spada
SPÁDĂ, spade, s. f. 1. Armă formată dintr-o lamă dreaptă cu două tăișuri, din gardă și mâner, cu care se poate tăia și împunge. 2. (Sport) Probă de scrimă care se practică cu spada (1). – Din it. spada.

DOOM

spádă s. f., g.-d. art. spádei; pl. spáde

spadasin
SPADASÍN, spadasini, s. m. 1. Persoană care luptă înarmată cu spada. ♦ Persoană căreia îi place să se dueleze; duelgiu; p. ext. ucigaș. 2. Sportiv specializat în probele de spadă (2). – Din fr. spadassin.

DOOM

spadasín s. m., pl. spadasíni

spadasini
SPADASÍN, spadasini, s. m. 1. Persoană care luptă înarmată cu spada. ♦ Persoană căreia îi place să se dueleze; duelgiu; p. ext. ucigaș. 2. Sportiv specializat în probele de spadă (2). – Din fr. spadassin.

DOOM

spadasín s. m., pl. spadasíni

spadasinii
SPADASÍN, spadasini, s. m. 1. Persoană care luptă înarmată cu spada. ♦ Persoană căreia îi place să se dueleze; duelgiu; p. ext. ucigaș. 2. Sportiv specializat în probele de spadă (2). – Din fr. spadassin.

DOOM

spadasín s. m., pl. spadasíni

spadasinilor
SPADASÍN, spadasini, s. m. 1. Persoană care luptă înarmată cu spada. ♦ Persoană căreia îi place să se dueleze; duelgiu; p. ext. ucigaș. 2. Sportiv specializat în probele de spadă (2). – Din fr. spadassin.

DOOM

spadasín s. m., pl. spadasíni

spadasinul
SPADASÍN, spadasini, s. m. 1. Persoană care luptă înarmată cu spada. ♦ Persoană căreia îi place să se dueleze; duelgiu; p. ext. ucigaș. 2. Sportiv specializat în probele de spadă (2). – Din fr. spadassin.

DOOM

spadasín s. m., pl. spadasíni

spadasinului
SPADASÍN, spadasini, s. m. 1. Persoană care luptă înarmată cu spada. ♦ Persoană căreia îi place să se dueleze; duelgiu; p. ext. ucigaș. 2. Sportiv specializat în probele de spadă (2). – Din fr. spadassin.

DOOM

spadasín s. m., pl. spadasíni

spade
SPÁDĂ, spade, s. f. 1. Armă formată dintr-o lamă dreaptă cu două tăișuri, din gardă și mâner, cu care se poate tăia și împunge. 2. (Sport) Probă de scrimă care se practică cu spada (1). – Din it. spada.

DOOM

spádă s. f., g.-d. art. spádei; pl. spáde

spadei
SPÁDĂ, spade, s. f. 1. Armă formată dintr-o lamă dreaptă cu două tăișuri, din gardă și mâner, cu care se poate tăia și împunge. 2. (Sport) Probă de scrimă care se practică cu spada (1). – Din it. spada.

DOOM

spádă s. f., g.-d. art. spádei; pl. spáde

spadele
SPÁDĂ, spade, s. f. 1. Armă formată dintr-o lamă dreaptă cu două tăișuri, din gardă și mâner, cu care se poate tăia și împunge. 2. (Sport) Probă de scrimă care se practică cu spada (1). – Din it. spada.

DOOM

spádă s. f., g.-d. art. spádei; pl. spáde

spadelor
SPÁDĂ, spade, s. f. 1. Armă formată dintr-o lamă dreaptă cu două tăișuri, din gardă și mâner, cu care se poate tăia și împunge. 2. (Sport) Probă de scrimă care se practică cu spada (1). – Din it. spada.

DOOM

spádă s. f., g.-d. art. spádei; pl. spáde

spadice
SPADÍX s. n. v. spadice.

DOOM

!spadíce/spádice s. n., pl. spadíce/spádice

spadicele
SPADÍX s. n. v. spadice.

DOOM

!spadíce/spádice s. n., pl. spadíce/spádice

spadicelor
SPADÍX s. n. v. spadice.

DOOM

!spadíce/spádice s. n., pl. spadíce/spádice

spadicelui
SPADÍX s. n. v. spadice.

DOOM

!spadíce/spádice s. n., pl. spadíce/spádice

spadiciflora
SPADICIFLÓRĂ, spadiciflore, s. f. (La.pl.) Ordin de plante erbacee perene, monocotiledonate, care au inflorescențe în formă de spic (spadice) (Aroles); (și la sg.) plantă din acest ordin. – După fr. spadiceflore.

DOOM

!spadiciflóră (-ci-flo-) s. f., g.-d. art. spadiciflórei; pl. spadiciflóre

spadiciflore
SPADICIFLÓRĂ, spadiciflore, s. f. (La.pl.) Ordin de plante erbacee perene, monocotiledonate, care au inflorescențe în formă de spic (spadice) (Aroles); (și la sg.) plantă din acest ordin. – După fr. spadiceflore.

DOOM

!spadiciflóră (-ci-flo-) s. f., g.-d. art. spadiciflórei; pl. spadiciflóre

spadiciflorei
SPADICIFLÓRĂ, spadiciflore, s. f. (La.pl.) Ordin de plante erbacee perene, monocotiledonate, care au inflorescențe în formă de spic (spadice) (Aroles); (și la sg.) plantă din acest ordin. – După fr. spadiceflore.

DOOM

!spadiciflóră (-ci-flo-) s. f., g.-d. art. spadiciflórei; pl. spadiciflóre

spadiciflorele
SPADICIFLÓRĂ, spadiciflore, s. f. (La.pl.) Ordin de plante erbacee perene, monocotiledonate, care au inflorescențe în formă de spic (spadice) (Aroles); (și la sg.) plantă din acest ordin. – După fr. spadiceflore.

DOOM

!spadiciflóră (-ci-flo-) s. f., g.-d. art. spadiciflórei; pl. spadiciflóre

spadiciflorelor
SPADICIFLÓRĂ, spadiciflore, s. f. (La.pl.) Ordin de plante erbacee perene, monocotiledonate, care au inflorescențe în formă de spic (spadice) (Aroles); (și la sg.) plantă din acest ordin. – După fr. spadiceflore.

DOOM

!spadiciflóră (-ci-flo-) s. f., g.-d. art. spadiciflórei; pl. spadiciflóre

spadix
SPADÍX s. n. v. spadice.

DOOM

!spadíce/spádice s. n., pl. spadíce/spádice

spagat
SPAGÁT s. n. v. șpagat.

DOOM

șpagát s. n., pl. șpagáte

spagat
ȘPAGÁT, șpagate, s. n. 1. Sfoară groasă, cu o împletitură specială. 2. Poziție acrobatică în gimnastică, în care picioarele se deplasează până la 180°, în prelungire, pe pământ sau în aer, în poziție verticală sau orizontală; sfoară (2). [Var.: spagát s. n.] – Din germ. Spagat.

spaghete
SPAGHÉTE s. f. pl. Paste făinoase lungi și subțiri. – Din it. spaghetti.

DOOM

spaghéte s. f. pl.

spaghetele
SPAGHÉTE s. f. pl. Paste făinoase lungi și subțiri. – Din it. spaghetti.

DOOM

spaghéte s. f. pl.

spaghetelor
SPAGHÉTE s. f. pl. Paste făinoase lungi și subțiri. – Din it. spaghetti.

DOOM

spaghéte s. f. pl.

spagiric
SPAGÍRIC, -Ă adj. Referitor la spagirie; chimic. [Cf. it. spagirico, cf. lat.med. spagiricus].

spagirie
SPAGIRÍE s.f. (Liv.) Numele dat de școala lui Paracelsus chimiei; alchimie. [Gen. -iei. / < fr. spagirie, cf. lat.med. spagiria].

spagă
ȘPÁNGĂ s. f. v. spangă.

DOOM

spángă (înv.) s. f., g.-d. art. spắngii; pl. spăngi

spahie
SPAHÍE, spahii, s. m. (Regional învechit; și în forma spăie) Mare proprietar de pămînt; moșier, boier. Am auzit că la Măidan ar fi un spăie bogat, cu numele Dolea. La CADE. Săteanu nu se sparie de neameș (spahie). ȚICHINDEAL, F. 15. (Cu pronunțare regională) Domnul, altcum «spăhiâ»... neîncetat se uitase la nevasta lui Petru, care îi căzuse la inimă. RETEGANUL, P. II 48. – Variantă: spăíe s. m.

spahii
SPAHÍU², spahii, s. m. Militar din vechea cavalerie indigenă a coloniilor franceze din nordul Africii. – Din fr. spahi.

DOOM

spahíu s. m., art. spahíul; pl. spahíi, art. spahíii (-hi-ii)

spahiii
SPAHÍU², spahii, s. m. Militar din vechea cavalerie indigenă a coloniilor franceze din nordul Africii. – Din fr. spahi.

DOOM

spahíu s. m., art. spahíul; pl. spahíi, art. spahíii (-hi-ii)

spahiilor
SPAHÍU², spahii, s. m. Militar din vechea cavalerie indigenă a coloniilor franceze din nordul Africii. – Din fr. spahi.

DOOM

spahíu s. m., art. spahíul; pl. spahíi, art. spahíii (-hi-ii)

spahiu
SPAHÍU², spahii, s. m. Militar din vechea cavalerie indigenă a coloniilor franceze din nordul Africii. – Din fr. spahi.

DOOM

spahíu s. m., art. spahíul; pl. spahíi, art. spahíii (-hi-ii)

spahiul
SPAHÍU², spahii, s. m. Militar din vechea cavalerie indigenă a coloniilor franceze din nordul Africii. – Din fr. spahi.

DOOM

spahíu s. m., art. spahíul; pl. spahíi, art. spahíii (-hi-ii)

spahiului
SPAHÍU², spahii, s. m. Militar din vechea cavalerie indigenă a coloniilor franceze din nordul Africii. – Din fr. spahi.

DOOM

spahíu s. m., art. spahíul; pl. spahíi, art. spahíii (-hi-ii)

spaima
SPÁIMĂ, spaime, s. f. 1. Teamă puternică și violentă provocată de o emoție, de ceva neprevăzut și primejdios; groază. ◊ Loc. adj. și adv. De spaimă = înfiorător, îngrozitor; extraordinar, neobișnuit. ◊ Loc. vb. A băga spaima (în cineva) = a înfricoșa, a înspăimânta (pe cineva). A da spaima în cineva = a se înfricoșa, a se înspăimânta. ◊ Expr. A intra spaima în cineva, se spune când cineva e mereu înspăimântat, se sperie ușor (după ce a trecut printr-o sperietură mare). A trăi cu spaima-n sân = a fi stăpânit continuu de frică. A trage o spaimă = a trece printr-o sperietură mare. ♦ (Pop.) Frică bolnăvicioasă; nevroză. 2. Ființă, lucru, fenomen care înfricoșează. – Et. nec.

DOOM

spáimă s. f., g.-d. art. spáimei; pl. spáime

spaime
SPÁIMĂ, spaime, s. f. 1. Teamă puternică și violentă provocată de o emoție, de ceva neprevăzut și primejdios; groază. ◊ Loc. adj. și adv. De spaimă = înfiorător, îngrozitor; extraordinar, neobișnuit. ◊ Loc. vb. A băga spaima (în cineva) = a înfricoșa, a înspăimânta (pe cineva). A da spaima în cineva = a se înfricoșa, a se înspăimânta. ◊ Expr. A intra spaima în cineva, se spune când cineva e mereu înspăimântat, se sperie ușor (după ce a trecut printr-o sperietură mare). A trăi cu spaima-n sân = a fi stăpânit continuu de frică. A trage o spaimă = a trece printr-o sperietură mare. ♦ (Pop.) Frică bolnăvicioasă; nevroză. 2. Ființă, lucru, fenomen care înfricoșează. – Et. nec.

DOOM

spáimă s. f., g.-d. art. spáimei; pl. spáime

spaimei
SPÁIMĂ, spaime, s. f. 1. Teamă puternică și violentă provocată de o emoție, de ceva neprevăzut și primejdios; groază. ◊ Loc. adj. și adv. De spaimă = înfiorător, îngrozitor; extraordinar, neobișnuit. ◊ Loc. vb. A băga spaima (în cineva) = a înfricoșa, a înspăimânta (pe cineva). A da spaima în cineva = a se înfricoșa, a se înspăimânta. ◊ Expr. A intra spaima în cineva, se spune când cineva e mereu înspăimântat, se sperie ușor (după ce a trecut printr-o sperietură mare). A trăi cu spaima-n sân = a fi stăpânit continuu de frică. A trage o spaimă = a trece printr-o sperietură mare. ♦ (Pop.) Frică bolnăvicioasă; nevroză. 2. Ființă, lucru, fenomen care înfricoșează. – Et. nec.

DOOM

spáimă s. f., g.-d. art. spáimei; pl. spáime

spaimele
SPÁIMĂ, spaime, s. f. 1. Teamă puternică și violentă provocată de o emoție, de ceva neprevăzut și primejdios; groază. ◊ Loc. adj. și adv. De spaimă = înfiorător, îngrozitor; extraordinar, neobișnuit. ◊ Loc. vb. A băga spaima (în cineva) = a înfricoșa, a înspăimânta (pe cineva). A da spaima în cineva = a se înfricoșa, a se înspăimânta. ◊ Expr. A intra spaima în cineva, se spune când cineva e mereu înspăimântat, se sperie ușor (după ce a trecut printr-o sperietură mare). A trăi cu spaima-n sân = a fi stăpânit continuu de frică. A trage o spaimă = a trece printr-o sperietură mare. ♦ (Pop.) Frică bolnăvicioasă; nevroză. 2. Ființă, lucru, fenomen care înfricoșează. – Et. nec.

DOOM

spáimă s. f., g.-d. art. spáimei; pl. spáime

spaimelor
SPÁIMĂ, spaime, s. f. 1. Teamă puternică și violentă provocată de o emoție, de ceva neprevăzut și primejdios; groază. ◊ Loc. adj. și adv. De spaimă = înfiorător, îngrozitor; extraordinar, neobișnuit. ◊ Loc. vb. A băga spaima (în cineva) = a înfricoșa, a înspăimânta (pe cineva). A da spaima în cineva = a se înfricoșa, a se înspăimânta. ◊ Expr. A intra spaima în cineva, se spune când cineva e mereu înspăimântat, se sperie ușor (după ce a trecut printr-o sperietură mare). A trăi cu spaima-n sân = a fi stăpânit continuu de frică. A trage o spaimă = a trece printr-o sperietură mare. ♦ (Pop.) Frică bolnăvicioasă; nevroză. 2. Ființă, lucru, fenomen care înfricoșează. – Et. nec.

DOOM

spáimă s. f., g.-d. art. spáimei; pl. spáime

spalacși
SPÁLAX s.m. (Zool.) Specie de rozător care sapă galerii subterane; (pop.) orbete. [< fr. spalax].

spalacșii
SPÁLAX s.m. (Zool.) Specie de rozător care sapă galerii subterane; (pop.) orbete. [< fr. spalax].

spalacșilor
SPÁLAX s.m. (Zool.) Specie de rozător care sapă galerii subterane; (pop.) orbete. [< fr. spalax].

spalax
SPÁLAX s.m. (Zool.) Specie de rozător care sapă galerii subterane; (pop.) orbete. [< fr. spalax].

spalaxul
SPÁLAX s.m. (Zool.) Specie de rozător care sapă galerii subterane; (pop.) orbete. [< fr. spalax].

spalaxului
SPÁLAX s.m. (Zool.) Specie de rozător care sapă galerii subterane; (pop.) orbete. [< fr. spalax].

spalație
SPALÁȚIE s.f. (Fiz.) Reacție nucleară în care, în urma bombardării cu particule, din nucleul ciocnit se elimină mai mulți nucleoni. [Gen. -iei. / < fr., engl. spallation].

spalet
SPALÉT, spalete, s. n. (Învechit) Epolet. Boieri cu decorații și ofițeri cu spalete. NEGRUZZI, S. I 294.

spalete
SPALÉT, spalete, s. n. (Învechit) Epolet. Boieri cu decorații și ofițeri cu spalete. NEGRUZZI, S. I 294.

spaletele
SPALÉT, spalete, s. n. (Învechit) Epolet. Boieri cu decorații și ofițeri cu spalete. NEGRUZZI, S. I 294.

spaletelor
SPALÉT, spalete, s. n. (Învechit) Epolet. Boieri cu decorații și ofițeri cu spalete. NEGRUZZI, S. I 294.

spaletul
SPALÉT, spalete, s. n. (Învechit) Epolet. Boieri cu decorații și ofițeri cu spalete. NEGRUZZI, S. I 294.

spaletului
SPALÉT, spalete, s. n. (Învechit) Epolet. Boieri cu decorații și ofițeri cu spalete. NEGRUZZI, S. I 294.

spalier
SPALIÉR, spaliere, s. n. 1. Suport format din stâlpi între care sunt întinse, orizontal și paralel, fire de sârmă zincată pentru susținerea anumitor plante agățătoare sau a ramurilor unor pomi a căror creștere este dirijată de om. 2. Șir de tufe sau de arbuști cu ramurile tunse după un anumit sistem, formând un fel de perete de verdeață de-a lungul unei alei. ♦ Alee mărginită de un asemenea perete de verdeață. 3. Aparat de gimnastică în formă de scară largă, fixat pe perete. [Pr.: -li-er] – Din germ. Spalier.

DOOM

spaliér (-li-er) s. n., pl. spaliére

spaliere
SPALIÉR, spaliere, s. n. 1. Suport format din stâlpi între care sunt întinse, orizontal și paralel, fire de sârmă zincată pentru susținerea anumitor plante agățătoare sau a ramurilor unor pomi a căror creștere este dirijată de om. 2. Șir de tufe sau de arbuști cu ramurile tunse după un anumit sistem, formând un fel de perete de verdeață de-a lungul unei alei. ♦ Alee mărginită de un asemenea perete de verdeață. 3. Aparat de gimnastică în formă de scară largă, fixat pe perete. [Pr.: -li-er] – Din germ. Spalier.

DOOM

spaliér (-li-er) s. n., pl. spaliére

spalierele
SPALIÉR, spaliere, s. n. 1. Suport format din stâlpi între care sunt întinse, orizontal și paralel, fire de sârmă zincată pentru susținerea anumitor plante agățătoare sau a ramurilor unor pomi a căror creștere este dirijată de om. 2. Șir de tufe sau de arbuști cu ramurile tunse după un anumit sistem, formând un fel de perete de verdeață de-a lungul unei alei. ♦ Alee mărginită de un asemenea perete de verdeață. 3. Aparat de gimnastică în formă de scară largă, fixat pe perete. [Pr.: -li-er] – Din germ. Spalier.

DOOM

spaliér (-li-er) s. n., pl. spaliére

spalierelor
SPALIÉR, spaliere, s. n. 1. Suport format din stâlpi între care sunt întinse, orizontal și paralel, fire de sârmă zincată pentru susținerea anumitor plante agățătoare sau a ramurilor unor pomi a căror creștere este dirijată de om. 2. Șir de tufe sau de arbuști cu ramurile tunse după un anumit sistem, formând un fel de perete de verdeață de-a lungul unei alei. ♦ Alee mărginită de un asemenea perete de verdeață. 3. Aparat de gimnastică în formă de scară largă, fixat pe perete. [Pr.: -li-er] – Din germ. Spalier.

DOOM

spaliér (-li-er) s. n., pl. spaliére

spalierul
SPALIÉR, spaliere, s. n. 1. Suport format din stâlpi între care sunt întinse, orizontal și paralel, fire de sârmă zincată pentru susținerea anumitor plante agățătoare sau a ramurilor unor pomi a căror creștere este dirijată de om. 2. Șir de tufe sau de arbuști cu ramurile tunse după un anumit sistem, formând un fel de perete de verdeață de-a lungul unei alei. ♦ Alee mărginită de un asemenea perete de verdeață. 3. Aparat de gimnastică în formă de scară largă, fixat pe perete. [Pr.: -li-er] – Din germ. Spalier.

DOOM

spaliér (-li-er) s. n., pl. spaliére

spalierului
SPALIÉR, spaliere, s. n. 1. Suport format din stâlpi între care sunt întinse, orizontal și paralel, fire de sârmă zincată pentru susținerea anumitor plante agățătoare sau a ramurilor unor pomi a căror creștere este dirijată de om. 2. Șir de tufe sau de arbuști cu ramurile tunse după un anumit sistem, formând un fel de perete de verdeață de-a lungul unei alei. ♦ Alee mărginită de un asemenea perete de verdeață. 3. Aparat de gimnastică în formă de scară largă, fixat pe perete. [Pr.: -li-er] – Din germ. Spalier.

DOOM

spaliér (-li-er) s. n., pl. spaliére

spală
SPĂLÁ, spăl, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța folosind apă, săpun, detergenți etc. ◊ Expr. (Tranz.) A spăla pe cineva (pe cap) = a mustra tare pe cineva, a-l ocărî. A-și spăla obrazul = a face față unei situații, a scăpa de rușine; a ieși cu bine dintr-o încurcătură. (Fam.) Iese la spălat, se spune ca o consolare glumeață celui care are o supărare, un necaz (mărunt). (Refl.) Spală-te (sau spălați-vă) sau să se spele pe cap = descurcă-te (sau descurcați-vă) sau să se descurce cu propriile puteri. ♦ Tranz. (Fam.) A purta cuiva de grijă (spălându-i rufele). ♦ Tranz. Fig. A face să se șteargă, să dispară o greșeală, un rău, o insultă. 2. Tranz. (Despre ploaie, râuri, șuvoaie etc.) A roade pământul, a-l lua și a-l duce cu sine; a produce o eroziune; a mânca, a săpa. ♦ (Despre ape, valuri) A uda, a scălda un țărm. 3. Tranz. A supune un minereu unui curent de apă pentru a separa unii dintre componenții lui. – Lat. *expellavare (= ex-per-lavare).

DOOM

spălá (a ~) vb., ind. prez. 3 spálă; conj. prez. 3 să spéle

spanac
SPANÁC, (1) (rar) spanace, (2) spanacuri, s. n. 1. Plantă erbacee legumicolă cultivată pentru frunzele sale mari, cărnoase, comestibile, de un verde-închis (pinacia oleracea). 2. (Fam.) Lucru banal, fără valoare; fleac. ◊ Expr. (E un) spanac = (e un) lucru lipsit de importanță, un fleac, un vax. ◊ Compuse: spanac-porcesc = plantă erbacee cu flori verzi (Chenopodium hybridum); spanac-sălbatic = plantă erbacee cu frunze romboidale și cu flori albicioase (Chenopodium album); spanacul-ciobanilor = plantă erbacee cu frunze triunghiulare, cu flori verzi dispuse în ghemulețe (Chenopodium bonus henricus). – Din ngr. spanáki.

DOOM

spanác-englezésc (plantă) s. m.

spanac
SPANÁC, (1) (rar) spanace, (2) spanacuri, s. n. 1. Plantă erbacee legumicolă cultivată pentru frunzele sale mari, cărnoase, comestibile, de un verde-închis (pinacia oleracea). 2. (Fam.) Lucru banal, fără valoare; fleac. ◊ Expr. (E un) spanac = (e un) lucru lipsit de importanță, un fleac, un vax. ◊ Compuse: spanac-porcesc = plantă erbacee cu flori verzi (Chenopodium hybridum); spanac-sălbatic = plantă erbacee cu frunze romboidale și cu flori albicioase (Chenopodium album); spanacul-ciobanilor = plantă erbacee cu frunze triunghiulare, cu flori verzi dispuse în ghemulețe (Chenopodium bonus henricus). – Din ngr. spanáki.

DOOM

spanác s. m., (fleacuri) pl. spanácuri

spanace
SPANÁC, (1) (rar) spanace, (2) spanacuri, s. n. 1. Plantă erbacee legumicolă cultivată pentru frunzele sale mari, cărnoase, comestibile, de un verde-închis (pinacia oleracea). 2. (Fam.) Lucru banal, fără valoare; fleac. ◊ Expr. (E un) spanac = (e un) lucru lipsit de importanță, un fleac, un vax. ◊ Compuse: spanac-porcesc = plantă erbacee cu flori verzi (Chenopodium hybridum); spanac-sălbatic = plantă erbacee cu frunze romboidale și cu flori albicioase (Chenopodium album); spanacul-ciobanilor = plantă erbacee cu frunze triunghiulare, cu flori verzi dispuse în ghemulețe (Chenopodium bonus henricus). – Din ngr. spanáki.

DOOM

spanác-englezésc (plantă) s. m.

spanacele
SPANÁC, (1) (rar) spanace, (2) spanacuri, s. n. 1. Plantă erbacee legumicolă cultivată pentru frunzele sale mari, cărnoase, comestibile, de un verde-închis (pinacia oleracea). 2. (Fam.) Lucru banal, fără valoare; fleac. ◊ Expr. (E un) spanac = (e un) lucru lipsit de importanță, un fleac, un vax. ◊ Compuse: spanac-porcesc = plantă erbacee cu flori verzi (Chenopodium hybridum); spanac-sălbatic = plantă erbacee cu frunze romboidale și cu flori albicioase (Chenopodium album); spanacul-ciobanilor = plantă erbacee cu frunze triunghiulare, cu flori verzi dispuse în ghemulețe (Chenopodium bonus henricus). – Din ngr. spanáki.

DOOM

spanác-englezésc (plantă) s. m.

spanacelor
SPANÁC, (1) (rar) spanace, (2) spanacuri, s. n. 1. Plantă erbacee legumicolă cultivată pentru frunzele sale mari, cărnoase, comestibile, de un verde-închis (pinacia oleracea). 2. (Fam.) Lucru banal, fără valoare; fleac. ◊ Expr. (E un) spanac = (e un) lucru lipsit de importanță, un fleac, un vax. ◊ Compuse: spanac-porcesc = plantă erbacee cu flori verzi (Chenopodium hybridum); spanac-sălbatic = plantă erbacee cu frunze romboidale și cu flori albicioase (Chenopodium album); spanacul-ciobanilor = plantă erbacee cu frunze triunghiulare, cu flori verzi dispuse în ghemulețe (Chenopodium bonus henricus). – Din ngr. spanáki.

DOOM

spanác-englezésc (plantă) s. m.

spanacul
SPANÁC, (1) (rar) spanace, (2) spanacuri, s. n. 1. Plantă erbacee legumicolă cultivată pentru frunzele sale mari, cărnoase, comestibile, de un verde-închis (pinacia oleracea). 2. (Fam.) Lucru banal, fără valoare; fleac. ◊ Expr. (E un) spanac = (e un) lucru lipsit de importanță, un fleac, un vax. ◊ Compuse: spanac-porcesc = plantă erbacee cu flori verzi (Chenopodium hybridum); spanac-sălbatic = plantă erbacee cu frunze romboidale și cu flori albicioase (Chenopodium album); spanacul-ciobanilor = plantă erbacee cu frunze triunghiulare, cu flori verzi dispuse în ghemulețe (Chenopodium bonus henricus). – Din ngr. spanáki.

DOOM

spanác-englezésc (plantă) s. m.

spanacului
SPANÁC, (1) (rar) spanace, (2) spanacuri, s. n. 1. Plantă erbacee legumicolă cultivată pentru frunzele sale mari, cărnoase, comestibile, de un verde-închis (pinacia oleracea). 2. (Fam.) Lucru banal, fără valoare; fleac. ◊ Expr. (E un) spanac = (e un) lucru lipsit de importanță, un fleac, un vax. ◊ Compuse: spanac-porcesc = plantă erbacee cu flori verzi (Chenopodium hybridum); spanac-sălbatic = plantă erbacee cu frunze romboidale și cu flori albicioase (Chenopodium album); spanacul-ciobanilor = plantă erbacee cu frunze triunghiulare, cu flori verzi dispuse în ghemulețe (Chenopodium bonus henricus). – Din ngr. spanáki.

DOOM

spanác-englezésc (plantă) s. m.

spanca
SPÁNCĂ, spance, adj., s. f. 1. Adj., s. f. (Varietate de oaie) cu coada lungă, cu lână albă, subțire și deasă, care se obține din încrucișarea rasei țigaie cu rasa merinos. 2. Adj. (Despre lână) Care se obține din oaia spancă (1). – Din rus. șpanka.

DOOM

spáncă adj. f., s. f., pl. spánce

spance
SPÁNCĂ, spance, adj., s. f. 1. Adj., s. f. (Varietate de oaie) cu coada lungă, cu lână albă, subțire și deasă, care se obține din încrucișarea rasei țigaie cu rasa merinos. 2. Adj. (Despre lână) Care se obține din oaia spancă (1). – Din rus. șpanka.

DOOM

spáncă adj. f., s. f., pl. spánce

spancei
SPÁNCĂ, spance, adj., s. f. 1. Adj., s. f. (Varietate de oaie) cu coada lungă, cu lână albă, subțire și deasă, care se obține din încrucișarea rasei țigaie cu rasa merinos. 2. Adj. (Despre lână) Care se obține din oaia spancă (1). – Din rus. șpanka.

DOOM

spáncă adj. f., s. f., pl. spánce

spancele
SPÁNCĂ, spance, adj., s. f. 1. Adj., s. f. (Varietate de oaie) cu coada lungă, cu lână albă, subțire și deasă, care se obține din încrucișarea rasei țigaie cu rasa merinos. 2. Adj. (Despre lână) Care se obține din oaia spancă (1). – Din rus. șpanka.

DOOM

spáncă adj. f., s. f., pl. spánce

spancelor
SPÁNCĂ, spance, adj., s. f. 1. Adj., s. f. (Varietate de oaie) cu coada lungă, cu lână albă, subțire și deasă, care se obține din încrucișarea rasei țigaie cu rasa merinos. 2. Adj. (Despre lână) Care se obține din oaia spancă (1). – Din rus. șpanka.

DOOM

spáncă adj. f., s. f., pl. spánce

spanchie
SPANCHÍE s. f. Sperietoare de păsări. (din zbanghiu)

spanchiu
ZBANGHÍU, -ÍE, zbanghii, adj. (Pop. și fam.) 1. (Despre ochi; p. ext. despre oameni) Sașiu. 2. (Despre oameni și despre manifestările lor) Neastâmpărat, flușturatic, zvăpăiat; aiurit. [Var.: spanchíu, -íe, șpanchíu, -íe adj.] – Cf. țig. b a n g o „răsucit, strâmbat, schilodit”.

DOOM

zbanghíu (pop., fam.) adj. m., f. zbanghíe; pl. m. și f. zbanghíi

spanga
ȘPÁNGĂ s. f. v. spangă.

DOOM

spángă (înv.) s. f., g.-d. art. spắngii; pl. spăngi

spaniol
SPANIOLOÁICĂ, spanioloaice, s. f. (Fam.) Spaniolă. [Pr.: -ni-o-] – Spaniol + suf. -oaică.

DOOM

spanioloáică (fam.) (-ni-o-) s. f., g.-d. art. spanioloáicei; pl. spanioloáice

spaniol
SPANIOLOÁICĂ, spanioloaice, s. f. (Fam.) Spaniolă. [Pr.: -ni-o-] – Spaniol + suf. -oaică.

DOOM

spanioloáică (fam.) (-ni-o-) s. f., g.-d. art. spanioloáicei; pl. spanioloáice

spaniola
SPANIOLOÁICĂ, spanioloaice, s. f. (Fam.) Spaniolă. [Pr.: -ni-o-] – Spaniol + suf. -oaică.

DOOM

spanioloáică (fam.) (-ni-o-) s. f., g.-d. art. spanioloáicei; pl. spanioloáice

spaniola
SPANIOLOÁICĂ, spanioloaice, s. f. (Fam.) Spaniolă. [Pr.: -ni-o-] – Spaniol + suf. -oaică.

DOOM

spanioloáică (fam.) (-ni-o-) s. f., g.-d. art. spanioloáicei; pl. spanioloáice

spaniole
SPANIOLOÁICĂ, spanioloaice, s. f. (Fam.) Spaniolă. [Pr.: -ni-o-] – Spaniol + suf. -oaică.

DOOM

spanioloáică (fam.) (-ni-o-) s. f., g.-d. art. spanioloáicei; pl. spanioloáice

spaniole
SPANIOLOÁICĂ, spanioloaice, s. f. (Fam.) Spaniolă. [Pr.: -ni-o-] – Spaniol + suf. -oaică.

DOOM

spanioloáică (fam.) (-ni-o-) s. f., g.-d. art. spanioloáicei; pl. spanioloáice

spaniole
SPANIOLOÁICĂ, spanioloaice, s. f. (Fam.) Spaniolă. [Pr.: -ni-o-] – Spaniol + suf. -oaică.

DOOM

spanioloáică (fam.) (-ni-o-) s. f., g.-d. art. spanioloáicei; pl. spanioloáice

spanioleasca
SPANIOLÉSC, -EÁSCĂ, spaniolești, adj. Spaniol (2). [Pr.: -ni-o-] – Spaniol + suf. -esc.

DOOM

spaniolésc (-ni-o-) adj. m., f. spanioleáscă; pl. m. și f. spanioléști

spaniolei
SPANIOLOÁICĂ, spanioloaice, s. f. (Fam.) Spaniolă. [Pr.: -ni-o-] – Spaniol + suf. -oaică.

DOOM

spanioloáică (fam.) (-ni-o-) s. f., g.-d. art. spanioloáicei; pl. spanioloáice

spaniolei
SPANIOLOÁICĂ, spanioloaice, s. f. (Fam.) Spaniolă. [Pr.: -ni-o-] – Spaniol + suf. -oaică.

DOOM

spanioloáică (fam.) (-ni-o-) s. f., g.-d. art. spanioloáicei; pl. spanioloáice

spaniolele
SPANIOLOÁICĂ, spanioloaice, s. f. (Fam.) Spaniolă. [Pr.: -ni-o-] – Spaniol + suf. -oaică.

DOOM

spanioloáică (fam.) (-ni-o-) s. f., g.-d. art. spanioloáicei; pl. spanioloáice

spaniolelor
SPANIOLOÁICĂ, spanioloaice, s. f. (Fam.) Spaniolă. [Pr.: -ni-o-] – Spaniol + suf. -oaică.

DOOM

spanioloáică (fam.) (-ni-o-) s. f., g.-d. art. spanioloáicei; pl. spanioloáice

spaniolesc
SPANIOLÉSC, -EÁSCĂ, spaniolești, adj. Spaniol (2). [Pr.: -ni-o-] – Spaniol + suf. -esc.

DOOM

spaniolésc (-ni-o-) adj. m., f. spanioleáscă; pl. m. și f. spanioléști

spaniolescul
SPANIOLÉSC, -EÁSCĂ, spaniolești, adj. Spaniol (2). [Pr.: -ni-o-] – Spaniol + suf. -esc.

DOOM

spaniolésc (-ni-o-) adj. m., f. spanioleáscă; pl. m. și f. spanioléști

spaniolescului
SPANIOLÉSC, -EÁSCĂ, spaniolești, adj. Spaniol (2). [Pr.: -ni-o-] – Spaniol + suf. -esc.

DOOM

spaniolésc (-ni-o-) adj. m., f. spanioleáscă; pl. m. și f. spanioléști

spaniolește
SPANIOLÉȘTE adj. Ca spaniolii, în felul spaniolilor. ♦ În limba spaniolă. [Pr.: -ni-o-] – Spaniol + suf. -ește.

DOOM

spanioléște (-ni-o-) adv.

spaniolești
SPANIOLÉSC, -EÁSCĂ, spaniolești, adj. Spaniol (2). [Pr.: -ni-o-] – Spaniol + suf. -esc.

DOOM

spaniolésc (-ni-o-) adj. m., f. spanioleáscă; pl. m. și f. spanioléști

spanioleștii
SPANIOLÉSC, -EÁSCĂ, spaniolești, adj. Spaniol (2). [Pr.: -ni-o-] – Spaniol + suf. -esc.

DOOM

spaniolésc (-ni-o-) adj. m., f. spanioleáscă; pl. m. și f. spanioléști

spanioleștile
SPANIOLÉSC, -EÁSCĂ, spaniolești, adj. Spaniol (2). [Pr.: -ni-o-] – Spaniol + suf. -esc.

DOOM

spaniolésc (-ni-o-) adj. m., f. spanioleáscă; pl. m. și f. spanioléști

spanioleștilor
SPANIOLÉSC, -EÁSCĂ, spaniolești, adj. Spaniol (2). [Pr.: -ni-o-] – Spaniol + suf. -esc.

DOOM

spaniolésc (-ni-o-) adj. m., f. spanioleáscă; pl. m. și f. spanioléști

spanioli
SPANIOLOÁICĂ, spanioloaice, s. f. (Fam.) Spaniolă. [Pr.: -ni-o-] – Spaniol + suf. -oaică.

DOOM

spanioloáică (fam.) (-ni-o-) s. f., g.-d. art. spanioloáicei; pl. spanioloáice

spanioli
SPANIOLOÁICĂ, spanioloaice, s. f. (Fam.) Spaniolă. [Pr.: -ni-o-] – Spaniol + suf. -oaică.

DOOM

spanioloáică (fam.) (-ni-o-) s. f., g.-d. art. spanioloáicei; pl. spanioloáice

spaniolii
SPANIOLOÁICĂ, spanioloaice, s. f. (Fam.) Spaniolă. [Pr.: -ni-o-] – Spaniol + suf. -oaică.

DOOM

spanioloáică (fam.) (-ni-o-) s. f., g.-d. art. spanioloáicei; pl. spanioloáice

spaniolii
SPANIOLOÁICĂ, spanioloaice, s. f. (Fam.) Spaniolă. [Pr.: -ni-o-] – Spaniol + suf. -oaică.

DOOM

spanioloáică (fam.) (-ni-o-) s. f., g.-d. art. spanioloáicei; pl. spanioloáice

spaniolilor
SPANIOLOÁICĂ, spanioloaice, s. f. (Fam.) Spaniolă. [Pr.: -ni-o-] – Spaniol + suf. -oaică.

DOOM

spanioloáică (fam.) (-ni-o-) s. f., g.-d. art. spanioloáicei; pl. spanioloáice

spaniolilor
SPANIOLOÁICĂ, spanioloaice, s. f. (Fam.) Spaniolă. [Pr.: -ni-o-] – Spaniol + suf. -oaică.

DOOM

spanioloáică (fam.) (-ni-o-) s. f., g.-d. art. spanioloáicei; pl. spanioloáice

spaniolo
SPANIOLOÁICĂ, spanioloaice, s. f. (Fam.) Spaniolă. [Pr.: -ni-o-] – Spaniol + suf. -oaică.

DOOM

spanioloáică (fam.) (-ni-o-) s. f., g.-d. art. spanioloáicei; pl. spanioloáice

spaniolo
SPANIOLOÁICĂ, spanioloaice, s. f. (Fam.) Spaniolă. [Pr.: -ni-o-] – Spaniol + suf. -oaică.

DOOM

spanioloáică (fam.) (-ni-o-) s. f., g.-d. art. spanioloáicei; pl. spanioloáice

spanioloaica
SPANIOLOÁICĂ, spanioloaice, s. f. (Fam.) Spaniolă. [Pr.: -ni-o-] – Spaniol + suf. -oaică.

DOOM

spanioloáică (fam.) (-ni-o-) s. f., g.-d. art. spanioloáicei; pl. spanioloáice

spanioloaice
SPANIOLOÁICĂ, spanioloaice, s. f. (Fam.) Spaniolă. [Pr.: -ni-o-] – Spaniol + suf. -oaică.

DOOM

spanioloáică (fam.) (-ni-o-) s. f., g.-d. art. spanioloáicei; pl. spanioloáice

spanioloaicei
SPANIOLOÁICĂ, spanioloaice, s. f. (Fam.) Spaniolă. [Pr.: -ni-o-] – Spaniol + suf. -oaică.

DOOM

spanioloáică (fam.) (-ni-o-) s. f., g.-d. art. spanioloáicei; pl. spanioloáice

spanioloaicele
SPANIOLOÁICĂ, spanioloaice, s. f. (Fam.) Spaniolă. [Pr.: -ni-o-] – Spaniol + suf. -oaică.

DOOM

spanioloáică (fam.) (-ni-o-) s. f., g.-d. art. spanioloáicei; pl. spanioloáice

spanioloaicelor
SPANIOLOÁICĂ, spanioloaice, s. f. (Fam.) Spaniolă. [Pr.: -ni-o-] – Spaniol + suf. -oaică.

DOOM

spanioloáică (fam.) (-ni-o-) s. f., g.-d. art. spanioloáicei; pl. spanioloáice

spanioloaico
SPANIOLOÁICĂ, spanioloaice, s. f. (Fam.) Spaniolă. [Pr.: -ni-o-] – Spaniol + suf. -oaică.

DOOM

spanioloáică (fam.) (-ni-o-) s. f., g.-d. art. spanioloáicei; pl. spanioloáice

spaniolul
SPANIOLOÁICĂ, spanioloaice, s. f. (Fam.) Spaniolă. [Pr.: -ni-o-] – Spaniol + suf. -oaică.

DOOM

spanioloáică (fam.) (-ni-o-) s. f., g.-d. art. spanioloáicei; pl. spanioloáice

spaniolul
SPANIOLOÁICĂ, spanioloaice, s. f. (Fam.) Spaniolă. [Pr.: -ni-o-] – Spaniol + suf. -oaică.

DOOM

spanioloáică (fam.) (-ni-o-) s. f., g.-d. art. spanioloáicei; pl. spanioloáice

spaniolule
SPANIOLOÁICĂ, spanioloaice, s. f. (Fam.) Spaniolă. [Pr.: -ni-o-] – Spaniol + suf. -oaică.

DOOM

spanioloáică (fam.) (-ni-o-) s. f., g.-d. art. spanioloáicei; pl. spanioloáice

spaniolule
SPANIOLOÁICĂ, spanioloaice, s. f. (Fam.) Spaniolă. [Pr.: -ni-o-] – Spaniol + suf. -oaică.

DOOM

spanioloáică (fam.) (-ni-o-) s. f., g.-d. art. spanioloáicei; pl. spanioloáice

spaniolului
SPANIOLOÁICĂ, spanioloaice, s. f. (Fam.) Spaniolă. [Pr.: -ni-o-] – Spaniol + suf. -oaică.

DOOM

spanioloáică (fam.) (-ni-o-) s. f., g.-d. art. spanioloáicei; pl. spanioloáice

spaniolului
SPANIOLOÁICĂ, spanioloaice, s. f. (Fam.) Spaniolă. [Pr.: -ni-o-] – Spaniol + suf. -oaică.

DOOM

spanioloáică (fam.) (-ni-o-) s. f., g.-d. art. spanioloáicei; pl. spanioloáice

sparanghel
SPARÁNGHEL s. m. Plantă erbacee leguminoasă cu rădăcini cărnoase și cu frunze nedezvoltate, asemănătoare unor solzișori, cultivată pentru lăstarii ei tineri, foarte gustoși (Asparagus officinalis). – Din ngr. sparánghi.

DOOM

sparánghel s. m.

sparangheli
SPARÁNGHEL s. m. Plantă erbacee leguminoasă cu rădăcini cărnoase și cu frunze nedezvoltate, asemănătoare unor solzișori, cultivată pentru lăstarii ei tineri, foarte gustoși (Asparagus officinalis). – Din ngr. sparánghi.

DOOM

sparánghel s. m.

sparanghelii
SPARÁNGHEL s. m. Plantă erbacee leguminoasă cu rădăcini cărnoase și cu frunze nedezvoltate, asemănătoare unor solzișori, cultivată pentru lăstarii ei tineri, foarte gustoși (Asparagus officinalis). – Din ngr. sparánghi.

DOOM

sparánghel s. m.

sparanghelilor
SPARÁNGHEL s. m. Plantă erbacee leguminoasă cu rădăcini cărnoase și cu frunze nedezvoltate, asemănătoare unor solzișori, cultivată pentru lăstarii ei tineri, foarte gustoși (Asparagus officinalis). – Din ngr. sparánghi.

DOOM

sparánghel s. m.

sparanghelul
SPARÁNGHEL s. m. Plantă erbacee leguminoasă cu rădăcini cărnoase și cu frunze nedezvoltate, asemănătoare unor solzișori, cultivată pentru lăstarii ei tineri, foarte gustoși (Asparagus officinalis). – Din ngr. sparánghi.

DOOM

sparánghel s. m.

sparanghelului
SPARÁNGHEL s. m. Plantă erbacee leguminoasă cu rădăcini cărnoase și cu frunze nedezvoltate, asemănătoare unor solzișori, cultivată pentru lăstarii ei tineri, foarte gustoși (Asparagus officinalis). – Din ngr. sparánghi.

DOOM

sparánghel s. m.

sparangă
SPARÁNGHEL s. m. Plantă din familia liliaceelor, cu tulpina agățătoare, cu frunze liniare și cu ramuri comestibile cînd sînt tinere (Asparagus officinalis). – Variantă: sparángă (ALECSANDRI, T. I 370) s. f.

sparceta
SPARCHÉTĂ s. f. v. sparcetă.

DOOM

sparcétă s. f., g.-d. art. sparcétei; pl. sparcéte

sparcete
SPARCHÉTĂ s. f. v. sparcetă.

DOOM

sparcétă s. f., g.-d. art. sparcétei; pl. sparcéte

sparcetei
SPARCHÉTĂ s. f. v. sparcetă.

DOOM

sparcétă s. f., g.-d. art. sparcétei; pl. sparcéte

sparcetele
SPARCHÉTĂ s. f. v. sparcetă.

DOOM

sparcétă s. f., g.-d. art. sparcétei; pl. sparcéte

sparcetelor
SPARCHÉTĂ s. f. v. sparcetă.

DOOM

sparcétă s. f., g.-d. art. sparcétei; pl. sparcéte

sparchetă
SPARCHÉTĂ s. f. v. sparcetă.

DOOM

sparcétă s. f., g.-d. art. sparcétei; pl. sparcéte

spardec
SPARDÉC, spardecuri, s. n. Punte continuă pe velierele vechi. ♦ Punte ușoară deasupra cabinelor și saloanelor de sus ale vapoarelor. – Din fr., engl. spardeck.

DOOM

spardéc s. n., pl. spardécuri

spardecul
SPARDÉC, spardecuri, s. n. Punte continuă pe velierele vechi. ♦ Punte ușoară deasupra cabinelor și saloanelor de sus ale vapoarelor. – Din fr., engl. spardeck.

DOOM

spardéc s. n., pl. spardécuri

spardecului
SPARDÉC, spardecuri, s. n. Punte continuă pe velierele vechi. ♦ Punte ușoară deasupra cabinelor și saloanelor de sus ale vapoarelor. – Din fr., engl. spardeck.

DOOM

spardéc s. n., pl. spardécuri

spardecuri
SPARDÉC, spardecuri, s. n. Punte continuă pe velierele vechi. ♦ Punte ușoară deasupra cabinelor și saloanelor de sus ale vapoarelor. – Din fr., engl. spardeck.

DOOM

spardéc s. n., pl. spardécuri

spardecurile
SPARDÉC, spardecuri, s. n. Punte continuă pe velierele vechi. ♦ Punte ușoară deasupra cabinelor și saloanelor de sus ale vapoarelor. – Din fr., engl. spardeck.

DOOM

spardéc s. n., pl. spardécuri

spardecurilor
SPARDÉC, spardecuri, s. n. Punte continuă pe velierele vechi. ♦ Punte ușoară deasupra cabinelor și saloanelor de sus ale vapoarelor. – Din fr., engl. spardeck.

DOOM

spardéc s. n., pl. spardécuri

sparg
SPÁRGE, sparg, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) preface în bucăți, în cioburi; a face să plesnească sau a plesni, a (se) crăpa. ◊ Expr. (Refl.) A se sparge în capul cuiva, se spune despre cineva obligat să suporte consecințele neplăcute ale unor fapte de care nu este vinovat. ♦ A (se) lovi la cap, producând o rană (și fractura osului). ♦ Refl. Fig. (Despre voce) A deveni răgușit, a se altera. ♦ Tranz. A tăia, a despica lemne, butuci etc. în mai multe bucăți. 2. Tranz. A sfărâma, a distruge învelișul unui lucru pentru a extrage și a folosi conținutul. ♦ Intranz. și refl. (Despre abcese) A se deschide. 3. Tranz. A distruge, a nărui, a nimici. ◊ Expr. A sparge norma = a depăși norma. A sparge frontul = a pătrunde forțat în liniile inamicului. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) găuri; a (se) uza. ◊ Expr. (Tranz.) Pe unde și-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate, la dracu-n praznic. 4. Tranz. A deschide prin forțare o ușă, o încuietoare; p. ext. a jefui, a prăda. 5. Tranz. A împunge, a străpunge cu un obiect ascuțit sau tăios; p. ext. a ucide. ♦ Refl. (Fam.) A muri. ♦ Refl. Fig. A striga tare; a răcni, a zbiera. 6. Refl. Fig. (Despre concentrări de oameni și despre acțiuni la care participă aceștia) A lua sfârșit, a se termina; a se întrerupe (prin împrăștierea participanților). ♦ Tranz. A produce o disensiune; a dezbina. ◊ Expr. A sparge cuiva casa = a contribui efectiv la destrămarea căsniciei cuiva. 7. Tranz. Fig. (Înv.) A răzleți o oaste; a birui, a înfrânge; a împrăștia. [Perf. s. spărsei, part. spart] – Lat. spargere.

DOOM

spárge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sparg, 1 pl. spárgem, 2 pl. spárgeți, perf. s. 1 sg. spărséi, 1 pl. spárserăm; part. spart

sparganium
BUZDUGÁN, buzdugane, s. n. 1. Măciucă sau ghioagă de fier (cu măciulia țintuită), folosită în vechime ca armă de luptă sau ca semn al puterii domnești. 2. Plantă acvatică cu frunze plutitoare, cu flori verzi-alburii și cu fructe în formă de măciucă; capul-ariciului, șovar (Sparganium ramosum). – Din tc. bozdoğan.

sparge
SPÁRGE, sparg, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) preface în bucăți, în cioburi; a face să plesnească sau a plesni, a (se) crăpa. ◊ Expr. (Refl.) A se sparge în capul cuiva, se spune despre cineva obligat să suporte consecințele neplăcute ale unor fapte de care nu este vinovat. ♦ A (se) lovi la cap, producând o rană (și fractura osului). ♦ Refl. Fig. (Despre voce) A deveni răgușit, a se altera. ♦ Tranz. A tăia, a despica lemne, butuci etc. în mai multe bucăți. 2. Tranz. A sfărâma, a distruge învelișul unui lucru pentru a extrage și a folosi conținutul. ♦ Intranz. și refl. (Despre abcese) A se deschide. 3. Tranz. A distruge, a nărui, a nimici. ◊ Expr. A sparge norma = a depăși norma. A sparge frontul = a pătrunde forțat în liniile inamicului. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) găuri; a (se) uza. ◊ Expr. (Tranz.) Pe unde și-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate, la dracu-n praznic. 4. Tranz. A deschide prin forțare o ușă, o încuietoare; p. ext. a jefui, a prăda. 5. Tranz. A împunge, a străpunge cu un obiect ascuțit sau tăios; p. ext. a ucide. ♦ Refl. (Fam.) A muri. ♦ Refl. Fig. A striga tare; a răcni, a zbiera. 6. Refl. Fig. (Despre concentrări de oameni și despre acțiuni la care participă aceștia) A lua sfârșit, a se termina; a se întrerupe (prin împrăștierea participanților). ♦ Tranz. A produce o disensiune; a dezbina. ◊ Expr. A sparge cuiva casa = a contribui efectiv la destrămarea căsniciei cuiva. 7. Tranz. Fig. (Înv.) A răzleți o oaste; a birui, a înfrânge; a împrăștia. [Perf. s. spărsei, part. spart] – Lat. spargere.

DOOM

spárge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sparg, 1 pl. spárgem, 2 pl. spárgeți, perf. s. 1 sg. spărséi, 1 pl. spárserăm; part. spart

spargem
SPÁRGE, sparg, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) preface în bucăți, în cioburi; a face să plesnească sau a plesni, a (se) crăpa. ◊ Expr. (Refl.) A se sparge în capul cuiva, se spune despre cineva obligat să suporte consecințele neplăcute ale unor fapte de care nu este vinovat. ♦ A (se) lovi la cap, producând o rană (și fractura osului). ♦ Refl. Fig. (Despre voce) A deveni răgușit, a se altera. ♦ Tranz. A tăia, a despica lemne, butuci etc. în mai multe bucăți. 2. Tranz. A sfărâma, a distruge învelișul unui lucru pentru a extrage și a folosi conținutul. ♦ Intranz. și refl. (Despre abcese) A se deschide. 3. Tranz. A distruge, a nărui, a nimici. ◊ Expr. A sparge norma = a depăși norma. A sparge frontul = a pătrunde forțat în liniile inamicului. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) găuri; a (se) uza. ◊ Expr. (Tranz.) Pe unde și-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate, la dracu-n praznic. 4. Tranz. A deschide prin forțare o ușă, o încuietoare; p. ext. a jefui, a prăda. 5. Tranz. A împunge, a străpunge cu un obiect ascuțit sau tăios; p. ext. a ucide. ♦ Refl. (Fam.) A muri. ♦ Refl. Fig. A striga tare; a răcni, a zbiera. 6. Refl. Fig. (Despre concentrări de oameni și despre acțiuni la care participă aceștia) A lua sfârșit, a se termina; a se întrerupe (prin împrăștierea participanților). ♦ Tranz. A produce o disensiune; a dezbina. ◊ Expr. A sparge cuiva casa = a contribui efectiv la destrămarea căsniciei cuiva. 7. Tranz. Fig. (Înv.) A răzleți o oaste; a birui, a înfrânge; a împrăștia. [Perf. s. spărsei, part. spart] – Lat. spargere.

DOOM

spárge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sparg, 1 pl. spárgem, 2 pl. spárgeți, perf. s. 1 sg. spărséi, 1 pl. spárserăm; part. spart

spargere
SPÁRGE, sparg, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) preface în bucăți, în cioburi; a face să plesnească sau a plesni, a (se) crăpa. ◊ Expr. (Refl.) A se sparge în capul cuiva, se spune despre cineva obligat să suporte consecințele neplăcute ale unor fapte de care nu este vinovat. ♦ A (se) lovi la cap, producând o rană (și fractura osului). ♦ Refl. Fig. (Despre voce) A deveni răgușit, a se altera. ♦ Tranz. A tăia, a despica lemne, butuci etc. în mai multe bucăți. 2. Tranz. A sfărâma, a distruge învelișul unui lucru pentru a extrage și a folosi conținutul. ♦ Intranz. și refl. (Despre abcese) A se deschide. 3. Tranz. A distruge, a nărui, a nimici. ◊ Expr. A sparge norma = a depăși norma. A sparge frontul = a pătrunde forțat în liniile inamicului. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) găuri; a (se) uza. ◊ Expr. (Tranz.) Pe unde și-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate, la dracu-n praznic. 4. Tranz. A deschide prin forțare o ușă, o încuietoare; p. ext. a jefui, a prăda. 5. Tranz. A împunge, a străpunge cu un obiect ascuțit sau tăios; p. ext. a ucide. ♦ Refl. (Fam.) A muri. ♦ Refl. Fig. A striga tare; a răcni, a zbiera. 6. Refl. Fig. (Despre concentrări de oameni și despre acțiuni la care participă aceștia) A lua sfârșit, a se termina; a se întrerupe (prin împrăștierea participanților). ♦ Tranz. A produce o disensiune; a dezbina. ◊ Expr. A sparge cuiva casa = a contribui efectiv la destrămarea căsniciei cuiva. 7. Tranz. Fig. (Înv.) A răzleți o oaste; a birui, a înfrânge; a împrăștia. [Perf. s. spărsei, part. spart] – Lat. spargere.

DOOM

spárge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sparg, 1 pl. spárgem, 2 pl. spárgeți, perf. s. 1 sg. spărséi, 1 pl. spárserăm; part. spart

spargere
SPÁRGERE, spargeri, s. f. Acțiunea de a (se) sparge și rezultatul ei; spart. ♦ Furt prin efracție. – V. sparge.

DOOM

spárgere s. f., g.-d. art. spárgerii; pl. spárgeri

spargerea
SPÁRGERE, spargeri, s. f. Acțiunea de a (se) sparge și rezultatul ei; spart. ♦ Furt prin efracție. – V. sparge.

DOOM

spárgere s. f., g.-d. art. spárgerii; pl. spárgeri

spargeri
SPÁRGERE, spargeri, s. f. Acțiunea de a (se) sparge și rezultatul ei; spart. ♦ Furt prin efracție. – V. sparge.

DOOM

spárgere s. f., g.-d. art. spárgerii; pl. spárgeri

spargerii
SPÁRGERE, spargeri, s. f. Acțiunea de a (se) sparge și rezultatul ei; spart. ♦ Furt prin efracție. – V. sparge.

DOOM

spárgere s. f., g.-d. art. spárgerii; pl. spárgeri

spargerile
SPÁRGERE, spargeri, s. f. Acțiunea de a (se) sparge și rezultatul ei; spart. ♦ Furt prin efracție. – V. sparge.

DOOM

spárgere s. f., g.-d. art. spárgerii; pl. spárgeri

spargerilor
SPÁRGERE, spargeri, s. f. Acțiunea de a (se) sparge și rezultatul ei; spart. ♦ Furt prin efracție. – V. sparge.

DOOM

spárgere s. f., g.-d. art. spárgerii; pl. spárgeri

spargeți
SPÁRGE, sparg, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) preface în bucăți, în cioburi; a face să plesnească sau a plesni, a (se) crăpa. ◊ Expr. (Refl.) A se sparge în capul cuiva, se spune despre cineva obligat să suporte consecințele neplăcute ale unor fapte de care nu este vinovat. ♦ A (se) lovi la cap, producând o rană (și fractura osului). ♦ Refl. Fig. (Despre voce) A deveni răgușit, a se altera. ♦ Tranz. A tăia, a despica lemne, butuci etc. în mai multe bucăți. 2. Tranz. A sfărâma, a distruge învelișul unui lucru pentru a extrage și a folosi conținutul. ♦ Intranz. și refl. (Despre abcese) A se deschide. 3. Tranz. A distruge, a nărui, a nimici. ◊ Expr. A sparge norma = a depăși norma. A sparge frontul = a pătrunde forțat în liniile inamicului. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) găuri; a (se) uza. ◊ Expr. (Tranz.) Pe unde și-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate, la dracu-n praznic. 4. Tranz. A deschide prin forțare o ușă, o încuietoare; p. ext. a jefui, a prăda. 5. Tranz. A împunge, a străpunge cu un obiect ascuțit sau tăios; p. ext. a ucide. ♦ Refl. (Fam.) A muri. ♦ Refl. Fig. A striga tare; a răcni, a zbiera. 6. Refl. Fig. (Despre concentrări de oameni și despre acțiuni la care participă aceștia) A lua sfârșit, a se termina; a se întrerupe (prin împrăștierea participanților). ♦ Tranz. A produce o disensiune; a dezbina. ◊ Expr. A sparge cuiva casa = a contribui efectiv la destrămarea căsniciei cuiva. 7. Tranz. Fig. (Înv.) A răzleți o oaste; a birui, a înfrânge; a împrăștia. [Perf. s. spărsei, part. spart] – Lat. spargere.

DOOM

spárge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sparg, 1 pl. spárgem, 2 pl. spárgeți, perf. s. 1 sg. spărséi, 1 pl. spárserăm; part. spart

spargheț
SPARGHÉȚ, sparghețuri, s. n. Construcție în formă de pinten care servește la apărarea picioarelor unui pod de bușteni, de sloiurile aduse de apă etc. – Sparge + gheață (după fr. brise-glace).

DOOM

sparghéț s. n., pl. sparghéțuri

sparghețul
SPARGHÉȚ, sparghețuri, s. n. Construcție în formă de pinten care servește la apărarea picioarelor unui pod de bușteni, de sloiurile aduse de apă etc. – Sparge + gheață (după fr. brise-glace).

DOOM

sparghéț s. n., pl. sparghéțuri

sparghețului
SPARGHÉȚ, sparghețuri, s. n. Construcție în formă de pinten care servește la apărarea picioarelor unui pod de bușteni, de sloiurile aduse de apă etc. – Sparge + gheață (după fr. brise-glace).

DOOM

sparghéț s. n., pl. sparghéțuri

sparghețuri
SPARGHÉȚ, sparghețuri, s. n. Construcție în formă de pinten care servește la apărarea picioarelor unui pod de bușteni, de sloiurile aduse de apă etc. – Sparge + gheață (după fr. brise-glace).

DOOM

sparghéț s. n., pl. sparghéțuri

sparghețurile
SPARGHÉȚ, sparghețuri, s. n. Construcție în formă de pinten care servește la apărarea picioarelor unui pod de bușteni, de sloiurile aduse de apă etc. – Sparge + gheață (după fr. brise-glace).

DOOM

sparghéț s. n., pl. sparghéțuri

sparghețurilor
SPARGHÉȚ, sparghețuri, s. n. Construcție în formă de pinten care servește la apărarea picioarelor unui pod de bușteni, de sloiurile aduse de apă etc. – Sparge + gheață (după fr. brise-glace).

DOOM

sparghéț s. n., pl. sparghéțuri

spargi
SPÁRGE, sparg, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) preface în bucăți, în cioburi; a face să plesnească sau a plesni, a (se) crăpa. ◊ Expr. (Refl.) A se sparge în capul cuiva, se spune despre cineva obligat să suporte consecințele neplăcute ale unor fapte de care nu este vinovat. ♦ A (se) lovi la cap, producând o rană (și fractura osului). ♦ Refl. Fig. (Despre voce) A deveni răgușit, a se altera. ♦ Tranz. A tăia, a despica lemne, butuci etc. în mai multe bucăți. 2. Tranz. A sfărâma, a distruge învelișul unui lucru pentru a extrage și a folosi conținutul. ♦ Intranz. și refl. (Despre abcese) A se deschide. 3. Tranz. A distruge, a nărui, a nimici. ◊ Expr. A sparge norma = a depăși norma. A sparge frontul = a pătrunde forțat în liniile inamicului. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) găuri; a (se) uza. ◊ Expr. (Tranz.) Pe unde și-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate, la dracu-n praznic. 4. Tranz. A deschide prin forțare o ușă, o încuietoare; p. ext. a jefui, a prăda. 5. Tranz. A împunge, a străpunge cu un obiect ascuțit sau tăios; p. ext. a ucide. ♦ Refl. (Fam.) A muri. ♦ Refl. Fig. A striga tare; a răcni, a zbiera. 6. Refl. Fig. (Despre concentrări de oameni și despre acțiuni la care participă aceștia) A lua sfârșit, a se termina; a se întrerupe (prin împrăștierea participanților). ♦ Tranz. A produce o disensiune; a dezbina. ◊ Expr. A sparge cuiva casa = a contribui efectiv la destrămarea căsniciei cuiva. 7. Tranz. Fig. (Înv.) A răzleți o oaste; a birui, a înfrânge; a împrăștia. [Perf. s. spărsei, part. spart] – Lat. spargere.

DOOM

spárge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sparg, 1 pl. spárgem, 2 pl. spárgeți, perf. s. 1 sg. spărséi, 1 pl. spárserăm; part. spart

spargă
spárgă s. f. – (Trans.) Funie. Mag. sparga (Candrea; Gáldi, Dict., 159).

spargă
SPÁRGE, sparg, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) preface în bucăți, în cioburi; a face să plesnească sau a plesni, a (se) crăpa. ◊ Expr. (Refl.) A se sparge în capul cuiva, se spune despre cineva obligat să suporte consecințele neplăcute ale unor fapte de care nu este vinovat. ♦ A (se) lovi la cap, producând o rană (și fractura osului). ♦ Refl. Fig. (Despre voce) A deveni răgușit, a se altera. ♦ Tranz. A tăia, a despica lemne, butuci etc. în mai multe bucăți. 2. Tranz. A sfărâma, a distruge învelișul unui lucru pentru a extrage și a folosi conținutul. ♦ Intranz. și refl. (Despre abcese) A se deschide. 3. Tranz. A distruge, a nărui, a nimici. ◊ Expr. A sparge norma = a depăși norma. A sparge frontul = a pătrunde forțat în liniile inamicului. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) găuri; a (se) uza. ◊ Expr. (Tranz.) Pe unde și-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate, la dracu-n praznic. 4. Tranz. A deschide prin forțare o ușă, o încuietoare; p. ext. a jefui, a prăda. 5. Tranz. A împunge, a străpunge cu un obiect ascuțit sau tăios; p. ext. a ucide. ♦ Refl. (Fam.) A muri. ♦ Refl. Fig. A striga tare; a răcni, a zbiera. 6. Refl. Fig. (Despre concentrări de oameni și despre acțiuni la care participă aceștia) A lua sfârșit, a se termina; a se întrerupe (prin împrăștierea participanților). ♦ Tranz. A produce o disensiune; a dezbina. ◊ Expr. A sparge cuiva casa = a contribui efectiv la destrămarea căsniciei cuiva. 7. Tranz. Fig. (Înv.) A răzleți o oaste; a birui, a înfrânge; a împrăștia. [Perf. s. spărsei, part. spart] – Lat. spargere.

DOOM

spárge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sparg, 1 pl. spárgem, 2 pl. spárgeți, perf. s. 1 sg. spărséi, 1 pl. spárserăm; part. spart

sparos
spáros (sparoși), s. m. – Specie de pește (Sargus annularis). Ngr. σπάρος (Candrea).

sparosul
spáros (sparoși), s. m. – Specie de pește (Sargus annularis). Ngr. σπάρος (Candrea).

sparosului
spáros (sparoși), s. m. – Specie de pește (Sargus annularis). Ngr. σπάρος (Candrea).

sparoși
spáros (sparoși), s. m. – Specie de pește (Sargus annularis). Ngr. σπάρος (Candrea).

sparoșii
spáros (sparoși), s. m. – Specie de pește (Sargus annularis). Ngr. σπάρος (Candrea).

sparoșilor
spáros (sparoși), s. m. – Specie de pește (Sargus annularis). Ngr. σπάρος (Candrea).

sparringpartner
SPÁRRINGPARTNER, sparringpartneri, s. m. Sportiv sau echipă care servește ca partener de antrenament și de pregătire altui sportiv sau altei echipe. [Pr.: -partnăr] – Din fr. sparring-partner (după partener).

DOOM

spárringpartner (angl.) [e pron. ă] (-ring-part-ner) s. m., pl. spárringpartneri

sparse
SPÁRGE, sparg, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) preface în bucăți, în cioburi; a face să plesnească sau a plesni, a (se) crăpa. ◊ Expr. (Refl.) A se sparge în capul cuiva, se spune despre cineva obligat să suporte consecințele neplăcute ale unor fapte de care nu este vinovat. ♦ A (se) lovi la cap, producând o rană (și fractura osului). ♦ Refl. Fig. (Despre voce) A deveni răgușit, a se altera. ♦ Tranz. A tăia, a despica lemne, butuci etc. în mai multe bucăți. 2. Tranz. A sfărâma, a distruge învelișul unui lucru pentru a extrage și a folosi conținutul. ♦ Intranz. și refl. (Despre abcese) A se deschide. 3. Tranz. A distruge, a nărui, a nimici. ◊ Expr. A sparge norma = a depăși norma. A sparge frontul = a pătrunde forțat în liniile inamicului. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) găuri; a (se) uza. ◊ Expr. (Tranz.) Pe unde și-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate, la dracu-n praznic. 4. Tranz. A deschide prin forțare o ușă, o încuietoare; p. ext. a jefui, a prăda. 5. Tranz. A împunge, a străpunge cu un obiect ascuțit sau tăios; p. ext. a ucide. ♦ Refl. (Fam.) A muri. ♦ Refl. Fig. A striga tare; a răcni, a zbiera. 6. Refl. Fig. (Despre concentrări de oameni și despre acțiuni la care participă aceștia) A lua sfârșit, a se termina; a se întrerupe (prin împrăștierea participanților). ♦ Tranz. A produce o disensiune; a dezbina. ◊ Expr. A sparge cuiva casa = a contribui efectiv la destrămarea căsniciei cuiva. 7. Tranz. Fig. (Înv.) A răzleți o oaste; a birui, a înfrânge; a împrăștia. [Perf. s. spărsei, part. spart] – Lat. spargere.

DOOM

spárge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sparg, 1 pl. spárgem, 2 pl. spárgeți, perf. s. 1 sg. spărséi, 1 pl. spárserăm; part. spart

sparseră
SPÁRGE, sparg, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) preface în bucăți, în cioburi; a face să plesnească sau a plesni, a (se) crăpa. ◊ Expr. (Refl.) A se sparge în capul cuiva, se spune despre cineva obligat să suporte consecințele neplăcute ale unor fapte de care nu este vinovat. ♦ A (se) lovi la cap, producând o rană (și fractura osului). ♦ Refl. Fig. (Despre voce) A deveni răgușit, a se altera. ♦ Tranz. A tăia, a despica lemne, butuci etc. în mai multe bucăți. 2. Tranz. A sfărâma, a distruge învelișul unui lucru pentru a extrage și a folosi conținutul. ♦ Intranz. și refl. (Despre abcese) A se deschide. 3. Tranz. A distruge, a nărui, a nimici. ◊ Expr. A sparge norma = a depăși norma. A sparge frontul = a pătrunde forțat în liniile inamicului. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) găuri; a (se) uza. ◊ Expr. (Tranz.) Pe unde și-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate, la dracu-n praznic. 4. Tranz. A deschide prin forțare o ușă, o încuietoare; p. ext. a jefui, a prăda. 5. Tranz. A împunge, a străpunge cu un obiect ascuțit sau tăios; p. ext. a ucide. ♦ Refl. (Fam.) A muri. ♦ Refl. Fig. A striga tare; a răcni, a zbiera. 6. Refl. Fig. (Despre concentrări de oameni și despre acțiuni la care participă aceștia) A lua sfârșit, a se termina; a se întrerupe (prin împrăștierea participanților). ♦ Tranz. A produce o disensiune; a dezbina. ◊ Expr. A sparge cuiva casa = a contribui efectiv la destrămarea căsniciei cuiva. 7. Tranz. Fig. (Înv.) A răzleți o oaste; a birui, a înfrânge; a împrăștia. [Perf. s. spărsei, part. spart] – Lat. spargere.

DOOM

spárge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sparg, 1 pl. spárgem, 2 pl. spárgeți, perf. s. 1 sg. spărséi, 1 pl. spárserăm; part. spart

sparserăm
SPÁRGE, sparg, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) preface în bucăți, în cioburi; a face să plesnească sau a plesni, a (se) crăpa. ◊ Expr. (Refl.) A se sparge în capul cuiva, se spune despre cineva obligat să suporte consecințele neplăcute ale unor fapte de care nu este vinovat. ♦ A (se) lovi la cap, producând o rană (și fractura osului). ♦ Refl. Fig. (Despre voce) A deveni răgușit, a se altera. ♦ Tranz. A tăia, a despica lemne, butuci etc. în mai multe bucăți. 2. Tranz. A sfărâma, a distruge învelișul unui lucru pentru a extrage și a folosi conținutul. ♦ Intranz. și refl. (Despre abcese) A se deschide. 3. Tranz. A distruge, a nărui, a nimici. ◊ Expr. A sparge norma = a depăși norma. A sparge frontul = a pătrunde forțat în liniile inamicului. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) găuri; a (se) uza. ◊ Expr. (Tranz.) Pe unde și-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate, la dracu-n praznic. 4. Tranz. A deschide prin forțare o ușă, o încuietoare; p. ext. a jefui, a prăda. 5. Tranz. A împunge, a străpunge cu un obiect ascuțit sau tăios; p. ext. a ucide. ♦ Refl. (Fam.) A muri. ♦ Refl. Fig. A striga tare; a răcni, a zbiera. 6. Refl. Fig. (Despre concentrări de oameni și despre acțiuni la care participă aceștia) A lua sfârșit, a se termina; a se întrerupe (prin împrăștierea participanților). ♦ Tranz. A produce o disensiune; a dezbina. ◊ Expr. A sparge cuiva casa = a contribui efectiv la destrămarea căsniciei cuiva. 7. Tranz. Fig. (Înv.) A răzleți o oaste; a birui, a înfrânge; a împrăștia. [Perf. s. spărsei, part. spart] – Lat. spargere.

DOOM

spárge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sparg, 1 pl. spárgem, 2 pl. spárgeți, perf. s. 1 sg. spărséi, 1 pl. spárserăm; part. spart

sparserăți
SPÁRGE, sparg, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) preface în bucăți, în cioburi; a face să plesnească sau a plesni, a (se) crăpa. ◊ Expr. (Refl.) A se sparge în capul cuiva, se spune despre cineva obligat să suporte consecințele neplăcute ale unor fapte de care nu este vinovat. ♦ A (se) lovi la cap, producând o rană (și fractura osului). ♦ Refl. Fig. (Despre voce) A deveni răgușit, a se altera. ♦ Tranz. A tăia, a despica lemne, butuci etc. în mai multe bucăți. 2. Tranz. A sfărâma, a distruge învelișul unui lucru pentru a extrage și a folosi conținutul. ♦ Intranz. și refl. (Despre abcese) A se deschide. 3. Tranz. A distruge, a nărui, a nimici. ◊ Expr. A sparge norma = a depăși norma. A sparge frontul = a pătrunde forțat în liniile inamicului. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) găuri; a (se) uza. ◊ Expr. (Tranz.) Pe unde și-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate, la dracu-n praznic. 4. Tranz. A deschide prin forțare o ușă, o încuietoare; p. ext. a jefui, a prăda. 5. Tranz. A împunge, a străpunge cu un obiect ascuțit sau tăios; p. ext. a ucide. ♦ Refl. (Fam.) A muri. ♦ Refl. Fig. A striga tare; a răcni, a zbiera. 6. Refl. Fig. (Despre concentrări de oameni și despre acțiuni la care participă aceștia) A lua sfârșit, a se termina; a se întrerupe (prin împrăștierea participanților). ♦ Tranz. A produce o disensiune; a dezbina. ◊ Expr. A sparge cuiva casa = a contribui efectiv la destrămarea căsniciei cuiva. 7. Tranz. Fig. (Înv.) A răzleți o oaste; a birui, a înfrânge; a împrăștia. [Perf. s. spărsei, part. spart] – Lat. spargere.

DOOM

spárge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sparg, 1 pl. spárgem, 2 pl. spárgeți, perf. s. 1 sg. spărséi, 1 pl. spárserăm; part. spart

spart
SPÁRGE, sparg, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) preface în bucăți, în cioburi; a face să plesnească sau a plesni, a (se) crăpa. ◊ Expr. (Refl.) A se sparge în capul cuiva, se spune despre cineva obligat să suporte consecințele neplăcute ale unor fapte de care nu este vinovat. ♦ A (se) lovi la cap, producând o rană (și fractura osului). ♦ Refl. Fig. (Despre voce) A deveni răgușit, a se altera. ♦ Tranz. A tăia, a despica lemne, butuci etc. în mai multe bucăți. 2. Tranz. A sfărâma, a distruge învelișul unui lucru pentru a extrage și a folosi conținutul. ♦ Intranz. și refl. (Despre abcese) A se deschide. 3. Tranz. A distruge, a nărui, a nimici. ◊ Expr. A sparge norma = a depăși norma. A sparge frontul = a pătrunde forțat în liniile inamicului. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) găuri; a (se) uza. ◊ Expr. (Tranz.) Pe unde și-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate, la dracu-n praznic. 4. Tranz. A deschide prin forțare o ușă, o încuietoare; p. ext. a jefui, a prăda. 5. Tranz. A împunge, a străpunge cu un obiect ascuțit sau tăios; p. ext. a ucide. ♦ Refl. (Fam.) A muri. ♦ Refl. Fig. A striga tare; a răcni, a zbiera. 6. Refl. Fig. (Despre concentrări de oameni și despre acțiuni la care participă aceștia) A lua sfârșit, a se termina; a se întrerupe (prin împrăștierea participanților). ♦ Tranz. A produce o disensiune; a dezbina. ◊ Expr. A sparge cuiva casa = a contribui efectiv la destrămarea căsniciei cuiva. 7. Tranz. Fig. (Înv.) A răzleți o oaste; a birui, a înfrânge; a împrăștia. [Perf. s. spărsei, part. spart] – Lat. spargere.

DOOM

spárge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sparg, 1 pl. spárgem, 2 pl. spárgeți, perf. s. 1 sg. spărséi, 1 pl. spárserăm; part. spart

spart
SPART², -Ă, sparți, -te, adj. 1. Prefăcut în bucăți, în cioburi; plesnit, crăpat; găurit. ◊ Expr. (A fi) mână spartă = (a fi) risipitor. A mânca de parc-ar fi spart, se spune cuiva sau despre cineva care mănâncă foarte mult și cu lăcomie. ♦ (Despre lemne) Tăiat în bucăți mici (potrivite pentru a fi arse în sobă). ♦ (Despre pământ) Răscolit, plin de gropi. ♦ (Rar; despre butoaie) Desfundat. ♦ Fig. (Despre sunete) Lipsit de sonoritate, răgușit, dogit. 2. (Despre ziduri, clădiri) Stricat, dărăpănat, ruinat. ♦ (Despre obiecte de încălțăminte, de îmbrăcăminte) Rupt, uzat, tocit. – V. sparge.

spart
SPART¹ s. n. 1. Spargere. 2. (Pop.) Sfârșit, încheiere a unei activități. ◊ Expr. A ajunge la spartul târgului (sau iarmarocului) = a ajunge undeva prea târziu, când lucrurile sunt pe lichidate. – V. sparge.

DOOM

spart s. n.

sparta
SPART², -Ă, sparți, -te, adj. 1. Prefăcut în bucăți, în cioburi; plesnit, crăpat; găurit. ◊ Expr. (A fi) mână spartă = (a fi) risipitor. A mânca de parc-ar fi spart, se spune cuiva sau despre cineva care mănâncă foarte mult și cu lăcomie. ♦ (Despre lemne) Tăiat în bucăți mici (potrivite pentru a fi arse în sobă). ♦ (Despre pământ) Răscolit, plin de gropi. ♦ (Rar; despre butoaie) Desfundat. ♦ Fig. (Despre sunete) Lipsit de sonoritate, răgușit, dogit. 2. (Despre ziduri, clădiri) Stricat, dărăpănat, ruinat. ♦ (Despre obiecte de încălțăminte, de îmbrăcăminte) Rupt, uzat, tocit. – V. sparge.

spartachiada
SPARTACHIÁDĂ, spartachiade, s. f. (Ieșit din uz) Competiție sportivă de amploare care cuprindea mai multe sporturi și care se desfășura în mai multe etape eliminatorii. [Pr.: -chi-a-] – Din rus. spartakiada.

DOOM

spartachiádă (înv.) (-chi-a-) s. f., g.-d. art. spartachiádei; pl. spartachiáde

spartachiade
SPARTACHIÁDĂ, spartachiade, s. f. (Ieșit din uz) Competiție sportivă de amploare care cuprindea mai multe sporturi și care se desfășura în mai multe etape eliminatorii. [Pr.: -chi-a-] – Din rus. spartakiada.

DOOM

spartachiádă (înv.) (-chi-a-) s. f., g.-d. art. spartachiádei; pl. spartachiáde

spartachiadei
SPARTACHIÁDĂ, spartachiade, s. f. (Ieșit din uz) Competiție sportivă de amploare care cuprindea mai multe sporturi și care se desfășura în mai multe etape eliminatorii. [Pr.: -chi-a-] – Din rus. spartakiada.

DOOM

spartachiádă (înv.) (-chi-a-) s. f., g.-d. art. spartachiádei; pl. spartachiáde

spartachiadele
SPARTACHIÁDĂ, spartachiade, s. f. (Ieșit din uz) Competiție sportivă de amploare care cuprindea mai multe sporturi și care se desfășura în mai multe etape eliminatorii. [Pr.: -chi-a-] – Din rus. spartakiada.

DOOM

spartachiádă (înv.) (-chi-a-) s. f., g.-d. art. spartachiádei; pl. spartachiáde

spartachiadelor
SPARTACHIÁDĂ, spartachiade, s. f. (Ieșit din uz) Competiție sportivă de amploare care cuprindea mai multe sporturi și care se desfășura în mai multe etape eliminatorii. [Pr.: -chi-a-] – Din rus. spartakiada.

DOOM

spartachiádă (înv.) (-chi-a-) s. f., g.-d. art. spartachiádei; pl. spartachiáde

spartan
SPARTÁN, -Ă, spartani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului oraș grecesc Sparta. ♦ Fig. Persoană cu concepții și moravuri austere. 2. Adj. Care aparținea Spartei sau spartanilor (1), privitor la Sparta sau la spartani; propriu Spartei sau spartanilor. ♦ Fig. Aspru, sever, auster. – Din lat. Spartanus, it. spartano.

DOOM

spartán adj. m., s. m., pl. spartáni; adj. f., s. f. spartánă, pl. spartáne

spartan
SPARTÁN, -Ă, spartani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului oraș grecesc Sparta. ♦ Fig. Persoană cu concepții și moravuri austere. 2. Adj. Care aparținea Spartei sau spartanilor (1), privitor la Sparta sau la spartani; propriu Spartei sau spartanilor. ♦ Fig. Aspru, sever, auster. – Din lat. Spartanus, it. spartano.

DOOM

spartán adj. m., s. m., pl. spartáni; adj. f., s. f. spartánă, pl. spartáne

spartana
SPARTÁN, -Ă, spartani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului oraș grecesc Sparta. ♦ Fig. Persoană cu concepții și moravuri austere. 2. Adj. Care aparținea Spartei sau spartanilor (1), privitor la Sparta sau la spartani; propriu Spartei sau spartanilor. ♦ Fig. Aspru, sever, auster. – Din lat. Spartanus, it. spartano.

DOOM

spartán adj. m., s. m., pl. spartáni; adj. f., s. f. spartánă, pl. spartáne

spartana
SPARTÁN, -Ă, spartani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului oraș grecesc Sparta. ♦ Fig. Persoană cu concepții și moravuri austere. 2. Adj. Care aparținea Spartei sau spartanilor (1), privitor la Sparta sau la spartani; propriu Spartei sau spartanilor. ♦ Fig. Aspru, sever, auster. – Din lat. Spartanus, it. spartano.

DOOM

spartán adj. m., s. m., pl. spartáni; adj. f., s. f. spartánă, pl. spartáne

spartane
SPARTÁN, -Ă, spartani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului oraș grecesc Sparta. ♦ Fig. Persoană cu concepții și moravuri austere. 2. Adj. Care aparținea Spartei sau spartanilor (1), privitor la Sparta sau la spartani; propriu Spartei sau spartanilor. ♦ Fig. Aspru, sever, auster. – Din lat. Spartanus, it. spartano.

DOOM

spartán adj. m., s. m., pl. spartáni; adj. f., s. f. spartánă, pl. spartáne

spartane
SPARTÁN, -Ă, spartani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului oraș grecesc Sparta. ♦ Fig. Persoană cu concepții și moravuri austere. 2. Adj. Care aparținea Spartei sau spartanilor (1), privitor la Sparta sau la spartani; propriu Spartei sau spartanilor. ♦ Fig. Aspru, sever, auster. – Din lat. Spartanus, it. spartano.

DOOM

spartán adj. m., s. m., pl. spartáni; adj. f., s. f. spartánă, pl. spartáne

spartanei
SPARTÁN, -Ă, spartani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului oraș grecesc Sparta. ♦ Fig. Persoană cu concepții și moravuri austere. 2. Adj. Care aparținea Spartei sau spartanilor (1), privitor la Sparta sau la spartani; propriu Spartei sau spartanilor. ♦ Fig. Aspru, sever, auster. – Din lat. Spartanus, it. spartano.

DOOM

spartán adj. m., s. m., pl. spartáni; adj. f., s. f. spartánă, pl. spartáne

spartanei
SPARTÁN, -Ă, spartani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului oraș grecesc Sparta. ♦ Fig. Persoană cu concepții și moravuri austere. 2. Adj. Care aparținea Spartei sau spartanilor (1), privitor la Sparta sau la spartani; propriu Spartei sau spartanilor. ♦ Fig. Aspru, sever, auster. – Din lat. Spartanus, it. spartano.

DOOM

spartán adj. m., s. m., pl. spartáni; adj. f., s. f. spartánă, pl. spartáne

spartanele
SPARTÁN, -Ă, spartani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului oraș grecesc Sparta. ♦ Fig. Persoană cu concepții și moravuri austere. 2. Adj. Care aparținea Spartei sau spartanilor (1), privitor la Sparta sau la spartani; propriu Spartei sau spartanilor. ♦ Fig. Aspru, sever, auster. – Din lat. Spartanus, it. spartano.

DOOM

spartán adj. m., s. m., pl. spartáni; adj. f., s. f. spartánă, pl. spartáne

spartanele
SPARTÁN, -Ă, spartani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului oraș grecesc Sparta. ♦ Fig. Persoană cu concepții și moravuri austere. 2. Adj. Care aparținea Spartei sau spartanilor (1), privitor la Sparta sau la spartani; propriu Spartei sau spartanilor. ♦ Fig. Aspru, sever, auster. – Din lat. Spartanus, it. spartano.

DOOM

spartán adj. m., s. m., pl. spartáni; adj. f., s. f. spartánă, pl. spartáne

spartanelor
SPARTÁN, -Ă, spartani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului oraș grecesc Sparta. ♦ Fig. Persoană cu concepții și moravuri austere. 2. Adj. Care aparținea Spartei sau spartanilor (1), privitor la Sparta sau la spartani; propriu Spartei sau spartanilor. ♦ Fig. Aspru, sever, auster. – Din lat. Spartanus, it. spartano.

DOOM

spartán adj. m., s. m., pl. spartáni; adj. f., s. f. spartánă, pl. spartáne

spartanelor
SPARTÁN, -Ă, spartani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului oraș grecesc Sparta. ♦ Fig. Persoană cu concepții și moravuri austere. 2. Adj. Care aparținea Spartei sau spartanilor (1), privitor la Sparta sau la spartani; propriu Spartei sau spartanilor. ♦ Fig. Aspru, sever, auster. – Din lat. Spartanus, it. spartano.

DOOM

spartán adj. m., s. m., pl. spartáni; adj. f., s. f. spartánă, pl. spartáne

spartani
SPARTÁN, -Ă, spartani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului oraș grecesc Sparta. ♦ Fig. Persoană cu concepții și moravuri austere. 2. Adj. Care aparținea Spartei sau spartanilor (1), privitor la Sparta sau la spartani; propriu Spartei sau spartanilor. ♦ Fig. Aspru, sever, auster. – Din lat. Spartanus, it. spartano.

DOOM

spartán adj. m., s. m., pl. spartáni; adj. f., s. f. spartánă, pl. spartáne

spartani
SPARTÁN, -Ă, spartani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului oraș grecesc Sparta. ♦ Fig. Persoană cu concepții și moravuri austere. 2. Adj. Care aparținea Spartei sau spartanilor (1), privitor la Sparta sau la spartani; propriu Spartei sau spartanilor. ♦ Fig. Aspru, sever, auster. – Din lat. Spartanus, it. spartano.

DOOM

spartán adj. m., s. m., pl. spartáni; adj. f., s. f. spartánă, pl. spartáne

spartanii
SPARTÁN, -Ă, spartani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului oraș grecesc Sparta. ♦ Fig. Persoană cu concepții și moravuri austere. 2. Adj. Care aparținea Spartei sau spartanilor (1), privitor la Sparta sau la spartani; propriu Spartei sau spartanilor. ♦ Fig. Aspru, sever, auster. – Din lat. Spartanus, it. spartano.

DOOM

spartán adj. m., s. m., pl. spartáni; adj. f., s. f. spartánă, pl. spartáne

spartanii
SPARTÁN, -Ă, spartani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului oraș grecesc Sparta. ♦ Fig. Persoană cu concepții și moravuri austere. 2. Adj. Care aparținea Spartei sau spartanilor (1), privitor la Sparta sau la spartani; propriu Spartei sau spartanilor. ♦ Fig. Aspru, sever, auster. – Din lat. Spartanus, it. spartano.

DOOM

spartán adj. m., s. m., pl. spartáni; adj. f., s. f. spartánă, pl. spartáne

spartanilor
SPARTÁN, -Ă, spartani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului oraș grecesc Sparta. ♦ Fig. Persoană cu concepții și moravuri austere. 2. Adj. Care aparținea Spartei sau spartanilor (1), privitor la Sparta sau la spartani; propriu Spartei sau spartanilor. ♦ Fig. Aspru, sever, auster. – Din lat. Spartanus, it. spartano.

DOOM

spartán adj. m., s. m., pl. spartáni; adj. f., s. f. spartánă, pl. spartáne

spartanilor
SPARTÁN, -Ă, spartani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului oraș grecesc Sparta. ♦ Fig. Persoană cu concepții și moravuri austere. 2. Adj. Care aparținea Spartei sau spartanilor (1), privitor la Sparta sau la spartani; propriu Spartei sau spartanilor. ♦ Fig. Aspru, sever, auster. – Din lat. Spartanus, it. spartano.

DOOM

spartán adj. m., s. m., pl. spartáni; adj. f., s. f. spartánă, pl. spartáne

spartanul
SPARTÁN, -Ă, spartani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului oraș grecesc Sparta. ♦ Fig. Persoană cu concepții și moravuri austere. 2. Adj. Care aparținea Spartei sau spartanilor (1), privitor la Sparta sau la spartani; propriu Spartei sau spartanilor. ♦ Fig. Aspru, sever, auster. – Din lat. Spartanus, it. spartano.

DOOM

spartán adj. m., s. m., pl. spartáni; adj. f., s. f. spartánă, pl. spartáne

spartanul
SPARTÁN, -Ă, spartani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului oraș grecesc Sparta. ♦ Fig. Persoană cu concepții și moravuri austere. 2. Adj. Care aparținea Spartei sau spartanilor (1), privitor la Sparta sau la spartani; propriu Spartei sau spartanilor. ♦ Fig. Aspru, sever, auster. – Din lat. Spartanus, it. spartano.

DOOM

spartán adj. m., s. m., pl. spartáni; adj. f., s. f. spartánă, pl. spartáne

spartanului
SPARTÁN, -Ă, spartani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului oraș grecesc Sparta. ♦ Fig. Persoană cu concepții și moravuri austere. 2. Adj. Care aparținea Spartei sau spartanilor (1), privitor la Sparta sau la spartani; propriu Spartei sau spartanilor. ♦ Fig. Aspru, sever, auster. – Din lat. Spartanus, it. spartano.

DOOM

spartán adj. m., s. m., pl. spartáni; adj. f., s. f. spartánă, pl. spartáne

spartanului
SPARTÁN, -Ă, spartani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului oraș grecesc Sparta. ♦ Fig. Persoană cu concepții și moravuri austere. 2. Adj. Care aparținea Spartei sau spartanilor (1), privitor la Sparta sau la spartani; propriu Spartei sau spartanilor. ♦ Fig. Aspru, sever, auster. – Din lat. Spartanus, it. spartano.

DOOM

spartán adj. m., s. m., pl. spartáni; adj. f., s. f. spartánă, pl. spartáne

sparte
SPART², -Ă, sparți, -te, adj. 1. Prefăcut în bucăți, în cioburi; plesnit, crăpat; găurit. ◊ Expr. (A fi) mână spartă = (a fi) risipitor. A mânca de parc-ar fi spart, se spune cuiva sau despre cineva care mănâncă foarte mult și cu lăcomie. ♦ (Despre lemne) Tăiat în bucăți mici (potrivite pentru a fi arse în sobă). ♦ (Despre pământ) Răscolit, plin de gropi. ♦ (Rar; despre butoaie) Desfundat. ♦ Fig. (Despre sunete) Lipsit de sonoritate, răgușit, dogit. 2. (Despre ziduri, clădiri) Stricat, dărăpănat, ruinat. ♦ (Despre obiecte de încălțăminte, de îmbrăcăminte) Rupt, uzat, tocit. – V. sparge.

spartei
SPART², -Ă, sparți, -te, adj. 1. Prefăcut în bucăți, în cioburi; plesnit, crăpat; găurit. ◊ Expr. (A fi) mână spartă = (a fi) risipitor. A mânca de parc-ar fi spart, se spune cuiva sau despre cineva care mănâncă foarte mult și cu lăcomie. ♦ (Despre lemne) Tăiat în bucăți mici (potrivite pentru a fi arse în sobă). ♦ (Despre pământ) Răscolit, plin de gropi. ♦ (Rar; despre butoaie) Desfundat. ♦ Fig. (Despre sunete) Lipsit de sonoritate, răgușit, dogit. 2. (Despre ziduri, clădiri) Stricat, dărăpănat, ruinat. ♦ (Despre obiecte de încălțăminte, de îmbrăcăminte) Rupt, uzat, tocit. – V. sparge.

sparteina
SPARTEÍNĂ s.f. Alcaloid extras dintr-o plantă exotică, având acțiune analeptică cardiacă. [Pron. -te-i-. / < fr. spartéine].

DOOM

sparteínă s. f., g.-d. art. sparteínei

sparteine
SPARTEÍNĂ s.f. Alcaloid extras dintr-o plantă exotică, având acțiune analeptică cardiacă. [Pron. -te-i-. / < fr. spartéine].

DOOM

sparteínă s. f., g.-d. art. sparteínei

sparteinei
SPARTEÍNĂ s.f. Alcaloid extras dintr-o plantă exotică, având acțiune analeptică cardiacă. [Pron. -te-i-. / < fr. spartéine].

DOOM

sparteínă s. f., g.-d. art. sparteínei

spartele
SPART², -Ă, sparți, -te, adj. 1. Prefăcut în bucăți, în cioburi; plesnit, crăpat; găurit. ◊ Expr. (A fi) mână spartă = (a fi) risipitor. A mânca de parc-ar fi spart, se spune cuiva sau despre cineva care mănâncă foarte mult și cu lăcomie. ♦ (Despre lemne) Tăiat în bucăți mici (potrivite pentru a fi arse în sobă). ♦ (Despre pământ) Răscolit, plin de gropi. ♦ (Rar; despre butoaie) Desfundat. ♦ Fig. (Despre sunete) Lipsit de sonoritate, răgușit, dogit. 2. (Despre ziduri, clădiri) Stricat, dărăpănat, ruinat. ♦ (Despre obiecte de încălțăminte, de îmbrăcăminte) Rupt, uzat, tocit. – V. sparge.

spartelor
SPART², -Ă, sparți, -te, adj. 1. Prefăcut în bucăți, în cioburi; plesnit, crăpat; găurit. ◊ Expr. (A fi) mână spartă = (a fi) risipitor. A mânca de parc-ar fi spart, se spune cuiva sau despre cineva care mănâncă foarte mult și cu lăcomie. ♦ (Despre lemne) Tăiat în bucăți mici (potrivite pentru a fi arse în sobă). ♦ (Despre pământ) Răscolit, plin de gropi. ♦ (Rar; despre butoaie) Desfundat. ♦ Fig. (Despre sunete) Lipsit de sonoritate, răgușit, dogit. 2. (Despre ziduri, clădiri) Stricat, dărăpănat, ruinat. ♦ (Despre obiecte de încălțăminte, de îmbrăcăminte) Rupt, uzat, tocit. – V. sparge.

spartiat
SPARTIÁT, -Ă adj., s.m. și f. Spartan. ♦ Nume dat cetățenilor cu drepturi depline din vechea Spartă, spre deosebire de iloți. [Pron. -ti-at. / < fr. spartiate].

DOOM

spartiát (rar) (-ti-at) adj. m., s. m., pl. spartiáți; adj. f., s. f. spartiátă, pl. spartiáte

spartiat
SPARTIÁT, -Ă adj., s.m. și f. Spartan. ♦ Nume dat cetățenilor cu drepturi depline din vechea Spartă, spre deosebire de iloți. [Pron. -ti-at. / < fr. spartiate].

DOOM

spartiát (rar) (-ti-at) adj. m., s. m., pl. spartiáți; adj. f., s. f. spartiátă, pl. spartiáte

spartiata
SPARTIÁT, -Ă adj., s.m. și f. Spartan. ♦ Nume dat cetățenilor cu drepturi depline din vechea Spartă, spre deosebire de iloți. [Pron. -ti-at. / < fr. spartiate].

DOOM

spartiát (rar) (-ti-at) adj. m., s. m., pl. spartiáți; adj. f., s. f. spartiátă, pl. spartiáte

spartiata
SPARTIÁT, -Ă adj., s.m. și f. Spartan. ♦ Nume dat cetățenilor cu drepturi depline din vechea Spartă, spre deosebire de iloți. [Pron. -ti-at. / < fr. spartiate].

DOOM

spartiát (rar) (-ti-at) adj. m., s. m., pl. spartiáți; adj. f., s. f. spartiátă, pl. spartiáte

spartiate
SPARTIÁT, -Ă adj., s.m. și f. Spartan. ♦ Nume dat cetățenilor cu drepturi depline din vechea Spartă, spre deosebire de iloți. [Pron. -ti-at. / < fr. spartiate].

DOOM

spartiát (rar) (-ti-at) adj. m., s. m., pl. spartiáți; adj. f., s. f. spartiátă, pl. spartiáte

spartiate
SPARTIÁT, -Ă adj., s.m. și f. Spartan. ♦ Nume dat cetățenilor cu drepturi depline din vechea Spartă, spre deosebire de iloți. [Pron. -ti-at. / < fr. spartiate].

DOOM

spartiát (rar) (-ti-at) adj. m., s. m., pl. spartiáți; adj. f., s. f. spartiátă, pl. spartiáte

spartiatei
SPARTIÁT, -Ă adj., s.m. și f. Spartan. ♦ Nume dat cetățenilor cu drepturi depline din vechea Spartă, spre deosebire de iloți. [Pron. -ti-at. / < fr. spartiate].

DOOM

spartiát (rar) (-ti-at) adj. m., s. m., pl. spartiáți; adj. f., s. f. spartiátă, pl. spartiáte

spartiatei
SPARTIÁT, -Ă adj., s.m. și f. Spartan. ♦ Nume dat cetățenilor cu drepturi depline din vechea Spartă, spre deosebire de iloți. [Pron. -ti-at. / < fr. spartiate].

DOOM

spartiát (rar) (-ti-at) adj. m., s. m., pl. spartiáți; adj. f., s. f. spartiátă, pl. spartiáte

spartiatele
SPARTIÁT, -Ă adj., s.m. și f. Spartan. ♦ Nume dat cetățenilor cu drepturi depline din vechea Spartă, spre deosebire de iloți. [Pron. -ti-at. / < fr. spartiate].

DOOM

spartiát (rar) (-ti-at) adj. m., s. m., pl. spartiáți; adj. f., s. f. spartiátă, pl. spartiáte

spartiatele
SPARTIÁT, -Ă adj., s.m. și f. Spartan. ♦ Nume dat cetățenilor cu drepturi depline din vechea Spartă, spre deosebire de iloți. [Pron. -ti-at. / < fr. spartiate].

DOOM

spartiát (rar) (-ti-at) adj. m., s. m., pl. spartiáți; adj. f., s. f. spartiátă, pl. spartiáte

spartiatelor
SPARTIÁT, -Ă adj., s.m. și f. Spartan. ♦ Nume dat cetățenilor cu drepturi depline din vechea Spartă, spre deosebire de iloți. [Pron. -ti-at. / < fr. spartiate].

DOOM

spartiát (rar) (-ti-at) adj. m., s. m., pl. spartiáți; adj. f., s. f. spartiátă, pl. spartiáte

spartiatelor
SPARTIÁT, -Ă adj., s.m. și f. Spartan. ♦ Nume dat cetățenilor cu drepturi depline din vechea Spartă, spre deosebire de iloți. [Pron. -ti-at. / < fr. spartiate].

DOOM

spartiát (rar) (-ti-at) adj. m., s. m., pl. spartiáți; adj. f., s. f. spartiátă, pl. spartiáte

spartiatul
SPARTIÁT, -Ă adj., s.m. și f. Spartan. ♦ Nume dat cetățenilor cu drepturi depline din vechea Spartă, spre deosebire de iloți. [Pron. -ti-at. / < fr. spartiate].

DOOM

spartiát (rar) (-ti-at) adj. m., s. m., pl. spartiáți; adj. f., s. f. spartiátă, pl. spartiáte

spartiatul
SPARTIÁT, -Ă adj., s.m. și f. Spartan. ♦ Nume dat cetățenilor cu drepturi depline din vechea Spartă, spre deosebire de iloți. [Pron. -ti-at. / < fr. spartiate].

DOOM

spartiát (rar) (-ti-at) adj. m., s. m., pl. spartiáți; adj. f., s. f. spartiátă, pl. spartiáte

spartiatului
SPARTIÁT, -Ă adj., s.m. și f. Spartan. ♦ Nume dat cetățenilor cu drepturi depline din vechea Spartă, spre deosebire de iloți. [Pron. -ti-at. / < fr. spartiate].

DOOM

spartiát (rar) (-ti-at) adj. m., s. m., pl. spartiáți; adj. f., s. f. spartiátă, pl. spartiáte

spartiatului
SPARTIÁT, -Ă adj., s.m. și f. Spartan. ♦ Nume dat cetățenilor cu drepturi depline din vechea Spartă, spre deosebire de iloți. [Pron. -ti-at. / < fr. spartiate].

DOOM

spartiát (rar) (-ti-at) adj. m., s. m., pl. spartiáți; adj. f., s. f. spartiátă, pl. spartiáte

spartiați
SPARTIÁT, -Ă adj., s.m. și f. Spartan. ♦ Nume dat cetățenilor cu drepturi depline din vechea Spartă, spre deosebire de iloți. [Pron. -ti-at. / < fr. spartiate].

DOOM

spartiát (rar) (-ti-at) adj. m., s. m., pl. spartiáți; adj. f., s. f. spartiátă, pl. spartiáte

spartiați
SPARTIÁT, -Ă adj., s.m. și f. Spartan. ♦ Nume dat cetățenilor cu drepturi depline din vechea Spartă, spre deosebire de iloți. [Pron. -ti-at. / < fr. spartiate].

DOOM

spartiát (rar) (-ti-at) adj. m., s. m., pl. spartiáți; adj. f., s. f. spartiátă, pl. spartiáte

spartiații
SPARTIÁT, -Ă adj., s.m. și f. Spartan. ♦ Nume dat cetățenilor cu drepturi depline din vechea Spartă, spre deosebire de iloți. [Pron. -ti-at. / < fr. spartiate].

DOOM

spartiát (rar) (-ti-at) adj. m., s. m., pl. spartiáți; adj. f., s. f. spartiátă, pl. spartiáte

spartiații
SPARTIÁT, -Ă adj., s.m. și f. Spartan. ♦ Nume dat cetățenilor cu drepturi depline din vechea Spartă, spre deosebire de iloți. [Pron. -ti-at. / < fr. spartiate].

DOOM

spartiát (rar) (-ti-at) adj. m., s. m., pl. spartiáți; adj. f., s. f. spartiátă, pl. spartiáte

spartiaților
SPARTIÁT, -Ă adj., s.m. și f. Spartan. ♦ Nume dat cetățenilor cu drepturi depline din vechea Spartă, spre deosebire de iloți. [Pron. -ti-at. / < fr. spartiate].

DOOM

spartiát (rar) (-ti-at) adj. m., s. m., pl. spartiáți; adj. f., s. f. spartiátă, pl. spartiáte

spartiaților
SPARTIÁT, -Ă adj., s.m. și f. Spartan. ♦ Nume dat cetățenilor cu drepturi depline din vechea Spartă, spre deosebire de iloți. [Pron. -ti-at. / < fr. spartiate].

DOOM

spartiát (rar) (-ti-at) adj. m., s. m., pl. spartiáți; adj. f., s. f. spartiátă, pl. spartiáte

spartium
BUCSẮU s. m. Arbust ornamental din familia leguminoaselor, cu ramuri lungi, verzi-albăstrui, cu frunze simple și cu flori mari, galbene, plăcut mirositoare (Spartium junceum). – Cf. lat. buxus.

spartul
SPART², -Ă, sparți, -te, adj. 1. Prefăcut în bucăți, în cioburi; plesnit, crăpat; găurit. ◊ Expr. (A fi) mână spartă = (a fi) risipitor. A mânca de parc-ar fi spart, se spune cuiva sau despre cineva care mănâncă foarte mult și cu lăcomie. ♦ (Despre lemne) Tăiat în bucăți mici (potrivite pentru a fi arse în sobă). ♦ (Despre pământ) Răscolit, plin de gropi. ♦ (Rar; despre butoaie) Desfundat. ♦ Fig. (Despre sunete) Lipsit de sonoritate, răgușit, dogit. 2. (Despre ziduri, clădiri) Stricat, dărăpănat, ruinat. ♦ (Despre obiecte de încălțăminte, de îmbrăcăminte) Rupt, uzat, tocit. – V. sparge.

spartului
SPART², -Ă, sparți, -te, adj. 1. Prefăcut în bucăți, în cioburi; plesnit, crăpat; găurit. ◊ Expr. (A fi) mână spartă = (a fi) risipitor. A mânca de parc-ar fi spart, se spune cuiva sau despre cineva care mănâncă foarte mult și cu lăcomie. ♦ (Despre lemne) Tăiat în bucăți mici (potrivite pentru a fi arse în sobă). ♦ (Despre pământ) Răscolit, plin de gropi. ♦ (Rar; despre butoaie) Desfundat. ♦ Fig. (Despre sunete) Lipsit de sonoritate, răgușit, dogit. 2. (Despre ziduri, clădiri) Stricat, dărăpănat, ruinat. ♦ (Despre obiecte de încălțăminte, de îmbrăcăminte) Rupt, uzat, tocit. – V. sparge.

sparți
SPART², -Ă, sparți, -te, adj. 1. Prefăcut în bucăți, în cioburi; plesnit, crăpat; găurit. ◊ Expr. (A fi) mână spartă = (a fi) risipitor. A mânca de parc-ar fi spart, se spune cuiva sau despre cineva care mănâncă foarte mult și cu lăcomie. ♦ (Despre lemne) Tăiat în bucăți mici (potrivite pentru a fi arse în sobă). ♦ (Despre pământ) Răscolit, plin de gropi. ♦ (Rar; despre butoaie) Desfundat. ♦ Fig. (Despre sunete) Lipsit de sonoritate, răgușit, dogit. 2. (Despre ziduri, clădiri) Stricat, dărăpănat, ruinat. ♦ (Despre obiecte de încălțăminte, de îmbrăcăminte) Rupt, uzat, tocit. – V. sparge.

sparții
SPART², -Ă, sparți, -te, adj. 1. Prefăcut în bucăți, în cioburi; plesnit, crăpat; găurit. ◊ Expr. (A fi) mână spartă = (a fi) risipitor. A mânca de parc-ar fi spart, se spune cuiva sau despre cineva care mănâncă foarte mult și cu lăcomie. ♦ (Despre lemne) Tăiat în bucăți mici (potrivite pentru a fi arse în sobă). ♦ (Despre pământ) Răscolit, plin de gropi. ♦ (Rar; despre butoaie) Desfundat. ♦ Fig. (Despre sunete) Lipsit de sonoritate, răgușit, dogit. 2. (Despre ziduri, clădiri) Stricat, dărăpănat, ruinat. ♦ (Despre obiecte de încălțăminte, de îmbrăcăminte) Rupt, uzat, tocit. – V. sparge.

sparților
SPART², -Ă, sparți, -te, adj. 1. Prefăcut în bucăți, în cioburi; plesnit, crăpat; găurit. ◊ Expr. (A fi) mână spartă = (a fi) risipitor. A mânca de parc-ar fi spart, se spune cuiva sau despre cineva care mănâncă foarte mult și cu lăcomie. ♦ (Despre lemne) Tăiat în bucăți mici (potrivite pentru a fi arse în sobă). ♦ (Despre pământ) Răscolit, plin de gropi. ♦ (Rar; despre butoaie) Desfundat. ♦ Fig. (Despre sunete) Lipsit de sonoritate, răgușit, dogit. 2. (Despre ziduri, clădiri) Stricat, dărăpănat, ruinat. ♦ (Despre obiecte de încălțăminte, de îmbrăcăminte) Rupt, uzat, tocit. – V. sparge.

spas
spas (-suri), s. n. – Parte a țesăturii nerulată încă pe sul. – Var. spaț. Lat. spatium (Tiktin; REW 8129), cf. v. it. spazzo. – Der. răspas, s. n. (răgaz, repaus, odihnă), probabil contaminat cu a păsui „a amîna”, cf. Pușcariu, ZRPh., XXVII, 685; Weigand, Krit. Jb., XVIII, I, 98; Pușcariu 1445 (după Cihac, II, 308, din sl. *raspasti sę „a se despica”; după Capidan, Dacor., III, 754, din lat. *respissus; după Giuglea, RF, II, 56, din lat. expa(n)sus; din gr. σπάθιον, după Diculescu, Elementele, 465). Cf. spațiu.

spasm
SPASM, spasme, s. n. Contracție involuntară bruscă (și violentă) a unui mușchi sau a unui grup de mușchi; convulsie. ♦ Grimasă. [Pl. și: spasmuri] – Din fr. spasme.

DOOM

spasm s. n., pl. spásme

spasm
SPASM, spasme, s. n. Contracție involuntară bruscă (și violentă) a unui mușchi sau a unui grup de mușchi; convulsie. ♦ Grimasă. [Pl. și: spasmuri] – Din fr. spasme.

spasmo
SPASMO- v. spasm (2) [în DN].

spasmodic
SPASMÓDIC, -Ă, spasmodici, -ce, adj. Privitor la spasm, specific spasmului; care se manifestă prin spasme, însoțit de spasme; spastic. – Din fr. spasmodique.

DOOM

spasmódic adj. m., pl. spasmódici; f. spasmódică, pl. spasmódice

spasmodica
SPASMÓDIC, -Ă, spasmodici, -ce, adj. Privitor la spasm, specific spasmului; care se manifestă prin spasme, însoțit de spasme; spastic. – Din fr. spasmodique.

DOOM

spasmódic adj. m., pl. spasmódici; f. spasmódică, pl. spasmódice

spasmodice
SPASMÓDIC, -Ă, spasmodici, -ce, adj. Privitor la spasm, specific spasmului; care se manifestă prin spasme, însoțit de spasme; spastic. – Din fr. spasmodique.

DOOM

spasmódic adj. m., pl. spasmódici; f. spasmódică, pl. spasmódice

spasmodicei
SPASMÓDIC, -Ă, spasmodici, -ce, adj. Privitor la spasm, specific spasmului; care se manifestă prin spasme, însoțit de spasme; spastic. – Din fr. spasmodique.

DOOM

spasmódic adj. m., pl. spasmódici; f. spasmódică, pl. spasmódice

spasmodicele
SPASMÓDIC, -Ă, spasmodici, -ce, adj. Privitor la spasm, specific spasmului; care se manifestă prin spasme, însoțit de spasme; spastic. – Din fr. spasmodique.

DOOM

spasmódic adj. m., pl. spasmódici; f. spasmódică, pl. spasmódice

spasmodicelor
SPASMÓDIC, -Ă, spasmodici, -ce, adj. Privitor la spasm, specific spasmului; care se manifestă prin spasme, însoțit de spasme; spastic. – Din fr. spasmodique.

DOOM

spasmódic adj. m., pl. spasmódici; f. spasmódică, pl. spasmódice

spasmodici
SPASMÓDIC, -Ă, spasmodici, -ce, adj. Privitor la spasm, specific spasmului; care se manifestă prin spasme, însoțit de spasme; spastic. – Din fr. spasmodique.

DOOM

spasmódic adj. m., pl. spasmódici; f. spasmódică, pl. spasmódice

spasmodicii
SPASMÓDIC, -Ă, spasmodici, -ce, adj. Privitor la spasm, specific spasmului; care se manifestă prin spasme, însoțit de spasme; spastic. – Din fr. spasmodique.

DOOM

spasmódic adj. m., pl. spasmódici; f. spasmódică, pl. spasmódice

spasmodicilor
SPASMÓDIC, -Ă, spasmodici, -ce, adj. Privitor la spasm, specific spasmului; care se manifestă prin spasme, însoțit de spasme; spastic. – Din fr. spasmodique.

DOOM

spasmódic adj. m., pl. spasmódici; f. spasmódică, pl. spasmódice

spasmodicul
SPASMÓDIC, -Ă, spasmodici, -ce, adj. Privitor la spasm, specific spasmului; care se manifestă prin spasme, însoțit de spasme; spastic. – Din fr. spasmodique.

DOOM

spasmódic adj. m., pl. spasmódici; f. spasmódică, pl. spasmódice

spasmodicului
SPASMÓDIC, -Ă, spasmodici, -ce, adj. Privitor la spasm, specific spasmului; care se manifestă prin spasme, însoțit de spasme; spastic. – Din fr. spasmodique.

DOOM

spasmódic adj. m., pl. spasmódici; f. spasmódică, pl. spasmódice

spasmofilia
SPASMOFILÍE s. f. (Med.) Predispoziție la convulsii din cauza unei excitabilități exagerate a sistemului nervos muscular. – Din fr. spasmophilie.

DOOM

spasmofilíe s. f., art. spasmofilía, g.-d. spasmofilíi, art. spasmofilíei

spasmofilic
SPASMOFÍLIC, -Ă, spasmofilici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de spasmofilie. – Din fr. spasmophilique.

spasmofilic
SPASMOFÍLIC, -Ă, spasmofilici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de spasmofilie. – Din fr. spasmophilique.

spasmofilica
SPASMOFÍLIC, -Ă, spasmofilici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de spasmofilie. – Din fr. spasmophilique.

spasmofilica
SPASMOFÍLIC, -Ă, spasmofilici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de spasmofilie. – Din fr. spasmophilique.

spasmofilice
SPASMOFÍLIC, -Ă, spasmofilici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de spasmofilie. – Din fr. spasmophilique.

spasmofilice
SPASMOFÍLIC, -Ă, spasmofilici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de spasmofilie. – Din fr. spasmophilique.

spasmofilicei
SPASMOFÍLIC, -Ă, spasmofilici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de spasmofilie. – Din fr. spasmophilique.

spasmofilicei
SPASMOFÍLIC, -Ă, spasmofilici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de spasmofilie. – Din fr. spasmophilique.

spasmofilicele
SPASMOFÍLIC, -Ă, spasmofilici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de spasmofilie. – Din fr. spasmophilique.

spasmofilicele
SPASMOFÍLIC, -Ă, spasmofilici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de spasmofilie. – Din fr. spasmophilique.

spasmofilicelor
SPASMOFÍLIC, -Ă, spasmofilici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de spasmofilie. – Din fr. spasmophilique.

spasmofilicelor
SPASMOFÍLIC, -Ă, spasmofilici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de spasmofilie. – Din fr. spasmophilique.

spasmofilici
SPASMOFÍLIC, -Ă, spasmofilici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de spasmofilie. – Din fr. spasmophilique.

spasmofilici
SPASMOFÍLIC, -Ă, spasmofilici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de spasmofilie. – Din fr. spasmophilique.

spasmofilicii
SPASMOFÍLIC, -Ă, spasmofilici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de spasmofilie. – Din fr. spasmophilique.

spasmofilicii
SPASMOFÍLIC, -Ă, spasmofilici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de spasmofilie. – Din fr. spasmophilique.

spasmofilicilor
SPASMOFÍLIC, -Ă, spasmofilici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de spasmofilie. – Din fr. spasmophilique.

spasmofilicilor
SPASMOFÍLIC, -Ă, spasmofilici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de spasmofilie. – Din fr. spasmophilique.

spasmofilicul
SPASMOFÍLIC, -Ă, spasmofilici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de spasmofilie. – Din fr. spasmophilique.

spasmofilicul
SPASMOFÍLIC, -Ă, spasmofilici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de spasmofilie. – Din fr. spasmophilique.

spasmofilicului
SPASMOFÍLIC, -Ă, spasmofilici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de spasmofilie. – Din fr. spasmophilique.

spasmofilicului
SPASMOFÍLIC, -Ă, spasmofilici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de spasmofilie. – Din fr. spasmophilique.

spasmofilie
SPASMOFILÍE s. f. (Med.) Predispoziție la convulsii din cauza unei excitabilități exagerate a sistemului nervos muscular. – Din fr. spasmophilie.

DOOM

spasmofilíe s. f., art. spasmofilía, g.-d. spasmofilíi, art. spasmofilíei

spasmofiliei
SPASMOFILÍE s. f. (Med.) Predispoziție la convulsii din cauza unei excitabilități exagerate a sistemului nervos muscular. – Din fr. spasmophilie.

DOOM

spasmofilíe s. f., art. spasmofilía, g.-d. spasmofilíi, art. spasmofilíei

spasmofilii
SPASMOFILÍE s. f. (Med.) Predispoziție la convulsii din cauza unei excitabilități exagerate a sistemului nervos muscular. – Din fr. spasmophilie.

DOOM

spasmofilíe s. f., art. spasmofilía, g.-d. spasmofilíi, art. spasmofilíei

spasmogen
SPASMOGÉN, -Ă, spasmogeni, -e, adj. Care provoacă spasme. – Din fr. spasmogène.

DOOM

spasmogén adj. m., pl. spasmogéni; f. spasmogénă, pl. spasmogéne

spasmogena
SPASMOGÉN, -Ă, spasmogeni, -e, adj. Care provoacă spasme. – Din fr. spasmogène.

DOOM

spasmogén adj. m., pl. spasmogéni; f. spasmogénă, pl. spasmogéne

spasmogene
SPASMOGÉN, -Ă, spasmogeni, -e, adj. Care provoacă spasme. – Din fr. spasmogène.

DOOM

spasmogén adj. m., pl. spasmogéni; f. spasmogénă, pl. spasmogéne

spasmogenei
SPASMOGÉN, -Ă, spasmogeni, -e, adj. Care provoacă spasme. – Din fr. spasmogène.

DOOM

spasmogén adj. m., pl. spasmogéni; f. spasmogénă, pl. spasmogéne

spasmogenele
SPASMOGÉN, -Ă, spasmogeni, -e, adj. Care provoacă spasme. – Din fr. spasmogène.

DOOM

spasmogén adj. m., pl. spasmogéni; f. spasmogénă, pl. spasmogéne

spasmogenelor
SPASMOGÉN, -Ă, spasmogeni, -e, adj. Care provoacă spasme. – Din fr. spasmogène.

DOOM

spasmogén adj. m., pl. spasmogéni; f. spasmogénă, pl. spasmogéne

spasmogeni
SPASMOGÉN, -Ă, spasmogeni, -e, adj. Care provoacă spasme. – Din fr. spasmogène.

DOOM

spasmogén adj. m., pl. spasmogéni; f. spasmogénă, pl. spasmogéne

spasmogenii
SPASMOGÉN, -Ă, spasmogeni, -e, adj. Care provoacă spasme. – Din fr. spasmogène.

DOOM

spasmogén adj. m., pl. spasmogéni; f. spasmogénă, pl. spasmogéne

spasmogenilor
SPASMOGÉN, -Ă, spasmogeni, -e, adj. Care provoacă spasme. – Din fr. spasmogène.

DOOM

spasmogén adj. m., pl. spasmogéni; f. spasmogénă, pl. spasmogéne

spasmogenul
SPASMOGÉN, -Ă, spasmogeni, -e, adj. Care provoacă spasme. – Din fr. spasmogène.

DOOM

spasmogén adj. m., pl. spasmogéni; f. spasmogénă, pl. spasmogéne

spasmogenului
SPASMOGÉN, -Ă, spasmogeni, -e, adj. Care provoacă spasme. – Din fr. spasmogène.

DOOM

spasmogén adj. m., pl. spasmogéni; f. spasmogénă, pl. spasmogéne

spasmolitic
SPASMOLÍTIC, -Ă, spasmolitici, -ce, adj., s. n. (Medicament) care suprimă starea spasmodică. – Din fr. spasmolytique.

DOOM

spasmolític² s. n., pl. spasmolítice

spasmolitica
SPASMOLÍTIC, -Ă, spasmolitici, -ce, adj., s. n. (Medicament) care suprimă starea spasmodică. – Din fr. spasmolytique.

DOOM

spasmolític² s. n., pl. spasmolítice

spasmolitice
SPASMOLÍTIC, -Ă, spasmolitici, -ce, adj., s. n. (Medicament) care suprimă starea spasmodică. – Din fr. spasmolytique.

DOOM

spasmolític² s. n., pl. spasmolítice

spasmoliticei
SPASMOLÍTIC, -Ă, spasmolitici, -ce, adj., s. n. (Medicament) care suprimă starea spasmodică. – Din fr. spasmolytique.

DOOM

spasmolític² s. n., pl. spasmolítice

spasmoliticele
SPASMOLÍTIC, -Ă, spasmolitici, -ce, adj., s. n. (Medicament) care suprimă starea spasmodică. – Din fr. spasmolytique.

DOOM

spasmolític² s. n., pl. spasmolítice

spasmoliticelor
SPASMOLÍTIC, -Ă, spasmolitici, -ce, adj., s. n. (Medicament) care suprimă starea spasmodică. – Din fr. spasmolytique.

DOOM

spasmolític² s. n., pl. spasmolítice

spasmolitici
SPASMOLÍTIC, -Ă, spasmolitici, -ce, adj., s. n. (Medicament) care suprimă starea spasmodică. – Din fr. spasmolytique.

DOOM

spasmolític² s. n., pl. spasmolítice

spasmoliticii
SPASMOLÍTIC, -Ă, spasmolitici, -ce, adj., s. n. (Medicament) care suprimă starea spasmodică. – Din fr. spasmolytique.

DOOM

spasmolític² s. n., pl. spasmolítice

spasmoliticilor
SPASMOLÍTIC, -Ă, spasmolitici, -ce, adj., s. n. (Medicament) care suprimă starea spasmodică. – Din fr. spasmolytique.

DOOM

spasmolític² s. n., pl. spasmolítice

spasmoliticul
SPASMOLÍTIC, -Ă, spasmolitici, -ce, adj., s. n. (Medicament) care suprimă starea spasmodică. – Din fr. spasmolytique.

DOOM

spasmolític² s. n., pl. spasmolítice

spasmoliticului
SPASMOLÍTIC, -Ă, spasmolitici, -ce, adj., s. n. (Medicament) care suprimă starea spasmodică. – Din fr. spasmolytique.

DOOM

spasmolític² s. n., pl. spasmolítice

spastic
SPÁSTIC, -Ă, spastici, -ce, adj. (Med.) Spasmodic. – Din fr. spastique.

DOOM

spástic (livr.) adj. m., pl. spástici; f. spástică, pl. spástice

spastica
SPÁSTIC, -Ă, spastici, -ce, adj. (Med.) Spasmodic. – Din fr. spastique.

DOOM

spástic (livr.) adj. m., pl. spástici; f. spástică, pl. spástice

spastice
SPÁSTIC, -Ă, spastici, -ce, adj. (Med.) Spasmodic. – Din fr. spastique.

DOOM

spástic (livr.) adj. m., pl. spástici; f. spástică, pl. spástice

spasticei
SPÁSTIC, -Ă, spastici, -ce, adj. (Med.) Spasmodic. – Din fr. spastique.

DOOM

spástic (livr.) adj. m., pl. spástici; f. spástică, pl. spástice

spasticele
SPÁSTIC, -Ă, spastici, -ce, adj. (Med.) Spasmodic. – Din fr. spastique.

DOOM

spástic (livr.) adj. m., pl. spástici; f. spástică, pl. spástice

spasticelor
SPÁSTIC, -Ă, spastici, -ce, adj. (Med.) Spasmodic. – Din fr. spastique.

DOOM

spástic (livr.) adj. m., pl. spástici; f. spástică, pl. spástice

spastici
SPÁSTIC, -Ă, spastici, -ce, adj. (Med.) Spasmodic. – Din fr. spastique.

DOOM

spástic (livr.) adj. m., pl. spástici; f. spástică, pl. spástice

spasticii
SPÁSTIC, -Ă, spastici, -ce, adj. (Med.) Spasmodic. – Din fr. spastique.

DOOM

spástic (livr.) adj. m., pl. spástici; f. spástică, pl. spástice

spasticilor
SPÁSTIC, -Ă, spastici, -ce, adj. (Med.) Spasmodic. – Din fr. spastique.

DOOM

spástic (livr.) adj. m., pl. spástici; f. spástică, pl. spástice

spasticul
SPÁSTIC, -Ă, spastici, -ce, adj. (Med.) Spasmodic. – Din fr. spastique.

DOOM

spástic (livr.) adj. m., pl. spástici; f. spástică, pl. spástice

spasticului
SPÁSTIC, -Ă, spastici, -ce, adj. (Med.) Spasmodic. – Din fr. spastique.

DOOM

spástic (livr.) adj. m., pl. spástici; f. spástică, pl. spástice

spat
SPAT, spaturi, s. n. (în sintagma) Spat de Islanda = varietate de calcit caracterizată prin dimensiunile mari și prin transparența perfectă a cristalelor, utilizată la instrumentele optice. – Din fr. spath, germ. Spat.

DOOM

!spat s. n., pl. spáturi

spata
SPÁTĂ, (I, III) spate, (II) spete, s. f. I. Piesă la războiul de țesut formată dintr-un sistem de lamele paralele fixate la ambele capete, formând un fel de pieptene montat în vatală, prin care trec firele de urzeală. ♦ Bețișor peste care se petrec ochiurile când se împletește o rețea sau o plasă. II. 1. Porțiune a scapulei care susține articulația umărului; p. ext. regiunea corespunzătoare a corpului. ◊ Loc. adj. Lat în spete = cu umerii largi, spătos, voinic. ♦ Os lat care susține articulația membrelor la animalele patrupede; p. ext. regiunea corespunzătoare a corpului. 2. (Reg.) Spătarul scaunului. III. (Înv.) Sabie cu lamă lungă, dreaptă și lată, cu două tăișuri. – Lat. spatha.

DOOM

spátă² (os, omoplat) s. f., g.-d. art. spétei; pl. spéte

spate
SPÁTĂ, (I, III) spate, (II) spete, s. f. I. Piesă la războiul de țesut formată dintr-un sistem de lamele paralele fixate la ambele capete, formând un fel de pieptene montat în vatală, prin care trec firele de urzeală. ♦ Bețișor peste care se petrec ochiurile când se împletește o rețea sau o plasă. II. 1. Porțiune a scapulei care susține articulația umărului; p. ext. regiunea corespunzătoare a corpului. ◊ Loc. adj. Lat în spete = cu umerii largi, spătos, voinic. ♦ Os lat care susține articulația membrelor la animalele patrupede; p. ext. regiunea corespunzătoare a corpului. 2. (Reg.) Spătarul scaunului. III. (Înv.) Sabie cu lamă lungă, dreaptă și lată, cu două tăișuri. – Lat. spatha.

DOOM

spátă² (os, omoplat) s. f., g.-d. art. spétei; pl. spéte

spate
SPÁTE, spate, s. n. 1. Partea posterioară a corpului omenesc, de la umeri până la șale; partea superioară a corpului animalelor, cuprinzând regiunea coloanei vertebrale dintre articulațiile membrelor; spinare. ◊ Loc. adv. În (sau pe) spate = pe umeri sau pe partea dorsală a corpului; în spinare. Pe spate = a) culcat cu fața în sus; b) spre ceafă. Din (sau la, pe la, de la, în) spate = în (sau din) urmă. ◊ Expr. A întoarce (cuiva) spatele = a nu mai vrea să știe de cineva sau de ceva; a deveni indiferent. A-l strânge pe cineva în spate = a) se spune când o haină este prea mică pentru cineva; b) se spune când cineva se înfioară de frig sau de spaimă ori când este preocupat de un lucru dificil. A nu ști nici cu spatele = a nu ști nimic despre ceva, a nu avea habar. A avea spate (tare) = a avea sprijin, protecție. A da (un pahar cu băutură) pe spate = a bea repede și dintr-odată, pe nerăsuflate. A arunca ceva pe (sau în) spatele cuiva = a arunca vina, responsabilitatea pe cineva. (Fam.) Mă doare în spate = puțin îmi pasă, mă lasă indiferent. ♦ Procedeu de înot pe spate (1); probă sportivă de înot care folosește acest procedeu. 2. Parte a unor obiecte opusă feței; parte a unei așezări, formațiuni etc. opusă direcției spre care este orientată. ♦ Parte a unei haine care acoperă spatele (1). ♦ Ceea ce se află în spatele (2) unei așezări, unui obiect etc. 3. Spătarul, speteaza scaunului; rezemătoare. [Pl. și: spete] – Lat. spathae (pl. lui spatha).

DOOM

!spáte s. n.

spatei
SPÁTĂ, (I, III) spate, (II) spete, s. f. I. Piesă la războiul de țesut formată dintr-un sistem de lamele paralele fixate la ambele capete, formând un fel de pieptene montat în vatală, prin care trec firele de urzeală. ♦ Bețișor peste care se petrec ochiurile când se împletește o rețea sau o plasă. II. 1. Porțiune a scapulei care susține articulația umărului; p. ext. regiunea corespunzătoare a corpului. ◊ Loc. adj. Lat în spete = cu umerii largi, spătos, voinic. ♦ Os lat care susține articulația membrelor la animalele patrupede; p. ext. regiunea corespunzătoare a corpului. 2. (Reg.) Spătarul scaunului. III. (Înv.) Sabie cu lamă lungă, dreaptă și lată, cu două tăișuri. – Lat. spatha.

DOOM

spátă² (os, omoplat) s. f., g.-d. art. spétei; pl. spéte

spatele
SPÁTĂ, (I, III) spate, (II) spete, s. f. I. Piesă la războiul de țesut formată dintr-un sistem de lamele paralele fixate la ambele capete, formând un fel de pieptene montat în vatală, prin care trec firele de urzeală. ♦ Bețișor peste care se petrec ochiurile când se împletește o rețea sau o plasă. II. 1. Porțiune a scapulei care susține articulația umărului; p. ext. regiunea corespunzătoare a corpului. ◊ Loc. adj. Lat în spete = cu umerii largi, spătos, voinic. ♦ Os lat care susține articulația membrelor la animalele patrupede; p. ext. regiunea corespunzătoare a corpului. 2. (Reg.) Spătarul scaunului. III. (Înv.) Sabie cu lamă lungă, dreaptă și lată, cu două tăișuri. – Lat. spatha.

DOOM

spátă² (os, omoplat) s. f., g.-d. art. spétei; pl. spéte

spatelor
SPÁTĂ, (I, III) spate, (II) spete, s. f. I. Piesă la războiul de țesut formată dintr-un sistem de lamele paralele fixate la ambele capete, formând un fel de pieptene montat în vatală, prin care trec firele de urzeală. ♦ Bețișor peste care se petrec ochiurile când se împletește o rețea sau o plasă. II. 1. Porțiune a scapulei care susține articulația umărului; p. ext. regiunea corespunzătoare a corpului. ◊ Loc. adj. Lat în spete = cu umerii largi, spătos, voinic. ♦ Os lat care susține articulația membrelor la animalele patrupede; p. ext. regiunea corespunzătoare a corpului. 2. (Reg.) Spătarul scaunului. III. (Înv.) Sabie cu lamă lungă, dreaptă și lată, cu două tăișuri. – Lat. spatha.

DOOM

spátă² (os, omoplat) s. f., g.-d. art. spétei; pl. spéte

spatia
SPATÍE, spatii, s. f. (La cărțile de joc) Treflă. – Din ngr. spathí.

DOOM

spatíe s. f., art. spatía, g.-d. art. spatíei; pl. spatíi, art. spatíile

spatic
SPÁTIC, -Ă adj. Referitor la spat, cu lame ca spatul. [Cf. fr. spathique].

spatie
SPATÍE, spatii, s. f. (La cărțile de joc) Treflă. – Din ngr. spathí.

DOOM

spatíe s. f., art. spatía, g.-d. art. spatíei; pl. spatíi, art. spatíile

spatiei
SPATÍE, spatii, s. f. (La cărțile de joc) Treflă. – Din ngr. spathí.

DOOM

spatíe s. f., art. spatía, g.-d. art. spatíei; pl. spatíi, art. spatíile

spatii
SPATÍE, spatii, s. f. (La cărțile de joc) Treflă. – Din ngr. spathí.

DOOM

spatíe s. f., art. spatía, g.-d. art. spatíei; pl. spatíi, art. spatíile

spatiile
SPATÍE, spatii, s. f. (La cărțile de joc) Treflă. – Din ngr. spathí.

DOOM

spatíe s. f., art. spatía, g.-d. art. spatíei; pl. spatíi, art. spatíile

spatiilor
SPATÍE, spatii, s. f. (La cărțile de joc) Treflă. – Din ngr. spathí.

DOOM

spatíe s. f., art. spatía, g.-d. art. spatíei; pl. spatíi, art. spatíile

spatiu
spatiu, spatii s. m. (cart.) treflă.

spatul
SPAT, spaturi, s. n. (în sintagma) Spat de Islanda = varietate de calcit caracterizată prin dimensiunile mari și prin transparența perfectă a cristalelor, utilizată la instrumentele optice. – Din fr. spath, germ. Spat.

DOOM

!spat s. n., pl. spáturi

spatula
SPATÚLĂ, spatule, s. f. Mică unealtă în formă de lopățică, folosită în sculptură, farmacie etc. pentru a lua, a amesteca și a întinde diferite substanțe pulverulente sau vâscoase. [Acc. și: spátulă] – Din fr. spatule.

DOOM

spatúlă s. f., g.-d. art. spatúlei; pl. spatúle

spatulat
SPATULÁT, -Ă, spatulați, -te, adj. (Livr.) în formă de spatulă, de lopățică. – Din fr. spatule.

DOOM

spatulát (livr.) adj. m., pl. spatuláți; f. spatulátă, pl. spatuláte

spatulata
SPATULÁT, -Ă, spatulați, -te, adj. (Livr.) în formă de spatulă, de lopățică. – Din fr. spatule.

DOOM

spatulát (livr.) adj. m., pl. spatuláți; f. spatulátă, pl. spatuláte

spatulate
SPATULÁT, -Ă, spatulați, -te, adj. (Livr.) în formă de spatulă, de lopățică. – Din fr. spatule.

DOOM

spatulát (livr.) adj. m., pl. spatuláți; f. spatulátă, pl. spatuláte

spatulatei
SPATULÁT, -Ă, spatulați, -te, adj. (Livr.) în formă de spatulă, de lopățică. – Din fr. spatule.

DOOM

spatulát (livr.) adj. m., pl. spatuláți; f. spatulátă, pl. spatuláte

spatulatele
SPATULÁT, -Ă, spatulați, -te, adj. (Livr.) în formă de spatulă, de lopățică. – Din fr. spatule.

DOOM

spatulát (livr.) adj. m., pl. spatuláți; f. spatulátă, pl. spatuláte

spatulatelor
SPATULÁT, -Ă, spatulați, -te, adj. (Livr.) în formă de spatulă, de lopățică. – Din fr. spatule.

DOOM

spatulát (livr.) adj. m., pl. spatuláți; f. spatulátă, pl. spatuláte

spatulatul
SPATULÁT, -Ă, spatulați, -te, adj. (Livr.) în formă de spatulă, de lopățică. – Din fr. spatule.

DOOM

spatulát (livr.) adj. m., pl. spatuláți; f. spatulátă, pl. spatuláte

spatulatului
SPATULÁT, -Ă, spatulați, -te, adj. (Livr.) în formă de spatulă, de lopățică. – Din fr. spatule.

DOOM

spatulát (livr.) adj. m., pl. spatuláți; f. spatulátă, pl. spatuláte

spatulați
SPATULÁT, -Ă, spatulați, -te, adj. (Livr.) în formă de spatulă, de lopățică. – Din fr. spatule.

DOOM

spatulát (livr.) adj. m., pl. spatuláți; f. spatulátă, pl. spatuláte

spatulații
SPATULÁT, -Ă, spatulați, -te, adj. (Livr.) în formă de spatulă, de lopățică. – Din fr. spatule.

DOOM

spatulát (livr.) adj. m., pl. spatuláți; f. spatulátă, pl. spatuláte

spatulaților
SPATULÁT, -Ă, spatulați, -te, adj. (Livr.) în formă de spatulă, de lopățică. – Din fr. spatule.

DOOM

spatulát (livr.) adj. m., pl. spatuláți; f. spatulátă, pl. spatuláte

spatule
SPATÚLĂ, spatule, s. f. Mică unealtă în formă de lopățică, folosită în sculptură, farmacie etc. pentru a lua, a amesteca și a întinde diferite substanțe pulverulente sau vâscoase. [Acc. și: spátulă] – Din fr. spatule.

DOOM

spatúlă s. f., g.-d. art. spatúlei; pl. spatúle

spatulei
SPATÚLĂ, spatule, s. f. Mică unealtă în formă de lopățică, folosită în sculptură, farmacie etc. pentru a lua, a amesteca și a întinde diferite substanțe pulverulente sau vâscoase. [Acc. și: spátulă] – Din fr. spatule.

DOOM

spatúlă s. f., g.-d. art. spatúlei; pl. spatúle

spatulele
SPATÚLĂ, spatule, s. f. Mică unealtă în formă de lopățică, folosită în sculptură, farmacie etc. pentru a lua, a amesteca și a întinde diferite substanțe pulverulente sau vâscoase. [Acc. și: spátulă] – Din fr. spatule.

DOOM

spatúlă s. f., g.-d. art. spatúlei; pl. spatúle

spatulelor
SPATÚLĂ, spatule, s. f. Mică unealtă în formă de lopățică, folosită în sculptură, farmacie etc. pentru a lua, a amesteca și a întinde diferite substanțe pulverulente sau vâscoase. [Acc. și: spátulă] – Din fr. spatule.

DOOM

spatúlă s. f., g.-d. art. spatúlei; pl. spatúle

spatului
SPAT, spaturi, s. n. (în sintagma) Spat de Islanda = varietate de calcit caracterizată prin dimensiunile mari și prin transparența perfectă a cristalelor, utilizată la instrumentele optice. – Din fr. spath, germ. Spat.

DOOM

!spat s. n., pl. spáturi

spatulă
SPATÚLĂ, spatule, s. f. Mică unealtă în formă de lopățică, folosită în sculptură, farmacie etc. pentru a lua, a amesteca și a întinde diferite substanțe pulverulente sau vâscoase. [Acc. și: spátulă] – Din fr. spatule.

spaturi
SPAT, spaturi, s. n. (în sintagma) Spat de Islanda = varietate de calcit caracterizată prin dimensiunile mari și prin transparența perfectă a cristalelor, utilizată la instrumentele optice. – Din fr. spath, germ. Spat.

DOOM

!spat s. n., pl. spáturi

spaturile
SPAT, spaturi, s. n. (în sintagma) Spat de Islanda = varietate de calcit caracterizată prin dimensiunile mari și prin transparența perfectă a cristalelor, utilizată la instrumentele optice. – Din fr. spath, germ. Spat.

DOOM

!spat s. n., pl. spáturi

spaturilor
SPAT, spaturi, s. n. (în sintagma) Spat de Islanda = varietate de calcit caracterizată prin dimensiunile mari și prin transparența perfectă a cristalelor, utilizată la instrumentele optice. – Din fr. spath, germ. Spat.

DOOM

!spat s. n., pl. spáturi

spavan
SPAVÁN, spavane, s. n. Tumoare osoasă care se formează la încheietura piciorului de dinapoi la cai sau la boi, făcându-i să șchiopăteze; os mort. – Din it. spavano.

DOOM

spaván s. n., pl. spaváne

spavane
SPAVÁN, spavane, s. n. Tumoare osoasă care se formează la încheietura piciorului de dinapoi la cai sau la boi, făcându-i să șchiopăteze; os mort. – Din it. spavano.

DOOM

spaván s. n., pl. spaváne

spavanele
SPAVÁN, spavane, s. n. Tumoare osoasă care se formează la încheietura piciorului de dinapoi la cai sau la boi, făcându-i să șchiopăteze; os mort. – Din it. spavano.

DOOM

spaván s. n., pl. spaváne

spavanelor
SPAVÁN, spavane, s. n. Tumoare osoasă care se formează la încheietura piciorului de dinapoi la cai sau la boi, făcându-i să șchiopăteze; os mort. – Din it. spavano.

DOOM

spaván s. n., pl. spaváne

spavanul
SPAVÁN, spavane, s. n. Tumoare osoasă care se formează la încheietura piciorului de dinapoi la cai sau la boi, făcându-i să șchiopăteze; os mort. – Din it. spavano.

DOOM

spaván s. n., pl. spaváne

spavanului
SPAVÁN, spavane, s. n. Tumoare osoasă care se formează la încheietura piciorului de dinapoi la cai sau la boi, făcându-i să șchiopăteze; os mort. – Din it. spavano.

DOOM

spaván s. n., pl. spaváne

spaț
SPAȚ, spațuri, s. n. Spațiu între sulul dinainte și spată la războiul de țesut. – Lat. spatium.

DOOM

spaț s. n., pl. spáțuri

spația
SPAȚIÁ, spațiez, vb. I. Tranz. A rări, a distanța, a despărți prin spații mai mari (cuvinte, rânduri, obiecte). [Pr.: -ți-a] – Din spațiu.

DOOM

spațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 spațiáză, 1 pl. spațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să spațiéze; ger. spațiínd (-ți-ind)

spațiai
SPAȚIÁ, spațiez, vb. I. Tranz. A rări, a distanța, a despărți prin spații mai mari (cuvinte, rânduri, obiecte). [Pr.: -ți-a] – Din spațiu.

DOOM

spațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 spațiáză, 1 pl. spațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să spațiéze; ger. spațiínd (-ți-ind)

spațial
SPAȚIÁL, -Ă, spațiali, -e, adj. Care ține de spațiu, privitor la spațiu, din spațiu. ◊ Cabină spațială = capsulă cosmică. ♦ Spec. Referitor la spațiul cosmic, interplanetar. [Pr.: -ți-al] – Din fr. spatial.

DOOM

spațiál (-ți-al) adj. m., pl. spațiáli; f. spațiálă, pl. spațiále

spațiala
SPAȚIÁL, -Ă, spațiali, -e, adj. Care ține de spațiu, privitor la spațiu, din spațiu. ◊ Cabină spațială = capsulă cosmică. ♦ Spec. Referitor la spațiul cosmic, interplanetar. [Pr.: -ți-al] – Din fr. spatial.

DOOM

spațiál (-ți-al) adj. m., pl. spațiáli; f. spațiálă, pl. spațiále

spațiale
SPAȚIÁL, -Ă, spațiali, -e, adj. Care ține de spațiu, privitor la spațiu, din spațiu. ◊ Cabină spațială = capsulă cosmică. ♦ Spec. Referitor la spațiul cosmic, interplanetar. [Pr.: -ți-al] – Din fr. spatial.

DOOM

spațiál (-ți-al) adj. m., pl. spațiáli; f. spațiálă, pl. spațiále

spațialei
SPAȚIÁL, -Ă, spațiali, -e, adj. Care ține de spațiu, privitor la spațiu, din spațiu. ◊ Cabină spațială = capsulă cosmică. ♦ Spec. Referitor la spațiul cosmic, interplanetar. [Pr.: -ți-al] – Din fr. spatial.

DOOM

spațiál (-ți-al) adj. m., pl. spațiáli; f. spațiálă, pl. spațiále

spațialele
SPAȚIÁL, -Ă, spațiali, -e, adj. Care ține de spațiu, privitor la spațiu, din spațiu. ◊ Cabină spațială = capsulă cosmică. ♦ Spec. Referitor la spațiul cosmic, interplanetar. [Pr.: -ți-al] – Din fr. spatial.

DOOM

spațiál (-ți-al) adj. m., pl. spațiáli; f. spațiálă, pl. spațiále

spațialelor
SPAȚIÁL, -Ă, spațiali, -e, adj. Care ține de spațiu, privitor la spațiu, din spațiu. ◊ Cabină spațială = capsulă cosmică. ♦ Spec. Referitor la spațiul cosmic, interplanetar. [Pr.: -ți-al] – Din fr. spatial.

DOOM

spațiál (-ți-al) adj. m., pl. spațiáli; f. spațiálă, pl. spațiále

spațiali
SPAȚIÁL, -Ă, spațiali, -e, adj. Care ține de spațiu, privitor la spațiu, din spațiu. ◊ Cabină spațială = capsulă cosmică. ♦ Spec. Referitor la spațiul cosmic, interplanetar. [Pr.: -ți-al] – Din fr. spatial.

DOOM

spațiál (-ți-al) adj. m., pl. spațiáli; f. spațiálă, pl. spațiále

spațialii
SPAȚIÁL, -Ă, spațiali, -e, adj. Care ține de spațiu, privitor la spațiu, din spațiu. ◊ Cabină spațială = capsulă cosmică. ♦ Spec. Referitor la spațiul cosmic, interplanetar. [Pr.: -ți-al] – Din fr. spatial.

DOOM

spațiál (-ți-al) adj. m., pl. spațiáli; f. spațiálă, pl. spațiále

spațialilor
SPAȚIÁL, -Ă, spațiali, -e, adj. Care ține de spațiu, privitor la spațiu, din spațiu. ◊ Cabină spațială = capsulă cosmică. ♦ Spec. Referitor la spațiul cosmic, interplanetar. [Pr.: -ți-al] – Din fr. spatial.

DOOM

spațiál (-ți-al) adj. m., pl. spațiáli; f. spațiálă, pl. spațiále

spațialitate
SPAȚIALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este spațial; lărgime, spațiu deschis. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. spatialité.

DOOM

*spațialitáte s. f., g.-d. art. spațialitắții

spațialitatea
SPAȚIALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este spațial; lărgime, spațiu deschis. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. spatialité.

DOOM

*spațialitáte s. f., g.-d. art. spațialitắții

spațialități
SPAȚIALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este spațial; lărgime, spațiu deschis. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. spatialité.

DOOM

*spațialitáte s. f., g.-d. art. spațialitắții

spațialității
SPAȚIALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este spațial; lărgime, spațiu deschis. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. spatialité.

DOOM

*spațialitáte s. f., g.-d. art. spațialitắții

spațializa
SPAȚIALIZÁ, spațializez, vb. I. Tranz. A reprezenta în spațiu. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. spatialiser.

DOOM

*spațializá (a ~) vb., ind. prez. 3 spațializeáză

spațializai
SPAȚIALIZÁ, spațializez, vb. I. Tranz. A reprezenta în spațiu. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. spatialiser.

DOOM

*spațializá (a ~) vb., ind. prez. 3 spațializeáză

spațializam
SPAȚIALIZÁ, spațializez, vb. I. Tranz. A reprezenta în spațiu. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. spatialiser.

DOOM

*spațializá (a ~) vb., ind. prez. 3 spațializeáză

spațializare
SPAȚIALIZÁ, spațializez, vb. I. Tranz. A reprezenta în spațiu. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. spatialiser.

DOOM

*spațializá (a ~) vb., ind. prez. 3 spațializeáză

spațializare
SPAȚIALIZÁRE, spațializări, s. f. Acțiunea de a spațializa. [Pr.: -ți-a-] – V. spațializa.

spațializarea
SPAȚIALIZÁRE, spațializări, s. f. Acțiunea de a spațializa. [Pr.: -ți-a-] – V. spațializa.

spațializară
SPAȚIALIZÁ, spațializez, vb. I. Tranz. A reprezenta în spațiu. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. spatialiser.

DOOM

*spațializá (a ~) vb., ind. prez. 3 spațializeáză

spațializarăm
SPAȚIALIZÁ, spațializez, vb. I. Tranz. A reprezenta în spațiu. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. spatialiser.

DOOM

*spațializá (a ~) vb., ind. prez. 3 spațializeáză

spațializarăți
SPAȚIALIZÁ, spațializez, vb. I. Tranz. A reprezenta în spațiu. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. spatialiser.

DOOM

*spațializá (a ~) vb., ind. prez. 3 spațializeáză

spațializase
SPAȚIALIZÁ, spațializez, vb. I. Tranz. A reprezenta în spațiu. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. spatialiser.

DOOM

*spațializá (a ~) vb., ind. prez. 3 spațializeáză

spațializasem
SPAȚIALIZÁ, spațializez, vb. I. Tranz. A reprezenta în spațiu. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. spatialiser.

DOOM

*spațializá (a ~) vb., ind. prez. 3 spațializeáză

spațializaseră
SPAȚIALIZÁ, spațializez, vb. I. Tranz. A reprezenta în spațiu. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. spatialiser.

DOOM

*spațializá (a ~) vb., ind. prez. 3 spațializeáză

spațializaserăm
SPAȚIALIZÁ, spațializez, vb. I. Tranz. A reprezenta în spațiu. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. spatialiser.

DOOM

*spațializá (a ~) vb., ind. prez. 3 spațializeáză

spațializaserăți
SPAȚIALIZÁ, spațializez, vb. I. Tranz. A reprezenta în spațiu. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. spatialiser.

DOOM

*spațializá (a ~) vb., ind. prez. 3 spațializeáză

spațializaseși
SPAȚIALIZÁ, spațializez, vb. I. Tranz. A reprezenta în spațiu. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. spatialiser.

DOOM

*spațializá (a ~) vb., ind. prez. 3 spațializeáză

spațializaseți
SPAȚIALIZÁ, spațializez, vb. I. Tranz. A reprezenta în spațiu. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. spatialiser.

DOOM

*spațializá (a ~) vb., ind. prez. 3 spațializeáză

spațializat
SPAȚIALIZÁ, spațializez, vb. I. Tranz. A reprezenta în spațiu. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. spatialiser.

DOOM

*spațializá (a ~) vb., ind. prez. 3 spațializeáză

spațializat
SPAȚIALIZÁT, -Ă, spațializați, -te, adj. Care a fost reprezentat în spațiu. [Pr.: -ți-a-] – V. spațializa.

spațializata
SPAȚIALIZÁT, -Ă, spațializați, -te, adj. Care a fost reprezentat în spațiu. [Pr.: -ți-a-] – V. spațializa.

spațializate
SPAȚIALIZÁT, -Ă, spațializați, -te, adj. Care a fost reprezentat în spațiu. [Pr.: -ți-a-] – V. spațializa.

spațializatei
SPAȚIALIZÁT, -Ă, spațializați, -te, adj. Care a fost reprezentat în spațiu. [Pr.: -ți-a-] – V. spațializa.

spațializatele
SPAȚIALIZÁT, -Ă, spațializați, -te, adj. Care a fost reprezentat în spațiu. [Pr.: -ți-a-] – V. spațializa.

spațializatelor
SPAȚIALIZÁT, -Ă, spațializați, -te, adj. Care a fost reprezentat în spațiu. [Pr.: -ți-a-] – V. spațializa.

spațializatul
SPAȚIALIZÁT, -Ă, spațializați, -te, adj. Care a fost reprezentat în spațiu. [Pr.: -ți-a-] – V. spațializa.

spațializatului
SPAȚIALIZÁT, -Ă, spațializați, -te, adj. Care a fost reprezentat în spațiu. [Pr.: -ți-a-] – V. spațializa.

spațializau
SPAȚIALIZÁ, spațializez, vb. I. Tranz. A reprezenta în spațiu. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. spatialiser.

DOOM

*spațializá (a ~) vb., ind. prez. 3 spațializeáză

spațializași
SPAȚIALIZÁ, spațializez, vb. I. Tranz. A reprezenta în spațiu. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. spatialiser.

DOOM

*spațializá (a ~) vb., ind. prez. 3 spațializeáză

spațializați
SPAȚIALIZÁ, spațializez, vb. I. Tranz. A reprezenta în spațiu. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. spatialiser.

DOOM

*spațializá (a ~) vb., ind. prez. 3 spațializeáză

spațializați
SPAȚIALIZÁT, -Ă, spațializați, -te, adj. Care a fost reprezentat în spațiu. [Pr.: -ți-a-] – V. spațializa.

spațializații
SPAȚIALIZÁT, -Ă, spațializați, -te, adj. Care a fost reprezentat în spațiu. [Pr.: -ți-a-] – V. spațializa.

spațializaților
SPAȚIALIZÁT, -Ă, spațializați, -te, adj. Care a fost reprezentat în spațiu. [Pr.: -ți-a-] – V. spațializa.

spațializează
SPAȚIALIZÁ, spațializez, vb. I. Tranz. A reprezenta în spațiu. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. spatialiser.

DOOM

*spațializá (a ~) vb., ind. prez. 3 spațializeáză

spațializez
SPAȚIALIZÁ, spațializez, vb. I. Tranz. A reprezenta în spațiu. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. spatialiser.

DOOM

*spațializá (a ~) vb., ind. prez. 3 spațializeáză

spațializeze
SPAȚIALIZÁ, spațializez, vb. I. Tranz. A reprezenta în spațiu. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. spatialiser.

DOOM

*spațializá (a ~) vb., ind. prez. 3 spațializeáză

spațializezi
SPAȚIALIZÁ, spațializez, vb. I. Tranz. A reprezenta în spațiu. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. spatialiser.

DOOM

*spațializá (a ~) vb., ind. prez. 3 spațializeáză

spațializând
SPAȚIALIZÁ, spațializez, vb. I. Tranz. A reprezenta în spațiu. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. spatialiser.

DOOM

*spațializá (a ~) vb., ind. prez. 3 spațializeáză

spațializînd
SPAȚIALIZÁ, spațializez, vb. I. Tranz. A reprezenta în spațiu. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. spatialiser.

DOOM

*spațializá (a ~) vb., ind. prez. 3 spațializeáză

spațializări
SPAȚIALIZÁRE, spațializări, s. f. Acțiunea de a spațializa. [Pr.: -ți-a-] – V. spațializa.

spațializării
SPAȚIALIZÁRE, spațializări, s. f. Acțiunea de a spațializa. [Pr.: -ți-a-] – V. spațializa.

spațializările
SPAȚIALIZÁRE, spațializări, s. f. Acțiunea de a spațializa. [Pr.: -ți-a-] – V. spațializa.

spațializărilor
SPAȚIALIZÁRE, spațializări, s. f. Acțiunea de a spațializa. [Pr.: -ți-a-] – V. spațializa.

spațialul
SPAȚIÁL, -Ă, spațiali, -e, adj. Care ține de spațiu, privitor la spațiu, din spațiu. ◊ Cabină spațială = capsulă cosmică. ♦ Spec. Referitor la spațiul cosmic, interplanetar. [Pr.: -ți-al] – Din fr. spatial.

DOOM

spațiál (-ți-al) adj. m., pl. spațiáli; f. spațiálă, pl. spațiále

spațialului
SPAȚIÁL, -Ă, spațiali, -e, adj. Care ține de spațiu, privitor la spațiu, din spațiu. ◊ Cabină spațială = capsulă cosmică. ♦ Spec. Referitor la spațiul cosmic, interplanetar. [Pr.: -ți-al] – Din fr. spatial.

DOOM

spațiál (-ți-al) adj. m., pl. spațiáli; f. spațiálă, pl. spațiále

spațiam
SPAȚIÁ, spațiez, vb. I. Tranz. A rări, a distanța, a despărți prin spații mai mari (cuvinte, rânduri, obiecte). [Pr.: -ți-a] – Din spațiu.

DOOM

spațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 spațiáză, 1 pl. spațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să spațiéze; ger. spațiínd (-ți-ind)

spațiară
SPAȚIÁ, spațiez, vb. I. Tranz. A rări, a distanța, a despărți prin spații mai mari (cuvinte, rânduri, obiecte). [Pr.: -ți-a] – Din spațiu.

DOOM

spațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 spațiáză, 1 pl. spațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să spațiéze; ger. spațiínd (-ți-ind)

spațiarăm
SPAȚIÁ, spațiez, vb. I. Tranz. A rări, a distanța, a despărți prin spații mai mari (cuvinte, rânduri, obiecte). [Pr.: -ți-a] – Din spațiu.

DOOM

spațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 spațiáză, 1 pl. spațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să spațiéze; ger. spațiínd (-ți-ind)

spațiarăți
SPAȚIÁ, spațiez, vb. I. Tranz. A rări, a distanța, a despărți prin spații mai mari (cuvinte, rânduri, obiecte). [Pr.: -ți-a] – Din spațiu.

DOOM

spațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 spațiáză, 1 pl. spațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să spațiéze; ger. spațiínd (-ți-ind)

spațiase
SPAȚIÁ, spațiez, vb. I. Tranz. A rări, a distanța, a despărți prin spații mai mari (cuvinte, rânduri, obiecte). [Pr.: -ți-a] – Din spațiu.

DOOM

spațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 spațiáză, 1 pl. spațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să spațiéze; ger. spațiínd (-ți-ind)

spațiasem
SPAȚIÁ, spațiez, vb. I. Tranz. A rări, a distanța, a despărți prin spații mai mari (cuvinte, rânduri, obiecte). [Pr.: -ți-a] – Din spațiu.

DOOM

spațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 spațiáză, 1 pl. spațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să spațiéze; ger. spațiínd (-ți-ind)

spațiaseră
SPAȚIÁ, spațiez, vb. I. Tranz. A rări, a distanța, a despărți prin spații mai mari (cuvinte, rânduri, obiecte). [Pr.: -ți-a] – Din spațiu.

DOOM

spațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 spațiáză, 1 pl. spațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să spațiéze; ger. spațiínd (-ți-ind)

spațiaserăm
SPAȚIÁ, spațiez, vb. I. Tranz. A rări, a distanța, a despărți prin spații mai mari (cuvinte, rânduri, obiecte). [Pr.: -ți-a] – Din spațiu.

DOOM

spațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 spațiáză, 1 pl. spațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să spațiéze; ger. spațiínd (-ți-ind)

spațiaserăți
SPAȚIÁ, spațiez, vb. I. Tranz. A rări, a distanța, a despărți prin spații mai mari (cuvinte, rânduri, obiecte). [Pr.: -ți-a] – Din spațiu.

DOOM

spațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 spațiáză, 1 pl. spațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să spațiéze; ger. spațiínd (-ți-ind)

spațiaseși
SPAȚIÁ, spațiez, vb. I. Tranz. A rări, a distanța, a despărți prin spații mai mari (cuvinte, rânduri, obiecte). [Pr.: -ți-a] – Din spațiu.

DOOM

spațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 spațiáză, 1 pl. spațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să spațiéze; ger. spațiínd (-ți-ind)

spațiaseți
SPAȚIÁ, spațiez, vb. I. Tranz. A rări, a distanța, a despărți prin spații mai mari (cuvinte, rânduri, obiecte). [Pr.: -ți-a] – Din spațiu.

DOOM

spațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 spațiáză, 1 pl. spațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să spațiéze; ger. spațiínd (-ți-ind)

spațiat
SPAȚIÁ, spațiez, vb. I. Tranz. A rări, a distanța, a despărți prin spații mai mari (cuvinte, rânduri, obiecte). [Pr.: -ți-a] – Din spațiu.

DOOM

spațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 spațiáză, 1 pl. spațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să spațiéze; ger. spațiínd (-ți-ind)

spațiat
SPAȚIÁT, -Ă, spațiați, -te, adj. Rărit, distanțat, despărțit prin spații (mai mari). [Pr.: -ți-at] – V. spația.

spațiata
SPAȚIÁT, -Ă, spațiați, -te, adj. Rărit, distanțat, despărțit prin spații (mai mari). [Pr.: -ți-at] – V. spația.

spațiate
SPAȚIÁT, -Ă, spațiați, -te, adj. Rărit, distanțat, despărțit prin spații (mai mari). [Pr.: -ți-at] – V. spația.

spațiatei
SPAȚIÁT, -Ă, spațiați, -te, adj. Rărit, distanțat, despărțit prin spații (mai mari). [Pr.: -ți-at] – V. spația.

spațiatele
SPAȚIÁT, -Ă, spațiați, -te, adj. Rărit, distanțat, despărțit prin spații (mai mari). [Pr.: -ți-at] – V. spația.

spațiatelor
SPAȚIÁT, -Ă, spațiați, -te, adj. Rărit, distanțat, despărțit prin spații (mai mari). [Pr.: -ți-at] – V. spația.

spațiatul
SPAȚIÁT, -Ă, spațiați, -te, adj. Rărit, distanțat, despărțit prin spații (mai mari). [Pr.: -ți-at] – V. spația.

spațiatului
SPAȚIÁT, -Ă, spațiați, -te, adj. Rărit, distanțat, despărțit prin spații (mai mari). [Pr.: -ți-at] – V. spația.

spațiau
SPAȚIÁ, spațiez, vb. I. Tranz. A rări, a distanța, a despărți prin spații mai mari (cuvinte, rânduri, obiecte). [Pr.: -ți-a] – Din spațiu.

DOOM

spațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 spațiáză, 1 pl. spațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să spațiéze; ger. spațiínd (-ți-ind)

spațiază
SPAȚIÁ, spațiez, vb. I. Tranz. A rări, a distanța, a despărți prin spații mai mari (cuvinte, rânduri, obiecte). [Pr.: -ți-a] – Din spațiu.

DOOM

spațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 spațiáză, 1 pl. spațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să spațiéze; ger. spațiínd (-ți-ind)

spațiași
SPAȚIÁ, spațiez, vb. I. Tranz. A rări, a distanța, a despărți prin spații mai mari (cuvinte, rânduri, obiecte). [Pr.: -ți-a] – Din spațiu.

DOOM

spațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 spațiáză, 1 pl. spațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să spațiéze; ger. spațiínd (-ți-ind)

spațiați
SPAȚIÁ, spațiez, vb. I. Tranz. A rări, a distanța, a despărți prin spații mai mari (cuvinte, rânduri, obiecte). [Pr.: -ți-a] – Din spațiu.

DOOM

spațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 spațiáză, 1 pl. spațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să spațiéze; ger. spațiínd (-ți-ind)

spațiați
SPAȚIÁT, -Ă, spațiați, -te, adj. Rărit, distanțat, despărțit prin spații (mai mari). [Pr.: -ți-at] – V. spația.

spațiații
SPAȚIÁT, -Ă, spațiați, -te, adj. Rărit, distanțat, despărțit prin spații (mai mari). [Pr.: -ți-at] – V. spația.

spațiaților
SPAȚIÁT, -Ă, spațiați, -te, adj. Rărit, distanțat, despărțit prin spații (mai mari). [Pr.: -ți-at] – V. spația.

spație
SPAȚIÁ, spațiez, vb. I. Tranz. A rări, a distanța, a despărți prin spații mai mari (cuvinte, rânduri, obiecte). [Pr.: -ți-a] – Din spațiu.

DOOM

spațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 spațiáză, 1 pl. spațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să spațiéze; ger. spațiínd (-ți-ind)

spațiem
SPAȚIÁ, spațiez, vb. I. Tranz. A rări, a distanța, a despărți prin spații mai mari (cuvinte, rânduri, obiecte). [Pr.: -ți-a] – Din spațiu.

DOOM

spațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 spațiáză, 1 pl. spațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să spațiéze; ger. spațiínd (-ți-ind)

spațiere
SPAȚIÁ, spațiez, vb. I. Tranz. A rări, a distanța, a despărți prin spații mai mari (cuvinte, rânduri, obiecte). [Pr.: -ți-a] – Din spațiu.

DOOM

spațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 spațiáză, 1 pl. spațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să spațiéze; ger. spațiínd (-ți-ind)

spațiere
SPAȚIÉRE, spațieri, s. f. Acțiunea de a spația și rezultatul ei. [Pr.: -ți-e-] – V. spația.

DOOM

spațiére (-ți-e-) s. f., g.-d. art. spațiérii; pl. spațiéri

spațierea
SPAȚIÉRE, spațieri, s. f. Acțiunea de a spația și rezultatul ei. [Pr.: -ți-e-] – V. spația.

DOOM

spațiére (-ți-e-) s. f., g.-d. art. spațiérii; pl. spațiéri

spațieri
SPAȚIÉRE, spațieri, s. f. Acțiunea de a spația și rezultatul ei. [Pr.: -ți-e-] – V. spația.

DOOM

spațiére (-ți-e-) s. f., g.-d. art. spațiérii; pl. spațiéri

spațierii
SPAȚIÉRE, spațieri, s. f. Acțiunea de a spația și rezultatul ei. [Pr.: -ți-e-] – V. spația.

DOOM

spațiére (-ți-e-) s. f., g.-d. art. spațiérii; pl. spațiéri

spațierile
SPAȚIÉRE, spațieri, s. f. Acțiunea de a spația și rezultatul ei. [Pr.: -ți-e-] – V. spația.

DOOM

spațiére (-ți-e-) s. f., g.-d. art. spațiérii; pl. spațiéri

spațierilor
SPAȚIÉRE, spațieri, s. f. Acțiunea de a spația și rezultatul ei. [Pr.: -ți-e-] – V. spația.

DOOM

spațiére (-ți-e-) s. f., g.-d. art. spațiérii; pl. spațiéri

spațiez
SPAȚIÁ, spațiez, vb. I. Tranz. A rări, a distanța, a despărți prin spații mai mari (cuvinte, rânduri, obiecte). [Pr.: -ți-a] – Din spațiu.

DOOM

spațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 spațiáză, 1 pl. spațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să spațiéze; ger. spațiínd (-ți-ind)

spațieze
SPAȚIÁ, spațiez, vb. I. Tranz. A rări, a distanța, a despărți prin spații mai mari (cuvinte, rânduri, obiecte). [Pr.: -ți-a] – Din spațiu.

DOOM

spațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 spațiáză, 1 pl. spațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să spațiéze; ger. spațiínd (-ți-ind)

spațiezi
SPAȚIÁ, spațiez, vb. I. Tranz. A rări, a distanța, a despărți prin spații mai mari (cuvinte, rânduri, obiecte). [Pr.: -ți-a] – Din spațiu.

DOOM

spațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 spațiáză, 1 pl. spațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să spațiéze; ger. spațiínd (-ți-ind)

spații
SPÁȚIU, spații, s. n. 1. (Fil.; la sg.) Formă obiectivă și universală a existenței materiei, inseparabilă de materie, care are aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni și exprimă ordinea coexistenței obiectelor lumii reale, poziția, distanța, mărimea, forma, întinderea lor. ♦ (Mat.) Mulțime de puncte care prezintă anumite proprietăți. ◊ Geometrie în spațiu = ramură a geometriei care studiază figurile ale căror elemente sunt situate în planuri diferite. 2. Întindere nemărginită care cuprinde corpurile cerești; văzduh; porțiune din atmosferă; întinderea, locul care ne înconjoară. ◊ Spațiu aerian = porțiune din atmosferă corespunzătoare limitelor teritoriale ale unui stat și în care acesta își exercită suveranitatea. Spațiu cosmic = întindere nemărginită situată dincolo de atmosfera Pământului. ♦ Perspectivă vastă, orizont larg. 3. Loc, suprafață, întindere limitată. ♦ Limitele între care se desfășoară o acțiune; cadru. ♦ Lungime luată de-a lungul traiectoriei unui corp mobil. 4. Loc (liber) între două obiecte; distanță, interval. ◊ Spațiu verde = suprafață acoperită de vegetație în perimetrul unei așezări. ♦ (Tipogr.) Interval alb lăsat între cuvintele sau rândurile culese; p. ext. unealtă cu care se realizează acest interval. ♦ (Muz.) Interval între liniile unui portativ. 5. Interval de timp, răstimp. – Din lat. spatium, fr. espace.

DOOM

spáțiu [țiu pron. țiu] s. n., art. spáțiul; pl. spáții, art. spáțiile (-ți-i-)

spațiile
SPÁȚIU, spații, s. n. 1. (Fil.; la sg.) Formă obiectivă și universală a existenței materiei, inseparabilă de materie, care are aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni și exprimă ordinea coexistenței obiectelor lumii reale, poziția, distanța, mărimea, forma, întinderea lor. ♦ (Mat.) Mulțime de puncte care prezintă anumite proprietăți. ◊ Geometrie în spațiu = ramură a geometriei care studiază figurile ale căror elemente sunt situate în planuri diferite. 2. Întindere nemărginită care cuprinde corpurile cerești; văzduh; porțiune din atmosferă; întinderea, locul care ne înconjoară. ◊ Spațiu aerian = porțiune din atmosferă corespunzătoare limitelor teritoriale ale unui stat și în care acesta își exercită suveranitatea. Spațiu cosmic = întindere nemărginită situată dincolo de atmosfera Pământului. ♦ Perspectivă vastă, orizont larg. 3. Loc, suprafață, întindere limitată. ♦ Limitele între care se desfășoară o acțiune; cadru. ♦ Lungime luată de-a lungul traiectoriei unui corp mobil. 4. Loc (liber) între două obiecte; distanță, interval. ◊ Spațiu verde = suprafață acoperită de vegetație în perimetrul unei așezări. ♦ (Tipogr.) Interval alb lăsat între cuvintele sau rândurile culese; p. ext. unealtă cu care se realizează acest interval. ♦ (Muz.) Interval între liniile unui portativ. 5. Interval de timp, răstimp. – Din lat. spatium, fr. espace.

DOOM

spáțiu [țiu pron. țiu] s. n., art. spáțiul; pl. spáții, art. spáțiile (-ți-i-)

spațiilor
SPÁȚIU, spații, s. n. 1. (Fil.; la sg.) Formă obiectivă și universală a existenței materiei, inseparabilă de materie, care are aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni și exprimă ordinea coexistenței obiectelor lumii reale, poziția, distanța, mărimea, forma, întinderea lor. ♦ (Mat.) Mulțime de puncte care prezintă anumite proprietăți. ◊ Geometrie în spațiu = ramură a geometriei care studiază figurile ale căror elemente sunt situate în planuri diferite. 2. Întindere nemărginită care cuprinde corpurile cerești; văzduh; porțiune din atmosferă; întinderea, locul care ne înconjoară. ◊ Spațiu aerian = porțiune din atmosferă corespunzătoare limitelor teritoriale ale unui stat și în care acesta își exercită suveranitatea. Spațiu cosmic = întindere nemărginită situată dincolo de atmosfera Pământului. ♦ Perspectivă vastă, orizont larg. 3. Loc, suprafață, întindere limitată. ♦ Limitele între care se desfășoară o acțiune; cadru. ♦ Lungime luată de-a lungul traiectoriei unui corp mobil. 4. Loc (liber) între două obiecte; distanță, interval. ◊ Spațiu verde = suprafață acoperită de vegetație în perimetrul unei așezări. ♦ (Tipogr.) Interval alb lăsat între cuvintele sau rândurile culese; p. ext. unealtă cu care se realizează acest interval. ♦ (Muz.) Interval între liniile unui portativ. 5. Interval de timp, răstimp. – Din lat. spatium, fr. espace.

DOOM

spáțiu [țiu pron. țiu] s. n., art. spáțiul; pl. spáții, art. spáțiile (-ți-i-)

spațiind
SPAȚIÁ, spațiez, vb. I. Tranz. A rări, a distanța, a despărți prin spații mai mari (cuvinte, rânduri, obiecte). [Pr.: -ți-a] – Din spațiu.

DOOM

spațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 spațiáză, 1 pl. spațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să spațiéze; ger. spațiínd (-ți-ind)

spațioasa
SPAȚIÓS, -OÁSĂ, spațioși, -oase, adj. Care ocupă o suprafață mare, cu mult spațiu; larg, încăpător; vast. [Pr.: -ți-os] – Din fr. spacieux.

DOOM

spațiós (-ți-os) adj. m., pl. spațióși; f. spațioásă, pl. spațioáse

spațioase
SPAȚIÓS, -OÁSĂ, spațioși, -oase, adj. Care ocupă o suprafață mare, cu mult spațiu; larg, încăpător; vast. [Pr.: -ți-os] – Din fr. spacieux.

DOOM

spațiós (-ți-os) adj. m., pl. spațióși; f. spațioásă, pl. spațioáse

spațioasei
SPAȚIÓS, -OÁSĂ, spațioși, -oase, adj. Care ocupă o suprafață mare, cu mult spațiu; larg, încăpător; vast. [Pr.: -ți-os] – Din fr. spacieux.

DOOM

spațiós (-ți-os) adj. m., pl. spațióși; f. spațioásă, pl. spațioáse

spațioasele
SPAȚIÓS, -OÁSĂ, spațioși, -oase, adj. Care ocupă o suprafață mare, cu mult spațiu; larg, încăpător; vast. [Pr.: -ți-os] – Din fr. spacieux.

DOOM

spațiós (-ți-os) adj. m., pl. spațióși; f. spațioásă, pl. spațioáse

spațioaselor
SPAȚIÓS, -OÁSĂ, spațioși, -oase, adj. Care ocupă o suprafață mare, cu mult spațiu; larg, încăpător; vast. [Pr.: -ți-os] – Din fr. spacieux.

DOOM

spațiós (-ți-os) adj. m., pl. spațióși; f. spațioásă, pl. spațioáse

spaționa
SPAȚIONÁ, spaționez, vb. I. Tranz. (Tipogr.; rar) A spația. [Pr.: -ți-o-] – Din germ. spationieren.

spaționai
SPAȚIONÁ, spaționez, vb. I. Tranz. (Tipogr.; rar) A spația. [Pr.: -ți-o-] – Din germ. spationieren.

spaționam
SPAȚIONÁ, spaționez, vb. I. Tranz. (Tipogr.; rar) A spația. [Pr.: -ți-o-] – Din germ. spationieren.

spaționare
SPAȚIONÁ, spaționez, vb. I. Tranz. (Tipogr.; rar) A spația. [Pr.: -ți-o-] – Din germ. spationieren.

spaționare
SPAȚIONÁRE, spaționări, s. f. Acțiunea de a spaționa; spațiere. [Pr.: -ți-o-] – V. spaționa.

spaționarea
SPAȚIONÁRE, spaționări, s. f. Acțiunea de a spaționa; spațiere. [Pr.: -ți-o-] – V. spaționa.

spaționară
SPAȚIONÁ, spaționez, vb. I. Tranz. (Tipogr.; rar) A spația. [Pr.: -ți-o-] – Din germ. spationieren.

spaționarăm
SPAȚIONÁ, spaționez, vb. I. Tranz. (Tipogr.; rar) A spația. [Pr.: -ți-o-] – Din germ. spationieren.

spaționarăți
SPAȚIONÁ, spaționez, vb. I. Tranz. (Tipogr.; rar) A spația. [Pr.: -ți-o-] – Din germ. spationieren.

spaționase
SPAȚIONÁ, spaționez, vb. I. Tranz. (Tipogr.; rar) A spația. [Pr.: -ți-o-] – Din germ. spationieren.

spaționasem
SPAȚIONÁ, spaționez, vb. I. Tranz. (Tipogr.; rar) A spația. [Pr.: -ți-o-] – Din germ. spationieren.

spaționaseră
SPAȚIONÁ, spaționez, vb. I. Tranz. (Tipogr.; rar) A spația. [Pr.: -ți-o-] – Din germ. spationieren.

spaționaserăm
SPAȚIONÁ, spaționez, vb. I. Tranz. (Tipogr.; rar) A spația. [Pr.: -ți-o-] – Din germ. spationieren.

spaționaserăți
SPAȚIONÁ, spaționez, vb. I. Tranz. (Tipogr.; rar) A spația. [Pr.: -ți-o-] – Din germ. spationieren.

spaționaseși
SPAȚIONÁ, spaționez, vb. I. Tranz. (Tipogr.; rar) A spația. [Pr.: -ți-o-] – Din germ. spationieren.

spaționaseți
SPAȚIONÁ, spaționez, vb. I. Tranz. (Tipogr.; rar) A spația. [Pr.: -ți-o-] – Din germ. spationieren.

spaționat
SPAȚIONÁ, spaționez, vb. I. Tranz. (Tipogr.; rar) A spația. [Pr.: -ți-o-] – Din germ. spationieren.

spaționat
SPAȚIONÁ, spaționez, vb. I. Tranz. (Tipogr.; rar) A spația. [Pr.: -ți-o-] – Din germ. spationieren.

spaționau
SPAȚIONÁ, spaționez, vb. I. Tranz. (Tipogr.; rar) A spația. [Pr.: -ți-o-] – Din germ. spationieren.

spaționași
SPAȚIONÁ, spaționez, vb. I. Tranz. (Tipogr.; rar) A spația. [Pr.: -ți-o-] – Din germ. spationieren.

spaționați
SPAȚIONÁ, spaționez, vb. I. Tranz. (Tipogr.; rar) A spația. [Pr.: -ți-o-] – Din germ. spationieren.

spaționează
SPAȚIONÁ, spaționez, vb. I. Tranz. (Tipogr.; rar) A spația. [Pr.: -ți-o-] – Din germ. spationieren.

spaționez
SPAȚIONÁ, spaționez, vb. I. Tranz. (Tipogr.; rar) A spația. [Pr.: -ți-o-] – Din germ. spationieren.

spaționeze
SPAȚIONÁ, spaționez, vb. I. Tranz. (Tipogr.; rar) A spația. [Pr.: -ți-o-] – Din germ. spationieren.

spaționezi
SPAȚIONÁ, spaționez, vb. I. Tranz. (Tipogr.; rar) A spația. [Pr.: -ți-o-] – Din germ. spationieren.

spaționând
SPAȚIONÁ, spaționez, vb. I. Tranz. (Tipogr.; rar) A spația. [Pr.: -ți-o-] – Din germ. spationieren.

spaționînd
SPAȚIONÁ, spaționez, vb. I. Tranz. (Tipogr.; rar) A spația. [Pr.: -ți-o-] – Din germ. spationieren.

spaționări
SPAȚIONÁRE, spaționări, s. f. Acțiunea de a spaționa; spațiere. [Pr.: -ți-o-] – V. spaționa.

spaționării
SPAȚIONÁRE, spaționări, s. f. Acțiunea de a spaționa; spațiere. [Pr.: -ți-o-] – V. spaționa.

spaționările
SPAȚIONÁRE, spaționări, s. f. Acțiunea de a spaționa; spațiere. [Pr.: -ți-o-] – V. spaționa.

spaționărilor
SPAȚIONÁRE, spaționări, s. f. Acțiunea de a spaționa; spațiere. [Pr.: -ți-o-] – V. spaționa.

spațios
SPAȚIÓS, -OÁSĂ, spațioși, -oase, adj. Care ocupă o suprafață mare, cu mult spațiu; larg, încăpător; vast. [Pr.: -ți-os] – Din fr. spacieux.

DOOM

spațiós (-ți-os) adj. m., pl. spațióși; f. spațioásă, pl. spațioáse

spațiosul
SPAȚIÓS, -OÁSĂ, spațioși, -oase, adj. Care ocupă o suprafață mare, cu mult spațiu; larg, încăpător; vast. [Pr.: -ți-os] – Din fr. spacieux.

DOOM

spațiós (-ți-os) adj. m., pl. spațióși; f. spațioásă, pl. spațioáse

spațiosului
SPAȚIÓS, -OÁSĂ, spațioși, -oase, adj. Care ocupă o suprafață mare, cu mult spațiu; larg, încăpător; vast. [Pr.: -ți-os] – Din fr. spacieux.

DOOM

spațiós (-ți-os) adj. m., pl. spațióși; f. spațioásă, pl. spațioáse

spațioși
SPAȚIÓS, -OÁSĂ, spațioși, -oase, adj. Care ocupă o suprafață mare, cu mult spațiu; larg, încăpător; vast. [Pr.: -ți-os] – Din fr. spacieux.

DOOM

spațiós (-ți-os) adj. m., pl. spațióși; f. spațioásă, pl. spațioáse

spațioșii
SPAȚIÓS, -OÁSĂ, spațioși, -oase, adj. Care ocupă o suprafață mare, cu mult spațiu; larg, încăpător; vast. [Pr.: -ți-os] – Din fr. spacieux.

DOOM

spațiós (-ți-os) adj. m., pl. spațióși; f. spațioásă, pl. spațioáse

spațioșilor
SPAȚIÓS, -OÁSĂ, spațioși, -oase, adj. Care ocupă o suprafață mare, cu mult spațiu; larg, încăpător; vast. [Pr.: -ți-os] – Din fr. spacieux.

DOOM

spațiós (-ți-os) adj. m., pl. spațióși; f. spațioásă, pl. spațioáse

spațir
spațír (-ruri), s. n. – (Trans.) Plimbare. Var. spatir și der. Germ. Spazier(gang). – Der. spațiri, vb. (Trans., a se plimba), din germ. spazieren.

spațiu
SPÁȚIU, spații, s. n. 1. (Fil.; la sg.) Formă obiectivă și universală a existenței materiei, inseparabilă de materie, care are aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni și exprimă ordinea coexistenței obiectelor lumii reale, poziția, distanța, mărimea, forma, întinderea lor. ♦ (Mat.) Mulțime de puncte care prezintă anumite proprietăți. ◊ Geometrie în spațiu = ramură a geometriei care studiază figurile ale căror elemente sunt situate în planuri diferite. 2. Întindere nemărginită care cuprinde corpurile cerești; văzduh; porțiune din atmosferă; întinderea, locul care ne înconjoară. ◊ Spațiu aerian = porțiune din atmosferă corespunzătoare limitelor teritoriale ale unui stat și în care acesta își exercită suveranitatea. Spațiu cosmic = întindere nemărginită situată dincolo de atmosfera Pământului. ♦ Perspectivă vastă, orizont larg. 3. Loc, suprafață, întindere limitată. ♦ Limitele între care se desfășoară o acțiune; cadru. ♦ Lungime luată de-a lungul traiectoriei unui corp mobil. 4. Loc (liber) între două obiecte; distanță, interval. ◊ Spațiu verde = suprafață acoperită de vegetație în perimetrul unei așezări. ♦ (Tipogr.) Interval alb lăsat între cuvintele sau rândurile culese; p. ext. unealtă cu care se realizează acest interval. ♦ (Muz.) Interval între liniile unui portativ. 5. Interval de timp, răstimp. – Din lat. spatium, fr. espace.

DOOM

spáțiu [țiu pron. țiu] s. n., art. spáțiul; pl. spáții, art. spáțiile (-ți-i-)

spațiul
SPÁȚIU, spații, s. n. 1. (Fil.; la sg.) Formă obiectivă și universală a existenței materiei, inseparabilă de materie, care are aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni și exprimă ordinea coexistenței obiectelor lumii reale, poziția, distanța, mărimea, forma, întinderea lor. ♦ (Mat.) Mulțime de puncte care prezintă anumite proprietăți. ◊ Geometrie în spațiu = ramură a geometriei care studiază figurile ale căror elemente sunt situate în planuri diferite. 2. Întindere nemărginită care cuprinde corpurile cerești; văzduh; porțiune din atmosferă; întinderea, locul care ne înconjoară. ◊ Spațiu aerian = porțiune din atmosferă corespunzătoare limitelor teritoriale ale unui stat și în care acesta își exercită suveranitatea. Spațiu cosmic = întindere nemărginită situată dincolo de atmosfera Pământului. ♦ Perspectivă vastă, orizont larg. 3. Loc, suprafață, întindere limitată. ♦ Limitele între care se desfășoară o acțiune; cadru. ♦ Lungime luată de-a lungul traiectoriei unui corp mobil. 4. Loc (liber) între două obiecte; distanță, interval. ◊ Spațiu verde = suprafață acoperită de vegetație în perimetrul unei așezări. ♦ (Tipogr.) Interval alb lăsat între cuvintele sau rândurile culese; p. ext. unealtă cu care se realizează acest interval. ♦ (Muz.) Interval între liniile unui portativ. 5. Interval de timp, răstimp. – Din lat. spatium, fr. espace.

DOOM

spáțiu [țiu pron. țiu] s. n., art. spáțiul; pl. spáții, art. spáțiile (-ți-i-)

spațiului
SPÁȚIU, spații, s. n. 1. (Fil.; la sg.) Formă obiectivă și universală a existenței materiei, inseparabilă de materie, care are aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni și exprimă ordinea coexistenței obiectelor lumii reale, poziția, distanța, mărimea, forma, întinderea lor. ♦ (Mat.) Mulțime de puncte care prezintă anumite proprietăți. ◊ Geometrie în spațiu = ramură a geometriei care studiază figurile ale căror elemente sunt situate în planuri diferite. 2. Întindere nemărginită care cuprinde corpurile cerești; văzduh; porțiune din atmosferă; întinderea, locul care ne înconjoară. ◊ Spațiu aerian = porțiune din atmosferă corespunzătoare limitelor teritoriale ale unui stat și în care acesta își exercită suveranitatea. Spațiu cosmic = întindere nemărginită situată dincolo de atmosfera Pământului. ♦ Perspectivă vastă, orizont larg. 3. Loc, suprafață, întindere limitată. ♦ Limitele între care se desfășoară o acțiune; cadru. ♦ Lungime luată de-a lungul traiectoriei unui corp mobil. 4. Loc (liber) între două obiecte; distanță, interval. ◊ Spațiu verde = suprafață acoperită de vegetație în perimetrul unei așezări. ♦ (Tipogr.) Interval alb lăsat între cuvintele sau rândurile culese; p. ext. unealtă cu care se realizează acest interval. ♦ (Muz.) Interval între liniile unui portativ. 5. Interval de timp, răstimp. – Din lat. spatium, fr. espace.

DOOM

spáțiu [țiu pron. țiu] s. n., art. spáțiul; pl. spáții, art. spáțiile (-ți-i-)

spațul
SPAȚ, spațuri, s. n. Spațiu între sulul dinainte și spată la războiul de țesut. – Lat. spatium.

DOOM

spaț s. n., pl. spáțuri

spațului
SPAȚ, spațuri, s. n. Spațiu între sulul dinainte și spată la războiul de țesut. – Lat. spatium.

DOOM

spaț s. n., pl. spáțuri

spațuri
SPAȚ, spațuri, s. n. Spațiu între sulul dinainte și spată la războiul de țesut. – Lat. spatium.

DOOM

spaț s. n., pl. spáțuri

spațurile
SPAȚ, spațuri, s. n. Spațiu între sulul dinainte și spată la războiul de țesut. – Lat. spatium.

DOOM

spaț s. n., pl. spáțuri

spațurilor
SPAȚ, spațuri, s. n. Spațiu între sulul dinainte și spată la războiul de țesut. – Lat. spatium.

DOOM

spaț s. n., pl. spáțuri

spe
IN SPE loc. adj., loc. adv. În viitor. – Loc. lat.

DOOM

in spe (lat.) loc. adj., loc. adv.

speaker
SPEAKER, speakeri, s. m. Președintele Camerei Comunelor în Marea Britanie și al Camerei Reprezentanților în SUA. [Pr.: spicăr] – Cuv. engl.

DOOM

!Speaker (președintele Camerei Comunelor) (angl.) [pron. spícăr] s. m., pl. Speakeri

specia
SPÉCIE, specii, s. f. 1. (Biol.) Categorie sistematică fundamentală subordonată genului, care cuprinde animale și plante cu trăsături și însușiri comune. 2. Soi, fel, varietate; clasă, categorie. 3. (Log.) Noțiune care cuprinde un grup de obiecte cu însușiri esențiale comune și care se subordonează genului. – Din lat. species. Cf. fr. espèce.

DOOM

spécie (-ci-e) s. f., art. spécia (-ci-a), g.-d. art. spéciei; pl. spécii, art. spéciile (-ci-i-)

special
SPECIÁL, -Ă, speciali, -e, adj. Care se deosebește de alte lucruri asemănătoare prin trăsături care îi sunt proprii; care se află numai la un lucru sau la o anumită categorie de lucruri; (adesea adverbial) care este făcut, destinat, rezervat pentru a corespunde unui anumit scop; p. ext. ieșit din comun, deosebit de bun, de valoros; excepțional. ◊ Loc. adv. În special = mai ales, îndeosebi; în mod particular; în speță. ♦ (Despre ediții de presă, publicații) Publicat cu o ocazie deosebită sau la o dată festivă. ♦ Care aparține unei anumite specialități (1), de strictă specialitate. [Pr.: -ci-al] – Din fr. spécial, lat. specialis.

DOOM

speciál (ieșit din comun) (-ci-al) adj. m., pl. speciáli; f. speciálă, pl. speciále

speciala
SPECIÁL, -Ă, speciali, -e, adj. Care se deosebește de alte lucruri asemănătoare prin trăsături care îi sunt proprii; care se află numai la un lucru sau la o anumită categorie de lucruri; (adesea adverbial) care este făcut, destinat, rezervat pentru a corespunde unui anumit scop; p. ext. ieșit din comun, deosebit de bun, de valoros; excepțional. ◊ Loc. adv. În special = mai ales, îndeosebi; în mod particular; în speță. ♦ (Despre ediții de presă, publicații) Publicat cu o ocazie deosebită sau la o dată festivă. ♦ Care aparține unei anumite specialități (1), de strictă specialitate. [Pr.: -ci-al] – Din fr. spécial, lat. specialis.

DOOM

speciál (ieșit din comun) (-ci-al) adj. m., pl. speciáli; f. speciálă, pl. speciále

speciale
SPECIÁL, -Ă, speciali, -e, adj. Care se deosebește de alte lucruri asemănătoare prin trăsături care îi sunt proprii; care se află numai la un lucru sau la o anumită categorie de lucruri; (adesea adverbial) care este făcut, destinat, rezervat pentru a corespunde unui anumit scop; p. ext. ieșit din comun, deosebit de bun, de valoros; excepțional. ◊ Loc. adv. În special = mai ales, îndeosebi; în mod particular; în speță. ♦ (Despre ediții de presă, publicații) Publicat cu o ocazie deosebită sau la o dată festivă. ♦ Care aparține unei anumite specialități (1), de strictă specialitate. [Pr.: -ci-al] – Din fr. spécial, lat. specialis.

DOOM

speciál (ieșit din comun) (-ci-al) adj. m., pl. speciáli; f. speciálă, pl. speciále

specialei
SPECIÁL, -Ă, speciali, -e, adj. Care se deosebește de alte lucruri asemănătoare prin trăsături care îi sunt proprii; care se află numai la un lucru sau la o anumită categorie de lucruri; (adesea adverbial) care este făcut, destinat, rezervat pentru a corespunde unui anumit scop; p. ext. ieșit din comun, deosebit de bun, de valoros; excepțional. ◊ Loc. adv. În special = mai ales, îndeosebi; în mod particular; în speță. ♦ (Despre ediții de presă, publicații) Publicat cu o ocazie deosebită sau la o dată festivă. ♦ Care aparține unei anumite specialități (1), de strictă specialitate. [Pr.: -ci-al] – Din fr. spécial, lat. specialis.

DOOM

speciál (ieșit din comun) (-ci-al) adj. m., pl. speciáli; f. speciálă, pl. speciále

specialele
SPECIÁL, -Ă, speciali, -e, adj. Care se deosebește de alte lucruri asemănătoare prin trăsături care îi sunt proprii; care se află numai la un lucru sau la o anumită categorie de lucruri; (adesea adverbial) care este făcut, destinat, rezervat pentru a corespunde unui anumit scop; p. ext. ieșit din comun, deosebit de bun, de valoros; excepțional. ◊ Loc. adv. În special = mai ales, îndeosebi; în mod particular; în speță. ♦ (Despre ediții de presă, publicații) Publicat cu o ocazie deosebită sau la o dată festivă. ♦ Care aparține unei anumite specialități (1), de strictă specialitate. [Pr.: -ci-al] – Din fr. spécial, lat. specialis.

DOOM

speciál (ieșit din comun) (-ci-al) adj. m., pl. speciáli; f. speciálă, pl. speciále

specialelor
SPECIÁL, -Ă, speciali, -e, adj. Care se deosebește de alte lucruri asemănătoare prin trăsături care îi sunt proprii; care se află numai la un lucru sau la o anumită categorie de lucruri; (adesea adverbial) care este făcut, destinat, rezervat pentru a corespunde unui anumit scop; p. ext. ieșit din comun, deosebit de bun, de valoros; excepțional. ◊ Loc. adv. În special = mai ales, îndeosebi; în mod particular; în speță. ♦ (Despre ediții de presă, publicații) Publicat cu o ocazie deosebită sau la o dată festivă. ♦ Care aparține unei anumite specialități (1), de strictă specialitate. [Pr.: -ci-al] – Din fr. spécial, lat. specialis.

DOOM

speciál (ieșit din comun) (-ci-al) adj. m., pl. speciáli; f. speciálă, pl. speciále

speciali
SPECIÁL, -Ă, speciali, -e, adj. Care se deosebește de alte lucruri asemănătoare prin trăsături care îi sunt proprii; care se află numai la un lucru sau la o anumită categorie de lucruri; (adesea adverbial) care este făcut, destinat, rezervat pentru a corespunde unui anumit scop; p. ext. ieșit din comun, deosebit de bun, de valoros; excepțional. ◊ Loc. adv. În special = mai ales, îndeosebi; în mod particular; în speță. ♦ (Despre ediții de presă, publicații) Publicat cu o ocazie deosebită sau la o dată festivă. ♦ Care aparține unei anumite specialități (1), de strictă specialitate. [Pr.: -ci-al] – Din fr. spécial, lat. specialis.

DOOM

speciál (ieșit din comun) (-ci-al) adj. m., pl. speciáli; f. speciálă, pl. speciále

specialii
SPECIÁL, -Ă, speciali, -e, adj. Care se deosebește de alte lucruri asemănătoare prin trăsături care îi sunt proprii; care se află numai la un lucru sau la o anumită categorie de lucruri; (adesea adverbial) care este făcut, destinat, rezervat pentru a corespunde unui anumit scop; p. ext. ieșit din comun, deosebit de bun, de valoros; excepțional. ◊ Loc. adv. În special = mai ales, îndeosebi; în mod particular; în speță. ♦ (Despre ediții de presă, publicații) Publicat cu o ocazie deosebită sau la o dată festivă. ♦ Care aparține unei anumite specialități (1), de strictă specialitate. [Pr.: -ci-al] – Din fr. spécial, lat. specialis.

DOOM

speciál (ieșit din comun) (-ci-al) adj. m., pl. speciáli; f. speciálă, pl. speciále

specialilor
SPECIÁL, -Ă, speciali, -e, adj. Care se deosebește de alte lucruri asemănătoare prin trăsături care îi sunt proprii; care se află numai la un lucru sau la o anumită categorie de lucruri; (adesea adverbial) care este făcut, destinat, rezervat pentru a corespunde unui anumit scop; p. ext. ieșit din comun, deosebit de bun, de valoros; excepțional. ◊ Loc. adv. În special = mai ales, îndeosebi; în mod particular; în speță. ♦ (Despre ediții de presă, publicații) Publicat cu o ocazie deosebită sau la o dată festivă. ♦ Care aparține unei anumite specialități (1), de strictă specialitate. [Pr.: -ci-al] – Din fr. spécial, lat. specialis.

DOOM

speciál (ieșit din comun) (-ci-al) adj. m., pl. speciáli; f. speciálă, pl. speciále

specialist
SPECIALÍST, -Ă, specialiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cunoaște temeinic o disciplină, o problemă în domeniul căreia profesează. ◊ Medic specialist = prima treaptă în ierarhia medicală; persoană aflată pe această treaptă. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. spécialiste.

DOOM

specialístă (-ci-a-) s. f., g.-d art. specialístei; pl. specialíste

specialista
SPECIALÍST, -Ă, specialiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cunoaște temeinic o disciplină, o problemă în domeniul căreia profesează. ◊ Medic specialist = prima treaptă în ierarhia medicală; persoană aflată pe această treaptă. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. spécialiste.

DOOM

specialístă (-ci-a-) s. f., g.-d art. specialístei; pl. specialíste

specialiste
SPECIALÍST, -Ă, specialiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cunoaște temeinic o disciplină, o problemă în domeniul căreia profesează. ◊ Medic specialist = prima treaptă în ierarhia medicală; persoană aflată pe această treaptă. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. spécialiste.

DOOM

specialístă (-ci-a-) s. f., g.-d art. specialístei; pl. specialíste

specialistei
SPECIALÍST, -Ă, specialiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cunoaște temeinic o disciplină, o problemă în domeniul căreia profesează. ◊ Medic specialist = prima treaptă în ierarhia medicală; persoană aflată pe această treaptă. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. spécialiste.

DOOM

specialístă (-ci-a-) s. f., g.-d art. specialístei; pl. specialíste

specialistele
SPECIALÍST, -Ă, specialiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cunoaște temeinic o disciplină, o problemă în domeniul căreia profesează. ◊ Medic specialist = prima treaptă în ierarhia medicală; persoană aflată pe această treaptă. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. spécialiste.

DOOM

specialístă (-ci-a-) s. f., g.-d art. specialístei; pl. specialíste

specialistelor
SPECIALÍST, -Ă, specialiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cunoaște temeinic o disciplină, o problemă în domeniul căreia profesează. ◊ Medic specialist = prima treaptă în ierarhia medicală; persoană aflată pe această treaptă. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. spécialiste.

DOOM

specialístă (-ci-a-) s. f., g.-d art. specialístei; pl. specialíste

specialistul
SPECIALÍST, -Ă, specialiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cunoaște temeinic o disciplină, o problemă în domeniul căreia profesează. ◊ Medic specialist = prima treaptă în ierarhia medicală; persoană aflată pe această treaptă. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. spécialiste.

DOOM

specialístă (-ci-a-) s. f., g.-d art. specialístei; pl. specialíste

specialistului
SPECIALÍST, -Ă, specialiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cunoaște temeinic o disciplină, o problemă în domeniul căreia profesează. ◊ Medic specialist = prima treaptă în ierarhia medicală; persoană aflată pe această treaptă. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. spécialiste.

DOOM

specialístă (-ci-a-) s. f., g.-d art. specialístei; pl. specialíste

specialitate
SPECIALITÁTE, specialități, s. f. 1. Ramură a științei, a tehnicii, a artei etc. din studiul și din aplicarea căreia cineva își face o profesie. ◊ Loc. adv. De specialitate = care aparține unui domeniu special; (despre persoane) Care este competent într-o anumită ramură de activitate. 2. Produs sau preparat făcut din anumite rețete sau metode de fabricație deosebite. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. spécialité, lat. specialitas, -atis.

DOOM

specialitáte (-ci-a-) s. f., g.-d. art. specialitắții; pl. specialitắți

specialitatea
SPECIALITÁTE, specialități, s. f. 1. Ramură a științei, a tehnicii, a artei etc. din studiul și din aplicarea căreia cineva își face o profesie. ◊ Loc. adv. De specialitate = care aparține unui domeniu special; (despre persoane) Care este competent într-o anumită ramură de activitate. 2. Produs sau preparat făcut din anumite rețete sau metode de fabricație deosebite. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. spécialité, lat. specialitas, -atis.

DOOM

specialitáte (-ci-a-) s. f., g.-d. art. specialitắții; pl. specialitắți

specialități
SPECIALITÁTE, specialități, s. f. 1. Ramură a științei, a tehnicii, a artei etc. din studiul și din aplicarea căreia cineva își face o profesie. ◊ Loc. adv. De specialitate = care aparține unui domeniu special; (despre persoane) Care este competent într-o anumită ramură de activitate. 2. Produs sau preparat făcut din anumite rețete sau metode de fabricație deosebite. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. spécialité, lat. specialitas, -atis.

DOOM

specialitáte (-ci-a-) s. f., g.-d. art. specialitắții; pl. specialitắți

specialității
SPECIALITÁTE, specialități, s. f. 1. Ramură a științei, a tehnicii, a artei etc. din studiul și din aplicarea căreia cineva își face o profesie. ◊ Loc. adv. De specialitate = care aparține unui domeniu special; (despre persoane) Care este competent într-o anumită ramură de activitate. 2. Produs sau preparat făcut din anumite rețete sau metode de fabricație deosebite. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. spécialité, lat. specialitas, -atis.

DOOM

specialitáte (-ci-a-) s. f., g.-d. art. specialitắții; pl. specialitắți

specialitățile
SPECIALITÁTE, specialități, s. f. 1. Ramură a științei, a tehnicii, a artei etc. din studiul și din aplicarea căreia cineva își face o profesie. ◊ Loc. adv. De specialitate = care aparține unui domeniu special; (despre persoane) Care este competent într-o anumită ramură de activitate. 2. Produs sau preparat făcut din anumite rețete sau metode de fabricație deosebite. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. spécialité, lat. specialitas, -atis.

DOOM

specialitáte (-ci-a-) s. f., g.-d. art. specialitắții; pl. specialitắți

specialităților
SPECIALITÁTE, specialități, s. f. 1. Ramură a științei, a tehnicii, a artei etc. din studiul și din aplicarea căreia cineva își face o profesie. ◊ Loc. adv. De specialitate = care aparține unui domeniu special; (despre persoane) Care este competent într-o anumită ramură de activitate. 2. Produs sau preparat făcut din anumite rețete sau metode de fabricație deosebite. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. spécialité, lat. specialitas, -atis.

DOOM

specialitáte (-ci-a-) s. f., g.-d. art. specialitắții; pl. specialitắți

specializa
SPECIALIZÁ, specializez, vb. I. 1. Refl. A se consacra studiului și aplicării unei anumite ramuri din știință, din tehnică etc; a deveni specialist. 2. Tranz. A face să capete trăsături specifice, a imprima caractere speciale. 3. Tranz. și refl. A (se) limita la fabricarea anumitor produse. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. spécialiser.

DOOM

specializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 specializeáză

specializai
SPECIALIZÁ, specializez, vb. I. 1. Refl. A se consacra studiului și aplicării unei anumite ramuri din știință, din tehnică etc; a deveni specialist. 2. Tranz. A face să capete trăsături specifice, a imprima caractere speciale. 3. Tranz. și refl. A (se) limita la fabricarea anumitor produse. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. spécialiser.

DOOM

specializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 specializeáză

specializam
SPECIALIZÁ, specializez, vb. I. 1. Refl. A se consacra studiului și aplicării unei anumite ramuri din știință, din tehnică etc; a deveni specialist. 2. Tranz. A face să capete trăsături specifice, a imprima caractere speciale. 3. Tranz. și refl. A (se) limita la fabricarea anumitor produse. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. spécialiser.

DOOM

specializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 specializeáză

specializare
SPECIALIZÁ, specializez, vb. I. 1. Refl. A se consacra studiului și aplicării unei anumite ramuri din știință, din tehnică etc; a deveni specialist. 2. Tranz. A face să capete trăsături specifice, a imprima caractere speciale. 3. Tranz. și refl. A (se) limita la fabricarea anumitor produse. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. spécialiser.

DOOM

specializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 specializeáză

specializare
SPECIALIZÁRE, specializări, s. f. Acțiunea de a (se) specializa și rezultatul ei. [Pr.: -ci-a-] – V. specializa.

DOOM

specializáre (-ci-a-) s. f., g.-d. art. specializắrii; pl. specializắri

specializarea
SPECIALIZÁRE, specializări, s. f. Acțiunea de a (se) specializa și rezultatul ei. [Pr.: -ci-a-] – V. specializa.

DOOM

specializáre (-ci-a-) s. f., g.-d. art. specializắrii; pl. specializắri

specializară
SPECIALIZÁ, specializez, vb. I. 1. Refl. A se consacra studiului și aplicării unei anumite ramuri din știință, din tehnică etc; a deveni specialist. 2. Tranz. A face să capete trăsături specifice, a imprima caractere speciale. 3. Tranz. și refl. A (se) limita la fabricarea anumitor produse. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. spécialiser.

DOOM

specializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 specializeáză

specializarăm
SPECIALIZÁ, specializez, vb. I. 1. Refl. A se consacra studiului și aplicării unei anumite ramuri din știință, din tehnică etc; a deveni specialist. 2. Tranz. A face să capete trăsături specifice, a imprima caractere speciale. 3. Tranz. și refl. A (se) limita la fabricarea anumitor produse. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. spécialiser.

DOOM

specializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 specializeáză

specializarăți
SPECIALIZÁ, specializez, vb. I. 1. Refl. A se consacra studiului și aplicării unei anumite ramuri din știință, din tehnică etc; a deveni specialist. 2. Tranz. A face să capete trăsături specifice, a imprima caractere speciale. 3. Tranz. și refl. A (se) limita la fabricarea anumitor produse. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. spécialiser.

DOOM

specializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 specializeáză

specializase
SPECIALIZÁ, specializez, vb. I. 1. Refl. A se consacra studiului și aplicării unei anumite ramuri din știință, din tehnică etc; a deveni specialist. 2. Tranz. A face să capete trăsături specifice, a imprima caractere speciale. 3. Tranz. și refl. A (se) limita la fabricarea anumitor produse. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. spécialiser.

DOOM

specializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 specializeáză

specializasem
SPECIALIZÁ, specializez, vb. I. 1. Refl. A se consacra studiului și aplicării unei anumite ramuri din știință, din tehnică etc; a deveni specialist. 2. Tranz. A face să capete trăsături specifice, a imprima caractere speciale. 3. Tranz. și refl. A (se) limita la fabricarea anumitor produse. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. spécialiser.

DOOM

specializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 specializeáză

specializaseră
SPECIALIZÁ, specializez, vb. I. 1. Refl. A se consacra studiului și aplicării unei anumite ramuri din știință, din tehnică etc; a deveni specialist. 2. Tranz. A face să capete trăsături specifice, a imprima caractere speciale. 3. Tranz. și refl. A (se) limita la fabricarea anumitor produse. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. spécialiser.

DOOM

specializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 specializeáză

specializaserăm
SPECIALIZÁ, specializez, vb. I. 1. Refl. A se consacra studiului și aplicării unei anumite ramuri din știință, din tehnică etc; a deveni specialist. 2. Tranz. A face să capete trăsături specifice, a imprima caractere speciale. 3. Tranz. și refl. A (se) limita la fabricarea anumitor produse. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. spécialiser.

DOOM

specializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 specializeáză

specializaserăți
SPECIALIZÁ, specializez, vb. I. 1. Refl. A se consacra studiului și aplicării unei anumite ramuri din știință, din tehnică etc; a deveni specialist. 2. Tranz. A face să capete trăsături specifice, a imprima caractere speciale. 3. Tranz. și refl. A (se) limita la fabricarea anumitor produse. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. spécialiser.

DOOM

specializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 specializeáză

specializaseși
SPECIALIZÁ, specializez, vb. I. 1. Refl. A se consacra studiului și aplicării unei anumite ramuri din știință, din tehnică etc; a deveni specialist. 2. Tranz. A face să capete trăsături specifice, a imprima caractere speciale. 3. Tranz. și refl. A (se) limita la fabricarea anumitor produse. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. spécialiser.

DOOM

specializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 specializeáză

specializaseți
SPECIALIZÁ, specializez, vb. I. 1. Refl. A se consacra studiului și aplicării unei anumite ramuri din știință, din tehnică etc; a deveni specialist. 2. Tranz. A face să capete trăsături specifice, a imprima caractere speciale. 3. Tranz. și refl. A (se) limita la fabricarea anumitor produse. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. spécialiser.

DOOM

specializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 specializeáză

specializat
SPECIALIZÁ, specializez, vb. I. 1. Refl. A se consacra studiului și aplicării unei anumite ramuri din știință, din tehnică etc; a deveni specialist. 2. Tranz. A face să capete trăsături specifice, a imprima caractere speciale. 3. Tranz. și refl. A (se) limita la fabricarea anumitor produse. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. spécialiser.

DOOM

specializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 specializeáză

specializat
SPECIALIZÁT, -Ă, specializați, -te, adj. Care este pregătit temeinic într-o anumită ramură a științei, a tehnicii etc.; care are o deosebită pricepere într-un anumit domeniu sau într-o anumită problemă. Titu Herdelea știa că noutăți numai jos, în culoare, ar putea auzi. Dar el venea rar la Cameră și nu îndrăznea să coboare ca alți confrați specializați. REBREANU, R. II 34.

specializata
SPECIALIZÁT, -Ă, specializați, -te, adj. Care este pregătit temeinic într-o anumită ramură a științei, a tehnicii etc.; care are o deosebită pricepere într-un anumit domeniu sau într-o anumită problemă. Titu Herdelea știa că noutăți numai jos, în culoare, ar putea auzi. Dar el venea rar la Cameră și nu îndrăznea să coboare ca alți confrați specializați. REBREANU, R. II 34.

specializate
SPECIALIZÁT, -Ă, specializați, -te, adj. Care este pregătit temeinic într-o anumită ramură a științei, a tehnicii etc.; care are o deosebită pricepere într-un anumit domeniu sau într-o anumită problemă. Titu Herdelea știa că noutăți numai jos, în culoare, ar putea auzi. Dar el venea rar la Cameră și nu îndrăznea să coboare ca alți confrați specializați. REBREANU, R. II 34.

specializatei
SPECIALIZÁT, -Ă, specializați, -te, adj. Care este pregătit temeinic într-o anumită ramură a științei, a tehnicii etc.; care are o deosebită pricepere într-un anumit domeniu sau într-o anumită problemă. Titu Herdelea știa că noutăți numai jos, în culoare, ar putea auzi. Dar el venea rar la Cameră și nu îndrăznea să coboare ca alți confrați specializați. REBREANU, R. II 34.

specializatele
SPECIALIZÁT, -Ă, specializați, -te, adj. Care este pregătit temeinic într-o anumită ramură a științei, a tehnicii etc.; care are o deosebită pricepere într-un anumit domeniu sau într-o anumită problemă. Titu Herdelea știa că noutăți numai jos, în culoare, ar putea auzi. Dar el venea rar la Cameră și nu îndrăznea să coboare ca alți confrați specializați. REBREANU, R. II 34.

specializatelor
SPECIALIZÁT, -Ă, specializați, -te, adj. Care este pregătit temeinic într-o anumită ramură a științei, a tehnicii etc.; care are o deosebită pricepere într-un anumit domeniu sau într-o anumită problemă. Titu Herdelea știa că noutăți numai jos, în culoare, ar putea auzi. Dar el venea rar la Cameră și nu îndrăznea să coboare ca alți confrați specializați. REBREANU, R. II 34.

specializatul
SPECIALIZÁT, -Ă, specializați, -te, adj. Care este pregătit temeinic într-o anumită ramură a științei, a tehnicii etc.; care are o deosebită pricepere într-un anumit domeniu sau într-o anumită problemă. Titu Herdelea știa că noutăți numai jos, în culoare, ar putea auzi. Dar el venea rar la Cameră și nu îndrăznea să coboare ca alți confrați specializați. REBREANU, R. II 34.

specializatului
SPECIALIZÁT, -Ă, specializați, -te, adj. Care este pregătit temeinic într-o anumită ramură a științei, a tehnicii etc.; care are o deosebită pricepere într-un anumit domeniu sau într-o anumită problemă. Titu Herdelea știa că noutăți numai jos, în culoare, ar putea auzi. Dar el venea rar la Cameră și nu îndrăznea să coboare ca alți confrați specializați. REBREANU, R. II 34.

specializau
SPECIALIZÁ, specializez, vb. I. 1. Refl. A se consacra studiului și aplicării unei anumite ramuri din știință, din tehnică etc; a deveni specialist. 2. Tranz. A face să capete trăsături specifice, a imprima caractere speciale. 3. Tranz. și refl. A (se) limita la fabricarea anumitor produse. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. spécialiser.

DOOM

specializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 specializeáză

specializași
SPECIALIZÁ, specializez, vb. I. 1. Refl. A se consacra studiului și aplicării unei anumite ramuri din știință, din tehnică etc; a deveni specialist. 2. Tranz. A face să capete trăsături specifice, a imprima caractere speciale. 3. Tranz. și refl. A (se) limita la fabricarea anumitor produse. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. spécialiser.

DOOM

specializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 specializeáză

specializați
SPECIALIZÁ, specializez, vb. I. 1. Refl. A se consacra studiului și aplicării unei anumite ramuri din știință, din tehnică etc; a deveni specialist. 2. Tranz. A face să capete trăsături specifice, a imprima caractere speciale. 3. Tranz. și refl. A (se) limita la fabricarea anumitor produse. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. spécialiser.

DOOM

specializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 specializeáză

specializați
SPECIALIZÁT, -Ă, specializați, -te, adj. Care este pregătit temeinic într-o anumită ramură a științei, a tehnicii etc.; care are o deosebită pricepere într-un anumit domeniu sau într-o anumită problemă. Titu Herdelea știa că noutăți numai jos, în culoare, ar putea auzi. Dar el venea rar la Cameră și nu îndrăznea să coboare ca alți confrați specializați. REBREANU, R. II 34.

specializații
SPECIALIZÁT, -Ă, specializați, -te, adj. Care este pregătit temeinic într-o anumită ramură a științei, a tehnicii etc.; care are o deosebită pricepere într-un anumit domeniu sau într-o anumită problemă. Titu Herdelea știa că noutăți numai jos, în culoare, ar putea auzi. Dar el venea rar la Cameră și nu îndrăznea să coboare ca alți confrați specializați. REBREANU, R. II 34.

specializaților
SPECIALIZÁT, -Ă, specializați, -te, adj. Care este pregătit temeinic într-o anumită ramură a științei, a tehnicii etc.; care are o deosebită pricepere într-un anumit domeniu sau într-o anumită problemă. Titu Herdelea știa că noutăți numai jos, în culoare, ar putea auzi. Dar el venea rar la Cameră și nu îndrăznea să coboare ca alți confrați specializați. REBREANU, R. II 34.

specializează
SPECIALIZÁ, specializez, vb. I. 1. Refl. A se consacra studiului și aplicării unei anumite ramuri din știință, din tehnică etc; a deveni specialist. 2. Tranz. A face să capete trăsături specifice, a imprima caractere speciale. 3. Tranz. și refl. A (se) limita la fabricarea anumitor produse. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. spécialiser.

DOOM

specializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 specializeáză

specializez
SPECIALIZÁ, specializez, vb. I. 1. Refl. A se consacra studiului și aplicării unei anumite ramuri din știință, din tehnică etc; a deveni specialist. 2. Tranz. A face să capete trăsături specifice, a imprima caractere speciale. 3. Tranz. și refl. A (se) limita la fabricarea anumitor produse. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. spécialiser.

DOOM

specializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 specializeáză

specializeze
SPECIALIZÁ, specializez, vb. I. 1. Refl. A se consacra studiului și aplicării unei anumite ramuri din știință, din tehnică etc; a deveni specialist. 2. Tranz. A face să capete trăsături specifice, a imprima caractere speciale. 3. Tranz. și refl. A (se) limita la fabricarea anumitor produse. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. spécialiser.

DOOM

specializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 specializeáză

specializezi
SPECIALIZÁ, specializez, vb. I. 1. Refl. A se consacra studiului și aplicării unei anumite ramuri din știință, din tehnică etc; a deveni specialist. 2. Tranz. A face să capete trăsături specifice, a imprima caractere speciale. 3. Tranz. și refl. A (se) limita la fabricarea anumitor produse. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. spécialiser.

DOOM

specializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 specializeáză

specializând
SPECIALIZÁ, specializez, vb. I. 1. Refl. A se consacra studiului și aplicării unei anumite ramuri din știință, din tehnică etc; a deveni specialist. 2. Tranz. A face să capete trăsături specifice, a imprima caractere speciale. 3. Tranz. și refl. A (se) limita la fabricarea anumitor produse. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. spécialiser.

DOOM

specializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 specializeáză

specializînd
SPECIALIZÁ, specializez, vb. I. 1. Refl. A se consacra studiului și aplicării unei anumite ramuri din știință, din tehnică etc; a deveni specialist. 2. Tranz. A face să capete trăsături specifice, a imprima caractere speciale. 3. Tranz. și refl. A (se) limita la fabricarea anumitor produse. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. spécialiser.

DOOM

specializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 specializeáză

specializări
SPECIALIZÁRE, specializări, s. f. Acțiunea de a (se) specializa și rezultatul ei. [Pr.: -ci-a-] – V. specializa.

DOOM

specializáre (-ci-a-) s. f., g.-d. art. specializắrii; pl. specializắri

specializării
SPECIALIZÁRE, specializări, s. f. Acțiunea de a (se) specializa și rezultatul ei. [Pr.: -ci-a-] – V. specializa.

DOOM

specializáre (-ci-a-) s. f., g.-d. art. specializắrii; pl. specializắri

specializările
SPECIALIZÁRE, specializări, s. f. Acțiunea de a (se) specializa și rezultatul ei. [Pr.: -ci-a-] – V. specializa.

DOOM

specializáre (-ci-a-) s. f., g.-d. art. specializắrii; pl. specializắri

specializărilor
SPECIALIZÁRE, specializări, s. f. Acțiunea de a (se) specializa și rezultatul ei. [Pr.: -ci-a-] – V. specializa.

DOOM

specializáre (-ci-a-) s. f., g.-d. art. specializắrii; pl. specializắri

specialiști
SPECIALÍST, -Ă, specialiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cunoaște temeinic o disciplină, o problemă în domeniul căreia profesează. ◊ Medic specialist = prima treaptă în ierarhia medicală; persoană aflată pe această treaptă. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. spécialiste.

DOOM

specialístă (-ci-a-) s. f., g.-d art. specialístei; pl. specialíste

specialiștii
SPECIALÍST, -Ă, specialiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cunoaște temeinic o disciplină, o problemă în domeniul căreia profesează. ◊ Medic specialist = prima treaptă în ierarhia medicală; persoană aflată pe această treaptă. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. spécialiste.

DOOM

specialístă (-ci-a-) s. f., g.-d art. specialístei; pl. specialíste

specialiștilor
SPECIALÍST, -Ă, specialiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cunoaște temeinic o disciplină, o problemă în domeniul căreia profesează. ◊ Medic specialist = prima treaptă în ierarhia medicală; persoană aflată pe această treaptă. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. spécialiste.

DOOM

specialístă (-ci-a-) s. f., g.-d art. specialístei; pl. specialíste

specialul
SPECIÁL, -Ă, speciali, -e, adj. Care se deosebește de alte lucruri asemănătoare prin trăsături care îi sunt proprii; care se află numai la un lucru sau la o anumită categorie de lucruri; (adesea adverbial) care este făcut, destinat, rezervat pentru a corespunde unui anumit scop; p. ext. ieșit din comun, deosebit de bun, de valoros; excepțional. ◊ Loc. adv. În special = mai ales, îndeosebi; în mod particular; în speță. ♦ (Despre ediții de presă, publicații) Publicat cu o ocazie deosebită sau la o dată festivă. ♦ Care aparține unei anumite specialități (1), de strictă specialitate. [Pr.: -ci-al] – Din fr. spécial, lat. specialis.

DOOM

speciál (ieșit din comun) (-ci-al) adj. m., pl. speciáli; f. speciálă, pl. speciále

specialului
SPECIÁL, -Ă, speciali, -e, adj. Care se deosebește de alte lucruri asemănătoare prin trăsături care îi sunt proprii; care se află numai la un lucru sau la o anumită categorie de lucruri; (adesea adverbial) care este făcut, destinat, rezervat pentru a corespunde unui anumit scop; p. ext. ieșit din comun, deosebit de bun, de valoros; excepțional. ◊ Loc. adv. În special = mai ales, îndeosebi; în mod particular; în speță. ♦ (Despre ediții de presă, publicații) Publicat cu o ocazie deosebită sau la o dată festivă. ♦ Care aparține unei anumite specialități (1), de strictă specialitate. [Pr.: -ci-al] – Din fr. spécial, lat. specialis.

DOOM

speciál (ieșit din comun) (-ci-al) adj. m., pl. speciáli; f. speciálă, pl. speciále

specială
specială, speciale s. f. (deț.) 1. penitenciar cu regim sever. 2. băutură alcoolică.

speciația
SPECIÁȚIE s. f. Formare a unor specii noi de plante sau de animale ca urmare a unor procese biologice. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. spéciation.

DOOM

speciáție (-ci-a-ți-e) s. f., art. speciáția (-ți-a), g.-d. speciáții, art. speciáției

speciație
SPECIÁȚIE s. f. Formare a unor specii noi de plante sau de animale ca urmare a unor procese biologice. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. spéciation.

DOOM

speciáție (-ci-a-ți-e) s. f., art. speciáția (-ți-a), g.-d. speciáții, art. speciáției

speciației
SPECIÁȚIE s. f. Formare a unor specii noi de plante sau de animale ca urmare a unor procese biologice. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. spéciation.

DOOM

speciáție (-ci-a-ți-e) s. f., art. speciáția (-ți-a), g.-d. speciáții, art. speciáției

speciații
SPECIÁȚIE s. f. Formare a unor specii noi de plante sau de animale ca urmare a unor procese biologice. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. spéciation.

DOOM

speciáție (-ci-a-ți-e) s. f., art. speciáția (-ți-a), g.-d. speciáții, art. speciáției

specie
SPÉCIE, specii, s. f. 1. (Biol.) Categorie sistematică fundamentală subordonată genului, care cuprinde animale și plante cu trăsături și însușiri comune. 2. Soi, fel, varietate; clasă, categorie. 3. (Log.) Noțiune care cuprinde un grup de obiecte cu însușiri esențiale comune și care se subordonează genului. – Din lat. species. Cf. fr. espèce.

DOOM

spécie (-ci-e) s. f., art. spécia (-ci-a), g.-d. art. spéciei; pl. spécii, art. spéciile (-ci-i-)

speciei
SPÉCIE, specii, s. f. 1. (Biol.) Categorie sistematică fundamentală subordonată genului, care cuprinde animale și plante cu trăsături și însușiri comune. 2. Soi, fel, varietate; clasă, categorie. 3. (Log.) Noțiune care cuprinde un grup de obiecte cu însușiri esențiale comune și care se subordonează genului. – Din lat. species. Cf. fr. espèce.

DOOM

spécie (-ci-e) s. f., art. spécia (-ci-a), g.-d. art. spéciei; pl. spécii, art. spéciile (-ci-i-)

specific
SPECÍFIC, -Ă, specifici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care este propriu, caracteristic unei ființe, unui lucru sau unui fenomen; particular, distinct. ♦ Care se raportează la o unitate, la o cantitate (dintr-un material). 2. S. n. Caracterul propriu, particular, special al cuiva sau a ceva; specificitate, notă distinctivă. – Din fr. spécifique.

DOOM

specífic² s. n.

specific
SPECIFICÁ, specífic, vb. I. Tranz. A arăta, a menționa, a indica ceva în mod precis. – Din lat. specificare, fr. spécifier.

DOOM

specificá (a ~) vb., ind. prez. 3 specífică; conj. prez. 3 să specífice

specifica
SPECÍFIC, -Ă, specifici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care este propriu, caracteristic unei ființe, unui lucru sau unui fenomen; particular, distinct. ♦ Care se raportează la o unitate, la o cantitate (dintr-un material). 2. S. n. Caracterul propriu, particular, special al cuiva sau a ceva; specificitate, notă distinctivă. – Din fr. spécifique.

DOOM

specífic² s. n.

specifica
SPECIFICÁ, specífic, vb. I. Tranz. A arăta, a menționa, a indica ceva în mod precis. – Din lat. specificare, fr. spécifier.

DOOM

specificá (a ~) vb., ind. prez. 3 specífică; conj. prez. 3 să specífice

specificai
SPECIFICÁ, specífic, vb. I. Tranz. A arăta, a menționa, a indica ceva în mod precis. – Din lat. specificare, fr. spécifier.

DOOM

specificá (a ~) vb., ind. prez. 3 specífică; conj. prez. 3 să specífice

specificam
SPECIFICÁ, specífic, vb. I. Tranz. A arăta, a menționa, a indica ceva în mod precis. – Din lat. specificare, fr. spécifier.

DOOM

specificá (a ~) vb., ind. prez. 3 specífică; conj. prez. 3 să specífice

specificare
SPECIFICÁ, specífic, vb. I. Tranz. A arăta, a menționa, a indica ceva în mod precis. – Din lat. specificare, fr. spécifier.

DOOM

specificá (a ~) vb., ind. prez. 3 specífică; conj. prez. 3 să specífice

specificare
SPECIFICÁRE, specificări, s. f. Acțiunea de a specifica și rezultatul ei; indicație, mențiune, specificație. – V. specifica.

DOOM

specificáre s. f., g.-d. art. specificắrii; pl. specificắri

specificarea
SPECIFICÁRE, specificări, s. f. Acțiunea de a specifica și rezultatul ei; indicație, mențiune, specificație. – V. specifica.

DOOM

specificáre s. f., g.-d. art. specificắrii; pl. specificắri

specificară
SPECIFICÁ, specífic, vb. I. Tranz. A arăta, a menționa, a indica ceva în mod precis. – Din lat. specificare, fr. spécifier.

DOOM

specificá (a ~) vb., ind. prez. 3 specífică; conj. prez. 3 să specífice

specificarăm
SPECIFICÁ, specífic, vb. I. Tranz. A arăta, a menționa, a indica ceva în mod precis. – Din lat. specificare, fr. spécifier.

DOOM

specificá (a ~) vb., ind. prez. 3 specífică; conj. prez. 3 să specífice

specificarăți
SPECIFICÁ, specífic, vb. I. Tranz. A arăta, a menționa, a indica ceva în mod precis. – Din lat. specificare, fr. spécifier.

DOOM

specificá (a ~) vb., ind. prez. 3 specífică; conj. prez. 3 să specífice

specificase
SPECIFICÁ, specífic, vb. I. Tranz. A arăta, a menționa, a indica ceva în mod precis. – Din lat. specificare, fr. spécifier.

DOOM

specificá (a ~) vb., ind. prez. 3 specífică; conj. prez. 3 să specífice

specificasem
SPECIFICÁ, specífic, vb. I. Tranz. A arăta, a menționa, a indica ceva în mod precis. – Din lat. specificare, fr. spécifier.

DOOM

specificá (a ~) vb., ind. prez. 3 specífică; conj. prez. 3 să specífice

specificaseră
SPECIFICÁ, specífic, vb. I. Tranz. A arăta, a menționa, a indica ceva în mod precis. – Din lat. specificare, fr. spécifier.

DOOM

specificá (a ~) vb., ind. prez. 3 specífică; conj. prez. 3 să specífice

specificaserăm
SPECIFICÁ, specífic, vb. I. Tranz. A arăta, a menționa, a indica ceva în mod precis. – Din lat. specificare, fr. spécifier.

DOOM

specificá (a ~) vb., ind. prez. 3 specífică; conj. prez. 3 să specífice

specificaserăți
SPECIFICÁ, specífic, vb. I. Tranz. A arăta, a menționa, a indica ceva în mod precis. – Din lat. specificare, fr. spécifier.

DOOM

specificá (a ~) vb., ind. prez. 3 specífică; conj. prez. 3 să specífice

specificaseși
SPECIFICÁ, specífic, vb. I. Tranz. A arăta, a menționa, a indica ceva în mod precis. – Din lat. specificare, fr. spécifier.

DOOM

specificá (a ~) vb., ind. prez. 3 specífică; conj. prez. 3 să specífice

specificaseți
SPECIFICÁ, specífic, vb. I. Tranz. A arăta, a menționa, a indica ceva în mod precis. – Din lat. specificare, fr. spécifier.

DOOM

specificá (a ~) vb., ind. prez. 3 specífică; conj. prez. 3 să specífice

specificat
SPECIFICÁ, specífic, vb. I. Tranz. A arăta, a menționa, a indica ceva în mod precis. – Din lat. specificare, fr. spécifier.

DOOM

specificá (a ~) vb., ind. prez. 3 specífică; conj. prez. 3 să specífice

specificativ
SPECIFICATÍV, -Ă, specificativi, -e, adj. (Rar) Care specifică, în care se specifică ceva; specificator. – Din fr. spécificatif.

DOOM

specificatív (rar) adj. m., pl. specificatívi; f. specificatívă, pl. specificatíve

specificativa
SPECIFICATÍV, -Ă, specificativi, -e, adj. (Rar) Care specifică, în care se specifică ceva; specificator. – Din fr. spécificatif.

DOOM

specificatív (rar) adj. m., pl. specificatívi; f. specificatívă, pl. specificatíve

specificative
SPECIFICATÍV, -Ă, specificativi, -e, adj. (Rar) Care specifică, în care se specifică ceva; specificator. – Din fr. spécificatif.

DOOM

specificatív (rar) adj. m., pl. specificatívi; f. specificatívă, pl. specificatíve

specificativei
SPECIFICATÍV, -Ă, specificativi, -e, adj. (Rar) Care specifică, în care se specifică ceva; specificator. – Din fr. spécificatif.

DOOM

specificatív (rar) adj. m., pl. specificatívi; f. specificatívă, pl. specificatíve

specificativele
SPECIFICATÍV, -Ă, specificativi, -e, adj. (Rar) Care specifică, în care se specifică ceva; specificator. – Din fr. spécificatif.

DOOM

specificatív (rar) adj. m., pl. specificatívi; f. specificatívă, pl. specificatíve

specificativelor
SPECIFICATÍV, -Ă, specificativi, -e, adj. (Rar) Care specifică, în care se specifică ceva; specificator. – Din fr. spécificatif.

DOOM

specificatív (rar) adj. m., pl. specificatívi; f. specificatívă, pl. specificatíve

specificativi
SPECIFICATÍV, -Ă, specificativi, -e, adj. (Rar) Care specifică, în care se specifică ceva; specificator. – Din fr. spécificatif.

DOOM

specificatív (rar) adj. m., pl. specificatívi; f. specificatívă, pl. specificatíve

specificativii
SPECIFICATÍV, -Ă, specificativi, -e, adj. (Rar) Care specifică, în care se specifică ceva; specificator. – Din fr. spécificatif.

DOOM

specificatív (rar) adj. m., pl. specificatívi; f. specificatívă, pl. specificatíve

specificativilor
SPECIFICATÍV, -Ă, specificativi, -e, adj. (Rar) Care specifică, în care se specifică ceva; specificator. – Din fr. spécificatif.

DOOM

specificatív (rar) adj. m., pl. specificatívi; f. specificatívă, pl. specificatíve

specificativul
SPECIFICATÍV, -Ă, specificativi, -e, adj. (Rar) Care specifică, în care se specifică ceva; specificator. – Din fr. spécificatif.

DOOM

specificatív (rar) adj. m., pl. specificatívi; f. specificatívă, pl. specificatíve

specificativului
SPECIFICATÍV, -Ă, specificativi, -e, adj. (Rar) Care specifică, în care se specifică ceva; specificator. – Din fr. spécificatif.

DOOM

specificatív (rar) adj. m., pl. specificatívi; f. specificatívă, pl. specificatíve

specificatoare
SPECIFICATÓR, -OÁRE, specificatori, -oare, adj. (Rar) Specificativ. – Specifica + suf. -tor.

DOOM

specificatór (rar) adj. m., pl. specificatóri; f. sg. și pl. specificatoáre

specificatoarea
SPECIFICATÓR, -OÁRE, specificatori, -oare, adj. (Rar) Specificativ. – Specifica + suf. -tor.

DOOM

specificatór (rar) adj. m., pl. specificatóri; f. sg. și pl. specificatoáre

specificatoarei
SPECIFICATÓR, -OÁRE, specificatori, -oare, adj. (Rar) Specificativ. – Specifica + suf. -tor.

DOOM

specificatór (rar) adj. m., pl. specificatóri; f. sg. și pl. specificatoáre

specificatoarele
SPECIFICATÓR, -OÁRE, specificatori, -oare, adj. (Rar) Specificativ. – Specifica + suf. -tor.

DOOM

specificatór (rar) adj. m., pl. specificatóri; f. sg. și pl. specificatoáre

specificatoarelor
SPECIFICATÓR, -OÁRE, specificatori, -oare, adj. (Rar) Specificativ. – Specifica + suf. -tor.

DOOM

specificatór (rar) adj. m., pl. specificatóri; f. sg. și pl. specificatoáre

specificator
SPECIFICATÓR, -OÁRE, specificatori, -oare, adj. (Rar) Specificativ. – Specifica + suf. -tor.

DOOM

specificatór (rar) adj. m., pl. specificatóri; f. sg. și pl. specificatoáre

specificatori
SPECIFICATÓR, -OÁRE, specificatori, -oare, adj. (Rar) Specificativ. – Specifica + suf. -tor.

DOOM

specificatór (rar) adj. m., pl. specificatóri; f. sg. și pl. specificatoáre

specificatorii
SPECIFICATÓR, -OÁRE, specificatori, -oare, adj. (Rar) Specificativ. – Specifica + suf. -tor.

DOOM

specificatór (rar) adj. m., pl. specificatóri; f. sg. și pl. specificatoáre

specificatorilor
SPECIFICATÓR, -OÁRE, specificatori, -oare, adj. (Rar) Specificativ. – Specifica + suf. -tor.

DOOM

specificatór (rar) adj. m., pl. specificatóri; f. sg. și pl. specificatoáre

specificatorul
SPECIFICATÓR, -OÁRE, specificatori, -oare, adj. (Rar) Specificativ. – Specifica + suf. -tor.

DOOM

specificatór (rar) adj. m., pl. specificatóri; f. sg. și pl. specificatoáre

specificatorului
SPECIFICATÓR, -OÁRE, specificatori, -oare, adj. (Rar) Specificativ. – Specifica + suf. -tor.

DOOM

specificatór (rar) adj. m., pl. specificatóri; f. sg. și pl. specificatoáre

specificau
SPECIFICÁ, specífic, vb. I. Tranz. A arăta, a menționa, a indica ceva în mod precis. – Din lat. specificare, fr. spécifier.

DOOM

specificá (a ~) vb., ind. prez. 3 specífică; conj. prez. 3 să specífice

specificași
SPECIFICÁ, specífic, vb. I. Tranz. A arăta, a menționa, a indica ceva în mod precis. – Din lat. specificare, fr. spécifier.

DOOM

specificá (a ~) vb., ind. prez. 3 specífică; conj. prez. 3 să specífice

specificați
SPECIFICÁ, specífic, vb. I. Tranz. A arăta, a menționa, a indica ceva în mod precis. – Din lat. specificare, fr. spécifier.

DOOM

specificá (a ~) vb., ind. prez. 3 specífică; conj. prez. 3 să specífice

specificația
SPECIFICÁȚIE, specificații, s. f. Specificare. – Din fr. spécification, lat. specificatio.

DOOM

specificáție (-ți-e) s. f., art. specificáția (-ți-a), g.-d. art. specificáției; pl. specificáții, art. specificáțiile (-ți-i-)

specificație
SPECIFICÁȚIE, specificații, s. f. Specificare. – Din fr. spécification, lat. specificatio.

DOOM

specificáție (-ți-e) s. f., art. specificáția (-ți-a), g.-d. art. specificáției; pl. specificáții, art. specificáțiile (-ți-i-)

specificației
SPECIFICÁȚIE, specificații, s. f. Specificare. – Din fr. spécification, lat. specificatio.

DOOM

specificáție (-ți-e) s. f., art. specificáția (-ți-a), g.-d. art. specificáției; pl. specificáții, art. specificáțiile (-ți-i-)

specificații
SPECIFICÁȚIE, specificații, s. f. Specificare. – Din fr. spécification, lat. specificatio.

DOOM

specificáție (-ți-e) s. f., art. specificáția (-ți-a), g.-d. art. specificáției; pl. specificáții, art. specificáțiile (-ți-i-)

specificațiile
SPECIFICÁȚIE, specificații, s. f. Specificare. – Din fr. spécification, lat. specificatio.

DOOM

specificáție (-ți-e) s. f., art. specificáția (-ți-a), g.-d. art. specificáției; pl. specificáții, art. specificáțiile (-ți-i-)

specificațiilor
SPECIFICÁȚIE, specificații, s. f. Specificare. – Din fr. spécification, lat. specificatio.

DOOM

specificáție (-ți-e) s. f., art. specificáția (-ți-a), g.-d. art. specificáției; pl. specificáții, art. specificáțiile (-ți-i-)

specifice
SPECÍFIC, -Ă, specifici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care este propriu, caracteristic unei ființe, unui lucru sau unui fenomen; particular, distinct. ♦ Care se raportează la o unitate, la o cantitate (dintr-un material). 2. S. n. Caracterul propriu, particular, special al cuiva sau a ceva; specificitate, notă distinctivă. – Din fr. spécifique.

DOOM

specífic² s. n.

specifice
SPECIFICÁ, specífic, vb. I. Tranz. A arăta, a menționa, a indica ceva în mod precis. – Din lat. specificare, fr. spécifier.

DOOM

specificá (a ~) vb., ind. prez. 3 specífică; conj. prez. 3 să specífice

specificei
SPECÍFIC, -Ă, specifici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care este propriu, caracteristic unei ființe, unui lucru sau unui fenomen; particular, distinct. ♦ Care se raportează la o unitate, la o cantitate (dintr-un material). 2. S. n. Caracterul propriu, particular, special al cuiva sau a ceva; specificitate, notă distinctivă. – Din fr. spécifique.

DOOM

specífic² s. n.

specificele
SPECÍFIC, -Ă, specifici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care este propriu, caracteristic unei ființe, unui lucru sau unui fenomen; particular, distinct. ♦ Care se raportează la o unitate, la o cantitate (dintr-un material). 2. S. n. Caracterul propriu, particular, special al cuiva sau a ceva; specificitate, notă distinctivă. – Din fr. spécifique.

DOOM

specífic² s. n.

specificelor
SPECÍFIC, -Ă, specifici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care este propriu, caracteristic unei ființe, unui lucru sau unui fenomen; particular, distinct. ♦ Care se raportează la o unitate, la o cantitate (dintr-un material). 2. S. n. Caracterul propriu, particular, special al cuiva sau a ceva; specificitate, notă distinctivă. – Din fr. spécifique.

DOOM

specífic² s. n.

specifici
SPECÍFIC, -Ă, specifici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care este propriu, caracteristic unei ființe, unui lucru sau unui fenomen; particular, distinct. ♦ Care se raportează la o unitate, la o cantitate (dintr-un material). 2. S. n. Caracterul propriu, particular, special al cuiva sau a ceva; specificitate, notă distinctivă. – Din fr. spécifique.

DOOM

specífic² s. n.

specifici
SPECIFICÁ, specífic, vb. I. Tranz. A arăta, a menționa, a indica ceva în mod precis. – Din lat. specificare, fr. spécifier.

DOOM

specificá (a ~) vb., ind. prez. 3 specífică; conj. prez. 3 să specífice

specificii
SPECÍFIC, -Ă, specifici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care este propriu, caracteristic unei ființe, unui lucru sau unui fenomen; particular, distinct. ♦ Care se raportează la o unitate, la o cantitate (dintr-un material). 2. S. n. Caracterul propriu, particular, special al cuiva sau a ceva; specificitate, notă distinctivă. – Din fr. spécifique.

DOOM

specífic² s. n.

specificilor
SPECÍFIC, -Ă, specifici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care este propriu, caracteristic unei ființe, unui lucru sau unui fenomen; particular, distinct. ♦ Care se raportează la o unitate, la o cantitate (dintr-un material). 2. S. n. Caracterul propriu, particular, special al cuiva sau a ceva; specificitate, notă distinctivă. – Din fr. spécifique.

DOOM

specífic² s. n.

specificitate
SPECIFICITÁTE s. f. Specific (2). – Din fr. spécificité.

DOOM

specificitáte s. f., g.-d. art. specificitắții

specificul
SPECÍFIC, -Ă, specifici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care este propriu, caracteristic unei ființe, unui lucru sau unui fenomen; particular, distinct. ♦ Care se raportează la o unitate, la o cantitate (dintr-un material). 2. S. n. Caracterul propriu, particular, special al cuiva sau a ceva; specificitate, notă distinctivă. – Din fr. spécifique.

DOOM

specífic² s. n.

specificului
SPECÍFIC, -Ă, specifici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care este propriu, caracteristic unei ființe, unui lucru sau unui fenomen; particular, distinct. ♦ Care se raportează la o unitate, la o cantitate (dintr-un material). 2. S. n. Caracterul propriu, particular, special al cuiva sau a ceva; specificitate, notă distinctivă. – Din fr. spécifique.

DOOM

specífic² s. n.

specificând
SPECIFICÁ, specífic, vb. I. Tranz. A arăta, a menționa, a indica ceva în mod precis. – Din lat. specificare, fr. spécifier.

DOOM

specificá (a ~) vb., ind. prez. 3 specífică; conj. prez. 3 să specífice

specificînd
SPECIFICÁ, specífic, vb. I. Tranz. A arăta, a menționa, a indica ceva în mod precis. – Din lat. specificare, fr. spécifier.

DOOM

specificá (a ~) vb., ind. prez. 3 specífică; conj. prez. 3 să specífice

specificări
SPECIFICÁRE, specificări, s. f. Acțiunea de a specifica și rezultatul ei; indicație, mențiune, specificație. – V. specifica.

DOOM

specificáre s. f., g.-d. art. specificắrii; pl. specificắri

specificării
SPECIFICÁRE, specificări, s. f. Acțiunea de a specifica și rezultatul ei; indicație, mențiune, specificație. – V. specifica.

DOOM

specificáre s. f., g.-d. art. specificắrii; pl. specificắri

specificările
SPECIFICÁRE, specificări, s. f. Acțiunea de a specifica și rezultatul ei; indicație, mențiune, specificație. – V. specifica.

DOOM

specificáre s. f., g.-d. art. specificắrii; pl. specificắri

specificărilor
SPECIFICÁRE, specificări, s. f. Acțiunea de a specifica și rezultatul ei; indicație, mențiune, specificație. – V. specifica.

DOOM

specificáre s. f., g.-d. art. specificắrii; pl. specificắri

specificător
SPECIFICĂTÓR, -OÁRE adj. v. specificator.

specii
SPÉCIE, specii, s. f. 1. (Biol.) Categorie sistematică fundamentală subordonată genului, care cuprinde animale și plante cu trăsături și însușiri comune. 2. Soi, fel, varietate; clasă, categorie. 3. (Log.) Noțiune care cuprinde un grup de obiecte cu însușiri esențiale comune și care se subordonează genului. – Din lat. species. Cf. fr. espèce.

DOOM

spécie (-ci-e) s. f., art. spécia (-ci-a), g.-d. art. spéciei; pl. spécii, art. spéciile (-ci-i-)

speciile
SPÉCIE, specii, s. f. 1. (Biol.) Categorie sistematică fundamentală subordonată genului, care cuprinde animale și plante cu trăsături și însușiri comune. 2. Soi, fel, varietate; clasă, categorie. 3. (Log.) Noțiune care cuprinde un grup de obiecte cu însușiri esențiale comune și care se subordonează genului. – Din lat. species. Cf. fr. espèce.

DOOM

spécie (-ci-e) s. f., art. spécia (-ci-a), g.-d. art. spéciei; pl. spécii, art. spéciile (-ci-i-)

speciilor
SPÉCIE, specii, s. f. 1. (Biol.) Categorie sistematică fundamentală subordonată genului, care cuprinde animale și plante cu trăsături și însușiri comune. 2. Soi, fel, varietate; clasă, categorie. 3. (Log.) Noțiune care cuprinde un grup de obiecte cu însușiri esențiale comune și care se subordonează genului. – Din lat. species. Cf. fr. espèce.

DOOM

spécie (-ci-e) s. f., art. spécia (-ci-a), g.-d. art. spéciei; pl. spécii, art. spéciile (-ci-i-)

specimen
SPECIMÉN, specimene, s. n. (Adesea fig.) Exemplar, model, exemplu care ilustrează un gen, o specie, un obiect etc. – Din fr. spécimen.

DOOM

specimén s. n., pl. speciméne

specimene
SPECIMÉN, specimene, s. n. (Adesea fig.) Exemplar, model, exemplu care ilustrează un gen, o specie, un obiect etc. – Din fr. spécimen.

DOOM

specimén s. n., pl. speciméne

specimenele
SPECIMÉN, specimene, s. n. (Adesea fig.) Exemplar, model, exemplu care ilustrează un gen, o specie, un obiect etc. – Din fr. spécimen.

DOOM

specimén s. n., pl. speciméne

specimenelor
SPECIMÉN, specimene, s. n. (Adesea fig.) Exemplar, model, exemplu care ilustrează un gen, o specie, un obiect etc. – Din fr. spécimen.

DOOM

specimén s. n., pl. speciméne

specimenul
SPECIMÉN, specimene, s. n. (Adesea fig.) Exemplar, model, exemplu care ilustrează un gen, o specie, un obiect etc. – Din fr. spécimen.

DOOM

specimén s. n., pl. speciméne

specimenului
SPECIMÉN, specimene, s. n. (Adesea fig.) Exemplar, model, exemplu care ilustrează un gen, o specie, un obiect etc. – Din fr. spécimen.

DOOM

specimén s. n., pl. speciméne

specimenuri
SPECIMÉN, specimene, s. n. (Adesea fig.) Exemplar, model, exemplu care ilustrează un gen, o specie, un obiect etc. – Din fr. spécimen.

DOOM

specimén s. n., pl. speciméne

specimenurile
SPECIMÉN, specimene, s. n. (Adesea fig.) Exemplar, model, exemplu care ilustrează un gen, o specie, un obiect etc. – Din fr. spécimen.

DOOM

specimén s. n., pl. speciméne

specimenurilor
SPECIMÉN, specimene, s. n. (Adesea fig.) Exemplar, model, exemplu care ilustrează un gen, o specie, un obiect etc. – Din fr. spécimen.

DOOM

specimén s. n., pl. speciméne

specioasa
SPECIÓS, -OÁSĂ, specioși, -oase, adj. (Livr.) Care are doar aparențe favorabile, plăcute; amăgitor, înșelător. [Pr.: -ci-os] – Din fr. spécieux, lat. speciosus.

DOOM

speciós (înșelător) (livr.) (-ci-os) adj. m., pl. specióși; f. specioásă, pl. specioáse

specioase
SPECIÓS, -OÁSĂ, specioși, -oase, adj. (Livr.) Care are doar aparențe favorabile, plăcute; amăgitor, înșelător. [Pr.: -ci-os] – Din fr. spécieux, lat. speciosus.

DOOM

speciós (înșelător) (livr.) (-ci-os) adj. m., pl. specióși; f. specioásă, pl. specioáse

specioasei
SPECIÓS, -OÁSĂ, specioși, -oase, adj. (Livr.) Care are doar aparențe favorabile, plăcute; amăgitor, înșelător. [Pr.: -ci-os] – Din fr. spécieux, lat. speciosus.

DOOM

speciós (înșelător) (livr.) (-ci-os) adj. m., pl. specióși; f. specioásă, pl. specioáse

specioasele
SPECIÓS, -OÁSĂ, specioși, -oase, adj. (Livr.) Care are doar aparențe favorabile, plăcute; amăgitor, înșelător. [Pr.: -ci-os] – Din fr. spécieux, lat. speciosus.

DOOM

speciós (înșelător) (livr.) (-ci-os) adj. m., pl. specióși; f. specioásă, pl. specioáse

specioaselor
SPECIÓS, -OÁSĂ, specioși, -oase, adj. (Livr.) Care are doar aparențe favorabile, plăcute; amăgitor, înșelător. [Pr.: -ci-os] – Din fr. spécieux, lat. speciosus.

DOOM

speciós (înșelător) (livr.) (-ci-os) adj. m., pl. specióși; f. specioásă, pl. specioáse

specios
SPECIÓS, -OÁSĂ, specioși, -oase, adj. (Livr.) Care are doar aparențe favorabile, plăcute; amăgitor, înșelător. [Pr.: -ci-os] – Din fr. spécieux, lat. speciosus.

DOOM

speciós (înșelător) (livr.) (-ci-os) adj. m., pl. specióși; f. specioásă, pl. specioáse

speciosa
TAPÓȘNIC, tapoșnici, s. m. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu flori purpurii, cu frunze înguste, ovale și cu tulpina ramificată și acoperită cu peri moi, îndreptați în jos (Galeopsis ladanum). – Et. nec.

speciosul
SPECIÓS, -OÁSĂ, specioși, -oase, adj. (Livr.) Care are doar aparențe favorabile, plăcute; amăgitor, înșelător. [Pr.: -ci-os] – Din fr. spécieux, lat. speciosus.

DOOM

speciós (înșelător) (livr.) (-ci-os) adj. m., pl. specióși; f. specioásă, pl. specioáse

speciosului
SPECIÓS, -OÁSĂ, specioși, -oase, adj. (Livr.) Care are doar aparențe favorabile, plăcute; amăgitor, înșelător. [Pr.: -ci-os] – Din fr. spécieux, lat. speciosus.

DOOM

speciós (înșelător) (livr.) (-ci-os) adj. m., pl. specióși; f. specioásă, pl. specioáse

specioși
SPECIÓS, -OÁSĂ, specioși, -oase, adj. (Livr.) Care are doar aparențe favorabile, plăcute; amăgitor, înșelător. [Pr.: -ci-os] – Din fr. spécieux, lat. speciosus.

DOOM

speciós (înșelător) (livr.) (-ci-os) adj. m., pl. specióși; f. specioásă, pl. specioáse

specioșii
SPECIÓS, -OÁSĂ, specioși, -oase, adj. (Livr.) Care are doar aparențe favorabile, plăcute; amăgitor, înșelător. [Pr.: -ci-os] – Din fr. spécieux, lat. speciosus.

DOOM

speciós (înșelător) (livr.) (-ci-os) adj. m., pl. specióși; f. specioásă, pl. specioáse

specioșilor
SPECIÓS, -OÁSĂ, specioși, -oase, adj. (Livr.) Care are doar aparențe favorabile, plăcute; amăgitor, înșelător. [Pr.: -ci-os] – Din fr. spécieux, lat. speciosus.

DOOM

speciós (înșelător) (livr.) (-ci-os) adj. m., pl. specióși; f. specioásă, pl. specioáse

spectacol
SPECTÁCOL-COUPÉ, spectacole-coupé, s. n. Spectacol alcătuit din fragmente, din piese diverse. [Pr.: -cupé] – Din fr. spectacle-coupé.

DOOM

*spectácol-coupé (fr.) [ou pron. u] s. n., pl. spectácole-coupé

spectacol
SPECTÁCOL-COUPÉ, spectacole-coupé, s. n. Spectacol alcătuit din fragmente, din piese diverse. [Pr.: -cupé] – Din fr. spectacle-coupé.

DOOM

*spectácol-coupé (fr.) [ou pron. u] s. n., pl. spectácole-coupé

spectacole
SPECTÁCOL-COUPÉ, spectacole-coupé, s. n. Spectacol alcătuit din fragmente, din piese diverse. [Pr.: -cupé] – Din fr. spectacle-coupé.

DOOM

*spectácol-coupé (fr.) [ou pron. u] s. n., pl. spectácole-coupé

spectacole
SPECTÁCOL-COUPÉ, spectacole-coupé, s. n. Spectacol alcătuit din fragmente, din piese diverse. [Pr.: -cupé] – Din fr. spectacle-coupé.

DOOM

*spectácol-coupé (fr.) [ou pron. u] s. n., pl. spectácole-coupé

spectacolele
SPECTÁCOL-COUPÉ, spectacole-coupé, s. n. Spectacol alcătuit din fragmente, din piese diverse. [Pr.: -cupé] – Din fr. spectacle-coupé.

DOOM

*spectácol-coupé (fr.) [ou pron. u] s. n., pl. spectácole-coupé

spectacolele
SPECTÁCOL-COUPÉ, spectacole-coupé, s. n. Spectacol alcătuit din fragmente, din piese diverse. [Pr.: -cupé] – Din fr. spectacle-coupé.

DOOM

*spectácol-coupé (fr.) [ou pron. u] s. n., pl. spectácole-coupé

spectacolelor
SPECTÁCOL-COUPÉ, spectacole-coupé, s. n. Spectacol alcătuit din fragmente, din piese diverse. [Pr.: -cupé] – Din fr. spectacle-coupé.

DOOM

*spectácol-coupé (fr.) [ou pron. u] s. n., pl. spectácole-coupé

spectacolelor
SPECTÁCOL-COUPÉ, spectacole-coupé, s. n. Spectacol alcătuit din fragmente, din piese diverse. [Pr.: -cupé] – Din fr. spectacle-coupé.

DOOM

*spectácol-coupé (fr.) [ou pron. u] s. n., pl. spectácole-coupé

spectacolul
SPECTÁCOL-COUPÉ, spectacole-coupé, s. n. Spectacol alcătuit din fragmente, din piese diverse. [Pr.: -cupé] – Din fr. spectacle-coupé.

DOOM

*spectácol-coupé (fr.) [ou pron. u] s. n., pl. spectácole-coupé

spectacolul
SPECTÁCOL-COUPÉ, spectacole-coupé, s. n. Spectacol alcătuit din fragmente, din piese diverse. [Pr.: -cupé] – Din fr. spectacle-coupé.

DOOM

*spectácol-coupé (fr.) [ou pron. u] s. n., pl. spectácole-coupé

spectacolului
SPECTÁCOL-COUPÉ, spectacole-coupé, s. n. Spectacol alcătuit din fragmente, din piese diverse. [Pr.: -cupé] – Din fr. spectacle-coupé.

DOOM

*spectácol-coupé (fr.) [ou pron. u] s. n., pl. spectácole-coupé

spectacolului
SPECTÁCOL-COUPÉ, spectacole-coupé, s. n. Spectacol alcătuit din fragmente, din piese diverse. [Pr.: -cupé] – Din fr. spectacle-coupé.

DOOM

*spectácol-coupé (fr.) [ou pron. u] s. n., pl. spectácole-coupé

spectacul
SPECTÁCUL s. n. v. spectacol.

spectacular
SPECTACULÁR, -Ă, spectaculari, -e, adj. (Livr.) Spectaculos. – Din fr. spectaculaire.

DOOM

spectaculár (livr.) adj. m., pl. spectaculári; f. spectaculáră, pl. spectaculáre

spectaculara
SPECTACULÁR, -Ă, spectaculari, -e, adj. (Livr.) Spectaculos. – Din fr. spectaculaire.

DOOM

spectaculár (livr.) adj. m., pl. spectaculári; f. spectaculáră, pl. spectaculáre

spectaculare
SPECTACULÁR, -Ă, spectaculari, -e, adj. (Livr.) Spectaculos. – Din fr. spectaculaire.

DOOM

spectaculár (livr.) adj. m., pl. spectaculári; f. spectaculáră, pl. spectaculáre

spectacularei
SPECTACULÁR, -Ă, spectaculari, -e, adj. (Livr.) Spectaculos. – Din fr. spectaculaire.

DOOM

spectaculár (livr.) adj. m., pl. spectaculári; f. spectaculáră, pl. spectaculáre

spectacularele
SPECTACULÁR, -Ă, spectaculari, -e, adj. (Livr.) Spectaculos. – Din fr. spectaculaire.

DOOM

spectaculár (livr.) adj. m., pl. spectaculári; f. spectaculáră, pl. spectaculáre

spectacularelor
SPECTACULÁR, -Ă, spectaculari, -e, adj. (Livr.) Spectaculos. – Din fr. spectaculaire.

DOOM

spectaculár (livr.) adj. m., pl. spectaculári; f. spectaculáră, pl. spectaculáre

spectaculari
SPECTACULÁR, -Ă, spectaculari, -e, adj. (Livr.) Spectaculos. – Din fr. spectaculaire.

DOOM

spectaculár (livr.) adj. m., pl. spectaculári; f. spectaculáră, pl. spectaculáre

spectacularii
SPECTACULÁR, -Ă, spectaculari, -e, adj. (Livr.) Spectaculos. – Din fr. spectaculaire.

DOOM

spectaculár (livr.) adj. m., pl. spectaculári; f. spectaculáră, pl. spectaculáre

spectacularilor
SPECTACULÁR, -Ă, spectaculari, -e, adj. (Livr.) Spectaculos. – Din fr. spectaculaire.

DOOM

spectaculár (livr.) adj. m., pl. spectaculári; f. spectaculáră, pl. spectaculáre

spectacularul
SPECTACULÁR, -Ă, spectaculari, -e, adj. (Livr.) Spectaculos. – Din fr. spectaculaire.

DOOM

spectaculár (livr.) adj. m., pl. spectaculári; f. spectaculáră, pl. spectaculáre

spectacularului
SPECTACULÁR, -Ă, spectaculari, -e, adj. (Livr.) Spectaculos. – Din fr. spectaculaire.

DOOM

spectaculár (livr.) adj. m., pl. spectaculári; f. spectaculáră, pl. spectaculáre

spectaculoasa
SPECTACULÓS, -OÁSĂ, spectaculoși, -oase, adj. Care atrage privirile, care impresionează prin aspectul plăcut, prin strălucire; impresionant, spectacular. – Spectacol + suf. -os (după it. spettacoloso).

DOOM

spectaculós adj. m., pl. spectaculóși; f. spectaculoásă, pl. spectaculoáse

spectaculoase
SPECTACULÓS, -OÁSĂ, spectaculoși, -oase, adj. Care atrage privirile, care impresionează prin aspectul plăcut, prin strălucire; impresionant, spectacular. – Spectacol + suf. -os (după it. spettacoloso).

DOOM

spectaculós adj. m., pl. spectaculóși; f. spectaculoásă, pl. spectaculoáse

spectaculoasei
SPECTACULÓS, -OÁSĂ, spectaculoși, -oase, adj. Care atrage privirile, care impresionează prin aspectul plăcut, prin strălucire; impresionant, spectacular. – Spectacol + suf. -os (după it. spettacoloso).

DOOM

spectaculós adj. m., pl. spectaculóși; f. spectaculoásă, pl. spectaculoáse

spectaculoasele
SPECTACULÓS, -OÁSĂ, spectaculoși, -oase, adj. Care atrage privirile, care impresionează prin aspectul plăcut, prin strălucire; impresionant, spectacular. – Spectacol + suf. -os (după it. spettacoloso).

DOOM

spectaculós adj. m., pl. spectaculóși; f. spectaculoásă, pl. spectaculoáse

spectaculoaselor
SPECTACULÓS, -OÁSĂ, spectaculoși, -oase, adj. Care atrage privirile, care impresionează prin aspectul plăcut, prin strălucire; impresionant, spectacular. – Spectacol + suf. -os (după it. spettacoloso).

DOOM

spectaculós adj. m., pl. spectaculóși; f. spectaculoásă, pl. spectaculoáse

spectaculos
SPECTACULÓS, -OÁSĂ, spectaculoși, -oase, adj. Care atrage privirile, care impresionează prin aspectul plăcut, prin strălucire; impresionant, spectacular. – Spectacol + suf. -os (după it. spettacoloso).

DOOM

spectaculós adj. m., pl. spectaculóși; f. spectaculoásă, pl. spectaculoáse

spectaculosul
SPECTACULÓS, -OÁSĂ, spectaculoși, -oase, adj. Care atrage privirile, care impresionează prin aspectul plăcut, prin strălucire; impresionant, spectacular. – Spectacol + suf. -os (după it. spettacoloso).

DOOM

spectaculós adj. m., pl. spectaculóși; f. spectaculoásă, pl. spectaculoáse

spectaculosului
SPECTACULÓS, -OÁSĂ, spectaculoși, -oase, adj. Care atrage privirile, care impresionează prin aspectul plăcut, prin strălucire; impresionant, spectacular. – Spectacol + suf. -os (după it. spettacoloso).

DOOM

spectaculós adj. m., pl. spectaculóși; f. spectaculoásă, pl. spectaculoáse

spectaculozitate
SPECTACULOZITÁTE s. f. Însușirea de a fi spectaculos. – Spectaculos + suf. -itate.

DOOM

spectaculozitáte s. f., g.-d. art. spectaculozitắții

spectaculozitatea
SPECTACULOZITÁTE s. f. Însușirea de a fi spectaculos. – Spectaculos + suf. -itate.

DOOM

spectaculozitáte s. f., g.-d. art. spectaculozitắții

spectaculozități
SPECTACULOZITÁTE s. f. Însușirea de a fi spectaculos. – Spectaculos + suf. -itate.

DOOM

spectaculozitáte s. f., g.-d. art. spectaculozitắții

spectaculozității
SPECTACULOZITÁTE s. f. Însușirea de a fi spectaculos. – Spectaculos + suf. -itate.

DOOM

spectaculozitáte s. f., g.-d. art. spectaculozitắții

spectaculoși
SPECTACULÓS, -OÁSĂ, spectaculoși, -oase, adj. Care atrage privirile, care impresionează prin aspectul plăcut, prin strălucire; impresionant, spectacular. – Spectacol + suf. -os (după it. spettacoloso).

DOOM

spectaculós adj. m., pl. spectaculóși; f. spectaculoásă, pl. spectaculoáse

spectaculoșii
SPECTACULÓS, -OÁSĂ, spectaculoși, -oase, adj. Care atrage privirile, care impresionează prin aspectul plăcut, prin strălucire; impresionant, spectacular. – Spectacol + suf. -os (după it. spettacoloso).

DOOM

spectaculós adj. m., pl. spectaculóși; f. spectaculoásă, pl. spectaculoáse

spectaculoșilor
SPECTACULÓS, -OÁSĂ, spectaculoși, -oase, adj. Care atrage privirile, care impresionează prin aspectul plăcut, prin strălucire; impresionant, spectacular. – Spectacol + suf. -os (după it. spettacoloso).

DOOM

spectaculós adj. m., pl. spectaculóși; f. spectaculoásă, pl. spectaculoáse

spectatoare
SPECTATÓR, -OÁRE, spectatori, -oare, s. m. și f. Persoană care asistă la un spectacol, la o competiție sportivă, la o ceremonie etc. ♦ Martor ocular la o întâmplare, la un eveniment. – Din fr. spectateur, lat. spectator.

DOOM

spectatór adj. m., s. m., pl. spectatóri; s. f. sg. și pl. spectatoáre

spectatoarea
SPECTATÓR, -OÁRE, spectatori, -oare, s. m. și f. Persoană care asistă la un spectacol, la o competiție sportivă, la o ceremonie etc. ♦ Martor ocular la o întâmplare, la un eveniment. – Din fr. spectateur, lat. spectator.

DOOM

spectatór adj. m., s. m., pl. spectatóri; s. f. sg. și pl. spectatoáre

spectatoarei
SPECTATÓR, -OÁRE, spectatori, -oare, s. m. și f. Persoană care asistă la un spectacol, la o competiție sportivă, la o ceremonie etc. ♦ Martor ocular la o întâmplare, la un eveniment. – Din fr. spectateur, lat. spectator.

DOOM

spectatór adj. m., s. m., pl. spectatóri; s. f. sg. și pl. spectatoáre

spectatoarele
SPECTATÓR, -OÁRE, spectatori, -oare, s. m. și f. Persoană care asistă la un spectacol, la o competiție sportivă, la o ceremonie etc. ♦ Martor ocular la o întâmplare, la un eveniment. – Din fr. spectateur, lat. spectator.

DOOM

spectatór adj. m., s. m., pl. spectatóri; s. f. sg. și pl. spectatoáre

spectatoarelor
SPECTATÓR, -OÁRE, spectatori, -oare, s. m. și f. Persoană care asistă la un spectacol, la o competiție sportivă, la o ceremonie etc. ♦ Martor ocular la o întâmplare, la un eveniment. – Din fr. spectateur, lat. spectator.

DOOM

spectatór adj. m., s. m., pl. spectatóri; s. f. sg. și pl. spectatoáre

spectator
SPECTATÓR, -OÁRE, spectatori, -oare, s. m. și f. Persoană care asistă la un spectacol, la o competiție sportivă, la o ceremonie etc. ♦ Martor ocular la o întâmplare, la un eveniment. – Din fr. spectateur, lat. spectator.

DOOM

spectatór adj. m., s. m., pl. spectatóri; s. f. sg. și pl. spectatoáre

spectatori
SPECTATÓR, -OÁRE, spectatori, -oare, s. m. și f. Persoană care asistă la un spectacol, la o competiție sportivă, la o ceremonie etc. ♦ Martor ocular la o întâmplare, la un eveniment. – Din fr. spectateur, lat. spectator.

DOOM

spectatór adj. m., s. m., pl. spectatóri; s. f. sg. și pl. spectatoáre

spectatorii
SPECTATÓR, -OÁRE, spectatori, -oare, s. m. și f. Persoană care asistă la un spectacol, la o competiție sportivă, la o ceremonie etc. ♦ Martor ocular la o întâmplare, la un eveniment. – Din fr. spectateur, lat. spectator.

DOOM

spectatór adj. m., s. m., pl. spectatóri; s. f. sg. și pl. spectatoáre

spectatorilor
SPECTATÓR, -OÁRE, spectatori, -oare, s. m. și f. Persoană care asistă la un spectacol, la o competiție sportivă, la o ceremonie etc. ♦ Martor ocular la o întâmplare, la un eveniment. – Din fr. spectateur, lat. spectator.

DOOM

spectatór adj. m., s. m., pl. spectatóri; s. f. sg. și pl. spectatoáre

spectatorul
SPECTATÓR, -OÁRE, spectatori, -oare, s. m. și f. Persoană care asistă la un spectacol, la o competiție sportivă, la o ceremonie etc. ♦ Martor ocular la o întâmplare, la un eveniment. – Din fr. spectateur, lat. spectator.

DOOM

spectatór adj. m., s. m., pl. spectatóri; s. f. sg. și pl. spectatoáre

spectatorului
SPECTATÓR, -OÁRE, spectatori, -oare, s. m. și f. Persoană care asistă la un spectacol, la o competiție sportivă, la o ceremonie etc. ♦ Martor ocular la o întâmplare, la un eveniment. – Din fr. spectateur, lat. spectator.

DOOM

spectatór adj. m., s. m., pl. spectatóri; s. f. sg. și pl. spectatoáre

spectral
SPECTRÁL, -Ă, spectrali, -e, adj. 1. Care aparține spectrului (1), privitor la spectru; de culoarea spectrului; ca de spectru. ◊ Analiză spectrală = metodă de identificare a diferitelor elemente dintr-un corp cu ajutorul analizei spectrului luminii emise de corp. Instrument spectral = instrument optic folosit pentru a obține descompunerea unei radiații electromagnetice compuse în radiațiile monocromatice componente. 2. Cu aspect de fantomă; fantomatic. – Din fr. spectral.

DOOM

spectrál adj. m., pl. spectráli; f. spectrálă, pl. spectrále

spectrala
SPECTRÁL, -Ă, spectrali, -e, adj. 1. Care aparține spectrului (1), privitor la spectru; de culoarea spectrului; ca de spectru. ◊ Analiză spectrală = metodă de identificare a diferitelor elemente dintr-un corp cu ajutorul analizei spectrului luminii emise de corp. Instrument spectral = instrument optic folosit pentru a obține descompunerea unei radiații electromagnetice compuse în radiațiile monocromatice componente. 2. Cu aspect de fantomă; fantomatic. – Din fr. spectral.

DOOM

spectrál adj. m., pl. spectráli; f. spectrálă, pl. spectrále

spectrale
SPECTRÁL, -Ă, spectrali, -e, adj. 1. Care aparține spectrului (1), privitor la spectru; de culoarea spectrului; ca de spectru. ◊ Analiză spectrală = metodă de identificare a diferitelor elemente dintr-un corp cu ajutorul analizei spectrului luminii emise de corp. Instrument spectral = instrument optic folosit pentru a obține descompunerea unei radiații electromagnetice compuse în radiațiile monocromatice componente. 2. Cu aspect de fantomă; fantomatic. – Din fr. spectral.

DOOM

spectrál adj. m., pl. spectráli; f. spectrálă, pl. spectrále

spectralei
SPECTRÁL, -Ă, spectrali, -e, adj. 1. Care aparține spectrului (1), privitor la spectru; de culoarea spectrului; ca de spectru. ◊ Analiză spectrală = metodă de identificare a diferitelor elemente dintr-un corp cu ajutorul analizei spectrului luminii emise de corp. Instrument spectral = instrument optic folosit pentru a obține descompunerea unei radiații electromagnetice compuse în radiațiile monocromatice componente. 2. Cu aspect de fantomă; fantomatic. – Din fr. spectral.

DOOM

spectrál adj. m., pl. spectráli; f. spectrálă, pl. spectrále

spectralele
SPECTRÁL, -Ă, spectrali, -e, adj. 1. Care aparține spectrului (1), privitor la spectru; de culoarea spectrului; ca de spectru. ◊ Analiză spectrală = metodă de identificare a diferitelor elemente dintr-un corp cu ajutorul analizei spectrului luminii emise de corp. Instrument spectral = instrument optic folosit pentru a obține descompunerea unei radiații electromagnetice compuse în radiațiile monocromatice componente. 2. Cu aspect de fantomă; fantomatic. – Din fr. spectral.

DOOM

spectrál adj. m., pl. spectráli; f. spectrálă, pl. spectrále

spectralelor
SPECTRÁL, -Ă, spectrali, -e, adj. 1. Care aparține spectrului (1), privitor la spectru; de culoarea spectrului; ca de spectru. ◊ Analiză spectrală = metodă de identificare a diferitelor elemente dintr-un corp cu ajutorul analizei spectrului luminii emise de corp. Instrument spectral = instrument optic folosit pentru a obține descompunerea unei radiații electromagnetice compuse în radiațiile monocromatice componente. 2. Cu aspect de fantomă; fantomatic. – Din fr. spectral.

DOOM

spectrál adj. m., pl. spectráli; f. spectrálă, pl. spectrále

spectrali
SPECTRÁL, -Ă, spectrali, -e, adj. 1. Care aparține spectrului (1), privitor la spectru; de culoarea spectrului; ca de spectru. ◊ Analiză spectrală = metodă de identificare a diferitelor elemente dintr-un corp cu ajutorul analizei spectrului luminii emise de corp. Instrument spectral = instrument optic folosit pentru a obține descompunerea unei radiații electromagnetice compuse în radiațiile monocromatice componente. 2. Cu aspect de fantomă; fantomatic. – Din fr. spectral.

DOOM

spectrál adj. m., pl. spectráli; f. spectrálă, pl. spectrále

spectralii
SPECTRÁL, -Ă, spectrali, -e, adj. 1. Care aparține spectrului (1), privitor la spectru; de culoarea spectrului; ca de spectru. ◊ Analiză spectrală = metodă de identificare a diferitelor elemente dintr-un corp cu ajutorul analizei spectrului luminii emise de corp. Instrument spectral = instrument optic folosit pentru a obține descompunerea unei radiații electromagnetice compuse în radiațiile monocromatice componente. 2. Cu aspect de fantomă; fantomatic. – Din fr. spectral.

DOOM

spectrál adj. m., pl. spectráli; f. spectrálă, pl. spectrále

spectralilor
SPECTRÁL, -Ă, spectrali, -e, adj. 1. Care aparține spectrului (1), privitor la spectru; de culoarea spectrului; ca de spectru. ◊ Analiză spectrală = metodă de identificare a diferitelor elemente dintr-un corp cu ajutorul analizei spectrului luminii emise de corp. Instrument spectral = instrument optic folosit pentru a obține descompunerea unei radiații electromagnetice compuse în radiațiile monocromatice componente. 2. Cu aspect de fantomă; fantomatic. – Din fr. spectral.

DOOM

spectrál adj. m., pl. spectráli; f. spectrálă, pl. spectrále

spectralul
SPECTRÁL, -Ă, spectrali, -e, adj. 1. Care aparține spectrului (1), privitor la spectru; de culoarea spectrului; ca de spectru. ◊ Analiză spectrală = metodă de identificare a diferitelor elemente dintr-un corp cu ajutorul analizei spectrului luminii emise de corp. Instrument spectral = instrument optic folosit pentru a obține descompunerea unei radiații electromagnetice compuse în radiațiile monocromatice componente. 2. Cu aspect de fantomă; fantomatic. – Din fr. spectral.

DOOM

spectrál adj. m., pl. spectráli; f. spectrálă, pl. spectrále

spectralului
SPECTRÁL, -Ă, spectrali, -e, adj. 1. Care aparține spectrului (1), privitor la spectru; de culoarea spectrului; ca de spectru. ◊ Analiză spectrală = metodă de identificare a diferitelor elemente dintr-un corp cu ajutorul analizei spectrului luminii emise de corp. Instrument spectral = instrument optic folosit pentru a obține descompunerea unei radiații electromagnetice compuse în radiațiile monocromatice componente. 2. Cu aspect de fantomă; fantomatic. – Din fr. spectral.

DOOM

spectrál adj. m., pl. spectráli; f. spectrálă, pl. spectrále

spectre
SPÉCTRU, spectre, s. n. 1. Ansamblu de valori fizice pe care le poate lua, în condiții determinate, o mărime dată. ♦ Ansamblul imaginilor obținute prin descompunerea, cu un instrument optic, a radiației electromagnetice complexe. ♦ Totalitatea liniilor de fluid în mișcare, a liniilor de câmp dintr-un magnet etc. ♦ Totalitatea radiațiilor electromagnetice ale unui corp ceresc, dispuse în funcție de lungimea lor de undă sau de frecvență (și înregistrate). 2. Fantasmă, fantomă. ♦ Fig. Ceea ce produce îngrijorare, spaimă; pericol iminent. – Din fr. spectre, germ. Spektrum.

DOOM

spéctru s. n., art. spéctrul; pl. spéctre

spectrele
SPÉCTRU, spectre, s. n. 1. Ansamblu de valori fizice pe care le poate lua, în condiții determinate, o mărime dată. ♦ Ansamblul imaginilor obținute prin descompunerea, cu un instrument optic, a radiației electromagnetice complexe. ♦ Totalitatea liniilor de fluid în mișcare, a liniilor de câmp dintr-un magnet etc. ♦ Totalitatea radiațiilor electromagnetice ale unui corp ceresc, dispuse în funcție de lungimea lor de undă sau de frecvență (și înregistrate). 2. Fantasmă, fantomă. ♦ Fig. Ceea ce produce îngrijorare, spaimă; pericol iminent. – Din fr. spectre, germ. Spektrum.

DOOM

spéctru s. n., art. spéctrul; pl. spéctre

spectrelor
SPÉCTRU, spectre, s. n. 1. Ansamblu de valori fizice pe care le poate lua, în condiții determinate, o mărime dată. ♦ Ansamblul imaginilor obținute prin descompunerea, cu un instrument optic, a radiației electromagnetice complexe. ♦ Totalitatea liniilor de fluid în mișcare, a liniilor de câmp dintr-un magnet etc. ♦ Totalitatea radiațiilor electromagnetice ale unui corp ceresc, dispuse în funcție de lungimea lor de undă sau de frecvență (și înregistrate). 2. Fantasmă, fantomă. ♦ Fig. Ceea ce produce îngrijorare, spaimă; pericol iminent. – Din fr. spectre, germ. Spektrum.

DOOM

spéctru s. n., art. spéctrul; pl. spéctre

spectro
SPECTRO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) spectru (1) [în DN]”; „al spectrului”, „spectral”. [< fr. spectro-, cf. lat. spectrum].

spectrofotometre
SPECTROFOTOMÉTRU, spectrofotometre, s. n. Instrument optic care servește la obținerea spectrelor de emisie sau de absorbție ale substanțelor, cu ajutorul căruia se determină atât lungimile de undă ale liniilor spectrale, cât și intensitățile acestor linii prin comparare cu liniile unui spectru cunoscut. – Din fr. spectrophotomètre.

DOOM

spectrofotométru (-me-tru) s. n., pl. spectrofotométre

spectrofotometrele
SPECTROFOTOMÉTRU, spectrofotometre, s. n. Instrument optic care servește la obținerea spectrelor de emisie sau de absorbție ale substanțelor, cu ajutorul căruia se determină atât lungimile de undă ale liniilor spectrale, cât și intensitățile acestor linii prin comparare cu liniile unui spectru cunoscut. – Din fr. spectrophotomètre.

DOOM

spectrofotométru (-me-tru) s. n., pl. spectrofotométre

spectrofotometrelor
SPECTROFOTOMÉTRU, spectrofotometre, s. n. Instrument optic care servește la obținerea spectrelor de emisie sau de absorbție ale substanțelor, cu ajutorul căruia se determină atât lungimile de undă ale liniilor spectrale, cât și intensitățile acestor linii prin comparare cu liniile unui spectru cunoscut. – Din fr. spectrophotomètre.

DOOM

spectrofotométru (-me-tru) s. n., pl. spectrofotométre

spectrofotometria
SPECTROFOTOMETRÍE s. f. Ramură a opticii care se ocupă cu determinarea intensității radiațiilor monocromatice care constituie spectrul unei radiații compuse. – Din fr. spectrophotométrie.

DOOM

spectrofotometríe (-me-tri-) s. f., art. spectrofotometría, g.-d. spectrofotometríi, art. spectrofotometríei

spectrofotometric
SPECTROFOTOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la spectrofotometrie. [< fr. spectrophotométrique].

spectrofotometrica
SPECTROFOTOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la spectrofotometrie. [< fr. spectrophotométrique].

spectrofotometrice
SPECTROFOTOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la spectrofotometrie. [< fr. spectrophotométrique].

spectrofotometricei
SPECTROFOTOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la spectrofotometrie. [< fr. spectrophotométrique].

spectrofotometricele
SPECTROFOTOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la spectrofotometrie. [< fr. spectrophotométrique].

spectrofotometricelor
SPECTROFOTOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la spectrofotometrie. [< fr. spectrophotométrique].

spectrofotometrici
SPECTROFOTOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la spectrofotometrie. [< fr. spectrophotométrique].

spectrofotometricii
SPECTROFOTOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la spectrofotometrie. [< fr. spectrophotométrique].

spectrofotometricilor
SPECTROFOTOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la spectrofotometrie. [< fr. spectrophotométrique].

spectrofotometricul
SPECTROFOTOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la spectrofotometrie. [< fr. spectrophotométrique].

spectrofotometricului
SPECTROFOTOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la spectrofotometrie. [< fr. spectrophotométrique].

spectrofotometrie
SPECTROFOTOMETRÍE s. f. Ramură a opticii care se ocupă cu determinarea intensității radiațiilor monocromatice care constituie spectrul unei radiații compuse. – Din fr. spectrophotométrie.

DOOM

spectrofotometríe (-me-tri-) s. f., art. spectrofotometría, g.-d. spectrofotometríi, art. spectrofotometríei

spectrofotometriei
SPECTROFOTOMETRÍE s. f. Ramură a opticii care se ocupă cu determinarea intensității radiațiilor monocromatice care constituie spectrul unei radiații compuse. – Din fr. spectrophotométrie.

DOOM

spectrofotometríe (-me-tri-) s. f., art. spectrofotometría, g.-d. spectrofotometríi, art. spectrofotometríei

spectrofotometrii
SPECTROFOTOMETRÍE s. f. Ramură a opticii care se ocupă cu determinarea intensității radiațiilor monocromatice care constituie spectrul unei radiații compuse. – Din fr. spectrophotométrie.

DOOM

spectrofotometríe (-me-tri-) s. f., art. spectrofotometría, g.-d. spectrofotometríi, art. spectrofotometríei

spectrofotometriile
SPECTROFOTOMETRÍE s. f. Ramură a opticii care se ocupă cu determinarea intensității radiațiilor monocromatice care constituie spectrul unei radiații compuse. – Din fr. spectrophotométrie.

DOOM

spectrofotometríe (-me-tri-) s. f., art. spectrofotometría, g.-d. spectrofotometríi, art. spectrofotometríei

spectrofotometriilor
SPECTROFOTOMETRÍE s. f. Ramură a opticii care se ocupă cu determinarea intensității radiațiilor monocromatice care constituie spectrul unei radiații compuse. – Din fr. spectrophotométrie.

DOOM

spectrofotometríe (-me-tri-) s. f., art. spectrofotometría, g.-d. spectrofotometríi, art. spectrofotometríei

spectrofotometru
SPECTROFOTOMÉTRU, spectrofotometre, s. n. Instrument optic care servește la obținerea spectrelor de emisie sau de absorbție ale substanțelor, cu ajutorul căruia se determină atât lungimile de undă ale liniilor spectrale, cât și intensitățile acestor linii prin comparare cu liniile unui spectru cunoscut. – Din fr. spectrophotomètre.

DOOM

spectrofotométru (-me-tru) s. n., pl. spectrofotométre

spectrofotometrul
SPECTROFOTOMÉTRU, spectrofotometre, s. n. Instrument optic care servește la obținerea spectrelor de emisie sau de absorbție ale substanțelor, cu ajutorul căruia se determină atât lungimile de undă ale liniilor spectrale, cât și intensitățile acestor linii prin comparare cu liniile unui spectru cunoscut. – Din fr. spectrophotomètre.

DOOM

spectrofotométru (-me-tru) s. n., pl. spectrofotométre

spectrofotometrului
SPECTROFOTOMÉTRU, spectrofotometre, s. n. Instrument optic care servește la obținerea spectrelor de emisie sau de absorbție ale substanțelor, cu ajutorul căruia se determină atât lungimile de undă ale liniilor spectrale, cât și intensitățile acestor linii prin comparare cu liniile unui spectru cunoscut. – Din fr. spectrophotomètre.

DOOM

spectrofotométru (-me-tru) s. n., pl. spectrofotométre

spectrograf
SPECTROGRÁF, spectrografe, s. n. 1. Instrument pentru înregistrarea prin fotografiere a spectrului luminii. 2. (În sintagma) Spectrograf de masă = instalație pentru determinarea și izolarea izotopilor unei substanțe. 3. Aparat specializat pentru analizarea spectrală a semnalelor complexe. – Din fr. spectrographe.

DOOM

spectrográf (-tro-graf) s. n., pl. spectrográfe

spectrografe
SPECTROGRÁF, spectrografe, s. n. 1. Instrument pentru înregistrarea prin fotografiere a spectrului luminii. 2. (În sintagma) Spectrograf de masă = instalație pentru determinarea și izolarea izotopilor unei substanțe. 3. Aparat specializat pentru analizarea spectrală a semnalelor complexe. – Din fr. spectrographe.

DOOM

spectrográf (-tro-graf) s. n., pl. spectrográfe

spectrografele
SPECTROGRÁF, spectrografe, s. n. 1. Instrument pentru înregistrarea prin fotografiere a spectrului luminii. 2. (În sintagma) Spectrograf de masă = instalație pentru determinarea și izolarea izotopilor unei substanțe. 3. Aparat specializat pentru analizarea spectrală a semnalelor complexe. – Din fr. spectrographe.

DOOM

spectrográf (-tro-graf) s. n., pl. spectrográfe

spectrografelor
SPECTROGRÁF, spectrografe, s. n. 1. Instrument pentru înregistrarea prin fotografiere a spectrului luminii. 2. (În sintagma) Spectrograf de masă = instalație pentru determinarea și izolarea izotopilor unei substanțe. 3. Aparat specializat pentru analizarea spectrală a semnalelor complexe. – Din fr. spectrographe.

DOOM

spectrográf (-tro-graf) s. n., pl. spectrográfe

spectrografia
SPECTROGRAFÍE s. f. (Fiz.) Studiere a unui spectru cu ajutorul spectrografului. – Din fr. spectrographie.

spectrografic
SPECTROGRÁFIC, -Ă, spectrografici, -ce, adj. (Fiz.) Referitor la spectrografie, de spectrografie. – Din fr. spectrographique.

spectrografica
SPECTROGRÁFIC, -Ă, spectrografici, -ce, adj. (Fiz.) Referitor la spectrografie, de spectrografie. – Din fr. spectrographique.

spectrografice
SPECTROGRÁFIC, -Ă, spectrografici, -ce, adj. (Fiz.) Referitor la spectrografie, de spectrografie. – Din fr. spectrographique.

spectrograficei
SPECTROGRÁFIC, -Ă, spectrografici, -ce, adj. (Fiz.) Referitor la spectrografie, de spectrografie. – Din fr. spectrographique.

spectrograficele
SPECTROGRÁFIC, -Ă, spectrografici, -ce, adj. (Fiz.) Referitor la spectrografie, de spectrografie. – Din fr. spectrographique.

spectrograficelor
SPECTROGRÁFIC, -Ă, spectrografici, -ce, adj. (Fiz.) Referitor la spectrografie, de spectrografie. – Din fr. spectrographique.

spectrografici
SPECTROGRÁFIC, -Ă, spectrografici, -ce, adj. (Fiz.) Referitor la spectrografie, de spectrografie. – Din fr. spectrographique.

spectrograficii
SPECTROGRÁFIC, -Ă, spectrografici, -ce, adj. (Fiz.) Referitor la spectrografie, de spectrografie. – Din fr. spectrographique.

spectrograficilor
SPECTROGRÁFIC, -Ă, spectrografici, -ce, adj. (Fiz.) Referitor la spectrografie, de spectrografie. – Din fr. spectrographique.

spectrograficul
SPECTROGRÁFIC, -Ă, spectrografici, -ce, adj. (Fiz.) Referitor la spectrografie, de spectrografie. – Din fr. spectrographique.

spectrograficului
SPECTROGRÁFIC, -Ă, spectrografici, -ce, adj. (Fiz.) Referitor la spectrografie, de spectrografie. – Din fr. spectrographique.

spectrografie
SPECTROGRAFÍE s. f. (Fiz.) Studiere a unui spectru cu ajutorul spectrografului. – Din fr. spectrographie.

spectrografiei
SPECTROGRAFÍE s. f. (Fiz.) Studiere a unui spectru cu ajutorul spectrografului. – Din fr. spectrographie.

spectrografii
SPECTROGRAFÍE s. f. (Fiz.) Studiere a unui spectru cu ajutorul spectrografului. – Din fr. spectrographie.

spectrografiile
SPECTROGRAFÍE s. f. (Fiz.) Studiere a unui spectru cu ajutorul spectrografului. – Din fr. spectrographie.

spectrografiilor
SPECTROGRAFÍE s. f. (Fiz.) Studiere a unui spectru cu ajutorul spectrografului. – Din fr. spectrographie.

spectrograful
SPECTROGRÁF, spectrografe, s. n. 1. Instrument pentru înregistrarea prin fotografiere a spectrului luminii. 2. (În sintagma) Spectrograf de masă = instalație pentru determinarea și izolarea izotopilor unei substanțe. 3. Aparat specializat pentru analizarea spectrală a semnalelor complexe. – Din fr. spectrographe.

DOOM

spectrográf (-tro-graf) s. n., pl. spectrográfe

spectrografului
SPECTROGRÁF, spectrografe, s. n. 1. Instrument pentru înregistrarea prin fotografiere a spectrului luminii. 2. (În sintagma) Spectrograf de masă = instalație pentru determinarea și izolarea izotopilor unei substanțe. 3. Aparat specializat pentru analizarea spectrală a semnalelor complexe. – Din fr. spectrographe.

DOOM

spectrográf (-tro-graf) s. n., pl. spectrográfe

spectrograma
SPECTROGRÁMĂ, spectrograme, s. f. Fotografie sau desen care reproduce un spectru (1). – Din fr. spectrogramme.

DOOM

spectrográmă (-tro-gra-) s. f., g.-d. art. spectrográmei; pl. spectrográme

spectrograme
SPECTROGRÁMĂ, spectrograme, s. f. Fotografie sau desen care reproduce un spectru (1). – Din fr. spectrogramme.

DOOM

spectrográmă (-tro-gra-) s. f., g.-d. art. spectrográmei; pl. spectrográme

spectrogramei
SPECTROGRÁMĂ, spectrograme, s. f. Fotografie sau desen care reproduce un spectru (1). – Din fr. spectrogramme.

DOOM

spectrográmă (-tro-gra-) s. f., g.-d. art. spectrográmei; pl. spectrográme

spectrogramele
SPECTROGRÁMĂ, spectrograme, s. f. Fotografie sau desen care reproduce un spectru (1). – Din fr. spectrogramme.

DOOM

spectrográmă (-tro-gra-) s. f., g.-d. art. spectrográmei; pl. spectrográme

spectrogramelor
SPECTROGRÁMĂ, spectrograme, s. f. Fotografie sau desen care reproduce un spectru (1). – Din fr. spectrogramme.

DOOM

spectrográmă (-tro-gra-) s. f., g.-d. art. spectrográmei; pl. spectrográme

spectroheliograf
SPECTROHELIOGRÁF, spectroheliografe, s. n. Aparat folosit pentru fotografierea Soarelui în lumină monocromatică. [Pr.: -li-o-] – Din fr. spectrohéliographe.

DOOM

spectroheliográf (-li-o-graf) s. n., pl. spectroheliográfe

spectroheliografe
SPECTROHELIOGRÁF, spectroheliografe, s. n. Aparat folosit pentru fotografierea Soarelui în lumină monocromatică. [Pr.: -li-o-] – Din fr. spectrohéliographe.

DOOM

spectroheliográf (-li-o-graf) s. n., pl. spectroheliográfe

spectroheliografele
SPECTROHELIOGRÁF, spectroheliografe, s. n. Aparat folosit pentru fotografierea Soarelui în lumină monocromatică. [Pr.: -li-o-] – Din fr. spectrohéliographe.

DOOM

spectroheliográf (-li-o-graf) s. n., pl. spectroheliográfe

spectroheliografelor
SPECTROHELIOGRÁF, spectroheliografe, s. n. Aparat folosit pentru fotografierea Soarelui în lumină monocromatică. [Pr.: -li-o-] – Din fr. spectrohéliographe.

DOOM

spectroheliográf (-li-o-graf) s. n., pl. spectroheliográfe

spectroheliograful
SPECTROHELIOGRÁF, spectroheliografe, s. n. Aparat folosit pentru fotografierea Soarelui în lumină monocromatică. [Pr.: -li-o-] – Din fr. spectrohéliographe.

DOOM

spectroheliográf (-li-o-graf) s. n., pl. spectroheliográfe

spectroheliografului
SPECTROHELIOGRÁF, spectroheliografe, s. n. Aparat folosit pentru fotografierea Soarelui în lumină monocromatică. [Pr.: -li-o-] – Din fr. spectrohéliographe.

DOOM

spectroheliográf (-li-o-graf) s. n., pl. spectroheliográfe

spectroheliogramă
SPECTROHELIOGRÁMĂ s.f. Fotografie a Soarelui obținută cu ajutorul spectroheliografului. [Pron. -li-o-. / < fr. spectrohéliogramme].

spectrohelioscoape
SPECTROHELIOSCÓP, spectrohelioscoape, s. n. (Astron.) Aparat pentru observarea Soarelui în lumină monocromatică [Pr.: -li-o-] – Din fr. spectrohélioscope.

DOOM

!spectrohelioscóp (-li-os-cop/-o-scop) s. n., pl. spectrohelioscoápe

spectrohelioscoapele
SPECTROHELIOSCÓP, spectrohelioscoape, s. n. (Astron.) Aparat pentru observarea Soarelui în lumină monocromatică [Pr.: -li-o-] – Din fr. spectrohélioscope.

DOOM

!spectrohelioscóp (-li-os-cop/-o-scop) s. n., pl. spectrohelioscoápe

spectrohelioscoapelor
SPECTROHELIOSCÓP, spectrohelioscoape, s. n. (Astron.) Aparat pentru observarea Soarelui în lumină monocromatică [Pr.: -li-o-] – Din fr. spectrohélioscope.

DOOM

!spectrohelioscóp (-li-os-cop/-o-scop) s. n., pl. spectrohelioscoápe

spectrohelioscop
SPECTROHELIOSCÓP, spectrohelioscoape, s. n. (Astron.) Aparat pentru observarea Soarelui în lumină monocromatică [Pr.: -li-o-] – Din fr. spectrohélioscope.

DOOM

!spectrohelioscóp (-li-os-cop/-o-scop) s. n., pl. spectrohelioscoápe

spectrohelioscopul
SPECTROHELIOSCÓP, spectrohelioscoape, s. n. (Astron.) Aparat pentru observarea Soarelui în lumină monocromatică [Pr.: -li-o-] – Din fr. spectrohélioscope.

DOOM

!spectrohelioscóp (-li-os-cop/-o-scop) s. n., pl. spectrohelioscoápe

spectrohelioscopului
SPECTROHELIOSCÓP, spectrohelioscoape, s. n. (Astron.) Aparat pentru observarea Soarelui în lumină monocromatică [Pr.: -li-o-] – Din fr. spectrohélioscope.

DOOM

!spectrohelioscóp (-li-os-cop/-o-scop) s. n., pl. spectrohelioscoápe

spectrometre
SPECTROMÉTRU, spectrometre, s. n. Instrument optic folosit pentru studiul spectrelor (1) prin măsurarea intensității fiecărei radiații monocromatice din spectru. – Din fr. spectromètre.

spectrometrele
SPECTROMÉTRU, spectrometre, s. n. Instrument optic folosit pentru studiul spectrelor (1) prin măsurarea intensității fiecărei radiații monocromatice din spectru. – Din fr. spectromètre.

spectrometrelor
SPECTROMÉTRU, spectrometre, s. n. Instrument optic folosit pentru studiul spectrelor (1) prin măsurarea intensității fiecărei radiații monocromatice din spectru. – Din fr. spectromètre.

spectrometria
SPECTROMETRÍE s. f. Ansamblul procedeelor de utilizare a spectrometrelor. ♦ Comparare a intensităților luminoase a două radiații monocromatice. – Din fr. spectrométrie.

spectrometric
SPECTROMÉTRIC, -Ă, spectrometrici, -ce, adj. Care aparține spectrometrului, privitor la spectrometru; care se efectuează cu spectrometrul. – Din fr. spectrométrique.

spectrometrica
SPECTROMÉTRIC, -Ă, spectrometrici, -ce, adj. Care aparține spectrometrului, privitor la spectrometru; care se efectuează cu spectrometrul. – Din fr. spectrométrique.

spectrometrice
SPECTROMÉTRIC, -Ă, spectrometrici, -ce, adj. Care aparține spectrometrului, privitor la spectrometru; care se efectuează cu spectrometrul. – Din fr. spectrométrique.

spectrometricei
SPECTROMÉTRIC, -Ă, spectrometrici, -ce, adj. Care aparține spectrometrului, privitor la spectrometru; care se efectuează cu spectrometrul. – Din fr. spectrométrique.

spectrometricele
SPECTROMÉTRIC, -Ă, spectrometrici, -ce, adj. Care aparține spectrometrului, privitor la spectrometru; care se efectuează cu spectrometrul. – Din fr. spectrométrique.

spectrometricelor
SPECTROMÉTRIC, -Ă, spectrometrici, -ce, adj. Care aparține spectrometrului, privitor la spectrometru; care se efectuează cu spectrometrul. – Din fr. spectrométrique.

spectrometrici
SPECTROMÉTRIC, -Ă, spectrometrici, -ce, adj. Care aparține spectrometrului, privitor la spectrometru; care se efectuează cu spectrometrul. – Din fr. spectrométrique.

spectrometricii
SPECTROMÉTRIC, -Ă, spectrometrici, -ce, adj. Care aparține spectrometrului, privitor la spectrometru; care se efectuează cu spectrometrul. – Din fr. spectrométrique.

spectrometricilor
SPECTROMÉTRIC, -Ă, spectrometrici, -ce, adj. Care aparține spectrometrului, privitor la spectrometru; care se efectuează cu spectrometrul. – Din fr. spectrométrique.

spectrometricul
SPECTROMÉTRIC, -Ă, spectrometrici, -ce, adj. Care aparține spectrometrului, privitor la spectrometru; care se efectuează cu spectrometrul. – Din fr. spectrométrique.

spectrometricului
SPECTROMÉTRIC, -Ă, spectrometrici, -ce, adj. Care aparține spectrometrului, privitor la spectrometru; care se efectuează cu spectrometrul. – Din fr. spectrométrique.

spectrometrie
SPECTROMETRÍE s. f. Ansamblul procedeelor de utilizare a spectrometrelor. ♦ Comparare a intensităților luminoase a două radiații monocromatice. – Din fr. spectrométrie.

spectrometriei
SPECTROMETRÍE s. f. Ansamblul procedeelor de utilizare a spectrometrelor. ♦ Comparare a intensităților luminoase a două radiații monocromatice. – Din fr. spectrométrie.

spectrometrii
SPECTROMETRÍE s. f. Ansamblul procedeelor de utilizare a spectrometrelor. ♦ Comparare a intensităților luminoase a două radiații monocromatice. – Din fr. spectrométrie.

spectrometriile
SPECTROMETRÍE s. f. Ansamblul procedeelor de utilizare a spectrometrelor. ♦ Comparare a intensităților luminoase a două radiații monocromatice. – Din fr. spectrométrie.

spectrometriilor
SPECTROMETRÍE s. f. Ansamblul procedeelor de utilizare a spectrometrelor. ♦ Comparare a intensităților luminoase a două radiații monocromatice. – Din fr. spectrométrie.

spectrometru
SPECTROMÉTRU, spectrometre, s. n. Instrument optic folosit pentru studiul spectrelor (1) prin măsurarea intensității fiecărei radiații monocromatice din spectru. – Din fr. spectromètre.

spectrometrul
SPECTROMÉTRU, spectrometre, s. n. Instrument optic folosit pentru studiul spectrelor (1) prin măsurarea intensității fiecărei radiații monocromatice din spectru. – Din fr. spectromètre.

spectrometrului
SPECTROMÉTRU, spectrometre, s. n. Instrument optic folosit pentru studiul spectrelor (1) prin măsurarea intensității fiecărei radiații monocromatice din spectru. – Din fr. spectromètre.

spectroscoape
SPECTROSCÓP, spectroscoape, s. n. Instrument optic cu care se examinează și se studiază vizual spectrul luminii. – Din fr. spectroscope.

spectroscoapele
SPECTROSCÓP, spectroscoape, s. n. Instrument optic cu care se examinează și se studiază vizual spectrul luminii. – Din fr. spectroscope.

spectroscoapelor
SPECTROSCÓP, spectroscoape, s. n. Instrument optic cu care se examinează și se studiază vizual spectrul luminii. – Din fr. spectroscope.

spectroscop
SPECTROSCÓP, spectroscoape, s. n. Instrument optic cu care se examinează și se studiază vizual spectrul luminii. – Din fr. spectroscope.

spectroscopia
SPECTROSCOPÍE s. f. Ramură a opticii care studiază spectrele (1). – Din fr. spectroscopie.

DOOM

!spectroscopíe (-tros-co-/-tro-sco-) s. f., art. spectroscopía, g.-d. spectroscopíi, art. spectroscopíei

spectroscopic
SPECTROSCÓPIC, -Ă, spectroscopici, -ce, adj. Care aparține spectroscopiei, privitor la spectroscopie; care se face cu ajutorul spectroscopului. – Din fr. spectroscopique.

DOOM

!spectroscópic (-tros-co-/-tro-sco-) adj. m., pl. spectroscópici; f. spectroscópică, pl. spectroscópice

spectroscopica
SPECTROSCÓPIC, -Ă, spectroscopici, -ce, adj. Care aparține spectroscopiei, privitor la spectroscopie; care se face cu ajutorul spectroscopului. – Din fr. spectroscopique.

DOOM

!spectroscópic (-tros-co-/-tro-sco-) adj. m., pl. spectroscópici; f. spectroscópică, pl. spectroscópice

spectroscopice
SPECTROSCÓPIC, -Ă, spectroscopici, -ce, adj. Care aparține spectroscopiei, privitor la spectroscopie; care se face cu ajutorul spectroscopului. – Din fr. spectroscopique.

DOOM

!spectroscópic (-tros-co-/-tro-sco-) adj. m., pl. spectroscópici; f. spectroscópică, pl. spectroscópice

spectroscopicei
SPECTROSCÓPIC, -Ă, spectroscopici, -ce, adj. Care aparține spectroscopiei, privitor la spectroscopie; care se face cu ajutorul spectroscopului. – Din fr. spectroscopique.

DOOM

!spectroscópic (-tros-co-/-tro-sco-) adj. m., pl. spectroscópici; f. spectroscópică, pl. spectroscópice

spectroscopicele
SPECTROSCÓPIC, -Ă, spectroscopici, -ce, adj. Care aparține spectroscopiei, privitor la spectroscopie; care se face cu ajutorul spectroscopului. – Din fr. spectroscopique.

DOOM

!spectroscópic (-tros-co-/-tro-sco-) adj. m., pl. spectroscópici; f. spectroscópică, pl. spectroscópice

spectroscopicelor
SPECTROSCÓPIC, -Ă, spectroscopici, -ce, adj. Care aparține spectroscopiei, privitor la spectroscopie; care se face cu ajutorul spectroscopului. – Din fr. spectroscopique.

DOOM

!spectroscópic (-tros-co-/-tro-sco-) adj. m., pl. spectroscópici; f. spectroscópică, pl. spectroscópice

spectroscopici
SPECTROSCÓPIC, -Ă, spectroscopici, -ce, adj. Care aparține spectroscopiei, privitor la spectroscopie; care se face cu ajutorul spectroscopului. – Din fr. spectroscopique.

DOOM

!spectroscópic (-tros-co-/-tro-sco-) adj. m., pl. spectroscópici; f. spectroscópică, pl. spectroscópice

spectroscopicii
SPECTROSCÓPIC, -Ă, spectroscopici, -ce, adj. Care aparține spectroscopiei, privitor la spectroscopie; care se face cu ajutorul spectroscopului. – Din fr. spectroscopique.

DOOM

!spectroscópic (-tros-co-/-tro-sco-) adj. m., pl. spectroscópici; f. spectroscópică, pl. spectroscópice

spectroscopicilor
SPECTROSCÓPIC, -Ă, spectroscopici, -ce, adj. Care aparține spectroscopiei, privitor la spectroscopie; care se face cu ajutorul spectroscopului. – Din fr. spectroscopique.

DOOM

!spectroscópic (-tros-co-/-tro-sco-) adj. m., pl. spectroscópici; f. spectroscópică, pl. spectroscópice

spectroscopicul
SPECTROSCÓPIC, -Ă, spectroscopici, -ce, adj. Care aparține spectroscopiei, privitor la spectroscopie; care se face cu ajutorul spectroscopului. – Din fr. spectroscopique.

DOOM

!spectroscópic (-tros-co-/-tro-sco-) adj. m., pl. spectroscópici; f. spectroscópică, pl. spectroscópice

spectroscopicului
SPECTROSCÓPIC, -Ă, spectroscopici, -ce, adj. Care aparține spectroscopiei, privitor la spectroscopie; care se face cu ajutorul spectroscopului. – Din fr. spectroscopique.

DOOM

!spectroscópic (-tros-co-/-tro-sco-) adj. m., pl. spectroscópici; f. spectroscópică, pl. spectroscópice

spectroscopie
SPECTROSCOPÍE s. f. Ramură a opticii care studiază spectrele (1). – Din fr. spectroscopie.

DOOM

!spectroscopíe (-tros-co-/-tro-sco-) s. f., art. spectroscopía, g.-d. spectroscopíi, art. spectroscopíei

spectroscopiei
SPECTROSCOPÍE s. f. Ramură a opticii care studiază spectrele (1). – Din fr. spectroscopie.

DOOM

!spectroscopíe (-tros-co-/-tro-sco-) s. f., art. spectroscopía, g.-d. spectroscopíi, art. spectroscopíei

spectroscopii
SPECTROSCOPÍE s. f. Ramură a opticii care studiază spectrele (1). – Din fr. spectroscopie.

DOOM

!spectroscopíe (-tros-co-/-tro-sco-) s. f., art. spectroscopía, g.-d. spectroscopíi, art. spectroscopíei

spectroscopiile
SPECTROSCOPÍE s. f. Ramură a opticii care studiază spectrele (1). – Din fr. spectroscopie.

DOOM

!spectroscopíe (-tros-co-/-tro-sco-) s. f., art. spectroscopía, g.-d. spectroscopíi, art. spectroscopíei

spectroscopiilor
SPECTROSCOPÍE s. f. Ramură a opticii care studiază spectrele (1). – Din fr. spectroscopie.

DOOM

!spectroscopíe (-tros-co-/-tro-sco-) s. f., art. spectroscopía, g.-d. spectroscopíi, art. spectroscopíei

spectroscopul
SPECTROSCÓP, spectroscoape, s. n. Instrument optic cu care se examinează și se studiază vizual spectrul luminii. – Din fr. spectroscope.

spectroscopului
SPECTROSCÓP, spectroscoape, s. n. Instrument optic cu care se examinează și se studiază vizual spectrul luminii. – Din fr. spectroscope.

spectru
SPÉCTRU, spectre, s. n. 1. Ansamblu de valori fizice pe care le poate lua, în condiții determinate, o mărime dată. ♦ Ansamblul imaginilor obținute prin descompunerea, cu un instrument optic, a radiației electromagnetice complexe. ♦ Totalitatea liniilor de fluid în mișcare, a liniilor de câmp dintr-un magnet etc. ♦ Totalitatea radiațiilor electromagnetice ale unui corp ceresc, dispuse în funcție de lungimea lor de undă sau de frecvență (și înregistrate). 2. Fantasmă, fantomă. ♦ Fig. Ceea ce produce îngrijorare, spaimă; pericol iminent. – Din fr. spectre, germ. Spektrum.

DOOM

spéctru s. n., art. spéctrul; pl. spéctre

spectru
SPÉCTRU s.n. 1. Ansamblul radiațiilor de frecvențe diferite care alcătuiesc o radiație electromagnetică complexă. ◊ Spectru atomic = spectru creat prin tranziții electronice în atomii elementelor; spectru molecular = spectru creat prin tranziții între nivelele energetice ale moleculelor aflate în stare liberă. ♦ Ansamblu de valori pe care le poate lua o anumită mărime în condiții determinate. 2. Totalitatea radiațiilor electromagnetice ale unui corp ceresc dispuse în funcție de lungimea lor de undă sau de frecvență. ◊ Spectru solar = spectrul radiației emise de Soare. 3. Fantomă, vedenie, fantasmă. ♦ (Fig.) Ceea ce produce spaimă; pericol iminent. 4. Spectru floristic = raportul cantitativ, exprimat în procente, dintre familiile de plante care formează flora unui anumit teritoriu. [Pl. -re, (s.m.) -ri. / cf. fr. spectre, lat. spectrum].

spectrul
SPÉCTRU, spectre, s. n. 1. Ansamblu de valori fizice pe care le poate lua, în condiții determinate, o mărime dată. ♦ Ansamblul imaginilor obținute prin descompunerea, cu un instrument optic, a radiației electromagnetice complexe. ♦ Totalitatea liniilor de fluid în mișcare, a liniilor de câmp dintr-un magnet etc. ♦ Totalitatea radiațiilor electromagnetice ale unui corp ceresc, dispuse în funcție de lungimea lor de undă sau de frecvență (și înregistrate). 2. Fantasmă, fantomă. ♦ Fig. Ceea ce produce îngrijorare, spaimă; pericol iminent. – Din fr. spectre, germ. Spektrum.

DOOM

spéctru s. n., art. spéctrul; pl. spéctre

spectrului
SPÉCTRU, spectre, s. n. 1. Ansamblu de valori fizice pe care le poate lua, în condiții determinate, o mărime dată. ♦ Ansamblul imaginilor obținute prin descompunerea, cu un instrument optic, a radiației electromagnetice complexe. ♦ Totalitatea liniilor de fluid în mișcare, a liniilor de câmp dintr-un magnet etc. ♦ Totalitatea radiațiilor electromagnetice ale unui corp ceresc, dispuse în funcție de lungimea lor de undă sau de frecvență (și înregistrate). 2. Fantasmă, fantomă. ♦ Fig. Ceea ce produce îngrijorare, spaimă; pericol iminent. – Din fr. spectre, germ. Spektrum.

DOOM

spéctru s. n., art. spéctrul; pl. spéctre

specul
SPÉCULUM s. n. v. specul.

DOOM

spécul s. n., pl. spécule

specula
SPECULÁ, speculez, vb. I. 1. Tranz. A trage foloase dintr-o anumită situație, a avea un profit din ceva; a exploata, a înșela pe cineva (profitând de anumite împrejurări). ♦ A face speculă (1), a vinde cu suprapreț. 2. Tranz. A face tranzacții de valori. 3. Intranz. și tranz. A face speculații (1). – Din fr. spéculer.

DOOM

speculá (a ~) vb., ind. prez. 3 speculeáză

specula
SPÉCULĂ, specule, s. f. 1. Comerț ilicit care constă în vinderea sau revinderea, cu prețuri exagerate, a unor mărfuri. 2. Tranzacție de bursă care constă în cumpărarea (și vânzarea) valorilor, cu scopul de a obține câștiguri din diferența de curs. – Din specula (derivat regresiv).

DOOM

spéculă s. f., g.-d. art. spéculei; pl. spécule

speculai
SPECULÁ, speculez, vb. I. 1. Tranz. A trage foloase dintr-o anumită situație, a avea un profit din ceva; a exploata, a înșela pe cineva (profitând de anumite împrejurări). ♦ A face speculă (1), a vinde cu suprapreț. 2. Tranz. A face tranzacții de valori. 3. Intranz. și tranz. A face speculații (1). – Din fr. spéculer.

DOOM

speculá (a ~) vb., ind. prez. 3 speculeáză

speculam
SPECULÁ, speculez, vb. I. 1. Tranz. A trage foloase dintr-o anumită situație, a avea un profit din ceva; a exploata, a înșela pe cineva (profitând de anumite împrejurări). ♦ A face speculă (1), a vinde cu suprapreț. 2. Tranz. A face tranzacții de valori. 3. Intranz. și tranz. A face speculații (1). – Din fr. spéculer.

DOOM

speculá (a ~) vb., ind. prez. 3 speculeáză

speculant
SPECULÁNT, -Ă, speculanți, -te, s. m. și f. Persoană care face speculă (1). ◊ (Adjectival) Negustor speculant. – Din germ. Spekulant.

DOOM

speculántă s. f., g.-d. art. speculántei; pl. speculánte

speculanta
SPECULÁNT, -Ă, speculanți, -te, s. m. și f. Persoană care face speculă (1). ◊ (Adjectival) Negustor speculant. – Din germ. Spekulant.

DOOM

speculántă s. f., g.-d. art. speculántei; pl. speculánte

speculante
SPECULÁNT, -Ă, speculanți, -te, s. m. și f. Persoană care face speculă (1). ◊ (Adjectival) Negustor speculant. – Din germ. Spekulant.

DOOM

speculántă s. f., g.-d. art. speculántei; pl. speculánte

speculantei
SPECULÁNT, -Ă, speculanți, -te, s. m. și f. Persoană care face speculă (1). ◊ (Adjectival) Negustor speculant. – Din germ. Spekulant.

DOOM

speculántă s. f., g.-d. art. speculántei; pl. speculánte

speculantele
SPECULÁNT, -Ă, speculanți, -te, s. m. și f. Persoană care face speculă (1). ◊ (Adjectival) Negustor speculant. – Din germ. Spekulant.

DOOM

speculántă s. f., g.-d. art. speculántei; pl. speculánte

speculantelor
SPECULÁNT, -Ă, speculanți, -te, s. m. și f. Persoană care face speculă (1). ◊ (Adjectival) Negustor speculant. – Din germ. Spekulant.

DOOM

speculántă s. f., g.-d. art. speculántei; pl. speculánte

speculantul
SPECULÁNT, -Ă, speculanți, -te, s. m. și f. Persoană care face speculă (1). ◊ (Adjectival) Negustor speculant. – Din germ. Spekulant.

DOOM

speculántă s. f., g.-d. art. speculántei; pl. speculánte

speculantului
SPECULÁNT, -Ă, speculanți, -te, s. m. și f. Persoană care face speculă (1). ◊ (Adjectival) Negustor speculant. – Din germ. Spekulant.

DOOM

speculántă s. f., g.-d. art. speculántei; pl. speculánte

speculanți
SPECULÁNT, -Ă, speculanți, -te, s. m. și f. Persoană care face speculă (1). ◊ (Adjectival) Negustor speculant. – Din germ. Spekulant.

DOOM

speculántă s. f., g.-d. art. speculántei; pl. speculánte

speculanții
SPECULÁNT, -Ă, speculanți, -te, s. m. și f. Persoană care face speculă (1). ◊ (Adjectival) Negustor speculant. – Din germ. Spekulant.

DOOM

speculántă s. f., g.-d. art. speculántei; pl. speculánte

speculanților
SPECULÁNT, -Ă, speculanți, -te, s. m. și f. Persoană care face speculă (1). ◊ (Adjectival) Negustor speculant. – Din germ. Spekulant.

DOOM

speculántă s. f., g.-d. art. speculántei; pl. speculánte

speculare
SPECULÁ, speculez, vb. I. 1. Tranz. A trage foloase dintr-o anumită situație, a avea un profit din ceva; a exploata, a înșela pe cineva (profitând de anumite împrejurări). ♦ A face speculă (1), a vinde cu suprapreț. 2. Tranz. A face tranzacții de valori. 3. Intranz. și tranz. A face speculații (1). – Din fr. spéculer.

DOOM

speculá (a ~) vb., ind. prez. 3 speculeáză

speculară
SPECULÁ, speculez, vb. I. 1. Tranz. A trage foloase dintr-o anumită situație, a avea un profit din ceva; a exploata, a înșela pe cineva (profitând de anumite împrejurări). ♦ A face speculă (1), a vinde cu suprapreț. 2. Tranz. A face tranzacții de valori. 3. Intranz. și tranz. A face speculații (1). – Din fr. spéculer.

DOOM

speculá (a ~) vb., ind. prez. 3 speculeáză

specularăm
SPECULÁ, speculez, vb. I. 1. Tranz. A trage foloase dintr-o anumită situație, a avea un profit din ceva; a exploata, a înșela pe cineva (profitând de anumite împrejurări). ♦ A face speculă (1), a vinde cu suprapreț. 2. Tranz. A face tranzacții de valori. 3. Intranz. și tranz. A face speculații (1). – Din fr. spéculer.

DOOM

speculá (a ~) vb., ind. prez. 3 speculeáză

specularăți
SPECULÁ, speculez, vb. I. 1. Tranz. A trage foloase dintr-o anumită situație, a avea un profit din ceva; a exploata, a înșela pe cineva (profitând de anumite împrejurări). ♦ A face speculă (1), a vinde cu suprapreț. 2. Tranz. A face tranzacții de valori. 3. Intranz. și tranz. A face speculații (1). – Din fr. spéculer.

DOOM

speculá (a ~) vb., ind. prez. 3 speculeáză

speculase
SPECULÁ, speculez, vb. I. 1. Tranz. A trage foloase dintr-o anumită situație, a avea un profit din ceva; a exploata, a înșela pe cineva (profitând de anumite împrejurări). ♦ A face speculă (1), a vinde cu suprapreț. 2. Tranz. A face tranzacții de valori. 3. Intranz. și tranz. A face speculații (1). – Din fr. spéculer.

DOOM

speculá (a ~) vb., ind. prez. 3 speculeáză

speculasem
SPECULÁ, speculez, vb. I. 1. Tranz. A trage foloase dintr-o anumită situație, a avea un profit din ceva; a exploata, a înșela pe cineva (profitând de anumite împrejurări). ♦ A face speculă (1), a vinde cu suprapreț. 2. Tranz. A face tranzacții de valori. 3. Intranz. și tranz. A face speculații (1). – Din fr. spéculer.

DOOM

speculá (a ~) vb., ind. prez. 3 speculeáză

speculaseră
SPECULÁ, speculez, vb. I. 1. Tranz. A trage foloase dintr-o anumită situație, a avea un profit din ceva; a exploata, a înșela pe cineva (profitând de anumite împrejurări). ♦ A face speculă (1), a vinde cu suprapreț. 2. Tranz. A face tranzacții de valori. 3. Intranz. și tranz. A face speculații (1). – Din fr. spéculer.

DOOM

speculá (a ~) vb., ind. prez. 3 speculeáză

speculaserăm
SPECULÁ, speculez, vb. I. 1. Tranz. A trage foloase dintr-o anumită situație, a avea un profit din ceva; a exploata, a înșela pe cineva (profitând de anumite împrejurări). ♦ A face speculă (1), a vinde cu suprapreț. 2. Tranz. A face tranzacții de valori. 3. Intranz. și tranz. A face speculații (1). – Din fr. spéculer.

DOOM

speculá (a ~) vb., ind. prez. 3 speculeáză

speculaserăți
SPECULÁ, speculez, vb. I. 1. Tranz. A trage foloase dintr-o anumită situație, a avea un profit din ceva; a exploata, a înșela pe cineva (profitând de anumite împrejurări). ♦ A face speculă (1), a vinde cu suprapreț. 2. Tranz. A face tranzacții de valori. 3. Intranz. și tranz. A face speculații (1). – Din fr. spéculer.

DOOM

speculá (a ~) vb., ind. prez. 3 speculeáză

speculaseși
SPECULÁ, speculez, vb. I. 1. Tranz. A trage foloase dintr-o anumită situație, a avea un profit din ceva; a exploata, a înșela pe cineva (profitând de anumite împrejurări). ♦ A face speculă (1), a vinde cu suprapreț. 2. Tranz. A face tranzacții de valori. 3. Intranz. și tranz. A face speculații (1). – Din fr. spéculer.

DOOM

speculá (a ~) vb., ind. prez. 3 speculeáză

speculaseți
SPECULÁ, speculez, vb. I. 1. Tranz. A trage foloase dintr-o anumită situație, a avea un profit din ceva; a exploata, a înșela pe cineva (profitând de anumite împrejurări). ♦ A face speculă (1), a vinde cu suprapreț. 2. Tranz. A face tranzacții de valori. 3. Intranz. și tranz. A face speculații (1). – Din fr. spéculer.

DOOM

speculá (a ~) vb., ind. prez. 3 speculeáză

speculat
SPECULÁ, speculez, vb. I. 1. Tranz. A trage foloase dintr-o anumită situație, a avea un profit din ceva; a exploata, a înșela pe cineva (profitând de anumite împrejurări). ♦ A face speculă (1), a vinde cu suprapreț. 2. Tranz. A face tranzacții de valori. 3. Intranz. și tranz. A face speculații (1). – Din fr. spéculer.

DOOM

speculá (a ~) vb., ind. prez. 3 speculeáză

speculat
SPECULÁ, speculez, vb. I. 1. Tranz. A trage foloase dintr-o anumită situație, a avea un profit din ceva; a exploata, a înșela pe cineva (profitând de anumite împrejurări). ♦ A face speculă (1), a vinde cu suprapreț. 2. Tranz. A face tranzacții de valori. 3. Intranz. și tranz. A face speculații (1). – Din fr. spéculer.

speculativ
SPECULATÍV, -Ă, speculativ, -e, adj. Care aparține speculației (1), care se ocupă numai de teorie fără legătură cu practica și cu experiența. – Din fr. spéculatif.

DOOM

speculatív adj. m., pl. speculatívi; f. speculatívă, pl. speculatíve

speculativa
SPECULATÍV, -Ă, speculativ, -e, adj. Care aparține speculației (1), care se ocupă numai de teorie fără legătură cu practica și cu experiența. – Din fr. spéculatif.

DOOM

speculatív adj. m., pl. speculatívi; f. speculatívă, pl. speculatíve

speculative
SPECULATÍV, -Ă, speculativ, -e, adj. Care aparține speculației (1), care se ocupă numai de teorie fără legătură cu practica și cu experiența. – Din fr. spéculatif.

DOOM

speculatív adj. m., pl. speculatívi; f. speculatívă, pl. speculatíve

speculativei
SPECULATÍV, -Ă, speculativ, -e, adj. Care aparține speculației (1), care se ocupă numai de teorie fără legătură cu practica și cu experiența. – Din fr. spéculatif.

DOOM

speculatív adj. m., pl. speculatívi; f. speculatívă, pl. speculatíve

speculativele
SPECULATÍV, -Ă, speculativ, -e, adj. Care aparține speculației (1), care se ocupă numai de teorie fără legătură cu practica și cu experiența. – Din fr. spéculatif.

DOOM

speculatív adj. m., pl. speculatívi; f. speculatívă, pl. speculatíve

speculativelor
SPECULATÍV, -Ă, speculativ, -e, adj. Care aparține speculației (1), care se ocupă numai de teorie fără legătură cu practica și cu experiența. – Din fr. spéculatif.

DOOM

speculatív adj. m., pl. speculatívi; f. speculatívă, pl. speculatíve

speculativi
SPECULATÍV, -Ă, speculativ, -e, adj. Care aparține speculației (1), care se ocupă numai de teorie fără legătură cu practica și cu experiența. – Din fr. spéculatif.

DOOM

speculatív adj. m., pl. speculatívi; f. speculatívă, pl. speculatíve

speculativii
SPECULATÍV, -Ă, speculativ, -e, adj. Care aparține speculației (1), care se ocupă numai de teorie fără legătură cu practica și cu experiența. – Din fr. spéculatif.

DOOM

speculatív adj. m., pl. speculatívi; f. speculatívă, pl. speculatíve

speculativilor
SPECULATÍV, -Ă, speculativ, -e, adj. Care aparține speculației (1), care se ocupă numai de teorie fără legătură cu practica și cu experiența. – Din fr. spéculatif.

DOOM

speculatív adj. m., pl. speculatívi; f. speculatívă, pl. speculatíve

speculativul
SPECULATÍV, -Ă, speculativ, -e, adj. Care aparține speculației (1), care se ocupă numai de teorie fără legătură cu practica și cu experiența. – Din fr. spéculatif.

DOOM

speculatív adj. m., pl. speculatívi; f. speculatívă, pl. speculatíve

speculativului
SPECULATÍV, -Ă, speculativ, -e, adj. Care aparține speculației (1), care se ocupă numai de teorie fără legătură cu practica și cu experiența. – Din fr. spéculatif.

DOOM

speculatív adj. m., pl. speculatívi; f. speculatívă, pl. speculatíve

speculatoare
SPECULATÓR, -OÁRE, speculatori, -oare, s. m. și f. (Franțuzism rar) Speculant. Această caravană... număra... o pulbere de speculatori de tot felul. BOLINTINEANU, O. 302.

speculator
SPECULATÓR, -OÁRE, speculatori, -oare, s. m. și f. (Franțuzism rar) Speculant. Această caravană... număra... o pulbere de speculatori de tot felul. BOLINTINEANU, O. 302.

speculau
SPECULÁ, speculez, vb. I. 1. Tranz. A trage foloase dintr-o anumită situație, a avea un profit din ceva; a exploata, a înșela pe cineva (profitând de anumite împrejurări). ♦ A face speculă (1), a vinde cu suprapreț. 2. Tranz. A face tranzacții de valori. 3. Intranz. și tranz. A face speculații (1). – Din fr. spéculer.

DOOM

speculá (a ~) vb., ind. prez. 3 speculeáză

speculași
SPECULÁ, speculez, vb. I. 1. Tranz. A trage foloase dintr-o anumită situație, a avea un profit din ceva; a exploata, a înșela pe cineva (profitând de anumite împrejurări). ♦ A face speculă (1), a vinde cu suprapreț. 2. Tranz. A face tranzacții de valori. 3. Intranz. și tranz. A face speculații (1). – Din fr. spéculer.

DOOM

speculá (a ~) vb., ind. prez. 3 speculeáză

speculați
SPECULÁ, speculez, vb. I. 1. Tranz. A trage foloase dintr-o anumită situație, a avea un profit din ceva; a exploata, a înșela pe cineva (profitând de anumite împrejurări). ♦ A face speculă (1), a vinde cu suprapreț. 2. Tranz. A face tranzacții de valori. 3. Intranz. și tranz. A face speculații (1). – Din fr. spéculer.

DOOM

speculá (a ~) vb., ind. prez. 3 speculeáză

speculație
SPECULAȚIÚNE s. f. v. speculație.

DOOM

speculáție (-ți-e) s. f., art. speculáția (-ți-a), g.-d. art. speculáției; pl. speculáții, art. speculáțiile (-ți-i-)

speculațiune
SPECULAȚIÚNE s. f. v. speculație.

DOOM

speculáție (-ți-e) s. f., art. speculáția (-ți-a), g.-d. art. speculáției; pl. speculáții, art. speculáțiile (-ți-i-)

specule
SPÉCULUM s. n. v. specul.

DOOM

spécul s. n., pl. spécule

specule
SPÉCULĂ, specule, s. f. 1. Comerț ilicit care constă în vinderea sau revinderea, cu prețuri exagerate, a unor mărfuri. 2. Tranzacție de bursă care constă în cumpărarea (și vânzarea) valorilor, cu scopul de a obține câștiguri din diferența de curs. – Din specula (derivat regresiv).

DOOM

spéculă s. f., g.-d. art. spéculei; pl. spécule

speculează
SPECULÁ, speculez, vb. I. 1. Tranz. A trage foloase dintr-o anumită situație, a avea un profit din ceva; a exploata, a înșela pe cineva (profitând de anumite împrejurări). ♦ A face speculă (1), a vinde cu suprapreț. 2. Tranz. A face tranzacții de valori. 3. Intranz. și tranz. A face speculații (1). – Din fr. spéculer.

DOOM

speculá (a ~) vb., ind. prez. 3 speculeáză

speculei
SPÉCULĂ, specule, s. f. 1. Comerț ilicit care constă în vinderea sau revinderea, cu prețuri exagerate, a unor mărfuri. 2. Tranzacție de bursă care constă în cumpărarea (și vânzarea) valorilor, cu scopul de a obține câștiguri din diferența de curs. – Din specula (derivat regresiv).

DOOM

spéculă s. f., g.-d. art. spéculei; pl. spécule

speculele
SPÉCULUM s. n. v. specul.

DOOM

spécul s. n., pl. spécule

speculele
SPÉCULĂ, specule, s. f. 1. Comerț ilicit care constă în vinderea sau revinderea, cu prețuri exagerate, a unor mărfuri. 2. Tranzacție de bursă care constă în cumpărarea (și vânzarea) valorilor, cu scopul de a obține câștiguri din diferența de curs. – Din specula (derivat regresiv).

DOOM

spéculă s. f., g.-d. art. spéculei; pl. spécule

speculelor
SPÉCULUM s. n. v. specul.

DOOM

spécul s. n., pl. spécule

speculelor
SPÉCULĂ, specule, s. f. 1. Comerț ilicit care constă în vinderea sau revinderea, cu prețuri exagerate, a unor mărfuri. 2. Tranzacție de bursă care constă în cumpărarea (și vânzarea) valorilor, cu scopul de a obține câștiguri din diferența de curs. – Din specula (derivat regresiv).

DOOM

spéculă s. f., g.-d. art. spéculei; pl. spécule

speculez
SPECULÁ, speculez, vb. I. 1. Tranz. A trage foloase dintr-o anumită situație, a avea un profit din ceva; a exploata, a înșela pe cineva (profitând de anumite împrejurări). ♦ A face speculă (1), a vinde cu suprapreț. 2. Tranz. A face tranzacții de valori. 3. Intranz. și tranz. A face speculații (1). – Din fr. spéculer.

DOOM

speculá (a ~) vb., ind. prez. 3 speculeáză

speculeze
SPECULÁ, speculez, vb. I. 1. Tranz. A trage foloase dintr-o anumită situație, a avea un profit din ceva; a exploata, a înșela pe cineva (profitând de anumite împrejurări). ♦ A face speculă (1), a vinde cu suprapreț. 2. Tranz. A face tranzacții de valori. 3. Intranz. și tranz. A face speculații (1). – Din fr. spéculer.

DOOM

speculá (a ~) vb., ind. prez. 3 speculeáză

speculezi
SPECULÁ, speculez, vb. I. 1. Tranz. A trage foloase dintr-o anumită situație, a avea un profit din ceva; a exploata, a înșela pe cineva (profitând de anumite împrejurări). ♦ A face speculă (1), a vinde cu suprapreț. 2. Tranz. A face tranzacții de valori. 3. Intranz. și tranz. A face speculații (1). – Din fr. spéculer.

DOOM

speculá (a ~) vb., ind. prez. 3 speculeáză

speculul
SPÉCULUM s. n. v. specul.

DOOM

spécul s. n., pl. spécule

speculului
SPÉCULUM s. n. v. specul.

DOOM

spécul s. n., pl. spécule

speculum
SPÉCULUM s. n. v. specul.

DOOM

spécul s. n., pl. spécule

speculând
SPECULÁ, speculez, vb. I. 1. Tranz. A trage foloase dintr-o anumită situație, a avea un profit din ceva; a exploata, a înșela pe cineva (profitând de anumite împrejurări). ♦ A face speculă (1), a vinde cu suprapreț. 2. Tranz. A face tranzacții de valori. 3. Intranz. și tranz. A face speculații (1). – Din fr. spéculer.

DOOM

speculá (a ~) vb., ind. prez. 3 speculeáză

speculînd
SPECULÁ, speculez, vb. I. 1. Tranz. A trage foloase dintr-o anumită situație, a avea un profit din ceva; a exploata, a înșela pe cineva (profitând de anumite împrejurări). ♦ A face speculă (1), a vinde cu suprapreț. 2. Tranz. A face tranzacții de valori. 3. Intranz. și tranz. A face speculații (1). – Din fr. spéculer.

DOOM

speculá (a ~) vb., ind. prez. 3 speculeáză

spede
SPÁDĂ, spade, s. f. 1. Armă formată dintr-o lamă dreaptă cu două tăișuri, din gardă și mâner, cu care se poate tăia și împunge. 2. (Sport) Probă de scrimă care se practică cu spada (1). – Din it. spada.

DOOM

spádă s. f., g.-d. art. spádei; pl. spáde

spedei
SPÁDĂ, spade, s. f. 1. Armă formată dintr-o lamă dreaptă cu două tăișuri, din gardă și mâner, cu care se poate tăia și împunge. 2. (Sport) Probă de scrimă care se practică cu spada (1). – Din it. spada.

DOOM

spádă s. f., g.-d. art. spádei; pl. spáde

spedele
SPÁDĂ, spade, s. f. 1. Armă formată dintr-o lamă dreaptă cu două tăișuri, din gardă și mâner, cu care se poate tăia și împunge. 2. (Sport) Probă de scrimă care se practică cu spada (1). – Din it. spada.

DOOM

spádă s. f., g.-d. art. spádei; pl. spáde

spedelor
SPÁDĂ, spade, s. f. 1. Armă formată dintr-o lamă dreaptă cu două tăișuri, din gardă și mâner, cu care se poate tăia și împunge. 2. (Sport) Probă de scrimă care se practică cu spada (1). – Din it. spada.

DOOM

spádă s. f., g.-d. art. spádei; pl. spáde

speech
SPEECH, speech-uri, s. n. Alocuțiune rostită de obicei ca răspuns la un toast. [Pr.: spič] – Cuv. engl.

DOOM

speech (angl.) [pron. spič] s. n., art. speech-ul; pl. speech-uri

speech
SPEECH s. n. Alocuțiune rostită de obicei ca răspuns la un toast. [Pr.: spici] – Cuv. engl.

spegmă
spégmă s. f. – (Trans.) Fir, bucată de fir. – Var. Mold. specmă. Ngr. πλέγμα „plasă, grilaj”. Legătura cu ngr. σπάγος (Cihac, II, 700) este improbabilă. – Der. specma, vb. (Mold., a umbla repede).

speie
spéie (-i), s. f. – Coș, coșniță. – Var. Banat spene. Origine necunoscută. Nu pare sigură legătura cu mag. héj „scoarță” (Cihac, II, 527), nici cu gr. σπείρα (Scriban).

spelb
SPELB, -Ă, spelbi, -e, adj. (Pop.) 1. (Despre oameni sau despre fața lor) Palid; galben. ♦ (Despre ochi) Lipsit de o culoare precisă și de expresie; spălăcit. 2. (Despre băuturi) Fără gust; fad, searbăd. – Et. nec.

DOOM

spelb (pop.) adj. m., pl. spelbi; f. spélbă, pl. spélbe

spelba
SPELB, -Ă, spelbi, -e, adj. (Pop.) 1. (Despre oameni sau despre fața lor) Palid; galben. ♦ (Despre ochi) Lipsit de o culoare precisă și de expresie; spălăcit. 2. (Despre băuturi) Fără gust; fad, searbăd. – Et. nec.

DOOM

spelb (pop.) adj. m., pl. spelbi; f. spélbă, pl. spélbe

spelbe
SPELB, -Ă, spelbi, -e, adj. (Pop.) 1. (Despre oameni sau despre fața lor) Palid; galben. ♦ (Despre ochi) Lipsit de o culoare precisă și de expresie; spălăcit. 2. (Despre băuturi) Fără gust; fad, searbăd. – Et. nec.

DOOM

spelb (pop.) adj. m., pl. spelbi; f. spélbă, pl. spélbe

spelbei
SPELB, -Ă, spelbi, -e, adj. (Pop.) 1. (Despre oameni sau despre fața lor) Palid; galben. ♦ (Despre ochi) Lipsit de o culoare precisă și de expresie; spălăcit. 2. (Despre băuturi) Fără gust; fad, searbăd. – Et. nec.

DOOM

spelb (pop.) adj. m., pl. spelbi; f. spélbă, pl. spélbe

spelbele
SPELB, -Ă, spelbi, -e, adj. (Pop.) 1. (Despre oameni sau despre fața lor) Palid; galben. ♦ (Despre ochi) Lipsit de o culoare precisă și de expresie; spălăcit. 2. (Despre băuturi) Fără gust; fad, searbăd. – Et. nec.

DOOM

spelb (pop.) adj. m., pl. spelbi; f. spélbă, pl. spélbe

spelbelor
SPELB, -Ă, spelbi, -e, adj. (Pop.) 1. (Despre oameni sau despre fața lor) Palid; galben. ♦ (Despre ochi) Lipsit de o culoare precisă și de expresie; spălăcit. 2. (Despre băuturi) Fără gust; fad, searbăd. – Et. nec.

DOOM

spelb (pop.) adj. m., pl. spelbi; f. spélbă, pl. spélbe

spelbi
SPELB, -Ă, spelbi, -e, adj. (Pop.) 1. (Despre oameni sau despre fața lor) Palid; galben. ♦ (Despre ochi) Lipsit de o culoare precisă și de expresie; spălăcit. 2. (Despre băuturi) Fără gust; fad, searbăd. – Et. nec.

DOOM

spelb (pop.) adj. m., pl. spelbi; f. spélbă, pl. spélbe

spelbii
SPELB, -Ă, spelbi, -e, adj. (Pop.) 1. (Despre oameni sau despre fața lor) Palid; galben. ♦ (Despre ochi) Lipsit de o culoare precisă și de expresie; spălăcit. 2. (Despre băuturi) Fără gust; fad, searbăd. – Et. nec.

DOOM

spelb (pop.) adj. m., pl. spelbi; f. spélbă, pl. spélbe

spelbilor
SPELB, -Ă, spelbi, -e, adj. (Pop.) 1. (Despre oameni sau despre fața lor) Palid; galben. ♦ (Despre ochi) Lipsit de o culoare precisă și de expresie; spălăcit. 2. (Despre băuturi) Fără gust; fad, searbăd. – Et. nec.

DOOM

spelb (pop.) adj. m., pl. spelbi; f. spélbă, pl. spélbe

spelbul
SPELB, -Ă, spelbi, -e, adj. (Pop.) 1. (Despre oameni sau despre fața lor) Palid; galben. ♦ (Despre ochi) Lipsit de o culoare precisă și de expresie; spălăcit. 2. (Despre băuturi) Fără gust; fad, searbăd. – Et. nec.

DOOM

spelb (pop.) adj. m., pl. spelbi; f. spélbă, pl. spélbe

spelbului
SPELB, -Ă, spelbi, -e, adj. (Pop.) 1. (Despre oameni sau despre fața lor) Palid; galben. ♦ (Despre ochi) Lipsit de o culoare precisă și de expresie; spălăcit. 2. (Despre băuturi) Fără gust; fad, searbăd. – Et. nec.

DOOM

spelb (pop.) adj. m., pl. spelbi; f. spélbă, pl. spélbe

spelca
SPÍLCĂ s. f. v. spelcă.

DOOM

spélcă (reg.) s. f., g.-d. art. spélcii; pl. spelci

spelci
SPÍLCĂ s. f. v. spelcă.

DOOM

spélcă (reg.) s. f., g.-d. art. spélcii; pl. spelci

spelcii
SPÍLCĂ s. f. v. spelcă.

DOOM

spélcă (reg.) s. f., g.-d. art. spélcii; pl. spelci

spelcile
SPÍLCĂ s. f. v. spelcă.

DOOM

spélcă (reg.) s. f., g.-d. art. spélcii; pl. spelci

spelcilor
SPÍLCĂ s. f. v. spelcă.

DOOM

spélcă (reg.) s. f., g.-d. art. spélcii; pl. spelci

spelcuța
SPELCÚȚĂ, spelcuțe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui spelcă. – Spelcă + suf. -uță.

DOOM

spelcúță (reg.) s. f., g.-d. art. spelcúței; pl. spelcúțe

spelcuțe
SPELCÚȚĂ, spelcuțe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui spelcă. – Spelcă + suf. -uță.

DOOM

spelcúță (reg.) s. f., g.-d. art. spelcúței; pl. spelcúțe

spelcuței
SPELCÚȚĂ, spelcuțe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui spelcă. – Spelcă + suf. -uță.

DOOM

spelcúță (reg.) s. f., g.-d. art. spelcúței; pl. spelcúțe

spelcuțele
SPELCÚȚĂ, spelcuțe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui spelcă. – Spelcă + suf. -uță.

DOOM

spelcúță (reg.) s. f., g.-d. art. spelcúței; pl. spelcúțe

spelcuțelor
SPELCÚȚĂ, spelcuțe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui spelcă. – Spelcă + suf. -uță.

DOOM

spelcúță (reg.) s. f., g.-d. art. spelcúței; pl. spelcúțe

spele
SPĂLÁ, spăl, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța folosind apă, săpun, detergenți etc. ◊ Expr. (Tranz.) A spăla pe cineva (pe cap) = a mustra tare pe cineva, a-l ocărî. A-și spăla obrazul = a face față unei situații, a scăpa de rușine; a ieși cu bine dintr-o încurcătură. (Fam.) Iese la spălat, se spune ca o consolare glumeață celui care are o supărare, un necaz (mărunt). (Refl.) Spală-te (sau spălați-vă) sau să se spele pe cap = descurcă-te (sau descurcați-vă) sau să se descurce cu propriile puteri. ♦ Tranz. (Fam.) A purta cuiva de grijă (spălându-i rufele). ♦ Tranz. Fig. A face să se șteargă, să dispară o greșeală, un rău, o insultă. 2. Tranz. (Despre ploaie, râuri, șuvoaie etc.) A roade pământul, a-l lua și a-l duce cu sine; a produce o eroziune; a mânca, a săpa. ♦ (Despre ape, valuri) A uda, a scălda un țărm. 3. Tranz. A supune un minereu unui curent de apă pentru a separa unii dintre componenții lui. – Lat. *expellavare (= ex-per-lavare).

DOOM

spălá (a ~) vb., ind. prez. 3 spálă; conj. prez. 3 să spéle

spelectomie
SPELECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune chirurgicală a unei caverne pulmonare. [Gen. -iei. / < fr. spélectomie, cf. gr. spelaion – cavernă, ektome – excizie].

speleo
SPEO- Element prim de compunere savantă cu sensul „(referitor la) peșteri”, „peșteră”. [Pron. spe-o-, var. speleo-. / < fr. spéléo-, it. speleo-, cf. gr. speos].

speleolog
SPELEOLÓG, -Ă s.m. și f. Speolog. [< fr. spéléologue].

speleologic
SPELEOLÓGIC, -Ă adj. Speologic. [< fr. spéléologique].

speleologie
SPELEOLOGÍE s.f. Speologie. [Gen. -iei. / < fr. spéléologie, cf. gr. spelaion – peșteră. logos – știință].

speleologă
SPELEOLÓG, -Ă s.m. și f. Speolog. [< fr. spéléologue].

speleomorfic
SPELEOMÓRFIC, -Ă adj. Care prezintă aspectul unei caverne. [< fr. spéléomorphique, cf. fr. spelaion – cavernă, morphe – formă].

speleomorfica
SPELEOMÓRFIC, -Ă adj. Care prezintă aspectul unei caverne. [< fr. spéléomorphique, cf. fr. spelaion – cavernă, morphe – formă].

speleomorfice
SPELEOMÓRFIC, -Ă adj. Care prezintă aspectul unei caverne. [< fr. spéléomorphique, cf. fr. spelaion – cavernă, morphe – formă].

speleomorficei
SPELEOMÓRFIC, -Ă adj. Care prezintă aspectul unei caverne. [< fr. spéléomorphique, cf. fr. spelaion – cavernă, morphe – formă].

speleomorficele
SPELEOMÓRFIC, -Ă adj. Care prezintă aspectul unei caverne. [< fr. spéléomorphique, cf. fr. spelaion – cavernă, morphe – formă].

speleomorficelor
SPELEOMÓRFIC, -Ă adj. Care prezintă aspectul unei caverne. [< fr. spéléomorphique, cf. fr. spelaion – cavernă, morphe – formă].

speleomorfici
SPELEOMÓRFIC, -Ă adj. Care prezintă aspectul unei caverne. [< fr. spéléomorphique, cf. fr. spelaion – cavernă, morphe – formă].

speleomorficii
SPELEOMÓRFIC, -Ă adj. Care prezintă aspectul unei caverne. [< fr. spéléomorphique, cf. fr. spelaion – cavernă, morphe – formă].

speleomorficilor
SPELEOMÓRFIC, -Ă adj. Care prezintă aspectul unei caverne. [< fr. spéléomorphique, cf. fr. spelaion – cavernă, morphe – formă].

speleomorficul
SPELEOMÓRFIC, -Ă adj. Care prezintă aspectul unei caverne. [< fr. spéléomorphique, cf. fr. spelaion – cavernă, morphe – formă].

speleomorficului
SPELEOMÓRFIC, -Ă adj. Care prezintă aspectul unei caverne. [< fr. spéléomorphique, cf. fr. spelaion – cavernă, morphe – formă].

speleoscopie
SPELEOSCOPÍE s.f. Examen al unei caverne pulmonare. [Gen. -iei. / < fr. spéléoscopie, cf. gr. spelaion – cavernă, skopein – a privi].

speleoterapia
SPELEOTERAPÍE s.f. (Med.) Tratarea unor boli (astm bronșic, bronșită etc.) prin șederea bolnavilor în peșteri sau în saline. [Gen. -iei. / cf. gr. spelaion – cavernă, therapeia – tratament].

speleoterapie
SPELEOTERAPÍE s.f. (Med.) Tratarea unor boli (astm bronșic, bronșită etc.) prin șederea bolnavilor în peșteri sau în saline. [Gen. -iei. / cf. gr. spelaion – cavernă, therapeia – tratament].

speleoterapiei
SPELEOTERAPÍE s.f. (Med.) Tratarea unor boli (astm bronșic, bronșită etc.) prin șederea bolnavilor în peșteri sau în saline. [Gen. -iei. / cf. gr. spelaion – cavernă, therapeia – tratament].

speleoterapii
SPELEOTERAPÍE s.f. (Med.) Tratarea unor boli (astm bronșic, bronșită etc.) prin șederea bolnavilor în peșteri sau în saline. [Gen. -iei. / cf. gr. spelaion – cavernă, therapeia – tratament].

speleotomie
SPELEOTOMÍE s.f. (Med.) Deschiderea chirurgicală a unei caverne pulmonare. [Gen. -iei. / < fr. spéléotomie, cf. gr. spelaion – cavernă, tome – tăiere].

speli
SPĂLÁ, spăl, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța folosind apă, săpun, detergenți etc. ◊ Expr. (Tranz.) A spăla pe cineva (pe cap) = a mustra tare pe cineva, a-l ocărî. A-și spăla obrazul = a face față unei situații, a scăpa de rușine; a ieși cu bine dintr-o încurcătură. (Fam.) Iese la spălat, se spune ca o consolare glumeață celui care are o supărare, un necaz (mărunt). (Refl.) Spală-te (sau spălați-vă) sau să se spele pe cap = descurcă-te (sau descurcați-vă) sau să se descurce cu propriile puteri. ♦ Tranz. (Fam.) A purta cuiva de grijă (spălându-i rufele). ♦ Tranz. Fig. A face să se șteargă, să dispară o greșeală, un rău, o insultă. 2. Tranz. (Despre ploaie, râuri, șuvoaie etc.) A roade pământul, a-l lua și a-l duce cu sine; a produce o eroziune; a mânca, a săpa. ♦ (Despre ape, valuri) A uda, a scălda un țărm. 3. Tranz. A supune un minereu unui curent de apă pentru a separa unii dintre componenții lui. – Lat. *expellavare (= ex-per-lavare).

DOOM

spălá (a ~) vb., ind. prez. 3 spálă; conj. prez. 3 să spéle

spelunca
SPELÚNCĂ, spelunci, s. f. 1. Local public rău famat; bombă. 2. (Înv.) Peșteră, grotă. – Din lat. spelunca, fr. spélonque.

DOOM

spelúncă s. f., g.-d. art. spelúncii; pl. spelúnci

spelunci
SPELÚNCĂ, spelunci, s. f. 1. Local public rău famat; bombă. 2. (Înv.) Peșteră, grotă. – Din lat. spelunca, fr. spélonque.

DOOM

spelúncă s. f., g.-d. art. spelúncii; pl. spelúnci

speluncii
SPELÚNCĂ, spelunci, s. f. 1. Local public rău famat; bombă. 2. (Înv.) Peșteră, grotă. – Din lat. spelunca, fr. spélonque.

DOOM

spelúncă s. f., g.-d. art. spelúncii; pl. spelúnci

speluncile
SPELÚNCĂ, spelunci, s. f. 1. Local public rău famat; bombă. 2. (Înv.) Peșteră, grotă. – Din lat. spelunca, fr. spélonque.

DOOM

spelúncă s. f., g.-d. art. spelúncii; pl. spelúnci

speluncilor
SPELÚNCĂ, spelunci, s. f. 1. Local public rău famat; bombă. 2. (Înv.) Peșteră, grotă. – Din lat. spelunca, fr. spélonque.

DOOM

spelúncă s. f., g.-d. art. spelúncii; pl. spelúnci

spențer
SPÉNȚER, spențere, s. n. 1. (Înv.) Haină scurtă (ca o vestă). 2. (Reg.) Surtuc fără pulpane, purtat de unii țărani. – Din germ. Spenzer.

DOOM

spénțer (reg.) s. n., pl. spénțere

spențere
SPÉNȚER, spențere, s. n. 1. (Înv.) Haină scurtă (ca o vestă). 2. (Reg.) Surtuc fără pulpane, purtat de unii țărani. – Din germ. Spenzer.

DOOM

spénțer (reg.) s. n., pl. spénțere

spențerele
SPÉNȚER, spențere, s. n. 1. (Înv.) Haină scurtă (ca o vestă). 2. (Reg.) Surtuc fără pulpane, purtat de unii țărani. – Din germ. Spenzer.

DOOM

spénțer (reg.) s. n., pl. spénțere

spențerelor
SPÉNȚER, spențere, s. n. 1. (Înv.) Haină scurtă (ca o vestă). 2. (Reg.) Surtuc fără pulpane, purtat de unii țărani. – Din germ. Spenzer.

DOOM

spénțer (reg.) s. n., pl. spénțere

spențerul
SPÉNȚER, spențere, s. n. 1. (Înv.) Haină scurtă (ca o vestă). 2. (Reg.) Surtuc fără pulpane, purtat de unii țărani. – Din germ. Spenzer.

DOOM

spénțer (reg.) s. n., pl. spénțere

spențerului
SPÉNȚER, spențere, s. n. 1. (Înv.) Haină scurtă (ca o vestă). 2. (Reg.) Surtuc fără pulpane, purtat de unii țărani. – Din germ. Spenzer.

DOOM

spénțer (reg.) s. n., pl. spénțere

spențur
SPÉNȚUR s. n. v. șpențer.

spență
spénță (-țe), s. f. – Suprataxă de încasat după impozite. – Var. spință, spenge. Lat. expensa, cf. v. sb. spenĭza, sb. spenče, spenza (Cihac, II, 357; Tiktin). Sec. XVIII, înv. Este dubletul lui spese (var. speze), s. f. pl. (cheltuieli), din it. spese.

speo
SPEO- Element prim de compunere savantă cu sensul „(referitor la) peșteri”, „peșteră”. [Pron. spe-o-, var. speleo-. / < fr. spéléo-, it. speleo-, cf. gr. speos].

speolog
SPEOLÓG, -Ă, speologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în speologie. [Pr.: spe-o-] – Cf. fr. spéléologue.

DOOM

speológă (rar) (spe-o-) s. f., g.-d. art. speológei; pl. speológe

speologa
SPEOLÓG, -Ă, speologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în speologie. [Pr.: spe-o-] – Cf. fr. spéléologue.

DOOM

speológă (rar) (spe-o-) s. f., g.-d. art. speológei; pl. speológe

speologe
SPEOLÓG, -Ă, speologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în speologie. [Pr.: spe-o-] – Cf. fr. spéléologue.

DOOM

speológă (rar) (spe-o-) s. f., g.-d. art. speológei; pl. speológe

speologei
SPEOLÓG, -Ă, speologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în speologie. [Pr.: spe-o-] – Cf. fr. spéléologue.

DOOM

speológă (rar) (spe-o-) s. f., g.-d. art. speológei; pl. speológe

speologele
SPEOLÓG, -Ă, speologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în speologie. [Pr.: spe-o-] – Cf. fr. spéléologue.

DOOM

speológă (rar) (spe-o-) s. f., g.-d. art. speológei; pl. speológe

speologelor
SPEOLÓG, -Ă, speologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în speologie. [Pr.: spe-o-] – Cf. fr. spéléologue.

DOOM

speológă (rar) (spe-o-) s. f., g.-d. art. speológei; pl. speológe

speologi
SPEOLÓG, -Ă, speologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în speologie. [Pr.: spe-o-] – Cf. fr. spéléologue.

DOOM

speológă (rar) (spe-o-) s. f., g.-d. art. speológei; pl. speológe

speologia
SPEOLOGÍE s. f. Știință care are ca obiect explorarea și studiul complex al peșterilor. [Pr.: spe-o-] – Cf. fr. spéléologie.

DOOM

speologíe (spe-o-) s. f., art. speología, g.-d. speologíi, art. speologíei

speologic
SPEOLÓGIC, -Ă, speologici, -ce, adj. Care aparține speologiei, privitor la speologie. [Pr.: -spe-o-] – Speolog[ie] + suf. -ic. Cf. fr. spéléologique.

DOOM

speológic (spe-o-) adj. m., pl. speológici; f. speológică, pl. speológice

speologica
SPEOLÓGIC, -Ă, speologici, -ce, adj. Care aparține speologiei, privitor la speologie. [Pr.: -spe-o-] – Speolog[ie] + suf. -ic. Cf. fr. spéléologique.

DOOM

speológic (spe-o-) adj. m., pl. speológici; f. speológică, pl. speológice

speologice
SPEOLÓGIC, -Ă, speologici, -ce, adj. Care aparține speologiei, privitor la speologie. [Pr.: -spe-o-] – Speolog[ie] + suf. -ic. Cf. fr. spéléologique.

DOOM

speológic (spe-o-) adj. m., pl. speológici; f. speológică, pl. speológice

speologicei
SPEOLÓGIC, -Ă, speologici, -ce, adj. Care aparține speologiei, privitor la speologie. [Pr.: -spe-o-] – Speolog[ie] + suf. -ic. Cf. fr. spéléologique.

DOOM

speológic (spe-o-) adj. m., pl. speológici; f. speológică, pl. speológice

speologicele
SPEOLÓGIC, -Ă, speologici, -ce, adj. Care aparține speologiei, privitor la speologie. [Pr.: -spe-o-] – Speolog[ie] + suf. -ic. Cf. fr. spéléologique.

DOOM

speológic (spe-o-) adj. m., pl. speológici; f. speológică, pl. speológice

speologicelor
SPEOLÓGIC, -Ă, speologici, -ce, adj. Care aparține speologiei, privitor la speologie. [Pr.: -spe-o-] – Speolog[ie] + suf. -ic. Cf. fr. spéléologique.

DOOM

speológic (spe-o-) adj. m., pl. speológici; f. speológică, pl. speológice

speologici
SPEOLÓGIC, -Ă, speologici, -ce, adj. Care aparține speologiei, privitor la speologie. [Pr.: -spe-o-] – Speolog[ie] + suf. -ic. Cf. fr. spéléologique.

DOOM

speológic (spe-o-) adj. m., pl. speológici; f. speológică, pl. speológice

speologicii
SPEOLÓGIC, -Ă, speologici, -ce, adj. Care aparține speologiei, privitor la speologie. [Pr.: -spe-o-] – Speolog[ie] + suf. -ic. Cf. fr. spéléologique.

DOOM

speológic (spe-o-) adj. m., pl. speológici; f. speológică, pl. speológice

speologicilor
SPEOLÓGIC, -Ă, speologici, -ce, adj. Care aparține speologiei, privitor la speologie. [Pr.: -spe-o-] – Speolog[ie] + suf. -ic. Cf. fr. spéléologique.

DOOM

speológic (spe-o-) adj. m., pl. speológici; f. speológică, pl. speológice

speologicul
SPEOLÓGIC, -Ă, speologici, -ce, adj. Care aparține speologiei, privitor la speologie. [Pr.: -spe-o-] – Speolog[ie] + suf. -ic. Cf. fr. spéléologique.

DOOM

speológic (spe-o-) adj. m., pl. speológici; f. speológică, pl. speológice

speologicului
SPEOLÓGIC, -Ă, speologici, -ce, adj. Care aparține speologiei, privitor la speologie. [Pr.: -spe-o-] – Speolog[ie] + suf. -ic. Cf. fr. spéléologique.

DOOM

speológic (spe-o-) adj. m., pl. speológici; f. speológică, pl. speológice

speologie
SPEOLOGÍE s. f. Știință care are ca obiect explorarea și studiul complex al peșterilor. [Pr.: spe-o-] – Cf. fr. spéléologie.

DOOM

speologíe (spe-o-) s. f., art. speología, g.-d. speologíi, art. speologíei

speologiei
SPEOLOGÍE s. f. Știință care are ca obiect explorarea și studiul complex al peșterilor. [Pr.: spe-o-] – Cf. fr. spéléologie.

DOOM

speologíe (spe-o-) s. f., art. speología, g.-d. speologíi, art. speologíei

speologii
SPEOLÓG, -Ă, speologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în speologie. [Pr.: spe-o-] – Cf. fr. spéléologue.

DOOM

speológă (rar) (spe-o-) s. f., g.-d. art. speológei; pl. speológe

speologii
SPEOLOGÍE s. f. Știință care are ca obiect explorarea și studiul complex al peșterilor. [Pr.: spe-o-] – Cf. fr. spéléologie.

DOOM

speologíe (spe-o-) s. f., art. speología, g.-d. speologíi, art. speologíei

speologilor
SPEOLÓG, -Ă, speologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în speologie. [Pr.: spe-o-] – Cf. fr. spéléologue.

DOOM

speológă (rar) (spe-o-) s. f., g.-d. art. speológei; pl. speológe

speologul
SPEOLÓG, -Ă, speologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în speologie. [Pr.: spe-o-] – Cf. fr. spéléologue.

DOOM

speológă (rar) (spe-o-) s. f., g.-d. art. speológei; pl. speológe

speologului
SPEOLÓG, -Ă, speologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în speologie. [Pr.: spe-o-] – Cf. fr. spéléologue.

DOOM

speológă (rar) (spe-o-) s. f., g.-d. art. speológei; pl. speológe

speos
SPÉOS s.n. (Ist.) Denumire dată templelor și mormintelor subterane din Egiptul antic. [Pron. spe-os. / < fr. spéos, cf. gr. speos – grotă subterană].

sper
SPERÁ, sper, vb. I. Intranz. și tranz. A considera ca realizabilă o dorință, a avea speranță; a nădăjdui. – Din lat., it. sperare.

DOOM

sperá (a ~) vb., ind. prez. 3 spéră

spera
SPERÁ, sper, vb. I. Intranz. și tranz. A considera ca realizabilă o dorință, a avea speranță; a nădăjdui. – Din lat., it. sperare.

DOOM

sperá (a ~) vb., ind. prez. 3 spéră

sperai
SPERÁ, sper, vb. I. Intranz. și tranz. A considera ca realizabilă o dorință, a avea speranță; a nădăjdui. – Din lat., it. sperare.

DOOM

sperá (a ~) vb., ind. prez. 3 spéră

speram
SPERÁ, sper, vb. I. Intranz. și tranz. A considera ca realizabilă o dorință, a avea speranță; a nădăjdui. – Din lat., it. sperare.

DOOM

sperá (a ~) vb., ind. prez. 3 spéră

speranța
SPERÁNȚĂ, speranțe, s. f. Sentiment de încredere în rezolvarea favorabilă a unei acțiuni, în realizarea unei dorințe; nădejde, sperare. ◊ Expr. În speranța că... = nădăjduind că..., având încredere că... ♦ Încredere în viitorul, în reușita cuiva. ♦ Persoană tânără și talentată ori capabilă de la care se așteaptă realizări mari în viitor. – Din it. speranza.

DOOM

speránță s. f., g.-d. art. speránței; pl. speránțe

speranțe
SPERÁNȚĂ, speranțe, s. f. Sentiment de încredere în rezolvarea favorabilă a unei acțiuni, în realizarea unei dorințe; nădejde, sperare. ◊ Expr. În speranța că... = nădăjduind că..., având încredere că... ♦ Încredere în viitorul, în reușita cuiva. ♦ Persoană tânără și talentată ori capabilă de la care se așteaptă realizări mari în viitor. – Din it. speranza.

DOOM

speránță s. f., g.-d. art. speránței; pl. speránțe

speranței
SPERÁNȚĂ, speranțe, s. f. Sentiment de încredere în rezolvarea favorabilă a unei acțiuni, în realizarea unei dorințe; nădejde, sperare. ◊ Expr. În speranța că... = nădăjduind că..., având încredere că... ♦ Încredere în viitorul, în reușita cuiva. ♦ Persoană tânără și talentată ori capabilă de la care se așteaptă realizări mari în viitor. – Din it. speranza.

DOOM

speránță s. f., g.-d. art. speránței; pl. speránțe

speranțele
SPERÁNȚĂ, speranțe, s. f. Sentiment de încredere în rezolvarea favorabilă a unei acțiuni, în realizarea unei dorințe; nădejde, sperare. ◊ Expr. În speranța că... = nădăjduind că..., având încredere că... ♦ Încredere în viitorul, în reușita cuiva. ♦ Persoană tânără și talentată ori capabilă de la care se așteaptă realizări mari în viitor. – Din it. speranza.

DOOM

speránță s. f., g.-d. art. speránței; pl. speránțe

speranțelor
SPERÁNȚĂ, speranțe, s. f. Sentiment de încredere în rezolvarea favorabilă a unei acțiuni, în realizarea unei dorințe; nădejde, sperare. ◊ Expr. În speranța că... = nădăjduind că..., având încredere că... ♦ Încredere în viitorul, în reușita cuiva. ♦ Persoană tânără și talentată ori capabilă de la care se așteaptă realizări mari în viitor. – Din it. speranza.

DOOM

speránță s. f., g.-d. art. speránței; pl. speránțe

sperare
SPERÁ, sper, vb. I. Intranz. și tranz. A considera ca realizabilă o dorință, a avea speranță; a nădăjdui. – Din lat., it. sperare.

DOOM

sperá (a ~) vb., ind. prez. 3 spéră

sperare
SPERÁRE, sperări, s. f. (Înv.) Speranță. – V. spera.

DOOM

speráre (înv.) s. f., g.-d. art. sperắrii; pl. sperắri

sperarea
SPERÁRE, sperări, s. f. (Înv.) Speranță. – V. spera.

DOOM

speráre (înv.) s. f., g.-d. art. sperắrii; pl. sperắri

sperară
SPERÁ, sper, vb. I. Intranz. și tranz. A considera ca realizabilă o dorință, a avea speranță; a nădăjdui. – Din lat., it. sperare.

DOOM

sperá (a ~) vb., ind. prez. 3 spéră

sperarăm
SPERÁ, sper, vb. I. Intranz. și tranz. A considera ca realizabilă o dorință, a avea speranță; a nădăjdui. – Din lat., it. sperare.

DOOM

sperá (a ~) vb., ind. prez. 3 spéră

sperarăți
SPERÁ, sper, vb. I. Intranz. și tranz. A considera ca realizabilă o dorință, a avea speranță; a nădăjdui. – Din lat., it. sperare.

DOOM

sperá (a ~) vb., ind. prez. 3 spéră

sperase
SPERÁ, sper, vb. I. Intranz. și tranz. A considera ca realizabilă o dorință, a avea speranță; a nădăjdui. – Din lat., it. sperare.

DOOM

sperá (a ~) vb., ind. prez. 3 spéră

sperasem
SPERÁ, sper, vb. I. Intranz. și tranz. A considera ca realizabilă o dorință, a avea speranță; a nădăjdui. – Din lat., it. sperare.

DOOM

sperá (a ~) vb., ind. prez. 3 spéră

speraseră
SPERÁ, sper, vb. I. Intranz. și tranz. A considera ca realizabilă o dorință, a avea speranță; a nădăjdui. – Din lat., it. sperare.

DOOM

sperá (a ~) vb., ind. prez. 3 spéră

speraserăm
SPERÁ, sper, vb. I. Intranz. și tranz. A considera ca realizabilă o dorință, a avea speranță; a nădăjdui. – Din lat., it. sperare.

DOOM

sperá (a ~) vb., ind. prez. 3 spéră

speraserăți
SPERÁ, sper, vb. I. Intranz. și tranz. A considera ca realizabilă o dorință, a avea speranță; a nădăjdui. – Din lat., it. sperare.

DOOM

sperá (a ~) vb., ind. prez. 3 spéră

speraseși
SPERÁ, sper, vb. I. Intranz. și tranz. A considera ca realizabilă o dorință, a avea speranță; a nădăjdui. – Din lat., it. sperare.

DOOM

sperá (a ~) vb., ind. prez. 3 spéră

speraseți
SPERÁ, sper, vb. I. Intranz. și tranz. A considera ca realizabilă o dorință, a avea speranță; a nădăjdui. – Din lat., it. sperare.

DOOM

sperá (a ~) vb., ind. prez. 3 spéră

sperat
SPERÁ, sper, vb. I. Intranz. și tranz. A considera ca realizabilă o dorință, a avea speranță; a nădăjdui. – Din lat., it. sperare.

DOOM

sperá (a ~) vb., ind. prez. 3 spéră

sperat
SPERÁT, -Ă, sperați, -te, adj. Care este dorit și considerat ca realizabil. – V. spera.

sperata
SPERÁT, -Ă, sperați, -te, adj. Care este dorit și considerat ca realizabil. – V. spera.

sperate
SPERÁT, -Ă, sperați, -te, adj. Care este dorit și considerat ca realizabil. – V. spera.

speratei
SPERÁT, -Ă, sperați, -te, adj. Care este dorit și considerat ca realizabil. – V. spera.

speratele
SPERÁT, -Ă, sperați, -te, adj. Care este dorit și considerat ca realizabil. – V. spera.

speratelor
SPERÁT, -Ă, sperați, -te, adj. Care este dorit și considerat ca realizabil. – V. spera.

speratul
SPERÁT, -Ă, sperați, -te, adj. Care este dorit și considerat ca realizabil. – V. spera.

speratului
SPERÁT, -Ă, sperați, -te, adj. Care este dorit și considerat ca realizabil. – V. spera.

sperau
SPERÁ, sper, vb. I. Intranz. și tranz. A considera ca realizabilă o dorință, a avea speranță; a nădăjdui. – Din lat., it. sperare.

DOOM

sperá (a ~) vb., ind. prez. 3 spéră

sperași
SPERÁ, sper, vb. I. Intranz. și tranz. A considera ca realizabilă o dorință, a avea speranță; a nădăjdui. – Din lat., it. sperare.

DOOM

sperá (a ~) vb., ind. prez. 3 spéră

sperați
SPERÁ, sper, vb. I. Intranz. și tranz. A considera ca realizabilă o dorință, a avea speranță; a nădăjdui. – Din lat., it. sperare.

DOOM

sperá (a ~) vb., ind. prez. 3 spéră

sperați
SPERÁT, -Ă, sperați, -te, adj. Care este dorit și considerat ca realizabil. – V. spera.

sperații
SPERÁT, -Ă, sperați, -te, adj. Care este dorit și considerat ca realizabil. – V. spera.

speraților
SPERÁT, -Ă, sperați, -te, adj. Care este dorit și considerat ca realizabil. – V. spera.

spere
SPERÁ, sper, vb. I. Intranz. și tranz. A considera ca realizabilă o dorință, a avea speranță; a nădăjdui. – Din lat., it. sperare.

DOOM

sperá (a ~) vb., ind. prez. 3 spéră

spergula
HRÁNĂ, (rar) hrane, s. f. Tot ceea ce servește la nutriția omului, a animalelor sau a plantelor; nutriment; p. restr. mâncare, bucate. ◊ Compus: hrana-vacii = plantă erbacee de nutreț, cu tulpină păroasă, cu frunze opuse și cu flori albe, mici (Spergula arvensis). [Gen.-dat.: hranei] – Din sl. hrana.

spergula
SPÉRGULĂ s.f. Plantă erbacee cu tulpina păroasă și cu flori albe, care crește prin locuri nisipoase. [< fr. spergule].

spergule
SPÉRGULĂ s.f. Plantă erbacee cu tulpina păroasă și cu flori albe, care crește prin locuri nisipoase. [< fr. spergule].

spergulei
SPÉRGULĂ s.f. Plantă erbacee cu tulpina păroasă și cu flori albe, care crește prin locuri nisipoase. [< fr. spergule].

spergulele
SPÉRGULĂ s.f. Plantă erbacee cu tulpina păroasă și cu flori albe, care crește prin locuri nisipoase. [< fr. spergule].

spergulelor
SPÉRGULĂ s.f. Plantă erbacee cu tulpina păroasă și cu flori albe, care crește prin locuri nisipoase. [< fr. spergule].

speri
SPERÁ, sper, vb. I. Intranz. și tranz. A considera ca realizabilă o dorință, a avea speranță; a nădăjdui. – Din lat., it. sperare.

DOOM

sperá (a ~) vb., ind. prez. 3 spéră

speria
SPERIÁ, spérii, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A (se) umple de frică, de spaimă; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. ◊ Expr. (Refl.) Se sperie și de umbra lui, se spune despre o ființă foarte fricoasă. 2. Tranz. A face ca o ființă sau un grup de ființe să se înfricoșeze (de o mișcare ori de o apariție bruscă și neașteptată) și să fugă; p. restr. a stârni un animal din culcuș. ◊ Expr. A-și speria (sau a-i speria cuiva) somnul = a rămâne (sau a face să rămână) treaz, a nu mai putea (sau a face să nu mai poată) adormi. 3. Tranz. (Fam.) A uimi (prin splendoare, frumusețe, calități). ◊ Loc. adj. și adv. De speriat = ieșit din comun, uimitor; extraordinar. [Pr.: -ri-a] – Lat. *expavorere (< pavor).

DOOM

speriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. spérii, 3 spérie (-ri-e), 1 pl. speriém; conj. prez. 3 să spérie; ger. speriínd (-ri-ind)

speriai
SPERIÁ, spérii, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A (se) umple de frică, de spaimă; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. ◊ Expr. (Refl.) Se sperie și de umbra lui, se spune despre o ființă foarte fricoasă. 2. Tranz. A face ca o ființă sau un grup de ființe să se înfricoșeze (de o mișcare ori de o apariție bruscă și neașteptată) și să fugă; p. restr. a stârni un animal din culcuș. ◊ Expr. A-și speria (sau a-i speria cuiva) somnul = a rămâne (sau a face să rămână) treaz, a nu mai putea (sau a face să nu mai poată) adormi. 3. Tranz. (Fam.) A uimi (prin splendoare, frumusețe, calități). ◊ Loc. adj. și adv. De speriat = ieșit din comun, uimitor; extraordinar. [Pr.: -ri-a] – Lat. *expavorere (< pavor).

DOOM

speriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. spérii, 3 spérie (-ri-e), 1 pl. speriém; conj. prez. 3 să spérie; ger. speriínd (-ri-ind)

speriam
SPERIÁ, spérii, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A (se) umple de frică, de spaimă; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. ◊ Expr. (Refl.) Se sperie și de umbra lui, se spune despre o ființă foarte fricoasă. 2. Tranz. A face ca o ființă sau un grup de ființe să se înfricoșeze (de o mișcare ori de o apariție bruscă și neașteptată) și să fugă; p. restr. a stârni un animal din culcuș. ◊ Expr. A-și speria (sau a-i speria cuiva) somnul = a rămâne (sau a face să rămână) treaz, a nu mai putea (sau a face să nu mai poată) adormi. 3. Tranz. (Fam.) A uimi (prin splendoare, frumusețe, calități). ◊ Loc. adj. și adv. De speriat = ieșit din comun, uimitor; extraordinar. [Pr.: -ri-a] – Lat. *expavorere (< pavor).

DOOM

speriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. spérii, 3 spérie (-ri-e), 1 pl. speriém; conj. prez. 3 să spérie; ger. speriínd (-ri-ind)

speriară
SPERIÁ, spérii, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A (se) umple de frică, de spaimă; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. ◊ Expr. (Refl.) Se sperie și de umbra lui, se spune despre o ființă foarte fricoasă. 2. Tranz. A face ca o ființă sau un grup de ființe să se înfricoșeze (de o mișcare ori de o apariție bruscă și neașteptată) și să fugă; p. restr. a stârni un animal din culcuș. ◊ Expr. A-și speria (sau a-i speria cuiva) somnul = a rămâne (sau a face să rămână) treaz, a nu mai putea (sau a face să nu mai poată) adormi. 3. Tranz. (Fam.) A uimi (prin splendoare, frumusețe, calități). ◊ Loc. adj. și adv. De speriat = ieșit din comun, uimitor; extraordinar. [Pr.: -ri-a] – Lat. *expavorere (< pavor).

DOOM

speriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. spérii, 3 spérie (-ri-e), 1 pl. speriém; conj. prez. 3 să spérie; ger. speriínd (-ri-ind)

speriarăm
SPERIÁ, spérii, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A (se) umple de frică, de spaimă; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. ◊ Expr. (Refl.) Se sperie și de umbra lui, se spune despre o ființă foarte fricoasă. 2. Tranz. A face ca o ființă sau un grup de ființe să se înfricoșeze (de o mișcare ori de o apariție bruscă și neașteptată) și să fugă; p. restr. a stârni un animal din culcuș. ◊ Expr. A-și speria (sau a-i speria cuiva) somnul = a rămâne (sau a face să rămână) treaz, a nu mai putea (sau a face să nu mai poată) adormi. 3. Tranz. (Fam.) A uimi (prin splendoare, frumusețe, calități). ◊ Loc. adj. și adv. De speriat = ieșit din comun, uimitor; extraordinar. [Pr.: -ri-a] – Lat. *expavorere (< pavor).

DOOM

speriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. spérii, 3 spérie (-ri-e), 1 pl. speriém; conj. prez. 3 să spérie; ger. speriínd (-ri-ind)

speriarăți
SPERIÁ, spérii, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A (se) umple de frică, de spaimă; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. ◊ Expr. (Refl.) Se sperie și de umbra lui, se spune despre o ființă foarte fricoasă. 2. Tranz. A face ca o ființă sau un grup de ființe să se înfricoșeze (de o mișcare ori de o apariție bruscă și neașteptată) și să fugă; p. restr. a stârni un animal din culcuș. ◊ Expr. A-și speria (sau a-i speria cuiva) somnul = a rămâne (sau a face să rămână) treaz, a nu mai putea (sau a face să nu mai poată) adormi. 3. Tranz. (Fam.) A uimi (prin splendoare, frumusețe, calități). ◊ Loc. adj. și adv. De speriat = ieșit din comun, uimitor; extraordinar. [Pr.: -ri-a] – Lat. *expavorere (< pavor).

DOOM

speriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. spérii, 3 spérie (-ri-e), 1 pl. speriém; conj. prez. 3 să spérie; ger. speriínd (-ri-ind)

speriase
SPERIÁ, spérii, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A (se) umple de frică, de spaimă; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. ◊ Expr. (Refl.) Se sperie și de umbra lui, se spune despre o ființă foarte fricoasă. 2. Tranz. A face ca o ființă sau un grup de ființe să se înfricoșeze (de o mișcare ori de o apariție bruscă și neașteptată) și să fugă; p. restr. a stârni un animal din culcuș. ◊ Expr. A-și speria (sau a-i speria cuiva) somnul = a rămâne (sau a face să rămână) treaz, a nu mai putea (sau a face să nu mai poată) adormi. 3. Tranz. (Fam.) A uimi (prin splendoare, frumusețe, calități). ◊ Loc. adj. și adv. De speriat = ieșit din comun, uimitor; extraordinar. [Pr.: -ri-a] – Lat. *expavorere (< pavor).

DOOM

speriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. spérii, 3 spérie (-ri-e), 1 pl. speriém; conj. prez. 3 să spérie; ger. speriínd (-ri-ind)

speriasem
SPERIÁ, spérii, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A (se) umple de frică, de spaimă; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. ◊ Expr. (Refl.) Se sperie și de umbra lui, se spune despre o ființă foarte fricoasă. 2. Tranz. A face ca o ființă sau un grup de ființe să se înfricoșeze (de o mișcare ori de o apariție bruscă și neașteptată) și să fugă; p. restr. a stârni un animal din culcuș. ◊ Expr. A-și speria (sau a-i speria cuiva) somnul = a rămâne (sau a face să rămână) treaz, a nu mai putea (sau a face să nu mai poată) adormi. 3. Tranz. (Fam.) A uimi (prin splendoare, frumusețe, calități). ◊ Loc. adj. și adv. De speriat = ieșit din comun, uimitor; extraordinar. [Pr.: -ri-a] – Lat. *expavorere (< pavor).

DOOM

speriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. spérii, 3 spérie (-ri-e), 1 pl. speriém; conj. prez. 3 să spérie; ger. speriínd (-ri-ind)

speriaseră
SPERIÁ, spérii, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A (se) umple de frică, de spaimă; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. ◊ Expr. (Refl.) Se sperie și de umbra lui, se spune despre o ființă foarte fricoasă. 2. Tranz. A face ca o ființă sau un grup de ființe să se înfricoșeze (de o mișcare ori de o apariție bruscă și neașteptată) și să fugă; p. restr. a stârni un animal din culcuș. ◊ Expr. A-și speria (sau a-i speria cuiva) somnul = a rămâne (sau a face să rămână) treaz, a nu mai putea (sau a face să nu mai poată) adormi. 3. Tranz. (Fam.) A uimi (prin splendoare, frumusețe, calități). ◊ Loc. adj. și adv. De speriat = ieșit din comun, uimitor; extraordinar. [Pr.: -ri-a] – Lat. *expavorere (< pavor).

DOOM

speriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. spérii, 3 spérie (-ri-e), 1 pl. speriém; conj. prez. 3 să spérie; ger. speriínd (-ri-ind)

speriaserăm
SPERIÁ, spérii, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A (se) umple de frică, de spaimă; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. ◊ Expr. (Refl.) Se sperie și de umbra lui, se spune despre o ființă foarte fricoasă. 2. Tranz. A face ca o ființă sau un grup de ființe să se înfricoșeze (de o mișcare ori de o apariție bruscă și neașteptată) și să fugă; p. restr. a stârni un animal din culcuș. ◊ Expr. A-și speria (sau a-i speria cuiva) somnul = a rămâne (sau a face să rămână) treaz, a nu mai putea (sau a face să nu mai poată) adormi. 3. Tranz. (Fam.) A uimi (prin splendoare, frumusețe, calități). ◊ Loc. adj. și adv. De speriat = ieșit din comun, uimitor; extraordinar. [Pr.: -ri-a] – Lat. *expavorere (< pavor).

DOOM

speriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. spérii, 3 spérie (-ri-e), 1 pl. speriém; conj. prez. 3 să spérie; ger. speriínd (-ri-ind)

speriaserăți
SPERIÁ, spérii, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A (se) umple de frică, de spaimă; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. ◊ Expr. (Refl.) Se sperie și de umbra lui, se spune despre o ființă foarte fricoasă. 2. Tranz. A face ca o ființă sau un grup de ființe să se înfricoșeze (de o mișcare ori de o apariție bruscă și neașteptată) și să fugă; p. restr. a stârni un animal din culcuș. ◊ Expr. A-și speria (sau a-i speria cuiva) somnul = a rămâne (sau a face să rămână) treaz, a nu mai putea (sau a face să nu mai poată) adormi. 3. Tranz. (Fam.) A uimi (prin splendoare, frumusețe, calități). ◊ Loc. adj. și adv. De speriat = ieșit din comun, uimitor; extraordinar. [Pr.: -ri-a] – Lat. *expavorere (< pavor).

DOOM

speriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. spérii, 3 spérie (-ri-e), 1 pl. speriém; conj. prez. 3 să spérie; ger. speriínd (-ri-ind)

speriaseși
SPERIÁ, spérii, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A (se) umple de frică, de spaimă; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. ◊ Expr. (Refl.) Se sperie și de umbra lui, se spune despre o ființă foarte fricoasă. 2. Tranz. A face ca o ființă sau un grup de ființe să se înfricoșeze (de o mișcare ori de o apariție bruscă și neașteptată) și să fugă; p. restr. a stârni un animal din culcuș. ◊ Expr. A-și speria (sau a-i speria cuiva) somnul = a rămâne (sau a face să rămână) treaz, a nu mai putea (sau a face să nu mai poată) adormi. 3. Tranz. (Fam.) A uimi (prin splendoare, frumusețe, calități). ◊ Loc. adj. și adv. De speriat = ieșit din comun, uimitor; extraordinar. [Pr.: -ri-a] – Lat. *expavorere (< pavor).

DOOM

speriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. spérii, 3 spérie (-ri-e), 1 pl. speriém; conj. prez. 3 să spérie; ger. speriínd (-ri-ind)

speriaseți
SPERIÁ, spérii, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A (se) umple de frică, de spaimă; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. ◊ Expr. (Refl.) Se sperie și de umbra lui, se spune despre o ființă foarte fricoasă. 2. Tranz. A face ca o ființă sau un grup de ființe să se înfricoșeze (de o mișcare ori de o apariție bruscă și neașteptată) și să fugă; p. restr. a stârni un animal din culcuș. ◊ Expr. A-și speria (sau a-i speria cuiva) somnul = a rămâne (sau a face să rămână) treaz, a nu mai putea (sau a face să nu mai poată) adormi. 3. Tranz. (Fam.) A uimi (prin splendoare, frumusețe, calități). ◊ Loc. adj. și adv. De speriat = ieșit din comun, uimitor; extraordinar. [Pr.: -ri-a] – Lat. *expavorere (< pavor).

DOOM

speriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. spérii, 3 spérie (-ri-e), 1 pl. speriém; conj. prez. 3 să spérie; ger. speriínd (-ri-ind)

speriat
SPERIÁ, spérii, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A (se) umple de frică, de spaimă; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. ◊ Expr. (Refl.) Se sperie și de umbra lui, se spune despre o ființă foarte fricoasă. 2. Tranz. A face ca o ființă sau un grup de ființe să se înfricoșeze (de o mișcare ori de o apariție bruscă și neașteptată) și să fugă; p. restr. a stârni un animal din culcuș. ◊ Expr. A-și speria (sau a-i speria cuiva) somnul = a rămâne (sau a face să rămână) treaz, a nu mai putea (sau a face să nu mai poată) adormi. 3. Tranz. (Fam.) A uimi (prin splendoare, frumusețe, calități). ◊ Loc. adj. și adv. De speriat = ieșit din comun, uimitor; extraordinar. [Pr.: -ri-a] – Lat. *expavorere (< pavor).

DOOM

speriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. spérii, 3 spérie (-ri-e), 1 pl. speriém; conj. prez. 3 să spérie; ger. speriínd (-ri-ind)

speriat
SPERIÁT², -Ă, speriați, -te, adj. Cuprins de frică; înspăimântat, înfricoșat. ♦ Care exprimă spaimă. – V. speria.

speriat
SPERIÁT¹ s. n. 1. Faptul de a (se) speria; sperietură (1). ◊ Loc. adv. A băga (pe cineva) în sperieți (sau în toți sperieții) = a speria, a înspăimânta (pe cineva). 2. (În superstiții) Sperietură (2). [Pl.: (m., în loc. vb.) sperieți] – V. speria.

DOOM

speriát (-ri-at) s. n.

speriata
SPERIÁT², -Ă, speriați, -te, adj. Cuprins de frică; înspăimântat, înfricoșat. ♦ Care exprimă spaimă. – V. speria.

speriate
SPERIÁT², -Ă, speriați, -te, adj. Cuprins de frică; înspăimântat, înfricoșat. ♦ Care exprimă spaimă. – V. speria.

speriatei
SPERIÁT², -Ă, speriați, -te, adj. Cuprins de frică; înspăimântat, înfricoșat. ♦ Care exprimă spaimă. – V. speria.

speriatele
SPERIÁT², -Ă, speriați, -te, adj. Cuprins de frică; înspăimântat, înfricoșat. ♦ Care exprimă spaimă. – V. speria.

speriatelor
SPERIÁT², -Ă, speriați, -te, adj. Cuprins de frică; înspăimântat, înfricoșat. ♦ Care exprimă spaimă. – V. speria.

speriatul
SPERIÁT², -Ă, speriați, -te, adj. Cuprins de frică; înspăimântat, înfricoșat. ♦ Care exprimă spaimă. – V. speria.

speriatului
SPERIÁT², -Ă, speriați, -te, adj. Cuprins de frică; înspăimântat, înfricoșat. ♦ Care exprimă spaimă. – V. speria.

speriau
SPERIÁ, spérii, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A (se) umple de frică, de spaimă; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. ◊ Expr. (Refl.) Se sperie și de umbra lui, se spune despre o ființă foarte fricoasă. 2. Tranz. A face ca o ființă sau un grup de ființe să se înfricoșeze (de o mișcare ori de o apariție bruscă și neașteptată) și să fugă; p. restr. a stârni un animal din culcuș. ◊ Expr. A-și speria (sau a-i speria cuiva) somnul = a rămâne (sau a face să rămână) treaz, a nu mai putea (sau a face să nu mai poată) adormi. 3. Tranz. (Fam.) A uimi (prin splendoare, frumusețe, calități). ◊ Loc. adj. și adv. De speriat = ieșit din comun, uimitor; extraordinar. [Pr.: -ri-a] – Lat. *expavorere (< pavor).

DOOM

speriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. spérii, 3 spérie (-ri-e), 1 pl. speriém; conj. prez. 3 să spérie; ger. speriínd (-ri-ind)

speriași
SPERIÁ, spérii, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A (se) umple de frică, de spaimă; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. ◊ Expr. (Refl.) Se sperie și de umbra lui, se spune despre o ființă foarte fricoasă. 2. Tranz. A face ca o ființă sau un grup de ființe să se înfricoșeze (de o mișcare ori de o apariție bruscă și neașteptată) și să fugă; p. restr. a stârni un animal din culcuș. ◊ Expr. A-și speria (sau a-i speria cuiva) somnul = a rămâne (sau a face să rămână) treaz, a nu mai putea (sau a face să nu mai poată) adormi. 3. Tranz. (Fam.) A uimi (prin splendoare, frumusețe, calități). ◊ Loc. adj. și adv. De speriat = ieșit din comun, uimitor; extraordinar. [Pr.: -ri-a] – Lat. *expavorere (< pavor).

DOOM

speriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. spérii, 3 spérie (-ri-e), 1 pl. speriém; conj. prez. 3 să spérie; ger. speriínd (-ri-ind)

speriați
SPERIÁ, spérii, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A (se) umple de frică, de spaimă; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. ◊ Expr. (Refl.) Se sperie și de umbra lui, se spune despre o ființă foarte fricoasă. 2. Tranz. A face ca o ființă sau un grup de ființe să se înfricoșeze (de o mișcare ori de o apariție bruscă și neașteptată) și să fugă; p. restr. a stârni un animal din culcuș. ◊ Expr. A-și speria (sau a-i speria cuiva) somnul = a rămâne (sau a face să rămână) treaz, a nu mai putea (sau a face să nu mai poată) adormi. 3. Tranz. (Fam.) A uimi (prin splendoare, frumusețe, calități). ◊ Loc. adj. și adv. De speriat = ieșit din comun, uimitor; extraordinar. [Pr.: -ri-a] – Lat. *expavorere (< pavor).

DOOM

speriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. spérii, 3 spérie (-ri-e), 1 pl. speriém; conj. prez. 3 să spérie; ger. speriínd (-ri-ind)

speriați
SPERIÁT², -Ă, speriați, -te, adj. Cuprins de frică; înspăimântat, înfricoșat. ♦ Care exprimă spaimă. – V. speria.

speriații
SPERIÁT², -Ă, speriați, -te, adj. Cuprins de frică; înspăimântat, înfricoșat. ♦ Care exprimă spaimă. – V. speria.

speriaților
SPERIÁT², -Ă, speriați, -te, adj. Cuprins de frică; înspăimântat, înfricoșat. ♦ Care exprimă spaimă. – V. speria.

sperie
SPERIÁ, spérii, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A (se) umple de frică, de spaimă; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. ◊ Expr. (Refl.) Se sperie și de umbra lui, se spune despre o ființă foarte fricoasă. 2. Tranz. A face ca o ființă sau un grup de ființe să se înfricoșeze (de o mișcare ori de o apariție bruscă și neașteptată) și să fugă; p. restr. a stârni un animal din culcuș. ◊ Expr. A-și speria (sau a-i speria cuiva) somnul = a rămâne (sau a face să rămână) treaz, a nu mai putea (sau a face să nu mai poată) adormi. 3. Tranz. (Fam.) A uimi (prin splendoare, frumusețe, calități). ◊ Loc. adj. și adv. De speriat = ieșit din comun, uimitor; extraordinar. [Pr.: -ri-a] – Lat. *expavorere (< pavor).

DOOM

speriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. spérii, 3 spérie (-ri-e), 1 pl. speriém; conj. prez. 3 să spérie; ger. speriínd (-ri-ind)

speriem
SPERIÁ, spérii, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A (se) umple de frică, de spaimă; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. ◊ Expr. (Refl.) Se sperie și de umbra lui, se spune despre o ființă foarte fricoasă. 2. Tranz. A face ca o ființă sau un grup de ființe să se înfricoșeze (de o mișcare ori de o apariție bruscă și neașteptată) și să fugă; p. restr. a stârni un animal din culcuș. ◊ Expr. A-și speria (sau a-i speria cuiva) somnul = a rămâne (sau a face să rămână) treaz, a nu mai putea (sau a face să nu mai poată) adormi. 3. Tranz. (Fam.) A uimi (prin splendoare, frumusețe, calități). ◊ Loc. adj. și adv. De speriat = ieșit din comun, uimitor; extraordinar. [Pr.: -ri-a] – Lat. *expavorere (< pavor).

DOOM

speriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. spérii, 3 spérie (-ri-e), 1 pl. speriém; conj. prez. 3 să spérie; ger. speriínd (-ri-ind)

speriere
SPERIÁ, spérii, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A (se) umple de frică, de spaimă; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. ◊ Expr. (Refl.) Se sperie și de umbra lui, se spune despre o ființă foarte fricoasă. 2. Tranz. A face ca o ființă sau un grup de ființe să se înfricoșeze (de o mișcare ori de o apariție bruscă și neașteptată) și să fugă; p. restr. a stârni un animal din culcuș. ◊ Expr. A-și speria (sau a-i speria cuiva) somnul = a rămâne (sau a face să rămână) treaz, a nu mai putea (sau a face să nu mai poată) adormi. 3. Tranz. (Fam.) A uimi (prin splendoare, frumusețe, calități). ◊ Loc. adj. și adv. De speriat = ieșit din comun, uimitor; extraordinar. [Pr.: -ri-a] – Lat. *expavorere (< pavor).

DOOM

speriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. spérii, 3 spérie (-ri-e), 1 pl. speriém; conj. prez. 3 să spérie; ger. speriínd (-ri-ind)

speriere
SPERIÉRE s. f. (Rar) Sperietură.

sperietoare
SPERIETOÁRE, sperietori, s. f. Persoană, lucru care sperie; spec. obiect, momâie, morișcă etc. pentru speriat păsările dăunătoare culturilor. [Pr.: -ri-e-] – Speria + suf. -ătoare.

DOOM

sperietoáre (-ri-e-) s. f., g.-d. art. sperietórii; pl. sperietóri

sperietoarea
SPERIETOÁRE, sperietori, s. f. Persoană, lucru care sperie; spec. obiect, momâie, morișcă etc. pentru speriat păsările dăunătoare culturilor. [Pr.: -ri-e-] – Speria + suf. -ătoare.

DOOM

sperietoáre (-ri-e-) s. f., g.-d. art. sperietórii; pl. sperietóri

sperietori
SPERIETOÁRE, sperietori, s. f. Persoană, lucru care sperie; spec. obiect, momâie, morișcă etc. pentru speriat păsările dăunătoare culturilor. [Pr.: -ri-e-] – Speria + suf. -ătoare.

DOOM

sperietoáre (-ri-e-) s. f., g.-d. art. sperietórii; pl. sperietóri

sperietorii
SPERIETOÁRE, sperietori, s. f. Persoană, lucru care sperie; spec. obiect, momâie, morișcă etc. pentru speriat păsările dăunătoare culturilor. [Pr.: -ri-e-] – Speria + suf. -ătoare.

DOOM

sperietoáre (-ri-e-) s. f., g.-d. art. sperietórii; pl. sperietóri

sperietorile
SPERIETOÁRE, sperietori, s. f. Persoană, lucru care sperie; spec. obiect, momâie, morișcă etc. pentru speriat păsările dăunătoare culturilor. [Pr.: -ri-e-] – Speria + suf. -ătoare.

DOOM

sperietoáre (-ri-e-) s. f., g.-d. art. sperietórii; pl. sperietóri

sperietorilor
SPERIETOÁRE, sperietori, s. f. Persoană, lucru care sperie; spec. obiect, momâie, morișcă etc. pentru speriat păsările dăunătoare culturilor. [Pr.: -ri-e-] – Speria + suf. -ătoare.

DOOM

sperietoáre (-ri-e-) s. f., g.-d. art. sperietórii; pl. sperietóri

sperietura
SPERIETÚRĂ, sperieturi, s. f. 1. Speriat¹ (1); spaimă. ◊ Expr. A trage o sperietură = a fi cuprins de spaimă, a trece printr-un pericol. 2. (În superstiții) Boală provenită din spaimă; speriat¹ (2). [Pr.: -ri-e-] – Speria + suf. -ătură.

DOOM

sperietúră (-ri-e-) s. f., g.-d. art. sperietúrii; pl. sperietúri

sperieturi
SPERIETÚRĂ, sperieturi, s. f. 1. Speriat¹ (1); spaimă. ◊ Expr. A trage o sperietură = a fi cuprins de spaimă, a trece printr-un pericol. 2. (În superstiții) Boală provenită din spaimă; speriat¹ (2). [Pr.: -ri-e-] – Speria + suf. -ătură.

DOOM

sperietúră (-ri-e-) s. f., g.-d. art. sperietúrii; pl. sperietúri

sperieturii
SPERIETÚRĂ, sperieturi, s. f. 1. Speriat¹ (1); spaimă. ◊ Expr. A trage o sperietură = a fi cuprins de spaimă, a trece printr-un pericol. 2. (În superstiții) Boală provenită din spaimă; speriat¹ (2). [Pr.: -ri-e-] – Speria + suf. -ătură.

DOOM

sperietúră (-ri-e-) s. f., g.-d. art. sperietúrii; pl. sperietúri

sperieturile
SPERIETÚRĂ, sperieturi, s. f. 1. Speriat¹ (1); spaimă. ◊ Expr. A trage o sperietură = a fi cuprins de spaimă, a trece printr-un pericol. 2. (În superstiții) Boală provenită din spaimă; speriat¹ (2). [Pr.: -ri-e-] – Speria + suf. -ătură.

DOOM

sperietúră (-ri-e-) s. f., g.-d. art. sperietúrii; pl. sperietúri

sperieturilor
SPERIETÚRĂ, sperieturi, s. f. 1. Speriat¹ (1); spaimă. ◊ Expr. A trage o sperietură = a fi cuprins de spaimă, a trece printr-un pericol. 2. (În superstiții) Boală provenită din spaimă; speriat¹ (2). [Pr.: -ri-e-] – Speria + suf. -ătură.

DOOM

sperietúră (-ri-e-) s. f., g.-d. art. sperietúrii; pl. sperietúri

sperieți
SPERIÉȚI s. m. pl. (Numai în expr.) A băga (pe cineva) în sperieți (sau în toți sperieții) = a speria (pe cineva), a face să se înspăimînte. Pe copii îi bagă-n sperieți. PAS, L. I 18.

DOOM

speriéți (în expr.) (-ri-eți) s. m. pl.

sperii
SPERIÁ, spérii, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A (se) umple de frică, de spaimă; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. ◊ Expr. (Refl.) Se sperie și de umbra lui, se spune despre o ființă foarte fricoasă. 2. Tranz. A face ca o ființă sau un grup de ființe să se înfricoșeze (de o mișcare ori de o apariție bruscă și neașteptată) și să fugă; p. restr. a stârni un animal din culcuș. ◊ Expr. A-și speria (sau a-i speria cuiva) somnul = a rămâne (sau a face să rămână) treaz, a nu mai putea (sau a face să nu mai poată) adormi. 3. Tranz. (Fam.) A uimi (prin splendoare, frumusețe, calități). ◊ Loc. adj. și adv. De speriat = ieșit din comun, uimitor; extraordinar. [Pr.: -ri-a] – Lat. *expavorere (< pavor).

DOOM

speriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. spérii, 3 spérie (-ri-e), 1 pl. speriém; conj. prez. 3 să spérie; ger. speriínd (-ri-ind)

speriind
SPERIÁ, spérii, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A (se) umple de frică, de spaimă; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. ◊ Expr. (Refl.) Se sperie și de umbra lui, se spune despre o ființă foarte fricoasă. 2. Tranz. A face ca o ființă sau un grup de ființe să se înfricoșeze (de o mișcare ori de o apariție bruscă și neașteptată) și să fugă; p. restr. a stârni un animal din culcuș. ◊ Expr. A-și speria (sau a-i speria cuiva) somnul = a rămâne (sau a face să rămână) treaz, a nu mai putea (sau a face să nu mai poată) adormi. 3. Tranz. (Fam.) A uimi (prin splendoare, frumusețe, calități). ◊ Loc. adj. și adv. De speriat = ieșit din comun, uimitor; extraordinar. [Pr.: -ri-a] – Lat. *expavorere (< pavor).

DOOM

speriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. spérii, 3 spérie (-ri-e), 1 pl. speriém; conj. prez. 3 să spérie; ger. speriínd (-ri-ind)

sperioasa
SPERIÓS, -OÁSĂ, sperioși, -oase, adj. (Despre ființe) Care se sperie ușor; fricos. ♦ (Despre oameni) Timid, sfios. ♦ Care exprimă frică, spaimă sau timiditate. [Pr.: -ri-os] – Speria + suf. -os.

DOOM

speriós (-ri-os) adj. m., pl. sperióși; f. sperioásă, pl. sperioáse

sperioase
SPERIÓS, -OÁSĂ, sperioși, -oase, adj. (Despre ființe) Care se sperie ușor; fricos. ♦ (Despre oameni) Timid, sfios. ♦ Care exprimă frică, spaimă sau timiditate. [Pr.: -ri-os] – Speria + suf. -os.

DOOM

speriós (-ri-os) adj. m., pl. sperióși; f. sperioásă, pl. sperioáse

sperioasei
SPERIÓS, -OÁSĂ, sperioși, -oase, adj. (Despre ființe) Care se sperie ușor; fricos. ♦ (Despre oameni) Timid, sfios. ♦ Care exprimă frică, spaimă sau timiditate. [Pr.: -ri-os] – Speria + suf. -os.

DOOM

speriós (-ri-os) adj. m., pl. sperióși; f. sperioásă, pl. sperioáse

sperioasele
SPERIÓS, -OÁSĂ, sperioși, -oase, adj. (Despre ființe) Care se sperie ușor; fricos. ♦ (Despre oameni) Timid, sfios. ♦ Care exprimă frică, spaimă sau timiditate. [Pr.: -ri-os] – Speria + suf. -os.

DOOM

speriós (-ri-os) adj. m., pl. sperióși; f. sperioásă, pl. sperioáse

sperioaselor
SPERIÓS, -OÁSĂ, sperioși, -oase, adj. (Despre ființe) Care se sperie ușor; fricos. ♦ (Despre oameni) Timid, sfios. ♦ Care exprimă frică, spaimă sau timiditate. [Pr.: -ri-os] – Speria + suf. -os.

DOOM

speriós (-ri-os) adj. m., pl. sperióși; f. sperioásă, pl. sperioáse

sperios
SPERIÓS, -OÁSĂ, sperioși, -oase, adj. (Despre ființe) Care se sperie ușor; fricos. ♦ (Despre oameni) Timid, sfios. ♦ Care exprimă frică, spaimă sau timiditate. [Pr.: -ri-os] – Speria + suf. -os.

DOOM

speriós (-ri-os) adj. m., pl. sperióși; f. sperioásă, pl. sperioáse

speriosul
SPERIÓS, -OÁSĂ, sperioși, -oase, adj. (Despre ființe) Care se sperie ușor; fricos. ♦ (Despre oameni) Timid, sfios. ♦ Care exprimă frică, spaimă sau timiditate. [Pr.: -ri-os] – Speria + suf. -os.

DOOM

speriós (-ri-os) adj. m., pl. sperióși; f. sperioásă, pl. sperioáse

speriosului
SPERIÓS, -OÁSĂ, sperioși, -oase, adj. (Despre ființe) Care se sperie ușor; fricos. ♦ (Despre oameni) Timid, sfios. ♦ Care exprimă frică, spaimă sau timiditate. [Pr.: -ri-os] – Speria + suf. -os.

DOOM

speriós (-ri-os) adj. m., pl. sperióși; f. sperioásă, pl. sperioáse

sperioși
SPERIÓS, -OÁSĂ, sperioși, -oase, adj. (Despre ființe) Care se sperie ușor; fricos. ♦ (Despre oameni) Timid, sfios. ♦ Care exprimă frică, spaimă sau timiditate. [Pr.: -ri-os] – Speria + suf. -os.

DOOM

speriós (-ri-os) adj. m., pl. sperióși; f. sperioásă, pl. sperioáse

sperioșii
SPERIÓS, -OÁSĂ, sperioși, -oase, adj. (Despre ființe) Care se sperie ușor; fricos. ♦ (Despre oameni) Timid, sfios. ♦ Care exprimă frică, spaimă sau timiditate. [Pr.: -ri-os] – Speria + suf. -os.

DOOM

speriós (-ri-os) adj. m., pl. sperióși; f. sperioásă, pl. sperioáse

sperioșilor
SPERIÓS, -OÁSĂ, sperioși, -oase, adj. (Despre ființe) Care se sperie ușor; fricos. ♦ (Despre oameni) Timid, sfios. ♦ Care exprimă frică, spaimă sau timiditate. [Pr.: -ri-os] – Speria + suf. -os.

DOOM

speriós (-ri-os) adj. m., pl. sperióși; f. sperioásă, pl. sperioáse

sperjur
SPERJÚR, -Ă, (1) sperjuri, -e, s. m. și f., (2) sperjururi, s. n. 1. S. m. și f. Persoană care jură fals sau care își calcă jurământul. 2. S. n. (Rar) Faptul de a-și călca jurământul; nesocotire a unui jurământ făcut; jurământ fals făcut în fața justiției (și pedepsit de lege). – Din it. spergiuro (după jura).

sperjur
SPERJÚR, -Ă, (1) sperjuri, -e, s. m. și f., (2) sperjururi, s. n. 1. S. m. și f. Persoană care jură fals sau care își calcă jurământul. 2. S. n. (Rar) Faptul de a-și călca jurământul; nesocotire a unui jurământ făcut; jurământ fals făcut în fața justiției (și pedepsit de lege). – Din it. spergiuro (după jura).

DOOM

sperjúră s. f., g.-d. art. sperjúrei; pl. sperjúre

sperjura
SPERJÚR, -Ă, (1) sperjuri, -e, s. m. și f., (2) sperjururi, s. n. 1. S. m. și f. Persoană care jură fals sau care își calcă jurământul. 2. S. n. (Rar) Faptul de a-și călca jurământul; nesocotire a unui jurământ făcut; jurământ fals făcut în fața justiției (și pedepsit de lege). – Din it. spergiuro (după jura).

DOOM

sperjúră s. f., g.-d. art. sperjúrei; pl. sperjúre

sperjure
SPERJÚR, -Ă, (1) sperjuri, -e, s. m. și f., (2) sperjururi, s. n. 1. S. m. și f. Persoană care jură fals sau care își calcă jurământul. 2. S. n. (Rar) Faptul de a-și călca jurământul; nesocotire a unui jurământ făcut; jurământ fals făcut în fața justiției (și pedepsit de lege). – Din it. spergiuro (după jura).

DOOM

sperjúră s. f., g.-d. art. sperjúrei; pl. sperjúre

sperjurei
SPERJÚR, -Ă, (1) sperjuri, -e, s. m. și f., (2) sperjururi, s. n. 1. S. m. și f. Persoană care jură fals sau care își calcă jurământul. 2. S. n. (Rar) Faptul de a-și călca jurământul; nesocotire a unui jurământ făcut; jurământ fals făcut în fața justiției (și pedepsit de lege). – Din it. spergiuro (după jura).

DOOM

sperjúră s. f., g.-d. art. sperjúrei; pl. sperjúre

sperjurele
SPERJÚR, -Ă, (1) sperjuri, -e, s. m. și f., (2) sperjururi, s. n. 1. S. m. și f. Persoană care jură fals sau care își calcă jurământul. 2. S. n. (Rar) Faptul de a-și călca jurământul; nesocotire a unui jurământ făcut; jurământ fals făcut în fața justiției (și pedepsit de lege). – Din it. spergiuro (după jura).

DOOM

sperjúră s. f., g.-d. art. sperjúrei; pl. sperjúre

sperjurelor
SPERJÚR, -Ă, (1) sperjuri, -e, s. m. și f., (2) sperjururi, s. n. 1. S. m. și f. Persoană care jură fals sau care își calcă jurământul. 2. S. n. (Rar) Faptul de a-și călca jurământul; nesocotire a unui jurământ făcut; jurământ fals făcut în fața justiției (și pedepsit de lege). – Din it. spergiuro (după jura).

DOOM

sperjúră s. f., g.-d. art. sperjúrei; pl. sperjúre

sperjuri
SPERJÚR, -Ă, (1) sperjuri, -e, s. m. și f., (2) sperjururi, s. n. 1. S. m. și f. Persoană care jură fals sau care își calcă jurământul. 2. S. n. (Rar) Faptul de a-și călca jurământul; nesocotire a unui jurământ făcut; jurământ fals făcut în fața justiției (și pedepsit de lege). – Din it. spergiuro (după jura).

DOOM

sperjúră s. f., g.-d. art. sperjúrei; pl. sperjúre

sperjurii
SPERJÚR, -Ă, (1) sperjuri, -e, s. m. și f., (2) sperjururi, s. n. 1. S. m. și f. Persoană care jură fals sau care își calcă jurământul. 2. S. n. (Rar) Faptul de a-și călca jurământul; nesocotire a unui jurământ făcut; jurământ fals făcut în fața justiției (și pedepsit de lege). – Din it. spergiuro (după jura).

DOOM

sperjúră s. f., g.-d. art. sperjúrei; pl. sperjúre

sperjurilor
SPERJÚR, -Ă, (1) sperjuri, -e, s. m. și f., (2) sperjururi, s. n. 1. S. m. și f. Persoană care jură fals sau care își calcă jurământul. 2. S. n. (Rar) Faptul de a-și călca jurământul; nesocotire a unui jurământ făcut; jurământ fals făcut în fața justiției (și pedepsit de lege). – Din it. spergiuro (după jura).

DOOM

sperjúră s. f., g.-d. art. sperjúrei; pl. sperjúre

sperjuriu
SPERJÚRIU s. n. v. sperjur¹.

sperjurul
SPERJÚR, -Ă, (1) sperjuri, -e, s. m. și f., (2) sperjururi, s. n. 1. S. m. și f. Persoană care jură fals sau care își calcă jurământul. 2. S. n. (Rar) Faptul de a-și călca jurământul; nesocotire a unui jurământ făcut; jurământ fals făcut în fața justiției (și pedepsit de lege). – Din it. spergiuro (după jura).

sperjurul
SPERJÚR, -Ă, (1) sperjuri, -e, s. m. și f., (2) sperjururi, s. n. 1. S. m. și f. Persoană care jură fals sau care își calcă jurământul. 2. S. n. (Rar) Faptul de a-și călca jurământul; nesocotire a unui jurământ făcut; jurământ fals făcut în fața justiției (și pedepsit de lege). – Din it. spergiuro (după jura).

DOOM

sperjúră s. f., g.-d. art. sperjúrei; pl. sperjúre

sperjurului
SPERJÚR, -Ă, (1) sperjuri, -e, s. m. și f., (2) sperjururi, s. n. 1. S. m. și f. Persoană care jură fals sau care își calcă jurământul. 2. S. n. (Rar) Faptul de a-și călca jurământul; nesocotire a unui jurământ făcut; jurământ fals făcut în fața justiției (și pedepsit de lege). – Din it. spergiuro (după jura).

sperjurului
SPERJÚR, -Ă, (1) sperjuri, -e, s. m. și f., (2) sperjururi, s. n. 1. S. m. și f. Persoană care jură fals sau care își calcă jurământul. 2. S. n. (Rar) Faptul de a-și călca jurământul; nesocotire a unui jurământ făcut; jurământ fals făcut în fața justiției (și pedepsit de lege). – Din it. spergiuro (după jura).

DOOM

sperjúră s. f., g.-d. art. sperjúrei; pl. sperjúre

sperjururi
SPERJÚR, -Ă, (1) sperjuri, -e, s. m. și f., (2) sperjururi, s. n. 1. S. m. și f. Persoană care jură fals sau care își calcă jurământul. 2. S. n. (Rar) Faptul de a-și călca jurământul; nesocotire a unui jurământ făcut; jurământ fals făcut în fața justiției (și pedepsit de lege). – Din it. spergiuro (după jura).

sperjururile
SPERJÚR, -Ă, (1) sperjuri, -e, s. m. și f., (2) sperjururi, s. n. 1. S. m. și f. Persoană care jură fals sau care își calcă jurământul. 2. S. n. (Rar) Faptul de a-și călca jurământul; nesocotire a unui jurământ făcut; jurământ fals făcut în fața justiției (și pedepsit de lege). – Din it. spergiuro (după jura).

sperjururilor
SPERJÚR, -Ă, (1) sperjuri, -e, s. m. și f., (2) sperjururi, s. n. 1. S. m. și f. Persoană care jură fals sau care își calcă jurământul. 2. S. n. (Rar) Faptul de a-și călca jurământul; nesocotire a unui jurământ făcut; jurământ fals făcut în fața justiției (și pedepsit de lege). – Din it. spergiuro (după jura).

sperlit
SPERLÍT, -Ă, sperliți, -te, adj. (Regional, despre păr, barbă) Zburlit. Toți oameni nalți și groși în ciolane Cu... barbe sperlite. BUDAI-DELEANU, Ț. 41.

sperlă
spérlă (-le), s. f. – Funingine, negreală, spuză. – Var. șperlă. Origine incertă. Dacă acest cuvînt este expresiv, cum pare să indice suf., trebuie pornit de la ideea de „producere de scîntei”, cf. sfîrîi, pîrîi (se numește sperlă spuza care acoperă focul cu mult fum). Legătura cu sl. para „fum”, mag. pernje „cenușă fierbinte” (Cihac, II, 243) este dubioasă. – Der. șperli (var. șparli), vb. (a fugi, a o întinde; a fura), se leagă mai puțin de sensul actual al lui șperlă, decît de rădăcina lui expresivă (după Conev 61, din bg. spărljam, care pare să provină din rom.).

sperm
SPERM¹- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) spermă”, „sămânță”, „spermatic”. [Var. spermato-, spermo-. / < fr. sperm(o)-, spermat(o)-, cf. gr. sperma].

sperm
-SPERM² Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) sămânță”. [ < fr. -sperme, cf. gr. sperma].

sperma
SPÉRMĂ s. f. Lichid fiziologic cu compoziție complexă, secretat de glandele sexuale masculine care conține ca elemente esențiale spermatozoizii. – Din fr. sperme.

DOOM

spérmă s. f., g.-d. art. spérmei

spermaceti
SPERMACÉTI s.n. Ceară obținută din craniul de balenă, de delfin și din craniul și grăsimea de cașalot, folosită în industria cosmetică și la fabricarea lumânărilor; cetaceum; (pop.) spermanțet. [< fr. spermaceti, cf. gr. sperma – sămânță, lat. cetus – balenă].

spermanțet
SPERMANȚÉT s. n. Substanță grasă de culoare albă, cu aspect de ceară, obținută din craniul de cașalot, de balenă, de delfin și folosită în cosmetică și la fabricarea lumânărilor; ceară de balenă. [Var.: spermanțétă s. f.] – Din ngr. spermatséto. Cf. bg., rus. spermacet.

DOOM

spermanțét s. n.

spermanțetul
SPERMANȚÉT s. n. Substanță grasă de culoare albă, cu aspect de ceară, obținută din craniul de cașalot, de balenă, de delfin și folosită în cosmetică și la fabricarea lumânărilor; ceară de balenă. [Var.: spermanțétă s. f.] – Din ngr. spermatséto. Cf. bg., rus. spermacet.

DOOM

spermanțét s. n.

spermanțetului
SPERMANȚÉT s. n. Substanță grasă de culoare albă, cu aspect de ceară, obținută din craniul de cașalot, de balenă, de delfin și folosită în cosmetică și la fabricarea lumânărilor; ceară de balenă. [Var.: spermanțétă s. f.] – Din ngr. spermatséto. Cf. bg., rus. spermacet.

DOOM

spermanțét s. n.

spermanțetă
SPERMANȚÉT s. n. Substanță grasă de culoare albă, cu aspect de ceară, obținută din craniul de cașalot, de balenă, de delfin și folosită în cosmetică și la fabricarea lumânărilor; ceară de balenă. [Var.: spermanțétă s. f.] – Din ngr. spermatséto. Cf. bg., rus. spermacet.

DOOM

spermanțét s. n.

spermateca
SPERMATÉCĂ, spermateci, s. f. (Biol.) Organ al insectei femele care înmagazinează spermatozoizii. – Din fr. spermathèque.

spermateci
SPERMATÉCĂ, spermateci, s. f. (Biol.) Organ al insectei femele care înmagazinează spermatozoizii. – Din fr. spermathèque.

spermatecii
SPERMATÉCĂ, spermateci, s. f. (Biol.) Organ al insectei femele care înmagazinează spermatozoizii. – Din fr. spermathèque.

spermatecile
SPERMATÉCĂ, spermateci, s. f. (Biol.) Organ al insectei femele care înmagazinează spermatozoizii. – Din fr. spermathèque.

spermatecilor
SPERMATÉCĂ, spermateci, s. f. (Biol.) Organ al insectei femele care înmagazinează spermatozoizii. – Din fr. spermathèque.

spermatia
SPERMATÍE, spermatii, s. f. (Bot.) Gamet masculin cu un singur nucleu. – Din fr. spermatie.

spermatic
SPERMÁTIC, -Ă, spermatici, -ce, adj. Care aparține spermei, privitor la spermă, care conține sau produce spermă. – Din fr. spermatique.

DOOM

spermátic adj. m., pl. spermátici; f. spermátică, pl. spermátice

spermatica
SPERMÁTIC, -Ă, spermatici, -ce, adj. Care aparține spermei, privitor la spermă, care conține sau produce spermă. – Din fr. spermatique.

DOOM

spermátic adj. m., pl. spermátici; f. spermátică, pl. spermátice

spermatice
SPERMÁTIC, -Ă, spermatici, -ce, adj. Care aparține spermei, privitor la spermă, care conține sau produce spermă. – Din fr. spermatique.

DOOM

spermátic adj. m., pl. spermátici; f. spermátică, pl. spermátice

spermaticei
SPERMÁTIC, -Ă, spermatici, -ce, adj. Care aparține spermei, privitor la spermă, care conține sau produce spermă. – Din fr. spermatique.

DOOM

spermátic adj. m., pl. spermátici; f. spermátică, pl. spermátice

spermaticele
SPERMÁTIC, -Ă, spermatici, -ce, adj. Care aparține spermei, privitor la spermă, care conține sau produce spermă. – Din fr. spermatique.

DOOM

spermátic adj. m., pl. spermátici; f. spermátică, pl. spermátice

spermaticelor
SPERMÁTIC, -Ă, spermatici, -ce, adj. Care aparține spermei, privitor la spermă, care conține sau produce spermă. – Din fr. spermatique.

DOOM

spermátic adj. m., pl. spermátici; f. spermátică, pl. spermátice

spermatici
SPERMÁTIC, -Ă, spermatici, -ce, adj. Care aparține spermei, privitor la spermă, care conține sau produce spermă. – Din fr. spermatique.

DOOM

spermátic adj. m., pl. spermátici; f. spermátică, pl. spermátice

spermaticii
SPERMÁTIC, -Ă, spermatici, -ce, adj. Care aparține spermei, privitor la spermă, care conține sau produce spermă. – Din fr. spermatique.

DOOM

spermátic adj. m., pl. spermátici; f. spermátică, pl. spermátice

spermaticilor
SPERMÁTIC, -Ă, spermatici, -ce, adj. Care aparține spermei, privitor la spermă, care conține sau produce spermă. – Din fr. spermatique.

DOOM

spermátic adj. m., pl. spermátici; f. spermátică, pl. spermátice

spermaticul
SPERMÁTIC, -Ă, spermatici, -ce, adj. Care aparține spermei, privitor la spermă, care conține sau produce spermă. – Din fr. spermatique.

DOOM

spermátic adj. m., pl. spermátici; f. spermátică, pl. spermátice

spermaticului
SPERMÁTIC, -Ă, spermatici, -ce, adj. Care aparține spermei, privitor la spermă, care conține sau produce spermă. – Din fr. spermatique.

DOOM

spermátic adj. m., pl. spermátici; f. spermátică, pl. spermátice

spermatida
SPERMATÍDĂ, spermatide, s. f. (Biol.) Celulă germinală masculină rezultată prin diviziunea spermatocitului. – Din fr. spermatide.

spermatide
SPERMATÍDĂ, spermatide, s. f. (Biol.) Celulă germinală masculină rezultată prin diviziunea spermatocitului. – Din fr. spermatide.

spermatidei
SPERMATÍDĂ, spermatide, s. f. (Biol.) Celulă germinală masculină rezultată prin diviziunea spermatocitului. – Din fr. spermatide.

spermatidele
SPERMATÍDĂ, spermatide, s. f. (Biol.) Celulă germinală masculină rezultată prin diviziunea spermatocitului. – Din fr. spermatide.

spermatidelor
SPERMATÍDĂ, spermatide, s. f. (Biol.) Celulă germinală masculină rezultată prin diviziunea spermatocitului. – Din fr. spermatide.

spermatie
SPERMATÍE, spermatii, s. f. (Bot.) Gamet masculin cu un singur nucleu. – Din fr. spermatie.

spermatiei
SPERMATÍE, spermatii, s. f. (Bot.) Gamet masculin cu un singur nucleu. – Din fr. spermatie.

spermatii
SPERMATÍE, spermatii, s. f. (Bot.) Gamet masculin cu un singur nucleu. – Din fr. spermatie.

spermatiile
SPERMATÍE, spermatii, s. f. (Bot.) Gamet masculin cu un singur nucleu. – Din fr. spermatie.

spermatiilor
SPERMATÍE, spermatii, s. f. (Bot.) Gamet masculin cu un singur nucleu. – Din fr. spermatie.

spermatist
SPERMATÍST s.m. Animaliculist. [< fr. spermatiste].

spermato
SPERMATO- v. sperm¹-.

spermatoblast
SPERMATOBLÁST s.n. Celulă sexuală primordială, care se găsește în tuburile seminifere ale testiculului. [< fr. spermatoblaste, cf. gr. sperma – sămânță, blastos – vlăstar].

spermatoblaste
SPERMATOBLÁST s.n. Celulă sexuală primordială, care se găsește în tuburile seminifere ale testiculului. [< fr. spermatoblaste, cf. gr. sperma – sămânță, blastos – vlăstar].

spermatoblastele
SPERMATOBLÁST s.n. Celulă sexuală primordială, care se găsește în tuburile seminifere ale testiculului. [< fr. spermatoblaste, cf. gr. sperma – sămânță, blastos – vlăstar].

spermatoblastelor
SPERMATOBLÁST s.n. Celulă sexuală primordială, care se găsește în tuburile seminifere ale testiculului. [< fr. spermatoblaste, cf. gr. sperma – sămânță, blastos – vlăstar].

spermatoblastul
SPERMATOBLÁST s.n. Celulă sexuală primordială, care se găsește în tuburile seminifere ale testiculului. [< fr. spermatoblaste, cf. gr. sperma – sămânță, blastos – vlăstar].

spermatoblastului
SPERMATOBLÁST s.n. Celulă sexuală primordială, care se găsește în tuburile seminifere ale testiculului. [< fr. spermatoblaste, cf. gr. sperma – sămânță, blastos – vlăstar].

spermatocel
SPERMATOCÉL s.n. Tumefacție formată prin acumulare de spermă în testicul sau în epididim. [< fr. spermatocèle, cf. gr. sperma – sămânță, kele – tumoare].

spermatocelul
SPERMATOCÉL s.n. Tumefacție formată prin acumulare de spermă în testicul sau în epididim. [< fr. spermatocèle, cf. gr. sperma – sămânță, kele – tumoare].

spermatocelului
SPERMATOCÉL s.n. Tumefacție formată prin acumulare de spermă în testicul sau în epididim. [< fr. spermatocèle, cf. gr. sperma – sămânță, kele – tumoare].

spermatocistectomie
SPERMATOCISTECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune a veziculelor seminale. [Gen. -iei. / < fr. spermatocystectomie].

spermatocistită
SPERMATOCISTÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a veziculelor seminale. [< fr. spermatocystite].

spermatocit
SPERMATOCÍT, spermatocite, s. n. (Biol.) Celulă de reproducere masculină provenită din spermatogonii. – Din fr. spermatocyte.

spermatocite
SPERMATOCÍT, spermatocite, s. n. (Biol.) Celulă de reproducere masculină provenită din spermatogonii. – Din fr. spermatocyte.

spermatocitele
SPERMATOCÍT, spermatocite, s. n. (Biol.) Celulă de reproducere masculină provenită din spermatogonii. – Din fr. spermatocyte.

spermatocitelor
SPERMATOCÍT, spermatocite, s. n. (Biol.) Celulă de reproducere masculină provenită din spermatogonii. – Din fr. spermatocyte.

spermatocitul
SPERMATOCÍT, spermatocite, s. n. (Biol.) Celulă de reproducere masculină provenită din spermatogonii. – Din fr. spermatocyte.

spermatocitului
SPERMATOCÍT, spermatocite, s. n. (Biol.) Celulă de reproducere masculină provenită din spermatogonii. – Din fr. spermatocyte.

spermatofita
SPERMATOFÍTĂ, spermatofite, s. f. (La pl.) Grup de plante superioare cu structura diferențiată în rădăcină, tulpină, frunze, flori și care produc semințe; (și la sg.) plantă care face parte din acest grup. – Din fr. spermatophyte.

DOOM

spermatofítă s. f., g.-d. art. spermatofítei; pl. spermatofíte

spermatofite
SPERMATOFÍTĂ, spermatofite, s. f. (La pl.) Grup de plante superioare cu structura diferențiată în rădăcină, tulpină, frunze, flori și care produc semințe; (și la sg.) plantă care face parte din acest grup. – Din fr. spermatophyte.

DOOM

spermatofítă s. f., g.-d. art. spermatofítei; pl. spermatofíte

spermatofitei
SPERMATOFÍTĂ, spermatofite, s. f. (La pl.) Grup de plante superioare cu structura diferențiată în rădăcină, tulpină, frunze, flori și care produc semințe; (și la sg.) plantă care face parte din acest grup. – Din fr. spermatophyte.

DOOM

spermatofítă s. f., g.-d. art. spermatofítei; pl. spermatofíte

spermatofitele
SPERMATOFÍTĂ, spermatofite, s. f. (La pl.) Grup de plante superioare cu structura diferențiată în rădăcină, tulpină, frunze, flori și care produc semințe; (și la sg.) plantă care face parte din acest grup. – Din fr. spermatophyte.

DOOM

spermatofítă s. f., g.-d. art. spermatofítei; pl. spermatofíte

spermatofitelor
SPERMATOFÍTĂ, spermatofite, s. f. (La pl.) Grup de plante superioare cu structura diferențiată în rădăcină, tulpină, frunze, flori și care produc semințe; (și la sg.) plantă care face parte din acest grup. – Din fr. spermatophyte.

DOOM

spermatofítă s. f., g.-d. art. spermatofítei; pl. spermatofíte

spermatofor
SPERMATOFÓR, spermatofori, s. m. (Biol.) Capsulă cu spermatozoizi la unele insecte, la cefalopode etc. – Din fr. spermatophore.

spermatofori
SPERMATOFÓR, spermatofori, s. m. (Biol.) Capsulă cu spermatozoizi la unele insecte, la cefalopode etc. – Din fr. spermatophore.

spermatoforii
SPERMATOFÓR, spermatofori, s. m. (Biol.) Capsulă cu spermatozoizi la unele insecte, la cefalopode etc. – Din fr. spermatophore.

spermatoforilor
SPERMATOFÓR, spermatofori, s. m. (Biol.) Capsulă cu spermatozoizi la unele insecte, la cefalopode etc. – Din fr. spermatophore.

spermatoforul
SPERMATOFÓR, spermatofori, s. m. (Biol.) Capsulă cu spermatozoizi la unele insecte, la cefalopode etc. – Din fr. spermatophore.

spermatoforului
SPERMATOFÓR, spermatofori, s. m. (Biol.) Capsulă cu spermatozoizi la unele insecte, la cefalopode etc. – Din fr. spermatophore.

spermatogen
SPERMATOGÉN, -Ă, spermatogeni, -e, adj. (Biol.) Care produce celule germinale masculine. – Din germ. spermatogen.

spermatogena
SPERMATOGÉN, -Ă, spermatogeni, -e, adj. (Biol.) Care produce celule germinale masculine. – Din germ. spermatogen.

spermatogene
SPERMATOGÉN, -Ă, spermatogeni, -e, adj. (Biol.) Care produce celule germinale masculine. – Din germ. spermatogen.

spermatogenei
SPERMATOGÉN, -Ă, spermatogeni, -e, adj. (Biol.) Care produce celule germinale masculine. – Din germ. spermatogen.

spermatogenele
SPERMATOGÉN, -Ă, spermatogeni, -e, adj. (Biol.) Care produce celule germinale masculine. – Din germ. spermatogen.

spermatogenelor
SPERMATOGÉN, -Ă, spermatogeni, -e, adj. (Biol.) Care produce celule germinale masculine. – Din germ. spermatogen.

spermatogeneza
SPERMATOGENÉZĂ s. f. Proces de formare a spermatozoizilor. – Din fr. spermatogénèse.

DOOM

spermatogenéză s. f., g.-d. art. spermatogenézei

spermatogeneze
SPERMATOGENÉZĂ s. f. Proces de formare a spermatozoizilor. – Din fr. spermatogénèse.

DOOM

spermatogenéză s. f., g.-d. art. spermatogenézei

spermatogenezei
SPERMATOGENÉZĂ s. f. Proces de formare a spermatozoizilor. – Din fr. spermatogénèse.

DOOM

spermatogenéză s. f., g.-d. art. spermatogenézei

spermatogenezele
SPERMATOGENÉZĂ s. f. Proces de formare a spermatozoizilor. – Din fr. spermatogénèse.

DOOM

spermatogenéză s. f., g.-d. art. spermatogenézei

spermatogenezelor
SPERMATOGENÉZĂ s. f. Proces de formare a spermatozoizilor. – Din fr. spermatogénèse.

DOOM

spermatogenéză s. f., g.-d. art. spermatogenézei

spermatogeni
SPERMATOGÉN, -Ă, spermatogeni, -e, adj. (Biol.) Care produce celule germinale masculine. – Din germ. spermatogen.

spermatogenii
SPERMATOGÉN, -Ă, spermatogeni, -e, adj. (Biol.) Care produce celule germinale masculine. – Din germ. spermatogen.

spermatogenilor
SPERMATOGÉN, -Ă, spermatogeni, -e, adj. (Biol.) Care produce celule germinale masculine. – Din germ. spermatogen.

spermatogenul
SPERMATOGÉN, -Ă, spermatogeni, -e, adj. (Biol.) Care produce celule germinale masculine. – Din germ. spermatogen.

spermatogenului
SPERMATOGÉN, -Ă, spermatogeni, -e, adj. (Biol.) Care produce celule germinale masculine. – Din germ. spermatogen.

spermatogonia
SPERMATOGONÍE, spermatogonii, s. f. (Biol.) Celulă germinală producătoare de spermatii. – Din fr. spermatogonie.

spermatogonie
SPERMATOGONÍE, spermatogonii, s. f. (Biol.) Celulă germinală producătoare de spermatii. – Din fr. spermatogonie.

spermatogoniei
SPERMATOGONÍE, spermatogonii, s. f. (Biol.) Celulă germinală producătoare de spermatii. – Din fr. spermatogonie.

spermatogonii
SPERMATOGONÍE, spermatogonii, s. f. (Biol.) Celulă germinală producătoare de spermatii. – Din fr. spermatogonie.

spermatogoniile
SPERMATOGONÍE, spermatogonii, s. f. (Biol.) Celulă germinală producătoare de spermatii. – Din fr. spermatogonie.

spermatogoniilor
SPERMATOGONÍE, spermatogonii, s. f. (Biol.) Celulă germinală producătoare de spermatii. – Din fr. spermatogonie.

spermatoree
SPERMATORÉE, spermatoree, s. f. (Med.) Scurgere spontană de spermă prin uretră în afara actului sexual. – Din fr. spermatorrhée.

spermatoreea
SPERMATORÉE, spermatoree, s. f. (Med.) Scurgere spontană de spermă prin uretră în afara actului sexual. – Din fr. spermatorrhée.

spermatoreei
SPERMATORÉE, spermatoree, s. f. (Med.) Scurgere spontană de spermă prin uretră în afara actului sexual. – Din fr. spermatorrhée.

spermatoreele
SPERMATORÉE, spermatoree, s. f. (Med.) Scurgere spontană de spermă prin uretră în afara actului sexual. – Din fr. spermatorrhée.

spermatoreelor
SPERMATORÉE, spermatoree, s. f. (Med.) Scurgere spontană de spermă prin uretră în afara actului sexual. – Din fr. spermatorrhée.

spermatozoid
SPERMATOZOÍD, spermatozoizi, s. m. Celulă sexuală mobilă a organismului animal și vegetal mascul. – Din fr. spermatozoïde.

DOOM

spermatozoíd s. m., pl. spermatozoízi

spermatozoidul
SPERMATOZOÍD, spermatozoizi, s. m. Celulă sexuală mobilă a organismului animal și vegetal mascul. – Din fr. spermatozoïde.

DOOM

spermatozoíd s. m., pl. spermatozoízi

spermatozoidului
SPERMATOZOÍD, spermatozoizi, s. m. Celulă sexuală mobilă a organismului animal și vegetal mascul. – Din fr. spermatozoïde.

DOOM

spermatozoíd s. m., pl. spermatozoízi

spermatozoizi
SPERMATOZOÍD, spermatozoizi, s. m. Celulă sexuală mobilă a organismului animal și vegetal mascul. – Din fr. spermatozoïde.

DOOM

spermatozoíd s. m., pl. spermatozoízi

spermatozoizii
SPERMATOZOÍD, spermatozoizi, s. m. Celulă sexuală mobilă a organismului animal și vegetal mascul. – Din fr. spermatozoïde.

DOOM

spermatozoíd s. m., pl. spermatozoízi

spermatozoizilor
SPERMATOZOÍD, spermatozoizi, s. m. Celulă sexuală mobilă a organismului animal și vegetal mascul. – Din fr. spermatozoïde.

DOOM

spermatozoíd s. m., pl. spermatozoízi

spermaturie
SPERMATURÍE s.f. (Med.) Prezența spermatozoizilor în urină. [Gen. -iei. / < fr. spermaturie].

sperme
SPÉRMĂ s. f. Lichid fiziologic cu compoziție complexă, secretat de glandele sexuale masculine care conține ca elemente esențiale spermatozoizii. – Din fr. sperme.

DOOM

spérmă s. f., g.-d. art. spérmei

spermei
SPÉRMĂ s. f. Lichid fiziologic cu compoziție complexă, secretat de glandele sexuale masculine care conține ca elemente esențiale spermatozoizii. – Din fr. sperme.

DOOM

spérmă s. f., g.-d. art. spérmei

spermele
SPÉRMĂ s. f. Lichid fiziologic cu compoziție complexă, secretat de glandele sexuale masculine care conține ca elemente esențiale spermatozoizii. – Din fr. sperme.

DOOM

spérmă s. f., g.-d. art. spérmei

spermelor
SPÉRMĂ s. f. Lichid fiziologic cu compoziție complexă, secretat de glandele sexuale masculine care conține ca elemente esențiale spermatozoizii. – Din fr. sperme.

DOOM

spérmă s. f., g.-d. art. spérmei

spermicid
SPERMICÍD, spermicide, s. n. Substanță care distruge spermatozoizii aflați în spermă. – Din fr. spermicide.

DOOM

*spermicíd s. n., pl. spermicíde

spermicida
SPERMICÍD, spermicide, s. n. Substanță care distruge spermatozoizii aflați în spermă. – Din fr. spermicide.

DOOM

*spermicíd s. n., pl. spermicíde

spermicide
SPERMICÍD, spermicide, s. n. Substanță care distruge spermatozoizii aflați în spermă. – Din fr. spermicide.

DOOM

*spermicíd s. n., pl. spermicíde

spermicidei
SPERMICÍD, spermicide, s. n. Substanță care distruge spermatozoizii aflați în spermă. – Din fr. spermicide.

DOOM

*spermicíd s. n., pl. spermicíde

spermicidele
SPERMICÍD, spermicide, s. n. Substanță care distruge spermatozoizii aflați în spermă. – Din fr. spermicide.

DOOM

*spermicíd s. n., pl. spermicíde

spermicidelor
SPERMICÍD, spermicide, s. n. Substanță care distruge spermatozoizii aflați în spermă. – Din fr. spermicide.

DOOM

*spermicíd s. n., pl. spermicíde

spermicidul
SPERMICÍD, spermicide, s. n. Substanță care distruge spermatozoizii aflați în spermă. – Din fr. spermicide.

DOOM

*spermicíd s. n., pl. spermicíde

spermicidului
SPERMICÍD, spermicide, s. n. Substanță care distruge spermatozoizii aflați în spermă. – Din fr. spermicide.

DOOM

*spermicíd s. n., pl. spermicíde

spermicizi
SPERMICÍD, spermicide, s. n. Substanță care distruge spermatozoizii aflați în spermă. – Din fr. spermicide.

DOOM

*spermicíd s. n., pl. spermicíde

spermicizii
SPERMICÍD, spermicide, s. n. Substanță care distruge spermatozoizii aflați în spermă. – Din fr. spermicide.

DOOM

*spermicíd s. n., pl. spermicíde

spermicizilor
SPERMICÍD, spermicide, s. n. Substanță care distruge spermatozoizii aflați în spermă. – Din fr. spermicide.

DOOM

*spermicíd s. n., pl. spermicíde

spermiogeneză
SPERMIOGENÉZĂ s.f. (Biol.) Ultima fază a spermatogenezei. [Pron. -mi-o-. / < fr. spermiogenèse].

spermo
SPERMO- v. sperm¹-.

spermocultură
SPERMOCULTÚRĂ s.f. Metodă de diagnostic folosită pentru depistarea gonococului în sperma individului bolnav de blenoragie. [< fr. spermoculture].

spermogonie
SPERMOGONÍE s.f. (Bot.) Celulă germinală producătoare de spermatii. [Gen. -iei, var. spermatogonie s.f. / < fr. spermogonie, cf. gr. sperma – sămânță, gone – producere].

spermograma
SPERMOGRÁMĂ, spermograme, s. f. (Med.) Examen cantitativ și calitativ macroscopic și microscopic al spermei; diagrama rezultată în urma acestui examen. – Din fr. spermogramme.

spermograme
SPERMOGRÁMĂ, spermograme, s. f. (Med.) Examen cantitativ și calitativ macroscopic și microscopic al spermei; diagrama rezultată în urma acestui examen. – Din fr. spermogramme.

spermogramei
SPERMOGRÁMĂ, spermograme, s. f. (Med.) Examen cantitativ și calitativ macroscopic și microscopic al spermei; diagrama rezultată în urma acestui examen. – Din fr. spermogramme.

spermogramele
SPERMOGRÁMĂ, spermograme, s. f. (Med.) Examen cantitativ și calitativ macroscopic și microscopic al spermei; diagrama rezultată în urma acestui examen. – Din fr. spermogramme.

spermogramelor
SPERMOGRÁMĂ, spermograme, s. f. (Med.) Examen cantitativ și calitativ macroscopic și microscopic al spermei; diagrama rezultată în urma acestui examen. – Din fr. spermogramme.

sperând
SPERÁ, sper, vb. I. Intranz. și tranz. A considera ca realizabilă o dorință, a avea speranță; a nădăjdui. – Din lat., it. sperare.

DOOM

sperá (a ~) vb., ind. prez. 3 spéră

sperînd
SPERÁ, sper, vb. I. Intranz. și tranz. A considera ca realizabilă o dorință, a avea speranță; a nădăjdui. – Din lat., it. sperare.

DOOM

sperá (a ~) vb., ind. prez. 3 spéră

sperări
SPERÁRE, sperări, s. f. (Înv.) Speranță. – V. spera.

DOOM

speráre (înv.) s. f., g.-d. art. sperắrii; pl. sperắri

sperării
SPERÁRE, sperări, s. f. (Înv.) Speranță. – V. spera.

DOOM

speráre (înv.) s. f., g.-d. art. sperắrii; pl. sperắri

sperările
SPERÁRE, sperări, s. f. (Înv.) Speranță. – V. spera.

DOOM

speráre (înv.) s. f., g.-d. art. sperắrii; pl. sperắri

sperărilor
SPERÁRE, sperări, s. f. (Înv.) Speranță. – V. spera.

DOOM

speráre (înv.) s. f., g.-d. art. sperắrii; pl. sperắri

spes
Spes = Elpis.

spese
SPÉZE s. f. pl. Cheltuieli (pe care le suportă cineva pentru o deplasare, pentru anumite servicii, pentru punerea în practică a unei inițiative etc.). ◊ Expr. A trăi pe spezele cuiva = a trăi din munca, pe spinarea altuia. [Var.: spése s. f. pl.] – Din it. spese.

DOOM

spéze (cheltuieli) s. f. pl.

spete
SPÁTĂ, (I, III) spate, (II) spete, s. f. I. Piesă la războiul de țesut formată dintr-un sistem de lamele paralele fixate la ambele capete, formând un fel de pieptene montat în vatală, prin care trec firele de urzeală. ♦ Bețișor peste care se petrec ochiurile când se împletește o rețea sau o plasă. II. 1. Porțiune a scapulei care susține articulația umărului; p. ext. regiunea corespunzătoare a corpului. ◊ Loc. adj. Lat în spete = cu umerii largi, spătos, voinic. ♦ Os lat care susține articulația membrelor la animalele patrupede; p. ext. regiunea corespunzătoare a corpului. 2. (Reg.) Spătarul scaunului. III. (Înv.) Sabie cu lamă lungă, dreaptă și lată, cu două tăișuri. – Lat. spatha.

DOOM

spátă² (os, omoplat) s. f., g.-d. art. spétei; pl. spéte

spetea
SPETÍ, spetesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de speteală. ♦ A munci sau a obliga să muncească până la istovire, a (se) istovi din cauza eforturilor depuse. ♦ Refl. (Despre oameni) A fi silit să facă față unor sarcini materiale copleșitoare, să cheltuiască sume care depășesc cu mult limita posibilităților. – Din spată.

DOOM

spetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spetésc, imperf. 3 sg. speteá; conj. prez. 3 să speteáscă

speteai
SPETÍ, spetesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de speteală. ♦ A munci sau a obliga să muncească până la istovire, a (se) istovi din cauza eforturilor depuse. ♦ Refl. (Despre oameni) A fi silit să facă față unor sarcini materiale copleșitoare, să cheltuiască sume care depășesc cu mult limita posibilităților. – Din spată.

DOOM

spetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spetésc, imperf. 3 sg. speteá; conj. prez. 3 să speteáscă

speteala
SPETEÁLĂ, speteli, s. f. (Pop.) Boală a animalelor de tracțiune, care constă în întinderea excesivă a ligamentelor și a țesuturilor spinării din cauza eforturilor și care se manifestă prin șchiopătări, mers greoi etc.; p. ext. (la oameni și la animale) durere acută în regiunea lombară (provenită din cauza unui efort prea mare). – Speti + suf. -eală.

DOOM

speteálă (pop.) s. f., g.-d. art. spetélii; pl. spetéli

speteam
SPETÍ, spetesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de speteală. ♦ A munci sau a obliga să muncească până la istovire, a (se) istovi din cauza eforturilor depuse. ♦ Refl. (Despre oameni) A fi silit să facă față unor sarcini materiale copleșitoare, să cheltuiască sume care depășesc cu mult limita posibilităților. – Din spată.

DOOM

spetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spetésc, imperf. 3 sg. speteá; conj. prez. 3 să speteáscă

spetească
SPETÍ, spetesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de speteală. ♦ A munci sau a obliga să muncească până la istovire, a (se) istovi din cauza eforturilor depuse. ♦ Refl. (Despre oameni) A fi silit să facă față unor sarcini materiale copleșitoare, să cheltuiască sume care depășesc cu mult limita posibilităților. – Din spată.

DOOM

spetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spetésc, imperf. 3 sg. speteá; conj. prez. 3 să speteáscă

speteau
SPETÍ, spetesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de speteală. ♦ A munci sau a obliga să muncească până la istovire, a (se) istovi din cauza eforturilor depuse. ♦ Refl. (Despre oameni) A fi silit să facă față unor sarcini materiale copleșitoare, să cheltuiască sume care depășesc cu mult limita posibilităților. – Din spată.

DOOM

spetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spetésc, imperf. 3 sg. speteá; conj. prez. 3 să speteáscă

speteaza
SPETEÁZĂ, speteze, s. f. 1. Parte mai înaltă a unui scaun, fotoliu etc., de care își reazemă spatele cel care șade; spătar¹, rezemătoare. 2. Bucată de scândură îngustă care servește ca element de sprijin sau de legătură între diverse părți ale unei construcții sau ale unui obiect: a) fiecare dintre aripile morii de vânt; b) fiecare dintre stinghiile care unesc obezile de la roata morii de apă; c) fiecare dintre piesele de lemn care leagă carâmbii loitrelor de la car; d) bucată de lemn care unește cele două coarne ale plugului; e) scândură cu care se ridică firele de urzeală când se țese cu alesături; f) fiecare dintre cele două brațe ale vatalelor la războiul de țesut; g) fiecare dintre scândurelele care alcătuiesc scheletul zmeului cu care se joacă copiii și care se fixează pe o coală de hârtie; h) fiecare dintre stinghiile care alcătuiesc scheletul stelei cu care colindă copiii și pe care se fixează hârtia și ornamentele. – Spată + suf. -ează.

DOOM

speteáză s. f., g.-d. art. spetézei; pl. spetéze

speteați
SPETÍ, spetesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de speteală. ♦ A munci sau a obliga să muncească până la istovire, a (se) istovi din cauza eforturilor depuse. ♦ Refl. (Despre oameni) A fi silit să facă față unor sarcini materiale copleșitoare, să cheltuiască sume care depășesc cu mult limita posibilităților. – Din spată.

DOOM

spetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spetésc, imperf. 3 sg. speteá; conj. prez. 3 să speteáscă

spetei
SPÁTĂ, (I, III) spate, (II) spete, s. f. I. Piesă la războiul de țesut formată dintr-un sistem de lamele paralele fixate la ambele capete, formând un fel de pieptene montat în vatală, prin care trec firele de urzeală. ♦ Bețișor peste care se petrec ochiurile când se împletește o rețea sau o plasă. II. 1. Porțiune a scapulei care susține articulația umărului; p. ext. regiunea corespunzătoare a corpului. ◊ Loc. adj. Lat în spete = cu umerii largi, spătos, voinic. ♦ Os lat care susține articulația membrelor la animalele patrupede; p. ext. regiunea corespunzătoare a corpului. 2. (Reg.) Spătarul scaunului. III. (Înv.) Sabie cu lamă lungă, dreaptă și lată, cu două tăișuri. – Lat. spatha.

DOOM

spátă² (os, omoplat) s. f., g.-d. art. spétei; pl. spéte

spetele
SPÁTĂ, (I, III) spate, (II) spete, s. f. I. Piesă la războiul de țesut formată dintr-un sistem de lamele paralele fixate la ambele capete, formând un fel de pieptene montat în vatală, prin care trec firele de urzeală. ♦ Bețișor peste care se petrec ochiurile când se împletește o rețea sau o plasă. II. 1. Porțiune a scapulei care susține articulația umărului; p. ext. regiunea corespunzătoare a corpului. ◊ Loc. adj. Lat în spete = cu umerii largi, spătos, voinic. ♦ Os lat care susține articulația membrelor la animalele patrupede; p. ext. regiunea corespunzătoare a corpului. 2. (Reg.) Spătarul scaunului. III. (Înv.) Sabie cu lamă lungă, dreaptă și lată, cu două tăișuri. – Lat. spatha.

DOOM

spátă² (os, omoplat) s. f., g.-d. art. spétei; pl. spéte

speteli
SPETEÁLĂ, speteli, s. f. (Pop.) Boală a animalelor de tracțiune, care constă în întinderea excesivă a ligamentelor și a țesuturilor spinării din cauza eforturilor și care se manifestă prin șchiopătări, mers greoi etc.; p. ext. (la oameni și la animale) durere acută în regiunea lombară (provenită din cauza unui efort prea mare). – Speti + suf. -eală.

DOOM

speteálă (pop.) s. f., g.-d. art. spetélii; pl. spetéli

spetelii
SPETEÁLĂ, speteli, s. f. (Pop.) Boală a animalelor de tracțiune, care constă în întinderea excesivă a ligamentelor și a țesuturilor spinării din cauza eforturilor și care se manifestă prin șchiopătări, mers greoi etc.; p. ext. (la oameni și la animale) durere acută în regiunea lombară (provenită din cauza unui efort prea mare). – Speti + suf. -eală.

DOOM

speteálă (pop.) s. f., g.-d. art. spetélii; pl. spetéli

spetelile
SPETEÁLĂ, speteli, s. f. (Pop.) Boală a animalelor de tracțiune, care constă în întinderea excesivă a ligamentelor și a țesuturilor spinării din cauza eforturilor și care se manifestă prin șchiopătări, mers greoi etc.; p. ext. (la oameni și la animale) durere acută în regiunea lombară (provenită din cauza unui efort prea mare). – Speti + suf. -eală.

DOOM

speteálă (pop.) s. f., g.-d. art. spetélii; pl. spetéli

spetelilor
SPETEÁLĂ, speteli, s. f. (Pop.) Boală a animalelor de tracțiune, care constă în întinderea excesivă a ligamentelor și a țesuturilor spinării din cauza eforturilor și care se manifestă prin șchiopătări, mers greoi etc.; p. ext. (la oameni și la animale) durere acută în regiunea lombară (provenită din cauza unui efort prea mare). – Speti + suf. -eală.

DOOM

speteálă (pop.) s. f., g.-d. art. spetélii; pl. spetéli

spetelor
SPÁTĂ, (I, III) spate, (II) spete, s. f. I. Piesă la războiul de țesut formată dintr-un sistem de lamele paralele fixate la ambele capete, formând un fel de pieptene montat în vatală, prin care trec firele de urzeală. ♦ Bețișor peste care se petrec ochiurile când se împletește o rețea sau o plasă. II. 1. Porțiune a scapulei care susține articulația umărului; p. ext. regiunea corespunzătoare a corpului. ◊ Loc. adj. Lat în spete = cu umerii largi, spătos, voinic. ♦ Os lat care susține articulația membrelor la animalele patrupede; p. ext. regiunea corespunzătoare a corpului. 2. (Reg.) Spătarul scaunului. III. (Înv.) Sabie cu lamă lungă, dreaptă și lată, cu două tăișuri. – Lat. spatha.

DOOM

spátă² (os, omoplat) s. f., g.-d. art. spétei; pl. spéte

spetesc
SPETÍ, spetesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de speteală. ♦ A munci sau a obliga să muncească până la istovire, a (se) istovi din cauza eforturilor depuse. ♦ Refl. (Despre oameni) A fi silit să facă față unor sarcini materiale copleșitoare, să cheltuiască sume care depășesc cu mult limita posibilităților. – Din spată.

DOOM

spetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spetésc, imperf. 3 sg. speteá; conj. prez. 3 să speteáscă

speteze
SPETEÁZĂ, speteze, s. f. 1. Parte mai înaltă a unui scaun, fotoliu etc., de care își reazemă spatele cel care șade; spătar¹, rezemătoare. 2. Bucată de scândură îngustă care servește ca element de sprijin sau de legătură între diverse părți ale unei construcții sau ale unui obiect: a) fiecare dintre aripile morii de vânt; b) fiecare dintre stinghiile care unesc obezile de la roata morii de apă; c) fiecare dintre piesele de lemn care leagă carâmbii loitrelor de la car; d) bucată de lemn care unește cele două coarne ale plugului; e) scândură cu care se ridică firele de urzeală când se țese cu alesături; f) fiecare dintre cele două brațe ale vatalelor la războiul de țesut; g) fiecare dintre scândurelele care alcătuiesc scheletul zmeului cu care se joacă copiii și care se fixează pe o coală de hârtie; h) fiecare dintre stinghiile care alcătuiesc scheletul stelei cu care colindă copiii și pe care se fixează hârtia și ornamentele. – Spată + suf. -ează.

DOOM

speteáză s. f., g.-d. art. spetézei; pl. spetéze

spetezei
SPETEÁZĂ, speteze, s. f. 1. Parte mai înaltă a unui scaun, fotoliu etc., de care își reazemă spatele cel care șade; spătar¹, rezemătoare. 2. Bucată de scândură îngustă care servește ca element de sprijin sau de legătură între diverse părți ale unei construcții sau ale unui obiect: a) fiecare dintre aripile morii de vânt; b) fiecare dintre stinghiile care unesc obezile de la roata morii de apă; c) fiecare dintre piesele de lemn care leagă carâmbii loitrelor de la car; d) bucată de lemn care unește cele două coarne ale plugului; e) scândură cu care se ridică firele de urzeală când se țese cu alesături; f) fiecare dintre cele două brațe ale vatalelor la războiul de țesut; g) fiecare dintre scândurelele care alcătuiesc scheletul zmeului cu care se joacă copiii și care se fixează pe o coală de hârtie; h) fiecare dintre stinghiile care alcătuiesc scheletul stelei cu care colindă copiii și pe care se fixează hârtia și ornamentele. – Spată + suf. -ează.

DOOM

speteáză s. f., g.-d. art. spetézei; pl. spetéze

spetezele
SPETEÁZĂ, speteze, s. f. 1. Parte mai înaltă a unui scaun, fotoliu etc., de care își reazemă spatele cel care șade; spătar¹, rezemătoare. 2. Bucată de scândură îngustă care servește ca element de sprijin sau de legătură între diverse părți ale unei construcții sau ale unui obiect: a) fiecare dintre aripile morii de vânt; b) fiecare dintre stinghiile care unesc obezile de la roata morii de apă; c) fiecare dintre piesele de lemn care leagă carâmbii loitrelor de la car; d) bucată de lemn care unește cele două coarne ale plugului; e) scândură cu care se ridică firele de urzeală când se țese cu alesături; f) fiecare dintre cele două brațe ale vatalelor la războiul de țesut; g) fiecare dintre scândurelele care alcătuiesc scheletul zmeului cu care se joacă copiii și care se fixează pe o coală de hârtie; h) fiecare dintre stinghiile care alcătuiesc scheletul stelei cu care colindă copiii și pe care se fixează hârtia și ornamentele. – Spată + suf. -ează.

DOOM

speteáză s. f., g.-d. art. spetézei; pl. spetéze

spetezelor
SPETEÁZĂ, speteze, s. f. 1. Parte mai înaltă a unui scaun, fotoliu etc., de care își reazemă spatele cel care șade; spătar¹, rezemătoare. 2. Bucată de scândură îngustă care servește ca element de sprijin sau de legătură între diverse părți ale unei construcții sau ale unui obiect: a) fiecare dintre aripile morii de vânt; b) fiecare dintre stinghiile care unesc obezile de la roata morii de apă; c) fiecare dintre piesele de lemn care leagă carâmbii loitrelor de la car; d) bucată de lemn care unește cele două coarne ale plugului; e) scândură cu care se ridică firele de urzeală când se țese cu alesături; f) fiecare dintre cele două brațe ale vatalelor la războiul de țesut; g) fiecare dintre scândurelele care alcătuiesc scheletul zmeului cu care se joacă copiii și care se fixează pe o coală de hârtie; h) fiecare dintre stinghiile care alcătuiesc scheletul stelei cu care colindă copiii și pe care se fixează hârtia și ornamentele. – Spată + suf. -ează.

DOOM

speteáză s. f., g.-d. art. spetézei; pl. spetéze

spetește
SPETÍ, spetesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de speteală. ♦ A munci sau a obliga să muncească până la istovire, a (se) istovi din cauza eforturilor depuse. ♦ Refl. (Despre oameni) A fi silit să facă față unor sarcini materiale copleșitoare, să cheltuiască sume care depășesc cu mult limita posibilităților. – Din spată.

DOOM

spetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spetésc, imperf. 3 sg. speteá; conj. prez. 3 să speteáscă

spetești
SPETÍ, spetesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de speteală. ♦ A munci sau a obliga să muncească până la istovire, a (se) istovi din cauza eforturilor depuse. ♦ Refl. (Despre oameni) A fi silit să facă față unor sarcini materiale copleșitoare, să cheltuiască sume care depășesc cu mult limita posibilităților. – Din spată.

DOOM

spetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spetésc, imperf. 3 sg. speteá; conj. prez. 3 să speteáscă

speti
SPETÍ, spetesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de speteală. ♦ A munci sau a obliga să muncească până la istovire, a (se) istovi din cauza eforturilor depuse. ♦ Refl. (Despre oameni) A fi silit să facă față unor sarcini materiale copleșitoare, să cheltuiască sume care depășesc cu mult limita posibilităților. – Din spată.

DOOM

spetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spetésc, imperf. 3 sg. speteá; conj. prez. 3 să speteáscă

spetii
SPETÍ, spetesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de speteală. ♦ A munci sau a obliga să muncească până la istovire, a (se) istovi din cauza eforturilor depuse. ♦ Refl. (Despre oameni) A fi silit să facă față unor sarcini materiale copleșitoare, să cheltuiască sume care depășesc cu mult limita posibilităților. – Din spată.

DOOM

spetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spetésc, imperf. 3 sg. speteá; conj. prez. 3 să speteáscă

spetim
SPETÍ, spetesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de speteală. ♦ A munci sau a obliga să muncească până la istovire, a (se) istovi din cauza eforturilor depuse. ♦ Refl. (Despre oameni) A fi silit să facă față unor sarcini materiale copleșitoare, să cheltuiască sume care depășesc cu mult limita posibilităților. – Din spată.

DOOM

spetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spetésc, imperf. 3 sg. speteá; conj. prez. 3 să speteáscă

spetind
SPETÍ, spetesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de speteală. ♦ A munci sau a obliga să muncească până la istovire, a (se) istovi din cauza eforturilor depuse. ♦ Refl. (Despre oameni) A fi silit să facă față unor sarcini materiale copleșitoare, să cheltuiască sume care depășesc cu mult limita posibilităților. – Din spată.

DOOM

spetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spetésc, imperf. 3 sg. speteá; conj. prez. 3 să speteáscă

spetire
SPETÍ, spetesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de speteală. ♦ A munci sau a obliga să muncească până la istovire, a (se) istovi din cauza eforturilor depuse. ♦ Refl. (Despre oameni) A fi silit să facă față unor sarcini materiale copleșitoare, să cheltuiască sume care depășesc cu mult limita posibilităților. – Din spată.

DOOM

spetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spetésc, imperf. 3 sg. speteá; conj. prez. 3 să speteáscă

spetiră
SPETÍ, spetesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de speteală. ♦ A munci sau a obliga să muncească până la istovire, a (se) istovi din cauza eforturilor depuse. ♦ Refl. (Despre oameni) A fi silit să facă față unor sarcini materiale copleșitoare, să cheltuiască sume care depășesc cu mult limita posibilităților. – Din spată.

DOOM

spetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spetésc, imperf. 3 sg. speteá; conj. prez. 3 să speteáscă

spetirăm
SPETÍ, spetesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de speteală. ♦ A munci sau a obliga să muncească până la istovire, a (se) istovi din cauza eforturilor depuse. ♦ Refl. (Despre oameni) A fi silit să facă față unor sarcini materiale copleșitoare, să cheltuiască sume care depășesc cu mult limita posibilităților. – Din spată.

DOOM

spetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spetésc, imperf. 3 sg. speteá; conj. prez. 3 să speteáscă

spetirăți
SPETÍ, spetesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de speteală. ♦ A munci sau a obliga să muncească până la istovire, a (se) istovi din cauza eforturilor depuse. ♦ Refl. (Despre oameni) A fi silit să facă față unor sarcini materiale copleșitoare, să cheltuiască sume care depășesc cu mult limita posibilităților. – Din spată.

DOOM

spetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spetésc, imperf. 3 sg. speteá; conj. prez. 3 să speteáscă

spetise
SPETÍ, spetesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de speteală. ♦ A munci sau a obliga să muncească până la istovire, a (se) istovi din cauza eforturilor depuse. ♦ Refl. (Despre oameni) A fi silit să facă față unor sarcini materiale copleșitoare, să cheltuiască sume care depășesc cu mult limita posibilităților. – Din spată.

DOOM

spetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spetésc, imperf. 3 sg. speteá; conj. prez. 3 să speteáscă

spetisem
SPETÍ, spetesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de speteală. ♦ A munci sau a obliga să muncească până la istovire, a (se) istovi din cauza eforturilor depuse. ♦ Refl. (Despre oameni) A fi silit să facă față unor sarcini materiale copleșitoare, să cheltuiască sume care depășesc cu mult limita posibilităților. – Din spată.

DOOM

spetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spetésc, imperf. 3 sg. speteá; conj. prez. 3 să speteáscă

spetiseră
SPETÍ, spetesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de speteală. ♦ A munci sau a obliga să muncească până la istovire, a (se) istovi din cauza eforturilor depuse. ♦ Refl. (Despre oameni) A fi silit să facă față unor sarcini materiale copleșitoare, să cheltuiască sume care depășesc cu mult limita posibilităților. – Din spată.

DOOM

spetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spetésc, imperf. 3 sg. speteá; conj. prez. 3 să speteáscă

spetiserăm
SPETÍ, spetesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de speteală. ♦ A munci sau a obliga să muncească până la istovire, a (se) istovi din cauza eforturilor depuse. ♦ Refl. (Despre oameni) A fi silit să facă față unor sarcini materiale copleșitoare, să cheltuiască sume care depășesc cu mult limita posibilităților. – Din spată.

DOOM

spetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spetésc, imperf. 3 sg. speteá; conj. prez. 3 să speteáscă

spetiserăți
SPETÍ, spetesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de speteală. ♦ A munci sau a obliga să muncească până la istovire, a (se) istovi din cauza eforturilor depuse. ♦ Refl. (Despre oameni) A fi silit să facă față unor sarcini materiale copleșitoare, să cheltuiască sume care depășesc cu mult limita posibilităților. – Din spată.

DOOM

spetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spetésc, imperf. 3 sg. speteá; conj. prez. 3 să speteáscă

spetiseși
SPETÍ, spetesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de speteală. ♦ A munci sau a obliga să muncească până la istovire, a (se) istovi din cauza eforturilor depuse. ♦ Refl. (Despre oameni) A fi silit să facă față unor sarcini materiale copleșitoare, să cheltuiască sume care depășesc cu mult limita posibilităților. – Din spată.

DOOM

spetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spetésc, imperf. 3 sg. speteá; conj. prez. 3 să speteáscă

spetiseți
SPETÍ, spetesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de speteală. ♦ A munci sau a obliga să muncească până la istovire, a (se) istovi din cauza eforturilor depuse. ♦ Refl. (Despre oameni) A fi silit să facă față unor sarcini materiale copleșitoare, să cheltuiască sume care depășesc cu mult limita posibilităților. – Din spată.

DOOM

spetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spetésc, imperf. 3 sg. speteá; conj. prez. 3 să speteáscă

spetit
SPETÍ, spetesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de speteală. ♦ A munci sau a obliga să muncească până la istovire, a (se) istovi din cauza eforturilor depuse. ♦ Refl. (Despre oameni) A fi silit să facă față unor sarcini materiale copleșitoare, să cheltuiască sume care depășesc cu mult limita posibilităților. – Din spată.

DOOM

spetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spetésc, imperf. 3 sg. speteá; conj. prez. 3 să speteáscă

spetit
SPETÍT, -Ă, spetiți, -te, adj. Bolnav de speteală; deșelat; (despre oameni) frânt de șale, istovit, sleit de puteri. – V. speti.

spetita
SPETÍT, -Ă, spetiți, -te, adj. Bolnav de speteală; deșelat; (despre oameni) frânt de șale, istovit, sleit de puteri. – V. speti.

spetite
SPETÍT, -Ă, spetiți, -te, adj. Bolnav de speteală; deșelat; (despre oameni) frânt de șale, istovit, sleit de puteri. – V. speti.

spetitei
SPETÍT, -Ă, spetiți, -te, adj. Bolnav de speteală; deșelat; (despre oameni) frânt de șale, istovit, sleit de puteri. – V. speti.

spetitele
SPETÍT, -Ă, spetiți, -te, adj. Bolnav de speteală; deșelat; (despre oameni) frânt de șale, istovit, sleit de puteri. – V. speti.

spetitelor
SPETÍT, -Ă, spetiți, -te, adj. Bolnav de speteală; deșelat; (despre oameni) frânt de șale, istovit, sleit de puteri. – V. speti.

spetitul
SPETÍT, -Ă, spetiți, -te, adj. Bolnav de speteală; deșelat; (despre oameni) frânt de șale, istovit, sleit de puteri. – V. speti.

spetitului
SPETÍT, -Ă, spetiți, -te, adj. Bolnav de speteală; deșelat; (despre oameni) frânt de șale, istovit, sleit de puteri. – V. speti.

spetiși
SPETÍ, spetesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de speteală. ♦ A munci sau a obliga să muncească până la istovire, a (se) istovi din cauza eforturilor depuse. ♦ Refl. (Despre oameni) A fi silit să facă față unor sarcini materiale copleșitoare, să cheltuiască sume care depășesc cu mult limita posibilităților. – Din spată.

DOOM

spetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spetésc, imperf. 3 sg. speteá; conj. prez. 3 să speteáscă

spetiți
SPETÍ, spetesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de speteală. ♦ A munci sau a obliga să muncească până la istovire, a (se) istovi din cauza eforturilor depuse. ♦ Refl. (Despre oameni) A fi silit să facă față unor sarcini materiale copleșitoare, să cheltuiască sume care depășesc cu mult limita posibilităților. – Din spată.

DOOM

spetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spetésc, imperf. 3 sg. speteá; conj. prez. 3 să speteáscă

spetiți
SPETÍT, -Ă, spetiți, -te, adj. Bolnav de speteală; deșelat; (despre oameni) frânt de șale, istovit, sleit de puteri. – V. speti.

spetiții
SPETÍT, -Ă, spetiți, -te, adj. Bolnav de speteală; deșelat; (despre oameni) frânt de șale, istovit, sleit de puteri. – V. speti.

spetiților
SPETÍT, -Ă, spetiți, -te, adj. Bolnav de speteală; deșelat; (despre oameni) frânt de șale, istovit, sleit de puteri. – V. speti.

speze
SPÉZE s. f. pl. Cheltuieli (pe care le suportă cineva pentru o deplasare, pentru anumite servicii, pentru punerea în practică a unei inițiative etc.). ◊ Expr. A trăi pe spezele cuiva = a trăi din munca, pe spinarea altuia. [Var.: spése s. f. pl.] – Din it. spese.

DOOM

spéze (cheltuieli) s. f. pl.

spezele
SPÉZE s. f. pl. Cheltuieli (pe care le suportă cineva pentru o deplasare, pentru anumite servicii, pentru punerea în practică a unei inițiative etc.). ◊ Expr. A trăi pe spezele cuiva = a trăi din munca, pe spinarea altuia. [Var.: spése s. f. pl.] – Din it. spese.

DOOM

spéze (cheltuieli) s. f. pl.

spezelor
SPÉZE s. f. pl. Cheltuieli (pe care le suportă cineva pentru o deplasare, pentru anumite servicii, pentru punerea în practică a unei inițiative etc.). ◊ Expr. A trăi pe spezele cuiva = a trăi din munca, pe spinarea altuia. [Var.: spése s. f. pl.] – Din it. spese.

DOOM

spéze (cheltuieli) s. f. pl.

speț
SPEȚ, speți, s. m. (Învechit) Monedă de argint care avea curs pe timpul lui Caragea-vodă.

speța
SPÉȚĂ, spețe, s. f. 1. Specie. 2. Pricină adusă spre rezolvare înaintea unui organ de jurisdicție. ◊ Loc. adv. În speță = în cazul de față, în cazul dat. – Cf. germ. Spezies, fr. espèce.

DOOM

spéță (specie, pricină) s. f., g.-d. art. spéței; pl. spéțe

spețe
SPÉȚĂ, spețe, s. f. 1. Specie. 2. Pricină adusă spre rezolvare înaintea unui organ de jurisdicție. ◊ Loc. adv. În speță = în cazul de față, în cazul dat. – Cf. germ. Spezies, fr. espèce.

DOOM

spéță (specie, pricină) s. f., g.-d. art. spéței; pl. spéțe

speței
SPÉȚĂ, spețe, s. f. 1. Specie. 2. Pricină adusă spre rezolvare înaintea unui organ de jurisdicție. ◊ Loc. adv. În speță = în cazul de față, în cazul dat. – Cf. germ. Spezies, fr. espèce.

DOOM

spéță (specie, pricină) s. f., g.-d. art. spéței; pl. spéțe

spețele
SPÉȚĂ, spețe, s. f. 1. Specie. 2. Pricină adusă spre rezolvare înaintea unui organ de jurisdicție. ◊ Loc. adv. În speță = în cazul de față, în cazul dat. – Cf. germ. Spezies, fr. espèce.

DOOM

spéță (specie, pricină) s. f., g.-d. art. spéței; pl. spéțe

spețelor
SPÉȚĂ, spețe, s. f. 1. Specie. 2. Pricină adusă spre rezolvare înaintea unui organ de jurisdicție. ◊ Loc. adv. În speță = în cazul de față, în cazul dat. – Cf. germ. Spezies, fr. espèce.

DOOM

spéță (specie, pricină) s. f., g.-d. art. spéței; pl. spéțe

speție
SPÉȚIE s. f. v. specie.

sphacrocephalus
ROSTOGÓL, (I) rostogoluri, s. n., (II) s. m. I. S. n. 1. (Adesea fig.) Mișcare de rostogolire. ◊ Loc. adv. De-a rostogolul sau (pop.) de-a rostogol = rostogolindu-se, dându-se peste cap. 2. Pantă cu înclinare mare într-o mină, care permite transportarea materialului prin simplă alunecare sau rostogolire, sub acțiunea greutății proprii. II. S. m. Plantă erbacee meliferă din familia compozeelor, cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate, păroase și flori albe (Echinops sphaerocephalus). – Et. nec. Cf. rotocol.

sphaerocephalus
SCAIÉTE, scaieți, s. m. Nume generic dat mai multor plante erbacee cu frunzele sau capitulele ghimpoase, dintre care cea mai cunoscută are flori roșii-purpurii; ciulin (Carduus nutans). [Pr.: sca-ie-] – Scai¹ + suf. -ete.

sphinga
Sphinx (sau Sphinga), ființă monstruoasă, zămislită din unirea Echidnei cu Typhon (sau, după o altă versiune, cu Orthros), și trimisă de Hera să-i pedepsească pe tebani, al căror rege, Laius, își atrăsese asupră-și mînia zeiței. Sfinxul avea chip de femeie, aripi de pasăre, trup de cîine, coadă de șarpe și gheare de leu. Obișnuia să le pună tebanilor cîte o întrebare și, cum nu puteau răspunde, îi ucidea. Fiindcă devenise spaima ținutului, regele Creon a făgăduit coroana și mîna surorii sale, Iocasta, aceluia care avea să scape țara de urgia sfinxului. Cînd s-a înfățișat Oedipus (v. și Oedipus), Sfinxul l-a pus să dezlege următoarea enigmă: „Cine merge dimineața în patru picioare, la amiază în două și seara în trei?” Oedipus a izbutit să dea răspunsul cuvenit: el a ghicit că era vorba de om, care în copilărie, adică în zorii vieții, merge de-a bușilea, slujindu-se de mîini și de picioare, la amiază, adică în floarea vîrstei, merge în două picioare, iar seara, adică la bătrînețe, se sprijină și într-un baston. De îndată ce a auzit răspunsul lui Oedipus, Sfinxul s-a sinucis, aruncîndu-se din înaltul unei stînci.

sphinx
Sphinx (sau Sphinga), ființă monstruoasă, zămislită din unirea Echidnei cu Typhon (sau, după o altă versiune, cu Orthros), și trimisă de Hera să-i pedepsească pe tebani, al căror rege, Laius, își atrăsese asupră-și mînia zeiței. Sfinxul avea chip de femeie, aripi de pasăre, trup de cîine, coadă de șarpe și gheare de leu. Obișnuia să le pună tebanilor cîte o întrebare și, cum nu puteau răspunde, îi ucidea. Fiindcă devenise spaima ținutului, regele Creon a făgăduit coroana și mîna surorii sale, Iocasta, aceluia care avea să scape țara de urgia sfinxului. Cînd s-a înfățișat Oedipus (v. și Oedipus), Sfinxul l-a pus să dezlege următoarea enigmă: „Cine merge dimineața în patru picioare, la amiază în două și seara în trei?” Oedipus a izbutit să dea răspunsul cuvenit: el a ghicit că era vorba de om, care în copilărie, adică în zorii vieții, merge de-a bușilea, slujindu-se de mîini și de picioare, la amiază, adică în floarea vîrstei, merge în două picioare, iar seara, adică la bătrînețe, se sprijină și într-un baston. De îndată ce a auzit răspunsul lui Oedipus, Sfinxul s-a sinucis, aruncîndu-se din înaltul unei stînci.

sphondylium
CRÚCE, cruci, s. f. I. 1. Obiect format din două bucăți de lemn, de piatră, de metale prețioase etc. așezate perpendicular și simetric una peste alta și constituind simbolul credinței creștine. ◊ Expr. A pune cruce cuiva (sau la ceva) = a considera ca mort, definitiv lichidat, pierdut. A fi cu crucea-n sân = a fi (sau a se preface) evlavios. Cruce de aur, spun oamenii superstițioși când aud numele diavolului. 2. Figură sau desen în formă de cruce (I 1), având diferite semnificații: într-o listă de nume de persoane arată că posesorul celui însemnat cu cruce a decedat; înaintea unui cuvânt atestă vechimea mare a cuvântului respectiv; în calendar marchează o zi de sărbătoare creștină; peste un text indică semnul anulării etc. ◊ Cruce roșie = semn distinctiv al spitalelor, ambulanțelor, centrelor de asistență medicală, de prim ajutor etc. 3. Simbol al ritualului creștin, care constă dintr-un gest (semnul crucii) făcut cu degetele la frunte, la piept și, succesiv, la cei doi umeri. ◊ Expr. A-și face cruce = a) a executa simbolul crucii (I 1); b) a se minuna, a se mira tare. 4. Religia, confesiunea creștină; creștinism. 5. Termen care intră în componența numelui unor decorații, insigne etc. în formă de cruce (I 1). Crucea „Sfântul Gheorghe”. 6. Nume dat la diverse obiecte sau părți ale unor obiecte, dispuse în formă de cruce (I 1). ◊ (Tehn.) Cruce cardanică = dispozitiv mecanic de asamblare prin articulare, permițând transmiterea mișcării circulare între doi arbori care pot forma între ei un unghi oarecare. 7. Piesă de oțel, fontă, beton etc. pentru legarea a două conducte în prelungire, din care se despart două orificii laterale perpendiculare. ♦ Fiting cu patru intrări. ♦ Crucea căruței = bucată de lemn pusă de-a curmezisul peste proțap. Crucea amiezii = a) punct pe bolta cerească unde se află soarele la amiază; b) ora 12 ziua. Crucea nopții = miezul nopții. ◊ Loc. adj. și adv. În cruce = (așezat) cruciș, încrucișat. ◊ Expr. (Soarele) e cruce amiazăzi sau în crucea amiezii sau soarele e (în) cruci sau (în) cruce amiazăzi = (e) la amiază, (ne aflăm) la ora 12 din zi. ♦ (Adverbial) Cruciș. ◊ Expr. A se pune cruce = a se împotrivi unei acțiuni, a se pune de-a curmezișul spre a o zădărnici. 8. Instrument de tortură în antichitate, pe care osânditul îl purta adesea în spinare până la locul de execuție și pe care era apoi pironit cu cuie. ◊ Expr. A-și purta crucea = a îndura o suferință mare. ♦ (La catolici) Drumul crucii = ciclu de 14 picturi sau sculpturi reprezentând chinurile lui Cristos de la judecata lui Pilat până la răstignire; calvar, drumul Golgotei. 9. (Pop.; art.) Constelația lebedei, formată din cinci stele așezate în formă de cruce (I 1). 10. (Adesea la pl.) Loc unde se întretaie două sau mai multe drumuri; răscruce, răspântie. ◊ Expr. A face cruce = (despre vehicule cu orar fix) a se întâlni într-o stație, venind din direcții diferite. (Reg.) A i se face (cuiva) calea cruce cu cineva = a-i ieși cuiva cineva în cale, a se încrucișa drumurile mai multor persoane. A da cu crucea peste cineva = a întâlni pe cineva din întâmplare, pe neașteptate. A i se face cuiva calea cruce = a se deschide înaintea cuiva o răspântie; fig. a avea de ales între mai multe soluții; a se ivi piedici înaintea cuiva. ♦ (Înv.) Echipă compusă din doi până la patru soldați, care erau obligați să plătească, în mod solidar, căpeteniilor o anumită cotă de impozite. 11. (În sintagma) Cruce de voinic (sau de om) = bărbat în toată puterea; bărbat bine făcut; voinic. II. (Bot.) Compuse: crucea-pământului = plantă erbacee meliferă din familia umbeliferelor, cu tulpina și frunzele păroase, cu flori albe sau roz; brânca-ursului (Heracleum sphondylium); crucea-voinicului = plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu flori mari, albastre (Hepatica transilvanica). – Lat. crux, -cis.

spic
SPIC, spice, s. n. 1. Inflorescență caracteristică plantelor graminee, alcătuită din mai multe flori mici cu peduncul scurt, dispuse pe o axă centrală lungă. ◊ Expr. A da în spic sau a-i da spicul, a face spic = (despre plante) a se apropia de maturitate, a ajunge în faza de dezvoltare în care apare spicul (1); a înspica. 2. Stilizare decorativă în formă de spic (1), frecventă în arta populară pe cusături, țesături etc. 3. Vârful firelor de păr, mai lungi (și de altă culoare) din blana unor animale. 4. (În sintagma) Spic de zăpadă (sau, rar, de ploaie) = fulgi mari de zăpadă amestecați cu stropi de ploaie, care cad pe pământ. 5. (Pop.) Vârf de munte; pisc. ♦ Partea cea mai înaltă a acoperișului casei. [Pl. și: spicuri] – Lat. spicum.

DOOM

spic s. n., pl. spíce

spic
SPIC, spice, s. n. 1. Inflorescență caracteristică plantelor graminee, alcătuită din mai multe flori mici cu peduncul scurt, dispuse pe o axă centrală lungă. ◊ Expr. A da în spic sau a-i da spicul, a face spic = (despre plante) a se apropia de maturitate, a ajunge în faza de dezvoltare în care apare spicul (1); a înspica. 2. Stilizare decorativă în formă de spic (1), frecventă în arta populară pe cusături, țesături etc. 3. Vârful firelor de păr, mai lungi (și de altă culoare) din blana unor animale. 4. (În sintagma) Spic de zăpadă (sau, rar, de ploaie) = fulgi mari de zăpadă amestecați cu stropi de ploaie, care cad pe pământ. 5. (Pop.) Vârf de munte; pisc. ♦ Partea cea mai înaltă a acoperișului casei. [Pl. și: spicuri] – Lat. spicum.

spicata
ORBÁLȚ, (1) orbalțuri, s. n., (2) orbalți, s. m. (Înv. și pop.) 1. S. n. Erizipel, brâncă. 2. S. m. Numele a două plante erbacee întrebuințate în medicina populară: a) plantă veninoasă, cu tulpina subțire, cu frunze mari și flori mici, albe-gălbui (Actaea spicata); b) silnică. – Din magh. orbánc.

spicatum
PENÍȚĂ, penițe, s. f. 1. Diminutiv al lui pană¹; penișoară. 2. Placă de metal, mică și concavă, terminată printr-un vârf despicat, care, montată sau fixată la un toc sau stilou, folosește pentru a scrie cu cerneală. 3. Numele a două specii de plante erbacee cu flori alburii, care cresc în ape adânci, stătătoare sau lin curgătoare (Myriophyllum spicatum și verticillatum). – Pană¹ + suf. -iță.

spiccato
SPICCÁTO adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale la instrumentele cu coarde) În mod sacadat, prin desprinderea arcușului de coarde după fiecare notă executată. – Cuv. it.

DOOM

spiccáto (it.) adv.

spice
SPIC, spice, s. n. 1. Inflorescență caracteristică plantelor graminee, alcătuită din mai multe flori mici cu peduncul scurt, dispuse pe o axă centrală lungă. ◊ Expr. A da în spic sau a-i da spicul, a face spic = (despre plante) a se apropia de maturitate, a ajunge în faza de dezvoltare în care apare spicul (1); a înspica. 2. Stilizare decorativă în formă de spic (1), frecventă în arta populară pe cusături, țesături etc. 3. Vârful firelor de păr, mai lungi (și de altă culoare) din blana unor animale. 4. (În sintagma) Spic de zăpadă (sau, rar, de ploaie) = fulgi mari de zăpadă amestecați cu stropi de ploaie, care cad pe pământ. 5. (Pop.) Vârf de munte; pisc. ♦ Partea cea mai înaltă a acoperișului casei. [Pl. și: spicuri] – Lat. spicum.

DOOM

spic s. n., pl. spíce

spicele
SPIC, spice, s. n. 1. Inflorescență caracteristică plantelor graminee, alcătuită din mai multe flori mici cu peduncul scurt, dispuse pe o axă centrală lungă. ◊ Expr. A da în spic sau a-i da spicul, a face spic = (despre plante) a se apropia de maturitate, a ajunge în faza de dezvoltare în care apare spicul (1); a înspica. 2. Stilizare decorativă în formă de spic (1), frecventă în arta populară pe cusături, țesături etc. 3. Vârful firelor de păr, mai lungi (și de altă culoare) din blana unor animale. 4. (În sintagma) Spic de zăpadă (sau, rar, de ploaie) = fulgi mari de zăpadă amestecați cu stropi de ploaie, care cad pe pământ. 5. (Pop.) Vârf de munte; pisc. ♦ Partea cea mai înaltă a acoperișului casei. [Pl. și: spicuri] – Lat. spicum.

DOOM

spic s. n., pl. spíce

spicelor
SPIC, spice, s. n. 1. Inflorescență caracteristică plantelor graminee, alcătuită din mai multe flori mici cu peduncul scurt, dispuse pe o axă centrală lungă. ◊ Expr. A da în spic sau a-i da spicul, a face spic = (despre plante) a se apropia de maturitate, a ajunge în faza de dezvoltare în care apare spicul (1); a înspica. 2. Stilizare decorativă în formă de spic (1), frecventă în arta populară pe cusături, țesături etc. 3. Vârful firelor de păr, mai lungi (și de altă culoare) din blana unor animale. 4. (În sintagma) Spic de zăpadă (sau, rar, de ploaie) = fulgi mari de zăpadă amestecați cu stropi de ploaie, care cad pe pământ. 5. (Pop.) Vârf de munte; pisc. ♦ Partea cea mai înaltă a acoperișului casei. [Pl. și: spicuri] – Lat. spicum.

DOOM

spic s. n., pl. spíce

spicher
ȘPÍCHER s. m. v. spicher.

DOOM

spícher (prezentator) s. m., pl. spícheri

spicheri
ȘPÍCHER s. m. v. spicher.

DOOM

spícher (prezentator) s. m., pl. spícheri

spicherii
ȘPÍCHER s. m. v. spicher.

DOOM

spícher (prezentator) s. m., pl. spícheri

spicherilor
ȘPÍCHER s. m. v. spicher.

DOOM

spícher (prezentator) s. m., pl. spícheri

spicherița
ȘPÍCHERIȚĂ s. f. v. spicheriță.

DOOM

spícheriță s. f., g.-d. art. spícheriței; pl. spícherițe

spicherițe
ȘPÍCHERIȚĂ s. f. v. spicheriță.

DOOM

spícheriță s. f., g.-d. art. spícheriței; pl. spícherițe

spicheriței
ȘPÍCHERIȚĂ s. f. v. spicheriță.

DOOM

spícheriță s. f., g.-d. art. spícheriței; pl. spícherițe

spicherițele
ȘPÍCHERIȚĂ s. f. v. spicheriță.

DOOM

spícheriță s. f., g.-d. art. spícheriței; pl. spícherițe

spicherițelor
ȘPÍCHERIȚĂ s. f. v. spicheriță.

DOOM

spícheriță s. f., g.-d. art. spícheriței; pl. spícherițe

spicherul
ȘPÍCHER s. m. v. spicher.

DOOM

spícher (prezentator) s. m., pl. spícheri

spicherului
ȘPÍCHER s. m. v. spicher.

DOOM

spícher (prezentator) s. m., pl. spícheri

spichinat
spichinát (-ți), s. m. – Levănțică (Lavandula spica). – Var. șpichinat. Mag. spikinárd ‹ germ. Spiekanard (Tiktin). În Trans.

spici
SPÍCI s.n. (Rar) Discurs, cuvântare ocazională; alocuțiune. [Scris și speech. / < engl. speech].

spiciform
SPICIFÓRM, -Ă, spiciformi, -e, adj. Care are formă de spic (1). – Din fr. spiciforme.

DOOM

spicifórm adj. m., pl. spicifórmi; f. spicifórmă, pl. spicifórme

spiciforma
SPICIFÓRM, -Ă, spiciformi, -e, adj. Care are formă de spic (1). – Din fr. spiciforme.

DOOM

spicifórm adj. m., pl. spicifórmi; f. spicifórmă, pl. spicifórme

spiciforme
SPICIFÓRM, -Ă, spiciformi, -e, adj. Care are formă de spic (1). – Din fr. spiciforme.

DOOM

spicifórm adj. m., pl. spicifórmi; f. spicifórmă, pl. spicifórme

spiciformei
SPICIFÓRM, -Ă, spiciformi, -e, adj. Care are formă de spic (1). – Din fr. spiciforme.

DOOM

spicifórm adj. m., pl. spicifórmi; f. spicifórmă, pl. spicifórme

spiciformele
SPICIFÓRM, -Ă, spiciformi, -e, adj. Care are formă de spic (1). – Din fr. spiciforme.

DOOM

spicifórm adj. m., pl. spicifórmi; f. spicifórmă, pl. spicifórme

spiciformelor
SPICIFÓRM, -Ă, spiciformi, -e, adj. Care are formă de spic (1). – Din fr. spiciforme.

DOOM

spicifórm adj. m., pl. spicifórmi; f. spicifórmă, pl. spicifórme

spiciformi
SPICIFÓRM, -Ă, spiciformi, -e, adj. Care are formă de spic (1). – Din fr. spiciforme.

DOOM

spicifórm adj. m., pl. spicifórmi; f. spicifórmă, pl. spicifórme

spiciformii
SPICIFÓRM, -Ă, spiciformi, -e, adj. Care are formă de spic (1). – Din fr. spiciforme.

DOOM

spicifórm adj. m., pl. spicifórmi; f. spicifórmă, pl. spicifórme

spiciformilor
SPICIFÓRM, -Ă, spiciformi, -e, adj. Care are formă de spic (1). – Din fr. spiciforme.

DOOM

spicifórm adj. m., pl. spicifórmi; f. spicifórmă, pl. spicifórme

spiciformul
SPICIFÓRM, -Ă, spiciformi, -e, adj. Care are formă de spic (1). – Din fr. spiciforme.

DOOM

spicifórm adj. m., pl. spicifórmi; f. spicifórmă, pl. spicifórme

spiciformului
SPICIFÓRM, -Ă, spiciformi, -e, adj. Care are formă de spic (1). – Din fr. spiciforme.

DOOM

spicifórm adj. m., pl. spicifórmi; f. spicifórmă, pl. spicifórme

spicilegii
SPICILÉGIU s.n. (Liv.) Culegere de acte, de tratate etc.; culegere de maxime, de povestiri, de bucăți literare. [Pron. -giu. / < lat. spicilegium, cf. fr. spicilège].

spicilegiile
SPICILÉGIU s.n. (Liv.) Culegere de acte, de tratate etc.; culegere de maxime, de povestiri, de bucăți literare. [Pron. -giu. / < lat. spicilegium, cf. fr. spicilège].

spicilegiilor
SPICILÉGIU s.n. (Liv.) Culegere de acte, de tratate etc.; culegere de maxime, de povestiri, de bucăți literare. [Pron. -giu. / < lat. spicilegium, cf. fr. spicilège].

spicilegiu
SPICILÉGIU s.n. (Liv.) Culegere de acte, de tratate etc.; culegere de maxime, de povestiri, de bucăți literare. [Pron. -giu. / < lat. spicilegium, cf. fr. spicilège].

spicilegiul
SPICILÉGIU s.n. (Liv.) Culegere de acte, de tratate etc.; culegere de maxime, de povestiri, de bucăți literare. [Pron. -giu. / < lat. spicilegium, cf. fr. spicilège].

spicilegiului
SPICILÉGIU s.n. (Liv.) Culegere de acte, de tratate etc.; culegere de maxime, de povestiri, de bucăți literare. [Pron. -giu. / < lat. spicilegium, cf. fr. spicilège].

spicui
SPICUÍ, spicuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A culege spice (1) din lan; a aduna spicele rămase după secerat. 2. Fig. A culege (de ici, de colo), a extrage (materiale documentare) din diferite izvoare (alegând dintr-o cantitate mai mare). [Prez. ind. și: spícui] – Spic + suf. -ui.

DOOM

spicuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spicuiésc, imperf. 3 sg. spicuiá; conj. prez. 3 să spicuiáscă

spicuia
SPICUÍ, spicuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A culege spice (1) din lan; a aduna spicele rămase după secerat. 2. Fig. A culege (de ici, de colo), a extrage (materiale documentare) din diferite izvoare (alegând dintr-o cantitate mai mare). [Prez. ind. și: spícui] – Spic + suf. -ui.

DOOM

spicuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spicuiésc, imperf. 3 sg. spicuiá; conj. prez. 3 să spicuiáscă

spicuiai
SPICUÍ, spicuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A culege spice (1) din lan; a aduna spicele rămase după secerat. 2. Fig. A culege (de ici, de colo), a extrage (materiale documentare) din diferite izvoare (alegând dintr-o cantitate mai mare). [Prez. ind. și: spícui] – Spic + suf. -ui.

DOOM

spicuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spicuiésc, imperf. 3 sg. spicuiá; conj. prez. 3 să spicuiáscă

spicuiala
SPICUIÁLĂ, spicuieli, s. f. (Rar) Spicuire. – Spicui + suf. -eală.

DOOM

spicuiálă (rar) s. f., g.-d. art. spicuiélii; pl. spicuiéli

spicuiam
SPICUÍ, spicuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A culege spice (1) din lan; a aduna spicele rămase după secerat. 2. Fig. A culege (de ici, de colo), a extrage (materiale documentare) din diferite izvoare (alegând dintr-o cantitate mai mare). [Prez. ind. și: spícui] – Spic + suf. -ui.

DOOM

spicuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spicuiésc, imperf. 3 sg. spicuiá; conj. prez. 3 să spicuiáscă

spicuiască
SPICUÍ, spicuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A culege spice (1) din lan; a aduna spicele rămase după secerat. 2. Fig. A culege (de ici, de colo), a extrage (materiale documentare) din diferite izvoare (alegând dintr-o cantitate mai mare). [Prez. ind. și: spícui] – Spic + suf. -ui.

DOOM

spicuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spicuiésc, imperf. 3 sg. spicuiá; conj. prez. 3 să spicuiáscă

spicuiau
SPICUÍ, spicuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A culege spice (1) din lan; a aduna spicele rămase după secerat. 2. Fig. A culege (de ici, de colo), a extrage (materiale documentare) din diferite izvoare (alegând dintr-o cantitate mai mare). [Prez. ind. și: spícui] – Spic + suf. -ui.

DOOM

spicuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spicuiésc, imperf. 3 sg. spicuiá; conj. prez. 3 să spicuiáscă

spicuiați
SPICUÍ, spicuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A culege spice (1) din lan; a aduna spicele rămase după secerat. 2. Fig. A culege (de ici, de colo), a extrage (materiale documentare) din diferite izvoare (alegând dintr-o cantitate mai mare). [Prez. ind. și: spícui] – Spic + suf. -ui.

DOOM

spicuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spicuiésc, imperf. 3 sg. spicuiá; conj. prez. 3 să spicuiáscă

spicuieli
SPICUIÁLĂ, spicuieli, s. f. (Rar) Spicuire. – Spicui + suf. -eală.

DOOM

spicuiálă (rar) s. f., g.-d. art. spicuiélii; pl. spicuiéli

spicuielii
SPICUIÁLĂ, spicuieli, s. f. (Rar) Spicuire. – Spicui + suf. -eală.

DOOM

spicuiálă (rar) s. f., g.-d. art. spicuiélii; pl. spicuiéli

spicuielile
SPICUIÁLĂ, spicuieli, s. f. (Rar) Spicuire. – Spicui + suf. -eală.

DOOM

spicuiálă (rar) s. f., g.-d. art. spicuiélii; pl. spicuiéli

spicuielilor
SPICUIÁLĂ, spicuieli, s. f. (Rar) Spicuire. – Spicui + suf. -eală.

DOOM

spicuiálă (rar) s. f., g.-d. art. spicuiélii; pl. spicuiéli

spicuiesc
SPICUÍ, spicuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A culege spice (1) din lan; a aduna spicele rămase după secerat. 2. Fig. A culege (de ici, de colo), a extrage (materiale documentare) din diferite izvoare (alegând dintr-o cantitate mai mare). [Prez. ind. și: spícui] – Spic + suf. -ui.

DOOM

spicuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spicuiésc, imperf. 3 sg. spicuiá; conj. prez. 3 să spicuiáscă

spicuiește
SPICUÍ, spicuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A culege spice (1) din lan; a aduna spicele rămase după secerat. 2. Fig. A culege (de ici, de colo), a extrage (materiale documentare) din diferite izvoare (alegând dintr-o cantitate mai mare). [Prez. ind. și: spícui] – Spic + suf. -ui.

DOOM

spicuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spicuiésc, imperf. 3 sg. spicuiá; conj. prez. 3 să spicuiáscă

spicuiești
SPICUÍ, spicuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A culege spice (1) din lan; a aduna spicele rămase după secerat. 2. Fig. A culege (de ici, de colo), a extrage (materiale documentare) din diferite izvoare (alegând dintr-o cantitate mai mare). [Prez. ind. și: spícui] – Spic + suf. -ui.

DOOM

spicuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spicuiésc, imperf. 3 sg. spicuiá; conj. prez. 3 să spicuiáscă

spicuii
SPICUÍ, spicuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A culege spice (1) din lan; a aduna spicele rămase după secerat. 2. Fig. A culege (de ici, de colo), a extrage (materiale documentare) din diferite izvoare (alegând dintr-o cantitate mai mare). [Prez. ind. și: spícui] – Spic + suf. -ui.

DOOM

spicuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spicuiésc, imperf. 3 sg. spicuiá; conj. prez. 3 să spicuiáscă

spicuim
SPICUÍ, spicuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A culege spice (1) din lan; a aduna spicele rămase după secerat. 2. Fig. A culege (de ici, de colo), a extrage (materiale documentare) din diferite izvoare (alegând dintr-o cantitate mai mare). [Prez. ind. și: spícui] – Spic + suf. -ui.

DOOM

spicuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spicuiésc, imperf. 3 sg. spicuiá; conj. prez. 3 să spicuiáscă

spicuind
SPICUÍ, spicuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A culege spice (1) din lan; a aduna spicele rămase după secerat. 2. Fig. A culege (de ici, de colo), a extrage (materiale documentare) din diferite izvoare (alegând dintr-o cantitate mai mare). [Prez. ind. și: spícui] – Spic + suf. -ui.

DOOM

spicuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spicuiésc, imperf. 3 sg. spicuiá; conj. prez. 3 să spicuiáscă

spicuire
SPICUÍ, spicuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A culege spice (1) din lan; a aduna spicele rămase după secerat. 2. Fig. A culege (de ici, de colo), a extrage (materiale documentare) din diferite izvoare (alegând dintr-o cantitate mai mare). [Prez. ind. și: spícui] – Spic + suf. -ui.

DOOM

spicuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spicuiésc, imperf. 3 sg. spicuiá; conj. prez. 3 să spicuiáscă

spicuire
SPICUÍRE, spicuiri, s. f. Acțiunea de a spicui și rezultatul ei; spicuială. – V. spicui.

DOOM

spicuíre s. f., g.-d. art. spicuírii; pl. spicuíri

spicuirea
SPICUÍRE, spicuiri, s. f. Acțiunea de a spicui și rezultatul ei; spicuială. – V. spicui.

DOOM

spicuíre s. f., g.-d. art. spicuírii; pl. spicuíri

spicuiri
SPICUÍRE, spicuiri, s. f. Acțiunea de a spicui și rezultatul ei; spicuială. – V. spicui.

DOOM

spicuíre s. f., g.-d. art. spicuírii; pl. spicuíri

spicuirii
SPICUÍRE, spicuiri, s. f. Acțiunea de a spicui și rezultatul ei; spicuială. – V. spicui.

DOOM

spicuíre s. f., g.-d. art. spicuírii; pl. spicuíri

spicuirile
SPICUÍRE, spicuiri, s. f. Acțiunea de a spicui și rezultatul ei; spicuială. – V. spicui.

DOOM

spicuíre s. f., g.-d. art. spicuírii; pl. spicuíri

spicuirilor
SPICUÍRE, spicuiri, s. f. Acțiunea de a spicui și rezultatul ei; spicuială. – V. spicui.

DOOM

spicuíre s. f., g.-d. art. spicuírii; pl. spicuíri

spicuiră
SPICUÍ, spicuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A culege spice (1) din lan; a aduna spicele rămase după secerat. 2. Fig. A culege (de ici, de colo), a extrage (materiale documentare) din diferite izvoare (alegând dintr-o cantitate mai mare). [Prez. ind. și: spícui] – Spic + suf. -ui.

DOOM

spicuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spicuiésc, imperf. 3 sg. spicuiá; conj. prez. 3 să spicuiáscă

spicuirăm
SPICUÍ, spicuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A culege spice (1) din lan; a aduna spicele rămase după secerat. 2. Fig. A culege (de ici, de colo), a extrage (materiale documentare) din diferite izvoare (alegând dintr-o cantitate mai mare). [Prez. ind. și: spícui] – Spic + suf. -ui.

DOOM

spicuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spicuiésc, imperf. 3 sg. spicuiá; conj. prez. 3 să spicuiáscă

spicuirăți
SPICUÍ, spicuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A culege spice (1) din lan; a aduna spicele rămase după secerat. 2. Fig. A culege (de ici, de colo), a extrage (materiale documentare) din diferite izvoare (alegând dintr-o cantitate mai mare). [Prez. ind. și: spícui] – Spic + suf. -ui.

DOOM

spicuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spicuiésc, imperf. 3 sg. spicuiá; conj. prez. 3 să spicuiáscă

spicuise
SPICUÍ, spicuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A culege spice (1) din lan; a aduna spicele rămase după secerat. 2. Fig. A culege (de ici, de colo), a extrage (materiale documentare) din diferite izvoare (alegând dintr-o cantitate mai mare). [Prez. ind. și: spícui] – Spic + suf. -ui.

DOOM

spicuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spicuiésc, imperf. 3 sg. spicuiá; conj. prez. 3 să spicuiáscă

spicuisem
SPICUÍ, spicuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A culege spice (1) din lan; a aduna spicele rămase după secerat. 2. Fig. A culege (de ici, de colo), a extrage (materiale documentare) din diferite izvoare (alegând dintr-o cantitate mai mare). [Prez. ind. și: spícui] – Spic + suf. -ui.

DOOM

spicuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spicuiésc, imperf. 3 sg. spicuiá; conj. prez. 3 să spicuiáscă

spicuiseră
SPICUÍ, spicuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A culege spice (1) din lan; a aduna spicele rămase după secerat. 2. Fig. A culege (de ici, de colo), a extrage (materiale documentare) din diferite izvoare (alegând dintr-o cantitate mai mare). [Prez. ind. și: spícui] – Spic + suf. -ui.

DOOM

spicuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spicuiésc, imperf. 3 sg. spicuiá; conj. prez. 3 să spicuiáscă

spicuiserăm
SPICUÍ, spicuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A culege spice (1) din lan; a aduna spicele rămase după secerat. 2. Fig. A culege (de ici, de colo), a extrage (materiale documentare) din diferite izvoare (alegând dintr-o cantitate mai mare). [Prez. ind. și: spícui] – Spic + suf. -ui.

DOOM

spicuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spicuiésc, imperf. 3 sg. spicuiá; conj. prez. 3 să spicuiáscă

spicuiserăți
SPICUÍ, spicuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A culege spice (1) din lan; a aduna spicele rămase după secerat. 2. Fig. A culege (de ici, de colo), a extrage (materiale documentare) din diferite izvoare (alegând dintr-o cantitate mai mare). [Prez. ind. și: spícui] – Spic + suf. -ui.

DOOM

spicuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spicuiésc, imperf. 3 sg. spicuiá; conj. prez. 3 să spicuiáscă

spicuiseși
SPICUÍ, spicuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A culege spice (1) din lan; a aduna spicele rămase după secerat. 2. Fig. A culege (de ici, de colo), a extrage (materiale documentare) din diferite izvoare (alegând dintr-o cantitate mai mare). [Prez. ind. și: spícui] – Spic + suf. -ui.

DOOM

spicuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spicuiésc, imperf. 3 sg. spicuiá; conj. prez. 3 să spicuiáscă

spicuiseți
SPICUÍ, spicuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A culege spice (1) din lan; a aduna spicele rămase după secerat. 2. Fig. A culege (de ici, de colo), a extrage (materiale documentare) din diferite izvoare (alegând dintr-o cantitate mai mare). [Prez. ind. și: spícui] – Spic + suf. -ui.

DOOM

spicuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spicuiésc, imperf. 3 sg. spicuiá; conj. prez. 3 să spicuiáscă

spicuit
SPICUÍ, spicuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A culege spice (1) din lan; a aduna spicele rămase după secerat. 2. Fig. A culege (de ici, de colo), a extrage (materiale documentare) din diferite izvoare (alegând dintr-o cantitate mai mare). [Prez. ind. și: spícui] – Spic + suf. -ui.

DOOM

spicuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spicuiésc, imperf. 3 sg. spicuiá; conj. prez. 3 să spicuiáscă

spicuit
SPICUÍ, spicuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A culege spice (1) din lan; a aduna spicele rămase după secerat. 2. Fig. A culege (de ici, de colo), a extrage (materiale documentare) din diferite izvoare (alegând dintr-o cantitate mai mare). [Prez. ind. și: spícui] – Spic + suf. -ui.

spicuitoare
SPICUITÓR, -OÁRE, spicuitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care spicuiește. [Pr.: -cu-i-] – Spicui + suf. -tor.

DOOM

spicuitór (rar) (-cu-i-) s. m., pl. spicuitóri

spicuitoarea
SPICUITÓR, -OÁRE, spicuitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care spicuiește. [Pr.: -cu-i-] – Spicui + suf. -tor.

DOOM

spicuitór (rar) (-cu-i-) s. m., pl. spicuitóri

spicuitoarei
SPICUITÓR, -OÁRE, spicuitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care spicuiește. [Pr.: -cu-i-] – Spicui + suf. -tor.

DOOM

spicuitór (rar) (-cu-i-) s. m., pl. spicuitóri

spicuitoarele
SPICUITÓR, -OÁRE, spicuitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care spicuiește. [Pr.: -cu-i-] – Spicui + suf. -tor.

DOOM

spicuitór (rar) (-cu-i-) s. m., pl. spicuitóri

spicuitoarelor
SPICUITÓR, -OÁRE, spicuitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care spicuiește. [Pr.: -cu-i-] – Spicui + suf. -tor.

DOOM

spicuitór (rar) (-cu-i-) s. m., pl. spicuitóri

spicuitor
SPICUITÓR, -OÁRE, spicuitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care spicuiește. [Pr.: -cu-i-] – Spicui + suf. -tor.

DOOM

spicuitór (rar) (-cu-i-) s. m., pl. spicuitóri

spicuitori
SPICUITÓR, -OÁRE, spicuitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care spicuiește. [Pr.: -cu-i-] – Spicui + suf. -tor.

DOOM

spicuitór (rar) (-cu-i-) s. m., pl. spicuitóri

spicuitorii
SPICUITÓR, -OÁRE, spicuitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care spicuiește. [Pr.: -cu-i-] – Spicui + suf. -tor.

DOOM

spicuitór (rar) (-cu-i-) s. m., pl. spicuitóri

spicuitorilor
SPICUITÓR, -OÁRE, spicuitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care spicuiește. [Pr.: -cu-i-] – Spicui + suf. -tor.

DOOM

spicuitór (rar) (-cu-i-) s. m., pl. spicuitóri

spicuitorul
SPICUITÓR, -OÁRE, spicuitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care spicuiește. [Pr.: -cu-i-] – Spicui + suf. -tor.

DOOM

spicuitór (rar) (-cu-i-) s. m., pl. spicuitóri

spicuitorului
SPICUITÓR, -OÁRE, spicuitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care spicuiește. [Pr.: -cu-i-] – Spicui + suf. -tor.

DOOM

spicuitór (rar) (-cu-i-) s. m., pl. spicuitóri

spicuiși
SPICUÍ, spicuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A culege spice (1) din lan; a aduna spicele rămase după secerat. 2. Fig. A culege (de ici, de colo), a extrage (materiale documentare) din diferite izvoare (alegând dintr-o cantitate mai mare). [Prez. ind. și: spícui] – Spic + suf. -ui.

DOOM

spicuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spicuiésc, imperf. 3 sg. spicuiá; conj. prez. 3 să spicuiáscă

spicuiți
SPICUÍ, spicuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A culege spice (1) din lan; a aduna spicele rămase după secerat. 2. Fig. A culege (de ici, de colo), a extrage (materiale documentare) din diferite izvoare (alegând dintr-o cantitate mai mare). [Prez. ind. și: spícui] – Spic + suf. -ui.

DOOM

spicuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spicuiésc, imperf. 3 sg. spicuiá; conj. prez. 3 să spicuiáscă

spicul
SPIC, spice, s. n. 1. Inflorescență caracteristică plantelor graminee, alcătuită din mai multe flori mici cu peduncul scurt, dispuse pe o axă centrală lungă. ◊ Expr. A da în spic sau a-i da spicul, a face spic = (despre plante) a se apropia de maturitate, a ajunge în faza de dezvoltare în care apare spicul (1); a înspica. 2. Stilizare decorativă în formă de spic (1), frecventă în arta populară pe cusături, țesături etc. 3. Vârful firelor de păr, mai lungi (și de altă culoare) din blana unor animale. 4. (În sintagma) Spic de zăpadă (sau, rar, de ploaie) = fulgi mari de zăpadă amestecați cu stropi de ploaie, care cad pe pământ. 5. (Pop.) Vârf de munte; pisc. ♦ Partea cea mai înaltă a acoperișului casei. [Pl. și: spicuri] – Lat. spicum.

DOOM

spic s. n., pl. spíce

spicul
SPÍCUL, spicule, s. n. (Bot.; astăzi rar) Spiculeț (2). [Acc. și: spicúl. – Pl. și: (m.) spículi] – Din lat. spiculum, fr. spicule.

spicul
SPÍCUL, spicule, s. n. (Bot.; astăzi rar) Spiculeț (2). [Acc. și: spicúl. – Pl. și: (m.) spículi] – Din lat. spiculum, fr. spicule.

spicula
SPICÚLĂ s.f. (Astr.) Fiecare dintre formațiunile strălucitoare, cu aspect de perie, care formează baza cromosferei solare. [Cf. lat. spiculum- săgeată].

spiculație
SPICULÁȚIE s. f. v. speculație.

spicule
SPICÚLĂ s.f. (Astr.) Fiecare dintre formațiunile strălucitoare, cu aspect de perie, care formează baza cromosferei solare. [Cf. lat. spiculum- săgeată].

spiculei
SPICÚLĂ s.f. (Astr.) Fiecare dintre formațiunile strălucitoare, cu aspect de perie, care formează baza cromosferei solare. [Cf. lat. spiculum- săgeată].

spiculele
SPICÚLĂ s.f. (Astr.) Fiecare dintre formațiunile strălucitoare, cu aspect de perie, care formează baza cromosferei solare. [Cf. lat. spiculum- săgeată].

spiculelor
SPICÚLĂ s.f. (Astr.) Fiecare dintre formațiunile strălucitoare, cu aspect de perie, care formează baza cromosferei solare. [Cf. lat. spiculum- săgeată].

spiculeț
SPICULÉȚ, spiculețe, s. n. 1. Diminutiv al lui spic; spicușor, spicuț. 2. Fiecare dintre micile flori sau inflorescențe care împreună formează spicul (1) plantelor graminee. – Spic + suf. -uleț.

DOOM

spiculéț s. n., pl. spiculéțe

spiculețe
SPICULÉȚ, spiculețe, s. n. 1. Diminutiv al lui spic; spicușor, spicuț. 2. Fiecare dintre micile flori sau inflorescențe care împreună formează spicul (1) plantelor graminee. – Spic + suf. -uleț.

DOOM

spiculéț s. n., pl. spiculéțe

spiculețele
SPICULÉȚ, spiculețe, s. n. 1. Diminutiv al lui spic; spicușor, spicuț. 2. Fiecare dintre micile flori sau inflorescențe care împreună formează spicul (1) plantelor graminee. – Spic + suf. -uleț.

DOOM

spiculéț s. n., pl. spiculéțe

spiculețelor
SPICULÉȚ, spiculețe, s. n. 1. Diminutiv al lui spic; spicușor, spicuț. 2. Fiecare dintre micile flori sau inflorescențe care împreună formează spicul (1) plantelor graminee. – Spic + suf. -uleț.

DOOM

spiculéț s. n., pl. spiculéțe

spiculețul
SPICULÉȚ, spiculețe, s. n. 1. Diminutiv al lui spic; spicușor, spicuț. 2. Fiecare dintre micile flori sau inflorescențe care împreună formează spicul (1) plantelor graminee. – Spic + suf. -uleț.

DOOM

spiculéț s. n., pl. spiculéțe

spiculețului
SPICULÉȚ, spiculețe, s. n. 1. Diminutiv al lui spic; spicușor, spicuț. 2. Fiecare dintre micile flori sau inflorescențe care împreună formează spicul (1) plantelor graminee. – Spic + suf. -uleț.

DOOM

spiculéț s. n., pl. spiculéțe

spiculi
SPÍCUL, spicule, s. n. (Bot.; astăzi rar) Spiculeț (2). [Acc. și: spicúl. – Pl. și: (m.) spículi] – Din lat. spiculum, fr. spicule.

spiculifolius
GAROFÍȚĂ, garofițe, s. f. 1. Diminutiv al lui garoafă. 2. Plantă erbacee cu frunze lanceolate și flori purpurii; garoafă de câmp (Dianthus carthusianorum). 3. Plantă erbacee ornamentală cu tulpina ramificată, cu flori mari, roșii, albe sau pestrițe (Dianthus chinensis). 4. (în sintagmele) Garofiță de munte = plantă erbacee cu flori mari, purpurii (Dianthus compactus). Garofița Pietrei Craiului = plantă erbacee a cărei tulpină de 10-20 cm poartă o singură floare purpurie brăzdată radial de dungi mai închise (Dianthus callizorus). – Garoafă + suf. -iță.

spiculii
SPÍCUL, spicule, s. n. (Bot.; astăzi rar) Spiculeț (2). [Acc. și: spicúl. – Pl. și: (m.) spículi] – Din lat. spiculum, fr. spicule.

spiculilor
SPÍCUL, spicule, s. n. (Bot.; astăzi rar) Spiculeț (2). [Acc. și: spicúl. – Pl. și: (m.) spículi] – Din lat. spiculum, fr. spicule.

spicului
SPIC, spice, s. n. 1. Inflorescență caracteristică plantelor graminee, alcătuită din mai multe flori mici cu peduncul scurt, dispuse pe o axă centrală lungă. ◊ Expr. A da în spic sau a-i da spicul, a face spic = (despre plante) a se apropia de maturitate, a ajunge în faza de dezvoltare în care apare spicul (1); a înspica. 2. Stilizare decorativă în formă de spic (1), frecventă în arta populară pe cusături, țesături etc. 3. Vârful firelor de păr, mai lungi (și de altă culoare) din blana unor animale. 4. (În sintagma) Spic de zăpadă (sau, rar, de ploaie) = fulgi mari de zăpadă amestecați cu stropi de ploaie, care cad pe pământ. 5. (Pop.) Vârf de munte; pisc. ♦ Partea cea mai înaltă a acoperișului casei. [Pl. și: spicuri] – Lat. spicum.

DOOM

spic s. n., pl. spíce

spiculul
SPÍCUL, spicule, s. n. (Bot.; astăzi rar) Spiculeț (2). [Acc. și: spicúl. – Pl. și: (m.) spículi] – Din lat. spiculum, fr. spicule.

spiculului
SPÍCUL, spicule, s. n. (Bot.; astăzi rar) Spiculeț (2). [Acc. și: spicúl. – Pl. și: (m.) spículi] – Din lat. spiculum, fr. spicule.

spicușel
SPICUȘÉL, spicușele, s. n. (Rar) Spiculeț. Foaie verde spicușel, Zice lumea că-s mișel. MAT. FOLK. 1008.

spicușoare
SPICUȘÓR, spicușoare, s. n. Spiculeț. – Spic + suf. -ușor.

DOOM

spicușór (rar) s. n., pl. spicușoáre

spicușoarele
SPICUȘÓR, spicușoare, s. n. Spiculeț. – Spic + suf. -ușor.

DOOM

spicușór (rar) s. n., pl. spicușoáre

spicușoarelor
SPICUȘÓR, spicușoare, s. n. Spiculeț. – Spic + suf. -ușor.

DOOM

spicușór (rar) s. n., pl. spicușoáre

spicușor
SPICUȘÓR, spicușoare, s. n. Spiculeț. – Spic + suf. -ușor.

DOOM

spicușór (rar) s. n., pl. spicușoáre

spicușorul
SPICUȘÓR, spicușoare, s. n. Spiculeț. – Spic + suf. -ușor.

DOOM

spicușór (rar) s. n., pl. spicușoáre

spicușorului
SPICUȘÓR, spicușoare, s. n. Spiculeț. – Spic + suf. -ușor.

DOOM

spicușór (rar) s. n., pl. spicușoáre

spicuț
SPICÚȚ, spicuțuri, s. n. (Rar) Spiculeț. – Spic + suf. -uț.

DOOM

spicúț (rar) s. n., pl. spicúțuri

spicuțul
SPICÚȚ, spicuțuri, s. n. (Rar) Spiculeț. – Spic + suf. -uț.

DOOM

spicúț (rar) s. n., pl. spicúțuri

spicuțului
SPICÚȚ, spicuțuri, s. n. (Rar) Spiculeț. – Spic + suf. -uț.

DOOM

spicúț (rar) s. n., pl. spicúțuri

spicuțuri
SPICÚȚ, spicuțuri, s. n. (Rar) Spiculeț. – Spic + suf. -uț.

DOOM

spicúț (rar) s. n., pl. spicúțuri

spicuțurile
SPICÚȚ, spicuțuri, s. n. (Rar) Spiculeț. – Spic + suf. -uț.

DOOM

spicúț (rar) s. n., pl. spicúțuri

spicuțurilor
SPICÚȚ, spicuțuri, s. n. (Rar) Spiculeț. – Spic + suf. -uț.

DOOM

spicúț (rar) s. n., pl. spicúțuri

spicălui
spicăluí (-uésc, -ít), vb. – (Trans.) A împăna. Germ. spicken, prin intermediul mag. spékelni (Gáldi, Dict., 157).

spicăluire
spicăluí (-uésc, -ít), vb. – (Trans.) A împăna. Germ. spicken, prin intermediul mag. spékelni (Gáldi, Dict., 157).

spider
SPÍDER s.n. Loc amenajat într-un automobil de sport, în spatele scaunelor, pentru a plasa bagaje sau, eventual, pasageri. [< fr. spider].

spidere
SPÍDER s.n. Loc amenajat într-un automobil de sport, în spatele scaunelor, pentru a plasa bagaje sau, eventual, pasageri. [< fr. spider].

spiderele
SPÍDER s.n. Loc amenajat într-un automobil de sport, în spatele scaunelor, pentru a plasa bagaje sau, eventual, pasageri. [< fr. spider].

spiderelor
SPÍDER s.n. Loc amenajat într-un automobil de sport, în spatele scaunelor, pentru a plasa bagaje sau, eventual, pasageri. [< fr. spider].

spiderul
SPÍDER s.n. Loc amenajat într-un automobil de sport, în spatele scaunelor, pentru a plasa bagaje sau, eventual, pasageri. [< fr. spider].

spiderului
SPÍDER s.n. Loc amenajat într-un automobil de sport, în spatele scaunelor, pentru a plasa bagaje sau, eventual, pasageri. [< fr. spider].

spidometre
SPIDOMÉTRU s.n. Aparat de înregistrat viteza; vitezometru; tahometru. [< engl. speedometer].

spidometrele
SPIDOMÉTRU s.n. Aparat de înregistrat viteza; vitezometru; tahometru. [< engl. speedometer].

spidometrelor
SPIDOMÉTRU s.n. Aparat de înregistrat viteza; vitezometru; tahometru. [< engl. speedometer].

spidometru
SPIDOMÉTRU s.n. Aparat de înregistrat viteza; vitezometru; tahometru. [< engl. speedometer].

spidometrul
SPIDOMÉTRU s.n. Aparat de înregistrat viteza; vitezometru; tahometru. [< engl. speedometer].

spidometrului
SPIDOMÉTRU s.n. Aparat de înregistrat viteza; vitezometru; tahometru. [< engl. speedometer].

spilcui
SPILCUÍ, spilcuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A-și îngriji în mod deosebit (și exagerat) înfățișarea și ținuta; a se găti, a se dichisi (excesiv). – Spilcă + suf. -ui.

DOOM

!spilcuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spilcuiéște, imperf. 3 sg. se spilcuiá; conj. prez. 3 să se spilcuiáscă

spilcuia
SPILCUÍ, spilcuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A-și îngriji în mod deosebit (și exagerat) înfățișarea și ținuta; a se găti, a se dichisi (excesiv). – Spilcă + suf. -ui.

DOOM

!spilcuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spilcuiéște, imperf. 3 sg. se spilcuiá; conj. prez. 3 să se spilcuiáscă

spilcuiai
SPILCUÍ, spilcuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A-și îngriji în mod deosebit (și exagerat) înfățișarea și ținuta; a se găti, a se dichisi (excesiv). – Spilcă + suf. -ui.

DOOM

!spilcuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spilcuiéște, imperf. 3 sg. se spilcuiá; conj. prez. 3 să se spilcuiáscă

spilcuiam
SPILCUÍ, spilcuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A-și îngriji în mod deosebit (și exagerat) înfățișarea și ținuta; a se găti, a se dichisi (excesiv). – Spilcă + suf. -ui.

DOOM

!spilcuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spilcuiéște, imperf. 3 sg. se spilcuiá; conj. prez. 3 să se spilcuiáscă

spilcuiască
SPILCUÍ, spilcuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A-și îngriji în mod deosebit (și exagerat) înfățișarea și ținuta; a se găti, a se dichisi (excesiv). – Spilcă + suf. -ui.

DOOM

!spilcuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spilcuiéște, imperf. 3 sg. se spilcuiá; conj. prez. 3 să se spilcuiáscă

spilcuiau
SPILCUÍ, spilcuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A-și îngriji în mod deosebit (și exagerat) înfățișarea și ținuta; a se găti, a se dichisi (excesiv). – Spilcă + suf. -ui.

DOOM

!spilcuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spilcuiéște, imperf. 3 sg. se spilcuiá; conj. prez. 3 să se spilcuiáscă

spilcuiați
SPILCUÍ, spilcuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A-și îngriji în mod deosebit (și exagerat) înfățișarea și ținuta; a se găti, a se dichisi (excesiv). – Spilcă + suf. -ui.

DOOM

!spilcuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spilcuiéște, imperf. 3 sg. se spilcuiá; conj. prez. 3 să se spilcuiáscă

spilcuiesc
SPILCUÍ, spilcuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A-și îngriji în mod deosebit (și exagerat) înfățișarea și ținuta; a se găti, a se dichisi (excesiv). – Spilcă + suf. -ui.

DOOM

!spilcuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spilcuiéște, imperf. 3 sg. se spilcuiá; conj. prez. 3 să se spilcuiáscă

spilcuiește
SPILCUÍ, spilcuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A-și îngriji în mod deosebit (și exagerat) înfățișarea și ținuta; a se găti, a se dichisi (excesiv). – Spilcă + suf. -ui.

DOOM

!spilcuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spilcuiéște, imperf. 3 sg. se spilcuiá; conj. prez. 3 să se spilcuiáscă

spilcuiești
SPILCUÍ, spilcuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A-și îngriji în mod deosebit (și exagerat) înfățișarea și ținuta; a se găti, a se dichisi (excesiv). – Spilcă + suf. -ui.

DOOM

!spilcuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spilcuiéște, imperf. 3 sg. se spilcuiá; conj. prez. 3 să se spilcuiáscă

spilcuii
SPILCUÍ, spilcuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A-și îngriji în mod deosebit (și exagerat) înfățișarea și ținuta; a se găti, a se dichisi (excesiv). – Spilcă + suf. -ui.

DOOM

!spilcuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spilcuiéște, imperf. 3 sg. se spilcuiá; conj. prez. 3 să se spilcuiáscă

spilcuim
SPILCUÍ, spilcuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A-și îngriji în mod deosebit (și exagerat) înfățișarea și ținuta; a se găti, a se dichisi (excesiv). – Spilcă + suf. -ui.

DOOM

!spilcuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spilcuiéște, imperf. 3 sg. se spilcuiá; conj. prez. 3 să se spilcuiáscă

spilcuind
SPILCUÍ, spilcuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A-și îngriji în mod deosebit (și exagerat) înfățișarea și ținuta; a se găti, a se dichisi (excesiv). – Spilcă + suf. -ui.

DOOM

!spilcuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spilcuiéște, imperf. 3 sg. se spilcuiá; conj. prez. 3 să se spilcuiáscă

spilcuire
SPILCUÍ, spilcuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A-și îngriji în mod deosebit (și exagerat) înfățișarea și ținuta; a se găti, a se dichisi (excesiv). – Spilcă + suf. -ui.

DOOM

!spilcuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spilcuiéște, imperf. 3 sg. se spilcuiá; conj. prez. 3 să se spilcuiáscă

spilcuiră
SPILCUÍ, spilcuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A-și îngriji în mod deosebit (și exagerat) înfățișarea și ținuta; a se găti, a se dichisi (excesiv). – Spilcă + suf. -ui.

DOOM

!spilcuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spilcuiéște, imperf. 3 sg. se spilcuiá; conj. prez. 3 să se spilcuiáscă

spilcuirăm
SPILCUÍ, spilcuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A-și îngriji în mod deosebit (și exagerat) înfățișarea și ținuta; a se găti, a se dichisi (excesiv). – Spilcă + suf. -ui.

DOOM

!spilcuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spilcuiéște, imperf. 3 sg. se spilcuiá; conj. prez. 3 să se spilcuiáscă

spilcuirăți
SPILCUÍ, spilcuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A-și îngriji în mod deosebit (și exagerat) înfățișarea și ținuta; a se găti, a se dichisi (excesiv). – Spilcă + suf. -ui.

DOOM

!spilcuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spilcuiéște, imperf. 3 sg. se spilcuiá; conj. prez. 3 să se spilcuiáscă

spilcuise
SPILCUÍ, spilcuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A-și îngriji în mod deosebit (și exagerat) înfățișarea și ținuta; a se găti, a se dichisi (excesiv). – Spilcă + suf. -ui.

DOOM

!spilcuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spilcuiéște, imperf. 3 sg. se spilcuiá; conj. prez. 3 să se spilcuiáscă

spilcuisem
SPILCUÍ, spilcuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A-și îngriji în mod deosebit (și exagerat) înfățișarea și ținuta; a se găti, a se dichisi (excesiv). – Spilcă + suf. -ui.

DOOM

!spilcuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spilcuiéște, imperf. 3 sg. se spilcuiá; conj. prez. 3 să se spilcuiáscă

spilcuiseră
SPILCUÍ, spilcuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A-și îngriji în mod deosebit (și exagerat) înfățișarea și ținuta; a se găti, a se dichisi (excesiv). – Spilcă + suf. -ui.

DOOM

!spilcuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spilcuiéște, imperf. 3 sg. se spilcuiá; conj. prez. 3 să se spilcuiáscă

spilcuiserăm
SPILCUÍ, spilcuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A-și îngriji în mod deosebit (și exagerat) înfățișarea și ținuta; a se găti, a se dichisi (excesiv). – Spilcă + suf. -ui.

DOOM

!spilcuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spilcuiéște, imperf. 3 sg. se spilcuiá; conj. prez. 3 să se spilcuiáscă

spilcuiserăți
SPILCUÍ, spilcuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A-și îngriji în mod deosebit (și exagerat) înfățișarea și ținuta; a se găti, a se dichisi (excesiv). – Spilcă + suf. -ui.

DOOM

!spilcuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spilcuiéște, imperf. 3 sg. se spilcuiá; conj. prez. 3 să se spilcuiáscă

spilcuiseși
SPILCUÍ, spilcuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A-și îngriji în mod deosebit (și exagerat) înfățișarea și ținuta; a se găti, a se dichisi (excesiv). – Spilcă + suf. -ui.

DOOM

!spilcuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spilcuiéște, imperf. 3 sg. se spilcuiá; conj. prez. 3 să se spilcuiáscă

spilcuiseți
SPILCUÍ, spilcuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A-și îngriji în mod deosebit (și exagerat) înfățișarea și ținuta; a se găti, a se dichisi (excesiv). – Spilcă + suf. -ui.

DOOM

!spilcuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spilcuiéște, imperf. 3 sg. se spilcuiá; conj. prez. 3 să se spilcuiáscă

spilcuit
SPILCUÍ, spilcuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A-și îngriji în mod deosebit (și exagerat) înfățișarea și ținuta; a se găti, a se dichisi (excesiv). – Spilcă + suf. -ui.

DOOM

!spilcuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spilcuiéște, imperf. 3 sg. se spilcuiá; conj. prez. 3 să se spilcuiáscă

spilcuit
SPILCUÍT, -Ă, spilcuiți, -te, adj. (Fam.) Cu aspect (prea) îngrijit, (exagerat de) gătit; dichisit. – V. spilcui.

spilcuita
SPILCUÍT, -Ă, spilcuiți, -te, adj. (Fam.) Cu aspect (prea) îngrijit, (exagerat de) gătit; dichisit. – V. spilcui.

spilcuite
SPILCUÍT, -Ă, spilcuiți, -te, adj. (Fam.) Cu aspect (prea) îngrijit, (exagerat de) gătit; dichisit. – V. spilcui.

spilcuitei
SPILCUÍT, -Ă, spilcuiți, -te, adj. (Fam.) Cu aspect (prea) îngrijit, (exagerat de) gătit; dichisit. – V. spilcui.

spilcuitele
SPILCUÍT, -Ă, spilcuiți, -te, adj. (Fam.) Cu aspect (prea) îngrijit, (exagerat de) gătit; dichisit. – V. spilcui.

spilcuitelor
SPILCUÍT, -Ă, spilcuiți, -te, adj. (Fam.) Cu aspect (prea) îngrijit, (exagerat de) gătit; dichisit. – V. spilcui.

spilcuitul
SPILCUÍT, -Ă, spilcuiți, -te, adj. (Fam.) Cu aspect (prea) îngrijit, (exagerat de) gătit; dichisit. – V. spilcui.

spilcuitului
SPILCUÍT, -Ă, spilcuiți, -te, adj. (Fam.) Cu aspect (prea) îngrijit, (exagerat de) gătit; dichisit. – V. spilcui.

spilcuiși
SPILCUÍ, spilcuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A-și îngriji în mod deosebit (și exagerat) înfățișarea și ținuta; a se găti, a se dichisi (excesiv). – Spilcă + suf. -ui.

DOOM

!spilcuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spilcuiéște, imperf. 3 sg. se spilcuiá; conj. prez. 3 să se spilcuiáscă

spilcuiți
SPILCUÍ, spilcuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A-și îngriji în mod deosebit (și exagerat) înfățișarea și ținuta; a se găti, a se dichisi (excesiv). – Spilcă + suf. -ui.

DOOM

!spilcuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spilcuiéște, imperf. 3 sg. se spilcuiá; conj. prez. 3 să se spilcuiáscă

spilcuiți
SPILCUÍT, -Ă, spilcuiți, -te, adj. (Fam.) Cu aspect (prea) îngrijit, (exagerat de) gătit; dichisit. – V. spilcui.

spilcuiții
SPILCUÍT, -Ă, spilcuiți, -te, adj. (Fam.) Cu aspect (prea) îngrijit, (exagerat de) gătit; dichisit. – V. spilcui.

spilcuiților
SPILCUÍT, -Ă, spilcuiți, -te, adj. (Fam.) Cu aspect (prea) îngrijit, (exagerat de) gătit; dichisit. – V. spilcui.

spilcă
SPÍLCĂ s. f. v. spelcă.

DOOM

spélcă (reg.) s. f., g.-d. art. spélcii; pl. spelci

spiler
spíler (-ri), s. m. – Trișor. Germ. Spieler „jucător”. Arg.

spilit
SPILÍT s.n. Rocă vulcanică, adesea alterată. [< fr. spilite].

spilite
SPILÍT s.n. Rocă vulcanică, adesea alterată. [< fr. spilite].

spilitele
SPILÍT s.n. Rocă vulcanică, adesea alterată. [< fr. spilite].

spilitelor
SPILÍT s.n. Rocă vulcanică, adesea alterată. [< fr. spilite].

spilitizare
SPILITIZÁRE s.f. (Geol.) Transformarea, prin metamorfism, a labradorului în albit, care are loc în unele roci. [< spilit + -iza].

spilitizarea
SPILITIZÁRE s.f. (Geol.) Transformarea, prin metamorfism, a labradorului în albit, care are loc în unele roci. [< spilit + -iza].

spilitizări
SPILITIZÁRE s.f. (Geol.) Transformarea, prin metamorfism, a labradorului în albit, care are loc în unele roci. [< spilit + -iza].

spilitizării
SPILITIZÁRE s.f. (Geol.) Transformarea, prin metamorfism, a labradorului în albit, care are loc în unele roci. [< spilit + -iza].

spilitul
SPILÍT s.n. Rocă vulcanică, adesea alterată. [< fr. spilite].

spilitului
SPILÍT s.n. Rocă vulcanică, adesea alterată. [< fr. spilite].

spin
SPIN¹, spini, s. m. I. 1. Organ în formă de țeapă care crește pe tulpina, pe ramurile, pe frunzele, pe fructele etc. unor plante; ghimpe. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) pe (sau ca pe) spini = a fi neliniștit, nerăbdător. A fi (sau a sta) ca un spin în ochii (sau în inima, în coasta) cuiva = a nu fi pe placul cuiva, a constitui o prezență neplăcută pentru cineva; a incomoda pe cineva. 2. Nume dat mai multor plante erbacee sau lemnoase care au spini¹ (I 1). ♦ Spec. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina spinoasă și ramificată, cu frunze dințate și spinoase și cu flori roșii, dispuse în capitule (Carduus acanthoides). II. 1. Parte în formă de spin¹ (I 1) a cârligului de undiță, situată în vârful acestuia. 2. Știft. – Lat. spinus „prun sălbatic”.

DOOM

!spínul-cérbului (plantă) s. m. art.

spina
SPÍNĂ, spine, s. f. (Med.) Proeminență ascuțită a unui os. ◊ Spina bifida = malformație congenitală a coloanei vertebrale caracterizată prin lipsa de sudură a arcurilor vertebrale, situată de obicei în regiunea lombară și sacrală. – Din lat., fr. spina bifida.

spinac
SPINÁC s. n. v. spanac.

spinacher
SPINÁCHER s.n. Velă triunghiulară folosită pe ambarcațiile de sport. [< engl. spinnaker].

spinacia
SPANÁC, (rar) spanace, s. n. Plantă erbacee legumicolă cultivată pentru frunzele sale mari, cărnoase, comestibile, de un verde-închis (Spinacia oleracea). ♦ (Fam.) (E un) spanac = (e un) lucru lipsit de importanță, un fleac, un vacs. ♦ Compuse: spanac-porcesc = plantă erbacee cu flori verzi (Chenopodium hybridum); spanac-sălbatic = plantă erbacee cu frunze romboidale și cu flori albicioase (Chenopodium album); spanacul-ciobanilor = plantă erbacee cu frunze triunghiulare, cu flori verzi dispuse în ghemulețe (Chenopodium bonus henricus). – Din ngr. spanáki.

spinal
SPINÁL, -Ă, spinali, -e, adj. Care aparține coloanei vertebrale sau spinării, privitor la coloana vertebrală sau la spinare. – Din fr. spinal.

DOOM

spinál adj. m., pl. spináli; f. spinálă, pl. spinále

spinala
SPINÁL, -Ă, spinali, -e, adj. Care aparține coloanei vertebrale sau spinării, privitor la coloana vertebrală sau la spinare. – Din fr. spinal.

DOOM

spinál adj. m., pl. spináli; f. spinálă, pl. spinále

spinale
SPINÁL, -Ă, spinali, -e, adj. Care aparține coloanei vertebrale sau spinării, privitor la coloana vertebrală sau la spinare. – Din fr. spinal.

DOOM

spinál adj. m., pl. spináli; f. spinálă, pl. spinále

spinalei
SPINÁL, -Ă, spinali, -e, adj. Care aparține coloanei vertebrale sau spinării, privitor la coloana vertebrală sau la spinare. – Din fr. spinal.

DOOM

spinál adj. m., pl. spináli; f. spinálă, pl. spinále

spinalele
SPINÁL, -Ă, spinali, -e, adj. Care aparține coloanei vertebrale sau spinării, privitor la coloana vertebrală sau la spinare. – Din fr. spinal.

DOOM

spinál adj. m., pl. spináli; f. spinálă, pl. spinále

spinalelor
SPINÁL, -Ă, spinali, -e, adj. Care aparține coloanei vertebrale sau spinării, privitor la coloana vertebrală sau la spinare. – Din fr. spinal.

DOOM

spinál adj. m., pl. spináli; f. spinálă, pl. spinále

spinalgia
SPINALGÍE, spinalgii, s. f. (Med.) Durere localizată în coloana vertebrală. – Din fr. spinalgie.

spinalgie
SPINALGÍE, spinalgii, s. f. (Med.) Durere localizată în coloana vertebrală. – Din fr. spinalgie.

spinalgiei
SPINALGÍE, spinalgii, s. f. (Med.) Durere localizată în coloana vertebrală. – Din fr. spinalgie.

spinalgii
SPINALGÍE, spinalgii, s. f. (Med.) Durere localizată în coloana vertebrală. – Din fr. spinalgie.

spinalgiile
SPINALGÍE, spinalgii, s. f. (Med.) Durere localizată în coloana vertebrală. – Din fr. spinalgie.

spinalgiilor
SPINALGÍE, spinalgii, s. f. (Med.) Durere localizată în coloana vertebrală. – Din fr. spinalgie.

spinali
SPINÁL, -Ă, spinali, -e, adj. Care aparține coloanei vertebrale sau spinării, privitor la coloana vertebrală sau la spinare. – Din fr. spinal.

DOOM

spinál adj. m., pl. spináli; f. spinálă, pl. spinále

spinalii
SPINÁL, -Ă, spinali, -e, adj. Care aparține coloanei vertebrale sau spinării, privitor la coloana vertebrală sau la spinare. – Din fr. spinal.

DOOM

spinál adj. m., pl. spináli; f. spinálă, pl. spinále

spinalilor
SPINÁL, -Ă, spinali, -e, adj. Care aparține coloanei vertebrale sau spinării, privitor la coloana vertebrală sau la spinare. – Din fr. spinal.

DOOM

spinál adj. m., pl. spináli; f. spinálă, pl. spinále

spinalul
SPINÁL, -Ă, spinali, -e, adj. Care aparține coloanei vertebrale sau spinării, privitor la coloana vertebrală sau la spinare. – Din fr. spinal.

DOOM

spinál adj. m., pl. spináli; f. spinálă, pl. spinále

spinalului
SPINÁL, -Ă, spinali, -e, adj. Care aparține coloanei vertebrale sau spinării, privitor la coloana vertebrală sau la spinare. – Din fr. spinal.

DOOM

spinál adj. m., pl. spináli; f. spinálă, pl. spinále

spinare
SPINÁRE, spinări, s. f. 1. (Anat.) Spate (1). ◊ Loc. adv. În (sau pe) spinare sau de-a spinare (sau spinarea), cu spinarea = ținând o povară peste umăr, pe spate, în spate. ◊ Expr. A cădea în spinarea cuiva = a cădea în grija sau în sarcina cuiva. A trăi pe spinarea cuiva = a trăi ca un parazit, din munca altuia. A arunca (ceva) în spinarea cuiva = a face pe cineva răspunzător de o vină (de obicei fără temei). 2. Parte a unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă spatele omului. 3. Partea cea mai înaltă a unui munte, a unui deal, a unei stânci; culme prelungită; creastă, coamă. ♦ Creasta unui val de apă. – Lat. spinalis.

DOOM

spináre s. f., g.-d. art. spinắrii; pl. spinắri

spinarea
SPINÁRE, spinări, s. f. 1. (Anat.) Spate (1). ◊ Loc. adv. În (sau pe) spinare sau de-a spinare (sau spinarea), cu spinarea = ținând o povară peste umăr, pe spate, în spate. ◊ Expr. A cădea în spinarea cuiva = a cădea în grija sau în sarcina cuiva. A trăi pe spinarea cuiva = a trăi ca un parazit, din munca altuia. A arunca (ceva) în spinarea cuiva = a face pe cineva răspunzător de o vină (de obicei fără temei). 2. Parte a unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă spatele omului. 3. Partea cea mai înaltă a unui munte, a unui deal, a unei stânci; culme prelungită; creastă, coamă. ♦ Creasta unui val de apă. – Lat. spinalis.

DOOM

spináre s. f., g.-d. art. spinắrii; pl. spinắri

spinat
SPINÁT s. n. v. spanac.

spine
SPÍNĂ, spine, s. f. (Med.) Proeminență ascuțită a unui os. ◊ Spina bifida = malformație congenitală a coloanei vertebrale caracterizată prin lipsa de sudură a arcurilor vertebrale, situată de obicei în regiunea lombară și sacrală. – Din lat., fr. spina bifida.

spine
SPÍNE s. m. v. spin.

spinei
SPÍNĂ, spine, s. f. (Med.) Proeminență ascuțită a unui os. ◊ Spina bifida = malformație congenitală a coloanei vertebrale caracterizată prin lipsa de sudură a arcurilor vertebrale, situată de obicei în regiunea lombară și sacrală. – Din lat., fr. spina bifida.

spinel
SPINÉL, spineli, s. m. Minereu de magneziu cristalizat în sistemul cubic, divers colorat, cu luciu sticlos și duritate mare, cu varietăți folosite ca pietre prețioase. – Din fr. spinelle.

DOOM

spinél s. m., pl. spinéli

spinele
SPÍNĂ, spine, s. f. (Med.) Proeminență ascuțită a unui os. ◊ Spina bifida = malformație congenitală a coloanei vertebrale caracterizată prin lipsa de sudură a arcurilor vertebrale, situată de obicei în regiunea lombară și sacrală. – Din lat., fr. spina bifida.

spineli
SPINÉL, spineli, s. m. Minereu de magneziu cristalizat în sistemul cubic, divers colorat, cu luciu sticlos și duritate mare, cu varietăți folosite ca pietre prețioase. – Din fr. spinelle.

DOOM

spinél s. m., pl. spinéli

spinelii
SPINÉL, spineli, s. m. Minereu de magneziu cristalizat în sistemul cubic, divers colorat, cu luciu sticlos și duritate mare, cu varietăți folosite ca pietre prețioase. – Din fr. spinelle.

DOOM

spinél s. m., pl. spinéli

spinelilor
SPINÉL, spineli, s. m. Minereu de magneziu cristalizat în sistemul cubic, divers colorat, cu luciu sticlos și duritate mare, cu varietăți folosite ca pietre prețioase. – Din fr. spinelle.

DOOM

spinél s. m., pl. spinéli

spinelor
SPÍNĂ, spine, s. f. (Med.) Proeminență ascuțită a unui os. ◊ Spina bifida = malformație congenitală a coloanei vertebrale caracterizată prin lipsa de sudură a arcurilor vertebrale, situată de obicei în regiunea lombară și sacrală. – Din lat., fr. spina bifida.

spinelul
SPINÉL, spineli, s. m. Minereu de magneziu cristalizat în sistemul cubic, divers colorat, cu luciu sticlos și duritate mare, cu varietăți folosite ca pietre prețioase. – Din fr. spinelle.

DOOM

spinél s. m., pl. spinéli

spinelului
SPINÉL, spineli, s. m. Minereu de magneziu cristalizat în sistemul cubic, divers colorat, cu luciu sticlos și duritate mare, cu varietăți folosite ca pietre prețioase. – Din fr. spinelle.

DOOM

spinél s. m., pl. spinéli

spinet
SPINÉT, spineturi, s. n. (Înv. și reg.) Spinărie. – Spin¹ + suf. -et.

DOOM

spinét (mărăciniș) (înv., reg.) s. n., pl. spinéturi

spineta
SPINÉTĂ, spinete, s. f. Vechi instrument muzical cu clape și coarde, asemănător cu clavecinul. – Din it. spinetta.

DOOM

spinétă (instrument muzical) s. f., g.-d. art. spinétei; pl. spinéte

spinete
SPINÉTĂ, spinete, s. f. Vechi instrument muzical cu clape și coarde, asemănător cu clavecinul. – Din it. spinetta.

DOOM

spinétă (instrument muzical) s. f., g.-d. art. spinétei; pl. spinéte

spinetei
SPINÉTĂ, spinete, s. f. Vechi instrument muzical cu clape și coarde, asemănător cu clavecinul. – Din it. spinetta.

DOOM

spinétă (instrument muzical) s. f., g.-d. art. spinétei; pl. spinéte

spinetele
SPINÉTĂ, spinete, s. f. Vechi instrument muzical cu clape și coarde, asemănător cu clavecinul. – Din it. spinetta.

DOOM

spinétă (instrument muzical) s. f., g.-d. art. spinétei; pl. spinéte

spinetelor
SPINÉTĂ, spinete, s. f. Vechi instrument muzical cu clape și coarde, asemănător cu clavecinul. – Din it. spinetta.

DOOM

spinétă (instrument muzical) s. f., g.-d. art. spinétei; pl. spinéte

spinetul
SPINÉT, spineturi, s. n. (Înv. și reg.) Spinărie. – Spin¹ + suf. -et.

DOOM

spinét (mărăciniș) (înv., reg.) s. n., pl. spinéturi

spinetului
SPINÉT, spineturi, s. n. (Înv. și reg.) Spinărie. – Spin¹ + suf. -et.

DOOM

spinét (mărăciniș) (înv., reg.) s. n., pl. spinéturi

spineturi
SPINÉT, spineturi, s. n. (Înv. și reg.) Spinărie. – Spin¹ + suf. -et.

DOOM

spinét (mărăciniș) (înv., reg.) s. n., pl. spinéturi

spineturile
SPINÉT, spineturi, s. n. (Înv. și reg.) Spinărie. – Spin¹ + suf. -et.

DOOM

spinét (mărăciniș) (înv., reg.) s. n., pl. spinéturi

spineturilor
SPINÉT, spineturi, s. n. (Înv. și reg.) Spinărie. – Spin¹ + suf. -et.

DOOM

spinét (mărăciniș) (înv., reg.) s. n., pl. spinéturi

spini
SPIN¹, spini, s. m. I. 1. Organ în formă de țeapă care crește pe tulpina, pe ramurile, pe frunzele, pe fructele etc. unor plante; ghimpe. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) pe (sau ca pe) spini = a fi neliniștit, nerăbdător. A fi (sau a sta) ca un spin în ochii (sau în inima, în coasta) cuiva = a nu fi pe placul cuiva, a constitui o prezență neplăcută pentru cineva; a incomoda pe cineva. 2. Nume dat mai multor plante erbacee sau lemnoase care au spini¹ (I 1). ♦ Spec. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina spinoasă și ramificată, cu frunze dințate și spinoase și cu flori roșii, dispuse în capitule (Carduus acanthoides). II. 1. Parte în formă de spin¹ (I 1) a cârligului de undiță, situată în vârful acestuia. 2. Știft. – Lat. spinus „prun sălbatic”.

DOOM

!spínul-cérbului (plantă) s. m. art.

spinicel
SPINICÉL, spinicei, s. m. (Rar) Spinișor. Iadul era încuiat Cu un spinicel uscat. MARIAN, Î. 468.

spinii
SPIN¹, spini, s. m. I. 1. Organ în formă de țeapă care crește pe tulpina, pe ramurile, pe frunzele, pe fructele etc. unor plante; ghimpe. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) pe (sau ca pe) spini = a fi neliniștit, nerăbdător. A fi (sau a sta) ca un spin în ochii (sau în inima, în coasta) cuiva = a nu fi pe placul cuiva, a constitui o prezență neplăcută pentru cineva; a incomoda pe cineva. 2. Nume dat mai multor plante erbacee sau lemnoase care au spini¹ (I 1). ♦ Spec. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina spinoasă și ramificată, cu frunze dințate și spinoase și cu flori roșii, dispuse în capitule (Carduus acanthoides). II. 1. Parte în formă de spin¹ (I 1) a cârligului de undiță, situată în vârful acestuia. 2. Știft. – Lat. spinus „prun sălbatic”.

DOOM

!spínul-cérbului (plantă) s. m. art.

spinilor
SPIN¹, spini, s. m. I. 1. Organ în formă de țeapă care crește pe tulpina, pe ramurile, pe frunzele, pe fructele etc. unor plante; ghimpe. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) pe (sau ca pe) spini = a fi neliniștit, nerăbdător. A fi (sau a sta) ca un spin în ochii (sau în inima, în coasta) cuiva = a nu fi pe placul cuiva, a constitui o prezență neplăcută pentru cineva; a incomoda pe cineva. 2. Nume dat mai multor plante erbacee sau lemnoase care au spini¹ (I 1). ♦ Spec. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina spinoasă și ramificată, cu frunze dințate și spinoase și cu flori roșii, dispuse în capitule (Carduus acanthoides). II. 1. Parte în formă de spin¹ (I 1) a cârligului de undiță, situată în vârful acestuia. 2. Știft. – Lat. spinus „prun sălbatic”.

DOOM

!spínul-cérbului (plantă) s. m. art.

spining
SPÍNING s.m. Pește artificial întrebuințat ca momeală la pescuitul somnului. [< fr., engl. spinning].

spiniș
SPINÍȘ, spinișuri, s. n. (Reg.) Spinărie. – Spin¹ + suf. -iș.

DOOM

spiníș s. n., pl. spiníșuri

spinișor
SPINIȘÓR, spinișori, s. m. Diminutiv al lui spin¹. – Spin¹ + suf. -ișor.

DOOM

spinișór s. m., pl. spinișóri

spinișori
SPINIȘÓR, spinișori, s. m. Diminutiv al lui spin¹. – Spin¹ + suf. -ișor.

DOOM

spinișór s. m., pl. spinișóri

spinișorii
SPINIȘÓR, spinișori, s. m. Diminutiv al lui spin¹. – Spin¹ + suf. -ișor.

DOOM

spinișór s. m., pl. spinișóri

spinișorilor
SPINIȘÓR, spinișori, s. m. Diminutiv al lui spin¹. – Spin¹ + suf. -ișor.

DOOM

spinișór s. m., pl. spinișóri

spinișorul
SPINIȘÓR, spinișori, s. m. Diminutiv al lui spin¹. – Spin¹ + suf. -ișor.

DOOM

spinișór s. m., pl. spinișóri

spinișorului
SPINIȘÓR, spinișori, s. m. Diminutiv al lui spin¹. – Spin¹ + suf. -ișor.

DOOM

spinișór s. m., pl. spinișóri

spinișul
SPINÍȘ, spinișuri, s. n. (Reg.) Spinărie. – Spin¹ + suf. -iș.

DOOM

spiníș s. n., pl. spiníșuri

spinișului
SPINÍȘ, spinișuri, s. n. (Reg.) Spinărie. – Spin¹ + suf. -iș.

DOOM

spiníș s. n., pl. spiníșuri

spinișuri
SPINÍȘ, spinișuri, s. n. (Reg.) Spinărie. – Spin¹ + suf. -iș.

DOOM

spiníș s. n., pl. spiníșuri

spinișurile
SPINÍȘ, spinișuri, s. n. (Reg.) Spinărie. – Spin¹ + suf. -iș.

DOOM

spiníș s. n., pl. spiníșuri

spinișurilor
SPINÍȘ, spinișuri, s. n. (Reg.) Spinărie. – Spin¹ + suf. -iș.

DOOM

spiníș s. n., pl. spiníșuri

spinoasa
SPINÓS, -OÁSĂ, spinoși, -oase, adj. 1. (Despre plante) Cu spini¹; ghimpos; (despre locuri, terenuri) pe care cresc plante cu spini¹. 2. Fig. Care prezintă dificultăți; greu de parcurs, greu de efectuat; aspru. ♦ Fig. Complicat, dificil. – Spin¹ + suf. -os.

DOOM

!porc-spinós (rozător) s. m., pl. porci-spinóși

spinoase
SPINÓS, -OÁSĂ, spinoși, -oase, adj. 1. (Despre plante) Cu spini¹; ghimpos; (despre locuri, terenuri) pe care cresc plante cu spini¹. 2. Fig. Care prezintă dificultăți; greu de parcurs, greu de efectuat; aspru. ♦ Fig. Complicat, dificil. – Spin¹ + suf. -os.

DOOM

!porc-spinós (rozător) s. m., pl. porci-spinóși

spinoasei
SPINÓS, -OÁSĂ, spinoși, -oase, adj. 1. (Despre plante) Cu spini¹; ghimpos; (despre locuri, terenuri) pe care cresc plante cu spini¹. 2. Fig. Care prezintă dificultăți; greu de parcurs, greu de efectuat; aspru. ♦ Fig. Complicat, dificil. – Spin¹ + suf. -os.

DOOM

!porc-spinós (rozător) s. m., pl. porci-spinóși

spinoasele
SPINÓS, -OÁSĂ, spinoși, -oase, adj. 1. (Despre plante) Cu spini¹; ghimpos; (despre locuri, terenuri) pe care cresc plante cu spini¹. 2. Fig. Care prezintă dificultăți; greu de parcurs, greu de efectuat; aspru. ♦ Fig. Complicat, dificil. – Spin¹ + suf. -os.

DOOM

!porc-spinós (rozător) s. m., pl. porci-spinóși

spinoaselor
SPINÓS, -OÁSĂ, spinoși, -oase, adj. 1. (Despre plante) Cu spini¹; ghimpos; (despre locuri, terenuri) pe care cresc plante cu spini¹. 2. Fig. Care prezintă dificultăți; greu de parcurs, greu de efectuat; aspru. ♦ Fig. Complicat, dificil. – Spin¹ + suf. -os.

DOOM

!porc-spinós (rozător) s. m., pl. porci-spinóși

spinobulbar
SPINOBULBÁR, -Ă, spinobulbari, -e, adj. (Anat.) Care aparține măduvei spinării și bulbului; care se extinde în măduva spinării și în bulb. ◊ Cale spinobulbară = traiect al axonilor care străbat măduva spinării și bulbul rahidian. – Spin[ă] + bulbar.

spinobulbara
SPINOBULBÁR, -Ă, spinobulbari, -e, adj. (Anat.) Care aparține măduvei spinării și bulbului; care se extinde în măduva spinării și în bulb. ◊ Cale spinobulbară = traiect al axonilor care străbat măduva spinării și bulbul rahidian. – Spin[ă] + bulbar.

spinobulbare
SPINOBULBÁR, -Ă, spinobulbari, -e, adj. (Anat.) Care aparține măduvei spinării și bulbului; care se extinde în măduva spinării și în bulb. ◊ Cale spinobulbară = traiect al axonilor care străbat măduva spinării și bulbul rahidian. – Spin[ă] + bulbar.

spinobulbarei
SPINOBULBÁR, -Ă, spinobulbari, -e, adj. (Anat.) Care aparține măduvei spinării și bulbului; care se extinde în măduva spinării și în bulb. ◊ Cale spinobulbară = traiect al axonilor care străbat măduva spinării și bulbul rahidian. – Spin[ă] + bulbar.

spinobulbarele
SPINOBULBÁR, -Ă, spinobulbari, -e, adj. (Anat.) Care aparține măduvei spinării și bulbului; care se extinde în măduva spinării și în bulb. ◊ Cale spinobulbară = traiect al axonilor care străbat măduva spinării și bulbul rahidian. – Spin[ă] + bulbar.

spinobulbarelor
SPINOBULBÁR, -Ă, spinobulbari, -e, adj. (Anat.) Care aparține măduvei spinării și bulbului; care se extinde în măduva spinării și în bulb. ◊ Cale spinobulbară = traiect al axonilor care străbat măduva spinării și bulbul rahidian. – Spin[ă] + bulbar.

spinobulbari
SPINOBULBÁR, -Ă, spinobulbari, -e, adj. (Anat.) Care aparține măduvei spinării și bulbului; care se extinde în măduva spinării și în bulb. ◊ Cale spinobulbară = traiect al axonilor care străbat măduva spinării și bulbul rahidian. – Spin[ă] + bulbar.

spinobulbarii
SPINOBULBÁR, -Ă, spinobulbari, -e, adj. (Anat.) Care aparține măduvei spinării și bulbului; care se extinde în măduva spinării și în bulb. ◊ Cale spinobulbară = traiect al axonilor care străbat măduva spinării și bulbul rahidian. – Spin[ă] + bulbar.

spinobulbarilor
SPINOBULBÁR, -Ă, spinobulbari, -e, adj. (Anat.) Care aparține măduvei spinării și bulbului; care se extinde în măduva spinării și în bulb. ◊ Cale spinobulbară = traiect al axonilor care străbat măduva spinării și bulbul rahidian. – Spin[ă] + bulbar.

spinobulbarul
SPINOBULBÁR, -Ă, spinobulbari, -e, adj. (Anat.) Care aparține măduvei spinării și bulbului; care se extinde în măduva spinării și în bulb. ◊ Cale spinobulbară = traiect al axonilor care străbat măduva spinării și bulbul rahidian. – Spin[ă] + bulbar.

spinobulbarului
SPINOBULBÁR, -Ă, spinobulbari, -e, adj. (Anat.) Care aparține măduvei spinării și bulbului; care se extinde în măduva spinării și în bulb. ◊ Cale spinobulbară = traiect al axonilor care străbat măduva spinării și bulbul rahidian. – Spin[ă] + bulbar.

spinocerebeloasa
SPINOCEREBELÓS, -OÁSĂ, spinocerebeloși, -oase, adj. (Anat.) Care aparține coloanei vertebrale și creierului, care se extinde în coloana vertebrală și în creier. ◊ Cale spinocerebeloasă = traiect al nervilor care străbat măduva spinării și a trunchiului cerebral. – Din engl. spinocerebellous.

spinocerebeloase
SPINOCEREBELÓS, -OÁSĂ, spinocerebeloși, -oase, adj. (Anat.) Care aparține coloanei vertebrale și creierului, care se extinde în coloana vertebrală și în creier. ◊ Cale spinocerebeloasă = traiect al nervilor care străbat măduva spinării și a trunchiului cerebral. – Din engl. spinocerebellous.

spinocerebeloasei
SPINOCEREBELÓS, -OÁSĂ, spinocerebeloși, -oase, adj. (Anat.) Care aparține coloanei vertebrale și creierului, care se extinde în coloana vertebrală și în creier. ◊ Cale spinocerebeloasă = traiect al nervilor care străbat măduva spinării și a trunchiului cerebral. – Din engl. spinocerebellous.

spinocerebeloasele
SPINOCEREBELÓS, -OÁSĂ, spinocerebeloși, -oase, adj. (Anat.) Care aparține coloanei vertebrale și creierului, care se extinde în coloana vertebrală și în creier. ◊ Cale spinocerebeloasă = traiect al nervilor care străbat măduva spinării și a trunchiului cerebral. – Din engl. spinocerebellous.

spinocerebeloaselor
SPINOCEREBELÓS, -OÁSĂ, spinocerebeloși, -oase, adj. (Anat.) Care aparține coloanei vertebrale și creierului, care se extinde în coloana vertebrală și în creier. ◊ Cale spinocerebeloasă = traiect al nervilor care străbat măduva spinării și a trunchiului cerebral. – Din engl. spinocerebellous.

spinocerebelos
SPINOCEREBELÓS, -OÁSĂ, spinocerebeloși, -oase, adj. (Anat.) Care aparține coloanei vertebrale și creierului, care se extinde în coloana vertebrală și în creier. ◊ Cale spinocerebeloasă = traiect al nervilor care străbat măduva spinării și a trunchiului cerebral. – Din engl. spinocerebellous.

spinocerebelosul
SPINOCEREBELÓS, -OÁSĂ, spinocerebeloși, -oase, adj. (Anat.) Care aparține coloanei vertebrale și creierului, care se extinde în coloana vertebrală și în creier. ◊ Cale spinocerebeloasă = traiect al nervilor care străbat măduva spinării și a trunchiului cerebral. – Din engl. spinocerebellous.

spinocerebelosului
SPINOCEREBELÓS, -OÁSĂ, spinocerebeloși, -oase, adj. (Anat.) Care aparține coloanei vertebrale și creierului, care se extinde în coloana vertebrală și în creier. ◊ Cale spinocerebeloasă = traiect al nervilor care străbat măduva spinării și a trunchiului cerebral. – Din engl. spinocerebellous.

spinocerebeloși
SPINOCEREBELÓS, -OÁSĂ, spinocerebeloși, -oase, adj. (Anat.) Care aparține coloanei vertebrale și creierului, care se extinde în coloana vertebrală și în creier. ◊ Cale spinocerebeloasă = traiect al nervilor care străbat măduva spinării și a trunchiului cerebral. – Din engl. spinocerebellous.

spinocerebeloșii
SPINOCEREBELÓS, -OÁSĂ, spinocerebeloși, -oase, adj. (Anat.) Care aparține coloanei vertebrale și creierului, care se extinde în coloana vertebrală și în creier. ◊ Cale spinocerebeloasă = traiect al nervilor care străbat măduva spinării și a trunchiului cerebral. – Din engl. spinocerebellous.

spinocerebeloșilor
SPINOCEREBELÓS, -OÁSĂ, spinocerebeloși, -oase, adj. (Anat.) Care aparține coloanei vertebrale și creierului, care se extinde în coloana vertebrală și în creier. ◊ Cale spinocerebeloasă = traiect al nervilor care străbat măduva spinării și a trunchiului cerebral. – Din engl. spinocerebellous.

spinor
SPINÓR s.m. (Fiz.) Mărime de calcul pentru operații matematice având ca bază spinul. [< engl., fr. spinor].

DOOM

spinór s. m., pl. spinóri

spinori
SPINÓR s.m. (Fiz.) Mărime de calcul pentru operații matematice având ca bază spinul. [< engl., fr. spinor].

DOOM

spinór s. m., pl. spinóri

spinorii
SPINÓR s.m. (Fiz.) Mărime de calcul pentru operații matematice având ca bază spinul. [< engl., fr. spinor].

DOOM

spinór s. m., pl. spinóri

spinorilor
SPINÓR s.m. (Fiz.) Mărime de calcul pentru operații matematice având ca bază spinul. [< engl., fr. spinor].

DOOM

spinór s. m., pl. spinóri

spinorul
SPINÓR s.m. (Fiz.) Mărime de calcul pentru operații matematice având ca bază spinul. [< engl., fr. spinor].

DOOM

spinór s. m., pl. spinóri

spinorului
SPINÓR s.m. (Fiz.) Mărime de calcul pentru operații matematice având ca bază spinul. [< engl., fr. spinor].

DOOM

spinór s. m., pl. spinóri

spinos
SPINÓS, -OÁSĂ, spinoși, -oase, adj. 1. (Despre plante) Cu spini¹; ghimpos; (despre locuri, terenuri) pe care cresc plante cu spini¹. 2. Fig. Care prezintă dificultăți; greu de parcurs, greu de efectuat; aspru. ♦ Fig. Complicat, dificil. – Spin¹ + suf. -os.

DOOM

!porc-spinós (rozător) s. m., pl. porci-spinóși

spinosa
OS, oase, s. n. 1. Element de bază al scheletului vertebratelor, caracterizat prin structura lui dură, solidă și rezistentă, de culoare albă. ◊ Os mort = umflătură a unui os (de obicei a oaselor de la picioarele de dinapoi ale calului) provenită dintr-o lovitură, dintr-un efort sau transmisă pe cale ereditară. ◊ Expr. A(-i) ajunge (cuiva) cuțitul la os = a nu mai putea îndura un rău; a-și pierde răbdarea. A băga (sau a-i intra cuiva) frica (sau spaima etc.) în oase = a (se) speria, a (se) îngrozi. A fi numai piele și oase sau a-i număra oasele = a fi foarte slab. A(-i) trece (cuiva) os prin os = a fi extrem de obosit. Până la (sau în) oase sau până la (sau în) măduva oaselor = în tot corpul; foarte mult, adânc. A-i rupe (sau a-i muia cuiva) oasele = a bate foarte tare pe cineva. A-i rămâne (sau a-i putrezi) oasele (pe undeva) = a muri departe de casă, prin locuri străine. A căpăta (sau a avea, a dobândi etc.) un os de ros = a obține (sau a avea) un avantaj, un profit. ♦ Os (1) sau material cornos prelucrat, întrebuințat la fabricarea unor obiecte, în industrie, în arte decorative etc. 2. Fig. (La pl.) Trup; ființă, făptură. 3. Fig. Neam, familie, viță. ◊ Expr. (A fi) din os sfânt (sau din oase sfinte, din os de domn sau domnesc) = (a fi) din neam domnesc, din familie domnitoare. 4. Compus: osul-iepurelui = plantă cu miros greu, cu flori trandafirii îngrămădite la vârful ramurilor spinoase (Ononis spinosa). – Lat. ossum.

spinosul
SPINÓS, -OÁSĂ, spinoși, -oase, adj. 1. (Despre plante) Cu spini¹; ghimpos; (despre locuri, terenuri) pe care cresc plante cu spini¹. 2. Fig. Care prezintă dificultăți; greu de parcurs, greu de efectuat; aspru. ♦ Fig. Complicat, dificil. – Spin¹ + suf. -os.

DOOM

!porc-spinós (rozător) s. m., pl. porci-spinóși

spinosului
SPINÓS, -OÁSĂ, spinoși, -oase, adj. 1. (Despre plante) Cu spini¹; ghimpos; (despre locuri, terenuri) pe care cresc plante cu spini¹. 2. Fig. Care prezintă dificultăți; greu de parcurs, greu de efectuat; aspru. ♦ Fig. Complicat, dificil. – Spin¹ + suf. -os.

DOOM

!porc-spinós (rozător) s. m., pl. porci-spinóși

spinosum
HOLÉRĂ, holere, s. f. 1. Boală epidemică gravă, adesea mortală, caracterizată prin crampe stomacale foarte dureroase, vărsături și diaree, care duce la o puternică deshidratare a organismului. ◊ Expr. A da holera în cineva = a se speria foarte tare, a intra spaima în cineva. 2. Boală infecțioasă a păsărilor, cu evoluție gravă, provocată de un microb; pasteureloză. 3. Epitet dat unei ființe urâte și rele. – Din lat. cholera, ngr. choléra, ucr. holera.

spinotalamic
SPINOTALÁMIC, -Ă, spinotalamici, -ce, adj. (Anat.) Care aparține măduvei spinării și talamusului. ◊ Cale spinotalamică = traiect al fibrelor nervoase care străbat măduva spinării, bulbul, puntea și pedunculii cerebrali, ajungând la talamus. – Din fr. spinothalamique, engl. spinothalamic.

spinotalamica
SPINOTALÁMIC, -Ă, spinotalamici, -ce, adj. (Anat.) Care aparține măduvei spinării și talamusului. ◊ Cale spinotalamică = traiect al fibrelor nervoase care străbat măduva spinării, bulbul, puntea și pedunculii cerebrali, ajungând la talamus. – Din fr. spinothalamique, engl. spinothalamic.

spinotalamice
SPINOTALÁMIC, -Ă, spinotalamici, -ce, adj. (Anat.) Care aparține măduvei spinării și talamusului. ◊ Cale spinotalamică = traiect al fibrelor nervoase care străbat măduva spinării, bulbul, puntea și pedunculii cerebrali, ajungând la talamus. – Din fr. spinothalamique, engl. spinothalamic.

spinotalamicei
SPINOTALÁMIC, -Ă, spinotalamici, -ce, adj. (Anat.) Care aparține măduvei spinării și talamusului. ◊ Cale spinotalamică = traiect al fibrelor nervoase care străbat măduva spinării, bulbul, puntea și pedunculii cerebrali, ajungând la talamus. – Din fr. spinothalamique, engl. spinothalamic.

spinotalamicele
SPINOTALÁMIC, -Ă, spinotalamici, -ce, adj. (Anat.) Care aparține măduvei spinării și talamusului. ◊ Cale spinotalamică = traiect al fibrelor nervoase care străbat măduva spinării, bulbul, puntea și pedunculii cerebrali, ajungând la talamus. – Din fr. spinothalamique, engl. spinothalamic.

spinotalamicelor
SPINOTALÁMIC, -Ă, spinotalamici, -ce, adj. (Anat.) Care aparține măduvei spinării și talamusului. ◊ Cale spinotalamică = traiect al fibrelor nervoase care străbat măduva spinării, bulbul, puntea și pedunculii cerebrali, ajungând la talamus. – Din fr. spinothalamique, engl. spinothalamic.

spinotalamici
SPINOTALÁMIC, -Ă, spinotalamici, -ce, adj. (Anat.) Care aparține măduvei spinării și talamusului. ◊ Cale spinotalamică = traiect al fibrelor nervoase care străbat măduva spinării, bulbul, puntea și pedunculii cerebrali, ajungând la talamus. – Din fr. spinothalamique, engl. spinothalamic.

spinotalamicii
SPINOTALÁMIC, -Ă, spinotalamici, -ce, adj. (Anat.) Care aparține măduvei spinării și talamusului. ◊ Cale spinotalamică = traiect al fibrelor nervoase care străbat măduva spinării, bulbul, puntea și pedunculii cerebrali, ajungând la talamus. – Din fr. spinothalamique, engl. spinothalamic.

spinotalamicilor
SPINOTALÁMIC, -Ă, spinotalamici, -ce, adj. (Anat.) Care aparține măduvei spinării și talamusului. ◊ Cale spinotalamică = traiect al fibrelor nervoase care străbat măduva spinării, bulbul, puntea și pedunculii cerebrali, ajungând la talamus. – Din fr. spinothalamique, engl. spinothalamic.

spinotalamicul
SPINOTALÁMIC, -Ă, spinotalamici, -ce, adj. (Anat.) Care aparține măduvei spinării și talamusului. ◊ Cale spinotalamică = traiect al fibrelor nervoase care străbat măduva spinării, bulbul, puntea și pedunculii cerebrali, ajungând la talamus. – Din fr. spinothalamique, engl. spinothalamic.

spinotalamicului
SPINOTALÁMIC, -Ă, spinotalamici, -ce, adj. (Anat.) Care aparține măduvei spinării și talamusului. ◊ Cale spinotalamică = traiect al fibrelor nervoase care străbat măduva spinării, bulbul, puntea și pedunculii cerebrali, ajungând la talamus. – Din fr. spinothalamique, engl. spinothalamic.

spinozism
SPINOZÍSM s.n. Sistemul filozofic al lui Spinoza, care profesează credința într-o substanță unică, infinită, cauza imanentă a întregii existențe. [< fr. spinozisme, cf. Spinoza – filozof olandez].

spinozist
SPINOZÍST, -Ă s.m. și f. Adept al spinozismului. [< fr. spinoziste].

spinozistă
SPINOZÍST, -Ă s.m. și f. Adept al spinozismului. [< fr. spinoziste].

spinoși
SPINÓS, -OÁSĂ, spinoși, -oase, adj. 1. (Despre plante) Cu spini¹; ghimpos; (despre locuri, terenuri) pe care cresc plante cu spini¹. 2. Fig. Care prezintă dificultăți; greu de parcurs, greu de efectuat; aspru. ♦ Fig. Complicat, dificil. – Spin¹ + suf. -os.

DOOM

!porc-spinós (rozător) s. m., pl. porci-spinóși

spinoșii
SPINÓS, -OÁSĂ, spinoși, -oase, adj. 1. (Despre plante) Cu spini¹; ghimpos; (despre locuri, terenuri) pe care cresc plante cu spini¹. 2. Fig. Care prezintă dificultăți; greu de parcurs, greu de efectuat; aspru. ♦ Fig. Complicat, dificil. – Spin¹ + suf. -os.

DOOM

!porc-spinós (rozător) s. m., pl. porci-spinóși

spinoșilor
SPINÓS, -OÁSĂ, spinoși, -oase, adj. 1. (Despre plante) Cu spini¹; ghimpos; (despre locuri, terenuri) pe care cresc plante cu spini¹. 2. Fig. Care prezintă dificultăți; greu de parcurs, greu de efectuat; aspru. ♦ Fig. Complicat, dificil. – Spin¹ + suf. -os.

DOOM

!porc-spinós (rozător) s. m., pl. porci-spinóși

spintariscoape
SPINTARISCÓP, spintariscoape, s. n. (Fiz.) Instrument folosit pentru a observa scânteierile produse de unele particule alfa emise de o sursă radioactivă, când lovesc un ecran cu sulfură de zinc. – Din fr. spinthariscope.

DOOM

!spintariscóp (-ris-cop/-ri-scop) s. n., pl. spintariscoápe

spintariscoapele
SPINTARISCÓP, spintariscoape, s. n. (Fiz.) Instrument folosit pentru a observa scânteierile produse de unele particule alfa emise de o sursă radioactivă, când lovesc un ecran cu sulfură de zinc. – Din fr. spinthariscope.

DOOM

!spintariscóp (-ris-cop/-ri-scop) s. n., pl. spintariscoápe

spintariscoapelor
SPINTARISCÓP, spintariscoape, s. n. (Fiz.) Instrument folosit pentru a observa scânteierile produse de unele particule alfa emise de o sursă radioactivă, când lovesc un ecran cu sulfură de zinc. – Din fr. spinthariscope.

DOOM

!spintariscóp (-ris-cop/-ri-scop) s. n., pl. spintariscoápe

spintariscop
SPINTARISCÓP, spintariscoape, s. n. (Fiz.) Instrument folosit pentru a observa scânteierile produse de unele particule alfa emise de o sursă radioactivă, când lovesc un ecran cu sulfură de zinc. – Din fr. spinthariscope.

DOOM

!spintariscóp (-ris-cop/-ri-scop) s. n., pl. spintariscoápe

spintariscopul
SPINTARISCÓP, spintariscoape, s. n. (Fiz.) Instrument folosit pentru a observa scânteierile produse de unele particule alfa emise de o sursă radioactivă, când lovesc un ecran cu sulfură de zinc. – Din fr. spinthariscope.

DOOM

!spintariscóp (-ris-cop/-ri-scop) s. n., pl. spintariscoápe

spintariscopului
SPINTARISCÓP, spintariscoape, s. n. (Fiz.) Instrument folosit pentru a observa scânteierile produse de unele particule alfa emise de o sursă radioactivă, când lovesc un ecran cu sulfură de zinc. – Din fr. spinthariscope.

DOOM

!spintariscóp (-ris-cop/-ri-scop) s. n., pl. spintariscoápe

spintec
SPINTECÁ, spíntec, vb. I. Tranz. 1. A despica cu un instrument ascuțit trupul (sau o parte a trupului) unei ființe, printr-o tăietură lungă și adâncă. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) înjunghia, a (se) ucide (prin înjunghiere). ♦ A despica un material fibros, metalic etc. în lungul fibrelor, al direcției de orientare a cristalelor etc. 2. Fig. A străbate spațiul (cu iuțeală). 3. A sfâșia, a rupe (haine, stofe). – Lat. *expanticare (< pantex).

DOOM

spintecá (a ~) vb., ind. prez. 3 spíntecă

spinteca
SPINTECÁ, spíntec, vb. I. Tranz. 1. A despica cu un instrument ascuțit trupul (sau o parte a trupului) unei ființe, printr-o tăietură lungă și adâncă. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) înjunghia, a (se) ucide (prin înjunghiere). ♦ A despica un material fibros, metalic etc. în lungul fibrelor, al direcției de orientare a cristalelor etc. 2. Fig. A străbate spațiul (cu iuțeală). 3. A sfâșia, a rupe (haine, stofe). – Lat. *expanticare (< pantex).

DOOM

spintecá (a ~) vb., ind. prez. 3 spíntecă

spintecai
SPINTECÁ, spíntec, vb. I. Tranz. 1. A despica cu un instrument ascuțit trupul (sau o parte a trupului) unei ființe, printr-o tăietură lungă și adâncă. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) înjunghia, a (se) ucide (prin înjunghiere). ♦ A despica un material fibros, metalic etc. în lungul fibrelor, al direcției de orientare a cristalelor etc. 2. Fig. A străbate spațiul (cu iuțeală). 3. A sfâșia, a rupe (haine, stofe). – Lat. *expanticare (< pantex).

DOOM

spintecá (a ~) vb., ind. prez. 3 spíntecă

spintecam
SPINTECÁ, spíntec, vb. I. Tranz. 1. A despica cu un instrument ascuțit trupul (sau o parte a trupului) unei ființe, printr-o tăietură lungă și adâncă. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) înjunghia, a (se) ucide (prin înjunghiere). ♦ A despica un material fibros, metalic etc. în lungul fibrelor, al direcției de orientare a cristalelor etc. 2. Fig. A străbate spațiul (cu iuțeală). 3. A sfâșia, a rupe (haine, stofe). – Lat. *expanticare (< pantex).

DOOM

spintecá (a ~) vb., ind. prez. 3 spíntecă

spintecare
SPINTECÁ, spíntec, vb. I. Tranz. 1. A despica cu un instrument ascuțit trupul (sau o parte a trupului) unei ființe, printr-o tăietură lungă și adâncă. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) înjunghia, a (se) ucide (prin înjunghiere). ♦ A despica un material fibros, metalic etc. în lungul fibrelor, al direcției de orientare a cristalelor etc. 2. Fig. A străbate spațiul (cu iuțeală). 3. A sfâșia, a rupe (haine, stofe). – Lat. *expanticare (< pantex).

DOOM

spintecá (a ~) vb., ind. prez. 3 spíntecă

spintecare
SPINTECÁRE, spintecări, s. f. Acțiunea de a (se) spinteca. – V. spinteca.

DOOM

spintecáre s. f., g.-d. art. spintecắrii; pl. spintecắri

spintecarea
SPINTECÁRE, spintecări, s. f. Acțiunea de a (se) spinteca. – V. spinteca.

DOOM

spintecáre s. f., g.-d. art. spintecắrii; pl. spintecắri

spintecară
SPINTECÁ, spíntec, vb. I. Tranz. 1. A despica cu un instrument ascuțit trupul (sau o parte a trupului) unei ființe, printr-o tăietură lungă și adâncă. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) înjunghia, a (se) ucide (prin înjunghiere). ♦ A despica un material fibros, metalic etc. în lungul fibrelor, al direcției de orientare a cristalelor etc. 2. Fig. A străbate spațiul (cu iuțeală). 3. A sfâșia, a rupe (haine, stofe). – Lat. *expanticare (< pantex).

DOOM

spintecá (a ~) vb., ind. prez. 3 spíntecă

spintecarăm
SPINTECÁ, spíntec, vb. I. Tranz. 1. A despica cu un instrument ascuțit trupul (sau o parte a trupului) unei ființe, printr-o tăietură lungă și adâncă. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) înjunghia, a (se) ucide (prin înjunghiere). ♦ A despica un material fibros, metalic etc. în lungul fibrelor, al direcției de orientare a cristalelor etc. 2. Fig. A străbate spațiul (cu iuțeală). 3. A sfâșia, a rupe (haine, stofe). – Lat. *expanticare (< pantex).

DOOM

spintecá (a ~) vb., ind. prez. 3 spíntecă

spintecarăți
SPINTECÁ, spíntec, vb. I. Tranz. 1. A despica cu un instrument ascuțit trupul (sau o parte a trupului) unei ființe, printr-o tăietură lungă și adâncă. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) înjunghia, a (se) ucide (prin înjunghiere). ♦ A despica un material fibros, metalic etc. în lungul fibrelor, al direcției de orientare a cristalelor etc. 2. Fig. A străbate spațiul (cu iuțeală). 3. A sfâșia, a rupe (haine, stofe). – Lat. *expanticare (< pantex).

DOOM

spintecá (a ~) vb., ind. prez. 3 spíntecă

spintecase
SPINTECÁ, spíntec, vb. I. Tranz. 1. A despica cu un instrument ascuțit trupul (sau o parte a trupului) unei ființe, printr-o tăietură lungă și adâncă. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) înjunghia, a (se) ucide (prin înjunghiere). ♦ A despica un material fibros, metalic etc. în lungul fibrelor, al direcției de orientare a cristalelor etc. 2. Fig. A străbate spațiul (cu iuțeală). 3. A sfâșia, a rupe (haine, stofe). – Lat. *expanticare (< pantex).

DOOM

spintecá (a ~) vb., ind. prez. 3 spíntecă

spintecasem
SPINTECÁ, spíntec, vb. I. Tranz. 1. A despica cu un instrument ascuțit trupul (sau o parte a trupului) unei ființe, printr-o tăietură lungă și adâncă. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) înjunghia, a (se) ucide (prin înjunghiere). ♦ A despica un material fibros, metalic etc. în lungul fibrelor, al direcției de orientare a cristalelor etc. 2. Fig. A străbate spațiul (cu iuțeală). 3. A sfâșia, a rupe (haine, stofe). – Lat. *expanticare (< pantex).

DOOM

spintecá (a ~) vb., ind. prez. 3 spíntecă

spintecaseră
SPINTECÁ, spíntec, vb. I. Tranz. 1. A despica cu un instrument ascuțit trupul (sau o parte a trupului) unei ființe, printr-o tăietură lungă și adâncă. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) înjunghia, a (se) ucide (prin înjunghiere). ♦ A despica un material fibros, metalic etc. în lungul fibrelor, al direcției de orientare a cristalelor etc. 2. Fig. A străbate spațiul (cu iuțeală). 3. A sfâșia, a rupe (haine, stofe). – Lat. *expanticare (< pantex).

DOOM

spintecá (a ~) vb., ind. prez. 3 spíntecă

spintecaserăm
SPINTECÁ, spíntec, vb. I. Tranz. 1. A despica cu un instrument ascuțit trupul (sau o parte a trupului) unei ființe, printr-o tăietură lungă și adâncă. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) înjunghia, a (se) ucide (prin înjunghiere). ♦ A despica un material fibros, metalic etc. în lungul fibrelor, al direcției de orientare a cristalelor etc. 2. Fig. A străbate spațiul (cu iuțeală). 3. A sfâșia, a rupe (haine, stofe). – Lat. *expanticare (< pantex).

DOOM

spintecá (a ~) vb., ind. prez. 3 spíntecă

spintecaserăți
SPINTECÁ, spíntec, vb. I. Tranz. 1. A despica cu un instrument ascuțit trupul (sau o parte a trupului) unei ființe, printr-o tăietură lungă și adâncă. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) înjunghia, a (se) ucide (prin înjunghiere). ♦ A despica un material fibros, metalic etc. în lungul fibrelor, al direcției de orientare a cristalelor etc. 2. Fig. A străbate spațiul (cu iuțeală). 3. A sfâșia, a rupe (haine, stofe). – Lat. *expanticare (< pantex).

DOOM

spintecá (a ~) vb., ind. prez. 3 spíntecă

spintecaseși
SPINTECÁ, spíntec, vb. I. Tranz. 1. A despica cu un instrument ascuțit trupul (sau o parte a trupului) unei ființe, printr-o tăietură lungă și adâncă. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) înjunghia, a (se) ucide (prin înjunghiere). ♦ A despica un material fibros, metalic etc. în lungul fibrelor, al direcției de orientare a cristalelor etc. 2. Fig. A străbate spațiul (cu iuțeală). 3. A sfâșia, a rupe (haine, stofe). – Lat. *expanticare (< pantex).

DOOM

spintecá (a ~) vb., ind. prez. 3 spíntecă

spintecaseți
SPINTECÁ, spíntec, vb. I. Tranz. 1. A despica cu un instrument ascuțit trupul (sau o parte a trupului) unei ființe, printr-o tăietură lungă și adâncă. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) înjunghia, a (se) ucide (prin înjunghiere). ♦ A despica un material fibros, metalic etc. în lungul fibrelor, al direcției de orientare a cristalelor etc. 2. Fig. A străbate spațiul (cu iuțeală). 3. A sfâșia, a rupe (haine, stofe). – Lat. *expanticare (< pantex).

DOOM

spintecá (a ~) vb., ind. prez. 3 spíntecă

spintecat
SPINTECÁ, spíntec, vb. I. Tranz. 1. A despica cu un instrument ascuțit trupul (sau o parte a trupului) unei ființe, printr-o tăietură lungă și adâncă. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) înjunghia, a (se) ucide (prin înjunghiere). ♦ A despica un material fibros, metalic etc. în lungul fibrelor, al direcției de orientare a cristalelor etc. 2. Fig. A străbate spațiul (cu iuțeală). 3. A sfâșia, a rupe (haine, stofe). – Lat. *expanticare (< pantex).

DOOM

spintecá (a ~) vb., ind. prez. 3 spíntecă

spintecat
SPINTECÁT, -Ă, spintecați, -te, adj. Despicat, străpuns; înjunghiat; sfâșiat. ♦ Prevăzut cu o tăietură, cu o despicătură. – V. spinteca.

spintecata
SPINTECÁT, -Ă, spintecați, -te, adj. Despicat, străpuns; înjunghiat; sfâșiat. ♦ Prevăzut cu o tăietură, cu o despicătură. – V. spinteca.

spintecate
SPINTECÁT, -Ă, spintecați, -te, adj. Despicat, străpuns; înjunghiat; sfâșiat. ♦ Prevăzut cu o tăietură, cu o despicătură. – V. spinteca.

spintecatei
SPINTECÁT, -Ă, spintecați, -te, adj. Despicat, străpuns; înjunghiat; sfâșiat. ♦ Prevăzut cu o tăietură, cu o despicătură. – V. spinteca.

spintecatele
SPINTECÁT, -Ă, spintecați, -te, adj. Despicat, străpuns; înjunghiat; sfâșiat. ♦ Prevăzut cu o tăietură, cu o despicătură. – V. spinteca.

spintecatelor
SPINTECÁT, -Ă, spintecați, -te, adj. Despicat, străpuns; înjunghiat; sfâșiat. ♦ Prevăzut cu o tăietură, cu o despicătură. – V. spinteca.

spintecatul
SPINTECÁT, -Ă, spintecați, -te, adj. Despicat, străpuns; înjunghiat; sfâșiat. ♦ Prevăzut cu o tăietură, cu o despicătură. – V. spinteca.

spintecatului
SPINTECÁT, -Ă, spintecați, -te, adj. Despicat, străpuns; înjunghiat; sfâșiat. ♦ Prevăzut cu o tăietură, cu o despicătură. – V. spinteca.

spintecau
SPINTECÁ, spíntec, vb. I. Tranz. 1. A despica cu un instrument ascuțit trupul (sau o parte a trupului) unei ființe, printr-o tăietură lungă și adâncă. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) înjunghia, a (se) ucide (prin înjunghiere). ♦ A despica un material fibros, metalic etc. în lungul fibrelor, al direcției de orientare a cristalelor etc. 2. Fig. A străbate spațiul (cu iuțeală). 3. A sfâșia, a rupe (haine, stofe). – Lat. *expanticare (< pantex).

DOOM

spintecá (a ~) vb., ind. prez. 3 spíntecă

spintecași
SPINTECÁ, spíntec, vb. I. Tranz. 1. A despica cu un instrument ascuțit trupul (sau o parte a trupului) unei ființe, printr-o tăietură lungă și adâncă. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) înjunghia, a (se) ucide (prin înjunghiere). ♦ A despica un material fibros, metalic etc. în lungul fibrelor, al direcției de orientare a cristalelor etc. 2. Fig. A străbate spațiul (cu iuțeală). 3. A sfâșia, a rupe (haine, stofe). – Lat. *expanticare (< pantex).

DOOM

spintecá (a ~) vb., ind. prez. 3 spíntecă

spintecați
SPINTECÁ, spíntec, vb. I. Tranz. 1. A despica cu un instrument ascuțit trupul (sau o parte a trupului) unei ființe, printr-o tăietură lungă și adâncă. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) înjunghia, a (se) ucide (prin înjunghiere). ♦ A despica un material fibros, metalic etc. în lungul fibrelor, al direcției de orientare a cristalelor etc. 2. Fig. A străbate spațiul (cu iuțeală). 3. A sfâșia, a rupe (haine, stofe). – Lat. *expanticare (< pantex).

DOOM

spintecá (a ~) vb., ind. prez. 3 spíntecă

spintecați
SPINTECÁT, -Ă, spintecați, -te, adj. Despicat, străpuns; înjunghiat; sfâșiat. ♦ Prevăzut cu o tăietură, cu o despicătură. – V. spinteca.

spintecații
SPINTECÁT, -Ă, spintecați, -te, adj. Despicat, străpuns; înjunghiat; sfâșiat. ♦ Prevăzut cu o tăietură, cu o despicătură. – V. spinteca.

spintecaților
SPINTECÁT, -Ă, spintecați, -te, adj. Despicat, străpuns; înjunghiat; sfâșiat. ♦ Prevăzut cu o tăietură, cu o despicătură. – V. spinteca.

spintece
SPINTECÁ, spíntec, vb. I. Tranz. 1. A despica cu un instrument ascuțit trupul (sau o parte a trupului) unei ființe, printr-o tăietură lungă și adâncă. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) înjunghia, a (se) ucide (prin înjunghiere). ♦ A despica un material fibros, metalic etc. în lungul fibrelor, al direcției de orientare a cristalelor etc. 2. Fig. A străbate spațiul (cu iuțeală). 3. A sfâșia, a rupe (haine, stofe). – Lat. *expanticare (< pantex).

DOOM

spintecá (a ~) vb., ind. prez. 3 spíntecă

spinteci
SPINTECÁ, spíntec, vb. I. Tranz. 1. A despica cu un instrument ascuțit trupul (sau o parte a trupului) unei ființe, printr-o tăietură lungă și adâncă. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) înjunghia, a (se) ucide (prin înjunghiere). ♦ A despica un material fibros, metalic etc. în lungul fibrelor, al direcției de orientare a cristalelor etc. 2. Fig. A străbate spațiul (cu iuțeală). 3. A sfâșia, a rupe (haine, stofe). – Lat. *expanticare (< pantex).

DOOM

spintecá (a ~) vb., ind. prez. 3 spíntecă

spintecând
SPINTECÁ, spíntec, vb. I. Tranz. 1. A despica cu un instrument ascuțit trupul (sau o parte a trupului) unei ființe, printr-o tăietură lungă și adâncă. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) înjunghia, a (se) ucide (prin înjunghiere). ♦ A despica un material fibros, metalic etc. în lungul fibrelor, al direcției de orientare a cristalelor etc. 2. Fig. A străbate spațiul (cu iuțeală). 3. A sfâșia, a rupe (haine, stofe). – Lat. *expanticare (< pantex).

DOOM

spintecá (a ~) vb., ind. prez. 3 spíntecă

spintecînd
SPINTECÁ, spíntec, vb. I. Tranz. 1. A despica cu un instrument ascuțit trupul (sau o parte a trupului) unei ființe, printr-o tăietură lungă și adâncă. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) înjunghia, a (se) ucide (prin înjunghiere). ♦ A despica un material fibros, metalic etc. în lungul fibrelor, al direcției de orientare a cristalelor etc. 2. Fig. A străbate spațiul (cu iuțeală). 3. A sfâșia, a rupe (haine, stofe). – Lat. *expanticare (< pantex).

DOOM

spintecá (a ~) vb., ind. prez. 3 spíntecă

spintecări
SPINTECÁRE, spintecări, s. f. Acțiunea de a (se) spinteca. – V. spinteca.

DOOM

spintecáre s. f., g.-d. art. spintecắrii; pl. spintecắri

spintecării
SPINTECÁRE, spintecări, s. f. Acțiunea de a (se) spinteca. – V. spinteca.

DOOM

spintecáre s. f., g.-d. art. spintecắrii; pl. spintecắri

spintecările
SPINTECÁRE, spintecări, s. f. Acțiunea de a (se) spinteca. – V. spinteca.

DOOM

spintecáre s. f., g.-d. art. spintecắrii; pl. spintecắri

spintecărilor
SPINTECÁRE, spintecări, s. f. Acțiunea de a (se) spinteca. – V. spinteca.

DOOM

spintecáre s. f., g.-d. art. spintecắrii; pl. spintecắri

spintecătoare
SPINTECĂTÓR, -OÁRE, spintecători, -oare, adj. Care spintecă. – Spinteca + suf. -ător.

DOOM

spintecătór adj. m., pl. spintecătóri; f. sg. și pl. spintecătoáre

spintecătoarea
SPINTECĂTÓR, -OÁRE, spintecători, -oare, adj. Care spintecă. – Spinteca + suf. -ător.

DOOM

spintecătór adj. m., pl. spintecătóri; f. sg. și pl. spintecătoáre

spintecătoarei
SPINTECĂTÓR, -OÁRE, spintecători, -oare, adj. Care spintecă. – Spinteca + suf. -ător.

DOOM

spintecătór adj. m., pl. spintecătóri; f. sg. și pl. spintecătoáre

spintecătoarele
SPINTECĂTÓR, -OÁRE, spintecători, -oare, adj. Care spintecă. – Spinteca + suf. -ător.

DOOM

spintecătór adj. m., pl. spintecătóri; f. sg. și pl. spintecătoáre

spintecătoarelor
SPINTECĂTÓR, -OÁRE, spintecători, -oare, adj. Care spintecă. – Spinteca + suf. -ător.

DOOM

spintecătór adj. m., pl. spintecătóri; f. sg. și pl. spintecătoáre

spintecător
SPINTECĂTÓR, -OÁRE, spintecători, -oare, adj. Care spintecă. – Spinteca + suf. -ător.

DOOM

spintecătór adj. m., pl. spintecătóri; f. sg. și pl. spintecătoáre

spintecători
SPINTECĂTÓR, -OÁRE, spintecători, -oare, adj. Care spintecă. – Spinteca + suf. -ător.

DOOM

spintecătór adj. m., pl. spintecătóri; f. sg. și pl. spintecătoáre

spintecătorii
SPINTECĂTÓR, -OÁRE, spintecători, -oare, adj. Care spintecă. – Spinteca + suf. -ător.

DOOM

spintecătór adj. m., pl. spintecătóri; f. sg. și pl. spintecătoáre

spintecătorilor
SPINTECĂTÓR, -OÁRE, spintecători, -oare, adj. Care spintecă. – Spinteca + suf. -ător.

DOOM

spintecătór adj. m., pl. spintecătóri; f. sg. și pl. spintecătoáre

spintecătorul
SPINTECĂTÓR, -OÁRE, spintecători, -oare, adj. Care spintecă. – Spinteca + suf. -ător.

DOOM

spintecătór adj. m., pl. spintecătóri; f. sg. și pl. spintecătoáre

spintecătorului
SPINTECĂTÓR, -OÁRE, spintecători, -oare, adj. Care spintecă. – Spinteca + suf. -ător.

DOOM

spintecătór adj. m., pl. spintecătóri; f. sg. și pl. spintecătoáre

spintecătura
SPINTECĂTÚRĂ, spintecături, s. f. Tăietură lungă și adâncă; crăpătură, despicătură; (concr.) loc unde s-a făcut o asemenea tăietură; despicătură. – Spinteca + suf. -ătură.

DOOM

spintecătúră s. f., g.-d. art. spintecătúrii; pl. spintecătúri

spintecături
SPINTECĂTÚRĂ, spintecături, s. f. Tăietură lungă și adâncă; crăpătură, despicătură; (concr.) loc unde s-a făcut o asemenea tăietură; despicătură. – Spinteca + suf. -ătură.

DOOM

spintecătúră s. f., g.-d. art. spintecătúrii; pl. spintecătúri

spintecăturii
SPINTECĂTÚRĂ, spintecături, s. f. Tăietură lungă și adâncă; crăpătură, despicătură; (concr.) loc unde s-a făcut o asemenea tăietură; despicătură. – Spinteca + suf. -ătură.

DOOM

spintecătúră s. f., g.-d. art. spintecătúrii; pl. spintecătúri

spintecăturile
SPINTECĂTÚRĂ, spintecături, s. f. Tăietură lungă și adâncă; crăpătură, despicătură; (concr.) loc unde s-a făcut o asemenea tăietură; despicătură. – Spinteca + suf. -ătură.

DOOM

spintecătúră s. f., g.-d. art. spintecătúrii; pl. spintecătúri

spintecăturilor
SPINTECĂTÚRĂ, spintecături, s. f. Tăietură lungă și adâncă; crăpătură, despicătură; (concr.) loc unde s-a făcut o asemenea tăietură; despicătură. – Spinteca + suf. -ătură.

DOOM

spintecătúră s. f., g.-d. art. spintecătúrii; pl. spintecătúri

spinterometre
SPINTEROMÉTRU, spinterometre, s. n. Aparat cu care se măsoară valorile tensiunilor electrice înalte. – Din fr. spinthéromètre.

DOOM

spinterométru (-me-tru-) s. n., art. spinterométrul; pl. spinterométre

spinterometrele
SPINTEROMÉTRU, spinterometre, s. n. Aparat cu care se măsoară valorile tensiunilor electrice înalte. – Din fr. spinthéromètre.

DOOM

spinterométru (-me-tru-) s. n., art. spinterométrul; pl. spinterométre

spinterometrelor
SPINTEROMÉTRU, spinterometre, s. n. Aparat cu care se măsoară valorile tensiunilor electrice înalte. – Din fr. spinthéromètre.

DOOM

spinterométru (-me-tru-) s. n., art. spinterométrul; pl. spinterométre

spinterometru
SPINTEROMÉTRU, spinterometre, s. n. Aparat cu care se măsoară valorile tensiunilor electrice înalte. – Din fr. spinthéromètre.

DOOM

spinterométru (-me-tru-) s. n., art. spinterométrul; pl. spinterométre

spinterometrul
SPINTEROMÉTRU, spinterometre, s. n. Aparat cu care se măsoară valorile tensiunilor electrice înalte. – Din fr. spinthéromètre.

DOOM

spinterométru (-me-tru-) s. n., art. spinterométrul; pl. spinterométre

spinterometrului
SPINTEROMÉTRU, spinterometre, s. n. Aparat cu care se măsoară valorile tensiunilor electrice înalte. – Din fr. spinthéromètre.

DOOM

spinterométru (-me-tru-) s. n., art. spinterométrul; pl. spinterométre

spinui
SPINUÍ, spinuiesc, vb. IV. Tranz. (Popular) A îngrădi cu un gard de spini. Măi băiete, băiețele, Hotărăște-ți grădina, Spinuiește-ți ograda, Că trec pe la poarta ta Și mă vede muierea. ȘEZ. V 11.

spinuia
SPINUÍ, spinuiesc, vb. IV. Tranz. (Popular) A îngrădi cu un gard de spini. Măi băiete, băiețele, Hotărăște-ți grădina, Spinuiește-ți ograda, Că trec pe la poarta ta Și mă vede muierea. ȘEZ. V 11.

spinuiai
SPINUÍ, spinuiesc, vb. IV. Tranz. (Popular) A îngrădi cu un gard de spini. Măi băiete, băiețele, Hotărăște-ți grădina, Spinuiește-ți ograda, Că trec pe la poarta ta Și mă vede muierea. ȘEZ. V 11.

spinuiam
SPINUÍ, spinuiesc, vb. IV. Tranz. (Popular) A îngrădi cu un gard de spini. Măi băiete, băiețele, Hotărăște-ți grădina, Spinuiește-ți ograda, Că trec pe la poarta ta Și mă vede muierea. ȘEZ. V 11.

spinuiască
SPINUÍ, spinuiesc, vb. IV. Tranz. (Popular) A îngrădi cu un gard de spini. Măi băiete, băiețele, Hotărăște-ți grădina, Spinuiește-ți ograda, Că trec pe la poarta ta Și mă vede muierea. ȘEZ. V 11.

spinuiau
SPINUÍ, spinuiesc, vb. IV. Tranz. (Popular) A îngrădi cu un gard de spini. Măi băiete, băiețele, Hotărăște-ți grădina, Spinuiește-ți ograda, Că trec pe la poarta ta Și mă vede muierea. ȘEZ. V 11.

spinuiați
SPINUÍ, spinuiesc, vb. IV. Tranz. (Popular) A îngrădi cu un gard de spini. Măi băiete, băiețele, Hotărăște-ți grădina, Spinuiește-ți ograda, Că trec pe la poarta ta Și mă vede muierea. ȘEZ. V 11.

spinuiesc
SPINUÍ, spinuiesc, vb. IV. Tranz. (Popular) A îngrădi cu un gard de spini. Măi băiete, băiețele, Hotărăște-ți grădina, Spinuiește-ți ograda, Că trec pe la poarta ta Și mă vede muierea. ȘEZ. V 11.

spinuiește
SPINUÍ, spinuiesc, vb. IV. Tranz. (Popular) A îngrădi cu un gard de spini. Măi băiete, băiețele, Hotărăște-ți grădina, Spinuiește-ți ograda, Că trec pe la poarta ta Și mă vede muierea. ȘEZ. V 11.

spinuiești
SPINUÍ, spinuiesc, vb. IV. Tranz. (Popular) A îngrădi cu un gard de spini. Măi băiete, băiețele, Hotărăște-ți grădina, Spinuiește-ți ograda, Că trec pe la poarta ta Și mă vede muierea. ȘEZ. V 11.

spinuii
SPINUÍ, spinuiesc, vb. IV. Tranz. (Popular) A îngrădi cu un gard de spini. Măi băiete, băiețele, Hotărăște-ți grădina, Spinuiește-ți ograda, Că trec pe la poarta ta Și mă vede muierea. ȘEZ. V 11.

spinuim
SPINUÍ, spinuiesc, vb. IV. Tranz. (Popular) A îngrădi cu un gard de spini. Măi băiete, băiețele, Hotărăște-ți grădina, Spinuiește-ți ograda, Că trec pe la poarta ta Și mă vede muierea. ȘEZ. V 11.

spinuind
SPINUÍ, spinuiesc, vb. IV. Tranz. (Popular) A îngrădi cu un gard de spini. Măi băiete, băiețele, Hotărăște-ți grădina, Spinuiește-ți ograda, Că trec pe la poarta ta Și mă vede muierea. ȘEZ. V 11.

spinuire
SPINUÍ, spinuiesc, vb. IV. Tranz. (Popular) A îngrădi cu un gard de spini. Măi băiete, băiețele, Hotărăște-ți grădina, Spinuiește-ți ograda, Că trec pe la poarta ta Și mă vede muierea. ȘEZ. V 11.

spinuire
SPINUÍ, spinuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A îngrădi cu un gard de spini. – Din spin.

spinuiră
SPINUÍ, spinuiesc, vb. IV. Tranz. (Popular) A îngrădi cu un gard de spini. Măi băiete, băiețele, Hotărăște-ți grădina, Spinuiește-ți ograda, Că trec pe la poarta ta Și mă vede muierea. ȘEZ. V 11.

spinuirăm
SPINUÍ, spinuiesc, vb. IV. Tranz. (Popular) A îngrădi cu un gard de spini. Măi băiete, băiețele, Hotărăște-ți grădina, Spinuiește-ți ograda, Că trec pe la poarta ta Și mă vede muierea. ȘEZ. V 11.

spinuirăți
SPINUÍ, spinuiesc, vb. IV. Tranz. (Popular) A îngrădi cu un gard de spini. Măi băiete, băiețele, Hotărăște-ți grădina, Spinuiește-ți ograda, Că trec pe la poarta ta Și mă vede muierea. ȘEZ. V 11.

spinuise
SPINUÍ, spinuiesc, vb. IV. Tranz. (Popular) A îngrădi cu un gard de spini. Măi băiete, băiețele, Hotărăște-ți grădina, Spinuiește-ți ograda, Că trec pe la poarta ta Și mă vede muierea. ȘEZ. V 11.

spinuisem
SPINUÍ, spinuiesc, vb. IV. Tranz. (Popular) A îngrădi cu un gard de spini. Măi băiete, băiețele, Hotărăște-ți grădina, Spinuiește-ți ograda, Că trec pe la poarta ta Și mă vede muierea. ȘEZ. V 11.

spinuiseră
SPINUÍ, spinuiesc, vb. IV. Tranz. (Popular) A îngrădi cu un gard de spini. Măi băiete, băiețele, Hotărăște-ți grădina, Spinuiește-ți ograda, Că trec pe la poarta ta Și mă vede muierea. ȘEZ. V 11.

spinuiserăm
SPINUÍ, spinuiesc, vb. IV. Tranz. (Popular) A îngrădi cu un gard de spini. Măi băiete, băiețele, Hotărăște-ți grădina, Spinuiește-ți ograda, Că trec pe la poarta ta Și mă vede muierea. ȘEZ. V 11.

spinuiserăți
SPINUÍ, spinuiesc, vb. IV. Tranz. (Popular) A îngrădi cu un gard de spini. Măi băiete, băiețele, Hotărăște-ți grădina, Spinuiește-ți ograda, Că trec pe la poarta ta Și mă vede muierea. ȘEZ. V 11.

spinuiseși
SPINUÍ, spinuiesc, vb. IV. Tranz. (Popular) A îngrădi cu un gard de spini. Măi băiete, băiețele, Hotărăște-ți grădina, Spinuiește-ți ograda, Că trec pe la poarta ta Și mă vede muierea. ȘEZ. V 11.

spinuiseți
SPINUÍ, spinuiesc, vb. IV. Tranz. (Popular) A îngrădi cu un gard de spini. Măi băiete, băiețele, Hotărăște-ți grădina, Spinuiește-ți ograda, Că trec pe la poarta ta Și mă vede muierea. ȘEZ. V 11.

spinuit
SPINUÍ, spinuiesc, vb. IV. Tranz. (Popular) A îngrădi cu un gard de spini. Măi băiete, băiețele, Hotărăște-ți grădina, Spinuiește-ți ograda, Că trec pe la poarta ta Și mă vede muierea. ȘEZ. V 11.

spinuit
SPINUÍ, spinuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A îngrădi cu un gard de spini. – Din spin.

spinuiși
SPINUÍ, spinuiesc, vb. IV. Tranz. (Popular) A îngrădi cu un gard de spini. Măi băiete, băiețele, Hotărăște-ți grădina, Spinuiește-ți ograda, Că trec pe la poarta ta Și mă vede muierea. ȘEZ. V 11.

spinuiți
SPINUÍ, spinuiesc, vb. IV. Tranz. (Popular) A îngrădi cu un gard de spini. Măi băiete, băiețele, Hotărăște-ți grădina, Spinuiește-ți ograda, Că trec pe la poarta ta Și mă vede muierea. ȘEZ. V 11.

spinul
SPIN¹, spini, s. m. I. 1. Organ în formă de țeapă care crește pe tulpina, pe ramurile, pe frunzele, pe fructele etc. unor plante; ghimpe. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) pe (sau ca pe) spini = a fi neliniștit, nerăbdător. A fi (sau a sta) ca un spin în ochii (sau în inima, în coasta) cuiva = a nu fi pe placul cuiva, a constitui o prezență neplăcută pentru cineva; a incomoda pe cineva. 2. Nume dat mai multor plante erbacee sau lemnoase care au spini¹ (I 1). ♦ Spec. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina spinoasă și ramificată, cu frunze dințate și spinoase și cu flori roșii, dispuse în capitule (Carduus acanthoides). II. 1. Parte în formă de spin¹ (I 1) a cârligului de undiță, situată în vârful acestuia. 2. Știft. – Lat. spinus „prun sălbatic”.

DOOM

!spínul-cérbului (plantă) s. m. art.

spinului
SPIN¹, spini, s. m. I. 1. Organ în formă de țeapă care crește pe tulpina, pe ramurile, pe frunzele, pe fructele etc. unor plante; ghimpe. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) pe (sau ca pe) spini = a fi neliniștit, nerăbdător. A fi (sau a sta) ca un spin în ochii (sau în inima, în coasta) cuiva = a nu fi pe placul cuiva, a constitui o prezență neplăcută pentru cineva; a incomoda pe cineva. 2. Nume dat mai multor plante erbacee sau lemnoase care au spini¹ (I 1). ♦ Spec. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina spinoasă și ramificată, cu frunze dințate și spinoase și cu flori roșii, dispuse în capitule (Carduus acanthoides). II. 1. Parte în formă de spin¹ (I 1) a cârligului de undiță, situată în vârful acestuia. 2. Știft. – Lat. spinus „prun sălbatic”.

DOOM

!spínul-cérbului (plantă) s. m. art.

spinuța
SPINÚȚĂ, spinuțe, s. f. Plantă erbacee cu flori de culoare albastru-închis, rar albe, dispuse în capitule globuloase; bănică (Phyteuma orbiculare). – Spin¹ + suf. -uță.

DOOM

spinúță s. f., g.-d. art. spinúței; pl. spinúțe

spinuțe
SPINÚȚĂ, spinuțe, s. f. Plantă erbacee cu flori de culoare albastru-închis, rar albe, dispuse în capitule globuloase; bănică (Phyteuma orbiculare). – Spin¹ + suf. -uță.

DOOM

spinúță s. f., g.-d. art. spinúței; pl. spinúțe

spinuței
SPINÚȚĂ, spinuțe, s. f. Plantă erbacee cu flori de culoare albastru-închis, rar albe, dispuse în capitule globuloase; bănică (Phyteuma orbiculare). – Spin¹ + suf. -uță.

DOOM

spinúță s. f., g.-d. art. spinúței; pl. spinúțe

spinuțele
SPINÚȚĂ, spinuțe, s. f. Plantă erbacee cu flori de culoare albastru-închis, rar albe, dispuse în capitule globuloase; bănică (Phyteuma orbiculare). – Spin¹ + suf. -uță.

DOOM

spinúță s. f., g.-d. art. spinúței; pl. spinúțe

spinuțelor
SPINÚȚĂ, spinuțe, s. f. Plantă erbacee cu flori de culoare albastru-închis, rar albe, dispuse în capitule globuloase; bănică (Phyteuma orbiculare). – Spin¹ + suf. -uță.

DOOM

spinúță s. f., g.-d. art. spinúței; pl. spinúțe

spinări
SPINÁRE, spinări, s. f. 1. (Anat.) Spate (1). ◊ Loc. adv. În (sau pe) spinare sau de-a spinare (sau spinarea), cu spinarea = ținând o povară peste umăr, pe spate, în spate. ◊ Expr. A cădea în spinarea cuiva = a cădea în grija sau în sarcina cuiva. A trăi pe spinarea cuiva = a trăi ca un parazit, din munca altuia. A arunca (ceva) în spinarea cuiva = a face pe cineva răspunzător de o vină (de obicei fără temei). 2. Parte a unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă spatele omului. 3. Partea cea mai înaltă a unui munte, a unui deal, a unei stânci; culme prelungită; creastă, coamă. ♦ Creasta unui val de apă. – Lat. spinalis.

DOOM

spináre s. f., g.-d. art. spinắrii; pl. spinắri

spinăria
SPINĂRÍE, spinării, s. f. Loc unde cresc mulți spini¹, desiș de spini¹; spinet, spiniș. – Spin¹ + suf. -ărie.

DOOM

spinăríe s. f., art. spinăría, g.-d. art. spinăríei; pl. spinăríi, art. spinăríile

spinărie
SPINĂRÍE, spinării, s. f. Loc unde cresc mulți spini¹, desiș de spini¹; spinet, spiniș. – Spin¹ + suf. -ărie.

DOOM

spinăríe s. f., art. spinăría, g.-d. art. spinăríei; pl. spinăríi, art. spinăríile

spinăriei
SPINĂRÍE, spinării, s. f. Loc unde cresc mulți spini¹, desiș de spini¹; spinet, spiniș. – Spin¹ + suf. -ărie.

DOOM

spinăríe s. f., art. spinăría, g.-d. art. spinăríei; pl. spinăríi, art. spinăríile

spinării
SPINÁRE, spinări, s. f. 1. (Anat.) Spate (1). ◊ Loc. adv. În (sau pe) spinare sau de-a spinare (sau spinarea), cu spinarea = ținând o povară peste umăr, pe spate, în spate. ◊ Expr. A cădea în spinarea cuiva = a cădea în grija sau în sarcina cuiva. A trăi pe spinarea cuiva = a trăi ca un parazit, din munca altuia. A arunca (ceva) în spinarea cuiva = a face pe cineva răspunzător de o vină (de obicei fără temei). 2. Parte a unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă spatele omului. 3. Partea cea mai înaltă a unui munte, a unui deal, a unei stânci; culme prelungită; creastă, coamă. ♦ Creasta unui val de apă. – Lat. spinalis.

DOOM

spináre s. f., g.-d. art. spinắrii; pl. spinắri

spinării
SPINĂRÍE, spinării, s. f. Loc unde cresc mulți spini¹, desiș de spini¹; spinet, spiniș. – Spin¹ + suf. -ărie.

DOOM

spinăríe s. f., art. spinăría, g.-d. art. spinăríei; pl. spinăríi, art. spinăríile

spinăriile
SPINĂRÍE, spinării, s. f. Loc unde cresc mulți spini¹, desiș de spini¹; spinet, spiniș. – Spin¹ + suf. -ărie.

DOOM

spinăríe s. f., art. spinăría, g.-d. art. spinăríei; pl. spinăríi, art. spinăríile

spinăriilor
SPINĂRÍE, spinării, s. f. Loc unde cresc mulți spini¹, desiș de spini¹; spinet, spiniș. – Spin¹ + suf. -ărie.

DOOM

spinăríe s. f., art. spinăría, g.-d. art. spinăríei; pl. spinăríi, art. spinăríile

spinările
SPINÁRE, spinări, s. f. 1. (Anat.) Spate (1). ◊ Loc. adv. În (sau pe) spinare sau de-a spinare (sau spinarea), cu spinarea = ținând o povară peste umăr, pe spate, în spate. ◊ Expr. A cădea în spinarea cuiva = a cădea în grija sau în sarcina cuiva. A trăi pe spinarea cuiva = a trăi ca un parazit, din munca altuia. A arunca (ceva) în spinarea cuiva = a face pe cineva răspunzător de o vină (de obicei fără temei). 2. Parte a unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă spatele omului. 3. Partea cea mai înaltă a unui munte, a unui deal, a unei stânci; culme prelungită; creastă, coamă. ♦ Creasta unui val de apă. – Lat. spinalis.

DOOM

spináre s. f., g.-d. art. spinắrii; pl. spinắri

spinărilor
SPINÁRE, spinări, s. f. 1. (Anat.) Spate (1). ◊ Loc. adv. În (sau pe) spinare sau de-a spinare (sau spinarea), cu spinarea = ținând o povară peste umăr, pe spate, în spate. ◊ Expr. A cădea în spinarea cuiva = a cădea în grija sau în sarcina cuiva. A trăi pe spinarea cuiva = a trăi ca un parazit, din munca altuia. A arunca (ceva) în spinarea cuiva = a face pe cineva răspunzător de o vină (de obicei fără temei). 2. Parte a unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă spatele omului. 3. Partea cea mai înaltă a unui munte, a unui deal, a unei stânci; culme prelungită; creastă, coamă. ♦ Creasta unui val de apă. – Lat. spinalis.

DOOM

spináre s. f., g.-d. art. spinắrii; pl. spinắri

spinăriș
SPINĂRÍȘ, spinărișuri, s. n. (Regional) Spinărie. Prin rîpi și prăpăstii și prin spinărișurile cele mai încurcate. I. CR. II 247.

spinărușa
SPINĂRÚȘĂ, spinărușe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui spinare; spinăruță. – Spinare + suf. -ușă.

DOOM

spinărúșă (rar) s. f., g.-d. art. spinărúșei; pl. spinărúșe

spinărușe
SPINĂRÚȘĂ, spinărușe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui spinare; spinăruță. – Spinare + suf. -ușă.

DOOM

spinărúșă (rar) s. f., g.-d. art. spinărúșei; pl. spinărúșe

spinărușei
SPINĂRÚȘĂ, spinărușe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui spinare; spinăruță. – Spinare + suf. -ușă.

DOOM

spinărúșă (rar) s. f., g.-d. art. spinărúșei; pl. spinărúșe

spinărușele
SPINĂRÚȘĂ, spinărușe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui spinare; spinăruță. – Spinare + suf. -ușă.

DOOM

spinărúșă (rar) s. f., g.-d. art. spinărúșei; pl. spinărúșe

spinărușelor
SPINĂRÚȘĂ, spinărușe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui spinare; spinăruță. – Spinare + suf. -ușă.

DOOM

spinărúșă (rar) s. f., g.-d. art. spinărúșei; pl. spinărúșe

spinăruța
SPINĂRÚȚĂ, spinăruțe, s. f. (Rar) Spinărușă. – Spinare + suf. -uță.

DOOM

spinărúță (rar) s. f., g.-d. art. spinărúței; pl. spinărúțe

spinăruțe
SPINĂRÚȚĂ, spinăruțe, s. f. (Rar) Spinărușă. – Spinare + suf. -uță.

DOOM

spinărúță (rar) s. f., g.-d. art. spinărúței; pl. spinărúțe

spinăruței
SPINĂRÚȚĂ, spinăruțe, s. f. (Rar) Spinărușă. – Spinare + suf. -uță.

DOOM

spinărúță (rar) s. f., g.-d. art. spinărúței; pl. spinărúțe

spinăruțele
SPINĂRÚȚĂ, spinăruțe, s. f. (Rar) Spinărușă. – Spinare + suf. -uță.

DOOM

spinărúță (rar) s. f., g.-d. art. spinărúței; pl. spinărúțe

spinăruțelor
SPINĂRÚȚĂ, spinăruțe, s. f. (Rar) Spinărușă. – Spinare + suf. -uță.

DOOM

spinărúță (rar) s. f., g.-d. art. spinărúței; pl. spinărúțe

spioana
SPIÓN, -OÁNĂ, spioni, -oane, s. m., s. f. I. S. m. și f. 1. Persoană însărcinată să culeagă clandestin informații secrete privitoare la un stat și să le transmită altui stat; iscoadă. 2. Persoană care pândește, observă pe alții (pentru a furniza cuiva informații). II. S. m. Lamă de oțel cu o grosime variabilă, folosită la determinarea și la verificarea jocului sau a distanței dintre suprafețele a două piese asamblate. [Pr.: spi-on] – Din germ. Spion, it. spione. Cf. fr. espion.

DOOM

spión s. m., pl. spióni

spioane
SPIÓN, -OÁNĂ, spioni, -oane, s. m., s. f. I. S. m. și f. 1. Persoană însărcinată să culeagă clandestin informații secrete privitoare la un stat și să le transmită altui stat; iscoadă. 2. Persoană care pândește, observă pe alții (pentru a furniza cuiva informații). II. S. m. Lamă de oțel cu o grosime variabilă, folosită la determinarea și la verificarea jocului sau a distanței dintre suprafețele a două piese asamblate. [Pr.: spi-on] – Din germ. Spion, it. spione. Cf. fr. espion.

DOOM

spión s. m., pl. spióni

spioanei
SPIÓN, -OÁNĂ, spioni, -oane, s. m., s. f. I. S. m. și f. 1. Persoană însărcinată să culeagă clandestin informații secrete privitoare la un stat și să le transmită altui stat; iscoadă. 2. Persoană care pândește, observă pe alții (pentru a furniza cuiva informații). II. S. m. Lamă de oțel cu o grosime variabilă, folosită la determinarea și la verificarea jocului sau a distanței dintre suprafețele a două piese asamblate. [Pr.: spi-on] – Din germ. Spion, it. spione. Cf. fr. espion.

DOOM

spión s. m., pl. spióni

spioanele
SPIÓN, -OÁNĂ, spioni, -oane, s. m., s. f. I. S. m. și f. 1. Persoană însărcinată să culeagă clandestin informații secrete privitoare la un stat și să le transmită altui stat; iscoadă. 2. Persoană care pândește, observă pe alții (pentru a furniza cuiva informații). II. S. m. Lamă de oțel cu o grosime variabilă, folosită la determinarea și la verificarea jocului sau a distanței dintre suprafețele a două piese asamblate. [Pr.: spi-on] – Din germ. Spion, it. spione. Cf. fr. espion.

DOOM

spión s. m., pl. spióni

spioanelor
SPIÓN, -OÁNĂ, spioni, -oane, s. m., s. f. I. S. m. și f. 1. Persoană însărcinată să culeagă clandestin informații secrete privitoare la un stat și să le transmită altui stat; iscoadă. 2. Persoană care pândește, observă pe alții (pentru a furniza cuiva informații). II. S. m. Lamă de oțel cu o grosime variabilă, folosită la determinarea și la verificarea jocului sau a distanței dintre suprafețele a două piese asamblate. [Pr.: spi-on] – Din germ. Spion, it. spione. Cf. fr. espion.

DOOM

spión s. m., pl. spióni

spion
SPIÓN, -OÁNĂ, spioni, -oane, s. m., s. f. I. S. m. și f. 1. Persoană însărcinată să culeagă clandestin informații secrete privitoare la un stat și să le transmită altui stat; iscoadă. 2. Persoană care pândește, observă pe alții (pentru a furniza cuiva informații). II. S. m. Lamă de oțel cu o grosime variabilă, folosită la determinarea și la verificarea jocului sau a distanței dintre suprafețele a două piese asamblate. [Pr.: spi-on] – Din germ. Spion, it. spione. Cf. fr. espion.

DOOM

spión s. m., pl. spióni

spiona
SPIONÁ, spionez, vb. I. 1. Intranz. A culege în mod clandestin informații secrete privitoare la un stat și a le transmite altui stat. 2. Tranz. și refl. recipr. A (se) iscodi, a (se) pândi în scopul de a raporta cuiva cele aflate. ♦ A (se) privi, a (se) urmări pe furiș. [Pr.: spi-o-] – Din germ. spionieren, it. spionare. Cf. fr. espionner.

DOOM

spioná (a ~) (spi-o-) vb., ind. prez. 3 spioneáză

spionai
SPIONÁ, spionez, vb. I. 1. Intranz. A culege în mod clandestin informații secrete privitoare la un stat și a le transmite altui stat. 2. Tranz. și refl. recipr. A (se) iscodi, a (se) pândi în scopul de a raporta cuiva cele aflate. ♦ A (se) privi, a (se) urmări pe furiș. [Pr.: spi-o-] – Din germ. spionieren, it. spionare. Cf. fr. espionner.

DOOM

spioná (a ~) (spi-o-) vb., ind. prez. 3 spioneáză

spionaj
SPIONÁJ s. n. Faptul de a spiona (1); îndeletnicirea spionului (I 1). ♦ Iscodire, pândă, urmărire. [Pr.: spi-o-] – După fr. espionnage. Cf. it. spionaggio.

DOOM

spionáj (spi-o-) s. n.

spionaj
SPIONÁJ s. n. Faptul de a spiona (1); îndeletnicirea spionului (I 1). ♦ Iscodire, pândă, urmărire. [Pr.: spi-o-] – După fr. espionnage. Cf. it. spionaggio.

spionaje
SPIONÁJ s. n. Faptul de a spiona (1); îndeletnicirea spionului (I 1). ♦ Iscodire, pândă, urmărire. [Pr.: spi-o-] – După fr. espionnage. Cf. it. spionaggio.

DOOM

spionáj (spi-o-) s. n.

spionajele
SPIONÁJ s. n. Faptul de a spiona (1); îndeletnicirea spionului (I 1). ♦ Iscodire, pândă, urmărire. [Pr.: spi-o-] – După fr. espionnage. Cf. it. spionaggio.

DOOM

spionáj (spi-o-) s. n.

spionajelor
SPIONÁJ s. n. Faptul de a spiona (1); îndeletnicirea spionului (I 1). ♦ Iscodire, pândă, urmărire. [Pr.: spi-o-] – După fr. espionnage. Cf. it. spionaggio.

DOOM

spionáj (spi-o-) s. n.

spionajul
SPIONÁJ s. n. Faptul de a spiona (1); îndeletnicirea spionului (I 1). ♦ Iscodire, pândă, urmărire. [Pr.: spi-o-] – După fr. espionnage. Cf. it. spionaggio.

DOOM

spionáj (spi-o-) s. n.

spionajului
SPIONÁJ s. n. Faptul de a spiona (1); îndeletnicirea spionului (I 1). ♦ Iscodire, pândă, urmărire. [Pr.: spi-o-] – După fr. espionnage. Cf. it. spionaggio.

DOOM

spionáj (spi-o-) s. n.

spionam
SPIONÁ, spionez, vb. I. 1. Intranz. A culege în mod clandestin informații secrete privitoare la un stat și a le transmite altui stat. 2. Tranz. și refl. recipr. A (se) iscodi, a (se) pândi în scopul de a raporta cuiva cele aflate. ♦ A (se) privi, a (se) urmări pe furiș. [Pr.: spi-o-] – Din germ. spionieren, it. spionare. Cf. fr. espionner.

DOOM

spioná (a ~) (spi-o-) vb., ind. prez. 3 spioneáză

spionare
SPIONÁ, spionez, vb. I. 1. Intranz. A culege în mod clandestin informații secrete privitoare la un stat și a le transmite altui stat. 2. Tranz. și refl. recipr. A (se) iscodi, a (se) pândi în scopul de a raporta cuiva cele aflate. ♦ A (se) privi, a (se) urmări pe furiș. [Pr.: spi-o-] – Din germ. spionieren, it. spionare. Cf. fr. espionner.

DOOM

spioná (a ~) (spi-o-) vb., ind. prez. 3 spioneáză

spionare
SPIONÁRE, spionări, s. f. Acțiunea de a spiona. [Pr.: spi-o-] – V. spiona.

DOOM

spionáre (spi-o-) s. f., g.-d. art. spionắrii; pl. spionắri

spionarea
SPIONÁRE, spionări, s. f. Acțiunea de a spiona. [Pr.: spi-o-] – V. spiona.

DOOM

spionáre (spi-o-) s. f., g.-d. art. spionắrii; pl. spionắri

spionară
SPIONÁ, spionez, vb. I. 1. Intranz. A culege în mod clandestin informații secrete privitoare la un stat și a le transmite altui stat. 2. Tranz. și refl. recipr. A (se) iscodi, a (se) pândi în scopul de a raporta cuiva cele aflate. ♦ A (se) privi, a (se) urmări pe furiș. [Pr.: spi-o-] – Din germ. spionieren, it. spionare. Cf. fr. espionner.

DOOM

spioná (a ~) (spi-o-) vb., ind. prez. 3 spioneáză

spionarăm
SPIONÁ, spionez, vb. I. 1. Intranz. A culege în mod clandestin informații secrete privitoare la un stat și a le transmite altui stat. 2. Tranz. și refl. recipr. A (se) iscodi, a (se) pândi în scopul de a raporta cuiva cele aflate. ♦ A (se) privi, a (se) urmări pe furiș. [Pr.: spi-o-] – Din germ. spionieren, it. spionare. Cf. fr. espionner.

DOOM

spioná (a ~) (spi-o-) vb., ind. prez. 3 spioneáză

spionarăți
SPIONÁ, spionez, vb. I. 1. Intranz. A culege în mod clandestin informații secrete privitoare la un stat și a le transmite altui stat. 2. Tranz. și refl. recipr. A (se) iscodi, a (se) pândi în scopul de a raporta cuiva cele aflate. ♦ A (se) privi, a (se) urmări pe furiș. [Pr.: spi-o-] – Din germ. spionieren, it. spionare. Cf. fr. espionner.

DOOM

spioná (a ~) (spi-o-) vb., ind. prez. 3 spioneáză

spionase
SPIONÁ, spionez, vb. I. 1. Intranz. A culege în mod clandestin informații secrete privitoare la un stat și a le transmite altui stat. 2. Tranz. și refl. recipr. A (se) iscodi, a (se) pândi în scopul de a raporta cuiva cele aflate. ♦ A (se) privi, a (se) urmări pe furiș. [Pr.: spi-o-] – Din germ. spionieren, it. spionare. Cf. fr. espionner.

DOOM

spioná (a ~) (spi-o-) vb., ind. prez. 3 spioneáză

spionasem
SPIONÁ, spionez, vb. I. 1. Intranz. A culege în mod clandestin informații secrete privitoare la un stat și a le transmite altui stat. 2. Tranz. și refl. recipr. A (se) iscodi, a (se) pândi în scopul de a raporta cuiva cele aflate. ♦ A (se) privi, a (se) urmări pe furiș. [Pr.: spi-o-] – Din germ. spionieren, it. spionare. Cf. fr. espionner.

DOOM

spioná (a ~) (spi-o-) vb., ind. prez. 3 spioneáză

spionaseră
SPIONÁ, spionez, vb. I. 1. Intranz. A culege în mod clandestin informații secrete privitoare la un stat și a le transmite altui stat. 2. Tranz. și refl. recipr. A (se) iscodi, a (se) pândi în scopul de a raporta cuiva cele aflate. ♦ A (se) privi, a (se) urmări pe furiș. [Pr.: spi-o-] – Din germ. spionieren, it. spionare. Cf. fr. espionner.

DOOM

spioná (a ~) (spi-o-) vb., ind. prez. 3 spioneáză

spionaserăm
SPIONÁ, spionez, vb. I. 1. Intranz. A culege în mod clandestin informații secrete privitoare la un stat și a le transmite altui stat. 2. Tranz. și refl. recipr. A (se) iscodi, a (se) pândi în scopul de a raporta cuiva cele aflate. ♦ A (se) privi, a (se) urmări pe furiș. [Pr.: spi-o-] – Din germ. spionieren, it. spionare. Cf. fr. espionner.

DOOM

spioná (a ~) (spi-o-) vb., ind. prez. 3 spioneáză

spionaserăți
SPIONÁ, spionez, vb. I. 1. Intranz. A culege în mod clandestin informații secrete privitoare la un stat și a le transmite altui stat. 2. Tranz. și refl. recipr. A (se) iscodi, a (se) pândi în scopul de a raporta cuiva cele aflate. ♦ A (se) privi, a (se) urmări pe furiș. [Pr.: spi-o-] – Din germ. spionieren, it. spionare. Cf. fr. espionner.

DOOM

spioná (a ~) (spi-o-) vb., ind. prez. 3 spioneáză

spionaseși
SPIONÁ, spionez, vb. I. 1. Intranz. A culege în mod clandestin informații secrete privitoare la un stat și a le transmite altui stat. 2. Tranz. și refl. recipr. A (se) iscodi, a (se) pândi în scopul de a raporta cuiva cele aflate. ♦ A (se) privi, a (se) urmări pe furiș. [Pr.: spi-o-] – Din germ. spionieren, it. spionare. Cf. fr. espionner.

DOOM

spioná (a ~) (spi-o-) vb., ind. prez. 3 spioneáză

spionaseți
SPIONÁ, spionez, vb. I. 1. Intranz. A culege în mod clandestin informații secrete privitoare la un stat și a le transmite altui stat. 2. Tranz. și refl. recipr. A (se) iscodi, a (se) pândi în scopul de a raporta cuiva cele aflate. ♦ A (se) privi, a (se) urmări pe furiș. [Pr.: spi-o-] – Din germ. spionieren, it. spionare. Cf. fr. espionner.

DOOM

spioná (a ~) (spi-o-) vb., ind. prez. 3 spioneáză

spionat
SPIONÁ, spionez, vb. I. 1. Intranz. A culege în mod clandestin informații secrete privitoare la un stat și a le transmite altui stat. 2. Tranz. și refl. recipr. A (se) iscodi, a (se) pândi în scopul de a raporta cuiva cele aflate. ♦ A (se) privi, a (se) urmări pe furiș. [Pr.: spi-o-] – Din germ. spionieren, it. spionare. Cf. fr. espionner.

DOOM

spioná (a ~) (spi-o-) vb., ind. prez. 3 spioneáză

spionat
SPIONÁ, spionez, vb. I. 1. Intranz. A culege în mod clandestin informații secrete privitoare la un stat și a le transmite altui stat. 2. Tranz. și refl. recipr. A (se) iscodi, a (se) pândi în scopul de a raporta cuiva cele aflate. ♦ A (se) privi, a (se) urmări pe furiș. [Pr.: spi-o-] – Din germ. spionieren, it. spionare. Cf. fr. espionner.

spionau
SPIONÁ, spionez, vb. I. 1. Intranz. A culege în mod clandestin informații secrete privitoare la un stat și a le transmite altui stat. 2. Tranz. și refl. recipr. A (se) iscodi, a (se) pândi în scopul de a raporta cuiva cele aflate. ♦ A (se) privi, a (se) urmări pe furiș. [Pr.: spi-o-] – Din germ. spionieren, it. spionare. Cf. fr. espionner.

DOOM

spioná (a ~) (spi-o-) vb., ind. prez. 3 spioneáză

spionași
SPIONÁ, spionez, vb. I. 1. Intranz. A culege în mod clandestin informații secrete privitoare la un stat și a le transmite altui stat. 2. Tranz. și refl. recipr. A (se) iscodi, a (se) pândi în scopul de a raporta cuiva cele aflate. ♦ A (se) privi, a (se) urmări pe furiș. [Pr.: spi-o-] – Din germ. spionieren, it. spionare. Cf. fr. espionner.

DOOM

spioná (a ~) (spi-o-) vb., ind. prez. 3 spioneáză

spionați
SPIONÁ, spionez, vb. I. 1. Intranz. A culege în mod clandestin informații secrete privitoare la un stat și a le transmite altui stat. 2. Tranz. și refl. recipr. A (se) iscodi, a (se) pândi în scopul de a raporta cuiva cele aflate. ♦ A (se) privi, a (se) urmări pe furiș. [Pr.: spi-o-] – Din germ. spionieren, it. spionare. Cf. fr. espionner.

DOOM

spioná (a ~) (spi-o-) vb., ind. prez. 3 spioneáză

spionează
SPIONÁ, spionez, vb. I. 1. Intranz. A culege în mod clandestin informații secrete privitoare la un stat și a le transmite altui stat. 2. Tranz. și refl. recipr. A (se) iscodi, a (se) pândi în scopul de a raporta cuiva cele aflate. ♦ A (se) privi, a (se) urmări pe furiș. [Pr.: spi-o-] – Din germ. spionieren, it. spionare. Cf. fr. espionner.

DOOM

spioná (a ~) (spi-o-) vb., ind. prez. 3 spioneáză

spionez
SPIONÁ, spionez, vb. I. 1. Intranz. A culege în mod clandestin informații secrete privitoare la un stat și a le transmite altui stat. 2. Tranz. și refl. recipr. A (se) iscodi, a (se) pândi în scopul de a raporta cuiva cele aflate. ♦ A (se) privi, a (se) urmări pe furiș. [Pr.: spi-o-] – Din germ. spionieren, it. spionare. Cf. fr. espionner.

DOOM

spioná (a ~) (spi-o-) vb., ind. prez. 3 spioneáză

spioneze
SPIONÁ, spionez, vb. I. 1. Intranz. A culege în mod clandestin informații secrete privitoare la un stat și a le transmite altui stat. 2. Tranz. și refl. recipr. A (se) iscodi, a (se) pândi în scopul de a raporta cuiva cele aflate. ♦ A (se) privi, a (se) urmări pe furiș. [Pr.: spi-o-] – Din germ. spionieren, it. spionare. Cf. fr. espionner.

DOOM

spioná (a ~) (spi-o-) vb., ind. prez. 3 spioneáză

spionezi
SPIONÁ, spionez, vb. I. 1. Intranz. A culege în mod clandestin informații secrete privitoare la un stat și a le transmite altui stat. 2. Tranz. și refl. recipr. A (se) iscodi, a (se) pândi în scopul de a raporta cuiva cele aflate. ♦ A (se) privi, a (se) urmări pe furiș. [Pr.: spi-o-] – Din germ. spionieren, it. spionare. Cf. fr. espionner.

DOOM

spioná (a ~) (spi-o-) vb., ind. prez. 3 spioneáză

spioni
SPIÓN, -OÁNĂ, spioni, -oane, s. m., s. f. I. S. m. și f. 1. Persoană însărcinată să culeagă clandestin informații secrete privitoare la un stat și să le transmită altui stat; iscoadă. 2. Persoană care pândește, observă pe alții (pentru a furniza cuiva informații). II. S. m. Lamă de oțel cu o grosime variabilă, folosită la determinarea și la verificarea jocului sau a distanței dintre suprafețele a două piese asamblate. [Pr.: spi-on] – Din germ. Spion, it. spione. Cf. fr. espion.

DOOM

spión s. m., pl. spióni

spionii
SPIÓN, -OÁNĂ, spioni, -oane, s. m., s. f. I. S. m. și f. 1. Persoană însărcinată să culeagă clandestin informații secrete privitoare la un stat și să le transmită altui stat; iscoadă. 2. Persoană care pândește, observă pe alții (pentru a furniza cuiva informații). II. S. m. Lamă de oțel cu o grosime variabilă, folosită la determinarea și la verificarea jocului sau a distanței dintre suprafețele a două piese asamblate. [Pr.: spi-on] – Din germ. Spion, it. spione. Cf. fr. espion.

DOOM

spión s. m., pl. spióni

spionilor
SPIÓN, -OÁNĂ, spioni, -oane, s. m., s. f. I. S. m. și f. 1. Persoană însărcinată să culeagă clandestin informații secrete privitoare la un stat și să le transmită altui stat; iscoadă. 2. Persoană care pândește, observă pe alții (pentru a furniza cuiva informații). II. S. m. Lamă de oțel cu o grosime variabilă, folosită la determinarea și la verificarea jocului sau a distanței dintre suprafețele a două piese asamblate. [Pr.: spi-on] – Din germ. Spion, it. spione. Cf. fr. espion.

DOOM

spión s. m., pl. spióni

spionită
spionită, spionite s. f. 1. (pub., peior.) mania de a bănui sau acuza de spionaj înalți funcționari publici. 2. mania de a urmări toate mișcările vecinilor, colegilor etc.

spionul
SPIÓN, -OÁNĂ, spioni, -oane, s. m., s. f. I. S. m. și f. 1. Persoană însărcinată să culeagă clandestin informații secrete privitoare la un stat și să le transmită altui stat; iscoadă. 2. Persoană care pândește, observă pe alții (pentru a furniza cuiva informații). II. S. m. Lamă de oțel cu o grosime variabilă, folosită la determinarea și la verificarea jocului sau a distanței dintre suprafețele a două piese asamblate. [Pr.: spi-on] – Din germ. Spion, it. spione. Cf. fr. espion.

DOOM

spión s. m., pl. spióni

spionului
SPIÓN, -OÁNĂ, spioni, -oane, s. m., s. f. I. S. m. și f. 1. Persoană însărcinată să culeagă clandestin informații secrete privitoare la un stat și să le transmită altui stat; iscoadă. 2. Persoană care pândește, observă pe alții (pentru a furniza cuiva informații). II. S. m. Lamă de oțel cu o grosime variabilă, folosită la determinarea și la verificarea jocului sau a distanței dintre suprafețele a două piese asamblate. [Pr.: spi-on] – Din germ. Spion, it. spione. Cf. fr. espion.

DOOM

spión s. m., pl. spióni

spionând
SPIONÁ, spionez, vb. I. 1. Intranz. A culege în mod clandestin informații secrete privitoare la un stat și a le transmite altui stat. 2. Tranz. și refl. recipr. A (se) iscodi, a (se) pândi în scopul de a raporta cuiva cele aflate. ♦ A (se) privi, a (se) urmări pe furiș. [Pr.: spi-o-] – Din germ. spionieren, it. spionare. Cf. fr. espionner.

DOOM

spioná (a ~) (spi-o-) vb., ind. prez. 3 spioneáză

spionînd
SPIONÁ, spionez, vb. I. 1. Intranz. A culege în mod clandestin informații secrete privitoare la un stat și a le transmite altui stat. 2. Tranz. și refl. recipr. A (se) iscodi, a (se) pândi în scopul de a raporta cuiva cele aflate. ♦ A (se) privi, a (se) urmări pe furiș. [Pr.: spi-o-] – Din germ. spionieren, it. spionare. Cf. fr. espionner.

DOOM

spioná (a ~) (spi-o-) vb., ind. prez. 3 spioneáză

spionări
SPIONÁRE, spionări, s. f. Acțiunea de a spiona. [Pr.: spi-o-] – V. spiona.

DOOM

spionáre (spi-o-) s. f., g.-d. art. spionắrii; pl. spionắri

spionării
SPIONÁRE, spionări, s. f. Acțiunea de a spiona. [Pr.: spi-o-] – V. spiona.

DOOM

spionáre (spi-o-) s. f., g.-d. art. spionắrii; pl. spionắri

spionările
SPIONÁRE, spionări, s. f. Acțiunea de a spiona. [Pr.: spi-o-] – V. spiona.

DOOM

spionáre (spi-o-) s. f., g.-d. art. spionắrii; pl. spionắri

spionărilor
SPIONÁRE, spionări, s. f. Acțiunea de a spiona. [Pr.: spi-o-] – V. spiona.

DOOM

spionáre (spi-o-) s. f., g.-d. art. spionắrii; pl. spionắri

spira
AMPÉR-SPÍRĂ, amperi-spiră, s. m. (Înv.) Unitate de măsură pentru tensiunea magnetomotoare și pentru solenație. [Pl. și: (f.) amper-spire] – Amper + spiră.

DOOM

ampér-spíră (înv.) s. m., pl. ampéri-spíră; simb. Asp / A∙sp

spira
AMPÉR-SPÍRĂ, amperi-spiră, s. m. (Înv.) Unitate de măsură pentru tensiunea magnetomotoare și pentru solenație. [Pl. și: (f.) amper-spire] – Amper + spiră.

DOOM

spíră s. f., g.-d. art. spírei; pl. spíre

spiraea
CUNUNÍȚĂ, cununițe, s. f. 1. Diminutiv al lui cunună. 2. (Bot.) Ciritel. – Cunună + suf. -iță.

spirai
SPIRÁI, spiraiuri, s. n. Capac cu geamuri construit în puntea unei nave (uneori înclinat și protejat cu grilaje), care servește la luminat și la aerisit. – Din it. spiraglio.

DOOM

spirái s. n., pl. spiráiuri

spiraiul
SPIRÁI, spiraiuri, s. n. Capac cu geamuri construit în puntea unei nave (uneori înclinat și protejat cu grilaje), care servește la luminat și la aerisit. – Din it. spiraglio.

DOOM

spirái s. n., pl. spiráiuri

spiraiului
SPIRÁI, spiraiuri, s. n. Capac cu geamuri construit în puntea unei nave (uneori înclinat și protejat cu grilaje), care servește la luminat și la aerisit. – Din it. spiraglio.

DOOM

spirái s. n., pl. spiráiuri

spiraiuri
SPIRÁI, spiraiuri, s. n. Capac cu geamuri construit în puntea unei nave (uneori înclinat și protejat cu grilaje), care servește la luminat și la aerisit. – Din it. spiraglio.

DOOM

spirái s. n., pl. spiráiuri

spiraiurile
SPIRÁI, spiraiuri, s. n. Capac cu geamuri construit în puntea unei nave (uneori înclinat și protejat cu grilaje), care servește la luminat și la aerisit. – Din it. spiraglio.

DOOM

spirái s. n., pl. spiráiuri

spiraiurilor
SPIRÁI, spiraiuri, s. n. Capac cu geamuri construit în puntea unei nave (uneori înclinat și protejat cu grilaje), care servește la luminat și la aerisit. – Din it. spiraglio.

DOOM

spirái s. n., pl. spiráiuri

spiral
SPIRÁL, -Ă, spirali, -e, s. f., adj. 1. S. f. Curbă plană deschisă care se rotește (sau se înfășoară) în jurul unui punct fix; p. ext. obiect care are această formă. 2. Adj. Care are formă de spirală (1); spiralat. – Din fr. spiral.

DOOM

spirálă s. f., g.-d. art. spirálei; pl. spirále

spirala
SPIRÁL, -Ă, spirali, -e, s. f., adj. 1. S. f. Curbă plană deschisă care se rotește (sau se înfășoară) în jurul unui punct fix; p. ext. obiect care are această formă. 2. Adj. Care are formă de spirală (1); spiralat. – Din fr. spiral.

DOOM

spirálă s. f., g.-d. art. spirálei; pl. spirále

spirala
SPIRÁL, -Ă, spirali, -e, s. f., adj. 1. S. f. Curbă plană deschisă care se rotește (sau se înfășoară) în jurul unui punct fix; p. ext. obiect care are această formă. 2. Adj. Care are formă de spirală (1); spiralat. – Din fr. spiral.

DOOM

spirálă s. f., g.-d. art. spirálei; pl. spirále

spiralat
SPIRALÁT, -Ă, spiralați, -te, adj. În formă de spirală; spiral, spiroidal. – Din fr. spiralé.

DOOM

spiralát adj. m., pl. spiraláți; f. spiralátă, pl. spiraláte

spiralata
SPIRALÁT, -Ă, spiralați, -te, adj. În formă de spirală; spiral, spiroidal. – Din fr. spiralé.

DOOM

spiralát adj. m., pl. spiraláți; f. spiralátă, pl. spiraláte

spiralate
SPIRALÁT, -Ă, spiralați, -te, adj. În formă de spirală; spiral, spiroidal. – Din fr. spiralé.

DOOM

spiralát adj. m., pl. spiraláți; f. spiralátă, pl. spiraláte

spiralatei
SPIRALÁT, -Ă, spiralați, -te, adj. În formă de spirală; spiral, spiroidal. – Din fr. spiralé.

DOOM

spiralát adj. m., pl. spiraláți; f. spiralátă, pl. spiraláte

spiralatele
SPIRALÁT, -Ă, spiralați, -te, adj. În formă de spirală; spiral, spiroidal. – Din fr. spiralé.

DOOM

spiralát adj. m., pl. spiraláți; f. spiralátă, pl. spiraláte

spiralatelor
SPIRALÁT, -Ă, spiralați, -te, adj. În formă de spirală; spiral, spiroidal. – Din fr. spiralé.

DOOM

spiralát adj. m., pl. spiraláți; f. spiralátă, pl. spiraláte

spiralatul
SPIRALÁT, -Ă, spiralați, -te, adj. În formă de spirală; spiral, spiroidal. – Din fr. spiralé.

DOOM

spiralát adj. m., pl. spiraláți; f. spiralátă, pl. spiraláte

spiralatului
SPIRALÁT, -Ă, spiralați, -te, adj. În formă de spirală; spiral, spiroidal. – Din fr. spiralé.

DOOM

spiralát adj. m., pl. spiraláți; f. spiralátă, pl. spiraláte

spiralați
SPIRALÁT, -Ă, spiralați, -te, adj. În formă de spirală; spiral, spiroidal. – Din fr. spiralé.

DOOM

spiralát adj. m., pl. spiraláți; f. spiralátă, pl. spiraláte

spiralații
SPIRALÁT, -Ă, spiralați, -te, adj. În formă de spirală; spiral, spiroidal. – Din fr. spiralé.

DOOM

spiralát adj. m., pl. spiraláți; f. spiralátă, pl. spiraláte

spiralaților
SPIRALÁT, -Ă, spiralați, -te, adj. În formă de spirală; spiral, spiroidal. – Din fr. spiralé.

DOOM

spiralát adj. m., pl. spiraláți; f. spiralátă, pl. spiraláte

spirale
SPIRÁL, -Ă, spirali, -e, s. f., adj. 1. S. f. Curbă plană deschisă care se rotește (sau se înfășoară) în jurul unui punct fix; p. ext. obiect care are această formă. 2. Adj. Care are formă de spirală (1); spiralat. – Din fr. spiral.

DOOM

spirálă s. f., g.-d. art. spirálei; pl. spirále

spirale
SPIRÁL, -Ă, spirali, -e, s. f., adj. 1. S. f. Curbă plană deschisă care se rotește (sau se înfășoară) în jurul unui punct fix; p. ext. obiect care are această formă. 2. Adj. Care are formă de spirală (1); spiralat. – Din fr. spiral.

DOOM

spirálă s. f., g.-d. art. spirálei; pl. spirále

spiralei
SPIRÁL, -Ă, spirali, -e, s. f., adj. 1. S. f. Curbă plană deschisă care se rotește (sau se înfășoară) în jurul unui punct fix; p. ext. obiect care are această formă. 2. Adj. Care are formă de spirală (1); spiralat. – Din fr. spiral.

DOOM

spirálă s. f., g.-d. art. spirálei; pl. spirále

spiralei
SPIRÁL, -Ă, spirali, -e, s. f., adj. 1. S. f. Curbă plană deschisă care se rotește (sau se înfășoară) în jurul unui punct fix; p. ext. obiect care are această formă. 2. Adj. Care are formă de spirală (1); spiralat. – Din fr. spiral.

DOOM

spirálă s. f., g.-d. art. spirálei; pl. spirále

spiralele
SPIRÁL, -Ă, spirali, -e, s. f., adj. 1. S. f. Curbă plană deschisă care se rotește (sau se înfășoară) în jurul unui punct fix; p. ext. obiect care are această formă. 2. Adj. Care are formă de spirală (1); spiralat. – Din fr. spiral.

DOOM

spirálă s. f., g.-d. art. spirálei; pl. spirále

spiralele
SPIRÁL, -Ă, spirali, -e, s. f., adj. 1. S. f. Curbă plană deschisă care se rotește (sau se înfășoară) în jurul unui punct fix; p. ext. obiect care are această formă. 2. Adj. Care are formă de spirală (1); spiralat. – Din fr. spiral.

DOOM

spirálă s. f., g.-d. art. spirálei; pl. spirále

spiralelor
SPIRÁL, -Ă, spirali, -e, s. f., adj. 1. S. f. Curbă plană deschisă care se rotește (sau se înfășoară) în jurul unui punct fix; p. ext. obiect care are această formă. 2. Adj. Care are formă de spirală (1); spiralat. – Din fr. spiral.

DOOM

spirálă s. f., g.-d. art. spirálei; pl. spirále

spiralelor
SPIRÁL, -Ă, spirali, -e, s. f., adj. 1. S. f. Curbă plană deschisă care se rotește (sau se înfășoară) în jurul unui punct fix; p. ext. obiect care are această formă. 2. Adj. Care are formă de spirală (1); spiralat. – Din fr. spiral.

DOOM

spirálă s. f., g.-d. art. spirálei; pl. spirále

spirali
SPIRÁL, -Ă, spirali, -e, s. f., adj. 1. S. f. Curbă plană deschisă care se rotește (sau se înfășoară) în jurul unui punct fix; p. ext. obiect care are această formă. 2. Adj. Care are formă de spirală (1); spiralat. – Din fr. spiral.

DOOM

spirálă s. f., g.-d. art. spirálei; pl. spirále

spirali
SPIRALI- v. spiro¹-.

spiralic
SPIRÁLIC, -Ă, spiralici, -ce, adj. Spiralat. – Spiral + suf. -ic.

spiralica
SPIRÁLIC, -Ă, spiralici, -ce, adj. Spiralat. – Spiral + suf. -ic.

spiralice
SPIRÁLIC, -Ă, spiralici, -ce, adj. Spiralat. – Spiral + suf. -ic.

spiralicei
SPIRÁLIC, -Ă, spiralici, -ce, adj. Spiralat. – Spiral + suf. -ic.

spiralicele
SPIRÁLIC, -Ă, spiralici, -ce, adj. Spiralat. – Spiral + suf. -ic.

spiralicelor
SPIRÁLIC, -Ă, spiralici, -ce, adj. Spiralat. – Spiral + suf. -ic.

spiralici
SPIRÁLIC, -Ă, spiralici, -ce, adj. Spiralat. – Spiral + suf. -ic.

spiralicii
SPIRÁLIC, -Ă, spiralici, -ce, adj. Spiralat. – Spiral + suf. -ic.

spiralicilor
SPIRÁLIC, -Ă, spiralici, -ce, adj. Spiralat. – Spiral + suf. -ic.

spiralicul
SPIRÁLIC, -Ă, spiralici, -ce, adj. Spiralat. – Spiral + suf. -ic.

spiralicului
SPIRÁLIC, -Ă, spiralici, -ce, adj. Spiralat. – Spiral + suf. -ic.

spiraliform
SPIRALIFÓRM, -Ă adj. (Rar) În formă de spirală; spiral. [Cf. lat. spira – înfășurare, forma – formă].

spiraliforma
SPIRALIFÓRM, -Ă adj. (Rar) În formă de spirală; spiral. [Cf. lat. spira – înfășurare, forma – formă].

spiraliforme
SPIRALIFÓRM, -Ă adj. (Rar) În formă de spirală; spiral. [Cf. lat. spira – înfășurare, forma – formă].

spiraliformei
SPIRALIFÓRM, -Ă adj. (Rar) În formă de spirală; spiral. [Cf. lat. spira – înfășurare, forma – formă].

spiraliformele
SPIRALIFÓRM, -Ă adj. (Rar) În formă de spirală; spiral. [Cf. lat. spira – înfășurare, forma – formă].

spiraliformelor
SPIRALIFÓRM, -Ă adj. (Rar) În formă de spirală; spiral. [Cf. lat. spira – înfășurare, forma – formă].

spiraliformi
SPIRALIFÓRM, -Ă adj. (Rar) În formă de spirală; spiral. [Cf. lat. spira – înfășurare, forma – formă].

spiraliformii
SPIRALIFÓRM, -Ă adj. (Rar) În formă de spirală; spiral. [Cf. lat. spira – înfășurare, forma – formă].

spiraliformilor
SPIRALIFÓRM, -Ă adj. (Rar) În formă de spirală; spiral. [Cf. lat. spira – înfășurare, forma – formă].

spiraliformul
SPIRALIFÓRM, -Ă adj. (Rar) În formă de spirală; spiral. [Cf. lat. spira – înfășurare, forma – formă].

spiraliformului
SPIRALIFÓRM, -Ă adj. (Rar) În formă de spirală; spiral. [Cf. lat. spira – înfășurare, forma – formă].

spiralii
SPIRÁL, -Ă, spirali, -e, s. f., adj. 1. S. f. Curbă plană deschisă care se rotește (sau se înfășoară) în jurul unui punct fix; p. ext. obiect care are această formă. 2. Adj. Care are formă de spirală (1); spiralat. – Din fr. spiral.

DOOM

spirálă s. f., g.-d. art. spirálei; pl. spirále

spiralilor
SPIRÁL, -Ă, spirali, -e, s. f., adj. 1. S. f. Curbă plană deschisă care se rotește (sau se înfășoară) în jurul unui punct fix; p. ext. obiect care are această formă. 2. Adj. Care are formă de spirală (1); spiralat. – Din fr. spiral.

DOOM

spirálă s. f., g.-d. art. spirálei; pl. spirále

spiralizare
SPIRALIZÁRE, spiralizări, s. f. Operație de deformare a unui material metalic, care capătă forma unei spirale sau a unei elice. – Din fr. spiralisation.

spiralizarea
SPIRALIZÁRE, spiralizări, s. f. Operație de deformare a unui material metalic, care capătă forma unei spirale sau a unei elice. – Din fr. spiralisation.

spiralizări
SPIRALIZÁRE, spiralizări, s. f. Operație de deformare a unui material metalic, care capătă forma unei spirale sau a unei elice. – Din fr. spiralisation.

spiralizării
SPIRALIZÁRE, spiralizări, s. f. Operație de deformare a unui material metalic, care capătă forma unei spirale sau a unei elice. – Din fr. spiralisation.

spiralizările
SPIRALIZÁRE, spiralizări, s. f. Operație de deformare a unui material metalic, care capătă forma unei spirale sau a unei elice. – Din fr. spiralisation.

spiralizărilor
SPIRALIZÁRE, spiralizări, s. f. Operație de deformare a unui material metalic, care capătă forma unei spirale sau a unei elice. – Din fr. spiralisation.

spiralul
SPIRÁL, -Ă, spirali, -e, s. f., adj. 1. S. f. Curbă plană deschisă care se rotește (sau se înfășoară) în jurul unui punct fix; p. ext. obiect care are această formă. 2. Adj. Care are formă de spirală (1); spiralat. – Din fr. spiral.

DOOM

spirálă s. f., g.-d. art. spirálei; pl. spirále

spiralului
SPIRÁL, -Ă, spirali, -e, s. f., adj. 1. S. f. Curbă plană deschisă care se rotește (sau se înfășoară) în jurul unui punct fix; p. ext. obiect care are această formă. 2. Adj. Care are formă de spirală (1); spiralat. – Din fr. spiral.

DOOM

spirálă s. f., g.-d. art. spirálei; pl. spirále

spirant
SPIRÁNT, -Ă, spirante, adj. (În sintagma) Sunet spirant sau consoană spirantă (și substantivat, f.) = consoană constrictivă. – Din fr. spirante.

DOOM

spirántă s. f., g.-d. art. spirántei; pl. spiránte

spiranta
SPIRÁNT, -Ă, spirante, adj. (În sintagma) Sunet spirant sau consoană spirantă (și substantivat, f.) = consoană constrictivă. – Din fr. spirante.

DOOM

spirántă s. f., g.-d. art. spirántei; pl. spiránte

spiranta
SPIRÁNT, -Ă, spirante, adj. (În sintagma) Sunet spirant sau consoană spirantă (și substantivat, f.) = consoană constrictivă. – Din fr. spirante.

DOOM

spirántă s. f., g.-d. art. spirántei; pl. spiránte

spirante
SPIRÁNT, -Ă, spirante, adj. (În sintagma) Sunet spirant sau consoană spirantă (și substantivat, f.) = consoană constrictivă. – Din fr. spirante.

DOOM

spirántă s. f., g.-d. art. spirántei; pl. spiránte

spirante
SPIRÁNT, -Ă, spirante, adj. (În sintagma) Sunet spirant sau consoană spirantă (și substantivat, f.) = consoană constrictivă. – Din fr. spirante.

DOOM

spirántă s. f., g.-d. art. spirántei; pl. spiránte

spirantei
SPIRÁNT, -Ă, spirante, adj. (În sintagma) Sunet spirant sau consoană spirantă (și substantivat, f.) = consoană constrictivă. – Din fr. spirante.

DOOM

spirántă s. f., g.-d. art. spirántei; pl. spiránte

spirantei
SPIRÁNT, -Ă, spirante, adj. (În sintagma) Sunet spirant sau consoană spirantă (și substantivat, f.) = consoană constrictivă. – Din fr. spirante.

DOOM

spirántă s. f., g.-d. art. spirántei; pl. spiránte

spirantele
SPIRÁNT, -Ă, spirante, adj. (În sintagma) Sunet spirant sau consoană spirantă (și substantivat, f.) = consoană constrictivă. – Din fr. spirante.

DOOM

spirántă s. f., g.-d. art. spirántei; pl. spiránte

spirantele
SPIRÁNT, -Ă, spirante, adj. (În sintagma) Sunet spirant sau consoană spirantă (și substantivat, f.) = consoană constrictivă. – Din fr. spirante.

DOOM

spirántă s. f., g.-d. art. spirántei; pl. spiránte

spirantelor
SPIRÁNT, -Ă, spirante, adj. (În sintagma) Sunet spirant sau consoană spirantă (și substantivat, f.) = consoană constrictivă. – Din fr. spirante.

DOOM

spirántă s. f., g.-d. art. spirántei; pl. spiránte

spirantelor
SPIRÁNT, -Ă, spirante, adj. (În sintagma) Sunet spirant sau consoană spirantă (și substantivat, f.) = consoană constrictivă. – Din fr. spirante.

DOOM

spirántă s. f., g.-d. art. spirántei; pl. spiránte

spirantul
SPIRÁNT, -Ă, spirante, adj. (În sintagma) Sunet spirant sau consoană spirantă (și substantivat, f.) = consoană constrictivă. – Din fr. spirante.

DOOM

spirántă s. f., g.-d. art. spirántei; pl. spiránte

spirantului
SPIRÁNT, -Ă, spirante, adj. (În sintagma) Sunet spirant sau consoană spirantă (și substantivat, f.) = consoană constrictivă. – Din fr. spirante.

DOOM

spirántă s. f., g.-d. art. spirántei; pl. spiránte

spiranți
SPIRÁNT, -Ă, spirante, adj. (În sintagma) Sunet spirant sau consoană spirantă (și substantivat, f.) = consoană constrictivă. – Din fr. spirante.

DOOM

spirántă s. f., g.-d. art. spirántei; pl. spiránte

spiranții
SPIRÁNT, -Ă, spirante, adj. (În sintagma) Sunet spirant sau consoană spirantă (și substantivat, f.) = consoană constrictivă. – Din fr. spirante.

DOOM

spirántă s. f., g.-d. art. spirántei; pl. spiránte

spiranților
SPIRÁNT, -Ă, spirante, adj. (În sintagma) Sunet spirant sau consoană spirantă (și substantivat, f.) = consoană constrictivă. – Din fr. spirante.

DOOM

spirántă s. f., g.-d. art. spirántei; pl. spiránte

spiratroane
SPIRATRÓN s.n. (Fiz.) Accelerator de particule grele asemănător ciclotronului, prevăzut însă cu mai mulți electrozi în formă de spirală. [< engl. spiratron].

spiratroanele
SPIRATRÓN s.n. (Fiz.) Accelerator de particule grele asemănător ciclotronului, prevăzut însă cu mai mulți electrozi în formă de spirală. [< engl. spiratron].

spiratroanelor
SPIRATRÓN s.n. (Fiz.) Accelerator de particule grele asemănător ciclotronului, prevăzut însă cu mai mulți electrozi în formă de spirală. [< engl. spiratron].

spiratron
SPIRATRÓN s.n. (Fiz.) Accelerator de particule grele asemănător ciclotronului, prevăzut însă cu mai mulți electrozi în formă de spirală. [< engl. spiratron].

spiratronul
SPIRATRÓN s.n. (Fiz.) Accelerator de particule grele asemănător ciclotronului, prevăzut însă cu mai mulți electrozi în formă de spirală. [< engl. spiratron].

spiratronului
SPIRATRÓN s.n. (Fiz.) Accelerator de particule grele asemănător ciclotronului, prevăzut însă cu mai mulți electrozi în formă de spirală. [< engl. spiratron].

spire
AMPÉR-SPÍRĂ, amperi-spiră, s. m. (Înv.) Unitate de măsură pentru tensiunea magnetomotoare și pentru solenație. [Pl. și: (f.) amper-spire] – Amper + spiră.

DOOM

ampér-spíră (înv.) s. m., pl. ampéri-spíră; simb. Asp / A∙sp

spire
AMPÉR-SPÍRĂ, amperi-spiră, s. m. (Înv.) Unitate de măsură pentru tensiunea magnetomotoare și pentru solenație. [Pl. și: (f.) amper-spire] – Amper + spiră.

DOOM

spíră s. f., g.-d. art. spírei; pl. spíre

spirea
spírea s. m. – (Arg.) Carte de joc de trei puncte. Origine necunoscută. Spirea ester nume propriu de persoană, dar nu se vede legătura.

spirea
SPIRÉA, spiree, s. f. Arbust din familia rozaceelor, înalt până la 2 m, cu ramurile arcuite și flori albe dispuse pe toată lungimea ramurilor, cultivat ca plantă ornamentală (Spiraea vanhouttei). [Pr.: -re-a] – Din fr. spirée, lat. spiraea.

DOOM

!spiréa (re-a) s. f., g.-d. art. spiréei; pl. spirée

spiree
SPIRÉA, spiree, s. f. Arbust din familia rozaceelor, înalt până la 2 m, cu ramurile arcuite și flori albe dispuse pe toată lungimea ramurilor, cultivat ca plantă ornamentală (Spiraea vanhouttei). [Pr.: -re-a] – Din fr. spirée, lat. spiraea.

DOOM

!spiréa (re-a) s. f., g.-d. art. spiréei; pl. spirée

spireei
SPIRÉA, spiree, s. f. Arbust din familia rozaceelor, înalt până la 2 m, cu ramurile arcuite și flori albe dispuse pe toată lungimea ramurilor, cultivat ca plantă ornamentală (Spiraea vanhouttei). [Pr.: -re-a] – Din fr. spirée, lat. spiraea.

DOOM

!spiréa (re-a) s. f., g.-d. art. spiréei; pl. spirée

spireele
SPIRÉA, spiree, s. f. Arbust din familia rozaceelor, înalt până la 2 m, cu ramurile arcuite și flori albe dispuse pe toată lungimea ramurilor, cultivat ca plantă ornamentală (Spiraea vanhouttei). [Pr.: -re-a] – Din fr. spirée, lat. spiraea.

DOOM

!spiréa (re-a) s. f., g.-d. art. spiréei; pl. spirée

spireelor
SPIRÉA, spiree, s. f. Arbust din familia rozaceelor, înalt până la 2 m, cu ramurile arcuite și flori albe dispuse pe toată lungimea ramurilor, cultivat ca plantă ornamentală (Spiraea vanhouttei). [Pr.: -re-a] – Din fr. spirée, lat. spiraea.

DOOM

!spiréa (re-a) s. f., g.-d. art. spiréei; pl. spirée

spirei
AMPÉR-SPÍRĂ, amperi-spiră, s. m. (Înv.) Unitate de măsură pentru tensiunea magnetomotoare și pentru solenație. [Pl. și: (f.) amper-spire] – Amper + spiră.

DOOM

ampér-spíră (înv.) s. m., pl. ampéri-spíră; simb. Asp / A∙sp

spirei
AMPÉR-SPÍRĂ, amperi-spiră, s. m. (Înv.) Unitate de măsură pentru tensiunea magnetomotoare și pentru solenație. [Pl. și: (f.) amper-spire] – Amper + spiră.

DOOM

spíră s. f., g.-d. art. spírei; pl. spíre

spirele
AMPÉR-SPÍRĂ, amperi-spiră, s. m. (Înv.) Unitate de măsură pentru tensiunea magnetomotoare și pentru solenație. [Pl. și: (f.) amper-spire] – Amper + spiră.

DOOM

ampér-spíră (înv.) s. m., pl. ampéri-spíră; simb. Asp / A∙sp

spirele
AMPÉR-SPÍRĂ, amperi-spiră, s. m. (Înv.) Unitate de măsură pentru tensiunea magnetomotoare și pentru solenație. [Pl. și: (f.) amper-spire] – Amper + spiră.

DOOM

spíră s. f., g.-d. art. spírei; pl. spíre

spirelor
AMPÉR-SPÍRĂ, amperi-spiră, s. m. (Înv.) Unitate de măsură pentru tensiunea magnetomotoare și pentru solenație. [Pl. și: (f.) amper-spire] – Amper + spiră.

DOOM

ampér-spíră (înv.) s. m., pl. ampéri-spíră; simb. Asp / A∙sp

spirelor
AMPÉR-SPÍRĂ, amperi-spiră, s. m. (Înv.) Unitate de măsură pentru tensiunea magnetomotoare și pentru solenație. [Pl. și: (f.) amper-spire] – Amper + spiră.

DOOM

spíră s. f., g.-d. art. spírei; pl. spíre

spiriduș
SPIRIDÚȘ, spiriduși, s. m. (în mitologia populară) Ființă supranaturală aflată în slujba vrăjitoarelor sau a diavolului. ♦ Fig. Copil zburdalnic, vioi, neastâmpărat. [Var.: (rar) spiritúș s. m.] – Din lat. spiritus. Cf. pol. spirytušek.

DOOM

spiridúș s. m., pl. spiridúși

spiriduși
SPIRIDÚȘ, spiriduși, s. m. (în mitologia populară) Ființă supranaturală aflată în slujba vrăjitoarelor sau a diavolului. ♦ Fig. Copil zburdalnic, vioi, neastâmpărat. [Var.: (rar) spiritúș s. m.] – Din lat. spiritus. Cf. pol. spirytušek.

DOOM

spiridúș s. m., pl. spiridúși

spiridușii
SPIRIDÚȘ, spiriduși, s. m. (în mitologia populară) Ființă supranaturală aflată în slujba vrăjitoarelor sau a diavolului. ♦ Fig. Copil zburdalnic, vioi, neastâmpărat. [Var.: (rar) spiritúș s. m.] – Din lat. spiritus. Cf. pol. spirytušek.

DOOM

spiridúș s. m., pl. spiridúși

spiridușilor
SPIRIDÚȘ, spiriduși, s. m. (în mitologia populară) Ființă supranaturală aflată în slujba vrăjitoarelor sau a diavolului. ♦ Fig. Copil zburdalnic, vioi, neastâmpărat. [Var.: (rar) spiritúș s. m.] – Din lat. spiritus. Cf. pol. spirytušek.

DOOM

spiridúș s. m., pl. spiridúși

spiridușul
SPIRIDÚȘ, spiriduși, s. m. (în mitologia populară) Ființă supranaturală aflată în slujba vrăjitoarelor sau a diavolului. ♦ Fig. Copil zburdalnic, vioi, neastâmpărat. [Var.: (rar) spiritúș s. m.] – Din lat. spiritus. Cf. pol. spirytušek.

DOOM

spiridúș s. m., pl. spiridúși

spiridușului
SPIRIDÚȘ, spiriduși, s. m. (în mitologia populară) Ființă supranaturală aflată în slujba vrăjitoarelor sau a diavolului. ♦ Fig. Copil zburdalnic, vioi, neastâmpărat. [Var.: (rar) spiritúș s. m.] – Din lat. spiritus. Cf. pol. spirytušek.

DOOM

spiridúș s. m., pl. spiridúși

spirifer
SPIRIFÉR, spirifere, s. n. (La pl.) Gen fosil de brahiopode articulate caracterizate prin valve de forma unor aripi; (și la sg.) animal care face parte din acest gen. – Din fr. spirifer.

DOOM

spirifér s. n., pl. spirifére

spirifere
SPIRIFÉR, spirifere, s. n. (La pl.) Gen fosil de brahiopode articulate caracterizate prin valve de forma unor aripi; (și la sg.) animal care face parte din acest gen. – Din fr. spirifer.

DOOM

spirifér s. n., pl. spirifére

spiriferele
SPIRIFÉR, spirifere, s. n. (La pl.) Gen fosil de brahiopode articulate caracterizate prin valve de forma unor aripi; (și la sg.) animal care face parte din acest gen. – Din fr. spirifer.

DOOM

spirifér s. n., pl. spirifére

spiriferelor
SPIRIFÉR, spirifere, s. n. (La pl.) Gen fosil de brahiopode articulate caracterizate prin valve de forma unor aripi; (și la sg.) animal care face parte din acest gen. – Din fr. spirifer.

DOOM

spirifér s. n., pl. spirifére

spiriferul
SPIRIFÉR, spirifere, s. n. (La pl.) Gen fosil de brahiopode articulate caracterizate prin valve de forma unor aripi; (și la sg.) animal care face parte din acest gen. – Din fr. spirifer.

DOOM

spirifér s. n., pl. spirifére

spiriferului
SPIRIFÉR, spirifere, s. n. (La pl.) Gen fosil de brahiopode articulate caracterizate prin valve de forma unor aripi; (și la sg.) animal care face parte din acest gen. – Din fr. spirifer.

DOOM

spirifér s. n., pl. spirifére

spiril
SPIRÍL, spirili, s. m. Nume generic dat bacteriilor în formă de fire în spirală cu unul sau mai mulți bacili la unul dintre capete. – Din fr. spirille.

DOOM

spiríl s. m., pl. spiríli

spirili
SPIRÍL, spirili, s. m. Nume generic dat bacteriilor în formă de fire în spirală cu unul sau mai mulți bacili la unul dintre capete. – Din fr. spirille.

DOOM

spiríl s. m., pl. spiríli

spirilii
SPIRÍL, spirili, s. m. Nume generic dat bacteriilor în formă de fire în spirală cu unul sau mai mulți bacili la unul dintre capete. – Din fr. spirille.

DOOM

spiríl s. m., pl. spiríli

spirililor
SPIRÍL, spirili, s. m. Nume generic dat bacteriilor în formă de fire în spirală cu unul sau mai mulți bacili la unul dintre capete. – Din fr. spirille.

DOOM

spiríl s. m., pl. spiríli

spiriloză
SPIRILÓZĂ s.f. Boală provocată de un spiril. [< fr. spirillose].

spirilul
SPIRÍL, spirili, s. m. Nume generic dat bacteriilor în formă de fire în spirală cu unul sau mai mulți bacili la unul dintre capete. – Din fr. spirille.

DOOM

spiríl s. m., pl. spiríli

spirilului
SPIRÍL, spirili, s. m. Nume generic dat bacteriilor în formă de fire în spirală cu unul sau mai mulți bacili la unul dintre capete. – Din fr. spirille.

DOOM

spiríl s. m., pl. spiríli

spirince
spirínce s. f. – Plantă (Erigeron canadiense). Origine necunoscută.

spirit
SPÍRIT, spirite, s. n. I. 1. Factor ideal al existenței (opus materiei); conștiință, gândire; p. ext. minte, rațiune, intelect. ♦ Inteligență, deșteptăciune, istețime; capacitate de imaginație, fantezie. ◊ Expr. (Om) de (sau cu) spirit = (om) cu minte ageră, inteligent; (om) spiritual, cu umor. ♦ (În filosofia idealistă și în concepțiile religioase) Element considerat ca factor de bază al Universului, opus materiei, identificat cu divinitatea sau cu spiritul (1). ♦ (În concepțiile religioase) Ființă imaterială, supranaturală, duh; (în superstiții) stafie, strigoi, fantomă. 2. Persoană considerată sub raportul capacității sale intelectuale sau din punctul de vedere al însușirilor morale, de caracter etc. ◊ Spirit universal (sau enciclopedic) = persoană care posedă cunoștințe (și se manifestă) în foarte multe domenii. 3. (La pl.) Societatea în întregul ei, oamenii considerați ca purtători ai unor idei, ai unor preocupări intelectuale; opinie publică. 4. Mod, fel de a gândi, de a se manifesta; părere, concepție împărtășită de un grup de oameni, de o colectivitate. ◊ Loc. prep. În spiritul... = în concordanță cu... 5. Caracter specific, trăsătură caracteristică a ceva. ♦ Sensul real a ceva. Spiritul legilor. 6. Înclinare, pornire, tendință care determină felul de a fi, de a gândi, de a se manifesta al cuiva. 7. Glumă, anecdotă, banc. II. Semn grafic în scrierea greacă care, adăugat unui sunet, arată cum se pronunță sunetul respectiv din punctul de vedere al aspirației. – Din lat. spiritus, it. spirito.

DOOM

spírit s. n., (persoane, duhuri, glume, semne grafice) pl. spírite

spirite
SPÍRIT, spirite, s. n. I. 1. Factor ideal al existenței (opus materiei); conștiință, gândire; p. ext. minte, rațiune, intelect. ♦ Inteligență, deșteptăciune, istețime; capacitate de imaginație, fantezie. ◊ Expr. (Om) de (sau cu) spirit = (om) cu minte ageră, inteligent; (om) spiritual, cu umor. ♦ (În filosofia idealistă și în concepțiile religioase) Element considerat ca factor de bază al Universului, opus materiei, identificat cu divinitatea sau cu spiritul (1). ♦ (În concepțiile religioase) Ființă imaterială, supranaturală, duh; (în superstiții) stafie, strigoi, fantomă. 2. Persoană considerată sub raportul capacității sale intelectuale sau din punctul de vedere al însușirilor morale, de caracter etc. ◊ Spirit universal (sau enciclopedic) = persoană care posedă cunoștințe (și se manifestă) în foarte multe domenii. 3. (La pl.) Societatea în întregul ei, oamenii considerați ca purtători ai unor idei, ai unor preocupări intelectuale; opinie publică. 4. Mod, fel de a gândi, de a se manifesta; părere, concepție împărtășită de un grup de oameni, de o colectivitate. ◊ Loc. prep. În spiritul... = în concordanță cu... 5. Caracter specific, trăsătură caracteristică a ceva. ♦ Sensul real a ceva. Spiritul legilor. 6. Înclinare, pornire, tendință care determină felul de a fi, de a gândi, de a se manifesta al cuiva. 7. Glumă, anecdotă, banc. II. Semn grafic în scrierea greacă care, adăugat unui sunet, arată cum se pronunță sunetul respectiv din punctul de vedere al aspirației. – Din lat. spiritus, it. spirito.

DOOM

spírit s. n., (persoane, duhuri, glume, semne grafice) pl. spírite

spiritele
SPÍRIT, spirite, s. n. I. 1. Factor ideal al existenței (opus materiei); conștiință, gândire; p. ext. minte, rațiune, intelect. ♦ Inteligență, deșteptăciune, istețime; capacitate de imaginație, fantezie. ◊ Expr. (Om) de (sau cu) spirit = (om) cu minte ageră, inteligent; (om) spiritual, cu umor. ♦ (În filosofia idealistă și în concepțiile religioase) Element considerat ca factor de bază al Universului, opus materiei, identificat cu divinitatea sau cu spiritul (1). ♦ (În concepțiile religioase) Ființă imaterială, supranaturală, duh; (în superstiții) stafie, strigoi, fantomă. 2. Persoană considerată sub raportul capacității sale intelectuale sau din punctul de vedere al însușirilor morale, de caracter etc. ◊ Spirit universal (sau enciclopedic) = persoană care posedă cunoștințe (și se manifestă) în foarte multe domenii. 3. (La pl.) Societatea în întregul ei, oamenii considerați ca purtători ai unor idei, ai unor preocupări intelectuale; opinie publică. 4. Mod, fel de a gândi, de a se manifesta; părere, concepție împărtășită de un grup de oameni, de o colectivitate. ◊ Loc. prep. În spiritul... = în concordanță cu... 5. Caracter specific, trăsătură caracteristică a ceva. ♦ Sensul real a ceva. Spiritul legilor. 6. Înclinare, pornire, tendință care determină felul de a fi, de a gândi, de a se manifesta al cuiva. 7. Glumă, anecdotă, banc. II. Semn grafic în scrierea greacă care, adăugat unui sunet, arată cum se pronunță sunetul respectiv din punctul de vedere al aspirației. – Din lat. spiritus, it. spirito.

DOOM

spírit s. n., (persoane, duhuri, glume, semne grafice) pl. spírite

spiritelor
SPÍRIT, spirite, s. n. I. 1. Factor ideal al existenței (opus materiei); conștiință, gândire; p. ext. minte, rațiune, intelect. ♦ Inteligență, deșteptăciune, istețime; capacitate de imaginație, fantezie. ◊ Expr. (Om) de (sau cu) spirit = (om) cu minte ageră, inteligent; (om) spiritual, cu umor. ♦ (În filosofia idealistă și în concepțiile religioase) Element considerat ca factor de bază al Universului, opus materiei, identificat cu divinitatea sau cu spiritul (1). ♦ (În concepțiile religioase) Ființă imaterială, supranaturală, duh; (în superstiții) stafie, strigoi, fantomă. 2. Persoană considerată sub raportul capacității sale intelectuale sau din punctul de vedere al însușirilor morale, de caracter etc. ◊ Spirit universal (sau enciclopedic) = persoană care posedă cunoștințe (și se manifestă) în foarte multe domenii. 3. (La pl.) Societatea în întregul ei, oamenii considerați ca purtători ai unor idei, ai unor preocupări intelectuale; opinie publică. 4. Mod, fel de a gândi, de a se manifesta; părere, concepție împărtășită de un grup de oameni, de o colectivitate. ◊ Loc. prep. În spiritul... = în concordanță cu... 5. Caracter specific, trăsătură caracteristică a ceva. ♦ Sensul real a ceva. Spiritul legilor. 6. Înclinare, pornire, tendință care determină felul de a fi, de a gândi, de a se manifesta al cuiva. 7. Glumă, anecdotă, banc. II. Semn grafic în scrierea greacă care, adăugat unui sunet, arată cum se pronunță sunetul respectiv din punctul de vedere al aspirației. – Din lat. spiritus, it. spirito.

DOOM

spírit s. n., (persoane, duhuri, glume, semne grafice) pl. spírite

spiritism
SPIRITÍST, -Ă, spiritiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține spiritismului, privitor la spiritism. 2. S. m. și f. Persoană care practică spiritismul. – Din fr. spiritiste.

DOOM

spiritísm s. n.

spiritismul
SPIRITÍST, -Ă, spiritiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține spiritismului, privitor la spiritism. 2. S. m. și f. Persoană care practică spiritismul. – Din fr. spiritiste.

DOOM

spiritísm s. n.

spiritismului
SPIRITÍST, -Ă, spiritiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține spiritismului, privitor la spiritism. 2. S. m. și f. Persoană care practică spiritismul. – Din fr. spiritiste.

DOOM

spiritísm s. n.

spiritist
SPIRITÍST, -Ă, spiritiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține spiritismului, privitor la spiritism. 2. S. m. și f. Persoană care practică spiritismul. – Din fr. spiritiste.

DOOM

spiritíst adj. m., s. m., pl. spiritíști; adj. f., s. f. spiritístă, pl. spiritíste

spiritist
SPIRITÍST, -Ă, spiritiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține spiritismului, privitor la spiritism. 2. S. m. și f. Persoană care practică spiritismul. – Din fr. spiritiste.

DOOM

spiritíst adj. m., s. m., pl. spiritíști; adj. f., s. f. spiritístă, pl. spiritíste

spiritista
SPIRITÍST, -Ă, spiritiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține spiritismului, privitor la spiritism. 2. S. m. și f. Persoană care practică spiritismul. – Din fr. spiritiste.

DOOM

spiritíst adj. m., s. m., pl. spiritíști; adj. f., s. f. spiritístă, pl. spiritíste

spiritista
SPIRITÍST, -Ă, spiritiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține spiritismului, privitor la spiritism. 2. S. m. și f. Persoană care practică spiritismul. – Din fr. spiritiste.

DOOM

spiritíst adj. m., s. m., pl. spiritíști; adj. f., s. f. spiritístă, pl. spiritíste

spiritiste
SPIRITÍST, -Ă, spiritiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține spiritismului, privitor la spiritism. 2. S. m. și f. Persoană care practică spiritismul. – Din fr. spiritiste.

DOOM

spiritíst adj. m., s. m., pl. spiritíști; adj. f., s. f. spiritístă, pl. spiritíste

spiritiste
SPIRITÍST, -Ă, spiritiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține spiritismului, privitor la spiritism. 2. S. m. și f. Persoană care practică spiritismul. – Din fr. spiritiste.

DOOM

spiritíst adj. m., s. m., pl. spiritíști; adj. f., s. f. spiritístă, pl. spiritíste

spiritistei
SPIRITÍST, -Ă, spiritiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține spiritismului, privitor la spiritism. 2. S. m. și f. Persoană care practică spiritismul. – Din fr. spiritiste.

DOOM

spiritíst adj. m., s. m., pl. spiritíști; adj. f., s. f. spiritístă, pl. spiritíste

spiritistei
SPIRITÍST, -Ă, spiritiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține spiritismului, privitor la spiritism. 2. S. m. și f. Persoană care practică spiritismul. – Din fr. spiritiste.

DOOM

spiritíst adj. m., s. m., pl. spiritíști; adj. f., s. f. spiritístă, pl. spiritíste

spiritistele
SPIRITÍST, -Ă, spiritiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține spiritismului, privitor la spiritism. 2. S. m. și f. Persoană care practică spiritismul. – Din fr. spiritiste.

DOOM

spiritíst adj. m., s. m., pl. spiritíști; adj. f., s. f. spiritístă, pl. spiritíste

spiritistele
SPIRITÍST, -Ă, spiritiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține spiritismului, privitor la spiritism. 2. S. m. și f. Persoană care practică spiritismul. – Din fr. spiritiste.

DOOM

spiritíst adj. m., s. m., pl. spiritíști; adj. f., s. f. spiritístă, pl. spiritíste

spiritistelor
SPIRITÍST, -Ă, spiritiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține spiritismului, privitor la spiritism. 2. S. m. și f. Persoană care practică spiritismul. – Din fr. spiritiste.

DOOM

spiritíst adj. m., s. m., pl. spiritíști; adj. f., s. f. spiritístă, pl. spiritíste

spiritistelor
SPIRITÍST, -Ă, spiritiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține spiritismului, privitor la spiritism. 2. S. m. și f. Persoană care practică spiritismul. – Din fr. spiritiste.

DOOM

spiritíst adj. m., s. m., pl. spiritíști; adj. f., s. f. spiritístă, pl. spiritíste

spiritistul
SPIRITÍST, -Ă, spiritiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține spiritismului, privitor la spiritism. 2. S. m. și f. Persoană care practică spiritismul. – Din fr. spiritiste.

DOOM

spiritíst adj. m., s. m., pl. spiritíști; adj. f., s. f. spiritístă, pl. spiritíste

spiritistul
SPIRITÍST, -Ă, spiritiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține spiritismului, privitor la spiritism. 2. S. m. și f. Persoană care practică spiritismul. – Din fr. spiritiste.

DOOM

spiritíst adj. m., s. m., pl. spiritíști; adj. f., s. f. spiritístă, pl. spiritíste

spiritistului
SPIRITÍST, -Ă, spiritiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține spiritismului, privitor la spiritism. 2. S. m. și f. Persoană care practică spiritismul. – Din fr. spiritiste.

DOOM

spiritíst adj. m., s. m., pl. spiritíști; adj. f., s. f. spiritístă, pl. spiritíste

spiritistului
SPIRITÍST, -Ă, spiritiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține spiritismului, privitor la spiritism. 2. S. m. și f. Persoană care practică spiritismul. – Din fr. spiritiste.

DOOM

spiritíst adj. m., s. m., pl. spiritíști; adj. f., s. f. spiritístă, pl. spiritíste

spiritiști
SPIRITÍST, -Ă, spiritiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține spiritismului, privitor la spiritism. 2. S. m. și f. Persoană care practică spiritismul. – Din fr. spiritiste.

DOOM

spiritíst adj. m., s. m., pl. spiritíști; adj. f., s. f. spiritístă, pl. spiritíste

spiritiști
SPIRITÍST, -Ă, spiritiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține spiritismului, privitor la spiritism. 2. S. m. și f. Persoană care practică spiritismul. – Din fr. spiritiste.

DOOM

spiritíst adj. m., s. m., pl. spiritíști; adj. f., s. f. spiritístă, pl. spiritíste

spiritiștii
SPIRITÍST, -Ă, spiritiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține spiritismului, privitor la spiritism. 2. S. m. și f. Persoană care practică spiritismul. – Din fr. spiritiste.

DOOM

spiritíst adj. m., s. m., pl. spiritíști; adj. f., s. f. spiritístă, pl. spiritíste

spiritiștii
SPIRITÍST, -Ă, spiritiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține spiritismului, privitor la spiritism. 2. S. m. și f. Persoană care practică spiritismul. – Din fr. spiritiste.

DOOM

spiritíst adj. m., s. m., pl. spiritíști; adj. f., s. f. spiritístă, pl. spiritíste

spiritiștilor
SPIRITÍST, -Ă, spiritiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține spiritismului, privitor la spiritism. 2. S. m. și f. Persoană care practică spiritismul. – Din fr. spiritiste.

DOOM

spiritíst adj. m., s. m., pl. spiritíști; adj. f., s. f. spiritístă, pl. spiritíste

spiritiștilor
SPIRITÍST, -Ă, spiritiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține spiritismului, privitor la spiritism. 2. S. m. și f. Persoană care practică spiritismul. – Din fr. spiritiste.

DOOM

spiritíst adj. m., s. m., pl. spiritíști; adj. f., s. f. spiritístă, pl. spiritíste

spiritual
SPIRITUAL² s. n. (Și în sintagma negro spiritual) Cântec religios al afro-americanilor care a constituit una dintre sursele jazzului. [Pr.: spírituăl] – Cuv. engl.

DOOM

spirituál (-tu-al) adj. m., pl. spirituáli; f. spirituálă, pl. spirituále

spirituala
SPIRITUAL² s. n. (Și în sintagma negro spiritual) Cântec religios al afro-americanilor care a constituit una dintre sursele jazzului. [Pr.: spírituăl] – Cuv. engl.

DOOM

spirituál (-tu-al) adj. m., pl. spirituáli; f. spirituálă, pl. spirituále

spirituale
SPIRITUAL² s. n. (Și în sintagma negro spiritual) Cântec religios al afro-americanilor care a constituit una dintre sursele jazzului. [Pr.: spírituăl] – Cuv. engl.

DOOM

spirituál (-tu-al) adj. m., pl. spirituáli; f. spirituálă, pl. spirituále

spiritualei
SPIRITUAL² s. n. (Și în sintagma negro spiritual) Cântec religios al afro-americanilor care a constituit una dintre sursele jazzului. [Pr.: spírituăl] – Cuv. engl.

DOOM

spirituál (-tu-al) adj. m., pl. spirituáli; f. spirituálă, pl. spirituále

spiritualele
SPIRITUAL² s. n. (Și în sintagma negro spiritual) Cântec religios al afro-americanilor care a constituit una dintre sursele jazzului. [Pr.: spírituăl] – Cuv. engl.

DOOM

spirituál (-tu-al) adj. m., pl. spirituáli; f. spirituálă, pl. spirituále

spiritualelor
SPIRITUAL² s. n. (Și în sintagma negro spiritual) Cântec religios al afro-americanilor care a constituit una dintre sursele jazzului. [Pr.: spírituăl] – Cuv. engl.

DOOM

spirituál (-tu-al) adj. m., pl. spirituáli; f. spirituálă, pl. spirituále

spirituali
SPIRITUAL² s. n. (Și în sintagma negro spiritual) Cântec religios al afro-americanilor care a constituit una dintre sursele jazzului. [Pr.: spírituăl] – Cuv. engl.

DOOM

spirituál (-tu-al) adj. m., pl. spirituáli; f. spirituálă, pl. spirituále

spiritualicește
SPIRITUALICÉȘTE adv. Din punct de vedere spiritual. [Pr.: -tu-a-] – Spiritual + suf. -icește.

DOOM

spiritualicéște (-tu-a-) adv.

spiritualii
SPIRITUAL² s. n. (Și în sintagma negro spiritual) Cântec religios al afro-americanilor care a constituit una dintre sursele jazzului. [Pr.: spírituăl] – Cuv. engl.

DOOM

spirituál (-tu-al) adj. m., pl. spirituáli; f. spirituálă, pl. spirituále

spiritualilor
SPIRITUAL² s. n. (Și în sintagma negro spiritual) Cântec religios al afro-americanilor care a constituit una dintre sursele jazzului. [Pr.: spírituăl] – Cuv. engl.

DOOM

spirituál (-tu-al) adj. m., pl. spirituáli; f. spirituálă, pl. spirituále

spiritualism
SPIRITUALÍSM s. n. Concepție care afirmă că spiritul uman, sufletul constituie o realitate de sine stătătoare, independentă de materie sau că este baza întregii realități. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualisme.

DOOM

spiritualísm (-tu-a-) s. n.

spiritualismul
SPIRITUALÍSM s. n. Concepție care afirmă că spiritul uman, sufletul constituie o realitate de sine stătătoare, independentă de materie sau că este baza întregii realități. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualisme.

DOOM

spiritualísm (-tu-a-) s. n.

spiritualismului
SPIRITUALÍSM s. n. Concepție care afirmă că spiritul uman, sufletul constituie o realitate de sine stătătoare, independentă de materie sau că este baza întregii realități. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualisme.

DOOM

spiritualísm (-tu-a-) s. n.

spiritualist
SPIRITUALÍST, -Ă, spiritualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Care aparține spiritualismului, privitor la spiritualism. 2. S. m. și f. Adept al spiritualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiste.

DOOM

spiritualíst (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. spiritualíști; adj. f., s. f. spiritualístă, pl. spiritualíste

spiritualist
SPIRITUALÍST, -Ă, spiritualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Care aparține spiritualismului, privitor la spiritualism. 2. S. m. și f. Adept al spiritualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiste.

DOOM

spiritualíst (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. spiritualíști; adj. f., s. f. spiritualístă, pl. spiritualíste

spiritualista
SPIRITUALÍST, -Ă, spiritualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Care aparține spiritualismului, privitor la spiritualism. 2. S. m. și f. Adept al spiritualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiste.

DOOM

spiritualíst (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. spiritualíști; adj. f., s. f. spiritualístă, pl. spiritualíste

spiritualista
SPIRITUALÍST, -Ă, spiritualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Care aparține spiritualismului, privitor la spiritualism. 2. S. m. și f. Adept al spiritualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiste.

DOOM

spiritualíst (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. spiritualíști; adj. f., s. f. spiritualístă, pl. spiritualíste

spiritualiste
SPIRITUALÍST, -Ă, spiritualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Care aparține spiritualismului, privitor la spiritualism. 2. S. m. și f. Adept al spiritualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiste.

DOOM

spiritualíst (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. spiritualíști; adj. f., s. f. spiritualístă, pl. spiritualíste

spiritualiste
SPIRITUALÍST, -Ă, spiritualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Care aparține spiritualismului, privitor la spiritualism. 2. S. m. și f. Adept al spiritualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiste.

DOOM

spiritualíst (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. spiritualíști; adj. f., s. f. spiritualístă, pl. spiritualíste

spiritualistei
SPIRITUALÍST, -Ă, spiritualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Care aparține spiritualismului, privitor la spiritualism. 2. S. m. și f. Adept al spiritualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiste.

DOOM

spiritualíst (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. spiritualíști; adj. f., s. f. spiritualístă, pl. spiritualíste

spiritualistei
SPIRITUALÍST, -Ă, spiritualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Care aparține spiritualismului, privitor la spiritualism. 2. S. m. și f. Adept al spiritualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiste.

DOOM

spiritualíst (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. spiritualíști; adj. f., s. f. spiritualístă, pl. spiritualíste

spiritualistele
SPIRITUALÍST, -Ă, spiritualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Care aparține spiritualismului, privitor la spiritualism. 2. S. m. și f. Adept al spiritualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiste.

DOOM

spiritualíst (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. spiritualíști; adj. f., s. f. spiritualístă, pl. spiritualíste

spiritualistele
SPIRITUALÍST, -Ă, spiritualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Care aparține spiritualismului, privitor la spiritualism. 2. S. m. și f. Adept al spiritualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiste.

DOOM

spiritualíst (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. spiritualíști; adj. f., s. f. spiritualístă, pl. spiritualíste

spiritualistelor
SPIRITUALÍST, -Ă, spiritualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Care aparține spiritualismului, privitor la spiritualism. 2. S. m. și f. Adept al spiritualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiste.

DOOM

spiritualíst (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. spiritualíști; adj. f., s. f. spiritualístă, pl. spiritualíste

spiritualistelor
SPIRITUALÍST, -Ă, spiritualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Care aparține spiritualismului, privitor la spiritualism. 2. S. m. și f. Adept al spiritualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiste.

DOOM

spiritualíst (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. spiritualíști; adj. f., s. f. spiritualístă, pl. spiritualíste

spiritualistul
SPIRITUALÍST, -Ă, spiritualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Care aparține spiritualismului, privitor la spiritualism. 2. S. m. și f. Adept al spiritualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiste.

DOOM

spiritualíst (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. spiritualíști; adj. f., s. f. spiritualístă, pl. spiritualíste

spiritualistul
SPIRITUALÍST, -Ă, spiritualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Care aparține spiritualismului, privitor la spiritualism. 2. S. m. și f. Adept al spiritualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiste.

DOOM

spiritualíst (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. spiritualíști; adj. f., s. f. spiritualístă, pl. spiritualíste

spiritualistului
SPIRITUALÍST, -Ă, spiritualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Care aparține spiritualismului, privitor la spiritualism. 2. S. m. și f. Adept al spiritualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiste.

DOOM

spiritualíst (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. spiritualíști; adj. f., s. f. spiritualístă, pl. spiritualíste

spiritualistului
SPIRITUALÍST, -Ă, spiritualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Care aparține spiritualismului, privitor la spiritualism. 2. S. m. și f. Adept al spiritualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiste.

DOOM

spiritualíst (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. spiritualíști; adj. f., s. f. spiritualístă, pl. spiritualíste

spiritualitate
SPIRITUALITÁTE s. f. Calitatea, caracterul a ceea ce este spiritual. ♦ Spec. Ceea ce caracterizează o colectivitate umană din punctul de vedere al vieții sale spirituale, al specificului culturii sale. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualité.

DOOM

spiritualitáte (-tu-a-) s. f., g.-d. art. spiritualitắții

spiritualitatea
SPIRITUALITÁTE s. f. Calitatea, caracterul a ceea ce este spiritual. ♦ Spec. Ceea ce caracterizează o colectivitate umană din punctul de vedere al vieții sale spirituale, al specificului culturii sale. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualité.

DOOM

spiritualitáte (-tu-a-) s. f., g.-d. art. spiritualitắții

spiritualități
SPIRITUALITÁTE s. f. Calitatea, caracterul a ceea ce este spiritual. ♦ Spec. Ceea ce caracterizează o colectivitate umană din punctul de vedere al vieții sale spirituale, al specificului culturii sale. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualité.

DOOM

spiritualitáte (-tu-a-) s. f., g.-d. art. spiritualitắții

spiritualității
SPIRITUALITÁTE s. f. Calitatea, caracterul a ceea ce este spiritual. ♦ Spec. Ceea ce caracterizează o colectivitate umană din punctul de vedere al vieții sale spirituale, al specificului culturii sale. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualité.

DOOM

spiritualitáte (-tu-a-) s. f., g.-d. art. spiritualitắții

spiritualiza
SPIRITUALIZÁ, spiritualizez, vb. I. Tranz. A încerca să dea sau a da fenomenelor, lucrurilor etc. un caracter sau un conținut spiritual, a încerca să le detașeze de materie. ♦ Refl. A căpăta o anumită adâncime spirituală. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiser.

DOOM

spiritualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 spiritualizeáză

spiritualizai
SPIRITUALIZÁ, spiritualizez, vb. I. Tranz. A încerca să dea sau a da fenomenelor, lucrurilor etc. un caracter sau un conținut spiritual, a încerca să le detașeze de materie. ♦ Refl. A căpăta o anumită adâncime spirituală. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiser.

DOOM

spiritualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 spiritualizeáză

spiritualizam
SPIRITUALIZÁ, spiritualizez, vb. I. Tranz. A încerca să dea sau a da fenomenelor, lucrurilor etc. un caracter sau un conținut spiritual, a încerca să le detașeze de materie. ♦ Refl. A căpăta o anumită adâncime spirituală. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiser.

DOOM

spiritualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 spiritualizeáză

spiritualizare
SPIRITUALIZÁ, spiritualizez, vb. I. Tranz. A încerca să dea sau a da fenomenelor, lucrurilor etc. un caracter sau un conținut spiritual, a încerca să le detașeze de materie. ♦ Refl. A căpăta o anumită adâncime spirituală. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiser.

DOOM

spiritualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 spiritualizeáză

spiritualizare
SPIRITUALIZÁRE, spiritualizări, s. f. Faptul de a spiritualiza. [Pr.: -tu-a] – V. spiritualiza.

DOOM

spiritualizáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. spiritualizắrii; pl. spiritualizắri

spiritualizarea
SPIRITUALIZÁRE, spiritualizări, s. f. Faptul de a spiritualiza. [Pr.: -tu-a] – V. spiritualiza.

DOOM

spiritualizáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. spiritualizắrii; pl. spiritualizắri

spiritualizară
SPIRITUALIZÁ, spiritualizez, vb. I. Tranz. A încerca să dea sau a da fenomenelor, lucrurilor etc. un caracter sau un conținut spiritual, a încerca să le detașeze de materie. ♦ Refl. A căpăta o anumită adâncime spirituală. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiser.

DOOM

spiritualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 spiritualizeáză

spiritualizarăm
SPIRITUALIZÁ, spiritualizez, vb. I. Tranz. A încerca să dea sau a da fenomenelor, lucrurilor etc. un caracter sau un conținut spiritual, a încerca să le detașeze de materie. ♦ Refl. A căpăta o anumită adâncime spirituală. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiser.

DOOM

spiritualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 spiritualizeáză

spiritualizarăți
SPIRITUALIZÁ, spiritualizez, vb. I. Tranz. A încerca să dea sau a da fenomenelor, lucrurilor etc. un caracter sau un conținut spiritual, a încerca să le detașeze de materie. ♦ Refl. A căpăta o anumită adâncime spirituală. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiser.

DOOM

spiritualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 spiritualizeáză

spiritualizase
SPIRITUALIZÁ, spiritualizez, vb. I. Tranz. A încerca să dea sau a da fenomenelor, lucrurilor etc. un caracter sau un conținut spiritual, a încerca să le detașeze de materie. ♦ Refl. A căpăta o anumită adâncime spirituală. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiser.

DOOM

spiritualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 spiritualizeáză

spiritualizasem
SPIRITUALIZÁ, spiritualizez, vb. I. Tranz. A încerca să dea sau a da fenomenelor, lucrurilor etc. un caracter sau un conținut spiritual, a încerca să le detașeze de materie. ♦ Refl. A căpăta o anumită adâncime spirituală. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiser.

DOOM

spiritualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 spiritualizeáză

spiritualizaseră
SPIRITUALIZÁ, spiritualizez, vb. I. Tranz. A încerca să dea sau a da fenomenelor, lucrurilor etc. un caracter sau un conținut spiritual, a încerca să le detașeze de materie. ♦ Refl. A căpăta o anumită adâncime spirituală. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiser.

DOOM

spiritualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 spiritualizeáză

spiritualizaserăm
SPIRITUALIZÁ, spiritualizez, vb. I. Tranz. A încerca să dea sau a da fenomenelor, lucrurilor etc. un caracter sau un conținut spiritual, a încerca să le detașeze de materie. ♦ Refl. A căpăta o anumită adâncime spirituală. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiser.

DOOM

spiritualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 spiritualizeáză

spiritualizaserăți
SPIRITUALIZÁ, spiritualizez, vb. I. Tranz. A încerca să dea sau a da fenomenelor, lucrurilor etc. un caracter sau un conținut spiritual, a încerca să le detașeze de materie. ♦ Refl. A căpăta o anumită adâncime spirituală. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiser.

DOOM

spiritualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 spiritualizeáză

spiritualizaseși
SPIRITUALIZÁ, spiritualizez, vb. I. Tranz. A încerca să dea sau a da fenomenelor, lucrurilor etc. un caracter sau un conținut spiritual, a încerca să le detașeze de materie. ♦ Refl. A căpăta o anumită adâncime spirituală. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiser.

DOOM

spiritualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 spiritualizeáză

spiritualizaseți
SPIRITUALIZÁ, spiritualizez, vb. I. Tranz. A încerca să dea sau a da fenomenelor, lucrurilor etc. un caracter sau un conținut spiritual, a încerca să le detașeze de materie. ♦ Refl. A căpăta o anumită adâncime spirituală. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiser.

DOOM

spiritualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 spiritualizeáză

spiritualizat
SPIRITUALIZÁ, spiritualizez, vb. I. Tranz. A încerca să dea sau a da fenomenelor, lucrurilor etc. un caracter sau un conținut spiritual, a încerca să le detașeze de materie. ♦ Refl. A căpăta o anumită adâncime spirituală. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiser.

DOOM

spiritualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 spiritualizeáză

spiritualizat
SPIRITUALIZÁT, spiritualizați, -te, adj. Care a căpătat un caracter spiritual; imaterial. ♦ Care a căpătat o anumită adâncime, care și-a adâncit conținutul sufletesc, intelectual. [Pr.: -tu-a-] – V. spiritualiza.

spiritualizata
SPIRITUALIZÁT, spiritualizați, -te, adj. Care a căpătat un caracter spiritual; imaterial. ♦ Care a căpătat o anumită adâncime, care și-a adâncit conținutul sufletesc, intelectual. [Pr.: -tu-a-] – V. spiritualiza.

spiritualizate
SPIRITUALIZÁT, spiritualizați, -te, adj. Care a căpătat un caracter spiritual; imaterial. ♦ Care a căpătat o anumită adâncime, care și-a adâncit conținutul sufletesc, intelectual. [Pr.: -tu-a-] – V. spiritualiza.

spiritualizatei
SPIRITUALIZÁT, spiritualizați, -te, adj. Care a căpătat un caracter spiritual; imaterial. ♦ Care a căpătat o anumită adâncime, care și-a adâncit conținutul sufletesc, intelectual. [Pr.: -tu-a-] – V. spiritualiza.

spiritualizatele
SPIRITUALIZÁT, spiritualizați, -te, adj. Care a căpătat un caracter spiritual; imaterial. ♦ Care a căpătat o anumită adâncime, care și-a adâncit conținutul sufletesc, intelectual. [Pr.: -tu-a-] – V. spiritualiza.

spiritualizatelor
SPIRITUALIZÁT, spiritualizați, -te, adj. Care a căpătat un caracter spiritual; imaterial. ♦ Care a căpătat o anumită adâncime, care și-a adâncit conținutul sufletesc, intelectual. [Pr.: -tu-a-] – V. spiritualiza.

spiritualizatul
SPIRITUALIZÁT, spiritualizați, -te, adj. Care a căpătat un caracter spiritual; imaterial. ♦ Care a căpătat o anumită adâncime, care și-a adâncit conținutul sufletesc, intelectual. [Pr.: -tu-a-] – V. spiritualiza.

spiritualizatului
SPIRITUALIZÁT, spiritualizați, -te, adj. Care a căpătat un caracter spiritual; imaterial. ♦ Care a căpătat o anumită adâncime, care și-a adâncit conținutul sufletesc, intelectual. [Pr.: -tu-a-] – V. spiritualiza.

spiritualizau
SPIRITUALIZÁ, spiritualizez, vb. I. Tranz. A încerca să dea sau a da fenomenelor, lucrurilor etc. un caracter sau un conținut spiritual, a încerca să le detașeze de materie. ♦ Refl. A căpăta o anumită adâncime spirituală. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiser.

DOOM

spiritualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 spiritualizeáză

spiritualizași
SPIRITUALIZÁ, spiritualizez, vb. I. Tranz. A încerca să dea sau a da fenomenelor, lucrurilor etc. un caracter sau un conținut spiritual, a încerca să le detașeze de materie. ♦ Refl. A căpăta o anumită adâncime spirituală. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiser.

DOOM

spiritualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 spiritualizeáză

spiritualizați
SPIRITUALIZÁ, spiritualizez, vb. I. Tranz. A încerca să dea sau a da fenomenelor, lucrurilor etc. un caracter sau un conținut spiritual, a încerca să le detașeze de materie. ♦ Refl. A căpăta o anumită adâncime spirituală. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiser.

DOOM

spiritualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 spiritualizeáză

spiritualizați
SPIRITUALIZÁT, spiritualizați, -te, adj. Care a căpătat un caracter spiritual; imaterial. ♦ Care a căpătat o anumită adâncime, care și-a adâncit conținutul sufletesc, intelectual. [Pr.: -tu-a-] – V. spiritualiza.

spiritualizații
SPIRITUALIZÁT, spiritualizați, -te, adj. Care a căpătat un caracter spiritual; imaterial. ♦ Care a căpătat o anumită adâncime, care și-a adâncit conținutul sufletesc, intelectual. [Pr.: -tu-a-] – V. spiritualiza.

spiritualizaților
SPIRITUALIZÁT, spiritualizați, -te, adj. Care a căpătat un caracter spiritual; imaterial. ♦ Care a căpătat o anumită adâncime, care și-a adâncit conținutul sufletesc, intelectual. [Pr.: -tu-a-] – V. spiritualiza.

spiritualizează
SPIRITUALIZÁ, spiritualizez, vb. I. Tranz. A încerca să dea sau a da fenomenelor, lucrurilor etc. un caracter sau un conținut spiritual, a încerca să le detașeze de materie. ♦ Refl. A căpăta o anumită adâncime spirituală. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiser.

DOOM

spiritualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 spiritualizeáză

spiritualizez
SPIRITUALIZÁ, spiritualizez, vb. I. Tranz. A încerca să dea sau a da fenomenelor, lucrurilor etc. un caracter sau un conținut spiritual, a încerca să le detașeze de materie. ♦ Refl. A căpăta o anumită adâncime spirituală. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiser.

DOOM

spiritualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 spiritualizeáză

spiritualizeze
SPIRITUALIZÁ, spiritualizez, vb. I. Tranz. A încerca să dea sau a da fenomenelor, lucrurilor etc. un caracter sau un conținut spiritual, a încerca să le detașeze de materie. ♦ Refl. A căpăta o anumită adâncime spirituală. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiser.

DOOM

spiritualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 spiritualizeáză

spiritualizezi
SPIRITUALIZÁ, spiritualizez, vb. I. Tranz. A încerca să dea sau a da fenomenelor, lucrurilor etc. un caracter sau un conținut spiritual, a încerca să le detașeze de materie. ♦ Refl. A căpăta o anumită adâncime spirituală. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiser.

DOOM

spiritualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 spiritualizeáză

spiritualizând
SPIRITUALIZÁ, spiritualizez, vb. I. Tranz. A încerca să dea sau a da fenomenelor, lucrurilor etc. un caracter sau un conținut spiritual, a încerca să le detașeze de materie. ♦ Refl. A căpăta o anumită adâncime spirituală. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiser.

DOOM

spiritualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 spiritualizeáză

spiritualizînd
SPIRITUALIZÁ, spiritualizez, vb. I. Tranz. A încerca să dea sau a da fenomenelor, lucrurilor etc. un caracter sau un conținut spiritual, a încerca să le detașeze de materie. ♦ Refl. A căpăta o anumită adâncime spirituală. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiser.

DOOM

spiritualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 spiritualizeáză

spiritualizări
SPIRITUALIZÁRE, spiritualizări, s. f. Faptul de a spiritualiza. [Pr.: -tu-a] – V. spiritualiza.

DOOM

spiritualizáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. spiritualizắrii; pl. spiritualizắri

spiritualizării
SPIRITUALIZÁRE, spiritualizări, s. f. Faptul de a spiritualiza. [Pr.: -tu-a] – V. spiritualiza.

DOOM

spiritualizáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. spiritualizắrii; pl. spiritualizắri

spiritualizările
SPIRITUALIZÁRE, spiritualizări, s. f. Faptul de a spiritualiza. [Pr.: -tu-a] – V. spiritualiza.

DOOM

spiritualizáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. spiritualizắrii; pl. spiritualizắri

spiritualizărilor
SPIRITUALIZÁRE, spiritualizări, s. f. Faptul de a spiritualiza. [Pr.: -tu-a] – V. spiritualiza.

DOOM

spiritualizáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. spiritualizắrii; pl. spiritualizắri

spiritualiști
SPIRITUALÍST, -Ă, spiritualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Care aparține spiritualismului, privitor la spiritualism. 2. S. m. și f. Adept al spiritualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiste.

DOOM

spiritualíst (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. spiritualíști; adj. f., s. f. spiritualístă, pl. spiritualíste

spiritualiști
SPIRITUALÍST, -Ă, spiritualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Care aparține spiritualismului, privitor la spiritualism. 2. S. m. și f. Adept al spiritualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiste.

DOOM

spiritualíst (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. spiritualíști; adj. f., s. f. spiritualístă, pl. spiritualíste

spiritualiștii
SPIRITUALÍST, -Ă, spiritualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Care aparține spiritualismului, privitor la spiritualism. 2. S. m. și f. Adept al spiritualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiste.

DOOM

spiritualíst (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. spiritualíști; adj. f., s. f. spiritualístă, pl. spiritualíste

spiritualiștii
SPIRITUALÍST, -Ă, spiritualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Care aparține spiritualismului, privitor la spiritualism. 2. S. m. și f. Adept al spiritualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiste.

DOOM

spiritualíst (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. spiritualíști; adj. f., s. f. spiritualístă, pl. spiritualíste

spiritualiștilor
SPIRITUALÍST, -Ă, spiritualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Care aparține spiritualismului, privitor la spiritualism. 2. S. m. și f. Adept al spiritualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiste.

DOOM

spiritualíst (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. spiritualíști; adj. f., s. f. spiritualístă, pl. spiritualíste

spiritualiștilor
SPIRITUALÍST, -Ă, spiritualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Care aparține spiritualismului, privitor la spiritualism. 2. S. m. și f. Adept al spiritualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiste.

DOOM

spiritualíst (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. spiritualíști; adj. f., s. f. spiritualístă, pl. spiritualíste

spiritualul
SPIRITUAL² s. n. (Și în sintagma negro spiritual) Cântec religios al afro-americanilor care a constituit una dintre sursele jazzului. [Pr.: spírituăl] – Cuv. engl.

DOOM

spirituál (-tu-al) adj. m., pl. spirituáli; f. spirituálă, pl. spirituále

spiritualului
SPIRITUAL² s. n. (Și în sintagma negro spiritual) Cântec religios al afro-americanilor care a constituit una dintre sursele jazzului. [Pr.: spírituăl] – Cuv. engl.

DOOM

spirituál (-tu-al) adj. m., pl. spirituáli; f. spirituálă, pl. spirituále

spiritul
SPÍRIT, spirite, s. n. I. 1. Factor ideal al existenței (opus materiei); conștiință, gândire; p. ext. minte, rațiune, intelect. ♦ Inteligență, deșteptăciune, istețime; capacitate de imaginație, fantezie. ◊ Expr. (Om) de (sau cu) spirit = (om) cu minte ageră, inteligent; (om) spiritual, cu umor. ♦ (În filosofia idealistă și în concepțiile religioase) Element considerat ca factor de bază al Universului, opus materiei, identificat cu divinitatea sau cu spiritul (1). ♦ (În concepțiile religioase) Ființă imaterială, supranaturală, duh; (în superstiții) stafie, strigoi, fantomă. 2. Persoană considerată sub raportul capacității sale intelectuale sau din punctul de vedere al însușirilor morale, de caracter etc. ◊ Spirit universal (sau enciclopedic) = persoană care posedă cunoștințe (și se manifestă) în foarte multe domenii. 3. (La pl.) Societatea în întregul ei, oamenii considerați ca purtători ai unor idei, ai unor preocupări intelectuale; opinie publică. 4. Mod, fel de a gândi, de a se manifesta; părere, concepție împărtășită de un grup de oameni, de o colectivitate. ◊ Loc. prep. În spiritul... = în concordanță cu... 5. Caracter specific, trăsătură caracteristică a ceva. ♦ Sensul real a ceva. Spiritul legilor. 6. Înclinare, pornire, tendință care determină felul de a fi, de a gândi, de a se manifesta al cuiva. 7. Glumă, anecdotă, banc. II. Semn grafic în scrierea greacă care, adăugat unui sunet, arată cum se pronunță sunetul respectiv din punctul de vedere al aspirației. – Din lat. spiritus, it. spirito.

DOOM

spírit s. n., (persoane, duhuri, glume, semne grafice) pl. spírite

spiritului
SPÍRIT, spirite, s. n. I. 1. Factor ideal al existenței (opus materiei); conștiință, gândire; p. ext. minte, rațiune, intelect. ♦ Inteligență, deșteptăciune, istețime; capacitate de imaginație, fantezie. ◊ Expr. (Om) de (sau cu) spirit = (om) cu minte ageră, inteligent; (om) spiritual, cu umor. ♦ (În filosofia idealistă și în concepțiile religioase) Element considerat ca factor de bază al Universului, opus materiei, identificat cu divinitatea sau cu spiritul (1). ♦ (În concepțiile religioase) Ființă imaterială, supranaturală, duh; (în superstiții) stafie, strigoi, fantomă. 2. Persoană considerată sub raportul capacității sale intelectuale sau din punctul de vedere al însușirilor morale, de caracter etc. ◊ Spirit universal (sau enciclopedic) = persoană care posedă cunoștințe (și se manifestă) în foarte multe domenii. 3. (La pl.) Societatea în întregul ei, oamenii considerați ca purtători ai unor idei, ai unor preocupări intelectuale; opinie publică. 4. Mod, fel de a gândi, de a se manifesta; părere, concepție împărtășită de un grup de oameni, de o colectivitate. ◊ Loc. prep. În spiritul... = în concordanță cu... 5. Caracter specific, trăsătură caracteristică a ceva. ♦ Sensul real a ceva. Spiritul legilor. 6. Înclinare, pornire, tendință care determină felul de a fi, de a gândi, de a se manifesta al cuiva. 7. Glumă, anecdotă, banc. II. Semn grafic în scrierea greacă care, adăugat unui sunet, arată cum se pronunță sunetul respectiv din punctul de vedere al aspirației. – Din lat. spiritus, it. spirito.

DOOM

spírit s. n., (persoane, duhuri, glume, semne grafice) pl. spírite

spirituos
SPIRITUÓS, -OÁSĂ, spirituoși, -oase, adj. (Neobișnuit) Spiritual. Un vesel și spirituos invalid al vînătoriei. ODOBESCU, S. III 127.

spirituș
SPIRIDÚȘ, spiriduși, s. m. (în mitologia populară) Ființă supranaturală aflată în slujba vrăjitoarelor sau a diavolului. ♦ Fig. Copil zburdalnic, vioi, neastâmpărat. [Var.: (rar) spiritúș s. m.] – Din lat. spiritus. Cf. pol. spirytušek.

DOOM

spiridúș s. m., pl. spiridúși

spiro
SPIRO²- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) respirație”. [< fr., it. spiro-, cf. lat. spirare – a respira].

spiro
SPIRO¹- Element prim de compunere savantă cu semnificația „spirală”, „spiră”, „în formă de” (sau „referitor la) spirală (spiră)”. [Var. spiral-, spirali-. / < fr., it. spiro-, cf. gr. speira].

spirobacterie
SPIROBACTÉRIE, spirobacterii, s. f. Bacterie în formă de bastonaș curbat.

spirochet
SPIROCHÉT, spirocheți, s. m. Nume dat mai multor bacterii în formă de filament subțire, spiralat, mobil, dintre care unele sunt patogene pentru om. – Din fr. spirochète.

DOOM

spirochét s. m., pl. spirochéți

spirochetogen
SPIROCHETOGÉN, -Ă adj. Produs de un spirochet. [< fr. spirochétogène].

spirochetoza
SPIROCHETÓZĂ, spirochetoze, s. f. Boală infecțioasă provocată de spirocheți. – Din fr. spirochétose.

DOOM

spirochetóză s. f., g.-d. art. spirochetózei; pl. spirochetóze

spirochetoze
SPIROCHETÓZĂ, spirochetoze, s. f. Boală infecțioasă provocată de spirocheți. – Din fr. spirochétose.

DOOM

spirochetóză s. f., g.-d. art. spirochetózei; pl. spirochetóze

spirochetozei
SPIROCHETÓZĂ, spirochetoze, s. f. Boală infecțioasă provocată de spirocheți. – Din fr. spirochétose.

DOOM

spirochetóză s. f., g.-d. art. spirochetózei; pl. spirochetóze

spirochetozele
SPIROCHETÓZĂ, spirochetoze, s. f. Boală infecțioasă provocată de spirocheți. – Din fr. spirochétose.

DOOM

spirochetóză s. f., g.-d. art. spirochetózei; pl. spirochetóze

spirochetozelor
SPIROCHETÓZĂ, spirochetoze, s. f. Boală infecțioasă provocată de spirocheți. – Din fr. spirochétose.

DOOM

spirochetóză s. f., g.-d. art. spirochetózei; pl. spirochetóze

spirochetul
SPIROCHÉT, spirocheți, s. m. Nume dat mai multor bacterii în formă de filament subțire, spiralat, mobil, dintre care unele sunt patogene pentru om. – Din fr. spirochète.

DOOM

spirochét s. m., pl. spirochéți

spirochetului
SPIROCHÉT, spirocheți, s. m. Nume dat mai multor bacterii în formă de filament subțire, spiralat, mobil, dintre care unele sunt patogene pentru om. – Din fr. spirochète.

DOOM

spirochét s. m., pl. spirochéți

spirochetă
SPIROCHÉTĂ s.f. v. spirochet.

spirocheți
SPIROCHÉT, spirocheți, s. m. Nume dat mai multor bacterii în formă de filament subțire, spiralat, mobil, dintre care unele sunt patogene pentru om. – Din fr. spirochète.

DOOM

spirochét s. m., pl. spirochéți

spirocheții
SPIROCHÉT, spirocheți, s. m. Nume dat mai multor bacterii în formă de filament subțire, spiralat, mobil, dintre care unele sunt patogene pentru om. – Din fr. spirochète.

DOOM

spirochét s. m., pl. spirochéți

spirocheților
SPIROCHÉT, spirocheți, s. m. Nume dat mai multor bacterii în formă de filament subțire, spiralat, mobil, dintre care unele sunt patogene pentru om. – Din fr. spirochète.

DOOM

spirochét s. m., pl. spirochéți

spirocid
SPIROCÍD, -Ă adj., s.n. Antiluetic. [< fr. spirocide].

spirocida
SPIROCÍD, -Ă adj., s.n. Antiluetic. [< fr. spirocide].

spirocide
SPIROCÍD, -Ă adj., s.n. Antiluetic. [< fr. spirocide].

spirocidei
SPIROCÍD, -Ă adj., s.n. Antiluetic. [< fr. spirocide].

spirocidele
SPIROCÍD, -Ă adj., s.n. Antiluetic. [< fr. spirocide].

spirocidelor
SPIROCÍD, -Ă adj., s.n. Antiluetic. [< fr. spirocide].

spirocidul
SPIROCÍD, -Ă adj., s.n. Antiluetic. [< fr. spirocide].

spirocidului
SPIROCÍD, -Ă adj., s.n. Antiluetic. [< fr. spirocide].

spirocizi
SPIROCÍD, -Ă adj., s.n. Antiluetic. [< fr. spirocide].

spirocizii
SPIROCÍD, -Ă adj., s.n. Antiluetic. [< fr. spirocide].

spirocizilor
SPIROCÍD, -Ă adj., s.n. Antiluetic. [< fr. spirocide].

spirograf
SPIROGRÁF, spirografe, s. n. Aparat care înregistrează mișcările respiratorii și efectuează măsurarea cantitativă a oxigenului inspirat și a dioxidului de carbon expirat. – Din fr. spirographe.

DOOM

spirográf (-ro-graf) s. n., pl. spirográfe

spirografe
SPIROGRÁF, spirografe, s. n. Aparat care înregistrează mișcările respiratorii și efectuează măsurarea cantitativă a oxigenului inspirat și a dioxidului de carbon expirat. – Din fr. spirographe.

DOOM

spirográf (-ro-graf) s. n., pl. spirográfe

spirografele
SPIROGRÁF, spirografe, s. n. Aparat care înregistrează mișcările respiratorii și efectuează măsurarea cantitativă a oxigenului inspirat și a dioxidului de carbon expirat. – Din fr. spirographe.

DOOM

spirográf (-ro-graf) s. n., pl. spirográfe

spirografelor
SPIROGRÁF, spirografe, s. n. Aparat care înregistrează mișcările respiratorii și efectuează măsurarea cantitativă a oxigenului inspirat și a dioxidului de carbon expirat. – Din fr. spirographe.

DOOM

spirográf (-ro-graf) s. n., pl. spirográfe

spirografia
SPIROGRAFÍE, spirografii, s. f. (Med.) Înregistrare grafică a ventilației pulmonare. – Din fr. spirographie.

spirografie
SPIROGRAFÍE, spirografii, s. f. (Med.) Înregistrare grafică a ventilației pulmonare. – Din fr. spirographie.

spirografiei
SPIROGRAFÍE, spirografii, s. f. (Med.) Înregistrare grafică a ventilației pulmonare. – Din fr. spirographie.

spirografii
SPIROGRAFÍE, spirografii, s. f. (Med.) Înregistrare grafică a ventilației pulmonare. – Din fr. spirographie.

spirografiile
SPIROGRAFÍE, spirografii, s. f. (Med.) Înregistrare grafică a ventilației pulmonare. – Din fr. spirographie.

spirografiilor
SPIROGRAFÍE, spirografii, s. f. (Med.) Înregistrare grafică a ventilației pulmonare. – Din fr. spirographie.

spirograful
SPIROGRÁF, spirografe, s. n. Aparat care înregistrează mișcările respiratorii și efectuează măsurarea cantitativă a oxigenului inspirat și a dioxidului de carbon expirat. – Din fr. spirographe.

DOOM

spirográf (-ro-graf) s. n., pl. spirográfe

spirografului
SPIROGRÁF, spirografe, s. n. Aparat care înregistrează mișcările respiratorii și efectuează măsurarea cantitativă a oxigenului inspirat și a dioxidului de carbon expirat. – Din fr. spirographe.

DOOM

spirográf (-ro-graf) s. n., pl. spirográfe

spirograma
SPIROGRÁMĂ, spirograme, s. f. (Med.) Diagramă obținută la spirograf. – Din fr. spirogramme.

spirograme
SPIROGRÁMĂ, spirograme, s. f. (Med.) Diagramă obținută la spirograf. – Din fr. spirogramme.

spirogramei
SPIROGRÁMĂ, spirograme, s. f. (Med.) Diagramă obținută la spirograf. – Din fr. spirogramme.

spirogramele
SPIROGRÁMĂ, spirograme, s. f. (Med.) Diagramă obținută la spirograf. – Din fr. spirogramme.

spirogramelor
SPIROGRÁMĂ, spirograme, s. f. (Med.) Diagramă obținută la spirograf. – Din fr. spirogramme.

spiroidal
SPIROIDÁL, -Ă, spiroidali, -e, adj. Spiralat. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. spiroïdal.

DOOM

spiroidál (-ro-i-) adj. m., pl. spiroidáli; f. spiroidálă, pl. spiroidále

spiroidala
SPIROIDÁL, -Ă, spiroidali, -e, adj. Spiralat. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. spiroïdal.

DOOM

spiroidál (-ro-i-) adj. m., pl. spiroidáli; f. spiroidálă, pl. spiroidále

spiroidale
SPIROIDÁL, -Ă, spiroidali, -e, adj. Spiralat. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. spiroïdal.

DOOM

spiroidál (-ro-i-) adj. m., pl. spiroidáli; f. spiroidálă, pl. spiroidále

spiroidalei
SPIROIDÁL, -Ă, spiroidali, -e, adj. Spiralat. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. spiroïdal.

DOOM

spiroidál (-ro-i-) adj. m., pl. spiroidáli; f. spiroidálă, pl. spiroidále

spiroidalele
SPIROIDÁL, -Ă, spiroidali, -e, adj. Spiralat. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. spiroïdal.

DOOM

spiroidál (-ro-i-) adj. m., pl. spiroidáli; f. spiroidálă, pl. spiroidále

spiroidalelor
SPIROIDÁL, -Ă, spiroidali, -e, adj. Spiralat. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. spiroïdal.

DOOM

spiroidál (-ro-i-) adj. m., pl. spiroidáli; f. spiroidálă, pl. spiroidále

spiroidali
SPIROIDÁL, -Ă, spiroidali, -e, adj. Spiralat. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. spiroïdal.

DOOM

spiroidál (-ro-i-) adj. m., pl. spiroidáli; f. spiroidálă, pl. spiroidále

spiroidalii
SPIROIDÁL, -Ă, spiroidali, -e, adj. Spiralat. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. spiroïdal.

DOOM

spiroidál (-ro-i-) adj. m., pl. spiroidáli; f. spiroidálă, pl. spiroidále

spiroidalilor
SPIROIDÁL, -Ă, spiroidali, -e, adj. Spiralat. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. spiroïdal.

DOOM

spiroidál (-ro-i-) adj. m., pl. spiroidáli; f. spiroidálă, pl. spiroidále

spiroidalul
SPIROIDÁL, -Ă, spiroidali, -e, adj. Spiralat. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. spiroïdal.

DOOM

spiroidál (-ro-i-) adj. m., pl. spiroidáli; f. spiroidálă, pl. spiroidále

spiroidalului
SPIROIDÁL, -Ă, spiroidali, -e, adj. Spiralat. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. spiroïdal.

DOOM

spiroidál (-ro-i-) adj. m., pl. spiroidáli; f. spiroidálă, pl. spiroidále

spirometre
SPIROMÉTRU, spirometre, s. n. Aparat pentru măsurarea capacității de respirație a plămânilor. – Din fr. spiromètre.

DOOM

spirométru (-me-tru) s. n., art. spirométrul; pl. spirométre

spirometrele
SPIROMÉTRU, spirometre, s. n. Aparat pentru măsurarea capacității de respirație a plămânilor. – Din fr. spiromètre.

DOOM

spirométru (-me-tru) s. n., art. spirométrul; pl. spirométre

spirometrelor
SPIROMÉTRU, spirometre, s. n. Aparat pentru măsurarea capacității de respirație a plămânilor. – Din fr. spiromètre.

DOOM

spirométru (-me-tru) s. n., art. spirométrul; pl. spirométre

spirometria
SPIROMETRÍE, spirometrii, s. f. Stabilire a funcției și a capacității respiratorii pulmonare cu ajutorul spirometrelor sau al spirografelor. – Din fr. spirométrie.

DOOM

spirometríe (-me-tri-) s. f., art. spirometría, g.-d. art. spirometríei; pl. spirometríi, art. spirometríile

spirometric
SPIROMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la spirometrie. [< fr. spirométrique].

spirometrica
SPIROMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la spirometrie. [< fr. spirométrique].

spirometrice
SPIROMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la spirometrie. [< fr. spirométrique].

spirometricei
SPIROMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la spirometrie. [< fr. spirométrique].

spirometricele
SPIROMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la spirometrie. [< fr. spirométrique].

spirometricelor
SPIROMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la spirometrie. [< fr. spirométrique].

spirometrici
SPIROMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la spirometrie. [< fr. spirométrique].

spirometricii
SPIROMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la spirometrie. [< fr. spirométrique].

spirometricilor
SPIROMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la spirometrie. [< fr. spirométrique].

spirometricul
SPIROMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la spirometrie. [< fr. spirométrique].

spirometricului
SPIROMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la spirometrie. [< fr. spirométrique].

spirometrie
SPIROMETRÍE, spirometrii, s. f. Stabilire a funcției și a capacității respiratorii pulmonare cu ajutorul spirometrelor sau al spirografelor. – Din fr. spirométrie.

DOOM

spirometríe (-me-tri-) s. f., art. spirometría, g.-d. art. spirometríei; pl. spirometríi, art. spirometríile

spirometriei
SPIROMETRÍE, spirometrii, s. f. Stabilire a funcției și a capacității respiratorii pulmonare cu ajutorul spirometrelor sau al spirografelor. – Din fr. spirométrie.

DOOM

spirometríe (-me-tri-) s. f., art. spirometría, g.-d. art. spirometríei; pl. spirometríi, art. spirometríile

spirometrii
SPIROMETRÍE, spirometrii, s. f. Stabilire a funcției și a capacității respiratorii pulmonare cu ajutorul spirometrelor sau al spirografelor. – Din fr. spirométrie.

DOOM

spirometríe (-me-tri-) s. f., art. spirometría, g.-d. art. spirometríei; pl. spirometríi, art. spirometríile

spirometriile
SPIROMETRÍE, spirometrii, s. f. Stabilire a funcției și a capacității respiratorii pulmonare cu ajutorul spirometrelor sau al spirografelor. – Din fr. spirométrie.

DOOM

spirometríe (-me-tri-) s. f., art. spirometría, g.-d. art. spirometríei; pl. spirometríi, art. spirometríile

spirometriilor
SPIROMETRÍE, spirometrii, s. f. Stabilire a funcției și a capacității respiratorii pulmonare cu ajutorul spirometrelor sau al spirografelor. – Din fr. spirométrie.

DOOM

spirometríe (-me-tri-) s. f., art. spirometría, g.-d. art. spirometríei; pl. spirometríi, art. spirometríile

spirometru
SPIROMÉTRU, spirometre, s. n. Aparat pentru măsurarea capacității de respirație a plămânilor. – Din fr. spiromètre.

DOOM

spirométru (-me-tru) s. n., art. spirométrul; pl. spirométre

spirometrul
SPIROMÉTRU, spirometre, s. n. Aparat pentru măsurarea capacității de respirație a plămânilor. – Din fr. spiromètre.

DOOM

spirométru (-me-tru) s. n., art. spirométrul; pl. spirométre

spirometrului
SPIROMÉTRU, spirometre, s. n. Aparat pentru măsurarea capacității de respirație a plămânilor. – Din fr. spiromètre.

DOOM

spirométru (-me-tru) s. n., art. spirométrul; pl. spirométre

spirt
SPIRT, spirturi, s. n. (Pop.) Alcool etilic (care se vinde în comerț); p. ext. băutură alcoolică tare. ◊ Spirt de lemn = alcool metilic obținut la distilarea uscată a lemnului. Spirt medicinal = spirt folosit în medicină, mai ales ca dezinfectant extern, făcut impropriu pentru consumul alimentar prin adăugarea unei substanțe toxice. Spirt denaturat = alcool etilic denaturat. ♦ Fig. (Adjectival) Extrem de harnic, de iute la treabă, de prompt. – Din rus. spirt.

DOOM

spirt s. n., (sorturi) pl. spírturi

spirtar
SPIRTÁR, spirtari, s. m. (Rar) Muncitor specializat în fabricarea spirtului. Fabrica de spirt, cu căsuța maestrului spirtar. SAHIA, N. 86.

spirtiera
SPIRTIÉRĂ, spirtiere, s. f. Mică lampă de gătit care funcționează cu spirt. [Pr.: -ti-e-] – Spirt + suf. -ieră.

DOOM

spirtiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. spirtiérei; pl. spirtiére

spirtiere
SPIRTIÉRĂ, spirtiere, s. f. Mică lampă de gătit care funcționează cu spirt. [Pr.: -ti-e-] – Spirt + suf. -ieră.

DOOM

spirtiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. spirtiérei; pl. spirtiére

spirtierei
SPIRTIÉRĂ, spirtiere, s. f. Mică lampă de gătit care funcționează cu spirt. [Pr.: -ti-e-] – Spirt + suf. -ieră.

DOOM

spirtiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. spirtiérei; pl. spirtiére

spirtierele
SPIRTIÉRĂ, spirtiere, s. f. Mică lampă de gătit care funcționează cu spirt. [Pr.: -ti-e-] – Spirt + suf. -ieră.

DOOM

spirtiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. spirtiérei; pl. spirtiére

spirtierelor
SPIRTIÉRĂ, spirtiere, s. f. Mică lampă de gătit care funcționează cu spirt. [Pr.: -ti-e-] – Spirt + suf. -ieră.

DOOM

spirtiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. spirtiérei; pl. spirtiére

spirtoasa
SPIRTÓS, -OÁSĂ, spirtoși, -oase, adj. (Despre băuturi) Care conține spirt; alcoolic. ◊ Bomboane spirtoase = bomboane fabricate cu esență de mentă. ♦ (Substantivat, f. pl.) Băuturi alcoolice (tari). – Spirt + suf. -os.

DOOM

spirtós adj. m., pl. spirtóși; f. spirtoásă, pl. spirtoáse

spirtoase
SPIRTÓS, -OÁSĂ, spirtoși, -oase, adj. (Despre băuturi) Care conține spirt; alcoolic. ◊ Bomboane spirtoase = bomboane fabricate cu esență de mentă. ♦ (Substantivat, f. pl.) Băuturi alcoolice (tari). – Spirt + suf. -os.

DOOM

spirtós adj. m., pl. spirtóși; f. spirtoásă, pl. spirtoáse

spirtoasei
SPIRTÓS, -OÁSĂ, spirtoși, -oase, adj. (Despre băuturi) Care conține spirt; alcoolic. ◊ Bomboane spirtoase = bomboane fabricate cu esență de mentă. ♦ (Substantivat, f. pl.) Băuturi alcoolice (tari). – Spirt + suf. -os.

DOOM

spirtós adj. m., pl. spirtóși; f. spirtoásă, pl. spirtoáse

spirtoasele
SPIRTÓS, -OÁSĂ, spirtoși, -oase, adj. (Despre băuturi) Care conține spirt; alcoolic. ◊ Bomboane spirtoase = bomboane fabricate cu esență de mentă. ♦ (Substantivat, f. pl.) Băuturi alcoolice (tari). – Spirt + suf. -os.

DOOM

spirtós adj. m., pl. spirtóși; f. spirtoásă, pl. spirtoáse

spirtoaselor
SPIRTÓS, -OÁSĂ, spirtoși, -oase, adj. (Despre băuturi) Care conține spirt; alcoolic. ◊ Bomboane spirtoase = bomboane fabricate cu esență de mentă. ♦ (Substantivat, f. pl.) Băuturi alcoolice (tari). – Spirt + suf. -os.

DOOM

spirtós adj. m., pl. spirtóși; f. spirtoásă, pl. spirtoáse

spirtos
SPIRTÓS, -OÁSĂ, spirtoși, -oase, adj. (Despre băuturi) Care conține spirt; alcoolic. ◊ Bomboane spirtoase = bomboane fabricate cu esență de mentă. ♦ (Substantivat, f. pl.) Băuturi alcoolice (tari). – Spirt + suf. -os.

DOOM

spirtós adj. m., pl. spirtóși; f. spirtoásă, pl. spirtoáse

spirtosul
SPIRTÓS, -OÁSĂ, spirtoși, -oase, adj. (Despre băuturi) Care conține spirt; alcoolic. ◊ Bomboane spirtoase = bomboane fabricate cu esență de mentă. ♦ (Substantivat, f. pl.) Băuturi alcoolice (tari). – Spirt + suf. -os.

DOOM

spirtós adj. m., pl. spirtóși; f. spirtoásă, pl. spirtoáse

spirtosului
SPIRTÓS, -OÁSĂ, spirtoși, -oase, adj. (Despre băuturi) Care conține spirt; alcoolic. ◊ Bomboane spirtoase = bomboane fabricate cu esență de mentă. ♦ (Substantivat, f. pl.) Băuturi alcoolice (tari). – Spirt + suf. -os.

DOOM

spirtós adj. m., pl. spirtóși; f. spirtoásă, pl. spirtoáse

spirtoși
SPIRTÓS, -OÁSĂ, spirtoși, -oase, adj. (Despre băuturi) Care conține spirt; alcoolic. ◊ Bomboane spirtoase = bomboane fabricate cu esență de mentă. ♦ (Substantivat, f. pl.) Băuturi alcoolice (tari). – Spirt + suf. -os.

DOOM

spirtós adj. m., pl. spirtóși; f. spirtoásă, pl. spirtoáse

spirtoșii
SPIRTÓS, -OÁSĂ, spirtoși, -oase, adj. (Despre băuturi) Care conține spirt; alcoolic. ◊ Bomboane spirtoase = bomboane fabricate cu esență de mentă. ♦ (Substantivat, f. pl.) Băuturi alcoolice (tari). – Spirt + suf. -os.

DOOM

spirtós adj. m., pl. spirtóși; f. spirtoásă, pl. spirtoáse

spirtoșilor
SPIRTÓS, -OÁSĂ, spirtoși, -oase, adj. (Despre băuturi) Care conține spirt; alcoolic. ◊ Bomboane spirtoase = bomboane fabricate cu esență de mentă. ♦ (Substantivat, f. pl.) Băuturi alcoolice (tari). – Spirt + suf. -os.

DOOM

spirtós adj. m., pl. spirtóși; f. spirtoásă, pl. spirtoáse

spirtul
SPIRT, spirturi, s. n. (Pop.) Alcool etilic (care se vinde în comerț); p. ext. băutură alcoolică tare. ◊ Spirt de lemn = alcool metilic obținut la distilarea uscată a lemnului. Spirt medicinal = spirt folosit în medicină, mai ales ca dezinfectant extern, făcut impropriu pentru consumul alimentar prin adăugarea unei substanțe toxice. Spirt denaturat = alcool etilic denaturat. ♦ Fig. (Adjectival) Extrem de harnic, de iute la treabă, de prompt. – Din rus. spirt.

DOOM

spirt s. n., (sorturi) pl. spírturi

spirtului
SPIRT, spirturi, s. n. (Pop.) Alcool etilic (care se vinde în comerț); p. ext. băutură alcoolică tare. ◊ Spirt de lemn = alcool metilic obținut la distilarea uscată a lemnului. Spirt medicinal = spirt folosit în medicină, mai ales ca dezinfectant extern, făcut impropriu pentru consumul alimentar prin adăugarea unei substanțe toxice. Spirt denaturat = alcool etilic denaturat. ♦ Fig. (Adjectival) Extrem de harnic, de iute la treabă, de prompt. – Din rus. spirt.

DOOM

spirt s. n., (sorturi) pl. spírturi

spirturi
SPIRT, spirturi, s. n. (Pop.) Alcool etilic (care se vinde în comerț); p. ext. băutură alcoolică tare. ◊ Spirt de lemn = alcool metilic obținut la distilarea uscată a lemnului. Spirt medicinal = spirt folosit în medicină, mai ales ca dezinfectant extern, făcut impropriu pentru consumul alimentar prin adăugarea unei substanțe toxice. Spirt denaturat = alcool etilic denaturat. ♦ Fig. (Adjectival) Extrem de harnic, de iute la treabă, de prompt. – Din rus. spirt.

DOOM

spirt s. n., (sorturi) pl. spírturi

spirturile
SPIRT, spirturi, s. n. (Pop.) Alcool etilic (care se vinde în comerț); p. ext. băutură alcoolică tare. ◊ Spirt de lemn = alcool metilic obținut la distilarea uscată a lemnului. Spirt medicinal = spirt folosit în medicină, mai ales ca dezinfectant extern, făcut impropriu pentru consumul alimentar prin adăugarea unei substanțe toxice. Spirt denaturat = alcool etilic denaturat. ♦ Fig. (Adjectival) Extrem de harnic, de iute la treabă, de prompt. – Din rus. spirt.

DOOM

spirt s. n., (sorturi) pl. spírturi

spirturilor
SPIRT, spirturi, s. n. (Pop.) Alcool etilic (care se vinde în comerț); p. ext. băutură alcoolică tare. ◊ Spirt de lemn = alcool metilic obținut la distilarea uscată a lemnului. Spirt medicinal = spirt folosit în medicină, mai ales ca dezinfectant extern, făcut impropriu pentru consumul alimentar prin adăugarea unei substanțe toxice. Spirt denaturat = alcool etilic denaturat. ♦ Fig. (Adjectival) Extrem de harnic, de iute la treabă, de prompt. – Din rus. spirt.

DOOM

spirt s. n., (sorturi) pl. spírturi

spital
SPITÁL, spitale, s. n. Instituție medicală curativă-profilactică în care sunt tratați bolnavii, accidentații sau răniții. [Pl. și: spitaluri] – Din germ. Spital.

DOOM

spitál s. n., pl. spitále

spital
SPITÁL, spitale, s. n. Instituție medicală curativă-profilactică în care sunt tratați bolnavii, accidentații sau răniții. [Pl. și: spitaluri] – Din germ. Spital.

spitalagioaică
SPITALAGIOÁICĂ, spitalagioaice, s. f. (Învechit) Infirmieră. Nu cumva ești dumneata baba Jana spitalagioaica ? FILIMON, C. 266.

spitalagiu
SPITALAGÍU, spitalagii, s. m. (Învechit) Infirmier.

spitale
SPITÁL, spitale, s. n. Instituție medicală curativă-profilactică în care sunt tratați bolnavii, accidentații sau răniții. [Pl. și: spitaluri] – Din germ. Spital.

DOOM

spitál s. n., pl. spitále

spitalele
SPITÁL, spitale, s. n. Instituție medicală curativă-profilactică în care sunt tratați bolnavii, accidentații sau răniții. [Pl. și: spitaluri] – Din germ. Spital.

DOOM

spitál s. n., pl. spitále

spitalelor
SPITÁL, spitale, s. n. Instituție medicală curativă-profilactică în care sunt tratați bolnavii, accidentații sau răniții. [Pl. și: spitaluri] – Din germ. Spital.

DOOM

spitál s. n., pl. spitále

spitaliceasca
SPITALICÉSC, -EÁSCĂ, spitalicești, adj. Care aparține spitalului, privitor la spital, care se face în spital. – Spital + suf. -icesc.

DOOM

spitalicésc adj. m., f. spitaliceáscă; pl. m. și f. spitalicéști

spitalicesc
SPITALICÉSC, -EÁSCĂ, spitalicești, adj. Care aparține spitalului, privitor la spital, care se face în spital. – Spital + suf. -icesc.

DOOM

spitalicésc adj. m., f. spitaliceáscă; pl. m. și f. spitalicéști

spitalicescul
SPITALICÉSC, -EÁSCĂ, spitalicești, adj. Care aparține spitalului, privitor la spital, care se face în spital. – Spital + suf. -icesc.

DOOM

spitalicésc adj. m., f. spitaliceáscă; pl. m. și f. spitalicéști

spitalicescului
SPITALICÉSC, -EÁSCĂ, spitalicești, adj. Care aparține spitalului, privitor la spital, care se face în spital. – Spital + suf. -icesc.

DOOM

spitalicésc adj. m., f. spitaliceáscă; pl. m. și f. spitalicéști

spitalicești
SPITALICÉSC, -EÁSCĂ, spitalicești, adj. Care aparține spitalului, privitor la spital, care se face în spital. – Spital + suf. -icesc.

DOOM

spitalicésc adj. m., f. spitaliceáscă; pl. m. și f. spitalicéști

spitaliceștii
SPITALICÉSC, -EÁSCĂ, spitalicești, adj. Care aparține spitalului, privitor la spital, care se face în spital. – Spital + suf. -icesc.

DOOM

spitalicésc adj. m., f. spitaliceáscă; pl. m. și f. spitalicéști

spitaliceștile
SPITALICÉSC, -EÁSCĂ, spitalicești, adj. Care aparține spitalului, privitor la spital, care se face în spital. – Spital + suf. -icesc.

DOOM

spitalicésc adj. m., f. spitaliceáscă; pl. m. și f. spitalicéști

spitaliceștilor
SPITALICÉSC, -EÁSCĂ, spitalicești, adj. Care aparține spitalului, privitor la spital, care se face în spital. – Spital + suf. -icesc.

DOOM

spitalicésc adj. m., f. spitaliceáscă; pl. m. și f. spitalicéști

spitaliza
SPITALIZÁ, spitalizez, vb. I. Tranz. A interna pe cineva într-un spital pentru tratament medical. – Spital + suf. -iza.

DOOM

spitalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 spitalizeáză

spitalizai
SPITALIZÁ, spitalizez, vb. I. Tranz. A interna pe cineva într-un spital pentru tratament medical. – Spital + suf. -iza.

DOOM

spitalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 spitalizeáză

spitalizam
SPITALIZÁ, spitalizez, vb. I. Tranz. A interna pe cineva într-un spital pentru tratament medical. – Spital + suf. -iza.

DOOM

spitalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 spitalizeáză

spitalizare
SPITALIZÁ, spitalizez, vb. I. Tranz. A interna pe cineva într-un spital pentru tratament medical. – Spital + suf. -iza.

DOOM

spitalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 spitalizeáză

spitalizare
SPITALIZÁRE, spitalizări, s. f. Acțiunea de a spitaliza și rezultatul ei; timp cât cineva este internat și îngrijit într-un spital. – V. spitaliza.

DOOM

spitalizáre s. f., g.-d. art. spitalizắrii; pl. spitalizắri

spitalizarea
SPITALIZÁRE, spitalizări, s. f. Acțiunea de a spitaliza și rezultatul ei; timp cât cineva este internat și îngrijit într-un spital. – V. spitaliza.

DOOM

spitalizáre s. f., g.-d. art. spitalizắrii; pl. spitalizắri

spitalizară
SPITALIZÁ, spitalizez, vb. I. Tranz. A interna pe cineva într-un spital pentru tratament medical. – Spital + suf. -iza.

DOOM

spitalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 spitalizeáză

spitalizarăm
SPITALIZÁ, spitalizez, vb. I. Tranz. A interna pe cineva într-un spital pentru tratament medical. – Spital + suf. -iza.

DOOM

spitalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 spitalizeáză

spitalizarăți
SPITALIZÁ, spitalizez, vb. I. Tranz. A interna pe cineva într-un spital pentru tratament medical. – Spital + suf. -iza.

DOOM

spitalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 spitalizeáză

spitalizase
SPITALIZÁ, spitalizez, vb. I. Tranz. A interna pe cineva într-un spital pentru tratament medical. – Spital + suf. -iza.

DOOM

spitalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 spitalizeáză

spitalizasem
SPITALIZÁ, spitalizez, vb. I. Tranz. A interna pe cineva într-un spital pentru tratament medical. – Spital + suf. -iza.

DOOM

spitalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 spitalizeáză

spitalizaseră
SPITALIZÁ, spitalizez, vb. I. Tranz. A interna pe cineva într-un spital pentru tratament medical. – Spital + suf. -iza.

DOOM

spitalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 spitalizeáză

spitalizaserăm
SPITALIZÁ, spitalizez, vb. I. Tranz. A interna pe cineva într-un spital pentru tratament medical. – Spital + suf. -iza.

DOOM

spitalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 spitalizeáză

spitalizaserăți
SPITALIZÁ, spitalizez, vb. I. Tranz. A interna pe cineva într-un spital pentru tratament medical. – Spital + suf. -iza.

DOOM

spitalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 spitalizeáză

spitalizaseși
SPITALIZÁ, spitalizez, vb. I. Tranz. A interna pe cineva într-un spital pentru tratament medical. – Spital + suf. -iza.

DOOM

spitalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 spitalizeáză

spitalizaseți
SPITALIZÁ, spitalizez, vb. I. Tranz. A interna pe cineva într-un spital pentru tratament medical. – Spital + suf. -iza.

DOOM

spitalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 spitalizeáză

spitalizat
SPITALIZÁ, spitalizez, vb. I. Tranz. A interna pe cineva într-un spital pentru tratament medical. – Spital + suf. -iza.

DOOM

spitalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 spitalizeáză

spitalizat
SPITALIZÁ, spitalizez, vb. I. Tranz. A interna pe cineva într-un spital pentru tratament medical. – Spital + suf. -iza.

spitalizata
SPITALIZÁ, spitalizez, vb. I. Tranz. A interna pe cineva într-un spital pentru tratament medical. – Spital + suf. -iza.

spitalizate
SPITALIZÁ, spitalizez, vb. I. Tranz. A interna pe cineva într-un spital pentru tratament medical. – Spital + suf. -iza.

spitalizatei
SPITALIZÁ, spitalizez, vb. I. Tranz. A interna pe cineva într-un spital pentru tratament medical. – Spital + suf. -iza.

spitalizatele
SPITALIZÁ, spitalizez, vb. I. Tranz. A interna pe cineva într-un spital pentru tratament medical. – Spital + suf. -iza.

spitalizatelor
SPITALIZÁ, spitalizez, vb. I. Tranz. A interna pe cineva într-un spital pentru tratament medical. – Spital + suf. -iza.

spitalizatul
SPITALIZÁ, spitalizez, vb. I. Tranz. A interna pe cineva într-un spital pentru tratament medical. – Spital + suf. -iza.

spitalizatului
SPITALIZÁ, spitalizez, vb. I. Tranz. A interna pe cineva într-un spital pentru tratament medical. – Spital + suf. -iza.

spitalizau
SPITALIZÁ, spitalizez, vb. I. Tranz. A interna pe cineva într-un spital pentru tratament medical. – Spital + suf. -iza.

DOOM

spitalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 spitalizeáză

spitalizași
SPITALIZÁ, spitalizez, vb. I. Tranz. A interna pe cineva într-un spital pentru tratament medical. – Spital + suf. -iza.

DOOM

spitalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 spitalizeáză

spitalizați
SPITALIZÁ, spitalizez, vb. I. Tranz. A interna pe cineva într-un spital pentru tratament medical. – Spital + suf. -iza.

DOOM

spitalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 spitalizeáză

spitalizați
SPITALIZÁ, spitalizez, vb. I. Tranz. A interna pe cineva într-un spital pentru tratament medical. – Spital + suf. -iza.

spitalizații
SPITALIZÁ, spitalizez, vb. I. Tranz. A interna pe cineva într-un spital pentru tratament medical. – Spital + suf. -iza.

spitalizaților
SPITALIZÁ, spitalizez, vb. I. Tranz. A interna pe cineva într-un spital pentru tratament medical. – Spital + suf. -iza.

spitalizează
SPITALIZÁ, spitalizez, vb. I. Tranz. A interna pe cineva într-un spital pentru tratament medical. – Spital + suf. -iza.

DOOM

spitalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 spitalizeáză

spitalizez
SPITALIZÁ, spitalizez, vb. I. Tranz. A interna pe cineva într-un spital pentru tratament medical. – Spital + suf. -iza.

DOOM

spitalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 spitalizeáză

spitalizeze
SPITALIZÁ, spitalizez, vb. I. Tranz. A interna pe cineva într-un spital pentru tratament medical. – Spital + suf. -iza.

DOOM

spitalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 spitalizeáză

spitalizezi
SPITALIZÁ, spitalizez, vb. I. Tranz. A interna pe cineva într-un spital pentru tratament medical. – Spital + suf. -iza.

DOOM

spitalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 spitalizeáză

spitalizând
SPITALIZÁ, spitalizez, vb. I. Tranz. A interna pe cineva într-un spital pentru tratament medical. – Spital + suf. -iza.

DOOM

spitalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 spitalizeáză

spitalizînd
SPITALIZÁ, spitalizez, vb. I. Tranz. A interna pe cineva într-un spital pentru tratament medical. – Spital + suf. -iza.

DOOM

spitalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 spitalizeáză

spitalizări
SPITALIZÁRE, spitalizări, s. f. Acțiunea de a spitaliza și rezultatul ei; timp cât cineva este internat și îngrijit într-un spital. – V. spitaliza.

DOOM

spitalizáre s. f., g.-d. art. spitalizắrii; pl. spitalizắri

spitalizării
SPITALIZÁRE, spitalizări, s. f. Acțiunea de a spitaliza și rezultatul ei; timp cât cineva este internat și îngrijit într-un spital. – V. spitaliza.

DOOM

spitalizáre s. f., g.-d. art. spitalizắrii; pl. spitalizắri

spitalizările
SPITALIZÁRE, spitalizări, s. f. Acțiunea de a spitaliza și rezultatul ei; timp cât cineva este internat și îngrijit într-un spital. – V. spitaliza.

DOOM

spitalizáre s. f., g.-d. art. spitalizắrii; pl. spitalizắri

spitalizărilor
SPITALIZÁRE, spitalizări, s. f. Acțiunea de a spitaliza și rezultatul ei; timp cât cineva este internat și îngrijit într-un spital. – V. spitaliza.

DOOM

spitalizáre s. f., g.-d. art. spitalizắrii; pl. spitalizắri

spitalul
SPITÁL, spitale, s. n. Instituție medicală curativă-profilactică în care sunt tratați bolnavii, accidentații sau răniții. [Pl. și: spitaluri] – Din germ. Spital.

DOOM

spitál s. n., pl. spitále

spitalului
SPITÁL, spitale, s. n. Instituție medicală curativă-profilactică în care sunt tratați bolnavii, accidentații sau răniții. [Pl. și: spitaluri] – Din germ. Spital.

DOOM

spitál s. n., pl. spitále

spița
SPÍȚĂ, spițe, s. f. 1. Fiecare dintre bucățile de lemn sau dintre barele subțiri de metal care leagă cercul sau obezile unei roți de butucul sau de centrul ei. ♦ Stinghie, spetează. 2. Fiecare dintre treptele unei scări; fuscel. 3. Fig. Grad de rudenie; neam; totalitatea persoanelor care descind din aceeași persoană; p. ext. origine. ◊ Spița neamului = arbore genealogic. 4. Unitate biologică formată din lanțuri de specii care au derivat una din alta în decursul istoriei lor. – Din bg., sb. spica.

DOOM

spíță s. f., g.-d. art. spíței; pl. spíțe

spițe
SPÍȚĂ, spițe, s. f. 1. Fiecare dintre bucățile de lemn sau dintre barele subțiri de metal care leagă cercul sau obezile unei roți de butucul sau de centrul ei. ♦ Stinghie, spetează. 2. Fiecare dintre treptele unei scări; fuscel. 3. Fig. Grad de rudenie; neam; totalitatea persoanelor care descind din aceeași persoană; p. ext. origine. ◊ Spița neamului = arbore genealogic. 4. Unitate biologică formată din lanțuri de specii care au derivat una din alta în decursul istoriei lor. – Din bg., sb. spica.

DOOM

spíță s. f., g.-d. art. spíței; pl. spíțe

spiței
SPÍȚĂ, spițe, s. f. 1. Fiecare dintre bucățile de lemn sau dintre barele subțiri de metal care leagă cercul sau obezile unei roți de butucul sau de centrul ei. ♦ Stinghie, spetează. 2. Fiecare dintre treptele unei scări; fuscel. 3. Fig. Grad de rudenie; neam; totalitatea persoanelor care descind din aceeași persoană; p. ext. origine. ◊ Spița neamului = arbore genealogic. 4. Unitate biologică formată din lanțuri de specii care au derivat una din alta în decursul istoriei lor. – Din bg., sb. spica.

DOOM

spíță s. f., g.-d. art. spíței; pl. spíțe

spițele
SPÍȚĂ, spițe, s. f. 1. Fiecare dintre bucățile de lemn sau dintre barele subțiri de metal care leagă cercul sau obezile unei roți de butucul sau de centrul ei. ♦ Stinghie, spetează. 2. Fiecare dintre treptele unei scări; fuscel. 3. Fig. Grad de rudenie; neam; totalitatea persoanelor care descind din aceeași persoană; p. ext. origine. ◊ Spița neamului = arbore genealogic. 4. Unitate biologică formată din lanțuri de specii care au derivat una din alta în decursul istoriei lor. – Din bg., sb. spica.

DOOM

spíță s. f., g.-d. art. spíței; pl. spíțe

spițelnic
SPIȚÉLNIC, spițelnice, s. n. Sfredel cu care se fac găuri în butucul și în obezile roții pentru a se monta spițele; sfredel lung și subțire (pentru găuri mici); butelnic. – Spiță + suf. -elnic.

DOOM

spițélnic s. n., pl. spițélnice

spițelnice
SPIȚÉLNIC, spițelnice, s. n. Sfredel cu care se fac găuri în butucul și în obezile roții pentru a se monta spițele; sfredel lung și subțire (pentru găuri mici); butelnic. – Spiță + suf. -elnic.

DOOM

spițélnic s. n., pl. spițélnice

spițelnicele
SPIȚÉLNIC, spițelnice, s. n. Sfredel cu care se fac găuri în butucul și în obezile roții pentru a se monta spițele; sfredel lung și subțire (pentru găuri mici); butelnic. – Spiță + suf. -elnic.

DOOM

spițélnic s. n., pl. spițélnice

spițelnicelor
SPIȚÉLNIC, spițelnice, s. n. Sfredel cu care se fac găuri în butucul și în obezile roții pentru a se monta spițele; sfredel lung și subțire (pentru găuri mici); butelnic. – Spiță + suf. -elnic.

DOOM

spițélnic s. n., pl. spițélnice

spițelnicul
SPIȚÉLNIC, spițelnice, s. n. Sfredel cu care se fac găuri în butucul și în obezile roții pentru a se monta spițele; sfredel lung și subțire (pentru găuri mici); butelnic. – Spiță + suf. -elnic.

DOOM

spițélnic s. n., pl. spițélnice

spițelnicului
SPIȚÉLNIC, spițelnice, s. n. Sfredel cu care se fac găuri în butucul și în obezile roții pentru a se monta spițele; sfredel lung și subțire (pentru găuri mici); butelnic. – Spiță + suf. -elnic.

DOOM

spițélnic s. n., pl. spițélnice

spițelor
SPÍȚĂ, spițe, s. f. 1. Fiecare dintre bucățile de lemn sau dintre barele subțiri de metal care leagă cercul sau obezile unei roți de butucul sau de centrul ei. ♦ Stinghie, spetează. 2. Fiecare dintre treptele unei scări; fuscel. 3. Fig. Grad de rudenie; neam; totalitatea persoanelor care descind din aceeași persoană; p. ext. origine. ◊ Spița neamului = arbore genealogic. 4. Unitate biologică formată din lanțuri de specii care au derivat una din alta în decursul istoriei lor. – Din bg., sb. spica.

DOOM

spíță s. f., g.-d. art. spíței; pl. spíțe

spițer
SPIȚÉR, spițeri, s. m. (Înv. și pop.) Farmacist. – Din ngr. spets(i)éris.

DOOM

spițér (înv., pop.) s. m., pl. spițéri

spițereasa
SPIȚEREÁSĂ, spițerese, s. f. (Înv. și pop.) 1. Farmacistă. 2. Soție de spițer. – Spițer + suf. -easă.

DOOM

spițereásă (înv., pop.) s. f., g.-d. art. spițerései; pl. spițerése

spițereaso
SPIȚEREÁSĂ, spițerese, s. f. (Înv. și pop.) 1. Farmacistă. 2. Soție de spițer. – Spițer + suf. -easă.

DOOM

spițereásă (înv., pop.) s. f., g.-d. art. spițerései; pl. spițerése

spițerese
SPIȚEREÁSĂ, spițerese, s. f. (Înv. și pop.) 1. Farmacistă. 2. Soție de spițer. – Spițer + suf. -easă.

DOOM

spițereásă (înv., pop.) s. f., g.-d. art. spițerései; pl. spițerése

spițeresei
SPIȚEREÁSĂ, spițerese, s. f. (Înv. și pop.) 1. Farmacistă. 2. Soție de spițer. – Spițer + suf. -easă.

DOOM

spițereásă (înv., pop.) s. f., g.-d. art. spițerései; pl. spițerése

spițeresele
SPIȚEREÁSĂ, spițerese, s. f. (Înv. și pop.) 1. Farmacistă. 2. Soție de spițer. – Spițer + suf. -easă.

DOOM

spițereásă (înv., pop.) s. f., g.-d. art. spițerései; pl. spițerése

spițereselor
SPIȚEREÁSĂ, spițerese, s. f. (Înv. și pop.) 1. Farmacistă. 2. Soție de spițer. – Spițer + suf. -easă.

DOOM

spițereásă (înv., pop.) s. f., g.-d. art. spițerései; pl. spițerése

spițeria
SPIȚERÍE, spițerii, s. f. (Pop.) 1. Farmacie. ♦ (La pl.) Medicamente. 2. Știința farmaciei; profesia farmacistului. – Din ngr. spetsaría.

DOOM

spițeríe (înv., pop.) s. f., art. spițería, g.-d. art. spițeríei; pl. spițeríi, art. spițeríile

spițerie
SPIȚERÍE, spițerii, s. f. (Pop.) 1. Farmacie. ♦ (La pl.) Medicamente. 2. Știința farmaciei; profesia farmacistului. – Din ngr. spetsaría.

DOOM

spițeríe (înv., pop.) s. f., art. spițería, g.-d. art. spițeríei; pl. spițeríi, art. spițeríile

spițeriei
SPIȚERÍE, spițerii, s. f. (Pop.) 1. Farmacie. ♦ (La pl.) Medicamente. 2. Știința farmaciei; profesia farmacistului. – Din ngr. spetsaría.

DOOM

spițeríe (înv., pop.) s. f., art. spițería, g.-d. art. spițeríei; pl. spițeríi, art. spițeríile

spițerii
SPIȚERÍE, spițerii, s. f. (Pop.) 1. Farmacie. ♦ (La pl.) Medicamente. 2. Știința farmaciei; profesia farmacistului. – Din ngr. spetsaría.

DOOM

spițeríe (înv., pop.) s. f., art. spițería, g.-d. art. spițeríei; pl. spițeríi, art. spițeríile

spițeriile
SPIȚERÍE, spițerii, s. f. (Pop.) 1. Farmacie. ♦ (La pl.) Medicamente. 2. Știința farmaciei; profesia farmacistului. – Din ngr. spetsaría.

DOOM

spițeríe (înv., pop.) s. f., art. spițería, g.-d. art. spițeríei; pl. spițeríi, art. spițeríile

spițeriilor
SPIȚERÍE, spițerii, s. f. (Pop.) 1. Farmacie. ♦ (La pl.) Medicamente. 2. Știința farmaciei; profesia farmacistului. – Din ngr. spetsaría.

DOOM

spițeríe (înv., pop.) s. f., art. spițería, g.-d. art. spițeríei; pl. spițeríi, art. spițeríile

spițuri
SPÍȚURI s. n. pl. (Reg.) Dantelă sau colțișori de dantelă lucrați cu croșeta. – Cf. germ. Spitzen.

DOOM

spíțuri (dantelă) (reg.) s. n. pl.

spițurile
SPÍȚURI s. n. pl. (Reg.) Dantelă sau colțișori de dantelă lucrați cu croșeta. – Cf. germ. Spitzen.

DOOM

spíțuri (dantelă) (reg.) s. n. pl.

spițurilor
SPÍȚURI s. n. pl. (Reg.) Dantelă sau colțișori de dantelă lucrați cu croșeta. – Cf. germ. Spitzen.

DOOM

spíțuri (dantelă) (reg.) s. n. pl.

spițărat
SPIȚĂRÁT, -Ă, spițărați, -te, adj. (Reg.) Împodobit cu dantele, cu horbote. – Spițuri + suf. -at.

DOOM

spițărát (reg.) adj. m., pl. spițăráți; f. spițărátă, pl. spițăráte

spițărata
SPIȚĂRÁT, -Ă, spițărați, -te, adj. (Reg.) Împodobit cu dantele, cu horbote. – Spițuri + suf. -at.

DOOM

spițărát (reg.) adj. m., pl. spițăráți; f. spițărátă, pl. spițăráte

spițărate
SPIȚĂRÁT, -Ă, spițărați, -te, adj. (Reg.) Împodobit cu dantele, cu horbote. – Spițuri + suf. -at.

DOOM

spițărát (reg.) adj. m., pl. spițăráți; f. spițărátă, pl. spițăráte

spițăratei
SPIȚĂRÁT, -Ă, spițărați, -te, adj. (Reg.) Împodobit cu dantele, cu horbote. – Spițuri + suf. -at.

DOOM

spițărát (reg.) adj. m., pl. spițăráți; f. spițărátă, pl. spițăráte

spițăratele
SPIȚĂRÁT, -Ă, spițărați, -te, adj. (Reg.) Împodobit cu dantele, cu horbote. – Spițuri + suf. -at.

DOOM

spițărát (reg.) adj. m., pl. spițăráți; f. spițărátă, pl. spițăráte

spițăratelor
SPIȚĂRÁT, -Ă, spițărați, -te, adj. (Reg.) Împodobit cu dantele, cu horbote. – Spițuri + suf. -at.

DOOM

spițărát (reg.) adj. m., pl. spițăráți; f. spițărátă, pl. spițăráte

spițăratul
SPIȚĂRÁT, -Ă, spițărați, -te, adj. (Reg.) Împodobit cu dantele, cu horbote. – Spițuri + suf. -at.

DOOM

spițărát (reg.) adj. m., pl. spițăráți; f. spițărátă, pl. spițăráte

spițăratului
SPIȚĂRÁT, -Ă, spițărați, -te, adj. (Reg.) Împodobit cu dantele, cu horbote. – Spițuri + suf. -at.

DOOM

spițărát (reg.) adj. m., pl. spițăráți; f. spițărátă, pl. spițăráte

spițărați
SPIȚĂRÁT, -Ă, spițărați, -te, adj. (Reg.) Împodobit cu dantele, cu horbote. – Spițuri + suf. -at.

DOOM

spițărát (reg.) adj. m., pl. spițăráți; f. spițărátă, pl. spițăráte

spițărații
SPIȚĂRÁT, -Ă, spițărați, -te, adj. (Reg.) Împodobit cu dantele, cu horbote. – Spițuri + suf. -at.

DOOM

spițărát (reg.) adj. m., pl. spițăráți; f. spițărátă, pl. spițăráte

spițăraților
SPIȚĂRÁT, -Ă, spițărați, -te, adj. (Reg.) Împodobit cu dantele, cu horbote. – Spițuri + suf. -at.

DOOM

spițărát (reg.) adj. m., pl. spițăráți; f. spițărátă, pl. spițăráte

splahnă
spláhnă s. f. – Suflet, simțire. Ngr. σπλάχνα. Sec. XVIII, înv.

splai
SPLÁI, splaiuri, s. n. Mal al unei ape înălțat, întărit și pietruit sau pavat; arteră de circulație amenajată pe acest mal, străjuită de pomi. – Cf. plai.

DOOM

splai s. n., pl. spláiuri

splaiul
SPLÁI, splaiuri, s. n. Mal al unei ape înălțat, întărit și pietruit sau pavat; arteră de circulație amenajată pe acest mal, străjuită de pomi. – Cf. plai.

DOOM

splai s. n., pl. spláiuri

splaiului
SPLÁI, splaiuri, s. n. Mal al unei ape înălțat, întărit și pietruit sau pavat; arteră de circulație amenajată pe acest mal, străjuită de pomi. – Cf. plai.

DOOM

splai s. n., pl. spláiuri

splaiuri
SPLÁI, splaiuri, s. n. Mal al unei ape înălțat, întărit și pietruit sau pavat; arteră de circulație amenajată pe acest mal, străjuită de pomi. – Cf. plai.

DOOM

splai s. n., pl. spláiuri

splaiurile
SPLÁI, splaiuri, s. n. Mal al unei ape înălțat, întărit și pietruit sau pavat; arteră de circulație amenajată pe acest mal, străjuită de pomi. – Cf. plai.

DOOM

splai s. n., pl. spláiuri

splaiurilor
SPLÁI, splaiuri, s. n. Mal al unei ape înălțat, întărit și pietruit sau pavat; arteră de circulație amenajată pe acest mal, străjuită de pomi. – Cf. plai.

DOOM

splai s. n., pl. spláiuri

splanchno
SPLANCHNO- v. splanhno-.

splanchnoptoză
SPLANHNOPTÓZĂ s.f. (Med.) Visceroptoză. [< fr. splanchnoptose, cf. gr. splanchnon – viscere, ptosis – cădere].

DOOM

!splanhnoptóză (-hnop-to-/-hno-pto-) s. f., g.-d. art. splanhnoptózei

splanchnotomie
SPLANHNOTOMÍE s.f. (Med.) Disecție a viscerelor. [Gen. -iei. / < fr. splanchnotomie, cf. gr. splanchnon – viscere, tome – tăiere].

splanhnectomie
SPLANHNECTOMÍE s.f. (Med.) Splanhnicectomie. [Gen. -iei. / < fr. splanchnectomie].

splanhnic
SPLANHNÍC, -Ă adj. (Med.) Referitor la viscere; al viscerelor. [< fr. splanchnique, cf. gr. splanchnikos].

splanhnicectomie
SPLANHNICECTOMÍE s.f. (Med.) Rezecție operatorie a nervilor splanhnici; splanhnectomie. [Gen. -iei. / < fr. splanchnicectomie, cf. gr. splanchnon – viscere, tome – tăiere].

splanhno
SPLANHNO- Element prim de compunere savantă care introduce în termeni referirea la „viscere”. [Scris și splanchno-. / < fr. splanchno-, cf. gr. splanchnon].

splanhnografie
SPLANHNOGRAFÍE s.f. (Med.) Radiografie a viscerelor, făcută cu ajutorul unei substanțe opace la razele X. [Gen. -iei. / < fr. splanchnographie, cf. gr. splanchnon – viscere, graphein – a scrie].

splanhnologia
SPLANHNOLOGÍE s. f. Parte a anatomiei care se ocupă cu studiul organelor interne. – Din fr. splanchnologie.

DOOM

splanhnologíe s. f., art. splanhnología, g.-d. art. splanhnologíi, art. splanhnologíei

splanhnologie
SPLANHNOLOGÍE s. f. Parte a anatomiei care se ocupă cu studiul organelor interne. – Din fr. splanchnologie.

DOOM

splanhnologíe s. f., art. splanhnología, g.-d. art. splanhnologíi, art. splanhnologíei

splanhnologiei
SPLANHNOLOGÍE s. f. Parte a anatomiei care se ocupă cu studiul organelor interne. – Din fr. splanchnologie.

DOOM

splanhnologíe s. f., art. splanhnología, g.-d. art. splanhnologíi, art. splanhnologíei

splanhnologii
SPLANHNOLOGÍE s. f. Parte a anatomiei care se ocupă cu studiul organelor interne. – Din fr. splanchnologie.

DOOM

splanhnologíe s. f., art. splanhnología, g.-d. art. splanhnologíi, art. splanhnologíei

splanhnoptoză
SPLANHNOPTÓZĂ s.f. (Med.) Visceroptoză. [< fr. splanchnoptose, cf. gr. splanchnon – viscere, ptosis – cădere].

DOOM

!splanhnoptóză (-hnop-to-/-hno-pto-) s. f., g.-d. art. splanhnoptózei

splanhnotomie
SPLANHNOTOMÍE s.f. (Med.) Disecție a viscerelor. [Gen. -iei. / < fr. splanchnotomie, cf. gr. splanchnon – viscere, tome – tăiere].

splau
SPLAU, splauri, s. n. Extremitate a unei punți așezată pe piloți, care poate fi ridicată sau coborâtă după nivelul apei și pe care stă pescarul cu sacoviștea. – Et. nec.

DOOM

splau s. n., art. splául; pl. spláuri

splaul
SPLAU, splauri, s. n. Extremitate a unei punți așezată pe piloți, care poate fi ridicată sau coborâtă după nivelul apei și pe care stă pescarul cu sacoviștea. – Et. nec.

DOOM

splau s. n., art. splául; pl. spláuri

splaului
SPLAU, splauri, s. n. Extremitate a unei punți așezată pe piloți, care poate fi ridicată sau coborâtă după nivelul apei și pe care stă pescarul cu sacoviștea. – Et. nec.

DOOM

splau s. n., art. splául; pl. spláuri

splauri
SPLAU, splauri, s. n. Extremitate a unei punți așezată pe piloți, care poate fi ridicată sau coborâtă după nivelul apei și pe care stă pescarul cu sacoviștea. – Et. nec.

DOOM

splau s. n., art. splául; pl. spláuri

splaurile
SPLAU, splauri, s. n. Extremitate a unei punți așezată pe piloți, care poate fi ridicată sau coborâtă după nivelul apei și pe care stă pescarul cu sacoviștea. – Et. nec.

DOOM

splau s. n., art. splául; pl. spláuri

splaurilor
SPLAU, splauri, s. n. Extremitate a unei punți așezată pe piloți, care poate fi ridicată sau coborâtă după nivelul apei și pe care stă pescarul cu sacoviștea. – Et. nec.

DOOM

splau s. n., art. splául; pl. spláuri

spleen
SPLEEN s. n. Stare nemotivată de melancolie, manifestată prin plictiseală și dezgust față de orice. [Pr.: splin] – Din engl. spleen.

DOOM

spleen (angl.) [pron. splin] s. n., art. spleenul (splee-)

spleenul
SPLEEN s. n. Stare nemotivată de melancolie, manifestată prin plictiseală și dezgust față de orice. [Pr.: splin] – Din engl. spleen.

DOOM

spleen (angl.) [pron. splin] s. n., art. spleenul (splee-)

spleenului
SPLEEN s. n. Stare nemotivată de melancolie, manifestată prin plictiseală și dezgust față de orice. [Pr.: splin] – Din engl. spleen.

DOOM

spleen (angl.) [pron. splin] s. n., art. spleenul (splee-)

spleenuri
SPLEEN s. n. Stare nemotivată de melancolie, manifestată prin plictiseală și dezgust față de orice. [Pr.: splin] – Din engl. spleen.

DOOM

spleen (angl.) [pron. splin] s. n., art. spleenul (splee-)

spleenurile
SPLEEN s. n. Stare nemotivată de melancolie, manifestată prin plictiseală și dezgust față de orice. [Pr.: splin] – Din engl. spleen.

DOOM

spleen (angl.) [pron. splin] s. n., art. spleenul (splee-)

spleenurilor
SPLEEN s. n. Stare nemotivată de melancolie, manifestată prin plictiseală și dezgust față de orice. [Pr.: splin] – Din engl. spleen.

DOOM

spleen (angl.) [pron. splin] s. n., art. spleenul (splee-)

splen
SPLEN- v. spleno-.

splenalgie
SPLENALGÍE s.f. (Med.) Durere a splinei. [Gen. -iei. / < fr. splénalgie, cf. gr. splen – splină, algos – durere].

splendid
SPLÉNDID, -Ă, splendizi, -de, adj. Foarte frumos, minunat; strălucitor, măreț. [Acc. și: splendíd] – Din fr. splendide, lat. splendidus.

DOOM

spléndid adj. m., pl. spléndizi; f. spléndidă, pl. spléndide

splendid
SPLÉNDID, -Ă, splendizi, -de, adj. Foarte frumos, minunat; strălucitor, măreț. [Acc. și: splendíd] – Din fr. splendide, lat. splendidus.

splendida
SPLÉNDID, -Ă, splendizi, -de, adj. Foarte frumos, minunat; strălucitor, măreț. [Acc. și: splendíd] – Din fr. splendide, lat. splendidus.

DOOM

spléndid adj. m., pl. spléndizi; f. spléndidă, pl. spléndide

splendide
SPLÉNDID, -Ă, splendizi, -de, adj. Foarte frumos, minunat; strălucitor, măreț. [Acc. și: splendíd] – Din fr. splendide, lat. splendidus.

DOOM

spléndid adj. m., pl. spléndizi; f. spléndidă, pl. spléndide

splendidei
SPLÉNDID, -Ă, splendizi, -de, adj. Foarte frumos, minunat; strălucitor, măreț. [Acc. și: splendíd] – Din fr. splendide, lat. splendidus.

DOOM

spléndid adj. m., pl. spléndizi; f. spléndidă, pl. spléndide

splendidele
SPLÉNDID, -Ă, splendizi, -de, adj. Foarte frumos, minunat; strălucitor, măreț. [Acc. și: splendíd] – Din fr. splendide, lat. splendidus.

DOOM

spléndid adj. m., pl. spléndizi; f. spléndidă, pl. spléndide

splendidelor
SPLÉNDID, -Ă, splendizi, -de, adj. Foarte frumos, minunat; strălucitor, măreț. [Acc. și: splendíd] – Din fr. splendide, lat. splendidus.

DOOM

spléndid adj. m., pl. spléndizi; f. spléndidă, pl. spléndide

splendidul
SPLÉNDID, -Ă, splendizi, -de, adj. Foarte frumos, minunat; strălucitor, măreț. [Acc. și: splendíd] – Din fr. splendide, lat. splendidus.

DOOM

spléndid adj. m., pl. spléndizi; f. spléndidă, pl. spléndide

splendidului
SPLÉNDID, -Ă, splendizi, -de, adj. Foarte frumos, minunat; strălucitor, măreț. [Acc. și: splendíd] – Din fr. splendide, lat. splendidus.

DOOM

spléndid adj. m., pl. spléndizi; f. spléndidă, pl. spléndide

splendizi
SPLÉNDID, -Ă, splendizi, -de, adj. Foarte frumos, minunat; strălucitor, măreț. [Acc. și: splendíd] – Din fr. splendide, lat. splendidus.

DOOM

spléndid adj. m., pl. spléndizi; f. spléndidă, pl. spléndide

splendizii
SPLÉNDID, -Ă, splendizi, -de, adj. Foarte frumos, minunat; strălucitor, măreț. [Acc. și: splendíd] – Din fr. splendide, lat. splendidus.

DOOM

spléndid adj. m., pl. spléndizi; f. spléndidă, pl. spléndide

splendizilor
SPLÉNDID, -Ă, splendizi, -de, adj. Foarte frumos, minunat; strălucitor, măreț. [Acc. și: splendíd] – Din fr. splendide, lat. splendidus.

DOOM

spléndid adj. m., pl. spléndizi; f. spléndidă, pl. spléndide

splendoare
SPLENDOÁRE, splendori, s. f. Frumusețe fără seamăn (și plină de fast, de strălucire); strălucire, măreție. ♦ (Concr.) Obiect, ființă, fenomen etc. splendid. – Din fr. splendeur, lat. splendor.

DOOM

splendoáre s. f., g.-d. art. splendórii; (obiecte, ființe) pl. splendóri

splendoarea
SPLENDOÁRE, splendori, s. f. Frumusețe fără seamăn (și plină de fast, de strălucire); strălucire, măreție. ♦ (Concr.) Obiect, ființă, fenomen etc. splendid. – Din fr. splendeur, lat. splendor.

DOOM

splendoáre s. f., g.-d. art. splendórii; (obiecte, ființe) pl. splendóri

splendori
SPLENDOÁRE, splendori, s. f. Frumusețe fără seamăn (și plină de fast, de strălucire); strălucire, măreție. ♦ (Concr.) Obiect, ființă, fenomen etc. splendid. – Din fr. splendeur, lat. splendor.

DOOM

splendoáre s. f., g.-d. art. splendórii; (obiecte, ființe) pl. splendóri

splendorii
SPLENDOÁRE, splendori, s. f. Frumusețe fără seamăn (și plină de fast, de strălucire); strălucire, măreție. ♦ (Concr.) Obiect, ființă, fenomen etc. splendid. – Din fr. splendeur, lat. splendor.

DOOM

splendoáre s. f., g.-d. art. splendórii; (obiecte, ființe) pl. splendóri

splendorile
SPLENDOÁRE, splendori, s. f. Frumusețe fără seamăn (și plină de fast, de strălucire); strălucire, măreție. ♦ (Concr.) Obiect, ființă, fenomen etc. splendid. – Din fr. splendeur, lat. splendor.

DOOM

splendoáre s. f., g.-d. art. splendórii; (obiecte, ființe) pl. splendóri

splendorilor
SPLENDOÁRE, splendori, s. f. Frumusețe fără seamăn (și plină de fast, de strălucire); strălucire, măreție. ♦ (Concr.) Obiect, ființă, fenomen etc. splendid. – Din fr. splendeur, lat. splendor.

DOOM

splendoáre s. f., g.-d. art. splendórii; (obiecte, ființe) pl. splendóri

splenectomia
SPLENECTOMÍE s.f. Ablațiune a splinei. [Gen. -iei. / < fr. splénectomie, cf. gr. splen – splină, ektome – excizie].

DOOM

!splenectomíe (sple-nec-/splen-ec-) s. f., art. splenectomía, g.-d. splenectomíi, art. splenectomíei

splenectomie
SPLENECTOMÍE s.f. Ablațiune a splinei. [Gen. -iei. / < fr. splénectomie, cf. gr. splen – splină, ektome – excizie].

DOOM

!splenectomíe (sple-nec-/splen-ec-) s. f., art. splenectomía, g.-d. splenectomíi, art. splenectomíei

splenectomiei
SPLENECTOMÍE s.f. Ablațiune a splinei. [Gen. -iei. / < fr. splénectomie, cf. gr. splen – splină, ektome – excizie].

DOOM

!splenectomíe (sple-nec-/splen-ec-) s. f., art. splenectomía, g.-d. splenectomíi, art. splenectomíei

splenectomii
SPLENECTOMÍE s.f. Ablațiune a splinei. [Gen. -iei. / < fr. splénectomie, cf. gr. splen – splină, ektome – excizie].

DOOM

!splenectomíe (sple-nec-/splen-ec-) s. f., art. splenectomía, g.-d. splenectomíi, art. splenectomíei

splenectomiile
SPLENECTOMÍE s.f. Ablațiune a splinei. [Gen. -iei. / < fr. splénectomie, cf. gr. splen – splină, ektome – excizie].

DOOM

!splenectomíe (sple-nec-/splen-ec-) s. f., art. splenectomía, g.-d. splenectomíi, art. splenectomíei

splenectomiilor
SPLENECTOMÍE s.f. Ablațiune a splinei. [Gen. -iei. / < fr. splénectomie, cf. gr. splen – splină, ektome – excizie].

DOOM

!splenectomíe (sple-nec-/splen-ec-) s. f., art. splenectomía, g.-d. splenectomíi, art. splenectomíei

splenic
SPLÉNIC, -Ă, splenici, -ce, adj. Care aparține splinei, privitor la splină. – Din engl. spleen.

DOOM

splénic adj. m., pl. splénici; f. splénică, pl. splénice

splenica
SPLÉNIC, -Ă, splenici, -ce, adj. Care aparține splinei, privitor la splină. – Din engl. spleen.

DOOM

splénic adj. m., pl. splénici; f. splénică, pl. splénice

splenice
SPLÉNIC, -Ă, splenici, -ce, adj. Care aparține splinei, privitor la splină. – Din engl. spleen.

DOOM

splénic adj. m., pl. splénici; f. splénică, pl. splénice

splenicei
SPLÉNIC, -Ă, splenici, -ce, adj. Care aparține splinei, privitor la splină. – Din engl. spleen.

DOOM

splénic adj. m., pl. splénici; f. splénică, pl. splénice

splenicele
SPLÉNIC, -Ă, splenici, -ce, adj. Care aparține splinei, privitor la splină. – Din engl. spleen.

DOOM

splénic adj. m., pl. splénici; f. splénică, pl. splénice

splenicelor
SPLÉNIC, -Ă, splenici, -ce, adj. Care aparține splinei, privitor la splină. – Din engl. spleen.

DOOM

splénic adj. m., pl. splénici; f. splénică, pl. splénice

splenici
SPLÉNIC, -Ă, splenici, -ce, adj. Care aparține splinei, privitor la splină. – Din engl. spleen.

DOOM

splénic adj. m., pl. splénici; f. splénică, pl. splénice

splenicii
SPLÉNIC, -Ă, splenici, -ce, adj. Care aparține splinei, privitor la splină. – Din engl. spleen.

DOOM

splénic adj. m., pl. splénici; f. splénică, pl. splénice

splenicilor
SPLÉNIC, -Ă, splenici, -ce, adj. Care aparține splinei, privitor la splină. – Din engl. spleen.

DOOM

splénic adj. m., pl. splénici; f. splénică, pl. splénice

splenicul
SPLÉNIC, -Ă, splenici, -ce, adj. Care aparține splinei, privitor la splină. – Din engl. spleen.

DOOM

splénic adj. m., pl. splénici; f. splénică, pl. splénice

splenicului
SPLÉNIC, -Ă, splenici, -ce, adj. Care aparține splinei, privitor la splină. – Din engl. spleen.

DOOM

splénic adj. m., pl. splénici; f. splénică, pl. splénice

splenita
SPLENÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a splinei. [< fr. splénite].

splenite
SPLENÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a splinei. [< fr. splénite].

splenitei
SPLENÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a splinei. [< fr. splénite].

splenitele
SPLENÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a splinei. [< fr. splénite].

splenitelor
SPLENÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a splinei. [< fr. splénite].

splenizare
SPLENIZÁRE s.f. Indurație a țesutului pulmonar, care devine asemănător cu splina. [După fr. splénisation].

spleno
SPLENO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) splină”, „al splinei”. [Var. splen-. / < fr. spléno-, it. spleno-, cf. gr. splen].

splenografie
SPLENOGRAFÍE s.f. (Med.) Radiografie a splinei cu ajutorul unei substanțe opace la razele X. [Gen. -iei. / < fr. splénographie, cf. gr. splen – splină, graphein – a scrie].

splenogramă
SPLENOGRÁMĂ s.f. (Med.) Formula elementelor celulare splenice. [< fr. splénogramme].

splenom
SPLENÓM s.n. (Med.) Tumoare benignă a splinei. [Pl. -oame. / < fr. splénome].

splenomegalia
SPLENOMEGALÍE s.f. Megalosplenie. [Gen. -iei. / < fr. splénomégalie].

splenomegalie
SPLENOMEGALÍE s.f. Megalosplenie. [Gen. -iei. / < fr. splénomégalie].

splenomegaliei
SPLENOMEGALÍE s.f. Megalosplenie. [Gen. -iei. / < fr. splénomégalie].

splenomegalii
SPLENOMEGALÍE s.f. Megalosplenie. [Gen. -iei. / < fr. splénomégalie].

splenopatia
SPLENOPATÍE s.f. (Med.) Denumire generică pentru bolile splinei. [Gen. -iei. / < fr. splénopathie, cf. gr. splen – splină, pathos – boală].

splenopatie
SPLENOPATÍE s.f. (Med.) Denumire generică pentru bolile splinei. [Gen. -iei. / < fr. splénopathie, cf. gr. splen – splină, pathos – boală].

splenopatiei
SPLENOPATÍE s.f. (Med.) Denumire generică pentru bolile splinei. [Gen. -iei. / < fr. splénopathie, cf. gr. splen – splină, pathos – boală].

splenopatii
SPLENOPATÍE s.f. (Med.) Denumire generică pentru bolile splinei. [Gen. -iei. / < fr. splénopathie, cf. gr. splen – splină, pathos – boală].

splenopexie
SPLENOPEXÍE s.f. Fixarea chirurgicală a splinei. [Gen. -iei. / < fr. splénopexie, cf. gr. splen – splină, pexis – fixare].

splenorafie
SPLENORAFÍE s.f. Sutură operatorie a splinei. [Gen. -iei. / < fr. splénorraphie, cf. gr. splen – splină, raphe – sutură].

splenoragie
SPLENORAGÍE s.f. (Med.) Hemoragie splenică. [Gen. -iei. / < fr. splénorrhagie, cf. gr. splen – splină, rhegnynai – a curge].

splenotomie
SPLENOTOMÍE s.f. (Med.) Incizie chirurgicală a splinei. [Gen. -iei. / < fr. splénotomie, cf. gr. splen – splină, tome – tăiere].

splin
SPLEEN s. n. Stare nemotivată de melancolie, manifestată prin plictiseală și dezgust față de orice. [Pr.: splin] – Din engl. spleen.

DOOM

spleen (angl.) [pron. splin] s. n., art. spleenul (splee-)

splina
SPLÍNĂ, spline, s. f. 1. Organ anatomic intern, moale și spongios, de culoare roșie-violetă, situat în partea superioară stângă a cavității abdominale, care produce limfocite, anticorpi, depozitează sângele etc. ◊ Loc. adj. Fără splină = (despre animale) care este rezistent la fugă, care nu obosește; (despre oameni) care muncește intens fără să obosească. ◊ Expr. A i se pune cuiva splina = a simți dureri acute la splină, din cauza fugii, a mersului repede etc. 2. Plantă erbacee din familia saxifragaceelor, cu frunze în formă de splină (1) și cu flori galbene-aurii; splinuță (1) (Chrysosplenium alternifolium). – Din ngr. splína.

DOOM

splínă s. f., g.-d. art. splínei; pl. splíne

spline
SPLÍNĂ, spline, s. f. 1. Organ anatomic intern, moale și spongios, de culoare roșie-violetă, situat în partea superioară stângă a cavității abdominale, care produce limfocite, anticorpi, depozitează sângele etc. ◊ Loc. adj. Fără splină = (despre animale) care este rezistent la fugă, care nu obosește; (despre oameni) care muncește intens fără să obosească. ◊ Expr. A i se pune cuiva splina = a simți dureri acute la splină, din cauza fugii, a mersului repede etc. 2. Plantă erbacee din familia saxifragaceelor, cu frunze în formă de splină (1) și cu flori galbene-aurii; splinuță (1) (Chrysosplenium alternifolium). – Din ngr. splína.

DOOM

splínă s. f., g.-d. art. splínei; pl. splíne

splinei
SPLÍNĂ, spline, s. f. 1. Organ anatomic intern, moale și spongios, de culoare roșie-violetă, situat în partea superioară stângă a cavității abdominale, care produce limfocite, anticorpi, depozitează sângele etc. ◊ Loc. adj. Fără splină = (despre animale) care este rezistent la fugă, care nu obosește; (despre oameni) care muncește intens fără să obosească. ◊ Expr. A i se pune cuiva splina = a simți dureri acute la splină, din cauza fugii, a mersului repede etc. 2. Plantă erbacee din familia saxifragaceelor, cu frunze în formă de splină (1) și cu flori galbene-aurii; splinuță (1) (Chrysosplenium alternifolium). – Din ngr. splína.

DOOM

splínă s. f., g.-d. art. splínei; pl. splíne

splinele
SPLÍNĂ, spline, s. f. 1. Organ anatomic intern, moale și spongios, de culoare roșie-violetă, situat în partea superioară stângă a cavității abdominale, care produce limfocite, anticorpi, depozitează sângele etc. ◊ Loc. adj. Fără splină = (despre animale) care este rezistent la fugă, care nu obosește; (despre oameni) care muncește intens fără să obosească. ◊ Expr. A i se pune cuiva splina = a simți dureri acute la splină, din cauza fugii, a mersului repede etc. 2. Plantă erbacee din familia saxifragaceelor, cu frunze în formă de splină (1) și cu flori galbene-aurii; splinuță (1) (Chrysosplenium alternifolium). – Din ngr. splína.

DOOM

splínă s. f., g.-d. art. splínei; pl. splíne

splinelor
SPLÍNĂ, spline, s. f. 1. Organ anatomic intern, moale și spongios, de culoare roșie-violetă, situat în partea superioară stângă a cavității abdominale, care produce limfocite, anticorpi, depozitează sângele etc. ◊ Loc. adj. Fără splină = (despre animale) care este rezistent la fugă, care nu obosește; (despre oameni) care muncește intens fără să obosească. ◊ Expr. A i se pune cuiva splina = a simți dureri acute la splină, din cauza fugii, a mersului repede etc. 2. Plantă erbacee din familia saxifragaceelor, cu frunze în formă de splină (1) și cu flori galbene-aurii; splinuță (1) (Chrysosplenium alternifolium). – Din ngr. splína.

DOOM

splínă s. f., g.-d. art. splínei; pl. splíne

splint
SPLINT, splinturi, s. n. (Tehn.) Cui de siguranță. – Din engl. splint.

DOOM

splínt s. n., pl. splínturi

splintul
SPLINT, splinturi, s. n. (Tehn.) Cui de siguranță. – Din engl. splint.

DOOM

splínt s. n., pl. splínturi

splintului
SPLINT, splinturi, s. n. (Tehn.) Cui de siguranță. – Din engl. splint.

DOOM

splínt s. n., pl. splínturi

splinturi
SPLINT, splinturi, s. n. (Tehn.) Cui de siguranță. – Din engl. splint.

DOOM

splínt s. n., pl. splínturi

splinturile
SPLINT, splinturi, s. n. (Tehn.) Cui de siguranță. – Din engl. splint.

DOOM

splínt s. n., pl. splínturi

splinturilor
SPLINT, splinturi, s. n. (Tehn.) Cui de siguranță. – Din engl. splint.

DOOM

splínt s. n., pl. splínturi

splinuța
SPLINÚȚĂ, splinuțe, s. f. (Bot.; rar) 1. Splină (2). 2. Plantă erbacee meliferă din familia compozeelor, cu tulpină păroasă, cu flori galbene reunite în ciorchini (Solidago virgaurea). – Splină + suf. -uță.

DOOM

splinúță (rar) s. f., g.-d. art. splinúței; pl. splinúțe

splinuțe
SPLINÚȚĂ, splinuțe, s. f. (Bot.; rar) 1. Splină (2). 2. Plantă erbacee meliferă din familia compozeelor, cu tulpină păroasă, cu flori galbene reunite în ciorchini (Solidago virgaurea). – Splină + suf. -uță.

DOOM

splinúță (rar) s. f., g.-d. art. splinúței; pl. splinúțe

splinuței
SPLINÚȚĂ, splinuțe, s. f. (Bot.; rar) 1. Splină (2). 2. Plantă erbacee meliferă din familia compozeelor, cu tulpină păroasă, cu flori galbene reunite în ciorchini (Solidago virgaurea). – Splină + suf. -uță.

DOOM

splinúță (rar) s. f., g.-d. art. splinúței; pl. splinúțe

splinuțele
SPLINÚȚĂ, splinuțe, s. f. (Bot.; rar) 1. Splină (2). 2. Plantă erbacee meliferă din familia compozeelor, cu tulpină păroasă, cu flori galbene reunite în ciorchini (Solidago virgaurea). – Splină + suf. -uță.

DOOM

splinúță (rar) s. f., g.-d. art. splinúței; pl. splinúțe

splinuțelor
SPLINÚȚĂ, splinuțe, s. f. (Bot.; rar) 1. Splină (2). 2. Plantă erbacee meliferă din familia compozeelor, cu tulpină păroasă, cu flori galbene reunite în ciorchini (Solidago virgaurea). – Splină + suf. -uță.

DOOM

splinúță (rar) s. f., g.-d. art. splinúței; pl. splinúțe

split
SPLIT s.n. Piatră spartă mărunt, întrebuințată în construcția de drumuri. [< germ. Split].

splitul
SPLIT s.n. Piatră spartă mărunt, întrebuințată în construcția de drumuri. [< germ. Split].

splitului
SPLIT s.n. Piatră spartă mărunt, întrebuințată în construcția de drumuri. [< germ. Split].

splituri
SPLIT s.n. Piatră spartă mărunt, întrebuințată în construcția de drumuri. [< germ. Split].

spliturile
SPLIT s.n. Piatră spartă mărunt, întrebuințată în construcția de drumuri. [< germ. Split].

spliturilor
SPLIT s.n. Piatră spartă mărunt, întrebuințată în construcția de drumuri. [< germ. Split].

spodumen
SPODÚMEN s. n. Silicat natural de litiu și de aluminiu, de culoare albă-cenușie, galbenă-verzuie sau violetă, cu luciu sidefiu. – Din fr. spodumène.

DOOM

spodúmen s. n.

spodumenul
SPODÚMEN s. n. Silicat natural de litiu și de aluminiu, de culoare albă-cenușie, galbenă-verzuie sau violetă, cu luciu sidefiu. – Din fr. spodumène.

DOOM

spodúmen s. n.

spodumenului
SPODÚMEN s. n. Silicat natural de litiu și de aluminiu, de culoare albă-cenușie, galbenă-verzuie sau violetă, cu luciu sidefiu. – Din fr. spodumène.

DOOM

spodúmen s. n.

spogârniceală
spogîrniceálă (-éli), s. f. – (Înv.) Cataramă. Origine necunoscută. Cf. sponcă.

spoi
SPOI, spoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi o suprafață cu un strat subțire de var; a vărui. 2. A acoperi un vas sau un obiect de metal cu un strat subțire dintr-un metal protector. ♦ Refl. Fig. A-și însuși în mod superficial maniere civilizate, noțiuni de cultură etc.. 3. A unge (pe deasupra). ♦ Tranz. și refl. (Peior.) A (se) farda. – Din sl. supojiti.

DOOM

spoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spoiésc, imperf. 3 sg. spoiá; conj. prez. 3 să spoiáscă

spoia
SPOI, spoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi o suprafață cu un strat subțire de var; a vărui. 2. A acoperi un vas sau un obiect de metal cu un strat subțire dintr-un metal protector. ♦ Refl. Fig. A-și însuși în mod superficial maniere civilizate, noțiuni de cultură etc.. 3. A unge (pe deasupra). ♦ Tranz. și refl. (Peior.) A (se) farda. – Din sl. supojiti.

DOOM

spoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spoiésc, imperf. 3 sg. spoiá; conj. prez. 3 să spoiáscă

spoiai
SPOI, spoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi o suprafață cu un strat subțire de var; a vărui. 2. A acoperi un vas sau un obiect de metal cu un strat subțire dintr-un metal protector. ♦ Refl. Fig. A-și însuși în mod superficial maniere civilizate, noțiuni de cultură etc.. 3. A unge (pe deasupra). ♦ Tranz. și refl. (Peior.) A (se) farda. – Din sl. supojiti.

DOOM

spoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spoiésc, imperf. 3 sg. spoiá; conj. prez. 3 să spoiáscă

spoiala
SPOIÁLĂ, spoieli, s. f. Faptul de a (se) spoi; spoit¹, văruială. ♦ (Concr.) Strat protector cu care se acoperă suprafața unui obiect. ♦ Fig. Însușire superficială a unor maniere civilizate, a unor noțiuni de cultură etc.; pospăială. ♦ (Peior.) Fard. [Pr.: spo-ia-] – Spoi + suf. -eală.

DOOM

spoiálă s. f., g.-d. art. spoiélii; pl. spoiéli

spoiam
SPOI, spoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi o suprafață cu un strat subțire de var; a vărui. 2. A acoperi un vas sau un obiect de metal cu un strat subțire dintr-un metal protector. ♦ Refl. Fig. A-și însuși în mod superficial maniere civilizate, noțiuni de cultură etc.. 3. A unge (pe deasupra). ♦ Tranz. și refl. (Peior.) A (se) farda. – Din sl. supojiti.

DOOM

spoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spoiésc, imperf. 3 sg. spoiá; conj. prez. 3 să spoiáscă

spoiască
SPOI, spoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi o suprafață cu un strat subțire de var; a vărui. 2. A acoperi un vas sau un obiect de metal cu un strat subțire dintr-un metal protector. ♦ Refl. Fig. A-și însuși în mod superficial maniere civilizate, noțiuni de cultură etc.. 3. A unge (pe deasupra). ♦ Tranz. și refl. (Peior.) A (se) farda. – Din sl. supojiti.

DOOM

spoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spoiésc, imperf. 3 sg. spoiá; conj. prez. 3 să spoiáscă

spoiau
SPOI, spoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi o suprafață cu un strat subțire de var; a vărui. 2. A acoperi un vas sau un obiect de metal cu un strat subțire dintr-un metal protector. ♦ Refl. Fig. A-și însuși în mod superficial maniere civilizate, noțiuni de cultură etc.. 3. A unge (pe deasupra). ♦ Tranz. și refl. (Peior.) A (se) farda. – Din sl. supojiti.

DOOM

spoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spoiésc, imperf. 3 sg. spoiá; conj. prez. 3 să spoiáscă

spoiați
SPOI, spoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi o suprafață cu un strat subțire de var; a vărui. 2. A acoperi un vas sau un obiect de metal cu un strat subțire dintr-un metal protector. ♦ Refl. Fig. A-și însuși în mod superficial maniere civilizate, noțiuni de cultură etc.. 3. A unge (pe deasupra). ♦ Tranz. și refl. (Peior.) A (se) farda. – Din sl. supojiti.

DOOM

spoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spoiésc, imperf. 3 sg. spoiá; conj. prez. 3 să spoiáscă

spoieli
SPOIÁLĂ, spoieli, s. f. Faptul de a (se) spoi; spoit¹, văruială. ♦ (Concr.) Strat protector cu care se acoperă suprafața unui obiect. ♦ Fig. Însușire superficială a unor maniere civilizate, a unor noțiuni de cultură etc.; pospăială. ♦ (Peior.) Fard. [Pr.: spo-ia-] – Spoi + suf. -eală.

DOOM

spoiálă s. f., g.-d. art. spoiélii; pl. spoiéli

spoielii
SPOIÁLĂ, spoieli, s. f. Faptul de a (se) spoi; spoit¹, văruială. ♦ (Concr.) Strat protector cu care se acoperă suprafața unui obiect. ♦ Fig. Însușire superficială a unor maniere civilizate, a unor noțiuni de cultură etc.; pospăială. ♦ (Peior.) Fard. [Pr.: spo-ia-] – Spoi + suf. -eală.

DOOM

spoiálă s. f., g.-d. art. spoiélii; pl. spoiéli

spoielile
SPOIÁLĂ, spoieli, s. f. Faptul de a (se) spoi; spoit¹, văruială. ♦ (Concr.) Strat protector cu care se acoperă suprafața unui obiect. ♦ Fig. Însușire superficială a unor maniere civilizate, a unor noțiuni de cultură etc.; pospăială. ♦ (Peior.) Fard. [Pr.: spo-ia-] – Spoi + suf. -eală.

DOOM

spoiálă s. f., g.-d. art. spoiélii; pl. spoiéli

spoielilor
SPOIÁLĂ, spoieli, s. f. Faptul de a (se) spoi; spoit¹, văruială. ♦ (Concr.) Strat protector cu care se acoperă suprafața unui obiect. ♦ Fig. Însușire superficială a unor maniere civilizate, a unor noțiuni de cultură etc.; pospăială. ♦ (Peior.) Fard. [Pr.: spo-ia-] – Spoi + suf. -eală.

DOOM

spoiálă s. f., g.-d. art. spoiélii; pl. spoiéli

spoiesc
SPOI, spoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi o suprafață cu un strat subțire de var; a vărui. 2. A acoperi un vas sau un obiect de metal cu un strat subțire dintr-un metal protector. ♦ Refl. Fig. A-și însuși în mod superficial maniere civilizate, noțiuni de cultură etc.. 3. A unge (pe deasupra). ♦ Tranz. și refl. (Peior.) A (se) farda. – Din sl. supojiti.

DOOM

spoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spoiésc, imperf. 3 sg. spoiá; conj. prez. 3 să spoiáscă

spoiește
SPOI, spoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi o suprafață cu un strat subțire de var; a vărui. 2. A acoperi un vas sau un obiect de metal cu un strat subțire dintr-un metal protector. ♦ Refl. Fig. A-și însuși în mod superficial maniere civilizate, noțiuni de cultură etc.. 3. A unge (pe deasupra). ♦ Tranz. și refl. (Peior.) A (se) farda. – Din sl. supojiti.

DOOM

spoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spoiésc, imperf. 3 sg. spoiá; conj. prez. 3 să spoiáscă

spoiești
SPOI, spoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi o suprafață cu un strat subțire de var; a vărui. 2. A acoperi un vas sau un obiect de metal cu un strat subțire dintr-un metal protector. ♦ Refl. Fig. A-și însuși în mod superficial maniere civilizate, noțiuni de cultură etc.. 3. A unge (pe deasupra). ♦ Tranz. și refl. (Peior.) A (se) farda. – Din sl. supojiti.

DOOM

spoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spoiésc, imperf. 3 sg. spoiá; conj. prez. 3 să spoiáscă

spoii
SPOI, spoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi o suprafață cu un strat subțire de var; a vărui. 2. A acoperi un vas sau un obiect de metal cu un strat subțire dintr-un metal protector. ♦ Refl. Fig. A-și însuși în mod superficial maniere civilizate, noțiuni de cultură etc.. 3. A unge (pe deasupra). ♦ Tranz. și refl. (Peior.) A (se) farda. – Din sl. supojiti.

DOOM

spoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spoiésc, imperf. 3 sg. spoiá; conj. prez. 3 să spoiáscă

spoim
SPOI, spoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi o suprafață cu un strat subțire de var; a vărui. 2. A acoperi un vas sau un obiect de metal cu un strat subțire dintr-un metal protector. ♦ Refl. Fig. A-și însuși în mod superficial maniere civilizate, noțiuni de cultură etc.. 3. A unge (pe deasupra). ♦ Tranz. și refl. (Peior.) A (se) farda. – Din sl. supojiti.

DOOM

spoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spoiésc, imperf. 3 sg. spoiá; conj. prez. 3 să spoiáscă

spoind
SPOI, spoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi o suprafață cu un strat subțire de var; a vărui. 2. A acoperi un vas sau un obiect de metal cu un strat subțire dintr-un metal protector. ♦ Refl. Fig. A-și însuși în mod superficial maniere civilizate, noțiuni de cultură etc.. 3. A unge (pe deasupra). ♦ Tranz. și refl. (Peior.) A (se) farda. – Din sl. supojiti.

DOOM

spoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spoiésc, imperf. 3 sg. spoiá; conj. prez. 3 să spoiáscă

spoire
SPOI, spoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi o suprafață cu un strat subțire de var; a vărui. 2. A acoperi un vas sau un obiect de metal cu un strat subțire dintr-un metal protector. ♦ Refl. Fig. A-și însuși în mod superficial maniere civilizate, noțiuni de cultură etc.. 3. A unge (pe deasupra). ♦ Tranz. și refl. (Peior.) A (se) farda. – Din sl. supojiti.

DOOM

spoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spoiésc, imperf. 3 sg. spoiá; conj. prez. 3 să spoiáscă

spoire
SPOÍRE, spoiri, s. f. Acțiunea de a (se) spoi și rezultatul ei. – V. spoi.

DOOM

spoíre s. f., g.-d. art. spoírii; pl. spoíri

spoirea
SPOÍRE, spoiri, s. f. Acțiunea de a (se) spoi și rezultatul ei. – V. spoi.

DOOM

spoíre s. f., g.-d. art. spoírii; pl. spoíri

spoiri
SPOÍRE, spoiri, s. f. Acțiunea de a (se) spoi și rezultatul ei. – V. spoi.

DOOM

spoíre s. f., g.-d. art. spoírii; pl. spoíri

spoirii
SPOÍRE, spoiri, s. f. Acțiunea de a (se) spoi și rezultatul ei. – V. spoi.

DOOM

spoíre s. f., g.-d. art. spoírii; pl. spoíri

spoirile
SPOÍRE, spoiri, s. f. Acțiunea de a (se) spoi și rezultatul ei. – V. spoi.

DOOM

spoíre s. f., g.-d. art. spoírii; pl. spoíri

spoirilor
SPOÍRE, spoiri, s. f. Acțiunea de a (se) spoi și rezultatul ei. – V. spoi.

DOOM

spoíre s. f., g.-d. art. spoírii; pl. spoíri

spoiră
SPOI, spoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi o suprafață cu un strat subțire de var; a vărui. 2. A acoperi un vas sau un obiect de metal cu un strat subțire dintr-un metal protector. ♦ Refl. Fig. A-și însuși în mod superficial maniere civilizate, noțiuni de cultură etc.. 3. A unge (pe deasupra). ♦ Tranz. și refl. (Peior.) A (se) farda. – Din sl. supojiti.

DOOM

spoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spoiésc, imperf. 3 sg. spoiá; conj. prez. 3 să spoiáscă

spoirăm
SPOI, spoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi o suprafață cu un strat subțire de var; a vărui. 2. A acoperi un vas sau un obiect de metal cu un strat subțire dintr-un metal protector. ♦ Refl. Fig. A-și însuși în mod superficial maniere civilizate, noțiuni de cultură etc.. 3. A unge (pe deasupra). ♦ Tranz. și refl. (Peior.) A (se) farda. – Din sl. supojiti.

DOOM

spoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spoiésc, imperf. 3 sg. spoiá; conj. prez. 3 să spoiáscă

spoirăți
SPOI, spoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi o suprafață cu un strat subțire de var; a vărui. 2. A acoperi un vas sau un obiect de metal cu un strat subțire dintr-un metal protector. ♦ Refl. Fig. A-și însuși în mod superficial maniere civilizate, noțiuni de cultură etc.. 3. A unge (pe deasupra). ♦ Tranz. și refl. (Peior.) A (se) farda. – Din sl. supojiti.

DOOM

spoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spoiésc, imperf. 3 sg. spoiá; conj. prez. 3 să spoiáscă

spoise
SPOI, spoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi o suprafață cu un strat subțire de var; a vărui. 2. A acoperi un vas sau un obiect de metal cu un strat subțire dintr-un metal protector. ♦ Refl. Fig. A-și însuși în mod superficial maniere civilizate, noțiuni de cultură etc.. 3. A unge (pe deasupra). ♦ Tranz. și refl. (Peior.) A (se) farda. – Din sl. supojiti.

DOOM

spoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spoiésc, imperf. 3 sg. spoiá; conj. prez. 3 să spoiáscă

spoisem
SPOI, spoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi o suprafață cu un strat subțire de var; a vărui. 2. A acoperi un vas sau un obiect de metal cu un strat subțire dintr-un metal protector. ♦ Refl. Fig. A-și însuși în mod superficial maniere civilizate, noțiuni de cultură etc.. 3. A unge (pe deasupra). ♦ Tranz. și refl. (Peior.) A (se) farda. – Din sl. supojiti.

DOOM

spoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spoiésc, imperf. 3 sg. spoiá; conj. prez. 3 să spoiáscă

spoiseră
SPOI, spoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi o suprafață cu un strat subțire de var; a vărui. 2. A acoperi un vas sau un obiect de metal cu un strat subțire dintr-un metal protector. ♦ Refl. Fig. A-și însuși în mod superficial maniere civilizate, noțiuni de cultură etc.. 3. A unge (pe deasupra). ♦ Tranz. și refl. (Peior.) A (se) farda. – Din sl. supojiti.

DOOM

spoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spoiésc, imperf. 3 sg. spoiá; conj. prez. 3 să spoiáscă

spoiserăm
SPOI, spoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi o suprafață cu un strat subțire de var; a vărui. 2. A acoperi un vas sau un obiect de metal cu un strat subțire dintr-un metal protector. ♦ Refl. Fig. A-și însuși în mod superficial maniere civilizate, noțiuni de cultură etc.. 3. A unge (pe deasupra). ♦ Tranz. și refl. (Peior.) A (se) farda. – Din sl. supojiti.

DOOM

spoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spoiésc, imperf. 3 sg. spoiá; conj. prez. 3 să spoiáscă

spoiserăți
SPOI, spoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi o suprafață cu un strat subțire de var; a vărui. 2. A acoperi un vas sau un obiect de metal cu un strat subțire dintr-un metal protector. ♦ Refl. Fig. A-și însuși în mod superficial maniere civilizate, noțiuni de cultură etc.. 3. A unge (pe deasupra). ♦ Tranz. și refl. (Peior.) A (se) farda. – Din sl. supojiti.

DOOM

spoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spoiésc, imperf. 3 sg. spoiá; conj. prez. 3 să spoiáscă

spoiseși
SPOI, spoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi o suprafață cu un strat subțire de var; a vărui. 2. A acoperi un vas sau un obiect de metal cu un strat subțire dintr-un metal protector. ♦ Refl. Fig. A-și însuși în mod superficial maniere civilizate, noțiuni de cultură etc.. 3. A unge (pe deasupra). ♦ Tranz. și refl. (Peior.) A (se) farda. – Din sl. supojiti.

DOOM

spoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spoiésc, imperf. 3 sg. spoiá; conj. prez. 3 să spoiáscă

spoiseți
SPOI, spoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi o suprafață cu un strat subțire de var; a vărui. 2. A acoperi un vas sau un obiect de metal cu un strat subțire dintr-un metal protector. ♦ Refl. Fig. A-și însuși în mod superficial maniere civilizate, noțiuni de cultură etc.. 3. A unge (pe deasupra). ♦ Tranz. și refl. (Peior.) A (se) farda. – Din sl. supojiti.

DOOM

spoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spoiésc, imperf. 3 sg. spoiá; conj. prez. 3 să spoiáscă

spoit
SPOI, spoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi o suprafață cu un strat subțire de var; a vărui. 2. A acoperi un vas sau un obiect de metal cu un strat subțire dintr-un metal protector. ♦ Refl. Fig. A-și însuși în mod superficial maniere civilizate, noțiuni de cultură etc.. 3. A unge (pe deasupra). ♦ Tranz. și refl. (Peior.) A (se) farda. – Din sl. supojiti.

DOOM

spoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spoiésc, imperf. 3 sg. spoiá; conj. prez. 3 să spoiáscă

spoit
SPOÍT², -Ă, spoiți, -te, adj. 1. Acoperit cu un strat subțire de var; văruit. 2. (Despre obiecte, vase metalice) Acoperit cu un strat subțire de metal protector. 3. (Peior.) Fardat. – V. spoi.

spoit
SPOÍT¹ s. n. Faptul de a (se) spoi. – V. spoi.

DOOM

spoít s. n.

spoita
SPOÍT², -Ă, spoiți, -te, adj. 1. Acoperit cu un strat subțire de var; văruit. 2. (Despre obiecte, vase metalice) Acoperit cu un strat subțire de metal protector. 3. (Peior.) Fardat. – V. spoi.

spoite
SPOÍT², -Ă, spoiți, -te, adj. 1. Acoperit cu un strat subțire de var; văruit. 2. (Despre obiecte, vase metalice) Acoperit cu un strat subțire de metal protector. 3. (Peior.) Fardat. – V. spoi.

spoitei
SPOÍT², -Ă, spoiți, -te, adj. 1. Acoperit cu un strat subțire de var; văruit. 2. (Despre obiecte, vase metalice) Acoperit cu un strat subțire de metal protector. 3. (Peior.) Fardat. – V. spoi.

spoitele
SPOÍT², -Ă, spoiți, -te, adj. 1. Acoperit cu un strat subțire de var; văruit. 2. (Despre obiecte, vase metalice) Acoperit cu un strat subțire de metal protector. 3. (Peior.) Fardat. – V. spoi.

spoitelor
SPOÍT², -Ă, spoiți, -te, adj. 1. Acoperit cu un strat subțire de var; văruit. 2. (Despre obiecte, vase metalice) Acoperit cu un strat subțire de metal protector. 3. (Peior.) Fardat. – V. spoi.

spoitoare
SPOITÓR, -OÁRE, spoitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu spoitul¹ (vaselor de aramă). 2. S. n. (Reg.) Bidinea. [Pr.: spo-i-] – Spoitor + suf. -easă.

DOOM

spoitór² (bidinea) (reg.) (spo-i-) s. n., pl. spoitoáre

spoitoarea
SPOITÓR, -OÁRE, spoitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu spoitul¹ (vaselor de aramă). 2. S. n. (Reg.) Bidinea. [Pr.: spo-i-] – Spoitor + suf. -easă.

DOOM

spoitór² (bidinea) (reg.) (spo-i-) s. n., pl. spoitoáre

spoitoarei
SPOITÓR, -OÁRE, spoitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu spoitul¹ (vaselor de aramă). 2. S. n. (Reg.) Bidinea. [Pr.: spo-i-] – Spoitor + suf. -easă.

DOOM

spoitór² (bidinea) (reg.) (spo-i-) s. n., pl. spoitoáre

spoitoarele
SPOITÓR, -OÁRE, spoitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu spoitul¹ (vaselor de aramă). 2. S. n. (Reg.) Bidinea. [Pr.: spo-i-] – Spoitor + suf. -easă.

DOOM

spoitór² (bidinea) (reg.) (spo-i-) s. n., pl. spoitoáre

spoitoarelor
SPOITÓR, -OÁRE, spoitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu spoitul¹ (vaselor de aramă). 2. S. n. (Reg.) Bidinea. [Pr.: spo-i-] – Spoitor + suf. -easă.

DOOM

spoitór² (bidinea) (reg.) (spo-i-) s. n., pl. spoitoáre

spoitor
SPOITÓR, -OÁRE, spoitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu spoitul¹ (vaselor de aramă). 2. S. n. (Reg.) Bidinea. [Pr.: spo-i-] – Spoitor + suf. -easă.

DOOM

spoitór² (bidinea) (reg.) (spo-i-) s. n., pl. spoitoáre

spoitoreasa
SPOITOREÁSĂ, spoitorese, s. f. Femeie care se ocupă cu spoitul (caselor).

DOOM

spoitoreásă (spo-i-) s. f., g.-d. art. spoitorései; pl. spoitorése

spoitorese
SPOITOREÁSĂ, spoitorese, s. f. Femeie care se ocupă cu spoitul (caselor).

DOOM

spoitoreásă (spo-i-) s. f., g.-d. art. spoitorései; pl. spoitorése

spoitoresei
SPOITOREÁSĂ, spoitorese, s. f. Femeie care se ocupă cu spoitul (caselor).

DOOM

spoitoreásă (spo-i-) s. f., g.-d. art. spoitorései; pl. spoitorése

spoitoresele
SPOITOREÁSĂ, spoitorese, s. f. Femeie care se ocupă cu spoitul (caselor).

DOOM

spoitoreásă (spo-i-) s. f., g.-d. art. spoitorései; pl. spoitorése

spoitoreselor
SPOITOREÁSĂ, spoitorese, s. f. Femeie care se ocupă cu spoitul (caselor).

DOOM

spoitoreásă (spo-i-) s. f., g.-d. art. spoitorései; pl. spoitorése

spoitori
SPOITÓR, -OÁRE, spoitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu spoitul¹ (vaselor de aramă). 2. S. n. (Reg.) Bidinea. [Pr.: spo-i-] – Spoitor + suf. -easă.

DOOM

spoitór² (bidinea) (reg.) (spo-i-) s. n., pl. spoitoáre

spoitori
SPOITÓRI s. m. pl. (Bot.) Pejmă.

spoitoria
SPOITORÍE s. f. Meseria spoitorului. [Pr.: spo-i-] – Spoitor + suf. -ie.

DOOM

spoitoríe (spo-i-) s. f., art. spoitoría, g.-d. art. spoitoríi, art. spoitoríei

spoitorie
SPOITORÍE s. f. Meseria spoitorului. [Pr.: spo-i-] – Spoitor + suf. -ie.

DOOM

spoitoríe (spo-i-) s. f., art. spoitoría, g.-d. art. spoitoríi, art. spoitoríei

spoitoriei
SPOITORÍE s. f. Meseria spoitorului. [Pr.: spo-i-] – Spoitor + suf. -ie.

DOOM

spoitoríe (spo-i-) s. f., art. spoitoría, g.-d. art. spoitoríi, art. spoitoríei

spoitorii
SPOITÓR, -OÁRE, spoitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu spoitul¹ (vaselor de aramă). 2. S. n. (Reg.) Bidinea. [Pr.: spo-i-] – Spoitor + suf. -easă.

DOOM

spoitór² (bidinea) (reg.) (spo-i-) s. n., pl. spoitoáre

spoitorii
SPOITORÍE s. f. Meseria spoitorului. [Pr.: spo-i-] – Spoitor + suf. -ie.

DOOM

spoitoríe (spo-i-) s. f., art. spoitoría, g.-d. art. spoitoríi, art. spoitoríei

spoitorilor
SPOITÓR, -OÁRE, spoitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu spoitul¹ (vaselor de aramă). 2. S. n. (Reg.) Bidinea. [Pr.: spo-i-] – Spoitor + suf. -easă.

DOOM

spoitór² (bidinea) (reg.) (spo-i-) s. n., pl. spoitoáre

spoitorul
SPOITÓR, -OÁRE, spoitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu spoitul¹ (vaselor de aramă). 2. S. n. (Reg.) Bidinea. [Pr.: spo-i-] – Spoitor + suf. -easă.

DOOM

spoitór² (bidinea) (reg.) (spo-i-) s. n., pl. spoitoáre

spoitorului
SPOITÓR, -OÁRE, spoitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu spoitul¹ (vaselor de aramă). 2. S. n. (Reg.) Bidinea. [Pr.: spo-i-] – Spoitor + suf. -easă.

DOOM

spoitór² (bidinea) (reg.) (spo-i-) s. n., pl. spoitoáre

spoitul
SPOÍT², -Ă, spoiți, -te, adj. 1. Acoperit cu un strat subțire de var; văruit. 2. (Despre obiecte, vase metalice) Acoperit cu un strat subțire de metal protector. 3. (Peior.) Fardat. – V. spoi.

spoitului
SPOÍT², -Ă, spoiți, -te, adj. 1. Acoperit cu un strat subțire de var; văruit. 2. (Despre obiecte, vase metalice) Acoperit cu un strat subțire de metal protector. 3. (Peior.) Fardat. – V. spoi.

spoiși
SPOI, spoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi o suprafață cu un strat subțire de var; a vărui. 2. A acoperi un vas sau un obiect de metal cu un strat subțire dintr-un metal protector. ♦ Refl. Fig. A-și însuși în mod superficial maniere civilizate, noțiuni de cultură etc.. 3. A unge (pe deasupra). ♦ Tranz. și refl. (Peior.) A (se) farda. – Din sl. supojiti.

DOOM

spoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spoiésc, imperf. 3 sg. spoiá; conj. prez. 3 să spoiáscă

spoiți
SPOI, spoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi o suprafață cu un strat subțire de var; a vărui. 2. A acoperi un vas sau un obiect de metal cu un strat subțire dintr-un metal protector. ♦ Refl. Fig. A-și însuși în mod superficial maniere civilizate, noțiuni de cultură etc.. 3. A unge (pe deasupra). ♦ Tranz. și refl. (Peior.) A (se) farda. – Din sl. supojiti.

DOOM

spoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spoiésc, imperf. 3 sg. spoiá; conj. prez. 3 să spoiáscă

spoiți
SPOÍT², -Ă, spoiți, -te, adj. 1. Acoperit cu un strat subțire de var; văruit. 2. (Despre obiecte, vase metalice) Acoperit cu un strat subțire de metal protector. 3. (Peior.) Fardat. – V. spoi.

spoiții
SPOÍT², -Ă, spoiți, -te, adj. 1. Acoperit cu un strat subțire de var; văruit. 2. (Despre obiecte, vase metalice) Acoperit cu un strat subțire de metal protector. 3. (Peior.) Fardat. – V. spoi.

spoiților
SPOÍT², -Ă, spoiți, -te, adj. 1. Acoperit cu un strat subțire de var; văruit. 2. (Despre obiecte, vase metalice) Acoperit cu un strat subțire de metal protector. 3. (Peior.) Fardat. – V. spoi.

spolia
SPOLIÁ, spoliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A lua cuiva (în mod abuziv sau prin înșelăciune) averea sau, p. ext., a lipsi pe cineva de drepturi, de libertăți etc.; a prăda, a jefui. [Pr.: -li-a] – Din fr. spolier.

DOOM

spoliá (a ~) (livr.) (-li-a) vb., ind. prez. 3 spoliáză, 1 pl. spoliém (-li-em); conj. prez. 3 să spoliéze; ger. spoliínd (-li-ind)

spolia
SPÓLII s.f.pl. (Ant.) Pradă de război. [Sg. spolie. / < lat. spolium].

DOOM

spólie (livr.) (-li-e) s. f., art. spólia (-li-a), g.-d. art. spóliei; pl. spólii, art. spóliile (-li-i-)

spoliai
SPOLIÁ, spoliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A lua cuiva (în mod abuziv sau prin înșelăciune) averea sau, p. ext., a lipsi pe cineva de drepturi, de libertăți etc.; a prăda, a jefui. [Pr.: -li-a] – Din fr. spolier.

DOOM

spoliá (a ~) (livr.) (-li-a) vb., ind. prez. 3 spoliáză, 1 pl. spoliém (-li-em); conj. prez. 3 să spoliéze; ger. spoliínd (-li-ind)

spoliam
SPOLIÁ, spoliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A lua cuiva (în mod abuziv sau prin înșelăciune) averea sau, p. ext., a lipsi pe cineva de drepturi, de libertăți etc.; a prăda, a jefui. [Pr.: -li-a] – Din fr. spolier.

DOOM

spoliá (a ~) (livr.) (-li-a) vb., ind. prez. 3 spoliáză, 1 pl. spoliém (-li-em); conj. prez. 3 să spoliéze; ger. spoliínd (-li-ind)

spoliarii
SPOLIÁRIU s.n. Loc în care erau despuiați gladiatorii omorâți în arenă. [Pron. -li-a-riu. / < lat. spoliarium].

DOOM

!spoliáriu (livr.) [riu pron. riu] (-li-a-) s. n., art. spoliáriul; pl. spoliárii

spoliariile
SPOLIÁRIU s.n. Loc în care erau despuiați gladiatorii omorâți în arenă. [Pron. -li-a-riu. / < lat. spoliarium].

DOOM

!spoliáriu (livr.) [riu pron. riu] (-li-a-) s. n., art. spoliáriul; pl. spoliárii

spoliariilor
SPOLIÁRIU s.n. Loc în care erau despuiați gladiatorii omorâți în arenă. [Pron. -li-a-riu. / < lat. spoliarium].

DOOM

!spoliáriu (livr.) [riu pron. riu] (-li-a-) s. n., art. spoliáriul; pl. spoliárii

spoliariu
SPOLIÁRIU s.n. Loc în care erau despuiați gladiatorii omorâți în arenă. [Pron. -li-a-riu. / < lat. spoliarium].

DOOM

!spoliáriu (livr.) [riu pron. riu] (-li-a-) s. n., art. spoliáriul; pl. spoliárii

spoliariul
SPOLIÁRIU s.n. Loc în care erau despuiați gladiatorii omorâți în arenă. [Pron. -li-a-riu. / < lat. spoliarium].

DOOM

!spoliáriu (livr.) [riu pron. riu] (-li-a-) s. n., art. spoliáriul; pl. spoliárii

spoliariului
SPOLIÁRIU s.n. Loc în care erau despuiați gladiatorii omorâți în arenă. [Pron. -li-a-riu. / < lat. spoliarium].

DOOM

!spoliáriu (livr.) [riu pron. riu] (-li-a-) s. n., art. spoliáriul; pl. spoliárii

spoliară
SPOLIÁ, spoliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A lua cuiva (în mod abuziv sau prin înșelăciune) averea sau, p. ext., a lipsi pe cineva de drepturi, de libertăți etc.; a prăda, a jefui. [Pr.: -li-a] – Din fr. spolier.

DOOM

spoliá (a ~) (livr.) (-li-a) vb., ind. prez. 3 spoliáză, 1 pl. spoliém (-li-em); conj. prez. 3 să spoliéze; ger. spoliínd (-li-ind)

spoliarăm
SPOLIÁ, spoliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A lua cuiva (în mod abuziv sau prin înșelăciune) averea sau, p. ext., a lipsi pe cineva de drepturi, de libertăți etc.; a prăda, a jefui. [Pr.: -li-a] – Din fr. spolier.

DOOM

spoliá (a ~) (livr.) (-li-a) vb., ind. prez. 3 spoliáză, 1 pl. spoliém (-li-em); conj. prez. 3 să spoliéze; ger. spoliínd (-li-ind)

spoliarăți
SPOLIÁ, spoliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A lua cuiva (în mod abuziv sau prin înșelăciune) averea sau, p. ext., a lipsi pe cineva de drepturi, de libertăți etc.; a prăda, a jefui. [Pr.: -li-a] – Din fr. spolier.

DOOM

spoliá (a ~) (livr.) (-li-a) vb., ind. prez. 3 spoliáză, 1 pl. spoliém (-li-em); conj. prez. 3 să spoliéze; ger. spoliínd (-li-ind)

spoliase
SPOLIÁ, spoliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A lua cuiva (în mod abuziv sau prin înșelăciune) averea sau, p. ext., a lipsi pe cineva de drepturi, de libertăți etc.; a prăda, a jefui. [Pr.: -li-a] – Din fr. spolier.

DOOM

spoliá (a ~) (livr.) (-li-a) vb., ind. prez. 3 spoliáză, 1 pl. spoliém (-li-em); conj. prez. 3 să spoliéze; ger. spoliínd (-li-ind)

spoliasem
SPOLIÁ, spoliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A lua cuiva (în mod abuziv sau prin înșelăciune) averea sau, p. ext., a lipsi pe cineva de drepturi, de libertăți etc.; a prăda, a jefui. [Pr.: -li-a] – Din fr. spolier.

DOOM

spoliá (a ~) (livr.) (-li-a) vb., ind. prez. 3 spoliáză, 1 pl. spoliém (-li-em); conj. prez. 3 să spoliéze; ger. spoliínd (-li-ind)

spoliaseră
SPOLIÁ, spoliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A lua cuiva (în mod abuziv sau prin înșelăciune) averea sau, p. ext., a lipsi pe cineva de drepturi, de libertăți etc.; a prăda, a jefui. [Pr.: -li-a] – Din fr. spolier.

DOOM

spoliá (a ~) (livr.) (-li-a) vb., ind. prez. 3 spoliáză, 1 pl. spoliém (-li-em); conj. prez. 3 să spoliéze; ger. spoliínd (-li-ind)

spoliaserăm
SPOLIÁ, spoliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A lua cuiva (în mod abuziv sau prin înșelăciune) averea sau, p. ext., a lipsi pe cineva de drepturi, de libertăți etc.; a prăda, a jefui. [Pr.: -li-a] – Din fr. spolier.

DOOM

spoliá (a ~) (livr.) (-li-a) vb., ind. prez. 3 spoliáză, 1 pl. spoliém (-li-em); conj. prez. 3 să spoliéze; ger. spoliínd (-li-ind)

spoliaserăți
SPOLIÁ, spoliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A lua cuiva (în mod abuziv sau prin înșelăciune) averea sau, p. ext., a lipsi pe cineva de drepturi, de libertăți etc.; a prăda, a jefui. [Pr.: -li-a] – Din fr. spolier.

DOOM

spoliá (a ~) (livr.) (-li-a) vb., ind. prez. 3 spoliáză, 1 pl. spoliém (-li-em); conj. prez. 3 să spoliéze; ger. spoliínd (-li-ind)

spoliaseși
SPOLIÁ, spoliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A lua cuiva (în mod abuziv sau prin înșelăciune) averea sau, p. ext., a lipsi pe cineva de drepturi, de libertăți etc.; a prăda, a jefui. [Pr.: -li-a] – Din fr. spolier.

DOOM

spoliá (a ~) (livr.) (-li-a) vb., ind. prez. 3 spoliáză, 1 pl. spoliém (-li-em); conj. prez. 3 să spoliéze; ger. spoliínd (-li-ind)

spoliaseți
SPOLIÁ, spoliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A lua cuiva (în mod abuziv sau prin înșelăciune) averea sau, p. ext., a lipsi pe cineva de drepturi, de libertăți etc.; a prăda, a jefui. [Pr.: -li-a] – Din fr. spolier.

DOOM

spoliá (a ~) (livr.) (-li-a) vb., ind. prez. 3 spoliáză, 1 pl. spoliém (-li-em); conj. prez. 3 să spoliéze; ger. spoliínd (-li-ind)

spoliat
SPOLIÁ, spoliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A lua cuiva (în mod abuziv sau prin înșelăciune) averea sau, p. ext., a lipsi pe cineva de drepturi, de libertăți etc.; a prăda, a jefui. [Pr.: -li-a] – Din fr. spolier.

DOOM

spoliá (a ~) (livr.) (-li-a) vb., ind. prez. 3 spoliáză, 1 pl. spoliém (-li-em); conj. prez. 3 să spoliéze; ger. spoliínd (-li-ind)

spoliatoare
SPOLIATÓR, -OÁRE, spoliatori, -oare, s. m. și f. (Livr.) Persoană care spoliază; jefuitor. [Pr.: -li-a-] – Din fr. spoliateur.

DOOM

spoliatór (livr.) (-li-a-) s. m., pl. spoliatóri

spoliatoarea
SPOLIATÓR, -OÁRE, spoliatori, -oare, s. m. și f. (Livr.) Persoană care spoliază; jefuitor. [Pr.: -li-a-] – Din fr. spoliateur.

DOOM

spoliatór (livr.) (-li-a-) s. m., pl. spoliatóri

spoliatoarei
SPOLIATÓR, -OÁRE, spoliatori, -oare, s. m. și f. (Livr.) Persoană care spoliază; jefuitor. [Pr.: -li-a-] – Din fr. spoliateur.

DOOM

spoliatór (livr.) (-li-a-) s. m., pl. spoliatóri

spoliatoarele
SPOLIATÓR, -OÁRE, spoliatori, -oare, s. m. și f. (Livr.) Persoană care spoliază; jefuitor. [Pr.: -li-a-] – Din fr. spoliateur.

DOOM

spoliatór (livr.) (-li-a-) s. m., pl. spoliatóri

spoliatoarelor
SPOLIATÓR, -OÁRE, spoliatori, -oare, s. m. și f. (Livr.) Persoană care spoliază; jefuitor. [Pr.: -li-a-] – Din fr. spoliateur.

DOOM

spoliatór (livr.) (-li-a-) s. m., pl. spoliatóri

spoliator
SPOLIATÓR, -OÁRE, spoliatori, -oare, s. m. și f. (Livr.) Persoană care spoliază; jefuitor. [Pr.: -li-a-] – Din fr. spoliateur.

DOOM

spoliatór (livr.) (-li-a-) s. m., pl. spoliatóri

spoliatori
SPOLIATÓR, -OÁRE, spoliatori, -oare, s. m. și f. (Livr.) Persoană care spoliază; jefuitor. [Pr.: -li-a-] – Din fr. spoliateur.

DOOM

spoliatór (livr.) (-li-a-) s. m., pl. spoliatóri

spoliatorii
SPOLIATÓR, -OÁRE, spoliatori, -oare, s. m. și f. (Livr.) Persoană care spoliază; jefuitor. [Pr.: -li-a-] – Din fr. spoliateur.

DOOM

spoliatór (livr.) (-li-a-) s. m., pl. spoliatóri

spoliatorilor
SPOLIATÓR, -OÁRE, spoliatori, -oare, s. m. și f. (Livr.) Persoană care spoliază; jefuitor. [Pr.: -li-a-] – Din fr. spoliateur.

DOOM

spoliatór (livr.) (-li-a-) s. m., pl. spoliatóri

spoliatorul
SPOLIATÓR, -OÁRE, spoliatori, -oare, s. m. și f. (Livr.) Persoană care spoliază; jefuitor. [Pr.: -li-a-] – Din fr. spoliateur.

DOOM

spoliatór (livr.) (-li-a-) s. m., pl. spoliatóri

spoliatorului
SPOLIATÓR, -OÁRE, spoliatori, -oare, s. m. și f. (Livr.) Persoană care spoliază; jefuitor. [Pr.: -li-a-] – Din fr. spoliateur.

DOOM

spoliatór (livr.) (-li-a-) s. m., pl. spoliatóri

spoliau
SPOLIÁ, spoliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A lua cuiva (în mod abuziv sau prin înșelăciune) averea sau, p. ext., a lipsi pe cineva de drepturi, de libertăți etc.; a prăda, a jefui. [Pr.: -li-a] – Din fr. spolier.

DOOM

spoliá (a ~) (livr.) (-li-a) vb., ind. prez. 3 spoliáză, 1 pl. spoliém (-li-em); conj. prez. 3 să spoliéze; ger. spoliínd (-li-ind)

spoliază
SPOLIÁ, spoliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A lua cuiva (în mod abuziv sau prin înșelăciune) averea sau, p. ext., a lipsi pe cineva de drepturi, de libertăți etc.; a prăda, a jefui. [Pr.: -li-a] – Din fr. spolier.

DOOM

spoliá (a ~) (livr.) (-li-a) vb., ind. prez. 3 spoliáză, 1 pl. spoliém (-li-em); conj. prez. 3 să spoliéze; ger. spoliínd (-li-ind)

spoliași
SPOLIÁ, spoliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A lua cuiva (în mod abuziv sau prin înșelăciune) averea sau, p. ext., a lipsi pe cineva de drepturi, de libertăți etc.; a prăda, a jefui. [Pr.: -li-a] – Din fr. spolier.

DOOM

spoliá (a ~) (livr.) (-li-a) vb., ind. prez. 3 spoliáză, 1 pl. spoliém (-li-em); conj. prez. 3 să spoliéze; ger. spoliínd (-li-ind)

spoliați
SPOLIÁ, spoliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A lua cuiva (în mod abuziv sau prin înșelăciune) averea sau, p. ext., a lipsi pe cineva de drepturi, de libertăți etc.; a prăda, a jefui. [Pr.: -li-a] – Din fr. spolier.

DOOM

spoliá (a ~) (livr.) (-li-a) vb., ind. prez. 3 spoliáză, 1 pl. spoliém (-li-em); conj. prez. 3 să spoliéze; ger. spoliínd (-li-ind)

spoliația
SPOLIÁȚIE, spoliații, s. f. (Livr.) Spoliere. [Pr.: -li-a-] – Din fr. spoliation.

DOOM

spoliáție (livr.) (-li-a-ți-e) s. f., art. spoliáția (-ți-a), g.-d. art. spoliáției; pl. spoliáții, art. spoliáțiile (-ți-i-)

spoliație
SPOLIÁȚIE, spoliații, s. f. (Livr.) Spoliere. [Pr.: -li-a-] – Din fr. spoliation.

DOOM

spoliáție (livr.) (-li-a-ți-e) s. f., art. spoliáția (-ți-a), g.-d. art. spoliáției; pl. spoliáții, art. spoliáțiile (-ți-i-)

spoliației
SPOLIÁȚIE, spoliații, s. f. (Livr.) Spoliere. [Pr.: -li-a-] – Din fr. spoliation.

DOOM

spoliáție (livr.) (-li-a-ți-e) s. f., art. spoliáția (-ți-a), g.-d. art. spoliáției; pl. spoliáții, art. spoliáțiile (-ți-i-)

spoliații
SPOLIÁȚIE, spoliații, s. f. (Livr.) Spoliere. [Pr.: -li-a-] – Din fr. spoliation.

DOOM

spoliáție (livr.) (-li-a-ți-e) s. f., art. spoliáția (-ți-a), g.-d. art. spoliáției; pl. spoliáții, art. spoliáțiile (-ți-i-)

spoliațiile
SPOLIÁȚIE, spoliații, s. f. (Livr.) Spoliere. [Pr.: -li-a-] – Din fr. spoliation.

DOOM

spoliáție (livr.) (-li-a-ți-e) s. f., art. spoliáția (-ți-a), g.-d. art. spoliáției; pl. spoliáții, art. spoliáțiile (-ți-i-)

spoliațiilor
SPOLIÁȚIE, spoliații, s. f. (Livr.) Spoliere. [Pr.: -li-a-] – Din fr. spoliation.

DOOM

spoliáție (livr.) (-li-a-ți-e) s. f., art. spoliáția (-ți-a), g.-d. art. spoliáției; pl. spoliáții, art. spoliáțiile (-ți-i-)

spoliațiune
SPOLIAȚIÚNE s. f. v. spoliație.

spolie
SPOLIÁ, spoliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A lua cuiva (în mod abuziv sau prin înșelăciune) averea sau, p. ext., a lipsi pe cineva de drepturi, de libertăți etc.; a prăda, a jefui. [Pr.: -li-a] – Din fr. spolier.

DOOM

spoliá (a ~) (livr.) (-li-a) vb., ind. prez. 3 spoliáză, 1 pl. spoliém (-li-em); conj. prez. 3 să spoliéze; ger. spoliínd (-li-ind)

spolie
SPÓLII s.f.pl. (Ant.) Pradă de război. [Sg. spolie. / < lat. spolium].

DOOM

spólie (livr.) (-li-e) s. f., art. spólia (-li-a), g.-d. art. spóliei; pl. spólii, art. spóliile (-li-i-)

spoliei
SPÓLII s.f.pl. (Ant.) Pradă de război. [Sg. spolie. / < lat. spolium].

DOOM

spólie (livr.) (-li-e) s. f., art. spólia (-li-a), g.-d. art. spóliei; pl. spólii, art. spóliile (-li-i-)

spoliem
SPOLIÁ, spoliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A lua cuiva (în mod abuziv sau prin înșelăciune) averea sau, p. ext., a lipsi pe cineva de drepturi, de libertăți etc.; a prăda, a jefui. [Pr.: -li-a] – Din fr. spolier.

DOOM

spoliá (a ~) (livr.) (-li-a) vb., ind. prez. 3 spoliáză, 1 pl. spoliém (-li-em); conj. prez. 3 să spoliéze; ger. spoliínd (-li-ind)

spoliere
SPOLIÁ, spoliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A lua cuiva (în mod abuziv sau prin înșelăciune) averea sau, p. ext., a lipsi pe cineva de drepturi, de libertăți etc.; a prăda, a jefui. [Pr.: -li-a] – Din fr. spolier.

DOOM

spoliá (a ~) (livr.) (-li-a) vb., ind. prez. 3 spoliáză, 1 pl. spoliém (-li-em); conj. prez. 3 să spoliéze; ger. spoliínd (-li-ind)

spoliere
SPOLIÉRE, spolieri, s. f. (Livr.) Acțiunea de a spolia și rezultatul ei; jefuire, prădare; înșelare; spoliație. [Pr.: -li-e-] – V. spolia.

DOOM

spoliére (livr.) (-li-e-) s. f., g.-d. art. spoliérii; pl. spoliéri

spolierea
SPOLIÉRE, spolieri, s. f. (Livr.) Acțiunea de a spolia și rezultatul ei; jefuire, prădare; înșelare; spoliație. [Pr.: -li-e-] – V. spolia.

DOOM

spoliére (livr.) (-li-e-) s. f., g.-d. art. spoliérii; pl. spoliéri

spolieri
SPOLIÉRE, spolieri, s. f. (Livr.) Acțiunea de a spolia și rezultatul ei; jefuire, prădare; înșelare; spoliație. [Pr.: -li-e-] – V. spolia.

DOOM

spoliére (livr.) (-li-e-) s. f., g.-d. art. spoliérii; pl. spoliéri

spolierii
SPOLIÉRE, spolieri, s. f. (Livr.) Acțiunea de a spolia și rezultatul ei; jefuire, prădare; înșelare; spoliație. [Pr.: -li-e-] – V. spolia.

DOOM

spoliére (livr.) (-li-e-) s. f., g.-d. art. spoliérii; pl. spoliéri

spolierile
SPOLIÉRE, spolieri, s. f. (Livr.) Acțiunea de a spolia și rezultatul ei; jefuire, prădare; înșelare; spoliație. [Pr.: -li-e-] – V. spolia.

DOOM

spoliére (livr.) (-li-e-) s. f., g.-d. art. spoliérii; pl. spoliéri

spolierilor
SPOLIÉRE, spolieri, s. f. (Livr.) Acțiunea de a spolia și rezultatul ei; jefuire, prădare; înșelare; spoliație. [Pr.: -li-e-] – V. spolia.

DOOM

spoliére (livr.) (-li-e-) s. f., g.-d. art. spoliérii; pl. spoliéri

spoliez
SPOLIÁ, spoliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A lua cuiva (în mod abuziv sau prin înșelăciune) averea sau, p. ext., a lipsi pe cineva de drepturi, de libertăți etc.; a prăda, a jefui. [Pr.: -li-a] – Din fr. spolier.

DOOM

spoliá (a ~) (livr.) (-li-a) vb., ind. prez. 3 spoliáză, 1 pl. spoliém (-li-em); conj. prez. 3 să spoliéze; ger. spoliínd (-li-ind)

spolieze
SPOLIÁ, spoliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A lua cuiva (în mod abuziv sau prin înșelăciune) averea sau, p. ext., a lipsi pe cineva de drepturi, de libertăți etc.; a prăda, a jefui. [Pr.: -li-a] – Din fr. spolier.

DOOM

spoliá (a ~) (livr.) (-li-a) vb., ind. prez. 3 spoliáză, 1 pl. spoliém (-li-em); conj. prez. 3 să spoliéze; ger. spoliínd (-li-ind)

spoliezi
SPOLIÁ, spoliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A lua cuiva (în mod abuziv sau prin înșelăciune) averea sau, p. ext., a lipsi pe cineva de drepturi, de libertăți etc.; a prăda, a jefui. [Pr.: -li-a] – Din fr. spolier.

DOOM

spoliá (a ~) (livr.) (-li-a) vb., ind. prez. 3 spoliáză, 1 pl. spoliém (-li-em); conj. prez. 3 să spoliéze; ger. spoliínd (-li-ind)

spolii
SPÓLII s.f.pl. (Ant.) Pradă de război. [Sg. spolie. / < lat. spolium].

DOOM

spólie (livr.) (-li-e) s. f., art. spólia (-li-a), g.-d. art. spóliei; pl. spólii, art. spóliile (-li-i-)

spoliile
SPÓLII s.f.pl. (Ant.) Pradă de război. [Sg. spolie. / < lat. spolium].

DOOM

spólie (livr.) (-li-e) s. f., art. spólia (-li-a), g.-d. art. spóliei; pl. spólii, art. spóliile (-li-i-)

spoliilor
SPÓLII s.f.pl. (Ant.) Pradă de război. [Sg. spolie. / < lat. spolium].

DOOM

spólie (livr.) (-li-e) s. f., art. spólia (-li-a), g.-d. art. spóliei; pl. spólii, art. spóliile (-li-i-)

spoliind
SPOLIÁ, spoliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A lua cuiva (în mod abuziv sau prin înșelăciune) averea sau, p. ext., a lipsi pe cineva de drepturi, de libertăți etc.; a prăda, a jefui. [Pr.: -li-a] – Din fr. spolier.

DOOM

spoliá (a ~) (livr.) (-li-a) vb., ind. prez. 3 spoliáză, 1 pl. spoliém (-li-em); conj. prez. 3 să spoliéze; ger. spoliínd (-li-ind)

spolocania
SPOLOCÁNIE s. f. (Pop.; în practicile religiei ortodoxe) Prima zi din Postul Paștelui. – Din ucr. spolokanje.

DOOM

spolocánie (pop.) (-ni-e) s. f., art. spolocánia (-ni-a), g.-d. spolocánii, art. spolocániei

spolocanie
SPOLOCÁNIE s. f. (Pop.; în practicile religiei ortodoxe) Prima zi din Postul Paștelui. – Din ucr. spolokanje.

DOOM

spolocánie (pop.) (-ni-e) s. f., art. spolocánia (-ni-a), g.-d. spolocánii, art. spolocániei

spolocaniei
SPOLOCÁNIE s. f. (Pop.; în practicile religiei ortodoxe) Prima zi din Postul Paștelui. – Din ucr. spolokanje.

DOOM

spolocánie (pop.) (-ni-e) s. f., art. spolocánia (-ni-a), g.-d. spolocánii, art. spolocániei

spolocanii
SPOLOCÁNIE s. f. (Pop.; în practicile religiei ortodoxe) Prima zi din Postul Paștelui. – Din ucr. spolokanje.

DOOM

spolocánie (pop.) (-ni-e) s. f., art. spolocánia (-ni-a), g.-d. spolocánii, art. spolocániei

spolocaniile
SPOLOCÁNIE s. f. (Pop.; în practicile religiei ortodoxe) Prima zi din Postul Paștelui. – Din ucr. spolokanje.

DOOM

spolocánie (pop.) (-ni-e) s. f., art. spolocánia (-ni-a), g.-d. spolocánii, art. spolocániei

spolocaniilor
SPOLOCÁNIE s. f. (Pop.; în practicile religiei ortodoxe) Prima zi din Postul Paștelui. – Din ucr. spolokanje.

DOOM

spolocánie (pop.) (-ni-e) s. f., art. spolocánia (-ni-a), g.-d. spolocánii, art. spolocániei

sponca
SPÓNCĂ, sponci, s. f. 1. (Reg.) Copcă; agrafă; cataramă. 2. (Pop. și fam.; în loc. adv. și adj.) Pe sponci = (care este) în cantitate mică, puțin. – Din rus. sponka, ucr. špon'ka.

DOOM

spóncă (reg.) s. f., g.-d. art. spóncii; pl. sponci

sponci
SPÓNCĂ, sponci, s. f. 1. (Reg.) Copcă; agrafă; cataramă. 2. (Pop. și fam.; în loc. adv. și adj.) Pe sponci = (care este) în cantitate mică, puțin. – Din rus. sponka, ucr. špon'ka.

DOOM

spóncă (reg.) s. f., g.-d. art. spóncii; pl. sponci

sponcii
SPÓNCĂ, sponci, s. f. 1. (Reg.) Copcă; agrafă; cataramă. 2. (Pop. și fam.; în loc. adv. și adj.) Pe sponci = (care este) în cantitate mică, puțin. – Din rus. sponka, ucr. špon'ka.

DOOM

spóncă (reg.) s. f., g.-d. art. spóncii; pl. sponci

sponcile
SPÓNCĂ, sponci, s. f. 1. (Reg.) Copcă; agrafă; cataramă. 2. (Pop. și fam.; în loc. adv. și adj.) Pe sponci = (care este) în cantitate mică, puțin. – Din rus. sponka, ucr. špon'ka.

DOOM

spóncă (reg.) s. f., g.-d. art. spóncii; pl. sponci

sponcilor
SPÓNCĂ, sponci, s. f. 1. (Reg.) Copcă; agrafă; cataramă. 2. (Pop. și fam.; în loc. adv. și adj.) Pe sponci = (care este) în cantitate mică, puțin. – Din rus. sponka, ucr. špon'ka.

DOOM

spóncă (reg.) s. f., g.-d. art. spóncii; pl. sponci

spondaic
SPONDÁIC, spondaice, adj. (În versificația greco-latină; în sintagma) Vers spondaic = hexametru în care al cincilea picior este format dintr-un spondeu. [Pr.: -da-ic] – Din fr. spondaïque.

DOOM

!spondáic (vers ~) (-da-ic) adj. m.; pl. f. spondáice

spondeu
SPONDÉU, spondei, s. m. (În versificația greco-latină) Picior de vers compus din două silabe lungi. [Pl. și: (n.) spondee] – Din lat. spondeus, fr. spondée.

spondeu
SPONDÉU, spondei, s. m. (În versificația greco-latină) Picior de vers compus din două silabe lungi. [Pl. și: (n.) spondee] – Din lat. spondeus, fr. spondée.

DOOM

spondéu s. m./s. n., art. spondéul; pl. spondéi/spondée

spondil
SPONDIL- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) coloana vertebrală”, „vertebră”, „vertebral”. [Var. spondilo-. / < fr. spondylo-, it. spondilo-, cf. gr. spondylos].

spondil
SPONDÍL, spondili, s. m. (La pl.) Gen de lamelibranhiate cu cochilia formată din două valve inegale și cu două urechiușe; (și la sg.) animal care face parte din acest gen. – Din fr. spondyle.

DOOM

spondíl s. m., pl. spondíli

spondilalgie
SPONDILALGÍE s.f. (Med.) Durere vertebrală. [Gen. -iei. / < fr. spondylalgie, cf. gr. spondylos – vertebră, algos – durere].

spondilartrită
SPONDILARTRÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a articulațiilor vertebrale. [< fr. spondylarthrite, cf. gr. spondylos – vertebră, arthron – articulație].

spondilartroză
SPONDILARTRÓZĂ s.f. (Med.) Artroză a vertebrelor și a articulațiilor. [< fr. spondylarthrose].

spondili
SPONDÍL, spondili, s. m. (La pl.) Gen de lamelibranhiate cu cochilia formată din două valve inegale și cu două urechiușe; (și la sg.) animal care face parte din acest gen. – Din fr. spondyle.

DOOM

spondíl s. m., pl. spondíli

spondilii
SPONDÍL, spondili, s. m. (La pl.) Gen de lamelibranhiate cu cochilia formată din două valve inegale și cu două urechiușe; (și la sg.) animal care face parte din acest gen. – Din fr. spondyle.

DOOM

spondíl s. m., pl. spondíli

spondililor
SPONDÍL, spondili, s. m. (La pl.) Gen de lamelibranhiate cu cochilia formată din două valve inegale și cu două urechiușe; (și la sg.) animal care face parte din acest gen. – Din fr. spondyle.

DOOM

spondíl s. m., pl. spondíli

spondilita
SPONDILÍTĂ, spondilite, s. f. Inflamație (de natură tuberculoasă, infecțioasă, traumatică etc.) a coloanei vertebrale. – Din fr. spondylite.

DOOM

spondilítă s. f., g.-d. art. spondilítei; pl. spondilíte

spondilite
SPONDILÍTĂ, spondilite, s. f. Inflamație (de natură tuberculoasă, infecțioasă, traumatică etc.) a coloanei vertebrale. – Din fr. spondylite.

DOOM

spondilítă s. f., g.-d. art. spondilítei; pl. spondilíte

spondilitei
SPONDILÍTĂ, spondilite, s. f. Inflamație (de natură tuberculoasă, infecțioasă, traumatică etc.) a coloanei vertebrale. – Din fr. spondylite.

DOOM

spondilítă s. f., g.-d. art. spondilítei; pl. spondilíte

spondilitele
SPONDILÍTĂ, spondilite, s. f. Inflamație (de natură tuberculoasă, infecțioasă, traumatică etc.) a coloanei vertebrale. – Din fr. spondylite.

DOOM

spondilítă s. f., g.-d. art. spondilítei; pl. spondilíte

spondilitelor
SPONDILÍTĂ, spondilite, s. f. Inflamație (de natură tuberculoasă, infecțioasă, traumatică etc.) a coloanei vertebrale. – Din fr. spondylite.

DOOM

spondilítă s. f., g.-d. art. spondilítei; pl. spondilíte

spondilo
SPONDILO- v. spondil-.

spondilopatia
SPONDILOPATÍE s.f. (Med.) Nume generic pentru afecțiunile coloanei vertebrale. [Gen. -iei. / < fr. spondylopathie].

spondilopatie
SPONDILOPATÍE s.f. (Med.) Nume generic pentru afecțiunile coloanei vertebrale. [Gen. -iei. / < fr. spondylopathie].

spondilopatiei
SPONDILOPATÍE s.f. (Med.) Nume generic pentru afecțiunile coloanei vertebrale. [Gen. -iei. / < fr. spondylopathie].

spondilopatii
SPONDILOPATÍE s.f. (Med.) Nume generic pentru afecțiunile coloanei vertebrale. [Gen. -iei. / < fr. spondylopathie].

spondilotomie
SPONDILOTOMÍE s.f. (Med.) Osteotomie a coloanei vertebrale. [Gen. -iei. / cf. gr. spondylos – vertebră, tome – tăiere].

spondiloza
SPONDILÓZĂ, spondiloze, s. f. Boală localizată la coloana vertebrală (în totalitate sau la unele segmente ale ei), care se manifestă prin dureri și limitarea mobilității acesteia. – Din fr. spondylose.

DOOM

spondilóză s. f., g.-d. art. spondilózei; pl. spondilóze

spondiloze
SPONDILÓZĂ, spondiloze, s. f. Boală localizată la coloana vertebrală (în totalitate sau la unele segmente ale ei), care se manifestă prin dureri și limitarea mobilității acesteia. – Din fr. spondylose.

DOOM

spondilóză s. f., g.-d. art. spondilózei; pl. spondilóze

spondilozei
SPONDILÓZĂ, spondiloze, s. f. Boală localizată la coloana vertebrală (în totalitate sau la unele segmente ale ei), care se manifestă prin dureri și limitarea mobilității acesteia. – Din fr. spondylose.

DOOM

spondilóză s. f., g.-d. art. spondilózei; pl. spondilóze

spondilozele
SPONDILÓZĂ, spondiloze, s. f. Boală localizată la coloana vertebrală (în totalitate sau la unele segmente ale ei), care se manifestă prin dureri și limitarea mobilității acesteia. – Din fr. spondylose.

DOOM

spondilóză s. f., g.-d. art. spondilózei; pl. spondilóze

spondilozelor
SPONDILÓZĂ, spondiloze, s. f. Boală localizată la coloana vertebrală (în totalitate sau la unele segmente ale ei), care se manifestă prin dureri și limitarea mobilității acesteia. – Din fr. spondylose.

DOOM

spondilóză s. f., g.-d. art. spondilózei; pl. spondilóze

spondilul
SPONDÍL, spondili, s. m. (La pl.) Gen de lamelibranhiate cu cochilia formată din două valve inegale și cu două urechiușe; (și la sg.) animal care face parte din acest gen. – Din fr. spondyle.

DOOM

spondíl s. m., pl. spondíli

spondilului
SPONDÍL, spondili, s. m. (La pl.) Gen de lamelibranhiate cu cochilia formată din două valve inegale și cu două urechiușe; (și la sg.) animal care face parte din acest gen. – Din fr. spondyle.

DOOM

spondíl s. m., pl. spondíli

spongia
SPÓNGIE, spongii, s. f. (Zool.) Burete. – Din lat. spongia.

DOOM

spóngie (-gi-e) s. f., art. spóngia (-gi-a), g.-d. art. spóngiei; pl. spóngii, art. spóngiile (-gi-i-)

spongiaria
SPONGIÉR, spongieri, s. m. (La plural) Încrengătură de animale nevertebrate cu corpul alcătuit dintr-o rețea compactă de fibre elastice și rezistente; (și la sg.) animal care face parte din această încrengătură. [Pr.: -gi-er] – Din fr. spongiaires.

spongie
SPÓNGIE, spongii, s. f. (Zool.) Burete. – Din lat. spongia.

DOOM

spóngie (-gi-e) s. f., art. spóngia (-gi-a), g.-d. art. spóngiei; pl. spóngii, art. spóngiile (-gi-i-)

spongiei
SPÓNGIE, spongii, s. f. (Zool.) Burete. – Din lat. spongia.

DOOM

spóngie (-gi-e) s. f., art. spóngia (-gi-a), g.-d. art. spóngiei; pl. spóngii, art. spóngiile (-gi-i-)

spongier
SPONGIÉR, spongieri, s. m. (La plural) Încrengătură de animale nevertebrate cu corpul alcătuit dintr-o rețea compactă de fibre elastice și rezistente; (și la sg.) animal care face parte din această încrengătură. [Pr.: -gi-er] – Din fr. spongiaire.

DOOM

spongiér (-gi-er) s. m., pl. spongiéri

spongieri
SPONGIÉR, spongieri, s. m. (La plural) Încrengătură de animale nevertebrate cu corpul alcătuit dintr-o rețea compactă de fibre elastice și rezistente; (și la sg.) animal care face parte din această încrengătură. [Pr.: -gi-er] – Din fr. spongiaire.

DOOM

spongiér (-gi-er) s. m., pl. spongiéri

spongierii
SPONGIÉR, spongieri, s. m. (La plural) Încrengătură de animale nevertebrate cu corpul alcătuit dintr-o rețea compactă de fibre elastice și rezistente; (și la sg.) animal care face parte din această încrengătură. [Pr.: -gi-er] – Din fr. spongiaire.

DOOM

spongiér (-gi-er) s. m., pl. spongiéri

spongierilor
SPONGIÉR, spongieri, s. m. (La plural) Încrengătură de animale nevertebrate cu corpul alcătuit dintr-o rețea compactă de fibre elastice și rezistente; (și la sg.) animal care face parte din această încrengătură. [Pr.: -gi-er] – Din fr. spongiaire.

DOOM

spongiér (-gi-er) s. m., pl. spongiéri

spongierul
SPONGIÉR, spongieri, s. m. (La plural) Încrengătură de animale nevertebrate cu corpul alcătuit dintr-o rețea compactă de fibre elastice și rezistente; (și la sg.) animal care face parte din această încrengătură. [Pr.: -gi-er] – Din fr. spongiaire.

DOOM

spongiér (-gi-er) s. m., pl. spongiéri

spongierului
SPONGIÉR, spongieri, s. m. (La plural) Încrengătură de animale nevertebrate cu corpul alcătuit dintr-o rețea compactă de fibre elastice și rezistente; (și la sg.) animal care face parte din această încrengătură. [Pr.: -gi-er] – Din fr. spongiaire.

DOOM

spongiér (-gi-er) s. m., pl. spongiéri

spongii
SPÓNGIE, spongii, s. f. (Zool.) Burete. – Din lat. spongia.

DOOM

spóngie (-gi-e) s. f., art. spóngia (-gi-a), g.-d. art. spóngiei; pl. spóngii, art. spóngiile (-gi-i-)

spongiile
SPÓNGIE, spongii, s. f. (Zool.) Burete. – Din lat. spongia.

DOOM

spóngie (-gi-e) s. f., art. spóngia (-gi-a), g.-d. art. spóngiei; pl. spóngii, art. spóngiile (-gi-i-)

spongiilor
SPÓNGIE, spongii, s. f. (Zool.) Burete. – Din lat. spongia.

DOOM

spóngie (-gi-e) s. f., art. spóngia (-gi-a), g.-d. art. spóngiei; pl. spóngii, art. spóngiile (-gi-i-)

spongil
SPONGÍL s.m. v. spongilă.

spongilă
SPONGÍLĂ s.f. Gen de bureți de apă dulce. [Var. spongil s.m. / < fr. spongille].

spongină
SPONGÍNĂ s.f. (Med.) Substanță cornoasă secretată de anumite celule din mezoglee la unii spongieri. [< germ. Spongin].

spongio
SPONGIO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „burete”, „ca un burete”, „buretos”, „spongios”. [< fr. spongio-, cf. lat. spongia].

spongioasa
SPONGIÓS, -OÁSĂ, spongioși, -oase, adj. Care este poros ca un burete; care are proprietatea de a suge lichidele. [Pr.: -gi-os] – Din fr. spongieux, lat. spongiosus.

DOOM

spongiós (-gi-os) adj. m., pl. spongióși; f. spongioásă, pl. spongioáse

spongioase
SPONGIÓS, -OÁSĂ, spongioși, -oase, adj. Care este poros ca un burete; care are proprietatea de a suge lichidele. [Pr.: -gi-os] – Din fr. spongieux, lat. spongiosus.

DOOM

spongiós (-gi-os) adj. m., pl. spongióși; f. spongioásă, pl. spongioáse

spongioasei
SPONGIÓS, -OÁSĂ, spongioși, -oase, adj. Care este poros ca un burete; care are proprietatea de a suge lichidele. [Pr.: -gi-os] – Din fr. spongieux, lat. spongiosus.

DOOM

spongiós (-gi-os) adj. m., pl. spongióși; f. spongioásă, pl. spongioáse

spongioasele
SPONGIÓS, -OÁSĂ, spongioși, -oase, adj. Care este poros ca un burete; care are proprietatea de a suge lichidele. [Pr.: -gi-os] – Din fr. spongieux, lat. spongiosus.

DOOM

spongiós (-gi-os) adj. m., pl. spongióși; f. spongioásă, pl. spongioáse

spongioaselor
SPONGIÓS, -OÁSĂ, spongioși, -oase, adj. Care este poros ca un burete; care are proprietatea de a suge lichidele. [Pr.: -gi-os] – Din fr. spongieux, lat. spongiosus.

DOOM

spongiós (-gi-os) adj. m., pl. spongióși; f. spongioásă, pl. spongioáse

spongioblast
SPONGIOBLÁST s.n. 1. Celulă primordială a nevraxului, din care se formează nevroglia. 2. Celulă mezenchimatică care secretă spongina în corpul spongierilor. [< fr. spongioblaste, cf. lat. spongia – burete, gr. blastos – germen].

spongiocit
SPONGIOCÍT s.n. (Med.) Celulă nevroglică. [Pron. -gi-o-. / < fr. spongiocyte, cf. lat. spongia – burete, gr. kytos – celulă].

spongios
SPONGIÓS, -OÁSĂ, spongioși, -oase, adj. Care este poros ca un burete; care are proprietatea de a suge lichidele. [Pr.: -gi-os] – Din fr. spongieux, lat. spongiosus.

DOOM

spongiós (-gi-os) adj. m., pl. spongióși; f. spongioásă, pl. spongioáse

spongiosul
SPONGIÓS, -OÁSĂ, spongioși, -oase, adj. Care este poros ca un burete; care are proprietatea de a suge lichidele. [Pr.: -gi-os] – Din fr. spongieux, lat. spongiosus.

DOOM

spongiós (-gi-os) adj. m., pl. spongióși; f. spongioásă, pl. spongioáse

spongiosului
SPONGIÓS, -OÁSĂ, spongioși, -oase, adj. Care este poros ca un burete; care are proprietatea de a suge lichidele. [Pr.: -gi-os] – Din fr. spongieux, lat. spongiosus.

DOOM

spongiós (-gi-os) adj. m., pl. spongióși; f. spongioásă, pl. spongioáse

spongiozitate
SPONGIOZITÁTE s. f. Calitatea de a fi spongios. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. spongiosité.

DOOM

spongiozitáte (-gi-o-) s. f., g.-d. art. spongiozitắții

spongiozitatea
SPONGIOZITÁTE s. f. Calitatea de a fi spongios. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. spongiosité.

DOOM

spongiozitáte (-gi-o-) s. f., g.-d. art. spongiozitắții

spongiozități
SPONGIOZITÁTE s. f. Calitatea de a fi spongios. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. spongiosité.

DOOM

spongiozitáte (-gi-o-) s. f., g.-d. art. spongiozitắții

spongiozității
SPONGIOZITÁTE s. f. Calitatea de a fi spongios. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. spongiosité.

DOOM

spongiozitáte (-gi-o-) s. f., g.-d. art. spongiozitắții

spongioză
SPONGIÓZĂ s.f. (Med.) Leziune microscopică a țesutului conjunctiv subcutanat, cu aspect spongios. [Pron. -gi-o-. / < fr. spongiose].

spongioși
SPONGIÓS, -OÁSĂ, spongioși, -oase, adj. Care este poros ca un burete; care are proprietatea de a suge lichidele. [Pr.: -gi-os] – Din fr. spongieux, lat. spongiosus.

DOOM

spongiós (-gi-os) adj. m., pl. spongióși; f. spongioásă, pl. spongioáse

spongioșii
SPONGIÓS, -OÁSĂ, spongioși, -oase, adj. Care este poros ca un burete; care are proprietatea de a suge lichidele. [Pr.: -gi-os] – Din fr. spongieux, lat. spongiosus.

DOOM

spongiós (-gi-os) adj. m., pl. spongióși; f. spongioásă, pl. spongioáse

spongioșilor
SPONGIÓS, -OÁSĂ, spongioși, -oase, adj. Care este poros ca un burete; care are proprietatea de a suge lichidele. [Pr.: -gi-os] – Din fr. spongieux, lat. spongiosus.

DOOM

spongiós (-gi-os) adj. m., pl. spongióși; f. spongioásă, pl. spongioáse

spongita
SPONGÍTĂ, spongite, s. f. Piatră plină de porozități care imită buretele. – Din fr. spongite.

spongite
SPONGÍTĂ, spongite, s. f. Piatră plină de porozități care imită buretele. – Din fr. spongite.

spongitei
SPONGÍTĂ, spongite, s. f. Piatră plină de porozități care imită buretele. – Din fr. spongite.

spongitele
SPONGÍTĂ, spongite, s. f. Piatră plină de porozități care imită buretele. – Din fr. spongite.

spongitelor
SPONGÍTĂ, spongite, s. f. Piatră plină de porozități care imită buretele. – Din fr. spongite.

sponsor
SPÓNSOR, sponsori, s. m. Persoană fizică sau juridică având calitatea de a sponsoriza pe cineva sau ceva. – Din engl. sponsor.

DOOM

*spónsor s. m., pl. spónsori

sponsori
SPÓNSOR, sponsori, s. m. Persoană fizică sau juridică având calitatea de a sponsoriza pe cineva sau ceva. – Din engl. sponsor.

DOOM

*spónsor s. m., pl. spónsori

sponsorii
SPÓNSOR, sponsori, s. m. Persoană fizică sau juridică având calitatea de a sponsoriza pe cineva sau ceva. – Din engl. sponsor.

DOOM

*spónsor s. m., pl. spónsori

sponsorilor
SPÓNSOR, sponsori, s. m. Persoană fizică sau juridică având calitatea de a sponsoriza pe cineva sau ceva. – Din engl. sponsor.

DOOM

*spónsor s. m., pl. spónsori

sponsoriza
SPONSORIZÁ, sponsorizez, vb. I. Tranz. A susține, a finanța o acțiune, o activitate nelucrativă, de obicei în scop publicitar. – Din fr. sponsoriser.

DOOM

*sponsorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sponsorizeáză

sponsorizai
SPONSORIZÁ, sponsorizez, vb. I. Tranz. A susține, a finanța o acțiune, o activitate nelucrativă, de obicei în scop publicitar. – Din fr. sponsoriser.

DOOM

*sponsorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sponsorizeáză

sponsorizam
SPONSORIZÁ, sponsorizez, vb. I. Tranz. A susține, a finanța o acțiune, o activitate nelucrativă, de obicei în scop publicitar. – Din fr. sponsoriser.

DOOM

*sponsorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sponsorizeáză

sponsorizare
SPONSORIZÁ, sponsorizez, vb. I. Tranz. A susține, a finanța o acțiune, o activitate nelucrativă, de obicei în scop publicitar. – Din fr. sponsoriser.

DOOM

*sponsorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sponsorizeáză

sponsorizare
SPONSORIZÁRE, sponsorizări, s. f. Acțiunea de a sponsoriza și rezultatul ei. – V. sponsoriza.

DOOM

*sponsorizáre s. f., g.-d. art. sponsorizắrii; pl. sponsorizắri

sponsorizarea
SPONSORIZÁRE, sponsorizări, s. f. Acțiunea de a sponsoriza și rezultatul ei. – V. sponsoriza.

DOOM

*sponsorizáre s. f., g.-d. art. sponsorizắrii; pl. sponsorizắri

sponsorizară
SPONSORIZÁ, sponsorizez, vb. I. Tranz. A susține, a finanța o acțiune, o activitate nelucrativă, de obicei în scop publicitar. – Din fr. sponsoriser.

DOOM

*sponsorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sponsorizeáză

sponsorizarăm
SPONSORIZÁ, sponsorizez, vb. I. Tranz. A susține, a finanța o acțiune, o activitate nelucrativă, de obicei în scop publicitar. – Din fr. sponsoriser.

DOOM

*sponsorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sponsorizeáză

sponsorizarăți
SPONSORIZÁ, sponsorizez, vb. I. Tranz. A susține, a finanța o acțiune, o activitate nelucrativă, de obicei în scop publicitar. – Din fr. sponsoriser.

DOOM

*sponsorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sponsorizeáză

sponsorizase
SPONSORIZÁ, sponsorizez, vb. I. Tranz. A susține, a finanța o acțiune, o activitate nelucrativă, de obicei în scop publicitar. – Din fr. sponsoriser.

DOOM

*sponsorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sponsorizeáză

sponsorizasem
SPONSORIZÁ, sponsorizez, vb. I. Tranz. A susține, a finanța o acțiune, o activitate nelucrativă, de obicei în scop publicitar. – Din fr. sponsoriser.

DOOM

*sponsorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sponsorizeáză

sponsorizaseră
SPONSORIZÁ, sponsorizez, vb. I. Tranz. A susține, a finanța o acțiune, o activitate nelucrativă, de obicei în scop publicitar. – Din fr. sponsoriser.

DOOM

*sponsorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sponsorizeáză

sponsorizaserăm
SPONSORIZÁ, sponsorizez, vb. I. Tranz. A susține, a finanța o acțiune, o activitate nelucrativă, de obicei în scop publicitar. – Din fr. sponsoriser.

DOOM

*sponsorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sponsorizeáză

sponsorizaserăți
SPONSORIZÁ, sponsorizez, vb. I. Tranz. A susține, a finanța o acțiune, o activitate nelucrativă, de obicei în scop publicitar. – Din fr. sponsoriser.

DOOM

*sponsorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sponsorizeáză

sponsorizaseși
SPONSORIZÁ, sponsorizez, vb. I. Tranz. A susține, a finanța o acțiune, o activitate nelucrativă, de obicei în scop publicitar. – Din fr. sponsoriser.

DOOM

*sponsorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sponsorizeáză

sponsorizaseți
SPONSORIZÁ, sponsorizez, vb. I. Tranz. A susține, a finanța o acțiune, o activitate nelucrativă, de obicei în scop publicitar. – Din fr. sponsoriser.

DOOM

*sponsorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sponsorizeáză

sponsorizat
SPONSORIZÁ, sponsorizez, vb. I. Tranz. A susține, a finanța o acțiune, o activitate nelucrativă, de obicei în scop publicitar. – Din fr. sponsoriser.

DOOM

*sponsorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sponsorizeáză

sponsorizau
SPONSORIZÁ, sponsorizez, vb. I. Tranz. A susține, a finanța o acțiune, o activitate nelucrativă, de obicei în scop publicitar. – Din fr. sponsoriser.

DOOM

*sponsorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sponsorizeáză

sponsorizași
SPONSORIZÁ, sponsorizez, vb. I. Tranz. A susține, a finanța o acțiune, o activitate nelucrativă, de obicei în scop publicitar. – Din fr. sponsoriser.

DOOM

*sponsorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sponsorizeáză

sponsorizați
SPONSORIZÁ, sponsorizez, vb. I. Tranz. A susține, a finanța o acțiune, o activitate nelucrativă, de obicei în scop publicitar. – Din fr. sponsoriser.

DOOM

*sponsorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sponsorizeáză

sponsorizează
SPONSORIZÁ, sponsorizez, vb. I. Tranz. A susține, a finanța o acțiune, o activitate nelucrativă, de obicei în scop publicitar. – Din fr. sponsoriser.

DOOM

*sponsorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sponsorizeáză

sponsorizez
SPONSORIZÁ, sponsorizez, vb. I. Tranz. A susține, a finanța o acțiune, o activitate nelucrativă, de obicei în scop publicitar. – Din fr. sponsoriser.

DOOM

*sponsorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sponsorizeáză

sponsorizeze
SPONSORIZÁ, sponsorizez, vb. I. Tranz. A susține, a finanța o acțiune, o activitate nelucrativă, de obicei în scop publicitar. – Din fr. sponsoriser.

DOOM

*sponsorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sponsorizeáză

sponsorizezi
SPONSORIZÁ, sponsorizez, vb. I. Tranz. A susține, a finanța o acțiune, o activitate nelucrativă, de obicei în scop publicitar. – Din fr. sponsoriser.

DOOM

*sponsorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sponsorizeáză

sponsorizând
SPONSORIZÁ, sponsorizez, vb. I. Tranz. A susține, a finanța o acțiune, o activitate nelucrativă, de obicei în scop publicitar. – Din fr. sponsoriser.

DOOM

*sponsorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sponsorizeáză

sponsorizînd
SPONSORIZÁ, sponsorizez, vb. I. Tranz. A susține, a finanța o acțiune, o activitate nelucrativă, de obicei în scop publicitar. – Din fr. sponsoriser.

DOOM

*sponsorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sponsorizeáză

sponsorizări
SPONSORIZÁRE, sponsorizări, s. f. Acțiunea de a sponsoriza și rezultatul ei. – V. sponsoriza.

DOOM

*sponsorizáre s. f., g.-d. art. sponsorizắrii; pl. sponsorizắri

sponsorizării
SPONSORIZÁRE, sponsorizări, s. f. Acțiunea de a sponsoriza și rezultatul ei. – V. sponsoriza.

DOOM

*sponsorizáre s. f., g.-d. art. sponsorizắrii; pl. sponsorizắri

sponsorizările
SPONSORIZÁRE, sponsorizări, s. f. Acțiunea de a sponsoriza și rezultatul ei. – V. sponsoriza.

DOOM

*sponsorizáre s. f., g.-d. art. sponsorizắrii; pl. sponsorizắri

sponsorizărilor
SPONSORIZÁRE, sponsorizări, s. f. Acțiunea de a sponsoriza și rezultatul ei. – V. sponsoriza.

DOOM

*sponsorizáre s. f., g.-d. art. sponsorizắrii; pl. sponsorizắri

sponsorul
SPÓNSOR, sponsori, s. m. Persoană fizică sau juridică având calitatea de a sponsoriza pe cineva sau ceva. – Din engl. sponsor.

DOOM

*spónsor s. m., pl. spónsori

sponsorului
SPÓNSOR, sponsori, s. m. Persoană fizică sau juridică având calitatea de a sponsoriza pe cineva sau ceva. – Din engl. sponsor.

DOOM

*spónsor s. m., pl. spónsori

spontan
SPONTANÉU, -ÉE adj. v. spontan.

DOOM

spontán adj. m., pl. spontáni; f. spontánă, pl. spontáne

spontana
SPONTANÉU, -ÉE adj. v. spontan.

DOOM

spontán adj. m., pl. spontáni; f. spontánă, pl. spontáne

spontane
SPONTANÉU, -ÉE adj. v. spontan.

DOOM

spontán adj. m., pl. spontáni; f. spontánă, pl. spontáne

spontanei
SPONTANÉU, -ÉE adj. v. spontan.

DOOM

spontán adj. m., pl. spontáni; f. spontánă, pl. spontáne

spontaneism
SPONTANEÍSM s.n. (Liv.) Caracter spontan; spontaneitate. ♦ Concepție și practică care neagă necesitatea și rolul organizării în lupta politică împotriva puterii dominante, absolutizând forța și eficiența acțiunii spontane. [< fr. spontanéisme].

spontaneismul
SPONTANEÍSM s.n. (Liv.) Caracter spontan; spontaneitate. ♦ Concepție și practică care neagă necesitatea și rolul organizării în lupta politică împotriva puterii dominante, absolutizând forța și eficiența acțiunii spontane. [< fr. spontanéisme].

spontaneismului
SPONTANEÍSM s.n. (Liv.) Caracter spontan; spontaneitate. ♦ Concepție și practică care neagă necesitatea și rolul organizării în lupta politică împotriva puterii dominante, absolutizând forța și eficiența acțiunii spontane. [< fr. spontanéisme].

spontaneist
SPONTANEÍST, -Ă adj. Referitor la spontaneism, propriu spontaneismului. [< fr. spontanéiste].

spontaneist
SPONTANEÍST, -Ă adj. Referitor la spontaneism, propriu spontaneismului. [< fr. spontanéiste].

spontaneista
SPONTANEÍST, -Ă adj. Referitor la spontaneism, propriu spontaneismului. [< fr. spontanéiste].

spontaneista
SPONTANEÍST, -Ă adj. Referitor la spontaneism, propriu spontaneismului. [< fr. spontanéiste].

spontaneiste
SPONTANEÍST, -Ă adj. Referitor la spontaneism, propriu spontaneismului. [< fr. spontanéiste].

spontaneiste
SPONTANEÍST, -Ă adj. Referitor la spontaneism, propriu spontaneismului. [< fr. spontanéiste].

spontaneistei
SPONTANEÍST, -Ă adj. Referitor la spontaneism, propriu spontaneismului. [< fr. spontanéiste].

spontaneistei
SPONTANEÍST, -Ă adj. Referitor la spontaneism, propriu spontaneismului. [< fr. spontanéiste].

spontaneistele
SPONTANEÍST, -Ă adj. Referitor la spontaneism, propriu spontaneismului. [< fr. spontanéiste].

spontaneistele
SPONTANEÍST, -Ă adj. Referitor la spontaneism, propriu spontaneismului. [< fr. spontanéiste].

spontaneistelor
SPONTANEÍST, -Ă adj. Referitor la spontaneism, propriu spontaneismului. [< fr. spontanéiste].

spontaneistelor
SPONTANEÍST, -Ă adj. Referitor la spontaneism, propriu spontaneismului. [< fr. spontanéiste].

spontaneistul
SPONTANEÍST, -Ă adj. Referitor la spontaneism, propriu spontaneismului. [< fr. spontanéiste].

spontaneistul
SPONTANEÍST, -Ă adj. Referitor la spontaneism, propriu spontaneismului. [< fr. spontanéiste].

spontaneistului
SPONTANEÍST, -Ă adj. Referitor la spontaneism, propriu spontaneismului. [< fr. spontanéiste].

spontaneistului
SPONTANEÍST, -Ă adj. Referitor la spontaneism, propriu spontaneismului. [< fr. spontanéiste].

spontaneitate
SPONTANEITÁTE s. f. Însușire a ceea ce este spontan. ♦ Vioiciune, promptitudine, naturalețe promptă în atitudini, în comportări etc. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. spontanéité.

DOOM

spontaneitáte (-ne-i-) s. f., g.-d. art. spontaneitắții

spontaneitatea
SPONTANEITÁTE s. f. Însușire a ceea ce este spontan. ♦ Vioiciune, promptitudine, naturalețe promptă în atitudini, în comportări etc. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. spontanéité.

DOOM

spontaneitáte (-ne-i-) s. f., g.-d. art. spontaneitắții

spontaneități
SPONTANEITÁTE s. f. Însușire a ceea ce este spontan. ♦ Vioiciune, promptitudine, naturalețe promptă în atitudini, în comportări etc. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. spontanéité.

DOOM

spontaneitáte (-ne-i-) s. f., g.-d. art. spontaneitắții

spontaneității
SPONTANEITÁTE s. f. Însușire a ceea ce este spontan. ♦ Vioiciune, promptitudine, naturalețe promptă în atitudini, în comportări etc. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. spontanéité.

DOOM

spontaneitáte (-ne-i-) s. f., g.-d. art. spontaneitắții

spontaneiști
SPONTANEÍST, -Ă adj. Referitor la spontaneism, propriu spontaneismului. [< fr. spontanéiste].

spontaneiști
SPONTANEÍST, -Ă adj. Referitor la spontaneism, propriu spontaneismului. [< fr. spontanéiste].

spontaneiștii
SPONTANEÍST, -Ă adj. Referitor la spontaneism, propriu spontaneismului. [< fr. spontanéiste].

spontaneiștii
SPONTANEÍST, -Ă adj. Referitor la spontaneism, propriu spontaneismului. [< fr. spontanéiste].

spontaneiștilor
SPONTANEÍST, -Ă adj. Referitor la spontaneism, propriu spontaneismului. [< fr. spontanéiste].

spontaneiștilor
SPONTANEÍST, -Ă adj. Referitor la spontaneism, propriu spontaneismului. [< fr. spontanéiste].

spontanele
SPONTANÉU, -ÉE adj. v. spontan.

DOOM

spontán adj. m., pl. spontáni; f. spontánă, pl. spontáne

spontanelor
SPONTANÉU, -ÉE adj. v. spontan.

DOOM

spontán adj. m., pl. spontáni; f. spontánă, pl. spontáne

spontaneu
SPONTANÉU, -ÉE adj. v. spontan.

DOOM

spontán adj. m., pl. spontáni; f. spontánă, pl. spontáne

spontani
SPONTANÉU, -ÉE adj. v. spontan.

DOOM

spontán adj. m., pl. spontáni; f. spontánă, pl. spontáne

spontanii
SPONTANÉU, -ÉE adj. v. spontan.

DOOM

spontán adj. m., pl. spontáni; f. spontánă, pl. spontáne

spontanilor
SPONTANÉU, -ÉE adj. v. spontan.

DOOM

spontán adj. m., pl. spontáni; f. spontánă, pl. spontáne

spontanul
SPONTANÉU, -ÉE adj. v. spontan.

DOOM

spontán adj. m., pl. spontáni; f. spontánă, pl. spontáne

spontanului
SPONTANÉU, -ÉE adj. v. spontan.

DOOM

spontán adj. m., pl. spontáni; f. spontánă, pl. spontáne

spor
SPOR¹, spori, s. m. Organ microscopic al organismelor vegetale, care servește la înmulțire, la răspândire și, adesea, pentru supraviețuirea în condiții nefavorabile. ♦ (Zool.) Corpuscul reproducător la anumite protozoare. – Din fr. spore.

DOOM

spor² (progres, belșug, majorare, supliment) s. n., (majorări, suplimente) pl. spóruri

spor
SPOR², (3) sporuri, s. n. 1. Faptul de a progresa ușor, de a avea randament în muncă; progres. ◊ Loc. adj. și adv. Cu spor = cu mare randament; spornic; repede. Fără spor = fără randament; puțin; încet. ◊ Expr. A avea spor = a realiza, a produce mult în timp (relativ) scurt. Spor la lucru! formulă de urare adresată cuiva care lucrează sau merge la lucru. 2. Abundență, belșug, prosperitate; folos, câștig. 3. Creștere, mărire, majorare; adaos, supliment; (concr.) ceea ce reprezintă o creștere, o mărire, un adaos. – Din sl. sporŭ, bg. spor.

sporadic
SPORÁDIC, -Ă, sporadici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Care apare, care se manifestă pe ici, pe colo sau din când în când; lipsit de continuitate; distanțat, rar; împrăștiat, dispersat, răzleț, izolat; întâmplător. – Din fr. sporadique.

DOOM

sporádic adj. m., pl. sporádici; f. sporádică, pl. sporádice

sporadica
SPORÁDIC, -Ă, sporadici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Care apare, care se manifestă pe ici, pe colo sau din când în când; lipsit de continuitate; distanțat, rar; împrăștiat, dispersat, răzleț, izolat; întâmplător. – Din fr. sporadique.

DOOM

sporádic adj. m., pl. sporádici; f. sporádică, pl. sporádice

sporadice
SPORÁDIC, -Ă, sporadici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Care apare, care se manifestă pe ici, pe colo sau din când în când; lipsit de continuitate; distanțat, rar; împrăștiat, dispersat, răzleț, izolat; întâmplător. – Din fr. sporadique.

DOOM

sporádic adj. m., pl. sporádici; f. sporádică, pl. sporádice

sporadicei
SPORÁDIC, -Ă, sporadici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Care apare, care se manifestă pe ici, pe colo sau din când în când; lipsit de continuitate; distanțat, rar; împrăștiat, dispersat, răzleț, izolat; întâmplător. – Din fr. sporadique.

DOOM

sporádic adj. m., pl. sporádici; f. sporádică, pl. sporádice

sporadicele
SPORÁDIC, -Ă, sporadici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Care apare, care se manifestă pe ici, pe colo sau din când în când; lipsit de continuitate; distanțat, rar; împrăștiat, dispersat, răzleț, izolat; întâmplător. – Din fr. sporadique.

DOOM

sporádic adj. m., pl. sporádici; f. sporádică, pl. sporádice

sporadicelor
SPORÁDIC, -Ă, sporadici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Care apare, care se manifestă pe ici, pe colo sau din când în când; lipsit de continuitate; distanțat, rar; împrăștiat, dispersat, răzleț, izolat; întâmplător. – Din fr. sporadique.

DOOM

sporádic adj. m., pl. sporádici; f. sporádică, pl. sporádice

sporadici
SPORÁDIC, -Ă, sporadici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Care apare, care se manifestă pe ici, pe colo sau din când în când; lipsit de continuitate; distanțat, rar; împrăștiat, dispersat, răzleț, izolat; întâmplător. – Din fr. sporadique.

DOOM

sporádic adj. m., pl. sporádici; f. sporádică, pl. sporádice

sporadicii
SPORÁDIC, -Ă, sporadici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Care apare, care se manifestă pe ici, pe colo sau din când în când; lipsit de continuitate; distanțat, rar; împrăștiat, dispersat, răzleț, izolat; întâmplător. – Din fr. sporadique.

DOOM

sporádic adj. m., pl. sporádici; f. sporádică, pl. sporádice

sporadicilor
SPORÁDIC, -Ă, sporadici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Care apare, care se manifestă pe ici, pe colo sau din când în când; lipsit de continuitate; distanțat, rar; împrăștiat, dispersat, răzleț, izolat; întâmplător. – Din fr. sporadique.

DOOM

sporádic adj. m., pl. sporádici; f. sporádică, pl. sporádice

sporadicitate
SPORADICITÁTE s. f. (Rar) Însușirea, calitatea de a fi sporadic. – Din fr. sporadicité.

DOOM

sporadicitáte (rar) s. f., g.-d. art. sporadicitắții

sporadicitatea
SPORADICITÁTE s. f. (Rar) Însușirea, calitatea de a fi sporadic. – Din fr. sporadicité.

DOOM

sporadicitáte (rar) s. f., g.-d. art. sporadicitắții

sporadicități
SPORADICITÁTE s. f. (Rar) Însușirea, calitatea de a fi sporadic. – Din fr. sporadicité.

DOOM

sporadicitáte (rar) s. f., g.-d. art. sporadicitắții

sporadicității
SPORADICITÁTE s. f. (Rar) Însușirea, calitatea de a fi sporadic. – Din fr. sporadicité.

DOOM

sporadicitáte (rar) s. f., g.-d. art. sporadicitắții

sporadicul
SPORÁDIC, -Ă, sporadici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Care apare, care se manifestă pe ici, pe colo sau din când în când; lipsit de continuitate; distanțat, rar; împrăștiat, dispersat, răzleț, izolat; întâmplător. – Din fr. sporadique.

DOOM

sporádic adj. m., pl. sporádici; f. sporádică, pl. sporádice

sporadicului
SPORÁDIC, -Ă, sporadici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Care apare, care se manifestă pe ici, pe colo sau din când în când; lipsit de continuitate; distanțat, rar; împrăștiat, dispersat, răzleț, izolat; întâmplător. – Din fr. sporadique.

DOOM

sporádic adj. m., pl. sporádici; f. sporádică, pl. sporádice

sporange
SPORÁNGE s. n. Organ în formă de săculeț în care se dezvoltă sporii la plantele criptogame, pînă la maturitate.

sporange
SPORÁNGE, sporangi, s. m. Organ în formă de săculeț în care se dezvoltă sporii¹ la plantele criptogame. – Din fr. sporange.

DOOM

sporánge s. m., pl. sporángi

sporangele
SPORÁNGE, sporangi, s. m. Organ în formă de săculeț în care se dezvoltă sporii¹ la plantele criptogame. – Din fr. sporange.

DOOM

sporánge s. m., pl. sporángi

sporangelui
SPORÁNGE, sporangi, s. m. Organ în formă de săculeț în care se dezvoltă sporii¹ la plantele criptogame. – Din fr. sporange.

DOOM

sporánge s. m., pl. sporángi

sporangi
SPORÁNGE, sporangi, s. m. Organ în formă de săculeț în care se dezvoltă sporii¹ la plantele criptogame. – Din fr. sporange.

DOOM

sporánge s. m., pl. sporángi

sporangii
SPORÁNGE, sporangi, s. m. Organ în formă de săculeț în care se dezvoltă sporii¹ la plantele criptogame. – Din fr. sporange.

DOOM

sporánge s. m., pl. sporángi

sporangilor
SPORÁNGE, sporangi, s. m. Organ în formă de săculeț în care se dezvoltă sporii¹ la plantele criptogame. – Din fr. sporange.

DOOM

sporánge s. m., pl. sporángi

sporangiofor
SPORANGIOFÓR s.m. Suport care poartă sporangele. [Pron. -gi-o-. / < fr. sporangiophore, cf. sporange, gr. phoros – care poartă].

sporangiofori
SPORANGIOFÓR s.m. Suport care poartă sporangele. [Pron. -gi-o-. / < fr. sporangiophore, cf. sporange, gr. phoros – care poartă].

sporangioforii
SPORANGIOFÓR s.m. Suport care poartă sporangele. [Pron. -gi-o-. / < fr. sporangiophore, cf. sporange, gr. phoros – care poartă].

sporangioforilor
SPORANGIOFÓR s.m. Suport care poartă sporangele. [Pron. -gi-o-. / < fr. sporangiophore, cf. sporange, gr. phoros – care poartă].

sporangioforul
SPORANGIOFÓR s.m. Suport care poartă sporangele. [Pron. -gi-o-. / < fr. sporangiophore, cf. sporange, gr. phoros – care poartă].

sporangioforului
SPORANGIOFÓR s.m. Suport care poartă sporangele. [Pron. -gi-o-. / < fr. sporangiophore, cf. sporange, gr. phoros – care poartă].

sporea
SPORÍ, sporesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A crește sau a face să crească; a (se) mări, a (se) înmulți. 2. Intranz. A progresa, a înainta, a avea spor². 3. Intranz. (Înv.) A-și da silința, a se zori. ♦ Tranz. A împinge, a îmboldi. 4. Tranz. (Reg.) A povesti (exagerând); a flecări, a sporovăi. – Din spor². Pentru sensul 4, cf. bg. sporja, sb. sporiti „a discuta”.

DOOM

sporí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporésc, imperf. 3 sg. sporeá; conj. prez. 3 să sporeáscă

sporeai
SPORÍ, sporesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A crește sau a face să crească; a (se) mări, a (se) înmulți. 2. Intranz. A progresa, a înainta, a avea spor². 3. Intranz. (Înv.) A-și da silința, a se zori. ♦ Tranz. A împinge, a îmboldi. 4. Tranz. (Reg.) A povesti (exagerând); a flecări, a sporovăi. – Din spor². Pentru sensul 4, cf. bg. sporja, sb. sporiti „a discuta”.

DOOM

sporí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporésc, imperf. 3 sg. sporeá; conj. prez. 3 să sporeáscă

spoream
SPORÍ, sporesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A crește sau a face să crească; a (se) mări, a (se) înmulți. 2. Intranz. A progresa, a înainta, a avea spor². 3. Intranz. (Înv.) A-și da silința, a se zori. ♦ Tranz. A împinge, a îmboldi. 4. Tranz. (Reg.) A povesti (exagerând); a flecări, a sporovăi. – Din spor². Pentru sensul 4, cf. bg. sporja, sb. sporiti „a discuta”.

DOOM

sporí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporésc, imperf. 3 sg. sporeá; conj. prez. 3 să sporeáscă

sporească
SPORÍ, sporesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A crește sau a face să crească; a (se) mări, a (se) înmulți. 2. Intranz. A progresa, a înainta, a avea spor². 3. Intranz. (Înv.) A-și da silința, a se zori. ♦ Tranz. A împinge, a îmboldi. 4. Tranz. (Reg.) A povesti (exagerând); a flecări, a sporovăi. – Din spor². Pentru sensul 4, cf. bg. sporja, sb. sporiti „a discuta”.

DOOM

sporí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporésc, imperf. 3 sg. sporeá; conj. prez. 3 să sporeáscă

sporeau
SPORÍ, sporesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A crește sau a face să crească; a (se) mări, a (se) înmulți. 2. Intranz. A progresa, a înainta, a avea spor². 3. Intranz. (Înv.) A-și da silința, a se zori. ♦ Tranz. A împinge, a îmboldi. 4. Tranz. (Reg.) A povesti (exagerând); a flecări, a sporovăi. – Din spor². Pentru sensul 4, cf. bg. sporja, sb. sporiti „a discuta”.

DOOM

sporí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporésc, imperf. 3 sg. sporeá; conj. prez. 3 să sporeáscă

sporeați
SPORÍ, sporesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A crește sau a face să crească; a (se) mări, a (se) înmulți. 2. Intranz. A progresa, a înainta, a avea spor². 3. Intranz. (Înv.) A-și da silința, a se zori. ♦ Tranz. A împinge, a îmboldi. 4. Tranz. (Reg.) A povesti (exagerând); a flecări, a sporovăi. – Din spor². Pentru sensul 4, cf. bg. sporja, sb. sporiti „a discuta”.

DOOM

sporí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporésc, imperf. 3 sg. sporeá; conj. prez. 3 să sporeáscă

sporesc
SPORÍ, sporesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A crește sau a face să crească; a (se) mări, a (se) înmulți. 2. Intranz. A progresa, a înainta, a avea spor². 3. Intranz. (Înv.) A-și da silința, a se zori. ♦ Tranz. A împinge, a îmboldi. 4. Tranz. (Reg.) A povesti (exagerând); a flecări, a sporovăi. – Din spor². Pentru sensul 4, cf. bg. sporja, sb. sporiti „a discuta”.

DOOM

sporí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporésc, imperf. 3 sg. sporeá; conj. prez. 3 să sporeáscă

sporește
SPORÍ, sporesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A crește sau a face să crească; a (se) mări, a (se) înmulți. 2. Intranz. A progresa, a înainta, a avea spor². 3. Intranz. (Înv.) A-și da silința, a se zori. ♦ Tranz. A împinge, a îmboldi. 4. Tranz. (Reg.) A povesti (exagerând); a flecări, a sporovăi. – Din spor². Pentru sensul 4, cf. bg. sporja, sb. sporiti „a discuta”.

DOOM

sporí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporésc, imperf. 3 sg. sporeá; conj. prez. 3 să sporeáscă

sporești
SPORÍ, sporesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A crește sau a face să crească; a (se) mări, a (se) înmulți. 2. Intranz. A progresa, a înainta, a avea spor². 3. Intranz. (Înv.) A-și da silința, a se zori. ♦ Tranz. A împinge, a îmboldi. 4. Tranz. (Reg.) A povesti (exagerând); a flecări, a sporovăi. – Din spor². Pentru sensul 4, cf. bg. sporja, sb. sporiti „a discuta”.

DOOM

sporí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporésc, imperf. 3 sg. sporeá; conj. prez. 3 să sporeáscă

spori
SPOR¹, spori, s. m. Organ microscopic al organismelor vegetale, care servește la înmulțire, la răspândire și, adesea, pentru supraviețuirea în condiții nefavorabile. ♦ (Zool.) Corpuscul reproducător la anumite protozoare. – Din fr. spore.

DOOM

spor² (progres, belșug, majorare, supliment) s. n., (majorări, suplimente) pl. spóruri

spori
SPORI- v. sporo-.

spori
SPORÍ, sporesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A crește sau a face să crească; a (se) mări, a (se) înmulți. 2. Intranz. A progresa, a înainta, a avea spor². 3. Intranz. (Înv.) A-și da silința, a se zori. ♦ Tranz. A împinge, a îmboldi. 4. Tranz. (Reg.) A povesti (exagerând); a flecări, a sporovăi. – Din spor². Pentru sensul 4, cf. bg. sporja, sb. sporiti „a discuta”.

DOOM

sporí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporésc, imperf. 3 sg. sporeá; conj. prez. 3 să sporeáscă

sporifer
SPORIFÉR, -Ă, sporiferi, -e, adj. Care poartă sau produce spori¹. – Din fr. sporifère.

DOOM

sporifér adj. m., pl. sporiféri; f. sporiféră, pl. sporifére

sporifera
SPORIFÉR, -Ă, sporiferi, -e, adj. Care poartă sau produce spori¹. – Din fr. sporifère.

DOOM

sporifér adj. m., pl. sporiféri; f. sporiféră, pl. sporifére

sporifere
SPORIFÉR, -Ă, sporiferi, -e, adj. Care poartă sau produce spori¹. – Din fr. sporifère.

DOOM

sporifér adj. m., pl. sporiféri; f. sporiféră, pl. sporifére

sporiferei
SPORIFÉR, -Ă, sporiferi, -e, adj. Care poartă sau produce spori¹. – Din fr. sporifère.

DOOM

sporifér adj. m., pl. sporiféri; f. sporiféră, pl. sporifére

sporiferele
SPORIFÉR, -Ă, sporiferi, -e, adj. Care poartă sau produce spori¹. – Din fr. sporifère.

DOOM

sporifér adj. m., pl. sporiféri; f. sporiféră, pl. sporifére

sporiferelor
SPORIFÉR, -Ă, sporiferi, -e, adj. Care poartă sau produce spori¹. – Din fr. sporifère.

DOOM

sporifér adj. m., pl. sporiféri; f. sporiféră, pl. sporifére

sporiferi
SPORIFÉR, -Ă, sporiferi, -e, adj. Care poartă sau produce spori¹. – Din fr. sporifère.

DOOM

sporifér adj. m., pl. sporiféri; f. sporiféră, pl. sporifére

sporiferii
SPORIFÉR, -Ă, sporiferi, -e, adj. Care poartă sau produce spori¹. – Din fr. sporifère.

DOOM

sporifér adj. m., pl. sporiféri; f. sporiféră, pl. sporifére

sporiferilor
SPORIFÉR, -Ă, sporiferi, -e, adj. Care poartă sau produce spori¹. – Din fr. sporifère.

DOOM

sporifér adj. m., pl. sporiféri; f. sporiféră, pl. sporifére

sporiferul
SPORIFÉR, -Ă, sporiferi, -e, adj. Care poartă sau produce spori¹. – Din fr. sporifère.

DOOM

sporifér adj. m., pl. sporiféri; f. sporiféră, pl. sporifére

sporiferului
SPORIFÉR, -Ă, sporiferi, -e, adj. Care poartă sau produce spori¹. – Din fr. sporifère.

DOOM

sporifér adj. m., pl. sporiféri; f. sporiféră, pl. sporifére

sporii
SPOR¹, spori, s. m. Organ microscopic al organismelor vegetale, care servește la înmulțire, la răspândire și, adesea, pentru supraviețuirea în condiții nefavorabile. ♦ (Zool.) Corpuscul reproducător la anumite protozoare. – Din fr. spore.

DOOM

spor² (progres, belșug, majorare, supliment) s. n., (majorări, suplimente) pl. spóruri

sporii
SPORÍ, sporesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A crește sau a face să crească; a (se) mări, a (se) înmulți. 2. Intranz. A progresa, a înainta, a avea spor². 3. Intranz. (Înv.) A-și da silința, a se zori. ♦ Tranz. A împinge, a îmboldi. 4. Tranz. (Reg.) A povesti (exagerând); a flecări, a sporovăi. – Din spor². Pentru sensul 4, cf. bg. sporja, sb. sporiti „a discuta”.

DOOM

sporí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporésc, imperf. 3 sg. sporeá; conj. prez. 3 să sporeáscă

sporilor
SPOR¹, spori, s. m. Organ microscopic al organismelor vegetale, care servește la înmulțire, la răspândire și, adesea, pentru supraviețuirea în condiții nefavorabile. ♦ (Zool.) Corpuscul reproducător la anumite protozoare. – Din fr. spore.

DOOM

spor² (progres, belșug, majorare, supliment) s. n., (majorări, suplimente) pl. spóruri

sporim
SPORÍ, sporesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A crește sau a face să crească; a (se) mări, a (se) înmulți. 2. Intranz. A progresa, a înainta, a avea spor². 3. Intranz. (Înv.) A-și da silința, a se zori. ♦ Tranz. A împinge, a îmboldi. 4. Tranz. (Reg.) A povesti (exagerând); a flecări, a sporovăi. – Din spor². Pentru sensul 4, cf. bg. sporja, sb. sporiti „a discuta”.

DOOM

sporí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporésc, imperf. 3 sg. sporeá; conj. prez. 3 să sporeáscă

sporind
SPORÍ, sporesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A crește sau a face să crească; a (se) mări, a (se) înmulți. 2. Intranz. A progresa, a înainta, a avea spor². 3. Intranz. (Înv.) A-și da silința, a se zori. ♦ Tranz. A împinge, a îmboldi. 4. Tranz. (Reg.) A povesti (exagerând); a flecări, a sporovăi. – Din spor². Pentru sensul 4, cf. bg. sporja, sb. sporiti „a discuta”.

DOOM

sporí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporésc, imperf. 3 sg. sporeá; conj. prez. 3 să sporeáscă

sporire
SPORÍ, sporesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A crește sau a face să crească; a (se) mări, a (se) înmulți. 2. Intranz. A progresa, a înainta, a avea spor². 3. Intranz. (Înv.) A-și da silința, a se zori. ♦ Tranz. A împinge, a îmboldi. 4. Tranz. (Reg.) A povesti (exagerând); a flecări, a sporovăi. – Din spor². Pentru sensul 4, cf. bg. sporja, sb. sporiti „a discuta”.

DOOM

sporí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporésc, imperf. 3 sg. sporeá; conj. prez. 3 să sporeáscă

sporire
SPORÍRE, sporiri, s. f. Acțiunea de a (se) spori; creștere, înmulțire, mărire. – V. spori.

DOOM

sporíre s. f., g.-d. art. sporírii; pl. sporíri

sporirea
SPORÍRE, sporiri, s. f. Acțiunea de a (se) spori; creștere, înmulțire, mărire. – V. spori.

DOOM

sporíre s. f., g.-d. art. sporírii; pl. sporíri

sporiri
SPORÍRE, sporiri, s. f. Acțiunea de a (se) spori; creștere, înmulțire, mărire. – V. spori.

DOOM

sporíre s. f., g.-d. art. sporírii; pl. sporíri

sporirii
SPORÍRE, sporiri, s. f. Acțiunea de a (se) spori; creștere, înmulțire, mărire. – V. spori.

DOOM

sporíre s. f., g.-d. art. sporírii; pl. sporíri

sporirile
SPORÍRE, sporiri, s. f. Acțiunea de a (se) spori; creștere, înmulțire, mărire. – V. spori.

DOOM

sporíre s. f., g.-d. art. sporírii; pl. sporíri

sporirilor
SPORÍRE, sporiri, s. f. Acțiunea de a (se) spori; creștere, înmulțire, mărire. – V. spori.

DOOM

sporíre s. f., g.-d. art. sporírii; pl. sporíri

sporiră
SPORÍ, sporesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A crește sau a face să crească; a (se) mări, a (se) înmulți. 2. Intranz. A progresa, a înainta, a avea spor². 3. Intranz. (Înv.) A-și da silința, a se zori. ♦ Tranz. A împinge, a îmboldi. 4. Tranz. (Reg.) A povesti (exagerând); a flecări, a sporovăi. – Din spor². Pentru sensul 4, cf. bg. sporja, sb. sporiti „a discuta”.

DOOM

sporí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporésc, imperf. 3 sg. sporeá; conj. prez. 3 să sporeáscă

sporirăm
SPORÍ, sporesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A crește sau a face să crească; a (se) mări, a (se) înmulți. 2. Intranz. A progresa, a înainta, a avea spor². 3. Intranz. (Înv.) A-și da silința, a se zori. ♦ Tranz. A împinge, a îmboldi. 4. Tranz. (Reg.) A povesti (exagerând); a flecări, a sporovăi. – Din spor². Pentru sensul 4, cf. bg. sporja, sb. sporiti „a discuta”.

DOOM

sporí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporésc, imperf. 3 sg. sporeá; conj. prez. 3 să sporeáscă

sporirăți
SPORÍ, sporesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A crește sau a face să crească; a (se) mări, a (se) înmulți. 2. Intranz. A progresa, a înainta, a avea spor². 3. Intranz. (Înv.) A-și da silința, a se zori. ♦ Tranz. A împinge, a îmboldi. 4. Tranz. (Reg.) A povesti (exagerând); a flecări, a sporovăi. – Din spor². Pentru sensul 4, cf. bg. sporja, sb. sporiti „a discuta”.

DOOM

sporí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporésc, imperf. 3 sg. sporeá; conj. prez. 3 să sporeáscă

sporise
SPORÍ, sporesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A crește sau a face să crească; a (se) mări, a (se) înmulți. 2. Intranz. A progresa, a înainta, a avea spor². 3. Intranz. (Înv.) A-și da silința, a se zori. ♦ Tranz. A împinge, a îmboldi. 4. Tranz. (Reg.) A povesti (exagerând); a flecări, a sporovăi. – Din spor². Pentru sensul 4, cf. bg. sporja, sb. sporiti „a discuta”.

DOOM

sporí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporésc, imperf. 3 sg. sporeá; conj. prez. 3 să sporeáscă

sporisem
SPORÍ, sporesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A crește sau a face să crească; a (se) mări, a (se) înmulți. 2. Intranz. A progresa, a înainta, a avea spor². 3. Intranz. (Înv.) A-și da silința, a se zori. ♦ Tranz. A împinge, a îmboldi. 4. Tranz. (Reg.) A povesti (exagerând); a flecări, a sporovăi. – Din spor². Pentru sensul 4, cf. bg. sporja, sb. sporiti „a discuta”.

DOOM

sporí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporésc, imperf. 3 sg. sporeá; conj. prez. 3 să sporeáscă

sporiseră
SPORÍ, sporesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A crește sau a face să crească; a (se) mări, a (se) înmulți. 2. Intranz. A progresa, a înainta, a avea spor². 3. Intranz. (Înv.) A-și da silința, a se zori. ♦ Tranz. A împinge, a îmboldi. 4. Tranz. (Reg.) A povesti (exagerând); a flecări, a sporovăi. – Din spor². Pentru sensul 4, cf. bg. sporja, sb. sporiti „a discuta”.

DOOM

sporí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporésc, imperf. 3 sg. sporeá; conj. prez. 3 să sporeáscă

sporiserăm
SPORÍ, sporesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A crește sau a face să crească; a (se) mări, a (se) înmulți. 2. Intranz. A progresa, a înainta, a avea spor². 3. Intranz. (Înv.) A-și da silința, a se zori. ♦ Tranz. A împinge, a îmboldi. 4. Tranz. (Reg.) A povesti (exagerând); a flecări, a sporovăi. – Din spor². Pentru sensul 4, cf. bg. sporja, sb. sporiti „a discuta”.

DOOM

sporí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporésc, imperf. 3 sg. sporeá; conj. prez. 3 să sporeáscă

sporiserăți
SPORÍ, sporesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A crește sau a face să crească; a (se) mări, a (se) înmulți. 2. Intranz. A progresa, a înainta, a avea spor². 3. Intranz. (Înv.) A-și da silința, a se zori. ♦ Tranz. A împinge, a îmboldi. 4. Tranz. (Reg.) A povesti (exagerând); a flecări, a sporovăi. – Din spor². Pentru sensul 4, cf. bg. sporja, sb. sporiti „a discuta”.

DOOM

sporí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporésc, imperf. 3 sg. sporeá; conj. prez. 3 să sporeáscă

sporiseși
SPORÍ, sporesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A crește sau a face să crească; a (se) mări, a (se) înmulți. 2. Intranz. A progresa, a înainta, a avea spor². 3. Intranz. (Înv.) A-și da silința, a se zori. ♦ Tranz. A împinge, a îmboldi. 4. Tranz. (Reg.) A povesti (exagerând); a flecări, a sporovăi. – Din spor². Pentru sensul 4, cf. bg. sporja, sb. sporiti „a discuta”.

DOOM

sporí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporésc, imperf. 3 sg. sporeá; conj. prez. 3 să sporeáscă

sporiseți
SPORÍ, sporesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A crește sau a face să crească; a (se) mări, a (se) înmulți. 2. Intranz. A progresa, a înainta, a avea spor². 3. Intranz. (Înv.) A-și da silința, a se zori. ♦ Tranz. A împinge, a îmboldi. 4. Tranz. (Reg.) A povesti (exagerând); a flecări, a sporovăi. – Din spor². Pentru sensul 4, cf. bg. sporja, sb. sporiti „a discuta”.

DOOM

sporí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporésc, imperf. 3 sg. sporeá; conj. prez. 3 să sporeáscă

sporit
SPORÍ, sporesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A crește sau a face să crească; a (se) mări, a (se) înmulți. 2. Intranz. A progresa, a înainta, a avea spor². 3. Intranz. (Înv.) A-și da silința, a se zori. ♦ Tranz. A împinge, a îmboldi. 4. Tranz. (Reg.) A povesti (exagerând); a flecări, a sporovăi. – Din spor². Pentru sensul 4, cf. bg. sporja, sb. sporiti „a discuta”.

DOOM

sporí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporésc, imperf. 3 sg. sporeá; conj. prez. 3 să sporeáscă

sporit
SPORÍT, -Ă, sporiți, -te, adj. Crescut, mărit, înmulțit. Tăcuți ei s-alătură-n pripă, Dînd goanei sporite puteri. COȘBUC, P. I 291. ◊ (Metaforic) A așezat talerul pe masă, pe cînd ochii sporiți de uimire, i se aținteau asupra lui Mitrea. SADOVEANU, M. C. 32.

sporita
SPORÍT, -Ă, sporiți, -te, adj. Crescut, mărit, înmulțit. Tăcuți ei s-alătură-n pripă, Dînd goanei sporite puteri. COȘBUC, P. I 291. ◊ (Metaforic) A așezat talerul pe masă, pe cînd ochii sporiți de uimire, i se aținteau asupra lui Mitrea. SADOVEANU, M. C. 32.

sporite
SPORÍT, -Ă, sporiți, -te, adj. Crescut, mărit, înmulțit. Tăcuți ei s-alătură-n pripă, Dînd goanei sporite puteri. COȘBUC, P. I 291. ◊ (Metaforic) A așezat talerul pe masă, pe cînd ochii sporiți de uimire, i se aținteau asupra lui Mitrea. SADOVEANU, M. C. 32.

sporitei
SPORÍT, -Ă, sporiți, -te, adj. Crescut, mărit, înmulțit. Tăcuți ei s-alătură-n pripă, Dînd goanei sporite puteri. COȘBUC, P. I 291. ◊ (Metaforic) A așezat talerul pe masă, pe cînd ochii sporiți de uimire, i se aținteau asupra lui Mitrea. SADOVEANU, M. C. 32.

sporitele
SPORÍT, -Ă, sporiți, -te, adj. Crescut, mărit, înmulțit. Tăcuți ei s-alătură-n pripă, Dînd goanei sporite puteri. COȘBUC, P. I 291. ◊ (Metaforic) A așezat talerul pe masă, pe cînd ochii sporiți de uimire, i se aținteau asupra lui Mitrea. SADOVEANU, M. C. 32.

sporitelor
SPORÍT, -Ă, sporiți, -te, adj. Crescut, mărit, înmulțit. Tăcuți ei s-alătură-n pripă, Dînd goanei sporite puteri. COȘBUC, P. I 291. ◊ (Metaforic) A așezat talerul pe masă, pe cînd ochii sporiți de uimire, i se aținteau asupra lui Mitrea. SADOVEANU, M. C. 32.

sporitoare
SPORITÓR, -OÁRE, sporitori, -oare, adj. (Rar) Care are spor², care progresează. – Spori + suf. -tor.

DOOM

sporitór (rar) adj. m., pl. sporitóri; f. sg. și pl. sporitoáre

sporitoarea
SPORITÓR, -OÁRE, sporitori, -oare, adj. (Rar) Care are spor², care progresează. – Spori + suf. -tor.

DOOM

sporitór (rar) adj. m., pl. sporitóri; f. sg. și pl. sporitoáre

sporitoarei
SPORITÓR, -OÁRE, sporitori, -oare, adj. (Rar) Care are spor², care progresează. – Spori + suf. -tor.

DOOM

sporitór (rar) adj. m., pl. sporitóri; f. sg. și pl. sporitoáre

sporitoarele
SPORITÓR, -OÁRE, sporitori, -oare, adj. (Rar) Care are spor², care progresează. – Spori + suf. -tor.

DOOM

sporitór (rar) adj. m., pl. sporitóri; f. sg. și pl. sporitoáre

sporitoarelor
SPORITÓR, -OÁRE, sporitori, -oare, adj. (Rar) Care are spor², care progresează. – Spori + suf. -tor.

DOOM

sporitór (rar) adj. m., pl. sporitóri; f. sg. și pl. sporitoáre

sporitor
SPORITÓR, -OÁRE, sporitori, -oare, adj. (Rar) Care are spor², care progresează. – Spori + suf. -tor.

DOOM

sporitór (rar) adj. m., pl. sporitóri; f. sg. și pl. sporitoáre

sporitori
SPORITÓR, -OÁRE, sporitori, -oare, adj. (Rar) Care are spor², care progresează. – Spori + suf. -tor.

DOOM

sporitór (rar) adj. m., pl. sporitóri; f. sg. și pl. sporitoáre

sporitorii
SPORITÓR, -OÁRE, sporitori, -oare, adj. (Rar) Care are spor², care progresează. – Spori + suf. -tor.

DOOM

sporitór (rar) adj. m., pl. sporitóri; f. sg. și pl. sporitoáre

sporitorilor
SPORITÓR, -OÁRE, sporitori, -oare, adj. (Rar) Care are spor², care progresează. – Spori + suf. -tor.

DOOM

sporitór (rar) adj. m., pl. sporitóri; f. sg. și pl. sporitoáre

sporitorul
SPORITÓR, -OÁRE, sporitori, -oare, adj. (Rar) Care are spor², care progresează. – Spori + suf. -tor.

DOOM

sporitór (rar) adj. m., pl. sporitóri; f. sg. și pl. sporitoáre

sporitorului
SPORITÓR, -OÁRE, sporitori, -oare, adj. (Rar) Care are spor², care progresează. – Spori + suf. -tor.

DOOM

sporitór (rar) adj. m., pl. sporitóri; f. sg. și pl. sporitoáre

sporitul
SPORÍT, -Ă, sporiți, -te, adj. Crescut, mărit, înmulțit. Tăcuți ei s-alătură-n pripă, Dînd goanei sporite puteri. COȘBUC, P. I 291. ◊ (Metaforic) A așezat talerul pe masă, pe cînd ochii sporiți de uimire, i se aținteau asupra lui Mitrea. SADOVEANU, M. C. 32.

sporitului
SPORÍT, -Ă, sporiți, -te, adj. Crescut, mărit, înmulțit. Tăcuți ei s-alătură-n pripă, Dînd goanei sporite puteri. COȘBUC, P. I 291. ◊ (Metaforic) A așezat talerul pe masă, pe cînd ochii sporiți de uimire, i se aținteau asupra lui Mitrea. SADOVEANU, M. C. 32.

sporiș
SPORÍȘ, sporiși, s. m. (Bot.) Troscot. Foaie verde de sporiș, Ia să stați băieți aici. MAT. FOLK. 56.

sporiși
SPORÍ, sporesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A crește sau a face să crească; a (se) mări, a (se) înmulți. 2. Intranz. A progresa, a înainta, a avea spor². 3. Intranz. (Înv.) A-și da silința, a se zori. ♦ Tranz. A împinge, a îmboldi. 4. Tranz. (Reg.) A povesti (exagerând); a flecări, a sporovăi. – Din spor². Pentru sensul 4, cf. bg. sporja, sb. sporiti „a discuta”.

DOOM

sporí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporésc, imperf. 3 sg. sporeá; conj. prez. 3 să sporeáscă

sporiți
SPORÍ, sporesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A crește sau a face să crească; a (se) mări, a (se) înmulți. 2. Intranz. A progresa, a înainta, a avea spor². 3. Intranz. (Înv.) A-și da silința, a se zori. ♦ Tranz. A împinge, a îmboldi. 4. Tranz. (Reg.) A povesti (exagerând); a flecări, a sporovăi. – Din spor². Pentru sensul 4, cf. bg. sporja, sb. sporiti „a discuta”.

DOOM

sporí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporésc, imperf. 3 sg. sporeá; conj. prez. 3 să sporeáscă

sporiți
SPORÍT, -Ă, sporiți, -te, adj. Crescut, mărit, înmulțit. Tăcuți ei s-alătură-n pripă, Dînd goanei sporite puteri. COȘBUC, P. I 291. ◊ (Metaforic) A așezat talerul pe masă, pe cînd ochii sporiți de uimire, i se aținteau asupra lui Mitrea. SADOVEANU, M. C. 32.

sporiții
SPORÍT, -Ă, sporiți, -te, adj. Crescut, mărit, înmulțit. Tăcuți ei s-alătură-n pripă, Dînd goanei sporite puteri. COȘBUC, P. I 291. ◊ (Metaforic) A așezat talerul pe masă, pe cînd ochii sporiți de uimire, i se aținteau asupra lui Mitrea. SADOVEANU, M. C. 32.

sporiților
SPORÍT, -Ă, sporiți, -te, adj. Crescut, mărit, înmulțit. Tăcuți ei s-alătură-n pripă, Dînd goanei sporite puteri. COȘBUC, P. I 291. ◊ (Metaforic) A așezat talerul pe masă, pe cînd ochii sporiți de uimire, i se aținteau asupra lui Mitrea. SADOVEANU, M. C. 32.

spornic
SPÓRNIC, -Ă, spornici, -ce, adj. 1. Îmbelșugat, abundent, bogat, mult; productiv. ♦ (Despre alimente) Care ține mult, care nu se consumă repede; economic. ♦ Fig. (Pop.) Vorbăreț. Spornic la vorbă. 2. Care are spor² la treabă; harnic, vrednic. ♦ Care prilejuiește o acțiune cu spor², care se face cu spor²; la care se lucrează cu spor². – Din sl. sporĭnŭ.

DOOM

spórnic adj. m., pl. spórnici; f. spórnică, pl. spórnice

spornica
SPÓRNIC, -Ă, spornici, -ce, adj. 1. Îmbelșugat, abundent, bogat, mult; productiv. ♦ (Despre alimente) Care ține mult, care nu se consumă repede; economic. ♦ Fig. (Pop.) Vorbăreț. Spornic la vorbă. 2. Care are spor² la treabă; harnic, vrednic. ♦ Care prilejuiește o acțiune cu spor², care se face cu spor²; la care se lucrează cu spor². – Din sl. sporĭnŭ.

DOOM

spórnic adj. m., pl. spórnici; f. spórnică, pl. spórnice

spornice
SPÓRNIC, -Ă, spornici, -ce, adj. 1. Îmbelșugat, abundent, bogat, mult; productiv. ♦ (Despre alimente) Care ține mult, care nu se consumă repede; economic. ♦ Fig. (Pop.) Vorbăreț. Spornic la vorbă. 2. Care are spor² la treabă; harnic, vrednic. ♦ Care prilejuiește o acțiune cu spor², care se face cu spor²; la care se lucrează cu spor². – Din sl. sporĭnŭ.

DOOM

spórnic adj. m., pl. spórnici; f. spórnică, pl. spórnice

spornicei
SPÓRNIC, -Ă, spornici, -ce, adj. 1. Îmbelșugat, abundent, bogat, mult; productiv. ♦ (Despre alimente) Care ține mult, care nu se consumă repede; economic. ♦ Fig. (Pop.) Vorbăreț. Spornic la vorbă. 2. Care are spor² la treabă; harnic, vrednic. ♦ Care prilejuiește o acțiune cu spor², care se face cu spor²; la care se lucrează cu spor². – Din sl. sporĭnŭ.

DOOM

spórnic adj. m., pl. spórnici; f. spórnică, pl. spórnice

spornicele
SPÓRNIC, -Ă, spornici, -ce, adj. 1. Îmbelșugat, abundent, bogat, mult; productiv. ♦ (Despre alimente) Care ține mult, care nu se consumă repede; economic. ♦ Fig. (Pop.) Vorbăreț. Spornic la vorbă. 2. Care are spor² la treabă; harnic, vrednic. ♦ Care prilejuiește o acțiune cu spor², care se face cu spor²; la care se lucrează cu spor². – Din sl. sporĭnŭ.

DOOM

spórnic adj. m., pl. spórnici; f. spórnică, pl. spórnice

spornicelor
SPÓRNIC, -Ă, spornici, -ce, adj. 1. Îmbelșugat, abundent, bogat, mult; productiv. ♦ (Despre alimente) Care ține mult, care nu se consumă repede; economic. ♦ Fig. (Pop.) Vorbăreț. Spornic la vorbă. 2. Care are spor² la treabă; harnic, vrednic. ♦ Care prilejuiește o acțiune cu spor², care se face cu spor²; la care se lucrează cu spor². – Din sl. sporĭnŭ.

DOOM

spórnic adj. m., pl. spórnici; f. spórnică, pl. spórnice

spornici
SPÓRNIC, -Ă, spornici, -ce, adj. 1. Îmbelșugat, abundent, bogat, mult; productiv. ♦ (Despre alimente) Care ține mult, care nu se consumă repede; economic. ♦ Fig. (Pop.) Vorbăreț. Spornic la vorbă. 2. Care are spor² la treabă; harnic, vrednic. ♦ Care prilejuiește o acțiune cu spor², care se face cu spor²; la care se lucrează cu spor². – Din sl. sporĭnŭ.

DOOM

spórnic adj. m., pl. spórnici; f. spórnică, pl. spórnice

spornicii
SPÓRNIC, -Ă, spornici, -ce, adj. 1. Îmbelșugat, abundent, bogat, mult; productiv. ♦ (Despre alimente) Care ține mult, care nu se consumă repede; economic. ♦ Fig. (Pop.) Vorbăreț. Spornic la vorbă. 2. Care are spor² la treabă; harnic, vrednic. ♦ Care prilejuiește o acțiune cu spor², care se face cu spor²; la care se lucrează cu spor². – Din sl. sporĭnŭ.

DOOM

spórnic adj. m., pl. spórnici; f. spórnică, pl. spórnice

spornicilor
SPÓRNIC, -Ă, spornici, -ce, adj. 1. Îmbelșugat, abundent, bogat, mult; productiv. ♦ (Despre alimente) Care ține mult, care nu se consumă repede; economic. ♦ Fig. (Pop.) Vorbăreț. Spornic la vorbă. 2. Care are spor² la treabă; harnic, vrednic. ♦ Care prilejuiește o acțiune cu spor², care se face cu spor²; la care se lucrează cu spor². – Din sl. sporĭnŭ.

DOOM

spórnic adj. m., pl. spórnici; f. spórnică, pl. spórnice

spornicul
SPÓRNIC, -Ă, spornici, -ce, adj. 1. Îmbelșugat, abundent, bogat, mult; productiv. ♦ (Despre alimente) Care ține mult, care nu se consumă repede; economic. ♦ Fig. (Pop.) Vorbăreț. Spornic la vorbă. 2. Care are spor² la treabă; harnic, vrednic. ♦ Care prilejuiește o acțiune cu spor², care se face cu spor²; la care se lucrează cu spor². – Din sl. sporĭnŭ.

DOOM

spórnic adj. m., pl. spórnici; f. spórnică, pl. spórnice

spornicului
SPÓRNIC, -Ă, spornici, -ce, adj. 1. Îmbelșugat, abundent, bogat, mult; productiv. ♦ (Despre alimente) Care ține mult, care nu se consumă repede; economic. ♦ Fig. (Pop.) Vorbăreț. Spornic la vorbă. 2. Care are spor² la treabă; harnic, vrednic. ♦ Care prilejuiește o acțiune cu spor², care se face cu spor²; la care se lucrează cu spor². – Din sl. sporĭnŭ.

DOOM

spórnic adj. m., pl. spórnici; f. spórnică, pl. spórnice

sporo
SPORO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „spor”, „(referitor la) spori”. [Var. spori-. / < fr., it. sporo-, cf. gr. spora – sămânță].

sporocarp
SPOROCÁRP s.n. (Bot.) Involucru în formă de capsulă, care închide organele reproducătoare. [< fr. sporocarpe].

sporochist
SPOROCHÍST s.n. Chist care conține spori sau celule germinative. [< fr. sporokyste, cf. gr. spora – sămânță, kystis – vezică].

sporocist
SPOROCÍST s.n. (Biol.) 1. Stadiu larvar în evoluția unor trematode. 2. Spor închistat prezent la unele plante inferioare. [< fr. sporocyste].

DOOM

sporocíst s. m., pl. sporocíști

sporofila
SPOROFÍLĂ, sporofile, s. f. Frunză pe care se formează sporangele. – Din germ. Sporophyl.

DOOM

sporofílă s. f., g.-d. art. sporofílei; pl. sporofíle

sporofile
SPOROFÍLĂ, sporofile, s. f. Frunză pe care se formează sporangele. – Din germ. Sporophyl.

DOOM

sporofílă s. f., g.-d. art. sporofílei; pl. sporofíle

sporofilei
SPOROFÍLĂ, sporofile, s. f. Frunză pe care se formează sporangele. – Din germ. Sporophyl.

DOOM

sporofílă s. f., g.-d. art. sporofílei; pl. sporofíle

sporofilele
SPOROFÍLĂ, sporofile, s. f. Frunză pe care se formează sporangele. – Din germ. Sporophyl.

DOOM

sporofílă s. f., g.-d. art. sporofílei; pl. sporofíle

sporofilelor
SPOROFÍLĂ, sporofile, s. f. Frunză pe care se formează sporangele. – Din germ. Sporophyl.

DOOM

sporofílă s. f., g.-d. art. sporofílei; pl. sporofíle

sporofit
SPOROFÍT, sporofiți, s. m. Organism vegetal care poartă spori¹. – Din fr. sporophyte.

DOOM

sporofít s. m., pl. sporofíți

sporofitic
SPOROFÍTIC, -Ă adj. Generație sporofitică = generație asexuată, care este producătoare de spori și alternează cu generația sexuată. [< fr. sporophytique].

sporofitica
SPOROFÍTIC, -Ă adj. Generație sporofitică = generație asexuată, care este producătoare de spori și alternează cu generația sexuată. [< fr. sporophytique].

sporofitice
SPOROFÍTIC, -Ă adj. Generație sporofitică = generație asexuată, care este producătoare de spori și alternează cu generația sexuată. [< fr. sporophytique].

sporofiticei
SPOROFÍTIC, -Ă adj. Generație sporofitică = generație asexuată, care este producătoare de spori și alternează cu generația sexuată. [< fr. sporophytique].

sporofiticele
SPOROFÍTIC, -Ă adj. Generație sporofitică = generație asexuată, care este producătoare de spori și alternează cu generația sexuată. [< fr. sporophytique].

sporofiticelor
SPOROFÍTIC, -Ă adj. Generație sporofitică = generație asexuată, care este producătoare de spori și alternează cu generația sexuată. [< fr. sporophytique].

sporofitici
SPOROFÍTIC, -Ă adj. Generație sporofitică = generație asexuată, care este producătoare de spori și alternează cu generația sexuată. [< fr. sporophytique].

sporofiticii
SPOROFÍTIC, -Ă adj. Generație sporofitică = generație asexuată, care este producătoare de spori și alternează cu generația sexuată. [< fr. sporophytique].

sporofiticilor
SPOROFÍTIC, -Ă adj. Generație sporofitică = generație asexuată, care este producătoare de spori și alternează cu generația sexuată. [< fr. sporophytique].

sporofiticul
SPOROFÍTIC, -Ă adj. Generație sporofitică = generație asexuată, care este producătoare de spori și alternează cu generația sexuată. [< fr. sporophytique].

sporofiticului
SPOROFÍTIC, -Ă adj. Generație sporofitică = generație asexuată, care este producătoare de spori și alternează cu generația sexuată. [< fr. sporophytique].

sporogen
SPOROGÉN, -Ă, sporogeni, -e, adj. (Biol.) Care produce spori. – Din fr. sporogène.

sporogena
SPOROGÉN, -Ă, sporogeni, -e, adj. (Biol.) Care produce spori. – Din fr. sporogène.

sporogene
SPOROGÉN, -Ă, sporogeni, -e, adj. (Biol.) Care produce spori. – Din fr. sporogène.

sporogenei
SPOROGÉN, -Ă, sporogeni, -e, adj. (Biol.) Care produce spori. – Din fr. sporogène.

sporogenele
SPOROGÉN, -Ă, sporogeni, -e, adj. (Biol.) Care produce spori. – Din fr. sporogène.

sporogenelor
SPOROGÉN, -Ă, sporogeni, -e, adj. (Biol.) Care produce spori. – Din fr. sporogène.

sporogeneza
SPOROGENÉZĂ, sporogeneze, s. f. (Biol.) Proces de formare a sporilor¹. – Din fr. sporogenèse.

sporogeneze
SPOROGENÉZĂ, sporogeneze, s. f. (Biol.) Proces de formare a sporilor¹. – Din fr. sporogenèse.

sporogenezei
SPOROGENÉZĂ, sporogeneze, s. f. (Biol.) Proces de formare a sporilor¹. – Din fr. sporogenèse.

sporogenezele
SPOROGENÉZĂ, sporogeneze, s. f. (Biol.) Proces de formare a sporilor¹. – Din fr. sporogenèse.

sporogenezelor
SPOROGENÉZĂ, sporogeneze, s. f. (Biol.) Proces de formare a sporilor¹. – Din fr. sporogenèse.

sporogeni
SPOROGÉN, -Ă, sporogeni, -e, adj. (Biol.) Care produce spori. – Din fr. sporogène.

sporogenii
SPOROGÉN, -Ă, sporogeni, -e, adj. (Biol.) Care produce spori. – Din fr. sporogène.

sporogenilor
SPOROGÉN, -Ă, sporogeni, -e, adj. (Biol.) Care produce spori. – Din fr. sporogène.

sporogenul
SPOROGÉN, -Ă, sporogeni, -e, adj. (Biol.) Care produce spori. – Din fr. sporogène.

sporogenului
SPOROGÉN, -Ă, sporogeni, -e, adj. (Biol.) Care produce spori. – Din fr. sporogène.

sporogon
SPOROGÓN, sporogoni, s. m. Sporofit al mușchilor. – Din fr. sporogone.

DOOM

sporogón s. m., pl. sporogóni

sporogoni
SPOROGÓN, sporogoni, s. m. Sporofit al mușchilor. – Din fr. sporogone.

DOOM

sporogón s. m., pl. sporogóni

sporogonie
SPOROGONÍE s.f. (Biol.) Mod de înmulțire asexuată prin spori. [Gen. -iei. / < fr. sporogonie].

sporogonii
SPOROGÓN, sporogoni, s. m. Sporofit al mușchilor. – Din fr. sporogone.

DOOM

sporogón s. m., pl. sporogóni

sporogonilor
SPOROGÓN, sporogoni, s. m. Sporofit al mușchilor. – Din fr. sporogone.

DOOM

sporogón s. m., pl. sporogóni

sporogonul
SPOROGÓN, sporogoni, s. m. Sporofit al mușchilor. – Din fr. sporogone.

DOOM

sporogón s. m., pl. sporogóni

sporogonului
SPOROGÓN, sporogoni, s. m. Sporofit al mușchilor. – Din fr. sporogone.

DOOM

sporogón s. m., pl. sporogóni

sporotric
SPOROTRÍC s.m. Ciupercă ascomicetă parazită, care provoacă sporotricoza. [< fr. sporotriche].

sporotricoză
SPOROTRICÓZĂ s.f. (Med.) Boală provocată de unele ciuperci parazite, care se manifestă prin limfangită. [< fr. sporotrichose, cf. gr. spora – spor, thrix – păr].

sporovi
SPOROVÍ vb. IV v. sporovăi.

sporovoi
SPOROVOÍ vb. IV v. sporovăi.

DOOM

sporovăí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporovăiésc, imperf. 3 sg. sporovăiá; conj. prez. 3 să sporovăiáscă

sporovoire
SPOROVOÍ vb. IV v. sporovăi.

sporovăi
SPOROVOÍ vb. IV v. sporovăi.

DOOM

sporovăí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporovăiésc, imperf. 3 sg. sporovăiá; conj. prez. 3 să sporovăiáscă

sporovăia
SPOROVOÍ vb. IV v. sporovăi.

DOOM

sporovăí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporovăiésc, imperf. 3 sg. sporovăiá; conj. prez. 3 să sporovăiáscă

sporovăiai
SPOROVOÍ vb. IV v. sporovăi.

DOOM

sporovăí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporovăiésc, imperf. 3 sg. sporovăiá; conj. prez. 3 să sporovăiáscă

sporovăiala
SPOROVĂIÁLĂ, sporovăieli, s. f. (Pop. și fam.) Faptul de a sporovăi; flecăreală, trăncăneală; taifas. – Sporovăi + suf. -eală.

DOOM

sporovăiálă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. sporovăiélii; pl. sporovăiéli

sporovăiam
SPOROVOÍ vb. IV v. sporovăi.

DOOM

sporovăí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporovăiésc, imperf. 3 sg. sporovăiá; conj. prez. 3 să sporovăiáscă

sporovăiască
SPOROVOÍ vb. IV v. sporovăi.

DOOM

sporovăí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporovăiésc, imperf. 3 sg. sporovăiá; conj. prez. 3 să sporovăiáscă

sporovăiau
SPOROVOÍ vb. IV v. sporovăi.

DOOM

sporovăí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporovăiésc, imperf. 3 sg. sporovăiá; conj. prez. 3 să sporovăiáscă

sporovăiați
SPOROVOÍ vb. IV v. sporovăi.

DOOM

sporovăí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporovăiésc, imperf. 3 sg. sporovăiá; conj. prez. 3 să sporovăiáscă

sporovăieli
SPOROVĂIÁLĂ, sporovăieli, s. f. (Pop. și fam.) Faptul de a sporovăi; flecăreală, trăncăneală; taifas. – Sporovăi + suf. -eală.

DOOM

sporovăiálă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. sporovăiélii; pl. sporovăiéli

sporovăielii
SPOROVĂIÁLĂ, sporovăieli, s. f. (Pop. și fam.) Faptul de a sporovăi; flecăreală, trăncăneală; taifas. – Sporovăi + suf. -eală.

DOOM

sporovăiálă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. sporovăiélii; pl. sporovăiéli

sporovăielile
SPOROVĂIÁLĂ, sporovăieli, s. f. (Pop. și fam.) Faptul de a sporovăi; flecăreală, trăncăneală; taifas. – Sporovăi + suf. -eală.

DOOM

sporovăiálă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. sporovăiélii; pl. sporovăiéli

sporovăielilor
SPOROVĂIÁLĂ, sporovăieli, s. f. (Pop. și fam.) Faptul de a sporovăi; flecăreală, trăncăneală; taifas. – Sporovăi + suf. -eală.

DOOM

sporovăiálă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. sporovăiélii; pl. sporovăiéli

sporovăiesc
SPOROVOÍ vb. IV v. sporovăi.

DOOM

sporovăí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporovăiésc, imperf. 3 sg. sporovăiá; conj. prez. 3 să sporovăiáscă

sporovăiește
SPOROVOÍ vb. IV v. sporovăi.

DOOM

sporovăí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporovăiésc, imperf. 3 sg. sporovăiá; conj. prez. 3 să sporovăiáscă

sporovăiești
SPOROVOÍ vb. IV v. sporovăi.

DOOM

sporovăí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporovăiésc, imperf. 3 sg. sporovăiá; conj. prez. 3 să sporovăiáscă

sporovăii
SPOROVOÍ vb. IV v. sporovăi.

DOOM

sporovăí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporovăiésc, imperf. 3 sg. sporovăiá; conj. prez. 3 să sporovăiáscă

sporovăim
SPOROVOÍ vb. IV v. sporovăi.

DOOM

sporovăí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporovăiésc, imperf. 3 sg. sporovăiá; conj. prez. 3 să sporovăiáscă

sporovăind
SPOROVOÍ vb. IV v. sporovăi.

DOOM

sporovăí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporovăiésc, imperf. 3 sg. sporovăiá; conj. prez. 3 să sporovăiáscă

sporovăire
SPOROVOÍ vb. IV v. sporovăi.

DOOM

sporovăí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporovăiésc, imperf. 3 sg. sporovăiá; conj. prez. 3 să sporovăiáscă

sporovăiră
SPOROVOÍ vb. IV v. sporovăi.

DOOM

sporovăí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporovăiésc, imperf. 3 sg. sporovăiá; conj. prez. 3 să sporovăiáscă

sporovăirăm
SPOROVOÍ vb. IV v. sporovăi.

DOOM

sporovăí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporovăiésc, imperf. 3 sg. sporovăiá; conj. prez. 3 să sporovăiáscă

sporovăirăți
SPOROVOÍ vb. IV v. sporovăi.

DOOM

sporovăí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporovăiésc, imperf. 3 sg. sporovăiá; conj. prez. 3 să sporovăiáscă

sporovăise
SPOROVOÍ vb. IV v. sporovăi.

DOOM

sporovăí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporovăiésc, imperf. 3 sg. sporovăiá; conj. prez. 3 să sporovăiáscă

sporovăisem
SPOROVOÍ vb. IV v. sporovăi.

DOOM

sporovăí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporovăiésc, imperf. 3 sg. sporovăiá; conj. prez. 3 să sporovăiáscă

sporovăiseră
SPOROVOÍ vb. IV v. sporovăi.

DOOM

sporovăí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporovăiésc, imperf. 3 sg. sporovăiá; conj. prez. 3 să sporovăiáscă

sporovăiserăm
SPOROVOÍ vb. IV v. sporovăi.

DOOM

sporovăí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporovăiésc, imperf. 3 sg. sporovăiá; conj. prez. 3 să sporovăiáscă

sporovăiserăți
SPOROVOÍ vb. IV v. sporovăi.

DOOM

sporovăí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporovăiésc, imperf. 3 sg. sporovăiá; conj. prez. 3 să sporovăiáscă

sporovăiseși
SPOROVOÍ vb. IV v. sporovăi.

DOOM

sporovăí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporovăiésc, imperf. 3 sg. sporovăiá; conj. prez. 3 să sporovăiáscă

sporovăiseți
SPOROVOÍ vb. IV v. sporovăi.

DOOM

sporovăí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporovăiésc, imperf. 3 sg. sporovăiá; conj. prez. 3 să sporovăiáscă

sporovăit
SPOROVOÍ vb. IV v. sporovăi.

DOOM

sporovăí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporovăiésc, imperf. 3 sg. sporovăiá; conj. prez. 3 să sporovăiáscă

sporovăiși
SPOROVOÍ vb. IV v. sporovăi.

DOOM

sporovăí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporovăiésc, imperf. 3 sg. sporovăiá; conj. prez. 3 să sporovăiáscă

sporovăiți
SPOROVOÍ vb. IV v. sporovăi.

DOOM

sporovăí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporovăiésc, imperf. 3 sg. sporovăiá; conj. prez. 3 să sporovăiáscă

sporozoar
SPOROZOÁR, sporozoare, s. n. (La pl.) Clasă de protozoare caracterizată prin prezența stadiului de spor¹ în faza lor de dezvoltare, care trăiesc ca paraziți intracelulari, producând boli grave la oameni și la animale; (și la sg.) animal care aparține acestei clase. [Pr.: -zo-ar] – Din fr. sporozoaire.

DOOM

!sporozoár s. n., pl. sporozoáre

sporozoare
SPOROZOÁR, sporozoare, s. n. (La pl.) Clasă de protozoare caracterizată prin prezența stadiului de spor¹ în faza lor de dezvoltare, care trăiesc ca paraziți intracelulari, producând boli grave la oameni și la animale; (și la sg.) animal care aparține acestei clase. [Pr.: -zo-ar] – Din fr. sporozoaire.

DOOM

!sporozoár s. n., pl. sporozoáre

sporozoarele
SPOROZOÁR, sporozoare, s. n. (La pl.) Clasă de protozoare caracterizată prin prezența stadiului de spor¹ în faza lor de dezvoltare, care trăiesc ca paraziți intracelulari, producând boli grave la oameni și la animale; (și la sg.) animal care aparține acestei clase. [Pr.: -zo-ar] – Din fr. sporozoaire.

DOOM

!sporozoár s. n., pl. sporozoáre

sporozoarelor
SPOROZOÁR, sporozoare, s. n. (La pl.) Clasă de protozoare caracterizată prin prezența stadiului de spor¹ în faza lor de dezvoltare, care trăiesc ca paraziți intracelulari, producând boli grave la oameni și la animale; (și la sg.) animal care aparține acestei clase. [Pr.: -zo-ar] – Din fr. sporozoaire.

DOOM

!sporozoár s. n., pl. sporozoáre

sporozoarul
SPOROZOÁR, sporozoare, s. n. (La pl.) Clasă de protozoare caracterizată prin prezența stadiului de spor¹ în faza lor de dezvoltare, care trăiesc ca paraziți intracelulari, producând boli grave la oameni și la animale; (și la sg.) animal care aparține acestei clase. [Pr.: -zo-ar] – Din fr. sporozoaire.

DOOM

!sporozoár s. n., pl. sporozoáre

sporozoarului
SPOROZOÁR, sporozoare, s. n. (La pl.) Clasă de protozoare caracterizată prin prezența stadiului de spor¹ în faza lor de dezvoltare, care trăiesc ca paraziți intracelulari, producând boli grave la oameni și la animale; (și la sg.) animal care aparține acestei clase. [Pr.: -zo-ar] – Din fr. sporozoaire.

DOOM

!sporozoár s. n., pl. sporozoáre

sporozoit
SPOROZOÍT s.m. (Biol.) Stadiu final al sporogoniei la sporozoare. [Pron. -zo-it. / < fr. sporozoïte].

sporozooză
SPOROZOÓZĂ s.f. (Biol.) Denumire generică dată bolilor provocate de sporozoare. [Pron. -zo-o-. / < fr. sporozoose].

sport
SPORT, sporturi, s. n. Activitate fizică a cărei practică presupune un antrenament metodic, respectarea anumitor reguli și a unei anumite discipline, având la bază elementul competitiv și urmărind obținerea de performanțe; fiecare dintre formele particulare, reglementate ale acestei activități. ◊ Loc. adj. De sport = sportiv. ♦ (Adjectival) Care este specific unui sportiv. Haină sport. – Din fr. sport.

DOOM

sport s. n., pl. spórturi

sportiv
SPORTÍV, -Ă, sportivi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de sport, privitor la sport; care servește la practicarea sporturilor; care este sau se comportă în conformitate cu regulile sporturilor. ◊ Întâlnire (sau întrecere) sportivă sau concurs sportiv = competiție sportivă la care participanții se întrec în vederea stabilirii unei ierarhii. ♦ Care demonstrează, denotă practicarea unui sport. Ținută sportivă. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care practică sportul. – Din fr. sportif.

DOOM

sportív adj. m., s. m., pl. sportívi; adj. f., s. f. sportívă, pl. sportíve

sportiv
SPORTÍV, -Ă, sportivi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de sport, privitor la sport; care servește la practicarea sporturilor; care este sau se comportă în conformitate cu regulile sporturilor. ◊ Întâlnire (sau întrecere) sportivă sau concurs sportiv = competiție sportivă la care participanții se întrec în vederea stabilirii unei ierarhii. ♦ Care demonstrează, denotă practicarea unui sport. Ținută sportivă. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care practică sportul. – Din fr. sportif.

DOOM

sportív adj. m., s. m., pl. sportívi; adj. f., s. f. sportívă, pl. sportíve

sportiva
SPORTÍV, -Ă, sportivi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de sport, privitor la sport; care servește la practicarea sporturilor; care este sau se comportă în conformitate cu regulile sporturilor. ◊ Întâlnire (sau întrecere) sportivă sau concurs sportiv = competiție sportivă la care participanții se întrec în vederea stabilirii unei ierarhii. ♦ Care demonstrează, denotă practicarea unui sport. Ținută sportivă. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care practică sportul. – Din fr. sportif.

DOOM

sportív adj. m., s. m., pl. sportívi; adj. f., s. f. sportívă, pl. sportíve

sportiva
SPORTÍV, -Ă, sportivi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de sport, privitor la sport; care servește la practicarea sporturilor; care este sau se comportă în conformitate cu regulile sporturilor. ◊ Întâlnire (sau întrecere) sportivă sau concurs sportiv = competiție sportivă la care participanții se întrec în vederea stabilirii unei ierarhii. ♦ Care demonstrează, denotă practicarea unui sport. Ținută sportivă. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care practică sportul. – Din fr. sportif.

DOOM

sportív adj. m., s. m., pl. sportívi; adj. f., s. f. sportívă, pl. sportíve

sportive
SPORTÍV, -Ă, sportivi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de sport, privitor la sport; care servește la practicarea sporturilor; care este sau se comportă în conformitate cu regulile sporturilor. ◊ Întâlnire (sau întrecere) sportivă sau concurs sportiv = competiție sportivă la care participanții se întrec în vederea stabilirii unei ierarhii. ♦ Care demonstrează, denotă practicarea unui sport. Ținută sportivă. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care practică sportul. – Din fr. sportif.

DOOM

sportív adj. m., s. m., pl. sportívi; adj. f., s. f. sportívă, pl. sportíve

sportive
SPORTÍV, -Ă, sportivi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de sport, privitor la sport; care servește la practicarea sporturilor; care este sau se comportă în conformitate cu regulile sporturilor. ◊ Întâlnire (sau întrecere) sportivă sau concurs sportiv = competiție sportivă la care participanții se întrec în vederea stabilirii unei ierarhii. ♦ Care demonstrează, denotă practicarea unui sport. Ținută sportivă. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care practică sportul. – Din fr. sportif.

DOOM

sportív adj. m., s. m., pl. sportívi; adj. f., s. f. sportívă, pl. sportíve

sportivei
SPORTÍV, -Ă, sportivi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de sport, privitor la sport; care servește la practicarea sporturilor; care este sau se comportă în conformitate cu regulile sporturilor. ◊ Întâlnire (sau întrecere) sportivă sau concurs sportiv = competiție sportivă la care participanții se întrec în vederea stabilirii unei ierarhii. ♦ Care demonstrează, denotă practicarea unui sport. Ținută sportivă. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care practică sportul. – Din fr. sportif.

DOOM

sportív adj. m., s. m., pl. sportívi; adj. f., s. f. sportívă, pl. sportíve

sportivei
SPORTÍV, -Ă, sportivi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de sport, privitor la sport; care servește la practicarea sporturilor; care este sau se comportă în conformitate cu regulile sporturilor. ◊ Întâlnire (sau întrecere) sportivă sau concurs sportiv = competiție sportivă la care participanții se întrec în vederea stabilirii unei ierarhii. ♦ Care demonstrează, denotă practicarea unui sport. Ținută sportivă. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care practică sportul. – Din fr. sportif.

DOOM

sportív adj. m., s. m., pl. sportívi; adj. f., s. f. sportívă, pl. sportíve

sportivele
SPORTÍV, -Ă, sportivi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de sport, privitor la sport; care servește la practicarea sporturilor; care este sau se comportă în conformitate cu regulile sporturilor. ◊ Întâlnire (sau întrecere) sportivă sau concurs sportiv = competiție sportivă la care participanții se întrec în vederea stabilirii unei ierarhii. ♦ Care demonstrează, denotă practicarea unui sport. Ținută sportivă. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care practică sportul. – Din fr. sportif.

DOOM

sportív adj. m., s. m., pl. sportívi; adj. f., s. f. sportívă, pl. sportíve

sportivele
SPORTÍV, -Ă, sportivi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de sport, privitor la sport; care servește la practicarea sporturilor; care este sau se comportă în conformitate cu regulile sporturilor. ◊ Întâlnire (sau întrecere) sportivă sau concurs sportiv = competiție sportivă la care participanții se întrec în vederea stabilirii unei ierarhii. ♦ Care demonstrează, denotă practicarea unui sport. Ținută sportivă. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care practică sportul. – Din fr. sportif.

DOOM

sportív adj. m., s. m., pl. sportívi; adj. f., s. f. sportívă, pl. sportíve

sportivelor
SPORTÍV, -Ă, sportivi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de sport, privitor la sport; care servește la practicarea sporturilor; care este sau se comportă în conformitate cu regulile sporturilor. ◊ Întâlnire (sau întrecere) sportivă sau concurs sportiv = competiție sportivă la care participanții se întrec în vederea stabilirii unei ierarhii. ♦ Care demonstrează, denotă practicarea unui sport. Ținută sportivă. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care practică sportul. – Din fr. sportif.

DOOM

sportív adj. m., s. m., pl. sportívi; adj. f., s. f. sportívă, pl. sportíve

sportivelor
SPORTÍV, -Ă, sportivi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de sport, privitor la sport; care servește la practicarea sporturilor; care este sau se comportă în conformitate cu regulile sporturilor. ◊ Întâlnire (sau întrecere) sportivă sau concurs sportiv = competiție sportivă la care participanții se întrec în vederea stabilirii unei ierarhii. ♦ Care demonstrează, denotă practicarea unui sport. Ținută sportivă. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care practică sportul. – Din fr. sportif.

DOOM

sportív adj. m., s. m., pl. sportívi; adj. f., s. f. sportívă, pl. sportíve

sportivi
SPORTÍV, -Ă, sportivi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de sport, privitor la sport; care servește la practicarea sporturilor; care este sau se comportă în conformitate cu regulile sporturilor. ◊ Întâlnire (sau întrecere) sportivă sau concurs sportiv = competiție sportivă la care participanții se întrec în vederea stabilirii unei ierarhii. ♦ Care demonstrează, denotă practicarea unui sport. Ținută sportivă. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care practică sportul. – Din fr. sportif.

DOOM

sportív adj. m., s. m., pl. sportívi; adj. f., s. f. sportívă, pl. sportíve

sportivi
SPORTÍV, -Ă, sportivi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de sport, privitor la sport; care servește la practicarea sporturilor; care este sau se comportă în conformitate cu regulile sporturilor. ◊ Întâlnire (sau întrecere) sportivă sau concurs sportiv = competiție sportivă la care participanții se întrec în vederea stabilirii unei ierarhii. ♦ Care demonstrează, denotă practicarea unui sport. Ținută sportivă. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care practică sportul. – Din fr. sportif.

DOOM

sportív adj. m., s. m., pl. sportívi; adj. f., s. f. sportívă, pl. sportíve

sportivii
SPORTÍV, -Ă, sportivi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de sport, privitor la sport; care servește la practicarea sporturilor; care este sau se comportă în conformitate cu regulile sporturilor. ◊ Întâlnire (sau întrecere) sportivă sau concurs sportiv = competiție sportivă la care participanții se întrec în vederea stabilirii unei ierarhii. ♦ Care demonstrează, denotă practicarea unui sport. Ținută sportivă. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care practică sportul. – Din fr. sportif.

DOOM

sportív adj. m., s. m., pl. sportívi; adj. f., s. f. sportívă, pl. sportíve

sportivii
SPORTÍV, -Ă, sportivi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de sport, privitor la sport; care servește la practicarea sporturilor; care este sau se comportă în conformitate cu regulile sporturilor. ◊ Întâlnire (sau întrecere) sportivă sau concurs sportiv = competiție sportivă la care participanții se întrec în vederea stabilirii unei ierarhii. ♦ Care demonstrează, denotă practicarea unui sport. Ținută sportivă. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care practică sportul. – Din fr. sportif.

DOOM

sportív adj. m., s. m., pl. sportívi; adj. f., s. f. sportívă, pl. sportíve

sportivilor
SPORTÍV, -Ă, sportivi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de sport, privitor la sport; care servește la practicarea sporturilor; care este sau se comportă în conformitate cu regulile sporturilor. ◊ Întâlnire (sau întrecere) sportivă sau concurs sportiv = competiție sportivă la care participanții se întrec în vederea stabilirii unei ierarhii. ♦ Care demonstrează, denotă practicarea unui sport. Ținută sportivă. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care practică sportul. – Din fr. sportif.

DOOM

sportív adj. m., s. m., pl. sportívi; adj. f., s. f. sportívă, pl. sportíve

sportivilor
SPORTÍV, -Ă, sportivi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de sport, privitor la sport; care servește la practicarea sporturilor; care este sau se comportă în conformitate cu regulile sporturilor. ◊ Întâlnire (sau întrecere) sportivă sau concurs sportiv = competiție sportivă la care participanții se întrec în vederea stabilirii unei ierarhii. ♦ Care demonstrează, denotă practicarea unui sport. Ținută sportivă. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care practică sportul. – Din fr. sportif.

DOOM

sportív adj. m., s. m., pl. sportívi; adj. f., s. f. sportívă, pl. sportíve

sportivitate
SPORTIVITÁTE s. f. Însușirea de a fi sportiv; disciplină, conduită, atitudine cinstită, leală, plină de respect a unui sportiv față de partenerii și de adversarii săi. – Din fr. sportivité.

DOOM

sportivitáte s. f., g.-d. art. sportivitắții

sportivitatea
SPORTIVITÁTE s. f. Însușirea de a fi sportiv; disciplină, conduită, atitudine cinstită, leală, plină de respect a unui sportiv față de partenerii și de adversarii săi. – Din fr. sportivité.

DOOM

sportivitáte s. f., g.-d. art. sportivitắții

sportivități
SPORTIVITÁTE s. f. Însușirea de a fi sportiv; disciplină, conduită, atitudine cinstită, leală, plină de respect a unui sportiv față de partenerii și de adversarii săi. – Din fr. sportivité.

DOOM

sportivitáte s. f., g.-d. art. sportivitắții

sportivității
SPORTIVITÁTE s. f. Însușirea de a fi sportiv; disciplină, conduită, atitudine cinstită, leală, plină de respect a unui sportiv față de partenerii și de adversarii săi. – Din fr. sportivité.

DOOM

sportivitáte s. f., g.-d. art. sportivitắții

sportivul
SPORTÍV, -Ă, sportivi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de sport, privitor la sport; care servește la practicarea sporturilor; care este sau se comportă în conformitate cu regulile sporturilor. ◊ Întâlnire (sau întrecere) sportivă sau concurs sportiv = competiție sportivă la care participanții se întrec în vederea stabilirii unei ierarhii. ♦ Care demonstrează, denotă practicarea unui sport. Ținută sportivă. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care practică sportul. – Din fr. sportif.

DOOM

sportív adj. m., s. m., pl. sportívi; adj. f., s. f. sportívă, pl. sportíve

sportivul
SPORTÍV, -Ă, sportivi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de sport, privitor la sport; care servește la practicarea sporturilor; care este sau se comportă în conformitate cu regulile sporturilor. ◊ Întâlnire (sau întrecere) sportivă sau concurs sportiv = competiție sportivă la care participanții se întrec în vederea stabilirii unei ierarhii. ♦ Care demonstrează, denotă practicarea unui sport. Ținută sportivă. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care practică sportul. – Din fr. sportif.

DOOM

sportív adj. m., s. m., pl. sportívi; adj. f., s. f. sportívă, pl. sportíve

sportivului
SPORTÍV, -Ă, sportivi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de sport, privitor la sport; care servește la practicarea sporturilor; care este sau se comportă în conformitate cu regulile sporturilor. ◊ Întâlnire (sau întrecere) sportivă sau concurs sportiv = competiție sportivă la care participanții se întrec în vederea stabilirii unei ierarhii. ♦ Care demonstrează, denotă practicarea unui sport. Ținută sportivă. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care practică sportul. – Din fr. sportif.

DOOM

sportív adj. m., s. m., pl. sportívi; adj. f., s. f. sportívă, pl. sportíve

sportivului
SPORTÍV, -Ă, sportivi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de sport, privitor la sport; care servește la practicarea sporturilor; care este sau se comportă în conformitate cu regulile sporturilor. ◊ Întâlnire (sau întrecere) sportivă sau concurs sportiv = competiție sportivă la care participanții se întrec în vederea stabilirii unei ierarhii. ♦ Care demonstrează, denotă practicarea unui sport. Ținută sportivă. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care practică sportul. – Din fr. sportif.

DOOM

sportív adj. m., s. m., pl. sportívi; adj. f., s. f. sportívă, pl. sportíve

sportsman
SPÓRTSMAN, sportsmeni, s. m. (Livr.) Sportiv (2). – Din engl., fr. sportsman.

sportsman
SPÓRTSMEN, sportsmeni, s. m. (Rar) Sportiv (2). [Var.: spórtsman s. m.] – Din engl., fr. sportsman.

DOOM

!spórtsmen (rar) (sports-men) s. m., pl. spórtsmeni

sportsmen
SPÓRTSMEN, sportsmeni, s. m. (Rar) Sportiv (2). [Var.: spórtsman s. m.] – Din engl., fr. sportsman.

DOOM

!spórtsmen (rar) (sports-men) s. m., pl. spórtsmeni

sportul
SPORT, sporturi, s. n. Activitate fizică a cărei practică presupune un antrenament metodic, respectarea anumitor reguli și a unei anumite discipline, având la bază elementul competitiv și urmărind obținerea de performanțe; fiecare dintre formele particulare, reglementate ale acestei activități. ◊ Loc. adj. De sport = sportiv. ♦ (Adjectival) Care este specific unui sportiv. Haină sport. – Din fr. sport.

DOOM

sport s. n., pl. spórturi

sportului
SPORT, sporturi, s. n. Activitate fizică a cărei practică presupune un antrenament metodic, respectarea anumitor reguli și a unei anumite discipline, având la bază elementul competitiv și urmărind obținerea de performanțe; fiecare dintre formele particulare, reglementate ale acestei activități. ◊ Loc. adj. De sport = sportiv. ♦ (Adjectival) Care este specific unui sportiv. Haină sport. – Din fr. sport.

DOOM

sport s. n., pl. spórturi

sporturi
SPORT, sporturi, s. n. Activitate fizică a cărei practică presupune un antrenament metodic, respectarea anumitor reguli și a unei anumite discipline, având la bază elementul competitiv și urmărind obținerea de performanțe; fiecare dintre formele particulare, reglementate ale acestei activități. ◊ Loc. adj. De sport = sportiv. ♦ (Adjectival) Care este specific unui sportiv. Haină sport. – Din fr. sport.

DOOM

sport s. n., pl. spórturi

sporturile
SPORT, sporturi, s. n. Activitate fizică a cărei practică presupune un antrenament metodic, respectarea anumitor reguli și a unei anumite discipline, având la bază elementul competitiv și urmărind obținerea de performanțe; fiecare dintre formele particulare, reglementate ale acestei activități. ◊ Loc. adj. De sport = sportiv. ♦ (Adjectival) Care este specific unui sportiv. Haină sport. – Din fr. sport.

DOOM

sport s. n., pl. spórturi

sporturilor
SPORT, sporturi, s. n. Activitate fizică a cărei practică presupune un antrenament metodic, respectarea anumitor reguli și a unei anumite discipline, având la bază elementul competitiv și urmărind obținerea de performanțe; fiecare dintre formele particulare, reglementate ale acestei activități. ◊ Loc. adj. De sport = sportiv. ♦ (Adjectival) Care este specific unui sportiv. Haină sport. – Din fr. sport.

DOOM

sport s. n., pl. spórturi

sporul
SPOR¹, spori, s. m. Organ microscopic al organismelor vegetale, care servește la înmulțire, la răspândire și, adesea, pentru supraviețuirea în condiții nefavorabile. ♦ (Zool.) Corpuscul reproducător la anumite protozoare. – Din fr. spore.

DOOM

spor² (progres, belșug, majorare, supliment) s. n., (majorări, suplimente) pl. spóruri

sporul
SPOR², (3) sporuri, s. n. 1. Faptul de a progresa ușor, de a avea randament în muncă; progres. ◊ Loc. adj. și adv. Cu spor = cu mare randament; spornic; repede. Fără spor = fără randament; puțin; încet. ◊ Expr. A avea spor = a realiza, a produce mult în timp (relativ) scurt. Spor la lucru! formulă de urare adresată cuiva care lucrează sau merge la lucru. 2. Abundență, belșug, prosperitate; folos, câștig. 3. Creștere, mărire, majorare; adaos, supliment; (concr.) ceea ce reprezintă o creștere, o mărire, un adaos. – Din sl. sporŭ, bg. spor.

sporulat
SPORULÁT, -Ă, sporulați, -te, adj. (Despre plante) Care se înmulțește prin spori¹. – Din fr. sporulé.

DOOM

sporulát adj. m., pl. sporuláți; f. sporulátă, pl. sporuláte

sporulata
SPORULÁT, -Ă, sporulați, -te, adj. (Despre plante) Care se înmulțește prin spori¹. – Din fr. sporulé.

DOOM

sporulát adj. m., pl. sporuláți; f. sporulátă, pl. sporuláte

sporulate
SPORULÁT, -Ă, sporulați, -te, adj. (Despre plante) Care se înmulțește prin spori¹. – Din fr. sporulé.

DOOM

sporulát adj. m., pl. sporuláți; f. sporulátă, pl. sporuláte

sporulatei
SPORULÁT, -Ă, sporulați, -te, adj. (Despre plante) Care se înmulțește prin spori¹. – Din fr. sporulé.

DOOM

sporulát adj. m., pl. sporuláți; f. sporulátă, pl. sporuláte

sporulatele
SPORULÁT, -Ă, sporulați, -te, adj. (Despre plante) Care se înmulțește prin spori¹. – Din fr. sporulé.

DOOM

sporulát adj. m., pl. sporuláți; f. sporulátă, pl. sporuláte

sporulatelor
SPORULÁT, -Ă, sporulați, -te, adj. (Despre plante) Care se înmulțește prin spori¹. – Din fr. sporulé.

DOOM

sporulát adj. m., pl. sporuláți; f. sporulátă, pl. sporuláte

sporulatul
SPORULÁT, -Ă, sporulați, -te, adj. (Despre plante) Care se înmulțește prin spori¹. – Din fr. sporulé.

DOOM

sporulát adj. m., pl. sporuláți; f. sporulátă, pl. sporuláte

sporulatului
SPORULÁT, -Ă, sporulați, -te, adj. (Despre plante) Care se înmulțește prin spori¹. – Din fr. sporulé.

DOOM

sporulát adj. m., pl. sporuláți; f. sporulátă, pl. sporuláte

sporulați
SPORULÁT, -Ă, sporulați, -te, adj. (Despre plante) Care se înmulțește prin spori¹. – Din fr. sporulé.

DOOM

sporulát adj. m., pl. sporuláți; f. sporulátă, pl. sporuláte

sporulație
SPORULÁȚIE s. f. (Bot.) Proces de formare a sporilor¹; mod de reproducere asexuată prin spori¹. – Din fr. sporulation.

DOOM

sporuláție (-ți-e) s. f., art. sporuláția (-ți-a), g.-d. sporuláții, art. sporuláției

sporulații
SPORULÁT, -Ă, sporulați, -te, adj. (Despre plante) Care se înmulțește prin spori¹. – Din fr. sporulé.

DOOM

sporulát adj. m., pl. sporuláți; f. sporulátă, pl. sporuláte

sporulaților
SPORULÁT, -Ă, sporulați, -te, adj. (Despre plante) Care se înmulțește prin spori¹. – Din fr. sporulé.

DOOM

sporulát adj. m., pl. sporuláți; f. sporulátă, pl. sporuláte

sporului
SPOR¹, spori, s. m. Organ microscopic al organismelor vegetale, care servește la înmulțire, la răspândire și, adesea, pentru supraviețuirea în condiții nefavorabile. ♦ (Zool.) Corpuscul reproducător la anumite protozoare. – Din fr. spore.

DOOM

spor² (progres, belșug, majorare, supliment) s. n., (majorări, suplimente) pl. spóruri

sporului
SPOR², (3) sporuri, s. n. 1. Faptul de a progresa ușor, de a avea randament în muncă; progres. ◊ Loc. adj. și adv. Cu spor = cu mare randament; spornic; repede. Fără spor = fără randament; puțin; încet. ◊ Expr. A avea spor = a realiza, a produce mult în timp (relativ) scurt. Spor la lucru! formulă de urare adresată cuiva care lucrează sau merge la lucru. 2. Abundență, belșug, prosperitate; folos, câștig. 3. Creștere, mărire, majorare; adaos, supliment; (concr.) ceea ce reprezintă o creștere, o mărire, un adaos. – Din sl. sporŭ, bg. spor.

sporuri
SPOR², (3) sporuri, s. n. 1. Faptul de a progresa ușor, de a avea randament în muncă; progres. ◊ Loc. adj. și adv. Cu spor = cu mare randament; spornic; repede. Fără spor = fără randament; puțin; încet. ◊ Expr. A avea spor = a realiza, a produce mult în timp (relativ) scurt. Spor la lucru! formulă de urare adresată cuiva care lucrează sau merge la lucru. 2. Abundență, belșug, prosperitate; folos, câștig. 3. Creștere, mărire, majorare; adaos, supliment; (concr.) ceea ce reprezintă o creștere, o mărire, un adaos. – Din sl. sporŭ, bg. spor.

sporurile
SPOR², (3) sporuri, s. n. 1. Faptul de a progresa ușor, de a avea randament în muncă; progres. ◊ Loc. adj. și adv. Cu spor = cu mare randament; spornic; repede. Fără spor = fără randament; puțin; încet. ◊ Expr. A avea spor = a realiza, a produce mult în timp (relativ) scurt. Spor la lucru! formulă de urare adresată cuiva care lucrează sau merge la lucru. 2. Abundență, belșug, prosperitate; folos, câștig. 3. Creștere, mărire, majorare; adaos, supliment; (concr.) ceea ce reprezintă o creștere, o mărire, un adaos. – Din sl. sporŭ, bg. spor.

sporurilor
SPOR², (3) sporuri, s. n. 1. Faptul de a progresa ușor, de a avea randament în muncă; progres. ◊ Loc. adj. și adv. Cu spor = cu mare randament; spornic; repede. Fără spor = fără randament; puțin; încet. ◊ Expr. A avea spor = a realiza, a produce mult în timp (relativ) scurt. Spor la lucru! formulă de urare adresată cuiva care lucrează sau merge la lucru. 2. Abundență, belșug, prosperitate; folos, câștig. 3. Creștere, mărire, majorare; adaos, supliment; (concr.) ceea ce reprezintă o creștere, o mărire, un adaos. – Din sl. sporŭ, bg. spor.

spot
SPOT, spoturi, s. n. 1. (Fiz.) Urmă luminoasă lăsată pe o scară gradată sau pe un ecran de o rază de lumină reflectată pe oglinda unui instrument de măsură, care servește ca indicator. ♦ Fascicul concentrat de lumină folosit pentru luminarea scenei sau a unui actor; proiector care produce acest fascicul. 2. Scurt anunț sau reclamă comercială prezentată la radio și televiziune. – Din fr. spot.

DOOM

spot s. n., pl. spóturi

spotul
SPOT, spoturi, s. n. 1. (Fiz.) Urmă luminoasă lăsată pe o scară gradată sau pe un ecran de o rază de lumină reflectată pe oglinda unui instrument de măsură, care servește ca indicator. ♦ Fascicul concentrat de lumină folosit pentru luminarea scenei sau a unui actor; proiector care produce acest fascicul. 2. Scurt anunț sau reclamă comercială prezentată la radio și televiziune. – Din fr. spot.

DOOM

spot s. n., pl. spóturi

spotului
SPOT, spoturi, s. n. 1. (Fiz.) Urmă luminoasă lăsată pe o scară gradată sau pe un ecran de o rază de lumină reflectată pe oglinda unui instrument de măsură, care servește ca indicator. ♦ Fascicul concentrat de lumină folosit pentru luminarea scenei sau a unui actor; proiector care produce acest fascicul. 2. Scurt anunț sau reclamă comercială prezentată la radio și televiziune. – Din fr. spot.

DOOM

spot s. n., pl. spóturi

spoturi
SPOT, spoturi, s. n. 1. (Fiz.) Urmă luminoasă lăsată pe o scară gradată sau pe un ecran de o rază de lumină reflectată pe oglinda unui instrument de măsură, care servește ca indicator. ♦ Fascicul concentrat de lumină folosit pentru luminarea scenei sau a unui actor; proiector care produce acest fascicul. 2. Scurt anunț sau reclamă comercială prezentată la radio și televiziune. – Din fr. spot.

DOOM

spot s. n., pl. spóturi

spoturile
SPOT, spoturi, s. n. 1. (Fiz.) Urmă luminoasă lăsată pe o scară gradată sau pe un ecran de o rază de lumină reflectată pe oglinda unui instrument de măsură, care servește ca indicator. ♦ Fascicul concentrat de lumină folosit pentru luminarea scenei sau a unui actor; proiector care produce acest fascicul. 2. Scurt anunț sau reclamă comercială prezentată la radio și televiziune. – Din fr. spot.

DOOM

spot s. n., pl. spóturi

spoturilor
SPOT, spoturi, s. n. 1. (Fiz.) Urmă luminoasă lăsată pe o scară gradată sau pe un ecran de o rază de lumină reflectată pe oglinda unui instrument de măsură, care servește ca indicator. ♦ Fascicul concentrat de lumină folosit pentru luminarea scenei sau a unui actor; proiector care produce acest fascicul. 2. Scurt anunț sau reclamă comercială prezentată la radio și televiziune. – Din fr. spot.

DOOM

spot s. n., pl. spóturi

spovadă
SPOVÁDĂ s. f. Spovedanie. Părintele... cum s-a simțit că e popit, Pă toți țiganii că-i cheamă Și dă spovadă-i întreabă. MARIAN, S. 303.

spovedania
SPOVEDÁNIE, spovedanii, s. f. Faptul de a (se) spovedi; mărturisire. ♦ Spec. Ceremonia mărturisirii păcatelor în fața preotului. – Din sl. ispovĕdanije.

DOOM

spovedánie (-ni-e) s. f., art. spovedánia (-ni-a), g.-d. art. spovedániei; pl. spovedánii, art. spovedániile (-ni-i-)

spovedanie
SPOVEDÁNIE, spovedanii, s. f. Faptul de a (se) spovedi; mărturisire. ♦ Spec. Ceremonia mărturisirii păcatelor în fața preotului. – Din sl. ispovĕdanije.

DOOM

spovedánie (-ni-e) s. f., art. spovedánia (-ni-a), g.-d. art. spovedániei; pl. spovedánii, art. spovedániile (-ni-i-)

spovedaniei
SPOVEDÁNIE, spovedanii, s. f. Faptul de a (se) spovedi; mărturisire. ♦ Spec. Ceremonia mărturisirii păcatelor în fața preotului. – Din sl. ispovĕdanije.

DOOM

spovedánie (-ni-e) s. f., art. spovedánia (-ni-a), g.-d. art. spovedániei; pl. spovedánii, art. spovedániile (-ni-i-)

spovedanii
SPOVEDÁNIE, spovedanii, s. f. Faptul de a (se) spovedi; mărturisire. ♦ Spec. Ceremonia mărturisirii păcatelor în fața preotului. – Din sl. ispovĕdanije.

DOOM

spovedánie (-ni-e) s. f., art. spovedánia (-ni-a), g.-d. art. spovedániei; pl. spovedánii, art. spovedániile (-ni-i-)

spovedaniile
SPOVEDÁNIE, spovedanii, s. f. Faptul de a (se) spovedi; mărturisire. ♦ Spec. Ceremonia mărturisirii păcatelor în fața preotului. – Din sl. ispovĕdanije.

DOOM

spovedánie (-ni-e) s. f., art. spovedánia (-ni-a), g.-d. art. spovedániei; pl. spovedánii, art. spovedániile (-ni-i-)

spovedaniilor
SPOVEDÁNIE, spovedanii, s. f. Faptul de a (se) spovedi; mărturisire. ♦ Spec. Ceremonia mărturisirii păcatelor în fața preotului. – Din sl. ispovĕdanije.

DOOM

spovedánie (-ni-e) s. f., art. spovedánia (-ni-a), g.-d. art. spovedániei; pl. spovedánii, art. spovedániile (-ni-i-)

spovedea
SPOVEDÍ, spovedesc, vb. IV. Refl. (în ritualul ortodox și catolic) A mărturisi unui duhovnic greșelile făptuite spre a obține iertarea lor. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A asculta mărturisirea greșelilor făptuite de un credincios. ♦ Refl. și tranz. A mărturisi cuiva o taină; a (se) destăinui. [Var.: (înv.) ispovedí, ispoveduí, (reg.) spoveduí vb. IV] – Din sl. ispovĕdati.

DOOM

spovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spovedésc, imperf. 3 sg. spovedeá; conj. prez. 3 să spovedeáscă

spovedeai
SPOVEDÍ, spovedesc, vb. IV. Refl. (în ritualul ortodox și catolic) A mărturisi unui duhovnic greșelile făptuite spre a obține iertarea lor. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A asculta mărturisirea greșelilor făptuite de un credincios. ♦ Refl. și tranz. A mărturisi cuiva o taină; a (se) destăinui. [Var.: (înv.) ispovedí, ispoveduí, (reg.) spoveduí vb. IV] – Din sl. ispovĕdati.

DOOM

spovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spovedésc, imperf. 3 sg. spovedeá; conj. prez. 3 să spovedeáscă

spovedeam
SPOVEDÍ, spovedesc, vb. IV. Refl. (în ritualul ortodox și catolic) A mărturisi unui duhovnic greșelile făptuite spre a obține iertarea lor. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A asculta mărturisirea greșelilor făptuite de un credincios. ♦ Refl. și tranz. A mărturisi cuiva o taină; a (se) destăinui. [Var.: (înv.) ispovedí, ispoveduí, (reg.) spoveduí vb. IV] – Din sl. ispovĕdati.

DOOM

spovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spovedésc, imperf. 3 sg. spovedeá; conj. prez. 3 să spovedeáscă

spovedească
SPOVEDÍ, spovedesc, vb. IV. Refl. (în ritualul ortodox și catolic) A mărturisi unui duhovnic greșelile făptuite spre a obține iertarea lor. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A asculta mărturisirea greșelilor făptuite de un credincios. ♦ Refl. și tranz. A mărturisi cuiva o taină; a (se) destăinui. [Var.: (înv.) ispovedí, ispoveduí, (reg.) spoveduí vb. IV] – Din sl. ispovĕdati.

DOOM

spovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spovedésc, imperf. 3 sg. spovedeá; conj. prez. 3 să spovedeáscă

spovedeau
SPOVEDÍ, spovedesc, vb. IV. Refl. (în ritualul ortodox și catolic) A mărturisi unui duhovnic greșelile făptuite spre a obține iertarea lor. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A asculta mărturisirea greșelilor făptuite de un credincios. ♦ Refl. și tranz. A mărturisi cuiva o taină; a (se) destăinui. [Var.: (înv.) ispovedí, ispoveduí, (reg.) spoveduí vb. IV] – Din sl. ispovĕdati.

DOOM

spovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spovedésc, imperf. 3 sg. spovedeá; conj. prez. 3 să spovedeáscă

spovedeați
SPOVEDÍ, spovedesc, vb. IV. Refl. (în ritualul ortodox și catolic) A mărturisi unui duhovnic greșelile făptuite spre a obține iertarea lor. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A asculta mărturisirea greșelilor făptuite de un credincios. ♦ Refl. și tranz. A mărturisi cuiva o taină; a (se) destăinui. [Var.: (înv.) ispovedí, ispoveduí, (reg.) spoveduí vb. IV] – Din sl. ispovĕdati.

DOOM

spovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spovedésc, imperf. 3 sg. spovedeá; conj. prez. 3 să spovedeáscă

spovedesc
SPOVEDÍ, spovedesc, vb. IV. Refl. (în ritualul ortodox și catolic) A mărturisi unui duhovnic greșelile făptuite spre a obține iertarea lor. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A asculta mărturisirea greșelilor făptuite de un credincios. ♦ Refl. și tranz. A mărturisi cuiva o taină; a (se) destăinui. [Var.: (înv.) ispovedí, ispoveduí, (reg.) spoveduí vb. IV] – Din sl. ispovĕdati.

DOOM

spovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spovedésc, imperf. 3 sg. spovedeá; conj. prez. 3 să spovedeáscă

spovedește
SPOVEDÍ, spovedesc, vb. IV. Refl. (în ritualul ortodox și catolic) A mărturisi unui duhovnic greșelile făptuite spre a obține iertarea lor. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A asculta mărturisirea greșelilor făptuite de un credincios. ♦ Refl. și tranz. A mărturisi cuiva o taină; a (se) destăinui. [Var.: (înv.) ispovedí, ispoveduí, (reg.) spoveduí vb. IV] – Din sl. ispovĕdati.

DOOM

spovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spovedésc, imperf. 3 sg. spovedeá; conj. prez. 3 să spovedeáscă

spovedești
SPOVEDÍ, spovedesc, vb. IV. Refl. (în ritualul ortodox și catolic) A mărturisi unui duhovnic greșelile făptuite spre a obține iertarea lor. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A asculta mărturisirea greșelilor făptuite de un credincios. ♦ Refl. și tranz. A mărturisi cuiva o taină; a (se) destăinui. [Var.: (înv.) ispovedí, ispoveduí, (reg.) spoveduí vb. IV] – Din sl. ispovĕdati.

DOOM

spovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spovedésc, imperf. 3 sg. spovedeá; conj. prez. 3 să spovedeáscă

spovedi
SPOVEDÍ, spovedesc, vb. IV. Refl. (în ritualul ortodox și catolic) A mărturisi unui duhovnic greșelile făptuite spre a obține iertarea lor. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A asculta mărturisirea greșelilor făptuite de un credincios. ♦ Refl. și tranz. A mărturisi cuiva o taină; a (se) destăinui. [Var.: (înv.) ispovedí, ispoveduí, (reg.) spoveduí vb. IV] – Din sl. ispovĕdati.

DOOM

spovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spovedésc, imperf. 3 sg. spovedeá; conj. prez. 3 să spovedeáscă

spovedii
SPOVEDÍ, spovedesc, vb. IV. Refl. (în ritualul ortodox și catolic) A mărturisi unui duhovnic greșelile făptuite spre a obține iertarea lor. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A asculta mărturisirea greșelilor făptuite de un credincios. ♦ Refl. și tranz. A mărturisi cuiva o taină; a (se) destăinui. [Var.: (înv.) ispovedí, ispoveduí, (reg.) spoveduí vb. IV] – Din sl. ispovĕdati.

DOOM

spovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spovedésc, imperf. 3 sg. spovedeá; conj. prez. 3 să spovedeáscă

spovedim
SPOVEDÍ, spovedesc, vb. IV. Refl. (în ritualul ortodox și catolic) A mărturisi unui duhovnic greșelile făptuite spre a obține iertarea lor. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A asculta mărturisirea greșelilor făptuite de un credincios. ♦ Refl. și tranz. A mărturisi cuiva o taină; a (se) destăinui. [Var.: (înv.) ispovedí, ispoveduí, (reg.) spoveduí vb. IV] – Din sl. ispovĕdati.

DOOM

spovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spovedésc, imperf. 3 sg. spovedeá; conj. prez. 3 să spovedeáscă

spovedind
SPOVEDÍ, spovedesc, vb. IV. Refl. (în ritualul ortodox și catolic) A mărturisi unui duhovnic greșelile făptuite spre a obține iertarea lor. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A asculta mărturisirea greșelilor făptuite de un credincios. ♦ Refl. și tranz. A mărturisi cuiva o taină; a (se) destăinui. [Var.: (înv.) ispovedí, ispoveduí, (reg.) spoveduí vb. IV] – Din sl. ispovĕdati.

DOOM

spovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spovedésc, imperf. 3 sg. spovedeá; conj. prez. 3 să spovedeáscă

spovedire
SPOVEDÍ, spovedesc, vb. IV. Refl. (în ritualul ortodox și catolic) A mărturisi unui duhovnic greșelile făptuite spre a obține iertarea lor. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A asculta mărturisirea greșelilor făptuite de un credincios. ♦ Refl. și tranz. A mărturisi cuiva o taină; a (se) destăinui. [Var.: (înv.) ispovedí, ispoveduí, (reg.) spoveduí vb. IV] – Din sl. ispovĕdati.

DOOM

spovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spovedésc, imperf. 3 sg. spovedeá; conj. prez. 3 să spovedeáscă

spovedire
SPOVEDÍRE, spovediri, s. f. Acțiunea de a (se) spovedi; destăinuire, mărturisire. – V. spovedi.

DOOM

spovedíre s. f., g.-d. art. spovedírii; pl. spovedíri

spovedirea
SPOVEDÍRE, spovediri, s. f. Acțiunea de a (se) spovedi; destăinuire, mărturisire. – V. spovedi.

DOOM

spovedíre s. f., g.-d. art. spovedírii; pl. spovedíri

spovediri
SPOVEDÍRE, spovediri, s. f. Acțiunea de a (se) spovedi; destăinuire, mărturisire. – V. spovedi.

DOOM

spovedíre s. f., g.-d. art. spovedírii; pl. spovedíri

spovedirii
SPOVEDÍRE, spovediri, s. f. Acțiunea de a (se) spovedi; destăinuire, mărturisire. – V. spovedi.

DOOM

spovedíre s. f., g.-d. art. spovedírii; pl. spovedíri

spovedirile
SPOVEDÍRE, spovediri, s. f. Acțiunea de a (se) spovedi; destăinuire, mărturisire. – V. spovedi.

DOOM

spovedíre s. f., g.-d. art. spovedírii; pl. spovedíri

spovedirilor
SPOVEDÍRE, spovediri, s. f. Acțiunea de a (se) spovedi; destăinuire, mărturisire. – V. spovedi.

DOOM

spovedíre s. f., g.-d. art. spovedírii; pl. spovedíri

spovediră
SPOVEDÍ, spovedesc, vb. IV. Refl. (în ritualul ortodox și catolic) A mărturisi unui duhovnic greșelile făptuite spre a obține iertarea lor. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A asculta mărturisirea greșelilor făptuite de un credincios. ♦ Refl. și tranz. A mărturisi cuiva o taină; a (se) destăinui. [Var.: (înv.) ispovedí, ispoveduí, (reg.) spoveduí vb. IV] – Din sl. ispovĕdati.

DOOM

spovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spovedésc, imperf. 3 sg. spovedeá; conj. prez. 3 să spovedeáscă

spovedirăm
SPOVEDÍ, spovedesc, vb. IV. Refl. (în ritualul ortodox și catolic) A mărturisi unui duhovnic greșelile făptuite spre a obține iertarea lor. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A asculta mărturisirea greșelilor făptuite de un credincios. ♦ Refl. și tranz. A mărturisi cuiva o taină; a (se) destăinui. [Var.: (înv.) ispovedí, ispoveduí, (reg.) spoveduí vb. IV] – Din sl. ispovĕdati.

DOOM

spovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spovedésc, imperf. 3 sg. spovedeá; conj. prez. 3 să spovedeáscă

spovedirăți
SPOVEDÍ, spovedesc, vb. IV. Refl. (în ritualul ortodox și catolic) A mărturisi unui duhovnic greșelile făptuite spre a obține iertarea lor. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A asculta mărturisirea greșelilor făptuite de un credincios. ♦ Refl. și tranz. A mărturisi cuiva o taină; a (se) destăinui. [Var.: (înv.) ispovedí, ispoveduí, (reg.) spoveduí vb. IV] – Din sl. ispovĕdati.

DOOM

spovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spovedésc, imperf. 3 sg. spovedeá; conj. prez. 3 să spovedeáscă

spovedise
SPOVEDÍ, spovedesc, vb. IV. Refl. (în ritualul ortodox și catolic) A mărturisi unui duhovnic greșelile făptuite spre a obține iertarea lor. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A asculta mărturisirea greșelilor făptuite de un credincios. ♦ Refl. și tranz. A mărturisi cuiva o taină; a (se) destăinui. [Var.: (înv.) ispovedí, ispoveduí, (reg.) spoveduí vb. IV] – Din sl. ispovĕdati.

DOOM

spovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spovedésc, imperf. 3 sg. spovedeá; conj. prez. 3 să spovedeáscă

spovedisem
SPOVEDÍ, spovedesc, vb. IV. Refl. (în ritualul ortodox și catolic) A mărturisi unui duhovnic greșelile făptuite spre a obține iertarea lor. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A asculta mărturisirea greșelilor făptuite de un credincios. ♦ Refl. și tranz. A mărturisi cuiva o taină; a (se) destăinui. [Var.: (înv.) ispovedí, ispoveduí, (reg.) spoveduí vb. IV] – Din sl. ispovĕdati.

DOOM

spovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spovedésc, imperf. 3 sg. spovedeá; conj. prez. 3 să spovedeáscă

spovediseră
SPOVEDÍ, spovedesc, vb. IV. Refl. (în ritualul ortodox și catolic) A mărturisi unui duhovnic greșelile făptuite spre a obține iertarea lor. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A asculta mărturisirea greșelilor făptuite de un credincios. ♦ Refl. și tranz. A mărturisi cuiva o taină; a (se) destăinui. [Var.: (înv.) ispovedí, ispoveduí, (reg.) spoveduí vb. IV] – Din sl. ispovĕdati.

DOOM

spovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spovedésc, imperf. 3 sg. spovedeá; conj. prez. 3 să spovedeáscă

spovediserăm
SPOVEDÍ, spovedesc, vb. IV. Refl. (în ritualul ortodox și catolic) A mărturisi unui duhovnic greșelile făptuite spre a obține iertarea lor. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A asculta mărturisirea greșelilor făptuite de un credincios. ♦ Refl. și tranz. A mărturisi cuiva o taină; a (se) destăinui. [Var.: (înv.) ispovedí, ispoveduí, (reg.) spoveduí vb. IV] – Din sl. ispovĕdati.

DOOM

spovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spovedésc, imperf. 3 sg. spovedeá; conj. prez. 3 să spovedeáscă

spovediserăți
SPOVEDÍ, spovedesc, vb. IV. Refl. (în ritualul ortodox și catolic) A mărturisi unui duhovnic greșelile făptuite spre a obține iertarea lor. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A asculta mărturisirea greșelilor făptuite de un credincios. ♦ Refl. și tranz. A mărturisi cuiva o taină; a (se) destăinui. [Var.: (înv.) ispovedí, ispoveduí, (reg.) spoveduí vb. IV] – Din sl. ispovĕdati.

DOOM

spovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spovedésc, imperf. 3 sg. spovedeá; conj. prez. 3 să spovedeáscă

spovediseși
SPOVEDÍ, spovedesc, vb. IV. Refl. (în ritualul ortodox și catolic) A mărturisi unui duhovnic greșelile făptuite spre a obține iertarea lor. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A asculta mărturisirea greșelilor făptuite de un credincios. ♦ Refl. și tranz. A mărturisi cuiva o taină; a (se) destăinui. [Var.: (înv.) ispovedí, ispoveduí, (reg.) spoveduí vb. IV] – Din sl. ispovĕdati.

DOOM

spovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spovedésc, imperf. 3 sg. spovedeá; conj. prez. 3 să spovedeáscă

spovediseți
SPOVEDÍ, spovedesc, vb. IV. Refl. (în ritualul ortodox și catolic) A mărturisi unui duhovnic greșelile făptuite spre a obține iertarea lor. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A asculta mărturisirea greșelilor făptuite de un credincios. ♦ Refl. și tranz. A mărturisi cuiva o taină; a (se) destăinui. [Var.: (înv.) ispovedí, ispoveduí, (reg.) spoveduí vb. IV] – Din sl. ispovĕdati.

DOOM

spovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spovedésc, imperf. 3 sg. spovedeá; conj. prez. 3 să spovedeáscă

spovedit
SPOVEDÍ, spovedesc, vb. IV. Refl. (în ritualul ortodox și catolic) A mărturisi unui duhovnic greșelile făptuite spre a obține iertarea lor. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A asculta mărturisirea greșelilor făptuite de un credincios. ♦ Refl. și tranz. A mărturisi cuiva o taină; a (se) destăinui. [Var.: (înv.) ispovedí, ispoveduí, (reg.) spoveduí vb. IV] – Din sl. ispovĕdati.

DOOM

spovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spovedésc, imperf. 3 sg. spovedeá; conj. prez. 3 să spovedeáscă

spovediși
SPOVEDÍ, spovedesc, vb. IV. Refl. (în ritualul ortodox și catolic) A mărturisi unui duhovnic greșelile făptuite spre a obține iertarea lor. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A asculta mărturisirea greșelilor făptuite de un credincios. ♦ Refl. și tranz. A mărturisi cuiva o taină; a (se) destăinui. [Var.: (înv.) ispovedí, ispoveduí, (reg.) spoveduí vb. IV] – Din sl. ispovĕdati.

DOOM

spovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spovedésc, imperf. 3 sg. spovedeá; conj. prez. 3 să spovedeáscă

spovediți
SPOVEDÍ, spovedesc, vb. IV. Refl. (în ritualul ortodox și catolic) A mărturisi unui duhovnic greșelile făptuite spre a obține iertarea lor. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A asculta mărturisirea greșelilor făptuite de un credincios. ♦ Refl. și tranz. A mărturisi cuiva o taină; a (se) destăinui. [Var.: (înv.) ispovedí, ispoveduí, (reg.) spoveduí vb. IV] – Din sl. ispovĕdati.

DOOM

spovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spovedésc, imperf. 3 sg. spovedeá; conj. prez. 3 să spovedeáscă

spovedui
SPOVEDUÍ vb. IV v. spovedi.

spovădui
SPOVĂDUÍ, spovăduiesc, vb. IV. Refl. (Mold.) A se spovedi. Te-ai spovăduit pîn-a nu pleca de-acasă ? ALECSANDRI, T. I 426.

sprafcă
SPRÁFCĂ, sprafce, s. f. 1. (Înv.) Cercetare (judecătorească); anchetă. 2. (Fam.; în expr.) A face sprafca (sau sprafcă) din... (sau de...) = a jefui, a risipi, a distruge. – Din rus. spravka.

DOOM

spráfcă (înv.) s. f., g.-d. art. spráfcei; pl. spráfce

sprat
sprat (-ți), s. m. – Varietate de sardele (Clupea Sulinae). It. spratto (Candrea).

spray
SPRAY, spray-uri, s. n. Substanță (cosmetică, insecticidă etc.) pulverizată de un atomizor; p. ext. atomizor. [Pr.: sprei] – Din engl. spray.

DOOM

!spray (angl.) [pron. sprei] s. n., art. spray-ul; pl. spray-uri

spre
SPRE prep. 1. (Cu sens local) În direcția..., înspre, către, la. Pornesc spre școală. ♦ (În numeralele de la 11 la 19, formate prin compunere) Adăugat la..., peste. Unsprezece. 2. (Cu sens temporal) În apropierea..., aproape de..., cam la vremea..., pe la...Spre iarnă. ♦ Către ziua de...; dintre ziua de...; și ziua de... Luni spre marți. ♦ (Arată o acțiune ulterioară celei exprimate de verbul precedent, având valoare copulativă) După aceea, și apoi. 3. (Introduce un complement circumstațial de scop) în vederea..., pentru a..., ca să... Se duce spre a cerceta personal. ◊ Expr. Spre pildă = de pildă, de exemplu. 4. (Introduce un complement circumstanțial de mod) (În așa fel) încât (să producă, să cauzeze cuiva ceva). I-a dăruit o carte spre marea lui bucurie. 5. (Înv. și reg.; introduce un complement indirect) Echivalând cu..., drept, ca. Spre răsplată, cer două lucruri. – Lat. super.

DOOM

spre prep.

sprenț
SPÉNȚER, spențere, s. n. Haină scurtă (uneori ca o vestă fără mîneci) purtată de bărbați, mai rar de femei. Era încălțat cu cizme de lac cu turetci nalte, – mijlocul i-l strîngea un spențer de catifea. SADOVEANU, O. IV 256. Muierile... au... cămașă, rochie și un spențer negru, ce are împreunat și o legătură de gît, rămîind mînecile cămășii și pieptul afară din spențer. GOLESCU, Î. 185. ♦ (Rar) Bluză militară. Avea degetele țapene ca de statuie și două galoane de lînă pe mîneca spențerului. BART, S. M. 76. – Variante: spénțur, spențure (ȘEZ. IX 40) și spențuri (GOLESCU, Î. 103), sprenț (PAMFILE, I. C. 356), sprénțur (ȘEZ. IX 40) s. n.

sprențur
SPRÉNȚUR s. m. v. spențer.

sprevăzător
SPREVĂZĂTÓR, -OÁRE, sprevăzători, -oare, adj. (Rar) Prin care se străvede (v. străveziu); p. ext. clar, luminos. Din seninul celei mai liniștite și mai sprevăzătoare seri de iunie. GALACTION, O. I 283. Ape și izvoare mai sprevăzătoare și decît cristalul. GORJAN, H. II 3.

sprijin
SPRÍJIN, sprijine, s. n. 1. Ceea ce servește să susțină, să sprijine (1), să prindă ceva (ca să nu cadă). 2. Fig. Ajutor, asistență, ocrotire. ♦ (Concr.) Susținător, ocrotitor, sprijinitor. – Din sl. sŭprenženŭ.

DOOM

spríjin s. n., pl. spríjine

sprijin
SPRIJINÍ, spríjin, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) susține, a (se) rezema, a (se) propti (ca să nu cadă). ♦ Fig. A pune bază pe ceva sau a constitui temeiul a ceva; a (se) întemeia pe... 2. Tranz. Fig. A ajuta pe cineva sau ceva, a ocroti, a proteja; a-și da concursul la ceva. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ține piept unui atac; a rezista. – Din sprijin.

DOOM

sprijiní (a ~) vb., ind. prez. 3 spríjină, imperf. 3 sg. sprijineá; conj. prez. 3 să spríjine

sprijine
SPRÍJIN, sprijine, s. n. 1. Ceea ce servește să susțină, să sprijine (1), să prindă ceva (ca să nu cadă). 2. Fig. Ajutor, asistență, ocrotire. ♦ (Concr.) Susținător, ocrotitor, sprijinitor. – Din sl. sŭprenženŭ.

DOOM

spríjin s. n., pl. spríjine

sprijine
SPRIJINÍ, spríjin, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) susține, a (se) rezema, a (se) propti (ca să nu cadă). ♦ Fig. A pune bază pe ceva sau a constitui temeiul a ceva; a (se) întemeia pe... 2. Tranz. Fig. A ajuta pe cineva sau ceva, a ocroti, a proteja; a-și da concursul la ceva. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ține piept unui atac; a rezista. – Din sprijin.

DOOM

sprijiní (a ~) vb., ind. prez. 3 spríjină, imperf. 3 sg. sprijineá; conj. prez. 3 să spríjine

sprijinea
SPRIJINÍ, spríjin, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) susține, a (se) rezema, a (se) propti (ca să nu cadă). ♦ Fig. A pune bază pe ceva sau a constitui temeiul a ceva; a (se) întemeia pe... 2. Tranz. Fig. A ajuta pe cineva sau ceva, a ocroti, a proteja; a-și da concursul la ceva. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ține piept unui atac; a rezista. – Din sprijin.

DOOM

sprijiní (a ~) vb., ind. prez. 3 spríjină, imperf. 3 sg. sprijineá; conj. prez. 3 să spríjine

sprijineai
SPRIJINÍ, spríjin, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) susține, a (se) rezema, a (se) propti (ca să nu cadă). ♦ Fig. A pune bază pe ceva sau a constitui temeiul a ceva; a (se) întemeia pe... 2. Tranz. Fig. A ajuta pe cineva sau ceva, a ocroti, a proteja; a-și da concursul la ceva. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ține piept unui atac; a rezista. – Din sprijin.

DOOM

sprijiní (a ~) vb., ind. prez. 3 spríjină, imperf. 3 sg. sprijineá; conj. prez. 3 să spríjine

sprijineam
SPRIJINÍ, spríjin, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) susține, a (se) rezema, a (se) propti (ca să nu cadă). ♦ Fig. A pune bază pe ceva sau a constitui temeiul a ceva; a (se) întemeia pe... 2. Tranz. Fig. A ajuta pe cineva sau ceva, a ocroti, a proteja; a-și da concursul la ceva. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ține piept unui atac; a rezista. – Din sprijin.

DOOM

sprijiní (a ~) vb., ind. prez. 3 spríjină, imperf. 3 sg. sprijineá; conj. prez. 3 să spríjine

sprijineau
SPRIJINÍ, spríjin, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) susține, a (se) rezema, a (se) propti (ca să nu cadă). ♦ Fig. A pune bază pe ceva sau a constitui temeiul a ceva; a (se) întemeia pe... 2. Tranz. Fig. A ajuta pe cineva sau ceva, a ocroti, a proteja; a-și da concursul la ceva. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ține piept unui atac; a rezista. – Din sprijin.

DOOM

sprijiní (a ~) vb., ind. prez. 3 spríjină, imperf. 3 sg. sprijineá; conj. prez. 3 să spríjine

sprijineați
SPRIJINÍ, spríjin, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) susține, a (se) rezema, a (se) propti (ca să nu cadă). ♦ Fig. A pune bază pe ceva sau a constitui temeiul a ceva; a (se) întemeia pe... 2. Tranz. Fig. A ajuta pe cineva sau ceva, a ocroti, a proteja; a-și da concursul la ceva. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ține piept unui atac; a rezista. – Din sprijin.

DOOM

sprijiní (a ~) vb., ind. prez. 3 spríjină, imperf. 3 sg. sprijineá; conj. prez. 3 să spríjine

sprijinele
SPRÍJIN, sprijine, s. n. 1. Ceea ce servește să susțină, să sprijine (1), să prindă ceva (ca să nu cadă). 2. Fig. Ajutor, asistență, ocrotire. ♦ (Concr.) Susținător, ocrotitor, sprijinitor. – Din sl. sŭprenženŭ.

DOOM

spríjin s. n., pl. spríjine

sprijinelor
SPRÍJIN, sprijine, s. n. 1. Ceea ce servește să susțină, să sprijine (1), să prindă ceva (ca să nu cadă). 2. Fig. Ajutor, asistență, ocrotire. ♦ (Concr.) Susținător, ocrotitor, sprijinitor. – Din sl. sŭprenženŭ.

DOOM

spríjin s. n., pl. spríjine

sprijini
SPRIJINÍ, spríjin, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) susține, a (se) rezema, a (se) propti (ca să nu cadă). ♦ Fig. A pune bază pe ceva sau a constitui temeiul a ceva; a (se) întemeia pe... 2. Tranz. Fig. A ajuta pe cineva sau ceva, a ocroti, a proteja; a-și da concursul la ceva. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ține piept unui atac; a rezista. – Din sprijin.

DOOM

sprijiní (a ~) vb., ind. prez. 3 spríjină, imperf. 3 sg. sprijineá; conj. prez. 3 să spríjine

sprijinii
SPRIJINÍ, spríjin, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) susține, a (se) rezema, a (se) propti (ca să nu cadă). ♦ Fig. A pune bază pe ceva sau a constitui temeiul a ceva; a (se) întemeia pe... 2. Tranz. Fig. A ajuta pe cineva sau ceva, a ocroti, a proteja; a-și da concursul la ceva. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ține piept unui atac; a rezista. – Din sprijin.

DOOM

sprijiní (a ~) vb., ind. prez. 3 spríjină, imperf. 3 sg. sprijineá; conj. prez. 3 să spríjine

sprijinim
SPRIJINÍ, spríjin, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) susține, a (se) rezema, a (se) propti (ca să nu cadă). ♦ Fig. A pune bază pe ceva sau a constitui temeiul a ceva; a (se) întemeia pe... 2. Tranz. Fig. A ajuta pe cineva sau ceva, a ocroti, a proteja; a-și da concursul la ceva. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ține piept unui atac; a rezista. – Din sprijin.

DOOM

sprijiní (a ~) vb., ind. prez. 3 spríjină, imperf. 3 sg. sprijineá; conj. prez. 3 să spríjine

sprijinind
SPRIJINÍ, spríjin, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) susține, a (se) rezema, a (se) propti (ca să nu cadă). ♦ Fig. A pune bază pe ceva sau a constitui temeiul a ceva; a (se) întemeia pe... 2. Tranz. Fig. A ajuta pe cineva sau ceva, a ocroti, a proteja; a-și da concursul la ceva. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ține piept unui atac; a rezista. – Din sprijin.

DOOM

sprijiní (a ~) vb., ind. prez. 3 spríjină, imperf. 3 sg. sprijineá; conj. prez. 3 să spríjine

sprijinire
SPRIJINÍ, spríjin, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) susține, a (se) rezema, a (se) propti (ca să nu cadă). ♦ Fig. A pune bază pe ceva sau a constitui temeiul a ceva; a (se) întemeia pe... 2. Tranz. Fig. A ajuta pe cineva sau ceva, a ocroti, a proteja; a-și da concursul la ceva. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ține piept unui atac; a rezista. – Din sprijin.

DOOM

sprijiní (a ~) vb., ind. prez. 3 spríjină, imperf. 3 sg. sprijineá; conj. prez. 3 să spríjine

sprijinire
SPRIJINÍRE, sprijiniri, s. f. Acțiunea de a (se) sprijini; sprijin, reazem. ♦ Fig. Ajutor, ocrotire, concurs (material sau moral) acordat cuiva sau la ceva. – V. sprijini.

DOOM

sprijiníre s. f., g.-d. art. sprijinírii; pl. sprijiníri

sprijinirea
SPRIJINÍRE, sprijiniri, s. f. Acțiunea de a (se) sprijini; sprijin, reazem. ♦ Fig. Ajutor, ocrotire, concurs (material sau moral) acordat cuiva sau la ceva. – V. sprijini.

DOOM

sprijiníre s. f., g.-d. art. sprijinírii; pl. sprijiníri

sprijiniri
SPRIJINÍRE, sprijiniri, s. f. Acțiunea de a (se) sprijini; sprijin, reazem. ♦ Fig. Ajutor, ocrotire, concurs (material sau moral) acordat cuiva sau la ceva. – V. sprijini.

DOOM

sprijiníre s. f., g.-d. art. sprijinírii; pl. sprijiníri

sprijinirii
SPRIJINÍRE, sprijiniri, s. f. Acțiunea de a (se) sprijini; sprijin, reazem. ♦ Fig. Ajutor, ocrotire, concurs (material sau moral) acordat cuiva sau la ceva. – V. sprijini.

DOOM

sprijiníre s. f., g.-d. art. sprijinírii; pl. sprijiníri

sprijinirile
SPRIJINÍRE, sprijiniri, s. f. Acțiunea de a (se) sprijini; sprijin, reazem. ♦ Fig. Ajutor, ocrotire, concurs (material sau moral) acordat cuiva sau la ceva. – V. sprijini.

DOOM

sprijiníre s. f., g.-d. art. sprijinírii; pl. sprijiníri

sprijinirilor
SPRIJINÍRE, sprijiniri, s. f. Acțiunea de a (se) sprijini; sprijin, reazem. ♦ Fig. Ajutor, ocrotire, concurs (material sau moral) acordat cuiva sau la ceva. – V. sprijini.

DOOM

sprijiníre s. f., g.-d. art. sprijinírii; pl. sprijiníri

sprijiniră
SPRIJINÍ, spríjin, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) susține, a (se) rezema, a (se) propti (ca să nu cadă). ♦ Fig. A pune bază pe ceva sau a constitui temeiul a ceva; a (se) întemeia pe... 2. Tranz. Fig. A ajuta pe cineva sau ceva, a ocroti, a proteja; a-și da concursul la ceva. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ține piept unui atac; a rezista. – Din sprijin.

DOOM

sprijiní (a ~) vb., ind. prez. 3 spríjină, imperf. 3 sg. sprijineá; conj. prez. 3 să spríjine

sprijinirăm
SPRIJINÍ, spríjin, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) susține, a (se) rezema, a (se) propti (ca să nu cadă). ♦ Fig. A pune bază pe ceva sau a constitui temeiul a ceva; a (se) întemeia pe... 2. Tranz. Fig. A ajuta pe cineva sau ceva, a ocroti, a proteja; a-și da concursul la ceva. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ține piept unui atac; a rezista. – Din sprijin.

DOOM

sprijiní (a ~) vb., ind. prez. 3 spríjină, imperf. 3 sg. sprijineá; conj. prez. 3 să spríjine

sprijinirăți
SPRIJINÍ, spríjin, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) susține, a (se) rezema, a (se) propti (ca să nu cadă). ♦ Fig. A pune bază pe ceva sau a constitui temeiul a ceva; a (se) întemeia pe... 2. Tranz. Fig. A ajuta pe cineva sau ceva, a ocroti, a proteja; a-și da concursul la ceva. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ține piept unui atac; a rezista. – Din sprijin.

DOOM

sprijiní (a ~) vb., ind. prez. 3 spríjină, imperf. 3 sg. sprijineá; conj. prez. 3 să spríjine

sprijinise
SPRIJINÍ, spríjin, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) susține, a (se) rezema, a (se) propti (ca să nu cadă). ♦ Fig. A pune bază pe ceva sau a constitui temeiul a ceva; a (se) întemeia pe... 2. Tranz. Fig. A ajuta pe cineva sau ceva, a ocroti, a proteja; a-și da concursul la ceva. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ține piept unui atac; a rezista. – Din sprijin.

DOOM

sprijiní (a ~) vb., ind. prez. 3 spríjină, imperf. 3 sg. sprijineá; conj. prez. 3 să spríjine

sprijinisem
SPRIJINÍ, spríjin, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) susține, a (se) rezema, a (se) propti (ca să nu cadă). ♦ Fig. A pune bază pe ceva sau a constitui temeiul a ceva; a (se) întemeia pe... 2. Tranz. Fig. A ajuta pe cineva sau ceva, a ocroti, a proteja; a-și da concursul la ceva. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ține piept unui atac; a rezista. – Din sprijin.

DOOM

sprijiní (a ~) vb., ind. prez. 3 spríjină, imperf. 3 sg. sprijineá; conj. prez. 3 să spríjine

sprijiniseră
SPRIJINÍ, spríjin, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) susține, a (se) rezema, a (se) propti (ca să nu cadă). ♦ Fig. A pune bază pe ceva sau a constitui temeiul a ceva; a (se) întemeia pe... 2. Tranz. Fig. A ajuta pe cineva sau ceva, a ocroti, a proteja; a-și da concursul la ceva. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ține piept unui atac; a rezista. – Din sprijin.

DOOM

sprijiní (a ~) vb., ind. prez. 3 spríjină, imperf. 3 sg. sprijineá; conj. prez. 3 să spríjine

sprijiniserăm
SPRIJINÍ, spríjin, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) susține, a (se) rezema, a (se) propti (ca să nu cadă). ♦ Fig. A pune bază pe ceva sau a constitui temeiul a ceva; a (se) întemeia pe... 2. Tranz. Fig. A ajuta pe cineva sau ceva, a ocroti, a proteja; a-și da concursul la ceva. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ține piept unui atac; a rezista. – Din sprijin.

DOOM

sprijiní (a ~) vb., ind. prez. 3 spríjină, imperf. 3 sg. sprijineá; conj. prez. 3 să spríjine

sprijiniserăți
SPRIJINÍ, spríjin, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) susține, a (se) rezema, a (se) propti (ca să nu cadă). ♦ Fig. A pune bază pe ceva sau a constitui temeiul a ceva; a (se) întemeia pe... 2. Tranz. Fig. A ajuta pe cineva sau ceva, a ocroti, a proteja; a-și da concursul la ceva. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ține piept unui atac; a rezista. – Din sprijin.

DOOM

sprijiní (a ~) vb., ind. prez. 3 spríjină, imperf. 3 sg. sprijineá; conj. prez. 3 să spríjine

sprijiniseși
SPRIJINÍ, spríjin, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) susține, a (se) rezema, a (se) propti (ca să nu cadă). ♦ Fig. A pune bază pe ceva sau a constitui temeiul a ceva; a (se) întemeia pe... 2. Tranz. Fig. A ajuta pe cineva sau ceva, a ocroti, a proteja; a-și da concursul la ceva. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ține piept unui atac; a rezista. – Din sprijin.

DOOM

sprijiní (a ~) vb., ind. prez. 3 spríjină, imperf. 3 sg. sprijineá; conj. prez. 3 să spríjine

sprijiniseți
SPRIJINÍ, spríjin, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) susține, a (se) rezema, a (se) propti (ca să nu cadă). ♦ Fig. A pune bază pe ceva sau a constitui temeiul a ceva; a (se) întemeia pe... 2. Tranz. Fig. A ajuta pe cineva sau ceva, a ocroti, a proteja; a-și da concursul la ceva. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ține piept unui atac; a rezista. – Din sprijin.

DOOM

sprijiní (a ~) vb., ind. prez. 3 spríjină, imperf. 3 sg. sprijineá; conj. prez. 3 să spríjine

sprijinit
SPRIJINÍ, spríjin, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) susține, a (se) rezema, a (se) propti (ca să nu cadă). ♦ Fig. A pune bază pe ceva sau a constitui temeiul a ceva; a (se) întemeia pe... 2. Tranz. Fig. A ajuta pe cineva sau ceva, a ocroti, a proteja; a-și da concursul la ceva. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ține piept unui atac; a rezista. – Din sprijin.

DOOM

sprijiní (a ~) vb., ind. prez. 3 spríjină, imperf. 3 sg. sprijineá; conj. prez. 3 să spríjine

sprijinitoare
SPRIJINITOÁRE, sprijinitori, s. f. (Mai ales la pl.) Părțile laterale ale unui jeț sau ale unei strane, pe care se sprijină brațele; rezemătoare. Copila intră în strana ei și-și așeză coatele în sprijinitori. SADOVEANU, Z. C. 217.

DOOM

sprijinitoáre (obiect) s. f., g.-d. art. sprijinitórii; pl. sprijinitóri

sprijinitoare
SPRIJINITÓR, -OÁRE, sprijinitori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. f. (Element de construcție) care servește să susțină, să proptească ceva. 2. Adj., s. m. și f. Fig. (Persoană) care ajută, susține, ocrotește pe cineva sau își dă concursul la ceva. – Sprijini + suf. -tor.

DOOM

sprijinitór adj. m., s. m., pl. sprijinitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. sprijinitoáre

sprijinitoare
SPRIJINITÓR, -OÁRE, sprijinitori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. f. (Element de construcție) care servește să susțină, să proptească ceva. 2. Adj., s. m. și f. Fig. (Persoană) care ajută, susține, ocrotește pe cineva sau își dă concursul la ceva. – Sprijini + suf. -tor.

DOOM

sprijinitór adj. m., s. m., pl. sprijinitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. sprijinitoáre

sprijinitoarea
SPRIJINITOÁRE, sprijinitori, s. f. (Mai ales la pl.) Părțile laterale ale unui jeț sau ale unei strane, pe care se sprijină brațele; rezemătoare. Copila intră în strana ei și-și așeză coatele în sprijinitori. SADOVEANU, Z. C. 217.

DOOM

sprijinitoáre (obiect) s. f., g.-d. art. sprijinitórii; pl. sprijinitóri

sprijinitoarea
SPRIJINITÓR, -OÁRE, sprijinitori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. f. (Element de construcție) care servește să susțină, să proptească ceva. 2. Adj., s. m. și f. Fig. (Persoană) care ajută, susține, ocrotește pe cineva sau își dă concursul la ceva. – Sprijini + suf. -tor.

DOOM

sprijinitór adj. m., s. m., pl. sprijinitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. sprijinitoáre

sprijinitoarea
SPRIJINITÓR, -OÁRE, sprijinitori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. f. (Element de construcție) care servește să susțină, să proptească ceva. 2. Adj., s. m. și f. Fig. (Persoană) care ajută, susține, ocrotește pe cineva sau își dă concursul la ceva. – Sprijini + suf. -tor.

DOOM

sprijinitór adj. m., s. m., pl. sprijinitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. sprijinitoáre

sprijinitoarei
SPRIJINITÓR, -OÁRE, sprijinitori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. f. (Element de construcție) care servește să susțină, să proptească ceva. 2. Adj., s. m. și f. Fig. (Persoană) care ajută, susține, ocrotește pe cineva sau își dă concursul la ceva. – Sprijini + suf. -tor.

DOOM

sprijinitór adj. m., s. m., pl. sprijinitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. sprijinitoáre

sprijinitoarei
SPRIJINITÓR, -OÁRE, sprijinitori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. f. (Element de construcție) care servește să susțină, să proptească ceva. 2. Adj., s. m. și f. Fig. (Persoană) care ajută, susține, ocrotește pe cineva sau își dă concursul la ceva. – Sprijini + suf. -tor.

DOOM

sprijinitór adj. m., s. m., pl. sprijinitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. sprijinitoáre

sprijinitoarele
SPRIJINITÓR, -OÁRE, sprijinitori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. f. (Element de construcție) care servește să susțină, să proptească ceva. 2. Adj., s. m. și f. Fig. (Persoană) care ajută, susține, ocrotește pe cineva sau își dă concursul la ceva. – Sprijini + suf. -tor.

DOOM

sprijinitór adj. m., s. m., pl. sprijinitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. sprijinitoáre

sprijinitoarele
SPRIJINITÓR, -OÁRE, sprijinitori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. f. (Element de construcție) care servește să susțină, să proptească ceva. 2. Adj., s. m. și f. Fig. (Persoană) care ajută, susține, ocrotește pe cineva sau își dă concursul la ceva. – Sprijini + suf. -tor.

DOOM

sprijinitór adj. m., s. m., pl. sprijinitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. sprijinitoáre

sprijinitoarelor
SPRIJINITÓR, -OÁRE, sprijinitori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. f. (Element de construcție) care servește să susțină, să proptească ceva. 2. Adj., s. m. și f. Fig. (Persoană) care ajută, susține, ocrotește pe cineva sau își dă concursul la ceva. – Sprijini + suf. -tor.

DOOM

sprijinitór adj. m., s. m., pl. sprijinitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. sprijinitoáre

sprijinitoarelor
SPRIJINITÓR, -OÁRE, sprijinitori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. f. (Element de construcție) care servește să susțină, să proptească ceva. 2. Adj., s. m. și f. Fig. (Persoană) care ajută, susține, ocrotește pe cineva sau își dă concursul la ceva. – Sprijini + suf. -tor.

DOOM

sprijinitór adj. m., s. m., pl. sprijinitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. sprijinitoáre

sprijinitor
SPRIJINITÓR, -OÁRE, sprijinitori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. f. (Element de construcție) care servește să susțină, să proptească ceva. 2. Adj., s. m. și f. Fig. (Persoană) care ajută, susține, ocrotește pe cineva sau își dă concursul la ceva. – Sprijini + suf. -tor.

DOOM

sprijinitór adj. m., s. m., pl. sprijinitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. sprijinitoáre

sprijinitor
SPRIJINITÓR, -OÁRE, sprijinitori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. f. (Element de construcție) care servește să susțină, să proptească ceva. 2. Adj., s. m. și f. Fig. (Persoană) care ajută, susține, ocrotește pe cineva sau își dă concursul la ceva. – Sprijini + suf. -tor.

DOOM

sprijinitór adj. m., s. m., pl. sprijinitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. sprijinitoáre

sprijinitori
SPRIJINITOÁRE, sprijinitori, s. f. (Mai ales la pl.) Părțile laterale ale unui jeț sau ale unei strane, pe care se sprijină brațele; rezemătoare. Copila intră în strana ei și-și așeză coatele în sprijinitori. SADOVEANU, Z. C. 217.

DOOM

sprijinitoáre (obiect) s. f., g.-d. art. sprijinitórii; pl. sprijinitóri

sprijinitori
SPRIJINITÓR, -OÁRE, sprijinitori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. f. (Element de construcție) care servește să susțină, să proptească ceva. 2. Adj., s. m. și f. Fig. (Persoană) care ajută, susține, ocrotește pe cineva sau își dă concursul la ceva. – Sprijini + suf. -tor.

DOOM

sprijinitór adj. m., s. m., pl. sprijinitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. sprijinitoáre

sprijinitori
SPRIJINITÓR, -OÁRE, sprijinitori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. f. (Element de construcție) care servește să susțină, să proptească ceva. 2. Adj., s. m. și f. Fig. (Persoană) care ajută, susține, ocrotește pe cineva sau își dă concursul la ceva. – Sprijini + suf. -tor.

DOOM

sprijinitór adj. m., s. m., pl. sprijinitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. sprijinitoáre

sprijinitorii
SPRIJINITOÁRE, sprijinitori, s. f. (Mai ales la pl.) Părțile laterale ale unui jeț sau ale unei strane, pe care se sprijină brațele; rezemătoare. Copila intră în strana ei și-și așeză coatele în sprijinitori. SADOVEANU, Z. C. 217.

DOOM

sprijinitoáre (obiect) s. f., g.-d. art. sprijinitórii; pl. sprijinitóri

sprijinitorii
SPRIJINITÓR, -OÁRE, sprijinitori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. f. (Element de construcție) care servește să susțină, să proptească ceva. 2. Adj., s. m. și f. Fig. (Persoană) care ajută, susține, ocrotește pe cineva sau își dă concursul la ceva. – Sprijini + suf. -tor.

DOOM

sprijinitór adj. m., s. m., pl. sprijinitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. sprijinitoáre

sprijinitorii
SPRIJINITÓR, -OÁRE, sprijinitori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. f. (Element de construcție) care servește să susțină, să proptească ceva. 2. Adj., s. m. și f. Fig. (Persoană) care ajută, susține, ocrotește pe cineva sau își dă concursul la ceva. – Sprijini + suf. -tor.

DOOM

sprijinitór adj. m., s. m., pl. sprijinitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. sprijinitoáre

sprijinitorile
SPRIJINITOÁRE, sprijinitori, s. f. (Mai ales la pl.) Părțile laterale ale unui jeț sau ale unei strane, pe care se sprijină brațele; rezemătoare. Copila intră în strana ei și-și așeză coatele în sprijinitori. SADOVEANU, Z. C. 217.

DOOM

sprijinitoáre (obiect) s. f., g.-d. art. sprijinitórii; pl. sprijinitóri

sprijinitorilor
SPRIJINITOÁRE, sprijinitori, s. f. (Mai ales la pl.) Părțile laterale ale unui jeț sau ale unei strane, pe care se sprijină brațele; rezemătoare. Copila intră în strana ei și-și așeză coatele în sprijinitori. SADOVEANU, Z. C. 217.

DOOM

sprijinitoáre (obiect) s. f., g.-d. art. sprijinitórii; pl. sprijinitóri

sprijinitorilor
SPRIJINITÓR, -OÁRE, sprijinitori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. f. (Element de construcție) care servește să susțină, să proptească ceva. 2. Adj., s. m. și f. Fig. (Persoană) care ajută, susține, ocrotește pe cineva sau își dă concursul la ceva. – Sprijini + suf. -tor.

DOOM

sprijinitór adj. m., s. m., pl. sprijinitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. sprijinitoáre

sprijinitorilor
SPRIJINITÓR, -OÁRE, sprijinitori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. f. (Element de construcție) care servește să susțină, să proptească ceva. 2. Adj., s. m. și f. Fig. (Persoană) care ajută, susține, ocrotește pe cineva sau își dă concursul la ceva. – Sprijini + suf. -tor.

DOOM

sprijinitór adj. m., s. m., pl. sprijinitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. sprijinitoáre

sprijinitorul
SPRIJINITÓR, -OÁRE, sprijinitori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. f. (Element de construcție) care servește să susțină, să proptească ceva. 2. Adj., s. m. și f. Fig. (Persoană) care ajută, susține, ocrotește pe cineva sau își dă concursul la ceva. – Sprijini + suf. -tor.

DOOM

sprijinitór adj. m., s. m., pl. sprijinitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. sprijinitoáre

sprijinitorul
SPRIJINITÓR, -OÁRE, sprijinitori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. f. (Element de construcție) care servește să susțină, să proptească ceva. 2. Adj., s. m. și f. Fig. (Persoană) care ajută, susține, ocrotește pe cineva sau își dă concursul la ceva. – Sprijini + suf. -tor.

DOOM

sprijinitór adj. m., s. m., pl. sprijinitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. sprijinitoáre

sprijinitorului
SPRIJINITÓR, -OÁRE, sprijinitori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. f. (Element de construcție) care servește să susțină, să proptească ceva. 2. Adj., s. m. și f. Fig. (Persoană) care ajută, susține, ocrotește pe cineva sau își dă concursul la ceva. – Sprijini + suf. -tor.

DOOM

sprijinitór adj. m., s. m., pl. sprijinitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. sprijinitoáre

sprijinitorului
SPRIJINITÓR, -OÁRE, sprijinitori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. f. (Element de construcție) care servește să susțină, să proptească ceva. 2. Adj., s. m. și f. Fig. (Persoană) care ajută, susține, ocrotește pe cineva sau își dă concursul la ceva. – Sprijini + suf. -tor.

DOOM

sprijinitór adj. m., s. m., pl. sprijinitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. sprijinitoáre

sprijiniși
SPRIJINÍ, spríjin, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) susține, a (se) rezema, a (se) propti (ca să nu cadă). ♦ Fig. A pune bază pe ceva sau a constitui temeiul a ceva; a (se) întemeia pe... 2. Tranz. Fig. A ajuta pe cineva sau ceva, a ocroti, a proteja; a-și da concursul la ceva. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ține piept unui atac; a rezista. – Din sprijin.

DOOM

sprijiní (a ~) vb., ind. prez. 3 spríjină, imperf. 3 sg. sprijineá; conj. prez. 3 să spríjine

sprijiniți
SPRIJINÍ, spríjin, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) susține, a (se) rezema, a (se) propti (ca să nu cadă). ♦ Fig. A pune bază pe ceva sau a constitui temeiul a ceva; a (se) întemeia pe... 2. Tranz. Fig. A ajuta pe cineva sau ceva, a ocroti, a proteja; a-și da concursul la ceva. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ține piept unui atac; a rezista. – Din sprijin.

DOOM

sprijiní (a ~) vb., ind. prez. 3 spríjină, imperf. 3 sg. sprijineá; conj. prez. 3 să spríjine

sprijinul
SPRÍJIN, sprijine, s. n. 1. Ceea ce servește să susțină, să sprijine (1), să prindă ceva (ca să nu cadă). 2. Fig. Ajutor, asistență, ocrotire. ♦ (Concr.) Susținător, ocrotitor, sprijinitor. – Din sl. sŭprenženŭ.

DOOM

spríjin s. n., pl. spríjine

sprijinului
SPRÍJIN, sprijine, s. n. 1. Ceea ce servește să susțină, să sprijine (1), să prindă ceva (ca să nu cadă). 2. Fig. Ajutor, asistență, ocrotire. ♦ (Concr.) Susținător, ocrotitor, sprijinitor. – Din sl. sŭprenženŭ.

DOOM

spríjin s. n., pl. spríjine

sprijină
SPRIJINÍ, spríjin, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) susține, a (se) rezema, a (se) propti (ca să nu cadă). ♦ Fig. A pune bază pe ceva sau a constitui temeiul a ceva; a (se) întemeia pe... 2. Tranz. Fig. A ajuta pe cineva sau ceva, a ocroti, a proteja; a-și da concursul la ceva. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ține piept unui atac; a rezista. – Din sprijin.

DOOM

sprijiní (a ~) vb., ind. prez. 3 spríjină, imperf. 3 sg. sprijineá; conj. prez. 3 să spríjine

sprijoană
SPRIJOÁNĂ, sprijoane, s. f. (Regional) Scîndură pe care se sprijină ceva sau care susține ceva. Nimica nu primește, numai lăduța de pe sprijoana ferestrei. RETEGANUL, P. III 16.

sprijuni
SPRIJUNÍ vb. IV v. sprijini.

sprijăni
SPRIJINÍ, spríjin și sprijinesc, vb. IV. Tranz. 1. A susține, a rezema, a propti ceva sau pe cineva (ca să nu cadă). Observă că doamna Vorvoreanu se cam clatină pe picioare cînd umblă. Alergă după ea s-o sprijine. DUMITRIU, N. 82. Atlas în vechime sprijinea cerul pe umeri. EMINESCU, O. I 132. Pe braț capu-mi sprijinesc Și tot la mîndra gîndesc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 12. ◊ Refl. Stoicea dădu spre iaz, sprijinindu-se în ciomag. GALACTION, O. I 47. Cercă să umble, sprijinindu-se în toiagul său. ISPIRESCU, L. 59. Vrea să se sprijinească în picioare, dar se împiedeca. NEGRUZZI, S. I 156. ♦ Fig. A baza, a întemeia pe... Pe această pagină am sprijinit, ani de zile, durerile mele, nesiguranțele inimii mele și fragila mea pace sufletească. GALACTION, O. I 348. ◊ Refl. Arta socialistă se sprijină pe marile realizări în domeniul artei universale. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 334, 4/4. 2. A susține, a ajuta (pe cineva sau ceva), a da concursul (cuiva sau la ceva). Irina mă sprijină. Fără Irina m-aș fi pierdut poate. BARANGA, I. 214. Pentru aceasta trebuie ca propunerea să fie sprijinită de doi membri. GHICA, A. 800. Trimise o solie și la craiul Poloniei, poftindu-l ca să nu sprijinească pe dușmanul său, Ieremia Movilă. BĂLCESCU, O. II 279. ♦ (Învechit) A susține, a fi de părere că... Sprijin că această proprietate teritorială a noastră este mărginită, este supusă la legi. KOGĂLNICEANU, S. A. 139. 3. (Învechit și regional) A ține piept unui atac, a rezista. Puindu-să la stare De-a sprijini lovitura păgînă S-apără cu groaznica prăjină. BUDAI-DELEANU, Ț. 249. ◊ Absol. Acesta sprijini cu ciomagul său, dar lovitura era atît de tare, că n-o putu opri de tot. PREDA, Î. 66. 4. (Regional) A opri în loc, a apuca, a prinde. Rupe și cîte-un măr Și-n sus l-azvîrlește-n palmă-l sprijinește. TEODORESCU, P. P. 79. ♦ (Cu privire la lichide) A aduna, a culege, a capta (într-un vas). Ia apă într-o oală și aruncînd-o peste streașina casei, o sprijinește cu un ciur. MARIAN, NA. 37. Tatăl nu lăsa... sîngele să piară, că mi-l sprijinea În pahar. POP. 5. A primi, a întîmpina. Cină tu te-ai născut Io m-am prilejit De te-am sprijinit ’N poală de văstmînt. TEODORESCU, P. P. 24. – Variante: sprijăní (SEVASTOS, C. 185, RUSSO, S. 59), sprijuní (BIBICESCU, P. P. 242), prijiní (MAT. FOLK. 119), prijuní (ȘEZ. VII 61) vb. IV.

sprinceană
SPRINCEÁNĂ s. f. v. sprânceană.

DOOM

sprânceánă s. f., g.-d. art. sprâncénei; pl. sprâncéne

sprincenea
SPRÎNCENEÁ, sprîncenele, s. f. Sprîncenuță. – Variantă: sprinceneá (ALECSANDRI, P. P. 87) s. f.

sprincenuță
SPRINCENÚȚĂ s. f. v. sprâncenuță.

DOOM

sprâncenúță s. f., g.-d. art. sprâncenúței; pl. sprâncenúțe

spring
SPRING s.n. (Mar.) Parâmă de legare sau de manevrare dată din bordul unei nave, oblic față de axa sa longitudinală la o baba, sau alt mijloc de amarare de pe chei. [Var. șpring. / < engl. spring].

springlă
sprínglă (-le), s. f. – Laț (pentru păsări). Germ. Sprenkel (Candrea).

springul
SPRING s.n. (Mar.) Parâmă de legare sau de manevrare dată din bordul unei nave, oblic față de axa sa longitudinală la o baba, sau alt mijloc de amarare de pe chei. [Var. șpring. / < engl. spring].

springului
SPRING s.n. (Mar.) Parâmă de legare sau de manevrare dată din bordul unei nave, oblic față de axa sa longitudinală la o baba, sau alt mijloc de amarare de pe chei. [Var. șpring. / < engl. spring].

sprinkler
SPRÍNKLER, sprinklere, s. n. Dispozitiv automat montat la un extinctor pentru stingerea incendiilor în hale industriale. – Din fr., engl. sprinkler.

DOOM

!sprínkler s. n., pl. sprínklere

sprinklere
SPRÍNKLER, sprinklere, s. n. Dispozitiv automat montat la un extinctor pentru stingerea incendiilor în hale industriale. – Din fr., engl. sprinkler.

DOOM

!sprínkler s. n., pl. sprínklere

sprinklerele
SPRÍNKLER, sprinklere, s. n. Dispozitiv automat montat la un extinctor pentru stingerea incendiilor în hale industriale. – Din fr., engl. sprinkler.

DOOM

!sprínkler s. n., pl. sprínklere

sprinklerelor
SPRÍNKLER, sprinklere, s. n. Dispozitiv automat montat la un extinctor pentru stingerea incendiilor în hale industriale. – Din fr., engl. sprinkler.

DOOM

!sprínkler s. n., pl. sprínklere

sprinklerul
SPRÍNKLER, sprinklere, s. n. Dispozitiv automat montat la un extinctor pentru stingerea incendiilor în hale industriale. – Din fr., engl. sprinkler.

DOOM

!sprínkler s. n., pl. sprínklere

sprinklerului
SPRÍNKLER, sprinklere, s. n. Dispozitiv automat montat la un extinctor pentru stingerea incendiilor în hale industriale. – Din fr., engl. sprinkler.

DOOM

!sprínkler s. n., pl. sprínklere

sprint
SPRINT, sprinturi, s. n. Accelerare a vitezei de către un concurent (de obicei în ultima fază a parcursului) la unele întreceri sportive. ♦ Categorie de probe sportive pe distanță scurtă, caracterizată prin viteză foarte mare. – Din fr., engl. sprint.

DOOM

sprint s. n., pl. sprínturi

sprinta
SPRINTÁ, sprintez, vb. I. Intranz. A-și mări viteza de deplasare în timpul unei probe sportive (de obicei în finalul ei); a se deplasa în fugă cu viteza maximă (într-o probă sportivă). – Din fr. sprinter.

DOOM

sprintá (a ~) vb., ind. prez. 3 sprinteáză

sprintai
SPRINTÁ, sprintez, vb. I. Intranz. A-și mări viteza de deplasare în timpul unei probe sportive (de obicei în finalul ei); a se deplasa în fugă cu viteza maximă (într-o probă sportivă). – Din fr. sprinter.

DOOM

sprintá (a ~) vb., ind. prez. 3 sprinteáză

sprintam
SPRINTÁ, sprintez, vb. I. Intranz. A-și mări viteza de deplasare în timpul unei probe sportive (de obicei în finalul ei); a se deplasa în fugă cu viteza maximă (într-o probă sportivă). – Din fr. sprinter.

DOOM

sprintá (a ~) vb., ind. prez. 3 sprinteáză

sprintare
SPRINTÁ, sprintez, vb. I. Intranz. A-și mări viteza de deplasare în timpul unei probe sportive (de obicei în finalul ei); a se deplasa în fugă cu viteza maximă (într-o probă sportivă). – Din fr. sprinter.

DOOM

sprintá (a ~) vb., ind. prez. 3 sprinteáză

sprintare
SPRINTÁ, sprintez, vb. I. Intranz. A-și mări viteza de deplasare în timpul unei probe sportive (de obicei în finalul ei); a se deplasa în fugă cu viteza maximă (într-o probă sportivă). – Din fr. sprinter.

sprintară
SPRINTÁ, sprintez, vb. I. Intranz. A-și mări viteza de deplasare în timpul unei probe sportive (de obicei în finalul ei); a se deplasa în fugă cu viteza maximă (într-o probă sportivă). – Din fr. sprinter.

DOOM

sprintá (a ~) vb., ind. prez. 3 sprinteáză

sprintarăm
SPRINTÁ, sprintez, vb. I. Intranz. A-și mări viteza de deplasare în timpul unei probe sportive (de obicei în finalul ei); a se deplasa în fugă cu viteza maximă (într-o probă sportivă). – Din fr. sprinter.

DOOM

sprintá (a ~) vb., ind. prez. 3 sprinteáză

sprintarăți
SPRINTÁ, sprintez, vb. I. Intranz. A-și mări viteza de deplasare în timpul unei probe sportive (de obicei în finalul ei); a se deplasa în fugă cu viteza maximă (într-o probă sportivă). – Din fr. sprinter.

DOOM

sprintá (a ~) vb., ind. prez. 3 sprinteáză

sprintase
SPRINTÁ, sprintez, vb. I. Intranz. A-și mări viteza de deplasare în timpul unei probe sportive (de obicei în finalul ei); a se deplasa în fugă cu viteza maximă (într-o probă sportivă). – Din fr. sprinter.

DOOM

sprintá (a ~) vb., ind. prez. 3 sprinteáză

sprintasem
SPRINTÁ, sprintez, vb. I. Intranz. A-și mări viteza de deplasare în timpul unei probe sportive (de obicei în finalul ei); a se deplasa în fugă cu viteza maximă (într-o probă sportivă). – Din fr. sprinter.

DOOM

sprintá (a ~) vb., ind. prez. 3 sprinteáză

sprintaseră
SPRINTÁ, sprintez, vb. I. Intranz. A-și mări viteza de deplasare în timpul unei probe sportive (de obicei în finalul ei); a se deplasa în fugă cu viteza maximă (într-o probă sportivă). – Din fr. sprinter.

DOOM

sprintá (a ~) vb., ind. prez. 3 sprinteáză

sprintaserăm
SPRINTÁ, sprintez, vb. I. Intranz. A-și mări viteza de deplasare în timpul unei probe sportive (de obicei în finalul ei); a se deplasa în fugă cu viteza maximă (într-o probă sportivă). – Din fr. sprinter.

DOOM

sprintá (a ~) vb., ind. prez. 3 sprinteáză

sprintaserăți
SPRINTÁ, sprintez, vb. I. Intranz. A-și mări viteza de deplasare în timpul unei probe sportive (de obicei în finalul ei); a se deplasa în fugă cu viteza maximă (într-o probă sportivă). – Din fr. sprinter.

DOOM

sprintá (a ~) vb., ind. prez. 3 sprinteáză

sprintaseși
SPRINTÁ, sprintez, vb. I. Intranz. A-și mări viteza de deplasare în timpul unei probe sportive (de obicei în finalul ei); a se deplasa în fugă cu viteza maximă (într-o probă sportivă). – Din fr. sprinter.

DOOM

sprintá (a ~) vb., ind. prez. 3 sprinteáză

sprintaseți
SPRINTÁ, sprintez, vb. I. Intranz. A-și mări viteza de deplasare în timpul unei probe sportive (de obicei în finalul ei); a se deplasa în fugă cu viteza maximă (într-o probă sportivă). – Din fr. sprinter.

DOOM

sprintá (a ~) vb., ind. prez. 3 sprinteáză

sprintat
SPRINTÁ, sprintez, vb. I. Intranz. A-și mări viteza de deplasare în timpul unei probe sportive (de obicei în finalul ei); a se deplasa în fugă cu viteza maximă (într-o probă sportivă). – Din fr. sprinter.

DOOM

sprintá (a ~) vb., ind. prez. 3 sprinteáză

sprintau
SPRINTÁ, sprintez, vb. I. Intranz. A-și mări viteza de deplasare în timpul unei probe sportive (de obicei în finalul ei); a se deplasa în fugă cu viteza maximă (într-o probă sportivă). – Din fr. sprinter.

DOOM

sprintá (a ~) vb., ind. prez. 3 sprinteáză

sprintași
SPRINTÁ, sprintez, vb. I. Intranz. A-și mări viteza de deplasare în timpul unei probe sportive (de obicei în finalul ei); a se deplasa în fugă cu viteza maximă (într-o probă sportivă). – Din fr. sprinter.

DOOM

sprintá (a ~) vb., ind. prez. 3 sprinteáză

sprintați
SPRINTÁ, sprintez, vb. I. Intranz. A-și mări viteza de deplasare în timpul unei probe sportive (de obicei în finalul ei); a se deplasa în fugă cu viteza maximă (într-o probă sportivă). – Din fr. sprinter.

DOOM

sprintá (a ~) vb., ind. prez. 3 sprinteáză

sprintează
SPRINTÁ, sprintez, vb. I. Intranz. A-și mări viteza de deplasare în timpul unei probe sportive (de obicei în finalul ei); a se deplasa în fugă cu viteza maximă (într-o probă sportivă). – Din fr. sprinter.

DOOM

sprintá (a ~) vb., ind. prez. 3 sprinteáză

sprinteioara
SPRINTEIÓR, -OÁRĂ, sprinteiori, -oare, adj. Sprintenel. [Pr.: -te-ior] – Sprinten + suf. -ior.

DOOM

sprinteiór adj. m., pl. sprinteióri; f. sprinteioáră, pl. sprinteioáre

sprinteioare
SPRINTEIÓR, -OÁRĂ, sprinteiori, -oare, adj. Sprintenel. [Pr.: -te-ior] – Sprinten + suf. -ior.

DOOM

sprinteiór adj. m., pl. sprinteióri; f. sprinteioáră, pl. sprinteioáre

sprinteioarei
SPRINTEIÓR, -OÁRĂ, sprinteiori, -oare, adj. Sprintenel. [Pr.: -te-ior] – Sprinten + suf. -ior.

DOOM

sprinteiór adj. m., pl. sprinteióri; f. sprinteioáră, pl. sprinteioáre

sprinteioarele
SPRINTEIÓR, -OÁRĂ, sprinteiori, -oare, adj. Sprintenel. [Pr.: -te-ior] – Sprinten + suf. -ior.

DOOM

sprinteiór adj. m., pl. sprinteióri; f. sprinteioáră, pl. sprinteioáre

sprinteioarelor
SPRINTEIÓR, -OÁRĂ, sprinteiori, -oare, adj. Sprintenel. [Pr.: -te-ior] – Sprinten + suf. -ior.

DOOM

sprinteiór adj. m., pl. sprinteióri; f. sprinteioáră, pl. sprinteioáre

sprinteior
SPRINTEIÓR, -OÁRĂ, sprinteiori, -oare, adj. Sprintenel. [Pr.: -te-ior] – Sprinten + suf. -ior.

DOOM

sprinteiór adj. m., pl. sprinteióri; f. sprinteioáră, pl. sprinteioáre

sprinteiori
SPRINTEIÓR, -OÁRĂ, sprinteiori, -oare, adj. Sprintenel. [Pr.: -te-ior] – Sprinten + suf. -ior.

DOOM

sprinteiór adj. m., pl. sprinteióri; f. sprinteioáră, pl. sprinteioáre

sprinteiorii
SPRINTEIÓR, -OÁRĂ, sprinteiori, -oare, adj. Sprintenel. [Pr.: -te-ior] – Sprinten + suf. -ior.

DOOM

sprinteiór adj. m., pl. sprinteióri; f. sprinteioáră, pl. sprinteioáre

sprinteiorilor
SPRINTEIÓR, -OÁRĂ, sprinteiori, -oare, adj. Sprintenel. [Pr.: -te-ior] – Sprinten + suf. -ior.

DOOM

sprinteiór adj. m., pl. sprinteióri; f. sprinteioáră, pl. sprinteioáre

sprinteiorul
SPRINTEIÓR, -OÁRĂ, sprinteiori, -oare, adj. Sprintenel. [Pr.: -te-ior] – Sprinten + suf. -ior.

DOOM

sprinteiór adj. m., pl. sprinteióri; f. sprinteioáră, pl. sprinteioáre

sprinteiorului
SPRINTEIÓR, -OÁRĂ, sprinteiori, -oare, adj. Sprintenel. [Pr.: -te-ior] – Sprinten + suf. -ior.

DOOM

sprinteiór adj. m., pl. sprinteióri; f. sprinteioáră, pl. sprinteioáre

sprinten
SPRÍNTEN, -Ă, sprinteni, -e, adj. (Despre ființe; adesea adverbial) Care se mișcă repede și cu ușurință; vioi, iute; (despre mișcări, acțiuni ale ființelor) care arată vioiciune, iuțeală. ◊ Expr. Sprinten la minte = inteligent, deștept. ♦ Fig. (Rar; despre lucruri) Înalt, subțire, suplu, elegant. – Cf. sb. spretan.

DOOM

sprínten adj. m., pl. sprínteni; f. spríntenă, pl. spríntene

sprintena
SPRÍNTEN, -Ă, sprinteni, -e, adj. (Despre ființe; adesea adverbial) Care se mișcă repede și cu ușurință; vioi, iute; (despre mișcări, acțiuni ale ființelor) care arată vioiciune, iuțeală. ◊ Expr. Sprinten la minte = inteligent, deștept. ♦ Fig. (Rar; despre lucruri) Înalt, subțire, suplu, elegant. – Cf. sb. spretan.

DOOM

sprínten adj. m., pl. sprínteni; f. spríntenă, pl. spríntene

sprintenaș
SPRINTENÁȘ, sprintenași, s. m. (Învechit și arhaizant) Ostaș cu arme ușoare. Domnul nostru... și-a luat o mînă de sprintenași și... s-a lăsat... ca o vijelie. VLAHUȚĂ, la TDRG.

sprintene
SPRÍNTEN, -Ă, sprinteni, -e, adj. (Despre ființe; adesea adverbial) Care se mișcă repede și cu ușurință; vioi, iute; (despre mișcări, acțiuni ale ființelor) care arată vioiciune, iuțeală. ◊ Expr. Sprinten la minte = inteligent, deștept. ♦ Fig. (Rar; despre lucruri) Înalt, subțire, suplu, elegant. – Cf. sb. spretan.

DOOM

sprínten adj. m., pl. sprínteni; f. spríntenă, pl. spríntene

sprintenea
SPRINTENÉL, -EÁ, -ÍCĂ, sprintenei, -ele, adj. Diminutiv al lui sprinten; sprinteior. – Sprinten + suf. -el.

DOOM

sprintenél adj. m., pl. sprintenéi; f. sprinteneá/sprintenícă, pl. sprintenéle

sprinteneala
SPRINTENEÁLĂ s. f. Însușirea de a fi sprinten; vioiciune, rapiditate și ușurință în mișcări. – Sprinten + suf. -eală.

DOOM

sprinteneálă s. f., g.-d. art. sprintenélii

sprinteneaua
SPRINTENÉL, -EÁ, -ÍCĂ, sprintenei, -ele, adj. Diminutiv al lui sprinten; sprinteior. – Sprinten + suf. -el.

DOOM

sprintenél adj. m., pl. sprintenéi; f. sprinteneá/sprintenícă, pl. sprintenéle

sprintenei
SPRÍNTEN, -Ă, sprinteni, -e, adj. (Despre ființe; adesea adverbial) Care se mișcă repede și cu ușurință; vioi, iute; (despre mișcări, acțiuni ale ființelor) care arată vioiciune, iuțeală. ◊ Expr. Sprinten la minte = inteligent, deștept. ♦ Fig. (Rar; despre lucruri) Înalt, subțire, suplu, elegant. – Cf. sb. spretan.

DOOM

sprínten adj. m., pl. sprínteni; f. spríntenă, pl. spríntene

sprintenei
SPRINTENÉL, -EÁ, -ÍCĂ, sprintenei, -ele, adj. Diminutiv al lui sprinten; sprinteior. – Sprinten + suf. -el.

DOOM

sprintenél adj. m., pl. sprintenéi; f. sprinteneá/sprintenícă, pl. sprintenéle

sprinteneii
SPRINTENÉL, -EÁ, -ÍCĂ, sprintenei, -ele, adj. Diminutiv al lui sprinten; sprinteior. – Sprinten + suf. -el.

DOOM

sprintenél adj. m., pl. sprintenéi; f. sprinteneá/sprintenícă, pl. sprintenéle

sprinteneilor
SPRINTENÉL, -EÁ, -ÍCĂ, sprintenei, -ele, adj. Diminutiv al lui sprinten; sprinteior. – Sprinten + suf. -el.

DOOM

sprintenél adj. m., pl. sprintenéi; f. sprinteneá/sprintenícă, pl. sprintenéle

sprintenel
SPRINTENÉL, -EÁ, -ÍCĂ, sprintenei, -ele, adj. Diminutiv al lui sprinten; sprinteior. – Sprinten + suf. -el.

DOOM

sprintenél adj. m., pl. sprintenéi; f. sprinteneá/sprintenícă, pl. sprintenéle

sprintenele
SPRÍNTEN, -Ă, sprinteni, -e, adj. (Despre ființe; adesea adverbial) Care se mișcă repede și cu ușurință; vioi, iute; (despre mișcări, acțiuni ale ființelor) care arată vioiciune, iuțeală. ◊ Expr. Sprinten la minte = inteligent, deștept. ♦ Fig. (Rar; despre lucruri) Înalt, subțire, suplu, elegant. – Cf. sb. spretan.

DOOM

sprínten adj. m., pl. sprínteni; f. spríntenă, pl. spríntene

sprintenele
SPRINTENÉL, -EÁ, -ÍCĂ, sprintenei, -ele, adj. Diminutiv al lui sprinten; sprinteior. – Sprinten + suf. -el.

DOOM

sprintenél adj. m., pl. sprintenéi; f. sprinteneá/sprintenícă, pl. sprintenéle

sprintenelei
SPRINTENÉL, -EÁ, -ÍCĂ, sprintenei, -ele, adj. Diminutiv al lui sprinten; sprinteior. – Sprinten + suf. -el.

DOOM

sprintenél adj. m., pl. sprintenéi; f. sprinteneá/sprintenícă, pl. sprintenéle

sprintenelele
SPRINTENÉL, -EÁ, -ÍCĂ, sprintenei, -ele, adj. Diminutiv al lui sprinten; sprinteior. – Sprinten + suf. -el.

DOOM

sprintenél adj. m., pl. sprintenéi; f. sprinteneá/sprintenícă, pl. sprintenéle

sprintenelelor
SPRINTENÉL, -EÁ, -ÍCĂ, sprintenei, -ele, adj. Diminutiv al lui sprinten; sprinteior. – Sprinten + suf. -el.

DOOM

sprintenél adj. m., pl. sprintenéi; f. sprinteneá/sprintenícă, pl. sprintenéle

sprinteneli
SPRINTENEÁLĂ s. f. Însușirea de a fi sprinten; vioiciune, rapiditate și ușurință în mișcări. – Sprinten + suf. -eală.

DOOM

sprinteneálă s. f., g.-d. art. sprintenélii

sprintenelii
SPRINTENEÁLĂ s. f. Însușirea de a fi sprinten; vioiciune, rapiditate și ușurință în mișcări. – Sprinten + suf. -eală.

DOOM

sprinteneálă s. f., g.-d. art. sprintenélii

sprintenelile
SPRINTENEÁLĂ s. f. Însușirea de a fi sprinten; vioiciune, rapiditate și ușurință în mișcări. – Sprinten + suf. -eală.

DOOM

sprinteneálă s. f., g.-d. art. sprintenélii

sprintenelilor
SPRINTENEÁLĂ s. f. Însușirea de a fi sprinten; vioiciune, rapiditate și ușurință în mișcări. – Sprinten + suf. -eală.

DOOM

sprinteneálă s. f., g.-d. art. sprintenélii

sprintenelor
SPRÍNTEN, -Ă, sprinteni, -e, adj. (Despre ființe; adesea adverbial) Care se mișcă repede și cu ușurință; vioi, iute; (despre mișcări, acțiuni ale ființelor) care arată vioiciune, iuțeală. ◊ Expr. Sprinten la minte = inteligent, deștept. ♦ Fig. (Rar; despre lucruri) Înalt, subțire, suplu, elegant. – Cf. sb. spretan.

DOOM

sprínten adj. m., pl. sprínteni; f. spríntenă, pl. spríntene

sprintenelul
SPRINTENÉL, -EÁ, -ÍCĂ, sprintenei, -ele, adj. Diminutiv al lui sprinten; sprinteior. – Sprinten + suf. -el.

DOOM

sprintenél adj. m., pl. sprintenéi; f. sprinteneá/sprintenícă, pl. sprintenéle

sprintenelului
SPRINTENÉL, -EÁ, -ÍCĂ, sprintenei, -ele, adj. Diminutiv al lui sprinten; sprinteior. – Sprinten + suf. -el.

DOOM

sprintenél adj. m., pl. sprintenéi; f. sprinteneá/sprintenícă, pl. sprintenéle

sprinteni
SPRÍNTEN, -Ă, sprinteni, -e, adj. (Despre ființe; adesea adverbial) Care se mișcă repede și cu ușurință; vioi, iute; (despre mișcări, acțiuni ale ființelor) care arată vioiciune, iuțeală. ◊ Expr. Sprinten la minte = inteligent, deștept. ♦ Fig. (Rar; despre lucruri) Înalt, subțire, suplu, elegant. – Cf. sb. spretan.

DOOM

sprínten adj. m., pl. sprínteni; f. spríntenă, pl. spríntene

sprintenica
SPRINTENÉL, -EÁ, -ÍCĂ, sprintenei, -ele, adj. Diminutiv al lui sprinten; sprinteior. – Sprinten + suf. -el.

DOOM

sprintenél adj. m., pl. sprintenéi; f. sprinteneá/sprintenícă, pl. sprintenéle

sprintenii
SPRÍNTEN, -Ă, sprinteni, -e, adj. (Despre ființe; adesea adverbial) Care se mișcă repede și cu ușurință; vioi, iute; (despre mișcări, acțiuni ale ființelor) care arată vioiciune, iuțeală. ◊ Expr. Sprinten la minte = inteligent, deștept. ♦ Fig. (Rar; despre lucruri) Înalt, subțire, suplu, elegant. – Cf. sb. spretan.

DOOM

sprínten adj. m., pl. sprínteni; f. spríntenă, pl. spríntene

sprintenilor
SPRÍNTEN, -Ă, sprinteni, -e, adj. (Despre ființe; adesea adverbial) Care se mișcă repede și cu ușurință; vioi, iute; (despre mișcări, acțiuni ale ființelor) care arată vioiciune, iuțeală. ◊ Expr. Sprinten la minte = inteligent, deștept. ♦ Fig. (Rar; despre lucruri) Înalt, subțire, suplu, elegant. – Cf. sb. spretan.

DOOM

sprínten adj. m., pl. sprínteni; f. spríntenă, pl. spríntene

sprintenul
SPRÍNTEN, -Ă, sprinteni, -e, adj. (Despre ființe; adesea adverbial) Care se mișcă repede și cu ușurință; vioi, iute; (despre mișcări, acțiuni ale ființelor) care arată vioiciune, iuțeală. ◊ Expr. Sprinten la minte = inteligent, deștept. ♦ Fig. (Rar; despre lucruri) Înalt, subțire, suplu, elegant. – Cf. sb. spretan.

DOOM

sprínten adj. m., pl. sprínteni; f. spríntenă, pl. spríntene

sprintenului
SPRÍNTEN, -Ă, sprinteni, -e, adj. (Despre ființe; adesea adverbial) Care se mișcă repede și cu ușurință; vioi, iute; (despre mișcări, acțiuni ale ființelor) care arată vioiciune, iuțeală. ◊ Expr. Sprinten la minte = inteligent, deștept. ♦ Fig. (Rar; despre lucruri) Înalt, subțire, suplu, elegant. – Cf. sb. spretan.

DOOM

sprínten adj. m., pl. sprínteni; f. spríntenă, pl. spríntene

sprinter
SPRÍNTER, -Ă, sprinteri, -e, s. m. și f. Atlet specializat în alergări pe distanțe scurte sau înzestrat cu capacitatea de a sprinta în finalul unei curse mai lungi. – Din fr., engl. sprinter.

DOOM

sprínteră s. f., g.-d. art. sprínterei; pl. spríntere

sprintera
SPRÍNTER, -Ă, sprinteri, -e, s. m. și f. Atlet specializat în alergări pe distanțe scurte sau înzestrat cu capacitatea de a sprinta în finalul unei curse mai lungi. – Din fr., engl. sprinter.

DOOM

sprínteră s. f., g.-d. art. sprínterei; pl. spríntere

sprintere
SPRÍNTER, -Ă, sprinteri, -e, s. m. și f. Atlet specializat în alergări pe distanțe scurte sau înzestrat cu capacitatea de a sprinta în finalul unei curse mai lungi. – Din fr., engl. sprinter.

DOOM

sprínteră s. f., g.-d. art. sprínterei; pl. spríntere

sprinterei
SPRÍNTER, -Ă, sprinteri, -e, s. m. și f. Atlet specializat în alergări pe distanțe scurte sau înzestrat cu capacitatea de a sprinta în finalul unei curse mai lungi. – Din fr., engl. sprinter.

DOOM

sprínteră s. f., g.-d. art. sprínterei; pl. spríntere

sprinterele
SPRÍNTER, -Ă, sprinteri, -e, s. m. și f. Atlet specializat în alergări pe distanțe scurte sau înzestrat cu capacitatea de a sprinta în finalul unei curse mai lungi. – Din fr., engl. sprinter.

DOOM

sprínteră s. f., g.-d. art. sprínterei; pl. spríntere

sprinterelor
SPRÍNTER, -Ă, sprinteri, -e, s. m. și f. Atlet specializat în alergări pe distanțe scurte sau înzestrat cu capacitatea de a sprinta în finalul unei curse mai lungi. – Din fr., engl. sprinter.

DOOM

sprínteră s. f., g.-d. art. sprínterei; pl. spríntere

sprinteri
SPRÍNTER, -Ă, sprinteri, -e, s. m. și f. Atlet specializat în alergări pe distanțe scurte sau înzestrat cu capacitatea de a sprinta în finalul unei curse mai lungi. – Din fr., engl. sprinter.

DOOM

sprínteră s. f., g.-d. art. sprínterei; pl. spríntere

sprinterii
SPRÍNTER, -Ă, sprinteri, -e, s. m. și f. Atlet specializat în alergări pe distanțe scurte sau înzestrat cu capacitatea de a sprinta în finalul unei curse mai lungi. – Din fr., engl. sprinter.

DOOM

sprínteră s. f., g.-d. art. sprínterei; pl. spríntere

sprinterilor
SPRÍNTER, -Ă, sprinteri, -e, s. m. și f. Atlet specializat în alergări pe distanțe scurte sau înzestrat cu capacitatea de a sprinta în finalul unei curse mai lungi. – Din fr., engl. sprinter.

DOOM

sprínteră s. f., g.-d. art. sprínterei; pl. spríntere

sprinterul
SPRÍNTER, -Ă, sprinteri, -e, s. m. și f. Atlet specializat în alergări pe distanțe scurte sau înzestrat cu capacitatea de a sprinta în finalul unei curse mai lungi. – Din fr., engl. sprinter.

DOOM

sprínteră s. f., g.-d. art. sprínterei; pl. spríntere

sprinterului
SPRÍNTER, -Ă, sprinteri, -e, s. m. și f. Atlet specializat în alergări pe distanțe scurte sau înzestrat cu capacitatea de a sprinta în finalul unei curse mai lungi. – Din fr., engl. sprinter.

DOOM

sprínteră s. f., g.-d. art. sprínterei; pl. spríntere

sprintez
SPRINTÁ, sprintez, vb. I. Intranz. A-și mări viteza de deplasare în timpul unei probe sportive (de obicei în finalul ei); a se deplasa în fugă cu viteza maximă (într-o probă sportivă). – Din fr. sprinter.

DOOM

sprintá (a ~) vb., ind. prez. 3 sprinteáză

sprinteze
SPRINTÁ, sprintez, vb. I. Intranz. A-și mări viteza de deplasare în timpul unei probe sportive (de obicei în finalul ei); a se deplasa în fugă cu viteza maximă (într-o probă sportivă). – Din fr. sprinter.

DOOM

sprintá (a ~) vb., ind. prez. 3 sprinteáză

sprintezi
SPRINTÁ, sprintez, vb. I. Intranz. A-și mări viteza de deplasare în timpul unei probe sportive (de obicei în finalul ei); a se deplasa în fugă cu viteza maximă (într-o probă sportivă). – Din fr. sprinter.

DOOM

sprintá (a ~) vb., ind. prez. 3 sprinteáză

sprintul
SPRINT, sprinturi, s. n. Accelerare a vitezei de către un concurent (de obicei în ultima fază a parcursului) la unele întreceri sportive. ♦ Categorie de probe sportive pe distanță scurtă, caracterizată prin viteză foarte mare. – Din fr., engl. sprint.

DOOM

sprint s. n., pl. sprínturi

sprintului
SPRINT, sprinturi, s. n. Accelerare a vitezei de către un concurent (de obicei în ultima fază a parcursului) la unele întreceri sportive. ♦ Categorie de probe sportive pe distanță scurtă, caracterizată prin viteză foarte mare. – Din fr., engl. sprint.

DOOM

sprint s. n., pl. sprínturi

sprinturi
SPRINT, sprinturi, s. n. Accelerare a vitezei de către un concurent (de obicei în ultima fază a parcursului) la unele întreceri sportive. ♦ Categorie de probe sportive pe distanță scurtă, caracterizată prin viteză foarte mare. – Din fr., engl. sprint.

DOOM

sprint s. n., pl. sprínturi

sprinturile
SPRINT, sprinturi, s. n. Accelerare a vitezei de către un concurent (de obicei în ultima fază a parcursului) la unele întreceri sportive. ♦ Categorie de probe sportive pe distanță scurtă, caracterizată prin viteză foarte mare. – Din fr., engl. sprint.

DOOM

sprint s. n., pl. sprínturi

sprinturilor
SPRINT, sprinturi, s. n. Accelerare a vitezei de către un concurent (de obicei în ultima fază a parcursului) la unele întreceri sportive. ♦ Categorie de probe sportive pe distanță scurtă, caracterizată prin viteză foarte mare. – Din fr., engl. sprint.

DOOM

sprint s. n., pl. sprínturi

sprintând
SPRINTÁ, sprintez, vb. I. Intranz. A-și mări viteza de deplasare în timpul unei probe sportive (de obicei în finalul ei); a se deplasa în fugă cu viteza maximă (într-o probă sportivă). – Din fr. sprinter.

DOOM

sprintá (a ~) vb., ind. prez. 3 sprinteáză

sprintînd
SPRINTÁ, sprintez, vb. I. Intranz. A-și mări viteza de deplasare în timpul unei probe sportive (de obicei în finalul ei); a se deplasa în fugă cu viteza maximă (într-o probă sportivă). – Din fr. sprinter.

DOOM

sprintá (a ~) vb., ind. prez. 3 sprinteáză

sprințar
SPRINȚÁR, -Ă, sprințari, -e, adj. Plin de zburdălnicie; zglobiu, nebunatic. ♦ Sprinten, iute; jucăuș. ♦ Fig. Hoinar, nestatornic. ♦ (Despre oameni) Ușuratic. – Et. nec.

DOOM

sprințár adj. m., pl. sprințári; f. sprințáră, pl. sprințáre

sprințara
SPRINȚÁR, -Ă, sprințari, -e, adj. Plin de zburdălnicie; zglobiu, nebunatic. ♦ Sprinten, iute; jucăuș. ♦ Fig. Hoinar, nestatornic. ♦ (Despre oameni) Ușuratic. – Et. nec.

DOOM

sprințár adj. m., pl. sprințári; f. sprințáră, pl. sprințáre

sprințare
SPRINȚÁR, -Ă, sprințari, -e, adj. Plin de zburdălnicie; zglobiu, nebunatic. ♦ Sprinten, iute; jucăuș. ♦ Fig. Hoinar, nestatornic. ♦ (Despre oameni) Ușuratic. – Et. nec.

DOOM

sprințár adj. m., pl. sprințári; f. sprințáră, pl. sprințáre

sprințarei
SPRINȚÁR, -Ă, sprințari, -e, adj. Plin de zburdălnicie; zglobiu, nebunatic. ♦ Sprinten, iute; jucăuș. ♦ Fig. Hoinar, nestatornic. ♦ (Despre oameni) Ușuratic. – Et. nec.

DOOM

sprințár adj. m., pl. sprințári; f. sprințáră, pl. sprințáre

sprințarele
SPRINȚÁR, -Ă, sprințari, -e, adj. Plin de zburdălnicie; zglobiu, nebunatic. ♦ Sprinten, iute; jucăuș. ♦ Fig. Hoinar, nestatornic. ♦ (Despre oameni) Ușuratic. – Et. nec.

DOOM

sprințár adj. m., pl. sprințári; f. sprințáră, pl. sprințáre

sprințarelor
SPRINȚÁR, -Ă, sprințari, -e, adj. Plin de zburdălnicie; zglobiu, nebunatic. ♦ Sprinten, iute; jucăuș. ♦ Fig. Hoinar, nestatornic. ♦ (Despre oameni) Ușuratic. – Et. nec.

DOOM

sprințár adj. m., pl. sprințári; f. sprințáră, pl. sprințáre

sprințari
SPRINȚÁR, -Ă, sprințari, -e, adj. Plin de zburdălnicie; zglobiu, nebunatic. ♦ Sprinten, iute; jucăuș. ♦ Fig. Hoinar, nestatornic. ♦ (Despre oameni) Ușuratic. – Et. nec.

DOOM

sprințár adj. m., pl. sprințári; f. sprințáră, pl. sprințáre

sprințarii
SPRINȚÁR, -Ă, sprințari, -e, adj. Plin de zburdălnicie; zglobiu, nebunatic. ♦ Sprinten, iute; jucăuș. ♦ Fig. Hoinar, nestatornic. ♦ (Despre oameni) Ușuratic. – Et. nec.

DOOM

sprințár adj. m., pl. sprințári; f. sprințáră, pl. sprințáre

sprințarilor
SPRINȚÁR, -Ă, sprințari, -e, adj. Plin de zburdălnicie; zglobiu, nebunatic. ♦ Sprinten, iute; jucăuș. ♦ Fig. Hoinar, nestatornic. ♦ (Despre oameni) Ușuratic. – Et. nec.

DOOM

sprințár adj. m., pl. sprințári; f. sprințáră, pl. sprințáre

sprințarul
SPRINȚÁR, -Ă, sprințari, -e, adj. Plin de zburdălnicie; zglobiu, nebunatic. ♦ Sprinten, iute; jucăuș. ♦ Fig. Hoinar, nestatornic. ♦ (Despre oameni) Ușuratic. – Et. nec.

DOOM

sprințár adj. m., pl. sprințári; f. sprințáră, pl. sprințáre

sprințarului
SPRINȚÁR, -Ă, sprințari, -e, adj. Plin de zburdălnicie; zglobiu, nebunatic. ♦ Sprinten, iute; jucăuș. ♦ Fig. Hoinar, nestatornic. ♦ (Despre oameni) Ușuratic. – Et. nec.

DOOM

sprințár adj. m., pl. sprințári; f. sprințáră, pl. sprințáre

sprințăroaia
SPRINȚĂRÓI, -OÁIE, sprințăroi, -oaie, adj. (Reg.) Augmentativ al lui sprințar; foarte sprințar. – Sprințar + suf. -oi.

DOOM

sprințărói (reg.) adj. m., pl. sprințărói; f. sg. și pl. sprințăroáie

sprințăroaie
SPRINȚĂRÓI, -OÁIE, sprințăroi, -oaie, adj. (Reg.) Augmentativ al lui sprințar; foarte sprințar. – Sprințar + suf. -oi.

DOOM

sprințărói (reg.) adj. m., pl. sprințărói; f. sg. și pl. sprințăroáie

sprințăroaiei
SPRINȚĂRÓI, -OÁIE, sprințăroi, -oaie, adj. (Reg.) Augmentativ al lui sprințar; foarte sprințar. – Sprințar + suf. -oi.

DOOM

sprințărói (reg.) adj. m., pl. sprințărói; f. sg. și pl. sprințăroáie

sprințăroaiele
SPRINȚĂRÓI, -OÁIE, sprințăroi, -oaie, adj. (Reg.) Augmentativ al lui sprințar; foarte sprințar. – Sprințar + suf. -oi.

DOOM

sprințărói (reg.) adj. m., pl. sprințărói; f. sg. și pl. sprințăroáie

sprințăroaielor
SPRINȚĂRÓI, -OÁIE, sprințăroi, -oaie, adj. (Reg.) Augmentativ al lui sprințar; foarte sprințar. – Sprințar + suf. -oi.

DOOM

sprințărói (reg.) adj. m., pl. sprințărói; f. sg. și pl. sprințăroáie

sprințăroi
SPRINȚĂRÓI, -OÁIE, sprințăroi, -oaie, adj. (Reg.) Augmentativ al lui sprințar; foarte sprințar. – Sprințar + suf. -oi.

DOOM

sprințărói (reg.) adj. m., pl. sprințărói; f. sg. și pl. sprințăroáie

sprințăroi
SPRINȚĂRÓI, -OÁIE, sprințăroi, -oaie, adj. (Reg.) Augmentativ al lui sprințar; foarte sprințar. – Sprințar + suf. -oi.

DOOM

sprințărói (reg.) adj. m., pl. sprințărói; f. sg. și pl. sprințăroáie

sprințăroii
SPRINȚĂRÓI, -OÁIE, sprințăroi, -oaie, adj. (Reg.) Augmentativ al lui sprințar; foarte sprințar. – Sprințar + suf. -oi.

DOOM

sprințărói (reg.) adj. m., pl. sprințărói; f. sg. și pl. sprințăroáie

sprințăroii
SPRINȚĂRÓI, -OÁIE, sprințăroi, -oaie, adj. (Reg.) Augmentativ al lui sprințar; foarte sprințar. – Sprințar + suf. -oi.

DOOM

sprințărói (reg.) adj. m., pl. sprințărói; f. sg. și pl. sprințăroáie

sprințăroilor
SPRINȚĂRÓI, -OÁIE, sprințăroi, -oaie, adj. (Reg.) Augmentativ al lui sprințar; foarte sprințar. – Sprințar + suf. -oi.

DOOM

sprințărói (reg.) adj. m., pl. sprințărói; f. sg. și pl. sprințăroáie

sprințăroilor
SPRINȚĂRÓI, -OÁIE, sprințăroi, -oaie, adj. (Reg.) Augmentativ al lui sprințar; foarte sprințar. – Sprințar + suf. -oi.

DOOM

sprințărói (reg.) adj. m., pl. sprințărói; f. sg. și pl. sprințăroáie

sprințăroiul
SPRINȚĂRÓI, -OÁIE, sprințăroi, -oaie, adj. (Reg.) Augmentativ al lui sprințar; foarte sprințar. – Sprințar + suf. -oi.

DOOM

sprințărói (reg.) adj. m., pl. sprințărói; f. sg. și pl. sprințăroáie

sprințăroiul
SPRINȚĂRÓI, -OÁIE, sprințăroi, -oaie, adj. (Reg.) Augmentativ al lui sprințar; foarte sprințar. – Sprințar + suf. -oi.

DOOM

sprințărói (reg.) adj. m., pl. sprințărói; f. sg. și pl. sprințăroáie

sprințăroiului
SPRINȚĂRÓI, -OÁIE, sprințăroi, -oaie, adj. (Reg.) Augmentativ al lui sprințar; foarte sprințar. – Sprințar + suf. -oi.

DOOM

sprințărói (reg.) adj. m., pl. sprințărói; f. sg. și pl. sprințăroáie

sprințăroiului
SPRINȚĂRÓI, -OÁIE, sprințăroi, -oaie, adj. (Reg.) Augmentativ al lui sprințar; foarte sprințar. – Sprințar + suf. -oi.

DOOM

sprințărói (reg.) adj. m., pl. sprințărói; f. sg. și pl. sprințăroáie

sprue
SPRUE s.f. Boală endemică de la tropice sau din zonele temperate, caracterizată prin diaree cronică, anemie etc. [Pron. spru. / < fr., it., engl. sprue].

sprânceana
SPRINCEÁNĂ s. f. v. sprânceană.

DOOM

sprânceánă s. f., g.-d. art. sprâncénei; pl. sprâncéne

sprâncenat
SPRÂNCENÁT, -Ă, sprâncenați, -te, adj. (Adesea substantivat) Cu sprâncene (1) mari și dese. ◊ Expr. (Ir.) Călătorie sprâncenată! urare care arată lipsa de regret la plecarea cuiva. ♦ Fig. Împodobit, decorat (cu un chenar). – Sprânceană + suf. -at.

DOOM

sprâncenát adj. m., pl. sprâncenáți; f. sprâncenátă, pl. sprâncenáte

sprâncenata
SPRÂNCENÁT, -Ă, sprâncenați, -te, adj. (Adesea substantivat) Cu sprâncene (1) mari și dese. ◊ Expr. (Ir.) Călătorie sprâncenată! urare care arată lipsa de regret la plecarea cuiva. ♦ Fig. Împodobit, decorat (cu un chenar). – Sprânceană + suf. -at.

DOOM

sprâncenát adj. m., pl. sprâncenáți; f. sprâncenátă, pl. sprâncenáte

sprâncenate
SPRÂNCENÁT, -Ă, sprâncenați, -te, adj. (Adesea substantivat) Cu sprâncene (1) mari și dese. ◊ Expr. (Ir.) Călătorie sprâncenată! urare care arată lipsa de regret la plecarea cuiva. ♦ Fig. Împodobit, decorat (cu un chenar). – Sprânceană + suf. -at.

DOOM

sprâncenát adj. m., pl. sprâncenáți; f. sprâncenátă, pl. sprâncenáte

sprâncenatei
SPRÂNCENÁT, -Ă, sprâncenați, -te, adj. (Adesea substantivat) Cu sprâncene (1) mari și dese. ◊ Expr. (Ir.) Călătorie sprâncenată! urare care arată lipsa de regret la plecarea cuiva. ♦ Fig. Împodobit, decorat (cu un chenar). – Sprânceană + suf. -at.

DOOM

sprâncenát adj. m., pl. sprâncenáți; f. sprâncenátă, pl. sprâncenáte

sprâncenatele
SPRÂNCENÁT, -Ă, sprâncenați, -te, adj. (Adesea substantivat) Cu sprâncene (1) mari și dese. ◊ Expr. (Ir.) Călătorie sprâncenată! urare care arată lipsa de regret la plecarea cuiva. ♦ Fig. Împodobit, decorat (cu un chenar). – Sprânceană + suf. -at.

DOOM

sprâncenát adj. m., pl. sprâncenáți; f. sprâncenátă, pl. sprâncenáte

sprâncenatelor
SPRÂNCENÁT, -Ă, sprâncenați, -te, adj. (Adesea substantivat) Cu sprâncene (1) mari și dese. ◊ Expr. (Ir.) Călătorie sprâncenată! urare care arată lipsa de regret la plecarea cuiva. ♦ Fig. Împodobit, decorat (cu un chenar). – Sprânceană + suf. -at.

DOOM

sprâncenát adj. m., pl. sprâncenáți; f. sprâncenátă, pl. sprâncenáte

sprâncenatul
SPRÂNCENÁT, -Ă, sprâncenați, -te, adj. (Adesea substantivat) Cu sprâncene (1) mari și dese. ◊ Expr. (Ir.) Călătorie sprâncenată! urare care arată lipsa de regret la plecarea cuiva. ♦ Fig. Împodobit, decorat (cu un chenar). – Sprânceană + suf. -at.

DOOM

sprâncenát adj. m., pl. sprâncenáți; f. sprâncenátă, pl. sprâncenáte

sprâncenatului
SPRÂNCENÁT, -Ă, sprâncenați, -te, adj. (Adesea substantivat) Cu sprâncene (1) mari și dese. ◊ Expr. (Ir.) Călătorie sprâncenată! urare care arată lipsa de regret la plecarea cuiva. ♦ Fig. Împodobit, decorat (cu un chenar). – Sprânceană + suf. -at.

DOOM

sprâncenát adj. m., pl. sprâncenáți; f. sprâncenátă, pl. sprâncenáte

sprâncenați
SPRÂNCENÁT, -Ă, sprâncenați, -te, adj. (Adesea substantivat) Cu sprâncene (1) mari și dese. ◊ Expr. (Ir.) Călătorie sprâncenată! urare care arată lipsa de regret la plecarea cuiva. ♦ Fig. Împodobit, decorat (cu un chenar). – Sprânceană + suf. -at.

DOOM

sprâncenát adj. m., pl. sprâncenáți; f. sprâncenátă, pl. sprâncenáte

sprâncenații
SPRÂNCENÁT, -Ă, sprâncenați, -te, adj. (Adesea substantivat) Cu sprâncene (1) mari și dese. ◊ Expr. (Ir.) Călătorie sprâncenată! urare care arată lipsa de regret la plecarea cuiva. ♦ Fig. Împodobit, decorat (cu un chenar). – Sprânceană + suf. -at.

DOOM

sprâncenát adj. m., pl. sprâncenáți; f. sprâncenátă, pl. sprâncenáte

sprâncenaților
SPRÂNCENÁT, -Ă, sprâncenați, -te, adj. (Adesea substantivat) Cu sprâncene (1) mari și dese. ◊ Expr. (Ir.) Călătorie sprâncenată! urare care arată lipsa de regret la plecarea cuiva. ♦ Fig. Împodobit, decorat (cu un chenar). – Sprânceană + suf. -at.

DOOM

sprâncenát adj. m., pl. sprâncenáți; f. sprâncenátă, pl. sprâncenáte

sprâncene
SPRINCEÁNĂ s. f. v. sprânceană.

DOOM

sprânceánă s. f., g.-d. art. sprâncénei; pl. sprâncéne

sprâncenea
SPRÎNCENEÁ, sprîncenele, s. f. Sprîncenuță. – Variantă: sprinceneá (ALECSANDRI, P. P. 87) s. f.

sprâncenei
SPRINCEÁNĂ s. f. v. sprânceană.

DOOM

sprânceánă s. f., g.-d. art. sprâncénei; pl. sprâncéne

sprâncenele
SPRINCEÁNĂ s. f. v. sprânceană.

DOOM

sprânceánă s. f., g.-d. art. sprâncénei; pl. sprâncéne

sprâncenelor
SPRINCEÁNĂ s. f. v. sprânceană.

DOOM

sprânceánă s. f., g.-d. art. sprâncénei; pl. sprâncéne

sprâncenuța
SPRINCENÚȚĂ s. f. v. sprâncenuță.

DOOM

sprâncenúță s. f., g.-d. art. sprâncenúței; pl. sprâncenúțe

sprâncenuțe
SPRINCENÚȚĂ s. f. v. sprâncenuță.

DOOM

sprâncenúță s. f., g.-d. art. sprâncenúței; pl. sprâncenúțe

sprâncenuței
SPRINCENÚȚĂ s. f. v. sprâncenuță.

DOOM

sprâncenúță s. f., g.-d. art. sprâncenúței; pl. sprâncenúțe

sprâncenuțele
SPRINCENÚȚĂ s. f. v. sprâncenuță.

DOOM

sprâncenúță s. f., g.-d. art. sprâncenúței; pl. sprâncenúțe

sprâncenuțelor
SPRINCENÚȚĂ s. f. v. sprâncenuță.

DOOM

sprâncenúță s. f., g.-d. art. sprâncenúței; pl. sprâncenúțe

sprîncenat
SPRÂNCENÁT, -Ă, sprâncenați, -te, adj. (Adesea substantivat) Cu sprâncene (1) mari și dese. ◊ Expr. (Ir.) Călătorie sprâncenată! urare care arată lipsa de regret la plecarea cuiva. ♦ Fig. Împodobit, decorat (cu un chenar). – Sprânceană + suf. -at.

DOOM

sprâncenát adj. m., pl. sprâncenáți; f. sprâncenátă, pl. sprâncenáte

sprîncenata
SPRÂNCENÁT, -Ă, sprâncenați, -te, adj. (Adesea substantivat) Cu sprâncene (1) mari și dese. ◊ Expr. (Ir.) Călătorie sprâncenată! urare care arată lipsa de regret la plecarea cuiva. ♦ Fig. Împodobit, decorat (cu un chenar). – Sprânceană + suf. -at.

DOOM

sprâncenát adj. m., pl. sprâncenáți; f. sprâncenátă, pl. sprâncenáte

sprîncenate
SPRÂNCENÁT, -Ă, sprâncenați, -te, adj. (Adesea substantivat) Cu sprâncene (1) mari și dese. ◊ Expr. (Ir.) Călătorie sprâncenată! urare care arată lipsa de regret la plecarea cuiva. ♦ Fig. Împodobit, decorat (cu un chenar). – Sprânceană + suf. -at.

DOOM

sprâncenát adj. m., pl. sprâncenáți; f. sprâncenátă, pl. sprâncenáte

sprîncenatei
SPRÂNCENÁT, -Ă, sprâncenați, -te, adj. (Adesea substantivat) Cu sprâncene (1) mari și dese. ◊ Expr. (Ir.) Călătorie sprâncenată! urare care arată lipsa de regret la plecarea cuiva. ♦ Fig. Împodobit, decorat (cu un chenar). – Sprânceană + suf. -at.

DOOM

sprâncenát adj. m., pl. sprâncenáți; f. sprâncenátă, pl. sprâncenáte

sprîncenatele
SPRÂNCENÁT, -Ă, sprâncenați, -te, adj. (Adesea substantivat) Cu sprâncene (1) mari și dese. ◊ Expr. (Ir.) Călătorie sprâncenată! urare care arată lipsa de regret la plecarea cuiva. ♦ Fig. Împodobit, decorat (cu un chenar). – Sprânceană + suf. -at.

DOOM

sprâncenát adj. m., pl. sprâncenáți; f. sprâncenátă, pl. sprâncenáte

sprîncenatelor
SPRÂNCENÁT, -Ă, sprâncenați, -te, adj. (Adesea substantivat) Cu sprâncene (1) mari și dese. ◊ Expr. (Ir.) Călătorie sprâncenată! urare care arată lipsa de regret la plecarea cuiva. ♦ Fig. Împodobit, decorat (cu un chenar). – Sprânceană + suf. -at.

DOOM

sprâncenát adj. m., pl. sprâncenáți; f. sprâncenátă, pl. sprâncenáte

sprîncenatul
SPRÂNCENÁT, -Ă, sprâncenați, -te, adj. (Adesea substantivat) Cu sprâncene (1) mari și dese. ◊ Expr. (Ir.) Călătorie sprâncenată! urare care arată lipsa de regret la plecarea cuiva. ♦ Fig. Împodobit, decorat (cu un chenar). – Sprânceană + suf. -at.

DOOM

sprâncenát adj. m., pl. sprâncenáți; f. sprâncenátă, pl. sprâncenáte

sprîncenatului
SPRÂNCENÁT, -Ă, sprâncenați, -te, adj. (Adesea substantivat) Cu sprâncene (1) mari și dese. ◊ Expr. (Ir.) Călătorie sprâncenată! urare care arată lipsa de regret la plecarea cuiva. ♦ Fig. Împodobit, decorat (cu un chenar). – Sprânceană + suf. -at.

DOOM

sprâncenát adj. m., pl. sprâncenáți; f. sprâncenátă, pl. sprâncenáte

sprîncenați
SPRÂNCENÁT, -Ă, sprâncenați, -te, adj. (Adesea substantivat) Cu sprâncene (1) mari și dese. ◊ Expr. (Ir.) Călătorie sprâncenată! urare care arată lipsa de regret la plecarea cuiva. ♦ Fig. Împodobit, decorat (cu un chenar). – Sprânceană + suf. -at.

DOOM

sprâncenát adj. m., pl. sprâncenáți; f. sprâncenátă, pl. sprâncenáte

sprîncenații
SPRÂNCENÁT, -Ă, sprâncenați, -te, adj. (Adesea substantivat) Cu sprâncene (1) mari și dese. ◊ Expr. (Ir.) Călătorie sprâncenată! urare care arată lipsa de regret la plecarea cuiva. ♦ Fig. Împodobit, decorat (cu un chenar). – Sprânceană + suf. -at.

DOOM

sprâncenát adj. m., pl. sprâncenáți; f. sprâncenátă, pl. sprâncenáte

sprîncenaților
SPRÂNCENÁT, -Ă, sprâncenați, -te, adj. (Adesea substantivat) Cu sprâncene (1) mari și dese. ◊ Expr. (Ir.) Călătorie sprâncenată! urare care arată lipsa de regret la plecarea cuiva. ♦ Fig. Împodobit, decorat (cu un chenar). – Sprânceană + suf. -at.

DOOM

sprâncenát adj. m., pl. sprâncenáți; f. sprâncenátă, pl. sprâncenáte

sprîncene
SPRINCEÁNĂ s. f. v. sprânceană.

DOOM

sprânceánă s. f., g.-d. art. sprâncénei; pl. sprâncéne

sprîncenei
SPRINCEÁNĂ s. f. v. sprânceană.

DOOM

sprânceánă s. f., g.-d. art. sprâncénei; pl. sprâncéne

sprîncenele
SPRINCEÁNĂ s. f. v. sprânceană.

DOOM

sprânceánă s. f., g.-d. art. sprâncénei; pl. sprâncéne

sprîncenelor
SPRINCEÁNĂ s. f. v. sprânceană.

DOOM

sprânceánă s. f., g.-d. art. sprâncénei; pl. sprâncéne

sprîncenuțe
SPRINCENÚȚĂ s. f. v. sprâncenuță.

DOOM

sprâncenúță s. f., g.-d. art. sprâncenúței; pl. sprâncenúțe

sprîncenuței
SPRINCENÚȚĂ s. f. v. sprâncenuță.

DOOM

sprâncenúță s. f., g.-d. art. sprâncenúței; pl. sprâncenúțe

sprîncenuțele
SPRINCENÚȚĂ s. f. v. sprâncenuță.

DOOM

sprâncenúță s. f., g.-d. art. sprâncenúței; pl. sprâncenúțe

sprîncenuțelor
SPRINCENÚȚĂ s. f. v. sprâncenuță.

DOOM

sprâncenúță s. f., g.-d. art. sprâncenúței; pl. sprâncenúțe

sprăcioc
SPRĂCIÓC, sprăcioci, s. m. (Ornit.) Sfrîncioc.

sprăhui
SPRĂHUÍ, sprăhuiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A mișca un obiect încoace și încolo (v. clătina); a scutura ceva (făcînd să cadă praf).

sprăhuiat
SPRĂHUIÁT, -Ă, sprăhuiați, -te, adj. (Regional) Nebunatic, șturlubatic; ușuratic. (Substantivat) În zădar il sfătui mamă-sa să nu mai umble după cea sprăhuiată. RETEGANUL, P. V 76.

sprăhuire
SPRĂHUÍ, sprăhuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mișca un obiect încoace și încolo; a scutura ceva (făcând să cadă praf).

sprăhuit
SPRĂHUÍ, sprăhuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mișca un obiect încoace și încolo; a scutura ceva (făcând să cadă praf).

spudeu
spudéu (-éi), s. m. – Notabil, personalitate. Ngr. σπουδαïος (Gáldi 256). Sec. XVIII, înv. – Der. spudaxi, vb. (a studia), înv., din ngr. σπουδάζω, viitor σπουδάξω.

spui
SPÚNE, spun, vb. III. Tranz. 1. A exprima prin cuvinte un gând, o părere etc.; a rosti, a zice, a declara. ◊ Expr. Ce-ți spuneam eu! = ai văzut că a fost așa cum am afirmat? Nu mai spune! sau ce spui? formulă care exprimă mirarea, neîncrederea. ♦ Fig. A evoca, a provoca (sentimente, amintiri). Nu-ți spune nimic lucrul acesta? ◊ Expr. A-i spune cuiva inima = a avea o intuiție, a intui, a presimți. ♦ Fig. (Pop.) A exprima ceva prin cântec; a cânta. 2. A expune, a relata, a prezenta; a povesti, a istorisi, a nara. ♦ (Despre texte, scrieri) A cuprinde, a scrie, a consemna. Ce spun ziarele? ♦ A recita. 3. A destăinui, a mărturisi ceva cuiva. ♦ A pârî, a denunța pe cineva. 4. A explica cuiva un lucru, a lămuri pe cineva. 5. A numi; a porecli. ♦ Refl. impers. A se obișnui, a se zice într-un anumit fel. – Lat. exponere.

DOOM

spúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spun, 1 pl. spúnem, 2 pl. spúneți; conj. prez. 3 să spúnă; ger. spunấnd; part. spus

spuie
SPÚNE, spun, vb. III. Tranz. 1. A exprima prin cuvinte un gând, o părere etc.; a rosti, a zice, a declara. ◊ Expr. Ce-ți spuneam eu! = ai văzut că a fost așa cum am afirmat? Nu mai spune! sau ce spui? formulă care exprimă mirarea, neîncrederea. ♦ Fig. A evoca, a provoca (sentimente, amintiri). Nu-ți spune nimic lucrul acesta? ◊ Expr. A-i spune cuiva inima = a avea o intuiție, a intui, a presimți. ♦ Fig. (Pop.) A exprima ceva prin cântec; a cânta. 2. A expune, a relata, a prezenta; a povesti, a istorisi, a nara. ♦ (Despre texte, scrieri) A cuprinde, a scrie, a consemna. Ce spun ziarele? ♦ A recita. 3. A destăinui, a mărturisi ceva cuiva. ♦ A pârî, a denunța pe cineva. 4. A explica cuiva un lucru, a lămuri pe cineva. 5. A numi; a porecli. ♦ Refl. impers. A se obișnui, a se zice într-un anumit fel. – Lat. exponere.

DOOM

spúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spun, 1 pl. spúnem, 2 pl. spúneți; conj. prez. 3 să spúnă; ger. spunấnd; part. spus

spuind
SPÚNE, spun, vb. III. Tranz. 1. A exprima prin cuvinte un gând, o părere etc.; a rosti, a zice, a declara. ◊ Expr. Ce-ți spuneam eu! = ai văzut că a fost așa cum am afirmat? Nu mai spune! sau ce spui? formulă care exprimă mirarea, neîncrederea. ♦ Fig. A evoca, a provoca (sentimente, amintiri). Nu-ți spune nimic lucrul acesta? ◊ Expr. A-i spune cuiva inima = a avea o intuiție, a intui, a presimți. ♦ Fig. (Pop.) A exprima ceva prin cântec; a cânta. 2. A expune, a relata, a prezenta; a povesti, a istorisi, a nara. ♦ (Despre texte, scrieri) A cuprinde, a scrie, a consemna. Ce spun ziarele? ♦ A recita. 3. A destăinui, a mărturisi ceva cuiva. ♦ A pârî, a denunța pe cineva. 4. A explica cuiva un lucru, a lămuri pe cineva. 5. A numi; a porecli. ♦ Refl. impers. A se obișnui, a se zice într-un anumit fel. – Lat. exponere.

DOOM

spúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spun, 1 pl. spúnem, 2 pl. spúneți; conj. prez. 3 să spúnă; ger. spunấnd; part. spus

spulber
SPÚLBER, spulbere, s. n. Spulberare; ninsoare spulberată; vânt puternic. ♦ Fig. Nimicire, prăpăd. – Din spulbera (derivat regresiv).

DOOM

spúlber s. n., pl. spúlbere

spulber
SPULBERÁ, spúlber, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ridica în vârtej și a (se) duce departe (împrăștiindu-se); a (se) risipi, a (se) împrăștia. 2. Fig. A (se) nimici, a (se) distruge. – Lat. *expulverare.

DOOM

spulberá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúlberă

spulbera
SPULBERÁ, spúlber, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ridica în vârtej și a (se) duce departe (împrăștiindu-se); a (se) risipi, a (se) împrăștia. 2. Fig. A (se) nimici, a (se) distruge. – Lat. *expulverare.

DOOM

spulberá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúlberă

spulberai
SPULBERÁ, spúlber, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ridica în vârtej și a (se) duce departe (împrăștiindu-se); a (se) risipi, a (se) împrăștia. 2. Fig. A (se) nimici, a (se) distruge. – Lat. *expulverare.

DOOM

spulberá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúlberă

spulberam
SPULBERÁ, spúlber, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ridica în vârtej și a (se) duce departe (împrăștiindu-se); a (se) risipi, a (se) împrăștia. 2. Fig. A (se) nimici, a (se) distruge. – Lat. *expulverare.

DOOM

spulberá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúlberă

spulberare
SPULBERÁ, spúlber, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ridica în vârtej și a (se) duce departe (împrăștiindu-se); a (se) risipi, a (se) împrăștia. 2. Fig. A (se) nimici, a (se) distruge. – Lat. *expulverare.

DOOM

spulberá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúlberă

spulberare
SPULBERÁRE, spulberări, s. f. Acțiunea de a (se) spulbera și rezultatul ei; împrăștiere, risipire; fig. nimicire. – V. spulbera.

DOOM

spulberáre s. f., g.-d. art. spulberắrii; pl. spulberắri

spulberarea
SPULBERÁRE, spulberări, s. f. Acțiunea de a (se) spulbera și rezultatul ei; împrăștiere, risipire; fig. nimicire. – V. spulbera.

DOOM

spulberáre s. f., g.-d. art. spulberắrii; pl. spulberắri

spulberară
SPULBERÁ, spúlber, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ridica în vârtej și a (se) duce departe (împrăștiindu-se); a (se) risipi, a (se) împrăștia. 2. Fig. A (se) nimici, a (se) distruge. – Lat. *expulverare.

DOOM

spulberá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúlberă

spulberarăm
SPULBERÁ, spúlber, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ridica în vârtej și a (se) duce departe (împrăștiindu-se); a (se) risipi, a (se) împrăștia. 2. Fig. A (se) nimici, a (se) distruge. – Lat. *expulverare.

DOOM

spulberá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúlberă

spulberarăți
SPULBERÁ, spúlber, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ridica în vârtej și a (se) duce departe (împrăștiindu-se); a (se) risipi, a (se) împrăștia. 2. Fig. A (se) nimici, a (se) distruge. – Lat. *expulverare.

DOOM

spulberá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúlberă

spulberase
SPULBERÁ, spúlber, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ridica în vârtej și a (se) duce departe (împrăștiindu-se); a (se) risipi, a (se) împrăștia. 2. Fig. A (se) nimici, a (se) distruge. – Lat. *expulverare.

DOOM

spulberá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúlberă

spulberasem
SPULBERÁ, spúlber, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ridica în vârtej și a (se) duce departe (împrăștiindu-se); a (se) risipi, a (se) împrăștia. 2. Fig. A (se) nimici, a (se) distruge. – Lat. *expulverare.

DOOM

spulberá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúlberă

spulberaseră
SPULBERÁ, spúlber, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ridica în vârtej și a (se) duce departe (împrăștiindu-se); a (se) risipi, a (se) împrăștia. 2. Fig. A (se) nimici, a (se) distruge. – Lat. *expulverare.

DOOM

spulberá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúlberă

spulberaserăm
SPULBERÁ, spúlber, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ridica în vârtej și a (se) duce departe (împrăștiindu-se); a (se) risipi, a (se) împrăștia. 2. Fig. A (se) nimici, a (se) distruge. – Lat. *expulverare.

DOOM

spulberá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúlberă

spulberaserăți
SPULBERÁ, spúlber, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ridica în vârtej și a (se) duce departe (împrăștiindu-se); a (se) risipi, a (se) împrăștia. 2. Fig. A (se) nimici, a (se) distruge. – Lat. *expulverare.

DOOM

spulberá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúlberă

spulberaseși
SPULBERÁ, spúlber, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ridica în vârtej și a (se) duce departe (împrăștiindu-se); a (se) risipi, a (se) împrăștia. 2. Fig. A (se) nimici, a (se) distruge. – Lat. *expulverare.

DOOM

spulberá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúlberă

spulberaseți
SPULBERÁ, spúlber, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ridica în vârtej și a (se) duce departe (împrăștiindu-se); a (se) risipi, a (se) împrăștia. 2. Fig. A (se) nimici, a (se) distruge. – Lat. *expulverare.

DOOM

spulberá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúlberă

spulberat
SPULBERÁ, spúlber, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ridica în vârtej și a (se) duce departe (împrăștiindu-se); a (se) risipi, a (se) împrăștia. 2. Fig. A (se) nimici, a (se) distruge. – Lat. *expulverare.

DOOM

spulberá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúlberă

spulberat
SPULBERÁT, -Ă, spulberați, -te, adj. (Despre zăpadă, praf, frunze etc.) Risipit, împrăștiat de vânt; (despre locuri) de pe care zăpada a fost luată de vânt. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Zăpăcit, neserios, distrat. ♦ Fig. (Despre oameni) Furios, mânios. – V. spulbera.

spulberata
SPULBERÁT, -Ă, spulberați, -te, adj. (Despre zăpadă, praf, frunze etc.) Risipit, împrăștiat de vânt; (despre locuri) de pe care zăpada a fost luată de vânt. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Zăpăcit, neserios, distrat. ♦ Fig. (Despre oameni) Furios, mânios. – V. spulbera.

spulberate
SPULBERÁT, -Ă, spulberați, -te, adj. (Despre zăpadă, praf, frunze etc.) Risipit, împrăștiat de vânt; (despre locuri) de pe care zăpada a fost luată de vânt. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Zăpăcit, neserios, distrat. ♦ Fig. (Despre oameni) Furios, mânios. – V. spulbera.

spulberatei
SPULBERÁT, -Ă, spulberați, -te, adj. (Despre zăpadă, praf, frunze etc.) Risipit, împrăștiat de vânt; (despre locuri) de pe care zăpada a fost luată de vânt. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Zăpăcit, neserios, distrat. ♦ Fig. (Despre oameni) Furios, mânios. – V. spulbera.

spulberatele
SPULBERÁT, -Ă, spulberați, -te, adj. (Despre zăpadă, praf, frunze etc.) Risipit, împrăștiat de vânt; (despre locuri) de pe care zăpada a fost luată de vânt. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Zăpăcit, neserios, distrat. ♦ Fig. (Despre oameni) Furios, mânios. – V. spulbera.

spulberatelor
SPULBERÁT, -Ă, spulberați, -te, adj. (Despre zăpadă, praf, frunze etc.) Risipit, împrăștiat de vânt; (despre locuri) de pe care zăpada a fost luată de vânt. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Zăpăcit, neserios, distrat. ♦ Fig. (Despre oameni) Furios, mânios. – V. spulbera.

spulberatic
SPULBERÁTIC, -Ă, spulberatici, -ce, adj. (Despre oameni sau comportarea lor) Ușuratic, flușturatic, nestatornic. – Spulbera + suf. -atic.

DOOM

spulberátic adj. m., pl. spulberátici; f. spulberátică, pl. spulberátice

spulberatica
SPULBERÁTIC, -Ă, spulberatici, -ce, adj. (Despre oameni sau comportarea lor) Ușuratic, flușturatic, nestatornic. – Spulbera + suf. -atic.

DOOM

spulberátic adj. m., pl. spulberátici; f. spulberátică, pl. spulberátice

spulberatice
SPULBERÁTIC, -Ă, spulberatici, -ce, adj. (Despre oameni sau comportarea lor) Ușuratic, flușturatic, nestatornic. – Spulbera + suf. -atic.

DOOM

spulberátic adj. m., pl. spulberátici; f. spulberátică, pl. spulberátice

spulberaticei
SPULBERÁTIC, -Ă, spulberatici, -ce, adj. (Despre oameni sau comportarea lor) Ușuratic, flușturatic, nestatornic. – Spulbera + suf. -atic.

DOOM

spulberátic adj. m., pl. spulberátici; f. spulberátică, pl. spulberátice

spulberaticele
SPULBERÁTIC, -Ă, spulberatici, -ce, adj. (Despre oameni sau comportarea lor) Ușuratic, flușturatic, nestatornic. – Spulbera + suf. -atic.

DOOM

spulberátic adj. m., pl. spulberátici; f. spulberátică, pl. spulberátice

spulberaticelor
SPULBERÁTIC, -Ă, spulberatici, -ce, adj. (Despre oameni sau comportarea lor) Ușuratic, flușturatic, nestatornic. – Spulbera + suf. -atic.

DOOM

spulberátic adj. m., pl. spulberátici; f. spulberátică, pl. spulberátice

spulberatici
SPULBERÁTIC, -Ă, spulberatici, -ce, adj. (Despre oameni sau comportarea lor) Ușuratic, flușturatic, nestatornic. – Spulbera + suf. -atic.

DOOM

spulberátic adj. m., pl. spulberátici; f. spulberátică, pl. spulberátice

spulberaticii
SPULBERÁTIC, -Ă, spulberatici, -ce, adj. (Despre oameni sau comportarea lor) Ușuratic, flușturatic, nestatornic. – Spulbera + suf. -atic.

DOOM

spulberátic adj. m., pl. spulberátici; f. spulberátică, pl. spulberátice

spulberaticilor
SPULBERÁTIC, -Ă, spulberatici, -ce, adj. (Despre oameni sau comportarea lor) Ușuratic, flușturatic, nestatornic. – Spulbera + suf. -atic.

DOOM

spulberátic adj. m., pl. spulberátici; f. spulberátică, pl. spulberátice

spulberaticul
SPULBERÁTIC, -Ă, spulberatici, -ce, adj. (Despre oameni sau comportarea lor) Ușuratic, flușturatic, nestatornic. – Spulbera + suf. -atic.

DOOM

spulberátic adj. m., pl. spulberátici; f. spulberátică, pl. spulberátice

spulberaticului
SPULBERÁTIC, -Ă, spulberatici, -ce, adj. (Despre oameni sau comportarea lor) Ușuratic, flușturatic, nestatornic. – Spulbera + suf. -atic.

DOOM

spulberátic adj. m., pl. spulberátici; f. spulberátică, pl. spulberátice

spulberatul
SPULBERÁT, -Ă, spulberați, -te, adj. (Despre zăpadă, praf, frunze etc.) Risipit, împrăștiat de vânt; (despre locuri) de pe care zăpada a fost luată de vânt. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Zăpăcit, neserios, distrat. ♦ Fig. (Despre oameni) Furios, mânios. – V. spulbera.

spulberatului
SPULBERÁT, -Ă, spulberați, -te, adj. (Despre zăpadă, praf, frunze etc.) Risipit, împrăștiat de vânt; (despre locuri) de pe care zăpada a fost luată de vânt. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Zăpăcit, neserios, distrat. ♦ Fig. (Despre oameni) Furios, mânios. – V. spulbera.

spulberau
SPULBERÁ, spúlber, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ridica în vârtej și a (se) duce departe (împrăștiindu-se); a (se) risipi, a (se) împrăștia. 2. Fig. A (se) nimici, a (se) distruge. – Lat. *expulverare.

DOOM

spulberá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúlberă

spulberași
SPULBERÁ, spúlber, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ridica în vârtej și a (se) duce departe (împrăștiindu-se); a (se) risipi, a (se) împrăștia. 2. Fig. A (se) nimici, a (se) distruge. – Lat. *expulverare.

DOOM

spulberá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúlberă

spulberați
SPULBERÁ, spúlber, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ridica în vârtej și a (se) duce departe (împrăștiindu-se); a (se) risipi, a (se) împrăștia. 2. Fig. A (se) nimici, a (se) distruge. – Lat. *expulverare.

DOOM

spulberá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúlberă

spulberați
SPULBERÁT, -Ă, spulberați, -te, adj. (Despre zăpadă, praf, frunze etc.) Risipit, împrăștiat de vânt; (despre locuri) de pe care zăpada a fost luată de vânt. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Zăpăcit, neserios, distrat. ♦ Fig. (Despre oameni) Furios, mânios. – V. spulbera.

spulberații
SPULBERÁT, -Ă, spulberați, -te, adj. (Despre zăpadă, praf, frunze etc.) Risipit, împrăștiat de vânt; (despre locuri) de pe care zăpada a fost luată de vânt. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Zăpăcit, neserios, distrat. ♦ Fig. (Despre oameni) Furios, mânios. – V. spulbera.

spulberaților
SPULBERÁT, -Ă, spulberați, -te, adj. (Despre zăpadă, praf, frunze etc.) Risipit, împrăștiat de vânt; (despre locuri) de pe care zăpada a fost luată de vânt. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Zăpăcit, neserios, distrat. ♦ Fig. (Despre oameni) Furios, mânios. – V. spulbera.

spulbere
SPÚLBER, spulbere, s. n. Spulberare; ninsoare spulberată; vânt puternic. ♦ Fig. Nimicire, prăpăd. – Din spulbera (derivat regresiv).

DOOM

spúlber s. n., pl. spúlbere

spulbere
SPULBERÁ, spúlber, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ridica în vârtej și a (se) duce departe (împrăștiindu-se); a (se) risipi, a (se) împrăștia. 2. Fig. A (se) nimici, a (se) distruge. – Lat. *expulverare.

DOOM

spulberá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúlberă

spulberele
SPÚLBER, spulbere, s. n. Spulberare; ninsoare spulberată; vânt puternic. ♦ Fig. Nimicire, prăpăd. – Din spulbera (derivat regresiv).

DOOM

spúlber s. n., pl. spúlbere

spulberelor
SPÚLBER, spulbere, s. n. Spulberare; ninsoare spulberată; vânt puternic. ♦ Fig. Nimicire, prăpăd. – Din spulbera (derivat regresiv).

DOOM

spúlber s. n., pl. spúlbere

spulberi
SPULBERÁ, spúlber, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ridica în vârtej și a (se) duce departe (împrăștiindu-se); a (se) risipi, a (se) împrăștia. 2. Fig. A (se) nimici, a (se) distruge. – Lat. *expulverare.

DOOM

spulberá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúlberă

spulberul
SPÚLBER, spulbere, s. n. Spulberare; ninsoare spulberată; vânt puternic. ♦ Fig. Nimicire, prăpăd. – Din spulbera (derivat regresiv).

DOOM

spúlber s. n., pl. spúlbere

spulberului
SPÚLBER, spulbere, s. n. Spulberare; ninsoare spulberată; vânt puternic. ♦ Fig. Nimicire, prăpăd. – Din spulbera (derivat regresiv).

DOOM

spúlber s. n., pl. spúlbere

spulberând
SPULBERÁ, spúlber, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ridica în vârtej și a (se) duce departe (împrăștiindu-se); a (se) risipi, a (se) împrăștia. 2. Fig. A (se) nimici, a (se) distruge. – Lat. *expulverare.

DOOM

spulberá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúlberă

spulberînd
SPULBERÁ, spúlber, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ridica în vârtej și a (se) duce departe (împrăștiindu-se); a (se) risipi, a (se) împrăștia. 2. Fig. A (se) nimici, a (se) distruge. – Lat. *expulverare.

DOOM

spulberá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúlberă

spulberări
SPULBERÁRE, spulberări, s. f. Acțiunea de a (se) spulbera și rezultatul ei; împrăștiere, risipire; fig. nimicire. – V. spulbera.

DOOM

spulberáre s. f., g.-d. art. spulberắrii; pl. spulberắri

spulberării
SPULBERÁRE, spulberări, s. f. Acțiunea de a (se) spulbera și rezultatul ei; împrăștiere, risipire; fig. nimicire. – V. spulbera.

DOOM

spulberáre s. f., g.-d. art. spulberắrii; pl. spulberắri

spulberările
SPULBERÁRE, spulberări, s. f. Acțiunea de a (se) spulbera și rezultatul ei; împrăștiere, risipire; fig. nimicire. – V. spulbera.

DOOM

spulberáre s. f., g.-d. art. spulberắrii; pl. spulberắri

spulberărilor
SPULBERÁRE, spulberări, s. f. Acțiunea de a (se) spulbera și rezultatul ei; împrăștiere, risipire; fig. nimicire. – V. spulbera.

DOOM

spulberáre s. f., g.-d. art. spulberắrii; pl. spulberắri

spulberătoare
SPULBERĂTÓR, -OÁRE, spulberători, -oare, adj. (Rar) Care spulberă; care este spulberat. – Spulbera + suf. -ător.

DOOM

spulberătór (rar) adj. m., pl. spulberătóri; f. sg. și pl. spulberătoáre

spulberătoarea
SPULBERĂTÓR, -OÁRE, spulberători, -oare, adj. (Rar) Care spulberă; care este spulberat. – Spulbera + suf. -ător.

DOOM

spulberătór (rar) adj. m., pl. spulberătóri; f. sg. și pl. spulberătoáre

spulberătoarei
SPULBERĂTÓR, -OÁRE, spulberători, -oare, adj. (Rar) Care spulberă; care este spulberat. – Spulbera + suf. -ător.

DOOM

spulberătór (rar) adj. m., pl. spulberătóri; f. sg. și pl. spulberătoáre

spulberătoarele
SPULBERĂTÓR, -OÁRE, spulberători, -oare, adj. (Rar) Care spulberă; care este spulberat. – Spulbera + suf. -ător.

DOOM

spulberătór (rar) adj. m., pl. spulberătóri; f. sg. și pl. spulberătoáre

spulberătoarelor
SPULBERĂTÓR, -OÁRE, spulberători, -oare, adj. (Rar) Care spulberă; care este spulberat. – Spulbera + suf. -ător.

DOOM

spulberătór (rar) adj. m., pl. spulberătóri; f. sg. și pl. spulberătoáre

spulberător
SPULBERĂTÓR, -OÁRE, spulberători, -oare, adj. (Rar) Care spulberă; care este spulberat. – Spulbera + suf. -ător.

DOOM

spulberătór (rar) adj. m., pl. spulberătóri; f. sg. și pl. spulberătoáre

spulberători
SPULBERĂTÓR, -OÁRE, spulberători, -oare, adj. (Rar) Care spulberă; care este spulberat. – Spulbera + suf. -ător.

DOOM

spulberătór (rar) adj. m., pl. spulberătóri; f. sg. și pl. spulberătoáre

spulberătorii
SPULBERĂTÓR, -OÁRE, spulberători, -oare, adj. (Rar) Care spulberă; care este spulberat. – Spulbera + suf. -ător.

DOOM

spulberătór (rar) adj. m., pl. spulberătóri; f. sg. și pl. spulberătoáre

spulberătorilor
SPULBERĂTÓR, -OÁRE, spulberători, -oare, adj. (Rar) Care spulberă; care este spulberat. – Spulbera + suf. -ător.

DOOM

spulberătór (rar) adj. m., pl. spulberătóri; f. sg. și pl. spulberătoáre

spulberătorul
SPULBERĂTÓR, -OÁRE, spulberători, -oare, adj. (Rar) Care spulberă; care este spulberat. – Spulbera + suf. -ător.

DOOM

spulberătór (rar) adj. m., pl. spulberătóri; f. sg. și pl. spulberătoáre

spulberătorului
SPULBERĂTÓR, -OÁRE, spulberători, -oare, adj. (Rar) Care spulberă; care este spulberat. – Spulbera + suf. -ător.

DOOM

spulberătór (rar) adj. m., pl. spulberătóri; f. sg. și pl. spulberătoáre

spulberătura
SPULBERĂTÚRĂ, spulberături, s. f. (Rar) Zăpadă, praf, frunze etc. spulberate de vânt; p. ext. lucruri împrăștiate, răspândite în toate părțile. – Spulbera + suf. -ătură.

DOOM

spulberătúră (rar) s. f., g.-d. art. spulberătúrii; pl. spulberătúri

spulberături
SPULBERĂTÚRĂ, spulberături, s. f. (Rar) Zăpadă, praf, frunze etc. spulberate de vânt; p. ext. lucruri împrăștiate, răspândite în toate părțile. – Spulbera + suf. -ătură.

DOOM

spulberătúră (rar) s. f., g.-d. art. spulberătúrii; pl. spulberătúri

spulberăturii
SPULBERĂTÚRĂ, spulberături, s. f. (Rar) Zăpadă, praf, frunze etc. spulberate de vânt; p. ext. lucruri împrăștiate, răspândite în toate părțile. – Spulbera + suf. -ătură.

DOOM

spulberătúră (rar) s. f., g.-d. art. spulberătúrii; pl. spulberătúri

spulberăturile
SPULBERĂTÚRĂ, spulberături, s. f. (Rar) Zăpadă, praf, frunze etc. spulberate de vânt; p. ext. lucruri împrăștiate, răspândite în toate părțile. – Spulbera + suf. -ătură.

DOOM

spulberătúră (rar) s. f., g.-d. art. spulberătúrii; pl. spulberătúri

spulberăturilor
SPULBERĂTÚRĂ, spulberături, s. f. (Rar) Zăpadă, praf, frunze etc. spulberate de vânt; p. ext. lucruri împrăștiate, răspândite în toate părțile. – Spulbera + suf. -ătură.

DOOM

spulberătúră (rar) s. f., g.-d. art. spulberătúrii; pl. spulberătúri

spuma
SPUMÁ, spumez, vb. I. (De obicei la pers. 3) 1. Intranz. și refl. (Despre ape, valuri etc.) A face spumă (1); a spumega (1). 2. Intranz. (Despre animale, mai ales despre cai) A spumega (2). ◊ Expr. A spuma de furie (sau de ciudă) = a fi foarte mânios. – Din spumă.

DOOM

spumá (a ~) vb., ind. prez. 3 spumeáză

spuma
SPÚMĂ, spume, s. f. 1. (Adesea fig.) Strat albicios care se formează la suprafața unui lichid agitat; sistem dispers format într-un lichid în care sunt răspândite bule de gaz separate între ele de lichidul respectiv. ♦ Fig. Ceea e este (sau se crede că este) mai bun, mai ales, mai de preț (din ceva). 2. Strat care se ridică deasupra unor alimente (lichide) în timpul fierberii sau al fermentației (și care trebuie îndepărtat). 3. Clăbuci de săpun, de sudoare, de salivă. ◊ Expr. A face spumă (sau spume) la gură = a se înfuria foarte tare, a face scandal mare. 4. Compus: spumă-de-mare = piatră ponce. – Lat. spuma.

DOOM

spúmă-de-máre (piatră ponce) s. f., g.-d. art. spúmei-de-máre

spumai
SPUMÁ, spumez, vb. I. (De obicei la pers. 3) 1. Intranz. și refl. (Despre ape, valuri etc.) A face spumă (1); a spumega (1). 2. Intranz. (Despre animale, mai ales despre cai) A spumega (2). ◊ Expr. A spuma de furie (sau de ciudă) = a fi foarte mânios. – Din spumă.

DOOM

spumá (a ~) vb., ind. prez. 3 spumeáză

spumam
SPUMÁ, spumez, vb. I. (De obicei la pers. 3) 1. Intranz. și refl. (Despre ape, valuri etc.) A face spumă (1); a spumega (1). 2. Intranz. (Despre animale, mai ales despre cai) A spumega (2). ◊ Expr. A spuma de furie (sau de ciudă) = a fi foarte mânios. – Din spumă.

DOOM

spumá (a ~) vb., ind. prez. 3 spumeáză

spumant
SPUMÁNT, spumanți, s. m. (Adesea adjectival) Substanță care, dizolvată într-un lichid, formează în acesta o spumă stabilă. ♦ Soluție care conține o asemenea substanță. Spumant de baie. ♦ (Despre vin) Care face spumă când este deschisă sticla și se toarnă în pahare, datorată fermentării incomplete sau unui procedeu special de fabricație. – Spumă + suf. -ant. Cf. it. spumante.

DOOM

spumánt² s. m., pl. spumánți

spumant
SPUMÁNT, spumanți, s. m. (Adesea adjectival) Substanță care, dizolvată într-un lichid, formează în acesta o spumă stabilă. ♦ Soluție care conține o asemenea substanță. Spumant de baie. ♦ (Despre vin) Care face spumă când este deschisă sticla și se toarnă în pahare, datorată fermentării incomplete sau unui procedeu special de fabricație. – Spumă + suf. -ant. Cf. it. spumante.

DOOM

spumánt² s. m., pl. spumánți

spumanta
SPUMÁNT, spumanți, s. m. (Adesea adjectival) Substanță care, dizolvată într-un lichid, formează în acesta o spumă stabilă. ♦ Soluție care conține o asemenea substanță. Spumant de baie. ♦ (Despre vin) Care face spumă când este deschisă sticla și se toarnă în pahare, datorată fermentării incomplete sau unui procedeu special de fabricație. – Spumă + suf. -ant. Cf. it. spumante.

DOOM

spumánt² s. m., pl. spumánți

spumanta
SPUMÁNT, spumanți, s. m. (Adesea adjectival) Substanță care, dizolvată într-un lichid, formează în acesta o spumă stabilă. ♦ Soluție care conține o asemenea substanță. Spumant de baie. ♦ (Despre vin) Care face spumă când este deschisă sticla și se toarnă în pahare, datorată fermentării incomplete sau unui procedeu special de fabricație. – Spumă + suf. -ant. Cf. it. spumante.

DOOM

spumánt² s. m., pl. spumánți

spumante
SPUMÁNT, spumanți, s. m. (Adesea adjectival) Substanță care, dizolvată într-un lichid, formează în acesta o spumă stabilă. ♦ Soluție care conține o asemenea substanță. Spumant de baie. ♦ (Despre vin) Care face spumă când este deschisă sticla și se toarnă în pahare, datorată fermentării incomplete sau unui procedeu special de fabricație. – Spumă + suf. -ant. Cf. it. spumante.

DOOM

spumánt² s. m., pl. spumánți

spumante
SPUMÁNT, spumanți, s. m. (Adesea adjectival) Substanță care, dizolvată într-un lichid, formează în acesta o spumă stabilă. ♦ Soluție care conține o asemenea substanță. Spumant de baie. ♦ (Despre vin) Care face spumă când este deschisă sticla și se toarnă în pahare, datorată fermentării incomplete sau unui procedeu special de fabricație. – Spumă + suf. -ant. Cf. it. spumante.

DOOM

spumánt² s. m., pl. spumánți

spumantei
SPUMÁNT, spumanți, s. m. (Adesea adjectival) Substanță care, dizolvată într-un lichid, formează în acesta o spumă stabilă. ♦ Soluție care conține o asemenea substanță. Spumant de baie. ♦ (Despre vin) Care face spumă când este deschisă sticla și se toarnă în pahare, datorată fermentării incomplete sau unui procedeu special de fabricație. – Spumă + suf. -ant. Cf. it. spumante.

DOOM

spumánt² s. m., pl. spumánți

spumantei
SPUMÁNT, spumanți, s. m. (Adesea adjectival) Substanță care, dizolvată într-un lichid, formează în acesta o spumă stabilă. ♦ Soluție care conține o asemenea substanță. Spumant de baie. ♦ (Despre vin) Care face spumă când este deschisă sticla și se toarnă în pahare, datorată fermentării incomplete sau unui procedeu special de fabricație. – Spumă + suf. -ant. Cf. it. spumante.

DOOM

spumánt² s. m., pl. spumánți

spumantele
SPUMÁNT, spumanți, s. m. (Adesea adjectival) Substanță care, dizolvată într-un lichid, formează în acesta o spumă stabilă. ♦ Soluție care conține o asemenea substanță. Spumant de baie. ♦ (Despre vin) Care face spumă când este deschisă sticla și se toarnă în pahare, datorată fermentării incomplete sau unui procedeu special de fabricație. – Spumă + suf. -ant. Cf. it. spumante.

DOOM

spumánt² s. m., pl. spumánți

spumantele
SPUMÁNT, spumanți, s. m. (Adesea adjectival) Substanță care, dizolvată într-un lichid, formează în acesta o spumă stabilă. ♦ Soluție care conține o asemenea substanță. Spumant de baie. ♦ (Despre vin) Care face spumă când este deschisă sticla și se toarnă în pahare, datorată fermentării incomplete sau unui procedeu special de fabricație. – Spumă + suf. -ant. Cf. it. spumante.

DOOM

spumánt² s. m., pl. spumánți

spumantelor
SPUMÁNT, spumanți, s. m. (Adesea adjectival) Substanță care, dizolvată într-un lichid, formează în acesta o spumă stabilă. ♦ Soluție care conține o asemenea substanță. Spumant de baie. ♦ (Despre vin) Care face spumă când este deschisă sticla și se toarnă în pahare, datorată fermentării incomplete sau unui procedeu special de fabricație. – Spumă + suf. -ant. Cf. it. spumante.

DOOM

spumánt² s. m., pl. spumánți

spumantelor
SPUMÁNT, spumanți, s. m. (Adesea adjectival) Substanță care, dizolvată într-un lichid, formează în acesta o spumă stabilă. ♦ Soluție care conține o asemenea substanță. Spumant de baie. ♦ (Despre vin) Care face spumă când este deschisă sticla și se toarnă în pahare, datorată fermentării incomplete sau unui procedeu special de fabricație. – Spumă + suf. -ant. Cf. it. spumante.

DOOM

spumánt² s. m., pl. spumánți

spumantul
SPUMÁNT, spumanți, s. m. (Adesea adjectival) Substanță care, dizolvată într-un lichid, formează în acesta o spumă stabilă. ♦ Soluție care conține o asemenea substanță. Spumant de baie. ♦ (Despre vin) Care face spumă când este deschisă sticla și se toarnă în pahare, datorată fermentării incomplete sau unui procedeu special de fabricație. – Spumă + suf. -ant. Cf. it. spumante.

DOOM

spumánt² s. m., pl. spumánți

spumantul
SPUMÁNT, spumanți, s. m. (Adesea adjectival) Substanță care, dizolvată într-un lichid, formează în acesta o spumă stabilă. ♦ Soluție care conține o asemenea substanță. Spumant de baie. ♦ (Despre vin) Care face spumă când este deschisă sticla și se toarnă în pahare, datorată fermentării incomplete sau unui procedeu special de fabricație. – Spumă + suf. -ant. Cf. it. spumante.

DOOM

spumánt² s. m., pl. spumánți

spumantului
SPUMÁNT, spumanți, s. m. (Adesea adjectival) Substanță care, dizolvată într-un lichid, formează în acesta o spumă stabilă. ♦ Soluție care conține o asemenea substanță. Spumant de baie. ♦ (Despre vin) Care face spumă când este deschisă sticla și se toarnă în pahare, datorată fermentării incomplete sau unui procedeu special de fabricație. – Spumă + suf. -ant. Cf. it. spumante.

DOOM

spumánt² s. m., pl. spumánți

spumantului
SPUMÁNT, spumanți, s. m. (Adesea adjectival) Substanță care, dizolvată într-un lichid, formează în acesta o spumă stabilă. ♦ Soluție care conține o asemenea substanță. Spumant de baie. ♦ (Despre vin) Care face spumă când este deschisă sticla și se toarnă în pahare, datorată fermentării incomplete sau unui procedeu special de fabricație. – Spumă + suf. -ant. Cf. it. spumante.

DOOM

spumánt² s. m., pl. spumánți

spumanți
SPUMÁNT, spumanți, s. m. (Adesea adjectival) Substanță care, dizolvată într-un lichid, formează în acesta o spumă stabilă. ♦ Soluție care conține o asemenea substanță. Spumant de baie. ♦ (Despre vin) Care face spumă când este deschisă sticla și se toarnă în pahare, datorată fermentării incomplete sau unui procedeu special de fabricație. – Spumă + suf. -ant. Cf. it. spumante.

DOOM

spumánt² s. m., pl. spumánți

spumanți
SPUMÁNT, spumanți, s. m. (Adesea adjectival) Substanță care, dizolvată într-un lichid, formează în acesta o spumă stabilă. ♦ Soluție care conține o asemenea substanță. Spumant de baie. ♦ (Despre vin) Care face spumă când este deschisă sticla și se toarnă în pahare, datorată fermentării incomplete sau unui procedeu special de fabricație. – Spumă + suf. -ant. Cf. it. spumante.

DOOM

spumánt² s. m., pl. spumánți

spumanții
SPUMÁNT, spumanți, s. m. (Adesea adjectival) Substanță care, dizolvată într-un lichid, formează în acesta o spumă stabilă. ♦ Soluție care conține o asemenea substanță. Spumant de baie. ♦ (Despre vin) Care face spumă când este deschisă sticla și se toarnă în pahare, datorată fermentării incomplete sau unui procedeu special de fabricație. – Spumă + suf. -ant. Cf. it. spumante.

DOOM

spumánt² s. m., pl. spumánți

spumanții
SPUMÁNT, spumanți, s. m. (Adesea adjectival) Substanță care, dizolvată într-un lichid, formează în acesta o spumă stabilă. ♦ Soluție care conține o asemenea substanță. Spumant de baie. ♦ (Despre vin) Care face spumă când este deschisă sticla și se toarnă în pahare, datorată fermentării incomplete sau unui procedeu special de fabricație. – Spumă + suf. -ant. Cf. it. spumante.

DOOM

spumánt² s. m., pl. spumánți

spumanților
SPUMÁNT, spumanți, s. m. (Adesea adjectival) Substanță care, dizolvată într-un lichid, formează în acesta o spumă stabilă. ♦ Soluție care conține o asemenea substanță. Spumant de baie. ♦ (Despre vin) Care face spumă când este deschisă sticla și se toarnă în pahare, datorată fermentării incomplete sau unui procedeu special de fabricație. – Spumă + suf. -ant. Cf. it. spumante.

DOOM

spumánt² s. m., pl. spumánți

spumanților
SPUMÁNT, spumanți, s. m. (Adesea adjectival) Substanță care, dizolvată într-un lichid, formează în acesta o spumă stabilă. ♦ Soluție care conține o asemenea substanță. Spumant de baie. ♦ (Despre vin) Care face spumă când este deschisă sticla și se toarnă în pahare, datorată fermentării incomplete sau unui procedeu special de fabricație. – Spumă + suf. -ant. Cf. it. spumante.

DOOM

spumánt² s. m., pl. spumánți

spumare
SPUMÁ, spumez, vb. I. (De obicei la pers. 3) 1. Intranz. și refl. (Despre ape, valuri etc.) A face spumă (1); a spumega (1). 2. Intranz. (Despre animale, mai ales despre cai) A spumega (2). ◊ Expr. A spuma de furie (sau de ciudă) = a fi foarte mânios. – Din spumă.

DOOM

spumá (a ~) vb., ind. prez. 3 spumeáză

spumare
SPUMÁRE, spumări, s. f. Acțiunea de a (se) spuma și rezultatul ei. – V. spuma.

DOOM

spumáre s. f., g.-d. art. spumắrii; pl. spumắri

spumarea
SPUMÁRE, spumări, s. f. Acțiunea de a (se) spuma și rezultatul ei. – V. spuma.

DOOM

spumáre s. f., g.-d. art. spumắrii; pl. spumắri

spumară
SPUMÁ, spumez, vb. I. (De obicei la pers. 3) 1. Intranz. și refl. (Despre ape, valuri etc.) A face spumă (1); a spumega (1). 2. Intranz. (Despre animale, mai ales despre cai) A spumega (2). ◊ Expr. A spuma de furie (sau de ciudă) = a fi foarte mânios. – Din spumă.

DOOM

spumá (a ~) vb., ind. prez. 3 spumeáză

spumarăm
SPUMÁ, spumez, vb. I. (De obicei la pers. 3) 1. Intranz. și refl. (Despre ape, valuri etc.) A face spumă (1); a spumega (1). 2. Intranz. (Despre animale, mai ales despre cai) A spumega (2). ◊ Expr. A spuma de furie (sau de ciudă) = a fi foarte mânios. – Din spumă.

DOOM

spumá (a ~) vb., ind. prez. 3 spumeáză

spumarăți
SPUMÁ, spumez, vb. I. (De obicei la pers. 3) 1. Intranz. și refl. (Despre ape, valuri etc.) A face spumă (1); a spumega (1). 2. Intranz. (Despre animale, mai ales despre cai) A spumega (2). ◊ Expr. A spuma de furie (sau de ciudă) = a fi foarte mânios. – Din spumă.

DOOM

spumá (a ~) vb., ind. prez. 3 spumeáză

spumase
SPUMÁ, spumez, vb. I. (De obicei la pers. 3) 1. Intranz. și refl. (Despre ape, valuri etc.) A face spumă (1); a spumega (1). 2. Intranz. (Despre animale, mai ales despre cai) A spumega (2). ◊ Expr. A spuma de furie (sau de ciudă) = a fi foarte mânios. – Din spumă.

DOOM

spumá (a ~) vb., ind. prez. 3 spumeáză

spumasem
SPUMÁ, spumez, vb. I. (De obicei la pers. 3) 1. Intranz. și refl. (Despre ape, valuri etc.) A face spumă (1); a spumega (1). 2. Intranz. (Despre animale, mai ales despre cai) A spumega (2). ◊ Expr. A spuma de furie (sau de ciudă) = a fi foarte mânios. – Din spumă.

DOOM

spumá (a ~) vb., ind. prez. 3 spumeáză

spumaseră
SPUMÁ, spumez, vb. I. (De obicei la pers. 3) 1. Intranz. și refl. (Despre ape, valuri etc.) A face spumă (1); a spumega (1). 2. Intranz. (Despre animale, mai ales despre cai) A spumega (2). ◊ Expr. A spuma de furie (sau de ciudă) = a fi foarte mânios. – Din spumă.

DOOM

spumá (a ~) vb., ind. prez. 3 spumeáză

spumaserăm
SPUMÁ, spumez, vb. I. (De obicei la pers. 3) 1. Intranz. și refl. (Despre ape, valuri etc.) A face spumă (1); a spumega (1). 2. Intranz. (Despre animale, mai ales despre cai) A spumega (2). ◊ Expr. A spuma de furie (sau de ciudă) = a fi foarte mânios. – Din spumă.

DOOM

spumá (a ~) vb., ind. prez. 3 spumeáză

spumaserăți
SPUMÁ, spumez, vb. I. (De obicei la pers. 3) 1. Intranz. și refl. (Despre ape, valuri etc.) A face spumă (1); a spumega (1). 2. Intranz. (Despre animale, mai ales despre cai) A spumega (2). ◊ Expr. A spuma de furie (sau de ciudă) = a fi foarte mânios. – Din spumă.

DOOM

spumá (a ~) vb., ind. prez. 3 spumeáză

spumaseși
SPUMÁ, spumez, vb. I. (De obicei la pers. 3) 1. Intranz. și refl. (Despre ape, valuri etc.) A face spumă (1); a spumega (1). 2. Intranz. (Despre animale, mai ales despre cai) A spumega (2). ◊ Expr. A spuma de furie (sau de ciudă) = a fi foarte mânios. – Din spumă.

DOOM

spumá (a ~) vb., ind. prez. 3 spumeáză

spumaseți
SPUMÁ, spumez, vb. I. (De obicei la pers. 3) 1. Intranz. și refl. (Despre ape, valuri etc.) A face spumă (1); a spumega (1). 2. Intranz. (Despre animale, mai ales despre cai) A spumega (2). ◊ Expr. A spuma de furie (sau de ciudă) = a fi foarte mânios. – Din spumă.

DOOM

spumá (a ~) vb., ind. prez. 3 spumeáză

spumat
SPUMÁ, spumez, vb. I. (De obicei la pers. 3) 1. Intranz. și refl. (Despre ape, valuri etc.) A face spumă (1); a spumega (1). 2. Intranz. (Despre animale, mai ales despre cai) A spumega (2). ◊ Expr. A spuma de furie (sau de ciudă) = a fi foarte mânios. – Din spumă.

DOOM

spumá (a ~) vb., ind. prez. 3 spumeáză

spumat
SPUMÁT, -Ă, spumați, -te, adj. (Despre ape) Acoperit de spumă, spumos, care spumegă. ♦ (Despre animale, mai ales despre cai) Plin de spumă, acoperit cu clăbuci de sudoare. – V. spuma.

spumata
SPUMÁT, -Ă, spumați, -te, adj. (Despre ape) Acoperit de spumă, spumos, care spumegă. ♦ (Despre animale, mai ales despre cai) Plin de spumă, acoperit cu clăbuci de sudoare. – V. spuma.

spumate
SPUMÁT, -Ă, spumați, -te, adj. (Despre ape) Acoperit de spumă, spumos, care spumegă. ♦ (Despre animale, mai ales despre cai) Plin de spumă, acoperit cu clăbuci de sudoare. – V. spuma.

spumatec
SPUMÁTIC, -Ă, spumatici, -e, adj. (Rar; și în forma spumatec) Plin de spumă, înspumat. Mistrețul cu colții spumateci. COȘBUC, AE. 70. – Variantă: spumátec, -ă adj.

spumatei
SPUMÁT, -Ă, spumați, -te, adj. (Despre ape) Acoperit de spumă, spumos, care spumegă. ♦ (Despre animale, mai ales despre cai) Plin de spumă, acoperit cu clăbuci de sudoare. – V. spuma.

spumatele
SPUMÁT, -Ă, spumați, -te, adj. (Despre ape) Acoperit de spumă, spumos, care spumegă. ♦ (Despre animale, mai ales despre cai) Plin de spumă, acoperit cu clăbuci de sudoare. – V. spuma.

spumatelor
SPUMÁT, -Ă, spumați, -te, adj. (Despre ape) Acoperit de spumă, spumos, care spumegă. ♦ (Despre animale, mai ales despre cai) Plin de spumă, acoperit cu clăbuci de sudoare. – V. spuma.

spumatic
SPUMÁTIC, -Ă, spumatici, -e, adj. (Rar; și în forma spumatec) Plin de spumă, înspumat. Mistrețul cu colții spumateci. COȘBUC, AE. 70. – Variantă: spumátec, -ă adj.

spumatica
SPUMÁTIC, -Ă, spumatici, -e, adj. (Rar; și în forma spumatec) Plin de spumă, înspumat. Mistrețul cu colții spumateci. COȘBUC, AE. 70. – Variantă: spumátec, -ă adj.

spumatice
SPUMÁTIC, -Ă, spumatici, -e, adj. (Rar; și în forma spumatec) Plin de spumă, înspumat. Mistrețul cu colții spumateci. COȘBUC, AE. 70. – Variantă: spumátec, -ă adj.

spumaticei
SPUMÁTIC, -Ă, spumatici, -e, adj. (Rar; și în forma spumatec) Plin de spumă, înspumat. Mistrețul cu colții spumateci. COȘBUC, AE. 70. – Variantă: spumátec, -ă adj.

spumaticele
SPUMÁTIC, -Ă, spumatici, -e, adj. (Rar; și în forma spumatec) Plin de spumă, înspumat. Mistrețul cu colții spumateci. COȘBUC, AE. 70. – Variantă: spumátec, -ă adj.

spumaticelor
SPUMÁTIC, -Ă, spumatici, -e, adj. (Rar; și în forma spumatec) Plin de spumă, înspumat. Mistrețul cu colții spumateci. COȘBUC, AE. 70. – Variantă: spumátec, -ă adj.

spumatici
SPUMÁTIC, -Ă, spumatici, -e, adj. (Rar; și în forma spumatec) Plin de spumă, înspumat. Mistrețul cu colții spumateci. COȘBUC, AE. 70. – Variantă: spumátec, -ă adj.

spumaticii
SPUMÁTIC, -Ă, spumatici, -e, adj. (Rar; și în forma spumatec) Plin de spumă, înspumat. Mistrețul cu colții spumateci. COȘBUC, AE. 70. – Variantă: spumátec, -ă adj.

spumaticilor
SPUMÁTIC, -Ă, spumatici, -e, adj. (Rar; și în forma spumatec) Plin de spumă, înspumat. Mistrețul cu colții spumateci. COȘBUC, AE. 70. – Variantă: spumátec, -ă adj.

spumaticul
SPUMÁTIC, -Ă, spumatici, -e, adj. (Rar; și în forma spumatec) Plin de spumă, înspumat. Mistrețul cu colții spumateci. COȘBUC, AE. 70. – Variantă: spumátec, -ă adj.

spumaticului
SPUMÁTIC, -Ă, spumatici, -e, adj. (Rar; și în forma spumatec) Plin de spumă, înspumat. Mistrețul cu colții spumateci. COȘBUC, AE. 70. – Variantă: spumátec, -ă adj.

spumatul
SPUMÁT, -Ă, spumați, -te, adj. (Despre ape) Acoperit de spumă, spumos, care spumegă. ♦ (Despre animale, mai ales despre cai) Plin de spumă, acoperit cu clăbuci de sudoare. – V. spuma.

spumatului
SPUMÁT, -Ă, spumați, -te, adj. (Despre ape) Acoperit de spumă, spumos, care spumegă. ♦ (Despre animale, mai ales despre cai) Plin de spumă, acoperit cu clăbuci de sudoare. – V. spuma.

spumau
SPUMÁ, spumez, vb. I. (De obicei la pers. 3) 1. Intranz. și refl. (Despre ape, valuri etc.) A face spumă (1); a spumega (1). 2. Intranz. (Despre animale, mai ales despre cai) A spumega (2). ◊ Expr. A spuma de furie (sau de ciudă) = a fi foarte mânios. – Din spumă.

DOOM

spumá (a ~) vb., ind. prez. 3 spumeáză

spumași
SPUMÁ, spumez, vb. I. (De obicei la pers. 3) 1. Intranz. și refl. (Despre ape, valuri etc.) A face spumă (1); a spumega (1). 2. Intranz. (Despre animale, mai ales despre cai) A spumega (2). ◊ Expr. A spuma de furie (sau de ciudă) = a fi foarte mânios. – Din spumă.

DOOM

spumá (a ~) vb., ind. prez. 3 spumeáză

spumați
SPUMÁ, spumez, vb. I. (De obicei la pers. 3) 1. Intranz. și refl. (Despre ape, valuri etc.) A face spumă (1); a spumega (1). 2. Intranz. (Despre animale, mai ales despre cai) A spumega (2). ◊ Expr. A spuma de furie (sau de ciudă) = a fi foarte mânios. – Din spumă.

DOOM

spumá (a ~) vb., ind. prez. 3 spumeáză

spumați
SPUMÁT, -Ă, spumați, -te, adj. (Despre ape) Acoperit de spumă, spumos, care spumegă. ♦ (Despre animale, mai ales despre cai) Plin de spumă, acoperit cu clăbuci de sudoare. – V. spuma.

spumații
SPUMÁT, -Ă, spumați, -te, adj. (Despre ape) Acoperit de spumă, spumos, care spumegă. ♦ (Despre animale, mai ales despre cai) Plin de spumă, acoperit cu clăbuci de sudoare. – V. spuma.

spumaților
SPUMÁT, -Ă, spumați, -te, adj. (Despre ape) Acoperit de spumă, spumos, care spumegă. ♦ (Despre animale, mai ales despre cai) Plin de spumă, acoperit cu clăbuci de sudoare. – V. spuma.

spume
SPÚMĂ, spume, s. f. 1. (Adesea fig.) Strat albicios care se formează la suprafața unui lichid agitat; sistem dispers format într-un lichid în care sunt răspândite bule de gaz separate între ele de lichidul respectiv. ♦ Fig. Ceea e este (sau se crede că este) mai bun, mai ales, mai de preț (din ceva). 2. Strat care se ridică deasupra unor alimente (lichide) în timpul fierberii sau al fermentației (și care trebuie îndepărtat). 3. Clăbuci de săpun, de sudoare, de salivă. ◊ Expr. A face spumă (sau spume) la gură = a se înfuria foarte tare, a face scandal mare. 4. Compus: spumă-de-mare = piatră ponce. – Lat. spuma.

DOOM

spúmă-de-máre (piatră ponce) s. f., g.-d. art. spúmei-de-máre

spumează
SPUMÁ, spumez, vb. I. (De obicei la pers. 3) 1. Intranz. și refl. (Despre ape, valuri etc.) A face spumă (1); a spumega (1). 2. Intranz. (Despre animale, mai ales despre cai) A spumega (2). ◊ Expr. A spuma de furie (sau de ciudă) = a fi foarte mânios. – Din spumă.

DOOM

spumá (a ~) vb., ind. prez. 3 spumeáză

spumeg
SPÚMEG s. n. (Rar) 1. Spumegare. Vasul... îl conduce el însuși prin spumegul nopții. COȘBUC, AE. 104. 2. Mînie violentă. Și-n spumeg turbează Nerefs. COȘBUC, AE. 39.

spumeg
SPUMEGÁ, spúmeg, vb. I. Intranz. 1. (Despre lichide; la pers. 3) A face spume (1) (în urma agitării, a unei reacții etc.); a fi plin de spumă; a spuma. 2. (Despre animale, mai ales despre cai; la pers. 3) A se acoperi de spumă (3), a face clăbuci la gură; a spuma. ◊ Expr. A spumega de furie (sau de mânie) = a fi foarte mâniat. 3. Fig. A fi exuberant, a clocoti de viață. – Din spumă (după fumega).

DOOM

spumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúmegă

spumega
SPUMEGÁ, spúmeg, vb. I. Intranz. 1. (Despre lichide; la pers. 3) A face spume (1) (în urma agitării, a unei reacții etc.); a fi plin de spumă; a spuma. 2. (Despre animale, mai ales despre cai; la pers. 3) A se acoperi de spumă (3), a face clăbuci la gură; a spuma. ◊ Expr. A spumega de furie (sau de mânie) = a fi foarte mâniat. 3. Fig. A fi exuberant, a clocoti de viață. – Din spumă (după fumega).

DOOM

spumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúmegă

spumegai
SPUMEGÁ, spúmeg, vb. I. Intranz. 1. (Despre lichide; la pers. 3) A face spume (1) (în urma agitării, a unei reacții etc.); a fi plin de spumă; a spuma. 2. (Despre animale, mai ales despre cai; la pers. 3) A se acoperi de spumă (3), a face clăbuci la gură; a spuma. ◊ Expr. A spumega de furie (sau de mânie) = a fi foarte mâniat. 3. Fig. A fi exuberant, a clocoti de viață. – Din spumă (după fumega).

DOOM

spumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúmegă

spumegai
SPUMEGÁI s. n. (Rar) Spumă murdară, urâtă. – Din spumă (după mucegai, putregai).

DOOM

spumegái (rar) s. n.

spumegaiul
SPUMEGÁI s. n. (Rar) Spumă murdară, urâtă. – Din spumă (după mucegai, putregai).

DOOM

spumegái (rar) s. n.

spumegaiului
SPUMEGÁI s. n. (Rar) Spumă murdară, urâtă. – Din spumă (după mucegai, putregai).

DOOM

spumegái (rar) s. n.

spumegam
SPUMEGÁ, spúmeg, vb. I. Intranz. 1. (Despre lichide; la pers. 3) A face spume (1) (în urma agitării, a unei reacții etc.); a fi plin de spumă; a spuma. 2. (Despre animale, mai ales despre cai; la pers. 3) A se acoperi de spumă (3), a face clăbuci la gură; a spuma. ◊ Expr. A spumega de furie (sau de mânie) = a fi foarte mâniat. 3. Fig. A fi exuberant, a clocoti de viață. – Din spumă (după fumega).

DOOM

spumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúmegă

spumegare
SPUMEGÁ, spúmeg, vb. I. Intranz. 1. (Despre lichide; la pers. 3) A face spume (1) (în urma agitării, a unei reacții etc.); a fi plin de spumă; a spuma. 2. (Despre animale, mai ales despre cai; la pers. 3) A se acoperi de spumă (3), a face clăbuci la gură; a spuma. ◊ Expr. A spumega de furie (sau de mânie) = a fi foarte mâniat. 3. Fig. A fi exuberant, a clocoti de viață. – Din spumă (după fumega).

DOOM

spumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúmegă

spumegare
SPUMEGÁRE, spumegări, s. f. Acțiunea de a spumega; (concr.) lichid care spumegă. – V. spumega.

DOOM

spumegáre s. f., g.-d. art. spumegắrii; pl. spumegắri

spumegarea
SPUMEGÁRE, spumegări, s. f. Acțiunea de a spumega; (concr.) lichid care spumegă. – V. spumega.

DOOM

spumegáre s. f., g.-d. art. spumegắrii; pl. spumegắri

spumegară
SPUMEGÁ, spúmeg, vb. I. Intranz. 1. (Despre lichide; la pers. 3) A face spume (1) (în urma agitării, a unei reacții etc.); a fi plin de spumă; a spuma. 2. (Despre animale, mai ales despre cai; la pers. 3) A se acoperi de spumă (3), a face clăbuci la gură; a spuma. ◊ Expr. A spumega de furie (sau de mânie) = a fi foarte mâniat. 3. Fig. A fi exuberant, a clocoti de viață. – Din spumă (după fumega).

DOOM

spumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúmegă

spumegarăm
SPUMEGÁ, spúmeg, vb. I. Intranz. 1. (Despre lichide; la pers. 3) A face spume (1) (în urma agitării, a unei reacții etc.); a fi plin de spumă; a spuma. 2. (Despre animale, mai ales despre cai; la pers. 3) A se acoperi de spumă (3), a face clăbuci la gură; a spuma. ◊ Expr. A spumega de furie (sau de mânie) = a fi foarte mâniat. 3. Fig. A fi exuberant, a clocoti de viață. – Din spumă (după fumega).

DOOM

spumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúmegă

spumegarăți
SPUMEGÁ, spúmeg, vb. I. Intranz. 1. (Despre lichide; la pers. 3) A face spume (1) (în urma agitării, a unei reacții etc.); a fi plin de spumă; a spuma. 2. (Despre animale, mai ales despre cai; la pers. 3) A se acoperi de spumă (3), a face clăbuci la gură; a spuma. ◊ Expr. A spumega de furie (sau de mânie) = a fi foarte mâniat. 3. Fig. A fi exuberant, a clocoti de viață. – Din spumă (după fumega).

DOOM

spumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúmegă

spumegase
SPUMEGÁ, spúmeg, vb. I. Intranz. 1. (Despre lichide; la pers. 3) A face spume (1) (în urma agitării, a unei reacții etc.); a fi plin de spumă; a spuma. 2. (Despre animale, mai ales despre cai; la pers. 3) A se acoperi de spumă (3), a face clăbuci la gură; a spuma. ◊ Expr. A spumega de furie (sau de mânie) = a fi foarte mâniat. 3. Fig. A fi exuberant, a clocoti de viață. – Din spumă (după fumega).

DOOM

spumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúmegă

spumegasem
SPUMEGÁ, spúmeg, vb. I. Intranz. 1. (Despre lichide; la pers. 3) A face spume (1) (în urma agitării, a unei reacții etc.); a fi plin de spumă; a spuma. 2. (Despre animale, mai ales despre cai; la pers. 3) A se acoperi de spumă (3), a face clăbuci la gură; a spuma. ◊ Expr. A spumega de furie (sau de mânie) = a fi foarte mâniat. 3. Fig. A fi exuberant, a clocoti de viață. – Din spumă (după fumega).

DOOM

spumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúmegă

spumegaseră
SPUMEGÁ, spúmeg, vb. I. Intranz. 1. (Despre lichide; la pers. 3) A face spume (1) (în urma agitării, a unei reacții etc.); a fi plin de spumă; a spuma. 2. (Despre animale, mai ales despre cai; la pers. 3) A se acoperi de spumă (3), a face clăbuci la gură; a spuma. ◊ Expr. A spumega de furie (sau de mânie) = a fi foarte mâniat. 3. Fig. A fi exuberant, a clocoti de viață. – Din spumă (după fumega).

DOOM

spumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúmegă

spumegaserăm
SPUMEGÁ, spúmeg, vb. I. Intranz. 1. (Despre lichide; la pers. 3) A face spume (1) (în urma agitării, a unei reacții etc.); a fi plin de spumă; a spuma. 2. (Despre animale, mai ales despre cai; la pers. 3) A se acoperi de spumă (3), a face clăbuci la gură; a spuma. ◊ Expr. A spumega de furie (sau de mânie) = a fi foarte mâniat. 3. Fig. A fi exuberant, a clocoti de viață. – Din spumă (după fumega).

DOOM

spumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúmegă

spumegaserăți
SPUMEGÁ, spúmeg, vb. I. Intranz. 1. (Despre lichide; la pers. 3) A face spume (1) (în urma agitării, a unei reacții etc.); a fi plin de spumă; a spuma. 2. (Despre animale, mai ales despre cai; la pers. 3) A se acoperi de spumă (3), a face clăbuci la gură; a spuma. ◊ Expr. A spumega de furie (sau de mânie) = a fi foarte mâniat. 3. Fig. A fi exuberant, a clocoti de viață. – Din spumă (după fumega).

DOOM

spumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúmegă

spumegaseși
SPUMEGÁ, spúmeg, vb. I. Intranz. 1. (Despre lichide; la pers. 3) A face spume (1) (în urma agitării, a unei reacții etc.); a fi plin de spumă; a spuma. 2. (Despre animale, mai ales despre cai; la pers. 3) A se acoperi de spumă (3), a face clăbuci la gură; a spuma. ◊ Expr. A spumega de furie (sau de mânie) = a fi foarte mâniat. 3. Fig. A fi exuberant, a clocoti de viață. – Din spumă (după fumega).

DOOM

spumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúmegă

spumegaseți
SPUMEGÁ, spúmeg, vb. I. Intranz. 1. (Despre lichide; la pers. 3) A face spume (1) (în urma agitării, a unei reacții etc.); a fi plin de spumă; a spuma. 2. (Despre animale, mai ales despre cai; la pers. 3) A se acoperi de spumă (3), a face clăbuci la gură; a spuma. ◊ Expr. A spumega de furie (sau de mânie) = a fi foarte mâniat. 3. Fig. A fi exuberant, a clocoti de viață. – Din spumă (după fumega).

DOOM

spumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúmegă

spumegat
SPUMEGÁ, spúmeg, vb. I. Intranz. 1. (Despre lichide; la pers. 3) A face spume (1) (în urma agitării, a unei reacții etc.); a fi plin de spumă; a spuma. 2. (Despre animale, mai ales despre cai; la pers. 3) A se acoperi de spumă (3), a face clăbuci la gură; a spuma. ◊ Expr. A spumega de furie (sau de mânie) = a fi foarte mâniat. 3. Fig. A fi exuberant, a clocoti de viață. – Din spumă (după fumega).

DOOM

spumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúmegă

spumegat
SPUMEGÁT, -Ă, spumegați, -te, adj. (Despre ape) Cu spume, înspumat. O larmă de ape spumegate, care se izbesc și fierb între stînci. Trotușul ! SADOVEANU, O. VI 282. E noapte-acum, e noapte !... Și rîul spumegat S-alină-ncet din cursu-i, cu șoapte zgomotoase. MACEDONSKI, O. I 243. Și curgea deodată Ploaie spumegată... Dar oricît cădea, Mîndra n-o oprea. ALECSANDRI, P. P. 189.

spumegata
SPUMEGÁT, -Ă, spumegați, -te, adj. (Despre ape) Cu spume, înspumat. O larmă de ape spumegate, care se izbesc și fierb între stînci. Trotușul ! SADOVEANU, O. VI 282. E noapte-acum, e noapte !... Și rîul spumegat S-alină-ncet din cursu-i, cu șoapte zgomotoase. MACEDONSKI, O. I 243. Și curgea deodată Ploaie spumegată... Dar oricît cădea, Mîndra n-o oprea. ALECSANDRI, P. P. 189.

spumegate
SPUMEGÁT, -Ă, spumegați, -te, adj. (Despre ape) Cu spume, înspumat. O larmă de ape spumegate, care se izbesc și fierb între stînci. Trotușul ! SADOVEANU, O. VI 282. E noapte-acum, e noapte !... Și rîul spumegat S-alină-ncet din cursu-i, cu șoapte zgomotoase. MACEDONSKI, O. I 243. Și curgea deodată Ploaie spumegată... Dar oricît cădea, Mîndra n-o oprea. ALECSANDRI, P. P. 189.

spumegatei
SPUMEGÁT, -Ă, spumegați, -te, adj. (Despre ape) Cu spume, înspumat. O larmă de ape spumegate, care se izbesc și fierb între stînci. Trotușul ! SADOVEANU, O. VI 282. E noapte-acum, e noapte !... Și rîul spumegat S-alină-ncet din cursu-i, cu șoapte zgomotoase. MACEDONSKI, O. I 243. Și curgea deodată Ploaie spumegată... Dar oricît cădea, Mîndra n-o oprea. ALECSANDRI, P. P. 189.

spumegatele
SPUMEGÁT, -Ă, spumegați, -te, adj. (Despre ape) Cu spume, înspumat. O larmă de ape spumegate, care se izbesc și fierb între stînci. Trotușul ! SADOVEANU, O. VI 282. E noapte-acum, e noapte !... Și rîul spumegat S-alină-ncet din cursu-i, cu șoapte zgomotoase. MACEDONSKI, O. I 243. Și curgea deodată Ploaie spumegată... Dar oricît cădea, Mîndra n-o oprea. ALECSANDRI, P. P. 189.

spumegatelor
SPUMEGÁT, -Ă, spumegați, -te, adj. (Despre ape) Cu spume, înspumat. O larmă de ape spumegate, care se izbesc și fierb între stînci. Trotușul ! SADOVEANU, O. VI 282. E noapte-acum, e noapte !... Și rîul spumegat S-alină-ncet din cursu-i, cu șoapte zgomotoase. MACEDONSKI, O. I 243. Și curgea deodată Ploaie spumegată... Dar oricît cădea, Mîndra n-o oprea. ALECSANDRI, P. P. 189.

spumegatul
SPUMEGÁT, -Ă, spumegați, -te, adj. (Despre ape) Cu spume, înspumat. O larmă de ape spumegate, care se izbesc și fierb între stînci. Trotușul ! SADOVEANU, O. VI 282. E noapte-acum, e noapte !... Și rîul spumegat S-alină-ncet din cursu-i, cu șoapte zgomotoase. MACEDONSKI, O. I 243. Și curgea deodată Ploaie spumegată... Dar oricît cădea, Mîndra n-o oprea. ALECSANDRI, P. P. 189.

spumegatului
SPUMEGÁT, -Ă, spumegați, -te, adj. (Despre ape) Cu spume, înspumat. O larmă de ape spumegate, care se izbesc și fierb între stînci. Trotușul ! SADOVEANU, O. VI 282. E noapte-acum, e noapte !... Și rîul spumegat S-alină-ncet din cursu-i, cu șoapte zgomotoase. MACEDONSKI, O. I 243. Și curgea deodată Ploaie spumegată... Dar oricît cădea, Mîndra n-o oprea. ALECSANDRI, P. P. 189.

spumegau
SPUMEGÁ, spúmeg, vb. I. Intranz. 1. (Despre lichide; la pers. 3) A face spume (1) (în urma agitării, a unei reacții etc.); a fi plin de spumă; a spuma. 2. (Despre animale, mai ales despre cai; la pers. 3) A se acoperi de spumă (3), a face clăbuci la gură; a spuma. ◊ Expr. A spumega de furie (sau de mânie) = a fi foarte mâniat. 3. Fig. A fi exuberant, a clocoti de viață. – Din spumă (după fumega).

DOOM

spumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúmegă

spumegași
SPUMEGÁ, spúmeg, vb. I. Intranz. 1. (Despre lichide; la pers. 3) A face spume (1) (în urma agitării, a unei reacții etc.); a fi plin de spumă; a spuma. 2. (Despre animale, mai ales despre cai; la pers. 3) A se acoperi de spumă (3), a face clăbuci la gură; a spuma. ◊ Expr. A spumega de furie (sau de mânie) = a fi foarte mâniat. 3. Fig. A fi exuberant, a clocoti de viață. – Din spumă (după fumega).

DOOM

spumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúmegă

spumegați
SPUMEGÁ, spúmeg, vb. I. Intranz. 1. (Despre lichide; la pers. 3) A face spume (1) (în urma agitării, a unei reacții etc.); a fi plin de spumă; a spuma. 2. (Despre animale, mai ales despre cai; la pers. 3) A se acoperi de spumă (3), a face clăbuci la gură; a spuma. ◊ Expr. A spumega de furie (sau de mânie) = a fi foarte mâniat. 3. Fig. A fi exuberant, a clocoti de viață. – Din spumă (după fumega).

DOOM

spumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúmegă

spumegați
SPUMEGÁT, -Ă, spumegați, -te, adj. (Despre ape) Cu spume, înspumat. O larmă de ape spumegate, care se izbesc și fierb între stînci. Trotușul ! SADOVEANU, O. VI 282. E noapte-acum, e noapte !... Și rîul spumegat S-alină-ncet din cursu-i, cu șoapte zgomotoase. MACEDONSKI, O. I 243. Și curgea deodată Ploaie spumegată... Dar oricît cădea, Mîndra n-o oprea. ALECSANDRI, P. P. 189.

spumegații
SPUMEGÁT, -Ă, spumegați, -te, adj. (Despre ape) Cu spume, înspumat. O larmă de ape spumegate, care se izbesc și fierb între stînci. Trotușul ! SADOVEANU, O. VI 282. E noapte-acum, e noapte !... Și rîul spumegat S-alină-ncet din cursu-i, cu șoapte zgomotoase. MACEDONSKI, O. I 243. Și curgea deodată Ploaie spumegată... Dar oricît cădea, Mîndra n-o oprea. ALECSANDRI, P. P. 189.

spumegaților
SPUMEGÁT, -Ă, spumegați, -te, adj. (Despre ape) Cu spume, înspumat. O larmă de ape spumegate, care se izbesc și fierb între stînci. Trotușul ! SADOVEANU, O. VI 282. E noapte-acum, e noapte !... Și rîul spumegat S-alină-ncet din cursu-i, cu șoapte zgomotoase. MACEDONSKI, O. I 243. Și curgea deodată Ploaie spumegată... Dar oricît cădea, Mîndra n-o oprea. ALECSANDRI, P. P. 189.

spumege
SPUMEGÁ, spúmeg, vb. I. Intranz. 1. (Despre lichide; la pers. 3) A face spume (1) (în urma agitării, a unei reacții etc.); a fi plin de spumă; a spuma. 2. (Despre animale, mai ales despre cai; la pers. 3) A se acoperi de spumă (3), a face clăbuci la gură; a spuma. ◊ Expr. A spumega de furie (sau de mânie) = a fi foarte mâniat. 3. Fig. A fi exuberant, a clocoti de viață. – Din spumă (după fumega).

DOOM

spumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúmegă

spumegi
SPUMEGÁ, spúmeg, vb. I. Intranz. 1. (Despre lichide; la pers. 3) A face spume (1) (în urma agitării, a unei reacții etc.); a fi plin de spumă; a spuma. 2. (Despre animale, mai ales despre cai; la pers. 3) A se acoperi de spumă (3), a face clăbuci la gură; a spuma. ◊ Expr. A spumega de furie (sau de mânie) = a fi foarte mâniat. 3. Fig. A fi exuberant, a clocoti de viață. – Din spumă (după fumega).

DOOM

spumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúmegă

spumegoasa
SPUMEGÓS, -OÁSĂ, spumegoși, -oase, adj. (Pop.; despre lichide) Care face spumă; spumos, înspumat. – Spumega + suf. -os.

DOOM

spumegós (pop.) adj. m., pl. spumegóși; f. spumegoásă, pl. spumegoáse

spumegoase
SPUMEGÓS, -OÁSĂ, spumegoși, -oase, adj. (Pop.; despre lichide) Care face spumă; spumos, înspumat. – Spumega + suf. -os.

DOOM

spumegós (pop.) adj. m., pl. spumegóși; f. spumegoásă, pl. spumegoáse

spumegoasei
SPUMEGÓS, -OÁSĂ, spumegoși, -oase, adj. (Pop.; despre lichide) Care face spumă; spumos, înspumat. – Spumega + suf. -os.

DOOM

spumegós (pop.) adj. m., pl. spumegóși; f. spumegoásă, pl. spumegoáse

spumegoasele
SPUMEGÓS, -OÁSĂ, spumegoși, -oase, adj. (Pop.; despre lichide) Care face spumă; spumos, înspumat. – Spumega + suf. -os.

DOOM

spumegós (pop.) adj. m., pl. spumegóși; f. spumegoásă, pl. spumegoáse

spumegoaselor
SPUMEGÓS, -OÁSĂ, spumegoși, -oase, adj. (Pop.; despre lichide) Care face spumă; spumos, înspumat. – Spumega + suf. -os.

DOOM

spumegós (pop.) adj. m., pl. spumegóși; f. spumegoásă, pl. spumegoáse

spumegos
SPUMEGÓS, -OÁSĂ, spumegoși, -oase, adj. (Pop.; despre lichide) Care face spumă; spumos, înspumat. – Spumega + suf. -os.

DOOM

spumegós (pop.) adj. m., pl. spumegóși; f. spumegoásă, pl. spumegoáse

spumegosul
SPUMEGÓS, -OÁSĂ, spumegoși, -oase, adj. (Pop.; despre lichide) Care face spumă; spumos, înspumat. – Spumega + suf. -os.

DOOM

spumegós (pop.) adj. m., pl. spumegóși; f. spumegoásă, pl. spumegoáse

spumegosului
SPUMEGÓS, -OÁSĂ, spumegoși, -oase, adj. (Pop.; despre lichide) Care face spumă; spumos, înspumat. – Spumega + suf. -os.

DOOM

spumegós (pop.) adj. m., pl. spumegóși; f. spumegoásă, pl. spumegoáse

spumegoși
SPUMEGÓS, -OÁSĂ, spumegoși, -oase, adj. (Pop.; despre lichide) Care face spumă; spumos, înspumat. – Spumega + suf. -os.

DOOM

spumegós (pop.) adj. m., pl. spumegóși; f. spumegoásă, pl. spumegoáse

spumegoșii
SPUMEGÓS, -OÁSĂ, spumegoși, -oase, adj. (Pop.; despre lichide) Care face spumă; spumos, înspumat. – Spumega + suf. -os.

DOOM

spumegós (pop.) adj. m., pl. spumegóși; f. spumegoásă, pl. spumegoáse

spumegoșilor
SPUMEGÓS, -OÁSĂ, spumegoși, -oase, adj. (Pop.; despre lichide) Care face spumă; spumos, înspumat. – Spumega + suf. -os.

DOOM

spumegós (pop.) adj. m., pl. spumegóși; f. spumegoásă, pl. spumegoáse

spumegând
SPUMEGÁ, spúmeg, vb. I. Intranz. 1. (Despre lichide; la pers. 3) A face spume (1) (în urma agitării, a unei reacții etc.); a fi plin de spumă; a spuma. 2. (Despre animale, mai ales despre cai; la pers. 3) A se acoperi de spumă (3), a face clăbuci la gură; a spuma. ◊ Expr. A spumega de furie (sau de mânie) = a fi foarte mâniat. 3. Fig. A fi exuberant, a clocoti de viață. – Din spumă (după fumega).

DOOM

spumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúmegă

spumegînd
SPUMEGÁ, spúmeg, vb. I. Intranz. 1. (Despre lichide; la pers. 3) A face spume (1) (în urma agitării, a unei reacții etc.); a fi plin de spumă; a spuma. 2. (Despre animale, mai ales despre cai; la pers. 3) A se acoperi de spumă (3), a face clăbuci la gură; a spuma. ◊ Expr. A spumega de furie (sau de mânie) = a fi foarte mâniat. 3. Fig. A fi exuberant, a clocoti de viață. – Din spumă (după fumega).

DOOM

spumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúmegă

spumegări
SPUMEGÁRE, spumegări, s. f. Acțiunea de a spumega; (concr.) lichid care spumegă. – V. spumega.

DOOM

spumegáre s. f., g.-d. art. spumegắrii; pl. spumegắri

spumegării
SPUMEGÁRE, spumegări, s. f. Acțiunea de a spumega; (concr.) lichid care spumegă. – V. spumega.

DOOM

spumegáre s. f., g.-d. art. spumegắrii; pl. spumegắri

spumegările
SPUMEGÁRE, spumegări, s. f. Acțiunea de a spumega; (concr.) lichid care spumegă. – V. spumega.

DOOM

spumegáre s. f., g.-d. art. spumegắrii; pl. spumegắri

spumegărilor
SPUMEGÁRE, spumegări, s. f. Acțiunea de a spumega; (concr.) lichid care spumegă. – V. spumega.

DOOM

spumegáre s. f., g.-d. art. spumegắrii; pl. spumegắri

spumegătoare
SPUMEGĂTÓR, -OÁRE, spumegători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Rar) Care spumegă. 2. S. m. (Înv.; în sintagma) Spumegător de mare = pirat. – Spumega + suf. -ător.

DOOM

spumegătór (rar) adj. m., pl. spumegătóri; f. sg. și pl. spumegătoáre

spumegătoarea
SPUMEGĂTÓR, -OÁRE, spumegători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Rar) Care spumegă. 2. S. m. (Înv.; în sintagma) Spumegător de mare = pirat. – Spumega + suf. -ător.

DOOM

spumegătór (rar) adj. m., pl. spumegătóri; f. sg. și pl. spumegătoáre

spumegătoarei
SPUMEGĂTÓR, -OÁRE, spumegători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Rar) Care spumegă. 2. S. m. (Înv.; în sintagma) Spumegător de mare = pirat. – Spumega + suf. -ător.

DOOM

spumegătór (rar) adj. m., pl. spumegătóri; f. sg. și pl. spumegătoáre

spumegătoarele
SPUMEGĂTÓR, -OÁRE, spumegători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Rar) Care spumegă. 2. S. m. (Înv.; în sintagma) Spumegător de mare = pirat. – Spumega + suf. -ător.

DOOM

spumegătór (rar) adj. m., pl. spumegătóri; f. sg. și pl. spumegătoáre

spumegătoarelor
SPUMEGĂTÓR, -OÁRE, spumegători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Rar) Care spumegă. 2. S. m. (Înv.; în sintagma) Spumegător de mare = pirat. – Spumega + suf. -ător.

DOOM

spumegătór (rar) adj. m., pl. spumegătóri; f. sg. și pl. spumegătoáre

spumegător
SPUMEGĂTÓR, -OÁRE, spumegători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Rar) Care spumegă. 2. S. m. (Înv.; în sintagma) Spumegător de mare = pirat. – Spumega + suf. -ător.

DOOM

spumegătór (rar) adj. m., pl. spumegătóri; f. sg. și pl. spumegătoáre

spumegători
SPUMEGĂTÓR, -OÁRE, spumegători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Rar) Care spumegă. 2. S. m. (Înv.; în sintagma) Spumegător de mare = pirat. – Spumega + suf. -ător.

DOOM

spumegătór (rar) adj. m., pl. spumegătóri; f. sg. și pl. spumegătoáre

spumegătorii
SPUMEGĂTÓR, -OÁRE, spumegători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Rar) Care spumegă. 2. S. m. (Înv.; în sintagma) Spumegător de mare = pirat. – Spumega + suf. -ător.

DOOM

spumegătór (rar) adj. m., pl. spumegătóri; f. sg. și pl. spumegătoáre

spumegătorilor
SPUMEGĂTÓR, -OÁRE, spumegători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Rar) Care spumegă. 2. S. m. (Înv.; în sintagma) Spumegător de mare = pirat. – Spumega + suf. -ător.

DOOM

spumegătór (rar) adj. m., pl. spumegătóri; f. sg. și pl. spumegătoáre

spumegătorul
SPUMEGĂTÓR, -OÁRE, spumegători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Rar) Care spumegă. 2. S. m. (Înv.; în sintagma) Spumegător de mare = pirat. – Spumega + suf. -ător.

DOOM

spumegătór (rar) adj. m., pl. spumegătóri; f. sg. și pl. spumegătoáre

spumegătorului
SPUMEGĂTÓR, -OÁRE, spumegători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Rar) Care spumegă. 2. S. m. (Înv.; în sintagma) Spumegător de mare = pirat. – Spumega + suf. -ător.

DOOM

spumegătór (rar) adj. m., pl. spumegătóri; f. sg. și pl. spumegătoáre

spumei
SPÚMĂ, spume, s. f. 1. (Adesea fig.) Strat albicios care se formează la suprafața unui lichid agitat; sistem dispers format într-un lichid în care sunt răspândite bule de gaz separate între ele de lichidul respectiv. ♦ Fig. Ceea e este (sau se crede că este) mai bun, mai ales, mai de preț (din ceva). 2. Strat care se ridică deasupra unor alimente (lichide) în timpul fierberii sau al fermentației (și care trebuie îndepărtat). 3. Clăbuci de săpun, de sudoare, de salivă. ◊ Expr. A face spumă (sau spume) la gură = a se înfuria foarte tare, a face scandal mare. 4. Compus: spumă-de-mare = piatră ponce. – Lat. spuma.

DOOM

spúmă-de-máre (piatră ponce) s. f., g.-d. art. spúmei-de-máre

spumele
SPÚMĂ, spume, s. f. 1. (Adesea fig.) Strat albicios care se formează la suprafața unui lichid agitat; sistem dispers format într-un lichid în care sunt răspândite bule de gaz separate între ele de lichidul respectiv. ♦ Fig. Ceea e este (sau se crede că este) mai bun, mai ales, mai de preț (din ceva). 2. Strat care se ridică deasupra unor alimente (lichide) în timpul fierberii sau al fermentației (și care trebuie îndepărtat). 3. Clăbuci de săpun, de sudoare, de salivă. ◊ Expr. A face spumă (sau spume) la gură = a se înfuria foarte tare, a face scandal mare. 4. Compus: spumă-de-mare = piatră ponce. – Lat. spuma.

DOOM

spúmă-de-máre (piatră ponce) s. f., g.-d. art. spúmei-de-máre

spumelor
SPÚMĂ, spume, s. f. 1. (Adesea fig.) Strat albicios care se formează la suprafața unui lichid agitat; sistem dispers format într-un lichid în care sunt răspândite bule de gaz separate între ele de lichidul respectiv. ♦ Fig. Ceea e este (sau se crede că este) mai bun, mai ales, mai de preț (din ceva). 2. Strat care se ridică deasupra unor alimente (lichide) în timpul fierberii sau al fermentației (și care trebuie îndepărtat). 3. Clăbuci de săpun, de sudoare, de salivă. ◊ Expr. A face spumă (sau spume) la gură = a se înfuria foarte tare, a face scandal mare. 4. Compus: spumă-de-mare = piatră ponce. – Lat. spuma.

DOOM

spúmă-de-máre (piatră ponce) s. f., g.-d. art. spúmei-de-máre

spumez
SPUMÁ, spumez, vb. I. (De obicei la pers. 3) 1. Intranz. și refl. (Despre ape, valuri etc.) A face spumă (1); a spumega (1). 2. Intranz. (Despre animale, mai ales despre cai) A spumega (2). ◊ Expr. A spuma de furie (sau de ciudă) = a fi foarte mânios. – Din spumă.

DOOM

spumá (a ~) vb., ind. prez. 3 spumeáză

spumeze
SPUMÁ, spumez, vb. I. (De obicei la pers. 3) 1. Intranz. și refl. (Despre ape, valuri etc.) A face spumă (1); a spumega (1). 2. Intranz. (Despre animale, mai ales despre cai) A spumega (2). ◊ Expr. A spuma de furie (sau de ciudă) = a fi foarte mânios. – Din spumă.

DOOM

spumá (a ~) vb., ind. prez. 3 spumeáză

spumezi
SPUMÁ, spumez, vb. I. (De obicei la pers. 3) 1. Intranz. și refl. (Despre ape, valuri etc.) A face spumă (1); a spumega (1). 2. Intranz. (Despre animale, mai ales despre cai) A spumega (2). ◊ Expr. A spuma de furie (sau de ciudă) = a fi foarte mânios. – Din spumă.

DOOM

spumá (a ~) vb., ind. prez. 3 spumeáză

spumiera
SPUMIÉRĂ, spumiere, s. f. Lingură plată, prevăzută cu găuri, cu care se ia spuma de pe mâncărurile care fierb. [Pr.: -mi-e-] – Spumă + suf. -ieră.

DOOM

spumiéră (-mi-e-) s. f., g.-d. art. spumiérei; pl. spumiére

spumiere
SPUMIÉRĂ, spumiere, s. f. Lingură plată, prevăzută cu găuri, cu care se ia spuma de pe mâncărurile care fierb. [Pr.: -mi-e-] – Spumă + suf. -ieră.

DOOM

spumiéră (-mi-e-) s. f., g.-d. art. spumiérei; pl. spumiére

spumierei
SPUMIÉRĂ, spumiere, s. f. Lingură plată, prevăzută cu găuri, cu care se ia spuma de pe mâncărurile care fierb. [Pr.: -mi-e-] – Spumă + suf. -ieră.

DOOM

spumiéră (-mi-e-) s. f., g.-d. art. spumiérei; pl. spumiére

spumierele
SPUMIÉRĂ, spumiere, s. f. Lingură plată, prevăzută cu găuri, cu care se ia spuma de pe mâncărurile care fierb. [Pr.: -mi-e-] – Spumă + suf. -ieră.

DOOM

spumiéră (-mi-e-) s. f., g.-d. art. spumiérei; pl. spumiére

spumierelor
SPUMIÉRĂ, spumiere, s. f. Lingură plată, prevăzută cu găuri, cu care se ia spuma de pe mâncărurile care fierb. [Pr.: -mi-e-] – Spumă + suf. -ieră.

DOOM

spumiéră (-mi-e-) s. f., g.-d. art. spumiérei; pl. spumiére

spumoasa
SPUMÓS, -OÁSĂ, spumoși, -oase, adj. (Despre lichide) Cu spumă, înspumat, spumegos. ◊ Vin spumos = vin spumant, v. spumant. ◊ Fig. Ca spuma; vaporos, diafan. ♦ Fig. (Despre felul de a se exprima al cuiva) Plin de vervă; viu, colorat, plastic. – Spumă + suf. -os.

DOOM

spumós adj. m., pl. spumóși; f. spumoásă, pl. spumoáse

spumoase
SPUMÓS, -OÁSĂ, spumoși, -oase, adj. (Despre lichide) Cu spumă, înspumat, spumegos. ◊ Vin spumos = vin spumant, v. spumant. ◊ Fig. Ca spuma; vaporos, diafan. ♦ Fig. (Despre felul de a se exprima al cuiva) Plin de vervă; viu, colorat, plastic. – Spumă + suf. -os.

DOOM

spumós adj. m., pl. spumóși; f. spumoásă, pl. spumoáse

spumoasei
SPUMÓS, -OÁSĂ, spumoși, -oase, adj. (Despre lichide) Cu spumă, înspumat, spumegos. ◊ Vin spumos = vin spumant, v. spumant. ◊ Fig. Ca spuma; vaporos, diafan. ♦ Fig. (Despre felul de a se exprima al cuiva) Plin de vervă; viu, colorat, plastic. – Spumă + suf. -os.

DOOM

spumós adj. m., pl. spumóși; f. spumoásă, pl. spumoáse

spumoasele
SPUMÓS, -OÁSĂ, spumoși, -oase, adj. (Despre lichide) Cu spumă, înspumat, spumegos. ◊ Vin spumos = vin spumant, v. spumant. ◊ Fig. Ca spuma; vaporos, diafan. ♦ Fig. (Despre felul de a se exprima al cuiva) Plin de vervă; viu, colorat, plastic. – Spumă + suf. -os.

DOOM

spumós adj. m., pl. spumóși; f. spumoásă, pl. spumoáse

spumoaselor
SPUMÓS, -OÁSĂ, spumoși, -oase, adj. (Despre lichide) Cu spumă, înspumat, spumegos. ◊ Vin spumos = vin spumant, v. spumant. ◊ Fig. Ca spuma; vaporos, diafan. ♦ Fig. (Despre felul de a se exprima al cuiva) Plin de vervă; viu, colorat, plastic. – Spumă + suf. -os.

DOOM

spumós adj. m., pl. spumóși; f. spumoásă, pl. spumoáse

spumogen
SPUMOGÉN, spumogene, s. n. Substanță care produce o spumă specială, utilizată în stingătoarele de incendiu. – Din spumă (după fumigen).

DOOM

spumogén s. n., pl. spumogéne

spumogene
SPUMOGÉN, spumogene, s. n. Substanță care produce o spumă specială, utilizată în stingătoarele de incendiu. – Din spumă (după fumigen).

DOOM

spumogén s. n., pl. spumogéne

spumogenele
SPUMOGÉN, spumogene, s. n. Substanță care produce o spumă specială, utilizată în stingătoarele de incendiu. – Din spumă (după fumigen).

DOOM

spumogén s. n., pl. spumogéne

spumogenelor
SPUMOGÉN, spumogene, s. n. Substanță care produce o spumă specială, utilizată în stingătoarele de incendiu. – Din spumă (după fumigen).

DOOM

spumogén s. n., pl. spumogéne

spumogenul
SPUMOGÉN, spumogene, s. n. Substanță care produce o spumă specială, utilizată în stingătoarele de incendiu. – Din spumă (după fumigen).

DOOM

spumogén s. n., pl. spumogéne

spumogenului
SPUMOGÉN, spumogene, s. n. Substanță care produce o spumă specială, utilizată în stingătoarele de incendiu. – Din spumă (după fumigen).

DOOM

spumogén s. n., pl. spumogéne

spumos
SPUMÓS, -OÁSĂ, spumoși, -oase, adj. (Despre lichide) Cu spumă, înspumat, spumegos. ◊ Vin spumos = vin spumant, v. spumant. ◊ Fig. Ca spuma; vaporos, diafan. ♦ Fig. (Despre felul de a se exprima al cuiva) Plin de vervă; viu, colorat, plastic. – Spumă + suf. -os.

DOOM

spumós adj. m., pl. spumóși; f. spumoásă, pl. spumoáse

spumosul
SPUMÓS, -OÁSĂ, spumoși, -oase, adj. (Despre lichide) Cu spumă, înspumat, spumegos. ◊ Vin spumos = vin spumant, v. spumant. ◊ Fig. Ca spuma; vaporos, diafan. ♦ Fig. (Despre felul de a se exprima al cuiva) Plin de vervă; viu, colorat, plastic. – Spumă + suf. -os.

DOOM

spumós adj. m., pl. spumóși; f. spumoásă, pl. spumoáse

spumosului
SPUMÓS, -OÁSĂ, spumoși, -oase, adj. (Despre lichide) Cu spumă, înspumat, spumegos. ◊ Vin spumos = vin spumant, v. spumant. ◊ Fig. Ca spuma; vaporos, diafan. ♦ Fig. (Despre felul de a se exprima al cuiva) Plin de vervă; viu, colorat, plastic. – Spumă + suf. -os.

DOOM

spumós adj. m., pl. spumóși; f. spumoásă, pl. spumoáse

spumozitate
SPUMOZITÁTE, spumozități, s. f. Calitatea a ceea ce este spumos. – Din fr. spumosité.

spumozitatea
SPUMOZITÁTE, spumozități, s. f. Calitatea a ceea ce este spumos. – Din fr. spumosité.

spumozități
SPUMOZITÁTE, spumozități, s. f. Calitatea a ceea ce este spumos. – Din fr. spumosité.

spumozității
SPUMOZITÁTE, spumozități, s. f. Calitatea a ceea ce este spumos. – Din fr. spumosité.

spumozitățile
SPUMOZITÁTE, spumozități, s. f. Calitatea a ceea ce este spumos. – Din fr. spumosité.

spumozităților
SPUMOZITÁTE, spumozități, s. f. Calitatea a ceea ce este spumos. – Din fr. spumosité.

spumoși
SPUMÓS, -OÁSĂ, spumoși, -oase, adj. (Despre lichide) Cu spumă, înspumat, spumegos. ◊ Vin spumos = vin spumant, v. spumant. ◊ Fig. Ca spuma; vaporos, diafan. ♦ Fig. (Despre felul de a se exprima al cuiva) Plin de vervă; viu, colorat, plastic. – Spumă + suf. -os.

DOOM

spumós adj. m., pl. spumóși; f. spumoásă, pl. spumoáse

spumoșii
SPUMÓS, -OÁSĂ, spumoși, -oase, adj. (Despre lichide) Cu spumă, înspumat, spumegos. ◊ Vin spumos = vin spumant, v. spumant. ◊ Fig. Ca spuma; vaporos, diafan. ♦ Fig. (Despre felul de a se exprima al cuiva) Plin de vervă; viu, colorat, plastic. – Spumă + suf. -os.

DOOM

spumós adj. m., pl. spumóși; f. spumoásă, pl. spumoáse

spumoșilor
SPUMÓS, -OÁSĂ, spumoși, -oase, adj. (Despre lichide) Cu spumă, înspumat, spumegos. ◊ Vin spumos = vin spumant, v. spumant. ◊ Fig. Ca spuma; vaporos, diafan. ♦ Fig. (Despre felul de a se exprima al cuiva) Plin de vervă; viu, colorat, plastic. – Spumă + suf. -os.

DOOM

spumós adj. m., pl. spumóși; f. spumoásă, pl. spumoáse

spumând
SPUMÁ, spumez, vb. I. (De obicei la pers. 3) 1. Intranz. și refl. (Despre ape, valuri etc.) A face spumă (1); a spumega (1). 2. Intranz. (Despre animale, mai ales despre cai) A spumega (2). ◊ Expr. A spuma de furie (sau de ciudă) = a fi foarte mânios. – Din spumă.

DOOM

spumá (a ~) vb., ind. prez. 3 spumeáză

spumînd
SPUMÁ, spumez, vb. I. (De obicei la pers. 3) 1. Intranz. și refl. (Despre ape, valuri etc.) A face spumă (1); a spumega (1). 2. Intranz. (Despre animale, mai ales despre cai) A spumega (2). ◊ Expr. A spuma de furie (sau de ciudă) = a fi foarte mânios. – Din spumă.

DOOM

spumá (a ~) vb., ind. prez. 3 spumeáză

spumări
SPUMÁRE, spumări, s. f. Acțiunea de a (se) spuma și rezultatul ei. – V. spuma.

DOOM

spumáre s. f., g.-d. art. spumắrii; pl. spumắri

spumării
SPUMÁRE, spumări, s. f. Acțiunea de a (se) spuma și rezultatul ei. – V. spuma.

DOOM

spumáre s. f., g.-d. art. spumắrii; pl. spumắri

spumările
SPUMÁRE, spumări, s. f. Acțiunea de a (se) spuma și rezultatul ei. – V. spuma.

DOOM

spumáre s. f., g.-d. art. spumắrii; pl. spumắri

spumărilor
SPUMÁRE, spumări, s. f. Acțiunea de a (se) spuma și rezultatul ei. – V. spuma.

DOOM

spumáre s. f., g.-d. art. spumắrii; pl. spumắri

spun
SPÚNE, spun, vb. III. Tranz. 1. A exprima prin cuvinte un gând, o părere etc.; a rosti, a zice, a declara. ◊ Expr. Ce-ți spuneam eu! = ai văzut că a fost așa cum am afirmat? Nu mai spune! sau ce spui? formulă care exprimă mirarea, neîncrederea. ♦ Fig. A evoca, a provoca (sentimente, amintiri). Nu-ți spune nimic lucrul acesta? ◊ Expr. A-i spune cuiva inima = a avea o intuiție, a intui, a presimți. ♦ Fig. (Pop.) A exprima ceva prin cântec; a cânta. 2. A expune, a relata, a prezenta; a povesti, a istorisi, a nara. ♦ (Despre texte, scrieri) A cuprinde, a scrie, a consemna. Ce spun ziarele? ♦ A recita. 3. A destăinui, a mărturisi ceva cuiva. ♦ A pârî, a denunța pe cineva. 4. A explica cuiva un lucru, a lămuri pe cineva. 5. A numi; a porecli. ♦ Refl. impers. A se obișnui, a se zice într-un anumit fel. – Lat. exponere.

DOOM

spúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spun, 1 pl. spúnem, 2 pl. spúneți; conj. prez. 3 să spúnă; ger. spunấnd; part. spus

spune
SPÚNE, spun, vb. III. Tranz. 1. A exprima prin cuvinte un gând, o părere etc.; a rosti, a zice, a declara. ◊ Expr. Ce-ți spuneam eu! = ai văzut că a fost așa cum am afirmat? Nu mai spune! sau ce spui? formulă care exprimă mirarea, neîncrederea. ♦ Fig. A evoca, a provoca (sentimente, amintiri). Nu-ți spune nimic lucrul acesta? ◊ Expr. A-i spune cuiva inima = a avea o intuiție, a intui, a presimți. ♦ Fig. (Pop.) A exprima ceva prin cântec; a cânta. 2. A expune, a relata, a prezenta; a povesti, a istorisi, a nara. ♦ (Despre texte, scrieri) A cuprinde, a scrie, a consemna. Ce spun ziarele? ♦ A recita. 3. A destăinui, a mărturisi ceva cuiva. ♦ A pârî, a denunța pe cineva. 4. A explica cuiva un lucru, a lămuri pe cineva. 5. A numi; a porecli. ♦ Refl. impers. A se obișnui, a se zice într-un anumit fel. – Lat. exponere.

DOOM

spúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spun, 1 pl. spúnem, 2 pl. spúneți; conj. prez. 3 să spúnă; ger. spunấnd; part. spus

spunea
SPÚNE, spun, vb. III. Tranz. 1. A exprima prin cuvinte un gând, o părere etc.; a rosti, a zice, a declara. ◊ Expr. Ce-ți spuneam eu! = ai văzut că a fost așa cum am afirmat? Nu mai spune! sau ce spui? formulă care exprimă mirarea, neîncrederea. ♦ Fig. A evoca, a provoca (sentimente, amintiri). Nu-ți spune nimic lucrul acesta? ◊ Expr. A-i spune cuiva inima = a avea o intuiție, a intui, a presimți. ♦ Fig. (Pop.) A exprima ceva prin cântec; a cânta. 2. A expune, a relata, a prezenta; a povesti, a istorisi, a nara. ♦ (Despre texte, scrieri) A cuprinde, a scrie, a consemna. Ce spun ziarele? ♦ A recita. 3. A destăinui, a mărturisi ceva cuiva. ♦ A pârî, a denunța pe cineva. 4. A explica cuiva un lucru, a lămuri pe cineva. 5. A numi; a porecli. ♦ Refl. impers. A se obișnui, a se zice într-un anumit fel. – Lat. exponere.

DOOM

spúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spun, 1 pl. spúnem, 2 pl. spúneți; conj. prez. 3 să spúnă; ger. spunấnd; part. spus

spuneai
SPÚNE, spun, vb. III. Tranz. 1. A exprima prin cuvinte un gând, o părere etc.; a rosti, a zice, a declara. ◊ Expr. Ce-ți spuneam eu! = ai văzut că a fost așa cum am afirmat? Nu mai spune! sau ce spui? formulă care exprimă mirarea, neîncrederea. ♦ Fig. A evoca, a provoca (sentimente, amintiri). Nu-ți spune nimic lucrul acesta? ◊ Expr. A-i spune cuiva inima = a avea o intuiție, a intui, a presimți. ♦ Fig. (Pop.) A exprima ceva prin cântec; a cânta. 2. A expune, a relata, a prezenta; a povesti, a istorisi, a nara. ♦ (Despre texte, scrieri) A cuprinde, a scrie, a consemna. Ce spun ziarele? ♦ A recita. 3. A destăinui, a mărturisi ceva cuiva. ♦ A pârî, a denunța pe cineva. 4. A explica cuiva un lucru, a lămuri pe cineva. 5. A numi; a porecli. ♦ Refl. impers. A se obișnui, a se zice într-un anumit fel. – Lat. exponere.

DOOM

spúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spun, 1 pl. spúnem, 2 pl. spúneți; conj. prez. 3 să spúnă; ger. spunấnd; part. spus

spuneam
SPÚNE, spun, vb. III. Tranz. 1. A exprima prin cuvinte un gând, o părere etc.; a rosti, a zice, a declara. ◊ Expr. Ce-ți spuneam eu! = ai văzut că a fost așa cum am afirmat? Nu mai spune! sau ce spui? formulă care exprimă mirarea, neîncrederea. ♦ Fig. A evoca, a provoca (sentimente, amintiri). Nu-ți spune nimic lucrul acesta? ◊ Expr. A-i spune cuiva inima = a avea o intuiție, a intui, a presimți. ♦ Fig. (Pop.) A exprima ceva prin cântec; a cânta. 2. A expune, a relata, a prezenta; a povesti, a istorisi, a nara. ♦ (Despre texte, scrieri) A cuprinde, a scrie, a consemna. Ce spun ziarele? ♦ A recita. 3. A destăinui, a mărturisi ceva cuiva. ♦ A pârî, a denunța pe cineva. 4. A explica cuiva un lucru, a lămuri pe cineva. 5. A numi; a porecli. ♦ Refl. impers. A se obișnui, a se zice într-un anumit fel. – Lat. exponere.

DOOM

spúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spun, 1 pl. spúnem, 2 pl. spúneți; conj. prez. 3 să spúnă; ger. spunấnd; part. spus

spuneau
SPÚNE, spun, vb. III. Tranz. 1. A exprima prin cuvinte un gând, o părere etc.; a rosti, a zice, a declara. ◊ Expr. Ce-ți spuneam eu! = ai văzut că a fost așa cum am afirmat? Nu mai spune! sau ce spui? formulă care exprimă mirarea, neîncrederea. ♦ Fig. A evoca, a provoca (sentimente, amintiri). Nu-ți spune nimic lucrul acesta? ◊ Expr. A-i spune cuiva inima = a avea o intuiție, a intui, a presimți. ♦ Fig. (Pop.) A exprima ceva prin cântec; a cânta. 2. A expune, a relata, a prezenta; a povesti, a istorisi, a nara. ♦ (Despre texte, scrieri) A cuprinde, a scrie, a consemna. Ce spun ziarele? ♦ A recita. 3. A destăinui, a mărturisi ceva cuiva. ♦ A pârî, a denunța pe cineva. 4. A explica cuiva un lucru, a lămuri pe cineva. 5. A numi; a porecli. ♦ Refl. impers. A se obișnui, a se zice într-un anumit fel. – Lat. exponere.

DOOM

spúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spun, 1 pl. spúnem, 2 pl. spúneți; conj. prez. 3 să spúnă; ger. spunấnd; part. spus

spuneați
SPÚNE, spun, vb. III. Tranz. 1. A exprima prin cuvinte un gând, o părere etc.; a rosti, a zice, a declara. ◊ Expr. Ce-ți spuneam eu! = ai văzut că a fost așa cum am afirmat? Nu mai spune! sau ce spui? formulă care exprimă mirarea, neîncrederea. ♦ Fig. A evoca, a provoca (sentimente, amintiri). Nu-ți spune nimic lucrul acesta? ◊ Expr. A-i spune cuiva inima = a avea o intuiție, a intui, a presimți. ♦ Fig. (Pop.) A exprima ceva prin cântec; a cânta. 2. A expune, a relata, a prezenta; a povesti, a istorisi, a nara. ♦ (Despre texte, scrieri) A cuprinde, a scrie, a consemna. Ce spun ziarele? ♦ A recita. 3. A destăinui, a mărturisi ceva cuiva. ♦ A pârî, a denunța pe cineva. 4. A explica cuiva un lucru, a lămuri pe cineva. 5. A numi; a porecli. ♦ Refl. impers. A se obișnui, a se zice într-un anumit fel. – Lat. exponere.

DOOM

spúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spun, 1 pl. spúnem, 2 pl. spúneți; conj. prez. 3 să spúnă; ger. spunấnd; part. spus

spunem
SPÚNE, spun, vb. III. Tranz. 1. A exprima prin cuvinte un gând, o părere etc.; a rosti, a zice, a declara. ◊ Expr. Ce-ți spuneam eu! = ai văzut că a fost așa cum am afirmat? Nu mai spune! sau ce spui? formulă care exprimă mirarea, neîncrederea. ♦ Fig. A evoca, a provoca (sentimente, amintiri). Nu-ți spune nimic lucrul acesta? ◊ Expr. A-i spune cuiva inima = a avea o intuiție, a intui, a presimți. ♦ Fig. (Pop.) A exprima ceva prin cântec; a cânta. 2. A expune, a relata, a prezenta; a povesti, a istorisi, a nara. ♦ (Despre texte, scrieri) A cuprinde, a scrie, a consemna. Ce spun ziarele? ♦ A recita. 3. A destăinui, a mărturisi ceva cuiva. ♦ A pârî, a denunța pe cineva. 4. A explica cuiva un lucru, a lămuri pe cineva. 5. A numi; a porecli. ♦ Refl. impers. A se obișnui, a se zice într-un anumit fel. – Lat. exponere.

DOOM

spúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spun, 1 pl. spúnem, 2 pl. spúneți; conj. prez. 3 să spúnă; ger. spunấnd; part. spus

spunere
SPÚNE, spun, vb. III. Tranz. 1. A exprima prin cuvinte un gând, o părere etc.; a rosti, a zice, a declara. ◊ Expr. Ce-ți spuneam eu! = ai văzut că a fost așa cum am afirmat? Nu mai spune! sau ce spui? formulă care exprimă mirarea, neîncrederea. ♦ Fig. A evoca, a provoca (sentimente, amintiri). Nu-ți spune nimic lucrul acesta? ◊ Expr. A-i spune cuiva inima = a avea o intuiție, a intui, a presimți. ♦ Fig. (Pop.) A exprima ceva prin cântec; a cânta. 2. A expune, a relata, a prezenta; a povesti, a istorisi, a nara. ♦ (Despre texte, scrieri) A cuprinde, a scrie, a consemna. Ce spun ziarele? ♦ A recita. 3. A destăinui, a mărturisi ceva cuiva. ♦ A pârî, a denunța pe cineva. 4. A explica cuiva un lucru, a lămuri pe cineva. 5. A numi; a porecli. ♦ Refl. impers. A se obișnui, a se zice într-un anumit fel. – Lat. exponere.

DOOM

spúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spun, 1 pl. spúnem, 2 pl. spúneți; conj. prez. 3 să spúnă; ger. spunấnd; part. spus

spunere
SPÚNERE, spuneri, s. f. (Rar) Faptul de a spune; ceea ce este spus; (pop.) zicală, proverb, sentință. – V. spune.

DOOM

spúnere (rar) s. f., g.-d. art. spúnerii; pl. spúneri

spunerea
SPÚNERE, spuneri, s. f. (Rar) Faptul de a spune; ceea ce este spus; (pop.) zicală, proverb, sentință. – V. spune.

DOOM

spúnere (rar) s. f., g.-d. art. spúnerii; pl. spúneri

spuneri
SPÚNERE, spuneri, s. f. (Rar) Faptul de a spune; ceea ce este spus; (pop.) zicală, proverb, sentință. – V. spune.

DOOM

spúnere (rar) s. f., g.-d. art. spúnerii; pl. spúneri

spunerii
SPÚNERE, spuneri, s. f. (Rar) Faptul de a spune; ceea ce este spus; (pop.) zicală, proverb, sentință. – V. spune.

DOOM

spúnere (rar) s. f., g.-d. art. spúnerii; pl. spúneri

spunerile
SPÚNERE, spuneri, s. f. (Rar) Faptul de a spune; ceea ce este spus; (pop.) zicală, proverb, sentință. – V. spune.

DOOM

spúnere (rar) s. f., g.-d. art. spúnerii; pl. spúneri

spunerilor
SPÚNERE, spuneri, s. f. (Rar) Faptul de a spune; ceea ce este spus; (pop.) zicală, proverb, sentință. – V. spune.

DOOM

spúnere (rar) s. f., g.-d. art. spúnerii; pl. spúneri

spuneți
SPÚNE, spun, vb. III. Tranz. 1. A exprima prin cuvinte un gând, o părere etc.; a rosti, a zice, a declara. ◊ Expr. Ce-ți spuneam eu! = ai văzut că a fost așa cum am afirmat? Nu mai spune! sau ce spui? formulă care exprimă mirarea, neîncrederea. ♦ Fig. A evoca, a provoca (sentimente, amintiri). Nu-ți spune nimic lucrul acesta? ◊ Expr. A-i spune cuiva inima = a avea o intuiție, a intui, a presimți. ♦ Fig. (Pop.) A exprima ceva prin cântec; a cânta. 2. A expune, a relata, a prezenta; a povesti, a istorisi, a nara. ♦ (Despre texte, scrieri) A cuprinde, a scrie, a consemna. Ce spun ziarele? ♦ A recita. 3. A destăinui, a mărturisi ceva cuiva. ♦ A pârî, a denunța pe cineva. 4. A explica cuiva un lucru, a lămuri pe cineva. 5. A numi; a porecli. ♦ Refl. impers. A se obișnui, a se zice într-un anumit fel. – Lat. exponere.

DOOM

spúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spun, 1 pl. spúnem, 2 pl. spúneți; conj. prez. 3 să spúnă; ger. spunấnd; part. spus

spunând
SPÚNE, spun, vb. III. Tranz. 1. A exprima prin cuvinte un gând, o părere etc.; a rosti, a zice, a declara. ◊ Expr. Ce-ți spuneam eu! = ai văzut că a fost așa cum am afirmat? Nu mai spune! sau ce spui? formulă care exprimă mirarea, neîncrederea. ♦ Fig. A evoca, a provoca (sentimente, amintiri). Nu-ți spune nimic lucrul acesta? ◊ Expr. A-i spune cuiva inima = a avea o intuiție, a intui, a presimți. ♦ Fig. (Pop.) A exprima ceva prin cântec; a cânta. 2. A expune, a relata, a prezenta; a povesti, a istorisi, a nara. ♦ (Despre texte, scrieri) A cuprinde, a scrie, a consemna. Ce spun ziarele? ♦ A recita. 3. A destăinui, a mărturisi ceva cuiva. ♦ A pârî, a denunța pe cineva. 4. A explica cuiva un lucru, a lămuri pe cineva. 5. A numi; a porecli. ♦ Refl. impers. A se obișnui, a se zice într-un anumit fel. – Lat. exponere.

DOOM

spúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spun, 1 pl. spúnem, 2 pl. spúneți; conj. prez. 3 să spúnă; ger. spunấnd; part. spus

spunînd
SPÚNE, spun, vb. III. Tranz. 1. A exprima prin cuvinte un gând, o părere etc.; a rosti, a zice, a declara. ◊ Expr. Ce-ți spuneam eu! = ai văzut că a fost așa cum am afirmat? Nu mai spune! sau ce spui? formulă care exprimă mirarea, neîncrederea. ♦ Fig. A evoca, a provoca (sentimente, amintiri). Nu-ți spune nimic lucrul acesta? ◊ Expr. A-i spune cuiva inima = a avea o intuiție, a intui, a presimți. ♦ Fig. (Pop.) A exprima ceva prin cântec; a cânta. 2. A expune, a relata, a prezenta; a povesti, a istorisi, a nara. ♦ (Despre texte, scrieri) A cuprinde, a scrie, a consemna. Ce spun ziarele? ♦ A recita. 3. A destăinui, a mărturisi ceva cuiva. ♦ A pârî, a denunța pe cineva. 4. A explica cuiva un lucru, a lămuri pe cineva. 5. A numi; a porecli. ♦ Refl. impers. A se obișnui, a se zice într-un anumit fel. – Lat. exponere.

DOOM

spúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spun, 1 pl. spúnem, 2 pl. spúneți; conj. prez. 3 să spúnă; ger. spunấnd; part. spus

spună
SPÚNE, spun, vb. III. Tranz. 1. A exprima prin cuvinte un gând, o părere etc.; a rosti, a zice, a declara. ◊ Expr. Ce-ți spuneam eu! = ai văzut că a fost așa cum am afirmat? Nu mai spune! sau ce spui? formulă care exprimă mirarea, neîncrederea. ♦ Fig. A evoca, a provoca (sentimente, amintiri). Nu-ți spune nimic lucrul acesta? ◊ Expr. A-i spune cuiva inima = a avea o intuiție, a intui, a presimți. ♦ Fig. (Pop.) A exprima ceva prin cântec; a cânta. 2. A expune, a relata, a prezenta; a povesti, a istorisi, a nara. ♦ (Despre texte, scrieri) A cuprinde, a scrie, a consemna. Ce spun ziarele? ♦ A recita. 3. A destăinui, a mărturisi ceva cuiva. ♦ A pârî, a denunța pe cineva. 4. A explica cuiva un lucru, a lămuri pe cineva. 5. A numi; a porecli. ♦ Refl. impers. A se obișnui, a se zice într-un anumit fel. – Lat. exponere.

DOOM

spúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spun, 1 pl. spúnem, 2 pl. spúneți; conj. prez. 3 să spúnă; ger. spunấnd; part. spus

spurc
SPURC s. n. (Regional) 1. Murdărie; excremente de om sau de animal. 2. Nume dat la diferite boli sau bube.

spurc
SPURCÁ, spurc, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Refl. A-și evacua excrementele sau urina. ♦ Tranz. Fig. A pângări, a profana, a necinsti. ♦ Tranz. Fig. A înjura. 2. Tranz. A atinge o mâncare sau un vas de gătit de ceva murdar, scârbos sau oprit de biserică. 3. Refl. (În practicile religioase creștine) A mânca de dulce în timpul postului. ♦ Fig. A se deprinde la ceva rău (sau prea bun), la ceva care nu este îngăduit; a se dedulci. – Lat. spurcare.

DOOM

spurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúrcă

spurca
SPURCÁ, spurc, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Refl. A-și evacua excrementele sau urina. ♦ Tranz. Fig. A pângări, a profana, a necinsti. ♦ Tranz. Fig. A înjura. 2. Tranz. A atinge o mâncare sau un vas de gătit de ceva murdar, scârbos sau oprit de biserică. 3. Refl. (În practicile religioase creștine) A mânca de dulce în timpul postului. ♦ Fig. A se deprinde la ceva rău (sau prea bun), la ceva care nu este îngăduit; a se dedulci. – Lat. spurcare.

DOOM

spurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúrcă

spurcaci
SPURCÁCI, spurcaci, s. m. Pasăre migratoare, înrudită cu dropia, de mărimea unei găini, brună pe spate și albicioasă pe pântece (Otis tetrax). [Var.: spârcáci s. m.] – Spurc (reg. „excremente” < lat.) + suf. -aci.

DOOM

spurcáci s. m., pl. spurcáci, art. spurcácii

spurcacii
SPURCÁCI, spurcaci, s. m. Pasăre migratoare, înrudită cu dropia, de mărimea unei găini, brună pe spate și albicioasă pe pântece (Otis tetrax). [Var.: spârcáci s. m.] – Spurc (reg. „excremente” < lat.) + suf. -aci.

DOOM

spurcáci s. m., pl. spurcáci, art. spurcácii

spurcacilor
SPURCÁCI, spurcaci, s. m. Pasăre migratoare, înrudită cu dropia, de mărimea unei găini, brună pe spate și albicioasă pe pântece (Otis tetrax). [Var.: spârcáci s. m.] – Spurc (reg. „excremente” < lat.) + suf. -aci.

DOOM

spurcáci s. m., pl. spurcáci, art. spurcácii

spurcaciul
SPURCÁCI, spurcaci, s. m. Pasăre migratoare, înrudită cu dropia, de mărimea unei găini, brună pe spate și albicioasă pe pântece (Otis tetrax). [Var.: spârcáci s. m.] – Spurc (reg. „excremente” < lat.) + suf. -aci.

DOOM

spurcáci s. m., pl. spurcáci, art. spurcácii

spurcaciului
SPURCÁCI, spurcaci, s. m. Pasăre migratoare, înrudită cu dropia, de mărimea unei găini, brună pe spate și albicioasă pe pântece (Otis tetrax). [Var.: spârcáci s. m.] – Spurc (reg. „excremente” < lat.) + suf. -aci.

DOOM

spurcáci s. m., pl. spurcáci, art. spurcácii

spurcai
SPURCÁ, spurc, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Refl. A-și evacua excrementele sau urina. ♦ Tranz. Fig. A pângări, a profana, a necinsti. ♦ Tranz. Fig. A înjura. 2. Tranz. A atinge o mâncare sau un vas de gătit de ceva murdar, scârbos sau oprit de biserică. 3. Refl. (În practicile religioase creștine) A mânca de dulce în timpul postului. ♦ Fig. A se deprinde la ceva rău (sau prea bun), la ceva care nu este îngăduit; a se dedulci. – Lat. spurcare.

DOOM

spurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúrcă

spurcam
SPURCÁ, spurc, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Refl. A-și evacua excrementele sau urina. ♦ Tranz. Fig. A pângări, a profana, a necinsti. ♦ Tranz. Fig. A înjura. 2. Tranz. A atinge o mâncare sau un vas de gătit de ceva murdar, scârbos sau oprit de biserică. 3. Refl. (În practicile religioase creștine) A mânca de dulce în timpul postului. ♦ Fig. A se deprinde la ceva rău (sau prea bun), la ceva care nu este îngăduit; a se dedulci. – Lat. spurcare.

DOOM

spurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúrcă

spurcare
SPURCÁ, spurc, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Refl. A-și evacua excrementele sau urina. ♦ Tranz. Fig. A pângări, a profana, a necinsti. ♦ Tranz. Fig. A înjura. 2. Tranz. A atinge o mâncare sau un vas de gătit de ceva murdar, scârbos sau oprit de biserică. 3. Refl. (În practicile religioase creștine) A mânca de dulce în timpul postului. ♦ Fig. A se deprinde la ceva rău (sau prea bun), la ceva care nu este îngăduit; a se dedulci. – Lat. spurcare.

DOOM

spurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúrcă

spurcare
SPURCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) spurca; murdărire; fig. profanare, pângărire. – V. spurca.

DOOM

spurcáre s. f., g.-d. art. spurcắrii

spurcarea
SPURCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) spurca; murdărire; fig. profanare, pângărire. – V. spurca.

DOOM

spurcáre s. f., g.-d. art. spurcắrii

spurcară
SPURCÁ, spurc, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Refl. A-și evacua excrementele sau urina. ♦ Tranz. Fig. A pângări, a profana, a necinsti. ♦ Tranz. Fig. A înjura. 2. Tranz. A atinge o mâncare sau un vas de gătit de ceva murdar, scârbos sau oprit de biserică. 3. Refl. (În practicile religioase creștine) A mânca de dulce în timpul postului. ♦ Fig. A se deprinde la ceva rău (sau prea bun), la ceva care nu este îngăduit; a se dedulci. – Lat. spurcare.

DOOM

spurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúrcă

spurcarăm
SPURCÁ, spurc, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Refl. A-și evacua excrementele sau urina. ♦ Tranz. Fig. A pângări, a profana, a necinsti. ♦ Tranz. Fig. A înjura. 2. Tranz. A atinge o mâncare sau un vas de gătit de ceva murdar, scârbos sau oprit de biserică. 3. Refl. (În practicile religioase creștine) A mânca de dulce în timpul postului. ♦ Fig. A se deprinde la ceva rău (sau prea bun), la ceva care nu este îngăduit; a se dedulci. – Lat. spurcare.

DOOM

spurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúrcă

spurcarăți
SPURCÁ, spurc, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Refl. A-și evacua excrementele sau urina. ♦ Tranz. Fig. A pângări, a profana, a necinsti. ♦ Tranz. Fig. A înjura. 2. Tranz. A atinge o mâncare sau un vas de gătit de ceva murdar, scârbos sau oprit de biserică. 3. Refl. (În practicile religioase creștine) A mânca de dulce în timpul postului. ♦ Fig. A se deprinde la ceva rău (sau prea bun), la ceva care nu este îngăduit; a se dedulci. – Lat. spurcare.

DOOM

spurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúrcă

spurcase
SPURCÁ, spurc, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Refl. A-și evacua excrementele sau urina. ♦ Tranz. Fig. A pângări, a profana, a necinsti. ♦ Tranz. Fig. A înjura. 2. Tranz. A atinge o mâncare sau un vas de gătit de ceva murdar, scârbos sau oprit de biserică. 3. Refl. (În practicile religioase creștine) A mânca de dulce în timpul postului. ♦ Fig. A se deprinde la ceva rău (sau prea bun), la ceva care nu este îngăduit; a se dedulci. – Lat. spurcare.

DOOM

spurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúrcă

spurcasem
SPURCÁ, spurc, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Refl. A-și evacua excrementele sau urina. ♦ Tranz. Fig. A pângări, a profana, a necinsti. ♦ Tranz. Fig. A înjura. 2. Tranz. A atinge o mâncare sau un vas de gătit de ceva murdar, scârbos sau oprit de biserică. 3. Refl. (În practicile religioase creștine) A mânca de dulce în timpul postului. ♦ Fig. A se deprinde la ceva rău (sau prea bun), la ceva care nu este îngăduit; a se dedulci. – Lat. spurcare.

DOOM

spurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúrcă

spurcaseră
SPURCÁ, spurc, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Refl. A-și evacua excrementele sau urina. ♦ Tranz. Fig. A pângări, a profana, a necinsti. ♦ Tranz. Fig. A înjura. 2. Tranz. A atinge o mâncare sau un vas de gătit de ceva murdar, scârbos sau oprit de biserică. 3. Refl. (În practicile religioase creștine) A mânca de dulce în timpul postului. ♦ Fig. A se deprinde la ceva rău (sau prea bun), la ceva care nu este îngăduit; a se dedulci. – Lat. spurcare.

DOOM

spurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúrcă

spurcaserăm
SPURCÁ, spurc, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Refl. A-și evacua excrementele sau urina. ♦ Tranz. Fig. A pângări, a profana, a necinsti. ♦ Tranz. Fig. A înjura. 2. Tranz. A atinge o mâncare sau un vas de gătit de ceva murdar, scârbos sau oprit de biserică. 3. Refl. (În practicile religioase creștine) A mânca de dulce în timpul postului. ♦ Fig. A se deprinde la ceva rău (sau prea bun), la ceva care nu este îngăduit; a se dedulci. – Lat. spurcare.

DOOM

spurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúrcă

spurcaserăți
SPURCÁ, spurc, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Refl. A-și evacua excrementele sau urina. ♦ Tranz. Fig. A pângări, a profana, a necinsti. ♦ Tranz. Fig. A înjura. 2. Tranz. A atinge o mâncare sau un vas de gătit de ceva murdar, scârbos sau oprit de biserică. 3. Refl. (În practicile religioase creștine) A mânca de dulce în timpul postului. ♦ Fig. A se deprinde la ceva rău (sau prea bun), la ceva care nu este îngăduit; a se dedulci. – Lat. spurcare.

DOOM

spurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúrcă

spurcaseși
SPURCÁ, spurc, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Refl. A-și evacua excrementele sau urina. ♦ Tranz. Fig. A pângări, a profana, a necinsti. ♦ Tranz. Fig. A înjura. 2. Tranz. A atinge o mâncare sau un vas de gătit de ceva murdar, scârbos sau oprit de biserică. 3. Refl. (În practicile religioase creștine) A mânca de dulce în timpul postului. ♦ Fig. A se deprinde la ceva rău (sau prea bun), la ceva care nu este îngăduit; a se dedulci. – Lat. spurcare.

DOOM

spurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúrcă

spurcaseți
SPURCÁ, spurc, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Refl. A-și evacua excrementele sau urina. ♦ Tranz. Fig. A pângări, a profana, a necinsti. ♦ Tranz. Fig. A înjura. 2. Tranz. A atinge o mâncare sau un vas de gătit de ceva murdar, scârbos sau oprit de biserică. 3. Refl. (În practicile religioase creștine) A mânca de dulce în timpul postului. ♦ Fig. A se deprinde la ceva rău (sau prea bun), la ceva care nu este îngăduit; a se dedulci. – Lat. spurcare.

DOOM

spurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúrcă

spurcat
SPURCÁ, spurc, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Refl. A-și evacua excrementele sau urina. ♦ Tranz. Fig. A pângări, a profana, a necinsti. ♦ Tranz. Fig. A înjura. 2. Tranz. A atinge o mâncare sau un vas de gătit de ceva murdar, scârbos sau oprit de biserică. 3. Refl. (În practicile religioase creștine) A mânca de dulce în timpul postului. ♦ Fig. A se deprinde la ceva rău (sau prea bun), la ceva care nu este îngăduit; a se dedulci. – Lat. spurcare.

DOOM

spurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúrcă

spurcat
SPURCÁT², -Ă, spurcați, -te, adj. 1. Murdar; respingător, scârbos, scârnav. ♦ Fig. (Despre vorbe) Trivial, vulgar. ◊ Expr. Spurcat la gură = care spune vorbe triviale, vulgare. 2. (Despre alimente) Care a venit în contact cu ceva scârbos, murdar și nu mai poate fi mâncat; (despre vase) în care (din același motiv) nu se pun alimente pentru oameni. ♦ Oprit, interzis de biserică (în posturi). 3. Fig. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Vrednic de dispreț; mârșav, ticălos. ♦ (Despre lucruri, fapte etc.) Odios, nesuferit; rău, nedrept. 4. Fig. (Adesea substantivat) Eretic, păgân. ♦ (Substantivat, m. art.) Dracul. – V. spurca.

spurcat
SPURCÁT¹ s. n. 1. Faptul de a (se) spurca. 2. (Reg.; concr.) Excremente. – V. spurca.

DOOM

spurcát s. n.

spurcata
SPURCÁT², -Ă, spurcați, -te, adj. 1. Murdar; respingător, scârbos, scârnav. ♦ Fig. (Despre vorbe) Trivial, vulgar. ◊ Expr. Spurcat la gură = care spune vorbe triviale, vulgare. 2. (Despre alimente) Care a venit în contact cu ceva scârbos, murdar și nu mai poate fi mâncat; (despre vase) în care (din același motiv) nu se pun alimente pentru oameni. ♦ Oprit, interzis de biserică (în posturi). 3. Fig. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Vrednic de dispreț; mârșav, ticălos. ♦ (Despre lucruri, fapte etc.) Odios, nesuferit; rău, nedrept. 4. Fig. (Adesea substantivat) Eretic, păgân. ♦ (Substantivat, m. art.) Dracul. – V. spurca.

spurcate
SPURCÁT², -Ă, spurcați, -te, adj. 1. Murdar; respingător, scârbos, scârnav. ♦ Fig. (Despre vorbe) Trivial, vulgar. ◊ Expr. Spurcat la gură = care spune vorbe triviale, vulgare. 2. (Despre alimente) Care a venit în contact cu ceva scârbos, murdar și nu mai poate fi mâncat; (despre vase) în care (din același motiv) nu se pun alimente pentru oameni. ♦ Oprit, interzis de biserică (în posturi). 3. Fig. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Vrednic de dispreț; mârșav, ticălos. ♦ (Despre lucruri, fapte etc.) Odios, nesuferit; rău, nedrept. 4. Fig. (Adesea substantivat) Eretic, păgân. ♦ (Substantivat, m. art.) Dracul. – V. spurca.

spurcatei
SPURCÁT², -Ă, spurcați, -te, adj. 1. Murdar; respingător, scârbos, scârnav. ♦ Fig. (Despre vorbe) Trivial, vulgar. ◊ Expr. Spurcat la gură = care spune vorbe triviale, vulgare. 2. (Despre alimente) Care a venit în contact cu ceva scârbos, murdar și nu mai poate fi mâncat; (despre vase) în care (din același motiv) nu se pun alimente pentru oameni. ♦ Oprit, interzis de biserică (în posturi). 3. Fig. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Vrednic de dispreț; mârșav, ticălos. ♦ (Despre lucruri, fapte etc.) Odios, nesuferit; rău, nedrept. 4. Fig. (Adesea substantivat) Eretic, păgân. ♦ (Substantivat, m. art.) Dracul. – V. spurca.

spurcatele
SPURCÁT², -Ă, spurcați, -te, adj. 1. Murdar; respingător, scârbos, scârnav. ♦ Fig. (Despre vorbe) Trivial, vulgar. ◊ Expr. Spurcat la gură = care spune vorbe triviale, vulgare. 2. (Despre alimente) Care a venit în contact cu ceva scârbos, murdar și nu mai poate fi mâncat; (despre vase) în care (din același motiv) nu se pun alimente pentru oameni. ♦ Oprit, interzis de biserică (în posturi). 3. Fig. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Vrednic de dispreț; mârșav, ticălos. ♦ (Despre lucruri, fapte etc.) Odios, nesuferit; rău, nedrept. 4. Fig. (Adesea substantivat) Eretic, păgân. ♦ (Substantivat, m. art.) Dracul. – V. spurca.

spurcatelor
SPURCÁT², -Ă, spurcați, -te, adj. 1. Murdar; respingător, scârbos, scârnav. ♦ Fig. (Despre vorbe) Trivial, vulgar. ◊ Expr. Spurcat la gură = care spune vorbe triviale, vulgare. 2. (Despre alimente) Care a venit în contact cu ceva scârbos, murdar și nu mai poate fi mâncat; (despre vase) în care (din același motiv) nu se pun alimente pentru oameni. ♦ Oprit, interzis de biserică (în posturi). 3. Fig. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Vrednic de dispreț; mârșav, ticălos. ♦ (Despre lucruri, fapte etc.) Odios, nesuferit; rău, nedrept. 4. Fig. (Adesea substantivat) Eretic, păgân. ♦ (Substantivat, m. art.) Dracul. – V. spurca.

spurcatul
SPURCÁT², -Ă, spurcați, -te, adj. 1. Murdar; respingător, scârbos, scârnav. ♦ Fig. (Despre vorbe) Trivial, vulgar. ◊ Expr. Spurcat la gură = care spune vorbe triviale, vulgare. 2. (Despre alimente) Care a venit în contact cu ceva scârbos, murdar și nu mai poate fi mâncat; (despre vase) în care (din același motiv) nu se pun alimente pentru oameni. ♦ Oprit, interzis de biserică (în posturi). 3. Fig. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Vrednic de dispreț; mârșav, ticălos. ♦ (Despre lucruri, fapte etc.) Odios, nesuferit; rău, nedrept. 4. Fig. (Adesea substantivat) Eretic, păgân. ♦ (Substantivat, m. art.) Dracul. – V. spurca.

spurcatului
SPURCÁT², -Ă, spurcați, -te, adj. 1. Murdar; respingător, scârbos, scârnav. ♦ Fig. (Despre vorbe) Trivial, vulgar. ◊ Expr. Spurcat la gură = care spune vorbe triviale, vulgare. 2. (Despre alimente) Care a venit în contact cu ceva scârbos, murdar și nu mai poate fi mâncat; (despre vase) în care (din același motiv) nu se pun alimente pentru oameni. ♦ Oprit, interzis de biserică (în posturi). 3. Fig. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Vrednic de dispreț; mârșav, ticălos. ♦ (Despre lucruri, fapte etc.) Odios, nesuferit; rău, nedrept. 4. Fig. (Adesea substantivat) Eretic, păgân. ♦ (Substantivat, m. art.) Dracul. – V. spurca.

spurcau
SPURCÁ, spurc, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Refl. A-și evacua excrementele sau urina. ♦ Tranz. Fig. A pângări, a profana, a necinsti. ♦ Tranz. Fig. A înjura. 2. Tranz. A atinge o mâncare sau un vas de gătit de ceva murdar, scârbos sau oprit de biserică. 3. Refl. (În practicile religioase creștine) A mânca de dulce în timpul postului. ♦ Fig. A se deprinde la ceva rău (sau prea bun), la ceva care nu este îngăduit; a se dedulci. – Lat. spurcare.

DOOM

spurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúrcă

spurcași
SPURCÁ, spurc, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Refl. A-și evacua excrementele sau urina. ♦ Tranz. Fig. A pângări, a profana, a necinsti. ♦ Tranz. Fig. A înjura. 2. Tranz. A atinge o mâncare sau un vas de gătit de ceva murdar, scârbos sau oprit de biserică. 3. Refl. (În practicile religioase creștine) A mânca de dulce în timpul postului. ♦ Fig. A se deprinde la ceva rău (sau prea bun), la ceva care nu este îngăduit; a se dedulci. – Lat. spurcare.

DOOM

spurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúrcă

spurcați
SPURCÁ, spurc, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Refl. A-și evacua excrementele sau urina. ♦ Tranz. Fig. A pângări, a profana, a necinsti. ♦ Tranz. Fig. A înjura. 2. Tranz. A atinge o mâncare sau un vas de gătit de ceva murdar, scârbos sau oprit de biserică. 3. Refl. (În practicile religioase creștine) A mânca de dulce în timpul postului. ♦ Fig. A se deprinde la ceva rău (sau prea bun), la ceva care nu este îngăduit; a se dedulci. – Lat. spurcare.

DOOM

spurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúrcă

spurcați
SPURCÁT², -Ă, spurcați, -te, adj. 1. Murdar; respingător, scârbos, scârnav. ♦ Fig. (Despre vorbe) Trivial, vulgar. ◊ Expr. Spurcat la gură = care spune vorbe triviale, vulgare. 2. (Despre alimente) Care a venit în contact cu ceva scârbos, murdar și nu mai poate fi mâncat; (despre vase) în care (din același motiv) nu se pun alimente pentru oameni. ♦ Oprit, interzis de biserică (în posturi). 3. Fig. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Vrednic de dispreț; mârșav, ticălos. ♦ (Despre lucruri, fapte etc.) Odios, nesuferit; rău, nedrept. 4. Fig. (Adesea substantivat) Eretic, păgân. ♦ (Substantivat, m. art.) Dracul. – V. spurca.

spurcații
SPURCÁT², -Ă, spurcați, -te, adj. 1. Murdar; respingător, scârbos, scârnav. ♦ Fig. (Despre vorbe) Trivial, vulgar. ◊ Expr. Spurcat la gură = care spune vorbe triviale, vulgare. 2. (Despre alimente) Care a venit în contact cu ceva scârbos, murdar și nu mai poate fi mâncat; (despre vase) în care (din același motiv) nu se pun alimente pentru oameni. ♦ Oprit, interzis de biserică (în posturi). 3. Fig. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Vrednic de dispreț; mârșav, ticălos. ♦ (Despre lucruri, fapte etc.) Odios, nesuferit; rău, nedrept. 4. Fig. (Adesea substantivat) Eretic, păgân. ♦ (Substantivat, m. art.) Dracul. – V. spurca.

spurcaților
SPURCÁT², -Ă, spurcați, -te, adj. 1. Murdar; respingător, scârbos, scârnav. ♦ Fig. (Despre vorbe) Trivial, vulgar. ◊ Expr. Spurcat la gură = care spune vorbe triviale, vulgare. 2. (Despre alimente) Care a venit în contact cu ceva scârbos, murdar și nu mai poate fi mâncat; (despre vase) în care (din același motiv) nu se pun alimente pentru oameni. ♦ Oprit, interzis de biserică (în posturi). 3. Fig. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Vrednic de dispreț; mârșav, ticălos. ♦ (Despre lucruri, fapte etc.) Odios, nesuferit; rău, nedrept. 4. Fig. (Adesea substantivat) Eretic, păgân. ♦ (Substantivat, m. art.) Dracul. – V. spurca.

spurce
SPURCÁ, spurc, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Refl. A-și evacua excrementele sau urina. ♦ Tranz. Fig. A pângări, a profana, a necinsti. ♦ Tranz. Fig. A înjura. 2. Tranz. A atinge o mâncare sau un vas de gătit de ceva murdar, scârbos sau oprit de biserică. 3. Refl. (În practicile religioase creștine) A mânca de dulce în timpul postului. ♦ Fig. A se deprinde la ceva rău (sau prea bun), la ceva care nu este îngăduit; a se dedulci. – Lat. spurcare.

DOOM

spurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúrcă

spurci
SPURCÁ, spurc, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Refl. A-și evacua excrementele sau urina. ♦ Tranz. Fig. A pângări, a profana, a necinsti. ♦ Tranz. Fig. A înjura. 2. Tranz. A atinge o mâncare sau un vas de gătit de ceva murdar, scârbos sau oprit de biserică. 3. Refl. (În practicile religioase creștine) A mânca de dulce în timpul postului. ♦ Fig. A se deprinde la ceva rău (sau prea bun), la ceva care nu este îngăduit; a se dedulci. – Lat. spurcare.

DOOM

spurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúrcă

spurcoaică
SPURCOÁICĂ, spurcoaice, s. f. (Ornit.) Spurcaci. O altă pasăre care se ține de familia dropiei, însă care e mult mai mică decît aceasta se numește... spurcoaică. MARIAN, O. II 279.

spurcând
SPURCÁ, spurc, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Refl. A-și evacua excrementele sau urina. ♦ Tranz. Fig. A pângări, a profana, a necinsti. ♦ Tranz. Fig. A înjura. 2. Tranz. A atinge o mâncare sau un vas de gătit de ceva murdar, scârbos sau oprit de biserică. 3. Refl. (În practicile religioase creștine) A mânca de dulce în timpul postului. ♦ Fig. A se deprinde la ceva rău (sau prea bun), la ceva care nu este îngăduit; a se dedulci. – Lat. spurcare.

DOOM

spurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúrcă

spurcînd
SPURCÁ, spurc, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Refl. A-și evacua excrementele sau urina. ♦ Tranz. Fig. A pângări, a profana, a necinsti. ♦ Tranz. Fig. A înjura. 2. Tranz. A atinge o mâncare sau un vas de gătit de ceva murdar, scârbos sau oprit de biserică. 3. Refl. (În practicile religioase creștine) A mânca de dulce în timpul postului. ♦ Fig. A se deprinde la ceva rău (sau prea bun), la ceva care nu este îngăduit; a se dedulci. – Lat. spurcare.

DOOM

spurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúrcă

spurcăciune
SPURCĂCIÚNE, spurcăciuni, s. f. 1. Lucru spurcat² (1), grețos; scârnăvie, murdărie. ♦ Fig. Faptă sau vorbă murdară; trivialitate. 2. Termen de dispreț pentru o ființă respingătoare; p. ext. monstru. – Spurca + suf. -ăciune.

DOOM

spurcăciúne s. f., g.-d. art. spurcăciúnii; pl. spurcăciúni

spurcăciunea
SPURCĂCIÚNE, spurcăciuni, s. f. 1. Lucru spurcat² (1), grețos; scârnăvie, murdărie. ♦ Fig. Faptă sau vorbă murdară; trivialitate. 2. Termen de dispreț pentru o ființă respingătoare; p. ext. monstru. – Spurca + suf. -ăciune.

DOOM

spurcăciúne s. f., g.-d. art. spurcăciúnii; pl. spurcăciúni

spurcăciuni
SPURCĂCIÚNE, spurcăciuni, s. f. 1. Lucru spurcat² (1), grețos; scârnăvie, murdărie. ♦ Fig. Faptă sau vorbă murdară; trivialitate. 2. Termen de dispreț pentru o ființă respingătoare; p. ext. monstru. – Spurca + suf. -ăciune.

DOOM

spurcăciúne s. f., g.-d. art. spurcăciúnii; pl. spurcăciúni

spurcăciunii
SPURCĂCIÚNE, spurcăciuni, s. f. 1. Lucru spurcat² (1), grețos; scârnăvie, murdărie. ♦ Fig. Faptă sau vorbă murdară; trivialitate. 2. Termen de dispreț pentru o ființă respingătoare; p. ext. monstru. – Spurca + suf. -ăciune.

DOOM

spurcăciúne s. f., g.-d. art. spurcăciúnii; pl. spurcăciúni

spurcăciunile
SPURCĂCIÚNE, spurcăciuni, s. f. 1. Lucru spurcat² (1), grețos; scârnăvie, murdărie. ♦ Fig. Faptă sau vorbă murdară; trivialitate. 2. Termen de dispreț pentru o ființă respingătoare; p. ext. monstru. – Spurca + suf. -ăciune.

DOOM

spurcăciúne s. f., g.-d. art. spurcăciúnii; pl. spurcăciúni

spurcăciunilor
SPURCĂCIÚNE, spurcăciuni, s. f. 1. Lucru spurcat² (1), grețos; scârnăvie, murdărie. ♦ Fig. Faptă sau vorbă murdară; trivialitate. 2. Termen de dispreț pentru o ființă respingătoare; p. ext. monstru. – Spurca + suf. -ăciune.

DOOM

spurcăciúne s. f., g.-d. art. spurcăciúnii; pl. spurcăciúni

spurcări
SPURCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) spurca; murdărire; fig. profanare, pângărire. – V. spurca.

DOOM

spurcáre s. f., g.-d. art. spurcắrii

spurcării
SPURCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) spurca; murdărire; fig. profanare, pângărire. – V. spurca.

DOOM

spurcáre s. f., g.-d. art. spurcắrii

spurcările
SPURCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) spurca; murdărire; fig. profanare, pângărire. – V. spurca.

DOOM

spurcáre s. f., g.-d. art. spurcắrii

spurcărilor
SPURCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) spurca; murdărire; fig. profanare, pângărire. – V. spurca.

DOOM

spurcáre s. f., g.-d. art. spurcắrii

spuriu
spúriu (-ii), s. m. – (Trans. de N) Bastard, fiu natural. – Var. șpuriu, Bucov. spur. Lat. spuriur, fără îndoială indirect. Drăganu, Dacor., II, 611-7, certifică caracterul popular al cuvîntului; dar. pron. șpuriu, cu ș (BL, VI, 199), inidică o proveniență mag. sau germ. – Der. spureancă (var. Bucov. spuroaică), s. f. (fiică naturală).

spus
SPÚNE, spun, vb. III. Tranz. 1. A exprima prin cuvinte un gând, o părere etc.; a rosti, a zice, a declara. ◊ Expr. Ce-ți spuneam eu! = ai văzut că a fost așa cum am afirmat? Nu mai spune! sau ce spui? formulă care exprimă mirarea, neîncrederea. ♦ Fig. A evoca, a provoca (sentimente, amintiri). Nu-ți spune nimic lucrul acesta? ◊ Expr. A-i spune cuiva inima = a avea o intuiție, a intui, a presimți. ♦ Fig. (Pop.) A exprima ceva prin cântec; a cânta. 2. A expune, a relata, a prezenta; a povesti, a istorisi, a nara. ♦ (Despre texte, scrieri) A cuprinde, a scrie, a consemna. Ce spun ziarele? ♦ A recita. 3. A destăinui, a mărturisi ceva cuiva. ♦ A pârî, a denunța pe cineva. 4. A explica cuiva un lucru, a lămuri pe cineva. 5. A numi; a porecli. ♦ Refl. impers. A se obișnui, a se zice într-un anumit fel. – Lat. exponere.

DOOM

spúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spun, 1 pl. spúnem, 2 pl. spúneți; conj. prez. 3 să spúnă; ger. spunấnd; part. spus

spus
SPUS, -Ă, spuși, -se, adj., s. f. 1. Adj. Care a fost exprimat prin viu grai. 2. Adj. Care a fost relatat, povestit. 3. Adj. Care a fost menționat. 4. Adj. Care a fost destăinuit. 5. Adj. Care a fost explicat, lămurit. 6. S. f. (Mai ales la pl.) Vorbă. – V. spune.

spus
SPUS, (rar) spusuri, s. n. Faptul de a spune; spunere, povestire. Cinstiră amîndoi, mîncară pîne cu zahăr și apoi rîs și spus. MIRONESCU, S. A. 48. Sînt tari feciori la spusuri, dar slabi la făptuit. COȘBUC, P. II 197.

spusa
SPUS, -Ă, spuși, -se, adj., s. f. 1. Adj. Care a fost exprimat prin viu grai. 2. Adj. Care a fost relatat, povestit. 3. Adj. Care a fost menționat. 4. Adj. Care a fost destăinuit. 5. Adj. Care a fost explicat, lămurit. 6. S. f. (Mai ales la pl.) Vorbă. – V. spune.

DOOM

spúsă s. f., g.-d. art. spúsei; pl. spúse

spuse
SPÚNE, spun, vb. III. Tranz. 1. A exprima prin cuvinte un gând, o părere etc.; a rosti, a zice, a declara. ◊ Expr. Ce-ți spuneam eu! = ai văzut că a fost așa cum am afirmat? Nu mai spune! sau ce spui? formulă care exprimă mirarea, neîncrederea. ♦ Fig. A evoca, a provoca (sentimente, amintiri). Nu-ți spune nimic lucrul acesta? ◊ Expr. A-i spune cuiva inima = a avea o intuiție, a intui, a presimți. ♦ Fig. (Pop.) A exprima ceva prin cântec; a cânta. 2. A expune, a relata, a prezenta; a povesti, a istorisi, a nara. ♦ (Despre texte, scrieri) A cuprinde, a scrie, a consemna. Ce spun ziarele? ♦ A recita. 3. A destăinui, a mărturisi ceva cuiva. ♦ A pârî, a denunța pe cineva. 4. A explica cuiva un lucru, a lămuri pe cineva. 5. A numi; a porecli. ♦ Refl. impers. A se obișnui, a se zice într-un anumit fel. – Lat. exponere.

DOOM

spúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spun, 1 pl. spúnem, 2 pl. spúneți; conj. prez. 3 să spúnă; ger. spunấnd; part. spus

spuse
SPUS, -Ă, spuși, -se, adj., s. f. 1. Adj. Care a fost exprimat prin viu grai. 2. Adj. Care a fost relatat, povestit. 3. Adj. Care a fost menționat. 4. Adj. Care a fost destăinuit. 5. Adj. Care a fost explicat, lămurit. 6. S. f. (Mai ales la pl.) Vorbă. – V. spune.

DOOM

spúsă s. f., g.-d. art. spúsei; pl. spúse

spusei
SPÚNE, spun, vb. III. Tranz. 1. A exprima prin cuvinte un gând, o părere etc.; a rosti, a zice, a declara. ◊ Expr. Ce-ți spuneam eu! = ai văzut că a fost așa cum am afirmat? Nu mai spune! sau ce spui? formulă care exprimă mirarea, neîncrederea. ♦ Fig. A evoca, a provoca (sentimente, amintiri). Nu-ți spune nimic lucrul acesta? ◊ Expr. A-i spune cuiva inima = a avea o intuiție, a intui, a presimți. ♦ Fig. (Pop.) A exprima ceva prin cântec; a cânta. 2. A expune, a relata, a prezenta; a povesti, a istorisi, a nara. ♦ (Despre texte, scrieri) A cuprinde, a scrie, a consemna. Ce spun ziarele? ♦ A recita. 3. A destăinui, a mărturisi ceva cuiva. ♦ A pârî, a denunța pe cineva. 4. A explica cuiva un lucru, a lămuri pe cineva. 5. A numi; a porecli. ♦ Refl. impers. A se obișnui, a se zice într-un anumit fel. – Lat. exponere.

DOOM

spúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spun, 1 pl. spúnem, 2 pl. spúneți; conj. prez. 3 să spúnă; ger. spunấnd; part. spus

spusei
SPUS, -Ă, spuși, -se, adj., s. f. 1. Adj. Care a fost exprimat prin viu grai. 2. Adj. Care a fost relatat, povestit. 3. Adj. Care a fost menționat. 4. Adj. Care a fost destăinuit. 5. Adj. Care a fost explicat, lămurit. 6. S. f. (Mai ales la pl.) Vorbă. – V. spune.

DOOM

spúsă s. f., g.-d. art. spúsei; pl. spúse

spusele
SPUS, -Ă, spuși, -se, adj., s. f. 1. Adj. Care a fost exprimat prin viu grai. 2. Adj. Care a fost relatat, povestit. 3. Adj. Care a fost menționat. 4. Adj. Care a fost destăinuit. 5. Adj. Care a fost explicat, lămurit. 6. S. f. (Mai ales la pl.) Vorbă. – V. spune.

DOOM

spúsă s. f., g.-d. art. spúsei; pl. spúse

spuselor
SPUS, -Ă, spuși, -se, adj., s. f. 1. Adj. Care a fost exprimat prin viu grai. 2. Adj. Care a fost relatat, povestit. 3. Adj. Care a fost menționat. 4. Adj. Care a fost destăinuit. 5. Adj. Care a fost explicat, lămurit. 6. S. f. (Mai ales la pl.) Vorbă. – V. spune.

DOOM

spúsă s. f., g.-d. art. spúsei; pl. spúse

spuseră
SPÚNE, spun, vb. III. Tranz. 1. A exprima prin cuvinte un gând, o părere etc.; a rosti, a zice, a declara. ◊ Expr. Ce-ți spuneam eu! = ai văzut că a fost așa cum am afirmat? Nu mai spune! sau ce spui? formulă care exprimă mirarea, neîncrederea. ♦ Fig. A evoca, a provoca (sentimente, amintiri). Nu-ți spune nimic lucrul acesta? ◊ Expr. A-i spune cuiva inima = a avea o intuiție, a intui, a presimți. ♦ Fig. (Pop.) A exprima ceva prin cântec; a cânta. 2. A expune, a relata, a prezenta; a povesti, a istorisi, a nara. ♦ (Despre texte, scrieri) A cuprinde, a scrie, a consemna. Ce spun ziarele? ♦ A recita. 3. A destăinui, a mărturisi ceva cuiva. ♦ A pârî, a denunța pe cineva. 4. A explica cuiva un lucru, a lămuri pe cineva. 5. A numi; a porecli. ♦ Refl. impers. A se obișnui, a se zice într-un anumit fel. – Lat. exponere.

DOOM

spúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spun, 1 pl. spúnem, 2 pl. spúneți; conj. prez. 3 să spúnă; ger. spunấnd; part. spus

spuserăm
SPÚNE, spun, vb. III. Tranz. 1. A exprima prin cuvinte un gând, o părere etc.; a rosti, a zice, a declara. ◊ Expr. Ce-ți spuneam eu! = ai văzut că a fost așa cum am afirmat? Nu mai spune! sau ce spui? formulă care exprimă mirarea, neîncrederea. ♦ Fig. A evoca, a provoca (sentimente, amintiri). Nu-ți spune nimic lucrul acesta? ◊ Expr. A-i spune cuiva inima = a avea o intuiție, a intui, a presimți. ♦ Fig. (Pop.) A exprima ceva prin cântec; a cânta. 2. A expune, a relata, a prezenta; a povesti, a istorisi, a nara. ♦ (Despre texte, scrieri) A cuprinde, a scrie, a consemna. Ce spun ziarele? ♦ A recita. 3. A destăinui, a mărturisi ceva cuiva. ♦ A pârî, a denunța pe cineva. 4. A explica cuiva un lucru, a lămuri pe cineva. 5. A numi; a porecli. ♦ Refl. impers. A se obișnui, a se zice într-un anumit fel. – Lat. exponere.

DOOM

spúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spun, 1 pl. spúnem, 2 pl. spúneți; conj. prez. 3 să spúnă; ger. spunấnd; part. spus

spuserăți
SPÚNE, spun, vb. III. Tranz. 1. A exprima prin cuvinte un gând, o părere etc.; a rosti, a zice, a declara. ◊ Expr. Ce-ți spuneam eu! = ai văzut că a fost așa cum am afirmat? Nu mai spune! sau ce spui? formulă care exprimă mirarea, neîncrederea. ♦ Fig. A evoca, a provoca (sentimente, amintiri). Nu-ți spune nimic lucrul acesta? ◊ Expr. A-i spune cuiva inima = a avea o intuiție, a intui, a presimți. ♦ Fig. (Pop.) A exprima ceva prin cântec; a cânta. 2. A expune, a relata, a prezenta; a povesti, a istorisi, a nara. ♦ (Despre texte, scrieri) A cuprinde, a scrie, a consemna. Ce spun ziarele? ♦ A recita. 3. A destăinui, a mărturisi ceva cuiva. ♦ A pârî, a denunța pe cineva. 4. A explica cuiva un lucru, a lămuri pe cineva. 5. A numi; a porecli. ♦ Refl. impers. A se obișnui, a se zice într-un anumit fel. – Lat. exponere.

DOOM

spúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spun, 1 pl. spúnem, 2 pl. spúneți; conj. prez. 3 să spúnă; ger. spunấnd; part. spus

spusese
SPÚNE, spun, vb. III. Tranz. 1. A exprima prin cuvinte un gând, o părere etc.; a rosti, a zice, a declara. ◊ Expr. Ce-ți spuneam eu! = ai văzut că a fost așa cum am afirmat? Nu mai spune! sau ce spui? formulă care exprimă mirarea, neîncrederea. ♦ Fig. A evoca, a provoca (sentimente, amintiri). Nu-ți spune nimic lucrul acesta? ◊ Expr. A-i spune cuiva inima = a avea o intuiție, a intui, a presimți. ♦ Fig. (Pop.) A exprima ceva prin cântec; a cânta. 2. A expune, a relata, a prezenta; a povesti, a istorisi, a nara. ♦ (Despre texte, scrieri) A cuprinde, a scrie, a consemna. Ce spun ziarele? ♦ A recita. 3. A destăinui, a mărturisi ceva cuiva. ♦ A pârî, a denunța pe cineva. 4. A explica cuiva un lucru, a lămuri pe cineva. 5. A numi; a porecli. ♦ Refl. impers. A se obișnui, a se zice într-un anumit fel. – Lat. exponere.

DOOM

spúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spun, 1 pl. spúnem, 2 pl. spúneți; conj. prez. 3 să spúnă; ger. spunấnd; part. spus

spusesem
SPÚNE, spun, vb. III. Tranz. 1. A exprima prin cuvinte un gând, o părere etc.; a rosti, a zice, a declara. ◊ Expr. Ce-ți spuneam eu! = ai văzut că a fost așa cum am afirmat? Nu mai spune! sau ce spui? formulă care exprimă mirarea, neîncrederea. ♦ Fig. A evoca, a provoca (sentimente, amintiri). Nu-ți spune nimic lucrul acesta? ◊ Expr. A-i spune cuiva inima = a avea o intuiție, a intui, a presimți. ♦ Fig. (Pop.) A exprima ceva prin cântec; a cânta. 2. A expune, a relata, a prezenta; a povesti, a istorisi, a nara. ♦ (Despre texte, scrieri) A cuprinde, a scrie, a consemna. Ce spun ziarele? ♦ A recita. 3. A destăinui, a mărturisi ceva cuiva. ♦ A pârî, a denunța pe cineva. 4. A explica cuiva un lucru, a lămuri pe cineva. 5. A numi; a porecli. ♦ Refl. impers. A se obișnui, a se zice într-un anumit fel. – Lat. exponere.

DOOM

spúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spun, 1 pl. spúnem, 2 pl. spúneți; conj. prez. 3 să spúnă; ger. spunấnd; part. spus

spuseseră
SPÚNE, spun, vb. III. Tranz. 1. A exprima prin cuvinte un gând, o părere etc.; a rosti, a zice, a declara. ◊ Expr. Ce-ți spuneam eu! = ai văzut că a fost așa cum am afirmat? Nu mai spune! sau ce spui? formulă care exprimă mirarea, neîncrederea. ♦ Fig. A evoca, a provoca (sentimente, amintiri). Nu-ți spune nimic lucrul acesta? ◊ Expr. A-i spune cuiva inima = a avea o intuiție, a intui, a presimți. ♦ Fig. (Pop.) A exprima ceva prin cântec; a cânta. 2. A expune, a relata, a prezenta; a povesti, a istorisi, a nara. ♦ (Despre texte, scrieri) A cuprinde, a scrie, a consemna. Ce spun ziarele? ♦ A recita. 3. A destăinui, a mărturisi ceva cuiva. ♦ A pârî, a denunța pe cineva. 4. A explica cuiva un lucru, a lămuri pe cineva. 5. A numi; a porecli. ♦ Refl. impers. A se obișnui, a se zice într-un anumit fel. – Lat. exponere.

DOOM

spúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spun, 1 pl. spúnem, 2 pl. spúneți; conj. prez. 3 să spúnă; ger. spunấnd; part. spus

spuseserăm
SPÚNE, spun, vb. III. Tranz. 1. A exprima prin cuvinte un gând, o părere etc.; a rosti, a zice, a declara. ◊ Expr. Ce-ți spuneam eu! = ai văzut că a fost așa cum am afirmat? Nu mai spune! sau ce spui? formulă care exprimă mirarea, neîncrederea. ♦ Fig. A evoca, a provoca (sentimente, amintiri). Nu-ți spune nimic lucrul acesta? ◊ Expr. A-i spune cuiva inima = a avea o intuiție, a intui, a presimți. ♦ Fig. (Pop.) A exprima ceva prin cântec; a cânta. 2. A expune, a relata, a prezenta; a povesti, a istorisi, a nara. ♦ (Despre texte, scrieri) A cuprinde, a scrie, a consemna. Ce spun ziarele? ♦ A recita. 3. A destăinui, a mărturisi ceva cuiva. ♦ A pârî, a denunța pe cineva. 4. A explica cuiva un lucru, a lămuri pe cineva. 5. A numi; a porecli. ♦ Refl. impers. A se obișnui, a se zice într-un anumit fel. – Lat. exponere.

DOOM

spúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spun, 1 pl. spúnem, 2 pl. spúneți; conj. prez. 3 să spúnă; ger. spunấnd; part. spus

spuseserăți
SPÚNE, spun, vb. III. Tranz. 1. A exprima prin cuvinte un gând, o părere etc.; a rosti, a zice, a declara. ◊ Expr. Ce-ți spuneam eu! = ai văzut că a fost așa cum am afirmat? Nu mai spune! sau ce spui? formulă care exprimă mirarea, neîncrederea. ♦ Fig. A evoca, a provoca (sentimente, amintiri). Nu-ți spune nimic lucrul acesta? ◊ Expr. A-i spune cuiva inima = a avea o intuiție, a intui, a presimți. ♦ Fig. (Pop.) A exprima ceva prin cântec; a cânta. 2. A expune, a relata, a prezenta; a povesti, a istorisi, a nara. ♦ (Despre texte, scrieri) A cuprinde, a scrie, a consemna. Ce spun ziarele? ♦ A recita. 3. A destăinui, a mărturisi ceva cuiva. ♦ A pârî, a denunța pe cineva. 4. A explica cuiva un lucru, a lămuri pe cineva. 5. A numi; a porecli. ♦ Refl. impers. A se obișnui, a se zice într-un anumit fel. – Lat. exponere.

DOOM

spúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spun, 1 pl. spúnem, 2 pl. spúneți; conj. prez. 3 să spúnă; ger. spunấnd; part. spus

spuseseși
SPÚNE, spun, vb. III. Tranz. 1. A exprima prin cuvinte un gând, o părere etc.; a rosti, a zice, a declara. ◊ Expr. Ce-ți spuneam eu! = ai văzut că a fost așa cum am afirmat? Nu mai spune! sau ce spui? formulă care exprimă mirarea, neîncrederea. ♦ Fig. A evoca, a provoca (sentimente, amintiri). Nu-ți spune nimic lucrul acesta? ◊ Expr. A-i spune cuiva inima = a avea o intuiție, a intui, a presimți. ♦ Fig. (Pop.) A exprima ceva prin cântec; a cânta. 2. A expune, a relata, a prezenta; a povesti, a istorisi, a nara. ♦ (Despre texte, scrieri) A cuprinde, a scrie, a consemna. Ce spun ziarele? ♦ A recita. 3. A destăinui, a mărturisi ceva cuiva. ♦ A pârî, a denunța pe cineva. 4. A explica cuiva un lucru, a lămuri pe cineva. 5. A numi; a porecli. ♦ Refl. impers. A se obișnui, a se zice într-un anumit fel. – Lat. exponere.

DOOM

spúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spun, 1 pl. spúnem, 2 pl. spúneți; conj. prez. 3 să spúnă; ger. spunấnd; part. spus

spuseseți
SPÚNE, spun, vb. III. Tranz. 1. A exprima prin cuvinte un gând, o părere etc.; a rosti, a zice, a declara. ◊ Expr. Ce-ți spuneam eu! = ai văzut că a fost așa cum am afirmat? Nu mai spune! sau ce spui? formulă care exprimă mirarea, neîncrederea. ♦ Fig. A evoca, a provoca (sentimente, amintiri). Nu-ți spune nimic lucrul acesta? ◊ Expr. A-i spune cuiva inima = a avea o intuiție, a intui, a presimți. ♦ Fig. (Pop.) A exprima ceva prin cântec; a cânta. 2. A expune, a relata, a prezenta; a povesti, a istorisi, a nara. ♦ (Despre texte, scrieri) A cuprinde, a scrie, a consemna. Ce spun ziarele? ♦ A recita. 3. A destăinui, a mărturisi ceva cuiva. ♦ A pârî, a denunța pe cineva. 4. A explica cuiva un lucru, a lămuri pe cineva. 5. A numi; a porecli. ♦ Refl. impers. A se obișnui, a se zice într-un anumit fel. – Lat. exponere.

DOOM

spúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spun, 1 pl. spúnem, 2 pl. spúneți; conj. prez. 3 să spúnă; ger. spunấnd; part. spus

spuseși
SPÚNE, spun, vb. III. Tranz. 1. A exprima prin cuvinte un gând, o părere etc.; a rosti, a zice, a declara. ◊ Expr. Ce-ți spuneam eu! = ai văzut că a fost așa cum am afirmat? Nu mai spune! sau ce spui? formulă care exprimă mirarea, neîncrederea. ♦ Fig. A evoca, a provoca (sentimente, amintiri). Nu-ți spune nimic lucrul acesta? ◊ Expr. A-i spune cuiva inima = a avea o intuiție, a intui, a presimți. ♦ Fig. (Pop.) A exprima ceva prin cântec; a cânta. 2. A expune, a relata, a prezenta; a povesti, a istorisi, a nara. ♦ (Despre texte, scrieri) A cuprinde, a scrie, a consemna. Ce spun ziarele? ♦ A recita. 3. A destăinui, a mărturisi ceva cuiva. ♦ A pârî, a denunța pe cineva. 4. A explica cuiva un lucru, a lămuri pe cineva. 5. A numi; a porecli. ♦ Refl. impers. A se obișnui, a se zice într-un anumit fel. – Lat. exponere.

DOOM

spúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spun, 1 pl. spúnem, 2 pl. spúneți; conj. prez. 3 să spúnă; ger. spunấnd; part. spus

sputa
SPÚTĂ, spute, s. f. Mucozitate expectorată de cineva; flegmă. – Din lat. sputum, it. sputo.

DOOM

spútă s. f., g.-d. art. spútei; pl. spúte

spute
SPÚTĂ, spute, s. f. Mucozitate expectorată de cineva; flegmă. – Din lat. sputum, it. sputo.

DOOM

spútă s. f., g.-d. art. spútei; pl. spúte

sputei
SPÚTĂ, spute, s. f. Mucozitate expectorată de cineva; flegmă. – Din lat. sputum, it. sputo.

DOOM

spútă s. f., g.-d. art. spútei; pl. spúte

sputele
SPÚTĂ, spute, s. f. Mucozitate expectorată de cineva; flegmă. – Din lat. sputum, it. sputo.

DOOM

spútă s. f., g.-d. art. spútei; pl. spúte

sputelor
SPÚTĂ, spute, s. f. Mucozitate expectorată de cineva; flegmă. – Din lat. sputum, it. sputo.

DOOM

spútă s. f., g.-d. art. spútei; pl. spúte

sputnic
SPÚTNIC, sputnici, s. m. Numele a zece sateliți artificiali ai Pământului lansați de fosta URSS. – Din rus. sputnik. Cf. fr. spoutnik.

DOOM

spútnic s. m., pl. spútnici

sputnici
SPÚTNIC, sputnici, s. m. Numele a zece sateliți artificiali ai Pământului lansați de fosta URSS. – Din rus. sputnik. Cf. fr. spoutnik.

DOOM

spútnic s. m., pl. spútnici

sputnicii
SPÚTNIC, sputnici, s. m. Numele a zece sateliți artificiali ai Pământului lansați de fosta URSS. – Din rus. sputnik. Cf. fr. spoutnik.

DOOM

spútnic s. m., pl. spútnici

sputnicilor
SPÚTNIC, sputnici, s. m. Numele a zece sateliți artificiali ai Pământului lansați de fosta URSS. – Din rus. sputnik. Cf. fr. spoutnik.

DOOM

spútnic s. m., pl. spútnici

sputnicul
SPÚTNIC, sputnici, s. m. Numele a zece sateliți artificiali ai Pământului lansați de fosta URSS. – Din rus. sputnik. Cf. fr. spoutnik.

DOOM

spútnic s. m., pl. spútnici

sputnicului
SPÚTNIC, sputnici, s. m. Numele a zece sateliți artificiali ai Pământului lansați de fosta URSS. – Din rus. sputnik. Cf. fr. spoutnik.

DOOM

spútnic s. m., pl. spútnici

spuza
SPÚZĂ, spuze, s. f. 1. Cenușă fierbinte (amestecată cu jăratic). ◊ Expr. A trage spuza pe turta sa = a încerca să-și creeze un avantaj, să profite de ceva (pe seama altuia). 2. Fig. Număr foarte mare, mulțime, droaie, grămadă; spuzeală. – Lat. *spudia (= spodium).

DOOM

spúză s. f., g.-d. art. spúzei; pl. spúze

spuze
SPÚZĂ, spuze, s. f. 1. Cenușă fierbinte (amestecată cu jăratic). ◊ Expr. A trage spuza pe turta sa = a încerca să-și creeze un avantaj, să profite de ceva (pe seama altuia). 2. Fig. Număr foarte mare, mulțime, droaie, grămadă; spuzeală. – Lat. *spudia (= spodium).

DOOM

spúză s. f., g.-d. art. spúzei; pl. spúze

spuzea
SPUZÍ, spuzesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) umple de bubulițe; p. gener. a (se) acoperi, a (se) umple de... 2. Intranz. Fig. A se produce, a se ivi, a apărea în număr mare. – Din spuză.

DOOM

spuzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spuzésc, imperf. 3 sg. spuzeá; conj. prez. 3 să spuzeáscă

spuzeai
SPUZÍ, spuzesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) umple de bubulițe; p. gener. a (se) acoperi, a (se) umple de... 2. Intranz. Fig. A se produce, a se ivi, a apărea în număr mare. – Din spuză.

DOOM

spuzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spuzésc, imperf. 3 sg. spuzeá; conj. prez. 3 să spuzeáscă

spuzeala
SPUZEÁLĂ, spuzeli, s. f. 1. (Pop.) Erupție care apare pe piele. 2. Fig. Spuză. (2). – Spuzi + suf. -eală.

DOOM

spuzeálă (pop.) s. f., g.-d. art. spuzélii; pl. spuzéli

spuzeam
SPUZÍ, spuzesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) umple de bubulițe; p. gener. a (se) acoperi, a (se) umple de... 2. Intranz. Fig. A se produce, a se ivi, a apărea în număr mare. – Din spuză.

DOOM

spuzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spuzésc, imperf. 3 sg. spuzeá; conj. prez. 3 să spuzeáscă

spuzească
SPUZÍ, spuzesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) umple de bubulițe; p. gener. a (se) acoperi, a (se) umple de... 2. Intranz. Fig. A se produce, a se ivi, a apărea în număr mare. – Din spuză.

DOOM

spuzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spuzésc, imperf. 3 sg. spuzeá; conj. prez. 3 să spuzeáscă

spuzeau
SPUZÍ, spuzesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) umple de bubulițe; p. gener. a (se) acoperi, a (se) umple de... 2. Intranz. Fig. A se produce, a se ivi, a apărea în număr mare. – Din spuză.

DOOM

spuzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spuzésc, imperf. 3 sg. spuzeá; conj. prez. 3 să spuzeáscă

spuzeați
SPUZÍ, spuzesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) umple de bubulițe; p. gener. a (se) acoperi, a (se) umple de... 2. Intranz. Fig. A se produce, a se ivi, a apărea în număr mare. – Din spuză.

DOOM

spuzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spuzésc, imperf. 3 sg. spuzeá; conj. prez. 3 să spuzeáscă

spuzei
SPÚZĂ, spuze, s. f. 1. Cenușă fierbinte (amestecată cu jăratic). ◊ Expr. A trage spuza pe turta sa = a încerca să-și creeze un avantaj, să profite de ceva (pe seama altuia). 2. Fig. Număr foarte mare, mulțime, droaie, grămadă; spuzeală. – Lat. *spudia (= spodium).

DOOM

spúză s. f., g.-d. art. spúzei; pl. spúze

spuzele
SPÚZĂ, spuze, s. f. 1. Cenușă fierbinte (amestecată cu jăratic). ◊ Expr. A trage spuza pe turta sa = a încerca să-și creeze un avantaj, să profite de ceva (pe seama altuia). 2. Fig. Număr foarte mare, mulțime, droaie, grămadă; spuzeală. – Lat. *spudia (= spodium).

DOOM

spúză s. f., g.-d. art. spúzei; pl. spúze

spuzeli
SPUZEÁLĂ, spuzeli, s. f. 1. (Pop.) Erupție care apare pe piele. 2. Fig. Spuză. (2). – Spuzi + suf. -eală.

DOOM

spuzeálă (pop.) s. f., g.-d. art. spuzélii; pl. spuzéli

spuzelii
SPUZEÁLĂ, spuzeli, s. f. 1. (Pop.) Erupție care apare pe piele. 2. Fig. Spuză. (2). – Spuzi + suf. -eală.

DOOM

spuzeálă (pop.) s. f., g.-d. art. spuzélii; pl. spuzéli

spuzelile
SPUZEÁLĂ, spuzeli, s. f. 1. (Pop.) Erupție care apare pe piele. 2. Fig. Spuză. (2). – Spuzi + suf. -eală.

DOOM

spuzeálă (pop.) s. f., g.-d. art. spuzélii; pl. spuzéli

spuzelilor
SPUZEÁLĂ, spuzeli, s. f. 1. (Pop.) Erupție care apare pe piele. 2. Fig. Spuză. (2). – Spuzi + suf. -eală.

DOOM

spuzeálă (pop.) s. f., g.-d. art. spuzélii; pl. spuzéli

spuzelor
SPÚZĂ, spuze, s. f. 1. Cenușă fierbinte (amestecată cu jăratic). ◊ Expr. A trage spuza pe turta sa = a încerca să-și creeze un avantaj, să profite de ceva (pe seama altuia). 2. Fig. Număr foarte mare, mulțime, droaie, grămadă; spuzeală. – Lat. *spudia (= spodium).

DOOM

spúză s. f., g.-d. art. spúzei; pl. spúze

spuzesc
SPUZÍ, spuzesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) umple de bubulițe; p. gener. a (se) acoperi, a (se) umple de... 2. Intranz. Fig. A se produce, a se ivi, a apărea în număr mare. – Din spuză.

DOOM

spuzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spuzésc, imperf. 3 sg. spuzeá; conj. prez. 3 să spuzeáscă

spuzește
SPUZÍ, spuzesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) umple de bubulițe; p. gener. a (se) acoperi, a (se) umple de... 2. Intranz. Fig. A se produce, a se ivi, a apărea în număr mare. – Din spuză.

DOOM

spuzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spuzésc, imperf. 3 sg. spuzeá; conj. prez. 3 să spuzeáscă

spuzești
SPUZÍ, spuzesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) umple de bubulițe; p. gener. a (se) acoperi, a (se) umple de... 2. Intranz. Fig. A se produce, a se ivi, a apărea în număr mare. – Din spuză.

DOOM

spuzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spuzésc, imperf. 3 sg. spuzeá; conj. prez. 3 să spuzeáscă

spuzi
SPUZÍ, spuzesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) umple de bubulițe; p. gener. a (se) acoperi, a (se) umple de... 2. Intranz. Fig. A se produce, a se ivi, a apărea în număr mare. – Din spuză.

DOOM

spuzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spuzésc, imperf. 3 sg. spuzeá; conj. prez. 3 să spuzeáscă

spuzii
SPUZÍ, spuzesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) umple de bubulițe; p. gener. a (se) acoperi, a (se) umple de... 2. Intranz. Fig. A se produce, a se ivi, a apărea în număr mare. – Din spuză.

DOOM

spuzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spuzésc, imperf. 3 sg. spuzeá; conj. prez. 3 să spuzeáscă

spuzim
SPUZÍ, spuzesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) umple de bubulițe; p. gener. a (se) acoperi, a (se) umple de... 2. Intranz. Fig. A se produce, a se ivi, a apărea în număr mare. – Din spuză.

DOOM

spuzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spuzésc, imperf. 3 sg. spuzeá; conj. prez. 3 să spuzeáscă

spuzind
SPUZÍ, spuzesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) umple de bubulițe; p. gener. a (se) acoperi, a (se) umple de... 2. Intranz. Fig. A se produce, a se ivi, a apărea în număr mare. – Din spuză.

DOOM

spuzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spuzésc, imperf. 3 sg. spuzeá; conj. prez. 3 să spuzeáscă

spuzire
SPUZÍ, spuzesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) umple de bubulițe; p. gener. a (se) acoperi, a (se) umple de... 2. Intranz. Fig. A se produce, a se ivi, a apărea în număr mare. – Din spuză.

DOOM

spuzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spuzésc, imperf. 3 sg. spuzeá; conj. prez. 3 să spuzeáscă

spuziră
SPUZÍ, spuzesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) umple de bubulițe; p. gener. a (se) acoperi, a (se) umple de... 2. Intranz. Fig. A se produce, a se ivi, a apărea în număr mare. – Din spuză.

DOOM

spuzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spuzésc, imperf. 3 sg. spuzeá; conj. prez. 3 să spuzeáscă

spuzirăm
SPUZÍ, spuzesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) umple de bubulițe; p. gener. a (se) acoperi, a (se) umple de... 2. Intranz. Fig. A se produce, a se ivi, a apărea în număr mare. – Din spuză.

DOOM

spuzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spuzésc, imperf. 3 sg. spuzeá; conj. prez. 3 să spuzeáscă

spuzirăți
SPUZÍ, spuzesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) umple de bubulițe; p. gener. a (se) acoperi, a (se) umple de... 2. Intranz. Fig. A se produce, a se ivi, a apărea în număr mare. – Din spuză.

DOOM

spuzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spuzésc, imperf. 3 sg. spuzeá; conj. prez. 3 să spuzeáscă

spuzise
SPUZÍ, spuzesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) umple de bubulițe; p. gener. a (se) acoperi, a (se) umple de... 2. Intranz. Fig. A se produce, a se ivi, a apărea în număr mare. – Din spuză.

DOOM

spuzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spuzésc, imperf. 3 sg. spuzeá; conj. prez. 3 să spuzeáscă

spuzisem
SPUZÍ, spuzesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) umple de bubulițe; p. gener. a (se) acoperi, a (se) umple de... 2. Intranz. Fig. A se produce, a se ivi, a apărea în număr mare. – Din spuză.

DOOM

spuzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spuzésc, imperf. 3 sg. spuzeá; conj. prez. 3 să spuzeáscă

spuziseră
SPUZÍ, spuzesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) umple de bubulițe; p. gener. a (se) acoperi, a (se) umple de... 2. Intranz. Fig. A se produce, a se ivi, a apărea în număr mare. – Din spuză.

DOOM

spuzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spuzésc, imperf. 3 sg. spuzeá; conj. prez. 3 să spuzeáscă

spuziserăm
SPUZÍ, spuzesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) umple de bubulițe; p. gener. a (se) acoperi, a (se) umple de... 2. Intranz. Fig. A se produce, a se ivi, a apărea în număr mare. – Din spuză.

DOOM

spuzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spuzésc, imperf. 3 sg. spuzeá; conj. prez. 3 să spuzeáscă

spuziserăți
SPUZÍ, spuzesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) umple de bubulițe; p. gener. a (se) acoperi, a (se) umple de... 2. Intranz. Fig. A se produce, a se ivi, a apărea în număr mare. – Din spuză.

DOOM

spuzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spuzésc, imperf. 3 sg. spuzeá; conj. prez. 3 să spuzeáscă

spuziseși
SPUZÍ, spuzesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) umple de bubulițe; p. gener. a (se) acoperi, a (se) umple de... 2. Intranz. Fig. A se produce, a se ivi, a apărea în număr mare. – Din spuză.

DOOM

spuzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spuzésc, imperf. 3 sg. spuzeá; conj. prez. 3 să spuzeáscă

spuziseți
SPUZÍ, spuzesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) umple de bubulițe; p. gener. a (se) acoperi, a (se) umple de... 2. Intranz. Fig. A se produce, a se ivi, a apărea în număr mare. – Din spuză.

DOOM

spuzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spuzésc, imperf. 3 sg. spuzeá; conj. prez. 3 să spuzeáscă

spuzit
SPUZÍ, spuzesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) umple de bubulițe; p. gener. a (se) acoperi, a (se) umple de... 2. Intranz. Fig. A se produce, a se ivi, a apărea în număr mare. – Din spuză.

DOOM

spuzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spuzésc, imperf. 3 sg. spuzeá; conj. prez. 3 să spuzeáscă

spuzit
SPUZÍ, spuzesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) umple de bubulițe; p. gener. a (se) acoperi, a (se) umple de... 2. Intranz. Fig. A se produce, a se ivi, a apărea în număr mare. – Din spuză.

spuzita
SPUZÍ, spuzesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) umple de bubulițe; p. gener. a (se) acoperi, a (se) umple de... 2. Intranz. Fig. A se produce, a se ivi, a apărea în număr mare. – Din spuză.

spuzite
SPUZÍ, spuzesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) umple de bubulițe; p. gener. a (se) acoperi, a (se) umple de... 2. Intranz. Fig. A se produce, a se ivi, a apărea în număr mare. – Din spuză.

spuzitei
SPUZÍ, spuzesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) umple de bubulițe; p. gener. a (se) acoperi, a (se) umple de... 2. Intranz. Fig. A se produce, a se ivi, a apărea în număr mare. – Din spuză.

spuzitele
SPUZÍ, spuzesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) umple de bubulițe; p. gener. a (se) acoperi, a (se) umple de... 2. Intranz. Fig. A se produce, a se ivi, a apărea în număr mare. – Din spuză.

spuzitelor
SPUZÍ, spuzesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) umple de bubulițe; p. gener. a (se) acoperi, a (se) umple de... 2. Intranz. Fig. A se produce, a se ivi, a apărea în număr mare. – Din spuză.

spuzitul
SPUZÍ, spuzesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) umple de bubulițe; p. gener. a (se) acoperi, a (se) umple de... 2. Intranz. Fig. A se produce, a se ivi, a apărea în număr mare. – Din spuză.

spuzitului
SPUZÍ, spuzesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) umple de bubulițe; p. gener. a (se) acoperi, a (se) umple de... 2. Intranz. Fig. A se produce, a se ivi, a apărea în număr mare. – Din spuză.

spuziși
SPUZÍ, spuzesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) umple de bubulițe; p. gener. a (se) acoperi, a (se) umple de... 2. Intranz. Fig. A se produce, a se ivi, a apărea în număr mare. – Din spuză.

DOOM

spuzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spuzésc, imperf. 3 sg. spuzeá; conj. prez. 3 să spuzeáscă

spuziți
SPUZÍ, spuzesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) umple de bubulițe; p. gener. a (se) acoperi, a (se) umple de... 2. Intranz. Fig. A se produce, a se ivi, a apărea în număr mare. – Din spuză.

DOOM

spuzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spuzésc, imperf. 3 sg. spuzeá; conj. prez. 3 să spuzeáscă

spuziți
SPUZÍ, spuzesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) umple de bubulițe; p. gener. a (se) acoperi, a (se) umple de... 2. Intranz. Fig. A se produce, a se ivi, a apărea în număr mare. – Din spuză.

spuziții
SPUZÍ, spuzesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) umple de bubulițe; p. gener. a (se) acoperi, a (se) umple de... 2. Intranz. Fig. A se produce, a se ivi, a apărea în număr mare. – Din spuză.

spuziților
SPUZÍ, spuzesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) umple de bubulițe; p. gener. a (se) acoperi, a (se) umple de... 2. Intranz. Fig. A se produce, a se ivi, a apărea în număr mare. – Din spuză.

spân
SPÂN, -Ă, spâni, -e, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor; adesea substantivat) Care este (biologic) lipsit de barbă și de mustăți. – Lat. *spanus.

DOOM

!spân adj. m., s. m., pl. spâni; adj. f., s. f. spấnă, pl. spấne

spâna
SPÂN, -Ă, spâni, -e, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor; adesea substantivat) Care este (biologic) lipsit de barbă și de mustăți. – Lat. *spanus.

DOOM

!spân adj. m., s. m., pl. spâni; adj. f., s. f. spấnă, pl. spấne

spânatec
SPÂNÁTIC, -Ă, spânatici, -ce, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor) Cu barba și cu mustața rară. [Var.: spânátec, -ă, adj.] – Spân + suf. -atic.

DOOM

spânátic adj. m., pl. spânátici; f. spânátică, pl. spânátice

spânatic
SPÂNÁTIC, -Ă, spânatici, -ce, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor) Cu barba și cu mustața rară. [Var.: spânátec, -ă, adj.] – Spân + suf. -atic.

DOOM

spânátic adj. m., pl. spânátici; f. spânátică, pl. spânátice

spânatica
SPÂNÁTIC, -Ă, spânatici, -ce, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor) Cu barba și cu mustața rară. [Var.: spânátec, -ă, adj.] – Spân + suf. -atic.

DOOM

spânátic adj. m., pl. spânátici; f. spânátică, pl. spânátice

spânatice
SPÂNÁTIC, -Ă, spânatici, -ce, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor) Cu barba și cu mustața rară. [Var.: spânátec, -ă, adj.] – Spân + suf. -atic.

DOOM

spânátic adj. m., pl. spânátici; f. spânátică, pl. spânátice

spânaticei
SPÂNÁTIC, -Ă, spânatici, -ce, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor) Cu barba și cu mustața rară. [Var.: spânátec, -ă, adj.] – Spân + suf. -atic.

DOOM

spânátic adj. m., pl. spânátici; f. spânátică, pl. spânátice

spânaticele
SPÂNÁTIC, -Ă, spânatici, -ce, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor) Cu barba și cu mustața rară. [Var.: spânátec, -ă, adj.] – Spân + suf. -atic.

DOOM

spânátic adj. m., pl. spânátici; f. spânátică, pl. spânátice

spânaticelor
SPÂNÁTIC, -Ă, spânatici, -ce, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor) Cu barba și cu mustața rară. [Var.: spânátec, -ă, adj.] – Spân + suf. -atic.

DOOM

spânátic adj. m., pl. spânátici; f. spânátică, pl. spânátice

spânatici
SPÂNÁTIC, -Ă, spânatici, -ce, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor) Cu barba și cu mustața rară. [Var.: spânátec, -ă, adj.] – Spân + suf. -atic.

DOOM

spânátic adj. m., pl. spânátici; f. spânátică, pl. spânátice

spânaticii
SPÂNÁTIC, -Ă, spânatici, -ce, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor) Cu barba și cu mustața rară. [Var.: spânátec, -ă, adj.] – Spân + suf. -atic.

DOOM

spânátic adj. m., pl. spânátici; f. spânátică, pl. spânátice

spânaticilor
SPÂNÁTIC, -Ă, spânatici, -ce, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor) Cu barba și cu mustața rară. [Var.: spânátec, -ă, adj.] – Spân + suf. -atic.

DOOM

spânátic adj. m., pl. spânátici; f. spânátică, pl. spânátice

spânaticul
SPÂNÁTIC, -Ă, spânatici, -ce, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor) Cu barba și cu mustața rară. [Var.: spânátec, -ă, adj.] – Spân + suf. -atic.

DOOM

spânátic adj. m., pl. spânátici; f. spânátică, pl. spânátice

spânaticului
SPÂNÁTIC, -Ă, spânatici, -ce, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor) Cu barba și cu mustața rară. [Var.: spânátec, -ă, adj.] – Spân + suf. -atic.

DOOM

spânátic adj. m., pl. spânátici; f. spânátică, pl. spânátice

spâne
SPÂN, -Ă, spâni, -e, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor; adesea substantivat) Care este (biologic) lipsit de barbă și de mustăți. – Lat. *spanus.

DOOM

!spân adj. m., s. m., pl. spâni; adj. f., s. f. spấnă, pl. spấne

spânei
SPÂN, -Ă, spâni, -e, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor; adesea substantivat) Care este (biologic) lipsit de barbă și de mustăți. – Lat. *spanus.

DOOM

!spân adj. m., s. m., pl. spâni; adj. f., s. f. spấnă, pl. spấne

spânele
SPÂN, -Ă, spâni, -e, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor; adesea substantivat) Care este (biologic) lipsit de barbă și de mustăți. – Lat. *spanus.

DOOM

!spân adj. m., s. m., pl. spâni; adj. f., s. f. spấnă, pl. spấne

spânelor
SPÂN, -Ă, spâni, -e, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor; adesea substantivat) Care este (biologic) lipsit de barbă și de mustăți. – Lat. *spanus.

DOOM

!spân adj. m., s. m., pl. spâni; adj. f., s. f. spấnă, pl. spấne

spâni
SPÂN, -Ă, spâni, -e, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor; adesea substantivat) Care este (biologic) lipsit de barbă și de mustăți. – Lat. *spanus.

DOOM

!spân adj. m., s. m., pl. spâni; adj. f., s. f. spấnă, pl. spấne

spâni
SPÎNÍ, spînesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni spîn. Apoi... dacă toată lumea a spînit, sînt silit să macin aici la tine. ISPIRESCU, la TDRG. ♦ (Despre păsări) A-și pierde penele. De să smulg (păunii) mai înainte (de 15 iunie), apoi... din vreme în vreme vor spîni. DRĂGHICI, la TDRG.

spânii
SPÂN, -Ă, spâni, -e, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor; adesea substantivat) Care este (biologic) lipsit de barbă și de mustăți. – Lat. *spanus.

DOOM

!spân adj. m., s. m., pl. spâni; adj. f., s. f. spấnă, pl. spấne

spânilor
SPÂN, -Ă, spâni, -e, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor; adesea substantivat) Care este (biologic) lipsit de barbă și de mustăți. – Lat. *spanus.

DOOM

!spân adj. m., s. m., pl. spâni; adj. f., s. f. spấnă, pl. spấne

spânire
SPÂNÍ, spânesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni spân. ♦ (Despre păsări) A-și pierde penele. – Din spân.

spânul
SPÂN, -Ă, spâni, -e, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor; adesea substantivat) Care este (biologic) lipsit de barbă și de mustăți. – Lat. *spanus.

DOOM

!spân adj. m., s. m., pl. spâni; adj. f., s. f. spấnă, pl. spấne

spânului
SPÂN, -Ă, spâni, -e, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor; adesea substantivat) Care este (biologic) lipsit de barbă și de mustăți. – Lat. *spanus.

DOOM

!spân adj. m., s. m., pl. spâni; adj. f., s. f. spấnă, pl. spấne

spânz
SPÂNZ, spânzi, s. m. Plantă erbacee toxică cu rizomul gros și ramificat în numeroase fibre lungi, cu frunze palmate, cu florile roșii aplecate în jos, care se folosește în medicină (Helleborus purpurescens). [Var.: (reg.) spânț s. m.] – Et. nec.

DOOM

spânz s. m., pl. spânzi

spânzi
SPÂNZ, spânzi, s. m. Plantă erbacee toxică cu rizomul gros și ramificat în numeroase fibre lungi, cu frunze palmate, cu florile roșii aplecate în jos, care se folosește în medicină (Helleborus purpurescens). [Var.: (reg.) spânț s. m.] – Et. nec.

DOOM

spânz s. m., pl. spânzi

spânzii
SPÂNZ, spânzi, s. m. Plantă erbacee toxică cu rizomul gros și ramificat în numeroase fibre lungi, cu frunze palmate, cu florile roșii aplecate în jos, care se folosește în medicină (Helleborus purpurescens). [Var.: (reg.) spânț s. m.] – Et. nec.

DOOM

spânz s. m., pl. spânzi

spânzilor
SPÂNZ, spânzi, s. m. Plantă erbacee toxică cu rizomul gros și ramificat în numeroase fibre lungi, cu frunze palmate, cu florile roșii aplecate în jos, care se folosește în medicină (Helleborus purpurescens). [Var.: (reg.) spânț s. m.] – Et. nec.

DOOM

spânz s. m., pl. spânzi

spânzui
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spânzuia
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spânzuiai
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spânzuiam
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spânzuiască
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spânzuiau
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spânzuiați
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spânzuiesc
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spânzuiește
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spânzuiești
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spânzuii
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spânzuim
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spânzuind
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spânzuire
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spânzuire
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

spânzuiră
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spânzuirăm
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spânzuirăți
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spânzuise
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spânzuisem
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spânzuiseră
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spânzuiserăm
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spânzuiserăți
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spânzuiseși
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spânzuiseți
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spânzuit
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spânzuit
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

spânzuiși
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spânzuiți
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spânzul
SPÂNZ, spânzi, s. m. Plantă erbacee toxică cu rizomul gros și ramificat în numeroase fibre lungi, cu frunze palmate, cu florile roșii aplecate în jos, care se folosește în medicină (Helleborus purpurescens). [Var.: (reg.) spânț s. m.] – Et. nec.

DOOM

spânz s. m., pl. spânzi

spânzului
SPÂNZ, spânzi, s. m. Plantă erbacee toxică cu rizomul gros și ramificat în numeroase fibre lungi, cu frunze palmate, cu florile roșii aplecate în jos, care se folosește în medicină (Helleborus purpurescens). [Var.: (reg.) spânț s. m.] – Et. nec.

DOOM

spânz s. m., pl. spânzi

spânzur
SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

DOOM

spânzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 spấnzură

spânzura
SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

DOOM

spânzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 spấnzură

spânzurai
SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

DOOM

spânzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 spấnzură

spânzuram
SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

DOOM

spânzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 spấnzură

spânzurare
SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

DOOM

spânzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 spấnzură

spânzurare
SPÂNZURÁRE, spânzurări, s. f. Acțiunea de a (se) spânzura și rezultatul ei; spânzurat¹, spânzurătoare. – V. spânzura.

DOOM

spânzuráre s. f., g.-d. art. spânzurắrii; pl. spânzurắri

spânzurarea
SPÂNZURÁRE, spânzurări, s. f. Acțiunea de a (se) spânzura și rezultatul ei; spânzurat¹, spânzurătoare. – V. spânzura.

DOOM

spânzuráre s. f., g.-d. art. spânzurắrii; pl. spânzurắri

spânzurară
SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

DOOM

spânzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 spấnzură

spânzurarăm
SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

DOOM

spânzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 spấnzură

spânzurarăți
SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

DOOM

spânzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 spấnzură

spânzurase
SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

DOOM

spânzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 spấnzură

spânzurasem
SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

DOOM

spânzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 spấnzură

spânzuraseră
SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

DOOM

spânzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 spấnzură

spânzuraserăm
SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

DOOM

spânzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 spấnzură

spânzuraserăți
SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

DOOM

spânzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 spấnzură

spânzuraseși
SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

DOOM

spânzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 spấnzură

spânzuraseți
SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

DOOM

spânzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 spấnzură

spânzurat
SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

DOOM

spânzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 spấnzură

spânzurat
SPÂNZURÁT², -Ă, spânzurați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care a fost omorât sau s-a sinucis prin spânzurare. ♦ (Fam.; substantivat) Epitet dat unui copil sau unui tânăr care se ține de pozne, de nebunii; ștrengar, neastâmpărat. 2. Agățat, atârnat, suspendat. – V. spânzura.

spânzurat
SPÂNZURÁT¹ s. n. (Rar) Spânzurare. – V. spânzura.

DOOM

spânzurát s. n.

spânzurata
SPÂNZURÁT², -Ă, spânzurați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care a fost omorât sau s-a sinucis prin spânzurare. ♦ (Fam.; substantivat) Epitet dat unui copil sau unui tânăr care se ține de pozne, de nebunii; ștrengar, neastâmpărat. 2. Agățat, atârnat, suspendat. – V. spânzura.

spânzurate
SPÂNZURÁT², -Ă, spânzurați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care a fost omorât sau s-a sinucis prin spânzurare. ♦ (Fam.; substantivat) Epitet dat unui copil sau unui tânăr care se ține de pozne, de nebunii; ștrengar, neastâmpărat. 2. Agățat, atârnat, suspendat. – V. spânzura.

spânzuratei
SPÂNZURÁT², -Ă, spânzurați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care a fost omorât sau s-a sinucis prin spânzurare. ♦ (Fam.; substantivat) Epitet dat unui copil sau unui tânăr care se ține de pozne, de nebunii; ștrengar, neastâmpărat. 2. Agățat, atârnat, suspendat. – V. spânzura.

spânzuratele
SPÂNZURÁT², -Ă, spânzurați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care a fost omorât sau s-a sinucis prin spânzurare. ♦ (Fam.; substantivat) Epitet dat unui copil sau unui tânăr care se ține de pozne, de nebunii; ștrengar, neastâmpărat. 2. Agățat, atârnat, suspendat. – V. spânzura.

spânzuratelor
SPÂNZURÁT², -Ă, spânzurați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care a fost omorât sau s-a sinucis prin spânzurare. ♦ (Fam.; substantivat) Epitet dat unui copil sau unui tânăr care se ține de pozne, de nebunii; ștrengar, neastâmpărat. 2. Agățat, atârnat, suspendat. – V. spânzura.

spânzuratul
SPÂNZURÁT², -Ă, spânzurați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care a fost omorât sau s-a sinucis prin spânzurare. ♦ (Fam.; substantivat) Epitet dat unui copil sau unui tânăr care se ține de pozne, de nebunii; ștrengar, neastâmpărat. 2. Agățat, atârnat, suspendat. – V. spânzura.

spânzuratului
SPÂNZURÁT², -Ă, spânzurați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care a fost omorât sau s-a sinucis prin spânzurare. ♦ (Fam.; substantivat) Epitet dat unui copil sau unui tânăr care se ține de pozne, de nebunii; ștrengar, neastâmpărat. 2. Agățat, atârnat, suspendat. – V. spânzura.

spânzurau
SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

DOOM

spânzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 spấnzură

spânzurași
SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

DOOM

spânzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 spấnzură

spânzurați
SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

DOOM

spânzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 spấnzură

spânzurați
SPÂNZURÁT², -Ă, spânzurați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care a fost omorât sau s-a sinucis prin spânzurare. ♦ (Fam.; substantivat) Epitet dat unui copil sau unui tânăr care se ține de pozne, de nebunii; ștrengar, neastâmpărat. 2. Agățat, atârnat, suspendat. – V. spânzura.

spânzurații
SPÂNZURÁT², -Ă, spânzurați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care a fost omorât sau s-a sinucis prin spânzurare. ♦ (Fam.; substantivat) Epitet dat unui copil sau unui tânăr care se ține de pozne, de nebunii; ștrengar, neastâmpărat. 2. Agățat, atârnat, suspendat. – V. spânzura.

spânzuraților
SPÂNZURÁT², -Ă, spânzurați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care a fost omorât sau s-a sinucis prin spânzurare. ♦ (Fam.; substantivat) Epitet dat unui copil sau unui tânăr care se ține de pozne, de nebunii; ștrengar, neastâmpărat. 2. Agățat, atârnat, suspendat. – V. spânzura.

spânzure
SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

DOOM

spânzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 spấnzură

spânzuri
SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

DOOM

spânzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 spấnzură

spânzurând
SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

DOOM

spânzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 spấnzură

spânzurări
SPÂNZURÁRE, spânzurări, s. f. Acțiunea de a (se) spânzura și rezultatul ei; spânzurat¹, spânzurătoare. – V. spânzura.

DOOM

spânzuráre s. f., g.-d. art. spânzurắrii; pl. spânzurắri

spânzurării
SPÂNZURÁRE, spânzurări, s. f. Acțiunea de a (se) spânzura și rezultatul ei; spânzurat¹, spânzurătoare. – V. spânzura.

DOOM

spânzuráre s. f., g.-d. art. spânzurắrii; pl. spânzurắri

spânzurările
SPÂNZURÁRE, spânzurări, s. f. Acțiunea de a (se) spânzura și rezultatul ei; spânzurat¹, spânzurătoare. – V. spânzura.

DOOM

spânzuráre s. f., g.-d. art. spânzurắrii; pl. spânzurắri

spânzurărilor
SPÂNZURÁRE, spânzurări, s. f. Acțiunea de a (se) spânzura și rezultatul ei; spânzurat¹, spânzurătoare. – V. spânzura.

DOOM

spânzuráre s. f., g.-d. art. spânzurắrii; pl. spânzurắri

spânzurătoare
SPÂNZURĂTOÁRE, (2) spânzurători, s. f. 1. Spânzurare. 2. Instrument de execuție alcătuit de obicei dintr-un stâlp de care se atârnă o funie prevăzută cu un laț în care se introduce capul condamnatului la moarte. – Spânzura + suf. -ătoare.

DOOM

spânzurătoáre s. f., g.-d. art. spânzurătórii; (obiecte) pl. spânzurătóri

spânzurătoarea
SPÂNZURĂTOÁRE, (2) spânzurători, s. f. 1. Spânzurare. 2. Instrument de execuție alcătuit de obicei dintr-un stâlp de care se atârnă o funie prevăzută cu un laț în care se introduce capul condamnatului la moarte. – Spânzura + suf. -ătoare.

DOOM

spânzurătoáre s. f., g.-d. art. spânzurătórii; (obiecte) pl. spânzurătóri

spânzurători
SPÂNZURĂTOÁRE, (2) spânzurători, s. f. 1. Spânzurare. 2. Instrument de execuție alcătuit de obicei dintr-un stâlp de care se atârnă o funie prevăzută cu un laț în care se introduce capul condamnatului la moarte. – Spânzura + suf. -ătoare.

DOOM

spânzurătoáre s. f., g.-d. art. spânzurătórii; (obiecte) pl. spânzurătóri

spânzurătorii
SPÂNZURĂTOÁRE, (2) spânzurători, s. f. 1. Spânzurare. 2. Instrument de execuție alcătuit de obicei dintr-un stâlp de care se atârnă o funie prevăzută cu un laț în care se introduce capul condamnatului la moarte. – Spânzura + suf. -ătoare.

DOOM

spânzurătoáre s. f., g.-d. art. spânzurătórii; (obiecte) pl. spânzurătóri

spânzurătorile
SPÂNZURĂTOÁRE, (2) spânzurători, s. f. 1. Spânzurare. 2. Instrument de execuție alcătuit de obicei dintr-un stâlp de care se atârnă o funie prevăzută cu un laț în care se introduce capul condamnatului la moarte. – Spânzura + suf. -ătoare.

DOOM

spânzurătoáre s. f., g.-d. art. spânzurătórii; (obiecte) pl. spânzurătóri

spânzurătorilor
SPÂNZURĂTOÁRE, (2) spânzurători, s. f. 1. Spânzurare. 2. Instrument de execuție alcătuit de obicei dintr-un stâlp de care se atârnă o funie prevăzută cu un laț în care se introduce capul condamnatului la moarte. – Spânzura + suf. -ătoare.

DOOM

spânzurătoáre s. f., g.-d. art. spânzurătórii; (obiecte) pl. spânzurătóri

spânț
SPÂNZ, spânzi, s. m. Plantă erbacee toxică cu rizomul gros și ramificat în numeroase fibre lungi, cu frunze palmate, cu florile roșii aplecate în jos, care se folosește în medicină (Helleborus purpurescens). [Var.: (reg.) spânț s. m.] – Et. nec.

DOOM

spânz s. m., pl. spânzi

spânțui
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spânțuire
SPÂNȚUÍ vb. IV v. spânzui.

spânțuit
SPÂNȚUÍ vb. IV v. spânzui.

spârc
SPÂRC, (1) spârcuri, s. n., (2) spârci, s. m. 1. S. n. (Pop.) Bucată mică (și nefolositoare) din ceva. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat unui tânăr sau unui copil. [Var.: spârci s. m.] – Cf. ucr. špyrka, pol. szperka.

spârc
SPÂRC, (1) spârcuri, s. n., (2) spârci, s. m. 1. S. n. (Pop.) Bucată mică (și nefolositoare) din ceva. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat unui tânăr sau unui copil. [Var.: spârci s. m.] – Cf. ucr. špyrka, pol. szperka.

DOOM

spârc² (pop.) (obiect) s. n., pl. spấrcuri

spârcaci
SPURCÁCI, spurcaci, s. m. Pasăre migratoare, înrudită cu dropia, de mărimea unei găini, brună pe spate și albicioasă pe pântece (Otis tetrax). [Var.: spârcáci s. m.] – Spurc (reg. „excremente” < lat.) + suf. -aci.

DOOM

spurcáci s. m., pl. spurcáci, art. spurcácii

spârci
SPÂRC, (1) spârcuri, s. n., (2) spârci, s. m. 1. S. n. (Pop.) Bucată mică (și nefolositoare) din ceva. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat unui tânăr sau unui copil. [Var.: spârci s. m.] – Cf. ucr. špyrka, pol. szperka.

DOOM

spârc² (pop.) (obiect) s. n., pl. spấrcuri

spârci
SPÂRCI s. m. v. spârc.

spârcii
SPÂRC, (1) spârcuri, s. n., (2) spârci, s. m. 1. S. n. (Pop.) Bucată mică (și nefolositoare) din ceva. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat unui tânăr sau unui copil. [Var.: spârci s. m.] – Cf. ucr. špyrka, pol. szperka.

DOOM

spârc² (pop.) (obiect) s. n., pl. spấrcuri

spârcilor
SPÂRC, (1) spârcuri, s. n., (2) spârci, s. m. 1. S. n. (Pop.) Bucată mică (și nefolositoare) din ceva. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat unui tânăr sau unui copil. [Var.: spârci s. m.] – Cf. ucr. špyrka, pol. szperka.

DOOM

spârc² (pop.) (obiect) s. n., pl. spấrcuri

spârcui
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spârcuia
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spârcuiai
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spârcuiam
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spârcuiască
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spârcuiau
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spârcuiați
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spârcuiesc
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spârcuiește
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spârcuiești
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spârcuii
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spârcuim
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spârcuind
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spârcuire
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spârcuire
SPÂRCUÍRE, spârcuiri, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a (se) spârcui și rezultatul ei. – V. spârcui.

DOOM

spârcuíre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. spârcuírii; pl. spârcuíri

spârcuirea
SPÂRCUÍRE, spârcuiri, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a (se) spârcui și rezultatul ei. – V. spârcui.

DOOM

spârcuíre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. spârcuírii; pl. spârcuíri

spârcuiri
SPÂRCUÍRE, spârcuiri, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a (se) spârcui și rezultatul ei. – V. spârcui.

DOOM

spârcuíre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. spârcuírii; pl. spârcuíri

spârcuirii
SPÂRCUÍRE, spârcuiri, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a (se) spârcui și rezultatul ei. – V. spârcui.

DOOM

spârcuíre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. spârcuírii; pl. spârcuíri

spârcuirile
SPÂRCUÍRE, spârcuiri, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a (se) spârcui și rezultatul ei. – V. spârcui.

DOOM

spârcuíre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. spârcuírii; pl. spârcuíri

spârcuirilor
SPÂRCUÍRE, spârcuiri, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a (se) spârcui și rezultatul ei. – V. spârcui.

DOOM

spârcuíre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. spârcuírii; pl. spârcuíri

spârcuiră
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spârcuirăm
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spârcuirăți
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spârcuise
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spârcuisem
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spârcuiseră
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spârcuiserăm
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spârcuiserăți
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spârcuiseși
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spârcuiseți
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spârcuit
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spârcuit
SPÂRCUÍT, -Ă, spîrcuiți, -te, adj. (Învechit și regional) Rupt în bucăți; sfîșiat, sfîrticat, ciopîrțit. ♦ Zdrobit, distrus, nimicit; (despre grupuri, colectivități) pus pe fugă, risipit, împrăștiat. Somotreț era acum un simplu punct unde fusese trimis în refacere regimentul spîrcuit. SADOVEANU, M. C. 99.

spârcuiși
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spârcuiți
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spârcul
SPÂRC, (1) spârcuri, s. n., (2) spârci, s. m. 1. S. n. (Pop.) Bucată mică (și nefolositoare) din ceva. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat unui tânăr sau unui copil. [Var.: spârci s. m.] – Cf. ucr. špyrka, pol. szperka.

spârcul
SPÂRC, (1) spârcuri, s. n., (2) spârci, s. m. 1. S. n. (Pop.) Bucată mică (și nefolositoare) din ceva. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat unui tânăr sau unui copil. [Var.: spârci s. m.] – Cf. ucr. špyrka, pol. szperka.

DOOM

spârc² (pop.) (obiect) s. n., pl. spấrcuri

spârcului
SPÂRC, (1) spârcuri, s. n., (2) spârci, s. m. 1. S. n. (Pop.) Bucată mică (și nefolositoare) din ceva. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat unui tânăr sau unui copil. [Var.: spârci s. m.] – Cf. ucr. špyrka, pol. szperka.

spârcului
SPÂRC, (1) spârcuri, s. n., (2) spârci, s. m. 1. S. n. (Pop.) Bucată mică (și nefolositoare) din ceva. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat unui tânăr sau unui copil. [Var.: spârci s. m.] – Cf. ucr. špyrka, pol. szperka.

DOOM

spârc² (pop.) (obiect) s. n., pl. spấrcuri

spârcuri
SPÂRC, (1) spârcuri, s. n., (2) spârci, s. m. 1. S. n. (Pop.) Bucată mică (și nefolositoare) din ceva. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat unui tânăr sau unui copil. [Var.: spârci s. m.] – Cf. ucr. špyrka, pol. szperka.

spârcurile
SPÂRC, (1) spârcuri, s. n., (2) spârci, s. m. 1. S. n. (Pop.) Bucată mică (și nefolositoare) din ceva. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat unui tânăr sau unui copil. [Var.: spârci s. m.] – Cf. ucr. špyrka, pol. szperka.

spârcurilor
SPÂRC, (1) spârcuri, s. n., (2) spârci, s. m. 1. S. n. (Pop.) Bucată mică (și nefolositoare) din ceva. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat unui tânăr sau unui copil. [Var.: spârci s. m.] – Cf. ucr. špyrka, pol. szperka.

spârcâit
spârcâit, spârcâituri s. n. (er.) act sexual ratat; ejaculare precoce.

spîn
SPÂN, -Ă, spâni, -e, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor; adesea substantivat) Care este (biologic) lipsit de barbă și de mustăți. – Lat. *spanus.

DOOM

!spân adj. m., s. m., pl. spâni; adj. f., s. f. spấnă, pl. spấne

spîna
SPÂN, -Ă, spâni, -e, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor; adesea substantivat) Care este (biologic) lipsit de barbă și de mustăți. – Lat. *spanus.

DOOM

!spân adj. m., s. m., pl. spâni; adj. f., s. f. spấnă, pl. spấne

spînatic
SPÂNÁTIC, -Ă, spânatici, -ce, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor) Cu barba și cu mustața rară. [Var.: spânátec, -ă, adj.] – Spân + suf. -atic.

DOOM

spânátic adj. m., pl. spânátici; f. spânátică, pl. spânátice

spînatica
SPÂNÁTIC, -Ă, spânatici, -ce, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor) Cu barba și cu mustața rară. [Var.: spânátec, -ă, adj.] – Spân + suf. -atic.

DOOM

spânátic adj. m., pl. spânátici; f. spânátică, pl. spânátice

spînatice
SPÂNÁTIC, -Ă, spânatici, -ce, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor) Cu barba și cu mustața rară. [Var.: spânátec, -ă, adj.] – Spân + suf. -atic.

DOOM

spânátic adj. m., pl. spânátici; f. spânátică, pl. spânátice

spînaticei
SPÂNÁTIC, -Ă, spânatici, -ce, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor) Cu barba și cu mustața rară. [Var.: spânátec, -ă, adj.] – Spân + suf. -atic.

DOOM

spânátic adj. m., pl. spânátici; f. spânátică, pl. spânátice

spînaticele
SPÂNÁTIC, -Ă, spânatici, -ce, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor) Cu barba și cu mustața rară. [Var.: spânátec, -ă, adj.] – Spân + suf. -atic.

DOOM

spânátic adj. m., pl. spânátici; f. spânátică, pl. spânátice

spînaticelor
SPÂNÁTIC, -Ă, spânatici, -ce, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor) Cu barba și cu mustața rară. [Var.: spânátec, -ă, adj.] – Spân + suf. -atic.

DOOM

spânátic adj. m., pl. spânátici; f. spânátică, pl. spânátice

spînatici
SPÂNÁTIC, -Ă, spânatici, -ce, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor) Cu barba și cu mustața rară. [Var.: spânátec, -ă, adj.] – Spân + suf. -atic.

DOOM

spânátic adj. m., pl. spânátici; f. spânátică, pl. spânátice

spînaticii
SPÂNÁTIC, -Ă, spânatici, -ce, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor) Cu barba și cu mustața rară. [Var.: spânátec, -ă, adj.] – Spân + suf. -atic.

DOOM

spânátic adj. m., pl. spânátici; f. spânátică, pl. spânátice

spînaticilor
SPÂNÁTIC, -Ă, spânatici, -ce, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor) Cu barba și cu mustața rară. [Var.: spânátec, -ă, adj.] – Spân + suf. -atic.

DOOM

spânátic adj. m., pl. spânátici; f. spânátică, pl. spânátice

spînaticul
SPÂNÁTIC, -Ă, spânatici, -ce, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor) Cu barba și cu mustața rară. [Var.: spânátec, -ă, adj.] – Spân + suf. -atic.

DOOM

spânátic adj. m., pl. spânátici; f. spânátică, pl. spânátice

spînaticului
SPÂNÁTIC, -Ă, spânatici, -ce, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor) Cu barba și cu mustața rară. [Var.: spânátec, -ă, adj.] – Spân + suf. -atic.

DOOM

spânátic adj. m., pl. spânátici; f. spânátică, pl. spânátice

spîne
SPÂN, -Ă, spâni, -e, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor; adesea substantivat) Care este (biologic) lipsit de barbă și de mustăți. – Lat. *spanus.

DOOM

!spân adj. m., s. m., pl. spâni; adj. f., s. f. spấnă, pl. spấne

spînei
SPÂN, -Ă, spâni, -e, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor; adesea substantivat) Care este (biologic) lipsit de barbă și de mustăți. – Lat. *spanus.

DOOM

!spân adj. m., s. m., pl. spâni; adj. f., s. f. spấnă, pl. spấne

spînele
SPÂN, -Ă, spâni, -e, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor; adesea substantivat) Care este (biologic) lipsit de barbă și de mustăți. – Lat. *spanus.

DOOM

!spân adj. m., s. m., pl. spâni; adj. f., s. f. spấnă, pl. spấne

spînelor
SPÂN, -Ă, spâni, -e, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor; adesea substantivat) Care este (biologic) lipsit de barbă și de mustăți. – Lat. *spanus.

DOOM

!spân adj. m., s. m., pl. spâni; adj. f., s. f. spấnă, pl. spấne

spîni
SPÂN, -Ă, spâni, -e, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor; adesea substantivat) Care este (biologic) lipsit de barbă și de mustăți. – Lat. *spanus.

DOOM

!spân adj. m., s. m., pl. spâni; adj. f., s. f. spấnă, pl. spấne

spînii
SPÂN, -Ă, spâni, -e, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor; adesea substantivat) Care este (biologic) lipsit de barbă și de mustăți. – Lat. *spanus.

DOOM

!spân adj. m., s. m., pl. spâni; adj. f., s. f. spấnă, pl. spấne

spînilor
SPÂN, -Ă, spâni, -e, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor; adesea substantivat) Care este (biologic) lipsit de barbă și de mustăți. – Lat. *spanus.

DOOM

!spân adj. m., s. m., pl. spâni; adj. f., s. f. spấnă, pl. spấne

spînul
SPÂN, -Ă, spâni, -e, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor; adesea substantivat) Care este (biologic) lipsit de barbă și de mustăți. – Lat. *spanus.

DOOM

!spân adj. m., s. m., pl. spâni; adj. f., s. f. spấnă, pl. spấne

spînului
SPÂN, -Ă, spâni, -e, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor; adesea substantivat) Care este (biologic) lipsit de barbă și de mustăți. – Lat. *spanus.

DOOM

!spân adj. m., s. m., pl. spâni; adj. f., s. f. spấnă, pl. spấne

spînz
SPÂNZ, spânzi, s. m. Plantă erbacee toxică cu rizomul gros și ramificat în numeroase fibre lungi, cu frunze palmate, cu florile roșii aplecate în jos, care se folosește în medicină (Helleborus purpurescens). [Var.: (reg.) spânț s. m.] – Et. nec.

DOOM

spânz s. m., pl. spânzi

spînzi
SPÂNZ, spânzi, s. m. Plantă erbacee toxică cu rizomul gros și ramificat în numeroase fibre lungi, cu frunze palmate, cu florile roșii aplecate în jos, care se folosește în medicină (Helleborus purpurescens). [Var.: (reg.) spânț s. m.] – Et. nec.

DOOM

spânz s. m., pl. spânzi

spînzii
SPÂNZ, spânzi, s. m. Plantă erbacee toxică cu rizomul gros și ramificat în numeroase fibre lungi, cu frunze palmate, cu florile roșii aplecate în jos, care se folosește în medicină (Helleborus purpurescens). [Var.: (reg.) spânț s. m.] – Et. nec.

DOOM

spânz s. m., pl. spânzi

spînzilor
SPÂNZ, spânzi, s. m. Plantă erbacee toxică cu rizomul gros și ramificat în numeroase fibre lungi, cu frunze palmate, cu florile roșii aplecate în jos, care se folosește în medicină (Helleborus purpurescens). [Var.: (reg.) spânț s. m.] – Et. nec.

DOOM

spânz s. m., pl. spânzi

spînzui
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spînzuia
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spînzuiai
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spînzuiam
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spînzuiască
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spînzuiau
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spînzuiați
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spînzuiesc
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spînzuiește
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spînzuiești
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spînzuii
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spînzuim
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spînzuind
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spînzuire
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spînzuiră
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spînzuirăm
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spînzuirăți
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spînzuise
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spînzuisem
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spînzuiseră
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spînzuiserăm
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spînzuiserăți
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spînzuiseși
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spînzuiseți
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spînzuit
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spînzuiși
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spînzuiți
SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

DOOM

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spînzul
SPÂNZ, spânzi, s. m. Plantă erbacee toxică cu rizomul gros și ramificat în numeroase fibre lungi, cu frunze palmate, cu florile roșii aplecate în jos, care se folosește în medicină (Helleborus purpurescens). [Var.: (reg.) spânț s. m.] – Et. nec.

DOOM

spânz s. m., pl. spânzi

spînzului
SPÂNZ, spânzi, s. m. Plantă erbacee toxică cu rizomul gros și ramificat în numeroase fibre lungi, cu frunze palmate, cu florile roșii aplecate în jos, care se folosește în medicină (Helleborus purpurescens). [Var.: (reg.) spânț s. m.] – Et. nec.

DOOM

spânz s. m., pl. spânzi

spînzur
SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

DOOM

spânzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 spấnzură

spînzura
SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

DOOM

spânzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 spấnzură

spînzurai
SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

DOOM

spânzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 spấnzură

spînzuram
SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

DOOM

spânzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 spấnzură

spînzurare
SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

DOOM

spânzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 spấnzură

spînzurare
SPÂNZURÁRE, spânzurări, s. f. Acțiunea de a (se) spânzura și rezultatul ei; spânzurat¹, spânzurătoare. – V. spânzura.

DOOM

spânzuráre s. f., g.-d. art. spânzurắrii; pl. spânzurắri

spînzurarea
SPÂNZURÁRE, spânzurări, s. f. Acțiunea de a (se) spânzura și rezultatul ei; spânzurat¹, spânzurătoare. – V. spânzura.

DOOM

spânzuráre s. f., g.-d. art. spânzurắrii; pl. spânzurắri

spînzurară
SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

DOOM

spânzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 spấnzură

spînzurarăm
SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

DOOM

spânzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 spấnzură

spînzurarăți
SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

DOOM

spânzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 spấnzură

spînzurase
SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

DOOM

spânzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 spấnzură

spînzurasem
SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

DOOM

spânzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 spấnzură

spînzuraseră
SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

DOOM

spânzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 spấnzură

spînzuraserăm
SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

DOOM

spânzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 spấnzură

spînzuraserăți
SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

DOOM

spânzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 spấnzură

spînzuraseși
SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

DOOM

spânzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 spấnzură

spînzuraseți
SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

DOOM

spânzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 spấnzură

spînzurat
SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

DOOM

spânzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 spấnzură

spînzurat
SPÂNZURÁT², -Ă, spânzurați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care a fost omorât sau s-a sinucis prin spânzurare. ♦ (Fam.; substantivat) Epitet dat unui copil sau unui tânăr care se ține de pozne, de nebunii; ștrengar, neastâmpărat. 2. Agățat, atârnat, suspendat. – V. spânzura.

spînzurata
SPÂNZURÁT², -Ă, spânzurați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care a fost omorât sau s-a sinucis prin spânzurare. ♦ (Fam.; substantivat) Epitet dat unui copil sau unui tânăr care se ține de pozne, de nebunii; ștrengar, neastâmpărat. 2. Agățat, atârnat, suspendat. – V. spânzura.

spînzurate
SPÂNZURÁT², -Ă, spânzurați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care a fost omorât sau s-a sinucis prin spânzurare. ♦ (Fam.; substantivat) Epitet dat unui copil sau unui tânăr care se ține de pozne, de nebunii; ștrengar, neastâmpărat. 2. Agățat, atârnat, suspendat. – V. spânzura.

spînzuratei
SPÂNZURÁT², -Ă, spânzurați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care a fost omorât sau s-a sinucis prin spânzurare. ♦ (Fam.; substantivat) Epitet dat unui copil sau unui tânăr care se ține de pozne, de nebunii; ștrengar, neastâmpărat. 2. Agățat, atârnat, suspendat. – V. spânzura.

spînzuratele
SPÂNZURÁT², -Ă, spânzurați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care a fost omorât sau s-a sinucis prin spânzurare. ♦ (Fam.; substantivat) Epitet dat unui copil sau unui tânăr care se ține de pozne, de nebunii; ștrengar, neastâmpărat. 2. Agățat, atârnat, suspendat. – V. spânzura.

spînzuratelor
SPÂNZURÁT², -Ă, spânzurați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care a fost omorât sau s-a sinucis prin spânzurare. ♦ (Fam.; substantivat) Epitet dat unui copil sau unui tânăr care se ține de pozne, de nebunii; ștrengar, neastâmpărat. 2. Agățat, atârnat, suspendat. – V. spânzura.

spînzuratul
SPÂNZURÁT², -Ă, spânzurați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care a fost omorât sau s-a sinucis prin spânzurare. ♦ (Fam.; substantivat) Epitet dat unui copil sau unui tânăr care se ține de pozne, de nebunii; ștrengar, neastâmpărat. 2. Agățat, atârnat, suspendat. – V. spânzura.

spînzuratului
SPÂNZURÁT², -Ă, spânzurați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care a fost omorât sau s-a sinucis prin spânzurare. ♦ (Fam.; substantivat) Epitet dat unui copil sau unui tânăr care se ține de pozne, de nebunii; ștrengar, neastâmpărat. 2. Agățat, atârnat, suspendat. – V. spânzura.

spînzurau
SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

DOOM

spânzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 spấnzură

spînzurași
SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

DOOM

spânzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 spấnzură

spînzurați
SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

DOOM

spânzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 spấnzură

spînzurați
SPÂNZURÁT², -Ă, spânzurați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care a fost omorât sau s-a sinucis prin spânzurare. ♦ (Fam.; substantivat) Epitet dat unui copil sau unui tânăr care se ține de pozne, de nebunii; ștrengar, neastâmpărat. 2. Agățat, atârnat, suspendat. – V. spânzura.

spînzurații
SPÂNZURÁT², -Ă, spânzurați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care a fost omorât sau s-a sinucis prin spânzurare. ♦ (Fam.; substantivat) Epitet dat unui copil sau unui tânăr care se ține de pozne, de nebunii; ștrengar, neastâmpărat. 2. Agățat, atârnat, suspendat. – V. spânzura.

spînzuraților
SPÂNZURÁT², -Ă, spânzurați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care a fost omorât sau s-a sinucis prin spânzurare. ♦ (Fam.; substantivat) Epitet dat unui copil sau unui tânăr care se ține de pozne, de nebunii; ștrengar, neastâmpărat. 2. Agățat, atârnat, suspendat. – V. spânzura.

spînzure
SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

DOOM

spânzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 spấnzură

spînzuri
SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

DOOM

spânzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 spấnzură

spînzurînd
SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

DOOM

spânzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 spấnzură

spînzurări
SPÂNZURÁRE, spânzurări, s. f. Acțiunea de a (se) spânzura și rezultatul ei; spânzurat¹, spânzurătoare. – V. spânzura.

DOOM

spânzuráre s. f., g.-d. art. spânzurắrii; pl. spânzurắri

spînzurării
SPÂNZURÁRE, spânzurări, s. f. Acțiunea de a (se) spânzura și rezultatul ei; spânzurat¹, spânzurătoare. – V. spânzura.

DOOM

spânzuráre s. f., g.-d. art. spânzurắrii; pl. spânzurắri

spînzurările
SPÂNZURÁRE, spânzurări, s. f. Acțiunea de a (se) spânzura și rezultatul ei; spânzurat¹, spânzurătoare. – V. spânzura.

DOOM

spânzuráre s. f., g.-d. art. spânzurắrii; pl. spânzurắri

spînzurărilor
SPÂNZURÁRE, spânzurări, s. f. Acțiunea de a (se) spânzura și rezultatul ei; spânzurat¹, spânzurătoare. – V. spânzura.

DOOM

spânzuráre s. f., g.-d. art. spânzurắrii; pl. spânzurắri

spînzurătoare
SPÂNZURĂTOÁRE, (2) spânzurători, s. f. 1. Spânzurare. 2. Instrument de execuție alcătuit de obicei dintr-un stâlp de care se atârnă o funie prevăzută cu un laț în care se introduce capul condamnatului la moarte. – Spânzura + suf. -ătoare.

DOOM

spânzurătoáre s. f., g.-d. art. spânzurătórii; (obiecte) pl. spânzurătóri

spînzurătoarea
SPÂNZURĂTOÁRE, (2) spânzurători, s. f. 1. Spânzurare. 2. Instrument de execuție alcătuit de obicei dintr-un stâlp de care se atârnă o funie prevăzută cu un laț în care se introduce capul condamnatului la moarte. – Spânzura + suf. -ătoare.

DOOM

spânzurătoáre s. f., g.-d. art. spânzurătórii; (obiecte) pl. spânzurătóri

spînzurători
SPÂNZURĂTOÁRE, (2) spânzurători, s. f. 1. Spânzurare. 2. Instrument de execuție alcătuit de obicei dintr-un stâlp de care se atârnă o funie prevăzută cu un laț în care se introduce capul condamnatului la moarte. – Spânzura + suf. -ătoare.

DOOM

spânzurătoáre s. f., g.-d. art. spânzurătórii; (obiecte) pl. spânzurătóri

spînzurătorii
SPÂNZURĂTOÁRE, (2) spânzurători, s. f. 1. Spânzurare. 2. Instrument de execuție alcătuit de obicei dintr-un stâlp de care se atârnă o funie prevăzută cu un laț în care se introduce capul condamnatului la moarte. – Spânzura + suf. -ătoare.

DOOM

spânzurătoáre s. f., g.-d. art. spânzurătórii; (obiecte) pl. spânzurătóri

spînzurătorile
SPÂNZURĂTOÁRE, (2) spânzurători, s. f. 1. Spânzurare. 2. Instrument de execuție alcătuit de obicei dintr-un stâlp de care se atârnă o funie prevăzută cu un laț în care se introduce capul condamnatului la moarte. – Spânzura + suf. -ătoare.

DOOM

spânzurătoáre s. f., g.-d. art. spânzurătórii; (obiecte) pl. spânzurătóri

spînzurătorilor
SPÂNZURĂTOÁRE, (2) spânzurători, s. f. 1. Spânzurare. 2. Instrument de execuție alcătuit de obicei dintr-un stâlp de care se atârnă o funie prevăzută cu un laț în care se introduce capul condamnatului la moarte. – Spânzura + suf. -ătoare.

DOOM

spânzurătoáre s. f., g.-d. art. spânzurătórii; (obiecte) pl. spânzurătóri

spîrc
SPÂRC, (1) spârcuri, s. n., (2) spârci, s. m. 1. S. n. (Pop.) Bucată mică (și nefolositoare) din ceva. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat unui tânăr sau unui copil. [Var.: spârci s. m.] – Cf. ucr. špyrka, pol. szperka.

spîrc
SPÂRC, (1) spârcuri, s. n., (2) spârci, s. m. 1. S. n. (Pop.) Bucată mică (și nefolositoare) din ceva. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat unui tânăr sau unui copil. [Var.: spârci s. m.] – Cf. ucr. špyrka, pol. szperka.

DOOM

spârc² (pop.) (obiect) s. n., pl. spấrcuri

spîrci
SPÂRC, (1) spârcuri, s. n., (2) spârci, s. m. 1. S. n. (Pop.) Bucată mică (și nefolositoare) din ceva. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat unui tânăr sau unui copil. [Var.: spârci s. m.] – Cf. ucr. špyrka, pol. szperka.

DOOM

spârc² (pop.) (obiect) s. n., pl. spấrcuri

spîrcii
SPÂRC, (1) spârcuri, s. n., (2) spârci, s. m. 1. S. n. (Pop.) Bucată mică (și nefolositoare) din ceva. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat unui tânăr sau unui copil. [Var.: spârci s. m.] – Cf. ucr. špyrka, pol. szperka.

DOOM

spârc² (pop.) (obiect) s. n., pl. spấrcuri

spîrcilor
SPÂRC, (1) spârcuri, s. n., (2) spârci, s. m. 1. S. n. (Pop.) Bucată mică (și nefolositoare) din ceva. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat unui tânăr sau unui copil. [Var.: spârci s. m.] – Cf. ucr. špyrka, pol. szperka.

DOOM

spârc² (pop.) (obiect) s. n., pl. spấrcuri

spîrcui
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spîrcuia
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spîrcuiai
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spîrcuiam
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spîrcuiască
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spîrcuiau
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spîrcuiați
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spîrcuiesc
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spîrcuiește
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spîrcuiești
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spîrcuii
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spîrcuim
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spîrcuind
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spîrcuire
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spîrcuire
SPÂRCUÍRE, spârcuiri, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a (se) spârcui și rezultatul ei. – V. spârcui.

DOOM

spârcuíre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. spârcuírii; pl. spârcuíri

spîrcuirea
SPÂRCUÍRE, spârcuiri, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a (se) spârcui și rezultatul ei. – V. spârcui.

DOOM

spârcuíre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. spârcuírii; pl. spârcuíri

spîrcuiri
SPÂRCUÍRE, spârcuiri, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a (se) spârcui și rezultatul ei. – V. spârcui.

DOOM

spârcuíre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. spârcuírii; pl. spârcuíri

spîrcuirii
SPÂRCUÍRE, spârcuiri, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a (se) spârcui și rezultatul ei. – V. spârcui.

DOOM

spârcuíre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. spârcuírii; pl. spârcuíri

spîrcuirile
SPÂRCUÍRE, spârcuiri, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a (se) spârcui și rezultatul ei. – V. spârcui.

DOOM

spârcuíre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. spârcuírii; pl. spârcuíri

spîrcuirilor
SPÂRCUÍRE, spârcuiri, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a (se) spârcui și rezultatul ei. – V. spârcui.

DOOM

spârcuíre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. spârcuírii; pl. spârcuíri

spîrcuiră
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spîrcuirăm
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spîrcuirăți
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spîrcuise
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spîrcuisem
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spîrcuiseră
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spîrcuiserăm
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spîrcuiserăți
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spîrcuiseși
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spîrcuiseți
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spîrcuit
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spîrcuiși
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spîrcuiți
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

DOOM

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spîrcul
SPÂRC, (1) spârcuri, s. n., (2) spârci, s. m. 1. S. n. (Pop.) Bucată mică (și nefolositoare) din ceva. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat unui tânăr sau unui copil. [Var.: spârci s. m.] – Cf. ucr. špyrka, pol. szperka.

spîrcul
SPÂRC, (1) spârcuri, s. n., (2) spârci, s. m. 1. S. n. (Pop.) Bucată mică (și nefolositoare) din ceva. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat unui tânăr sau unui copil. [Var.: spârci s. m.] – Cf. ucr. špyrka, pol. szperka.

DOOM

spârc² (pop.) (obiect) s. n., pl. spấrcuri

spîrcului
SPÂRC, (1) spârcuri, s. n., (2) spârci, s. m. 1. S. n. (Pop.) Bucată mică (și nefolositoare) din ceva. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat unui tânăr sau unui copil. [Var.: spârci s. m.] – Cf. ucr. špyrka, pol. szperka.

spîrcului
SPÂRC, (1) spârcuri, s. n., (2) spârci, s. m. 1. S. n. (Pop.) Bucată mică (și nefolositoare) din ceva. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat unui tânăr sau unui copil. [Var.: spârci s. m.] – Cf. ucr. špyrka, pol. szperka.

DOOM

spârc² (pop.) (obiect) s. n., pl. spấrcuri

spîrcuri
SPÂRC, (1) spârcuri, s. n., (2) spârci, s. m. 1. S. n. (Pop.) Bucată mică (și nefolositoare) din ceva. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat unui tânăr sau unui copil. [Var.: spârci s. m.] – Cf. ucr. špyrka, pol. szperka.

spîrcurile
SPÂRC, (1) spârcuri, s. n., (2) spârci, s. m. 1. S. n. (Pop.) Bucată mică (și nefolositoare) din ceva. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat unui tânăr sau unui copil. [Var.: spârci s. m.] – Cf. ucr. špyrka, pol. szperka.

spîrcurilor
SPÂRC, (1) spârcuri, s. n., (2) spârci, s. m. 1. S. n. (Pop.) Bucată mică (și nefolositoare) din ceva. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat unui tânăr sau unui copil. [Var.: spârci s. m.] – Cf. ucr. špyrka, pol. szperka.

spăcel
SPĂCÉL, spăcele, s. n. (Regional) Obiect de îmbrăcăminte femeiască, asemănător cu ia. Vinde-o vacă ș-un vițel Și-și ia poale și spăcel. MARIAN, NU. 36.

spăhie
SPĂHÍE, spăhii, s. f. (Regional) Mare proprietate de pămînt.

spăie
SPĂÍE s. m. v. spahie.

spăimoasa
SPĂIMÓS, -OÁSĂ, spăimoși, -oase, adj. (Pop.) Care se sperie ușor; fricos, sperios. ♦ Care provoacă spaimă; înspăimântător, înfricoșător. – Spaimă + suf. -os.

DOOM

spăimós (pop.) adj. m., pl. spăimóși; f. spăimoásă, pl. spăimoáse

spăimoase
SPĂIMÓS, -OÁSĂ, spăimoși, -oase, adj. (Pop.) Care se sperie ușor; fricos, sperios. ♦ Care provoacă spaimă; înspăimântător, înfricoșător. – Spaimă + suf. -os.

DOOM

spăimós (pop.) adj. m., pl. spăimóși; f. spăimoásă, pl. spăimoáse

spăimoasei
SPĂIMÓS, -OÁSĂ, spăimoși, -oase, adj. (Pop.) Care se sperie ușor; fricos, sperios. ♦ Care provoacă spaimă; înspăimântător, înfricoșător. – Spaimă + suf. -os.

DOOM

spăimós (pop.) adj. m., pl. spăimóși; f. spăimoásă, pl. spăimoáse

spăimoasele
SPĂIMÓS, -OÁSĂ, spăimoși, -oase, adj. (Pop.) Care se sperie ușor; fricos, sperios. ♦ Care provoacă spaimă; înspăimântător, înfricoșător. – Spaimă + suf. -os.

DOOM

spăimós (pop.) adj. m., pl. spăimóși; f. spăimoásă, pl. spăimoáse

spăimoaselor
SPĂIMÓS, -OÁSĂ, spăimoși, -oase, adj. (Pop.) Care se sperie ușor; fricos, sperios. ♦ Care provoacă spaimă; înspăimântător, înfricoșător. – Spaimă + suf. -os.

DOOM

spăimós (pop.) adj. m., pl. spăimóși; f. spăimoásă, pl. spăimoáse

spăimos
SPĂIMÓS, -OÁSĂ, spăimoși, -oase, adj. (Pop.) Care se sperie ușor; fricos, sperios. ♦ Care provoacă spaimă; înspăimântător, înfricoșător. – Spaimă + suf. -os.

DOOM

spăimós (pop.) adj. m., pl. spăimóși; f. spăimoásă, pl. spăimoáse

spăimosul
SPĂIMÓS, -OÁSĂ, spăimoși, -oase, adj. (Pop.) Care se sperie ușor; fricos, sperios. ♦ Care provoacă spaimă; înspăimântător, înfricoșător. – Spaimă + suf. -os.

DOOM

spăimós (pop.) adj. m., pl. spăimóși; f. spăimoásă, pl. spăimoáse

spăimosului
SPĂIMÓS, -OÁSĂ, spăimoși, -oase, adj. (Pop.) Care se sperie ușor; fricos, sperios. ♦ Care provoacă spaimă; înspăimântător, înfricoșător. – Spaimă + suf. -os.

DOOM

spăimós (pop.) adj. m., pl. spăimóși; f. spăimoásă, pl. spăimoáse

spăimoși
SPĂIMÓS, -OÁSĂ, spăimoși, -oase, adj. (Pop.) Care se sperie ușor; fricos, sperios. ♦ Care provoacă spaimă; înspăimântător, înfricoșător. – Spaimă + suf. -os.

DOOM

spăimós (pop.) adj. m., pl. spăimóși; f. spăimoásă, pl. spăimoáse

spăimoșii
SPĂIMÓS, -OÁSĂ, spăimoși, -oase, adj. (Pop.) Care se sperie ușor; fricos, sperios. ♦ Care provoacă spaimă; înspăimântător, înfricoșător. – Spaimă + suf. -os.

DOOM

spăimós (pop.) adj. m., pl. spăimóși; f. spăimoásă, pl. spăimoáse

spăimoșilor
SPĂIMÓS, -OÁSĂ, spăimoși, -oase, adj. (Pop.) Care se sperie ușor; fricos, sperios. ♦ Care provoacă spaimă; înspăimântător, înfricoșător. – Spaimă + suf. -os.

DOOM

spăimós (pop.) adj. m., pl. spăimóși; f. spăimoásă, pl. spăimoáse

spăimâie
SPĂIMÎ́IE, spăimîi, s. f. (Rar) Obiect care sperie; sperietoare. Tatăl său, care fusese pentru copiii săi o spăimîie... nu-i vorbise decît cu răsteală. MACEDONSKI, O, III 24.

spăimânt
SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.

DOOM

spăimântá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 spăimấntă

spăimânta
SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.

DOOM

spăimântá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 spăimấntă

spăimântai
SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.

DOOM

spăimântá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 spăimấntă

spăimântam
SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.

DOOM

spăimântá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 spăimấntă

spăimântare
SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.

DOOM

spăimântá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 spăimấntă

spăimântare
SPĂIMÂNTÁRE, spăimântări, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) spăimânta și rezultatul ei; înspăimântare. – V. spăimânta.

DOOM

!spăimântáre (înv.) s. f., g.-d. art. spăimântắrii; pl. spăimântắri

spăimântarea
SPĂIMÂNTÁRE, spăimântări, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) spăimânta și rezultatul ei; înspăimântare. – V. spăimânta.

DOOM

!spăimântáre (înv.) s. f., g.-d. art. spăimântắrii; pl. spăimântắri

spăimântară
SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.

DOOM

spăimântá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 spăimấntă

spăimântarăm
SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.

DOOM

spăimântá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 spăimấntă

spăimântarăți
SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.

DOOM

spăimântá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 spăimấntă

spăimântase
SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.

DOOM

spăimântá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 spăimấntă

spăimântasem
SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.

DOOM

spăimântá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 spăimấntă

spăimântaseră
SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.

DOOM

spăimântá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 spăimấntă

spăimântaserăm
SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.

DOOM

spăimântá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 spăimấntă

spăimântaserăți
SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.

DOOM

spăimântá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 spăimấntă

spăimântaseși
SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.

DOOM

spăimântá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 spăimấntă

spăimântaseți
SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.

DOOM

spăimântá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 spăimấntă

spăimântat
SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.

DOOM

spăimântá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 spăimấntă

spăimântat
SPĂIMÂNTÁT, -Ă, spăimântați, -te, adj. (Înv. și pop.) Înspăimântat. – V. spăimânta.

spăimântau
SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.

DOOM

spăimântá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 spăimấntă

spăimântași
SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.

DOOM

spăimântá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 spăimấntă

spăimântați
SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.

DOOM

spăimântá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 spăimấntă

spăimânte
SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.

DOOM

spăimântá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 spăimấntă

spăimântoasa
SPĂIMÂNTÓS, -OÁSĂ, spâimântoși, -oase, adj. (Înv.) înspăimântător. – Spăimânta + suf. -os.

DOOM

spăimântós (înv.) adj. m., pl. spăimântóși; f. spăimântoásă, pl. spăimântoáse

spăimântoase
SPĂIMÂNTÓS, -OÁSĂ, spâimântoși, -oase, adj. (Înv.) înspăimântător. – Spăimânta + suf. -os.

DOOM

spăimântós (înv.) adj. m., pl. spăimântóși; f. spăimântoásă, pl. spăimântoáse

spăimântoasei
SPĂIMÂNTÓS, -OÁSĂ, spâimântoși, -oase, adj. (Înv.) înspăimântător. – Spăimânta + suf. -os.

DOOM

spăimântós (înv.) adj. m., pl. spăimântóși; f. spăimântoásă, pl. spăimântoáse

spăimântoasele
SPĂIMÂNTÓS, -OÁSĂ, spâimântoși, -oase, adj. (Înv.) înspăimântător. – Spăimânta + suf. -os.

DOOM

spăimântós (înv.) adj. m., pl. spăimântóși; f. spăimântoásă, pl. spăimântoáse

spăimântoaselor
SPĂIMÂNTÓS, -OÁSĂ, spâimântoși, -oase, adj. (Înv.) înspăimântător. – Spăimânta + suf. -os.

DOOM

spăimântós (înv.) adj. m., pl. spăimântóși; f. spăimântoásă, pl. spăimântoáse

spăimântos
SPĂIMÂNTÓS, -OÁSĂ, spâimântoși, -oase, adj. (Înv.) înspăimântător. – Spăimânta + suf. -os.

DOOM

spăimântós (înv.) adj. m., pl. spăimântóși; f. spăimântoásă, pl. spăimântoáse

spăimântosul
SPĂIMÂNTÓS, -OÁSĂ, spâimântoși, -oase, adj. (Înv.) înspăimântător. – Spăimânta + suf. -os.

DOOM

spăimântós (înv.) adj. m., pl. spăimântóși; f. spăimântoásă, pl. spăimântoáse

spăimântosului
SPĂIMÂNTÓS, -OÁSĂ, spâimântoși, -oase, adj. (Înv.) înspăimântător. – Spăimânta + suf. -os.

DOOM

spăimântós (înv.) adj. m., pl. spăimântóși; f. spăimântoásă, pl. spăimântoáse

spăimântoși
SPĂIMÂNTÓS, -OÁSĂ, spâimântoși, -oase, adj. (Înv.) înspăimântător. – Spăimânta + suf. -os.

DOOM

spăimântós (înv.) adj. m., pl. spăimântóși; f. spăimântoásă, pl. spăimântoáse

spăimântoșii
SPĂIMÂNTÓS, -OÁSĂ, spâimântoși, -oase, adj. (Înv.) înspăimântător. – Spăimânta + suf. -os.

DOOM

spăimântós (înv.) adj. m., pl. spăimântóși; f. spăimântoásă, pl. spăimântoáse

spăimântoșilor
SPĂIMÂNTÓS, -OÁSĂ, spâimântoși, -oase, adj. (Înv.) înspăimântător. – Spăimânta + suf. -os.

DOOM

spăimântós (înv.) adj. m., pl. spăimântóși; f. spăimântoásă, pl. spăimântoáse

spăimântând
SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.

DOOM

spăimântá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 spăimấntă

spăimântări
SPĂIMÂNTÁRE, spăimântări, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) spăimânta și rezultatul ei; înspăimântare. – V. spăimânta.

DOOM

!spăimântáre (înv.) s. f., g.-d. art. spăimântắrii; pl. spăimântắri

spăimântării
SPĂIMÂNTÁRE, spăimântări, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) spăimânta și rezultatul ei; înspăimântare. – V. spăimânta.

DOOM

!spăimântáre (înv.) s. f., g.-d. art. spăimântắrii; pl. spăimântắri

spăimântările
SPĂIMÂNTÁRE, spăimântări, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) spăimânta și rezultatul ei; înspăimântare. – V. spăimânta.

DOOM

!spăimântáre (înv.) s. f., g.-d. art. spăimântắrii; pl. spăimântắri

spăimântărilor
SPĂIMÂNTÁRE, spăimântări, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) spăimânta și rezultatul ei; înspăimântare. – V. spăimânta.

DOOM

!spăimântáre (înv.) s. f., g.-d. art. spăimântắrii; pl. spăimântắri

spăimântătoare
SPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, spăimântători, -oare, adj. (Înv. și pop.) Înspăimântător. – Spăimânta + suf. -ător.

DOOM

spăimântătór (înv., pop.) adj. m., pl. spăimântătóri; f. sg. și pl. spăimântătoáre

spăimântătoarea
SPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, spăimântători, -oare, adj. (Înv. și pop.) Înspăimântător. – Spăimânta + suf. -ător.

DOOM

spăimântătór (înv., pop.) adj. m., pl. spăimântătóri; f. sg. și pl. spăimântătoáre

spăimântătoarei
SPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, spăimântători, -oare, adj. (Înv. și pop.) Înspăimântător. – Spăimânta + suf. -ător.

DOOM

spăimântătór (înv., pop.) adj. m., pl. spăimântătóri; f. sg. și pl. spăimântătoáre

spăimântătoarele
SPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, spăimântători, -oare, adj. (Înv. și pop.) Înspăimântător. – Spăimânta + suf. -ător.

DOOM

spăimântătór (înv., pop.) adj. m., pl. spăimântătóri; f. sg. și pl. spăimântătoáre

spăimântătoarelor
SPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, spăimântători, -oare, adj. (Înv. și pop.) Înspăimântător. – Spăimânta + suf. -ător.

DOOM

spăimântătór (înv., pop.) adj. m., pl. spăimântătóri; f. sg. și pl. spăimântătoáre

spăimântător
SPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, spăimântători, -oare, adj. (Înv. și pop.) Înspăimântător. – Spăimânta + suf. -ător.

DOOM

spăimântătór (înv., pop.) adj. m., pl. spăimântătóri; f. sg. și pl. spăimântătoáre

spăimântători
SPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, spăimântători, -oare, adj. (Înv. și pop.) Înspăimântător. – Spăimânta + suf. -ător.

DOOM

spăimântătór (înv., pop.) adj. m., pl. spăimântătóri; f. sg. și pl. spăimântătoáre

spăimântătorii
SPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, spăimântători, -oare, adj. (Înv. și pop.) Înspăimântător. – Spăimânta + suf. -ător.

DOOM

spăimântătór (înv., pop.) adj. m., pl. spăimântătóri; f. sg. și pl. spăimântătoáre

spăimântătorilor
SPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, spăimântători, -oare, adj. (Înv. și pop.) Înspăimântător. – Spăimânta + suf. -ător.

DOOM

spăimântătór (înv., pop.) adj. m., pl. spăimântătóri; f. sg. și pl. spăimântătoáre

spăimântătorul
SPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, spăimântători, -oare, adj. (Înv. și pop.) Înspăimântător. – Spăimânta + suf. -ător.

DOOM

spăimântătór (înv., pop.) adj. m., pl. spăimântătóri; f. sg. și pl. spăimântătoáre

spăimântătorului
SPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, spăimântători, -oare, adj. (Înv. și pop.) Înspăimântător. – Spăimânta + suf. -ător.

DOOM

spăimântătór (înv., pop.) adj. m., pl. spăimântătóri; f. sg. și pl. spăimântătoáre

spăimânți
SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.

DOOM

spăimântá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 spăimấntă

spăimînt
SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.

DOOM

spăimântá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 spăimấntă

spăimînta
SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.

DOOM

spăimântá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 spăimấntă

spăimîntai
SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.

DOOM

spăimântá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 spăimấntă

spăimîntam
SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.

DOOM

spăimântá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 spăimấntă

spăimîntare
SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.

DOOM

spăimântá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 spăimấntă

spăimîntare
SPĂIMÂNTÁRE, spăimântări, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) spăimânta și rezultatul ei; înspăimântare. – V. spăimânta.

DOOM

!spăimântáre (înv.) s. f., g.-d. art. spăimântắrii; pl. spăimântắri

spăimîntarea
SPĂIMÂNTÁRE, spăimântări, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) spăimânta și rezultatul ei; înspăimântare. – V. spăimânta.

DOOM

!spăimântáre (înv.) s. f., g.-d. art. spăimântắrii; pl. spăimântắri

spăimîntară
SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.

DOOM

spăimântá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 spăimấntă

spăimîntarăm
SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.

DOOM

spăimântá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 spăimấntă

spăimîntarăți
SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.

DOOM

spăimântá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 spăimấntă

spăimîntase
SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.

DOOM

spăimântá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 spăimấntă

spăimîntasem
SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.

DOOM

spăimântá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 spăimấntă

spăimîntaseră
SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.

DOOM

spăimântá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 spăimấntă

spăimîntaserăm
SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.

DOOM

spăimântá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 spăimấntă

spăimîntaserăți
SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.

DOOM

spăimântá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 spăimấntă

spăimîntaseși
SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.

DOOM

spăimântá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 spăimấntă

spăimîntaseți
SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.

DOOM

spăimântá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 spăimấntă

spăimîntat
SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.

DOOM

spăimântá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 spăimấntă

spăimîntau
SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.

DOOM

spăimântá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 spăimấntă

spăimîntași
SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.

DOOM

spăimântá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 spăimấntă

spăimîntați
SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.

DOOM

spăimântá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 spăimấntă

spăimînte
SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.

DOOM

spăimântá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 spăimấntă

spăimîntoasa
SPĂIMÂNTÓS, -OÁSĂ, spâimântoși, -oase, adj. (Înv.) înspăimântător. – Spăimânta + suf. -os.

DOOM

spăimântós (înv.) adj. m., pl. spăimântóși; f. spăimântoásă, pl. spăimântoáse

spăimîntoase
SPĂIMÂNTÓS, -OÁSĂ, spâimântoși, -oase, adj. (Înv.) înspăimântător. – Spăimânta + suf. -os.

DOOM

spăimântós (înv.) adj. m., pl. spăimântóși; f. spăimântoásă, pl. spăimântoáse

spăimîntoasei
SPĂIMÂNTÓS, -OÁSĂ, spâimântoși, -oase, adj. (Înv.) înspăimântător. – Spăimânta + suf. -os.

DOOM

spăimântós (înv.) adj. m., pl. spăimântóși; f. spăimântoásă, pl. spăimântoáse

spăimîntoasele
SPĂIMÂNTÓS, -OÁSĂ, spâimântoși, -oase, adj. (Înv.) înspăimântător. – Spăimânta + suf. -os.

DOOM

spăimântós (înv.) adj. m., pl. spăimântóși; f. spăimântoásă, pl. spăimântoáse

spăimîntoaselor
SPĂIMÂNTÓS, -OÁSĂ, spâimântoși, -oase, adj. (Înv.) înspăimântător. – Spăimânta + suf. -os.

DOOM

spăimântós (înv.) adj. m., pl. spăimântóși; f. spăimântoásă, pl. spăimântoáse

spăimîntos
SPĂIMÂNTÓS, -OÁSĂ, spâimântoși, -oase, adj. (Înv.) înspăimântător. – Spăimânta + suf. -os.

DOOM

spăimântós (înv.) adj. m., pl. spăimântóși; f. spăimântoásă, pl. spăimântoáse

spăimîntosul
SPĂIMÂNTÓS, -OÁSĂ, spâimântoși, -oase, adj. (Înv.) înspăimântător. – Spăimânta + suf. -os.

DOOM

spăimântós (înv.) adj. m., pl. spăimântóși; f. spăimântoásă, pl. spăimântoáse

spăimîntosului
SPĂIMÂNTÓS, -OÁSĂ, spâimântoși, -oase, adj. (Înv.) înspăimântător. – Spăimânta + suf. -os.

DOOM

spăimântós (înv.) adj. m., pl. spăimântóși; f. spăimântoásă, pl. spăimântoáse

spăimîntoși
SPĂIMÂNTÓS, -OÁSĂ, spâimântoși, -oase, adj. (Înv.) înspăimântător. – Spăimânta + suf. -os.

DOOM

spăimântós (înv.) adj. m., pl. spăimântóși; f. spăimântoásă, pl. spăimântoáse

spăimîntoșii
SPĂIMÂNTÓS, -OÁSĂ, spâimântoși, -oase, adj. (Înv.) înspăimântător. – Spăimânta + suf. -os.

DOOM

spăimântós (înv.) adj. m., pl. spăimântóși; f. spăimântoásă, pl. spăimântoáse

spăimîntoșilor
SPĂIMÂNTÓS, -OÁSĂ, spâimântoși, -oase, adj. (Înv.) înspăimântător. – Spăimânta + suf. -os.

DOOM

spăimântós (înv.) adj. m., pl. spăimântóși; f. spăimântoásă, pl. spăimântoáse

spăimîntînd
SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.

DOOM

spăimântá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 spăimấntă

spăimîntări
SPĂIMÂNTÁRE, spăimântări, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) spăimânta și rezultatul ei; înspăimântare. – V. spăimânta.

DOOM

!spăimântáre (înv.) s. f., g.-d. art. spăimântắrii; pl. spăimântắri

spăimîntării
SPĂIMÂNTÁRE, spăimântări, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) spăimânta și rezultatul ei; înspăimântare. – V. spăimânta.

DOOM

!spăimântáre (înv.) s. f., g.-d. art. spăimântắrii; pl. spăimântắri

spăimîntările
SPĂIMÂNTÁRE, spăimântări, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) spăimânta și rezultatul ei; înspăimântare. – V. spăimânta.

DOOM

!spăimântáre (înv.) s. f., g.-d. art. spăimântắrii; pl. spăimântắri

spăimîntărilor
SPĂIMÂNTÁRE, spăimântări, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) spăimânta și rezultatul ei; înspăimântare. – V. spăimânta.

DOOM

!spăimântáre (înv.) s. f., g.-d. art. spăimântắrii; pl. spăimântắri

spăimîntătoare
SPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, spăimântători, -oare, adj. (Înv. și pop.) Înspăimântător. – Spăimânta + suf. -ător.

DOOM

spăimântătór (înv., pop.) adj. m., pl. spăimântătóri; f. sg. și pl. spăimântătoáre

spăimîntătoarea
SPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, spăimântători, -oare, adj. (Înv. și pop.) Înspăimântător. – Spăimânta + suf. -ător.

DOOM

spăimântătór (înv., pop.) adj. m., pl. spăimântătóri; f. sg. și pl. spăimântătoáre

spăimîntătoarei
SPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, spăimântători, -oare, adj. (Înv. și pop.) Înspăimântător. – Spăimânta + suf. -ător.

DOOM

spăimântătór (înv., pop.) adj. m., pl. spăimântătóri; f. sg. și pl. spăimântătoáre

spăimîntătoarele
SPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, spăimântători, -oare, adj. (Înv. și pop.) Înspăimântător. – Spăimânta + suf. -ător.

DOOM

spăimântătór (înv., pop.) adj. m., pl. spăimântătóri; f. sg. și pl. spăimântătoáre

spăimîntătoarelor
SPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, spăimântători, -oare, adj. (Înv. și pop.) Înspăimântător. – Spăimânta + suf. -ător.

DOOM

spăimântătór (înv., pop.) adj. m., pl. spăimântătóri; f. sg. și pl. spăimântătoáre

spăimîntător
SPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, spăimântători, -oare, adj. (Înv. și pop.) Înspăimântător. – Spăimânta + suf. -ător.

DOOM

spăimântătór (înv., pop.) adj. m., pl. spăimântătóri; f. sg. și pl. spăimântătoáre

spăimîntători
SPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, spăimântători, -oare, adj. (Înv. și pop.) Înspăimântător. – Spăimânta + suf. -ător.

DOOM

spăimântătór (înv., pop.) adj. m., pl. spăimântătóri; f. sg. și pl. spăimântătoáre

spăimîntătorii
SPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, spăimântători, -oare, adj. (Înv. și pop.) Înspăimântător. – Spăimânta + suf. -ător.

DOOM

spăimântătór (înv., pop.) adj. m., pl. spăimântătóri; f. sg. și pl. spăimântătoáre

spăimîntătorilor
SPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, spăimântători, -oare, adj. (Înv. și pop.) Înspăimântător. – Spăimânta + suf. -ător.

DOOM

spăimântătór (înv., pop.) adj. m., pl. spăimântătóri; f. sg. și pl. spăimântătoáre

spăimîntătorul
SPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, spăimântători, -oare, adj. (Înv. și pop.) Înspăimântător. – Spăimânta + suf. -ător.

DOOM

spăimântătór (înv., pop.) adj. m., pl. spăimântătóri; f. sg. și pl. spăimântătoáre

spăimîntătorului
SPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, spăimântători, -oare, adj. (Înv. și pop.) Înspăimântător. – Spăimânta + suf. -ător.

DOOM

spăimântătór (înv., pop.) adj. m., pl. spăimântătóri; f. sg. și pl. spăimântătoáre

spăimînți
SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.

DOOM

spăimântá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 spăimấntă

spăl
SPĂLÁ, spăl, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța folosind apă, săpun, detergenți etc. ◊ Expr. (Tranz.) A spăla pe cineva (pe cap) = a mustra tare pe cineva, a-l ocărî. A-și spăla obrazul = a face față unei situații, a scăpa de rușine; a ieși cu bine dintr-o încurcătură. (Fam.) Iese la spălat, se spune ca o consolare glumeață celui care are o supărare, un necaz (mărunt). (Refl.) Spală-te (sau spălați-vă) sau să se spele pe cap = descurcă-te (sau descurcați-vă) sau să se descurce cu propriile puteri. ♦ Tranz. (Fam.) A purta cuiva de grijă (spălându-i rufele). ♦ Tranz. Fig. A face să se șteargă, să dispară o greșeală, un rău, o insultă. 2. Tranz. (Despre ploaie, râuri, șuvoaie etc.) A roade pământul, a-l lua și a-l duce cu sine; a produce o eroziune; a mânca, a săpa. ♦ (Despre ape, valuri) A uda, a scălda un țărm. 3. Tranz. A supune un minereu unui curent de apă pentru a separa unii dintre componenții lui. – Lat. *expellavare (= ex-per-lavare).

DOOM

spălá (a ~) vb., ind. prez. 3 spálă; conj. prez. 3 să spéle

spălai
SPĂLÁ, spăl, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța folosind apă, săpun, detergenți etc. ◊ Expr. (Tranz.) A spăla pe cineva (pe cap) = a mustra tare pe cineva, a-l ocărî. A-și spăla obrazul = a face față unei situații, a scăpa de rușine; a ieși cu bine dintr-o încurcătură. (Fam.) Iese la spălat, se spune ca o consolare glumeață celui care are o supărare, un necaz (mărunt). (Refl.) Spală-te (sau spălați-vă) sau să se spele pe cap = descurcă-te (sau descurcați-vă) sau să se descurce cu propriile puteri. ♦ Tranz. (Fam.) A purta cuiva de grijă (spălându-i rufele). ♦ Tranz. Fig. A face să se șteargă, să dispară o greșeală, un rău, o insultă. 2. Tranz. (Despre ploaie, râuri, șuvoaie etc.) A roade pământul, a-l lua și a-l duce cu sine; a produce o eroziune; a mânca, a săpa. ♦ (Despre ape, valuri) A uda, a scălda un țărm. 3. Tranz. A supune un minereu unui curent de apă pentru a separa unii dintre componenții lui. – Lat. *expellavare (= ex-per-lavare).

DOOM

spălá (a ~) vb., ind. prez. 3 spálă; conj. prez. 3 să spéle

spălam
SPĂLÁ, spăl, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța folosind apă, săpun, detergenți etc. ◊ Expr. (Tranz.) A spăla pe cineva (pe cap) = a mustra tare pe cineva, a-l ocărî. A-și spăla obrazul = a face față unei situații, a scăpa de rușine; a ieși cu bine dintr-o încurcătură. (Fam.) Iese la spălat, se spune ca o consolare glumeață celui care are o supărare, un necaz (mărunt). (Refl.) Spală-te (sau spălați-vă) sau să se spele pe cap = descurcă-te (sau descurcați-vă) sau să se descurce cu propriile puteri. ♦ Tranz. (Fam.) A purta cuiva de grijă (spălându-i rufele). ♦ Tranz. Fig. A face să se șteargă, să dispară o greșeală, un rău, o insultă. 2. Tranz. (Despre ploaie, râuri, șuvoaie etc.) A roade pământul, a-l lua și a-l duce cu sine; a produce o eroziune; a mânca, a săpa. ♦ (Despre ape, valuri) A uda, a scălda un țărm. 3. Tranz. A supune un minereu unui curent de apă pentru a separa unii dintre componenții lui. – Lat. *expellavare (= ex-per-lavare).

DOOM

spălá (a ~) vb., ind. prez. 3 spálă; conj. prez. 3 să spéle

spălare
SPĂLÁ, spăl, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța folosind apă, săpun, detergenți etc. ◊ Expr. (Tranz.) A spăla pe cineva (pe cap) = a mustra tare pe cineva, a-l ocărî. A-și spăla obrazul = a face față unei situații, a scăpa de rușine; a ieși cu bine dintr-o încurcătură. (Fam.) Iese la spălat, se spune ca o consolare glumeață celui care are o supărare, un necaz (mărunt). (Refl.) Spală-te (sau spălați-vă) sau să se spele pe cap = descurcă-te (sau descurcați-vă) sau să se descurce cu propriile puteri. ♦ Tranz. (Fam.) A purta cuiva de grijă (spălându-i rufele). ♦ Tranz. Fig. A face să se șteargă, să dispară o greșeală, un rău, o insultă. 2. Tranz. (Despre ploaie, râuri, șuvoaie etc.) A roade pământul, a-l lua și a-l duce cu sine; a produce o eroziune; a mânca, a săpa. ♦ (Despre ape, valuri) A uda, a scălda un țărm. 3. Tranz. A supune un minereu unui curent de apă pentru a separa unii dintre componenții lui. – Lat. *expellavare (= ex-per-lavare).

DOOM

spălá (a ~) vb., ind. prez. 3 spálă; conj. prez. 3 să spéle

spălare
SPĂLÁRE, spălări, s. f. Acțiunea de a (se) spăla și rezultatul ei. – V. spăla.

DOOM

spăláre s. f., g.-d. art. spălắrii; pl. spălắri

spălarea
SPĂLÁRE, spălări, s. f. Acțiunea de a (se) spăla și rezultatul ei. – V. spăla.

DOOM

spăláre s. f., g.-d. art. spălắrii; pl. spălắri

spălară
SPĂLÁ, spăl, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța folosind apă, săpun, detergenți etc. ◊ Expr. (Tranz.) A spăla pe cineva (pe cap) = a mustra tare pe cineva, a-l ocărî. A-și spăla obrazul = a face față unei situații, a scăpa de rușine; a ieși cu bine dintr-o încurcătură. (Fam.) Iese la spălat, se spune ca o consolare glumeață celui care are o supărare, un necaz (mărunt). (Refl.) Spală-te (sau spălați-vă) sau să se spele pe cap = descurcă-te (sau descurcați-vă) sau să se descurce cu propriile puteri. ♦ Tranz. (Fam.) A purta cuiva de grijă (spălându-i rufele). ♦ Tranz. Fig. A face să se șteargă, să dispară o greșeală, un rău, o insultă. 2. Tranz. (Despre ploaie, râuri, șuvoaie etc.) A roade pământul, a-l lua și a-l duce cu sine; a produce o eroziune; a mânca, a săpa. ♦ (Despre ape, valuri) A uda, a scălda un țărm. 3. Tranz. A supune un minereu unui curent de apă pentru a separa unii dintre componenții lui. – Lat. *expellavare (= ex-per-lavare).

DOOM

spălá (a ~) vb., ind. prez. 3 spálă; conj. prez. 3 să spéle

spălarăm
SPĂLÁ, spăl, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța folosind apă, săpun, detergenți etc. ◊ Expr. (Tranz.) A spăla pe cineva (pe cap) = a mustra tare pe cineva, a-l ocărî. A-și spăla obrazul = a face față unei situații, a scăpa de rușine; a ieși cu bine dintr-o încurcătură. (Fam.) Iese la spălat, se spune ca o consolare glumeață celui care are o supărare, un necaz (mărunt). (Refl.) Spală-te (sau spălați-vă) sau să se spele pe cap = descurcă-te (sau descurcați-vă) sau să se descurce cu propriile puteri. ♦ Tranz. (Fam.) A purta cuiva de grijă (spălându-i rufele). ♦ Tranz. Fig. A face să se șteargă, să dispară o greșeală, un rău, o insultă. 2. Tranz. (Despre ploaie, râuri, șuvoaie etc.) A roade pământul, a-l lua și a-l duce cu sine; a produce o eroziune; a mânca, a săpa. ♦ (Despre ape, valuri) A uda, a scălda un țărm. 3. Tranz. A supune un minereu unui curent de apă pentru a separa unii dintre componenții lui. – Lat. *expellavare (= ex-per-lavare).

DOOM

spălá (a ~) vb., ind. prez. 3 spálă; conj. prez. 3 să spéle

spălarăți
SPĂLÁ, spăl, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța folosind apă, săpun, detergenți etc. ◊ Expr. (Tranz.) A spăla pe cineva (pe cap) = a mustra tare pe cineva, a-l ocărî. A-și spăla obrazul = a face față unei situații, a scăpa de rușine; a ieși cu bine dintr-o încurcătură. (Fam.) Iese la spălat, se spune ca o consolare glumeață celui care are o supărare, un necaz (mărunt). (Refl.) Spală-te (sau spălați-vă) sau să se spele pe cap = descurcă-te (sau descurcați-vă) sau să se descurce cu propriile puteri. ♦ Tranz. (Fam.) A purta cuiva de grijă (spălându-i rufele). ♦ Tranz. Fig. A face să se șteargă, să dispară o greșeală, un rău, o insultă. 2. Tranz. (Despre ploaie, râuri, șuvoaie etc.) A roade pământul, a-l lua și a-l duce cu sine; a produce o eroziune; a mânca, a săpa. ♦ (Despre ape, valuri) A uda, a scălda un țărm. 3. Tranz. A supune un minereu unui curent de apă pentru a separa unii dintre componenții lui. – Lat. *expellavare (= ex-per-lavare).

DOOM

spălá (a ~) vb., ind. prez. 3 spálă; conj. prez. 3 să spéle

spălase
SPĂLÁ, spăl, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța folosind apă, săpun, detergenți etc. ◊ Expr. (Tranz.) A spăla pe cineva (pe cap) = a mustra tare pe cineva, a-l ocărî. A-și spăla obrazul = a face față unei situații, a scăpa de rușine; a ieși cu bine dintr-o încurcătură. (Fam.) Iese la spălat, se spune ca o consolare glumeață celui care are o supărare, un necaz (mărunt). (Refl.) Spală-te (sau spălați-vă) sau să se spele pe cap = descurcă-te (sau descurcați-vă) sau să se descurce cu propriile puteri. ♦ Tranz. (Fam.) A purta cuiva de grijă (spălându-i rufele). ♦ Tranz. Fig. A face să se șteargă, să dispară o greșeală, un rău, o insultă. 2. Tranz. (Despre ploaie, râuri, șuvoaie etc.) A roade pământul, a-l lua și a-l duce cu sine; a produce o eroziune; a mânca, a săpa. ♦ (Despre ape, valuri) A uda, a scălda un țărm. 3. Tranz. A supune un minereu unui curent de apă pentru a separa unii dintre componenții lui. – Lat. *expellavare (= ex-per-lavare).

DOOM

spălá (a ~) vb., ind. prez. 3 spálă; conj. prez. 3 să spéle

spălasem
SPĂLÁ, spăl, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța folosind apă, săpun, detergenți etc. ◊ Expr. (Tranz.) A spăla pe cineva (pe cap) = a mustra tare pe cineva, a-l ocărî. A-și spăla obrazul = a face față unei situații, a scăpa de rușine; a ieși cu bine dintr-o încurcătură. (Fam.) Iese la spălat, se spune ca o consolare glumeață celui care are o supărare, un necaz (mărunt). (Refl.) Spală-te (sau spălați-vă) sau să se spele pe cap = descurcă-te (sau descurcați-vă) sau să se descurce cu propriile puteri. ♦ Tranz. (Fam.) A purta cuiva de grijă (spălându-i rufele). ♦ Tranz. Fig. A face să se șteargă, să dispară o greșeală, un rău, o insultă. 2. Tranz. (Despre ploaie, râuri, șuvoaie etc.) A roade pământul, a-l lua și a-l duce cu sine; a produce o eroziune; a mânca, a săpa. ♦ (Despre ape, valuri) A uda, a scălda un țărm. 3. Tranz. A supune un minereu unui curent de apă pentru a separa unii dintre componenții lui. – Lat. *expellavare (= ex-per-lavare).

DOOM

spălá (a ~) vb., ind. prez. 3 spálă; conj. prez. 3 să spéle

spălaseră
SPĂLÁ, spăl, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța folosind apă, săpun, detergenți etc. ◊ Expr. (Tranz.) A spăla pe cineva (pe cap) = a mustra tare pe cineva, a-l ocărî. A-și spăla obrazul = a face față unei situații, a scăpa de rușine; a ieși cu bine dintr-o încurcătură. (Fam.) Iese la spălat, se spune ca o consolare glumeață celui care are o supărare, un necaz (mărunt). (Refl.) Spală-te (sau spălați-vă) sau să se spele pe cap = descurcă-te (sau descurcați-vă) sau să se descurce cu propriile puteri. ♦ Tranz. (Fam.) A purta cuiva de grijă (spălându-i rufele). ♦ Tranz. Fig. A face să se șteargă, să dispară o greșeală, un rău, o insultă. 2. Tranz. (Despre ploaie, râuri, șuvoaie etc.) A roade pământul, a-l lua și a-l duce cu sine; a produce o eroziune; a mânca, a săpa. ♦ (Despre ape, valuri) A uda, a scălda un țărm. 3. Tranz. A supune un minereu unui curent de apă pentru a separa unii dintre componenții lui. – Lat. *expellavare (= ex-per-lavare).

DOOM

spălá (a ~) vb., ind. prez. 3 spálă; conj. prez. 3 să spéle

spălaserăm
SPĂLÁ, spăl, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța folosind apă, săpun, detergenți etc. ◊ Expr. (Tranz.) A spăla pe cineva (pe cap) = a mustra tare pe cineva, a-l ocărî. A-și spăla obrazul = a face față unei situații, a scăpa de rușine; a ieși cu bine dintr-o încurcătură. (Fam.) Iese la spălat, se spune ca o consolare glumeață celui care are o supărare, un necaz (mărunt). (Refl.) Spală-te (sau spălați-vă) sau să se spele pe cap = descurcă-te (sau descurcați-vă) sau să se descurce cu propriile puteri. ♦ Tranz. (Fam.) A purta cuiva de grijă (spălându-i rufele). ♦ Tranz. Fig. A face să se șteargă, să dispară o greșeală, un rău, o insultă. 2. Tranz. (Despre ploaie, râuri, șuvoaie etc.) A roade pământul, a-l lua și a-l duce cu sine; a produce o eroziune; a mânca, a săpa. ♦ (Despre ape, valuri) A uda, a scălda un țărm. 3. Tranz. A supune un minereu unui curent de apă pentru a separa unii dintre componenții lui. – Lat. *expellavare (= ex-per-lavare).

DOOM

spălá (a ~) vb., ind. prez. 3 spálă; conj. prez. 3 să spéle

spălaserăți
SPĂLÁ, spăl, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța folosind apă, săpun, detergenți etc. ◊ Expr. (Tranz.) A spăla pe cineva (pe cap) = a mustra tare pe cineva, a-l ocărî. A-și spăla obrazul = a face față unei situații, a scăpa de rușine; a ieși cu bine dintr-o încurcătură. (Fam.) Iese la spălat, se spune ca o consolare glumeață celui care are o supărare, un necaz (mărunt). (Refl.) Spală-te (sau spălați-vă) sau să se spele pe cap = descurcă-te (sau descurcați-vă) sau să se descurce cu propriile puteri. ♦ Tranz. (Fam.) A purta cuiva de grijă (spălându-i rufele). ♦ Tranz. Fig. A face să se șteargă, să dispară o greșeală, un rău, o insultă. 2. Tranz. (Despre ploaie, râuri, șuvoaie etc.) A roade pământul, a-l lua și a-l duce cu sine; a produce o eroziune; a mânca, a săpa. ♦ (Despre ape, valuri) A uda, a scălda un țărm. 3. Tranz. A supune un minereu unui curent de apă pentru a separa unii dintre componenții lui. – Lat. *expellavare (= ex-per-lavare).

DOOM

spălá (a ~) vb., ind. prez. 3 spálă; conj. prez. 3 să spéle

spălaseși
SPĂLÁ, spăl, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța folosind apă, săpun, detergenți etc. ◊ Expr. (Tranz.) A spăla pe cineva (pe cap) = a mustra tare pe cineva, a-l ocărî. A-și spăla obrazul = a face față unei situații, a scăpa de rușine; a ieși cu bine dintr-o încurcătură. (Fam.) Iese la spălat, se spune ca o consolare glumeață celui care are o supărare, un necaz (mărunt). (Refl.) Spală-te (sau spălați-vă) sau să se spele pe cap = descurcă-te (sau descurcați-vă) sau să se descurce cu propriile puteri. ♦ Tranz. (Fam.) A purta cuiva de grijă (spălându-i rufele). ♦ Tranz. Fig. A face să se șteargă, să dispară o greșeală, un rău, o insultă. 2. Tranz. (Despre ploaie, râuri, șuvoaie etc.) A roade pământul, a-l lua și a-l duce cu sine; a produce o eroziune; a mânca, a săpa. ♦ (Despre ape, valuri) A uda, a scălda un țărm. 3. Tranz. A supune un minereu unui curent de apă pentru a separa unii dintre componenții lui. – Lat. *expellavare (= ex-per-lavare).

DOOM

spălá (a ~) vb., ind. prez. 3 spálă; conj. prez. 3 să spéle

spălaseți
SPĂLÁ, spăl, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța folosind apă, săpun, detergenți etc. ◊ Expr. (Tranz.) A spăla pe cineva (pe cap) = a mustra tare pe cineva, a-l ocărî. A-și spăla obrazul = a face față unei situații, a scăpa de rușine; a ieși cu bine dintr-o încurcătură. (Fam.) Iese la spălat, se spune ca o consolare glumeață celui care are o supărare, un necaz (mărunt). (Refl.) Spală-te (sau spălați-vă) sau să se spele pe cap = descurcă-te (sau descurcați-vă) sau să se descurce cu propriile puteri. ♦ Tranz. (Fam.) A purta cuiva de grijă (spălându-i rufele). ♦ Tranz. Fig. A face să se șteargă, să dispară o greșeală, un rău, o insultă. 2. Tranz. (Despre ploaie, râuri, șuvoaie etc.) A roade pământul, a-l lua și a-l duce cu sine; a produce o eroziune; a mânca, a săpa. ♦ (Despre ape, valuri) A uda, a scălda un țărm. 3. Tranz. A supune un minereu unui curent de apă pentru a separa unii dintre componenții lui. – Lat. *expellavare (= ex-per-lavare).

DOOM

spălá (a ~) vb., ind. prez. 3 spálă; conj. prez. 3 să spéle

spălat
SPĂLÁ, spăl, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța folosind apă, săpun, detergenți etc. ◊ Expr. (Tranz.) A spăla pe cineva (pe cap) = a mustra tare pe cineva, a-l ocărî. A-și spăla obrazul = a face față unei situații, a scăpa de rușine; a ieși cu bine dintr-o încurcătură. (Fam.) Iese la spălat, se spune ca o consolare glumeață celui care are o supărare, un necaz (mărunt). (Refl.) Spală-te (sau spălați-vă) sau să se spele pe cap = descurcă-te (sau descurcați-vă) sau să se descurce cu propriile puteri. ♦ Tranz. (Fam.) A purta cuiva de grijă (spălându-i rufele). ♦ Tranz. Fig. A face să se șteargă, să dispară o greșeală, un rău, o insultă. 2. Tranz. (Despre ploaie, râuri, șuvoaie etc.) A roade pământul, a-l lua și a-l duce cu sine; a produce o eroziune; a mânca, a săpa. ♦ (Despre ape, valuri) A uda, a scălda un țărm. 3. Tranz. A supune un minereu unui curent de apă pentru a separa unii dintre componenții lui. – Lat. *expellavare (= ex-per-lavare).

DOOM

spălá (a ~) vb., ind. prez. 3 spálă; conj. prez. 3 să spéle

spălat
SPĂLÁT², -Ă, spălați, -te, adj. 1. Curățat cu ajutorul apei, săpunului, detergenților etc.; curat. 2. (Despre oameni și corpul lor) îngrijit, dichisit. ♦ Fig. Cu educație îngrijită, cu maniere alese, bine-crescut. – V. spăla.

spălat
SPĂLÁT¹, spălaturi, s. n. Faptul de a (se) spăla. – V. spăla.

DOOM

spălát s. n., pl. spăláturi

spălata
SPĂLÁT², -Ă, spălați, -te, adj. 1. Curățat cu ajutorul apei, săpunului, detergenților etc.; curat. 2. (Despre oameni și corpul lor) îngrijit, dichisit. ♦ Fig. Cu educație îngrijită, cu maniere alese, bine-crescut. – V. spăla.

spălate
SPĂLÁT², -Ă, spălați, -te, adj. 1. Curățat cu ajutorul apei, săpunului, detergenților etc.; curat. 2. (Despre oameni și corpul lor) îngrijit, dichisit. ♦ Fig. Cu educație îngrijită, cu maniere alese, bine-crescut. – V. spăla.

spălatei
SPĂLÁT², -Ă, spălați, -te, adj. 1. Curățat cu ajutorul apei, săpunului, detergenților etc.; curat. 2. (Despre oameni și corpul lor) îngrijit, dichisit. ♦ Fig. Cu educație îngrijită, cu maniere alese, bine-crescut. – V. spăla.

spălatele
SPĂLÁT², -Ă, spălați, -te, adj. 1. Curățat cu ajutorul apei, săpunului, detergenților etc.; curat. 2. (Despre oameni și corpul lor) îngrijit, dichisit. ♦ Fig. Cu educație îngrijită, cu maniere alese, bine-crescut. – V. spăla.

spălatelor
SPĂLÁT², -Ă, spălați, -te, adj. 1. Curățat cu ajutorul apei, săpunului, detergenților etc.; curat. 2. (Despre oameni și corpul lor) îngrijit, dichisit. ♦ Fig. Cu educație îngrijită, cu maniere alese, bine-crescut. – V. spăla.

spălatul
SPĂLÁT², -Ă, spălați, -te, adj. 1. Curățat cu ajutorul apei, săpunului, detergenților etc.; curat. 2. (Despre oameni și corpul lor) îngrijit, dichisit. ♦ Fig. Cu educație îngrijită, cu maniere alese, bine-crescut. – V. spăla.

spălatul
SPĂLÁT¹, spălaturi, s. n. Faptul de a (se) spăla. – V. spăla.

DOOM

spălát s. n., pl. spăláturi

spălatului
SPĂLÁT², -Ă, spălați, -te, adj. 1. Curățat cu ajutorul apei, săpunului, detergenților etc.; curat. 2. (Despre oameni și corpul lor) îngrijit, dichisit. ♦ Fig. Cu educație îngrijită, cu maniere alese, bine-crescut. – V. spăla.

spălatului
SPĂLÁT¹, spălaturi, s. n. Faptul de a (se) spăla. – V. spăla.

DOOM

spălát s. n., pl. spăláturi

spălaturi
SPĂLÁT¹, spălaturi, s. n. Faptul de a (se) spăla. – V. spăla.

DOOM

spălát s. n., pl. spăláturi

spălaturile
SPĂLÁT¹, spălaturi, s. n. Faptul de a (se) spăla. – V. spăla.

DOOM

spălát s. n., pl. spăláturi

spălaturilor
SPĂLÁT¹, spălaturi, s. n. Faptul de a (se) spăla. – V. spăla.

DOOM

spălát s. n., pl. spăláturi

spălau
SPĂLÁ, spăl, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța folosind apă, săpun, detergenți etc. ◊ Expr. (Tranz.) A spăla pe cineva (pe cap) = a mustra tare pe cineva, a-l ocărî. A-și spăla obrazul = a face față unei situații, a scăpa de rușine; a ieși cu bine dintr-o încurcătură. (Fam.) Iese la spălat, se spune ca o consolare glumeață celui care are o supărare, un necaz (mărunt). (Refl.) Spală-te (sau spălați-vă) sau să se spele pe cap = descurcă-te (sau descurcați-vă) sau să se descurce cu propriile puteri. ♦ Tranz. (Fam.) A purta cuiva de grijă (spălându-i rufele). ♦ Tranz. Fig. A face să se șteargă, să dispară o greșeală, un rău, o insultă. 2. Tranz. (Despre ploaie, râuri, șuvoaie etc.) A roade pământul, a-l lua și a-l duce cu sine; a produce o eroziune; a mânca, a săpa. ♦ (Despre ape, valuri) A uda, a scălda un țărm. 3. Tranz. A supune un minereu unui curent de apă pentru a separa unii dintre componenții lui. – Lat. *expellavare (= ex-per-lavare).

DOOM

spălá (a ~) vb., ind. prez. 3 spálă; conj. prez. 3 să spéle

spălași
SPĂLÁ, spăl, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța folosind apă, săpun, detergenți etc. ◊ Expr. (Tranz.) A spăla pe cineva (pe cap) = a mustra tare pe cineva, a-l ocărî. A-și spăla obrazul = a face față unei situații, a scăpa de rușine; a ieși cu bine dintr-o încurcătură. (Fam.) Iese la spălat, se spune ca o consolare glumeață celui care are o supărare, un necaz (mărunt). (Refl.) Spală-te (sau spălați-vă) sau să se spele pe cap = descurcă-te (sau descurcați-vă) sau să se descurce cu propriile puteri. ♦ Tranz. (Fam.) A purta cuiva de grijă (spălându-i rufele). ♦ Tranz. Fig. A face să se șteargă, să dispară o greșeală, un rău, o insultă. 2. Tranz. (Despre ploaie, râuri, șuvoaie etc.) A roade pământul, a-l lua și a-l duce cu sine; a produce o eroziune; a mânca, a săpa. ♦ (Despre ape, valuri) A uda, a scălda un țărm. 3. Tranz. A supune un minereu unui curent de apă pentru a separa unii dintre componenții lui. – Lat. *expellavare (= ex-per-lavare).

DOOM

spălá (a ~) vb., ind. prez. 3 spálă; conj. prez. 3 să spéle

spălați
SPĂLÁ, spăl, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța folosind apă, săpun, detergenți etc. ◊ Expr. (Tranz.) A spăla pe cineva (pe cap) = a mustra tare pe cineva, a-l ocărî. A-și spăla obrazul = a face față unei situații, a scăpa de rușine; a ieși cu bine dintr-o încurcătură. (Fam.) Iese la spălat, se spune ca o consolare glumeață celui care are o supărare, un necaz (mărunt). (Refl.) Spală-te (sau spălați-vă) sau să se spele pe cap = descurcă-te (sau descurcați-vă) sau să se descurce cu propriile puteri. ♦ Tranz. (Fam.) A purta cuiva de grijă (spălându-i rufele). ♦ Tranz. Fig. A face să se șteargă, să dispară o greșeală, un rău, o insultă. 2. Tranz. (Despre ploaie, râuri, șuvoaie etc.) A roade pământul, a-l lua și a-l duce cu sine; a produce o eroziune; a mânca, a săpa. ♦ (Despre ape, valuri) A uda, a scălda un țărm. 3. Tranz. A supune un minereu unui curent de apă pentru a separa unii dintre componenții lui. – Lat. *expellavare (= ex-per-lavare).

DOOM

spălá (a ~) vb., ind. prez. 3 spálă; conj. prez. 3 să spéle

spălați
SPĂLÁT², -Ă, spălați, -te, adj. 1. Curățat cu ajutorul apei, săpunului, detergenților etc.; curat. 2. (Despre oameni și corpul lor) îngrijit, dichisit. ♦ Fig. Cu educație îngrijită, cu maniere alese, bine-crescut. – V. spăla.

spălații
SPĂLÁT², -Ă, spălați, -te, adj. 1. Curățat cu ajutorul apei, săpunului, detergenților etc.; curat. 2. (Despre oameni și corpul lor) îngrijit, dichisit. ♦ Fig. Cu educație îngrijită, cu maniere alese, bine-crescut. – V. spăla.

spălaților
SPĂLÁT², -Ă, spălați, -te, adj. 1. Curățat cu ajutorul apei, săpunului, detergenților etc.; curat. 2. (Despre oameni și corpul lor) îngrijit, dichisit. ♦ Fig. Cu educație îngrijită, cu maniere alese, bine-crescut. – V. spăla.

spălând
SPĂLÁ, spăl, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța folosind apă, săpun, detergenți etc. ◊ Expr. (Tranz.) A spăla pe cineva (pe cap) = a mustra tare pe cineva, a-l ocărî. A-și spăla obrazul = a face față unei situații, a scăpa de rușine; a ieși cu bine dintr-o încurcătură. (Fam.) Iese la spălat, se spune ca o consolare glumeață celui care are o supărare, un necaz (mărunt). (Refl.) Spală-te (sau spălați-vă) sau să se spele pe cap = descurcă-te (sau descurcați-vă) sau să se descurce cu propriile puteri. ♦ Tranz. (Fam.) A purta cuiva de grijă (spălându-i rufele). ♦ Tranz. Fig. A face să se șteargă, să dispară o greșeală, un rău, o insultă. 2. Tranz. (Despre ploaie, râuri, șuvoaie etc.) A roade pământul, a-l lua și a-l duce cu sine; a produce o eroziune; a mânca, a săpa. ♦ (Despre ape, valuri) A uda, a scălda un țărm. 3. Tranz. A supune un minereu unui curent de apă pentru a separa unii dintre componenții lui. – Lat. *expellavare (= ex-per-lavare).

DOOM

spălá (a ~) vb., ind. prez. 3 spálă; conj. prez. 3 să spéle

spălînd
SPĂLÁ, spăl, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța folosind apă, săpun, detergenți etc. ◊ Expr. (Tranz.) A spăla pe cineva (pe cap) = a mustra tare pe cineva, a-l ocărî. A-și spăla obrazul = a face față unei situații, a scăpa de rușine; a ieși cu bine dintr-o încurcătură. (Fam.) Iese la spălat, se spune ca o consolare glumeață celui care are o supărare, un necaz (mărunt). (Refl.) Spală-te (sau spălați-vă) sau să se spele pe cap = descurcă-te (sau descurcați-vă) sau să se descurce cu propriile puteri. ♦ Tranz. (Fam.) A purta cuiva de grijă (spălându-i rufele). ♦ Tranz. Fig. A face să se șteargă, să dispară o greșeală, un rău, o insultă. 2. Tranz. (Despre ploaie, râuri, șuvoaie etc.) A roade pământul, a-l lua și a-l duce cu sine; a produce o eroziune; a mânca, a săpa. ♦ (Despre ape, valuri) A uda, a scălda un țărm. 3. Tranz. A supune un minereu unui curent de apă pentru a separa unii dintre componenții lui. – Lat. *expellavare (= ex-per-lavare).

DOOM

spălá (a ~) vb., ind. prez. 3 spálă; conj. prez. 3 să spéle

spălăcea
SPĂLĂCÍ, spălăcesc, vb. IV. Refl. A-și pierde culoarea inițială, a deveni mai șters, a se decolora (la spălat sau la soare). – Din spăla.

DOOM

!spălăcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spălăcéște, imperf. 3 sg. se spălăceá; conj. prez. 3 să se spălăceáscă

spălăceai
SPĂLĂCÍ, spălăcesc, vb. IV. Refl. A-și pierde culoarea inițială, a deveni mai șters, a se decolora (la spălat sau la soare). – Din spăla.

DOOM

!spălăcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spălăcéște, imperf. 3 sg. se spălăceá; conj. prez. 3 să se spălăceáscă

spălăceam
SPĂLĂCÍ, spălăcesc, vb. IV. Refl. A-și pierde culoarea inițială, a deveni mai șters, a se decolora (la spălat sau la soare). – Din spăla.

DOOM

!spălăcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spălăcéște, imperf. 3 sg. se spălăceá; conj. prez. 3 să se spălăceáscă

spălăcească
SPĂLĂCÍ, spălăcesc, vb. IV. Refl. A-și pierde culoarea inițială, a deveni mai șters, a se decolora (la spălat sau la soare). – Din spăla.

DOOM

!spălăcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spălăcéște, imperf. 3 sg. se spălăceá; conj. prez. 3 să se spălăceáscă

spălăceau
SPĂLĂCÍ, spălăcesc, vb. IV. Refl. A-și pierde culoarea inițială, a deveni mai șters, a se decolora (la spălat sau la soare). – Din spăla.

DOOM

!spălăcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spălăcéște, imperf. 3 sg. se spălăceá; conj. prez. 3 să se spălăceáscă

spălăceați
SPĂLĂCÍ, spălăcesc, vb. IV. Refl. A-și pierde culoarea inițială, a deveni mai șters, a se decolora (la spălat sau la soare). – Din spăla.

DOOM

!spălăcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spălăcéște, imperf. 3 sg. se spălăceá; conj. prez. 3 să se spălăceáscă

spălăcesc
SPĂLĂCÍ, spălăcesc, vb. IV. Refl. A-și pierde culoarea inițială, a deveni mai șters, a se decolora (la spălat sau la soare). – Din spăla.

DOOM

!spălăcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spălăcéște, imperf. 3 sg. se spălăceá; conj. prez. 3 să se spălăceáscă

spălăcește
SPĂLĂCÍ, spălăcesc, vb. IV. Refl. A-și pierde culoarea inițială, a deveni mai șters, a se decolora (la spălat sau la soare). – Din spăla.

DOOM

!spălăcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spălăcéște, imperf. 3 sg. se spălăceá; conj. prez. 3 să se spălăceáscă

spălăcești
SPĂLĂCÍ, spălăcesc, vb. IV. Refl. A-și pierde culoarea inițială, a deveni mai șters, a se decolora (la spălat sau la soare). – Din spăla.

DOOM

!spălăcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spălăcéște, imperf. 3 sg. se spălăceá; conj. prez. 3 să se spălăceáscă

spălăci
SPĂLĂCÍ, spălăcesc, vb. IV. Refl. A-și pierde culoarea inițială, a deveni mai șters, a se decolora (la spălat sau la soare). – Din spăla.

DOOM

!spălăcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spălăcéște, imperf. 3 sg. se spălăceá; conj. prez. 3 să se spălăceáscă

spălăcii
SPĂLĂCÍ, spălăcesc, vb. IV. Refl. A-și pierde culoarea inițială, a deveni mai șters, a se decolora (la spălat sau la soare). – Din spăla.

DOOM

!spălăcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spălăcéște, imperf. 3 sg. se spălăceá; conj. prez. 3 să se spălăceáscă

spălăcim
SPĂLĂCÍ, spălăcesc, vb. IV. Refl. A-și pierde culoarea inițială, a deveni mai șters, a se decolora (la spălat sau la soare). – Din spăla.

DOOM

!spălăcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spălăcéște, imperf. 3 sg. se spălăceá; conj. prez. 3 să se spălăceáscă

spălăcind
SPĂLĂCÍ, spălăcesc, vb. IV. Refl. A-și pierde culoarea inițială, a deveni mai șters, a se decolora (la spălat sau la soare). – Din spăla.

DOOM

!spălăcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spălăcéște, imperf. 3 sg. se spălăceá; conj. prez. 3 să se spălăceáscă

spălăcioasa
SPĂLĂCIOÁSĂ, spălăcioase, s. f. Mică plantă erbacee cu tulpina păroasă, cu frunzele lunguiețe și crestate și cu florile galbene (Senecio vernalis). – Spălăci + suf. -oasă.

DOOM

spălăcioásă s. f., g.-d. art. spălăcioásei; pl. spălăcioáse

spălăcioase
SPĂLĂCIOÁSĂ, spălăcioase, s. f. Mică plantă erbacee cu tulpina păroasă, cu frunzele lunguiețe și crestate și cu florile galbene (Senecio vernalis). – Spălăci + suf. -oasă.

DOOM

spălăcioásă s. f., g.-d. art. spălăcioásei; pl. spălăcioáse

spălăcioasei
SPĂLĂCIOÁSĂ, spălăcioase, s. f. Mică plantă erbacee cu tulpina păroasă, cu frunzele lunguiețe și crestate și cu florile galbene (Senecio vernalis). – Spălăci + suf. -oasă.

DOOM

spălăcioásă s. f., g.-d. art. spălăcioásei; pl. spălăcioáse

spălăcioasele
SPĂLĂCIOÁSĂ, spălăcioase, s. f. Mică plantă erbacee cu tulpina păroasă, cu frunzele lunguiețe și crestate și cu florile galbene (Senecio vernalis). – Spălăci + suf. -oasă.

DOOM

spălăcioásă s. f., g.-d. art. spălăcioásei; pl. spălăcioáse

spălăcioaselor
SPĂLĂCIOÁSĂ, spălăcioase, s. f. Mică plantă erbacee cu tulpina păroasă, cu frunzele lunguiețe și crestate și cu florile galbene (Senecio vernalis). – Spălăci + suf. -oasă.

DOOM

spălăcioásă s. f., g.-d. art. spălăcioásei; pl. spălăcioáse

spălăcire
SPĂLĂCÍ, spălăcesc, vb. IV. Refl. A-și pierde culoarea inițială, a deveni mai șters, a se decolora (la spălat sau la soare). – Din spăla.

DOOM

!spălăcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spălăcéște, imperf. 3 sg. se spălăceá; conj. prez. 3 să se spălăceáscă

spălăcire
SPĂLĂCÍRE, spălăciri, s. f. Faptul de a se spălăci; decolorare. – V. spălăci.

DOOM

spălăcíre s. f., g.-d. art. spălăcírii; pl. spălăcíri

spălăcirea
SPĂLĂCÍRE, spălăciri, s. f. Faptul de a se spălăci; decolorare. – V. spălăci.

DOOM

spălăcíre s. f., g.-d. art. spălăcírii; pl. spălăcíri

spălăciri
SPĂLĂCÍRE, spălăciri, s. f. Faptul de a se spălăci; decolorare. – V. spălăci.

DOOM

spălăcíre s. f., g.-d. art. spălăcírii; pl. spălăcíri

spălăcirii
SPĂLĂCÍRE, spălăciri, s. f. Faptul de a se spălăci; decolorare. – V. spălăci.

DOOM

spălăcíre s. f., g.-d. art. spălăcírii; pl. spălăcíri

spălăcirile
SPĂLĂCÍRE, spălăciri, s. f. Faptul de a se spălăci; decolorare. – V. spălăci.

DOOM

spălăcíre s. f., g.-d. art. spălăcírii; pl. spălăcíri

spălăcirilor
SPĂLĂCÍRE, spălăciri, s. f. Faptul de a se spălăci; decolorare. – V. spălăci.

DOOM

spălăcíre s. f., g.-d. art. spălăcírii; pl. spălăcíri

spălăciră
SPĂLĂCÍ, spălăcesc, vb. IV. Refl. A-și pierde culoarea inițială, a deveni mai șters, a se decolora (la spălat sau la soare). – Din spăla.

DOOM

!spălăcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spălăcéște, imperf. 3 sg. se spălăceá; conj. prez. 3 să se spălăceáscă

spălăcirăm
SPĂLĂCÍ, spălăcesc, vb. IV. Refl. A-și pierde culoarea inițială, a deveni mai șters, a se decolora (la spălat sau la soare). – Din spăla.

DOOM

!spălăcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spălăcéște, imperf. 3 sg. se spălăceá; conj. prez. 3 să se spălăceáscă

spălăcirăți
SPĂLĂCÍ, spălăcesc, vb. IV. Refl. A-și pierde culoarea inițială, a deveni mai șters, a se decolora (la spălat sau la soare). – Din spăla.

DOOM

!spălăcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spălăcéște, imperf. 3 sg. se spălăceá; conj. prez. 3 să se spălăceáscă

spălăcise
SPĂLĂCÍ, spălăcesc, vb. IV. Refl. A-și pierde culoarea inițială, a deveni mai șters, a se decolora (la spălat sau la soare). – Din spăla.

DOOM

!spălăcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spălăcéște, imperf. 3 sg. se spălăceá; conj. prez. 3 să se spălăceáscă

spălăcisem
SPĂLĂCÍ, spălăcesc, vb. IV. Refl. A-și pierde culoarea inițială, a deveni mai șters, a se decolora (la spălat sau la soare). – Din spăla.

DOOM

!spălăcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spălăcéște, imperf. 3 sg. se spălăceá; conj. prez. 3 să se spălăceáscă

spălăciseră
SPĂLĂCÍ, spălăcesc, vb. IV. Refl. A-și pierde culoarea inițială, a deveni mai șters, a se decolora (la spălat sau la soare). – Din spăla.

DOOM

!spălăcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spălăcéște, imperf. 3 sg. se spălăceá; conj. prez. 3 să se spălăceáscă

spălăciserăm
SPĂLĂCÍ, spălăcesc, vb. IV. Refl. A-și pierde culoarea inițială, a deveni mai șters, a se decolora (la spălat sau la soare). – Din spăla.

DOOM

!spălăcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spălăcéște, imperf. 3 sg. se spălăceá; conj. prez. 3 să se spălăceáscă

spălăciserăți
SPĂLĂCÍ, spălăcesc, vb. IV. Refl. A-și pierde culoarea inițială, a deveni mai șters, a se decolora (la spălat sau la soare). – Din spăla.

DOOM

!spălăcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spălăcéște, imperf. 3 sg. se spălăceá; conj. prez. 3 să se spălăceáscă

spălăciseși
SPĂLĂCÍ, spălăcesc, vb. IV. Refl. A-și pierde culoarea inițială, a deveni mai șters, a se decolora (la spălat sau la soare). – Din spăla.

DOOM

!spălăcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spălăcéște, imperf. 3 sg. se spălăceá; conj. prez. 3 să se spălăceáscă

spălăciseți
SPĂLĂCÍ, spălăcesc, vb. IV. Refl. A-și pierde culoarea inițială, a deveni mai șters, a se decolora (la spălat sau la soare). – Din spăla.

DOOM

!spălăcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spălăcéște, imperf. 3 sg. se spălăceá; conj. prez. 3 să se spălăceáscă

spălăcit
SPĂLĂCÍ, spălăcesc, vb. IV. Refl. A-și pierde culoarea inițială, a deveni mai șters, a se decolora (la spălat sau la soare). – Din spăla.

DOOM

!spălăcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spălăcéște, imperf. 3 sg. se spălăceá; conj. prez. 3 să se spălăceáscă

spălăcit
SPĂLĂCÍT, -Ă, spălăciți, -te, adj. Care este lipsit de culori vii, ale cărui culori s-au șters; decolorat. ♦ Palid, searbăd, fad; p. ext. lipsit de expresie, de vioiciune; ofilit. – V. spălăci.

spălăcita
SPĂLĂCÍT, -Ă, spălăciți, -te, adj. Care este lipsit de culori vii, ale cărui culori s-au șters; decolorat. ♦ Palid, searbăd, fad; p. ext. lipsit de expresie, de vioiciune; ofilit. – V. spălăci.

spălăcite
SPĂLĂCÍT, -Ă, spălăciți, -te, adj. Care este lipsit de culori vii, ale cărui culori s-au șters; decolorat. ♦ Palid, searbăd, fad; p. ext. lipsit de expresie, de vioiciune; ofilit. – V. spălăci.

spălăcitei
SPĂLĂCÍT, -Ă, spălăciți, -te, adj. Care este lipsit de culori vii, ale cărui culori s-au șters; decolorat. ♦ Palid, searbăd, fad; p. ext. lipsit de expresie, de vioiciune; ofilit. – V. spălăci.

spălăcitele
SPĂLĂCÍT, -Ă, spălăciți, -te, adj. Care este lipsit de culori vii, ale cărui culori s-au șters; decolorat. ♦ Palid, searbăd, fad; p. ext. lipsit de expresie, de vioiciune; ofilit. – V. spălăci.

spălăcitelor
SPĂLĂCÍT, -Ă, spălăciți, -te, adj. Care este lipsit de culori vii, ale cărui culori s-au șters; decolorat. ♦ Palid, searbăd, fad; p. ext. lipsit de expresie, de vioiciune; ofilit. – V. spălăci.

spălăcitul
SPĂLĂCÍT, -Ă, spălăciți, -te, adj. Care este lipsit de culori vii, ale cărui culori s-au șters; decolorat. ♦ Palid, searbăd, fad; p. ext. lipsit de expresie, de vioiciune; ofilit. – V. spălăci.

spălăcitului
SPĂLĂCÍT, -Ă, spălăciți, -te, adj. Care este lipsit de culori vii, ale cărui culori s-au șters; decolorat. ♦ Palid, searbăd, fad; p. ext. lipsit de expresie, de vioiciune; ofilit. – V. spălăci.

spălăcitura
SPĂLĂCITÚRĂ, spălăcituri, s. f. (Rar) Obiect spălăcit, decolorat. – Spălăci + suf. -tură.

DOOM

spălăcitúră (rar) s. f., g.-d. art. spălăcitúrii; pl. spălăcitúri

spălăcituri
SPĂLĂCITÚRĂ, spălăcituri, s. f. (Rar) Obiect spălăcit, decolorat. – Spălăci + suf. -tură.

DOOM

spălăcitúră (rar) s. f., g.-d. art. spălăcitúrii; pl. spălăcitúri

spălăciturii
SPĂLĂCITÚRĂ, spălăcituri, s. f. (Rar) Obiect spălăcit, decolorat. – Spălăci + suf. -tură.

DOOM

spălăcitúră (rar) s. f., g.-d. art. spălăcitúrii; pl. spălăcitúri

spălăciturile
SPĂLĂCITÚRĂ, spălăcituri, s. f. (Rar) Obiect spălăcit, decolorat. – Spălăci + suf. -tură.

DOOM

spălăcitúră (rar) s. f., g.-d. art. spălăcitúrii; pl. spălăcitúri

spălăciturilor
SPĂLĂCITÚRĂ, spălăcituri, s. f. (Rar) Obiect spălăcit, decolorat. – Spălăci + suf. -tură.

DOOM

spălăcitúră (rar) s. f., g.-d. art. spălăcitúrii; pl. spălăcitúri

spălăciși
SPĂLĂCÍ, spălăcesc, vb. IV. Refl. A-și pierde culoarea inițială, a deveni mai șters, a se decolora (la spălat sau la soare). – Din spăla.

DOOM

!spălăcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spălăcéște, imperf. 3 sg. se spălăceá; conj. prez. 3 să se spălăceáscă

spălăciți
SPĂLĂCÍ, spălăcesc, vb. IV. Refl. A-și pierde culoarea inițială, a deveni mai șters, a se decolora (la spălat sau la soare). – Din spăla.

DOOM

!spălăcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spălăcéște, imperf. 3 sg. se spălăceá; conj. prez. 3 să se spălăceáscă

spălăciți
SPĂLĂCÍT, -Ă, spălăciți, -te, adj. Care este lipsit de culori vii, ale cărui culori s-au șters; decolorat. ♦ Palid, searbăd, fad; p. ext. lipsit de expresie, de vioiciune; ofilit. – V. spălăci.

spălăciții
SPĂLĂCÍT, -Ă, spălăciți, -te, adj. Care este lipsit de culori vii, ale cărui culori s-au șters; decolorat. ♦ Palid, searbăd, fad; p. ext. lipsit de expresie, de vioiciune; ofilit. – V. spălăci.

spălăciților
SPĂLĂCÍT, -Ă, spălăciți, -te, adj. Care este lipsit de culori vii, ale cărui culori s-au șters; decolorat. ♦ Palid, searbăd, fad; p. ext. lipsit de expresie, de vioiciune; ofilit. – V. spălăci.

spălări
SPĂLÁRE, spălări, s. f. Acțiunea de a (se) spăla și rezultatul ei. – V. spăla.

DOOM

spăláre s. f., g.-d. art. spălắrii; pl. spălắri

spălării
SPĂLÁRE, spălări, s. f. Acțiunea de a (se) spăla și rezultatul ei. – V. spăla.

DOOM

spăláre s. f., g.-d. art. spălắrii; pl. spălắri

spălările
SPĂLÁRE, spălări, s. f. Acțiunea de a (se) spăla și rezultatul ei. – V. spăla.

DOOM

spăláre s. f., g.-d. art. spălắrii; pl. spălắri

spălărilor
SPĂLÁRE, spălări, s. f. Acțiunea de a (se) spăla și rezultatul ei. – V. spăla.

DOOM

spăláre s. f., g.-d. art. spălắrii; pl. spălắri

spălătoare
SPĂLĂTÓR, (I) spălătoare, s. n. (II) spălători, s. m. I. S. n. 1. Obiect sau instalație sanitară care servește la spălatul oamenilor. ♦ Chiuvetă specială în care se spală vasele de bucătărie. 2. Bucată de pânză, de sârmă etc. cu ajutorul căreia se freacă și se spală vasele. 3. Instalație specială, în anumite întreprinderi, unde se spală materiile prime sau semifabricate. II. S. m. Muncitor dintr-o întreprindere care se ocupă cu spălatul anumitor materiale. – Spăla + suf. -ător.

DOOM

spălătór² (încăpere, instalație) s. n., pl. spălătoáre

spălătoarea
SPĂLĂTÓR, (I) spălătoare, s. n. (II) spălători, s. m. I. S. n. 1. Obiect sau instalație sanitară care servește la spălatul oamenilor. ♦ Chiuvetă specială în care se spală vasele de bucătărie. 2. Bucată de pânză, de sârmă etc. cu ajutorul căreia se freacă și se spală vasele. 3. Instalație specială, în anumite întreprinderi, unde se spală materiile prime sau semifabricate. II. S. m. Muncitor dintr-o întreprindere care se ocupă cu spălatul anumitor materiale. – Spăla + suf. -ător.

DOOM

spălătór² (încăpere, instalație) s. n., pl. spălătoáre

spălătoarei
SPĂLĂTÓR, (I) spălătoare, s. n. (II) spălători, s. m. I. S. n. 1. Obiect sau instalație sanitară care servește la spălatul oamenilor. ♦ Chiuvetă specială în care se spală vasele de bucătărie. 2. Bucată de pânză, de sârmă etc. cu ajutorul căreia se freacă și se spală vasele. 3. Instalație specială, în anumite întreprinderi, unde se spală materiile prime sau semifabricate. II. S. m. Muncitor dintr-o întreprindere care se ocupă cu spălatul anumitor materiale. – Spăla + suf. -ător.

DOOM

spălătór² (încăpere, instalație) s. n., pl. spălătoáre

spălătoarele
SPĂLĂTÓR, (I) spălătoare, s. n. (II) spălători, s. m. I. S. n. 1. Obiect sau instalație sanitară care servește la spălatul oamenilor. ♦ Chiuvetă specială în care se spală vasele de bucătărie. 2. Bucată de pânză, de sârmă etc. cu ajutorul căreia se freacă și se spală vasele. 3. Instalație specială, în anumite întreprinderi, unde se spală materiile prime sau semifabricate. II. S. m. Muncitor dintr-o întreprindere care se ocupă cu spălatul anumitor materiale. – Spăla + suf. -ător.

DOOM

spălătór² (încăpere, instalație) s. n., pl. spălătoáre

spălătoarelor
SPĂLĂTÓR, (I) spălătoare, s. n. (II) spălători, s. m. I. S. n. 1. Obiect sau instalație sanitară care servește la spălatul oamenilor. ♦ Chiuvetă specială în care se spală vasele de bucătărie. 2. Bucată de pânză, de sârmă etc. cu ajutorul căreia se freacă și se spală vasele. 3. Instalație specială, în anumite întreprinderi, unde se spală materiile prime sau semifabricate. II. S. m. Muncitor dintr-o întreprindere care se ocupă cu spălatul anumitor materiale. – Spăla + suf. -ător.

DOOM

spălătór² (încăpere, instalație) s. n., pl. spălătoáre

spălător
SPĂLĂTÓR, (I) spălătoare, s. n. (II) spălători, s. m. I. S. n. 1. Obiect sau instalație sanitară care servește la spălatul oamenilor. ♦ Chiuvetă specială în care se spală vasele de bucătărie. 2. Bucată de pânză, de sârmă etc. cu ajutorul căreia se freacă și se spală vasele. 3. Instalație specială, în anumite întreprinderi, unde se spală materiile prime sau semifabricate. II. S. m. Muncitor dintr-o întreprindere care se ocupă cu spălatul anumitor materiale. – Spăla + suf. -ător.

DOOM

spălătór² (încăpere, instalație) s. n., pl. spălătoáre

spălătoreasa
SPĂLĂTOREÁSĂ, spălătorese, s. f. Femeie care se ocupă cu spălatul rufelor. – Spălător + suf. -easă.

DOOM

spălătoreásă s. f., g.-d. art. spălătorései; pl. spălătorése

spălătorese
SPĂLĂTOREÁSĂ, spălătorese, s. f. Femeie care se ocupă cu spălatul rufelor. – Spălător + suf. -easă.

DOOM

spălătoreásă s. f., g.-d. art. spălătorései; pl. spălătorése

spălătoresei
SPĂLĂTOREÁSĂ, spălătorese, s. f. Femeie care se ocupă cu spălatul rufelor. – Spălător + suf. -easă.

DOOM

spălătoreásă s. f., g.-d. art. spălătorései; pl. spălătorése

spălătoresele
SPĂLĂTOREÁSĂ, spălătorese, s. f. Femeie care se ocupă cu spălatul rufelor. – Spălător + suf. -easă.

DOOM

spălătoreásă s. f., g.-d. art. spălătorései; pl. spălătorése

spălătoreselor
SPĂLĂTOREÁSĂ, spălătorese, s. f. Femeie care se ocupă cu spălatul rufelor. – Spălător + suf. -easă.

DOOM

spălătoreásă s. f., g.-d. art. spălătorései; pl. spălătorése

spălători
SPĂLĂTÓR, (I) spălătoare, s. n. (II) spălători, s. m. I. S. n. 1. Obiect sau instalație sanitară care servește la spălatul oamenilor. ♦ Chiuvetă specială în care se spală vasele de bucătărie. 2. Bucată de pânză, de sârmă etc. cu ajutorul căreia se freacă și se spală vasele. 3. Instalație specială, în anumite întreprinderi, unde se spală materiile prime sau semifabricate. II. S. m. Muncitor dintr-o întreprindere care se ocupă cu spălatul anumitor materiale. – Spăla + suf. -ător.

DOOM

spălătór² (încăpere, instalație) s. n., pl. spălătoáre

spălătoria
SPĂLĂTORÍE, spălătorii, s. f. 1. Încăpere sau clădire special amenajată în care se spală rufe. 2. Instalație de spălare și de înnobilare a unor substanțe minerale. – Spălător + suf. -ie.

DOOM

spălătoríe s. f., art. spălătoría, g.-d. art. spălătoríei; pl. spălătoríi, art. spălătoríile

spălătorie
SPĂLĂTORÍE, spălătorii, s. f. 1. Încăpere sau clădire special amenajată în care se spală rufe. 2. Instalație de spălare și de înnobilare a unor substanțe minerale. – Spălător + suf. -ie.

DOOM

spălătoríe s. f., art. spălătoría, g.-d. art. spălătoríei; pl. spălătoríi, art. spălătoríile

spălătoriei
SPĂLĂTORÍE, spălătorii, s. f. 1. Încăpere sau clădire special amenajată în care se spală rufe. 2. Instalație de spălare și de înnobilare a unor substanțe minerale. – Spălător + suf. -ie.

DOOM

spălătoríe s. f., art. spălătoría, g.-d. art. spălătoríei; pl. spălătoríi, art. spălătoríile

spălătorii
SPĂLĂTÓR, (I) spălătoare, s. n. (II) spălători, s. m. I. S. n. 1. Obiect sau instalație sanitară care servește la spălatul oamenilor. ♦ Chiuvetă specială în care se spală vasele de bucătărie. 2. Bucată de pânză, de sârmă etc. cu ajutorul căreia se freacă și se spală vasele. 3. Instalație specială, în anumite întreprinderi, unde se spală materiile prime sau semifabricate. II. S. m. Muncitor dintr-o întreprindere care se ocupă cu spălatul anumitor materiale. – Spăla + suf. -ător.

DOOM

spălătór² (încăpere, instalație) s. n., pl. spălătoáre

spălătorii
SPĂLĂTORÍE, spălătorii, s. f. 1. Încăpere sau clădire special amenajată în care se spală rufe. 2. Instalație de spălare și de înnobilare a unor substanțe minerale. – Spălător + suf. -ie.

DOOM

spălătoríe s. f., art. spălătoría, g.-d. art. spălătoríei; pl. spălătoríi, art. spălătoríile

spălătoriile
SPĂLĂTORÍE, spălătorii, s. f. 1. Încăpere sau clădire special amenajată în care se spală rufe. 2. Instalație de spălare și de înnobilare a unor substanțe minerale. – Spălător + suf. -ie.

DOOM

spălătoríe s. f., art. spălătoría, g.-d. art. spălătoríei; pl. spălătoríi, art. spălătoríile

spălătoriilor
SPĂLĂTORÍE, spălătorii, s. f. 1. Încăpere sau clădire special amenajată în care se spală rufe. 2. Instalație de spălare și de înnobilare a unor substanțe minerale. – Spălător + suf. -ie.

DOOM

spălătoríe s. f., art. spălătoría, g.-d. art. spălătoríei; pl. spălătoríi, art. spălătoríile

spălătorilor
SPĂLĂTÓR, (I) spălătoare, s. n. (II) spălători, s. m. I. S. n. 1. Obiect sau instalație sanitară care servește la spălatul oamenilor. ♦ Chiuvetă specială în care se spală vasele de bucătărie. 2. Bucată de pânză, de sârmă etc. cu ajutorul căreia se freacă și se spală vasele. 3. Instalație specială, în anumite întreprinderi, unde se spală materiile prime sau semifabricate. II. S. m. Muncitor dintr-o întreprindere care se ocupă cu spălatul anumitor materiale. – Spăla + suf. -ător.

DOOM

spălătór² (încăpere, instalație) s. n., pl. spălătoáre

spălătoriță
SPĂLĂTORÍȚĂ, spălătorițe, s. f. (Rar) Spălătoreasă. Să nu uite... pre a sa bunică ce-a fost spălătoriță. NEGRUZZI, S. II 207.

spălătorul
SPĂLĂTÓR, (I) spălătoare, s. n. (II) spălători, s. m. I. S. n. 1. Obiect sau instalație sanitară care servește la spălatul oamenilor. ♦ Chiuvetă specială în care se spală vasele de bucătărie. 2. Bucată de pânză, de sârmă etc. cu ajutorul căreia se freacă și se spală vasele. 3. Instalație specială, în anumite întreprinderi, unde se spală materiile prime sau semifabricate. II. S. m. Muncitor dintr-o întreprindere care se ocupă cu spălatul anumitor materiale. – Spăla + suf. -ător.

DOOM

spălătór² (încăpere, instalație) s. n., pl. spălătoáre

spălătorului
SPĂLĂTÓR, (I) spălătoare, s. n. (II) spălători, s. m. I. S. n. 1. Obiect sau instalație sanitară care servește la spălatul oamenilor. ♦ Chiuvetă specială în care se spală vasele de bucătărie. 2. Bucată de pânză, de sârmă etc. cu ajutorul căreia se freacă și se spală vasele. 3. Instalație specială, în anumite întreprinderi, unde se spală materiile prime sau semifabricate. II. S. m. Muncitor dintr-o întreprindere care se ocupă cu spălatul anumitor materiale. – Spăla + suf. -ător.

DOOM

spălătór² (încăpere, instalație) s. n., pl. spălătoáre

spălătura
SPĂLĂTÚRĂ, spălături, s. f. Faptul de a (se) spăla. 1. Curățare a cuiva sau a ceva cu ajutorul apei, săpunului, detergenților etc. ♦ Apa murdară în care s-a spălat ceva; lături. ♦ Introducere a unui lichid (medicamentos) într-o cavitate a organismului pentru a o curăța sau a o dezinfecta. 2. Acțiune de eroziune a pământului cauzată de șuvoaie; loc unde se produce o astfel de eroziune, urmă lăsată de șuvoaie. ♦ Pietriș adus de ape; loc acoperit cu acest pietriș. – Spăla + suf. -ătură.

DOOM

spălătúră s. f., g.-d. art. spălătúrii; pl. spălătúri

spălături
SPĂLĂTÚRĂ, spălături, s. f. Faptul de a (se) spăla. 1. Curățare a cuiva sau a ceva cu ajutorul apei, săpunului, detergenților etc. ♦ Apa murdară în care s-a spălat ceva; lături. ♦ Introducere a unui lichid (medicamentos) într-o cavitate a organismului pentru a o curăța sau a o dezinfecta. 2. Acțiune de eroziune a pământului cauzată de șuvoaie; loc unde se produce o astfel de eroziune, urmă lăsată de șuvoaie. ♦ Pietriș adus de ape; loc acoperit cu acest pietriș. – Spăla + suf. -ătură.

DOOM

spălătúră s. f., g.-d. art. spălătúrii; pl. spălătúri

spălăturii
SPĂLĂTÚRĂ, spălături, s. f. Faptul de a (se) spăla. 1. Curățare a cuiva sau a ceva cu ajutorul apei, săpunului, detergenților etc. ♦ Apa murdară în care s-a spălat ceva; lături. ♦ Introducere a unui lichid (medicamentos) într-o cavitate a organismului pentru a o curăța sau a o dezinfecta. 2. Acțiune de eroziune a pământului cauzată de șuvoaie; loc unde se produce o astfel de eroziune, urmă lăsată de șuvoaie. ♦ Pietriș adus de ape; loc acoperit cu acest pietriș. – Spăla + suf. -ătură.

DOOM

spălătúră s. f., g.-d. art. spălătúrii; pl. spălătúri

spălăturile
SPĂLĂTÚRĂ, spălături, s. f. Faptul de a (se) spăla. 1. Curățare a cuiva sau a ceva cu ajutorul apei, săpunului, detergenților etc. ♦ Apa murdară în care s-a spălat ceva; lături. ♦ Introducere a unui lichid (medicamentos) într-o cavitate a organismului pentru a o curăța sau a o dezinfecta. 2. Acțiune de eroziune a pământului cauzată de șuvoaie; loc unde se produce o astfel de eroziune, urmă lăsată de șuvoaie. ♦ Pietriș adus de ape; loc acoperit cu acest pietriș. – Spăla + suf. -ătură.

DOOM

spălătúră s. f., g.-d. art. spălătúrii; pl. spălătúri

spălăturilor
SPĂLĂTÚRĂ, spălături, s. f. Faptul de a (se) spăla. 1. Curățare a cuiva sau a ceva cu ajutorul apei, săpunului, detergenților etc. ♦ Apa murdară în care s-a spălat ceva; lături. ♦ Introducere a unui lichid (medicamentos) într-o cavitate a organismului pentru a o curăța sau a o dezinfecta. 2. Acțiune de eroziune a pământului cauzată de șuvoaie; loc unde se produce o astfel de eroziune, urmă lăsată de șuvoaie. ♦ Pietriș adus de ape; loc acoperit cu acest pietriș. – Spăla + suf. -ătură.

DOOM

spălătúră s. f., g.-d. art. spălătúrii; pl. spălătúri

spălăței
SPĂLĂȚÉL, -ÍCĂ, spălăței, -ele, adj. (Fam.) Cu aspect și ținută îngrijită, curat îmbrăcat, prezentabil; curățel. – Spălat² + suf. -el.

DOOM

spălățél (fam.) adj. m., pl. spălățéi; f. spălățícă, pl. spălățéle

spălățeii
SPĂLĂȚÉL, -ÍCĂ, spălăței, -ele, adj. (Fam.) Cu aspect și ținută îngrijită, curat îmbrăcat, prezentabil; curățel. – Spălat² + suf. -el.

DOOM

spălățél (fam.) adj. m., pl. spălățéi; f. spălățícă, pl. spălățéle

spălățeilor
SPĂLĂȚÉL, -ÍCĂ, spălăței, -ele, adj. (Fam.) Cu aspect și ținută îngrijită, curat îmbrăcat, prezentabil; curățel. – Spălat² + suf. -el.

DOOM

spălățél (fam.) adj. m., pl. spălățéi; f. spălățícă, pl. spălățéle

spălățel
SPĂLĂȚÉL, -ÍCĂ, spălăței, -ele, adj. (Fam.) Cu aspect și ținută îngrijită, curat îmbrăcat, prezentabil; curățel. – Spălat² + suf. -el.

DOOM

spălățél (fam.) adj. m., pl. spălățéi; f. spălățícă, pl. spălățéle

spălățele
SPĂLĂȚÉL, -ÍCĂ, spălăței, -ele, adj. (Fam.) Cu aspect și ținută îngrijită, curat îmbrăcat, prezentabil; curățel. – Spălat² + suf. -el.

DOOM

spălățél (fam.) adj. m., pl. spălățéi; f. spălățícă, pl. spălățéle

spălățelei
SPĂLĂȚÉL, -ÍCĂ, spălăței, -ele, adj. (Fam.) Cu aspect și ținută îngrijită, curat îmbrăcat, prezentabil; curățel. – Spălat² + suf. -el.

DOOM

spălățél (fam.) adj. m., pl. spălățéi; f. spălățícă, pl. spălățéle

spălățelele
SPĂLĂȚÉL, -ÍCĂ, spălăței, -ele, adj. (Fam.) Cu aspect și ținută îngrijită, curat îmbrăcat, prezentabil; curățel. – Spălat² + suf. -el.

DOOM

spălățél (fam.) adj. m., pl. spălățéi; f. spălățícă, pl. spălățéle

spălățelelor
SPĂLĂȚÉL, -ÍCĂ, spălăței, -ele, adj. (Fam.) Cu aspect și ținută îngrijită, curat îmbrăcat, prezentabil; curățel. – Spălat² + suf. -el.

DOOM

spălățél (fam.) adj. m., pl. spălățéi; f. spălățícă, pl. spălățéle

spălățelul
SPĂLĂȚÉL, -ÍCĂ, spălăței, -ele, adj. (Fam.) Cu aspect și ținută îngrijită, curat îmbrăcat, prezentabil; curățel. – Spălat² + suf. -el.

DOOM

spălățél (fam.) adj. m., pl. spălățéi; f. spălățícă, pl. spălățéle

spălățelului
SPĂLĂȚÉL, -ÍCĂ, spălăței, -ele, adj. (Fam.) Cu aspect și ținută îngrijită, curat îmbrăcat, prezentabil; curățel. – Spălat² + suf. -el.

DOOM

spălățél (fam.) adj. m., pl. spălățéi; f. spălățícă, pl. spălățéle

spălățica
SPĂLĂȚÉL, -ÍCĂ, spălăței, -ele, adj. (Fam.) Cu aspect și ținută îngrijită, curat îmbrăcat, prezentabil; curățel. – Spălat² + suf. -el.

DOOM

spălățél (fam.) adj. m., pl. spălățéi; f. spălățícă, pl. spălățéle

spăngi
ȘPÁNGĂ s. f. v. spangă.

DOOM

spángă (înv.) s. f., g.-d. art. spắngii; pl. spăngi

spăngii
ȘPÁNGĂ s. f. v. spangă.

DOOM

spángă (înv.) s. f., g.-d. art. spắngii; pl. spăngi

spăngile
ȘPÁNGĂ s. f. v. spangă.

DOOM

spángă (înv.) s. f., g.-d. art. spắngii; pl. spăngi

spăngilor
ȘPÁNGĂ s. f. v. spangă.

DOOM

spángă (înv.) s. f., g.-d. art. spắngii; pl. spăngi

spărgaș
spărgaș, spărgași s. m. (intl.) spărgător de locuințe.

spărgea
SPÁRGE, sparg, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) preface în bucăți, în cioburi; a face să plesnească sau a plesni, a (se) crăpa. ◊ Expr. (Refl.) A se sparge în capul cuiva, se spune despre cineva obligat să suporte consecințele neplăcute ale unor fapte de care nu este vinovat. ♦ A (se) lovi la cap, producând o rană (și fractura osului). ♦ Refl. Fig. (Despre voce) A deveni răgușit, a se altera. ♦ Tranz. A tăia, a despica lemne, butuci etc. în mai multe bucăți. 2. Tranz. A sfărâma, a distruge învelișul unui lucru pentru a extrage și a folosi conținutul. ♦ Intranz. și refl. (Despre abcese) A se deschide. 3. Tranz. A distruge, a nărui, a nimici. ◊ Expr. A sparge norma = a depăși norma. A sparge frontul = a pătrunde forțat în liniile inamicului. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) găuri; a (se) uza. ◊ Expr. (Tranz.) Pe unde și-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate, la dracu-n praznic. 4. Tranz. A deschide prin forțare o ușă, o încuietoare; p. ext. a jefui, a prăda. 5. Tranz. A împunge, a străpunge cu un obiect ascuțit sau tăios; p. ext. a ucide. ♦ Refl. (Fam.) A muri. ♦ Refl. Fig. A striga tare; a răcni, a zbiera. 6. Refl. Fig. (Despre concentrări de oameni și despre acțiuni la care participă aceștia) A lua sfârșit, a se termina; a se întrerupe (prin împrăștierea participanților). ♦ Tranz. A produce o disensiune; a dezbina. ◊ Expr. A sparge cuiva casa = a contribui efectiv la destrămarea căsniciei cuiva. 7. Tranz. Fig. (Înv.) A răzleți o oaste; a birui, a înfrânge; a împrăștia. [Perf. s. spărsei, part. spart] – Lat. spargere.

DOOM

spárge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sparg, 1 pl. spárgem, 2 pl. spárgeți, perf. s. 1 sg. spărséi, 1 pl. spárserăm; part. spart

spărgeai
SPÁRGE, sparg, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) preface în bucăți, în cioburi; a face să plesnească sau a plesni, a (se) crăpa. ◊ Expr. (Refl.) A se sparge în capul cuiva, se spune despre cineva obligat să suporte consecințele neplăcute ale unor fapte de care nu este vinovat. ♦ A (se) lovi la cap, producând o rană (și fractura osului). ♦ Refl. Fig. (Despre voce) A deveni răgușit, a se altera. ♦ Tranz. A tăia, a despica lemne, butuci etc. în mai multe bucăți. 2. Tranz. A sfărâma, a distruge învelișul unui lucru pentru a extrage și a folosi conținutul. ♦ Intranz. și refl. (Despre abcese) A se deschide. 3. Tranz. A distruge, a nărui, a nimici. ◊ Expr. A sparge norma = a depăși norma. A sparge frontul = a pătrunde forțat în liniile inamicului. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) găuri; a (se) uza. ◊ Expr. (Tranz.) Pe unde și-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate, la dracu-n praznic. 4. Tranz. A deschide prin forțare o ușă, o încuietoare; p. ext. a jefui, a prăda. 5. Tranz. A împunge, a străpunge cu un obiect ascuțit sau tăios; p. ext. a ucide. ♦ Refl. (Fam.) A muri. ♦ Refl. Fig. A striga tare; a răcni, a zbiera. 6. Refl. Fig. (Despre concentrări de oameni și despre acțiuni la care participă aceștia) A lua sfârșit, a se termina; a se întrerupe (prin împrăștierea participanților). ♦ Tranz. A produce o disensiune; a dezbina. ◊ Expr. A sparge cuiva casa = a contribui efectiv la destrămarea căsniciei cuiva. 7. Tranz. Fig. (Înv.) A răzleți o oaste; a birui, a înfrânge; a împrăștia. [Perf. s. spărsei, part. spart] – Lat. spargere.

DOOM

spárge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sparg, 1 pl. spárgem, 2 pl. spárgeți, perf. s. 1 sg. spărséi, 1 pl. spárserăm; part. spart

spărgeam
SPÁRGE, sparg, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) preface în bucăți, în cioburi; a face să plesnească sau a plesni, a (se) crăpa. ◊ Expr. (Refl.) A se sparge în capul cuiva, se spune despre cineva obligat să suporte consecințele neplăcute ale unor fapte de care nu este vinovat. ♦ A (se) lovi la cap, producând o rană (și fractura osului). ♦ Refl. Fig. (Despre voce) A deveni răgușit, a se altera. ♦ Tranz. A tăia, a despica lemne, butuci etc. în mai multe bucăți. 2. Tranz. A sfărâma, a distruge învelișul unui lucru pentru a extrage și a folosi conținutul. ♦ Intranz. și refl. (Despre abcese) A se deschide. 3. Tranz. A distruge, a nărui, a nimici. ◊ Expr. A sparge norma = a depăși norma. A sparge frontul = a pătrunde forțat în liniile inamicului. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) găuri; a (se) uza. ◊ Expr. (Tranz.) Pe unde și-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate, la dracu-n praznic. 4. Tranz. A deschide prin forțare o ușă, o încuietoare; p. ext. a jefui, a prăda. 5. Tranz. A împunge, a străpunge cu un obiect ascuțit sau tăios; p. ext. a ucide. ♦ Refl. (Fam.) A muri. ♦ Refl. Fig. A striga tare; a răcni, a zbiera. 6. Refl. Fig. (Despre concentrări de oameni și despre acțiuni la care participă aceștia) A lua sfârșit, a se termina; a se întrerupe (prin împrăștierea participanților). ♦ Tranz. A produce o disensiune; a dezbina. ◊ Expr. A sparge cuiva casa = a contribui efectiv la destrămarea căsniciei cuiva. 7. Tranz. Fig. (Înv.) A răzleți o oaste; a birui, a înfrânge; a împrăștia. [Perf. s. spărsei, part. spart] – Lat. spargere.

DOOM

spárge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sparg, 1 pl. spárgem, 2 pl. spárgeți, perf. s. 1 sg. spărséi, 1 pl. spárserăm; part. spart

spărgeau
SPÁRGE, sparg, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) preface în bucăți, în cioburi; a face să plesnească sau a plesni, a (se) crăpa. ◊ Expr. (Refl.) A se sparge în capul cuiva, se spune despre cineva obligat să suporte consecințele neplăcute ale unor fapte de care nu este vinovat. ♦ A (se) lovi la cap, producând o rană (și fractura osului). ♦ Refl. Fig. (Despre voce) A deveni răgușit, a se altera. ♦ Tranz. A tăia, a despica lemne, butuci etc. în mai multe bucăți. 2. Tranz. A sfărâma, a distruge învelișul unui lucru pentru a extrage și a folosi conținutul. ♦ Intranz. și refl. (Despre abcese) A se deschide. 3. Tranz. A distruge, a nărui, a nimici. ◊ Expr. A sparge norma = a depăși norma. A sparge frontul = a pătrunde forțat în liniile inamicului. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) găuri; a (se) uza. ◊ Expr. (Tranz.) Pe unde și-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate, la dracu-n praznic. 4. Tranz. A deschide prin forțare o ușă, o încuietoare; p. ext. a jefui, a prăda. 5. Tranz. A împunge, a străpunge cu un obiect ascuțit sau tăios; p. ext. a ucide. ♦ Refl. (Fam.) A muri. ♦ Refl. Fig. A striga tare; a răcni, a zbiera. 6. Refl. Fig. (Despre concentrări de oameni și despre acțiuni la care participă aceștia) A lua sfârșit, a se termina; a se întrerupe (prin împrăștierea participanților). ♦ Tranz. A produce o disensiune; a dezbina. ◊ Expr. A sparge cuiva casa = a contribui efectiv la destrămarea căsniciei cuiva. 7. Tranz. Fig. (Înv.) A răzleți o oaste; a birui, a înfrânge; a împrăștia. [Perf. s. spărsei, part. spart] – Lat. spargere.

DOOM

spárge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sparg, 1 pl. spárgem, 2 pl. spárgeți, perf. s. 1 sg. spărséi, 1 pl. spárserăm; part. spart

spărgeați
SPÁRGE, sparg, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) preface în bucăți, în cioburi; a face să plesnească sau a plesni, a (se) crăpa. ◊ Expr. (Refl.) A se sparge în capul cuiva, se spune despre cineva obligat să suporte consecințele neplăcute ale unor fapte de care nu este vinovat. ♦ A (se) lovi la cap, producând o rană (și fractura osului). ♦ Refl. Fig. (Despre voce) A deveni răgușit, a se altera. ♦ Tranz. A tăia, a despica lemne, butuci etc. în mai multe bucăți. 2. Tranz. A sfărâma, a distruge învelișul unui lucru pentru a extrage și a folosi conținutul. ♦ Intranz. și refl. (Despre abcese) A se deschide. 3. Tranz. A distruge, a nărui, a nimici. ◊ Expr. A sparge norma = a depăși norma. A sparge frontul = a pătrunde forțat în liniile inamicului. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) găuri; a (se) uza. ◊ Expr. (Tranz.) Pe unde și-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate, la dracu-n praznic. 4. Tranz. A deschide prin forțare o ușă, o încuietoare; p. ext. a jefui, a prăda. 5. Tranz. A împunge, a străpunge cu un obiect ascuțit sau tăios; p. ext. a ucide. ♦ Refl. (Fam.) A muri. ♦ Refl. Fig. A striga tare; a răcni, a zbiera. 6. Refl. Fig. (Despre concentrări de oameni și despre acțiuni la care participă aceștia) A lua sfârșit, a se termina; a se întrerupe (prin împrăștierea participanților). ♦ Tranz. A produce o disensiune; a dezbina. ◊ Expr. A sparge cuiva casa = a contribui efectiv la destrămarea căsniciei cuiva. 7. Tranz. Fig. (Înv.) A răzleți o oaste; a birui, a înfrânge; a împrăștia. [Perf. s. spărsei, part. spart] – Lat. spargere.

DOOM

spárge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sparg, 1 pl. spárgem, 2 pl. spárgeți, perf. s. 1 sg. spărséi, 1 pl. spárserăm; part. spart

spărgând
SPÁRGE, sparg, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) preface în bucăți, în cioburi; a face să plesnească sau a plesni, a (se) crăpa. ◊ Expr. (Refl.) A se sparge în capul cuiva, se spune despre cineva obligat să suporte consecințele neplăcute ale unor fapte de care nu este vinovat. ♦ A (se) lovi la cap, producând o rană (și fractura osului). ♦ Refl. Fig. (Despre voce) A deveni răgușit, a se altera. ♦ Tranz. A tăia, a despica lemne, butuci etc. în mai multe bucăți. 2. Tranz. A sfărâma, a distruge învelișul unui lucru pentru a extrage și a folosi conținutul. ♦ Intranz. și refl. (Despre abcese) A se deschide. 3. Tranz. A distruge, a nărui, a nimici. ◊ Expr. A sparge norma = a depăși norma. A sparge frontul = a pătrunde forțat în liniile inamicului. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) găuri; a (se) uza. ◊ Expr. (Tranz.) Pe unde și-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate, la dracu-n praznic. 4. Tranz. A deschide prin forțare o ușă, o încuietoare; p. ext. a jefui, a prăda. 5. Tranz. A împunge, a străpunge cu un obiect ascuțit sau tăios; p. ext. a ucide. ♦ Refl. (Fam.) A muri. ♦ Refl. Fig. A striga tare; a răcni, a zbiera. 6. Refl. Fig. (Despre concentrări de oameni și despre acțiuni la care participă aceștia) A lua sfârșit, a se termina; a se întrerupe (prin împrăștierea participanților). ♦ Tranz. A produce o disensiune; a dezbina. ◊ Expr. A sparge cuiva casa = a contribui efectiv la destrămarea căsniciei cuiva. 7. Tranz. Fig. (Înv.) A răzleți o oaste; a birui, a înfrânge; a împrăștia. [Perf. s. spărsei, part. spart] – Lat. spargere.

DOOM

spárge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sparg, 1 pl. spárgem, 2 pl. spárgeți, perf. s. 1 sg. spărséi, 1 pl. spárserăm; part. spart

spărgînd
SPÁRGE, sparg, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) preface în bucăți, în cioburi; a face să plesnească sau a plesni, a (se) crăpa. ◊ Expr. (Refl.) A se sparge în capul cuiva, se spune despre cineva obligat să suporte consecințele neplăcute ale unor fapte de care nu este vinovat. ♦ A (se) lovi la cap, producând o rană (și fractura osului). ♦ Refl. Fig. (Despre voce) A deveni răgușit, a se altera. ♦ Tranz. A tăia, a despica lemne, butuci etc. în mai multe bucăți. 2. Tranz. A sfărâma, a distruge învelișul unui lucru pentru a extrage și a folosi conținutul. ♦ Intranz. și refl. (Despre abcese) A se deschide. 3. Tranz. A distruge, a nărui, a nimici. ◊ Expr. A sparge norma = a depăși norma. A sparge frontul = a pătrunde forțat în liniile inamicului. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) găuri; a (se) uza. ◊ Expr. (Tranz.) Pe unde și-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate, la dracu-n praznic. 4. Tranz. A deschide prin forțare o ușă, o încuietoare; p. ext. a jefui, a prăda. 5. Tranz. A împunge, a străpunge cu un obiect ascuțit sau tăios; p. ext. a ucide. ♦ Refl. (Fam.) A muri. ♦ Refl. Fig. A striga tare; a răcni, a zbiera. 6. Refl. Fig. (Despre concentrări de oameni și despre acțiuni la care participă aceștia) A lua sfârșit, a se termina; a se întrerupe (prin împrăștierea participanților). ♦ Tranz. A produce o disensiune; a dezbina. ◊ Expr. A sparge cuiva casa = a contribui efectiv la destrămarea căsniciei cuiva. 7. Tranz. Fig. (Înv.) A răzleți o oaste; a birui, a înfrânge; a împrăștia. [Perf. s. spărsei, part. spart] – Lat. spargere.

DOOM

spárge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sparg, 1 pl. spárgem, 2 pl. spárgeți, perf. s. 1 sg. spărséi, 1 pl. spárserăm; part. spart

spărgătoare
SPĂRGĂTÓR, -OÁRE, spărgători, -oare, adj., s. n., s. m. și f. I. Adj. Care sparge, care sfărâmă (piatră, cărbuni etc.). II. S. n. Instrument care se folosește la spargerea unor materiale, a anumitor fructe cu coaja tare etc. ◊ Spărgător de gheață = navă special construită pentru a sparge gheața într-o apă navigabilă și a face posibilă navigația în lunile de îngheț. III. S. m. și f. 1. Hoț care intră undeva cu forța (spărgând uși, încuietori etc.) pentru a jefui. 2. (În sintagma) Spărgător de grevă = agent plătit al unui patron care vine să lucreze în locul muncitorilor greviști pentru a zădărnici o grevă. – Sparge + suf. -ător.

DOOM

spărgătór de gheáță s. n. + prep. + s. f.

spărgătoare
SPĂRGĂTÓR, -OÁRE, spărgători, -oare, adj., s. n., s. m. și f. I. Adj. Care sparge, care sfărâmă (piatră, cărbuni etc.). II. S. n. Instrument care se folosește la spargerea unor materiale, a anumitor fructe cu coaja tare etc. ◊ Spărgător de gheață = navă special construită pentru a sparge gheața într-o apă navigabilă și a face posibilă navigația în lunile de îngheț. III. S. m. și f. 1. Hoț care intră undeva cu forța (spărgând uși, încuietori etc.) pentru a jefui. 2. (În sintagma) Spărgător de grevă = agent plătit al unui patron care vine să lucreze în locul muncitorilor greviști pentru a zădărnici o grevă. – Sparge + suf. -ător.

DOOM

spărgătór de gheáță s. n. + prep. + s. f.

spărgătoarea
SPĂRGĂTÓR, -OÁRE, spărgători, -oare, adj., s. n., s. m. și f. I. Adj. Care sparge, care sfărâmă (piatră, cărbuni etc.). II. S. n. Instrument care se folosește la spargerea unor materiale, a anumitor fructe cu coaja tare etc. ◊ Spărgător de gheață = navă special construită pentru a sparge gheața într-o apă navigabilă și a face posibilă navigația în lunile de îngheț. III. S. m. și f. 1. Hoț care intră undeva cu forța (spărgând uși, încuietori etc.) pentru a jefui. 2. (În sintagma) Spărgător de grevă = agent plătit al unui patron care vine să lucreze în locul muncitorilor greviști pentru a zădărnici o grevă. – Sparge + suf. -ător.

DOOM

spărgătór de gheáță s. n. + prep. + s. f.

spărgătoarea
SPĂRGĂTÓR, -OÁRE, spărgători, -oare, adj., s. n., s. m. și f. I. Adj. Care sparge, care sfărâmă (piatră, cărbuni etc.). II. S. n. Instrument care se folosește la spargerea unor materiale, a anumitor fructe cu coaja tare etc. ◊ Spărgător de gheață = navă special construită pentru a sparge gheața într-o apă navigabilă și a face posibilă navigația în lunile de îngheț. III. S. m. și f. 1. Hoț care intră undeva cu forța (spărgând uși, încuietori etc.) pentru a jefui. 2. (În sintagma) Spărgător de grevă = agent plătit al unui patron care vine să lucreze în locul muncitorilor greviști pentru a zădărnici o grevă. – Sparge + suf. -ător.

DOOM

spărgătór de gheáță s. n. + prep. + s. f.

spărgătoarei
SPĂRGĂTÓR, -OÁRE, spărgători, -oare, adj., s. n., s. m. și f. I. Adj. Care sparge, care sfărâmă (piatră, cărbuni etc.). II. S. n. Instrument care se folosește la spargerea unor materiale, a anumitor fructe cu coaja tare etc. ◊ Spărgător de gheață = navă special construită pentru a sparge gheața într-o apă navigabilă și a face posibilă navigația în lunile de îngheț. III. S. m. și f. 1. Hoț care intră undeva cu forța (spărgând uși, încuietori etc.) pentru a jefui. 2. (În sintagma) Spărgător de grevă = agent plătit al unui patron care vine să lucreze în locul muncitorilor greviști pentru a zădărnici o grevă. – Sparge + suf. -ător.

DOOM

spărgătór de gheáță s. n. + prep. + s. f.

spărgătoarei
SPĂRGĂTÓR, -OÁRE, spărgători, -oare, adj., s. n., s. m. și f. I. Adj. Care sparge, care sfărâmă (piatră, cărbuni etc.). II. S. n. Instrument care se folosește la spargerea unor materiale, a anumitor fructe cu coaja tare etc. ◊ Spărgător de gheață = navă special construită pentru a sparge gheața într-o apă navigabilă și a face posibilă navigația în lunile de îngheț. III. S. m. și f. 1. Hoț care intră undeva cu forța (spărgând uși, încuietori etc.) pentru a jefui. 2. (În sintagma) Spărgător de grevă = agent plătit al unui patron care vine să lucreze în locul muncitorilor greviști pentru a zădărnici o grevă. – Sparge + suf. -ător.

DOOM

spărgătór de gheáță s. n. + prep. + s. f.

spărgătoarele
SPĂRGĂTÓR, -OÁRE, spărgători, -oare, adj., s. n., s. m. și f. I. Adj. Care sparge, care sfărâmă (piatră, cărbuni etc.). II. S. n. Instrument care se folosește la spargerea unor materiale, a anumitor fructe cu coaja tare etc. ◊ Spărgător de gheață = navă special construită pentru a sparge gheața într-o apă navigabilă și a face posibilă navigația în lunile de îngheț. III. S. m. și f. 1. Hoț care intră undeva cu forța (spărgând uși, încuietori etc.) pentru a jefui. 2. (În sintagma) Spărgător de grevă = agent plătit al unui patron care vine să lucreze în locul muncitorilor greviști pentru a zădărnici o grevă. – Sparge + suf. -ător.

DOOM

spărgătór de gheáță s. n. + prep. + s. f.

spărgătoarele
SPĂRGĂTÓR, -OÁRE, spărgători, -oare, adj., s. n., s. m. și f. I. Adj. Care sparge, care sfărâmă (piatră, cărbuni etc.). II. S. n. Instrument care se folosește la spargerea unor materiale, a anumitor fructe cu coaja tare etc. ◊ Spărgător de gheață = navă special construită pentru a sparge gheața într-o apă navigabilă și a face posibilă navigația în lunile de îngheț. III. S. m. și f. 1. Hoț care intră undeva cu forța (spărgând uși, încuietori etc.) pentru a jefui. 2. (În sintagma) Spărgător de grevă = agent plătit al unui patron care vine să lucreze în locul muncitorilor greviști pentru a zădărnici o grevă. – Sparge + suf. -ător.

DOOM

spărgătór de gheáță s. n. + prep. + s. f.

spărgătoarelor
SPĂRGĂTÓR, -OÁRE, spărgători, -oare, adj., s. n., s. m. și f. I. Adj. Care sparge, care sfărâmă (piatră, cărbuni etc.). II. S. n. Instrument care se folosește la spargerea unor materiale, a anumitor fructe cu coaja tare etc. ◊ Spărgător de gheață = navă special construită pentru a sparge gheața într-o apă navigabilă și a face posibilă navigația în lunile de îngheț. III. S. m. și f. 1. Hoț care intră undeva cu forța (spărgând uși, încuietori etc.) pentru a jefui. 2. (În sintagma) Spărgător de grevă = agent plătit al unui patron care vine să lucreze în locul muncitorilor greviști pentru a zădărnici o grevă. – Sparge + suf. -ător.

DOOM

spărgătór de gheáță s. n. + prep. + s. f.

spărgătoarelor
SPĂRGĂTÓR, -OÁRE, spărgători, -oare, adj., s. n., s. m. și f. I. Adj. Care sparge, care sfărâmă (piatră, cărbuni etc.). II. S. n. Instrument care se folosește la spargerea unor materiale, a anumitor fructe cu coaja tare etc. ◊ Spărgător de gheață = navă special construită pentru a sparge gheața într-o apă navigabilă și a face posibilă navigația în lunile de îngheț. III. S. m. și f. 1. Hoț care intră undeva cu forța (spărgând uși, încuietori etc.) pentru a jefui. 2. (În sintagma) Spărgător de grevă = agent plătit al unui patron care vine să lucreze în locul muncitorilor greviști pentru a zădărnici o grevă. – Sparge + suf. -ător.

DOOM

spărgătór de gheáță s. n. + prep. + s. f.

spărgător
SPĂRGĂTÓR, -OÁRE, spărgători, -oare, adj., s. n., s. m. și f. I. Adj. Care sparge, care sfărâmă (piatră, cărbuni etc.). II. S. n. Instrument care se folosește la spargerea unor materiale, a anumitor fructe cu coaja tare etc. ◊ Spărgător de gheață = navă special construită pentru a sparge gheața într-o apă navigabilă și a face posibilă navigația în lunile de îngheț. III. S. m. și f. 1. Hoț care intră undeva cu forța (spărgând uși, încuietori etc.) pentru a jefui. 2. (În sintagma) Spărgător de grevă = agent plătit al unui patron care vine să lucreze în locul muncitorilor greviști pentru a zădărnici o grevă. – Sparge + suf. -ător.

DOOM

spărgătór de gheáță s. n. + prep. + s. f.

spărgător
SPĂRGĂTÓR, -OÁRE, spărgători, -oare, adj., s. n., s. m. și f. I. Adj. Care sparge, care sfărâmă (piatră, cărbuni etc.). II. S. n. Instrument care se folosește la spargerea unor materiale, a anumitor fructe cu coaja tare etc. ◊ Spărgător de gheață = navă special construită pentru a sparge gheața într-o apă navigabilă și a face posibilă navigația în lunile de îngheț. III. S. m. și f. 1. Hoț care intră undeva cu forța (spărgând uși, încuietori etc.) pentru a jefui. 2. (În sintagma) Spărgător de grevă = agent plătit al unui patron care vine să lucreze în locul muncitorilor greviști pentru a zădărnici o grevă. – Sparge + suf. -ător.

DOOM

spărgătór de gheáță s. n. + prep. + s. f.

spărgători
SPĂRGĂTÓR, -OÁRE, spărgători, -oare, adj., s. n., s. m. și f. I. Adj. Care sparge, care sfărâmă (piatră, cărbuni etc.). II. S. n. Instrument care se folosește la spargerea unor materiale, a anumitor fructe cu coaja tare etc. ◊ Spărgător de gheață = navă special construită pentru a sparge gheața într-o apă navigabilă și a face posibilă navigația în lunile de îngheț. III. S. m. și f. 1. Hoț care intră undeva cu forța (spărgând uși, încuietori etc.) pentru a jefui. 2. (În sintagma) Spărgător de grevă = agent plătit al unui patron care vine să lucreze în locul muncitorilor greviști pentru a zădărnici o grevă. – Sparge + suf. -ător.

DOOM

spărgătór de gheáță s. n. + prep. + s. f.

spărgători
SPĂRGĂTÓR, -OÁRE, spărgători, -oare, adj., s. n., s. m. și f. I. Adj. Care sparge, care sfărâmă (piatră, cărbuni etc.). II. S. n. Instrument care se folosește la spargerea unor materiale, a anumitor fructe cu coaja tare etc. ◊ Spărgător de gheață = navă special construită pentru a sparge gheața într-o apă navigabilă și a face posibilă navigația în lunile de îngheț. III. S. m. și f. 1. Hoț care intră undeva cu forța (spărgând uși, încuietori etc.) pentru a jefui. 2. (În sintagma) Spărgător de grevă = agent plătit al unui patron care vine să lucreze în locul muncitorilor greviști pentru a zădărnici o grevă. – Sparge + suf. -ător.

DOOM

spărgătór de gheáță s. n. + prep. + s. f.

spărgătorii
SPĂRGĂTÓR, -OÁRE, spărgători, -oare, adj., s. n., s. m. și f. I. Adj. Care sparge, care sfărâmă (piatră, cărbuni etc.). II. S. n. Instrument care se folosește la spargerea unor materiale, a anumitor fructe cu coaja tare etc. ◊ Spărgător de gheață = navă special construită pentru a sparge gheața într-o apă navigabilă și a face posibilă navigația în lunile de îngheț. III. S. m. și f. 1. Hoț care intră undeva cu forța (spărgând uși, încuietori etc.) pentru a jefui. 2. (În sintagma) Spărgător de grevă = agent plătit al unui patron care vine să lucreze în locul muncitorilor greviști pentru a zădărnici o grevă. – Sparge + suf. -ător.

DOOM

spărgătór de gheáță s. n. + prep. + s. f.

spărgătorii
SPĂRGĂTÓR, -OÁRE, spărgători, -oare, adj., s. n., s. m. și f. I. Adj. Care sparge, care sfărâmă (piatră, cărbuni etc.). II. S. n. Instrument care se folosește la spargerea unor materiale, a anumitor fructe cu coaja tare etc. ◊ Spărgător de gheață = navă special construită pentru a sparge gheața într-o apă navigabilă și a face posibilă navigația în lunile de îngheț. III. S. m. și f. 1. Hoț care intră undeva cu forța (spărgând uși, încuietori etc.) pentru a jefui. 2. (În sintagma) Spărgător de grevă = agent plătit al unui patron care vine să lucreze în locul muncitorilor greviști pentru a zădărnici o grevă. – Sparge + suf. -ător.

DOOM

spărgătór de gheáță s. n. + prep. + s. f.

spărgătorilor
SPĂRGĂTÓR, -OÁRE, spărgători, -oare, adj., s. n., s. m. și f. I. Adj. Care sparge, care sfărâmă (piatră, cărbuni etc.). II. S. n. Instrument care se folosește la spargerea unor materiale, a anumitor fructe cu coaja tare etc. ◊ Spărgător de gheață = navă special construită pentru a sparge gheața într-o apă navigabilă și a face posibilă navigația în lunile de îngheț. III. S. m. și f. 1. Hoț care intră undeva cu forța (spărgând uși, încuietori etc.) pentru a jefui. 2. (În sintagma) Spărgător de grevă = agent plătit al unui patron care vine să lucreze în locul muncitorilor greviști pentru a zădărnici o grevă. – Sparge + suf. -ător.

DOOM

spărgătór de gheáță s. n. + prep. + s. f.

spărgătorilor
SPĂRGĂTÓR, -OÁRE, spărgători, -oare, adj., s. n., s. m. și f. I. Adj. Care sparge, care sfărâmă (piatră, cărbuni etc.). II. S. n. Instrument care se folosește la spargerea unor materiale, a anumitor fructe cu coaja tare etc. ◊ Spărgător de gheață = navă special construită pentru a sparge gheața într-o apă navigabilă și a face posibilă navigația în lunile de îngheț. III. S. m. și f. 1. Hoț care intră undeva cu forța (spărgând uși, încuietori etc.) pentru a jefui. 2. (În sintagma) Spărgător de grevă = agent plătit al unui patron care vine să lucreze în locul muncitorilor greviști pentru a zădărnici o grevă. – Sparge + suf. -ător.

DOOM

spărgătór de gheáță s. n. + prep. + s. f.

spărgătorul
SPĂRGĂTÓR, -OÁRE, spărgători, -oare, adj., s. n., s. m. și f. I. Adj. Care sparge, care sfărâmă (piatră, cărbuni etc.). II. S. n. Instrument care se folosește la spargerea unor materiale, a anumitor fructe cu coaja tare etc. ◊ Spărgător de gheață = navă special construită pentru a sparge gheața într-o apă navigabilă și a face posibilă navigația în lunile de îngheț. III. S. m. și f. 1. Hoț care intră undeva cu forța (spărgând uși, încuietori etc.) pentru a jefui. 2. (În sintagma) Spărgător de grevă = agent plătit al unui patron care vine să lucreze în locul muncitorilor greviști pentru a zădărnici o grevă. – Sparge + suf. -ător.

DOOM

spărgătór de gheáță s. n. + prep. + s. f.

spărgătorul
SPĂRGĂTÓR, -OÁRE, spărgători, -oare, adj., s. n., s. m. și f. I. Adj. Care sparge, care sfărâmă (piatră, cărbuni etc.). II. S. n. Instrument care se folosește la spargerea unor materiale, a anumitor fructe cu coaja tare etc. ◊ Spărgător de gheață = navă special construită pentru a sparge gheața într-o apă navigabilă și a face posibilă navigația în lunile de îngheț. III. S. m. și f. 1. Hoț care intră undeva cu forța (spărgând uși, încuietori etc.) pentru a jefui. 2. (În sintagma) Spărgător de grevă = agent plătit al unui patron care vine să lucreze în locul muncitorilor greviști pentru a zădărnici o grevă. – Sparge + suf. -ător.

DOOM

spărgătór de gheáță s. n. + prep. + s. f.

spărgătorului
SPĂRGĂTÓR, -OÁRE, spărgători, -oare, adj., s. n., s. m. și f. I. Adj. Care sparge, care sfărâmă (piatră, cărbuni etc.). II. S. n. Instrument care se folosește la spargerea unor materiale, a anumitor fructe cu coaja tare etc. ◊ Spărgător de gheață = navă special construită pentru a sparge gheața într-o apă navigabilă și a face posibilă navigația în lunile de îngheț. III. S. m. și f. 1. Hoț care intră undeva cu forța (spărgând uși, încuietori etc.) pentru a jefui. 2. (În sintagma) Spărgător de grevă = agent plătit al unui patron care vine să lucreze în locul muncitorilor greviști pentru a zădărnici o grevă. – Sparge + suf. -ător.

DOOM

spărgătór de gheáță s. n. + prep. + s. f.

spărgătorului
SPĂRGĂTÓR, -OÁRE, spărgători, -oare, adj., s. n., s. m. și f. I. Adj. Care sparge, care sfărâmă (piatră, cărbuni etc.). II. S. n. Instrument care se folosește la spargerea unor materiale, a anumitor fructe cu coaja tare etc. ◊ Spărgător de gheață = navă special construită pentru a sparge gheața într-o apă navigabilă și a face posibilă navigația în lunile de îngheț. III. S. m. și f. 1. Hoț care intră undeva cu forța (spărgând uși, încuietori etc.) pentru a jefui. 2. (În sintagma) Spărgător de grevă = agent plătit al unui patron care vine să lucreze în locul muncitorilor greviști pentru a zădărnici o grevă. – Sparge + suf. -ător.

DOOM

spărgătór de gheáță s. n. + prep. + s. f.

spărsei
SPÁRGE, sparg, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) preface în bucăți, în cioburi; a face să plesnească sau a plesni, a (se) crăpa. ◊ Expr. (Refl.) A se sparge în capul cuiva, se spune despre cineva obligat să suporte consecințele neplăcute ale unor fapte de care nu este vinovat. ♦ A (se) lovi la cap, producând o rană (și fractura osului). ♦ Refl. Fig. (Despre voce) A deveni răgușit, a se altera. ♦ Tranz. A tăia, a despica lemne, butuci etc. în mai multe bucăți. 2. Tranz. A sfărâma, a distruge învelișul unui lucru pentru a extrage și a folosi conținutul. ♦ Intranz. și refl. (Despre abcese) A se deschide. 3. Tranz. A distruge, a nărui, a nimici. ◊ Expr. A sparge norma = a depăși norma. A sparge frontul = a pătrunde forțat în liniile inamicului. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) găuri; a (se) uza. ◊ Expr. (Tranz.) Pe unde și-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate, la dracu-n praznic. 4. Tranz. A deschide prin forțare o ușă, o încuietoare; p. ext. a jefui, a prăda. 5. Tranz. A împunge, a străpunge cu un obiect ascuțit sau tăios; p. ext. a ucide. ♦ Refl. (Fam.) A muri. ♦ Refl. Fig. A striga tare; a răcni, a zbiera. 6. Refl. Fig. (Despre concentrări de oameni și despre acțiuni la care participă aceștia) A lua sfârșit, a se termina; a se întrerupe (prin împrăștierea participanților). ♦ Tranz. A produce o disensiune; a dezbina. ◊ Expr. A sparge cuiva casa = a contribui efectiv la destrămarea căsniciei cuiva. 7. Tranz. Fig. (Înv.) A răzleți o oaste; a birui, a înfrânge; a împrăștia. [Perf. s. spărsei, part. spart] – Lat. spargere.

DOOM

spárge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sparg, 1 pl. spárgem, 2 pl. spárgeți, perf. s. 1 sg. spărséi, 1 pl. spárserăm; part. spart

spărsese
SPÁRGE, sparg, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) preface în bucăți, în cioburi; a face să plesnească sau a plesni, a (se) crăpa. ◊ Expr. (Refl.) A se sparge în capul cuiva, se spune despre cineva obligat să suporte consecințele neplăcute ale unor fapte de care nu este vinovat. ♦ A (se) lovi la cap, producând o rană (și fractura osului). ♦ Refl. Fig. (Despre voce) A deveni răgușit, a se altera. ♦ Tranz. A tăia, a despica lemne, butuci etc. în mai multe bucăți. 2. Tranz. A sfărâma, a distruge învelișul unui lucru pentru a extrage și a folosi conținutul. ♦ Intranz. și refl. (Despre abcese) A se deschide. 3. Tranz. A distruge, a nărui, a nimici. ◊ Expr. A sparge norma = a depăși norma. A sparge frontul = a pătrunde forțat în liniile inamicului. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) găuri; a (se) uza. ◊ Expr. (Tranz.) Pe unde și-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate, la dracu-n praznic. 4. Tranz. A deschide prin forțare o ușă, o încuietoare; p. ext. a jefui, a prăda. 5. Tranz. A împunge, a străpunge cu un obiect ascuțit sau tăios; p. ext. a ucide. ♦ Refl. (Fam.) A muri. ♦ Refl. Fig. A striga tare; a răcni, a zbiera. 6. Refl. Fig. (Despre concentrări de oameni și despre acțiuni la care participă aceștia) A lua sfârșit, a se termina; a se întrerupe (prin împrăștierea participanților). ♦ Tranz. A produce o disensiune; a dezbina. ◊ Expr. A sparge cuiva casa = a contribui efectiv la destrămarea căsniciei cuiva. 7. Tranz. Fig. (Înv.) A răzleți o oaste; a birui, a înfrânge; a împrăștia. [Perf. s. spărsei, part. spart] – Lat. spargere.

DOOM

spárge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sparg, 1 pl. spárgem, 2 pl. spárgeți, perf. s. 1 sg. spărséi, 1 pl. spárserăm; part. spart

spărsesem
SPÁRGE, sparg, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) preface în bucăți, în cioburi; a face să plesnească sau a plesni, a (se) crăpa. ◊ Expr. (Refl.) A se sparge în capul cuiva, se spune despre cineva obligat să suporte consecințele neplăcute ale unor fapte de care nu este vinovat. ♦ A (se) lovi la cap, producând o rană (și fractura osului). ♦ Refl. Fig. (Despre voce) A deveni răgușit, a se altera. ♦ Tranz. A tăia, a despica lemne, butuci etc. în mai multe bucăți. 2. Tranz. A sfărâma, a distruge învelișul unui lucru pentru a extrage și a folosi conținutul. ♦ Intranz. și refl. (Despre abcese) A se deschide. 3. Tranz. A distruge, a nărui, a nimici. ◊ Expr. A sparge norma = a depăși norma. A sparge frontul = a pătrunde forțat în liniile inamicului. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) găuri; a (se) uza. ◊ Expr. (Tranz.) Pe unde și-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate, la dracu-n praznic. 4. Tranz. A deschide prin forțare o ușă, o încuietoare; p. ext. a jefui, a prăda. 5. Tranz. A împunge, a străpunge cu un obiect ascuțit sau tăios; p. ext. a ucide. ♦ Refl. (Fam.) A muri. ♦ Refl. Fig. A striga tare; a răcni, a zbiera. 6. Refl. Fig. (Despre concentrări de oameni și despre acțiuni la care participă aceștia) A lua sfârșit, a se termina; a se întrerupe (prin împrăștierea participanților). ♦ Tranz. A produce o disensiune; a dezbina. ◊ Expr. A sparge cuiva casa = a contribui efectiv la destrămarea căsniciei cuiva. 7. Tranz. Fig. (Înv.) A răzleți o oaste; a birui, a înfrânge; a împrăștia. [Perf. s. spărsei, part. spart] – Lat. spargere.

DOOM

spárge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sparg, 1 pl. spárgem, 2 pl. spárgeți, perf. s. 1 sg. spărséi, 1 pl. spárserăm; part. spart

spărseseră
SPÁRGE, sparg, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) preface în bucăți, în cioburi; a face să plesnească sau a plesni, a (se) crăpa. ◊ Expr. (Refl.) A se sparge în capul cuiva, se spune despre cineva obligat să suporte consecințele neplăcute ale unor fapte de care nu este vinovat. ♦ A (se) lovi la cap, producând o rană (și fractura osului). ♦ Refl. Fig. (Despre voce) A deveni răgușit, a se altera. ♦ Tranz. A tăia, a despica lemne, butuci etc. în mai multe bucăți. 2. Tranz. A sfărâma, a distruge învelișul unui lucru pentru a extrage și a folosi conținutul. ♦ Intranz. și refl. (Despre abcese) A se deschide. 3. Tranz. A distruge, a nărui, a nimici. ◊ Expr. A sparge norma = a depăși norma. A sparge frontul = a pătrunde forțat în liniile inamicului. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) găuri; a (se) uza. ◊ Expr. (Tranz.) Pe unde și-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate, la dracu-n praznic. 4. Tranz. A deschide prin forțare o ușă, o încuietoare; p. ext. a jefui, a prăda. 5. Tranz. A împunge, a străpunge cu un obiect ascuțit sau tăios; p. ext. a ucide. ♦ Refl. (Fam.) A muri. ♦ Refl. Fig. A striga tare; a răcni, a zbiera. 6. Refl. Fig. (Despre concentrări de oameni și despre acțiuni la care participă aceștia) A lua sfârșit, a se termina; a se întrerupe (prin împrăștierea participanților). ♦ Tranz. A produce o disensiune; a dezbina. ◊ Expr. A sparge cuiva casa = a contribui efectiv la destrămarea căsniciei cuiva. 7. Tranz. Fig. (Înv.) A răzleți o oaste; a birui, a înfrânge; a împrăștia. [Perf. s. spărsei, part. spart] – Lat. spargere.

DOOM

spárge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sparg, 1 pl. spárgem, 2 pl. spárgeți, perf. s. 1 sg. spărséi, 1 pl. spárserăm; part. spart

spărseserăm
SPÁRGE, sparg, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) preface în bucăți, în cioburi; a face să plesnească sau a plesni, a (se) crăpa. ◊ Expr. (Refl.) A se sparge în capul cuiva, se spune despre cineva obligat să suporte consecințele neplăcute ale unor fapte de care nu este vinovat. ♦ A (se) lovi la cap, producând o rană (și fractura osului). ♦ Refl. Fig. (Despre voce) A deveni răgușit, a se altera. ♦ Tranz. A tăia, a despica lemne, butuci etc. în mai multe bucăți. 2. Tranz. A sfărâma, a distruge învelișul unui lucru pentru a extrage și a folosi conținutul. ♦ Intranz. și refl. (Despre abcese) A se deschide. 3. Tranz. A distruge, a nărui, a nimici. ◊ Expr. A sparge norma = a depăși norma. A sparge frontul = a pătrunde forțat în liniile inamicului. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) găuri; a (se) uza. ◊ Expr. (Tranz.) Pe unde și-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate, la dracu-n praznic. 4. Tranz. A deschide prin forțare o ușă, o încuietoare; p. ext. a jefui, a prăda. 5. Tranz. A împunge, a străpunge cu un obiect ascuțit sau tăios; p. ext. a ucide. ♦ Refl. (Fam.) A muri. ♦ Refl. Fig. A striga tare; a răcni, a zbiera. 6. Refl. Fig. (Despre concentrări de oameni și despre acțiuni la care participă aceștia) A lua sfârșit, a se termina; a se întrerupe (prin împrăștierea participanților). ♦ Tranz. A produce o disensiune; a dezbina. ◊ Expr. A sparge cuiva casa = a contribui efectiv la destrămarea căsniciei cuiva. 7. Tranz. Fig. (Înv.) A răzleți o oaste; a birui, a înfrânge; a împrăștia. [Perf. s. spărsei, part. spart] – Lat. spargere.

DOOM

spárge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sparg, 1 pl. spárgem, 2 pl. spárgeți, perf. s. 1 sg. spărséi, 1 pl. spárserăm; part. spart

spărseserăți
SPÁRGE, sparg, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) preface în bucăți, în cioburi; a face să plesnească sau a plesni, a (se) crăpa. ◊ Expr. (Refl.) A se sparge în capul cuiva, se spune despre cineva obligat să suporte consecințele neplăcute ale unor fapte de care nu este vinovat. ♦ A (se) lovi la cap, producând o rană (și fractura osului). ♦ Refl. Fig. (Despre voce) A deveni răgușit, a se altera. ♦ Tranz. A tăia, a despica lemne, butuci etc. în mai multe bucăți. 2. Tranz. A sfărâma, a distruge învelișul unui lucru pentru a extrage și a folosi conținutul. ♦ Intranz. și refl. (Despre abcese) A se deschide. 3. Tranz. A distruge, a nărui, a nimici. ◊ Expr. A sparge norma = a depăși norma. A sparge frontul = a pătrunde forțat în liniile inamicului. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) găuri; a (se) uza. ◊ Expr. (Tranz.) Pe unde și-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate, la dracu-n praznic. 4. Tranz. A deschide prin forțare o ușă, o încuietoare; p. ext. a jefui, a prăda. 5. Tranz. A împunge, a străpunge cu un obiect ascuțit sau tăios; p. ext. a ucide. ♦ Refl. (Fam.) A muri. ♦ Refl. Fig. A striga tare; a răcni, a zbiera. 6. Refl. Fig. (Despre concentrări de oameni și despre acțiuni la care participă aceștia) A lua sfârșit, a se termina; a se întrerupe (prin împrăștierea participanților). ♦ Tranz. A produce o disensiune; a dezbina. ◊ Expr. A sparge cuiva casa = a contribui efectiv la destrămarea căsniciei cuiva. 7. Tranz. Fig. (Înv.) A răzleți o oaste; a birui, a înfrânge; a împrăștia. [Perf. s. spărsei, part. spart] – Lat. spargere.

DOOM

spárge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sparg, 1 pl. spárgem, 2 pl. spárgeți, perf. s. 1 sg. spărséi, 1 pl. spárserăm; part. spart

spărseseși
SPÁRGE, sparg, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) preface în bucăți, în cioburi; a face să plesnească sau a plesni, a (se) crăpa. ◊ Expr. (Refl.) A se sparge în capul cuiva, se spune despre cineva obligat să suporte consecințele neplăcute ale unor fapte de care nu este vinovat. ♦ A (se) lovi la cap, producând o rană (și fractura osului). ♦ Refl. Fig. (Despre voce) A deveni răgușit, a se altera. ♦ Tranz. A tăia, a despica lemne, butuci etc. în mai multe bucăți. 2. Tranz. A sfărâma, a distruge învelișul unui lucru pentru a extrage și a folosi conținutul. ♦ Intranz. și refl. (Despre abcese) A se deschide. 3. Tranz. A distruge, a nărui, a nimici. ◊ Expr. A sparge norma = a depăși norma. A sparge frontul = a pătrunde forțat în liniile inamicului. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) găuri; a (se) uza. ◊ Expr. (Tranz.) Pe unde și-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate, la dracu-n praznic. 4. Tranz. A deschide prin forțare o ușă, o încuietoare; p. ext. a jefui, a prăda. 5. Tranz. A împunge, a străpunge cu un obiect ascuțit sau tăios; p. ext. a ucide. ♦ Refl. (Fam.) A muri. ♦ Refl. Fig. A striga tare; a răcni, a zbiera. 6. Refl. Fig. (Despre concentrări de oameni și despre acțiuni la care participă aceștia) A lua sfârșit, a se termina; a se întrerupe (prin împrăștierea participanților). ♦ Tranz. A produce o disensiune; a dezbina. ◊ Expr. A sparge cuiva casa = a contribui efectiv la destrămarea căsniciei cuiva. 7. Tranz. Fig. (Înv.) A răzleți o oaste; a birui, a înfrânge; a împrăștia. [Perf. s. spărsei, part. spart] – Lat. spargere.

DOOM

spárge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sparg, 1 pl. spárgem, 2 pl. spárgeți, perf. s. 1 sg. spărséi, 1 pl. spárserăm; part. spart

spărseseți
SPÁRGE, sparg, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) preface în bucăți, în cioburi; a face să plesnească sau a plesni, a (se) crăpa. ◊ Expr. (Refl.) A se sparge în capul cuiva, se spune despre cineva obligat să suporte consecințele neplăcute ale unor fapte de care nu este vinovat. ♦ A (se) lovi la cap, producând o rană (și fractura osului). ♦ Refl. Fig. (Despre voce) A deveni răgușit, a se altera. ♦ Tranz. A tăia, a despica lemne, butuci etc. în mai multe bucăți. 2. Tranz. A sfărâma, a distruge învelișul unui lucru pentru a extrage și a folosi conținutul. ♦ Intranz. și refl. (Despre abcese) A se deschide. 3. Tranz. A distruge, a nărui, a nimici. ◊ Expr. A sparge norma = a depăși norma. A sparge frontul = a pătrunde forțat în liniile inamicului. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) găuri; a (se) uza. ◊ Expr. (Tranz.) Pe unde și-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate, la dracu-n praznic. 4. Tranz. A deschide prin forțare o ușă, o încuietoare; p. ext. a jefui, a prăda. 5. Tranz. A împunge, a străpunge cu un obiect ascuțit sau tăios; p. ext. a ucide. ♦ Refl. (Fam.) A muri. ♦ Refl. Fig. A striga tare; a răcni, a zbiera. 6. Refl. Fig. (Despre concentrări de oameni și despre acțiuni la care participă aceștia) A lua sfârșit, a se termina; a se întrerupe (prin împrăștierea participanților). ♦ Tranz. A produce o disensiune; a dezbina. ◊ Expr. A sparge cuiva casa = a contribui efectiv la destrămarea căsniciei cuiva. 7. Tranz. Fig. (Înv.) A răzleți o oaste; a birui, a înfrânge; a împrăștia. [Perf. s. spărsei, part. spart] – Lat. spargere.

DOOM

spárge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sparg, 1 pl. spárgem, 2 pl. spárgeți, perf. s. 1 sg. spărséi, 1 pl. spárserăm; part. spart

spărseși
SPÁRGE, sparg, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) preface în bucăți, în cioburi; a face să plesnească sau a plesni, a (se) crăpa. ◊ Expr. (Refl.) A se sparge în capul cuiva, se spune despre cineva obligat să suporte consecințele neplăcute ale unor fapte de care nu este vinovat. ♦ A (se) lovi la cap, producând o rană (și fractura osului). ♦ Refl. Fig. (Despre voce) A deveni răgușit, a se altera. ♦ Tranz. A tăia, a despica lemne, butuci etc. în mai multe bucăți. 2. Tranz. A sfărâma, a distruge învelișul unui lucru pentru a extrage și a folosi conținutul. ♦ Intranz. și refl. (Despre abcese) A se deschide. 3. Tranz. A distruge, a nărui, a nimici. ◊ Expr. A sparge norma = a depăși norma. A sparge frontul = a pătrunde forțat în liniile inamicului. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) găuri; a (se) uza. ◊ Expr. (Tranz.) Pe unde și-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate, la dracu-n praznic. 4. Tranz. A deschide prin forțare o ușă, o încuietoare; p. ext. a jefui, a prăda. 5. Tranz. A împunge, a străpunge cu un obiect ascuțit sau tăios; p. ext. a ucide. ♦ Refl. (Fam.) A muri. ♦ Refl. Fig. A striga tare; a răcni, a zbiera. 6. Refl. Fig. (Despre concentrări de oameni și despre acțiuni la care participă aceștia) A lua sfârșit, a se termina; a se întrerupe (prin împrăștierea participanților). ♦ Tranz. A produce o disensiune; a dezbina. ◊ Expr. A sparge cuiva casa = a contribui efectiv la destrămarea căsniciei cuiva. 7. Tranz. Fig. (Înv.) A răzleți o oaste; a birui, a înfrânge; a împrăștia. [Perf. s. spărsei, part. spart] – Lat. spargere.

DOOM

spárge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sparg, 1 pl. spárgem, 2 pl. spárgeți, perf. s. 1 sg. spărséi, 1 pl. spárserăm; part. spart

spărtura
SPĂRTÚRĂ, spărturi, s. f. 1. Crăpătură, gaură, deschizătură produsă prin spargere. 2. Ciob, așchie (produse prin spargere). 3. Fig. Dezbinare, disensiune, ruptură. – Spart² + suf. -ură.

DOOM

spărtúră s. f., g.-d. art. spărtúrii; pl. spărtúri

spărturi
SPĂRTÚRĂ, spărturi, s. f. 1. Crăpătură, gaură, deschizătură produsă prin spargere. 2. Ciob, așchie (produse prin spargere). 3. Fig. Dezbinare, disensiune, ruptură. – Spart² + suf. -ură.

DOOM

spărtúră s. f., g.-d. art. spărtúrii; pl. spărtúri

spărturii
SPĂRTÚRĂ, spărturi, s. f. 1. Crăpătură, gaură, deschizătură produsă prin spargere. 2. Ciob, așchie (produse prin spargere). 3. Fig. Dezbinare, disensiune, ruptură. – Spart² + suf. -ură.

DOOM

spărtúră s. f., g.-d. art. spărtúrii; pl. spărtúri

spărturile
SPĂRTÚRĂ, spărturi, s. f. 1. Crăpătură, gaură, deschizătură produsă prin spargere. 2. Ciob, așchie (produse prin spargere). 3. Fig. Dezbinare, disensiune, ruptură. – Spart² + suf. -ură.

DOOM

spărtúră s. f., g.-d. art. spărtúrii; pl. spărtúri

spărturilor
SPĂRTÚRĂ, spărturi, s. f. 1. Crăpătură, gaură, deschizătură produsă prin spargere. 2. Ciob, așchie (produse prin spargere). 3. Fig. Dezbinare, disensiune, ruptură. – Spart² + suf. -ură.

DOOM

spărtúră s. f., g.-d. art. spărtúrii; pl. spărtúri

spăsenia
SPĂSÉNIE s. f. (Înv. și pop.) Atitudine de pocăință și de smerenie; atitudine de modestie și de nevinovăție (prefăcută). – Din sl. sŭpasenije.

DOOM

spăsénie (înv., pop.) (-ni-e) s. f., art. spăsénia (-ni-a), g.-d. spăsénii, art. spăséniei

spăsenie
SPĂSÉNIE s. f. (Înv. și pop.) Atitudine de pocăință și de smerenie; atitudine de modestie și de nevinovăție (prefăcută). – Din sl. sŭpasenije.

DOOM

spăsénie (înv., pop.) (-ni-e) s. f., art. spăsénia (-ni-a), g.-d. spăsénii, art. spăséniei

spăseniei
SPĂSÉNIE s. f. (Înv. și pop.) Atitudine de pocăință și de smerenie; atitudine de modestie și de nevinovăție (prefăcută). – Din sl. sŭpasenije.

DOOM

spăsénie (înv., pop.) (-ni-e) s. f., art. spăsénia (-ni-a), g.-d. spăsénii, art. spăséniei

spăsenii
SPĂSÉNIE s. f. (Înv. și pop.) Atitudine de pocăință și de smerenie; atitudine de modestie și de nevinovăție (prefăcută). – Din sl. sŭpasenije.

DOOM

spăsénie (înv., pop.) (-ni-e) s. f., art. spăsénia (-ni-a), g.-d. spăsénii, art. spăséniei

spăseniile
SPĂSÉNIE s. f. (Înv. și pop.) Atitudine de pocăință și de smerenie; atitudine de modestie și de nevinovăție (prefăcută). – Din sl. sŭpasenije.

DOOM

spăsénie (înv., pop.) (-ni-e) s. f., art. spăsénia (-ni-a), g.-d. spăsénii, art. spăséniei

spăseniilor
SPĂSÉNIE s. f. (Înv. și pop.) Atitudine de pocăință și de smerenie; atitudine de modestie și de nevinovăție (prefăcută). – Din sl. sŭpasenije.

DOOM

spăsénie (înv., pop.) (-ni-e) s. f., art. spăsénia (-ni-a), g.-d. spăsénii, art. spăséniei

spăsi
SPĂȘÍ vb. IV v. spăsi.

DOOM

*spăsí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spăséște, imperf. 3 sg. se spăseá, conj. prez. 3 sg. să se spăseáscă

spăsit
SPĂSÍT, -Ă, spăsiți, -te, adj. (Înv. și fam.; despre oameni) Care se arată pocăit, smerit sau nevinovat. – Cf. sl. sŭpasiti.

DOOM

spăsít (înv., fam.) adj. m., pl. spăsíți; f. spăsítă, pl. spăsíte

spăsita
SPĂSÍT, -Ă, spăsiți, -te, adj. (Înv. și fam.; despre oameni) Care se arată pocăit, smerit sau nevinovat. – Cf. sl. sŭpasiti.

DOOM

spăsít (înv., fam.) adj. m., pl. spăsíți; f. spăsítă, pl. spăsíte

spăsite
SPĂSÍT, -Ă, spăsiți, -te, adj. (Înv. și fam.; despre oameni) Care se arată pocăit, smerit sau nevinovat. – Cf. sl. sŭpasiti.

DOOM

spăsít (înv., fam.) adj. m., pl. spăsíți; f. spăsítă, pl. spăsíte

spăsitei
SPĂSÍT, -Ă, spăsiți, -te, adj. (Înv. și fam.; despre oameni) Care se arată pocăit, smerit sau nevinovat. – Cf. sl. sŭpasiti.

DOOM

spăsít (înv., fam.) adj. m., pl. spăsíți; f. spăsítă, pl. spăsíte

spăsitele
SPĂSÍT, -Ă, spăsiți, -te, adj. (Înv. și fam.; despre oameni) Care se arată pocăit, smerit sau nevinovat. – Cf. sl. sŭpasiti.

DOOM

spăsít (înv., fam.) adj. m., pl. spăsíți; f. spăsítă, pl. spăsíte

spăsitelor
SPĂSÍT, -Ă, spăsiți, -te, adj. (Înv. și fam.; despre oameni) Care se arată pocăit, smerit sau nevinovat. – Cf. sl. sŭpasiti.

DOOM

spăsít (înv., fam.) adj. m., pl. spăsíți; f. spăsítă, pl. spăsíte

spăsitul
SPĂSÍT, -Ă, spăsiți, -te, adj. (Înv. și fam.; despre oameni) Care se arată pocăit, smerit sau nevinovat. – Cf. sl. sŭpasiti.

DOOM

spăsít (înv., fam.) adj. m., pl. spăsíți; f. spăsítă, pl. spăsíte

spăsitului
SPĂSÍT, -Ă, spăsiți, -te, adj. (Înv. și fam.; despre oameni) Care se arată pocăit, smerit sau nevinovat. – Cf. sl. sŭpasiti.

DOOM

spăsít (înv., fam.) adj. m., pl. spăsíți; f. spăsítă, pl. spăsíte

spăsiți
SPĂSÍT, -Ă, spăsiți, -te, adj. (Înv. și fam.; despre oameni) Care se arată pocăit, smerit sau nevinovat. – Cf. sl. sŭpasiti.

DOOM

spăsít (înv., fam.) adj. m., pl. spăsíți; f. spăsítă, pl. spăsíte

spăsiții
SPĂSÍT, -Ă, spăsiți, -te, adj. (Înv. și fam.; despre oameni) Care se arată pocăit, smerit sau nevinovat. – Cf. sl. sŭpasiti.

DOOM

spăsít (înv., fam.) adj. m., pl. spăsíți; f. spăsítă, pl. spăsíte

spăsiților
SPĂSÍT, -Ă, spăsiți, -te, adj. (Înv. și fam.; despre oameni) Care se arată pocăit, smerit sau nevinovat. – Cf. sl. sŭpasiti.

DOOM

spăsít (înv., fam.) adj. m., pl. spăsíți; f. spăsítă, pl. spăsíte

spătar
SPĂTÁR¹, spătare, s. n. Parte mai înaltă a unui scaun, fotoliu etc., care servește pentru a sprijini spatele persoanei care stă pe ele; rezemătoare, spetează. – Spată + suf. -ar.

spătar
SPĂTĂREÁSĂ, spătărese, s. f. Soție de spătar². – Spătar² + suf. -easă.

DOOM

máre-spătár s. m., art. márele-spătár; pl. mari-spătári, art. márii-spătári

spătare
SPĂTÁR¹, spătare, s. n. Parte mai înaltă a unui scaun, fotoliu etc., care servește pentru a sprijini spatele persoanei care stă pe ele; rezemătoare, spetează. – Spată + suf. -ar.

spătare
SPĂTĂREÁSĂ, spătărese, s. f. Soție de spătar². – Spătar² + suf. -easă.

DOOM

máre-spătár s. m., art. márele-spătár; pl. mari-spătári, art. márii-spătári

spătarele
SPĂTÁR¹, spătare, s. n. Parte mai înaltă a unui scaun, fotoliu etc., care servește pentru a sprijini spatele persoanei care stă pe ele; rezemătoare, spetează. – Spată + suf. -ar.

spătarelor
SPĂTÁR¹, spătare, s. n. Parte mai înaltă a unui scaun, fotoliu etc., care servește pentru a sprijini spatele persoanei care stă pe ele; rezemătoare, spetează. – Spată + suf. -ar.

spătari
SPĂTĂREÁSĂ, spătărese, s. f. Soție de spătar². – Spătar² + suf. -easă.

DOOM

máre-spătár s. m., art. márele-spătár; pl. mari-spătári, art. márii-spătári

spătarii
SPĂTĂREÁSĂ, spătărese, s. f. Soție de spătar². – Spătar² + suf. -easă.

DOOM

máre-spătár s. m., art. márele-spătár; pl. mari-spătári, art. márii-spătári

spătarilor
SPĂTĂREÁSĂ, spătărese, s. f. Soție de spătar². – Spătar² + suf. -easă.

DOOM

máre-spătár s. m., art. márele-spătár; pl. mari-spătári, art. márii-spătári

spătarul
SPĂTÁR¹, spătare, s. n. Parte mai înaltă a unui scaun, fotoliu etc., care servește pentru a sprijini spatele persoanei care stă pe ele; rezemătoare, spetează. – Spată + suf. -ar.

spătarul
SPĂTĂREÁSĂ, spătărese, s. f. Soție de spătar². – Spătar² + suf. -easă.

DOOM

máre-spătár s. m., art. márele-spătár; pl. mari-spătári, art. márii-spătári

spătarule
SPĂTĂREÁSĂ, spătărese, s. f. Soție de spătar². – Spătar² + suf. -easă.

DOOM

máre-spătár s. m., art. márele-spătár; pl. mari-spătári, art. márii-spătári

spătarului
SPĂTÁR¹, spătare, s. n. Parte mai înaltă a unui scaun, fotoliu etc., care servește pentru a sprijini spatele persoanei care stă pe ele; rezemătoare, spetează. – Spată + suf. -ar.

spătarului
SPĂTĂREÁSĂ, spătărese, s. f. Soție de spătar². – Spătar² + suf. -easă.

DOOM

máre-spătár s. m., art. márele-spătár; pl. mari-spătári, art. márii-spătári

spătoasa
SPĂTÓS, -OÁSĂ, spătoși, -oase, adj. (Despre oameni) Cu umerii largi, lat în spete; robust, voinic. – Spată + suf. -os.

DOOM

spătós adj. m., pl. spătóși; f. spătoásă, pl. spătoáse

spătoase
SPĂTÓS, -OÁSĂ, spătoși, -oase, adj. (Despre oameni) Cu umerii largi, lat în spete; robust, voinic. – Spată + suf. -os.

DOOM

spătós adj. m., pl. spătóși; f. spătoásă, pl. spătoáse

spătoasei
SPĂTÓS, -OÁSĂ, spătoși, -oase, adj. (Despre oameni) Cu umerii largi, lat în spete; robust, voinic. – Spată + suf. -os.

DOOM

spătós adj. m., pl. spătóși; f. spătoásă, pl. spătoáse

spătoasele
SPĂTÓS, -OÁSĂ, spătoși, -oase, adj. (Despre oameni) Cu umerii largi, lat în spete; robust, voinic. – Spată + suf. -os.

DOOM

spătós adj. m., pl. spătóși; f. spătoásă, pl. spătoáse

spătoaselor
SPĂTÓS, -OÁSĂ, spătoși, -oase, adj. (Despre oameni) Cu umerii largi, lat în spete; robust, voinic. – Spată + suf. -os.

DOOM

spătós adj. m., pl. spătóși; f. spătoásă, pl. spătoáse

spătos
SPĂTÓS, -OÁSĂ, spătoși, -oase, adj. (Despre oameni) Cu umerii largi, lat în spete; robust, voinic. – Spată + suf. -os.

DOOM

spătós adj. m., pl. spătóși; f. spătoásă, pl. spătoáse

spătosul
SPĂTÓS, -OÁSĂ, spătoși, -oase, adj. (Despre oameni) Cu umerii largi, lat în spete; robust, voinic. – Spată + suf. -os.

DOOM

spătós adj. m., pl. spătóși; f. spătoásă, pl. spătoáse

spătosului
SPĂTÓS, -OÁSĂ, spătoși, -oase, adj. (Despre oameni) Cu umerii largi, lat în spete; robust, voinic. – Spată + suf. -os.

DOOM

spătós adj. m., pl. spătóși; f. spătoásă, pl. spătoáse

spătoși
SPĂTÓS, -OÁSĂ, spătoși, -oase, adj. (Despre oameni) Cu umerii largi, lat în spete; robust, voinic. – Spată + suf. -os.

DOOM

spătós adj. m., pl. spătóși; f. spătoásă, pl. spătoáse

spătoșii
SPĂTÓS, -OÁSĂ, spătoși, -oase, adj. (Despre oameni) Cu umerii largi, lat în spete; robust, voinic. – Spată + suf. -os.

DOOM

spătós adj. m., pl. spătóși; f. spătoásă, pl. spătoáse

spătoșilor
SPĂTÓS, -OÁSĂ, spătoși, -oase, adj. (Despre oameni) Cu umerii largi, lat în spete; robust, voinic. – Spată + suf. -os.

DOOM

spătós adj. m., pl. spătóși; f. spătoásă, pl. spătoáse

spătăreasa
SPĂTĂREÁSĂ, spătărese, s. f. Soție de spătar². – Spătar² + suf. -easă.

DOOM

spătăreásă s. f., g.-d. art. spătărései; pl. spătărése

spătăreasca
SPĂTĂRÉSC, -EÁSCĂ, spătărești, adj. Care aparținea spătarului² sau spătăriei, privitor la spătar² sau la spătărie. – Spătar² + suf. -esc.

DOOM

spătărésc adj. m., f. spătăreáscă; pl. m. și f. spătăréști

spătărei
SPĂTĂRÉL, spătărei, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător de rang mic care avea însărcinarea de a păzi ordinea la sate, în timp de pace, și atribuții militare, în timp de război. – Spătar² + suf. -el.

DOOM

spătărél s. m., pl. spătăréi, art. spătăréii

spătăreii
SPĂTĂRÉL, spătărei, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător de rang mic care avea însărcinarea de a păzi ordinea la sate, în timp de pace, și atribuții militare, în timp de război. – Spătar² + suf. -el.

DOOM

spătărél s. m., pl. spătăréi, art. spătăréii

spătăreilor
SPĂTĂRÉL, spătărei, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător de rang mic care avea însărcinarea de a păzi ordinea la sate, în timp de pace, și atribuții militare, în timp de război. – Spătar² + suf. -el.

DOOM

spătărél s. m., pl. spătăréi, art. spătăréii

spătărel
SPĂTĂRÉL, spătărei, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător de rang mic care avea însărcinarea de a păzi ordinea la sate, în timp de pace, și atribuții militare, în timp de război. – Spătar² + suf. -el.

DOOM

spătărél s. m., pl. spătăréi, art. spătăréii

spătărelul
SPĂTĂRÉL, spătărei, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător de rang mic care avea însărcinarea de a păzi ordinea la sate, în timp de pace, și atribuții militare, în timp de război. – Spătar² + suf. -el.

DOOM

spătărél s. m., pl. spătăréi, art. spătăréii

spătărelului
SPĂTĂRÉL, spătărei, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător de rang mic care avea însărcinarea de a păzi ordinea la sate, în timp de pace, și atribuții militare, în timp de război. – Spătar² + suf. -el.

DOOM

spătărél s. m., pl. spătăréi, art. spătăréii

spătăresc
SPĂTĂRÉSC, -EÁSCĂ, spătărești, adj. Care aparținea spătarului² sau spătăriei, privitor la spătar² sau la spătărie. – Spătar² + suf. -esc.

DOOM

spătărésc adj. m., f. spătăreáscă; pl. m. și f. spătăréști

spătărescul
SPĂTĂRÉSC, -EÁSCĂ, spătărești, adj. Care aparținea spătarului² sau spătăriei, privitor la spătar² sau la spătărie. – Spătar² + suf. -esc.

DOOM

spătărésc adj. m., f. spătăreáscă; pl. m. și f. spătăréști

spătărescului
SPĂTĂRÉSC, -EÁSCĂ, spătărești, adj. Care aparținea spătarului² sau spătăriei, privitor la spătar² sau la spătărie. – Spătar² + suf. -esc.

DOOM

spătărésc adj. m., f. spătăreáscă; pl. m. și f. spătăréști

spătărese
SPĂTĂREÁSĂ, spătărese, s. f. Soție de spătar². – Spătar² + suf. -easă.

DOOM

spătăreásă s. f., g.-d. art. spătărései; pl. spătărése

spătăresei
SPĂTĂREÁSĂ, spătărese, s. f. Soție de spătar². – Spătar² + suf. -easă.

DOOM

spătăreásă s. f., g.-d. art. spătărései; pl. spătărése

spătăresele
SPĂTĂREÁSĂ, spătărese, s. f. Soție de spătar². – Spătar² + suf. -easă.

DOOM

spătăreásă s. f., g.-d. art. spătărései; pl. spătărése

spătăreselor
SPĂTĂREÁSĂ, spătărese, s. f. Soție de spătar². – Spătar² + suf. -easă.

DOOM

spătăreásă s. f., g.-d. art. spătărései; pl. spătărése

spătărești
SPĂTĂRÉSC, -EÁSCĂ, spătărești, adj. Care aparținea spătarului² sau spătăriei, privitor la spătar² sau la spătărie. – Spătar² + suf. -esc.

DOOM

spătărésc adj. m., f. spătăreáscă; pl. m. și f. spătăréști

spătăreștii
SPĂTĂRÉSC, -EÁSCĂ, spătărești, adj. Care aparținea spătarului² sau spătăriei, privitor la spătar² sau la spătărie. – Spătar² + suf. -esc.

DOOM

spătărésc adj. m., f. spătăreáscă; pl. m. și f. spătăréști

spătăreștile
SPĂTĂRÉSC, -EÁSCĂ, spătărești, adj. Care aparținea spătarului² sau spătăriei, privitor la spătar² sau la spătărie. – Spătar² + suf. -esc.

DOOM

spătărésc adj. m., f. spătăreáscă; pl. m. și f. spătăréști

spătăreștilor
SPĂTĂRÉSC, -EÁSCĂ, spătărești, adj. Care aparținea spătarului² sau spătăriei, privitor la spătar² sau la spătărie. – Spătar² + suf. -esc.

DOOM

spătărésc adj. m., f. spătăreáscă; pl. m. și f. spătăréști

spătăria
SPĂTĂRÍE, spătării, s. f. 1. Demnitatea, rangul de (mare) spătar². ♦ Instituție condusă de (marele) spătar²; clădire în care funcționa această instituție. 2. Sală din palatul domnesc unde aveau loc unele ceremonii și unde era așezat tronul. ◊ Spătăria (cea) mică = camera de lucru a domnului. – Spătar² + suf. -ie.

DOOM

spătăríe s. f., art. spătăría, g.-d. art. spătăríei; pl. spătăríi, art. spătăríile

spătărie
SPĂTĂRÍE, spătării, s. f. 1. Demnitatea, rangul de (mare) spătar². ♦ Instituție condusă de (marele) spătar²; clădire în care funcționa această instituție. 2. Sală din palatul domnesc unde aveau loc unele ceremonii și unde era așezat tronul. ◊ Spătăria (cea) mică = camera de lucru a domnului. – Spătar² + suf. -ie.

DOOM

spătăríe s. f., art. spătăría, g.-d. art. spătăríei; pl. spătăríi, art. spătăríile

spătăriei
SPĂTĂRÍE, spătării, s. f. 1. Demnitatea, rangul de (mare) spătar². ♦ Instituție condusă de (marele) spătar²; clădire în care funcționa această instituție. 2. Sală din palatul domnesc unde aveau loc unele ceremonii și unde era așezat tronul. ◊ Spătăria (cea) mică = camera de lucru a domnului. – Spătar² + suf. -ie.

DOOM

spătăríe s. f., art. spătăría, g.-d. art. spătăríei; pl. spătăríi, art. spătăríile

spătării
SPĂTĂRÍE, spătării, s. f. 1. Demnitatea, rangul de (mare) spătar². ♦ Instituție condusă de (marele) spătar²; clădire în care funcționa această instituție. 2. Sală din palatul domnesc unde aveau loc unele ceremonii și unde era așezat tronul. ◊ Spătăria (cea) mică = camera de lucru a domnului. – Spătar² + suf. -ie.

DOOM

spătăríe s. f., art. spătăría, g.-d. art. spătăríei; pl. spătăríi, art. spătăríile

spătăriile
SPĂTĂRÍE, spătării, s. f. 1. Demnitatea, rangul de (mare) spătar². ♦ Instituție condusă de (marele) spătar²; clădire în care funcționa această instituție. 2. Sală din palatul domnesc unde aveau loc unele ceremonii și unde era așezat tronul. ◊ Spătăria (cea) mică = camera de lucru a domnului. – Spătar² + suf. -ie.

DOOM

spătăríe s. f., art. spătăría, g.-d. art. spătăríei; pl. spătăríi, art. spătăríile

spătăriilor
SPĂTĂRÍE, spătării, s. f. 1. Demnitatea, rangul de (mare) spătar². ♦ Instituție condusă de (marele) spătar²; clădire în care funcționa această instituție. 2. Sală din palatul domnesc unde aveau loc unele ceremonii și unde era așezat tronul. ◊ Spătăria (cea) mică = camera de lucru a domnului. – Spătar² + suf. -ie.

DOOM

spătăríe s. f., art. spătăría, g.-d. art. spătăríei; pl. spătăríi, art. spătăríile

spăzi
SPÁDĂ, spade, s. f. 1. Armă formată dintr-o lamă dreaptă cu două tăișuri, din gardă și mâner, cu care se poate tăia și împunge. 2. (Sport) Probă de scrimă care se practică cu spada (1). – Din it. spada.

DOOM

spádă s. f., g.-d. art. spádei; pl. spáde

spăzii
SPÁDĂ, spade, s. f. 1. Armă formată dintr-o lamă dreaptă cu două tăișuri, din gardă și mâner, cu care se poate tăia și împunge. 2. (Sport) Probă de scrimă care se practică cu spada (1). – Din it. spada.

DOOM

spádă s. f., g.-d. art. spádei; pl. spáde

spăzile
SPÁDĂ, spade, s. f. 1. Armă formată dintr-o lamă dreaptă cu două tăișuri, din gardă și mâner, cu care se poate tăia și împunge. 2. (Sport) Probă de scrimă care se practică cu spada (1). – Din it. spada.

DOOM

spádă s. f., g.-d. art. spádei; pl. spáde

spăzilor
SPÁDĂ, spade, s. f. 1. Armă formată dintr-o lamă dreaptă cu două tăișuri, din gardă și mâner, cu care se poate tăia și împunge. 2. (Sport) Probă de scrimă care se practică cu spada (1). – Din it. spada.

DOOM

spádă s. f., g.-d. art. spádei; pl. spáde

spășire
SPĂȘÍ vb. IV v. spăsi.

spășit
SPĂȘÍ vb. IV v. spăsi.