soacra
SOÁCRĂ, soacre, s. f. Mama unuia dintre soți, în raport cu celălalt soț. ♦ Soacră-mare = mama mirelui. Soacră-mică = mama miresei. – Lat. socra (= socrus).

DOOM

!mámă-soácră (-soa-cră) s. f., art. máma-soácră, g.-d. art. mámei-soácre; pl. máme-soácre

soacre
SOÁCRĂ, soacre, s. f. Mama unuia dintre soți, în raport cu celălalt soț. ♦ Soacră-mare = mama mirelui. Soacră-mică = mama miresei. – Lat. socra (= socrus).

DOOM

!mámă-soácră (-soa-cră) s. f., art. máma-soácră, g.-d. art. mámei-soácre; pl. máme-soácre

soacrei
SOÁCRĂ, soacre, s. f. Mama unuia dintre soți, în raport cu celălalt soț. ♦ Soacră-mare = mama mirelui. Soacră-mică = mama miresei. – Lat. socra (= socrus).

DOOM

!mámă-soácră (-soa-cră) s. f., art. máma-soácră, g.-d. art. mámei-soácre; pl. máme-soácre

soacrele
SOÁCRĂ, soacre, s. f. Mama unuia dintre soți, în raport cu celălalt soț. ♦ Soacră-mare = mama mirelui. Soacră-mică = mama miresei. – Lat. socra (= socrus).

DOOM

!mámă-soácră (-soa-cră) s. f., art. máma-soácră, g.-d. art. mámei-soácre; pl. máme-soácre

soacrelor
SOÁCRĂ, soacre, s. f. Mama unuia dintre soți, în raport cu celălalt soț. ♦ Soacră-mare = mama mirelui. Soacră-mică = mama miresei. – Lat. socra (= socrus).

DOOM

!mámă-soácră (-soa-cră) s. f., art. máma-soácră, g.-d. art. mámei-soácre; pl. máme-soácre

soacro
SOÁCRĂ, soacre, s. f. Mama unuia dintre soți, în raport cu celălalt soț. ♦ Soacră-mare = mama mirelui. Soacră-mică = mama miresei. – Lat. socra (= socrus).

DOOM

!mámă-soácră (-soa-cră) s. f., art. máma-soácră, g.-d. art. mámei-soácre; pl. máme-soácre

soage
soáge (-og, -os), vb. – A modela, a da formă aluatului de pîine. – Var. soga, sogi, (în)so(l)ga. Lat. subigĕre (Pușcariu, ZRPh., XXXIII, 232; Pop, Dacor., VIII, 82-93; REW 8372), cf. sp. sobar. În Trans., participiul nu se întrebuințează.

soagere
soáge (-og, -os), vb. – A modela, a da formă aluatului de pîine. – Var. soga, sogi, (în)so(l)ga. Lat. subigĕre (Pușcariu, ZRPh., XXXIII, 232; Pop, Dacor., VIII, 82-93; REW 8372), cf. sp. sobar. În Trans., participiul nu se întrebuințează.

soaie
SOI¹, soaie, s. n. (Pop.) Strat de murdărie depus pe obiecte; slin. – Et. nec. Cf. zoaie.

DOOM

soí³ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. soiésc, imperf. 3 sg. soiá; conj. prez. 3 să soiáscă

soaiele
SOI¹, soaie, s. n. (Pop.) Strat de murdărie depus pe obiecte; slin. – Et. nec. Cf. zoaie.

DOOM

soí³ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. soiésc, imperf. 3 sg. soiá; conj. prez. 3 să soiáscă

soaielor
SOI¹, soaie, s. n. (Pop.) Strat de murdărie depus pe obiecte; slin. – Et. nec. Cf. zoaie.

DOOM

soí³ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. soiésc, imperf. 3 sg. soiá; conj. prez. 3 să soiáscă

soalbă
soálbă (-be), s. f. – Arșic de țap. – Var. solbă. Probabil din lat. subalba (Capidan, REB, I, 217; Candrea).

soarba
SOÁRBĂ, soarbe, s. f. Fructul sorbului1, de mărimea unei cireșe, cărnos și de culoare brună-gălbuie cu pete albe, cu gust acrișor. – Din sorb¹.

DOOM

soárbă (reg.) s. f., g.-d. art. soárbei; pl. soárbe

soarbe
SOÁRBĂ, soarbe, s. f. Fructul sorbului1, de mărimea unei cireșe, cărnos și de culoare brună-gălbuie cu pete albe, cu gust acrișor. – Din sorb¹.

DOOM

soárbă (reg.) s. f., g.-d. art. soárbei; pl. soárbe

soarbe
SORBÍ, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea ceva trăgând în gură puțin câte puțin, cu buzele strânse (și cu zgomot). ♦ A bea repede și cu lăcomie, dintr-o singură înghițitură (golind vasul). ◊ Expr. A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de apă, se spune: a) când cineva se uită cu mare dragoste la altcineva; b) când cineva își manifestă antipatia față de altcineva. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atenție și interes pe cineva sau ceva. 2. A înghiți. ♦ Fig. A preocupa, a captiva. 3. A trage în piept (cu nesaț), a inspira adânc (aer, vânt, miresme). – Lat. *sorbire (= sorbere).

DOOM

sorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorb, imperf. 3 sg. sorbeá; conj. prez. 3 să soárbă

soarbei
SOÁRBĂ, soarbe, s. f. Fructul sorbului1, de mărimea unei cireșe, cărnos și de culoare brună-gălbuie cu pete albe, cu gust acrișor. – Din sorb¹.

DOOM

soárbă (reg.) s. f., g.-d. art. soárbei; pl. soárbe

soarbele
SOÁRBĂ, soarbe, s. f. Fructul sorbului1, de mărimea unei cireșe, cărnos și de culoare brună-gălbuie cu pete albe, cu gust acrișor. – Din sorb¹.

DOOM

soárbă (reg.) s. f., g.-d. art. soárbei; pl. soárbe

soarbelor
SOÁRBĂ, soarbe, s. f. Fructul sorbului1, de mărimea unei cireșe, cărnos și de culoare brună-gălbuie cu pete albe, cu gust acrișor. – Din sorb¹.

DOOM

soárbă (reg.) s. f., g.-d. art. soárbei; pl. soárbe

soarbă
SORBÍ, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea ceva trăgând în gură puțin câte puțin, cu buzele strânse (și cu zgomot). ♦ A bea repede și cu lăcomie, dintr-o singură înghițitură (golind vasul). ◊ Expr. A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de apă, se spune: a) când cineva se uită cu mare dragoste la altcineva; b) când cineva își manifestă antipatia față de altcineva. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atenție și interes pe cineva sau ceva. 2. A înghiți. ♦ Fig. A preocupa, a captiva. 3. A trage în piept (cu nesaț), a inspira adânc (aer, vânt, miresme). – Lat. *sorbire (= sorbere).

DOOM

sorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorb, imperf. 3 sg. sorbeá; conj. prez. 3 să soárbă

soare
SOÁRE, (2) sori, s. m. 1. Corp ceresc central al sistemului nostru planetar, incandescent și luminos, în jurul căruia gravitează și se învârtesc Pământul și celelalte planete ale sistemului. ◊ Loc. adv. Sub (sau pe sub) soare = pe pământ, în lume. ◊ Expr. (Fam.) (A fi) soare cu dinți = (a fi) frig pe vreme senină. (A fi) rupt din soare = (a fi) foarte frumos, de o deosebită frumusețe. (În basme) La soare te poți uita, dar la dânsa (sau la dânsul) ba, se spune spre a arăta că cineva este de o frumusețe excepțională. A se uita (la cineva) ca la soare = a privi (pe cineva) cu multă dragoste, a iubi foarte mult (pe cineva). A i se pune (cuiva) soarele drept inimă = a i se face foame. ◊ Compuse: (pop.) soare-răsare = răsărit¹, est, orient; p. ext. vremea când răsare Soarele; soare-apune (sau -scapătă) = apus¹, vest, occident; p. ext. vremea când apune Soarele. ♦ Lumină (și căldură) care vine de la Soare (1). ◊ Loc. adv. Cu soare = cât mai e ziuă, cât mai e lumină. 2. Nume dat aștrilor care, ca și Soarele (1), au lumină proprie. 3. Fig. Fericire, bucurie; bunăstare. – Lat. sol, -is.

DOOM

!rúja-soárelui (plantă) s. f. art., g.-d. art. rújii-soárelui

soarea
SOAREÁ, soarele, s. f. (Înv.) Serată. – Din fr. soirée.

DOOM

soareá (înv.) (soa-) s. f., art. soareáua, g.-d. art. soarélei; pl. soaréle, art. soarélele

soareaua
SOAREÁ, soarele, s. f. (Înv.) Serată. – Din fr. soirée.

DOOM

soareá (înv.) (soa-) s. f., art. soareáua, g.-d. art. soarélei; pl. soaréle, art. soarélele

soarele
SOÁRE, (2) sori, s. m. 1. Corp ceresc central al sistemului nostru planetar, incandescent și luminos, în jurul căruia gravitează și se învârtesc Pământul și celelalte planete ale sistemului. ◊ Loc. adv. Sub (sau pe sub) soare = pe pământ, în lume. ◊ Expr. (Fam.) (A fi) soare cu dinți = (a fi) frig pe vreme senină. (A fi) rupt din soare = (a fi) foarte frumos, de o deosebită frumusețe. (În basme) La soare te poți uita, dar la dânsa (sau la dânsul) ba, se spune spre a arăta că cineva este de o frumusețe excepțională. A se uita (la cineva) ca la soare = a privi (pe cineva) cu multă dragoste, a iubi foarte mult (pe cineva). A i se pune (cuiva) soarele drept inimă = a i se face foame. ◊ Compuse: (pop.) soare-răsare = răsărit¹, est, orient; p. ext. vremea când răsare Soarele; soare-apune (sau -scapătă) = apus¹, vest, occident; p. ext. vremea când apune Soarele. ♦ Lumină (și căldură) care vine de la Soare (1). ◊ Loc. adv. Cu soare = cât mai e ziuă, cât mai e lumină. 2. Nume dat aștrilor care, ca și Soarele (1), au lumină proprie. 3. Fig. Fericire, bucurie; bunăstare. – Lat. sol, -is.

DOOM

!rúja-soárelui (plantă) s. f. art., g.-d. art. rújii-soárelui

soarele
SOAREÁ, soarele, s. f. (Înv.) Serată. – Din fr. soirée.

DOOM

soareá (înv.) (soa-) s. f., art. soareáua, g.-d. art. soarélei; pl. soaréle, art. soarélele

soarelei
SOAREÁ, soarele, s. f. (Înv.) Serată. – Din fr. soirée.

DOOM

soareá (înv.) (soa-) s. f., art. soareáua, g.-d. art. soarélei; pl. soaréle, art. soarélele

soarelele
SOAREÁ, soarele, s. f. (Înv.) Serată. – Din fr. soirée.

DOOM

soareá (înv.) (soa-) s. f., art. soareáua, g.-d. art. soarélei; pl. soaréle, art. soarélele

soarelelor
SOAREÁ, soarele, s. f. (Înv.) Serată. – Din fr. soirée.

DOOM

soareá (înv.) (soa-) s. f., art. soareáua, g.-d. art. soarélei; pl. soaréle, art. soarélele

soarelui
SOÁRE, (2) sori, s. m. 1. Corp ceresc central al sistemului nostru planetar, incandescent și luminos, în jurul căruia gravitează și se învârtesc Pământul și celelalte planete ale sistemului. ◊ Loc. adv. Sub (sau pe sub) soare = pe pământ, în lume. ◊ Expr. (Fam.) (A fi) soare cu dinți = (a fi) frig pe vreme senină. (A fi) rupt din soare = (a fi) foarte frumos, de o deosebită frumusețe. (În basme) La soare te poți uita, dar la dânsa (sau la dânsul) ba, se spune spre a arăta că cineva este de o frumusețe excepțională. A se uita (la cineva) ca la soare = a privi (pe cineva) cu multă dragoste, a iubi foarte mult (pe cineva). A i se pune (cuiva) soarele drept inimă = a i se face foame. ◊ Compuse: (pop.) soare-răsare = răsărit¹, est, orient; p. ext. vremea când răsare Soarele; soare-apune (sau -scapătă) = apus¹, vest, occident; p. ext. vremea când apune Soarele. ♦ Lumină (și căldură) care vine de la Soare (1). ◊ Loc. adv. Cu soare = cât mai e ziuă, cât mai e lumină. 2. Nume dat aștrilor care, ca și Soarele (1), au lumină proprie. 3. Fig. Fericire, bucurie; bunăstare. – Lat. sol, -is.

DOOM

!rúja-soárelui (plantă) s. f. art., g.-d. art. rújii-soárelui

soarta
SOÁRTĂ, sorți, s. f. 1. (În superstiții) Forță (sau voință) supranaturală despre care se crede că hotărăște tot ce se petrece în viață; destin, fatalitate, noroc, scrisă, ursită. 2. Situație, concurs de împrejurări existente la un moment dat. ♦ Evoluție, desfășurare (a unei acțiuni); deznodământ. – Lat. sors, -tis.

DOOM

soártă s. f., g.-d. art. sórții (în expr. și: soártei); pl. sorți

soarte
SOÁRTĂ, sorți, s. f. 1. (În superstiții) Forță (sau voință) supranaturală despre care se crede că hotărăște tot ce se petrece în viață; destin, fatalitate, noroc, scrisă, ursită. 2. Situație, concurs de împrejurări existente la un moment dat. ♦ Evoluție, desfășurare (a unei acțiuni); deznodământ. – Lat. sors, -tis.

DOOM

soártă s. f., g.-d. art. sórții (în expr. și: soártei); pl. sorți

soarte
SOÁRTE s. f. v. soartă.

soartei
SOÁRTĂ, sorți, s. f. 1. (În superstiții) Forță (sau voință) supranaturală despre care se crede că hotărăște tot ce se petrece în viață; destin, fatalitate, noroc, scrisă, ursită. 2. Situație, concurs de împrejurări existente la un moment dat. ♦ Evoluție, desfășurare (a unei acțiuni); deznodământ. – Lat. sors, -tis.

DOOM

soártă s. f., g.-d. art. sórții (în expr. și: soártei); pl. sorți

soața
SOÁȚĂ, soațe, s. f. 1. (Rar) Soție, nevastă. 2. (Înv.) Tovarășă; colaboratoare; prietenă. 3. (Înv.) Persoană, obiect, faptă asemănătoare alteia; pereche. – Lat. socia.

DOOM

soáță (rar) s. f., g.-d. art. soáței; pl. soáțe

soațe
SOÁȚĂ, soațe, s. f. 1. (Rar) Soție, nevastă. 2. (Înv.) Tovarășă; colaboratoare; prietenă. 3. (Înv.) Persoană, obiect, faptă asemănătoare alteia; pereche. – Lat. socia.

DOOM

soáță (rar) s. f., g.-d. art. soáței; pl. soáțe

soaței
SOÁȚĂ, soațe, s. f. 1. (Rar) Soție, nevastă. 2. (Înv.) Tovarășă; colaboratoare; prietenă. 3. (Înv.) Persoană, obiect, faptă asemănătoare alteia; pereche. – Lat. socia.

DOOM

soáță (rar) s. f., g.-d. art. soáței; pl. soáțe

soațele
SOÁȚĂ, soațe, s. f. 1. (Rar) Soție, nevastă. 2. (Înv.) Tovarășă; colaboratoare; prietenă. 3. (Înv.) Persoană, obiect, faptă asemănătoare alteia; pereche. – Lat. socia.

DOOM

soáță (rar) s. f., g.-d. art. soáței; pl. soáțe

soațelor
SOÁȚĂ, soațe, s. f. 1. (Rar) Soție, nevastă. 2. (Înv.) Tovarășă; colaboratoare; prietenă. 3. (Înv.) Persoană, obiect, faptă asemănătoare alteia; pereche. – Lat. socia.

DOOM

soáță (rar) s. f., g.-d. art. soáței; pl. soáțe

soba
SÓBĂ¹, sobe, s. f. Instalație pentru încălzit (cu lemne, cărbuni, gaze etc.) încăperile de locuit sau pentru gătit, construită din cărămidă, din teracotă, din fier sau din fontă. – Din tc. soba.

DOOM

sóbă s. f., g.-d. art. sóbei; pl. sóbe

sobar
SOBÁR, sobari, s. m. Meseriaș care construiește sau repară sobe¹. – Sobă¹ + suf. -ar.

DOOM

sobár s. m., pl. sobári

sobari
SOBÁR, sobari, s. m. Meseriaș care construiește sau repară sobe¹. – Sobă¹ + suf. -ar.

DOOM

sobár s. m., pl. sobári

sobarii
SOBÁR, sobari, s. m. Meseriaș care construiește sau repară sobe¹. – Sobă¹ + suf. -ar.

DOOM

sobár s. m., pl. sobári

sobarilor
SOBÁR, sobari, s. m. Meseriaș care construiește sau repară sobe¹. – Sobă¹ + suf. -ar.

DOOM

sobár s. m., pl. sobári

sobarul
SOBÁR, sobari, s. m. Meseriaș care construiește sau repară sobe¹. – Sobă¹ + suf. -ar.

DOOM

sobár s. m., pl. sobári

sobarului
SOBÁR, sobari, s. m. Meseriaș care construiește sau repară sobe¹. – Sobă¹ + suf. -ar.

DOOM

sobár s. m., pl. sobári

sobe
SÓBĂ¹, sobe, s. f. Instalație pentru încălzit (cu lemne, cărbuni, gaze etc.) încăperile de locuit sau pentru gătit, construită din cărămidă, din teracotă, din fier sau din fontă. – Din tc. soba.

DOOM

sóbă s. f., g.-d. art. sóbei; pl. sóbe

sobei
SÓBĂ¹, sobe, s. f. Instalație pentru încălzit (cu lemne, cărbuni, gaze etc.) încăperile de locuit sau pentru gătit, construită din cărămidă, din teracotă, din fier sau din fontă. – Din tc. soba.

DOOM

sóbă s. f., g.-d. art. sóbei; pl. sóbe

sobele
SÓBĂ¹, sobe, s. f. Instalație pentru încălzit (cu lemne, cărbuni, gaze etc.) încăperile de locuit sau pentru gătit, construită din cărămidă, din teracotă, din fier sau din fontă. – Din tc. soba.

DOOM

sóbă s. f., g.-d. art. sóbei; pl. sóbe

sobelor
SÓBĂ¹, sobe, s. f. Instalație pentru încălzit (cu lemne, cărbuni, gaze etc.) încăperile de locuit sau pentru gătit, construită din cărămidă, din teracotă, din fier sau din fontă. – Din tc. soba.

DOOM

sóbă s. f., g.-d. art. sóbei; pl. sóbe

sobița
SOBÍȚĂ, sobițe, s. f. Diminutiv al lui sobă¹; sobușoară. – Sobă¹ + suf. -iță.

DOOM

sobíță s. f., g.-d. art. sobíței; pl. sobíțe

sobițe
SOBÍȚĂ, sobițe, s. f. Diminutiv al lui sobă¹; sobușoară. – Sobă¹ + suf. -iță.

DOOM

sobíță s. f., g.-d. art. sobíței; pl. sobíțe

sobiței
SOBÍȚĂ, sobițe, s. f. Diminutiv al lui sobă¹; sobușoară. – Sobă¹ + suf. -iță.

DOOM

sobíță s. f., g.-d. art. sobíței; pl. sobíțe

sobițele
SOBÍȚĂ, sobițe, s. f. Diminutiv al lui sobă¹; sobușoară. – Sobă¹ + suf. -iță.

DOOM

sobíță s. f., g.-d. art. sobíței; pl. sobíțe

sobițelor
SOBÍȚĂ, sobițe, s. f. Diminutiv al lui sobă¹; sobușoară. – Sobă¹ + suf. -iță.

DOOM

sobíță s. f., g.-d. art. sobíței; pl. sobíțe

soboare
SOBÓR, soboare, s. n. 1. (Înv.) Adunare, întrunire, consfătuire; sfat. ♦ (Bis.) Sinod. 2. Slujbă religioasă ortodoxă oficiată de un număr mare de clerici. – Din sl. sŭborŭ.

DOOM

sobór (slujbă religioasă, sinod) s. n., pl. soboáre

soboarele
SOBÓR, soboare, s. n. 1. (Înv.) Adunare, întrunire, consfătuire; sfat. ♦ (Bis.) Sinod. 2. Slujbă religioasă ortodoxă oficiată de un număr mare de clerici. – Din sl. sŭborŭ.

DOOM

sobór (slujbă religioasă, sinod) s. n., pl. soboáre

soboarelor
SOBÓR, soboare, s. n. 1. (Înv.) Adunare, întrunire, consfătuire; sfat. ♦ (Bis.) Sinod. 2. Slujbă religioasă ortodoxă oficiată de un număr mare de clerici. – Din sl. sŭborŭ.

DOOM

sobór (slujbă religioasă, sinod) s. n., pl. soboáre

sobol
SOBÓL, soboli, s. m. (Zool.) 1. Cârtiță. 2. (Înv.) Samur; p. restr. blană de samur. – Din (1) bg. sobolec, (2) rus., ucr. sobol'.

DOOM

soból (animal) s. m., pl. sobóli

soboli
SOBÓL, soboli, s. m. (Zool.) 1. Cârtiță. 2. (Înv.) Samur; p. restr. blană de samur. – Din (1) bg. sobolec, (2) rus., ucr. sobol'.

DOOM

soból (animal) s. m., pl. sobóli

sobolii
SOBÓL, soboli, s. m. (Zool.) 1. Cârtiță. 2. (Înv.) Samur; p. restr. blană de samur. – Din (1) bg. sobolec, (2) rus., ucr. sobol'.

DOOM

soból (animal) s. m., pl. sobóli

sobolilor
SOBÓL, soboli, s. m. (Zool.) 1. Cârtiță. 2. (Înv.) Samur; p. restr. blană de samur. – Din (1) bg. sobolec, (2) rus., ucr. sobol'.

DOOM

soból (animal) s. m., pl. sobóli

sobolul
SOBÓL, soboli, s. m. (Zool.) 1. Cârtiță. 2. (Înv.) Samur; p. restr. blană de samur. – Din (1) bg. sobolec, (2) rus., ucr. sobol'.

DOOM

soból (animal) s. m., pl. sobóli

sobolului
SOBÓL, soboli, s. m. (Zool.) 1. Cârtiță. 2. (Înv.) Samur; p. restr. blană de samur. – Din (1) bg. sobolec, (2) rus., ucr. sobol'.

DOOM

soból (animal) s. m., pl. sobóli

sobor
SOBÓR, soboare, s. n. 1. (Înv.) Adunare, întrunire, consfătuire; sfat. ♦ (Bis.) Sinod. 2. Slujbă religioasă ortodoxă oficiată de un număr mare de clerici. – Din sl. sŭborŭ.

DOOM

sobór (slujbă religioasă, sinod) s. n., pl. soboáre

sobornic
SOBÓRNIC, -Ă, sobornici, -ce, adj. (Înv.) Ecumenic; sinodal. – Din sl. sŭborĩnŭ.

DOOM

sobórnic (înv.) adj. m., pl. sobórnici; f. sobórnică, pl. sobórnice

sobornica
SOBÓRNIC, -Ă, sobornici, -ce, adj. (Înv.) Ecumenic; sinodal. – Din sl. sŭborĩnŭ.

DOOM

sobórnic (înv.) adj. m., pl. sobórnici; f. sobórnică, pl. sobórnice

sobornice
SOBÓRNIC, -Ă, sobornici, -ce, adj. (Înv.) Ecumenic; sinodal. – Din sl. sŭborĩnŭ.

DOOM

sobórnic (înv.) adj. m., pl. sobórnici; f. sobórnică, pl. sobórnice

soborniceasca
SOBORNICÉSC, -EÁSCĂ, sobornicești, adj. (Înv.) Întemeiat pe hotărârile sinoadelor ecumenice; p. gener. ecumenic; sinodal. – Sobornic + suf. -esc.

DOOM

sobornicésc (înv.) adj. m., f. soborniceáscă; pl. m. și f. sobornicéști

sobornicei
SOBÓRNIC, -Ă, sobornici, -ce, adj. (Înv.) Ecumenic; sinodal. – Din sl. sŭborĩnŭ.

DOOM

sobórnic (înv.) adj. m., pl. sobórnici; f. sobórnică, pl. sobórnice

sobornicele
SOBÓRNIC, -Ă, sobornici, -ce, adj. (Înv.) Ecumenic; sinodal. – Din sl. sŭborĩnŭ.

DOOM

sobórnic (înv.) adj. m., pl. sobórnici; f. sobórnică, pl. sobórnice

sobornicelor
SOBÓRNIC, -Ă, sobornici, -ce, adj. (Înv.) Ecumenic; sinodal. – Din sl. sŭborĩnŭ.

DOOM

sobórnic (înv.) adj. m., pl. sobórnici; f. sobórnică, pl. sobórnice

sobornicesc
SOBORNICÉSC, -EÁSCĂ, sobornicești, adj. (Înv.) Întemeiat pe hotărârile sinoadelor ecumenice; p. gener. ecumenic; sinodal. – Sobornic + suf. -esc.

DOOM

sobornicésc (înv.) adj. m., f. soborniceáscă; pl. m. și f. sobornicéști

sobornicescul
SOBORNICÉSC, -EÁSCĂ, sobornicești, adj. (Înv.) Întemeiat pe hotărârile sinoadelor ecumenice; p. gener. ecumenic; sinodal. – Sobornic + suf. -esc.

DOOM

sobornicésc (înv.) adj. m., f. soborniceáscă; pl. m. și f. sobornicéști

sobornicescului
SOBORNICÉSC, -EÁSCĂ, sobornicești, adj. (Înv.) Întemeiat pe hotărârile sinoadelor ecumenice; p. gener. ecumenic; sinodal. – Sobornic + suf. -esc.

DOOM

sobornicésc (înv.) adj. m., f. soborniceáscă; pl. m. și f. sobornicéști

sobornicești
SOBORNICÉSC, -EÁSCĂ, sobornicești, adj. (Înv.) Întemeiat pe hotărârile sinoadelor ecumenice; p. gener. ecumenic; sinodal. – Sobornic + suf. -esc.

DOOM

sobornicésc (înv.) adj. m., f. soborniceáscă; pl. m. și f. sobornicéști

soborniceștii
SOBORNICÉSC, -EÁSCĂ, sobornicești, adj. (Înv.) Întemeiat pe hotărârile sinoadelor ecumenice; p. gener. ecumenic; sinodal. – Sobornic + suf. -esc.

DOOM

sobornicésc (înv.) adj. m., f. soborniceáscă; pl. m. și f. sobornicéști

soborniceștile
SOBORNICÉSC, -EÁSCĂ, sobornicești, adj. (Înv.) Întemeiat pe hotărârile sinoadelor ecumenice; p. gener. ecumenic; sinodal. – Sobornic + suf. -esc.

DOOM

sobornicésc (înv.) adj. m., f. soborniceáscă; pl. m. și f. sobornicéști

soborniceștilor
SOBORNICÉSC, -EÁSCĂ, sobornicești, adj. (Înv.) Întemeiat pe hotărârile sinoadelor ecumenice; p. gener. ecumenic; sinodal. – Sobornic + suf. -esc.

DOOM

sobornicésc (înv.) adj. m., f. soborniceáscă; pl. m. și f. sobornicéști

sobornici
SOBÓRNIC, -Ă, sobornici, -ce, adj. (Înv.) Ecumenic; sinodal. – Din sl. sŭborĩnŭ.

DOOM

sobórnic (înv.) adj. m., pl. sobórnici; f. sobórnică, pl. sobórnice

sobornicii
SOBÓRNIC, -Ă, sobornici, -ce, adj. (Înv.) Ecumenic; sinodal. – Din sl. sŭborĩnŭ.

DOOM

sobórnic (înv.) adj. m., pl. sobórnici; f. sobórnică, pl. sobórnice

sobornicilor
SOBÓRNIC, -Ă, sobornici, -ce, adj. (Înv.) Ecumenic; sinodal. – Din sl. sŭborĩnŭ.

DOOM

sobórnic (înv.) adj. m., pl. sobórnici; f. sobórnică, pl. sobórnice

sobornicul
SOBÓRNIC, -Ă, sobornici, -ce, adj. (Înv.) Ecumenic; sinodal. – Din sl. sŭborĩnŭ.

DOOM

sobórnic (înv.) adj. m., pl. sobórnici; f. sobórnică, pl. sobórnice

sobornicului
SOBÓRNIC, -Ă, sobornici, -ce, adj. (Înv.) Ecumenic; sinodal. – Din sl. sŭborĩnŭ.

DOOM

sobórnic (înv.) adj. m., pl. sobórnici; f. sobórnică, pl. sobórnice

soborul
SOBÓR, soboare, s. n. 1. (Înv.) Adunare, întrunire, consfătuire; sfat. ♦ (Bis.) Sinod. 2. Slujbă religioasă ortodoxă oficiată de un număr mare de clerici. – Din sl. sŭborŭ.

DOOM

sobór (slujbă religioasă, sinod) s. n., pl. soboáre

soborului
SOBÓR, soboare, s. n. 1. (Înv.) Adunare, întrunire, consfătuire; sfat. ♦ (Bis.) Sinod. 2. Slujbă religioasă ortodoxă oficiată de un număr mare de clerici. – Din sl. sŭborŭ.

DOOM

sobór (slujbă religioasă, sinod) s. n., pl. soboáre

soborî
SOBORÎ́, soborăsc, vb. IV. Intranz. (Învechit, rar) A ține sobor, a se aduna la o consfătuire. Haideți azi să soborîm Biserica s-o croim. MARIAN, S. 236.

sobra
SÓBRU, -Ă, sobri, -e, adj. 1. Lipsit de ornamente inutile; simplu. 2. Care păstrează măsura, care nu face excese; cumpătat, moderat. – Din fr. sobre, lat. sobrius.

DOOM

sóbru (so-bru) adj. m., pl. sóbri; f. sóbră, pl. sóbre

sobre
SÓBRU, -Ă, sobri, -e, adj. 1. Lipsit de ornamente inutile; simplu. 2. Care păstrează măsura, care nu face excese; cumpătat, moderat. – Din fr. sobre, lat. sobrius.

DOOM

sóbru (so-bru) adj. m., pl. sóbri; f. sóbră, pl. sóbre

sobrei
SÓBRU, -Ă, sobri, -e, adj. 1. Lipsit de ornamente inutile; simplu. 2. Care păstrează măsura, care nu face excese; cumpătat, moderat. – Din fr. sobre, lat. sobrius.

DOOM

sóbru (so-bru) adj. m., pl. sóbri; f. sóbră, pl. sóbre

sobrele
SÓBRU, -Ă, sobri, -e, adj. 1. Lipsit de ornamente inutile; simplu. 2. Care păstrează măsura, care nu face excese; cumpătat, moderat. – Din fr. sobre, lat. sobrius.

DOOM

sóbru (so-bru) adj. m., pl. sóbri; f. sóbră, pl. sóbre

sobrelor
SÓBRU, -Ă, sobri, -e, adj. 1. Lipsit de ornamente inutile; simplu. 2. Care păstrează măsura, care nu face excese; cumpătat, moderat. – Din fr. sobre, lat. sobrius.

DOOM

sóbru (so-bru) adj. m., pl. sóbri; f. sóbră, pl. sóbre

sobri
SÓBRU, -Ă, sobri, -e, adj. 1. Lipsit de ornamente inutile; simplu. 2. Care păstrează măsura, care nu face excese; cumpătat, moderat. – Din fr. sobre, lat. sobrius.

DOOM

sóbru (so-bru) adj. m., pl. sóbri; f. sóbră, pl. sóbre

sobrietate
SOBRIETÁTE s. f. 1. Însușirea de a fi sobru; simplitate, concizie, austeritate (în aspect, în felul de a fi). 2. Cumpătare, moderație în felul de a mânca, de a bea, de a se îmbrăca etc. [Pr.: -bri-e-] – Din fr. sobriété, lat. sobrietas, -atis.

DOOM

sobrietáte (so-bri-e-) s. f., g.-d. art. sobrietắții

sobrietatea
SOBRIETÁTE s. f. 1. Însușirea de a fi sobru; simplitate, concizie, austeritate (în aspect, în felul de a fi). 2. Cumpătare, moderație în felul de a mânca, de a bea, de a se îmbrăca etc. [Pr.: -bri-e-] – Din fr. sobriété, lat. sobrietas, -atis.

DOOM

sobrietáte (so-bri-e-) s. f., g.-d. art. sobrietắții

sobrietăți
SOBRIETÁTE s. f. 1. Însușirea de a fi sobru; simplitate, concizie, austeritate (în aspect, în felul de a fi). 2. Cumpătare, moderație în felul de a mânca, de a bea, de a se îmbrăca etc. [Pr.: -bri-e-] – Din fr. sobriété, lat. sobrietas, -atis.

DOOM

sobrietáte (so-bri-e-) s. f., g.-d. art. sobrietắții

sobrietății
SOBRIETÁTE s. f. 1. Însușirea de a fi sobru; simplitate, concizie, austeritate (în aspect, în felul de a fi). 2. Cumpătare, moderație în felul de a mânca, de a bea, de a se îmbrăca etc. [Pr.: -bri-e-] – Din fr. sobriété, lat. sobrietas, -atis.

DOOM

sobrietáte (so-bri-e-) s. f., g.-d. art. sobrietắții

sobrietățile
SOBRIETÁTE s. f. 1. Însușirea de a fi sobru; simplitate, concizie, austeritate (în aspect, în felul de a fi). 2. Cumpătare, moderație în felul de a mânca, de a bea, de a se îmbrăca etc. [Pr.: -bri-e-] – Din fr. sobriété, lat. sobrietas, -atis.

DOOM

sobrietáte (so-bri-e-) s. f., g.-d. art. sobrietắții

sobrietăților
SOBRIETÁTE s. f. 1. Însușirea de a fi sobru; simplitate, concizie, austeritate (în aspect, în felul de a fi). 2. Cumpătare, moderație în felul de a mânca, de a bea, de a se îmbrăca etc. [Pr.: -bri-e-] – Din fr. sobriété, lat. sobrietas, -atis.

DOOM

sobrietáte (so-bri-e-) s. f., g.-d. art. sobrietắții

sobrii
SÓBRU, -Ă, sobri, -e, adj. 1. Lipsit de ornamente inutile; simplu. 2. Care păstrează măsura, care nu face excese; cumpătat, moderat. – Din fr. sobre, lat. sobrius.

DOOM

sóbru (so-bru) adj. m., pl. sóbri; f. sóbră, pl. sóbre

sobrilor
SÓBRU, -Ă, sobri, -e, adj. 1. Lipsit de ornamente inutile; simplu. 2. Care păstrează măsura, care nu face excese; cumpătat, moderat. – Din fr. sobre, lat. sobrius.

DOOM

sóbru (so-bru) adj. m., pl. sóbri; f. sóbră, pl. sóbre

sobru
SÓBRU, -Ă, sobri, -e, adj. 1. Lipsit de ornamente inutile; simplu. 2. Care păstrează măsura, care nu face excese; cumpătat, moderat. – Din fr. sobre, lat. sobrius.

DOOM

sóbru (so-bru) adj. m., pl. sóbri; f. sóbră, pl. sóbre

sobrul
SÓBRU, -Ă, sobri, -e, adj. 1. Lipsit de ornamente inutile; simplu. 2. Care păstrează măsura, care nu face excese; cumpătat, moderat. – Din fr. sobre, lat. sobrius.

DOOM

sóbru (so-bru) adj. m., pl. sóbri; f. sóbră, pl. sóbre

sobrului
SÓBRU, -Ă, sobri, -e, adj. 1. Lipsit de ornamente inutile; simplu. 2. Care păstrează măsura, care nu face excese; cumpătat, moderat. – Din fr. sobre, lat. sobrius.

DOOM

sóbru (so-bru) adj. m., pl. sóbri; f. sóbră, pl. sóbre

sobușoara
SOBUȘÓARĂ, sobușoare, s. f. Sobiță. – Sobă¹ + suf. -ușoară.

DOOM

sobușoáră (rar) s. f., g.-d. art. sobușoárei; pl. sobușoáre

sobușoare
SOBUȘÓARĂ, sobușoare, s. f. Sobiță. – Sobă¹ + suf. -ușoară.

DOOM

sobușoáră (rar) s. f., g.-d. art. sobușoárei; pl. sobușoáre

sobușoarei
SOBUȘÓARĂ, sobușoare, s. f. Sobiță. – Sobă¹ + suf. -ușoară.

DOOM

sobușoáră (rar) s. f., g.-d. art. sobușoárei; pl. sobușoáre

sobușoarele
SOBUȘÓARĂ, sobușoare, s. f. Sobiță. – Sobă¹ + suf. -ușoară.

DOOM

sobușoáră (rar) s. f., g.-d. art. sobușoárei; pl. sobușoáre

sobușoarelor
SOBUȘÓARĂ, sobușoare, s. f. Sobiță. – Sobă¹ + suf. -ușoară.

DOOM

sobușoáră (rar) s. f., g.-d. art. sobușoárei; pl. sobușoáre

soc
SOC, soci, s. m. Nume dat mai multor specii de arbuști de dimensiuni mici, cu flori hermafrodite grupate în inflorescențe, care au proprietăți sudorifice, și cu fructe (boabe negre sau roșii), scoarță și rădăcini cu proprietăți laxative și diuretice (Sambucus). – Lat. sabucus (= sambucus).

DOOM

soc s. m., pl. soci

socac
socác (-áce), s. n. – (Banat) Stradă. Sb. sokak (Candrea), cf. tc. sokak (Tiktin).

socaci
socáci (-i), s. m. – (Trans.) Bucătar. Mag. szakács (Tiktin; Gáldi, Dict., 160), cf. sl. sokačĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 45; Cihac, II, 353). – Der. socăciță, s. f. (bucătăreasă); socăci, vb. (a găti); socăcioaie (var. sucăcioaie), s. f. (bucătăreasă).

socata
SOCÁTĂ, socate, s. f. Băutură răcoritoare preparată din flori de soc, zahăr, lămâie și apă. – Soc + suf. -ată.

DOOM

*socátă s. f., g.-d. art. socátei; pl. socáte

socate
SOCÁTĂ, socate, s. f. Băutură răcoritoare preparată din flori de soc, zahăr, lămâie și apă. – Soc + suf. -ată.

DOOM

*socátă s. f., g.-d. art. socátei; pl. socáte

socatei
SOCÁTĂ, socate, s. f. Băutură răcoritoare preparată din flori de soc, zahăr, lămâie și apă. – Soc + suf. -ată.

DOOM

*socátă s. f., g.-d. art. socátei; pl. socáte

socatele
SOCÁTĂ, socate, s. f. Băutură răcoritoare preparată din flori de soc, zahăr, lămâie și apă. – Soc + suf. -ată.

DOOM

*socátă s. f., g.-d. art. socátei; pl. socáte

socatelor
SOCÁTĂ, socate, s. f. Băutură răcoritoare preparată din flori de soc, zahăr, lămâie și apă. – Soc + suf. -ată.

DOOM

*socátă s. f., g.-d. art. socátei; pl. socáte

soccer
SOCCER s. n. Fotbal. [Pr.: sócăr] – Din engl. amer. soccer.

DOOM

*soccer (angl.) [pron. sócăr] s. n., art. sóccerul

soceral
SOCERÁL, -Ă adj. (Rar) De soacră. [Cf. it. suocera – soacră].

socerala
SOCERÁL, -Ă adj. (Rar) De soacră. [Cf. it. suocera – soacră].

socerale
SOCERÁL, -Ă adj. (Rar) De soacră. [Cf. it. suocera – soacră].

soceralei
SOCERÁL, -Ă adj. (Rar) De soacră. [Cf. it. suocera – soacră].

soceralele
SOCERÁL, -Ă adj. (Rar) De soacră. [Cf. it. suocera – soacră].

soceralelor
SOCERÁL, -Ă adj. (Rar) De soacră. [Cf. it. suocera – soacră].

socerali
SOCERÁL, -Ă adj. (Rar) De soacră. [Cf. it. suocera – soacră].

soceralii
SOCERÁL, -Ă adj. (Rar) De soacră. [Cf. it. suocera – soacră].

soceralilor
SOCERÁL, -Ă adj. (Rar) De soacră. [Cf. it. suocera – soacră].

soceralul
SOCERÁL, -Ă adj. (Rar) De soacră. [Cf. it. suocera – soacră].

soceralului
SOCERÁL, -Ă adj. (Rar) De soacră. [Cf. it. suocera – soacră].

soci
SOC, soci, s. m. Nume dat mai multor specii de arbuști de dimensiuni mici, cu flori hermafrodite grupate în inflorescențe, care au proprietăți sudorifice, și cu fructe (boabe negre sau roșii), scoarță și rădăcini cu proprietăți laxative și diuretice (Sambucus). – Lat. sabucus (= sambucus).

DOOM

soc s. m., pl. soci

soci
SOCI- v. socio-.

sociabil
SOCIÁBIL, -Ă, sociabili, -e, adj. Capabil să trăiască în relații permanente cu semenii săi, în societate. ♦ Căruia îi plac relațiile cu semenii săi, care se împrietenește ușor cu alții; comunicativ, apropiat, prietenos. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. sociable, lat. sociabilis.

DOOM

sociábil (-ci-a-) adj. m., pl. sociábili; f. sociábilă, pl. sociábile

sociabila
SOCIÁBIL, -Ă, sociabili, -e, adj. Capabil să trăiască în relații permanente cu semenii săi, în societate. ♦ Căruia îi plac relațiile cu semenii săi, care se împrietenește ușor cu alții; comunicativ, apropiat, prietenos. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. sociable, lat. sociabilis.

DOOM

sociábil (-ci-a-) adj. m., pl. sociábili; f. sociábilă, pl. sociábile

sociabile
SOCIÁBIL, -Ă, sociabili, -e, adj. Capabil să trăiască în relații permanente cu semenii săi, în societate. ♦ Căruia îi plac relațiile cu semenii săi, care se împrietenește ușor cu alții; comunicativ, apropiat, prietenos. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. sociable, lat. sociabilis.

DOOM

sociábil (-ci-a-) adj. m., pl. sociábili; f. sociábilă, pl. sociábile

sociabilei
SOCIÁBIL, -Ă, sociabili, -e, adj. Capabil să trăiască în relații permanente cu semenii săi, în societate. ♦ Căruia îi plac relațiile cu semenii săi, care se împrietenește ușor cu alții; comunicativ, apropiat, prietenos. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. sociable, lat. sociabilis.

DOOM

sociábil (-ci-a-) adj. m., pl. sociábili; f. sociábilă, pl. sociábile

sociabilele
SOCIÁBIL, -Ă, sociabili, -e, adj. Capabil să trăiască în relații permanente cu semenii săi, în societate. ♦ Căruia îi plac relațiile cu semenii săi, care se împrietenește ușor cu alții; comunicativ, apropiat, prietenos. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. sociable, lat. sociabilis.

DOOM

sociábil (-ci-a-) adj. m., pl. sociábili; f. sociábilă, pl. sociábile

sociabilelor
SOCIÁBIL, -Ă, sociabili, -e, adj. Capabil să trăiască în relații permanente cu semenii săi, în societate. ♦ Căruia îi plac relațiile cu semenii săi, care se împrietenește ușor cu alții; comunicativ, apropiat, prietenos. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. sociable, lat. sociabilis.

DOOM

sociábil (-ci-a-) adj. m., pl. sociábili; f. sociábilă, pl. sociábile

sociabili
SOCIÁBIL, -Ă, sociabili, -e, adj. Capabil să trăiască în relații permanente cu semenii săi, în societate. ♦ Căruia îi plac relațiile cu semenii săi, care se împrietenește ușor cu alții; comunicativ, apropiat, prietenos. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. sociable, lat. sociabilis.

DOOM

sociábil (-ci-a-) adj. m., pl. sociábili; f. sociábilă, pl. sociábile

sociabilii
SOCIÁBIL, -Ă, sociabili, -e, adj. Capabil să trăiască în relații permanente cu semenii săi, în societate. ♦ Căruia îi plac relațiile cu semenii săi, care se împrietenește ușor cu alții; comunicativ, apropiat, prietenos. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. sociable, lat. sociabilis.

DOOM

sociábil (-ci-a-) adj. m., pl. sociábili; f. sociábilă, pl. sociábile

sociabililor
SOCIÁBIL, -Ă, sociabili, -e, adj. Capabil să trăiască în relații permanente cu semenii săi, în societate. ♦ Căruia îi plac relațiile cu semenii săi, care se împrietenește ușor cu alții; comunicativ, apropiat, prietenos. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. sociable, lat. sociabilis.

DOOM

sociábil (-ci-a-) adj. m., pl. sociábili; f. sociábilă, pl. sociábile

sociabilitate
SOCIABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi sociabil; comunicativitate. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. sociabilité.

DOOM

sociabilitáte (-ci-a-) s. f., g.-d. art. sociabilitắții

sociabilitatea
SOCIABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi sociabil; comunicativitate. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. sociabilité.

DOOM

sociabilitáte (-ci-a-) s. f., g.-d. art. sociabilitắții

sociabilități
SOCIABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi sociabil; comunicativitate. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. sociabilité.

DOOM

sociabilitáte (-ci-a-) s. f., g.-d. art. sociabilitắții

sociabilității
SOCIABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi sociabil; comunicativitate. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. sociabilité.

DOOM

sociabilitáte (-ci-a-) s. f., g.-d. art. sociabilitắții

sociabilul
SOCIÁBIL, -Ă, sociabili, -e, adj. Capabil să trăiască în relații permanente cu semenii săi, în societate. ♦ Căruia îi plac relațiile cu semenii săi, care se împrietenește ușor cu alții; comunicativ, apropiat, prietenos. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. sociable, lat. sociabilis.

DOOM

sociábil (-ci-a-) adj. m., pl. sociábili; f. sociábilă, pl. sociábile

sociabilului
SOCIÁBIL, -Ă, sociabili, -e, adj. Capabil să trăiască în relații permanente cu semenii săi, în societate. ♦ Căruia îi plac relațiile cu semenii săi, care se împrietenește ușor cu alții; comunicativ, apropiat, prietenos. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. sociable, lat. sociabilis.

DOOM

sociábil (-ci-a-) adj. m., pl. sociábili; f. sociábilă, pl. sociábile

social
SOCIÁL, -Ă, sociali, -e, adj. 1. Creat de societate, propriu societății; care este legat de viața oamenilor în societate, de raporturile lor în societate sau față de societate; care privește societatea omenească. 2. Propriu unui anumit tip de societate; legat de apartenența la o anumită categorie socială, la un anumit grup social. [Pr.: -ci-al] – Din fr. social, lat. socialis.

DOOM

sociál-democrațíe (-ci-al, -mo-cra-) s. f., art. sociál-democrațía, g.-d. sociál-democrațíi, art. sociál-democrațíei

sociala
SOCIÁL, -Ă, sociali, -e, adj. 1. Creat de societate, propriu societății; care este legat de viața oamenilor în societate, de raporturile lor în societate sau față de societate; care privește societatea omenească. 2. Propriu unui anumit tip de societate; legat de apartenența la o anumită categorie socială, la un anumit grup social. [Pr.: -ci-al] – Din fr. social, lat. socialis.

DOOM

sociál-democrațíe (-ci-al, -mo-cra-) s. f., art. sociál-democrațía, g.-d. sociál-democrațíi, art. sociál-democrațíei

sociale
SOCIÁL, -Ă, sociali, -e, adj. 1. Creat de societate, propriu societății; care este legat de viața oamenilor în societate, de raporturile lor în societate sau față de societate; care privește societatea omenească. 2. Propriu unui anumit tip de societate; legat de apartenența la o anumită categorie socială, la un anumit grup social. [Pr.: -ci-al] – Din fr. social, lat. socialis.

DOOM

sociál-democrațíe (-ci-al, -mo-cra-) s. f., art. sociál-democrațía, g.-d. sociál-democrațíi, art. sociál-democrațíei

socialei
SOCIÁL, -Ă, sociali, -e, adj. 1. Creat de societate, propriu societății; care este legat de viața oamenilor în societate, de raporturile lor în societate sau față de societate; care privește societatea omenească. 2. Propriu unui anumit tip de societate; legat de apartenența la o anumită categorie socială, la un anumit grup social. [Pr.: -ci-al] – Din fr. social, lat. socialis.

DOOM

sociál-democrațíe (-ci-al, -mo-cra-) s. f., art. sociál-democrațía, g.-d. sociál-democrațíi, art. sociál-democrațíei

socialele
SOCIÁL, -Ă, sociali, -e, adj. 1. Creat de societate, propriu societății; care este legat de viața oamenilor în societate, de raporturile lor în societate sau față de societate; care privește societatea omenească. 2. Propriu unui anumit tip de societate; legat de apartenența la o anumită categorie socială, la un anumit grup social. [Pr.: -ci-al] – Din fr. social, lat. socialis.

DOOM

sociál-democrațíe (-ci-al, -mo-cra-) s. f., art. sociál-democrațía, g.-d. sociál-democrațíi, art. sociál-democrațíei

socialelor
SOCIÁL, -Ă, sociali, -e, adj. 1. Creat de societate, propriu societății; care este legat de viața oamenilor în societate, de raporturile lor în societate sau față de societate; care privește societatea omenească. 2. Propriu unui anumit tip de societate; legat de apartenența la o anumită categorie socială, la un anumit grup social. [Pr.: -ci-al] – Din fr. social, lat. socialis.

DOOM

sociál-democrațíe (-ci-al, -mo-cra-) s. f., art. sociál-democrațía, g.-d. sociál-democrațíi, art. sociál-democrațíei

sociali
SOCIÁL, -Ă, sociali, -e, adj. 1. Creat de societate, propriu societății; care este legat de viața oamenilor în societate, de raporturile lor în societate sau față de societate; care privește societatea omenească. 2. Propriu unui anumit tip de societate; legat de apartenența la o anumită categorie socială, la un anumit grup social. [Pr.: -ci-al] – Din fr. social, lat. socialis.

DOOM

sociál-democrațíe (-ci-al, -mo-cra-) s. f., art. sociál-democrațía, g.-d. sociál-democrațíi, art. sociál-democrațíei

socialii
SOCIÁL, -Ă, sociali, -e, adj. 1. Creat de societate, propriu societății; care este legat de viața oamenilor în societate, de raporturile lor în societate sau față de societate; care privește societatea omenească. 2. Propriu unui anumit tip de societate; legat de apartenența la o anumită categorie socială, la un anumit grup social. [Pr.: -ci-al] – Din fr. social, lat. socialis.

DOOM

sociál-democrațíe (-ci-al, -mo-cra-) s. f., art. sociál-democrațía, g.-d. sociál-democrațíi, art. sociál-democrațíei

socialilor
SOCIÁL, -Ă, sociali, -e, adj. 1. Creat de societate, propriu societății; care este legat de viața oamenilor în societate, de raporturile lor în societate sau față de societate; care privește societatea omenească. 2. Propriu unui anumit tip de societate; legat de apartenența la o anumită categorie socială, la un anumit grup social. [Pr.: -ci-al] – Din fr. social, lat. socialis.

DOOM

sociál-democrațíe (-ci-al, -mo-cra-) s. f., art. sociál-democrațía, g.-d. sociál-democrațíi, art. sociál-democrațíei

socialism
NAȚIONÁL-SOCIALÍSM s. n. Doctrină politică rasistă și naționalistă, inițiată de Hitler, bazată pe ideea superiorității rasei ariene, încercând să justifice violența, genocidul, războaiele de cotropire; nazism. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-lism] – Din germ. Nationalsozialismus, fr. national-socialisme.

DOOM

naționál-socialísm (-ți-o-, -ci-a-) s. n.

socialism
SOCIALÍSM s. n. Sistem economic și politic bazat pe dominația proprietății statului în economie și pe conducerea centralizată în toate domeniile de activitate, exercitată de partidul unic. ◊ Socialism științific = ansamblul concepțiilor marxist-leniniste privitoare la structura și dinamica proceselor trecerii societății de la orânduirea capitalistă la orânduirea comunistă. Socialism utopic = doctrină economică, politică, socială care urmărea instaurarea egalității economice și sociale între oameni. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialisme, germ. Sozialismus.

DOOM

socialísm (-ci-a-) s. n.

socialismul
NAȚIONÁL-SOCIALÍSM s. n. Doctrină politică rasistă și naționalistă, inițiată de Hitler, bazată pe ideea superiorității rasei ariene, încercând să justifice violența, genocidul, războaiele de cotropire; nazism. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-lism] – Din germ. Nationalsozialismus, fr. national-socialisme.

DOOM

naționál-socialísm (-ți-o-, -ci-a-) s. n.

socialismul
SOCIALÍSM s. n. Sistem economic și politic bazat pe dominația proprietății statului în economie și pe conducerea centralizată în toate domeniile de activitate, exercitată de partidul unic. ◊ Socialism științific = ansamblul concepțiilor marxist-leniniste privitoare la structura și dinamica proceselor trecerii societății de la orânduirea capitalistă la orânduirea comunistă. Socialism utopic = doctrină economică, politică, socială care urmărea instaurarea egalității economice și sociale între oameni. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialisme, germ. Sozialismus.

DOOM

socialísm (-ci-a-) s. n.

socialismului
NAȚIONÁL-SOCIALÍSM s. n. Doctrină politică rasistă și naționalistă, inițiată de Hitler, bazată pe ideea superiorității rasei ariene, încercând să justifice violența, genocidul, războaiele de cotropire; nazism. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-lism] – Din germ. Nationalsozialismus, fr. national-socialisme.

DOOM

naționál-socialísm (-ți-o-, -ci-a-) s. n.

socialismului
SOCIALÍSM s. n. Sistem economic și politic bazat pe dominația proprietății statului în economie și pe conducerea centralizată în toate domeniile de activitate, exercitată de partidul unic. ◊ Socialism științific = ansamblul concepțiilor marxist-leniniste privitoare la structura și dinamica proceselor trecerii societății de la orânduirea capitalistă la orânduirea comunistă. Socialism utopic = doctrină economică, politică, socială care urmărea instaurarea egalității economice și sociale între oameni. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialisme, germ. Sozialismus.

DOOM

socialísm (-ci-a-) s. n.

socialist
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

socialist
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

socialist
SOCIALÍST, -Ă, socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Întemeiat pe principiile socialismului; privitor la socialism. 2. S. m. și f. Membru sau simpatizant al unui partid socialist; adept al unor concepții politice și ideologice socialiste. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiste, germ. sozialist.

DOOM

socialíst (-ci-a-) adj. m., s. m., pl. socialíști; adj. f., s. f. socialístă, pl. socialíste

socialist
SOCIALÍST, -Ă, socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Întemeiat pe principiile socialismului; privitor la socialism. 2. S. m. și f. Membru sau simpatizant al unui partid socialist; adept al unor concepții politice și ideologice socialiste. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiste, germ. sozialist.

DOOM

socialíst (-ci-a-) adj. m., s. m., pl. socialíști; adj. f., s. f. socialístă, pl. socialíste

socialista
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

socialista
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

socialista
SOCIALÍST, -Ă, socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Întemeiat pe principiile socialismului; privitor la socialism. 2. S. m. și f. Membru sau simpatizant al unui partid socialist; adept al unor concepții politice și ideologice socialiste. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiste, germ. sozialist.

DOOM

socialíst (-ci-a-) adj. m., s. m., pl. socialíști; adj. f., s. f. socialístă, pl. socialíste

socialista
SOCIALÍST, -Ă, socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Întemeiat pe principiile socialismului; privitor la socialism. 2. S. m. și f. Membru sau simpatizant al unui partid socialist; adept al unor concepții politice și ideologice socialiste. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiste, germ. sozialist.

DOOM

socialíst (-ci-a-) adj. m., s. m., pl. socialíști; adj. f., s. f. socialístă, pl. socialíste

socialiste
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

socialiste
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

socialiste
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

socialiste
SOCIALÍST, -Ă, socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Întemeiat pe principiile socialismului; privitor la socialism. 2. S. m. și f. Membru sau simpatizant al unui partid socialist; adept al unor concepții politice și ideologice socialiste. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiste, germ. sozialist.

DOOM

socialíst (-ci-a-) adj. m., s. m., pl. socialíști; adj. f., s. f. socialístă, pl. socialíste

socialiste
SOCIALÍST, -Ă, socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Întemeiat pe principiile socialismului; privitor la socialism. 2. S. m. și f. Membru sau simpatizant al unui partid socialist; adept al unor concepții politice și ideologice socialiste. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiste, germ. sozialist.

DOOM

socialíst (-ci-a-) adj. m., s. m., pl. socialíști; adj. f., s. f. socialístă, pl. socialíste

socialiste
SOCIALÍST, -Ă, socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Întemeiat pe principiile socialismului; privitor la socialism. 2. S. m. și f. Membru sau simpatizant al unui partid socialist; adept al unor concepții politice și ideologice socialiste. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiste, germ. sozialist.

DOOM

socialíst (-ci-a-) adj. m., s. m., pl. socialíști; adj. f., s. f. socialístă, pl. socialíste

socialistei
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

socialistei
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

socialistei
SOCIALÍST, -Ă, socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Întemeiat pe principiile socialismului; privitor la socialism. 2. S. m. și f. Membru sau simpatizant al unui partid socialist; adept al unor concepții politice și ideologice socialiste. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiste, germ. sozialist.

DOOM

socialíst (-ci-a-) adj. m., s. m., pl. socialíști; adj. f., s. f. socialístă, pl. socialíste

socialistei
SOCIALÍST, -Ă, socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Întemeiat pe principiile socialismului; privitor la socialism. 2. S. m. și f. Membru sau simpatizant al unui partid socialist; adept al unor concepții politice și ideologice socialiste. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiste, germ. sozialist.

DOOM

socialíst (-ci-a-) adj. m., s. m., pl. socialíști; adj. f., s. f. socialístă, pl. socialíste

socialistele
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

socialistele
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

socialistele
SOCIALÍST, -Ă, socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Întemeiat pe principiile socialismului; privitor la socialism. 2. S. m. și f. Membru sau simpatizant al unui partid socialist; adept al unor concepții politice și ideologice socialiste. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiste, germ. sozialist.

DOOM

socialíst (-ci-a-) adj. m., s. m., pl. socialíști; adj. f., s. f. socialístă, pl. socialíste

socialistele
SOCIALÍST, -Ă, socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Întemeiat pe principiile socialismului; privitor la socialism. 2. S. m. și f. Membru sau simpatizant al unui partid socialist; adept al unor concepții politice și ideologice socialiste. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiste, germ. sozialist.

DOOM

socialíst (-ci-a-) adj. m., s. m., pl. socialíști; adj. f., s. f. socialístă, pl. socialíste

socialistelor
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

socialistelor
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

socialistelor
SOCIALÍST, -Ă, socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Întemeiat pe principiile socialismului; privitor la socialism. 2. S. m. și f. Membru sau simpatizant al unui partid socialist; adept al unor concepții politice și ideologice socialiste. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiste, germ. sozialist.

DOOM

socialíst (-ci-a-) adj. m., s. m., pl. socialíști; adj. f., s. f. socialístă, pl. socialíste

socialistelor
SOCIALÍST, -Ă, socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Întemeiat pe principiile socialismului; privitor la socialism. 2. S. m. și f. Membru sau simpatizant al unui partid socialist; adept al unor concepții politice și ideologice socialiste. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiste, germ. sozialist.

DOOM

socialíst (-ci-a-) adj. m., s. m., pl. socialíști; adj. f., s. f. socialístă, pl. socialíste

socialisto
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

socialisto
SOCIALÍST, -Ă, socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Întemeiat pe principiile socialismului; privitor la socialism. 2. S. m. și f. Membru sau simpatizant al unui partid socialist; adept al unor concepții politice și ideologice socialiste. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiste, germ. sozialist.

DOOM

socialíst (-ci-a-) adj. m., s. m., pl. socialíști; adj. f., s. f. socialístă, pl. socialíste

socialistul
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

socialistul
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

socialistul
SOCIALÍST, -Ă, socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Întemeiat pe principiile socialismului; privitor la socialism. 2. S. m. și f. Membru sau simpatizant al unui partid socialist; adept al unor concepții politice și ideologice socialiste. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiste, germ. sozialist.

DOOM

socialíst (-ci-a-) adj. m., s. m., pl. socialíști; adj. f., s. f. socialístă, pl. socialíste

socialistul
SOCIALÍST, -Ă, socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Întemeiat pe principiile socialismului; privitor la socialism. 2. S. m. și f. Membru sau simpatizant al unui partid socialist; adept al unor concepții politice și ideologice socialiste. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiste, germ. sozialist.

DOOM

socialíst (-ci-a-) adj. m., s. m., pl. socialíști; adj. f., s. f. socialístă, pl. socialíste

socialistule
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

socialistule
SOCIALÍST, -Ă, socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Întemeiat pe principiile socialismului; privitor la socialism. 2. S. m. și f. Membru sau simpatizant al unui partid socialist; adept al unor concepții politice și ideologice socialiste. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiste, germ. sozialist.

DOOM

socialíst (-ci-a-) adj. m., s. m., pl. socialíști; adj. f., s. f. socialístă, pl. socialíste

socialistului
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

socialistului
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

socialistului
SOCIALÍST, -Ă, socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Întemeiat pe principiile socialismului; privitor la socialism. 2. S. m. și f. Membru sau simpatizant al unui partid socialist; adept al unor concepții politice și ideologice socialiste. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiste, germ. sozialist.

DOOM

socialíst (-ci-a-) adj. m., s. m., pl. socialíști; adj. f., s. f. socialístă, pl. socialíste

socialistului
SOCIALÍST, -Ă, socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Întemeiat pe principiile socialismului; privitor la socialism. 2. S. m. și f. Membru sau simpatizant al unui partid socialist; adept al unor concepții politice și ideologice socialiste. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiste, germ. sozialist.

DOOM

socialíst (-ci-a-) adj. m., s. m., pl. socialíști; adj. f., s. f. socialístă, pl. socialíste

socializa
SOCIALIZÁ, socializez, vb. I. 1. Tranz. A trece în proprietatea statului. 2. Refl. A dobândi caracter social. 3. Tranz. și refl. A (se) integra într-un grup social. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiser.

DOOM

socializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 socializeáză

socializai
SOCIALIZÁ, socializez, vb. I. 1. Tranz. A trece în proprietatea statului. 2. Refl. A dobândi caracter social. 3. Tranz. și refl. A (se) integra într-un grup social. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiser.

DOOM

socializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 socializeáză

socializam
SOCIALIZÁ, socializez, vb. I. 1. Tranz. A trece în proprietatea statului. 2. Refl. A dobândi caracter social. 3. Tranz. și refl. A (se) integra într-un grup social. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiser.

DOOM

socializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 socializeáză

socializant
SOCIALIZÁNT, -Ă, socializanți, -te, adj. Care socializează. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialisant.

socializanta
SOCIALIZÁNT, -Ă, socializanți, -te, adj. Care socializează. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialisant.

socializante
SOCIALIZÁNT, -Ă, socializanți, -te, adj. Care socializează. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialisant.

socializantei
SOCIALIZÁNT, -Ă, socializanți, -te, adj. Care socializează. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialisant.

socializantele
SOCIALIZÁNT, -Ă, socializanți, -te, adj. Care socializează. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialisant.

socializantelor
SOCIALIZÁNT, -Ă, socializanți, -te, adj. Care socializează. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialisant.

socializantul
SOCIALIZÁNT, -Ă, socializanți, -te, adj. Care socializează. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialisant.

socializantului
SOCIALIZÁNT, -Ă, socializanți, -te, adj. Care socializează. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialisant.

socializanți
SOCIALIZÁNT, -Ă, socializanți, -te, adj. Care socializează. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialisant.

socializanții
SOCIALIZÁNT, -Ă, socializanți, -te, adj. Care socializează. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialisant.

socializanților
SOCIALIZÁNT, -Ă, socializanți, -te, adj. Care socializează. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialisant.

socializare
SOCIALIZÁ, socializez, vb. I. 1. Tranz. A trece în proprietatea statului. 2. Refl. A dobândi caracter social. 3. Tranz. și refl. A (se) integra într-un grup social. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiser.

DOOM

socializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 socializeáză

socializare
SOCIALIZÁRE, socializări, s. f. 1. Faptul de a (se) socializa. 2. Proces de integrare socială a unui individ într-o colectivitate. [Pr.: -ci-a-] – V. socializa.

DOOM

socializáre (-ci-a-) s. f., g.-d. art. socializắrii; pl. socializắri

socializarea
SOCIALIZÁRE, socializări, s. f. 1. Faptul de a (se) socializa. 2. Proces de integrare socială a unui individ într-o colectivitate. [Pr.: -ci-a-] – V. socializa.

DOOM

socializáre (-ci-a-) s. f., g.-d. art. socializắrii; pl. socializắri

socializară
SOCIALIZÁ, socializez, vb. I. 1. Tranz. A trece în proprietatea statului. 2. Refl. A dobândi caracter social. 3. Tranz. și refl. A (se) integra într-un grup social. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiser.

DOOM

socializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 socializeáză

socializarăm
SOCIALIZÁ, socializez, vb. I. 1. Tranz. A trece în proprietatea statului. 2. Refl. A dobândi caracter social. 3. Tranz. și refl. A (se) integra într-un grup social. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiser.

DOOM

socializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 socializeáză

socializarăți
SOCIALIZÁ, socializez, vb. I. 1. Tranz. A trece în proprietatea statului. 2. Refl. A dobândi caracter social. 3. Tranz. și refl. A (se) integra într-un grup social. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiser.

DOOM

socializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 socializeáză

socializase
SOCIALIZÁ, socializez, vb. I. 1. Tranz. A trece în proprietatea statului. 2. Refl. A dobândi caracter social. 3. Tranz. și refl. A (se) integra într-un grup social. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiser.

DOOM

socializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 socializeáză

socializasem
SOCIALIZÁ, socializez, vb. I. 1. Tranz. A trece în proprietatea statului. 2. Refl. A dobândi caracter social. 3. Tranz. și refl. A (se) integra într-un grup social. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiser.

DOOM

socializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 socializeáză

socializaseră
SOCIALIZÁ, socializez, vb. I. 1. Tranz. A trece în proprietatea statului. 2. Refl. A dobândi caracter social. 3. Tranz. și refl. A (se) integra într-un grup social. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiser.

DOOM

socializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 socializeáză

socializaserăm
SOCIALIZÁ, socializez, vb. I. 1. Tranz. A trece în proprietatea statului. 2. Refl. A dobândi caracter social. 3. Tranz. și refl. A (se) integra într-un grup social. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiser.

DOOM

socializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 socializeáză

socializaserăți
SOCIALIZÁ, socializez, vb. I. 1. Tranz. A trece în proprietatea statului. 2. Refl. A dobândi caracter social. 3. Tranz. și refl. A (se) integra într-un grup social. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiser.

DOOM

socializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 socializeáză

socializaseși
SOCIALIZÁ, socializez, vb. I. 1. Tranz. A trece în proprietatea statului. 2. Refl. A dobândi caracter social. 3. Tranz. și refl. A (se) integra într-un grup social. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiser.

DOOM

socializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 socializeáză

socializaseți
SOCIALIZÁ, socializez, vb. I. 1. Tranz. A trece în proprietatea statului. 2. Refl. A dobândi caracter social. 3. Tranz. și refl. A (se) integra într-un grup social. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiser.

DOOM

socializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 socializeáză

socializat
SOCIALIZÁ, socializez, vb. I. 1. Tranz. A trece în proprietatea statului. 2. Refl. A dobândi caracter social. 3. Tranz. și refl. A (se) integra într-un grup social. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiser.

DOOM

socializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 socializeáză

socializat
SOCIALIZÁT, -Ă, socializați, -te, adj. (Despre persoane) Care s-a integrat comportamental, moral etc. într-un grup social. [Pr.: -ci-a-] – V. socializa.

socializata
SOCIALIZÁT, -Ă, socializați, -te, adj. (Despre persoane) Care s-a integrat comportamental, moral etc. într-un grup social. [Pr.: -ci-a-] – V. socializa.

socializate
SOCIALIZÁT, -Ă, socializați, -te, adj. (Despre persoane) Care s-a integrat comportamental, moral etc. într-un grup social. [Pr.: -ci-a-] – V. socializa.

socializatei
SOCIALIZÁT, -Ă, socializați, -te, adj. (Despre persoane) Care s-a integrat comportamental, moral etc. într-un grup social. [Pr.: -ci-a-] – V. socializa.

socializatele
SOCIALIZÁT, -Ă, socializați, -te, adj. (Despre persoane) Care s-a integrat comportamental, moral etc. într-un grup social. [Pr.: -ci-a-] – V. socializa.

socializatelor
SOCIALIZÁT, -Ă, socializați, -te, adj. (Despre persoane) Care s-a integrat comportamental, moral etc. într-un grup social. [Pr.: -ci-a-] – V. socializa.

socializatul
SOCIALIZÁT, -Ă, socializați, -te, adj. (Despre persoane) Care s-a integrat comportamental, moral etc. într-un grup social. [Pr.: -ci-a-] – V. socializa.

socializatului
SOCIALIZÁT, -Ă, socializați, -te, adj. (Despre persoane) Care s-a integrat comportamental, moral etc. într-un grup social. [Pr.: -ci-a-] – V. socializa.

socializau
SOCIALIZÁ, socializez, vb. I. 1. Tranz. A trece în proprietatea statului. 2. Refl. A dobândi caracter social. 3. Tranz. și refl. A (se) integra într-un grup social. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiser.

DOOM

socializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 socializeáză

socializași
SOCIALIZÁ, socializez, vb. I. 1. Tranz. A trece în proprietatea statului. 2. Refl. A dobândi caracter social. 3. Tranz. și refl. A (se) integra într-un grup social. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiser.

DOOM

socializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 socializeáză

socializați
SOCIALIZÁ, socializez, vb. I. 1. Tranz. A trece în proprietatea statului. 2. Refl. A dobândi caracter social. 3. Tranz. și refl. A (se) integra într-un grup social. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiser.

DOOM

socializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 socializeáză

socializați
SOCIALIZÁT, -Ă, socializați, -te, adj. (Despre persoane) Care s-a integrat comportamental, moral etc. într-un grup social. [Pr.: -ci-a-] – V. socializa.

socializații
SOCIALIZÁT, -Ă, socializați, -te, adj. (Despre persoane) Care s-a integrat comportamental, moral etc. într-un grup social. [Pr.: -ci-a-] – V. socializa.

socializaților
SOCIALIZÁT, -Ă, socializați, -te, adj. (Despre persoane) Care s-a integrat comportamental, moral etc. într-un grup social. [Pr.: -ci-a-] – V. socializa.

socializează
SOCIALIZÁ, socializez, vb. I. 1. Tranz. A trece în proprietatea statului. 2. Refl. A dobândi caracter social. 3. Tranz. și refl. A (se) integra într-un grup social. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiser.

DOOM

socializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 socializeáză

socializez
SOCIALIZÁ, socializez, vb. I. 1. Tranz. A trece în proprietatea statului. 2. Refl. A dobândi caracter social. 3. Tranz. și refl. A (se) integra într-un grup social. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiser.

DOOM

socializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 socializeáză

socializeze
SOCIALIZÁ, socializez, vb. I. 1. Tranz. A trece în proprietatea statului. 2. Refl. A dobândi caracter social. 3. Tranz. și refl. A (se) integra într-un grup social. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiser.

DOOM

socializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 socializeáză

socializezi
SOCIALIZÁ, socializez, vb. I. 1. Tranz. A trece în proprietatea statului. 2. Refl. A dobândi caracter social. 3. Tranz. și refl. A (se) integra într-un grup social. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiser.

DOOM

socializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 socializeáză

socializând
SOCIALIZÁ, socializez, vb. I. 1. Tranz. A trece în proprietatea statului. 2. Refl. A dobândi caracter social. 3. Tranz. și refl. A (se) integra într-un grup social. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiser.

DOOM

socializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 socializeáză

socializînd
SOCIALIZÁ, socializez, vb. I. 1. Tranz. A trece în proprietatea statului. 2. Refl. A dobândi caracter social. 3. Tranz. și refl. A (se) integra într-un grup social. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiser.

DOOM

socializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 socializeáză

socializări
SOCIALIZÁRE, socializări, s. f. 1. Faptul de a (se) socializa. 2. Proces de integrare socială a unui individ într-o colectivitate. [Pr.: -ci-a-] – V. socializa.

DOOM

socializáre (-ci-a-) s. f., g.-d. art. socializắrii; pl. socializắri

socializării
SOCIALIZÁRE, socializări, s. f. 1. Faptul de a (se) socializa. 2. Proces de integrare socială a unui individ într-o colectivitate. [Pr.: -ci-a-] – V. socializa.

DOOM

socializáre (-ci-a-) s. f., g.-d. art. socializắrii; pl. socializắri

socializările
SOCIALIZÁRE, socializări, s. f. 1. Faptul de a (se) socializa. 2. Proces de integrare socială a unui individ într-o colectivitate. [Pr.: -ci-a-] – V. socializa.

DOOM

socializáre (-ci-a-) s. f., g.-d. art. socializắrii; pl. socializắri

socializărilor
SOCIALIZÁRE, socializări, s. f. 1. Faptul de a (se) socializa. 2. Proces de integrare socială a unui individ într-o colectivitate. [Pr.: -ci-a-] – V. socializa.

DOOM

socializáre (-ci-a-) s. f., g.-d. art. socializắrii; pl. socializắri

socialiști
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

socialiști
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

socialiști
SOCIALÍST, -Ă, socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Întemeiat pe principiile socialismului; privitor la socialism. 2. S. m. și f. Membru sau simpatizant al unui partid socialist; adept al unor concepții politice și ideologice socialiste. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiste, germ. sozialist.

DOOM

socialíst (-ci-a-) adj. m., s. m., pl. socialíști; adj. f., s. f. socialístă, pl. socialíste

socialiști
SOCIALÍST, -Ă, socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Întemeiat pe principiile socialismului; privitor la socialism. 2. S. m. și f. Membru sau simpatizant al unui partid socialist; adept al unor concepții politice și ideologice socialiste. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiste, germ. sozialist.

DOOM

socialíst (-ci-a-) adj. m., s. m., pl. socialíști; adj. f., s. f. socialístă, pl. socialíste

socialiștii
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

socialiștii
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

socialiștii
SOCIALÍST, -Ă, socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Întemeiat pe principiile socialismului; privitor la socialism. 2. S. m. și f. Membru sau simpatizant al unui partid socialist; adept al unor concepții politice și ideologice socialiste. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiste, germ. sozialist.

DOOM

socialíst (-ci-a-) adj. m., s. m., pl. socialíști; adj. f., s. f. socialístă, pl. socialíste

socialiștii
SOCIALÍST, -Ă, socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Întemeiat pe principiile socialismului; privitor la socialism. 2. S. m. și f. Membru sau simpatizant al unui partid socialist; adept al unor concepții politice și ideologice socialiste. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiste, germ. sozialist.

DOOM

socialíst (-ci-a-) adj. m., s. m., pl. socialíști; adj. f., s. f. socialístă, pl. socialíste

socialiștilor
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

socialiștilor
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

socialiștilor
SOCIALÍST, -Ă, socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Întemeiat pe principiile socialismului; privitor la socialism. 2. S. m. și f. Membru sau simpatizant al unui partid socialist; adept al unor concepții politice și ideologice socialiste. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiste, germ. sozialist.

DOOM

socialíst (-ci-a-) adj. m., s. m., pl. socialíști; adj. f., s. f. socialístă, pl. socialíste

socialiștilor
SOCIALÍST, -Ă, socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Întemeiat pe principiile socialismului; privitor la socialism. 2. S. m. și f. Membru sau simpatizant al unui partid socialist; adept al unor concepții politice și ideologice socialiste. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiste, germ. sozialist.

DOOM

socialíst (-ci-a-) adj. m., s. m., pl. socialíști; adj. f., s. f. socialístă, pl. socialíste

socialmente
SOCIALMÉNTE adv. Din punct de vedere social, sub raport social. [Pr.: -ci- al-] – Din fr. socialement, it. socialmente.

DOOM

socialménte (-ci-al-) adv.

socialul
SOCIÁL, -Ă, sociali, -e, adj. 1. Creat de societate, propriu societății; care este legat de viața oamenilor în societate, de raporturile lor în societate sau față de societate; care privește societatea omenească. 2. Propriu unui anumit tip de societate; legat de apartenența la o anumită categorie socială, la un anumit grup social. [Pr.: -ci-al] – Din fr. social, lat. socialis.

DOOM

sociál-democrațíe (-ci-al, -mo-cra-) s. f., art. sociál-democrațía, g.-d. sociál-democrațíi, art. sociál-democrațíei

socialului
SOCIÁL, -Ă, sociali, -e, adj. 1. Creat de societate, propriu societății; care este legat de viața oamenilor în societate, de raporturile lor în societate sau față de societate; care privește societatea omenească. 2. Propriu unui anumit tip de societate; legat de apartenența la o anumită categorie socială, la un anumit grup social. [Pr.: -ci-al] – Din fr. social, lat. socialis.

DOOM

sociál-democrațíe (-ci-al, -mo-cra-) s. f., art. sociál-democrațía, g.-d. sociál-democrațíi, art. sociál-democrațíei

sociativ
SOCIATÍV, -Ă, sociativi, -e, adj. (Despre complemente circumstanțiale) Care arată ființa sau lucrul ce însoțește subiectul sau complementul direct în săvârșirea unei acțiuni. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. sociatif.

DOOM

sociatív (-ci-a-) adj. m., pl. sociatívi; f. sociatívă, pl. sociatíve

sociativa
SOCIATÍV, -Ă, sociativi, -e, adj. (Despre complemente circumstanțiale) Care arată ființa sau lucrul ce însoțește subiectul sau complementul direct în săvârșirea unei acțiuni. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. sociatif.

DOOM

sociatív (-ci-a-) adj. m., pl. sociatívi; f. sociatívă, pl. sociatíve

sociative
SOCIATÍV, -Ă, sociativi, -e, adj. (Despre complemente circumstanțiale) Care arată ființa sau lucrul ce însoțește subiectul sau complementul direct în săvârșirea unei acțiuni. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. sociatif.

DOOM

sociatív (-ci-a-) adj. m., pl. sociatívi; f. sociatívă, pl. sociatíve

sociativei
SOCIATÍV, -Ă, sociativi, -e, adj. (Despre complemente circumstanțiale) Care arată ființa sau lucrul ce însoțește subiectul sau complementul direct în săvârșirea unei acțiuni. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. sociatif.

DOOM

sociatív (-ci-a-) adj. m., pl. sociatívi; f. sociatívă, pl. sociatíve

sociativele
SOCIATÍV, -Ă, sociativi, -e, adj. (Despre complemente circumstanțiale) Care arată ființa sau lucrul ce însoțește subiectul sau complementul direct în săvârșirea unei acțiuni. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. sociatif.

DOOM

sociatív (-ci-a-) adj. m., pl. sociatívi; f. sociatívă, pl. sociatíve

sociativelor
SOCIATÍV, -Ă, sociativi, -e, adj. (Despre complemente circumstanțiale) Care arată ființa sau lucrul ce însoțește subiectul sau complementul direct în săvârșirea unei acțiuni. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. sociatif.

DOOM

sociatív (-ci-a-) adj. m., pl. sociatívi; f. sociatívă, pl. sociatíve

sociativi
SOCIATÍV, -Ă, sociativi, -e, adj. (Despre complemente circumstanțiale) Care arată ființa sau lucrul ce însoțește subiectul sau complementul direct în săvârșirea unei acțiuni. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. sociatif.

DOOM

sociatív (-ci-a-) adj. m., pl. sociatívi; f. sociatívă, pl. sociatíve

sociativii
SOCIATÍV, -Ă, sociativi, -e, adj. (Despre complemente circumstanțiale) Care arată ființa sau lucrul ce însoțește subiectul sau complementul direct în săvârșirea unei acțiuni. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. sociatif.

DOOM

sociatív (-ci-a-) adj. m., pl. sociatívi; f. sociatívă, pl. sociatíve

sociativilor
SOCIATÍV, -Ă, sociativi, -e, adj. (Despre complemente circumstanțiale) Care arată ființa sau lucrul ce însoțește subiectul sau complementul direct în săvârșirea unei acțiuni. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. sociatif.

DOOM

sociatív (-ci-a-) adj. m., pl. sociatívi; f. sociatívă, pl. sociatíve

sociativul
SOCIATÍV, -Ă, sociativi, -e, adj. (Despre complemente circumstanțiale) Care arată ființa sau lucrul ce însoțește subiectul sau complementul direct în săvârșirea unei acțiuni. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. sociatif.

DOOM

sociatív (-ci-a-) adj. m., pl. sociatívi; f. sociatívă, pl. sociatíve

sociativului
SOCIATÍV, -Ă, sociativi, -e, adj. (Despre complemente circumstanțiale) Care arată ființa sau lucrul ce însoțește subiectul sau complementul direct în săvârșirea unei acțiuni. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. sociatif.

DOOM

sociatív (-ci-a-) adj. m., pl. sociatívi; f. sociatívă, pl. sociatíve

sociatria
SOCIATRÍE s.f. Psihiatrie socială. [Pron. -ci-a-, gen. -iei. / et. incertă].

sociatrie
SOCIATRÍE s.f. Psihiatrie socială. [Pron. -ci-a-, gen. -iei. / et. incertă].

sociatriei
SOCIATRÍE s.f. Psihiatrie socială. [Pron. -ci-a-, gen. -iei. / et. incertă].

sociatrii
SOCIATRÍE s.f. Psihiatrie socială. [Pron. -ci-a-, gen. -iei. / et. incertă].

societar
SOCIETÁR, -Ă, societari, -e, s. m. și f. 1. Membru al unei societăți literare, muzicale, teatrale; (în special) actor al unui teatru care primește o cotă-parte din veniturile teatrului. ◊ Societar de onoare = actor care primește salariu pe tot timpul vieții din partea teatrului la care este angajat. 2. Persoană care deține acțiuni emise de o societate anonimă pe acțiuni; asociat într-o întreprindere comercială particulară. [Pr.: -ci-e-] – Din fr. sociétaire.

DOOM

societáră (-ci-e-) s. f., g.-d. art. societárei; pl. societáre

societara
SOCIETÁR, -Ă, societari, -e, s. m. și f. 1. Membru al unei societăți literare, muzicale, teatrale; (în special) actor al unui teatru care primește o cotă-parte din veniturile teatrului. ◊ Societar de onoare = actor care primește salariu pe tot timpul vieții din partea teatrului la care este angajat. 2. Persoană care deține acțiuni emise de o societate anonimă pe acțiuni; asociat într-o întreprindere comercială particulară. [Pr.: -ci-e-] – Din fr. sociétaire.

DOOM

societáră (-ci-e-) s. f., g.-d. art. societárei; pl. societáre

societare
SOCIETÁR, -Ă, societari, -e, s. m. și f. 1. Membru al unei societăți literare, muzicale, teatrale; (în special) actor al unui teatru care primește o cotă-parte din veniturile teatrului. ◊ Societar de onoare = actor care primește salariu pe tot timpul vieții din partea teatrului la care este angajat. 2. Persoană care deține acțiuni emise de o societate anonimă pe acțiuni; asociat într-o întreprindere comercială particulară. [Pr.: -ci-e-] – Din fr. sociétaire.

DOOM

societáră (-ci-e-) s. f., g.-d. art. societárei; pl. societáre

societarei
SOCIETÁR, -Ă, societari, -e, s. m. și f. 1. Membru al unei societăți literare, muzicale, teatrale; (în special) actor al unui teatru care primește o cotă-parte din veniturile teatrului. ◊ Societar de onoare = actor care primește salariu pe tot timpul vieții din partea teatrului la care este angajat. 2. Persoană care deține acțiuni emise de o societate anonimă pe acțiuni; asociat într-o întreprindere comercială particulară. [Pr.: -ci-e-] – Din fr. sociétaire.

DOOM

societáră (-ci-e-) s. f., g.-d. art. societárei; pl. societáre

societarele
SOCIETÁR, -Ă, societari, -e, s. m. și f. 1. Membru al unei societăți literare, muzicale, teatrale; (în special) actor al unui teatru care primește o cotă-parte din veniturile teatrului. ◊ Societar de onoare = actor care primește salariu pe tot timpul vieții din partea teatrului la care este angajat. 2. Persoană care deține acțiuni emise de o societate anonimă pe acțiuni; asociat într-o întreprindere comercială particulară. [Pr.: -ci-e-] – Din fr. sociétaire.

DOOM

societáră (-ci-e-) s. f., g.-d. art. societárei; pl. societáre

societarelor
SOCIETÁR, -Ă, societari, -e, s. m. și f. 1. Membru al unei societăți literare, muzicale, teatrale; (în special) actor al unui teatru care primește o cotă-parte din veniturile teatrului. ◊ Societar de onoare = actor care primește salariu pe tot timpul vieții din partea teatrului la care este angajat. 2. Persoană care deține acțiuni emise de o societate anonimă pe acțiuni; asociat într-o întreprindere comercială particulară. [Pr.: -ci-e-] – Din fr. sociétaire.

DOOM

societáră (-ci-e-) s. f., g.-d. art. societárei; pl. societáre

societari
SOCIETÁR, -Ă, societari, -e, s. m. și f. 1. Membru al unei societăți literare, muzicale, teatrale; (în special) actor al unui teatru care primește o cotă-parte din veniturile teatrului. ◊ Societar de onoare = actor care primește salariu pe tot timpul vieții din partea teatrului la care este angajat. 2. Persoană care deține acțiuni emise de o societate anonimă pe acțiuni; asociat într-o întreprindere comercială particulară. [Pr.: -ci-e-] – Din fr. sociétaire.

DOOM

societáră (-ci-e-) s. f., g.-d. art. societárei; pl. societáre

societarii
SOCIETÁR, -Ă, societari, -e, s. m. și f. 1. Membru al unei societăți literare, muzicale, teatrale; (în special) actor al unui teatru care primește o cotă-parte din veniturile teatrului. ◊ Societar de onoare = actor care primește salariu pe tot timpul vieții din partea teatrului la care este angajat. 2. Persoană care deține acțiuni emise de o societate anonimă pe acțiuni; asociat într-o întreprindere comercială particulară. [Pr.: -ci-e-] – Din fr. sociétaire.

DOOM

societáră (-ci-e-) s. f., g.-d. art. societárei; pl. societáre

societarilor
SOCIETÁR, -Ă, societari, -e, s. m. și f. 1. Membru al unei societăți literare, muzicale, teatrale; (în special) actor al unui teatru care primește o cotă-parte din veniturile teatrului. ◊ Societar de onoare = actor care primește salariu pe tot timpul vieții din partea teatrului la care este angajat. 2. Persoană care deține acțiuni emise de o societate anonimă pe acțiuni; asociat într-o întreprindere comercială particulară. [Pr.: -ci-e-] – Din fr. sociétaire.

DOOM

societáră (-ci-e-) s. f., g.-d. art. societárei; pl. societáre

societarul
SOCIETÁR, -Ă, societari, -e, s. m. și f. 1. Membru al unei societăți literare, muzicale, teatrale; (în special) actor al unui teatru care primește o cotă-parte din veniturile teatrului. ◊ Societar de onoare = actor care primește salariu pe tot timpul vieții din partea teatrului la care este angajat. 2. Persoană care deține acțiuni emise de o societate anonimă pe acțiuni; asociat într-o întreprindere comercială particulară. [Pr.: -ci-e-] – Din fr. sociétaire.

DOOM

societáră (-ci-e-) s. f., g.-d. art. societárei; pl. societáre

societarului
SOCIETÁR, -Ă, societari, -e, s. m. și f. 1. Membru al unei societăți literare, muzicale, teatrale; (în special) actor al unui teatru care primește o cotă-parte din veniturile teatrului. ◊ Societar de onoare = actor care primește salariu pe tot timpul vieții din partea teatrului la care este angajat. 2. Persoană care deține acțiuni emise de o societate anonimă pe acțiuni; asociat într-o întreprindere comercială particulară. [Pr.: -ci-e-] – Din fr. sociétaire.

DOOM

societáră (-ci-e-) s. f., g.-d. art. societárei; pl. societáre

societate
SOCIETÁTE, societăți, s. f. 1. Totalitatea oamenilor care trăiesc laolaltă, fiind legați între ei prin anumite raporturi economice. ♦ Ansamblu unitar, sistem organizat de relații între oameni istoricește determinate, bazate pe relații economice și de schimb; p. ext. sistem social. ♦ Cerc limitat de oameni de prim rang (prin poziție socială, situație materială etc.). 2. Asociație de persoane constituită într-un anumit scop (științific, literar, sportiv etc.). 3. (Comerț) Asociație de oameni de afaceri alcătuită pe baza unor investiții de capital, în vederea obținerii unor beneficii comune. ◊ Societate în nume colectiv = asociație între un număr limitat de persoane, care întemeiază o întreprindere comercială sau industrială, depunând fiecare capital și contribuție în muncă și răspunzând solidar și nelimitat la obligațiile pe care și le-au asumat. Societate anonimă pe acțiuni = întreprindere industrială, comercială sau financiară, formată prin asociere de capital. 4. Grup de oameni care petrec un anumit timp împreună; tovărășie, companie. ◊ Expr. În societate = între oameni, în lume. [Pr.: -ci-e-] – Din fr. société, lat. societas, -atis.

DOOM

societáte (-ci-e-) s. f., g.-d. art. societắții; pl. societắți

societatea
SOCIETÁTE, societăți, s. f. 1. Totalitatea oamenilor care trăiesc laolaltă, fiind legați între ei prin anumite raporturi economice. ♦ Ansamblu unitar, sistem organizat de relații între oameni istoricește determinate, bazate pe relații economice și de schimb; p. ext. sistem social. ♦ Cerc limitat de oameni de prim rang (prin poziție socială, situație materială etc.). 2. Asociație de persoane constituită într-un anumit scop (științific, literar, sportiv etc.). 3. (Comerț) Asociație de oameni de afaceri alcătuită pe baza unor investiții de capital, în vederea obținerii unor beneficii comune. ◊ Societate în nume colectiv = asociație între un număr limitat de persoane, care întemeiază o întreprindere comercială sau industrială, depunând fiecare capital și contribuție în muncă și răspunzând solidar și nelimitat la obligațiile pe care și le-au asumat. Societate anonimă pe acțiuni = întreprindere industrială, comercială sau financiară, formată prin asociere de capital. 4. Grup de oameni care petrec un anumit timp împreună; tovărășie, companie. ◊ Expr. În societate = între oameni, în lume. [Pr.: -ci-e-] – Din fr. société, lat. societas, -atis.

DOOM

societáte (-ci-e-) s. f., g.-d. art. societắții; pl. societắți

societăți
SOCIETÁTE, societăți, s. f. 1. Totalitatea oamenilor care trăiesc laolaltă, fiind legați între ei prin anumite raporturi economice. ♦ Ansamblu unitar, sistem organizat de relații între oameni istoricește determinate, bazate pe relații economice și de schimb; p. ext. sistem social. ♦ Cerc limitat de oameni de prim rang (prin poziție socială, situație materială etc.). 2. Asociație de persoane constituită într-un anumit scop (științific, literar, sportiv etc.). 3. (Comerț) Asociație de oameni de afaceri alcătuită pe baza unor investiții de capital, în vederea obținerii unor beneficii comune. ◊ Societate în nume colectiv = asociație între un număr limitat de persoane, care întemeiază o întreprindere comercială sau industrială, depunând fiecare capital și contribuție în muncă și răspunzând solidar și nelimitat la obligațiile pe care și le-au asumat. Societate anonimă pe acțiuni = întreprindere industrială, comercială sau financiară, formată prin asociere de capital. 4. Grup de oameni care petrec un anumit timp împreună; tovărășie, companie. ◊ Expr. În societate = între oameni, în lume. [Pr.: -ci-e-] – Din fr. société, lat. societas, -atis.

DOOM

societáte (-ci-e-) s. f., g.-d. art. societắții; pl. societắți

societății
SOCIETÁTE, societăți, s. f. 1. Totalitatea oamenilor care trăiesc laolaltă, fiind legați între ei prin anumite raporturi economice. ♦ Ansamblu unitar, sistem organizat de relații între oameni istoricește determinate, bazate pe relații economice și de schimb; p. ext. sistem social. ♦ Cerc limitat de oameni de prim rang (prin poziție socială, situație materială etc.). 2. Asociație de persoane constituită într-un anumit scop (științific, literar, sportiv etc.). 3. (Comerț) Asociație de oameni de afaceri alcătuită pe baza unor investiții de capital, în vederea obținerii unor beneficii comune. ◊ Societate în nume colectiv = asociație între un număr limitat de persoane, care întemeiază o întreprindere comercială sau industrială, depunând fiecare capital și contribuție în muncă și răspunzând solidar și nelimitat la obligațiile pe care și le-au asumat. Societate anonimă pe acțiuni = întreprindere industrială, comercială sau financiară, formată prin asociere de capital. 4. Grup de oameni care petrec un anumit timp împreună; tovărășie, companie. ◊ Expr. În societate = între oameni, în lume. [Pr.: -ci-e-] – Din fr. société, lat. societas, -atis.

DOOM

societáte (-ci-e-) s. f., g.-d. art. societắții; pl. societắți

societățile
SOCIETÁTE, societăți, s. f. 1. Totalitatea oamenilor care trăiesc laolaltă, fiind legați între ei prin anumite raporturi economice. ♦ Ansamblu unitar, sistem organizat de relații între oameni istoricește determinate, bazate pe relații economice și de schimb; p. ext. sistem social. ♦ Cerc limitat de oameni de prim rang (prin poziție socială, situație materială etc.). 2. Asociație de persoane constituită într-un anumit scop (științific, literar, sportiv etc.). 3. (Comerț) Asociație de oameni de afaceri alcătuită pe baza unor investiții de capital, în vederea obținerii unor beneficii comune. ◊ Societate în nume colectiv = asociație între un număr limitat de persoane, care întemeiază o întreprindere comercială sau industrială, depunând fiecare capital și contribuție în muncă și răspunzând solidar și nelimitat la obligațiile pe care și le-au asumat. Societate anonimă pe acțiuni = întreprindere industrială, comercială sau financiară, formată prin asociere de capital. 4. Grup de oameni care petrec un anumit timp împreună; tovărășie, companie. ◊ Expr. În societate = între oameni, în lume. [Pr.: -ci-e-] – Din fr. société, lat. societas, -atis.

DOOM

societáte (-ci-e-) s. f., g.-d. art. societắții; pl. societắți

societăților
SOCIETÁTE, societăți, s. f. 1. Totalitatea oamenilor care trăiesc laolaltă, fiind legați între ei prin anumite raporturi economice. ♦ Ansamblu unitar, sistem organizat de relații între oameni istoricește determinate, bazate pe relații economice și de schimb; p. ext. sistem social. ♦ Cerc limitat de oameni de prim rang (prin poziție socială, situație materială etc.). 2. Asociație de persoane constituită într-un anumit scop (științific, literar, sportiv etc.). 3. (Comerț) Asociație de oameni de afaceri alcătuită pe baza unor investiții de capital, în vederea obținerii unor beneficii comune. ◊ Societate în nume colectiv = asociație între un număr limitat de persoane, care întemeiază o întreprindere comercială sau industrială, depunând fiecare capital și contribuție în muncă și răspunzând solidar și nelimitat la obligațiile pe care și le-au asumat. Societate anonimă pe acțiuni = întreprindere industrială, comercială sau financiară, formată prin asociere de capital. 4. Grup de oameni care petrec un anumit timp împreună; tovărășie, companie. ◊ Expr. În societate = între oameni, în lume. [Pr.: -ci-e-] – Din fr. société, lat. societas, -atis.

DOOM

societáte (-ci-e-) s. f., g.-d. art. societắții; pl. societắți

socii
SOC, soci, s. m. Nume dat mai multor specii de arbuști de dimensiuni mici, cu flori hermafrodite grupate în inflorescențe, care au proprietăți sudorifice, și cu fructe (boabe negre sau roșii), scoarță și rădăcini cu proprietăți laxative și diuretice (Sambucus). – Lat. sabucus (= sambucus).

DOOM

soc s. m., pl. soci

socilor
SOC, soci, s. m. Nume dat mai multor specii de arbuști de dimensiuni mici, cu flori hermafrodite grupate în inflorescențe, care au proprietăți sudorifice, și cu fructe (boabe negre sau roșii), scoarță și rădăcini cu proprietăți laxative și diuretice (Sambucus). – Lat. sabucus (= sambucus).

DOOM

soc s. m., pl. soci

socinian
SOCINIÁN, -Ă s.m. și f. Adept al socinianismului. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. socinien].

DOOM

socinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. sociniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. sociniánă, pl. sociniéne

socinian
SOCINIÁN, -Ă s.m. și f. Adept al socinianismului. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. socinien].

DOOM

socinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. sociniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. sociniánă, pl. sociniéne

sociniana
SOCINIÁN, -Ă s.m. și f. Adept al socinianismului. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. socinien].

DOOM

socinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. sociniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. sociniánă, pl. sociniéne

sociniana
SOCINIÁN, -Ă s.m. și f. Adept al socinianismului. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. socinien].

DOOM

socinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. sociniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. sociniánă, pl. sociniéne

socinianism
SOCINIANÍSM s.n. Doctrină protestantă din sec. XVIII, care nega trinitatea și divinitatea lui Cristos. [< fr. socinianisme].

socinianul
SOCINIÁN, -Ă s.m. și f. Adept al socinianismului. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. socinien].

DOOM

socinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. sociniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. sociniánă, pl. sociniéne

socinianul
SOCINIÁN, -Ă s.m. și f. Adept al socinianismului. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. socinien].

DOOM

socinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. sociniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. sociniánă, pl. sociniéne

socinianului
SOCINIÁN, -Ă s.m. și f. Adept al socinianismului. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. socinien].

DOOM

socinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. sociniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. sociniánă, pl. sociniéne

socinianului
SOCINIÁN, -Ă s.m. și f. Adept al socinianismului. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. socinien].

DOOM

socinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. sociniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. sociniánă, pl. sociniéne

sociniene
SOCINIÁN, -Ă s.m. și f. Adept al socinianismului. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. socinien].

DOOM

socinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. sociniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. sociniánă, pl. sociniéne

sociniene
SOCINIÁN, -Ă s.m. și f. Adept al socinianismului. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. socinien].

DOOM

socinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. sociniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. sociniánă, pl. sociniéne

socinienei
SOCINIÁN, -Ă s.m. și f. Adept al socinianismului. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. socinien].

DOOM

socinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. sociniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. sociniánă, pl. sociniéne

socinienei
SOCINIÁN, -Ă s.m. și f. Adept al socinianismului. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. socinien].

DOOM

socinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. sociniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. sociniánă, pl. sociniéne

socinienele
SOCINIÁN, -Ă s.m. și f. Adept al socinianismului. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. socinien].

DOOM

socinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. sociniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. sociniánă, pl. sociniéne

socinienele
SOCINIÁN, -Ă s.m. și f. Adept al socinianismului. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. socinien].

DOOM

socinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. sociniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. sociniánă, pl. sociniéne

socinienelor
SOCINIÁN, -Ă s.m. și f. Adept al socinianismului. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. socinien].

DOOM

socinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. sociniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. sociniánă, pl. sociniéne

socinienelor
SOCINIÁN, -Ă s.m. și f. Adept al socinianismului. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. socinien].

DOOM

socinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. sociniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. sociniánă, pl. sociniéne

socinieni
SOCINIÁN, -Ă s.m. și f. Adept al socinianismului. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. socinien].

DOOM

socinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. sociniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. sociniánă, pl. sociniéne

socinieni
SOCINIÁN, -Ă s.m. și f. Adept al socinianismului. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. socinien].

DOOM

socinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. sociniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. sociniánă, pl. sociniéne

socinienii
SOCINIÁN, -Ă s.m. și f. Adept al socinianismului. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. socinien].

DOOM

socinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. sociniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. sociniánă, pl. sociniéne

socinienii
SOCINIÁN, -Ă s.m. și f. Adept al socinianismului. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. socinien].

DOOM

socinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. sociniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. sociniánă, pl. sociniéne

socinienilor
SOCINIÁN, -Ă s.m. și f. Adept al socinianismului. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. socinien].

DOOM

socinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. sociniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. sociniánă, pl. sociniéne

socinienilor
SOCINIÁN, -Ă s.m. și f. Adept al socinianismului. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. socinien].

DOOM

socinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. sociniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. sociniánă, pl. sociniéne

socio
SOCIO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) societate”, „social”. [Pron. -ci-o-, var. soci-. / < fr., it. socio-, cf. lat. socius – tovarăș].

socioafectiv
SOCIOAFECTÍV, -Ă, socioafectivi, -e, adj. Referitor la motivațiile afective ale relațiilor interpersonale și sociale. [Pr.: -ci-o-a-] – Socio[logic] + afectiv.

socioafectiva
SOCIOAFECTÍV, -Ă, socioafectivi, -e, adj. Referitor la motivațiile afective ale relațiilor interpersonale și sociale. [Pr.: -ci-o-a-] – Socio[logic] + afectiv.

socioafective
SOCIOAFECTÍV, -Ă, socioafectivi, -e, adj. Referitor la motivațiile afective ale relațiilor interpersonale și sociale. [Pr.: -ci-o-a-] – Socio[logic] + afectiv.

socioafectivei
SOCIOAFECTÍV, -Ă, socioafectivi, -e, adj. Referitor la motivațiile afective ale relațiilor interpersonale și sociale. [Pr.: -ci-o-a-] – Socio[logic] + afectiv.

socioafectivele
SOCIOAFECTÍV, -Ă, socioafectivi, -e, adj. Referitor la motivațiile afective ale relațiilor interpersonale și sociale. [Pr.: -ci-o-a-] – Socio[logic] + afectiv.

socioafectivelor
SOCIOAFECTÍV, -Ă, socioafectivi, -e, adj. Referitor la motivațiile afective ale relațiilor interpersonale și sociale. [Pr.: -ci-o-a-] – Socio[logic] + afectiv.

socioafectivi
SOCIOAFECTÍV, -Ă, socioafectivi, -e, adj. Referitor la motivațiile afective ale relațiilor interpersonale și sociale. [Pr.: -ci-o-a-] – Socio[logic] + afectiv.

socioafectivii
SOCIOAFECTÍV, -Ă, socioafectivi, -e, adj. Referitor la motivațiile afective ale relațiilor interpersonale și sociale. [Pr.: -ci-o-a-] – Socio[logic] + afectiv.

socioafectivilor
SOCIOAFECTÍV, -Ă, socioafectivi, -e, adj. Referitor la motivațiile afective ale relațiilor interpersonale și sociale. [Pr.: -ci-o-a-] – Socio[logic] + afectiv.

socioafectivul
SOCIOAFECTÍV, -Ă, socioafectivi, -e, adj. Referitor la motivațiile afective ale relațiilor interpersonale și sociale. [Pr.: -ci-o-a-] – Socio[logic] + afectiv.

socioafectivului
SOCIOAFECTÍV, -Ă, socioafectivi, -e, adj. Referitor la motivațiile afective ale relațiilor interpersonale și sociale. [Pr.: -ci-o-a-] – Socio[logic] + afectiv.

sociocognitiv
SOCIOCOGNITÍV, -Ă, sociocognitivi, -e, adj. Referitor la aspectul social al procesului cognitiv. [Pr.: -ci-o-] – Socio[logic] + cognitiv.

sociocognitiva
SOCIOCOGNITÍV, -Ă, sociocognitivi, -e, adj. Referitor la aspectul social al procesului cognitiv. [Pr.: -ci-o-] – Socio[logic] + cognitiv.

sociocognitive
SOCIOCOGNITÍV, -Ă, sociocognitivi, -e, adj. Referitor la aspectul social al procesului cognitiv. [Pr.: -ci-o-] – Socio[logic] + cognitiv.

sociocognitivei
SOCIOCOGNITÍV, -Ă, sociocognitivi, -e, adj. Referitor la aspectul social al procesului cognitiv. [Pr.: -ci-o-] – Socio[logic] + cognitiv.

sociocognitivele
SOCIOCOGNITÍV, -Ă, sociocognitivi, -e, adj. Referitor la aspectul social al procesului cognitiv. [Pr.: -ci-o-] – Socio[logic] + cognitiv.

sociocognitivelor
SOCIOCOGNITÍV, -Ă, sociocognitivi, -e, adj. Referitor la aspectul social al procesului cognitiv. [Pr.: -ci-o-] – Socio[logic] + cognitiv.

sociocognitivi
SOCIOCOGNITÍV, -Ă, sociocognitivi, -e, adj. Referitor la aspectul social al procesului cognitiv. [Pr.: -ci-o-] – Socio[logic] + cognitiv.

sociocognitivii
SOCIOCOGNITÍV, -Ă, sociocognitivi, -e, adj. Referitor la aspectul social al procesului cognitiv. [Pr.: -ci-o-] – Socio[logic] + cognitiv.

sociocognitivilor
SOCIOCOGNITÍV, -Ă, sociocognitivi, -e, adj. Referitor la aspectul social al procesului cognitiv. [Pr.: -ci-o-] – Socio[logic] + cognitiv.

sociocognitivul
SOCIOCOGNITÍV, -Ă, sociocognitivi, -e, adj. Referitor la aspectul social al procesului cognitiv. [Pr.: -ci-o-] – Socio[logic] + cognitiv.

sociocognitivului
SOCIOCOGNITÍV, -Ă, sociocognitivi, -e, adj. Referitor la aspectul social al procesului cognitiv. [Pr.: -ci-o-] – Socio[logic] + cognitiv.

sociocultural
SOCIOCULTURÁL, -Ă, socioculturali, -e, adj. Referitor la raportul dintre cadrul social și particularitățile culturale, cum sunt tradițiile, moravurile, mentalitățile etc. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. socioculturel, engl. sociocultural.

DOOM

*socioculturál (-ci-o-) adj. m., pl. socioculturáli; f. socioculturálă, pl. socioculturále

socioculturala
SOCIOCULTURÁL, -Ă, socioculturali, -e, adj. Referitor la raportul dintre cadrul social și particularitățile culturale, cum sunt tradițiile, moravurile, mentalitățile etc. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. socioculturel, engl. sociocultural.

DOOM

*socioculturál (-ci-o-) adj. m., pl. socioculturáli; f. socioculturálă, pl. socioculturále

socioculturale
SOCIOCULTURÁL, -Ă, socioculturali, -e, adj. Referitor la raportul dintre cadrul social și particularitățile culturale, cum sunt tradițiile, moravurile, mentalitățile etc. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. socioculturel, engl. sociocultural.

DOOM

*socioculturál (-ci-o-) adj. m., pl. socioculturáli; f. socioculturálă, pl. socioculturále

socioculturalei
SOCIOCULTURÁL, -Ă, socioculturali, -e, adj. Referitor la raportul dintre cadrul social și particularitățile culturale, cum sunt tradițiile, moravurile, mentalitățile etc. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. socioculturel, engl. sociocultural.

DOOM

*socioculturál (-ci-o-) adj. m., pl. socioculturáli; f. socioculturálă, pl. socioculturále

socioculturalele
SOCIOCULTURÁL, -Ă, socioculturali, -e, adj. Referitor la raportul dintre cadrul social și particularitățile culturale, cum sunt tradițiile, moravurile, mentalitățile etc. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. socioculturel, engl. sociocultural.

DOOM

*socioculturál (-ci-o-) adj. m., pl. socioculturáli; f. socioculturálă, pl. socioculturále

socioculturalelor
SOCIOCULTURÁL, -Ă, socioculturali, -e, adj. Referitor la raportul dintre cadrul social și particularitățile culturale, cum sunt tradițiile, moravurile, mentalitățile etc. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. socioculturel, engl. sociocultural.

DOOM

*socioculturál (-ci-o-) adj. m., pl. socioculturáli; f. socioculturálă, pl. socioculturále

socioculturali
SOCIOCULTURÁL, -Ă, socioculturali, -e, adj. Referitor la raportul dintre cadrul social și particularitățile culturale, cum sunt tradițiile, moravurile, mentalitățile etc. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. socioculturel, engl. sociocultural.

DOOM

*socioculturál (-ci-o-) adj. m., pl. socioculturáli; f. socioculturálă, pl. socioculturále

socioculturalii
SOCIOCULTURÁL, -Ă, socioculturali, -e, adj. Referitor la raportul dintre cadrul social și particularitățile culturale, cum sunt tradițiile, moravurile, mentalitățile etc. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. socioculturel, engl. sociocultural.

DOOM

*socioculturál (-ci-o-) adj. m., pl. socioculturáli; f. socioculturálă, pl. socioculturále

socioculturalilor
SOCIOCULTURÁL, -Ă, socioculturali, -e, adj. Referitor la raportul dintre cadrul social și particularitățile culturale, cum sunt tradițiile, moravurile, mentalitățile etc. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. socioculturel, engl. sociocultural.

DOOM

*socioculturál (-ci-o-) adj. m., pl. socioculturáli; f. socioculturálă, pl. socioculturále

socioculturalul
SOCIOCULTURÁL, -Ă, socioculturali, -e, adj. Referitor la raportul dintre cadrul social și particularitățile culturale, cum sunt tradițiile, moravurile, mentalitățile etc. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. socioculturel, engl. sociocultural.

DOOM

*socioculturál (-ci-o-) adj. m., pl. socioculturáli; f. socioculturálă, pl. socioculturále

socioculturalului
SOCIOCULTURÁL, -Ă, socioculturali, -e, adj. Referitor la raportul dintre cadrul social și particularitățile culturale, cum sunt tradițiile, moravurile, mentalitățile etc. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. socioculturel, engl. sociocultural.

DOOM

*socioculturál (-ci-o-) adj. m., pl. socioculturáli; f. socioculturálă, pl. socioculturále

sociodrama
SOCIODRÁMĂ, sociodrame, s. f. Test sociometric bazat pe improvizarea unui scenariu pe o temă dată în care fiecare subiect primește un anumit rol. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociodrame, engl. sociodrama.

sociodramatic
SOCIODRAMÁTIC, -Ă, sociodramatici, -ce, adj. Referitor la sociodramă, de sociodramă. [Pr.: -ci-o-] – Din fir. sociodramatique.

sociodramatica
SOCIODRAMÁTIC, -Ă, sociodramatici, -ce, adj. Referitor la sociodramă, de sociodramă. [Pr.: -ci-o-] – Din fir. sociodramatique.

sociodramatice
SOCIODRAMÁTIC, -Ă, sociodramatici, -ce, adj. Referitor la sociodramă, de sociodramă. [Pr.: -ci-o-] – Din fir. sociodramatique.

sociodramaticei
SOCIODRAMÁTIC, -Ă, sociodramatici, -ce, adj. Referitor la sociodramă, de sociodramă. [Pr.: -ci-o-] – Din fir. sociodramatique.

sociodramaticele
SOCIODRAMÁTIC, -Ă, sociodramatici, -ce, adj. Referitor la sociodramă, de sociodramă. [Pr.: -ci-o-] – Din fir. sociodramatique.

sociodramaticelor
SOCIODRAMÁTIC, -Ă, sociodramatici, -ce, adj. Referitor la sociodramă, de sociodramă. [Pr.: -ci-o-] – Din fir. sociodramatique.

sociodramatici
SOCIODRAMÁTIC, -Ă, sociodramatici, -ce, adj. Referitor la sociodramă, de sociodramă. [Pr.: -ci-o-] – Din fir. sociodramatique.

sociodramaticii
SOCIODRAMÁTIC, -Ă, sociodramatici, -ce, adj. Referitor la sociodramă, de sociodramă. [Pr.: -ci-o-] – Din fir. sociodramatique.

sociodramaticilor
SOCIODRAMÁTIC, -Ă, sociodramatici, -ce, adj. Referitor la sociodramă, de sociodramă. [Pr.: -ci-o-] – Din fir. sociodramatique.

sociodramaticul
SOCIODRAMÁTIC, -Ă, sociodramatici, -ce, adj. Referitor la sociodramă, de sociodramă. [Pr.: -ci-o-] – Din fir. sociodramatique.

sociodramaticului
SOCIODRAMÁTIC, -Ă, sociodramatici, -ce, adj. Referitor la sociodramă, de sociodramă. [Pr.: -ci-o-] – Din fir. sociodramatique.

sociodrame
SOCIODRÁMĂ, sociodrame, s. f. Test sociometric bazat pe improvizarea unui scenariu pe o temă dată în care fiecare subiect primește un anumit rol. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociodrame, engl. sociodrama.

sociodramei
SOCIODRÁMĂ, sociodrame, s. f. Test sociometric bazat pe improvizarea unui scenariu pe o temă dată în care fiecare subiect primește un anumit rol. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociodrame, engl. sociodrama.

sociodramele
SOCIODRÁMĂ, sociodrame, s. f. Test sociometric bazat pe improvizarea unui scenariu pe o temă dată în care fiecare subiect primește un anumit rol. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociodrame, engl. sociodrama.

sociodramelor
SOCIODRÁMĂ, sociodrame, s. f. Test sociometric bazat pe improvizarea unui scenariu pe o temă dată în care fiecare subiect primește un anumit rol. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociodrame, engl. sociodrama.

sociogeneză
SOCIOGENÉZĂ s.f. Denumire dată factorilor psihogeni de ordin social, care provoacă boli psihice. [< fr. sociogenèse, cf. lat. societas – societate, gr. genesis – naștere].

sociogonia
SOCIOGONÍE, sociogonii, s. f. Totalitatea miturilor, teoriilor etc. privitoare la apariția civilizațiilor umane. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociogonie.

DOOM

*sociogoníe (-ci-o-) s. f., g.-d. sociogoníi, art. sociogoníei; pl. sociogoníi, art. sociogoníile

sociogonic
SOCIOGÓNIC, -Ă, sociogonici, -ce, adj. Referitor la sociogonie, de sociogonie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociogonique.

sociogonica
SOCIOGÓNIC, -Ă, sociogonici, -ce, adj. Referitor la sociogonie, de sociogonie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociogonique.

sociogonice
SOCIOGÓNIC, -Ă, sociogonici, -ce, adj. Referitor la sociogonie, de sociogonie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociogonique.

sociogonicei
SOCIOGÓNIC, -Ă, sociogonici, -ce, adj. Referitor la sociogonie, de sociogonie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociogonique.

sociogonicele
SOCIOGÓNIC, -Ă, sociogonici, -ce, adj. Referitor la sociogonie, de sociogonie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociogonique.

sociogonicelor
SOCIOGÓNIC, -Ă, sociogonici, -ce, adj. Referitor la sociogonie, de sociogonie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociogonique.

sociogonici
SOCIOGÓNIC, -Ă, sociogonici, -ce, adj. Referitor la sociogonie, de sociogonie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociogonique.

sociogonicii
SOCIOGÓNIC, -Ă, sociogonici, -ce, adj. Referitor la sociogonie, de sociogonie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociogonique.

sociogonicilor
SOCIOGÓNIC, -Ă, sociogonici, -ce, adj. Referitor la sociogonie, de sociogonie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociogonique.

sociogonicul
SOCIOGÓNIC, -Ă, sociogonici, -ce, adj. Referitor la sociogonie, de sociogonie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociogonique.

sociogonicului
SOCIOGÓNIC, -Ă, sociogonici, -ce, adj. Referitor la sociogonie, de sociogonie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociogonique.

sociogonie
SOCIOGONÍE, sociogonii, s. f. Totalitatea miturilor, teoriilor etc. privitoare la apariția civilizațiilor umane. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociogonie.

DOOM

*sociogoníe (-ci-o-) s. f., g.-d. sociogoníi, art. sociogoníei; pl. sociogoníi, art. sociogoníile

sociogoniei
SOCIOGONÍE, sociogonii, s. f. Totalitatea miturilor, teoriilor etc. privitoare la apariția civilizațiilor umane. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociogonie.

DOOM

*sociogoníe (-ci-o-) s. f., g.-d. sociogoníi, art. sociogoníei; pl. sociogoníi, art. sociogoníile

sociogonii
SOCIOGONÍE, sociogonii, s. f. Totalitatea miturilor, teoriilor etc. privitoare la apariția civilizațiilor umane. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociogonie.

DOOM

*sociogoníe (-ci-o-) s. f., g.-d. sociogoníi, art. sociogoníei; pl. sociogoníi, art. sociogoníile

sociogoniile
SOCIOGONÍE, sociogonii, s. f. Totalitatea miturilor, teoriilor etc. privitoare la apariția civilizațiilor umane. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociogonie.

DOOM

*sociogoníe (-ci-o-) s. f., g.-d. sociogoníi, art. sociogoníei; pl. sociogoníi, art. sociogoníile

sociogoniilor
SOCIOGONÍE, sociogonii, s. f. Totalitatea miturilor, teoriilor etc. privitoare la apariția civilizațiilor umane. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociogonie.

DOOM

*sociogoníe (-ci-o-) s. f., g.-d. sociogoníi, art. sociogoníei; pl. sociogoníi, art. sociogoníile

sociografia
SOCIOGRAFÍE s. f. 1. Observare, înregistrare și descriere a societăților ca entități istorice concrete. 2. Curent care susține că sociologia trebuie să se reducă la simpla descriere a faptelor, fără interpretarea lor teoretică. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociographie.

DOOM

sociografíe (-ci-o-gra-) s. f., art. sociografía, g.-d. sociografíi, art. sociografíei

sociografie
SOCIOGRAFÍE s. f. 1. Observare, înregistrare și descriere a societăților ca entități istorice concrete. 2. Curent care susține că sociologia trebuie să se reducă la simpla descriere a faptelor, fără interpretarea lor teoretică. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociographie.

DOOM

sociografíe (-ci-o-gra-) s. f., art. sociografía, g.-d. sociografíi, art. sociografíei

sociografiei
SOCIOGRAFÍE s. f. 1. Observare, înregistrare și descriere a societăților ca entități istorice concrete. 2. Curent care susține că sociologia trebuie să se reducă la simpla descriere a faptelor, fără interpretarea lor teoretică. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociographie.

DOOM

sociografíe (-ci-o-gra-) s. f., art. sociografía, g.-d. sociografíi, art. sociografíei

sociografii
SOCIOGRAFÍE s. f. 1. Observare, înregistrare și descriere a societăților ca entități istorice concrete. 2. Curent care susține că sociologia trebuie să se reducă la simpla descriere a faptelor, fără interpretarea lor teoretică. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociographie.

DOOM

sociografíe (-ci-o-gra-) s. f., art. sociografía, g.-d. sociografíi, art. sociografíei

sociografiile
SOCIOGRAFÍE s. f. 1. Observare, înregistrare și descriere a societăților ca entități istorice concrete. 2. Curent care susține că sociologia trebuie să se reducă la simpla descriere a faptelor, fără interpretarea lor teoretică. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociographie.

DOOM

sociografíe (-ci-o-gra-) s. f., art. sociografía, g.-d. sociografíi, art. sociografíei

sociografiilor
SOCIOGRAFÍE s. f. 1. Observare, înregistrare și descriere a societăților ca entități istorice concrete. 2. Curent care susține că sociologia trebuie să se reducă la simpla descriere a faptelor, fără interpretarea lor teoretică. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociographie.

DOOM

sociografíe (-ci-o-gra-) s. f., art. sociografía, g.-d. sociografíi, art. sociografíei

sociograma
SOCIOGRÁMĂ, sociograme, s. f. Reprezentare grafică a datelor obținute prin testul sociometric. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociogramme.

sociograme
SOCIOGRÁMĂ, sociograme, s. f. Reprezentare grafică a datelor obținute prin testul sociometric. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociogramme.

sociogramei
SOCIOGRÁMĂ, sociograme, s. f. Reprezentare grafică a datelor obținute prin testul sociometric. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociogramme.

sociogramele
SOCIOGRÁMĂ, sociograme, s. f. Reprezentare grafică a datelor obținute prin testul sociometric. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociogramme.

sociogramelor
SOCIOGRÁMĂ, sociograme, s. f. Reprezentare grafică a datelor obținute prin testul sociometric. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociogramme.

sociolingvist
SOCIOLINGVÍST, -Ă, sociolingviști, -ste, s. m. și f. Specialist în sociolingvistică. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociolinguiste, engl. sociolinguist.

DOOM

*sociolingvístă (-ci-o-) s. f., g.-d. art. sociolingvístei; pl. sociolingvíste

sociolingvista
SOCIOLINGVÍST, -Ă, sociolingviști, -ste, s. m. și f. Specialist în sociolingvistică. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociolinguiste, engl. sociolinguist.

DOOM

*sociolingvístă (-ci-o-) s. f., g.-d. art. sociolingvístei; pl. sociolingvíste

sociolingviste
SOCIOLINGVÍST, -Ă, sociolingviști, -ste, s. m. și f. Specialist în sociolingvistică. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociolinguiste, engl. sociolinguist.

DOOM

*sociolingvístă (-ci-o-) s. f., g.-d. art. sociolingvístei; pl. sociolingvíste

sociolingvistei
SOCIOLINGVÍST, -Ă, sociolingviști, -ste, s. m. și f. Specialist în sociolingvistică. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociolinguiste, engl. sociolinguist.

DOOM

*sociolingvístă (-ci-o-) s. f., g.-d. art. sociolingvístei; pl. sociolingvíste

sociolingvistele
SOCIOLINGVÍST, -Ă, sociolingviști, -ste, s. m. și f. Specialist în sociolingvistică. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociolinguiste, engl. sociolinguist.

DOOM

*sociolingvístă (-ci-o-) s. f., g.-d. art. sociolingvístei; pl. sociolingvíste

sociolingvistelor
SOCIOLINGVÍST, -Ă, sociolingviști, -ste, s. m. și f. Specialist în sociolingvistică. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociolinguiste, engl. sociolinguist.

DOOM

*sociolingvístă (-ci-o-) s. f., g.-d. art. sociolingvístei; pl. sociolingvíste

sociolingvistic
SOCIOLINGVÍSTIC, -Ă, sociolingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu al lingvisticii care studiază covariația sistematică a sistemelor lingvistice și sociale. 2. Adj. Referitor la sociolingvistică (1). [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociolinguistique, engl. sociolinguistics.

DOOM

*sociolingvístic (-ci-o-) adj. m., pl. sociolingvistici; f. sociolingvistică; pl. sociolingvistice

sociolingvistica
SOCIOLINGVÍSTIC, -Ă, sociolingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu al lingvisticii care studiază covariația sistematică a sistemelor lingvistice și sociale. 2. Adj. Referitor la sociolingvistică (1). [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociolinguistique, engl. sociolinguistics.

DOOM

*sociolingvístic (-ci-o-) adj. m., pl. sociolingvistici; f. sociolingvistică; pl. sociolingvistice

sociolingvistica
SOCIOLINGVÍSTIC, -Ă, sociolingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu al lingvisticii care studiază covariația sistematică a sistemelor lingvistice și sociale. 2. Adj. Referitor la sociolingvistică (1). [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociolinguistique, engl. sociolinguistics.

DOOM

sociolingvístică (-ci-o-lin-gvis-) s. f., g.-d. art. sociolingvísticii

sociolingvistice
SOCIOLINGVÍSTIC, -Ă, sociolingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu al lingvisticii care studiază covariația sistematică a sistemelor lingvistice și sociale. 2. Adj. Referitor la sociolingvistică (1). [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociolinguistique, engl. sociolinguistics.

DOOM

*sociolingvístic (-ci-o-) adj. m., pl. sociolingvistici; f. sociolingvistică; pl. sociolingvistice

sociolingvisticei
SOCIOLINGVÍSTIC, -Ă, sociolingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu al lingvisticii care studiază covariația sistematică a sistemelor lingvistice și sociale. 2. Adj. Referitor la sociolingvistică (1). [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociolinguistique, engl. sociolinguistics.

DOOM

*sociolingvístic (-ci-o-) adj. m., pl. sociolingvistici; f. sociolingvistică; pl. sociolingvistice

sociolingvisticele
SOCIOLINGVÍSTIC, -Ă, sociolingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu al lingvisticii care studiază covariația sistematică a sistemelor lingvistice și sociale. 2. Adj. Referitor la sociolingvistică (1). [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociolinguistique, engl. sociolinguistics.

DOOM

*sociolingvístic (-ci-o-) adj. m., pl. sociolingvistici; f. sociolingvistică; pl. sociolingvistice

sociolingvisticelor
SOCIOLINGVÍSTIC, -Ă, sociolingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu al lingvisticii care studiază covariația sistematică a sistemelor lingvistice și sociale. 2. Adj. Referitor la sociolingvistică (1). [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociolinguistique, engl. sociolinguistics.

DOOM

*sociolingvístic (-ci-o-) adj. m., pl. sociolingvistici; f. sociolingvistică; pl. sociolingvistice

sociolingvistici
SOCIOLINGVÍSTIC, -Ă, sociolingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu al lingvisticii care studiază covariația sistematică a sistemelor lingvistice și sociale. 2. Adj. Referitor la sociolingvistică (1). [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociolinguistique, engl. sociolinguistics.

DOOM

*sociolingvístic (-ci-o-) adj. m., pl. sociolingvistici; f. sociolingvistică; pl. sociolingvistice

sociolingvistici
SOCIOLINGVÍSTIC, -Ă, sociolingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu al lingvisticii care studiază covariația sistematică a sistemelor lingvistice și sociale. 2. Adj. Referitor la sociolingvistică (1). [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociolinguistique, engl. sociolinguistics.

DOOM

sociolingvístică (-ci-o-lin-gvis-) s. f., g.-d. art. sociolingvísticii

sociolingvisticii
SOCIOLINGVÍSTIC, -Ă, sociolingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu al lingvisticii care studiază covariația sistematică a sistemelor lingvistice și sociale. 2. Adj. Referitor la sociolingvistică (1). [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociolinguistique, engl. sociolinguistics.

DOOM

*sociolingvístic (-ci-o-) adj. m., pl. sociolingvistici; f. sociolingvistică; pl. sociolingvistice

sociolingvisticii
SOCIOLINGVÍSTIC, -Ă, sociolingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu al lingvisticii care studiază covariația sistematică a sistemelor lingvistice și sociale. 2. Adj. Referitor la sociolingvistică (1). [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociolinguistique, engl. sociolinguistics.

DOOM

sociolingvístică (-ci-o-lin-gvis-) s. f., g.-d. art. sociolingvísticii

sociolingvisticilor
SOCIOLINGVÍSTIC, -Ă, sociolingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu al lingvisticii care studiază covariația sistematică a sistemelor lingvistice și sociale. 2. Adj. Referitor la sociolingvistică (1). [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociolinguistique, engl. sociolinguistics.

DOOM

*sociolingvístic (-ci-o-) adj. m., pl. sociolingvistici; f. sociolingvistică; pl. sociolingvistice

sociolingvisticul
SOCIOLINGVÍSTIC, -Ă, sociolingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu al lingvisticii care studiază covariația sistematică a sistemelor lingvistice și sociale. 2. Adj. Referitor la sociolingvistică (1). [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociolinguistique, engl. sociolinguistics.

DOOM

*sociolingvístic (-ci-o-) adj. m., pl. sociolingvistici; f. sociolingvistică; pl. sociolingvistice

sociolingvisticului
SOCIOLINGVÍSTIC, -Ă, sociolingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu al lingvisticii care studiază covariația sistematică a sistemelor lingvistice și sociale. 2. Adj. Referitor la sociolingvistică (1). [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociolinguistique, engl. sociolinguistics.

DOOM

*sociolingvístic (-ci-o-) adj. m., pl. sociolingvistici; f. sociolingvistică; pl. sociolingvistice

sociolingvistul
SOCIOLINGVÍST, -Ă, sociolingviști, -ste, s. m. și f. Specialist în sociolingvistică. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociolinguiste, engl. sociolinguist.

DOOM

*sociolingvístă (-ci-o-) s. f., g.-d. art. sociolingvístei; pl. sociolingvíste

sociolingvistului
SOCIOLINGVÍST, -Ă, sociolingviști, -ste, s. m. și f. Specialist în sociolingvistică. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociolinguiste, engl. sociolinguist.

DOOM

*sociolingvístă (-ci-o-) s. f., g.-d. art. sociolingvístei; pl. sociolingvíste

sociolingviști
SOCIOLINGVÍST, -Ă, sociolingviști, -ste, s. m. și f. Specialist în sociolingvistică. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociolinguiste, engl. sociolinguist.

DOOM

*sociolingvístă (-ci-o-) s. f., g.-d. art. sociolingvístei; pl. sociolingvíste

sociolingviștii
SOCIOLINGVÍST, -Ă, sociolingviști, -ste, s. m. și f. Specialist în sociolingvistică. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociolinguiste, engl. sociolinguist.

DOOM

*sociolingvístă (-ci-o-) s. f., g.-d. art. sociolingvístei; pl. sociolingvíste

sociolingviștilor
SOCIOLINGVÍST, -Ă, sociolingviști, -ste, s. m. și f. Specialist în sociolingvistică. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociolinguiste, engl. sociolinguist.

DOOM

*sociolingvístă (-ci-o-) s. f., g.-d. art. sociolingvístei; pl. sociolingvíste

sociolog
SOCIOLÓG, -Ă, sociologi, -ge, s. m. și f. (Rar) Specialist în sociologie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologue.

DOOM

sociológă (rar) (-ci-o-) s. f., g.-d. art. sociológei; pl. sociológe

sociologa
SOCIOLÓG, -Ă, sociologi, -ge, s. m. și f. (Rar) Specialist în sociologie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologue.

DOOM

sociológă (rar) (-ci-o-) s. f., g.-d. art. sociológei; pl. sociológe

sociologe
SOCIOLÓG, -Ă, sociologi, -ge, s. m. și f. (Rar) Specialist în sociologie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologue.

DOOM

sociológă (rar) (-ci-o-) s. f., g.-d. art. sociológei; pl. sociológe

sociologei
SOCIOLÓG, -Ă, sociologi, -ge, s. m. și f. (Rar) Specialist în sociologie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologue.

DOOM

sociológă (rar) (-ci-o-) s. f., g.-d. art. sociológei; pl. sociológe

sociologele
SOCIOLÓG, -Ă, sociologi, -ge, s. m. și f. (Rar) Specialist în sociologie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologue.

DOOM

sociológă (rar) (-ci-o-) s. f., g.-d. art. sociológei; pl. sociológe

sociologelor
SOCIOLÓG, -Ă, sociologi, -ge, s. m. și f. (Rar) Specialist în sociologie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologue.

DOOM

sociológă (rar) (-ci-o-) s. f., g.-d. art. sociológei; pl. sociológe

sociologi
SOCIOLÓG, -Ă, sociologi, -ge, s. m. și f. (Rar) Specialist în sociologie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologue.

DOOM

sociológă (rar) (-ci-o-) s. f., g.-d. art. sociológei; pl. sociológe

sociologia
SOCIOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul descrierii structurii și fiziologiei societății, al relațiilor interumane în cadrul grupurilor sociale, precum și al instituțiilor din societatea dată. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologie.

DOOM

sociologíe (-ci-o-) s. f., art. sociología, g.-d. sociologíi, art. sociologíei

sociologic
SOCIOLÓGIC, -Ă, sociologici, -ce, adj. Care aparține sociologiei, privitor la sociologie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologique.

DOOM

sociológic (-ci-o-) adj. m., pl. sociológici; f. sociológică, pl. sociológice

sociologica
SOCIOLÓGIC, -Ă, sociologici, -ce, adj. Care aparține sociologiei, privitor la sociologie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologique.

DOOM

sociológic (-ci-o-) adj. m., pl. sociológici; f. sociológică, pl. sociológice

sociologice
SOCIOLÓGIC, -Ă, sociologici, -ce, adj. Care aparține sociologiei, privitor la sociologie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologique.

DOOM

sociológic (-ci-o-) adj. m., pl. sociológici; f. sociológică, pl. sociológice

sociologicei
SOCIOLÓGIC, -Ă, sociologici, -ce, adj. Care aparține sociologiei, privitor la sociologie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologique.

DOOM

sociológic (-ci-o-) adj. m., pl. sociológici; f. sociológică, pl. sociológice

sociologicele
SOCIOLÓGIC, -Ă, sociologici, -ce, adj. Care aparține sociologiei, privitor la sociologie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologique.

DOOM

sociológic (-ci-o-) adj. m., pl. sociológici; f. sociológică, pl. sociológice

sociologicelor
SOCIOLÓGIC, -Ă, sociologici, -ce, adj. Care aparține sociologiei, privitor la sociologie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologique.

DOOM

sociológic (-ci-o-) adj. m., pl. sociológici; f. sociológică, pl. sociológice

sociologici
SOCIOLÓGIC, -Ă, sociologici, -ce, adj. Care aparține sociologiei, privitor la sociologie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologique.

DOOM

sociológic (-ci-o-) adj. m., pl. sociológici; f. sociológică, pl. sociológice

sociologicii
SOCIOLÓGIC, -Ă, sociologici, -ce, adj. Care aparține sociologiei, privitor la sociologie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologique.

DOOM

sociológic (-ci-o-) adj. m., pl. sociológici; f. sociológică, pl. sociológice

sociologicilor
SOCIOLÓGIC, -Ă, sociologici, -ce, adj. Care aparține sociologiei, privitor la sociologie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologique.

DOOM

sociológic (-ci-o-) adj. m., pl. sociológici; f. sociológică, pl. sociológice

sociologicul
SOCIOLÓGIC, -Ă, sociologici, -ce, adj. Care aparține sociologiei, privitor la sociologie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologique.

DOOM

sociológic (-ci-o-) adj. m., pl. sociológici; f. sociológică, pl. sociológice

sociologicului
SOCIOLÓGIC, -Ă, sociologici, -ce, adj. Care aparține sociologiei, privitor la sociologie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologique.

DOOM

sociológic (-ci-o-) adj. m., pl. sociológici; f. sociológică, pl. sociológice

sociologie
SOCIOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul descrierii structurii și fiziologiei societății, al relațiilor interumane în cadrul grupurilor sociale, precum și al instituțiilor din societatea dată. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologie.

DOOM

sociologíe (-ci-o-) s. f., art. sociología, g.-d. sociologíi, art. sociologíei

sociologiei
SOCIOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul descrierii structurii și fiziologiei societății, al relațiilor interumane în cadrul grupurilor sociale, precum și al instituțiilor din societatea dată. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologie.

DOOM

sociologíe (-ci-o-) s. f., art. sociología, g.-d. sociologíi, art. sociologíei

sociologii
SOCIOLÓG, -Ă, sociologi, -ge, s. m. și f. (Rar) Specialist în sociologie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologue.

DOOM

sociológă (rar) (-ci-o-) s. f., g.-d. art. sociológei; pl. sociológe

sociologii
SOCIOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul descrierii structurii și fiziologiei societății, al relațiilor interumane în cadrul grupurilor sociale, precum și al instituțiilor din societatea dată. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologie.

DOOM

sociologíe (-ci-o-) s. f., art. sociología, g.-d. sociologíi, art. sociologíei

sociologilor
SOCIOLÓG, -Ă, sociologi, -ge, s. m. și f. (Rar) Specialist în sociologie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologue.

DOOM

sociológă (rar) (-ci-o-) s. f., g.-d. art. sociológei; pl. sociológe

sociologism
SOCIOLOGÍSM s. m. Orientare care exagerează rolul sociologiei, căreia îi subordonează celelalte științe sociale. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologisme, rus. soțiologhizm.

DOOM

sociologísm (-ci-o-) s. n.

sociologismul
SOCIOLOGÍSM s. m. Orientare care exagerează rolul sociologiei, căreia îi subordonează celelalte științe sociale. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologisme, rus. soțiologhizm.

DOOM

sociologísm (-ci-o-) s. n.

sociologismului
SOCIOLOGÍSM s. m. Orientare care exagerează rolul sociologiei, căreia îi subordonează celelalte științe sociale. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologisme, rus. soțiologhizm.

DOOM

sociologísm (-ci-o-) s. n.

sociologist
SOCIOLOGÍST, -Ă, sociologiști, -ste, s. m. și f. Adept al sociologismului. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologiste.

sociologist
SOCIOLOGÍST, -Ă, sociologiști, -ste, s. m. și f. Adept al sociologismului. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologiste.

sociologista
SOCIOLOGÍST, -Ă, sociologiști, -ste, s. m. și f. Adept al sociologismului. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologiste.

sociologista
SOCIOLOGÍST, -Ă, sociologiști, -ste, s. m. și f. Adept al sociologismului. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologiste.

sociologiste
SOCIOLOGÍST, -Ă, sociologiști, -ste, s. m. și f. Adept al sociologismului. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologiste.

sociologiste
SOCIOLOGÍST, -Ă, sociologiști, -ste, s. m. și f. Adept al sociologismului. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologiste.

sociologistei
SOCIOLOGÍST, -Ă, sociologiști, -ste, s. m. și f. Adept al sociologismului. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologiste.

sociologistei
SOCIOLOGÍST, -Ă, sociologiști, -ste, s. m. și f. Adept al sociologismului. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologiste.

sociologistele
SOCIOLOGÍST, -Ă, sociologiști, -ste, s. m. și f. Adept al sociologismului. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologiste.

sociologistele
SOCIOLOGÍST, -Ă, sociologiști, -ste, s. m. și f. Adept al sociologismului. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologiste.

sociologistelor
SOCIOLOGÍST, -Ă, sociologiști, -ste, s. m. și f. Adept al sociologismului. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologiste.

sociologistelor
SOCIOLOGÍST, -Ă, sociologiști, -ste, s. m. și f. Adept al sociologismului. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologiste.

sociologistul
SOCIOLOGÍST, -Ă, sociologiști, -ste, s. m. și f. Adept al sociologismului. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologiste.

sociologistul
SOCIOLOGÍST, -Ă, sociologiști, -ste, s. m. și f. Adept al sociologismului. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologiste.

sociologistului
SOCIOLOGÍST, -Ă, sociologiști, -ste, s. m. și f. Adept al sociologismului. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologiste.

sociologistului
SOCIOLOGÍST, -Ă, sociologiști, -ste, s. m. și f. Adept al sociologismului. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologiste.

sociologiza
SOCIOLOGIZÁ vb. I. intr. A interpreta unele fenomene sau procese de pe pozițiile sociologismului. [Cf. fr. sociologiser].

sociologizai
SOCIOLOGIZÁ vb. I. intr. A interpreta unele fenomene sau procese de pe pozițiile sociologismului. [Cf. fr. sociologiser].

sociologizam
SOCIOLOGIZÁ vb. I. intr. A interpreta unele fenomene sau procese de pe pozițiile sociologismului. [Cf. fr. sociologiser].

sociologizant
SOCIOLOGIZÁNT, -Ă, sociologizanți, -te, adj. Care reduce orice interpretare a fenomenului literar la sociologie; care exagerează importanța sociologiei. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologisant.

DOOM

*sociologizánt (-ci-o-) adj. m., pl. sociologizánți; f. sociologizántă, pl. sociologizánte

sociologizanta
SOCIOLOGIZÁNT, -Ă, sociologizanți, -te, adj. Care reduce orice interpretare a fenomenului literar la sociologie; care exagerează importanța sociologiei. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologisant.

DOOM

*sociologizánt (-ci-o-) adj. m., pl. sociologizánți; f. sociologizántă, pl. sociologizánte

sociologizante
SOCIOLOGIZÁNT, -Ă, sociologizanți, -te, adj. Care reduce orice interpretare a fenomenului literar la sociologie; care exagerează importanța sociologiei. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologisant.

DOOM

*sociologizánt (-ci-o-) adj. m., pl. sociologizánți; f. sociologizántă, pl. sociologizánte

sociologizantei
SOCIOLOGIZÁNT, -Ă, sociologizanți, -te, adj. Care reduce orice interpretare a fenomenului literar la sociologie; care exagerează importanța sociologiei. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologisant.

DOOM

*sociologizánt (-ci-o-) adj. m., pl. sociologizánți; f. sociologizántă, pl. sociologizánte

sociologizantele
SOCIOLOGIZÁNT, -Ă, sociologizanți, -te, adj. Care reduce orice interpretare a fenomenului literar la sociologie; care exagerează importanța sociologiei. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologisant.

DOOM

*sociologizánt (-ci-o-) adj. m., pl. sociologizánți; f. sociologizántă, pl. sociologizánte

sociologizantelor
SOCIOLOGIZÁNT, -Ă, sociologizanți, -te, adj. Care reduce orice interpretare a fenomenului literar la sociologie; care exagerează importanța sociologiei. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologisant.

DOOM

*sociologizánt (-ci-o-) adj. m., pl. sociologizánți; f. sociologizántă, pl. sociologizánte

sociologizantul
SOCIOLOGIZÁNT, -Ă, sociologizanți, -te, adj. Care reduce orice interpretare a fenomenului literar la sociologie; care exagerează importanța sociologiei. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologisant.

DOOM

*sociologizánt (-ci-o-) adj. m., pl. sociologizánți; f. sociologizántă, pl. sociologizánte

sociologizantului
SOCIOLOGIZÁNT, -Ă, sociologizanți, -te, adj. Care reduce orice interpretare a fenomenului literar la sociologie; care exagerează importanța sociologiei. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologisant.

DOOM

*sociologizánt (-ci-o-) adj. m., pl. sociologizánți; f. sociologizántă, pl. sociologizánte

sociologizanți
SOCIOLOGIZÁNT, -Ă, sociologizanți, -te, adj. Care reduce orice interpretare a fenomenului literar la sociologie; care exagerează importanța sociologiei. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologisant.

DOOM

*sociologizánt (-ci-o-) adj. m., pl. sociologizánți; f. sociologizántă, pl. sociologizánte

sociologizanții
SOCIOLOGIZÁNT, -Ă, sociologizanți, -te, adj. Care reduce orice interpretare a fenomenului literar la sociologie; care exagerează importanța sociologiei. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologisant.

DOOM

*sociologizánt (-ci-o-) adj. m., pl. sociologizánți; f. sociologizántă, pl. sociologizánte

sociologizanților
SOCIOLOGIZÁNT, -Ă, sociologizanți, -te, adj. Care reduce orice interpretare a fenomenului literar la sociologie; care exagerează importanța sociologiei. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologisant.

DOOM

*sociologizánt (-ci-o-) adj. m., pl. sociologizánți; f. sociologizántă, pl. sociologizánte

sociologizare
SOCIOLOGIZÁ vb. I. intr. A interpreta unele fenomene sau procese de pe pozițiile sociologismului. [Cf. fr. sociologiser].

sociologizară
SOCIOLOGIZÁ vb. I. intr. A interpreta unele fenomene sau procese de pe pozițiile sociologismului. [Cf. fr. sociologiser].

sociologizarăm
SOCIOLOGIZÁ vb. I. intr. A interpreta unele fenomene sau procese de pe pozițiile sociologismului. [Cf. fr. sociologiser].

sociologizarăți
SOCIOLOGIZÁ vb. I. intr. A interpreta unele fenomene sau procese de pe pozițiile sociologismului. [Cf. fr. sociologiser].

sociologizase
SOCIOLOGIZÁ vb. I. intr. A interpreta unele fenomene sau procese de pe pozițiile sociologismului. [Cf. fr. sociologiser].

sociologizasem
SOCIOLOGIZÁ vb. I. intr. A interpreta unele fenomene sau procese de pe pozițiile sociologismului. [Cf. fr. sociologiser].

sociologizaseră
SOCIOLOGIZÁ vb. I. intr. A interpreta unele fenomene sau procese de pe pozițiile sociologismului. [Cf. fr. sociologiser].

sociologizaserăm
SOCIOLOGIZÁ vb. I. intr. A interpreta unele fenomene sau procese de pe pozițiile sociologismului. [Cf. fr. sociologiser].

sociologizaserăți
SOCIOLOGIZÁ vb. I. intr. A interpreta unele fenomene sau procese de pe pozițiile sociologismului. [Cf. fr. sociologiser].

sociologizaseși
SOCIOLOGIZÁ vb. I. intr. A interpreta unele fenomene sau procese de pe pozițiile sociologismului. [Cf. fr. sociologiser].

sociologizaseți
SOCIOLOGIZÁ vb. I. intr. A interpreta unele fenomene sau procese de pe pozițiile sociologismului. [Cf. fr. sociologiser].

sociologizat
SOCIOLOGIZÁ vb. I. intr. A interpreta unele fenomene sau procese de pe pozițiile sociologismului. [Cf. fr. sociologiser].

sociologizau
SOCIOLOGIZÁ vb. I. intr. A interpreta unele fenomene sau procese de pe pozițiile sociologismului. [Cf. fr. sociologiser].

sociologizași
SOCIOLOGIZÁ vb. I. intr. A interpreta unele fenomene sau procese de pe pozițiile sociologismului. [Cf. fr. sociologiser].

sociologizați
SOCIOLOGIZÁ vb. I. intr. A interpreta unele fenomene sau procese de pe pozițiile sociologismului. [Cf. fr. sociologiser].

sociologizează
SOCIOLOGIZÁ vb. I. intr. A interpreta unele fenomene sau procese de pe pozițiile sociologismului. [Cf. fr. sociologiser].

sociologizez
SOCIOLOGIZÁ vb. I. intr. A interpreta unele fenomene sau procese de pe pozițiile sociologismului. [Cf. fr. sociologiser].

sociologizeze
SOCIOLOGIZÁ vb. I. intr. A interpreta unele fenomene sau procese de pe pozițiile sociologismului. [Cf. fr. sociologiser].

sociologizezi
SOCIOLOGIZÁ vb. I. intr. A interpreta unele fenomene sau procese de pe pozițiile sociologismului. [Cf. fr. sociologiser].

sociologizând
SOCIOLOGIZÁ vb. I. intr. A interpreta unele fenomene sau procese de pe pozițiile sociologismului. [Cf. fr. sociologiser].

sociologizînd
SOCIOLOGIZÁ vb. I. intr. A interpreta unele fenomene sau procese de pe pozițiile sociologismului. [Cf. fr. sociologiser].

sociologiști
SOCIOLOGÍST, -Ă, sociologiști, -ste, s. m. și f. Adept al sociologismului. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologiste.

sociologiști
SOCIOLOGÍST, -Ă, sociologiști, -ste, s. m. și f. Adept al sociologismului. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologiste.

sociologiștii
SOCIOLOGÍST, -Ă, sociologiști, -ste, s. m. și f. Adept al sociologismului. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologiste.

sociologiștii
SOCIOLOGÍST, -Ă, sociologiști, -ste, s. m. și f. Adept al sociologismului. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologiste.

sociologiștilor
SOCIOLOGÍST, -Ă, sociologiști, -ste, s. m. și f. Adept al sociologismului. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologiste.

sociologiștilor
SOCIOLOGÍST, -Ă, sociologiști, -ste, s. m. și f. Adept al sociologismului. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologiste.

sociologul
SOCIOLÓG, -Ă, sociologi, -ge, s. m. și f. (Rar) Specialist în sociologie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologue.

DOOM

sociológă (rar) (-ci-o-) s. f., g.-d. art. sociológei; pl. sociológe

sociologului
SOCIOLÓG, -Ă, sociologi, -ge, s. m. și f. (Rar) Specialist în sociologie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologue.

DOOM

sociológă (rar) (-ci-o-) s. f., g.-d. art. sociológei; pl. sociológe

sociometria
SOCIOMETRÍE s. f. Metodă folosită pentru studierea cantitativă a relațiilor umane (în cadrul unor grupuri sociale mici). [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociométrie.

DOOM

sociometríe (-ci-o-me-tri-) s. f., art. sociometría, g.-d. sociometríi, art. sociometríei

sociometric
SOCIOMÉTRIC, -Ă, sociometrici, -ce, adj. Referitor la sociometrie, de sociometrie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociométrique.

sociometrica
SOCIOMÉTRIC, -Ă, sociometrici, -ce, adj. Referitor la sociometrie, de sociometrie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociométrique.

sociometrice
SOCIOMÉTRIC, -Ă, sociometrici, -ce, adj. Referitor la sociometrie, de sociometrie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociométrique.

sociometricei
SOCIOMÉTRIC, -Ă, sociometrici, -ce, adj. Referitor la sociometrie, de sociometrie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociométrique.

sociometricele
SOCIOMÉTRIC, -Ă, sociometrici, -ce, adj. Referitor la sociometrie, de sociometrie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociométrique.

sociometricelor
SOCIOMÉTRIC, -Ă, sociometrici, -ce, adj. Referitor la sociometrie, de sociometrie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociométrique.

sociometrici
SOCIOMÉTRIC, -Ă, sociometrici, -ce, adj. Referitor la sociometrie, de sociometrie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociométrique.

sociometricii
SOCIOMÉTRIC, -Ă, sociometrici, -ce, adj. Referitor la sociometrie, de sociometrie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociométrique.

sociometricilor
SOCIOMÉTRIC, -Ă, sociometrici, -ce, adj. Referitor la sociometrie, de sociometrie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociométrique.

sociometricul
SOCIOMÉTRIC, -Ă, sociometrici, -ce, adj. Referitor la sociometrie, de sociometrie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociométrique.

sociometricului
SOCIOMÉTRIC, -Ă, sociometrici, -ce, adj. Referitor la sociometrie, de sociometrie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociométrique.

sociometrie
SOCIOMETRÍE s. f. Metodă folosită pentru studierea cantitativă a relațiilor umane (în cadrul unor grupuri sociale mici). [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociométrie.

DOOM

sociometríe (-ci-o-me-tri-) s. f., art. sociometría, g.-d. sociometríi, art. sociometríei

sociometriei
SOCIOMETRÍE s. f. Metodă folosită pentru studierea cantitativă a relațiilor umane (în cadrul unor grupuri sociale mici). [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociométrie.

DOOM

sociometríe (-ci-o-me-tri-) s. f., art. sociometría, g.-d. sociometríi, art. sociometríei

sociometrii
SOCIOMETRÍE s. f. Metodă folosită pentru studierea cantitativă a relațiilor umane (în cadrul unor grupuri sociale mici). [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociométrie.

DOOM

sociometríe (-ci-o-me-tri-) s. f., art. sociometría, g.-d. sociometríi, art. sociometríei

sociometriile
SOCIOMETRÍE s. f. Metodă folosită pentru studierea cantitativă a relațiilor umane (în cadrul unor grupuri sociale mici). [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociométrie.

DOOM

sociometríe (-ci-o-me-tri-) s. f., art. sociometría, g.-d. sociometríi, art. sociometríei

sociometriilor
SOCIOMETRÍE s. f. Metodă folosită pentru studierea cantitativă a relațiilor umane (în cadrul unor grupuri sociale mici). [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociométrie.

DOOM

sociometríe (-ci-o-me-tri-) s. f., art. sociometría, g.-d. sociometríi, art. sociometríei

sociopatie
SOCIOPATÍE s.f. (Liv.) Tulburare de comportament având drept cauză defectele educației într-un mediu social nefavorabil. [Gen. -iei. / < fr. sociopathie, cf. lat. societas – societate, gr. pathos – boală].

sociopsihiatria
SOCIOPSIHIATRÍE s. f. Domeniu interdisciplinar care studiază acțiunea patogenă a mediului asupra vieții psihice. [Pre. -ci-o-psi-hi-a-] – Din engl. sociopsychiatry.

sociopsihiatrie
SOCIOPSIHIATRÍE s. f. Domeniu interdisciplinar care studiază acțiunea patogenă a mediului asupra vieții psihice. [Pre. -ci-o-psi-hi-a-] – Din engl. sociopsychiatry.

sociopsihiatriei
SOCIOPSIHIATRÍE s. f. Domeniu interdisciplinar care studiază acțiunea patogenă a mediului asupra vieții psihice. [Pre. -ci-o-psi-hi-a-] – Din engl. sociopsychiatry.

sociopsihiatrii
SOCIOPSIHIATRÍE s. f. Domeniu interdisciplinar care studiază acțiunea patogenă a mediului asupra vieții psihice. [Pre. -ci-o-psi-hi-a-] – Din engl. sociopsychiatry.

soclu
SÓCLU, socluri, s. n. 1. Suport sau postament (din piatră) care susține o coloană, o statuie etc. ♦ Partea de jos (mai proeminentă) a unei clădiri, a unui grilaj de fier etc. 2. Partea de metal a unui bec electric care se fixează în dulie. ♦ Piesă prin intermediul căreia se fixează tuburile electronice de șasiul aparatelor în care sunt montate. 3. (Geogr.; în sintagma) Soclu continental = zonă a uscatului, afundată cu pantă lină sub apele mării, până la adâncimea de 200 de metri. – Din fr. socle.

DOOM

sóclu (so-clu) s. n., art. sóclul; pl. sócluri

soclul
SÓCLU, socluri, s. n. 1. Suport sau postament (din piatră) care susține o coloană, o statuie etc. ♦ Partea de jos (mai proeminentă) a unei clădiri, a unui grilaj de fier etc. 2. Partea de metal a unui bec electric care se fixează în dulie. ♦ Piesă prin intermediul căreia se fixează tuburile electronice de șasiul aparatelor în care sunt montate. 3. (Geogr.; în sintagma) Soclu continental = zonă a uscatului, afundată cu pantă lină sub apele mării, până la adâncimea de 200 de metri. – Din fr. socle.

DOOM

sóclu (so-clu) s. n., art. sóclul; pl. sócluri

soclului
SÓCLU, socluri, s. n. 1. Suport sau postament (din piatră) care susține o coloană, o statuie etc. ♦ Partea de jos (mai proeminentă) a unei clădiri, a unui grilaj de fier etc. 2. Partea de metal a unui bec electric care se fixează în dulie. ♦ Piesă prin intermediul căreia se fixează tuburile electronice de șasiul aparatelor în care sunt montate. 3. (Geogr.; în sintagma) Soclu continental = zonă a uscatului, afundată cu pantă lină sub apele mării, până la adâncimea de 200 de metri. – Din fr. socle.

DOOM

sóclu (so-clu) s. n., art. sóclul; pl. sócluri

socluri
SÓCLU, socluri, s. n. 1. Suport sau postament (din piatră) care susține o coloană, o statuie etc. ♦ Partea de jos (mai proeminentă) a unei clădiri, a unui grilaj de fier etc. 2. Partea de metal a unui bec electric care se fixează în dulie. ♦ Piesă prin intermediul căreia se fixează tuburile electronice de șasiul aparatelor în care sunt montate. 3. (Geogr.; în sintagma) Soclu continental = zonă a uscatului, afundată cu pantă lină sub apele mării, până la adâncimea de 200 de metri. – Din fr. socle.

DOOM

sóclu (so-clu) s. n., art. sóclul; pl. sócluri

soclurile
SÓCLU, socluri, s. n. 1. Suport sau postament (din piatră) care susține o coloană, o statuie etc. ♦ Partea de jos (mai proeminentă) a unei clădiri, a unui grilaj de fier etc. 2. Partea de metal a unui bec electric care se fixează în dulie. ♦ Piesă prin intermediul căreia se fixează tuburile electronice de șasiul aparatelor în care sunt montate. 3. (Geogr.; în sintagma) Soclu continental = zonă a uscatului, afundată cu pantă lină sub apele mării, până la adâncimea de 200 de metri. – Din fr. socle.

DOOM

sóclu (so-clu) s. n., art. sóclul; pl. sócluri

soclurilor
SÓCLU, socluri, s. n. 1. Suport sau postament (din piatră) care susține o coloană, o statuie etc. ♦ Partea de jos (mai proeminentă) a unei clădiri, a unui grilaj de fier etc. 2. Partea de metal a unui bec electric care se fixează în dulie. ♦ Piesă prin intermediul căreia se fixează tuburile electronice de șasiul aparatelor în care sunt montate. 3. (Geogr.; în sintagma) Soclu continental = zonă a uscatului, afundată cu pantă lină sub apele mării, până la adâncimea de 200 de metri. – Din fr. socle.

DOOM

sóclu (so-clu) s. n., art. sóclul; pl. sócluri

socoată
SOCOÁTĂ, socoate, s. f. (Transilv.) 1. Calcul, socoteală (1). Socoata vremii-n ore, minute și secunde, – Întîiul ornic, – cine le-a născocit ? IOSIF, T. 161. ♦ Notă de plată într-un local de consumație. De ce nu plătești socoata ? întreabă împăratul. RETEGANUL, P. IV 10. 2. Părere, idee. ◊ Expr. A-și da cu socoata = a-și spune părerea, a crede că... 3. Grijă, considerație. Mîndra n-are socoată Că, iubitul dintr-o dată, Azi i-e inima stricată. HODOȘ, P. P. 126.

socotea
SOCOTÍ, socotesc, vb. IV. 1. Tranz. A face socoteală (1); a calcula. ♦ A număra. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o înțelegere cu cineva asupra unei datorii, obligații etc. ♦ Refl. recipr. Fig. A lichida un diferend cu cineva, a trage la răspundere pe cineva; a se răfui. 2. Tranz. A avea ceva de gând; a plănui, a intenționa. 3. Tranz. și refl. A analiza ceva cumpănind toate eventualitățile; a (se) gândi. 4. Tranz. și refl. A-și închipui. ♦ Tranz. A fi de părere, a găsi de cuviință. 5. Tranz. A lua în seamă; a aprecia, a prețui. ♦ Tranz. și refl. A (se) considera, a (se) privi (ca...), a (se) crede. 6. Tranz. (Rar) A pune ceva în socoteala cuiva; a atribui, a imputa. [Prez. ind. și: (pop.): socot] – Cf. ucr. sokotyty.

DOOM

socotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socotésc, imperf. 3 sg. socoteá; conj. prez. 3 să socoteáscă

socoteai
SOCOTÍ, socotesc, vb. IV. 1. Tranz. A face socoteală (1); a calcula. ♦ A număra. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o înțelegere cu cineva asupra unei datorii, obligații etc. ♦ Refl. recipr. Fig. A lichida un diferend cu cineva, a trage la răspundere pe cineva; a se răfui. 2. Tranz. A avea ceva de gând; a plănui, a intenționa. 3. Tranz. și refl. A analiza ceva cumpănind toate eventualitățile; a (se) gândi. 4. Tranz. și refl. A-și închipui. ♦ Tranz. A fi de părere, a găsi de cuviință. 5. Tranz. A lua în seamă; a aprecia, a prețui. ♦ Tranz. și refl. A (se) considera, a (se) privi (ca...), a (se) crede. 6. Tranz. (Rar) A pune ceva în socoteala cuiva; a atribui, a imputa. [Prez. ind. și: (pop.): socot] – Cf. ucr. sokotyty.

DOOM

socotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socotésc, imperf. 3 sg. socoteá; conj. prez. 3 să socoteáscă

socoteala
SOCOTEÁLĂ, socoteli, s. f. 1. Calculare, calcul numeric, evaluare numerică. ◊ Expr. A face (sau a da cuiva) socoteala = a plăti (cuiva) ceea ce i se cuvine, ceea ce are de primit. Pe socoteala mea (sau a ta etc.) = pe cheltuiala mea (sau a ta etc.). A-și greși socotelile = a se înșela în așteptări; a nu izbuti. A ieși la socoteală (cu ceva sau cu cineva) = a ajunge la o rezolvare convenabilă, favorabilă (în legătură cu ceva sau cu cineva). A pune (ceva) la socoteală = a lua în considerație (ceva). A pune (ceva) în socoteala cuiva = a obliga pe cineva să plătească (ceva); a imputa cuiva (ceva). ♦ Cont, situație (de venituri și cheltuieli). ♦ (Fam.) Fiecare dintre cele patru operații aritmetice fundamentale. ♦ Sumă de bani datorată (pentru o consumație, o cumpărătură etc.); notă de plată. ♦ Privire asupra unor fapte din trecut; bilanț. 2. Proiect, plan, gând, idee. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) la socoteală = a-i fi (cuiva) pe plac; a-i conveni. (Pop.) A-și da cu socoteala (că)... = a fi de părere că...; a crede că... 3. (În expr.) A da socoteală cuiva (de ceva) = a răspunde în fața cuiva (de ceva). A ține socoteală de... = a lua în considerare, a avea în vedere. Pe socoteala cuiva = în legătură cu cineva. 4. Rost, rațiune; măsură. ◊ Loc. adv. și adj. Cu (sau fără) socoteală = (ne)chibzuit, cu (sau fără) motiv. 5. (Fam.) Treabă, lucru. – Socoti + suf. -eală.

DOOM

socoteálă s. f., g.-d. art. socotélii; pl. socotéli

socoteam
SOCOTÍ, socotesc, vb. IV. 1. Tranz. A face socoteală (1); a calcula. ♦ A număra. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o înțelegere cu cineva asupra unei datorii, obligații etc. ♦ Refl. recipr. Fig. A lichida un diferend cu cineva, a trage la răspundere pe cineva; a se răfui. 2. Tranz. A avea ceva de gând; a plănui, a intenționa. 3. Tranz. și refl. A analiza ceva cumpănind toate eventualitățile; a (se) gândi. 4. Tranz. și refl. A-și închipui. ♦ Tranz. A fi de părere, a găsi de cuviință. 5. Tranz. A lua în seamă; a aprecia, a prețui. ♦ Tranz. și refl. A (se) considera, a (se) privi (ca...), a (se) crede. 6. Tranz. (Rar) A pune ceva în socoteala cuiva; a atribui, a imputa. [Prez. ind. și: (pop.): socot] – Cf. ucr. sokotyty.

DOOM

socotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socotésc, imperf. 3 sg. socoteá; conj. prez. 3 să socoteáscă

socotească
SOCOTÍ, socotesc, vb. IV. 1. Tranz. A face socoteală (1); a calcula. ♦ A număra. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o înțelegere cu cineva asupra unei datorii, obligații etc. ♦ Refl. recipr. Fig. A lichida un diferend cu cineva, a trage la răspundere pe cineva; a se răfui. 2. Tranz. A avea ceva de gând; a plănui, a intenționa. 3. Tranz. și refl. A analiza ceva cumpănind toate eventualitățile; a (se) gândi. 4. Tranz. și refl. A-și închipui. ♦ Tranz. A fi de părere, a găsi de cuviință. 5. Tranz. A lua în seamă; a aprecia, a prețui. ♦ Tranz. și refl. A (se) considera, a (se) privi (ca...), a (se) crede. 6. Tranz. (Rar) A pune ceva în socoteala cuiva; a atribui, a imputa. [Prez. ind. și: (pop.): socot] – Cf. ucr. sokotyty.

DOOM

socotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socotésc, imperf. 3 sg. socoteá; conj. prez. 3 să socoteáscă

socoteau
SOCOTÍ, socotesc, vb. IV. 1. Tranz. A face socoteală (1); a calcula. ♦ A număra. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o înțelegere cu cineva asupra unei datorii, obligații etc. ♦ Refl. recipr. Fig. A lichida un diferend cu cineva, a trage la răspundere pe cineva; a se răfui. 2. Tranz. A avea ceva de gând; a plănui, a intenționa. 3. Tranz. și refl. A analiza ceva cumpănind toate eventualitățile; a (se) gândi. 4. Tranz. și refl. A-și închipui. ♦ Tranz. A fi de părere, a găsi de cuviință. 5. Tranz. A lua în seamă; a aprecia, a prețui. ♦ Tranz. și refl. A (se) considera, a (se) privi (ca...), a (se) crede. 6. Tranz. (Rar) A pune ceva în socoteala cuiva; a atribui, a imputa. [Prez. ind. și: (pop.): socot] – Cf. ucr. sokotyty.

DOOM

socotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socotésc, imperf. 3 sg. socoteá; conj. prez. 3 să socoteáscă

socoteați
SOCOTÍ, socotesc, vb. IV. 1. Tranz. A face socoteală (1); a calcula. ♦ A număra. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o înțelegere cu cineva asupra unei datorii, obligații etc. ♦ Refl. recipr. Fig. A lichida un diferend cu cineva, a trage la răspundere pe cineva; a se răfui. 2. Tranz. A avea ceva de gând; a plănui, a intenționa. 3. Tranz. și refl. A analiza ceva cumpănind toate eventualitățile; a (se) gândi. 4. Tranz. și refl. A-și închipui. ♦ Tranz. A fi de părere, a găsi de cuviință. 5. Tranz. A lua în seamă; a aprecia, a prețui. ♦ Tranz. și refl. A (se) considera, a (se) privi (ca...), a (se) crede. 6. Tranz. (Rar) A pune ceva în socoteala cuiva; a atribui, a imputa. [Prez. ind. și: (pop.): socot] – Cf. ucr. sokotyty.

DOOM

socotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socotésc, imperf. 3 sg. socoteá; conj. prez. 3 să socoteáscă

socoteli
SOCOTEÁLĂ, socoteli, s. f. 1. Calculare, calcul numeric, evaluare numerică. ◊ Expr. A face (sau a da cuiva) socoteala = a plăti (cuiva) ceea ce i se cuvine, ceea ce are de primit. Pe socoteala mea (sau a ta etc.) = pe cheltuiala mea (sau a ta etc.). A-și greși socotelile = a se înșela în așteptări; a nu izbuti. A ieși la socoteală (cu ceva sau cu cineva) = a ajunge la o rezolvare convenabilă, favorabilă (în legătură cu ceva sau cu cineva). A pune (ceva) la socoteală = a lua în considerație (ceva). A pune (ceva) în socoteala cuiva = a obliga pe cineva să plătească (ceva); a imputa cuiva (ceva). ♦ Cont, situație (de venituri și cheltuieli). ♦ (Fam.) Fiecare dintre cele patru operații aritmetice fundamentale. ♦ Sumă de bani datorată (pentru o consumație, o cumpărătură etc.); notă de plată. ♦ Privire asupra unor fapte din trecut; bilanț. 2. Proiect, plan, gând, idee. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) la socoteală = a-i fi (cuiva) pe plac; a-i conveni. (Pop.) A-și da cu socoteala (că)... = a fi de părere că...; a crede că... 3. (În expr.) A da socoteală cuiva (de ceva) = a răspunde în fața cuiva (de ceva). A ține socoteală de... = a lua în considerare, a avea în vedere. Pe socoteala cuiva = în legătură cu cineva. 4. Rost, rațiune; măsură. ◊ Loc. adv. și adj. Cu (sau fără) socoteală = (ne)chibzuit, cu (sau fără) motiv. 5. (Fam.) Treabă, lucru. – Socoti + suf. -eală.

DOOM

socoteálă s. f., g.-d. art. socotélii; pl. socotéli

socotelii
SOCOTEÁLĂ, socoteli, s. f. 1. Calculare, calcul numeric, evaluare numerică. ◊ Expr. A face (sau a da cuiva) socoteala = a plăti (cuiva) ceea ce i se cuvine, ceea ce are de primit. Pe socoteala mea (sau a ta etc.) = pe cheltuiala mea (sau a ta etc.). A-și greși socotelile = a se înșela în așteptări; a nu izbuti. A ieși la socoteală (cu ceva sau cu cineva) = a ajunge la o rezolvare convenabilă, favorabilă (în legătură cu ceva sau cu cineva). A pune (ceva) la socoteală = a lua în considerație (ceva). A pune (ceva) în socoteala cuiva = a obliga pe cineva să plătească (ceva); a imputa cuiva (ceva). ♦ Cont, situație (de venituri și cheltuieli). ♦ (Fam.) Fiecare dintre cele patru operații aritmetice fundamentale. ♦ Sumă de bani datorată (pentru o consumație, o cumpărătură etc.); notă de plată. ♦ Privire asupra unor fapte din trecut; bilanț. 2. Proiect, plan, gând, idee. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) la socoteală = a-i fi (cuiva) pe plac; a-i conveni. (Pop.) A-și da cu socoteala (că)... = a fi de părere că...; a crede că... 3. (În expr.) A da socoteală cuiva (de ceva) = a răspunde în fața cuiva (de ceva). A ține socoteală de... = a lua în considerare, a avea în vedere. Pe socoteala cuiva = în legătură cu cineva. 4. Rost, rațiune; măsură. ◊ Loc. adv. și adj. Cu (sau fără) socoteală = (ne)chibzuit, cu (sau fără) motiv. 5. (Fam.) Treabă, lucru. – Socoti + suf. -eală.

DOOM

socoteálă s. f., g.-d. art. socotélii; pl. socotéli

socotelile
SOCOTEÁLĂ, socoteli, s. f. 1. Calculare, calcul numeric, evaluare numerică. ◊ Expr. A face (sau a da cuiva) socoteala = a plăti (cuiva) ceea ce i se cuvine, ceea ce are de primit. Pe socoteala mea (sau a ta etc.) = pe cheltuiala mea (sau a ta etc.). A-și greși socotelile = a se înșela în așteptări; a nu izbuti. A ieși la socoteală (cu ceva sau cu cineva) = a ajunge la o rezolvare convenabilă, favorabilă (în legătură cu ceva sau cu cineva). A pune (ceva) la socoteală = a lua în considerație (ceva). A pune (ceva) în socoteala cuiva = a obliga pe cineva să plătească (ceva); a imputa cuiva (ceva). ♦ Cont, situație (de venituri și cheltuieli). ♦ (Fam.) Fiecare dintre cele patru operații aritmetice fundamentale. ♦ Sumă de bani datorată (pentru o consumație, o cumpărătură etc.); notă de plată. ♦ Privire asupra unor fapte din trecut; bilanț. 2. Proiect, plan, gând, idee. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) la socoteală = a-i fi (cuiva) pe plac; a-i conveni. (Pop.) A-și da cu socoteala (că)... = a fi de părere că...; a crede că... 3. (În expr.) A da socoteală cuiva (de ceva) = a răspunde în fața cuiva (de ceva). A ține socoteală de... = a lua în considerare, a avea în vedere. Pe socoteala cuiva = în legătură cu cineva. 4. Rost, rațiune; măsură. ◊ Loc. adv. și adj. Cu (sau fără) socoteală = (ne)chibzuit, cu (sau fără) motiv. 5. (Fam.) Treabă, lucru. – Socoti + suf. -eală.

DOOM

socoteálă s. f., g.-d. art. socotélii; pl. socotéli

socotelilor
SOCOTEÁLĂ, socoteli, s. f. 1. Calculare, calcul numeric, evaluare numerică. ◊ Expr. A face (sau a da cuiva) socoteala = a plăti (cuiva) ceea ce i se cuvine, ceea ce are de primit. Pe socoteala mea (sau a ta etc.) = pe cheltuiala mea (sau a ta etc.). A-și greși socotelile = a se înșela în așteptări; a nu izbuti. A ieși la socoteală (cu ceva sau cu cineva) = a ajunge la o rezolvare convenabilă, favorabilă (în legătură cu ceva sau cu cineva). A pune (ceva) la socoteală = a lua în considerație (ceva). A pune (ceva) în socoteala cuiva = a obliga pe cineva să plătească (ceva); a imputa cuiva (ceva). ♦ Cont, situație (de venituri și cheltuieli). ♦ (Fam.) Fiecare dintre cele patru operații aritmetice fundamentale. ♦ Sumă de bani datorată (pentru o consumație, o cumpărătură etc.); notă de plată. ♦ Privire asupra unor fapte din trecut; bilanț. 2. Proiect, plan, gând, idee. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) la socoteală = a-i fi (cuiva) pe plac; a-i conveni. (Pop.) A-și da cu socoteala (că)... = a fi de părere că...; a crede că... 3. (În expr.) A da socoteală cuiva (de ceva) = a răspunde în fața cuiva (de ceva). A ține socoteală de... = a lua în considerare, a avea în vedere. Pe socoteala cuiva = în legătură cu cineva. 4. Rost, rațiune; măsură. ◊ Loc. adv. și adj. Cu (sau fără) socoteală = (ne)chibzuit, cu (sau fără) motiv. 5. (Fam.) Treabă, lucru. – Socoti + suf. -eală.

DOOM

socoteálă s. f., g.-d. art. socotélii; pl. socotéli

socoteluță
SOCOTELÚȚĂ, socoteluțe, s. f. Diminutiv al lui socoteală. Domnule, iată socoteluța dumitale curată și dreaptă. NEGRUZZI, S. III 208.

socotesc
SOCOTÍ, socotesc, vb. IV. 1. Tranz. A face socoteală (1); a calcula. ♦ A număra. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o înțelegere cu cineva asupra unei datorii, obligații etc. ♦ Refl. recipr. Fig. A lichida un diferend cu cineva, a trage la răspundere pe cineva; a se răfui. 2. Tranz. A avea ceva de gând; a plănui, a intenționa. 3. Tranz. și refl. A analiza ceva cumpănind toate eventualitățile; a (se) gândi. 4. Tranz. și refl. A-și închipui. ♦ Tranz. A fi de părere, a găsi de cuviință. 5. Tranz. A lua în seamă; a aprecia, a prețui. ♦ Tranz. și refl. A (se) considera, a (se) privi (ca...), a (se) crede. 6. Tranz. (Rar) A pune ceva în socoteala cuiva; a atribui, a imputa. [Prez. ind. și: (pop.): socot] – Cf. ucr. sokotyty.

DOOM

socotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socotésc, imperf. 3 sg. socoteá; conj. prez. 3 să socoteáscă

socotește
SOCOTÍ, socotesc, vb. IV. 1. Tranz. A face socoteală (1); a calcula. ♦ A număra. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o înțelegere cu cineva asupra unei datorii, obligații etc. ♦ Refl. recipr. Fig. A lichida un diferend cu cineva, a trage la răspundere pe cineva; a se răfui. 2. Tranz. A avea ceva de gând; a plănui, a intenționa. 3. Tranz. și refl. A analiza ceva cumpănind toate eventualitățile; a (se) gândi. 4. Tranz. și refl. A-și închipui. ♦ Tranz. A fi de părere, a găsi de cuviință. 5. Tranz. A lua în seamă; a aprecia, a prețui. ♦ Tranz. și refl. A (se) considera, a (se) privi (ca...), a (se) crede. 6. Tranz. (Rar) A pune ceva în socoteala cuiva; a atribui, a imputa. [Prez. ind. și: (pop.): socot] – Cf. ucr. sokotyty.

DOOM

socotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socotésc, imperf. 3 sg. socoteá; conj. prez. 3 să socoteáscă

socotești
SOCOTÍ, socotesc, vb. IV. 1. Tranz. A face socoteală (1); a calcula. ♦ A număra. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o înțelegere cu cineva asupra unei datorii, obligații etc. ♦ Refl. recipr. Fig. A lichida un diferend cu cineva, a trage la răspundere pe cineva; a se răfui. 2. Tranz. A avea ceva de gând; a plănui, a intenționa. 3. Tranz. și refl. A analiza ceva cumpănind toate eventualitățile; a (se) gândi. 4. Tranz. și refl. A-și închipui. ♦ Tranz. A fi de părere, a găsi de cuviință. 5. Tranz. A lua în seamă; a aprecia, a prețui. ♦ Tranz. și refl. A (se) considera, a (se) privi (ca...), a (se) crede. 6. Tranz. (Rar) A pune ceva în socoteala cuiva; a atribui, a imputa. [Prez. ind. și: (pop.): socot] – Cf. ucr. sokotyty.

DOOM

socotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socotésc, imperf. 3 sg. socoteá; conj. prez. 3 să socoteáscă

socoti
SOCOTÍ, socotesc, vb. IV. 1. Tranz. A face socoteală (1); a calcula. ♦ A număra. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o înțelegere cu cineva asupra unei datorii, obligații etc. ♦ Refl. recipr. Fig. A lichida un diferend cu cineva, a trage la răspundere pe cineva; a se răfui. 2. Tranz. A avea ceva de gând; a plănui, a intenționa. 3. Tranz. și refl. A analiza ceva cumpănind toate eventualitățile; a (se) gândi. 4. Tranz. și refl. A-și închipui. ♦ Tranz. A fi de părere, a găsi de cuviință. 5. Tranz. A lua în seamă; a aprecia, a prețui. ♦ Tranz. și refl. A (se) considera, a (se) privi (ca...), a (se) crede. 6. Tranz. (Rar) A pune ceva în socoteala cuiva; a atribui, a imputa. [Prez. ind. și: (pop.): socot] – Cf. ucr. sokotyty.

DOOM

socotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socotésc, imperf. 3 sg. socoteá; conj. prez. 3 să socoteáscă

socotii
SOCOTÍ, socotesc, vb. IV. 1. Tranz. A face socoteală (1); a calcula. ♦ A număra. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o înțelegere cu cineva asupra unei datorii, obligații etc. ♦ Refl. recipr. Fig. A lichida un diferend cu cineva, a trage la răspundere pe cineva; a se răfui. 2. Tranz. A avea ceva de gând; a plănui, a intenționa. 3. Tranz. și refl. A analiza ceva cumpănind toate eventualitățile; a (se) gândi. 4. Tranz. și refl. A-și închipui. ♦ Tranz. A fi de părere, a găsi de cuviință. 5. Tranz. A lua în seamă; a aprecia, a prețui. ♦ Tranz. și refl. A (se) considera, a (se) privi (ca...), a (se) crede. 6. Tranz. (Rar) A pune ceva în socoteala cuiva; a atribui, a imputa. [Prez. ind. și: (pop.): socot] – Cf. ucr. sokotyty.

DOOM

socotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socotésc, imperf. 3 sg. socoteá; conj. prez. 3 să socoteáscă

socotim
SOCOTÍ, socotesc, vb. IV. 1. Tranz. A face socoteală (1); a calcula. ♦ A număra. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o înțelegere cu cineva asupra unei datorii, obligații etc. ♦ Refl. recipr. Fig. A lichida un diferend cu cineva, a trage la răspundere pe cineva; a se răfui. 2. Tranz. A avea ceva de gând; a plănui, a intenționa. 3. Tranz. și refl. A analiza ceva cumpănind toate eventualitățile; a (se) gândi. 4. Tranz. și refl. A-și închipui. ♦ Tranz. A fi de părere, a găsi de cuviință. 5. Tranz. A lua în seamă; a aprecia, a prețui. ♦ Tranz. și refl. A (se) considera, a (se) privi (ca...), a (se) crede. 6. Tranz. (Rar) A pune ceva în socoteala cuiva; a atribui, a imputa. [Prez. ind. și: (pop.): socot] – Cf. ucr. sokotyty.

DOOM

socotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socotésc, imperf. 3 sg. socoteá; conj. prez. 3 să socoteáscă

socotind
SOCOTÍ, socotesc, vb. IV. 1. Tranz. A face socoteală (1); a calcula. ♦ A număra. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o înțelegere cu cineva asupra unei datorii, obligații etc. ♦ Refl. recipr. Fig. A lichida un diferend cu cineva, a trage la răspundere pe cineva; a se răfui. 2. Tranz. A avea ceva de gând; a plănui, a intenționa. 3. Tranz. și refl. A analiza ceva cumpănind toate eventualitățile; a (se) gândi. 4. Tranz. și refl. A-și închipui. ♦ Tranz. A fi de părere, a găsi de cuviință. 5. Tranz. A lua în seamă; a aprecia, a prețui. ♦ Tranz. și refl. A (se) considera, a (se) privi (ca...), a (se) crede. 6. Tranz. (Rar) A pune ceva în socoteala cuiva; a atribui, a imputa. [Prez. ind. și: (pop.): socot] – Cf. ucr. sokotyty.

DOOM

socotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socotésc, imperf. 3 sg. socoteá; conj. prez. 3 să socoteáscă

socotința
SOCOTÍNȚĂ, socotințe, s. f. (Înv. și pop.) 1. Punct de vedere, opinie, părere. ♦ Idee, gând. 2. Considerație, stimă, prețuire. 3. Judecată sănătoasă, chibzuială, cumpăt, măsură. 4. Minte, rațiune. 5. Hotărâre, voință. – Socoti + suf. -ință.

DOOM

socotínță (înv., pop.) s. f., g.-d. art. socotínței; pl. socotínțe

socotințe
SOCOTÍNȚĂ, socotințe, s. f. (Înv. și pop.) 1. Punct de vedere, opinie, părere. ♦ Idee, gând. 2. Considerație, stimă, prețuire. 3. Judecată sănătoasă, chibzuială, cumpăt, măsură. 4. Minte, rațiune. 5. Hotărâre, voință. – Socoti + suf. -ință.

DOOM

socotínță (înv., pop.) s. f., g.-d. art. socotínței; pl. socotínțe

socotinței
SOCOTÍNȚĂ, socotințe, s. f. (Înv. și pop.) 1. Punct de vedere, opinie, părere. ♦ Idee, gând. 2. Considerație, stimă, prețuire. 3. Judecată sănătoasă, chibzuială, cumpăt, măsură. 4. Minte, rațiune. 5. Hotărâre, voință. – Socoti + suf. -ință.

DOOM

socotínță (înv., pop.) s. f., g.-d. art. socotínței; pl. socotínțe

socotințele
SOCOTÍNȚĂ, socotințe, s. f. (Înv. și pop.) 1. Punct de vedere, opinie, părere. ♦ Idee, gând. 2. Considerație, stimă, prețuire. 3. Judecată sănătoasă, chibzuială, cumpăt, măsură. 4. Minte, rațiune. 5. Hotărâre, voință. – Socoti + suf. -ință.

DOOM

socotínță (înv., pop.) s. f., g.-d. art. socotínței; pl. socotínțe

socotințelor
SOCOTÍNȚĂ, socotințe, s. f. (Înv. și pop.) 1. Punct de vedere, opinie, părere. ♦ Idee, gând. 2. Considerație, stimă, prețuire. 3. Judecată sănătoasă, chibzuială, cumpăt, măsură. 4. Minte, rațiune. 5. Hotărâre, voință. – Socoti + suf. -ință.

DOOM

socotínță (înv., pop.) s. f., g.-d. art. socotínței; pl. socotínțe

socotire
SOCOTÍ, socotesc, vb. IV. 1. Tranz. A face socoteală (1); a calcula. ♦ A număra. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o înțelegere cu cineva asupra unei datorii, obligații etc. ♦ Refl. recipr. Fig. A lichida un diferend cu cineva, a trage la răspundere pe cineva; a se răfui. 2. Tranz. A avea ceva de gând; a plănui, a intenționa. 3. Tranz. și refl. A analiza ceva cumpănind toate eventualitățile; a (se) gândi. 4. Tranz. și refl. A-și închipui. ♦ Tranz. A fi de părere, a găsi de cuviință. 5. Tranz. A lua în seamă; a aprecia, a prețui. ♦ Tranz. și refl. A (se) considera, a (se) privi (ca...), a (se) crede. 6. Tranz. (Rar) A pune ceva în socoteala cuiva; a atribui, a imputa. [Prez. ind. și: (pop.): socot] – Cf. ucr. sokotyty.

DOOM

socotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socotésc, imperf. 3 sg. socoteá; conj. prez. 3 să socoteáscă

socotire
SOCOTÍRE, socotiri, s. f. Acțiunea de a (se) socoti și rezultatul ei. – V. socoti.

DOOM

!socotíre s. f., g.-d. art. socotírii; pl. socotíri

socotirea
SOCOTÍRE, socotiri, s. f. Acțiunea de a (se) socoti și rezultatul ei. – V. socoti.

DOOM

!socotíre s. f., g.-d. art. socotírii; pl. socotíri

socotiri
SOCOTÍRE, socotiri, s. f. Acțiunea de a (se) socoti și rezultatul ei. – V. socoti.

DOOM

!socotíre s. f., g.-d. art. socotírii; pl. socotíri

socotirii
SOCOTÍRE, socotiri, s. f. Acțiunea de a (se) socoti și rezultatul ei. – V. socoti.

DOOM

!socotíre s. f., g.-d. art. socotírii; pl. socotíri

socotirile
SOCOTÍRE, socotiri, s. f. Acțiunea de a (se) socoti și rezultatul ei. – V. socoti.

DOOM

!socotíre s. f., g.-d. art. socotírii; pl. socotíri

socotirilor
SOCOTÍRE, socotiri, s. f. Acțiunea de a (se) socoti și rezultatul ei. – V. socoti.

DOOM

!socotíre s. f., g.-d. art. socotírii; pl. socotíri

socotiră
SOCOTÍ, socotesc, vb. IV. 1. Tranz. A face socoteală (1); a calcula. ♦ A număra. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o înțelegere cu cineva asupra unei datorii, obligații etc. ♦ Refl. recipr. Fig. A lichida un diferend cu cineva, a trage la răspundere pe cineva; a se răfui. 2. Tranz. A avea ceva de gând; a plănui, a intenționa. 3. Tranz. și refl. A analiza ceva cumpănind toate eventualitățile; a (se) gândi. 4. Tranz. și refl. A-și închipui. ♦ Tranz. A fi de părere, a găsi de cuviință. 5. Tranz. A lua în seamă; a aprecia, a prețui. ♦ Tranz. și refl. A (se) considera, a (se) privi (ca...), a (se) crede. 6. Tranz. (Rar) A pune ceva în socoteala cuiva; a atribui, a imputa. [Prez. ind. și: (pop.): socot] – Cf. ucr. sokotyty.

DOOM

socotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socotésc, imperf. 3 sg. socoteá; conj. prez. 3 să socoteáscă

socotirăm
SOCOTÍ, socotesc, vb. IV. 1. Tranz. A face socoteală (1); a calcula. ♦ A număra. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o înțelegere cu cineva asupra unei datorii, obligații etc. ♦ Refl. recipr. Fig. A lichida un diferend cu cineva, a trage la răspundere pe cineva; a se răfui. 2. Tranz. A avea ceva de gând; a plănui, a intenționa. 3. Tranz. și refl. A analiza ceva cumpănind toate eventualitățile; a (se) gândi. 4. Tranz. și refl. A-și închipui. ♦ Tranz. A fi de părere, a găsi de cuviință. 5. Tranz. A lua în seamă; a aprecia, a prețui. ♦ Tranz. și refl. A (se) considera, a (se) privi (ca...), a (se) crede. 6. Tranz. (Rar) A pune ceva în socoteala cuiva; a atribui, a imputa. [Prez. ind. și: (pop.): socot] – Cf. ucr. sokotyty.

DOOM

socotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socotésc, imperf. 3 sg. socoteá; conj. prez. 3 să socoteáscă

socotirăți
SOCOTÍ, socotesc, vb. IV. 1. Tranz. A face socoteală (1); a calcula. ♦ A număra. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o înțelegere cu cineva asupra unei datorii, obligații etc. ♦ Refl. recipr. Fig. A lichida un diferend cu cineva, a trage la răspundere pe cineva; a se răfui. 2. Tranz. A avea ceva de gând; a plănui, a intenționa. 3. Tranz. și refl. A analiza ceva cumpănind toate eventualitățile; a (se) gândi. 4. Tranz. și refl. A-și închipui. ♦ Tranz. A fi de părere, a găsi de cuviință. 5. Tranz. A lua în seamă; a aprecia, a prețui. ♦ Tranz. și refl. A (se) considera, a (se) privi (ca...), a (se) crede. 6. Tranz. (Rar) A pune ceva în socoteala cuiva; a atribui, a imputa. [Prez. ind. și: (pop.): socot] – Cf. ucr. sokotyty.

DOOM

socotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socotésc, imperf. 3 sg. socoteá; conj. prez. 3 să socoteáscă

socotise
SOCOTÍ, socotesc, vb. IV. 1. Tranz. A face socoteală (1); a calcula. ♦ A număra. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o înțelegere cu cineva asupra unei datorii, obligații etc. ♦ Refl. recipr. Fig. A lichida un diferend cu cineva, a trage la răspundere pe cineva; a se răfui. 2. Tranz. A avea ceva de gând; a plănui, a intenționa. 3. Tranz. și refl. A analiza ceva cumpănind toate eventualitățile; a (se) gândi. 4. Tranz. și refl. A-și închipui. ♦ Tranz. A fi de părere, a găsi de cuviință. 5. Tranz. A lua în seamă; a aprecia, a prețui. ♦ Tranz. și refl. A (se) considera, a (se) privi (ca...), a (se) crede. 6. Tranz. (Rar) A pune ceva în socoteala cuiva; a atribui, a imputa. [Prez. ind. și: (pop.): socot] – Cf. ucr. sokotyty.

DOOM

socotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socotésc, imperf. 3 sg. socoteá; conj. prez. 3 să socoteáscă

socotisem
SOCOTÍ, socotesc, vb. IV. 1. Tranz. A face socoteală (1); a calcula. ♦ A număra. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o înțelegere cu cineva asupra unei datorii, obligații etc. ♦ Refl. recipr. Fig. A lichida un diferend cu cineva, a trage la răspundere pe cineva; a se răfui. 2. Tranz. A avea ceva de gând; a plănui, a intenționa. 3. Tranz. și refl. A analiza ceva cumpănind toate eventualitățile; a (se) gândi. 4. Tranz. și refl. A-și închipui. ♦ Tranz. A fi de părere, a găsi de cuviință. 5. Tranz. A lua în seamă; a aprecia, a prețui. ♦ Tranz. și refl. A (se) considera, a (se) privi (ca...), a (se) crede. 6. Tranz. (Rar) A pune ceva în socoteala cuiva; a atribui, a imputa. [Prez. ind. și: (pop.): socot] – Cf. ucr. sokotyty.

DOOM

socotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socotésc, imperf. 3 sg. socoteá; conj. prez. 3 să socoteáscă

socotiseră
SOCOTÍ, socotesc, vb. IV. 1. Tranz. A face socoteală (1); a calcula. ♦ A număra. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o înțelegere cu cineva asupra unei datorii, obligații etc. ♦ Refl. recipr. Fig. A lichida un diferend cu cineva, a trage la răspundere pe cineva; a se răfui. 2. Tranz. A avea ceva de gând; a plănui, a intenționa. 3. Tranz. și refl. A analiza ceva cumpănind toate eventualitățile; a (se) gândi. 4. Tranz. și refl. A-și închipui. ♦ Tranz. A fi de părere, a găsi de cuviință. 5. Tranz. A lua în seamă; a aprecia, a prețui. ♦ Tranz. și refl. A (se) considera, a (se) privi (ca...), a (se) crede. 6. Tranz. (Rar) A pune ceva în socoteala cuiva; a atribui, a imputa. [Prez. ind. și: (pop.): socot] – Cf. ucr. sokotyty.

DOOM

socotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socotésc, imperf. 3 sg. socoteá; conj. prez. 3 să socoteáscă

socotiserăm
SOCOTÍ, socotesc, vb. IV. 1. Tranz. A face socoteală (1); a calcula. ♦ A număra. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o înțelegere cu cineva asupra unei datorii, obligații etc. ♦ Refl. recipr. Fig. A lichida un diferend cu cineva, a trage la răspundere pe cineva; a se răfui. 2. Tranz. A avea ceva de gând; a plănui, a intenționa. 3. Tranz. și refl. A analiza ceva cumpănind toate eventualitățile; a (se) gândi. 4. Tranz. și refl. A-și închipui. ♦ Tranz. A fi de părere, a găsi de cuviință. 5. Tranz. A lua în seamă; a aprecia, a prețui. ♦ Tranz. și refl. A (se) considera, a (se) privi (ca...), a (se) crede. 6. Tranz. (Rar) A pune ceva în socoteala cuiva; a atribui, a imputa. [Prez. ind. și: (pop.): socot] – Cf. ucr. sokotyty.

DOOM

socotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socotésc, imperf. 3 sg. socoteá; conj. prez. 3 să socoteáscă

socotiserăți
SOCOTÍ, socotesc, vb. IV. 1. Tranz. A face socoteală (1); a calcula. ♦ A număra. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o înțelegere cu cineva asupra unei datorii, obligații etc. ♦ Refl. recipr. Fig. A lichida un diferend cu cineva, a trage la răspundere pe cineva; a se răfui. 2. Tranz. A avea ceva de gând; a plănui, a intenționa. 3. Tranz. și refl. A analiza ceva cumpănind toate eventualitățile; a (se) gândi. 4. Tranz. și refl. A-și închipui. ♦ Tranz. A fi de părere, a găsi de cuviință. 5. Tranz. A lua în seamă; a aprecia, a prețui. ♦ Tranz. și refl. A (se) considera, a (se) privi (ca...), a (se) crede. 6. Tranz. (Rar) A pune ceva în socoteala cuiva; a atribui, a imputa. [Prez. ind. și: (pop.): socot] – Cf. ucr. sokotyty.

DOOM

socotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socotésc, imperf. 3 sg. socoteá; conj. prez. 3 să socoteáscă

socotiseși
SOCOTÍ, socotesc, vb. IV. 1. Tranz. A face socoteală (1); a calcula. ♦ A număra. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o înțelegere cu cineva asupra unei datorii, obligații etc. ♦ Refl. recipr. Fig. A lichida un diferend cu cineva, a trage la răspundere pe cineva; a se răfui. 2. Tranz. A avea ceva de gând; a plănui, a intenționa. 3. Tranz. și refl. A analiza ceva cumpănind toate eventualitățile; a (se) gândi. 4. Tranz. și refl. A-și închipui. ♦ Tranz. A fi de părere, a găsi de cuviință. 5. Tranz. A lua în seamă; a aprecia, a prețui. ♦ Tranz. și refl. A (se) considera, a (se) privi (ca...), a (se) crede. 6. Tranz. (Rar) A pune ceva în socoteala cuiva; a atribui, a imputa. [Prez. ind. și: (pop.): socot] – Cf. ucr. sokotyty.

DOOM

socotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socotésc, imperf. 3 sg. socoteá; conj. prez. 3 să socoteáscă

socotiseți
SOCOTÍ, socotesc, vb. IV. 1. Tranz. A face socoteală (1); a calcula. ♦ A număra. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o înțelegere cu cineva asupra unei datorii, obligații etc. ♦ Refl. recipr. Fig. A lichida un diferend cu cineva, a trage la răspundere pe cineva; a se răfui. 2. Tranz. A avea ceva de gând; a plănui, a intenționa. 3. Tranz. și refl. A analiza ceva cumpănind toate eventualitățile; a (se) gândi. 4. Tranz. și refl. A-și închipui. ♦ Tranz. A fi de părere, a găsi de cuviință. 5. Tranz. A lua în seamă; a aprecia, a prețui. ♦ Tranz. și refl. A (se) considera, a (se) privi (ca...), a (se) crede. 6. Tranz. (Rar) A pune ceva în socoteala cuiva; a atribui, a imputa. [Prez. ind. și: (pop.): socot] – Cf. ucr. sokotyty.

DOOM

socotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socotésc, imperf. 3 sg. socoteá; conj. prez. 3 să socoteáscă

socotit
SOCOTÍ, socotesc, vb. IV. 1. Tranz. A face socoteală (1); a calcula. ♦ A număra. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o înțelegere cu cineva asupra unei datorii, obligații etc. ♦ Refl. recipr. Fig. A lichida un diferend cu cineva, a trage la răspundere pe cineva; a se răfui. 2. Tranz. A avea ceva de gând; a plănui, a intenționa. 3. Tranz. și refl. A analiza ceva cumpănind toate eventualitățile; a (se) gândi. 4. Tranz. și refl. A-și închipui. ♦ Tranz. A fi de părere, a găsi de cuviință. 5. Tranz. A lua în seamă; a aprecia, a prețui. ♦ Tranz. și refl. A (se) considera, a (se) privi (ca...), a (se) crede. 6. Tranz. (Rar) A pune ceva în socoteala cuiva; a atribui, a imputa. [Prez. ind. și: (pop.): socot] – Cf. ucr. sokotyty.

DOOM

socotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socotésc, imperf. 3 sg. socoteá; conj. prez. 3 să socoteáscă

socotit
SOCOTÍT², -Ă, socotiți, -te, adj. (Despre oameni) Chibzuit, cumpătat, măsurat. – V. socoti.

socotit
SOCOTÍT¹ s. n. Faptul de a (se) socoti; calcul, socoteală. – V. socoti.

DOOM

socotít s. n.

socotita
SOCOTÍT², -Ă, socotiți, -te, adj. (Despre oameni) Chibzuit, cumpătat, măsurat. – V. socoti.

socotite
SOCOTÍT², -Ă, socotiți, -te, adj. (Despre oameni) Chibzuit, cumpătat, măsurat. – V. socoti.

socotitei
SOCOTÍT², -Ă, socotiți, -te, adj. (Despre oameni) Chibzuit, cumpătat, măsurat. – V. socoti.

socotitele
SOCOTÍT², -Ă, socotiți, -te, adj. (Despre oameni) Chibzuit, cumpătat, măsurat. – V. socoti.

socotitelor
SOCOTÍT², -Ă, socotiți, -te, adj. (Despre oameni) Chibzuit, cumpătat, măsurat. – V. socoti.

socotitoare
SOCOTITÓR, -OÁRE, socotitori, -oare, s. m. și f. (Înv. și pop.) Persoană care face socoteli, calcule; contabil. – Socoti + suf. -tor.

DOOM

socotitór s. m., pl. socotitóri

socotitoarea
SOCOTITÓR, -OÁRE, socotitori, -oare, s. m. și f. (Înv. și pop.) Persoană care face socoteli, calcule; contabil. – Socoti + suf. -tor.

DOOM

socotitór s. m., pl. socotitóri

socotitoarei
SOCOTITÓR, -OÁRE, socotitori, -oare, s. m. și f. (Înv. și pop.) Persoană care face socoteli, calcule; contabil. – Socoti + suf. -tor.

DOOM

socotitór s. m., pl. socotitóri

socotitoarele
SOCOTITÓR, -OÁRE, socotitori, -oare, s. m. și f. (Înv. și pop.) Persoană care face socoteli, calcule; contabil. – Socoti + suf. -tor.

DOOM

socotitór s. m., pl. socotitóri

socotitoarelor
SOCOTITÓR, -OÁRE, socotitori, -oare, s. m. și f. (Înv. și pop.) Persoană care face socoteli, calcule; contabil. – Socoti + suf. -tor.

DOOM

socotitór s. m., pl. socotitóri

socotitor
SOCOTITÓR, -OÁRE, socotitori, -oare, s. m. și f. (Înv. și pop.) Persoană care face socoteli, calcule; contabil. – Socoti + suf. -tor.

DOOM

socotitór s. m., pl. socotitóri

socotitori
SOCOTITÓR, -OÁRE, socotitori, -oare, s. m. și f. (Înv. și pop.) Persoană care face socoteli, calcule; contabil. – Socoti + suf. -tor.

DOOM

socotitór s. m., pl. socotitóri

socotitorii
SOCOTITÓR, -OÁRE, socotitori, -oare, s. m. și f. (Înv. și pop.) Persoană care face socoteli, calcule; contabil. – Socoti + suf. -tor.

DOOM

socotitór s. m., pl. socotitóri

socotitorilor
SOCOTITÓR, -OÁRE, socotitori, -oare, s. m. și f. (Înv. și pop.) Persoană care face socoteli, calcule; contabil. – Socoti + suf. -tor.

DOOM

socotitór s. m., pl. socotitóri

socotitorul
SOCOTITÓR, -OÁRE, socotitori, -oare, s. m. și f. (Înv. și pop.) Persoană care face socoteli, calcule; contabil. – Socoti + suf. -tor.

DOOM

socotitór s. m., pl. socotitóri

socotitorului
SOCOTITÓR, -OÁRE, socotitori, -oare, s. m. și f. (Înv. și pop.) Persoană care face socoteli, calcule; contabil. – Socoti + suf. -tor.

DOOM

socotitór s. m., pl. socotitóri

socotitul
SOCOTÍT², -Ă, socotiți, -te, adj. (Despre oameni) Chibzuit, cumpătat, măsurat. – V. socoti.

socotitului
SOCOTÍT², -Ă, socotiți, -te, adj. (Despre oameni) Chibzuit, cumpătat, măsurat. – V. socoti.

socotiși
SOCOTÍ, socotesc, vb. IV. 1. Tranz. A face socoteală (1); a calcula. ♦ A număra. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o înțelegere cu cineva asupra unei datorii, obligații etc. ♦ Refl. recipr. Fig. A lichida un diferend cu cineva, a trage la răspundere pe cineva; a se răfui. 2. Tranz. A avea ceva de gând; a plănui, a intenționa. 3. Tranz. și refl. A analiza ceva cumpănind toate eventualitățile; a (se) gândi. 4. Tranz. și refl. A-și închipui. ♦ Tranz. A fi de părere, a găsi de cuviință. 5. Tranz. A lua în seamă; a aprecia, a prețui. ♦ Tranz. și refl. A (se) considera, a (se) privi (ca...), a (se) crede. 6. Tranz. (Rar) A pune ceva în socoteala cuiva; a atribui, a imputa. [Prez. ind. și: (pop.): socot] – Cf. ucr. sokotyty.

DOOM

socotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socotésc, imperf. 3 sg. socoteá; conj. prez. 3 să socoteáscă

socotiți
SOCOTÍ, socotesc, vb. IV. 1. Tranz. A face socoteală (1); a calcula. ♦ A număra. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o înțelegere cu cineva asupra unei datorii, obligații etc. ♦ Refl. recipr. Fig. A lichida un diferend cu cineva, a trage la răspundere pe cineva; a se răfui. 2. Tranz. A avea ceva de gând; a plănui, a intenționa. 3. Tranz. și refl. A analiza ceva cumpănind toate eventualitățile; a (se) gândi. 4. Tranz. și refl. A-și închipui. ♦ Tranz. A fi de părere, a găsi de cuviință. 5. Tranz. A lua în seamă; a aprecia, a prețui. ♦ Tranz. și refl. A (se) considera, a (se) privi (ca...), a (se) crede. 6. Tranz. (Rar) A pune ceva în socoteala cuiva; a atribui, a imputa. [Prez. ind. și: (pop.): socot] – Cf. ucr. sokotyty.

DOOM

socotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socotésc, imperf. 3 sg. socoteá; conj. prez. 3 să socoteáscă

socotiți
SOCOTÍT², -Ă, socotiți, -te, adj. (Despre oameni) Chibzuit, cumpătat, măsurat. – V. socoti.

socotiții
SOCOTÍT², -Ă, socotiți, -te, adj. (Despre oameni) Chibzuit, cumpătat, măsurat. – V. socoti.

socotiților
SOCOTÍT², -Ă, socotiți, -te, adj. (Despre oameni) Chibzuit, cumpătat, măsurat. – V. socoti.

socratic
SOCRÁTIC, -Ă, socratici, -ce, adj. Care ține de Socrate, care aparține doctrinei lui Socrate. – Din fr. socratique.

DOOM

socrátic (so-cra-) adj. m., pl. socrátici; f. socrátică, pl. socrátice

socratica
SOCRÁTIC, -Ă, socratici, -ce, adj. Care ține de Socrate, care aparține doctrinei lui Socrate. – Din fr. socratique.

DOOM

socrátic (so-cra-) adj. m., pl. socrátici; f. socrátică, pl. socrátice

socratice
SOCRÁTIC, -Ă, socratici, -ce, adj. Care ține de Socrate, care aparține doctrinei lui Socrate. – Din fr. socratique.

DOOM

socrátic (so-cra-) adj. m., pl. socrátici; f. socrátică, pl. socrátice

socraticei
SOCRÁTIC, -Ă, socratici, -ce, adj. Care ține de Socrate, care aparține doctrinei lui Socrate. – Din fr. socratique.

DOOM

socrátic (so-cra-) adj. m., pl. socrátici; f. socrátică, pl. socrátice

socraticele
SOCRÁTIC, -Ă, socratici, -ce, adj. Care ține de Socrate, care aparține doctrinei lui Socrate. – Din fr. socratique.

DOOM

socrátic (so-cra-) adj. m., pl. socrátici; f. socrátică, pl. socrátice

socraticelor
SOCRÁTIC, -Ă, socratici, -ce, adj. Care ține de Socrate, care aparține doctrinei lui Socrate. – Din fr. socratique.

DOOM

socrátic (so-cra-) adj. m., pl. socrátici; f. socrátică, pl. socrátice

socratici
SOCRÁTIC, -Ă, socratici, -ce, adj. Care ține de Socrate, care aparține doctrinei lui Socrate. – Din fr. socratique.

DOOM

socrátic (so-cra-) adj. m., pl. socrátici; f. socrátică, pl. socrátice

socraticii
SOCRÁTIC, -Ă, socratici, -ce, adj. Care ține de Socrate, care aparține doctrinei lui Socrate. – Din fr. socratique.

DOOM

socrátic (so-cra-) adj. m., pl. socrátici; f. socrátică, pl. socrátice

socraticilor
SOCRÁTIC, -Ă, socratici, -ce, adj. Care ține de Socrate, care aparține doctrinei lui Socrate. – Din fr. socratique.

DOOM

socrátic (so-cra-) adj. m., pl. socrátici; f. socrátică, pl. socrátice

socraticul
SOCRÁTIC, -Ă, socratici, -ce, adj. Care ține de Socrate, care aparține doctrinei lui Socrate. – Din fr. socratique.

DOOM

socrátic (so-cra-) adj. m., pl. socrátici; f. socrátică, pl. socrátice

socraticului
SOCRÁTIC, -Ă, socratici, -ce, adj. Care ține de Socrate, care aparține doctrinei lui Socrate. – Din fr. socratique.

DOOM

socrátic (so-cra-) adj. m., pl. socrátici; f. socrátică, pl. socrátice

socrea
SOCRÍ, socresc, vb. IV. Tranz. (Fam. și reg.) A stărui cu insistență supărătoare pe lângă cineva; a bate la cap, a cicăli. – Din socru.

DOOM

socrí (a ~) (fam., reg.) (so-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socrésc, imperf. 3 sg. socreá; conj. prez. 3 să socreáscă

socreai
SOCRÍ, socresc, vb. IV. Tranz. (Fam. și reg.) A stărui cu insistență supărătoare pe lângă cineva; a bate la cap, a cicăli. – Din socru.

DOOM

socrí (a ~) (fam., reg.) (so-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socrésc, imperf. 3 sg. socreá; conj. prez. 3 să socreáscă

socream
SOCRÍ, socresc, vb. IV. Tranz. (Fam. și reg.) A stărui cu insistență supărătoare pe lângă cineva; a bate la cap, a cicăli. – Din socru.

DOOM

socrí (a ~) (fam., reg.) (so-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socrésc, imperf. 3 sg. socreá; conj. prez. 3 să socreáscă

socrească
SOCRÍ, socresc, vb. IV. Tranz. (Fam. și reg.) A stărui cu insistență supărătoare pe lângă cineva; a bate la cap, a cicăli. – Din socru.

DOOM

socrí (a ~) (fam., reg.) (so-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socrésc, imperf. 3 sg. socreá; conj. prez. 3 să socreáscă

socreau
SOCRÍ, socresc, vb. IV. Tranz. (Fam. și reg.) A stărui cu insistență supărătoare pe lângă cineva; a bate la cap, a cicăli. – Din socru.

DOOM

socrí (a ~) (fam., reg.) (so-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socrésc, imperf. 3 sg. socreá; conj. prez. 3 să socreáscă

socreați
SOCRÍ, socresc, vb. IV. Tranz. (Fam. și reg.) A stărui cu insistență supărătoare pe lângă cineva; a bate la cap, a cicăli. – Din socru.

DOOM

socrí (a ~) (fam., reg.) (so-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socrésc, imperf. 3 sg. socreá; conj. prez. 3 să socreáscă

socresc
SOCRÍ, socresc, vb. IV. Tranz. (Fam. și reg.) A stărui cu insistență supărătoare pe lângă cineva; a bate la cap, a cicăli. – Din socru.

DOOM

socrí (a ~) (fam., reg.) (so-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socrésc, imperf. 3 sg. socreá; conj. prez. 3 să socreáscă

socrește
SOCRÍ, socresc, vb. IV. Tranz. (Fam. și reg.) A stărui cu insistență supărătoare pe lângă cineva; a bate la cap, a cicăli. – Din socru.

DOOM

socrí (a ~) (fam., reg.) (so-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socrésc, imperf. 3 sg. socreá; conj. prez. 3 să socreáscă

socrești
SOCRÍ, socresc, vb. IV. Tranz. (Fam. și reg.) A stărui cu insistență supărătoare pe lângă cineva; a bate la cap, a cicăli. – Din socru.

DOOM

socrí (a ~) (fam., reg.) (so-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socrésc, imperf. 3 sg. socreá; conj. prez. 3 să socreáscă

socri
SOCRÍ, socresc, vb. IV. Tranz. (Fam. și reg.) A stărui cu insistență supărătoare pe lângă cineva; a bate la cap, a cicăli. – Din socru.

DOOM

socrí (a ~) (fam., reg.) (so-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socrésc, imperf. 3 sg. socreá; conj. prez. 3 să socreáscă

socri
SÓCRU, socri, s. m. Tatăl unuia dintre soți, în raport cu celălalt soț. ◊ Socru-mare = tatăl mirelui. Socru-mic = tatăl miresei. ♦ (La pl.) Părinții unuia dintre soți, în raport cu celălalt soț. – Lat. socrus (= socer).

DOOM

sócru-máre (so-cru-) s. m., art. sócrul-máre; pl. sócri-mári, art. sócrii-mári

socrii
SOCRÍ, socresc, vb. IV. Tranz. (Fam. și reg.) A stărui cu insistență supărătoare pe lângă cineva; a bate la cap, a cicăli. – Din socru.

DOOM

socrí (a ~) (fam., reg.) (so-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socrésc, imperf. 3 sg. socreá; conj. prez. 3 să socreáscă

socrii
SÓCRU, socri, s. m. Tatăl unuia dintre soți, în raport cu celălalt soț. ◊ Socru-mare = tatăl mirelui. Socru-mic = tatăl miresei. ♦ (La pl.) Părinții unuia dintre soți, în raport cu celălalt soț. – Lat. socrus (= socer).

DOOM

sócru-máre (so-cru-) s. m., art. sócrul-máre; pl. sócri-mári, art. sócrii-mári

socrilor
SÓCRU, socri, s. m. Tatăl unuia dintre soți, în raport cu celălalt soț. ◊ Socru-mare = tatăl mirelui. Socru-mic = tatăl miresei. ♦ (La pl.) Părinții unuia dintre soți, în raport cu celălalt soț. – Lat. socrus (= socer).

DOOM

sócru-máre (so-cru-) s. m., art. sócrul-máre; pl. sócri-mári, art. sócrii-mári

socrim
SOCRÍ, socresc, vb. IV. Tranz. (Fam. și reg.) A stărui cu insistență supărătoare pe lângă cineva; a bate la cap, a cicăli. – Din socru.

DOOM

socrí (a ~) (fam., reg.) (so-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socrésc, imperf. 3 sg. socreá; conj. prez. 3 să socreáscă

socrind
SOCRÍ, socresc, vb. IV. Tranz. (Fam. și reg.) A stărui cu insistență supărătoare pe lângă cineva; a bate la cap, a cicăli. – Din socru.

DOOM

socrí (a ~) (fam., reg.) (so-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socrésc, imperf. 3 sg. socreá; conj. prez. 3 să socreáscă

socrire
SOCRÍ, socresc, vb. IV. Tranz. (Fam. și reg.) A stărui cu insistență supărătoare pe lângă cineva; a bate la cap, a cicăli. – Din socru.

DOOM

socrí (a ~) (fam., reg.) (so-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socrésc, imperf. 3 sg. socreá; conj. prez. 3 să socreáscă

socrire
SOCRÍ, socresc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A stărui cu insistență supărătoare pe lângă cineva; a bate la cap, a cicăli. – Din socru.

socriră
SOCRÍ, socresc, vb. IV. Tranz. (Fam. și reg.) A stărui cu insistență supărătoare pe lângă cineva; a bate la cap, a cicăli. – Din socru.

DOOM

socrí (a ~) (fam., reg.) (so-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socrésc, imperf. 3 sg. socreá; conj. prez. 3 să socreáscă

socrirăm
SOCRÍ, socresc, vb. IV. Tranz. (Fam. și reg.) A stărui cu insistență supărătoare pe lângă cineva; a bate la cap, a cicăli. – Din socru.

DOOM

socrí (a ~) (fam., reg.) (so-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socrésc, imperf. 3 sg. socreá; conj. prez. 3 să socreáscă

socrirăți
SOCRÍ, socresc, vb. IV. Tranz. (Fam. și reg.) A stărui cu insistență supărătoare pe lângă cineva; a bate la cap, a cicăli. – Din socru.

DOOM

socrí (a ~) (fam., reg.) (so-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socrésc, imperf. 3 sg. socreá; conj. prez. 3 să socreáscă

socrise
SOCRÍ, socresc, vb. IV. Tranz. (Fam. și reg.) A stărui cu insistență supărătoare pe lângă cineva; a bate la cap, a cicăli. – Din socru.

DOOM

socrí (a ~) (fam., reg.) (so-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socrésc, imperf. 3 sg. socreá; conj. prez. 3 să socreáscă

socrisem
SOCRÍ, socresc, vb. IV. Tranz. (Fam. și reg.) A stărui cu insistență supărătoare pe lângă cineva; a bate la cap, a cicăli. – Din socru.

DOOM

socrí (a ~) (fam., reg.) (so-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socrésc, imperf. 3 sg. socreá; conj. prez. 3 să socreáscă

socriseră
SOCRÍ, socresc, vb. IV. Tranz. (Fam. și reg.) A stărui cu insistență supărătoare pe lângă cineva; a bate la cap, a cicăli. – Din socru.

DOOM

socrí (a ~) (fam., reg.) (so-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socrésc, imperf. 3 sg. socreá; conj. prez. 3 să socreáscă

socriserăm
SOCRÍ, socresc, vb. IV. Tranz. (Fam. și reg.) A stărui cu insistență supărătoare pe lângă cineva; a bate la cap, a cicăli. – Din socru.

DOOM

socrí (a ~) (fam., reg.) (so-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socrésc, imperf. 3 sg. socreá; conj. prez. 3 să socreáscă

socriserăți
SOCRÍ, socresc, vb. IV. Tranz. (Fam. și reg.) A stărui cu insistență supărătoare pe lângă cineva; a bate la cap, a cicăli. – Din socru.

DOOM

socrí (a ~) (fam., reg.) (so-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socrésc, imperf. 3 sg. socreá; conj. prez. 3 să socreáscă

socriseși
SOCRÍ, socresc, vb. IV. Tranz. (Fam. și reg.) A stărui cu insistență supărătoare pe lângă cineva; a bate la cap, a cicăli. – Din socru.

DOOM

socrí (a ~) (fam., reg.) (so-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socrésc, imperf. 3 sg. socreá; conj. prez. 3 să socreáscă

socriseți
SOCRÍ, socresc, vb. IV. Tranz. (Fam. și reg.) A stărui cu insistență supărătoare pe lângă cineva; a bate la cap, a cicăli. – Din socru.

DOOM

socrí (a ~) (fam., reg.) (so-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socrésc, imperf. 3 sg. socreá; conj. prez. 3 să socreáscă

socrit
SOCRÍ, socresc, vb. IV. Tranz. (Fam. și reg.) A stărui cu insistență supărătoare pe lângă cineva; a bate la cap, a cicăli. – Din socru.

DOOM

socrí (a ~) (fam., reg.) (so-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socrésc, imperf. 3 sg. socreá; conj. prez. 3 să socreáscă

socrit
SOCRÍ, socresc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A stărui cu insistență supărătoare pe lângă cineva; a bate la cap, a cicăli. – Din socru.

socriși
SOCRÍ, socresc, vb. IV. Tranz. (Fam. și reg.) A stărui cu insistență supărătoare pe lângă cineva; a bate la cap, a cicăli. – Din socru.

DOOM

socrí (a ~) (fam., reg.) (so-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socrésc, imperf. 3 sg. socreá; conj. prez. 3 să socreáscă

socriți
SOCRÍ, socresc, vb. IV. Tranz. (Fam. și reg.) A stărui cu insistență supărătoare pe lângă cineva; a bate la cap, a cicăli. – Din socru.

DOOM

socrí (a ~) (fam., reg.) (so-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socrésc, imperf. 3 sg. socreá; conj. prez. 3 să socreáscă

socriță
SOCRÍȚĂ, socrițe, s. f. Diminutiv al lui soacră.

socru
SÓCRU, socri, s. m. Tatăl unuia dintre soți, în raport cu celălalt soț. ◊ Socru-mare = tatăl mirelui. Socru-mic = tatăl miresei. ♦ (La pl.) Părinții unuia dintre soți, în raport cu celălalt soț. – Lat. socrus (= socer).

DOOM

sócru-máre (so-cru-) s. m., art. sócrul-máre; pl. sócri-mári, art. sócrii-mári

socrul
SÓCRU, socri, s. m. Tatăl unuia dintre soți, în raport cu celălalt soț. ◊ Socru-mare = tatăl mirelui. Socru-mic = tatăl miresei. ♦ (La pl.) Părinții unuia dintre soți, în raport cu celălalt soț. – Lat. socrus (= socer).

DOOM

sócru-máre (so-cru-) s. m., art. sócrul-máre; pl. sócri-mári, art. sócrii-mári

socrule
SÓCRU, socri, s. m. Tatăl unuia dintre soți, în raport cu celălalt soț. ◊ Socru-mare = tatăl mirelui. Socru-mic = tatăl miresei. ♦ (La pl.) Părinții unuia dintre soți, în raport cu celălalt soț. – Lat. socrus (= socer).

DOOM

sócru-máre (so-cru-) s. m., art. sócrul-máre; pl. sócri-mári, art. sócrii-mári

socrului
SÓCRU, socri, s. m. Tatăl unuia dintre soți, în raport cu celălalt soț. ◊ Socru-mare = tatăl mirelui. Socru-mic = tatăl miresei. ♦ (La pl.) Părinții unuia dintre soți, în raport cu celălalt soț. – Lat. socrus (= socer).

DOOM

sócru-máre (so-cru-) s. m., art. sócrul-máre; pl. sócri-mári, art. sócrii-mári

socul
SOC, soci, s. m. Nume dat mai multor specii de arbuști de dimensiuni mici, cu flori hermafrodite grupate în inflorescențe, care au proprietăți sudorifice, și cu fructe (boabe negre sau roșii), scoarță și rădăcini cu proprietăți laxative și diuretice (Sambucus). – Lat. sabucus (= sambucus).

DOOM

soc s. m., pl. soci

socului
SOC, soci, s. m. Nume dat mai multor specii de arbuști de dimensiuni mici, cu flori hermafrodite grupate în inflorescențe, care au proprietăți sudorifice, și cu fructe (boabe negre sau roșii), scoarță și rădăcini cu proprietăți laxative și diuretice (Sambucus). – Lat. sabucus (= sambucus).

DOOM

soc s. m., pl. soci

soda
SÓDĂ s. f. Carbonat neutru de sodiu (cristalizat), folosit mai ales la spălatul rufelor, vaselor etc. ◊ Sodă calcinată = carbonat de sodiu în stare anhidră. Sodă cristalizată = carbonat de sodiu cristalizat. Sodă caustică = hidroxid de sodiu. – Din germ. Soda.

DOOM

sódă s. f., g.-d. art. sódei

sodalit
SODALÍT, sodalite, s. n. Alumosilicat natural de sodiu, incolor, cenușiu sau albăstrui, sticlos, constituent al unor roci eruptive alcaline. – Din fr. sodalite.

DOOM

!sodalít s. n., pl. sodalíte

sodalite
SODALÍT, sodalite, s. n. Alumosilicat natural de sodiu, incolor, cenușiu sau albăstrui, sticlos, constituent al unor roci eruptive alcaline. – Din fr. sodalite.

DOOM

!sodalít s. n., pl. sodalíte

sodalitele
SODALÍT, sodalite, s. n. Alumosilicat natural de sodiu, incolor, cenușiu sau albăstrui, sticlos, constituent al unor roci eruptive alcaline. – Din fr. sodalite.

DOOM

!sodalít s. n., pl. sodalíte

sodalitelor
SODALÍT, sodalite, s. n. Alumosilicat natural de sodiu, incolor, cenușiu sau albăstrui, sticlos, constituent al unor roci eruptive alcaline. – Din fr. sodalite.

DOOM

!sodalít s. n., pl. sodalíte

sodalitul
SODALÍT, sodalite, s. n. Alumosilicat natural de sodiu, incolor, cenușiu sau albăstrui, sticlos, constituent al unor roci eruptive alcaline. – Din fr. sodalite.

DOOM

!sodalít s. n., pl. sodalíte

sodalitului
SODALÍT, sodalite, s. n. Alumosilicat natural de sodiu, incolor, cenușiu sau albăstrui, sticlos, constituent al unor roci eruptive alcaline. – Din fr. sodalite.

DOOM

!sodalít s. n., pl. sodalíte

sodar
SODÁR s.n. Aparat de tipul radarului, folosit pentru sondarea troposferei joase cu ajutorul undelor de audiofrecvență. [< engl. so(und) d(etection) a(nd) r(anging) – detectare și localizare prin sunet].

DOOM

sodár s. n., pl. sodáre

sodare
SODÁR s.n. Aparat de tipul radarului, folosit pentru sondarea troposferei joase cu ajutorul undelor de audiofrecvență. [< engl. so(und) d(etection) a(nd) r(anging) – detectare și localizare prin sunet].

DOOM

sodár s. n., pl. sodáre

sodarele
SODÁR s.n. Aparat de tipul radarului, folosit pentru sondarea troposferei joase cu ajutorul undelor de audiofrecvență. [< engl. so(und) d(etection) a(nd) r(anging) – detectare și localizare prin sunet].

DOOM

sodár s. n., pl. sodáre

sodarelor
SODÁR s.n. Aparat de tipul radarului, folosit pentru sondarea troposferei joase cu ajutorul undelor de audiofrecvență. [< engl. so(und) d(etection) a(nd) r(anging) – detectare și localizare prin sunet].

DOOM

sodár s. n., pl. sodáre

sodarul
SODÁR s.n. Aparat de tipul radarului, folosit pentru sondarea troposferei joase cu ajutorul undelor de audiofrecvență. [< engl. so(und) d(etection) a(nd) r(anging) – detectare și localizare prin sunet].

DOOM

sodár s. n., pl. sodáre

sodarului
SODÁR s.n. Aparat de tipul radarului, folosit pentru sondarea troposferei joase cu ajutorul undelor de audiofrecvență. [< engl. so(und) d(etection) a(nd) r(anging) – detectare și localizare prin sunet].

DOOM

sodár s. n., pl. sodáre

sode
SÓDĂ s. f. Carbonat neutru de sodiu (cristalizat), folosit mai ales la spălatul rufelor, vaselor etc. ◊ Sodă calcinată = carbonat de sodiu în stare anhidră. Sodă cristalizată = carbonat de sodiu cristalizat. Sodă caustică = hidroxid de sodiu. – Din germ. Soda.

DOOM

sódă s. f., g.-d. art. sódei

sodei
SÓDĂ s. f. Carbonat neutru de sodiu (cristalizat), folosit mai ales la spălatul rufelor, vaselor etc. ◊ Sodă calcinată = carbonat de sodiu în stare anhidră. Sodă cristalizată = carbonat de sodiu cristalizat. Sodă caustică = hidroxid de sodiu. – Din germ. Soda.

DOOM

sódă s. f., g.-d. art. sódei

sodic
SÓDIC, -Ă, sodici, -ce, adj. Care conține sodiu, făcut pe bază de sodiu. – Din fr. sodique.

DOOM

sódic adj. m., pl. sódici; f. sódică, pl. sódice

sodica
SÓDIC, -Ă, sodici, -ce, adj. Care conține sodiu, făcut pe bază de sodiu. – Din fr. sodique.

DOOM

sódic adj. m., pl. sódici; f. sódică, pl. sódice

sodice
SÓDIC, -Ă, sodici, -ce, adj. Care conține sodiu, făcut pe bază de sodiu. – Din fr. sodique.

DOOM

sódic adj. m., pl. sódici; f. sódică, pl. sódice

sodicei
SÓDIC, -Ă, sodici, -ce, adj. Care conține sodiu, făcut pe bază de sodiu. – Din fr. sodique.

DOOM

sódic adj. m., pl. sódici; f. sódică, pl. sódice

sodicele
SÓDIC, -Ă, sodici, -ce, adj. Care conține sodiu, făcut pe bază de sodiu. – Din fr. sodique.

DOOM

sódic adj. m., pl. sódici; f. sódică, pl. sódice

sodicelor
SÓDIC, -Ă, sodici, -ce, adj. Care conține sodiu, făcut pe bază de sodiu. – Din fr. sodique.

DOOM

sódic adj. m., pl. sódici; f. sódică, pl. sódice

sodici
SÓDIC, -Ă, sodici, -ce, adj. Care conține sodiu, făcut pe bază de sodiu. – Din fr. sodique.

DOOM

sódic adj. m., pl. sódici; f. sódică, pl. sódice

sodicii
SÓDIC, -Ă, sodici, -ce, adj. Care conține sodiu, făcut pe bază de sodiu. – Din fr. sodique.

DOOM

sódic adj. m., pl. sódici; f. sódică, pl. sódice

sodicilor
SÓDIC, -Ă, sodici, -ce, adj. Care conține sodiu, făcut pe bază de sodiu. – Din fr. sodique.

DOOM

sódic adj. m., pl. sódici; f. sódică, pl. sódice

sodicul
SÓDIC, -Ă, sodici, -ce, adj. Care conține sodiu, făcut pe bază de sodiu. – Din fr. sodique.

DOOM

sódic adj. m., pl. sódici; f. sódică, pl. sódice

sodicului
SÓDIC, -Ă, sodici, -ce, adj. Care conține sodiu, făcut pe bază de sodiu. – Din fr. sodique.

DOOM

sódic adj. m., pl. sódici; f. sódică, pl. sódice

sodiu
SÓDIU s. n. Element chimic alcalin, metal moale, alb-argintiu, maleabil și ductil, foarte reactiv; natriu. – Din fr. sodium.

DOOM

sódiu [diu pron. diu] s. n., art. sódiul; simb. Na

sodiul
SÓDIU s. n. Element chimic alcalin, metal moale, alb-argintiu, maleabil și ductil, foarte reactiv; natriu. – Din fr. sodium.

DOOM

sódiu [diu pron. diu] s. n., art. sódiul; simb. Na

sodiului
SÓDIU s. n. Element chimic alcalin, metal moale, alb-argintiu, maleabil și ductil, foarte reactiv; natriu. – Din fr. sodium.

DOOM

sódiu [diu pron. diu] s. n., art. sódiul; simb. Na

sodoame
SODÓM s. n. (Pop.) Mulțime, sumedenie (de oameni, de animale); cantitate mare (din ceva). ♦ Prăpăd, nenorocire, pustiire; p. ext. potop. – Din sl. Sodomŭ.

DOOM

sodóm (pop.) s. n.

sodoamele
SODÓM s. n. (Pop.) Mulțime, sumedenie (de oameni, de animale); cantitate mare (din ceva). ♦ Prăpăd, nenorocire, pustiire; p. ext. potop. – Din sl. Sodomŭ.

DOOM

sodóm (pop.) s. n.

sodoamelor
SODÓM s. n. (Pop.) Mulțime, sumedenie (de oameni, de animale); cantitate mare (din ceva). ♦ Prăpăd, nenorocire, pustiire; p. ext. potop. – Din sl. Sodomŭ.

DOOM

sodóm (pop.) s. n.

sodoku
SODÓKU s.n. (Med.) Boală contagioasă din Extremul Orient cauzată de o spirochetă, transmisă prin mușcătura de șobolan și manifestată prin febră și erupții cutanate. [< fr., engl. sodoku < cuv. japonez].

sodokul
SODÓKU s.n. (Med.) Boală contagioasă din Extremul Orient cauzată de o spirochetă, transmisă prin mușcătura de șobolan și manifestată prin febră și erupții cutanate. [< fr., engl. sodoku < cuv. japonez].

sodokului
SODÓKU s.n. (Med.) Boală contagioasă din Extremul Orient cauzată de o spirochetă, transmisă prin mușcătura de șobolan și manifestată prin febră și erupții cutanate. [< fr., engl. sodoku < cuv. japonez].

sodokuri
SODÓKU s.n. (Med.) Boală contagioasă din Extremul Orient cauzată de o spirochetă, transmisă prin mușcătura de șobolan și manifestată prin febră și erupții cutanate. [< fr., engl. sodoku < cuv. japonez].

sodokurile
SODÓKU s.n. (Med.) Boală contagioasă din Extremul Orient cauzată de o spirochetă, transmisă prin mușcătura de șobolan și manifestată prin febră și erupții cutanate. [< fr., engl. sodoku < cuv. japonez].

sodokurilor
SODÓKU s.n. (Med.) Boală contagioasă din Extremul Orient cauzată de o spirochetă, transmisă prin mușcătura de șobolan și manifestată prin febră și erupții cutanate. [< fr., engl. sodoku < cuv. japonez].

sodom
SODÓM s. n. (Pop.) Mulțime, sumedenie (de oameni, de animale); cantitate mare (din ceva). ♦ Prăpăd, nenorocire, pustiire; p. ext. potop. – Din sl. Sodomŭ.

DOOM

sodóm (pop.) s. n.

sodom
SODÓM s. n. (Pop.) Mulțime, sumedenie (de oameni, de animale); cantitate mare (din ceva), Prăpăd, nenorocire, pustiire; p. ext. potop. – Din sl. Sodomŭ.

sodomea
SODOMÍ, sodomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) nimici, a (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din sodom.

DOOM

sodomí (a ~) (înv., pop., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sodomésc, imperf. 3 sg. sodomeá; conj. prez. 3 să sodomeáscă

sodomeai
SODOMÍ, sodomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) nimici, a (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din sodom.

DOOM

sodomí (a ~) (înv., pop., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sodomésc, imperf. 3 sg. sodomeá; conj. prez. 3 să sodomeáscă

sodomeam
SODOMÍ, sodomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) nimici, a (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din sodom.

DOOM

sodomí (a ~) (înv., pop., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sodomésc, imperf. 3 sg. sodomeá; conj. prez. 3 să sodomeáscă

sodomească
SODOMÍ, sodomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) nimici, a (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din sodom.

DOOM

sodomí (a ~) (înv., pop., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sodomésc, imperf. 3 sg. sodomeá; conj. prez. 3 să sodomeáscă

sodomeau
SODOMÍ, sodomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) nimici, a (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din sodom.

DOOM

sodomí (a ~) (înv., pop., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sodomésc, imperf. 3 sg. sodomeá; conj. prez. 3 să sodomeáscă

sodomeați
SODOMÍ, sodomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) nimici, a (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din sodom.

DOOM

sodomí (a ~) (înv., pop., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sodomésc, imperf. 3 sg. sodomeá; conj. prez. 3 să sodomeáscă

sodomesc
SODOMÍ, sodomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) nimici, a (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din sodom.

DOOM

sodomí (a ~) (înv., pop., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sodomésc, imperf. 3 sg. sodomeá; conj. prez. 3 să sodomeáscă

sodomește
SODOMÍ, sodomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) nimici, a (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din sodom.

DOOM

sodomí (a ~) (înv., pop., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sodomésc, imperf. 3 sg. sodomeá; conj. prez. 3 să sodomeáscă

sodomești
SODOMÍ, sodomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) nimici, a (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din sodom.

DOOM

sodomí (a ~) (înv., pop., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sodomésc, imperf. 3 sg. sodomeá; conj. prez. 3 să sodomeáscă

sodomi
SODOMÍ, sodomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) nimici, a (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din sodom.

DOOM

sodomí (a ~) (înv., pop., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sodomésc, imperf. 3 sg. sodomeá; conj. prez. 3 să sodomeáscă

sodomia
SODOMÍE, sodomii, s. f. (Înv. și pop.) Relații sexuale anormale. – Din ngr. sodomia.

DOOM

sodomíe (înv.) s. f., art. sodomía, g.-d. art. sodomíei; pl. sodomíi, art. sodomíile

sodomic
SODÓMIC, -Ă, sodomici, -ce, adj. (Rar) Referitor la sodomie, de sodomie; p. ext. desfrânat. – Din fr. sodomique.

sodomica
SODÓMIC, -Ă, sodomici, -ce, adj. (Rar) Referitor la sodomie, de sodomie; p. ext. desfrânat. – Din fr. sodomique.

sodomice
SODÓMIC, -Ă, sodomici, -ce, adj. (Rar) Referitor la sodomie, de sodomie; p. ext. desfrânat. – Din fr. sodomique.

sodomicei
SODÓMIC, -Ă, sodomici, -ce, adj. (Rar) Referitor la sodomie, de sodomie; p. ext. desfrânat. – Din fr. sodomique.

sodomicele
SODÓMIC, -Ă, sodomici, -ce, adj. (Rar) Referitor la sodomie, de sodomie; p. ext. desfrânat. – Din fr. sodomique.

sodomicelor
SODÓMIC, -Ă, sodomici, -ce, adj. (Rar) Referitor la sodomie, de sodomie; p. ext. desfrânat. – Din fr. sodomique.

sodomici
SODÓMIC, -Ă, sodomici, -ce, adj. (Rar) Referitor la sodomie, de sodomie; p. ext. desfrânat. – Din fr. sodomique.

sodomicii
SODÓMIC, -Ă, sodomici, -ce, adj. (Rar) Referitor la sodomie, de sodomie; p. ext. desfrânat. – Din fr. sodomique.

sodomicilor
SODÓMIC, -Ă, sodomici, -ce, adj. (Rar) Referitor la sodomie, de sodomie; p. ext. desfrânat. – Din fr. sodomique.

sodomicul
SODÓMIC, -Ă, sodomici, -ce, adj. (Rar) Referitor la sodomie, de sodomie; p. ext. desfrânat. – Din fr. sodomique.

sodomicului
SODÓMIC, -Ă, sodomici, -ce, adj. (Rar) Referitor la sodomie, de sodomie; p. ext. desfrânat. – Din fr. sodomique.

sodomie
SODOMÍE, sodomii, s. f. (Înv. și pop.) Relații sexuale anormale. – Din ngr. sodomia.

DOOM

sodomíe (înv.) s. f., art. sodomía, g.-d. art. sodomíei; pl. sodomíi, art. sodomíile

sodomiei
SODOMÍE, sodomii, s. f. (Înv. și pop.) Relații sexuale anormale. – Din ngr. sodomia.

DOOM

sodomíe (înv.) s. f., art. sodomía, g.-d. art. sodomíei; pl. sodomíi, art. sodomíile

sodomii
SODOMÍ, sodomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) nimici, a (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din sodom.

DOOM

sodomí (a ~) (înv., pop., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sodomésc, imperf. 3 sg. sodomeá; conj. prez. 3 să sodomeáscă

sodomii
SODOMÍE, sodomii, s. f. (Înv. și pop.) Relații sexuale anormale. – Din ngr. sodomia.

DOOM

sodomíe (înv.) s. f., art. sodomía, g.-d. art. sodomíei; pl. sodomíi, art. sodomíile

sodomiile
SODOMÍE, sodomii, s. f. (Înv. și pop.) Relații sexuale anormale. – Din ngr. sodomia.

DOOM

sodomíe (înv.) s. f., art. sodomía, g.-d. art. sodomíei; pl. sodomíi, art. sodomíile

sodomiilor
SODOMÍE, sodomii, s. f. (Înv. și pop.) Relații sexuale anormale. – Din ngr. sodomia.

DOOM

sodomíe (înv.) s. f., art. sodomía, g.-d. art. sodomíei; pl. sodomíi, art. sodomíile

sodomim
SODOMÍ, sodomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) nimici, a (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din sodom.

DOOM

sodomí (a ~) (înv., pop., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sodomésc, imperf. 3 sg. sodomeá; conj. prez. 3 să sodomeáscă

sodomind
SODOMÍ, sodomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) nimici, a (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din sodom.

DOOM

sodomí (a ~) (înv., pop., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sodomésc, imperf. 3 sg. sodomeá; conj. prez. 3 să sodomeáscă

sodomire
SODOMÍ, sodomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) nimici, a (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din sodom.

DOOM

sodomí (a ~) (înv., pop., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sodomésc, imperf. 3 sg. sodomeá; conj. prez. 3 să sodomeáscă

sodomiră
SODOMÍ, sodomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) nimici, a (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din sodom.

DOOM

sodomí (a ~) (înv., pop., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sodomésc, imperf. 3 sg. sodomeá; conj. prez. 3 să sodomeáscă

sodomirăm
SODOMÍ, sodomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) nimici, a (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din sodom.

DOOM

sodomí (a ~) (înv., pop., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sodomésc, imperf. 3 sg. sodomeá; conj. prez. 3 să sodomeáscă

sodomirăți
SODOMÍ, sodomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) nimici, a (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din sodom.

DOOM

sodomí (a ~) (înv., pop., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sodomésc, imperf. 3 sg. sodomeá; conj. prez. 3 să sodomeáscă

sodomise
SODOMÍ, sodomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) nimici, a (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din sodom.

DOOM

sodomí (a ~) (înv., pop., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sodomésc, imperf. 3 sg. sodomeá; conj. prez. 3 să sodomeáscă

sodomisem
SODOMÍ, sodomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) nimici, a (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din sodom.

DOOM

sodomí (a ~) (înv., pop., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sodomésc, imperf. 3 sg. sodomeá; conj. prez. 3 să sodomeáscă

sodomiseră
SODOMÍ, sodomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) nimici, a (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din sodom.

DOOM

sodomí (a ~) (înv., pop., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sodomésc, imperf. 3 sg. sodomeá; conj. prez. 3 să sodomeáscă

sodomiserăm
SODOMÍ, sodomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) nimici, a (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din sodom.

DOOM

sodomí (a ~) (înv., pop., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sodomésc, imperf. 3 sg. sodomeá; conj. prez. 3 să sodomeáscă

sodomiserăți
SODOMÍ, sodomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) nimici, a (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din sodom.

DOOM

sodomí (a ~) (înv., pop., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sodomésc, imperf. 3 sg. sodomeá; conj. prez. 3 să sodomeáscă

sodomiseși
SODOMÍ, sodomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) nimici, a (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din sodom.

DOOM

sodomí (a ~) (înv., pop., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sodomésc, imperf. 3 sg. sodomeá; conj. prez. 3 să sodomeáscă

sodomiseți
SODOMÍ, sodomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) nimici, a (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din sodom.

DOOM

sodomí (a ~) (înv., pop., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sodomésc, imperf. 3 sg. sodomeá; conj. prez. 3 să sodomeáscă

sodomist
SODOMÍST, -Ă, sodomiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Sodomit. – Sodomie + suf. -ist.

sodomista
SODOMÍST, -Ă, sodomiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Sodomit. – Sodomie + suf. -ist.

sodomiste
SODOMÍST, -Ă, sodomiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Sodomit. – Sodomie + suf. -ist.

sodomistei
SODOMÍST, -Ă, sodomiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Sodomit. – Sodomie + suf. -ist.

sodomistele
SODOMÍST, -Ă, sodomiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Sodomit. – Sodomie + suf. -ist.

sodomistelor
SODOMÍST, -Ă, sodomiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Sodomit. – Sodomie + suf. -ist.

sodomistul
SODOMÍST, -Ă, sodomiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Sodomit. – Sodomie + suf. -ist.

sodomistului
SODOMÍST, -Ă, sodomiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Sodomit. – Sodomie + suf. -ist.

sodomit
SODOMÍ, sodomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) nimici, a (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din sodom.

DOOM

sodomí (a ~) (înv., pop., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sodomésc, imperf. 3 sg. sodomeá; conj. prez. 3 să sodomeáscă

sodomit
SODOMÍT, -Ă, sodomiți, -te, s. m. și f. Persoană care practică sodomia; (rar) sodomist. – Din fr. sodomite.

sodomit
SODOMÍT, -Ă, sodomiți, -te, s. m. și f. Persoană care practică sodomia; (rar) sodomist. – Din fr. sodomite.

sodomita
SODOMÍT, -Ă, sodomiți, -te, s. m. și f. Persoană care practică sodomia; (rar) sodomist. – Din fr. sodomite.

sodomite
SODOMÍT, -Ă, sodomiți, -te, s. m. și f. Persoană care practică sodomia; (rar) sodomist. – Din fr. sodomite.

sodomitei
SODOMÍT, -Ă, sodomiți, -te, s. m. și f. Persoană care practică sodomia; (rar) sodomist. – Din fr. sodomite.

sodomitele
SODOMÍT, -Ă, sodomiți, -te, s. m. și f. Persoană care practică sodomia; (rar) sodomist. – Din fr. sodomite.

sodomitelor
SODOMÍT, -Ă, sodomiți, -te, s. m. și f. Persoană care practică sodomia; (rar) sodomist. – Din fr. sodomite.

sodomitul
SODOMÍT, -Ă, sodomiți, -te, s. m. și f. Persoană care practică sodomia; (rar) sodomist. – Din fr. sodomite.

sodomitul
SODOMÍT, -Ă, sodomiți, -te, s. m. și f. Persoană care practică sodomia; (rar) sodomist. – Din fr. sodomite.

sodomitului
SODOMÍT, -Ă, sodomiți, -te, s. m. și f. Persoană care practică sodomia; (rar) sodomist. – Din fr. sodomite.

sodomitului
SODOMÍT, -Ă, sodomiți, -te, s. m. și f. Persoană care practică sodomia; (rar) sodomist. – Din fr. sodomite.

sodomiza
SODOMIZÁ, sodomizez, vb. I. Tranz. A supune unei sodomii. – Din fr. sodomiser.

DOOM

sodomizá (a ~) vb., ind. prez. sodomizeáză

sodomiși
SODOMÍ, sodomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) nimici, a (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din sodom.

DOOM

sodomí (a ~) (înv., pop., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sodomésc, imperf. 3 sg. sodomeá; conj. prez. 3 să sodomeáscă

sodomiști
SODOMÍST, -Ă, sodomiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Sodomit. – Sodomie + suf. -ist.

sodomiștii
SODOMÍST, -Ă, sodomiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Sodomit. – Sodomie + suf. -ist.

sodomiștilor
SODOMÍST, -Ă, sodomiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Sodomit. – Sodomie + suf. -ist.

sodomiți
SODOMÍ, sodomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) nimici, a (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din sodom.

DOOM

sodomí (a ~) (înv., pop., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sodomésc, imperf. 3 sg. sodomeá; conj. prez. 3 să sodomeáscă

sodomiți
SODOMÍT, -Ă, sodomiți, -te, s. m. și f. Persoană care practică sodomia; (rar) sodomist. – Din fr. sodomite.

sodomiți
SODOMÍT, -Ă, sodomiți, -te, s. m. și f. Persoană care practică sodomia; (rar) sodomist. – Din fr. sodomite.

sodomiții
SODOMÍT, -Ă, sodomiți, -te, s. m. și f. Persoană care practică sodomia; (rar) sodomist. – Din fr. sodomite.

sodomiții
SODOMÍT, -Ă, sodomiți, -te, s. m. și f. Persoană care practică sodomia; (rar) sodomist. – Din fr. sodomite.

sodomiților
SODOMÍT, -Ă, sodomiți, -te, s. m. și f. Persoană care practică sodomia; (rar) sodomist. – Din fr. sodomite.

sodomiților
SODOMÍT, -Ă, sodomiți, -te, s. m. și f. Persoană care practică sodomia; (rar) sodomist. – Din fr. sodomite.

sodomul
SODÓM s. n. (Pop.) Mulțime, sumedenie (de oameni, de animale); cantitate mare (din ceva). ♦ Prăpăd, nenorocire, pustiire; p. ext. potop. – Din sl. Sodomŭ.

DOOM

sodóm (pop.) s. n.

sodomului
SODÓM s. n. (Pop.) Mulțime, sumedenie (de oameni, de animale); cantitate mare (din ceva). ♦ Prăpăd, nenorocire, pustiire; p. ext. potop. – Din sl. Sodomŭ.

DOOM

sodóm (pop.) s. n.

sodăș
sódăș (-și), s. m. – Garant, chezaș. – Var. so(l)duș. Mag. szovados (Drăganu, Lui I. Bianu, București 1927, 137; Treml, BL, II, 40). Sec. XVII, înv. și Trans.

sof
sof (-furi), s. m. – Camgarn, țesătură de lînă. – Var. zof, suf (Tiktin). Tc. arab. sof, suf (Tiktin). Sec. XVIII., înv.

sof
-ZOFIE Element secund de compunere savantă cu semnificația „știință”, „înțelepciune”, „doctrină”, „studiu”. [< fr. -sophie, it. -sofia, cf. gr. sophia – înțelepciune].

sofa
SOFÁ, sofale, s. f. Divan îngust, de obicei cu un căpătâi mai ridicat. – Din tc. sofa.

DOOM

sofá s. f., art. sofáua, g.-d. art. sofálei; pl. sofále, art. sofálele

sofale
SOFÁ, sofale, s. f. Divan îngust, de obicei cu un căpătâi mai ridicat. – Din tc. sofa.

DOOM

sofá s. f., art. sofáua, g.-d. art. sofálei; pl. sofále, art. sofálele

sofalei
SOFÁ, sofale, s. f. Divan îngust, de obicei cu un căpătâi mai ridicat. – Din tc. sofa.

DOOM

sofá s. f., art. sofáua, g.-d. art. sofálei; pl. sofále, art. sofálele

sofalele
SOFÁ, sofale, s. f. Divan îngust, de obicei cu un căpătâi mai ridicat. – Din tc. sofa.

DOOM

sofá s. f., art. sofáua, g.-d. art. sofálei; pl. sofále, art. sofálele

sofalelor
SOFÁ, sofale, s. f. Divan îngust, de obicei cu un căpătâi mai ridicat. – Din tc. sofa.

DOOM

sofá s. f., art. sofáua, g.-d. art. sofálei; pl. sofále, art. sofálele

sofaua
SOFÁ, sofale, s. f. Divan îngust, de obicei cu un căpătâi mai ridicat. – Din tc. sofa.

DOOM

sofá s. f., art. sofáua, g.-d. art. sofálei; pl. sofále, art. sofálele

soffioni
SOFFIÓNI s. m. pl. (Geol.) Emanații de vapori și de ape fierbinți însoțite de diferite gaze, legate de activitatea magmatică. [Pr.: -fi-oni] – Din it. soffioni.

DOOM

soffióni (it.) (-fi-oni) s.m. pl.

sofie
-ZOFIE Element secund de compunere savantă cu semnificația „știință”, „înțelepciune”, „doctrină”, „studiu”. [< fr. -sophie, it. -sofia, cf. gr. sophia – înțelepciune].

sofism
SOFÍSM, sofisme, s. n. Silogism sau raționament corect din punct de vedere formal, dar greșit din punctul de vedere al conținutului (fiind bazat pe un echivoc, pe utilizarea aspectelor neesențiale ale fenomenelor etc.), adesea folosit pentru a induce în eroare; p. gener. argument, afirmație etc. false. – Din fr. sophisme, lat. sophisma.

DOOM

sofísm s. n., pl. sofísme

sofisme
SOFÍSM, sofisme, s. n. Silogism sau raționament corect din punct de vedere formal, dar greșit din punctul de vedere al conținutului (fiind bazat pe un echivoc, pe utilizarea aspectelor neesențiale ale fenomenelor etc.), adesea folosit pentru a induce în eroare; p. gener. argument, afirmație etc. false. – Din fr. sophisme, lat. sophisma.

DOOM

sofísm s. n., pl. sofísme

sofismele
SOFÍSM, sofisme, s. n. Silogism sau raționament corect din punct de vedere formal, dar greșit din punctul de vedere al conținutului (fiind bazat pe un echivoc, pe utilizarea aspectelor neesențiale ale fenomenelor etc.), adesea folosit pentru a induce în eroare; p. gener. argument, afirmație etc. false. – Din fr. sophisme, lat. sophisma.

DOOM

sofísm s. n., pl. sofísme

sofismelor
SOFÍSM, sofisme, s. n. Silogism sau raționament corect din punct de vedere formal, dar greșit din punctul de vedere al conținutului (fiind bazat pe un echivoc, pe utilizarea aspectelor neesențiale ale fenomenelor etc.), adesea folosit pentru a induce în eroare; p. gener. argument, afirmație etc. false. – Din fr. sophisme, lat. sophisma.

DOOM

sofísm s. n., pl. sofísme

sofismul
SOFÍSM, sofisme, s. n. Silogism sau raționament corect din punct de vedere formal, dar greșit din punctul de vedere al conținutului (fiind bazat pe un echivoc, pe utilizarea aspectelor neesențiale ale fenomenelor etc.), adesea folosit pentru a induce în eroare; p. gener. argument, afirmație etc. false. – Din fr. sophisme, lat. sophisma.

DOOM

sofísm s. n., pl. sofísme

sofismului
SOFÍSM, sofisme, s. n. Silogism sau raționament corect din punct de vedere formal, dar greșit din punctul de vedere al conținutului (fiind bazat pe un echivoc, pe utilizarea aspectelor neesențiale ale fenomenelor etc.), adesea folosit pentru a induce în eroare; p. gener. argument, afirmație etc. false. – Din fr. sophisme, lat. sophisma.

DOOM

sofísm s. n., pl. sofísme

sofismă
SOFÍSMĂ s. f. v. sofism.

sofist
SOFÍST, -Ă, sofiști, -ste, s. m. și f. 1. (La m.) Denumire dată în Grecia antică, în perioada clasică (sec. V î. H.) profesorilor (plătiți) de retorică și de filosofie, care foloseau ca metodă de discuție argumentarea sofistică. 2. S. m. și f. P. gener. Persoană care folosește sofismele, argumentație sofistică. – Din fr. sophiste, lat. sophista.

DOOM

sofístă s. f., g.-d. art. sofístei; pl. sofíste

sofista
SOFÍST, -Ă, sofiști, -ste, s. m. și f. 1. (La m.) Denumire dată în Grecia antică, în perioada clasică (sec. V î. H.) profesorilor (plătiți) de retorică și de filosofie, care foloseau ca metodă de discuție argumentarea sofistică. 2. S. m. și f. P. gener. Persoană care folosește sofismele, argumentație sofistică. – Din fr. sophiste, lat. sophista.

DOOM

sofístă s. f., g.-d. art. sofístei; pl. sofíste

sofiste
SOFÍST, -Ă, sofiști, -ste, s. m. și f. 1. (La m.) Denumire dată în Grecia antică, în perioada clasică (sec. V î. H.) profesorilor (plătiți) de retorică și de filosofie, care foloseau ca metodă de discuție argumentarea sofistică. 2. S. m. și f. P. gener. Persoană care folosește sofismele, argumentație sofistică. – Din fr. sophiste, lat. sophista.

DOOM

sofístă s. f., g.-d. art. sofístei; pl. sofíste

sofistei
SOFÍST, -Ă, sofiști, -ste, s. m. și f. 1. (La m.) Denumire dată în Grecia antică, în perioada clasică (sec. V î. H.) profesorilor (plătiți) de retorică și de filosofie, care foloseau ca metodă de discuție argumentarea sofistică. 2. S. m. și f. P. gener. Persoană care folosește sofismele, argumentație sofistică. – Din fr. sophiste, lat. sophista.

DOOM

sofístă s. f., g.-d. art. sofístei; pl. sofíste

sofistele
SOFÍST, -Ă, sofiști, -ste, s. m. și f. 1. (La m.) Denumire dată în Grecia antică, în perioada clasică (sec. V î. H.) profesorilor (plătiți) de retorică și de filosofie, care foloseau ca metodă de discuție argumentarea sofistică. 2. S. m. și f. P. gener. Persoană care folosește sofismele, argumentație sofistică. – Din fr. sophiste, lat. sophista.

DOOM

sofístă s. f., g.-d. art. sofístei; pl. sofíste

sofistelor
SOFÍST, -Ă, sofiști, -ste, s. m. și f. 1. (La m.) Denumire dată în Grecia antică, în perioada clasică (sec. V î. H.) profesorilor (plătiți) de retorică și de filosofie, care foloseau ca metodă de discuție argumentarea sofistică. 2. S. m. și f. P. gener. Persoană care folosește sofismele, argumentație sofistică. – Din fr. sophiste, lat. sophista.

DOOM

sofístă s. f., g.-d. art. sofístei; pl. sofíste

sofistic
SOFÍSTIC, -Ă, sofistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre raționamente, teorii etc.) întemeiat pe sofisme; p. gener. (despre afirmații, argumente etc.) fals, eronat. 2. S. f. Denaturare (intenționată) a unui silogism, a unui raționament, a unei afirmații, adesea cu scopul de a înșela; argumentație falsă. – Din fr. sophistique, lat. sophisticus.

DOOM

sofístic adj. m., pl. sofístici; f. sofístică, pl. sofístice

sofistica
SOFÍSTIC, -Ă, sofistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre raționamente, teorii etc.) întemeiat pe sofisme; p. gener. (despre afirmații, argumente etc.) fals, eronat. 2. S. f. Denaturare (intenționată) a unui silogism, a unui raționament, a unei afirmații, adesea cu scopul de a înșela; argumentație falsă. – Din fr. sophistique, lat. sophisticus.

DOOM

sofístic adj. m., pl. sofístici; f. sofístică, pl. sofístice

sofistica
SOFISTICÁ, sofistichez, vb. I. Tranz. 1. A folosi în mod conștient raționamente false, care denaturează adevărul. 2. A da un caracter căutat, artificial, complicat sau prețios. – Din fr. sophistiquer.

DOOM

sofisticá (a ~) vb., ind. prez. 3 sofisticheáză

sofistica
SOFÍSTIC, -Ă, sofistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre raționamente, teorii etc.) întemeiat pe sofisme; p. gener. (despre afirmații, argumente etc.) fals, eronat. 2. S. f. Denaturare (intenționată) a unui silogism, a unui raționament, a unei afirmații, adesea cu scopul de a înșela; argumentație falsă. – Din fr. sophistique, lat. sophisticus.

DOOM

sofístică s. f., g.-d. art. sofísticii

sofisticai
SOFISTICÁ, sofistichez, vb. I. Tranz. 1. A folosi în mod conștient raționamente false, care denaturează adevărul. 2. A da un caracter căutat, artificial, complicat sau prețios. – Din fr. sophistiquer.

DOOM

sofisticá (a ~) vb., ind. prez. 3 sofisticheáză

sofisticam
SOFISTICÁ, sofistichez, vb. I. Tranz. 1. A folosi în mod conștient raționamente false, care denaturează adevărul. 2. A da un caracter căutat, artificial, complicat sau prețios. – Din fr. sophistiquer.

DOOM

sofisticá (a ~) vb., ind. prez. 3 sofisticheáză

sofisticare
SOFISTICÁ, sofistichez, vb. I. Tranz. 1. A folosi în mod conștient raționamente false, care denaturează adevărul. 2. A da un caracter căutat, artificial, complicat sau prețios. – Din fr. sophistiquer.

DOOM

sofisticá (a ~) vb., ind. prez. 3 sofisticheáză

sofisticare
SOFISTICÁRE, sofisticări, s. f. Acțiunea de a sofistica și rezultatul ei; rafinament căutat, artificial, prețios. – V. sofistica.

DOOM

sofisticáre s. f., g.-d. art. sofisticắrii; pl. sofisticắri

sofisticarea
SOFISTICÁRE, sofisticări, s. f. Acțiunea de a sofistica și rezultatul ei; rafinament căutat, artificial, prețios. – V. sofistica.

DOOM

sofisticáre s. f., g.-d. art. sofisticắrii; pl. sofisticắri

sofisticară
SOFISTICÁ, sofistichez, vb. I. Tranz. 1. A folosi în mod conștient raționamente false, care denaturează adevărul. 2. A da un caracter căutat, artificial, complicat sau prețios. – Din fr. sophistiquer.

DOOM

sofisticá (a ~) vb., ind. prez. 3 sofisticheáză

sofisticarăm
SOFISTICÁ, sofistichez, vb. I. Tranz. 1. A folosi în mod conștient raționamente false, care denaturează adevărul. 2. A da un caracter căutat, artificial, complicat sau prețios. – Din fr. sophistiquer.

DOOM

sofisticá (a ~) vb., ind. prez. 3 sofisticheáză

sofisticarăți
SOFISTICÁ, sofistichez, vb. I. Tranz. 1. A folosi în mod conștient raționamente false, care denaturează adevărul. 2. A da un caracter căutat, artificial, complicat sau prețios. – Din fr. sophistiquer.

DOOM

sofisticá (a ~) vb., ind. prez. 3 sofisticheáză

sofisticase
SOFISTICÁ, sofistichez, vb. I. Tranz. 1. A folosi în mod conștient raționamente false, care denaturează adevărul. 2. A da un caracter căutat, artificial, complicat sau prețios. – Din fr. sophistiquer.

DOOM

sofisticá (a ~) vb., ind. prez. 3 sofisticheáză

sofisticasem
SOFISTICÁ, sofistichez, vb. I. Tranz. 1. A folosi în mod conștient raționamente false, care denaturează adevărul. 2. A da un caracter căutat, artificial, complicat sau prețios. – Din fr. sophistiquer.

DOOM

sofisticá (a ~) vb., ind. prez. 3 sofisticheáză

sofisticaseră
SOFISTICÁ, sofistichez, vb. I. Tranz. 1. A folosi în mod conștient raționamente false, care denaturează adevărul. 2. A da un caracter căutat, artificial, complicat sau prețios. – Din fr. sophistiquer.

DOOM

sofisticá (a ~) vb., ind. prez. 3 sofisticheáză

sofisticaserăm
SOFISTICÁ, sofistichez, vb. I. Tranz. 1. A folosi în mod conștient raționamente false, care denaturează adevărul. 2. A da un caracter căutat, artificial, complicat sau prețios. – Din fr. sophistiquer.

DOOM

sofisticá (a ~) vb., ind. prez. 3 sofisticheáză

sofisticaserăți
SOFISTICÁ, sofistichez, vb. I. Tranz. 1. A folosi în mod conștient raționamente false, care denaturează adevărul. 2. A da un caracter căutat, artificial, complicat sau prețios. – Din fr. sophistiquer.

DOOM

sofisticá (a ~) vb., ind. prez. 3 sofisticheáză

sofisticaseși
SOFISTICÁ, sofistichez, vb. I. Tranz. 1. A folosi în mod conștient raționamente false, care denaturează adevărul. 2. A da un caracter căutat, artificial, complicat sau prețios. – Din fr. sophistiquer.

DOOM

sofisticá (a ~) vb., ind. prez. 3 sofisticheáză

sofisticaseți
SOFISTICÁ, sofistichez, vb. I. Tranz. 1. A folosi în mod conștient raționamente false, care denaturează adevărul. 2. A da un caracter căutat, artificial, complicat sau prețios. – Din fr. sophistiquer.

DOOM

sofisticá (a ~) vb., ind. prez. 3 sofisticheáză

sofisticat
SOFISTICÁ, sofistichez, vb. I. Tranz. 1. A folosi în mod conștient raționamente false, care denaturează adevărul. 2. A da un caracter căutat, artificial, complicat sau prețios. – Din fr. sophistiquer.

DOOM

sofisticá (a ~) vb., ind. prez. 3 sofisticheáză

sofisticat
SOFISTICÁT, -Ă, sofisticați, -te, adj. (Despre limbaj, stil, aspect etc.) Căutat, artificial, complicat sau prețios; (despre oameni) care se manifestă artificial, complicat, prețios. – V. sofistica. Cf. fr. sophistiqué.

sofisticata
SOFISTICÁT, -Ă, sofisticați, -te, adj. (Despre limbaj, stil, aspect etc.) Căutat, artificial, complicat sau prețios; (despre oameni) care se manifestă artificial, complicat, prețios. – V. sofistica. Cf. fr. sophistiqué.

sofisticate
SOFISTICÁT, -Ă, sofisticați, -te, adj. (Despre limbaj, stil, aspect etc.) Căutat, artificial, complicat sau prețios; (despre oameni) care se manifestă artificial, complicat, prețios. – V. sofistica. Cf. fr. sophistiqué.

sofisticatei
SOFISTICÁT, -Ă, sofisticați, -te, adj. (Despre limbaj, stil, aspect etc.) Căutat, artificial, complicat sau prețios; (despre oameni) care se manifestă artificial, complicat, prețios. – V. sofistica. Cf. fr. sophistiqué.

sofisticatele
SOFISTICÁT, -Ă, sofisticați, -te, adj. (Despre limbaj, stil, aspect etc.) Căutat, artificial, complicat sau prețios; (despre oameni) care se manifestă artificial, complicat, prețios. – V. sofistica. Cf. fr. sophistiqué.

sofisticatelor
SOFISTICÁT, -Ă, sofisticați, -te, adj. (Despre limbaj, stil, aspect etc.) Căutat, artificial, complicat sau prețios; (despre oameni) care se manifestă artificial, complicat, prețios. – V. sofistica. Cf. fr. sophistiqué.

sofisticatul
SOFISTICÁT, -Ă, sofisticați, -te, adj. (Despre limbaj, stil, aspect etc.) Căutat, artificial, complicat sau prețios; (despre oameni) care se manifestă artificial, complicat, prețios. – V. sofistica. Cf. fr. sophistiqué.

sofisticatului
SOFISTICÁT, -Ă, sofisticați, -te, adj. (Despre limbaj, stil, aspect etc.) Căutat, artificial, complicat sau prețios; (despre oameni) care se manifestă artificial, complicat, prețios. – V. sofistica. Cf. fr. sophistiqué.

sofisticau
SOFISTICÁ, sofistichez, vb. I. Tranz. 1. A folosi în mod conștient raționamente false, care denaturează adevărul. 2. A da un caracter căutat, artificial, complicat sau prețios. – Din fr. sophistiquer.

DOOM

sofisticá (a ~) vb., ind. prez. 3 sofisticheáză

sofisticași
SOFISTICÁ, sofistichez, vb. I. Tranz. 1. A folosi în mod conștient raționamente false, care denaturează adevărul. 2. A da un caracter căutat, artificial, complicat sau prețios. – Din fr. sophistiquer.

DOOM

sofisticá (a ~) vb., ind. prez. 3 sofisticheáză

sofisticați
SOFISTICÁ, sofistichez, vb. I. Tranz. 1. A folosi în mod conștient raționamente false, care denaturează adevărul. 2. A da un caracter căutat, artificial, complicat sau prețios. – Din fr. sophistiquer.

DOOM

sofisticá (a ~) vb., ind. prez. 3 sofisticheáză

sofisticați
SOFISTICÁT, -Ă, sofisticați, -te, adj. (Despre limbaj, stil, aspect etc.) Căutat, artificial, complicat sau prețios; (despre oameni) care se manifestă artificial, complicat, prețios. – V. sofistica. Cf. fr. sophistiqué.

sofisticații
SOFISTICÁT, -Ă, sofisticați, -te, adj. (Despre limbaj, stil, aspect etc.) Căutat, artificial, complicat sau prețios; (despre oameni) care se manifestă artificial, complicat, prețios. – V. sofistica. Cf. fr. sophistiqué.

sofisticaților
SOFISTICÁT, -Ă, sofisticați, -te, adj. (Despre limbaj, stil, aspect etc.) Căutat, artificial, complicat sau prețios; (despre oameni) care se manifestă artificial, complicat, prețios. – V. sofistica. Cf. fr. sophistiqué.

sofistice
SOFÍSTIC, -Ă, sofistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre raționamente, teorii etc.) întemeiat pe sofisme; p. gener. (despre afirmații, argumente etc.) fals, eronat. 2. S. f. Denaturare (intenționată) a unui silogism, a unui raționament, a unei afirmații, adesea cu scopul de a înșela; argumentație falsă. – Din fr. sophistique, lat. sophisticus.

DOOM

sofístic adj. m., pl. sofístici; f. sofístică, pl. sofístice

sofisticei
SOFÍSTIC, -Ă, sofistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre raționamente, teorii etc.) întemeiat pe sofisme; p. gener. (despre afirmații, argumente etc.) fals, eronat. 2. S. f. Denaturare (intenționată) a unui silogism, a unui raționament, a unei afirmații, adesea cu scopul de a înșela; argumentație falsă. – Din fr. sophistique, lat. sophisticus.

DOOM

sofístic adj. m., pl. sofístici; f. sofístică, pl. sofístice

sofisticele
SOFÍSTIC, -Ă, sofistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre raționamente, teorii etc.) întemeiat pe sofisme; p. gener. (despre afirmații, argumente etc.) fals, eronat. 2. S. f. Denaturare (intenționată) a unui silogism, a unui raționament, a unei afirmații, adesea cu scopul de a înșela; argumentație falsă. – Din fr. sophistique, lat. sophisticus.

DOOM

sofístic adj. m., pl. sofístici; f. sofístică, pl. sofístice

sofisticelor
SOFÍSTIC, -Ă, sofistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre raționamente, teorii etc.) întemeiat pe sofisme; p. gener. (despre afirmații, argumente etc.) fals, eronat. 2. S. f. Denaturare (intenționată) a unui silogism, a unui raționament, a unei afirmații, adesea cu scopul de a înșela; argumentație falsă. – Din fr. sophistique, lat. sophisticus.

DOOM

sofístic adj. m., pl. sofístici; f. sofístică, pl. sofístice

sofistichează
SOFISTICÁ, sofistichez, vb. I. Tranz. 1. A folosi în mod conștient raționamente false, care denaturează adevărul. 2. A da un caracter căutat, artificial, complicat sau prețios. – Din fr. sophistiquer.

DOOM

sofisticá (a ~) vb., ind. prez. 3 sofisticheáză

sofistichez
SOFISTICÁ, sofistichez, vb. I. Tranz. 1. A folosi în mod conștient raționamente false, care denaturează adevărul. 2. A da un caracter căutat, artificial, complicat sau prețios. – Din fr. sophistiquer.

DOOM

sofisticá (a ~) vb., ind. prez. 3 sofisticheáză

sofisticheze
SOFISTICÁ, sofistichez, vb. I. Tranz. 1. A folosi în mod conștient raționamente false, care denaturează adevărul. 2. A da un caracter căutat, artificial, complicat sau prețios. – Din fr. sophistiquer.

DOOM

sofisticá (a ~) vb., ind. prez. 3 sofisticheáză

sofistichezi
SOFISTICÁ, sofistichez, vb. I. Tranz. 1. A folosi în mod conștient raționamente false, care denaturează adevărul. 2. A da un caracter căutat, artificial, complicat sau prețios. – Din fr. sophistiquer.

DOOM

sofisticá (a ~) vb., ind. prez. 3 sofisticheáză

sofistici
SOFÍSTIC, -Ă, sofistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre raționamente, teorii etc.) întemeiat pe sofisme; p. gener. (despre afirmații, argumente etc.) fals, eronat. 2. S. f. Denaturare (intenționată) a unui silogism, a unui raționament, a unei afirmații, adesea cu scopul de a înșela; argumentație falsă. – Din fr. sophistique, lat. sophisticus.

DOOM

sofístic adj. m., pl. sofístici; f. sofístică, pl. sofístice

sofistici
SOFÍSTIC, -Ă, sofistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre raționamente, teorii etc.) întemeiat pe sofisme; p. gener. (despre afirmații, argumente etc.) fals, eronat. 2. S. f. Denaturare (intenționată) a unui silogism, a unui raționament, a unei afirmații, adesea cu scopul de a înșela; argumentație falsă. – Din fr. sophistique, lat. sophisticus.

DOOM

sofístică s. f., g.-d. art. sofísticii

sofisticii
SOFÍSTIC, -Ă, sofistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre raționamente, teorii etc.) întemeiat pe sofisme; p. gener. (despre afirmații, argumente etc.) fals, eronat. 2. S. f. Denaturare (intenționată) a unui silogism, a unui raționament, a unei afirmații, adesea cu scopul de a înșela; argumentație falsă. – Din fr. sophistique, lat. sophisticus.

DOOM

sofístic adj. m., pl. sofístici; f. sofístică, pl. sofístice

sofisticii
SOFÍSTIC, -Ă, sofistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre raționamente, teorii etc.) întemeiat pe sofisme; p. gener. (despre afirmații, argumente etc.) fals, eronat. 2. S. f. Denaturare (intenționată) a unui silogism, a unui raționament, a unei afirmații, adesea cu scopul de a înșela; argumentație falsă. – Din fr. sophistique, lat. sophisticus.

DOOM

sofístică s. f., g.-d. art. sofísticii

sofisticile
SOFÍSTIC, -Ă, sofistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre raționamente, teorii etc.) întemeiat pe sofisme; p. gener. (despre afirmații, argumente etc.) fals, eronat. 2. S. f. Denaturare (intenționată) a unui silogism, a unui raționament, a unei afirmații, adesea cu scopul de a înșela; argumentație falsă. – Din fr. sophistique, lat. sophisticus.

DOOM

sofístică s. f., g.-d. art. sofísticii

sofisticilor
SOFÍSTIC, -Ă, sofistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre raționamente, teorii etc.) întemeiat pe sofisme; p. gener. (despre afirmații, argumente etc.) fals, eronat. 2. S. f. Denaturare (intenționată) a unui silogism, a unui raționament, a unei afirmații, adesea cu scopul de a înșela; argumentație falsă. – Din fr. sophistique, lat. sophisticus.

DOOM

sofístic adj. m., pl. sofístici; f. sofístică, pl. sofístice

sofisticilor
SOFÍSTIC, -Ă, sofistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre raționamente, teorii etc.) întemeiat pe sofisme; p. gener. (despre afirmații, argumente etc.) fals, eronat. 2. S. f. Denaturare (intenționată) a unui silogism, a unui raționament, a unei afirmații, adesea cu scopul de a înșela; argumentație falsă. – Din fr. sophistique, lat. sophisticus.

DOOM

sofístică s. f., g.-d. art. sofísticii

sofisticul
SOFÍSTIC, -Ă, sofistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre raționamente, teorii etc.) întemeiat pe sofisme; p. gener. (despre afirmații, argumente etc.) fals, eronat. 2. S. f. Denaturare (intenționată) a unui silogism, a unui raționament, a unei afirmații, adesea cu scopul de a înșela; argumentație falsă. – Din fr. sophistique, lat. sophisticus.

DOOM

sofístic adj. m., pl. sofístici; f. sofístică, pl. sofístice

sofisticului
SOFÍSTIC, -Ă, sofistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre raționamente, teorii etc.) întemeiat pe sofisme; p. gener. (despre afirmații, argumente etc.) fals, eronat. 2. S. f. Denaturare (intenționată) a unui silogism, a unui raționament, a unei afirmații, adesea cu scopul de a înșela; argumentație falsă. – Din fr. sophistique, lat. sophisticus.

DOOM

sofístic adj. m., pl. sofístici; f. sofístică, pl. sofístice

sofisticând
SOFISTICÁ, sofistichez, vb. I. Tranz. 1. A folosi în mod conștient raționamente false, care denaturează adevărul. 2. A da un caracter căutat, artificial, complicat sau prețios. – Din fr. sophistiquer.

DOOM

sofisticá (a ~) vb., ind. prez. 3 sofisticheáză

sofisticînd
SOFISTICÁ, sofistichez, vb. I. Tranz. 1. A folosi în mod conștient raționamente false, care denaturează adevărul. 2. A da un caracter căutat, artificial, complicat sau prețios. – Din fr. sophistiquer.

DOOM

sofisticá (a ~) vb., ind. prez. 3 sofisticheáză

sofisticări
SOFISTICÁRE, sofisticări, s. f. Acțiunea de a sofistica și rezultatul ei; rafinament căutat, artificial, prețios. – V. sofistica.

DOOM

sofisticáre s. f., g.-d. art. sofisticắrii; pl. sofisticắri

sofisticăria
SOFISTICĂRÍE, sofisticării, s. f. (Fam.) Faptul de a uza (și de a abuza) de sofisme; argumentație, afirmație plină de sofisme, falsă. – Din fr. sophistiquerie.

DOOM

sofisticăríe (fam.) s. f., art. sofisticăria, g.-d. art. sofisticăriei; pl. sofisticăríi, art. sofisticăríile

sofisticărie
SOFISTICĂRÍE, sofisticării, s. f. (Fam.) Faptul de a uza (și de a abuza) de sofisme; argumentație, afirmație plină de sofisme, falsă. – Din fr. sophistiquerie.

DOOM

sofisticăríe (fam.) s. f., art. sofisticăria, g.-d. art. sofisticăriei; pl. sofisticăríi, art. sofisticăríile

sofisticăriei
SOFISTICĂRÍE, sofisticării, s. f. (Fam.) Faptul de a uza (și de a abuza) de sofisme; argumentație, afirmație plină de sofisme, falsă. – Din fr. sophistiquerie.

DOOM

sofisticăríe (fam.) s. f., art. sofisticăria, g.-d. art. sofisticăriei; pl. sofisticăríi, art. sofisticăríile

sofisticării
SOFISTICÁRE, sofisticări, s. f. Acțiunea de a sofistica și rezultatul ei; rafinament căutat, artificial, prețios. – V. sofistica.

DOOM

sofisticáre s. f., g.-d. art. sofisticắrii; pl. sofisticắri

sofisticării
SOFISTICĂRÍE, sofisticării, s. f. (Fam.) Faptul de a uza (și de a abuza) de sofisme; argumentație, afirmație plină de sofisme, falsă. – Din fr. sophistiquerie.

DOOM

sofisticăríe (fam.) s. f., art. sofisticăria, g.-d. art. sofisticăriei; pl. sofisticăríi, art. sofisticăríile

sofisticăriile
SOFISTICĂRÍE, sofisticării, s. f. (Fam.) Faptul de a uza (și de a abuza) de sofisme; argumentație, afirmație plină de sofisme, falsă. – Din fr. sophistiquerie.

DOOM

sofisticăríe (fam.) s. f., art. sofisticăria, g.-d. art. sofisticăriei; pl. sofisticăríi, art. sofisticăríile

sofisticăriilor
SOFISTICĂRÍE, sofisticării, s. f. (Fam.) Faptul de a uza (și de a abuza) de sofisme; argumentație, afirmație plină de sofisme, falsă. – Din fr. sophistiquerie.

DOOM

sofisticăríe (fam.) s. f., art. sofisticăria, g.-d. art. sofisticăriei; pl. sofisticăríi, art. sofisticăríile

sofisticările
SOFISTICÁRE, sofisticări, s. f. Acțiunea de a sofistica și rezultatul ei; rafinament căutat, artificial, prețios. – V. sofistica.

DOOM

sofisticáre s. f., g.-d. art. sofisticắrii; pl. sofisticắri

sofisticărilor
SOFISTICÁRE, sofisticări, s. f. Acțiunea de a sofistica și rezultatul ei; rafinament căutat, artificial, prețios. – V. sofistica.

DOOM

sofisticáre s. f., g.-d. art. sofisticắrii; pl. sofisticắri

sofistul
SOFÍST, -Ă, sofiști, -ste, s. m. și f. 1. (La m.) Denumire dată în Grecia antică, în perioada clasică (sec. V î. H.) profesorilor (plătiți) de retorică și de filosofie, care foloseau ca metodă de discuție argumentarea sofistică. 2. S. m. și f. P. gener. Persoană care folosește sofismele, argumentație sofistică. – Din fr. sophiste, lat. sophista.

DOOM

sofístă s. f., g.-d. art. sofístei; pl. sofíste

sofistului
SOFÍST, -Ă, sofiști, -ste, s. m. și f. 1. (La m.) Denumire dată în Grecia antică, în perioada clasică (sec. V î. H.) profesorilor (plătiți) de retorică și de filosofie, care foloseau ca metodă de discuție argumentarea sofistică. 2. S. m. și f. P. gener. Persoană care folosește sofismele, argumentație sofistică. – Din fr. sophiste, lat. sophista.

DOOM

sofístă s. f., g.-d. art. sofístei; pl. sofíste

sofit
sofít (-te), s. n. – Intrados. – Var. sufit. It. soffito (Candrea), în parte prin intermediul ngr. σοφίτα.

sofita
SUFÍTĂ² s. f. v. sofită.

DOOM

sofítă (lampă) s. f., g.-d. art. sofítei; pl. sofíte

sofite
SUFÍTĂ² s. f. v. sofită.

DOOM

sofítă (lampă) s. f., g.-d. art. sofítei; pl. sofíte

sofitei
SUFÍTĂ² s. f. v. sofită.

DOOM

sofítă (lampă) s. f., g.-d. art. sofítei; pl. sofíte

sofitele
SUFÍTĂ² s. f. v. sofită.

DOOM

sofítă (lampă) s. f., g.-d. art. sofítei; pl. sofíte

sofitelor
SUFÍTĂ² s. f. v. sofită.

DOOM

sofítă (lampă) s. f., g.-d. art. sofítei; pl. sofíte

sofiști
SOFÍST, -Ă, sofiști, -ste, s. m. și f. 1. (La m.) Denumire dată în Grecia antică, în perioada clasică (sec. V î. H.) profesorilor (plătiți) de retorică și de filosofie, care foloseau ca metodă de discuție argumentarea sofistică. 2. S. m. și f. P. gener. Persoană care folosește sofismele, argumentație sofistică. – Din fr. sophiste, lat. sophista.

DOOM

sofístă s. f., g.-d. art. sofístei; pl. sofíste

sofiștii
SOFÍST, -Ă, sofiști, -ste, s. m. și f. 1. (La m.) Denumire dată în Grecia antică, în perioada clasică (sec. V î. H.) profesorilor (plătiți) de retorică și de filosofie, care foloseau ca metodă de discuție argumentarea sofistică. 2. S. m. și f. P. gener. Persoană care folosește sofismele, argumentație sofistică. – Din fr. sophiste, lat. sophista.

DOOM

sofístă s. f., g.-d. art. sofístei; pl. sofíste

sofiștilor
SOFÍST, -Ă, sofiști, -ste, s. m. și f. 1. (La m.) Denumire dată în Grecia antică, în perioada clasică (sec. V î. H.) profesorilor (plătiți) de retorică și de filosofie, care foloseau ca metodă de discuție argumentarea sofistică. 2. S. m. și f. P. gener. Persoană care folosește sofismele, argumentație sofistică. – Din fr. sophiste, lat. sophista.

DOOM

sofístă s. f., g.-d. art. sofístei; pl. sofíste

sofora
SOFÓRĂ s.f. Arbore din Extremul Orient cu frunziș bogat, care înflorește târziu, cultivat ca plantă ornamentală; salcâm japonez. [< fr., lat. sophora].

sofore
SOFÓRĂ s.f. Arbore din Extremul Orient cu frunziș bogat, care înflorește târziu, cultivat ca plantă ornamentală; salcâm japonez. [< fr., lat. sophora].

soforei
SOFÓRĂ s.f. Arbore din Extremul Orient cu frunziș bogat, care înflorește târziu, cultivat ca plantă ornamentală; salcâm japonez. [< fr., lat. sophora].

soforele
SOFÓRĂ s.f. Arbore din Extremul Orient cu frunziș bogat, care înflorește târziu, cultivat ca plantă ornamentală; salcâm japonez. [< fr., lat. sophora].

soforelor
SOFÓRĂ s.f. Arbore din Extremul Orient cu frunziș bogat, care înflorește târziu, cultivat ca plantă ornamentală; salcâm japonez. [< fr., lat. sophora].

sofra
SOFRÁ, sofrale, s. f. (Înv.) Masă mică, circulară și foarte joasă, la care se mânca stând pe divan. – Din tc. sofra.

DOOM

sofrá (înv.) (so-fra) s. f., art. sofráua, g.-d. art. sofrálei; pl. sofrále, art. sofrálele

sofragerie
SUFRAGERÍE, sufragerii, s. f. Cameră special amenajată și mobilată în care se servește masa. ♦ Mobilierul pentru această cameră. [Var.: sofrageríe s. f.] – Sufragiu¹ + suf. -ărie.

DOOM

sufrageríe (su-fra-) s. f., art. sufragería, g.-d. art. sufrageríei; pl. sufrageríi, art. sufrageríile (-ri-i-)

sofragiu
SOFRAGÍU s. m. v. sufragiu¹.

sofrale
SOFRÁ, sofrale, s. f. (Înv.) Masă mică, circulară și foarte joasă, la care se mânca stând pe divan. – Din tc. sofra.

DOOM

sofrá (înv.) (so-fra) s. f., art. sofráua, g.-d. art. sofrálei; pl. sofrále, art. sofrálele

sofralei
SOFRÁ, sofrale, s. f. (Înv.) Masă mică, circulară și foarte joasă, la care se mânca stând pe divan. – Din tc. sofra.

DOOM

sofrá (înv.) (so-fra) s. f., art. sofráua, g.-d. art. sofrálei; pl. sofrále, art. sofrálele

sofralele
SOFRÁ, sofrale, s. f. (Înv.) Masă mică, circulară și foarte joasă, la care se mânca stând pe divan. – Din tc. sofra.

DOOM

sofrá (înv.) (so-fra) s. f., art. sofráua, g.-d. art. sofrálei; pl. sofrále, art. sofrálele

sofralelor
SOFRÁ, sofrale, s. f. (Înv.) Masă mică, circulară și foarte joasă, la care se mânca stând pe divan. – Din tc. sofra.

DOOM

sofrá (înv.) (so-fra) s. f., art. sofráua, g.-d. art. sofrálei; pl. sofrále, art. sofrálele

sofraua
SOFRÁ, sofrale, s. f. (Înv.) Masă mică, circulară și foarte joasă, la care se mânca stând pe divan. – Din tc. sofra.

DOOM

sofrá (înv.) (so-fra) s. f., art. sofráua, g.-d. art. sofrálei; pl. sofrále, art. sofrálele

soft
SOFT², softuri, s. n. (Inform.; fam.) Software. – Abr. de la soft[ware].

DOOM

soft² (software) s.n., pl. sófturi

softul
SOFT², softuri, s. n. (Inform.; fam.) Software. – Abr. de la soft[ware].

DOOM

soft² (software) s.n., pl. sófturi

softului
SOFT², softuri, s. n. (Inform.; fam.) Software. – Abr. de la soft[ware].

DOOM

soft² (software) s.n., pl. sófturi

softuri
SOFT², softuri, s. n. (Inform.; fam.) Software. – Abr. de la soft[ware].

DOOM

soft² (software) s.n., pl. sófturi

softurile
SOFT², softuri, s. n. (Inform.; fam.) Software. – Abr. de la soft[ware].

DOOM

soft² (software) s.n., pl. sófturi

softurilor
SOFT², softuri, s. n. (Inform.; fam.) Software. – Abr. de la soft[ware].

DOOM

soft² (software) s.n., pl. sófturi

software
SOFTWARE s. n. (Inform.) Set de informații necesare funcționării unui computer (sistemul de operare, limbaje de programare, programe-aplicații etc.); soft². [Pr.: softŭer] – Cuv. engl.

DOOM

sóftware (angl.) [ware pron. ŭer] (soft-ware) s. n.

sofă
SÓFĂ s. f. v. sofa.

soharici
SOHARÍCI, soharici, s. m. (Înv.) Sortiment de pesmet negru și tare, pentru soldați. – Cf. rus. suhari.

DOOM

!soharíci (înv.) s. m., pl. soharíci

soharicii
SOHARÍCI, soharici, s. m. (Înv.) Sortiment de pesmet negru și tare, pentru soldați. – Cf. rus. suhari.

DOOM

!soharíci (înv.) s. m., pl. soharíci

soharicilor
SOHARÍCI, soharici, s. m. (Înv.) Sortiment de pesmet negru și tare, pentru soldați. – Cf. rus. suhari.

DOOM

!soharíci (înv.) s. m., pl. soharíci

sohariciul
SOHARÍCI, soharici, s. m. (Înv.) Sortiment de pesmet negru și tare, pentru soldați. – Cf. rus. suhari.

DOOM

!soharíci (înv.) s. m., pl. soharíci

sohariciului
SOHARÍCI, soharici, s. m. (Înv.) Sortiment de pesmet negru și tare, pentru soldați. – Cf. rus. suhari.

DOOM

!soharíci (înv.) s. m., pl. soharíci

sohat
SUHÁT, suhaturi, s. n. 1. Loc de pășune (mai ales pentru vite mari); izlaz, imaș. Auzeam talanga vitelor mănăstirești de la suhat. SADOVEANU, O. VI 527. Marele braț al Dunării... curge cale de cinci poște între deșertul pururea-nsetat al Bărăganului și suhaturile mlăștinoase ale ostrovului Balta. VLAHUȚĂ, O. A. II 121. Sînt vreo cinci-șese zile de cînd a fost să ducă vițeii la suhat. CREANGĂ, P. 14. 2. (Regional) Apă puțin adîncă (unde se adapă vitele). S-a dus cu căruța la suhat să se scalde. ȘEZ. XIX 44. – Variantă: (regional) sohát (ODOBESCU, S. III 16) s. n.

sohodol
SOHODÓL, sohodoale, s. n. (Reg.) Vale seacă în regiuni calcaroase. – Din sl. sohodolŭ.

soi
SOI³, soiuri, s. n. Grup de plante sau de animale care aparțin aceleiași specii ori varietăți, cu anumite însușiri morfologice sau fiziologice ereditare comune; plantă sau animal care aparține unui asemenea grup. – Loc. adj. De soi = de bună calitate, ales. ♦ (Fam.) Varietate, gen, fel, categorie de oameni sau de obiecte. – Din tc. soy.

soi
SOI¹, soaie, s. n. (Pop.) Strat de murdărie depus pe obiecte; slin. – Et. nec. Cf. zoaie.

DOOM

soí³ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. soiésc, imperf. 3 sg. soiá; conj. prez. 3 să soiáscă

soi
SOÍ², soiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) murdări, a (se) umple cu soi¹. – Din soi¹.

soia
SOÍ², soiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) murdări, a (se) umple cu soi¹. – Din soi¹.

soia
SÓIA s. f. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori mici, albe sau violete și cu fructul în formă de păstaie, având semințele bogate îii grăsimi și protide, folosite în industria alimentară, în farmacie etc. (Glycine hispida). – Din fr. soja, soya, germ. Soja.

DOOM

sóia s. f., g.-d. art. sóiei

soiai
SOÍ², soiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) murdări, a (se) umple cu soi¹. – Din soi¹.

soiam
SOÍ², soiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) murdări, a (se) umple cu soi¹. – Din soi¹.

soiască
SOÍ², soiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) murdări, a (se) umple cu soi¹. – Din soi¹.

soiau
SOÍ², soiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) murdări, a (se) umple cu soi¹. – Din soi¹.

soiați
SOÍ², soiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) murdări, a (se) umple cu soi¹. – Din soi¹.

soiei
SÓIA s. f. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori mici, albe sau violete și cu fructul în formă de păstaie, având semințele bogate îii grăsimi și protide, folosite în industria alimentară, în farmacie etc. (Glycine hispida). – Din fr. soja, soya, germ. Soja.

DOOM

sóia s. f., g.-d. art. sóiei

soiesc
SOÍ², soiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) murdări, a (se) umple cu soi¹. – Din soi¹.

soiește
SOÍ², soiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) murdări, a (se) umple cu soi¹. – Din soi¹.

soiești
SOÍ², soiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) murdări, a (se) umple cu soi¹. – Din soi¹.

soii
SOÍ², soiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) murdări, a (se) umple cu soi¹. – Din soi¹.

soileală
soileală, soileli s. f. somn

soileanu
soileanu s. invar. soileală.

soilescovici
soilescovici s. invar. v. soileală.

soilescu
soilescu s. invar. v. soileală.

soili
soilí (-lésc, -ít), vb. – (Arg.) A dormi. – Var. suili. Origine incertă. Se consideră der. din țig. sov, part. suto „a dormi” (Graur 187; Juilland 174); dar această explicație este insuficientă cf. Vasiliu, GS, VII, 125. Cuvîntul ne apare cu sensuri foarte diferite și în general prost definite, ca de pildă „a se îmbăta” sau „a se îndrăgosti” sau „a pierde timpul”. Ar putea fi vb. soi „a murdări”, cu suf. expresiv -li și cu sensul special de „a ejacula”.

soilire
soilí (-lésc, -ít), vb. – (Arg.) A dormi. – Var. suili. Origine incertă. Se consideră der. din țig. sov, part. suto „a dormi” (Graur 187; Juilland 174); dar această explicație este insuficientă cf. Vasiliu, GS, VII, 125. Cuvîntul ne apare cu sensuri foarte diferite și în general prost definite, ca de pildă „a se îmbăta” sau „a se îndrăgosti” sau „a pierde timpul”. Ar putea fi vb. soi „a murdări”, cu suf. expresiv -li și cu sensul special de „a ejacula”.

soim
SOÍ², soiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) murdări, a (se) umple cu soi¹. – Din soi¹.

soind
SOÍ², soiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) murdări, a (se) umple cu soi¹. – Din soi¹.

soioasa
SOIÓS, -OÁSĂ, soioși, -oase, adj. Mânjit, murdar (cu pete de grăsime); slinos. – Soi¹ + suf. -os.

DOOM

soiós adj. m., pl. soióși; f. soioásă, pl. soioáse

soioase
SOIÓS, -OÁSĂ, soioși, -oase, adj. Mânjit, murdar (cu pete de grăsime); slinos. – Soi¹ + suf. -os.

DOOM

soiós adj. m., pl. soióși; f. soioásă, pl. soioáse

soioasei
SOIÓS, -OÁSĂ, soioși, -oase, adj. Mânjit, murdar (cu pete de grăsime); slinos. – Soi¹ + suf. -os.

DOOM

soiós adj. m., pl. soióși; f. soioásă, pl. soioáse

soioasele
SOIÓS, -OÁSĂ, soioși, -oase, adj. Mânjit, murdar (cu pete de grăsime); slinos. – Soi¹ + suf. -os.

DOOM

soiós adj. m., pl. soióși; f. soioásă, pl. soioáse

soioaselor
SOIÓS, -OÁSĂ, soioși, -oase, adj. Mânjit, murdar (cu pete de grăsime); slinos. – Soi¹ + suf. -os.

DOOM

soiós adj. m., pl. soióși; f. soioásă, pl. soioáse

soios
SOIÓS, -OÁSĂ, soioși, -oase, adj. Mânjit, murdar (cu pete de grăsime); slinos. – Soi¹ + suf. -os.

DOOM

soiós adj. m., pl. soióși; f. soioásă, pl. soioáse

soiosul
SOIÓS, -OÁSĂ, soioși, -oase, adj. Mânjit, murdar (cu pete de grăsime); slinos. – Soi¹ + suf. -os.

DOOM

soiós adj. m., pl. soióși; f. soioásă, pl. soioáse

soiosului
SOIÓS, -OÁSĂ, soioși, -oase, adj. Mânjit, murdar (cu pete de grăsime); slinos. – Soi¹ + suf. -os.

DOOM

soiós adj. m., pl. soióși; f. soioásă, pl. soioáse

soioși
SOIÓS, -OÁSĂ, soioși, -oase, adj. Mânjit, murdar (cu pete de grăsime); slinos. – Soi¹ + suf. -os.

DOOM

soiós adj. m., pl. soióși; f. soioásă, pl. soioáse

soioșii
SOIÓS, -OÁSĂ, soioși, -oase, adj. Mânjit, murdar (cu pete de grăsime); slinos. – Soi¹ + suf. -os.

DOOM

soiós adj. m., pl. soióși; f. soioásă, pl. soioáse

soioșilor
SOIÓS, -OÁSĂ, soioși, -oase, adj. Mânjit, murdar (cu pete de grăsime); slinos. – Soi¹ + suf. -os.

DOOM

soiós adj. m., pl. soióși; f. soioásă, pl. soioáse

soir
BONSOÁR interj. Cuvânt de salut echivalent cu bună seara. [Scris și: bon soir] – Din fr. bonsoir.

DOOM

bonsoár (fam.) (-soar) interj., s. n.

soire
SOÍ², soiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) murdări, a (se) umple cu soi¹. – Din soi¹.

soire
SOÍ², soiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) murdări, a (se) umple cu soi¹. – Din soi¹.

soiră
SOÍ², soiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) murdări, a (se) umple cu soi¹. – Din soi¹.

soirăm
SOÍ², soiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) murdări, a (se) umple cu soi¹. – Din soi¹.

soirăți
SOÍ², soiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) murdări, a (se) umple cu soi¹. – Din soi¹.

soise
SOÍ², soiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) murdări, a (se) umple cu soi¹. – Din soi¹.

soisem
SOÍ², soiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) murdări, a (se) umple cu soi¹. – Din soi¹.

soiseră
SOÍ², soiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) murdări, a (se) umple cu soi¹. – Din soi¹.

soiserăm
SOÍ², soiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) murdări, a (se) umple cu soi¹. – Din soi¹.

soiserăți
SOÍ², soiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) murdări, a (se) umple cu soi¹. – Din soi¹.

soiseși
SOÍ², soiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) murdări, a (se) umple cu soi¹. – Din soi¹.

soiseți
SOÍ², soiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) murdări, a (se) umple cu soi¹. – Din soi¹.

soit
SOÍ², soiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) murdări, a (se) umple cu soi¹. – Din soi¹.

soit
SOÍT s. n. (Rar) Înnobilarea unei rase de animale. Puțini cultivatori s-au ocupat pînă acum cu soitul (îmbunătățirea vitelor). I. IONESCU, P. 234.

soitar
SOITARÍU, soitarii, s. m. Fiecare dintre cei patru măscărici ai domnilor (fanarioți) din Țările Române, care însoțeau pe domn la parade, la petreceri etc. [Var.: soitár, (înv.) suitár s. m.] – Din tc. soytari.

DOOM

soitaríu (soi-) s. m., art. soitaríul; pl. soitaríi, art. soitaríii (-ri-ii)

soitari
SOITARÍU, soitarii, s. m. Fiecare dintre cei patru măscărici ai domnilor (fanarioți) din Țările Române, care însoțeau pe domn la parade, la petreceri etc. [Var.: soitár, (înv.) suitár s. m.] – Din tc. soytari.

DOOM

soitaríu (soi-) s. m., art. soitaríul; pl. soitaríi, art. soitaríii (-ri-ii)

soitarii
SOITARÍU, soitarii, s. m. Fiecare dintre cei patru măscărici ai domnilor (fanarioți) din Țările Române, care însoțeau pe domn la parade, la petreceri etc. [Var.: soitár, (înv.) suitár s. m.] – Din tc. soytari.

DOOM

soitaríu (soi-) s. m., art. soitaríul; pl. soitaríi, art. soitaríii (-ri-ii)

soitarilor
SOITARÍU, soitarii, s. m. Fiecare dintre cei patru măscărici ai domnilor (fanarioți) din Țările Române, care însoțeau pe domn la parade, la petreceri etc. [Var.: soitár, (înv.) suitár s. m.] – Din tc. soytari.

DOOM

soitaríu (soi-) s. m., art. soitaríul; pl. soitaríi, art. soitaríii (-ri-ii)

soitariu
SOITARÍU, soitarii, s. m. Fiecare dintre cei patru măscărici ai domnilor (fanarioți) din Țările Române, care însoțeau pe domn la parade, la petreceri etc. [Var.: soitár, (înv.) suitár s. m.] – Din tc. soytari.

DOOM

soitaríu (soi-) s. m., art. soitaríul; pl. soitaríi, art. soitaríii (-ri-ii)

soitarul
SOITARÍU, soitarii, s. m. Fiecare dintre cei patru măscărici ai domnilor (fanarioți) din Țările Române, care însoțeau pe domn la parade, la petreceri etc. [Var.: soitár, (înv.) suitár s. m.] – Din tc. soytari.

DOOM

soitaríu (soi-) s. m., art. soitaríul; pl. soitaríi, art. soitaríii (-ri-ii)

soitarului
SOITARÍU, soitarii, s. m. Fiecare dintre cei patru măscărici ai domnilor (fanarioți) din Țările Române, care însoțeau pe domn la parade, la petreceri etc. [Var.: soitár, (înv.) suitár s. m.] – Din tc. soytari.

DOOM

soitaríu (soi-) s. m., art. soitaríul; pl. soitaríi, art. soitaríii (-ri-ii)

soiul
SOI³, soiuri, s. n. Grup de plante sau de animale care aparțin aceleiași specii ori varietăți, cu anumite însușiri morfologice sau fiziologice ereditare comune; plantă sau animal care aparține unui asemenea grup. – Loc. adj. De soi = de bună calitate, ales. ♦ (Fam.) Varietate, gen, fel, categorie de oameni sau de obiecte. – Din tc. soy.

soiul
SOI¹, soaie, s. n. (Pop.) Strat de murdărie depus pe obiecte; slin. – Et. nec. Cf. zoaie.

DOOM

soí³ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. soiésc, imperf. 3 sg. soiá; conj. prez. 3 să soiáscă

soiului
SOI³, soiuri, s. n. Grup de plante sau de animale care aparțin aceleiași specii ori varietăți, cu anumite însușiri morfologice sau fiziologice ereditare comune; plantă sau animal care aparține unui asemenea grup. – Loc. adj. De soi = de bună calitate, ales. ♦ (Fam.) Varietate, gen, fel, categorie de oameni sau de obiecte. – Din tc. soy.

soiului
SOI¹, soaie, s. n. (Pop.) Strat de murdărie depus pe obiecte; slin. – Et. nec. Cf. zoaie.

DOOM

soí³ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. soiésc, imperf. 3 sg. soiá; conj. prez. 3 să soiáscă

soiuri
SOI³, soiuri, s. n. Grup de plante sau de animale care aparțin aceleiași specii ori varietăți, cu anumite însușiri morfologice sau fiziologice ereditare comune; plantă sau animal care aparține unui asemenea grup. – Loc. adj. De soi = de bună calitate, ales. ♦ (Fam.) Varietate, gen, fel, categorie de oameni sau de obiecte. – Din tc. soy.

soiurile
SOI³, soiuri, s. n. Grup de plante sau de animale care aparțin aceleiași specii ori varietăți, cu anumite însușiri morfologice sau fiziologice ereditare comune; plantă sau animal care aparține unui asemenea grup. – Loc. adj. De soi = de bună calitate, ales. ♦ (Fam.) Varietate, gen, fel, categorie de oameni sau de obiecte. – Din tc. soy.

soiurilor
SOI³, soiuri, s. n. Grup de plante sau de animale care aparțin aceleiași specii ori varietăți, cu anumite însușiri morfologice sau fiziologice ereditare comune; plantă sau animal care aparține unui asemenea grup. – Loc. adj. De soi = de bună calitate, ales. ♦ (Fam.) Varietate, gen, fel, categorie de oameni sau de obiecte. – Din tc. soy.

soiși
SOÍ², soiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) murdări, a (se) umple cu soi¹. – Din soi¹.

soiți
SOÍ², soiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) murdări, a (se) umple cu soi¹. – Din soi¹.

sol
SOL³, soli, s. m. Unitate monetară din Peru. – Din fr. sol.

DOOM

!sol² (emisar, vestitor, monedă peruană, soluție coloidală) s. m., pl. soli

sol
SOL⁵, soluri, s. n. 1. Strat afânat, moale și friabil de la suprafața scoarței pământești, care (împreună cu atmosfera din jur) constituie mediul de viață al plantelor; suprafața pământului; p. ext. pământ, teren. 2. (Și în sintagma exercițiu la sol) Probă de gimnastică executată la nivelul podelei. – Din fr. sol, lat. solum.

DOOM

sol³ (stratul superior al pământului, suprafața pământului) s. n., (feluri) pl. sóluri

sola
SÓLĂ¹, sole, s. f. Suprafață de teren cultivată cu aceeași specie de plante agricole, în cadrul unui asolament. – Din fr. sole.

DOOM

sólă s. f., g.-d. art. sólei; pl. sóle

solanacee
SOLANACÉE, solanacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate erbacee bianuale sau perene, caracterizate prin frunze simple, flori solitare sau grupate în inflorescențe și prin fructe bace sau capsule; (și la sg.) plantă care face parte din această familie; solanee. ◊ (Adjectival) Plantă solanacee. – Din fr. solanacée.

DOOM

solanacée s. f., art. solanacéea, g.-d. art. solanacéei; pl. solanacée

solanaceea
SOLANACÉE, solanacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate erbacee bianuale sau perene, caracterizate prin frunze simple, flori solitare sau grupate în inflorescențe și prin fructe bace sau capsule; (și la sg.) plantă care face parte din această familie; solanee. ◊ (Adjectival) Plantă solanacee. – Din fr. solanacée.

DOOM

solanacée s. f., art. solanacéea, g.-d. art. solanacéei; pl. solanacée

solanaceei
SOLANACÉE, solanacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate erbacee bianuale sau perene, caracterizate prin frunze simple, flori solitare sau grupate în inflorescențe și prin fructe bace sau capsule; (și la sg.) plantă care face parte din această familie; solanee. ◊ (Adjectival) Plantă solanacee. – Din fr. solanacée.

DOOM

solanacée s. f., art. solanacéea, g.-d. art. solanacéei; pl. solanacée

solanaceele
SOLANACÉE, solanacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate erbacee bianuale sau perene, caracterizate prin frunze simple, flori solitare sau grupate în inflorescențe și prin fructe bace sau capsule; (și la sg.) plantă care face parte din această familie; solanee. ◊ (Adjectival) Plantă solanacee. – Din fr. solanacée.

DOOM

solanacée s. f., art. solanacéea, g.-d. art. solanacéei; pl. solanacée

solanaceelor
SOLANACÉE, solanacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate erbacee bianuale sau perene, caracterizate prin frunze simple, flori solitare sau grupate în inflorescențe și prin fructe bace sau capsule; (și la sg.) plantă care face parte din această familie; solanee. ◊ (Adjectival) Plantă solanacee. – Din fr. solanacée.

DOOM

solanacée s. f., art. solanacéea, g.-d. art. solanacéei; pl. solanacée

solanee
SOLANÉE, solanee, s. f. (Bot.) Solanacee. – Din fr. solanée.

DOOM

solanée s. f., art. solanéea, g.-d. art. solanéei; pl. solanée

solaneea
SOLANÉE, solanee, s. f. (Bot.) Solanacee. – Din fr. solanée.

DOOM

solanée s. f., art. solanéea, g.-d. art. solanéei; pl. solanée

solaneei
SOLANÉE, solanee, s. f. (Bot.) Solanacee. – Din fr. solanée.

DOOM

solanée s. f., art. solanéea, g.-d. art. solanéei; pl. solanée

solaneele
SOLANÉE, solanee, s. f. (Bot.) Solanacee. – Din fr. solanée.

DOOM

solanée s. f., art. solanéea, g.-d. art. solanéei; pl. solanée

solaneelor
SOLANÉE, solanee, s. f. (Bot.) Solanacee. – Din fr. solanée.

DOOM

solanée s. f., art. solanéea, g.-d. art. solanéei; pl. solanée

solanina
SOLANÍNĂ s. f. Substanță extrasă din unele plante solanacee, cu acțiune toxică asupra organismului animal. – Din fr. solanine.

DOOM

solanínă s. f., g.-d. art. solanínei

solanine
SOLANÍNĂ s. f. Substanță extrasă din unele plante solanacee, cu acțiune toxică asupra organismului animal. – Din fr. solanine.

DOOM

solanínă s. f., g.-d. art. solanínei

solaninei
SOLANÍNĂ s. f. Substanță extrasă din unele plante solanacee, cu acțiune toxică asupra organismului animal. – Din fr. solanine.

DOOM

solanínă s. f., g.-d. art. solanínei

solanism
SOLANÍSM s.n. Intoxicație cu solanină. [Cf. fr. solanisme].

solanismul
SOLANÍSM s.n. Intoxicație cu solanină. [Cf. fr. solanisme].

solanismului
SOLANÍSM s.n. Intoxicație cu solanină. [Cf. fr. solanisme].

solanum
LĂSNICIÓR, lăsniciori, s. m. Plantă cu tulpina agățătoare, cu flori violete, cu fructe în formă de boabe roșii la maturitate, a cărei tulpină se întrebuințează în ceaiuri medicinale (Solanum dulcamara). – Cf. scr. lasina.

solar
SOLÁR², -Ă, solari, -e, adj. Care aparține Soarelui, emis de Soare, privitor la Soare; care este în raport cu Soarele. ◊ An solar = interval de timp în care se efectuează o revoluție completă a Pământului în jurul Soarelui. – Din fr. solaire, lat. solaris.

DOOM

solár¹ adj. m., pl. solári; f. soláră, pl. soláre

solar
SOLÁRIU, solarii, s. n. 1.. Teren sau încăpere (special amenajate) unde se fac băi de soare. 2. (Mai ales la pl.; în forma solar) Teren agricol, împrejmuit și acoperit cu folii transparente de polietilenă, pentru cultivarea legumelor și zarzavaturilor timpurii. [Var.: solár (pl. solare) s. n.] – Din fr., lat. solarium.

DOOM

soláriu (spațiu pentru băi de soare) [riu pron. riu] s. n., art. soláriul; pl. solárii, art. soláriile (-ri-i-)

solara
SOLÁR², -Ă, solari, -e, adj. Care aparține Soarelui, emis de Soare, privitor la Soare; care este în raport cu Soarele. ◊ An solar = interval de timp în care se efectuează o revoluție completă a Pământului în jurul Soarelui. – Din fr. solaire, lat. solaris.

DOOM

solár¹ adj. m., pl. solári; f. soláră, pl. soláre

solare
SOLÁR², -Ă, solari, -e, adj. Care aparține Soarelui, emis de Soare, privitor la Soare; care este în raport cu Soarele. ◊ An solar = interval de timp în care se efectuează o revoluție completă a Pământului în jurul Soarelui. – Din fr. solaire, lat. solaris.

DOOM

solár¹ adj. m., pl. solári; f. soláră, pl. soláre

solarei
SOLÁR², -Ă, solari, -e, adj. Care aparține Soarelui, emis de Soare, privitor la Soare; care este în raport cu Soarele. ◊ An solar = interval de timp în care se efectuează o revoluție completă a Pământului în jurul Soarelui. – Din fr. solaire, lat. solaris.

DOOM

solár¹ adj. m., pl. solári; f. soláră, pl. soláre

solarele
SOLÁR², -Ă, solari, -e, adj. Care aparține Soarelui, emis de Soare, privitor la Soare; care este în raport cu Soarele. ◊ An solar = interval de timp în care se efectuează o revoluție completă a Pământului în jurul Soarelui. – Din fr. solaire, lat. solaris.

DOOM

solár¹ adj. m., pl. solári; f. soláră, pl. soláre

solarelor
SOLÁR², -Ă, solari, -e, adj. Care aparține Soarelui, emis de Soare, privitor la Soare; care este în raport cu Soarele. ◊ An solar = interval de timp în care se efectuează o revoluție completă a Pământului în jurul Soarelui. – Din fr. solaire, lat. solaris.

DOOM

solár¹ adj. m., pl. solári; f. soláră, pl. soláre

solari
SOLÁR², -Ă, solari, -e, adj. Care aparține Soarelui, emis de Soare, privitor la Soare; care este în raport cu Soarele. ◊ An solar = interval de timp în care se efectuează o revoluție completă a Pământului în jurul Soarelui. – Din fr. solaire, lat. solaris.

DOOM

solár¹ adj. m., pl. solári; f. soláră, pl. soláre

solarigraf
SOLARIGRÁF, solarigrafe, s. n. Aparat pentru măsurarea și înregistrarea radiației solare globale; solarimetru. – Din fr. solarigraphe.

DOOM

solarigráf (-ri-graf) s. n., pl. solarigráfe

solarigrafe
SOLARIGRÁF, solarigrafe, s. n. Aparat pentru măsurarea și înregistrarea radiației solare globale; solarimetru. – Din fr. solarigraphe.

DOOM

solarigráf (-ri-graf) s. n., pl. solarigráfe

solarigrafele
SOLARIGRÁF, solarigrafe, s. n. Aparat pentru măsurarea și înregistrarea radiației solare globale; solarimetru. – Din fr. solarigraphe.

DOOM

solarigráf (-ri-graf) s. n., pl. solarigráfe

solarigrafelor
SOLARIGRÁF, solarigrafe, s. n. Aparat pentru măsurarea și înregistrarea radiației solare globale; solarimetru. – Din fr. solarigraphe.

DOOM

solarigráf (-ri-graf) s. n., pl. solarigráfe

solarigraful
SOLARIGRÁF, solarigrafe, s. n. Aparat pentru măsurarea și înregistrarea radiației solare globale; solarimetru. – Din fr. solarigraphe.

DOOM

solarigráf (-ri-graf) s. n., pl. solarigráfe

solarigrafului
SOLARIGRÁF, solarigrafe, s. n. Aparat pentru măsurarea și înregistrarea radiației solare globale; solarimetru. – Din fr. solarigraphe.

DOOM

solarigráf (-ri-graf) s. n., pl. solarigráfe

solarii
SOLÁR², -Ă, solari, -e, adj. Care aparține Soarelui, emis de Soare, privitor la Soare; care este în raport cu Soarele. ◊ An solar = interval de timp în care se efectuează o revoluție completă a Pământului în jurul Soarelui. – Din fr. solaire, lat. solaris.

DOOM

solár¹ adj. m., pl. solári; f. soláră, pl. soláre

solarii
SOLÁRIU, solarii, s. n. 1.. Teren sau încăpere (special amenajate) unde se fac băi de soare. 2. (Mai ales la pl.; în forma solar) Teren agricol, împrejmuit și acoperit cu folii transparente de polietilenă, pentru cultivarea legumelor și zarzavaturilor timpurii. [Var.: solár (pl. solare) s. n.] – Din fr., lat. solarium.

DOOM

soláriu (spațiu pentru băi de soare) [riu pron. riu] s. n., art. soláriul; pl. solárii, art. soláriile (-ri-i-)

solariile
SOLÁRIU, solarii, s. n. 1.. Teren sau încăpere (special amenajate) unde se fac băi de soare. 2. (Mai ales la pl.; în forma solar) Teren agricol, împrejmuit și acoperit cu folii transparente de polietilenă, pentru cultivarea legumelor și zarzavaturilor timpurii. [Var.: solár (pl. solare) s. n.] – Din fr., lat. solarium.

DOOM

soláriu (spațiu pentru băi de soare) [riu pron. riu] s. n., art. soláriul; pl. solárii, art. soláriile (-ri-i-)

solariilor
SOLÁRIU, solarii, s. n. 1.. Teren sau încăpere (special amenajate) unde se fac băi de soare. 2. (Mai ales la pl.; în forma solar) Teren agricol, împrejmuit și acoperit cu folii transparente de polietilenă, pentru cultivarea legumelor și zarzavaturilor timpurii. [Var.: solár (pl. solare) s. n.] – Din fr., lat. solarium.

DOOM

soláriu (spațiu pentru băi de soare) [riu pron. riu] s. n., art. soláriul; pl. solárii, art. soláriile (-ri-i-)

solarilor
SOLÁR², -Ă, solari, -e, adj. Care aparține Soarelui, emis de Soare, privitor la Soare; care este în raport cu Soarele. ◊ An solar = interval de timp în care se efectuează o revoluție completă a Pământului în jurul Soarelui. – Din fr. solaire, lat. solaris.

DOOM

solár¹ adj. m., pl. solári; f. soláră, pl. soláre

solarimetre
SOLARIMÉTRU, solarimetre, s. n. Solarigraf. – Din fr. solarimètre.

DOOM

solarimétru (-me-tru) s. n., art. solarimétrul; pl. solarimétre

solarimetrele
SOLARIMÉTRU, solarimetre, s. n. Solarigraf. – Din fr. solarimètre.

DOOM

solarimétru (-me-tru) s. n., art. solarimétrul; pl. solarimétre

solarimetrelor
SOLARIMÉTRU, solarimetre, s. n. Solarigraf. – Din fr. solarimètre.

DOOM

solarimétru (-me-tru) s. n., art. solarimétrul; pl. solarimétre

solarimetru
SOLARIMÉTRU, solarimetre, s. n. Solarigraf. – Din fr. solarimètre.

DOOM

solarimétru (-me-tru) s. n., art. solarimétrul; pl. solarimétre

solarimetrul
SOLARIMÉTRU, solarimetre, s. n. Solarigraf. – Din fr. solarimètre.

DOOM

solarimétru (-me-tru) s. n., art. solarimétrul; pl. solarimétre

solarimetrului
SOLARIMÉTRU, solarimetre, s. n. Solarigraf. – Din fr. solarimètre.

DOOM

solarimétru (-me-tru) s. n., art. solarimétrul; pl. solarimétre

solariu
SOLÁRIU, solarii, s. n. 1.. Teren sau încăpere (special amenajate) unde se fac băi de soare. 2. (Mai ales la pl.; în forma solar) Teren agricol, împrejmuit și acoperit cu folii transparente de polietilenă, pentru cultivarea legumelor și zarzavaturilor timpurii. [Var.: solár (pl. solare) s. n.] – Din fr., lat. solarium.

DOOM

soláriu (spațiu pentru băi de soare) [riu pron. riu] s. n., art. soláriul; pl. solárii, art. soláriile (-ri-i-)

solariul
SOLÁRIU, solarii, s. n. 1.. Teren sau încăpere (special amenajate) unde se fac băi de soare. 2. (Mai ales la pl.; în forma solar) Teren agricol, împrejmuit și acoperit cu folii transparente de polietilenă, pentru cultivarea legumelor și zarzavaturilor timpurii. [Var.: solár (pl. solare) s. n.] – Din fr., lat. solarium.

DOOM

soláriu (spațiu pentru băi de soare) [riu pron. riu] s. n., art. soláriul; pl. solárii, art. soláriile (-ri-i-)

solariului
SOLÁRIU, solarii, s. n. 1.. Teren sau încăpere (special amenajate) unde se fac băi de soare. 2. (Mai ales la pl.; în forma solar) Teren agricol, împrejmuit și acoperit cu folii transparente de polietilenă, pentru cultivarea legumelor și zarzavaturilor timpurii. [Var.: solár (pl. solare) s. n.] – Din fr., lat. solarium.

DOOM

soláriu (spațiu pentru băi de soare) [riu pron. riu] s. n., art. soláriul; pl. solárii, art. soláriile (-ri-i-)

solarizare
SOLARIZÁRE, solarizări, s. f. Supraexpunere puternică a unei plăci sau a unui film fotografic. – După fr. solarisation.

solarizarea
SOLARIZÁRE, solarizări, s. f. Supraexpunere puternică a unei plăci sau a unui film fotografic. – După fr. solarisation.

solarizația
SOLARIZÁȚIE s.f. Solarizare. [Gen. -iei. / < fr. solarisation].

solarizație
SOLARIZÁȚIE s.f. Solarizare. [Gen. -iei. / < fr. solarisation].

solarizației
SOLARIZÁȚIE s.f. Solarizare. [Gen. -iei. / < fr. solarisation].

solarizații
SOLARIZÁȚIE s.f. Solarizare. [Gen. -iei. / < fr. solarisation].

solarizațiile
SOLARIZÁȚIE s.f. Solarizare. [Gen. -iei. / < fr. solarisation].

solarizațiilor
SOLARIZÁȚIE s.f. Solarizare. [Gen. -iei. / < fr. solarisation].

solarizări
SOLARIZÁRE, solarizări, s. f. Supraexpunere puternică a unei plăci sau a unui film fotografic. – După fr. solarisation.

solarizării
SOLARIZÁRE, solarizări, s. f. Supraexpunere puternică a unei plăci sau a unui film fotografic. – După fr. solarisation.

solarizările
SOLARIZÁRE, solarizări, s. f. Supraexpunere puternică a unei plăci sau a unui film fotografic. – După fr. solarisation.

solarizărilor
SOLARIZÁRE, solarizări, s. f. Supraexpunere puternică a unei plăci sau a unui film fotografic. – După fr. solarisation.

solarul
SOLÁR², -Ă, solari, -e, adj. Care aparține Soarelui, emis de Soare, privitor la Soare; care este în raport cu Soarele. ◊ An solar = interval de timp în care se efectuează o revoluție completă a Pământului în jurul Soarelui. – Din fr. solaire, lat. solaris.

DOOM

solár¹ adj. m., pl. solári; f. soláră, pl. soláre

solarului
SOLÁR², -Ă, solari, -e, adj. Care aparține Soarelui, emis de Soare, privitor la Soare; care este în raport cu Soarele. ◊ An solar = interval de timp în care se efectuează o revoluție completă a Pământului în jurul Soarelui. – Din fr. solaire, lat. solaris.

DOOM

solár¹ adj. m., pl. solári; f. soláră, pl. soláre

solba
SÓLBĂ, solbe, s. f. (Pop.) Arșic de capră. – Lat. subalba.

DOOM

sólbă s. f., g.-d. art. sólbei; pl. sólbe

solbanc
SOLBÁNC, solbancuri, s. n. Element de construcție executat deasupra părții exterioare a parapetelor ferestrelor sau a ușilor pentru protejarea lor de scurgerea apei de ploaie. – Din germ. Sohlbank.

DOOM

solbánc s. n., pl. solbáncuri

solbancul
SOLBÁNC, solbancuri, s. n. Element de construcție executat deasupra părții exterioare a parapetelor ferestrelor sau a ușilor pentru protejarea lor de scurgerea apei de ploaie. – Din germ. Sohlbank.

DOOM

solbánc s. n., pl. solbáncuri

solbancului
SOLBÁNC, solbancuri, s. n. Element de construcție executat deasupra părții exterioare a parapetelor ferestrelor sau a ușilor pentru protejarea lor de scurgerea apei de ploaie. – Din germ. Sohlbank.

DOOM

solbánc s. n., pl. solbáncuri

solbancuri
SOLBÁNC, solbancuri, s. n. Element de construcție executat deasupra părții exterioare a parapetelor ferestrelor sau a ușilor pentru protejarea lor de scurgerea apei de ploaie. – Din germ. Sohlbank.

DOOM

solbánc s. n., pl. solbáncuri

solbancurile
SOLBÁNC, solbancuri, s. n. Element de construcție executat deasupra părții exterioare a parapetelor ferestrelor sau a ușilor pentru protejarea lor de scurgerea apei de ploaie. – Din germ. Sohlbank.

DOOM

solbánc s. n., pl. solbáncuri

solbancurilor
SOLBÁNC, solbancuri, s. n. Element de construcție executat deasupra părții exterioare a parapetelor ferestrelor sau a ușilor pentru protejarea lor de scurgerea apei de ploaie. – Din germ. Sohlbank.

DOOM

solbánc s. n., pl. solbáncuri

solbe
SÓLBĂ, solbe, s. f. (Pop.) Arșic de capră. – Lat. subalba.

DOOM

sólbă s. f., g.-d. art. sólbei; pl. sólbe

solbei
SÓLBĂ, solbe, s. f. (Pop.) Arșic de capră. – Lat. subalba.

DOOM

sólbă s. f., g.-d. art. sólbei; pl. sólbe

solbele
SÓLBĂ, solbe, s. f. (Pop.) Arșic de capră. – Lat. subalba.

DOOM

sólbă s. f., g.-d. art. sólbei; pl. sólbe

solbelor
SÓLBĂ, solbe, s. f. (Pop.) Arșic de capră. – Lat. subalba.

DOOM

sólbă s. f., g.-d. art. sólbei; pl. sólbe

sold
SOLD, solduri, s. n. 1. Diferență între totalul sumelor înscrise în debitul unui cont și totalul sumelor înscrise în creditul aceluiași cont. ♦ Rest de plată la lichidarea unei obligații. 2. Marfă rămasă nevândută (și care se desface cu preț redus). – Din fr. solde.

DOOM

sold s. n., pl. sólduri

solda
SOLDÁ, soldez, vb. I. Tranz. 1. A calcula soldul unui cont. ♦ Refl. Fig. (Despre tratative, întreceri sportive, acțiuni etc.) A se încheia cu..., a avea drept rezultat.... 2. A lichida o socoteală, o datorie. 3. A vinde un rest de marfă cu reducere de preț. – Din fr. solder, it. soldare.

DOOM

soldá (a ~) vb., ind. prez. 3 soldeáză

solda
SOLDĂ, solde, s. f. Sumă de bani plătită militarilor și personalului civil din armată. – Expr. A fi în solda cuiva = a susține cauza cuiva din interes material (și nu din convingere). – Din fr. solde.

DOOM

sóldă s. f., g.-d. art. sóldei; pl. sólde

soldai
SOLDÁ, soldez, vb. I. Tranz. 1. A calcula soldul unui cont. ♦ Refl. Fig. (Despre tratative, întreceri sportive, acțiuni etc.) A se încheia cu..., a avea drept rezultat.... 2. A lichida o socoteală, o datorie. 3. A vinde un rest de marfă cu reducere de preț. – Din fr. solder, it. soldare.

DOOM

soldá (a ~) vb., ind. prez. 3 soldeáză

soldam
SOLDÁ, soldez, vb. I. Tranz. 1. A calcula soldul unui cont. ♦ Refl. Fig. (Despre tratative, întreceri sportive, acțiuni etc.) A se încheia cu..., a avea drept rezultat.... 2. A lichida o socoteală, o datorie. 3. A vinde un rest de marfă cu reducere de preț. – Din fr. solder, it. soldare.

DOOM

soldá (a ~) vb., ind. prez. 3 soldeáză

soldanella
DEGETĂRÚȚ, degetăruți, s. m. Plantă erbacee din familia primulaceelor, cu flori albastre-violete, în formă de clopot, dispuse câte 1-8 în vârful tulpinii, care crește în regiunile muntoase (Soldanella montana). – Degetar + suf. -uț.

soldare
SOLDÁ, soldez, vb. I. Tranz. 1. A calcula soldul unui cont. ♦ Refl. Fig. (Despre tratative, întreceri sportive, acțiuni etc.) A se încheia cu..., a avea drept rezultat.... 2. A lichida o socoteală, o datorie. 3. A vinde un rest de marfă cu reducere de preț. – Din fr. solder, it. soldare.

DOOM

soldá (a ~) vb., ind. prez. 3 soldeáză

soldare
SOLDÁRE, soldări, s. f. Acțiunea de a (se) solda și rezultatul ei. – V. solda.

DOOM

soldáre s. f., g.-d. art. soldắrii; pl. soldắri

soldarea
SOLDÁRE, soldări, s. f. Acțiunea de a (se) solda și rezultatul ei. – V. solda.

DOOM

soldáre s. f., g.-d. art. soldắrii; pl. soldắri

soldară
SOLDÁ, soldez, vb. I. Tranz. 1. A calcula soldul unui cont. ♦ Refl. Fig. (Despre tratative, întreceri sportive, acțiuni etc.) A se încheia cu..., a avea drept rezultat.... 2. A lichida o socoteală, o datorie. 3. A vinde un rest de marfă cu reducere de preț. – Din fr. solder, it. soldare.

DOOM

soldá (a ~) vb., ind. prez. 3 soldeáză

soldarăm
SOLDÁ, soldez, vb. I. Tranz. 1. A calcula soldul unui cont. ♦ Refl. Fig. (Despre tratative, întreceri sportive, acțiuni etc.) A se încheia cu..., a avea drept rezultat.... 2. A lichida o socoteală, o datorie. 3. A vinde un rest de marfă cu reducere de preț. – Din fr. solder, it. soldare.

DOOM

soldá (a ~) vb., ind. prez. 3 soldeáză

soldarăți
SOLDÁ, soldez, vb. I. Tranz. 1. A calcula soldul unui cont. ♦ Refl. Fig. (Despre tratative, întreceri sportive, acțiuni etc.) A se încheia cu..., a avea drept rezultat.... 2. A lichida o socoteală, o datorie. 3. A vinde un rest de marfă cu reducere de preț. – Din fr. solder, it. soldare.

DOOM

soldá (a ~) vb., ind. prez. 3 soldeáză

soldase
SOLDÁ, soldez, vb. I. Tranz. 1. A calcula soldul unui cont. ♦ Refl. Fig. (Despre tratative, întreceri sportive, acțiuni etc.) A se încheia cu..., a avea drept rezultat.... 2. A lichida o socoteală, o datorie. 3. A vinde un rest de marfă cu reducere de preț. – Din fr. solder, it. soldare.

DOOM

soldá (a ~) vb., ind. prez. 3 soldeáză

soldasem
SOLDÁ, soldez, vb. I. Tranz. 1. A calcula soldul unui cont. ♦ Refl. Fig. (Despre tratative, întreceri sportive, acțiuni etc.) A se încheia cu..., a avea drept rezultat.... 2. A lichida o socoteală, o datorie. 3. A vinde un rest de marfă cu reducere de preț. – Din fr. solder, it. soldare.

DOOM

soldá (a ~) vb., ind. prez. 3 soldeáză

soldaseră
SOLDÁ, soldez, vb. I. Tranz. 1. A calcula soldul unui cont. ♦ Refl. Fig. (Despre tratative, întreceri sportive, acțiuni etc.) A se încheia cu..., a avea drept rezultat.... 2. A lichida o socoteală, o datorie. 3. A vinde un rest de marfă cu reducere de preț. – Din fr. solder, it. soldare.

DOOM

soldá (a ~) vb., ind. prez. 3 soldeáză

soldaserăm
SOLDÁ, soldez, vb. I. Tranz. 1. A calcula soldul unui cont. ♦ Refl. Fig. (Despre tratative, întreceri sportive, acțiuni etc.) A se încheia cu..., a avea drept rezultat.... 2. A lichida o socoteală, o datorie. 3. A vinde un rest de marfă cu reducere de preț. – Din fr. solder, it. soldare.

DOOM

soldá (a ~) vb., ind. prez. 3 soldeáză

soldaserăți
SOLDÁ, soldez, vb. I. Tranz. 1. A calcula soldul unui cont. ♦ Refl. Fig. (Despre tratative, întreceri sportive, acțiuni etc.) A se încheia cu..., a avea drept rezultat.... 2. A lichida o socoteală, o datorie. 3. A vinde un rest de marfă cu reducere de preț. – Din fr. solder, it. soldare.

DOOM

soldá (a ~) vb., ind. prez. 3 soldeáză

soldaseși
SOLDÁ, soldez, vb. I. Tranz. 1. A calcula soldul unui cont. ♦ Refl. Fig. (Despre tratative, întreceri sportive, acțiuni etc.) A se încheia cu..., a avea drept rezultat.... 2. A lichida o socoteală, o datorie. 3. A vinde un rest de marfă cu reducere de preț. – Din fr. solder, it. soldare.

DOOM

soldá (a ~) vb., ind. prez. 3 soldeáză

soldaseți
SOLDÁ, soldez, vb. I. Tranz. 1. A calcula soldul unui cont. ♦ Refl. Fig. (Despre tratative, întreceri sportive, acțiuni etc.) A se încheia cu..., a avea drept rezultat.... 2. A lichida o socoteală, o datorie. 3. A vinde un rest de marfă cu reducere de preț. – Din fr. solder, it. soldare.

DOOM

soldá (a ~) vb., ind. prez. 3 soldeáză

soldat
SOLDÁ, soldez, vb. I. Tranz. 1. A calcula soldul unui cont. ♦ Refl. Fig. (Despre tratative, întreceri sportive, acțiuni etc.) A se încheia cu..., a avea drept rezultat.... 2. A lichida o socoteală, o datorie. 3. A vinde un rest de marfă cu reducere de preț. – Din fr. solder, it. soldare.

DOOM

soldá (a ~) vb., ind. prez. 3 soldeáză

soldat
SOLDÁT¹, -Ă, soldați, -te, adj. 1. (Despre conturi) Care nu mai are sold. 2. (Despre mărfuri) Scos la vânzare. – V. solda.

soldat
SOLDÁT², soldați, s. m. Militar care nu are niciun grad; militar care are cel mai mic grad într-o armată; p. gener. militar care își execută stagiul. ♦ Fig. Luptător, militant. – Din fr. soldat, it. soldato, germ. Soldat.

DOOM

soldát s. m., pl. soldáți

soldata
SOLDÁT¹, -Ă, soldați, -te, adj. 1. (Despre conturi) Care nu mai are sold. 2. (Despre mărfuri) Scos la vânzare. – V. solda.

soldate
SOLDÁT¹, -Ă, soldați, -te, adj. 1. (Despre conturi) Care nu mai are sold. 2. (Despre mărfuri) Scos la vânzare. – V. solda.

soldatei
SOLDÁT¹, -Ă, soldați, -te, adj. 1. (Despre conturi) Care nu mai are sold. 2. (Despre mărfuri) Scos la vânzare. – V. solda.

soldatele
SOLDÁT¹, -Ă, soldați, -te, adj. 1. (Despre conturi) Care nu mai are sold. 2. (Despre mărfuri) Scos la vânzare. – V. solda.

soldatelor
SOLDÁT¹, -Ă, soldați, -te, adj. 1. (Despre conturi) Care nu mai are sold. 2. (Despre mărfuri) Scos la vânzare. – V. solda.

soldatul
SOLDÁT¹, -Ă, soldați, -te, adj. 1. (Despre conturi) Care nu mai are sold. 2. (Despre mărfuri) Scos la vânzare. – V. solda.

soldatului
SOLDÁT¹, -Ă, soldați, -te, adj. 1. (Despre conturi) Care nu mai are sold. 2. (Despre mărfuri) Scos la vânzare. – V. solda.

soldau
SOLDÁ, soldez, vb. I. Tranz. 1. A calcula soldul unui cont. ♦ Refl. Fig. (Despre tratative, întreceri sportive, acțiuni etc.) A se încheia cu..., a avea drept rezultat.... 2. A lichida o socoteală, o datorie. 3. A vinde un rest de marfă cu reducere de preț. – Din fr. solder, it. soldare.

DOOM

soldá (a ~) vb., ind. prez. 3 soldeáză

soldași
SOLDÁ, soldez, vb. I. Tranz. 1. A calcula soldul unui cont. ♦ Refl. Fig. (Despre tratative, întreceri sportive, acțiuni etc.) A se încheia cu..., a avea drept rezultat.... 2. A lichida o socoteală, o datorie. 3. A vinde un rest de marfă cu reducere de preț. – Din fr. solder, it. soldare.

DOOM

soldá (a ~) vb., ind. prez. 3 soldeáză

soldați
SOLDÁ, soldez, vb. I. Tranz. 1. A calcula soldul unui cont. ♦ Refl. Fig. (Despre tratative, întreceri sportive, acțiuni etc.) A se încheia cu..., a avea drept rezultat.... 2. A lichida o socoteală, o datorie. 3. A vinde un rest de marfă cu reducere de preț. – Din fr. solder, it. soldare.

DOOM

soldá (a ~) vb., ind. prez. 3 soldeáză

soldați
SOLDÁT¹, -Ă, soldați, -te, adj. 1. (Despre conturi) Care nu mai are sold. 2. (Despre mărfuri) Scos la vânzare. – V. solda.

soldații
SOLDÁT¹, -Ă, soldați, -te, adj. 1. (Despre conturi) Care nu mai are sold. 2. (Despre mărfuri) Scos la vânzare. – V. solda.

soldaților
SOLDÁT¹, -Ă, soldați, -te, adj. 1. (Despre conturi) Care nu mai are sold. 2. (Despre mărfuri) Scos la vânzare. – V. solda.

solde
SOLDĂ, solde, s. f. Sumă de bani plătită militarilor și personalului civil din armată. – Expr. A fi în solda cuiva = a susține cauza cuiva din interes material (și nu din convingere). – Din fr. solde.

DOOM

sóldă s. f., g.-d. art. sóldei; pl. sólde

soldează
SOLDÁ, soldez, vb. I. Tranz. 1. A calcula soldul unui cont. ♦ Refl. Fig. (Despre tratative, întreceri sportive, acțiuni etc.) A se încheia cu..., a avea drept rezultat.... 2. A lichida o socoteală, o datorie. 3. A vinde un rest de marfă cu reducere de preț. – Din fr. solder, it. soldare.

DOOM

soldá (a ~) vb., ind. prez. 3 soldeáză

soldei
SOLDĂ, solde, s. f. Sumă de bani plătită militarilor și personalului civil din armată. – Expr. A fi în solda cuiva = a susține cauza cuiva din interes material (și nu din convingere). – Din fr. solde.

DOOM

sóldă s. f., g.-d. art. sóldei; pl. sólde

soldele
SOLDĂ, solde, s. f. Sumă de bani plătită militarilor și personalului civil din armată. – Expr. A fi în solda cuiva = a susține cauza cuiva din interes material (și nu din convingere). – Din fr. solde.

DOOM

sóldă s. f., g.-d. art. sóldei; pl. sólde

soldelor
SOLDĂ, solde, s. f. Sumă de bani plătită militarilor și personalului civil din armată. – Expr. A fi în solda cuiva = a susține cauza cuiva din interes material (și nu din convingere). – Din fr. solde.

DOOM

sóldă s. f., g.-d. art. sóldei; pl. sólde

soldez
SOLDÁ, soldez, vb. I. Tranz. 1. A calcula soldul unui cont. ♦ Refl. Fig. (Despre tratative, întreceri sportive, acțiuni etc.) A se încheia cu..., a avea drept rezultat.... 2. A lichida o socoteală, o datorie. 3. A vinde un rest de marfă cu reducere de preț. – Din fr. solder, it. soldare.

DOOM

soldá (a ~) vb., ind. prez. 3 soldeáză

soldeze
SOLDÁ, soldez, vb. I. Tranz. 1. A calcula soldul unui cont. ♦ Refl. Fig. (Despre tratative, întreceri sportive, acțiuni etc.) A se încheia cu..., a avea drept rezultat.... 2. A lichida o socoteală, o datorie. 3. A vinde un rest de marfă cu reducere de preț. – Din fr. solder, it. soldare.

DOOM

soldá (a ~) vb., ind. prez. 3 soldeáză

soldezi
SOLDÁ, soldez, vb. I. Tranz. 1. A calcula soldul unui cont. ♦ Refl. Fig. (Despre tratative, întreceri sportive, acțiuni etc.) A se încheia cu..., a avea drept rezultat.... 2. A lichida o socoteală, o datorie. 3. A vinde un rest de marfă cu reducere de preț. – Din fr. solder, it. soldare.

DOOM

soldá (a ~) vb., ind. prez. 3 soldeáză

soldii
SÓLDIU, soldii, s. m. Monedă italienească veche, de valoare redusă, care a circulat în trecut și în țările române; p. gener. monedă de mică valoare. – Din it. soldo.

DOOM

sóldiu [diu pron. diu] s. m., art. sóldiul; pl. sóldii, art. sóldiii (-di-ii)

soldiii
SÓLDIU, soldii, s. m. Monedă italienească veche, de valoare redusă, care a circulat în trecut și în țările române; p. gener. monedă de mică valoare. – Din it. soldo.

DOOM

sóldiu [diu pron. diu] s. m., art. sóldiul; pl. sóldii, art. sóldiii (-di-ii)

soldiilor
SÓLDIU, soldii, s. m. Monedă italienească veche, de valoare redusă, care a circulat în trecut și în țările române; p. gener. monedă de mică valoare. – Din it. soldo.

DOOM

sóldiu [diu pron. diu] s. m., art. sóldiul; pl. sóldii, art. sóldiii (-di-ii)

soldiu
SÓLDIU, soldii, s. m. Monedă italienească veche, de valoare redusă, care a circulat în trecut și în țările române; p. gener. monedă de mică valoare. – Din it. soldo.

DOOM

sóldiu [diu pron. diu] s. m., art. sóldiul; pl. sóldii, art. sóldiii (-di-ii)

soldiul
SÓLDIU, soldii, s. m. Monedă italienească veche, de valoare redusă, care a circulat în trecut și în țările române; p. gener. monedă de mică valoare. – Din it. soldo.

DOOM

sóldiu [diu pron. diu] s. m., art. sóldiul; pl. sóldii, art. sóldiii (-di-ii)

soldiului
SÓLDIU, soldii, s. m. Monedă italienească veche, de valoare redusă, care a circulat în trecut și în țările române; p. gener. monedă de mică valoare. – Din it. soldo.

DOOM

sóldiu [diu pron. diu] s. m., art. sóldiul; pl. sóldii, art. sóldiii (-di-ii)

soldul
SOLD, solduri, s. n. 1. Diferență între totalul sumelor înscrise în debitul unui cont și totalul sumelor înscrise în creditul aceluiași cont. ♦ Rest de plată la lichidarea unei obligații. 2. Marfă rămasă nevândută (și care se desface cu preț redus). – Din fr. solde.

DOOM

sold s. n., pl. sólduri

soldului
SOLD, solduri, s. n. 1. Diferență între totalul sumelor înscrise în debitul unui cont și totalul sumelor înscrise în creditul aceluiași cont. ♦ Rest de plată la lichidarea unei obligații. 2. Marfă rămasă nevândută (și care se desface cu preț redus). – Din fr. solde.

DOOM

sold s. n., pl. sólduri

solduri
SOLD, solduri, s. n. 1. Diferență între totalul sumelor înscrise în debitul unui cont și totalul sumelor înscrise în creditul aceluiași cont. ♦ Rest de plată la lichidarea unei obligații. 2. Marfă rămasă nevândută (și care se desface cu preț redus). – Din fr. solde.

DOOM

sold s. n., pl. sólduri

soldurile
SOLD, solduri, s. n. 1. Diferență între totalul sumelor înscrise în debitul unui cont și totalul sumelor înscrise în creditul aceluiași cont. ♦ Rest de plată la lichidarea unei obligații. 2. Marfă rămasă nevândută (și care se desface cu preț redus). – Din fr. solde.

DOOM

sold s. n., pl. sólduri

soldurilor
SOLD, solduri, s. n. 1. Diferență între totalul sumelor înscrise în debitul unui cont și totalul sumelor înscrise în creditul aceluiași cont. ♦ Rest de plată la lichidarea unei obligații. 2. Marfă rămasă nevândută (și care se desface cu preț redus). – Din fr. solde.

DOOM

sold s. n., pl. sólduri

soldând
SOLDÁ, soldez, vb. I. Tranz. 1. A calcula soldul unui cont. ♦ Refl. Fig. (Despre tratative, întreceri sportive, acțiuni etc.) A se încheia cu..., a avea drept rezultat.... 2. A lichida o socoteală, o datorie. 3. A vinde un rest de marfă cu reducere de preț. – Din fr. solder, it. soldare.

DOOM

soldá (a ~) vb., ind. prez. 3 soldeáză

soldînd
SOLDÁ, soldez, vb. I. Tranz. 1. A calcula soldul unui cont. ♦ Refl. Fig. (Despre tratative, întreceri sportive, acțiuni etc.) A se încheia cu..., a avea drept rezultat.... 2. A lichida o socoteală, o datorie. 3. A vinde un rest de marfă cu reducere de preț. – Din fr. solder, it. soldare.

DOOM

soldá (a ~) vb., ind. prez. 3 soldeáză

soldări
SOLDÁRE, soldări, s. f. Acțiunea de a (se) solda și rezultatul ei. – V. solda.

DOOM

soldáre s. f., g.-d. art. soldắrii; pl. soldắri

soldării
SOLDÁRE, soldări, s. f. Acțiunea de a (se) solda și rezultatul ei. – V. solda.

DOOM

soldáre s. f., g.-d. art. soldắrii; pl. soldắri

soldările
SOLDÁRE, soldări, s. f. Acțiunea de a (se) solda și rezultatul ei. – V. solda.

DOOM

soldáre s. f., g.-d. art. soldắrii; pl. soldắri

soldărilor
SOLDÁRE, soldări, s. f. Acțiunea de a (se) solda și rezultatul ei. – V. solda.

DOOM

soldáre s. f., g.-d. art. soldắrii; pl. soldắri

soldățeasca
SOLDĂȚÉSC, -EÁSCĂ, soldățești, adj. Care aparține soldaților, privitor la soldați, de soldat; ostășesc; p. gener. militar. – Soldat + suf. -esc.

DOOM

soldățésc adj. m., f. soldățeáscă; pl. m. și f. soldățéști

soldățel
SOLDĂȚÉL, soldăței, s. m. Diminutiv al lui soldat. – Soldat + suf. -el.

DOOM

soldățél s. m., pl. soldățéi, art. soldățéii

soldățesc
SOLDĂȚÉSC, -EÁSCĂ, soldățești, adj. Care aparține soldaților, privitor la soldați, de soldat; ostășesc; p. gener. militar. – Soldat + suf. -esc.

DOOM

soldățésc adj. m., f. soldățeáscă; pl. m. și f. soldățéști

soldățescul
SOLDĂȚÉSC, -EÁSCĂ, soldățești, adj. Care aparține soldaților, privitor la soldați, de soldat; ostășesc; p. gener. militar. – Soldat + suf. -esc.

DOOM

soldățésc adj. m., f. soldățeáscă; pl. m. și f. soldățéști

soldățescului
SOLDĂȚÉSC, -EÁSCĂ, soldățești, adj. Care aparține soldaților, privitor la soldați, de soldat; ostășesc; p. gener. militar. – Soldat + suf. -esc.

DOOM

soldățésc adj. m., f. soldățeáscă; pl. m. și f. soldățéști

soldățește
SOLDĂȚÉȘTE adv. Ca soldații; ostășește; p. gener. militărește. – Soldat + suf. -ește.

DOOM

soldățéște adv.

soldățești
SOLDĂȚÉSC, -EÁSCĂ, soldățești, adj. Care aparține soldaților, privitor la soldați, de soldat; ostășesc; p. gener. militar. – Soldat + suf. -esc.

DOOM

soldățésc adj. m., f. soldățeáscă; pl. m. și f. soldățéști

soldățeștii
SOLDĂȚÉSC, -EÁSCĂ, soldățești, adj. Care aparține soldaților, privitor la soldați, de soldat; ostășesc; p. gener. militar. – Soldat + suf. -esc.

DOOM

soldățésc adj. m., f. soldățeáscă; pl. m. și f. soldățéști

soldățeștile
SOLDĂȚÉSC, -EÁSCĂ, soldățești, adj. Care aparține soldaților, privitor la soldați, de soldat; ostășesc; p. gener. militar. – Soldat + suf. -esc.

DOOM

soldățésc adj. m., f. soldățeáscă; pl. m. și f. soldățéști

soldățeștilor
SOLDĂȚÉSC, -EÁSCĂ, soldățești, adj. Care aparține soldaților, privitor la soldați, de soldat; ostășesc; p. gener. militar. – Soldat + suf. -esc.

DOOM

soldățésc adj. m., f. soldățeáscă; pl. m. și f. soldățéști

soldăția
SOLDĂȚÍE s. f. (Rar) Stare, viață, calitate, serviciu de soldat sau, p. gener., de militar. – Soldat + suf. -ie.

DOOM

soldățíe (rar) s. f., art. soldățía, g.-d. soldățíi, art. soldățíei

soldăție
SOLDĂȚÍE s. f. (Rar) Stare, viață, calitate, serviciu de soldat sau, p. gener., de militar. – Soldat + suf. -ie.

DOOM

soldățíe (rar) s. f., art. soldățía, g.-d. soldățíi, art. soldățíei

soldăției
SOLDĂȚÍE s. f. (Rar) Stare, viață, calitate, serviciu de soldat sau, p. gener., de militar. – Soldat + suf. -ie.

DOOM

soldățíe (rar) s. f., art. soldățía, g.-d. soldățíi, art. soldățíei

soldății
SOLDĂȚÍE s. f. (Rar) Stare, viață, calitate, serviciu de soldat sau, p. gener., de militar. – Soldat + suf. -ie.

DOOM

soldățíe (rar) s. f., art. soldățía, g.-d. soldățíi, art. soldățíei

soldățime
SOLDĂȚÍME s. f. Mulțime de soldați, totalitatea soldaților; ostășime. – Soldat + suf. -ime.

DOOM

soldățíme s. f., g.-d. art. soldățímii

soldățimea
SOLDĂȚÍME s. f. Mulțime de soldați, totalitatea soldaților; ostășime. – Soldat + suf. -ime.

DOOM

soldățíme s. f., g.-d. art. soldățímii

soldățimi
SOLDĂȚÍME s. f. Mulțime de soldați, totalitatea soldaților; ostășime. – Soldat + suf. -ime.

DOOM

soldățíme s. f., g.-d. art. soldățímii

soldățimii
SOLDĂȚÍME s. f. Mulțime de soldați, totalitatea soldaților; ostășime. – Soldat + suf. -ime.

DOOM

soldățíme s. f., g.-d. art. soldățímii

soldățoi
SOLDĂȚÓI, soldățoi, s. m. (Fam.) Augmentativ al lui soldat. – Soldat + suf. -oi.

DOOM

soldățói (fam.) s. m., pl. soldățói, art. soldățóii

sole
SÓLĂ¹, sole, s. f. Suprafață de teren cultivată cu aceeași specie de plante agricole, în cadrul unui asolament. – Din fr. sole.

DOOM

sólă s. f., g.-d. art. sólei; pl. sóle

solea
LÍMBĂ, limbi, s. f. I. Organ musculos mobil care se află în gură, servind la perceperea gustului, la mestecarea și la înghițirea alimentelor, la om fiind și organul principal de vorbire. ◊ Expr. A-și înghiți limba = a) a mânca cu poftă; b) a se abține de a spune ceva nepotrivit; c) a fi foarte tăcut. A alerga (sau a umbla) după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă = a căuta cu orice preț să obțină sau să găsească ceva sau pe cineva de care are mare nevoie. A scoate (sau a-i ieși) limba de-un cot = a) a-și pierde respirația, a gâfâi; b) a munci mult, a fi foarte ostenit. A avea limbă de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent. A fi cu limba (fagure) de miere = a vorbi frumos, prietenos, amabil. A avea limbă lungă sau a fi lung de limbă (sau limbă lungă) = a vorbi prea mult, a fi flecar. A avea mâncărime de (sau vierme la) limbă = a fi limbut, a nu păstra o taină. A fi slobod la limbă (sau limbă slobodă) = a spune multe cu sinceritate și fără prudență, a spune și ce nu trebuie. A-și scurta limba = a vorbi mai puțin. A scurta (sau a tăia, a lega) limba cuiva = a opri, a împiedica pe cineva să vorbească. A prinde (la) limbă = a căpăta curaj, a începe să vorbească. A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva) limba sau a nu avea limbă (de grăit) = a nu avea curajul să vorbească. A-și pune frâu la limbă sau a-și ține (sau băga) limba (în gură) = a se feri de a spune ceea ce nu trebuie, a tăcea. (A avea) limbă ascuțită (sau rea, de șarpe) = (a fi) răutăcios, malițios în tot ce spune. A înțepa cu limba = a fi ironic, a batjocuri. A trage pe cineva de limbă = a descoase pe cineva, a căuta să afle tainele cuiva. A fi cu două limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fățarnic, prefăcut. A-și mușca limba = a regreta că a vorbit ceea ce nu trebuia. A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limbă = a nu-și putea aminti pe loc de ceva cunoscut. II. 1. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele; limbaj, grai. 2. Limbajul unei comunități umane, istoric constituită, caracterizat prin structură gramaticală, fonetică și lexicală proprie. ◊ Limbă comună = a) stadiu în evoluția unei limbi, anterior diferențierii dialectale; b) koine. ♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, în special unui scriitor. 3. Totalitatea altor mijloace și procedee (decât sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor idei și sentimente. Limba surdomuților. 4. (Înv. și reg.) Vorbă, cuvânt; grai, glas. ◊ Expr. Cu limbă de moarte = ca ultimă dorință (exprimată pe patul morții). A lega pe cineva cu limbă de moarte = a obliga pe cineva (prin jurământ) să-ți îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte. 5. (Înv.) Prizonier folosit ca informator asupra situației armatei inamice. 6. (Înv. și arh.) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă; popor, neam, națiune. III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamănă formal sau funcțional cu limba (I). 1. Bară mobilă de metal, agățată în interiorul clopotului, care, prin mișcare, lovește pereții lui, făcându-l să sune. 2. Fiecare dintre arătătoarele ceasornicului. ♦ Pendulul unui orologiu. 3. Obiect de metal, de os, de material plastic etc. care înlesnește încălțarea pantofilor; încălțător. 4. Bucată de piele, de pânză etc. lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde aceasta se încheie cu șiretul. 5. Lama de metal a unui cuțit, a unui briceag etc. 6. Flacără de formă alungită. ♦ Fâșie de lumină care străbate întunericul. 7. Fâșie lungă și îngustă de pământ, de pădure etc. 8. Deschizătură, gură lăsată la cotețul de pescuit. 9. Compuse: (Bot.) limba-apei = broscariță; limba-boului = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori albastre, roz sau albe (Anchusa officinalis); limba-cucului = a) ferigă mică cu rizom scurt și târâtor, de obicei cu o singură frunză penată compusă (Botrychium lunaria); b) plantă erbacee cu flori de culoare albăstruie-liliachie, care crește în regiunile subalpine (Gentiana bulgarica); limba-mielului (sau mielușelului) = plantă erbacee acoperită cu peri aspri, cu flori albastre sau albe; arăriel (Borago officinalis); limba-oii = a) plantă erbacee cu frunze dințate și spinoase, cu flori purpurii, care crește prin locuri umede și mlăștinoase (Cirsium canum); b) mică plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu flori roz grupate în spice (Plantago gentianoides); limba-peștelui = plantă erbacee cu frunzele verzi-albăstrui și cu flori violete (Limonium vulgare); limba-soacrei = nume dat mai multor specii de plante înrudite cu cactusul, cu tulpina spinoasă și flori roșii, albe sau galbene; limba-șarpelui = ferigă mică cu rizomul lung, cu o singură frunză, de formă ovală, răspândită prin locurile umede, prin tufișuri și păduri (Ophioglossum vulgatum); limba-vrăbiei = plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate și cu flori mici, verzui (Thymelaea passerina); (Iht.) limbă-de-mare = pește marin cu corpul oval și asimetric, cu ambii ochi situați pe o singură parte (Solea nasuta). – Lat. lingua.

solea
SOLÍ, solesc, vb. IV. Intranz. (Înv., rar) A comunica cuiva ceva printr-un sol². – Din sol².

DOOM

solí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solésc, imperf. 3 sg. soleá; conj. prez. 3 să soleáscă

soleai
SOLÍ, solesc, vb. IV. Intranz. (Înv., rar) A comunica cuiva ceva printr-un sol². – Din sol².

DOOM

solí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solésc, imperf. 3 sg. soleá; conj. prez. 3 să soleáscă

soleam
SOLÍ, solesc, vb. IV. Intranz. (Înv., rar) A comunica cuiva ceva printr-un sol². – Din sol².

DOOM

solí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solésc, imperf. 3 sg. soleá; conj. prez. 3 să soleáscă

solear
SOLEÁR, soleari, s. m. Mușchi situat în partea posterioară a gambei, care leagă tibia și peroneul de călcâi. [Pr.: -le-ar] – Din fr. soléaire.

DOOM

soleár (-le-ar) s. m., pl. soleári

soleari
SOLEÁR, soleari, s. m. Mușchi situat în partea posterioară a gambei, care leagă tibia și peroneul de călcâi. [Pr.: -le-ar] – Din fr. soléaire.

DOOM

soleár (-le-ar) s. m., pl. soleári

solearii
SOLEÁR, soleari, s. m. Mușchi situat în partea posterioară a gambei, care leagă tibia și peroneul de călcâi. [Pr.: -le-ar] – Din fr. soléaire.

DOOM

soleár (-le-ar) s. m., pl. soleári

solearilor
SOLEÁR, soleari, s. m. Mușchi situat în partea posterioară a gambei, care leagă tibia și peroneul de călcâi. [Pr.: -le-ar] – Din fr. soléaire.

DOOM

soleár (-le-ar) s. m., pl. soleári

solearul
SOLEÁR, soleari, s. m. Mușchi situat în partea posterioară a gambei, care leagă tibia și peroneul de călcâi. [Pr.: -le-ar] – Din fr. soléaire.

DOOM

soleár (-le-ar) s. m., pl. soleári

solearului
SOLEÁR, soleari, s. m. Mușchi situat în partea posterioară a gambei, care leagă tibia și peroneul de călcâi. [Pr.: -le-ar] – Din fr. soléaire.

DOOM

soleár (-le-ar) s. m., pl. soleári

solească
SOLÍ, solesc, vb. IV. Intranz. (Înv., rar) A comunica cuiva ceva printr-un sol². – Din sol².

DOOM

solí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solésc, imperf. 3 sg. soleá; conj. prez. 3 să soleáscă

soleau
SOLÍ, solesc, vb. IV. Intranz. (Înv., rar) A comunica cuiva ceva printr-un sol². – Din sol².

DOOM

solí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solésc, imperf. 3 sg. soleá; conj. prez. 3 să soleáscă

soleați
SOLÍ, solesc, vb. IV. Intranz. (Înv., rar) A comunica cuiva ceva printr-un sol². – Din sol².

DOOM

solí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solésc, imperf. 3 sg. soleá; conj. prez. 3 să soleáscă

solecism
SOLECÍSM, solecisme, s. n. Greșeală de sintaxă (neadmisă de normele limbii literare). – Din fr. solécisme, lat. soloecismus.

DOOM

solecísm s. n., pl. solecísme

solecisme
SOLECÍSM, solecisme, s. n. Greșeală de sintaxă (neadmisă de normele limbii literare). – Din fr. solécisme, lat. soloecismus.

DOOM

solecísm s. n., pl. solecísme

solecismele
SOLECÍSM, solecisme, s. n. Greșeală de sintaxă (neadmisă de normele limbii literare). – Din fr. solécisme, lat. soloecismus.

DOOM

solecísm s. n., pl. solecísme

solecismelor
SOLECÍSM, solecisme, s. n. Greșeală de sintaxă (neadmisă de normele limbii literare). – Din fr. solécisme, lat. soloecismus.

DOOM

solecísm s. n., pl. solecísme

solecismul
SOLECÍSM, solecisme, s. n. Greșeală de sintaxă (neadmisă de normele limbii literare). – Din fr. solécisme, lat. soloecismus.

DOOM

solecísm s. n., pl. solecísme

solecismului
SOLECÍSM, solecisme, s. n. Greșeală de sintaxă (neadmisă de normele limbii literare). – Din fr. solécisme, lat. soloecismus.

DOOM

solecísm s. n., pl. solecísme

solei
SÓLĂ¹, sole, s. f. Suprafață de teren cultivată cu aceeași specie de plante agricole, în cadrul unui asolament. – Din fr. sole.

DOOM

sólă s. f., g.-d. art. sólei; pl. sóle

soleil
SOLÉIL adv. (Despre obiecte plisate) În formă de raze. ◊ (Adjectival) Fustă soleil. [Pr.: soléi] – Cuv. fr.

solele
SÓLĂ¹, sole, s. f. Suprafață de teren cultivată cu aceeași specie de plante agricole, în cadrul unui asolament. – Din fr. sole.

DOOM

sólă s. f., g.-d. art. sólei; pl. sóle

solelor
SÓLĂ¹, sole, s. f. Suprafață de teren cultivată cu aceeași specie de plante agricole, în cadrul unui asolament. – Din fr. sole.

DOOM

sólă s. f., g.-d. art. sólei; pl. sóle

solemn
SOLÉMN, -Ă, solemni, -e, adj. (Adesea adverbial) 1. Care are loc după un anumit ceremonial; cu fast, sărbătoresc. 2. Important; grav, serios. ♦ Desăvârșit; intens, profund. ♦ Sfânt, sacru. ♦ Măreț, grandios, maiestuos. 3. (Despre acte juridice) Care trebuie să respecte anumite forme pentru a fi considerat valabil. – Din lat. sollemnis.

DOOM

solémn adj. m., pl. solémni; f. solémnă, pl. solémne

solemna
SOLÉMN, -Ă, solemni, -e, adj. (Adesea adverbial) 1. Care are loc după un anumit ceremonial; cu fast, sărbătoresc. 2. Important; grav, serios. ♦ Desăvârșit; intens, profund. ♦ Sfânt, sacru. ♦ Măreț, grandios, maiestuos. 3. (Despre acte juridice) Care trebuie să respecte anumite forme pentru a fi considerat valabil. – Din lat. sollemnis.

DOOM

solémn adj. m., pl. solémni; f. solémnă, pl. solémne

solemne
SOLÉMN, -Ă, solemni, -e, adj. (Adesea adverbial) 1. Care are loc după un anumit ceremonial; cu fast, sărbătoresc. 2. Important; grav, serios. ♦ Desăvârșit; intens, profund. ♦ Sfânt, sacru. ♦ Măreț, grandios, maiestuos. 3. (Despre acte juridice) Care trebuie să respecte anumite forme pentru a fi considerat valabil. – Din lat. sollemnis.

DOOM

solémn adj. m., pl. solémni; f. solémnă, pl. solémne

solemnei
SOLÉMN, -Ă, solemni, -e, adj. (Adesea adverbial) 1. Care are loc după un anumit ceremonial; cu fast, sărbătoresc. 2. Important; grav, serios. ♦ Desăvârșit; intens, profund. ♦ Sfânt, sacru. ♦ Măreț, grandios, maiestuos. 3. (Despre acte juridice) Care trebuie să respecte anumite forme pentru a fi considerat valabil. – Din lat. sollemnis.

DOOM

solémn adj. m., pl. solémni; f. solémnă, pl. solémne

solemnele
SOLÉMN, -Ă, solemni, -e, adj. (Adesea adverbial) 1. Care are loc după un anumit ceremonial; cu fast, sărbătoresc. 2. Important; grav, serios. ♦ Desăvârșit; intens, profund. ♦ Sfânt, sacru. ♦ Măreț, grandios, maiestuos. 3. (Despre acte juridice) Care trebuie să respecte anumite forme pentru a fi considerat valabil. – Din lat. sollemnis.

DOOM

solémn adj. m., pl. solémni; f. solémnă, pl. solémne

solemnelor
SOLÉMN, -Ă, solemni, -e, adj. (Adesea adverbial) 1. Care are loc după un anumit ceremonial; cu fast, sărbătoresc. 2. Important; grav, serios. ♦ Desăvârșit; intens, profund. ♦ Sfânt, sacru. ♦ Măreț, grandios, maiestuos. 3. (Despre acte juridice) Care trebuie să respecte anumite forme pentru a fi considerat valabil. – Din lat. sollemnis.

DOOM

solémn adj. m., pl. solémni; f. solémnă, pl. solémne

solemni
SOLÉMN, -Ă, solemni, -e, adj. (Adesea adverbial) 1. Care are loc după un anumit ceremonial; cu fast, sărbătoresc. 2. Important; grav, serios. ♦ Desăvârșit; intens, profund. ♦ Sfânt, sacru. ♦ Măreț, grandios, maiestuos. 3. (Despre acte juridice) Care trebuie să respecte anumite forme pentru a fi considerat valabil. – Din lat. sollemnis.

DOOM

solémn adj. m., pl. solémni; f. solémnă, pl. solémne

solemnii
SOLÉMN, -Ă, solemni, -e, adj. (Adesea adverbial) 1. Care are loc după un anumit ceremonial; cu fast, sărbătoresc. 2. Important; grav, serios. ♦ Desăvârșit; intens, profund. ♦ Sfânt, sacru. ♦ Măreț, grandios, maiestuos. 3. (Despre acte juridice) Care trebuie să respecte anumite forme pentru a fi considerat valabil. – Din lat. sollemnis.

DOOM

solémn adj. m., pl. solémni; f. solémnă, pl. solémne

solemnilor
SOLÉMN, -Ă, solemni, -e, adj. (Adesea adverbial) 1. Care are loc după un anumit ceremonial; cu fast, sărbătoresc. 2. Important; grav, serios. ♦ Desăvârșit; intens, profund. ♦ Sfânt, sacru. ♦ Măreț, grandios, maiestuos. 3. (Despre acte juridice) Care trebuie să respecte anumite forme pentru a fi considerat valabil. – Din lat. sollemnis.

DOOM

solémn adj. m., pl. solémni; f. solémnă, pl. solémne

solemnitate
SOLEMNITÁTE, (2) solemnități, s. f. 1. Însușire a ceea ce este solemn; ceremonial care însoțește îndeplinirea unui act solemn. ♦ Măreție, seriozitate, gravitate, sobrietate. 2. Act solemn săvârșit cu fast. ♦ Ceremonie publică pentru sărbătorirea sau comemorarea unui eveniment ori a unei persoane. 3. Îndeplinire a unor forme care fac valabile actele juridice. – Din lat. sollemnitas, -atis.

DOOM

solemnitáte s. f., g.-d. art. solemnitắții; (manifestări) pl. solemnitắți

solemnitatea
SOLEMNITÁTE, (2) solemnități, s. f. 1. Însușire a ceea ce este solemn; ceremonial care însoțește îndeplinirea unui act solemn. ♦ Măreție, seriozitate, gravitate, sobrietate. 2. Act solemn săvârșit cu fast. ♦ Ceremonie publică pentru sărbătorirea sau comemorarea unui eveniment ori a unei persoane. 3. Îndeplinire a unor forme care fac valabile actele juridice. – Din lat. sollemnitas, -atis.

DOOM

solemnitáte s. f., g.-d. art. solemnitắții; (manifestări) pl. solemnitắți

solemnități
SOLEMNITÁTE, (2) solemnități, s. f. 1. Însușire a ceea ce este solemn; ceremonial care însoțește îndeplinirea unui act solemn. ♦ Măreție, seriozitate, gravitate, sobrietate. 2. Act solemn săvârșit cu fast. ♦ Ceremonie publică pentru sărbătorirea sau comemorarea unui eveniment ori a unei persoane. 3. Îndeplinire a unor forme care fac valabile actele juridice. – Din lat. sollemnitas, -atis.

DOOM

solemnitáte s. f., g.-d. art. solemnitắții; (manifestări) pl. solemnitắți

solemnității
SOLEMNITÁTE, (2) solemnități, s. f. 1. Însușire a ceea ce este solemn; ceremonial care însoțește îndeplinirea unui act solemn. ♦ Măreție, seriozitate, gravitate, sobrietate. 2. Act solemn săvârșit cu fast. ♦ Ceremonie publică pentru sărbătorirea sau comemorarea unui eveniment ori a unei persoane. 3. Îndeplinire a unor forme care fac valabile actele juridice. – Din lat. sollemnitas, -atis.

DOOM

solemnitáte s. f., g.-d. art. solemnitắții; (manifestări) pl. solemnitắți

solemnitățile
SOLEMNITÁTE, (2) solemnități, s. f. 1. Însușire a ceea ce este solemn; ceremonial care însoțește îndeplinirea unui act solemn. ♦ Măreție, seriozitate, gravitate, sobrietate. 2. Act solemn săvârșit cu fast. ♦ Ceremonie publică pentru sărbătorirea sau comemorarea unui eveniment ori a unei persoane. 3. Îndeplinire a unor forme care fac valabile actele juridice. – Din lat. sollemnitas, -atis.

DOOM

solemnitáte s. f., g.-d. art. solemnitắții; (manifestări) pl. solemnitắți

solemnităților
SOLEMNITÁTE, (2) solemnități, s. f. 1. Însușire a ceea ce este solemn; ceremonial care însoțește îndeplinirea unui act solemn. ♦ Măreție, seriozitate, gravitate, sobrietate. 2. Act solemn săvârșit cu fast. ♦ Ceremonie publică pentru sărbătorirea sau comemorarea unui eveniment ori a unei persoane. 3. Îndeplinire a unor forme care fac valabile actele juridice. – Din lat. sollemnitas, -atis.

DOOM

solemnitáte s. f., g.-d. art. solemnitắții; (manifestări) pl. solemnitắți

solemnul
SOLÉMN, -Ă, solemni, -e, adj. (Adesea adverbial) 1. Care are loc după un anumit ceremonial; cu fast, sărbătoresc. 2. Important; grav, serios. ♦ Desăvârșit; intens, profund. ♦ Sfânt, sacru. ♦ Măreț, grandios, maiestuos. 3. (Despre acte juridice) Care trebuie să respecte anumite forme pentru a fi considerat valabil. – Din lat. sollemnis.

DOOM

solémn adj. m., pl. solémni; f. solémnă, pl. solémne

solemnului
SOLÉMN, -Ă, solemni, -e, adj. (Adesea adverbial) 1. Care are loc după un anumit ceremonial; cu fast, sărbătoresc. 2. Important; grav, serios. ♦ Desăvârșit; intens, profund. ♦ Sfânt, sacru. ♦ Măreț, grandios, maiestuos. 3. (Despre acte juridice) Care trebuie să respecte anumite forme pentru a fi considerat valabil. – Din lat. sollemnis.

DOOM

solémn adj. m., pl. solémni; f. solémnă, pl. solémne

solen
SOLÉN s.m. (Zool.) Moluscă bivalvă cu cochilie alungit-tubulară, care trăiește în nisip. [< fr. solen, cf. gr. solen – tub].

solenația
SOLENÁȚIE, solenații, s. f. Mărime egală cu suma algebrică a curenților electrici de conducție din conductoarele care îmbrățișează o curbă închisă. – Din fr. solénation.

DOOM

solenáție (-ți-e) s. f., art. solenáția (-ți-a), g.-d. art. solenáției; pl. solenáții, art. solenáțiile (-ți-i-)

solenație
SOLENÁȚIE, solenații, s. f. Mărime egală cu suma algebrică a curenților electrici de conducție din conductoarele care îmbrățișează o curbă închisă. – Din fr. solénation.

DOOM

solenáție (-ți-e) s. f., art. solenáția (-ți-a), g.-d. art. solenáției; pl. solenáții, art. solenáțiile (-ți-i-)

solenației
SOLENÁȚIE, solenații, s. f. Mărime egală cu suma algebrică a curenților electrici de conducție din conductoarele care îmbrățișează o curbă închisă. – Din fr. solénation.

DOOM

solenáție (-ți-e) s. f., art. solenáția (-ți-a), g.-d. art. solenáției; pl. solenáții, art. solenáțiile (-ți-i-)

solenații
SOLENÁȚIE, solenații, s. f. Mărime egală cu suma algebrică a curenților electrici de conducție din conductoarele care îmbrățișează o curbă închisă. – Din fr. solénation.

DOOM

solenáție (-ți-e) s. f., art. solenáția (-ți-a), g.-d. art. solenáției; pl. solenáții, art. solenáțiile (-ți-i-)

solenațiile
SOLENÁȚIE, solenații, s. f. Mărime egală cu suma algebrică a curenților electrici de conducție din conductoarele care îmbrățișează o curbă închisă. – Din fr. solénation.

DOOM

solenáție (-ți-e) s. f., art. solenáția (-ți-a), g.-d. art. solenáției; pl. solenáții, art. solenáțiile (-ți-i-)

solenațiilor
SOLENÁȚIE, solenații, s. f. Mărime egală cu suma algebrică a curenților electrici de conducție din conductoarele care îmbrățișează o curbă închisă. – Din fr. solénation.

DOOM

solenáție (-ți-e) s. f., art. solenáția (-ți-a), g.-d. art. solenáției; pl. solenáții, art. solenáțiile (-ți-i-)

soleno
SOLENO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „tub”, „tubular”. [< it. soleno-, cf. gr. solen].

solenoid
SOLENOÍD, solenoizi, s. m. Bobină electrică cilindrică fără miez feromagnetic. – Din fr. solénoïde.

DOOM

solenoíd s. m., pl. solenoízi

solenoidal
SOLENOIDÁL, -Ă, solenoidali, -e, adj. (Elt.) Care aparține solenoidului, care se referă la solenoid. [Pr.: -no-i-] – Din fr. solénoïdal.

solenoidala
SOLENOIDÁL, -Ă, solenoidali, -e, adj. (Elt.) Care aparține solenoidului, care se referă la solenoid. [Pr.: -no-i-] – Din fr. solénoïdal.

solenoidale
SOLENOIDÁL, -Ă, solenoidali, -e, adj. (Elt.) Care aparține solenoidului, care se referă la solenoid. [Pr.: -no-i-] – Din fr. solénoïdal.

solenoidalei
SOLENOIDÁL, -Ă, solenoidali, -e, adj. (Elt.) Care aparține solenoidului, care se referă la solenoid. [Pr.: -no-i-] – Din fr. solénoïdal.

solenoidalele
SOLENOIDÁL, -Ă, solenoidali, -e, adj. (Elt.) Care aparține solenoidului, care se referă la solenoid. [Pr.: -no-i-] – Din fr. solénoïdal.

solenoidalelor
SOLENOIDÁL, -Ă, solenoidali, -e, adj. (Elt.) Care aparține solenoidului, care se referă la solenoid. [Pr.: -no-i-] – Din fr. solénoïdal.

solenoidali
SOLENOIDÁL, -Ă, solenoidali, -e, adj. (Elt.) Care aparține solenoidului, care se referă la solenoid. [Pr.: -no-i-] – Din fr. solénoïdal.

solenoidalii
SOLENOIDÁL, -Ă, solenoidali, -e, adj. (Elt.) Care aparține solenoidului, care se referă la solenoid. [Pr.: -no-i-] – Din fr. solénoïdal.

solenoidalilor
SOLENOIDÁL, -Ă, solenoidali, -e, adj. (Elt.) Care aparține solenoidului, care se referă la solenoid. [Pr.: -no-i-] – Din fr. solénoïdal.

solenoidalul
SOLENOIDÁL, -Ă, solenoidali, -e, adj. (Elt.) Care aparține solenoidului, care se referă la solenoid. [Pr.: -no-i-] – Din fr. solénoïdal.

solenoidalului
SOLENOIDÁL, -Ă, solenoidali, -e, adj. (Elt.) Care aparține solenoidului, care se referă la solenoid. [Pr.: -no-i-] – Din fr. solénoïdal.

solenoidul
SOLENOÍD, solenoizi, s. m. Bobină electrică cilindrică fără miez feromagnetic. – Din fr. solénoïde.

DOOM

solenoíd s. m., pl. solenoízi

solenoidului
SOLENOÍD, solenoizi, s. m. Bobină electrică cilindrică fără miez feromagnetic. – Din fr. solénoïde.

DOOM

solenoíd s. m., pl. solenoízi

solenoizi
SOLENOÍD, solenoizi, s. m. Bobină electrică cilindrică fără miez feromagnetic. – Din fr. solénoïde.

DOOM

solenoíd s. m., pl. solenoízi

solenoizii
SOLENOÍD, solenoizi, s. m. Bobină electrică cilindrică fără miez feromagnetic. – Din fr. solénoïde.

DOOM

solenoíd s. m., pl. solenoízi

solenoizilor
SOLENOÍD, solenoizi, s. m. Bobină electrică cilindrică fără miez feromagnetic. – Din fr. solénoïde.

DOOM

solenoíd s. m., pl. solenoízi

solesc
SOLÍ, solesc, vb. IV. Intranz. (Înv., rar) A comunica cuiva ceva printr-un sol². – Din sol².

DOOM

solí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solésc, imperf. 3 sg. soleá; conj. prez. 3 să soleáscă

solește
SOLÍ, solesc, vb. IV. Intranz. (Înv., rar) A comunica cuiva ceva printr-un sol². – Din sol².

DOOM

solí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solésc, imperf. 3 sg. soleá; conj. prez. 3 să soleáscă

solești
SOLÍ, solesc, vb. IV. Intranz. (Înv., rar) A comunica cuiva ceva printr-un sol². – Din sol².

DOOM

solí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solésc, imperf. 3 sg. soleá; conj. prez. 3 să soleáscă

solfatara
SOLFATÁRĂ, solfatare, s. f. (Înv.) Emanație vulcanică constituită mai ales din vapori de apă, hidrogen sulfurat și dioxid de carbon. – Din fr. solfatare, it. solfatara.

DOOM

solfatáră (înv.) s. f., g.-d. art. solfatárei; pl. solfatáre

solfatare
SOLFATÁRĂ, solfatare, s. f. (Înv.) Emanație vulcanică constituită mai ales din vapori de apă, hidrogen sulfurat și dioxid de carbon. – Din fr. solfatare, it. solfatara.

DOOM

solfatáră (înv.) s. f., g.-d. art. solfatárei; pl. solfatáre

solfatare
SOLFATÁRE s. f. pl. Emanații de gaze amestecate cu vapori de apă, care se degajă din crăpăturile scoarței terestre avînd legătură cu craterul unui vulcan.

solfatarei
SOLFATÁRĂ, solfatare, s. f. (Înv.) Emanație vulcanică constituită mai ales din vapori de apă, hidrogen sulfurat și dioxid de carbon. – Din fr. solfatare, it. solfatara.

DOOM

solfatáră (înv.) s. f., g.-d. art. solfatárei; pl. solfatáre

solfatarele
SOLFATÁRĂ, solfatare, s. f. (Înv.) Emanație vulcanică constituită mai ales din vapori de apă, hidrogen sulfurat și dioxid de carbon. – Din fr. solfatare, it. solfatara.

DOOM

solfatáră (înv.) s. f., g.-d. art. solfatárei; pl. solfatáre

solfatarelor
SOLFATÁRĂ, solfatare, s. f. (Înv.) Emanație vulcanică constituită mai ales din vapori de apă, hidrogen sulfurat și dioxid de carbon. – Din fr. solfatare, it. solfatara.

DOOM

solfatáră (înv.) s. f., g.-d. art. solfatárei; pl. solfatáre

solfegia
SOLFEGIÁ, solfegiez, vb. I. Intranz. A executa un solfegiu, a cânta o melodie numind fiecare notă. [Pr.: -gi-a] – Din it. solfeggiare.

DOOM

solfegiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 solfegiáză, 1 pl. solfegiém (-gi-em); conj. prez. 3 să solfegiéze; ger. solfegiínd (-gi-ind)

solfegiai
SOLFEGIÁ, solfegiez, vb. I. Intranz. A executa un solfegiu, a cânta o melodie numind fiecare notă. [Pr.: -gi-a] – Din it. solfeggiare.

DOOM

solfegiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 solfegiáză, 1 pl. solfegiém (-gi-em); conj. prez. 3 să solfegiéze; ger. solfegiínd (-gi-ind)

solfegiam
SOLFEGIÁ, solfegiez, vb. I. Intranz. A executa un solfegiu, a cânta o melodie numind fiecare notă. [Pr.: -gi-a] – Din it. solfeggiare.

DOOM

solfegiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 solfegiáză, 1 pl. solfegiém (-gi-em); conj. prez. 3 să solfegiéze; ger. solfegiínd (-gi-ind)

solfegiară
SOLFEGIÁ, solfegiez, vb. I. Intranz. A executa un solfegiu, a cânta o melodie numind fiecare notă. [Pr.: -gi-a] – Din it. solfeggiare.

DOOM

solfegiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 solfegiáză, 1 pl. solfegiém (-gi-em); conj. prez. 3 să solfegiéze; ger. solfegiínd (-gi-ind)

solfegiarăm
SOLFEGIÁ, solfegiez, vb. I. Intranz. A executa un solfegiu, a cânta o melodie numind fiecare notă. [Pr.: -gi-a] – Din it. solfeggiare.

DOOM

solfegiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 solfegiáză, 1 pl. solfegiém (-gi-em); conj. prez. 3 să solfegiéze; ger. solfegiínd (-gi-ind)

solfegiarăți
SOLFEGIÁ, solfegiez, vb. I. Intranz. A executa un solfegiu, a cânta o melodie numind fiecare notă. [Pr.: -gi-a] – Din it. solfeggiare.

DOOM

solfegiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 solfegiáză, 1 pl. solfegiém (-gi-em); conj. prez. 3 să solfegiéze; ger. solfegiínd (-gi-ind)

solfegiase
SOLFEGIÁ, solfegiez, vb. I. Intranz. A executa un solfegiu, a cânta o melodie numind fiecare notă. [Pr.: -gi-a] – Din it. solfeggiare.

DOOM

solfegiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 solfegiáză, 1 pl. solfegiém (-gi-em); conj. prez. 3 să solfegiéze; ger. solfegiínd (-gi-ind)

solfegiasem
SOLFEGIÁ, solfegiez, vb. I. Intranz. A executa un solfegiu, a cânta o melodie numind fiecare notă. [Pr.: -gi-a] – Din it. solfeggiare.

DOOM

solfegiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 solfegiáză, 1 pl. solfegiém (-gi-em); conj. prez. 3 să solfegiéze; ger. solfegiínd (-gi-ind)

solfegiaseră
SOLFEGIÁ, solfegiez, vb. I. Intranz. A executa un solfegiu, a cânta o melodie numind fiecare notă. [Pr.: -gi-a] – Din it. solfeggiare.

DOOM

solfegiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 solfegiáză, 1 pl. solfegiém (-gi-em); conj. prez. 3 să solfegiéze; ger. solfegiínd (-gi-ind)

solfegiaserăm
SOLFEGIÁ, solfegiez, vb. I. Intranz. A executa un solfegiu, a cânta o melodie numind fiecare notă. [Pr.: -gi-a] – Din it. solfeggiare.

DOOM

solfegiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 solfegiáză, 1 pl. solfegiém (-gi-em); conj. prez. 3 să solfegiéze; ger. solfegiínd (-gi-ind)

solfegiaserăți
SOLFEGIÁ, solfegiez, vb. I. Intranz. A executa un solfegiu, a cânta o melodie numind fiecare notă. [Pr.: -gi-a] – Din it. solfeggiare.

DOOM

solfegiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 solfegiáză, 1 pl. solfegiém (-gi-em); conj. prez. 3 să solfegiéze; ger. solfegiínd (-gi-ind)

solfegiaseși
SOLFEGIÁ, solfegiez, vb. I. Intranz. A executa un solfegiu, a cânta o melodie numind fiecare notă. [Pr.: -gi-a] – Din it. solfeggiare.

DOOM

solfegiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 solfegiáză, 1 pl. solfegiém (-gi-em); conj. prez. 3 să solfegiéze; ger. solfegiínd (-gi-ind)

solfegiaseți
SOLFEGIÁ, solfegiez, vb. I. Intranz. A executa un solfegiu, a cânta o melodie numind fiecare notă. [Pr.: -gi-a] – Din it. solfeggiare.

DOOM

solfegiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 solfegiáză, 1 pl. solfegiém (-gi-em); conj. prez. 3 să solfegiéze; ger. solfegiínd (-gi-ind)

solfegiat
SOLFEGIÁ, solfegiez, vb. I. Intranz. A executa un solfegiu, a cânta o melodie numind fiecare notă. [Pr.: -gi-a] – Din it. solfeggiare.

DOOM

solfegiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 solfegiáză, 1 pl. solfegiém (-gi-em); conj. prez. 3 să solfegiéze; ger. solfegiínd (-gi-ind)

solfegiau
SOLFEGIÁ, solfegiez, vb. I. Intranz. A executa un solfegiu, a cânta o melodie numind fiecare notă. [Pr.: -gi-a] – Din it. solfeggiare.

DOOM

solfegiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 solfegiáză, 1 pl. solfegiém (-gi-em); conj. prez. 3 să solfegiéze; ger. solfegiínd (-gi-ind)

solfegiază
SOLFEGIÁ, solfegiez, vb. I. Intranz. A executa un solfegiu, a cânta o melodie numind fiecare notă. [Pr.: -gi-a] – Din it. solfeggiare.

DOOM

solfegiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 solfegiáză, 1 pl. solfegiém (-gi-em); conj. prez. 3 să solfegiéze; ger. solfegiínd (-gi-ind)

solfegiași
SOLFEGIÁ, solfegiez, vb. I. Intranz. A executa un solfegiu, a cânta o melodie numind fiecare notă. [Pr.: -gi-a] – Din it. solfeggiare.

DOOM

solfegiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 solfegiáză, 1 pl. solfegiém (-gi-em); conj. prez. 3 să solfegiéze; ger. solfegiínd (-gi-ind)

solfegiați
SOLFEGIÁ, solfegiez, vb. I. Intranz. A executa un solfegiu, a cânta o melodie numind fiecare notă. [Pr.: -gi-a] – Din it. solfeggiare.

DOOM

solfegiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 solfegiáză, 1 pl. solfegiém (-gi-em); conj. prez. 3 să solfegiéze; ger. solfegiínd (-gi-ind)

solfegie
SOLFEGIÁ, solfegiez, vb. I. Intranz. A executa un solfegiu, a cânta o melodie numind fiecare notă. [Pr.: -gi-a] – Din it. solfeggiare.

DOOM

solfegiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 solfegiáză, 1 pl. solfegiém (-gi-em); conj. prez. 3 să solfegiéze; ger. solfegiínd (-gi-ind)

solfegiem
SOLFEGIÁ, solfegiez, vb. I. Intranz. A executa un solfegiu, a cânta o melodie numind fiecare notă. [Pr.: -gi-a] – Din it. solfeggiare.

DOOM

solfegiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 solfegiáză, 1 pl. solfegiém (-gi-em); conj. prez. 3 să solfegiéze; ger. solfegiínd (-gi-ind)

solfegiere
SOLFEGIÁ, solfegiez, vb. I. Intranz. A executa un solfegiu, a cânta o melodie numind fiecare notă. [Pr.: -gi-a] – Din it. solfeggiare.

DOOM

solfegiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 solfegiáză, 1 pl. solfegiém (-gi-em); conj. prez. 3 să solfegiéze; ger. solfegiínd (-gi-ind)

solfegiere
SOLFEGIÉRE, solfegieri, s. f. Acțiunea de a solfegia și rezultatul ei. [Pr.: -gi-e-] – V. solfegia.

DOOM

solfegiére (-gi-e-) s. f., g.-d. art. solfegiérii; pl. solfegiéri

solfegierea
SOLFEGIÉRE, solfegieri, s. f. Acțiunea de a solfegia și rezultatul ei. [Pr.: -gi-e-] – V. solfegia.

DOOM

solfegiére (-gi-e-) s. f., g.-d. art. solfegiérii; pl. solfegiéri

solfegieri
SOLFEGIÉRE, solfegieri, s. f. Acțiunea de a solfegia și rezultatul ei. [Pr.: -gi-e-] – V. solfegia.

DOOM

solfegiére (-gi-e-) s. f., g.-d. art. solfegiérii; pl. solfegiéri

solfegierii
SOLFEGIÉRE, solfegieri, s. f. Acțiunea de a solfegia și rezultatul ei. [Pr.: -gi-e-] – V. solfegia.

DOOM

solfegiére (-gi-e-) s. f., g.-d. art. solfegiérii; pl. solfegiéri

solfegierile
SOLFEGIÉRE, solfegieri, s. f. Acțiunea de a solfegia și rezultatul ei. [Pr.: -gi-e-] – V. solfegia.

DOOM

solfegiére (-gi-e-) s. f., g.-d. art. solfegiérii; pl. solfegiéri

solfegierilor
SOLFEGIÉRE, solfegieri, s. f. Acțiunea de a solfegia și rezultatul ei. [Pr.: -gi-e-] – V. solfegia.

DOOM

solfegiére (-gi-e-) s. f., g.-d. art. solfegiérii; pl. solfegiéri

solfegiez
SOLFEGIÁ, solfegiez, vb. I. Intranz. A executa un solfegiu, a cânta o melodie numind fiecare notă. [Pr.: -gi-a] – Din it. solfeggiare.

DOOM

solfegiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 solfegiáză, 1 pl. solfegiém (-gi-em); conj. prez. 3 să solfegiéze; ger. solfegiínd (-gi-ind)

solfegieze
SOLFEGIÁ, solfegiez, vb. I. Intranz. A executa un solfegiu, a cânta o melodie numind fiecare notă. [Pr.: -gi-a] – Din it. solfeggiare.

DOOM

solfegiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 solfegiáză, 1 pl. solfegiém (-gi-em); conj. prez. 3 să solfegiéze; ger. solfegiínd (-gi-ind)

solfegiezi
SOLFEGIÁ, solfegiez, vb. I. Intranz. A executa un solfegiu, a cânta o melodie numind fiecare notă. [Pr.: -gi-a] – Din it. solfeggiare.

DOOM

solfegiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 solfegiáză, 1 pl. solfegiém (-gi-em); conj. prez. 3 să solfegiéze; ger. solfegiínd (-gi-ind)

solfegii
SOLFÉGIU, solfegii, s. n. Mică piesă muzicală fără cuvinte, compusă în vederea exercițiilor; exercițiu vocal executat fără cuvinte, menit să dezvolte auzul și deprinderea de a citi notele muzicale. – Din it. solfeggio.

DOOM

solfégiu [giu pron. giu] s. n., art. solfégiul; pl. solfégii, art. solfégiile (-gi-i-)

solfegiile
SOLFÉGIU, solfegii, s. n. Mică piesă muzicală fără cuvinte, compusă în vederea exercițiilor; exercițiu vocal executat fără cuvinte, menit să dezvolte auzul și deprinderea de a citi notele muzicale. – Din it. solfeggio.

DOOM

solfégiu [giu pron. giu] s. n., art. solfégiul; pl. solfégii, art. solfégiile (-gi-i-)

solfegiilor
SOLFÉGIU, solfegii, s. n. Mică piesă muzicală fără cuvinte, compusă în vederea exercițiilor; exercițiu vocal executat fără cuvinte, menit să dezvolte auzul și deprinderea de a citi notele muzicale. – Din it. solfeggio.

DOOM

solfégiu [giu pron. giu] s. n., art. solfégiul; pl. solfégii, art. solfégiile (-gi-i-)

solfegiind
SOLFEGIÁ, solfegiez, vb. I. Intranz. A executa un solfegiu, a cânta o melodie numind fiecare notă. [Pr.: -gi-a] – Din it. solfeggiare.

DOOM

solfegiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 solfegiáză, 1 pl. solfegiém (-gi-em); conj. prez. 3 să solfegiéze; ger. solfegiínd (-gi-ind)

solfegiu
SOLFÉGIU, solfegii, s. n. Mică piesă muzicală fără cuvinte, compusă în vederea exercițiilor; exercițiu vocal executat fără cuvinte, menit să dezvolte auzul și deprinderea de a citi notele muzicale. – Din it. solfeggio.

DOOM

solfégiu [giu pron. giu] s. n., art. solfégiul; pl. solfégii, art. solfégiile (-gi-i-)

solfegiul
SOLFÉGIU, solfegii, s. n. Mică piesă muzicală fără cuvinte, compusă în vederea exercițiilor; exercițiu vocal executat fără cuvinte, menit să dezvolte auzul și deprinderea de a citi notele muzicale. – Din it. solfeggio.

DOOM

solfégiu [giu pron. giu] s. n., art. solfégiul; pl. solfégii, art. solfégiile (-gi-i-)

solfegiului
SOLFÉGIU, solfegii, s. n. Mică piesă muzicală fără cuvinte, compusă în vederea exercițiilor; exercițiu vocal executat fără cuvinte, menit să dezvolte auzul și deprinderea de a citi notele muzicale. – Din it. solfeggio.

DOOM

solfégiu [giu pron. giu] s. n., art. solfégiul; pl. solfégii, art. solfégiile (-gi-i-)

solgăbirău
SOLGĂBIRẮU, solgăbirăi, s. m. (Maghiarism învechit, Transilv.) Funcționar din fosta administrație austro-ungară (corespunzînd pretorului sau primpretorului de mai tîrziu). Toți le făceau cale, de gîndeai că trece solgăbirăul. RETEGANUL, P. V 6.

soli
SOL³, soli, s. m. Unitate monetară din Peru. – Din fr. sol.

DOOM

!sol² (emisar, vestitor, monedă peruană, soluție coloidală) s. m., pl. soli

soli
SOLI- v. solo-.

soli
SOLÍ, solesc, vb. IV. Intranz. (Înv., rar) A comunica cuiva ceva printr-un sol². – Din sol².

DOOM

solí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solésc, imperf. 3 sg. soleá; conj. prez. 3 să soleáscă

solia
SOLÍE, solii, s. f. 1. Misiunea unui sol². ◊ Expr. (Înv.) A-și da solia = a expune obiectul misiunii sale, a-și îndeplini însărcinarea de sol²; a da socoteală de misiunea avută. ♦ P. gener. Misiune, însărcinare, sarcină. ♦ Fig. Menire. 2. (Concr.) Veste, mesaj (adus de un sol²). 3. (Concr.) Grup de persoane trimise ca soli²; delegație. – Sol² + suf. -ie.

DOOM

solíe (înv.) s. f., art. solía, g.-d. art. solíei; pl. solíi, art. solíile

solicit
SOLICITÁ, solícit, vb. I. Tranz. 1. A cere (cu stăruință) să i se acorde ceva, a se adresa cuiva cu o cerere. ♦ A ruga, a apela la..., a invita să... 2. A provoca, a trezi; a atrage. 3. A supune un corp unei acțiuni fizice (de tracțiune, torsiune, apăsare etc.) care l-ar putea distruge dacă ar depăși o anumită valoare. [Acc. și: (prez. ind.) solicít] – Din fr. solliciter, lat. sollicitare.

DOOM

solicitá (a ~) vb., ind. prez. 3 solícită; conj. prez. 3 să solícite

solicita
SOLICITÁ, solícit, vb. I. Tranz. 1. A cere (cu stăruință) să i se acorde ceva, a se adresa cuiva cu o cerere. ♦ A ruga, a apela la..., a invita să... 2. A provoca, a trezi; a atrage. 3. A supune un corp unei acțiuni fizice (de tracțiune, torsiune, apăsare etc.) care l-ar putea distruge dacă ar depăși o anumită valoare. [Acc. și: (prez. ind.) solicít] – Din fr. solliciter, lat. sollicitare.

DOOM

solicitá (a ~) vb., ind. prez. 3 solícită; conj. prez. 3 să solícite

solicitai
SOLICITÁ, solícit, vb. I. Tranz. 1. A cere (cu stăruință) să i se acorde ceva, a se adresa cuiva cu o cerere. ♦ A ruga, a apela la..., a invita să... 2. A provoca, a trezi; a atrage. 3. A supune un corp unei acțiuni fizice (de tracțiune, torsiune, apăsare etc.) care l-ar putea distruge dacă ar depăși o anumită valoare. [Acc. și: (prez. ind.) solicít] – Din fr. solliciter, lat. sollicitare.

DOOM

solicitá (a ~) vb., ind. prez. 3 solícită; conj. prez. 3 să solícite

solicitam
SOLICITÁ, solícit, vb. I. Tranz. 1. A cere (cu stăruință) să i se acorde ceva, a se adresa cuiva cu o cerere. ♦ A ruga, a apela la..., a invita să... 2. A provoca, a trezi; a atrage. 3. A supune un corp unei acțiuni fizice (de tracțiune, torsiune, apăsare etc.) care l-ar putea distruge dacă ar depăși o anumită valoare. [Acc. și: (prez. ind.) solicít] – Din fr. solliciter, lat. sollicitare.

DOOM

solicitá (a ~) vb., ind. prez. 3 solícită; conj. prez. 3 să solícite

solicitant
SOLICITÁNT, -Ă, solicitanți, -te, s. m. și f. Persoană care solicită (1); solicitator. – Solicita + suf. -ant Cf. germ. Sollizitant.

DOOM

solicitántă s. f., g.-d. art. solicitántei; pl. solicitánte

solicitanta
SOLICITÁNT, -Ă, solicitanți, -te, s. m. și f. Persoană care solicită (1); solicitator. – Solicita + suf. -ant Cf. germ. Sollizitant.

DOOM

solicitántă s. f., g.-d. art. solicitántei; pl. solicitánte

solicitante
SOLICITÁNT, -Ă, solicitanți, -te, s. m. și f. Persoană care solicită (1); solicitator. – Solicita + suf. -ant Cf. germ. Sollizitant.

DOOM

solicitántă s. f., g.-d. art. solicitántei; pl. solicitánte

solicitantei
SOLICITÁNT, -Ă, solicitanți, -te, s. m. și f. Persoană care solicită (1); solicitator. – Solicita + suf. -ant Cf. germ. Sollizitant.

DOOM

solicitántă s. f., g.-d. art. solicitántei; pl. solicitánte

solicitantele
SOLICITÁNT, -Ă, solicitanți, -te, s. m. și f. Persoană care solicită (1); solicitator. – Solicita + suf. -ant Cf. germ. Sollizitant.

DOOM

solicitántă s. f., g.-d. art. solicitántei; pl. solicitánte

solicitantelor
SOLICITÁNT, -Ă, solicitanți, -te, s. m. și f. Persoană care solicită (1); solicitator. – Solicita + suf. -ant Cf. germ. Sollizitant.

DOOM

solicitántă s. f., g.-d. art. solicitántei; pl. solicitánte

solicitantul
SOLICITÁNT, -Ă, solicitanți, -te, s. m. și f. Persoană care solicită (1); solicitator. – Solicita + suf. -ant Cf. germ. Sollizitant.

DOOM

solicitántă s. f., g.-d. art. solicitántei; pl. solicitánte

solicitantului
SOLICITÁNT, -Ă, solicitanți, -te, s. m. și f. Persoană care solicită (1); solicitator. – Solicita + suf. -ant Cf. germ. Sollizitant.

DOOM

solicitántă s. f., g.-d. art. solicitántei; pl. solicitánte

solicitanți
SOLICITÁNT, -Ă, solicitanți, -te, s. m. și f. Persoană care solicită (1); solicitator. – Solicita + suf. -ant Cf. germ. Sollizitant.

DOOM

solicitántă s. f., g.-d. art. solicitántei; pl. solicitánte

solicitanții
SOLICITÁNT, -Ă, solicitanți, -te, s. m. și f. Persoană care solicită (1); solicitator. – Solicita + suf. -ant Cf. germ. Sollizitant.

DOOM

solicitántă s. f., g.-d. art. solicitántei; pl. solicitánte

solicitanților
SOLICITÁNT, -Ă, solicitanți, -te, s. m. și f. Persoană care solicită (1); solicitator. – Solicita + suf. -ant Cf. germ. Sollizitant.

DOOM

solicitántă s. f., g.-d. art. solicitántei; pl. solicitánte

solicitare
SOLICITÁ, solícit, vb. I. Tranz. 1. A cere (cu stăruință) să i se acorde ceva, a se adresa cuiva cu o cerere. ♦ A ruga, a apela la..., a invita să... 2. A provoca, a trezi; a atrage. 3. A supune un corp unei acțiuni fizice (de tracțiune, torsiune, apăsare etc.) care l-ar putea distruge dacă ar depăși o anumită valoare. [Acc. și: (prez. ind.) solicít] – Din fr. solliciter, lat. sollicitare.

DOOM

solicitá (a ~) vb., ind. prez. 3 solícită; conj. prez. 3 să solícite

solicitare
SOLICITÁRE, solicitări, s. f. Acțiunea de a solicita și rezultatul ei; cerere stăruitoare. ♦ Proces fizic prin care se produc tensiuni și deformații în interiorul unui corp solid. – V. solicita.

DOOM

solicitáre s. f., g.-d. art. solicitắrii; pl. solicitắri

solicitarea
SOLICITÁRE, solicitări, s. f. Acțiunea de a solicita și rezultatul ei; cerere stăruitoare. ♦ Proces fizic prin care se produc tensiuni și deformații în interiorul unui corp solid. – V. solicita.

DOOM

solicitáre s. f., g.-d. art. solicitắrii; pl. solicitắri

solicitară
SOLICITÁ, solícit, vb. I. Tranz. 1. A cere (cu stăruință) să i se acorde ceva, a se adresa cuiva cu o cerere. ♦ A ruga, a apela la..., a invita să... 2. A provoca, a trezi; a atrage. 3. A supune un corp unei acțiuni fizice (de tracțiune, torsiune, apăsare etc.) care l-ar putea distruge dacă ar depăși o anumită valoare. [Acc. și: (prez. ind.) solicít] – Din fr. solliciter, lat. sollicitare.

DOOM

solicitá (a ~) vb., ind. prez. 3 solícită; conj. prez. 3 să solícite

solicitarăm
SOLICITÁ, solícit, vb. I. Tranz. 1. A cere (cu stăruință) să i se acorde ceva, a se adresa cuiva cu o cerere. ♦ A ruga, a apela la..., a invita să... 2. A provoca, a trezi; a atrage. 3. A supune un corp unei acțiuni fizice (de tracțiune, torsiune, apăsare etc.) care l-ar putea distruge dacă ar depăși o anumită valoare. [Acc. și: (prez. ind.) solicít] – Din fr. solliciter, lat. sollicitare.

DOOM

solicitá (a ~) vb., ind. prez. 3 solícită; conj. prez. 3 să solícite

solicitarăți
SOLICITÁ, solícit, vb. I. Tranz. 1. A cere (cu stăruință) să i se acorde ceva, a se adresa cuiva cu o cerere. ♦ A ruga, a apela la..., a invita să... 2. A provoca, a trezi; a atrage. 3. A supune un corp unei acțiuni fizice (de tracțiune, torsiune, apăsare etc.) care l-ar putea distruge dacă ar depăși o anumită valoare. [Acc. și: (prez. ind.) solicít] – Din fr. solliciter, lat. sollicitare.

DOOM

solicitá (a ~) vb., ind. prez. 3 solícită; conj. prez. 3 să solícite

solicitase
SOLICITÁ, solícit, vb. I. Tranz. 1. A cere (cu stăruință) să i se acorde ceva, a se adresa cuiva cu o cerere. ♦ A ruga, a apela la..., a invita să... 2. A provoca, a trezi; a atrage. 3. A supune un corp unei acțiuni fizice (de tracțiune, torsiune, apăsare etc.) care l-ar putea distruge dacă ar depăși o anumită valoare. [Acc. și: (prez. ind.) solicít] – Din fr. solliciter, lat. sollicitare.

DOOM

solicitá (a ~) vb., ind. prez. 3 solícită; conj. prez. 3 să solícite

solicitasem
SOLICITÁ, solícit, vb. I. Tranz. 1. A cere (cu stăruință) să i se acorde ceva, a se adresa cuiva cu o cerere. ♦ A ruga, a apela la..., a invita să... 2. A provoca, a trezi; a atrage. 3. A supune un corp unei acțiuni fizice (de tracțiune, torsiune, apăsare etc.) care l-ar putea distruge dacă ar depăși o anumită valoare. [Acc. și: (prez. ind.) solicít] – Din fr. solliciter, lat. sollicitare.

DOOM

solicitá (a ~) vb., ind. prez. 3 solícită; conj. prez. 3 să solícite

solicitaseră
SOLICITÁ, solícit, vb. I. Tranz. 1. A cere (cu stăruință) să i se acorde ceva, a se adresa cuiva cu o cerere. ♦ A ruga, a apela la..., a invita să... 2. A provoca, a trezi; a atrage. 3. A supune un corp unei acțiuni fizice (de tracțiune, torsiune, apăsare etc.) care l-ar putea distruge dacă ar depăși o anumită valoare. [Acc. și: (prez. ind.) solicít] – Din fr. solliciter, lat. sollicitare.

DOOM

solicitá (a ~) vb., ind. prez. 3 solícită; conj. prez. 3 să solícite

solicitaserăm
SOLICITÁ, solícit, vb. I. Tranz. 1. A cere (cu stăruință) să i se acorde ceva, a se adresa cuiva cu o cerere. ♦ A ruga, a apela la..., a invita să... 2. A provoca, a trezi; a atrage. 3. A supune un corp unei acțiuni fizice (de tracțiune, torsiune, apăsare etc.) care l-ar putea distruge dacă ar depăși o anumită valoare. [Acc. și: (prez. ind.) solicít] – Din fr. solliciter, lat. sollicitare.

DOOM

solicitá (a ~) vb., ind. prez. 3 solícită; conj. prez. 3 să solícite

solicitaserăți
SOLICITÁ, solícit, vb. I. Tranz. 1. A cere (cu stăruință) să i se acorde ceva, a se adresa cuiva cu o cerere. ♦ A ruga, a apela la..., a invita să... 2. A provoca, a trezi; a atrage. 3. A supune un corp unei acțiuni fizice (de tracțiune, torsiune, apăsare etc.) care l-ar putea distruge dacă ar depăși o anumită valoare. [Acc. și: (prez. ind.) solicít] – Din fr. solliciter, lat. sollicitare.

DOOM

solicitá (a ~) vb., ind. prez. 3 solícită; conj. prez. 3 să solícite

solicitaseși
SOLICITÁ, solícit, vb. I. Tranz. 1. A cere (cu stăruință) să i se acorde ceva, a se adresa cuiva cu o cerere. ♦ A ruga, a apela la..., a invita să... 2. A provoca, a trezi; a atrage. 3. A supune un corp unei acțiuni fizice (de tracțiune, torsiune, apăsare etc.) care l-ar putea distruge dacă ar depăși o anumită valoare. [Acc. și: (prez. ind.) solicít] – Din fr. solliciter, lat. sollicitare.

DOOM

solicitá (a ~) vb., ind. prez. 3 solícită; conj. prez. 3 să solícite

solicitaseți
SOLICITÁ, solícit, vb. I. Tranz. 1. A cere (cu stăruință) să i se acorde ceva, a se adresa cuiva cu o cerere. ♦ A ruga, a apela la..., a invita să... 2. A provoca, a trezi; a atrage. 3. A supune un corp unei acțiuni fizice (de tracțiune, torsiune, apăsare etc.) care l-ar putea distruge dacă ar depăși o anumită valoare. [Acc. și: (prez. ind.) solicít] – Din fr. solliciter, lat. sollicitare.

DOOM

solicitá (a ~) vb., ind. prez. 3 solícită; conj. prez. 3 să solícite

solicitat
SOLICITÁ, solícit, vb. I. Tranz. 1. A cere (cu stăruință) să i se acorde ceva, a se adresa cuiva cu o cerere. ♦ A ruga, a apela la..., a invita să... 2. A provoca, a trezi; a atrage. 3. A supune un corp unei acțiuni fizice (de tracțiune, torsiune, apăsare etc.) care l-ar putea distruge dacă ar depăși o anumită valoare. [Acc. și: (prez. ind.) solicít] – Din fr. solliciter, lat. sollicitare.

DOOM

solicitá (a ~) vb., ind. prez. 3 solícită; conj. prez. 3 să solícite

solicitatoare
SOLICITATÓR, -OÁRE, solicitatori, -oare, s. m. și f. Solicitant. – Solicita + suf. -tor. Cf. lat. sollicitator, -oris.

DOOM

solicitatór s. m., pl. solicitatóri

solicitatoarea
SOLICITATÓR, -OÁRE, solicitatori, -oare, s. m. și f. Solicitant. – Solicita + suf. -tor. Cf. lat. sollicitator, -oris.

DOOM

solicitatór s. m., pl. solicitatóri

solicitatoarei
SOLICITATÓR, -OÁRE, solicitatori, -oare, s. m. și f. Solicitant. – Solicita + suf. -tor. Cf. lat. sollicitator, -oris.

DOOM

solicitatór s. m., pl. solicitatóri

solicitatoarele
SOLICITATÓR, -OÁRE, solicitatori, -oare, s. m. și f. Solicitant. – Solicita + suf. -tor. Cf. lat. sollicitator, -oris.

DOOM

solicitatór s. m., pl. solicitatóri

solicitatoarelor
SOLICITATÓR, -OÁRE, solicitatori, -oare, s. m. și f. Solicitant. – Solicita + suf. -tor. Cf. lat. sollicitator, -oris.

DOOM

solicitatór s. m., pl. solicitatóri

solicitator
SOLICITATÓR, -OÁRE, solicitatori, -oare, s. m. și f. Solicitant. – Solicita + suf. -tor. Cf. lat. sollicitator, -oris.

DOOM

solicitatór s. m., pl. solicitatóri

solicitatori
SOLICITATÓR, -OÁRE, solicitatori, -oare, s. m. și f. Solicitant. – Solicita + suf. -tor. Cf. lat. sollicitator, -oris.

DOOM

solicitatór s. m., pl. solicitatóri

solicitatorii
SOLICITATÓR, -OÁRE, solicitatori, -oare, s. m. și f. Solicitant. – Solicita + suf. -tor. Cf. lat. sollicitator, -oris.

DOOM

solicitatór s. m., pl. solicitatóri

solicitatorilor
SOLICITATÓR, -OÁRE, solicitatori, -oare, s. m. și f. Solicitant. – Solicita + suf. -tor. Cf. lat. sollicitator, -oris.

DOOM

solicitatór s. m., pl. solicitatóri

solicitatorul
SOLICITATÓR, -OÁRE, solicitatori, -oare, s. m. și f. Solicitant. – Solicita + suf. -tor. Cf. lat. sollicitator, -oris.

DOOM

solicitatór s. m., pl. solicitatóri

solicitatorului
SOLICITATÓR, -OÁRE, solicitatori, -oare, s. m. și f. Solicitant. – Solicita + suf. -tor. Cf. lat. sollicitator, -oris.

DOOM

solicitatór s. m., pl. solicitatóri

solicitau
SOLICITÁ, solícit, vb. I. Tranz. 1. A cere (cu stăruință) să i se acorde ceva, a se adresa cuiva cu o cerere. ♦ A ruga, a apela la..., a invita să... 2. A provoca, a trezi; a atrage. 3. A supune un corp unei acțiuni fizice (de tracțiune, torsiune, apăsare etc.) care l-ar putea distruge dacă ar depăși o anumită valoare. [Acc. și: (prez. ind.) solicít] – Din fr. solliciter, lat. sollicitare.

DOOM

solicitá (a ~) vb., ind. prez. 3 solícită; conj. prez. 3 să solícite

solicitași
SOLICITÁ, solícit, vb. I. Tranz. 1. A cere (cu stăruință) să i se acorde ceva, a se adresa cuiva cu o cerere. ♦ A ruga, a apela la..., a invita să... 2. A provoca, a trezi; a atrage. 3. A supune un corp unei acțiuni fizice (de tracțiune, torsiune, apăsare etc.) care l-ar putea distruge dacă ar depăși o anumită valoare. [Acc. și: (prez. ind.) solicít] – Din fr. solliciter, lat. sollicitare.

DOOM

solicitá (a ~) vb., ind. prez. 3 solícită; conj. prez. 3 să solícite

solicitați
SOLICITÁ, solícit, vb. I. Tranz. 1. A cere (cu stăruință) să i se acorde ceva, a se adresa cuiva cu o cerere. ♦ A ruga, a apela la..., a invita să... 2. A provoca, a trezi; a atrage. 3. A supune un corp unei acțiuni fizice (de tracțiune, torsiune, apăsare etc.) care l-ar putea distruge dacă ar depăși o anumită valoare. [Acc. și: (prez. ind.) solicít] – Din fr. solliciter, lat. sollicitare.

DOOM

solicitá (a ~) vb., ind. prez. 3 solícită; conj. prez. 3 să solícite

solicite
SOLICITÁ, solícit, vb. I. Tranz. 1. A cere (cu stăruință) să i se acorde ceva, a se adresa cuiva cu o cerere. ♦ A ruga, a apela la..., a invita să... 2. A provoca, a trezi; a atrage. 3. A supune un corp unei acțiuni fizice (de tracțiune, torsiune, apăsare etc.) care l-ar putea distruge dacă ar depăși o anumită valoare. [Acc. și: (prez. ind.) solicít] – Din fr. solliciter, lat. sollicitare.

DOOM

solicitá (a ~) vb., ind. prez. 3 solícită; conj. prez. 3 să solícite

solicitudine
SOLICITÚDINE s. f. Atitudine plină de grijă, de bunăvoință, de prietenie față de cineva sau de ceva; atenție prevenitoare. – Din fr. sollicitude, lat. sollicitudo, -inis.

DOOM

solicitúdine s. f., g.-d. art. solicitúdinii

solicitudinea
SOLICITÚDINE s. f. Atitudine plină de grijă, de bunăvoință, de prietenie față de cineva sau de ceva; atenție prevenitoare. – Din fr. sollicitude, lat. sollicitudo, -inis.

DOOM

solicitúdine s. f., g.-d. art. solicitúdinii

solicitudini
SOLICITÚDINE s. f. Atitudine plină de grijă, de bunăvoință, de prietenie față de cineva sau de ceva; atenție prevenitoare. – Din fr. sollicitude, lat. sollicitudo, -inis.

DOOM

solicitúdine s. f., g.-d. art. solicitúdinii

solicitudinii
SOLICITÚDINE s. f. Atitudine plină de grijă, de bunăvoință, de prietenie față de cineva sau de ceva; atenție prevenitoare. – Din fr. sollicitude, lat. sollicitudo, -inis.

DOOM

solicitúdine s. f., g.-d. art. solicitúdinii

solicitudinile
SOLICITÚDINE s. f. Atitudine plină de grijă, de bunăvoință, de prietenie față de cineva sau de ceva; atenție prevenitoare. – Din fr. sollicitude, lat. sollicitudo, -inis.

DOOM

solicitúdine s. f., g.-d. art. solicitúdinii

solicitudinilor
SOLICITÚDINE s. f. Atitudine plină de grijă, de bunăvoință, de prietenie față de cineva sau de ceva; atenție prevenitoare. – Din fr. sollicitude, lat. sollicitudo, -inis.

DOOM

solicitúdine s. f., g.-d. art. solicitúdinii

solicitând
SOLICITÁ, solícit, vb. I. Tranz. 1. A cere (cu stăruință) să i se acorde ceva, a se adresa cuiva cu o cerere. ♦ A ruga, a apela la..., a invita să... 2. A provoca, a trezi; a atrage. 3. A supune un corp unei acțiuni fizice (de tracțiune, torsiune, apăsare etc.) care l-ar putea distruge dacă ar depăși o anumită valoare. [Acc. și: (prez. ind.) solicít] – Din fr. solliciter, lat. sollicitare.

DOOM

solicitá (a ~) vb., ind. prez. 3 solícită; conj. prez. 3 să solícite

solicitînd
SOLICITÁ, solícit, vb. I. Tranz. 1. A cere (cu stăruință) să i se acorde ceva, a se adresa cuiva cu o cerere. ♦ A ruga, a apela la..., a invita să... 2. A provoca, a trezi; a atrage. 3. A supune un corp unei acțiuni fizice (de tracțiune, torsiune, apăsare etc.) care l-ar putea distruge dacă ar depăși o anumită valoare. [Acc. și: (prez. ind.) solicít] – Din fr. solliciter, lat. sollicitare.

DOOM

solicitá (a ~) vb., ind. prez. 3 solícită; conj. prez. 3 să solícite

solicitări
SOLICITÁRE, solicitări, s. f. Acțiunea de a solicita și rezultatul ei; cerere stăruitoare. ♦ Proces fizic prin care se produc tensiuni și deformații în interiorul unui corp solid. – V. solicita.

DOOM

solicitáre s. f., g.-d. art. solicitắrii; pl. solicitắri

solicitării
SOLICITÁRE, solicitări, s. f. Acțiunea de a solicita și rezultatul ei; cerere stăruitoare. ♦ Proces fizic prin care se produc tensiuni și deformații în interiorul unui corp solid. – V. solicita.

DOOM

solicitáre s. f., g.-d. art. solicitắrii; pl. solicitắri

solicitările
SOLICITÁRE, solicitări, s. f. Acțiunea de a solicita și rezultatul ei; cerere stăruitoare. ♦ Proces fizic prin care se produc tensiuni și deformații în interiorul unui corp solid. – V. solicita.

DOOM

solicitáre s. f., g.-d. art. solicitắrii; pl. solicitắri

solicitărilor
SOLICITÁRE, solicitări, s. f. Acțiunea de a solicita și rezultatul ei; cerere stăruitoare. ♦ Proces fizic prin care se produc tensiuni și deformații în interiorul unui corp solid. – V. solicita.

DOOM

solicitáre s. f., g.-d. art. solicitắrii; pl. solicitắri

soliciți
SOLICITÁ, solícit, vb. I. Tranz. 1. A cere (cu stăruință) să i se acorde ceva, a se adresa cuiva cu o cerere. ♦ A ruga, a apela la..., a invita să... 2. A provoca, a trezi; a atrage. 3. A supune un corp unei acțiuni fizice (de tracțiune, torsiune, apăsare etc.) care l-ar putea distruge dacă ar depăși o anumită valoare. [Acc. și: (prez. ind.) solicít] – Din fr. solliciter, lat. sollicitare.

DOOM

solicitá (a ~) vb., ind. prez. 3 solícită; conj. prez. 3 să solícite

solid
SOLÍD², -Ă, solizi, -de, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Corp) care posedă capacitatea de a-și menține forma și dimensiunile, de a se opune forțelor deformatoare, având o structură compactă și o mare coeziune; p. ext. (corp) dur, tare, rigid, rezistent. 2. Adj. Care este astfel făcut încât rezistă mult timp; rezistent, trainic, durabil. 3. Adj. Mare (ca dimensiuni și greutate); (fam., despre ființe) voinic, robust. 4. Adj. Fig. Temeinic, serios; p. ext. sigur, statornic. ♦ Care înfruntă cu tărie greutățile; dârz. – Din fr. solide, lat. solidus.

solid
SOLÍD², -Ă, solizi, -de, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Corp) care posedă capacitatea de a-și menține forma și dimensiunile, de a se opune forțelor deformatoare, având o structură compactă și o mare coeziune; p. ext. (corp) dur, tare, rigid, rezistent. 2. Adj. Care este astfel făcut încât să reziste mult timp; rezistent, trainic, durabil. 3. Adj. Mare (ca dimensiuni și greutate); (fam., despre ființe) voinic, robust. 4. Adj. Fig. Temeinic, serios; p. ext. sigur, statornic. ♦ Care înfruntă cu tărie greutățile; dârz. – Din fr. solide, lat. solidus.

DOOM

solíd³ (corp) s. n., pl. solíde

solid
SOLÍD², -Ă, solizi, -de, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Corp) care posedă capacitatea de a-și menține forma și dimensiunile, de a se opune forțelor deformatoare, având o structură compactă și o mare coeziune; p. ext. (corp) dur, tare, rigid, rezistent. 2. Adj. Care este astfel făcut încât să reziste mult timp; rezistent, trainic, durabil. 3. Adj. Mare (ca dimensiuni și greutate); (fam., despre ființe) voinic, robust. 4. Adj. Fig. Temeinic, serios; p. ext. sigur, statornic. ♦ Care înfruntă cu tărie greutățile; dârz. – Din fr. solide, lat. solidus.

DOOM

solíd³ (corp) s. n., pl. solíde

solida
SOLÍD², -Ă, solizi, -de, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Corp) care posedă capacitatea de a-și menține forma și dimensiunile, de a se opune forțelor deformatoare, având o structură compactă și o mare coeziune; p. ext. (corp) dur, tare, rigid, rezistent. 2. Adj. Care este astfel făcut încât să reziste mult timp; rezistent, trainic, durabil. 3. Adj. Mare (ca dimensiuni și greutate); (fam., despre ființe) voinic, robust. 4. Adj. Fig. Temeinic, serios; p. ext. sigur, statornic. ♦ Care înfruntă cu tărie greutățile; dârz. – Din fr. solide, lat. solidus.

DOOM

solíd³ (corp) s. n., pl. solíde

solidago
SPLINÚȚĂ, splinuțe, s. f. (bot.) 1. Splină (2). 2. Plantă erbacee meliferă din familia compozeelor, cu tulpină păroasă, cu flori galbene reunite în ciorchini (Solidago virgaurea). – Splină + suf. -uță.

solidagoul
SPLINÚȚĂ, splinuțe, s. f. (bot.) 1. Splină (2). 2. Plantă erbacee meliferă din familia compozeelor, cu tulpină păroasă, cu flori galbene reunite în ciorchini (Solidago virgaurea). – Splină + suf. -uță.

solidagoului
SPLINÚȚĂ, splinuțe, s. f. (bot.) 1. Splină (2). 2. Plantă erbacee meliferă din familia compozeelor, cu tulpină păroasă, cu flori galbene reunite în ciorchini (Solidago virgaurea). – Splină + suf. -uță.

solidar
SOLIDÁR, -Ă, solidari, -e, adj. 1. Legat (de cineva sau de ceva) printr-o responsabilitate și un interes comun; unit. ♦ De care răspund în egală măsură și împreună mai multe persoane; spec. care leagă între ei într-un raport de obligații mai mulți creditori și un debitor sau mai mulți debitori și un creditor. 2. Care este legat prin construcție de altă piesă sau de alt obiect, formând împreună un tot unic. – Din fr. solidaire.

DOOM

solidár adj. m., pl. solidári; f. solidáră, pl. solidáre

solidara
SOLIDÁR, -Ă, solidari, -e, adj. 1. Legat (de cineva sau de ceva) printr-o responsabilitate și un interes comun; unit. ♦ De care răspund în egală măsură și împreună mai multe persoane; spec. care leagă între ei într-un raport de obligații mai mulți creditori și un debitor sau mai mulți debitori și un creditor. 2. Care este legat prin construcție de altă piesă sau de alt obiect, formând împreună un tot unic. – Din fr. solidaire.

DOOM

solidár adj. m., pl. solidári; f. solidáră, pl. solidáre

solidare
SOLIDÁR, -Ă, solidari, -e, adj. 1. Legat (de cineva sau de ceva) printr-o responsabilitate și un interes comun; unit. ♦ De care răspund în egală măsură și împreună mai multe persoane; spec. care leagă între ei într-un raport de obligații mai mulți creditori și un debitor sau mai mulți debitori și un creditor. 2. Care este legat prin construcție de altă piesă sau de alt obiect, formând împreună un tot unic. – Din fr. solidaire.

DOOM

solidár adj. m., pl. solidári; f. solidáră, pl. solidáre

solidarei
SOLIDÁR, -Ă, solidari, -e, adj. 1. Legat (de cineva sau de ceva) printr-o responsabilitate și un interes comun; unit. ♦ De care răspund în egală măsură și împreună mai multe persoane; spec. care leagă între ei într-un raport de obligații mai mulți creditori și un debitor sau mai mulți debitori și un creditor. 2. Care este legat prin construcție de altă piesă sau de alt obiect, formând împreună un tot unic. – Din fr. solidaire.

DOOM

solidár adj. m., pl. solidári; f. solidáră, pl. solidáre

solidarele
SOLIDÁR, -Ă, solidari, -e, adj. 1. Legat (de cineva sau de ceva) printr-o responsabilitate și un interes comun; unit. ♦ De care răspund în egală măsură și împreună mai multe persoane; spec. care leagă între ei într-un raport de obligații mai mulți creditori și un debitor sau mai mulți debitori și un creditor. 2. Care este legat prin construcție de altă piesă sau de alt obiect, formând împreună un tot unic. – Din fr. solidaire.

DOOM

solidár adj. m., pl. solidári; f. solidáră, pl. solidáre

solidarelor
SOLIDÁR, -Ă, solidari, -e, adj. 1. Legat (de cineva sau de ceva) printr-o responsabilitate și un interes comun; unit. ♦ De care răspund în egală măsură și împreună mai multe persoane; spec. care leagă între ei într-un raport de obligații mai mulți creditori și un debitor sau mai mulți debitori și un creditor. 2. Care este legat prin construcție de altă piesă sau de alt obiect, formând împreună un tot unic. – Din fr. solidaire.

DOOM

solidár adj. m., pl. solidári; f. solidáră, pl. solidáre

solidari
SOLIDÁR, -Ă, solidari, -e, adj. 1. Legat (de cineva sau de ceva) printr-o responsabilitate și un interes comun; unit. ♦ De care răspund în egală măsură și împreună mai multe persoane; spec. care leagă între ei într-un raport de obligații mai mulți creditori și un debitor sau mai mulți debitori și un creditor. 2. Care este legat prin construcție de altă piesă sau de alt obiect, formând împreună un tot unic. – Din fr. solidaire.

DOOM

solidár adj. m., pl. solidári; f. solidáră, pl. solidáre

solidarii
SOLIDÁR, -Ă, solidari, -e, adj. 1. Legat (de cineva sau de ceva) printr-o responsabilitate și un interes comun; unit. ♦ De care răspund în egală măsură și împreună mai multe persoane; spec. care leagă între ei într-un raport de obligații mai mulți creditori și un debitor sau mai mulți debitori și un creditor. 2. Care este legat prin construcție de altă piesă sau de alt obiect, formând împreună un tot unic. – Din fr. solidaire.

DOOM

solidár adj. m., pl. solidári; f. solidáră, pl. solidáre

solidarilor
SOLIDÁR, -Ă, solidari, -e, adj. 1. Legat (de cineva sau de ceva) printr-o responsabilitate și un interes comun; unit. ♦ De care răspund în egală măsură și împreună mai multe persoane; spec. care leagă între ei într-un raport de obligații mai mulți creditori și un debitor sau mai mulți debitori și un creditor. 2. Care este legat prin construcție de altă piesă sau de alt obiect, formând împreună un tot unic. – Din fr. solidaire.

DOOM

solidár adj. m., pl. solidári; f. solidáră, pl. solidáre

solidarism
SOLIDARÍSM s. n. Concepție social-politică potrivit căreia principiul fundamental al existenței societății este solidaritatea tuturor membrilor ei. – Din fr. solidarisme.

solidarismul
SOLIDARÍSM s. n. Concepție social-politică potrivit căreia principiul fundamental al existenței societății este solidaritatea tuturor membrilor ei. – Din fr. solidarisme.

solidarismului
SOLIDARÍSM s. n. Concepție social-politică potrivit căreia principiul fundamental al existenței societății este solidaritatea tuturor membrilor ei. – Din fr. solidarisme.

solidarist
SOLIDARÍST, -Ă adj. Referitor la solidarism. // s.m. și f. Adept al solidarismului. [< fr. solidariste].

solidarist
SOLIDARÍST, -Ă adj. Referitor la solidarism. // s.m. și f. Adept al solidarismului. [< fr. solidariste].

solidarista
SOLIDARÍST, -Ă adj. Referitor la solidarism. // s.m. și f. Adept al solidarismului. [< fr. solidariste].

solidarista
SOLIDARÍST, -Ă adj. Referitor la solidarism. // s.m. și f. Adept al solidarismului. [< fr. solidariste].

solidariste
SOLIDARÍST, -Ă adj. Referitor la solidarism. // s.m. și f. Adept al solidarismului. [< fr. solidariste].

solidariste
SOLIDARÍST, -Ă adj. Referitor la solidarism. // s.m. și f. Adept al solidarismului. [< fr. solidariste].

solidaristei
SOLIDARÍST, -Ă adj. Referitor la solidarism. // s.m. și f. Adept al solidarismului. [< fr. solidariste].

solidaristei
SOLIDARÍST, -Ă adj. Referitor la solidarism. // s.m. și f. Adept al solidarismului. [< fr. solidariste].

solidaristele
SOLIDARÍST, -Ă adj. Referitor la solidarism. // s.m. și f. Adept al solidarismului. [< fr. solidariste].

solidaristele
SOLIDARÍST, -Ă adj. Referitor la solidarism. // s.m. și f. Adept al solidarismului. [< fr. solidariste].

solidaristelor
SOLIDARÍST, -Ă adj. Referitor la solidarism. // s.m. și f. Adept al solidarismului. [< fr. solidariste].

solidaristelor
SOLIDARÍST, -Ă adj. Referitor la solidarism. // s.m. și f. Adept al solidarismului. [< fr. solidariste].

solidaristul
SOLIDARÍST, -Ă adj. Referitor la solidarism. // s.m. și f. Adept al solidarismului. [< fr. solidariste].

solidaristul
SOLIDARÍST, -Ă adj. Referitor la solidarism. // s.m. și f. Adept al solidarismului. [< fr. solidariste].

solidaristului
SOLIDARÍST, -Ă adj. Referitor la solidarism. // s.m. și f. Adept al solidarismului. [< fr. solidariste].

solidaristului
SOLIDARÍST, -Ă adj. Referitor la solidarism. // s.m. și f. Adept al solidarismului. [< fr. solidariste].

solidaritate
SOLIDARITÁTE s. f. Faptul de a fi solidar (cu cineva sau cu ceva); sentiment care îi determină pe oameni să-și acorde ajutor reciproc. – Din fr. solidarité.

DOOM

solidaritáte s. f., g.-d. art. solidaritắții

solidaritatea
SOLIDARITÁTE s. f. Faptul de a fi solidar (cu cineva sau cu ceva); sentiment care îi determină pe oameni să-și acorde ajutor reciproc. – Din fr. solidarité.

DOOM

solidaritáte s. f., g.-d. art. solidaritắții

solidarități
SOLIDARITÁTE s. f. Faptul de a fi solidar (cu cineva sau cu ceva); sentiment care îi determină pe oameni să-și acorde ajutor reciproc. – Din fr. solidarité.

DOOM

solidaritáte s. f., g.-d. art. solidaritắții

solidarității
SOLIDARITÁTE s. f. Faptul de a fi solidar (cu cineva sau cu ceva); sentiment care îi determină pe oameni să-și acorde ajutor reciproc. – Din fr. solidarité.

DOOM

solidaritáte s. f., g.-d. art. solidaritắții

solidariza
SOLIDARIZÁ, solidarizez, vb. I. 1. Refl. A se declara solidar (1) cu cineva sau cu ceva, a manifesta sentimente de solidaritate (față de cineva), a se uni cu cineva într-o acțiune. 2. Tranz. A lega între ele (prin construcție) două sau mai multe piese sau obiecte, astfel încât să formeze un tot, să preia în ansamblu solicitările. – Din fr. solidariser.

DOOM

solidarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 solidarizeáză

solidarizai
SOLIDARIZÁ, solidarizez, vb. I. 1. Refl. A se declara solidar (1) cu cineva sau cu ceva, a manifesta sentimente de solidaritate (față de cineva), a se uni cu cineva într-o acțiune. 2. Tranz. A lega între ele (prin construcție) două sau mai multe piese sau obiecte, astfel încât să formeze un tot, să preia în ansamblu solicitările. – Din fr. solidariser.

DOOM

solidarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 solidarizeáză

solidarizam
SOLIDARIZÁ, solidarizez, vb. I. 1. Refl. A se declara solidar (1) cu cineva sau cu ceva, a manifesta sentimente de solidaritate (față de cineva), a se uni cu cineva într-o acțiune. 2. Tranz. A lega între ele (prin construcție) două sau mai multe piese sau obiecte, astfel încât să formeze un tot, să preia în ansamblu solicitările. – Din fr. solidariser.

DOOM

solidarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 solidarizeáză

solidarizare
SOLIDARIZÁ, solidarizez, vb. I. 1. Refl. A se declara solidar (1) cu cineva sau cu ceva, a manifesta sentimente de solidaritate (față de cineva), a se uni cu cineva într-o acțiune. 2. Tranz. A lega între ele (prin construcție) două sau mai multe piese sau obiecte, astfel încât să formeze un tot, să preia în ansamblu solicitările. – Din fr. solidariser.

DOOM

solidarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 solidarizeáză

solidarizare
SOLIDARIZÁRE, solidarizări, s. f. Acțiunea de a (se) solidariza și rezultatul ei. – V. solidariza.

DOOM

!solidarizáre s. f., g.-d. art. solidarizắrii; pl. solidarizắri

solidarizarea
SOLIDARIZÁRE, solidarizări, s. f. Acțiunea de a (se) solidariza și rezultatul ei. – V. solidariza.

DOOM

!solidarizáre s. f., g.-d. art. solidarizắrii; pl. solidarizắri

solidarizară
SOLIDARIZÁ, solidarizez, vb. I. 1. Refl. A se declara solidar (1) cu cineva sau cu ceva, a manifesta sentimente de solidaritate (față de cineva), a se uni cu cineva într-o acțiune. 2. Tranz. A lega între ele (prin construcție) două sau mai multe piese sau obiecte, astfel încât să formeze un tot, să preia în ansamblu solicitările. – Din fr. solidariser.

DOOM

solidarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 solidarizeáză

solidarizarăm
SOLIDARIZÁ, solidarizez, vb. I. 1. Refl. A se declara solidar (1) cu cineva sau cu ceva, a manifesta sentimente de solidaritate (față de cineva), a se uni cu cineva într-o acțiune. 2. Tranz. A lega între ele (prin construcție) două sau mai multe piese sau obiecte, astfel încât să formeze un tot, să preia în ansamblu solicitările. – Din fr. solidariser.

DOOM

solidarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 solidarizeáză

solidarizarăți
SOLIDARIZÁ, solidarizez, vb. I. 1. Refl. A se declara solidar (1) cu cineva sau cu ceva, a manifesta sentimente de solidaritate (față de cineva), a se uni cu cineva într-o acțiune. 2. Tranz. A lega între ele (prin construcție) două sau mai multe piese sau obiecte, astfel încât să formeze un tot, să preia în ansamblu solicitările. – Din fr. solidariser.

DOOM

solidarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 solidarizeáză

solidarizase
SOLIDARIZÁ, solidarizez, vb. I. 1. Refl. A se declara solidar (1) cu cineva sau cu ceva, a manifesta sentimente de solidaritate (față de cineva), a se uni cu cineva într-o acțiune. 2. Tranz. A lega între ele (prin construcție) două sau mai multe piese sau obiecte, astfel încât să formeze un tot, să preia în ansamblu solicitările. – Din fr. solidariser.

DOOM

solidarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 solidarizeáză

solidarizasem
SOLIDARIZÁ, solidarizez, vb. I. 1. Refl. A se declara solidar (1) cu cineva sau cu ceva, a manifesta sentimente de solidaritate (față de cineva), a se uni cu cineva într-o acțiune. 2. Tranz. A lega între ele (prin construcție) două sau mai multe piese sau obiecte, astfel încât să formeze un tot, să preia în ansamblu solicitările. – Din fr. solidariser.

DOOM

solidarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 solidarizeáză

solidarizaseră
SOLIDARIZÁ, solidarizez, vb. I. 1. Refl. A se declara solidar (1) cu cineva sau cu ceva, a manifesta sentimente de solidaritate (față de cineva), a se uni cu cineva într-o acțiune. 2. Tranz. A lega între ele (prin construcție) două sau mai multe piese sau obiecte, astfel încât să formeze un tot, să preia în ansamblu solicitările. – Din fr. solidariser.

DOOM

solidarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 solidarizeáză

solidarizaserăm
SOLIDARIZÁ, solidarizez, vb. I. 1. Refl. A se declara solidar (1) cu cineva sau cu ceva, a manifesta sentimente de solidaritate (față de cineva), a se uni cu cineva într-o acțiune. 2. Tranz. A lega între ele (prin construcție) două sau mai multe piese sau obiecte, astfel încât să formeze un tot, să preia în ansamblu solicitările. – Din fr. solidariser.

DOOM

solidarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 solidarizeáză

solidarizaserăți
SOLIDARIZÁ, solidarizez, vb. I. 1. Refl. A se declara solidar (1) cu cineva sau cu ceva, a manifesta sentimente de solidaritate (față de cineva), a se uni cu cineva într-o acțiune. 2. Tranz. A lega între ele (prin construcție) două sau mai multe piese sau obiecte, astfel încât să formeze un tot, să preia în ansamblu solicitările. – Din fr. solidariser.

DOOM

solidarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 solidarizeáză

solidarizaseși
SOLIDARIZÁ, solidarizez, vb. I. 1. Refl. A se declara solidar (1) cu cineva sau cu ceva, a manifesta sentimente de solidaritate (față de cineva), a se uni cu cineva într-o acțiune. 2. Tranz. A lega între ele (prin construcție) două sau mai multe piese sau obiecte, astfel încât să formeze un tot, să preia în ansamblu solicitările. – Din fr. solidariser.

DOOM

solidarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 solidarizeáză

solidarizaseți
SOLIDARIZÁ, solidarizez, vb. I. 1. Refl. A se declara solidar (1) cu cineva sau cu ceva, a manifesta sentimente de solidaritate (față de cineva), a se uni cu cineva într-o acțiune. 2. Tranz. A lega între ele (prin construcție) două sau mai multe piese sau obiecte, astfel încât să formeze un tot, să preia în ansamblu solicitările. – Din fr. solidariser.

DOOM

solidarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 solidarizeáză

solidarizat
SOLIDARIZÁ, solidarizez, vb. I. 1. Refl. A se declara solidar (1) cu cineva sau cu ceva, a manifesta sentimente de solidaritate (față de cineva), a se uni cu cineva într-o acțiune. 2. Tranz. A lega între ele (prin construcție) două sau mai multe piese sau obiecte, astfel încât să formeze un tot, să preia în ansamblu solicitările. – Din fr. solidariser.

DOOM

solidarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 solidarizeáză

solidarizat
SOLIDARIZÁT, -Ă, solidarizați, -te, adj. Declarat solidar cu cineva, unit. – V. solidariza.

solidarizata
SOLIDARIZÁT, -Ă, solidarizați, -te, adj. Declarat solidar cu cineva, unit. – V. solidariza.

solidarizate
SOLIDARIZÁT, -Ă, solidarizați, -te, adj. Declarat solidar cu cineva, unit. – V. solidariza.

solidarizatei
SOLIDARIZÁT, -Ă, solidarizați, -te, adj. Declarat solidar cu cineva, unit. – V. solidariza.

solidarizatele
SOLIDARIZÁT, -Ă, solidarizați, -te, adj. Declarat solidar cu cineva, unit. – V. solidariza.

solidarizatelor
SOLIDARIZÁT, -Ă, solidarizați, -te, adj. Declarat solidar cu cineva, unit. – V. solidariza.

solidarizatul
SOLIDARIZÁT, -Ă, solidarizați, -te, adj. Declarat solidar cu cineva, unit. – V. solidariza.

solidarizatului
SOLIDARIZÁT, -Ă, solidarizați, -te, adj. Declarat solidar cu cineva, unit. – V. solidariza.

solidarizau
SOLIDARIZÁ, solidarizez, vb. I. 1. Refl. A se declara solidar (1) cu cineva sau cu ceva, a manifesta sentimente de solidaritate (față de cineva), a se uni cu cineva într-o acțiune. 2. Tranz. A lega între ele (prin construcție) două sau mai multe piese sau obiecte, astfel încât să formeze un tot, să preia în ansamblu solicitările. – Din fr. solidariser.

DOOM

solidarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 solidarizeáză

solidarizași
SOLIDARIZÁ, solidarizez, vb. I. 1. Refl. A se declara solidar (1) cu cineva sau cu ceva, a manifesta sentimente de solidaritate (față de cineva), a se uni cu cineva într-o acțiune. 2. Tranz. A lega între ele (prin construcție) două sau mai multe piese sau obiecte, astfel încât să formeze un tot, să preia în ansamblu solicitările. – Din fr. solidariser.

DOOM

solidarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 solidarizeáză

solidarizați
SOLIDARIZÁ, solidarizez, vb. I. 1. Refl. A se declara solidar (1) cu cineva sau cu ceva, a manifesta sentimente de solidaritate (față de cineva), a se uni cu cineva într-o acțiune. 2. Tranz. A lega între ele (prin construcție) două sau mai multe piese sau obiecte, astfel încât să formeze un tot, să preia în ansamblu solicitările. – Din fr. solidariser.

DOOM

solidarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 solidarizeáză

solidarizați
SOLIDARIZÁT, -Ă, solidarizați, -te, adj. Declarat solidar cu cineva, unit. – V. solidariza.

solidarizații
SOLIDARIZÁT, -Ă, solidarizați, -te, adj. Declarat solidar cu cineva, unit. – V. solidariza.

solidarizaților
SOLIDARIZÁT, -Ă, solidarizați, -te, adj. Declarat solidar cu cineva, unit. – V. solidariza.

solidarizează
SOLIDARIZÁ, solidarizez, vb. I. 1. Refl. A se declara solidar (1) cu cineva sau cu ceva, a manifesta sentimente de solidaritate (față de cineva), a se uni cu cineva într-o acțiune. 2. Tranz. A lega între ele (prin construcție) două sau mai multe piese sau obiecte, astfel încât să formeze un tot, să preia în ansamblu solicitările. – Din fr. solidariser.

DOOM

solidarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 solidarizeáză

solidarizez
SOLIDARIZÁ, solidarizez, vb. I. 1. Refl. A se declara solidar (1) cu cineva sau cu ceva, a manifesta sentimente de solidaritate (față de cineva), a se uni cu cineva într-o acțiune. 2. Tranz. A lega între ele (prin construcție) două sau mai multe piese sau obiecte, astfel încât să formeze un tot, să preia în ansamblu solicitările. – Din fr. solidariser.

DOOM

solidarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 solidarizeáză

solidarizeze
SOLIDARIZÁ, solidarizez, vb. I. 1. Refl. A se declara solidar (1) cu cineva sau cu ceva, a manifesta sentimente de solidaritate (față de cineva), a se uni cu cineva într-o acțiune. 2. Tranz. A lega între ele (prin construcție) două sau mai multe piese sau obiecte, astfel încât să formeze un tot, să preia în ansamblu solicitările. – Din fr. solidariser.

DOOM

solidarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 solidarizeáză

solidarizezi
SOLIDARIZÁ, solidarizez, vb. I. 1. Refl. A se declara solidar (1) cu cineva sau cu ceva, a manifesta sentimente de solidaritate (față de cineva), a se uni cu cineva într-o acțiune. 2. Tranz. A lega între ele (prin construcție) două sau mai multe piese sau obiecte, astfel încât să formeze un tot, să preia în ansamblu solicitările. – Din fr. solidariser.

DOOM

solidarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 solidarizeáză

solidarizând
SOLIDARIZÁ, solidarizez, vb. I. 1. Refl. A se declara solidar (1) cu cineva sau cu ceva, a manifesta sentimente de solidaritate (față de cineva), a se uni cu cineva într-o acțiune. 2. Tranz. A lega între ele (prin construcție) două sau mai multe piese sau obiecte, astfel încât să formeze un tot, să preia în ansamblu solicitările. – Din fr. solidariser.

DOOM

solidarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 solidarizeáză

solidarizînd
SOLIDARIZÁ, solidarizez, vb. I. 1. Refl. A se declara solidar (1) cu cineva sau cu ceva, a manifesta sentimente de solidaritate (față de cineva), a se uni cu cineva într-o acțiune. 2. Tranz. A lega între ele (prin construcție) două sau mai multe piese sau obiecte, astfel încât să formeze un tot, să preia în ansamblu solicitările. – Din fr. solidariser.

DOOM

solidarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 solidarizeáză

solidarizări
SOLIDARIZÁRE, solidarizări, s. f. Acțiunea de a (se) solidariza și rezultatul ei. – V. solidariza.

DOOM

!solidarizáre s. f., g.-d. art. solidarizắrii; pl. solidarizắri

solidarizării
SOLIDARIZÁRE, solidarizări, s. f. Acțiunea de a (se) solidariza și rezultatul ei. – V. solidariza.

DOOM

!solidarizáre s. f., g.-d. art. solidarizắrii; pl. solidarizắri

solidarizările
SOLIDARIZÁRE, solidarizări, s. f. Acțiunea de a (se) solidariza și rezultatul ei. – V. solidariza.

DOOM

!solidarizáre s. f., g.-d. art. solidarizắrii; pl. solidarizắri

solidarizărilor
SOLIDARIZÁRE, solidarizări, s. f. Acțiunea de a (se) solidariza și rezultatul ei. – V. solidariza.

DOOM

!solidarizáre s. f., g.-d. art. solidarizắrii; pl. solidarizắri

solidariști
SOLIDARÍST, -Ă adj. Referitor la solidarism. // s.m. și f. Adept al solidarismului. [< fr. solidariste].

solidariști
SOLIDARÍST, -Ă adj. Referitor la solidarism. // s.m. și f. Adept al solidarismului. [< fr. solidariste].

solidariștii
SOLIDARÍST, -Ă adj. Referitor la solidarism. // s.m. și f. Adept al solidarismului. [< fr. solidariste].

solidariștii
SOLIDARÍST, -Ă adj. Referitor la solidarism. // s.m. și f. Adept al solidarismului. [< fr. solidariste].

solidariștilor
SOLIDARÍST, -Ă adj. Referitor la solidarism. // s.m. și f. Adept al solidarismului. [< fr. solidariste].

solidariștilor
SOLIDARÍST, -Ă adj. Referitor la solidarism. // s.m. și f. Adept al solidarismului. [< fr. solidariste].

solidarul
SOLIDÁR, -Ă, solidari, -e, adj. 1. Legat (de cineva sau de ceva) printr-o responsabilitate și un interes comun; unit. ♦ De care răspund în egală măsură și împreună mai multe persoane; spec. care leagă între ei într-un raport de obligații mai mulți creditori și un debitor sau mai mulți debitori și un creditor. 2. Care este legat prin construcție de altă piesă sau de alt obiect, formând împreună un tot unic. – Din fr. solidaire.

DOOM

solidár adj. m., pl. solidári; f. solidáră, pl. solidáre

solidarului
SOLIDÁR, -Ă, solidari, -e, adj. 1. Legat (de cineva sau de ceva) printr-o responsabilitate și un interes comun; unit. ♦ De care răspund în egală măsură și împreună mai multe persoane; spec. care leagă între ei într-un raport de obligații mai mulți creditori și un debitor sau mai mulți debitori și un creditor. 2. Care este legat prin construcție de altă piesă sau de alt obiect, formând împreună un tot unic. – Din fr. solidaire.

DOOM

solidár adj. m., pl. solidári; f. solidáră, pl. solidáre

solide
SOLÍD², -Ă, solizi, -de, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Corp) care posedă capacitatea de a-și menține forma și dimensiunile, de a se opune forțelor deformatoare, având o structură compactă și o mare coeziune; p. ext. (corp) dur, tare, rigid, rezistent. 2. Adj. Care este astfel făcut încât să reziste mult timp; rezistent, trainic, durabil. 3. Adj. Mare (ca dimensiuni și greutate); (fam., despre ființe) voinic, robust. 4. Adj. Fig. Temeinic, serios; p. ext. sigur, statornic. ♦ Care înfruntă cu tărie greutățile; dârz. – Din fr. solide, lat. solidus.

DOOM

solíd³ (corp) s. n., pl. solíde

solidei
SOLÍD², -Ă, solizi, -de, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Corp) care posedă capacitatea de a-și menține forma și dimensiunile, de a se opune forțelor deformatoare, având o structură compactă și o mare coeziune; p. ext. (corp) dur, tare, rigid, rezistent. 2. Adj. Care este astfel făcut încât să reziste mult timp; rezistent, trainic, durabil. 3. Adj. Mare (ca dimensiuni și greutate); (fam., despre ființe) voinic, robust. 4. Adj. Fig. Temeinic, serios; p. ext. sigur, statornic. ♦ Care înfruntă cu tărie greutățile; dârz. – Din fr. solide, lat. solidus.

DOOM

solíd³ (corp) s. n., pl. solíde

solidele
SOLÍD², -Ă, solizi, -de, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Corp) care posedă capacitatea de a-și menține forma și dimensiunile, de a se opune forțelor deformatoare, având o structură compactă și o mare coeziune; p. ext. (corp) dur, tare, rigid, rezistent. 2. Adj. Care este astfel făcut încât să reziste mult timp; rezistent, trainic, durabil. 3. Adj. Mare (ca dimensiuni și greutate); (fam., despre ființe) voinic, robust. 4. Adj. Fig. Temeinic, serios; p. ext. sigur, statornic. ♦ Care înfruntă cu tărie greutățile; dârz. – Din fr. solide, lat. solidus.

DOOM

solíd³ (corp) s. n., pl. solíde

solidelor
SOLÍD², -Ă, solizi, -de, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Corp) care posedă capacitatea de a-și menține forma și dimensiunile, de a se opune forțelor deformatoare, având o structură compactă și o mare coeziune; p. ext. (corp) dur, tare, rigid, rezistent. 2. Adj. Care este astfel făcut încât să reziste mult timp; rezistent, trainic, durabil. 3. Adj. Mare (ca dimensiuni și greutate); (fam., despre ființe) voinic, robust. 4. Adj. Fig. Temeinic, serios; p. ext. sigur, statornic. ♦ Care înfruntă cu tărie greutățile; dârz. – Din fr. solide, lat. solidus.

DOOM

solíd³ (corp) s. n., pl. solíde

solidific
SOLIDIFICÁ, solidific, vb. I. Refl. și tranz. A trece sau a face să treacă un corp din stare lichidă în stare solidă, prin răcire sub o temperatură dată; p. ext. a îngheța. ♦ Refl. (Despre grăsimi) A se slei. ♦ Refl. A se întări. – Din fr. solidifier, it. solidificare.

DOOM

solidificá (a ~) vb., ind. prez. 3 solidífică; conj. prez. 3 să solidífice

solidifica
SOLIDIFICÁ, solidific, vb. I. Refl. și tranz. A trece sau a face să treacă un corp din stare lichidă în stare solidă, prin răcire sub o temperatură dată; p. ext. a îngheța. ♦ Refl. (Despre grăsimi) A se slei. ♦ Refl. A se întări. – Din fr. solidifier, it. solidificare.

DOOM

solidificá (a ~) vb., ind. prez. 3 solidífică; conj. prez. 3 să solidífice

solidificai
SOLIDIFICÁ, solidific, vb. I. Refl. și tranz. A trece sau a face să treacă un corp din stare lichidă în stare solidă, prin răcire sub o temperatură dată; p. ext. a îngheța. ♦ Refl. (Despre grăsimi) A se slei. ♦ Refl. A se întări. – Din fr. solidifier, it. solidificare.

DOOM

solidificá (a ~) vb., ind. prez. 3 solidífică; conj. prez. 3 să solidífice

solidificam
SOLIDIFICÁ, solidific, vb. I. Refl. și tranz. A trece sau a face să treacă un corp din stare lichidă în stare solidă, prin răcire sub o temperatură dată; p. ext. a îngheța. ♦ Refl. (Despre grăsimi) A se slei. ♦ Refl. A se întări. – Din fr. solidifier, it. solidificare.

DOOM

solidificá (a ~) vb., ind. prez. 3 solidífică; conj. prez. 3 să solidífice

solidificare
SOLIDIFICÁ, solidific, vb. I. Refl. și tranz. A trece sau a face să treacă un corp din stare lichidă în stare solidă, prin răcire sub o temperatură dată; p. ext. a îngheța. ♦ Refl. (Despre grăsimi) A se slei. ♦ Refl. A se întări. – Din fr. solidifier, it. solidificare.

DOOM

solidificá (a ~) vb., ind. prez. 3 solidífică; conj. prez. 3 să solidífice

solidificare
SOLIDIFICÁRE, solidificări, s. f. Faptul de a (se) solidifica. – V. solidifica.

DOOM

solidificáre s. f., g.-d. art. solidificắrii; pl. solidificắri

solidificarea
SOLIDIFICÁRE, solidificări, s. f. Faptul de a (se) solidifica. – V. solidifica.

DOOM

solidificáre s. f., g.-d. art. solidificắrii; pl. solidificắri

solidificară
SOLIDIFICÁ, solidific, vb. I. Refl. și tranz. A trece sau a face să treacă un corp din stare lichidă în stare solidă, prin răcire sub o temperatură dată; p. ext. a îngheța. ♦ Refl. (Despre grăsimi) A se slei. ♦ Refl. A se întări. – Din fr. solidifier, it. solidificare.

DOOM

solidificá (a ~) vb., ind. prez. 3 solidífică; conj. prez. 3 să solidífice

solidificarăm
SOLIDIFICÁ, solidific, vb. I. Refl. și tranz. A trece sau a face să treacă un corp din stare lichidă în stare solidă, prin răcire sub o temperatură dată; p. ext. a îngheța. ♦ Refl. (Despre grăsimi) A se slei. ♦ Refl. A se întări. – Din fr. solidifier, it. solidificare.

DOOM

solidificá (a ~) vb., ind. prez. 3 solidífică; conj. prez. 3 să solidífice

solidificarăți
SOLIDIFICÁ, solidific, vb. I. Refl. și tranz. A trece sau a face să treacă un corp din stare lichidă în stare solidă, prin răcire sub o temperatură dată; p. ext. a îngheța. ♦ Refl. (Despre grăsimi) A se slei. ♦ Refl. A se întări. – Din fr. solidifier, it. solidificare.

DOOM

solidificá (a ~) vb., ind. prez. 3 solidífică; conj. prez. 3 să solidífice

solidificase
SOLIDIFICÁ, solidific, vb. I. Refl. și tranz. A trece sau a face să treacă un corp din stare lichidă în stare solidă, prin răcire sub o temperatură dată; p. ext. a îngheța. ♦ Refl. (Despre grăsimi) A se slei. ♦ Refl. A se întări. – Din fr. solidifier, it. solidificare.

DOOM

solidificá (a ~) vb., ind. prez. 3 solidífică; conj. prez. 3 să solidífice

solidificasem
SOLIDIFICÁ, solidific, vb. I. Refl. și tranz. A trece sau a face să treacă un corp din stare lichidă în stare solidă, prin răcire sub o temperatură dată; p. ext. a îngheța. ♦ Refl. (Despre grăsimi) A se slei. ♦ Refl. A se întări. – Din fr. solidifier, it. solidificare.

DOOM

solidificá (a ~) vb., ind. prez. 3 solidífică; conj. prez. 3 să solidífice

solidificaseră
SOLIDIFICÁ, solidific, vb. I. Refl. și tranz. A trece sau a face să treacă un corp din stare lichidă în stare solidă, prin răcire sub o temperatură dată; p. ext. a îngheța. ♦ Refl. (Despre grăsimi) A se slei. ♦ Refl. A se întări. – Din fr. solidifier, it. solidificare.

DOOM

solidificá (a ~) vb., ind. prez. 3 solidífică; conj. prez. 3 să solidífice

solidificaserăm
SOLIDIFICÁ, solidific, vb. I. Refl. și tranz. A trece sau a face să treacă un corp din stare lichidă în stare solidă, prin răcire sub o temperatură dată; p. ext. a îngheța. ♦ Refl. (Despre grăsimi) A se slei. ♦ Refl. A se întări. – Din fr. solidifier, it. solidificare.

DOOM

solidificá (a ~) vb., ind. prez. 3 solidífică; conj. prez. 3 să solidífice

solidificaserăți
SOLIDIFICÁ, solidific, vb. I. Refl. și tranz. A trece sau a face să treacă un corp din stare lichidă în stare solidă, prin răcire sub o temperatură dată; p. ext. a îngheța. ♦ Refl. (Despre grăsimi) A se slei. ♦ Refl. A se întări. – Din fr. solidifier, it. solidificare.

DOOM

solidificá (a ~) vb., ind. prez. 3 solidífică; conj. prez. 3 să solidífice

solidificaseși
SOLIDIFICÁ, solidific, vb. I. Refl. și tranz. A trece sau a face să treacă un corp din stare lichidă în stare solidă, prin răcire sub o temperatură dată; p. ext. a îngheța. ♦ Refl. (Despre grăsimi) A se slei. ♦ Refl. A se întări. – Din fr. solidifier, it. solidificare.

DOOM

solidificá (a ~) vb., ind. prez. 3 solidífică; conj. prez. 3 să solidífice

solidificaseți
SOLIDIFICÁ, solidific, vb. I. Refl. și tranz. A trece sau a face să treacă un corp din stare lichidă în stare solidă, prin răcire sub o temperatură dată; p. ext. a îngheța. ♦ Refl. (Despre grăsimi) A se slei. ♦ Refl. A se întări. – Din fr. solidifier, it. solidificare.

DOOM

solidificá (a ~) vb., ind. prez. 3 solidífică; conj. prez. 3 să solidífice

solidificat
SOLIDIFICÁ, solidific, vb. I. Refl. și tranz. A trece sau a face să treacă un corp din stare lichidă în stare solidă, prin răcire sub o temperatură dată; p. ext. a îngheța. ♦ Refl. (Despre grăsimi) A se slei. ♦ Refl. A se întări. – Din fr. solidifier, it. solidificare.

DOOM

solidificá (a ~) vb., ind. prez. 3 solidífică; conj. prez. 3 să solidífice

solidificat
SOLIDIFICÁT, -Ă, solidificați, -te, adj. Care a devenit solid sau care s-a întărit. – V. solidifica.

solidificata
SOLIDIFICÁT, -Ă, solidificați, -te, adj. Care a devenit solid sau care s-a întărit. – V. solidifica.

solidificate
SOLIDIFICÁT, -Ă, solidificați, -te, adj. Care a devenit solid sau care s-a întărit. – V. solidifica.

solidificatei
SOLIDIFICÁT, -Ă, solidificați, -te, adj. Care a devenit solid sau care s-a întărit. – V. solidifica.

solidificatele
SOLIDIFICÁT, -Ă, solidificați, -te, adj. Care a devenit solid sau care s-a întărit. – V. solidifica.

solidificatelor
SOLIDIFICÁT, -Ă, solidificați, -te, adj. Care a devenit solid sau care s-a întărit. – V. solidifica.

solidificatul
SOLIDIFICÁT, -Ă, solidificați, -te, adj. Care a devenit solid sau care s-a întărit. – V. solidifica.

solidificatului
SOLIDIFICÁT, -Ă, solidificați, -te, adj. Care a devenit solid sau care s-a întărit. – V. solidifica.

solidificau
SOLIDIFICÁ, solidific, vb. I. Refl. și tranz. A trece sau a face să treacă un corp din stare lichidă în stare solidă, prin răcire sub o temperatură dată; p. ext. a îngheța. ♦ Refl. (Despre grăsimi) A se slei. ♦ Refl. A se întări. – Din fr. solidifier, it. solidificare.

DOOM

solidificá (a ~) vb., ind. prez. 3 solidífică; conj. prez. 3 să solidífice

solidificași
SOLIDIFICÁ, solidific, vb. I. Refl. și tranz. A trece sau a face să treacă un corp din stare lichidă în stare solidă, prin răcire sub o temperatură dată; p. ext. a îngheța. ♦ Refl. (Despre grăsimi) A se slei. ♦ Refl. A se întări. – Din fr. solidifier, it. solidificare.

DOOM

solidificá (a ~) vb., ind. prez. 3 solidífică; conj. prez. 3 să solidífice

solidificați
SOLIDIFICÁ, solidific, vb. I. Refl. și tranz. A trece sau a face să treacă un corp din stare lichidă în stare solidă, prin răcire sub o temperatură dată; p. ext. a îngheța. ♦ Refl. (Despre grăsimi) A se slei. ♦ Refl. A se întări. – Din fr. solidifier, it. solidificare.

DOOM

solidificá (a ~) vb., ind. prez. 3 solidífică; conj. prez. 3 să solidífice

solidificați
SOLIDIFICÁT, -Ă, solidificați, -te, adj. Care a devenit solid sau care s-a întărit. – V. solidifica.

solidificații
SOLIDIFICÁT, -Ă, solidificați, -te, adj. Care a devenit solid sau care s-a întărit. – V. solidifica.

solidificaților
SOLIDIFICÁT, -Ă, solidificați, -te, adj. Care a devenit solid sau care s-a întărit. – V. solidifica.

solidifice
SOLIDIFICÁ, solidific, vb. I. Refl. și tranz. A trece sau a face să treacă un corp din stare lichidă în stare solidă, prin răcire sub o temperatură dată; p. ext. a îngheța. ♦ Refl. (Despre grăsimi) A se slei. ♦ Refl. A se întări. – Din fr. solidifier, it. solidificare.

DOOM

solidificá (a ~) vb., ind. prez. 3 solidífică; conj. prez. 3 să solidífice

solidifici
SOLIDIFICÁ, solidific, vb. I. Refl. și tranz. A trece sau a face să treacă un corp din stare lichidă în stare solidă, prin răcire sub o temperatură dată; p. ext. a îngheța. ♦ Refl. (Despre grăsimi) A se slei. ♦ Refl. A se întări. – Din fr. solidifier, it. solidificare.

DOOM

solidificá (a ~) vb., ind. prez. 3 solidífică; conj. prez. 3 să solidífice

solidificând
SOLIDIFICÁ, solidific, vb. I. Refl. și tranz. A trece sau a face să treacă un corp din stare lichidă în stare solidă, prin răcire sub o temperatură dată; p. ext. a îngheța. ♦ Refl. (Despre grăsimi) A se slei. ♦ Refl. A se întări. – Din fr. solidifier, it. solidificare.

DOOM

solidificá (a ~) vb., ind. prez. 3 solidífică; conj. prez. 3 să solidífice

solidificînd
SOLIDIFICÁ, solidific, vb. I. Refl. și tranz. A trece sau a face să treacă un corp din stare lichidă în stare solidă, prin răcire sub o temperatură dată; p. ext. a îngheța. ♦ Refl. (Despre grăsimi) A se slei. ♦ Refl. A se întări. – Din fr. solidifier, it. solidificare.

DOOM

solidificá (a ~) vb., ind. prez. 3 solidífică; conj. prez. 3 să solidífice

solidificări
SOLIDIFICÁRE, solidificări, s. f. Faptul de a (se) solidifica. – V. solidifica.

DOOM

solidificáre s. f., g.-d. art. solidificắrii; pl. solidificắri

solidificării
SOLIDIFICÁRE, solidificări, s. f. Faptul de a (se) solidifica. – V. solidifica.

DOOM

solidificáre s. f., g.-d. art. solidificắrii; pl. solidificắri

solidificările
SOLIDIFICÁRE, solidificări, s. f. Faptul de a (se) solidifica. – V. solidifica.

DOOM

solidificáre s. f., g.-d. art. solidificắrii; pl. solidificắri

solidificărilor
SOLIDIFICÁRE, solidificări, s. f. Faptul de a (se) solidifica. – V. solidifica.

DOOM

solidificáre s. f., g.-d. art. solidificắrii; pl. solidificắri

soliditate
SOLIDITÁTE s. f. Stare a corpurilor solide; proprietate a corpurilor solide de a opune rezistență la schimbarea formei și a volumului lor; tărie, duritate, rezistență. ♦ Fig. Temeinicie, seriozitate. – Din fr. solidité, lat. soliditas, -atis.

DOOM

soliditáte s. f., g.-d. art. soliditắții

soliditatea
SOLIDITÁTE s. f. Stare a corpurilor solide; proprietate a corpurilor solide de a opune rezistență la schimbarea formei și a volumului lor; tărie, duritate, rezistență. ♦ Fig. Temeinicie, seriozitate. – Din fr. solidité, lat. soliditas, -atis.

DOOM

soliditáte s. f., g.-d. art. soliditắții

solidități
SOLIDITÁTE s. f. Stare a corpurilor solide; proprietate a corpurilor solide de a opune rezistență la schimbarea formei și a volumului lor; tărie, duritate, rezistență. ♦ Fig. Temeinicie, seriozitate. – Din fr. solidité, lat. soliditas, -atis.

DOOM

soliditáte s. f., g.-d. art. soliditắții

solidității
SOLIDITÁTE s. f. Stare a corpurilor solide; proprietate a corpurilor solide de a opune rezistență la schimbarea formei și a volumului lor; tărie, duritate, rezistență. ♦ Fig. Temeinicie, seriozitate. – Din fr. solidité, lat. soliditas, -atis.

DOOM

soliditáte s. f., g.-d. art. soliditắții

solidul
SOLÍD², -Ă, solizi, -de, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Corp) care posedă capacitatea de a-și menține forma și dimensiunile, de a se opune forțelor deformatoare, având o structură compactă și o mare coeziune; p. ext. (corp) dur, tare, rigid, rezistent. 2. Adj. Care este astfel făcut încât să reziste mult timp; rezistent, trainic, durabil. 3. Adj. Mare (ca dimensiuni și greutate); (fam., despre ființe) voinic, robust. 4. Adj. Fig. Temeinic, serios; p. ext. sigur, statornic. ♦ Care înfruntă cu tărie greutățile; dârz. – Din fr. solide, lat. solidus.

DOOM

solíd³ (corp) s. n., pl. solíde

solidul
SOLÍD², -Ă, solizi, -de, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Corp) care posedă capacitatea de a-și menține forma și dimensiunile, de a se opune forțelor deformatoare, având o structură compactă și o mare coeziune; p. ext. (corp) dur, tare, rigid, rezistent. 2. Adj. Care este astfel făcut încât să reziste mult timp; rezistent, trainic, durabil. 3. Adj. Mare (ca dimensiuni și greutate); (fam., despre ființe) voinic, robust. 4. Adj. Fig. Temeinic, serios; p. ext. sigur, statornic. ♦ Care înfruntă cu tărie greutățile; dârz. – Din fr. solide, lat. solidus.

DOOM

solíd³ (corp) s. n., pl. solíde

solidului
SOLÍD², -Ă, solizi, -de, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Corp) care posedă capacitatea de a-și menține forma și dimensiunile, de a se opune forțelor deformatoare, având o structură compactă și o mare coeziune; p. ext. (corp) dur, tare, rigid, rezistent. 2. Adj. Care este astfel făcut încât să reziste mult timp; rezistent, trainic, durabil. 3. Adj. Mare (ca dimensiuni și greutate); (fam., despre ființe) voinic, robust. 4. Adj. Fig. Temeinic, serios; p. ext. sigur, statornic. ♦ Care înfruntă cu tărie greutățile; dârz. – Din fr. solide, lat. solidus.

DOOM

solíd³ (corp) s. n., pl. solíde

solidului
SOLÍD², -Ă, solizi, -de, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Corp) care posedă capacitatea de a-și menține forma și dimensiunile, de a se opune forțelor deformatoare, având o structură compactă și o mare coeziune; p. ext. (corp) dur, tare, rigid, rezistent. 2. Adj. Care este astfel făcut încât să reziste mult timp; rezistent, trainic, durabil. 3. Adj. Mare (ca dimensiuni și greutate); (fam., despre ființe) voinic, robust. 4. Adj. Fig. Temeinic, serios; p. ext. sigur, statornic. ♦ Care înfruntă cu tărie greutățile; dârz. – Din fr. solide, lat. solidus.

DOOM

solíd³ (corp) s. n., pl. solíde

solidus
SOLIDÚS s. n. (Fiz.) Curbă, loc geometric al punctelor dintr-o diagramă de faze, care reprezintă terminarea solidificării. – Din fr. solidus.

solie
SOLÍE, solii, s. f. 1. Misiunea unui sol². ◊ Expr. (Înv.) A-și da solia = a expune obiectul misiunii sale, a-și îndeplini însărcinarea de sol²; a da socoteală de misiunea avută. ♦ P. gener. Misiune, însărcinare, sarcină. ♦ Fig. Menire. 2. (Concr.) Veste, mesaj (adus de un sol²). 3. (Concr.) Grup de persoane trimise ca soli²; delegație. – Sol² + suf. -ie.

DOOM

solíe (înv.) s. f., art. solía, g.-d. art. solíei; pl. solíi, art. solíile

soliei
SOLÍE, solii, s. f. 1. Misiunea unui sol². ◊ Expr. (Înv.) A-și da solia = a expune obiectul misiunii sale, a-și îndeplini însărcinarea de sol²; a da socoteală de misiunea avută. ♦ P. gener. Misiune, însărcinare, sarcină. ♦ Fig. Menire. 2. (Concr.) Veste, mesaj (adus de un sol²). 3. (Concr.) Grup de persoane trimise ca soli²; delegație. – Sol² + suf. -ie.

DOOM

solíe (înv.) s. f., art. solía, g.-d. art. solíei; pl. solíi, art. solíile

solificare
SOLIFICÁRE s.f. Procesul de formare a solurilor; pedogeneză. [După fr. solification].

solificarea
SOLIFICÁRE s.f. Procesul de formare a solurilor; pedogeneză. [După fr. solification].

solificări
SOLIFICÁRE s.f. Procesul de formare a solurilor; pedogeneză. [După fr. solification].

solificării
SOLIFICÁRE s.f. Procesul de formare a solurilor; pedogeneză. [După fr. solification].

soliflucțiune
SOLIFLUXIÚNE s. f. Proces de alunecare lentă a solului pe pantele mici ca urmare a îmbibării cu apă a depozitelor superficiale. [Pr.: -xi-u-. – Var.: soliflucțiúne s. f.] – Din fr. solifluction, solifluxion.

DOOM

solifluxiúne (-li-flu-xi-u-) s. f., g.-d. art. solifluxiúnii

solifluxiune
SOLIFLUXIÚNE s. f. Proces de alunecare lentă a solului pe pantele mici ca urmare a îmbibării cu apă a depozitelor superficiale. [Pr.: -xi-u-. – Var.: soliflucțiúne s. f.] – Din fr. solifluction, solifluxion.

DOOM

solifluxiúne (-li-flu-xi-u-) s. f., g.-d. art. solifluxiúnii

solii
SOL³, soli, s. m. Unitate monetară din Peru. – Din fr. sol.

DOOM

!sol² (emisar, vestitor, monedă peruană, soluție coloidală) s. m., pl. soli

solii
SOLÍ, solesc, vb. IV. Intranz. (Înv., rar) A comunica cuiva ceva printr-un sol². – Din sol².

DOOM

solí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solésc, imperf. 3 sg. soleá; conj. prez. 3 să soleáscă

solii
SOLÍE, solii, s. f. 1. Misiunea unui sol². ◊ Expr. (Înv.) A-și da solia = a expune obiectul misiunii sale, a-și îndeplini însărcinarea de sol²; a da socoteală de misiunea avută. ♦ P. gener. Misiune, însărcinare, sarcină. ♦ Fig. Menire. 2. (Concr.) Veste, mesaj (adus de un sol²). 3. (Concr.) Grup de persoane trimise ca soli²; delegație. – Sol² + suf. -ie.

DOOM

solíe (înv.) s. f., art. solía, g.-d. art. solíei; pl. solíi, art. solíile

soliile
SOLÍE, solii, s. f. 1. Misiunea unui sol². ◊ Expr. (Înv.) A-și da solia = a expune obiectul misiunii sale, a-și îndeplini însărcinarea de sol²; a da socoteală de misiunea avută. ♦ P. gener. Misiune, însărcinare, sarcină. ♦ Fig. Menire. 2. (Concr.) Veste, mesaj (adus de un sol²). 3. (Concr.) Grup de persoane trimise ca soli²; delegație. – Sol² + suf. -ie.

DOOM

solíe (înv.) s. f., art. solía, g.-d. art. solíei; pl. solíi, art. solíile

soliilor
SOLÍE, solii, s. f. 1. Misiunea unui sol². ◊ Expr. (Înv.) A-și da solia = a expune obiectul misiunii sale, a-și îndeplini însărcinarea de sol²; a da socoteală de misiunea avută. ♦ P. gener. Misiune, însărcinare, sarcină. ♦ Fig. Menire. 2. (Concr.) Veste, mesaj (adus de un sol²). 3. (Concr.) Grup de persoane trimise ca soli²; delegație. – Sol² + suf. -ie.

DOOM

solíe (înv.) s. f., art. solía, g.-d. art. solíei; pl. solíi, art. solíile

soliloc
SOLILÓCVIU, solilocvii, s. n. (Livr.) Monolog; operă scrisă sub formă de monolog. [Var.: solilóc s. n.] – Din fr. soliloque.

DOOM

solilócviu / solilóc (livr.) s. n., pl. solilócvii / solilócuri

soliloca
SOLILOCÁ vb. I. intr. A vorbi cu sine însuși. V. monologa. [< fr. soliloquer].

solilocai
SOLILOCÁ vb. I. intr. A vorbi cu sine însuși. V. monologa. [< fr. soliloquer].

solilocam
SOLILOCÁ vb. I. intr. A vorbi cu sine însuși. V. monologa. [< fr. soliloquer].

solilocare
SOLILOCÁ vb. I. intr. A vorbi cu sine însuși. V. monologa. [< fr. soliloquer].

solilocare
SOLILOCÁ vb. I. intr. A vorbi cu sine însuși. V. monologa. [< fr. soliloquer].

solilocară
SOLILOCÁ vb. I. intr. A vorbi cu sine însuși. V. monologa. [< fr. soliloquer].

solilocarăm
SOLILOCÁ vb. I. intr. A vorbi cu sine însuși. V. monologa. [< fr. soliloquer].

solilocarăți
SOLILOCÁ vb. I. intr. A vorbi cu sine însuși. V. monologa. [< fr. soliloquer].

solilocase
SOLILOCÁ vb. I. intr. A vorbi cu sine însuși. V. monologa. [< fr. soliloquer].

solilocasem
SOLILOCÁ vb. I. intr. A vorbi cu sine însuși. V. monologa. [< fr. soliloquer].

solilocaseră
SOLILOCÁ vb. I. intr. A vorbi cu sine însuși. V. monologa. [< fr. soliloquer].

solilocaserăm
SOLILOCÁ vb. I. intr. A vorbi cu sine însuși. V. monologa. [< fr. soliloquer].

solilocaserăți
SOLILOCÁ vb. I. intr. A vorbi cu sine însuși. V. monologa. [< fr. soliloquer].

solilocaseși
SOLILOCÁ vb. I. intr. A vorbi cu sine însuși. V. monologa. [< fr. soliloquer].

solilocaseți
SOLILOCÁ vb. I. intr. A vorbi cu sine însuși. V. monologa. [< fr. soliloquer].

solilocat
SOLILOCÁ vb. I. intr. A vorbi cu sine însuși. V. monologa. [< fr. soliloquer].

solilocau
SOLILOCÁ vb. I. intr. A vorbi cu sine însuși. V. monologa. [< fr. soliloquer].

solilocași
SOLILOCÁ vb. I. intr. A vorbi cu sine însuși. V. monologa. [< fr. soliloquer].

solilocați
SOLILOCÁ vb. I. intr. A vorbi cu sine însuși. V. monologa. [< fr. soliloquer].

solilochează
SOLILOCÁ vb. I. intr. A vorbi cu sine însuși. V. monologa. [< fr. soliloquer].

solilochez
SOLILOCÁ vb. I. intr. A vorbi cu sine însuși. V. monologa. [< fr. soliloquer].

solilocheze
SOLILOCÁ vb. I. intr. A vorbi cu sine însuși. V. monologa. [< fr. soliloquer].

solilochezi
SOLILOCÁ vb. I. intr. A vorbi cu sine însuși. V. monologa. [< fr. soliloquer].

solilocic
SOLILÓCIC, -Ă adj. (Liv.) Cu caracter de soliloc. [< soliloc + -ic].

solilocica
SOLILÓCIC, -Ă adj. (Liv.) Cu caracter de soliloc. [< soliloc + -ic].

solilocice
SOLILÓCIC, -Ă adj. (Liv.) Cu caracter de soliloc. [< soliloc + -ic].

solilocicei
SOLILÓCIC, -Ă adj. (Liv.) Cu caracter de soliloc. [< soliloc + -ic].

solilocicele
SOLILÓCIC, -Ă adj. (Liv.) Cu caracter de soliloc. [< soliloc + -ic].

solilocicelor
SOLILÓCIC, -Ă adj. (Liv.) Cu caracter de soliloc. [< soliloc + -ic].

solilocici
SOLILÓCIC, -Ă adj. (Liv.) Cu caracter de soliloc. [< soliloc + -ic].

solilocicii
SOLILÓCIC, -Ă adj. (Liv.) Cu caracter de soliloc. [< soliloc + -ic].

solilocicilor
SOLILÓCIC, -Ă adj. (Liv.) Cu caracter de soliloc. [< soliloc + -ic].

solilocicul
SOLILÓCIC, -Ă adj. (Liv.) Cu caracter de soliloc. [< soliloc + -ic].

solilocicului
SOLILÓCIC, -Ă adj. (Liv.) Cu caracter de soliloc. [< soliloc + -ic].

solilocul
SOLILÓCVIU, solilocvii, s. n. (Livr.) Monolog; operă scrisă sub formă de monolog. [Var.: solilóc s. n.] – Din fr. soliloque.

DOOM

solilócviu / solilóc (livr.) s. n., pl. solilócvii / solilócuri

solilocului
SOLILÓCVIU, solilocvii, s. n. (Livr.) Monolog; operă scrisă sub formă de monolog. [Var.: solilóc s. n.] – Din fr. soliloque.

DOOM

solilócviu / solilóc (livr.) s. n., pl. solilócvii / solilócuri

solilocuri
SOLILÓCVIU, solilocvii, s. n. (Livr.) Monolog; operă scrisă sub formă de monolog. [Var.: solilóc s. n.] – Din fr. soliloque.

DOOM

solilócviu / solilóc (livr.) s. n., pl. solilócvii / solilócuri

solilocurile
SOLILÓCVIU, solilocvii, s. n. (Livr.) Monolog; operă scrisă sub formă de monolog. [Var.: solilóc s. n.] – Din fr. soliloque.

DOOM

solilócviu / solilóc (livr.) s. n., pl. solilócvii / solilócuri

solilocurilor
SOLILÓCVIU, solilocvii, s. n. (Livr.) Monolog; operă scrisă sub formă de monolog. [Var.: solilóc s. n.] – Din fr. soliloque.

DOOM

solilócviu / solilóc (livr.) s. n., pl. solilócvii / solilócuri

solilocviu
SOLILÓCVIU, solilocvii, s. n. (Livr.) Monolog; operă scrisă sub formă de monolog. [Var.: solilóc s. n.] – Din fr. soliloque.

DOOM

solilócviu / solilóc (livr.) s. n., pl. solilócvii / solilócuri

solilocând
SOLILOCÁ vb. I. intr. A vorbi cu sine însuși. V. monologa. [< fr. soliloquer].

solilocînd
SOLILOCÁ vb. I. intr. A vorbi cu sine însuși. V. monologa. [< fr. soliloquer].

soliloghie
SOLILOGHÍE, soliloghii, s. f. (Livresc) Soliloc. – Din soliloc + [poli]loghie.

solilor
SOL³, soli, s. m. Unitate monetară din Peru. – Din fr. sol.

DOOM

!sol² (emisar, vestitor, monedă peruană, soluție coloidală) s. m., pl. soli

solim
SOLÍ, solesc, vb. IV. Intranz. (Înv., rar) A comunica cuiva ceva printr-un sol². – Din sol².

DOOM

solí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solésc, imperf. 3 sg. soleá; conj. prez. 3 să soleáscă

solinariu
solináriu s. m. – Canal. Gr. σωληνάριον (Murnu 51). Sec. XVII, înv. Azi solinar, s. m. (par, stîlp, trunchi drept și rotund; canal, tub, conductă), care apare și în mr., cf. bg. sulinar „țurțur”, sb. sulundar „tub”.

solind
SOLÍ, solesc, vb. IV. Intranz. (Înv., rar) A comunica cuiva ceva printr-un sol². – Din sol².

DOOM

solí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solésc, imperf. 3 sg. soleá; conj. prez. 3 să soleáscă

soliped
SOLIPÉD, -Ă, solipezi, -de, adj., s. n. (Animal) care are piciorul alcătuit dintr-un singur deget (terminat cu o copită). – Din fr. solipède.

DOOM

solipéd² s. n., pl. solipéde

solipeda
SOLIPÉD, -Ă, solipezi, -de, adj., s. n. (Animal) care are piciorul alcătuit dintr-un singur deget (terminat cu o copită). – Din fr. solipède.

DOOM

solipéd² s. n., pl. solipéde

solipede
SOLIPÉD, -Ă, solipezi, -de, adj., s. n. (Animal) care are piciorul alcătuit dintr-un singur deget (terminat cu o copită). – Din fr. solipède.

DOOM

solipéd² s. n., pl. solipéde

solipedei
SOLIPÉD, -Ă, solipezi, -de, adj., s. n. (Animal) care are piciorul alcătuit dintr-un singur deget (terminat cu o copită). – Din fr. solipède.

DOOM

solipéd² s. n., pl. solipéde

solipedele
SOLIPÉD, -Ă, solipezi, -de, adj., s. n. (Animal) care are piciorul alcătuit dintr-un singur deget (terminat cu o copită). – Din fr. solipède.

DOOM

solipéd² s. n., pl. solipéde

solipedelor
SOLIPÉD, -Ă, solipezi, -de, adj., s. n. (Animal) care are piciorul alcătuit dintr-un singur deget (terminat cu o copită). – Din fr. solipède.

DOOM

solipéd² s. n., pl. solipéde

solipedul
SOLIPÉD, -Ă, solipezi, -de, adj., s. n. (Animal) care are piciorul alcătuit dintr-un singur deget (terminat cu o copită). – Din fr. solipède.

DOOM

solipéd² s. n., pl. solipéde

solipedului
SOLIPÉD, -Ă, solipezi, -de, adj., s. n. (Animal) care are piciorul alcătuit dintr-un singur deget (terminat cu o copită). – Din fr. solipède.

DOOM

solipéd² s. n., pl. solipéde

solipezi
SOLIPÉD, -Ă, solipezi, -de, adj., s. n. (Animal) care are piciorul alcătuit dintr-un singur deget (terminat cu o copită). – Din fr. solipède.

DOOM

solipéd² s. n., pl. solipéde

solipezii
SOLIPÉD, -Ă, solipezi, -de, adj., s. n. (Animal) care are piciorul alcătuit dintr-un singur deget (terminat cu o copită). – Din fr. solipède.

DOOM

solipéd² s. n., pl. solipéde

solipezilor
SOLIPÉD, -Ă, solipezi, -de, adj., s. n. (Animal) care are piciorul alcătuit dintr-un singur deget (terminat cu o copită). – Din fr. solipède.

DOOM

solipéd² s. n., pl. solipéde

solipsism
SOLIPSÍSM s. n. Concepție filosofică idealist-subiectivă potrivit căreia singura realitate ar fi eul, conștiința individuală, întreaga lume exterioară existând numai în această conștiință. – Din fr. solipsisme.

DOOM

solipsísm s. n.

solipsismul
SOLIPSÍSM s. n. Concepție filosofică idealist-subiectivă potrivit căreia singura realitate ar fi eul, conștiința individuală, întreaga lume exterioară existând numai în această conștiință. – Din fr. solipsisme.

DOOM

solipsísm s. n.

solipsismului
SOLIPSÍSM s. n. Concepție filosofică idealist-subiectivă potrivit căreia singura realitate ar fi eul, conștiința individuală, întreaga lume exterioară existând numai în această conștiință. – Din fr. solipsisme.

DOOM

solipsísm s. n.

solipsist
SOLIPSÍST, -Ă, solipsiști, -ste, s. m. și f., adj.. 1. S. m. și f. Adept al solipsismului. 2. Adj. Care aparține solipsismului, privitor la solipsism. – Din fr. solipsiste.

DOOM

!solipsíst adj. m., s. m., pl. solipsíști; adj. f., s. f. solipsístă, pl. solipsíste

solipsist
SOLIPSÍST, -Ă, solipsiști, -ste, s. m. și f., adj.. 1. S. m. și f. Adept al solipsismului. 2. Adj. Care aparține solipsismului, privitor la solipsism. – Din fr. solipsiste.

DOOM

!solipsíst adj. m., s. m., pl. solipsíști; adj. f., s. f. solipsístă, pl. solipsíste

solipsista
SOLIPSÍST, -Ă, solipsiști, -ste, s. m. și f., adj.. 1. S. m. și f. Adept al solipsismului. 2. Adj. Care aparține solipsismului, privitor la solipsism. – Din fr. solipsiste.

DOOM

!solipsíst adj. m., s. m., pl. solipsíști; adj. f., s. f. solipsístă, pl. solipsíste

solipsista
SOLIPSÍST, -Ă, solipsiști, -ste, s. m. și f., adj.. 1. S. m. și f. Adept al solipsismului. 2. Adj. Care aparține solipsismului, privitor la solipsism. – Din fr. solipsiste.

DOOM

!solipsíst adj. m., s. m., pl. solipsíști; adj. f., s. f. solipsístă, pl. solipsíste

solipsiste
SOLIPSÍST, -Ă, solipsiști, -ste, s. m. și f., adj.. 1. S. m. și f. Adept al solipsismului. 2. Adj. Care aparține solipsismului, privitor la solipsism. – Din fr. solipsiste.

DOOM

!solipsíst adj. m., s. m., pl. solipsíști; adj. f., s. f. solipsístă, pl. solipsíste

solipsiste
SOLIPSÍST, -Ă, solipsiști, -ste, s. m. și f., adj.. 1. S. m. și f. Adept al solipsismului. 2. Adj. Care aparține solipsismului, privitor la solipsism. – Din fr. solipsiste.

DOOM

!solipsíst adj. m., s. m., pl. solipsíști; adj. f., s. f. solipsístă, pl. solipsíste

solipsistei
SOLIPSÍST, -Ă, solipsiști, -ste, s. m. și f., adj.. 1. S. m. și f. Adept al solipsismului. 2. Adj. Care aparține solipsismului, privitor la solipsism. – Din fr. solipsiste.

DOOM

!solipsíst adj. m., s. m., pl. solipsíști; adj. f., s. f. solipsístă, pl. solipsíste

solipsistei
SOLIPSÍST, -Ă, solipsiști, -ste, s. m. și f., adj.. 1. S. m. și f. Adept al solipsismului. 2. Adj. Care aparține solipsismului, privitor la solipsism. – Din fr. solipsiste.

DOOM

!solipsíst adj. m., s. m., pl. solipsíști; adj. f., s. f. solipsístă, pl. solipsíste

solipsistele
SOLIPSÍST, -Ă, solipsiști, -ste, s. m. și f., adj.. 1. S. m. și f. Adept al solipsismului. 2. Adj. Care aparține solipsismului, privitor la solipsism. – Din fr. solipsiste.

DOOM

!solipsíst adj. m., s. m., pl. solipsíști; adj. f., s. f. solipsístă, pl. solipsíste

solipsistele
SOLIPSÍST, -Ă, solipsiști, -ste, s. m. și f., adj.. 1. S. m. și f. Adept al solipsismului. 2. Adj. Care aparține solipsismului, privitor la solipsism. – Din fr. solipsiste.

DOOM

!solipsíst adj. m., s. m., pl. solipsíști; adj. f., s. f. solipsístă, pl. solipsíste

solipsistelor
SOLIPSÍST, -Ă, solipsiști, -ste, s. m. și f., adj.. 1. S. m. și f. Adept al solipsismului. 2. Adj. Care aparține solipsismului, privitor la solipsism. – Din fr. solipsiste.

DOOM

!solipsíst adj. m., s. m., pl. solipsíști; adj. f., s. f. solipsístă, pl. solipsíste

solipsistelor
SOLIPSÍST, -Ă, solipsiști, -ste, s. m. și f., adj.. 1. S. m. și f. Adept al solipsismului. 2. Adj. Care aparține solipsismului, privitor la solipsism. – Din fr. solipsiste.

DOOM

!solipsíst adj. m., s. m., pl. solipsíști; adj. f., s. f. solipsístă, pl. solipsíste

solipsistul
SOLIPSÍST, -Ă, solipsiști, -ste, s. m. și f., adj.. 1. S. m. și f. Adept al solipsismului. 2. Adj. Care aparține solipsismului, privitor la solipsism. – Din fr. solipsiste.

DOOM

!solipsíst adj. m., s. m., pl. solipsíști; adj. f., s. f. solipsístă, pl. solipsíste

solipsistul
SOLIPSÍST, -Ă, solipsiști, -ste, s. m. și f., adj.. 1. S. m. și f. Adept al solipsismului. 2. Adj. Care aparține solipsismului, privitor la solipsism. – Din fr. solipsiste.

DOOM

!solipsíst adj. m., s. m., pl. solipsíști; adj. f., s. f. solipsístă, pl. solipsíste

solipsistului
SOLIPSÍST, -Ă, solipsiști, -ste, s. m. și f., adj.. 1. S. m. și f. Adept al solipsismului. 2. Adj. Care aparține solipsismului, privitor la solipsism. – Din fr. solipsiste.

DOOM

!solipsíst adj. m., s. m., pl. solipsíști; adj. f., s. f. solipsístă, pl. solipsíste

solipsistului
SOLIPSÍST, -Ă, solipsiști, -ste, s. m. și f., adj.. 1. S. m. și f. Adept al solipsismului. 2. Adj. Care aparține solipsismului, privitor la solipsism. – Din fr. solipsiste.

DOOM

!solipsíst adj. m., s. m., pl. solipsíști; adj. f., s. f. solipsístă, pl. solipsíste

solipsiști
SOLIPSÍST, -Ă, solipsiști, -ste, s. m. și f., adj.. 1. S. m. și f. Adept al solipsismului. 2. Adj. Care aparține solipsismului, privitor la solipsism. – Din fr. solipsiste.

DOOM

!solipsíst adj. m., s. m., pl. solipsíști; adj. f., s. f. solipsístă, pl. solipsíste

solipsiști
SOLIPSÍST, -Ă, solipsiști, -ste, s. m. și f., adj.. 1. S. m. și f. Adept al solipsismului. 2. Adj. Care aparține solipsismului, privitor la solipsism. – Din fr. solipsiste.

DOOM

!solipsíst adj. m., s. m., pl. solipsíști; adj. f., s. f. solipsístă, pl. solipsíste

solipsiștii
SOLIPSÍST, -Ă, solipsiști, -ste, s. m. și f., adj.. 1. S. m. și f. Adept al solipsismului. 2. Adj. Care aparține solipsismului, privitor la solipsism. – Din fr. solipsiste.

DOOM

!solipsíst adj. m., s. m., pl. solipsíști; adj. f., s. f. solipsístă, pl. solipsíste

solipsiștii
SOLIPSÍST, -Ă, solipsiști, -ste, s. m. și f., adj.. 1. S. m. și f. Adept al solipsismului. 2. Adj. Care aparține solipsismului, privitor la solipsism. – Din fr. solipsiste.

DOOM

!solipsíst adj. m., s. m., pl. solipsíști; adj. f., s. f. solipsístă, pl. solipsíste

solipsiștilor
SOLIPSÍST, -Ă, solipsiști, -ste, s. m. și f., adj.. 1. S. m. și f. Adept al solipsismului. 2. Adj. Care aparține solipsismului, privitor la solipsism. – Din fr. solipsiste.

DOOM

!solipsíst adj. m., s. m., pl. solipsíști; adj. f., s. f. solipsístă, pl. solipsíste

solipsiștilor
SOLIPSÍST, -Ă, solipsiști, -ste, s. m. și f., adj.. 1. S. m. și f. Adept al solipsismului. 2. Adj. Care aparține solipsismului, privitor la solipsism. – Din fr. solipsiste.

DOOM

!solipsíst adj. m., s. m., pl. solipsíști; adj. f., s. f. solipsístă, pl. solipsíste

solire
SOLÍ, solesc, vb. IV. Intranz. (Înv., rar) A comunica cuiva ceva printr-un sol². – Din sol².

DOOM

solí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solésc, imperf. 3 sg. soleá; conj. prez. 3 să soleáscă

soliră
SOLÍ, solesc, vb. IV. Intranz. (Înv., rar) A comunica cuiva ceva printr-un sol². – Din sol².

DOOM

solí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solésc, imperf. 3 sg. soleá; conj. prez. 3 să soleáscă

solirăm
SOLÍ, solesc, vb. IV. Intranz. (Înv., rar) A comunica cuiva ceva printr-un sol². – Din sol².

DOOM

solí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solésc, imperf. 3 sg. soleá; conj. prez. 3 să soleáscă

solirăți
SOLÍ, solesc, vb. IV. Intranz. (Înv., rar) A comunica cuiva ceva printr-un sol². – Din sol².

DOOM

solí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solésc, imperf. 3 sg. soleá; conj. prez. 3 să soleáscă

solise
SOLÍ, solesc, vb. IV. Intranz. (Înv., rar) A comunica cuiva ceva printr-un sol². – Din sol².

DOOM

solí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solésc, imperf. 3 sg. soleá; conj. prez. 3 să soleáscă

solisem
SOLÍ, solesc, vb. IV. Intranz. (Înv., rar) A comunica cuiva ceva printr-un sol². – Din sol².

DOOM

solí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solésc, imperf. 3 sg. soleá; conj. prez. 3 să soleáscă

soliseră
SOLÍ, solesc, vb. IV. Intranz. (Înv., rar) A comunica cuiva ceva printr-un sol². – Din sol².

DOOM

solí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solésc, imperf. 3 sg. soleá; conj. prez. 3 să soleáscă

soliserăm
SOLÍ, solesc, vb. IV. Intranz. (Înv., rar) A comunica cuiva ceva printr-un sol². – Din sol².

DOOM

solí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solésc, imperf. 3 sg. soleá; conj. prez. 3 să soleáscă

soliserăți
SOLÍ, solesc, vb. IV. Intranz. (Înv., rar) A comunica cuiva ceva printr-un sol². – Din sol².

DOOM

solí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solésc, imperf. 3 sg. soleá; conj. prez. 3 să soleáscă

soliseși
SOLÍ, solesc, vb. IV. Intranz. (Înv., rar) A comunica cuiva ceva printr-un sol². – Din sol².

DOOM

solí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solésc, imperf. 3 sg. soleá; conj. prez. 3 să soleáscă

soliseți
SOLÍ, solesc, vb. IV. Intranz. (Înv., rar) A comunica cuiva ceva printr-un sol². – Din sol².

DOOM

solí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solésc, imperf. 3 sg. soleá; conj. prez. 3 să soleáscă

solist
SOLÍST, -Ă, soliști, -te, s. m. și f. 1. Cântăreț sau instrumentist care execută un solo. 2. Dansator care execută singur o piesă coregrafică sau care deține un rol principal într-un ansamblu coregrafic. – Din fr. soliste.

DOOM

*prim-solístă s. f., art. prim-solísta, g.-d. art. prim-solístei; pl. prim-solíste

solista
SOLÍST, -Ă, soliști, -te, s. m. și f. 1. Cântăreț sau instrumentist care execută un solo. 2. Dansator care execută singur o piesă coregrafică sau care deține un rol principal într-un ansamblu coregrafic. – Din fr. soliste.

DOOM

*prim-solístă s. f., art. prim-solísta, g.-d. art. prim-solístei; pl. prim-solíste

soliste
SOLÍST, -Ă, soliști, -te, s. m. și f. 1. Cântăreț sau instrumentist care execută un solo. 2. Dansator care execută singur o piesă coregrafică sau care deține un rol principal într-un ansamblu coregrafic. – Din fr. soliste.

DOOM

*prim-solístă s. f., art. prim-solísta, g.-d. art. prim-solístei; pl. prim-solíste

solistei
SOLÍST, -Ă, soliști, -te, s. m. și f. 1. Cântăreț sau instrumentist care execută un solo. 2. Dansator care execută singur o piesă coregrafică sau care deține un rol principal într-un ansamblu coregrafic. – Din fr. soliste.

DOOM

*prim-solístă s. f., art. prim-solísta, g.-d. art. prim-solístei; pl. prim-solíste

solistele
SOLÍST, -Ă, soliști, -te, s. m. și f. 1. Cântăreț sau instrumentist care execută un solo. 2. Dansator care execută singur o piesă coregrafică sau care deține un rol principal într-un ansamblu coregrafic. – Din fr. soliste.

DOOM

*prim-solístă s. f., art. prim-solísta, g.-d. art. prim-solístei; pl. prim-solíste

solistelor
SOLÍST, -Ă, soliști, -te, s. m. și f. 1. Cântăreț sau instrumentist care execută un solo. 2. Dansator care execută singur o piesă coregrafică sau care deține un rol principal într-un ansamblu coregrafic. – Din fr. soliste.

DOOM

*prim-solístă s. f., art. prim-solísta, g.-d. art. prim-solístei; pl. prim-solíste

solistic
SOLÍSTIC, -Ă, solistici, -ce, adj. Care pune accentul pe interpretarea solistului; care se execută de un solist. – Solist + suf. -ic.

DOOM

solístic adj. m., pl. solístici; f. solístică, pl. solístice

solistica
SOLÍSTIC, -Ă, solistici, -ce, adj. Care pune accentul pe interpretarea solistului; care se execută de un solist. – Solist + suf. -ic.

DOOM

solístic adj. m., pl. solístici; f. solístică, pl. solístice

solistice
SOLÍSTIC, -Ă, solistici, -ce, adj. Care pune accentul pe interpretarea solistului; care se execută de un solist. – Solist + suf. -ic.

DOOM

solístic adj. m., pl. solístici; f. solístică, pl. solístice

solisticei
SOLÍSTIC, -Ă, solistici, -ce, adj. Care pune accentul pe interpretarea solistului; care se execută de un solist. – Solist + suf. -ic.

DOOM

solístic adj. m., pl. solístici; f. solístică, pl. solístice

solisticele
SOLÍSTIC, -Ă, solistici, -ce, adj. Care pune accentul pe interpretarea solistului; care se execută de un solist. – Solist + suf. -ic.

DOOM

solístic adj. m., pl. solístici; f. solístică, pl. solístice

solisticelor
SOLÍSTIC, -Ă, solistici, -ce, adj. Care pune accentul pe interpretarea solistului; care se execută de un solist. – Solist + suf. -ic.

DOOM

solístic adj. m., pl. solístici; f. solístică, pl. solístice

solistici
SOLÍSTIC, -Ă, solistici, -ce, adj. Care pune accentul pe interpretarea solistului; care se execută de un solist. – Solist + suf. -ic.

DOOM

solístic adj. m., pl. solístici; f. solístică, pl. solístice

solisticii
SOLÍSTIC, -Ă, solistici, -ce, adj. Care pune accentul pe interpretarea solistului; care se execută de un solist. – Solist + suf. -ic.

DOOM

solístic adj. m., pl. solístici; f. solístică, pl. solístice

solisticilor
SOLÍSTIC, -Ă, solistici, -ce, adj. Care pune accentul pe interpretarea solistului; care se execută de un solist. – Solist + suf. -ic.

DOOM

solístic adj. m., pl. solístici; f. solístică, pl. solístice

solisticul
SOLÍSTIC, -Ă, solistici, -ce, adj. Care pune accentul pe interpretarea solistului; care se execută de un solist. – Solist + suf. -ic.

DOOM

solístic adj. m., pl. solístici; f. solístică, pl. solístice

solisticului
SOLÍSTIC, -Ă, solistici, -ce, adj. Care pune accentul pe interpretarea solistului; care se execută de un solist. – Solist + suf. -ic.

DOOM

solístic adj. m., pl. solístici; f. solístică, pl. solístice

solistul
SOLÍST, -Ă, soliști, -te, s. m. și f. 1. Cântăreț sau instrumentist care execută un solo. 2. Dansator care execută singur o piesă coregrafică sau care deține un rol principal într-un ansamblu coregrafic. – Din fr. soliste.

DOOM

*prim-solístă s. f., art. prim-solísta, g.-d. art. prim-solístei; pl. prim-solíste

solistului
SOLÍST, -Ă, soliști, -te, s. m. și f. 1. Cântăreț sau instrumentist care execută un solo. 2. Dansator care execută singur o piesă coregrafică sau care deține un rol principal într-un ansamblu coregrafic. – Din fr. soliste.

DOOM

*prim-solístă s. f., art. prim-solísta, g.-d. art. prim-solístei; pl. prim-solíste

solit
SOLÍ, solesc, vb. IV. Intranz. (Înv., rar) A comunica cuiva ceva printr-un sol². – Din sol².

DOOM

solí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solésc, imperf. 3 sg. soleá; conj. prez. 3 să soleáscă

solitar
SOLITÁR, -Ă, solitari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se găsește singur; izolat, singuratic. ◊ Floare (sau frunză etc.) solitară = floare (sau frunză etc.) care crește singură pe tulpină. ♦ (Despre locuri) Pustiu, neumblat. ♦ (Despre ființe; adesea substantivat) Care trăiește sau căruia îi place să trăiască singur, izolat, departe de societate. 2. S. n. Diamant mare montat singur la o bijuterie (sau ieșind în evidență într-o montură dintr-un grup de pietre mai mici). – Din fr. solitaire, lat. solitarius.

DOOM

solitár² s. n., pl. solitáre

solitara
SOLITÁR, -Ă, solitari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se găsește singur; izolat, singuratic. ◊ Floare (sau frunză etc.) solitară = floare (sau frunză etc.) care crește singură pe tulpină. ♦ (Despre locuri) Pustiu, neumblat. ♦ (Despre ființe; adesea substantivat) Care trăiește sau căruia îi place să trăiască singur, izolat, departe de societate. 2. S. n. Diamant mare montat singur la o bijuterie (sau ieșind în evidență într-o montură dintr-un grup de pietre mai mici). – Din fr. solitaire, lat. solitarius.

DOOM

solitár² s. n., pl. solitáre

solitare
SOLITÁR, -Ă, solitari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se găsește singur; izolat, singuratic. ◊ Floare (sau frunză etc.) solitară = floare (sau frunză etc.) care crește singură pe tulpină. ♦ (Despre locuri) Pustiu, neumblat. ♦ (Despre ființe; adesea substantivat) Care trăiește sau căruia îi place să trăiască singur, izolat, departe de societate. 2. S. n. Diamant mare montat singur la o bijuterie (sau ieșind în evidență într-o montură dintr-un grup de pietre mai mici). – Din fr. solitaire, lat. solitarius.

DOOM

solitár² s. n., pl. solitáre

solitarei
SOLITÁR, -Ă, solitari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se găsește singur; izolat, singuratic. ◊ Floare (sau frunză etc.) solitară = floare (sau frunză etc.) care crește singură pe tulpină. ♦ (Despre locuri) Pustiu, neumblat. ♦ (Despre ființe; adesea substantivat) Care trăiește sau căruia îi place să trăiască singur, izolat, departe de societate. 2. S. n. Diamant mare montat singur la o bijuterie (sau ieșind în evidență într-o montură dintr-un grup de pietre mai mici). – Din fr. solitaire, lat. solitarius.

DOOM

solitár² s. n., pl. solitáre

solitarele
SOLITÁR, -Ă, solitari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se găsește singur; izolat, singuratic. ◊ Floare (sau frunză etc.) solitară = floare (sau frunză etc.) care crește singură pe tulpină. ♦ (Despre locuri) Pustiu, neumblat. ♦ (Despre ființe; adesea substantivat) Care trăiește sau căruia îi place să trăiască singur, izolat, departe de societate. 2. S. n. Diamant mare montat singur la o bijuterie (sau ieșind în evidență într-o montură dintr-un grup de pietre mai mici). – Din fr. solitaire, lat. solitarius.

DOOM

solitár² s. n., pl. solitáre

solitarelor
SOLITÁR, -Ă, solitari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se găsește singur; izolat, singuratic. ◊ Floare (sau frunză etc.) solitară = floare (sau frunză etc.) care crește singură pe tulpină. ♦ (Despre locuri) Pustiu, neumblat. ♦ (Despre ființe; adesea substantivat) Care trăiește sau căruia îi place să trăiască singur, izolat, departe de societate. 2. S. n. Diamant mare montat singur la o bijuterie (sau ieșind în evidență într-o montură dintr-un grup de pietre mai mici). – Din fr. solitaire, lat. solitarius.

DOOM

solitár² s. n., pl. solitáre

solitari
SOLITÁR, -Ă, solitari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se găsește singur; izolat, singuratic. ◊ Floare (sau frunză etc.) solitară = floare (sau frunză etc.) care crește singură pe tulpină. ♦ (Despre locuri) Pustiu, neumblat. ♦ (Despre ființe; adesea substantivat) Care trăiește sau căruia îi place să trăiască singur, izolat, departe de societate. 2. S. n. Diamant mare montat singur la o bijuterie (sau ieșind în evidență într-o montură dintr-un grup de pietre mai mici). – Din fr. solitaire, lat. solitarius.

DOOM

solitár² s. n., pl. solitáre

solitarii
SOLITÁR, -Ă, solitari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se găsește singur; izolat, singuratic. ◊ Floare (sau frunză etc.) solitară = floare (sau frunză etc.) care crește singură pe tulpină. ♦ (Despre locuri) Pustiu, neumblat. ♦ (Despre ființe; adesea substantivat) Care trăiește sau căruia îi place să trăiască singur, izolat, departe de societate. 2. S. n. Diamant mare montat singur la o bijuterie (sau ieșind în evidență într-o montură dintr-un grup de pietre mai mici). – Din fr. solitaire, lat. solitarius.

DOOM

solitár² s. n., pl. solitáre

solitarilor
SOLITÁR, -Ă, solitari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se găsește singur; izolat, singuratic. ◊ Floare (sau frunză etc.) solitară = floare (sau frunză etc.) care crește singură pe tulpină. ♦ (Despre locuri) Pustiu, neumblat. ♦ (Despre ființe; adesea substantivat) Care trăiește sau căruia îi place să trăiască singur, izolat, departe de societate. 2. S. n. Diamant mare montat singur la o bijuterie (sau ieșind în evidență într-o montură dintr-un grup de pietre mai mici). – Din fr. solitaire, lat. solitarius.

DOOM

solitár² s. n., pl. solitáre

solitarism
SOLITARÍSM s. n. (Livr.) Tendință, înclinație a cuiva de a se izola de oameni, de a trăi în izolare. – Solitar + suf. -ism.

DOOM

solitarísm (livr.) s. n.

solitarismul
SOLITARÍSM s. n. (Livr.) Tendință, înclinație a cuiva de a se izola de oameni, de a trăi în izolare. – Solitar + suf. -ism.

DOOM

solitarísm (livr.) s. n.

solitarismului
SOLITARÍSM s. n. (Livr.) Tendință, înclinație a cuiva de a se izola de oameni, de a trăi în izolare. – Solitar + suf. -ism.

DOOM

solitarísm (livr.) s. n.

solitarul
SOLITÁR, -Ă, solitari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se găsește singur; izolat, singuratic. ◊ Floare (sau frunză etc.) solitară = floare (sau frunză etc.) care crește singură pe tulpină. ♦ (Despre locuri) Pustiu, neumblat. ♦ (Despre ființe; adesea substantivat) Care trăiește sau căruia îi place să trăiască singur, izolat, departe de societate. 2. S. n. Diamant mare montat singur la o bijuterie (sau ieșind în evidență într-o montură dintr-un grup de pietre mai mici). – Din fr. solitaire, lat. solitarius.

DOOM

solitár² s. n., pl. solitáre

solitarului
SOLITÁR, -Ă, solitari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se găsește singur; izolat, singuratic. ◊ Floare (sau frunză etc.) solitară = floare (sau frunză etc.) care crește singură pe tulpină. ♦ (Despre locuri) Pustiu, neumblat. ♦ (Despre ființe; adesea substantivat) Care trăiește sau căruia îi place să trăiască singur, izolat, departe de societate. 2. S. n. Diamant mare montat singur la o bijuterie (sau ieșind în evidență într-o montură dintr-un grup de pietre mai mici). – Din fr. solitaire, lat. solitarius.

DOOM

solitár² s. n., pl. solitáre

soliton
SOLITÓN s. n. (Cib., Med.) Undă de conductibilitate nervoasă caracterizată prin propagarea fără deformări și cu viteză fixă. – Din fr., engl. soliton.

solitonul
SOLITÓN s. n. (Cib., Med.) Undă de conductibilitate nervoasă caracterizată prin propagarea fără deformări și cu viteză fixă. – Din fr., engl. soliton.

solitonului
SOLITÓN s. n. (Cib., Med.) Undă de conductibilitate nervoasă caracterizată prin propagarea fără deformări și cu viteză fixă. – Din fr., engl. soliton.

solitudine
SOLITÚDINE s. f. (Livr.) Singurătate, izolare (în care se află cineva). – Din fr. solitude, lat. solitudo, -inis.

DOOM

solitúdine (livr.) s. f., g.-d. art. solitúdinii

solitudinea
SOLITÚDINE s. f. (Livr.) Singurătate, izolare (în care se află cineva). – Din fr. solitude, lat. solitudo, -inis.

DOOM

solitúdine (livr.) s. f., g.-d. art. solitúdinii

solitudini
SOLITÚDINE s. f. (Livr.) Singurătate, izolare (în care se află cineva). – Din fr. solitude, lat. solitudo, -inis.

DOOM

solitúdine (livr.) s. f., g.-d. art. solitúdinii

solitudinii
SOLITÚDINE s. f. (Livr.) Singurătate, izolare (în care se află cineva). – Din fr. solitude, lat. solitudo, -inis.

DOOM

solitúdine (livr.) s. f., g.-d. art. solitúdinii

solizi
SOLÍD², -Ă, solizi, -de, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Corp) care posedă capacitatea de a-și menține forma și dimensiunile, de a se opune forțelor deformatoare, având o structură compactă și o mare coeziune; p. ext. (corp) dur, tare, rigid, rezistent. 2. Adj. Care este astfel făcut încât să reziste mult timp; rezistent, trainic, durabil. 3. Adj. Mare (ca dimensiuni și greutate); (fam., despre ființe) voinic, robust. 4. Adj. Fig. Temeinic, serios; p. ext. sigur, statornic. ♦ Care înfruntă cu tărie greutățile; dârz. – Din fr. solide, lat. solidus.

DOOM

solíd³ (corp) s. n., pl. solíde

solizi
SOLÍD², -Ă, solizi, -de, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Corp) care posedă capacitatea de a-și menține forma și dimensiunile, de a se opune forțelor deformatoare, având o structură compactă și o mare coeziune; p. ext. (corp) dur, tare, rigid, rezistent. 2. Adj. Care este astfel făcut încât să reziste mult timp; rezistent, trainic, durabil. 3. Adj. Mare (ca dimensiuni și greutate); (fam., despre ființe) voinic, robust. 4. Adj. Fig. Temeinic, serios; p. ext. sigur, statornic. ♦ Care înfruntă cu tărie greutățile; dârz. – Din fr. solide, lat. solidus.

DOOM

solíd³ (corp) s. n., pl. solíde

solizii
SOLÍD², -Ă, solizi, -de, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Corp) care posedă capacitatea de a-și menține forma și dimensiunile, de a se opune forțelor deformatoare, având o structură compactă și o mare coeziune; p. ext. (corp) dur, tare, rigid, rezistent. 2. Adj. Care este astfel făcut încât să reziste mult timp; rezistent, trainic, durabil. 3. Adj. Mare (ca dimensiuni și greutate); (fam., despre ființe) voinic, robust. 4. Adj. Fig. Temeinic, serios; p. ext. sigur, statornic. ♦ Care înfruntă cu tărie greutățile; dârz. – Din fr. solide, lat. solidus.

DOOM

solíd³ (corp) s. n., pl. solíde

solizii
SOLÍD², -Ă, solizi, -de, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Corp) care posedă capacitatea de a-și menține forma și dimensiunile, de a se opune forțelor deformatoare, având o structură compactă și o mare coeziune; p. ext. (corp) dur, tare, rigid, rezistent. 2. Adj. Care este astfel făcut încât să reziste mult timp; rezistent, trainic, durabil. 3. Adj. Mare (ca dimensiuni și greutate); (fam., despre ființe) voinic, robust. 4. Adj. Fig. Temeinic, serios; p. ext. sigur, statornic. ♦ Care înfruntă cu tărie greutățile; dârz. – Din fr. solide, lat. solidus.

DOOM

solíd³ (corp) s. n., pl. solíde

solizilor
SOLÍD², -Ă, solizi, -de, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Corp) care posedă capacitatea de a-și menține forma și dimensiunile, de a se opune forțelor deformatoare, având o structură compactă și o mare coeziune; p. ext. (corp) dur, tare, rigid, rezistent. 2. Adj. Care este astfel făcut încât să reziste mult timp; rezistent, trainic, durabil. 3. Adj. Mare (ca dimensiuni și greutate); (fam., despre ființe) voinic, robust. 4. Adj. Fig. Temeinic, serios; p. ext. sigur, statornic. ♦ Care înfruntă cu tărie greutățile; dârz. – Din fr. solide, lat. solidus.

DOOM

solíd³ (corp) s. n., pl. solíde

solizilor
SOLÍD², -Ă, solizi, -de, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Corp) care posedă capacitatea de a-și menține forma și dimensiunile, de a se opune forțelor deformatoare, având o structură compactă și o mare coeziune; p. ext. (corp) dur, tare, rigid, rezistent. 2. Adj. Care este astfel făcut încât să reziste mult timp; rezistent, trainic, durabil. 3. Adj. Mare (ca dimensiuni și greutate); (fam., despre ființe) voinic, robust. 4. Adj. Fig. Temeinic, serios; p. ext. sigur, statornic. ♦ Care înfruntă cu tărie greutățile; dârz. – Din fr. solide, lat. solidus.

DOOM

solíd³ (corp) s. n., pl. solíde

soliși
SOLÍ, solesc, vb. IV. Intranz. (Înv., rar) A comunica cuiva ceva printr-un sol². – Din sol².

DOOM

solí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solésc, imperf. 3 sg. soleá; conj. prez. 3 să soleáscă

soliști
SOLÍST, -Ă, soliști, -te, s. m. și f. 1. Cântăreț sau instrumentist care execută un solo. 2. Dansator care execută singur o piesă coregrafică sau care deține un rol principal într-un ansamblu coregrafic. – Din fr. soliste.

DOOM

*prim-solístă s. f., art. prim-solísta, g.-d. art. prim-solístei; pl. prim-solíste

soliștii
SOLÍST, -Ă, soliști, -te, s. m. și f. 1. Cântăreț sau instrumentist care execută un solo. 2. Dansator care execută singur o piesă coregrafică sau care deține un rol principal într-un ansamblu coregrafic. – Din fr. soliste.

DOOM

*prim-solístă s. f., art. prim-solísta, g.-d. art. prim-solístei; pl. prim-solíste

soliștilor
SOLÍST, -Ă, soliști, -te, s. m. și f. 1. Cântăreț sau instrumentist care execută un solo. 2. Dansator care execută singur o piesă coregrafică sau care deține un rol principal într-un ansamblu coregrafic. – Din fr. soliste.

DOOM

*prim-solístă s. f., art. prim-solísta, g.-d. art. prim-solístei; pl. prim-solíste

soliți
SOLÍ, solesc, vb. IV. Intranz. (Înv., rar) A comunica cuiva ceva printr-un sol². – Din sol².

DOOM

solí (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solésc, imperf. 3 sg. soleá; conj. prez. 3 să soleáscă

soll
SOLL s.n. (Geol.) Formă de relief cu aspect de pâlnie, caracteristică regiunilor care au fost afectate de glaciația continentală. [< germ. Soll].

sollul
SOLL s.n. (Geol.) Formă de relief cu aspect de pâlnie, caracteristică regiunilor care au fost afectate de glaciația continentală. [< germ. Soll].

sollului
SOLL s.n. (Geol.) Formă de relief cu aspect de pâlnie, caracteristică regiunilor care au fost afectate de glaciația continentală. [< germ. Soll].

solluri
SOLL s.n. (Geol.) Formă de relief cu aspect de pâlnie, caracteristică regiunilor care au fost afectate de glaciația continentală. [< germ. Soll].

sollurile
SOLL s.n. (Geol.) Formă de relief cu aspect de pâlnie, caracteristică regiunilor care au fost afectate de glaciația continentală. [< germ. Soll].

sollurilor
SOLL s.n. (Geol.) Formă de relief cu aspect de pâlnie, caracteristică regiunilor care au fost afectate de glaciația continentală. [< germ. Soll].

solmizare
SOLMIZÁRE s.f. (Muz.) Solmizație. [După fr. solmisation].

solmizația
SOLMIZÁȚIE s. f. Sistem medieval de intonare silabică a notelor. ♦ Citire ritmică a notelor, fără intonarea lor. – Din fr. solmisation.

DOOM

solmizáție (-ți-e) s. f., art. solmizáția (-ți-a), g.-d. solmizáții, art. solmizáției

solmizație
SOLMIZÁȚIE s. f. Sistem medieval de intonare silabică a notelor. ♦ Citire ritmică a notelor, fără intonarea lor. – Din fr. solmisation.

DOOM

solmizáție (-ți-e) s. f., art. solmizáția (-ți-a), g.-d. solmizáții, art. solmizáției

solmizației
SOLMIZÁȚIE s. f. Sistem medieval de intonare silabică a notelor. ♦ Citire ritmică a notelor, fără intonarea lor. – Din fr. solmisation.

DOOM

solmizáție (-ți-e) s. f., art. solmizáția (-ți-a), g.-d. solmizáții, art. solmizáției

solmizații
SOLMIZÁȚIE s. f. Sistem medieval de intonare silabică a notelor. ♦ Citire ritmică a notelor, fără intonarea lor. – Din fr. solmisation.

DOOM

solmizáție (-ți-e) s. f., art. solmizáția (-ți-a), g.-d. solmizáții, art. solmizáției

solnița
SÓLNIȚĂ, solnițe, s. f. 1. Vas mic în care se servește sarea (și piperul) la masă; conținutul acestui vas. ♦ (Pop.) Vas (de lemn) în care se păstrează sarea la bucătărie. 2. (Pop.) Cavitate situată deasupra ochilor la cai. – Din bg., sb. solnica.

DOOM

sólniță s. f., g.-d. art. sólniței; pl. sólnițe

solnițe
SÓLNIȚĂ, solnițe, s. f. 1. Vas mic în care se servește sarea (și piperul) la masă; conținutul acestui vas. ♦ (Pop.) Vas (de lemn) în care se păstrează sarea la bucătărie. 2. (Pop.) Cavitate situată deasupra ochilor la cai. – Din bg., sb. solnica.

DOOM

sólniță s. f., g.-d. art. sólniței; pl. sólnițe

solniței
SÓLNIȚĂ, solnițe, s. f. 1. Vas mic în care se servește sarea (și piperul) la masă; conținutul acestui vas. ♦ (Pop.) Vas (de lemn) în care se păstrează sarea la bucătărie. 2. (Pop.) Cavitate situată deasupra ochilor la cai. – Din bg., sb. solnica.

DOOM

sólniță s. f., g.-d. art. sólniței; pl. sólnițe

solnițele
SÓLNIȚĂ, solnițe, s. f. 1. Vas mic în care se servește sarea (și piperul) la masă; conținutul acestui vas. ♦ (Pop.) Vas (de lemn) în care se păstrează sarea la bucătărie. 2. (Pop.) Cavitate situată deasupra ochilor la cai. – Din bg., sb. solnica.

DOOM

sólniță s. f., g.-d. art. sólniței; pl. sólnițe

solnițelor
SÓLNIȚĂ, solnițe, s. f. 1. Vas mic în care se servește sarea (și piperul) la masă; conținutul acestui vas. ♦ (Pop.) Vas (de lemn) în care se păstrează sarea la bucătărie. 2. (Pop.) Cavitate situată deasupra ochilor la cai. – Din bg., sb. solnica.

DOOM

sólniță s. f., g.-d. art. sólniței; pl. sólnițe

solo
SOLO, (I) solouri, s. n., (II) s. m. I. S. n. 1. Compoziție muzicală (sau parte a ei) concepută pentru un singur instrument sau pentru o singură voce. ♦ (Adjectival) Care se execută fără acompaniament. 2. Dans (sau parte dintr-un dans) executat de o singură persoană. II. S. m. Solist. – Din it. solo.

DOOM

!sólo² s. n., art. sóloul; pl. sólouri

solomie
SOLOMONÍE, solomonii, s. f. Vrăjitorie, vrajă, farmec. Se strîngeau acolo la vreme toate bogățiile de mărfuri... și minunile iscodeniilor toate, și comedii și solomonii, ghicitori, cântăreți. CARAGIALE, O. III 105. Eu unul știu solomonii, și nu mă prea tem nici de balauri. CREANGĂ, P. 122. ◊ Vicleșug, șiretlic. (Atestat în forma solomie) Văzînd că degeaba le-a fost vorba și truda, se gîndiră la altă solomie. ȘEZ. IX 116. – Variantă: solomíe s. f.

solomonar
SOLOMONÁR, solomonari, s. m. (Pop.) 1. Astronom care prevestește vremea și face calendare. 2. Înțelept sau magician, după credințele populare, cu puteri supranaturale, care poate provoca sau împiedica diverse fenomene naturale; p. gener. vrăjitor. [Var.: (reg.) șolomănár s. m., șolomonár s. m.] – Solomon (n. pr.) + suf. -ar.

DOOM

solomonár (pop.) s. m., pl. solomonári

solomonari
SOLOMONÁR, solomonari, s. m. (Pop.) 1. Astronom care prevestește vremea și face calendare. 2. Înțelept sau magician, după credințele populare, cu puteri supranaturale, care poate provoca sau împiedica diverse fenomene naturale; p. gener. vrăjitor. [Var.: (reg.) șolomănár s. m., șolomonár s. m.] – Solomon (n. pr.) + suf. -ar.

DOOM

solomonár (pop.) s. m., pl. solomonári

solomonarii
SOLOMONÁR, solomonari, s. m. (Pop.) 1. Astronom care prevestește vremea și face calendare. 2. Înțelept sau magician, după credințele populare, cu puteri supranaturale, care poate provoca sau împiedica diverse fenomene naturale; p. gener. vrăjitor. [Var.: (reg.) șolomănár s. m., șolomonár s. m.] – Solomon (n. pr.) + suf. -ar.

DOOM

solomonár (pop.) s. m., pl. solomonári

solomonarilor
SOLOMONÁR, solomonari, s. m. (Pop.) 1. Astronom care prevestește vremea și face calendare. 2. Înțelept sau magician, după credințele populare, cu puteri supranaturale, care poate provoca sau împiedica diverse fenomene naturale; p. gener. vrăjitor. [Var.: (reg.) șolomănár s. m., șolomonár s. m.] – Solomon (n. pr.) + suf. -ar.

DOOM

solomonár (pop.) s. m., pl. solomonári

solomonarul
SOLOMONÁR, solomonari, s. m. (Pop.) 1. Astronom care prevestește vremea și face calendare. 2. Înțelept sau magician, după credințele populare, cu puteri supranaturale, care poate provoca sau împiedica diverse fenomene naturale; p. gener. vrăjitor. [Var.: (reg.) șolomănár s. m., șolomonár s. m.] – Solomon (n. pr.) + suf. -ar.

DOOM

solomonár (pop.) s. m., pl. solomonári

solomonarului
SOLOMONÁR, solomonari, s. m. (Pop.) 1. Astronom care prevestește vremea și face calendare. 2. Înțelept sau magician, după credințele populare, cu puteri supranaturale, care poate provoca sau împiedica diverse fenomene naturale; p. gener. vrăjitor. [Var.: (reg.) șolomănár s. m., șolomonár s. m.] – Solomon (n. pr.) + suf. -ar.

DOOM

solomonár (pop.) s. m., pl. solomonári

solomonea
SOLOMONÍ, solomonesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vrăji, a fermeca. – Din n. pr. Solomon.

DOOM

solomoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solomonésc, imperf. 3 sg. solomoneá; conj. prez. 3 să solomoneáscă

solomoneai
SOLOMONÍ, solomonesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vrăji, a fermeca. – Din n. pr. Solomon.

DOOM

solomoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solomonésc, imperf. 3 sg. solomoneá; conj. prez. 3 să solomoneáscă

solomoneam
SOLOMONÍ, solomonesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vrăji, a fermeca. – Din n. pr. Solomon.

DOOM

solomoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solomonésc, imperf. 3 sg. solomoneá; conj. prez. 3 să solomoneáscă

solomonească
SOLOMONÍ, solomonesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vrăji, a fermeca. – Din n. pr. Solomon.

DOOM

solomoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solomonésc, imperf. 3 sg. solomoneá; conj. prez. 3 să solomoneáscă

solomoneau
SOLOMONÍ, solomonesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vrăji, a fermeca. – Din n. pr. Solomon.

DOOM

solomoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solomonésc, imperf. 3 sg. solomoneá; conj. prez. 3 să solomoneáscă

solomoneați
SOLOMONÍ, solomonesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vrăji, a fermeca. – Din n. pr. Solomon.

DOOM

solomoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solomonésc, imperf. 3 sg. solomoneá; conj. prez. 3 să solomoneáscă

solomonesc
SOLOMONÍ, solomonesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vrăji, a fermeca. – Din n. pr. Solomon.

DOOM

solomoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solomonésc, imperf. 3 sg. solomoneá; conj. prez. 3 să solomoneáscă

solomonește
SOLOMONÍ, solomonesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vrăji, a fermeca. – Din n. pr. Solomon.

DOOM

solomoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solomonésc, imperf. 3 sg. solomoneá; conj. prez. 3 să solomoneáscă

solomonești
SOLOMONÍ, solomonesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vrăji, a fermeca. – Din n. pr. Solomon.

DOOM

solomoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solomonésc, imperf. 3 sg. solomoneá; conj. prez. 3 să solomoneáscă

solomoni
SOLOMONÍ, solomonesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vrăji, a fermeca. – Din n. pr. Solomon.

DOOM

solomoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solomonésc, imperf. 3 sg. solomoneá; conj. prez. 3 să solomoneáscă

solomonia
SOLOMONÍE, solomonii, s. f. (Pop.) Vrăjitorie, farmec. ♦ Vicleșug, șiretlic. – Solomon (n. pr.) + suf. -ie.

DOOM

solomoníe (pop.) s. f., art. solomonía, g.-d. art. solomoníei; pl. solomoníi, art. solomoníile

solomonian
SOLOMONIÁN, -Ă, solomonieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Insulele Solomon. 2. Adj. Care aparține Insulelor Solomon sau solomonienilor (1), privitor la Insulele Solomon sau la solomonieni. – [Insulele] Solomon (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

solomonián (referitor la Insulele Solomon) (-ni-an) adj. m., s. m., pl. solomoniéni; adj. f., s. f. solomoniánă, pl. solomoniéne

solomonian
SOLOMONIÁN, -Ă, solomonieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Insulele Solomon. 2. Adj. Care aparține Insulelor Solomon sau solomonienilor (1), privitor la Insulele Solomon sau la solomonieni. – [Insulele] Solomon (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

solomonián (referitor la Insulele Solomon) (-ni-an) adj. m., s. m., pl. solomoniéni; adj. f., s. f. solomoniánă, pl. solomoniéne

solomoniană
SOLOMONIÁN, -Ă, solomonieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Insulele Solomon. 2. Adj. Care aparține Insulelor Solomon sau solomonienilor (1), privitor la Insulele Solomon sau la solomonieni. – [Insulele] Solomon (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

solomonián (referitor la Insulele Solomon) (-ni-an) adj. m., s. m., pl. solomoniéni; adj. f., s. f. solomoniánă, pl. solomoniéne

solomonie
SOLOMONÍE, solomonii, s. f. (Pop.) Vrăjitorie, farmec. ♦ Vicleșug, șiretlic. – Solomon (n. pr.) + suf. -ie.

DOOM

solomoníe (pop.) s. f., art. solomonía, g.-d. art. solomoníei; pl. solomoníi, art. solomoníile

solomoniei
SOLOMONÍE, solomonii, s. f. (Pop.) Vrăjitorie, farmec. ♦ Vicleșug, șiretlic. – Solomon (n. pr.) + suf. -ie.

DOOM

solomoníe (pop.) s. f., art. solomonía, g.-d. art. solomoníei; pl. solomoníi, art. solomoníile

solomonii
SOLOMONÍ, solomonesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vrăji, a fermeca. – Din n. pr. Solomon.

DOOM

solomoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solomonésc, imperf. 3 sg. solomoneá; conj. prez. 3 să solomoneáscă

solomonii
SOLOMONÍE, solomonii, s. f. (Pop.) Vrăjitorie, farmec. ♦ Vicleșug, șiretlic. – Solomon (n. pr.) + suf. -ie.

DOOM

solomoníe (pop.) s. f., art. solomonía, g.-d. art. solomoníei; pl. solomoníi, art. solomoníile

solomoniile
SOLOMONÍE, solomonii, s. f. (Pop.) Vrăjitorie, farmec. ♦ Vicleșug, șiretlic. – Solomon (n. pr.) + suf. -ie.

DOOM

solomoníe (pop.) s. f., art. solomonía, g.-d. art. solomoníei; pl. solomoníi, art. solomoníile

solomoniilor
SOLOMONÍE, solomonii, s. f. (Pop.) Vrăjitorie, farmec. ♦ Vicleșug, șiretlic. – Solomon (n. pr.) + suf. -ie.

DOOM

solomoníe (pop.) s. f., art. solomonía, g.-d. art. solomoníei; pl. solomoníi, art. solomoníile

solomonim
SOLOMONÍ, solomonesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vrăji, a fermeca. – Din n. pr. Solomon.

DOOM

solomoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solomonésc, imperf. 3 sg. solomoneá; conj. prez. 3 să solomoneáscă

solomonind
SOLOMONÍ, solomonesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vrăji, a fermeca. – Din n. pr. Solomon.

DOOM

solomoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solomonésc, imperf. 3 sg. solomoneá; conj. prez. 3 să solomoneáscă

solomonire
SOLOMONÍ, solomonesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vrăji, a fermeca. – Din n. pr. Solomon.

DOOM

solomoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solomonésc, imperf. 3 sg. solomoneá; conj. prez. 3 să solomoneáscă

solomonire
SOLOMONÍRE, solomoniri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a solomoni și rezultatul ei. – V. solomoni.

DOOM

solomoníre (pop.) s. f., g.-d. art. solomonírii; pl. solomoníri

solomonirea
SOLOMONÍRE, solomoniri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a solomoni și rezultatul ei. – V. solomoni.

DOOM

solomoníre (pop.) s. f., g.-d. art. solomonírii; pl. solomoníri

solomoniri
SOLOMONÍRE, solomoniri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a solomoni și rezultatul ei. – V. solomoni.

DOOM

solomoníre (pop.) s. f., g.-d. art. solomonírii; pl. solomoníri

solomonirii
SOLOMONÍRE, solomoniri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a solomoni și rezultatul ei. – V. solomoni.

DOOM

solomoníre (pop.) s. f., g.-d. art. solomonírii; pl. solomoníri

solomonirile
SOLOMONÍRE, solomoniri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a solomoni și rezultatul ei. – V. solomoni.

DOOM

solomoníre (pop.) s. f., g.-d. art. solomonírii; pl. solomoníri

solomonirilor
SOLOMONÍRE, solomoniri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a solomoni și rezultatul ei. – V. solomoni.

DOOM

solomoníre (pop.) s. f., g.-d. art. solomonírii; pl. solomoníri

solomoniră
SOLOMONÍ, solomonesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vrăji, a fermeca. – Din n. pr. Solomon.

DOOM

solomoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solomonésc, imperf. 3 sg. solomoneá; conj. prez. 3 să solomoneáscă

solomonirăm
SOLOMONÍ, solomonesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vrăji, a fermeca. – Din n. pr. Solomon.

DOOM

solomoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solomonésc, imperf. 3 sg. solomoneá; conj. prez. 3 să solomoneáscă

solomonirăți
SOLOMONÍ, solomonesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vrăji, a fermeca. – Din n. pr. Solomon.

DOOM

solomoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solomonésc, imperf. 3 sg. solomoneá; conj. prez. 3 să solomoneáscă

solomonise
SOLOMONÍ, solomonesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vrăji, a fermeca. – Din n. pr. Solomon.

DOOM

solomoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solomonésc, imperf. 3 sg. solomoneá; conj. prez. 3 să solomoneáscă

solomonisem
SOLOMONÍ, solomonesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vrăji, a fermeca. – Din n. pr. Solomon.

DOOM

solomoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solomonésc, imperf. 3 sg. solomoneá; conj. prez. 3 să solomoneáscă

solomoniseră
SOLOMONÍ, solomonesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vrăji, a fermeca. – Din n. pr. Solomon.

DOOM

solomoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solomonésc, imperf. 3 sg. solomoneá; conj. prez. 3 să solomoneáscă

solomoniserăm
SOLOMONÍ, solomonesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vrăji, a fermeca. – Din n. pr. Solomon.

DOOM

solomoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solomonésc, imperf. 3 sg. solomoneá; conj. prez. 3 să solomoneáscă

solomoniserăți
SOLOMONÍ, solomonesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vrăji, a fermeca. – Din n. pr. Solomon.

DOOM

solomoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solomonésc, imperf. 3 sg. solomoneá; conj. prez. 3 să solomoneáscă

solomoniseși
SOLOMONÍ, solomonesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vrăji, a fermeca. – Din n. pr. Solomon.

DOOM

solomoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solomonésc, imperf. 3 sg. solomoneá; conj. prez. 3 să solomoneáscă

solomoniseți
SOLOMONÍ, solomonesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vrăji, a fermeca. – Din n. pr. Solomon.

DOOM

solomoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solomonésc, imperf. 3 sg. solomoneá; conj. prez. 3 să solomoneáscă

solomonit
SOLOMONÍ, solomonesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vrăji, a fermeca. – Din n. pr. Solomon.

DOOM

solomoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solomonésc, imperf. 3 sg. solomoneá; conj. prez. 3 să solomoneáscă

solomoniși
SOLOMONÍ, solomonesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vrăji, a fermeca. – Din n. pr. Solomon.

DOOM

solomoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solomonésc, imperf. 3 sg. solomoneá; conj. prez. 3 să solomoneáscă

solomoniți
SOLOMONÍ, solomonesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vrăji, a fermeca. – Din n. pr. Solomon.

DOOM

solomoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. solomonésc, imperf. 3 sg. solomoneá; conj. prez. 3 să solomoneáscă

solomâzdră
SOLOMÎ́ZDRĂ s. f. v. sălămîzdră.

solonceac
SOLONCEÁC, solonceacuri, s. n. (Geol.) Sol salin de suprafață cu conținut ridicat de săruri. – Din rus. solonceak.

DOOM

solonceác (-ceac) s. n., pl. solonceácuri

solonceacul
SOLONCEÁC, solonceacuri, s. n. (Geol.) Sol salin de suprafață cu conținut ridicat de săruri. – Din rus. solonceak.

DOOM

solonceác (-ceac) s. n., pl. solonceácuri

solonceacului
SOLONCEÁC, solonceacuri, s. n. (Geol.) Sol salin de suprafață cu conținut ridicat de săruri. – Din rus. solonceak.

DOOM

solonceác (-ceac) s. n., pl. solonceácuri

solonceacuri
SOLONCEÁC, solonceacuri, s. n. (Geol.) Sol salin de suprafață cu conținut ridicat de săruri. – Din rus. solonceak.

DOOM

solonceác (-ceac) s. n., pl. solonceácuri

solonceacurile
SOLONCEÁC, solonceacuri, s. n. (Geol.) Sol salin de suprafață cu conținut ridicat de săruri. – Din rus. solonceak.

DOOM

solonceác (-ceac) s. n., pl. solonceácuri

solonceacurilor
SOLONCEÁC, solonceacuri, s. n. (Geol.) Sol salin de suprafață cu conținut ridicat de săruri. – Din rus. solonceak.

DOOM

solonceác (-ceac) s. n., pl. solonceácuri

soloneț
SOLONÉȚ, solonețuri, s. n. Grup de soluri caracterizate printr-un bogat conținut de sodiu și o fertilitate naturală foarte scăzută. – Din rus. soloneț.

DOOM

solonéț s. n., pl. solonéțuri

solonețul
SOLONÉȚ, solonețuri, s. n. Grup de soluri caracterizate printr-un bogat conținut de sodiu și o fertilitate naturală foarte scăzută. – Din rus. soloneț.

DOOM

solonéț s. n., pl. solonéțuri

solonețului
SOLONÉȚ, solonețuri, s. n. Grup de soluri caracterizate printr-un bogat conținut de sodiu și o fertilitate naturală foarte scăzută. – Din rus. soloneț.

DOOM

solonéț s. n., pl. solonéțuri

solonețuri
SOLONÉȚ, solonețuri, s. n. Grup de soluri caracterizate printr-un bogat conținut de sodiu și o fertilitate naturală foarte scăzută. – Din rus. soloneț.

DOOM

solonéț s. n., pl. solonéțuri

solonețurile
SOLONÉȚ, solonețuri, s. n. Grup de soluri caracterizate printr-un bogat conținut de sodiu și o fertilitate naturală foarte scăzută. – Din rus. soloneț.

DOOM

solonéț s. n., pl. solonéțuri

solonețurilor
SOLONÉȚ, solonețuri, s. n. Grup de soluri caracterizate printr-un bogat conținut de sodiu și o fertilitate naturală foarte scăzută. – Din rus. soloneț.

DOOM

solonéț s. n., pl. solonéțuri

soloul
SOLO, (I) solouri, s. n., (II) s. m. I. S. n. 1. Compoziție muzicală (sau parte a ei) concepută pentru un singur instrument sau pentru o singură voce. ♦ (Adjectival) Care se execută fără acompaniament. 2. Dans (sau parte dintr-un dans) executat de o singură persoană. II. S. m. Solist. – Din it. solo.

DOOM

!sólo² s. n., art. sóloul; pl. sólouri

soloului
SOLO, (I) solouri, s. n., (II) s. m. I. S. n. 1. Compoziție muzicală (sau parte a ei) concepută pentru un singur instrument sau pentru o singură voce. ♦ (Adjectival) Care se execută fără acompaniament. 2. Dans (sau parte dintr-un dans) executat de o singură persoană. II. S. m. Solist. – Din it. solo.

DOOM

!sólo² s. n., art. sóloul; pl. sólouri

solouri
SOLO, (I) solouri, s. n., (II) s. m. I. S. n. 1. Compoziție muzicală (sau parte a ei) concepută pentru un singur instrument sau pentru o singură voce. ♦ (Adjectival) Care se execută fără acompaniament. 2. Dans (sau parte dintr-un dans) executat de o singură persoană. II. S. m. Solist. – Din it. solo.

DOOM

!sólo² s. n., art. sóloul; pl. sólouri

solourile
SOLO, (I) solouri, s. n., (II) s. m. I. S. n. 1. Compoziție muzicală (sau parte a ei) concepută pentru un singur instrument sau pentru o singură voce. ♦ (Adjectival) Care se execută fără acompaniament. 2. Dans (sau parte dintr-un dans) executat de o singură persoană. II. S. m. Solist. – Din it. solo.

DOOM

!sólo² s. n., art. sóloul; pl. sólouri

solourilor
SOLO, (I) solouri, s. n., (II) s. m. I. S. n. 1. Compoziție muzicală (sau parte a ei) concepută pentru un singur instrument sau pentru o singură voce. ♦ (Adjectival) Care se execută fără acompaniament. 2. Dans (sau parte dintr-un dans) executat de o singură persoană. II. S. m. Solist. – Din it. solo.

DOOM

!sólo² s. n., art. sóloul; pl. sólouri

solovast
solovast s. invar. (țig.) furt din buzunare.

solstițial
SOLSTIȚIÁL, -Ă, solstițiali, -e, adj. Care ține de solstițiu, privitor la solstițiu. [Pr.: -ți-al] – Din fr. solsticial, lat. solstitialis.

DOOM

solstițiál (-ți-al) adj. m., pl. solstițiáli; f. solstițiálă, pl. solstițiále

solstițiala
SOLSTIȚIÁL, -Ă, solstițiali, -e, adj. Care ține de solstițiu, privitor la solstițiu. [Pr.: -ți-al] – Din fr. solsticial, lat. solstitialis.

DOOM

solstițiál (-ți-al) adj. m., pl. solstițiáli; f. solstițiálă, pl. solstițiále

solstițiale
SOLSTIȚIÁL, -Ă, solstițiali, -e, adj. Care ține de solstițiu, privitor la solstițiu. [Pr.: -ți-al] – Din fr. solsticial, lat. solstitialis.

DOOM

solstițiál (-ți-al) adj. m., pl. solstițiáli; f. solstițiálă, pl. solstițiále

solstițialei
SOLSTIȚIÁL, -Ă, solstițiali, -e, adj. Care ține de solstițiu, privitor la solstițiu. [Pr.: -ți-al] – Din fr. solsticial, lat. solstitialis.

DOOM

solstițiál (-ți-al) adj. m., pl. solstițiáli; f. solstițiálă, pl. solstițiále

solstițialele
SOLSTIȚIÁL, -Ă, solstițiali, -e, adj. Care ține de solstițiu, privitor la solstițiu. [Pr.: -ți-al] – Din fr. solsticial, lat. solstitialis.

DOOM

solstițiál (-ți-al) adj. m., pl. solstițiáli; f. solstițiálă, pl. solstițiále

solstițialelor
SOLSTIȚIÁL, -Ă, solstițiali, -e, adj. Care ține de solstițiu, privitor la solstițiu. [Pr.: -ți-al] – Din fr. solsticial, lat. solstitialis.

DOOM

solstițiál (-ți-al) adj. m., pl. solstițiáli; f. solstițiálă, pl. solstițiále

solstițiali
SOLSTIȚIÁL, -Ă, solstițiali, -e, adj. Care ține de solstițiu, privitor la solstițiu. [Pr.: -ți-al] – Din fr. solsticial, lat. solstitialis.

DOOM

solstițiál (-ți-al) adj. m., pl. solstițiáli; f. solstițiálă, pl. solstițiále

solstițialii
SOLSTIȚIÁL, -Ă, solstițiali, -e, adj. Care ține de solstițiu, privitor la solstițiu. [Pr.: -ți-al] – Din fr. solsticial, lat. solstitialis.

DOOM

solstițiál (-ți-al) adj. m., pl. solstițiáli; f. solstițiálă, pl. solstițiále

solstițialilor
SOLSTIȚIÁL, -Ă, solstițiali, -e, adj. Care ține de solstițiu, privitor la solstițiu. [Pr.: -ți-al] – Din fr. solsticial, lat. solstitialis.

DOOM

solstițiál (-ți-al) adj. m., pl. solstițiáli; f. solstițiálă, pl. solstițiále

solstițialul
SOLSTIȚIÁL, -Ă, solstițiali, -e, adj. Care ține de solstițiu, privitor la solstițiu. [Pr.: -ți-al] – Din fr. solsticial, lat. solstitialis.

DOOM

solstițiál (-ți-al) adj. m., pl. solstițiáli; f. solstițiálă, pl. solstițiále

solstițialului
SOLSTIȚIÁL, -Ă, solstițiali, -e, adj. Care ține de solstițiu, privitor la solstițiu. [Pr.: -ți-al] – Din fr. solsticial, lat. solstitialis.

DOOM

solstițiál (-ți-al) adj. m., pl. solstițiáli; f. solstițiálă, pl. solstițiále

solstiții
SOLSTÍȚIU, solstiții, s. n. Fiecare dintre cele două momente ale anului când Soarele se află la cea mai mare înălțime față de ecuator; datele calendaristice corespunzătoare acestor momente (21 iunie și 22 decembrie), marcând ziua cea mai lungă, respectiv, cea mai scurtă din an. – Din lat. solstitium, fr. solstice.

DOOM

solstíțiu [țiu pron. țiu] s. n., art. solstíțiul; pl. solstíții, art. solstíțiile (-ți-i-)

solstițiile
SOLSTÍȚIU, solstiții, s. n. Fiecare dintre cele două momente ale anului când Soarele se află la cea mai mare înălțime față de ecuator; datele calendaristice corespunzătoare acestor momente (21 iunie și 22 decembrie), marcând ziua cea mai lungă, respectiv, cea mai scurtă din an. – Din lat. solstitium, fr. solstice.

DOOM

solstíțiu [țiu pron. țiu] s. n., art. solstíțiul; pl. solstíții, art. solstíțiile (-ți-i-)

solstițiilor
SOLSTÍȚIU, solstiții, s. n. Fiecare dintre cele două momente ale anului când Soarele se află la cea mai mare înălțime față de ecuator; datele calendaristice corespunzătoare acestor momente (21 iunie și 22 decembrie), marcând ziua cea mai lungă, respectiv, cea mai scurtă din an. – Din lat. solstitium, fr. solstice.

DOOM

solstíțiu [țiu pron. țiu] s. n., art. solstíțiul; pl. solstíții, art. solstíțiile (-ți-i-)

solstițiu
SOLSTÍȚIU, solstiții, s. n. Fiecare dintre cele două momente ale anului când Soarele se află la cea mai mare înălțime față de ecuator; datele calendaristice corespunzătoare acestor momente (21 iunie și 22 decembrie), marcând ziua cea mai lungă, respectiv, cea mai scurtă din an. – Din lat. solstitium, fr. solstice.

DOOM

solstíțiu [țiu pron. țiu] s. n., art. solstíțiul; pl. solstíții, art. solstíțiile (-ți-i-)

solstițiul
SOLSTÍȚIU, solstiții, s. n. Fiecare dintre cele două momente ale anului când Soarele se află la cea mai mare înălțime față de ecuator; datele calendaristice corespunzătoare acestor momente (21 iunie și 22 decembrie), marcând ziua cea mai lungă, respectiv, cea mai scurtă din an. – Din lat. solstitium, fr. solstice.

DOOM

solstíțiu [țiu pron. țiu] s. n., art. solstíțiul; pl. solstíții, art. solstíțiile (-ți-i-)

solstițiului
SOLSTÍȚIU, solstiții, s. n. Fiecare dintre cele două momente ale anului când Soarele se află la cea mai mare înălțime față de ecuator; datele calendaristice corespunzătoare acestor momente (21 iunie și 22 decembrie), marcând ziua cea mai lungă, respectiv, cea mai scurtă din an. – Din lat. solstitium, fr. solstice.

DOOM

solstíțiu [țiu pron. țiu] s. n., art. solstíțiul; pl. solstíții, art. solstíțiile (-ți-i-)

solubil
SOLÚBIL, -Ă, solubili, -e, adj. 1. (Despre substanțe sau elemente chimice) Care se poate dizolva într-un solvent. 2. Fig. (Rar) Care se poate rezolva, dezlega, explica. – Din fr. soluble, lat. solubilis.

DOOM

solúbil adj. m., pl. solúbili; f. solúbilă, pl. solúbile

solubila
SOLÚBIL, -Ă, solubili, -e, adj. 1. (Despre substanțe sau elemente chimice) Care se poate dizolva într-un solvent. 2. Fig. (Rar) Care se poate rezolva, dezlega, explica. – Din fr. soluble, lat. solubilis.

DOOM

solúbil adj. m., pl. solúbili; f. solúbilă, pl. solúbile

solubile
SOLÚBIL, -Ă, solubili, -e, adj. 1. (Despre substanțe sau elemente chimice) Care se poate dizolva într-un solvent. 2. Fig. (Rar) Care se poate rezolva, dezlega, explica. – Din fr. soluble, lat. solubilis.

DOOM

solúbil adj. m., pl. solúbili; f. solúbilă, pl. solúbile

solubilei
SOLÚBIL, -Ă, solubili, -e, adj. 1. (Despre substanțe sau elemente chimice) Care se poate dizolva într-un solvent. 2. Fig. (Rar) Care se poate rezolva, dezlega, explica. – Din fr. soluble, lat. solubilis.

DOOM

solúbil adj. m., pl. solúbili; f. solúbilă, pl. solúbile

solubilele
SOLÚBIL, -Ă, solubili, -e, adj. 1. (Despre substanțe sau elemente chimice) Care se poate dizolva într-un solvent. 2. Fig. (Rar) Care se poate rezolva, dezlega, explica. – Din fr. soluble, lat. solubilis.

DOOM

solúbil adj. m., pl. solúbili; f. solúbilă, pl. solúbile

solubilelor
SOLÚBIL, -Ă, solubili, -e, adj. 1. (Despre substanțe sau elemente chimice) Care se poate dizolva într-un solvent. 2. Fig. (Rar) Care se poate rezolva, dezlega, explica. – Din fr. soluble, lat. solubilis.

DOOM

solúbil adj. m., pl. solúbili; f. solúbilă, pl. solúbile

solubili
SOLÚBIL, -Ă, solubili, -e, adj. 1. (Despre substanțe sau elemente chimice) Care se poate dizolva într-un solvent. 2. Fig. (Rar) Care se poate rezolva, dezlega, explica. – Din fr. soluble, lat. solubilis.

DOOM

solúbil adj. m., pl. solúbili; f. solúbilă, pl. solúbile

solubilii
SOLÚBIL, -Ă, solubili, -e, adj. 1. (Despre substanțe sau elemente chimice) Care se poate dizolva într-un solvent. 2. Fig. (Rar) Care se poate rezolva, dezlega, explica. – Din fr. soluble, lat. solubilis.

DOOM

solúbil adj. m., pl. solúbili; f. solúbilă, pl. solúbile

solubililor
SOLÚBIL, -Ă, solubili, -e, adj. 1. (Despre substanțe sau elemente chimice) Care se poate dizolva într-un solvent. 2. Fig. (Rar) Care se poate rezolva, dezlega, explica. – Din fr. soluble, lat. solubilis.

DOOM

solúbil adj. m., pl. solúbili; f. solúbilă, pl. solúbile

solubilitate
SOLUBILITÁTE, solubilități, s. f. Proprietate a unor săruri de a se putea dizolva într-uri solvent. ♦ Cantitate maximă de substanță, exprimată în grame, conținută într-o anumită cantitate de solvent la o temperatură determinată. – Din fr. solubilité.

DOOM

solubilitáte s. f., g.-d. art. solubilitắții; pl. solubilitắți

solubilitatea
SOLUBILITÁTE, solubilități, s. f. Proprietate a unor săruri de a se putea dizolva într-uri solvent. ♦ Cantitate maximă de substanță, exprimată în grame, conținută într-o anumită cantitate de solvent la o temperatură determinată. – Din fr. solubilité.

DOOM

solubilitáte s. f., g.-d. art. solubilitắții; pl. solubilitắți

solubilități
SOLUBILITÁTE, solubilități, s. f. Proprietate a unor săruri de a se putea dizolva într-uri solvent. ♦ Cantitate maximă de substanță, exprimată în grame, conținută într-o anumită cantitate de solvent la o temperatură determinată. – Din fr. solubilité.

DOOM

solubilitáte s. f., g.-d. art. solubilitắții; pl. solubilitắți

solubilității
SOLUBILITÁTE, solubilități, s. f. Proprietate a unor săruri de a se putea dizolva într-uri solvent. ♦ Cantitate maximă de substanță, exprimată în grame, conținută într-o anumită cantitate de solvent la o temperatură determinată. – Din fr. solubilité.

DOOM

solubilitáte s. f., g.-d. art. solubilitắții; pl. solubilitắți

solubilitățile
SOLUBILITÁTE, solubilități, s. f. Proprietate a unor săruri de a se putea dizolva într-uri solvent. ♦ Cantitate maximă de substanță, exprimată în grame, conținută într-o anumită cantitate de solvent la o temperatură determinată. – Din fr. solubilité.

DOOM

solubilitáte s. f., g.-d. art. solubilitắții; pl. solubilitắți

solubilităților
SOLUBILITÁTE, solubilități, s. f. Proprietate a unor săruri de a se putea dizolva într-uri solvent. ♦ Cantitate maximă de substanță, exprimată în grame, conținută într-o anumită cantitate de solvent la o temperatură determinată. – Din fr. solubilité.

DOOM

solubilitáte s. f., g.-d. art. solubilitắții; pl. solubilitắți

solubiliza
SOLUBILIZÁ, solubilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni solubil. – Din fr. solubiliser.

DOOM

solubilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 solubilizeáză

solubilizai
SOLUBILIZÁ, solubilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni solubil. – Din fr. solubiliser.

DOOM

solubilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 solubilizeáză

solubilizam
SOLUBILIZÁ, solubilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni solubil. – Din fr. solubiliser.

DOOM

solubilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 solubilizeáză

solubilizare
SOLUBILIZÁ, solubilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni solubil. – Din fr. solubiliser.

DOOM

solubilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 solubilizeáză

solubilizare
SOLUBILIZÁRE, solubilizări, s. f. Proces de transformare a unei substanțe greu solubile într-una ușor solubilă, în urma unui proces fizic sau a unei reacții chimice. – V. solubiliza.

DOOM

solubilizáre s. f., g.-d. art. solubilizắrii; pl. solubilizắri

solubilizarea
SOLUBILIZÁRE, solubilizări, s. f. Proces de transformare a unei substanțe greu solubile într-una ușor solubilă, în urma unui proces fizic sau a unei reacții chimice. – V. solubiliza.

DOOM

solubilizáre s. f., g.-d. art. solubilizắrii; pl. solubilizắri

solubilizară
SOLUBILIZÁ, solubilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni solubil. – Din fr. solubiliser.

DOOM

solubilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 solubilizeáză

solubilizarăm
SOLUBILIZÁ, solubilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni solubil. – Din fr. solubiliser.

DOOM

solubilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 solubilizeáză

solubilizarăți
SOLUBILIZÁ, solubilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni solubil. – Din fr. solubiliser.

DOOM

solubilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 solubilizeáză

solubilizase
SOLUBILIZÁ, solubilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni solubil. – Din fr. solubiliser.

DOOM

solubilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 solubilizeáză

solubilizasem
SOLUBILIZÁ, solubilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni solubil. – Din fr. solubiliser.

DOOM

solubilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 solubilizeáză

solubilizaseră
SOLUBILIZÁ, solubilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni solubil. – Din fr. solubiliser.

DOOM

solubilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 solubilizeáză

solubilizaserăm
SOLUBILIZÁ, solubilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni solubil. – Din fr. solubiliser.

DOOM

solubilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 solubilizeáză

solubilizaserăți
SOLUBILIZÁ, solubilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni solubil. – Din fr. solubiliser.

DOOM

solubilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 solubilizeáză

solubilizaseși
SOLUBILIZÁ, solubilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni solubil. – Din fr. solubiliser.

DOOM

solubilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 solubilizeáză

solubilizaseți
SOLUBILIZÁ, solubilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni solubil. – Din fr. solubiliser.

DOOM

solubilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 solubilizeáză

solubilizat
SOLUBILIZÁ, solubilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni solubil. – Din fr. solubiliser.

DOOM

solubilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 solubilizeáză

solubilizat
SOLUBILIZÁ, solubilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni solubil. – Din fr. solubiliser.

solubilizau
SOLUBILIZÁ, solubilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni solubil. – Din fr. solubiliser.

DOOM

solubilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 solubilizeáză

solubilizași
SOLUBILIZÁ, solubilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni solubil. – Din fr. solubiliser.

DOOM

solubilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 solubilizeáză

solubilizați
SOLUBILIZÁ, solubilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni solubil. – Din fr. solubiliser.

DOOM

solubilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 solubilizeáză

solubilizează
SOLUBILIZÁ, solubilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni solubil. – Din fr. solubiliser.

DOOM

solubilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 solubilizeáză

solubilizez
SOLUBILIZÁ, solubilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni solubil. – Din fr. solubiliser.

DOOM

solubilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 solubilizeáză

solubilizeze
SOLUBILIZÁ, solubilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni solubil. – Din fr. solubiliser.

DOOM

solubilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 solubilizeáză

solubilizezi
SOLUBILIZÁ, solubilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni solubil. – Din fr. solubiliser.

DOOM

solubilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 solubilizeáză

solubilizând
SOLUBILIZÁ, solubilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni solubil. – Din fr. solubiliser.

DOOM

solubilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 solubilizeáză

solubilizînd
SOLUBILIZÁ, solubilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni solubil. – Din fr. solubiliser.

DOOM

solubilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 solubilizeáză

solubilizări
SOLUBILIZÁRE, solubilizări, s. f. Proces de transformare a unei substanțe greu solubile într-una ușor solubilă, în urma unui proces fizic sau a unei reacții chimice. – V. solubiliza.

DOOM

solubilizáre s. f., g.-d. art. solubilizắrii; pl. solubilizắri

solubilizării
SOLUBILIZÁRE, solubilizări, s. f. Proces de transformare a unei substanțe greu solubile într-una ușor solubilă, în urma unui proces fizic sau a unei reacții chimice. – V. solubiliza.

DOOM

solubilizáre s. f., g.-d. art. solubilizắrii; pl. solubilizắri

solubilizările
SOLUBILIZÁRE, solubilizări, s. f. Proces de transformare a unei substanțe greu solubile într-una ușor solubilă, în urma unui proces fizic sau a unei reacții chimice. – V. solubiliza.

DOOM

solubilizáre s. f., g.-d. art. solubilizắrii; pl. solubilizắri

solubilizărilor
SOLUBILIZÁRE, solubilizări, s. f. Proces de transformare a unei substanțe greu solubile într-una ușor solubilă, în urma unui proces fizic sau a unei reacții chimice. – V. solubiliza.

DOOM

solubilizáre s. f., g.-d. art. solubilizắrii; pl. solubilizắri

solubilul
SOLÚBIL, -Ă, solubili, -e, adj. 1. (Despre substanțe sau elemente chimice) Care se poate dizolva într-un solvent. 2. Fig. (Rar) Care se poate rezolva, dezlega, explica. – Din fr. soluble, lat. solubilis.

DOOM

solúbil adj. m., pl. solúbili; f. solúbilă, pl. solúbile

solubilului
SOLÚBIL, -Ă, solubili, -e, adj. 1. (Despre substanțe sau elemente chimice) Care se poate dizolva într-un solvent. 2. Fig. (Rar) Care se poate rezolva, dezlega, explica. – Din fr. soluble, lat. solubilis.

DOOM

solúbil adj. m., pl. solúbili; f. solúbilă, pl. solúbile

solul
SOL³, soli, s. m. Unitate monetară din Peru. – Din fr. sol.

DOOM

!sol² (emisar, vestitor, monedă peruană, soluție coloidală) s. m., pl. soli

solul
SOL⁵, soluri, s. n. 1. Strat afânat, moale și friabil de la suprafața scoarței pământești, care (împreună cu atmosfera din jur) constituie mediul de viață al plantelor; suprafața pământului; p. ext. pământ, teren. 2. (Și în sintagma exercițiu la sol) Probă de gimnastică executată la nivelul podelei. – Din fr. sol, lat. solum.

DOOM

sol³ (stratul superior al pământului, suprafața pământului) s. n., (feluri) pl. sóluri

solului
SOL³, soli, s. m. Unitate monetară din Peru. – Din fr. sol.

DOOM

!sol² (emisar, vestitor, monedă peruană, soluție coloidală) s. m., pl. soli

solului
SOL⁵, soluri, s. n. 1. Strat afânat, moale și friabil de la suprafața scoarței pământești, care (împreună cu atmosfera din jur) constituie mediul de viață al plantelor; suprafața pământului; p. ext. pământ, teren. 2. (Și în sintagma exercițiu la sol) Probă de gimnastică executată la nivelul podelei. – Din fr. sol, lat. solum.

DOOM

sol³ (stratul superior al pământului, suprafața pământului) s. n., (feluri) pl. sóluri

solunar
SOLUNÁR, -Ă, solunari, -e, adj. Care se referă simultan la Soare și la Lună. ◊ Ore solunare = ore favorabile pescuitului stabilite în funcție de poziția simultană a Soarelui și a Lunii. – Din fr. solunaire.

solunara
SOLUNÁR, -Ă, solunari, -e, adj. Care se referă simultan la Soare și la Lună. ◊ Ore solunare = ore favorabile pescuitului stabilite în funcție de poziția simultană a Soarelui și a Lunii. – Din fr. solunaire.

solunare
SOLUNÁR, -Ă, solunari, -e, adj. Care se referă simultan la Soare și la Lună. ◊ Ore solunare = ore favorabile pescuitului stabilite în funcție de poziția simultană a Soarelui și a Lunii. – Din fr. solunaire.

solunarei
SOLUNÁR, -Ă, solunari, -e, adj. Care se referă simultan la Soare și la Lună. ◊ Ore solunare = ore favorabile pescuitului stabilite în funcție de poziția simultană a Soarelui și a Lunii. – Din fr. solunaire.

solunarele
SOLUNÁR, -Ă, solunari, -e, adj. Care se referă simultan la Soare și la Lună. ◊ Ore solunare = ore favorabile pescuitului stabilite în funcție de poziția simultană a Soarelui și a Lunii. – Din fr. solunaire.

solunarelor
SOLUNÁR, -Ă, solunari, -e, adj. Care se referă simultan la Soare și la Lună. ◊ Ore solunare = ore favorabile pescuitului stabilite în funcție de poziția simultană a Soarelui și a Lunii. – Din fr. solunaire.

solunari
SOLUNÁR, -Ă, solunari, -e, adj. Care se referă simultan la Soare și la Lună. ◊ Ore solunare = ore favorabile pescuitului stabilite în funcție de poziția simultană a Soarelui și a Lunii. – Din fr. solunaire.

solunarii
SOLUNÁR, -Ă, solunari, -e, adj. Care se referă simultan la Soare și la Lună. ◊ Ore solunare = ore favorabile pescuitului stabilite în funcție de poziția simultană a Soarelui și a Lunii. – Din fr. solunaire.

solunarilor
SOLUNÁR, -Ă, solunari, -e, adj. Care se referă simultan la Soare și la Lună. ◊ Ore solunare = ore favorabile pescuitului stabilite în funcție de poziția simultană a Soarelui și a Lunii. – Din fr. solunaire.

solunarul
SOLUNÁR, -Ă, solunari, -e, adj. Care se referă simultan la Soare și la Lună. ◊ Ore solunare = ore favorabile pescuitului stabilite în funcție de poziția simultană a Soarelui și a Lunii. – Din fr. solunaire.

solunarului
SOLUNÁR, -Ă, solunari, -e, adj. Care se referă simultan la Soare și la Lună. ◊ Ore solunare = ore favorabile pescuitului stabilite în funcție de poziția simultană a Soarelui și a Lunii. – Din fr. solunaire.

soluri
SOL⁵, soluri, s. n. 1. Strat afânat, moale și friabil de la suprafața scoarței pământești, care (împreună cu atmosfera din jur) constituie mediul de viață al plantelor; suprafața pământului; p. ext. pământ, teren. 2. (Și în sintagma exercițiu la sol) Probă de gimnastică executată la nivelul podelei. – Din fr. sol, lat. solum.

DOOM

sol³ (stratul superior al pământului, suprafața pământului) s. n., (feluri) pl. sóluri

solurile
SOL⁵, soluri, s. n. 1. Strat afânat, moale și friabil de la suprafața scoarței pământești, care (împreună cu atmosfera din jur) constituie mediul de viață al plantelor; suprafața pământului; p. ext. pământ, teren. 2. (Și în sintagma exercițiu la sol) Probă de gimnastică executată la nivelul podelei. – Din fr. sol, lat. solum.

DOOM

sol³ (stratul superior al pământului, suprafața pământului) s. n., (feluri) pl. sóluri

solurilor
SOL⁵, soluri, s. n. 1. Strat afânat, moale și friabil de la suprafața scoarței pământești, care (împreună cu atmosfera din jur) constituie mediul de viață al plantelor; suprafața pământului; p. ext. pământ, teren. 2. (Și în sintagma exercițiu la sol) Probă de gimnastică executată la nivelul podelei. – Din fr. sol, lat. solum.

DOOM

sol³ (stratul superior al pământului, suprafața pământului) s. n., (feluri) pl. sóluri

solutrean
SOLUTREÁN s.n. (Geol.) Subetajul mediu al paleoliticului superior. // adj. Care aparține acestui subetaj. [Pron. -tre-an. / < fr. solutréen, cf. Solutré – localitate în Franța].

soluția
SOLÚȚIE, soluții, s. f. 1. Amestec omogen compus din două sau mai multe substanțe chimice (dintre care una este de obicei lichidă) dispersate la scară moleculară în diverse proporții. 2. Modalitate de a rezolva o dificultate, o problemă, de a ieși dintr-un impas etc. ♦ Răspuns la o problemă. 3. (În sintagma) Soluție de continuitate = întrerupere a continuității; separare a părților care mai înainte erau legate între ele sau continue. [Var.: (înv.) soluțiúne s. f.] – Din fr. solution, lat. solutio, -onis.

DOOM

solúție (-ți-e) s. f., art. solúția (-ți-a), g.-d. art. solúției; pl. solúții, art. solúțiile (-ți-i-)

soluție
SOLÚȚIE, soluții, s. f. 1. Amestec omogen compus din două sau mai multe substanțe chimice (dintre care una este de obicei lichidă) dispersate la scară moleculară în diverse proporții. 2. Modalitate de a rezolva o dificultate, o problemă, de a ieși dintr-un impas etc. ♦ Răspuns la o problemă. 3. (În sintagma) Soluție de continuitate = întrerupere a continuității; separare a părților care mai înainte erau legate între ele sau continue. [Var.: (înv.) soluțiúne s. f.] – Din fr. solution, lat. solutio, -onis.

DOOM

solúție (-ți-e) s. f., art. solúția (-ți-a), g.-d. art. solúției; pl. solúții, art. solúțiile (-ți-i-)

soluției
SOLÚȚIE, soluții, s. f. 1. Amestec omogen compus din două sau mai multe substanțe chimice (dintre care una este de obicei lichidă) dispersate la scară moleculară în diverse proporții. 2. Modalitate de a rezolva o dificultate, o problemă, de a ieși dintr-un impas etc. ♦ Răspuns la o problemă. 3. (În sintagma) Soluție de continuitate = întrerupere a continuității; separare a părților care mai înainte erau legate între ele sau continue. [Var.: (înv.) soluțiúne s. f.] – Din fr. solution, lat. solutio, -onis.

DOOM

solúție (-ți-e) s. f., art. solúția (-ți-a), g.-d. art. solúției; pl. solúții, art. solúțiile (-ți-i-)

soluții
SOLÚȚIE, soluții, s. f. 1. Amestec omogen compus din două sau mai multe substanțe chimice (dintre care una este de obicei lichidă) dispersate la scară moleculară în diverse proporții. 2. Modalitate de a rezolva o dificultate, o problemă, de a ieși dintr-un impas etc. ♦ Răspuns la o problemă. 3. (În sintagma) Soluție de continuitate = întrerupere a continuității; separare a părților care mai înainte erau legate între ele sau continue. [Var.: (înv.) soluțiúne s. f.] – Din fr. solution, lat. solutio, -onis.

DOOM

solúție (-ți-e) s. f., art. solúția (-ți-a), g.-d. art. solúției; pl. solúții, art. solúțiile (-ți-i-)

soluțiile
SOLÚȚIE, soluții, s. f. 1. Amestec omogen compus din două sau mai multe substanțe chimice (dintre care una este de obicei lichidă) dispersate la scară moleculară în diverse proporții. 2. Modalitate de a rezolva o dificultate, o problemă, de a ieși dintr-un impas etc. ♦ Răspuns la o problemă. 3. (În sintagma) Soluție de continuitate = întrerupere a continuității; separare a părților care mai înainte erau legate între ele sau continue. [Var.: (înv.) soluțiúne s. f.] – Din fr. solution, lat. solutio, -onis.

DOOM

solúție (-ți-e) s. f., art. solúția (-ți-a), g.-d. art. solúției; pl. solúții, art. solúțiile (-ți-i-)

soluțiilor
SOLÚȚIE, soluții, s. f. 1. Amestec omogen compus din două sau mai multe substanțe chimice (dintre care una este de obicei lichidă) dispersate la scară moleculară în diverse proporții. 2. Modalitate de a rezolva o dificultate, o problemă, de a ieși dintr-un impas etc. ♦ Răspuns la o problemă. 3. (În sintagma) Soluție de continuitate = întrerupere a continuității; separare a părților care mai înainte erau legate între ele sau continue. [Var.: (înv.) soluțiúne s. f.] – Din fr. solution, lat. solutio, -onis.

DOOM

solúție (-ți-e) s. f., art. solúția (-ți-a), g.-d. art. solúției; pl. solúții, art. solúțiile (-ți-i-)

soluționa
SOLUȚIONÁ, soluționez, vb. I. Tranz. A găsi, a da o soluție (2); a dezlega, a rezolva. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. solutionner.

DOOM

soluționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 soluționeáză

soluționai
SOLUȚIONÁ, soluționez, vb. I. Tranz. A găsi, a da o soluție (2); a dezlega, a rezolva. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. solutionner.

DOOM

soluționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 soluționeáză

soluționam
SOLUȚIONÁ, soluționez, vb. I. Tranz. A găsi, a da o soluție (2); a dezlega, a rezolva. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. solutionner.

DOOM

soluționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 soluționeáză

soluționare
SOLUȚIONÁ, soluționez, vb. I. Tranz. A găsi, a da o soluție (2); a dezlega, a rezolva. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. solutionner.

DOOM

soluționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 soluționeáză

soluționare
SOLUȚIONÁRE, soluționări, s. f. Acțiunea de a soluționa și rezultatul ei; dezlegare, rezolvare. [Pr.: -ți-o-] – V. soluționa.

DOOM

soluționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. soluționắrii; pl. soluționắri

soluționarea
SOLUȚIONÁRE, soluționări, s. f. Acțiunea de a soluționa și rezultatul ei; dezlegare, rezolvare. [Pr.: -ți-o-] – V. soluționa.

DOOM

soluționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. soluționắrii; pl. soluționắri

soluționară
SOLUȚIONÁ, soluționez, vb. I. Tranz. A găsi, a da o soluție (2); a dezlega, a rezolva. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. solutionner.

DOOM

soluționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 soluționeáză

soluționarăm
SOLUȚIONÁ, soluționez, vb. I. Tranz. A găsi, a da o soluție (2); a dezlega, a rezolva. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. solutionner.

DOOM

soluționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 soluționeáză

soluționarăți
SOLUȚIONÁ, soluționez, vb. I. Tranz. A găsi, a da o soluție (2); a dezlega, a rezolva. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. solutionner.

DOOM

soluționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 soluționeáză

soluționase
SOLUȚIONÁ, soluționez, vb. I. Tranz. A găsi, a da o soluție (2); a dezlega, a rezolva. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. solutionner.

DOOM

soluționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 soluționeáză

soluționasem
SOLUȚIONÁ, soluționez, vb. I. Tranz. A găsi, a da o soluție (2); a dezlega, a rezolva. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. solutionner.

DOOM

soluționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 soluționeáză

soluționaseră
SOLUȚIONÁ, soluționez, vb. I. Tranz. A găsi, a da o soluție (2); a dezlega, a rezolva. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. solutionner.

DOOM

soluționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 soluționeáză

soluționaserăm
SOLUȚIONÁ, soluționez, vb. I. Tranz. A găsi, a da o soluție (2); a dezlega, a rezolva. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. solutionner.

DOOM

soluționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 soluționeáză

soluționaserăți
SOLUȚIONÁ, soluționez, vb. I. Tranz. A găsi, a da o soluție (2); a dezlega, a rezolva. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. solutionner.

DOOM

soluționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 soluționeáză

soluționaseși
SOLUȚIONÁ, soluționez, vb. I. Tranz. A găsi, a da o soluție (2); a dezlega, a rezolva. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. solutionner.

DOOM

soluționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 soluționeáză

soluționaseți
SOLUȚIONÁ, soluționez, vb. I. Tranz. A găsi, a da o soluție (2); a dezlega, a rezolva. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. solutionner.

DOOM

soluționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 soluționeáză

soluționat
SOLUȚIONÁ, soluționez, vb. I. Tranz. A găsi, a da o soluție (2); a dezlega, a rezolva. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. solutionner.

DOOM

soluționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 soluționeáză

soluționat
SOLUȚIONÁT, -Ă, soluționați, -te, adj. 1. Pentru care s-a găsit o soluție (convenabilă); rezolvat (1). 2. (Despre controverse, litigii, conflicte) Căruia i s-a pus capăt; rezolvat (2). [Pr.: -ți-o-] – V. soluționa.

soluționata
SOLUȚIONÁT, -Ă, soluționați, -te, adj. 1. Pentru care s-a găsit o soluție (convenabilă); rezolvat (1). 2. (Despre controverse, litigii, conflicte) Căruia i s-a pus capăt; rezolvat (2). [Pr.: -ți-o-] – V. soluționa.

soluționate
SOLUȚIONÁT, -Ă, soluționați, -te, adj. 1. Pentru care s-a găsit o soluție (convenabilă); rezolvat (1). 2. (Despre controverse, litigii, conflicte) Căruia i s-a pus capăt; rezolvat (2). [Pr.: -ți-o-] – V. soluționa.

soluționatei
SOLUȚIONÁT, -Ă, soluționați, -te, adj. 1. Pentru care s-a găsit o soluție (convenabilă); rezolvat (1). 2. (Despre controverse, litigii, conflicte) Căruia i s-a pus capăt; rezolvat (2). [Pr.: -ți-o-] – V. soluționa.

soluționatele
SOLUȚIONÁT, -Ă, soluționați, -te, adj. 1. Pentru care s-a găsit o soluție (convenabilă); rezolvat (1). 2. (Despre controverse, litigii, conflicte) Căruia i s-a pus capăt; rezolvat (2). [Pr.: -ți-o-] – V. soluționa.

soluționatelor
SOLUȚIONÁT, -Ă, soluționați, -te, adj. 1. Pentru care s-a găsit o soluție (convenabilă); rezolvat (1). 2. (Despre controverse, litigii, conflicte) Căruia i s-a pus capăt; rezolvat (2). [Pr.: -ți-o-] – V. soluționa.

soluționatul
SOLUȚIONÁT, -Ă, soluționați, -te, adj. 1. Pentru care s-a găsit o soluție (convenabilă); rezolvat (1). 2. (Despre controverse, litigii, conflicte) Căruia i s-a pus capăt; rezolvat (2). [Pr.: -ți-o-] – V. soluționa.

soluționatului
SOLUȚIONÁT, -Ă, soluționați, -te, adj. 1. Pentru care s-a găsit o soluție (convenabilă); rezolvat (1). 2. (Despre controverse, litigii, conflicte) Căruia i s-a pus capăt; rezolvat (2). [Pr.: -ți-o-] – V. soluționa.

soluționau
SOLUȚIONÁ, soluționez, vb. I. Tranz. A găsi, a da o soluție (2); a dezlega, a rezolva. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. solutionner.

DOOM

soluționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 soluționeáză

soluționași
SOLUȚIONÁ, soluționez, vb. I. Tranz. A găsi, a da o soluție (2); a dezlega, a rezolva. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. solutionner.

DOOM

soluționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 soluționeáză

soluționați
SOLUȚIONÁ, soluționez, vb. I. Tranz. A găsi, a da o soluție (2); a dezlega, a rezolva. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. solutionner.

DOOM

soluționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 soluționeáză

soluționați
SOLUȚIONÁT, -Ă, soluționați, -te, adj. 1. Pentru care s-a găsit o soluție (convenabilă); rezolvat (1). 2. (Despre controverse, litigii, conflicte) Căruia i s-a pus capăt; rezolvat (2). [Pr.: -ți-o-] – V. soluționa.

soluționații
SOLUȚIONÁT, -Ă, soluționați, -te, adj. 1. Pentru care s-a găsit o soluție (convenabilă); rezolvat (1). 2. (Despre controverse, litigii, conflicte) Căruia i s-a pus capăt; rezolvat (2). [Pr.: -ți-o-] – V. soluționa.

soluționaților
SOLUȚIONÁT, -Ă, soluționați, -te, adj. 1. Pentru care s-a găsit o soluție (convenabilă); rezolvat (1). 2. (Despre controverse, litigii, conflicte) Căruia i s-a pus capăt; rezolvat (2). [Pr.: -ți-o-] – V. soluționa.

soluționează
SOLUȚIONÁ, soluționez, vb. I. Tranz. A găsi, a da o soluție (2); a dezlega, a rezolva. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. solutionner.

DOOM

soluționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 soluționeáză

soluționez
SOLUȚIONÁ, soluționez, vb. I. Tranz. A găsi, a da o soluție (2); a dezlega, a rezolva. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. solutionner.

DOOM

soluționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 soluționeáză

soluționeze
SOLUȚIONÁ, soluționez, vb. I. Tranz. A găsi, a da o soluție (2); a dezlega, a rezolva. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. solutionner.

DOOM

soluționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 soluționeáză

soluționezi
SOLUȚIONÁ, soluționez, vb. I. Tranz. A găsi, a da o soluție (2); a dezlega, a rezolva. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. solutionner.

DOOM

soluționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 soluționeáză

soluționând
SOLUȚIONÁ, soluționez, vb. I. Tranz. A găsi, a da o soluție (2); a dezlega, a rezolva. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. solutionner.

DOOM

soluționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 soluționeáză

soluționînd
SOLUȚIONÁ, soluționez, vb. I. Tranz. A găsi, a da o soluție (2); a dezlega, a rezolva. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. solutionner.

DOOM

soluționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 soluționeáză

soluționări
SOLUȚIONÁRE, soluționări, s. f. Acțiunea de a soluționa și rezultatul ei; dezlegare, rezolvare. [Pr.: -ți-o-] – V. soluționa.

DOOM

soluționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. soluționắrii; pl. soluționắri

soluționării
SOLUȚIONÁRE, soluționări, s. f. Acțiunea de a soluționa și rezultatul ei; dezlegare, rezolvare. [Pr.: -ți-o-] – V. soluționa.

DOOM

soluționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. soluționắrii; pl. soluționắri

soluționările
SOLUȚIONÁRE, soluționări, s. f. Acțiunea de a soluționa și rezultatul ei; dezlegare, rezolvare. [Pr.: -ți-o-] – V. soluționa.

DOOM

soluționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. soluționắrii; pl. soluționắri

soluționărilor
SOLUȚIONÁRE, soluționări, s. f. Acțiunea de a soluționa și rezultatul ei; dezlegare, rezolvare. [Pr.: -ți-o-] – V. soluționa.

DOOM

soluționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. soluționắrii; pl. soluționắri

soluțiune
SOLÚȚIE, soluții, s. f. 1. Amestec omogen compus din două sau mai multe substanțe chimice (dintre care una este de obicei lichidă) dispersate la scară moleculară în diverse proporții. 2. Modalitate de a rezolva o dificultate, o problemă, de a ieși dintr-un impas etc. ♦ Răspuns la o problemă. 3. (În sintagma) Soluție de continuitate = întrerupere a continuității; separare a părților care mai înainte erau legate între ele sau continue. [Var.: (înv.) soluțiúne s. f.] – Din fr. solution, lat. solutio, -onis.

DOOM

solúție (-ți-e) s. f., art. solúția (-ți-a), g.-d. art. solúției; pl. solúții, art. solúțiile (-ți-i-)

solvabil
SOLVÁBIL, -Ă, solvabili, -e, adj. Care dispune de suficiente mijloace bănești sau bunuri pentru a-și îndeplini la termen obligațiile; care plătește prompt, bun de plată; solvent². – Din fr. solvable.

DOOM

solvábil adj. m., pl. solvábili; f. solvábilă, pl. solvábile

solvabila
SOLVÁBIL, -Ă, solvabili, -e, adj. Care dispune de suficiente mijloace bănești sau bunuri pentru a-și îndeplini la termen obligațiile; care plătește prompt, bun de plată; solvent². – Din fr. solvable.

DOOM

solvábil adj. m., pl. solvábili; f. solvábilă, pl. solvábile

solvabile
SOLVÁBIL, -Ă, solvabili, -e, adj. Care dispune de suficiente mijloace bănești sau bunuri pentru a-și îndeplini la termen obligațiile; care plătește prompt, bun de plată; solvent². – Din fr. solvable.

DOOM

solvábil adj. m., pl. solvábili; f. solvábilă, pl. solvábile

solvabilei
SOLVÁBIL, -Ă, solvabili, -e, adj. Care dispune de suficiente mijloace bănești sau bunuri pentru a-și îndeplini la termen obligațiile; care plătește prompt, bun de plată; solvent². – Din fr. solvable.

DOOM

solvábil adj. m., pl. solvábili; f. solvábilă, pl. solvábile

solvabilele
SOLVÁBIL, -Ă, solvabili, -e, adj. Care dispune de suficiente mijloace bănești sau bunuri pentru a-și îndeplini la termen obligațiile; care plătește prompt, bun de plată; solvent². – Din fr. solvable.

DOOM

solvábil adj. m., pl. solvábili; f. solvábilă, pl. solvábile

solvabilelor
SOLVÁBIL, -Ă, solvabili, -e, adj. Care dispune de suficiente mijloace bănești sau bunuri pentru a-și îndeplini la termen obligațiile; care plătește prompt, bun de plată; solvent². – Din fr. solvable.

DOOM

solvábil adj. m., pl. solvábili; f. solvábilă, pl. solvábile

solvabili
SOLVÁBIL, -Ă, solvabili, -e, adj. Care dispune de suficiente mijloace bănești sau bunuri pentru a-și îndeplini la termen obligațiile; care plătește prompt, bun de plată; solvent². – Din fr. solvable.

DOOM

solvábil adj. m., pl. solvábili; f. solvábilă, pl. solvábile

solvabilii
SOLVÁBIL, -Ă, solvabili, -e, adj. Care dispune de suficiente mijloace bănești sau bunuri pentru a-și îndeplini la termen obligațiile; care plătește prompt, bun de plată; solvent². – Din fr. solvable.

DOOM

solvábil adj. m., pl. solvábili; f. solvábilă, pl. solvábile

solvabililor
SOLVÁBIL, -Ă, solvabili, -e, adj. Care dispune de suficiente mijloace bănești sau bunuri pentru a-și îndeplini la termen obligațiile; care plătește prompt, bun de plată; solvent². – Din fr. solvable.

DOOM

solvábil adj. m., pl. solvábili; f. solvábilă, pl. solvábile

solvabilitate
SOLVABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi solvabil; solvență. – Din fr. solvabilité.

DOOM

solvabilitáte s. f., g.-d. art. solvabilitắții

solvabilitatea
SOLVABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi solvabil; solvență. – Din fr. solvabilité.

DOOM

solvabilitáte s. f., g.-d. art. solvabilitắții

solvabilități
SOLVABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi solvabil; solvență. – Din fr. solvabilité.

DOOM

solvabilitáte s. f., g.-d. art. solvabilitắții

solvabilității
SOLVABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi solvabil; solvență. – Din fr. solvabilité.

DOOM

solvabilitáte s. f., g.-d. art. solvabilitắții

solvabilul
SOLVÁBIL, -Ă, solvabili, -e, adj. Care dispune de suficiente mijloace bănești sau bunuri pentru a-și îndeplini la termen obligațiile; care plătește prompt, bun de plată; solvent². – Din fr. solvable.

DOOM

solvábil adj. m., pl. solvábili; f. solvábilă, pl. solvábile

solvabilului
SOLVÁBIL, -Ă, solvabili, -e, adj. Care dispune de suficiente mijloace bănești sau bunuri pentru a-și îndeplini la termen obligațiile; care plătește prompt, bun de plată; solvent². – Din fr. solvable.

DOOM

solvábil adj. m., pl. solvábili; f. solvábilă, pl. solvábile

solvat
SOLVÁT, solvați, s. m. (Chim.) Dizolvat (2). – Din fr. solvate.

solvata
SOLVATÁ, solvatez, vb. I. Intranz. (Chim.) A produce o solvatare. – Cf. solvatare.

solvatai
SOLVATÁ, solvatez, vb. I. Intranz. (Chim.) A produce o solvatare. – Cf. solvatare.

solvatam
SOLVATÁ, solvatez, vb. I. Intranz. (Chim.) A produce o solvatare. – Cf. solvatare.

solvatare
SOLVATÁ, solvatez, vb. I. Intranz. (Chim.) A produce o solvatare. – Cf. solvatare.

solvatare
SOLVATÁRE s. f. Fenomen care însoțește dizolvarea substanțelor într-un solvent și care constă în stabilirea unor legături între ionii sau moleculele substanței dizolvate și moleculele dizolvantului. – După fr. solvatation.

DOOM

solvatáre s. f., g.-d. art. solvatắrii

solvatarea
SOLVATÁRE s. f. Fenomen care însoțește dizolvarea substanțelor într-un solvent și care constă în stabilirea unor legături între ionii sau moleculele substanței dizolvate și moleculele dizolvantului. – După fr. solvatation.

DOOM

solvatáre s. f., g.-d. art. solvatắrii

solvatară
SOLVATÁ, solvatez, vb. I. Intranz. (Chim.) A produce o solvatare. – Cf. solvatare.

solvatarăm
SOLVATÁ, solvatez, vb. I. Intranz. (Chim.) A produce o solvatare. – Cf. solvatare.

solvatarăți
SOLVATÁ, solvatez, vb. I. Intranz. (Chim.) A produce o solvatare. – Cf. solvatare.

solvatase
SOLVATÁ, solvatez, vb. I. Intranz. (Chim.) A produce o solvatare. – Cf. solvatare.

solvatasem
SOLVATÁ, solvatez, vb. I. Intranz. (Chim.) A produce o solvatare. – Cf. solvatare.

solvataseră
SOLVATÁ, solvatez, vb. I. Intranz. (Chim.) A produce o solvatare. – Cf. solvatare.

solvataserăm
SOLVATÁ, solvatez, vb. I. Intranz. (Chim.) A produce o solvatare. – Cf. solvatare.

solvataserăți
SOLVATÁ, solvatez, vb. I. Intranz. (Chim.) A produce o solvatare. – Cf. solvatare.

solvataseși
SOLVATÁ, solvatez, vb. I. Intranz. (Chim.) A produce o solvatare. – Cf. solvatare.

solvataseți
SOLVATÁ, solvatez, vb. I. Intranz. (Chim.) A produce o solvatare. – Cf. solvatare.

solvatat
SOLVATÁ, solvatez, vb. I. Intranz. (Chim.) A produce o solvatare. – Cf. solvatare.

solvatau
SOLVATÁ, solvatez, vb. I. Intranz. (Chim.) A produce o solvatare. – Cf. solvatare.

solvatași
SOLVATÁ, solvatez, vb. I. Intranz. (Chim.) A produce o solvatare. – Cf. solvatare.

solvatați
SOLVATÁ, solvatez, vb. I. Intranz. (Chim.) A produce o solvatare. – Cf. solvatare.

solvatează
SOLVATÁ, solvatez, vb. I. Intranz. (Chim.) A produce o solvatare. – Cf. solvatare.

solvatez
SOLVATÁ, solvatez, vb. I. Intranz. (Chim.) A produce o solvatare. – Cf. solvatare.

solvateze
SOLVATÁ, solvatez, vb. I. Intranz. (Chim.) A produce o solvatare. – Cf. solvatare.

solvatezi
SOLVATÁ, solvatez, vb. I. Intranz. (Chim.) A produce o solvatare. – Cf. solvatare.

solvatul
SOLVÁT, solvați, s. m. (Chim.) Dizolvat (2). – Din fr. solvate.

solvatului
SOLVÁT, solvați, s. m. (Chim.) Dizolvat (2). – Din fr. solvate.

solvatând
SOLVATÁ, solvatez, vb. I. Intranz. (Chim.) A produce o solvatare. – Cf. solvatare.

solvatînd
SOLVATÁ, solvatez, vb. I. Intranz. (Chim.) A produce o solvatare. – Cf. solvatare.

solvatări
SOLVATÁRE s. f. Fenomen care însoțește dizolvarea substanțelor într-un solvent și care constă în stabilirea unor legături între ionii sau moleculele substanței dizolvate și moleculele dizolvantului. – După fr. solvatation.

DOOM

solvatáre s. f., g.-d. art. solvatắrii

solvatării
SOLVATÁRE s. f. Fenomen care însoțește dizolvarea substanțelor într-un solvent și care constă în stabilirea unor legături între ionii sau moleculele substanței dizolvate și moleculele dizolvantului. – După fr. solvatation.

DOOM

solvatáre s. f., g.-d. art. solvatắrii

solvatările
SOLVATÁRE s. f. Fenomen care însoțește dizolvarea substanțelor într-un solvent și care constă în stabilirea unor legături între ionii sau moleculele substanței dizolvate și moleculele dizolvantului. – După fr. solvatation.

DOOM

solvatáre s. f., g.-d. art. solvatắrii

solvatărilor
SOLVATÁRE s. f. Fenomen care însoțește dizolvarea substanțelor într-un solvent și care constă în stabilirea unor legături între ionii sau moleculele substanței dizolvate și moleculele dizolvantului. – După fr. solvatation.

DOOM

solvatáre s. f., g.-d. art. solvatắrii

solvați
SOLVÁT, solvați, s. m. (Chim.) Dizolvat (2). – Din fr. solvate.

solvații
SOLVÁT, solvați, s. m. (Chim.) Dizolvat (2). – Din fr. solvate.

solvaților
SOLVÁT, solvați, s. m. (Chim.) Dizolvat (2). – Din fr. solvate.

solvent
SOLVÉNT², -Ă, solvenți, -te, adj. 1. (Despre elevi, studenți; adesea substantivat) Care plătește taxe de frecvență sau de internat, care nu este bursier. 2. Solvabil. – Din germ. Solvent.

DOOM

solvént² s. m., pl. solvénți

solvent
SOLVÉNT², -Ă, solvenți, -te, adj. 1. (Despre elevi, studenți; adesea substantivat) Care plătește taxe de frecvență sau de internat, care nu este bursier. 2. Solvabil. – Din germ. Solvent.

DOOM

solvént² s. m., pl. solvénți

solventa
SOLVÉNT², -Ă, solvenți, -te, adj. 1. (Despre elevi, studenți; adesea substantivat) Care plătește taxe de frecvență sau de internat, care nu este bursier. 2. Solvabil. – Din germ. Solvent.

DOOM

solvént² s. m., pl. solvénți

solventa
SOLVÉNT², -Ă, solvenți, -te, adj. 1. (Despre elevi, studenți; adesea substantivat) Care plătește taxe de frecvență sau de internat, care nu este bursier. 2. Solvabil. – Din germ. Solvent.

DOOM

solvént² s. m., pl. solvénți

solventare
SOLVENTÁRE s.f. Tratarea unui produs petrolier, ulei etc. cu un solvent, în vederea rafinării. [< solvent].

solventarea
SOLVENTÁRE s.f. Tratarea unui produs petrolier, ulei etc. cu un solvent, în vederea rafinării. [< solvent].

solvente
SOLVÉNT², -Ă, solvenți, -te, adj. 1. (Despre elevi, studenți; adesea substantivat) Care plătește taxe de frecvență sau de internat, care nu este bursier. 2. Solvabil. – Din germ. Solvent.

DOOM

solvént² s. m., pl. solvénți

solvente
SOLVÉNT², -Ă, solvenți, -te, adj. 1. (Despre elevi, studenți; adesea substantivat) Care plătește taxe de frecvență sau de internat, care nu este bursier. 2. Solvabil. – Din germ. Solvent.

DOOM

solvént² s. m., pl. solvénți

solventei
SOLVÉNT², -Ă, solvenți, -te, adj. 1. (Despre elevi, studenți; adesea substantivat) Care plătește taxe de frecvență sau de internat, care nu este bursier. 2. Solvabil. – Din germ. Solvent.

DOOM

solvént² s. m., pl. solvénți

solventei
SOLVÉNT², -Ă, solvenți, -te, adj. 1. (Despre elevi, studenți; adesea substantivat) Care plătește taxe de frecvență sau de internat, care nu este bursier. 2. Solvabil. – Din germ. Solvent.

DOOM

solvént² s. m., pl. solvénți

solventele
SOLVÉNT², -Ă, solvenți, -te, adj. 1. (Despre elevi, studenți; adesea substantivat) Care plătește taxe de frecvență sau de internat, care nu este bursier. 2. Solvabil. – Din germ. Solvent.

DOOM

solvént² s. m., pl. solvénți

solventele
SOLVÉNT², -Ă, solvenți, -te, adj. 1. (Despre elevi, studenți; adesea substantivat) Care plătește taxe de frecvență sau de internat, care nu este bursier. 2. Solvabil. – Din germ. Solvent.

DOOM

solvént² s. m., pl. solvénți

solventelor
SOLVÉNT², -Ă, solvenți, -te, adj. 1. (Despre elevi, studenți; adesea substantivat) Care plătește taxe de frecvență sau de internat, care nu este bursier. 2. Solvabil. – Din germ. Solvent.

DOOM

solvént² s. m., pl. solvénți

solventelor
SOLVÉNT², -Ă, solvenți, -te, adj. 1. (Despre elevi, studenți; adesea substantivat) Care plătește taxe de frecvență sau de internat, care nu este bursier. 2. Solvabil. – Din germ. Solvent.

DOOM

solvént² s. m., pl. solvénți

solventul
SOLVÉNT², -Ă, solvenți, -te, adj. 1. (Despre elevi, studenți; adesea substantivat) Care plătește taxe de frecvență sau de internat, care nu este bursier. 2. Solvabil. – Din germ. Solvent.

DOOM

solvént² s. m., pl. solvénți

solventul
SOLVÉNT², -Ă, solvenți, -te, adj. 1. (Despre elevi, studenți; adesea substantivat) Care plătește taxe de frecvență sau de internat, care nu este bursier. 2. Solvabil. – Din germ. Solvent.

DOOM

solvént² s. m., pl. solvénți

solventului
SOLVÉNT², -Ă, solvenți, -te, adj. 1. (Despre elevi, studenți; adesea substantivat) Care plătește taxe de frecvență sau de internat, care nu este bursier. 2. Solvabil. – Din germ. Solvent.

DOOM

solvént² s. m., pl. solvénți

solventului
SOLVÉNT², -Ă, solvenți, -te, adj. 1. (Despre elevi, studenți; adesea substantivat) Care plătește taxe de frecvență sau de internat, care nu este bursier. 2. Solvabil. – Din germ. Solvent.

DOOM

solvént² s. m., pl. solvénți

solventări
SOLVENTÁRE s.f. Tratarea unui produs petrolier, ulei etc. cu un solvent, în vederea rafinării. [< solvent].

solventării
SOLVENTÁRE s.f. Tratarea unui produs petrolier, ulei etc. cu un solvent, în vederea rafinării. [< solvent].

solvența
SOLVÉNȚĂ, solvențe, s. f. Solvabilitate. – Din germ. Solvenz.

DOOM

solvénță s. f., g.-d. art. solvénței; pl. solvénțe

solvențe
SOLVÉNȚĂ, solvențe, s. f. Solvabilitate. – Din germ. Solvenz.

DOOM

solvénță s. f., g.-d. art. solvénței; pl. solvénțe

solvenței
SOLVÉNȚĂ, solvențe, s. f. Solvabilitate. – Din germ. Solvenz.

DOOM

solvénță s. f., g.-d. art. solvénței; pl. solvénțe

solvențele
SOLVÉNȚĂ, solvențe, s. f. Solvabilitate. – Din germ. Solvenz.

DOOM

solvénță s. f., g.-d. art. solvénței; pl. solvénțe

solvențelor
SOLVÉNȚĂ, solvențe, s. f. Solvabilitate. – Din germ. Solvenz.

DOOM

solvénță s. f., g.-d. art. solvénței; pl. solvénțe

solvenți
SOLVÉNT², -Ă, solvenți, -te, adj. 1. (Despre elevi, studenți; adesea substantivat) Care plătește taxe de frecvență sau de internat, care nu este bursier. 2. Solvabil. – Din germ. Solvent.

DOOM

solvént² s. m., pl. solvénți

solvenți
SOLVÉNT², -Ă, solvenți, -te, adj. 1. (Despre elevi, studenți; adesea substantivat) Care plătește taxe de frecvență sau de internat, care nu este bursier. 2. Solvabil. – Din germ. Solvent.

DOOM

solvént² s. m., pl. solvénți

solvenții
SOLVÉNT², -Ă, solvenți, -te, adj. 1. (Despre elevi, studenți; adesea substantivat) Care plătește taxe de frecvență sau de internat, care nu este bursier. 2. Solvabil. – Din germ. Solvent.

DOOM

solvént² s. m., pl. solvénți

solvenții
SOLVÉNT², -Ă, solvenți, -te, adj. 1. (Despre elevi, studenți; adesea substantivat) Care plătește taxe de frecvență sau de internat, care nu este bursier. 2. Solvabil. – Din germ. Solvent.

DOOM

solvént² s. m., pl. solvénți

solvenților
SOLVÉNT², -Ă, solvenți, -te, adj. 1. (Despre elevi, studenți; adesea substantivat) Care plătește taxe de frecvență sau de internat, care nu este bursier. 2. Solvabil. – Din germ. Solvent.

DOOM

solvént² s. m., pl. solvénți

solvenților
SOLVÉNT², -Ă, solvenți, -te, adj. 1. (Despre elevi, studenți; adesea substantivat) Care plătește taxe de frecvență sau de internat, care nu este bursier. 2. Solvabil. – Din germ. Solvent.

DOOM

solvént² s. m., pl. solvénți

solvi
SOLVÍ, solv, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) dizolva. [Prez. ind. și: solvesc] – Din lat. solvere.

solvi
SOLVÍ, solv, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) dizolva. [Prez. ind. și: solvesc] – Din lat. solvere.

DOOM

solví (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sólvă / solvéște, imperf. 3 sg. solveá; conj. prez. 3 să sólve / să solveáscă

solvire
SOLVÍRE, solviri, s. f. Acțiunea de a (se) solvi și rezultatul ei; dizolvare. – V. solvi.

DOOM

solvíre s. f., g.-d. art. solvírii; pl. solvíri

solvirea
SOLVÍRE, solviri, s. f. Acțiunea de a (se) solvi și rezultatul ei; dizolvare. – V. solvi.

DOOM

solvíre s. f., g.-d. art. solvírii; pl. solvíri

solviri
SOLVÍRE, solviri, s. f. Acțiunea de a (se) solvi și rezultatul ei; dizolvare. – V. solvi.

DOOM

solvíre s. f., g.-d. art. solvírii; pl. solvíri

solvirii
SOLVÍRE, solviri, s. f. Acțiunea de a (se) solvi și rezultatul ei; dizolvare. – V. solvi.

DOOM

solvíre s. f., g.-d. art. solvírii; pl. solvíri

solvirile
SOLVÍRE, solviri, s. f. Acțiunea de a (se) solvi și rezultatul ei; dizolvare. – V. solvi.

DOOM

solvíre s. f., g.-d. art. solvírii; pl. solvíri

solvirilor
SOLVÍRE, solviri, s. f. Acțiunea de a (se) solvi și rezultatul ei; dizolvare. – V. solvi.

DOOM

solvíre s. f., g.-d. art. solvírii; pl. solvíri

solvit
SOLVÍT, -Ă, solviți, -te, adj. Dizolvat. – V. solvi.

solz
SOLZ, solzi, s. m. 1. Fiecare dintre plăcile mici, dure și lucioase, de natură tegumentară, care, suprapunându-se parțial, acoperă corpul celor mai mulți pești, al celor mai multe reptile, picioarele păsărilor și anumite părți ale corpului unor mamifere. ♦ Fiecare dintre micile plăci de metal din care sunt făcute armurile sau anumite obiecte de podoabă. 2. Fiecare dintre frunzulițele care acoperă și apără bulbii, mugurii și alte organe ale plantelor. 3. Stratul exterior pe care-l prezintă o secțiune transversală făcută într-o fibră de lână. 4. Fig. (Pop.) Murdărie, jeg care se depune pe piele, în formă de mici cruste. 5. (În sintagma) Solz de pește = un fel de instrument muzical popular, format dintr-un solz de pește, maleabil, pe care executantul îl introduce între buza de jos și partea inferioară a dinților, punându-l în vibrație prin coloană de aer a respirației. – Refăcut din *soldzi (pl. lui *soldu < lat. solidus „monedă de aur”).

DOOM

solz s. m., pl. solzi

solzi
SOLZ, solzi, s. m. 1. Fiecare dintre plăcile mici, dure și lucioase, de natură tegumentară, care, suprapunându-se parțial, acoperă corpul celor mai mulți pești, al celor mai multe reptile, picioarele păsărilor și anumite părți ale corpului unor mamifere. ♦ Fiecare dintre micile plăci de metal din care sunt făcute armurile sau anumite obiecte de podoabă. 2. Fiecare dintre frunzulițele care acoperă și apără bulbii, mugurii și alte organe ale plantelor. 3. Stratul exterior pe care-l prezintă o secțiune transversală făcută într-o fibră de lână. 4. Fig. (Pop.) Murdărie, jeg care se depune pe piele, în formă de mici cruste. 5. (În sintagma) Solz de pește = un fel de instrument muzical popular, format dintr-un solz de pește, maleabil, pe care executantul îl introduce între buza de jos și partea inferioară a dinților, punându-l în vibrație prin coloană de aer a respirației. – Refăcut din *soldzi (pl. lui *soldu < lat. solidus „monedă de aur”).

DOOM

solz s. m., pl. solzi

solzii
SOLZ, solzi, s. m. 1. Fiecare dintre plăcile mici, dure și lucioase, de natură tegumentară, care, suprapunându-se parțial, acoperă corpul celor mai mulți pești, al celor mai multe reptile, picioarele păsărilor și anumite părți ale corpului unor mamifere. ♦ Fiecare dintre micile plăci de metal din care sunt făcute armurile sau anumite obiecte de podoabă. 2. Fiecare dintre frunzulițele care acoperă și apără bulbii, mugurii și alte organe ale plantelor. 3. Stratul exterior pe care-l prezintă o secțiune transversală făcută într-o fibră de lână. 4. Fig. (Pop.) Murdărie, jeg care se depune pe piele, în formă de mici cruste. 5. (În sintagma) Solz de pește = un fel de instrument muzical popular, format dintr-un solz de pește, maleabil, pe care executantul îl introduce între buza de jos și partea inferioară a dinților, punându-l în vibrație prin coloană de aer a respirației. – Refăcut din *soldzi (pl. lui *soldu < lat. solidus „monedă de aur”).

DOOM

solz s. m., pl. solzi

solzilor
SOLZ, solzi, s. m. 1. Fiecare dintre plăcile mici, dure și lucioase, de natură tegumentară, care, suprapunându-se parțial, acoperă corpul celor mai mulți pești, al celor mai multe reptile, picioarele păsărilor și anumite părți ale corpului unor mamifere. ♦ Fiecare dintre micile plăci de metal din care sunt făcute armurile sau anumite obiecte de podoabă. 2. Fiecare dintre frunzulițele care acoperă și apără bulbii, mugurii și alte organe ale plantelor. 3. Stratul exterior pe care-l prezintă o secțiune transversală făcută într-o fibră de lână. 4. Fig. (Pop.) Murdărie, jeg care se depune pe piele, în formă de mici cruste. 5. (În sintagma) Solz de pește = un fel de instrument muzical popular, format dintr-un solz de pește, maleabil, pe care executantul îl introduce între buza de jos și partea inferioară a dinților, punându-l în vibrație prin coloană de aer a respirației. – Refăcut din *soldzi (pl. lui *soldu < lat. solidus „monedă de aur”).

DOOM

solz s. m., pl. solzi

solzișor
SOLZIȘÓR, solzișori, s. m. Diminutiv al lui solz. – Solz + suf. -ișor.

DOOM

solzișór s. m., pl. solzișóri

solzișori
SOLZIȘÓR, solzișori, s. m. Diminutiv al lui solz. – Solz + suf. -ișor.

DOOM

solzișór s. m., pl. solzișóri

solzișorii
SOLZIȘÓR, solzișori, s. m. Diminutiv al lui solz. – Solz + suf. -ișor.

DOOM

solzișór s. m., pl. solzișóri

solzișorilor
SOLZIȘÓR, solzișori, s. m. Diminutiv al lui solz. – Solz + suf. -ișor.

DOOM

solzișór s. m., pl. solzișóri

solzișorul
SOLZIȘÓR, solzișori, s. m. Diminutiv al lui solz. – Solz + suf. -ișor.

DOOM

solzișór s. m., pl. solzișóri

solzișorului
SOLZIȘÓR, solzișori, s. m. Diminutiv al lui solz. – Solz + suf. -ișor.

DOOM

solzișór s. m., pl. solzișóri

solzoasa
SOLZÓS, -OÁSĂ, solzoși, -oase, adj. Acoperit cu solzi. ♦ Care are aspect de solzi, care se poate desface ca niște solzi. – Solz + suf. -os.

DOOM

solzós adj. m., pl. solzóși; f. solzoásă, pl. solzoáse

solzoase
SOLZÓS, -OÁSĂ, solzoși, -oase, adj. Acoperit cu solzi. ♦ Care are aspect de solzi, care se poate desface ca niște solzi. – Solz + suf. -os.

DOOM

solzós adj. m., pl. solzóși; f. solzoásă, pl. solzoáse

solzoasei
SOLZÓS, -OÁSĂ, solzoși, -oase, adj. Acoperit cu solzi. ♦ Care are aspect de solzi, care se poate desface ca niște solzi. – Solz + suf. -os.

DOOM

solzós adj. m., pl. solzóși; f. solzoásă, pl. solzoáse

solzoasele
SOLZÓS, -OÁSĂ, solzoși, -oase, adj. Acoperit cu solzi. ♦ Care are aspect de solzi, care se poate desface ca niște solzi. – Solz + suf. -os.

DOOM

solzós adj. m., pl. solzóși; f. solzoásă, pl. solzoáse

solzoaselor
SOLZÓS, -OÁSĂ, solzoși, -oase, adj. Acoperit cu solzi. ♦ Care are aspect de solzi, care se poate desface ca niște solzi. – Solz + suf. -os.

DOOM

solzós adj. m., pl. solzóși; f. solzoásă, pl. solzoáse

solzos
SOLZÓS, -OÁSĂ, solzoși, -oase, adj. Acoperit cu solzi. ♦ Care are aspect de solzi, care se poate desface ca niște solzi. – Solz + suf. -os.

DOOM

solzós adj. m., pl. solzóși; f. solzoásă, pl. solzoáse

solzosul
SOLZÓS, -OÁSĂ, solzoși, -oase, adj. Acoperit cu solzi. ♦ Care are aspect de solzi, care se poate desface ca niște solzi. – Solz + suf. -os.

DOOM

solzós adj. m., pl. solzóși; f. solzoásă, pl. solzoáse

solzosului
SOLZÓS, -OÁSĂ, solzoși, -oase, adj. Acoperit cu solzi. ♦ Care are aspect de solzi, care se poate desface ca niște solzi. – Solz + suf. -os.

DOOM

solzós adj. m., pl. solzóși; f. solzoásă, pl. solzoáse

solzoși
SOLZÓS, -OÁSĂ, solzoși, -oase, adj. Acoperit cu solzi. ♦ Care are aspect de solzi, care se poate desface ca niște solzi. – Solz + suf. -os.

DOOM

solzós adj. m., pl. solzóși; f. solzoásă, pl. solzoáse

solzoșii
SOLZÓS, -OÁSĂ, solzoși, -oase, adj. Acoperit cu solzi. ♦ Care are aspect de solzi, care se poate desface ca niște solzi. – Solz + suf. -os.

DOOM

solzós adj. m., pl. solzóși; f. solzoásă, pl. solzoáse

solzoșilor
SOLZÓS, -OÁSĂ, solzoși, -oase, adj. Acoperit cu solzi. ♦ Care are aspect de solzi, care se poate desface ca niște solzi. – Solz + suf. -os.

DOOM

solzós adj. m., pl. solzóși; f. solzoásă, pl. solzoáse

solzul
SOLZ, solzi, s. m. 1. Fiecare dintre plăcile mici, dure și lucioase, de natură tegumentară, care, suprapunându-se parțial, acoperă corpul celor mai mulți pești, al celor mai multe reptile, picioarele păsărilor și anumite părți ale corpului unor mamifere. ♦ Fiecare dintre micile plăci de metal din care sunt făcute armurile sau anumite obiecte de podoabă. 2. Fiecare dintre frunzulițele care acoperă și apără bulbii, mugurii și alte organe ale plantelor. 3. Stratul exterior pe care-l prezintă o secțiune transversală făcută într-o fibră de lână. 4. Fig. (Pop.) Murdărie, jeg care se depune pe piele, în formă de mici cruste. 5. (În sintagma) Solz de pește = un fel de instrument muzical popular, format dintr-un solz de pește, maleabil, pe care executantul îl introduce între buza de jos și partea inferioară a dinților, punându-l în vibrație prin coloană de aer a respirației. – Refăcut din *soldzi (pl. lui *soldu < lat. solidus „monedă de aur”).

DOOM

solz s. m., pl. solzi

solzului
SOLZ, solzi, s. m. 1. Fiecare dintre plăcile mici, dure și lucioase, de natură tegumentară, care, suprapunându-se parțial, acoperă corpul celor mai mulți pești, al celor mai multe reptile, picioarele păsărilor și anumite părți ale corpului unor mamifere. ♦ Fiecare dintre micile plăci de metal din care sunt făcute armurile sau anumite obiecte de podoabă. 2. Fiecare dintre frunzulițele care acoperă și apără bulbii, mugurii și alte organe ale plantelor. 3. Stratul exterior pe care-l prezintă o secțiune transversală făcută într-o fibră de lână. 4. Fig. (Pop.) Murdărie, jeg care se depune pe piele, în formă de mici cruste. 5. (În sintagma) Solz de pește = un fel de instrument muzical popular, format dintr-un solz de pește, maleabil, pe care executantul îl introduce între buza de jos și partea inferioară a dinților, punându-l în vibrație prin coloană de aer a respirației. – Refăcut din *soldzi (pl. lui *soldu < lat. solidus „monedă de aur”).

DOOM

solz s. m., pl. solzi

solzăria
SOLZĂRÍE s. f. (Rar) Totalitatea solzilor care acoperă corpul unui animal; mulțime de solzi. – Solz + suf. -ărie.

DOOM

solzăríe (rar) s. f., art. solzăría, g.-d. solzăríi, art. solzăríei

solzărie
SOLZĂRÍE s. f. (Rar) Totalitatea solzilor care acoperă corpul unui animal; mulțime de solzi. – Solz + suf. -ărie.

DOOM

solzăríe (rar) s. f., art. solzăría, g.-d. solzăríi, art. solzăríei

solzăriei
SOLZĂRÍE s. f. (Rar) Totalitatea solzilor care acoperă corpul unui animal; mulțime de solzi. – Solz + suf. -ărie.

DOOM

solzăríe (rar) s. f., art. solzăría, g.-d. solzăríi, art. solzăríei

solzării
SOLZĂRÍE s. f. (Rar) Totalitatea solzilor care acoperă corpul unui animal; mulțime de solzi. – Solz + suf. -ărie.

DOOM

solzăríe (rar) s. f., art. solzăría, g.-d. solzăríi, art. solzăríei

soma
SÓMA¹ s. f. Totalitatea celulelor nereproducătoare ale organismului viu. – Din fr. soma.

DOOM

somá² (a ~) vb., ind. prez. 3 someáză

soma
SOMÁ², somez, vb. I. Tranz. A cere (cuiva) imperios (și sub amenințare) să îndeplinească ceva. ♦ (Jur.) A pune cuiva în vedere, cu forme legale, să execute (sau să nu execute) ceva. – Din fr. sommer.

somai
SOMÁ², somez, vb. I. Tranz. A cere (cuiva) imperios (și sub amenințare) să îndeplinească ceva. ♦ (Jur.) A pune cuiva în vedere, cu forme legale, să execute (sau să nu execute) ceva. – Din fr. sommer.

somalez
SOMALÉZ, -Ă, somalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Somaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Somaliei sau somalezilor (1), privitor la Somalia ori la somalezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de somalezi (1). – Somalia (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

somaléz adj. m., s. m., pl. somalézi; adj. f., s. f. somaléză, pl. somaléze

somalez
SOMALÉZ, -Ă, somalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Somaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Somaliei sau somalezilor (1), privitor la Somalia ori la somalezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de somalezi (1). – Somalia (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

somaléz adj. m., s. m., pl. somalézi; adj. f., s. f. somaléză, pl. somaléze

somaleza
SOMALÉZ, -Ă, somalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Somaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Somaliei sau somalezilor (1), privitor la Somalia ori la somalezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de somalezi (1). – Somalia (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

somaléz adj. m., s. m., pl. somalézi; adj. f., s. f. somaléză, pl. somaléze

somaleza
SOMALÉZ, -Ă, somalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Somaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Somaliei sau somalezilor (1), privitor la Somalia ori la somalezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de somalezi (1). – Somalia (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

somaléz adj. m., s. m., pl. somalézi; adj. f., s. f. somaléză, pl. somaléze

somaleze
SOMALÉZ, -Ă, somalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Somaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Somaliei sau somalezilor (1), privitor la Somalia ori la somalezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de somalezi (1). – Somalia (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

somaléz adj. m., s. m., pl. somalézi; adj. f., s. f. somaléză, pl. somaléze

somaleze
SOMALÉZ, -Ă, somalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Somaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Somaliei sau somalezilor (1), privitor la Somalia ori la somalezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de somalezi (1). – Somalia (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

somaléz adj. m., s. m., pl. somalézi; adj. f., s. f. somaléză, pl. somaléze

somaleze
SOMALÉZ, -Ă, somalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Somaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Somaliei sau somalezilor (1), privitor la Somalia ori la somalezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de somalezi (1). – Somalia (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

somaléz adj. m., s. m., pl. somalézi; adj. f., s. f. somaléză, pl. somaléze

somalezei
SOMALÉZ, -Ă, somalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Somaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Somaliei sau somalezilor (1), privitor la Somalia ori la somalezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de somalezi (1). – Somalia (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

somaléz adj. m., s. m., pl. somalézi; adj. f., s. f. somaléză, pl. somaléze

somalezei
SOMALÉZ, -Ă, somalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Somaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Somaliei sau somalezilor (1), privitor la Somalia ori la somalezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de somalezi (1). – Somalia (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

somaléz adj. m., s. m., pl. somalézi; adj. f., s. f. somaléză, pl. somaléze

somalezele
SOMALÉZ, -Ă, somalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Somaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Somaliei sau somalezilor (1), privitor la Somalia ori la somalezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de somalezi (1). – Somalia (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

somaléz adj. m., s. m., pl. somalézi; adj. f., s. f. somaléză, pl. somaléze

somalezele
SOMALÉZ, -Ă, somalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Somaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Somaliei sau somalezilor (1), privitor la Somalia ori la somalezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de somalezi (1). – Somalia (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

somaléz adj. m., s. m., pl. somalézi; adj. f., s. f. somaléză, pl. somaléze

somalezelor
SOMALÉZ, -Ă, somalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Somaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Somaliei sau somalezilor (1), privitor la Somalia ori la somalezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de somalezi (1). – Somalia (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

somaléz adj. m., s. m., pl. somalézi; adj. f., s. f. somaléză, pl. somaléze

somalezelor
SOMALÉZ, -Ă, somalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Somaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Somaliei sau somalezilor (1), privitor la Somalia ori la somalezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de somalezi (1). – Somalia (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

somaléz adj. m., s. m., pl. somalézi; adj. f., s. f. somaléză, pl. somaléze

somalezi
SOMALÉZ, -Ă, somalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Somaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Somaliei sau somalezilor (1), privitor la Somalia ori la somalezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de somalezi (1). – Somalia (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

somaléz adj. m., s. m., pl. somalézi; adj. f., s. f. somaléză, pl. somaléze

somalezi
SOMALÉZ, -Ă, somalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Somaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Somaliei sau somalezilor (1), privitor la Somalia ori la somalezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de somalezi (1). – Somalia (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

somaléz adj. m., s. m., pl. somalézi; adj. f., s. f. somaléză, pl. somaléze

somalezii
SOMALÉZ, -Ă, somalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Somaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Somaliei sau somalezilor (1), privitor la Somalia ori la somalezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de somalezi (1). – Somalia (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

somaléz adj. m., s. m., pl. somalézi; adj. f., s. f. somaléză, pl. somaléze

somalezii
SOMALÉZ, -Ă, somalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Somaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Somaliei sau somalezilor (1), privitor la Somalia ori la somalezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de somalezi (1). – Somalia (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

somaléz adj. m., s. m., pl. somalézi; adj. f., s. f. somaléză, pl. somaléze

somalezilor
SOMALÉZ, -Ă, somalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Somaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Somaliei sau somalezilor (1), privitor la Somalia ori la somalezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de somalezi (1). – Somalia (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

somaléz adj. m., s. m., pl. somalézi; adj. f., s. f. somaléză, pl. somaléze

somalezilor
SOMALÉZ, -Ă, somalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Somaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Somaliei sau somalezilor (1), privitor la Somalia ori la somalezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de somalezi (1). – Somalia (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

somaléz adj. m., s. m., pl. somalézi; adj. f., s. f. somaléză, pl. somaléze

somalezo
SOMALÉZ, -Ă, somalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Somaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Somaliei sau somalezilor (1), privitor la Somalia ori la somalezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de somalezi (1). – Somalia (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

somaléz adj. m., s. m., pl. somalézi; adj. f., s. f. somaléză, pl. somaléze

somalezo
SOMALÉZ, -Ă, somalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Somaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Somaliei sau somalezilor (1), privitor la Somalia ori la somalezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de somalezi (1). – Somalia (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

somaléz adj. m., s. m., pl. somalézi; adj. f., s. f. somaléză, pl. somaléze

somalezul
SOMALÉZ, -Ă, somalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Somaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Somaliei sau somalezilor (1), privitor la Somalia ori la somalezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de somalezi (1). – Somalia (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

somaléz adj. m., s. m., pl. somalézi; adj. f., s. f. somaléză, pl. somaléze

somalezul
SOMALÉZ, -Ă, somalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Somaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Somaliei sau somalezilor (1), privitor la Somalia ori la somalezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de somalezi (1). – Somalia (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

somaléz adj. m., s. m., pl. somalézi; adj. f., s. f. somaléză, pl. somaléze

somalezule
SOMALÉZ, -Ă, somalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Somaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Somaliei sau somalezilor (1), privitor la Somalia ori la somalezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de somalezi (1). – Somalia (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

somaléz adj. m., s. m., pl. somalézi; adj. f., s. f. somaléză, pl. somaléze

somalezule
SOMALÉZ, -Ă, somalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Somaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Somaliei sau somalezilor (1), privitor la Somalia ori la somalezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de somalezi (1). – Somalia (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

somaléz adj. m., s. m., pl. somalézi; adj. f., s. f. somaléză, pl. somaléze

somalezului
SOMALÉZ, -Ă, somalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Somaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Somaliei sau somalezilor (1), privitor la Somalia ori la somalezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de somalezi (1). – Somalia (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

somaléz adj. m., s. m., pl. somalézi; adj. f., s. f. somaléză, pl. somaléze

somalezului
SOMALÉZ, -Ă, somalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Somaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Somaliei sau somalezilor (1), privitor la Somalia ori la somalezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de somalezi (1). – Somalia (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

somaléz adj. m., s. m., pl. somalézi; adj. f., s. f. somaléză, pl. somaléze

somali
SOMALÍ s. f. Limbă afro-asiatică oficială în Somalia. – Din fr. somali.

DOOM

*somáli (limbă) s. f.

somali
SOMALÍ s. f. Limbă afro-asiatică oficială în Somalia. – Din fr. somali.

somalian
SOMALÉZ, -Ă, somalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Somaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Somaliei sau somalezilor (1), privitor la Somalia ori la somalezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de somalezi (1). – Somalia (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

somaléz adj. m., s. m., pl. somalézi; adj. f., s. f. somaléză, pl. somaléze

somalian
SOMALÉZ, -Ă, somalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Somaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Somaliei sau somalezilor (1), privitor la Somalia ori la somalezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de somalezi (1). – Somalia (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

somaléz adj. m., s. m., pl. somalézi; adj. f., s. f. somaléză, pl. somaléze

somaliană
SOMALÉZ, -Ă, somalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Somaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Somaliei sau somalezilor (1), privitor la Somalia ori la somalezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de somalezi (1). – Somalia (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

somaléz adj. m., s. m., pl. somalézi; adj. f., s. f. somaléză, pl. somaléze

somam
SOMÁ², somez, vb. I. Tranz. A cere (cuiva) imperios (și sub amenințare) să îndeplinească ceva. ♦ (Jur.) A pune cuiva în vedere, cu forme legale, să execute (sau să nu execute) ceva. – Din fr. sommer.

somare
SOMÁ², somez, vb. I. Tranz. A cere (cuiva) imperios (și sub amenințare) să îndeplinească ceva. ♦ (Jur.) A pune cuiva în vedere, cu forme legale, să execute (sau să nu execute) ceva. – Din fr. sommer.

somare
SOMÁRE, somări, s. f. Acțiunea de a soma² și rezultatul ei; avertizare, avizare, înștiințare. – V. soma².

DOOM

somáre s. f., g.-d. art. somắrii; pl. somắri

somarea
SOMÁRE, somări, s. f. Acțiunea de a soma² și rezultatul ei; avertizare, avizare, înștiințare. – V. soma².

DOOM

somáre s. f., g.-d. art. somắrii; pl. somắri

somară
SOMÁ², somez, vb. I. Tranz. A cere (cuiva) imperios (și sub amenințare) să îndeplinească ceva. ♦ (Jur.) A pune cuiva în vedere, cu forme legale, să execute (sau să nu execute) ceva. – Din fr. sommer.

somarăm
SOMÁ², somez, vb. I. Tranz. A cere (cuiva) imperios (și sub amenințare) să îndeplinească ceva. ♦ (Jur.) A pune cuiva în vedere, cu forme legale, să execute (sau să nu execute) ceva. – Din fr. sommer.

somarăți
SOMÁ², somez, vb. I. Tranz. A cere (cuiva) imperios (și sub amenințare) să îndeplinească ceva. ♦ (Jur.) A pune cuiva în vedere, cu forme legale, să execute (sau să nu execute) ceva. – Din fr. sommer.

somase
SOMÁ², somez, vb. I. Tranz. A cere (cuiva) imperios (și sub amenințare) să îndeplinească ceva. ♦ (Jur.) A pune cuiva în vedere, cu forme legale, să execute (sau să nu execute) ceva. – Din fr. sommer.

somasem
SOMÁ², somez, vb. I. Tranz. A cere (cuiva) imperios (și sub amenințare) să îndeplinească ceva. ♦ (Jur.) A pune cuiva în vedere, cu forme legale, să execute (sau să nu execute) ceva. – Din fr. sommer.

somaseră
SOMÁ², somez, vb. I. Tranz. A cere (cuiva) imperios (și sub amenințare) să îndeplinească ceva. ♦ (Jur.) A pune cuiva în vedere, cu forme legale, să execute (sau să nu execute) ceva. – Din fr. sommer.

somaserăm
SOMÁ², somez, vb. I. Tranz. A cere (cuiva) imperios (și sub amenințare) să îndeplinească ceva. ♦ (Jur.) A pune cuiva în vedere, cu forme legale, să execute (sau să nu execute) ceva. – Din fr. sommer.

somaserăți
SOMÁ², somez, vb. I. Tranz. A cere (cuiva) imperios (și sub amenințare) să îndeplinească ceva. ♦ (Jur.) A pune cuiva în vedere, cu forme legale, să execute (sau să nu execute) ceva. – Din fr. sommer.

somaseși
SOMÁ², somez, vb. I. Tranz. A cere (cuiva) imperios (și sub amenințare) să îndeplinească ceva. ♦ (Jur.) A pune cuiva în vedere, cu forme legale, să execute (sau să nu execute) ceva. – Din fr. sommer.

somaseți
SOMÁ², somez, vb. I. Tranz. A cere (cuiva) imperios (și sub amenințare) să îndeplinească ceva. ♦ (Jur.) A pune cuiva în vedere, cu forme legale, să execute (sau să nu execute) ceva. – Din fr. sommer.

somat
SOMÁ², somez, vb. I. Tranz. A cere (cuiva) imperios (și sub amenințare) să îndeplinească ceva. ♦ (Jur.) A pune cuiva în vedere, cu forme legale, să execute (sau să nu execute) ceva. – Din fr. sommer.

somat
SOMÁT, -Ă, somați, -te, adj. Căruia i s-a cerut (sub amenințare, cu forme legale etc.) să execute ceva; care a primit o somație, avertizat, avizat. – V. soma².

somat
SOMAT- v. somato-.

somata
SOMÁT, -Ă, somați, -te, adj. Căruia i s-a cerut (sub amenințare, cu forme legale etc.) să execute ceva; care a primit o somație, avertizat, avizat. – V. soma².

somatalgie
SOMATALGÍE s.f. (Med.) Durere corporală. [Gen. -iei. / cf. gr. soma – corp, algos – durere].

somate
SOMÁT, -Ă, somați, -te, adj. Căruia i s-a cerut (sub amenințare, cu forme legale etc.) să execute ceva; care a primit o somație, avertizat, avizat. – V. soma².

somatei
SOMÁT, -Ă, somați, -te, adj. Căruia i s-a cerut (sub amenințare, cu forme legale etc.) să execute ceva; care a primit o somație, avertizat, avizat. – V. soma².

somatele
SOMÁT, -Ă, somați, -te, adj. Căruia i s-a cerut (sub amenințare, cu forme legale etc.) să execute ceva; care a primit o somație, avertizat, avizat. – V. soma².

somatelor
SOMÁT, -Ă, somați, -te, adj. Căruia i s-a cerut (sub amenințare, cu forme legale etc.) să execute ceva; care a primit o somație, avertizat, avizat. – V. soma².

somatic
SOMÁTIC, -Ă, somatici, -ce, adj. (Biol.) Care aparține sau care se referă la corpul organismelor vii. ◊ Celule somatice = celulele corpului (cu excepția celor sexuale). – Din fr. somatique.

DOOM

somátic adj. m., pl. somátici; f. somátică, pl. somátice

somatica
SOMÁTIC, -Ă, somatici, -ce, adj. (Biol.) Care aparține sau care se referă la corpul organismelor vii. ◊ Celule somatice = celulele corpului (cu excepția celor sexuale). – Din fr. somatique.

DOOM

somátic adj. m., pl. somátici; f. somátică, pl. somátice

somatice
SOMÁTIC, -Ă, somatici, -ce, adj. (Biol.) Care aparține sau care se referă la corpul organismelor vii. ◊ Celule somatice = celulele corpului (cu excepția celor sexuale). – Din fr. somatique.

DOOM

somátic adj. m., pl. somátici; f. somátică, pl. somátice

somaticei
SOMÁTIC, -Ă, somatici, -ce, adj. (Biol.) Care aparține sau care se referă la corpul organismelor vii. ◊ Celule somatice = celulele corpului (cu excepția celor sexuale). – Din fr. somatique.

DOOM

somátic adj. m., pl. somátici; f. somátică, pl. somátice

somaticele
SOMÁTIC, -Ă, somatici, -ce, adj. (Biol.) Care aparține sau care se referă la corpul organismelor vii. ◊ Celule somatice = celulele corpului (cu excepția celor sexuale). – Din fr. somatique.

DOOM

somátic adj. m., pl. somátici; f. somátică, pl. somátice

somaticelor
SOMÁTIC, -Ă, somatici, -ce, adj. (Biol.) Care aparține sau care se referă la corpul organismelor vii. ◊ Celule somatice = celulele corpului (cu excepția celor sexuale). – Din fr. somatique.

DOOM

somátic adj. m., pl. somátici; f. somátică, pl. somátice

somatici
SOMÁTIC, -Ă, somatici, -ce, adj. (Biol.) Care aparține sau care se referă la corpul organismelor vii. ◊ Celule somatice = celulele corpului (cu excepția celor sexuale). – Din fr. somatique.

DOOM

somátic adj. m., pl. somátici; f. somátică, pl. somátice

somaticii
SOMÁTIC, -Ă, somatici, -ce, adj. (Biol.) Care aparține sau care se referă la corpul organismelor vii. ◊ Celule somatice = celulele corpului (cu excepția celor sexuale). – Din fr. somatique.

DOOM

somátic adj. m., pl. somátici; f. somátică, pl. somátice

somaticilor
SOMÁTIC, -Ă, somatici, -ce, adj. (Biol.) Care aparține sau care se referă la corpul organismelor vii. ◊ Celule somatice = celulele corpului (cu excepția celor sexuale). – Din fr. somatique.

DOOM

somátic adj. m., pl. somátici; f. somátică, pl. somátice

somaticul
SOMÁTIC, -Ă, somatici, -ce, adj. (Biol.) Care aparține sau care se referă la corpul organismelor vii. ◊ Celule somatice = celulele corpului (cu excepția celor sexuale). – Din fr. somatique.

DOOM

somátic adj. m., pl. somátici; f. somátică, pl. somátice

somaticului
SOMÁTIC, -Ă, somatici, -ce, adj. (Biol.) Care aparține sau care se referă la corpul organismelor vii. ◊ Celule somatice = celulele corpului (cu excepția celor sexuale). – Din fr. somatique.

DOOM

somátic adj. m., pl. somátici; f. somátică, pl. somátice

somato
SOMATO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „corp”, „corporal”. [Var. somat-. / < fr. somato-, cf. gr. soma, somatos – corp].

somatologia
SOMATOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul anatomic și fiziologic al corpului omenesc viu. – Din fr. somatologie.

DOOM

somatologíe s. f., art. somatología, g.-d. somatologíi, art. somatologíei

somatologie
SOMATOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul anatomic și fiziologic al corpului omenesc viu. – Din fr. somatologie.

DOOM

somatologíe s. f., art. somatología, g.-d. somatologíi, art. somatologíei

somatologiei
SOMATOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul anatomic și fiziologic al corpului omenesc viu. – Din fr. somatologie.

DOOM

somatologíe s. f., art. somatología, g.-d. somatologíi, art. somatologíei

somatologii
SOMATOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul anatomic și fiziologic al corpului omenesc viu. – Din fr. somatologie.

DOOM

somatologíe s. f., art. somatología, g.-d. somatologíi, art. somatologíei

somatometria
SOMATOMETRÍE s. f. Ansamblul măsurătorilor efectuate pentru a determina forma și dimensiunile corpului (animalelor). – Din fr. somatométrie.

DOOM

somatometríe (-me-tri-) s. f., art. somatometría, g.-d. art. somatometríi, art. somatometríei

somatometrie
SOMATOMETRÍE s. f. Ansamblul măsurătorilor efectuate pentru a determina forma și dimensiunile corpului (animalelor). – Din fr. somatométrie.

DOOM

somatometríe (-me-tri-) s. f., art. somatometría, g.-d. art. somatometríi, art. somatometríei

somatometriei
SOMATOMETRÍE s. f. Ansamblul măsurătorilor efectuate pentru a determina forma și dimensiunile corpului (animalelor). – Din fr. somatométrie.

DOOM

somatometríe (-me-tri-) s. f., art. somatometría, g.-d. art. somatometríi, art. somatometríei

somatometrii
SOMATOMETRÍE s. f. Ansamblul măsurătorilor efectuate pentru a determina forma și dimensiunile corpului (animalelor). – Din fr. somatométrie.

DOOM

somatometríe (-me-tri-) s. f., art. somatometría, g.-d. art. somatometríi, art. somatometríei

somatometriile
SOMATOMETRÍE s. f. Ansamblul măsurătorilor efectuate pentru a determina forma și dimensiunile corpului (animalelor). – Din fr. somatométrie.

DOOM

somatometríe (-me-tri-) s. f., art. somatometría, g.-d. art. somatometríi, art. somatometríei

somatometriilor
SOMATOMETRÍE s. f. Ansamblul măsurătorilor efectuate pentru a determina forma și dimensiunile corpului (animalelor). – Din fr. somatométrie.

DOOM

somatometríe (-me-tri-) s. f., art. somatometría, g.-d. art. somatometríi, art. somatometríei

somatoscopia
SOMATOSCOPÍE s.f. Examinare vizuală a constituției somatice. [Gen. -iei. / < germ. Somatoskopie, cf. gr. soma – corp, skopein – a privi].

somatoscopie
SOMATOSCOPÍE s.f. Examinare vizuală a constituției somatice. [Gen. -iei. / < germ. Somatoskopie, cf. gr. soma – corp, skopein – a privi].

somatoscopiei
SOMATOSCOPÍE s.f. Examinare vizuală a constituției somatice. [Gen. -iei. / < germ. Somatoskopie, cf. gr. soma – corp, skopein – a privi].

somatoscopii
SOMATOSCOPÍE s.f. Examinare vizuală a constituției somatice. [Gen. -iei. / < germ. Somatoskopie, cf. gr. soma – corp, skopein – a privi].

somatoscopiile
SOMATOSCOPÍE s.f. Examinare vizuală a constituției somatice. [Gen. -iei. / < germ. Somatoskopie, cf. gr. soma – corp, skopein – a privi].

somatoscopiilor
SOMATOSCOPÍE s.f. Examinare vizuală a constituției somatice. [Gen. -iei. / < germ. Somatoskopie, cf. gr. soma – corp, skopein – a privi].

somatotrop
SOMATOTRÓP, -Ă, somatotropi, -e, adj. Care acționează asupra corpului. ◊ Hormon somatotrop = hormon secretat de lobul anterior al hipofizei, care stimulează creșterea organismului. – Din fr. somatotrope.

DOOM

somatotróp (-to-trop) adj. m., pl. somatotrópi; f. somatotrópă, pl. somatotrópe

somatotropa
SOMATOTRÓP, -Ă, somatotropi, -e, adj. Care acționează asupra corpului. ◊ Hormon somatotrop = hormon secretat de lobul anterior al hipofizei, care stimulează creșterea organismului. – Din fr. somatotrope.

DOOM

somatotróp (-to-trop) adj. m., pl. somatotrópi; f. somatotrópă, pl. somatotrópe

somatotrope
SOMATOTRÓP, -Ă, somatotropi, -e, adj. Care acționează asupra corpului. ◊ Hormon somatotrop = hormon secretat de lobul anterior al hipofizei, care stimulează creșterea organismului. – Din fr. somatotrope.

DOOM

somatotróp (-to-trop) adj. m., pl. somatotrópi; f. somatotrópă, pl. somatotrópe

somatotropei
SOMATOTRÓP, -Ă, somatotropi, -e, adj. Care acționează asupra corpului. ◊ Hormon somatotrop = hormon secretat de lobul anterior al hipofizei, care stimulează creșterea organismului. – Din fr. somatotrope.

DOOM

somatotróp (-to-trop) adj. m., pl. somatotrópi; f. somatotrópă, pl. somatotrópe

somatotropele
SOMATOTRÓP, -Ă, somatotropi, -e, adj. Care acționează asupra corpului. ◊ Hormon somatotrop = hormon secretat de lobul anterior al hipofizei, care stimulează creșterea organismului. – Din fr. somatotrope.

DOOM

somatotróp (-to-trop) adj. m., pl. somatotrópi; f. somatotrópă, pl. somatotrópe

somatotropelor
SOMATOTRÓP, -Ă, somatotropi, -e, adj. Care acționează asupra corpului. ◊ Hormon somatotrop = hormon secretat de lobul anterior al hipofizei, care stimulează creșterea organismului. – Din fr. somatotrope.

DOOM

somatotróp (-to-trop) adj. m., pl. somatotrópi; f. somatotrópă, pl. somatotrópe

somatotropi
SOMATOTRÓP, -Ă, somatotropi, -e, adj. Care acționează asupra corpului. ◊ Hormon somatotrop = hormon secretat de lobul anterior al hipofizei, care stimulează creșterea organismului. – Din fr. somatotrope.

DOOM

somatotróp (-to-trop) adj. m., pl. somatotrópi; f. somatotrópă, pl. somatotrópe

somatotropii
SOMATOTRÓP, -Ă, somatotropi, -e, adj. Care acționează asupra corpului. ◊ Hormon somatotrop = hormon secretat de lobul anterior al hipofizei, care stimulează creșterea organismului. – Din fr. somatotrope.

DOOM

somatotróp (-to-trop) adj. m., pl. somatotrópi; f. somatotrópă, pl. somatotrópe

somatotropilor
SOMATOTRÓP, -Ă, somatotropi, -e, adj. Care acționează asupra corpului. ◊ Hormon somatotrop = hormon secretat de lobul anterior al hipofizei, care stimulează creșterea organismului. – Din fr. somatotrope.

DOOM

somatotróp (-to-trop) adj. m., pl. somatotrópi; f. somatotrópă, pl. somatotrópe

somatotropul
SOMATOTRÓP, -Ă, somatotropi, -e, adj. Care acționează asupra corpului. ◊ Hormon somatotrop = hormon secretat de lobul anterior al hipofizei, care stimulează creșterea organismului. – Din fr. somatotrope.

DOOM

somatotróp (-to-trop) adj. m., pl. somatotrópi; f. somatotrópă, pl. somatotrópe

somatotropului
SOMATOTRÓP, -Ă, somatotropi, -e, adj. Care acționează asupra corpului. ◊ Hormon somatotrop = hormon secretat de lobul anterior al hipofizei, care stimulează creșterea organismului. – Din fr. somatotrope.

DOOM

somatotróp (-to-trop) adj. m., pl. somatotrópi; f. somatotrópă, pl. somatotrópe

somatul
SOMÁT, -Ă, somați, -te, adj. Căruia i s-a cerut (sub amenințare, cu forme legale etc.) să execute ceva; care a primit o somație, avertizat, avizat. – V. soma².

somatului
SOMÁT, -Ă, somați, -te, adj. Căruia i s-a cerut (sub amenințare, cu forme legale etc.) să execute ceva; care a primit o somație, avertizat, avizat. – V. soma².

somau
SOMÁ², somez, vb. I. Tranz. A cere (cuiva) imperios (și sub amenințare) să îndeplinească ceva. ♦ (Jur.) A pune cuiva în vedere, cu forme legale, să execute (sau să nu execute) ceva. – Din fr. sommer.

somași
SOMÁ², somez, vb. I. Tranz. A cere (cuiva) imperios (și sub amenințare) să îndeplinească ceva. ♦ (Jur.) A pune cuiva în vedere, cu forme legale, să execute (sau să nu execute) ceva. – Din fr. sommer.

somați
SOMÁ², somez, vb. I. Tranz. A cere (cuiva) imperios (și sub amenințare) să îndeplinească ceva. ♦ (Jur.) A pune cuiva în vedere, cu forme legale, să execute (sau să nu execute) ceva. – Din fr. sommer.

somați
SOMÁT, -Ă, somați, -te, adj. Căruia i s-a cerut (sub amenințare, cu forme legale etc.) să execute ceva; care a primit o somație, avertizat, avizat. – V. soma².

somația
SOMÁȚIE, somații, s. f. Faptul de a soma; invitație prin care se pune cuiva în vedere să execute (sau să nu execute) ceva; ordin scris emanat de la o autoritate prin care se ordonă cuiva să execute (sau să înceteze de a executa) o acțiune. [Var.: (înv.) somațiúne s. f.] – Din fr. sommation.

DOOM

somáție (-ți-e) s. f., art. somáția (-ți-a), g.-d. art. somáției; pl. somáții, art. somáțiile (-ți-i-)

somație
SOMÁȚIE, somații, s. f. Faptul de a soma; invitație prin care se pune cuiva în vedere să execute (sau să nu execute) ceva; ordin scris emanat de la o autoritate prin care se ordonă cuiva să execute (sau să înceteze de a executa) o acțiune. [Var.: (înv.) somațiúne s. f.] – Din fr. sommation.

DOOM

somáție (-ți-e) s. f., art. somáția (-ți-a), g.-d. art. somáției; pl. somáții, art. somáțiile (-ți-i-)

somației
SOMÁȚIE, somații, s. f. Faptul de a soma; invitație prin care se pune cuiva în vedere să execute (sau să nu execute) ceva; ordin scris emanat de la o autoritate prin care se ordonă cuiva să execute (sau să înceteze de a executa) o acțiune. [Var.: (înv.) somațiúne s. f.] – Din fr. sommation.

DOOM

somáție (-ți-e) s. f., art. somáția (-ți-a), g.-d. art. somáției; pl. somáții, art. somáțiile (-ți-i-)

somații
SOMÁT, -Ă, somați, -te, adj. Căruia i s-a cerut (sub amenințare, cu forme legale etc.) să execute ceva; care a primit o somație, avertizat, avizat. – V. soma².

somații
SOMÁȚIE, somații, s. f. Faptul de a soma; invitație prin care se pune cuiva în vedere să execute (sau să nu execute) ceva; ordin scris emanat de la o autoritate prin care se ordonă cuiva să execute (sau să înceteze de a executa) o acțiune. [Var.: (înv.) somațiúne s. f.] – Din fr. sommation.

DOOM

somáție (-ți-e) s. f., art. somáția (-ți-a), g.-d. art. somáției; pl. somáții, art. somáțiile (-ți-i-)

somațiile
SOMÁȚIE, somații, s. f. Faptul de a soma; invitație prin care se pune cuiva în vedere să execute (sau să nu execute) ceva; ordin scris emanat de la o autoritate prin care se ordonă cuiva să execute (sau să înceteze de a executa) o acțiune. [Var.: (înv.) somațiúne s. f.] – Din fr. sommation.

DOOM

somáție (-ți-e) s. f., art. somáția (-ți-a), g.-d. art. somáției; pl. somáții, art. somáțiile (-ți-i-)

somațiilor
SOMÁȚIE, somații, s. f. Faptul de a soma; invitație prin care se pune cuiva în vedere să execute (sau să nu execute) ceva; ordin scris emanat de la o autoritate prin care se ordonă cuiva să execute (sau să înceteze de a executa) o acțiune. [Var.: (înv.) somațiúne s. f.] – Din fr. sommation.

DOOM

somáție (-ți-e) s. f., art. somáția (-ți-a), g.-d. art. somáției; pl. somáții, art. somáțiile (-ți-i-)

somaților
SOMÁT, -Ă, somați, -te, adj. Căruia i s-a cerut (sub amenințare, cu forme legale etc.) să execute ceva; care a primit o somație, avertizat, avizat. – V. soma².

somațiune
SOMÁȚIE, somații, s. f. Faptul de a soma; invitație prin care se pune cuiva în vedere să execute (sau să nu execute) ceva; ordin scris emanat de la o autoritate prin care se ordonă cuiva să execute (sau să înceteze de a executa) o acțiune. [Var.: (înv.) somațiúne s. f.] – Din fr. sommation.

DOOM

somáție (-ți-e) s. f., art. somáția (-ți-a), g.-d. art. somáției; pl. somáții, art. somáțiile (-ți-i-)

sombrere
SOMBRÉRO, sombrero, s. n. Pălărie de fetru, stofa, pai etc. cu boruri largi, purtată mai ales în Spania și în America Latină. – Din sp., fr. sombrero.

DOOM

!sombréro s. n., art. sombréroul; pl. sombréro

sombrerele
SOMBRÉRO, sombrero, s. n. Pălărie de fetru, stofa, pai etc. cu boruri largi, purtată mai ales în Spania și în America Latină. – Din sp., fr. sombrero.

DOOM

!sombréro s. n., art. sombréroul; pl. sombréro

sombrerelor
SOMBRÉRO, sombrero, s. n. Pălărie de fetru, stofa, pai etc. cu boruri largi, purtată mai ales în Spania și în America Latină. – Din sp., fr. sombrero.

DOOM

!sombréro s. n., art. sombréroul; pl. sombréro

sombrero
SOMBRÉRO, sombrero, s. n. Pălărie de fetru, stofa, pai etc. cu boruri largi, purtată mai ales în Spania și în America Latină. – Din sp., fr. sombrero.

DOOM

!sombréro s. n., art. sombréroul; pl. sombréro

sombreroul
SOMBRÉRO, sombrero, s. n. Pălărie de fetru, stofa, pai etc. cu boruri largi, purtată mai ales în Spania și în America Latină. – Din sp., fr. sombrero.

DOOM

!sombréro s. n., art. sombréroul; pl. sombréro

sombreroului
SOMBRÉRO, sombrero, s. n. Pălărie de fetru, stofa, pai etc. cu boruri largi, purtată mai ales în Spania și în America Latină. – Din sp., fr. sombrero.

DOOM

!sombréro s. n., art. sombréroul; pl. sombréro

sombru
SÚMBRU, -Ă, sumbri, -e, adj. 1. Întunecat, întunecos. Deasupra, într-un cer tulbure, se prelungeau dîre nesfîrșite de nori sumbri. DUMITRIU, N. 32. De deasupra Parîngului, atît de ciudat se întinde, pînă departe sub priviri, ținutul Hunedoarei, tăiat de crestele munților și plin de văi adînci, măreț și sumbru ca un fund de ocean. BOGZA, V. J. 35. Viscolea cumplit afară și era o noapte sumbră. MACEDONSKI, O. I 82. ◊ Fig. Clocea în el o mînie sumbră împotriva ei. SADOVEANU, O. L. 91. 2. Fig. Posomorît, trist, mîhnit. Noaptea umblă-adesea, prin lunga-i galerie Purtat de cine știe ce sumbră reverie. MACEDONSKI, O. I 261. 3. Chinuit de ginduri; îngîndurat. Îi măsură pe toți tăcut și sumbru. REBREANU, R. I 111. Mereu sta încrețită și sumbră a lui frunte... Plana-n veci întristarea pe pletele-i cărunte. MACEDONSKI, O. I 256. – Variantă: (învechit) sómbru, -ă (GHEREA, ST. CR. I 175, EMINESCU, O. I 35) adj.

some
SÓMA¹ s. f. Totalitatea celulelor nereproducătoare ale organismului viu. – Din fr. soma.

DOOM

somá² (a ~) vb., ind. prez. 3 someáză

somează
SOMÁ², somez, vb. I. Tranz. A cere (cuiva) imperios (și sub amenințare) să îndeplinească ceva. ♦ (Jur.) A pune cuiva în vedere, cu forme legale, să execute (sau să nu execute) ceva. – Din fr. sommer.

somei
SÓMA¹ s. f. Totalitatea celulelor nereproducătoare ale organismului viu. – Din fr. soma.

DOOM

somá² (a ~) vb., ind. prez. 3 someáză

somele
SÓMA¹ s. f. Totalitatea celulelor nereproducătoare ale organismului viu. – Din fr. soma.

DOOM

somá² (a ~) vb., ind. prez. 3 someáză

somelor
SÓMA¹ s. f. Totalitatea celulelor nereproducătoare ale organismului viu. – Din fr. soma.

DOOM

somá² (a ~) vb., ind. prez. 3 someáză

somez
SOMÁ², somez, vb. I. Tranz. A cere (cuiva) imperios (și sub amenințare) să îndeplinească ceva. ♦ (Jur.) A pune cuiva în vedere, cu forme legale, să execute (sau să nu execute) ceva. – Din fr. sommer.

someze
SOMÁ², somez, vb. I. Tranz. A cere (cuiva) imperios (și sub amenințare) să îndeplinească ceva. ♦ (Jur.) A pune cuiva în vedere, cu forme legale, să execute (sau să nu execute) ceva. – Din fr. sommer.

somezi
SOMÁ², somez, vb. I. Tranz. A cere (cuiva) imperios (și sub amenințare) să îndeplinească ceva. ♦ (Jur.) A pune cuiva în vedere, cu forme legale, să execute (sau să nu execute) ceva. – Din fr. sommer.

someșană
SOMEȘÁNA s. f. art. Numele unui dans popular (sau al unui ciclu de dansuri populare) din Ardeal, din zona Năsăudului; melodie după care se execută acest dans. – Someș (n. pr.) + suf. -ană.

someșean
SOMEȘEÁNA s. f. art. Numele unui dans popular (sau al unui ciclu de dansuri populare) din Transilvania, din zona Năsăudului; melodie după care se execută acest dans. – Someș (n. pr.) + suf. -ană.

DOOM

!someșeána (dans) s. f. art., neart. someșeánă, g.-d. art. someșénei

someșean
SOMEȘEÁNA s. f. art. Numele unui dans popular (sau al unui ciclu de dansuri populare) din Transilvania, din zona Năsăudului; melodie după care se execută acest dans. – Someș (n. pr.) + suf. -ană.

DOOM

!someșeána (dans) s. f. art., neart. someșeánă, g.-d. art. someșénei

someșeana
SOMEȘEÁNA s. f. art. Numele unui dans popular (sau al unui ciclu de dansuri populare) din Transilvania, din zona Năsăudului; melodie după care se execută acest dans. – Someș (n. pr.) + suf. -ană.

DOOM

!someșeána (dans) s. f. art., neart. someșeánă, g.-d. art. someșénei

someșeana
SOMEȘEÁNA s. f. art. Numele unui dans popular (sau al unui ciclu de dansuri populare) din Transilvania, din zona Năsăudului; melodie după care se execută acest dans. – Someș (n. pr.) + suf. -ană.

DOOM

!someșeána (dans) s. f. art., neart. someșeánă, g.-d. art. someșénei

someșeanul
SOMEȘEÁNA s. f. art. Numele unui dans popular (sau al unui ciclu de dansuri populare) din Transilvania, din zona Năsăudului; melodie după care se execută acest dans. – Someș (n. pr.) + suf. -ană.

DOOM

!someșeána (dans) s. f. art., neart. someșeánă, g.-d. art. someșénei

someșeanul
SOMEȘEÁNA s. f. art. Numele unui dans popular (sau al unui ciclu de dansuri populare) din Transilvania, din zona Năsăudului; melodie după care se execută acest dans. – Someș (n. pr.) + suf. -ană.

DOOM

!someșeána (dans) s. f. art., neart. someșeánă, g.-d. art. someșénei

someșeanului
SOMEȘEÁNA s. f. art. Numele unui dans popular (sau al unui ciclu de dansuri populare) din Transilvania, din zona Năsăudului; melodie după care se execută acest dans. – Someș (n. pr.) + suf. -ană.

DOOM

!someșeána (dans) s. f. art., neart. someșeánă, g.-d. art. someșénei

someșeanului
SOMEȘEÁNA s. f. art. Numele unui dans popular (sau al unui ciclu de dansuri populare) din Transilvania, din zona Năsăudului; melodie după care se execută acest dans. – Someș (n. pr.) + suf. -ană.

DOOM

!someșeána (dans) s. f. art., neart. someșeánă, g.-d. art. someșénei

someșene
SOMEȘEÁNA s. f. art. Numele unui dans popular (sau al unui ciclu de dansuri populare) din Transilvania, din zona Năsăudului; melodie după care se execută acest dans. – Someș (n. pr.) + suf. -ană.

DOOM

!someșeána (dans) s. f. art., neart. someșeánă, g.-d. art. someșénei

someșene
SOMEȘEÁNA s. f. art. Numele unui dans popular (sau al unui ciclu de dansuri populare) din Transilvania, din zona Năsăudului; melodie după care se execută acest dans. – Someș (n. pr.) + suf. -ană.

DOOM

!someșeána (dans) s. f. art., neart. someșeánă, g.-d. art. someșénei

someșenei
SOMEȘEÁNA s. f. art. Numele unui dans popular (sau al unui ciclu de dansuri populare) din Transilvania, din zona Năsăudului; melodie după care se execută acest dans. – Someș (n. pr.) + suf. -ană.

DOOM

!someșeána (dans) s. f. art., neart. someșeánă, g.-d. art. someșénei

someșenei
SOMEȘEÁNA s. f. art. Numele unui dans popular (sau al unui ciclu de dansuri populare) din Transilvania, din zona Năsăudului; melodie după care se execută acest dans. – Someș (n. pr.) + suf. -ană.

DOOM

!someșeána (dans) s. f. art., neart. someșeánă, g.-d. art. someșénei

someșenele
SOMEȘEÁNA s. f. art. Numele unui dans popular (sau al unui ciclu de dansuri populare) din Transilvania, din zona Năsăudului; melodie după care se execută acest dans. – Someș (n. pr.) + suf. -ană.

DOOM

!someșeána (dans) s. f. art., neart. someșeánă, g.-d. art. someșénei

someșenele
SOMEȘEÁNA s. f. art. Numele unui dans popular (sau al unui ciclu de dansuri populare) din Transilvania, din zona Năsăudului; melodie după care se execută acest dans. – Someș (n. pr.) + suf. -ană.

DOOM

!someșeána (dans) s. f. art., neart. someșeánă, g.-d. art. someșénei

someșenelor
SOMEȘEÁNA s. f. art. Numele unui dans popular (sau al unui ciclu de dansuri populare) din Transilvania, din zona Năsăudului; melodie după care se execută acest dans. – Someș (n. pr.) + suf. -ană.

DOOM

!someșeána (dans) s. f. art., neart. someșeánă, g.-d. art. someșénei

someșenelor
SOMEȘEÁNA s. f. art. Numele unui dans popular (sau al unui ciclu de dansuri populare) din Transilvania, din zona Năsăudului; melodie după care se execută acest dans. – Someș (n. pr.) + suf. -ană.

DOOM

!someșeána (dans) s. f. art., neart. someșeánă, g.-d. art. someșénei

someșeni
SOMEȘEÁNA s. f. art. Numele unui dans popular (sau al unui ciclu de dansuri populare) din Transilvania, din zona Năsăudului; melodie după care se execută acest dans. – Someș (n. pr.) + suf. -ană.

DOOM

!someșeána (dans) s. f. art., neart. someșeánă, g.-d. art. someșénei

someșeni
SOMEȘEÁNA s. f. art. Numele unui dans popular (sau al unui ciclu de dansuri populare) din Transilvania, din zona Năsăudului; melodie după care se execută acest dans. – Someș (n. pr.) + suf. -ană.

DOOM

!someșeána (dans) s. f. art., neart. someșeánă, g.-d. art. someșénei

someșenii
SOMEȘEÁNA s. f. art. Numele unui dans popular (sau al unui ciclu de dansuri populare) din Transilvania, din zona Năsăudului; melodie după care se execută acest dans. – Someș (n. pr.) + suf. -ană.

DOOM

!someșeána (dans) s. f. art., neart. someșeánă, g.-d. art. someșénei

someșenii
SOMEȘEÁNA s. f. art. Numele unui dans popular (sau al unui ciclu de dansuri populare) din Transilvania, din zona Năsăudului; melodie după care se execută acest dans. – Someș (n. pr.) + suf. -ană.

DOOM

!someșeána (dans) s. f. art., neart. someșeánă, g.-d. art. someșénei

someșenilor
SOMEȘEÁNA s. f. art. Numele unui dans popular (sau al unui ciclu de dansuri populare) din Transilvania, din zona Năsăudului; melodie după care se execută acest dans. – Someș (n. pr.) + suf. -ană.

DOOM

!someșeána (dans) s. f. art., neart. someșeánă, g.-d. art. someșénei

someșenilor
SOMEȘEÁNA s. f. art. Numele unui dans popular (sau al unui ciclu de dansuri populare) din Transilvania, din zona Năsăudului; melodie după care se execută acest dans. – Someș (n. pr.) + suf. -ană.

DOOM

!someșeána (dans) s. f. art., neart. someșeánă, g.-d. art. someșénei

somiera
SOMIÉRĂ, somiere, s. f. 1. Rețea elastică de sârmă, de arcuri etc. fixată pe cadrul patului, peste care se așază salteaua; p. ext. parte a unui pat formată dintr-un schelet care susține un ansamblu de elemente elastice, un material de umplutură și o țesătură de acoperire. 2. Bloc de piatră care susține o boltă. 3. Fiecare dintre grinzile principale pe care sunt rezemate grinzile secundare ale unui planșeu. [Pr.: -mi-e-] – Din fr. sommier.

DOOM

somiéră (-mi-e-) s. f., g.-d. art. somiérei; pl. somiére

somiere
SOMIÉRĂ, somiere, s. f. 1. Rețea elastică de sârmă, de arcuri etc. fixată pe cadrul patului, peste care se așază salteaua; p. ext. parte a unui pat formată dintr-un schelet care susține un ansamblu de elemente elastice, un material de umplutură și o țesătură de acoperire. 2. Bloc de piatră care susține o boltă. 3. Fiecare dintre grinzile principale pe care sunt rezemate grinzile secundare ale unui planșeu. [Pr.: -mi-e-] – Din fr. sommier.

DOOM

somiéră (-mi-e-) s. f., g.-d. art. somiérei; pl. somiére

somierei
SOMIÉRĂ, somiere, s. f. 1. Rețea elastică de sârmă, de arcuri etc. fixată pe cadrul patului, peste care se așază salteaua; p. ext. parte a unui pat formată dintr-un schelet care susține un ansamblu de elemente elastice, un material de umplutură și o țesătură de acoperire. 2. Bloc de piatră care susține o boltă. 3. Fiecare dintre grinzile principale pe care sunt rezemate grinzile secundare ale unui planșeu. [Pr.: -mi-e-] – Din fr. sommier.

DOOM

somiéră (-mi-e-) s. f., g.-d. art. somiérei; pl. somiére

somierele
SOMIÉRĂ, somiere, s. f. 1. Rețea elastică de sârmă, de arcuri etc. fixată pe cadrul patului, peste care se așază salteaua; p. ext. parte a unui pat formată dintr-un schelet care susține un ansamblu de elemente elastice, un material de umplutură și o țesătură de acoperire. 2. Bloc de piatră care susține o boltă. 3. Fiecare dintre grinzile principale pe care sunt rezemate grinzile secundare ale unui planșeu. [Pr.: -mi-e-] – Din fr. sommier.

DOOM

somiéră (-mi-e-) s. f., g.-d. art. somiérei; pl. somiére

somierelor
SOMIÉRĂ, somiere, s. f. 1. Rețea elastică de sârmă, de arcuri etc. fixată pe cadrul patului, peste care se așază salteaua; p. ext. parte a unui pat formată dintr-un schelet care susține un ansamblu de elemente elastice, un material de umplutură și o țesătură de acoperire. 2. Bloc de piatră care susține o boltă. 3. Fiecare dintre grinzile principale pe care sunt rezemate grinzile secundare ale unui planșeu. [Pr.: -mi-e-] – Din fr. sommier.

DOOM

somiéră (-mi-e-) s. f., g.-d. art. somiérei; pl. somiére

somină
somínă (-ne), s. f. – 1. (Banat) Traversă. – 2. (Mold.) Acoperiș mic, streașină, ieșitură, acoperiș de protecție, șopron. – 3. Bîrlog, vizuină, ascunzătoare. – Var. somenă. Probabil rezultatul confuziei diferitelor cuvinte sl., cf. sb. somin „ieșitură”, sominj „cotlon”, sőigj „fumar deschis în acoperiș” (Candrea).

somitate
SOMITÁTE, somități, s. f. Persoană de mare prestigiu, autoritate necontestată într-un anumit domeniu de activitate. – Din fr. sommité.

DOOM

somitáte s. f., g.-d. art. somitắții; pl. somitắți

somitatea
SOMITÁTE, somități, s. f. Persoană de mare prestigiu, autoritate necontestată într-un anumit domeniu de activitate. – Din fr. sommité.

DOOM

somitáte s. f., g.-d. art. somitắții; pl. somitắți

somități
SOMITÁTE, somități, s. f. Persoană de mare prestigiu, autoritate necontestată într-un anumit domeniu de activitate. – Din fr. sommité.

DOOM

somitáte s. f., g.-d. art. somitắții; pl. somitắți

somității
SOMITÁTE, somități, s. f. Persoană de mare prestigiu, autoritate necontestată într-un anumit domeniu de activitate. – Din fr. sommité.

DOOM

somitáte s. f., g.-d. art. somitắții; pl. somitắți

somitățile
SOMITÁTE, somități, s. f. Persoană de mare prestigiu, autoritate necontestată într-un anumit domeniu de activitate. – Din fr. sommité.

DOOM

somitáte s. f., g.-d. art. somitắții; pl. somitắți

somităților
SOMITÁTE, somități, s. f. Persoană de mare prestigiu, autoritate necontestată într-un anumit domeniu de activitate. – Din fr. sommité.

DOOM

somitáte s. f., g.-d. art. somitắții; pl. somitắți

somn
SOMN¹, somni, s. m. Pește teleostean răpitor cu corpul lung, fără solzi, lățit în partea dinainte, cu capul turtit, cu gura armată de dinți puternici și cu mustăți lungi (Silurus glanis). – Din sl. somŭ. Cf. bg., rus. s o m.

DOOM

somn² (stare) s. n.

somn
SOMN² s. n. Stare fiziologică normală și periodică de repaus a ființelor, necesară redresării forțelor, caracterizată prin încetarea totală sau parțială a funcționării conștiinței, prin relaxare musculară, prin încetinirea circulației, a respirației și prin vise; starea celui care doarme. ♦ Somnul de veci (sau cel lung, veșnic) = moartea. ◊ Expr. A dormi somnul iepurelui = a dormi ușor, iepurește. A trage un (pui de) somn = a dormi (bine). A-l fura (pe cineva) somnul = a ațipi. Somn ușor, formulă prin care se dorește cuiva care se culcă somn liniștit. A-l păli (sau a-l toropi pe cineva) somnul sau a pica (sau a nu mai putea) de somn = a nu mai putea rezista nevoii de a dormi. ♦ Fig. Stare de inerție; toropeală, amorțire. ♦ Necesitatea de a dormi; senzație provocată de această necesitate. – Lat. somnus.

somna
SOMNÁ, somnez, vb. I. Intranz. și (rar) refl. (Popular) A dormi. Noi nu am somnat, Ci-am tot colindat. PAMFILE, CR. 123. Puțin s-a somnat. Dar ce mi-a visat. TEODORESCU, P. P. 25. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Ceastă noapte mare Puțin somn somnai, Frumos vis visai. PAMFILE, CR. 103.

somnacai
somnacai, somnacaia s. m. (țig.) aur.

somnai
SOMNÁ, somnez, vb. I. Intranz. și (rar) refl. (Popular) A dormi. Noi nu am somnat, Ci-am tot colindat. PAMFILE, CR. 123. Puțin s-a somnat. Dar ce mi-a visat. TEODORESCU, P. P. 25. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Ceastă noapte mare Puțin somn somnai, Frumos vis visai. PAMFILE, CR. 103.

somnam
SOMNÁ, somnez, vb. I. Intranz. și (rar) refl. (Popular) A dormi. Noi nu am somnat, Ci-am tot colindat. PAMFILE, CR. 123. Puțin s-a somnat. Dar ce mi-a visat. TEODORESCU, P. P. 25. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Ceastă noapte mare Puțin somn somnai, Frumos vis visai. PAMFILE, CR. 103.

somnambul
SOMNAMBÚL, -Ă, somnambuli, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de somnambulism; noctambul. ◊ (Adjectival) Ființă somnambulă. – Din fr. somnambule.

DOOM

!somnambúlă (som-nam-/somn-am-) s. f., g.-d. art. somnambúlei; pl. somnambúle

somnambula
SOMNAMBÚL, -Ă, somnambuli, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de somnambulism; noctambul. ◊ (Adjectival) Ființă somnambulă. – Din fr. somnambule.

DOOM

!somnambúlă (som-nam-/somn-am-) s. f., g.-d. art. somnambúlei; pl. somnambúle

somnambule
SOMNAMBÚL, -Ă, somnambuli, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de somnambulism; noctambul. ◊ (Adjectival) Ființă somnambulă. – Din fr. somnambule.

DOOM

!somnambúlă (som-nam-/somn-am-) s. f., g.-d. art. somnambúlei; pl. somnambúle

somnambulei
SOMNAMBÚL, -Ă, somnambuli, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de somnambulism; noctambul. ◊ (Adjectival) Ființă somnambulă. – Din fr. somnambule.

DOOM

!somnambúlă (som-nam-/somn-am-) s. f., g.-d. art. somnambúlei; pl. somnambúle

somnambulele
SOMNAMBÚL, -Ă, somnambuli, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de somnambulism; noctambul. ◊ (Adjectival) Ființă somnambulă. – Din fr. somnambule.

DOOM

!somnambúlă (som-nam-/somn-am-) s. f., g.-d. art. somnambúlei; pl. somnambúle

somnambulelor
SOMNAMBÚL, -Ă, somnambuli, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de somnambulism; noctambul. ◊ (Adjectival) Ființă somnambulă. – Din fr. somnambule.

DOOM

!somnambúlă (som-nam-/somn-am-) s. f., g.-d. art. somnambúlei; pl. somnambúle

somnambuli
SOMNAMBÚL, -Ă, somnambuli, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de somnambulism; noctambul. ◊ (Adjectival) Ființă somnambulă. – Din fr. somnambule.

DOOM

!somnambúlă (som-nam-/somn-am-) s. f., g.-d. art. somnambúlei; pl. somnambúle

somnambulic
SOMNAMBÚLIC, -Ă, somnambulici, -ce, adj. Care aparține somnambulului sau somnambulismului, privitor la somnambul sau la somnambulism. – Din fr. somnambulique.

DOOM

!somnambúlic (som-nam-/somn-am-) adj. m., pl. somnambúlici; f. somnambúlică, pl. somnambúlice

somnambulica
SOMNAMBÚLIC, -Ă, somnambulici, -ce, adj. Care aparține somnambulului sau somnambulismului, privitor la somnambul sau la somnambulism. – Din fr. somnambulique.

DOOM

!somnambúlic (som-nam-/somn-am-) adj. m., pl. somnambúlici; f. somnambúlică, pl. somnambúlice

somnambulice
SOMNAMBÚLIC, -Ă, somnambulici, -ce, adj. Care aparține somnambulului sau somnambulismului, privitor la somnambul sau la somnambulism. – Din fr. somnambulique.

DOOM

!somnambúlic (som-nam-/somn-am-) adj. m., pl. somnambúlici; f. somnambúlică, pl. somnambúlice

somnambulicei
SOMNAMBÚLIC, -Ă, somnambulici, -ce, adj. Care aparține somnambulului sau somnambulismului, privitor la somnambul sau la somnambulism. – Din fr. somnambulique.

DOOM

!somnambúlic (som-nam-/somn-am-) adj. m., pl. somnambúlici; f. somnambúlică, pl. somnambúlice

somnambulicele
SOMNAMBÚLIC, -Ă, somnambulici, -ce, adj. Care aparține somnambulului sau somnambulismului, privitor la somnambul sau la somnambulism. – Din fr. somnambulique.

DOOM

!somnambúlic (som-nam-/somn-am-) adj. m., pl. somnambúlici; f. somnambúlică, pl. somnambúlice

somnambulicelor
SOMNAMBÚLIC, -Ă, somnambulici, -ce, adj. Care aparține somnambulului sau somnambulismului, privitor la somnambul sau la somnambulism. – Din fr. somnambulique.

DOOM

!somnambúlic (som-nam-/somn-am-) adj. m., pl. somnambúlici; f. somnambúlică, pl. somnambúlice

somnambulici
SOMNAMBÚLIC, -Ă, somnambulici, -ce, adj. Care aparține somnambulului sau somnambulismului, privitor la somnambul sau la somnambulism. – Din fr. somnambulique.

DOOM

!somnambúlic (som-nam-/somn-am-) adj. m., pl. somnambúlici; f. somnambúlică, pl. somnambúlice

somnambulicii
SOMNAMBÚLIC, -Ă, somnambulici, -ce, adj. Care aparține somnambulului sau somnambulismului, privitor la somnambul sau la somnambulism. – Din fr. somnambulique.

DOOM

!somnambúlic (som-nam-/somn-am-) adj. m., pl. somnambúlici; f. somnambúlică, pl. somnambúlice

somnambulicilor
SOMNAMBÚLIC, -Ă, somnambulici, -ce, adj. Care aparține somnambulului sau somnambulismului, privitor la somnambul sau la somnambulism. – Din fr. somnambulique.

DOOM

!somnambúlic (som-nam-/somn-am-) adj. m., pl. somnambúlici; f. somnambúlică, pl. somnambúlice

somnambulicul
SOMNAMBÚLIC, -Ă, somnambulici, -ce, adj. Care aparține somnambulului sau somnambulismului, privitor la somnambul sau la somnambulism. – Din fr. somnambulique.

DOOM

!somnambúlic (som-nam-/somn-am-) adj. m., pl. somnambúlici; f. somnambúlică, pl. somnambúlice

somnambulicului
SOMNAMBÚLIC, -Ă, somnambulici, -ce, adj. Care aparține somnambulului sau somnambulismului, privitor la somnambul sau la somnambulism. – Din fr. somnambulique.

DOOM

!somnambúlic (som-nam-/somn-am-) adj. m., pl. somnambúlici; f. somnambúlică, pl. somnambúlice

somnambulii
SOMNAMBÚL, -Ă, somnambuli, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de somnambulism; noctambul. ◊ (Adjectival) Ființă somnambulă. – Din fr. somnambule.

DOOM

!somnambúlă (som-nam-/somn-am-) s. f., g.-d. art. somnambúlei; pl. somnambúle

somnambulilor
SOMNAMBÚL, -Ă, somnambuli, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de somnambulism; noctambul. ◊ (Adjectival) Ființă somnambulă. – Din fr. somnambule.

DOOM

!somnambúlă (som-nam-/somn-am-) s. f., g.-d. art. somnambúlei; pl. somnambúle

somnambulism
SOMNAMBULÍSM s. n. 1. Stare patologică de automatism inconștient manifestată prin executarea unor acte coordonate (mers prin casă), în timpul somnului, natural sau provocat prin hipnoză, de care individul în cauză nu-și mai amintește la trezire; noctambulism. – Din fr. somnambulisme.

DOOM

!somnambulísm (som-nam-/somn-am-) s. n.

somnambulismul
SOMNAMBULÍSM s. n. 1. Stare patologică de automatism inconștient manifestată prin executarea unor acte coordonate (mers prin casă), în timpul somnului, natural sau provocat prin hipnoză, de care individul în cauză nu-și mai amintește la trezire; noctambulism. – Din fr. somnambulisme.

DOOM

!somnambulísm (som-nam-/somn-am-) s. n.

somnambulismului
SOMNAMBULÍSM s. n. 1. Stare patologică de automatism inconștient manifestată prin executarea unor acte coordonate (mers prin casă), în timpul somnului, natural sau provocat prin hipnoză, de care individul în cauză nu-și mai amintește la trezire; noctambulism. – Din fr. somnambulisme.

DOOM

!somnambulísm (som-nam-/somn-am-) s. n.

somnambulul
SOMNAMBÚL, -Ă, somnambuli, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de somnambulism; noctambul. ◊ (Adjectival) Ființă somnambulă. – Din fr. somnambule.

DOOM

!somnambúlă (som-nam-/somn-am-) s. f., g.-d. art. somnambúlei; pl. somnambúle

somnambulului
SOMNAMBÚL, -Ă, somnambuli, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de somnambulism; noctambul. ◊ (Adjectival) Ființă somnambulă. – Din fr. somnambule.

DOOM

!somnambúlă (som-nam-/somn-am-) s. f., g.-d. art. somnambúlei; pl. somnambúle

somnare
SOMNÁ, somnez, vb. I. Intranz. și (rar) refl. (Popular) A dormi. Noi nu am somnat, Ci-am tot colindat. PAMFILE, CR. 123. Puțin s-a somnat. Dar ce mi-a visat. TEODORESCU, P. P. 25. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Ceastă noapte mare Puțin somn somnai, Frumos vis visai. PAMFILE, CR. 103.

somnare
SOMNÁ, somnez, vb. I. Intranz. și refl. (Pop.) A dormi. ◊ Tranz. Ceastă noapte mare Puțin somn somnai, Frumos vis visai (PAMFILE). – Din somn².

somnară
SOMNÁ, somnez, vb. I. Intranz. și (rar) refl. (Popular) A dormi. Noi nu am somnat, Ci-am tot colindat. PAMFILE, CR. 123. Puțin s-a somnat. Dar ce mi-a visat. TEODORESCU, P. P. 25. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Ceastă noapte mare Puțin somn somnai, Frumos vis visai. PAMFILE, CR. 103.

somnarăm
SOMNÁ, somnez, vb. I. Intranz. și (rar) refl. (Popular) A dormi. Noi nu am somnat, Ci-am tot colindat. PAMFILE, CR. 123. Puțin s-a somnat. Dar ce mi-a visat. TEODORESCU, P. P. 25. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Ceastă noapte mare Puțin somn somnai, Frumos vis visai. PAMFILE, CR. 103.

somnarăți
SOMNÁ, somnez, vb. I. Intranz. și (rar) refl. (Popular) A dormi. Noi nu am somnat, Ci-am tot colindat. PAMFILE, CR. 123. Puțin s-a somnat. Dar ce mi-a visat. TEODORESCU, P. P. 25. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Ceastă noapte mare Puțin somn somnai, Frumos vis visai. PAMFILE, CR. 103.

somnase
SOMNÁ, somnez, vb. I. Intranz. și (rar) refl. (Popular) A dormi. Noi nu am somnat, Ci-am tot colindat. PAMFILE, CR. 123. Puțin s-a somnat. Dar ce mi-a visat. TEODORESCU, P. P. 25. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Ceastă noapte mare Puțin somn somnai, Frumos vis visai. PAMFILE, CR. 103.

somnasem
SOMNÁ, somnez, vb. I. Intranz. și (rar) refl. (Popular) A dormi. Noi nu am somnat, Ci-am tot colindat. PAMFILE, CR. 123. Puțin s-a somnat. Dar ce mi-a visat. TEODORESCU, P. P. 25. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Ceastă noapte mare Puțin somn somnai, Frumos vis visai. PAMFILE, CR. 103.

somnaseră
SOMNÁ, somnez, vb. I. Intranz. și (rar) refl. (Popular) A dormi. Noi nu am somnat, Ci-am tot colindat. PAMFILE, CR. 123. Puțin s-a somnat. Dar ce mi-a visat. TEODORESCU, P. P. 25. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Ceastă noapte mare Puțin somn somnai, Frumos vis visai. PAMFILE, CR. 103.

somnaserăm
SOMNÁ, somnez, vb. I. Intranz. și (rar) refl. (Popular) A dormi. Noi nu am somnat, Ci-am tot colindat. PAMFILE, CR. 123. Puțin s-a somnat. Dar ce mi-a visat. TEODORESCU, P. P. 25. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Ceastă noapte mare Puțin somn somnai, Frumos vis visai. PAMFILE, CR. 103.

somnaserăți
SOMNÁ, somnez, vb. I. Intranz. și (rar) refl. (Popular) A dormi. Noi nu am somnat, Ci-am tot colindat. PAMFILE, CR. 123. Puțin s-a somnat. Dar ce mi-a visat. TEODORESCU, P. P. 25. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Ceastă noapte mare Puțin somn somnai, Frumos vis visai. PAMFILE, CR. 103.

somnaseși
SOMNÁ, somnez, vb. I. Intranz. și (rar) refl. (Popular) A dormi. Noi nu am somnat, Ci-am tot colindat. PAMFILE, CR. 123. Puțin s-a somnat. Dar ce mi-a visat. TEODORESCU, P. P. 25. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Ceastă noapte mare Puțin somn somnai, Frumos vis visai. PAMFILE, CR. 103.

somnaseți
SOMNÁ, somnez, vb. I. Intranz. și (rar) refl. (Popular) A dormi. Noi nu am somnat, Ci-am tot colindat. PAMFILE, CR. 123. Puțin s-a somnat. Dar ce mi-a visat. TEODORESCU, P. P. 25. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Ceastă noapte mare Puțin somn somnai, Frumos vis visai. PAMFILE, CR. 103.

somnat
SOMNÁ, somnez, vb. I. Intranz. și (rar) refl. (Popular) A dormi. Noi nu am somnat, Ci-am tot colindat. PAMFILE, CR. 123. Puțin s-a somnat. Dar ce mi-a visat. TEODORESCU, P. P. 25. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Ceastă noapte mare Puțin somn somnai, Frumos vis visai. PAMFILE, CR. 103.

somnat
SOMNÁ, somnez, vb. I. Intranz. și refl. (Pop.) A dormi. ◊ Tranz. Ceastă noapte mare Puțin somn somnai, Frumos vis visai (PAMFILE). – Din somn².

somnau
SOMNÁ, somnez, vb. I. Intranz. și (rar) refl. (Popular) A dormi. Noi nu am somnat, Ci-am tot colindat. PAMFILE, CR. 123. Puțin s-a somnat. Dar ce mi-a visat. TEODORESCU, P. P. 25. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Ceastă noapte mare Puțin somn somnai, Frumos vis visai. PAMFILE, CR. 103.

somnași
SOMNÁ, somnez, vb. I. Intranz. și (rar) refl. (Popular) A dormi. Noi nu am somnat, Ci-am tot colindat. PAMFILE, CR. 123. Puțin s-a somnat. Dar ce mi-a visat. TEODORESCU, P. P. 25. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Ceastă noapte mare Puțin somn somnai, Frumos vis visai. PAMFILE, CR. 103.

somnați
SOMNÁ, somnez, vb. I. Intranz. și (rar) refl. (Popular) A dormi. Noi nu am somnat, Ci-am tot colindat. PAMFILE, CR. 123. Puțin s-a somnat. Dar ce mi-a visat. TEODORESCU, P. P. 25. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Ceastă noapte mare Puțin somn somnai, Frumos vis visai. PAMFILE, CR. 103.

somnează
SOMNÁ, somnez, vb. I. Intranz. și (rar) refl. (Popular) A dormi. Noi nu am somnat, Ci-am tot colindat. PAMFILE, CR. 123. Puțin s-a somnat. Dar ce mi-a visat. TEODORESCU, P. P. 25. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Ceastă noapte mare Puțin somn somnai, Frumos vis visai. PAMFILE, CR. 103.

somnez
SOMNÁ, somnez, vb. I. Intranz. și (rar) refl. (Popular) A dormi. Noi nu am somnat, Ci-am tot colindat. PAMFILE, CR. 123. Puțin s-a somnat. Dar ce mi-a visat. TEODORESCU, P. P. 25. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Ceastă noapte mare Puțin somn somnai, Frumos vis visai. PAMFILE, CR. 103.

somneze
SOMNÁ, somnez, vb. I. Intranz. și (rar) refl. (Popular) A dormi. Noi nu am somnat, Ci-am tot colindat. PAMFILE, CR. 123. Puțin s-a somnat. Dar ce mi-a visat. TEODORESCU, P. P. 25. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Ceastă noapte mare Puțin somn somnai, Frumos vis visai. PAMFILE, CR. 103.

somnezi
SOMNÁ, somnez, vb. I. Intranz. și (rar) refl. (Popular) A dormi. Noi nu am somnat, Ci-am tot colindat. PAMFILE, CR. 123. Puțin s-a somnat. Dar ce mi-a visat. TEODORESCU, P. P. 25. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Ceastă noapte mare Puțin somn somnai, Frumos vis visai. PAMFILE, CR. 103.

somni
SOMN¹, somni, s. m. Pește teleostean răpitor cu corpul lung, fără solzi, lățit în partea dinainte, cu capul turtit, cu gura armată de dinți puternici și cu mustăți lungi (Silurus glanis). – Din sl. somŭ. Cf. bg., rus. s o m.

DOOM

somn² (stare) s. n.

somnia
SOMNÍE s. f. (Rar) Somnolență. – Somn² + suf. -ie.

DOOM

somníe (rar) s. f., art. somnía, g.-d. somníi, art. somníei

somnie
SOMNÍE s. f. (Rar) Somnolență. – Somn² + suf. -ie.

DOOM

somníe (rar) s. f., art. somnía, g.-d. somníi, art. somníei

somniei
SOMNÍE s. f. (Rar) Somnolență. – Somn² + suf. -ie.

DOOM

somníe (rar) s. f., art. somnía, g.-d. somníi, art. somníei

somnifer
SOMNIFÉR, -Ă, somniferi, -e, adj., s. n. (Medicament, substanță) care provoacă somn; soporific, hipnotic, narcotic. – Din fr. somnifère, lat. somnifer.

DOOM

somnifér² s. n., pl. somnifére

somnifera
SOMNIFÉR, -Ă, somniferi, -e, adj., s. n. (Medicament, substanță) care provoacă somn; soporific, hipnotic, narcotic. – Din fr. somnifère, lat. somnifer.

DOOM

somnifér² s. n., pl. somnifére

somnifere
SOMNIFÉR, -Ă, somniferi, -e, adj., s. n. (Medicament, substanță) care provoacă somn; soporific, hipnotic, narcotic. – Din fr. somnifère, lat. somnifer.

DOOM

somnifér² s. n., pl. somnifére

somniferei
SOMNIFÉR, -Ă, somniferi, -e, adj., s. n. (Medicament, substanță) care provoacă somn; soporific, hipnotic, narcotic. – Din fr. somnifère, lat. somnifer.

DOOM

somnifér² s. n., pl. somnifére

somniferele
SOMNIFÉR, -Ă, somniferi, -e, adj., s. n. (Medicament, substanță) care provoacă somn; soporific, hipnotic, narcotic. – Din fr. somnifère, lat. somnifer.

DOOM

somnifér² s. n., pl. somnifére

somniferelor
SOMNIFÉR, -Ă, somniferi, -e, adj., s. n. (Medicament, substanță) care provoacă somn; soporific, hipnotic, narcotic. – Din fr. somnifère, lat. somnifer.

DOOM

somnifér² s. n., pl. somnifére

somniferi
SOMNIFÉR, -Ă, somniferi, -e, adj., s. n. (Medicament, substanță) care provoacă somn; soporific, hipnotic, narcotic. – Din fr. somnifère, lat. somnifer.

DOOM

somnifér² s. n., pl. somnifére

somniferii
SOMNIFÉR, -Ă, somniferi, -e, adj., s. n. (Medicament, substanță) care provoacă somn; soporific, hipnotic, narcotic. – Din fr. somnifère, lat. somnifer.

DOOM

somnifér² s. n., pl. somnifére

somniferilor
SOMNIFÉR, -Ă, somniferi, -e, adj., s. n. (Medicament, substanță) care provoacă somn; soporific, hipnotic, narcotic. – Din fr. somnifère, lat. somnifer.

DOOM

somnifér² s. n., pl. somnifére

somniferul
SOMNIFÉR, -Ă, somniferi, -e, adj., s. n. (Medicament, substanță) care provoacă somn; soporific, hipnotic, narcotic. – Din fr. somnifère, lat. somnifer.

DOOM

somnifér² s. n., pl. somnifére

somniferului
SOMNIFÉR, -Ă, somniferi, -e, adj., s. n. (Medicament, substanță) care provoacă somn; soporific, hipnotic, narcotic. – Din fr. somnifère, lat. somnifer.

DOOM

somnifér² s. n., pl. somnifére

somniferum
MAC², maci, s. m. 1. Numele mai multor plante din familia papaveraceelor, cu flori de obicei roșii și cu semințe mărunte, uleioase, închise într-o capsulă (Papaver); din fructele uneia dintre specii se extrage opiul, iar semințele ei se folosesc în alimentație. ♦ P. restr. Sămânța macului (1), folosită în alimentație. 2. Compuse: mac-cornut = plantă erbacee păroasă cu flori roșii, având la baza fiecărei petale o pată neagră (Glaucium corniculatum); (reg.) macul-ciorii = zămoșiță. – Din bg. mak, scr. mak.

somnii
SOMN¹, somni, s. m. Pește teleostean răpitor cu corpul lung, fără solzi, lățit în partea dinainte, cu capul turtit, cu gura armată de dinți puternici și cu mustăți lungi (Silurus glanis). – Din sl. somŭ. Cf. bg., rus. s o m.

DOOM

somn² (stare) s. n.

somnii
SOMNÍE s. f. (Rar) Somnolență. – Somn² + suf. -ie.

DOOM

somníe (rar) s. f., art. somnía, g.-d. somníi, art. somníei

somniile
SOMNÍE s. f. (Rar) Somnolență. – Somn² + suf. -ie.

DOOM

somníe (rar) s. f., art. somnía, g.-d. somníi, art. somníei

somniilor
SOMNÍE s. f. (Rar) Somnolență. – Somn² + suf. -ie.

DOOM

somníe (rar) s. f., art. somnía, g.-d. somníi, art. somníei

somnilor
SOMN¹, somni, s. m. Pește teleostean răpitor cu corpul lung, fără solzi, lățit în partea dinainte, cu capul turtit, cu gura armată de dinți puternici și cu mustăți lungi (Silurus glanis). – Din sl. somŭ. Cf. bg., rus. s o m.

DOOM

somn² (stare) s. n.

somnișor
SOMNIȘÓR², (1) s. n., (2) somnișori, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui somn²; somnuleț². 2. S. m. (Bot.) Mac de grădină. – Somn² + suf. -ișor.

DOOM

somnișór² (stare) s. n.

somnișor
SOMNIȘÓR¹, somnișori, s. m. Diminutiv al lui somn¹; somnuleț¹. – Somn¹ + suf. -ișor.

somnișori
SOMNIȘÓR², (1) s. n., (2) somnișori, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui somn²; somnuleț². 2. S. m. (Bot.) Mac de grădină. – Somn² + suf. -ișor.

DOOM

somnișór² (stare) s. n.

somnișorii
SOMNIȘÓR², (1) s. n., (2) somnișori, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui somn²; somnuleț². 2. S. m. (Bot.) Mac de grădină. – Somn² + suf. -ișor.

DOOM

somnișór² (stare) s. n.

somnișorilor
SOMNIȘÓR², (1) s. n., (2) somnișori, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui somn²; somnuleț². 2. S. m. (Bot.) Mac de grădină. – Somn² + suf. -ișor.

DOOM

somnișór² (stare) s. n.

somnișorul
SOMNIȘÓR², (1) s. n., (2) somnișori, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui somn²; somnuleț². 2. S. m. (Bot.) Mac de grădină. – Somn² + suf. -ișor.

DOOM

somnișór² (stare) s. n.

somnișorului
SOMNIȘÓR², (1) s. n., (2) somnișori, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui somn²; somnuleț². 2. S. m. (Bot.) Mac de grădină. – Somn² + suf. -ișor.

DOOM

somnișór² (stare) s. n.

somnola
SOMNOLÁ, somnolez, vb. I. Intranz. (Înv.) A dormita, a picoti, a moțăi. – Din fr. somnoler.

DOOM

somnolá (a ~) vb., ind. prez. 3 somnoleáză

somnolai
SOMNOLÁ, somnolez, vb. I. Intranz. (Înv.) A dormita, a picoti, a moțăi. – Din fr. somnoler.

DOOM

somnolá (a ~) vb., ind. prez. 3 somnoleáză

somnolam
SOMNOLÁ, somnolez, vb. I. Intranz. (Înv.) A dormita, a picoti, a moțăi. – Din fr. somnoler.

DOOM

somnolá (a ~) vb., ind. prez. 3 somnoleáză

somnolare
SOMNOLÁ, somnolez, vb. I. Intranz. (Înv.) A dormita, a picoti, a moțăi. – Din fr. somnoler.

DOOM

somnolá (a ~) vb., ind. prez. 3 somnoleáză

somnolare
SOMNOLÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a somnola și rezultatul ei. – V. somnola.

DOOM

somnoláre (rar) s. f., g.-d. art. somnolắrii

somnolarea
SOMNOLÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a somnola și rezultatul ei. – V. somnola.

DOOM

somnoláre (rar) s. f., g.-d. art. somnolắrii

somnolară
SOMNOLÁ, somnolez, vb. I. Intranz. (Înv.) A dormita, a picoti, a moțăi. – Din fr. somnoler.

DOOM

somnolá (a ~) vb., ind. prez. 3 somnoleáză

somnolarăm
SOMNOLÁ, somnolez, vb. I. Intranz. (Înv.) A dormita, a picoti, a moțăi. – Din fr. somnoler.

DOOM

somnolá (a ~) vb., ind. prez. 3 somnoleáză

somnolarăți
SOMNOLÁ, somnolez, vb. I. Intranz. (Înv.) A dormita, a picoti, a moțăi. – Din fr. somnoler.

DOOM

somnolá (a ~) vb., ind. prez. 3 somnoleáză

somnolase
SOMNOLÁ, somnolez, vb. I. Intranz. (Înv.) A dormita, a picoti, a moțăi. – Din fr. somnoler.

DOOM

somnolá (a ~) vb., ind. prez. 3 somnoleáză

somnolasem
SOMNOLÁ, somnolez, vb. I. Intranz. (Înv.) A dormita, a picoti, a moțăi. – Din fr. somnoler.

DOOM

somnolá (a ~) vb., ind. prez. 3 somnoleáză

somnolaseră
SOMNOLÁ, somnolez, vb. I. Intranz. (Înv.) A dormita, a picoti, a moțăi. – Din fr. somnoler.

DOOM

somnolá (a ~) vb., ind. prez. 3 somnoleáză

somnolaserăm
SOMNOLÁ, somnolez, vb. I. Intranz. (Înv.) A dormita, a picoti, a moțăi. – Din fr. somnoler.

DOOM

somnolá (a ~) vb., ind. prez. 3 somnoleáză

somnolaserăți
SOMNOLÁ, somnolez, vb. I. Intranz. (Înv.) A dormita, a picoti, a moțăi. – Din fr. somnoler.

DOOM

somnolá (a ~) vb., ind. prez. 3 somnoleáză

somnolaseși
SOMNOLÁ, somnolez, vb. I. Intranz. (Înv.) A dormita, a picoti, a moțăi. – Din fr. somnoler.

DOOM

somnolá (a ~) vb., ind. prez. 3 somnoleáză

somnolaseți
SOMNOLÁ, somnolez, vb. I. Intranz. (Înv.) A dormita, a picoti, a moțăi. – Din fr. somnoler.

DOOM

somnolá (a ~) vb., ind. prez. 3 somnoleáză

somnolat
SOMNOLÁ, somnolez, vb. I. Intranz. (Înv.) A dormita, a picoti, a moțăi. – Din fr. somnoler.

DOOM

somnolá (a ~) vb., ind. prez. 3 somnoleáză

somnolau
SOMNOLÁ, somnolez, vb. I. Intranz. (Înv.) A dormita, a picoti, a moțăi. – Din fr. somnoler.

DOOM

somnolá (a ~) vb., ind. prez. 3 somnoleáză

somnolași
SOMNOLÁ, somnolez, vb. I. Intranz. (Înv.) A dormita, a picoti, a moțăi. – Din fr. somnoler.

DOOM

somnolá (a ~) vb., ind. prez. 3 somnoleáză

somnolați
SOMNOLÁ, somnolez, vb. I. Intranz. (Înv.) A dormita, a picoti, a moțăi. – Din fr. somnoler.

DOOM

somnolá (a ~) vb., ind. prez. 3 somnoleáză

somnolează
SOMNOLÁ, somnolez, vb. I. Intranz. (Înv.) A dormita, a picoti, a moțăi. – Din fr. somnoler.

DOOM

somnolá (a ~) vb., ind. prez. 3 somnoleáză

somnolent
SOMNOLÉNT, -Ă, somnolenți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care este în stare de somnolență sau trădează somnolență; care dormitează (sau pare că dormitează); toropit, moleșit (de somn). – Din fr. somnolent, lat. somnolentus.

DOOM

somnolént adj. m., pl. somnolénți; f. somnoléntă, pl. somnolénte

somnolenta
SOMNOLÉNT, -Ă, somnolenți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care este în stare de somnolență sau trădează somnolență; care dormitează (sau pare că dormitează); toropit, moleșit (de somn). – Din fr. somnolent, lat. somnolentus.

DOOM

somnolént adj. m., pl. somnolénți; f. somnoléntă, pl. somnolénte

somnolente
SOMNOLÉNT, -Ă, somnolenți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care este în stare de somnolență sau trădează somnolență; care dormitează (sau pare că dormitează); toropit, moleșit (de somn). – Din fr. somnolent, lat. somnolentus.

DOOM

somnolént adj. m., pl. somnolénți; f. somnoléntă, pl. somnolénte

somnolentei
SOMNOLÉNT, -Ă, somnolenți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care este în stare de somnolență sau trădează somnolență; care dormitează (sau pare că dormitează); toropit, moleșit (de somn). – Din fr. somnolent, lat. somnolentus.

DOOM

somnolént adj. m., pl. somnolénți; f. somnoléntă, pl. somnolénte

somnolentele
SOMNOLÉNT, -Ă, somnolenți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care este în stare de somnolență sau trădează somnolență; care dormitează (sau pare că dormitează); toropit, moleșit (de somn). – Din fr. somnolent, lat. somnolentus.

DOOM

somnolént adj. m., pl. somnolénți; f. somnoléntă, pl. somnolénte

somnolentelor
SOMNOLÉNT, -Ă, somnolenți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care este în stare de somnolență sau trădează somnolență; care dormitează (sau pare că dormitează); toropit, moleșit (de somn). – Din fr. somnolent, lat. somnolentus.

DOOM

somnolént adj. m., pl. somnolénți; f. somnoléntă, pl. somnolénte

somnolentul
SOMNOLÉNT, -Ă, somnolenți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care este în stare de somnolență sau trădează somnolență; care dormitează (sau pare că dormitează); toropit, moleșit (de somn). – Din fr. somnolent, lat. somnolentus.

DOOM

somnolént adj. m., pl. somnolénți; f. somnoléntă, pl. somnolénte

somnolentului
SOMNOLÉNT, -Ă, somnolenți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care este în stare de somnolență sau trădează somnolență; care dormitează (sau pare că dormitează); toropit, moleșit (de somn). – Din fr. somnolent, lat. somnolentus.

DOOM

somnolént adj. m., pl. somnolénți; f. somnoléntă, pl. somnolénte

somnolența
SOMNOLÉNȚĂ s. f. Stare intermediară între somn și veghe, în care diverse funcții și reacții ale organismului sunt diminuate; moleșeală, toropeală, somnie, somnoroșie. – Din fr. somnolence, lat. somnolentia.

DOOM

somnolénță s. f., g.-d. art. somnolénței

somnolențe
SOMNOLÉNȚĂ s. f. Stare intermediară între somn și veghe, în care diverse funcții și reacții ale organismului sunt diminuate; moleșeală, toropeală, somnie, somnoroșie. – Din fr. somnolence, lat. somnolentia.

DOOM

somnolénță s. f., g.-d. art. somnolénței

somnolenței
SOMNOLÉNȚĂ s. f. Stare intermediară între somn și veghe, în care diverse funcții și reacții ale organismului sunt diminuate; moleșeală, toropeală, somnie, somnoroșie. – Din fr. somnolence, lat. somnolentia.

DOOM

somnolénță s. f., g.-d. art. somnolénței

somnolenți
SOMNOLÉNT, -Ă, somnolenți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care este în stare de somnolență sau trădează somnolență; care dormitează (sau pare că dormitează); toropit, moleșit (de somn). – Din fr. somnolent, lat. somnolentus.

DOOM

somnolént adj. m., pl. somnolénți; f. somnoléntă, pl. somnolénte

somnolenții
SOMNOLÉNT, -Ă, somnolenți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care este în stare de somnolență sau trădează somnolență; care dormitează (sau pare că dormitează); toropit, moleșit (de somn). – Din fr. somnolent, lat. somnolentus.

DOOM

somnolént adj. m., pl. somnolénți; f. somnoléntă, pl. somnolénte

somnolenților
SOMNOLÉNT, -Ă, somnolenți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care este în stare de somnolență sau trădează somnolență; care dormitează (sau pare că dormitează); toropit, moleșit (de somn). – Din fr. somnolent, lat. somnolentus.

DOOM

somnolént adj. m., pl. somnolénți; f. somnoléntă, pl. somnolénte

somnolez
SOMNOLÁ, somnolez, vb. I. Intranz. (Înv.) A dormita, a picoti, a moțăi. – Din fr. somnoler.

DOOM

somnolá (a ~) vb., ind. prez. 3 somnoleáză

somnoleze
SOMNOLÁ, somnolez, vb. I. Intranz. (Înv.) A dormita, a picoti, a moțăi. – Din fr. somnoler.

DOOM

somnolá (a ~) vb., ind. prez. 3 somnoleáză

somnolezi
SOMNOLÁ, somnolez, vb. I. Intranz. (Înv.) A dormita, a picoti, a moțăi. – Din fr. somnoler.

DOOM

somnolá (a ~) vb., ind. prez. 3 somnoleáză

somnolând
SOMNOLÁ, somnolez, vb. I. Intranz. (Înv.) A dormita, a picoti, a moțăi. – Din fr. somnoler.

DOOM

somnolá (a ~) vb., ind. prez. 3 somnoleáză

somnolînd
SOMNOLÁ, somnolez, vb. I. Intranz. (Înv.) A dormita, a picoti, a moțăi. – Din fr. somnoler.

DOOM

somnolá (a ~) vb., ind. prez. 3 somnoleáză

somnolări
SOMNOLÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a somnola și rezultatul ei. – V. somnola.

DOOM

somnoláre (rar) s. f., g.-d. art. somnolắrii

somnolării
SOMNOLÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a somnola și rezultatul ei. – V. somnola.

DOOM

somnoláre (rar) s. f., g.-d. art. somnolắrii

somnolările
SOMNOLÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a somnola și rezultatul ei. – V. somnola.

DOOM

somnoláre (rar) s. f., g.-d. art. somnolắrii

somnolărilor
SOMNOLÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a somnola și rezultatul ei. – V. somnola.

DOOM

somnoláre (rar) s. f., g.-d. art. somnolắrii

somnora
SOMNORÁ, somnorez, vb. I. Intranz. (Rar) A dormi. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Acel somn ce-l somnoră Grozav vis visă. SEVASTOS, N. 173.

somnorai
SOMNORÁ, somnorez, vb. I. Intranz. (Rar) A dormi. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Acel somn ce-l somnoră Grozav vis visă. SEVASTOS, N. 173.

somnoram
SOMNORÁ, somnorez, vb. I. Intranz. (Rar) A dormi. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Acel somn ce-l somnoră Grozav vis visă. SEVASTOS, N. 173.

somnorare
SOMNORÁ, somnorez, vb. I. Intranz. (Rar) A dormi. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Acel somn ce-l somnoră Grozav vis visă. SEVASTOS, N. 173.

somnorare
SOMNORÁ, somnorez, vb. I. Intranz. (Rar) A dormi (puțin, ușor). ◊ Tranz. Acel somn ce-l somnoră Grozav vis visă (SEVASTOS). – Din somnuri (pl. lui somn²).

somnorară
SOMNORÁ, somnorez, vb. I. Intranz. (Rar) A dormi. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Acel somn ce-l somnoră Grozav vis visă. SEVASTOS, N. 173.

somnorarăm
SOMNORÁ, somnorez, vb. I. Intranz. (Rar) A dormi. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Acel somn ce-l somnoră Grozav vis visă. SEVASTOS, N. 173.

somnorarăți
SOMNORÁ, somnorez, vb. I. Intranz. (Rar) A dormi. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Acel somn ce-l somnoră Grozav vis visă. SEVASTOS, N. 173.

somnorase
SOMNORÁ, somnorez, vb. I. Intranz. (Rar) A dormi. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Acel somn ce-l somnoră Grozav vis visă. SEVASTOS, N. 173.

somnorasem
SOMNORÁ, somnorez, vb. I. Intranz. (Rar) A dormi. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Acel somn ce-l somnoră Grozav vis visă. SEVASTOS, N. 173.

somnoraseră
SOMNORÁ, somnorez, vb. I. Intranz. (Rar) A dormi. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Acel somn ce-l somnoră Grozav vis visă. SEVASTOS, N. 173.

somnoraserăm
SOMNORÁ, somnorez, vb. I. Intranz. (Rar) A dormi. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Acel somn ce-l somnoră Grozav vis visă. SEVASTOS, N. 173.

somnoraserăți
SOMNORÁ, somnorez, vb. I. Intranz. (Rar) A dormi. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Acel somn ce-l somnoră Grozav vis visă. SEVASTOS, N. 173.

somnoraseși
SOMNORÁ, somnorez, vb. I. Intranz. (Rar) A dormi. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Acel somn ce-l somnoră Grozav vis visă. SEVASTOS, N. 173.

somnoraseți
SOMNORÁ, somnorez, vb. I. Intranz. (Rar) A dormi. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Acel somn ce-l somnoră Grozav vis visă. SEVASTOS, N. 173.

somnorat
SOMNORÁ, somnorez, vb. I. Intranz. (Rar) A dormi. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Acel somn ce-l somnoră Grozav vis visă. SEVASTOS, N. 173.

somnorat
SOMNORÁ, somnorez, vb. I. Intranz. (Rar) A dormi (puțin, ușor). ◊ Tranz. Acel somn ce-l somnoră Grozav vis visă (SEVASTOS). – Din somnuri (pl. lui somn²).

somnorau
SOMNORÁ, somnorez, vb. I. Intranz. (Rar) A dormi. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Acel somn ce-l somnoră Grozav vis visă. SEVASTOS, N. 173.

somnorași
SOMNORÁ, somnorez, vb. I. Intranz. (Rar) A dormi. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Acel somn ce-l somnoră Grozav vis visă. SEVASTOS, N. 173.

somnorați
SOMNORÁ, somnorez, vb. I. Intranz. (Rar) A dormi. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Acel somn ce-l somnoră Grozav vis visă. SEVASTOS, N. 173.

somnore
SOMNÓRE s. m. (Regional) Om somnoros, care nu se satură niciodată de somn. Dar scoală odată, somnoreo. RETEGANUL, P. III 41.

somnorează
SOMNORÁ, somnorez, vb. I. Intranz. (Rar) A dormi. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Acel somn ce-l somnoră Grozav vis visă. SEVASTOS, N. 173.

somnorez
SOMNORÁ, somnorez, vb. I. Intranz. (Rar) A dormi. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Acel somn ce-l somnoră Grozav vis visă. SEVASTOS, N. 173.

somnoreze
SOMNORÁ, somnorez, vb. I. Intranz. (Rar) A dormi. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Acel somn ce-l somnoră Grozav vis visă. SEVASTOS, N. 173.

somnorezi
SOMNORÁ, somnorez, vb. I. Intranz. (Rar) A dormi. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Acel somn ce-l somnoră Grozav vis visă. SEVASTOS, N. 173.

somnoroasa
SOMNURÓS, -OÁSĂ adj. v. somnoros.

DOOM

somnoroásă s. f., g.-d. art. somnoroásei; pl. somnoroáse

somnoroasa
SOMNURÓS, -OÁSĂ adj. v. somnoros.

DOOM

somnoroásă s. f., g.-d. art. somnoroásei; pl. somnoroáse

somnoroase
SOMNURÓS, -OÁSĂ adj. v. somnoros.

DOOM

somnoroásă s. f., g.-d. art. somnoroásei; pl. somnoroáse

somnoroase
SOMNURÓS, -OÁSĂ adj. v. somnoros.

DOOM

somnoroásă s. f., g.-d. art. somnoroásei; pl. somnoroáse

somnoroasei
SOMNURÓS, -OÁSĂ adj. v. somnoros.

DOOM

somnoroásă s. f., g.-d. art. somnoroásei; pl. somnoroáse

somnoroasei
SOMNURÓS, -OÁSĂ adj. v. somnoros.

DOOM

somnoroásă s. f., g.-d. art. somnoroásei; pl. somnoroáse

somnoroasele
SOMNURÓS, -OÁSĂ adj. v. somnoros.

DOOM

somnoroásă s. f., g.-d. art. somnoroásei; pl. somnoroáse

somnoroasele
SOMNURÓS, -OÁSĂ adj. v. somnoros.

DOOM

somnoroásă s. f., g.-d. art. somnoroásei; pl. somnoroáse

somnoroaselor
SOMNURÓS, -OÁSĂ adj. v. somnoros.

DOOM

somnoroásă s. f., g.-d. art. somnoroásei; pl. somnoroáse

somnoroaselor
SOMNURÓS, -OÁSĂ adj. v. somnoros.

DOOM

somnoroásă s. f., g.-d. art. somnoroásei; pl. somnoroáse

somnoroasă
SOMNOROÁSĂ, somnoroase, s. f. (Bot.) 1. De obicei la sg., cu sens colectiv) Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe, cu frunzele și fructele acoperite cu peri aspri; crește prin fînețe, poieni și margini de păduri și are însușiri somnifere (Laserpitium prutenicum). Culege o poală de somnoroasă, pe care o fierbe la un loc cu o vadră de lapte dulce și cu una de miere... și o toarnă în fîntîna din grădina ursului. CREANGĂ, P. 214. Să nu mai mănînci din bucatele ce-ți fierbe baba, pentru că-s făcute cu somnoroasă. EMINESCU, N. 21. Cu somnoroasă se fac scăldători copiilor, ca să le fie somn. ȘEZ. XV 125. 2. Pidosnic.

somnoros
SOMNURÓS, -OÁSĂ adj. v. somnoros.

DOOM

somnoroásă s. f., g.-d. art. somnoroásei; pl. somnoroáse

somnorosul
SOMNURÓS, -OÁSĂ adj. v. somnoros.

DOOM

somnoroásă s. f., g.-d. art. somnoroásei; pl. somnoroáse

somnorosului
SOMNURÓS, -OÁSĂ adj. v. somnoros.

DOOM

somnoroásă s. f., g.-d. art. somnoroásei; pl. somnoroáse

somnoroși
SOMNURÓS, -OÁSĂ adj. v. somnoros.

DOOM

somnoroásă s. f., g.-d. art. somnoroásei; pl. somnoroáse

somnoroșia
SOMNOROȘÍE s. f. (Înv.) Somnolență. – Somnoros + suf. -ie.

DOOM

somnoroșíe (înv.) s. f., art. somnoroșía, g.-d. somnoroșíi, art. somnoroșíei

somnoroșie
SOMNOROȘÍE s. f. (Înv.) Somnolență. – Somnoros + suf. -ie.

DOOM

somnoroșíe (înv.) s. f., art. somnoroșía, g.-d. somnoroșíi, art. somnoroșíei

somnoroșiei
SOMNOROȘÍE s. f. (Înv.) Somnolență. – Somnoros + suf. -ie.

DOOM

somnoroșíe (înv.) s. f., art. somnoroșía, g.-d. somnoroșíi, art. somnoroșíei

somnoroșii
SOMNURÓS, -OÁSĂ adj. v. somnoros.

DOOM

somnoroásă s. f., g.-d. art. somnoroásei; pl. somnoroáse

somnoroșii
SOMNOROȘÍE s. f. (Înv.) Somnolență. – Somnoros + suf. -ie.

DOOM

somnoroșíe (înv.) s. f., art. somnoroșía, g.-d. somnoroșíi, art. somnoroșíei

somnoroșilor
SOMNURÓS, -OÁSĂ adj. v. somnoros.

DOOM

somnoroásă s. f., g.-d. art. somnoroásei; pl. somnoroáse

somnorând
SOMNORÁ, somnorez, vb. I. Intranz. (Rar) A dormi. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Acel somn ce-l somnoră Grozav vis visă. SEVASTOS, N. 173.

somnorînd
SOMNORÁ, somnorez, vb. I. Intranz. (Rar) A dormi. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Acel somn ce-l somnoră Grozav vis visă. SEVASTOS, N. 173.

somnoterapia
SOMNOTERAPÍE s. f. Metodă de tratament al unor boli prin somn² prelungit cu hipnotice, hipnoză sau curent electric. – Somn² + terapie.

DOOM

somnoterapíe s. f., art. somnoterapía, g.-d. somnoterapíi, art. somnoterapíei

somnoterapie
SOMNOTERAPÍE s. f. Metodă de tratament al unor boli prin somn² prelungit cu hipnotice, hipnoză sau curent electric. – Somn² + terapie.

DOOM

somnoterapíe s. f., art. somnoterapía, g.-d. somnoterapíi, art. somnoterapíei

somnoterapiei
SOMNOTERAPÍE s. f. Metodă de tratament al unor boli prin somn² prelungit cu hipnotice, hipnoză sau curent electric. – Somn² + terapie.

DOOM

somnoterapíe s. f., art. somnoterapía, g.-d. somnoterapíi, art. somnoterapíei

somnoterapii
SOMNOTERAPÍE s. f. Metodă de tratament al unor boli prin somn² prelungit cu hipnotice, hipnoză sau curent electric. – Somn² + terapie.

DOOM

somnoterapíe s. f., art. somnoterapía, g.-d. somnoterapíi, art. somnoterapíei

somnul
SOMN¹, somni, s. m. Pește teleostean răpitor cu corpul lung, fără solzi, lățit în partea dinainte, cu capul turtit, cu gura armată de dinți puternici și cu mustăți lungi (Silurus glanis). – Din sl. somŭ. Cf. bg., rus. s o m.

DOOM

somn² (stare) s. n.

somnul
SOMN² s. n. Stare fiziologică normală și periodică de repaus a ființelor, necesară redresării forțelor, caracterizată prin încetarea totală sau parțială a funcționării conștiinței, prin relaxare musculară, prin încetinirea circulației, a respirației și prin vise; starea celui care doarme. ♦ Somnul de veci (sau cel lung, veșnic) = moartea. ◊ Expr. A dormi somnul iepurelui = a dormi ușor, iepurește. A trage un (pui de) somn = a dormi (bine). A-l fura (pe cineva) somnul = a ațipi. Somn ușor, formulă prin care se dorește cuiva care se culcă somn liniștit. A-l păli (sau a-l toropi pe cineva) somnul sau a pica (sau a nu mai putea) de somn = a nu mai putea rezista nevoii de a dormi. ♦ Fig. Stare de inerție; toropeală, amorțire. ♦ Necesitatea de a dormi; senzație provocată de această necesitate. – Lat. somnus.

somnuleț
SOMNULÉȚ¹, somnuleți, s. m. Somnișor¹. – Somn¹ + suf. -uleț.

DOOM

somnuléț² (stare) s. n.

somnuleț
SOMNULÉȚ¹, somnuleți, s. m. Somnișor¹. – Somn¹ + suf. -uleț.

somnuleți
SOMNULÉȚ¹, somnuleți, s. m. Somnișor¹. – Somn¹ + suf. -uleț.

DOOM

somnuléț² (stare) s. n.

somnuleții
SOMNULÉȚ¹, somnuleți, s. m. Somnișor¹. – Somn¹ + suf. -uleț.

DOOM

somnuléț² (stare) s. n.

somnuleților
SOMNULÉȚ¹, somnuleți, s. m. Somnișor¹. – Somn¹ + suf. -uleț.

DOOM

somnuléț² (stare) s. n.

somnulețul
SOMNULÉȚ¹, somnuleți, s. m. Somnișor¹. – Somn¹ + suf. -uleț.

DOOM

somnuléț² (stare) s. n.

somnulețului
SOMNULÉȚ¹, somnuleți, s. m. Somnișor¹. – Somn¹ + suf. -uleț.

DOOM

somnuléț² (stare) s. n.

somnului
SOMN¹, somni, s. m. Pește teleostean răpitor cu corpul lung, fără solzi, lățit în partea dinainte, cu capul turtit, cu gura armată de dinți puternici și cu mustăți lungi (Silurus glanis). – Din sl. somŭ. Cf. bg., rus. s o m.

DOOM

somn² (stare) s. n.

somnului
SOMN² s. n. Stare fiziologică normală și periodică de repaus a ființelor, necesară redresării forțelor, caracterizată prin încetarea totală sau parțială a funcționării conștiinței, prin relaxare musculară, prin încetinirea circulației, a respirației și prin vise; starea celui care doarme. ♦ Somnul de veci (sau cel lung, veșnic) = moartea. ◊ Expr. A dormi somnul iepurelui = a dormi ușor, iepurește. A trage un (pui de) somn = a dormi (bine). A-l fura (pe cineva) somnul = a ațipi. Somn ușor, formulă prin care se dorește cuiva care se culcă somn liniștit. A-l păli (sau a-l toropi pe cineva) somnul sau a pica (sau a nu mai putea) de somn = a nu mai putea rezista nevoii de a dormi. ♦ Fig. Stare de inerție; toropeală, amorțire. ♦ Necesitatea de a dormi; senzație provocată de această necesitate. – Lat. somnus.

somnuri
SOMN² s. n. Stare fiziologică normală și periodică de repaus a ființelor, necesară redresării forțelor, caracterizată prin încetarea totală sau parțială a funcționării conștiinței, prin relaxare musculară, prin încetinirea circulației, a respirației și prin vise; starea celui care doarme. ♦ Somnul de veci (sau cel lung, veșnic) = moartea. ◊ Expr. A dormi somnul iepurelui = a dormi ușor, iepurește. A trage un (pui de) somn = a dormi (bine). A-l fura (pe cineva) somnul = a ațipi. Somn ușor, formulă prin care se dorește cuiva care se culcă somn liniștit. A-l păli (sau a-l toropi pe cineva) somnul sau a pica (sau a nu mai putea) de somn = a nu mai putea rezista nevoii de a dormi. ♦ Fig. Stare de inerție; toropeală, amorțire. ♦ Necesitatea de a dormi; senzație provocată de această necesitate. – Lat. somnus.

somnurile
SOMN² s. n. Stare fiziologică normală și periodică de repaus a ființelor, necesară redresării forțelor, caracterizată prin încetarea totală sau parțială a funcționării conștiinței, prin relaxare musculară, prin încetinirea circulației, a respirației și prin vise; starea celui care doarme. ♦ Somnul de veci (sau cel lung, veșnic) = moartea. ◊ Expr. A dormi somnul iepurelui = a dormi ușor, iepurește. A trage un (pui de) somn = a dormi (bine). A-l fura (pe cineva) somnul = a ațipi. Somn ușor, formulă prin care se dorește cuiva care se culcă somn liniștit. A-l păli (sau a-l toropi pe cineva) somnul sau a pica (sau a nu mai putea) de somn = a nu mai putea rezista nevoii de a dormi. ♦ Fig. Stare de inerție; toropeală, amorțire. ♦ Necesitatea de a dormi; senzație provocată de această necesitate. – Lat. somnus.

somnurilor
SOMN² s. n. Stare fiziologică normală și periodică de repaus a ființelor, necesară redresării forțelor, caracterizată prin încetarea totală sau parțială a funcționării conștiinței, prin relaxare musculară, prin încetinirea circulației, a respirației și prin vise; starea celui care doarme. ♦ Somnul de veci (sau cel lung, veșnic) = moartea. ◊ Expr. A dormi somnul iepurelui = a dormi ușor, iepurește. A trage un (pui de) somn = a dormi (bine). A-l fura (pe cineva) somnul = a ațipi. Somn ușor, formulă prin care se dorește cuiva care se culcă somn liniștit. A-l păli (sau a-l toropi pe cineva) somnul sau a pica (sau a nu mai putea) de somn = a nu mai putea rezista nevoii de a dormi. ♦ Fig. Stare de inerție; toropeală, amorțire. ♦ Necesitatea de a dormi; senzație provocată de această necesitate. – Lat. somnus.

somnuroasă
SOMNURÓS, -OÁSĂ adj. v. somnoros.

DOOM

somnoroásă s. f., g.-d. art. somnoroásei; pl. somnoroáse

somnuros
SOMNURÓS, -OÁSĂ adj. v. somnoros.

DOOM

somnoroásă s. f., g.-d. art. somnoroásei; pl. somnoroáse

somnus
Somnus, în mitologia romană, zeul somnului. Era fiul Nopții (Nox) și frate cu Moartea (Mors).

somnând
SOMNÁ, somnez, vb. I. Intranz. și (rar) refl. (Popular) A dormi. Noi nu am somnat, Ci-am tot colindat. PAMFILE, CR. 123. Puțin s-a somnat. Dar ce mi-a visat. TEODORESCU, P. P. 25. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Ceastă noapte mare Puțin somn somnai, Frumos vis visai. PAMFILE, CR. 103.

somnînd
SOMNÁ, somnez, vb. I. Intranz. și (rar) refl. (Popular) A dormi. Noi nu am somnat, Ci-am tot colindat. PAMFILE, CR. 123. Puțin s-a somnat. Dar ce mi-a visat. TEODORESCU, P. P. 25. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Ceastă noapte mare Puțin somn somnai, Frumos vis visai. PAMFILE, CR. 103.

somnărie
SOMNĂRÍE s. f. (Rar) Somnolență. Pătruns de fluidul magnetic în care crierii înoată, te sîmți furat de o somnărie ușoară și toată ființa ți se cufundă în sînul unei lene poetice. ALECSANDRI, O. P. 10.

somoiag
SOMOIÁG, somoiegi, s. m. (Iht.) Pui de somn¹.

DOOM

somoiág (reg.) s. m., pl. somoiégi

somon
SOMÓN, somoni, s. m. Pește teleostean răpitor marin din familia salmonidelor, lung de 1-1,5 m și cu greutatea de 25-30 kg, cu carnea de culoare roz, foarte gustoasă, care migrează vara în fluvii pentru a-și depune icrele (Salmo salar). – Din fr. saumon.

DOOM

somón s. m., pl. somóni

somoni
SOMÓN, somoni, s. m. Pește teleostean răpitor marin din familia salmonidelor, lung de 1-1,5 m și cu greutatea de 25-30 kg, cu carnea de culoare roz, foarte gustoasă, care migrează vara în fluvii pentru a-și depune icrele (Salmo salar). – Din fr. saumon.

DOOM

somón s. m., pl. somóni

somonii
SOMÓN, somoni, s. m. Pește teleostean răpitor marin din familia salmonidelor, lung de 1-1,5 m și cu greutatea de 25-30 kg, cu carnea de culoare roz, foarte gustoasă, care migrează vara în fluvii pentru a-și depune icrele (Salmo salar). – Din fr. saumon.

DOOM

somón s. m., pl. somóni

somonilor
SOMÓN, somoni, s. m. Pește teleostean răpitor marin din familia salmonidelor, lung de 1-1,5 m și cu greutatea de 25-30 kg, cu carnea de culoare roz, foarte gustoasă, care migrează vara în fluvii pentru a-și depune icrele (Salmo salar). – Din fr. saumon.

DOOM

somón s. m., pl. somóni

somonul
SOMÓN, somoni, s. m. Pește teleostean răpitor marin din familia salmonidelor, lung de 1-1,5 m și cu greutatea de 25-30 kg, cu carnea de culoare roz, foarte gustoasă, care migrează vara în fluvii pentru a-și depune icrele (Salmo salar). – Din fr. saumon.

DOOM

somón s. m., pl. somóni

somonului
SOMÓN, somoni, s. m. Pește teleostean răpitor marin din familia salmonidelor, lung de 1-1,5 m și cu greutatea de 25-30 kg, cu carnea de culoare roz, foarte gustoasă, care migrează vara în fluvii pentru a-și depune icrele (Salmo salar). – Din fr. saumon.

DOOM

somón s. m., pl. somóni

somot
sómot s. n. – (Banat, Trans.) Catifea. Germ. Sammet, prin intermediul sb. somot.

somotei
SOMOTÉI, somotei, s. m. Pui de somn¹, somn¹ mic (până la 1 kilogram). – Cf. somn¹.

DOOM

somotéi s. m., pl. somotéi, art. somotéii

somoteii
SOMOTÉI, somotei, s. m. Pui de somn¹, somn¹ mic (până la 1 kilogram). – Cf. somn¹.

DOOM

somotéi s. m., pl. somotéi, art. somotéii

somoteilor
SOMOTÉI, somotei, s. m. Pui de somn¹, somn¹ mic (până la 1 kilogram). – Cf. somn¹.

DOOM

somotéi s. m., pl. somotéi, art. somotéii

somoteiul
SOMOTÉI, somotei, s. m. Pui de somn¹, somn¹ mic (până la 1 kilogram). – Cf. somn¹.

DOOM

somotéi s. m., pl. somotéi, art. somotéii

somoteiului
SOMOTÉI, somotei, s. m. Pui de somn¹, somn¹ mic (până la 1 kilogram). – Cf. somn¹.

DOOM

somotéi s. m., pl. somotéi, art. somotéii

somptuar
SOMPTUÁR, -Ă, somptuari, -e, adj. Referitor la cheltuieli. ◊ Legi somptuare = legi care, în vechea Romă, interziceau cheltuielile exagerate, în special pentru lux și risipă. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. somptuaire.

DOOM

somptuár (somp-tu-ar) adj. m., pl. somptuári; f. somptuáră, pl. somptuáre

somptuara
SOMPTUÁR, -Ă, somptuari, -e, adj. Referitor la cheltuieli. ◊ Legi somptuare = legi care, în vechea Romă, interziceau cheltuielile exagerate, în special pentru lux și risipă. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. somptuaire.

DOOM

somptuár (somp-tu-ar) adj. m., pl. somptuári; f. somptuáră, pl. somptuáre

somptuare
SOMPTUÁR, -Ă, somptuari, -e, adj. Referitor la cheltuieli. ◊ Legi somptuare = legi care, în vechea Romă, interziceau cheltuielile exagerate, în special pentru lux și risipă. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. somptuaire.

DOOM

somptuár (somp-tu-ar) adj. m., pl. somptuári; f. somptuáră, pl. somptuáre

somptuarei
SOMPTUÁR, -Ă, somptuari, -e, adj. Referitor la cheltuieli. ◊ Legi somptuare = legi care, în vechea Romă, interziceau cheltuielile exagerate, în special pentru lux și risipă. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. somptuaire.

DOOM

somptuár (somp-tu-ar) adj. m., pl. somptuári; f. somptuáră, pl. somptuáre

somptuarele
SOMPTUÁR, -Ă, somptuari, -e, adj. Referitor la cheltuieli. ◊ Legi somptuare = legi care, în vechea Romă, interziceau cheltuielile exagerate, în special pentru lux și risipă. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. somptuaire.

DOOM

somptuár (somp-tu-ar) adj. m., pl. somptuári; f. somptuáră, pl. somptuáre

somptuarelor
SOMPTUÁR, -Ă, somptuari, -e, adj. Referitor la cheltuieli. ◊ Legi somptuare = legi care, în vechea Romă, interziceau cheltuielile exagerate, în special pentru lux și risipă. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. somptuaire.

DOOM

somptuár (somp-tu-ar) adj. m., pl. somptuári; f. somptuáră, pl. somptuáre

somptuari
SOMPTUÁR, -Ă, somptuari, -e, adj. Referitor la cheltuieli. ◊ Legi somptuare = legi care, în vechea Romă, interziceau cheltuielile exagerate, în special pentru lux și risipă. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. somptuaire.

DOOM

somptuár (somp-tu-ar) adj. m., pl. somptuári; f. somptuáră, pl. somptuáre

somptuarii
SOMPTUÁR, -Ă, somptuari, -e, adj. Referitor la cheltuieli. ◊ Legi somptuare = legi care, în vechea Romă, interziceau cheltuielile exagerate, în special pentru lux și risipă. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. somptuaire.

DOOM

somptuár (somp-tu-ar) adj. m., pl. somptuári; f. somptuáră, pl. somptuáre

somptuarilor
SOMPTUÁR, -Ă, somptuari, -e, adj. Referitor la cheltuieli. ◊ Legi somptuare = legi care, în vechea Romă, interziceau cheltuielile exagerate, în special pentru lux și risipă. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. somptuaire.

DOOM

somptuár (somp-tu-ar) adj. m., pl. somptuári; f. somptuáră, pl. somptuáre

somptuarul
SOMPTUÁR, -Ă, somptuari, -e, adj. Referitor la cheltuieli. ◊ Legi somptuare = legi care, în vechea Romă, interziceau cheltuielile exagerate, în special pentru lux și risipă. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. somptuaire.

DOOM

somptuár (somp-tu-ar) adj. m., pl. somptuári; f. somptuáră, pl. somptuáre

somptuarului
SOMPTUÁR, -Ă, somptuari, -e, adj. Referitor la cheltuieli. ◊ Legi somptuare = legi care, în vechea Romă, interziceau cheltuielile exagerate, în special pentru lux și risipă. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. somptuaire.

DOOM

somptuár (somp-tu-ar) adj. m., pl. somptuári; f. somptuáră, pl. somptuáre

somptuoasa
SOMPTUÓS, -OÁSĂ, somptuoși, -oase, adj. Care este de o eleganță impunătoare și foarte costisitoare; fastuos, luxos, bogat. [Pr.: -tu-os] – Din fr. somptueux.

DOOM

somptuós (somp-tu-os) adj. m., pl. somptuóși; f. somptuoásă, pl. somptuoáse

somptuoase
SOMPTUÓS, -OÁSĂ, somptuoși, -oase, adj. Care este de o eleganță impunătoare și foarte costisitoare; fastuos, luxos, bogat. [Pr.: -tu-os] – Din fr. somptueux.

DOOM

somptuós (somp-tu-os) adj. m., pl. somptuóși; f. somptuoásă, pl. somptuoáse

somptuoasei
SOMPTUÓS, -OÁSĂ, somptuoși, -oase, adj. Care este de o eleganță impunătoare și foarte costisitoare; fastuos, luxos, bogat. [Pr.: -tu-os] – Din fr. somptueux.

DOOM

somptuós (somp-tu-os) adj. m., pl. somptuóși; f. somptuoásă, pl. somptuoáse

somptuoasele
SOMPTUÓS, -OÁSĂ, somptuoși, -oase, adj. Care este de o eleganță impunătoare și foarte costisitoare; fastuos, luxos, bogat. [Pr.: -tu-os] – Din fr. somptueux.

DOOM

somptuós (somp-tu-os) adj. m., pl. somptuóși; f. somptuoásă, pl. somptuoáse

somptuoaselor
SOMPTUÓS, -OÁSĂ, somptuoși, -oase, adj. Care este de o eleganță impunătoare și foarte costisitoare; fastuos, luxos, bogat. [Pr.: -tu-os] – Din fr. somptueux.

DOOM

somptuós (somp-tu-os) adj. m., pl. somptuóși; f. somptuoásă, pl. somptuoáse

somptuos
SOMPTUÓS, -OÁSĂ, somptuoși, -oase, adj. Care este de o eleganță impunătoare și foarte costisitoare; fastuos, luxos, bogat. [Pr.: -tu-os] – Din fr. somptueux.

DOOM

somptuós (somp-tu-os) adj. m., pl. somptuóși; f. somptuoásă, pl. somptuoáse

somptuosul
SOMPTUÓS, -OÁSĂ, somptuoși, -oase, adj. Care este de o eleganță impunătoare și foarte costisitoare; fastuos, luxos, bogat. [Pr.: -tu-os] – Din fr. somptueux.

DOOM

somptuós (somp-tu-os) adj. m., pl. somptuóși; f. somptuoásă, pl. somptuoáse

somptuosului
SOMPTUÓS, -OÁSĂ, somptuoși, -oase, adj. Care este de o eleganță impunătoare și foarte costisitoare; fastuos, luxos, bogat. [Pr.: -tu-os] – Din fr. somptueux.

DOOM

somptuós (somp-tu-os) adj. m., pl. somptuóși; f. somptuoásă, pl. somptuoáse

somptuozitate
SOMPTUOZITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este somptuos, fast, eleganță, lux; splendoare. [Pr.: -tu-o-] – Din fr. somptuosité.

DOOM

somptuozitáte (somp-tu-o-) s. f., g.-d. art. somptuozitắții

somptuozitatea
SOMPTUOZITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este somptuos, fast, eleganță, lux; splendoare. [Pr.: -tu-o-] – Din fr. somptuosité.

DOOM

somptuozitáte (somp-tu-o-) s. f., g.-d. art. somptuozitắții

somptuozități
SOMPTUOZITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este somptuos, fast, eleganță, lux; splendoare. [Pr.: -tu-o-] – Din fr. somptuosité.

DOOM

somptuozitáte (somp-tu-o-) s. f., g.-d. art. somptuozitắții

somptuozității
SOMPTUOZITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este somptuos, fast, eleganță, lux; splendoare. [Pr.: -tu-o-] – Din fr. somptuosité.

DOOM

somptuozitáte (somp-tu-o-) s. f., g.-d. art. somptuozitắții

somptuoși
SOMPTUÓS, -OÁSĂ, somptuoși, -oase, adj. Care este de o eleganță impunătoare și foarte costisitoare; fastuos, luxos, bogat. [Pr.: -tu-os] – Din fr. somptueux.

DOOM

somptuós (somp-tu-os) adj. m., pl. somptuóși; f. somptuoásă, pl. somptuoáse

somptuoșii
SOMPTUÓS, -OÁSĂ, somptuoși, -oase, adj. Care este de o eleganță impunătoare și foarte costisitoare; fastuos, luxos, bogat. [Pr.: -tu-os] – Din fr. somptueux.

DOOM

somptuós (somp-tu-os) adj. m., pl. somptuóși; f. somptuoásă, pl. somptuoáse

somptuoșilor
SOMPTUÓS, -OÁSĂ, somptuoși, -oase, adj. Care este de o eleganță impunătoare și foarte costisitoare; fastuos, luxos, bogat. [Pr.: -tu-os] – Din fr. somptueux.

DOOM

somptuós (somp-tu-os) adj. m., pl. somptuóși; f. somptuoásă, pl. somptuoáse

somând
SOMÁ², somez, vb. I. Tranz. A cere (cuiva) imperios (și sub amenințare) să îndeplinească ceva. ♦ (Jur.) A pune cuiva în vedere, cu forme legale, să execute (sau să nu execute) ceva. – Din fr. sommer.

somînd
SOMÁ², somez, vb. I. Tranz. A cere (cuiva) imperios (și sub amenințare) să îndeplinească ceva. ♦ (Jur.) A pune cuiva în vedere, cu forme legale, să execute (sau să nu execute) ceva. – Din fr. sommer.

somă
SÚMĂ, sume, s. f. 1. Rezultatul adunării unor numere, unor cantități sau unor lucruri de același fel; total. ◊ Sumă aritmetică = rezultatul adunării unui șir de numere luate în valoare absolută. Sumă algebrică = rezultatu! adunării unor cantități de același fel, ținînd seama de semnul lor. Sumă totală = sumă rezultată din adunarea unor sume parțiale. ♦ Fig. Cantitate totală a ceva, totalitate. Suma tuturor datelor unei probleme. Suma cunoștințelor omenești. ▭ Suma binelui în lume covîrșește suma răului. BOLINTINEANU, O. 361. 2. (Uneori urmat de determinarea «de bani») Cantitate de bani. Doresc prea mult să văd la masa mea măcar un măr din acest pom, care m-a ținut atîta sumă de bani. ISPIRESCU, L. 81. Mulți părăsesc de a-și căuta lecuirea în patria lor... și sînt siliți a cheltui sume însemnătoare ca să se ducă să găsească asemine ape la Mehadia sau la Baden. NEGRUZZI, S. I 192. ◊ Expr. Pînă la concurența sumei de... v. concurență (2). A-și face suma = a agonisi atît cît crede că îi trebuie. [Patronul] și-a făcut suma și i-ar fi mai ușor fără fabrică. DEMETRIUS, C. 15. 3. Număr nedeterminat (de obicei mare). Amîndoi intră în berărie... aci se-ntîmplă să găsească o sumă de colegi, care le fac loc la masa lor. CARAGIALE, O. II 231. În capetele noastre de semne-s multe sume, Din mii de mii de vorbe consist-a noastră lume. EMINESCU, O. IV 289. – Variantă: (învechit și arhaizant) sómă (SADOVEANU, Z. C. 254, KOGĂLNICEANU, S. 116, RUSSO, S. 159) s. f.

somări
SOMÁRE, somări, s. f. Acțiunea de a soma² și rezultatul ei; avertizare, avizare, înștiințare. – V. soma².

DOOM

somáre s. f., g.-d. art. somắrii; pl. somắri

somării
SOMÁRE, somări, s. f. Acțiunea de a soma² și rezultatul ei; avertizare, avizare, înștiințare. – V. soma².

DOOM

somáre s. f., g.-d. art. somắrii; pl. somắri

somările
SOMÁRE, somări, s. f. Acțiunea de a soma² și rezultatul ei; avertizare, avizare, înștiințare. – V. soma².

DOOM

somáre s. f., g.-d. art. somắrii; pl. somắri

somărilor
SOMÁRE, somări, s. f. Acțiunea de a soma² și rezultatul ei; avertizare, avizare, înștiințare. – V. soma².

DOOM

somáre s. f., g.-d. art. somắrii; pl. somắri

son
SON, (1) soni, s. m., (2) sonuri, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a tăriei sunetelor. 2. S. n. (Livr., înv.) Sunet; ton. – Din fr. son, lat. sonus.

son
SON, (1) soni, s. m., (2) sonuri, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a tăriei sunetelor. 2. S. n. (Livr., înv.) Sunet; ton. – Din fr. son, lat. sonus.

DOOM

son² (sunet, ton) (livr., înv.) s. n., pl. sónuri

sona
SONÁ, sonez, vb. I. Refl. (Fam.; despre oameni) A-și pierde judecata, a se țicni. – După fr. sonné.

sonagraf
SONAGRÁF, sonagrafe, s. n. (Rar) 1. Aparat pentru înregistrarea și redarea sunetelor cu mare fidelitate. 2. Denumire comercială a unui spectograf folosit pentru analiza semnalelor sonore. – Din engl. sonagraph.

DOOM

sonagráf (rar) (-na-graf) s. n., pl. sonagráfe

sonagrafe
SONAGRÁF, sonagrafe, s. n. (Rar) 1. Aparat pentru înregistrarea și redarea sunetelor cu mare fidelitate. 2. Denumire comercială a unui spectograf folosit pentru analiza semnalelor sonore. – Din engl. sonagraph.

DOOM

sonagráf (rar) (-na-graf) s. n., pl. sonagráfe

sonagrafele
SONAGRÁF, sonagrafe, s. n. (Rar) 1. Aparat pentru înregistrarea și redarea sunetelor cu mare fidelitate. 2. Denumire comercială a unui spectograf folosit pentru analiza semnalelor sonore. – Din engl. sonagraph.

DOOM

sonagráf (rar) (-na-graf) s. n., pl. sonagráfe

sonagrafelor
SONAGRÁF, sonagrafe, s. n. (Rar) 1. Aparat pentru înregistrarea și redarea sunetelor cu mare fidelitate. 2. Denumire comercială a unui spectograf folosit pentru analiza semnalelor sonore. – Din engl. sonagraph.

DOOM

sonagráf (rar) (-na-graf) s. n., pl. sonagráfe

sonagraful
SONAGRÁF, sonagrafe, s. n. (Rar) 1. Aparat pentru înregistrarea și redarea sunetelor cu mare fidelitate. 2. Denumire comercială a unui spectograf folosit pentru analiza semnalelor sonore. – Din engl. sonagraph.

DOOM

sonagráf (rar) (-na-graf) s. n., pl. sonagráfe

sonagrafului
SONAGRÁF, sonagrafe, s. n. (Rar) 1. Aparat pentru înregistrarea și redarea sunetelor cu mare fidelitate. 2. Denumire comercială a unui spectograf folosit pentru analiza semnalelor sonore. – Din engl. sonagraph.

DOOM

sonagráf (rar) (-na-graf) s. n., pl. sonagráfe

sonagrama
SONAGRÁMĂ, sonagrame, s. f. Reprezentare a analizei spectrografice efectuate de către sonagraf; (concr.) hârtie pe care este înregistrată o astfel de reprezentare. – Din engl. sonagram.

sonagrame
SONAGRÁMĂ, sonagrame, s. f. Reprezentare a analizei spectrografice efectuate de către sonagraf; (concr.) hârtie pe care este înregistrată o astfel de reprezentare. – Din engl. sonagram.

sonagramei
SONAGRÁMĂ, sonagrame, s. f. Reprezentare a analizei spectrografice efectuate de către sonagraf; (concr.) hârtie pe care este înregistrată o astfel de reprezentare. – Din engl. sonagram.

sonagramele
SONAGRÁMĂ, sonagrame, s. f. Reprezentare a analizei spectrografice efectuate de către sonagraf; (concr.) hârtie pe care este înregistrată o astfel de reprezentare. – Din engl. sonagram.

sonagramelor
SONAGRÁMĂ, sonagrame, s. f. Reprezentare a analizei spectrografice efectuate de către sonagraf; (concr.) hârtie pe care este înregistrată o astfel de reprezentare. – Din engl. sonagram.

sonai
SONÁ, sonez, vb. I. Refl. (Fam.; despre oameni) A-și pierde judecata, a se țicni. – După fr. sonné.

sonam
SONÁ, sonez, vb. I. Refl. (Fam.; despre oameni) A-și pierde judecata, a se țicni. – După fr. sonné.

sonantă
SONÁNTĂ, sonante, s. f. Consoană a cărei emisie nu comportă niciun zgomot și care are unele caracteristici articulatorii și funcționale apropiate de vocale. ◊ (Adjectival) Consoană sonantă. – Din fr. sonnante.

DOOM

sonántă s. f., g.-d. art. sonántei; pl. sonánte

sonar
SONÁR, sonare, s. n. Echipament pentru telecomunicații subacvatice, conținând elemente pentru emisia și recepția undelor sonore și folosit pentru reperarea unor obiecte submarine. – Din fr. sonar.

DOOM

sonár s. n., pl. sonáre

sonare
SONÁ, sonez, vb. I. Refl. (Fam.; despre oameni) A-și pierde judecata, a se țicni. – După fr. sonné.

sonare
SONÁR, sonare, s. n. Echipament pentru telecomunicații subacvatice, conținând elemente pentru emisia și recepția undelor sonore și folosit pentru reperarea unor obiecte submarine. – Din fr. sonar.

DOOM

sonár s. n., pl. sonáre

sonare
SONÁ, sonez, vb. I. Refl. (Fam.; despre oameni) A-și pierde judecata, a se țicni. – După fr. sonné.

sonarele
SONÁR, sonare, s. n. Echipament pentru telecomunicații subacvatice, conținând elemente pentru emisia și recepția undelor sonore și folosit pentru reperarea unor obiecte submarine. – Din fr. sonar.

DOOM

sonár s. n., pl. sonáre

sonarelor
SONÁR, sonare, s. n. Echipament pentru telecomunicații subacvatice, conținând elemente pentru emisia și recepția undelor sonore și folosit pentru reperarea unor obiecte submarine. – Din fr. sonar.

DOOM

sonár s. n., pl. sonáre

sonarul
SONÁR, sonare, s. n. Echipament pentru telecomunicații subacvatice, conținând elemente pentru emisia și recepția undelor sonore și folosit pentru reperarea unor obiecte submarine. – Din fr. sonar.

DOOM

sonár s. n., pl. sonáre

sonarului
SONÁR, sonare, s. n. Echipament pentru telecomunicații subacvatice, conținând elemente pentru emisia și recepția undelor sonore și folosit pentru reperarea unor obiecte submarine. – Din fr. sonar.

DOOM

sonár s. n., pl. sonáre

sonară
SONÁ, sonez, vb. I. Refl. (Fam.; despre oameni) A-și pierde judecata, a se țicni. – După fr. sonné.

sonarăm
SONÁ, sonez, vb. I. Refl. (Fam.; despre oameni) A-și pierde judecata, a se țicni. – După fr. sonné.

sonarăți
SONÁ, sonez, vb. I. Refl. (Fam.; despre oameni) A-și pierde judecata, a se țicni. – După fr. sonné.

sonase
SONÁ, sonez, vb. I. Refl. (Fam.; despre oameni) A-și pierde judecata, a se țicni. – După fr. sonné.

sonasem
SONÁ, sonez, vb. I. Refl. (Fam.; despre oameni) A-și pierde judecata, a se țicni. – După fr. sonné.

sonaseră
SONÁ, sonez, vb. I. Refl. (Fam.; despre oameni) A-și pierde judecata, a se țicni. – După fr. sonné.

sonaserăm
SONÁ, sonez, vb. I. Refl. (Fam.; despre oameni) A-și pierde judecata, a se țicni. – După fr. sonné.

sonaserăți
SONÁ, sonez, vb. I. Refl. (Fam.; despre oameni) A-și pierde judecata, a se țicni. – După fr. sonné.

sonaseși
SONÁ, sonez, vb. I. Refl. (Fam.; despre oameni) A-și pierde judecata, a se țicni. – După fr. sonné.

sonaseți
SONÁ, sonez, vb. I. Refl. (Fam.; despre oameni) A-și pierde judecata, a se țicni. – După fr. sonné.

sonat
SONÁ, sonez, vb. I. Refl. (Fam.; despre oameni) A-și pierde judecata, a se țicni. – După fr. sonné.

sonat
SONÁT, -Ă adj., s.m. și f. (Peior.) (Om) trăsnit, țicnit; prost. [< it. sonato].

sonata
SONÁTĂ, sonate, s. f. Bucată muzicală pentru unul sau două instrumente, alcătuită din trei sau patru părți, deosebite între ele ca structură, tonalitate, ritm etc., dar care se completează într-o succesiune logică și unitară. – Din fr. sonate, it. sonata, germ. Sonate.

DOOM

sonátă s. f., g.-d. art. sonátei; pl. sonáte

sonate
SONÁTĂ, sonate, s. f. Bucată muzicală pentru unul sau două instrumente, alcătuită din trei sau patru părți, deosebite între ele ca structură, tonalitate, ritm etc., dar care se completează într-o succesiune logică și unitară. – Din fr. sonate, it. sonata, germ. Sonate.

DOOM

sonátă s. f., g.-d. art. sonátei; pl. sonáte

sonatei
SONÁTĂ, sonate, s. f. Bucată muzicală pentru unul sau două instrumente, alcătuită din trei sau patru părți, deosebite între ele ca structură, tonalitate, ritm etc., dar care se completează într-o succesiune logică și unitară. – Din fr. sonate, it. sonata, germ. Sonate.

DOOM

sonátă s. f., g.-d. art. sonátei; pl. sonáte

sonatele
SONÁTĂ, sonate, s. f. Bucată muzicală pentru unul sau două instrumente, alcătuită din trei sau patru părți, deosebite între ele ca structură, tonalitate, ritm etc., dar care se completează într-o succesiune logică și unitară. – Din fr. sonate, it. sonata, germ. Sonate.

DOOM

sonátă s. f., g.-d. art. sonátei; pl. sonáte

sonatelor
SONÁTĂ, sonate, s. f. Bucată muzicală pentru unul sau două instrumente, alcătuită din trei sau patru părți, deosebite între ele ca structură, tonalitate, ritm etc., dar care se completează într-o succesiune logică și unitară. – Din fr. sonate, it. sonata, germ. Sonate.

DOOM

sonátă s. f., g.-d. art. sonátei; pl. sonáte

sonatina
SONATÍNĂ, sonatine, s. f. Sonată de proporții reduse. – Din fr. sonatine, it. sonatina, germ. Sonatine.

DOOM

sonatínă s. f., g.-d. art. sonatínei; pl. sonatíne

sonatine
SONATÍNĂ, sonatine, s. f. Sonată de proporții reduse. – Din fr. sonatine, it. sonatina, germ. Sonatine.

DOOM

sonatínă s. f., g.-d. art. sonatínei; pl. sonatíne

sonatinei
SONATÍNĂ, sonatine, s. f. Sonată de proporții reduse. – Din fr. sonatine, it. sonatina, germ. Sonatine.

DOOM

sonatínă s. f., g.-d. art. sonatínei; pl. sonatíne

sonatinele
SONATÍNĂ, sonatine, s. f. Sonată de proporții reduse. – Din fr. sonatine, it. sonatina, germ. Sonatine.

DOOM

sonatínă s. f., g.-d. art. sonatínei; pl. sonatíne

sonatinelor
SONATÍNĂ, sonatine, s. f. Sonată de proporții reduse. – Din fr. sonatine, it. sonatina, germ. Sonatine.

DOOM

sonatínă s. f., g.-d. art. sonatínei; pl. sonatíne

sonau
SONÁ, sonez, vb. I. Refl. (Fam.; despre oameni) A-și pierde judecata, a se țicni. – După fr. sonné.

sonași
SONÁ, sonez, vb. I. Refl. (Fam.; despre oameni) A-și pierde judecata, a se țicni. – După fr. sonné.

sonați
SONÁ, sonez, vb. I. Refl. (Fam.; despre oameni) A-și pierde judecata, a se țicni. – După fr. sonné.

sonda
SONDÁ, sondez, vb. I. Tranz. 1. A cerceta, a supune unui sondaj stratele unui teren, adâncimea sau fundul unei ape etc.; a explora. ♦ A cerceta sau a evacua o cavitate a organismului cu ajutorul unei sonde. 2. Fig. A încerca să afli gândurile, sentimentele, intențiile cuiva; a iscodi, a ispiti; a tatona. – Din fr. sonder.

DOOM

sondá (a ~) vb., ind. prez. 3 sondeáză

sonda
SÓNDĂ, sonde, s. f. 1. Gaură cilindrică forată în interiorul scoarței Pământului în vederea exploatării unui zăcământ de hidrocarburi fluide, a explorării unor strate etc. ♦ Instalație situată deasupra unei sonde (1). 2. Dispozitiv care servește la extragerea unei mici cantități dintr-un material compact sau granular (pământ, ciment, nisip etc.). ♦ Burghiu mare, acționat mecanic, cu care se fac foraje în sol (în scopul de a-l explora și a recunoaște natura stratelor). 3. Instrument chirurgical în formă de tub cilindric de metal, de cauciuc etc. care servește la explorarea sau la evacuarea unor canale sau cavități din organism ori la drenarea plăgilor. 4. Instrument cu ajutorul căruia se efectuează diferite observații hidrometrice ca măsurarea adâncimii unei ape, recoltarea de probe de pe fundul apelor etc. 5. Dispozitiv sensibil, asociat unui aparat de măsură, care poate fi plasat în diferite puncte din spațiu pentru explorarea unui câmp fizic. 6. (În sintagmele) Balon-sondă = balon prevăzut cu aparate de observație, care se lansează în atmosferă pentru diferite cercetări științifice. Sondă spațială = satelit artificial sau vehicul spațial fără oameni, lansat în spațiul cosmic pentru cercetarea lui directă. 7. Pahar de bere, lunguieț și subțire, mai îngust în partea de jos. – Din fr. sonde.

DOOM

balón-sóndă s. n., pl. baloáne-sóndă

sondabil
SONDÁBIL, -Ă, sondabili, -e, adj. (Despre terenuri, ape) Care poate fi sondat. – Sonda + suf. -bil.

sondabila
SONDÁBIL, -Ă, sondabili, -e, adj. (Despre terenuri, ape) Care poate fi sondat. – Sonda + suf. -bil.

sondabile
SONDÁBIL, -Ă, sondabili, -e, adj. (Despre terenuri, ape) Care poate fi sondat. – Sonda + suf. -bil.

sondabilei
SONDÁBIL, -Ă, sondabili, -e, adj. (Despre terenuri, ape) Care poate fi sondat. – Sonda + suf. -bil.

sondabilele
SONDÁBIL, -Ă, sondabili, -e, adj. (Despre terenuri, ape) Care poate fi sondat. – Sonda + suf. -bil.

sondabilelor
SONDÁBIL, -Ă, sondabili, -e, adj. (Despre terenuri, ape) Care poate fi sondat. – Sonda + suf. -bil.

sondabili
SONDÁBIL, -Ă, sondabili, -e, adj. (Despre terenuri, ape) Care poate fi sondat. – Sonda + suf. -bil.

sondabilii
SONDÁBIL, -Ă, sondabili, -e, adj. (Despre terenuri, ape) Care poate fi sondat. – Sonda + suf. -bil.

sondabililor
SONDÁBIL, -Ă, sondabili, -e, adj. (Despre terenuri, ape) Care poate fi sondat. – Sonda + suf. -bil.

sondabilul
SONDÁBIL, -Ă, sondabili, -e, adj. (Despre terenuri, ape) Care poate fi sondat. – Sonda + suf. -bil.

sondabilului
SONDÁBIL, -Ă, sondabili, -e, adj. (Despre terenuri, ape) Care poate fi sondat. – Sonda + suf. -bil.

sondai
SONDÁ, sondez, vb. I. Tranz. 1. A cerceta, a supune unui sondaj stratele unui teren, adâncimea sau fundul unei ape etc.; a explora. ♦ A cerceta sau a evacua o cavitate a organismului cu ajutorul unei sonde. 2. Fig. A încerca să afli gândurile, sentimentele, intențiile cuiva; a iscodi, a ispiti; a tatona. – Din fr. sonder.

DOOM

sondá (a ~) vb., ind. prez. 3 sondeáză

sondaj
SONDÁJ, sondaje, s. n. Acțiunea de a sonda; sondare. 1. Cercetare a solului sau a subsolului pentru determinarea proprietății rocilor, găsirea (și extragerea) unor substanțe utile etc. ♦ Luare de probe dintr-un material compact. ♦ Introducere a unei sonde într-o plagă sau într-o cavitate naturală a organismului pentru a face posibilă evacuarea substanțelor nocive, pentru extragerea unei probe în vederea unei analize etc. 2. Fig. Cercetare, investigație, studiu. ◊ Sondaj de opinie = metodă psihologică folosită în vederea cunoașterii opiniei membrilor societății privind chestiuni (economice, politice, culturale, electorale etc.) devenite importante la un moment dat. – Din fr. sondage.

DOOM

sondáj s. n., pl. sondáje

sondaje
SONDÁJ, sondaje, s. n. Acțiunea de a sonda; sondare. 1. Cercetare a solului sau a subsolului pentru determinarea proprietății rocilor, găsirea (și extragerea) unor substanțe utile etc. ♦ Luare de probe dintr-un material compact. ♦ Introducere a unei sonde într-o plagă sau într-o cavitate naturală a organismului pentru a face posibilă evacuarea substanțelor nocive, pentru extragerea unei probe în vederea unei analize etc. 2. Fig. Cercetare, investigație, studiu. ◊ Sondaj de opinie = metodă psihologică folosită în vederea cunoașterii opiniei membrilor societății privind chestiuni (economice, politice, culturale, electorale etc.) devenite importante la un moment dat. – Din fr. sondage.

DOOM

sondáj s. n., pl. sondáje

sondajele
SONDÁJ, sondaje, s. n. Acțiunea de a sonda; sondare. 1. Cercetare a solului sau a subsolului pentru determinarea proprietății rocilor, găsirea (și extragerea) unor substanțe utile etc. ♦ Luare de probe dintr-un material compact. ♦ Introducere a unei sonde într-o plagă sau într-o cavitate naturală a organismului pentru a face posibilă evacuarea substanțelor nocive, pentru extragerea unei probe în vederea unei analize etc. 2. Fig. Cercetare, investigație, studiu. ◊ Sondaj de opinie = metodă psihologică folosită în vederea cunoașterii opiniei membrilor societății privind chestiuni (economice, politice, culturale, electorale etc.) devenite importante la un moment dat. – Din fr. sondage.

DOOM

sondáj s. n., pl. sondáje

sondajelor
SONDÁJ, sondaje, s. n. Acțiunea de a sonda; sondare. 1. Cercetare a solului sau a subsolului pentru determinarea proprietății rocilor, găsirea (și extragerea) unor substanțe utile etc. ♦ Luare de probe dintr-un material compact. ♦ Introducere a unei sonde într-o plagă sau într-o cavitate naturală a organismului pentru a face posibilă evacuarea substanțelor nocive, pentru extragerea unei probe în vederea unei analize etc. 2. Fig. Cercetare, investigație, studiu. ◊ Sondaj de opinie = metodă psihologică folosită în vederea cunoașterii opiniei membrilor societății privind chestiuni (economice, politice, culturale, electorale etc.) devenite importante la un moment dat. – Din fr. sondage.

DOOM

sondáj s. n., pl. sondáje

sondajul
SONDÁJ, sondaje, s. n. Acțiunea de a sonda; sondare. 1. Cercetare a solului sau a subsolului pentru determinarea proprietății rocilor, găsirea (și extragerea) unor substanțe utile etc. ♦ Luare de probe dintr-un material compact. ♦ Introducere a unei sonde într-o plagă sau într-o cavitate naturală a organismului pentru a face posibilă evacuarea substanțelor nocive, pentru extragerea unei probe în vederea unei analize etc. 2. Fig. Cercetare, investigație, studiu. ◊ Sondaj de opinie = metodă psihologică folosită în vederea cunoașterii opiniei membrilor societății privind chestiuni (economice, politice, culturale, electorale etc.) devenite importante la un moment dat. – Din fr. sondage.

DOOM

sondáj s. n., pl. sondáje

sondajului
SONDÁJ, sondaje, s. n. Acțiunea de a sonda; sondare. 1. Cercetare a solului sau a subsolului pentru determinarea proprietății rocilor, găsirea (și extragerea) unor substanțe utile etc. ♦ Luare de probe dintr-un material compact. ♦ Introducere a unei sonde într-o plagă sau într-o cavitate naturală a organismului pentru a face posibilă evacuarea substanțelor nocive, pentru extragerea unei probe în vederea unei analize etc. 2. Fig. Cercetare, investigație, studiu. ◊ Sondaj de opinie = metodă psihologică folosită în vederea cunoașterii opiniei membrilor societății privind chestiuni (economice, politice, culturale, electorale etc.) devenite importante la un moment dat. – Din fr. sondage.

DOOM

sondáj s. n., pl. sondáje

sondam
SONDÁ, sondez, vb. I. Tranz. 1. A cerceta, a supune unui sondaj stratele unui teren, adâncimea sau fundul unei ape etc.; a explora. ♦ A cerceta sau a evacua o cavitate a organismului cu ajutorul unei sonde. 2. Fig. A încerca să afli gândurile, sentimentele, intențiile cuiva; a iscodi, a ispiti; a tatona. – Din fr. sonder.

DOOM

sondá (a ~) vb., ind. prez. 3 sondeáză

sondare
SONDÁ, sondez, vb. I. Tranz. 1. A cerceta, a supune unui sondaj stratele unui teren, adâncimea sau fundul unei ape etc.; a explora. ♦ A cerceta sau a evacua o cavitate a organismului cu ajutorul unei sonde. 2. Fig. A încerca să afli gândurile, sentimentele, intențiile cuiva; a iscodi, a ispiti; a tatona. – Din fr. sonder.

DOOM

sondá (a ~) vb., ind. prez. 3 sondeáză

sondare
SONDÁRE, sondări, s. f. Acțiunea de a sonda și rezultatul ei; sondaj, investigație, studiu, cercetare. – V. sonda.

DOOM

sondáre s. f., g.-d. art. sondắrii; pl. sondắri

sondarea
SONDÁRE, sondări, s. f. Acțiunea de a sonda și rezultatul ei; sondaj, investigație, studiu, cercetare. – V. sonda.

DOOM

sondáre s. f., g.-d. art. sondắrii; pl. sondắri

sondară
SONDÁ, sondez, vb. I. Tranz. 1. A cerceta, a supune unui sondaj stratele unui teren, adâncimea sau fundul unei ape etc.; a explora. ♦ A cerceta sau a evacua o cavitate a organismului cu ajutorul unei sonde. 2. Fig. A încerca să afli gândurile, sentimentele, intențiile cuiva; a iscodi, a ispiti; a tatona. – Din fr. sonder.

DOOM

sondá (a ~) vb., ind. prez. 3 sondeáză

sondarăm
SONDÁ, sondez, vb. I. Tranz. 1. A cerceta, a supune unui sondaj stratele unui teren, adâncimea sau fundul unei ape etc.; a explora. ♦ A cerceta sau a evacua o cavitate a organismului cu ajutorul unei sonde. 2. Fig. A încerca să afli gândurile, sentimentele, intențiile cuiva; a iscodi, a ispiti; a tatona. – Din fr. sonder.

DOOM

sondá (a ~) vb., ind. prez. 3 sondeáză

sondarăți
SONDÁ, sondez, vb. I. Tranz. 1. A cerceta, a supune unui sondaj stratele unui teren, adâncimea sau fundul unei ape etc.; a explora. ♦ A cerceta sau a evacua o cavitate a organismului cu ajutorul unei sonde. 2. Fig. A încerca să afli gândurile, sentimentele, intențiile cuiva; a iscodi, a ispiti; a tatona. – Din fr. sonder.

DOOM

sondá (a ~) vb., ind. prez. 3 sondeáză

sondase
SONDÁ, sondez, vb. I. Tranz. 1. A cerceta, a supune unui sondaj stratele unui teren, adâncimea sau fundul unei ape etc.; a explora. ♦ A cerceta sau a evacua o cavitate a organismului cu ajutorul unei sonde. 2. Fig. A încerca să afli gândurile, sentimentele, intențiile cuiva; a iscodi, a ispiti; a tatona. – Din fr. sonder.

DOOM

sondá (a ~) vb., ind. prez. 3 sondeáză

sondasem
SONDÁ, sondez, vb. I. Tranz. 1. A cerceta, a supune unui sondaj stratele unui teren, adâncimea sau fundul unei ape etc.; a explora. ♦ A cerceta sau a evacua o cavitate a organismului cu ajutorul unei sonde. 2. Fig. A încerca să afli gândurile, sentimentele, intențiile cuiva; a iscodi, a ispiti; a tatona. – Din fr. sonder.

DOOM

sondá (a ~) vb., ind. prez. 3 sondeáză

sondaseră
SONDÁ, sondez, vb. I. Tranz. 1. A cerceta, a supune unui sondaj stratele unui teren, adâncimea sau fundul unei ape etc.; a explora. ♦ A cerceta sau a evacua o cavitate a organismului cu ajutorul unei sonde. 2. Fig. A încerca să afli gândurile, sentimentele, intențiile cuiva; a iscodi, a ispiti; a tatona. – Din fr. sonder.

DOOM

sondá (a ~) vb., ind. prez. 3 sondeáză

sondaserăm
SONDÁ, sondez, vb. I. Tranz. 1. A cerceta, a supune unui sondaj stratele unui teren, adâncimea sau fundul unei ape etc.; a explora. ♦ A cerceta sau a evacua o cavitate a organismului cu ajutorul unei sonde. 2. Fig. A încerca să afli gândurile, sentimentele, intențiile cuiva; a iscodi, a ispiti; a tatona. – Din fr. sonder.

DOOM

sondá (a ~) vb., ind. prez. 3 sondeáză

sondaserăți
SONDÁ, sondez, vb. I. Tranz. 1. A cerceta, a supune unui sondaj stratele unui teren, adâncimea sau fundul unei ape etc.; a explora. ♦ A cerceta sau a evacua o cavitate a organismului cu ajutorul unei sonde. 2. Fig. A încerca să afli gândurile, sentimentele, intențiile cuiva; a iscodi, a ispiti; a tatona. – Din fr. sonder.

DOOM

sondá (a ~) vb., ind. prez. 3 sondeáză

sondaseși
SONDÁ, sondez, vb. I. Tranz. 1. A cerceta, a supune unui sondaj stratele unui teren, adâncimea sau fundul unei ape etc.; a explora. ♦ A cerceta sau a evacua o cavitate a organismului cu ajutorul unei sonde. 2. Fig. A încerca să afli gândurile, sentimentele, intențiile cuiva; a iscodi, a ispiti; a tatona. – Din fr. sonder.

DOOM

sondá (a ~) vb., ind. prez. 3 sondeáză

sondaseți
SONDÁ, sondez, vb. I. Tranz. 1. A cerceta, a supune unui sondaj stratele unui teren, adâncimea sau fundul unei ape etc.; a explora. ♦ A cerceta sau a evacua o cavitate a organismului cu ajutorul unei sonde. 2. Fig. A încerca să afli gândurile, sentimentele, intențiile cuiva; a iscodi, a ispiti; a tatona. – Din fr. sonder.

DOOM

sondá (a ~) vb., ind. prez. 3 sondeáză

sondat
SONDÁ, sondez, vb. I. Tranz. 1. A cerceta, a supune unui sondaj stratele unui teren, adâncimea sau fundul unei ape etc.; a explora. ♦ A cerceta sau a evacua o cavitate a organismului cu ajutorul unei sonde. 2. Fig. A încerca să afli gândurile, sentimentele, intențiile cuiva; a iscodi, a ispiti; a tatona. – Din fr. sonder.

DOOM

sondá (a ~) vb., ind. prez. 3 sondeáză

sondat
SONDÁ, sondez, vb. I. Tranz. 1. A cerceta, a supune unui sondaj straturile unui teren, adâncimea sau fundul unei ape etc.; a explora. ♦ A cerceta sau a evacua o cavitate a organismului cu ajutorul unei sonde. 2. Fig. A încerca să afli gândurile, sentimentele, intențiile cuiva; a iscodi, a ispiti; a tatona. – Din fr. sonder.

sondau
SONDÁ, sondez, vb. I. Tranz. 1. A cerceta, a supune unui sondaj stratele unui teren, adâncimea sau fundul unei ape etc.; a explora. ♦ A cerceta sau a evacua o cavitate a organismului cu ajutorul unei sonde. 2. Fig. A încerca să afli gândurile, sentimentele, intențiile cuiva; a iscodi, a ispiti; a tatona. – Din fr. sonder.

DOOM

sondá (a ~) vb., ind. prez. 3 sondeáză

sondași
SONDÁ, sondez, vb. I. Tranz. 1. A cerceta, a supune unui sondaj stratele unui teren, adâncimea sau fundul unei ape etc.; a explora. ♦ A cerceta sau a evacua o cavitate a organismului cu ajutorul unei sonde. 2. Fig. A încerca să afli gândurile, sentimentele, intențiile cuiva; a iscodi, a ispiti; a tatona. – Din fr. sonder.

DOOM

sondá (a ~) vb., ind. prez. 3 sondeáză

sondați
SONDÁ, sondez, vb. I. Tranz. 1. A cerceta, a supune unui sondaj stratele unui teren, adâncimea sau fundul unei ape etc.; a explora. ♦ A cerceta sau a evacua o cavitate a organismului cu ajutorul unei sonde. 2. Fig. A încerca să afli gândurile, sentimentele, intențiile cuiva; a iscodi, a ispiti; a tatona. – Din fr. sonder.

DOOM

sondá (a ~) vb., ind. prez. 3 sondeáză

sonde
SÓNDĂ, sonde, s. f. 1. Gaură cilindrică forată în interiorul scoarței Pământului în vederea exploatării unui zăcământ de hidrocarburi fluide, a explorării unor strate etc. ♦ Instalație situată deasupra unei sonde (1). 2. Dispozitiv care servește la extragerea unei mici cantități dintr-un material compact sau granular (pământ, ciment, nisip etc.). ♦ Burghiu mare, acționat mecanic, cu care se fac foraje în sol (în scopul de a-l explora și a recunoaște natura stratelor). 3. Instrument chirurgical în formă de tub cilindric de metal, de cauciuc etc. care servește la explorarea sau la evacuarea unor canale sau cavități din organism ori la drenarea plăgilor. 4. Instrument cu ajutorul căruia se efectuează diferite observații hidrometrice ca măsurarea adâncimii unei ape, recoltarea de probe de pe fundul apelor etc. 5. Dispozitiv sensibil, asociat unui aparat de măsură, care poate fi plasat în diferite puncte din spațiu pentru explorarea unui câmp fizic. 6. (În sintagmele) Balon-sondă = balon prevăzut cu aparate de observație, care se lansează în atmosferă pentru diferite cercetări științifice. Sondă spațială = satelit artificial sau vehicul spațial fără oameni, lansat în spațiul cosmic pentru cercetarea lui directă. 7. Pahar de bere, lunguieț și subțire, mai îngust în partea de jos. – Din fr. sonde.

DOOM

balón-sóndă s. n., pl. baloáne-sóndă

sondează
SONDÁ, sondez, vb. I. Tranz. 1. A cerceta, a supune unui sondaj stratele unui teren, adâncimea sau fundul unei ape etc.; a explora. ♦ A cerceta sau a evacua o cavitate a organismului cu ajutorul unei sonde. 2. Fig. A încerca să afli gândurile, sentimentele, intențiile cuiva; a iscodi, a ispiti; a tatona. – Din fr. sonder.

DOOM

sondá (a ~) vb., ind. prez. 3 sondeáză

sondei
SÓNDĂ, sonde, s. f. 1. Gaură cilindrică forată în interiorul scoarței Pământului în vederea exploatării unui zăcământ de hidrocarburi fluide, a explorării unor strate etc. ♦ Instalație situată deasupra unei sonde (1). 2. Dispozitiv care servește la extragerea unei mici cantități dintr-un material compact sau granular (pământ, ciment, nisip etc.). ♦ Burghiu mare, acționat mecanic, cu care se fac foraje în sol (în scopul de a-l explora și a recunoaște natura stratelor). 3. Instrument chirurgical în formă de tub cilindric de metal, de cauciuc etc. care servește la explorarea sau la evacuarea unor canale sau cavități din organism ori la drenarea plăgilor. 4. Instrument cu ajutorul căruia se efectuează diferite observații hidrometrice ca măsurarea adâncimii unei ape, recoltarea de probe de pe fundul apelor etc. 5. Dispozitiv sensibil, asociat unui aparat de măsură, care poate fi plasat în diferite puncte din spațiu pentru explorarea unui câmp fizic. 6. (În sintagmele) Balon-sondă = balon prevăzut cu aparate de observație, care se lansează în atmosferă pentru diferite cercetări științifice. Sondă spațială = satelit artificial sau vehicul spațial fără oameni, lansat în spațiul cosmic pentru cercetarea lui directă. 7. Pahar de bere, lunguieț și subțire, mai îngust în partea de jos. – Din fr. sonde.

DOOM

balón-sóndă s. n., pl. baloáne-sóndă

sondele
SÓNDĂ, sonde, s. f. 1. Gaură cilindrică forată în interiorul scoarței Pământului în vederea exploatării unui zăcământ de hidrocarburi fluide, a explorării unor strate etc. ♦ Instalație situată deasupra unei sonde (1). 2. Dispozitiv care servește la extragerea unei mici cantități dintr-un material compact sau granular (pământ, ciment, nisip etc.). ♦ Burghiu mare, acționat mecanic, cu care se fac foraje în sol (în scopul de a-l explora și a recunoaște natura stratelor). 3. Instrument chirurgical în formă de tub cilindric de metal, de cauciuc etc. care servește la explorarea sau la evacuarea unor canale sau cavități din organism ori la drenarea plăgilor. 4. Instrument cu ajutorul căruia se efectuează diferite observații hidrometrice ca măsurarea adâncimii unei ape, recoltarea de probe de pe fundul apelor etc. 5. Dispozitiv sensibil, asociat unui aparat de măsură, care poate fi plasat în diferite puncte din spațiu pentru explorarea unui câmp fizic. 6. (În sintagmele) Balon-sondă = balon prevăzut cu aparate de observație, care se lansează în atmosferă pentru diferite cercetări științifice. Sondă spațială = satelit artificial sau vehicul spațial fără oameni, lansat în spațiul cosmic pentru cercetarea lui directă. 7. Pahar de bere, lunguieț și subțire, mai îngust în partea de jos. – Din fr. sonde.

DOOM

balón-sóndă s. n., pl. baloáne-sóndă

sondelor
SÓNDĂ, sonde, s. f. 1. Gaură cilindrică forată în interiorul scoarței Pământului în vederea exploatării unui zăcământ de hidrocarburi fluide, a explorării unor strate etc. ♦ Instalație situată deasupra unei sonde (1). 2. Dispozitiv care servește la extragerea unei mici cantități dintr-un material compact sau granular (pământ, ciment, nisip etc.). ♦ Burghiu mare, acționat mecanic, cu care se fac foraje în sol (în scopul de a-l explora și a recunoaște natura stratelor). 3. Instrument chirurgical în formă de tub cilindric de metal, de cauciuc etc. care servește la explorarea sau la evacuarea unor canale sau cavități din organism ori la drenarea plăgilor. 4. Instrument cu ajutorul căruia se efectuează diferite observații hidrometrice ca măsurarea adâncimii unei ape, recoltarea de probe de pe fundul apelor etc. 5. Dispozitiv sensibil, asociat unui aparat de măsură, care poate fi plasat în diferite puncte din spațiu pentru explorarea unui câmp fizic. 6. (În sintagmele) Balon-sondă = balon prevăzut cu aparate de observație, care se lansează în atmosferă pentru diferite cercetări științifice. Sondă spațială = satelit artificial sau vehicul spațial fără oameni, lansat în spațiul cosmic pentru cercetarea lui directă. 7. Pahar de bere, lunguieț și subțire, mai îngust în partea de jos. – Din fr. sonde.

DOOM

balón-sóndă s. n., pl. baloáne-sóndă

sondez
SONDÁ, sondez, vb. I. Tranz. 1. A cerceta, a supune unui sondaj stratele unui teren, adâncimea sau fundul unei ape etc.; a explora. ♦ A cerceta sau a evacua o cavitate a organismului cu ajutorul unei sonde. 2. Fig. A încerca să afli gândurile, sentimentele, intențiile cuiva; a iscodi, a ispiti; a tatona. – Din fr. sonder.

DOOM

sondá (a ~) vb., ind. prez. 3 sondeáză

sondeza
SONDÉZĂ, sondeze, s. f. Instalație de foraj de mică adâncime. – Din fr. sondeuse.

DOOM

sondéză s. f., g.-d. art. sondézei; pl. sondéze

sondeze
SONDÁ, sondez, vb. I. Tranz. 1. A cerceta, a supune unui sondaj stratele unui teren, adâncimea sau fundul unei ape etc.; a explora. ♦ A cerceta sau a evacua o cavitate a organismului cu ajutorul unei sonde. 2. Fig. A încerca să afli gândurile, sentimentele, intențiile cuiva; a iscodi, a ispiti; a tatona. – Din fr. sonder.

DOOM

sondá (a ~) vb., ind. prez. 3 sondeáză

sondeze
SONDÉZĂ, sondeze, s. f. Instalație de foraj de mică adâncime. – Din fr. sondeuse.

DOOM

sondéză s. f., g.-d. art. sondézei; pl. sondéze

sondezei
SONDÉZĂ, sondeze, s. f. Instalație de foraj de mică adâncime. – Din fr. sondeuse.

DOOM

sondéză s. f., g.-d. art. sondézei; pl. sondéze

sondezele
SONDÉZĂ, sondeze, s. f. Instalație de foraj de mică adâncime. – Din fr. sondeuse.

DOOM

sondéză s. f., g.-d. art. sondézei; pl. sondéze

sondezelor
SONDÉZĂ, sondeze, s. f. Instalație de foraj de mică adâncime. – Din fr. sondeuse.

DOOM

sondéză s. f., g.-d. art. sondézei; pl. sondéze

sondezi
SONDÁ, sondez, vb. I. Tranz. 1. A cerceta, a supune unui sondaj stratele unui teren, adâncimea sau fundul unei ape etc.; a explora. ♦ A cerceta sau a evacua o cavitate a organismului cu ajutorul unei sonde. 2. Fig. A încerca să afli gândurile, sentimentele, intențiile cuiva; a iscodi, a ispiti; a tatona. – Din fr. sonder.

DOOM

sondá (a ~) vb., ind. prez. 3 sondeáză

sondor
SONDÓR, sondori, s. m. Muncitor la o sondă (1). – Din fr. sondeur.

DOOM

sondór s. m., pl. sondóri

sondori
SONDÓR, sondori, s. m. Muncitor la o sondă (1). – Din fr. sondeur.

DOOM

sondór s. m., pl. sondóri

sondorii
SONDÓR, sondori, s. m. Muncitor la o sondă (1). – Din fr. sondeur.

DOOM

sondór s. m., pl. sondóri

sondorilor
SONDÓR, sondori, s. m. Muncitor la o sondă (1). – Din fr. sondeur.

DOOM

sondór s. m., pl. sondóri

sondorul
SONDÓR, sondori, s. m. Muncitor la o sondă (1). – Din fr. sondeur.

DOOM

sondór s. m., pl. sondóri

sondorului
SONDÓR, sondori, s. m. Muncitor la o sondă (1). – Din fr. sondeur.

DOOM

sondór s. m., pl. sondóri

sondând
SONDÁ, sondez, vb. I. Tranz. 1. A cerceta, a supune unui sondaj stratele unui teren, adâncimea sau fundul unei ape etc.; a explora. ♦ A cerceta sau a evacua o cavitate a organismului cu ajutorul unei sonde. 2. Fig. A încerca să afli gândurile, sentimentele, intențiile cuiva; a iscodi, a ispiti; a tatona. – Din fr. sonder.

DOOM

sondá (a ~) vb., ind. prez. 3 sondeáză

sondînd
SONDÁ, sondez, vb. I. Tranz. 1. A cerceta, a supune unui sondaj stratele unui teren, adâncimea sau fundul unei ape etc.; a explora. ♦ A cerceta sau a evacua o cavitate a organismului cu ajutorul unei sonde. 2. Fig. A încerca să afli gândurile, sentimentele, intențiile cuiva; a iscodi, a ispiti; a tatona. – Din fr. sonder.

DOOM

sondá (a ~) vb., ind. prez. 3 sondeáză

sondări
SONDÁRE, sondări, s. f. Acțiunea de a sonda și rezultatul ei; sondaj, investigație, studiu, cercetare. – V. sonda.

DOOM

sondáre s. f., g.-d. art. sondắrii; pl. sondắri

sondării
SONDÁRE, sondări, s. f. Acțiunea de a sonda și rezultatul ei; sondaj, investigație, studiu, cercetare. – V. sonda.

DOOM

sondáre s. f., g.-d. art. sondắrii; pl. sondắri

sondările
SONDÁRE, sondări, s. f. Acțiunea de a sonda și rezultatul ei; sondaj, investigație, studiu, cercetare. – V. sonda.

DOOM

sondáre s. f., g.-d. art. sondắrii; pl. sondắri

sondărilor
SONDÁRE, sondări, s. f. Acțiunea de a sonda și rezultatul ei; sondaj, investigație, studiu, cercetare. – V. sonda.

DOOM

sondáre s. f., g.-d. art. sondắrii; pl. sondắri

sonează
SONÁ, sonez, vb. I. Refl. (Fam.; despre oameni) A-și pierde judecata, a se țicni. – După fr. sonné.

soneria
SONERÍE, sonerii, s. f. 1. Dispozitiv de semnalizare sonoră care emite sunete (intermitente) cu ajutorul unui mic clopot atins de un ciocănel special; p. ext. sunet produs de acest dispozitiv. ◊ Sonerie electrică = sonerie în care ciocănelul este acționat de un electromagnet. 2. Buton care, prin apăsare, declanșează funcționarea unei sonerii (1). – Din fr. sonnerie, it. soneria.

DOOM

soneríe s. f., art. sonería, g.-d. art. soneríei; pl. soneríi, art. soneríile

sonerie
SONERÍE, sonerii, s. f. 1. Dispozitiv de semnalizare sonoră care emite sunete (intermitente) cu ajutorul unui mic clopot atins de un ciocănel special; p. ext. sunet produs de acest dispozitiv. ◊ Sonerie electrică = sonerie în care ciocănelul este acționat de un electromagnet. 2. Buton care, prin apăsare, declanșează funcționarea unei sonerii (1). – Din fr. sonnerie, it. soneria.

DOOM

soneríe s. f., art. sonería, g.-d. art. soneríei; pl. soneríi, art. soneríile

soneriei
SONERÍE, sonerii, s. f. 1. Dispozitiv de semnalizare sonoră care emite sunete (intermitente) cu ajutorul unui mic clopot atins de un ciocănel special; p. ext. sunet produs de acest dispozitiv. ◊ Sonerie electrică = sonerie în care ciocănelul este acționat de un electromagnet. 2. Buton care, prin apăsare, declanșează funcționarea unei sonerii (1). – Din fr. sonnerie, it. soneria.

DOOM

soneríe s. f., art. sonería, g.-d. art. soneríei; pl. soneríi, art. soneríile

sonerii
SONERÍE, sonerii, s. f. 1. Dispozitiv de semnalizare sonoră care emite sunete (intermitente) cu ajutorul unui mic clopot atins de un ciocănel special; p. ext. sunet produs de acest dispozitiv. ◊ Sonerie electrică = sonerie în care ciocănelul este acționat de un electromagnet. 2. Buton care, prin apăsare, declanșează funcționarea unei sonerii (1). – Din fr. sonnerie, it. soneria.

DOOM

soneríe s. f., art. sonería, g.-d. art. soneríei; pl. soneríi, art. soneríile

soneriile
SONERÍE, sonerii, s. f. 1. Dispozitiv de semnalizare sonoră care emite sunete (intermitente) cu ajutorul unui mic clopot atins de un ciocănel special; p. ext. sunet produs de acest dispozitiv. ◊ Sonerie electrică = sonerie în care ciocănelul este acționat de un electromagnet. 2. Buton care, prin apăsare, declanșează funcționarea unei sonerii (1). – Din fr. sonnerie, it. soneria.

DOOM

soneríe s. f., art. sonería, g.-d. art. soneríei; pl. soneríi, art. soneríile

soneriilor
SONERÍE, sonerii, s. f. 1. Dispozitiv de semnalizare sonoră care emite sunete (intermitente) cu ajutorul unui mic clopot atins de un ciocănel special; p. ext. sunet produs de acest dispozitiv. ◊ Sonerie electrică = sonerie în care ciocănelul este acționat de un electromagnet. 2. Buton care, prin apăsare, declanșează funcționarea unei sonerii (1). – Din fr. sonnerie, it. soneria.

DOOM

soneríe s. f., art. sonería, g.-d. art. soneríei; pl. soneríi, art. soneríile

sonet
SONÉT, sonete, s. n. Poezie cu formă prozodică fixă, alcătuită din 14 versuri repartizate în două catrene cu rimă îmbrățișată și două terține cu rimă liberă. – Din fr. sonnet, it. sonetto.

DOOM

sonét (poezie) s. n., pl. sonéte

soneta
SONÉTĂ, sonete, s. f. Dispozitiv alcătuit dintr-un berbec (II 2) care alunecă pe un stâlp vertical, cu care se bat (manual sau mecanic) piloții în sol (de obicei pe fundul unei ape), menținându-i totodată în poziția prescrisă. – Din fr. sonnette.

DOOM

sonétă (utilaj) s. f., g.-d. art. sonétei; pl. sonéte

sonete
SONÉT, sonete, s. n. Poezie cu formă prozodică fixă, alcătuită din 14 versuri repartizate în două catrene cu rimă îmbrățișată și două terține cu rimă liberă. – Din fr. sonnet, it. sonetto.

DOOM

sonét (poezie) s. n., pl. sonéte

sonete
SONÉTĂ, sonete, s. f. Dispozitiv alcătuit dintr-un berbec (II 2) care alunecă pe un stâlp vertical, cu care se bat (manual sau mecanic) piloții în sol (de obicei pe fundul unei ape), menținându-i totodată în poziția prescrisă. – Din fr. sonnette.

DOOM

sonétă (utilaj) s. f., g.-d. art. sonétei; pl. sonéte

sonetei
SONÉTĂ, sonete, s. f. Dispozitiv alcătuit dintr-un berbec (II 2) care alunecă pe un stâlp vertical, cu care se bat (manual sau mecanic) piloții în sol (de obicei pe fundul unei ape), menținându-i totodată în poziția prescrisă. – Din fr. sonnette.

DOOM

sonétă (utilaj) s. f., g.-d. art. sonétei; pl. sonéte

sonetele
SONÉT, sonete, s. n. Poezie cu formă prozodică fixă, alcătuită din 14 versuri repartizate în două catrene cu rimă îmbrățișată și două terține cu rimă liberă. – Din fr. sonnet, it. sonetto.

DOOM

sonét (poezie) s. n., pl. sonéte

sonetele
SONÉTĂ, sonete, s. f. Dispozitiv alcătuit dintr-un berbec (II 2) care alunecă pe un stâlp vertical, cu care se bat (manual sau mecanic) piloții în sol (de obicei pe fundul unei ape), menținându-i totodată în poziția prescrisă. – Din fr. sonnette.

DOOM

sonétă (utilaj) s. f., g.-d. art. sonétei; pl. sonéte

sonetelor
SONÉT, sonete, s. n. Poezie cu formă prozodică fixă, alcătuită din 14 versuri repartizate în două catrene cu rimă îmbrățișată și două terține cu rimă liberă. – Din fr. sonnet, it. sonetto.

DOOM

sonét (poezie) s. n., pl. sonéte

sonetelor
SONÉTĂ, sonete, s. f. Dispozitiv alcătuit dintr-un berbec (II 2) care alunecă pe un stâlp vertical, cu care se bat (manual sau mecanic) piloții în sol (de obicei pe fundul unei ape), menținându-i totodată în poziția prescrisă. – Din fr. sonnette.

DOOM

sonétă (utilaj) s. f., g.-d. art. sonétei; pl. sonéte

sonetist
SONETÍST, -Ă, sonetiști, -ste, s. m. și f. Persoană care scrie sonete. – Din fr. sonnettiste, it. sonettista.

DOOM

sonetístă s. f., g.-d. art. sonetístei; pl. sonetíste

sonetista
SONETÍST, -Ă, sonetiști, -ste, s. m. și f. Persoană care scrie sonete. – Din fr. sonnettiste, it. sonettista.

DOOM

sonetístă s. f., g.-d. art. sonetístei; pl. sonetíste

sonetiste
SONETÍST, -Ă, sonetiști, -ste, s. m. și f. Persoană care scrie sonete. – Din fr. sonnettiste, it. sonettista.

DOOM

sonetístă s. f., g.-d. art. sonetístei; pl. sonetíste

sonetistei
SONETÍST, -Ă, sonetiști, -ste, s. m. și f. Persoană care scrie sonete. – Din fr. sonnettiste, it. sonettista.

DOOM

sonetístă s. f., g.-d. art. sonetístei; pl. sonetíste

sonetistele
SONETÍST, -Ă, sonetiști, -ste, s. m. și f. Persoană care scrie sonete. – Din fr. sonnettiste, it. sonettista.

DOOM

sonetístă s. f., g.-d. art. sonetístei; pl. sonetíste

sonetistelor
SONETÍST, -Ă, sonetiști, -ste, s. m. și f. Persoană care scrie sonete. – Din fr. sonnettiste, it. sonettista.

DOOM

sonetístă s. f., g.-d. art. sonetístei; pl. sonetíste

sonetistul
SONETÍST, -Ă, sonetiști, -ste, s. m. și f. Persoană care scrie sonete. – Din fr. sonnettiste, it. sonettista.

DOOM

sonetístă s. f., g.-d. art. sonetístei; pl. sonetíste

sonetistului
SONETÍST, -Ă, sonetiști, -ste, s. m. și f. Persoană care scrie sonete. – Din fr. sonnettiste, it. sonettista.

DOOM

sonetístă s. f., g.-d. art. sonetístei; pl. sonetíste

sonetiști
SONETÍST, -Ă, sonetiști, -ste, s. m. și f. Persoană care scrie sonete. – Din fr. sonnettiste, it. sonettista.

DOOM

sonetístă s. f., g.-d. art. sonetístei; pl. sonetíste

sonetiștii
SONETÍST, -Ă, sonetiști, -ste, s. m. și f. Persoană care scrie sonete. – Din fr. sonnettiste, it. sonettista.

DOOM

sonetístă s. f., g.-d. art. sonetístei; pl. sonetíste

sonetiștilor
SONETÍST, -Ă, sonetiști, -ste, s. m. și f. Persoană care scrie sonete. – Din fr. sonnettiste, it. sonettista.

DOOM

sonetístă s. f., g.-d. art. sonetístei; pl. sonetíste

sonetul
SONÉT, sonete, s. n. Poezie cu formă prozodică fixă, alcătuită din 14 versuri repartizate în două catrene cu rimă îmbrățișată și două terține cu rimă liberă. – Din fr. sonnet, it. sonetto.

DOOM

sonét (poezie) s. n., pl. sonéte

sonetului
SONÉT, sonete, s. n. Poezie cu formă prozodică fixă, alcătuită din 14 versuri repartizate în două catrene cu rimă îmbrățișată și două terține cu rimă liberă. – Din fr. sonnet, it. sonetto.

DOOM

sonét (poezie) s. n., pl. sonéte

sonez
SONÁ, sonez, vb. I. Refl. (Fam.; despre oameni) A-și pierde judecata, a se țicni. – După fr. sonné.

soneze
SONÁ, sonez, vb. I. Refl. (Fam.; despre oameni) A-și pierde judecata, a se țicni. – După fr. sonné.

sonezi
SONÁ, sonez, vb. I. Refl. (Fam.; despre oameni) A-și pierde judecata, a se țicni. – După fr. sonné.

song
SONG, songuri, s. n. Cântec, melodie. – Din engl. song.

DOOM

*song (angl.) s. n., pl. sónguri

songul
SONG, songuri, s. n. Cântec, melodie. – Din engl. song.

DOOM

*song (angl.) s. n., pl. sónguri

songului
SONG, songuri, s. n. Cântec, melodie. – Din engl. song.

DOOM

*song (angl.) s. n., pl. sónguri

songuri
SONG, songuri, s. n. Cântec, melodie. – Din engl. song.

DOOM

*song (angl.) s. n., pl. sónguri

songurile
SONG, songuri, s. n. Cântec, melodie. – Din engl. song.

DOOM

*song (angl.) s. n., pl. sónguri

songurilor
SONG, songuri, s. n. Cântec, melodie. – Din engl. song.

DOOM

*song (angl.) s. n., pl. sónguri

soni
SON, (1) soni, s. m., (2) sonuri, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a tăriei sunetelor. 2. S. n. (Livr., înv.) Sunet; ton. – Din fr. son, lat. sonus.

DOOM

son² (sunet, ton) (livr., înv.) s. n., pl. sónuri

soni
soni (sony) adj. v. sonat.

sonic
SÓNIC, -Ă, sonici, -ce, adj. Care ține de sunete, privitor la sunete. ♦ (Despre anumite fenomene) Care se manifestă cu o viteză apropiată de cea a sunetului. – Din fr. sonique.

DOOM

sónic adj. m., pl. sónici; f. sónică, pl. sónice

sonica
SÓNIC, -Ă, sonici, -ce, adj. Care ține de sunete, privitor la sunete. ♦ (Despre anumite fenomene) Care se manifestă cu o viteză apropiată de cea a sunetului. – Din fr. sonique.

DOOM

sónic adj. m., pl. sónici; f. sónică, pl. sónice

sonice
SÓNIC, -Ă, sonici, -ce, adj. Care ține de sunete, privitor la sunete. ♦ (Despre anumite fenomene) Care se manifestă cu o viteză apropiată de cea a sunetului. – Din fr. sonique.

DOOM

sónic adj. m., pl. sónici; f. sónică, pl. sónice

sonicei
SÓNIC, -Ă, sonici, -ce, adj. Care ține de sunete, privitor la sunete. ♦ (Despre anumite fenomene) Care se manifestă cu o viteză apropiată de cea a sunetului. – Din fr. sonique.

DOOM

sónic adj. m., pl. sónici; f. sónică, pl. sónice

sonicele
SÓNIC, -Ă, sonici, -ce, adj. Care ține de sunete, privitor la sunete. ♦ (Despre anumite fenomene) Care se manifestă cu o viteză apropiată de cea a sunetului. – Din fr. sonique.

DOOM

sónic adj. m., pl. sónici; f. sónică, pl. sónice

sonicelor
SÓNIC, -Ă, sonici, -ce, adj. Care ține de sunete, privitor la sunete. ♦ (Despre anumite fenomene) Care se manifestă cu o viteză apropiată de cea a sunetului. – Din fr. sonique.

DOOM

sónic adj. m., pl. sónici; f. sónică, pl. sónice

sonici
SÓNIC, -Ă, sonici, -ce, adj. Care ține de sunete, privitor la sunete. ♦ (Despre anumite fenomene) Care se manifestă cu o viteză apropiată de cea a sunetului. – Din fr. sonique.

DOOM

sónic adj. m., pl. sónici; f. sónică, pl. sónice

sonicii
SÓNIC, -Ă, sonici, -ce, adj. Care ține de sunete, privitor la sunete. ♦ (Despre anumite fenomene) Care se manifestă cu o viteză apropiată de cea a sunetului. – Din fr. sonique.

DOOM

sónic adj. m., pl. sónici; f. sónică, pl. sónice

sonicilor
SÓNIC, -Ă, sonici, -ce, adj. Care ține de sunete, privitor la sunete. ♦ (Despre anumite fenomene) Care se manifestă cu o viteză apropiată de cea a sunetului. – Din fr. sonique.

DOOM

sónic adj. m., pl. sónici; f. sónică, pl. sónice

sonicitate
SONICITÁTE s. f. Disciplină tehnică care se ocupă cu transmiterea prin vibrații și prin unde elastice longitudinale a energiei sau a puterii mecanice în masa corpurilor lichide și a corpurilor solide. – Sonic + suf. -itate.

DOOM

sonicitáte s. f., g.-d. art. sonicitắții

sonicitatea
SONICITÁTE s. f. Disciplină tehnică care se ocupă cu transmiterea prin vibrații și prin unde elastice longitudinale a energiei sau a puterii mecanice în masa corpurilor lichide și a corpurilor solide. – Sonic + suf. -itate.

DOOM

sonicitáte s. f., g.-d. art. sonicitắții

sonicități
SONICITÁTE s. f. Disciplină tehnică care se ocupă cu transmiterea prin vibrații și prin unde elastice longitudinale a energiei sau a puterii mecanice în masa corpurilor lichide și a corpurilor solide. – Sonic + suf. -itate.

DOOM

sonicitáte s. f., g.-d. art. sonicitắții

sonicității
SONICITÁTE s. f. Disciplină tehnică care se ocupă cu transmiterea prin vibrații și prin unde elastice longitudinale a energiei sau a puterii mecanice în masa corpurilor lichide și a corpurilor solide. – Sonic + suf. -itate.

DOOM

sonicitáte s. f., g.-d. art. sonicitắții

sonicul
SÓNIC, -Ă, sonici, -ce, adj. Care ține de sunete, privitor la sunete. ♦ (Despre anumite fenomene) Care se manifestă cu o viteză apropiată de cea a sunetului. – Din fr. sonique.

DOOM

sónic adj. m., pl. sónici; f. sónică, pl. sónice

sonicului
SÓNIC, -Ă, sonici, -ce, adj. Care ține de sunete, privitor la sunete. ♦ (Despre anumite fenomene) Care se manifestă cu o viteză apropiată de cea a sunetului. – Din fr. sonique.

DOOM

sónic adj. m., pl. sónici; f. sónică, pl. sónice

sonii
SON, (1) soni, s. m., (2) sonuri, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a tăriei sunetelor. 2. S. n. (Livr., înv.) Sunet; ton. – Din fr. son, lat. sonus.

DOOM

son² (sunet, ton) (livr., înv.) s. n., pl. sónuri

sonilor
SON, (1) soni, s. m., (2) sonuri, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a tăriei sunetelor. 2. S. n. (Livr., înv.) Sunet; ton. – Din fr. son, lat. sonus.

DOOM

son² (sunet, ton) (livr., înv.) s. n., pl. sónuri

sono
SONO- v. son-.

sonolocația
SONOLOCÁȚIE s. f. Determinare a poziției unui obiect față de un anumit reper cu ajutorul undelor sonore. – Din fr. sonolocation.

DOOM

sonolocáție (-ți-e) s. f., art. sonolocáția (-ți-a), g.-d. sonolocáții, art. sonolocáției

sonolocație
SONOLOCÁȚIE s. f. Determinare a poziției unui obiect față de un anumit reper cu ajutorul undelor sonore. – Din fr. sonolocation.

DOOM

sonolocáție (-ți-e) s. f., art. sonolocáția (-ți-a), g.-d. sonolocáții, art. sonolocáției

sonolocației
SONOLOCÁȚIE s. f. Determinare a poziției unui obiect față de un anumit reper cu ajutorul undelor sonore. – Din fr. sonolocation.

DOOM

sonolocáție (-ți-e) s. f., art. sonolocáția (-ți-a), g.-d. sonolocáții, art. sonolocáției

sonolocații
SONOLOCÁȚIE s. f. Determinare a poziției unui obiect față de un anumit reper cu ajutorul undelor sonore. – Din fr. sonolocation.

DOOM

sonolocáție (-ți-e) s. f., art. sonolocáția (-ți-a), g.-d. sonolocáții, art. sonolocáției

sonoluminescență
SONOLUMINISCÉNȚĂ s. f. v. sonoluminescență.

DOOM

!sonoluminescénță/sonoluminiscénță s. f., g.-d. art. sonoluminescénței/sonoluminiscénței

sonoluminiscență
SONOLUMINISCÉNȚĂ s. f. v. sonoluminescență.

DOOM

!sonoluminescénță/sonoluminiscénță s. f., g.-d. art. sonoluminescénței/sonoluminiscénței

sonometre
SONOMÉTRU, sonometre, s. n. Instrument pentru verificarea legilor de vibrație a coardelor, pentru a compara înălțimea a două sunete sau pentru a măsura un interval. ♦ Aparat electronic pentru măsurarea intensității undelor sonore, de obicei a zgomotelor. – Din fr. sonomètre.

DOOM

sonométru (-me-tru) s. n., art. sonométrul; pl. sonométre

sonometrele
SONOMÉTRU, sonometre, s. n. Instrument pentru verificarea legilor de vibrație a coardelor, pentru a compara înălțimea a două sunete sau pentru a măsura un interval. ♦ Aparat electronic pentru măsurarea intensității undelor sonore, de obicei a zgomotelor. – Din fr. sonomètre.

DOOM

sonométru (-me-tru) s. n., art. sonométrul; pl. sonométre

sonometrelor
SONOMÉTRU, sonometre, s. n. Instrument pentru verificarea legilor de vibrație a coardelor, pentru a compara înălțimea a două sunete sau pentru a măsura un interval. ♦ Aparat electronic pentru măsurarea intensității undelor sonore, de obicei a zgomotelor. – Din fr. sonomètre.

DOOM

sonométru (-me-tru) s. n., art. sonométrul; pl. sonométre

sonometria
SONOMETRÍE s. f. (Fon.) Tehnică de măsurare a sunetelor cu ajutorul sonometrului. – Din fr. sonométrie.

sonometric
SONOMÉTRIC, -Ă, sonometrici, -ce, adj. (Fon.) Referitor la sonometrie, de sonometrie. – Din fr. sonométrique.

sonometrica
SONOMÉTRIC, -Ă, sonometrici, -ce, adj. (Fon.) Referitor la sonometrie, de sonometrie. – Din fr. sonométrique.

sonometrice
SONOMÉTRIC, -Ă, sonometrici, -ce, adj. (Fon.) Referitor la sonometrie, de sonometrie. – Din fr. sonométrique.

sonometricei
SONOMÉTRIC, -Ă, sonometrici, -ce, adj. (Fon.) Referitor la sonometrie, de sonometrie. – Din fr. sonométrique.

sonometricele
SONOMÉTRIC, -Ă, sonometrici, -ce, adj. (Fon.) Referitor la sonometrie, de sonometrie. – Din fr. sonométrique.

sonometricelor
SONOMÉTRIC, -Ă, sonometrici, -ce, adj. (Fon.) Referitor la sonometrie, de sonometrie. – Din fr. sonométrique.

sonometrici
SONOMÉTRIC, -Ă, sonometrici, -ce, adj. (Fon.) Referitor la sonometrie, de sonometrie. – Din fr. sonométrique.

sonometricii
SONOMÉTRIC, -Ă, sonometrici, -ce, adj. (Fon.) Referitor la sonometrie, de sonometrie. – Din fr. sonométrique.

sonometricilor
SONOMÉTRIC, -Ă, sonometrici, -ce, adj. (Fon.) Referitor la sonometrie, de sonometrie. – Din fr. sonométrique.

sonometricul
SONOMÉTRIC, -Ă, sonometrici, -ce, adj. (Fon.) Referitor la sonometrie, de sonometrie. – Din fr. sonométrique.

sonometricului
SONOMÉTRIC, -Ă, sonometrici, -ce, adj. (Fon.) Referitor la sonometrie, de sonometrie. – Din fr. sonométrique.

sonometrie
SONOMETRÍE s. f. (Fon.) Tehnică de măsurare a sunetelor cu ajutorul sonometrului. – Din fr. sonométrie.

sonometriei
SONOMETRÍE s. f. (Fon.) Tehnică de măsurare a sunetelor cu ajutorul sonometrului. – Din fr. sonométrie.

sonometrii
SONOMETRÍE s. f. (Fon.) Tehnică de măsurare a sunetelor cu ajutorul sonometrului. – Din fr. sonométrie.

sonometriile
SONOMETRÍE s. f. (Fon.) Tehnică de măsurare a sunetelor cu ajutorul sonometrului. – Din fr. sonométrie.

sonometriilor
SONOMETRÍE s. f. (Fon.) Tehnică de măsurare a sunetelor cu ajutorul sonometrului. – Din fr. sonométrie.

sonometru
SONOMÉTRU, sonometre, s. n. Instrument pentru verificarea legilor de vibrație a coardelor, pentru a compara înălțimea a două sunete sau pentru a măsura un interval. ♦ Aparat electronic pentru măsurarea intensității undelor sonore, de obicei a zgomotelor. – Din fr. sonomètre.

DOOM

sonométru (-me-tru) s. n., art. sonométrul; pl. sonométre

sonometrul
SONOMÉTRU, sonometre, s. n. Instrument pentru verificarea legilor de vibrație a coardelor, pentru a compara înălțimea a două sunete sau pentru a măsura un interval. ♦ Aparat electronic pentru măsurarea intensității undelor sonore, de obicei a zgomotelor. – Din fr. sonomètre.

DOOM

sonométru (-me-tru) s. n., art. sonométrul; pl. sonométre

sonometrului
SONOMÉTRU, sonometre, s. n. Instrument pentru verificarea legilor de vibrație a coardelor, pentru a compara înălțimea a două sunete sau pentru a măsura un interval. ♦ Aparat electronic pentru măsurarea intensității undelor sonore, de obicei a zgomotelor. – Din fr. sonomètre.

DOOM

sonométru (-me-tru) s. n., art. sonométrul; pl. sonométre

sonor
SONÓR, -Ă, sonori, -e, adj. 1. Care produce, prin vibrare, sunete (puternice); care răsună sau face să răsune. 2. (Adesea adverbial) Care are un sunet plăcut, armonios (și pătrunzător). 3. Care amplifică sunetele, care are rezonanță. 4. (Despre consoane) Care este rostit prin vibrarea coardelor vocale, glota fiind închisă; fonic. 5. (Despre filme cinematografice) Însoțit de vorbire și de muzică. ♦ (Substantivat, n.) Partea sonoră (5) a unui film cinematografic sau de televiziune. 6. Fig. Important, cu răsunet, renumit; p. ext. pretențios, emfatic. – Din fr. sonore, lat. sonorus.

DOOM

*sonór² s. n.

sonora
SONÓR, -Ă, sonori, -e, adj. 1. Care produce, prin vibrare, sunete (puternice); care răsună sau face să răsune. 2. (Adesea adverbial) Care are un sunet plăcut, armonios (și pătrunzător). 3. Care amplifică sunetele, care are rezonanță. 4. (Despre consoane) Care este rostit prin vibrarea coardelor vocale, glota fiind închisă; fonic. 5. (Despre filme cinematografice) Însoțit de vorbire și de muzică. ♦ (Substantivat, n.) Partea sonoră (5) a unui film cinematografic sau de televiziune. 6. Fig. Important, cu răsunet, renumit; p. ext. pretențios, emfatic. – Din fr. sonore, lat. sonorus.

DOOM

*sonór² s. n.

sonore
SONÓR, -Ă, sonori, -e, adj. 1. Care produce, prin vibrare, sunete (puternice); care răsună sau face să răsune. 2. (Adesea adverbial) Care are un sunet plăcut, armonios (și pătrunzător). 3. Care amplifică sunetele, care are rezonanță. 4. (Despre consoane) Care este rostit prin vibrarea coardelor vocale, glota fiind închisă; fonic. 5. (Despre filme cinematografice) Însoțit de vorbire și de muzică. ♦ (Substantivat, n.) Partea sonoră (5) a unui film cinematografic sau de televiziune. 6. Fig. Important, cu răsunet, renumit; p. ext. pretențios, emfatic. – Din fr. sonore, lat. sonorus.

DOOM

*sonór² s. n.

sonorei
SONÓR, -Ă, sonori, -e, adj. 1. Care produce, prin vibrare, sunete (puternice); care răsună sau face să răsune. 2. (Adesea adverbial) Care are un sunet plăcut, armonios (și pătrunzător). 3. Care amplifică sunetele, care are rezonanță. 4. (Despre consoane) Care este rostit prin vibrarea coardelor vocale, glota fiind închisă; fonic. 5. (Despre filme cinematografice) Însoțit de vorbire și de muzică. ♦ (Substantivat, n.) Partea sonoră (5) a unui film cinematografic sau de televiziune. 6. Fig. Important, cu răsunet, renumit; p. ext. pretențios, emfatic. – Din fr. sonore, lat. sonorus.

DOOM

*sonór² s. n.

sonorele
SONÓR, -Ă, sonori, -e, adj. 1. Care produce, prin vibrare, sunete (puternice); care răsună sau face să răsune. 2. (Adesea adverbial) Care are un sunet plăcut, armonios (și pătrunzător). 3. Care amplifică sunetele, care are rezonanță. 4. (Despre consoane) Care este rostit prin vibrarea coardelor vocale, glota fiind închisă; fonic. 5. (Despre filme cinematografice) Însoțit de vorbire și de muzică. ♦ (Substantivat, n.) Partea sonoră (5) a unui film cinematografic sau de televiziune. 6. Fig. Important, cu răsunet, renumit; p. ext. pretențios, emfatic. – Din fr. sonore, lat. sonorus.

DOOM

*sonór² s. n.

sonorelor
SONÓR, -Ă, sonori, -e, adj. 1. Care produce, prin vibrare, sunete (puternice); care răsună sau face să răsune. 2. (Adesea adverbial) Care are un sunet plăcut, armonios (și pătrunzător). 3. Care amplifică sunetele, care are rezonanță. 4. (Despre consoane) Care este rostit prin vibrarea coardelor vocale, glota fiind închisă; fonic. 5. (Despre filme cinematografice) Însoțit de vorbire și de muzică. ♦ (Substantivat, n.) Partea sonoră (5) a unui film cinematografic sau de televiziune. 6. Fig. Important, cu răsunet, renumit; p. ext. pretențios, emfatic. – Din fr. sonore, lat. sonorus.

DOOM

*sonór² s. n.

sonori
SONÓR, -Ă, sonori, -e, adj. 1. Care produce, prin vibrare, sunete (puternice); care răsună sau face să răsune. 2. (Adesea adverbial) Care are un sunet plăcut, armonios (și pătrunzător). 3. Care amplifică sunetele, care are rezonanță. 4. (Despre consoane) Care este rostit prin vibrarea coardelor vocale, glota fiind închisă; fonic. 5. (Despre filme cinematografice) Însoțit de vorbire și de muzică. ♦ (Substantivat, n.) Partea sonoră (5) a unui film cinematografic sau de televiziune. 6. Fig. Important, cu răsunet, renumit; p. ext. pretențios, emfatic. – Din fr. sonore, lat. sonorus.

DOOM

*sonór² s. n.

sonorii
SONÓR, -Ă, sonori, -e, adj. 1. Care produce, prin vibrare, sunete (puternice); care răsună sau face să răsune. 2. (Adesea adverbial) Care are un sunet plăcut, armonios (și pătrunzător). 3. Care amplifică sunetele, care are rezonanță. 4. (Despre consoane) Care este rostit prin vibrarea coardelor vocale, glota fiind închisă; fonic. 5. (Despre filme cinematografice) Însoțit de vorbire și de muzică. ♦ (Substantivat, n.) Partea sonoră (5) a unui film cinematografic sau de televiziune. 6. Fig. Important, cu răsunet, renumit; p. ext. pretențios, emfatic. – Din fr. sonore, lat. sonorus.

DOOM

*sonór² s. n.

sonorilor
SONÓR, -Ă, sonori, -e, adj. 1. Care produce, prin vibrare, sunete (puternice); care răsună sau face să răsune. 2. (Adesea adverbial) Care are un sunet plăcut, armonios (și pătrunzător). 3. Care amplifică sunetele, care are rezonanță. 4. (Despre consoane) Care este rostit prin vibrarea coardelor vocale, glota fiind închisă; fonic. 5. (Despre filme cinematografice) Însoțit de vorbire și de muzică. ♦ (Substantivat, n.) Partea sonoră (5) a unui film cinematografic sau de televiziune. 6. Fig. Important, cu răsunet, renumit; p. ext. pretențios, emfatic. – Din fr. sonore, lat. sonorus.

DOOM

*sonór² s. n.

sonoritate
SONORITÁTE, sonorități, s. f. 1. Însușirea de a fi sonor. ♦ Muzicalitate. ♦ Sunet sau grup de sunete (caracteristice); nuanță. 2. Proprietate a unor corpuri de a propaga și de a amplifica sunetele; rezonanță. – Din fr. sonorité, lat. sonoritas, -atis.

DOOM

sonoritáte s. f., g.-d. art. sonoritắții; pl. sonoritắți

sonoritatea
SONORITÁTE, sonorități, s. f. 1. Însușirea de a fi sonor. ♦ Muzicalitate. ♦ Sunet sau grup de sunete (caracteristice); nuanță. 2. Proprietate a unor corpuri de a propaga și de a amplifica sunetele; rezonanță. – Din fr. sonorité, lat. sonoritas, -atis.

DOOM

sonoritáte s. f., g.-d. art. sonoritắții; pl. sonoritắți

sonorități
SONORITÁTE, sonorități, s. f. 1. Însușirea de a fi sonor. ♦ Muzicalitate. ♦ Sunet sau grup de sunete (caracteristice); nuanță. 2. Proprietate a unor corpuri de a propaga și de a amplifica sunetele; rezonanță. – Din fr. sonorité, lat. sonoritas, -atis.

DOOM

sonoritáte s. f., g.-d. art. sonoritắții; pl. sonoritắți

sonorității
SONORITÁTE, sonorități, s. f. 1. Însușirea de a fi sonor. ♦ Muzicalitate. ♦ Sunet sau grup de sunete (caracteristice); nuanță. 2. Proprietate a unor corpuri de a propaga și de a amplifica sunetele; rezonanță. – Din fr. sonorité, lat. sonoritas, -atis.

DOOM

sonoritáte s. f., g.-d. art. sonoritắții; pl. sonoritắți

sonoritățile
SONORITÁTE, sonorități, s. f. 1. Însușirea de a fi sonor. ♦ Muzicalitate. ♦ Sunet sau grup de sunete (caracteristice); nuanță. 2. Proprietate a unor corpuri de a propaga și de a amplifica sunetele; rezonanță. – Din fr. sonorité, lat. sonoritas, -atis.

DOOM

sonoritáte s. f., g.-d. art. sonoritắții; pl. sonoritắți

sonorităților
SONORITÁTE, sonorități, s. f. 1. Însușirea de a fi sonor. ♦ Muzicalitate. ♦ Sunet sau grup de sunete (caracteristice); nuanță. 2. Proprietate a unor corpuri de a propaga și de a amplifica sunetele; rezonanță. – Din fr. sonorité, lat. sonoritas, -atis.

DOOM

sonoritáte s. f., g.-d. art. sonoritắții; pl. sonoritắți

sonoriza
SONORIZÁ, sonorizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) sonor. ♦ Tranz. și refl. (Despre consoane surde) A (se) transforma în consoană sonoră. ♦ A adăuga unei producții cinematografice sau de televiziune partea sonoră. – Din fr. sonoriser.

DOOM

sonorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sonorizeáză

sonorizai
SONORIZÁ, sonorizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) sonor. ♦ Tranz. și refl. (Despre consoane surde) A (se) transforma în consoană sonoră. ♦ A adăuga unei producții cinematografice sau de televiziune partea sonoră. – Din fr. sonoriser.

DOOM

sonorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sonorizeáză

sonorizam
SONORIZÁ, sonorizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) sonor. ♦ Tranz. și refl. (Despre consoane surde) A (se) transforma în consoană sonoră. ♦ A adăuga unei producții cinematografice sau de televiziune partea sonoră. – Din fr. sonoriser.

DOOM

sonorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sonorizeáză

sonorizare
SONORIZÁ, sonorizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) sonor. ♦ Tranz. și refl. (Despre consoane surde) A (se) transforma în consoană sonoră. ♦ A adăuga unei producții cinematografice sau de televiziune partea sonoră. – Din fr. sonoriser.

DOOM

sonorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sonorizeáză

sonorizare
SONORIZÁRE, sonorizări, s. f. Acțiunea de a (se) sonoriza și rezultatul ei; spec. partea sonoră a unui film. – V. sonoriza.

DOOM

sonorizáre s. f., g.-d. art. sonorizắrii; pl. sonorizắri

sonorizarea
SONORIZÁRE, sonorizări, s. f. Acțiunea de a (se) sonoriza și rezultatul ei; spec. partea sonoră a unui film. – V. sonoriza.

DOOM

sonorizáre s. f., g.-d. art. sonorizắrii; pl. sonorizắri

sonorizară
SONORIZÁ, sonorizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) sonor. ♦ Tranz. și refl. (Despre consoane surde) A (se) transforma în consoană sonoră. ♦ A adăuga unei producții cinematografice sau de televiziune partea sonoră. – Din fr. sonoriser.

DOOM

sonorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sonorizeáză

sonorizarăm
SONORIZÁ, sonorizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) sonor. ♦ Tranz. și refl. (Despre consoane surde) A (se) transforma în consoană sonoră. ♦ A adăuga unei producții cinematografice sau de televiziune partea sonoră. – Din fr. sonoriser.

DOOM

sonorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sonorizeáză

sonorizarăți
SONORIZÁ, sonorizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) sonor. ♦ Tranz. și refl. (Despre consoane surde) A (se) transforma în consoană sonoră. ♦ A adăuga unei producții cinematografice sau de televiziune partea sonoră. – Din fr. sonoriser.

DOOM

sonorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sonorizeáză

sonorizase
SONORIZÁ, sonorizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) sonor. ♦ Tranz. și refl. (Despre consoane surde) A (se) transforma în consoană sonoră. ♦ A adăuga unei producții cinematografice sau de televiziune partea sonoră. – Din fr. sonoriser.

DOOM

sonorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sonorizeáză

sonorizasem
SONORIZÁ, sonorizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) sonor. ♦ Tranz. și refl. (Despre consoane surde) A (se) transforma în consoană sonoră. ♦ A adăuga unei producții cinematografice sau de televiziune partea sonoră. – Din fr. sonoriser.

DOOM

sonorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sonorizeáză

sonorizaseră
SONORIZÁ, sonorizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) sonor. ♦ Tranz. și refl. (Despre consoane surde) A (se) transforma în consoană sonoră. ♦ A adăuga unei producții cinematografice sau de televiziune partea sonoră. – Din fr. sonoriser.

DOOM

sonorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sonorizeáză

sonorizaserăm
SONORIZÁ, sonorizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) sonor. ♦ Tranz. și refl. (Despre consoane surde) A (se) transforma în consoană sonoră. ♦ A adăuga unei producții cinematografice sau de televiziune partea sonoră. – Din fr. sonoriser.

DOOM

sonorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sonorizeáză

sonorizaserăți
SONORIZÁ, sonorizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) sonor. ♦ Tranz. și refl. (Despre consoane surde) A (se) transforma în consoană sonoră. ♦ A adăuga unei producții cinematografice sau de televiziune partea sonoră. – Din fr. sonoriser.

DOOM

sonorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sonorizeáză

sonorizaseși
SONORIZÁ, sonorizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) sonor. ♦ Tranz. și refl. (Despre consoane surde) A (se) transforma în consoană sonoră. ♦ A adăuga unei producții cinematografice sau de televiziune partea sonoră. – Din fr. sonoriser.

DOOM

sonorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sonorizeáză

sonorizaseți
SONORIZÁ, sonorizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) sonor. ♦ Tranz. și refl. (Despre consoane surde) A (se) transforma în consoană sonoră. ♦ A adăuga unei producții cinematografice sau de televiziune partea sonoră. – Din fr. sonoriser.

DOOM

sonorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sonorizeáză

sonorizat
SONORIZÁ, sonorizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) sonor. ♦ Tranz. și refl. (Despre consoane surde) A (se) transforma în consoană sonoră. ♦ A adăuga unei producții cinematografice sau de televiziune partea sonoră. – Din fr. sonoriser.

DOOM

sonorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sonorizeáză

sonorizat
SONORIZÁ, sonorizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) sonor. ♦ Tranz. și refl. (Despre consoane surde) A (se) transforma în consoană sonoră. ♦ A adăuga unei producții cinematografice sau de televiziune partea sonoră. – Din fr. sonoriser.

sonorizau
SONORIZÁ, sonorizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) sonor. ♦ Tranz. și refl. (Despre consoane surde) A (se) transforma în consoană sonoră. ♦ A adăuga unei producții cinematografice sau de televiziune partea sonoră. – Din fr. sonoriser.

DOOM

sonorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sonorizeáză

sonorizași
SONORIZÁ, sonorizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) sonor. ♦ Tranz. și refl. (Despre consoane surde) A (se) transforma în consoană sonoră. ♦ A adăuga unei producții cinematografice sau de televiziune partea sonoră. – Din fr. sonoriser.

DOOM

sonorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sonorizeáză

sonorizați
SONORIZÁ, sonorizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) sonor. ♦ Tranz. și refl. (Despre consoane surde) A (se) transforma în consoană sonoră. ♦ A adăuga unei producții cinematografice sau de televiziune partea sonoră. – Din fr. sonoriser.

DOOM

sonorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sonorizeáză

sonorizează
SONORIZÁ, sonorizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) sonor. ♦ Tranz. și refl. (Despre consoane surde) A (se) transforma în consoană sonoră. ♦ A adăuga unei producții cinematografice sau de televiziune partea sonoră. – Din fr. sonoriser.

DOOM

sonorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sonorizeáză

sonorizez
SONORIZÁ, sonorizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) sonor. ♦ Tranz. și refl. (Despre consoane surde) A (se) transforma în consoană sonoră. ♦ A adăuga unei producții cinematografice sau de televiziune partea sonoră. – Din fr. sonoriser.

DOOM

sonorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sonorizeáză

sonorizeze
SONORIZÁ, sonorizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) sonor. ♦ Tranz. și refl. (Despre consoane surde) A (se) transforma în consoană sonoră. ♦ A adăuga unei producții cinematografice sau de televiziune partea sonoră. – Din fr. sonoriser.

DOOM

sonorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sonorizeáză

sonorizezi
SONORIZÁ, sonorizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) sonor. ♦ Tranz. și refl. (Despre consoane surde) A (se) transforma în consoană sonoră. ♦ A adăuga unei producții cinematografice sau de televiziune partea sonoră. – Din fr. sonoriser.

DOOM

sonorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sonorizeáză

sonorizând
SONORIZÁ, sonorizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) sonor. ♦ Tranz. și refl. (Despre consoane surde) A (se) transforma în consoană sonoră. ♦ A adăuga unei producții cinematografice sau de televiziune partea sonoră. – Din fr. sonoriser.

DOOM

sonorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sonorizeáză

sonorizînd
SONORIZÁ, sonorizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) sonor. ♦ Tranz. și refl. (Despre consoane surde) A (se) transforma în consoană sonoră. ♦ A adăuga unei producții cinematografice sau de televiziune partea sonoră. – Din fr. sonoriser.

DOOM

sonorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sonorizeáză

sonorizări
SONORIZÁRE, sonorizări, s. f. Acțiunea de a (se) sonoriza și rezultatul ei; spec. partea sonoră a unui film. – V. sonoriza.

DOOM

sonorizáre s. f., g.-d. art. sonorizắrii; pl. sonorizắri

sonorizării
SONORIZÁRE, sonorizări, s. f. Acțiunea de a (se) sonoriza și rezultatul ei; spec. partea sonoră a unui film. – V. sonoriza.

DOOM

sonorizáre s. f., g.-d. art. sonorizắrii; pl. sonorizắri

sonorizările
SONORIZÁRE, sonorizări, s. f. Acțiunea de a (se) sonoriza și rezultatul ei; spec. partea sonoră a unui film. – V. sonoriza.

DOOM

sonorizáre s. f., g.-d. art. sonorizắrii; pl. sonorizắri

sonorizărilor
SONORIZÁRE, sonorizări, s. f. Acțiunea de a (se) sonoriza și rezultatul ei; spec. partea sonoră a unui film. – V. sonoriza.

DOOM

sonorizáre s. f., g.-d. art. sonorizắrii; pl. sonorizắri

sonorul
SONÓR, -Ă, sonori, -e, adj. 1. Care produce, prin vibrare, sunete (puternice); care răsună sau face să răsune. 2. (Adesea adverbial) Care are un sunet plăcut, armonios (și pătrunzător). 3. Care amplifică sunetele, care are rezonanță. 4. (Despre consoane) Care este rostit prin vibrarea coardelor vocale, glota fiind închisă; fonic. 5. (Despre filme cinematografice) Însoțit de vorbire și de muzică. ♦ (Substantivat, n.) Partea sonoră (5) a unui film cinematografic sau de televiziune. 6. Fig. Important, cu răsunet, renumit; p. ext. pretențios, emfatic. – Din fr. sonore, lat. sonorus.

DOOM

*sonór² s. n.

sonorului
SONÓR, -Ă, sonori, -e, adj. 1. Care produce, prin vibrare, sunete (puternice); care răsună sau face să răsune. 2. (Adesea adverbial) Care are un sunet plăcut, armonios (și pătrunzător). 3. Care amplifică sunetele, care are rezonanță. 4. (Despre consoane) Care este rostit prin vibrarea coardelor vocale, glota fiind închisă; fonic. 5. (Despre filme cinematografice) Însoțit de vorbire și de muzică. ♦ (Substantivat, n.) Partea sonoră (5) a unui film cinematografic sau de televiziune. 6. Fig. Important, cu răsunet, renumit; p. ext. pretențios, emfatic. – Din fr. sonore, lat. sonorus.

DOOM

*sonór² s. n.

sonosfera
SONOSFÉRĂ, sonosfere, s. f. Mică incintă acustică de formă sferică folosită în special în autoturisme. – Din fr. sonosphère.

sonosfere
SONOSFÉRĂ, sonosfere, s. f. Mică incintă acustică de formă sferică folosită în special în autoturisme. – Din fr. sonosphère.

sonosferei
SONOSFÉRĂ, sonosfere, s. f. Mică incintă acustică de formă sferică folosită în special în autoturisme. – Din fr. sonosphère.

sonosferele
SONOSFÉRĂ, sonosfere, s. f. Mică incintă acustică de formă sferică folosită în special în autoturisme. – Din fr. sonosphère.

sonosferelor
SONOSFÉRĂ, sonosfere, s. f. Mică incintă acustică de formă sferică folosită în special în autoturisme. – Din fr. sonosphère.

sonoteca
SONOTÉCĂ s.f. Arhivă conținând înregistrări de sunete și zgomote. [Gen. -cii. / < fr. sonothèque].

sonoteci
SONOTÉCĂ s.f. Arhivă conținând înregistrări de sunete și zgomote. [Gen. -cii. / < fr. sonothèque].

sonotecii
SONOTÉCĂ s.f. Arhivă conținând înregistrări de sunete și zgomote. [Gen. -cii. / < fr. sonothèque].

sonotecile
SONOTÉCĂ s.f. Arhivă conținând înregistrări de sunete și zgomote. [Gen. -cii. / < fr. sonothèque].

sonotecilor
SONOTÉCĂ s.f. Arhivă conținând înregistrări de sunete și zgomote. [Gen. -cii. / < fr. sonothèque].

sonul
SON, (1) soni, s. m., (2) sonuri, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a tăriei sunetelor. 2. S. n. (Livr., înv.) Sunet; ton. – Din fr. son, lat. sonus.

sonul
SON, (1) soni, s. m., (2) sonuri, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a tăriei sunetelor. 2. S. n. (Livr., înv.) Sunet; ton. – Din fr. son, lat. sonus.

DOOM

son² (sunet, ton) (livr., înv.) s. n., pl. sónuri

sonului
SON, (1) soni, s. m., (2) sonuri, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a tăriei sunetelor. 2. S. n. (Livr., înv.) Sunet; ton. – Din fr. son, lat. sonus.

sonului
SON, (1) soni, s. m., (2) sonuri, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a tăriei sunetelor. 2. S. n. (Livr., înv.) Sunet; ton. – Din fr. son, lat. sonus.

DOOM

son² (sunet, ton) (livr., înv.) s. n., pl. sónuri

sonuri
SON, (1) soni, s. m., (2) sonuri, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a tăriei sunetelor. 2. S. n. (Livr., înv.) Sunet; ton. – Din fr. son, lat. sonus.

sonurile
SON, (1) soni, s. m., (2) sonuri, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a tăriei sunetelor. 2. S. n. (Livr., înv.) Sunet; ton. – Din fr. son, lat. sonus.

sonurilor
SON, (1) soni, s. m., (2) sonuri, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a tăriei sunetelor. 2. S. n. (Livr., înv.) Sunet; ton. – Din fr. son, lat. sonus.

sonând
SONÁ, sonez, vb. I. Refl. (Fam.; despre oameni) A-și pierde judecata, a se țicni. – După fr. sonné.

sonînd
SONÁ, sonez, vb. I. Refl. (Fam.; despre oameni) A-și pierde judecata, a se țicni. – După fr. sonné.

sopon
SOPÓN s. n. v. săpun.

soponeală
SOPONEÁLĂ s. f. v. săpuneală.

soponi
SOPONÍ vb. IV v. săpuni.

sopor
SOPÓR s. n. (Med.) Stare patologică de somnolență. – Din fr. sopor.

soporifer
SOPORIFÉR, -Ă, soporiferi, -e, adj., s. n. (Înv.) Somnifer. – Din fr. soporifère, lat. soporifer.

DOOM

soporifér² (înv.) s. n., pl. soporifére

soporifera
SOPORIFÉR, -Ă, soporiferi, -e, adj., s. n. (Înv.) Somnifer. – Din fr. soporifère, lat. soporifer.

DOOM

soporifér² (înv.) s. n., pl. soporifére

soporifere
SOPORIFÉR, -Ă, soporiferi, -e, adj., s. n. (Înv.) Somnifer. – Din fr. soporifère, lat. soporifer.

DOOM

soporifér² (înv.) s. n., pl. soporifére

soporiferei
SOPORIFÉR, -Ă, soporiferi, -e, adj., s. n. (Înv.) Somnifer. – Din fr. soporifère, lat. soporifer.

DOOM

soporifér² (înv.) s. n., pl. soporifére

soporiferele
SOPORIFÉR, -Ă, soporiferi, -e, adj., s. n. (Înv.) Somnifer. – Din fr. soporifère, lat. soporifer.

DOOM

soporifér² (înv.) s. n., pl. soporifére

soporiferelor
SOPORIFÉR, -Ă, soporiferi, -e, adj., s. n. (Înv.) Somnifer. – Din fr. soporifère, lat. soporifer.

DOOM

soporifér² (înv.) s. n., pl. soporifére

soporiferi
SOPORIFÉR, -Ă, soporiferi, -e, adj., s. n. (Înv.) Somnifer. – Din fr. soporifère, lat. soporifer.

DOOM

soporifér² (înv.) s. n., pl. soporifére

soporiferii
SOPORIFÉR, -Ă, soporiferi, -e, adj., s. n. (Înv.) Somnifer. – Din fr. soporifère, lat. soporifer.

DOOM

soporifér² (înv.) s. n., pl. soporifére

soporiferilor
SOPORIFÉR, -Ă, soporiferi, -e, adj., s. n. (Înv.) Somnifer. – Din fr. soporifère, lat. soporifer.

DOOM

soporifér² (înv.) s. n., pl. soporifére

soporiferul
SOPORIFÉR, -Ă, soporiferi, -e, adj., s. n. (Înv.) Somnifer. – Din fr. soporifère, lat. soporifer.

DOOM

soporifér² (înv.) s. n., pl. soporifére

soporiferului
SOPORIFÉR, -Ă, soporiferi, -e, adj., s. n. (Înv.) Somnifer. – Din fr. soporifère, lat. soporifer.

DOOM

soporifér² (înv.) s. n., pl. soporifére

soporific
SOPORÍFIC, -Ă, soporifici, -ce, adj., s. n. Somnifer. – Din fr. soporifîque.

DOOM

soporífic² s. n., pl. soporífice

soporifica
SOPORÍFIC, -Ă, soporifici, -ce, adj., s. n. Somnifer. – Din fr. soporifîque.

DOOM

soporífic² s. n., pl. soporífice

soporifice
SOPORÍFIC, -Ă, soporifici, -ce, adj., s. n. Somnifer. – Din fr. soporifîque.

DOOM

soporífic² s. n., pl. soporífice

soporificei
SOPORÍFIC, -Ă, soporifici, -ce, adj., s. n. Somnifer. – Din fr. soporifîque.

DOOM

soporífic² s. n., pl. soporífice

soporificele
SOPORÍFIC, -Ă, soporifici, -ce, adj., s. n. Somnifer. – Din fr. soporifîque.

DOOM

soporífic² s. n., pl. soporífice

soporificelor
SOPORÍFIC, -Ă, soporifici, -ce, adj., s. n. Somnifer. – Din fr. soporifîque.

DOOM

soporífic² s. n., pl. soporífice

soporifici
SOPORÍFIC, -Ă, soporifici, -ce, adj., s. n. Somnifer. – Din fr. soporifîque.

DOOM

soporífic² s. n., pl. soporífice

soporificii
SOPORÍFIC, -Ă, soporifici, -ce, adj., s. n. Somnifer. – Din fr. soporifîque.

DOOM

soporífic² s. n., pl. soporífice

soporificilor
SOPORÍFIC, -Ă, soporifici, -ce, adj., s. n. Somnifer. – Din fr. soporifîque.

DOOM

soporífic² s. n., pl. soporífice

soporificul
SOPORÍFIC, -Ă, soporifici, -ce, adj., s. n. Somnifer. – Din fr. soporifîque.

DOOM

soporífic² s. n., pl. soporífice

soporificului
SOPORÍFIC, -Ă, soporifici, -ce, adj., s. n. Somnifer. – Din fr. soporifîque.

DOOM

soporífic² s. n., pl. soporífice

soporul
SOPÓR s. n. (Med.) Stare patologică de somnolență. – Din fr. sopor.

soporului
SOPÓR s. n. (Med.) Stare patologică de somnolență. – Din fr. sopor.

sopran
SOPRÁN, -Ă, (1) s. n., (2) soprani, -e, s. m. și f., (3) adj. invar. 1. S. n. Cea mai înaltă dintre cele cinci categorii ale vocii omenești (de femeie sau de copil). 2. S. m. și f. Femeie sau copil cu voce de sopran (1). 3. Adj. invar. (Despre instrumente de suflat) Al cărui registru corespunde vocii de sopran (2). Saxofon sopran. [Var.: sopráno s. n.] – Din fr., it. soprano.

DOOM

sopránă (so-pra-) s. f., g.-d. art. sopránei; pl. sopráne

soprana
SOPRÁN, -Ă, (1) s. n., (2) soprani, -e, s. m. și f., (3) adj. invar. 1. S. n. Cea mai înaltă dintre cele cinci categorii ale vocii omenești (de femeie sau de copil). 2. S. m. și f. Femeie sau copil cu voce de sopran (1). 3. Adj. invar. (Despre instrumente de suflat) Al cărui registru corespunde vocii de sopran (2). Saxofon sopran. [Var.: sopráno s. n.] – Din fr., it. soprano.

DOOM

sopránă (so-pra-) s. f., g.-d. art. sopránei; pl. sopráne

soprane
SOPRÁN, -Ă, (1) s. n., (2) soprani, -e, s. m. și f., (3) adj. invar. 1. S. n. Cea mai înaltă dintre cele cinci categorii ale vocii omenești (de femeie sau de copil). 2. S. m. și f. Femeie sau copil cu voce de sopran (1). 3. Adj. invar. (Despre instrumente de suflat) Al cărui registru corespunde vocii de sopran (2). Saxofon sopran. [Var.: sopráno s. n.] – Din fr., it. soprano.

DOOM

sopránă (so-pra-) s. f., g.-d. art. sopránei; pl. sopráne

sopranei
SOPRÁN, -Ă, (1) s. n., (2) soprani, -e, s. m. și f., (3) adj. invar. 1. S. n. Cea mai înaltă dintre cele cinci categorii ale vocii omenești (de femeie sau de copil). 2. S. m. și f. Femeie sau copil cu voce de sopran (1). 3. Adj. invar. (Despre instrumente de suflat) Al cărui registru corespunde vocii de sopran (2). Saxofon sopran. [Var.: sopráno s. n.] – Din fr., it. soprano.

DOOM

sopránă (so-pra-) s. f., g.-d. art. sopránei; pl. sopráne

sopranele
SOPRÁN, -Ă, (1) s. n., (2) soprani, -e, s. m. și f., (3) adj. invar. 1. S. n. Cea mai înaltă dintre cele cinci categorii ale vocii omenești (de femeie sau de copil). 2. S. m. și f. Femeie sau copil cu voce de sopran (1). 3. Adj. invar. (Despre instrumente de suflat) Al cărui registru corespunde vocii de sopran (2). Saxofon sopran. [Var.: sopráno s. n.] – Din fr., it. soprano.

DOOM

sopránă (so-pra-) s. f., g.-d. art. sopránei; pl. sopráne

sopranelor
SOPRÁN, -Ă, (1) s. n., (2) soprani, -e, s. m. și f., (3) adj. invar. 1. S. n. Cea mai înaltă dintre cele cinci categorii ale vocii omenești (de femeie sau de copil). 2. S. m. și f. Femeie sau copil cu voce de sopran (1). 3. Adj. invar. (Despre instrumente de suflat) Al cărui registru corespunde vocii de sopran (2). Saxofon sopran. [Var.: sopráno s. n.] – Din fr., it. soprano.

DOOM

sopránă (so-pra-) s. f., g.-d. art. sopránei; pl. sopráne

soprani
SOPRÁN, -Ă, (1) s. n., (2) soprani, -e, s. m. și f., (3) adj. invar. 1. S. n. Cea mai înaltă dintre cele cinci categorii ale vocii omenești (de femeie sau de copil). 2. S. m. și f. Femeie sau copil cu voce de sopran (1). 3. Adj. invar. (Despre instrumente de suflat) Al cărui registru corespunde vocii de sopran (2). Saxofon sopran. [Var.: sopráno s. n.] – Din fr., it. soprano.

DOOM

sopránă (so-pra-) s. f., g.-d. art. sopránei; pl. sopráne

sopranii
SOPRÁN, -Ă, (1) s. n., (2) soprani, -e, s. m. și f., (3) adj. invar. 1. S. n. Cea mai înaltă dintre cele cinci categorii ale vocii omenești (de femeie sau de copil). 2. S. m. și f. Femeie sau copil cu voce de sopran (1). 3. Adj. invar. (Despre instrumente de suflat) Al cărui registru corespunde vocii de sopran (2). Saxofon sopran. [Var.: sopráno s. n.] – Din fr., it. soprano.

DOOM

sopránă (so-pra-) s. f., g.-d. art. sopránei; pl. sopráne

sopranilor
SOPRÁN, -Ă, (1) s. n., (2) soprani, -e, s. m. și f., (3) adj. invar. 1. S. n. Cea mai înaltă dintre cele cinci categorii ale vocii omenești (de femeie sau de copil). 2. S. m. și f. Femeie sau copil cu voce de sopran (1). 3. Adj. invar. (Despre instrumente de suflat) Al cărui registru corespunde vocii de sopran (2). Saxofon sopran. [Var.: sopráno s. n.] – Din fr., it. soprano.

DOOM

sopránă (so-pra-) s. f., g.-d. art. sopránei; pl. sopráne

soprano
SOPRÁN, -Ă, (1) s. n., (2) soprani, -e, s. m. și f., (3) adj. invar. 1. S. n. Cea mai înaltă dintre cele cinci categorii ale vocii omenești (de femeie sau de copil). 2. S. m. și f. Femeie sau copil cu voce de sopran (1). 3. Adj. invar. (Despre instrumente de suflat) Al cărui registru corespunde vocii de sopran (2). Saxofon sopran. [Var.: sopráno s. n.] – Din fr., it. soprano.

DOOM

sopránă (so-pra-) s. f., g.-d. art. sopránei; pl. sopráne

soprano
SOPRÁN, -Ă, (1) s. n., (2) soprani, -e, s. m. și f., (3) adj. invar. 1. S. n. Cea mai înaltă dintre cele cinci categorii ale vocii omenești (de femeie sau de copil). 2. S. m. și f. Femeie sau copil cu voce de sopran (1). 3. Adj. invar. (Despre instrumente de suflat) Al cărui registru corespunde vocii de sopran (2). Saxofon sopran. [Var.: sopráno s. n.] – Din fr., it. soprano.

DOOM

sopránă (so-pra-) s. f., g.-d. art. sopránei; pl. sopráne

sopranul
SOPRÁN, -Ă, (1) s. n., (2) soprani, -e, s. m. și f., (3) adj. invar. 1. S. n. Cea mai înaltă dintre cele cinci categorii ale vocii omenești (de femeie sau de copil). 2. S. m. și f. Femeie sau copil cu voce de sopran (1). 3. Adj. invar. (Despre instrumente de suflat) Al cărui registru corespunde vocii de sopran (2). Saxofon sopran. [Var.: sopráno s. n.] – Din fr., it. soprano.

DOOM

sopránă (so-pra-) s. f., g.-d. art. sopránei; pl. sopráne

sopranului
SOPRÁN, -Ă, (1) s. n., (2) soprani, -e, s. m. și f., (3) adj. invar. 1. S. n. Cea mai înaltă dintre cele cinci categorii ale vocii omenești (de femeie sau de copil). 2. S. m. și f. Femeie sau copil cu voce de sopran (1). 3. Adj. invar. (Despre instrumente de suflat) Al cărui registru corespunde vocii de sopran (2). Saxofon sopran. [Var.: sopráno s. n.] – Din fr., it. soprano.

DOOM

sopránă (so-pra-) s. f., g.-d. art. sopránei; pl. sopráne

sopă
sópă (-pe), s. f. – Buzdugan. Tc. sopa (Șeineanu, II, 326ș Lokotsch 1925). Sec. XIX, înv.

sor
SOR², sori, s. m. (Bot.) Grupare de sporangi situată pe fața inferioară a frunzelor la ferigi. – Din fr. sore.

sor
sor (-ruri), s. n. – Piele rasă de porc. Origine incertă. Probabil trebuie admisă o formă vulgară sūs, *sūris „porc”, (în loc de sūs, suis), ca mus, mūris, ōs, ōris etc. Der. din lat. *sūbĕr „plută” (Candrea; Scriban) nu pare posibilă. Se folosește în Tran. și Maram. – Der. șorici (var. șoric, Mold. cioric(i), Banat sor()lic), s. n. (piele rasă de porc), care trebuie să provină din lat. vulgară suericulum, cuvînt ce apare în notele tironiene, fără explicație, între diferitele feluri de produse porcine (după Cihac, II, 341, din pol. skwarek, sb., cr. čvarek „jumări”; după Graur 188, din țig. čor „barbă”).

sor
SURÓRĂ s. f. v. soră.

DOOM

sóră² (infirmieră) s. f., g.-d. art. sórei; pl. suróri

sora
SURÓRĂ s. f. v. soră.

DOOM

sóră² (infirmieră) s. f., g.-d. art. sórei; pl. suróri

soran
Soran = Soranus.

soranus
Soranus, zeu obscur din mitologia romană, identificat uneori cu Apollo. I se aduceau jertfe pe muntele Socrate.

sorb
SORB¹, sorbi, s. m. Arbore din familia rozaceelor înalt până la 15 m, cu frunze ovale, flori albe și fructe cărnoase, al cărui lemn se folosește la strungărie (Sorbus aria). – Lat. sorbus.

DOOM

sorb² (vârtej de apă, vânt, piesă metalică) s. n., pl. sórburi

sorb
SORB², sorburi, s. n. 1. Vârtej de apă cu un ochi adânc la mijloc. ♦ Loc unde apa unui râu dispare de la suprafață, curgând în continuare printr-un curs subteran. 2. Vânt puternic care se propagă sub forma unui vârtej. 3. Piesă metalică perforată sau prevăzută cu sită care se montează la capătul introdus în lichid al conductei de aspirație a unei pompe pentru a împiedica pătrunderea în pompă a corpurilor străine, a impurităților; p. gener. țeavă, conductă aspiratoare. – Din sorbi (derivat regresiv).

sorb
SORBÍ, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea ceva trăgând în gură puțin câte puțin, cu buzele strânse (și cu zgomot). ♦ A bea repede și cu lăcomie, dintr-o singură înghițitură (golind vasul). ◊ Expr. A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de apă, se spune: a) când cineva se uită cu mare dragoste la altcineva; b) când cineva își manifestă antipatia față de altcineva. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atenție și interes pe cineva sau ceva. 2. A înghiți. ♦ Fig. A preocupa, a captiva. 3. A trage în piept (cu nesaț), a inspira adânc (aer, vânt, miresme). – Lat. *sorbire (= sorbere).

DOOM

sorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorb, imperf. 3 sg. sorbeá; conj. prez. 3 să soárbă

sorbea
SORBÍ, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea ceva trăgând în gură puțin câte puțin, cu buzele strânse (și cu zgomot). ♦ A bea repede și cu lăcomie, dintr-o singură înghițitură (golind vasul). ◊ Expr. A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de apă, se spune: a) când cineva se uită cu mare dragoste la altcineva; b) când cineva își manifestă antipatia față de altcineva. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atenție și interes pe cineva sau ceva. 2. A înghiți. ♦ Fig. A preocupa, a captiva. 3. A trage în piept (cu nesaț), a inspira adânc (aer, vânt, miresme). – Lat. *sorbire (= sorbere).

DOOM

sorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorb, imperf. 3 sg. sorbeá; conj. prez. 3 să soárbă

sorbeai
SORBÍ, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea ceva trăgând în gură puțin câte puțin, cu buzele strânse (și cu zgomot). ♦ A bea repede și cu lăcomie, dintr-o singură înghițitură (golind vasul). ◊ Expr. A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de apă, se spune: a) când cineva se uită cu mare dragoste la altcineva; b) când cineva își manifestă antipatia față de altcineva. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atenție și interes pe cineva sau ceva. 2. A înghiți. ♦ Fig. A preocupa, a captiva. 3. A trage în piept (cu nesaț), a inspira adânc (aer, vânt, miresme). – Lat. *sorbire (= sorbere).

DOOM

sorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorb, imperf. 3 sg. sorbeá; conj. prez. 3 să soárbă

sorbeală
SORBEÁLĂ, sorbeli, s. f. (Regional) Sorbitură (2).

sorbeam
SORBÍ, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea ceva trăgând în gură puțin câte puțin, cu buzele strânse (și cu zgomot). ♦ A bea repede și cu lăcomie, dintr-o singură înghițitură (golind vasul). ◊ Expr. A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de apă, se spune: a) când cineva se uită cu mare dragoste la altcineva; b) când cineva își manifestă antipatia față de altcineva. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atenție și interes pe cineva sau ceva. 2. A înghiți. ♦ Fig. A preocupa, a captiva. 3. A trage în piept (cu nesaț), a inspira adânc (aer, vânt, miresme). – Lat. *sorbire (= sorbere).

DOOM

sorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorb, imperf. 3 sg. sorbeá; conj. prez. 3 să soárbă

sorbeau
SORBÍ, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea ceva trăgând în gură puțin câte puțin, cu buzele strânse (și cu zgomot). ♦ A bea repede și cu lăcomie, dintr-o singură înghițitură (golind vasul). ◊ Expr. A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de apă, se spune: a) când cineva se uită cu mare dragoste la altcineva; b) când cineva își manifestă antipatia față de altcineva. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atenție și interes pe cineva sau ceva. 2. A înghiți. ♦ Fig. A preocupa, a captiva. 3. A trage în piept (cu nesaț), a inspira adânc (aer, vânt, miresme). – Lat. *sorbire (= sorbere).

DOOM

sorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorb, imperf. 3 sg. sorbeá; conj. prez. 3 să soárbă

sorbeați
SORBÍ, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea ceva trăgând în gură puțin câte puțin, cu buzele strânse (și cu zgomot). ♦ A bea repede și cu lăcomie, dintr-o singură înghițitură (golind vasul). ◊ Expr. A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de apă, se spune: a) când cineva se uită cu mare dragoste la altcineva; b) când cineva își manifestă antipatia față de altcineva. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atenție și interes pe cineva sau ceva. 2. A înghiți. ♦ Fig. A preocupa, a captiva. 3. A trage în piept (cu nesaț), a inspira adânc (aer, vânt, miresme). – Lat. *sorbire (= sorbere).

DOOM

sorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorb, imperf. 3 sg. sorbeá; conj. prez. 3 să soárbă

sorbestrea
SORBESTREÁ, sorbestrele, s. f. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu tulpina dreaptă, cu frunze lucioase, crestate pe margini și cu flori hermafrodite lipsite de corolă (Sanguisorba officinalis). – Cf. it sorbastrella.

DOOM

sorbestreá s. f., art. sorbestreáua, g.-d. art. sorbestrélei; pl. sorbestréle, art. sorbestrélele

sorbestreaua
SORBESTREÁ, sorbestrele, s. f. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu tulpina dreaptă, cu frunze lucioase, crestate pe margini și cu flori hermafrodite lipsite de corolă (Sanguisorba officinalis). – Cf. it sorbastrella.

DOOM

sorbestreá s. f., art. sorbestreáua, g.-d. art. sorbestrélei; pl. sorbestréle, art. sorbestrélele

sorbestrele
SORBESTREÁ, sorbestrele, s. f. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu tulpina dreaptă, cu frunze lucioase, crestate pe margini și cu flori hermafrodite lipsite de corolă (Sanguisorba officinalis). – Cf. it sorbastrella.

DOOM

sorbestreá s. f., art. sorbestreáua, g.-d. art. sorbestrélei; pl. sorbestréle, art. sorbestrélele

sorbestrelei
SORBESTREÁ, sorbestrele, s. f. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu tulpina dreaptă, cu frunze lucioase, crestate pe margini și cu flori hermafrodite lipsite de corolă (Sanguisorba officinalis). – Cf. it sorbastrella.

DOOM

sorbestreá s. f., art. sorbestreáua, g.-d. art. sorbestrélei; pl. sorbestréle, art. sorbestrélele

sorbestrelele
SORBESTREÁ, sorbestrele, s. f. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu tulpina dreaptă, cu frunze lucioase, crestate pe margini și cu flori hermafrodite lipsite de corolă (Sanguisorba officinalis). – Cf. it sorbastrella.

DOOM

sorbestreá s. f., art. sorbestreáua, g.-d. art. sorbestrélei; pl. sorbestréle, art. sorbestrélele

sorbestrelelor
SORBESTREÁ, sorbestrele, s. f. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu tulpina dreaptă, cu frunze lucioase, crestate pe margini și cu flori hermafrodite lipsite de corolă (Sanguisorba officinalis). – Cf. it sorbastrella.

DOOM

sorbestreá s. f., art. sorbestreáua, g.-d. art. sorbestrélei; pl. sorbestréle, art. sorbestrélele

sorbet
SORBÉT, sorbeturi, s. n. (Înv.) Băutură răcoritoare preparată din suc de fructe, zahăr și lichior sau apă. [Pl. și: sorbete] – Din fr. sorbet.

DOOM

!sorbét (băutură răcoritoare) (înv.) s. n., pl. sorbéturi

sorbet
SORBÉT, sorbeturi, s. n. (Înv.) Băutură răcoritoare preparată din suc de fructe, zahăr și lichior sau apă. [Pl. și: sorbete] – Din fr. sorbet.

sorbetul
SORBÉT, sorbeturi, s. n. (Înv.) Băutură răcoritoare preparată din suc de fructe, zahăr și lichior sau apă. [Pl. și: sorbete] – Din fr. sorbet.

sorbetului
SORBÉT, sorbeturi, s. n. (Înv.) Băutură răcoritoare preparată din suc de fructe, zahăr și lichior sau apă. [Pl. și: sorbete] – Din fr. sorbet.

sorbeturi
SORBÉT, sorbeturi, s. n. (Înv.) Băutură răcoritoare preparată din suc de fructe, zahăr și lichior sau apă. [Pl. și: sorbete] – Din fr. sorbet.

sorbeturile
SORBÉT, sorbeturi, s. n. (Înv.) Băutură răcoritoare preparată din suc de fructe, zahăr și lichior sau apă. [Pl. și: sorbete] – Din fr. sorbet.

sorbeturilor
SORBÉT, sorbeturi, s. n. (Înv.) Băutură răcoritoare preparată din suc de fructe, zahăr și lichior sau apă. [Pl. și: sorbete] – Din fr. sorbet.

sorbi
SORB¹, sorbi, s. m. Arbore din familia rozaceelor înalt până la 15 m, cu frunze ovale, flori albe și fructe cărnoase, al cărui lemn se folosește la strungărie (Sorbus aria). – Lat. sorbus.

DOOM

sorb² (vârtej de apă, vânt, piesă metalică) s. n., pl. sórburi

sorbi
SORBÍ, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea ceva trăgând în gură puțin câte puțin, cu buzele strânse (și cu zgomot). ♦ A bea repede și cu lăcomie, dintr-o singură înghițitură (golind vasul). ◊ Expr. A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de apă, se spune: a) când cineva se uită cu mare dragoste la altcineva; b) când cineva își manifestă antipatia față de altcineva. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atenție și interes pe cineva sau ceva. 2. A înghiți. ♦ Fig. A preocupa, a captiva. 3. A trage în piept (cu nesaț), a inspira adânc (aer, vânt, miresme). – Lat. *sorbire (= sorbere).

DOOM

sorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorb, imperf. 3 sg. sorbeá; conj. prez. 3 să soárbă

sorbii
SORB¹, sorbi, s. m. Arbore din familia rozaceelor înalt până la 15 m, cu frunze ovale, flori albe și fructe cărnoase, al cărui lemn se folosește la strungărie (Sorbus aria). – Lat. sorbus.

DOOM

sorb² (vârtej de apă, vânt, piesă metalică) s. n., pl. sórburi

sorbii
SORBÍ, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea ceva trăgând în gură puțin câte puțin, cu buzele strânse (și cu zgomot). ♦ A bea repede și cu lăcomie, dintr-o singură înghițitură (golind vasul). ◊ Expr. A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de apă, se spune: a) când cineva se uită cu mare dragoste la altcineva; b) când cineva își manifestă antipatia față de altcineva. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atenție și interes pe cineva sau ceva. 2. A înghiți. ♦ Fig. A preocupa, a captiva. 3. A trage în piept (cu nesaț), a inspira adânc (aer, vânt, miresme). – Lat. *sorbire (= sorbere).

DOOM

sorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorb, imperf. 3 sg. sorbeá; conj. prez. 3 să soárbă

sorbilor
SORB¹, sorbi, s. m. Arbore din familia rozaceelor înalt până la 15 m, cu frunze ovale, flori albe și fructe cărnoase, al cărui lemn se folosește la strungărie (Sorbus aria). – Lat. sorbus.

DOOM

sorb² (vârtej de apă, vânt, piesă metalică) s. n., pl. sórburi

sorbim
SORBÍ, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea ceva trăgând în gură puțin câte puțin, cu buzele strânse (și cu zgomot). ♦ A bea repede și cu lăcomie, dintr-o singură înghițitură (golind vasul). ◊ Expr. A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de apă, se spune: a) când cineva se uită cu mare dragoste la altcineva; b) când cineva își manifestă antipatia față de altcineva. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atenție și interes pe cineva sau ceva. 2. A înghiți. ♦ Fig. A preocupa, a captiva. 3. A trage în piept (cu nesaț), a inspira adânc (aer, vânt, miresme). – Lat. *sorbire (= sorbere).

DOOM

sorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorb, imperf. 3 sg. sorbeá; conj. prez. 3 să soárbă

sorbind
SORBÍ, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea ceva trăgând în gură puțin câte puțin, cu buzele strânse (și cu zgomot). ♦ A bea repede și cu lăcomie, dintr-o singură înghițitură (golind vasul). ◊ Expr. A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de apă, se spune: a) când cineva se uită cu mare dragoste la altcineva; b) când cineva își manifestă antipatia față de altcineva. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atenție și interes pe cineva sau ceva. 2. A înghiți. ♦ Fig. A preocupa, a captiva. 3. A trage în piept (cu nesaț), a inspira adânc (aer, vânt, miresme). – Lat. *sorbire (= sorbere).

DOOM

sorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorb, imperf. 3 sg. sorbeá; conj. prez. 3 să soárbă

sorbire
SORBÍ, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea ceva trăgând în gură puțin câte puțin, cu buzele strânse (și cu zgomot). ♦ A bea repede și cu lăcomie, dintr-o singură înghițitură (golind vasul). ◊ Expr. A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de apă, se spune: a) când cineva se uită cu mare dragoste la altcineva; b) când cineva își manifestă antipatia față de altcineva. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atenție și interes pe cineva sau ceva. 2. A înghiți. ♦ Fig. A preocupa, a captiva. 3. A trage în piept (cu nesaț), a inspira adânc (aer, vânt, miresme). – Lat. *sorbire (= sorbere).

DOOM

sorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorb, imperf. 3 sg. sorbeá; conj. prez. 3 să soárbă

sorbire
SORBÍRE, sorbiri, s. f. Acțiunea de a sorbi și rezultatul ei; sorbit, sorbitură. – V. sorbi.

DOOM

sorbíre s. f., g.-d. art. sorbírii; pl. sorbíri

sorbirea
SORBÍRE, sorbiri, s. f. Acțiunea de a sorbi și rezultatul ei; sorbit, sorbitură. – V. sorbi.

DOOM

sorbíre s. f., g.-d. art. sorbírii; pl. sorbíri

sorbiri
SORBÍRE, sorbiri, s. f. Acțiunea de a sorbi și rezultatul ei; sorbit, sorbitură. – V. sorbi.

DOOM

sorbíre s. f., g.-d. art. sorbírii; pl. sorbíri

sorbirii
SORBÍRE, sorbiri, s. f. Acțiunea de a sorbi și rezultatul ei; sorbit, sorbitură. – V. sorbi.

DOOM

sorbíre s. f., g.-d. art. sorbírii; pl. sorbíri

sorbirile
SORBÍRE, sorbiri, s. f. Acțiunea de a sorbi și rezultatul ei; sorbit, sorbitură. – V. sorbi.

DOOM

sorbíre s. f., g.-d. art. sorbírii; pl. sorbíri

sorbirilor
SORBÍRE, sorbiri, s. f. Acțiunea de a sorbi și rezultatul ei; sorbit, sorbitură. – V. sorbi.

DOOM

sorbíre s. f., g.-d. art. sorbírii; pl. sorbíri

sorbiră
SORBÍ, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea ceva trăgând în gură puțin câte puțin, cu buzele strânse (și cu zgomot). ♦ A bea repede și cu lăcomie, dintr-o singură înghițitură (golind vasul). ◊ Expr. A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de apă, se spune: a) când cineva se uită cu mare dragoste la altcineva; b) când cineva își manifestă antipatia față de altcineva. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atenție și interes pe cineva sau ceva. 2. A înghiți. ♦ Fig. A preocupa, a captiva. 3. A trage în piept (cu nesaț), a inspira adânc (aer, vânt, miresme). – Lat. *sorbire (= sorbere).

DOOM

sorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorb, imperf. 3 sg. sorbeá; conj. prez. 3 să soárbă

sorbirăm
SORBÍ, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea ceva trăgând în gură puțin câte puțin, cu buzele strânse (și cu zgomot). ♦ A bea repede și cu lăcomie, dintr-o singură înghițitură (golind vasul). ◊ Expr. A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de apă, se spune: a) când cineva se uită cu mare dragoste la altcineva; b) când cineva își manifestă antipatia față de altcineva. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atenție și interes pe cineva sau ceva. 2. A înghiți. ♦ Fig. A preocupa, a captiva. 3. A trage în piept (cu nesaț), a inspira adânc (aer, vânt, miresme). – Lat. *sorbire (= sorbere).

DOOM

sorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorb, imperf. 3 sg. sorbeá; conj. prez. 3 să soárbă

sorbirăți
SORBÍ, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea ceva trăgând în gură puțin câte puțin, cu buzele strânse (și cu zgomot). ♦ A bea repede și cu lăcomie, dintr-o singură înghițitură (golind vasul). ◊ Expr. A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de apă, se spune: a) când cineva se uită cu mare dragoste la altcineva; b) când cineva își manifestă antipatia față de altcineva. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atenție și interes pe cineva sau ceva. 2. A înghiți. ♦ Fig. A preocupa, a captiva. 3. A trage în piept (cu nesaț), a inspira adânc (aer, vânt, miresme). – Lat. *sorbire (= sorbere).

DOOM

sorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorb, imperf. 3 sg. sorbeá; conj. prez. 3 să soárbă

sorbise
SORBÍ, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea ceva trăgând în gură puțin câte puțin, cu buzele strânse (și cu zgomot). ♦ A bea repede și cu lăcomie, dintr-o singură înghițitură (golind vasul). ◊ Expr. A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de apă, se spune: a) când cineva se uită cu mare dragoste la altcineva; b) când cineva își manifestă antipatia față de altcineva. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atenție și interes pe cineva sau ceva. 2. A înghiți. ♦ Fig. A preocupa, a captiva. 3. A trage în piept (cu nesaț), a inspira adânc (aer, vânt, miresme). – Lat. *sorbire (= sorbere).

DOOM

sorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorb, imperf. 3 sg. sorbeá; conj. prez. 3 să soárbă

sorbisem
SORBÍ, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea ceva trăgând în gură puțin câte puțin, cu buzele strânse (și cu zgomot). ♦ A bea repede și cu lăcomie, dintr-o singură înghițitură (golind vasul). ◊ Expr. A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de apă, se spune: a) când cineva se uită cu mare dragoste la altcineva; b) când cineva își manifestă antipatia față de altcineva. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atenție și interes pe cineva sau ceva. 2. A înghiți. ♦ Fig. A preocupa, a captiva. 3. A trage în piept (cu nesaț), a inspira adânc (aer, vânt, miresme). – Lat. *sorbire (= sorbere).

DOOM

sorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorb, imperf. 3 sg. sorbeá; conj. prez. 3 să soárbă

sorbiseră
SORBÍ, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea ceva trăgând în gură puțin câte puțin, cu buzele strânse (și cu zgomot). ♦ A bea repede și cu lăcomie, dintr-o singură înghițitură (golind vasul). ◊ Expr. A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de apă, se spune: a) când cineva se uită cu mare dragoste la altcineva; b) când cineva își manifestă antipatia față de altcineva. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atenție și interes pe cineva sau ceva. 2. A înghiți. ♦ Fig. A preocupa, a captiva. 3. A trage în piept (cu nesaț), a inspira adânc (aer, vânt, miresme). – Lat. *sorbire (= sorbere).

DOOM

sorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorb, imperf. 3 sg. sorbeá; conj. prez. 3 să soárbă

sorbiserăm
SORBÍ, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea ceva trăgând în gură puțin câte puțin, cu buzele strânse (și cu zgomot). ♦ A bea repede și cu lăcomie, dintr-o singură înghițitură (golind vasul). ◊ Expr. A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de apă, se spune: a) când cineva se uită cu mare dragoste la altcineva; b) când cineva își manifestă antipatia față de altcineva. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atenție și interes pe cineva sau ceva. 2. A înghiți. ♦ Fig. A preocupa, a captiva. 3. A trage în piept (cu nesaț), a inspira adânc (aer, vânt, miresme). – Lat. *sorbire (= sorbere).

DOOM

sorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorb, imperf. 3 sg. sorbeá; conj. prez. 3 să soárbă

sorbiserăți
SORBÍ, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea ceva trăgând în gură puțin câte puțin, cu buzele strânse (și cu zgomot). ♦ A bea repede și cu lăcomie, dintr-o singură înghițitură (golind vasul). ◊ Expr. A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de apă, se spune: a) când cineva se uită cu mare dragoste la altcineva; b) când cineva își manifestă antipatia față de altcineva. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atenție și interes pe cineva sau ceva. 2. A înghiți. ♦ Fig. A preocupa, a captiva. 3. A trage în piept (cu nesaț), a inspira adânc (aer, vânt, miresme). – Lat. *sorbire (= sorbere).

DOOM

sorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorb, imperf. 3 sg. sorbeá; conj. prez. 3 să soárbă

sorbiseși
SORBÍ, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea ceva trăgând în gură puțin câte puțin, cu buzele strânse (și cu zgomot). ♦ A bea repede și cu lăcomie, dintr-o singură înghițitură (golind vasul). ◊ Expr. A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de apă, se spune: a) când cineva se uită cu mare dragoste la altcineva; b) când cineva își manifestă antipatia față de altcineva. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atenție și interes pe cineva sau ceva. 2. A înghiți. ♦ Fig. A preocupa, a captiva. 3. A trage în piept (cu nesaț), a inspira adânc (aer, vânt, miresme). – Lat. *sorbire (= sorbere).

DOOM

sorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorb, imperf. 3 sg. sorbeá; conj. prez. 3 să soárbă

sorbiseți
SORBÍ, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea ceva trăgând în gură puțin câte puțin, cu buzele strânse (și cu zgomot). ♦ A bea repede și cu lăcomie, dintr-o singură înghițitură (golind vasul). ◊ Expr. A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de apă, se spune: a) când cineva se uită cu mare dragoste la altcineva; b) când cineva își manifestă antipatia față de altcineva. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atenție și interes pe cineva sau ceva. 2. A înghiți. ♦ Fig. A preocupa, a captiva. 3. A trage în piept (cu nesaț), a inspira adânc (aer, vânt, miresme). – Lat. *sorbire (= sorbere).

DOOM

sorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorb, imperf. 3 sg. sorbeá; conj. prez. 3 să soárbă

sorbit
SORBÍ, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea ceva trăgând în gură puțin câte puțin, cu buzele strânse (și cu zgomot). ♦ A bea repede și cu lăcomie, dintr-o singură înghițitură (golind vasul). ◊ Expr. A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de apă, se spune: a) când cineva se uită cu mare dragoste la altcineva; b) când cineva își manifestă antipatia față de altcineva. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atenție și interes pe cineva sau ceva. 2. A înghiți. ♦ Fig. A preocupa, a captiva. 3. A trage în piept (cu nesaț), a inspira adânc (aer, vânt, miresme). – Lat. *sorbire (= sorbere).

DOOM

sorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorb, imperf. 3 sg. sorbeá; conj. prez. 3 să soárbă

sorbit
SORBÍT s. n. Sorbire. – V. sorbi.

DOOM

sorbít (acțiune) s. n.

sorbita
SORBÍT s. n. Sorbire. – V. sorbi.

DOOM

sorbít (acțiune) s. n.

sorbita
SORBÍTĂ s. f. Constituent structural moale și maleabil al oțelului tratat termic. – Din fr. sorbite, germ. Sorbit.

DOOM

sorbítă (constituent al oțelului, polialcool) s. f., g.-d. art. sorbítei

sorbite
SORBÍT s. n. Sorbire. – V. sorbi.

DOOM

sorbít (acțiune) s. n.

sorbite
SORBÍTĂ s. f. Constituent structural moale și maleabil al oțelului tratat termic. – Din fr. sorbite, germ. Sorbit.

DOOM

sorbítă (constituent al oțelului, polialcool) s. f., g.-d. art. sorbítei

sorbitei
SORBÍT s. n. Sorbire. – V. sorbi.

DOOM

sorbít (acțiune) s. n.

sorbitei
SORBÍTĂ s. f. Constituent structural moale și maleabil al oțelului tratat termic. – Din fr. sorbite, germ. Sorbit.

DOOM

sorbítă (constituent al oțelului, polialcool) s. f., g.-d. art. sorbítei

sorbitele
SORBÍT s. n. Sorbire. – V. sorbi.

DOOM

sorbít (acțiune) s. n.

sorbitelor
SORBÍT s. n. Sorbire. – V. sorbi.

DOOM

sorbít (acțiune) s. n.

sorbitic
SORBÍTIC, -Ă adj. Referitor la sorbită, de natura sorbitei. [Cf. germ. sorbitisch].

sorbitica
SORBÍTIC, -Ă adj. Referitor la sorbită, de natura sorbitei. [Cf. germ. sorbitisch].

sorbitice
SORBÍTIC, -Ă adj. Referitor la sorbită, de natura sorbitei. [Cf. germ. sorbitisch].

sorbiticei
SORBÍTIC, -Ă adj. Referitor la sorbită, de natura sorbitei. [Cf. germ. sorbitisch].

sorbiticele
SORBÍTIC, -Ă adj. Referitor la sorbită, de natura sorbitei. [Cf. germ. sorbitisch].

sorbiticelor
SORBÍTIC, -Ă adj. Referitor la sorbită, de natura sorbitei. [Cf. germ. sorbitisch].

sorbitici
SORBÍTIC, -Ă adj. Referitor la sorbită, de natura sorbitei. [Cf. germ. sorbitisch].

sorbiticii
SORBÍTIC, -Ă adj. Referitor la sorbită, de natura sorbitei. [Cf. germ. sorbitisch].

sorbiticilor
SORBÍTIC, -Ă adj. Referitor la sorbită, de natura sorbitei. [Cf. germ. sorbitisch].

sorbiticul
SORBÍTIC, -Ă adj. Referitor la sorbită, de natura sorbitei. [Cf. germ. sorbitisch].

sorbiticului
SORBÍTIC, -Ă adj. Referitor la sorbită, de natura sorbitei. [Cf. germ. sorbitisch].

sorbitizare
SORBITIZÁRE s.f. (Tehn.) Tratament termic prin care se realizează structura sorbitică de revenire. [< sorbită + -izare].

sorbitizarea
SORBITIZÁRE s.f. (Tehn.) Tratament termic prin care se realizează structura sorbitică de revenire. [< sorbită + -izare].

sorbitizări
SORBITIZÁRE s.f. (Tehn.) Tratament termic prin care se realizează structura sorbitică de revenire. [< sorbită + -izare].

sorbitizării
SORBITIZÁRE s.f. (Tehn.) Tratament termic prin care se realizează structura sorbitică de revenire. [< sorbită + -izare].

sorbitoare
SORBITÓR, -OÁRE, sorbitori, -oare, adj. Care soarbe sau absoarbe. – Sorbi + suf. -tor.

DOOM

sorbitór adj. m., pl. sorbitóri; f. sg. și pl. sorbitoáre

sorbitoarea
SORBITÓR, -OÁRE, sorbitori, -oare, adj. Care soarbe sau absoarbe. – Sorbi + suf. -tor.

DOOM

sorbitór adj. m., pl. sorbitóri; f. sg. și pl. sorbitoáre

sorbitoarei
SORBITÓR, -OÁRE, sorbitori, -oare, adj. Care soarbe sau absoarbe. – Sorbi + suf. -tor.

DOOM

sorbitór adj. m., pl. sorbitóri; f. sg. și pl. sorbitoáre

sorbitoarele
SORBITÓR, -OÁRE, sorbitori, -oare, adj. Care soarbe sau absoarbe. – Sorbi + suf. -tor.

DOOM

sorbitór adj. m., pl. sorbitóri; f. sg. și pl. sorbitoáre

sorbitoarelor
SORBITÓR, -OÁRE, sorbitori, -oare, adj. Care soarbe sau absoarbe. – Sorbi + suf. -tor.

DOOM

sorbitór adj. m., pl. sorbitóri; f. sg. și pl. sorbitoáre

sorbitor
SORBITÓR, -OÁRE, sorbitori, -oare, adj. Care soarbe sau absoarbe. – Sorbi + suf. -tor.

DOOM

sorbitór adj. m., pl. sorbitóri; f. sg. și pl. sorbitoáre

sorbitori
SORBITÓR, -OÁRE, sorbitori, -oare, adj. Care soarbe sau absoarbe. – Sorbi + suf. -tor.

DOOM

sorbitór adj. m., pl. sorbitóri; f. sg. și pl. sorbitoáre

sorbitorii
SORBITÓR, -OÁRE, sorbitori, -oare, adj. Care soarbe sau absoarbe. – Sorbi + suf. -tor.

DOOM

sorbitór adj. m., pl. sorbitóri; f. sg. și pl. sorbitoáre

sorbitorilor
SORBITÓR, -OÁRE, sorbitori, -oare, adj. Care soarbe sau absoarbe. – Sorbi + suf. -tor.

DOOM

sorbitór adj. m., pl. sorbitóri; f. sg. și pl. sorbitoáre

sorbitorul
SORBITÓR, -OÁRE, sorbitori, -oare, adj. Care soarbe sau absoarbe. – Sorbi + suf. -tor.

DOOM

sorbitór adj. m., pl. sorbitóri; f. sg. și pl. sorbitoáre

sorbitorului
SORBITÓR, -OÁRE, sorbitori, -oare, adj. Care soarbe sau absoarbe. – Sorbi + suf. -tor.

DOOM

sorbitór adj. m., pl. sorbitóri; f. sg. și pl. sorbitoáre

sorbitul
SORBÍT s. n. Sorbire. – V. sorbi.

DOOM

sorbít (acțiune) s. n.

sorbitului
SORBÍT s. n. Sorbire. – V. sorbi.

DOOM

sorbít (acțiune) s. n.

sorbitura
SORBITÚRĂ, sorbituri, s. f. 1. Sorbire. ♦ Cantitate de lichid care se poate sorbi dintr-o dată; înghițitură, dușcă. 2. (Reg.) Mâncare lichidă; zeamă, supă, ciorbă. – Sorbi + suf. -tură.

DOOM

sorbitúră s. f., g.-d. art. sorbitúrii; pl. sorbitúri

sorbituri
SORBITÚRĂ, sorbituri, s. f. 1. Sorbire. ♦ Cantitate de lichid care se poate sorbi dintr-o dată; înghițitură, dușcă. 2. (Reg.) Mâncare lichidă; zeamă, supă, ciorbă. – Sorbi + suf. -tură.

DOOM

sorbitúră s. f., g.-d. art. sorbitúrii; pl. sorbitúri

sorbiturii
SORBITÚRĂ, sorbituri, s. f. 1. Sorbire. ♦ Cantitate de lichid care se poate sorbi dintr-o dată; înghițitură, dușcă. 2. (Reg.) Mâncare lichidă; zeamă, supă, ciorbă. – Sorbi + suf. -tură.

DOOM

sorbitúră s. f., g.-d. art. sorbitúrii; pl. sorbitúri

sorbiturile
SORBITÚRĂ, sorbituri, s. f. 1. Sorbire. ♦ Cantitate de lichid care se poate sorbi dintr-o dată; înghițitură, dușcă. 2. (Reg.) Mâncare lichidă; zeamă, supă, ciorbă. – Sorbi + suf. -tură.

DOOM

sorbitúră s. f., g.-d. art. sorbitúrii; pl. sorbitúri

sorbiturilor
SORBITÚRĂ, sorbituri, s. f. 1. Sorbire. ♦ Cantitate de lichid care se poate sorbi dintr-o dată; înghițitură, dușcă. 2. (Reg.) Mâncare lichidă; zeamă, supă, ciorbă. – Sorbi + suf. -tură.

DOOM

sorbitúră s. f., g.-d. art. sorbitúrii; pl. sorbitúri

sorbiși
SORBÍ, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea ceva trăgând în gură puțin câte puțin, cu buzele strânse (și cu zgomot). ♦ A bea repede și cu lăcomie, dintr-o singură înghițitură (golind vasul). ◊ Expr. A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de apă, se spune: a) când cineva se uită cu mare dragoste la altcineva; b) când cineva își manifestă antipatia față de altcineva. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atenție și interes pe cineva sau ceva. 2. A înghiți. ♦ Fig. A preocupa, a captiva. 3. A trage în piept (cu nesaț), a inspira adânc (aer, vânt, miresme). – Lat. *sorbire (= sorbere).

DOOM

sorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorb, imperf. 3 sg. sorbeá; conj. prez. 3 să soárbă

sorbiți
SORBÍ, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea ceva trăgând în gură puțin câte puțin, cu buzele strânse (și cu zgomot). ♦ A bea repede și cu lăcomie, dintr-o singură înghițitură (golind vasul). ◊ Expr. A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de apă, se spune: a) când cineva se uită cu mare dragoste la altcineva; b) când cineva își manifestă antipatia față de altcineva. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atenție și interes pe cineva sau ceva. 2. A înghiți. ♦ Fig. A preocupa, a captiva. 3. A trage în piept (cu nesaț), a inspira adânc (aer, vânt, miresme). – Lat. *sorbire (= sorbere).

DOOM

sorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorb, imperf. 3 sg. sorbeá; conj. prez. 3 să soárbă

sorbiți
SORBÍT s. n. Sorbire. – V. sorbi.

DOOM

sorbít (acțiune) s. n.

sorbiții
SORBÍT s. n. Sorbire. – V. sorbi.

DOOM

sorbít (acțiune) s. n.

sorbiților
SORBÍT s. n. Sorbire. – V. sorbi.

DOOM

sorbít (acțiune) s. n.

sorboza
SORBÓZĂ s. f. Monozaharidă asemănătoare cu fructoza, folosită la sinteza vitaminei C. – Din fr. sorbose.

DOOM

sorbóză s. f., g.-d. art. sorbózei

sorboze
SORBÓZĂ s. f. Monozaharidă asemănătoare cu fructoza, folosită la sinteza vitaminei C. – Din fr. sorbose.

DOOM

sorbóză s. f., g.-d. art. sorbózei

sorbozei
SORBÓZĂ s. f. Monozaharidă asemănătoare cu fructoza, folosită la sinteza vitaminei C. – Din fr. sorbose.

DOOM

sorbóză s. f., g.-d. art. sorbózei

sorbul
SORB¹, sorbi, s. m. Arbore din familia rozaceelor înalt până la 15 m, cu frunze ovale, flori albe și fructe cărnoase, al cărui lemn se folosește la strungărie (Sorbus aria). – Lat. sorbus.

DOOM

sorb² (vârtej de apă, vânt, piesă metalică) s. n., pl. sórburi

sorbul
SORB², sorburi, s. n. 1. Vârtej de apă cu un ochi adânc la mijloc. ♦ Loc unde apa unui râu dispare de la suprafață, curgând în continuare printr-un curs subteran. 2. Vânt puternic care se propagă sub forma unui vârtej. 3. Piesă metalică perforată sau prevăzută cu sită care se montează la capătul introdus în lichid al conductei de aspirație a unei pompe pentru a împiedica pătrunderea în pompă a corpurilor străine, a impurităților; p. gener. țeavă, conductă aspiratoare. – Din sorbi (derivat regresiv).

sorbului
SORB¹, sorbi, s. m. Arbore din familia rozaceelor înalt până la 15 m, cu frunze ovale, flori albe și fructe cărnoase, al cărui lemn se folosește la strungărie (Sorbus aria). – Lat. sorbus.

DOOM

sorb² (vârtej de apă, vânt, piesă metalică) s. n., pl. sórburi

sorbului
SORB², sorburi, s. n. 1. Vârtej de apă cu un ochi adânc la mijloc. ♦ Loc unde apa unui râu dispare de la suprafață, curgând în continuare printr-un curs subteran. 2. Vânt puternic care se propagă sub forma unui vârtej. 3. Piesă metalică perforată sau prevăzută cu sită care se montează la capătul introdus în lichid al conductei de aspirație a unei pompe pentru a împiedica pătrunderea în pompă a corpurilor străine, a impurităților; p. gener. țeavă, conductă aspiratoare. – Din sorbi (derivat regresiv).

sorburi
SORB², sorburi, s. n. 1. Vârtej de apă cu un ochi adânc la mijloc. ♦ Loc unde apa unui râu dispare de la suprafață, curgând în continuare printr-un curs subteran. 2. Vânt puternic care se propagă sub forma unui vârtej. 3. Piesă metalică perforată sau prevăzută cu sită care se montează la capătul introdus în lichid al conductei de aspirație a unei pompe pentru a împiedica pătrunderea în pompă a corpurilor străine, a impurităților; p. gener. țeavă, conductă aspiratoare. – Din sorbi (derivat regresiv).

sorburile
SORB², sorburi, s. n. 1. Vârtej de apă cu un ochi adânc la mijloc. ♦ Loc unde apa unui râu dispare de la suprafață, curgând în continuare printr-un curs subteran. 2. Vânt puternic care se propagă sub forma unui vârtej. 3. Piesă metalică perforată sau prevăzută cu sită care se montează la capătul introdus în lichid al conductei de aspirație a unei pompe pentru a împiedica pătrunderea în pompă a corpurilor străine, a impurităților; p. gener. țeavă, conductă aspiratoare. – Din sorbi (derivat regresiv).

sorburilor
SORB², sorburi, s. n. 1. Vârtej de apă cu un ochi adânc la mijloc. ♦ Loc unde apa unui râu dispare de la suprafață, curgând în continuare printr-un curs subteran. 2. Vânt puternic care se propagă sub forma unui vârtej. 3. Piesă metalică perforată sau prevăzută cu sită care se montează la capătul introdus în lichid al conductei de aspirație a unei pompe pentru a împiedica pătrunderea în pompă a corpurilor străine, a impurităților; p. gener. țeavă, conductă aspiratoare. – Din sorbi (derivat regresiv).

sorbus
SORB², sorburi, s. n. 1. Vârtej de apă cu un ochi adânc la mijloc. ♦ Loc unde apa unui râu dispare de la suprafață, curgând în continuare printr-un curs subteran. 2. Vânt puternic care se propagă sub forma unui vârtej. 3. Piesă metalică perforată sau prevăzută cu sită care se montează la capătul introdus în lichid al conductei de aspirație a unei pompe pentru a împiedica pătrunderea în pompă a corpurilor străine, a impurităților; p. gener. țeavă, conductă aspiratoare. – Din sorbi (derivat regresiv).

sorbția
SÓRBȚIE, sorbții, s. f. Denumire generală dată fenomenelor de absorbție, adsorbție și chemosorbție. – Din fr. sorption.

DOOM

sórbție (sorb-ți-e) s. f., art. sórbția (-ți-a), g.-d. art. sórbției; pl. sórbții, art. sórbțiile (-ți-i-)

sorbție
SÓRBȚIE, sorbții, s. f. Denumire generală dată fenomenelor de absorbție, adsorbție și chemosorbție. – Din fr. sorption.

DOOM

sórbție (sorb-ți-e) s. f., art. sórbția (-ți-a), g.-d. art. sórbției; pl. sórbții, art. sórbțiile (-ți-i-)

sorbției
SÓRBȚIE, sorbții, s. f. Denumire generală dată fenomenelor de absorbție, adsorbție și chemosorbție. – Din fr. sorption.

DOOM

sórbție (sorb-ți-e) s. f., art. sórbția (-ți-a), g.-d. art. sórbției; pl. sórbții, art. sórbțiile (-ți-i-)

sorbții
SÓRBȚIE, sorbții, s. f. Denumire generală dată fenomenelor de absorbție, adsorbție și chemosorbție. – Din fr. sorption.

DOOM

sórbție (sorb-ți-e) s. f., art. sórbția (-ți-a), g.-d. art. sórbției; pl. sórbții, art. sórbțiile (-ți-i-)

sorbțiile
SÓRBȚIE, sorbții, s. f. Denumire generală dată fenomenelor de absorbție, adsorbție și chemosorbție. – Din fr. sorption.

DOOM

sórbție (sorb-ți-e) s. f., art. sórbția (-ți-a), g.-d. art. sórbției; pl. sórbții, art. sórbțiile (-ți-i-)

sorbțiilor
SÓRBȚIE, sorbții, s. f. Denumire generală dată fenomenelor de absorbție, adsorbție și chemosorbție. – Din fr. sorption.

DOOM

sórbție (sorb-ți-e) s. f., art. sórbția (-ți-a), g.-d. art. sórbției; pl. sórbții, art. sórbțiile (-ți-i-)

sorbțiune
SORBȚIÚNE s.f. Termen comun pentru absorbție și adsorbție. [Var. sorbție s.f. / < germ. Sorption, cf. lat. sorbere – a sorbi].

sorcova
SÓRCOVĂ, sorcove, s. f. 1. Bețișor sau rămurică împodobită cu flori artificiale de diferite culori, cu care copiii lovesc ușor pe spate pe părinții, cunoscuții etc. lor în dimineața zilei de Anul Nou, urându-le, în versuri speciale, sănătate și noroc. ◊ Expr. A fi ca o sorcovă = a fi îmbrăcat caraghios, împopoțonat. 2. Colind recitat de cei care urează cu sorcova (1). – Probabil din sorcovi (derivat regresiv).

DOOM

sórcovă s. f., g.-d. art. sórcovei; pl. sórcove

sorcove
SÓRCOVĂ, sorcove, s. f. 1. Bețișor sau rămurică împodobită cu flori artificiale de diferite culori, cu care copiii lovesc ușor pe spate pe părinții, cunoscuții etc. lor în dimineața zilei de Anul Nou, urându-le, în versuri speciale, sănătate și noroc. ◊ Expr. A fi ca o sorcovă = a fi îmbrăcat caraghios, împopoțonat. 2. Colind recitat de cei care urează cu sorcova (1). – Probabil din sorcovi (derivat regresiv).

DOOM

sórcovă s. f., g.-d. art. sórcovei; pl. sórcove

sorcovea
SORCOVÍ, sorcovesc, vb. IV. Tranz. A colinda, a ura cu sorcova. ♦ Fig. A bate, a lovi. – Din bg. survakam.

DOOM

sorcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorcovésc, imperf. 3 sg. sorcoveá; conj. prez. 3 să sorcoveáscă

sorcoveai
SORCOVÍ, sorcovesc, vb. IV. Tranz. A colinda, a ura cu sorcova. ♦ Fig. A bate, a lovi. – Din bg. survakam.

DOOM

sorcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorcovésc, imperf. 3 sg. sorcoveá; conj. prez. 3 să sorcoveáscă

sorcoveala
SORCOVEÁLĂ, sorcoveli, s. f. Faptul de a sorcovi; sorcovit. – Sorcovi + suf. -eală.

DOOM

sorcoveálă s. f., g.-d. art. sorcovélii; pl. sorcovéli

sorcoveam
SORCOVÍ, sorcovesc, vb. IV. Tranz. A colinda, a ura cu sorcova. ♦ Fig. A bate, a lovi. – Din bg. survakam.

DOOM

sorcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorcovésc, imperf. 3 sg. sorcoveá; conj. prez. 3 să sorcoveáscă

sorcovească
SORCOVÍ, sorcovesc, vb. IV. Tranz. A colinda, a ura cu sorcova. ♦ Fig. A bate, a lovi. – Din bg. survakam.

DOOM

sorcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorcovésc, imperf. 3 sg. sorcoveá; conj. prez. 3 să sorcoveáscă

sorcoveau
SORCOVÍ, sorcovesc, vb. IV. Tranz. A colinda, a ura cu sorcova. ♦ Fig. A bate, a lovi. – Din bg. survakam.

DOOM

sorcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorcovésc, imperf. 3 sg. sorcoveá; conj. prez. 3 să sorcoveáscă

sorcoveați
SORCOVÍ, sorcovesc, vb. IV. Tranz. A colinda, a ura cu sorcova. ♦ Fig. A bate, a lovi. – Din bg. survakam.

DOOM

sorcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorcovésc, imperf. 3 sg. sorcoveá; conj. prez. 3 să sorcoveáscă

sorcovei
SÓRCOVĂ, sorcove, s. f. 1. Bețișor sau rămurică împodobită cu flori artificiale de diferite culori, cu care copiii lovesc ușor pe spate pe părinții, cunoscuții etc. lor în dimineața zilei de Anul Nou, urându-le, în versuri speciale, sănătate și noroc. ◊ Expr. A fi ca o sorcovă = a fi îmbrăcat caraghios, împopoțonat. 2. Colind recitat de cei care urează cu sorcova (1). – Probabil din sorcovi (derivat regresiv).

DOOM

sórcovă s. f., g.-d. art. sórcovei; pl. sórcove

sorcovele
SÓRCOVĂ, sorcove, s. f. 1. Bețișor sau rămurică împodobită cu flori artificiale de diferite culori, cu care copiii lovesc ușor pe spate pe părinții, cunoscuții etc. lor în dimineața zilei de Anul Nou, urându-le, în versuri speciale, sănătate și noroc. ◊ Expr. A fi ca o sorcovă = a fi îmbrăcat caraghios, împopoțonat. 2. Colind recitat de cei care urează cu sorcova (1). – Probabil din sorcovi (derivat regresiv).

DOOM

sórcovă s. f., g.-d. art. sórcovei; pl. sórcove

sorcoveli
SORCOVEÁLĂ, sorcoveli, s. f. Faptul de a sorcovi; sorcovit. – Sorcovi + suf. -eală.

DOOM

sorcoveálă s. f., g.-d. art. sorcovélii; pl. sorcovéli

sorcovelii
SORCOVEÁLĂ, sorcoveli, s. f. Faptul de a sorcovi; sorcovit. – Sorcovi + suf. -eală.

DOOM

sorcoveálă s. f., g.-d. art. sorcovélii; pl. sorcovéli

sorcovelile
SORCOVEÁLĂ, sorcoveli, s. f. Faptul de a sorcovi; sorcovit. – Sorcovi + suf. -eală.

DOOM

sorcoveálă s. f., g.-d. art. sorcovélii; pl. sorcovéli

sorcovelilor
SORCOVEÁLĂ, sorcoveli, s. f. Faptul de a sorcovi; sorcovit. – Sorcovi + suf. -eală.

DOOM

sorcoveálă s. f., g.-d. art. sorcovélii; pl. sorcovéli

sorcovelor
SÓRCOVĂ, sorcove, s. f. 1. Bețișor sau rămurică împodobită cu flori artificiale de diferite culori, cu care copiii lovesc ușor pe spate pe părinții, cunoscuții etc. lor în dimineața zilei de Anul Nou, urându-le, în versuri speciale, sănătate și noroc. ◊ Expr. A fi ca o sorcovă = a fi îmbrăcat caraghios, împopoțonat. 2. Colind recitat de cei care urează cu sorcova (1). – Probabil din sorcovi (derivat regresiv).

DOOM

sórcovă s. f., g.-d. art. sórcovei; pl. sórcove

sorcovesc
SORCOVÍ, sorcovesc, vb. IV. Tranz. A colinda, a ura cu sorcova. ♦ Fig. A bate, a lovi. – Din bg. survakam.

DOOM

sorcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorcovésc, imperf. 3 sg. sorcoveá; conj. prez. 3 să sorcoveáscă

sorcovește
SORCOVÍ, sorcovesc, vb. IV. Tranz. A colinda, a ura cu sorcova. ♦ Fig. A bate, a lovi. – Din bg. survakam.

DOOM

sorcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorcovésc, imperf. 3 sg. sorcoveá; conj. prez. 3 să sorcoveáscă

sorcovești
SORCOVÍ, sorcovesc, vb. IV. Tranz. A colinda, a ura cu sorcova. ♦ Fig. A bate, a lovi. – Din bg. survakam.

DOOM

sorcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorcovésc, imperf. 3 sg. sorcoveá; conj. prez. 3 să sorcoveáscă

sorcovi
SORCOVÍ, sorcovesc, vb. IV. Tranz. A colinda, a ura cu sorcova. ♦ Fig. A bate, a lovi. – Din bg. survakam.

DOOM

sorcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorcovésc, imperf. 3 sg. sorcoveá; conj. prez. 3 să sorcoveáscă

sorcovii
SORCOVÍ, sorcovesc, vb. IV. Tranz. A colinda, a ura cu sorcova. ♦ Fig. A bate, a lovi. – Din bg. survakam.

DOOM

sorcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorcovésc, imperf. 3 sg. sorcoveá; conj. prez. 3 să sorcoveáscă

sorcovim
SORCOVÍ, sorcovesc, vb. IV. Tranz. A colinda, a ura cu sorcova. ♦ Fig. A bate, a lovi. – Din bg. survakam.

DOOM

sorcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorcovésc, imperf. 3 sg. sorcoveá; conj. prez. 3 să sorcoveáscă

sorcovind
SORCOVÍ, sorcovesc, vb. IV. Tranz. A colinda, a ura cu sorcova. ♦ Fig. A bate, a lovi. – Din bg. survakam.

DOOM

sorcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorcovésc, imperf. 3 sg. sorcoveá; conj. prez. 3 să sorcoveáscă

sorcovire
SORCOVÍ, sorcovesc, vb. IV. Tranz. A colinda, a ura cu sorcova. ♦ Fig. A bate, a lovi. – Din bg. survakam.

DOOM

sorcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorcovésc, imperf. 3 sg. sorcoveá; conj. prez. 3 să sorcoveáscă

sorcoviră
SORCOVÍ, sorcovesc, vb. IV. Tranz. A colinda, a ura cu sorcova. ♦ Fig. A bate, a lovi. – Din bg. survakam.

DOOM

sorcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorcovésc, imperf. 3 sg. sorcoveá; conj. prez. 3 să sorcoveáscă

sorcovirăm
SORCOVÍ, sorcovesc, vb. IV. Tranz. A colinda, a ura cu sorcova. ♦ Fig. A bate, a lovi. – Din bg. survakam.

DOOM

sorcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorcovésc, imperf. 3 sg. sorcoveá; conj. prez. 3 să sorcoveáscă

sorcovirăți
SORCOVÍ, sorcovesc, vb. IV. Tranz. A colinda, a ura cu sorcova. ♦ Fig. A bate, a lovi. – Din bg. survakam.

DOOM

sorcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorcovésc, imperf. 3 sg. sorcoveá; conj. prez. 3 să sorcoveáscă

sorcovise
SORCOVÍ, sorcovesc, vb. IV. Tranz. A colinda, a ura cu sorcova. ♦ Fig. A bate, a lovi. – Din bg. survakam.

DOOM

sorcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorcovésc, imperf. 3 sg. sorcoveá; conj. prez. 3 să sorcoveáscă

sorcovisem
SORCOVÍ, sorcovesc, vb. IV. Tranz. A colinda, a ura cu sorcova. ♦ Fig. A bate, a lovi. – Din bg. survakam.

DOOM

sorcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorcovésc, imperf. 3 sg. sorcoveá; conj. prez. 3 să sorcoveáscă

sorcoviseră
SORCOVÍ, sorcovesc, vb. IV. Tranz. A colinda, a ura cu sorcova. ♦ Fig. A bate, a lovi. – Din bg. survakam.

DOOM

sorcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorcovésc, imperf. 3 sg. sorcoveá; conj. prez. 3 să sorcoveáscă

sorcoviserăm
SORCOVÍ, sorcovesc, vb. IV. Tranz. A colinda, a ura cu sorcova. ♦ Fig. A bate, a lovi. – Din bg. survakam.

DOOM

sorcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorcovésc, imperf. 3 sg. sorcoveá; conj. prez. 3 să sorcoveáscă

sorcoviserăți
SORCOVÍ, sorcovesc, vb. IV. Tranz. A colinda, a ura cu sorcova. ♦ Fig. A bate, a lovi. – Din bg. survakam.

DOOM

sorcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorcovésc, imperf. 3 sg. sorcoveá; conj. prez. 3 să sorcoveáscă

sorcoviseși
SORCOVÍ, sorcovesc, vb. IV. Tranz. A colinda, a ura cu sorcova. ♦ Fig. A bate, a lovi. – Din bg. survakam.

DOOM

sorcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorcovésc, imperf. 3 sg. sorcoveá; conj. prez. 3 să sorcoveáscă

sorcoviseți
SORCOVÍ, sorcovesc, vb. IV. Tranz. A colinda, a ura cu sorcova. ♦ Fig. A bate, a lovi. – Din bg. survakam.

DOOM

sorcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorcovésc, imperf. 3 sg. sorcoveá; conj. prez. 3 să sorcoveáscă

sorcovit
SORCOVÍ, sorcovesc, vb. IV. Tranz. A colinda, a ura cu sorcova. ♦ Fig. A bate, a lovi. – Din bg. survakam.

DOOM

sorcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorcovésc, imperf. 3 sg. sorcoveá; conj. prez. 3 să sorcoveáscă

sorcovit
SORCOVÍT s. n. Sorcoveală. – V. sorcovi.

DOOM

sorcovít s. n.

sorcovita
SORCOVÍT s. n. Sorcoveală. – V. sorcovi.

DOOM

sorcovít s. n.

sorcovite
SORCOVÍT s. n. Sorcoveală. – V. sorcovi.

DOOM

sorcovít s. n.

sorcovitei
SORCOVÍT s. n. Sorcoveală. – V. sorcovi.

DOOM

sorcovít s. n.

sorcovitele
SORCOVÍT s. n. Sorcoveală. – V. sorcovi.

DOOM

sorcovít s. n.

sorcovitelor
SORCOVÍT s. n. Sorcoveală. – V. sorcovi.

DOOM

sorcovít s. n.

sorcovitul
SORCOVÍT s. n. Sorcoveală. – V. sorcovi.

DOOM

sorcovít s. n.

sorcovitului
SORCOVÍT s. n. Sorcoveală. – V. sorcovi.

DOOM

sorcovít s. n.

sorcoviși
SORCOVÍ, sorcovesc, vb. IV. Tranz. A colinda, a ura cu sorcova. ♦ Fig. A bate, a lovi. – Din bg. survakam.

DOOM

sorcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorcovésc, imperf. 3 sg. sorcoveá; conj. prez. 3 să sorcoveáscă

sorcoviți
SORCOVÍ, sorcovesc, vb. IV. Tranz. A colinda, a ura cu sorcova. ♦ Fig. A bate, a lovi. – Din bg. survakam.

DOOM

sorcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorcovésc, imperf. 3 sg. sorcoveá; conj. prez. 3 să sorcoveáscă

sorcoviți
SORCOVÍT s. n. Sorcoveală. – V. sorcovi.

DOOM

sorcovít s. n.

sorcoviții
SORCOVÍT s. n. Sorcoveală. – V. sorcovi.

DOOM

sorcovít s. n.

sorcoviților
SORCOVÍT s. n. Sorcoveală. – V. sorcovi.

DOOM

sorcovít s. n.

sorcovăț
SOROCOVẮȚ, sorocoveți, s. m. Veche monedă de argint, a cărei valoare a variat în decursul timpului. [Var.: sorcovắț s. m.] – Din ucr. sorokovec'.

DOOM

sorocovắț s. m., pl. sorocovéți

sordid
SORDÍD, -Ă, sordizi, -de, adj. Murdar; dezgustător. ♦ Fig. Interesat în mod exagerat; meschin. – Din fr. sordide, lat. sordidus.

DOOM

sordíd adj. m., pl. sordízi; f. sordídă, pl. sordíde

sordida
SORDÍD, -Ă, sordizi, -de, adj. Murdar; dezgustător. ♦ Fig. Interesat în mod exagerat; meschin. – Din fr. sordide, lat. sordidus.

DOOM

sordíd adj. m., pl. sordízi; f. sordídă, pl. sordíde

sordide
SORDÍD, -Ă, sordizi, -de, adj. Murdar; dezgustător. ♦ Fig. Interesat în mod exagerat; meschin. – Din fr. sordide, lat. sordidus.

DOOM

sordíd adj. m., pl. sordízi; f. sordídă, pl. sordíde

sordidei
SORDÍD, -Ă, sordizi, -de, adj. Murdar; dezgustător. ♦ Fig. Interesat în mod exagerat; meschin. – Din fr. sordide, lat. sordidus.

DOOM

sordíd adj. m., pl. sordízi; f. sordídă, pl. sordíde

sordidele
SORDÍD, -Ă, sordizi, -de, adj. Murdar; dezgustător. ♦ Fig. Interesat în mod exagerat; meschin. – Din fr. sordide, lat. sordidus.

DOOM

sordíd adj. m., pl. sordízi; f. sordídă, pl. sordíde

sordidelor
SORDÍD, -Ă, sordizi, -de, adj. Murdar; dezgustător. ♦ Fig. Interesat în mod exagerat; meschin. – Din fr. sordide, lat. sordidus.

DOOM

sordíd adj. m., pl. sordízi; f. sordídă, pl. sordíde

sordidul
SORDÍD, -Ă, sordizi, -de, adj. Murdar; dezgustător. ♦ Fig. Interesat în mod exagerat; meschin. – Din fr. sordide, lat. sordidus.

DOOM

sordíd adj. m., pl. sordízi; f. sordídă, pl. sordíde

sordidului
SORDÍD, -Ă, sordizi, -de, adj. Murdar; dezgustător. ♦ Fig. Interesat în mod exagerat; meschin. – Din fr. sordide, lat. sordidus.

DOOM

sordíd adj. m., pl. sordízi; f. sordídă, pl. sordíde

sordizi
SORDÍD, -Ă, sordizi, -de, adj. Murdar; dezgustător. ♦ Fig. Interesat în mod exagerat; meschin. – Din fr. sordide, lat. sordidus.

DOOM

sordíd adj. m., pl. sordízi; f. sordídă, pl. sordíde

sordizii
SORDÍD, -Ă, sordizi, -de, adj. Murdar; dezgustător. ♦ Fig. Interesat în mod exagerat; meschin. – Din fr. sordide, lat. sordidus.

DOOM

sordíd adj. m., pl. sordízi; f. sordídă, pl. sordíde

sordizilor
SORDÍD, -Ă, sordizi, -de, adj. Murdar; dezgustător. ♦ Fig. Interesat în mod exagerat; meschin. – Din fr. sordide, lat. sordidus.

DOOM

sordíd adj. m., pl. sordízi; f. sordídă, pl. sordíde

sorea
SORÍ, soresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se încălzi la soare. 2. Tranz. A expune ceva la soare (pentru a face să se coacă sau să se usuce). – Din soare.

DOOM

sorí (a ~) vb., ind. prez. 3 soréște, imperf. 3 sg. soreá; conj. prez. 3 să soreáscă

soreai
SORÍ, soresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se încălzi la soare. 2. Tranz. A expune ceva la soare (pentru a face să se coacă sau să se usuce). – Din soare.

DOOM

sorí (a ~) vb., ind. prez. 3 soréște, imperf. 3 sg. soreá; conj. prez. 3 să soreáscă

soream
SORÍ, soresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se încălzi la soare. 2. Tranz. A expune ceva la soare (pentru a face să se coacă sau să se usuce). – Din soare.

DOOM

sorí (a ~) vb., ind. prez. 3 soréște, imperf. 3 sg. soreá; conj. prez. 3 să soreáscă

sorean
SOREÁN, soreni, s. m. (Iht.; pop.) Obleț. – Soare + suf. -ean.

DOOM

soreán (pop.) s. m., pl. soréni

soreanul
SOREÁN, soreni, s. m. (Iht.; pop.) Obleț. – Soare + suf. -ean.

DOOM

soreán (pop.) s. m., pl. soréni

soreanului
SOREÁN, soreni, s. m. (Iht.; pop.) Obleț. – Soare + suf. -ean.

DOOM

soreán (pop.) s. m., pl. soréni

sorească
SORÍ, soresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se încălzi la soare. 2. Tranz. A expune ceva la soare (pentru a face să se coacă sau să se usuce). – Din soare.

DOOM

sorí (a ~) vb., ind. prez. 3 soréște, imperf. 3 sg. soreá; conj. prez. 3 să soreáscă

soreau
SORÍ, soresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se încălzi la soare. 2. Tranz. A expune ceva la soare (pentru a face să se coacă sau să se usuce). – Din soare.

DOOM

sorí (a ~) vb., ind. prez. 3 soréște, imperf. 3 sg. soreá; conj. prez. 3 să soreáscă

soreați
SORÍ, soresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se încălzi la soare. 2. Tranz. A expune ceva la soare (pentru a face să se coacă sau să se usuce). – Din soare.

DOOM

sorí (a ~) vb., ind. prez. 3 soréște, imperf. 3 sg. soreá; conj. prez. 3 să soreáscă

soredia
SORÉDIE, soredii, s. f. Parte a talului unui lichen care se detașează de el și poate reproduce planta. – Din fr. sorédie.

DOOM

sorédie (-di-e) s. f., art. sorédia (-di-a), g.-d. art. sorédiei; pl. sorédii, art. sorédiile (-di-i-)

soredie
SORÉDIE, soredii, s. f. Parte a talului unui lichen care se detașează de el și poate reproduce planta. – Din fr. sorédie.

DOOM

sorédie (-di-e) s. f., art. sorédia (-di-a), g.-d. art. sorédiei; pl. sorédii, art. sorédiile (-di-i-)

sorediei
SORÉDIE, soredii, s. f. Parte a talului unui lichen care se detașează de el și poate reproduce planta. – Din fr. sorédie.

DOOM

sorédie (-di-e) s. f., art. sorédia (-di-a), g.-d. art. sorédiei; pl. sorédii, art. sorédiile (-di-i-)

soredii
SORÉDIE, soredii, s. f. Parte a talului unui lichen care se detașează de el și poate reproduce planta. – Din fr. sorédie.

DOOM

sorédie (-di-e) s. f., art. sorédia (-di-a), g.-d. art. sorédiei; pl. sorédii, art. sorédiile (-di-i-)

sorediile
SORÉDIE, soredii, s. f. Parte a talului unui lichen care se detașează de el și poate reproduce planta. – Din fr. sorédie.

DOOM

sorédie (-di-e) s. f., art. sorédia (-di-a), g.-d. art. sorédiei; pl. sorédii, art. sorédiile (-di-i-)

sorediilor
SORÉDIE, soredii, s. f. Parte a talului unui lichen care se detașează de el și poate reproduce planta. – Din fr. sorédie.

DOOM

sorédie (-di-e) s. f., art. sorédia (-di-a), g.-d. art. sorédiei; pl. sorédii, art. sorédiile (-di-i-)

sorei
SURÓRĂ s. f. v. soră.

DOOM

sóră² (infirmieră) s. f., g.-d. art. sórei; pl. suróri

soreni
SOREÁN, soreni, s. m. (Iht.; pop.) Obleț. – Soare + suf. -ean.

DOOM

soreán (pop.) s. m., pl. soréni

sorenii
SOREÁN, soreni, s. m. (Iht.; pop.) Obleț. – Soare + suf. -ean.

DOOM

soreán (pop.) s. m., pl. soréni

sorenilor
SOREÁN, soreni, s. m. (Iht.; pop.) Obleț. – Soare + suf. -ean.

DOOM

soreán (pop.) s. m., pl. soréni

soresc
SORÍ, soresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se încălzi la soare. 2. Tranz. A expune ceva la soare (pentru a face să se coacă sau să se usuce). – Din soare.

DOOM

sorí (a ~) vb., ind. prez. 3 soréște, imperf. 3 sg. soreá; conj. prez. 3 să soreáscă

sorete
SORÉTE, soreți, s. m. (Reg.) Pește răpitor verde-albăstrui, cu pete portocalii (Lepomis gibbosus). – Soare + suf. -ete.

DOOM

soréte (reg.) s. m., pl. soréți

soretele
SORÉTE, soreți, s. m. (Reg.) Pește răpitor verde-albăstrui, cu pete portocalii (Lepomis gibbosus). – Soare + suf. -ete.

DOOM

soréte (reg.) s. m., pl. soréți

soretelui
SORÉTE, soreți, s. m. (Reg.) Pește răpitor verde-albăstrui, cu pete portocalii (Lepomis gibbosus). – Soare + suf. -ete.

DOOM

soréte (reg.) s. m., pl. soréți

sorex
CHIȚCÁN, chițcani, s. m. 1. Animal insectivor asemănător cu șoarecele, brun-castaniu pe spate și mai deschis pe burtă, cu botul alungit, cu ochii mici și cu urechile ascunse în blană, care trăiește prin păduri, dumbrăvi etc. în galerii superficiale (Sorex araneus). 2. Nume dat mai multor specii de șoareci de diverse mărimi. – Chițcăi + suf. -an.

sorește
SORÍ, soresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se încălzi la soare. 2. Tranz. A expune ceva la soare (pentru a face să se coacă sau să se usuce). – Din soare.

DOOM

sorí (a ~) vb., ind. prez. 3 soréște, imperf. 3 sg. soreá; conj. prez. 3 să soreáscă

sorești
SORÍ, soresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se încălzi la soare. 2. Tranz. A expune ceva la soare (pentru a face să se coacă sau să se usuce). – Din soare.

DOOM

sorí (a ~) vb., ind. prez. 3 soréște, imperf. 3 sg. soreá; conj. prez. 3 să soreáscă

soreți
SORÉTE, soreți, s. m. (Reg.) Pește răpitor verde-albăstrui, cu pete portocalii (Lepomis gibbosus). – Soare + suf. -ete.

DOOM

soréte (reg.) s. m., pl. soréți

soreții
SORÉTE, soreți, s. m. (Reg.) Pește răpitor verde-albăstrui, cu pete portocalii (Lepomis gibbosus). – Soare + suf. -ete.

DOOM

soréte (reg.) s. m., pl. soréți

soreților
SORÉTE, soreți, s. m. (Reg.) Pește răpitor verde-albăstrui, cu pete portocalii (Lepomis gibbosus). – Soare + suf. -ete.

DOOM

soréte (reg.) s. m., pl. soréți

sorg
SORG s. m. Plantă furajeră anuală din familia gramineelor, rezistentă la secetă, cu frunze lungi, mari și cu inflorescențe în formă de panicul (Sorghum vulgare). – Din fr. sorgho, it. sorgo.

DOOM

sorg s. m.

sorghum
COSTRÉI, costrei, s. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu rizom târâtor și cu flori purpurii (Echinochloa crus-gallii). ◊ Costrei mare = plantă erbacee din familia gramineelor, cu rizom puternic și cu spiculețe roșcate, cea mai dăunătoare buruiană din culturile agricole (Sorghum halepense). – Cf. bg. koštrjava.

sorginte
SORGÍNTE, (1, rar) sorginți, s. f., (2, rar) sorginte, s. n. 1. Izvor, sursă de informații. Putem spune, din sorginte autorizată, că ieri s-a petrecut... o scenă, care caracterizează situațiunea întreagă. CARAGIALE, O. II. 298. Din sorginte particulară nu am vreo știre. id. ib. VII 38. 2. (Învechit) Izvor de apă. Pe aici erau grădinile lui Priam și sorgintele Seamandrului. BOLINTINEANU, O. 308. În stînga acestei gîrle, la munteni, cum le numesc localnicii, sînt salamuri sau sorginte de apă sărată. L. IONESCU, P. 31.

sorginte
SORGÍNTE, sorginți, s. f. 1. (Livr.) Izvor, sursă (de informații); origine. 2. (Înv.) Izvor de apă. – Din it. sorgente.

DOOM

sorgínte (livr.) s. f., g.-d. art. sorgínții; pl. sorgínți

sorgintea
SORGÍNTE, sorginți, s. f. 1. (Livr.) Izvor, sursă (de informații); origine. 2. (Înv.) Izvor de apă. – Din it. sorgente.

DOOM

sorgínte (livr.) s. f., g.-d. art. sorgínții; pl. sorgínți

sorginți
SORGÍNTE, sorginți, s. f. 1. (Livr.) Izvor, sursă (de informații); origine. 2. (Înv.) Izvor de apă. – Din it. sorgente.

DOOM

sorgínte (livr.) s. f., g.-d. art. sorgínții; pl. sorgínți

sorginții
SORGÍNTE, sorginți, s. f. 1. (Livr.) Izvor, sursă (de informații); origine. 2. (Înv.) Izvor de apă. – Din it. sorgente.

DOOM

sorgínte (livr.) s. f., g.-d. art. sorgínții; pl. sorgínți

sorgințile
SORGÍNTE, sorginți, s. f. 1. (Livr.) Izvor, sursă (de informații); origine. 2. (Înv.) Izvor de apă. – Din it. sorgente.

DOOM

sorgínte (livr.) s. f., g.-d. art. sorgínții; pl. sorgínți

sorginților
SORGÍNTE, sorginți, s. f. 1. (Livr.) Izvor, sursă (de informații); origine. 2. (Înv.) Izvor de apă. – Din it. sorgente.

DOOM

sorgínte (livr.) s. f., g.-d. art. sorgínții; pl. sorgínți

sorgul
SORG s. m. Plantă furajeră anuală din familia gramineelor, rezistentă la secetă, cu frunze lungi, mari și cu inflorescențe în formă de panicul (Sorghum vulgare). – Din fr. sorgho, it. sorgo.

DOOM

sorg s. m.

sorgului
SORG s. m. Plantă furajeră anuală din familia gramineelor, rezistentă la secetă, cu frunze lungi, mari și cu inflorescențe în formă de panicul (Sorghum vulgare). – Din fr. sorgho, it. sorgo.

DOOM

sorg s. m.

sorgă
sórgă (-gi), s. f. – (Trans. de V) Grijă, necesitate. Germ. Sorge. – Der. sorgoș, adj. (Trans. urgent, presant), prin intermediul mag. szorgos (Cihac, II, 526; Gáldi, Dict., 160).

sori
SOÁRE, (2) sori, s. m. 1. Corp ceresc central al sistemului nostru planetar, incandescent și luminos, în jurul căruia gravitează și se învârtesc Pământul și celelalte planete ale sistemului. ◊ Loc. adv. Sub (sau pe sub) soare = pe pământ, în lume. ◊ Expr. (Fam.) (A fi) soare cu dinți = (a fi) frig pe vreme senină. (A fi) rupt din soare = (a fi) foarte frumos, de o deosebită frumusețe. (În basme) La soare te poți uita, dar la dânsa (sau la dânsul) ba, se spune spre a arăta că cineva este de o frumusețe excepțională. A se uita (la cineva) ca la soare = a privi (pe cineva) cu multă dragoste, a iubi foarte mult (pe cineva). A i se pune (cuiva) soarele drept inimă = a i se face foame. ◊ Compuse: (pop.) soare-răsare = răsărit¹, est, orient; p. ext. vremea când răsare Soarele; soare-apune (sau -scapătă) = apus¹, vest, occident; p. ext. vremea când apune Soarele. ♦ Lumină (și căldură) care vine de la Soare (1). ◊ Loc. adv. Cu soare = cât mai e ziuă, cât mai e lumină. 2. Nume dat aștrilor care, ca și Soarele (1), au lumină proprie. 3. Fig. Fericire, bucurie; bunăstare. – Lat. sol, -is.

DOOM

!rúja-soárelui (plantă) s. f. art., g.-d. art. rújii-soárelui

sori
SOR², sori, s. m. (Bot.) Grupare de sporangi situată pe fața inferioară a frunzelor la ferigi. – Din fr. sore.

sori
SORÍ, soresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se încălzi la soare. 2. Tranz. A expune ceva la soare (pentru a face să se coacă sau să se usuce). – Din soare.

DOOM

sorí (a ~) vb., ind. prez. 3 soréște, imperf. 3 sg. soreá; conj. prez. 3 să soreáscă

sorii
SOÁRE, (2) sori, s. m. 1. Corp ceresc central al sistemului nostru planetar, incandescent și luminos, în jurul căruia gravitează și se învârtesc Pământul și celelalte planete ale sistemului. ◊ Loc. adv. Sub (sau pe sub) soare = pe pământ, în lume. ◊ Expr. (Fam.) (A fi) soare cu dinți = (a fi) frig pe vreme senină. (A fi) rupt din soare = (a fi) foarte frumos, de o deosebită frumusețe. (În basme) La soare te poți uita, dar la dânsa (sau la dânsul) ba, se spune spre a arăta că cineva este de o frumusețe excepțională. A se uita (la cineva) ca la soare = a privi (pe cineva) cu multă dragoste, a iubi foarte mult (pe cineva). A i se pune (cuiva) soarele drept inimă = a i se face foame. ◊ Compuse: (pop.) soare-răsare = răsărit¹, est, orient; p. ext. vremea când răsare Soarele; soare-apune (sau -scapătă) = apus¹, vest, occident; p. ext. vremea când apune Soarele. ♦ Lumină (și căldură) care vine de la Soare (1). ◊ Loc. adv. Cu soare = cât mai e ziuă, cât mai e lumină. 2. Nume dat aștrilor care, ca și Soarele (1), au lumină proprie. 3. Fig. Fericire, bucurie; bunăstare. – Lat. sol, -is.

DOOM

!rúja-soárelui (plantă) s. f. art., g.-d. art. rújii-soárelui

sorii
SOR², sori, s. m. (Bot.) Grupare de sporangi situată pe fața inferioară a frunzelor la ferigi. – Din fr. sore.

sorii
SORÍ, soresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se încălzi la soare. 2. Tranz. A expune ceva la soare (pentru a face să se coacă sau să se usuce). – Din soare.

DOOM

sorí (a ~) vb., ind. prez. 3 soréște, imperf. 3 sg. soreá; conj. prez. 3 să soreáscă

sorilor
SOÁRE, (2) sori, s. m. 1. Corp ceresc central al sistemului nostru planetar, incandescent și luminos, în jurul căruia gravitează și se învârtesc Pământul și celelalte planete ale sistemului. ◊ Loc. adv. Sub (sau pe sub) soare = pe pământ, în lume. ◊ Expr. (Fam.) (A fi) soare cu dinți = (a fi) frig pe vreme senină. (A fi) rupt din soare = (a fi) foarte frumos, de o deosebită frumusețe. (În basme) La soare te poți uita, dar la dânsa (sau la dânsul) ba, se spune spre a arăta că cineva este de o frumusețe excepțională. A se uita (la cineva) ca la soare = a privi (pe cineva) cu multă dragoste, a iubi foarte mult (pe cineva). A i se pune (cuiva) soarele drept inimă = a i se face foame. ◊ Compuse: (pop.) soare-răsare = răsărit¹, est, orient; p. ext. vremea când răsare Soarele; soare-apune (sau -scapătă) = apus¹, vest, occident; p. ext. vremea când apune Soarele. ♦ Lumină (și căldură) care vine de la Soare (1). ◊ Loc. adv. Cu soare = cât mai e ziuă, cât mai e lumină. 2. Nume dat aștrilor care, ca și Soarele (1), au lumină proprie. 3. Fig. Fericire, bucurie; bunăstare. – Lat. sol, -is.

DOOM

!rúja-soárelui (plantă) s. f. art., g.-d. art. rújii-soárelui

sorilor
SOR², sori, s. m. (Bot.) Grupare de sporangi situată pe fața inferioară a frunzelor la ferigi. – Din fr. sore.

sorim
SORÍ, soresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se încălzi la soare. 2. Tranz. A expune ceva la soare (pentru a face să se coacă sau să se usuce). – Din soare.

DOOM

sorí (a ~) vb., ind. prez. 3 soréște, imperf. 3 sg. soreá; conj. prez. 3 să soreáscă

sorind
SORÍ, soresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se încălzi la soare. 2. Tranz. A expune ceva la soare (pentru a face să se coacă sau să se usuce). – Din soare.

DOOM

sorí (a ~) vb., ind. prez. 3 soréște, imperf. 3 sg. soreá; conj. prez. 3 să soreáscă

sorioară
SURIOÁRĂ, surioare, s. f. 1. Diminutiv al lui soră. Și-mi răsare la fereastră Surioara Cosînzenei. CERNA, P. 138. Vei rîde, tată, cum ai rîs și de surioarele mele. ISPIRESCU, L. 15. Înălțate împărate, Pune pace, nu te bate... Că te-or bate lacrimile, Lacrimile maicelor Ș-ale surioarelor Ș-ale mîndrișoarelor, De dorul voinicilor ! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 316. 2. (Mai ales la vocativ) Termen familiar, prietenesc, cu care te adresezi unei fete sau unei femei; dragă, soră (2). Rău ți-i ție, surioară, Rău ți-i ție, negrișoară ? – Nu mi-i rău, dar o să mor, Că de mult mă arde-un dor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 206. – Variante: sorioáră (SBIERA, P. 176, ALECSANDRI, P. A. 36, NEGRUZZI, S. I 263), (rar) sirioáră (MAT. FOLK. 213) s. f.

sorire
SORÍ, soresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se încălzi la soare. 2. Tranz. A expune ceva la soare (pentru a face să se coacă sau să se usuce). – Din soare.

DOOM

sorí (a ~) vb., ind. prez. 3 soréște, imperf. 3 sg. soreá; conj. prez. 3 să soreáscă

sorire
SORÍ, soresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se încălzi la soare. 2. Tranz. A expune ceva la soare (pentru a face să se coacă sau să se usuce). – Din soare.

soriră
SORÍ, soresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se încălzi la soare. 2. Tranz. A expune ceva la soare (pentru a face să se coacă sau să se usuce). – Din soare.

DOOM

sorí (a ~) vb., ind. prez. 3 soréște, imperf. 3 sg. soreá; conj. prez. 3 să soreáscă

sorirăm
SORÍ, soresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se încălzi la soare. 2. Tranz. A expune ceva la soare (pentru a face să se coacă sau să se usuce). – Din soare.

DOOM

sorí (a ~) vb., ind. prez. 3 soréște, imperf. 3 sg. soreá; conj. prez. 3 să soreáscă

sorirăți
SORÍ, soresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se încălzi la soare. 2. Tranz. A expune ceva la soare (pentru a face să se coacă sau să se usuce). – Din soare.

DOOM

sorí (a ~) vb., ind. prez. 3 soréște, imperf. 3 sg. soreá; conj. prez. 3 să soreáscă

sorise
SORÍ, soresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se încălzi la soare. 2. Tranz. A expune ceva la soare (pentru a face să se coacă sau să se usuce). – Din soare.

DOOM

sorí (a ~) vb., ind. prez. 3 soréște, imperf. 3 sg. soreá; conj. prez. 3 să soreáscă

sorisem
SORÍ, soresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se încălzi la soare. 2. Tranz. A expune ceva la soare (pentru a face să se coacă sau să se usuce). – Din soare.

DOOM

sorí (a ~) vb., ind. prez. 3 soréște, imperf. 3 sg. soreá; conj. prez. 3 să soreáscă

soriseră
SORÍ, soresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se încălzi la soare. 2. Tranz. A expune ceva la soare (pentru a face să se coacă sau să se usuce). – Din soare.

DOOM

sorí (a ~) vb., ind. prez. 3 soréște, imperf. 3 sg. soreá; conj. prez. 3 să soreáscă

soriserăm
SORÍ, soresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se încălzi la soare. 2. Tranz. A expune ceva la soare (pentru a face să se coacă sau să se usuce). – Din soare.

DOOM

sorí (a ~) vb., ind. prez. 3 soréște, imperf. 3 sg. soreá; conj. prez. 3 să soreáscă

soriserăți
SORÍ, soresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se încălzi la soare. 2. Tranz. A expune ceva la soare (pentru a face să se coacă sau să se usuce). – Din soare.

DOOM

sorí (a ~) vb., ind. prez. 3 soréște, imperf. 3 sg. soreá; conj. prez. 3 să soreáscă

soriseși
SORÍ, soresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se încălzi la soare. 2. Tranz. A expune ceva la soare (pentru a face să se coacă sau să se usuce). – Din soare.

DOOM

sorí (a ~) vb., ind. prez. 3 soréște, imperf. 3 sg. soreá; conj. prez. 3 să soreáscă

soriseți
SORÍ, soresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se încălzi la soare. 2. Tranz. A expune ceva la soare (pentru a face să se coacă sau să se usuce). – Din soare.

DOOM

sorí (a ~) vb., ind. prez. 3 soréște, imperf. 3 sg. soreá; conj. prez. 3 să soreáscă

sorit
SORÍ, soresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se încălzi la soare. 2. Tranz. A expune ceva la soare (pentru a face să se coacă sau să se usuce). – Din soare.

DOOM

sorí (a ~) vb., ind. prez. 3 soréște, imperf. 3 sg. soreá; conj. prez. 3 să soreáscă

sorit
SORÍT², -Ă, soriți, -te, adj. (Pop.) Însorit. – V. sori.

sorit
SORÍT¹, sorite, s. n. (Log.) Raționament compus dintr-o serie de silogisme așezate astfel încât atributul unuia să fie subiectul silogismului următor, concluzia având ca subiect subiectul primului silogism și ca atribut atributul penultimului silogism. – Din fr. sorite, lat. sorites.

DOOM

sorít s. n., pl. soríte

sorita
SORÍT², -Ă, soriți, -te, adj. (Pop.) Însorit. – V. sori.

sorite
SORÍT², -Ă, soriți, -te, adj. (Pop.) Însorit. – V. sori.

soritei
SORÍT², -Ă, soriți, -te, adj. (Pop.) Însorit. – V. sori.

soritele
SORÍT², -Ă, soriți, -te, adj. (Pop.) Însorit. – V. sori.

soritelor
SORÍT², -Ă, soriți, -te, adj. (Pop.) Însorit. – V. sori.

soritul
SORÍT², -Ă, soriți, -te, adj. (Pop.) Însorit. – V. sori.

soritului
SORÍT², -Ă, soriți, -te, adj. (Pop.) Însorit. – V. sori.

soriși
SORÍ, soresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se încălzi la soare. 2. Tranz. A expune ceva la soare (pentru a face să se coacă sau să se usuce). – Din soare.

DOOM

sorí (a ~) vb., ind. prez. 3 soréște, imperf. 3 sg. soreá; conj. prez. 3 să soreáscă

soriți
SORÍ, soresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se încălzi la soare. 2. Tranz. A expune ceva la soare (pentru a face să se coacă sau să se usuce). – Din soare.

DOOM

sorí (a ~) vb., ind. prez. 3 soréște, imperf. 3 sg. soreá; conj. prez. 3 să soreáscă

soriți
SORÍT², -Ă, soriți, -te, adj. (Pop.) Însorit. – V. sori.

soriții
SORÍT², -Ă, soriți, -te, adj. (Pop.) Însorit. – V. sori.

soriților
SORÍT², -Ă, soriți, -te, adj. (Pop.) Însorit. – V. sori.

soriță
SORÍȚĂ, sorițe, s. f. (Rar) Surioară. Mirel de la masă, Pe sorița noastră, N-om da nicidecum. MARIAN, NU. 605.

sormait
SORMAÍT, (2) sormaite, s. n. 1. Aliaj dur turnat pe bază de fier-crom, care conține și alte elemente precum și anumite cantități de carbon. 2. (La pl.) Tipuri de sormait (1). – Et. nec.

DOOM

sormaít s. n., (tipuri) pl. sormaíte

sormaite
SORMAÍT, (2) sormaite, s. n. 1. Aliaj dur turnat pe bază de fier-crom, care conține și alte elemente precum și anumite cantități de carbon. 2. (La pl.) Tipuri de sormait (1). – Et. nec.

DOOM

sormaít s. n., (tipuri) pl. sormaíte

sormaitele
SORMAÍT, (2) sormaite, s. n. 1. Aliaj dur turnat pe bază de fier-crom, care conține și alte elemente precum și anumite cantități de carbon. 2. (La pl.) Tipuri de sormait (1). – Et. nec.

DOOM

sormaít s. n., (tipuri) pl. sormaíte

sormaitelor
SORMAÍT, (2) sormaite, s. n. 1. Aliaj dur turnat pe bază de fier-crom, care conține și alte elemente precum și anumite cantități de carbon. 2. (La pl.) Tipuri de sormait (1). – Et. nec.

DOOM

sormaít s. n., (tipuri) pl. sormaíte

sormaitul
SORMAÍT, (2) sormaite, s. n. 1. Aliaj dur turnat pe bază de fier-crom, care conține și alte elemente precum și anumite cantități de carbon. 2. (La pl.) Tipuri de sormait (1). – Et. nec.

DOOM

sormaít s. n., (tipuri) pl. sormaíte

sormaitului
SORMAÍT, (2) sormaite, s. n. 1. Aliaj dur turnat pe bază de fier-crom, care conține și alte elemente precum și anumite cantități de carbon. 2. (La pl.) Tipuri de sormait (1). – Et. nec.

DOOM

sormaít s. n., (tipuri) pl. sormaíte

soro
SURÓRĂ s. f. v. soră.

DOOM

sóră² (infirmieră) s. f., g.-d. art. sórei; pl. suróri

soroace
SORÓC, soroáce, s. n. (Înv. și pop.) 1. Termen fixat pentru săvârșirea unei acțiuni sau pentru îndeplinirea unei obligații; interval de timp în cuprinsul sau la sfârșitul căruia se efectuează un lucru. ◊ Loc. adv. (Pe) la soroace = din când în când; la zile mari. ◊ Expr. A sfinți sorocul = a respecta cu strictețe un termen de plată. A i se împlini (cuiva sau la ceva) sorocul = a ajunge la sfârșitul existenței, a înceta să mai existe; p. ext. a muri. ♦ Dată la care se întâmplă ceva. ♦ Epocă a anului când se coace și se strânge recolta; (concr.) recolta culeasă în această epocă. ♦ Menstruație. 2. Dată fixată de Biserica creștină, când se pomenesc morții; slujbă religioasă care se face cu acest prilej. 3. Margine, limită. ♦ Loc determinat. 4. Rost, socoteală, orânduială. ♦ (Reg.) Ursită, soartă; prevestire. – Din sl. sŭrokŭ.

DOOM

soróc (înv., pop.) s. n., pl. soroáce

soroacele
SORÓC, soroáce, s. n. (Înv. și pop.) 1. Termen fixat pentru săvârșirea unei acțiuni sau pentru îndeplinirea unei obligații; interval de timp în cuprinsul sau la sfârșitul căruia se efectuează un lucru. ◊ Loc. adv. (Pe) la soroace = din când în când; la zile mari. ◊ Expr. A sfinți sorocul = a respecta cu strictețe un termen de plată. A i se împlini (cuiva sau la ceva) sorocul = a ajunge la sfârșitul existenței, a înceta să mai existe; p. ext. a muri. ♦ Dată la care se întâmplă ceva. ♦ Epocă a anului când se coace și se strânge recolta; (concr.) recolta culeasă în această epocă. ♦ Menstruație. 2. Dată fixată de Biserica creștină, când se pomenesc morții; slujbă religioasă care se face cu acest prilej. 3. Margine, limită. ♦ Loc determinat. 4. Rost, socoteală, orânduială. ♦ (Reg.) Ursită, soartă; prevestire. – Din sl. sŭrokŭ.

DOOM

soróc (înv., pop.) s. n., pl. soroáce

soroacelor
SORÓC, soroáce, s. n. (Înv. și pop.) 1. Termen fixat pentru săvârșirea unei acțiuni sau pentru îndeplinirea unei obligații; interval de timp în cuprinsul sau la sfârșitul căruia se efectuează un lucru. ◊ Loc. adv. (Pe) la soroace = din când în când; la zile mari. ◊ Expr. A sfinți sorocul = a respecta cu strictețe un termen de plată. A i se împlini (cuiva sau la ceva) sorocul = a ajunge la sfârșitul existenței, a înceta să mai existe; p. ext. a muri. ♦ Dată la care se întâmplă ceva. ♦ Epocă a anului când se coace și se strânge recolta; (concr.) recolta culeasă în această epocă. ♦ Menstruație. 2. Dată fixată de Biserica creștină, când se pomenesc morții; slujbă religioasă care se face cu acest prilej. 3. Margine, limită. ♦ Loc determinat. 4. Rost, socoteală, orânduială. ♦ (Reg.) Ursită, soartă; prevestire. – Din sl. sŭrokŭ.

DOOM

soróc (înv., pop.) s. n., pl. soroáce

soroacă
soroácă (-áce), s. f. – 1. Punct. – 2. Vers (în Biblie). Sl. sroka (Tiktin). Sec. XVII, înv.

soroc
SORÓC, soroáce, s. n. (Înv. și pop.) 1. Termen fixat pentru săvârșirea unei acțiuni sau pentru îndeplinirea unei obligații; interval de timp în cuprinsul sau la sfârșitul căruia se efectuează un lucru. ◊ Loc. adv. (Pe) la soroace = din când în când; la zile mari. ◊ Expr. A sfinți sorocul = a respecta cu strictețe un termen de plată. A i se împlini (cuiva sau la ceva) sorocul = a ajunge la sfârșitul existenței, a înceta să mai existe; p. ext. a muri. ♦ Dată la care se întâmplă ceva. ♦ Epocă a anului când se coace și se strânge recolta; (concr.) recolta culeasă în această epocă. ♦ Menstruație. 2. Dată fixată de Biserica creștină, când se pomenesc morții; slujbă religioasă care se face cu acest prilej. 3. Margine, limită. ♦ Loc determinat. 4. Rost, socoteală, orânduială. ♦ (Reg.) Ursită, soartă; prevestire. – Din sl. sŭrokŭ.

DOOM

soróc (înv., pop.) s. n., pl. soroáce

sorocea
SOROCÍ, sorocesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A fixa termenul la care urmează să se efectueze un lucru; p. gener. a hotărî, a fixa. 2. (În superstiții) A ursi, a sorti; a descânta, a meni. – Din soroc.

DOOM

sorocí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorocésc, imperf. 3 sg. soroceá; conj. prez. 3 să soroceáscă

soroceai
SOROCÍ, sorocesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A fixa termenul la care urmează să se efectueze un lucru; p. gener. a hotărî, a fixa. 2. (În superstiții) A ursi, a sorti; a descânta, a meni. – Din soroc.

DOOM

sorocí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorocésc, imperf. 3 sg. soroceá; conj. prez. 3 să soroceáscă

soroceala
SOROCEÁLĂ, soroceli, s. f. (Pop.) Sorocire. – Soroci + suf. -eală.

DOOM

soroceálă (înv., pop.) s. f., g.-d. art. sorocélii; pl. sorocéli

soroceam
SOROCÍ, sorocesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A fixa termenul la care urmează să se efectueze un lucru; p. gener. a hotărî, a fixa. 2. (În superstiții) A ursi, a sorti; a descânta, a meni. – Din soroc.

DOOM

sorocí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorocésc, imperf. 3 sg. soroceá; conj. prez. 3 să soroceáscă

sorocească
SOROCÍ, sorocesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A fixa termenul la care urmează să se efectueze un lucru; p. gener. a hotărî, a fixa. 2. (În superstiții) A ursi, a sorti; a descânta, a meni. – Din soroc.

DOOM

sorocí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorocésc, imperf. 3 sg. soroceá; conj. prez. 3 să soroceáscă

soroceau
SOROCÍ, sorocesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A fixa termenul la care urmează să se efectueze un lucru; p. gener. a hotărî, a fixa. 2. (În superstiții) A ursi, a sorti; a descânta, a meni. – Din soroc.

DOOM

sorocí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorocésc, imperf. 3 sg. soroceá; conj. prez. 3 să soroceáscă

soroceați
SOROCÍ, sorocesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A fixa termenul la care urmează să se efectueze un lucru; p. gener. a hotărî, a fixa. 2. (În superstiții) A ursi, a sorti; a descânta, a meni. – Din soroc.

DOOM

sorocí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorocésc, imperf. 3 sg. soroceá; conj. prez. 3 să soroceáscă

soroceli
SOROCEÁLĂ, soroceli, s. f. (Pop.) Sorocire. – Soroci + suf. -eală.

DOOM

soroceálă (înv., pop.) s. f., g.-d. art. sorocélii; pl. sorocéli

sorocelii
SOROCEÁLĂ, soroceli, s. f. (Pop.) Sorocire. – Soroci + suf. -eală.

DOOM

soroceálă (înv., pop.) s. f., g.-d. art. sorocélii; pl. sorocéli

sorocelile
SOROCEÁLĂ, soroceli, s. f. (Pop.) Sorocire. – Soroci + suf. -eală.

DOOM

soroceálă (înv., pop.) s. f., g.-d. art. sorocélii; pl. sorocéli

sorocelilor
SOROCEÁLĂ, soroceli, s. f. (Pop.) Sorocire. – Soroci + suf. -eală.

DOOM

soroceálă (înv., pop.) s. f., g.-d. art. sorocélii; pl. sorocéli

sorocesc
SOROCÍ, sorocesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A fixa termenul la care urmează să se efectueze un lucru; p. gener. a hotărî, a fixa. 2. (În superstiții) A ursi, a sorti; a descânta, a meni. – Din soroc.

DOOM

sorocí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorocésc, imperf. 3 sg. soroceá; conj. prez. 3 să soroceáscă

sorocește
SOROCÍ, sorocesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A fixa termenul la care urmează să se efectueze un lucru; p. gener. a hotărî, a fixa. 2. (În superstiții) A ursi, a sorti; a descânta, a meni. – Din soroc.

DOOM

sorocí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorocésc, imperf. 3 sg. soroceá; conj. prez. 3 să soroceáscă

sorocești
SOROCÍ, sorocesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A fixa termenul la care urmează să se efectueze un lucru; p. gener. a hotărî, a fixa. 2. (În superstiții) A ursi, a sorti; a descânta, a meni. – Din soroc.

DOOM

sorocí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorocésc, imperf. 3 sg. soroceá; conj. prez. 3 să soroceáscă

soroci
SOROCÍ, sorocesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A fixa termenul la care urmează să se efectueze un lucru; p. gener. a hotărî, a fixa. 2. (În superstiții) A ursi, a sorti; a descânta, a meni. – Din soroc.

DOOM

sorocí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorocésc, imperf. 3 sg. soroceá; conj. prez. 3 să soroceáscă

sorocii
SOROCÍ, sorocesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A fixa termenul la care urmează să se efectueze un lucru; p. gener. a hotărî, a fixa. 2. (În superstiții) A ursi, a sorti; a descânta, a meni. – Din soroc.

DOOM

sorocí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorocésc, imperf. 3 sg. soroceá; conj. prez. 3 să soroceáscă

sorocim
SOROCÍ, sorocesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A fixa termenul la care urmează să se efectueze un lucru; p. gener. a hotărî, a fixa. 2. (În superstiții) A ursi, a sorti; a descânta, a meni. – Din soroc.

DOOM

sorocí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorocésc, imperf. 3 sg. soroceá; conj. prez. 3 să soroceáscă

sorocind
SOROCÍ, sorocesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A fixa termenul la care urmează să se efectueze un lucru; p. gener. a hotărî, a fixa. 2. (În superstiții) A ursi, a sorti; a descânta, a meni. – Din soroc.

DOOM

sorocí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorocésc, imperf. 3 sg. soroceá; conj. prez. 3 să soroceáscă

sorocire
SOROCÍ, sorocesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A fixa termenul la care urmează să se efectueze un lucru; p. gener. a hotărî, a fixa. 2. (În superstiții) A ursi, a sorti; a descânta, a meni. – Din soroc.

DOOM

sorocí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorocésc, imperf. 3 sg. soroceá; conj. prez. 3 să soroceáscă

sorocire
SOROCÍRE, sorociri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a soroci și rezultatul ei; soroceală. – V. soroci.

DOOM

sorocíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. sorocírii; pl. sorocíri

sorocirea
SOROCÍRE, sorociri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a soroci și rezultatul ei; soroceală. – V. soroci.

DOOM

sorocíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. sorocírii; pl. sorocíri

sorociri
SOROCÍRE, sorociri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a soroci și rezultatul ei; soroceală. – V. soroci.

DOOM

sorocíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. sorocírii; pl. sorocíri

sorocirii
SOROCÍRE, sorociri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a soroci și rezultatul ei; soroceală. – V. soroci.

DOOM

sorocíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. sorocírii; pl. sorocíri

sorocirile
SOROCÍRE, sorociri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a soroci și rezultatul ei; soroceală. – V. soroci.

DOOM

sorocíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. sorocírii; pl. sorocíri

sorocirilor
SOROCÍRE, sorociri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a soroci și rezultatul ei; soroceală. – V. soroci.

DOOM

sorocíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. sorocírii; pl. sorocíri

sorociră
SOROCÍ, sorocesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A fixa termenul la care urmează să se efectueze un lucru; p. gener. a hotărî, a fixa. 2. (În superstiții) A ursi, a sorti; a descânta, a meni. – Din soroc.

DOOM

sorocí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorocésc, imperf. 3 sg. soroceá; conj. prez. 3 să soroceáscă

sorocirăm
SOROCÍ, sorocesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A fixa termenul la care urmează să se efectueze un lucru; p. gener. a hotărî, a fixa. 2. (În superstiții) A ursi, a sorti; a descânta, a meni. – Din soroc.

DOOM

sorocí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorocésc, imperf. 3 sg. soroceá; conj. prez. 3 să soroceáscă

sorocirăți
SOROCÍ, sorocesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A fixa termenul la care urmează să se efectueze un lucru; p. gener. a hotărî, a fixa. 2. (În superstiții) A ursi, a sorti; a descânta, a meni. – Din soroc.

DOOM

sorocí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorocésc, imperf. 3 sg. soroceá; conj. prez. 3 să soroceáscă

sorocise
SOROCÍ, sorocesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A fixa termenul la care urmează să se efectueze un lucru; p. gener. a hotărî, a fixa. 2. (În superstiții) A ursi, a sorti; a descânta, a meni. – Din soroc.

DOOM

sorocí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorocésc, imperf. 3 sg. soroceá; conj. prez. 3 să soroceáscă

sorocisem
SOROCÍ, sorocesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A fixa termenul la care urmează să se efectueze un lucru; p. gener. a hotărî, a fixa. 2. (În superstiții) A ursi, a sorti; a descânta, a meni. – Din soroc.

DOOM

sorocí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorocésc, imperf. 3 sg. soroceá; conj. prez. 3 să soroceáscă

sorociseră
SOROCÍ, sorocesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A fixa termenul la care urmează să se efectueze un lucru; p. gener. a hotărî, a fixa. 2. (În superstiții) A ursi, a sorti; a descânta, a meni. – Din soroc.

DOOM

sorocí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorocésc, imperf. 3 sg. soroceá; conj. prez. 3 să soroceáscă

sorociserăm
SOROCÍ, sorocesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A fixa termenul la care urmează să se efectueze un lucru; p. gener. a hotărî, a fixa. 2. (În superstiții) A ursi, a sorti; a descânta, a meni. – Din soroc.

DOOM

sorocí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorocésc, imperf. 3 sg. soroceá; conj. prez. 3 să soroceáscă

sorociserăți
SOROCÍ, sorocesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A fixa termenul la care urmează să se efectueze un lucru; p. gener. a hotărî, a fixa. 2. (În superstiții) A ursi, a sorti; a descânta, a meni. – Din soroc.

DOOM

sorocí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorocésc, imperf. 3 sg. soroceá; conj. prez. 3 să soroceáscă

sorociseși
SOROCÍ, sorocesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A fixa termenul la care urmează să se efectueze un lucru; p. gener. a hotărî, a fixa. 2. (În superstiții) A ursi, a sorti; a descânta, a meni. – Din soroc.

DOOM

sorocí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorocésc, imperf. 3 sg. soroceá; conj. prez. 3 să soroceáscă

sorociseți
SOROCÍ, sorocesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A fixa termenul la care urmează să se efectueze un lucru; p. gener. a hotărî, a fixa. 2. (În superstiții) A ursi, a sorti; a descânta, a meni. – Din soroc.

DOOM

sorocí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorocésc, imperf. 3 sg. soroceá; conj. prez. 3 să soroceáscă

sorocit
SOROCÍ, sorocesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A fixa termenul la care urmează să se efectueze un lucru; p. gener. a hotărî, a fixa. 2. (În superstiții) A ursi, a sorti; a descânta, a meni. – Din soroc.

DOOM

sorocí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorocésc, imperf. 3 sg. soroceá; conj. prez. 3 să soroceáscă

sorocit
SOROCÍT, -Ă, sorociți, -te, adj. (Popular; despre date, termene, evenimente) Hotărît, stabilit, fixat. În ziua sorocită... pleacă la tîrg. STANCU, D. 83. ♦ Vrăjit, ursit, menit, predestinat. De-i este făcut cu mătrăgună sorocită, eu îl desfac. ȘEZ. II 133.

sorociși
SOROCÍ, sorocesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A fixa termenul la care urmează să se efectueze un lucru; p. gener. a hotărî, a fixa. 2. (În superstiții) A ursi, a sorti; a descânta, a meni. – Din soroc.

DOOM

sorocí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorocésc, imperf. 3 sg. soroceá; conj. prez. 3 să soroceáscă

sorociți
SOROCÍ, sorocesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A fixa termenul la care urmează să se efectueze un lucru; p. gener. a hotărî, a fixa. 2. (În superstiții) A ursi, a sorti; a descânta, a meni. – Din soroc.

DOOM

sorocí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorocésc, imperf. 3 sg. soroceá; conj. prez. 3 să soroceáscă

sorocoveți
SOROCOVẮȚ, sorocoveți, s. m. Veche monedă de argint, a cărei valoare a variat în decursul timpului. [Var.: sorcovắț s. m.] – Din ucr. sorokovec'.

DOOM

sorocovắț s. m., pl. sorocovéți

sorocoveții
SOROCOVẮȚ, sorocoveți, s. m. Veche monedă de argint, a cărei valoare a variat în decursul timpului. [Var.: sorcovắț s. m.] – Din ucr. sorokovec'.

DOOM

sorocovắț s. m., pl. sorocovéți

sorocoveților
SOROCOVẮȚ, sorocoveți, s. m. Veche monedă de argint, a cărei valoare a variat în decursul timpului. [Var.: sorcovắț s. m.] – Din ucr. sorokovec'.

DOOM

sorocovắț s. m., pl. sorocovéți

sorocovăț
SOROCOVẮȚ, sorocoveți, s. m. Veche monedă de argint, a cărei valoare a variat în decursul timpului. [Var.: sorcovắț s. m.] – Din ucr. sorokovec'.

DOOM

sorocovắț s. m., pl. sorocovéți

sorocovățul
SOROCOVẮȚ, sorocoveți, s. m. Veche monedă de argint, a cărei valoare a variat în decursul timpului. [Var.: sorcovắț s. m.] – Din ucr. sorokovec'.

DOOM

sorocovắț s. m., pl. sorocovéți

sorocovățului
SOROCOVẮȚ, sorocoveți, s. m. Veche monedă de argint, a cărei valoare a variat în decursul timpului. [Var.: sorcovắț s. m.] – Din ucr. sorokovec'.

DOOM

sorocovắț s. m., pl. sorocovéți

sorocul
SORÓC, soroáce, s. n. (Înv. și pop.) 1. Termen fixat pentru săvârșirea unei acțiuni sau pentru îndeplinirea unei obligații; interval de timp în cuprinsul sau la sfârșitul căruia se efectuează un lucru. ◊ Loc. adv. (Pe) la soroace = din când în când; la zile mari. ◊ Expr. A sfinți sorocul = a respecta cu strictețe un termen de plată. A i se împlini (cuiva sau la ceva) sorocul = a ajunge la sfârșitul existenței, a înceta să mai existe; p. ext. a muri. ♦ Dată la care se întâmplă ceva. ♦ Epocă a anului când se coace și se strânge recolta; (concr.) recolta culeasă în această epocă. ♦ Menstruație. 2. Dată fixată de Biserica creștină, când se pomenesc morții; slujbă religioasă care se face cu acest prilej. 3. Margine, limită. ♦ Loc determinat. 4. Rost, socoteală, orânduială. ♦ (Reg.) Ursită, soartă; prevestire. – Din sl. sŭrokŭ.

DOOM

soróc (înv., pop.) s. n., pl. soroáce

sorocului
SORÓC, soroáce, s. n. (Înv. și pop.) 1. Termen fixat pentru săvârșirea unei acțiuni sau pentru îndeplinirea unei obligații; interval de timp în cuprinsul sau la sfârșitul căruia se efectuează un lucru. ◊ Loc. adv. (Pe) la soroace = din când în când; la zile mari. ◊ Expr. A sfinți sorocul = a respecta cu strictețe un termen de plată. A i se împlini (cuiva sau la ceva) sorocul = a ajunge la sfârșitul existenței, a înceta să mai existe; p. ext. a muri. ♦ Dată la care se întâmplă ceva. ♦ Epocă a anului când se coace și se strânge recolta; (concr.) recolta culeasă în această epocă. ♦ Menstruație. 2. Dată fixată de Biserica creștină, când se pomenesc morții; slujbă religioasă care se face cu acest prilej. 3. Margine, limită. ♦ Loc determinat. 4. Rost, socoteală, orânduială. ♦ (Reg.) Ursită, soartă; prevestire. – Din sl. sŭrokŭ.

DOOM

soróc (înv., pop.) s. n., pl. soroáce

sororă
SURÓRĂ s. f. v. soră.

DOOM

sóră² (infirmieră) s. f., g.-d. art. sórei; pl. suróri

soros
SORÓS, -OÁSĂ, soroși, -oase, adj. (Rar) Însorit. Va suferi și simți nostalgii... regrete și dureri după văile soroase ale Cașmirului. IONESCU-RION, C. 43.

soroza
SORÓZĂ, soroze, s. f. Tip de fruct compus, la care învelișurile florale devin cărnoase. – Din fr. sorose.

DOOM

soróză s. f., g.-d. art. sorózei; pl. soróze

soroze
SORÓZĂ, soroze, s. f. Tip de fruct compus, la care învelișurile florale devin cărnoase. – Din fr. sorose.

DOOM

soróză s. f., g.-d. art. sorózei; pl. soróze

sorozei
SORÓZĂ, soroze, s. f. Tip de fruct compus, la care învelișurile florale devin cărnoase. – Din fr. sorose.

DOOM

soróză s. f., g.-d. art. sorózei; pl. soróze

sorozele
SORÓZĂ, soroze, s. f. Tip de fruct compus, la care învelișurile florale devin cărnoase. – Din fr. sorose.

DOOM

soróză s. f., g.-d. art. sorózei; pl. soróze

sorozelor
SORÓZĂ, soroze, s. f. Tip de fruct compus, la care învelișurile florale devin cărnoase. – Din fr. sorose.

DOOM

soróză s. f., g.-d. art. sorózei; pl. soróze

sort
SORT, sorturi, s. n. Obiect, produs sau grup de obiecte ori de produse care aparțin ca varietăți unei categorii mai mari; fel, gen, varietate, categorie, calitate (de mărfuri, de produse). – Din fr. sorte.

DOOM

sort s. n., pl. sórturi

sorta
SORTÁ, sortez, vb. I. Tranz. A alege, a aranja, a repartiza mărfuri, produse, materiale pe categorii, după calitate, dimensiuni, compoziție etc.; a împărți, a aranja pe sorturi. – Din germ. sortieren.

DOOM

sortá (a ~) vb., ind. prez. 3 sorteáză

sortai
SORTÁ, sortez, vb. I. Tranz. A alege, a aranja, a repartiza mărfuri, produse, materiale pe categorii, după calitate, dimensiuni, compoziție etc.; a împărți, a aranja pe sorturi. – Din germ. sortieren.

DOOM

sortá (a ~) vb., ind. prez. 3 sorteáză

sortam
SORTÁ, sortez, vb. I. Tranz. A alege, a aranja, a repartiza mărfuri, produse, materiale pe categorii, după calitate, dimensiuni, compoziție etc.; a împărți, a aranja pe sorturi. – Din germ. sortieren.

DOOM

sortá (a ~) vb., ind. prez. 3 sorteáză

sortare
SORTÁ, sortez, vb. I. Tranz. A alege, a aranja, a repartiza mărfuri, produse, materiale pe categorii, după calitate, dimensiuni, compoziție etc.; a împărți, a aranja pe sorturi. – Din germ. sortieren.

DOOM

sortá (a ~) vb., ind. prez. 3 sorteáză

sortare
SORTÁRE, sortări, s. f. Acțiunea de a sorta și rezultatul ei; sortat. – V. sorta.

DOOM

sortáre s. f., g.-d. art. sortắrii; pl. sortắri

sortarea
SORTÁRE, sortări, s. f. Acțiunea de a sorta și rezultatul ei; sortat. – V. sorta.

DOOM

sortáre s. f., g.-d. art. sortắrii; pl. sortắri

sortară
SORTÁ, sortez, vb. I. Tranz. A alege, a aranja, a repartiza mărfuri, produse, materiale pe categorii, după calitate, dimensiuni, compoziție etc.; a împărți, a aranja pe sorturi. – Din germ. sortieren.

DOOM

sortá (a ~) vb., ind. prez. 3 sorteáză

sortarăm
SORTÁ, sortez, vb. I. Tranz. A alege, a aranja, a repartiza mărfuri, produse, materiale pe categorii, după calitate, dimensiuni, compoziție etc.; a împărți, a aranja pe sorturi. – Din germ. sortieren.

DOOM

sortá (a ~) vb., ind. prez. 3 sorteáză

sortarăți
SORTÁ, sortez, vb. I. Tranz. A alege, a aranja, a repartiza mărfuri, produse, materiale pe categorii, după calitate, dimensiuni, compoziție etc.; a împărți, a aranja pe sorturi. – Din germ. sortieren.

DOOM

sortá (a ~) vb., ind. prez. 3 sorteáză

sortase
SORTÁ, sortez, vb. I. Tranz. A alege, a aranja, a repartiza mărfuri, produse, materiale pe categorii, după calitate, dimensiuni, compoziție etc.; a împărți, a aranja pe sorturi. – Din germ. sortieren.

DOOM

sortá (a ~) vb., ind. prez. 3 sorteáză

sortasem
SORTÁ, sortez, vb. I. Tranz. A alege, a aranja, a repartiza mărfuri, produse, materiale pe categorii, după calitate, dimensiuni, compoziție etc.; a împărți, a aranja pe sorturi. – Din germ. sortieren.

DOOM

sortá (a ~) vb., ind. prez. 3 sorteáză

sortaseră
SORTÁ, sortez, vb. I. Tranz. A alege, a aranja, a repartiza mărfuri, produse, materiale pe categorii, după calitate, dimensiuni, compoziție etc.; a împărți, a aranja pe sorturi. – Din germ. sortieren.

DOOM

sortá (a ~) vb., ind. prez. 3 sorteáză

sortaserăm
SORTÁ, sortez, vb. I. Tranz. A alege, a aranja, a repartiza mărfuri, produse, materiale pe categorii, după calitate, dimensiuni, compoziție etc.; a împărți, a aranja pe sorturi. – Din germ. sortieren.

DOOM

sortá (a ~) vb., ind. prez. 3 sorteáză

sortaserăți
SORTÁ, sortez, vb. I. Tranz. A alege, a aranja, a repartiza mărfuri, produse, materiale pe categorii, după calitate, dimensiuni, compoziție etc.; a împărți, a aranja pe sorturi. – Din germ. sortieren.

DOOM

sortá (a ~) vb., ind. prez. 3 sorteáză

sortaseși
SORTÁ, sortez, vb. I. Tranz. A alege, a aranja, a repartiza mărfuri, produse, materiale pe categorii, după calitate, dimensiuni, compoziție etc.; a împărți, a aranja pe sorturi. – Din germ. sortieren.

DOOM

sortá (a ~) vb., ind. prez. 3 sorteáză

sortaseți
SORTÁ, sortez, vb. I. Tranz. A alege, a aranja, a repartiza mărfuri, produse, materiale pe categorii, după calitate, dimensiuni, compoziție etc.; a împărți, a aranja pe sorturi. – Din germ. sortieren.

DOOM

sortá (a ~) vb., ind. prez. 3 sorteáză

sortat
SORTÁ, sortez, vb. I. Tranz. A alege, a aranja, a repartiza mărfuri, produse, materiale pe categorii, după calitate, dimensiuni, compoziție etc.; a împărți, a aranja pe sorturi. – Din germ. sortieren.

DOOM

sortá (a ~) vb., ind. prez. 3 sorteáză

sortat
SORTÁT s. n. Sortare. – V. sorta.

DOOM

sortát s. n.

sortata
SORTÁT s. n. Sortare. – V. sorta.

DOOM

sortát s. n.

sortate
SORTÁT s. n. Sortare. – V. sorta.

DOOM

sortát s. n.

sortatei
SORTÁT s. n. Sortare. – V. sorta.

DOOM

sortát s. n.

sortatele
SORTÁT s. n. Sortare. – V. sorta.

DOOM

sortát s. n.

sortatelor
SORTÁT s. n. Sortare. – V. sorta.

DOOM

sortát s. n.

sortatoare
SORTATÓR, -OÁRE, sortatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care lucrează la sortarea materialelor și a produselor într-o fabrică, într-o uzină etc. 2. S. n. Mașină sau dispozitiv pentru sortarea diferitelor materiale și produse. – Sorta + suf. -tor.

DOOM

sortatór² (mașină) s. n., pl. sortatoáre

sortatoarea
SORTATÓR, -OÁRE, sortatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care lucrează la sortarea materialelor și a produselor într-o fabrică, într-o uzină etc. 2. S. n. Mașină sau dispozitiv pentru sortarea diferitelor materiale și produse. – Sorta + suf. -tor.

DOOM

sortatór² (mașină) s. n., pl. sortatoáre

sortatoarei
SORTATÓR, -OÁRE, sortatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care lucrează la sortarea materialelor și a produselor într-o fabrică, într-o uzină etc. 2. S. n. Mașină sau dispozitiv pentru sortarea diferitelor materiale și produse. – Sorta + suf. -tor.

DOOM

sortatór² (mașină) s. n., pl. sortatoáre

sortatoarele
SORTATÓR, -OÁRE, sortatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care lucrează la sortarea materialelor și a produselor într-o fabrică, într-o uzină etc. 2. S. n. Mașină sau dispozitiv pentru sortarea diferitelor materiale și produse. – Sorta + suf. -tor.

DOOM

sortatór² (mașină) s. n., pl. sortatoáre

sortatoarelor
SORTATÓR, -OÁRE, sortatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care lucrează la sortarea materialelor și a produselor într-o fabrică, într-o uzină etc. 2. S. n. Mașină sau dispozitiv pentru sortarea diferitelor materiale și produse. – Sorta + suf. -tor.

DOOM

sortatór² (mașină) s. n., pl. sortatoáre

sortator
SORTATÓR, -OÁRE, sortatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care lucrează la sortarea materialelor și a produselor într-o fabrică, într-o uzină etc. 2. S. n. Mașină sau dispozitiv pentru sortarea diferitelor materiale și produse. – Sorta + suf. -tor.

DOOM

sortatór² (mașină) s. n., pl. sortatoáre

sortatori
SORTATÓR, -OÁRE, sortatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care lucrează la sortarea materialelor și a produselor într-o fabrică, într-o uzină etc. 2. S. n. Mașină sau dispozitiv pentru sortarea diferitelor materiale și produse. – Sorta + suf. -tor.

DOOM

sortatór² (mașină) s. n., pl. sortatoáre

sortatorii
SORTATÓR, -OÁRE, sortatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care lucrează la sortarea materialelor și a produselor într-o fabrică, într-o uzină etc. 2. S. n. Mașină sau dispozitiv pentru sortarea diferitelor materiale și produse. – Sorta + suf. -tor.

DOOM

sortatór² (mașină) s. n., pl. sortatoáre

sortatorilor
SORTATÓR, -OÁRE, sortatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care lucrează la sortarea materialelor și a produselor într-o fabrică, într-o uzină etc. 2. S. n. Mașină sau dispozitiv pentru sortarea diferitelor materiale și produse. – Sorta + suf. -tor.

DOOM

sortatór² (mașină) s. n., pl. sortatoáre

sortatorul
SORTATÓR, -OÁRE, sortatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care lucrează la sortarea materialelor și a produselor într-o fabrică, într-o uzină etc. 2. S. n. Mașină sau dispozitiv pentru sortarea diferitelor materiale și produse. – Sorta + suf. -tor.

DOOM

sortatór² (mașină) s. n., pl. sortatoáre

sortatorului
SORTATÓR, -OÁRE, sortatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care lucrează la sortarea materialelor și a produselor într-o fabrică, într-o uzină etc. 2. S. n. Mașină sau dispozitiv pentru sortarea diferitelor materiale și produse. – Sorta + suf. -tor.

DOOM

sortatór² (mașină) s. n., pl. sortatoáre

sortatul
SORTÁT s. n. Sortare. – V. sorta.

DOOM

sortát s. n.

sortatului
SORTÁT s. n. Sortare. – V. sorta.

DOOM

sortát s. n.

sortau
SORTÁ, sortez, vb. I. Tranz. A alege, a aranja, a repartiza mărfuri, produse, materiale pe categorii, după calitate, dimensiuni, compoziție etc.; a împărți, a aranja pe sorturi. – Din germ. sortieren.

DOOM

sortá (a ~) vb., ind. prez. 3 sorteáză

sortași
SORTÁ, sortez, vb. I. Tranz. A alege, a aranja, a repartiza mărfuri, produse, materiale pe categorii, după calitate, dimensiuni, compoziție etc.; a împărți, a aranja pe sorturi. – Din germ. sortieren.

DOOM

sortá (a ~) vb., ind. prez. 3 sorteáză

sortați
SORTÁ, sortez, vb. I. Tranz. A alege, a aranja, a repartiza mărfuri, produse, materiale pe categorii, după calitate, dimensiuni, compoziție etc.; a împărți, a aranja pe sorturi. – Din germ. sortieren.

DOOM

sortá (a ~) vb., ind. prez. 3 sorteáză

sortați
SORTÁT s. n. Sortare. – V. sorta.

DOOM

sortát s. n.

sortații
SORTÁT s. n. Sortare. – V. sorta.

DOOM

sortát s. n.

sortaților
SORTÁT s. n. Sortare. – V. sorta.

DOOM

sortát s. n.

sortea
SORTÍ, sortesc, vb. IV. Tranz. (În superstiții) A hotărî, a determina soarta cuiva; a ursi, a meni, a predestina. – Din soartă.

DOOM

sortí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sortésc, imperf. 3 sg. sorteá; conj. prez. 3 să sorteáscă

sorteai
SORTÍ, sortesc, vb. IV. Tranz. (În superstiții) A hotărî, a determina soarta cuiva; a ursi, a meni, a predestina. – Din soartă.

DOOM

sortí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sortésc, imperf. 3 sg. sorteá; conj. prez. 3 să sorteáscă

sorteam
SORTÍ, sortesc, vb. IV. Tranz. (În superstiții) A hotărî, a determina soarta cuiva; a ursi, a meni, a predestina. – Din soartă.

DOOM

sortí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sortésc, imperf. 3 sg. sorteá; conj. prez. 3 să sorteáscă

sortească
SORTÍ, sortesc, vb. IV. Tranz. (În superstiții) A hotărî, a determina soarta cuiva; a ursi, a meni, a predestina. – Din soartă.

DOOM

sortí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sortésc, imperf. 3 sg. sorteá; conj. prez. 3 să sorteáscă

sorteau
SORTÍ, sortesc, vb. IV. Tranz. (În superstiții) A hotărî, a determina soarta cuiva; a ursi, a meni, a predestina. – Din soartă.

DOOM

sortí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sortésc, imperf. 3 sg. sorteá; conj. prez. 3 să sorteáscă

sortează
SORTÁ, sortez, vb. I. Tranz. A alege, a aranja, a repartiza mărfuri, produse, materiale pe categorii, după calitate, dimensiuni, compoziție etc.; a împărți, a aranja pe sorturi. – Din germ. sortieren.

DOOM

sortá (a ~) vb., ind. prez. 3 sorteáză

sorteați
SORTÍ, sortesc, vb. IV. Tranz. (În superstiții) A hotărî, a determina soarta cuiva; a ursi, a meni, a predestina. – Din soartă.

DOOM

sortí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sortésc, imperf. 3 sg. sorteá; conj. prez. 3 să sorteáscă

sortesc
SORTÍ, sortesc, vb. IV. Tranz. (În superstiții) A hotărî, a determina soarta cuiva; a ursi, a meni, a predestina. – Din soartă.

DOOM

sortí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sortésc, imperf. 3 sg. sorteá; conj. prez. 3 să sorteáscă

sortez
SORTÁ, sortez, vb. I. Tranz. A alege, a aranja, a repartiza mărfuri, produse, materiale pe categorii, după calitate, dimensiuni, compoziție etc.; a împărți, a aranja pe sorturi. – Din germ. sortieren.

DOOM

sortá (a ~) vb., ind. prez. 3 sorteáză

sorteze
SORTÁ, sortez, vb. I. Tranz. A alege, a aranja, a repartiza mărfuri, produse, materiale pe categorii, după calitate, dimensiuni, compoziție etc.; a împărți, a aranja pe sorturi. – Din germ. sortieren.

DOOM

sortá (a ~) vb., ind. prez. 3 sorteáză

sortezi
SORTÁ, sortez, vb. I. Tranz. A alege, a aranja, a repartiza mărfuri, produse, materiale pe categorii, după calitate, dimensiuni, compoziție etc.; a împărți, a aranja pe sorturi. – Din germ. sortieren.

DOOM

sortá (a ~) vb., ind. prez. 3 sorteáză

sortește
SORTÍ, sortesc, vb. IV. Tranz. (În superstiții) A hotărî, a determina soarta cuiva; a ursi, a meni, a predestina. – Din soartă.

DOOM

sortí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sortésc, imperf. 3 sg. sorteá; conj. prez. 3 să sorteáscă

sortești
SORTÍ, sortesc, vb. IV. Tranz. (În superstiții) A hotărî, a determina soarta cuiva; a ursi, a meni, a predestina. – Din soartă.

DOOM

sortí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sortésc, imperf. 3 sg. sorteá; conj. prez. 3 să sorteáscă

sorti
SORTÍ, sortesc, vb. IV. Tranz. (În superstiții) A hotărî, a determina soarta cuiva; a ursi, a meni, a predestina. – Din soartă.

DOOM

sortí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sortésc, imperf. 3 sg. sorteá; conj. prez. 3 să sorteáscă

sortii
SORTÍ, sortesc, vb. IV. Tranz. (În superstiții) A hotărî, a determina soarta cuiva; a ursi, a meni, a predestina. – Din soartă.

DOOM

sortí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sortésc, imperf. 3 sg. sorteá; conj. prez. 3 să sorteáscă

sortilegii
SORTILÉGIU, sortilegii, s. n. (În superstiții) Ansamblu de vrăji, farmece, profeții. – Din it. sortilegio.

DOOM

sortilégiu [giu pron. giu] s. n., art. sortilégiul; pl. sortilégii, art. sortilégiile (-gi-i-)

sortilegiile
SORTILÉGIU, sortilegii, s. n. (În superstiții) Ansamblu de vrăji, farmece, profeții. – Din it. sortilegio.

DOOM

sortilégiu [giu pron. giu] s. n., art. sortilégiul; pl. sortilégii, art. sortilégiile (-gi-i-)

sortilegiilor
SORTILÉGIU, sortilegii, s. n. (În superstiții) Ansamblu de vrăji, farmece, profeții. – Din it. sortilegio.

DOOM

sortilégiu [giu pron. giu] s. n., art. sortilégiul; pl. sortilégii, art. sortilégiile (-gi-i-)

sortilegiu
SORTILÉGIU, sortilegii, s. n. (În superstiții) Ansamblu de vrăji, farmece, profeții. – Din it. sortilegio.

DOOM

sortilégiu [giu pron. giu] s. n., art. sortilégiul; pl. sortilégii, art. sortilégiile (-gi-i-)

sortilegiul
SORTILÉGIU, sortilegii, s. n. (În superstiții) Ansamblu de vrăji, farmece, profeții. – Din it. sortilegio.

DOOM

sortilégiu [giu pron. giu] s. n., art. sortilégiul; pl. sortilégii, art. sortilégiile (-gi-i-)

sortilegiului
SORTILÉGIU, sortilegii, s. n. (În superstiții) Ansamblu de vrăji, farmece, profeții. – Din it. sortilegio.

DOOM

sortilégiu [giu pron. giu] s. n., art. sortilégiul; pl. sortilégii, art. sortilégiile (-gi-i-)

sortim
SORTÍ, sortesc, vb. IV. Tranz. (În superstiții) A hotărî, a determina soarta cuiva; a ursi, a meni, a predestina. – Din soartă.

DOOM

sortí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sortésc, imperf. 3 sg. sorteá; conj. prez. 3 să sorteáscă

sortiment
SORTIMÉNT, sortimente, s. n. Ansamblu de mărfuri de același fel, de același gen; p. ext. sort. – Din germ. Sortiment.

DOOM

sortimént s. n., pl. sortiménte

sortiment
SORTIMÉNT s.n. Totalitatea produselor, a materialelor etc. care au aceeași formă și dimensiuni sau sunt de aceeași calitate. [Pl. -te, -turi. / < germ. Sortiment].

sortimental
SORTIMENTÁL, -Ă, sortimentali, -e, adj. Referitor la sortiment. – Sortiment + suf. -al.

sortimentala
SORTIMENTÁL, -Ă, sortimentali, -e, adj. Referitor la sortiment. – Sortiment + suf. -al.

sortimentale
SORTIMENTÁL, -Ă, sortimentali, -e, adj. Referitor la sortiment. – Sortiment + suf. -al.

sortimentalei
SORTIMENTÁL, -Ă, sortimentali, -e, adj. Referitor la sortiment. – Sortiment + suf. -al.

sortimentalele
SORTIMENTÁL, -Ă, sortimentali, -e, adj. Referitor la sortiment. – Sortiment + suf. -al.

sortimentalelor
SORTIMENTÁL, -Ă, sortimentali, -e, adj. Referitor la sortiment. – Sortiment + suf. -al.

sortimentali
SORTIMENTÁL, -Ă, sortimentali, -e, adj. Referitor la sortiment. – Sortiment + suf. -al.

sortimentalii
SORTIMENTÁL, -Ă, sortimentali, -e, adj. Referitor la sortiment. – Sortiment + suf. -al.

sortimentalilor
SORTIMENTÁL, -Ă, sortimentali, -e, adj. Referitor la sortiment. – Sortiment + suf. -al.

sortimentalul
SORTIMENTÁL, -Ă, sortimentali, -e, adj. Referitor la sortiment. – Sortiment + suf. -al.

sortimentalului
SORTIMENTÁL, -Ă, sortimentali, -e, adj. Referitor la sortiment. – Sortiment + suf. -al.

sortimente
SORTIMÉNT, sortimente, s. n. Ansamblu de mărfuri de același fel, de același gen; p. ext. sort. – Din germ. Sortiment.

DOOM

sortimént s. n., pl. sortiménte

sortimentele
SORTIMÉNT, sortimente, s. n. Ansamblu de mărfuri de același fel, de același gen; p. ext. sort. – Din germ. Sortiment.

DOOM

sortimént s. n., pl. sortiménte

sortimentelor
SORTIMÉNT, sortimente, s. n. Ansamblu de mărfuri de același fel, de același gen; p. ext. sort. – Din germ. Sortiment.

DOOM

sortimént s. n., pl. sortiménte

sortimentul
SORTIMÉNT, sortimente, s. n. Ansamblu de mărfuri de același fel, de același gen; p. ext. sort. – Din germ. Sortiment.

DOOM

sortimént s. n., pl. sortiménte

sortimentului
SORTIMÉNT, sortimente, s. n. Ansamblu de mărfuri de același fel, de același gen; p. ext. sort. – Din germ. Sortiment.

DOOM

sortimént s. n., pl. sortiménte

sortind
SORTÍ, sortesc, vb. IV. Tranz. (În superstiții) A hotărî, a determina soarta cuiva; a ursi, a meni, a predestina. – Din soartă.

DOOM

sortí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sortésc, imperf. 3 sg. sorteá; conj. prez. 3 să sorteáscă

sortire
SORTÍ, sortesc, vb. IV. Tranz. (În superstiții) A hotărî, a determina soarta cuiva; a ursi, a meni, a predestina. – Din soartă.

DOOM

sortí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sortésc, imperf. 3 sg. sorteá; conj. prez. 3 să sorteáscă

sortire
SORTÍRE s. f. Acțiunea de a sorti și rezultatul ei. – V. sorti.

DOOM

sortíre s. f., g.-d. art. sortírii

sortirea
SORTÍRE s. f. Acțiunea de a sorti și rezultatul ei. – V. sorti.

DOOM

sortíre s. f., g.-d. art. sortírii

sortiri
SORTÍRE s. f. Acțiunea de a sorti și rezultatul ei. – V. sorti.

DOOM

sortíre s. f., g.-d. art. sortírii

sortirii
SORTÍRE s. f. Acțiunea de a sorti și rezultatul ei. – V. sorti.

DOOM

sortíre s. f., g.-d. art. sortírii

sortirile
SORTÍRE s. f. Acțiunea de a sorti și rezultatul ei. – V. sorti.

DOOM

sortíre s. f., g.-d. art. sortírii

sortirilor
SORTÍRE s. f. Acțiunea de a sorti și rezultatul ei. – V. sorti.

DOOM

sortíre s. f., g.-d. art. sortírii

sortiră
SORTÍ, sortesc, vb. IV. Tranz. (În superstiții) A hotărî, a determina soarta cuiva; a ursi, a meni, a predestina. – Din soartă.

DOOM

sortí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sortésc, imperf. 3 sg. sorteá; conj. prez. 3 să sorteáscă

sortirăm
SORTÍ, sortesc, vb. IV. Tranz. (În superstiții) A hotărî, a determina soarta cuiva; a ursi, a meni, a predestina. – Din soartă.

DOOM

sortí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sortésc, imperf. 3 sg. sorteá; conj. prez. 3 să sorteáscă

sortirăți
SORTÍ, sortesc, vb. IV. Tranz. (În superstiții) A hotărî, a determina soarta cuiva; a ursi, a meni, a predestina. – Din soartă.

DOOM

sortí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sortésc, imperf. 3 sg. sorteá; conj. prez. 3 să sorteáscă

sortise
SORTÍ, sortesc, vb. IV. Tranz. (În superstiții) A hotărî, a determina soarta cuiva; a ursi, a meni, a predestina. – Din soartă.

DOOM

sortí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sortésc, imperf. 3 sg. sorteá; conj. prez. 3 să sorteáscă

sortisem
SORTÍ, sortesc, vb. IV. Tranz. (În superstiții) A hotărî, a determina soarta cuiva; a ursi, a meni, a predestina. – Din soartă.

DOOM

sortí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sortésc, imperf. 3 sg. sorteá; conj. prez. 3 să sorteáscă

sortiseră
SORTÍ, sortesc, vb. IV. Tranz. (În superstiții) A hotărî, a determina soarta cuiva; a ursi, a meni, a predestina. – Din soartă.

DOOM

sortí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sortésc, imperf. 3 sg. sorteá; conj. prez. 3 să sorteáscă

sortiserăm
SORTÍ, sortesc, vb. IV. Tranz. (În superstiții) A hotărî, a determina soarta cuiva; a ursi, a meni, a predestina. – Din soartă.

DOOM

sortí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sortésc, imperf. 3 sg. sorteá; conj. prez. 3 să sorteáscă

sortiserăți
SORTÍ, sortesc, vb. IV. Tranz. (În superstiții) A hotărî, a determina soarta cuiva; a ursi, a meni, a predestina. – Din soartă.

DOOM

sortí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sortésc, imperf. 3 sg. sorteá; conj. prez. 3 să sorteáscă

sortiseși
SORTÍ, sortesc, vb. IV. Tranz. (În superstiții) A hotărî, a determina soarta cuiva; a ursi, a meni, a predestina. – Din soartă.

DOOM

sortí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sortésc, imperf. 3 sg. sorteá; conj. prez. 3 să sorteáscă

sortiseți
SORTÍ, sortesc, vb. IV. Tranz. (În superstiții) A hotărî, a determina soarta cuiva; a ursi, a meni, a predestina. – Din soartă.

DOOM

sortí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sortésc, imperf. 3 sg. sorteá; conj. prez. 3 să sorteáscă

sortit
SORTÍ, sortesc, vb. IV. Tranz. (În superstiții) A hotărî, a determina soarta cuiva; a ursi, a meni, a predestina. – Din soartă.

DOOM

sortí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sortésc, imperf. 3 sg. sorteá; conj. prez. 3 să sorteáscă

sortit
SORTÍT, -Ă, sortiți, -te, adj. Menit, ursit, predestinat. – V. sorti.

sortita
SORTÍT, -Ă, sortiți, -te, adj. Menit, ursit, predestinat. – V. sorti.

sortite
SORTÍT, -Ă, sortiți, -te, adj. Menit, ursit, predestinat. – V. sorti.

sortitei
SORTÍT, -Ă, sortiți, -te, adj. Menit, ursit, predestinat. – V. sorti.

sortitele
SORTÍT, -Ă, sortiți, -te, adj. Menit, ursit, predestinat. – V. sorti.

sortitelor
SORTÍT, -Ă, sortiți, -te, adj. Menit, ursit, predestinat. – V. sorti.

sortitul
SORTÍT, -Ă, sortiți, -te, adj. Menit, ursit, predestinat. – V. sorti.

sortitului
SORTÍT, -Ă, sortiți, -te, adj. Menit, ursit, predestinat. – V. sorti.

sortiși
SORTÍ, sortesc, vb. IV. Tranz. (În superstiții) A hotărî, a determina soarta cuiva; a ursi, a meni, a predestina. – Din soartă.

DOOM

sortí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sortésc, imperf. 3 sg. sorteá; conj. prez. 3 să sorteáscă

sortiți
SORTÍ, sortesc, vb. IV. Tranz. (În superstiții) A hotărî, a determina soarta cuiva; a ursi, a meni, a predestina. – Din soartă.

DOOM

sortí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sortésc, imperf. 3 sg. sorteá; conj. prez. 3 să sorteáscă

sortiți
SORTÍT, -Ă, sortiți, -te, adj. Menit, ursit, predestinat. – V. sorti.

sortiții
SORTÍT, -Ă, sortiți, -te, adj. Menit, ursit, predestinat. – V. sorti.

sortiților
SORTÍT, -Ă, sortiți, -te, adj. Menit, ursit, predestinat. – V. sorti.

sortul
SORT, sorturi, s. n. Obiect, produs sau grup de obiecte ori de produse care aparțin ca varietăți unei categorii mai mari; fel, gen, varietate, categorie, calitate (de mărfuri, de produse). – Din fr. sorte.

DOOM

sort s. n., pl. sórturi

sortului
SORT, sorturi, s. n. Obiect, produs sau grup de obiecte ori de produse care aparțin ca varietăți unei categorii mai mari; fel, gen, varietate, categorie, calitate (de mărfuri, de produse). – Din fr. sorte.

DOOM

sort s. n., pl. sórturi

sorturi
SORT, sorturi, s. n. Obiect, produs sau grup de obiecte ori de produse care aparțin ca varietăți unei categorii mai mari; fel, gen, varietate, categorie, calitate (de mărfuri, de produse). – Din fr. sorte.

DOOM

sort s. n., pl. sórturi

sorturile
SORT, sorturi, s. n. Obiect, produs sau grup de obiecte ori de produse care aparțin ca varietăți unei categorii mai mari; fel, gen, varietate, categorie, calitate (de mărfuri, de produse). – Din fr. sorte.

DOOM

sort s. n., pl. sórturi

sorturilor
SORT, sorturi, s. n. Obiect, produs sau grup de obiecte ori de produse care aparțin ca varietăți unei categorii mai mari; fel, gen, varietate, categorie, calitate (de mărfuri, de produse). – Din fr. sorte.

DOOM

sort s. n., pl. sórturi

sortând
SORTÁ, sortez, vb. I. Tranz. A alege, a aranja, a repartiza mărfuri, produse, materiale pe categorii, după calitate, dimensiuni, compoziție etc.; a împărți, a aranja pe sorturi. – Din germ. sortieren.

DOOM

sortá (a ~) vb., ind. prez. 3 sorteáză

sortînd
SORTÁ, sortez, vb. I. Tranz. A alege, a aranja, a repartiza mărfuri, produse, materiale pe categorii, după calitate, dimensiuni, compoziție etc.; a împărți, a aranja pe sorturi. – Din germ. sortieren.

DOOM

sortá (a ~) vb., ind. prez. 3 sorteáză

sortări
SORTÁRE, sortări, s. f. Acțiunea de a sorta și rezultatul ei; sortat. – V. sorta.

DOOM

sortáre s. f., g.-d. art. sortắrii; pl. sortắri

sortării
SORTÁRE, sortări, s. f. Acțiunea de a sorta și rezultatul ei; sortat. – V. sorta.

DOOM

sortáre s. f., g.-d. art. sortắrii; pl. sortắri

sortările
SORTÁRE, sortări, s. f. Acțiunea de a sorta și rezultatul ei; sortat. – V. sorta.

DOOM

sortáre s. f., g.-d. art. sortắrii; pl. sortắri

sortărilor
SORTÁRE, sortări, s. f. Acțiunea de a sorta și rezultatul ei; sortat. – V. sorta.

DOOM

sortáre s. f., g.-d. art. sortắrii; pl. sortắri

sorul
SOR², sori, s. m. (Bot.) Grupare de sporangi situată pe fața inferioară a frunzelor la ferigi. – Din fr. sore.

sorului
SOR², sori, s. m. (Bot.) Grupare de sporangi situată pe fața inferioară a frunzelor la ferigi. – Din fr. sore.

sorurea
SORUREÁ, sorurele, s. f. (Rar) Surioară.

sorț
SORȚ, sorți, s. m. (Pop.; de obicei la pl.) Sistem de alegere, de desemnare, de repartiție prin aruncarea unor zaruri, prin tragerea unor bilete etc., care lasă să decidă întâmplarea, dând șanse egale tuturor participanților; zar sau bilet folosit la această operație. ◊ Expr. A trage la sorți = a) a hotărî, prin sorți, o împărțeală, un câștig etc.; a participa, ca parte interesată, la o alegere prin sorți; b) (În vechiul sistem de recrutare) a recruta pentru îndeplinirea serviciului militar prin sistemul sorților. A cădea (sau a ieși) la sorți = a fi ales sau desemnat prin sorți. A se alege sorții = a se ajunge la un rezultat, a se clarifica o situație. Sorți de izbândă = posibilități de reușită; șansă. – Refăcut din sorți (pl. lui soartă).

DOOM

sorț (zar) (pop.) s. m., pl. sorți

sorțar
SORȚÁR, sorțari, s. m. (Pop.) Tânăr care (potrivit unui vechi sistem de recrutare) trăgea la sorți pentru a fi repartizat la o anumită armă. – Sorț + suf. -ar.

DOOM

sorțár (pop.) s. m., pl. sorțári

sorțari
SORȚÁR, sorțari, s. m. (Pop.) Tânăr care (potrivit unui vechi sistem de recrutare) trăgea la sorți pentru a fi repartizat la o anumită armă. – Sorț + suf. -ar.

DOOM

sorțár (pop.) s. m., pl. sorțári

sorțarii
SORȚÁR, sorțari, s. m. (Pop.) Tânăr care (potrivit unui vechi sistem de recrutare) trăgea la sorți pentru a fi repartizat la o anumită armă. – Sorț + suf. -ar.

DOOM

sorțár (pop.) s. m., pl. sorțári

sorțarilor
SORȚÁR, sorțari, s. m. (Pop.) Tânăr care (potrivit unui vechi sistem de recrutare) trăgea la sorți pentru a fi repartizat la o anumită armă. – Sorț + suf. -ar.

DOOM

sorțár (pop.) s. m., pl. sorțári

sorțarul
SORȚÁR, sorțari, s. m. (Pop.) Tânăr care (potrivit unui vechi sistem de recrutare) trăgea la sorți pentru a fi repartizat la o anumită armă. – Sorț + suf. -ar.

DOOM

sorțár (pop.) s. m., pl. sorțári

sorțarului
SORȚÁR, sorțari, s. m. (Pop.) Tânăr care (potrivit unui vechi sistem de recrutare) trăgea la sorți pentru a fi repartizat la o anumită armă. – Sorț + suf. -ar.

DOOM

sorțár (pop.) s. m., pl. sorțári

sorțaș
SORȚÁȘ, sorțași, s. m. (Rar) Sorțar. Înspre sară, cam pe aceeași vreme cînd, acum trei ani, plecase ca sorțaș, Dinu stătea palid și prăpădit înaintea subprefecturii, cu fiare legate de mîni, cu doi călărași la spate. BUJOR, S. 50.

sorți
SOÁRTĂ, sorți, s. f. 1. (În superstiții) Forță (sau voință) supranaturală despre care se crede că hotărăște tot ce se petrece în viață; destin, fatalitate, noroc, scrisă, ursită. 2. Situație, concurs de împrejurări existente la un moment dat. ♦ Evoluție, desfășurare (a unei acțiuni); deznodământ. – Lat. sors, -tis.

DOOM

soártă s. f., g.-d. art. sórții (în expr. și: soártei); pl. sorți

sorții
SOÁRTĂ, sorți, s. f. 1. (În superstiții) Forță (sau voință) supranaturală despre care se crede că hotărăște tot ce se petrece în viață; destin, fatalitate, noroc, scrisă, ursită. 2. Situație, concurs de împrejurări existente la un moment dat. ♦ Evoluție, desfășurare (a unei acțiuni); deznodământ. – Lat. sors, -tis.

DOOM

soártă s. f., g.-d. art. sórții (în expr. și: soártei); pl. sorți

sorțile
SOÁRTĂ, sorți, s. f. 1. (În superstiții) Forță (sau voință) supranaturală despre care se crede că hotărăște tot ce se petrece în viață; destin, fatalitate, noroc, scrisă, ursită. 2. Situație, concurs de împrejurări existente la un moment dat. ♦ Evoluție, desfășurare (a unei acțiuni); deznodământ. – Lat. sors, -tis.

DOOM

soártă s. f., g.-d. art. sórții (în expr. și: soártei); pl. sorți

sorților
SOÁRTĂ, sorți, s. f. 1. (În superstiții) Forță (sau voință) supranaturală despre care se crede că hotărăște tot ce se petrece în viață; destin, fatalitate, noroc, scrisă, ursită. 2. Situație, concurs de împrejurări existente la un moment dat. ♦ Evoluție, desfășurare (a unei acțiuni); deznodământ. – Lat. sors, -tis.

DOOM

soártă s. f., g.-d. art. sórții (în expr. și: soártei); pl. sorți

sorțire
SORȚÍRE s. f. (Rar) Soartă. Natura-și urmărește sorțirea nencetată. MACEDONSKI, O. I 48.

sos
SOS², SOS-uri, s. n. Apel internațional radiotelegrafic transmis de o navă în pericol de scufundare. ♦ P. gener. Apel, semnal prin care se cere ajutor în caz de pericol. [Citit: esoés sau se-o-se] – Din engl., fr. SOS.

DOOM

!SOS [cit. esoés] s. n., art. SOS-ul; pl. SOS-uri

sos
soáge (-og, -os), vb. – A modela, a da formă aluatului de pîine. – Var. soga, sogi, (în)so(l)ga. Lat. subigĕre (Pușcariu, ZRPh., XXXIII, 232; Pop, Dacor., VIII, 82-93; REW 8372), cf. sp. sobar. În Trans., participiul nu se întrebuințează.

sosea
SOSÍ, sosesc, vb. IV. 1. Intranz. A ajunge într-un anumit loc (și într-un anumit moment). ♦ (Despre termene, anotimpuri, intervale) A începe să se desfășoare. ◊ Loc. adv. Pe sosite = pe punctul de a ajunge undeva. ◊ Expr. A-i sosi (cuiva) ceasul (sau veleatul) = a-i veni cuiva timpul să moară. 2. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva fără veste; a surprinde. 3. Intranz. (Rar) A fi în situația să...; a se întâmpla să... – Din ngr. sóso (viit. lui sóno).

DOOM

sosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sosésc, imperf. 3 sg. soseá; conj. prez. 3 să soseáscă

soseai
SOSÍ, sosesc, vb. IV. 1. Intranz. A ajunge într-un anumit loc (și într-un anumit moment). ♦ (Despre termene, anotimpuri, intervale) A începe să se desfășoare. ◊ Loc. adv. Pe sosite = pe punctul de a ajunge undeva. ◊ Expr. A-i sosi (cuiva) ceasul (sau veleatul) = a-i veni cuiva timpul să moară. 2. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva fără veste; a surprinde. 3. Intranz. (Rar) A fi în situația să...; a se întâmpla să... – Din ngr. sóso (viit. lui sóno).

DOOM

sosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sosésc, imperf. 3 sg. soseá; conj. prez. 3 să soseáscă

soseam
SOSÍ, sosesc, vb. IV. 1. Intranz. A ajunge într-un anumit loc (și într-un anumit moment). ♦ (Despre termene, anotimpuri, intervale) A începe să se desfășoare. ◊ Loc. adv. Pe sosite = pe punctul de a ajunge undeva. ◊ Expr. A-i sosi (cuiva) ceasul (sau veleatul) = a-i veni cuiva timpul să moară. 2. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva fără veste; a surprinde. 3. Intranz. (Rar) A fi în situația să...; a se întâmpla să... – Din ngr. sóso (viit. lui sóno).

DOOM

sosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sosésc, imperf. 3 sg. soseá; conj. prez. 3 să soseáscă

sosească
SOSÍ, sosesc, vb. IV. 1. Intranz. A ajunge într-un anumit loc (și într-un anumit moment). ♦ (Despre termene, anotimpuri, intervale) A începe să se desfășoare. ◊ Loc. adv. Pe sosite = pe punctul de a ajunge undeva. ◊ Expr. A-i sosi (cuiva) ceasul (sau veleatul) = a-i veni cuiva timpul să moară. 2. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva fără veste; a surprinde. 3. Intranz. (Rar) A fi în situația să...; a se întâmpla să... – Din ngr. sóso (viit. lui sóno).

DOOM

sosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sosésc, imperf. 3 sg. soseá; conj. prez. 3 să soseáscă

soseau
SOSÍ, sosesc, vb. IV. 1. Intranz. A ajunge într-un anumit loc (și într-un anumit moment). ♦ (Despre termene, anotimpuri, intervale) A începe să se desfășoare. ◊ Loc. adv. Pe sosite = pe punctul de a ajunge undeva. ◊ Expr. A-i sosi (cuiva) ceasul (sau veleatul) = a-i veni cuiva timpul să moară. 2. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva fără veste; a surprinde. 3. Intranz. (Rar) A fi în situația să...; a se întâmpla să... – Din ngr. sóso (viit. lui sóno).

DOOM

sosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sosésc, imperf. 3 sg. soseá; conj. prez. 3 să soseáscă

soseați
SOSÍ, sosesc, vb. IV. 1. Intranz. A ajunge într-un anumit loc (și într-un anumit moment). ♦ (Despre termene, anotimpuri, intervale) A începe să se desfășoare. ◊ Loc. adv. Pe sosite = pe punctul de a ajunge undeva. ◊ Expr. A-i sosi (cuiva) ceasul (sau veleatul) = a-i veni cuiva timpul să moară. 2. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva fără veste; a surprinde. 3. Intranz. (Rar) A fi în situația să...; a se întâmpla să... – Din ngr. sóso (viit. lui sóno).

DOOM

sosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sosésc, imperf. 3 sg. soseá; conj. prez. 3 să soseáscă

sosesc
SOSÍ, sosesc, vb. IV. 1. Intranz. A ajunge într-un anumit loc (și într-un anumit moment). ♦ (Despre termene, anotimpuri, intervale) A începe să se desfășoare. ◊ Loc. adv. Pe sosite = pe punctul de a ajunge undeva. ◊ Expr. A-i sosi (cuiva) ceasul (sau veleatul) = a-i veni cuiva timpul să moară. 2. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva fără veste; a surprinde. 3. Intranz. (Rar) A fi în situația să...; a se întâmpla să... – Din ngr. sóso (viit. lui sóno).

DOOM

sosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sosésc, imperf. 3 sg. soseá; conj. prez. 3 să soseáscă

sosește
SOSÍ, sosesc, vb. IV. 1. Intranz. A ajunge într-un anumit loc (și într-un anumit moment). ♦ (Despre termene, anotimpuri, intervale) A începe să se desfășoare. ◊ Loc. adv. Pe sosite = pe punctul de a ajunge undeva. ◊ Expr. A-i sosi (cuiva) ceasul (sau veleatul) = a-i veni cuiva timpul să moară. 2. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva fără veste; a surprinde. 3. Intranz. (Rar) A fi în situația să...; a se întâmpla să... – Din ngr. sóso (viit. lui sóno).

DOOM

sosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sosésc, imperf. 3 sg. soseá; conj. prez. 3 să soseáscă

sosești
SOSÍ, sosesc, vb. IV. 1. Intranz. A ajunge într-un anumit loc (și într-un anumit moment). ♦ (Despre termene, anotimpuri, intervale) A începe să se desfășoare. ◊ Loc. adv. Pe sosite = pe punctul de a ajunge undeva. ◊ Expr. A-i sosi (cuiva) ceasul (sau veleatul) = a-i veni cuiva timpul să moară. 2. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva fără veste; a surprinde. 3. Intranz. (Rar) A fi în situația să...; a se întâmpla să... – Din ngr. sóso (viit. lui sóno).

DOOM

sosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sosésc, imperf. 3 sg. soseá; conj. prez. 3 să soseáscă

sosi
SOSÍ, sosesc, vb. IV. 1. Intranz. A ajunge într-un anumit loc (și într-un anumit moment). ♦ (Despre termene, anotimpuri, intervale) A începe să se desfășoare. ◊ Loc. adv. Pe sosite = pe punctul de a ajunge undeva. ◊ Expr. A-i sosi (cuiva) ceasul (sau veleatul) = a-i veni cuiva timpul să moară. 2. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva fără veste; a surprinde. 3. Intranz. (Rar) A fi în situația să...; a se întâmpla să... – Din ngr. sóso (viit. lui sóno).

DOOM

sosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sosésc, imperf. 3 sg. soseá; conj. prez. 3 să soseáscă

sosia
SOSÍE, sosii, s. f. Persoană care seamănă perfect cu alta, încât nu pot fi deosebite fizic. – Din fr. sosie.

DOOM

*sosíe s. f., art. sosía, g.-d. art. sosíei; pl. sosíi, art. sosíile

sosiarcă
SOSIÁRCĂ, sosiarce, s. f. (Învechit) Sosieră. Dînd în osebită sosiarcă și un sos cu tocătură. DRĂGHICI, la TDRG. – Pronunțat: -si-ar-.

sosie
SOSÍE, sosii, s. f. Persoană care seamănă perfect cu alta, încât nu pot fi deosebite fizic. – Din fr. sosie.

DOOM

*sosíe s. f., art. sosía, g.-d. art. sosíei; pl. sosíi, art. sosíile

sosiei
SOSÍE, sosii, s. f. Persoană care seamănă perfect cu alta, încât nu pot fi deosebite fizic. – Din fr. sosie.

DOOM

*sosíe s. f., art. sosía, g.-d. art. sosíei; pl. sosíi, art. sosíile

sosiera
SOSIÉRĂ, sosiere, s. f. Vas în care se servește sosul¹ la masă. [Pr.: -si-e-] – Din fr. saucière.

DOOM

sosiéră (-si-e-) s. f., g.-d. art. sosiérei; pl. sosiére

sosiere
SOSIÉRĂ, sosiere, s. f. Vas în care se servește sosul¹ la masă. [Pr.: -si-e-] – Din fr. saucière.

DOOM

sosiéră (-si-e-) s. f., g.-d. art. sosiérei; pl. sosiére

sosierei
SOSIÉRĂ, sosiere, s. f. Vas în care se servește sosul¹ la masă. [Pr.: -si-e-] – Din fr. saucière.

DOOM

sosiéră (-si-e-) s. f., g.-d. art. sosiérei; pl. sosiére

sosierele
SOSIÉRĂ, sosiere, s. f. Vas în care se servește sosul¹ la masă. [Pr.: -si-e-] – Din fr. saucière.

DOOM

sosiéră (-si-e-) s. f., g.-d. art. sosiérei; pl. sosiére

sosierelor
SOSIÉRĂ, sosiere, s. f. Vas în care se servește sosul¹ la masă. [Pr.: -si-e-] – Din fr. saucière.

DOOM

sosiéră (-si-e-) s. f., g.-d. art. sosiérei; pl. sosiére

sosii
SOSÍ, sosesc, vb. IV. 1. Intranz. A ajunge într-un anumit loc (și într-un anumit moment). ♦ (Despre termene, anotimpuri, intervale) A începe să se desfășoare. ◊ Loc. adv. Pe sosite = pe punctul de a ajunge undeva. ◊ Expr. A-i sosi (cuiva) ceasul (sau veleatul) = a-i veni cuiva timpul să moară. 2. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva fără veste; a surprinde. 3. Intranz. (Rar) A fi în situația să...; a se întâmpla să... – Din ngr. sóso (viit. lui sóno).

DOOM

sosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sosésc, imperf. 3 sg. soseá; conj. prez. 3 să soseáscă

sosii
SOSÍE, sosii, s. f. Persoană care seamănă perfect cu alta, încât nu pot fi deosebite fizic. – Din fr. sosie.

DOOM

*sosíe s. f., art. sosía, g.-d. art. sosíei; pl. sosíi, art. sosíile

sosiile
SOSÍE, sosii, s. f. Persoană care seamănă perfect cu alta, încât nu pot fi deosebite fizic. – Din fr. sosie.

DOOM

*sosíe s. f., art. sosía, g.-d. art. sosíei; pl. sosíi, art. sosíile

sosiilor
SOSÍE, sosii, s. f. Persoană care seamănă perfect cu alta, încât nu pot fi deosebite fizic. – Din fr. sosie.

DOOM

*sosíe s. f., art. sosía, g.-d. art. sosíei; pl. sosíi, art. sosíile

sosim
SOSÍ, sosesc, vb. IV. 1. Intranz. A ajunge într-un anumit loc (și într-un anumit moment). ♦ (Despre termene, anotimpuri, intervale) A începe să se desfășoare. ◊ Loc. adv. Pe sosite = pe punctul de a ajunge undeva. ◊ Expr. A-i sosi (cuiva) ceasul (sau veleatul) = a-i veni cuiva timpul să moară. 2. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva fără veste; a surprinde. 3. Intranz. (Rar) A fi în situația să...; a se întâmpla să... – Din ngr. sóso (viit. lui sóno).

DOOM

sosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sosésc, imperf. 3 sg. soseá; conj. prez. 3 să soseáscă

sosind
SOSÍ, sosesc, vb. IV. 1. Intranz. A ajunge într-un anumit loc (și într-un anumit moment). ♦ (Despre termene, anotimpuri, intervale) A începe să se desfășoare. ◊ Loc. adv. Pe sosite = pe punctul de a ajunge undeva. ◊ Expr. A-i sosi (cuiva) ceasul (sau veleatul) = a-i veni cuiva timpul să moară. 2. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva fără veste; a surprinde. 3. Intranz. (Rar) A fi în situația să...; a se întâmpla să... – Din ngr. sóso (viit. lui sóno).

DOOM

sosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sosésc, imperf. 3 sg. soseá; conj. prez. 3 să soseáscă

sosire
SOSÍ, sosesc, vb. IV. 1. Intranz. A ajunge într-un anumit loc (și într-un anumit moment). ♦ (Despre termene, anotimpuri, intervale) A începe să se desfășoare. ◊ Loc. adv. Pe sosite = pe punctul de a ajunge undeva. ◊ Expr. A-i sosi (cuiva) ceasul (sau veleatul) = a-i veni cuiva timpul să moară. 2. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva fără veste; a surprinde. 3. Intranz. (Rar) A fi în situația să...; a se întâmpla să... – Din ngr. sóso (viit. lui sóno).

DOOM

sosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sosésc, imperf. 3 sg. soseá; conj. prez. 3 să soseáscă

sosire
SOSÍRE, sosiri, s. f. Faptul de a sosi; venire, ajungere. ♦ Loc în care sosește un sportiv la sfârșitul cursei. – V. sosi.

DOOM

sosíre s. f., g.-d. art. sosírii; pl. sosíri

sosirea
SOSÍRE, sosiri, s. f. Faptul de a sosi; venire, ajungere. ♦ Loc în care sosește un sportiv la sfârșitul cursei. – V. sosi.

DOOM

sosíre s. f., g.-d. art. sosírii; pl. sosíri

sosiri
SOSÍRE, sosiri, s. f. Faptul de a sosi; venire, ajungere. ♦ Loc în care sosește un sportiv la sfârșitul cursei. – V. sosi.

DOOM

sosíre s. f., g.-d. art. sosírii; pl. sosíri

sosirii
SOSÍRE, sosiri, s. f. Faptul de a sosi; venire, ajungere. ♦ Loc în care sosește un sportiv la sfârșitul cursei. – V. sosi.

DOOM

sosíre s. f., g.-d. art. sosírii; pl. sosíri

sosirile
SOSÍRE, sosiri, s. f. Faptul de a sosi; venire, ajungere. ♦ Loc în care sosește un sportiv la sfârșitul cursei. – V. sosi.

DOOM

sosíre s. f., g.-d. art. sosírii; pl. sosíri

sosirilor
SOSÍRE, sosiri, s. f. Faptul de a sosi; venire, ajungere. ♦ Loc în care sosește un sportiv la sfârșitul cursei. – V. sosi.

DOOM

sosíre s. f., g.-d. art. sosírii; pl. sosíri

sosiră
SOSÍ, sosesc, vb. IV. 1. Intranz. A ajunge într-un anumit loc (și într-un anumit moment). ♦ (Despre termene, anotimpuri, intervale) A începe să se desfășoare. ◊ Loc. adv. Pe sosite = pe punctul de a ajunge undeva. ◊ Expr. A-i sosi (cuiva) ceasul (sau veleatul) = a-i veni cuiva timpul să moară. 2. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva fără veste; a surprinde. 3. Intranz. (Rar) A fi în situația să...; a se întâmpla să... – Din ngr. sóso (viit. lui sóno).

DOOM

sosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sosésc, imperf. 3 sg. soseá; conj. prez. 3 să soseáscă

sosirăm
SOSÍ, sosesc, vb. IV. 1. Intranz. A ajunge într-un anumit loc (și într-un anumit moment). ♦ (Despre termene, anotimpuri, intervale) A începe să se desfășoare. ◊ Loc. adv. Pe sosite = pe punctul de a ajunge undeva. ◊ Expr. A-i sosi (cuiva) ceasul (sau veleatul) = a-i veni cuiva timpul să moară. 2. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva fără veste; a surprinde. 3. Intranz. (Rar) A fi în situația să...; a se întâmpla să... – Din ngr. sóso (viit. lui sóno).

DOOM

sosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sosésc, imperf. 3 sg. soseá; conj. prez. 3 să soseáscă

sosirăți
SOSÍ, sosesc, vb. IV. 1. Intranz. A ajunge într-un anumit loc (și într-un anumit moment). ♦ (Despre termene, anotimpuri, intervale) A începe să se desfășoare. ◊ Loc. adv. Pe sosite = pe punctul de a ajunge undeva. ◊ Expr. A-i sosi (cuiva) ceasul (sau veleatul) = a-i veni cuiva timpul să moară. 2. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva fără veste; a surprinde. 3. Intranz. (Rar) A fi în situația să...; a se întâmpla să... – Din ngr. sóso (viit. lui sóno).

DOOM

sosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sosésc, imperf. 3 sg. soseá; conj. prez. 3 să soseáscă

sosise
SOSÍ, sosesc, vb. IV. 1. Intranz. A ajunge într-un anumit loc (și într-un anumit moment). ♦ (Despre termene, anotimpuri, intervale) A începe să se desfășoare. ◊ Loc. adv. Pe sosite = pe punctul de a ajunge undeva. ◊ Expr. A-i sosi (cuiva) ceasul (sau veleatul) = a-i veni cuiva timpul să moară. 2. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva fără veste; a surprinde. 3. Intranz. (Rar) A fi în situația să...; a se întâmpla să... – Din ngr. sóso (viit. lui sóno).

DOOM

sosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sosésc, imperf. 3 sg. soseá; conj. prez. 3 să soseáscă

sosisem
SOSÍ, sosesc, vb. IV. 1. Intranz. A ajunge într-un anumit loc (și într-un anumit moment). ♦ (Despre termene, anotimpuri, intervale) A începe să se desfășoare. ◊ Loc. adv. Pe sosite = pe punctul de a ajunge undeva. ◊ Expr. A-i sosi (cuiva) ceasul (sau veleatul) = a-i veni cuiva timpul să moară. 2. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva fără veste; a surprinde. 3. Intranz. (Rar) A fi în situația să...; a se întâmpla să... – Din ngr. sóso (viit. lui sóno).

DOOM

sosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sosésc, imperf. 3 sg. soseá; conj. prez. 3 să soseáscă

sosiseră
SOSÍ, sosesc, vb. IV. 1. Intranz. A ajunge într-un anumit loc (și într-un anumit moment). ♦ (Despre termene, anotimpuri, intervale) A începe să se desfășoare. ◊ Loc. adv. Pe sosite = pe punctul de a ajunge undeva. ◊ Expr. A-i sosi (cuiva) ceasul (sau veleatul) = a-i veni cuiva timpul să moară. 2. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva fără veste; a surprinde. 3. Intranz. (Rar) A fi în situația să...; a se întâmpla să... – Din ngr. sóso (viit. lui sóno).

DOOM

sosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sosésc, imperf. 3 sg. soseá; conj. prez. 3 să soseáscă

sosiserăm
SOSÍ, sosesc, vb. IV. 1. Intranz. A ajunge într-un anumit loc (și într-un anumit moment). ♦ (Despre termene, anotimpuri, intervale) A începe să se desfășoare. ◊ Loc. adv. Pe sosite = pe punctul de a ajunge undeva. ◊ Expr. A-i sosi (cuiva) ceasul (sau veleatul) = a-i veni cuiva timpul să moară. 2. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva fără veste; a surprinde. 3. Intranz. (Rar) A fi în situația să...; a se întâmpla să... – Din ngr. sóso (viit. lui sóno).

DOOM

sosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sosésc, imperf. 3 sg. soseá; conj. prez. 3 să soseáscă

sosiserăți
SOSÍ, sosesc, vb. IV. 1. Intranz. A ajunge într-un anumit loc (și într-un anumit moment). ♦ (Despre termene, anotimpuri, intervale) A începe să se desfășoare. ◊ Loc. adv. Pe sosite = pe punctul de a ajunge undeva. ◊ Expr. A-i sosi (cuiva) ceasul (sau veleatul) = a-i veni cuiva timpul să moară. 2. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva fără veste; a surprinde. 3. Intranz. (Rar) A fi în situația să...; a se întâmpla să... – Din ngr. sóso (viit. lui sóno).

DOOM

sosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sosésc, imperf. 3 sg. soseá; conj. prez. 3 să soseáscă

sosiseși
SOSÍ, sosesc, vb. IV. 1. Intranz. A ajunge într-un anumit loc (și într-un anumit moment). ♦ (Despre termene, anotimpuri, intervale) A începe să se desfășoare. ◊ Loc. adv. Pe sosite = pe punctul de a ajunge undeva. ◊ Expr. A-i sosi (cuiva) ceasul (sau veleatul) = a-i veni cuiva timpul să moară. 2. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva fără veste; a surprinde. 3. Intranz. (Rar) A fi în situația să...; a se întâmpla să... – Din ngr. sóso (viit. lui sóno).

DOOM

sosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sosésc, imperf. 3 sg. soseá; conj. prez. 3 să soseáscă

sosiseți
SOSÍ, sosesc, vb. IV. 1. Intranz. A ajunge într-un anumit loc (și într-un anumit moment). ♦ (Despre termene, anotimpuri, intervale) A începe să se desfășoare. ◊ Loc. adv. Pe sosite = pe punctul de a ajunge undeva. ◊ Expr. A-i sosi (cuiva) ceasul (sau veleatul) = a-i veni cuiva timpul să moară. 2. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva fără veste; a surprinde. 3. Intranz. (Rar) A fi în situația să...; a se întâmpla să... – Din ngr. sóso (viit. lui sóno).

DOOM

sosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sosésc, imperf. 3 sg. soseá; conj. prez. 3 să soseáscă

sosit
SOSÍ, sosesc, vb. IV. 1. Intranz. A ajunge într-un anumit loc (și într-un anumit moment). ♦ (Despre termene, anotimpuri, intervale) A începe să se desfășoare. ◊ Loc. adv. Pe sosite = pe punctul de a ajunge undeva. ◊ Expr. A-i sosi (cuiva) ceasul (sau veleatul) = a-i veni cuiva timpul să moară. 2. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva fără veste; a surprinde. 3. Intranz. (Rar) A fi în situația să...; a se întâmpla să... – Din ngr. sóso (viit. lui sóno).

DOOM

sosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sosésc, imperf. 3 sg. soseá; conj. prez. 3 să soseáscă

sosit
SOSÍT s. n. (În expr.) Bun sosit, formulă de salut cu care este întâmpinat cineva care sosește undeva. – V. sosi.

DOOM

sosít s. n.

sosita
SOSÍT s. n. (În expr.) Bun sosit, formulă de salut cu care este întâmpinat cineva care sosește undeva. – V. sosi.

DOOM

sosít s. n.

sosite
SOSÍT s. n. (În expr.) Bun sosit, formulă de salut cu care este întâmpinat cineva care sosește undeva. – V. sosi.

DOOM

sosít s. n.

sositei
SOSÍT s. n. (În expr.) Bun sosit, formulă de salut cu care este întâmpinat cineva care sosește undeva. – V. sosi.

DOOM

sosít s. n.

sositele
SOSÍT s. n. (În expr.) Bun sosit, formulă de salut cu care este întâmpinat cineva care sosește undeva. – V. sosi.

DOOM

sosít s. n.

sositelor
SOSÍT s. n. (În expr.) Bun sosit, formulă de salut cu care este întâmpinat cineva care sosește undeva. – V. sosi.

DOOM

sosít s. n.

sositoare
SOSITÓR, -OÁRE, sositori, -oare, adj. (Pop.) Care sosește, care vine, ajunge undeva. ◊ Bob sositor = bob (folosit în ghicitul cu bobii) care cade stingher în partea dreaptă a ciurului și care este socotit că prevestește sosirea cuiva; p. ext. musafir care sosește pe neașteptate. – Sosi + suf. -tor.

DOOM

sositór (pop.) adj. m., pl. sositóri; f. sg. și pl. sositoáre

sositoarea
SOSITÓR, -OÁRE, sositori, -oare, adj. (Pop.) Care sosește, care vine, ajunge undeva. ◊ Bob sositor = bob (folosit în ghicitul cu bobii) care cade stingher în partea dreaptă a ciurului și care este socotit că prevestește sosirea cuiva; p. ext. musafir care sosește pe neașteptate. – Sosi + suf. -tor.

DOOM

sositór (pop.) adj. m., pl. sositóri; f. sg. și pl. sositoáre

sositoarei
SOSITÓR, -OÁRE, sositori, -oare, adj. (Pop.) Care sosește, care vine, ajunge undeva. ◊ Bob sositor = bob (folosit în ghicitul cu bobii) care cade stingher în partea dreaptă a ciurului și care este socotit că prevestește sosirea cuiva; p. ext. musafir care sosește pe neașteptate. – Sosi + suf. -tor.

DOOM

sositór (pop.) adj. m., pl. sositóri; f. sg. și pl. sositoáre

sositoarele
SOSITÓR, -OÁRE, sositori, -oare, adj. (Pop.) Care sosește, care vine, ajunge undeva. ◊ Bob sositor = bob (folosit în ghicitul cu bobii) care cade stingher în partea dreaptă a ciurului și care este socotit că prevestește sosirea cuiva; p. ext. musafir care sosește pe neașteptate. – Sosi + suf. -tor.

DOOM

sositór (pop.) adj. m., pl. sositóri; f. sg. și pl. sositoáre

sositoarelor
SOSITÓR, -OÁRE, sositori, -oare, adj. (Pop.) Care sosește, care vine, ajunge undeva. ◊ Bob sositor = bob (folosit în ghicitul cu bobii) care cade stingher în partea dreaptă a ciurului și care este socotit că prevestește sosirea cuiva; p. ext. musafir care sosește pe neașteptate. – Sosi + suf. -tor.

DOOM

sositór (pop.) adj. m., pl. sositóri; f. sg. și pl. sositoáre

sositor
SOSITÓR, -OÁRE, sositori, -oare, adj. (Pop.) Care sosește, care vine, ajunge undeva. ◊ Bob sositor = bob (folosit în ghicitul cu bobii) care cade stingher în partea dreaptă a ciurului și care este socotit că prevestește sosirea cuiva; p. ext. musafir care sosește pe neașteptate. – Sosi + suf. -tor.

DOOM

sositór (pop.) adj. m., pl. sositóri; f. sg. și pl. sositoáre

sositori
SOSITÓR, -OÁRE, sositori, -oare, adj. (Pop.) Care sosește, care vine, ajunge undeva. ◊ Bob sositor = bob (folosit în ghicitul cu bobii) care cade stingher în partea dreaptă a ciurului și care este socotit că prevestește sosirea cuiva; p. ext. musafir care sosește pe neașteptate. – Sosi + suf. -tor.

DOOM

sositór (pop.) adj. m., pl. sositóri; f. sg. și pl. sositoáre

sositorii
SOSITÓR, -OÁRE, sositori, -oare, adj. (Pop.) Care sosește, care vine, ajunge undeva. ◊ Bob sositor = bob (folosit în ghicitul cu bobii) care cade stingher în partea dreaptă a ciurului și care este socotit că prevestește sosirea cuiva; p. ext. musafir care sosește pe neașteptate. – Sosi + suf. -tor.

DOOM

sositór (pop.) adj. m., pl. sositóri; f. sg. și pl. sositoáre

sositorilor
SOSITÓR, -OÁRE, sositori, -oare, adj. (Pop.) Care sosește, care vine, ajunge undeva. ◊ Bob sositor = bob (folosit în ghicitul cu bobii) care cade stingher în partea dreaptă a ciurului și care este socotit că prevestește sosirea cuiva; p. ext. musafir care sosește pe neașteptate. – Sosi + suf. -tor.

DOOM

sositór (pop.) adj. m., pl. sositóri; f. sg. și pl. sositoáre

sositorul
SOSITÓR, -OÁRE, sositori, -oare, adj. (Pop.) Care sosește, care vine, ajunge undeva. ◊ Bob sositor = bob (folosit în ghicitul cu bobii) care cade stingher în partea dreaptă a ciurului și care este socotit că prevestește sosirea cuiva; p. ext. musafir care sosește pe neașteptate. – Sosi + suf. -tor.

DOOM

sositór (pop.) adj. m., pl. sositóri; f. sg. și pl. sositoáre

sositorului
SOSITÓR, -OÁRE, sositori, -oare, adj. (Pop.) Care sosește, care vine, ajunge undeva. ◊ Bob sositor = bob (folosit în ghicitul cu bobii) care cade stingher în partea dreaptă a ciurului și care este socotit că prevestește sosirea cuiva; p. ext. musafir care sosește pe neașteptate. – Sosi + suf. -tor.

DOOM

sositór (pop.) adj. m., pl. sositóri; f. sg. și pl. sositoáre

sositul
SOSÍT s. n. (În expr.) Bun sosit, formulă de salut cu care este întâmpinat cineva care sosește undeva. – V. sosi.

DOOM

sosít s. n.

sositului
SOSÍT s. n. (În expr.) Bun sosit, formulă de salut cu care este întâmpinat cineva care sosește undeva. – V. sosi.

DOOM

sosít s. n.

sosiși
SOSÍ, sosesc, vb. IV. 1. Intranz. A ajunge într-un anumit loc (și într-un anumit moment). ♦ (Despre termene, anotimpuri, intervale) A începe să se desfășoare. ◊ Loc. adv. Pe sosite = pe punctul de a ajunge undeva. ◊ Expr. A-i sosi (cuiva) ceasul (sau veleatul) = a-i veni cuiva timpul să moară. 2. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva fără veste; a surprinde. 3. Intranz. (Rar) A fi în situația să...; a se întâmpla să... – Din ngr. sóso (viit. lui sóno).

DOOM

sosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sosésc, imperf. 3 sg. soseá; conj. prez. 3 să soseáscă

sosiți
SOSÍ, sosesc, vb. IV. 1. Intranz. A ajunge într-un anumit loc (și într-un anumit moment). ♦ (Despre termene, anotimpuri, intervale) A începe să se desfășoare. ◊ Loc. adv. Pe sosite = pe punctul de a ajunge undeva. ◊ Expr. A-i sosi (cuiva) ceasul (sau veleatul) = a-i veni cuiva timpul să moară. 2. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva fără veste; a surprinde. 3. Intranz. (Rar) A fi în situația să...; a se întâmpla să... – Din ngr. sóso (viit. lui sóno).

DOOM

sosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sosésc, imperf. 3 sg. soseá; conj. prez. 3 să soseáscă

sosiți
SOSÍT s. n. (În expr.) Bun sosit, formulă de salut cu care este întâmpinat cineva care sosește undeva. – V. sosi.

DOOM

sosít s. n.

sosiții
SOSÍT s. n. (În expr.) Bun sosit, formulă de salut cu care este întâmpinat cineva care sosește undeva. – V. sosi.

DOOM

sosít s. n.

sosiților
SOSÍT s. n. (În expr.) Bun sosit, formulă de salut cu care este întâmpinat cineva care sosește undeva. – V. sosi.

DOOM

sosít s. n.

sosma
SOSMÁ, sosmale, s. f. (Reg.) Copcă mare în continuarea unui șir de copci mai mici, care servește pentru întinderea năvodului sub gheață. – Et. nec.

DOOM

sosmá (reg.) s. f., art. sosmáua, g.-d. art. sosmálei; pl. sosmále, art. sosmálele

sosmale
SOSMÁ, sosmale, s. f. (Reg.) Copcă mare în continuarea unui șir de copci mai mici, care servește pentru întinderea năvodului sub gheață. – Et. nec.

DOOM

sosmá (reg.) s. f., art. sosmáua, g.-d. art. sosmálei; pl. sosmále, art. sosmálele

sosmalei
SOSMÁ, sosmale, s. f. (Reg.) Copcă mare în continuarea unui șir de copci mai mici, care servește pentru întinderea năvodului sub gheață. – Et. nec.

DOOM

sosmá (reg.) s. f., art. sosmáua, g.-d. art. sosmálei; pl. sosmále, art. sosmálele

sosmalele
SOSMÁ, sosmale, s. f. (Reg.) Copcă mare în continuarea unui șir de copci mai mici, care servește pentru întinderea năvodului sub gheață. – Et. nec.

DOOM

sosmá (reg.) s. f., art. sosmáua, g.-d. art. sosmálei; pl. sosmále, art. sosmálele

sosmalelor
SOSMÁ, sosmale, s. f. (Reg.) Copcă mare în continuarea unui șir de copci mai mici, care servește pentru întinderea năvodului sub gheață. – Et. nec.

DOOM

sosmá (reg.) s. f., art. sosmáua, g.-d. art. sosmálei; pl. sosmále, art. sosmálele

sosmaua
SOSMÁ, sosmale, s. f. (Reg.) Copcă mare în continuarea unui șir de copci mai mici, care servește pentru întinderea năvodului sub gheață. – Et. nec.

DOOM

sosmá (reg.) s. f., art. sosmáua, g.-d. art. sosmálei; pl. sosmále, art. sosmálele

sospirando
SOSPIRÁNDO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Oftând, suspinând. [< it. sospirando].

sostea
sosteá (-éle), s. f. – (Arg.) Izmene, chiloți bărbătești. Țig. sosti.

sostenuto
SOSTENÚTO adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Riguros, precis din punctul de vedere al mișcării, al ritmului. – Cuv. it.

DOOM

sostenúto (it.) adv.

sosul
SOS², SOS-uri, s. n. Apel internațional radiotelegrafic transmis de o navă în pericol de scufundare. ♦ P. gener. Apel, semnal prin care se cere ajutor în caz de pericol. [Citit: esoés sau se-o-se] – Din engl., fr. SOS.

DOOM

!SOS [cit. esoés] s. n., art. SOS-ul; pl. SOS-uri

sosului
SOS², SOS-uri, s. n. Apel internațional radiotelegrafic transmis de o navă în pericol de scufundare. ♦ P. gener. Apel, semnal prin care se cere ajutor în caz de pericol. [Citit: esoés sau se-o-se] – Din engl., fr. SOS.

DOOM

!SOS [cit. esoés] s. n., art. SOS-ul; pl. SOS-uri

sosuri
SOS², SOS-uri, s. n. Apel internațional radiotelegrafic transmis de o navă în pericol de scufundare. ♦ P. gener. Apel, semnal prin care se cere ajutor în caz de pericol. [Citit: esoés sau se-o-se] – Din engl., fr. SOS.

DOOM

!SOS [cit. esoés] s. n., art. SOS-ul; pl. SOS-uri

sosurile
SOS², SOS-uri, s. n. Apel internațional radiotelegrafic transmis de o navă în pericol de scufundare. ♦ P. gener. Apel, semnal prin care se cere ajutor în caz de pericol. [Citit: esoés sau se-o-se] – Din engl., fr. SOS.

DOOM

!SOS [cit. esoés] s. n., art. SOS-ul; pl. SOS-uri

sosurilor
SOS², SOS-uri, s. n. Apel internațional radiotelegrafic transmis de o navă în pericol de scufundare. ♦ P. gener. Apel, semnal prin care se cere ajutor în caz de pericol. [Citit: esoés sau se-o-se] – Din engl., fr. SOS.

DOOM

!SOS [cit. esoés] s. n., art. SOS-ul; pl. SOS-uri

sota
SOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A prepara un sote, a rumeni ușor legumele sau carnea în grăsime. [< fr. sauter].

sotai
SOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A prepara un sote, a rumeni ușor legumele sau carnea în grăsime. [< fr. sauter].

sotam
SOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A prepara un sote, a rumeni ușor legumele sau carnea în grăsime. [< fr. sauter].

sotare
SOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A prepara un sote, a rumeni ușor legumele sau carnea în grăsime. [< fr. sauter].

sotare
SOTÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a sota și rezultatul ei. [< sota].

sotarea
SOTÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a sota și rezultatul ei. [< sota].

sotară
SOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A prepara un sote, a rumeni ușor legumele sau carnea în grăsime. [< fr. sauter].

sotarăm
SOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A prepara un sote, a rumeni ușor legumele sau carnea în grăsime. [< fr. sauter].

sotarăți
SOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A prepara un sote, a rumeni ușor legumele sau carnea în grăsime. [< fr. sauter].

sotase
SOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A prepara un sote, a rumeni ușor legumele sau carnea în grăsime. [< fr. sauter].

sotasem
SOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A prepara un sote, a rumeni ușor legumele sau carnea în grăsime. [< fr. sauter].

sotaseră
SOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A prepara un sote, a rumeni ușor legumele sau carnea în grăsime. [< fr. sauter].

sotaserăm
SOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A prepara un sote, a rumeni ușor legumele sau carnea în grăsime. [< fr. sauter].

sotaserăți
SOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A prepara un sote, a rumeni ușor legumele sau carnea în grăsime. [< fr. sauter].

sotaseși
SOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A prepara un sote, a rumeni ușor legumele sau carnea în grăsime. [< fr. sauter].

sotaseți
SOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A prepara un sote, a rumeni ușor legumele sau carnea în grăsime. [< fr. sauter].

sotat
SOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A prepara un sote, a rumeni ușor legumele sau carnea în grăsime. [< fr. sauter].

sotat
SOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A prepara un sote, a rumeni ușor legumele sau carnea în grăsime. [< fr. sauter].

sotau
SOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A prepara un sote, a rumeni ușor legumele sau carnea în grăsime. [< fr. sauter].

sotași
SOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A prepara un sote, a rumeni ușor legumele sau carnea în grăsime. [< fr. sauter].

sotați
SOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A prepara un sote, a rumeni ușor legumele sau carnea în grăsime. [< fr. sauter].

sote
SOTÉ, soteuri, s. n. Mâncare preparată din legume fierte la foc mic și înăbușite cu unt. – Din fr. sauté.

DOOM

soté s. n., art. sotéul; pl. sotéuri

sotează
SOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A prepara un sote, a rumeni ușor legumele sau carnea în grăsime. [< fr. sauter].

soteriologia
SOTERIOLOGÍE s.f. (Rel.) Doctrină a mântuirii prin jertfe benevole. [Pron. -ri-o-, gen. -iei. / < germ. Soteriologie].

DOOM

soteriologíe (-ri-o-) s. f., art. soteriología, g.-d. soteriologíi, art. soteriologíei

soteriologic
SOTERIOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la soteriologie. [Cf. germ. soteriologisch].

DOOM

soteriológic (-ri-o-) adj. m., pl. soteriológici; f. soteriológică, pl. soteriológice

soteriologica
SOTERIOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la soteriologie. [Cf. germ. soteriologisch].

DOOM

soteriológic (-ri-o-) adj. m., pl. soteriológici; f. soteriológică, pl. soteriológice

soteriologice
SOTERIOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la soteriologie. [Cf. germ. soteriologisch].

DOOM

soteriológic (-ri-o-) adj. m., pl. soteriológici; f. soteriológică, pl. soteriológice

soteriologicei
SOTERIOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la soteriologie. [Cf. germ. soteriologisch].

DOOM

soteriológic (-ri-o-) adj. m., pl. soteriológici; f. soteriológică, pl. soteriológice

soteriologicele
SOTERIOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la soteriologie. [Cf. germ. soteriologisch].

DOOM

soteriológic (-ri-o-) adj. m., pl. soteriológici; f. soteriológică, pl. soteriológice

soteriologicelor
SOTERIOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la soteriologie. [Cf. germ. soteriologisch].

DOOM

soteriológic (-ri-o-) adj. m., pl. soteriológici; f. soteriológică, pl. soteriológice

soteriologici
SOTERIOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la soteriologie. [Cf. germ. soteriologisch].

DOOM

soteriológic (-ri-o-) adj. m., pl. soteriológici; f. soteriológică, pl. soteriológice

soteriologicii
SOTERIOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la soteriologie. [Cf. germ. soteriologisch].

DOOM

soteriológic (-ri-o-) adj. m., pl. soteriológici; f. soteriológică, pl. soteriológice

soteriologicilor
SOTERIOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la soteriologie. [Cf. germ. soteriologisch].

DOOM

soteriológic (-ri-o-) adj. m., pl. soteriológici; f. soteriológică, pl. soteriológice

soteriologicul
SOTERIOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la soteriologie. [Cf. germ. soteriologisch].

DOOM

soteriológic (-ri-o-) adj. m., pl. soteriológici; f. soteriológică, pl. soteriológice

soteriologicului
SOTERIOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la soteriologie. [Cf. germ. soteriologisch].

DOOM

soteriológic (-ri-o-) adj. m., pl. soteriológici; f. soteriológică, pl. soteriológice

soteriologie
SOTERIOLOGÍE s.f. (Rel.) Doctrină a mântuirii prin jertfe benevole. [Pron. -ri-o-, gen. -iei. / < germ. Soteriologie].

DOOM

soteriologíe (-ri-o-) s. f., art. soteriología, g.-d. soteriologíi, art. soteriologíei

soteriologiei
SOTERIOLOGÍE s.f. (Rel.) Doctrină a mântuirii prin jertfe benevole. [Pron. -ri-o-, gen. -iei. / < germ. Soteriologie].

DOOM

soteriologíe (-ri-o-) s. f., art. soteriología, g.-d. soteriologíi, art. soteriologíei

soteriologii
SOTERIOLOGÍE s.f. (Rel.) Doctrină a mântuirii prin jertfe benevole. [Pron. -ri-o-, gen. -iei. / < germ. Soteriologie].

DOOM

soteriologíe (-ri-o-) s. f., art. soteriología, g.-d. soteriologíi, art. soteriologíei

soteu
SOTÉU s.n. v. sote.

soteul
SOTÉ, soteuri, s. n. Mâncare preparată din legume fierte la foc mic și înăbușite cu unt. – Din fr. sauté.

DOOM

soté s. n., art. sotéul; pl. sotéuri

soteului
SOTÉ, soteuri, s. n. Mâncare preparată din legume fierte la foc mic și înăbușite cu unt. – Din fr. sauté.

DOOM

soté s. n., art. sotéul; pl. sotéuri

soteuri
SOTÉ, soteuri, s. n. Mâncare preparată din legume fierte la foc mic și înăbușite cu unt. – Din fr. sauté.

DOOM

soté s. n., art. sotéul; pl. sotéuri

soteurile
SOTÉ, soteuri, s. n. Mâncare preparată din legume fierte la foc mic și înăbușite cu unt. – Din fr. sauté.

DOOM

soté s. n., art. sotéul; pl. sotéuri

soteurilor
SOTÉ, soteuri, s. n. Mâncare preparată din legume fierte la foc mic și înăbușite cu unt. – Din fr. sauté.

DOOM

soté s. n., art. sotéul; pl. sotéuri

soteuză
SOTÉUZĂ s.f. Vas în formă de cratiță cu pereții mai înalți și coadă în loc de mânere, destinată sotării legumelor sau a cărnii. [Pron. -tö-. / < fr. sauteuse].

sotez
SOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A prepara un sote, a rumeni ușor legumele sau carnea în grăsime. [< fr. sauter].

soteze
SOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A prepara un sote, a rumeni ușor legumele sau carnea în grăsime. [< fr. sauter].

sotezi
SOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A prepara un sote, a rumeni ușor legumele sau carnea în grăsime. [< fr. sauter].

sotnic
SÓTNIC, sotnici, s. m. Comandant al unei sotnii. – Din rus. sotnik.

DOOM

sótnic s. m., pl. sótnici

sotnici
SÓTNIC, sotnici, s. m. Comandant al unei sotnii. – Din rus. sotnik.

DOOM

sótnic s. m., pl. sótnici

sotnicii
SÓTNIC, sotnici, s. m. Comandant al unei sotnii. – Din rus. sotnik.

DOOM

sótnic s. m., pl. sótnici

sotnicilor
SÓTNIC, sotnici, s. m. Comandant al unei sotnii. – Din rus. sotnik.

DOOM

sótnic s. m., pl. sótnici

sotnicul
SÓTNIC, sotnici, s. m. Comandant al unei sotnii. – Din rus. sotnik.

DOOM

sótnic s. m., pl. sótnici

sotnicului
SÓTNIC, sotnici, s. m. Comandant al unei sotnii. – Din rus. sotnik.

DOOM

sótnic s. m., pl. sótnici

sotnie
SÓTNIE, sotnii, s. f. Veche unitate de cavalerie căzăcească compusă din o sută de soldați. – Din rus. sotnea.

DOOM

sótnie (-ni-e) s. f., art. sótnia (-ni-a), g.-d. art. sótniei; pl. sótnii, art. sótniile (-ni-i-)

soto
soto adv., adj. invar. 1. sigur, cert. 2. (adol.) destul, suficient.

sotând
SOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A prepara un sote, a rumeni ușor legumele sau carnea în grăsime. [< fr. sauter].

sotînd
SOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A prepara un sote, a rumeni ușor legumele sau carnea în grăsime. [< fr. sauter].

sotări
SOTÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a sota și rezultatul ei. [< sota].

sotării
SOTÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a sota și rezultatul ei. [< sota].

sotările
SOTÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a sota și rezultatul ei. [< sota].

sotărilor
SOTÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a sota și rezultatul ei. [< sota].

sou
SOU s.n. Veche monedă franceză. [Pron. su. / < fr. sou].

soul
SOUL adj. invar. (Despre stilul de muzică populară apărut în comunitățile afro-americanilor din anii '60) Care combină bluesul cu fervoarea cântecelor religioase. [Pr.: săŭl] – Din engl. soul.

DOOM

soul (angl.) [pron. săŭl] adj. invar.

sound
SOUND BLÁSTER, sound blastere, s. n. Placă de sunet. [Pr.: saŭnd blastăr] – Din engl. sound.

DOOM

sound bláster (angl.) [pron. saŭnd blástăr] s. n., pl. sound blástere

soupe
SUPÉU, supeuri, s. n. (Franțuzism) Masă care se ia seara tîrziu (după ieșirea de la un spectacol). Sînt în seara asta de carnaval, în palatele venețiene, două mii de supeuri strălucite. CAMIL PETRESCU, T. II 191. Tîrît de Ana la spectacole și baluri, la curse și la recepții, la supeuri... tînjea după timpul cînd... citea seara «Universul» în papuci, la gura sobei. C. PETRESCU, C. V. 237. La supeu, d. Mialache povestește cu de-amănuntul toate peripețiile prin care a trecut. CARAGIALE, M. 174. – Scris și: (după franțuzește) soupé (ALECSANDRI, T. 740).

sovata
Sovata s. invar. (deț.) secția restrictivă dintr-un penitenciar rezervată infractorilor periculoși.

sovată
a fi dus la Sovata expr. a fi închis la secția restrictivă.

sovhoz
SOVHÓZ, sovhozuri, s. n. (În fosta URSS) Gospodărie agricolă de stat. – Din rus. sovhoz.

DOOM

sovhóz s. n., pl. sovhózuri

sovhoznic
SOVHÓZNIC, -Ă adj., s.m. și f. (Membru) al unui sovhoz. [< rus. sovhoznik].

sovhozul
SOVHÓZ, sovhozuri, s. n. (În fosta URSS) Gospodărie agricolă de stat. – Din rus. sovhoz.

DOOM

sovhóz s. n., pl. sovhózuri

sovhozului
SOVHÓZ, sovhozuri, s. n. (În fosta URSS) Gospodărie agricolă de stat. – Din rus. sovhoz.

DOOM

sovhóz s. n., pl. sovhózuri

sovhozuri
SOVHÓZ, sovhozuri, s. n. (În fosta URSS) Gospodărie agricolă de stat. – Din rus. sovhoz.

DOOM

sovhóz s. n., pl. sovhózuri

sovhozurile
SOVHÓZ, sovhozuri, s. n. (În fosta URSS) Gospodărie agricolă de stat. – Din rus. sovhoz.

DOOM

sovhóz s. n., pl. sovhózuri

sovhozurilor
SOVHÓZ, sovhozuri, s. n. (În fosta URSS) Gospodărie agricolă de stat. – Din rus. sovhoz.

DOOM

sovhóz s. n., pl. sovhózuri

soviet
SOVIÉT, soviete, s. n. (În fosta URSS) Organ al puterii de stat centrale și locale format din deputați aleși de cetățeni. [Pr.: -vi-et] – Din rus. sovet.

DOOM

soviét (-vi-et) s. n., pl. soviéte

soviete
SOVIÉT, soviete, s. n. (În fosta URSS) Organ al puterii de stat centrale și locale format din deputați aleși de cetățeni. [Pr.: -vi-et] – Din rus. sovet.

DOOM

soviét (-vi-et) s. n., pl. soviéte

sovietele
SOVIÉT, soviete, s. n. (În fosta URSS) Organ al puterii de stat centrale și locale format din deputați aleși de cetățeni. [Pr.: -vi-et] – Din rus. sovet.

DOOM

soviét (-vi-et) s. n., pl. soviéte

sovietelor
SOVIÉT, soviete, s. n. (În fosta URSS) Organ al puterii de stat centrale și locale format din deputați aleși de cetățeni. [Pr.: -vi-et] – Din rus. sovet.

DOOM

soviét (-vi-et) s. n., pl. soviéte

sovietic
SOVIÉTIC, -Ă, sovietici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei URSS sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține fostei URSS sau sovieticilor (1), privitor la fosta URSS ori la sovietici. ♦ Care aparținea sovietelor, privitor la soviete; propriu sovietelor. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. soviétique.

DOOM

soviétic (-vi-e-) adj. m., s. m., pl. soviétici; adj. f., s. f. soviétică, pl. soviétice

sovietic
SOVIÉTIC, -Ă, sovietici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei URSS sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține fostei URSS sau sovieticilor (1), privitor la fosta URSS ori la sovietici. ♦ Care aparținea sovietelor, privitor la soviete; propriu sovietelor. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. soviétique.

DOOM

soviétic (-vi-e-) adj. m., s. m., pl. soviétici; adj. f., s. f. soviétică, pl. soviétice

sovietica
SOVIÉTIC, -Ă, sovietici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei URSS sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține fostei URSS sau sovieticilor (1), privitor la fosta URSS ori la sovietici. ♦ Care aparținea sovietelor, privitor la soviete; propriu sovietelor. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. soviétique.

DOOM

soviétic (-vi-e-) adj. m., s. m., pl. soviétici; adj. f., s. f. soviétică, pl. soviétice

sovietica
SOVIÉTIC, -Ă, sovietici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei URSS sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține fostei URSS sau sovieticilor (1), privitor la fosta URSS ori la sovietici. ♦ Care aparținea sovietelor, privitor la soviete; propriu sovietelor. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. soviétique.

DOOM

soviétic (-vi-e-) adj. m., s. m., pl. soviétici; adj. f., s. f. soviétică, pl. soviétice

sovietice
SOVIÉTIC, -Ă, sovietici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei URSS sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține fostei URSS sau sovieticilor (1), privitor la fosta URSS ori la sovietici. ♦ Care aparținea sovietelor, privitor la soviete; propriu sovietelor. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. soviétique.

DOOM

soviétic (-vi-e-) adj. m., s. m., pl. soviétici; adj. f., s. f. soviétică, pl. soviétice

sovietice
SOVIÉTIC, -Ă, sovietici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei URSS sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține fostei URSS sau sovieticilor (1), privitor la fosta URSS ori la sovietici. ♦ Care aparținea sovietelor, privitor la soviete; propriu sovietelor. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. soviétique.

DOOM

soviétic (-vi-e-) adj. m., s. m., pl. soviétici; adj. f., s. f. soviétică, pl. soviétice

sovieticei
SOVIÉTIC, -Ă, sovietici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei URSS sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține fostei URSS sau sovieticilor (1), privitor la fosta URSS ori la sovietici. ♦ Care aparținea sovietelor, privitor la soviete; propriu sovietelor. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. soviétique.

DOOM

soviétic (-vi-e-) adj. m., s. m., pl. soviétici; adj. f., s. f. soviétică, pl. soviétice

sovieticei
SOVIÉTIC, -Ă, sovietici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei URSS sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține fostei URSS sau sovieticilor (1), privitor la fosta URSS ori la sovietici. ♦ Care aparținea sovietelor, privitor la soviete; propriu sovietelor. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. soviétique.

DOOM

soviétic (-vi-e-) adj. m., s. m., pl. soviétici; adj. f., s. f. soviétică, pl. soviétice

sovieticele
SOVIÉTIC, -Ă, sovietici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei URSS sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține fostei URSS sau sovieticilor (1), privitor la fosta URSS ori la sovietici. ♦ Care aparținea sovietelor, privitor la soviete; propriu sovietelor. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. soviétique.

DOOM

soviétic (-vi-e-) adj. m., s. m., pl. soviétici; adj. f., s. f. soviétică, pl. soviétice

sovieticele
SOVIÉTIC, -Ă, sovietici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei URSS sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține fostei URSS sau sovieticilor (1), privitor la fosta URSS ori la sovietici. ♦ Care aparținea sovietelor, privitor la soviete; propriu sovietelor. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. soviétique.

DOOM

soviétic (-vi-e-) adj. m., s. m., pl. soviétici; adj. f., s. f. soviétică, pl. soviétice

sovieticelor
SOVIÉTIC, -Ă, sovietici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei URSS sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține fostei URSS sau sovieticilor (1), privitor la fosta URSS ori la sovietici. ♦ Care aparținea sovietelor, privitor la soviete; propriu sovietelor. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. soviétique.

DOOM

soviétic (-vi-e-) adj. m., s. m., pl. soviétici; adj. f., s. f. soviétică, pl. soviétice

sovieticelor
SOVIÉTIC, -Ă, sovietici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei URSS sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține fostei URSS sau sovieticilor (1), privitor la fosta URSS ori la sovietici. ♦ Care aparținea sovietelor, privitor la soviete; propriu sovietelor. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. soviétique.

DOOM

soviétic (-vi-e-) adj. m., s. m., pl. soviétici; adj. f., s. f. soviétică, pl. soviétice

sovietici
SOVIÉTIC, -Ă, sovietici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei URSS sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține fostei URSS sau sovieticilor (1), privitor la fosta URSS ori la sovietici. ♦ Care aparținea sovietelor, privitor la soviete; propriu sovietelor. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. soviétique.

DOOM

soviétic (-vi-e-) adj. m., s. m., pl. soviétici; adj. f., s. f. soviétică, pl. soviétice

sovietici
SOVIÉTIC, -Ă, sovietici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei URSS sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține fostei URSS sau sovieticilor (1), privitor la fosta URSS ori la sovietici. ♦ Care aparținea sovietelor, privitor la soviete; propriu sovietelor. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. soviétique.

DOOM

soviétic (-vi-e-) adj. m., s. m., pl. soviétici; adj. f., s. f. soviétică, pl. soviétice

sovieticii
SOVIÉTIC, -Ă, sovietici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei URSS sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține fostei URSS sau sovieticilor (1), privitor la fosta URSS ori la sovietici. ♦ Care aparținea sovietelor, privitor la soviete; propriu sovietelor. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. soviétique.

DOOM

soviétic (-vi-e-) adj. m., s. m., pl. soviétici; adj. f., s. f. soviétică, pl. soviétice

sovieticii
SOVIÉTIC, -Ă, sovietici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei URSS sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține fostei URSS sau sovieticilor (1), privitor la fosta URSS ori la sovietici. ♦ Care aparținea sovietelor, privitor la soviete; propriu sovietelor. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. soviétique.

DOOM

soviétic (-vi-e-) adj. m., s. m., pl. soviétici; adj. f., s. f. soviétică, pl. soviétice

sovieticilor
SOVIÉTIC, -Ă, sovietici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei URSS sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține fostei URSS sau sovieticilor (1), privitor la fosta URSS ori la sovietici. ♦ Care aparținea sovietelor, privitor la soviete; propriu sovietelor. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. soviétique.

DOOM

soviétic (-vi-e-) adj. m., s. m., pl. soviétici; adj. f., s. f. soviétică, pl. soviétice

sovieticilor
SOVIÉTIC, -Ă, sovietici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei URSS sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține fostei URSS sau sovieticilor (1), privitor la fosta URSS ori la sovietici. ♦ Care aparținea sovietelor, privitor la soviete; propriu sovietelor. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. soviétique.

DOOM

soviétic (-vi-e-) adj. m., s. m., pl. soviétici; adj. f., s. f. soviétică, pl. soviétice

sovieticul
SOVIÉTIC, -Ă, sovietici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei URSS sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține fostei URSS sau sovieticilor (1), privitor la fosta URSS ori la sovietici. ♦ Care aparținea sovietelor, privitor la soviete; propriu sovietelor. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. soviétique.

DOOM

soviétic (-vi-e-) adj. m., s. m., pl. soviétici; adj. f., s. f. soviétică, pl. soviétice

sovieticul
SOVIÉTIC, -Ă, sovietici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei URSS sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține fostei URSS sau sovieticilor (1), privitor la fosta URSS ori la sovietici. ♦ Care aparținea sovietelor, privitor la soviete; propriu sovietelor. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. soviétique.

DOOM

soviétic (-vi-e-) adj. m., s. m., pl. soviétici; adj. f., s. f. soviétică, pl. soviétice

sovieticului
SOVIÉTIC, -Ă, sovietici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei URSS sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține fostei URSS sau sovieticilor (1), privitor la fosta URSS ori la sovietici. ♦ Care aparținea sovietelor, privitor la soviete; propriu sovietelor. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. soviétique.

DOOM

soviétic (-vi-e-) adj. m., s. m., pl. soviétici; adj. f., s. f. soviétică, pl. soviétice

sovieticului
SOVIÉTIC, -Ă, sovietici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei URSS sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține fostei URSS sau sovieticilor (1), privitor la fosta URSS ori la sovietici. ♦ Care aparținea sovietelor, privitor la soviete; propriu sovietelor. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. soviétique.

DOOM

soviétic (-vi-e-) adj. m., s. m., pl. soviétici; adj. f., s. f. soviétică, pl. soviétice

sovietiza
SOVIETIZÁ, sovietizez, vb. I. Tranz. A supune fostei URSS și influenței sale; a organiza după modelul sovietic. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. soviétiser.

DOOM

*sovietizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sovietizeáză

sovietizai
SOVIETIZÁ, sovietizez, vb. I. Tranz. A supune fostei URSS și influenței sale; a organiza după modelul sovietic. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. soviétiser.

DOOM

*sovietizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sovietizeáză

sovietizam
SOVIETIZÁ, sovietizez, vb. I. Tranz. A supune fostei URSS și influenței sale; a organiza după modelul sovietic. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. soviétiser.

DOOM

*sovietizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sovietizeáză

sovietizare
SOVIETIZÁ, sovietizez, vb. I. Tranz. A supune fostei URSS și influenței sale; a organiza după modelul sovietic. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. soviétiser.

DOOM

*sovietizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sovietizeáză

sovietizară
SOVIETIZÁ, sovietizez, vb. I. Tranz. A supune fostei URSS și influenței sale; a organiza după modelul sovietic. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. soviétiser.

DOOM

*sovietizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sovietizeáză

sovietizarăm
SOVIETIZÁ, sovietizez, vb. I. Tranz. A supune fostei URSS și influenței sale; a organiza după modelul sovietic. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. soviétiser.

DOOM

*sovietizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sovietizeáză

sovietizarăți
SOVIETIZÁ, sovietizez, vb. I. Tranz. A supune fostei URSS și influenței sale; a organiza după modelul sovietic. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. soviétiser.

DOOM

*sovietizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sovietizeáză

sovietizase
SOVIETIZÁ, sovietizez, vb. I. Tranz. A supune fostei URSS și influenței sale; a organiza după modelul sovietic. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. soviétiser.

DOOM

*sovietizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sovietizeáză

sovietizasem
SOVIETIZÁ, sovietizez, vb. I. Tranz. A supune fostei URSS și influenței sale; a organiza după modelul sovietic. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. soviétiser.

DOOM

*sovietizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sovietizeáză

sovietizaseră
SOVIETIZÁ, sovietizez, vb. I. Tranz. A supune fostei URSS și influenței sale; a organiza după modelul sovietic. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. soviétiser.

DOOM

*sovietizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sovietizeáză

sovietizaserăm
SOVIETIZÁ, sovietizez, vb. I. Tranz. A supune fostei URSS și influenței sale; a organiza după modelul sovietic. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. soviétiser.

DOOM

*sovietizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sovietizeáză

sovietizaserăți
SOVIETIZÁ, sovietizez, vb. I. Tranz. A supune fostei URSS și influenței sale; a organiza după modelul sovietic. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. soviétiser.

DOOM

*sovietizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sovietizeáză

sovietizaseși
SOVIETIZÁ, sovietizez, vb. I. Tranz. A supune fostei URSS și influenței sale; a organiza după modelul sovietic. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. soviétiser.

DOOM

*sovietizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sovietizeáză

sovietizaseți
SOVIETIZÁ, sovietizez, vb. I. Tranz. A supune fostei URSS și influenței sale; a organiza după modelul sovietic. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. soviétiser.

DOOM

*sovietizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sovietizeáză

sovietizat
SOVIETIZÁ, sovietizez, vb. I. Tranz. A supune fostei URSS și influenței sale; a organiza după modelul sovietic. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. soviétiser.

DOOM

*sovietizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sovietizeáză

sovietizau
SOVIETIZÁ, sovietizez, vb. I. Tranz. A supune fostei URSS și influenței sale; a organiza după modelul sovietic. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. soviétiser.

DOOM

*sovietizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sovietizeáză

sovietizași
SOVIETIZÁ, sovietizez, vb. I. Tranz. A supune fostei URSS și influenței sale; a organiza după modelul sovietic. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. soviétiser.

DOOM

*sovietizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sovietizeáză

sovietizați
SOVIETIZÁ, sovietizez, vb. I. Tranz. A supune fostei URSS și influenței sale; a organiza după modelul sovietic. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. soviétiser.

DOOM

*sovietizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sovietizeáză

sovietizează
SOVIETIZÁ, sovietizez, vb. I. Tranz. A supune fostei URSS și influenței sale; a organiza după modelul sovietic. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. soviétiser.

DOOM

*sovietizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sovietizeáză

sovietizez
SOVIETIZÁ, sovietizez, vb. I. Tranz. A supune fostei URSS și influenței sale; a organiza după modelul sovietic. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. soviétiser.

DOOM

*sovietizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sovietizeáză

sovietizeze
SOVIETIZÁ, sovietizez, vb. I. Tranz. A supune fostei URSS și influenței sale; a organiza după modelul sovietic. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. soviétiser.

DOOM

*sovietizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sovietizeáză

sovietizezi
SOVIETIZÁ, sovietizez, vb. I. Tranz. A supune fostei URSS și influenței sale; a organiza după modelul sovietic. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. soviétiser.

DOOM

*sovietizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sovietizeáză

sovietizând
SOVIETIZÁ, sovietizez, vb. I. Tranz. A supune fostei URSS și influenței sale; a organiza după modelul sovietic. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. soviétiser.

DOOM

*sovietizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sovietizeáză

sovietizînd
SOVIETIZÁ, sovietizez, vb. I. Tranz. A supune fostei URSS și influenței sale; a organiza după modelul sovietic. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. soviétiser.

DOOM

*sovietizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sovietizeáză

sovietul
SOVIÉT, soviete, s. n. (În fosta URSS) Organ al puterii de stat centrale și locale format din deputați aleși de cetățeni. [Pr.: -vi-et] – Din rus. sovet.

DOOM

soviét (-vi-et) s. n., pl. soviéte

sovietului
SOVIÉT, soviete, s. n. (În fosta URSS) Organ al puterii de stat centrale și locale format din deputați aleși de cetățeni. [Pr.: -vi-et] – Din rus. sovet.

DOOM

soviét (-vi-et) s. n., pl. soviéte

sovoane
SOVÓN, sovoane, s. n. (Pop.) 1. Văl purtat de femei ca podoabă; spec. văl de mireasă. ♦ Pânză albă care se pune mirilor pe cap, la cununie. 2. Pânză cu care se acoperă trupul mortului; giulgiu. 3. (La pl.) Veșminte, podoabe de prisos; zorzoane. [Var.: zovón s. n.] – Cf. bg. savan.

DOOM

sovón (înv., reg.) s. n., pl. sovoáne

sovoanele
SOVÓN, sovoane, s. n. (Pop.) 1. Văl purtat de femei ca podoabă; spec. văl de mireasă. ♦ Pânză albă care se pune mirilor pe cap, la cununie. 2. Pânză cu care se acoperă trupul mortului; giulgiu. 3. (La pl.) Veșminte, podoabe de prisos; zorzoane. [Var.: zovón s. n.] – Cf. bg. savan.

DOOM

sovón (înv., reg.) s. n., pl. sovoáne

sovoanelor
SOVÓN, sovoane, s. n. (Pop.) 1. Văl purtat de femei ca podoabă; spec. văl de mireasă. ♦ Pânză albă care se pune mirilor pe cap, la cununie. 2. Pânză cu care se acoperă trupul mortului; giulgiu. 3. (La pl.) Veșminte, podoabe de prisos; zorzoane. [Var.: zovón s. n.] – Cf. bg. savan.

DOOM

sovón (înv., reg.) s. n., pl. sovoáne

sovon
SOVÓN, sovoane, s. n. (Pop.) 1. Văl purtat de femei ca podoabă; spec. văl de mireasă. ♦ Pânză albă care se pune mirilor pe cap, la cununie. 2. Pânză cu care se acoperă trupul mortului; giulgiu. 3. (La pl.) Veșminte, podoabe de prisos; zorzoane. [Var.: zovón s. n.] – Cf. bg. savan.

DOOM

sovón (înv., reg.) s. n., pl. sovoáne

sovonul
SOVÓN, sovoane, s. n. (Pop.) 1. Văl purtat de femei ca podoabă; spec. văl de mireasă. ♦ Pânză albă care se pune mirilor pe cap, la cununie. 2. Pânză cu care se acoperă trupul mortului; giulgiu. 3. (La pl.) Veșminte, podoabe de prisos; zorzoane. [Var.: zovón s. n.] – Cf. bg. savan.

DOOM

sovón (înv., reg.) s. n., pl. sovoáne

sovonului
SOVÓN, sovoane, s. n. (Pop.) 1. Văl purtat de femei ca podoabă; spec. văl de mireasă. ♦ Pânză albă care se pune mirilor pe cap, la cununie. 2. Pânză cu care se acoperă trupul mortului; giulgiu. 3. (La pl.) Veșminte, podoabe de prisos; zorzoane. [Var.: zovón s. n.] – Cf. bg. savan.

DOOM

sovón (înv., reg.) s. n., pl. sovoáne

sovpren
SOVPRÉN s.n. Neopren. / < rus. sovpren, germ. Sowpren – nume comercial].

DOOM

sovprén s. n.

sovprenul
SOVPRÉN s.n. Neopren. / < rus. sovpren, germ. Sowpren – nume comercial].

DOOM

sovprén s. n.

sovprenului
SOVPRÉN s.n. Neopren. / < rus. sovpren, germ. Sowpren – nume comercial].

DOOM

sovprén s. n.

sovârf
SOVẤRF, sovârfi, s. m. Plantă erbacee perenă aromatică, cu tulpina păroasă, cu flori roșii-purpurii, folosită la vopsit și în farmacie; savur (Origanum vulgare). [Var.: sovấrv, șovấrf s. m.] – Din sb. suhovrh.

DOOM

sovấrf s. m., pl. sovấrfi

sovârfi
SOVẤRF, sovârfi, s. m. Plantă erbacee perenă aromatică, cu tulpina păroasă, cu flori roșii-purpurii, folosită la vopsit și în farmacie; savur (Origanum vulgare). [Var.: sovấrv, șovấrf s. m.] – Din sb. suhovrh.

DOOM

sovấrf s. m., pl. sovấrfi

sovârfii
SOVẤRF, sovârfi, s. m. Plantă erbacee perenă aromatică, cu tulpina păroasă, cu flori roșii-purpurii, folosită la vopsit și în farmacie; savur (Origanum vulgare). [Var.: sovấrv, șovấrf s. m.] – Din sb. suhovrh.

DOOM

sovấrf s. m., pl. sovấrfi

sovârfilor
SOVẤRF, sovârfi, s. m. Plantă erbacee perenă aromatică, cu tulpina păroasă, cu flori roșii-purpurii, folosită la vopsit și în farmacie; savur (Origanum vulgare). [Var.: sovấrv, șovấrf s. m.] – Din sb. suhovrh.

DOOM

sovấrf s. m., pl. sovấrfi

sovârful
SOVẤRF, sovârfi, s. m. Plantă erbacee perenă aromatică, cu tulpina păroasă, cu flori roșii-purpurii, folosită la vopsit și în farmacie; savur (Origanum vulgare). [Var.: sovấrv, șovấrf s. m.] – Din sb. suhovrh.

DOOM

sovấrf s. m., pl. sovấrfi

sovârfului
SOVẤRF, sovârfi, s. m. Plantă erbacee perenă aromatică, cu tulpina păroasă, cu flori roșii-purpurii, folosită la vopsit și în farmacie; savur (Origanum vulgare). [Var.: sovấrv, șovấrf s. m.] – Din sb. suhovrh.

DOOM

sovấrf s. m., pl. sovấrfi

sovârv
SOVẤRF, sovârfi, s. m. Plantă erbacee perenă aromatică, cu tulpina păroasă, cu flori roșii-purpurii, folosită la vopsit și în farmacie; savur (Origanum vulgare). [Var.: sovấrv, șovấrf s. m.] – Din sb. suhovrh.

DOOM

sovấrf s. m., pl. sovấrfi

sovârvarița
SOVÂRVÁRIȚĂ, sovârvarițe, s. f. Plantă erbacee cu frunze mari, ovale și cu flori galbene (Hypericum acutum). – Sovârv + suf. -ariță.

DOOM

sovârváriță s. f., g.-d. art. sovârváriței; pl. sovârvárițe

sovârvarițe
SOVÂRVÁRIȚĂ, sovârvarițe, s. f. Plantă erbacee cu frunze mari, ovale și cu flori galbene (Hypericum acutum). – Sovârv + suf. -ariță.

DOOM

sovârváriță s. f., g.-d. art. sovârváriței; pl. sovârvárițe

sovârvariței
SOVÂRVÁRIȚĂ, sovârvarițe, s. f. Plantă erbacee cu frunze mari, ovale și cu flori galbene (Hypericum acutum). – Sovârv + suf. -ariță.

DOOM

sovârváriță s. f., g.-d. art. sovârváriței; pl. sovârvárițe

sovârvarițele
SOVÂRVÁRIȚĂ, sovârvarițe, s. f. Plantă erbacee cu frunze mari, ovale și cu flori galbene (Hypericum acutum). – Sovârv + suf. -ariță.

DOOM

sovârváriță s. f., g.-d. art. sovârváriței; pl. sovârvárițe

sovârvarițelor
SOVÂRVÁRIȚĂ, sovârvarițe, s. f. Plantă erbacee cu frunze mari, ovale și cu flori galbene (Hypericum acutum). – Sovârv + suf. -ariță.

DOOM

sovârváriță s. f., g.-d. art. sovârváriței; pl. sovârvárițe

sovîrf
SOVẤRF, sovârfi, s. m. Plantă erbacee perenă aromatică, cu tulpina păroasă, cu flori roșii-purpurii, folosită la vopsit și în farmacie; savur (Origanum vulgare). [Var.: sovấrv, șovấrf s. m.] – Din sb. suhovrh.

DOOM

sovấrf s. m., pl. sovấrfi

sovîrfi
SOVẤRF, sovârfi, s. m. Plantă erbacee perenă aromatică, cu tulpina păroasă, cu flori roșii-purpurii, folosită la vopsit și în farmacie; savur (Origanum vulgare). [Var.: sovấrv, șovấrf s. m.] – Din sb. suhovrh.

DOOM

sovấrf s. m., pl. sovấrfi

sovîrfii
SOVẤRF, sovârfi, s. m. Plantă erbacee perenă aromatică, cu tulpina păroasă, cu flori roșii-purpurii, folosită la vopsit și în farmacie; savur (Origanum vulgare). [Var.: sovấrv, șovấrf s. m.] – Din sb. suhovrh.

DOOM

sovấrf s. m., pl. sovấrfi

sovîrfilor
SOVẤRF, sovârfi, s. m. Plantă erbacee perenă aromatică, cu tulpina păroasă, cu flori roșii-purpurii, folosită la vopsit și în farmacie; savur (Origanum vulgare). [Var.: sovấrv, șovấrf s. m.] – Din sb. suhovrh.

DOOM

sovấrf s. m., pl. sovấrfi

sovîrful
SOVẤRF, sovârfi, s. m. Plantă erbacee perenă aromatică, cu tulpina păroasă, cu flori roșii-purpurii, folosită la vopsit și în farmacie; savur (Origanum vulgare). [Var.: sovấrv, șovấrf s. m.] – Din sb. suhovrh.

DOOM

sovấrf s. m., pl. sovấrfi

sovîrfului
SOVẤRF, sovârfi, s. m. Plantă erbacee perenă aromatică, cu tulpina păroasă, cu flori roșii-purpurii, folosită la vopsit și în farmacie; savur (Origanum vulgare). [Var.: sovấrv, șovấrf s. m.] – Din sb. suhovrh.

DOOM

sovấrf s. m., pl. sovấrfi

sovîrvarița
SOVÂRVÁRIȚĂ, sovârvarițe, s. f. Plantă erbacee cu frunze mari, ovale și cu flori galbene (Hypericum acutum). – Sovârv + suf. -ariță.

DOOM

sovârváriță s. f., g.-d. art. sovârváriței; pl. sovârvárițe

sovîrvarițe
SOVÂRVÁRIȚĂ, sovârvarițe, s. f. Plantă erbacee cu frunze mari, ovale și cu flori galbene (Hypericum acutum). – Sovârv + suf. -ariță.

DOOM

sovârváriță s. f., g.-d. art. sovârváriței; pl. sovârvárițe

sovîrvariței
SOVÂRVÁRIȚĂ, sovârvarițe, s. f. Plantă erbacee cu frunze mari, ovale și cu flori galbene (Hypericum acutum). – Sovârv + suf. -ariță.

DOOM

sovârváriță s. f., g.-d. art. sovârváriței; pl. sovârvárițe

sovîrvarițele
SOVÂRVÁRIȚĂ, sovârvarițe, s. f. Plantă erbacee cu frunze mari, ovale și cu flori galbene (Hypericum acutum). – Sovârv + suf. -ariță.

DOOM

sovârváriță s. f., g.-d. art. sovârváriței; pl. sovârvárițe

sovîrvarițelor
SOVÂRVÁRIȚĂ, sovârvarițe, s. f. Plantă erbacee cu frunze mari, ovale și cu flori galbene (Hypericum acutum). – Sovârv + suf. -ariță.

DOOM

sovârváriță s. f., g.-d. art. sovârváriței; pl. sovârvárițe

soț
SOȚ, soți, s. m. 1. Bărbat căsătorit considerat în raport cu soția lui; bărbat. ♦ (La pl.) Cele două persoane de sex opus unite prin căsătorie. ♦ (Înv.) Soție, nevastă. 2. (Pop.) Tovarăș, însoțitor; asociat. 3. Obiect care, împreună cu altul (similar), formează o pereche. ◊ Loc. adj. și adv. Cu (sau fără) soț = cu (sau fără) pereche, în număr pereche (sau nepereche), par (sau impar). – Lat. socius.

DOOM

soț s. m., pl. soți

soți
SOȚ, soți, s. m. 1. Bărbat căsătorit considerat în raport cu soția lui; bărbat. ♦ (La pl.) Cele două persoane de sex opus unite prin căsătorie. ♦ (Înv.) Soție, nevastă. 2. (Pop.) Tovarăș, însoțitor; asociat. 3. Obiect care, împreună cu altul (similar), formează o pereche. ◊ Loc. adj. și adv. Cu (sau fără) soț = cu (sau fără) pereche, în număr pereche (sau nepereche), par (sau impar). – Lat. socius.

DOOM

soț s. m., pl. soți

soția
SOȚÍE, soții, s. f. 1. Femeie căsătorită considerată în raport cu bărbatul ei; nevastă, soață. ♦ (Înv.) Soț, bărbat. ♦ (Pop.) Perechea unui animal. 2. (Pop.) Tovarăș, însoțitor; prieten. 3. (Pop.) Soț (3). – Soț + suf. -ie.

DOOM

soțíe s. f., art. soțía, g.-d. art. soțíei; pl. soțíi, art. soțíile

soție
SOȚÍE, soții, s. f. 1. Femeie căsătorită considerată în raport cu bărbatul ei; nevastă, soață. ♦ (Înv.) Soț, bărbat. ♦ (Pop.) Perechea unui animal. 2. (Pop.) Tovarăș, însoțitor; prieten. 3. (Pop.) Soț (3). – Soț + suf. -ie.

DOOM

soțíe s. f., art. soțía, g.-d. art. soțíei; pl. soțíi, art. soțíile

soției
SOȚÍE, soții, s. f. 1. Femeie căsătorită considerată în raport cu bărbatul ei; nevastă, soață. ♦ (Înv.) Soț, bărbat. ♦ (Pop.) Perechea unui animal. 2. (Pop.) Tovarăș, însoțitor; prieten. 3. (Pop.) Soț (3). – Soț + suf. -ie.

DOOM

soțíe s. f., art. soțía, g.-d. art. soțíei; pl. soțíi, art. soțíile

soțiesc
SOȚIÉSC, -EÁSCĂ, soțiești, adj. (Învechit, rar) De soț, al soților; conjugal. Curată dragoste soțiească. ȚICHINDEAL, F. 365.

soții
SOȚ, soți, s. m. 1. Bărbat căsătorit considerat în raport cu soția lui; bărbat. ♦ (La pl.) Cele două persoane de sex opus unite prin căsătorie. ♦ (Înv.) Soție, nevastă. 2. (Pop.) Tovarăș, însoțitor; asociat. 3. Obiect care, împreună cu altul (similar), formează o pereche. ◊ Loc. adj. și adv. Cu (sau fără) soț = cu (sau fără) pereche, în număr pereche (sau nepereche), par (sau impar). – Lat. socius.

DOOM

soț s. m., pl. soți

soții
SOȚÍE, soții, s. f. 1. Femeie căsătorită considerată în raport cu bărbatul ei; nevastă, soață. ♦ (Înv.) Soț, bărbat. ♦ (Pop.) Perechea unui animal. 2. (Pop.) Tovarăș, însoțitor; prieten. 3. (Pop.) Soț (3). – Soț + suf. -ie.

DOOM

soțíe s. f., art. soțía, g.-d. art. soțíei; pl. soțíi, art. soțíile

soțiile
SOȚÍE, soții, s. f. 1. Femeie căsătorită considerată în raport cu bărbatul ei; nevastă, soață. ♦ (Înv.) Soț, bărbat. ♦ (Pop.) Perechea unui animal. 2. (Pop.) Tovarăș, însoțitor; prieten. 3. (Pop.) Soț (3). – Soț + suf. -ie.

DOOM

soțíe s. f., art. soțía, g.-d. art. soțíei; pl. soțíi, art. soțíile

soțiilor
SOȚÍE, soții, s. f. 1. Femeie căsătorită considerată în raport cu bărbatul ei; nevastă, soață. ♦ (Înv.) Soț, bărbat. ♦ (Pop.) Perechea unui animal. 2. (Pop.) Tovarăș, însoțitor; prieten. 3. (Pop.) Soț (3). – Soț + suf. -ie.

DOOM

soțíe s. f., art. soțía, g.-d. art. soțíei; pl. soțíi, art. soțíile

soților
SOȚ, soți, s. m. 1. Bărbat căsătorit considerat în raport cu soția lui; bărbat. ♦ (La pl.) Cele două persoane de sex opus unite prin căsătorie. ♦ (Înv.) Soție, nevastă. 2. (Pop.) Tovarăș, însoțitor; asociat. 3. Obiect care, împreună cu altul (similar), formează o pereche. ◊ Loc. adj. și adv. Cu (sau fără) soț = cu (sau fără) pereche, în număr pereche (sau nepereche), par (sau impar). – Lat. socius.

DOOM

soț s. m., pl. soți

soțioara
SOȚIOÁRĂ, soțioare, s. f. (Pop. și fam.) Diminutiv al lui soție. [Pr.: -ți-oa-] – Soție + suf. -ioară.

DOOM

soțioáră (pop., fam.) (-ți-oa-) s. f., g.-d. art. soțioárei; pl. soțioáre

soțioare
SOȚIOÁRĂ, soțioare, s. f. (Pop. și fam.) Diminutiv al lui soție. [Pr.: -ți-oa-] – Soție + suf. -ioară.

DOOM

soțioáră (pop., fam.) (-ți-oa-) s. f., g.-d. art. soțioárei; pl. soțioáre

soțioarei
SOȚIOÁRĂ, soțioare, s. f. (Pop. și fam.) Diminutiv al lui soție. [Pr.: -ți-oa-] – Soție + suf. -ioară.

DOOM

soțioáră (pop., fam.) (-ți-oa-) s. f., g.-d. art. soțioárei; pl. soțioáre

soțioarele
SOȚIOÁRĂ, soțioare, s. f. (Pop. și fam.) Diminutiv al lui soție. [Pr.: -ți-oa-] – Soție + suf. -ioară.

DOOM

soțioáră (pop., fam.) (-ți-oa-) s. f., g.-d. art. soțioárei; pl. soțioáre

soțioarelor
SOȚIOÁRĂ, soțioare, s. f. (Pop. și fam.) Diminutiv al lui soție. [Pr.: -ți-oa-] – Soție + suf. -ioară.

DOOM

soțioáră (pop., fam.) (-ți-oa-) s. f., g.-d. art. soțioárei; pl. soțioáre

soțior
SOȚIÓR, soțiori, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui soț. [Pr.: -ți-or] – Soț + suf. -ior.

DOOM

soțiór (pop.) (-ți-or) s. m., pl. soțióri

soțiori
SOȚIÓR, soțiori, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui soț. [Pr.: -ți-or] – Soț + suf. -ior.

DOOM

soțiór (pop.) (-ți-or) s. m., pl. soțióri

soțiorii
SOȚIÓR, soțiori, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui soț. [Pr.: -ți-or] – Soț + suf. -ior.

DOOM

soțiór (pop.) (-ți-or) s. m., pl. soțióri

soțiorilor
SOȚIÓR, soțiori, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui soț. [Pr.: -ți-or] – Soț + suf. -ior.

DOOM

soțiór (pop.) (-ți-or) s. m., pl. soțióri

soțiorul
SOȚIÓR, soțiori, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui soț. [Pr.: -ți-or] – Soț + suf. -ior.

DOOM

soțiór (pop.) (-ți-or) s. m., pl. soțióri

soțiorului
SOȚIÓR, soțiori, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui soț. [Pr.: -ți-or] – Soț + suf. -ior.

DOOM

soțiór (pop.) (-ți-or) s. m., pl. soțióri

soțul
SOȚ, soți, s. m. 1. Bărbat căsătorit considerat în raport cu soția lui; bărbat. ♦ (La pl.) Cele două persoane de sex opus unite prin căsătorie. ♦ (Înv.) Soție, nevastă. 2. (Pop.) Tovarăș, însoțitor; asociat. 3. Obiect care, împreună cu altul (similar), formează o pereche. ◊ Loc. adj. și adv. Cu (sau fără) soț = cu (sau fără) pereche, în număr pereche (sau nepereche), par (sau impar). – Lat. socius.

DOOM

soț s. m., pl. soți

soțului
SOȚ, soți, s. m. 1. Bărbat căsătorit considerat în raport cu soția lui; bărbat. ♦ (La pl.) Cele două persoane de sex opus unite prin căsătorie. ♦ (Înv.) Soție, nevastă. 2. (Pop.) Tovarăș, însoțitor; asociat. 3. Obiect care, împreună cu altul (similar), formează o pereche. ◊ Loc. adj. și adv. Cu (sau fără) soț = cu (sau fără) pereche, în număr pereche (sau nepereche), par (sau impar). – Lat. socius.

DOOM

soț s. m., pl. soți