig. A opri, a împiedica sau a face să înceteze ori să se atenueze ceva. – Din stavilă. DOOM
stăvilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăvilésc, imperf. 3 sg. stăvileá; conj. prez. 3 să stăvileáscă
stăvilind
STĂVILÍ, stăvilesc, vb. IV. Tranz. 1. A bara cursul unei ape cu ajutorul unui stăvilar; a zăgăzui. 2. Fig. A opri, a împiedica sau a face să înceteze ori să se atenueze ceva. – Din stavilă. DOOM
stăvilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăvilésc, imperf. 3 sg. stăvileá; conj. prez. 3 să stăvileáscă
stăvilire
STĂVILÍ, stăvilesc, vb. IV. Tranz. 1. A bara cursul unei ape cu ajutorul unui stăvilar; a zăgăzui. 2. Fig. A opri, a împiedica sau a face să înceteze ori să se atenueze ceva. – Din stavilă. DOOM
stăvilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăvilésc, imperf. 3 sg. stăvileá; conj. prez. 3 să stăvileáscă
stăvilire
STĂVILÍRE, stăviliri, s. f. Acțiunea de a stăvili și rezultatul ei; zăgăzuire; fig. împiedicare, oprire. – V. stăvili. DOOM
stăvilíre s. f., g.-d. art. stăvilírii; pl. stăvilíri
stăvilirea
STĂVILÍRE, stăviliri, s. f. Acțiunea de a stăvili și rezultatul ei; zăgăzuire; fig. împiedicare, oprire. – V. stăvili. DOOM
stăvilíre s. f., g.-d. art. stăvilírii; pl. stăvilíri
stăviliri
STĂVILÍRE, stăviliri, s. f. Acțiunea de a stăvili și rezultatul ei; zăgăzuire; fig. împiedicare, oprire. – V. stăvili. DOOM
stăvilíre s. f., g.-d. art. stăvilírii; pl. stăvilíri
stăvilirii
STĂVILÍRE, stăviliri, s. f. Acțiunea de a stăvili și rezultatul ei; zăgăzuire; fig. împiedicare, oprire. – V. stăvili. DOOM
stăvilíre s. f., g.-d. art. stăvilírii; pl. stăvilíri
stăvilirile
STĂVILÍRE, stăviliri, s. f. Acțiunea de a stăvili și rezultatul ei; zăgăzuire; fig. împiedicare, oprire. – V. stăvili. DOOM
stăvilíre s. f., g.-d. art. stăvilírii; pl. stăvilíri
stăvilirilor
STĂVILÍRE, stăviliri, s. f. Acțiunea de a stăvili și rezultatul ei; zăgăzuire; fig. împiedicare, oprire. – V. stăvili. DOOM
stăvilíre s. f., g.-d. art. stăvilírii; pl. stăvilíri
stăviliră
STĂVILÍ, stăvilesc, vb. IV. Tranz. 1. A bara cursul unei ape cu ajutorul unui stăvilar; a zăgăzui. 2. Fig. A opri, a împiedica sau a face să înceteze ori să se atenueze ceva. – Din stavilă. DOOM
stăvilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăvilésc, imperf. 3 sg. stăvileá; conj. prez. 3 să stăvileáscă
stăvilirăm
STĂVILÍ, stăvilesc, vb. IV. Tranz. 1. A bara cursul unei ape cu ajutorul unui stăvilar; a zăgăzui. 2. Fig. A opri, a împiedica sau a face să înceteze ori să se atenueze ceva. – Din stavilă. DOOM
stăvilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăvilésc, imperf. 3 sg. stăvileá; conj. prez. 3 să stăvileáscă
stăvilirăți
STĂVILÍ, stăvilesc, vb. IV. Tranz. 1. A bara cursul unei ape cu ajutorul unui stăvilar; a zăgăzui. 2. Fig. A opri, a împiedica sau a face să înceteze ori să se atenueze ceva. – Din stavilă. DOOM
stăvilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăvilésc, imperf. 3 sg. stăvileá; conj. prez. 3 să stăvileáscă
stăvilise
STĂVILÍ, stăvilesc, vb. IV. Tranz. 1. A bara cursul unei ape cu ajutorul unui stăvilar; a zăgăzui. 2. Fig. A opri, a împiedica sau a face să înceteze ori să se atenueze ceva. – Din stavilă. DOOM
stăvilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăvilésc, imperf. 3 sg. stăvileá; conj. prez. 3 să stăvileáscă
stăvilisem
STĂVILÍ, stăvilesc, vb. IV. Tranz. 1. A bara cursul unei ape cu ajutorul unui stăvilar; a zăgăzui. 2. Fig. A opri, a împiedica sau a face să înceteze ori să se atenueze ceva. – Din stavilă. DOOM
stăvilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăvilésc, imperf. 3 sg. stăvileá; conj. prez. 3 să stăvileáscă
stăviliseră
STĂVILÍ, stăvilesc, vb. IV. Tranz. 1. A bara cursul unei ape cu ajutorul unui stăvilar; a zăgăzui. 2. Fig. A opri, a împiedica sau a face să înceteze ori să se atenueze ceva. – Din stavilă. DOOM
stăvilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăvilésc, imperf. 3 sg. stăvileá; conj. prez. 3 să stăvileáscă
stăviliserăm
STĂVILÍ, stăvilesc, vb. IV. Tranz. 1. A bara cursul unei ape cu ajutorul unui stăvilar; a zăgăzui. 2. Fig. A opri, a împiedica sau a face să înceteze ori să se atenueze ceva. – Din stavilă. DOOM
stăvilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăvilésc, imperf. 3 sg. stăvileá; conj. prez. 3 să stăvileáscă
stăviliserăți
STĂVILÍ, stăvilesc, vb. IV. Tranz. 1. A bara cursul unei ape cu ajutorul unui stăvilar; a zăgăzui. 2. Fig. A opri, a împiedica sau a face să înceteze ori să se atenueze ceva. – Din stavilă. DOOM
stăvilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăvilésc, imperf. 3 sg. stăvileá; conj. prez. 3 să stăvileáscă
stăviliseși
STĂVILÍ, stăvilesc, vb. IV. Tranz. 1. A bara cursul unei ape cu ajutorul unui stăvilar; a zăgăzui. 2. Fig. A opri, a împiedica sau a face să înceteze ori să se atenueze ceva. – Din stavilă. DOOM
stăvilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăvilésc, imperf. 3 sg. stăvileá; conj. prez. 3 să stăvileáscă
stăviliseți
STĂVILÍ, stăvilesc, vb. IV. Tranz. 1. A bara cursul unei ape cu ajutorul unui stăvilar; a zăgăzui. 2. Fig. A opri, a împiedica sau a face să înceteze ori să se atenueze ceva. – Din stavilă. DOOM
stăvilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăvilésc, imperf. 3 sg. stăvileá; conj. prez. 3 să stăvileáscă
stăvilit
STĂVILÍ, stăvilesc, vb. IV. Tranz. 1. A bara cursul unei ape cu ajutorul unui stăvilar; a zăgăzui. 2. Fig. A opri, a împiedica sau a face să înceteze ori să se atenueze ceva. – Din stavilă. DOOM
stăvilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăvilésc, imperf. 3 sg. stăvileá; conj. prez. 3 să stăvileáscă
stăvilit
STĂVILÍT, -Ă, stăviliți, -te, adj. Care a fost barat, zăgăzuit cu un stăvilar. ♦ (Fig.) Care a fost oprit, împiedicat în acțiune. – V. stăvili.
stăvilita
STĂVILÍT, -Ă, stăviliți, -te, adj. Care a fost barat, zăgăzuit cu un stăvilar. ♦ (Fig.) Care a fost oprit, împiedicat în acțiune. – V. stăvili.
stăvilite
STĂVILÍT, -Ă, stăviliți, -te, adj. Care a fost barat, zăgăzuit cu un stăvilar. ♦ (Fig.) Care a fost oprit, împiedicat în acțiune. – V. stăvili.
stăvilitei
STĂVILÍT, -Ă, stăviliți, -te, adj. Care a fost barat, zăgăzuit cu un stăvilar. ♦ (Fig.) Care a fost oprit, împiedicat în acțiune. – V. stăvili.
stăvilitele
STĂVILÍT, -Ă, stăviliți, -te, adj. Care a fost barat, zăgăzuit cu un stăvilar. ♦ (Fig.) Care a fost oprit, împiedicat în acțiune. – V. stăvili.
stăvilitelor
STĂVILÍT, -Ă, stăviliți, -te, adj. Care a fost barat, zăgăzuit cu un stăvilar. ♦ (Fig.) Care a fost oprit, împiedicat în acțiune. – V. stăvili.
stăvilitul
STĂVILÍT, -Ă, stăviliți, -te, adj. Care a fost barat, zăgăzuit cu un stăvilar. ♦ (Fig.) Care a fost oprit, împiedicat în acțiune. – V. stăvili.
stăvilitului
STĂVILÍT, -Ă, stăviliți, -te, adj. Care a fost barat, zăgăzuit cu un stăvilar. ♦ (Fig.) Care a fost oprit, împiedicat în acțiune. – V. stăvili.
stăviliși
STĂVILÍ, stăvilesc, vb. IV. Tranz. 1. A bara cursul unei ape cu ajutorul unui stăvilar; a zăgăzui. 2. Fig. A opri, a împiedica sau a face să înceteze ori să se atenueze ceva. – Din stavilă. DOOM
stăvilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăvilésc, imperf. 3 sg. stăvileá; conj. prez. 3 să stăvileáscă
stăviliți
STĂVILÍ, stăvilesc, vb. IV. Tranz. 1. A bara cursul unei ape cu ajutorul unui stăvilar; a zăgăzui. 2. Fig. A opri, a împiedica sau a face să înceteze ori să se atenueze ceva. – Din stavilă. DOOM
stăvilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăvilésc, imperf. 3 sg. stăvileá; conj. prez. 3 să stăvileáscă
stăviliți
STĂVILÍT, -Ă, stăviliți, -te, adj. Care a fost barat, zăgăzuit cu un stăvilar. ♦ (Fig.) Care a fost oprit, împiedicat în acțiune. – V. stăvili.
stăviliții
STĂVILÍT, -Ă, stăviliți, -te, adj. Care a fost barat, zăgăzuit cu un stăvilar. ♦ (Fig.) Care a fost oprit, împiedicat în acțiune. – V. stăvili.
stăviliților
STĂVILÍT, -Ă, stăviliți, -te, adj. Care a fost barat, zăgăzuit cu un stăvilar. ♦ (Fig.) Care a fost oprit, împiedicat în acțiune. – V. stăvili.
stăvim
STĂVÍ, stăvesc, vb. IV. Refl. (Reg.; mai ales în construcții negative) 1. A se așeza, a se stabili într-un loc; a se aciua. 2. A se alege cu ceva, a putea realiza ceva. – Din sl. staviti. DOOM
!stăví (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stăvéște, imperf. 3 sg. se stăveá; conj. prez. 3 să se stăveáscă
stăvind
STĂVÍ, stăvesc, vb. IV. Refl. (Reg.; mai ales în construcții negative) 1. A se așeza, a se stabili într-un loc; a se aciua. 2. A se alege cu ceva, a putea realiza ceva. – Din sl. staviti. DOOM
!stăví (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stăvéște, imperf. 3 sg. se stăveá; conj. prez. 3 să se stăveáscă
stăvire
STĂVÍ, stăvesc, vb. IV. Refl. (Reg.; mai ales în construcții negative) 1. A se așeza, a se stabili într-un loc; a se aciua. 2. A se alege cu ceva, a putea realiza ceva. – Din sl. staviti. DOOM
!stăví (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stăvéște, imperf. 3 sg. se stăveá; conj. prez. 3 să se stăveáscă
stăviră
STĂVÍ, stăvesc, vb. IV. Refl. (Reg.; mai ales în construcții negative) 1. A se așeza, a se stabili într-un loc; a se aciua. 2. A se alege cu ceva, a putea realiza ceva. – Din sl. staviti. DOOM
!stăví (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stăvéște, imperf. 3 sg. se stăveá; conj. prez. 3 să se stăveáscă
stăvirăm
STĂVÍ, stăvesc, vb. IV. Refl. (Reg.; mai ales în construcții negative) 1. A se așeza, a se stabili într-un loc; a se aciua. 2. A se alege cu ceva, a putea realiza ceva. – Din sl. staviti. DOOM
!stăví (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stăvéște, imperf. 3 sg. se stăveá; conj. prez. 3 să se stăveáscă
stăvirăți
STĂVÍ, stăvesc, vb. IV. Refl. (Reg.; mai ales în construcții negative) 1. A se așeza, a se stabili într-un loc; a se aciua. 2. A se alege cu ceva, a putea realiza ceva. – Din sl. staviti. DOOM
!stăví (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stăvéște, imperf. 3 sg. se stăveá; conj. prez. 3 să se stăveáscă
stăvise
STĂVÍ, stăvesc, vb. IV. Refl. (Reg.; mai ales în construcții negative) 1. A se așeza, a se stabili într-un loc; a se aciua. 2. A se alege cu ceva, a putea realiza ceva. – Din sl. staviti. DOOM
!stăví (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stăvéște, imperf. 3 sg. se stăveá; conj. prez. 3 să se stăveáscă
stăvisem
STĂVÍ, stăvesc, vb. IV. Refl. (Reg.; mai ales în construcții negative) 1. A se așeza, a se stabili într-un loc; a se aciua. 2. A se alege cu ceva, a putea realiza ceva. – Din sl. staviti. DOOM
!stăví (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stăvéște, imperf. 3 sg. se stăveá; conj. prez. 3 să se stăveáscă
stăviseră
STĂVÍ, stăvesc, vb. IV. Refl. (Reg.; mai ales în construcții negative) 1. A se așeza, a se stabili într-un loc; a se aciua. 2. A se alege cu ceva, a putea realiza ceva. – Din sl. staviti. DOOM
!stăví (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stăvéște, imperf. 3 sg. se stăveá; conj. prez. 3 să se stăveáscă
stăviserăm
STĂVÍ, stăvesc, vb. IV. Refl. (Reg.; mai ales în construcții negative) 1. A se așeza, a se stabili într-un loc; a se aciua. 2. A se alege cu ceva, a putea realiza ceva. – Din sl. staviti. DOOM
!stăví (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stăvéște, imperf. 3 sg. se stăveá; conj. prez. 3 să se stăveáscă
stăviserăți
STĂVÍ, stăvesc, vb. IV. Refl. (Reg.; mai ales în construcții negative) 1. A se așeza, a se stabili într-un loc; a se aciua. 2. A se alege cu ceva, a putea realiza ceva. – Din sl. staviti. DOOM
!stăví (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stăvéște, imperf. 3 sg. se stăveá; conj. prez. 3 să se stăveáscă
stăviseși
STĂVÍ, stăvesc, vb. IV. Refl. (Reg.; mai ales în construcții negative) 1. A se așeza, a se stabili într-un loc; a se aciua. 2. A se alege cu ceva, a putea realiza ceva. – Din sl. staviti. DOOM
!stăví (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stăvéște, imperf. 3 sg. se stăveá; conj. prez. 3 să se stăveáscă
stăviseți
STĂVÍ, stăvesc, vb. IV. Refl. (Reg.; mai ales în construcții negative) 1. A se așeza, a se stabili într-un loc; a se aciua. 2. A se alege cu ceva, a putea realiza ceva. – Din sl. staviti. DOOM
!stăví (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stăvéște, imperf. 3 sg. se stăveá; conj. prez. 3 să se stăveáscă
stăvit
STĂVÍ, stăvesc, vb. IV. Refl. (Reg.; mai ales în construcții negative) 1. A se așeza, a se stabili într-un loc; a se aciua. 2. A se alege cu ceva, a putea realiza ceva. – Din sl. staviti. DOOM
!stăví (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stăvéște, imperf. 3 sg. se stăveá; conj. prez. 3 să se stăveáscă
stăviși
STĂVÍ, stăvesc, vb. IV. Refl. (Reg.; mai ales în construcții negative) 1. A se așeza, a se stabili într-un loc; a se aciua. 2. A se alege cu ceva, a putea realiza ceva. – Din sl. staviti. DOOM
!stăví (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stăvéște, imperf. 3 sg. se stăveá; conj. prez. 3 să se stăveáscă
stăviți
STĂVÍ, stăvesc, vb. IV. Refl. (Reg.; mai ales în construcții negative) 1. A se așeza, a se stabili într-un loc; a se aciua. 2. A se alege cu ceva, a putea realiza ceva. – Din sl. staviti. DOOM
!stăví (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stăvéște, imperf. 3 sg. se stăveá; conj. prez. 3 să se stăveáscă