slab
SLAB, -Ă, slabi, -e, adj. 1. (Despre oameni și animale sau despre părți ale corpului lor) Care nu are un strat (consistent) de grăsime sub piele; uscățiv. ♦ (Despre carne) Fără grăsime; macră. ♦ (Despre mâncăruri, alimente) Care conține sau are puțină grăsime; sărac în grăsimi. 2. (Despre ființe) Lipsit de putere fizică, de rezistență; debil. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultăți intelectuale etc.) Care nu funcționează normal, care nu-și îndeplinește bine funcția. Memorie slabă. Vedere slabă. ♦ Fig. Lipsit de tărie morală, de fermitate, de energie. ◊ Expr. Slab de fire (sau, rar, de caracter, de inimă, de duh) = fără voință, ușor influențabil. Slab de înger = lipsit de energie morală, care se pierde ușor cu firea; fricos. 3. Lipsit de tărie, de intensitate; cu intensitate redusă. ♦ (Despre obiecte) Lipsit de trăinicie, de soliditate, puțin rezistent. ◊ Expr. Slabă nădejde! = puțin probabil, puține șanse de reușită. ♦ (Despre soluții, amestecuri) Care cuprinde elementele caracteristice în cantitate redusă; diluat. Acid slab. 4. Fig. (Despre creații artistice, științifice) Lipsit de valoare, de calități; mediocru. ♦ Care nu convinge, lipsit de temei. ♦ (Despre oameni; cu determinări introduse prin prep. „la” indicând domeniul) Care este puțin pregătit, puțin înzestrat pentru... 5. (Rar; despre pământ) Neroditor. – Din sl. slabŭ. DOOM
slab adj. m., pl. slabi; f. slábă, pl. slábe
slaba
SLAB, -Ă, slabi, -e, adj. 1. (Despre oameni și animale sau despre părți ale corpului lor) Care nu are un strat (consistent) de grăsime sub piele; uscățiv. ♦ (Despre carne) Fără grăsime; macră. ♦ (Despre mâncăruri, alimente) Care conține sau are puțină grăsime; sărac în grăsimi. 2. (Despre ființe) Lipsit de putere fizică, de rezistență; debil. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultăți intelectuale etc.) Care nu funcționează normal, care nu-și îndeplinește bine funcția. Memorie slabă. Vedere slabă. ♦ Fig. Lipsit de tărie morală, de fermitate, de energie. ◊ Expr. Slab de fire (sau, rar, de caracter, de inimă, de duh) = fără voință, ușor influențabil. Slab de înger = lipsit de energie morală, care se pierde ușor cu firea; fricos. 3. Lipsit de tărie, de intensitate; cu intensitate redusă. ♦ (Despre obiecte) Lipsit de trăinicie, de soliditate, puțin rezistent. ◊ Expr. Slabă nădejde! = puțin probabil, puține șanse de reușită. ♦ (Despre soluții, amestecuri) Care cuprinde elementele caracteristice în cantitate redusă; diluat. Acid slab. 4. Fig. (Despre creații artistice, științifice) Lipsit de valoare, de calități; mediocru. ♦ Care nu convinge, lipsit de temei. ♦ (Despre oameni; cu determinări introduse prin prep. „la” indicând domeniul) Care este puțin pregătit, puțin înzestrat pentru... 5. (Rar; despre pământ) Neroditor. – Din sl. slabŭ. DOOM
slab adj. m., pl. slabi; f. slábă, pl. slábe
slabe
SLAB, -Ă, slabi, -e, adj. 1. (Despre oameni și animale sau despre părți ale corpului lor) Care nu are un strat (consistent) de grăsime sub piele; uscățiv. ♦ (Despre carne) Fără grăsime; macră. ♦ (Despre mâncăruri, alimente) Care conține sau are puțină grăsime; sărac în grăsimi. 2. (Despre ființe) Lipsit de putere fizică, de rezistență; debil. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultăți intelectuale etc.) Care nu funcționează normal, care nu-și îndeplinește bine funcția. Memorie slabă. Vedere slabă. ♦ Fig. Lipsit de tărie morală, de fermitate, de energie. ◊ Expr. Slab de fire (sau, rar, de caracter, de inimă, de duh) = fără voință, ușor influențabil. Slab de înger = lipsit de energie morală, care se pierde ușor cu firea; fricos. 3. Lipsit de tărie, de intensitate; cu intensitate redusă. ♦ (Despre obiecte) Lipsit de trăinicie, de soliditate, puțin rezistent. ◊ Expr. Slabă nădejde! = puțin probabil, puține șanse de reușită. ♦ (Despre soluții, amestecuri) Care cuprinde elementele caracteristice în cantitate redusă; diluat. Acid slab. 4. Fig. (Despre creații artistice, științifice) Lipsit de valoare, de calități; mediocru. ♦ Care nu convinge, lipsit de temei. ♦ (Despre oameni; cu determinări introduse prin prep. „la” indicând domeniul) Care este puțin pregătit, puțin înzestrat pentru... 5. (Rar; despre pământ) Neroditor. – Din sl. slabŭ. DOOM
slab adj. m., pl. slabi; f. slábă, pl. slábe
slabei
SLAB, -Ă, slabi, -e, adj. 1. (Despre oameni și animale sau despre părți ale corpului lor) Care nu are un strat (consistent) de grăsime sub piele; uscățiv. ♦ (Despre carne) Fără grăsime; macră. ♦ (Despre mâncăruri, alimente) Care conține sau are puțină grăsime; sărac în grăsimi. 2. (Despre ființe) Lipsit de putere fizică, de rezistență; debil. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultăți intelectuale etc.) Care nu funcționează normal, care nu-și îndeplinește bine funcția. Memorie slabă. Vedere slabă. ♦ Fig. Lipsit de tărie morală, de fermitate, de energie. ◊ Expr. Slab de fire (sau, rar, de caracter, de inimă, de duh) = fără voință, ușor influențabil. Slab de înger = lipsit de energie morală, care se pierde ușor cu firea; fricos. 3. Lipsit de tărie, de intensitate; cu intensitate redusă. ♦ (Despre obiecte) Lipsit de trăinicie, de soliditate, puțin rezistent. ◊ Expr. Slabă nădejde! = puțin probabil, puține șanse de reușită. ♦ (Despre soluții, amestecuri) Care cuprinde elementele caracteristice în cantitate redusă; diluat. Acid slab. 4. Fig. (Despre creații artistice, științifice) Lipsit de valoare, de calități; mediocru. ♦ Care nu convinge, lipsit de temei. ♦ (Despre oameni; cu determinări introduse prin prep. „la” indicând domeniul) Care este puțin pregătit, puțin înzestrat pentru... 5. (Rar; despre pământ) Neroditor. – Din sl. slabŭ. DOOM
slab adj. m., pl. slabi; f. slábă, pl. slábe
slabele
SLAB, -Ă, slabi, -e, adj. 1. (Despre oameni și animale sau despre părți ale corpului lor) Care nu are un strat (consistent) de grăsime sub piele; uscățiv. ♦ (Despre carne) Fără grăsime; macră. ♦ (Despre mâncăruri, alimente) Care conține sau are puțină grăsime; sărac în grăsimi. 2. (Despre ființe) Lipsit de putere fizică, de rezistență; debil. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultăți intelectuale etc.) Care nu funcționează normal, care nu-și îndeplinește bine funcția. Memorie slabă. Vedere slabă. ♦ Fig. Lipsit de tărie morală, de fermitate, de energie. ◊ Expr. Slab de fire (sau, rar, de caracter, de inimă, de duh) = fără voință, ușor influențabil. Slab de înger = lipsit de energie morală, care se pierde ușor cu firea; fricos. 3. Lipsit de tărie, de intensitate; cu intensitate redusă. ♦ (Despre obiecte) Lipsit de trăinicie, de soliditate, puțin rezistent. ◊ Expr. Slabă nădejde! = puțin probabil, puține șanse de reușită. ♦ (Despre soluții, amestecuri) Care cuprinde elementele caracteristice în cantitate redusă; diluat. Acid slab. 4. Fig. (Despre creații artistice, științifice) Lipsit de valoare, de calități; mediocru. ♦ Care nu convinge, lipsit de temei. ♦ (Despre oameni; cu determinări introduse prin prep. „la” indicând domeniul) Care este puțin pregătit, puțin înzestrat pentru... 5. (Rar; despre pământ) Neroditor. – Din sl. slabŭ. DOOM
slab adj. m., pl. slabi; f. slábă, pl. slábe
slabelor
SLAB, -Ă, slabi, -e, adj. 1. (Despre oameni și animale sau despre părți ale corpului lor) Care nu are un strat (consistent) de grăsime sub piele; uscățiv. ♦ (Despre carne) Fără grăsime; macră. ♦ (Despre mâncăruri, alimente) Care conține sau are puțină grăsime; sărac în grăsimi. 2. (Despre ființe) Lipsit de putere fizică, de rezistență; debil. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultăți intelectuale etc.) Care nu funcționează normal, care nu-și îndeplinește bine funcția. Memorie slabă. Vedere slabă. ♦ Fig. Lipsit de tărie morală, de fermitate, de energie. ◊ Expr. Slab de fire (sau, rar, de caracter, de inimă, de duh) = fără voință, ușor influențabil. Slab de înger = lipsit de energie morală, care se pierde ușor cu firea; fricos. 3. Lipsit de tărie, de intensitate; cu intensitate redusă. ♦ (Despre obiecte) Lipsit de trăinicie, de soliditate, puțin rezistent. ◊ Expr. Slabă nădejde! = puțin probabil, puține șanse de reușită. ♦ (Despre soluții, amestecuri) Care cuprinde elementele caracteristice în cantitate redusă; diluat. Acid slab. 4. Fig. (Despre creații artistice, științifice) Lipsit de valoare, de calități; mediocru. ♦ Care nu convinge, lipsit de temei. ♦ (Despre oameni; cu determinări introduse prin prep. „la” indicând domeniul) Care este puțin pregătit, puțin înzestrat pentru... 5. (Rar; despre pământ) Neroditor. – Din sl. slabŭ. DOOM
slab adj. m., pl. slabi; f. slábă, pl. slábe
slabi
SLAB, -Ă, slabi, -e, adj. 1. (Despre oameni și animale sau despre părți ale corpului lor) Care nu are un strat (consistent) de grăsime sub piele; uscățiv. ♦ (Despre carne) Fără grăsime; macră. ♦ (Despre mâncăruri, alimente) Care conține sau are puțină grăsime; sărac în grăsimi. 2. (Despre ființe) Lipsit de putere fizică, de rezistență; debil. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultăți intelectuale etc.) Care nu funcționează normal, care nu-și îndeplinește bine funcția. Memorie slabă. Vedere slabă. ♦ Fig. Lipsit de tărie morală, de fermitate, de energie. ◊ Expr. Slab de fire (sau, rar, de caracter, de inimă, de duh) = fără voință, ușor influențabil. Slab de înger = lipsit de energie morală, care se pierde ușor cu firea; fricos. 3. Lipsit de tărie, de intensitate; cu intensitate redusă. ♦ (Despre obiecte) Lipsit de trăinicie, de soliditate, puțin rezistent. ◊ Expr. Slabă nădejde! = puțin probabil, puține șanse de reușită. ♦ (Despre soluții, amestecuri) Care cuprinde elementele caracteristice în cantitate redusă; diluat. Acid slab. 4. Fig. (Despre creații artistice, științifice) Lipsit de valoare, de calități; mediocru. ♦ Care nu convinge, lipsit de temei. ♦ (Despre oameni; cu determinări introduse prin prep. „la” indicând domeniul) Care este puțin pregătit, puțin înzestrat pentru... 5. (Rar; despre pământ) Neroditor. – Din sl. slabŭ. DOOM
slab adj. m., pl. slabi; f. slábă, pl. slábe
slabii
SLAB, -Ă, slabi, -e, adj. 1. (Despre oameni și animale sau despre părți ale corpului lor) Care nu are un strat (consistent) de grăsime sub piele; uscățiv. ♦ (Despre carne) Fără grăsime; macră. ♦ (Despre mâncăruri, alimente) Care conține sau are puțină grăsime; sărac în grăsimi. 2. (Despre ființe) Lipsit de putere fizică, de rezistență; debil. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultăți intelectuale etc.) Care nu funcționează normal, care nu-și îndeplinește bine funcția. Memorie slabă. Vedere slabă. ♦ Fig. Lipsit de tărie morală, de fermitate, de energie. ◊ Expr. Slab de fire (sau, rar, de caracter, de inimă, de duh) = fără voință, ușor influențabil. Slab de înger = lipsit de energie morală, care se pierde ușor cu firea; fricos. 3. Lipsit de tărie, de intensitate; cu intensitate redusă. ♦ (Despre obiecte) Lipsit de trăinicie, de soliditate, puțin rezistent. ◊ Expr. Slabă nădejde! = puțin probabil, puține șanse de reușită. ♦ (Despre soluții, amestecuri) Care cuprinde elementele caracteristice în cantitate redusă; diluat. Acid slab. 4. Fig. (Despre creații artistice, științifice) Lipsit de valoare, de calități; mediocru. ♦ Care nu convinge, lipsit de temei. ♦ (Despre oameni; cu determinări introduse prin prep. „la” indicând domeniul) Care este puțin pregătit, puțin înzestrat pentru... 5. (Rar; despre pământ) Neroditor. – Din sl. slabŭ. DOOM
slab adj. m., pl. slabi; f. slábă, pl. slábe
slabilor
SLAB, -Ă, slabi, -e, adj. 1. (Despre oameni și animale sau despre părți ale corpului lor) Care nu are un strat (consistent) de grăsime sub piele; uscățiv. ♦ (Despre carne) Fără grăsime; macră. ♦ (Despre mâncăruri, alimente) Care conține sau are puțină grăsime; sărac în grăsimi. 2. (Despre ființe) Lipsit de putere fizică, de rezistență; debil. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultăți intelectuale etc.) Care nu funcționează normal, care nu-și îndeplinește bine funcția. Memorie slabă. Vedere slabă. ♦ Fig. Lipsit de tărie morală, de fermitate, de energie. ◊ Expr. Slab de fire (sau, rar, de caracter, de inimă, de duh) = fără voință, ușor influențabil. Slab de înger = lipsit de energie morală, care se pierde ușor cu firea; fricos. 3. Lipsit de tărie, de intensitate; cu intensitate redusă. ♦ (Despre obiecte) Lipsit de trăinicie, de soliditate, puțin rezistent. ◊ Expr. Slabă nădejde! = puțin probabil, puține șanse de reușită. ♦ (Despre soluții, amestecuri) Care cuprinde elementele caracteristice în cantitate redusă; diluat. Acid slab. 4. Fig. (Despre creații artistice, științifice) Lipsit de valoare, de calități; mediocru. ♦ Care nu convinge, lipsit de temei. ♦ (Despre oameni; cu determinări introduse prin prep. „la” indicând domeniul) Care este puțin pregătit, puțin înzestrat pentru... 5. (Rar; despre pământ) Neroditor. – Din sl. slabŭ. DOOM
slab adj. m., pl. slabi; f. slábă, pl. slábe
slabul
SLAB, -Ă, slabi, -e, adj. 1. (Despre oameni și animale sau despre părți ale corpului lor) Care nu are un strat (consistent) de grăsime sub piele; uscățiv. ♦ (Despre carne) Fără grăsime; macră. ♦ (Despre mâncăruri, alimente) Care conține sau are puțină grăsime; sărac în grăsimi. 2. (Despre ființe) Lipsit de putere fizică, de rezistență; debil. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultăți intelectuale etc.) Care nu funcționează normal, care nu-și îndeplinește bine funcția. Memorie slabă. Vedere slabă. ♦ Fig. Lipsit de tărie morală, de fermitate, de energie. ◊ Expr. Slab de fire (sau, rar, de caracter, de inimă, de duh) = fără voință, ușor influențabil. Slab de înger = lipsit de energie morală, care se pierde ușor cu firea; fricos. 3. Lipsit de tărie, de intensitate; cu intensitate redusă. ♦ (Despre obiecte) Lipsit de trăinicie, de soliditate, puțin rezistent. ◊ Expr. Slabă nădejde! = puțin probabil, puține șanse de reușită. ♦ (Despre soluții, amestecuri) Care cuprinde elementele caracteristice în cantitate redusă; diluat. Acid slab. 4. Fig. (Despre creații artistice, științifice) Lipsit de valoare, de calități; mediocru. ♦ Care nu convinge, lipsit de temei. ♦ (Despre oameni; cu determinări introduse prin prep. „la” indicând domeniul) Care este puțin pregătit, puțin înzestrat pentru... 5. (Rar; despre pământ) Neroditor. – Din sl. slabŭ. DOOM
slab adj. m., pl. slabi; f. slábă, pl. slábe
slabului
SLAB, -Ă, slabi, -e, adj. 1. (Despre oameni și animale sau despre părți ale corpului lor) Care nu are un strat (consistent) de grăsime sub piele; uscățiv. ♦ (Despre carne) Fără grăsime; macră. ♦ (Despre mâncăruri, alimente) Care conține sau are puțină grăsime; sărac în grăsimi. 2. (Despre ființe) Lipsit de putere fizică, de rezistență; debil. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultăți intelectuale etc.) Care nu funcționează normal, care nu-și îndeplinește bine funcția. Memorie slabă. Vedere slabă. ♦ Fig. Lipsit de tărie morală, de fermitate, de energie. ◊ Expr. Slab de fire (sau, rar, de caracter, de inimă, de duh) = fără voință, ușor influențabil. Slab de înger = lipsit de energie morală, care se pierde ușor cu firea; fricos. 3. Lipsit de tărie, de intensitate; cu intensitate redusă. ♦ (Despre obiecte) Lipsit de trăinicie, de soliditate, puțin rezistent. ◊ Expr. Slabă nădejde! = puțin probabil, puține șanse de reușită. ♦ (Despre soluții, amestecuri) Care cuprinde elementele caracteristice în cantitate redusă; diluat. Acid slab. 4. Fig. (Despre creații artistice, științifice) Lipsit de valoare, de calități; mediocru. ♦ Care nu convinge, lipsit de temei. ♦ (Despre oameni; cu determinări introduse prin prep. „la” indicând domeniul) Care este puțin pregătit, puțin înzestrat pentru... 5. (Rar; despre pământ) Neroditor. – Din sl. slabŭ. DOOM
slab adj. m., pl. slabi; f. slábă, pl. slábe
slad
SLAD s. n. (Reg.) Malț. – Din bg., sb. slad. DOOM
slad (înv., reg.) s. n.
sladnița
SLÁDNIȚĂ, sladnițe, s. f. (Reg.) Loc adăpostit, pivniță unde se păstrează sau se usucă sladul. – Slad + suf. -niță. DOOM
sládniță (înv., reg.) s. f., g.-d. art. sládniței; pl. sládnițe
sladnițe
SLÁDNIȚĂ, sladnițe, s. f. (Reg.) Loc adăpostit, pivniță unde se păstrează sau se usucă sladul. – Slad + suf. -niță. DOOM
sládniță (înv., reg.) s. f., g.-d. art. sládniței; pl. sládnițe
sladniței
SLÁDNIȚĂ, sladnițe, s. f. (Reg.) Loc adăpostit, pivniță unde se păstrează sau se usucă sladul. – Slad + suf. -niță. DOOM
sládniță (înv., reg.) s. f., g.-d. art. sládniței; pl. sládnițe
sladnițele
SLÁDNIȚĂ, sladnițe, s. f. (Reg.) Loc adăpostit, pivniță unde se păstrează sau se usucă sladul. – Slad + suf. -niță. DOOM
sládniță (înv., reg.) s. f., g.-d. art. sládniței; pl. sládnițe
sladnițelor
SLÁDNIȚĂ, sladnițe, s. f. (Reg.) Loc adăpostit, pivniță unde se păstrează sau se usucă sladul. – Slad + suf. -niță. DOOM
sládniță (înv., reg.) s. f., g.-d. art. sládniței; pl. sládnițe
sladul
SLAD s. n. (Reg.) Malț. – Din bg., sb. slad. DOOM
slad (înv., reg.) s. n.
sladului
SLAD s. n. (Reg.) Malț. – Din bg., sb. slad. DOOM
slad (înv., reg.) s. n.
sladuri
SLAD s. n. (Reg.) Malț. – Din bg., sb. slad. DOOM
slad (înv., reg.) s. n.
sladurile
SLAD s. n. (Reg.) Malț. – Din bg., sb. slad. DOOM
slad (înv., reg.) s. n.
sladurilor
SLAD s. n. (Reg.) Malț. – Din bg., sb. slad. DOOM
slad (înv., reg.) s. n.
slai
SLAI, slaiuri, s. n. (Pop.) 1. Fiecare dintre cele două scânduri care leagă tălpile unei sănii; oplean. 2. Fiecare dintre scândurile care formează părțile laterale ale unei ambarcațiuni. ♦ Scândura care formează marginea de sus a unei luntre. 3. Poliță în perete pe care se țin lucruri de gospodărie. 4. Fiecare dintre stâlpii care susțin podul morii. – Et. nec. DOOM
slai (reg.) s. n., pl. sláiuri
slaiul
SLAI, slaiuri, s. n. (Pop.) 1. Fiecare dintre cele două scânduri care leagă tălpile unei sănii; oplean. 2. Fiecare dintre scândurile care formează părțile laterale ale unei ambarcațiuni. ♦ Scândura care formează marginea de sus a unei luntre. 3. Poliță în perete pe care se țin lucruri de gospodărie. 4. Fiecare dintre stâlpii care susțin podul morii. – Et. nec. DOOM
slai (reg.) s. n., pl. sláiuri
slaiului
SLAI, slaiuri, s. n. (Pop.) 1. Fiecare dintre cele două scânduri care leagă tălpile unei sănii; oplean. 2. Fiecare dintre scândurile care formează părțile laterale ale unei ambarcațiuni. ♦ Scândura care formează marginea de sus a unei luntre. 3. Poliță în perete pe care se țin lucruri de gospodărie. 4. Fiecare dintre stâlpii care susțin podul morii. – Et. nec. DOOM
slai (reg.) s. n., pl. sláiuri
slaiuri
SLAI, slaiuri, s. n. (Pop.) 1. Fiecare dintre cele două scânduri care leagă tălpile unei sănii; oplean. 2. Fiecare dintre scândurile care formează părțile laterale ale unei ambarcațiuni. ♦ Scândura care formează marginea de sus a unei luntre. 3. Poliță în perete pe care se țin lucruri de gospodărie. 4. Fiecare dintre stâlpii care susțin podul morii. – Et. nec. DOOM
slai (reg.) s. n., pl. sláiuri
slaiurile
SLAI, slaiuri, s. n. (Pop.) 1. Fiecare dintre cele două scânduri care leagă tălpile unei sănii; oplean. 2. Fiecare dintre scândurile care formează părțile laterale ale unei ambarcațiuni. ♦ Scândura care formează marginea de sus a unei luntre. 3. Poliță în perete pe care se țin lucruri de gospodărie. 4. Fiecare dintre stâlpii care susțin podul morii. – Et. nec. DOOM
slai (reg.) s. n., pl. sláiuri
slaiurilor
SLAI, slaiuri, s. n. (Pop.) 1. Fiecare dintre cele două scânduri care leagă tălpile unei sănii; oplean. 2. Fiecare dintre scândurile care formează părțile laterale ale unei ambarcațiuni. ♦ Scândura care formează marginea de sus a unei luntre. 3. Poliță în perete pe care se țin lucruri de gospodărie. 4. Fiecare dintre stâlpii care susțin podul morii. – Et. nec. DOOM
slai (reg.) s. n., pl. sláiuri
slalom
SLÁLOM, slalomuri, s. n. Coborâre pe schiuri într-o succesiune de viraje. ♦ Probă din schiul alpin care constă în coborârea în două manșe a unei pante, prin anumite puncte de trecere obligatorii (denumite porți). ◊ Slalom nautic = ramură din sportul nautic care constă în parcurgerea unui traseu, cu caiacul sau cu canoia, pe ape curgătoare și tumultuoase, printre obstacole suspendate deasupra apei. – Din fr. slalom. DOOM
slálom s. n., pl. slálomuri
slalomist
SLALOMÍST, -Ă, slalomiști, -ste, s. m. și f. Schior specializat în slalom. – Slalom + suf. -ist.
slalomista
SLALOMÍST, -Ă, slalomiști, -ste, s. m. și f. Schior specializat în slalom. – Slalom + suf. -ist.
slalomiste
SLALOMÍST, -Ă, slalomiști, -ste, s. m. și f. Schior specializat în slalom. – Slalom + suf. -ist.
slalomistei
SLALOMÍST, -Ă, slalomiști, -ste, s. m. și f. Schior specializat în slalom. – Slalom + suf. -ist.
slalomistele
SLALOMÍST, -Ă, slalomiști, -ste, s. m. și f. Schior specializat în slalom. – Slalom + suf. -ist.
slalomistelor
SLALOMÍST, -Ă, slalomiști, -ste, s. m. și f. Schior specializat în slalom. – Slalom + suf. -ist.
slalomistul
SLALOMÍST, -Ă, slalomiști, -ste, s. m. și f. Schior specializat în slalom. – Slalom + suf. -ist.
slalomistului
SLALOMÍST, -Ă, slalomiști, -ste, s. m. și f. Schior specializat în slalom. – Slalom + suf. -ist.
slalomiști
SLALOMÍST, -Ă, slalomiști, -ste, s. m. și f. Schior specializat în slalom. – Slalom + suf. -ist.
slalomiștii
SLALOMÍST, -Ă, slalomiști, -ste, s. m. și f. Schior specializat în slalom. – Slalom + suf. -ist.
slalomiștilor
SLALOMÍST, -Ă, slalomiști, -ste, s. m. și f. Schior specializat în slalom. – Slalom + suf. -ist.
slalomul
SLÁLOM, slalomuri, s. n. Coborâre pe schiuri într-o succesiune de viraje. ♦ Probă din schiul alpin care constă în coborârea în două manșe a unei pante, prin anumite puncte de trecere obligatorii (denumite porți). ◊ Slalom nautic = ramură din sportul nautic care constă în parcurgerea unui traseu, cu caiacul sau cu canoia, pe ape curgătoare și tumultuoase, printre obstacole suspendate deasupra apei. – Din fr. slalom. DOOM
slálom s. n., pl. slálomuri
slalomului
SLÁLOM, slalomuri, s. n. Coborâre pe schiuri într-o succesiune de viraje. ♦ Probă din schiul alpin care constă în coborârea în două manșe a unei pante, prin anumite puncte de trecere obligatorii (denumite porți). ◊ Slalom nautic = ramură din sportul nautic care constă în parcurgerea unui traseu, cu caiacul sau cu canoia, pe ape curgătoare și tumultuoase, printre obstacole suspendate deasupra apei. – Din fr. slalom. DOOM
slálom s. n., pl. slálomuri
slalomuri
SLÁLOM, slalomuri, s. n. Coborâre pe schiuri într-o succesiune de viraje. ♦ Probă din schiul alpin care constă în coborârea în două manșe a unei pante, prin anumite puncte de trecere obligatorii (denumite porți). ◊ Slalom nautic = ramură din sportul nautic care constă în parcurgerea unui traseu, cu caiacul sau cu canoia, pe ape curgătoare și tumultuoase, printre obstacole suspendate deasupra apei. – Din fr. slalom. DOOM
slálom s. n., pl. slálomuri
slalomurile
SLÁLOM, slalomuri, s. n. Coborâre pe schiuri într-o succesiune de viraje. ♦ Probă din schiul alpin care constă în coborârea în două manșe a unei pante, prin anumite puncte de trecere obligatorii (denumite porți). ◊ Slalom nautic = ramură din sportul nautic care constă în parcurgerea unui traseu, cu caiacul sau cu canoia, pe ape curgătoare și tumultuoase, printre obstacole suspendate deasupra apei. – Din fr. slalom. DOOM
slálom s. n., pl. slálomuri
slalomurilor
SLÁLOM, slalomuri, s. n. Coborâre pe schiuri într-o succesiune de viraje. ♦ Probă din schiul alpin care constă în coborârea în două manșe a unei pante, prin anumite puncte de trecere obligatorii (denumite porți). ◊ Slalom nautic = ramură din sportul nautic care constă în parcurgerea unui traseu, cu caiacul sau cu canoia, pe ape curgătoare și tumultuoase, printre obstacole suspendate deasupra apei. – Din fr. slalom. DOOM
slálom s. n., pl. slálomuri
slamac
slamác (-ce), s. n. – (Mold.) Paie putrezite. – Var. zlamac. Bg., sb. slamak (Scriban), din sl. slama „paie”. De aici slaniță, s. f. (rogojină, împletitură de paie pentru a usca fructe), probabil în loc de *slamiță (după Scriban, în loc de sladniță). Legătura acestor cuvinte cu ceh. zlamati, pol. zlamać „a face bucăți” (Tiktin) este dubioasă.
slana
SLÁNĂ, slane, s. f. (Reg.) Slănină. – Cf. magh. szalonna. DOOM
slánă (reg.) s. f., g.-d. art. slánei; pl. sláne
slane
SLÁNĂ, slane, s. f. (Reg.) Slănină. – Cf. magh. szalonna. DOOM
slánă (reg.) s. f., g.-d. art. slánei; pl. sláne
slanei
SLÁNĂ, slane, s. f. (Reg.) Slănină. – Cf. magh. szalonna. DOOM
slánă (reg.) s. f., g.-d. art. slánei; pl. sláne
slanele
SLÁNĂ, slane, s. f. (Reg.) Slănină. – Cf. magh. szalonna. DOOM
slánă (reg.) s. f., g.-d. art. slánei; pl. sláne
slanelor
SLÁNĂ, slane, s. f. (Reg.) Slănină. – Cf. magh. szalonna. DOOM
slánă (reg.) s. f., g.-d. art. slánei; pl. sláne
slang
SLANG s.n. (Lingv.) Nume dat argoului în Anglia. [Pl. -guri. / < engl. slang]. DOOM
slang (angl.) [pron. sleng] s.n., pl. slanguri
slangul
SLANG s.n. (Lingv.) Nume dat argoului în Anglia. [Pl. -guri. / < engl. slang]. DOOM
slang (angl.) [pron. sleng] s.n., pl. slanguri
slangului
SLANG s.n. (Lingv.) Nume dat argoului în Anglia. [Pl. -guri. / < engl. slang]. DOOM
slang (angl.) [pron. sleng] s.n., pl. slanguri
slanguri
SLANG s.n. (Lingv.) Nume dat argoului în Anglia. [Pl. -guri. / < engl. slang]. DOOM
slang (angl.) [pron. sleng] s.n., pl. slanguri
slangurile
SLANG s.n. (Lingv.) Nume dat argoului în Anglia. [Pl. -guri. / < engl. slang]. DOOM
slang (angl.) [pron. sleng] s.n., pl. slanguri
slangurilor
SLANG s.n. (Lingv.) Nume dat argoului în Anglia. [Pl. -guri. / < engl. slang]. DOOM
slang (angl.) [pron. sleng] s.n., pl. slanguri
slap
SLAP s. n. (Muz.) Efect sonor obținut la contrabas prin lovirea gâtului instrumentului. [Pr.: slep] – Cuv. engl.
slapping
SLAPPING s.n. (Muz.) Manieră de execuție la contrabas caracterizată prin folosirea efectului slap. [Pron. slé-pin. / < engl. slapping].
slapstick
SLÁPSTICK s.n. (Anglicism) Specie de comedie cinematografică, bazată pe gaguri vizuale. [Pron. slep-stic. / < engl. slapstick].
slapul
SLAP s. n. (Muz.) Efect sonor obținut la contrabas prin lovirea gâtului instrumentului. [Pr.: slep] – Cuv. engl.
slapului
SLAP s. n. (Muz.) Efect sonor obținut la contrabas prin lovirea gâtului instrumentului. [Pr.: slep] – Cuv. engl.
slargando
SLARGÁNDO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Încetinind. [< it. slargando].
slash
SLASH, slash-uri, s. n. Semn grafic (și de punctuație) sub forma unei bare oblice având înălțimea unei litere majuscule. [Pr.: sleș] – Din engl. slash. DOOM
slash (angl.) [pron. sleș] s. n., art. slash-ul; pl. slash-uri
slastă
slástă s. f. – (Banat) Grăsime. Sb. slast (Candrea).
slatina
SLÁTINĂ, slatine, s. f. 1. Izvor de apă (minerală) sărată; saramură. ♦ Teren mlăștinos și sărat. 2. Mâncare prea sărată. – Din sl. slatina. DOOM
slátină s. f., g.-d. art. slátinei; pl. slátine
slatine
SLÁTINĂ, slatine, s. f. 1. Izvor de apă (minerală) sărată; saramură. ♦ Teren mlăștinos și sărat. 2. Mâncare prea sărată. – Din sl. slatina. DOOM
slátină s. f., g.-d. art. slátinei; pl. slátine
slatinei
SLÁTINĂ, slatine, s. f. 1. Izvor de apă (minerală) sărată; saramură. ♦ Teren mlăștinos și sărat. 2. Mâncare prea sărată. – Din sl. slatina. DOOM
slátină s. f., g.-d. art. slátinei; pl. slátine
slatinele
SLÁTINĂ, slatine, s. f. 1. Izvor de apă (minerală) sărată; saramură. ♦ Teren mlăștinos și sărat. 2. Mâncare prea sărată. – Din sl. slatina. DOOM
slátină s. f., g.-d. art. slátinei; pl. slátine
slatinelor
SLÁTINĂ, slatine, s. f. 1. Izvor de apă (minerală) sărată; saramură. ♦ Teren mlăștinos și sărat. 2. Mâncare prea sărată. – Din sl. slatina. DOOM
slátină s. f., g.-d. art. slátinei; pl. slátine
slav
SLAV, -Ă, slavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Rusia, Ucraina, Bielorusia, Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Serbia; slavon (1). 2. Adj. Care aparține slavilor (1), care se referă la slavi; slavic, slavonesc, slavon (2), slavonicesc. ◊ Limba slavă (și substantivat, f.) = a) limba slavonă; b) fiecare dintre limbile popoarelor slave (2). ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) Slavă veche (bisericească) = limba textelor slave religioase (traduceri slave din cărțile grecești de cult din sec. IX-XI). – Din fr. slave. DOOM
slav adj. m., s. m., pl. slavi; adj. f., s. f. slávă, pl. sláve
slav
SLAV, -Ă, slavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Rusia, Ucraina, Bielorusia, Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Serbia; slavon (1). 2. Adj. Care aparține slavilor (1), care se referă la slavi; slavic, slavonesc, slavon (2), slavonicesc. ◊ Limba slavă (și substantivat, f.) = a) limba slavonă; b) fiecare dintre limbile popoarelor slave (2). ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) Slavă veche (bisericească) = limba textelor slave religioase (traduceri slave din cărțile grecești de cult din sec. IX-XI). – Din fr. slave. DOOM
slav adj. m., s. m., pl. slavi; adj. f., s. f. slávă, pl. sláve
slava
SLAV, -Ă, slavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Rusia, Ucraina, Bielorusia, Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Serbia; slavon (1). 2. Adj. Care aparține slavilor (1), care se referă la slavi; slavic, slavonesc, slavon (2), slavonicesc. ◊ Limba slavă (și substantivat, f.) = a) limba slavonă; b) fiecare dintre limbile popoarelor slave (2). ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) Slavă veche (bisericească) = limba textelor slave religioase (traduceri slave din cărțile grecești de cult din sec. IX-XI). – Din fr. slave. DOOM
slav adj. m., s. m., pl. slavi; adj. f., s. f. slávă, pl. sláve
slava
SLÁVĂ, slăvi, s. f. 1. (Mai ales la sg.) Glorie, faimă, renume. ♦ Laudă, preamărire, proslăvire. ◊ Expr. Slavă Domnului sau slavă ție, Doamne! exclamație prin care cineva își exprimă satisfacția pentru reușita unui lucru. 2. Înaltul cerului, văzduh. ◊ Expr. A ridica casa în slavă = a face zgomot, tărăboi. 3. (Bis.) Măreție, grandoare a divinității. 4. (Înv; construit cu dativul; cu valoare de prepoziție) Grație..., datorită..., mulțumită... – Din sl. slava. DOOM
slávă2 (limbă) s. f., g.-d. art. slávei
slava
SLAV, -Ă, slavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Rusia, Ucraina, Bielorusia, Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Serbia; slavon (1). 2. Adj. Care aparține slavilor (1), care se referă la slavi; slavic, slavonesc, slavon (2), slavonicesc. ◊ Limba slavă (și substantivat, f.) = a) limba slavonă; b) fiecare dintre limbile popoarelor slave (2). ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) Slavă veche (bisericească) = limba textelor slave religioase (traduceri slave din cărțile grecești de cult din sec. IX-XI). – Din fr. slave. DOOM
slav adj. m., s. m., pl. slavi; adj. f., s. f. slávă, pl. sláve
slave
SLAV, -Ă, slavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Rusia, Ucraina, Bielorusia, Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Serbia; slavon (1). 2. Adj. Care aparține slavilor (1), care se referă la slavi; slavic, slavonesc, slavon (2), slavonicesc. ◊ Limba slavă (și substantivat, f.) = a) limba slavonă; b) fiecare dintre limbile popoarelor slave (2). ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) Slavă veche (bisericească) = limba textelor slave religioase (traduceri slave din cărțile grecești de cult din sec. IX-XI). – Din fr. slave. DOOM
slav adj. m., s. m., pl. slavi; adj. f., s. f. slávă, pl. sláve
slave
SLAV, -Ă, slavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Rusia, Ucraina, Bielorusia, Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Serbia; slavon (1). 2. Adj. Care aparține slavilor (1), care se referă la slavi; slavic, slavonesc, slavon (2), slavonicesc. ◊ Limba slavă (și substantivat, f.) = a) limba slavonă; b) fiecare dintre limbile popoarelor slave (2). ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) Slavă veche (bisericească) = limba textelor slave religioase (traduceri slave din cărțile grecești de cult din sec. IX-XI). – Din fr. slave. DOOM
slav adj. m., s. m., pl. slavi; adj. f., s. f. slávă, pl. sláve
slavei
SLAV, -Ă, slavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Rusia, Ucraina, Bielorusia, Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Serbia; slavon (1). 2. Adj. Care aparține slavilor (1), care se referă la slavi; slavic, slavonesc, slavon (2), slavonicesc. ◊ Limba slavă (și substantivat, f.) = a) limba slavonă; b) fiecare dintre limbile popoarelor slave (2). ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) Slavă veche (bisericească) = limba textelor slave religioase (traduceri slave din cărțile grecești de cult din sec. IX-XI). – Din fr. slave. DOOM
slav adj. m., s. m., pl. slavi; adj. f., s. f. slávă, pl. sláve
slavei
SLAV, -Ă, slavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Rusia, Ucraina, Bielorusia, Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Serbia; slavon (1). 2. Adj. Care aparține slavilor (1), care se referă la slavi; slavic, slavonesc, slavon (2), slavonicesc. ◊ Limba slavă (și substantivat, f.) = a) limba slavonă; b) fiecare dintre limbile popoarelor slave (2). ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) Slavă veche (bisericească) = limba textelor slave religioase (traduceri slave din cărțile grecești de cult din sec. IX-XI). – Din fr. slave. DOOM
slav adj. m., s. m., pl. slavi; adj. f., s. f. slávă, pl. sláve
slavele
SLAV, -Ă, slavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Rusia, Ucraina, Bielorusia, Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Serbia; slavon (1). 2. Adj. Care aparține slavilor (1), care se referă la slavi; slavic, slavonesc, slavon (2), slavonicesc. ◊ Limba slavă (și substantivat, f.) = a) limba slavonă; b) fiecare dintre limbile popoarelor slave (2). ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) Slavă veche (bisericească) = limba textelor slave religioase (traduceri slave din cărțile grecești de cult din sec. IX-XI). – Din fr. slave. DOOM
slav adj. m., s. m., pl. slavi; adj. f., s. f. slávă, pl. sláve
slavele
SLAV, -Ă, slavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Rusia, Ucraina, Bielorusia, Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Serbia; slavon (1). 2. Adj. Care aparține slavilor (1), care se referă la slavi; slavic, slavonesc, slavon (2), slavonicesc. ◊ Limba slavă (și substantivat, f.) = a) limba slavonă; b) fiecare dintre limbile popoarelor slave (2). ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) Slavă veche (bisericească) = limba textelor slave religioase (traduceri slave din cărțile grecești de cult din sec. IX-XI). – Din fr. slave. DOOM
slav adj. m., s. m., pl. slavi; adj. f., s. f. slávă, pl. sláve
slavelor
SLAV, -Ă, slavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Rusia, Ucraina, Bielorusia, Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Serbia; slavon (1). 2. Adj. Care aparține slavilor (1), care se referă la slavi; slavic, slavonesc, slavon (2), slavonicesc. ◊ Limba slavă (și substantivat, f.) = a) limba slavonă; b) fiecare dintre limbile popoarelor slave (2). ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) Slavă veche (bisericească) = limba textelor slave religioase (traduceri slave din cărțile grecești de cult din sec. IX-XI). – Din fr. slave. DOOM
slav adj. m., s. m., pl. slavi; adj. f., s. f. slávă, pl. sláve
slavelor
SLAV, -Ă, slavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Rusia, Ucraina, Bielorusia, Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Serbia; slavon (1). 2. Adj. Care aparține slavilor (1), care se referă la slavi; slavic, slavonesc, slavon (2), slavonicesc. ◊ Limba slavă (și substantivat, f.) = a) limba slavonă; b) fiecare dintre limbile popoarelor slave (2). ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) Slavă veche (bisericească) = limba textelor slave religioase (traduceri slave din cărțile grecești de cult din sec. IX-XI). – Din fr. slave. DOOM
slav adj. m., s. m., pl. slavi; adj. f., s. f. slávă, pl. sláve
slavi
SLAV, -Ă, slavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Rusia, Ucraina, Bielorusia, Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Serbia; slavon (1). 2. Adj. Care aparține slavilor (1), care se referă la slavi; slavic, slavonesc, slavon (2), slavonicesc. ◊ Limba slavă (și substantivat, f.) = a) limba slavonă; b) fiecare dintre limbile popoarelor slave (2). ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) Slavă veche (bisericească) = limba textelor slave religioase (traduceri slave din cărțile grecești de cult din sec. IX-XI). – Din fr. slave. DOOM
slav adj. m., s. m., pl. slavi; adj. f., s. f. slávă, pl. sláve
slavi
SLAV, -Ă, slavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Rusia, Ucraina, Bielorusia, Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Serbia; slavon (1). 2. Adj. Care aparține slavilor (1), care se referă la slavi; slavic, slavonesc, slavon (2), slavonicesc. ◊ Limba slavă (și substantivat, f.) = a) limba slavonă; b) fiecare dintre limbile popoarelor slave (2). ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) Slavă veche (bisericească) = limba textelor slave religioase (traduceri slave din cărțile grecești de cult din sec. IX-XI). – Din fr. slave. DOOM
slav adj. m., s. m., pl. slavi; adj. f., s. f. slávă, pl. sláve
slavic
SLÁVIC, -Ă, slavici, -ce, adj. (Înv.) Slav (2). – Slav + suf. -ic. DOOM
slávic (înv.) adj. m., pl. slávici; f. slávică, pl. slávice
slavica
SLÁVIC, -Ă, slavici, -ce, adj. (Înv.) Slav (2). – Slav + suf. -ic. DOOM
slávic (înv.) adj. m., pl. slávici; f. slávică, pl. slávice
slavice
SLÁVIC, -Ă, slavici, -ce, adj. (Înv.) Slav (2). – Slav + suf. -ic. DOOM
slávic (înv.) adj. m., pl. slávici; f. slávică, pl. slávice
slavicei
SLÁVIC, -Ă, slavici, -ce, adj. (Înv.) Slav (2). – Slav + suf. -ic. DOOM
slávic (înv.) adj. m., pl. slávici; f. slávică, pl. slávice
slavicele
SLÁVIC, -Ă, slavici, -ce, adj. (Înv.) Slav (2). – Slav + suf. -ic. DOOM
slávic (înv.) adj. m., pl. slávici; f. slávică, pl. slávice
slavicelor
SLÁVIC, -Ă, slavici, -ce, adj. (Înv.) Slav (2). – Slav + suf. -ic. DOOM
slávic (înv.) adj. m., pl. slávici; f. slávică, pl. slávice
slavici
SLÁVIC, -Ă, slavici, -ce, adj. (Înv.) Slav (2). – Slav + suf. -ic. DOOM
slávic (înv.) adj. m., pl. slávici; f. slávică, pl. slávice
slavicii
SLÁVIC, -Ă, slavici, -ce, adj. (Înv.) Slav (2). – Slav + suf. -ic. DOOM
slávic (înv.) adj. m., pl. slávici; f. slávică, pl. slávice
slavicilor
SLÁVIC, -Ă, slavici, -ce, adj. (Înv.) Slav (2). – Slav + suf. -ic. DOOM
slávic (înv.) adj. m., pl. slávici; f. slávică, pl. slávice
slavicul
SLÁVIC, -Ă, slavici, -ce, adj. (Înv.) Slav (2). – Slav + suf. -ic. DOOM
slávic (înv.) adj. m., pl. slávici; f. slávică, pl. slávice
slavicului
SLÁVIC, -Ă, slavici, -ce, adj. (Înv.) Slav (2). – Slav + suf. -ic. DOOM
slávic (înv.) adj. m., pl. slávici; f. slávică, pl. slávice
slavii
SLAV, -Ă, slavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Rusia, Ucraina, Bielorusia, Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Serbia; slavon (1). 2. Adj. Care aparține slavilor (1), care se referă la slavi; slavic, slavonesc, slavon (2), slavonicesc. ◊ Limba slavă (și substantivat, f.) = a) limba slavonă; b) fiecare dintre limbile popoarelor slave (2). ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) Slavă veche (bisericească) = limba textelor slave religioase (traduceri slave din cărțile grecești de cult din sec. IX-XI). – Din fr. slave. DOOM
slav adj. m., s. m., pl. slavi; adj. f., s. f. slávă, pl. sláve
slavii
SLAV, -Ă, slavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Rusia, Ucraina, Bielorusia, Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Serbia; slavon (1). 2. Adj. Care aparține slavilor (1), care se referă la slavi; slavic, slavonesc, slavon (2), slavonicesc. ◊ Limba slavă (și substantivat, f.) = a) limba slavonă; b) fiecare dintre limbile popoarelor slave (2). ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) Slavă veche (bisericească) = limba textelor slave religioase (traduceri slave din cărțile grecești de cult din sec. IX-XI). – Din fr. slave. DOOM
slav adj. m., s. m., pl. slavi; adj. f., s. f. slávă, pl. sláve
slavilor
SLAV, -Ă, slavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Rusia, Ucraina, Bielorusia, Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Serbia; slavon (1). 2. Adj. Care aparține slavilor (1), care se referă la slavi; slavic, slavonesc, slavon (2), slavonicesc. ◊ Limba slavă (și substantivat, f.) = a) limba slavonă; b) fiecare dintre limbile popoarelor slave (2). ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) Slavă veche (bisericească) = limba textelor slave religioase (traduceri slave din cărțile grecești de cult din sec. IX-XI). – Din fr. slave. DOOM
slav adj. m., s. m., pl. slavi; adj. f., s. f. slávă, pl. sláve
slavilor
SLAV, -Ă, slavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Rusia, Ucraina, Bielorusia, Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Serbia; slavon (1). 2. Adj. Care aparține slavilor (1), care se referă la slavi; slavic, slavonesc, slavon (2), slavonicesc. ◊ Limba slavă (și substantivat, f.) = a) limba slavonă; b) fiecare dintre limbile popoarelor slave (2). ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) Slavă veche (bisericească) = limba textelor slave religioase (traduceri slave din cărțile grecești de cult din sec. IX-XI). – Din fr. slave. DOOM
slav adj. m., s. m., pl. slavi; adj. f., s. f. slávă, pl. sláve
slavism
SLAVÍSM, slavisme, s. n. Cuvânt, expresie, construcție împrumutate dintr-o limbă slavă de altă limbă (și neasimilate). – Din fr. slavisme, germ. Slawismus. DOOM
slavísm s. n., pl. slavísme
slavisme
SLAVÍSM, slavisme, s. n. Cuvânt, expresie, construcție împrumutate dintr-o limbă slavă de altă limbă (și neasimilate). – Din fr. slavisme, germ. Slawismus. DOOM
slavísm s. n., pl. slavísme
slavismele
SLAVÍSM, slavisme, s. n. Cuvânt, expresie, construcție împrumutate dintr-o limbă slavă de altă limbă (și neasimilate). – Din fr. slavisme, germ. Slawismus. DOOM
slavísm s. n., pl. slavísme
slavismelor
SLAVÍSM, slavisme, s. n. Cuvânt, expresie, construcție împrumutate dintr-o limbă slavă de altă limbă (și neasimilate). – Din fr. slavisme, germ. Slawismus. DOOM
slavísm s. n., pl. slavísme
slavismul
SLAVÍSM, slavisme, s. n. Cuvânt, expresie, construcție împrumutate dintr-o limbă slavă de altă limbă (și neasimilate). – Din fr. slavisme, germ. Slawismus. DOOM
slavísm s. n., pl. slavísme
slavismului
SLAVÍSM, slavisme, s. n. Cuvânt, expresie, construcție împrumutate dintr-o limbă slavă de altă limbă (și neasimilate). – Din fr. slavisme, germ. Slawismus. DOOM
slavísm s. n., pl. slavísme
slavist
SLAVÍST, -Ă, slaviști, -ste, s. m. și f. Specialist în slavistică. – Din fr. slaviste, germ. Slawist. DOOM
slavístă s. f., g.-d. art. slavístei; pl. slavíste
slavista
SLAVÍST, -Ă, slaviști, -ste, s. m. și f. Specialist în slavistică. – Din fr. slaviste, germ. Slawist. DOOM
slavístă s. f., g.-d. art. slavístei; pl. slavíste
slaviste
SLAVÍST, -Ă, slaviști, -ste, s. m. și f. Specialist în slavistică. – Din fr. slaviste, germ. Slawist. DOOM
slavístă s. f., g.-d. art. slavístei; pl. slavíste
slavistei
SLAVÍST, -Ă, slaviști, -ste, s. m. și f. Specialist în slavistică. – Din fr. slaviste, germ. Slawist. DOOM
slavístă s. f., g.-d. art. slavístei; pl. slavíste
slavistele
SLAVÍST, -Ă, slaviști, -ste, s. m. și f. Specialist în slavistică. – Din fr. slaviste, germ. Slawist. DOOM
slavístă s. f., g.-d. art. slavístei; pl. slavíste
slavistelor
SLAVÍST, -Ă, slaviști, -ste, s. m. și f. Specialist în slavistică. – Din fr. slaviste, germ. Slawist. DOOM
slavístă s. f., g.-d. art. slavístei; pl. slavíste
slavistica
SLAVISTÍCĂ s. f. Știință care studiază limba, literatura, cultura, istoria și felul de viață al popoarelor slave. – Din germ. Slawistik. DOOM
slavístică s. f., g.-d. art. slavísticii
slavistici
SLAVISTÍCĂ s. f. Știință care studiază limba, literatura, cultura, istoria și felul de viață al popoarelor slave. – Din germ. Slawistik. DOOM
slavístică s. f., g.-d. art. slavísticii
slavisticii
SLAVISTÍCĂ s. f. Știință care studiază limba, literatura, cultura, istoria și felul de viață al popoarelor slave. – Din germ. Slawistik. DOOM
slavístică s. f., g.-d. art. slavísticii
slavistul
SLAVÍST, -Ă, slaviști, -ste, s. m. și f. Specialist în slavistică. – Din fr. slaviste, germ. Slawist. DOOM
slavístă s. f., g.-d. art. slavístei; pl. slavíste
slavistului
SLAVÍST, -Ă, slaviști, -ste, s. m. și f. Specialist în slavistică. – Din fr. slaviste, germ. Slawist. DOOM
slavístă s. f., g.-d. art. slavístei; pl. slavíste
slavitate
SLAVITÁTE s.f. (Liv.) Caracter slav. [Et. incertă ].
slavitatea
SLAVITÁTE s.f. (Liv.) Caracter slav. [Et. incertă ].
slavități
SLAVITÁTE s.f. (Liv.) Caracter slav. [Et. incertă ].
slavității
SLAVITÁTE s.f. (Liv.) Caracter slav. [Et. incertă ].
slaviza
SLAVIZÁ, slavizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face pe cineva să devină slav, a adopta sau a face pe cineva să adopte limba și obiceiurile slavilor. – Din fr. slaviser. DOOM
slavizá (a ~) vb., ind. prez. 3 slavizeáză
slavizai
SLAVIZÁ, slavizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face pe cineva să devină slav, a adopta sau a face pe cineva să adopte limba și obiceiurile slavilor. – Din fr. slaviser. DOOM
slavizá (a ~) vb., ind. prez. 3 slavizeáză
slavizam
SLAVIZÁ, slavizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face pe cineva să devină slav, a adopta sau a face pe cineva să adopte limba și obiceiurile slavilor. – Din fr. slaviser. DOOM
slavizá (a ~) vb., ind. prez. 3 slavizeáză
slavizare
SLAVIZÁ, slavizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face pe cineva să devină slav, a adopta sau a face pe cineva să adopte limba și obiceiurile slavilor. – Din fr. slaviser. DOOM
slavizá (a ~) vb., ind. prez. 3 slavizeáză
slavizare
SLAVIZÁRE s. f. Acțiunea de a (se) slaviza și rezultatul ei. – V. slaviza. DOOM
slavizáre s. f., g.-d. art. slavizắrii
slavizarea
SLAVIZÁRE s. f. Acțiunea de a (se) slaviza și rezultatul ei. – V. slaviza. DOOM
slavizáre s. f., g.-d. art. slavizắrii
slavizară
SLAVIZÁ, slavizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face pe cineva să devină slav, a adopta sau a face pe cineva să adopte limba și obiceiurile slavilor. – Din fr. slaviser. DOOM
slavizá (a ~) vb., ind. prez. 3 slavizeáză
slavizarăm
SLAVIZÁ, slavizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face pe cineva să devină slav, a adopta sau a face pe cineva să adopte limba și obiceiurile slavilor. – Din fr. slaviser. DOOM
slavizá (a ~) vb., ind. prez. 3 slavizeáză
slavizarăți
SLAVIZÁ, slavizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face pe cineva să devină slav, a adopta sau a face pe cineva să adopte limba și obiceiurile slavilor. – Din fr. slaviser. DOOM
slavizá (a ~) vb., ind. prez. 3 slavizeáză
slavizase
SLAVIZÁ, slavizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face pe cineva să devină slav, a adopta sau a face pe cineva să adopte limba și obiceiurile slavilor. – Din fr. slaviser. DOOM
slavizá (a ~) vb., ind. prez. 3 slavizeáză
slavizasem
SLAVIZÁ, slavizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face pe cineva să devină slav, a adopta sau a face pe cineva să adopte limba și obiceiurile slavilor. – Din fr. slaviser. DOOM
slavizá (a ~) vb., ind. prez. 3 slavizeáză
slavizaseră
SLAVIZÁ, slavizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face pe cineva să devină slav, a adopta sau a face pe cineva să adopte limba și obiceiurile slavilor. – Din fr. slaviser. DOOM
slavizá (a ~) vb., ind. prez. 3 slavizeáză
slavizaserăm
SLAVIZÁ, slavizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face pe cineva să devină slav, a adopta sau a face pe cineva să adopte limba și obiceiurile slavilor. – Din fr. slaviser. DOOM
slavizá (a ~) vb., ind. prez. 3 slavizeáză
slavizaserăți
SLAVIZÁ, slavizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face pe cineva să devină slav, a adopta sau a face pe cineva să adopte limba și obiceiurile slavilor. – Din fr. slaviser. DOOM
slavizá (a ~) vb., ind. prez. 3 slavizeáză
slavizaseși
SLAVIZÁ, slavizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face pe cineva să devină slav, a adopta sau a face pe cineva să adopte limba și obiceiurile slavilor. – Din fr. slaviser. DOOM
slavizá (a ~) vb., ind. prez. 3 slavizeáză
slavizaseți
SLAVIZÁ, slavizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face pe cineva să devină slav, a adopta sau a face pe cineva să adopte limba și obiceiurile slavilor. – Din fr. slaviser. DOOM
slavizá (a ~) vb., ind. prez. 3 slavizeáză
slavizat
SLAVIZÁ, slavizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face pe cineva să devină slav, a adopta sau a face pe cineva să adopte limba și obiceiurile slavilor. – Din fr. slaviser. DOOM
slavizá (a ~) vb., ind. prez. 3 slavizeáză
slavizat
SLAVIZÁ, slavizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face pe cineva să devină slav, a adopta sau a face pe cineva să adopte limba și obiceiurile slavilor. – Din fr. slaviser.
slavizau
SLAVIZÁ, slavizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face pe cineva să devină slav, a adopta sau a face pe cineva să adopte limba și obiceiurile slavilor. – Din fr. slaviser. DOOM
slavizá (a ~) vb., ind. prez. 3 slavizeáză
slavizași
SLAVIZÁ, slavizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face pe cineva să devină slav, a adopta sau a face pe cineva să adopte limba și obiceiurile slavilor. – Din fr. slaviser. DOOM
slavizá (a ~) vb., ind. prez. 3 slavizeáză
slavizați
SLAVIZÁ, slavizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face pe cineva să devină slav, a adopta sau a face pe cineva să adopte limba și obiceiurile slavilor. – Din fr. slaviser. DOOM
slavizá (a ~) vb., ind. prez. 3 slavizeáză
slavizează
SLAVIZÁ, slavizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face pe cineva să devină slav, a adopta sau a face pe cineva să adopte limba și obiceiurile slavilor. – Din fr. slaviser. DOOM
slavizá (a ~) vb., ind. prez. 3 slavizeáză
slavizez
SLAVIZÁ, slavizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face pe cineva să devină slav, a adopta sau a face pe cineva să adopte limba și obiceiurile slavilor. – Din fr. slaviser. DOOM
slavizá (a ~) vb., ind. prez. 3 slavizeáză
slavizeze
SLAVIZÁ, slavizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face pe cineva să devină slav, a adopta sau a face pe cineva să adopte limba și obiceiurile slavilor. – Din fr. slaviser. DOOM
slavizá (a ~) vb., ind. prez. 3 slavizeáză
slavizezi
SLAVIZÁ, slavizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face pe cineva să devină slav, a adopta sau a face pe cineva să adopte limba și obiceiurile slavilor. – Din fr. slaviser. DOOM
slavizá (a ~) vb., ind. prez. 3 slavizeáză
slavizând
SLAVIZÁ, slavizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face pe cineva să devină slav, a adopta sau a face pe cineva să adopte limba și obiceiurile slavilor. – Din fr. slaviser. DOOM
slavizá (a ~) vb., ind. prez. 3 slavizeáză
slavizînd
SLAVIZÁ, slavizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face pe cineva să devină slav, a adopta sau a face pe cineva să adopte limba și obiceiurile slavilor. – Din fr. slaviser. DOOM
slavizá (a ~) vb., ind. prez. 3 slavizeáză
slavizări
SLAVIZÁRE s. f. Acțiunea de a (se) slaviza și rezultatul ei. – V. slaviza. DOOM
slavizáre s. f., g.-d. art. slavizắrii
slavizării
SLAVIZÁRE s. f. Acțiunea de a (se) slaviza și rezultatul ei. – V. slaviza. DOOM
slavizáre s. f., g.-d. art. slavizắrii
slavizările
SLAVIZÁRE s. f. Acțiunea de a (se) slaviza și rezultatul ei. – V. slaviza. DOOM
slavizáre s. f., g.-d. art. slavizắrii
slavizărilor
SLAVIZÁRE s. f. Acțiunea de a (se) slaviza și rezultatul ei. – V. slaviza. DOOM
slavizáre s. f., g.-d. art. slavizắrii
slaviști
SLAVÍST, -Ă, slaviști, -ste, s. m. și f. Specialist în slavistică. – Din fr. slaviste, germ. Slawist. DOOM
slavístă s. f., g.-d. art. slavístei; pl. slavíste
slaviștii
SLAVÍST, -Ă, slaviști, -ste, s. m. și f. Specialist în slavistică. – Din fr. slaviste, germ. Slawist. DOOM
slavístă s. f., g.-d. art. slavístei; pl. slavíste
slaviștilor
SLAVÍST, -Ă, slaviști, -ste, s. m. și f. Specialist în slavistică. – Din fr. slaviste, germ. Slawist. DOOM
slavístă s. f., g.-d. art. slavístei; pl. slavíste
slavofil
SLAVOFÍL, -Ă, slavojîli, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are simpatie deosebită pentru popoarele slave, pentru cultura și civilizația lor; care este partizan al apropierii culturale și politice de popoarele și statele slave. 2. S. m. și f. Simpatizant al culturii și civilizației slave. – Din fr. slavophile. DOOM
slavofíl adj. m., s. m., pl. slavofíli; adj. f., s. f. slavofílă, pl. slavofíle
slavofil
SLAVOFÍL, -Ă, slavojîli, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are simpatie deosebită pentru popoarele slave, pentru cultura și civilizația lor; care este partizan al apropierii culturale și politice de popoarele și statele slave. 2. S. m. și f. Simpatizant al culturii și civilizației slave. – Din fr. slavophile. DOOM
slavofíl adj. m., s. m., pl. slavofíli; adj. f., s. f. slavofílă, pl. slavofíle
slavofila
SLAVOFÍL, -Ă, slavojîli, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are simpatie deosebită pentru popoarele slave, pentru cultura și civilizația lor; care este partizan al apropierii culturale și politice de popoarele și statele slave. 2. S. m. și f. Simpatizant al culturii și civilizației slave. – Din fr. slavophile. DOOM
slavofíl adj. m., s. m., pl. slavofíli; adj. f., s. f. slavofílă, pl. slavofíle
slavofila
SLAVOFÍL, -Ă, slavojîli, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are simpatie deosebită pentru popoarele slave, pentru cultura și civilizația lor; care este partizan al apropierii culturale și politice de popoarele și statele slave. 2. S. m. și f. Simpatizant al culturii și civilizației slave. – Din fr. slavophile. DOOM
slavofíl adj. m., s. m., pl. slavofíli; adj. f., s. f. slavofílă, pl. slavofíle
slavofile
SLAVOFÍL, -Ă, slavojîli, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are simpatie deosebită pentru popoarele slave, pentru cultura și civilizația lor; care este partizan al apropierii culturale și politice de popoarele și statele slave. 2. S. m. și f. Simpatizant al culturii și civilizației slave. – Din fr. slavophile. DOOM
slavofíl adj. m., s. m., pl. slavofíli; adj. f., s. f. slavofílă, pl. slavofíle
slavofile
SLAVOFÍL, -Ă, slavojîli, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are simpatie deosebită pentru popoarele slave, pentru cultura și civilizația lor; care este partizan al apropierii culturale și politice de popoarele și statele slave. 2. S. m. și f. Simpatizant al culturii și civilizației slave. – Din fr. slavophile. DOOM
slavofíl adj. m., s. m., pl. slavofíli; adj. f., s. f. slavofílă, pl. slavofíle
slavofilei
SLAVOFÍL, -Ă, slavojîli, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are simpatie deosebită pentru popoarele slave, pentru cultura și civilizația lor; care este partizan al apropierii culturale și politice de popoarele și statele slave. 2. S. m. și f. Simpatizant al culturii și civilizației slave. – Din fr. slavophile. DOOM
slavofíl adj. m., s. m., pl. slavofíli; adj. f., s. f. slavofílă, pl. slavofíle
slavofilei
SLAVOFÍL, -Ă, slavojîli, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are simpatie deosebită pentru popoarele slave, pentru cultura și civilizația lor; care este partizan al apropierii culturale și politice de popoarele și statele slave. 2. S. m. și f. Simpatizant al culturii și civilizației slave. – Din fr. slavophile. DOOM
slavofíl adj. m., s. m., pl. slavofíli; adj. f., s. f. slavofílă, pl. slavofíle
slavofilele
SLAVOFÍL, -Ă, slavojîli, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are simpatie deosebită pentru popoarele slave, pentru cultura și civilizația lor; care este partizan al apropierii culturale și politice de popoarele și statele slave. 2. S. m. și f. Simpatizant al culturii și civilizației slave. – Din fr. slavophile. DOOM
slavofíl adj. m., s. m., pl. slavofíli; adj. f., s. f. slavofílă, pl. slavofíle
slavofilele
SLAVOFÍL, -Ă, slavojîli, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are simpatie deosebită pentru popoarele slave, pentru cultura și civilizația lor; care este partizan al apropierii culturale și politice de popoarele și statele slave. 2. S. m. și f. Simpatizant al culturii și civilizației slave. – Din fr. slavophile. DOOM
slavofíl adj. m., s. m., pl. slavofíli; adj. f., s. f. slavofílă, pl. slavofíle
slavofilelor
SLAVOFÍL, -Ă, slavojîli, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are simpatie deosebită pentru popoarele slave, pentru cultura și civilizația lor; care este partizan al apropierii culturale și politice de popoarele și statele slave. 2. S. m. și f. Simpatizant al culturii și civilizației slave. – Din fr. slavophile. DOOM
slavofíl adj. m., s. m., pl. slavofíli; adj. f., s. f. slavofílă, pl. slavofíle
slavofilelor
SLAVOFÍL, -Ă, slavojîli, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are simpatie deosebită pentru popoarele slave, pentru cultura și civilizația lor; care este partizan al apropierii culturale și politice de popoarele și statele slave. 2. S. m. și f. Simpatizant al culturii și civilizației slave. – Din fr. slavophile. DOOM
slavofíl adj. m., s. m., pl. slavofíli; adj. f., s. f. slavofílă, pl. slavofíle
slavofili
SLAVOFÍL, -Ă, slavojîli, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are simpatie deosebită pentru popoarele slave, pentru cultura și civilizația lor; care este partizan al apropierii culturale și politice de popoarele și statele slave. 2. S. m. și f. Simpatizant al culturii și civilizației slave. – Din fr. slavophile. DOOM
slavofíl adj. m., s. m., pl. slavofíli; adj. f., s. f. slavofílă, pl. slavofíle
slavofili
SLAVOFÍL, -Ă, slavojîli, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are simpatie deosebită pentru popoarele slave, pentru cultura și civilizația lor; care este partizan al apropierii culturale și politice de popoarele și statele slave. 2. S. m. și f. Simpatizant al culturii și civilizației slave. – Din fr. slavophile. DOOM
slavofíl adj. m., s. m., pl. slavofíli; adj. f., s. f. slavofílă, pl. slavofíle
slavofilii
SLAVOFÍL, -Ă, slavojîli, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are simpatie deosebită pentru popoarele slave, pentru cultura și civilizația lor; care este partizan al apropierii culturale și politice de popoarele și statele slave. 2. S. m. și f. Simpatizant al culturii și civilizației slave. – Din fr. slavophile. DOOM
slavofíl adj. m., s. m., pl. slavofíli; adj. f., s. f. slavofílă, pl. slavofíle
slavofilii
SLAVOFÍL, -Ă, slavojîli, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are simpatie deosebită pentru popoarele slave, pentru cultura și civilizația lor; care este partizan al apropierii culturale și politice de popoarele și statele slave. 2. S. m. și f. Simpatizant al culturii și civilizației slave. – Din fr. slavophile. DOOM
slavofíl adj. m., s. m., pl. slavofíli; adj. f., s. f. slavofílă, pl. slavofíle
slavofililor
SLAVOFÍL, -Ă, slavojîli, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are simpatie deosebită pentru popoarele slave, pentru cultura și civilizația lor; care este partizan al apropierii culturale și politice de popoarele și statele slave. 2. S. m. și f. Simpatizant al culturii și civilizației slave. – Din fr. slavophile. DOOM
slavofíl adj. m., s. m., pl. slavofíli; adj. f., s. f. slavofílă, pl. slavofíle
slavofililor
SLAVOFÍL, -Ă, slavojîli, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are simpatie deosebită pentru popoarele slave, pentru cultura și civilizația lor; care este partizan al apropierii culturale și politice de popoarele și statele slave. 2. S. m. și f. Simpatizant al culturii și civilizației slave. – Din fr. slavophile. DOOM
slavofíl adj. m., s. m., pl. slavofíli; adj. f., s. f. slavofílă, pl. slavofíle
slavofilul
SLAVOFÍL, -Ă, slavojîli, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are simpatie deosebită pentru popoarele slave, pentru cultura și civilizația lor; care este partizan al apropierii culturale și politice de popoarele și statele slave. 2. S. m. și f. Simpatizant al culturii și civilizației slave. – Din fr. slavophile. DOOM
slavofíl adj. m., s. m., pl. slavofíli; adj. f., s. f. slavofílă, pl. slavofíle
slavofilul
SLAVOFÍL, -Ă, slavojîli, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are simpatie deosebită pentru popoarele slave, pentru cultura și civilizația lor; care este partizan al apropierii culturale și politice de popoarele și statele slave. 2. S. m. și f. Simpatizant al culturii și civilizației slave. – Din fr. slavophile. DOOM
slavofíl adj. m., s. m., pl. slavofíli; adj. f., s. f. slavofílă, pl. slavofíle
slavofilului
SLAVOFÍL, -Ă, slavojîli, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are simpatie deosebită pentru popoarele slave, pentru cultura și civilizația lor; care este partizan al apropierii culturale și politice de popoarele și statele slave. 2. S. m. și f. Simpatizant al culturii și civilizației slave. – Din fr. slavophile. DOOM
slavofíl adj. m., s. m., pl. slavofíli; adj. f., s. f. slavofílă, pl. slavofíle
slavofilului
SLAVOFÍL, -Ă, slavojîli, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are simpatie deosebită pentru popoarele slave, pentru cultura și civilizația lor; care este partizan al apropierii culturale și politice de popoarele și statele slave. 2. S. m. și f. Simpatizant al culturii și civilizației slave. – Din fr. slavophile. DOOM
slavofíl adj. m., s. m., pl. slavofíli; adj. f., s. f. slavofílă, pl. slavofíle
slavofob
SLAVOFÓB, -Ă, slavofobi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este potrivnic slavilor. 2. S. m. și f. Adversar al apropierii culturale, economice și politice de popoarele și statele slave. – Din fr. slavophobe. DOOM
slavofób adj. m., s. m., pl. slavofóbi; adj. f., s. f. slavofóbă, pl. slavofóbe
slavofob
SLAVOFÓB, -Ă, slavofobi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este potrivnic slavilor. 2. S. m. și f. Adversar al apropierii culturale, economice și politice de popoarele și statele slave. – Din fr. slavophobe. DOOM
slavofób adj. m., s. m., pl. slavofóbi; adj. f., s. f. slavofóbă, pl. slavofóbe
slavofoba
SLAVOFÓB, -Ă, slavofobi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este potrivnic slavilor. 2. S. m. și f. Adversar al apropierii culturale, economice și politice de popoarele și statele slave. – Din fr. slavophobe. DOOM
slavofób adj. m., s. m., pl. slavofóbi; adj. f., s. f. slavofóbă, pl. slavofóbe
slavofoba
SLAVOFÓB, -Ă, slavofobi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este potrivnic slavilor. 2. S. m. și f. Adversar al apropierii culturale, economice și politice de popoarele și statele slave. – Din fr. slavophobe. DOOM
slavofób adj. m., s. m., pl. slavofóbi; adj. f., s. f. slavofóbă, pl. slavofóbe
slavofobe
SLAVOFÓB, -Ă, slavofobi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este potrivnic slavilor. 2. S. m. și f. Adversar al apropierii culturale, economice și politice de popoarele și statele slave. – Din fr. slavophobe. DOOM
slavofób adj. m., s. m., pl. slavofóbi; adj. f., s. f. slavofóbă, pl. slavofóbe
slavofobe
SLAVOFÓB, -Ă, slavofobi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este potrivnic slavilor. 2. S. m. și f. Adversar al apropierii culturale, economice și politice de popoarele și statele slave. – Din fr. slavophobe. DOOM
slavofób adj. m., s. m., pl. slavofóbi; adj. f., s. f. slavofóbă, pl. slavofóbe
slavofobei
SLAVOFÓB, -Ă, slavofobi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este potrivnic slavilor. 2. S. m. și f. Adversar al apropierii culturale, economice și politice de popoarele și statele slave. – Din fr. slavophobe. DOOM
slavofób adj. m., s. m., pl. slavofóbi; adj. f., s. f. slavofóbă, pl. slavofóbe
slavofobei
SLAVOFÓB, -Ă, slavofobi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este potrivnic slavilor. 2. S. m. și f. Adversar al apropierii culturale, economice și politice de popoarele și statele slave. – Din fr. slavophobe. DOOM
slavofób adj. m., s. m., pl. slavofóbi; adj. f., s. f. slavofóbă, pl. slavofóbe
slavofobele
SLAVOFÓB, -Ă, slavofobi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este potrivnic slavilor. 2. S. m. și f. Adversar al apropierii culturale, economice și politice de popoarele și statele slave. – Din fr. slavophobe. DOOM
slavofób adj. m., s. m., pl. slavofóbi; adj. f., s. f. slavofóbă, pl. slavofóbe
slavofobele
SLAVOFÓB, -Ă, slavofobi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este potrivnic slavilor. 2. S. m. și f. Adversar al apropierii culturale, economice și politice de popoarele și statele slave. – Din fr. slavophobe. DOOM
slavofób adj. m., s. m., pl. slavofóbi; adj. f., s. f. slavofóbă, pl. slavofóbe
slavofobelor
SLAVOFÓB, -Ă, slavofobi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este potrivnic slavilor. 2. S. m. și f. Adversar al apropierii culturale, economice și politice de popoarele și statele slave. – Din fr. slavophobe. DOOM
slavofób adj. m., s. m., pl. slavofóbi; adj. f., s. f. slavofóbă, pl. slavofóbe
slavofobelor
SLAVOFÓB, -Ă, slavofobi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este potrivnic slavilor. 2. S. m. și f. Adversar al apropierii culturale, economice și politice de popoarele și statele slave. – Din fr. slavophobe. DOOM
slavofób adj. m., s. m., pl. slavofóbi; adj. f., s. f. slavofóbă, pl. slavofóbe
slavofobi
SLAVOFÓB, -Ă, slavofobi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este potrivnic slavilor. 2. S. m. și f. Adversar al apropierii culturale, economice și politice de popoarele și statele slave. – Din fr. slavophobe. DOOM
slavofób adj. m., s. m., pl. slavofóbi; adj. f., s. f. slavofóbă, pl. slavofóbe
slavofobi
SLAVOFÓB, -Ă, slavofobi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este potrivnic slavilor. 2. S. m. și f. Adversar al apropierii culturale, economice și politice de popoarele și statele slave. – Din fr. slavophobe. DOOM
slavofób adj. m., s. m., pl. slavofóbi; adj. f., s. f. slavofóbă, pl. slavofóbe
slavofobii
SLAVOFÓB, -Ă, slavofobi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este potrivnic slavilor. 2. S. m. și f. Adversar al apropierii culturale, economice și politice de popoarele și statele slave. – Din fr. slavophobe. DOOM
slavofób adj. m., s. m., pl. slavofóbi; adj. f., s. f. slavofóbă, pl. slavofóbe
slavofobii
SLAVOFÓB, -Ă, slavofobi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este potrivnic slavilor. 2. S. m. și f. Adversar al apropierii culturale, economice și politice de popoarele și statele slave. – Din fr. slavophobe. DOOM
slavofób adj. m., s. m., pl. slavofóbi; adj. f., s. f. slavofóbă, pl. slavofóbe
slavofobilor
SLAVOFÓB, -Ă, slavofobi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este potrivnic slavilor. 2. S. m. și f. Adversar al apropierii culturale, economice și politice de popoarele și statele slave. – Din fr. slavophobe. DOOM
slavofób adj. m., s. m., pl. slavofóbi; adj. f., s. f. slavofóbă, pl. slavofóbe
slavofobilor
SLAVOFÓB, -Ă, slavofobi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este potrivnic slavilor. 2. S. m. și f. Adversar al apropierii culturale, economice și politice de popoarele și statele slave. – Din fr. slavophobe. DOOM
slavofób adj. m., s. m., pl. slavofóbi; adj. f., s. f. slavofóbă, pl. slavofóbe
slavofobul
SLAVOFÓB, -Ă, slavofobi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este potrivnic slavilor. 2. S. m. și f. Adversar al apropierii culturale, economice și politice de popoarele și statele slave. – Din fr. slavophobe. DOOM
slavofób adj. m., s. m., pl. slavofóbi; adj. f., s. f. slavofóbă, pl. slavofóbe
slavofobul
SLAVOFÓB, -Ă, slavofobi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este potrivnic slavilor. 2. S. m. și f. Adversar al apropierii culturale, economice și politice de popoarele și statele slave. – Din fr. slavophobe. DOOM
slavofób adj. m., s. m., pl. slavofóbi; adj. f., s. f. slavofóbă, pl. slavofóbe
slavofobului
SLAVOFÓB, -Ă, slavofobi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este potrivnic slavilor. 2. S. m. și f. Adversar al apropierii culturale, economice și politice de popoarele și statele slave. – Din fr. slavophobe. DOOM
slavofób adj. m., s. m., pl. slavofóbi; adj. f., s. f. slavofóbă, pl. slavofóbe
slavofobului
SLAVOFÓB, -Ă, slavofobi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este potrivnic slavilor. 2. S. m. și f. Adversar al apropierii culturale, economice și politice de popoarele și statele slave. – Din fr. slavophobe. DOOM
slavofób adj. m., s. m., pl. slavofóbi; adj. f., s. f. slavofóbă, pl. slavofóbe
slavon
SLAVÓN, -Ă, slavoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Înv.) Slav (1). 2. Adj. Care aparține slavilor (1), referitor la slavi; slav (2), slavic, slavonesc, slavonicesc. ◊ Limba slavonă (și substantivat, f.) = limba slavă bisericească și literară dezvoltată din slava veche bisericească și utilizată în Evul Mediu ca limbă liturgică și de cancelarie în Rusia, Serbia, Bulgaria și în Țările Române. ♦ (Despre caractere grafice) Chirilic. – Din fr. slavon. DOOM
slavónă (limbă) s. f., g.-d. art. slavónei
slavon
SLAVÓN, -Ă, slavoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Înv.) Slav (1). 2. Adj. Care aparține slavilor (1), referitor la slavi; slav (2), slavic, slavonesc, slavonicesc. ◊ Limba slavonă (și substantivat, f.) = limba slavă bisericească și literară dezvoltată din slava veche bisericească și utilizată în Evul Mediu ca limbă liturgică și de cancelarie în Rusia, Serbia, Bulgaria și în Țările Române. ♦ (Despre caractere grafice) Chirilic. – Din fr. slavon. DOOM
slavónă (limbă) s. f., g.-d. art. slavónei
slavona
SLAVÓN, -Ă, slavoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Înv.) Slav (1). 2. Adj. Care aparține slavilor (1), referitor la slavi; slav (2), slavic, slavonesc, slavonicesc. ◊ Limba slavonă (și substantivat, f.) = limba slavă bisericească și literară dezvoltată din slava veche bisericească și utilizată în Evul Mediu ca limbă liturgică și de cancelarie în Rusia, Serbia, Bulgaria și în Țările Române. ♦ (Despre caractere grafice) Chirilic. – Din fr. slavon. DOOM
slavónă (limbă) s. f., g.-d. art. slavónei
slavona
SLAVÓN, -Ă, slavoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Înv.) Slav (1). 2. Adj. Care aparține slavilor (1), referitor la slavi; slav (2), slavic, slavonesc, slavonicesc. ◊ Limba slavonă (și substantivat, f.) = limba slavă bisericească și literară dezvoltată din slava veche bisericească și utilizată în Evul Mediu ca limbă liturgică și de cancelarie în Rusia, Serbia, Bulgaria și în Țările Române. ♦ (Despre caractere grafice) Chirilic. – Din fr. slavon. DOOM
slavónă (limbă) s. f., g.-d. art. slavónei
slavone
SLAVÓN, -Ă, slavoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Înv.) Slav (1). 2. Adj. Care aparține slavilor (1), referitor la slavi; slav (2), slavic, slavonesc, slavonicesc. ◊ Limba slavonă (și substantivat, f.) = limba slavă bisericească și literară dezvoltată din slava veche bisericească și utilizată în Evul Mediu ca limbă liturgică și de cancelarie în Rusia, Serbia, Bulgaria și în Țările Române. ♦ (Despre caractere grafice) Chirilic. – Din fr. slavon. DOOM
slavónă (limbă) s. f., g.-d. art. slavónei
slavone
SLAVÓN, -Ă, slavoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Înv.) Slav (1). 2. Adj. Care aparține slavilor (1), referitor la slavi; slav (2), slavic, slavonesc, slavonicesc. ◊ Limba slavonă (și substantivat, f.) = limba slavă bisericească și literară dezvoltată din slava veche bisericească și utilizată în Evul Mediu ca limbă liturgică și de cancelarie în Rusia, Serbia, Bulgaria și în Țările Române. ♦ (Despre caractere grafice) Chirilic. – Din fr. slavon. DOOM
slavónă (limbă) s. f., g.-d. art. slavónei
slavoneasca
SLAVONÉSC, -EÁSCĂ, slavonești, adj. (Înv.) Slavon (2). – Slavon + suf. -esc. DOOM
slavonésc (înv.) adj. m., f. slavoneáscă; pl. m și f. slavonéști
slavonei
SLAVÓN, -Ă, slavoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Înv.) Slav (1). 2. Adj. Care aparține slavilor (1), referitor la slavi; slav (2), slavic, slavonesc, slavonicesc. ◊ Limba slavonă (și substantivat, f.) = limba slavă bisericească și literară dezvoltată din slava veche bisericească și utilizată în Evul Mediu ca limbă liturgică și de cancelarie în Rusia, Serbia, Bulgaria și în Țările Române. ♦ (Despre caractere grafice) Chirilic. – Din fr. slavon. DOOM
slavónă (limbă) s. f., g.-d. art. slavónei
slavonei
SLAVÓN, -Ă, slavoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Înv.) Slav (1). 2. Adj. Care aparține slavilor (1), referitor la slavi; slav (2), slavic, slavonesc, slavonicesc. ◊ Limba slavonă (și substantivat, f.) = limba slavă bisericească și literară dezvoltată din slava veche bisericească și utilizată în Evul Mediu ca limbă liturgică și de cancelarie în Rusia, Serbia, Bulgaria și în Țările Române. ♦ (Despre caractere grafice) Chirilic. – Din fr. slavon. DOOM
slavónă (limbă) s. f., g.-d. art. slavónei
slavonele
SLAVÓN, -Ă, slavoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Înv.) Slav (1). 2. Adj. Care aparține slavilor (1), referitor la slavi; slav (2), slavic, slavonesc, slavonicesc. ◊ Limba slavonă (și substantivat, f.) = limba slavă bisericească și literară dezvoltată din slava veche bisericească și utilizată în Evul Mediu ca limbă liturgică și de cancelarie în Rusia, Serbia, Bulgaria și în Țările Române. ♦ (Despre caractere grafice) Chirilic. – Din fr. slavon. DOOM
slavónă (limbă) s. f., g.-d. art. slavónei
slavonele
SLAVÓN, -Ă, slavoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Înv.) Slav (1). 2. Adj. Care aparține slavilor (1), referitor la slavi; slav (2), slavic, slavonesc, slavonicesc. ◊ Limba slavonă (și substantivat, f.) = limba slavă bisericească și literară dezvoltată din slava veche bisericească și utilizată în Evul Mediu ca limbă liturgică și de cancelarie în Rusia, Serbia, Bulgaria și în Țările Române. ♦ (Despre caractere grafice) Chirilic. – Din fr. slavon. DOOM
slavónă (limbă) s. f., g.-d. art. slavónei
slavonelor
SLAVÓN, -Ă, slavoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Înv.) Slav (1). 2. Adj. Care aparține slavilor (1), referitor la slavi; slav (2), slavic, slavonesc, slavonicesc. ◊ Limba slavonă (și substantivat, f.) = limba slavă bisericească și literară dezvoltată din slava veche bisericească și utilizată în Evul Mediu ca limbă liturgică și de cancelarie în Rusia, Serbia, Bulgaria și în Țările Române. ♦ (Despre caractere grafice) Chirilic. – Din fr. slavon. DOOM
slavónă (limbă) s. f., g.-d. art. slavónei
slavonelor
SLAVÓN, -Ă, slavoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Înv.) Slav (1). 2. Adj. Care aparține slavilor (1), referitor la slavi; slav (2), slavic, slavonesc, slavonicesc. ◊ Limba slavonă (și substantivat, f.) = limba slavă bisericească și literară dezvoltată din slava veche bisericească și utilizată în Evul Mediu ca limbă liturgică și de cancelarie în Rusia, Serbia, Bulgaria și în Țările Române. ♦ (Despre caractere grafice) Chirilic. – Din fr. slavon. DOOM
slavónă (limbă) s. f., g.-d. art. slavónei
slavonesc
SLAVONÉSC, -EÁSCĂ, slavonești, adj. (Înv.) Slavon (2). – Slavon + suf. -esc. DOOM
slavonésc (înv.) adj. m., f. slavoneáscă; pl. m și f. slavonéști
slavonescul
SLAVONÉSC, -EÁSCĂ, slavonești, adj. (Înv.) Slavon (2). – Slavon + suf. -esc. DOOM
slavonésc (înv.) adj. m., f. slavoneáscă; pl. m și f. slavonéști
slavonescului
SLAVONÉSC, -EÁSCĂ, slavonești, adj. (Înv.) Slavon (2). – Slavon + suf. -esc. DOOM
slavonésc (înv.) adj. m., f. slavoneáscă; pl. m și f. slavonéști
slavonește
SLAVONÉȘTE adv. În limba slavonă. – Slavon + suf. -ește. DOOM
slavonéște adv.
slavonești
SLAVONÉSC, -EÁSCĂ, slavonești, adj. (Înv.) Slavon (2). – Slavon + suf. -esc. DOOM
slavonésc (înv.) adj. m., f. slavoneáscă; pl. m și f. slavonéști
slavoneștii
SLAVONÉSC, -EÁSCĂ, slavonești, adj. (Înv.) Slavon (2). – Slavon + suf. -esc. DOOM
slavonésc (înv.) adj. m., f. slavoneáscă; pl. m și f. slavonéști
slavoneștile
SLAVONÉSC, -EÁSCĂ, slavonești, adj. (Înv.) Slavon (2). – Slavon + suf. -esc. DOOM
slavonésc (înv.) adj. m., f. slavoneáscă; pl. m și f. slavonéști
slavoneștilor
SLAVONÉSC, -EÁSCĂ, slavonești, adj. (Înv.) Slavon (2). – Slavon + suf. -esc. DOOM
slavonésc (înv.) adj. m., f. slavoneáscă; pl. m și f. slavonéști
slavoni
SLAVÓN, -Ă, slavoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Înv.) Slav (1). 2. Adj. Care aparține slavilor (1), referitor la slavi; slav (2), slavic, slavonesc, slavonicesc. ◊ Limba slavonă (și substantivat, f.) = limba slavă bisericească și literară dezvoltată din slava veche bisericească și utilizată în Evul Mediu ca limbă liturgică și de cancelarie în Rusia, Serbia, Bulgaria și în Țările Române. ♦ (Despre caractere grafice) Chirilic. – Din fr. slavon. DOOM
slavónă (limbă) s. f., g.-d. art. slavónei
slavoni
SLAVÓN, -Ă, slavoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Înv.) Slav (1). 2. Adj. Care aparține slavilor (1), referitor la slavi; slav (2), slavic, slavonesc, slavonicesc. ◊ Limba slavonă (și substantivat, f.) = limba slavă bisericească și literară dezvoltată din slava veche bisericească și utilizată în Evul Mediu ca limbă liturgică și de cancelarie în Rusia, Serbia, Bulgaria și în Țările Române. ♦ (Despre caractere grafice) Chirilic. – Din fr. slavon. DOOM
slavónă (limbă) s. f., g.-d. art. slavónei
slavonia
SLAVONÍE s. f. (Înv.; în loc. adv.) Pe slavonie = în limba slavonă. – Slavon + suf. -ie. DOOM
slavoníe (înv.) s. f., art. slavonía, g.-d. slavoníi, art. slavoníei
slavoniceasca
SLAVONICÉSC, -EÁSCĂ, slavonicești, adj. (Înv.) Slavon (2). – Slavon + suf. -icesc. DOOM
slavonicésc (înv.) adj. m., f. slavoniceáscă; pl. m. și f. slavonicéști
slavonicesc
SLAVONICÉSC, -EÁSCĂ, slavonicești, adj. (Înv.) Slavon (2). – Slavon + suf. -icesc. DOOM
slavonicésc (înv.) adj. m., f. slavoniceáscă; pl. m. și f. slavonicéști
slavonicescul
SLAVONICÉSC, -EÁSCĂ, slavonicești, adj. (Înv.) Slavon (2). – Slavon + suf. -icesc. DOOM
slavonicésc (înv.) adj. m., f. slavoniceáscă; pl. m. și f. slavonicéști
slavonicescului
SLAVONICÉSC, -EÁSCĂ, slavonicești, adj. (Înv.) Slavon (2). – Slavon + suf. -icesc. DOOM
slavonicésc (înv.) adj. m., f. slavoniceáscă; pl. m. și f. slavonicéști
slavonicești
SLAVONICÉSC, -EÁSCĂ, slavonicești, adj. (Înv.) Slavon (2). – Slavon + suf. -icesc. DOOM
slavonicésc (înv.) adj. m., f. slavoniceáscă; pl. m. și f. slavonicéști
slavoniceștii
SLAVONICÉSC, -EÁSCĂ, slavonicești, adj. (Înv.) Slavon (2). – Slavon + suf. -icesc. DOOM
slavonicésc (înv.) adj. m., f. slavoniceáscă; pl. m. și f. slavonicéști
slavoniceștile
SLAVONICÉSC, -EÁSCĂ, slavonicești, adj. (Înv.) Slavon (2). – Slavon + suf. -icesc. DOOM
slavonicésc (înv.) adj. m., f. slavoniceáscă; pl. m. și f. slavonicéști
slavoniceștilor
SLAVONICÉSC, -EÁSCĂ, slavonicești, adj. (Înv.) Slavon (2). – Slavon + suf. -icesc. DOOM
slavonicésc (înv.) adj. m., f. slavoniceáscă; pl. m. și f. slavonicéști
slavonie
SLAVONÍE s. f. (Înv.; în loc. adv.) Pe slavonie = în limba slavonă. – Slavon + suf. -ie. DOOM
slavoníe (înv.) s. f., art. slavonía, g.-d. slavoníi, art. slavoníei
slavoniei
SLAVONÍE s. f. (Înv.; în loc. adv.) Pe slavonie = în limba slavonă. – Slavon + suf. -ie. DOOM
slavoníe (înv.) s. f., art. slavonía, g.-d. slavoníi, art. slavoníei
slavonii
SLAVÓN, -Ă, slavoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Înv.) Slav (1). 2. Adj. Care aparține slavilor (1), referitor la slavi; slav (2), slavic, slavonesc, slavonicesc. ◊ Limba slavonă (și substantivat, f.) = limba slavă bisericească și literară dezvoltată din slava veche bisericească și utilizată în Evul Mediu ca limbă liturgică și de cancelarie în Rusia, Serbia, Bulgaria și în Țările Române. ♦ (Despre caractere grafice) Chirilic. – Din fr. slavon. DOOM
slavónă (limbă) s. f., g.-d. art. slavónei
slavonii
SLAVÓN, -Ă, slavoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Înv.) Slav (1). 2. Adj. Care aparține slavilor (1), referitor la slavi; slav (2), slavic, slavonesc, slavonicesc. ◊ Limba slavonă (și substantivat, f.) = limba slavă bisericească și literară dezvoltată din slava veche bisericească și utilizată în Evul Mediu ca limbă liturgică și de cancelarie în Rusia, Serbia, Bulgaria și în Țările Române. ♦ (Despre caractere grafice) Chirilic. – Din fr. slavon. DOOM
slavónă (limbă) s. f., g.-d. art. slavónei
slavonii
SLAVONÍE s. f. (Înv.; în loc. adv.) Pe slavonie = în limba slavonă. – Slavon + suf. -ie. DOOM
slavoníe (înv.) s. f., art. slavonía, g.-d. slavoníi, art. slavoníei
slavonilor
SLAVÓN, -Ă, slavoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Înv.) Slav (1). 2. Adj. Care aparține slavilor (1), referitor la slavi; slav (2), slavic, slavonesc, slavonicesc. ◊ Limba slavonă (și substantivat, f.) = limba slavă bisericească și literară dezvoltată din slava veche bisericească și utilizată în Evul Mediu ca limbă liturgică și de cancelarie în Rusia, Serbia, Bulgaria și în Țările Române. ♦ (Despre caractere grafice) Chirilic. – Din fr. slavon. DOOM
slavónă (limbă) s. f., g.-d. art. slavónei
slavonilor
SLAVÓN, -Ă, slavoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Înv.) Slav (1). 2. Adj. Care aparține slavilor (1), referitor la slavi; slav (2), slavic, slavonesc, slavonicesc. ◊ Limba slavonă (și substantivat, f.) = limba slavă bisericească și literară dezvoltată din slava veche bisericească și utilizată în Evul Mediu ca limbă liturgică și de cancelarie în Rusia, Serbia, Bulgaria și în Țările Române. ♦ (Despre caractere grafice) Chirilic. – Din fr. slavon. DOOM
slavónă (limbă) s. f., g.-d. art. slavónei
slavonism
SLAVONÍSM, (1) slavonisme, s. n. 1. Element de limbă de origine slavonă pătruns în altă limbă (și neasimilat). 2. Influență slavonă asupra limbii, literaturii, culturii unui popor. – Slavon + suf. -ism. DOOM
slavonísm s. n., (cuvinte) pl. slavonísme
slavonisme
SLAVONÍSM, (1) slavonisme, s. n. 1. Element de limbă de origine slavonă pătruns în altă limbă (și neasimilat). 2. Influență slavonă asupra limbii, literaturii, culturii unui popor. – Slavon + suf. -ism. DOOM
slavonísm s. n., (cuvinte) pl. slavonísme
slavonismele
SLAVONÍSM, (1) slavonisme, s. n. 1. Element de limbă de origine slavonă pătruns în altă limbă (și neasimilat). 2. Influență slavonă asupra limbii, literaturii, culturii unui popor. – Slavon + suf. -ism. DOOM
slavonísm s. n., (cuvinte) pl. slavonísme
slavonismelor
SLAVONÍSM, (1) slavonisme, s. n. 1. Element de limbă de origine slavonă pătruns în altă limbă (și neasimilat). 2. Influență slavonă asupra limbii, literaturii, culturii unui popor. – Slavon + suf. -ism. DOOM
slavonísm s. n., (cuvinte) pl. slavonísme
slavonismul
SLAVONÍSM, (1) slavonisme, s. n. 1. Element de limbă de origine slavonă pătruns în altă limbă (și neasimilat). 2. Influență slavonă asupra limbii, literaturii, culturii unui popor. – Slavon + suf. -ism. DOOM
slavonísm s. n., (cuvinte) pl. slavonísme
slavonismului
SLAVONÍSM, (1) slavonisme, s. n. 1. Element de limbă de origine slavonă pătruns în altă limbă (și neasimilat). 2. Influență slavonă asupra limbii, literaturii, culturii unui popor. – Slavon + suf. -ism. DOOM
slavonísm s. n., (cuvinte) pl. slavonísme
slavonul
SLAVÓN, -Ă, slavoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Înv.) Slav (1). 2. Adj. Care aparține slavilor (1), referitor la slavi; slav (2), slavic, slavonesc, slavonicesc. ◊ Limba slavonă (și substantivat, f.) = limba slavă bisericească și literară dezvoltată din slava veche bisericească și utilizată în Evul Mediu ca limbă liturgică și de cancelarie în Rusia, Serbia, Bulgaria și în Țările Române. ♦ (Despre caractere grafice) Chirilic. – Din fr. slavon. DOOM
slavónă (limbă) s. f., g.-d. art. slavónei
slavonul
SLAVÓN, -Ă, slavoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Înv.) Slav (1). 2. Adj. Care aparține slavilor (1), referitor la slavi; slav (2), slavic, slavonesc, slavonicesc. ◊ Limba slavonă (și substantivat, f.) = limba slavă bisericească și literară dezvoltată din slava veche bisericească și utilizată în Evul Mediu ca limbă liturgică și de cancelarie în Rusia, Serbia, Bulgaria și în Țările Române. ♦ (Despre caractere grafice) Chirilic. – Din fr. slavon. DOOM
slavónă (limbă) s. f., g.-d. art. slavónei
slavonului
SLAVÓN, -Ă, slavoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Înv.) Slav (1). 2. Adj. Care aparține slavilor (1), referitor la slavi; slav (2), slavic, slavonesc, slavonicesc. ◊ Limba slavonă (și substantivat, f.) = limba slavă bisericească și literară dezvoltată din slava veche bisericească și utilizată în Evul Mediu ca limbă liturgică și de cancelarie în Rusia, Serbia, Bulgaria și în Țările Române. ♦ (Despre caractere grafice) Chirilic. – Din fr. slavon. DOOM
slavónă (limbă) s. f., g.-d. art. slavónei
slavonului
SLAVÓN, -Ă, slavoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Înv.) Slav (1). 2. Adj. Care aparține slavilor (1), referitor la slavi; slav (2), slavic, slavonesc, slavonicesc. ◊ Limba slavonă (și substantivat, f.) = limba slavă bisericească și literară dezvoltată din slava veche bisericească și utilizată în Evul Mediu ca limbă liturgică și de cancelarie în Rusia, Serbia, Bulgaria și în Țările Române. ♦ (Despre caractere grafice) Chirilic. – Din fr. slavon. DOOM
slavónă (limbă) s. f., g.-d. art. slavónei
slavonă
SLAVÓN1, -Ă, slavoni, -e, adj. Propriu slavonilor, al slavonilor. În privința proprietății funciare am făcut împrumuturi de la legile slavone. KOGĂLNICEANU, S. A. 144. ◊ Limba slavonă (și substantivat, f.) = limba slavă bisericească și literară care s-a dezvoltat în Rusia, Serbia gi Bulgaria din vechea slavă bisericească (a scrierilor lui Metodiu și Chiril). Cu ajutorul lui Petru Movilă s-au înființat și în Țara Romînească primele școli în limba slavonă. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2872. Sara, stătea pînă tîrziu lîngă Constantin-vodă... și-i cetea «Istoriile celor vechi» ori îi tălmăcea din slavonă sfînta scriptură. IORGA, L. I 303. ♦ (Despre caractere grafice) Chirilic. Pe cîteva cruci se mai citeau nume cu litere latine. Pe cele mai multe și mai vechi, literele slavone nu mai spuneau nimic înțeles. C. PETRESCU, R. DR. 215.
slavoslovea
SLAVOSLOVÍ, slavoslovesc, vb. IV. Tranz. (Bis.) A slăvi, a preamări pe Dumnezeu. – Din sl. slavosloviti. DOOM
!slavosloví (a ~) (înv.) (-vos-lo-/-vo-slo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slavoslovésc, imperf. 3 sg. slavosloveá; conj. prez. 3 să slavosloveáscă
slavosloveai
SLAVOSLOVÍ, slavoslovesc, vb. IV. Tranz. (Bis.) A slăvi, a preamări pe Dumnezeu. – Din sl. slavosloviti. DOOM
!slavosloví (a ~) (înv.) (-vos-lo-/-vo-slo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slavoslovésc, imperf. 3 sg. slavosloveá; conj. prez. 3 să slavosloveáscă
slavosloveam
SLAVOSLOVÍ, slavoslovesc, vb. IV. Tranz. (Bis.) A slăvi, a preamări pe Dumnezeu. – Din sl. slavosloviti. DOOM
!slavosloví (a ~) (înv.) (-vos-lo-/-vo-slo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slavoslovésc, imperf. 3 sg. slavosloveá; conj. prez. 3 să slavosloveáscă
slavoslovească
SLAVOSLOVÍ, slavoslovesc, vb. IV. Tranz. (Bis.) A slăvi, a preamări pe Dumnezeu. – Din sl. slavosloviti. DOOM
!slavosloví (a ~) (înv.) (-vos-lo-/-vo-slo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slavoslovésc, imperf. 3 sg. slavosloveá; conj. prez. 3 să slavosloveáscă
slavosloveau
SLAVOSLOVÍ, slavoslovesc, vb. IV. Tranz. (Bis.) A slăvi, a preamări pe Dumnezeu. – Din sl. slavosloviti. DOOM
!slavosloví (a ~) (înv.) (-vos-lo-/-vo-slo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slavoslovésc, imperf. 3 sg. slavosloveá; conj. prez. 3 să slavosloveáscă
slavosloveați
SLAVOSLOVÍ, slavoslovesc, vb. IV. Tranz. (Bis.) A slăvi, a preamări pe Dumnezeu. – Din sl. slavosloviti. DOOM
!slavosloví (a ~) (înv.) (-vos-lo-/-vo-slo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slavoslovésc, imperf. 3 sg. slavosloveá; conj. prez. 3 să slavosloveáscă
slavoslovesc
SLAVOSLOVÍ, slavoslovesc, vb. IV. Tranz. (Bis.) A slăvi, a preamări pe Dumnezeu. – Din sl. slavosloviti. DOOM
!slavosloví (a ~) (înv.) (-vos-lo-/-vo-slo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slavoslovésc, imperf. 3 sg. slavosloveá; conj. prez. 3 să slavosloveáscă
slavoslovește
SLAVOSLOVÍ, slavoslovesc, vb. IV. Tranz. (Bis.) A slăvi, a preamări pe Dumnezeu. – Din sl. slavosloviti. DOOM
!slavosloví (a ~) (înv.) (-vos-lo-/-vo-slo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slavoslovésc, imperf. 3 sg. slavosloveá; conj. prez. 3 să slavosloveáscă
slavoslovești
SLAVOSLOVÍ, slavoslovesc, vb. IV. Tranz. (Bis.) A slăvi, a preamări pe Dumnezeu. – Din sl. slavosloviti. DOOM
!slavosloví (a ~) (înv.) (-vos-lo-/-vo-slo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slavoslovésc, imperf. 3 sg. slavosloveá; conj. prez. 3 să slavosloveáscă
slavoslovi
SLAVOSLOVÍ, slavoslovesc, vb. IV. Tranz. (Bis.) A slăvi, a preamări pe Dumnezeu. – Din sl. slavosloviti. DOOM
!slavosloví (a ~) (înv.) (-vos-lo-/-vo-slo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slavoslovésc, imperf. 3 sg. slavosloveá; conj. prez. 3 să slavosloveáscă
slavoslovii
SLAVOSLOVÍ, slavoslovesc, vb. IV. Tranz. (Bis.) A slăvi, a preamări pe Dumnezeu. – Din sl. slavosloviti. DOOM
!slavosloví (a ~) (înv.) (-vos-lo-/-vo-slo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slavoslovésc, imperf. 3 sg. slavosloveá; conj. prez. 3 să slavosloveáscă
slavoslovim
SLAVOSLOVÍ, slavoslovesc, vb. IV. Tranz. (Bis.) A slăvi, a preamări pe Dumnezeu. – Din sl. slavosloviti. DOOM
!slavosloví (a ~) (înv.) (-vos-lo-/-vo-slo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slavoslovésc, imperf. 3 sg. slavosloveá; conj. prez. 3 să slavosloveáscă
slavoslovind
SLAVOSLOVÍ, slavoslovesc, vb. IV. Tranz. (Bis.) A slăvi, a preamări pe Dumnezeu. – Din sl. slavosloviti. DOOM
!slavosloví (a ~) (înv.) (-vos-lo-/-vo-slo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slavoslovésc, imperf. 3 sg. slavosloveá; conj. prez. 3 să slavosloveáscă
slavoslovire
SLAVOSLOVÍ, slavoslovesc, vb. IV. Tranz. (Bis.) A slăvi, a preamări pe Dumnezeu. – Din sl. slavosloviti. DOOM
!slavosloví (a ~) (înv.) (-vos-lo-/-vo-slo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slavoslovésc, imperf. 3 sg. slavosloveá; conj. prez. 3 să slavosloveáscă
slavoslovire
SLAVOSLOVÍ, slavoslovesc, vb. IV. Tranz. (Bis.) A slăvi, a preamări pe Dumnezeu. – Din sl. slavosloviti.
slavosloviră
SLAVOSLOVÍ, slavoslovesc, vb. IV. Tranz. (Bis.) A slăvi, a preamări pe Dumnezeu. – Din sl. slavosloviti. DOOM
!slavosloví (a ~) (înv.) (-vos-lo-/-vo-slo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slavoslovésc, imperf. 3 sg. slavosloveá; conj. prez. 3 să slavosloveáscă
slavoslovirăm
SLAVOSLOVÍ, slavoslovesc, vb. IV. Tranz. (Bis.) A slăvi, a preamări pe Dumnezeu. – Din sl. slavosloviti. DOOM
!slavosloví (a ~) (înv.) (-vos-lo-/-vo-slo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slavoslovésc, imperf. 3 sg. slavosloveá; conj. prez. 3 să slavosloveáscă
slavoslovirăți
SLAVOSLOVÍ, slavoslovesc, vb. IV. Tranz. (Bis.) A slăvi, a preamări pe Dumnezeu. – Din sl. slavosloviti. DOOM
!slavosloví (a ~) (înv.) (-vos-lo-/-vo-slo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slavoslovésc, imperf. 3 sg. slavosloveá; conj. prez. 3 să slavosloveáscă
slavoslovise
SLAVOSLOVÍ, slavoslovesc, vb. IV. Tranz. (Bis.) A slăvi, a preamări pe Dumnezeu. – Din sl. slavosloviti. DOOM
!slavosloví (a ~) (înv.) (-vos-lo-/-vo-slo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slavoslovésc, imperf. 3 sg. slavosloveá; conj. prez. 3 să slavosloveáscă
slavoslovisem
SLAVOSLOVÍ, slavoslovesc, vb. IV. Tranz. (Bis.) A slăvi, a preamări pe Dumnezeu. – Din sl. slavosloviti. DOOM
!slavosloví (a ~) (înv.) (-vos-lo-/-vo-slo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slavoslovésc, imperf. 3 sg. slavosloveá; conj. prez. 3 să slavosloveáscă
slavosloviseră
SLAVOSLOVÍ, slavoslovesc, vb. IV. Tranz. (Bis.) A slăvi, a preamări pe Dumnezeu. – Din sl. slavosloviti. DOOM
!slavosloví (a ~) (înv.) (-vos-lo-/-vo-slo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slavoslovésc, imperf. 3 sg. slavosloveá; conj. prez. 3 să slavosloveáscă
slavosloviserăm
SLAVOSLOVÍ, slavoslovesc, vb. IV. Tranz. (Bis.) A slăvi, a preamări pe Dumnezeu. – Din sl. slavosloviti. DOOM
!slavosloví (a ~) (înv.) (-vos-lo-/-vo-slo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slavoslovésc, imperf. 3 sg. slavosloveá; conj. prez. 3 să slavosloveáscă
slavosloviserăți
SLAVOSLOVÍ, slavoslovesc, vb. IV. Tranz. (Bis.) A slăvi, a preamări pe Dumnezeu. – Din sl. slavosloviti. DOOM
!slavosloví (a ~) (înv.) (-vos-lo-/-vo-slo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slavoslovésc, imperf. 3 sg. slavosloveá; conj. prez. 3 să slavosloveáscă
slavosloviseși
SLAVOSLOVÍ, slavoslovesc, vb. IV. Tranz. (Bis.) A slăvi, a preamări pe Dumnezeu. – Din sl. slavosloviti. DOOM
!slavosloví (a ~) (înv.) (-vos-lo-/-vo-slo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slavoslovésc, imperf. 3 sg. slavosloveá; conj. prez. 3 să slavosloveáscă
slavosloviseți
SLAVOSLOVÍ, slavoslovesc, vb. IV. Tranz. (Bis.) A slăvi, a preamări pe Dumnezeu. – Din sl. slavosloviti. DOOM
!slavosloví (a ~) (înv.) (-vos-lo-/-vo-slo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slavoslovésc, imperf. 3 sg. slavosloveá; conj. prez. 3 să slavosloveáscă
slavoslovit
SLAVOSLOVÍ, slavoslovesc, vb. IV. Tranz. (Bis.) A slăvi, a preamări pe Dumnezeu. – Din sl. slavosloviti. DOOM
!slavosloví (a ~) (înv.) (-vos-lo-/-vo-slo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slavoslovésc, imperf. 3 sg. slavosloveá; conj. prez. 3 să slavosloveáscă
slavoslovit
SLAVOSLOVÍ, slavoslovesc, vb. IV. Tranz. (Bis.) A slăvi, a preamări pe Dumnezeu. – Din sl. slavosloviti.
slavosloviși
SLAVOSLOVÍ, slavoslovesc, vb. IV. Tranz. (Bis.) A slăvi, a preamări pe Dumnezeu. – Din sl. slavosloviti. DOOM
!slavosloví (a ~) (înv.) (-vos-lo-/-vo-slo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slavoslovésc, imperf. 3 sg. slavosloveá; conj. prez. 3 să slavosloveáscă
slavosloviți
SLAVOSLOVÍ, slavoslovesc, vb. IV. Tranz. (Bis.) A slăvi, a preamări pe Dumnezeu. – Din sl. slavosloviti. DOOM
!slavosloví (a ~) (înv.) (-vos-lo-/-vo-slo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slavoslovésc, imperf. 3 sg. slavosloveá; conj. prez. 3 să slavosloveáscă
slavul
SLAV, -Ă, slavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Rusia, Ucraina, Bielorusia, Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Serbia; slavon (1). 2. Adj. Care aparține slavilor (1), care se referă la slavi; slavic, slavonesc, slavon (2), slavonicesc. ◊ Limba slavă (și substantivat, f.) = a) limba slavonă; b) fiecare dintre limbile popoarelor slave (2). ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) Slavă veche (bisericească) = limba textelor slave religioase (traduceri slave din cărțile grecești de cult din sec. IX-XI). – Din fr. slave. DOOM
slav adj. m., s. m., pl. slavi; adj. f., s. f. slávă, pl. sláve
slavul
SLAV, -Ă, slavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Rusia, Ucraina, Bielorusia, Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Serbia; slavon (1). 2. Adj. Care aparține slavilor (1), care se referă la slavi; slavic, slavonesc, slavon (2), slavonicesc. ◊ Limba slavă (și substantivat, f.) = a) limba slavonă; b) fiecare dintre limbile popoarelor slave (2). ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) Slavă veche (bisericească) = limba textelor slave religioase (traduceri slave din cărțile grecești de cult din sec. IX-XI). – Din fr. slave. DOOM
slav adj. m., s. m., pl. slavi; adj. f., s. f. slávă, pl. sláve
slavului
SLAV, -Ă, slavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Rusia, Ucraina, Bielorusia, Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Serbia; slavon (1). 2. Adj. Care aparține slavilor (1), care se referă la slavi; slavic, slavonesc, slavon (2), slavonicesc. ◊ Limba slavă (și substantivat, f.) = a) limba slavonă; b) fiecare dintre limbile popoarelor slave (2). ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) Slavă veche (bisericească) = limba textelor slave religioase (traduceri slave din cărțile grecești de cult din sec. IX-XI). – Din fr. slave. DOOM
slav adj. m., s. m., pl. slavi; adj. f., s. f. slávă, pl. sláve
slavului
SLAV, -Ă, slavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Rusia, Ucraina, Bielorusia, Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Serbia; slavon (1). 2. Adj. Care aparține slavilor (1), care se referă la slavi; slavic, slavonesc, slavon (2), slavonicesc. ◊ Limba slavă (și substantivat, f.) = a) limba slavonă; b) fiecare dintre limbile popoarelor slave (2). ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) Slavă veche (bisericească) = limba textelor slave religioase (traduceri slave din cărțile grecești de cult din sec. IX-XI). – Din fr. slave. DOOM
slav adj. m., s. m., pl. slavi; adj. f., s. f. slávă, pl. sláve
sleding
SLÉDING s.n. Mașină de recoltat bumbacul. [< germ. Sleding, cf. rus. sleding].
slei
SLEÍ, sleiesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe grase; la pers. 3) A se închega, a se solidifica (prin răcire). ♦ (Pop.; despre apă și alte lichide) A îngheța. 2. Tranz. A seca o fântână (pentru a o curăța). ♦ Fig. A secătui pe cineva sau ceva de...; a istovi, a epuiza. – Din sl. sŭlijati. DOOM
sleí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sleiésc, imperf. 3 sg. sleiá; conj. prez. 3 să sleiáscă
sleia
SLEÍ, sleiesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe grase; la pers. 3) A se închega, a se solidifica (prin răcire). ♦ (Pop.; despre apă și alte lichide) A îngheța. 2. Tranz. A seca o fântână (pentru a o curăța). ♦ Fig. A secătui pe cineva sau ceva de...; a istovi, a epuiza. – Din sl. sŭlijati. DOOM
sleí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sleiésc, imperf. 3 sg. sleiá; conj. prez. 3 să sleiáscă
sleiai
SLEÍ, sleiesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe grase; la pers. 3) A se închega, a se solidifica (prin răcire). ♦ (Pop.; despre apă și alte lichide) A îngheța. 2. Tranz. A seca o fântână (pentru a o curăța). ♦ Fig. A secătui pe cineva sau ceva de...; a istovi, a epuiza. – Din sl. sŭlijati. DOOM
sleí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sleiésc, imperf. 3 sg. sleiá; conj. prez. 3 să sleiáscă
sleiam
SLEÍ, sleiesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe grase; la pers. 3) A se închega, a se solidifica (prin răcire). ♦ (Pop.; despre apă și alte lichide) A îngheța. 2. Tranz. A seca o fântână (pentru a o curăța). ♦ Fig. A secătui pe cineva sau ceva de...; a istovi, a epuiza. – Din sl. sŭlijati. DOOM
sleí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sleiésc, imperf. 3 sg. sleiá; conj. prez. 3 să sleiáscă
sleiască
SLEÍ, sleiesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe grase; la pers. 3) A se închega, a se solidifica (prin răcire). ♦ (Pop.; despre apă și alte lichide) A îngheța. 2. Tranz. A seca o fântână (pentru a o curăța). ♦ Fig. A secătui pe cineva sau ceva de...; a istovi, a epuiza. – Din sl. sŭlijati. DOOM
sleí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sleiésc, imperf. 3 sg. sleiá; conj. prez. 3 să sleiáscă
sleiau
SLEÍ, sleiesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe grase; la pers. 3) A se închega, a se solidifica (prin răcire). ♦ (Pop.; despre apă și alte lichide) A îngheța. 2. Tranz. A seca o fântână (pentru a o curăța). ♦ Fig. A secătui pe cineva sau ceva de...; a istovi, a epuiza. – Din sl. sŭlijati. DOOM
sleí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sleiésc, imperf. 3 sg. sleiá; conj. prez. 3 să sleiáscă
sleiați
SLEÍ, sleiesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe grase; la pers. 3) A se închega, a se solidifica (prin răcire). ♦ (Pop.; despre apă și alte lichide) A îngheța. 2. Tranz. A seca o fântână (pentru a o curăța). ♦ Fig. A secătui pe cineva sau ceva de...; a istovi, a epuiza. – Din sl. sŭlijati. DOOM
sleí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sleiésc, imperf. 3 sg. sleiá; conj. prez. 3 să sleiáscă
sleiesc
SLEÍ, sleiesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe grase; la pers. 3) A se închega, a se solidifica (prin răcire). ♦ (Pop.; despre apă și alte lichide) A îngheța. 2. Tranz. A seca o fântână (pentru a o curăța). ♦ Fig. A secătui pe cineva sau ceva de...; a istovi, a epuiza. – Din sl. sŭlijati. DOOM
sleí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sleiésc, imperf. 3 sg. sleiá; conj. prez. 3 să sleiáscă
sleiește
SLEÍ, sleiesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe grase; la pers. 3) A se închega, a se solidifica (prin răcire). ♦ (Pop.; despre apă și alte lichide) A îngheța. 2. Tranz. A seca o fântână (pentru a o curăța). ♦ Fig. A secătui pe cineva sau ceva de...; a istovi, a epuiza. – Din sl. sŭlijati. DOOM
sleí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sleiésc, imperf. 3 sg. sleiá; conj. prez. 3 să sleiáscă
sleiești
SLEÍ, sleiesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe grase; la pers. 3) A se închega, a se solidifica (prin răcire). ♦ (Pop.; despre apă și alte lichide) A îngheța. 2. Tranz. A seca o fântână (pentru a o curăța). ♦ Fig. A secătui pe cineva sau ceva de...; a istovi, a epuiza. – Din sl. sŭlijati. DOOM
sleí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sleiésc, imperf. 3 sg. sleiá; conj. prez. 3 să sleiáscă
sleii
SLEÍ, sleiesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe grase; la pers. 3) A se închega, a se solidifica (prin răcire). ♦ (Pop.; despre apă și alte lichide) A îngheța. 2. Tranz. A seca o fântână (pentru a o curăța). ♦ Fig. A secătui pe cineva sau ceva de...; a istovi, a epuiza. – Din sl. sŭlijati. DOOM
sleí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sleiésc, imperf. 3 sg. sleiá; conj. prez. 3 să sleiáscă
sleim
SLEÍ, sleiesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe grase; la pers. 3) A se închega, a se solidifica (prin răcire). ♦ (Pop.; despre apă și alte lichide) A îngheța. 2. Tranz. A seca o fântână (pentru a o curăța). ♦ Fig. A secătui pe cineva sau ceva de...; a istovi, a epuiza. – Din sl. sŭlijati. DOOM
sleí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sleiésc, imperf. 3 sg. sleiá; conj. prez. 3 să sleiáscă
sleind
SLEÍ, sleiesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe grase; la pers. 3) A se închega, a se solidifica (prin răcire). ♦ (Pop.; despre apă și alte lichide) A îngheța. 2. Tranz. A seca o fântână (pentru a o curăța). ♦ Fig. A secătui pe cineva sau ceva de...; a istovi, a epuiza. – Din sl. sŭlijati. DOOM
sleí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sleiésc, imperf. 3 sg. sleiá; conj. prez. 3 să sleiáscă
sleire
SLEÍ, sleiesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe grase; la pers. 3) A se închega, a se solidifica (prin răcire). ♦ (Pop.; despre apă și alte lichide) A îngheța. 2. Tranz. A seca o fântână (pentru a o curăța). ♦ Fig. A secătui pe cineva sau ceva de...; a istovi, a epuiza. – Din sl. sŭlijati. DOOM
sleí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sleiésc, imperf. 3 sg. sleiá; conj. prez. 3 să sleiáscă
sleire
SLEÍRE, sleiri, s. f. Faptul de a (se) slei; fig. istovire, extenuare, epuizare. – V. slei. DOOM
!sleíre s. f., g.-d. art. sleírii; pl. sleíri
sleirea
SLEÍRE, sleiri, s. f. Faptul de a (se) slei; fig. istovire, extenuare, epuizare. – V. slei. DOOM
!sleíre s. f., g.-d. art. sleírii; pl. sleíri
sleiri
SLEÍRE, sleiri, s. f. Faptul de a (se) slei; fig. istovire, extenuare, epuizare. – V. slei. DOOM
!sleíre s. f., g.-d. art. sleírii; pl. sleíri
sleirii
SLEÍRE, sleiri, s. f. Faptul de a (se) slei; fig. istovire, extenuare, epuizare. – V. slei. DOOM
!sleíre s. f., g.-d. art. sleírii; pl. sleíri
sleirile
SLEÍRE, sleiri, s. f. Faptul de a (se) slei; fig. istovire, extenuare, epuizare. – V. slei. DOOM
!sleíre s. f., g.-d. art. sleírii; pl. sleíri
sleirilor
SLEÍRE, sleiri, s. f. Faptul de a (se) slei; fig. istovire, extenuare, epuizare. – V. slei. DOOM
!sleíre s. f., g.-d. art. sleírii; pl. sleíri
sleiră
SLEÍ, sleiesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe grase; la pers. 3) A se închega, a se solidifica (prin răcire). ♦ (Pop.; despre apă și alte lichide) A îngheța. 2. Tranz. A seca o fântână (pentru a o curăța). ♦ Fig. A secătui pe cineva sau ceva de...; a istovi, a epuiza. – Din sl. sŭlijati. DOOM
sleí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sleiésc, imperf. 3 sg. sleiá; conj. prez. 3 să sleiáscă
sleirăm
SLEÍ, sleiesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe grase; la pers. 3) A se închega, a se solidifica (prin răcire). ♦ (Pop.; despre apă și alte lichide) A îngheța. 2. Tranz. A seca o fântână (pentru a o curăța). ♦ Fig. A secătui pe cineva sau ceva de...; a istovi, a epuiza. – Din sl. sŭlijati. DOOM
sleí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sleiésc, imperf. 3 sg. sleiá; conj. prez. 3 să sleiáscă
sleirăți
SLEÍ, sleiesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe grase; la pers. 3) A se închega, a se solidifica (prin răcire). ♦ (Pop.; despre apă și alte lichide) A îngheța. 2. Tranz. A seca o fântână (pentru a o curăța). ♦ Fig. A secătui pe cineva sau ceva de...; a istovi, a epuiza. – Din sl. sŭlijati. DOOM
sleí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sleiésc, imperf. 3 sg. sleiá; conj. prez. 3 să sleiáscă
sleise
SLEÍ, sleiesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe grase; la pers. 3) A se închega, a se solidifica (prin răcire). ♦ (Pop.; despre apă și alte lichide) A îngheța. 2. Tranz. A seca o fântână (pentru a o curăța). ♦ Fig. A secătui pe cineva sau ceva de...; a istovi, a epuiza. – Din sl. sŭlijati. DOOM
sleí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sleiésc, imperf. 3 sg. sleiá; conj. prez. 3 să sleiáscă
sleisem
SLEÍ, sleiesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe grase; la pers. 3) A se închega, a se solidifica (prin răcire). ♦ (Pop.; despre apă și alte lichide) A îngheța. 2. Tranz. A seca o fântână (pentru a o curăța). ♦ Fig. A secătui pe cineva sau ceva de...; a istovi, a epuiza. – Din sl. sŭlijati. DOOM
sleí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sleiésc, imperf. 3 sg. sleiá; conj. prez. 3 să sleiáscă
sleiseră
SLEÍ, sleiesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe grase; la pers. 3) A se închega, a se solidifica (prin răcire). ♦ (Pop.; despre apă și alte lichide) A îngheța. 2. Tranz. A seca o fântână (pentru a o curăța). ♦ Fig. A secătui pe cineva sau ceva de...; a istovi, a epuiza. – Din sl. sŭlijati. DOOM
sleí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sleiésc, imperf. 3 sg. sleiá; conj. prez. 3 să sleiáscă
sleiserăm
SLEÍ, sleiesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe grase; la pers. 3) A se închega, a se solidifica (prin răcire). ♦ (Pop.; despre apă și alte lichide) A îngheța. 2. Tranz. A seca o fântână (pentru a o curăța). ♦ Fig. A secătui pe cineva sau ceva de...; a istovi, a epuiza. – Din sl. sŭlijati. DOOM
sleí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sleiésc, imperf. 3 sg. sleiá; conj. prez. 3 să sleiáscă
sleiserăți
SLEÍ, sleiesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe grase; la pers. 3) A se închega, a se solidifica (prin răcire). ♦ (Pop.; despre apă și alte lichide) A îngheța. 2. Tranz. A seca o fântână (pentru a o curăța). ♦ Fig. A secătui pe cineva sau ceva de...; a istovi, a epuiza. – Din sl. sŭlijati. DOOM
sleí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sleiésc, imperf. 3 sg. sleiá; conj. prez. 3 să sleiáscă
sleiseși
SLEÍ, sleiesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe grase; la pers. 3) A se închega, a se solidifica (prin răcire). ♦ (Pop.; despre apă și alte lichide) A îngheța. 2. Tranz. A seca o fântână (pentru a o curăța). ♦ Fig. A secătui pe cineva sau ceva de...; a istovi, a epuiza. – Din sl. sŭlijati. DOOM
sleí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sleiésc, imperf. 3 sg. sleiá; conj. prez. 3 să sleiáscă
sleiseți
SLEÍ, sleiesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe grase; la pers. 3) A se închega, a se solidifica (prin răcire). ♦ (Pop.; despre apă și alte lichide) A îngheța. 2. Tranz. A seca o fântână (pentru a o curăța). ♦ Fig. A secătui pe cineva sau ceva de...; a istovi, a epuiza. – Din sl. sŭlijati. DOOM
sleí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sleiésc, imperf. 3 sg. sleiá; conj. prez. 3 să sleiáscă
sleit
SLEÍ, sleiesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe grase; la pers. 3) A se închega, a se solidifica (prin răcire). ♦ (Pop.; despre apă și alte lichide) A îngheța. 2. Tranz. A seca o fântână (pentru a o curăța). ♦ Fig. A secătui pe cineva sau ceva de...; a istovi, a epuiza. – Din sl. sŭlijati. DOOM
sleí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sleiésc, imperf. 3 sg. sleiá; conj. prez. 3 să sleiáscă
sleit
SLEÍT2, -Ă, sleiți, -te, adj. 1. (Despre substanțe grase) Solidificat prin răcire, închegat. ♦ (Despre mâncăruri grase) Cu grăsimea sleită (1) prin răcire. ♦ (Pop.; despre lichide) Înghețat. 2. (Reg.; despre fasole, mazăre) Frecat2, făcăluit2. 3. (Despre fântâni) Secat, golit de apă (pentru curățare). ♦ Fig. Secătuit de puteri; sfârșit2. – V. slei.
sleit
SLEÍT1 s. n. Scoatere a apei dintr-o fântână (pentru a o curăța). – V. slei. DOOM
sleít s. n.
sleita
SLEÍT2, -Ă, sleiți, -te, adj. 1. (Despre substanțe grase) Solidificat prin răcire, închegat. ♦ (Despre mâncăruri grase) Cu grăsimea sleită (1) prin răcire. ♦ (Pop.; despre lichide) Înghețat. 2. (Reg.; despre fasole, mazăre) Frecat2, făcăluit2. 3. (Despre fântâni) Secat, golit de apă (pentru curățare). ♦ Fig. Secătuit de puteri; sfârșit2. – V. slei.
sleite
SLEÍT2, -Ă, sleiți, -te, adj. 1. (Despre substanțe grase) Solidificat prin răcire, închegat. ♦ (Despre mâncăruri grase) Cu grăsimea sleită (1) prin răcire. ♦ (Pop.; despre lichide) Înghețat. 2. (Reg.; despre fasole, mazăre) Frecat2, făcăluit2. 3. (Despre fântâni) Secat, golit de apă (pentru curățare). ♦ Fig. Secătuit de puteri; sfârșit2. – V. slei.
sleitei
SLEÍT2, -Ă, sleiți, -te, adj. 1. (Despre substanțe grase) Solidificat prin răcire, închegat. ♦ (Despre mâncăruri grase) Cu grăsimea sleită (1) prin răcire. ♦ (Pop.; despre lichide) Înghețat. 2. (Reg.; despre fasole, mazăre) Frecat2, făcăluit2. 3. (Despre fântâni) Secat, golit de apă (pentru curățare). ♦ Fig. Secătuit de puteri; sfârșit2. – V. slei.
sleitele
SLEÍT2, -Ă, sleiți, -te, adj. 1. (Despre substanțe grase) Solidificat prin răcire, închegat. ♦ (Despre mâncăruri grase) Cu grăsimea sleită (1) prin răcire. ♦ (Pop.; despre lichide) Înghețat. 2. (Reg.; despre fasole, mazăre) Frecat2, făcăluit2. 3. (Despre fântâni) Secat, golit de apă (pentru curățare). ♦ Fig. Secătuit de puteri; sfârșit2. – V. slei.
sleitelor
SLEÍT2, -Ă, sleiți, -te, adj. 1. (Despre substanțe grase) Solidificat prin răcire, închegat. ♦ (Despre mâncăruri grase) Cu grăsimea sleită (1) prin răcire. ♦ (Pop.; despre lichide) Înghețat. 2. (Reg.; despre fasole, mazăre) Frecat2, făcăluit2. 3. (Despre fântâni) Secat, golit de apă (pentru curățare). ♦ Fig. Secătuit de puteri; sfârșit2. – V. slei.
sleitul
SLEÍT2, -Ă, sleiți, -te, adj. 1. (Despre substanțe grase) Solidificat prin răcire, închegat. ♦ (Despre mâncăruri grase) Cu grăsimea sleită (1) prin răcire. ♦ (Pop.; despre lichide) Înghețat. 2. (Reg.; despre fasole, mazăre) Frecat2, făcăluit2. 3. (Despre fântâni) Secat, golit de apă (pentru curățare). ♦ Fig. Secătuit de puteri; sfârșit2. – V. slei.
sleitului
SLEÍT2, -Ă, sleiți, -te, adj. 1. (Despre substanțe grase) Solidificat prin răcire, închegat. ♦ (Despre mâncăruri grase) Cu grăsimea sleită (1) prin răcire. ♦ (Pop.; despre lichide) Înghețat. 2. (Reg.; despre fasole, mazăre) Frecat2, făcăluit2. 3. (Despre fântâni) Secat, golit de apă (pentru curățare). ♦ Fig. Secătuit de puteri; sfârșit2. – V. slei.
sleiși
SLEÍ, sleiesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe grase; la pers. 3) A se închega, a se solidifica (prin răcire). ♦ (Pop.; despre apă și alte lichide) A îngheța. 2. Tranz. A seca o fântână (pentru a o curăța). ♦ Fig. A secătui pe cineva sau ceva de...; a istovi, a epuiza. – Din sl. sŭlijati. DOOM
sleí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sleiésc, imperf. 3 sg. sleiá; conj. prez. 3 să sleiáscă
sleiți
SLEÍ, sleiesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe grase; la pers. 3) A se închega, a se solidifica (prin răcire). ♦ (Pop.; despre apă și alte lichide) A îngheța. 2. Tranz. A seca o fântână (pentru a o curăța). ♦ Fig. A secătui pe cineva sau ceva de...; a istovi, a epuiza. – Din sl. sŭlijati. DOOM
sleí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sleiésc, imperf. 3 sg. sleiá; conj. prez. 3 să sleiáscă
sleiți
SLEÍT2, -Ă, sleiți, -te, adj. 1. (Despre substanțe grase) Solidificat prin răcire, închegat. ♦ (Despre mâncăruri grase) Cu grăsimea sleită (1) prin răcire. ♦ (Pop.; despre lichide) Înghețat. 2. (Reg.; despre fasole, mazăre) Frecat2, făcăluit2. 3. (Despre fântâni) Secat, golit de apă (pentru curățare). ♦ Fig. Secătuit de puteri; sfârșit2. – V. slei.
sleiții
SLEÍT2, -Ă, sleiți, -te, adj. 1. (Despre substanțe grase) Solidificat prin răcire, închegat. ♦ (Despre mâncăruri grase) Cu grăsimea sleită (1) prin răcire. ♦ (Pop.; despre lichide) Înghețat. 2. (Reg.; despre fasole, mazăre) Frecat2, făcăluit2. 3. (Despre fântâni) Secat, golit de apă (pentru curățare). ♦ Fig. Secătuit de puteri; sfârșit2. – V. slei.
sleiților
SLEÍT2, -Ă, sleiți, -te, adj. 1. (Despre substanțe grase) Solidificat prin răcire, închegat. ♦ (Despre mâncăruri grase) Cu grăsimea sleită (1) prin răcire. ♦ (Pop.; despre lichide) Înghețat. 2. (Reg.; despre fasole, mazăre) Frecat2, făcăluit2. 3. (Despre fântâni) Secat, golit de apă (pentru curățare). ♦ Fig. Secătuit de puteri; sfârșit2. – V. slei.
slim
SLIN, slinuri, s. n. (Reg.) Strat de murdărie de pe pielea nespălată, de pe îmbrăcămintea purtată mult și neîngrijită sau de pe obiectele mult folosite și necurățate; jeg. [Var.: slim s. n.] – Din sb. slina. DOOM
slin (reg.) s. n., pl. slínuri
slimui
SLIMUÍ, slimuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a întocmi, a urzi. – Et. nec. DOOM
slimuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slimuiésc, imperf. 3 sg. slimuiá; conj. prez. 3 să slimuiáscă
slimuia
SLIMUÍ, slimuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a întocmi, a urzi. – Et. nec. DOOM
slimuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slimuiésc, imperf. 3 sg. slimuiá; conj. prez. 3 să slimuiáscă
slimuiai
SLIMUÍ, slimuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a întocmi, a urzi. – Et. nec. DOOM
slimuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slimuiésc, imperf. 3 sg. slimuiá; conj. prez. 3 să slimuiáscă
slimuiam
SLIMUÍ, slimuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a întocmi, a urzi. – Et. nec. DOOM
slimuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slimuiésc, imperf. 3 sg. slimuiá; conj. prez. 3 să slimuiáscă
slimuiască
SLIMUÍ, slimuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a întocmi, a urzi. – Et. nec. DOOM
slimuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slimuiésc, imperf. 3 sg. slimuiá; conj. prez. 3 să slimuiáscă
slimuiau
SLIMUÍ, slimuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a întocmi, a urzi. – Et. nec. DOOM
slimuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slimuiésc, imperf. 3 sg. slimuiá; conj. prez. 3 să slimuiáscă
slimuiați
SLIMUÍ, slimuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a întocmi, a urzi. – Et. nec. DOOM
slimuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slimuiésc, imperf. 3 sg. slimuiá; conj. prez. 3 să slimuiáscă
slimuiesc
SLIMUÍ, slimuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a întocmi, a urzi. – Et. nec. DOOM
slimuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slimuiésc, imperf. 3 sg. slimuiá; conj. prez. 3 să slimuiáscă
slimuiește
SLIMUÍ, slimuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a întocmi, a urzi. – Et. nec. DOOM
slimuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slimuiésc, imperf. 3 sg. slimuiá; conj. prez. 3 să slimuiáscă
slimuiești
SLIMUÍ, slimuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a întocmi, a urzi. – Et. nec. DOOM
slimuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slimuiésc, imperf. 3 sg. slimuiá; conj. prez. 3 să slimuiáscă
slimuii
SLIMUÍ, slimuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a întocmi, a urzi. – Et. nec. DOOM
slimuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slimuiésc, imperf. 3 sg. slimuiá; conj. prez. 3 să slimuiáscă
slimuim
SLIMUÍ, slimuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a întocmi, a urzi. – Et. nec. DOOM
slimuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slimuiésc, imperf. 3 sg. slimuiá; conj. prez. 3 să slimuiáscă
slimuind
SLIMUÍ, slimuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a întocmi, a urzi. – Et. nec. DOOM
slimuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slimuiésc, imperf. 3 sg. slimuiá; conj. prez. 3 să slimuiáscă
slimuire
SLIMUÍ, slimuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a întocmi, a urzi. – Et. nec. DOOM
slimuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slimuiésc, imperf. 3 sg. slimuiá; conj. prez. 3 să slimuiáscă
slimuire
SLIMUÍRE, slimuiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a slimui și rezultatul ei. – V. slimui. DOOM
slimuíre (înv.) s. f., g.-d. art. slimuírii; pl. slimuíri
slimuirea
SLIMUÍRE, slimuiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a slimui și rezultatul ei. – V. slimui. DOOM
slimuíre (înv.) s. f., g.-d. art. slimuírii; pl. slimuíri
slimuiri
SLIMUÍRE, slimuiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a slimui și rezultatul ei. – V. slimui. DOOM
slimuíre (înv.) s. f., g.-d. art. slimuírii; pl. slimuíri
slimuirii
SLIMUÍRE, slimuiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a slimui și rezultatul ei. – V. slimui. DOOM
slimuíre (înv.) s. f., g.-d. art. slimuírii; pl. slimuíri
slimuirile
SLIMUÍRE, slimuiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a slimui și rezultatul ei. – V. slimui. DOOM
slimuíre (înv.) s. f., g.-d. art. slimuírii; pl. slimuíri
slimuirilor
SLIMUÍRE, slimuiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a slimui și rezultatul ei. – V. slimui. DOOM
slimuíre (înv.) s. f., g.-d. art. slimuírii; pl. slimuíri
slimuiră
SLIMUÍ, slimuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a întocmi, a urzi. – Et. nec. DOOM
slimuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slimuiésc, imperf. 3 sg. slimuiá; conj. prez. 3 să slimuiáscă
slimuirăm
SLIMUÍ, slimuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a întocmi, a urzi. – Et. nec. DOOM
slimuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slimuiésc, imperf. 3 sg. slimuiá; conj. prez. 3 să slimuiáscă
slimuirăți
SLIMUÍ, slimuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a întocmi, a urzi. – Et. nec. DOOM
slimuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slimuiésc, imperf. 3 sg. slimuiá; conj. prez. 3 să slimuiáscă
slimuise
SLIMUÍ, slimuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a întocmi, a urzi. – Et. nec. DOOM
slimuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slimuiésc, imperf. 3 sg. slimuiá; conj. prez. 3 să slimuiáscă
slimuisem
SLIMUÍ, slimuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a întocmi, a urzi. – Et. nec. DOOM
slimuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slimuiésc, imperf. 3 sg. slimuiá; conj. prez. 3 să slimuiáscă
slimuiseră
SLIMUÍ, slimuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a întocmi, a urzi. – Et. nec. DOOM
slimuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slimuiésc, imperf. 3 sg. slimuiá; conj. prez. 3 să slimuiáscă
slimuiserăm
SLIMUÍ, slimuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a întocmi, a urzi. – Et. nec. DOOM
slimuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slimuiésc, imperf. 3 sg. slimuiá; conj. prez. 3 să slimuiáscă
slimuiserăți
SLIMUÍ, slimuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a întocmi, a urzi. – Et. nec. DOOM
slimuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slimuiésc, imperf. 3 sg. slimuiá; conj. prez. 3 să slimuiáscă
slimuiseși
SLIMUÍ, slimuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a întocmi, a urzi. – Et. nec. DOOM
slimuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slimuiésc, imperf. 3 sg. slimuiá; conj. prez. 3 să slimuiáscă
slimuiseți
SLIMUÍ, slimuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a întocmi, a urzi. – Et. nec. DOOM
slimuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slimuiésc, imperf. 3 sg. slimuiá; conj. prez. 3 să slimuiáscă
slimuit
SLIMUÍ, slimuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a întocmi, a urzi. – Et. nec. DOOM
slimuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slimuiésc, imperf. 3 sg. slimuiá; conj. prez. 3 să slimuiáscă
slimuit
SLIMUÍT, -Ă, slimuiți, -te, adj. (Înv.) Întocmit, urzit, pus la cale. – V. slimui.
slimuiși
SLIMUÍ, slimuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a întocmi, a urzi. – Et. nec. DOOM
slimuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slimuiésc, imperf. 3 sg. slimuiá; conj. prez. 3 să slimuiáscă
slimuiți
SLIMUÍ, slimuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a întocmi, a urzi. – Et. nec. DOOM
slimuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slimuiésc, imperf. 3 sg. slimuiá; conj. prez. 3 să slimuiáscă
slin
SLIN, slinuri, s. n. (Reg.) Strat de murdărie de pe pielea nespălată, de pe îmbrăcămintea purtată mult și neîngrijită sau de pe obiectele mult folosite și necurățate; jeg. [Var.: slim s. n.] – Din sb. slina. DOOM
slin (reg.) s. n., pl. slínuri
slinoasa
SLINÓS, -OÁSĂ, slinoși, -oase, adj. Plin de slin; jegos, soios. – Slin + suf. -os. DOOM
slinós adj. m., pl. slinóși; f. slinoásă, pl. slinoáse
slinoase
SLINÓS, -OÁSĂ, slinoși, -oase, adj. Plin de slin; jegos, soios. – Slin + suf. -os. DOOM
slinós adj. m., pl. slinóși; f. slinoásă, pl. slinoáse
slinoasei
SLINÓS, -OÁSĂ, slinoși, -oase, adj. Plin de slin; jegos, soios. – Slin + suf. -os. DOOM
slinós adj. m., pl. slinóși; f. slinoásă, pl. slinoáse
slinoasele
SLINÓS, -OÁSĂ, slinoși, -oase, adj. Plin de slin; jegos, soios. – Slin + suf. -os. DOOM
slinós adj. m., pl. slinóși; f. slinoásă, pl. slinoáse
slinoaselor
SLINÓS, -OÁSĂ, slinoși, -oase, adj. Plin de slin; jegos, soios. – Slin + suf. -os. DOOM
slinós adj. m., pl. slinóși; f. slinoásă, pl. slinoáse
slinos
SLINÓS, -OÁSĂ, slinoși, -oase, adj. Plin de slin; jegos, soios. – Slin + suf. -os. DOOM
slinós adj. m., pl. slinóși; f. slinoásă, pl. slinoáse
slinosul
SLINÓS, -OÁSĂ, slinoși, -oase, adj. Plin de slin; jegos, soios. – Slin + suf. -os. DOOM
slinós adj. m., pl. slinóși; f. slinoásă, pl. slinoáse
slinosului
SLINÓS, -OÁSĂ, slinoși, -oase, adj. Plin de slin; jegos, soios. – Slin + suf. -os. DOOM
slinós adj. m., pl. slinóși; f. slinoásă, pl. slinoáse
slinoși
SLINÓS, -OÁSĂ, slinoși, -oase, adj. Plin de slin; jegos, soios. – Slin + suf. -os. DOOM
slinós adj. m., pl. slinóși; f. slinoásă, pl. slinoáse
slinoșii
SLINÓS, -OÁSĂ, slinoși, -oase, adj. Plin de slin; jegos, soios. – Slin + suf. -os. DOOM
slinós adj. m., pl. slinóși; f. slinoásă, pl. slinoáse
slinoșilor
SLINÓS, -OÁSĂ, slinoși, -oase, adj. Plin de slin; jegos, soios. – Slin + suf. -os. DOOM
slinós adj. m., pl. slinóși; f. slinoásă, pl. slinoáse
slinul
SLIN, slinuri, s. n. (Reg.) Strat de murdărie de pe pielea nespălată, de pe îmbrăcămintea purtată mult și neîngrijită sau de pe obiectele mult folosite și necurățate; jeg. [Var.: slim s. n.] – Din sb. slina. DOOM
slin (reg.) s. n., pl. slínuri
slinului
SLIN, slinuri, s. n. (Reg.) Strat de murdărie de pe pielea nespălată, de pe îmbrăcămintea purtată mult și neîngrijită sau de pe obiectele mult folosite și necurățate; jeg. [Var.: slim s. n.] – Din sb. slina. DOOM
slin (reg.) s. n., pl. slínuri
slinuri
SLIN, slinuri, s. n. (Reg.) Strat de murdărie de pe pielea nespălată, de pe îmbrăcămintea purtată mult și neîngrijită sau de pe obiectele mult folosite și necurățate; jeg. [Var.: slim s. n.] – Din sb. slina. DOOM
slin (reg.) s. n., pl. slínuri
slinurile
SLIN, slinuri, s. n. (Reg.) Strat de murdărie de pe pielea nespălată, de pe îmbrăcămintea purtată mult și neîngrijită sau de pe obiectele mult folosite și necurățate; jeg. [Var.: slim s. n.] – Din sb. slina. DOOM
slin (reg.) s. n., pl. slínuri
slinurilor
SLIN, slinuri, s. n. (Reg.) Strat de murdărie de pe pielea nespălată, de pe îmbrăcămintea purtată mult și neîngrijită sau de pe obiectele mult folosite și necurățate; jeg. [Var.: slim s. n.] – Din sb. slina. DOOM
slin (reg.) s. n., pl. slínuri
slip
SLIP, slipuri, s. n. 1. Chiloți de baie foarte scurți. 2. Plan înclinat folosit pentru lansarea hidroavioanelor de pe sol pe apă. – Din fr., engl. slip. DOOM
slip s. n., pl. slípuri
slipmetre
SLIPMÉTRU, slipmetre, s. n. Sistem folosit la măsurarea mecanică a alunecării motoarelor asincrone. – Din fr. slipmètre. DOOM
slipmétru (-me-tru) s. n., art. slipmétrul; pl. slipmétre
slipmetrele
SLIPMÉTRU, slipmetre, s. n. Sistem folosit la măsurarea mecanică a alunecării motoarelor asincrone. – Din fr. slipmètre. DOOM
slipmétru (-me-tru) s. n., art. slipmétrul; pl. slipmétre
slipmetrelor
SLIPMÉTRU, slipmetre, s. n. Sistem folosit la măsurarea mecanică a alunecării motoarelor asincrone. – Din fr. slipmètre. DOOM
slipmétru (-me-tru) s. n., art. slipmétrul; pl. slipmétre
slipmetru
SLIPMÉTRU, slipmetre, s. n. Sistem folosit la măsurarea mecanică a alunecării motoarelor asincrone. – Din fr. slipmètre. DOOM
slipmétru (-me-tru) s. n., art. slipmétrul; pl. slipmétre
slipmetrul
SLIPMÉTRU, slipmetre, s. n. Sistem folosit la măsurarea mecanică a alunecării motoarelor asincrone. – Din fr. slipmètre. DOOM
slipmétru (-me-tru) s. n., art. slipmétrul; pl. slipmétre
slipmetrului
SLIPMÉTRU, slipmetre, s. n. Sistem folosit la măsurarea mecanică a alunecării motoarelor asincrone. – Din fr. slipmètre. DOOM
slipmétru (-me-tru) s. n., art. slipmétrul; pl. slipmétre
slipul
SLIP, slipuri, s. n. 1. Chiloți de baie foarte scurți. 2. Plan înclinat folosit pentru lansarea hidroavioanelor de pe sol pe apă. – Din fr., engl. slip. DOOM
slip s. n., pl. slípuri
slipului
SLIP, slipuri, s. n. 1. Chiloți de baie foarte scurți. 2. Plan înclinat folosit pentru lansarea hidroavioanelor de pe sol pe apă. – Din fr., engl. slip. DOOM
slip s. n., pl. slípuri
slipuri
SLIP, slipuri, s. n. 1. Chiloți de baie foarte scurți. 2. Plan înclinat folosit pentru lansarea hidroavioanelor de pe sol pe apă. – Din fr., engl. slip. DOOM
slip s. n., pl. slípuri
slipurile
SLIP, slipuri, s. n. 1. Chiloți de baie foarte scurți. 2. Plan înclinat folosit pentru lansarea hidroavioanelor de pe sol pe apă. – Din fr., engl. slip. DOOM
slip s. n., pl. slípuri
slipurilor
SLIP, slipuri, s. n. 1. Chiloți de baie foarte scurți. 2. Plan înclinat folosit pentru lansarea hidroavioanelor de pe sol pe apă. – Din fr., engl. slip. DOOM
slip s. n., pl. slípuri
sloagă
sloágă (-ge), s. f. – (Banat) Acord, înțelegere. Sb. sloga (Candrea).
sloată
sloátă (-te), s. f. – Fulguială, ploaie măruntă amestecată cu zăpadă. – Var. zloată. Mr. sloată. Sl. slota (Tiktin), cf. ngr. σλότα. – Der. slotos, adj. (umed).
slobod
SLOBÓD, -Ă, slobozi, -de, adj. (Pop.; în concurență cu liber) 1. (Despre oameni) Care se bucură de deplinătatea drepturilor politice și cetățenești; liber. ♦ (Despre popoare, state) Independent, neatârnat. ♦ (Despre orașe) Autonom. 2. (Despre oameni) Care se găsește în stare de libertate, care nu este închis, întemnițat. ♦ (Despre animale) Lăsat în libertate. 3. Care nu este supus nici unei constrângeri, nici unei îngrădiri; care are posibilitatea de a acționa în anumite împrejurări după propria sa voință sau dorință, care nu este împiedicat să facă un anumit lucru. ◊ Expr. E slobod = e permis, e îngăduit. A avea mână slobodă = a fi darnic, generos. Cu inima slobodă = liniștit, împăcat. A rămâne pe voia slobodă a cuiva sau a ceva = a fi la dispoziția cuiva sau a ceva. ♦ (Adverbial) în voie, nestingherit. 4. (Despre oameni și manifestările, cuvintele lor) Lipsit de rezervă, de măsură; prea familiar; indecent, licențios. ◊ Expr. A fi slobod la (sau de) gură = a vorbi prea mult și fără sfială, depășind limitele bunei-cuviințe. 5. (Despre drumuri) Pe care se poate trece fără obstacole; pe care nu sunt impuse restricții. ♦ (Despre locuri, scaune) Pe care nu l-a ocupat nimeni; gol. 6. (Despre timp) De care se poate dispune, în care ești scutit de obligațiile obișnuite. 7. (Despre lucruri care leagă, fixează, strâng etc.) Care permite mișcări, care nu strânge; p. ext. larg. ◊ Expr. A da (cuiva) frâu slobod = a da (cuiva) libertate, a lăsa (pe cineva) în voie, să facă ce dorește. 8. (Substantivat, f.; în loc. adv.) Cu sloboda = fără bagaj, fără greutate sau încărcătură. – Din bg. sloboden. DOOM
slóbod adj. m., pl. slóbozi; f. slóbodă, pl. slóbode
sloboda
SLOBÓD, -Ă, slobozi, -de, adj. (Pop.; în concurență cu liber) 1. (Despre oameni) Care se bucură de deplinătatea drepturilor politice și cetățenești; liber. ♦ (Despre popoare, state) Independent, neatârnat. ♦ (Despre orașe) Autonom. 2. (Despre oameni) Care se găsește în stare de libertate, care nu este închis, întemnițat. ♦ (Despre animale) Lăsat în libertate. 3. Care nu este supus nici unei constrângeri, nici unei îngrădiri; care are posibilitatea de a acționa în anumite împrejurări după propria sa voință sau dorință, care nu este împiedicat să facă un anumit lucru. ◊ Expr. E slobod = e permis, e îngăduit. A avea mână slobodă = a fi darnic, generos. Cu inima slobodă = liniștit, împăcat. A rămâne pe voia slobodă a cuiva sau a ceva = a fi la dispoziția cuiva sau a ceva. ♦ (Adverbial) în voie, nestingherit. 4. (Despre oameni și manifestările, cuvintele lor) Lipsit de rezervă, de măsură; prea familiar; indecent, licențios. ◊ Expr. A fi slobod la (sau de) gură = a vorbi prea mult și fără sfială, depășind limitele bunei-cuviințe. 5. (Despre drumuri) Pe care se poate trece fără obstacole; pe care nu sunt impuse restricții. ♦ (Despre locuri, scaune) Pe care nu l-a ocupat nimeni; gol. 6. (Despre timp) De care se poate dispune, în care ești scutit de obligațiile obișnuite. 7. (Despre lucruri care leagă, fixează, strâng etc.) Care permite mișcări, care nu strânge; p. ext. larg. ◊ Expr. A da (cuiva) frâu slobod = a da (cuiva) libertate, a lăsa (pe cineva) în voie, să facă ce dorește. 8. (Substantivat, f.; în loc. adv.) Cu sloboda = fără bagaj, fără greutate sau încărcătură. – Din bg. sloboden. DOOM
slóbod adj. m., pl. slóbozi; f. slóbodă, pl. slóbode
sloboda
SLÓBODA adv. (Numai în loc. adv.) Cu sloboda = fără bagaj, fără greutate. Plecasem din zori, cu sloboda, cu gînd să ne întoarcem pe la prînz, iarăși la gazda noastră. HOGAȘ, M. N. 99. O luă la sănătoasa spre casă. Și, fiindcă era cu sloboda, ajunse naintea lui cumătru-său. ȘEZ. V 130.
slobode
SLOBÓD, -Ă, slobozi, -de, adj. (Pop.; în concurență cu liber) 1. (Despre oameni) Care se bucură de deplinătatea drepturilor politice și cetățenești; liber. ♦ (Despre popoare, state) Independent, neatârnat. ♦ (Despre orașe) Autonom. 2. (Despre oameni) Care se găsește în stare de libertate, care nu este închis, întemnițat. ♦ (Despre animale) Lăsat în libertate. 3. Care nu este supus nici unei constrângeri, nici unei îngrădiri; care are posibilitatea de a acționa în anumite împrejurări după propria sa voință sau dorință, care nu este împiedicat să facă un anumit lucru. ◊ Expr. E slobod = e permis, e îngăduit. A avea mână slobodă = a fi darnic, generos. Cu inima slobodă = liniștit, împăcat. A rămâne pe voia slobodă a cuiva sau a ceva = a fi la dispoziția cuiva sau a ceva. ♦ (Adverbial) în voie, nestingherit. 4. (Despre oameni și manifestările, cuvintele lor) Lipsit de rezervă, de măsură; prea familiar; indecent, licențios. ◊ Expr. A fi slobod la (sau de) gură = a vorbi prea mult și fără sfială, depășind limitele bunei-cuviințe. 5. (Despre drumuri) Pe care se poate trece fără obstacole; pe care nu sunt impuse restricții. ♦ (Despre locuri, scaune) Pe care nu l-a ocupat nimeni; gol. 6. (Despre timp) De care se poate dispune, în care ești scutit de obligațiile obișnuite. 7. (Despre lucruri care leagă, fixează, strâng etc.) Care permite mișcări, care nu strânge; p. ext. larg. ◊ Expr. A da (cuiva) frâu slobod = a da (cuiva) libertate, a lăsa (pe cineva) în voie, să facă ce dorește. 8. (Substantivat, f.; în loc. adv.) Cu sloboda = fără bagaj, fără greutate sau încărcătură. – Din bg. sloboden. DOOM
slóbod adj. m., pl. slóbozi; f. slóbodă, pl. slóbode
slobodei
SLOBÓD, -Ă, slobozi, -de, adj. (Pop.; în concurență cu liber) 1. (Despre oameni) Care se bucură de deplinătatea drepturilor politice și cetățenești; liber. ♦ (Despre popoare, state) Independent, neatârnat. ♦ (Despre orașe) Autonom. 2. (Despre oameni) Care se găsește în stare de libertate, care nu este închis, întemnițat. ♦ (Despre animale) Lăsat în libertate. 3. Care nu este supus nici unei constrângeri, nici unei îngrădiri; care are posibilitatea de a acționa în anumite împrejurări după propria sa voință sau dorință, care nu este împiedicat să facă un anumit lucru. ◊ Expr. E slobod = e permis, e îngăduit. A avea mână slobodă = a fi darnic, generos. Cu inima slobodă = liniștit, împăcat. A rămâne pe voia slobodă a cuiva sau a ceva = a fi la dispoziția cuiva sau a ceva. ♦ (Adverbial) în voie, nestingherit. 4. (Despre oameni și manifestările, cuvintele lor) Lipsit de rezervă, de măsură; prea familiar; indecent, licențios. ◊ Expr. A fi slobod la (sau de) gură = a vorbi prea mult și fără sfială, depășind limitele bunei-cuviințe. 5. (Despre drumuri) Pe care se poate trece fără obstacole; pe care nu sunt impuse restricții. ♦ (Despre locuri, scaune) Pe care nu l-a ocupat nimeni; gol. 6. (Despre timp) De care se poate dispune, în care ești scutit de obligațiile obișnuite. 7. (Despre lucruri care leagă, fixează, strâng etc.) Care permite mișcări, care nu strânge; p. ext. larg. ◊ Expr. A da (cuiva) frâu slobod = a da (cuiva) libertate, a lăsa (pe cineva) în voie, să facă ce dorește. 8. (Substantivat, f.; în loc. adv.) Cu sloboda = fără bagaj, fără greutate sau încărcătură. – Din bg. sloboden. DOOM
slóbod adj. m., pl. slóbozi; f. slóbodă, pl. slóbode
slobodele
SLOBÓD, -Ă, slobozi, -de, adj. (Pop.; în concurență cu liber) 1. (Despre oameni) Care se bucură de deplinătatea drepturilor politice și cetățenești; liber. ♦ (Despre popoare, state) Independent, neatârnat. ♦ (Despre orașe) Autonom. 2. (Despre oameni) Care se găsește în stare de libertate, care nu este închis, întemnițat. ♦ (Despre animale) Lăsat în libertate. 3. Care nu este supus nici unei constrângeri, nici unei îngrădiri; care are posibilitatea de a acționa în anumite împrejurări după propria sa voință sau dorință, care nu este împiedicat să facă un anumit lucru. ◊ Expr. E slobod = e permis, e îngăduit. A avea mână slobodă = a fi darnic, generos. Cu inima slobodă = liniștit, împăcat. A rămâne pe voia slobodă a cuiva sau a ceva = a fi la dispoziția cuiva sau a ceva. ♦ (Adverbial) în voie, nestingherit. 4. (Despre oameni și manifestările, cuvintele lor) Lipsit de rezervă, de măsură; prea familiar; indecent, licențios. ◊ Expr. A fi slobod la (sau de) gură = a vorbi prea mult și fără sfială, depășind limitele bunei-cuviințe. 5. (Despre drumuri) Pe care se poate trece fără obstacole; pe care nu sunt impuse restricții. ♦ (Despre locuri, scaune) Pe care nu l-a ocupat nimeni; gol. 6. (Despre timp) De care se poate dispune, în care ești scutit de obligațiile obișnuite. 7. (Despre lucruri care leagă, fixează, strâng etc.) Care permite mișcări, care nu strânge; p. ext. larg. ◊ Expr. A da (cuiva) frâu slobod = a da (cuiva) libertate, a lăsa (pe cineva) în voie, să facă ce dorește. 8. (Substantivat, f.; în loc. adv.) Cu sloboda = fără bagaj, fără greutate sau încărcătură. – Din bg. sloboden. DOOM
slóbod adj. m., pl. slóbozi; f. slóbodă, pl. slóbode
slobodelor
SLOBÓD, -Ă, slobozi, -de, adj. (Pop.; în concurență cu liber) 1. (Despre oameni) Care se bucură de deplinătatea drepturilor politice și cetățenești; liber. ♦ (Despre popoare, state) Independent, neatârnat. ♦ (Despre orașe) Autonom. 2. (Despre oameni) Care se găsește în stare de libertate, care nu este închis, întemnițat. ♦ (Despre animale) Lăsat în libertate. 3. Care nu este supus nici unei constrângeri, nici unei îngrădiri; care are posibilitatea de a acționa în anumite împrejurări după propria sa voință sau dorință, care nu este împiedicat să facă un anumit lucru. ◊ Expr. E slobod = e permis, e îngăduit. A avea mână slobodă = a fi darnic, generos. Cu inima slobodă = liniștit, împăcat. A rămâne pe voia slobodă a cuiva sau a ceva = a fi la dispoziția cuiva sau a ceva. ♦ (Adverbial) în voie, nestingherit. 4. (Despre oameni și manifestările, cuvintele lor) Lipsit de rezervă, de măsură; prea familiar; indecent, licențios. ◊ Expr. A fi slobod la (sau de) gură = a vorbi prea mult și fără sfială, depășind limitele bunei-cuviințe. 5. (Despre drumuri) Pe care se poate trece fără obstacole; pe care nu sunt impuse restricții. ♦ (Despre locuri, scaune) Pe care nu l-a ocupat nimeni; gol. 6. (Despre timp) De care se poate dispune, în care ești scutit de obligațiile obișnuite. 7. (Despre lucruri care leagă, fixează, strâng etc.) Care permite mișcări, care nu strânge; p. ext. larg. ◊ Expr. A da (cuiva) frâu slobod = a da (cuiva) libertate, a lăsa (pe cineva) în voie, să facă ce dorește. 8. (Substantivat, f.; în loc. adv.) Cu sloboda = fără bagaj, fără greutate sau încărcătură. – Din bg. sloboden. DOOM
slóbod adj. m., pl. slóbozi; f. slóbodă, pl. slóbode
slobodul
SLOBÓD, -Ă, slobozi, -de, adj. (Pop.; în concurență cu liber) 1. (Despre oameni) Care se bucură de deplinătatea drepturilor politice și cetățenești; liber. ♦ (Despre popoare, state) Independent, neatârnat. ♦ (Despre orașe) Autonom. 2. (Despre oameni) Care se găsește în stare de libertate, care nu este închis, întemnițat. ♦ (Despre animale) Lăsat în libertate. 3. Care nu este supus nici unei constrângeri, nici unei îngrădiri; care are posibilitatea de a acționa în anumite împrejurări după propria sa voință sau dorință, care nu este împiedicat să facă un anumit lucru. ◊ Expr. E slobod = e permis, e îngăduit. A avea mână slobodă = a fi darnic, generos. Cu inima slobodă = liniștit, împăcat. A rămâne pe voia slobodă a cuiva sau a ceva = a fi la dispoziția cuiva sau a ceva. ♦ (Adverbial) în voie, nestingherit. 4. (Despre oameni și manifestările, cuvintele lor) Lipsit de rezervă, de măsură; prea familiar; indecent, licențios. ◊ Expr. A fi slobod la (sau de) gură = a vorbi prea mult și fără sfială, depășind limitele bunei-cuviințe. 5. (Despre drumuri) Pe care se poate trece fără obstacole; pe care nu sunt impuse restricții. ♦ (Despre locuri, scaune) Pe care nu l-a ocupat nimeni; gol. 6. (Despre timp) De care se poate dispune, în care ești scutit de obligațiile obișnuite. 7. (Despre lucruri care leagă, fixează, strâng etc.) Care permite mișcări, care nu strânge; p. ext. larg. ◊ Expr. A da (cuiva) frâu slobod = a da (cuiva) libertate, a lăsa (pe cineva) în voie, să facă ce dorește. 8. (Substantivat, f.; în loc. adv.) Cu sloboda = fără bagaj, fără greutate sau încărcătură. – Din bg. sloboden. DOOM
slóbod adj. m., pl. slóbozi; f. slóbodă, pl. slóbode
slobodului
SLOBÓD, -Ă, slobozi, -de, adj. (Pop.; în concurență cu liber) 1. (Despre oameni) Care se bucură de deplinătatea drepturilor politice și cetățenești; liber. ♦ (Despre popoare, state) Independent, neatârnat. ♦ (Despre orașe) Autonom. 2. (Despre oameni) Care se găsește în stare de libertate, care nu este închis, întemnițat. ♦ (Despre animale) Lăsat în libertate. 3. Care nu este supus nici unei constrângeri, nici unei îngrădiri; care are posibilitatea de a acționa în anumite împrejurări după propria sa voință sau dorință, care nu este împiedicat să facă un anumit lucru. ◊ Expr. E slobod = e permis, e îngăduit. A avea mână slobodă = a fi darnic, generos. Cu inima slobodă = liniștit, împăcat. A rămâne pe voia slobodă a cuiva sau a ceva = a fi la dispoziția cuiva sau a ceva. ♦ (Adverbial) în voie, nestingherit. 4. (Despre oameni și manifestările, cuvintele lor) Lipsit de rezervă, de măsură; prea familiar; indecent, licențios. ◊ Expr. A fi slobod la (sau de) gură = a vorbi prea mult și fără sfială, depășind limitele bunei-cuviințe. 5. (Despre drumuri) Pe care se poate trece fără obstacole; pe care nu sunt impuse restricții. ♦ (Despre locuri, scaune) Pe care nu l-a ocupat nimeni; gol. 6. (Despre timp) De care se poate dispune, în care ești scutit de obligațiile obișnuite. 7. (Despre lucruri care leagă, fixează, strâng etc.) Care permite mișcări, care nu strânge; p. ext. larg. ◊ Expr. A da (cuiva) frâu slobod = a da (cuiva) libertate, a lăsa (pe cineva) în voie, să facă ce dorește. 8. (Substantivat, f.; în loc. adv.) Cu sloboda = fără bagaj, fără greutate sau încărcătură. – Din bg. sloboden. DOOM
slóbod adj. m., pl. slóbozi; f. slóbodă, pl. slóbode
sloboz
sloboz, slobozuri s. n. (obs.) penis.
slobozean
SLOBOZEÁN, -Ă, slobozeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Slobozia. 2. Adj. Care aparține municipiului Slobozia sau slobozenilor (1); referitor la municipiul Slobozia ori la slobozeni. – Slobozia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
slobozeán (referitor la Slobozia) adj. m., s.m., pl. slobozéni; adj. f. slobozeánă, pl. slobozéne
slobozean
SLOBOZEÁN, -Ă, slobozeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Slobozia. 2. Adj. Care aparține municipiului Slobozia sau slobozenilor (1); referitor la municipiul Slobozia ori la slobozeni. – Slobozia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
slobozeán (referitor la Slobozia) adj. m., s.m., pl. slobozéni; adj. f. slobozeánă, pl. slobozéne
slobozeana
SLOBOZEÁN, -Ă, slobozeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Slobozia. 2. Adj. Care aparține municipiului Slobozia sau slobozenilor (1); referitor la municipiul Slobozia ori la slobozeni. – Slobozia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
slobozeán (referitor la Slobozia) adj. m., s.m., pl. slobozéni; adj. f. slobozeánă, pl. slobozéne
slobozeanca
SLOBOZEÁNCĂ, slobozence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Slobozia. – Slobozean + suf. -că. DOOM
slobozeáncă s.f., g.d.-art. slozozéncei; pl. slobozénce
slobozeanco
SLOBOZEÁNCĂ, slobozence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Slobozia. – Slobozean + suf. -că. DOOM
slobozeáncă s.f., g.d.-art. slozozéncei; pl. slobozénce
slobozeanul
SLOBOZEÁN, -Ă, slobozeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Slobozia. 2. Adj. Care aparține municipiului Slobozia sau slobozenilor (1); referitor la municipiul Slobozia ori la slobozeni. – Slobozia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
slobozeán (referitor la Slobozia) adj. m., s.m., pl. slobozéni; adj. f. slobozeánă, pl. slobozéne
slobozeanului
SLOBOZEÁN, -Ă, slobozeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Slobozia. 2. Adj. Care aparține municipiului Slobozia sau slobozenilor (1); referitor la municipiul Slobozia ori la slobozeni. – Slobozia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
slobozeán (referitor la Slobozia) adj. m., s.m., pl. slobozéni; adj. f. slobozeánă, pl. slobozéne
slobozence
SLOBOZEÁNCĂ, slobozence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Slobozia. – Slobozean + suf. -că. DOOM
slobozeáncă s.f., g.d.-art. slozozéncei; pl. slobozénce
slobozencei
SLOBOZEÁNCĂ, slobozence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Slobozia. – Slobozean + suf. -că. DOOM
slobozeáncă s.f., g.d.-art. slozozéncei; pl. slobozénce
slobozencele
SLOBOZEÁNCĂ, slobozence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Slobozia. – Slobozean + suf. -că. DOOM
slobozeáncă s.f., g.d.-art. slozozéncei; pl. slobozénce
slobozencelor
SLOBOZEÁNCĂ, slobozence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Slobozia. – Slobozean + suf. -că. DOOM
slobozeáncă s.f., g.d.-art. slozozéncei; pl. slobozénce
slobozene
SLOBOZEÁN, -Ă, slobozeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Slobozia. 2. Adj. Care aparține municipiului Slobozia sau slobozenilor (1); referitor la municipiul Slobozia ori la slobozeni. – Slobozia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
slobozeán (referitor la Slobozia) adj. m., s.m., pl. slobozéni; adj. f. slobozeánă, pl. slobozéne
slobozenei
SLOBOZEÁN, -Ă, slobozeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Slobozia. 2. Adj. Care aparține municipiului Slobozia sau slobozenilor (1); referitor la municipiul Slobozia ori la slobozeni. – Slobozia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
slobozeán (referitor la Slobozia) adj. m., s.m., pl. slobozéni; adj. f. slobozeánă, pl. slobozéne
slobozenele
SLOBOZEÁN, -Ă, slobozeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Slobozia. 2. Adj. Care aparține municipiului Slobozia sau slobozenilor (1); referitor la municipiul Slobozia ori la slobozeni. – Slobozia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
slobozeán (referitor la Slobozia) adj. m., s.m., pl. slobozéni; adj. f. slobozeánă, pl. slobozéne
slobozenelor
SLOBOZEÁN, -Ă, slobozeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Slobozia. 2. Adj. Care aparține municipiului Slobozia sau slobozenilor (1); referitor la municipiul Slobozia ori la slobozeni. – Slobozia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
slobozeán (referitor la Slobozia) adj. m., s.m., pl. slobozéni; adj. f. slobozeánă, pl. slobozéne
slobozeni
SLOBOZEÁN, -Ă, slobozeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Slobozia. 2. Adj. Care aparține municipiului Slobozia sau slobozenilor (1); referitor la municipiul Slobozia ori la slobozeni. – Slobozia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
slobozeán (referitor la Slobozia) adj. m., s.m., pl. slobozéni; adj. f. slobozeánă, pl. slobozéne
slobozenia
SLOBOZENÍE s. f. (Pop.) 1. Libertate. ◊ Loc. adv. (Înv.) Cu slobozenie = cu sinceritate, cu franchețe. 2. Permisiune, îngăduință, voie. – Slobozi + suf. -enie. DOOM
slobozénie (pop.) (-ni-e) s. f., art. slobozénia (-ni-a), g.-d. slobozénii, art. slobozéniei
slobozenie
SLOBOZENÍE s. f. (Pop.) 1. Libertate. ◊ Loc. adv. (Înv.) Cu slobozenie = cu sinceritate, cu franchețe. 2. Permisiune, îngăduință, voie. – Slobozi + suf. -enie. DOOM
slobozénie (pop.) (-ni-e) s. f., art. slobozénia (-ni-a), g.-d. slobozénii, art. slobozéniei
slobozeniei
SLOBOZENÍE s. f. (Pop.) 1. Libertate. ◊ Loc. adv. (Înv.) Cu slobozenie = cu sinceritate, cu franchețe. 2. Permisiune, îngăduință, voie. – Slobozi + suf. -enie. DOOM
slobozénie (pop.) (-ni-e) s. f., art. slobozénia (-ni-a), g.-d. slobozénii, art. slobozéniei
slobozenii
SLOBOZEÁN, -Ă, slobozeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Slobozia. 2. Adj. Care aparține municipiului Slobozia sau slobozenilor (1); referitor la municipiul Slobozia ori la slobozeni. – Slobozia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
slobozeán (referitor la Slobozia) adj. m., s.m., pl. slobozéni; adj. f. slobozeánă, pl. slobozéne
slobozenii
SLOBOZENÍE s. f. (Pop.) 1. Libertate. ◊ Loc. adv. (Înv.) Cu slobozenie = cu sinceritate, cu franchețe. 2. Permisiune, îngăduință, voie. – Slobozi + suf. -enie. DOOM
slobozénie (pop.) (-ni-e) s. f., art. slobozénia (-ni-a), g.-d. slobozénii, art. slobozéniei
slobozeniile
SLOBOZENÍE s. f. (Pop.) 1. Libertate. ◊ Loc. adv. (Înv.) Cu slobozenie = cu sinceritate, cu franchețe. 2. Permisiune, îngăduință, voie. – Slobozi + suf. -enie. DOOM
slobozénie (pop.) (-ni-e) s. f., art. slobozénia (-ni-a), g.-d. slobozénii, art. slobozéniei
slobozeniilor
SLOBOZENÍE s. f. (Pop.) 1. Libertate. ◊ Loc. adv. (Înv.) Cu slobozenie = cu sinceritate, cu franchețe. 2. Permisiune, îngăduință, voie. – Slobozi + suf. -enie. DOOM
slobozénie (pop.) (-ni-e) s. f., art. slobozénia (-ni-a), g.-d. slobozénii, art. slobozéniei
slobozenilor
SLOBOZEÁN, -Ă, slobozeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Slobozia. 2. Adj. Care aparține municipiului Slobozia sau slobozenilor (1); referitor la municipiul Slobozia ori la slobozeni. – Slobozia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
slobozeán (referitor la Slobozia) adj. m., s.m., pl. slobozéni; adj. f. slobozeánă, pl. slobozéne
slobozi
SLOBÓD, -Ă, slobozi, -de, adj. (Pop.; în concurență cu liber) 1. (Despre oameni) Care se bucură de deplinătatea drepturilor politice și cetățenești; liber. ♦ (Despre popoare, state) Independent, neatârnat. ♦ (Despre orașe) Autonom. 2. (Despre oameni) Care se găsește în stare de libertate, care nu este închis, întemnițat. ♦ (Despre animale) Lăsat în libertate. 3. Care nu este supus nici unei constrângeri, nici unei îngrădiri; care are posibilitatea de a acționa în anumite împrejurări după propria sa voință sau dorință, care nu este împiedicat să facă un anumit lucru. ◊ Expr. E slobod = e permis, e îngăduit. A avea mână slobodă = a fi darnic, generos. Cu inima slobodă = liniștit, împăcat. A rămâne pe voia slobodă a cuiva sau a ceva = a fi la dispoziția cuiva sau a ceva. ♦ (Adverbial) în voie, nestingherit. 4. (Despre oameni și manifestările, cuvintele lor) Lipsit de rezervă, de măsură; prea familiar; indecent, licențios. ◊ Expr. A fi slobod la (sau de) gură = a vorbi prea mult și fără sfială, depășind limitele bunei-cuviințe. 5. (Despre drumuri) Pe care se poate trece fără obstacole; pe care nu sunt impuse restricții. ♦ (Despre locuri, scaune) Pe care nu l-a ocupat nimeni; gol. 6. (Despre timp) De care se poate dispune, în care ești scutit de obligațiile obișnuite. 7. (Despre lucruri care leagă, fixează, strâng etc.) Care permite mișcări, care nu strânge; p. ext. larg. ◊ Expr. A da (cuiva) frâu slobod = a da (cuiva) libertate, a lăsa (pe cineva) în voie, să facă ce dorește. 8. (Substantivat, f.; în loc. adv.) Cu sloboda = fără bagaj, fără greutate sau încărcătură. – Din bg. sloboden. DOOM
slóbod adj. m., pl. slóbozi; f. slóbodă, pl. slóbode
slobozi
SLOBOZÍ, slobód, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A pune în libertate; a elibera. ♦ A elibera dintr-o strânsoare, dintr-o legătură care imobilizează. ♦ Refl. (Despre obiectul care leagă) A se slăbi, a se desface. 2. A lăsa un animal în libertate. 3. A permite cuiva să plece, a da voie să se depărteze. ◊ A nu-l slobozi (pe cineva) inima să... = a nu se îndura să facă un lucru. ♦ (Rar) A concedia. ♦ (Reg.) A elibera după terminarea serviciului militar; a lăsa la vatră. 4. A da drumul, a lăsa să cadă. 5. A descărca o armă de foc; a arunca săgeți dintr-un arc. 6. A răspândi, a emana, a degaja. ♦ A emite un sunet, un strigăt, un cuvânt. – Din slobod. DOOM
slobozí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slobód, 3 sg. sloboáde, imperf. 3 sg. slobozeá; conj. prez. 3 să sloboádă; imper. 2 sg. sloboáde
slobozi
SLOBOZÍ, slobód, vb. IV. Tranz. (Învechit și popular) 1. A pune în libertate; a elibera. Atunci zîmbind împăratul, necazul și-a risipit Și, iertînd pe vinovatul, cu daruri l-a slobozit. PANN, P. V. II 14. ♦ A elibera dintr-o strînsoare, dintr-o legătură care imobilizează. Turcilor, păgînilor, Sloboziți-mi mînele Să-mi ridic cosițele. BIBICESCU, P. P. 267. Și cînd vorba-și isprăvea, Ștefan-vodă poruncea Și pe stînga-i slobozea. TEODORESCU, P. P. 524. Fă-ți o milă și cu mine Și-mi dezleagă brațele, Rău mă dor sărmanele. Căpitanul se-mblînzea, Brațele-i le slobozea. ALECSANDRI, P. P. 58. ◊ Refl. (Despre obiectul care leagă) În timpul de luptat, Rea ispită s-a-ntîmplat. Lui Ghiță, care-i păsa Să-și scape mîndruța sa, Brîul i se slobozea. TEOSORESCU, P. P. 632. 2. A permite cuiva să plece, a da voie să se depărteze. Slobozi-mă, maică-n sat, Că de iubit m-am lăsat; Slobozi- mă, maică-n joc, Că zău mă topesc de foc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 187. ◊ Expr. A nu-l slobozi (pe cineva) inima să... = a nu se îndura să facă un lucru, a se reține de la ceva. I se făcu milă de el, însă n-o slobozi inima să-l dezlege, fiindcă ținea morțiș să se răzbune pe Natalia. STĂNOIU, C. I. 200. 3. (Cu sensul reieșind din determinări) A elibera după terminarea serviciului militar; a lăsa la vatră. Mai-marii lui, văzîndu-l că și-a făcut datoria de ostaș, l-au slobozit din oaste. CREANGĂ, P. 297. Căpitane, căpitane, Slobozi-mă din cătane Să mai prind plugul de coarne. HODOȘ, P. P. 223. ♦ A scoate dintr-o slujbă: a concedia. Am trimes la Iași pre vătavul meu... ca să-mi aducă niște schimburi; tot prin el slobod din slujbă pre feciorul meu. KOGĂLNICEANU, S. 222. ♦ A permite să intre. Copiii strigară de la fereastră: Aci sîntem tată ! Și-i slobozi omul înlăuntru. RETEGANUL, P. I 44. 4. (Cu privire la animale) A lăsa în libertate. Mîine de dimineață slobod cireada în luncă și-o iau razna prin pădure. GALACTION, O. I 46. 5. A da drumul, a lăsa să cadă. Lungiră copilul adînc... și, înainte de a zvîrli peste el țerna, unul slobozi asupra lui o floare galbenă de păpădie. CAMILAR, N. I 135. Își slobozi zîna întreg corpul prin pod în jos și în urmă capul. RETEGANUL, P. IV 11. ♦ Refl. A coborî, a se lăsa (la pămînt). Cugetînd tot astfel pe drum, au dat de trei stejeri foarte înalți și s-a suit într-unul din ei și a vrut să se sloboadă jos și să-și facă capătul. SBIERA, P. 192. ♦ Refl. (Despre lucruri) A atîrna (în jos, într-o parte). Părul ei castaniu... se slobozea în unde de matase pe albii ei grumazi. NEGRUZZI, S. I 17. Era încins cu un șal roș cu flori, din care o poală i se slobozea pe coapsa stingă. id. ib. 16. 6. A descărca (o armă de foc), a arunca (săgeți din arc). Au slobozit puștile în ei. DUMITRIU, N. 50. Merse drept la camera unde el dormea... și, scoțînd un pistol din cingătoare, îl slobozi în el. NEGRUZZI, S. I 21. Turcii îndată ocoliră pre oastea ungurească de toate părțile și sloboziră săgețile ca norul. BĂLCESCU, O. I 49. 7. A emite sunete, strigăte. Istratie slobozi un glas de bas profund, în desăvîrșită nepotrivire cu ființa lui firavă. SADOVEANU, Z. C. 9. Slobozi un hohot de rîs azvîrlind arma. NEGRUZZI, S. I 79. Ciobanul slobozi chiote lungi și cumplite: Hu – hu ! – care alungă fiarele. RUSSO, O. 114. ♦ A răspîndi, a împrăștia. Carnea... slobozea aburi, umplînd odaia cu un miros puternic. V. ROM. iulie 1953, 100. Nu se încape... pară să nu sloboadă focul cel înădușit. CONACHI, P. 51. După ce s-au frecat lemnele cîtva în toată puterea, au început a slobozi puțin fum. DRĂGHICI, R. 69. ◊ Fig. Codrule, frunză rotundă, Slobozi-mi o țîr de umbră, Sub tufe să mă umbresc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 376. – Prez. ind. și: slobozesc (STANCU, D. 158), conj. prez. pers. 3 și: să sloboade (SADOVEANU, F. J. 542, BĂLCESCU, O. I 72), imper. pers. 2 sg. sloboade și slobozi.
slobozia
SLOBOZÍE, slobozii, s. f. (Înv.) Sat de coloniști (băștinași sau străini) care aveau pe o perioadă oarecare scutire de bir sau de prestații. – Slobod + suf. -ie. DOOM
slobozíe (înv.) s. f., art. slobozía, g.-d. art. slobozíei; pl. slobozíi, art. slobozíile
slobozian
SLOBOZEÁN, -Ă, slobozeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Slobozia. 2. Adj. Care aparține municipiului Slobozia sau slobozenilor (1); referitor la municipiul Slobozia ori la slobozeni. – Slobozia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
slobozeán (referitor la Slobozia) adj. m., s.m., pl. slobozéni; adj. f. slobozeánă, pl. slobozéne
slobozian
SLOBOZEÁN, -Ă, slobozeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Slobozia. 2. Adj. Care aparține municipiului Slobozia sau slobozenilor (1); referitor la municipiul Slobozia ori la slobozeni. – Slobozia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
slobozeán (referitor la Slobozia) adj. m., s.m., pl. slobozéni; adj. f. slobozeánă, pl. slobozéne
sloboziancă
SLOBOZEÁNCĂ, slobozence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Slobozia. – Slobozean + suf. -că. DOOM
slobozeáncă s.f., g.d.-art. slozozéncei; pl. slobozénce
slobozie
SLOBOZÍE, slobozii, s. f. (Înv.) Sat de coloniști (băștinași sau străini) care aveau pe o perioadă oarecare scutire de bir sau de prestații. – Slobod + suf. -ie. DOOM
slobozíe (înv.) s. f., art. slobozía, g.-d. art. slobozíei; pl. slobozíi, art. slobozíile
sloboziei
SLOBOZÍE, slobozii, s. f. (Înv.) Sat de coloniști (băștinași sau străini) care aveau pe o perioadă oarecare scutire de bir sau de prestații. – Slobod + suf. -ie. DOOM
slobozíe (înv.) s. f., art. slobozía, g.-d. art. slobozíei; pl. slobozíi, art. slobozíile
slobozii
SLOBÓD, -Ă, slobozi, -de, adj. (Pop.; în concurență cu liber) 1. (Despre oameni) Care se bucură de deplinătatea drepturilor politice și cetățenești; liber. ♦ (Despre popoare, state) Independent, neatârnat. ♦ (Despre orașe) Autonom. 2. (Despre oameni) Care se găsește în stare de libertate, care nu este închis, întemnițat. ♦ (Despre animale) Lăsat în libertate. 3. Care nu este supus nici unei constrângeri, nici unei îngrădiri; care are posibilitatea de a acționa în anumite împrejurări după propria sa voință sau dorință, care nu este împiedicat să facă un anumit lucru. ◊ Expr. E slobod = e permis, e îngăduit. A avea mână slobodă = a fi darnic, generos. Cu inima slobodă = liniștit, împăcat. A rămâne pe voia slobodă a cuiva sau a ceva = a fi la dispoziția cuiva sau a ceva. ♦ (Adverbial) în voie, nestingherit. 4. (Despre oameni și manifestările, cuvintele lor) Lipsit de rezervă, de măsură; prea familiar; indecent, licențios. ◊ Expr. A fi slobod la (sau de) gură = a vorbi prea mult și fără sfială, depășind limitele bunei-cuviințe. 5. (Despre drumuri) Pe care se poate trece fără obstacole; pe care nu sunt impuse restricții. ♦ (Despre locuri, scaune) Pe care nu l-a ocupat nimeni; gol. 6. (Despre timp) De care se poate dispune, în care ești scutit de obligațiile obișnuite. 7. (Despre lucruri care leagă, fixează, strâng etc.) Care permite mișcări, care nu strânge; p. ext. larg. ◊ Expr. A da (cuiva) frâu slobod = a da (cuiva) libertate, a lăsa (pe cineva) în voie, să facă ce dorește. 8. (Substantivat, f.; în loc. adv.) Cu sloboda = fără bagaj, fără greutate sau încărcătură. – Din bg. sloboden. DOOM
slóbod adj. m., pl. slóbozi; f. slóbodă, pl. slóbode
slobozii
SLOBOZÍE, slobozii, s. f. (Înv.) Sat de coloniști (băștinași sau străini) care aveau pe o perioadă oarecare scutire de bir sau de prestații. – Slobod + suf. -ie. DOOM
slobozíe (înv.) s. f., art. slobozía, g.-d. art. slobozíei; pl. slobozíi, art. slobozíile
sloboziile
SLOBOZÍE, slobozii, s. f. (Înv.) Sat de coloniști (băștinași sau străini) care aveau pe o perioadă oarecare scutire de bir sau de prestații. – Slobod + suf. -ie. DOOM
slobozíe (înv.) s. f., art. slobozía, g.-d. art. slobozíei; pl. slobozíi, art. slobozíile
sloboziilor
SLOBOZÍE, slobozii, s. f. (Înv.) Sat de coloniști (băștinași sau străini) care aveau pe o perioadă oarecare scutire de bir sau de prestații. – Slobod + suf. -ie. DOOM
slobozíe (înv.) s. f., art. slobozía, g.-d. art. slobozíei; pl. slobozíi, art. slobozíile
slobozilor
SLOBÓD, -Ă, slobozi, -de, adj. (Pop.; în concurență cu liber) 1. (Despre oameni) Care se bucură de deplinătatea drepturilor politice și cetățenești; liber. ♦ (Despre popoare, state) Independent, neatârnat. ♦ (Despre orașe) Autonom. 2. (Despre oameni) Care se găsește în stare de libertate, care nu este închis, întemnițat. ♦ (Despre animale) Lăsat în libertate. 3. Care nu este supus nici unei constrângeri, nici unei îngrădiri; care are posibilitatea de a acționa în anumite împrejurări după propria sa voință sau dorință, care nu este împiedicat să facă un anumit lucru. ◊ Expr. E slobod = e permis, e îngăduit. A avea mână slobodă = a fi darnic, generos. Cu inima slobodă = liniștit, împăcat. A rămâne pe voia slobodă a cuiva sau a ceva = a fi la dispoziția cuiva sau a ceva. ♦ (Adverbial) în voie, nestingherit. 4. (Despre oameni și manifestările, cuvintele lor) Lipsit de rezervă, de măsură; prea familiar; indecent, licențios. ◊ Expr. A fi slobod la (sau de) gură = a vorbi prea mult și fără sfială, depășind limitele bunei-cuviințe. 5. (Despre drumuri) Pe care se poate trece fără obstacole; pe care nu sunt impuse restricții. ♦ (Despre locuri, scaune) Pe care nu l-a ocupat nimeni; gol. 6. (Despre timp) De care se poate dispune, în care ești scutit de obligațiile obișnuite. 7. (Despre lucruri care leagă, fixează, strâng etc.) Care permite mișcări, care nu strânge; p. ext. larg. ◊ Expr. A da (cuiva) frâu slobod = a da (cuiva) libertate, a lăsa (pe cineva) în voie, să facă ce dorește. 8. (Substantivat, f.; în loc. adv.) Cu sloboda = fără bagaj, fără greutate sau încărcătură. – Din bg. sloboden. DOOM
slóbod adj. m., pl. slóbozi; f. slóbodă, pl. slóbode
slobozire
SLOBOZÍRE, sloboziri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) slobozi și rezultatul ei. – V. slobozi. DOOM
slobozíre (pop.) s. f., g.-d. art. slobozírii; pl. slobozíri
slobozirea
SLOBOZÍRE, sloboziri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) slobozi și rezultatul ei. – V. slobozi. DOOM
slobozíre (pop.) s. f., g.-d. art. slobozírii; pl. slobozíri
sloboziri
SLOBOZÍRE, sloboziri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) slobozi și rezultatul ei. – V. slobozi. DOOM
slobozíre (pop.) s. f., g.-d. art. slobozírii; pl. slobozíri
slobozirii
SLOBOZÍRE, sloboziri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) slobozi și rezultatul ei. – V. slobozi. DOOM
slobozíre (pop.) s. f., g.-d. art. slobozírii; pl. slobozíri
slobozirile
SLOBOZÍRE, sloboziri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) slobozi și rezultatul ei. – V. slobozi. DOOM
slobozíre (pop.) s. f., g.-d. art. slobozírii; pl. slobozíri
slobozirilor
SLOBOZÍRE, sloboziri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) slobozi și rezultatul ei. – V. slobozi. DOOM
slobozíre (pop.) s. f., g.-d. art. slobozírii; pl. slobozíri
slobozit
SLOBOZÍT, -Ă, sloboziți, -te, adj. (Pop.) Pus în libertate, eliberat. – V. slobozi.
slobozita
SLOBOZÍT, -Ă, sloboziți, -te, adj. (Pop.) Pus în libertate, eliberat. – V. slobozi.
slobozite
SLOBOZÍT, -Ă, sloboziți, -te, adj. (Pop.) Pus în libertate, eliberat. – V. slobozi.
slobozitei
SLOBOZÍT, -Ă, sloboziți, -te, adj. (Pop.) Pus în libertate, eliberat. – V. slobozi.
slobozitele
SLOBOZÍT, -Ă, sloboziți, -te, adj. (Pop.) Pus în libertate, eliberat. – V. slobozi.
slobozitelor
SLOBOZÍT, -Ă, sloboziți, -te, adj. (Pop.) Pus în libertate, eliberat. – V. slobozi.
slobozitoare
SLOBOZITÓR, slobozitoare, s. n. (Pop.) Parte a războiului de țesut formată dintr-un ax de lemn lung care fixează sulul de dinapoi și care permite (când este înlăturat) desfășurarea urzelii de pe sul. – Slobozi + suf. -tor. DOOM
slobozitór (pop.) s. n., pl. slobozitoáre
slobozitoarele
SLOBOZITÓR, slobozitoare, s. n. (Pop.) Parte a războiului de țesut formată dintr-un ax de lemn lung care fixează sulul de dinapoi și care permite (când este înlăturat) desfășurarea urzelii de pe sul. – Slobozi + suf. -tor. DOOM
slobozitór (pop.) s. n., pl. slobozitoáre
slobozitoarelor
SLOBOZITÓR, slobozitoare, s. n. (Pop.) Parte a războiului de țesut formată dintr-un ax de lemn lung care fixează sulul de dinapoi și care permite (când este înlăturat) desfășurarea urzelii de pe sul. – Slobozi + suf. -tor. DOOM
slobozitór (pop.) s. n., pl. slobozitoáre
slobozitor
SLOBOZITÓR, slobozitoare, s. n. (Pop.) Parte a războiului de țesut formată dintr-un ax de lemn lung care fixează sulul de dinapoi și care permite (când este înlăturat) desfășurarea urzelii de pe sul. – Slobozi + suf. -tor. DOOM
slobozitór (pop.) s. n., pl. slobozitoáre
slobozitorul
SLOBOZITÓR, slobozitoare, s. n. (Pop.) Parte a războiului de țesut formată dintr-un ax de lemn lung care fixează sulul de dinapoi și care permite (când este înlăturat) desfășurarea urzelii de pe sul. – Slobozi + suf. -tor. DOOM
slobozitór (pop.) s. n., pl. slobozitoáre
slobozitorului
SLOBOZITÓR, slobozitoare, s. n. (Pop.) Parte a războiului de țesut formată dintr-un ax de lemn lung care fixează sulul de dinapoi și care permite (când este înlăturat) desfășurarea urzelii de pe sul. – Slobozi + suf. -tor. DOOM
slobozitór (pop.) s. n., pl. slobozitoáre
slobozitul
SLOBOZÍT, -Ă, sloboziți, -te, adj. (Pop.) Pus în libertate, eliberat. – V. slobozi.
slobozitului
SLOBOZÍT, -Ă, sloboziți, -te, adj. (Pop.) Pus în libertate, eliberat. – V. slobozi.
sloboziți
SLOBOZÍT, -Ă, sloboziți, -te, adj. (Pop.) Pus în libertate, eliberat. – V. slobozi.
sloboziții
SLOBOZÍT, -Ă, sloboziți, -te, adj. (Pop.) Pus în libertate, eliberat. – V. slobozi.
sloboziților
SLOBOZÍT, -Ă, sloboziți, -te, adj. (Pop.) Pus în libertate, eliberat. – V. slobozi.
slodun
ȘLĂDÚN, șlăduni, s. m. (Regional; și în forma slodun) Gorun. Slodun se zice în Oltenia, iar în Muntenia și Moldova se numește stejar. ȘEZ. XV 124. – Variantă: slodún s. m.
slog
SLOG, sloguri, s. n. (Regional) Linie de demarcație între două moșii; hotar. Și ieșii în deal la slog. HODOȘ, P. P. 144.
slogan
SLOGÁN, sloganuri, s. n. Formulă pregnantă, concludentă care exprimă, în chip lapidar, țelurile politice, economice ale unor grupuri, organizații etc. sau o problemă de actualitate. [Pl. și: slogane] – Din fr., engl. slogan. DOOM
slogán s. n., pl. slogánuri / slogáne
sloi
SLOI, sloiuri, s. n. 1. Bloc de gheață care plutește pe apele curgătoare și stătătoare, înainte ca acestea să înghețe cu totul sau în timpul dezghețului. ◊ Expr. A-i trece (cuiva) un sloi (de gheață) prin inimă (sau pe spinare, rar, peste obraz) = a-l trece (pe cineva) fiori de spaimă. A fi sloi = a-i fi cuiva foarte frig, a fi înghețat. ♦ Fig. Om rece, nepăsător, necomunicativ, lipsit de căldură sufletească. 2. (Rar) Țurțur de gheață. – Din bg. sloj. DOOM
sloi s. n., pl. slóiuri
sloiul
SLOI, sloiuri, s. n. 1. Bloc de gheață care plutește pe apele curgătoare și stătătoare, înainte ca acestea să înghețe cu totul sau în timpul dezghețului. ◊ Expr. A-i trece (cuiva) un sloi (de gheață) prin inimă (sau pe spinare, rar, peste obraz) = a-l trece (pe cineva) fiori de spaimă. A fi sloi = a-i fi cuiva foarte frig, a fi înghețat. ♦ Fig. Om rece, nepăsător, necomunicativ, lipsit de căldură sufletească. 2. (Rar) Țurțur de gheață. – Din bg. sloj. DOOM
sloi s. n., pl. slóiuri
sloiului
SLOI, sloiuri, s. n. 1. Bloc de gheață care plutește pe apele curgătoare și stătătoare, înainte ca acestea să înghețe cu totul sau în timpul dezghețului. ◊ Expr. A-i trece (cuiva) un sloi (de gheață) prin inimă (sau pe spinare, rar, peste obraz) = a-l trece (pe cineva) fiori de spaimă. A fi sloi = a-i fi cuiva foarte frig, a fi înghețat. ♦ Fig. Om rece, nepăsător, necomunicativ, lipsit de căldură sufletească. 2. (Rar) Țurțur de gheață. – Din bg. sloj. DOOM
sloi s. n., pl. slóiuri
sloiuri
SLOI, sloiuri, s. n. 1. Bloc de gheață care plutește pe apele curgătoare și stătătoare, înainte ca acestea să înghețe cu totul sau în timpul dezghețului. ◊ Expr. A-i trece (cuiva) un sloi (de gheață) prin inimă (sau pe spinare, rar, peste obraz) = a-l trece (pe cineva) fiori de spaimă. A fi sloi = a-i fi cuiva foarte frig, a fi înghețat. ♦ Fig. Om rece, nepăsător, necomunicativ, lipsit de căldură sufletească. 2. (Rar) Țurțur de gheață. – Din bg. sloj. DOOM
sloi s. n., pl. slóiuri
sloiurile
SLOI, sloiuri, s. n. 1. Bloc de gheață care plutește pe apele curgătoare și stătătoare, înainte ca acestea să înghețe cu totul sau în timpul dezghețului. ◊ Expr. A-i trece (cuiva) un sloi (de gheață) prin inimă (sau pe spinare, rar, peste obraz) = a-l trece (pe cineva) fiori de spaimă. A fi sloi = a-i fi cuiva foarte frig, a fi înghețat. ♦ Fig. Om rece, nepăsător, necomunicativ, lipsit de căldură sufletească. 2. (Rar) Țurțur de gheață. – Din bg. sloj. DOOM
sloi s. n., pl. slóiuri
sloiurilor
SLOI, sloiuri, s. n. 1. Bloc de gheață care plutește pe apele curgătoare și stătătoare, înainte ca acestea să înghețe cu totul sau în timpul dezghețului. ◊ Expr. A-i trece (cuiva) un sloi (de gheață) prin inimă (sau pe spinare, rar, peste obraz) = a-l trece (pe cineva) fiori de spaimă. A fi sloi = a-i fi cuiva foarte frig, a fi înghețat. ♦ Fig. Om rece, nepăsător, necomunicativ, lipsit de căldură sufletească. 2. (Rar) Țurțur de gheață. – Din bg. sloj. DOOM
sloi s. n., pl. slóiuri
slomnea
SLOMNÍ, slomnesc, vb. IV. (înv. și reg.) 1. Tranz. A rosti vorbele cu oarecare greutate, a îngăima. 2. Intranz. (Despre lumini, culori) A se ivi, a se distinge (încet, cu greutate); a apărea, a se arăta; a miji. – Din sl. sŭlognja „silabă”. DOOM
slomní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slomnésc, imperf. 3 sg. slomneá; conj. prez. 3 să slomneáscă
slomneai
SLOMNÍ, slomnesc, vb. IV. (înv. și reg.) 1. Tranz. A rosti vorbele cu oarecare greutate, a îngăima. 2. Intranz. (Despre lumini, culori) A se ivi, a se distinge (încet, cu greutate); a apărea, a se arăta; a miji. – Din sl. sŭlognja „silabă”. DOOM
slomní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slomnésc, imperf. 3 sg. slomneá; conj. prez. 3 să slomneáscă
slomneam
SLOMNÍ, slomnesc, vb. IV. (înv. și reg.) 1. Tranz. A rosti vorbele cu oarecare greutate, a îngăima. 2. Intranz. (Despre lumini, culori) A se ivi, a se distinge (încet, cu greutate); a apărea, a se arăta; a miji. – Din sl. sŭlognja „silabă”. DOOM
slomní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slomnésc, imperf. 3 sg. slomneá; conj. prez. 3 să slomneáscă
slomnească
SLOMNÍ, slomnesc, vb. IV. (înv. și reg.) 1. Tranz. A rosti vorbele cu oarecare greutate, a îngăima. 2. Intranz. (Despre lumini, culori) A se ivi, a se distinge (încet, cu greutate); a apărea, a se arăta; a miji. – Din sl. sŭlognja „silabă”. DOOM
slomní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slomnésc, imperf. 3 sg. slomneá; conj. prez. 3 să slomneáscă
slomneau
SLOMNÍ, slomnesc, vb. IV. (înv. și reg.) 1. Tranz. A rosti vorbele cu oarecare greutate, a îngăima. 2. Intranz. (Despre lumini, culori) A se ivi, a se distinge (încet, cu greutate); a apărea, a se arăta; a miji. – Din sl. sŭlognja „silabă”. DOOM
slomní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slomnésc, imperf. 3 sg. slomneá; conj. prez. 3 să slomneáscă
slomneați
SLOMNÍ, slomnesc, vb. IV. (înv. și reg.) 1. Tranz. A rosti vorbele cu oarecare greutate, a îngăima. 2. Intranz. (Despre lumini, culori) A se ivi, a se distinge (încet, cu greutate); a apărea, a se arăta; a miji. – Din sl. sŭlognja „silabă”. DOOM
slomní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slomnésc, imperf. 3 sg. slomneá; conj. prez. 3 să slomneáscă
slomnesc
SLOMNÍ, slomnesc, vb. IV. (înv. și reg.) 1. Tranz. A rosti vorbele cu oarecare greutate, a îngăima. 2. Intranz. (Despre lumini, culori) A se ivi, a se distinge (încet, cu greutate); a apărea, a se arăta; a miji. – Din sl. sŭlognja „silabă”. DOOM
slomní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slomnésc, imperf. 3 sg. slomneá; conj. prez. 3 să slomneáscă
slomnește
SLOMNÍ, slomnesc, vb. IV. (înv. și reg.) 1. Tranz. A rosti vorbele cu oarecare greutate, a îngăima. 2. Intranz. (Despre lumini, culori) A se ivi, a se distinge (încet, cu greutate); a apărea, a se arăta; a miji. – Din sl. sŭlognja „silabă”. DOOM
slomní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slomnésc, imperf. 3 sg. slomneá; conj. prez. 3 să slomneáscă
slomnești
SLOMNÍ, slomnesc, vb. IV. (înv. și reg.) 1. Tranz. A rosti vorbele cu oarecare greutate, a îngăima. 2. Intranz. (Despre lumini, culori) A se ivi, a se distinge (încet, cu greutate); a apărea, a se arăta; a miji. – Din sl. sŭlognja „silabă”. DOOM
slomní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slomnésc, imperf. 3 sg. slomneá; conj. prez. 3 să slomneáscă
slomni
SLOMNÍ, slomnesc, vb. IV. (înv. și reg.) 1. Tranz. A rosti vorbele cu oarecare greutate, a îngăima. 2. Intranz. (Despre lumini, culori) A se ivi, a se distinge (încet, cu greutate); a apărea, a se arăta; a miji. – Din sl. sŭlognja „silabă”. DOOM
slomní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slomnésc, imperf. 3 sg. slomneá; conj. prez. 3 să slomneáscă
slomnii
SLOMNÍ, slomnesc, vb. IV. (înv. și reg.) 1. Tranz. A rosti vorbele cu oarecare greutate, a îngăima. 2. Intranz. (Despre lumini, culori) A se ivi, a se distinge (încet, cu greutate); a apărea, a se arăta; a miji. – Din sl. sŭlognja „silabă”. DOOM
slomní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slomnésc, imperf. 3 sg. slomneá; conj. prez. 3 să slomneáscă
slomnim
SLOMNÍ, slomnesc, vb. IV. (înv. și reg.) 1. Tranz. A rosti vorbele cu oarecare greutate, a îngăima. 2. Intranz. (Despre lumini, culori) A se ivi, a se distinge (încet, cu greutate); a apărea, a se arăta; a miji. – Din sl. sŭlognja „silabă”. DOOM
slomní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slomnésc, imperf. 3 sg. slomneá; conj. prez. 3 să slomneáscă
slomnind
SLOMNÍ, slomnesc, vb. IV. (înv. și reg.) 1. Tranz. A rosti vorbele cu oarecare greutate, a îngăima. 2. Intranz. (Despre lumini, culori) A se ivi, a se distinge (încet, cu greutate); a apărea, a se arăta; a miji. – Din sl. sŭlognja „silabă”. DOOM
slomní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slomnésc, imperf. 3 sg. slomneá; conj. prez. 3 să slomneáscă
slomnire
SLOMNÍ, slomnesc, vb. IV. (înv. și reg.) 1. Tranz. A rosti vorbele cu oarecare greutate, a îngăima. 2. Intranz. (Despre lumini, culori) A se ivi, a se distinge (încet, cu greutate); a apărea, a se arăta; a miji. – Din sl. sŭlognja „silabă”. DOOM
slomní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slomnésc, imperf. 3 sg. slomneá; conj. prez. 3 să slomneáscă
slomnire
SLOMNÍRE, slomniri, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a slomni și rezultatul ei. – V. slomni. DOOM
slomníre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. slomnírii; pl. slomníri
slomnirea
SLOMNÍRE, slomniri, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a slomni și rezultatul ei. – V. slomni. DOOM
slomníre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. slomnírii; pl. slomníri
slomniri
SLOMNÍRE, slomniri, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a slomni și rezultatul ei. – V. slomni. DOOM
slomníre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. slomnírii; pl. slomníri
slomnirii
SLOMNÍRE, slomniri, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a slomni și rezultatul ei. – V. slomni. DOOM
slomníre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. slomnírii; pl. slomníri
slomnirile
SLOMNÍRE, slomniri, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a slomni și rezultatul ei. – V. slomni. DOOM
slomníre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. slomnírii; pl. slomníri
slomnirilor
SLOMNÍRE, slomniri, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a slomni și rezultatul ei. – V. slomni. DOOM
slomníre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. slomnírii; pl. slomníri
slomniră
SLOMNÍ, slomnesc, vb. IV. (înv. și reg.) 1. Tranz. A rosti vorbele cu oarecare greutate, a îngăima. 2. Intranz. (Despre lumini, culori) A se ivi, a se distinge (încet, cu greutate); a apărea, a se arăta; a miji. – Din sl. sŭlognja „silabă”. DOOM
slomní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slomnésc, imperf. 3 sg. slomneá; conj. prez. 3 să slomneáscă
slomnirăm
SLOMNÍ, slomnesc, vb. IV. (înv. și reg.) 1. Tranz. A rosti vorbele cu oarecare greutate, a îngăima. 2. Intranz. (Despre lumini, culori) A se ivi, a se distinge (încet, cu greutate); a apărea, a se arăta; a miji. – Din sl. sŭlognja „silabă”. DOOM
slomní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slomnésc, imperf. 3 sg. slomneá; conj. prez. 3 să slomneáscă
slomnirăți
SLOMNÍ, slomnesc, vb. IV. (înv. și reg.) 1. Tranz. A rosti vorbele cu oarecare greutate, a îngăima. 2. Intranz. (Despre lumini, culori) A se ivi, a se distinge (încet, cu greutate); a apărea, a se arăta; a miji. – Din sl. sŭlognja „silabă”. DOOM
slomní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slomnésc, imperf. 3 sg. slomneá; conj. prez. 3 să slomneáscă
slomnise
SLOMNÍ, slomnesc, vb. IV. (înv. și reg.) 1. Tranz. A rosti vorbele cu oarecare greutate, a îngăima. 2. Intranz. (Despre lumini, culori) A se ivi, a se distinge (încet, cu greutate); a apărea, a se arăta; a miji. – Din sl. sŭlognja „silabă”. DOOM
slomní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slomnésc, imperf. 3 sg. slomneá; conj. prez. 3 să slomneáscă
slomnisem
SLOMNÍ, slomnesc, vb. IV. (înv. și reg.) 1. Tranz. A rosti vorbele cu oarecare greutate, a îngăima. 2. Intranz. (Despre lumini, culori) A se ivi, a se distinge (încet, cu greutate); a apărea, a se arăta; a miji. – Din sl. sŭlognja „silabă”. DOOM
slomní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slomnésc, imperf. 3 sg. slomneá; conj. prez. 3 să slomneáscă
slomniseră
SLOMNÍ, slomnesc, vb. IV. (înv. și reg.) 1. Tranz. A rosti vorbele cu oarecare greutate, a îngăima. 2. Intranz. (Despre lumini, culori) A se ivi, a se distinge (încet, cu greutate); a apărea, a se arăta; a miji. – Din sl. sŭlognja „silabă”. DOOM
slomní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slomnésc, imperf. 3 sg. slomneá; conj. prez. 3 să slomneáscă
slomniserăm
SLOMNÍ, slomnesc, vb. IV. (înv. și reg.) 1. Tranz. A rosti vorbele cu oarecare greutate, a îngăima. 2. Intranz. (Despre lumini, culori) A se ivi, a se distinge (încet, cu greutate); a apărea, a se arăta; a miji. – Din sl. sŭlognja „silabă”. DOOM
slomní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slomnésc, imperf. 3 sg. slomneá; conj. prez. 3 să slomneáscă
slomniserăți
SLOMNÍ, slomnesc, vb. IV. (înv. și reg.) 1. Tranz. A rosti vorbele cu oarecare greutate, a îngăima. 2. Intranz. (Despre lumini, culori) A se ivi, a se distinge (încet, cu greutate); a apărea, a se arăta; a miji. – Din sl. sŭlognja „silabă”. DOOM
slomní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slomnésc, imperf. 3 sg. slomneá; conj. prez. 3 să slomneáscă
slomniseși
SLOMNÍ, slomnesc, vb. IV. (înv. și reg.) 1. Tranz. A rosti vorbele cu oarecare greutate, a îngăima. 2. Intranz. (Despre lumini, culori) A se ivi, a se distinge (încet, cu greutate); a apărea, a se arăta; a miji. – Din sl. sŭlognja „silabă”. DOOM
slomní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slomnésc, imperf. 3 sg. slomneá; conj. prez. 3 să slomneáscă
slomniseți
SLOMNÍ, slomnesc, vb. IV. (înv. și reg.) 1. Tranz. A rosti vorbele cu oarecare greutate, a îngăima. 2. Intranz. (Despre lumini, culori) A se ivi, a se distinge (încet, cu greutate); a apărea, a se arăta; a miji. – Din sl. sŭlognja „silabă”. DOOM
slomní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slomnésc, imperf. 3 sg. slomneá; conj. prez. 3 să slomneáscă
slomnit
SLOMNÍ, slomnesc, vb. IV. (înv. și reg.) 1. Tranz. A rosti vorbele cu oarecare greutate, a îngăima. 2. Intranz. (Despre lumini, culori) A se ivi, a se distinge (încet, cu greutate); a apărea, a se arăta; a miji. – Din sl. sŭlognja „silabă”. DOOM
slomní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slomnésc, imperf. 3 sg. slomneá; conj. prez. 3 să slomneáscă
slomniși
SLOMNÍ, slomnesc, vb. IV. (înv. și reg.) 1. Tranz. A rosti vorbele cu oarecare greutate, a îngăima. 2. Intranz. (Despre lumini, culori) A se ivi, a se distinge (încet, cu greutate); a apărea, a se arăta; a miji. – Din sl. sŭlognja „silabă”. DOOM
slomní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slomnésc, imperf. 3 sg. slomneá; conj. prez. 3 să slomneáscă
slomniți
SLOMNÍ, slomnesc, vb. IV. (înv. și reg.) 1. Tranz. A rosti vorbele cu oarecare greutate, a îngăima. 2. Intranz. (Despre lumini, culori) A se ivi, a se distinge (încet, cu greutate); a apărea, a se arăta; a miji. – Din sl. sŭlognja „silabă”. DOOM
slomní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slomnésc, imperf. 3 sg. slomneá; conj. prez. 3 să slomneáscă
slon
SLON, slonuri, s. n. (Regional) Șopron. Și-a făcut casă, slonuri, acareturi, tot ce trebuie la o casă. La CADE.
slops
SLÓPS, slopsuri, s. n. Produs petrolier de calitate inferioară, care trebuie prelucrat din nou pentru a putea fi folosit. – Din fr., engl. slops, germ. Slops. DOOM
slops s. n., pl. slópsuri
slopsul
SLÓPS, slopsuri, s. n. Produs petrolier de calitate inferioară, care trebuie prelucrat din nou pentru a putea fi folosit. – Din fr., engl. slops, germ. Slops. DOOM
slops s. n., pl. slópsuri
slopsului
SLÓPS, slopsuri, s. n. Produs petrolier de calitate inferioară, care trebuie prelucrat din nou pentru a putea fi folosit. – Din fr., engl. slops, germ. Slops. DOOM
slops s. n., pl. slópsuri
slopsuri
SLÓPS, slopsuri, s. n. Produs petrolier de calitate inferioară, care trebuie prelucrat din nou pentru a putea fi folosit. – Din fr., engl. slops, germ. Slops. DOOM
slops s. n., pl. slópsuri
slopsurile
SLÓPS, slopsuri, s. n. Produs petrolier de calitate inferioară, care trebuie prelucrat din nou pentru a putea fi folosit. – Din fr., engl. slops, germ. Slops. DOOM
slops s. n., pl. slópsuri
slopsurilor
SLÓPS, slopsuri, s. n. Produs petrolier de calitate inferioară, care trebuie prelucrat din nou pentru a putea fi folosit. – Din fr., engl. slops, germ. Slops. DOOM
slops s. n., pl. slópsuri
slova
SLÓVĂ, (1) slove, s. f. (Pop.) 1. Literă (chirilică). ♦ Scriere; alfabet. 2. Scrisul cuiva, cu caracteristicile lui, după care poate fi identificat. 3. Știință de carte; învățătură. – Din sl. slovo. DOOM
slóvă (pop.) s. f., g.-d. art. slóvei; pl. slóve
slovac
CEHO-SLOVÁC, -Ă, ceho-slovaci, -ce, adj. Care aparține deopotrivă Cehiei și Slovaciei, referitor la Cehia și la Slovacia în aceeași măsură. – Ceh + slovac. DOOM
cého-slovác (dintre Cehia și Slovacia) adj. m., pl. cého-slováci; f. cého-slovácă, pl. cého-slováce
slovac
SLOVÁC, -Ă, slovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Slovaciei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Slovaciei sau slovacilor (1), referitor la Slovacia ori la slovaci. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă din grupul occidental, vorbită de slovaci. – Din fr. slovaque. DOOM
slovácă (limbă) s. f., g.-d. art. slovácei
slovac
SLOVÁC, -Ă, slovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Slovaciei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Slovaciei sau slovacilor (1), referitor la Slovacia ori la slovaci. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă din grupul occidental, vorbită de slovaci. – Din fr. slovaque. DOOM
slovácă (limbă) s. f., g.-d. art. slovácei
slovaca
CEHO-SLOVÁC, -Ă, ceho-slovaci, -ce, adj. Care aparține deopotrivă Cehiei și Slovaciei, referitor la Cehia și la Slovacia în aceeași măsură. – Ceh + slovac. DOOM
cého-slovác (dintre Cehia și Slovacia) adj. m., pl. cého-slováci; f. cého-slovácă, pl. cého-slováce
slovaca
SLOVÁC, -Ă, slovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Slovaciei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Slovaciei sau slovacilor (1), referitor la Slovacia ori la slovaci. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă din grupul occidental, vorbită de slovaci. – Din fr. slovaque. DOOM
slovácă (limbă) s. f., g.-d. art. slovácei
slovaca
SLOVÁC, -Ă, slovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Slovaciei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Slovaciei sau slovacilor (1), referitor la Slovacia ori la slovaci. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă din grupul occidental, vorbită de slovaci. – Din fr. slovaque. DOOM
slovácă (limbă) s. f., g.-d. art. slovácei
slovace
CEHO-SLOVÁC, -Ă, ceho-slovaci, -ce, adj. Care aparține deopotrivă Cehiei și Slovaciei, referitor la Cehia și la Slovacia în aceeași măsură. – Ceh + slovac. DOOM
cého-slovác (dintre Cehia și Slovacia) adj. m., pl. cého-slováci; f. cého-slovácă, pl. cého-slováce
slovace
SLOVÁC, -Ă, slovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Slovaciei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Slovaciei sau slovacilor (1), referitor la Slovacia ori la slovaci. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă din grupul occidental, vorbită de slovaci. – Din fr. slovaque. DOOM
slovácă (limbă) s. f., g.-d. art. slovácei
slovace
SLOVÁC, -Ă, slovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Slovaciei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Slovaciei sau slovacilor (1), referitor la Slovacia ori la slovaci. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă din grupul occidental, vorbită de slovaci. – Din fr. slovaque. DOOM
slovácă (limbă) s. f., g.-d. art. slovácei
slovace
SLOVÁC, -Ă, slovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Slovaciei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Slovaciei sau slovacilor (1), referitor la Slovacia ori la slovaci. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă din grupul occidental, vorbită de slovaci. – Din fr. slovaque. DOOM
slovácă (limbă) s. f., g.-d. art. slovácei
slovacei
CEHO-SLOVÁC, -Ă, ceho-slovaci, -ce, adj. Care aparține deopotrivă Cehiei și Slovaciei, referitor la Cehia și la Slovacia în aceeași măsură. – Ceh + slovac. DOOM
cého-slovác (dintre Cehia și Slovacia) adj. m., pl. cého-slováci; f. cého-slovácă, pl. cého-slováce
slovacei
SLOVÁC, -Ă, slovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Slovaciei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Slovaciei sau slovacilor (1), referitor la Slovacia ori la slovaci. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă din grupul occidental, vorbită de slovaci. – Din fr. slovaque. DOOM
slovácă (limbă) s. f., g.-d. art. slovácei
slovacei
SLOVÁC, -Ă, slovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Slovaciei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Slovaciei sau slovacilor (1), referitor la Slovacia ori la slovaci. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă din grupul occidental, vorbită de slovaci. – Din fr. slovaque. DOOM
slovácă (limbă) s. f., g.-d. art. slovácei
slovacele
CEHO-SLOVÁC, -Ă, ceho-slovaci, -ce, adj. Care aparține deopotrivă Cehiei și Slovaciei, referitor la Cehia și la Slovacia în aceeași măsură. – Ceh + slovac. DOOM
cého-slovác (dintre Cehia și Slovacia) adj. m., pl. cého-slováci; f. cého-slovácă, pl. cého-slováce
slovacele
SLOVÁC, -Ă, slovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Slovaciei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Slovaciei sau slovacilor (1), referitor la Slovacia ori la slovaci. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă din grupul occidental, vorbită de slovaci. – Din fr. slovaque. DOOM
slovácă (limbă) s. f., g.-d. art. slovácei
slovacele
SLOVÁC, -Ă, slovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Slovaciei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Slovaciei sau slovacilor (1), referitor la Slovacia ori la slovaci. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă din grupul occidental, vorbită de slovaci. – Din fr. slovaque. DOOM
slovácă (limbă) s. f., g.-d. art. slovácei
slovacelor
CEHO-SLOVÁC, -Ă, ceho-slovaci, -ce, adj. Care aparține deopotrivă Cehiei și Slovaciei, referitor la Cehia și la Slovacia în aceeași măsură. – Ceh + slovac. DOOM
cého-slovác (dintre Cehia și Slovacia) adj. m., pl. cého-slováci; f. cého-slovácă, pl. cého-slováce
slovacelor
SLOVÁC, -Ă, slovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Slovaciei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Slovaciei sau slovacilor (1), referitor la Slovacia ori la slovaci. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă din grupul occidental, vorbită de slovaci. – Din fr. slovaque. DOOM
slovácă (limbă) s. f., g.-d. art. slovácei
slovacelor
SLOVÁC, -Ă, slovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Slovaciei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Slovaciei sau slovacilor (1), referitor la Slovacia ori la slovaci. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă din grupul occidental, vorbită de slovaci. – Din fr. slovaque. DOOM
slovácă (limbă) s. f., g.-d. art. slovácei
slovaci
CEHO-SLOVÁC, -Ă, ceho-slovaci, -ce, adj. Care aparține deopotrivă Cehiei și Slovaciei, referitor la Cehia și la Slovacia în aceeași măsură. – Ceh + slovac. DOOM
cého-slovác (dintre Cehia și Slovacia) adj. m., pl. cého-slováci; f. cého-slovácă, pl. cého-slováce
slovaci
SLOVÁC, -Ă, slovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Slovaciei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Slovaciei sau slovacilor (1), referitor la Slovacia ori la slovaci. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă din grupul occidental, vorbită de slovaci. – Din fr. slovaque. DOOM
slovácă (limbă) s. f., g.-d. art. slovácei
slovaci
SLOVÁC, -Ă, slovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Slovaciei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Slovaciei sau slovacilor (1), referitor la Slovacia ori la slovaci. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă din grupul occidental, vorbită de slovaci. – Din fr. slovaque. DOOM
slovácă (limbă) s. f., g.-d. art. slovácei
slovacii
CEHO-SLOVÁC, -Ă, ceho-slovaci, -ce, adj. Care aparține deopotrivă Cehiei și Slovaciei, referitor la Cehia și la Slovacia în aceeași măsură. – Ceh + slovac. DOOM
cého-slovác (dintre Cehia și Slovacia) adj. m., pl. cého-slováci; f. cého-slovácă, pl. cého-slováce
slovacii
SLOVÁC, -Ă, slovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Slovaciei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Slovaciei sau slovacilor (1), referitor la Slovacia ori la slovaci. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă din grupul occidental, vorbită de slovaci. – Din fr. slovaque. DOOM
slovácă (limbă) s. f., g.-d. art. slovácei
slovacii
SLOVÁC, -Ă, slovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Slovaciei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Slovaciei sau slovacilor (1), referitor la Slovacia ori la slovaci. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă din grupul occidental, vorbită de slovaci. – Din fr. slovaque. DOOM
slovácă (limbă) s. f., g.-d. art. slovácei
slovacilor
CEHO-SLOVÁC, -Ă, ceho-slovaci, -ce, adj. Care aparține deopotrivă Cehiei și Slovaciei, referitor la Cehia și la Slovacia în aceeași măsură. – Ceh + slovac. DOOM
cého-slovác (dintre Cehia și Slovacia) adj. m., pl. cého-slováci; f. cého-slovácă, pl. cého-slováce
slovacilor
SLOVÁC, -Ă, slovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Slovaciei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Slovaciei sau slovacilor (1), referitor la Slovacia ori la slovaci. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă din grupul occidental, vorbită de slovaci. – Din fr. slovaque. DOOM
slovácă (limbă) s. f., g.-d. art. slovácei
slovacilor
SLOVÁC, -Ă, slovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Slovaciei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Slovaciei sau slovacilor (1), referitor la Slovacia ori la slovaci. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă din grupul occidental, vorbită de slovaci. – Din fr. slovaque. DOOM
slovácă (limbă) s. f., g.-d. art. slovácei
slovaco
SLOVÁC, -Ă, slovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Slovaciei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Slovaciei sau slovacilor (1), referitor la Slovacia ori la slovaci. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă din grupul occidental, vorbită de slovaci. – Din fr. slovaque. DOOM
slovácă (limbă) s. f., g.-d. art. slovácei
slovacul
CEHO-SLOVÁC, -Ă, ceho-slovaci, -ce, adj. Care aparține deopotrivă Cehiei și Slovaciei, referitor la Cehia și la Slovacia în aceeași măsură. – Ceh + slovac. DOOM
cého-slovác (dintre Cehia și Slovacia) adj. m., pl. cého-slováci; f. cého-slovácă, pl. cého-slováce
slovacul
SLOVÁC, -Ă, slovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Slovaciei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Slovaciei sau slovacilor (1), referitor la Slovacia ori la slovaci. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă din grupul occidental, vorbită de slovaci. – Din fr. slovaque. DOOM
slovácă (limbă) s. f., g.-d. art. slovácei
slovacul
SLOVÁC, -Ă, slovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Slovaciei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Slovaciei sau slovacilor (1), referitor la Slovacia ori la slovaci. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă din grupul occidental, vorbită de slovaci. – Din fr. slovaque. DOOM
slovácă (limbă) s. f., g.-d. art. slovácei
slovacule
SLOVÁC, -Ă, slovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Slovaciei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Slovaciei sau slovacilor (1), referitor la Slovacia ori la slovaci. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă din grupul occidental, vorbită de slovaci. – Din fr. slovaque. DOOM
slovácă (limbă) s. f., g.-d. art. slovácei
slovacului
CEHO-SLOVÁC, -Ă, ceho-slovaci, -ce, adj. Care aparține deopotrivă Cehiei și Slovaciei, referitor la Cehia și la Slovacia în aceeași măsură. – Ceh + slovac. DOOM
cého-slovác (dintre Cehia și Slovacia) adj. m., pl. cého-slováci; f. cého-slovácă, pl. cého-slováce
slovacului
SLOVÁC, -Ă, slovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Slovaciei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Slovaciei sau slovacilor (1), referitor la Slovacia ori la slovaci. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă din grupul occidental, vorbită de slovaci. – Din fr. slovaque. DOOM
slovácă (limbă) s. f., g.-d. art. slovácei
slovacului
SLOVÁC, -Ă, slovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Slovaciei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Slovaciei sau slovacilor (1), referitor la Slovacia ori la slovaci. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă din grupul occidental, vorbită de slovaci. – Din fr. slovaque. DOOM
slovácă (limbă) s. f., g.-d. art. slovácei
slove
SLÓVĂ, (1) slove, s. f. (Pop.) 1. Literă (chirilică). ♦ Scriere; alfabet. 2. Scrisul cuiva, cu caracteristicile lui, după care poate fi identificat. 3. Știință de carte; învățătură. – Din sl. slovo. DOOM
slóvă (pop.) s. f., g.-d. art. slóvei; pl. slóve
slovean
SLOVEÁN, -Ă, sloveni, -e, s. m. și f. Persoană făcînd parte din populația de bază a Sloveniei (în Iugoslavia).
slovean
SLOVEÁN, -Ă, sloveni, -e, s. m. și f. Persoană făcînd parte din populația de bază a Sloveniei (în Iugoslavia).
slovean
SLOVÉN, -Ă, sloveni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Sloveniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sloveniei sau slovenilor (1), referitor la Slovenia ori la sloveni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă meridională vorbită de sloveni. – Din sb. sloven. DOOM
slovénă (limbă) s. f., g.-d. art. slovénei
sloveană
SLOVEÁN, -Ă, sloveni, -e, s. m. și f. Persoană făcînd parte din populația de bază a Sloveniei (în Iugoslavia).
slovei
SLÓVĂ, (1) slove, s. f. (Pop.) 1. Literă (chirilică). ♦ Scriere; alfabet. 2. Scrisul cuiva, cu caracteristicile lui, după care poate fi identificat. 3. Știință de carte; învățătură. – Din sl. slovo. DOOM
slóvă (pop.) s. f., g.-d. art. slóvei; pl. slóve
slovele
SLÓVĂ, (1) slove, s. f. (Pop.) 1. Literă (chirilică). ♦ Scriere; alfabet. 2. Scrisul cuiva, cu caracteristicile lui, după care poate fi identificat. 3. Știință de carte; învățătură. – Din sl. slovo. DOOM
slóvă (pop.) s. f., g.-d. art. slóvei; pl. slóve
slovelor
SLÓVĂ, (1) slove, s. f. (Pop.) 1. Literă (chirilică). ♦ Scriere; alfabet. 2. Scrisul cuiva, cu caracteristicile lui, după care poate fi identificat. 3. Știință de carte; învățătură. – Din sl. slovo. DOOM
slóvă (pop.) s. f., g.-d. art. slóvei; pl. slóve
sloven
SLOVÉN, -Ă, sloveni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Sloveniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sloveniei sau slovenilor (1), referitor la Slovenia ori la sloveni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă meridională vorbită de sloveni. – Din sb. sloven. DOOM
slovénă (limbă) s. f., g.-d. art. slovénei
slovena
SLOVÉN, -Ă, sloveni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Sloveniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sloveniei sau slovenilor (1), referitor la Slovenia ori la sloveni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă meridională vorbită de sloveni. – Din sb. sloven. DOOM
slovénă (limbă) s. f., g.-d. art. slovénei
slovene
SLOVÉN, -Ă, sloveni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Sloveniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sloveniei sau slovenilor (1), referitor la Slovenia ori la sloveni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă meridională vorbită de sloveni. – Din sb. sloven. DOOM
slovénă (limbă) s. f., g.-d. art. slovénei
slovene
SLOVÉN, -Ă, sloveni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Sloveniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sloveniei sau slovenilor (1), referitor la Slovenia ori la sloveni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă meridională vorbită de sloveni. – Din sb. sloven. DOOM
slovénă (limbă) s. f., g.-d. art. slovénei
slovenea
SLOVENÍ, slovenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A citi cu greu, pronunțând literă cu literă sau silabă cu silabă; a silabisi. – Cf. slomni. DOOM
slovení (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slovenésc, imperf. 3 sg. sloveneá; conj. prez. 3 să sloveneáscă
sloveneai
SLOVENÍ, slovenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A citi cu greu, pronunțând literă cu literă sau silabă cu silabă; a silabisi. – Cf. slomni. DOOM
slovení (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slovenésc, imperf. 3 sg. sloveneá; conj. prez. 3 să sloveneáscă
sloveneam
SLOVENÍ, slovenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A citi cu greu, pronunțând literă cu literă sau silabă cu silabă; a silabisi. – Cf. slomni. DOOM
slovení (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slovenésc, imperf. 3 sg. sloveneá; conj. prez. 3 să sloveneáscă
slovenească
SLOVENÍ, slovenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A citi cu greu, pronunțând literă cu literă sau silabă cu silabă; a silabisi. – Cf. slomni. DOOM
slovení (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slovenésc, imperf. 3 sg. sloveneá; conj. prez. 3 să sloveneáscă
sloveneau
SLOVENÍ, slovenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A citi cu greu, pronunțând literă cu literă sau silabă cu silabă; a silabisi. – Cf. slomni. DOOM
slovení (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slovenésc, imperf. 3 sg. sloveneá; conj. prez. 3 să sloveneáscă
sloveneați
SLOVENÍ, slovenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A citi cu greu, pronunțând literă cu literă sau silabă cu silabă; a silabisi. – Cf. slomni. DOOM
slovení (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slovenésc, imperf. 3 sg. sloveneá; conj. prez. 3 să sloveneáscă
slovenei
SLOVÉN, -Ă, sloveni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Sloveniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sloveniei sau slovenilor (1), referitor la Slovenia ori la sloveni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă meridională vorbită de sloveni. – Din sb. sloven. DOOM
slovénă (limbă) s. f., g.-d. art. slovénei
slovenele
SLOVÉN, -Ă, sloveni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Sloveniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sloveniei sau slovenilor (1), referitor la Slovenia ori la sloveni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă meridională vorbită de sloveni. – Din sb. sloven. DOOM
slovénă (limbă) s. f., g.-d. art. slovénei
slovenelor
SLOVÉN, -Ă, sloveni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Sloveniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sloveniei sau slovenilor (1), referitor la Slovenia ori la sloveni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă meridională vorbită de sloveni. – Din sb. sloven. DOOM
slovénă (limbă) s. f., g.-d. art. slovénei
slovenesc
SLOVENÍ, slovenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A citi cu greu, pronunțând literă cu literă sau silabă cu silabă; a silabisi. – Cf. slomni. DOOM
slovení (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slovenésc, imperf. 3 sg. sloveneá; conj. prez. 3 să sloveneáscă
slovenește
SLOVENÉȘTE adv. În felul slovenilor (1), ca slovenii; în limba slovenă (2). ♦ (Înv.) Slavonește. – Sloven + suf. -ește. DOOM
slovenéște adv.
slovenește
SLOVENÍ, slovenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A citi cu greu, pronunțând literă cu literă sau silabă cu silabă; a silabisi. – Cf. slomni. DOOM
slovení (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slovenésc, imperf. 3 sg. sloveneá; conj. prez. 3 să sloveneáscă
slovenești
SLOVENÍ, slovenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A citi cu greu, pronunțând literă cu literă sau silabă cu silabă; a silabisi. – Cf. slomni. DOOM
slovení (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slovenésc, imperf. 3 sg. sloveneá; conj. prez. 3 să sloveneáscă
sloveni
SLOVÉN, -Ă, sloveni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Sloveniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sloveniei sau slovenilor (1), referitor la Slovenia ori la sloveni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă meridională vorbită de sloveni. – Din sb. sloven. DOOM
slovénă (limbă) s. f., g.-d. art. slovénei
sloveni
SLOVENÍ, slovenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A citi cu greu, pronunțând literă cu literă sau silabă cu silabă; a silabisi. – Cf. slomni. DOOM
slovení (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slovenésc, imperf. 3 sg. sloveneá; conj. prez. 3 să sloveneáscă
slovenia
SLOVENÍE s. f. (Înv.) Limba slavonă. – Sloven + suf. -ie. DOOM
sloveníe (înv.) s. f., art. slovenía, g.-d. sloveníi, art. sloveníei
slovenie
SLOVENÍE s. f. (Înv.) Limba slavonă. – Sloven + suf. -ie. DOOM
sloveníe (înv.) s. f., art. slovenía, g.-d. sloveníi, art. sloveníei
sloveniei
SLOVENÍE s. f. (Înv.) Limba slavonă. – Sloven + suf. -ie. DOOM
sloveníe (înv.) s. f., art. slovenía, g.-d. sloveníi, art. sloveníei
slovenii
SLOVÉN, -Ă, sloveni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Sloveniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sloveniei sau slovenilor (1), referitor la Slovenia ori la sloveni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă meridională vorbită de sloveni. – Din sb. sloven. DOOM
slovénă (limbă) s. f., g.-d. art. slovénei
slovenii
SLOVENÍ, slovenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A citi cu greu, pronunțând literă cu literă sau silabă cu silabă; a silabisi. – Cf. slomni. DOOM
slovení (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slovenésc, imperf. 3 sg. sloveneá; conj. prez. 3 să sloveneáscă
slovenii
SLOVENÍE s. f. (Înv.) Limba slavonă. – Sloven + suf. -ie. DOOM
sloveníe (înv.) s. f., art. slovenía, g.-d. sloveníi, art. sloveníei
slovenilor
SLOVÉN, -Ă, sloveni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Sloveniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sloveniei sau slovenilor (1), referitor la Slovenia ori la sloveni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă meridională vorbită de sloveni. – Din sb. sloven. DOOM
slovénă (limbă) s. f., g.-d. art. slovénei
slovenim
SLOVENÍ, slovenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A citi cu greu, pronunțând literă cu literă sau silabă cu silabă; a silabisi. – Cf. slomni. DOOM
slovení (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slovenésc, imperf. 3 sg. sloveneá; conj. prez. 3 să sloveneáscă
slovenind
SLOVENÍ, slovenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A citi cu greu, pronunțând literă cu literă sau silabă cu silabă; a silabisi. – Cf. slomni. DOOM
slovení (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slovenésc, imperf. 3 sg. sloveneá; conj. prez. 3 să sloveneáscă
slovenire
SLOVENÍ, slovenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A citi cu greu, pronunțând literă cu literă sau silabă cu silabă; a silabisi. – Cf. slomni. DOOM
slovení (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slovenésc, imperf. 3 sg. sloveneá; conj. prez. 3 să sloveneáscă
slovenire
SLOVENÍRE, sloveniri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a sloveni și rezultatul ei; silabisire. – V. sloveni. DOOM
sloveníre (înv.) s. f., g.-d. art. slovenírii; pl. sloveníri
sloveniră
SLOVENÍ, slovenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A citi cu greu, pronunțând literă cu literă sau silabă cu silabă; a silabisi. – Cf. slomni. DOOM
slovení (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slovenésc, imperf. 3 sg. sloveneá; conj. prez. 3 să sloveneáscă
slovenirăm
SLOVENÍ, slovenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A citi cu greu, pronunțând literă cu literă sau silabă cu silabă; a silabisi. – Cf. slomni. DOOM
slovení (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slovenésc, imperf. 3 sg. sloveneá; conj. prez. 3 să sloveneáscă
slovenirăți
SLOVENÍ, slovenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A citi cu greu, pronunțând literă cu literă sau silabă cu silabă; a silabisi. – Cf. slomni. DOOM
slovení (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slovenésc, imperf. 3 sg. sloveneá; conj. prez. 3 să sloveneáscă
slovenise
SLOVENÍ, slovenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A citi cu greu, pronunțând literă cu literă sau silabă cu silabă; a silabisi. – Cf. slomni. DOOM
slovení (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slovenésc, imperf. 3 sg. sloveneá; conj. prez. 3 să sloveneáscă
slovenisem
SLOVENÍ, slovenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A citi cu greu, pronunțând literă cu literă sau silabă cu silabă; a silabisi. – Cf. slomni. DOOM
slovení (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slovenésc, imperf. 3 sg. sloveneá; conj. prez. 3 să sloveneáscă
sloveniseră
SLOVENÍ, slovenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A citi cu greu, pronunțând literă cu literă sau silabă cu silabă; a silabisi. – Cf. slomni. DOOM
slovení (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slovenésc, imperf. 3 sg. sloveneá; conj. prez. 3 să sloveneáscă
sloveniserăm
SLOVENÍ, slovenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A citi cu greu, pronunțând literă cu literă sau silabă cu silabă; a silabisi. – Cf. slomni. DOOM
slovení (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slovenésc, imperf. 3 sg. sloveneá; conj. prez. 3 să sloveneáscă
sloveniserăți
SLOVENÍ, slovenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A citi cu greu, pronunțând literă cu literă sau silabă cu silabă; a silabisi. – Cf. slomni. DOOM
slovení (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slovenésc, imperf. 3 sg. sloveneá; conj. prez. 3 să sloveneáscă
sloveniseși
SLOVENÍ, slovenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A citi cu greu, pronunțând literă cu literă sau silabă cu silabă; a silabisi. – Cf. slomni. DOOM
slovení (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slovenésc, imperf. 3 sg. sloveneá; conj. prez. 3 să sloveneáscă
sloveniseți
SLOVENÍ, slovenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A citi cu greu, pronunțând literă cu literă sau silabă cu silabă; a silabisi. – Cf. slomni. DOOM
slovení (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slovenésc, imperf. 3 sg. sloveneá; conj. prez. 3 să sloveneáscă
slovenit
SLOVENÍ, slovenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A citi cu greu, pronunțând literă cu literă sau silabă cu silabă; a silabisi. – Cf. slomni. DOOM
slovení (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slovenésc, imperf. 3 sg. sloveneá; conj. prez. 3 să sloveneáscă
slovenit
SLOVENÍ, slovenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A citi cu greu, pronunțând literă cu literă sau silabă cu silabă; a silabisi. – Cf. slomni.
sloveniși
SLOVENÍ, slovenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A citi cu greu, pronunțând literă cu literă sau silabă cu silabă; a silabisi. – Cf. slomni. DOOM
slovení (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slovenésc, imperf. 3 sg. sloveneá; conj. prez. 3 să sloveneáscă
sloveniți
SLOVENÍ, slovenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A citi cu greu, pronunțând literă cu literă sau silabă cu silabă; a silabisi. – Cf. slomni. DOOM
slovení (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slovenésc, imperf. 3 sg. sloveneá; conj. prez. 3 să sloveneáscă
sloveno
SLOVÉN, -Ă, sloveni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Sloveniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sloveniei sau slovenilor (1), referitor la Slovenia ori la sloveni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă meridională vorbită de sloveni. – Din sb. sloven. DOOM
slovénă (limbă) s. f., g.-d. art. slovénei
slovenul
SLOVÉN, -Ă, sloveni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Sloveniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sloveniei sau slovenilor (1), referitor la Slovenia ori la sloveni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă meridională vorbită de sloveni. – Din sb. sloven. DOOM
slovénă (limbă) s. f., g.-d. art. slovénei
slovenule
SLOVÉN, -Ă, sloveni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Sloveniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sloveniei sau slovenilor (1), referitor la Slovenia ori la sloveni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă meridională vorbită de sloveni. – Din sb. sloven. DOOM
slovénă (limbă) s. f., g.-d. art. slovénei
slovenului
SLOVÉN, -Ă, sloveni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Sloveniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sloveniei sau slovenilor (1), referitor la Slovenia ori la sloveni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă meridională vorbită de sloveni. – Din sb. sloven. DOOM
slovénă (limbă) s. f., g.-d. art. slovénei
slow
SLOW, slow-uri, s. n. Dans modern, cu mișcări lente; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: slăŭ] – Cuv. engl. DOOM
slow (angl.) [pron. slăŭ] s.n., art. slow-ul; pl. slow-uri
sluga
SLÚGĂ, slugi, s. f. I. 1. Persoană angajată pentru a munci în gospodăria sau în mica întreprindere a altuia, fiind plătită în bani sau în natură. ◊ Expr. (Înv.) Sluga dumitale (sau dumneavoastră), formulă de salut sau de răspuns la salut. ♦ Fig. Persoană care susține sau apără orbește interesele altuia în schimbul unor avantaje materiale. 2. Fig. Persoană subordonată alteia și obligată, din cauza condițiilor sociale în care se află, să-i execute voința. 3. (Înv.) Slujitor înarmat de pe lângă casa sau din suita unui boier. II. (Rar) Aparat simplu, format dintr-o scândură scobită la un capăt, care se folosește la scoaterea cizmelor fără ajutorul cuiva; trăgătoare. – Din sl. sluga. DOOM
slúgă s. f., g.-d. art. slúgii; pl. slugi
slugarnic
SLUGÁRNIC, -Ă, slugarnici, -ce, adj. (Despre oameni) Care are o atitudine umilă, lipsită de demnitate față de cei pe care îi slujește sau de care depinde; (despre manifestări ale oamenilor) care decurge dintr-o astfel de atitudine; servil. – Slugar (înv. „slugă” < bg.) + suf. -nic. DOOM
slugárnic adj. m., pl. slugárnici; f. slugárnică, pl. slugárnice
slugarnica
SLUGÁRNIC, -Ă, slugarnici, -ce, adj. (Despre oameni) Care are o atitudine umilă, lipsită de demnitate față de cei pe care îi slujește sau de care depinde; (despre manifestări ale oamenilor) care decurge dintr-o astfel de atitudine; servil. – Slugar (înv. „slugă” < bg.) + suf. -nic. DOOM
slugárnic adj. m., pl. slugárnici; f. slugárnică, pl. slugárnice
slugarnice
SLUGÁRNIC, -Ă, slugarnici, -ce, adj. (Despre oameni) Care are o atitudine umilă, lipsită de demnitate față de cei pe care îi slujește sau de care depinde; (despre manifestări ale oamenilor) care decurge dintr-o astfel de atitudine; servil. – Slugar (înv. „slugă” < bg.) + suf. -nic. DOOM
slugárnic adj. m., pl. slugárnici; f. slugárnică, pl. slugárnice
slugarnicei
SLUGÁRNIC, -Ă, slugarnici, -ce, adj. (Despre oameni) Care are o atitudine umilă, lipsită de demnitate față de cei pe care îi slujește sau de care depinde; (despre manifestări ale oamenilor) care decurge dintr-o astfel de atitudine; servil. – Slugar (înv. „slugă” < bg.) + suf. -nic. DOOM
slugárnic adj. m., pl. slugárnici; f. slugárnică, pl. slugárnice
slugarnicele
SLUGÁRNIC, -Ă, slugarnici, -ce, adj. (Despre oameni) Care are o atitudine umilă, lipsită de demnitate față de cei pe care îi slujește sau de care depinde; (despre manifestări ale oamenilor) care decurge dintr-o astfel de atitudine; servil. – Slugar (înv. „slugă” < bg.) + suf. -nic. DOOM
slugárnic adj. m., pl. slugárnici; f. slugárnică, pl. slugárnice
slugarnicelor
SLUGÁRNIC, -Ă, slugarnici, -ce, adj. (Despre oameni) Care are o atitudine umilă, lipsită de demnitate față de cei pe care îi slujește sau de care depinde; (despre manifestări ale oamenilor) care decurge dintr-o astfel de atitudine; servil. – Slugar (înv. „slugă” < bg.) + suf. -nic. DOOM
slugárnic adj. m., pl. slugárnici; f. slugárnică, pl. slugárnice
slugarnici
SLUGÁRNIC, -Ă, slugarnici, -ce, adj. (Despre oameni) Care are o atitudine umilă, lipsită de demnitate față de cei pe care îi slujește sau de care depinde; (despre manifestări ale oamenilor) care decurge dintr-o astfel de atitudine; servil. – Slugar (înv. „slugă” < bg.) + suf. -nic. DOOM
slugárnic adj. m., pl. slugárnici; f. slugárnică, pl. slugárnice
slugarnicii
SLUGÁRNIC, -Ă, slugarnici, -ce, adj. (Despre oameni) Care are o atitudine umilă, lipsită de demnitate față de cei pe care îi slujește sau de care depinde; (despre manifestări ale oamenilor) care decurge dintr-o astfel de atitudine; servil. – Slugar (înv. „slugă” < bg.) + suf. -nic. DOOM
slugárnic adj. m., pl. slugárnici; f. slugárnică, pl. slugárnice
slugarnicilor
SLUGÁRNIC, -Ă, slugarnici, -ce, adj. (Despre oameni) Care are o atitudine umilă, lipsită de demnitate față de cei pe care îi slujește sau de care depinde; (despre manifestări ale oamenilor) care decurge dintr-o astfel de atitudine; servil. – Slugar (înv. „slugă” < bg.) + suf. -nic. DOOM
slugárnic adj. m., pl. slugárnici; f. slugárnică, pl. slugárnice
slugarnicul
SLUGÁRNIC, -Ă, slugarnici, -ce, adj. (Despre oameni) Care are o atitudine umilă, lipsită de demnitate față de cei pe care îi slujește sau de care depinde; (despre manifestări ale oamenilor) care decurge dintr-o astfel de atitudine; servil. – Slugar (înv. „slugă” < bg.) + suf. -nic. DOOM
slugárnic adj. m., pl. slugárnici; f. slugárnică, pl. slugárnice
slugarnicului
SLUGÁRNIC, -Ă, slugarnici, -ce, adj. (Despre oameni) Care are o atitudine umilă, lipsită de demnitate față de cei pe care îi slujește sau de care depinde; (despre manifestări ale oamenilor) care decurge dintr-o astfel de atitudine; servil. – Slugar (înv. „slugă” < bg.) + suf. -nic. DOOM
slugárnic adj. m., pl. slugárnici; f. slugárnică, pl. slugárnice
sluger
SLÚGER, slugeri, s. m. Dregător în Țările Române însărcinat cu aprovizionarea Curții domnești și a armatei (rangul și atribuțiile variind de la o epocă la alta și de la un principat la altul); rang, titlu purtat de acest dregător. [Var.: súlger s. m.] – Cf. sb. služar. DOOM
slúger s. m., pl. slúgeri
slugeri
SLÚGER, slugeri, s. m. Dregător în Țările Române însărcinat cu aprovizionarea Curții domnești și a armatei (rangul și atribuțiile variind de la o epocă la alta și de la un principat la altul); rang, titlu purtat de acest dregător. [Var.: súlger s. m.] – Cf. sb. služar. DOOM
slúger s. m., pl. slúgeri
slugeria
SLUGERÍE s. f. (Înv.) Demnitate de sluger. – Sluger + suf. -ie. DOOM
slugeríe s. f., art. slugería, g.-d. slugeríi, art. slugeríei
slugerie
SLUGERÍE s. f. (Înv.) Demnitate de sluger. – Sluger + suf. -ie. DOOM
slugeríe s. f., art. slugería, g.-d. slugeríi, art. slugeríei
slugeriei
SLUGERÍE s. f. (Înv.) Demnitate de sluger. – Sluger + suf. -ie. DOOM
slugeríe s. f., art. slugería, g.-d. slugeríi, art. slugeríei
slugerii
SLÚGER, slugeri, s. m. Dregător în Țările Române însărcinat cu aprovizionarea Curții domnești și a armatei (rangul și atribuțiile variind de la o epocă la alta și de la un principat la altul); rang, titlu purtat de acest dregător. [Var.: súlger s. m.] – Cf. sb. služar. DOOM
slúger s. m., pl. slúgeri
slugerii
SLUGERÍE s. f. (Înv.) Demnitate de sluger. – Sluger + suf. -ie. DOOM
slugeríe s. f., art. slugería, g.-d. slugeríi, art. slugeríei
slugeriile
SLUGERÍE s. f. (Înv.) Demnitate de sluger. – Sluger + suf. -ie. DOOM
slugeríe s. f., art. slugería, g.-d. slugeríi, art. slugeríei
slugeriilor
SLUGERÍE s. f. (Înv.) Demnitate de sluger. – Sluger + suf. -ie. DOOM
slugeríe s. f., art. slugería, g.-d. slugeríi, art. slugeríei
slugerilor
SLÚGER, slugeri, s. m. Dregător în Țările Române însărcinat cu aprovizionarea Curții domnești și a armatei (rangul și atribuțiile variind de la o epocă la alta și de la un principat la altul); rang, titlu purtat de acest dregător. [Var.: súlger s. m.] – Cf. sb. služar. DOOM
slúger s. m., pl. slúgeri
slugerul
SLÚGER, slugeri, s. m. Dregător în Țările Române însărcinat cu aprovizionarea Curții domnești și a armatei (rangul și atribuțiile variind de la o epocă la alta și de la un principat la altul); rang, titlu purtat de acest dregător. [Var.: súlger s. m.] – Cf. sb. služar. DOOM
slúger s. m., pl. slúgeri
slugerului
SLÚGER, slugeri, s. m. Dregător în Țările Române însărcinat cu aprovizionarea Curții domnești și a armatei (rangul și atribuțiile variind de la o epocă la alta și de la un principat la altul); rang, titlu purtat de acest dregător. [Var.: súlger s. m.] – Cf. sb. služar. DOOM
slúger s. m., pl. slúgeri
slugi
SLÚGĂ, slugi, s. f. I. 1. Persoană angajată pentru a munci în gospodăria sau în mica întreprindere a altuia, fiind plătită în bani sau în natură. ◊ Expr. (Înv.) Sluga dumitale (sau dumneavoastră), formulă de salut sau de răspuns la salut. ♦ Fig. Persoană care susține sau apără orbește interesele altuia în schimbul unor avantaje materiale. 2. Fig. Persoană subordonată alteia și obligată, din cauza condițiilor sociale în care se află, să-i execute voința. 3. (Înv.) Slujitor înarmat de pe lângă casa sau din suita unui boier. II. (Rar) Aparat simplu, format dintr-o scândură scobită la un capăt, care se folosește la scoaterea cizmelor fără ajutorul cuiva; trăgătoare. – Din sl. sluga. DOOM
slúgă s. f., g.-d. art. slúgii; pl. slugi
slugii
SLÚGĂ, slugi, s. f. I. 1. Persoană angajată pentru a munci în gospodăria sau în mica întreprindere a altuia, fiind plătită în bani sau în natură. ◊ Expr. (Înv.) Sluga dumitale (sau dumneavoastră), formulă de salut sau de răspuns la salut. ♦ Fig. Persoană care susține sau apără orbește interesele altuia în schimbul unor avantaje materiale. 2. Fig. Persoană subordonată alteia și obligată, din cauza condițiilor sociale în care se află, să-i execute voința. 3. (Înv.) Slujitor înarmat de pe lângă casa sau din suita unui boier. II. (Rar) Aparat simplu, format dintr-o scândură scobită la un capăt, care se folosește la scoaterea cizmelor fără ajutorul cuiva; trăgătoare. – Din sl. sluga. DOOM
slúgă s. f., g.-d. art. slúgii; pl. slugi
slugile
SLÚGĂ, slugi, s. f. I. 1. Persoană angajată pentru a munci în gospodăria sau în mica întreprindere a altuia, fiind plătită în bani sau în natură. ◊ Expr. (Înv.) Sluga dumitale (sau dumneavoastră), formulă de salut sau de răspuns la salut. ♦ Fig. Persoană care susține sau apără orbește interesele altuia în schimbul unor avantaje materiale. 2. Fig. Persoană subordonată alteia și obligată, din cauza condițiilor sociale în care se află, să-i execute voința. 3. (Înv.) Slujitor înarmat de pe lângă casa sau din suita unui boier. II. (Rar) Aparat simplu, format dintr-o scândură scobită la un capăt, care se folosește la scoaterea cizmelor fără ajutorul cuiva; trăgătoare. – Din sl. sluga. DOOM
slúgă s. f., g.-d. art. slúgii; pl. slugi
slugilor
SLÚGĂ, slugi, s. f. I. 1. Persoană angajată pentru a munci în gospodăria sau în mica întreprindere a altuia, fiind plătită în bani sau în natură. ◊ Expr. (Înv.) Sluga dumitale (sau dumneavoastră), formulă de salut sau de răspuns la salut. ♦ Fig. Persoană care susține sau apără orbește interesele altuia în schimbul unor avantaje materiale. 2. Fig. Persoană subordonată alteia și obligată, din cauza condițiilor sociale în care se află, să-i execute voința. 3. (Înv.) Slujitor înarmat de pe lângă casa sau din suita unui boier. II. (Rar) Aparat simplu, format dintr-o scândură scobită la un capăt, care se folosește la scoaterea cizmelor fără ajutorul cuiva; trăgătoare. – Din sl. sluga. DOOM
slúgă s. f., g.-d. art. slúgii; pl. slugi
slugoi
SLUGÓI, slugoi, s. m. Augmentativ al lui slugă; om slugarnic, de o supunere josnică, lipsit de demnitate. – Slugă + suf. -oi. DOOM
slugói s. m., pl. slugói, art. slugóii
slugoii
SLUGÓI, slugoi, s. m. Augmentativ al lui slugă; om slugarnic, de o supunere josnică, lipsit de demnitate. – Slugă + suf. -oi. DOOM
slugói s. m., pl. slugói, art. slugóii
slugoilor
SLUGÓI, slugoi, s. m. Augmentativ al lui slugă; om slugarnic, de o supunere josnică, lipsit de demnitate. – Slugă + suf. -oi. DOOM
slugói s. m., pl. slugói, art. slugóii
slugoiul
SLUGÓI, slugoi, s. m. Augmentativ al lui slugă; om slugarnic, de o supunere josnică, lipsit de demnitate. – Slugă + suf. -oi. DOOM
slugói s. m., pl. slugói, art. slugóii
slugoiului
SLUGÓI, slugoi, s. m. Augmentativ al lui slugă; om slugarnic, de o supunere josnică, lipsit de demnitate. – Slugă + suf. -oi. DOOM
slugói s. m., pl. slugói, art. slugóii
slugulița
SLUGULÍȚĂ, slugulițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui slugă; sluguță. – Slugă + suf. -uliță. DOOM
slugulíță (pop.) s. f., g.-d. art. slugulíței; pl. slugulíțe
slugulițe
SLUGULÍȚĂ, slugulițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui slugă; sluguță. – Slugă + suf. -uliță. DOOM
slugulíță (pop.) s. f., g.-d. art. slugulíței; pl. slugulíțe
sluguliței
SLUGULÍȚĂ, slugulițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui slugă; sluguță. – Slugă + suf. -uliță. DOOM
slugulíță (pop.) s. f., g.-d. art. slugulíței; pl. slugulíțe
slugulițele
SLUGULÍȚĂ, slugulițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui slugă; sluguță. – Slugă + suf. -uliță. DOOM
slugulíță (pop.) s. f., g.-d. art. slugulíței; pl. slugulíțe
slugulițelor
SLUGULÍȚĂ, slugulițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui slugă; sluguță. – Slugă + suf. -uliță. DOOM
slugulíță (pop.) s. f., g.-d. art. slugulíței; pl. slugulíțe
sluguța
SLUGÚȚĂ, sluguțe, s. f. (Reg.) Sluguliță. – Slugă + suf. -uță. DOOM
slugúță (reg.) s. f., g.-d. art. slugúței; pl. slugúțe
sluguțe
SLUGÚȚĂ, sluguțe, s. f. (Reg.) Sluguliță. – Slugă + suf. -uță. DOOM
slugúță (reg.) s. f., g.-d. art. slugúței; pl. slugúțe
sluguței
SLUGÚȚĂ, sluguțe, s. f. (Reg.) Sluguliță. – Slugă + suf. -uță. DOOM
slugúță (reg.) s. f., g.-d. art. slugúței; pl. slugúțe
sluguțele
SLUGÚȚĂ, sluguțe, s. f. (Reg.) Sluguliță. – Slugă + suf. -uță. DOOM
slugúță (reg.) s. f., g.-d. art. slugúței; pl. slugúțe
sluguțelor
SLUGÚȚĂ, sluguțe, s. f. (Reg.) Sluguliță. – Slugă + suf. -uță. DOOM
slugúță (reg.) s. f., g.-d. art. slugúței; pl. slugúțe
slugărea
SLUGĂRÍ, slugăresc, vb. IV. 1. Intranz. A munci ca slugă la un stăpân; a argăți, a sluji, a slugărnici. ♦ Fig. A fi servil față de cineva; a se înjosi, a se umili. 2. Tranz. A servi pe cineva, stând în preajma lui (executându-i cu umilință ordinele, împlinindu-i dorințele); a fi la discreția cuiva. – Din slugar (înv. „slugă” < bg.). DOOM
slugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărésc, imperf. 3 sg. slugăreá; conj. prez. 3 să slugăreáscă
slugăreai
SLUGĂRÍ, slugăresc, vb. IV. 1. Intranz. A munci ca slugă la un stăpân; a argăți, a sluji, a slugărnici. ♦ Fig. A fi servil față de cineva; a se înjosi, a se umili. 2. Tranz. A servi pe cineva, stând în preajma lui (executându-i cu umilință ordinele, împlinindu-i dorințele); a fi la discreția cuiva. – Din slugar (înv. „slugă” < bg.). DOOM
slugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărésc, imperf. 3 sg. slugăreá; conj. prez. 3 să slugăreáscă
slugăreală
SLUGĂREÁLĂ s. f. (Rar) Faptul de a slugări; slugărie. ◊ Loc. adj. De slugăreală = bun pentru a deveni slugă, pentru a fi folosit la diferite servicii. – Slugări + suf. -eală. DOOM
slugăreálă (rar) s. f., g.-d. art. slugărélii
slugăream
SLUGĂRÍ, slugăresc, vb. IV. 1. Intranz. A munci ca slugă la un stăpân; a argăți, a sluji, a slugărnici. ♦ Fig. A fi servil față de cineva; a se înjosi, a se umili. 2. Tranz. A servi pe cineva, stând în preajma lui (executându-i cu umilință ordinele, împlinindu-i dorințele); a fi la discreția cuiva. – Din slugar (înv. „slugă” < bg.). DOOM
slugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărésc, imperf. 3 sg. slugăreá; conj. prez. 3 să slugăreáscă
slugăreasca
SLUGĂRÉSC, -EÁSCĂ, slugărești, adj. (Rar) De slugă, al slugilor. – Slugar (înv. „slugă” < bg.) + suf. -esc. DOOM
slugărésc (rar) adj. m., f. slugăreáscă; pl. m. și f. slugăréști
slugărească
SLUGĂRÍ, slugăresc, vb. IV. 1. Intranz. A munci ca slugă la un stăpân; a argăți, a sluji, a slugărnici. ♦ Fig. A fi servil față de cineva; a se înjosi, a se umili. 2. Tranz. A servi pe cineva, stând în preajma lui (executându-i cu umilință ordinele, împlinindu-i dorințele); a fi la discreția cuiva. – Din slugar (înv. „slugă” < bg.). DOOM
slugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărésc, imperf. 3 sg. slugăreá; conj. prez. 3 să slugăreáscă
slugăreau
SLUGĂRÍ, slugăresc, vb. IV. 1. Intranz. A munci ca slugă la un stăpân; a argăți, a sluji, a slugărnici. ♦ Fig. A fi servil față de cineva; a se înjosi, a se umili. 2. Tranz. A servi pe cineva, stând în preajma lui (executându-i cu umilință ordinele, împlinindu-i dorințele); a fi la discreția cuiva. – Din slugar (înv. „slugă” < bg.). DOOM
slugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărésc, imperf. 3 sg. slugăreá; conj. prez. 3 să slugăreáscă
slugăreați
SLUGĂRÍ, slugăresc, vb. IV. 1. Intranz. A munci ca slugă la un stăpân; a argăți, a sluji, a slugărnici. ♦ Fig. A fi servil față de cineva; a se înjosi, a se umili. 2. Tranz. A servi pe cineva, stând în preajma lui (executându-i cu umilință ordinele, împlinindu-i dorințele); a fi la discreția cuiva. – Din slugar (înv. „slugă” < bg.). DOOM
slugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărésc, imperf. 3 sg. slugăreá; conj. prez. 3 să slugăreáscă
slugăresc
SLUGĂRÉSC, -EÁSCĂ, slugărești, adj. (Rar) De slugă, al slugilor. – Slugar (înv. „slugă” < bg.) + suf. -esc. DOOM
slugărésc (rar) adj. m., f. slugăreáscă; pl. m. și f. slugăréști
slugăresc
SLUGĂRÍ, slugăresc, vb. IV. 1. Intranz. A munci ca slugă la un stăpân; a argăți, a sluji, a slugărnici. ♦ Fig. A fi servil față de cineva; a se înjosi, a se umili. 2. Tranz. A servi pe cineva, stând în preajma lui (executându-i cu umilință ordinele, împlinindu-i dorințele); a fi la discreția cuiva. – Din slugar (înv. „slugă” < bg.). DOOM
slugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărésc, imperf. 3 sg. slugăreá; conj. prez. 3 să slugăreáscă
slugărescul
SLUGĂRÉSC, -EÁSCĂ, slugărești, adj. (Rar) De slugă, al slugilor. – Slugar (înv. „slugă” < bg.) + suf. -esc. DOOM
slugărésc (rar) adj. m., f. slugăreáscă; pl. m. și f. slugăréști
slugărescului
SLUGĂRÉSC, -EÁSCĂ, slugărești, adj. (Rar) De slugă, al slugilor. – Slugar (înv. „slugă” < bg.) + suf. -esc. DOOM
slugărésc (rar) adj. m., f. slugăreáscă; pl. m. și f. slugăréști
slugărește
SLUGĂREȘTE adv. (Rar) în chip josnic, servil. – Slugar (Înv. „slugă” < bg.) + suf. -ește. DOOM
slugăréște (rar) adv.
slugărește
SLUGĂRÍ, slugăresc, vb. IV. 1. Intranz. A munci ca slugă la un stăpân; a argăți, a sluji, a slugărnici. ♦ Fig. A fi servil față de cineva; a se înjosi, a se umili. 2. Tranz. A servi pe cineva, stând în preajma lui (executându-i cu umilință ordinele, împlinindu-i dorințele); a fi la discreția cuiva. – Din slugar (înv. „slugă” < bg.). DOOM
slugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărésc, imperf. 3 sg. slugăreá; conj. prez. 3 să slugăreáscă
slugărești
SLUGĂRÉSC, -EÁSCĂ, slugărești, adj. (Rar) De slugă, al slugilor. – Slugar (înv. „slugă” < bg.) + suf. -esc. DOOM
slugărésc (rar) adj. m., f. slugăreáscă; pl. m. și f. slugăréști
slugărești
SLUGĂRÍ, slugăresc, vb. IV. 1. Intranz. A munci ca slugă la un stăpân; a argăți, a sluji, a slugărnici. ♦ Fig. A fi servil față de cineva; a se înjosi, a se umili. 2. Tranz. A servi pe cineva, stând în preajma lui (executându-i cu umilință ordinele, împlinindu-i dorințele); a fi la discreția cuiva. – Din slugar (înv. „slugă” < bg.). DOOM
slugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărésc, imperf. 3 sg. slugăreá; conj. prez. 3 să slugăreáscă
slugăreștii
SLUGĂRÉSC, -EÁSCĂ, slugărești, adj. (Rar) De slugă, al slugilor. – Slugar (înv. „slugă” < bg.) + suf. -esc. DOOM
slugărésc (rar) adj. m., f. slugăreáscă; pl. m. și f. slugăréști
slugăreștile
SLUGĂRÉSC, -EÁSCĂ, slugărești, adj. (Rar) De slugă, al slugilor. – Slugar (înv. „slugă” < bg.) + suf. -esc. DOOM
slugărésc (rar) adj. m., f. slugăreáscă; pl. m. și f. slugăréști
slugăreștilor
SLUGĂRÉSC, -EÁSCĂ, slugărești, adj. (Rar) De slugă, al slugilor. – Slugar (înv. „slugă” < bg.) + suf. -esc. DOOM
slugărésc (rar) adj. m., f. slugăreáscă; pl. m. și f. slugăréști
slugări
SLUGĂRÍ, slugăresc, vb. IV. 1. Intranz. A munci ca slugă la un stăpân; a argăți, a sluji, a slugărnici. ♦ Fig. A fi servil față de cineva; a se înjosi, a se umili. 2. Tranz. A servi pe cineva, stând în preajma lui (executându-i cu umilință ordinele, împlinindu-i dorințele); a fi la discreția cuiva. – Din slugar (înv. „slugă” < bg.). DOOM
slugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărésc, imperf. 3 sg. slugăreá; conj. prez. 3 să slugăreáscă
slugărie
SLUGĂRÍE s. f. 1. Faptul de a slugări; condiție de slugă; slugărit. 2. Fig. Lipsă de demnitate; servilism, slugărnicie, ploconeală. – Slugar (înv. „slugă'' < bg.) + suf. -ie. DOOM
slugăríe s. f., art. slugăría, g.-d. slugăríi, art. slugăríei
slugării
SLUGĂRÍ, slugăresc, vb. IV. 1. Intranz. A munci ca slugă la un stăpân; a argăți, a sluji, a slugărnici. ♦ Fig. A fi servil față de cineva; a se înjosi, a se umili. 2. Tranz. A servi pe cineva, stând în preajma lui (executându-i cu umilință ordinele, împlinindu-i dorințele); a fi la discreția cuiva. – Din slugar (înv. „slugă” < bg.). DOOM
slugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărésc, imperf. 3 sg. slugăreá; conj. prez. 3 să slugăreáscă
slugărim
SLUGĂRÍ, slugăresc, vb. IV. 1. Intranz. A munci ca slugă la un stăpân; a argăți, a sluji, a slugărnici. ♦ Fig. A fi servil față de cineva; a se înjosi, a se umili. 2. Tranz. A servi pe cineva, stând în preajma lui (executându-i cu umilință ordinele, împlinindu-i dorințele); a fi la discreția cuiva. – Din slugar (înv. „slugă” < bg.). DOOM
slugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărésc, imperf. 3 sg. slugăreá; conj. prez. 3 să slugăreáscă
slugărime
SLUGĂRÍME s. f. (Rar; colectiv) Mulțime de slugi; slujitorime, argățime. – Slugă + suf. -ărime. DOOM
slugăríme (rar) s. f., g.-d. art. slugărímii
slugărimea
SLUGĂRÍME s. f. (Rar; colectiv) Mulțime de slugi; slujitorime, argățime. – Slugă + suf. -ărime. DOOM
slugăríme (rar) s. f., g.-d. art. slugărímii
slugărimi
SLUGĂRÍME s. f. (Rar; colectiv) Mulțime de slugi; slujitorime, argățime. – Slugă + suf. -ărime. DOOM
slugăríme (rar) s. f., g.-d. art. slugărímii
slugărimii
SLUGĂRÍME s. f. (Rar; colectiv) Mulțime de slugi; slujitorime, argățime. – Slugă + suf. -ărime. DOOM
slugăríme (rar) s. f., g.-d. art. slugărímii
slugărind
SLUGĂRÍ, slugăresc, vb. IV. 1. Intranz. A munci ca slugă la un stăpân; a argăți, a sluji, a slugărnici. ♦ Fig. A fi servil față de cineva; a se înjosi, a se umili. 2. Tranz. A servi pe cineva, stând în preajma lui (executându-i cu umilință ordinele, împlinindu-i dorințele); a fi la discreția cuiva. – Din slugar (înv. „slugă” < bg.). DOOM
slugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărésc, imperf. 3 sg. slugăreá; conj. prez. 3 să slugăreáscă
slugărire
SLUGĂRÍ, slugăresc, vb. IV. 1. Intranz. A munci ca slugă la un stăpân; a argăți, a sluji, a slugărnici. ♦ Fig. A fi servil față de cineva; a se înjosi, a se umili. 2. Tranz. A servi pe cineva, stând în preajma lui (executându-i cu umilință ordinele, împlinindu-i dorințele); a fi la discreția cuiva. – Din slugar (înv. „slugă” < bg.). DOOM
slugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărésc, imperf. 3 sg. slugăreá; conj. prez. 3 să slugăreáscă
slugărire
SLUGĂRÍRE s. f. Acțiunea de a slugări și rezultatul ei. – V. slugări. DOOM
slugăríre s. f., g.-d. art. slugărírii
slugărirea
SLUGĂRÍRE s. f. Acțiunea de a slugări și rezultatul ei. – V. slugări. DOOM
slugăríre s. f., g.-d. art. slugărírii
slugăriri
SLUGĂRÍRE s. f. Acțiunea de a slugări și rezultatul ei. – V. slugări. DOOM
slugăríre s. f., g.-d. art. slugărírii
slugăririi
SLUGĂRÍRE s. f. Acțiunea de a slugări și rezultatul ei. – V. slugări. DOOM
slugăríre s. f., g.-d. art. slugărírii
slugăririle
SLUGĂRÍRE s. f. Acțiunea de a slugări și rezultatul ei. – V. slugări. DOOM
slugăríre s. f., g.-d. art. slugărírii
slugăririlor
SLUGĂRÍRE s. f. Acțiunea de a slugări și rezultatul ei. – V. slugări. DOOM
slugăríre s. f., g.-d. art. slugărírii
slugăriră
SLUGĂRÍ, slugăresc, vb. IV. 1. Intranz. A munci ca slugă la un stăpân; a argăți, a sluji, a slugărnici. ♦ Fig. A fi servil față de cineva; a se înjosi, a se umili. 2. Tranz. A servi pe cineva, stând în preajma lui (executându-i cu umilință ordinele, împlinindu-i dorințele); a fi la discreția cuiva. – Din slugar (înv. „slugă” < bg.). DOOM
slugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărésc, imperf. 3 sg. slugăreá; conj. prez. 3 să slugăreáscă
slugărirăm
SLUGĂRÍ, slugăresc, vb. IV. 1. Intranz. A munci ca slugă la un stăpân; a argăți, a sluji, a slugărnici. ♦ Fig. A fi servil față de cineva; a se înjosi, a se umili. 2. Tranz. A servi pe cineva, stând în preajma lui (executându-i cu umilință ordinele, împlinindu-i dorințele); a fi la discreția cuiva. – Din slugar (înv. „slugă” < bg.). DOOM
slugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărésc, imperf. 3 sg. slugăreá; conj. prez. 3 să slugăreáscă
slugărirăți
SLUGĂRÍ, slugăresc, vb. IV. 1. Intranz. A munci ca slugă la un stăpân; a argăți, a sluji, a slugărnici. ♦ Fig. A fi servil față de cineva; a se înjosi, a se umili. 2. Tranz. A servi pe cineva, stând în preajma lui (executându-i cu umilință ordinele, împlinindu-i dorințele); a fi la discreția cuiva. – Din slugar (înv. „slugă” < bg.). DOOM
slugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărésc, imperf. 3 sg. slugăreá; conj. prez. 3 să slugăreáscă
slugărise
SLUGĂRÍ, slugăresc, vb. IV. 1. Intranz. A munci ca slugă la un stăpân; a argăți, a sluji, a slugărnici. ♦ Fig. A fi servil față de cineva; a se înjosi, a se umili. 2. Tranz. A servi pe cineva, stând în preajma lui (executându-i cu umilință ordinele, împlinindu-i dorințele); a fi la discreția cuiva. – Din slugar (înv. „slugă” < bg.). DOOM
slugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărésc, imperf. 3 sg. slugăreá; conj. prez. 3 să slugăreáscă
slugărisem
SLUGĂRÍ, slugăresc, vb. IV. 1. Intranz. A munci ca slugă la un stăpân; a argăți, a sluji, a slugărnici. ♦ Fig. A fi servil față de cineva; a se înjosi, a se umili. 2. Tranz. A servi pe cineva, stând în preajma lui (executându-i cu umilință ordinele, împlinindu-i dorințele); a fi la discreția cuiva. – Din slugar (înv. „slugă” < bg.). DOOM
slugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărésc, imperf. 3 sg. slugăreá; conj. prez. 3 să slugăreáscă
slugăriseră
SLUGĂRÍ, slugăresc, vb. IV. 1. Intranz. A munci ca slugă la un stăpân; a argăți, a sluji, a slugărnici. ♦ Fig. A fi servil față de cineva; a se înjosi, a se umili. 2. Tranz. A servi pe cineva, stând în preajma lui (executându-i cu umilință ordinele, împlinindu-i dorințele); a fi la discreția cuiva. – Din slugar (înv. „slugă” < bg.). DOOM
slugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărésc, imperf. 3 sg. slugăreá; conj. prez. 3 să slugăreáscă
slugăriserăm
SLUGĂRÍ, slugăresc, vb. IV. 1. Intranz. A munci ca slugă la un stăpân; a argăți, a sluji, a slugărnici. ♦ Fig. A fi servil față de cineva; a se înjosi, a se umili. 2. Tranz. A servi pe cineva, stând în preajma lui (executându-i cu umilință ordinele, împlinindu-i dorințele); a fi la discreția cuiva. – Din slugar (înv. „slugă” < bg.). DOOM
slugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărésc, imperf. 3 sg. slugăreá; conj. prez. 3 să slugăreáscă
slugăriserăți
SLUGĂRÍ, slugăresc, vb. IV. 1. Intranz. A munci ca slugă la un stăpân; a argăți, a sluji, a slugărnici. ♦ Fig. A fi servil față de cineva; a se înjosi, a se umili. 2. Tranz. A servi pe cineva, stând în preajma lui (executându-i cu umilință ordinele, împlinindu-i dorințele); a fi la discreția cuiva. – Din slugar (înv. „slugă” < bg.). DOOM
slugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărésc, imperf. 3 sg. slugăreá; conj. prez. 3 să slugăreáscă
slugăriseși
SLUGĂRÍ, slugăresc, vb. IV. 1. Intranz. A munci ca slugă la un stăpân; a argăți, a sluji, a slugărnici. ♦ Fig. A fi servil față de cineva; a se înjosi, a se umili. 2. Tranz. A servi pe cineva, stând în preajma lui (executându-i cu umilință ordinele, împlinindu-i dorințele); a fi la discreția cuiva. – Din slugar (înv. „slugă” < bg.). DOOM
slugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărésc, imperf. 3 sg. slugăreá; conj. prez. 3 să slugăreáscă
slugăriseți
SLUGĂRÍ, slugăresc, vb. IV. 1. Intranz. A munci ca slugă la un stăpân; a argăți, a sluji, a slugărnici. ♦ Fig. A fi servil față de cineva; a se înjosi, a se umili. 2. Tranz. A servi pe cineva, stând în preajma lui (executându-i cu umilință ordinele, împlinindu-i dorințele); a fi la discreția cuiva. – Din slugar (înv. „slugă” < bg.). DOOM
slugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărésc, imperf. 3 sg. slugăreá; conj. prez. 3 să slugăreáscă
slugărit
SLUGĂRÍ, slugăresc, vb. IV. 1. Intranz. A munci ca slugă la un stăpân; a argăți, a sluji, a slugărnici. ♦ Fig. A fi servil față de cineva; a se înjosi, a se umili. 2. Tranz. A servi pe cineva, stând în preajma lui (executându-i cu umilință ordinele, împlinindu-i dorințele); a fi la discreția cuiva. – Din slugar (înv. „slugă” < bg.). DOOM
slugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărésc, imperf. 3 sg. slugăreá; conj. prez. 3 să slugăreáscă
slugărit
SLUGĂRÍT s. n. Faptul de a slugări; slugăreală. – V. slugări. DOOM
slugărít s. n.
slugărita
SLUGĂRÍT s. n. Faptul de a slugări; slugăreală. – V. slugări. DOOM
slugărít s. n.
slugărite
SLUGĂRÍT s. n. Faptul de a slugări; slugăreală. – V. slugări. DOOM
slugărít s. n.
slugăritei
SLUGĂRÍT s. n. Faptul de a slugări; slugăreală. – V. slugări. DOOM
slugărít s. n.
slugăritele
SLUGĂRÍT s. n. Faptul de a slugări; slugăreală. – V. slugări. DOOM
slugărít s. n.
slugăritelor
SLUGĂRÍT s. n. Faptul de a slugări; slugăreală. – V. slugări. DOOM
slugărít s. n.
slugăritul
SLUGĂRÍT s. n. Faptul de a slugări; slugăreală. – V. slugări. DOOM
slugărít s. n.
slugăritului
SLUGĂRÍT s. n. Faptul de a slugări; slugăreală. – V. slugări. DOOM
slugărít s. n.
slugăriși
SLUGĂRÍ, slugăresc, vb. IV. 1. Intranz. A munci ca slugă la un stăpân; a argăți, a sluji, a slugărnici. ♦ Fig. A fi servil față de cineva; a se înjosi, a se umili. 2. Tranz. A servi pe cineva, stând în preajma lui (executându-i cu umilință ordinele, împlinindu-i dorințele); a fi la discreția cuiva. – Din slugar (înv. „slugă” < bg.). DOOM
slugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărésc, imperf. 3 sg. slugăreá; conj. prez. 3 să slugăreáscă
slugăriți
SLUGĂRÍ, slugăresc, vb. IV. 1. Intranz. A munci ca slugă la un stăpân; a argăți, a sluji, a slugărnici. ♦ Fig. A fi servil față de cineva; a se înjosi, a se umili. 2. Tranz. A servi pe cineva, stând în preajma lui (executându-i cu umilință ordinele, împlinindu-i dorințele); a fi la discreția cuiva. – Din slugar (înv. „slugă” < bg.). DOOM
slugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărésc, imperf. 3 sg. slugăreá; conj. prez. 3 să slugăreáscă
slugăriți
SLUGĂRÍT s. n. Faptul de a slugări; slugăreală. – V. slugări. DOOM
slugărít s. n.
slugăriții
SLUGĂRÍT s. n. Faptul de a slugări; slugăreală. – V. slugări. DOOM
slugărít s. n.
slugăriților
SLUGĂRÍT s. n. Faptul de a slugări; slugăreală. – V. slugări. DOOM
slugărít s. n.
slugărnicea
SLUGĂRNICÍ, slugărnicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A slugări. – Din slugarnic. DOOM
slugărnicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărnicésc, imperf. 3 sg. slugărniceá; conj. prez. 3 să slugărniceáscă
slugărniceai
SLUGĂRNICÍ, slugărnicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A slugări. – Din slugarnic. DOOM
slugărnicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărnicésc, imperf. 3 sg. slugărniceá; conj. prez. 3 să slugărniceáscă
slugărniceam
SLUGĂRNICÍ, slugărnicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A slugări. – Din slugarnic. DOOM
slugărnicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărnicésc, imperf. 3 sg. slugărniceá; conj. prez. 3 să slugărniceáscă
slugărnicească
SLUGĂRNICÍ, slugărnicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A slugări. – Din slugarnic. DOOM
slugărnicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărnicésc, imperf. 3 sg. slugărniceá; conj. prez. 3 să slugărniceáscă
slugărniceau
SLUGĂRNICÍ, slugărnicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A slugări. – Din slugarnic. DOOM
slugărnicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărnicésc, imperf. 3 sg. slugărniceá; conj. prez. 3 să slugărniceáscă
slugărniceați
SLUGĂRNICÍ, slugărnicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A slugări. – Din slugarnic. DOOM
slugărnicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărnicésc, imperf. 3 sg. slugărniceá; conj. prez. 3 să slugărniceáscă
slugărnicesc
SLUGĂRNICÍ, slugărnicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A slugări. – Din slugarnic. DOOM
slugărnicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărnicésc, imperf. 3 sg. slugărniceá; conj. prez. 3 să slugărniceáscă
slugărnicește
SLUGĂRNICÍ, slugărnicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A slugări. – Din slugarnic. DOOM
slugărnicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărnicésc, imperf. 3 sg. slugărniceá; conj. prez. 3 să slugărniceáscă
slugărnicești
SLUGĂRNICÍ, slugărnicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A slugări. – Din slugarnic. DOOM
slugărnicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărnicésc, imperf. 3 sg. slugărniceá; conj. prez. 3 să slugărniceáscă
slugărnici
SLUGĂRNICÍ, slugărnicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A slugări. – Din slugarnic. DOOM
slugărnicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărnicésc, imperf. 3 sg. slugărniceá; conj. prez. 3 să slugărniceáscă
slugărnicia
SLUGĂRNICÍE, slugărnicii, s. f. Atitudine de lingușire în raporturile cu oamenii de la care se primesc sau de la care se așteaptă avantaje materiale; servilism, ploconeală. – Slugarnic + suf. -ie. DOOM
slugărnicíe s. f., art. slugărnicía, g.-d. art. slugărnicíei; pl. slugărnicíi, art. slugărnicíile
slugărnicie
SLUGĂRNICÍE, slugărnicii, s. f. Atitudine de lingușire în raporturile cu oamenii de la care se primesc sau de la care se așteaptă avantaje materiale; servilism, ploconeală. – Slugarnic + suf. -ie. DOOM
slugărnicíe s. f., art. slugărnicía, g.-d. art. slugărnicíei; pl. slugărnicíi, art. slugărnicíile
slugărniciei
SLUGĂRNICÍE, slugărnicii, s. f. Atitudine de lingușire în raporturile cu oamenii de la care se primesc sau de la care se așteaptă avantaje materiale; servilism, ploconeală. – Slugarnic + suf. -ie. DOOM
slugărnicíe s. f., art. slugărnicía, g.-d. art. slugărnicíei; pl. slugărnicíi, art. slugărnicíile
slugărnicii
SLUGĂRNICÍ, slugărnicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A slugări. – Din slugarnic. DOOM
slugărnicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărnicésc, imperf. 3 sg. slugărniceá; conj. prez. 3 să slugărniceáscă
slugărnicii
SLUGĂRNICÍE, slugărnicii, s. f. Atitudine de lingușire în raporturile cu oamenii de la care se primesc sau de la care se așteaptă avantaje materiale; servilism, ploconeală. – Slugarnic + suf. -ie. DOOM
slugărnicíe s. f., art. slugărnicía, g.-d. art. slugărnicíei; pl. slugărnicíi, art. slugărnicíile
slugărniciile
SLUGĂRNICÍE, slugărnicii, s. f. Atitudine de lingușire în raporturile cu oamenii de la care se primesc sau de la care se așteaptă avantaje materiale; servilism, ploconeală. – Slugarnic + suf. -ie. DOOM
slugărnicíe s. f., art. slugărnicía, g.-d. art. slugărnicíei; pl. slugărnicíi, art. slugărnicíile
slugărniciilor
SLUGĂRNICÍE, slugărnicii, s. f. Atitudine de lingușire în raporturile cu oamenii de la care se primesc sau de la care se așteaptă avantaje materiale; servilism, ploconeală. – Slugarnic + suf. -ie. DOOM
slugărnicíe s. f., art. slugărnicía, g.-d. art. slugărnicíei; pl. slugărnicíi, art. slugărnicíile
slugărnicim
SLUGĂRNICÍ, slugărnicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A slugări. – Din slugarnic. DOOM
slugărnicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărnicésc, imperf. 3 sg. slugărniceá; conj. prez. 3 să slugărniceáscă
slugărnicind
SLUGĂRNICÍ, slugărnicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A slugări. – Din slugarnic. DOOM
slugărnicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărnicésc, imperf. 3 sg. slugărniceá; conj. prez. 3 să slugărniceáscă
slugărnicire
SLUGĂRNICÍ, slugărnicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A slugări. – Din slugarnic. DOOM
slugărnicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărnicésc, imperf. 3 sg. slugărniceá; conj. prez. 3 să slugărniceáscă
slugărnicire
SLUGĂRNICÍRE, slugărniciri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a slugărnici și rezultatul ei. – V. slugărnici. DOOM
slugărnicíre (rar) s. f., g.-d. art. slugărnicírii; pl. slugărnicíri
slugărnicirea
SLUGĂRNICÍRE, slugărniciri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a slugărnici și rezultatul ei. – V. slugărnici. DOOM
slugărnicíre (rar) s. f., g.-d. art. slugărnicírii; pl. slugărnicíri
slugărniciri
SLUGĂRNICÍRE, slugărniciri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a slugărnici și rezultatul ei. – V. slugărnici. DOOM
slugărnicíre (rar) s. f., g.-d. art. slugărnicírii; pl. slugărnicíri
slugărnicirii
SLUGĂRNICÍRE, slugărniciri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a slugărnici și rezultatul ei. – V. slugărnici. DOOM
slugărnicíre (rar) s. f., g.-d. art. slugărnicírii; pl. slugărnicíri
slugărnicirile
SLUGĂRNICÍRE, slugărniciri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a slugărnici și rezultatul ei. – V. slugărnici. DOOM
slugărnicíre (rar) s. f., g.-d. art. slugărnicírii; pl. slugărnicíri
slugărnicirilor
SLUGĂRNICÍRE, slugărniciri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a slugărnici și rezultatul ei. – V. slugărnici. DOOM
slugărnicíre (rar) s. f., g.-d. art. slugărnicírii; pl. slugărnicíri
slugărniciră
SLUGĂRNICÍ, slugărnicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A slugări. – Din slugarnic. DOOM
slugărnicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărnicésc, imperf. 3 sg. slugărniceá; conj. prez. 3 să slugărniceáscă
slugărnicirăm
SLUGĂRNICÍ, slugărnicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A slugări. – Din slugarnic. DOOM
slugărnicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărnicésc, imperf. 3 sg. slugărniceá; conj. prez. 3 să slugărniceáscă
slugărnicirăți
SLUGĂRNICÍ, slugărnicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A slugări. – Din slugarnic. DOOM
slugărnicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărnicésc, imperf. 3 sg. slugărniceá; conj. prez. 3 să slugărniceáscă
slugărnicise
SLUGĂRNICÍ, slugărnicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A slugări. – Din slugarnic. DOOM
slugărnicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărnicésc, imperf. 3 sg. slugărniceá; conj. prez. 3 să slugărniceáscă
slugărnicisem
SLUGĂRNICÍ, slugărnicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A slugări. – Din slugarnic. DOOM
slugărnicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărnicésc, imperf. 3 sg. slugărniceá; conj. prez. 3 să slugărniceáscă
slugărniciseră
SLUGĂRNICÍ, slugărnicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A slugări. – Din slugarnic. DOOM
slugărnicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărnicésc, imperf. 3 sg. slugărniceá; conj. prez. 3 să slugărniceáscă
slugărniciserăm
SLUGĂRNICÍ, slugărnicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A slugări. – Din slugarnic. DOOM
slugărnicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărnicésc, imperf. 3 sg. slugărniceá; conj. prez. 3 să slugărniceáscă
slugărniciserăți
SLUGĂRNICÍ, slugărnicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A slugări. – Din slugarnic. DOOM
slugărnicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărnicésc, imperf. 3 sg. slugărniceá; conj. prez. 3 să slugărniceáscă
slugărniciseși
SLUGĂRNICÍ, slugărnicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A slugări. – Din slugarnic. DOOM
slugărnicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărnicésc, imperf. 3 sg. slugărniceá; conj. prez. 3 să slugărniceáscă
slugărniciseți
SLUGĂRNICÍ, slugărnicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A slugări. – Din slugarnic. DOOM
slugărnicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărnicésc, imperf. 3 sg. slugărniceá; conj. prez. 3 să slugărniceáscă
slugărnicit
SLUGĂRNICÍ, slugărnicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A slugări. – Din slugarnic. DOOM
slugărnicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărnicésc, imperf. 3 sg. slugărniceá; conj. prez. 3 să slugărniceáscă
slugărnicit
SLUGĂRNICÍ, slugărnicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A slugări. – Din slugarnic.
slugărniciși
SLUGĂRNICÍ, slugărnicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A slugări. – Din slugarnic. DOOM
slugărnicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărnicésc, imperf. 3 sg. slugărniceá; conj. prez. 3 să slugărniceáscă
slugărniciți
SLUGĂRNICÍ, slugărnicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A slugări. – Din slugarnic. DOOM
slugărnicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărnicésc, imperf. 3 sg. slugărniceá; conj. prez. 3 să slugărniceáscă
sluis
SLÚIS, sluisuri, s. n. Jgheab de lemn prevăzut la bază cu o căptușeală de bolovani, grinzi de lemn, material poros etc., folosit la spălarea nisipurilor care conțin aur, platină, staniu etc. – Din engl. sluis, fr. sluice. DOOM
sluis s. n., pl. slúisuri (slui-)
sluisul
SLÚIS, sluisuri, s. n. Jgheab de lemn prevăzut la bază cu o căptușeală de bolovani, grinzi de lemn, material poros etc., folosit la spălarea nisipurilor care conțin aur, platină, staniu etc. – Din engl. sluis, fr. sluice. DOOM
sluis s. n., pl. slúisuri (slui-)
sluisului
SLÚIS, sluisuri, s. n. Jgheab de lemn prevăzut la bază cu o căptușeală de bolovani, grinzi de lemn, material poros etc., folosit la spălarea nisipurilor care conțin aur, platină, staniu etc. – Din engl. sluis, fr. sluice. DOOM
sluis s. n., pl. slúisuri (slui-)
sluisuri
SLÚIS, sluisuri, s. n. Jgheab de lemn prevăzut la bază cu o căptușeală de bolovani, grinzi de lemn, material poros etc., folosit la spălarea nisipurilor care conțin aur, platină, staniu etc. – Din engl. sluis, fr. sluice. DOOM
sluis s. n., pl. slúisuri (slui-)
sluisurile
SLÚIS, sluisuri, s. n. Jgheab de lemn prevăzut la bază cu o căptușeală de bolovani, grinzi de lemn, material poros etc., folosit la spălarea nisipurilor care conțin aur, platină, staniu etc. – Din engl. sluis, fr. sluice. DOOM
sluis s. n., pl. slúisuri (slui-)
sluisurilor
SLÚIS, sluisuri, s. n. Jgheab de lemn prevăzut la bază cu o căptușeală de bolovani, grinzi de lemn, material poros etc., folosit la spălarea nisipurilor care conțin aur, platină, staniu etc. – Din engl. sluis, fr. sluice. DOOM
sluis s. n., pl. slúisuri (slui-)
sluj
SLUJ s. n. (în expr.) A face (sau a sta) sluj = a) (despre câini sau despre alte animale) a se ridica în două labe; b) fig. (despre oameni) a avea o atitudine lingușitoare, slugarnică; a face cuiva temenele; a se ploconi, a se umili. – Din pol. sluz'. DOOM
sluj s. n.
slujba
SLÚJBĂ, slujbe, s. f. I. 1. Activitate, îndeletnicire, muncă de oarecare durată și limitată la un orar de lucru, pe care cineva o are ca angajat la o întreprindere de stat sau particulară și care este remunerată cu o anumită sumă de bani; serviciu, funcție, post. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) în slujba cuiva (sau a ceva) = a fi sau a se pune la dispoziția cuiva; a servi interesele cuiva sau a susține o anumită cauză. (înv.) A-i fi cuiva de slujbă = a-i fi cuiva de folos. ♦ (Pop.) Stagiu militar. 2. (Rar) Misiune, sarcină, însărcinare. ♦ (Înv.) Serviciu făcut cuiva. II. Îndeplinire solemnă de către preot a ritualurilor prevăzute în canoanele bisericești pentru anumite ocazii și sărbători; oficiere; serviciu religios, serviciu divin. – Din sl. služĭba. DOOM
slújbă s. f., g.-d. art. slújbei; pl. slújbe
slujbaș
SLUJBÁȘ, -Ă, slujbași, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană angajată într-o slujbă (I 1). – Slujbă + suf. -aș. DOOM
slujbáșă (rar) s. f., art. slujbáșa, g.-d. art. slujbáșei; pl. slujbáșe
slujbașa
SLUJBÁȘ, -Ă, slujbași, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană angajată într-o slujbă (I 1). – Slujbă + suf. -aș. DOOM
slujbáșă (rar) s. f., art. slujbáșa, g.-d. art. slujbáșei; pl. slujbáșe
slujbașe
SLUJBÁȘ, -Ă, slujbași, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană angajată într-o slujbă (I 1). – Slujbă + suf. -aș. DOOM
slujbáșă (rar) s. f., art. slujbáșa, g.-d. art. slujbáșei; pl. slujbáșe
slujbașei
SLUJBÁȘ, -Ă, slujbași, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană angajată într-o slujbă (I 1). – Slujbă + suf. -aș. DOOM
slujbáșă (rar) s. f., art. slujbáșa, g.-d. art. slujbáșei; pl. slujbáșe
slujbașele
SLUJBÁȘ, -Ă, slujbași, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană angajată într-o slujbă (I 1). – Slujbă + suf. -aș. DOOM
slujbáșă (rar) s. f., art. slujbáșa, g.-d. art. slujbáșei; pl. slujbáșe
slujbașelor
SLUJBÁȘ, -Ă, slujbași, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană angajată într-o slujbă (I 1). – Slujbă + suf. -aș. DOOM
slujbáșă (rar) s. f., art. slujbáșa, g.-d. art. slujbáșei; pl. slujbáșe
slujbași
SLUJBÁȘ, -Ă, slujbași, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană angajată într-o slujbă (I 1). – Slujbă + suf. -aș. DOOM
slujbáșă (rar) s. f., art. slujbáșa, g.-d. art. slujbáșei; pl. slujbáșe
slujbașii
SLUJBÁȘ, -Ă, slujbași, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană angajată într-o slujbă (I 1). – Slujbă + suf. -aș. DOOM
slujbáșă (rar) s. f., art. slujbáșa, g.-d. art. slujbáșei; pl. slujbáșe
slujbașilor
SLUJBÁȘ, -Ă, slujbași, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană angajată într-o slujbă (I 1). – Slujbă + suf. -aș. DOOM
slujbáșă (rar) s. f., art. slujbáșa, g.-d. art. slujbáșei; pl. slujbáșe
slujbașul
SLUJBÁȘ, -Ă, slujbași, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană angajată într-o slujbă (I 1). – Slujbă + suf. -aș. DOOM
slujbáșă (rar) s. f., art. slujbáșa, g.-d. art. slujbáșei; pl. slujbáșe
slujbașului
SLUJBÁȘ, -Ă, slujbași, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană angajată într-o slujbă (I 1). – Slujbă + suf. -aș. DOOM
slujbáșă (rar) s. f., art. slujbáșa, g.-d. art. slujbáșei; pl. slujbáșe
slujbe
SLÚJBĂ, slujbe, s. f. I. 1. Activitate, îndeletnicire, muncă de oarecare durată și limitată la un orar de lucru, pe care cineva o are ca angajat la o întreprindere de stat sau particulară și care este remunerată cu o anumită sumă de bani; serviciu, funcție, post. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) în slujba cuiva (sau a ceva) = a fi sau a se pune la dispoziția cuiva; a servi interesele cuiva sau a susține o anumită cauză. (înv.) A-i fi cuiva de slujbă = a-i fi cuiva de folos. ♦ (Pop.) Stagiu militar. 2. (Rar) Misiune, sarcină, însărcinare. ♦ (Înv.) Serviciu făcut cuiva. II. Îndeplinire solemnă de către preot a ritualurilor prevăzute în canoanele bisericești pentru anumite ocazii și sărbători; oficiere; serviciu religios, serviciu divin. – Din sl. služĭba. DOOM
slújbă s. f., g.-d. art. slújbei; pl. slújbe
slujbei
SLÚJBĂ, slujbe, s. f. I. 1. Activitate, îndeletnicire, muncă de oarecare durată și limitată la un orar de lucru, pe care cineva o are ca angajat la o întreprindere de stat sau particulară și care este remunerată cu o anumită sumă de bani; serviciu, funcție, post. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) în slujba cuiva (sau a ceva) = a fi sau a se pune la dispoziția cuiva; a servi interesele cuiva sau a susține o anumită cauză. (înv.) A-i fi cuiva de slujbă = a-i fi cuiva de folos. ♦ (Pop.) Stagiu militar. 2. (Rar) Misiune, sarcină, însărcinare. ♦ (Înv.) Serviciu făcut cuiva. II. Îndeplinire solemnă de către preot a ritualurilor prevăzute în canoanele bisericești pentru anumite ocazii și sărbători; oficiere; serviciu religios, serviciu divin. – Din sl. služĭba. DOOM
slújbă s. f., g.-d. art. slújbei; pl. slújbe
slujbele
SLÚJBĂ, slujbe, s. f. I. 1. Activitate, îndeletnicire, muncă de oarecare durată și limitată la un orar de lucru, pe care cineva o are ca angajat la o întreprindere de stat sau particulară și care este remunerată cu o anumită sumă de bani; serviciu, funcție, post. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) în slujba cuiva (sau a ceva) = a fi sau a se pune la dispoziția cuiva; a servi interesele cuiva sau a susține o anumită cauză. (înv.) A-i fi cuiva de slujbă = a-i fi cuiva de folos. ♦ (Pop.) Stagiu militar. 2. (Rar) Misiune, sarcină, însărcinare. ♦ (Înv.) Serviciu făcut cuiva. II. Îndeplinire solemnă de către preot a ritualurilor prevăzute în canoanele bisericești pentru anumite ocazii și sărbători; oficiere; serviciu religios, serviciu divin. – Din sl. služĭba. DOOM
slújbă s. f., g.-d. art. slújbei; pl. slújbe
slujbelor
SLÚJBĂ, slujbe, s. f. I. 1. Activitate, îndeletnicire, muncă de oarecare durată și limitată la un orar de lucru, pe care cineva o are ca angajat la o întreprindere de stat sau particulară și care este remunerată cu o anumită sumă de bani; serviciu, funcție, post. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) în slujba cuiva (sau a ceva) = a fi sau a se pune la dispoziția cuiva; a servi interesele cuiva sau a susține o anumită cauză. (înv.) A-i fi cuiva de slujbă = a-i fi cuiva de folos. ♦ (Pop.) Stagiu militar. 2. (Rar) Misiune, sarcină, însărcinare. ♦ (Înv.) Serviciu făcut cuiva. II. Îndeplinire solemnă de către preot a ritualurilor prevăzute în canoanele bisericești pentru anumite ocazii și sărbători; oficiere; serviciu religios, serviciu divin. – Din sl. služĭba. DOOM
slújbă s. f., g.-d. art. slújbei; pl. slújbe
slujbulița
SLUJBULÍȚĂ, slujbulițe, s. f. Diminutiv al lui slujbă; slujbușoară. – Slujbă + suf. -uliță. DOOM
slujbulíță s. f., g.-d. art. slujbulíței; pl. slujbulíțe
slujbulițe
SLUJBULÍȚĂ, slujbulițe, s. f. Diminutiv al lui slujbă; slujbușoară. – Slujbă + suf. -uliță. DOOM
slujbulíță s. f., g.-d. art. slujbulíței; pl. slujbulíțe
slujbuliței
SLUJBULÍȚĂ, slujbulițe, s. f. Diminutiv al lui slujbă; slujbușoară. – Slujbă + suf. -uliță. DOOM
slujbulíță s. f., g.-d. art. slujbulíței; pl. slujbulíțe
slujbulițele
SLUJBULÍȚĂ, slujbulițe, s. f. Diminutiv al lui slujbă; slujbușoară. – Slujbă + suf. -uliță. DOOM
slujbulíță s. f., g.-d. art. slujbulíței; pl. slujbulíțe
slujbulițelor
SLUJBULÍȚĂ, slujbulițe, s. f. Diminutiv al lui slujbă; slujbușoară. – Slujbă + suf. -uliță. DOOM
slujbulíță s. f., g.-d. art. slujbulíței; pl. slujbulíțe
slujbușoara
SLUJBUȘOÁRĂ, slujbușoare, s. f. (Rar) Slujbuliță. – Slujbă + suf. -ușoară. DOOM
slujbușoáră (rar) s. f., g.-d. art. slujbușoárei; pl. slujbușoáre
slujbușoare
SLUJBUȘOÁRĂ, slujbușoare, s. f. (Rar) Slujbuliță. – Slujbă + suf. -ușoară. DOOM
slujbușoáră (rar) s. f., g.-d. art. slujbușoárei; pl. slujbușoáre
slujbușoarei
SLUJBUȘOÁRĂ, slujbușoare, s. f. (Rar) Slujbuliță. – Slujbă + suf. -ușoară. DOOM
slujbușoáră (rar) s. f., g.-d. art. slujbușoárei; pl. slujbușoáre
slujbușoarele
SLUJBUȘOÁRĂ, slujbușoare, s. f. (Rar) Slujbuliță. – Slujbă + suf. -ușoară. DOOM
slujbușoáră (rar) s. f., g.-d. art. slujbușoárei; pl. slujbușoáre
slujbușoarelor
SLUJBUȘOÁRĂ, slujbușoare, s. f. (Rar) Slujbuliță. – Slujbă + suf. -ușoară. DOOM
slujbușoáră (rar) s. f., g.-d. art. slujbușoárei; pl. slujbușoáre
slujea
SLUJÍ, slujesc, vb. IV. Intranz. I. 1. A fi angajat, a munci în gospodăria sau în familia cuiva; (înv.) a ocupa o funcție publică. ♦ (Pop.) A-și face serviciul militar. ♦ Tranz. A munci pentru altul, a fi la dispoziția unui stăpân. ♦ Refl. A se servi, a se folosi de cineva sau de ceva. 2. (Despre obiecte și despre abstracte) A servi la ceva; a folosi. II. A oficia o slujbă religioasă. – Din sl. služiti. DOOM
slují (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slujésc, imperf. 3 sg. slujeá; conj. prez. 3 să slujeáscă
slujeai
SLUJÍ, slujesc, vb. IV. Intranz. I. 1. A fi angajat, a munci în gospodăria sau în familia cuiva; (înv.) a ocupa o funcție publică. ♦ (Pop.) A-și face serviciul militar. ♦ Tranz. A munci pentru altul, a fi la dispoziția unui stăpân. ♦ Refl. A se servi, a se folosi de cineva sau de ceva. 2. (Despre obiecte și despre abstracte) A servi la ceva; a folosi. II. A oficia o slujbă religioasă. – Din sl. služiti. DOOM
slují (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slujésc, imperf. 3 sg. slujeá; conj. prez. 3 să slujeáscă
slujeam
SLUJÍ, slujesc, vb. IV. Intranz. I. 1. A fi angajat, a munci în gospodăria sau în familia cuiva; (înv.) a ocupa o funcție publică. ♦ (Pop.) A-și face serviciul militar. ♦ Tranz. A munci pentru altul, a fi la dispoziția unui stăpân. ♦ Refl. A se servi, a se folosi de cineva sau de ceva. 2. (Despre obiecte și despre abstracte) A servi la ceva; a folosi. II. A oficia o slujbă religioasă. – Din sl. služiti. DOOM
slují (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slujésc, imperf. 3 sg. slujeá; conj. prez. 3 să slujeáscă
slujească
SLUJÍ, slujesc, vb. IV. Intranz. I. 1. A fi angajat, a munci în gospodăria sau în familia cuiva; (înv.) a ocupa o funcție publică. ♦ (Pop.) A-și face serviciul militar. ♦ Tranz. A munci pentru altul, a fi la dispoziția unui stăpân. ♦ Refl. A se servi, a se folosi de cineva sau de ceva. 2. (Despre obiecte și despre abstracte) A servi la ceva; a folosi. II. A oficia o slujbă religioasă. – Din sl. služiti. DOOM
slují (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slujésc, imperf. 3 sg. slujeá; conj. prez. 3 să slujeáscă
slujeau
SLUJÍ, slujesc, vb. IV. Intranz. I. 1. A fi angajat, a munci în gospodăria sau în familia cuiva; (înv.) a ocupa o funcție publică. ♦ (Pop.) A-și face serviciul militar. ♦ Tranz. A munci pentru altul, a fi la dispoziția unui stăpân. ♦ Refl. A se servi, a se folosi de cineva sau de ceva. 2. (Despre obiecte și despre abstracte) A servi la ceva; a folosi. II. A oficia o slujbă religioasă. – Din sl. služiti. DOOM
slují (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slujésc, imperf. 3 sg. slujeá; conj. prez. 3 să slujeáscă
slujeați
SLUJÍ, slujesc, vb. IV. Intranz. I. 1. A fi angajat, a munci în gospodăria sau în familia cuiva; (înv.) a ocupa o funcție publică. ♦ (Pop.) A-și face serviciul militar. ♦ Tranz. A munci pentru altul, a fi la dispoziția unui stăpân. ♦ Refl. A se servi, a se folosi de cineva sau de ceva. 2. (Despre obiecte și despre abstracte) A servi la ceva; a folosi. II. A oficia o slujbă religioasă. – Din sl. služiti. DOOM
slují (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slujésc, imperf. 3 sg. slujeá; conj. prez. 3 să slujeáscă
slujesc
SLUJÍ, slujesc, vb. IV. Intranz. I. 1. A fi angajat, a munci în gospodăria sau în familia cuiva; (înv.) a ocupa o funcție publică. ♦ (Pop.) A-și face serviciul militar. ♦ Tranz. A munci pentru altul, a fi la dispoziția unui stăpân. ♦ Refl. A se servi, a se folosi de cineva sau de ceva. 2. (Despre obiecte și despre abstracte) A servi la ceva; a folosi. II. A oficia o slujbă religioasă. – Din sl. služiti. DOOM
slují (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slujésc, imperf. 3 sg. slujeá; conj. prez. 3 să slujeáscă
slujește
SLUJÍ, slujesc, vb. IV. Intranz. I. 1. A fi angajat, a munci în gospodăria sau în familia cuiva; (înv.) a ocupa o funcție publică. ♦ (Pop.) A-și face serviciul militar. ♦ Tranz. A munci pentru altul, a fi la dispoziția unui stăpân. ♦ Refl. A se servi, a se folosi de cineva sau de ceva. 2. (Despre obiecte și despre abstracte) A servi la ceva; a folosi. II. A oficia o slujbă religioasă. – Din sl. služiti. DOOM
slují (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slujésc, imperf. 3 sg. slujeá; conj. prez. 3 să slujeáscă
slujești
SLUJÍ, slujesc, vb. IV. Intranz. I. 1. A fi angajat, a munci în gospodăria sau în familia cuiva; (înv.) a ocupa o funcție publică. ♦ (Pop.) A-și face serviciul militar. ♦ Tranz. A munci pentru altul, a fi la dispoziția unui stăpân. ♦ Refl. A se servi, a se folosi de cineva sau de ceva. 2. (Despre obiecte și despre abstracte) A servi la ceva; a folosi. II. A oficia o slujbă religioasă. – Din sl. služiti. DOOM
slují (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slujésc, imperf. 3 sg. slujeá; conj. prez. 3 să slujeáscă
sluji
SLUJÍ, slujesc, vb. IV. Intranz. I. 1. A fi angajat, a munci în gospodăria sau în familia cuiva; (înv.) a ocupa o funcție publică. ♦ (Pop.) A-și face serviciul militar. ♦ Tranz. A munci pentru altul, a fi la dispoziția unui stăpân. ♦ Refl. A se servi, a se folosi de cineva sau de ceva. 2. (Despre obiecte și despre abstracte) A servi la ceva; a folosi. II. A oficia o slujbă religioasă. – Din sl. služiti. DOOM
slují (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slujésc, imperf. 3 sg. slujeá; conj. prez. 3 să slujeáscă
slujii
SLUJÍ, slujesc, vb. IV. Intranz. I. 1. A fi angajat, a munci în gospodăria sau în familia cuiva; (înv.) a ocupa o funcție publică. ♦ (Pop.) A-și face serviciul militar. ♦ Tranz. A munci pentru altul, a fi la dispoziția unui stăpân. ♦ Refl. A se servi, a se folosi de cineva sau de ceva. 2. (Despre obiecte și despre abstracte) A servi la ceva; a folosi. II. A oficia o slujbă religioasă. – Din sl. služiti. DOOM
slují (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slujésc, imperf. 3 sg. slujeá; conj. prez. 3 să slujeáscă
slujim
SLUJÍ, slujesc, vb. IV. Intranz. I. 1. A fi angajat, a munci în gospodăria sau în familia cuiva; (înv.) a ocupa o funcție publică. ♦ (Pop.) A-și face serviciul militar. ♦ Tranz. A munci pentru altul, a fi la dispoziția unui stăpân. ♦ Refl. A se servi, a se folosi de cineva sau de ceva. 2. (Despre obiecte și despre abstracte) A servi la ceva; a folosi. II. A oficia o slujbă religioasă. – Din sl. služiti. DOOM
slují (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slujésc, imperf. 3 sg. slujeá; conj. prez. 3 să slujeáscă
slujind
SLUJÍ, slujesc, vb. IV. Intranz. I. 1. A fi angajat, a munci în gospodăria sau în familia cuiva; (înv.) a ocupa o funcție publică. ♦ (Pop.) A-și face serviciul militar. ♦ Tranz. A munci pentru altul, a fi la dispoziția unui stăpân. ♦ Refl. A se servi, a se folosi de cineva sau de ceva. 2. (Despre obiecte și despre abstracte) A servi la ceva; a folosi. II. A oficia o slujbă religioasă. – Din sl. služiti. DOOM
slují (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slujésc, imperf. 3 sg. slujeá; conj. prez. 3 să slujeáscă
slujire
SLUJÍ, slujesc, vb. IV. Intranz. I. 1. A fi angajat, a munci în gospodăria sau în familia cuiva; (înv.) a ocupa o funcție publică. ♦ (Pop.) A-și face serviciul militar. ♦ Tranz. A munci pentru altul, a fi la dispoziția unui stăpân. ♦ Refl. A se servi, a se folosi de cineva sau de ceva. 2. (Despre obiecte și despre abstracte) A servi la ceva; a folosi. II. A oficia o slujbă religioasă. – Din sl. služiti. DOOM
slují (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slujésc, imperf. 3 sg. slujeá; conj. prez. 3 să slujeáscă
slujire
SLUJÍRE s. f. (Rar). Faptul de a sluji. – V. sluji. DOOM
slujíre (rar) s. f., g.-d. art. slujírii
slujirea
SLUJÍRE s. f. (Rar). Faptul de a sluji. – V. sluji. DOOM
slujíre (rar) s. f., g.-d. art. slujírii
slujiri
SLUJÍRE s. f. (Rar). Faptul de a sluji. – V. sluji. DOOM
slujíre (rar) s. f., g.-d. art. slujírii
slujirii
SLUJÍRE s. f. (Rar). Faptul de a sluji. – V. sluji. DOOM
slujíre (rar) s. f., g.-d. art. slujírii
slujirile
SLUJÍRE s. f. (Rar). Faptul de a sluji. – V. sluji. DOOM
slujíre (rar) s. f., g.-d. art. slujírii
slujirilor
SLUJÍRE s. f. (Rar). Faptul de a sluji. – V. sluji. DOOM
slujíre (rar) s. f., g.-d. art. slujírii
slujiră
SLUJÍ, slujesc, vb. IV. Intranz. I. 1. A fi angajat, a munci în gospodăria sau în familia cuiva; (înv.) a ocupa o funcție publică. ♦ (Pop.) A-și face serviciul militar. ♦ Tranz. A munci pentru altul, a fi la dispoziția unui stăpân. ♦ Refl. A se servi, a se folosi de cineva sau de ceva. 2. (Despre obiecte și despre abstracte) A servi la ceva; a folosi. II. A oficia o slujbă religioasă. – Din sl. služiti. DOOM
slují (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slujésc, imperf. 3 sg. slujeá; conj. prez. 3 să slujeáscă
slujirăm
SLUJÍ, slujesc, vb. IV. Intranz. I. 1. A fi angajat, a munci în gospodăria sau în familia cuiva; (înv.) a ocupa o funcție publică. ♦ (Pop.) A-și face serviciul militar. ♦ Tranz. A munci pentru altul, a fi la dispoziția unui stăpân. ♦ Refl. A se servi, a se folosi de cineva sau de ceva. 2. (Despre obiecte și despre abstracte) A servi la ceva; a folosi. II. A oficia o slujbă religioasă. – Din sl. služiti. DOOM
slují (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slujésc, imperf. 3 sg. slujeá; conj. prez. 3 să slujeáscă
slujirăți
SLUJÍ, slujesc, vb. IV. Intranz. I. 1. A fi angajat, a munci în gospodăria sau în familia cuiva; (înv.) a ocupa o funcție publică. ♦ (Pop.) A-și face serviciul militar. ♦ Tranz. A munci pentru altul, a fi la dispoziția unui stăpân. ♦ Refl. A se servi, a se folosi de cineva sau de ceva. 2. (Despre obiecte și despre abstracte) A servi la ceva; a folosi. II. A oficia o slujbă religioasă. – Din sl. služiti. DOOM
slují (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slujésc, imperf. 3 sg. slujeá; conj. prez. 3 să slujeáscă
slujise
SLUJÍ, slujesc, vb. IV. Intranz. I. 1. A fi angajat, a munci în gospodăria sau în familia cuiva; (înv.) a ocupa o funcție publică. ♦ (Pop.) A-și face serviciul militar. ♦ Tranz. A munci pentru altul, a fi la dispoziția unui stăpân. ♦ Refl. A se servi, a se folosi de cineva sau de ceva. 2. (Despre obiecte și despre abstracte) A servi la ceva; a folosi. II. A oficia o slujbă religioasă. – Din sl. služiti. DOOM
slují (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slujésc, imperf. 3 sg. slujeá; conj. prez. 3 să slujeáscă
slujisem
SLUJÍ, slujesc, vb. IV. Intranz. I. 1. A fi angajat, a munci în gospodăria sau în familia cuiva; (înv.) a ocupa o funcție publică. ♦ (Pop.) A-și face serviciul militar. ♦ Tranz. A munci pentru altul, a fi la dispoziția unui stăpân. ♦ Refl. A se servi, a se folosi de cineva sau de ceva. 2. (Despre obiecte și despre abstracte) A servi la ceva; a folosi. II. A oficia o slujbă religioasă. – Din sl. služiti. DOOM
slují (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slujésc, imperf. 3 sg. slujeá; conj. prez. 3 să slujeáscă
slujiseră
SLUJÍ, slujesc, vb. IV. Intranz. I. 1. A fi angajat, a munci în gospodăria sau în familia cuiva; (înv.) a ocupa o funcție publică. ♦ (Pop.) A-și face serviciul militar. ♦ Tranz. A munci pentru altul, a fi la dispoziția unui stăpân. ♦ Refl. A se servi, a se folosi de cineva sau de ceva. 2. (Despre obiecte și despre abstracte) A servi la ceva; a folosi. II. A oficia o slujbă religioasă. – Din sl. služiti. DOOM
slují (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slujésc, imperf. 3 sg. slujeá; conj. prez. 3 să slujeáscă
slujiserăm
SLUJÍ, slujesc, vb. IV. Intranz. I. 1. A fi angajat, a munci în gospodăria sau în familia cuiva; (înv.) a ocupa o funcție publică. ♦ (Pop.) A-și face serviciul militar. ♦ Tranz. A munci pentru altul, a fi la dispoziția unui stăpân. ♦ Refl. A se servi, a se folosi de cineva sau de ceva. 2. (Despre obiecte și despre abstracte) A servi la ceva; a folosi. II. A oficia o slujbă religioasă. – Din sl. služiti. DOOM
slují (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slujésc, imperf. 3 sg. slujeá; conj. prez. 3 să slujeáscă
slujiserăți
SLUJÍ, slujesc, vb. IV. Intranz. I. 1. A fi angajat, a munci în gospodăria sau în familia cuiva; (înv.) a ocupa o funcție publică. ♦ (Pop.) A-și face serviciul militar. ♦ Tranz. A munci pentru altul, a fi la dispoziția unui stăpân. ♦ Refl. A se servi, a se folosi de cineva sau de ceva. 2. (Despre obiecte și despre abstracte) A servi la ceva; a folosi. II. A oficia o slujbă religioasă. – Din sl. služiti. DOOM
slují (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slujésc, imperf. 3 sg. slujeá; conj. prez. 3 să slujeáscă
slujiseși
SLUJÍ, slujesc, vb. IV. Intranz. I. 1. A fi angajat, a munci în gospodăria sau în familia cuiva; (înv.) a ocupa o funcție publică. ♦ (Pop.) A-și face serviciul militar. ♦ Tranz. A munci pentru altul, a fi la dispoziția unui stăpân. ♦ Refl. A se servi, a se folosi de cineva sau de ceva. 2. (Despre obiecte și despre abstracte) A servi la ceva; a folosi. II. A oficia o slujbă religioasă. – Din sl. služiti. DOOM
slují (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slujésc, imperf. 3 sg. slujeá; conj. prez. 3 să slujeáscă
slujiseți
SLUJÍ, slujesc, vb. IV. Intranz. I. 1. A fi angajat, a munci în gospodăria sau în familia cuiva; (înv.) a ocupa o funcție publică. ♦ (Pop.) A-și face serviciul militar. ♦ Tranz. A munci pentru altul, a fi la dispoziția unui stăpân. ♦ Refl. A se servi, a se folosi de cineva sau de ceva. 2. (Despre obiecte și despre abstracte) A servi la ceva; a folosi. II. A oficia o slujbă religioasă. – Din sl. služiti. DOOM
slují (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slujésc, imperf. 3 sg. slujeá; conj. prez. 3 să slujeáscă
slujit
SLUJÍ, slujesc, vb. IV. Intranz. I. 1. A fi angajat, a munci în gospodăria sau în familia cuiva; (înv.) a ocupa o funcție publică. ♦ (Pop.) A-și face serviciul militar. ♦ Tranz. A munci pentru altul, a fi la dispoziția unui stăpân. ♦ Refl. A se servi, a se folosi de cineva sau de ceva. 2. (Despre obiecte și despre abstracte) A servi la ceva; a folosi. II. A oficia o slujbă religioasă. – Din sl. služiti. DOOM
slují (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slujésc, imperf. 3 sg. slujeá; conj. prez. 3 să slujeáscă
slujit
SLUJÍ, slujesc, vb. IV. Intranz. I. 1. A fi angajat, a munci în gospodăria sau în familia cuiva; (înv.) a ocupa o funcție publică. ♦ (Pop.) A-și face serviciul militar. ♦ Tranz. A munci pentru altul, a fi la dispoziția unui stăpân. ♦ Refl. A se servi, a se folosi de cineva sau de ceva. 2. (Despre obiecte și despre abstracte) A servi la ceva; a folosi. II. A oficia o slujbă religioasă. – Din sl. služiti.
slujitoare
SLUJITÓR, -OÁRE, slujitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care slujește (pe cineva); servitor, slugă. 2. (Înv.) Oștean în slujba domnului țării sau a unui boier. ♦ Reprezentant înarmat al stăpânirii; poteraș, jandarm. – Sluji + suf. -tor. DOOM
slujitór s. m., pl. slujitóri
slujitoarea
SLUJITÓR, -OÁRE, slujitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care slujește (pe cineva); servitor, slugă. 2. (Înv.) Oștean în slujba domnului țării sau a unui boier. ♦ Reprezentant înarmat al stăpânirii; poteraș, jandarm. – Sluji + suf. -tor. DOOM
slujitór s. m., pl. slujitóri
slujitoarei
SLUJITÓR, -OÁRE, slujitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care slujește (pe cineva); servitor, slugă. 2. (Înv.) Oștean în slujba domnului țării sau a unui boier. ♦ Reprezentant înarmat al stăpânirii; poteraș, jandarm. – Sluji + suf. -tor. DOOM
slujitór s. m., pl. slujitóri
slujitoarele
SLUJITÓR, -OÁRE, slujitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care slujește (pe cineva); servitor, slugă. 2. (Înv.) Oștean în slujba domnului țării sau a unui boier. ♦ Reprezentant înarmat al stăpânirii; poteraș, jandarm. – Sluji + suf. -tor. DOOM
slujitór s. m., pl. slujitóri
slujitoarelor
SLUJITÓR, -OÁRE, slujitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care slujește (pe cineva); servitor, slugă. 2. (Înv.) Oștean în slujba domnului țării sau a unui boier. ♦ Reprezentant înarmat al stăpânirii; poteraș, jandarm. – Sluji + suf. -tor. DOOM
slujitór s. m., pl. slujitóri
slujitor
SLUJITÓR, -OÁRE, slujitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care slujește (pe cineva); servitor, slugă. 2. (Înv.) Oștean în slujba domnului țării sau a unui boier. ♦ Reprezentant înarmat al stăpânirii; poteraș, jandarm. – Sluji + suf. -tor. DOOM
slujitór s. m., pl. slujitóri
slujitori
SLUJITÓR, -OÁRE, slujitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care slujește (pe cineva); servitor, slugă. 2. (Înv.) Oștean în slujba domnului țării sau a unui boier. ♦ Reprezentant înarmat al stăpânirii; poteraș, jandarm. – Sluji + suf. -tor. DOOM
slujitór s. m., pl. slujitóri
slujitorii
SLUJITÓR, -OÁRE, slujitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care slujește (pe cineva); servitor, slugă. 2. (Înv.) Oștean în slujba domnului țării sau a unui boier. ♦ Reprezentant înarmat al stăpânirii; poteraș, jandarm. – Sluji + suf. -tor. DOOM
slujitór s. m., pl. slujitóri
slujitorilor
SLUJITÓR, -OÁRE, slujitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care slujește (pe cineva); servitor, slugă. 2. (Înv.) Oștean în slujba domnului țării sau a unui boier. ♦ Reprezentant înarmat al stăpânirii; poteraș, jandarm. – Sluji + suf. -tor. DOOM
slujitór s. m., pl. slujitóri
slujitorime
SLUJITORÍME s. f. (Rar;, cu sens colectiv) Mulțime de slujitori; totalitate a slujitorilor. – Slujitor + suf. -ime. DOOM
slujitoríme (rar) s. f., g.-d. art. slujitorímii
slujitorimea
SLUJITORÍME s. f. (Rar;, cu sens colectiv) Mulțime de slujitori; totalitate a slujitorilor. – Slujitor + suf. -ime. DOOM
slujitoríme (rar) s. f., g.-d. art. slujitorímii
slujitorimi
SLUJITORÍME s. f. (Rar;, cu sens colectiv) Mulțime de slujitori; totalitate a slujitorilor. – Slujitor + suf. -ime. DOOM
slujitoríme (rar) s. f., g.-d. art. slujitorímii
slujitorimii
SLUJITORÍME s. f. (Rar;, cu sens colectiv) Mulțime de slujitori; totalitate a slujitorilor. – Slujitor + suf. -ime. DOOM
slujitoríme (rar) s. f., g.-d. art. slujitorímii
slujitorul
SLUJITÓR, -OÁRE, slujitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care slujește (pe cineva); servitor, slugă. 2. (Înv.) Oștean în slujba domnului țării sau a unui boier. ♦ Reprezentant înarmat al stăpânirii; poteraș, jandarm. – Sluji + suf. -tor. DOOM
slujitór s. m., pl. slujitóri
slujitorului
SLUJITÓR, -OÁRE, slujitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care slujește (pe cineva); servitor, slugă. 2. (Înv.) Oștean în slujba domnului țării sau a unui boier. ♦ Reprezentant înarmat al stăpânirii; poteraș, jandarm. – Sluji + suf. -tor. DOOM
slujitór s. m., pl. slujitóri
slujiși
SLUJÍ, slujesc, vb. IV. Intranz. I. 1. A fi angajat, a munci în gospodăria sau în familia cuiva; (înv.) a ocupa o funcție publică. ♦ (Pop.) A-și face serviciul militar. ♦ Tranz. A munci pentru altul, a fi la dispoziția unui stăpân. ♦ Refl. A se servi, a se folosi de cineva sau de ceva. 2. (Despre obiecte și despre abstracte) A servi la ceva; a folosi. II. A oficia o slujbă religioasă. – Din sl. služiti. DOOM
slují (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slujésc, imperf. 3 sg. slujeá; conj. prez. 3 să slujeáscă
slujiți
SLUJÍ, slujesc, vb. IV. Intranz. I. 1. A fi angajat, a munci în gospodăria sau în familia cuiva; (înv.) a ocupa o funcție publică. ♦ (Pop.) A-și face serviciul militar. ♦ Tranz. A munci pentru altul, a fi la dispoziția unui stăpân. ♦ Refl. A se servi, a se folosi de cineva sau de ceva. 2. (Despre obiecte și despre abstracte) A servi la ceva; a folosi. II. A oficia o slujbă religioasă. – Din sl. služiti. DOOM
slují (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slujésc, imperf. 3 sg. slujeá; conj. prez. 3 să slujeáscă
slujnica
SLÚJNICĂ, slujnice, s. f. (Înv.) Femeie angajată pentru a munci în familia sau în gospodăria altuia; slugă, servitoare. – Din sl. služĭnikŭ. DOOM
slújnică (înv.) s. f., g.-d. art. slújnicei; pl. slújnice
slujnicar
SLUJNICÁR, slujnicari, s. m. (Înv.) Bărbat care se lasă întreținut de slujnice, amant al slujnicelor. – Slujnică + suf. -ar. DOOM
slujnicár (înv.) s. m., pl. slujnicári
slujnicari
SLUJNICÁR, slujnicari, s. m. (Înv.) Bărbat care se lasă întreținut de slujnice, amant al slujnicelor. – Slujnică + suf. -ar. DOOM
slujnicár (înv.) s. m., pl. slujnicári
slujnicarii
SLUJNICÁR, slujnicari, s. m. (Înv.) Bărbat care se lasă întreținut de slujnice, amant al slujnicelor. – Slujnică + suf. -ar. DOOM
slujnicár (înv.) s. m., pl. slujnicári
slujnicarilor
SLUJNICÁR, slujnicari, s. m. (Înv.) Bărbat care se lasă întreținut de slujnice, amant al slujnicelor. – Slujnică + suf. -ar. DOOM
slujnicár (înv.) s. m., pl. slujnicári
slujnicarul
SLUJNICÁR, slujnicari, s. m. (Înv.) Bărbat care se lasă întreținut de slujnice, amant al slujnicelor. – Slujnică + suf. -ar. DOOM
slujnicár (înv.) s. m., pl. slujnicári
slujnicarului
SLUJNICÁR, slujnicari, s. m. (Înv.) Bărbat care se lasă întreținut de slujnice, amant al slujnicelor. – Slujnică + suf. -ar. DOOM
slujnicár (înv.) s. m., pl. slujnicári
slujnice
SLÚJNICĂ, slujnice, s. f. (Înv.) Femeie angajată pentru a munci în familia sau în gospodăria altuia; slugă, servitoare. – Din sl. služĭnikŭ. DOOM
slújnică (înv.) s. f., g.-d. art. slújnicei; pl. slújnice
slujnicea
SLUJNICEÁ, slujnicele, s. f. (Rar) Slujnicuță. Că nu-s bani prin zidurele, Ci-s lacrimi de slujnicele, Poate-o fi și d-ale mele ! BIBICESCU, P. P. 14.
slujnicei
SLÚJNICĂ, slujnice, s. f. (Înv.) Femeie angajată pentru a munci în familia sau în gospodăria altuia; slugă, servitoare. – Din sl. služĭnikŭ. DOOM
slújnică (înv.) s. f., g.-d. art. slújnicei; pl. slújnice
slujnicele
SLÚJNICĂ, slujnice, s. f. (Înv.) Femeie angajată pentru a munci în familia sau în gospodăria altuia; slugă, servitoare. – Din sl. služĭnikŭ. DOOM
slújnică (înv.) s. f., g.-d. art. slújnicei; pl. slújnice
slujnicelor
SLÚJNICĂ, slujnice, s. f. (Înv.) Femeie angajată pentru a munci în familia sau în gospodăria altuia; slugă, servitoare. – Din sl. služĭnikŭ. DOOM
slújnică (înv.) s. f., g.-d. art. slújnicei; pl. slújnice
slujnicuța
SLUJNICÚȚĂ, slujnicuțe, s. f. Diminutiv al lui slujnică. – Slujnică + suf. -uță. DOOM
slujnicúță s. f., g.-d. art. slujnicúței; pl. slujnicúțe
slujnicuțe
SLUJNICÚȚĂ, slujnicuțe, s. f. Diminutiv al lui slujnică. – Slujnică + suf. -uță. DOOM
slujnicúță s. f., g.-d. art. slujnicúței; pl. slujnicúțe
slujnicuței
SLUJNICÚȚĂ, slujnicuțe, s. f. Diminutiv al lui slujnică. – Slujnică + suf. -uță. DOOM
slujnicúță s. f., g.-d. art. slujnicúței; pl. slujnicúțe
slujnicuțele
SLUJNICÚȚĂ, slujnicuțe, s. f. Diminutiv al lui slujnică. – Slujnică + suf. -uță. DOOM
slujnicúță s. f., g.-d. art. slujnicúței; pl. slujnicúțe
slujnicuțelor
SLUJNICÚȚĂ, slujnicuțe, s. f. Diminutiv al lui slujnică. – Slujnică + suf. -uță. DOOM
slujnicúță s. f., g.-d. art. slujnicúței; pl. slujnicúțe
slujul
SLUJ s. n. (în expr.) A face (sau a sta) sluj = a) (despre câini sau despre alte animale) a se ridica în două labe; b) fig. (despre oameni) a avea o atitudine lingușitoare, slugarnică; a face cuiva temenele; a se ploconi, a se umili. – Din pol. sluz'. DOOM
sluj s. n.
slujului
SLUJ s. n. (în expr.) A face (sau a sta) sluj = a) (despre câini sau despre alte animale) a se ridica în două labe; b) fig. (despre oameni) a avea o atitudine lingușitoare, slugarnică; a face cuiva temenele; a se ploconi, a se umili. – Din pol. sluz'. DOOM
sluj s. n.
slum
SLUM s.n. Casă mizeră, insalubră. ♦ (la pl.) Cartier de case mizere și insalubre în ghetourile din S.U.A. [Pron. slam, pl. slums. / < engl. slum].
slup
SLUP s.n. (Mar.) Velier mic cu un singur arbore fără bompres. [< engl., fr. sloop]. DOOM
slup s. n., pl. slúpuri
slupul
SLUP s.n. (Mar.) Velier mic cu un singur arbore fără bompres. [< engl., fr. sloop]. DOOM
slup s. n., pl. slúpuri
slupului
SLUP s.n. (Mar.) Velier mic cu un singur arbore fără bompres. [< engl., fr. sloop]. DOOM
slup s. n., pl. slúpuri
slupuri
SLUP s.n. (Mar.) Velier mic cu un singur arbore fără bompres. [< engl., fr. sloop]. DOOM
slup s. n., pl. slúpuri
slupurile
SLUP s.n. (Mar.) Velier mic cu un singur arbore fără bompres. [< engl., fr. sloop]. DOOM
slup s. n., pl. slúpuri
slupurilor
SLUP s.n. (Mar.) Velier mic cu un singur arbore fără bompres. [< engl., fr. sloop]. DOOM
slup s. n., pl. slúpuri
slut
SLUT, -Ă, sluți, -te, adj., s. m. și f. (Om) mutilat, schilodit, infirm, diform, pocit; p. ext. (om) foarte urât, hâd. – Cf. ucr. slutyj. DOOM
slut adj. m., s. m., pl. sluți; adj. f., s. f. slútă, pl. slúte
slut
SLUT, -Ă, sluți, -te, adj., s. m. și f. (Om) mutilat, schilodit, infirm, diform, pocit; p. ext. (om) foarte urât, hâd. – Cf. ucr. slutyj. DOOM
slut adj. m., s. m., pl. sluți; adj. f., s. f. slútă, pl. slúte
sluta
SLUT, -Ă, sluți, -te, adj., s. m. și f. (Om) mutilat, schilodit, infirm, diform, pocit; p. ext. (om) foarte urât, hâd. – Cf. ucr. slutyj. DOOM
slut adj. m., s. m., pl. sluți; adj. f., s. f. slútă, pl. slúte
sluta
SLUT, -Ă, sluți, -te, adj., s. m. și f. (Om) mutilat, schilodit, infirm, diform, pocit; p. ext. (om) foarte urât, hâd. – Cf. ucr. slutyj. DOOM
slut adj. m., s. m., pl. sluți; adj. f., s. f. slútă, pl. slúte
slute
SLUT, -Ă, sluți, -te, adj., s. m. și f. (Om) mutilat, schilodit, infirm, diform, pocit; p. ext. (om) foarte urât, hâd. – Cf. ucr. slutyj. DOOM
slut adj. m., s. m., pl. sluți; adj. f., s. f. slútă, pl. slúte
slute
SLUT, -Ă, sluți, -te, adj., s. m. și f. (Om) mutilat, schilodit, infirm, diform, pocit; p. ext. (om) foarte urât, hâd. – Cf. ucr. slutyj. DOOM
slut adj. m., s. m., pl. sluți; adj. f., s. f. slútă, pl. slúte
slutei
SLUT, -Ă, sluți, -te, adj., s. m. și f. (Om) mutilat, schilodit, infirm, diform, pocit; p. ext. (om) foarte urât, hâd. – Cf. ucr. slutyj. DOOM
slut adj. m., s. m., pl. sluți; adj. f., s. f. slútă, pl. slúte
slutei
SLUT, -Ă, sluți, -te, adj., s. m. și f. (Om) mutilat, schilodit, infirm, diform, pocit; p. ext. (om) foarte urât, hâd. – Cf. ucr. slutyj. DOOM
slut adj. m., s. m., pl. sluți; adj. f., s. f. slútă, pl. slúte
slutele
SLUT, -Ă, sluți, -te, adj., s. m. și f. (Om) mutilat, schilodit, infirm, diform, pocit; p. ext. (om) foarte urât, hâd. – Cf. ucr. slutyj. DOOM
slut adj. m., s. m., pl. sluți; adj. f., s. f. slútă, pl. slúte
slutele
SLUT, -Ă, sluți, -te, adj., s. m. și f. (Om) mutilat, schilodit, infirm, diform, pocit; p. ext. (om) foarte urât, hâd. – Cf. ucr. slutyj. DOOM
slut adj. m., s. m., pl. sluți; adj. f., s. f. slútă, pl. slúte
slutelor
SLUT, -Ă, sluți, -te, adj., s. m. și f. (Om) mutilat, schilodit, infirm, diform, pocit; p. ext. (om) foarte urât, hâd. – Cf. ucr. slutyj. DOOM
slut adj. m., s. m., pl. sluți; adj. f., s. f. slútă, pl. slúte
slutelor
SLUT, -Ă, sluți, -te, adj., s. m. și f. (Om) mutilat, schilodit, infirm, diform, pocit; p. ext. (om) foarte urât, hâd. – Cf. ucr. slutyj. DOOM
slut adj. m., s. m., pl. sluți; adj. f., s. f. slútă, pl. slúte
slutenie
SLUȚÉNIE, (2) sluțenii, s. f. 1. Faptul de a fi slut; schilodeală, infirmitate, diformitate; p. ext. urâțenie mare (fizică sau morală); hidoșenie, sluție. 2. (Concr.) Ființă schiloadă, diformă sau foarte urâtă; pocitanie, sluțitură, monstru. [Var.: (înv.) sluténie s. f.] – Sluți + suf. -enie. DOOM
sluțénie (-ni-e) s. f., art. sluțénia (-ni-a), g.-d. art. sluțéniei; (ființe) pl. sluțénii, art. sluțéniile (-ni-i-)
sluti
SLUȚÍ, sluțesc, vb. IV. Tranz. A face să devină schilod, infirm, desfigurat; a mutila; a ciopârți. Tranz. și refl. A (se) poci, a (se) urâți. ♦ Refl. A se strâmba, a se schimonosi. [Var.: (reg.) slutí vb. IV] – Din slut. DOOM
sluțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sluțésc, imperf. 3 sg. sluțeá; conj. prez. 3 să sluțeáscă
slutire
SLUTÍ vb. IV v. sluți.
slutit
SLUȚÍT, -Ă, sluțiți, -te, adj. (Despre ființe) Care a rămas slut; p. ext. care a devenit pocit, foarte urât. [Var.: (înv.) slutít, -ă adj.] – V. sluți.
slutișoara
SLUTIȘÓR, -OÁRĂ, slutișori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui slut; cam slut. – Slut + suf. -ișor. DOOM
slutișór (pop.) adj. m., pl. slutișóri; f. slutișoáră, pl. slutișoáre
slutișoare
SLUTIȘÓR, -OÁRĂ, slutișori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui slut; cam slut. – Slut + suf. -ișor. DOOM
slutișór (pop.) adj. m., pl. slutișóri; f. slutișoáră, pl. slutișoáre
slutișoarei
SLUTIȘÓR, -OÁRĂ, slutișori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui slut; cam slut. – Slut + suf. -ișor. DOOM
slutișór (pop.) adj. m., pl. slutișóri; f. slutișoáră, pl. slutișoáre
slutișoarele
SLUTIȘÓR, -OÁRĂ, slutișori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui slut; cam slut. – Slut + suf. -ișor. DOOM
slutișór (pop.) adj. m., pl. slutișóri; f. slutișoáră, pl. slutișoáre
slutișoarelor
SLUTIȘÓR, -OÁRĂ, slutișori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui slut; cam slut. – Slut + suf. -ișor. DOOM
slutișór (pop.) adj. m., pl. slutișóri; f. slutișoáră, pl. slutișoáre
slutișor
SLUTIȘÓR, -OÁRĂ, slutișori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui slut; cam slut. – Slut + suf. -ișor. DOOM
slutișór (pop.) adj. m., pl. slutișóri; f. slutișoáră, pl. slutișoáre
slutișori
SLUTIȘÓR, -OÁRĂ, slutișori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui slut; cam slut. – Slut + suf. -ișor. DOOM
slutișór (pop.) adj. m., pl. slutișóri; f. slutișoáră, pl. slutișoáre
slutișorii
SLUTIȘÓR, -OÁRĂ, slutișori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui slut; cam slut. – Slut + suf. -ișor. DOOM
slutișór (pop.) adj. m., pl. slutișóri; f. slutișoáră, pl. slutișoáre
slutișorilor
SLUTIȘÓR, -OÁRĂ, slutișori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui slut; cam slut. – Slut + suf. -ișor. DOOM
slutișór (pop.) adj. m., pl. slutișóri; f. slutișoáră, pl. slutișoáre
slutișorul
SLUTIȘÓR, -OÁRĂ, slutișori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui slut; cam slut. – Slut + suf. -ișor. DOOM
slutișór (pop.) adj. m., pl. slutișóri; f. slutișoáră, pl. slutișoáre
slutișorului
SLUTIȘÓR, -OÁRĂ, slutișori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui slut; cam slut. – Slut + suf. -ișor. DOOM
slutișór (pop.) adj. m., pl. slutișóri; f. slutișoáră, pl. slutișoáre
slutul
SLUT, -Ă, sluți, -te, adj., s. m. și f. (Om) mutilat, schilodit, infirm, diform, pocit; p. ext. (om) foarte urât, hâd. – Cf. ucr. slutyj. DOOM
slut adj. m., s. m., pl. sluți; adj. f., s. f. slútă, pl. slúte
slutul
SLUT, -Ă, sluți, -te, adj., s. m. și f. (Om) mutilat, schilodit, infirm, diform, pocit; p. ext. (om) foarte urât, hâd. – Cf. ucr. slutyj. DOOM
slut adj. m., s. m., pl. sluți; adj. f., s. f. slútă, pl. slúte
slutului
SLUT, -Ă, sluți, -te, adj., s. m. și f. (Om) mutilat, schilodit, infirm, diform, pocit; p. ext. (om) foarte urât, hâd. – Cf. ucr. slutyj. DOOM
slut adj. m., s. m., pl. sluți; adj. f., s. f. slútă, pl. slúte
slutului
SLUT, -Ă, sluți, -te, adj., s. m. și f. (Om) mutilat, schilodit, infirm, diform, pocit; p. ext. (om) foarte urât, hâd. – Cf. ucr. slutyj. DOOM
slut adj. m., s. m., pl. sluți; adj. f., s. f. slútă, pl. slúte
slută
slută, slute s. f. (glum.) o sută de lei.
sluțea
SLUȚÍ, sluțesc, vb. IV. Tranz. A face să devină schilod, infirm, desfigurat; a mutila; a ciopârți. Tranz. și refl. A (se) poci, a (se) urâți. ♦ Refl. A se strâmba, a se schimonosi. [Var.: (reg.) slutí vb. IV] – Din slut. DOOM
sluțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sluțésc, imperf. 3 sg. sluțeá; conj. prez. 3 să sluțeáscă
sluțeai
SLUȚÍ, sluțesc, vb. IV. Tranz. A face să devină schilod, infirm, desfigurat; a mutila; a ciopârți. Tranz. și refl. A (se) poci, a (se) urâți. ♦ Refl. A se strâmba, a se schimonosi. [Var.: (reg.) slutí vb. IV] – Din slut. DOOM
sluțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sluțésc, imperf. 3 sg. sluțeá; conj. prez. 3 să sluțeáscă
sluțeam
SLUȚÍ, sluțesc, vb. IV. Tranz. A face să devină schilod, infirm, desfigurat; a mutila; a ciopârți. Tranz. și refl. A (se) poci, a (se) urâți. ♦ Refl. A se strâmba, a se schimonosi. [Var.: (reg.) slutí vb. IV] – Din slut. DOOM
sluțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sluțésc, imperf. 3 sg. sluțeá; conj. prez. 3 să sluțeáscă
sluțească
SLUȚÍ, sluțesc, vb. IV. Tranz. A face să devină schilod, infirm, desfigurat; a mutila; a ciopârți. Tranz. și refl. A (se) poci, a (se) urâți. ♦ Refl. A se strâmba, a se schimonosi. [Var.: (reg.) slutí vb. IV] – Din slut. DOOM
sluțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sluțésc, imperf. 3 sg. sluțeá; conj. prez. 3 să sluțeáscă
sluțeau
SLUȚÍ, sluțesc, vb. IV. Tranz. A face să devină schilod, infirm, desfigurat; a mutila; a ciopârți. Tranz. și refl. A (se) poci, a (se) urâți. ♦ Refl. A se strâmba, a se schimonosi. [Var.: (reg.) slutí vb. IV] – Din slut. DOOM
sluțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sluțésc, imperf. 3 sg. sluțeá; conj. prez. 3 să sluțeáscă
sluțeați
SLUȚÍ, sluțesc, vb. IV. Tranz. A face să devină schilod, infirm, desfigurat; a mutila; a ciopârți. Tranz. și refl. A (se) poci, a (se) urâți. ♦ Refl. A se strâmba, a se schimonosi. [Var.: (reg.) slutí vb. IV] – Din slut. DOOM
sluțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sluțésc, imperf. 3 sg. sluțeá; conj. prez. 3 să sluțeáscă
sluțenia
SLUȚÉNIE, (2) sluțenii, s. f. 1. Faptul de a fi slut; schilodeală, infirmitate, diformitate; p. ext. urâțenie mare (fizică sau morală); hidoșenie, sluție. 2. (Concr.) Ființă schiloadă, diformă sau foarte urâtă; pocitanie, sluțitură, monstru. [Var.: (înv.) sluténie s. f.] – Sluți + suf. -enie. DOOM
sluțénie (-ni-e) s. f., art. sluțénia (-ni-a), g.-d. art. sluțéniei; (ființe) pl. sluțénii, art. sluțéniile (-ni-i-)
sluțeniei
SLUȚÉNIE, (2) sluțenii, s. f. 1. Faptul de a fi slut; schilodeală, infirmitate, diformitate; p. ext. urâțenie mare (fizică sau morală); hidoșenie, sluție. 2. (Concr.) Ființă schiloadă, diformă sau foarte urâtă; pocitanie, sluțitură, monstru. [Var.: (înv.) sluténie s. f.] – Sluți + suf. -enie. DOOM
sluțénie (-ni-e) s. f., art. sluțénia (-ni-a), g.-d. art. sluțéniei; (ființe) pl. sluțénii, art. sluțéniile (-ni-i-)
sluțenii
SLUȚÉNIE, (2) sluțenii, s. f. 1. Faptul de a fi slut; schilodeală, infirmitate, diformitate; p. ext. urâțenie mare (fizică sau morală); hidoșenie, sluție. 2. (Concr.) Ființă schiloadă, diformă sau foarte urâtă; pocitanie, sluțitură, monstru. [Var.: (înv.) sluténie s. f.] – Sluți + suf. -enie. DOOM
sluțénie (-ni-e) s. f., art. sluțénia (-ni-a), g.-d. art. sluțéniei; (ființe) pl. sluțénii, art. sluțéniile (-ni-i-)
sluțeniile
SLUȚÉNIE, (2) sluțenii, s. f. 1. Faptul de a fi slut; schilodeală, infirmitate, diformitate; p. ext. urâțenie mare (fizică sau morală); hidoșenie, sluție. 2. (Concr.) Ființă schiloadă, diformă sau foarte urâtă; pocitanie, sluțitură, monstru. [Var.: (înv.) sluténie s. f.] – Sluți + suf. -enie. DOOM
sluțénie (-ni-e) s. f., art. sluțénia (-ni-a), g.-d. art. sluțéniei; (ființe) pl. sluțénii, art. sluțéniile (-ni-i-)
sluțeniilor
SLUȚÉNIE, (2) sluțenii, s. f. 1. Faptul de a fi slut; schilodeală, infirmitate, diformitate; p. ext. urâțenie mare (fizică sau morală); hidoșenie, sluție. 2. (Concr.) Ființă schiloadă, diformă sau foarte urâtă; pocitanie, sluțitură, monstru. [Var.: (înv.) sluténie s. f.] – Sluți + suf. -enie. DOOM
sluțénie (-ni-e) s. f., art. sluțénia (-ni-a), g.-d. art. sluțéniei; (ființe) pl. sluțénii, art. sluțéniile (-ni-i-)
sluțesc
SLUȚÍ, sluțesc, vb. IV. Tranz. A face să devină schilod, infirm, desfigurat; a mutila; a ciopârți. Tranz. și refl. A (se) poci, a (se) urâți. ♦ Refl. A se strâmba, a se schimonosi. [Var.: (reg.) slutí vb. IV] – Din slut. DOOM
sluțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sluțésc, imperf. 3 sg. sluțeá; conj. prez. 3 să sluțeáscă
sluțește
SLUȚÍ, sluțesc, vb. IV. Tranz. A face să devină schilod, infirm, desfigurat; a mutila; a ciopârți. Tranz. și refl. A (se) poci, a (se) urâți. ♦ Refl. A se strâmba, a se schimonosi. [Var.: (reg.) slutí vb. IV] – Din slut. DOOM
sluțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sluțésc, imperf. 3 sg. sluțeá; conj. prez. 3 să sluțeáscă
sluțești
SLUȚÍ, sluțesc, vb. IV. Tranz. A face să devină schilod, infirm, desfigurat; a mutila; a ciopârți. Tranz. și refl. A (se) poci, a (se) urâți. ♦ Refl. A se strâmba, a se schimonosi. [Var.: (reg.) slutí vb. IV] – Din slut. DOOM
sluțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sluțésc, imperf. 3 sg. sluțeá; conj. prez. 3 să sluțeáscă
sluți
SLUT, -Ă, sluți, -te, adj., s. m. și f. (Om) mutilat, schilodit, infirm, diform, pocit; p. ext. (om) foarte urât, hâd. – Cf. ucr. slutyj. DOOM
slut adj. m., s. m., pl. sluți; adj. f., s. f. slútă, pl. slúte
sluți
SLUT, -Ă, sluți, -te, adj., s. m. și f. (Om) mutilat, schilodit, infirm, diform, pocit; p. ext. (om) foarte urât, hâd. – Cf. ucr. slutyj. DOOM
slut adj. m., s. m., pl. sluți; adj. f., s. f. slútă, pl. slúte
sluție
SLUȚÍE s. f. (Rar) Sluțenie. – Slut + suf. -ie. DOOM
sluțíe (înv.) s. f., art. sluțía, g.-d. sluțíi, art. sluțíei
sluții
SLUT, -Ă, sluți, -te, adj., s. m. și f. (Om) mutilat, schilodit, infirm, diform, pocit; p. ext. (om) foarte urât, hâd. – Cf. ucr. slutyj. DOOM
slut adj. m., s. m., pl. sluți; adj. f., s. f. slútă, pl. slúte
sluții
SLUT, -Ă, sluți, -te, adj., s. m. și f. (Om) mutilat, schilodit, infirm, diform, pocit; p. ext. (om) foarte urât, hâd. – Cf. ucr. slutyj. DOOM
slut adj. m., s. m., pl. sluți; adj. f., s. f. slútă, pl. slúte
sluții
SLUȚÍ, sluțesc, vb. IV. Tranz. A face să devină schilod, infirm, desfigurat; a mutila; a ciopârți. Tranz. și refl. A (se) poci, a (se) urâți. ♦ Refl. A se strâmba, a se schimonosi. [Var.: (reg.) slutí vb. IV] – Din slut. DOOM
sluțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sluțésc, imperf. 3 sg. sluțeá; conj. prez. 3 să sluțeáscă
sluților
SLUT, -Ă, sluți, -te, adj., s. m. și f. (Om) mutilat, schilodit, infirm, diform, pocit; p. ext. (om) foarte urât, hâd. – Cf. ucr. slutyj. DOOM
slut adj. m., s. m., pl. sluți; adj. f., s. f. slútă, pl. slúte
sluților
SLUT, -Ă, sluți, -te, adj., s. m. și f. (Om) mutilat, schilodit, infirm, diform, pocit; p. ext. (om) foarte urât, hâd. – Cf. ucr. slutyj. DOOM
slut adj. m., s. m., pl. sluți; adj. f., s. f. slútă, pl. slúte
sluțim
SLUȚÍ, sluțesc, vb. IV. Tranz. A face să devină schilod, infirm, desfigurat; a mutila; a ciopârți. Tranz. și refl. A (se) poci, a (se) urâți. ♦ Refl. A se strâmba, a se schimonosi. [Var.: (reg.) slutí vb. IV] – Din slut. DOOM
sluțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sluțésc, imperf. 3 sg. sluțeá; conj. prez. 3 să sluțeáscă
sluțind
SLUȚÍ, sluțesc, vb. IV. Tranz. A face să devină schilod, infirm, desfigurat; a mutila; a ciopârți. Tranz. și refl. A (se) poci, a (se) urâți. ♦ Refl. A se strâmba, a se schimonosi. [Var.: (reg.) slutí vb. IV] – Din slut. DOOM
sluțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sluțésc, imperf. 3 sg. sluțeá; conj. prez. 3 să sluțeáscă
sluțior
SLUȚIÓR, -OÁRĂ, sluțiori, -oare, adj. Diminutiv al lui slut; cam urît, nu prea frumos. Însoară-te dumneata, Să văd pe cine-i lua ?... De-i lua o sluțioară... Să-i mănînc din colivioară. ALECSANDRI, P. P. 329.
sluțire
SLUȚÍ, sluțesc, vb. IV. Tranz. A face să devină schilod, infirm, desfigurat; a mutila; a ciopârți. Tranz. și refl. A (se) poci, a (se) urâți. ♦ Refl. A se strâmba, a se schimonosi. [Var.: (reg.) slutí vb. IV] – Din slut. DOOM
sluțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sluțésc, imperf. 3 sg. sluțeá; conj. prez. 3 să sluțeáscă
sluțire
SLUȚÍRE, sluțiri, s. f. Acțiunea de a (se) sluți și rezultatul ei. – V. sluți. DOOM
sluțíre s. f., g.-d. art. sluțírii; pl. sluțíri
sluțirea
SLUȚÍRE, sluțiri, s. f. Acțiunea de a (se) sluți și rezultatul ei. – V. sluți. DOOM
sluțíre s. f., g.-d. art. sluțírii; pl. sluțíri
sluțiri
SLUȚÍRE, sluțiri, s. f. Acțiunea de a (se) sluți și rezultatul ei. – V. sluți. DOOM
sluțíre s. f., g.-d. art. sluțírii; pl. sluțíri
sluțirii
SLUȚÍRE, sluțiri, s. f. Acțiunea de a (se) sluți și rezultatul ei. – V. sluți. DOOM
sluțíre s. f., g.-d. art. sluțírii; pl. sluțíri
sluțirile
SLUȚÍRE, sluțiri, s. f. Acțiunea de a (se) sluți și rezultatul ei. – V. sluți. DOOM
sluțíre s. f., g.-d. art. sluțírii; pl. sluțíri
sluțirilor
SLUȚÍRE, sluțiri, s. f. Acțiunea de a (se) sluți și rezultatul ei. – V. sluți. DOOM
sluțíre s. f., g.-d. art. sluțírii; pl. sluțíri
sluțiră
SLUȚÍ, sluțesc, vb. IV. Tranz. A face să devină schilod, infirm, desfigurat; a mutila; a ciopârți. Tranz. și refl. A (se) poci, a (se) urâți. ♦ Refl. A se strâmba, a se schimonosi. [Var.: (reg.) slutí vb. IV] – Din slut. DOOM
sluțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sluțésc, imperf. 3 sg. sluțeá; conj. prez. 3 să sluțeáscă
sluțirăm
SLUȚÍ, sluțesc, vb. IV. Tranz. A face să devină schilod, infirm, desfigurat; a mutila; a ciopârți. Tranz. și refl. A (se) poci, a (se) urâți. ♦ Refl. A se strâmba, a se schimonosi. [Var.: (reg.) slutí vb. IV] – Din slut. DOOM
sluțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sluțésc, imperf. 3 sg. sluțeá; conj. prez. 3 să sluțeáscă
sluțirăți
SLUȚÍ, sluțesc, vb. IV. Tranz. A face să devină schilod, infirm, desfigurat; a mutila; a ciopârți. Tranz. și refl. A (se) poci, a (se) urâți. ♦ Refl. A se strâmba, a se schimonosi. [Var.: (reg.) slutí vb. IV] – Din slut. DOOM
sluțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sluțésc, imperf. 3 sg. sluțeá; conj. prez. 3 să sluțeáscă
sluțise
SLUȚÍ, sluțesc, vb. IV. Tranz. A face să devină schilod, infirm, desfigurat; a mutila; a ciopârți. Tranz. și refl. A (se) poci, a (se) urâți. ♦ Refl. A se strâmba, a se schimonosi. [Var.: (reg.) slutí vb. IV] – Din slut. DOOM
sluțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sluțésc, imperf. 3 sg. sluțeá; conj. prez. 3 să sluțeáscă
sluțisem
SLUȚÍ, sluțesc, vb. IV. Tranz. A face să devină schilod, infirm, desfigurat; a mutila; a ciopârți. Tranz. și refl. A (se) poci, a (se) urâți. ♦ Refl. A se strâmba, a se schimonosi. [Var.: (reg.) slutí vb. IV] – Din slut. DOOM
sluțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sluțésc, imperf. 3 sg. sluțeá; conj. prez. 3 să sluțeáscă
sluțiseră
SLUȚÍ, sluțesc, vb. IV. Tranz. A face să devină schilod, infirm, desfigurat; a mutila; a ciopârți. Tranz. și refl. A (se) poci, a (se) urâți. ♦ Refl. A se strâmba, a se schimonosi. [Var.: (reg.) slutí vb. IV] – Din slut. DOOM
sluțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sluțésc, imperf. 3 sg. sluțeá; conj. prez. 3 să sluțeáscă
sluțiserăm
SLUȚÍ, sluțesc, vb. IV. Tranz. A face să devină schilod, infirm, desfigurat; a mutila; a ciopârți. Tranz. și refl. A (se) poci, a (se) urâți. ♦ Refl. A se strâmba, a se schimonosi. [Var.: (reg.) slutí vb. IV] – Din slut. DOOM
sluțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sluțésc, imperf. 3 sg. sluțeá; conj. prez. 3 să sluțeáscă
sluțiserăți
SLUȚÍ, sluțesc, vb. IV. Tranz. A face să devină schilod, infirm, desfigurat; a mutila; a ciopârți. Tranz. și refl. A (se) poci, a (se) urâți. ♦ Refl. A se strâmba, a se schimonosi. [Var.: (reg.) slutí vb. IV] – Din slut. DOOM
sluțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sluțésc, imperf. 3 sg. sluțeá; conj. prez. 3 să sluțeáscă
sluțiseși
SLUȚÍ, sluțesc, vb. IV. Tranz. A face să devină schilod, infirm, desfigurat; a mutila; a ciopârți. Tranz. și refl. A (se) poci, a (se) urâți. ♦ Refl. A se strâmba, a se schimonosi. [Var.: (reg.) slutí vb. IV] – Din slut. DOOM
sluțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sluțésc, imperf. 3 sg. sluțeá; conj. prez. 3 să sluțeáscă
sluțiseți
SLUȚÍ, sluțesc, vb. IV. Tranz. A face să devină schilod, infirm, desfigurat; a mutila; a ciopârți. Tranz. și refl. A (se) poci, a (se) urâți. ♦ Refl. A se strâmba, a se schimonosi. [Var.: (reg.) slutí vb. IV] – Din slut. DOOM
sluțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sluțésc, imperf. 3 sg. sluțeá; conj. prez. 3 să sluțeáscă
sluțit
SLUȚÍ, sluțesc, vb. IV. Tranz. A face să devină schilod, infirm, desfigurat; a mutila; a ciopârți. Tranz. și refl. A (se) poci, a (se) urâți. ♦ Refl. A se strâmba, a se schimonosi. [Var.: (reg.) slutí vb. IV] – Din slut. DOOM
sluțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sluțésc, imperf. 3 sg. sluțeá; conj. prez. 3 să sluțeáscă
sluțita
SLUȚÍT, -Ă, sluțiți, -te, adj. (Despre ființe) Care a rămas slut; p. ext. care a devenit pocit, foarte urât. [Var.: (înv.) slutít, -ă adj.] – V. sluți.
sluțite
SLUȚÍT, -Ă, sluțiți, -te, adj. (Despre ființe) Care a rămas slut; p. ext. care a devenit pocit, foarte urât. [Var.: (înv.) slutít, -ă adj.] – V. sluți.
sluțitei
SLUȚÍT, -Ă, sluțiți, -te, adj. (Despre ființe) Care a rămas slut; p. ext. care a devenit pocit, foarte urât. [Var.: (înv.) slutít, -ă adj.] – V. sluți.
sluțitele
SLUȚÍT, -Ă, sluțiți, -te, adj. (Despre ființe) Care a rămas slut; p. ext. care a devenit pocit, foarte urât. [Var.: (înv.) slutít, -ă adj.] – V. sluți.
sluțitelor
SLUȚÍT, -Ă, sluțiți, -te, adj. (Despre ființe) Care a rămas slut; p. ext. care a devenit pocit, foarte urât. [Var.: (înv.) slutít, -ă adj.] – V. sluți.
sluțitul
SLUȚÍT, -Ă, sluțiți, -te, adj. (Despre ființe) Care a rămas slut; p. ext. care a devenit pocit, foarte urât. [Var.: (înv.) slutít, -ă adj.] – V. sluți.
sluțitului
SLUȚÍT, -Ă, sluțiți, -te, adj. (Despre ființe) Care a rămas slut; p. ext. care a devenit pocit, foarte urât. [Var.: (înv.) slutít, -ă adj.] – V. sluți.
sluțitura
SLUȚITÚRĂ, sluțituri, s. f. (Rar) Ființă schiloadă, diformă sau, p. ext., foarte urâtă; pocitanie, sluțenie. – Sluți + suf. -tură. DOOM
sluțitúră (rar) s. f., g.-d. art. sluțitúrii; pl. sluțitúri
sluțituri
SLUȚITÚRĂ, sluțituri, s. f. (Rar) Ființă schiloadă, diformă sau, p. ext., foarte urâtă; pocitanie, sluțenie. – Sluți + suf. -tură. DOOM
sluțitúră (rar) s. f., g.-d. art. sluțitúrii; pl. sluțitúri
sluțiturii
SLUȚITÚRĂ, sluțituri, s. f. (Rar) Ființă schiloadă, diformă sau, p. ext., foarte urâtă; pocitanie, sluțenie. – Sluți + suf. -tură. DOOM
sluțitúră (rar) s. f., g.-d. art. sluțitúrii; pl. sluțitúri
sluțiturile
SLUȚITÚRĂ, sluțituri, s. f. (Rar) Ființă schiloadă, diformă sau, p. ext., foarte urâtă; pocitanie, sluțenie. – Sluți + suf. -tură. DOOM
sluțitúră (rar) s. f., g.-d. art. sluțitúrii; pl. sluțitúri
sluțiturilor
SLUȚITÚRĂ, sluțituri, s. f. (Rar) Ființă schiloadă, diformă sau, p. ext., foarte urâtă; pocitanie, sluțenie. – Sluți + suf. -tură. DOOM
sluțitúră (rar) s. f., g.-d. art. sluțitúrii; pl. sluțitúri
sluțiși
SLUȚÍ, sluțesc, vb. IV. Tranz. A face să devină schilod, infirm, desfigurat; a mutila; a ciopârți. Tranz. și refl. A (se) poci, a (se) urâți. ♦ Refl. A se strâmba, a se schimonosi. [Var.: (reg.) slutí vb. IV] – Din slut. DOOM
sluțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sluțésc, imperf. 3 sg. sluțeá; conj. prez. 3 să sluțeáscă
sluțiți
SLUȚÍ, sluțesc, vb. IV. Tranz. A face să devină schilod, infirm, desfigurat; a mutila; a ciopârți. Tranz. și refl. A (se) poci, a (se) urâți. ♦ Refl. A se strâmba, a se schimonosi. [Var.: (reg.) slutí vb. IV] – Din slut. DOOM
sluțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sluțésc, imperf. 3 sg. sluțeá; conj. prez. 3 să sluțeáscă
sluțiți
SLUȚÍT, -Ă, sluțiți, -te, adj. (Despre ființe) Care a rămas slut; p. ext. care a devenit pocit, foarte urât. [Var.: (înv.) slutít, -ă adj.] – V. sluți.
sluțiții
SLUȚÍT, -Ă, sluțiți, -te, adj. (Despre ființe) Care a rămas slut; p. ext. care a devenit pocit, foarte urât. [Var.: (înv.) slutít, -ă adj.] – V. sluți.
sluțiților
SLUȚÍT, -Ă, sluțiți, -te, adj. (Despre ființe) Care a rămas slut; p. ext. care a devenit pocit, foarte urât. [Var.: (înv.) slutít, -ă adj.] – V. sluți.
slăbea
SLĂBÍ, slăbesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre ființe) A pierde din greutate, a deveni (mai) slab (1). 2. Intranz. (Despre ființe) A pierde din forță, din putere, din rezistență. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultăți fizice, psihice etc.) A nu mai funcționa normal. ♦ (Despre abstracte) A pierde din intensitate, a se diminua; (despre procese, acțiuni) a-și încetini ritmul, a se domoli. 3. Tranz. A face să fie mai puțin strâns, mai puțin încordat, a da drumul din strânsoare; a lăsa liber, a slobozi. ◊ Expr. A nu slăbi pe cineva = a nu lăsa în pace pe cineva; a urmări de aproape, a ține din scurt. – Din slab. Cf. bg. slabja, sb. slabiți. DOOM
slăbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăbésc, imperf. 3 sg. slăbeá; conj. prez. să slăbeáscă
slăbeai
SLĂBÍ, slăbesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre ființe) A pierde din greutate, a deveni (mai) slab (1). 2. Intranz. (Despre ființe) A pierde din forță, din putere, din rezistență. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultăți fizice, psihice etc.) A nu mai funcționa normal. ♦ (Despre abstracte) A pierde din intensitate, a se diminua; (despre procese, acțiuni) a-și încetini ritmul, a se domoli. 3. Tranz. A face să fie mai puțin strâns, mai puțin încordat, a da drumul din strânsoare; a lăsa liber, a slobozi. ◊ Expr. A nu slăbi pe cineva = a nu lăsa în pace pe cineva; a urmări de aproape, a ține din scurt. – Din slab. Cf. bg. slabja, sb. slabiți. DOOM
slăbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăbésc, imperf. 3 sg. slăbeá; conj. prez. să slăbeáscă
slăbeam
SLĂBÍ, slăbesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre ființe) A pierde din greutate, a deveni (mai) slab (1). 2. Intranz. (Despre ființe) A pierde din forță, din putere, din rezistență. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultăți fizice, psihice etc.) A nu mai funcționa normal. ♦ (Despre abstracte) A pierde din intensitate, a se diminua; (despre procese, acțiuni) a-și încetini ritmul, a se domoli. 3. Tranz. A face să fie mai puțin strâns, mai puțin încordat, a da drumul din strânsoare; a lăsa liber, a slobozi. ◊ Expr. A nu slăbi pe cineva = a nu lăsa în pace pe cineva; a urmări de aproape, a ține din scurt. – Din slab. Cf. bg. slabja, sb. slabiți. DOOM
slăbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăbésc, imperf. 3 sg. slăbeá; conj. prez. să slăbeáscă
slăbească
SLĂBÍ, slăbesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre ființe) A pierde din greutate, a deveni (mai) slab (1). 2. Intranz. (Despre ființe) A pierde din forță, din putere, din rezistență. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultăți fizice, psihice etc.) A nu mai funcționa normal. ♦ (Despre abstracte) A pierde din intensitate, a se diminua; (despre procese, acțiuni) a-și încetini ritmul, a se domoli. 3. Tranz. A face să fie mai puțin strâns, mai puțin încordat, a da drumul din strânsoare; a lăsa liber, a slobozi. ◊ Expr. A nu slăbi pe cineva = a nu lăsa în pace pe cineva; a urmări de aproape, a ține din scurt. – Din slab. Cf. bg. slabja, sb. slabiți. DOOM
slăbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăbésc, imperf. 3 sg. slăbeá; conj. prez. să slăbeáscă
slăbeau
SLĂBÍ, slăbesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre ființe) A pierde din greutate, a deveni (mai) slab (1). 2. Intranz. (Despre ființe) A pierde din forță, din putere, din rezistență. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultăți fizice, psihice etc.) A nu mai funcționa normal. ♦ (Despre abstracte) A pierde din intensitate, a se diminua; (despre procese, acțiuni) a-și încetini ritmul, a se domoli. 3. Tranz. A face să fie mai puțin strâns, mai puțin încordat, a da drumul din strânsoare; a lăsa liber, a slobozi. ◊ Expr. A nu slăbi pe cineva = a nu lăsa în pace pe cineva; a urmări de aproape, a ține din scurt. – Din slab. Cf. bg. slabja, sb. slabiți. DOOM
slăbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăbésc, imperf. 3 sg. slăbeá; conj. prez. să slăbeáscă
slăbeați
SLĂBÍ, slăbesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre ființe) A pierde din greutate, a deveni (mai) slab (1). 2. Intranz. (Despre ființe) A pierde din forță, din putere, din rezistență. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultăți fizice, psihice etc.) A nu mai funcționa normal. ♦ (Despre abstracte) A pierde din intensitate, a se diminua; (despre procese, acțiuni) a-și încetini ritmul, a se domoli. 3. Tranz. A face să fie mai puțin strâns, mai puțin încordat, a da drumul din strânsoare; a lăsa liber, a slobozi. ◊ Expr. A nu slăbi pe cineva = a nu lăsa în pace pe cineva; a urmări de aproape, a ține din scurt. – Din slab. Cf. bg. slabja, sb. slabiți. DOOM
slăbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăbésc, imperf. 3 sg. slăbeá; conj. prez. să slăbeáscă
slăbesc
SLĂBÍ, slăbesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre ființe) A pierde din greutate, a deveni (mai) slab (1). 2. Intranz. (Despre ființe) A pierde din forță, din putere, din rezistență. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultăți fizice, psihice etc.) A nu mai funcționa normal. ♦ (Despre abstracte) A pierde din intensitate, a se diminua; (despre procese, acțiuni) a-și încetini ritmul, a se domoli. 3. Tranz. A face să fie mai puțin strâns, mai puțin încordat, a da drumul din strânsoare; a lăsa liber, a slobozi. ◊ Expr. A nu slăbi pe cineva = a nu lăsa în pace pe cineva; a urmări de aproape, a ține din scurt. – Din slab. Cf. bg. slabja, sb. slabiți. DOOM
slăbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăbésc, imperf. 3 sg. slăbeá; conj. prez. să slăbeáscă
slăbește
SLĂBÍ, slăbesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre ființe) A pierde din greutate, a deveni (mai) slab (1). 2. Intranz. (Despre ființe) A pierde din forță, din putere, din rezistență. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultăți fizice, psihice etc.) A nu mai funcționa normal. ♦ (Despre abstracte) A pierde din intensitate, a se diminua; (despre procese, acțiuni) a-și încetini ritmul, a se domoli. 3. Tranz. A face să fie mai puțin strâns, mai puțin încordat, a da drumul din strânsoare; a lăsa liber, a slobozi. ◊ Expr. A nu slăbi pe cineva = a nu lăsa în pace pe cineva; a urmări de aproape, a ține din scurt. – Din slab. Cf. bg. slabja, sb. slabiți. DOOM
slăbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăbésc, imperf. 3 sg. slăbeá; conj. prez. să slăbeáscă
slăbești
SLĂBÍ, slăbesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre ființe) A pierde din greutate, a deveni (mai) slab (1). 2. Intranz. (Despre ființe) A pierde din forță, din putere, din rezistență. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultăți fizice, psihice etc.) A nu mai funcționa normal. ♦ (Despre abstracte) A pierde din intensitate, a se diminua; (despre procese, acțiuni) a-și încetini ritmul, a se domoli. 3. Tranz. A face să fie mai puțin strâns, mai puțin încordat, a da drumul din strânsoare; a lăsa liber, a slobozi. ◊ Expr. A nu slăbi pe cineva = a nu lăsa în pace pe cineva; a urmări de aproape, a ține din scurt. – Din slab. Cf. bg. slabja, sb. slabiți. DOOM
slăbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăbésc, imperf. 3 sg. slăbeá; conj. prez. să slăbeáscă
slăbi
SLĂBÍ, slăbesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre ființe) A pierde din greutate, a deveni (mai) slab (1). 2. Intranz. (Despre ființe) A pierde din forță, din putere, din rezistență. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultăți fizice, psihice etc.) A nu mai funcționa normal. ♦ (Despre abstracte) A pierde din intensitate, a se diminua; (despre procese, acțiuni) a-și încetini ritmul, a se domoli. 3. Tranz. A face să fie mai puțin strâns, mai puțin încordat, a da drumul din strânsoare; a lăsa liber, a slobozi. ◊ Expr. A nu slăbi pe cineva = a nu lăsa în pace pe cineva; a urmări de aproape, a ține din scurt. – Din slab. Cf. bg. slabja, sb. slabiți. DOOM
slăbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăbésc, imperf. 3 sg. slăbeá; conj. prez. să slăbeáscă
slăbiciune
SLĂBICIÚNE, (3, 4) slăbiciuni, s. f. 1. Faptul de a fi slab (1), uscățiv; p. ext. lipsă de forță fizică. ♦ Stare, senzație (trecătoare) de sleire, de pierdere a puterilor; sfârșeală. 2. Fig. Lipsă de energie, de fermitate. 3. Fig. (Mai ales la pl.) Defect, lipsă, scădere, cusur. 4. Fig. Pornire, înclinație pentru cineva sau ceva; afecțiune: p. ext. pasiune. 5. (Rar) Lipsă de valoare, de merite, de pregătire. [Var.: slăbăciúne s. f.] – Slăbi + suf. -ciune. DOOM
slăbiciúne s. f., g.-d. art. slăbiciúnii; (defecte, pasiuni) pl. slăbiciúni
slăbiciunea
SLĂBICIÚNE, (3, 4) slăbiciuni, s. f. 1. Faptul de a fi slab (1), uscățiv; p. ext. lipsă de forță fizică. ♦ Stare, senzație (trecătoare) de sleire, de pierdere a puterilor; sfârșeală. 2. Fig. Lipsă de energie, de fermitate. 3. Fig. (Mai ales la pl.) Defect, lipsă, scădere, cusur. 4. Fig. Pornire, înclinație pentru cineva sau ceva; afecțiune: p. ext. pasiune. 5. (Rar) Lipsă de valoare, de merite, de pregătire. [Var.: slăbăciúne s. f.] – Slăbi + suf. -ciune. DOOM
slăbiciúne s. f., g.-d. art. slăbiciúnii; (defecte, pasiuni) pl. slăbiciúni
slăbiciuni
SLĂBICIÚNE, (3, 4) slăbiciuni, s. f. 1. Faptul de a fi slab (1), uscățiv; p. ext. lipsă de forță fizică. ♦ Stare, senzație (trecătoare) de sleire, de pierdere a puterilor; sfârșeală. 2. Fig. Lipsă de energie, de fermitate. 3. Fig. (Mai ales la pl.) Defect, lipsă, scădere, cusur. 4. Fig. Pornire, înclinație pentru cineva sau ceva; afecțiune: p. ext. pasiune. 5. (Rar) Lipsă de valoare, de merite, de pregătire. [Var.: slăbăciúne s. f.] – Slăbi + suf. -ciune. DOOM
slăbiciúne s. f., g.-d. art. slăbiciúnii; (defecte, pasiuni) pl. slăbiciúni
slăbiciunii
SLĂBICIÚNE, (3, 4) slăbiciuni, s. f. 1. Faptul de a fi slab (1), uscățiv; p. ext. lipsă de forță fizică. ♦ Stare, senzație (trecătoare) de sleire, de pierdere a puterilor; sfârșeală. 2. Fig. Lipsă de energie, de fermitate. 3. Fig. (Mai ales la pl.) Defect, lipsă, scădere, cusur. 4. Fig. Pornire, înclinație pentru cineva sau ceva; afecțiune: p. ext. pasiune. 5. (Rar) Lipsă de valoare, de merite, de pregătire. [Var.: slăbăciúne s. f.] – Slăbi + suf. -ciune. DOOM
slăbiciúne s. f., g.-d. art. slăbiciúnii; (defecte, pasiuni) pl. slăbiciúni
slăbiciunile
SLĂBICIÚNE, (3, 4) slăbiciuni, s. f. 1. Faptul de a fi slab (1), uscățiv; p. ext. lipsă de forță fizică. ♦ Stare, senzație (trecătoare) de sleire, de pierdere a puterilor; sfârșeală. 2. Fig. Lipsă de energie, de fermitate. 3. Fig. (Mai ales la pl.) Defect, lipsă, scădere, cusur. 4. Fig. Pornire, înclinație pentru cineva sau ceva; afecțiune: p. ext. pasiune. 5. (Rar) Lipsă de valoare, de merite, de pregătire. [Var.: slăbăciúne s. f.] – Slăbi + suf. -ciune. DOOM
slăbiciúne s. f., g.-d. art. slăbiciúnii; (defecte, pasiuni) pl. slăbiciúni
slăbiciunilor
SLĂBICIÚNE, (3, 4) slăbiciuni, s. f. 1. Faptul de a fi slab (1), uscățiv; p. ext. lipsă de forță fizică. ♦ Stare, senzație (trecătoare) de sleire, de pierdere a puterilor; sfârșeală. 2. Fig. Lipsă de energie, de fermitate. 3. Fig. (Mai ales la pl.) Defect, lipsă, scădere, cusur. 4. Fig. Pornire, înclinație pentru cineva sau ceva; afecțiune: p. ext. pasiune. 5. (Rar) Lipsă de valoare, de merite, de pregătire. [Var.: slăbăciúne s. f.] – Slăbi + suf. -ciune. DOOM
slăbiciúne s. f., g.-d. art. slăbiciúnii; (defecte, pasiuni) pl. slăbiciúni
slăbie
SLĂBÍE, slăbii, s. f. (Învechit și arhaizant) Slăbiciune (1). Acest Basarab Laiotă era ajuns la bătrîneță și slăbie, totuși pofta stăpînirii stăruia în el neînduplecată. SADOVEANU, F. J. 386. Și-i era necaz De slăbia de-astăzi, ca de-o făcătură. COȘBUC, P. I 252. Cui îi plac bătrînețele și slăbia ? MARIAN, O. I 52. Cînd cineva e bolnav... are vărsături și o slăbie în tot trupul. ȘEZ. I 15.
slăbii
SLĂBÍ, slăbesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre ființe) A pierde din greutate, a deveni (mai) slab (1). 2. Intranz. (Despre ființe) A pierde din forță, din putere, din rezistență. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultăți fizice, psihice etc.) A nu mai funcționa normal. ♦ (Despre abstracte) A pierde din intensitate, a se diminua; (despre procese, acțiuni) a-și încetini ritmul, a se domoli. 3. Tranz. A face să fie mai puțin strâns, mai puțin încordat, a da drumul din strânsoare; a lăsa liber, a slobozi. ◊ Expr. A nu slăbi pe cineva = a nu lăsa în pace pe cineva; a urmări de aproape, a ține din scurt. – Din slab. Cf. bg. slabja, sb. slabiți. DOOM
slăbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăbésc, imperf. 3 sg. slăbeá; conj. prez. să slăbeáscă
slăbim
SLĂBÍ, slăbesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre ființe) A pierde din greutate, a deveni (mai) slab (1). 2. Intranz. (Despre ființe) A pierde din forță, din putere, din rezistență. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultăți fizice, psihice etc.) A nu mai funcționa normal. ♦ (Despre abstracte) A pierde din intensitate, a se diminua; (despre procese, acțiuni) a-și încetini ritmul, a se domoli. 3. Tranz. A face să fie mai puțin strâns, mai puțin încordat, a da drumul din strânsoare; a lăsa liber, a slobozi. ◊ Expr. A nu slăbi pe cineva = a nu lăsa în pace pe cineva; a urmări de aproape, a ține din scurt. – Din slab. Cf. bg. slabja, sb. slabiți. DOOM
slăbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăbésc, imperf. 3 sg. slăbeá; conj. prez. să slăbeáscă
slăbind
SLĂBÍ, slăbesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre ființe) A pierde din greutate, a deveni (mai) slab (1). 2. Intranz. (Despre ființe) A pierde din forță, din putere, din rezistență. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultăți fizice, psihice etc.) A nu mai funcționa normal. ♦ (Despre abstracte) A pierde din intensitate, a se diminua; (despre procese, acțiuni) a-și încetini ritmul, a se domoli. 3. Tranz. A face să fie mai puțin strâns, mai puțin încordat, a da drumul din strânsoare; a lăsa liber, a slobozi. ◊ Expr. A nu slăbi pe cineva = a nu lăsa în pace pe cineva; a urmări de aproape, a ține din scurt. – Din slab. Cf. bg. slabja, sb. slabiți. DOOM
slăbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăbésc, imperf. 3 sg. slăbeá; conj. prez. să slăbeáscă
slăbire
SLĂBÍ, slăbesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre ființe) A pierde din greutate, a deveni (mai) slab (1). 2. Intranz. (Despre ființe) A pierde din forță, din putere, din rezistență. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultăți fizice, psihice etc.) A nu mai funcționa normal. ♦ (Despre abstracte) A pierde din intensitate, a se diminua; (despre procese, acțiuni) a-și încetini ritmul, a se domoli. 3. Tranz. A face să fie mai puțin strâns, mai puțin încordat, a da drumul din strânsoare; a lăsa liber, a slobozi. ◊ Expr. A nu slăbi pe cineva = a nu lăsa în pace pe cineva; a urmări de aproape, a ține din scurt. – Din slab. Cf. bg. slabja, sb. slabiți. DOOM
slăbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăbésc, imperf. 3 sg. slăbeá; conj. prez. să slăbeáscă
slăbire
SLĂBÍRE, slăbiri, s. f. Faptul de a slăbi; pierdere a greutății sau a puterii; slăbit1.- V. slăbi. DOOM
slăbíre s. f., g.-d. art. slăbírii; pl. slăbíri
slăbirea
SLĂBÍRE, slăbiri, s. f. Faptul de a slăbi; pierdere a greutății sau a puterii; slăbit1.- V. slăbi. DOOM
slăbíre s. f., g.-d. art. slăbírii; pl. slăbíri
slăbiri
SLĂBÍRE, slăbiri, s. f. Faptul de a slăbi; pierdere a greutății sau a puterii; slăbit1.- V. slăbi. DOOM
slăbíre s. f., g.-d. art. slăbírii; pl. slăbíri
slăbirii
SLĂBÍRE, slăbiri, s. f. Faptul de a slăbi; pierdere a greutății sau a puterii; slăbit1.- V. slăbi. DOOM
slăbíre s. f., g.-d. art. slăbírii; pl. slăbíri
slăbirile
SLĂBÍRE, slăbiri, s. f. Faptul de a slăbi; pierdere a greutății sau a puterii; slăbit1.- V. slăbi. DOOM
slăbíre s. f., g.-d. art. slăbírii; pl. slăbíri
slăbirilor
SLĂBÍRE, slăbiri, s. f. Faptul de a slăbi; pierdere a greutății sau a puterii; slăbit1.- V. slăbi. DOOM
slăbíre s. f., g.-d. art. slăbírii; pl. slăbíri
slăbiră
SLĂBÍ, slăbesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre ființe) A pierde din greutate, a deveni (mai) slab (1). 2. Intranz. (Despre ființe) A pierde din forță, din putere, din rezistență. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultăți fizice, psihice etc.) A nu mai funcționa normal. ♦ (Despre abstracte) A pierde din intensitate, a se diminua; (despre procese, acțiuni) a-și încetini ritmul, a se domoli. 3. Tranz. A face să fie mai puțin strâns, mai puțin încordat, a da drumul din strânsoare; a lăsa liber, a slobozi. ◊ Expr. A nu slăbi pe cineva = a nu lăsa în pace pe cineva; a urmări de aproape, a ține din scurt. – Din slab. Cf. bg. slabja, sb. slabiți. DOOM
slăbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăbésc, imperf. 3 sg. slăbeá; conj. prez. să slăbeáscă
slăbirăm
SLĂBÍ, slăbesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre ființe) A pierde din greutate, a deveni (mai) slab (1). 2. Intranz. (Despre ființe) A pierde din forță, din putere, din rezistență. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultăți fizice, psihice etc.) A nu mai funcționa normal. ♦ (Despre abstracte) A pierde din intensitate, a se diminua; (despre procese, acțiuni) a-și încetini ritmul, a se domoli. 3. Tranz. A face să fie mai puțin strâns, mai puțin încordat, a da drumul din strânsoare; a lăsa liber, a slobozi. ◊ Expr. A nu slăbi pe cineva = a nu lăsa în pace pe cineva; a urmări de aproape, a ține din scurt. – Din slab. Cf. bg. slabja, sb. slabiți. DOOM
slăbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăbésc, imperf. 3 sg. slăbeá; conj. prez. să slăbeáscă
slăbirăți
SLĂBÍ, slăbesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre ființe) A pierde din greutate, a deveni (mai) slab (1). 2. Intranz. (Despre ființe) A pierde din forță, din putere, din rezistență. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultăți fizice, psihice etc.) A nu mai funcționa normal. ♦ (Despre abstracte) A pierde din intensitate, a se diminua; (despre procese, acțiuni) a-și încetini ritmul, a se domoli. 3. Tranz. A face să fie mai puțin strâns, mai puțin încordat, a da drumul din strânsoare; a lăsa liber, a slobozi. ◊ Expr. A nu slăbi pe cineva = a nu lăsa în pace pe cineva; a urmări de aproape, a ține din scurt. – Din slab. Cf. bg. slabja, sb. slabiți. DOOM
slăbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăbésc, imperf. 3 sg. slăbeá; conj. prez. să slăbeáscă
slăbise
SLĂBÍ, slăbesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre ființe) A pierde din greutate, a deveni (mai) slab (1). 2. Intranz. (Despre ființe) A pierde din forță, din putere, din rezistență. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultăți fizice, psihice etc.) A nu mai funcționa normal. ♦ (Despre abstracte) A pierde din intensitate, a se diminua; (despre procese, acțiuni) a-și încetini ritmul, a se domoli. 3. Tranz. A face să fie mai puțin strâns, mai puțin încordat, a da drumul din strânsoare; a lăsa liber, a slobozi. ◊ Expr. A nu slăbi pe cineva = a nu lăsa în pace pe cineva; a urmări de aproape, a ține din scurt. – Din slab. Cf. bg. slabja, sb. slabiți. DOOM
slăbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăbésc, imperf. 3 sg. slăbeá; conj. prez. să slăbeáscă
slăbisem
SLĂBÍ, slăbesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre ființe) A pierde din greutate, a deveni (mai) slab (1). 2. Intranz. (Despre ființe) A pierde din forță, din putere, din rezistență. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultăți fizice, psihice etc.) A nu mai funcționa normal. ♦ (Despre abstracte) A pierde din intensitate, a se diminua; (despre procese, acțiuni) a-și încetini ritmul, a se domoli. 3. Tranz. A face să fie mai puțin strâns, mai puțin încordat, a da drumul din strânsoare; a lăsa liber, a slobozi. ◊ Expr. A nu slăbi pe cineva = a nu lăsa în pace pe cineva; a urmări de aproape, a ține din scurt. – Din slab. Cf. bg. slabja, sb. slabiți. DOOM
slăbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăbésc, imperf. 3 sg. slăbeá; conj. prez. să slăbeáscă
slăbiseră
SLĂBÍ, slăbesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre ființe) A pierde din greutate, a deveni (mai) slab (1). 2. Intranz. (Despre ființe) A pierde din forță, din putere, din rezistență. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultăți fizice, psihice etc.) A nu mai funcționa normal. ♦ (Despre abstracte) A pierde din intensitate, a se diminua; (despre procese, acțiuni) a-și încetini ritmul, a se domoli. 3. Tranz. A face să fie mai puțin strâns, mai puțin încordat, a da drumul din strânsoare; a lăsa liber, a slobozi. ◊ Expr. A nu slăbi pe cineva = a nu lăsa în pace pe cineva; a urmări de aproape, a ține din scurt. – Din slab. Cf. bg. slabja, sb. slabiți. DOOM
slăbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăbésc, imperf. 3 sg. slăbeá; conj. prez. să slăbeáscă
slăbiserăm
SLĂBÍ, slăbesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre ființe) A pierde din greutate, a deveni (mai) slab (1). 2. Intranz. (Despre ființe) A pierde din forță, din putere, din rezistență. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultăți fizice, psihice etc.) A nu mai funcționa normal. ♦ (Despre abstracte) A pierde din intensitate, a se diminua; (despre procese, acțiuni) a-și încetini ritmul, a se domoli. 3. Tranz. A face să fie mai puțin strâns, mai puțin încordat, a da drumul din strânsoare; a lăsa liber, a slobozi. ◊ Expr. A nu slăbi pe cineva = a nu lăsa în pace pe cineva; a urmări de aproape, a ține din scurt. – Din slab. Cf. bg. slabja, sb. slabiți. DOOM
slăbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăbésc, imperf. 3 sg. slăbeá; conj. prez. să slăbeáscă
slăbiserăți
SLĂBÍ, slăbesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre ființe) A pierde din greutate, a deveni (mai) slab (1). 2. Intranz. (Despre ființe) A pierde din forță, din putere, din rezistență. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultăți fizice, psihice etc.) A nu mai funcționa normal. ♦ (Despre abstracte) A pierde din intensitate, a se diminua; (despre procese, acțiuni) a-și încetini ritmul, a se domoli. 3. Tranz. A face să fie mai puțin strâns, mai puțin încordat, a da drumul din strânsoare; a lăsa liber, a slobozi. ◊ Expr. A nu slăbi pe cineva = a nu lăsa în pace pe cineva; a urmări de aproape, a ține din scurt. – Din slab. Cf. bg. slabja, sb. slabiți. DOOM
slăbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăbésc, imperf. 3 sg. slăbeá; conj. prez. să slăbeáscă
slăbiseși
SLĂBÍ, slăbesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre ființe) A pierde din greutate, a deveni (mai) slab (1). 2. Intranz. (Despre ființe) A pierde din forță, din putere, din rezistență. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultăți fizice, psihice etc.) A nu mai funcționa normal. ♦ (Despre abstracte) A pierde din intensitate, a se diminua; (despre procese, acțiuni) a-și încetini ritmul, a se domoli. 3. Tranz. A face să fie mai puțin strâns, mai puțin încordat, a da drumul din strânsoare; a lăsa liber, a slobozi. ◊ Expr. A nu slăbi pe cineva = a nu lăsa în pace pe cineva; a urmări de aproape, a ține din scurt. – Din slab. Cf. bg. slabja, sb. slabiți. DOOM
slăbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăbésc, imperf. 3 sg. slăbeá; conj. prez. să slăbeáscă
slăbiseți
SLĂBÍ, slăbesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre ființe) A pierde din greutate, a deveni (mai) slab (1). 2. Intranz. (Despre ființe) A pierde din forță, din putere, din rezistență. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultăți fizice, psihice etc.) A nu mai funcționa normal. ♦ (Despre abstracte) A pierde din intensitate, a se diminua; (despre procese, acțiuni) a-și încetini ritmul, a se domoli. 3. Tranz. A face să fie mai puțin strâns, mai puțin încordat, a da drumul din strânsoare; a lăsa liber, a slobozi. ◊ Expr. A nu slăbi pe cineva = a nu lăsa în pace pe cineva; a urmări de aproape, a ține din scurt. – Din slab. Cf. bg. slabja, sb. slabiți. DOOM
slăbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăbésc, imperf. 3 sg. slăbeá; conj. prez. să slăbeáscă
slăbit
SLĂBÍ, slăbesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre ființe) A pierde din greutate, a deveni (mai) slab (1). 2. Intranz. (Despre ființe) A pierde din forță, din putere, din rezistență. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultăți fizice, psihice etc.) A nu mai funcționa normal. ♦ (Despre abstracte) A pierde din intensitate, a se diminua; (despre procese, acțiuni) a-și încetini ritmul, a se domoli. 3. Tranz. A face să fie mai puțin strâns, mai puțin încordat, a da drumul din strânsoare; a lăsa liber, a slobozi. ◊ Expr. A nu slăbi pe cineva = a nu lăsa în pace pe cineva; a urmări de aproape, a ține din scurt. – Din slab. Cf. bg. slabja, sb. slabiți. DOOM
slăbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăbésc, imperf. 3 sg. slăbeá; conj. prez. să slăbeáscă
slăbit
SLĂBÍT2, -Ă, slăbiți, -te, adj. 1. Care a pierdut din grăsime, din greutate; care a devenit slab. 2. Lipsit de putere, de energie; istovit. ♦ (Despre organe ale corpului, facultăți ale omului etc.) Care nu-și mai îndeplinește bine funcția, atins de o infirmitate; debilitat. – V. slăbi.
slăbit
SLĂBÍT1 s. n. Faptul de a slăbi; slăbire. – V. slăbi.
slăbita
SLĂBÍT2, -Ă, slăbiți, -te, adj. 1. Care a pierdut din grăsime, din greutate; care a devenit slab. 2. Lipsit de putere, de energie; istovit. ♦ (Despre organe ale corpului, facultăți ale omului etc.) Care nu-și mai îndeplinește bine funcția, atins de o infirmitate; debilitat. – V. slăbi.
slăbite
SLĂBÍT2, -Ă, slăbiți, -te, adj. 1. Care a pierdut din grăsime, din greutate; care a devenit slab. 2. Lipsit de putere, de energie; istovit. ♦ (Despre organe ale corpului, facultăți ale omului etc.) Care nu-și mai îndeplinește bine funcția, atins de o infirmitate; debilitat. – V. slăbi.
slăbitei
SLĂBÍT2, -Ă, slăbiți, -te, adj. 1. Care a pierdut din grăsime, din greutate; care a devenit slab. 2. Lipsit de putere, de energie; istovit. ♦ (Despre organe ale corpului, facultăți ale omului etc.) Care nu-și mai îndeplinește bine funcția, atins de o infirmitate; debilitat. – V. slăbi.
slăbitele
SLĂBÍT2, -Ă, slăbiți, -te, adj. 1. Care a pierdut din grăsime, din greutate; care a devenit slab. 2. Lipsit de putere, de energie; istovit. ♦ (Despre organe ale corpului, facultăți ale omului etc.) Care nu-și mai îndeplinește bine funcția, atins de o infirmitate; debilitat. – V. slăbi.
slăbitelor
SLĂBÍT2, -Ă, slăbiți, -te, adj. 1. Care a pierdut din grăsime, din greutate; care a devenit slab. 2. Lipsit de putere, de energie; istovit. ♦ (Despre organe ale corpului, facultăți ale omului etc.) Care nu-și mai îndeplinește bine funcția, atins de o infirmitate; debilitat. – V. slăbi.
slăbitul
SLĂBÍT2, -Ă, slăbiți, -te, adj. 1. Care a pierdut din grăsime, din greutate; care a devenit slab. 2. Lipsit de putere, de energie; istovit. ♦ (Despre organe ale corpului, facultăți ale omului etc.) Care nu-și mai îndeplinește bine funcția, atins de o infirmitate; debilitat. – V. slăbi.
slăbitului
SLĂBÍT2, -Ă, slăbiți, -te, adj. 1. Care a pierdut din grăsime, din greutate; care a devenit slab. 2. Lipsit de putere, de energie; istovit. ♦ (Despre organe ale corpului, facultăți ale omului etc.) Care nu-și mai îndeplinește bine funcția, atins de o infirmitate; debilitat. – V. slăbi.
slăbiși
SLĂBÍ, slăbesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre ființe) A pierde din greutate, a deveni (mai) slab (1). 2. Intranz. (Despre ființe) A pierde din forță, din putere, din rezistență. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultăți fizice, psihice etc.) A nu mai funcționa normal. ♦ (Despre abstracte) A pierde din intensitate, a se diminua; (despre procese, acțiuni) a-și încetini ritmul, a se domoli. 3. Tranz. A face să fie mai puțin strâns, mai puțin încordat, a da drumul din strânsoare; a lăsa liber, a slobozi. ◊ Expr. A nu slăbi pe cineva = a nu lăsa în pace pe cineva; a urmări de aproape, a ține din scurt. – Din slab. Cf. bg. slabja, sb. slabiți. DOOM
slăbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăbésc, imperf. 3 sg. slăbeá; conj. prez. să slăbeáscă
slăbiți
SLĂBÍ, slăbesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre ființe) A pierde din greutate, a deveni (mai) slab (1). 2. Intranz. (Despre ființe) A pierde din forță, din putere, din rezistență. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultăți fizice, psihice etc.) A nu mai funcționa normal. ♦ (Despre abstracte) A pierde din intensitate, a se diminua; (despre procese, acțiuni) a-și încetini ritmul, a se domoli. 3. Tranz. A face să fie mai puțin strâns, mai puțin încordat, a da drumul din strânsoare; a lăsa liber, a slobozi. ◊ Expr. A nu slăbi pe cineva = a nu lăsa în pace pe cineva; a urmări de aproape, a ține din scurt. – Din slab. Cf. bg. slabja, sb. slabiți. DOOM
slăbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăbésc, imperf. 3 sg. slăbeá; conj. prez. să slăbeáscă
slăbiți
SLĂBÍT2, -Ă, slăbiți, -te, adj. 1. Care a pierdut din grăsime, din greutate; care a devenit slab. 2. Lipsit de putere, de energie; istovit. ♦ (Despre organe ale corpului, facultăți ale omului etc.) Care nu-și mai îndeplinește bine funcția, atins de o infirmitate; debilitat. – V. slăbi.
slăbiții
SLĂBÍT2, -Ă, slăbiți, -te, adj. 1. Care a pierdut din grăsime, din greutate; care a devenit slab. 2. Lipsit de putere, de energie; istovit. ♦ (Despre organe ale corpului, facultăți ale omului etc.) Care nu-și mai îndeplinește bine funcția, atins de o infirmitate; debilitat. – V. slăbi.
slăbiților
SLĂBÍT2, -Ă, slăbiți, -te, adj. 1. Care a pierdut din grăsime, din greutate; care a devenit slab. 2. Lipsit de putere, de energie; istovit. ♦ (Despre organe ale corpului, facultăți ale omului etc.) Care nu-și mai îndeplinește bine funcția, atins de o infirmitate; debilitat. – V. slăbi.
slăbuț
SLĂBÚȚ, -Ă, slăbuți, -e, adj. Diminutiv al lui slab. – Slab + suf. -uț. DOOM
slăbúț adj. m., pl. slăbúți; f. slăbúță, pl. slăbúțe
slăbuța
SLĂBÚȚ, -Ă, slăbuți, -e, adj. Diminutiv al lui slab. – Slab + suf. -uț. DOOM
slăbúț adj. m., pl. slăbúți; f. slăbúță, pl. slăbúțe
slăbuțe
SLĂBÚȚ, -Ă, slăbuți, -e, adj. Diminutiv al lui slab. – Slab + suf. -uț. DOOM
slăbúț adj. m., pl. slăbúți; f. slăbúță, pl. slăbúțe
slăbuței
SLĂBÚȚ, -Ă, slăbuți, -e, adj. Diminutiv al lui slab. – Slab + suf. -uț. DOOM
slăbúț adj. m., pl. slăbúți; f. slăbúță, pl. slăbúțe
slăbuțele
SLĂBÚȚ, -Ă, slăbuți, -e, adj. Diminutiv al lui slab. – Slab + suf. -uț. DOOM
slăbúț adj. m., pl. slăbúți; f. slăbúță, pl. slăbúțe
slăbuțelor
SLĂBÚȚ, -Ă, slăbuți, -e, adj. Diminutiv al lui slab. – Slab + suf. -uț. DOOM
slăbúț adj. m., pl. slăbúți; f. slăbúță, pl. slăbúțe
slăbuți
SLĂBÚȚ, -Ă, slăbuți, -e, adj. Diminutiv al lui slab. – Slab + suf. -uț. DOOM
slăbúț adj. m., pl. slăbúți; f. slăbúță, pl. slăbúțe
slăbuții
SLĂBÚȚ, -Ă, slăbuți, -e, adj. Diminutiv al lui slab. – Slab + suf. -uț. DOOM
slăbúț adj. m., pl. slăbúți; f. slăbúță, pl. slăbúțe
slăbuților
SLĂBÚȚ, -Ă, slăbuți, -e, adj. Diminutiv al lui slab. – Slab + suf. -uț. DOOM
slăbúț adj. m., pl. slăbúți; f. slăbúță, pl. slăbúțe
slăbuțul
SLĂBÚȚ, -Ă, slăbuți, -e, adj. Diminutiv al lui slab. – Slab + suf. -uț. DOOM
slăbúț adj. m., pl. slăbúți; f. slăbúță, pl. slăbúțe
slăbuțului
SLĂBÚȚ, -Ă, slăbuți, -e, adj. Diminutiv al lui slab. – Slab + suf. -uț. DOOM
slăbúț adj. m., pl. slăbúți; f. slăbúță, pl. slăbúțe
slăbăciune
SLĂBICIÚNE, (3, 4) slăbiciuni, s. f. 1. Faptul de a fi slab (1), uscățiv; p. ext. lipsă de forță fizică. ♦ Stare, senzație (trecătoare) de sleire, de pierdere a puterilor; sfârșeală. 2. Fig. Lipsă de energie, de fermitate. 3. Fig. (Mai ales la pl.) Defect, lipsă, scădere, cusur. 4. Fig. Pornire, înclinație pentru cineva sau ceva; afecțiune: p. ext. pasiune. 5. (Rar) Lipsă de valoare, de merite, de pregătire. [Var.: slăbăciúne s. f.] – Slăbi + suf. -ciune. DOOM
slăbiciúne s. f., g.-d. art. slăbiciúnii; (defecte, pasiuni) pl. slăbiciúni
slăbănoaga
SLĂBĂNÓG, -OÁGĂ, slăbănog, -oage, adj., s. m. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Slab la trup, uscățiv. 2. Lipsit de putere, de vlagă; debil. II. S. m. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cărnoasă, cu frunze ovale dințate și cu flori galbene punctate cu roșu, cu un pinten, folosită în medicină (Impatiens noli-tangere). – Din bg. slabonoga. DOOM
slăbănóg adj. m., s. m., pl. slăbănógi; adj. f., s. f. slăbănoágă, pl. slăbănoáge
slăbănoaga
SLĂBĂNÓG, -OÁGĂ, slăbănog, -oage, adj., s. m. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Slab la trup, uscățiv. 2. Lipsit de putere, de vlagă; debil. II. S. m. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cărnoasă, cu frunze ovale dințate și cu flori galbene punctate cu roșu, cu un pinten, folosită în medicină (Impatiens noli-tangere). – Din bg. slabonoga. DOOM
slăbănóg adj. m., s. m., pl. slăbănógi; adj. f., s. f. slăbănoágă, pl. slăbănoáge
slăbănoage
SLĂBĂNÓG, -OÁGĂ, slăbănog, -oage, adj., s. m. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Slab la trup, uscățiv. 2. Lipsit de putere, de vlagă; debil. II. S. m. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cărnoasă, cu frunze ovale dințate și cu flori galbene punctate cu roșu, cu un pinten, folosită în medicină (Impatiens noli-tangere). – Din bg. slabonoga. DOOM
slăbănóg adj. m., s. m., pl. slăbănógi; adj. f., s. f. slăbănoágă, pl. slăbănoáge
slăbănoage
SLĂBĂNÓG, -OÁGĂ, slăbănog, -oage, adj., s. m. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Slab la trup, uscățiv. 2. Lipsit de putere, de vlagă; debil. II. S. m. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cărnoasă, cu frunze ovale dințate și cu flori galbene punctate cu roșu, cu un pinten, folosită în medicină (Impatiens noli-tangere). – Din bg. slabonoga. DOOM
slăbănóg adj. m., s. m., pl. slăbănógi; adj. f., s. f. slăbănoágă, pl. slăbănoáge
slăbănoagei
SLĂBĂNÓG, -OÁGĂ, slăbănog, -oage, adj., s. m. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Slab la trup, uscățiv. 2. Lipsit de putere, de vlagă; debil. II. S. m. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cărnoasă, cu frunze ovale dințate și cu flori galbene punctate cu roșu, cu un pinten, folosită în medicină (Impatiens noli-tangere). – Din bg. slabonoga. DOOM
slăbănóg adj. m., s. m., pl. slăbănógi; adj. f., s. f. slăbănoágă, pl. slăbănoáge
slăbănoagei
SLĂBĂNÓG, -OÁGĂ, slăbănog, -oage, adj., s. m. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Slab la trup, uscățiv. 2. Lipsit de putere, de vlagă; debil. II. S. m. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cărnoasă, cu frunze ovale dințate și cu flori galbene punctate cu roșu, cu un pinten, folosită în medicină (Impatiens noli-tangere). – Din bg. slabonoga. DOOM
slăbănóg adj. m., s. m., pl. slăbănógi; adj. f., s. f. slăbănoágă, pl. slăbănoáge
slăbănoagele
SLĂBĂNÓG, -OÁGĂ, slăbănog, -oage, adj., s. m. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Slab la trup, uscățiv. 2. Lipsit de putere, de vlagă; debil. II. S. m. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cărnoasă, cu frunze ovale dințate și cu flori galbene punctate cu roșu, cu un pinten, folosită în medicină (Impatiens noli-tangere). – Din bg. slabonoga. DOOM
slăbănóg adj. m., s. m., pl. slăbănógi; adj. f., s. f. slăbănoágă, pl. slăbănoáge
slăbănoagele
SLĂBĂNÓG, -OÁGĂ, slăbănog, -oage, adj., s. m. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Slab la trup, uscățiv. 2. Lipsit de putere, de vlagă; debil. II. S. m. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cărnoasă, cu frunze ovale dințate și cu flori galbene punctate cu roșu, cu un pinten, folosită în medicină (Impatiens noli-tangere). – Din bg. slabonoga. DOOM
slăbănóg adj. m., s. m., pl. slăbănógi; adj. f., s. f. slăbănoágă, pl. slăbănoáge
slăbănoagelor
SLĂBĂNÓG, -OÁGĂ, slăbănog, -oage, adj., s. m. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Slab la trup, uscățiv. 2. Lipsit de putere, de vlagă; debil. II. S. m. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cărnoasă, cu frunze ovale dințate și cu flori galbene punctate cu roșu, cu un pinten, folosită în medicină (Impatiens noli-tangere). – Din bg. slabonoga. DOOM
slăbănóg adj. m., s. m., pl. slăbănógi; adj. f., s. f. slăbănoágă, pl. slăbănoáge
slăbănoagelor
SLĂBĂNÓG, -OÁGĂ, slăbănog, -oage, adj., s. m. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Slab la trup, uscățiv. 2. Lipsit de putere, de vlagă; debil. II. S. m. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cărnoasă, cu frunze ovale dințate și cu flori galbene punctate cu roșu, cu un pinten, folosită în medicină (Impatiens noli-tangere). – Din bg. slabonoga. DOOM
slăbănóg adj. m., s. m., pl. slăbănógi; adj. f., s. f. slăbănoágă, pl. slăbănoáge
slăbănoagă
SLĂBĂNOÁGĂ, slăbănoage, s. f. (Bot.) Slăbănog1.
slăbănog
SLĂBĂNÓG, -OÁGĂ, slăbănog, -oage, adj., s. m. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Slab la trup, uscățiv. 2. Lipsit de putere, de vlagă; debil. II. S. m. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cărnoasă, cu frunze ovale dințate și cu flori galbene punctate cu roșu, cu un pinten, folosită în medicină (Impatiens noli-tangere). – Din bg. slabonoga. DOOM
slăbănóg adj. m., s. m., pl. slăbănógi; adj. f., s. f. slăbănoágă, pl. slăbănoáge
slăbănog
SLĂBĂNÓG, -OÁGĂ, slăbănog, -oage, adj., s. m. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Slab la trup, uscățiv. 2. Lipsit de putere, de vlagă; debil. II. S. m. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cărnoasă, cu frunze ovale dințate și cu flori galbene punctate cu roșu, cu un pinten, folosită în medicină (Impatiens noli-tangere). – Din bg. slabonoga. DOOM
slăbănóg adj. m., s. m., pl. slăbănógi; adj. f., s. f. slăbănoágă, pl. slăbănoáge
slăbănogea
SLĂBĂNOGÍ, slăbănogesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Înv.) A-și pierde puterea, vigoarea; a slăbi (2). – Din slăbănog. DOOM
slăbănogí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. slăbănogésc, imperf. 3 sg. slăbănogeá; conj. prez. 3 să slăbănogeáscă
slăbănogeai
SLĂBĂNOGÍ, slăbănogesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Înv.) A-și pierde puterea, vigoarea; a slăbi (2). – Din slăbănog. DOOM
slăbănogí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. slăbănogésc, imperf. 3 sg. slăbănogeá; conj. prez. 3 să slăbănogeáscă
slăbănogeam
SLĂBĂNOGÍ, slăbănogesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Înv.) A-și pierde puterea, vigoarea; a slăbi (2). – Din slăbănog. DOOM
slăbănogí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. slăbănogésc, imperf. 3 sg. slăbănogeá; conj. prez. 3 să slăbănogeáscă
slăbănogească
SLĂBĂNOGÍ, slăbănogesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Înv.) A-și pierde puterea, vigoarea; a slăbi (2). – Din slăbănog. DOOM
slăbănogí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. slăbănogésc, imperf. 3 sg. slăbănogeá; conj. prez. 3 să slăbănogeáscă
slăbănogeau
SLĂBĂNOGÍ, slăbănogesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Înv.) A-și pierde puterea, vigoarea; a slăbi (2). – Din slăbănog. DOOM
slăbănogí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. slăbănogésc, imperf. 3 sg. slăbănogeá; conj. prez. 3 să slăbănogeáscă
slăbănogeați
SLĂBĂNOGÍ, slăbănogesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Înv.) A-și pierde puterea, vigoarea; a slăbi (2). – Din slăbănog. DOOM
slăbănogí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. slăbănogésc, imperf. 3 sg. slăbănogeá; conj. prez. 3 să slăbănogeáscă
slăbănogesc
SLĂBĂNOGÍ, slăbănogesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Înv.) A-și pierde puterea, vigoarea; a slăbi (2). – Din slăbănog. DOOM
slăbănogí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. slăbănogésc, imperf. 3 sg. slăbănogeá; conj. prez. 3 să slăbănogeáscă
slăbănogește
SLĂBĂNOGÍ, slăbănogesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Înv.) A-și pierde puterea, vigoarea; a slăbi (2). – Din slăbănog. DOOM
slăbănogí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. slăbănogésc, imperf. 3 sg. slăbănogeá; conj. prez. 3 să slăbănogeáscă
slăbănogești
SLĂBĂNOGÍ, slăbănogesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Înv.) A-și pierde puterea, vigoarea; a slăbi (2). – Din slăbănog. DOOM
slăbănogí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. slăbănogésc, imperf. 3 sg. slăbănogeá; conj. prez. 3 să slăbănogeáscă
slăbănogi
SLĂBĂNÓG, -OÁGĂ, slăbănog, -oage, adj., s. m. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Slab la trup, uscățiv. 2. Lipsit de putere, de vlagă; debil. II. S. m. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cărnoasă, cu frunze ovale dințate și cu flori galbene punctate cu roșu, cu un pinten, folosită în medicină (Impatiens noli-tangere). – Din bg. slabonoga. DOOM
slăbănóg adj. m., s. m., pl. slăbănógi; adj. f., s. f. slăbănoágă, pl. slăbănoáge
slăbănogi
SLĂBĂNÓG, -OÁGĂ, slăbănog, -oage, adj., s. m. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Slab la trup, uscățiv. 2. Lipsit de putere, de vlagă; debil. II. S. m. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cărnoasă, cu frunze ovale dințate și cu flori galbene punctate cu roșu, cu un pinten, folosită în medicină (Impatiens noli-tangere). – Din bg. slabonoga. DOOM
slăbănóg adj. m., s. m., pl. slăbănógi; adj. f., s. f. slăbănoágă, pl. slăbănoáge
slăbănogi
SLĂBĂNOGÍ, slăbănogesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Înv.) A-și pierde puterea, vigoarea; a slăbi (2). – Din slăbănog. DOOM
slăbănogí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. slăbănogésc, imperf. 3 sg. slăbănogeá; conj. prez. 3 să slăbănogeáscă
slăbănogii
SLĂBĂNÓG, -OÁGĂ, slăbănog, -oage, adj., s. m. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Slab la trup, uscățiv. 2. Lipsit de putere, de vlagă; debil. II. S. m. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cărnoasă, cu frunze ovale dințate și cu flori galbene punctate cu roșu, cu un pinten, folosită în medicină (Impatiens noli-tangere). – Din bg. slabonoga. DOOM
slăbănóg adj. m., s. m., pl. slăbănógi; adj. f., s. f. slăbănoágă, pl. slăbănoáge
slăbănogii
SLĂBĂNÓG, -OÁGĂ, slăbănog, -oage, adj., s. m. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Slab la trup, uscățiv. 2. Lipsit de putere, de vlagă; debil. II. S. m. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cărnoasă, cu frunze ovale dințate și cu flori galbene punctate cu roșu, cu un pinten, folosită în medicină (Impatiens noli-tangere). – Din bg. slabonoga. DOOM
slăbănóg adj. m., s. m., pl. slăbănógi; adj. f., s. f. slăbănoágă, pl. slăbănoáge
slăbănogii
SLĂBĂNOGÍ, slăbănogesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Înv.) A-și pierde puterea, vigoarea; a slăbi (2). – Din slăbănog. DOOM
slăbănogí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. slăbănogésc, imperf. 3 sg. slăbănogeá; conj. prez. 3 să slăbănogeáscă
slăbănogilor
SLĂBĂNÓG, -OÁGĂ, slăbănog, -oage, adj., s. m. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Slab la trup, uscățiv. 2. Lipsit de putere, de vlagă; debil. II. S. m. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cărnoasă, cu frunze ovale dințate și cu flori galbene punctate cu roșu, cu un pinten, folosită în medicină (Impatiens noli-tangere). – Din bg. slabonoga. DOOM
slăbănóg adj. m., s. m., pl. slăbănógi; adj. f., s. f. slăbănoágă, pl. slăbănoáge
slăbănogilor
SLĂBĂNÓG, -OÁGĂ, slăbănog, -oage, adj., s. m. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Slab la trup, uscățiv. 2. Lipsit de putere, de vlagă; debil. II. S. m. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cărnoasă, cu frunze ovale dințate și cu flori galbene punctate cu roșu, cu un pinten, folosită în medicină (Impatiens noli-tangere). – Din bg. slabonoga. DOOM
slăbănóg adj. m., s. m., pl. slăbănógi; adj. f., s. f. slăbănoágă, pl. slăbănoáge
slăbănogim
SLĂBĂNOGÍ, slăbănogesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Înv.) A-și pierde puterea, vigoarea; a slăbi (2). – Din slăbănog. DOOM
slăbănogí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. slăbănogésc, imperf. 3 sg. slăbănogeá; conj. prez. 3 să slăbănogeáscă
slăbănogind
SLĂBĂNOGÍ, slăbănogesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Înv.) A-și pierde puterea, vigoarea; a slăbi (2). – Din slăbănog. DOOM
slăbănogí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. slăbănogésc, imperf. 3 sg. slăbănogeá; conj. prez. 3 să slăbănogeáscă
slăbănogire
SLĂBĂNOGÍ, slăbănogesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Înv.) A-și pierde puterea, vigoarea; a slăbi (2). – Din slăbănog. DOOM
slăbănogí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. slăbănogésc, imperf. 3 sg. slăbănogeá; conj. prez. 3 să slăbănogeáscă
slăbănogiră
SLĂBĂNOGÍ, slăbănogesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Înv.) A-și pierde puterea, vigoarea; a slăbi (2). – Din slăbănog. DOOM
slăbănogí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. slăbănogésc, imperf. 3 sg. slăbănogeá; conj. prez. 3 să slăbănogeáscă
slăbănogirăm
SLĂBĂNOGÍ, slăbănogesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Înv.) A-și pierde puterea, vigoarea; a slăbi (2). – Din slăbănog. DOOM
slăbănogí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. slăbănogésc, imperf. 3 sg. slăbănogeá; conj. prez. 3 să slăbănogeáscă
slăbănogirăți
SLĂBĂNOGÍ, slăbănogesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Înv.) A-și pierde puterea, vigoarea; a slăbi (2). – Din slăbănog. DOOM
slăbănogí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. slăbănogésc, imperf. 3 sg. slăbănogeá; conj. prez. 3 să slăbănogeáscă
slăbănogise
SLĂBĂNOGÍ, slăbănogesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Înv.) A-și pierde puterea, vigoarea; a slăbi (2). – Din slăbănog. DOOM
slăbănogí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. slăbănogésc, imperf. 3 sg. slăbănogeá; conj. prez. 3 să slăbănogeáscă
slăbănogisem
SLĂBĂNOGÍ, slăbănogesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Înv.) A-și pierde puterea, vigoarea; a slăbi (2). – Din slăbănog. DOOM
slăbănogí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. slăbănogésc, imperf. 3 sg. slăbănogeá; conj. prez. 3 să slăbănogeáscă
slăbănogiseră
SLĂBĂNOGÍ, slăbănogesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Înv.) A-și pierde puterea, vigoarea; a slăbi (2). – Din slăbănog. DOOM
slăbănogí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. slăbănogésc, imperf. 3 sg. slăbănogeá; conj. prez. 3 să slăbănogeáscă
slăbănogiserăm
SLĂBĂNOGÍ, slăbănogesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Înv.) A-și pierde puterea, vigoarea; a slăbi (2). – Din slăbănog. DOOM
slăbănogí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. slăbănogésc, imperf. 3 sg. slăbănogeá; conj. prez. 3 să slăbănogeáscă
slăbănogiserăți
SLĂBĂNOGÍ, slăbănogesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Înv.) A-și pierde puterea, vigoarea; a slăbi (2). – Din slăbănog. DOOM
slăbănogí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. slăbănogésc, imperf. 3 sg. slăbănogeá; conj. prez. 3 să slăbănogeáscă
slăbănogiseși
SLĂBĂNOGÍ, slăbănogesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Înv.) A-și pierde puterea, vigoarea; a slăbi (2). – Din slăbănog. DOOM
slăbănogí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. slăbănogésc, imperf. 3 sg. slăbănogeá; conj. prez. 3 să slăbănogeáscă
slăbănogiseți
SLĂBĂNOGÍ, slăbănogesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Înv.) A-și pierde puterea, vigoarea; a slăbi (2). – Din slăbănog. DOOM
slăbănogí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. slăbănogésc, imperf. 3 sg. slăbănogeá; conj. prez. 3 să slăbănogeáscă
slăbănogit
SLĂBĂNOGÍ, slăbănogesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Înv.) A-și pierde puterea, vigoarea; a slăbi (2). – Din slăbănog. DOOM
slăbănogí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. slăbănogésc, imperf. 3 sg. slăbănogeá; conj. prez. 3 să slăbănogeáscă
slăbănogit
SLĂBĂNOGÍT, -Ă, slăbănogiți, -te, adj. (Înv.) Care și-a pierdut puterea, vigoarea; slăbit, istovit. ♦ (Rar; despre glas, sunete) Lipsit de intensitate, stins. – V. slăbănogi.
slăbănogiși
SLĂBĂNOGÍ, slăbănogesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Înv.) A-și pierde puterea, vigoarea; a slăbi (2). – Din slăbănog. DOOM
slăbănogí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. slăbănogésc, imperf. 3 sg. slăbănogeá; conj. prez. 3 să slăbănogeáscă
slăbănogiți
SLĂBĂNOGÍ, slăbănogesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Înv.) A-și pierde puterea, vigoarea; a slăbi (2). – Din slăbănog. DOOM
slăbănogí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. slăbănogésc, imperf. 3 sg. slăbănogeá; conj. prez. 3 să slăbănogeáscă
slăbănogul
SLĂBĂNÓG, -OÁGĂ, slăbănog, -oage, adj., s. m. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Slab la trup, uscățiv. 2. Lipsit de putere, de vlagă; debil. II. S. m. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cărnoasă, cu frunze ovale dințate și cu flori galbene punctate cu roșu, cu un pinten, folosită în medicină (Impatiens noli-tangere). – Din bg. slabonoga. DOOM
slăbănóg adj. m., s. m., pl. slăbănógi; adj. f., s. f. slăbănoágă, pl. slăbănoáge
slăbănogul
SLĂBĂNÓG, -OÁGĂ, slăbănog, -oage, adj., s. m. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Slab la trup, uscățiv. 2. Lipsit de putere, de vlagă; debil. II. S. m. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cărnoasă, cu frunze ovale dințate și cu flori galbene punctate cu roșu, cu un pinten, folosită în medicină (Impatiens noli-tangere). – Din bg. slabonoga. DOOM
slăbănóg adj. m., s. m., pl. slăbănógi; adj. f., s. f. slăbănoágă, pl. slăbănoáge
slăbănogului
SLĂBĂNÓG, -OÁGĂ, slăbănog, -oage, adj., s. m. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Slab la trup, uscățiv. 2. Lipsit de putere, de vlagă; debil. II. S. m. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cărnoasă, cu frunze ovale dințate și cu flori galbene punctate cu roșu, cu un pinten, folosită în medicină (Impatiens noli-tangere). – Din bg. slabonoga. DOOM
slăbănóg adj. m., s. m., pl. slăbănógi; adj. f., s. f. slăbănoágă, pl. slăbănoáge
slăbănogului
SLĂBĂNÓG, -OÁGĂ, slăbănog, -oage, adj., s. m. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Slab la trup, uscățiv. 2. Lipsit de putere, de vlagă; debil. II. S. m. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cărnoasă, cu frunze ovale dințate și cu flori galbene punctate cu roșu, cu un pinten, folosită în medicină (Impatiens noli-tangere). – Din bg. slabonoga. DOOM
slăbănóg adj. m., s. m., pl. slăbănógi; adj. f., s. f. slăbănoágă, pl. slăbănoáge
slăbătura
SLĂBĂTÚRĂ, slăbături, s. f. (Fam.) Om (sau animal) foarte slab, lipsit de putere, de vlagă. – Slab + suf. -ătură. DOOM
slăbătúră (fam.) s. f., g.-d. art. slăbătúrii; pl. slăbătúri
slăbături
SLĂBĂTÚRĂ, slăbături, s. f. (Fam.) Om (sau animal) foarte slab, lipsit de putere, de vlagă. – Slab + suf. -ătură. DOOM
slăbătúră (fam.) s. f., g.-d. art. slăbătúrii; pl. slăbătúri
slăbăturii
SLĂBĂTÚRĂ, slăbături, s. f. (Fam.) Om (sau animal) foarte slab, lipsit de putere, de vlagă. – Slab + suf. -ătură. DOOM
slăbătúră (fam.) s. f., g.-d. art. slăbătúrii; pl. slăbătúri
slăbăturile
SLĂBĂTÚRĂ, slăbături, s. f. (Fam.) Om (sau animal) foarte slab, lipsit de putere, de vlagă. – Slab + suf. -ătură. DOOM
slăbătúră (fam.) s. f., g.-d. art. slăbătúrii; pl. slăbătúri
slăbăturilor
SLĂBĂTÚRĂ, slăbături, s. f. (Fam.) Om (sau animal) foarte slab, lipsit de putere, de vlagă. – Slab + suf. -ătură. DOOM
slăbătúră (fam.) s. f., g.-d. art. slăbătúrii; pl. slăbătúri
slădun
slădún (-ni), s. m. – Varietate de stejar (Quercus pedunculatus). – Var. șlădun, șledun. Sb. sladun (Tiktin), din germ. Schlechdorn (Candrea).
slădăria
SLĂDĂRÍE, slădării, s. f. (Reg.) Clădire, încăpere special amenajată în care se prepară sladul. – Slad + suf. -ărie. DOOM
slădăríe (reg.) s. f., art. slădăría, g.-d. art. slădăríei; pl. slădăríi, art. slădăríile
slădărie
SLĂDĂRÍE, slădării, s. f. (Reg.) Clădire, încăpere special amenajată în care se prepară sladul. – Slad + suf. -ărie. DOOM
slădăríe (reg.) s. f., art. slădăría, g.-d. art. slădăríei; pl. slădăríi, art. slădăríile
slădăriei
SLĂDĂRÍE, slădării, s. f. (Reg.) Clădire, încăpere special amenajată în care se prepară sladul. – Slad + suf. -ărie. DOOM
slădăríe (reg.) s. f., art. slădăría, g.-d. art. slădăríei; pl. slădăríi, art. slădăríile
slădării
SLĂDĂRÍE, slădării, s. f. (Reg.) Clădire, încăpere special amenajată în care se prepară sladul. – Slad + suf. -ărie. DOOM
slădăríe (reg.) s. f., art. slădăría, g.-d. art. slădăríei; pl. slădăríi, art. slădăríile
slădăriile
SLĂDĂRÍE, slădării, s. f. (Reg.) Clădire, încăpere special amenajată în care se prepară sladul. – Slad + suf. -ărie. DOOM
slădăríe (reg.) s. f., art. slădăría, g.-d. art. slădăríei; pl. slădăríi, art. slădăríile
slădăriilor
SLĂDĂRÍE, slădării, s. f. (Reg.) Clădire, încăpere special amenajată în care se prepară sladul. – Slad + suf. -ărie. DOOM
slădăríe (reg.) s. f., art. slădăría, g.-d. art. slădăríei; pl. slădăríi, art. slădăríile
slănina
SLĂNÍNĂ, slănini, s. f. Strat de grăsime între pielea și carnea porcului; parte, bucată din această grăsime, conservată și preparată ca aliment (cu adaos de sare ori de boia sau afumată) sau care se topește, devenind untură. [Pl. și: slănine] – Din bg., sb. slanina.
slănini
SLĂNÍNĂ, slănini, s. f. Strat de grăsime între pielea și carnea porcului; parte, bucată din această grăsime, conservată și preparată ca aliment (cu adaos de sare ori de boia sau afumată) sau care se topește, devenind untură. [Pl. și: slănine] – Din bg., sb. slanina.
slăninii
SLĂNÍNĂ, slănini, s. f. Strat de grăsime între pielea și carnea porcului; parte, bucată din această grăsime, conservată și preparată ca aliment (cu adaos de sare ori de boia sau afumată) sau care se topește, devenind untură. [Pl. și: slănine] – Din bg., sb. slanina.
slăninile
SLĂNÍNĂ, slănini, s. f. Strat de grăsime între pielea și carnea porcului; parte, bucată din această grăsime, conservată și preparată ca aliment (cu adaos de sare ori de boia sau afumată) sau care se topește, devenind untură. [Pl. și: slănine] – Din bg., sb. slanina.
slăninilor
SLĂNÍNĂ, slănini, s. f. Strat de grăsime între pielea și carnea porcului; parte, bucată din această grăsime, conservată și preparată ca aliment (cu adaos de sare ori de boia sau afumată) sau care se topește, devenind untură. [Pl. și: slănine] – Din bg., sb. slanina.
slăninuța
SLĂNINÚȚĂ, slăninuțe, s. f. Diminutiv al lui slănină. – Slănină + suf. -uță. DOOM
slăninúță s. f., g.-d. art. slăninúței; pl. slăninúțe
slăninuțe
SLĂNINÚȚĂ, slăninuțe, s. f. Diminutiv al lui slănină. – Slănină + suf. -uță. DOOM
slăninúță s. f., g.-d. art. slăninúței; pl. slăninúțe
slăninuței
SLĂNINÚȚĂ, slăninuțe, s. f. Diminutiv al lui slănină. – Slănină + suf. -uță. DOOM
slăninúță s. f., g.-d. art. slăninúței; pl. slăninúțe
slăninuțele
SLĂNINÚȚĂ, slăninuțe, s. f. Diminutiv al lui slănină. – Slănină + suf. -uță. DOOM
slăninúță s. f., g.-d. art. slăninúței; pl. slăninúțe
slăninuțelor
SLĂNINÚȚĂ, slăninuțe, s. f. Diminutiv al lui slănină. – Slănină + suf. -uță. DOOM
slăninúță s. f., g.-d. art. slăninúței; pl. slăninúțe
slănină
SLĂNÍNĂ, slănini, s. f. Strat de grăsime între pielea și carnea porcului; parte, bucată din această grăsime, conservată și preparată ca aliment (cu adaos de sare ori de boia sau afumată) sau care se topește, devenind untură. [Pl. și: slănine] – Din bg., sb. slanina. DOOM
slănínă s. f., g.-d. art. slănínii; pl. slăníni
slăniță
SLĂNÍȚĂ, slăníțe, s. f. Împletitură, rogojină pe care se pun fructele la uscat. (din slamac, prob. în loc de *slamiță [sau sladniță])
slătinean
SLĂTINEÁN, -Ă, slătineni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Slatina. 2. Adj. Care aparține municipiului Slatina sau slătinenilor (1), referitor la municipiul Slatina ori la slătineni. – Slatina (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
slătineán adj. m., s. m., pl. slătinéni; adj. f. slătineánă, pl. slătinéne
slătinean
SLĂTINEÁN, -Ă, slătineni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Slatina. 2. Adj. Care aparține municipiului Slatina sau slătinenilor (1), referitor la municipiul Slatina ori la slătineni. – Slatina (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
slătineán adj. m., s. m., pl. slătinéni; adj. f. slătineánă, pl. slătinéne
slătineana
SLĂTINEÁN, -Ă, slătineni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Slatina. 2. Adj. Care aparține municipiului Slatina sau slătinenilor (1), referitor la municipiul Slatina ori la slătineni. – Slatina (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
slătineán adj. m., s. m., pl. slătinéni; adj. f. slătineánă, pl. slătinéne
slătineanca
SLĂTINEÁNCĂ, slătinence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Slatina. – Slătinean + suf. -că. DOOM
slătineáncă s. f., g.-d. art. slătinéncei; pl. slătinénce
slătineanco
SLĂTINEÁNCĂ, slătinence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Slatina. – Slătinean + suf. -că. DOOM
slătineáncă s. f., g.-d. art. slătinéncei; pl. slătinénce
slătineanul
SLĂTINEÁN, -Ă, slătineni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Slatina. 2. Adj. Care aparține municipiului Slatina sau slătinenilor (1), referitor la municipiul Slatina ori la slătineni. – Slatina (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
slătineán adj. m., s. m., pl. slătinéni; adj. f. slătineánă, pl. slătinéne
slătineanului
SLĂTINEÁN, -Ă, slătineni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Slatina. 2. Adj. Care aparține municipiului Slatina sau slătinenilor (1), referitor la municipiul Slatina ori la slătineni. – Slatina (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
slătineán adj. m., s. m., pl. slătinéni; adj. f. slătineánă, pl. slătinéne
slătinence
SLĂTINEÁNCĂ, slătinence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Slatina. – Slătinean + suf. -că. DOOM
slătineáncă s. f., g.-d. art. slătinéncei; pl. slătinénce
slătinencei
SLĂTINEÁNCĂ, slătinence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Slatina. – Slătinean + suf. -că. DOOM
slătineáncă s. f., g.-d. art. slătinéncei; pl. slătinénce
slătinencele
SLĂTINEÁNCĂ, slătinence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Slatina. – Slătinean + suf. -că. DOOM
slătineáncă s. f., g.-d. art. slătinéncei; pl. slătinénce
slătinencelor
SLĂTINEÁNCĂ, slătinence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Slatina. – Slătinean + suf. -că. DOOM
slătineáncă s. f., g.-d. art. slătinéncei; pl. slătinénce
slătinene
SLĂTINEÁN, -Ă, slătineni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Slatina. 2. Adj. Care aparține municipiului Slatina sau slătinenilor (1), referitor la municipiul Slatina ori la slătineni. – Slatina (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
slătineán adj. m., s. m., pl. slătinéni; adj. f. slătineánă, pl. slătinéne
slătinenei
SLĂTINEÁN, -Ă, slătineni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Slatina. 2. Adj. Care aparține municipiului Slatina sau slătinenilor (1), referitor la municipiul Slatina ori la slătineni. – Slatina (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
slătineán adj. m., s. m., pl. slătinéni; adj. f. slătineánă, pl. slătinéne
slătinenele
SLĂTINEÁN, -Ă, slătineni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Slatina. 2. Adj. Care aparține municipiului Slatina sau slătinenilor (1), referitor la municipiul Slatina ori la slătineni. – Slatina (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
slătineán adj. m., s. m., pl. slătinéni; adj. f. slătineánă, pl. slătinéne
slătinenelor
SLĂTINEÁN, -Ă, slătineni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Slatina. 2. Adj. Care aparține municipiului Slatina sau slătinenilor (1), referitor la municipiul Slatina ori la slătineni. – Slatina (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
slătineán adj. m., s. m., pl. slătinéni; adj. f. slătineánă, pl. slătinéne
slătineni
SLĂTINEÁN, -Ă, slătineni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Slatina. 2. Adj. Care aparține municipiului Slatina sau slătinenilor (1), referitor la municipiul Slatina ori la slătineni. – Slatina (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
slătineán adj. m., s. m., pl. slătinéni; adj. f. slătineánă, pl. slătinéne
slătinenii
SLĂTINEÁN, -Ă, slătineni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Slatina. 2. Adj. Care aparține municipiului Slatina sau slătinenilor (1), referitor la municipiul Slatina ori la slătineni. – Slatina (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
slătineán adj. m., s. m., pl. slătinéni; adj. f. slătineánă, pl. slătinéne
slătinenilor
SLĂTINEÁN, -Ă, slătineni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Slatina. 2. Adj. Care aparține municipiului Slatina sau slătinenilor (1), referitor la municipiul Slatina ori la slătineni. – Slatina (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
slătineán adj. m., s. m., pl. slătinéni; adj. f. slătineánă, pl. slătinéne
slăvea
SLĂVÍ, slăvesc, vb. IV. Tranz. 1. A glorifica pentru merite deosebite; a preamări, a lăuda. 2. A iubi peste măsură, a venera, a adora. – Din sl. slaviti. DOOM
slăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăvésc, imperf. 3 sg. slăveá; conj. prez. 3 să slăveáscă
slăveai
SLĂVÍ, slăvesc, vb. IV. Tranz. 1. A glorifica pentru merite deosebite; a preamări, a lăuda. 2. A iubi peste măsură, a venera, a adora. – Din sl. slaviti. DOOM
slăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăvésc, imperf. 3 sg. slăveá; conj. prez. 3 să slăveáscă
slăveam
SLĂVÍ, slăvesc, vb. IV. Tranz. 1. A glorifica pentru merite deosebite; a preamări, a lăuda. 2. A iubi peste măsură, a venera, a adora. – Din sl. slaviti. DOOM
slăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăvésc, imperf. 3 sg. slăveá; conj. prez. 3 să slăveáscă
slăvească
SLĂVÍ, slăvesc, vb. IV. Tranz. 1. A glorifica pentru merite deosebite; a preamări, a lăuda. 2. A iubi peste măsură, a venera, a adora. – Din sl. slaviti. DOOM
slăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăvésc, imperf. 3 sg. slăveá; conj. prez. 3 să slăveáscă
slăveau
SLĂVÍ, slăvesc, vb. IV. Tranz. 1. A glorifica pentru merite deosebite; a preamări, a lăuda. 2. A iubi peste măsură, a venera, a adora. – Din sl. slaviti. DOOM
slăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăvésc, imperf. 3 sg. slăveá; conj. prez. 3 să slăveáscă
slăveați
SLĂVÍ, slăvesc, vb. IV. Tranz. 1. A glorifica pentru merite deosebite; a preamări, a lăuda. 2. A iubi peste măsură, a venera, a adora. – Din sl. slaviti. DOOM
slăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăvésc, imperf. 3 sg. slăveá; conj. prez. 3 să slăveáscă
slăvesc
SLĂVÍ, slăvesc, vb. IV. Tranz. 1. A glorifica pentru merite deosebite; a preamări, a lăuda. 2. A iubi peste măsură, a venera, a adora. – Din sl. slaviti. DOOM
slăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăvésc, imperf. 3 sg. slăveá; conj. prez. 3 să slăveáscă
slăvește
SLĂVÍ, slăvesc, vb. IV. Tranz. 1. A glorifica pentru merite deosebite; a preamări, a lăuda. 2. A iubi peste măsură, a venera, a adora. – Din sl. slaviti. DOOM
slăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăvésc, imperf. 3 sg. slăveá; conj. prez. 3 să slăveáscă
slăvești
SLĂVÍ, slăvesc, vb. IV. Tranz. 1. A glorifica pentru merite deosebite; a preamări, a lăuda. 2. A iubi peste măsură, a venera, a adora. – Din sl. slaviti. DOOM
slăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăvésc, imperf. 3 sg. slăveá; conj. prez. 3 să slăveáscă
slăvi
SLÁVĂ, slăvi, s. f. 1. (Mai ales la sg.) Glorie, faimă, renume. ♦ Laudă, preamărire, proslăvire. ◊ Expr. Slavă Domnului sau slavă ție, Doamne! exclamație prin care cineva își exprimă satisfacția pentru reușita unui lucru. 2. Înaltul cerului, văzduh. ◊ Expr. A ridica casa în slavă = a face zgomot, tărăboi. 3. (Bis.) Măreție, grandoare a divinității. 4. (Înv; construit cu dativul; cu valoare de prepoziție) Grație..., datorită..., mulțumită... – Din sl. slava. DOOM
slávă2 (limbă) s. f., g.-d. art. slávei
slăvi
SLĂVÍ, slăvesc, vb. IV. Tranz. 1. A glorifica pentru merite deosebite; a preamări, a lăuda. 2. A iubi peste măsură, a venera, a adora. – Din sl. slaviti. DOOM
slăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăvésc, imperf. 3 sg. slăveá; conj. prez. 3 să slăveáscă
slăvii
SLÁVĂ, slăvi, s. f. 1. (Mai ales la sg.) Glorie, faimă, renume. ♦ Laudă, preamărire, proslăvire. ◊ Expr. Slavă Domnului sau slavă ție, Doamne! exclamație prin care cineva își exprimă satisfacția pentru reușita unui lucru. 2. Înaltul cerului, văzduh. ◊ Expr. A ridica casa în slavă = a face zgomot, tărăboi. 3. (Bis.) Măreție, grandoare a divinității. 4. (Înv; construit cu dativul; cu valoare de prepoziție) Grație..., datorită..., mulțumită... – Din sl. slava. DOOM
slávă2 (limbă) s. f., g.-d. art. slávei
slăvii
SLĂVÍ, slăvesc, vb. IV. Tranz. 1. A glorifica pentru merite deosebite; a preamări, a lăuda. 2. A iubi peste măsură, a venera, a adora. – Din sl. slaviti. DOOM
slăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăvésc, imperf. 3 sg. slăveá; conj. prez. 3 să slăveáscă
slăvile
SLÁVĂ, slăvi, s. f. 1. (Mai ales la sg.) Glorie, faimă, renume. ♦ Laudă, preamărire, proslăvire. ◊ Expr. Slavă Domnului sau slavă ție, Doamne! exclamație prin care cineva își exprimă satisfacția pentru reușita unui lucru. 2. Înaltul cerului, văzduh. ◊ Expr. A ridica casa în slavă = a face zgomot, tărăboi. 3. (Bis.) Măreție, grandoare a divinității. 4. (Înv; construit cu dativul; cu valoare de prepoziție) Grație..., datorită..., mulțumită... – Din sl. slava. DOOM
slávă2 (limbă) s. f., g.-d. art. slávei
slăvilor
SLÁVĂ, slăvi, s. f. 1. (Mai ales la sg.) Glorie, faimă, renume. ♦ Laudă, preamărire, proslăvire. ◊ Expr. Slavă Domnului sau slavă ție, Doamne! exclamație prin care cineva își exprimă satisfacția pentru reușita unui lucru. 2. Înaltul cerului, văzduh. ◊ Expr. A ridica casa în slavă = a face zgomot, tărăboi. 3. (Bis.) Măreție, grandoare a divinității. 4. (Înv; construit cu dativul; cu valoare de prepoziție) Grație..., datorită..., mulțumită... – Din sl. slava. DOOM
slávă2 (limbă) s. f., g.-d. art. slávei
slăvim
SLĂVÍ, slăvesc, vb. IV. Tranz. 1. A glorifica pentru merite deosebite; a preamări, a lăuda. 2. A iubi peste măsură, a venera, a adora. – Din sl. slaviti. DOOM
slăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăvésc, imperf. 3 sg. slăveá; conj. prez. 3 să slăveáscă
slăvind
SLĂVÍ, slăvesc, vb. IV. Tranz. 1. A glorifica pentru merite deosebite; a preamări, a lăuda. 2. A iubi peste măsură, a venera, a adora. – Din sl. slaviti. DOOM
slăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăvésc, imperf. 3 sg. slăveá; conj. prez. 3 să slăveáscă
slăvină
SLẮVINĂ, slăvini, s. f. (Regional) Canea. Poruncea să fie scos din pivniță vasul de țuică, spre a i se da cep și a se înfunda în el o slăvină nouă. MACEDONSKI, O. III 135.
slăvire
SLĂVÍ, slăvesc, vb. IV. Tranz. 1. A glorifica pentru merite deosebite; a preamări, a lăuda. 2. A iubi peste măsură, a venera, a adora. – Din sl. slaviti. DOOM
slăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăvésc, imperf. 3 sg. slăveá; conj. prez. 3 să slăveáscă
slăvire
SLĂVÍRE, slăviri, s. f. Faptul de a slăvi; preamărire, laudă; adorare, venerare. – V. slăvi. DOOM
!slăvíre s. f., g.-d. art. slăvírii; pl. slăvíri
slăvirea
SLĂVÍRE, slăviri, s. f. Faptul de a slăvi; preamărire, laudă; adorare, venerare. – V. slăvi. DOOM
!slăvíre s. f., g.-d. art. slăvírii; pl. slăvíri
slăviri
SLĂVÍRE, slăviri, s. f. Faptul de a slăvi; preamărire, laudă; adorare, venerare. – V. slăvi. DOOM
!slăvíre s. f., g.-d. art. slăvírii; pl. slăvíri
slăvirii
SLĂVÍRE, slăviri, s. f. Faptul de a slăvi; preamărire, laudă; adorare, venerare. – V. slăvi. DOOM
!slăvíre s. f., g.-d. art. slăvírii; pl. slăvíri
slăvirile
SLĂVÍRE, slăviri, s. f. Faptul de a slăvi; preamărire, laudă; adorare, venerare. – V. slăvi. DOOM
!slăvíre s. f., g.-d. art. slăvírii; pl. slăvíri
slăvirilor
SLĂVÍRE, slăviri, s. f. Faptul de a slăvi; preamărire, laudă; adorare, venerare. – V. slăvi. DOOM
!slăvíre s. f., g.-d. art. slăvírii; pl. slăvíri
slăviră
SLĂVÍ, slăvesc, vb. IV. Tranz. 1. A glorifica pentru merite deosebite; a preamări, a lăuda. 2. A iubi peste măsură, a venera, a adora. – Din sl. slaviti. DOOM
slăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăvésc, imperf. 3 sg. slăveá; conj. prez. 3 să slăveáscă
slăvirăm
SLĂVÍ, slăvesc, vb. IV. Tranz. 1. A glorifica pentru merite deosebite; a preamări, a lăuda. 2. A iubi peste măsură, a venera, a adora. – Din sl. slaviti. DOOM
slăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăvésc, imperf. 3 sg. slăveá; conj. prez. 3 să slăveáscă
slăvirăți
SLĂVÍ, slăvesc, vb. IV. Tranz. 1. A glorifica pentru merite deosebite; a preamări, a lăuda. 2. A iubi peste măsură, a venera, a adora. – Din sl. slaviti. DOOM
slăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăvésc, imperf. 3 sg. slăveá; conj. prez. 3 să slăveáscă
slăvise
SLĂVÍ, slăvesc, vb. IV. Tranz. 1. A glorifica pentru merite deosebite; a preamări, a lăuda. 2. A iubi peste măsură, a venera, a adora. – Din sl. slaviti. DOOM
slăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăvésc, imperf. 3 sg. slăveá; conj. prez. 3 să slăveáscă
slăvisem
SLĂVÍ, slăvesc, vb. IV. Tranz. 1. A glorifica pentru merite deosebite; a preamări, a lăuda. 2. A iubi peste măsură, a venera, a adora. – Din sl. slaviti. DOOM
slăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăvésc, imperf. 3 sg. slăveá; conj. prez. 3 să slăveáscă
slăviseră
SLĂVÍ, slăvesc, vb. IV. Tranz. 1. A glorifica pentru merite deosebite; a preamări, a lăuda. 2. A iubi peste măsură, a venera, a adora. – Din sl. slaviti. DOOM
slăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăvésc, imperf. 3 sg. slăveá; conj. prez. 3 să slăveáscă
slăviserăm
SLĂVÍ, slăvesc, vb. IV. Tranz. 1. A glorifica pentru merite deosebite; a preamări, a lăuda. 2. A iubi peste măsură, a venera, a adora. – Din sl. slaviti. DOOM
slăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăvésc, imperf. 3 sg. slăveá; conj. prez. 3 să slăveáscă
slăviserăți
SLĂVÍ, slăvesc, vb. IV. Tranz. 1. A glorifica pentru merite deosebite; a preamări, a lăuda. 2. A iubi peste măsură, a venera, a adora. – Din sl. slaviti. DOOM
slăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăvésc, imperf. 3 sg. slăveá; conj. prez. 3 să slăveáscă
slăviseși
SLĂVÍ, slăvesc, vb. IV. Tranz. 1. A glorifica pentru merite deosebite; a preamări, a lăuda. 2. A iubi peste măsură, a venera, a adora. – Din sl. slaviti. DOOM
slăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăvésc, imperf. 3 sg. slăveá; conj. prez. 3 să slăveáscă
slăviseți
SLĂVÍ, slăvesc, vb. IV. Tranz. 1. A glorifica pentru merite deosebite; a preamări, a lăuda. 2. A iubi peste măsură, a venera, a adora. – Din sl. slaviti. DOOM
slăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăvésc, imperf. 3 sg. slăveá; conj. prez. 3 să slăveáscă
slăvit
SLĂVÍ, slăvesc, vb. IV. Tranz. 1. A glorifica pentru merite deosebite; a preamări, a lăuda. 2. A iubi peste măsură, a venera, a adora. – Din sl. slaviti. DOOM
slăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăvésc, imperf. 3 sg. slăveá; conj. prez. 3 să slăveáscă
slăvit
SLĂVÍT, -Ă, slăviți, -te, adj. 1. Preamărit pentru merite deosebite; glorificat. ◊ (Ca formulă de reverență) Slăvite stăpâne. 2. Renumit, vestit; celebru. – V. slăvi.
slăvita
SLĂVÍT, -Ă, slăviți, -te, adj. 1. Preamărit pentru merite deosebite; glorificat. ◊ (Ca formulă de reverență) Slăvite stăpâne. 2. Renumit, vestit; celebru. – V. slăvi.
slăvite
SLĂVÍT, -Ă, slăviți, -te, adj. 1. Preamărit pentru merite deosebite; glorificat. ◊ (Ca formulă de reverență) Slăvite stăpâne. 2. Renumit, vestit; celebru. – V. slăvi.
slăvitei
SLĂVÍT, -Ă, slăviți, -te, adj. 1. Preamărit pentru merite deosebite; glorificat. ◊ (Ca formulă de reverență) Slăvite stăpâne. 2. Renumit, vestit; celebru. – V. slăvi.
slăvitele
SLĂVÍT, -Ă, slăviți, -te, adj. 1. Preamărit pentru merite deosebite; glorificat. ◊ (Ca formulă de reverență) Slăvite stăpâne. 2. Renumit, vestit; celebru. – V. slăvi.
slăvitelor
SLĂVÍT, -Ă, slăviți, -te, adj. 1. Preamărit pentru merite deosebite; glorificat. ◊ (Ca formulă de reverență) Slăvite stăpâne. 2. Renumit, vestit; celebru. – V. slăvi.
slăvitoare
SLĂVITÓR, -OÁRE, slăvitori, -oare, adj. (Rar) Care slăvește, preamărește, ridică în slavă. (Substantivat) Depărtă pe toți ceilalți ai sei slăvitori. NEGRUZZI, S. I 25.
slăvitor
SLĂVITÓR, -OÁRE, slăvitori, -oare, adj. (Rar) Care slăvește, preamărește, ridică în slavă. (Substantivat) Depărtă pe toți ceilalți ai sei slăvitori. NEGRUZZI, S. I 25.
slăvitul
SLĂVÍT, -Ă, slăviți, -te, adj. 1. Preamărit pentru merite deosebite; glorificat. ◊ (Ca formulă de reverență) Slăvite stăpâne. 2. Renumit, vestit; celebru. – V. slăvi.
slăvitului
SLĂVÍT, -Ă, slăviți, -te, adj. 1. Preamărit pentru merite deosebite; glorificat. ◊ (Ca formulă de reverență) Slăvite stăpâne. 2. Renumit, vestit; celebru. – V. slăvi.
slăviși
SLĂVÍ, slăvesc, vb. IV. Tranz. 1. A glorifica pentru merite deosebite; a preamări, a lăuda. 2. A iubi peste măsură, a venera, a adora. – Din sl. slaviti. DOOM
slăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăvésc, imperf. 3 sg. slăveá; conj. prez. 3 să slăveáscă
slăviți
SLĂVÍ, slăvesc, vb. IV. Tranz. 1. A glorifica pentru merite deosebite; a preamări, a lăuda. 2. A iubi peste măsură, a venera, a adora. – Din sl. slaviti. DOOM
slăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăvésc, imperf. 3 sg. slăveá; conj. prez. 3 să slăveáscă
slăviți
SLĂVÍT, -Ă, slăviți, -te, adj. 1. Preamărit pentru merite deosebite; glorificat. ◊ (Ca formulă de reverență) Slăvite stăpâne. 2. Renumit, vestit; celebru. – V. slăvi.
slăviții
SLĂVÍT, -Ă, slăviți, -te, adj. 1. Preamărit pentru merite deosebite; glorificat. ◊ (Ca formulă de reverență) Slăvite stăpâne. 2. Renumit, vestit; celebru. – V. slăvi.
slăviților
SLĂVÍT, -Ă, slăviți, -te, adj. 1. Preamărit pentru merite deosebite; glorificat. ◊ (Ca formulă de reverență) Slăvite stăpâne. 2. Renumit, vestit; celebru. – V. slăvi.
slăvoacă
SLĂVOÁCĂ s. f. (Iht.) Zglăvoacă.