si
SI, si, s. m. Treapta a șaptea din gama majoră tip; sunetul și nota corespunzătoare. – Din it. si. DOOM
si s. m., pl. si
si
SILÍCIU s. n. Element chimic, metaloid, cristalizat sau amorf, de culoare cenușie, cu proprietăți asemănătoare cu ale carbonului, care se găsește în natură sub formă de silice sau de silicați și se folosește pentru a da duritate și rezistență aliajelor fierului. – Din fr. silicium. DOOM
silíciu [ciu pron. ciu] s. n., art. silíciul; simb. Si
siaj
SIÁJ, siaje, s. n. Dâră lăsată pe apă de o navă care înaintează. [Pr.: si-aj] – Din fr. sillage. DOOM
siáj s. n., pl. siáje
siaje
SIÁJ, siaje, s. n. Dâră lăsată pe apă de o navă care înaintează. [Pr.: si-aj] – Din fr. sillage. DOOM
siáj s. n., pl. siáje
siajele
SIÁJ, siaje, s. n. Dâră lăsată pe apă de o navă care înaintează. [Pr.: si-aj] – Din fr. sillage. DOOM
siáj s. n., pl. siáje
siajelor
SIÁJ, siaje, s. n. Dâră lăsată pe apă de o navă care înaintează. [Pr.: si-aj] – Din fr. sillage. DOOM
siáj s. n., pl. siáje
siajul
SIÁJ, siaje, s. n. Dâră lăsată pe apă de o navă care înaintează. [Pr.: si-aj] – Din fr. sillage. DOOM
siáj s. n., pl. siáje
siajului
SIÁJ, siaje, s. n. Dâră lăsată pe apă de o navă care înaintează. [Pr.: si-aj] – Din fr. sillage. DOOM
siáj s. n., pl. siáje
sial
SIAL- v. sialo-.
sial
SIÁL s. n. Înveliș extern al Pământului alcătuit din roci în care predomină silicații de aluminiu. [Pr.: si-al] – Din fr. sial. DOOM
siál s. n.
sialadenita
SIALADENÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a unei glande salivare. [< fr. sialadénite].
sialadenite
SIALADENÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a unei glande salivare. [< fr. sialadénite].
sialadenitei
SIALADENÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a unei glande salivare. [< fr. sialadénite].
sialagog
SIALAGÓG, -Ă adj., s.n. (Medicament) care provoacă salivație. [< fr. sialagogue, cf. gr. sialon – salivă, agogos – aducător].
sialo
SIALO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) salivă”, „salivar”. [Pron. si-a-, var. sial-. / < fr. sialo-, cf. gr. sialon].
sialodochită
SIALODOCHÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a canalului excretor al unei glande salivare. [Pron. si-a-. / < fr. sialodochite, cf. gr. sialon – salivă, dochos – care primește].
sialogen
SIALOGÉN, -Ă adj. Care provoacă salivație. [Pron. si-a-. / < fr. sialogène].
sialogena
SIALOGÉN, -Ă adj. Care provoacă salivație. [Pron. si-a-. / < fr. sialogène].
sialogene
SIALOGÉN, -Ă adj. Care provoacă salivație. [Pron. si-a-. / < fr. sialogène].
sialogenei
SIALOGÉN, -Ă adj. Care provoacă salivație. [Pron. si-a-. / < fr. sialogène].
sialogenele
SIALOGÉN, -Ă adj. Care provoacă salivație. [Pron. si-a-. / < fr. sialogène].
sialogenelor
SIALOGÉN, -Ă adj. Care provoacă salivație. [Pron. si-a-. / < fr. sialogène].
sialogeni
SIALOGÉN, -Ă adj. Care provoacă salivație. [Pron. si-a-. / < fr. sialogène].
sialogenii
SIALOGÉN, -Ă adj. Care provoacă salivație. [Pron. si-a-. / < fr. sialogène].
sialogenilor
SIALOGÉN, -Ă adj. Care provoacă salivație. [Pron. si-a-. / < fr. sialogène].
sialogenul
SIALOGÉN, -Ă adj. Care provoacă salivație. [Pron. si-a-. / < fr. sialogène].
sialogenului
SIALOGÉN, -Ă adj. Care provoacă salivație. [Pron. si-a-. / < fr. sialogène].
sialografia
SIALOGRAFÍE s.f. (Med.) Explorare radiologică a glandelor salivare cu ajutorul unei substanțe de contrast. [Gen. -iei. / < fr. sialographie, cf. gr. sialon – salivă, graphein – a scrie].
sialografie
SIALOGRAFÍE s.f. (Med.) Explorare radiologică a glandelor salivare cu ajutorul unei substanțe de contrast. [Gen. -iei. / < fr. sialographie, cf. gr. sialon – salivă, graphein – a scrie].
sialografiei
SIALOGRAFÍE s.f. (Med.) Explorare radiologică a glandelor salivare cu ajutorul unei substanțe de contrast. [Gen. -iei. / < fr. sialographie, cf. gr. sialon – salivă, graphein – a scrie].
sialografii
SIALOGRAFÍE s.f. (Med.) Explorare radiologică a glandelor salivare cu ajutorul unei substanțe de contrast. [Gen. -iei. / < fr. sialographie, cf. gr. sialon – salivă, graphein – a scrie].
sialografiile
SIALOGRAFÍE s.f. (Med.) Explorare radiologică a glandelor salivare cu ajutorul unei substanțe de contrast. [Gen. -iei. / < fr. sialographie, cf. gr. sialon – salivă, graphein – a scrie].
sialografiilor
SIALOGRAFÍE s.f. (Med.) Explorare radiologică a glandelor salivare cu ajutorul unei substanțe de contrast. [Gen. -iei. / < fr. sialographie, cf. gr. sialon – salivă, graphein – a scrie].
sialolit
SIALOLÍT s.n. (Med.) Concrețiune salivară. [< fr. sialolithe, cf. gr. sialon – salivă, lithos – piatră].
sialoree
SIALORÉE s. f. Secreție exagerată de salivă întâlnită în cursul gravidității, în unele boli nervoase etc. [Pr.: si-a-lo-re-e] – Din fr. sialorrhée. DOOM
sialorée (si-a-) s. f., art. sialoréea, g.-d. sialorée, art. sialoréei
sialoreea
SIALORÉE s. f. Secreție exagerată de salivă întâlnită în cursul gravidității, în unele boli nervoase etc. [Pr.: si-a-lo-re-e] – Din fr. sialorrhée. DOOM
sialorée (si-a-) s. f., art. sialoréea, g.-d. sialorée, art. sialoréei
sialoreei
SIALORÉE s. f. Secreție exagerată de salivă întâlnită în cursul gravidității, în unele boli nervoase etc. [Pr.: si-a-lo-re-e] – Din fr. sialorrhée. DOOM
sialorée (si-a-) s. f., art. sialoréea, g.-d. sialorée, art. sialoréei
sialul
SIÁL s. n. Înveliș extern al Pământului alcătuit din roci în care predomină silicații de aluminiu. [Pr.: si-al] – Din fr. sial. DOOM
siál s. n.
sialului
SIÁL s. n. Înveliș extern al Pământului alcătuit din roci în care predomină silicații de aluminiu. [Pr.: si-al] – Din fr. sial. DOOM
siál s. n.
sială
SIÁLĂ s. f. v. sfială.
siamez
SIAMÉZ, -Ă, siamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Siam. 2. Adj. Care aparține Siamului sau siamezilor (1), privitor la Siam ori la siamezi. ◊ Frați siamezi sau surori siameze = gemeni care s-au născut cu corpurile lipite total sau parțial între ele; fig. grup format din doi prieteni nedespărțiți. Pisică siameză = specie de pisică originară din sud-estul Asiei, cu ochii albaștri, cu părul cafeniu, scurt, moale, mătăsos și cu coada scurtă. [Pr.: si-a-] – Siam (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
siaméz (si-a-) adj. m., s. m., pl. siamézi; adj. f., s. f. siaméză, pl. siaméze
siamez
SIAMÉZ, -Ă, siamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Siam. 2. Adj. Care aparține Siamului sau siamezilor (1), privitor la Siam ori la siamezi. ◊ Frați siamezi sau surori siameze = gemeni care s-au născut cu corpurile lipite total sau parțial între ele; fig. grup format din doi prieteni nedespărțiți. Pisică siameză = specie de pisică originară din sud-estul Asiei, cu ochii albaștri, cu părul cafeniu, scurt, moale, mătăsos și cu coada scurtă. [Pr.: si-a-] – Siam (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
siaméz (si-a-) adj. m., s. m., pl. siamézi; adj. f., s. f. siaméză, pl. siaméze
siameza
SIAMÉZ, -Ă, siamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Siam. 2. Adj. Care aparține Siamului sau siamezilor (1), privitor la Siam ori la siamezi. ◊ Frați siamezi sau surori siameze = gemeni care s-au născut cu corpurile lipite total sau parțial între ele; fig. grup format din doi prieteni nedespărțiți. Pisică siameză = specie de pisică originară din sud-estul Asiei, cu ochii albaștri, cu părul cafeniu, scurt, moale, mătăsos și cu coada scurtă. [Pr.: si-a-] – Siam (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
siaméz (si-a-) adj. m., s. m., pl. siamézi; adj. f., s. f. siaméză, pl. siaméze
siameza
SIAMÉZ, -Ă, siamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Siam. 2. Adj. Care aparține Siamului sau siamezilor (1), privitor la Siam ori la siamezi. ◊ Frați siamezi sau surori siameze = gemeni care s-au născut cu corpurile lipite total sau parțial între ele; fig. grup format din doi prieteni nedespărțiți. Pisică siameză = specie de pisică originară din sud-estul Asiei, cu ochii albaștri, cu părul cafeniu, scurt, moale, mătăsos și cu coada scurtă. [Pr.: si-a-] – Siam (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
siaméz (si-a-) adj. m., s. m., pl. siamézi; adj. f., s. f. siaméză, pl. siaméze
siameze
SIAMÉZ, -Ă, siamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Siam. 2. Adj. Care aparține Siamului sau siamezilor (1), privitor la Siam ori la siamezi. ◊ Frați siamezi sau surori siameze = gemeni care s-au născut cu corpurile lipite total sau parțial între ele; fig. grup format din doi prieteni nedespărțiți. Pisică siameză = specie de pisică originară din sud-estul Asiei, cu ochii albaștri, cu părul cafeniu, scurt, moale, mătăsos și cu coada scurtă. [Pr.: si-a-] – Siam (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
siaméz (si-a-) adj. m., s. m., pl. siamézi; adj. f., s. f. siaméză, pl. siaméze
siameze
SIAMÉZ, -Ă, siamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Siam. 2. Adj. Care aparține Siamului sau siamezilor (1), privitor la Siam ori la siamezi. ◊ Frați siamezi sau surori siameze = gemeni care s-au născut cu corpurile lipite total sau parțial între ele; fig. grup format din doi prieteni nedespărțiți. Pisică siameză = specie de pisică originară din sud-estul Asiei, cu ochii albaștri, cu părul cafeniu, scurt, moale, mătăsos și cu coada scurtă. [Pr.: si-a-] – Siam (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
siaméz (si-a-) adj. m., s. m., pl. siamézi; adj. f., s. f. siaméză, pl. siaméze
siamezei
SIAMÉZ, -Ă, siamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Siam. 2. Adj. Care aparține Siamului sau siamezilor (1), privitor la Siam ori la siamezi. ◊ Frați siamezi sau surori siameze = gemeni care s-au născut cu corpurile lipite total sau parțial între ele; fig. grup format din doi prieteni nedespărțiți. Pisică siameză = specie de pisică originară din sud-estul Asiei, cu ochii albaștri, cu părul cafeniu, scurt, moale, mătăsos și cu coada scurtă. [Pr.: si-a-] – Siam (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
siaméz (si-a-) adj. m., s. m., pl. siamézi; adj. f., s. f. siaméză, pl. siaméze
siamezei
SIAMÉZ, -Ă, siamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Siam. 2. Adj. Care aparține Siamului sau siamezilor (1), privitor la Siam ori la siamezi. ◊ Frați siamezi sau surori siameze = gemeni care s-au născut cu corpurile lipite total sau parțial între ele; fig. grup format din doi prieteni nedespărțiți. Pisică siameză = specie de pisică originară din sud-estul Asiei, cu ochii albaștri, cu părul cafeniu, scurt, moale, mătăsos și cu coada scurtă. [Pr.: si-a-] – Siam (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
siaméz (si-a-) adj. m., s. m., pl. siamézi; adj. f., s. f. siaméză, pl. siaméze
siamezele
SIAMÉZ, -Ă, siamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Siam. 2. Adj. Care aparține Siamului sau siamezilor (1), privitor la Siam ori la siamezi. ◊ Frați siamezi sau surori siameze = gemeni care s-au născut cu corpurile lipite total sau parțial între ele; fig. grup format din doi prieteni nedespărțiți. Pisică siameză = specie de pisică originară din sud-estul Asiei, cu ochii albaștri, cu părul cafeniu, scurt, moale, mătăsos și cu coada scurtă. [Pr.: si-a-] – Siam (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
siaméz (si-a-) adj. m., s. m., pl. siamézi; adj. f., s. f. siaméză, pl. siaméze
siamezele
SIAMÉZ, -Ă, siamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Siam. 2. Adj. Care aparține Siamului sau siamezilor (1), privitor la Siam ori la siamezi. ◊ Frați siamezi sau surori siameze = gemeni care s-au născut cu corpurile lipite total sau parțial între ele; fig. grup format din doi prieteni nedespărțiți. Pisică siameză = specie de pisică originară din sud-estul Asiei, cu ochii albaștri, cu părul cafeniu, scurt, moale, mătăsos și cu coada scurtă. [Pr.: si-a-] – Siam (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
siaméz (si-a-) adj. m., s. m., pl. siamézi; adj. f., s. f. siaméză, pl. siaméze
siamezelor
SIAMÉZ, -Ă, siamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Siam. 2. Adj. Care aparține Siamului sau siamezilor (1), privitor la Siam ori la siamezi. ◊ Frați siamezi sau surori siameze = gemeni care s-au născut cu corpurile lipite total sau parțial între ele; fig. grup format din doi prieteni nedespărțiți. Pisică siameză = specie de pisică originară din sud-estul Asiei, cu ochii albaștri, cu părul cafeniu, scurt, moale, mătăsos și cu coada scurtă. [Pr.: si-a-] – Siam (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
siaméz (si-a-) adj. m., s. m., pl. siamézi; adj. f., s. f. siaméză, pl. siaméze
siamezelor
SIAMÉZ, -Ă, siamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Siam. 2. Adj. Care aparține Siamului sau siamezilor (1), privitor la Siam ori la siamezi. ◊ Frați siamezi sau surori siameze = gemeni care s-au născut cu corpurile lipite total sau parțial între ele; fig. grup format din doi prieteni nedespărțiți. Pisică siameză = specie de pisică originară din sud-estul Asiei, cu ochii albaștri, cu părul cafeniu, scurt, moale, mătăsos și cu coada scurtă. [Pr.: si-a-] – Siam (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
siaméz (si-a-) adj. m., s. m., pl. siamézi; adj. f., s. f. siaméză, pl. siaméze
siamezi
SIAMÉZ, -Ă, siamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Siam. 2. Adj. Care aparține Siamului sau siamezilor (1), privitor la Siam ori la siamezi. ◊ Frați siamezi sau surori siameze = gemeni care s-au născut cu corpurile lipite total sau parțial între ele; fig. grup format din doi prieteni nedespărțiți. Pisică siameză = specie de pisică originară din sud-estul Asiei, cu ochii albaștri, cu părul cafeniu, scurt, moale, mătăsos și cu coada scurtă. [Pr.: si-a-] – Siam (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
siaméz (si-a-) adj. m., s. m., pl. siamézi; adj. f., s. f. siaméză, pl. siaméze
siamezi
SIAMÉZ, -Ă, siamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Siam. 2. Adj. Care aparține Siamului sau siamezilor (1), privitor la Siam ori la siamezi. ◊ Frați siamezi sau surori siameze = gemeni care s-au născut cu corpurile lipite total sau parțial între ele; fig. grup format din doi prieteni nedespărțiți. Pisică siameză = specie de pisică originară din sud-estul Asiei, cu ochii albaștri, cu părul cafeniu, scurt, moale, mătăsos și cu coada scurtă. [Pr.: si-a-] – Siam (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
siaméz (si-a-) adj. m., s. m., pl. siamézi; adj. f., s. f. siaméză, pl. siaméze
siamezii
SIAMÉZ, -Ă, siamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Siam. 2. Adj. Care aparține Siamului sau siamezilor (1), privitor la Siam ori la siamezi. ◊ Frați siamezi sau surori siameze = gemeni care s-au născut cu corpurile lipite total sau parțial între ele; fig. grup format din doi prieteni nedespărțiți. Pisică siameză = specie de pisică originară din sud-estul Asiei, cu ochii albaștri, cu părul cafeniu, scurt, moale, mătăsos și cu coada scurtă. [Pr.: si-a-] – Siam (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
siaméz (si-a-) adj. m., s. m., pl. siamézi; adj. f., s. f. siaméză, pl. siaméze
siamezii
SIAMÉZ, -Ă, siamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Siam. 2. Adj. Care aparține Siamului sau siamezilor (1), privitor la Siam ori la siamezi. ◊ Frați siamezi sau surori siameze = gemeni care s-au născut cu corpurile lipite total sau parțial între ele; fig. grup format din doi prieteni nedespărțiți. Pisică siameză = specie de pisică originară din sud-estul Asiei, cu ochii albaștri, cu părul cafeniu, scurt, moale, mătăsos și cu coada scurtă. [Pr.: si-a-] – Siam (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
siaméz (si-a-) adj. m., s. m., pl. siamézi; adj. f., s. f. siaméză, pl. siaméze
siamezilor
SIAMÉZ, -Ă, siamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Siam. 2. Adj. Care aparține Siamului sau siamezilor (1), privitor la Siam ori la siamezi. ◊ Frați siamezi sau surori siameze = gemeni care s-au născut cu corpurile lipite total sau parțial între ele; fig. grup format din doi prieteni nedespărțiți. Pisică siameză = specie de pisică originară din sud-estul Asiei, cu ochii albaștri, cu părul cafeniu, scurt, moale, mătăsos și cu coada scurtă. [Pr.: si-a-] – Siam (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
siaméz (si-a-) adj. m., s. m., pl. siamézi; adj. f., s. f. siaméză, pl. siaméze
siamezilor
SIAMÉZ, -Ă, siamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Siam. 2. Adj. Care aparține Siamului sau siamezilor (1), privitor la Siam ori la siamezi. ◊ Frați siamezi sau surori siameze = gemeni care s-au născut cu corpurile lipite total sau parțial între ele; fig. grup format din doi prieteni nedespărțiți. Pisică siameză = specie de pisică originară din sud-estul Asiei, cu ochii albaștri, cu părul cafeniu, scurt, moale, mătăsos și cu coada scurtă. [Pr.: si-a-] – Siam (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
siaméz (si-a-) adj. m., s. m., pl. siamézi; adj. f., s. f. siaméză, pl. siaméze
siamezul
SIAMÉZ, -Ă, siamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Siam. 2. Adj. Care aparține Siamului sau siamezilor (1), privitor la Siam ori la siamezi. ◊ Frați siamezi sau surori siameze = gemeni care s-au născut cu corpurile lipite total sau parțial între ele; fig. grup format din doi prieteni nedespărțiți. Pisică siameză = specie de pisică originară din sud-estul Asiei, cu ochii albaștri, cu părul cafeniu, scurt, moale, mătăsos și cu coada scurtă. [Pr.: si-a-] – Siam (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
siaméz (si-a-) adj. m., s. m., pl. siamézi; adj. f., s. f. siaméză, pl. siaméze
siamezul
SIAMÉZ, -Ă, siamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Siam. 2. Adj. Care aparține Siamului sau siamezilor (1), privitor la Siam ori la siamezi. ◊ Frați siamezi sau surori siameze = gemeni care s-au născut cu corpurile lipite total sau parțial între ele; fig. grup format din doi prieteni nedespărțiți. Pisică siameză = specie de pisică originară din sud-estul Asiei, cu ochii albaștri, cu părul cafeniu, scurt, moale, mătăsos și cu coada scurtă. [Pr.: si-a-] – Siam (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
siaméz (si-a-) adj. m., s. m., pl. siamézi; adj. f., s. f. siaméză, pl. siaméze
siamezului
SIAMÉZ, -Ă, siamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Siam. 2. Adj. Care aparține Siamului sau siamezilor (1), privitor la Siam ori la siamezi. ◊ Frați siamezi sau surori siameze = gemeni care s-au născut cu corpurile lipite total sau parțial între ele; fig. grup format din doi prieteni nedespărțiți. Pisică siameză = specie de pisică originară din sud-estul Asiei, cu ochii albaștri, cu părul cafeniu, scurt, moale, mătăsos și cu coada scurtă. [Pr.: si-a-] – Siam (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
siaméz (si-a-) adj. m., s. m., pl. siamézi; adj. f., s. f. siaméză, pl. siaméze
siamezului
SIAMÉZ, -Ă, siamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Siam. 2. Adj. Care aparține Siamului sau siamezilor (1), privitor la Siam ori la siamezi. ◊ Frați siamezi sau surori siameze = gemeni care s-au născut cu corpurile lipite total sau parțial între ele; fig. grup format din doi prieteni nedespărțiți. Pisică siameză = specie de pisică originară din sud-estul Asiei, cu ochii albaștri, cu părul cafeniu, scurt, moale, mătăsos și cu coada scurtă. [Pr.: si-a-] – Siam (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
siaméz (si-a-) adj. m., s. m., pl. siamézi; adj. f., s. f. siaméză, pl. siaméze
siameză
SIAMÉZĂ s.f. Fotoliu dublu cu spătarele îndreptate în sens opus. [Pron. si-a-. / < Siam + -ez, cf. fr. siamoise].
sibarit
SIBARÍT, -Ă, sibariți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care trăiește în lux, lene și desfrâu. – Din fr. sybarite, lat. Sybarita. DOOM
sibarít (livr.) adj. m., s. m., pl. sibaríți; adj. f., s. f. sibarítă, pl. sibaríte
sibarit
SIBARÍT, -Ă, sibariți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care trăiește în lux, lene și desfrâu. – Din fr. sybarite, lat. Sybarita. DOOM
sibarít (livr.) adj. m., s. m., pl. sibaríți; adj. f., s. f. sibarítă, pl. sibaríte
sibarita
SIBARÍT, -Ă, sibariți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care trăiește în lux, lene și desfrâu. – Din fr. sybarite, lat. Sybarita. DOOM
sibarít (livr.) adj. m., s. m., pl. sibaríți; adj. f., s. f. sibarítă, pl. sibaríte
sibarita
SIBARÍT, -Ă, sibariți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care trăiește în lux, lene și desfrâu. – Din fr. sybarite, lat. Sybarita. DOOM
sibarít (livr.) adj. m., s. m., pl. sibaríți; adj. f., s. f. sibarítă, pl. sibaríte
sibarite
SIBARÍT, -Ă, sibariți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care trăiește în lux, lene și desfrâu. – Din fr. sybarite, lat. Sybarita. DOOM
sibarít (livr.) adj. m., s. m., pl. sibaríți; adj. f., s. f. sibarítă, pl. sibaríte
sibarite
SIBARÍT, -Ă, sibariți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care trăiește în lux, lene și desfrâu. – Din fr. sybarite, lat. Sybarita. DOOM
sibarít (livr.) adj. m., s. m., pl. sibaríți; adj. f., s. f. sibarítă, pl. sibaríte
sibaritei
SIBARÍT, -Ă, sibariți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care trăiește în lux, lene și desfrâu. – Din fr. sybarite, lat. Sybarita. DOOM
sibarít (livr.) adj. m., s. m., pl. sibaríți; adj. f., s. f. sibarítă, pl. sibaríte
sibaritei
SIBARÍT, -Ă, sibariți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care trăiește în lux, lene și desfrâu. – Din fr. sybarite, lat. Sybarita. DOOM
sibarít (livr.) adj. m., s. m., pl. sibaríți; adj. f., s. f. sibarítă, pl. sibaríte
sibaritele
SIBARÍT, -Ă, sibariți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care trăiește în lux, lene și desfrâu. – Din fr. sybarite, lat. Sybarita. DOOM
sibarít (livr.) adj. m., s. m., pl. sibaríți; adj. f., s. f. sibarítă, pl. sibaríte
sibaritele
SIBARÍT, -Ă, sibariți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care trăiește în lux, lene și desfrâu. – Din fr. sybarite, lat. Sybarita. DOOM
sibarít (livr.) adj. m., s. m., pl. sibaríți; adj. f., s. f. sibarítă, pl. sibaríte
sibaritelor
SIBARÍT, -Ă, sibariți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care trăiește în lux, lene și desfrâu. – Din fr. sybarite, lat. Sybarita. DOOM
sibarít (livr.) adj. m., s. m., pl. sibaríți; adj. f., s. f. sibarítă, pl. sibaríte
sibaritelor
SIBARÍT, -Ă, sibariți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care trăiește în lux, lene și desfrâu. – Din fr. sybarite, lat. Sybarita. DOOM
sibarít (livr.) adj. m., s. m., pl. sibaríți; adj. f., s. f. sibarítă, pl. sibaríte
sibaritism
SIBARITÍSM s. n. (Livr.) Lux excesiv și desfrâu. – Din fr. sybaritisme. DOOM
sibaritísm (livr.) s. n.
sibaritismul
SIBARITÍSM s. n. (Livr.) Lux excesiv și desfrâu. – Din fr. sybaritisme. DOOM
sibaritísm (livr.) s. n.
sibaritismului
SIBARITÍSM s. n. (Livr.) Lux excesiv și desfrâu. – Din fr. sybaritisme. DOOM
sibaritísm (livr.) s. n.
sibaritul
SIBARÍT, -Ă, sibariți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care trăiește în lux, lene și desfrâu. – Din fr. sybarite, lat. Sybarita. DOOM
sibarít (livr.) adj. m., s. m., pl. sibaríți; adj. f., s. f. sibarítă, pl. sibaríte
sibaritul
SIBARÍT, -Ă, sibariți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care trăiește în lux, lene și desfrâu. – Din fr. sybarite, lat. Sybarita. DOOM
sibarít (livr.) adj. m., s. m., pl. sibaríți; adj. f., s. f. sibarítă, pl. sibaríte
sibaritului
SIBARÍT, -Ă, sibariți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care trăiește în lux, lene și desfrâu. – Din fr. sybarite, lat. Sybarita. DOOM
sibarít (livr.) adj. m., s. m., pl. sibaríți; adj. f., s. f. sibarítă, pl. sibaríte
sibaritului
SIBARÍT, -Ă, sibariți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care trăiește în lux, lene și desfrâu. – Din fr. sybarite, lat. Sybarita. DOOM
sibarít (livr.) adj. m., s. m., pl. sibaríți; adj. f., s. f. sibarítă, pl. sibaríte
sibariți
SIBARÍT, -Ă, sibariți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care trăiește în lux, lene și desfrâu. – Din fr. sybarite, lat. Sybarita. DOOM
sibarít (livr.) adj. m., s. m., pl. sibaríți; adj. f., s. f. sibarítă, pl. sibaríte
sibariți
SIBARÍT, -Ă, sibariți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care trăiește în lux, lene și desfrâu. – Din fr. sybarite, lat. Sybarita. DOOM
sibarít (livr.) adj. m., s. m., pl. sibaríți; adj. f., s. f. sibarítă, pl. sibaríte
sibariții
SIBARÍT, -Ă, sibariți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care trăiește în lux, lene și desfrâu. – Din fr. sybarite, lat. Sybarita. DOOM
sibarít (livr.) adj. m., s. m., pl. sibaríți; adj. f., s. f. sibarítă, pl. sibaríte
sibariții
SIBARÍT, -Ă, sibariți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care trăiește în lux, lene și desfrâu. – Din fr. sybarite, lat. Sybarita. DOOM
sibarít (livr.) adj. m., s. m., pl. sibaríți; adj. f., s. f. sibarítă, pl. sibaríte
sibariților
SIBARÍT, -Ă, sibariți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care trăiește în lux, lene și desfrâu. – Din fr. sybarite, lat. Sybarita. DOOM
sibarít (livr.) adj. m., s. m., pl. sibaríți; adj. f., s. f. sibarítă, pl. sibaríte
sibariților
SIBARÍT, -Ă, sibariți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care trăiește în lux, lene și desfrâu. – Din fr. sybarite, lat. Sybarita. DOOM
sibarít (livr.) adj. m., s. m., pl. sibaríți; adj. f., s. f. sibarítă, pl. sibaríte
siberian
SIBERIÁN, -Ă, siberieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Siberia. 2. Adj. Care aparține Siberiei sau siberienilor (1), privitor la Siberia ori la siberieni. [Pr.: -ri-an] – Siberia (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. sibérien. DOOM
siberián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. siberiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. siberiánă, pl. siberiéne
siberian
SIBERIÁN, -Ă, siberieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Siberia. 2. Adj. Care aparține Siberiei sau siberienilor (1), privitor la Siberia ori la siberieni. [Pr.: -ri-an] – Siberia (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. sibérien. DOOM
siberián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. siberiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. siberiánă, pl. siberiéne
siberiana
SIBERIÁN, -Ă, siberieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Siberia. 2. Adj. Care aparține Siberiei sau siberienilor (1), privitor la Siberia ori la siberieni. [Pr.: -ri-an] – Siberia (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. sibérien. DOOM
siberián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. siberiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. siberiánă, pl. siberiéne
siberiana
SIBERIÁN, -Ă, siberieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Siberia. 2. Adj. Care aparține Siberiei sau siberienilor (1), privitor la Siberia ori la siberieni. [Pr.: -ri-an] – Siberia (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. sibérien. DOOM
siberián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. siberiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. siberiánă, pl. siberiéne
siberianul
SIBERIÁN, -Ă, siberieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Siberia. 2. Adj. Care aparține Siberiei sau siberienilor (1), privitor la Siberia ori la siberieni. [Pr.: -ri-an] – Siberia (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. sibérien. DOOM
siberián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. siberiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. siberiánă, pl. siberiéne
siberianul
SIBERIÁN, -Ă, siberieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Siberia. 2. Adj. Care aparține Siberiei sau siberienilor (1), privitor la Siberia ori la siberieni. [Pr.: -ri-an] – Siberia (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. sibérien. DOOM
siberián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. siberiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. siberiánă, pl. siberiéne
siberianului
SIBERIÁN, -Ă, siberieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Siberia. 2. Adj. Care aparține Siberiei sau siberienilor (1), privitor la Siberia ori la siberieni. [Pr.: -ri-an] – Siberia (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. sibérien. DOOM
siberián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. siberiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. siberiánă, pl. siberiéne
siberianului
SIBERIÁN, -Ă, siberieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Siberia. 2. Adj. Care aparține Siberiei sau siberienilor (1), privitor la Siberia ori la siberieni. [Pr.: -ri-an] – Siberia (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. sibérien. DOOM
siberián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. siberiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. siberiánă, pl. siberiéne
siberiene
SIBERIÁN, -Ă, siberieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Siberia. 2. Adj. Care aparține Siberiei sau siberienilor (1), privitor la Siberia ori la siberieni. [Pr.: -ri-an] – Siberia (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. sibérien. DOOM
siberián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. siberiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. siberiánă, pl. siberiéne
siberiene
SIBERIÁN, -Ă, siberieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Siberia. 2. Adj. Care aparține Siberiei sau siberienilor (1), privitor la Siberia ori la siberieni. [Pr.: -ri-an] – Siberia (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. sibérien. DOOM
siberián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. siberiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. siberiánă, pl. siberiéne
siberienei
SIBERIÁN, -Ă, siberieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Siberia. 2. Adj. Care aparține Siberiei sau siberienilor (1), privitor la Siberia ori la siberieni. [Pr.: -ri-an] – Siberia (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. sibérien. DOOM
siberián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. siberiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. siberiánă, pl. siberiéne
siberienei
SIBERIÁN, -Ă, siberieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Siberia. 2. Adj. Care aparține Siberiei sau siberienilor (1), privitor la Siberia ori la siberieni. [Pr.: -ri-an] – Siberia (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. sibérien. DOOM
siberián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. siberiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. siberiánă, pl. siberiéne
siberienele
SIBERIÁN, -Ă, siberieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Siberia. 2. Adj. Care aparține Siberiei sau siberienilor (1), privitor la Siberia ori la siberieni. [Pr.: -ri-an] – Siberia (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. sibérien. DOOM
siberián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. siberiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. siberiánă, pl. siberiéne
siberienele
SIBERIÁN, -Ă, siberieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Siberia. 2. Adj. Care aparține Siberiei sau siberienilor (1), privitor la Siberia ori la siberieni. [Pr.: -ri-an] – Siberia (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. sibérien. DOOM
siberián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. siberiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. siberiánă, pl. siberiéne
siberienelor
SIBERIÁN, -Ă, siberieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Siberia. 2. Adj. Care aparține Siberiei sau siberienilor (1), privitor la Siberia ori la siberieni. [Pr.: -ri-an] – Siberia (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. sibérien. DOOM
siberián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. siberiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. siberiánă, pl. siberiéne
siberienelor
SIBERIÁN, -Ă, siberieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Siberia. 2. Adj. Care aparține Siberiei sau siberienilor (1), privitor la Siberia ori la siberieni. [Pr.: -ri-an] – Siberia (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. sibérien. DOOM
siberián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. siberiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. siberiánă, pl. siberiéne
siberieni
SIBERIÁN, -Ă, siberieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Siberia. 2. Adj. Care aparține Siberiei sau siberienilor (1), privitor la Siberia ori la siberieni. [Pr.: -ri-an] – Siberia (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. sibérien. DOOM
siberián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. siberiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. siberiánă, pl. siberiéne
siberieni
SIBERIÁN, -Ă, siberieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Siberia. 2. Adj. Care aparține Siberiei sau siberienilor (1), privitor la Siberia ori la siberieni. [Pr.: -ri-an] – Siberia (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. sibérien. DOOM
siberián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. siberiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. siberiánă, pl. siberiéne
siberienii
SIBERIÁN, -Ă, siberieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Siberia. 2. Adj. Care aparține Siberiei sau siberienilor (1), privitor la Siberia ori la siberieni. [Pr.: -ri-an] – Siberia (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. sibérien. DOOM
siberián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. siberiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. siberiánă, pl. siberiéne
siberienii
SIBERIÁN, -Ă, siberieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Siberia. 2. Adj. Care aparține Siberiei sau siberienilor (1), privitor la Siberia ori la siberieni. [Pr.: -ri-an] – Siberia (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. sibérien. DOOM
siberián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. siberiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. siberiánă, pl. siberiéne
siberienilor
SIBERIÁN, -Ă, siberieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Siberia. 2. Adj. Care aparține Siberiei sau siberienilor (1), privitor la Siberia ori la siberieni. [Pr.: -ri-an] – Siberia (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. sibérien. DOOM
siberián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. siberiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. siberiánă, pl. siberiéne
siberienilor
SIBERIÁN, -Ă, siberieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Siberia. 2. Adj. Care aparține Siberiei sau siberienilor (1), privitor la Siberia ori la siberieni. [Pr.: -ri-an] – Siberia (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. sibérien. DOOM
siberián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. siberiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. siberiánă, pl. siberiéne
sibian
SIBIÁN, -Ă, sibieni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Sibiu. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Sibiu ori sibienilor (1), referitor la municipiul Sibiu ori la județul Sibiu sau la sibieni. [Pr.: -bi-an] – Sibiu (n. pr.) + suf. -an. DOOM
sibián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. sibiéni (-bi-eni); adj. f. sibiánă, pl. sibiéne
sibian
SIBIÁN, -Ă, sibieni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Sibiu. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Sibiu ori sibienilor (1), referitor la municipiul Sibiu ori la județul Sibiu sau la sibieni. [Pr.: -bi-an] – Sibiu (n. pr.) + suf. -an. DOOM
sibián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. sibiéni (-bi-eni); adj. f. sibiánă, pl. sibiéne
sibiana
SIBIÁN, -Ă, sibieni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Sibiu. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Sibiu ori sibienilor (1), referitor la municipiul Sibiu ori la județul Sibiu sau la sibieni. [Pr.: -bi-an] – Sibiu (n. pr.) + suf. -an. DOOM
sibián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. sibiéni (-bi-eni); adj. f. sibiánă, pl. sibiéne
sibianca
SIBIÁNCĂ, sibience, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Sibiu. [Pr.: -bi-an-] – Sibian + suf. -că. DOOM
sibiáncă (-bi-an-) s. f., g.-d. art. sibiéncei (-bi-en-); pl. sibiénce
sibianco
SIBIÁNCĂ, sibience, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Sibiu. [Pr.: -bi-an-] – Sibian + suf. -că. DOOM
sibiáncă (-bi-an-) s. f., g.-d. art. sibiéncei (-bi-en-); pl. sibiénce
sibianul
SIBIÁN, -Ă, sibieni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Sibiu. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Sibiu ori sibienilor (1), referitor la municipiul Sibiu ori la județul Sibiu sau la sibieni. [Pr.: -bi-an] – Sibiu (n. pr.) + suf. -an. DOOM
sibián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. sibiéni (-bi-eni); adj. f. sibiánă, pl. sibiéne
sibianului
SIBIÁN, -Ă, sibieni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Sibiu. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Sibiu ori sibienilor (1), referitor la municipiul Sibiu ori la județul Sibiu sau la sibieni. [Pr.: -bi-an] – Sibiu (n. pr.) + suf. -an. DOOM
sibián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. sibiéni (-bi-eni); adj. f. sibiánă, pl. sibiéne
sibiaș
SIBIÁȘ s. n. Ață groasă (folosită în cizmărie). [Pr.: -bi-aș] – Sibiu (n. pr.) + suf. -aș. DOOM
sibiáș (-bi-aș) s. n.
sibiașe
SIBIÁȘ s. n. Ață groasă (folosită în cizmărie). [Pr.: -bi-aș] – Sibiu (n. pr.) + suf. -aș. DOOM
sibiáș (-bi-aș) s. n.
sibiașele
SIBIÁȘ s. n. Ață groasă (folosită în cizmărie). [Pr.: -bi-aș] – Sibiu (n. pr.) + suf. -aș. DOOM
sibiáș (-bi-aș) s. n.
sibiașelor
SIBIÁȘ s. n. Ață groasă (folosită în cizmărie). [Pr.: -bi-aș] – Sibiu (n. pr.) + suf. -aș. DOOM
sibiáș (-bi-aș) s. n.
sibiașul
SIBIÁȘ s. n. Ață groasă (folosită în cizmărie). [Pr.: -bi-aș] – Sibiu (n. pr.) + suf. -aș. DOOM
sibiáș (-bi-aș) s. n.
sibiașului
SIBIÁȘ s. n. Ață groasă (folosită în cizmărie). [Pr.: -bi-aș] – Sibiu (n. pr.) + suf. -aș. DOOM
sibiáș (-bi-aș) s. n.
sibience
SIBIÁNCĂ, sibience, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Sibiu. [Pr.: -bi-an-] – Sibian + suf. -că. DOOM
sibiáncă (-bi-an-) s. f., g.-d. art. sibiéncei (-bi-en-); pl. sibiénce
sibiencei
SIBIÁNCĂ, sibience, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Sibiu. [Pr.: -bi-an-] – Sibian + suf. -că. DOOM
sibiáncă (-bi-an-) s. f., g.-d. art. sibiéncei (-bi-en-); pl. sibiénce
sibiencele
SIBIÁNCĂ, sibience, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Sibiu. [Pr.: -bi-an-] – Sibian + suf. -că. DOOM
sibiáncă (-bi-an-) s. f., g.-d. art. sibiéncei (-bi-en-); pl. sibiénce
sibiencelor
SIBIÁNCĂ, sibience, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Sibiu. [Pr.: -bi-an-] – Sibian + suf. -că. DOOM
sibiáncă (-bi-an-) s. f., g.-d. art. sibiéncei (-bi-en-); pl. sibiénce
sibiene
SIBIÁN, -Ă, sibieni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Sibiu. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Sibiu ori sibienilor (1), referitor la municipiul Sibiu ori la județul Sibiu sau la sibieni. [Pr.: -bi-an] – Sibiu (n. pr.) + suf. -an. DOOM
sibián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. sibiéni (-bi-eni); adj. f. sibiánă, pl. sibiéne
sibienei
SIBIÁN, -Ă, sibieni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Sibiu. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Sibiu ori sibienilor (1), referitor la municipiul Sibiu ori la județul Sibiu sau la sibieni. [Pr.: -bi-an] – Sibiu (n. pr.) + suf. -an. DOOM
sibián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. sibiéni (-bi-eni); adj. f. sibiánă, pl. sibiéne
sibienele
SIBIÁN, -Ă, sibieni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Sibiu. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Sibiu ori sibienilor (1), referitor la municipiul Sibiu ori la județul Sibiu sau la sibieni. [Pr.: -bi-an] – Sibiu (n. pr.) + suf. -an. DOOM
sibián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. sibiéni (-bi-eni); adj. f. sibiánă, pl. sibiéne
sibienelor
SIBIÁN, -Ă, sibieni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Sibiu. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Sibiu ori sibienilor (1), referitor la municipiul Sibiu ori la județul Sibiu sau la sibieni. [Pr.: -bi-an] – Sibiu (n. pr.) + suf. -an. DOOM
sibián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. sibiéni (-bi-eni); adj. f. sibiánă, pl. sibiéne
sibieni
SIBIÁN, -Ă, sibieni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Sibiu. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Sibiu ori sibienilor (1), referitor la municipiul Sibiu ori la județul Sibiu sau la sibieni. [Pr.: -bi-an] – Sibiu (n. pr.) + suf. -an. DOOM
sibián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. sibiéni (-bi-eni); adj. f. sibiánă, pl. sibiéne
sibienii
SIBIÁN, -Ă, sibieni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Sibiu. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Sibiu ori sibienilor (1), referitor la municipiul Sibiu ori la județul Sibiu sau la sibieni. [Pr.: -bi-an] – Sibiu (n. pr.) + suf. -an. DOOM
sibián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. sibiéni (-bi-eni); adj. f. sibiánă, pl. sibiéne
sibienilor
SIBIÁN, -Ă, sibieni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Sibiu. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Sibiu ori sibienilor (1), referitor la municipiul Sibiu ori la județul Sibiu sau la sibieni. [Pr.: -bi-an] – Sibiu (n. pr.) + suf. -an. DOOM
sibián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. sibiéni (-bi-eni); adj. f. sibiánă, pl. sibiéne
sibila
SIBÍLĂ, sibile, s. f. (în Antichitatea greco-romană; la pl.) Preotese cărora li se atribuia darul profeției. – Din fr. sibylle, lat. Sibylla. DOOM
sibílă s. f., g.-d. art. sibílei; pl. sibíle
sibilant
SIBILÁNT, -Ă, sibilante, adj. (În sintagmele) Consoană sibilantă sau sunet sibilant (și substantivat, f.) = consoană articulată prin apropierea vârfului limbii de alveola superioară; consoană șuierătoare sau siflantă. – Din fr. sibilant. DOOM
sibilántă s. f., g.-d. art. sibilántei; pl. sibilánte
sibilanta
SIBILÁNT, -Ă, sibilante, adj. (În sintagmele) Consoană sibilantă sau sunet sibilant (și substantivat, f.) = consoană articulată prin apropierea vârfului limbii de alveola superioară; consoană șuierătoare sau siflantă. – Din fr. sibilant. DOOM
sibilántă s. f., g.-d. art. sibilántei; pl. sibilánte
sibilanta
SIBILÁNT, -Ă, sibilante, adj. (În sintagmele) Consoană sibilantă sau sunet sibilant (și substantivat, f.) = consoană articulată prin apropierea vârfului limbii de alveola superioară; consoană șuierătoare sau siflantă. – Din fr. sibilant. DOOM
sibilántă s. f., g.-d. art. sibilántei; pl. sibilánte
sibilante
SIBILÁNT, -Ă, sibilante, adj. (În sintagmele) Consoană sibilantă sau sunet sibilant (și substantivat, f.) = consoană articulată prin apropierea vârfului limbii de alveola superioară; consoană șuierătoare sau siflantă. – Din fr. sibilant. DOOM
sibilántă s. f., g.-d. art. sibilántei; pl. sibilánte
sibilante
SIBILÁNT, -Ă, sibilante, adj. (În sintagmele) Consoană sibilantă sau sunet sibilant (și substantivat, f.) = consoană articulată prin apropierea vârfului limbii de alveola superioară; consoană șuierătoare sau siflantă. – Din fr. sibilant. DOOM
sibilántă s. f., g.-d. art. sibilántei; pl. sibilánte
sibilantei
SIBILÁNT, -Ă, sibilante, adj. (În sintagmele) Consoană sibilantă sau sunet sibilant (și substantivat, f.) = consoană articulată prin apropierea vârfului limbii de alveola superioară; consoană șuierătoare sau siflantă. – Din fr. sibilant. DOOM
sibilántă s. f., g.-d. art. sibilántei; pl. sibilánte
sibilantei
SIBILÁNT, -Ă, sibilante, adj. (În sintagmele) Consoană sibilantă sau sunet sibilant (și substantivat, f.) = consoană articulată prin apropierea vârfului limbii de alveola superioară; consoană șuierătoare sau siflantă. – Din fr. sibilant. DOOM
sibilántă s. f., g.-d. art. sibilántei; pl. sibilánte
sibilantele
SIBILÁNT, -Ă, sibilante, adj. (În sintagmele) Consoană sibilantă sau sunet sibilant (și substantivat, f.) = consoană articulată prin apropierea vârfului limbii de alveola superioară; consoană șuierătoare sau siflantă. – Din fr. sibilant. DOOM
sibilántă s. f., g.-d. art. sibilántei; pl. sibilánte
sibilantele
SIBILÁNT, -Ă, sibilante, adj. (În sintagmele) Consoană sibilantă sau sunet sibilant (și substantivat, f.) = consoană articulată prin apropierea vârfului limbii de alveola superioară; consoană șuierătoare sau siflantă. – Din fr. sibilant. DOOM
sibilántă s. f., g.-d. art. sibilántei; pl. sibilánte
sibilantelor
SIBILÁNT, -Ă, sibilante, adj. (În sintagmele) Consoană sibilantă sau sunet sibilant (și substantivat, f.) = consoană articulată prin apropierea vârfului limbii de alveola superioară; consoană șuierătoare sau siflantă. – Din fr. sibilant. DOOM
sibilántă s. f., g.-d. art. sibilántei; pl. sibilánte
sibilantelor
SIBILÁNT, -Ă, sibilante, adj. (În sintagmele) Consoană sibilantă sau sunet sibilant (și substantivat, f.) = consoană articulată prin apropierea vârfului limbii de alveola superioară; consoană șuierătoare sau siflantă. – Din fr. sibilant. DOOM
sibilántă s. f., g.-d. art. sibilántei; pl. sibilánte
sibilantul
SIBILÁNT, -Ă, sibilante, adj. (În sintagmele) Consoană sibilantă sau sunet sibilant (și substantivat, f.) = consoană articulată prin apropierea vârfului limbii de alveola superioară; consoană șuierătoare sau siflantă. – Din fr. sibilant. DOOM
sibilántă s. f., g.-d. art. sibilántei; pl. sibilánte
sibilantului
SIBILÁNT, -Ă, sibilante, adj. (În sintagmele) Consoană sibilantă sau sunet sibilant (și substantivat, f.) = consoană articulată prin apropierea vârfului limbii de alveola superioară; consoană șuierătoare sau siflantă. – Din fr. sibilant. DOOM
sibilántă s. f., g.-d. art. sibilántei; pl. sibilánte
sibilanți
SIBILÁNT, -Ă, sibilante, adj. (În sintagmele) Consoană sibilantă sau sunet sibilant (și substantivat, f.) = consoană articulată prin apropierea vârfului limbii de alveola superioară; consoană șuierătoare sau siflantă. – Din fr. sibilant. DOOM
sibilántă s. f., g.-d. art. sibilántei; pl. sibilánte
sibilanții
SIBILÁNT, -Ă, sibilante, adj. (În sintagmele) Consoană sibilantă sau sunet sibilant (și substantivat, f.) = consoană articulată prin apropierea vârfului limbii de alveola superioară; consoană șuierătoare sau siflantă. – Din fr. sibilant. DOOM
sibilántă s. f., g.-d. art. sibilántei; pl. sibilánte
sibilanților
SIBILÁNT, -Ă, sibilante, adj. (În sintagmele) Consoană sibilantă sau sunet sibilant (și substantivat, f.) = consoană articulată prin apropierea vârfului limbii de alveola superioară; consoană șuierătoare sau siflantă. – Din fr. sibilant. DOOM
sibilántă s. f., g.-d. art. sibilántei; pl. sibilánte
sibile
SIBÍLĂ, sibile, s. f. (în Antichitatea greco-romană; la pl.) Preotese cărora li se atribuia darul profeției. – Din fr. sibylle, lat. Sibylla. DOOM
sibílă s. f., g.-d. art. sibílei; pl. sibíle
sibile
Sibile = Sibyllae.
sibilei
SIBÍLĂ, sibile, s. f. (în Antichitatea greco-romană; la pl.) Preotese cărora li se atribuia darul profeției. – Din fr. sibylle, lat. Sibylla. DOOM
sibílă s. f., g.-d. art. sibílei; pl. sibíle
sibilele
SIBÍLĂ, sibile, s. f. (în Antichitatea greco-romană; la pl.) Preotese cărora li se atribuia darul profeției. – Din fr. sibylle, lat. Sibylla. DOOM
sibílă s. f., g.-d. art. sibílei; pl. sibíle
sibilelor
SIBÍLĂ, sibile, s. f. (în Antichitatea greco-romană; la pl.) Preotese cărora li se atribuia darul profeției. – Din fr. sibylle, lat. Sibylla. DOOM
sibílă s. f., g.-d. art. sibílei; pl. sibíle
sibilic
SIBÍLIC, -Ă, sibilici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Care ține de sibilă, profetic; p. ext. enigmatic, vag, neclar; sibilin. – Din fr. sibyllique. DOOM
sibílic adj. m., pl. sibílici; f. sibílică, pl. sibílice
sibilica
SIBÍLIC, -Ă, sibilici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Care ține de sibilă, profetic; p. ext. enigmatic, vag, neclar; sibilin. – Din fr. sibyllique. DOOM
sibílic adj. m., pl. sibílici; f. sibílică, pl. sibílice
sibilice
SIBÍLIC, -Ă, sibilici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Care ține de sibilă, profetic; p. ext. enigmatic, vag, neclar; sibilin. – Din fr. sibyllique. DOOM
sibílic adj. m., pl. sibílici; f. sibílică, pl. sibílice
sibilicei
SIBÍLIC, -Ă, sibilici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Care ține de sibilă, profetic; p. ext. enigmatic, vag, neclar; sibilin. – Din fr. sibyllique. DOOM
sibílic adj. m., pl. sibílici; f. sibílică, pl. sibílice
sibilicele
SIBÍLIC, -Ă, sibilici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Care ține de sibilă, profetic; p. ext. enigmatic, vag, neclar; sibilin. – Din fr. sibyllique. DOOM
sibílic adj. m., pl. sibílici; f. sibílică, pl. sibílice
sibilicelor
SIBÍLIC, -Ă, sibilici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Care ține de sibilă, profetic; p. ext. enigmatic, vag, neclar; sibilin. – Din fr. sibyllique. DOOM
sibílic adj. m., pl. sibílici; f. sibílică, pl. sibílice
sibilici
SIBÍLIC, -Ă, sibilici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Care ține de sibilă, profetic; p. ext. enigmatic, vag, neclar; sibilin. – Din fr. sibyllique. DOOM
sibílic adj. m., pl. sibílici; f. sibílică, pl. sibílice
sibilicii
SIBÍLIC, -Ă, sibilici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Care ține de sibilă, profetic; p. ext. enigmatic, vag, neclar; sibilin. – Din fr. sibyllique. DOOM
sibílic adj. m., pl. sibílici; f. sibílică, pl. sibílice
sibilicilor
SIBÍLIC, -Ă, sibilici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Care ține de sibilă, profetic; p. ext. enigmatic, vag, neclar; sibilin. – Din fr. sibyllique. DOOM
sibílic adj. m., pl. sibílici; f. sibílică, pl. sibílice
sibilicul
SIBÍLIC, -Ă, sibilici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Care ține de sibilă, profetic; p. ext. enigmatic, vag, neclar; sibilin. – Din fr. sibyllique. DOOM
sibílic adj. m., pl. sibílici; f. sibílică, pl. sibílice
sibilicului
SIBÍLIC, -Ă, sibilici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Care ține de sibilă, profetic; p. ext. enigmatic, vag, neclar; sibilin. – Din fr. sibyllique. DOOM
sibílic adj. m., pl. sibílici; f. sibílică, pl. sibílice
sibilin
SIBILÍN, -Ă, sibilini, -e, adj. (Rar) Sibilic. – Din fr. sibyllin, lat. sibyllinus. DOOM
sibilín (rar) adj. m., pl. sibilíni; f. sibilínă, pl. sibilíne
sibilina
SIBILÍN, -Ă, sibilini, -e, adj. (Rar) Sibilic. – Din fr. sibyllin, lat. sibyllinus. DOOM
sibilín (rar) adj. m., pl. sibilíni; f. sibilínă, pl. sibilíne
sibiline
SIBILÍN, -Ă, sibilini, -e, adj. (Rar) Sibilic. – Din fr. sibyllin, lat. sibyllinus. DOOM
sibilín (rar) adj. m., pl. sibilíni; f. sibilínă, pl. sibilíne
sibilinei
SIBILÍN, -Ă, sibilini, -e, adj. (Rar) Sibilic. – Din fr. sibyllin, lat. sibyllinus. DOOM
sibilín (rar) adj. m., pl. sibilíni; f. sibilínă, pl. sibilíne
sibilinele
SIBILÍN, -Ă, sibilini, -e, adj. (Rar) Sibilic. – Din fr. sibyllin, lat. sibyllinus. DOOM
sibilín (rar) adj. m., pl. sibilíni; f. sibilínă, pl. sibilíne
sibilinelor
SIBILÍN, -Ă, sibilini, -e, adj. (Rar) Sibilic. – Din fr. sibyllin, lat. sibyllinus. DOOM
sibilín (rar) adj. m., pl. sibilíni; f. sibilínă, pl. sibilíne
sibilini
SIBILÍN, -Ă, sibilini, -e, adj. (Rar) Sibilic. – Din fr. sibyllin, lat. sibyllinus. DOOM
sibilín (rar) adj. m., pl. sibilíni; f. sibilínă, pl. sibilíne
sibilinic
SIBILÍNIC, -Ă, sibilinici, -ce, adj. (Rar) Sibilic. – Sibilin + suf. -ic. DOOM
!sibilínic (rar) adj. m., pl. sibilínici; f. sibilínică, pl. sibilínice
sibilinica
SIBILÍNIC, -Ă, sibilinici, -ce, adj. (Rar) Sibilic. – Sibilin + suf. -ic. DOOM
!sibilínic (rar) adj. m., pl. sibilínici; f. sibilínică, pl. sibilínice
sibilinice
SIBILÍNIC, -Ă, sibilinici, -ce, adj. (Rar) Sibilic. – Sibilin + suf. -ic. DOOM
!sibilínic (rar) adj. m., pl. sibilínici; f. sibilínică, pl. sibilínice
sibilinicei
SIBILÍNIC, -Ă, sibilinici, -ce, adj. (Rar) Sibilic. – Sibilin + suf. -ic. DOOM
!sibilínic (rar) adj. m., pl. sibilínici; f. sibilínică, pl. sibilínice
sibilinicele
SIBILÍNIC, -Ă, sibilinici, -ce, adj. (Rar) Sibilic. – Sibilin + suf. -ic. DOOM
!sibilínic (rar) adj. m., pl. sibilínici; f. sibilínică, pl. sibilínice
sibilinicelor
SIBILÍNIC, -Ă, sibilinici, -ce, adj. (Rar) Sibilic. – Sibilin + suf. -ic. DOOM
!sibilínic (rar) adj. m., pl. sibilínici; f. sibilínică, pl. sibilínice
sibilinici
SIBILÍNIC, -Ă, sibilinici, -ce, adj. (Rar) Sibilic. – Sibilin + suf. -ic. DOOM
!sibilínic (rar) adj. m., pl. sibilínici; f. sibilínică, pl. sibilínice
sibilinicii
SIBILÍNIC, -Ă, sibilinici, -ce, adj. (Rar) Sibilic. – Sibilin + suf. -ic. DOOM
!sibilínic (rar) adj. m., pl. sibilínici; f. sibilínică, pl. sibilínice
sibilinicilor
SIBILÍNIC, -Ă, sibilinici, -ce, adj. (Rar) Sibilic. – Sibilin + suf. -ic. DOOM
!sibilínic (rar) adj. m., pl. sibilínici; f. sibilínică, pl. sibilínice
sibilinicul
SIBILÍNIC, -Ă, sibilinici, -ce, adj. (Rar) Sibilic. – Sibilin + suf. -ic. DOOM
!sibilínic (rar) adj. m., pl. sibilínici; f. sibilínică, pl. sibilínice
sibilinicului
SIBILÍNIC, -Ă, sibilinici, -ce, adj. (Rar) Sibilic. – Sibilin + suf. -ic. DOOM
!sibilínic (rar) adj. m., pl. sibilínici; f. sibilínică, pl. sibilínice
sibilinii
SIBILÍN, -Ă, sibilini, -e, adj. (Rar) Sibilic. – Din fr. sibyllin, lat. sibyllinus. DOOM
sibilín (rar) adj. m., pl. sibilíni; f. sibilínă, pl. sibilíne
sibilinilor
SIBILÍN, -Ă, sibilini, -e, adj. (Rar) Sibilic. – Din fr. sibyllin, lat. sibyllinus. DOOM
sibilín (rar) adj. m., pl. sibilíni; f. sibilínă, pl. sibilíne
sibilinul
SIBILÍN, -Ă, sibilini, -e, adj. (Rar) Sibilic. – Din fr. sibyllin, lat. sibyllinus. DOOM
sibilín (rar) adj. m., pl. sibilíni; f. sibilínă, pl. sibilíne
sibilinului
SIBILÍN, -Ă, sibilini, -e, adj. (Rar) Sibilic. – Din fr. sibyllin, lat. sibyllinus. DOOM
sibilín (rar) adj. m., pl. sibilíni; f. sibilínă, pl. sibilíne
sibir
SIBÍR s. n. Țesătură groasă de bumbac, asemănătoare cu moltonul, folosită pentru căptușeli; pijamale etc. – Din rus. Sibir „Siberia”. DOOM
sibír s. n.
sibirul
SIBÍR s. n. Țesătură groasă de bumbac, asemănătoare cu moltonul, folosită pentru căptușeli; pijamale etc. – Din rus. Sibir „Siberia”. DOOM
sibír s. n.
sibirului
SIBÍR s. n. Țesătură groasă de bumbac, asemănătoare cu moltonul, folosită pentru căptușeli; pijamale etc. – Din rus. Sibir „Siberia”. DOOM
sibír s. n.
sibyllae
Sibyllae, femei înzestrate cu darul profeției. În general, erau preotese ale lui Apollo, iat numărul lor de-a lungul timpurilor și în diverse locuri varia de la patru la zece. Cea mai vestită era sibila din Cumae, în Italia, pe care se credea că ar fi consultat-o și Aeneas. Ea a trăit nemăsurat de mult și, pe măsură ce îmbătrînea, devenea tot mai mică la trup. Se spunea că pe vremea lui Tarquinius Superbus i-a oferit acestuia „cărțile sibiline”, în care erau adunate toate oracolele, precum și o sumă de prescripții religioase, respectate la Roma pînă tîrziu, în vremea Republicii. În afara sibilei din Cumae, au mai existat sibile, la Erythrae – în Lydia, la Delphi, în Samos etc.
sic
SÂC interj. Cuvânt, de obicei repetat și însoțit de gestul lovirii pumnilor unul de altul, prin care cineva își exprimă satisfacția răutăcioasă pentru un necaz al altuia. [Var.: sic interj.] – Cf. tc. s i k. DOOM
sâc interj.
sic
SIC1 adv. Cuvânt care înseamnă „așa”, scris, de obicei între paranteze (adesea urmat de semnul exclamării) și folosit ca indicație pentru ca cititorii să știe că o greșeală dintr-un text reprodus aparține originalului, adică autorului respectiv, și nu comentatorului. – Cuv. lat. DOOM
sic (lat.) adv.
sica
SÍCĂ, sici, s. f. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu frunze mari de culoare verde-închis dispuse în rozete și cu flori mici albăstrui sau roșietice în formă de spiculețe (Statice gmelini). – Et. nec. DOOM
sícă s. f., g.-d. art. sícii; pl. sici
sicaița
SICÁIȚĂ, sicaițe, s. f. (Reg.) Instrument de fier, lung, subțire și ascuțit la vârf, cu care se descarcă plasa în timpul scoaterii năvodului; sacoviță. [Pr.: -ca-i-] – Et. nec. DOOM
sicáiță (reg.) (-ca-i-) s. f., g.-d. art. sicáiței; pl. sicáițe
sicaițe
SICÁIȚĂ, sicaițe, s. f. (Reg.) Instrument de fier, lung, subțire și ascuțit la vârf, cu care se descarcă plasa în timpul scoaterii năvodului; sacoviță. [Pr.: -ca-i-] – Et. nec. DOOM
sicáiță (reg.) (-ca-i-) s. f., g.-d. art. sicáiței; pl. sicáițe
sicaiței
SICÁIȚĂ, sicaițe, s. f. (Reg.) Instrument de fier, lung, subțire și ascuțit la vârf, cu care se descarcă plasa în timpul scoaterii năvodului; sacoviță. [Pr.: -ca-i-] – Et. nec. DOOM
sicáiță (reg.) (-ca-i-) s. f., g.-d. art. sicáiței; pl. sicáițe
sicaițele
SICÁIȚĂ, sicaițe, s. f. (Reg.) Instrument de fier, lung, subțire și ascuțit la vârf, cu care se descarcă plasa în timpul scoaterii năvodului; sacoviță. [Pr.: -ca-i-] – Et. nec. DOOM
sicáiță (reg.) (-ca-i-) s. f., g.-d. art. sicáiței; pl. sicáițe
sicaițelor
SICÁIȚĂ, sicaițe, s. f. (Reg.) Instrument de fier, lung, subțire și ascuțit la vârf, cu care se descarcă plasa în timpul scoaterii năvodului; sacoviță. [Pr.: -ca-i-] – Et. nec. DOOM
sicáiță (reg.) (-ca-i-) s. f., g.-d. art. sicáiței; pl. sicáițe
sicamenă
sicaménă (-ne), s. f. – Dud. Gr. συϰαμινος (Tiktin). Sec. XVI, înv., cultism.
sicar
SICÁR, sicari, s. m. (Rar) Asasin, ucigaș plătit. – Din it. sicario, fr. sicaire. DOOM
sicár (rar) s. m., pl. sicári
sicari
SICÁR, sicari, s. m. (Rar) Asasin, ucigaș plătit. – Din it. sicario, fr. sicaire. DOOM
sicár (rar) s. m., pl. sicári
sicarii
SICÁR, sicari, s. m. (Rar) Asasin, ucigaș plătit. – Din it. sicario, fr. sicaire. DOOM
sicár (rar) s. m., pl. sicári
sicarilor
SICÁR, sicari, s. m. (Rar) Asasin, ucigaș plătit. – Din it. sicario, fr. sicaire. DOOM
sicár (rar) s. m., pl. sicári
sicarul
SICÁR, sicari, s. m. (Rar) Asasin, ucigaș plătit. – Din it. sicario, fr. sicaire. DOOM
sicár (rar) s. m., pl. sicári
sicarului
SICÁR, sicari, s. m. (Rar) Asasin, ucigaș plătit. – Din it. sicario, fr. sicaire. DOOM
sicár (rar) s. m., pl. sicári
sicativ
SICATÍV, -Ă, sicativi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre uleiuri) Care se usucă repede. 2. S. m. Substanță care se adaugă uleiurilor pentru a le face să se usuce repede. – Din fr. siccatif, lat. siccativus. DOOM
sicatív2 s. m., pl. sicatívi
sicativ
SICATÍV, -Ă, sicativi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre uleiuri) Care se usucă repede. 2. S. m. Substanță care se adaugă uleiurilor pentru a le face să se usuce repede. – Din fr. siccatif, lat. siccativus. DOOM
sicatív2 s. m., pl. sicatívi
sicativa
SICATÍV, -Ă, sicativi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre uleiuri) Care se usucă repede. 2. S. m. Substanță care se adaugă uleiurilor pentru a le face să se usuce repede. – Din fr. siccatif, lat. siccativus. DOOM
sicatív2 s. m., pl. sicatívi
sicativa
SICATÍV, -Ă, sicativi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre uleiuri) Care se usucă repede. 2. S. m. Substanță care se adaugă uleiurilor pentru a le face să se usuce repede. – Din fr. siccatif, lat. siccativus. DOOM
sicatív2 s. m., pl. sicatívi
sicative
SICATÍV, -Ă, sicativi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre uleiuri) Care se usucă repede. 2. S. m. Substanță care se adaugă uleiurilor pentru a le face să se usuce repede. – Din fr. siccatif, lat. siccativus. DOOM
sicatív2 s. m., pl. sicatívi
sicative
SICATÍV, -Ă, sicativi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre uleiuri) Care se usucă repede. 2. S. m. Substanță care se adaugă uleiurilor pentru a le face să se usuce repede. – Din fr. siccatif, lat. siccativus. DOOM
sicatív2 s. m., pl. sicatívi
sicativei
SICATÍV, -Ă, sicativi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre uleiuri) Care se usucă repede. 2. S. m. Substanță care se adaugă uleiurilor pentru a le face să se usuce repede. – Din fr. siccatif, lat. siccativus. DOOM
sicatív2 s. m., pl. sicatívi
sicativei
SICATÍV, -Ă, sicativi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre uleiuri) Care se usucă repede. 2. S. m. Substanță care se adaugă uleiurilor pentru a le face să se usuce repede. – Din fr. siccatif, lat. siccativus. DOOM
sicatív2 s. m., pl. sicatívi
sicativele
SICATÍV, -Ă, sicativi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre uleiuri) Care se usucă repede. 2. S. m. Substanță care se adaugă uleiurilor pentru a le face să se usuce repede. – Din fr. siccatif, lat. siccativus. DOOM
sicatív2 s. m., pl. sicatívi
sicativele
SICATÍV, -Ă, sicativi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre uleiuri) Care se usucă repede. 2. S. m. Substanță care se adaugă uleiurilor pentru a le face să se usuce repede. – Din fr. siccatif, lat. siccativus. DOOM
sicatív2 s. m., pl. sicatívi
sicativelor
SICATÍV, -Ă, sicativi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre uleiuri) Care se usucă repede. 2. S. m. Substanță care se adaugă uleiurilor pentru a le face să se usuce repede. – Din fr. siccatif, lat. siccativus. DOOM
sicatív2 s. m., pl. sicatívi
sicativelor
SICATÍV, -Ă, sicativi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre uleiuri) Care se usucă repede. 2. S. m. Substanță care se adaugă uleiurilor pentru a le face să se usuce repede. – Din fr. siccatif, lat. siccativus. DOOM
sicatív2 s. m., pl. sicatívi
sicativi
SICATÍV, -Ă, sicativi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre uleiuri) Care se usucă repede. 2. S. m. Substanță care se adaugă uleiurilor pentru a le face să se usuce repede. – Din fr. siccatif, lat. siccativus. DOOM
sicatív2 s. m., pl. sicatívi
sicativi
SICATÍV, -Ă, sicativi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre uleiuri) Care se usucă repede. 2. S. m. Substanță care se adaugă uleiurilor pentru a le face să se usuce repede. – Din fr. siccatif, lat. siccativus. DOOM
sicatív2 s. m., pl. sicatívi
sicativii
SICATÍV, -Ă, sicativi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre uleiuri) Care se usucă repede. 2. S. m. Substanță care se adaugă uleiurilor pentru a le face să se usuce repede. – Din fr. siccatif, lat. siccativus. DOOM
sicatív2 s. m., pl. sicatívi
sicativii
SICATÍV, -Ă, sicativi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre uleiuri) Care se usucă repede. 2. S. m. Substanță care se adaugă uleiurilor pentru a le face să se usuce repede. – Din fr. siccatif, lat. siccativus. DOOM
sicatív2 s. m., pl. sicatívi
sicativilor
SICATÍV, -Ă, sicativi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre uleiuri) Care se usucă repede. 2. S. m. Substanță care se adaugă uleiurilor pentru a le face să se usuce repede. – Din fr. siccatif, lat. siccativus. DOOM
sicatív2 s. m., pl. sicatívi
sicativilor
SICATÍV, -Ă, sicativi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre uleiuri) Care se usucă repede. 2. S. m. Substanță care se adaugă uleiurilor pentru a le face să se usuce repede. – Din fr. siccatif, lat. siccativus. DOOM
sicatív2 s. m., pl. sicatívi
sicativitate
SICATIVITÁTE s. f. Calitatea de a fi sicativ. – Din fr. siccativité.
sicativitatea
SICATIVITÁTE s. f. Calitatea de a fi sicativ. – Din fr. siccativité.
sicativități
SICATIVITÁTE s. f. Calitatea de a fi sicativ. – Din fr. siccativité.
sicativității
SICATIVITÁTE s. f. Calitatea de a fi sicativ. – Din fr. siccativité.
sicativul
SICATÍV, -Ă, sicativi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre uleiuri) Care se usucă repede. 2. S. m. Substanță care se adaugă uleiurilor pentru a le face să se usuce repede. – Din fr. siccatif, lat. siccativus. DOOM
sicatív2 s. m., pl. sicatívi
sicativul
SICATÍV, -Ă, sicativi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre uleiuri) Care se usucă repede. 2. S. m. Substanță care se adaugă uleiurilor pentru a le face să se usuce repede. – Din fr. siccatif, lat. siccativus. DOOM
sicatív2 s. m., pl. sicatívi
sicativului
SICATÍV, -Ă, sicativi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre uleiuri) Care se usucă repede. 2. S. m. Substanță care se adaugă uleiurilor pentru a le face să se usuce repede. – Din fr. siccatif, lat. siccativus. DOOM
sicatív2 s. m., pl. sicatívi
sicativului
SICATÍV, -Ă, sicativi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre uleiuri) Care se usucă repede. 2. S. m. Substanță care se adaugă uleiurilor pentru a le face să se usuce repede. – Din fr. siccatif, lat. siccativus. DOOM
sicatív2 s. m., pl. sicatívi
sicelus
Sicelus, fiul lui Italus (sau al zeului Poseidon însuși), era un rege străvechi, considerat drept întemeietorul neamului sicilienilor.
sichaeus
Sichaeus (sau Sychaeus), preot fenician, slujitor al templului lui Heracles și posesor al unor bogății nemăsurate. S-a căsătorit cu prințesa Elissa (v. Dido) și a fost ucis de către cumnatul său, Pygmalion, care urmărea să-i fure averea.
sicharbas
Sicharbas v. Sichaeus.
sicheră
sichéră s. f. – Cidru. – Var. sighir, cighir. Gr. σίϰερα (Tiktin). Sec. XVII, înv.
sichioraș
SICHIRÁȘ, sichirași, s. m. (Reg.) Slugă, servitor, fecior. [Var.: sichioráș s. m.] – Din magh. szekeres. DOOM
sichiráș (reg.) s. m., pl. sichiráși
sichiraș
SICHIRÁȘ, sichirași, s. m. (Reg.) Slugă, servitor, fecior. [Var.: sichioráș s. m.] – Din magh. szekeres. DOOM
sichiráș (reg.) s. m., pl. sichiráși
sichirași
SICHIRÁȘ, sichirași, s. m. (Reg.) Slugă, servitor, fecior. [Var.: sichioráș s. m.] – Din magh. szekeres. DOOM
sichiráș (reg.) s. m., pl. sichiráși
sichirașii
SICHIRÁȘ, sichirași, s. m. (Reg.) Slugă, servitor, fecior. [Var.: sichioráș s. m.] – Din magh. szekeres. DOOM
sichiráș (reg.) s. m., pl. sichiráși
sichirașilor
SICHIRÁȘ, sichirași, s. m. (Reg.) Slugă, servitor, fecior. [Var.: sichioráș s. m.] – Din magh. szekeres. DOOM
sichiráș (reg.) s. m., pl. sichiráși
sichirașul
SICHIRÁȘ, sichirași, s. m. (Reg.) Slugă, servitor, fecior. [Var.: sichioráș s. m.] – Din magh. szekeres. DOOM
sichiráș (reg.) s. m., pl. sichiráși
sichirașului
SICHIRÁȘ, sichirași, s. m. (Reg.) Slugă, servitor, fecior. [Var.: sichioráș s. m.] – Din magh. szekeres. DOOM
sichiráș (reg.) s. m., pl. sichiráși
sici
SÍCĂ, sici, s. f. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu frunze mari de culoare verde-închis dispuse în rozete și cu flori mici albăstrui sau roșietice în formă de spiculețe (Statice gmelini). – Et. nec. DOOM
sícă s. f., g.-d. art. sícii; pl. sici
sici
SICI, sici, s. m. Partea ovală și fără adâncituri a arșicului. – Din tc. sik. DOOM
sici s. m., pl. sici
sicii
SÍCĂ, sici, s. f. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu frunze mari de culoare verde-închis dispuse în rozete și cu flori mici albăstrui sau roșietice în formă de spiculețe (Statice gmelini). – Et. nec. DOOM
sícă s. f., g.-d. art. sícii; pl. sici
sicii
SICI, sici, s. m. Partea ovală și fără adâncituri a arșicului. – Din tc. sik. DOOM
sici s. m., pl. sici
sicile
SÍCĂ, sici, s. f. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu frunze mari de culoare verde-închis dispuse în rozete și cu flori mici albăstrui sau roșietice în formă de spiculețe (Statice gmelini). – Et. nec. DOOM
sícă s. f., g.-d. art. sícii; pl. sici
sicilian
SICILIÁN, -Ă, sicilieni, -e, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Sicilia. 2. Adj. Care aparține Siciliei sau sicilienilor (I 1), privitor la Sicilia ori la sicilieni. 3. Adj. (în sintagma ) Apărare siciliană = numele unui sistem de apărare la jocul de șah. II. 1. S. n. (Geol.) Etaj al cuaternarului inferior din bazinul Mării Mediterane. 2. Adj. Care se referă la sicilian (II 1) și la stratele sale. III. S. f. Vechi dans italian cu o mișcare moderată; melodie după care se execută acest dans, având un caracter foarte armonios și pastoral. [Pr.: -li-an] – Din fr. sicilien, it. siciliano. DOOM
sicilián2 (eră geologică) (-li-an) s. n.
sicilian
SICILIÁN, -Ă, sicilieni, -e, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Sicilia. 2. Adj. Care aparține Siciliei sau sicilienilor (I 1), privitor la Sicilia ori la sicilieni. 3. Adj. (în sintagma ) Apărare siciliană = numele unui sistem de apărare la jocul de șah. II. 1. S. n. (Geol.) Etaj al cuaternarului inferior din bazinul Mării Mediterane. 2. Adj. Care se referă la sicilian (II 1) și la stratele sale. III. S. f. Vechi dans italian cu o mișcare moderată; melodie după care se execută acest dans, având un caracter foarte armonios și pastoral. [Pr.: -li-an] – Din fr. sicilien, it. siciliano. DOOM
sicilián2 (eră geologică) (-li-an) s. n.
siciliana
SICILIÁN, -Ă, sicilieni, -e, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Sicilia. 2. Adj. Care aparține Siciliei sau sicilienilor (I 1), privitor la Sicilia ori la sicilieni. 3. Adj. (în sintagma ) Apărare siciliană = numele unui sistem de apărare la jocul de șah. II. 1. S. n. (Geol.) Etaj al cuaternarului inferior din bazinul Mării Mediterane. 2. Adj. Care se referă la sicilian (II 1) și la stratele sale. III. S. f. Vechi dans italian cu o mișcare moderată; melodie după care se execută acest dans, având un caracter foarte armonios și pastoral. [Pr.: -li-an] – Din fr. sicilien, it. siciliano. DOOM
sicilián2 (eră geologică) (-li-an) s. n.
siciliana
SICILIÁN, -Ă, sicilieni, -e, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Sicilia. 2. Adj. Care aparține Siciliei sau sicilienilor (I 1), privitor la Sicilia ori la sicilieni. 3. Adj. (în sintagma ) Apărare siciliană = numele unui sistem de apărare la jocul de șah. II. 1. S. n. (Geol.) Etaj al cuaternarului inferior din bazinul Mării Mediterane. 2. Adj. Care se referă la sicilian (II 1) și la stratele sale. III. S. f. Vechi dans italian cu o mișcare moderată; melodie după care se execută acest dans, având un caracter foarte armonios și pastoral. [Pr.: -li-an] – Din fr. sicilien, it. siciliano. DOOM
sicilián2 (eră geologică) (-li-an) s. n.
sicilianul
SICILIÁN, -Ă, sicilieni, -e, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Sicilia. 2. Adj. Care aparține Siciliei sau sicilienilor (I 1), privitor la Sicilia ori la sicilieni. 3. Adj. (în sintagma ) Apărare siciliană = numele unui sistem de apărare la jocul de șah. II. 1. S. n. (Geol.) Etaj al cuaternarului inferior din bazinul Mării Mediterane. 2. Adj. Care se referă la sicilian (II 1) și la stratele sale. III. S. f. Vechi dans italian cu o mișcare moderată; melodie după care se execută acest dans, având un caracter foarte armonios și pastoral. [Pr.: -li-an] – Din fr. sicilien, it. siciliano. DOOM
sicilián2 (eră geologică) (-li-an) s. n.
sicilianul
SICILIÁN, -Ă, sicilieni, -e, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Sicilia. 2. Adj. Care aparține Siciliei sau sicilienilor (I 1), privitor la Sicilia ori la sicilieni. 3. Adj. (în sintagma ) Apărare siciliană = numele unui sistem de apărare la jocul de șah. II. 1. S. n. (Geol.) Etaj al cuaternarului inferior din bazinul Mării Mediterane. 2. Adj. Care se referă la sicilian (II 1) și la stratele sale. III. S. f. Vechi dans italian cu o mișcare moderată; melodie după care se execută acest dans, având un caracter foarte armonios și pastoral. [Pr.: -li-an] – Din fr. sicilien, it. siciliano. DOOM
sicilián2 (eră geologică) (-li-an) s. n.
sicilianului
SICILIÁN, -Ă, sicilieni, -e, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Sicilia. 2. Adj. Care aparține Siciliei sau sicilienilor (I 1), privitor la Sicilia ori la sicilieni. 3. Adj. (în sintagma ) Apărare siciliană = numele unui sistem de apărare la jocul de șah. II. 1. S. n. (Geol.) Etaj al cuaternarului inferior din bazinul Mării Mediterane. 2. Adj. Care se referă la sicilian (II 1) și la stratele sale. III. S. f. Vechi dans italian cu o mișcare moderată; melodie după care se execută acest dans, având un caracter foarte armonios și pastoral. [Pr.: -li-an] – Din fr. sicilien, it. siciliano. DOOM
sicilián2 (eră geologică) (-li-an) s. n.
sicilianului
SICILIÁN, -Ă, sicilieni, -e, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Sicilia. 2. Adj. Care aparține Siciliei sau sicilienilor (I 1), privitor la Sicilia ori la sicilieni. 3. Adj. (în sintagma ) Apărare siciliană = numele unui sistem de apărare la jocul de șah. II. 1. S. n. (Geol.) Etaj al cuaternarului inferior din bazinul Mării Mediterane. 2. Adj. Care se referă la sicilian (II 1) și la stratele sale. III. S. f. Vechi dans italian cu o mișcare moderată; melodie după care se execută acest dans, având un caracter foarte armonios și pastoral. [Pr.: -li-an] – Din fr. sicilien, it. siciliano. DOOM
sicilián2 (eră geologică) (-li-an) s. n.
siciliene
SICILIÁN, -Ă, sicilieni, -e, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Sicilia. 2. Adj. Care aparține Siciliei sau sicilienilor (I 1), privitor la Sicilia ori la sicilieni. 3. Adj. (în sintagma ) Apărare siciliană = numele unui sistem de apărare la jocul de șah. II. 1. S. n. (Geol.) Etaj al cuaternarului inferior din bazinul Mării Mediterane. 2. Adj. Care se referă la sicilian (II 1) și la stratele sale. III. S. f. Vechi dans italian cu o mișcare moderată; melodie după care se execută acest dans, având un caracter foarte armonios și pastoral. [Pr.: -li-an] – Din fr. sicilien, it. siciliano. DOOM
sicilián2 (eră geologică) (-li-an) s. n.
siciliene
SICILIÁN, -Ă, sicilieni, -e, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Sicilia. 2. Adj. Care aparține Siciliei sau sicilienilor (I 1), privitor la Sicilia ori la sicilieni. 3. Adj. (în sintagma ) Apărare siciliană = numele unui sistem de apărare la jocul de șah. II. 1. S. n. (Geol.) Etaj al cuaternarului inferior din bazinul Mării Mediterane. 2. Adj. Care se referă la sicilian (II 1) și la stratele sale. III. S. f. Vechi dans italian cu o mișcare moderată; melodie după care se execută acest dans, având un caracter foarte armonios și pastoral. [Pr.: -li-an] – Din fr. sicilien, it. siciliano. DOOM
sicilián2 (eră geologică) (-li-an) s. n.
sicilienei
SICILIÁN, -Ă, sicilieni, -e, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Sicilia. 2. Adj. Care aparține Siciliei sau sicilienilor (I 1), privitor la Sicilia ori la sicilieni. 3. Adj. (în sintagma ) Apărare siciliană = numele unui sistem de apărare la jocul de șah. II. 1. S. n. (Geol.) Etaj al cuaternarului inferior din bazinul Mării Mediterane. 2. Adj. Care se referă la sicilian (II 1) și la stratele sale. III. S. f. Vechi dans italian cu o mișcare moderată; melodie după care se execută acest dans, având un caracter foarte armonios și pastoral. [Pr.: -li-an] – Din fr. sicilien, it. siciliano. DOOM
sicilián2 (eră geologică) (-li-an) s. n.
sicilienei
SICILIÁN, -Ă, sicilieni, -e, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Sicilia. 2. Adj. Care aparține Siciliei sau sicilienilor (I 1), privitor la Sicilia ori la sicilieni. 3. Adj. (în sintagma ) Apărare siciliană = numele unui sistem de apărare la jocul de șah. II. 1. S. n. (Geol.) Etaj al cuaternarului inferior din bazinul Mării Mediterane. 2. Adj. Care se referă la sicilian (II 1) și la stratele sale. III. S. f. Vechi dans italian cu o mișcare moderată; melodie după care se execută acest dans, având un caracter foarte armonios și pastoral. [Pr.: -li-an] – Din fr. sicilien, it. siciliano. DOOM
sicilián2 (eră geologică) (-li-an) s. n.
sicilienele
SICILIÁN, -Ă, sicilieni, -e, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Sicilia. 2. Adj. Care aparține Siciliei sau sicilienilor (I 1), privitor la Sicilia ori la sicilieni. 3. Adj. (în sintagma ) Apărare siciliană = numele unui sistem de apărare la jocul de șah. II. 1. S. n. (Geol.) Etaj al cuaternarului inferior din bazinul Mării Mediterane. 2. Adj. Care se referă la sicilian (II 1) și la stratele sale. III. S. f. Vechi dans italian cu o mișcare moderată; melodie după care se execută acest dans, având un caracter foarte armonios și pastoral. [Pr.: -li-an] – Din fr. sicilien, it. siciliano. DOOM
sicilián2 (eră geologică) (-li-an) s. n.
sicilienele
SICILIÁN, -Ă, sicilieni, -e, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Sicilia. 2. Adj. Care aparține Siciliei sau sicilienilor (I 1), privitor la Sicilia ori la sicilieni. 3. Adj. (în sintagma ) Apărare siciliană = numele unui sistem de apărare la jocul de șah. II. 1. S. n. (Geol.) Etaj al cuaternarului inferior din bazinul Mării Mediterane. 2. Adj. Care se referă la sicilian (II 1) și la stratele sale. III. S. f. Vechi dans italian cu o mișcare moderată; melodie după care se execută acest dans, având un caracter foarte armonios și pastoral. [Pr.: -li-an] – Din fr. sicilien, it. siciliano. DOOM
sicilián2 (eră geologică) (-li-an) s. n.
sicilienelor
SICILIÁN, -Ă, sicilieni, -e, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Sicilia. 2. Adj. Care aparține Siciliei sau sicilienilor (I 1), privitor la Sicilia ori la sicilieni. 3. Adj. (în sintagma ) Apărare siciliană = numele unui sistem de apărare la jocul de șah. II. 1. S. n. (Geol.) Etaj al cuaternarului inferior din bazinul Mării Mediterane. 2. Adj. Care se referă la sicilian (II 1) și la stratele sale. III. S. f. Vechi dans italian cu o mișcare moderată; melodie după care se execută acest dans, având un caracter foarte armonios și pastoral. [Pr.: -li-an] – Din fr. sicilien, it. siciliano. DOOM
sicilián2 (eră geologică) (-li-an) s. n.
sicilienelor
SICILIÁN, -Ă, sicilieni, -e, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Sicilia. 2. Adj. Care aparține Siciliei sau sicilienilor (I 1), privitor la Sicilia ori la sicilieni. 3. Adj. (în sintagma ) Apărare siciliană = numele unui sistem de apărare la jocul de șah. II. 1. S. n. (Geol.) Etaj al cuaternarului inferior din bazinul Mării Mediterane. 2. Adj. Care se referă la sicilian (II 1) și la stratele sale. III. S. f. Vechi dans italian cu o mișcare moderată; melodie după care se execută acest dans, având un caracter foarte armonios și pastoral. [Pr.: -li-an] – Din fr. sicilien, it. siciliano. DOOM
sicilián2 (eră geologică) (-li-an) s. n.
sicilieni
SICILIÁN, -Ă, sicilieni, -e, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Sicilia. 2. Adj. Care aparține Siciliei sau sicilienilor (I 1), privitor la Sicilia ori la sicilieni. 3. Adj. (în sintagma ) Apărare siciliană = numele unui sistem de apărare la jocul de șah. II. 1. S. n. (Geol.) Etaj al cuaternarului inferior din bazinul Mării Mediterane. 2. Adj. Care se referă la sicilian (II 1) și la stratele sale. III. S. f. Vechi dans italian cu o mișcare moderată; melodie după care se execută acest dans, având un caracter foarte armonios și pastoral. [Pr.: -li-an] – Din fr. sicilien, it. siciliano. DOOM
sicilián2 (eră geologică) (-li-an) s. n.
sicilieni
SICILIÁN, -Ă, sicilieni, -e, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Sicilia. 2. Adj. Care aparține Siciliei sau sicilienilor (I 1), privitor la Sicilia ori la sicilieni. 3. Adj. (în sintagma ) Apărare siciliană = numele unui sistem de apărare la jocul de șah. II. 1. S. n. (Geol.) Etaj al cuaternarului inferior din bazinul Mării Mediterane. 2. Adj. Care se referă la sicilian (II 1) și la stratele sale. III. S. f. Vechi dans italian cu o mișcare moderată; melodie după care se execută acest dans, având un caracter foarte armonios și pastoral. [Pr.: -li-an] – Din fr. sicilien, it. siciliano. DOOM
sicilián2 (eră geologică) (-li-an) s. n.
sicilienii
SICILIÁN, -Ă, sicilieni, -e, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Sicilia. 2. Adj. Care aparține Siciliei sau sicilienilor (I 1), privitor la Sicilia ori la sicilieni. 3. Adj. (în sintagma ) Apărare siciliană = numele unui sistem de apărare la jocul de șah. II. 1. S. n. (Geol.) Etaj al cuaternarului inferior din bazinul Mării Mediterane. 2. Adj. Care se referă la sicilian (II 1) și la stratele sale. III. S. f. Vechi dans italian cu o mișcare moderată; melodie după care se execută acest dans, având un caracter foarte armonios și pastoral. [Pr.: -li-an] – Din fr. sicilien, it. siciliano. DOOM
sicilián2 (eră geologică) (-li-an) s. n.
sicilienii
SICILIÁN, -Ă, sicilieni, -e, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Sicilia. 2. Adj. Care aparține Siciliei sau sicilienilor (I 1), privitor la Sicilia ori la sicilieni. 3. Adj. (în sintagma ) Apărare siciliană = numele unui sistem de apărare la jocul de șah. II. 1. S. n. (Geol.) Etaj al cuaternarului inferior din bazinul Mării Mediterane. 2. Adj. Care se referă la sicilian (II 1) și la stratele sale. III. S. f. Vechi dans italian cu o mișcare moderată; melodie după care se execută acest dans, având un caracter foarte armonios și pastoral. [Pr.: -li-an] – Din fr. sicilien, it. siciliano. DOOM
sicilián2 (eră geologică) (-li-an) s. n.
sicilienilor
SICILIÁN, -Ă, sicilieni, -e, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Sicilia. 2. Adj. Care aparține Siciliei sau sicilienilor (I 1), privitor la Sicilia ori la sicilieni. 3. Adj. (în sintagma ) Apărare siciliană = numele unui sistem de apărare la jocul de șah. II. 1. S. n. (Geol.) Etaj al cuaternarului inferior din bazinul Mării Mediterane. 2. Adj. Care se referă la sicilian (II 1) și la stratele sale. III. S. f. Vechi dans italian cu o mișcare moderată; melodie după care se execută acest dans, având un caracter foarte armonios și pastoral. [Pr.: -li-an] – Din fr. sicilien, it. siciliano. DOOM
sicilián2 (eră geologică) (-li-an) s. n.
sicilienilor
SICILIÁN, -Ă, sicilieni, -e, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Sicilia. 2. Adj. Care aparține Siciliei sau sicilienilor (I 1), privitor la Sicilia ori la sicilieni. 3. Adj. (în sintagma ) Apărare siciliană = numele unui sistem de apărare la jocul de șah. II. 1. S. n. (Geol.) Etaj al cuaternarului inferior din bazinul Mării Mediterane. 2. Adj. Care se referă la sicilian (II 1) și la stratele sale. III. S. f. Vechi dans italian cu o mișcare moderată; melodie după care se execută acest dans, având un caracter foarte armonios și pastoral. [Pr.: -li-an] – Din fr. sicilien, it. siciliano. DOOM
sicilián2 (eră geologică) (-li-an) s. n.
sicilor
SÍCĂ, sici, s. f. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu frunze mari de culoare verde-închis dispuse în rozete și cu flori mici albăstrui sau roșietice în formă de spiculețe (Statice gmelini). – Et. nec. DOOM
sícă s. f., g.-d. art. sícii; pl. sici
sicilor
SICI, sici, s. m. Partea ovală și fără adâncituri a arșicului. – Din tc. sik. DOOM
sici s. m., pl. sici
sicitate
SICITÁTE s. f. (Livr.) Uscăciune; secetă. – Din fr. siccité.
sicitatea
SICITÁTE s. f. (Livr.) Uscăciune; secetă. – Din fr. siccité.
sicități
SICITÁTE s. f. (Livr.) Uscăciune; secetă. – Din fr. siccité.
sicității
SICITÁTE s. f. (Livr.) Uscăciune; secetă. – Din fr. siccité.
siciu
siciu-bei expr. (înv.) joc de copii în care se folosesc arșicele de miel.
siciul
SICI, sici, s. m. Partea ovală și fără adâncituri a arșicului. – Din tc. sik. DOOM
sici s. m., pl. sici
siciului
SICI, sici, s. m. Partea ovală și fără adâncituri a arșicului. – Din tc. sik. DOOM
sici s. m., pl. sici
siclet
siclét (-te), s. n. – Gîrbovire, năduf, necaz, greutate. Tc. (per.) siklet (Șeineanu, III, 108), cf. ngr. σεϰλέτι, alb. siklet. Sec. XVIII, înv. și Mold.
sicofant
SICOFÁNT1, sicofanți, s. m. Denunțător, delator; clevetitor. – Din fr. sycophante. DOOM
sicofánt s. m., pl. sicofánți
sicofantul
SICOFÁNT1, sicofanți, s. m. Denunțător, delator; clevetitor. – Din fr. sycophante. DOOM
sicofánt s. m., pl. sicofánți
sicofantului
SICOFÁNT1, sicofanți, s. m. Denunțător, delator; clevetitor. – Din fr. sycophante. DOOM
sicofánt s. m., pl. sicofánți
sicofanți
SICOFÁNT1, sicofanți, s. m. Denunțător, delator; clevetitor. – Din fr. sycophante. DOOM
sicofánt s. m., pl. sicofánți
sicofanții
SICOFÁNT1, sicofanți, s. m. Denunțător, delator; clevetitor. – Din fr. sycophante. DOOM
sicofánt s. m., pl. sicofánți
sicofanților
SICOFÁNT1, sicofanți, s. m. Denunțător, delator; clevetitor. – Din fr. sycophante. DOOM
sicofánt s. m., pl. sicofánți
sicomor
SICOMÓR, sicomori, s. m. Arbore exotic gigant cu lemn tare și cu fructe comestibile, asemănătoare cu smochinele (Ficus sycomorus). – Din fr. sycomore. DOOM
sicomór s. m., pl. sicomóri
sicomori
SICOMÓR, sicomori, s. m. Arbore exotic gigant cu lemn tare și cu fructe comestibile, asemănătoare cu smochinele (Ficus sycomorus). – Din fr. sycomore. DOOM
sicomór s. m., pl. sicomóri
sicomorii
SICOMÓR, sicomori, s. m. Arbore exotic gigant cu lemn tare și cu fructe comestibile, asemănătoare cu smochinele (Ficus sycomorus). – Din fr. sycomore. DOOM
sicomór s. m., pl. sicomóri
sicomorilor
SICOMÓR, sicomori, s. m. Arbore exotic gigant cu lemn tare și cu fructe comestibile, asemănătoare cu smochinele (Ficus sycomorus). – Din fr. sycomore. DOOM
sicomór s. m., pl. sicomóri
sicomorul
SICOMÓR, sicomori, s. m. Arbore exotic gigant cu lemn tare și cu fructe comestibile, asemănătoare cu smochinele (Ficus sycomorus). – Din fr. sycomore. DOOM
sicomór s. m., pl. sicomóri
sicomorului
SICOMÓR, sicomori, s. m. Arbore exotic gigant cu lemn tare și cu fructe comestibile, asemănătoare cu smochinele (Ficus sycomorus). – Din fr. sycomore. DOOM
sicomór s. m., pl. sicomóri
sicona
SICÓNĂ, sicone, s. f. Tip de fruct compus care se prezintă în forma unei urne cărnoase în care se află un mare număr de achene. – Din fr. sycone. DOOM
sicónă s. f., g.-d. art. sicónei; pl. sicóne
sicone
SICÓNĂ, sicone, s. f. Tip de fruct compus care se prezintă în forma unei urne cărnoase în care se află un mare număr de achene. – Din fr. sycone. DOOM
sicónă s. f., g.-d. art. sicónei; pl. sicóne
siconei
SICÓNĂ, sicone, s. f. Tip de fruct compus care se prezintă în forma unei urne cărnoase în care se află un mare număr de achene. – Din fr. sycone. DOOM
sicónă s. f., g.-d. art. sicónei; pl. sicóne
siconele
SICÓNĂ, sicone, s. f. Tip de fruct compus care se prezintă în forma unei urne cărnoase în care se află un mare număr de achene. – Din fr. sycone. DOOM
sicónă s. f., g.-d. art. sicónei; pl. sicóne
siconelor
SICÓNĂ, sicone, s. f. Tip de fruct compus care se prezintă în forma unei urne cărnoase în care se află un mare număr de achene. – Din fr. sycone. DOOM
sicónă s. f., g.-d. art. sicónei; pl. sicóne
sicozis
SICÓZIS s.n. (Med.) Leziune inflamatorie profundă, care se localizează de obicei în barbă și mustăți. [< fr. sycosis, cf. gr. sykon – smochină].
sicret
SICRÉT, -EÁTĂ adj. v. săcret.
sicriaș
SICRIUÁȘ s. n. v. sicriaș. DOOM
sicriáș (si-cri-aș) s. n., pl. sicriáșe
sicriașe
SICRIUÁȘ s. n. v. sicriaș. DOOM
sicriáș (si-cri-aș) s. n., pl. sicriáșe
sicriașele
SICRIUÁȘ s. n. v. sicriaș. DOOM
sicriáș (si-cri-aș) s. n., pl. sicriáșe
sicriașelor
SICRIUÁȘ s. n. v. sicriaș. DOOM
sicriáș (si-cri-aș) s. n., pl. sicriáșe
sicriașul
SICRIUÁȘ s. n. v. sicriaș. DOOM
sicriáș (si-cri-aș) s. n., pl. sicriáșe
sicriașului
SICRIUÁȘ s. n. v. sicriaș. DOOM
sicriáș (si-cri-aș) s. n., pl. sicriáșe
sicrie
SECRÍU s. n. v. sicriu. DOOM
sicríu (si-criu) s. n., art. sicríul; pl. sicríe
sicriele
SECRÍU s. n. v. sicriu. DOOM
sicríu (si-criu) s. n., art. sicríul; pl. sicríe
sicrielor
SECRÍU s. n. v. sicriu. DOOM
sicríu (si-criu) s. n., art. sicríul; pl. sicríe
sicrin
SECRÍU s. n. v. sicriu. DOOM
sicríu (si-criu) s. n., art. sicríul; pl. sicríe
sicrinel
SICRINÉL, sicrinele, s. n. (Rar) Sicriaș. – Sicrin + suf. -el. DOOM
sicrinél (rar) (si-cri-) s. n., pl. sicrinéle
sicrinele
SICRINÉL, sicrinele, s. n. (Rar) Sicriaș. – Sicrin + suf. -el. DOOM
sicrinél (rar) (si-cri-) s. n., pl. sicrinéle
sicrinelele
SICRINÉL, sicrinele, s. n. (Rar) Sicriaș. – Sicrin + suf. -el. DOOM
sicrinél (rar) (si-cri-) s. n., pl. sicrinéle
sicrinelelor
SICRINÉL, sicrinele, s. n. (Rar) Sicriaș. – Sicrin + suf. -el. DOOM
sicrinél (rar) (si-cri-) s. n., pl. sicrinéle
sicrinelul
SICRINÉL, sicrinele, s. n. (Rar) Sicriaș. – Sicrin + suf. -el. DOOM
sicrinél (rar) (si-cri-) s. n., pl. sicrinéle
sicrinelului
SICRINÉL, sicrinele, s. n. (Rar) Sicriaș. – Sicrin + suf. -el. DOOM
sicrinél (rar) (si-cri-) s. n., pl. sicrinéle
sicriu
SECRÍU s. n. v. sicriu. DOOM
sicríu (si-criu) s. n., art. sicríul; pl. sicríe
sicriuaș
SICRIUÁȘ s. n. v. sicriaș. DOOM
sicriáș (si-cri-aș) s. n., pl. sicriáșe
sicriul
SECRÍU s. n. v. sicriu. DOOM
sicríu (si-criu) s. n., art. sicríul; pl. sicríe
sicriului
SECRÍU s. n. v. sicriu. DOOM
sicríu (si-criu) s. n., art. sicríul; pl. sicríe
sictir
SICTÍR, (2) sictiruri, s. n., interj. (Arg. și fam.) 1. Interj. (în expr.) Hai sictir! = pleacă! marș de aici! șterge-o! A da cu sictir = a sictiri. 2. S. n. înjurătură trivială. – Din tc. siktir. DOOM
sictír2 (arg., fam.) s. n., pl. sictíruri
sictirea
SICTIRÍ, sictiresc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A alunga pe cineva (înjurându-l); a înjura pe cineva. – Din sictir. DOOM
sictirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sictirésc, imperf. 3 sg. sictireá; conj. prez. 3 să sictireáscă
sictireai
SICTIRÍ, sictiresc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A alunga pe cineva (înjurându-l); a înjura pe cineva. – Din sictir. DOOM
sictirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sictirésc, imperf. 3 sg. sictireá; conj. prez. 3 să sictireáscă
sictireală
sictireală, sictireli s. f. 1. plictis, plictiseală. 2. dojană aspră. 3. v. sictir.
sictiream
SICTIRÍ, sictiresc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A alunga pe cineva (înjurându-l); a înjura pe cineva. – Din sictir. DOOM
sictirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sictirésc, imperf. 3 sg. sictireá; conj. prez. 3 să sictireáscă
sictirească
SICTIRÍ, sictiresc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A alunga pe cineva (înjurându-l); a înjura pe cineva. – Din sictir. DOOM
sictirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sictirésc, imperf. 3 sg. sictireá; conj. prez. 3 să sictireáscă
sictireau
SICTIRÍ, sictiresc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A alunga pe cineva (înjurându-l); a înjura pe cineva. – Din sictir. DOOM
sictirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sictirésc, imperf. 3 sg. sictireá; conj. prez. 3 să sictireáscă
sictireați
SICTIRÍ, sictiresc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A alunga pe cineva (înjurându-l); a înjura pe cineva. – Din sictir. DOOM
sictirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sictirésc, imperf. 3 sg. sictireá; conj. prez. 3 să sictireáscă
sictiresc
SICTIRÍ, sictiresc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A alunga pe cineva (înjurându-l); a înjura pe cineva. – Din sictir. DOOM
sictirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sictirésc, imperf. 3 sg. sictireá; conj. prez. 3 să sictireáscă
sictirește
SICTIRÍ, sictiresc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A alunga pe cineva (înjurându-l); a înjura pe cineva. – Din sictir. DOOM
sictirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sictirésc, imperf. 3 sg. sictireá; conj. prez. 3 să sictireáscă
sictirești
SICTIRÍ, sictiresc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A alunga pe cineva (înjurându-l); a înjura pe cineva. – Din sictir. DOOM
sictirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sictirésc, imperf. 3 sg. sictireá; conj. prez. 3 să sictireáscă
sictiri
SICTIRÍ, sictiresc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A alunga pe cineva (înjurându-l); a înjura pe cineva. – Din sictir. DOOM
sictirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sictirésc, imperf. 3 sg. sictireá; conj. prez. 3 să sictireáscă
sictirii
SICTIRÍ, sictiresc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A alunga pe cineva (înjurându-l); a înjura pe cineva. – Din sictir. DOOM
sictirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sictirésc, imperf. 3 sg. sictireá; conj. prez. 3 să sictireáscă
sictirim
SICTIRÍ, sictiresc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A alunga pe cineva (înjurându-l); a înjura pe cineva. – Din sictir. DOOM
sictirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sictirésc, imperf. 3 sg. sictireá; conj. prez. 3 să sictireáscă
sictirind
SICTIRÍ, sictiresc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A alunga pe cineva (înjurându-l); a înjura pe cineva. – Din sictir. DOOM
sictirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sictirésc, imperf. 3 sg. sictireá; conj. prez. 3 să sictireáscă
sictirire
SICTIRÍ, sictiresc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A alunga pe cineva (înjurându-l); a înjura pe cineva. – Din sictir. DOOM
sictirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sictirésc, imperf. 3 sg. sictireá; conj. prez. 3 să sictireáscă
sictirire
SICTIRÍ, sictiresc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A alunga pe cineva (înjurându-l); a înjura pe cineva. – Din sictir.
sictiriră
SICTIRÍ, sictiresc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A alunga pe cineva (înjurându-l); a înjura pe cineva. – Din sictir. DOOM
sictirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sictirésc, imperf. 3 sg. sictireá; conj. prez. 3 să sictireáscă
sictirirăm
SICTIRÍ, sictiresc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A alunga pe cineva (înjurându-l); a înjura pe cineva. – Din sictir. DOOM
sictirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sictirésc, imperf. 3 sg. sictireá; conj. prez. 3 să sictireáscă
sictirirăți
SICTIRÍ, sictiresc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A alunga pe cineva (înjurându-l); a înjura pe cineva. – Din sictir. DOOM
sictirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sictirésc, imperf. 3 sg. sictireá; conj. prez. 3 să sictireáscă
sictirise
SICTIRÍ, sictiresc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A alunga pe cineva (înjurându-l); a înjura pe cineva. – Din sictir. DOOM
sictirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sictirésc, imperf. 3 sg. sictireá; conj. prez. 3 să sictireáscă
sictirisem
SICTIRÍ, sictiresc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A alunga pe cineva (înjurându-l); a înjura pe cineva. – Din sictir. DOOM
sictirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sictirésc, imperf. 3 sg. sictireá; conj. prez. 3 să sictireáscă
sictiriseră
SICTIRÍ, sictiresc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A alunga pe cineva (înjurându-l); a înjura pe cineva. – Din sictir. DOOM
sictirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sictirésc, imperf. 3 sg. sictireá; conj. prez. 3 să sictireáscă
sictiriserăm
SICTIRÍ, sictiresc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A alunga pe cineva (înjurându-l); a înjura pe cineva. – Din sictir. DOOM
sictirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sictirésc, imperf. 3 sg. sictireá; conj. prez. 3 să sictireáscă
sictiriserăți
SICTIRÍ, sictiresc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A alunga pe cineva (înjurându-l); a înjura pe cineva. – Din sictir. DOOM
sictirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sictirésc, imperf. 3 sg. sictireá; conj. prez. 3 să sictireáscă
sictiriseși
SICTIRÍ, sictiresc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A alunga pe cineva (înjurându-l); a înjura pe cineva. – Din sictir. DOOM
sictirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sictirésc, imperf. 3 sg. sictireá; conj. prez. 3 să sictireáscă
sictiriseți
SICTIRÍ, sictiresc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A alunga pe cineva (înjurându-l); a înjura pe cineva. – Din sictir. DOOM
sictirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sictirésc, imperf. 3 sg. sictireá; conj. prez. 3 să sictireáscă
sictirit
SICTIRÍ, sictiresc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A alunga pe cineva (înjurându-l); a înjura pe cineva. – Din sictir. DOOM
sictirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sictirésc, imperf. 3 sg. sictireá; conj. prez. 3 să sictireáscă
sictirit
SICTIRÍ, sictiresc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A alunga pe cineva (înjurându-l); a înjura pe cineva. – Din sictir.
sictiriși
SICTIRÍ, sictiresc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A alunga pe cineva (înjurându-l); a înjura pe cineva. – Din sictir. DOOM
sictirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sictirésc, imperf. 3 sg. sictireá; conj. prez. 3 să sictireáscă
sictiriți
SICTIRÍ, sictiresc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A alunga pe cineva (înjurându-l); a înjura pe cineva. – Din sictir. DOOM
sictirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sictirésc, imperf. 3 sg. sictireá; conj. prez. 3 să sictireáscă
sictirul
SICTÍR, (2) sictiruri, s. n., interj. (Arg. și fam.) 1. Interj. (în expr.) Hai sictir! = pleacă! marș de aici! șterge-o! A da cu sictir = a sictiri. 2. S. n. înjurătură trivială. – Din tc. siktir. DOOM
sictír2 (arg., fam.) s. n., pl. sictíruri
sictirului
SICTÍR, (2) sictiruri, s. n., interj. (Arg. și fam.) 1. Interj. (în expr.) Hai sictir! = pleacă! marș de aici! șterge-o! A da cu sictir = a sictiri. 2. S. n. înjurătură trivială. – Din tc. siktir. DOOM
sictír2 (arg., fam.) s. n., pl. sictíruri
sictiruri
SICTÍR, (2) sictiruri, s. n., interj. (Arg. și fam.) 1. Interj. (în expr.) Hai sictir! = pleacă! marș de aici! șterge-o! A da cu sictir = a sictiri. 2. S. n. înjurătură trivială. – Din tc. siktir. DOOM
sictír2 (arg., fam.) s. n., pl. sictíruri
sictirurile
SICTÍR, (2) sictiruri, s. n., interj. (Arg. și fam.) 1. Interj. (în expr.) Hai sictir! = pleacă! marș de aici! șterge-o! A da cu sictir = a sictiri. 2. S. n. înjurătură trivială. – Din tc. siktir. DOOM
sictír2 (arg., fam.) s. n., pl. sictíruri
sictirurilor
SICTÍR, (2) sictiruri, s. n., interj. (Arg. și fam.) 1. Interj. (în expr.) Hai sictir! = pleacă! marș de aici! șterge-o! A da cu sictir = a sictiri. 2. S. n. înjurătură trivială. – Din tc. siktir. DOOM
sictír2 (arg., fam.) s. n., pl. sictíruri
sida
SÍDA s. f. Boală infecțioasă și contagioasă, care se transmite pe cale sexuală sau sangvină, reprezentând faza finală a infectării cu virusul HIV. – Din fr. SIDA, abr. s[yndrome] i[mmunno] d[éficitaire]. DOOM
SÍDA s. f.
side
SÍDA s. f. Boală infecțioasă și contagioasă, care se transmite pe cale sexuală sau sangvină, reprezentând faza finală a infectării cu virusul HIV. – Din fr. SIDA, abr. s[yndrome] i[mmunno] d[éficitaire]. DOOM
SÍDA s. f.
sidecar
SIDECÁR s.n. Ataș de motocicletă. [Pron. said-cá. / < engl. side-car].
sidef
SIDÉF, (2) sidefuri, s. n. 1. Materie dură, albă, lucioasă și cu irizații, care formează stratul interior al cochiliei unor scoici și din care se fac nasturi, mânere, ornamente etc.; nacru. 2. Ornament, incrustație, obiect de sidef (1). – Din tc. sedef. DOOM
sidéf s. n., (obiecte) pl. sidéfuri
sidefat
SIDEFÁT, -Ă, sidefați, -te, adj. Care imită sideful; ca de sidef. – Sidef + suf. -at. DOOM
sidefát adj. m., pl. sidefáți; f. sidefátă, pl. sidefáte
sidefata
SIDEFÁT, -Ă, sidefați, -te, adj. Care imită sideful; ca de sidef. – Sidef + suf. -at. DOOM
sidefát adj. m., pl. sidefáți; f. sidefátă, pl. sidefáte
sidefate
SIDEFÁT, -Ă, sidefați, -te, adj. Care imită sideful; ca de sidef. – Sidef + suf. -at. DOOM
sidefát adj. m., pl. sidefáți; f. sidefátă, pl. sidefáte
sidefatei
SIDEFÁT, -Ă, sidefați, -te, adj. Care imită sideful; ca de sidef. – Sidef + suf. -at. DOOM
sidefát adj. m., pl. sidefáți; f. sidefátă, pl. sidefáte
sidefatele
SIDEFÁT, -Ă, sidefați, -te, adj. Care imită sideful; ca de sidef. – Sidef + suf. -at. DOOM
sidefát adj. m., pl. sidefáți; f. sidefátă, pl. sidefáte
sidefatelor
SIDEFÁT, -Ă, sidefați, -te, adj. Care imită sideful; ca de sidef. – Sidef + suf. -at. DOOM
sidefát adj. m., pl. sidefáți; f. sidefátă, pl. sidefáte
sidefatul
SIDEFÁT, -Ă, sidefați, -te, adj. Care imită sideful; ca de sidef. – Sidef + suf. -at. DOOM
sidefát adj. m., pl. sidefáți; f. sidefátă, pl. sidefáte
sidefatului
SIDEFÁT, -Ă, sidefați, -te, adj. Care imită sideful; ca de sidef. – Sidef + suf. -at. DOOM
sidefát adj. m., pl. sidefáți; f. sidefátă, pl. sidefáte
sidefați
SIDEFÁT, -Ă, sidefați, -te, adj. Care imită sideful; ca de sidef. – Sidef + suf. -at. DOOM
sidefát adj. m., pl. sidefáți; f. sidefátă, pl. sidefáte
sidefații
SIDEFÁT, -Ă, sidefați, -te, adj. Care imită sideful; ca de sidef. – Sidef + suf. -at. DOOM
sidefát adj. m., pl. sidefáți; f. sidefátă, pl. sidefáte
sidefaților
SIDEFÁT, -Ă, sidefați, -te, adj. Care imită sideful; ca de sidef. – Sidef + suf. -at. DOOM
sidefát adj. m., pl. sidefáți; f. sidefátă, pl. sidefáte
sidefia
SIDEFÍU, -ÍE, (1) sidefii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea sidefului; ca sideful. 2. S. n. Culoarea sidefie (1). – Sidef + suf. -iu. DOOM
*sidefíu2 s. n., art. sidefíul
sidefie
SIDEFÍU, -ÍE, (1) sidefii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea sidefului; ca sideful. 2. S. n. Culoarea sidefie (1). – Sidef + suf. -iu. DOOM
*sidefíu2 s. n., art. sidefíul
sidefiei
SIDEFÍU, -ÍE, (1) sidefii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea sidefului; ca sideful. 2. S. n. Culoarea sidefie (1). – Sidef + suf. -iu. DOOM
*sidefíu2 s. n., art. sidefíul
sidefii
SIDEFÍU, -ÍE, (1) sidefii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea sidefului; ca sideful. 2. S. n. Culoarea sidefie (1). – Sidef + suf. -iu. DOOM
*sidefíu2 s. n., art. sidefíul
sidefiii
SIDEFÍU, -ÍE, (1) sidefii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea sidefului; ca sideful. 2. S. n. Culoarea sidefie (1). – Sidef + suf. -iu. DOOM
*sidefíu2 s. n., art. sidefíul
sidefiile
SIDEFÍU, -ÍE, (1) sidefii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea sidefului; ca sideful. 2. S. n. Culoarea sidefie (1). – Sidef + suf. -iu. DOOM
*sidefíu2 s. n., art. sidefíul
sidefiilor
SIDEFÍU, -ÍE, (1) sidefii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea sidefului; ca sideful. 2. S. n. Culoarea sidefie (1). – Sidef + suf. -iu. DOOM
*sidefíu2 s. n., art. sidefíul
sidefiu
SIDEFÍU, -ÍE, (1) sidefii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea sidefului; ca sideful. 2. S. n. Culoarea sidefie (1). – Sidef + suf. -iu. DOOM
*sidefíu2 s. n., art. sidefíul
sidefiul
SIDEFÍU, -ÍE, (1) sidefii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea sidefului; ca sideful. 2. S. n. Culoarea sidefie (1). – Sidef + suf. -iu. DOOM
*sidefíu2 s. n., art. sidefíul
sidefiului
SIDEFÍU, -ÍE, (1) sidefii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea sidefului; ca sideful. 2. S. n. Culoarea sidefie (1). – Sidef + suf. -iu. DOOM
*sidefíu2 s. n., art. sidefíul
sideful
SIDÉF, (2) sidefuri, s. n. 1. Materie dură, albă, lucioasă și cu irizații, care formează stratul interior al cochiliei unor scoici și din care se fac nasturi, mânere, ornamente etc.; nacru. 2. Ornament, incrustație, obiect de sidef (1). – Din tc. sedef. DOOM
sidéf s. n., (obiecte) pl. sidéfuri
sidefului
SIDÉF, (2) sidefuri, s. n. 1. Materie dură, albă, lucioasă și cu irizații, care formează stratul interior al cochiliei unor scoici și din care se fac nasturi, mânere, ornamente etc.; nacru. 2. Ornament, incrustație, obiect de sidef (1). – Din tc. sedef. DOOM
sidéf s. n., (obiecte) pl. sidéfuri
sidefuri
SIDÉF, (2) sidefuri, s. n. 1. Materie dură, albă, lucioasă și cu irizații, care formează stratul interior al cochiliei unor scoici și din care se fac nasturi, mânere, ornamente etc.; nacru. 2. Ornament, incrustație, obiect de sidef (1). – Din tc. sedef. DOOM
sidéf s. n., (obiecte) pl. sidéfuri
sidefurile
SIDÉF, (2) sidefuri, s. n. 1. Materie dură, albă, lucioasă și cu irizații, care formează stratul interior al cochiliei unor scoici și din care se fac nasturi, mânere, ornamente etc.; nacru. 2. Ornament, incrustație, obiect de sidef (1). – Din tc. sedef. DOOM
sidéf s. n., (obiecte) pl. sidéfuri
sidefurilor
SIDÉF, (2) sidefuri, s. n. 1. Materie dură, albă, lucioasă și cu irizații, care formează stratul interior al cochiliei unor scoici și din care se fac nasturi, mânere, ornamente etc.; nacru. 2. Ornament, incrustație, obiect de sidef (1). – Din tc. sedef. DOOM
sidéf s. n., (obiecte) pl. sidéfuri
sidei
SÍDA s. f. Boală infecțioasă și contagioasă, care se transmite pe cale sexuală sau sangvină, reprezentând faza finală a infectării cu virusul HIV. – Din fr. SIDA, abr. s[yndrome] i[mmunno] d[éficitaire]. DOOM
SÍDA s. f.
sidelca
SIDÉLCĂ, sidelci, s. f. (Reg.) Perniță care se pune sub cureaua hamului de pe spinarea calului pentru ca animalul să nu se rănească. – Din ucr. sidelka, rus. sedelka. DOOM
sidélcă (reg.) s. f., g.-d. art. sidélcii; pl. sidélci
sidelci
SIDÉLCĂ, sidelci, s. f. (Reg.) Perniță care se pune sub cureaua hamului de pe spinarea calului pentru ca animalul să nu se rănească. – Din ucr. sidelka, rus. sedelka. DOOM
sidélcă (reg.) s. f., g.-d. art. sidélcii; pl. sidélci
sidelcii
SIDÉLCĂ, sidelci, s. f. (Reg.) Perniță care se pune sub cureaua hamului de pe spinarea calului pentru ca animalul să nu se rănească. – Din ucr. sidelka, rus. sedelka. DOOM
sidélcă (reg.) s. f., g.-d. art. sidélcii; pl. sidélci
sidelcile
SIDÉLCĂ, sidelci, s. f. (Reg.) Perniță care se pune sub cureaua hamului de pe spinarea calului pentru ca animalul să nu se rănească. – Din ucr. sidelka, rus. sedelka. DOOM
sidélcă (reg.) s. f., g.-d. art. sidélcii; pl. sidélci
sidelcilor
SIDÉLCĂ, sidelci, s. f. (Reg.) Perniță care se pune sub cureaua hamului de pe spinarea calului pentru ca animalul să nu se rănească. – Din ucr. sidelka, rus. sedelka. DOOM
sidélcă (reg.) s. f., g.-d. art. sidélcii; pl. sidélci
sidera
SIDERÁ, siderez, vb. I. Tranz. (Livr.) A stupefia. – Din fr. sidérer.
siderai
SIDERÁ, siderez, vb. I. Tranz. (Livr.) A stupefia. – Din fr. sidérer.
sideral
SIDERÁL, -Ă, siderali, -e, adj. Care ține de aștri, privitor la aștri, care vine de la aștri, în raport cu poziția acestora; astral. ◊ An sideral = interval de timp (de 365 de zile, 9 ore și 9 secunde) în care Soarele, în mișcarea lui aparentă, plecând de la o stea, ajunge iarăși acolo. Zi siderală = timp scurs între două treceri consecutive ale unei stele la același meridian. Oră siderală = a 24-a parte dintr-o zi siderală. Minut sideral = a 60-a parte dintr-o oră siderală. Secundă siderală = a 60-a parte dintr-un minut sideral. Timp sideral = timp a cărui unitate de măsură este ziua siderală. – Din fr. sidéral, lat. sideralis. DOOM
siderál adj. m., pl. sideráli; f. siderálă, pl. siderále
siderala
SIDERÁL, -Ă, siderali, -e, adj. Care ține de aștri, privitor la aștri, care vine de la aștri, în raport cu poziția acestora; astral. ◊ An sideral = interval de timp (de 365 de zile, 9 ore și 9 secunde) în care Soarele, în mișcarea lui aparentă, plecând de la o stea, ajunge iarăși acolo. Zi siderală = timp scurs între două treceri consecutive ale unei stele la același meridian. Oră siderală = a 24-a parte dintr-o zi siderală. Minut sideral = a 60-a parte dintr-o oră siderală. Secundă siderală = a 60-a parte dintr-un minut sideral. Timp sideral = timp a cărui unitate de măsură este ziua siderală. – Din fr. sidéral, lat. sideralis. DOOM
siderál adj. m., pl. sideráli; f. siderálă, pl. siderále
siderale
SIDERÁL, -Ă, siderali, -e, adj. Care ține de aștri, privitor la aștri, care vine de la aștri, în raport cu poziția acestora; astral. ◊ An sideral = interval de timp (de 365 de zile, 9 ore și 9 secunde) în care Soarele, în mișcarea lui aparentă, plecând de la o stea, ajunge iarăși acolo. Zi siderală = timp scurs între două treceri consecutive ale unei stele la același meridian. Oră siderală = a 24-a parte dintr-o zi siderală. Minut sideral = a 60-a parte dintr-o oră siderală. Secundă siderală = a 60-a parte dintr-un minut sideral. Timp sideral = timp a cărui unitate de măsură este ziua siderală. – Din fr. sidéral, lat. sideralis. DOOM
siderál adj. m., pl. sideráli; f. siderálă, pl. siderále
sideralei
SIDERÁL, -Ă, siderali, -e, adj. Care ține de aștri, privitor la aștri, care vine de la aștri, în raport cu poziția acestora; astral. ◊ An sideral = interval de timp (de 365 de zile, 9 ore și 9 secunde) în care Soarele, în mișcarea lui aparentă, plecând de la o stea, ajunge iarăși acolo. Zi siderală = timp scurs între două treceri consecutive ale unei stele la același meridian. Oră siderală = a 24-a parte dintr-o zi siderală. Minut sideral = a 60-a parte dintr-o oră siderală. Secundă siderală = a 60-a parte dintr-un minut sideral. Timp sideral = timp a cărui unitate de măsură este ziua siderală. – Din fr. sidéral, lat. sideralis. DOOM
siderál adj. m., pl. sideráli; f. siderálă, pl. siderále
sideralele
SIDERÁL, -Ă, siderali, -e, adj. Care ține de aștri, privitor la aștri, care vine de la aștri, în raport cu poziția acestora; astral. ◊ An sideral = interval de timp (de 365 de zile, 9 ore și 9 secunde) în care Soarele, în mișcarea lui aparentă, plecând de la o stea, ajunge iarăși acolo. Zi siderală = timp scurs între două treceri consecutive ale unei stele la același meridian. Oră siderală = a 24-a parte dintr-o zi siderală. Minut sideral = a 60-a parte dintr-o oră siderală. Secundă siderală = a 60-a parte dintr-un minut sideral. Timp sideral = timp a cărui unitate de măsură este ziua siderală. – Din fr. sidéral, lat. sideralis. DOOM
siderál adj. m., pl. sideráli; f. siderálă, pl. siderále
sideralelor
SIDERÁL, -Ă, siderali, -e, adj. Care ține de aștri, privitor la aștri, care vine de la aștri, în raport cu poziția acestora; astral. ◊ An sideral = interval de timp (de 365 de zile, 9 ore și 9 secunde) în care Soarele, în mișcarea lui aparentă, plecând de la o stea, ajunge iarăși acolo. Zi siderală = timp scurs între două treceri consecutive ale unei stele la același meridian. Oră siderală = a 24-a parte dintr-o zi siderală. Minut sideral = a 60-a parte dintr-o oră siderală. Secundă siderală = a 60-a parte dintr-un minut sideral. Timp sideral = timp a cărui unitate de măsură este ziua siderală. – Din fr. sidéral, lat. sideralis. DOOM
siderál adj. m., pl. sideráli; f. siderálă, pl. siderále
siderali
SIDERÁL, -Ă, siderali, -e, adj. Care ține de aștri, privitor la aștri, care vine de la aștri, în raport cu poziția acestora; astral. ◊ An sideral = interval de timp (de 365 de zile, 9 ore și 9 secunde) în care Soarele, în mișcarea lui aparentă, plecând de la o stea, ajunge iarăși acolo. Zi siderală = timp scurs între două treceri consecutive ale unei stele la același meridian. Oră siderală = a 24-a parte dintr-o zi siderală. Minut sideral = a 60-a parte dintr-o oră siderală. Secundă siderală = a 60-a parte dintr-un minut sideral. Timp sideral = timp a cărui unitate de măsură este ziua siderală. – Din fr. sidéral, lat. sideralis. DOOM
siderál adj. m., pl. sideráli; f. siderálă, pl. siderále
sideralii
SIDERÁL, -Ă, siderali, -e, adj. Care ține de aștri, privitor la aștri, care vine de la aștri, în raport cu poziția acestora; astral. ◊ An sideral = interval de timp (de 365 de zile, 9 ore și 9 secunde) în care Soarele, în mișcarea lui aparentă, plecând de la o stea, ajunge iarăși acolo. Zi siderală = timp scurs între două treceri consecutive ale unei stele la același meridian. Oră siderală = a 24-a parte dintr-o zi siderală. Minut sideral = a 60-a parte dintr-o oră siderală. Secundă siderală = a 60-a parte dintr-un minut sideral. Timp sideral = timp a cărui unitate de măsură este ziua siderală. – Din fr. sidéral, lat. sideralis. DOOM
siderál adj. m., pl. sideráli; f. siderálă, pl. siderále
sideralilor
SIDERÁL, -Ă, siderali, -e, adj. Care ține de aștri, privitor la aștri, care vine de la aștri, în raport cu poziția acestora; astral. ◊ An sideral = interval de timp (de 365 de zile, 9 ore și 9 secunde) în care Soarele, în mișcarea lui aparentă, plecând de la o stea, ajunge iarăși acolo. Zi siderală = timp scurs între două treceri consecutive ale unei stele la același meridian. Oră siderală = a 24-a parte dintr-o zi siderală. Minut sideral = a 60-a parte dintr-o oră siderală. Secundă siderală = a 60-a parte dintr-un minut sideral. Timp sideral = timp a cărui unitate de măsură este ziua siderală. – Din fr. sidéral, lat. sideralis. DOOM
siderál adj. m., pl. sideráli; f. siderálă, pl. siderále
sideralul
SIDERÁL, -Ă, siderali, -e, adj. Care ține de aștri, privitor la aștri, care vine de la aștri, în raport cu poziția acestora; astral. ◊ An sideral = interval de timp (de 365 de zile, 9 ore și 9 secunde) în care Soarele, în mișcarea lui aparentă, plecând de la o stea, ajunge iarăși acolo. Zi siderală = timp scurs între două treceri consecutive ale unei stele la același meridian. Oră siderală = a 24-a parte dintr-o zi siderală. Minut sideral = a 60-a parte dintr-o oră siderală. Secundă siderală = a 60-a parte dintr-un minut sideral. Timp sideral = timp a cărui unitate de măsură este ziua siderală. – Din fr. sidéral, lat. sideralis. DOOM
siderál adj. m., pl. sideráli; f. siderálă, pl. siderále
sideralului
SIDERÁL, -Ă, siderali, -e, adj. Care ține de aștri, privitor la aștri, care vine de la aștri, în raport cu poziția acestora; astral. ◊ An sideral = interval de timp (de 365 de zile, 9 ore și 9 secunde) în care Soarele, în mișcarea lui aparentă, plecând de la o stea, ajunge iarăși acolo. Zi siderală = timp scurs între două treceri consecutive ale unei stele la același meridian. Oră siderală = a 24-a parte dintr-o zi siderală. Minut sideral = a 60-a parte dintr-o oră siderală. Secundă siderală = a 60-a parte dintr-un minut sideral. Timp sideral = timp a cărui unitate de măsură este ziua siderală. – Din fr. sidéral, lat. sideralis. DOOM
siderál adj. m., pl. sideráli; f. siderálă, pl. siderále
sideram
SIDERÁ, siderez, vb. I. Tranz. (Livr.) A stupefia. – Din fr. sidérer.
siderare
SIDERÁ, siderez, vb. I. Tranz. (Livr.) A stupefia. – Din fr. sidérer.
siderare
SIDERÁ, siderez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A stupefia. – Din fr. sidérer.
siderară
SIDERÁ, siderez, vb. I. Tranz. (Livr.) A stupefia. – Din fr. sidérer.
siderarăm
SIDERÁ, siderez, vb. I. Tranz. (Livr.) A stupefia. – Din fr. sidérer.
siderarăți
SIDERÁ, siderez, vb. I. Tranz. (Livr.) A stupefia. – Din fr. sidérer.
siderase
SIDERÁ, siderez, vb. I. Tranz. (Livr.) A stupefia. – Din fr. sidérer.
siderasem
SIDERÁ, siderez, vb. I. Tranz. (Livr.) A stupefia. – Din fr. sidérer.
sideraseră
SIDERÁ, siderez, vb. I. Tranz. (Livr.) A stupefia. – Din fr. sidérer.
sideraserăm
SIDERÁ, siderez, vb. I. Tranz. (Livr.) A stupefia. – Din fr. sidérer.
sideraserăți
SIDERÁ, siderez, vb. I. Tranz. (Livr.) A stupefia. – Din fr. sidérer.
sideraseși
SIDERÁ, siderez, vb. I. Tranz. (Livr.) A stupefia. – Din fr. sidérer.
sideraseți
SIDERÁ, siderez, vb. I. Tranz. (Livr.) A stupefia. – Din fr. sidérer.
siderat
SIDERÁ, siderez, vb. I. Tranz. (Livr.) A stupefia. – Din fr. sidérer.
siderat
SIDERÁ, siderez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A stupefia. – Din fr. sidérer.
siderata
SIDERÁ, siderez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A stupefia. – Din fr. sidérer.
siderate
SIDERÁ, siderez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A stupefia. – Din fr. sidérer.
sideratei
SIDERÁ, siderez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A stupefia. – Din fr. sidérer.
sideratele
SIDERÁ, siderez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A stupefia. – Din fr. sidérer.
sideratelor
SIDERÁ, siderez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A stupefia. – Din fr. sidérer.
sideratul
SIDERÁ, siderez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A stupefia. – Din fr. sidérer.
sideratului
SIDERÁ, siderez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A stupefia. – Din fr. sidérer.
siderau
SIDERÁ, siderez, vb. I. Tranz. (Livr.) A stupefia. – Din fr. sidérer.
siderași
SIDERÁ, siderez, vb. I. Tranz. (Livr.) A stupefia. – Din fr. sidérer.
siderați
SIDERÁ, siderez, vb. I. Tranz. (Livr.) A stupefia. – Din fr. sidérer.
siderați
SIDERÁ, siderez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A stupefia. – Din fr. sidérer.
siderația
SIDERÁȚIE, siderații, s. f. 1. (Rar) Pretinsă influență atribuită aștrilor asupra vieții sau sănătății unei persoane. 2. Scădere bruscă a forțelor vitale. ♦ Șoc nervos rezultat dintr-o variație bruscă a potențialului electric. – Din fr. sidération. DOOM
sideráție (rar) (-ți-e) s. f., art. sideráția (-ți-a), g.-d. sideráții, art. sideráției
siderație
SIDERÁȚIE, siderații, s. f. 1. (Rar) Pretinsă influență atribuită aștrilor asupra vieții sau sănătății unei persoane. 2. Scădere bruscă a forțelor vitale. ♦ Șoc nervos rezultat dintr-o variație bruscă a potențialului electric. – Din fr. sidération. DOOM
sideráție (rar) (-ți-e) s. f., art. sideráția (-ți-a), g.-d. sideráții, art. sideráției
siderației
SIDERÁȚIE, siderații, s. f. 1. (Rar) Pretinsă influență atribuită aștrilor asupra vieții sau sănătății unei persoane. 2. Scădere bruscă a forțelor vitale. ♦ Șoc nervos rezultat dintr-o variație bruscă a potențialului electric. – Din fr. sidération. DOOM
sideráție (rar) (-ți-e) s. f., art. sideráția (-ți-a), g.-d. sideráții, art. sideráției
siderații
SIDERÁ, siderez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A stupefia. – Din fr. sidérer.
siderații
SIDERÁȚIE, siderații, s. f. 1. (Rar) Pretinsă influență atribuită aștrilor asupra vieții sau sănătății unei persoane. 2. Scădere bruscă a forțelor vitale. ♦ Șoc nervos rezultat dintr-o variație bruscă a potențialului electric. – Din fr. sidération. DOOM
sideráție (rar) (-ți-e) s. f., art. sideráția (-ți-a), g.-d. sideráții, art. sideráției
siderațiile
SIDERÁȚIE, siderații, s. f. 1. (Rar) Pretinsă influență atribuită aștrilor asupra vieții sau sănătății unei persoane. 2. Scădere bruscă a forțelor vitale. ♦ Șoc nervos rezultat dintr-o variație bruscă a potențialului electric. – Din fr. sidération. DOOM
sideráție (rar) (-ți-e) s. f., art. sideráția (-ți-a), g.-d. sideráții, art. sideráției
siderațiilor
SIDERÁȚIE, siderații, s. f. 1. (Rar) Pretinsă influență atribuită aștrilor asupra vieții sau sănătății unei persoane. 2. Scădere bruscă a forțelor vitale. ♦ Șoc nervos rezultat dintr-o variație bruscă a potențialului electric. – Din fr. sidération. DOOM
sideráție (rar) (-ți-e) s. f., art. sideráția (-ți-a), g.-d. sideráții, art. sideráției
sideraților
SIDERÁ, siderez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A stupefia. – Din fr. sidérer.
siderează
SIDERÁ, siderez, vb. I. Tranz. (Livr.) A stupefia. – Din fr. sidérer.
sideremie
SIDEREMÍE s.f. Prezența fierului în sânge. [Gen. -iei. / < fr. sidéremie, cf. gr. sideros – fier, haima – sânge].
siderez
SIDERÁ, siderez, vb. I. Tranz. (Livr.) A stupefia. – Din fr. sidérer.
sidereze
SIDERÁ, siderez, vb. I. Tranz. (Livr.) A stupefia. – Din fr. sidérer.
siderezi
SIDERÁ, siderez, vb. I. Tranz. (Livr.) A stupefia. – Din fr. sidérer.
siderism
SIDERÍSM s. n. Cult al aștrilor. – Din fr. sidérisme. DOOM
siderísm s. n.
siderismul
SIDERÍSM s. n. Cult al aștrilor. – Din fr. sidérisme. DOOM
siderísm s. n.
siderismului
SIDERÍSM s. n. Cult al aștrilor. – Din fr. sidérisme. DOOM
siderísm s. n.
siderit
SIDERÍT2, siderite, s. n. Meteorit constituit aproape în întregime din fier. – Din fr. sidérite. DOOM
siderít s. n., pl. sideríte
siderite
SIDERÍT2, siderite, s. n. Meteorit constituit aproape în întregime din fier. – Din fr. sidérite. DOOM
siderít s. n., pl. sideríte
sideritele
SIDERÍT2, siderite, s. n. Meteorit constituit aproape în întregime din fier. – Din fr. sidérite. DOOM
siderít s. n., pl. sideríte
sideritelor
SIDERÍT2, siderite, s. n. Meteorit constituit aproape în întregime din fier. – Din fr. sidérite. DOOM
siderít s. n., pl. sideríte
sideritul
SIDERÍT2, siderite, s. n. Meteorit constituit aproape în întregime din fier. – Din fr. sidérite. DOOM
siderít s. n., pl. sideríte
sideritului
SIDERÍT2, siderite, s. n. Meteorit constituit aproape în întregime din fier. – Din fr. sidérite. DOOM
siderít s. n., pl. sideríte
sidero
SIDERO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) fier”, „de fier”, „feros”. [< fr. sidéro-, cf. gr. sideros – fier].
sideroblast
SIDEROBLÁST s.n. Celulă a măduvei osoase care conține incluziuni ferice și nu hemoglobinice. [< fr. sidéroblaste].
siderocit
SIDEROCÍT s.n. Globulă roșie conținând incluziuni ferice și nu hemoglobinice. [< fr. sidérocyte].
siderofil
SIDEROFÍL, -Ă, siderofili, -e, adj. (Despre unele elemente chimice) Care, după unele ipoteze, se consideră că are un rol important în alcătuirea părții centrale a globului pământesc. – Din fr. sidérophile. DOOM
siderofíl adj. m., pl. siderofíli; f. siderofílă; pl. siderofíle
siderofila
SIDEROFÍL, -Ă, siderofili, -e, adj. (Despre unele elemente chimice) Care, după unele ipoteze, se consideră că are un rol important în alcătuirea părții centrale a globului pământesc. – Din fr. sidérophile. DOOM
siderofíl adj. m., pl. siderofíli; f. siderofílă; pl. siderofíle
siderofile
SIDEROFÍL, -Ă, siderofili, -e, adj. (Despre unele elemente chimice) Care, după unele ipoteze, se consideră că are un rol important în alcătuirea părții centrale a globului pământesc. – Din fr. sidérophile. DOOM
siderofíl adj. m., pl. siderofíli; f. siderofílă; pl. siderofíle
siderofilei
SIDEROFÍL, -Ă, siderofili, -e, adj. (Despre unele elemente chimice) Care, după unele ipoteze, se consideră că are un rol important în alcătuirea părții centrale a globului pământesc. – Din fr. sidérophile. DOOM
siderofíl adj. m., pl. siderofíli; f. siderofílă; pl. siderofíle
siderofilele
SIDEROFÍL, -Ă, siderofili, -e, adj. (Despre unele elemente chimice) Care, după unele ipoteze, se consideră că are un rol important în alcătuirea părții centrale a globului pământesc. – Din fr. sidérophile. DOOM
siderofíl adj. m., pl. siderofíli; f. siderofílă; pl. siderofíle
siderofilelor
SIDEROFÍL, -Ă, siderofili, -e, adj. (Despre unele elemente chimice) Care, după unele ipoteze, se consideră că are un rol important în alcătuirea părții centrale a globului pământesc. – Din fr. sidérophile. DOOM
siderofíl adj. m., pl. siderofíli; f. siderofílă; pl. siderofíle
siderofili
SIDEROFÍL, -Ă, siderofili, -e, adj. (Despre unele elemente chimice) Care, după unele ipoteze, se consideră că are un rol important în alcătuirea părții centrale a globului pământesc. – Din fr. sidérophile. DOOM
siderofíl adj. m., pl. siderofíli; f. siderofílă; pl. siderofíle
siderofilie
SIDEROFILÍE s.f. (Med.) Afinitate pentru fier. [Gen. -iei. / < fr. sidérophilie].
siderofilii
SIDEROFÍL, -Ă, siderofili, -e, adj. (Despre unele elemente chimice) Care, după unele ipoteze, se consideră că are un rol important în alcătuirea părții centrale a globului pământesc. – Din fr. sidérophile. DOOM
siderofíl adj. m., pl. siderofíli; f. siderofílă; pl. siderofíle
siderofililor
SIDEROFÍL, -Ă, siderofili, -e, adj. (Despre unele elemente chimice) Care, după unele ipoteze, se consideră că are un rol important în alcătuirea părții centrale a globului pământesc. – Din fr. sidérophile. DOOM
siderofíl adj. m., pl. siderofíli; f. siderofílă; pl. siderofíle
siderofilină
SIDEROFILÍNĂ s.f. Proteină din plasma sanguină care fixează fierul și îl transportă la diferite organe. [< fr. sidérophiline].
siderofilul
SIDEROFÍL, -Ă, siderofili, -e, adj. (Despre unele elemente chimice) Care, după unele ipoteze, se consideră că are un rol important în alcătuirea părții centrale a globului pământesc. – Din fr. sidérophile. DOOM
siderofíl adj. m., pl. siderofíli; f. siderofílă; pl. siderofíle
siderofilului
SIDEROFÍL, -Ă, siderofili, -e, adj. (Despre unele elemente chimice) Care, după unele ipoteze, se consideră că are un rol important în alcătuirea părții centrale a globului pământesc. – Din fr. sidérophile. DOOM
siderofíl adj. m., pl. siderofíli; f. siderofílă; pl. siderofíle
siderografia
SIDEROGRAFÍE s. f. Arta gravării în fier. – Din fr. sidérographie. DOOM
siderografíe (-ro-gra-) s. f., art. siderografía, g.-d. siderografíi, art. siderografíei
siderografie
SIDEROGRAFÍE s. f. Arta gravării în fier. – Din fr. sidérographie. DOOM
siderografíe (-ro-gra-) s. f., art. siderografía, g.-d. siderografíi, art. siderografíei
siderografiei
SIDEROGRAFÍE s. f. Arta gravării în fier. – Din fr. sidérographie. DOOM
siderografíe (-ro-gra-) s. f., art. siderografía, g.-d. siderografíi, art. siderografíei
siderografii
SIDEROGRAFÍE s. f. Arta gravării în fier. – Din fr. sidérographie. DOOM
siderografíe (-ro-gra-) s. f., art. siderografía, g.-d. siderografíi, art. siderografíei
siderografiile
SIDEROGRAFÍE s. f. Arta gravării în fier. – Din fr. sidérographie. DOOM
siderografíe (-ro-gra-) s. f., art. siderografía, g.-d. siderografíi, art. siderografíei
siderografiilor
SIDEROGRAFÍE s. f. Arta gravării în fier. – Din fr. sidérographie. DOOM
siderografíe (-ro-gra-) s. f., art. siderografía, g.-d. siderografíi, art. siderografíei
siderolit
SIDEROLÍT, sideroliți, s. m. Meteorit de fier. – Din fr. sidérolithe. DOOM
siderolít s. m., pl. siderolíți
siderolitul
SIDEROLÍT, sideroliți, s. m. Meteorit de fier. – Din fr. sidérolithe. DOOM
siderolít s. m., pl. siderolíți
siderolitului
SIDEROLÍT, sideroliți, s. m. Meteorit de fier. – Din fr. sidérolithe. DOOM
siderolít s. m., pl. siderolíți
sideroliți
SIDEROLÍT, sideroliți, s. m. Meteorit de fier. – Din fr. sidérolithe. DOOM
siderolít s. m., pl. siderolíți
sideroliții
SIDEROLÍT, sideroliți, s. m. Meteorit de fier. – Din fr. sidérolithe. DOOM
siderolít s. m., pl. siderolíți
sideroliților
SIDEROLÍT, sideroliți, s. m. Meteorit de fier. – Din fr. sidérolithe. DOOM
siderolít s. m., pl. siderolíți
sideropenie
SIDEROPENÍE s.f. Diminuare a cantității de fier din sânge. [Gen. -iei. / < fr. sidéropénie].
sideropexie
SIDEROPEXÍE s.f. Fixare a fierului în țesuturi. [Gen. -iei. / < fr. sidéropexie].
sideroscoape
SIDEROSCÓP s.n. Aparat pentru detectarea prezenței unui corp feros în ochi. [Cf. gr. sideros – fier, skopein – a privi].
sideroscoapele
SIDEROSCÓP s.n. Aparat pentru detectarea prezenței unui corp feros în ochi. [Cf. gr. sideros – fier, skopein – a privi].
sideroscoapelor
SIDEROSCÓP s.n. Aparat pentru detectarea prezenței unui corp feros în ochi. [Cf. gr. sideros – fier, skopein – a privi].
sideroscop
SIDEROSCÓP s.n. Aparat pentru detectarea prezenței unui corp feros în ochi. [Cf. gr. sideros – fier, skopein – a privi].
sideroscopul
SIDEROSCÓP s.n. Aparat pentru detectarea prezenței unui corp feros în ochi. [Cf. gr. sideros – fier, skopein – a privi].
sideroscopului
SIDEROSCÓP s.n. Aparat pentru detectarea prezenței unui corp feros în ochi. [Cf. gr. sideros – fier, skopein – a privi].
siderostat
SIDEROSTÁT, siderostate, s. n. Aparat destinat observării aștrilor, care anulează deplasarea lor aparentă. – Din fr. sidérostat. DOOM
!siderostát (-ros-tat/-ro-stat) s. n., pl. siderostáte
siderostate
SIDEROSTÁT, siderostate, s. n. Aparat destinat observării aștrilor, care anulează deplasarea lor aparentă. – Din fr. sidérostat. DOOM
!siderostát (-ros-tat/-ro-stat) s. n., pl. siderostáte
siderostatele
SIDEROSTÁT, siderostate, s. n. Aparat destinat observării aștrilor, care anulează deplasarea lor aparentă. – Din fr. sidérostat. DOOM
!siderostát (-ros-tat/-ro-stat) s. n., pl. siderostáte
siderostatelor
SIDEROSTÁT, siderostate, s. n. Aparat destinat observării aștrilor, care anulează deplasarea lor aparentă. – Din fr. sidérostat. DOOM
!siderostát (-ros-tat/-ro-stat) s. n., pl. siderostáte
siderostatul
SIDEROSTÁT, siderostate, s. n. Aparat destinat observării aștrilor, care anulează deplasarea lor aparentă. – Din fr. sidérostat. DOOM
!siderostát (-ros-tat/-ro-stat) s. n., pl. siderostáte
siderostatului
SIDEROSTÁT, siderostate, s. n. Aparat destinat observării aștrilor, care anulează deplasarea lor aparentă. – Din fr. sidérostat. DOOM
!siderostát (-ros-tat/-ro-stat) s. n., pl. siderostáte
sideroterapia
SIDEROTERAPÍE s.f. Folosirea terapeutică a fierului și a compușilor lui. [Gen. -iei. / < fr. sidérothérapie, cf. gr. sideros – fier, therapeia – tratament].
sideroterapie
SIDEROTERAPÍE s.f. Folosirea terapeutică a fierului și a compușilor lui. [Gen. -iei. / < fr. sidérothérapie, cf. gr. sideros – fier, therapeia – tratament].
sideroterapiei
SIDEROTERAPÍE s.f. Folosirea terapeutică a fierului și a compușilor lui. [Gen. -iei. / < fr. sidérothérapie, cf. gr. sideros – fier, therapeia – tratament].
sideroterapii
SIDEROTERAPÍE s.f. Folosirea terapeutică a fierului și a compușilor lui. [Gen. -iei. / < fr. sidérothérapie, cf. gr. sideros – fier, therapeia – tratament].
sideroza
SIDERÓZĂ, (2) sideroze, s. f. 1. Minereu de fier de culoare cenușie, gălbuie sau brună și cu luciu sticlos, folosit în industria metalurgică; siderit. 2. Formă de pneumoconioză provenită din inhalarea de pulbere de fier sau de compuși ferici. – Din fr. sidérose. DOOM
sideróză s. f., g.-d. art. siderózei; (boli) pl. sideróze
sideroze
SIDERÓZĂ, (2) sideroze, s. f. 1. Minereu de fier de culoare cenușie, gălbuie sau brună și cu luciu sticlos, folosit în industria metalurgică; siderit. 2. Formă de pneumoconioză provenită din inhalarea de pulbere de fier sau de compuși ferici. – Din fr. sidérose. DOOM
sideróză s. f., g.-d. art. siderózei; (boli) pl. sideróze
siderozei
SIDERÓZĂ, (2) sideroze, s. f. 1. Minereu de fier de culoare cenușie, gălbuie sau brună și cu luciu sticlos, folosit în industria metalurgică; siderit. 2. Formă de pneumoconioză provenită din inhalarea de pulbere de fier sau de compuși ferici. – Din fr. sidérose. DOOM
sideróză s. f., g.-d. art. siderózei; (boli) pl. sideróze
siderozele
SIDERÓZĂ, (2) sideroze, s. f. 1. Minereu de fier de culoare cenușie, gălbuie sau brună și cu luciu sticlos, folosit în industria metalurgică; siderit. 2. Formă de pneumoconioză provenită din inhalarea de pulbere de fier sau de compuși ferici. – Din fr. sidérose. DOOM
sideróză s. f., g.-d. art. siderózei; (boli) pl. sideróze
siderozelor
SIDERÓZĂ, (2) sideroze, s. f. 1. Minereu de fier de culoare cenușie, gălbuie sau brună și cu luciu sticlos, folosit în industria metalurgică; siderit. 2. Formă de pneumoconioză provenită din inhalarea de pulbere de fier sau de compuși ferici. – Din fr. sidérose. DOOM
sideróză s. f., g.-d. art. siderózei; (boli) pl. sideróze
siderurgia
SIDERURGÍE s. f. 1. Extragerea fierului din minereu, elaborarea aliajelor sale, precum și prelucrarea acestora în semifabricate (pentru laminare și forjare); metalurgia fierului. 2. Ramură a metalurgiei care se ocupă cu studiul proprietăților fizice și chimice ale fierului și ale aliajelor lui și cu studiul metodelor siderurgiei (1). – Din fr. sidérurgie. DOOM
siderurgíe s. f., art. siderurgía, g.-d. siderurgíi, art. siderurgíei
siderurgic
SIDERÚRGIC, -Ă, siderurgici, -ce, adj. Care ține de siderurgie, privitor la siderurgie. – Din fr. sidérurgique. DOOM
siderúrgic adj. m., pl. siderúrgici; f. siderúrgică; pl. siderúrgice
siderurgica
SIDERÚRGIC, -Ă, siderurgici, -ce, adj. Care ține de siderurgie, privitor la siderurgie. – Din fr. sidérurgique. DOOM
siderúrgic adj. m., pl. siderúrgici; f. siderúrgică; pl. siderúrgice
siderurgice
SIDERÚRGIC, -Ă, siderurgici, -ce, adj. Care ține de siderurgie, privitor la siderurgie. – Din fr. sidérurgique. DOOM
siderúrgic adj. m., pl. siderúrgici; f. siderúrgică; pl. siderúrgice
siderurgicei
SIDERÚRGIC, -Ă, siderurgici, -ce, adj. Care ține de siderurgie, privitor la siderurgie. – Din fr. sidérurgique. DOOM
siderúrgic adj. m., pl. siderúrgici; f. siderúrgică; pl. siderúrgice
siderurgicele
SIDERÚRGIC, -Ă, siderurgici, -ce, adj. Care ține de siderurgie, privitor la siderurgie. – Din fr. sidérurgique. DOOM
siderúrgic adj. m., pl. siderúrgici; f. siderúrgică; pl. siderúrgice
siderurgicelor
SIDERÚRGIC, -Ă, siderurgici, -ce, adj. Care ține de siderurgie, privitor la siderurgie. – Din fr. sidérurgique. DOOM
siderúrgic adj. m., pl. siderúrgici; f. siderúrgică; pl. siderúrgice
siderurgici
SIDERÚRGIC, -Ă, siderurgici, -ce, adj. Care ține de siderurgie, privitor la siderurgie. – Din fr. sidérurgique. DOOM
siderúrgic adj. m., pl. siderúrgici; f. siderúrgică; pl. siderúrgice
siderurgicii
SIDERÚRGIC, -Ă, siderurgici, -ce, adj. Care ține de siderurgie, privitor la siderurgie. – Din fr. sidérurgique. DOOM
siderúrgic adj. m., pl. siderúrgici; f. siderúrgică; pl. siderúrgice
siderurgicilor
SIDERÚRGIC, -Ă, siderurgici, -ce, adj. Care ține de siderurgie, privitor la siderurgie. – Din fr. sidérurgique. DOOM
siderúrgic adj. m., pl. siderúrgici; f. siderúrgică; pl. siderúrgice
siderurgicul
SIDERÚRGIC, -Ă, siderurgici, -ce, adj. Care ține de siderurgie, privitor la siderurgie. – Din fr. sidérurgique. DOOM
siderúrgic adj. m., pl. siderúrgici; f. siderúrgică; pl. siderúrgice
siderurgicului
SIDERÚRGIC, -Ă, siderurgici, -ce, adj. Care ține de siderurgie, privitor la siderurgie. – Din fr. sidérurgique. DOOM
siderúrgic adj. m., pl. siderúrgici; f. siderúrgică; pl. siderúrgice
siderurgie
SIDERURGÍE s. f. 1. Extragerea fierului din minereu, elaborarea aliajelor sale, precum și prelucrarea acestora în semifabricate (pentru laminare și forjare); metalurgia fierului. 2. Ramură a metalurgiei care se ocupă cu studiul proprietăților fizice și chimice ale fierului și ale aliajelor lui și cu studiul metodelor siderurgiei (1). – Din fr. sidérurgie. DOOM
siderurgíe s. f., art. siderurgía, g.-d. siderurgíi, art. siderurgíei
siderurgiei
SIDERURGÍE s. f. 1. Extragerea fierului din minereu, elaborarea aliajelor sale, precum și prelucrarea acestora în semifabricate (pentru laminare și forjare); metalurgia fierului. 2. Ramură a metalurgiei care se ocupă cu studiul proprietăților fizice și chimice ale fierului și ale aliajelor lui și cu studiul metodelor siderurgiei (1). – Din fr. sidérurgie. DOOM
siderurgíe s. f., art. siderurgía, g.-d. siderurgíi, art. siderurgíei
siderurgii
SIDERURGÍE s. f. 1. Extragerea fierului din minereu, elaborarea aliajelor sale, precum și prelucrarea acestora în semifabricate (pentru laminare și forjare); metalurgia fierului. 2. Ramură a metalurgiei care se ocupă cu studiul proprietăților fizice și chimice ale fierului și ale aliajelor lui și cu studiul metodelor siderurgiei (1). – Din fr. sidérurgie. DOOM
siderurgíe s. f., art. siderurgía, g.-d. siderurgíi, art. siderurgíei
siderurgist
SIDERURGÍST, siderurgiști, s. m. Muncitor specializat în siderurgie. – Din fr. sidérurgiste.
siderurgistul
SIDERURGÍST, siderurgiști, s. m. Muncitor specializat în siderurgie. – Din fr. sidérurgiste.
siderurgistului
SIDERURGÍST, siderurgiști, s. m. Muncitor specializat în siderurgie. – Din fr. sidérurgiste.
siderurgiști
SIDERURGÍST, siderurgiști, s. m. Muncitor specializat în siderurgie. – Din fr. sidérurgiste.
siderurgiștii
SIDERURGÍST, siderurgiști, s. m. Muncitor specializat în siderurgie. – Din fr. sidérurgiste.
siderurgiștilor
SIDERURGÍST, siderurgiști, s. m. Muncitor specializat în siderurgie. – Din fr. sidérurgiste.
siderând
SIDERÁ, siderez, vb. I. Tranz. (Livr.) A stupefia. – Din fr. sidérer.
siderînd
SIDERÁ, siderez, vb. I. Tranz. (Livr.) A stupefia. – Din fr. sidérer.
sidili
sidili, sidilesc I. v. t. (înv.) a dichisi. II. v. r. a se dichisi.
sidilă
SEDÍLĂ2, sedile, s. f. Săculeț cu țesătură rară, în care se pune brânza la scurs. [Var.: (reg.) sădílă, sidílă s. f.] – Din bg., sb. sedilo. DOOM
sedílă (semn diacritic) s. f., g.-d. art. sedílei; pl. sedíle
siemens
SÍEMENS, siemenși, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură a conductanței electrice, egală cu conductanța unui conductor a cărui rezistență electrică este de un ohm. [Pr.: zímăns] – Din germ. Siemens, fr. siemens. DOOM
siemens (unitate de măsură) [pron. zímăns] s. m., pl. siemenși; simb. S
siemensul
SÍEMENS, siemenși, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură a conductanței electrice, egală cu conductanța unui conductor a cărui rezistență electrică este de un ohm. [Pr.: zímăns] – Din germ. Siemens, fr. siemens. DOOM
siemens (unitate de măsură) [pron. zímăns] s. m., pl. siemenși; simb. S
siemensului
SÍEMENS, siemenși, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură a conductanței electrice, egală cu conductanța unui conductor a cărui rezistență electrică este de un ohm. [Pr.: zímăns] – Din germ. Siemens, fr. siemens. DOOM
siemens (unitate de măsură) [pron. zímăns] s. m., pl. siemenși; simb. S
siemenși
SÍEMENS, siemenși, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură a conductanței electrice, egală cu conductanța unui conductor a cărui rezistență electrică este de un ohm. [Pr.: zímăns] – Din germ. Siemens, fr. siemens. DOOM
siemens (unitate de măsură) [pron. zímăns] s. m., pl. siemenși; simb. S
siemenșii
SÍEMENS, siemenși, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură a conductanței electrice, egală cu conductanța unui conductor a cărui rezistență electrică este de un ohm. [Pr.: zímăns] – Din germ. Siemens, fr. siemens. DOOM
siemens (unitate de măsură) [pron. zímăns] s. m., pl. siemenși; simb. S
siemenșilor
SÍEMENS, siemenși, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură a conductanței electrice, egală cu conductanța unui conductor a cărui rezistență electrică este de un ohm. [Pr.: zímăns] – Din germ. Siemens, fr. siemens. DOOM
siemens (unitate de măsură) [pron. zímăns] s. m., pl. siemenși; simb. S
sienit
SIENÍT, (2) sienite, s. n. 1. Rocă eruptivă alcătuită din feldspați alcalini și alte minerale, a cărei culoare este un amestec de roșu și verde și care se folosește ca material de construcție. 2. Varietate de sienit (1). [Pr.: si-e-] – Din fr. syénite. DOOM
sienít (si-e-) s. n., (feluri) pl. sieníte
sienite
SIENÍT, (2) sienite, s. n. 1. Rocă eruptivă alcătuită din feldspați alcalini și alte minerale, a cărei culoare este un amestec de roșu și verde și care se folosește ca material de construcție. 2. Varietate de sienit (1). [Pr.: si-e-] – Din fr. syénite. DOOM
sienít (si-e-) s. n., (feluri) pl. sieníte
sienitele
SIENÍT, (2) sienite, s. n. 1. Rocă eruptivă alcătuită din feldspați alcalini și alte minerale, a cărei culoare este un amestec de roșu și verde și care se folosește ca material de construcție. 2. Varietate de sienit (1). [Pr.: si-e-] – Din fr. syénite. DOOM
sienít (si-e-) s. n., (feluri) pl. sieníte
sienitelor
SIENÍT, (2) sienite, s. n. 1. Rocă eruptivă alcătuită din feldspați alcalini și alte minerale, a cărei culoare este un amestec de roșu și verde și care se folosește ca material de construcție. 2. Varietate de sienit (1). [Pr.: si-e-] – Din fr. syénite. DOOM
sienít (si-e-) s. n., (feluri) pl. sieníte
sienitul
SIENÍT, (2) sienite, s. n. 1. Rocă eruptivă alcătuită din feldspați alcalini și alte minerale, a cărei culoare este un amestec de roșu și verde și care se folosește ca material de construcție. 2. Varietate de sienit (1). [Pr.: si-e-] – Din fr. syénite. DOOM
sienít (si-e-) s. n., (feluri) pl. sieníte
sienitului
SIENÍT, (2) sienite, s. n. 1. Rocă eruptivă alcătuită din feldspați alcalini și alte minerale, a cărei culoare este un amestec de roșu și verde și care se folosește ca material de construcție. 2. Varietate de sienit (1). [Pr.: si-e-] – Din fr. syénite. DOOM
sienít (si-e-) s. n., (feluri) pl. sieníte
sieptre
SIÉPTRU, sieptre, s. n. (Reg.) Șerpar de piele (cu care se încing țăranii). [Pr.: si-ep-] – Et. nec. DOOM
siéptru (reg.) (si-ep-) s. n., art. siéptrul; pl. siéptre
sieptrele
SIÉPTRU, sieptre, s. n. (Reg.) Șerpar de piele (cu care se încing țăranii). [Pr.: si-ep-] – Et. nec. DOOM
siéptru (reg.) (si-ep-) s. n., art. siéptrul; pl. siéptre
sieptrelor
SIÉPTRU, sieptre, s. n. (Reg.) Șerpar de piele (cu care se încing țăranii). [Pr.: si-ep-] – Et. nec. DOOM
siéptru (reg.) (si-ep-) s. n., art. siéptrul; pl. siéptre
sieptru
SIÉPTRU, sieptre, s. n. (Reg.) Șerpar de piele (cu care se încing țăranii). [Pr.: si-ep-] – Et. nec. DOOM
siéptru (reg.) (si-ep-) s. n., art. siéptrul; pl. siéptre
sieptrul
SIÉPTRU, sieptre, s. n. (Reg.) Șerpar de piele (cu care se încing țăranii). [Pr.: si-ep-] – Et. nec. DOOM
siéptru (reg.) (si-ep-) s. n., art. siéptrul; pl. siéptre
sieptrului
SIÉPTRU, sieptre, s. n. (Reg.) Șerpar de piele (cu care se încing țăranii). [Pr.: si-ep-] – Et. nec. DOOM
siéptru (reg.) (si-ep-) s. n., art. siéptrul; pl. siéptre
sierraleonez
SIERRALEONÉZ, -Ă, sierraleonezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Sierra Leone sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Sierra Leone sau sierraleonezilor (1); referitor la Sierra Leone ori la sierraleonezi. – Sierra Leone (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
sierraleonéz (referitor la Sierra Leone) (si-er-, le-o-) adj. m., s. m., pl. sierraleonézi; adj. f., s. f. sierraleonéză, pl. sierraleonéze
sierraleonez
SIERRALEONÉZ, -Ă, sierraleonezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Sierra Leone sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Sierra Leone sau sierraleonezilor (1); referitor la Sierra Leone ori la sierraleonezi. – Sierra Leone (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
sierraleonéz (referitor la Sierra Leone) (si-er-, le-o-) adj. m., s. m., pl. sierraleonézi; adj. f., s. f. sierraleonéză, pl. sierraleonéze
sierraleoneză
SIERRALEONÉZ, -Ă, sierraleonezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Sierra Leone sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Sierra Leone sau sierraleonezilor (1); referitor la Sierra Leone ori la sierraleonezi. – Sierra Leone (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
sierraleonéz (referitor la Sierra Leone) (si-er-, le-o-) adj. m., s. m., pl. sierraleonézi; adj. f., s. f. sierraleonéză, pl. sierraleonéze
siesta
SIÉSTĂ, sieste, s. f. Odihna și somnul de după prânz. [Pr.: si-es-] – Din fr. sieste. DOOM
siéstă (si-es-) s. f., g.-d. art. siéstei; pl. siéste
sieste
SIÉSTĂ, sieste, s. f. Odihna și somnul de după prânz. [Pr.: si-es-] – Din fr. sieste. DOOM
siéstă (si-es-) s. f., g.-d. art. siéstei; pl. siéste
siestei
SIÉSTĂ, sieste, s. f. Odihna și somnul de după prânz. [Pr.: si-es-] – Din fr. sieste. DOOM
siéstă (si-es-) s. f., g.-d. art. siéstei; pl. siéste
siestele
SIÉSTĂ, sieste, s. f. Odihna și somnul de după prânz. [Pr.: si-es-] – Din fr. sieste. DOOM
siéstă (si-es-) s. f., g.-d. art. siéstei; pl. siéste
siestelor
SIÉSTĂ, sieste, s. f. Odihna și somnul de după prânz. [Pr.: si-es-] – Din fr. sieste. DOOM
siéstă (si-es-) s. f., g.-d. art. siéstei; pl. siéste
sif
SIF s.n. Creastă ascuțită a unei dune, provenind din intersecția versanților expuși cu cei adăpostiți de vânt. [< fr. sif < cuv. arab].
sifili
SIFILI- v. sifilo-.
sifilida
SIFILÍDĂ, sifilide, s. f. Erupție apărată pe piele și pe mucoase în faza a doua a sifilisului. – Din fr. syphilide. DOOM
sifilídă s. f., g.-d. art. sifilídei; pl. sifilíde
sifilide
SIFILÍDĂ, sifilide, s. f. Erupție apărată pe piele și pe mucoase în faza a doua a sifilisului. – Din fr. syphilide. DOOM
sifilídă s. f., g.-d. art. sifilídei; pl. sifilíde
sifilidei
SIFILÍDĂ, sifilide, s. f. Erupție apărată pe piele și pe mucoase în faza a doua a sifilisului. – Din fr. syphilide. DOOM
sifilídă s. f., g.-d. art. sifilídei; pl. sifilíde
sifilidele
SIFILÍDĂ, sifilide, s. f. Erupție apărată pe piele și pe mucoase în faza a doua a sifilisului. – Din fr. syphilide. DOOM
sifilídă s. f., g.-d. art. sifilídei; pl. sifilíde
sifilidelor
SIFILÍDĂ, sifilide, s. f. Erupție apărată pe piele și pe mucoase în faza a doua a sifilisului. – Din fr. syphilide. DOOM
sifilídă s. f., g.-d. art. sifilídei; pl. sifilíde
sifilifobie
SIFILIFOBÍE s.f. v. sifilofobie.
sifiligrafia
SIFILIGRAFÍE s.f. Specialitate medicală care studiază sifilisul. [Gen. -iei, var. sifilografie s.f. / < fr. syphiligraphie].
sifiligrafie
SIFILIGRAFÍE s.f. Specialitate medicală care studiază sifilisul. [Gen. -iei, var. sifilografie s.f. / < fr. syphiligraphie].
sifiligrafiei
SIFILIGRAFÍE s.f. Specialitate medicală care studiază sifilisul. [Gen. -iei, var. sifilografie s.f. / < fr. syphiligraphie].
sifiligrafii
SIFILIGRAFÍE s.f. Specialitate medicală care studiază sifilisul. [Gen. -iei, var. sifilografie s.f. / < fr. syphiligraphie].
sifiligrafiile
SIFILIGRAFÍE s.f. Specialitate medicală care studiază sifilisul. [Gen. -iei, var. sifilografie s.f. / < fr. syphiligraphie].
sifiligrafiilor
SIFILIGRAFÍE s.f. Specialitate medicală care studiază sifilisul. [Gen. -iei, var. sifilografie s.f. / < fr. syphiligraphie].
sifilis
SÍFILIS, sifilisuri, s. n. Boală venerică contagioasă, provocată de un spirochet (Treponema pallidum), care se transmite prin contact direct sau prin ereditate și care se caracterizează în faza întâi prin apariția șancrului, în faza a doua prin apariția sifilidelor, iar în faza a treia prin leziuni la diferite organe (interne) ale corpului; lues. ◊ Sifilis congenital (sau ereditar) = formă de sifilis care apare la copil, de obicei după o naștere prematură, manifestându-se la început prin leziuni cutanate viscerale și pe mucoase, mai târziu prin tumori. – Din fr. syphilis. DOOM
sífilis s. n., pl. sífilisuri
sifilisul
SÍFILIS, sifilisuri, s. n. Boală venerică contagioasă, provocată de un spirochet (Treponema pallidum), care se transmite prin contact direct sau prin ereditate și care se caracterizează în faza întâi prin apariția șancrului, în faza a doua prin apariția sifilidelor, iar în faza a treia prin leziuni la diferite organe (interne) ale corpului; lues. ◊ Sifilis congenital (sau ereditar) = formă de sifilis care apare la copil, de obicei după o naștere prematură, manifestându-se la început prin leziuni cutanate viscerale și pe mucoase, mai târziu prin tumori. – Din fr. syphilis. DOOM
sífilis s. n., pl. sífilisuri
sifilisului
SÍFILIS, sifilisuri, s. n. Boală venerică contagioasă, provocată de un spirochet (Treponema pallidum), care se transmite prin contact direct sau prin ereditate și care se caracterizează în faza întâi prin apariția șancrului, în faza a doua prin apariția sifilidelor, iar în faza a treia prin leziuni la diferite organe (interne) ale corpului; lues. ◊ Sifilis congenital (sau ereditar) = formă de sifilis care apare la copil, de obicei după o naștere prematură, manifestându-se la început prin leziuni cutanate viscerale și pe mucoase, mai târziu prin tumori. – Din fr. syphilis. DOOM
sífilis s. n., pl. sífilisuri
sifilisuri
SÍFILIS, sifilisuri, s. n. Boală venerică contagioasă, provocată de un spirochet (Treponema pallidum), care se transmite prin contact direct sau prin ereditate și care se caracterizează în faza întâi prin apariția șancrului, în faza a doua prin apariția sifilidelor, iar în faza a treia prin leziuni la diferite organe (interne) ale corpului; lues. ◊ Sifilis congenital (sau ereditar) = formă de sifilis care apare la copil, de obicei după o naștere prematură, manifestându-se la început prin leziuni cutanate viscerale și pe mucoase, mai târziu prin tumori. – Din fr. syphilis. DOOM
sífilis s. n., pl. sífilisuri
sifilisurile
SÍFILIS, sifilisuri, s. n. Boală venerică contagioasă, provocată de un spirochet (Treponema pallidum), care se transmite prin contact direct sau prin ereditate și care se caracterizează în faza întâi prin apariția șancrului, în faza a doua prin apariția sifilidelor, iar în faza a treia prin leziuni la diferite organe (interne) ale corpului; lues. ◊ Sifilis congenital (sau ereditar) = formă de sifilis care apare la copil, de obicei după o naștere prematură, manifestându-se la început prin leziuni cutanate viscerale și pe mucoase, mai târziu prin tumori. – Din fr. syphilis. DOOM
sífilis s. n., pl. sífilisuri
sifilisurilor
SÍFILIS, sifilisuri, s. n. Boală venerică contagioasă, provocată de un spirochet (Treponema pallidum), care se transmite prin contact direct sau prin ereditate și care se caracterizează în faza întâi prin apariția șancrului, în faza a doua prin apariția sifilidelor, iar în faza a treia prin leziuni la diferite organe (interne) ale corpului; lues. ◊ Sifilis congenital (sau ereditar) = formă de sifilis care apare la copil, de obicei după o naștere prematură, manifestându-se la început prin leziuni cutanate viscerale și pe mucoase, mai târziu prin tumori. – Din fr. syphilis. DOOM
sífilis s. n., pl. sífilisuri
sifilitic
SIFILÍTIC, -Ă, sifilitici, -ce, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Atins de sifilis; (despre leziuni, erupții) cauzate de sifilis. ♦ (Arg.) Nereușit; nepotrivit; neplăcut. – Din fr. syphilitique. DOOM
sifilític adj. m., pl. sifilítici; f. sifilítică, pl. sifilítice
sifilitica
SIFILÍTIC, -Ă, sifilitici, -ce, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Atins de sifilis; (despre leziuni, erupții) cauzate de sifilis. ♦ (Arg.) Nereușit; nepotrivit; neplăcut. – Din fr. syphilitique. DOOM
sifilític adj. m., pl. sifilítici; f. sifilítică, pl. sifilítice
sifilitice
SIFILÍTIC, -Ă, sifilitici, -ce, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Atins de sifilis; (despre leziuni, erupții) cauzate de sifilis. ♦ (Arg.) Nereușit; nepotrivit; neplăcut. – Din fr. syphilitique. DOOM
sifilític adj. m., pl. sifilítici; f. sifilítică, pl. sifilítice
sifiliticei
SIFILÍTIC, -Ă, sifilitici, -ce, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Atins de sifilis; (despre leziuni, erupții) cauzate de sifilis. ♦ (Arg.) Nereușit; nepotrivit; neplăcut. – Din fr. syphilitique. DOOM
sifilític adj. m., pl. sifilítici; f. sifilítică, pl. sifilítice
sifiliticele
SIFILÍTIC, -Ă, sifilitici, -ce, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Atins de sifilis; (despre leziuni, erupții) cauzate de sifilis. ♦ (Arg.) Nereușit; nepotrivit; neplăcut. – Din fr. syphilitique. DOOM
sifilític adj. m., pl. sifilítici; f. sifilítică, pl. sifilítice
sifiliticelor
SIFILÍTIC, -Ă, sifilitici, -ce, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Atins de sifilis; (despre leziuni, erupții) cauzate de sifilis. ♦ (Arg.) Nereușit; nepotrivit; neplăcut. – Din fr. syphilitique. DOOM
sifilític adj. m., pl. sifilítici; f. sifilítică, pl. sifilítice
sifilitici
SIFILÍTIC, -Ă, sifilitici, -ce, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Atins de sifilis; (despre leziuni, erupții) cauzate de sifilis. ♦ (Arg.) Nereușit; nepotrivit; neplăcut. – Din fr. syphilitique. DOOM
sifilític adj. m., pl. sifilítici; f. sifilítică, pl. sifilítice
sifiliticii
SIFILÍTIC, -Ă, sifilitici, -ce, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Atins de sifilis; (despre leziuni, erupții) cauzate de sifilis. ♦ (Arg.) Nereușit; nepotrivit; neplăcut. – Din fr. syphilitique. DOOM
sifilític adj. m., pl. sifilítici; f. sifilítică, pl. sifilítice
sifiliticilor
SIFILÍTIC, -Ă, sifilitici, -ce, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Atins de sifilis; (despre leziuni, erupții) cauzate de sifilis. ♦ (Arg.) Nereușit; nepotrivit; neplăcut. – Din fr. syphilitique. DOOM
sifilític adj. m., pl. sifilítici; f. sifilítică, pl. sifilítice
sifiliticul
SIFILÍTIC, -Ă, sifilitici, -ce, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Atins de sifilis; (despre leziuni, erupții) cauzate de sifilis. ♦ (Arg.) Nereușit; nepotrivit; neplăcut. – Din fr. syphilitique. DOOM
sifilític adj. m., pl. sifilítici; f. sifilítică, pl. sifilítice
sifiliticului
SIFILÍTIC, -Ă, sifilitici, -ce, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Atins de sifilis; (despre leziuni, erupții) cauzate de sifilis. ♦ (Arg.) Nereușit; nepotrivit; neplăcut. – Din fr. syphilitique. DOOM
sifilític adj. m., pl. sifilítici; f. sifilítică, pl. sifilítice
sifilo
SIFILO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) sifilis”, „sifilitic”, „lues”, „luetic”. [Var. sifili-. / < fr. syphili-].
sifiloame
SIFILÓM, sifiloame, s. n. Tumoare care apare în faza a treia a sifilisului. – Din fr. syphilôme. DOOM
sifilóm s. n., pl. sifiloáme
sifiloamele
SIFILÓM, sifiloame, s. n. Tumoare care apare în faza a treia a sifilisului. – Din fr. syphilôme. DOOM
sifilóm s. n., pl. sifiloáme
sifiloamelor
SIFILÓM, sifiloame, s. n. Tumoare care apare în faza a treia a sifilisului. – Din fr. syphilôme. DOOM
sifilóm s. n., pl. sifiloáme
sifilofobia
SIFILOFOBÍE s.f. (Med.) Teamă patologică de infecție sifilitică. V. sifilomanie. [Gen. -iei, var. sifilifobie s.f. / < fr. syphilophobie].
sifilofobie
SIFILOFOBÍE s.f. (Med.) Teamă patologică de infecție sifilitică. V. sifilomanie. [Gen. -iei, var. sifilifobie s.f. / < fr. syphilophobie].
sifilofobiei
SIFILOFOBÍE s.f. (Med.) Teamă patologică de infecție sifilitică. V. sifilomanie. [Gen. -iei, var. sifilifobie s.f. / < fr. syphilophobie].
sifilofobii
SIFILOFOBÍE s.f. (Med.) Teamă patologică de infecție sifilitică. V. sifilomanie. [Gen. -iei, var. sifilifobie s.f. / < fr. syphilophobie].
sifilofobiile
SIFILOFOBÍE s.f. (Med.) Teamă patologică de infecție sifilitică. V. sifilomanie. [Gen. -iei, var. sifilifobie s.f. / < fr. syphilophobie].
sifilofobiilor
SIFILOFOBÍE s.f. (Med.) Teamă patologică de infecție sifilitică. V. sifilomanie. [Gen. -iei, var. sifilifobie s.f. / < fr. syphilophobie].
sifilografie
SIFILOGRAFÍE s.f. v. sifiligrafie.
sifiloid
SIFILOÍD, -Ă adj. (Despre leziuni) Cu aspect de sifilis. [Pron. -lo-id. / < fr. syphiloïde].
sifiloida
SIFILOÍD, -Ă adj. (Despre leziuni) Cu aspect de sifilis. [Pron. -lo-id. / < fr. syphiloïde].
sifiloide
SIFILOÍD, -Ă adj. (Despre leziuni) Cu aspect de sifilis. [Pron. -lo-id. / < fr. syphiloïde].
sifiloidei
SIFILOÍD, -Ă adj. (Despre leziuni) Cu aspect de sifilis. [Pron. -lo-id. / < fr. syphiloïde].
sifiloidele
SIFILOÍD, -Ă adj. (Despre leziuni) Cu aspect de sifilis. [Pron. -lo-id. / < fr. syphiloïde].
sifiloidelor
SIFILOÍD, -Ă adj. (Despre leziuni) Cu aspect de sifilis. [Pron. -lo-id. / < fr. syphiloïde].
sifiloidul
SIFILOÍD, -Ă adj. (Despre leziuni) Cu aspect de sifilis. [Pron. -lo-id. / < fr. syphiloïde].
sifiloidului
SIFILOÍD, -Ă adj. (Despre leziuni) Cu aspect de sifilis. [Pron. -lo-id. / < fr. syphiloïde].
sifiloizi
SIFILOÍD, -Ă adj. (Despre leziuni) Cu aspect de sifilis. [Pron. -lo-id. / < fr. syphiloïde].
sifiloizii
SIFILOÍD, -Ă adj. (Despre leziuni) Cu aspect de sifilis. [Pron. -lo-id. / < fr. syphiloïde].
sifiloizilor
SIFILOÍD, -Ă adj. (Despre leziuni) Cu aspect de sifilis. [Pron. -lo-id. / < fr. syphiloïde].
sifilom
SIFILÓM, sifiloame, s. n. Tumoare care apare în faza a treia a sifilisului. – Din fr. syphilôme. DOOM
sifilóm s. n., pl. sifiloáme
sifilomania
SIFILOMANÍE s.f. (Med.) Psihoză în care bolnavul se crede atins de sifilis. [Gen. -iei. / < fr. syphilomanie].
sifilomanie
SIFILOMANÍE s.f. (Med.) Psihoză în care bolnavul se crede atins de sifilis. [Gen. -iei. / < fr. syphilomanie].
sifilomaniei
SIFILOMANÍE s.f. (Med.) Psihoză în care bolnavul se crede atins de sifilis. [Gen. -iei. / < fr. syphilomanie].
sifilomanii
SIFILOMANÍE s.f. (Med.) Psihoză în care bolnavul se crede atins de sifilis. [Gen. -iei. / < fr. syphilomanie].
sifilomaniile
SIFILOMANÍE s.f. (Med.) Psihoză în care bolnavul se crede atins de sifilis. [Gen. -iei. / < fr. syphilomanie].
sifilomaniilor
SIFILOMANÍE s.f. (Med.) Psihoză în care bolnavul se crede atins de sifilis. [Gen. -iei. / < fr. syphilomanie].
sifilomul
SIFILÓM, sifiloame, s. n. Tumoare care apare în faza a treia a sifilisului. – Din fr. syphilôme. DOOM
sifilóm s. n., pl. sifiloáme
sifilomului
SIFILÓM, sifiloame, s. n. Tumoare care apare în faza a treia a sifilisului. – Din fr. syphilôme. DOOM
sifilóm s. n., pl. sifiloáme
siflant
SIFLÁNT, -Ă, siflanți, -te, adj. (Despre respirație) Șuierător; strident, zgomotos. ◊ Consoană siflantă sau sunet siflant (și substantivat, f.) = consoană constrictivă dentală, formată prin atingerea vârfului limbii de cele două șiruri de dinți sau numai de dinții incisivi inferiori; consoană sibilantă. – Din fr. sifflant. DOOM
siflántă (consoană) s. f., g.-d. art. siflántei; pl. siflánte
siflanta
SIFLÁNT, -Ă, siflanți, -te, adj. (Despre respirație) Șuierător; strident, zgomotos. ◊ Consoană siflantă sau sunet siflant (și substantivat, f.) = consoană constrictivă dentală, formată prin atingerea vârfului limbii de cele două șiruri de dinți sau numai de dinții incisivi inferiori; consoană sibilantă. – Din fr. sifflant. DOOM
siflántă (consoană) s. f., g.-d. art. siflántei; pl. siflánte
siflante
SIFLÁNT, -Ă, siflanți, -te, adj. (Despre respirație) Șuierător; strident, zgomotos. ◊ Consoană siflantă sau sunet siflant (și substantivat, f.) = consoană constrictivă dentală, formată prin atingerea vârfului limbii de cele două șiruri de dinți sau numai de dinții incisivi inferiori; consoană sibilantă. – Din fr. sifflant. DOOM
siflántă (consoană) s. f., g.-d. art. siflántei; pl. siflánte
siflantei
SIFLÁNT, -Ă, siflanți, -te, adj. (Despre respirație) Șuierător; strident, zgomotos. ◊ Consoană siflantă sau sunet siflant (și substantivat, f.) = consoană constrictivă dentală, formată prin atingerea vârfului limbii de cele două șiruri de dinți sau numai de dinții incisivi inferiori; consoană sibilantă. – Din fr. sifflant. DOOM
siflántă (consoană) s. f., g.-d. art. siflántei; pl. siflánte
siflantele
SIFLÁNT, -Ă, siflanți, -te, adj. (Despre respirație) Șuierător; strident, zgomotos. ◊ Consoană siflantă sau sunet siflant (și substantivat, f.) = consoană constrictivă dentală, formată prin atingerea vârfului limbii de cele două șiruri de dinți sau numai de dinții incisivi inferiori; consoană sibilantă. – Din fr. sifflant. DOOM
siflántă (consoană) s. f., g.-d. art. siflántei; pl. siflánte
siflantelor
SIFLÁNT, -Ă, siflanți, -te, adj. (Despre respirație) Șuierător; strident, zgomotos. ◊ Consoană siflantă sau sunet siflant (și substantivat, f.) = consoană constrictivă dentală, formată prin atingerea vârfului limbii de cele două șiruri de dinți sau numai de dinții incisivi inferiori; consoană sibilantă. – Din fr. sifflant. DOOM
siflántă (consoană) s. f., g.-d. art. siflántei; pl. siflánte
siflantul
SIFLÁNT, -Ă, siflanți, -te, adj. (Despre respirație) Șuierător; strident, zgomotos. ◊ Consoană siflantă sau sunet siflant (și substantivat, f.) = consoană constrictivă dentală, formată prin atingerea vârfului limbii de cele două șiruri de dinți sau numai de dinții incisivi inferiori; consoană sibilantă. – Din fr. sifflant. DOOM
siflántă (consoană) s. f., g.-d. art. siflántei; pl. siflánte
siflantului
SIFLÁNT, -Ă, siflanți, -te, adj. (Despre respirație) Șuierător; strident, zgomotos. ◊ Consoană siflantă sau sunet siflant (și substantivat, f.) = consoană constrictivă dentală, formată prin atingerea vârfului limbii de cele două șiruri de dinți sau numai de dinții incisivi inferiori; consoană sibilantă. – Din fr. sifflant. DOOM
siflántă (consoană) s. f., g.-d. art. siflántei; pl. siflánte
siflanți
SIFLÁNT, -Ă, siflanți, -te, adj. (Despre respirație) Șuierător; strident, zgomotos. ◊ Consoană siflantă sau sunet siflant (și substantivat, f.) = consoană constrictivă dentală, formată prin atingerea vârfului limbii de cele două șiruri de dinți sau numai de dinții incisivi inferiori; consoană sibilantă. – Din fr. sifflant. DOOM
siflántă (consoană) s. f., g.-d. art. siflántei; pl. siflánte
siflanții
SIFLÁNT, -Ă, siflanți, -te, adj. (Despre respirație) Șuierător; strident, zgomotos. ◊ Consoană siflantă sau sunet siflant (și substantivat, f.) = consoană constrictivă dentală, formată prin atingerea vârfului limbii de cele două șiruri de dinți sau numai de dinții incisivi inferiori; consoană sibilantă. – Din fr. sifflant. DOOM
siflántă (consoană) s. f., g.-d. art. siflántei; pl. siflánte
siflanților
SIFLÁNT, -Ă, siflanți, -te, adj. (Despre respirație) Șuierător; strident, zgomotos. ◊ Consoană siflantă sau sunet siflant (și substantivat, f.) = consoană constrictivă dentală, formată prin atingerea vârfului limbii de cele două șiruri de dinți sau numai de dinții incisivi inferiori; consoană sibilantă. – Din fr. sifflant. DOOM
siflántă (consoană) s. f., g.-d. art. siflántei; pl. siflánte
siflee
SIFLÍE s. f. v. siflee. DOOM
siflée (si-fle-) s. f., art. sifléea, g.-d. art. sifléei; pl. siflée
sifleea
SIFLÍE s. f. v. siflee. DOOM
siflée (si-fle-) s. f., art. sifléea, g.-d. art. sifléei; pl. siflée
sifleei
SIFLÍE s. f. v. siflee. DOOM
siflée (si-fle-) s. f., art. sifléea, g.-d. art. sifléei; pl. siflée
sifleele
SIFLÍE s. f. v. siflee. DOOM
siflée (si-fle-) s. f., art. sifléea, g.-d. art. sifléei; pl. siflée
sifleelor
SIFLÍE s. f. v. siflee. DOOM
siflée (si-fle-) s. f., art. sifléea, g.-d. art. sifléei; pl. siflée
siflie
SIFLÍE s. f. v. siflee. DOOM
siflée (si-fle-) s. f., art. sifléea, g.-d. art. sifléei; pl. siflée
sifoane
SIFÓN, sifoane, s. n. 1. Tub în formă de U răsturnat folosit pentru a face ca un lichid să treacă de la un nivel la alt nivel, pe deasupra unui obstacol care împiedică scurgerea liberă a lichidului. 2. Dispozitiv în formă de S, de U sau de P montat la punctul de legare dintre un obiect de instalație sanitară și o conductă de canalizare, cu scopul de a opri, prin formarea unui dop de apă, trecerea gazelor din canal în instalație. 3. Butelie etanșă de sticlă, de material plastic etc,, cu pereții groși, folosită pentru păstrarea și debitarea sub presiune a apei acidulate cu dioxid de carbon; p. ext. apă gazoasă obținută prin saturarea cu dioxid de carbon, sub presiune, a apei potabile. 4. Aparat pentru spălarea și dezinfectarea anumitor cavități ale organismului (stomac, nas etc.). 5. Organ de locomoție sau de circulație în formă de pâlnie la unele animale acvatice inferioare. – Din fr. siphon, lat. sipho, -onis, germ. Siphon. DOOM
sifón s. n., pl. sifoáne
sifoanele
SIFÓN, sifoane, s. n. 1. Tub în formă de U răsturnat folosit pentru a face ca un lichid să treacă de la un nivel la alt nivel, pe deasupra unui obstacol care împiedică scurgerea liberă a lichidului. 2. Dispozitiv în formă de S, de U sau de P montat la punctul de legare dintre un obiect de instalație sanitară și o conductă de canalizare, cu scopul de a opri, prin formarea unui dop de apă, trecerea gazelor din canal în instalație. 3. Butelie etanșă de sticlă, de material plastic etc,, cu pereții groși, folosită pentru păstrarea și debitarea sub presiune a apei acidulate cu dioxid de carbon; p. ext. apă gazoasă obținută prin saturarea cu dioxid de carbon, sub presiune, a apei potabile. 4. Aparat pentru spălarea și dezinfectarea anumitor cavități ale organismului (stomac, nas etc.). 5. Organ de locomoție sau de circulație în formă de pâlnie la unele animale acvatice inferioare. – Din fr. siphon, lat. sipho, -onis, germ. Siphon. DOOM
sifón s. n., pl. sifoáne
sifoanelor
SIFÓN, sifoane, s. n. 1. Tub în formă de U răsturnat folosit pentru a face ca un lichid să treacă de la un nivel la alt nivel, pe deasupra unui obstacol care împiedică scurgerea liberă a lichidului. 2. Dispozitiv în formă de S, de U sau de P montat la punctul de legare dintre un obiect de instalație sanitară și o conductă de canalizare, cu scopul de a opri, prin formarea unui dop de apă, trecerea gazelor din canal în instalație. 3. Butelie etanșă de sticlă, de material plastic etc,, cu pereții groși, folosită pentru păstrarea și debitarea sub presiune a apei acidulate cu dioxid de carbon; p. ext. apă gazoasă obținută prin saturarea cu dioxid de carbon, sub presiune, a apei potabile. 4. Aparat pentru spălarea și dezinfectarea anumitor cavități ale organismului (stomac, nas etc.). 5. Organ de locomoție sau de circulație în formă de pâlnie la unele animale acvatice inferioare. – Din fr. siphon, lat. sipho, -onis, germ. Siphon. DOOM
sifón s. n., pl. sifoáne
sifomicetă
SIFOMICÉTE s.f. pl. (Bot.) Clasă de ciuperci inferioare, cuprinzând mucegaiurile saprofite sau parazite; (la sg.) ciupercă din această clasă. [Var. sifonomicete s.f. pl. / < fr. siphomycètes, cf. gr. siphon – tub, mykes – ciupercă].
sifon
SIFÓN, sifoane, s. n. 1. Tub în formă de U răsturnat folosit pentru a face ca un lichid să treacă de la un nivel la alt nivel, pe deasupra unui obstacol care împiedică scurgerea liberă a lichidului. 2. Dispozitiv în formă de S, de U sau de P montat la punctul de legare dintre un obiect de instalație sanitară și o conductă de canalizare, cu scopul de a opri, prin formarea unui dop de apă, trecerea gazelor din canal în instalație. 3. Butelie etanșă de sticlă, de material plastic etc,, cu pereții groși, folosită pentru păstrarea și debitarea sub presiune a apei acidulate cu dioxid de carbon; p. ext. apă gazoasă obținută prin saturarea cu dioxid de carbon, sub presiune, a apei potabile. 4. Aparat pentru spălarea și dezinfectarea anumitor cavități ale organismului (stomac, nas etc.). 5. Organ de locomoție sau de circulație în formă de pâlnie la unele animale acvatice inferioare. – Din fr. siphon, lat. sipho, -onis, germ. Siphon. DOOM
sifón s. n., pl. sifoáne
sifona
SIFONÁ, sifonez, vb. I Tranz. 1. A trece un lichid dintr-un vas în altul cu ajutorul sifonului (1). 2. A turna un material într-un tipar cu ajutorul sifonului (1). 3. A acidula un lichid cu dioxid de carbon. – Din fr. siphonner. DOOM
sifoná (a ~) vb., ind. prez. 3 sifoneáză
sifonai
SIFONÁ, sifonez, vb. I Tranz. 1. A trece un lichid dintr-un vas în altul cu ajutorul sifonului (1). 2. A turna un material într-un tipar cu ajutorul sifonului (1). 3. A acidula un lichid cu dioxid de carbon. – Din fr. siphonner. DOOM
sifoná (a ~) vb., ind. prez. 3 sifoneáză
sifonam
SIFONÁ, sifonez, vb. I Tranz. 1. A trece un lichid dintr-un vas în altul cu ajutorul sifonului (1). 2. A turna un material într-un tipar cu ajutorul sifonului (1). 3. A acidula un lichid cu dioxid de carbon. – Din fr. siphonner. DOOM
sifoná (a ~) vb., ind. prez. 3 sifoneáză
sifonar
SIFONÁR, sifonări, s. m. Persoană care fabrică apă gazoasă și încarcă sifoane (3) sau care vinde sifoane. – Sifon + suf. -ar. DOOM
sifonár s. m., pl. sifonári
sifonare
SIFONÁ, sifonez, vb. I Tranz. 1. A trece un lichid dintr-un vas în altul cu ajutorul sifonului (1). 2. A turna un material într-un tipar cu ajutorul sifonului (1). 3. A acidula un lichid cu dioxid de carbon. – Din fr. siphonner. DOOM
sifoná (a ~) vb., ind. prez. 3 sifoneáză
sifonare
SIFONÁRE, sifonări, s. f. Acțiunea de a sifona și rezultatul ei. – V. sifona. DOOM
sifonáre s. f., g.-d. art. sifonắrii; pl. sifonắri
sifonarea
SIFONÁRE, sifonări, s. f. Acțiunea de a sifona și rezultatul ei. – V. sifona. DOOM
sifonáre s. f., g.-d. art. sifonắrii; pl. sifonắri
sifonari
SIFONÁR, sifonări, s. m. Persoană care fabrică apă gazoasă și încarcă sifoane (3) sau care vinde sifoane. – Sifon + suf. -ar. DOOM
sifonár s. m., pl. sifonári
sifonarii
SIFONÁR, sifonări, s. m. Persoană care fabrică apă gazoasă și încarcă sifoane (3) sau care vinde sifoane. – Sifon + suf. -ar. DOOM
sifonár s. m., pl. sifonári
sifonarilor
SIFONÁR, sifonări, s. m. Persoană care fabrică apă gazoasă și încarcă sifoane (3) sau care vinde sifoane. – Sifon + suf. -ar. DOOM
sifonár s. m., pl. sifonári
sifonarul
SIFONÁR, sifonări, s. m. Persoană care fabrică apă gazoasă și încarcă sifoane (3) sau care vinde sifoane. – Sifon + suf. -ar. DOOM
sifonár s. m., pl. sifonári
sifonarului
SIFONÁR, sifonări, s. m. Persoană care fabrică apă gazoasă și încarcă sifoane (3) sau care vinde sifoane. – Sifon + suf. -ar. DOOM
sifonár s. m., pl. sifonári
sifonară
SIFONÁ, sifonez, vb. I Tranz. 1. A trece un lichid dintr-un vas în altul cu ajutorul sifonului (1). 2. A turna un material într-un tipar cu ajutorul sifonului (1). 3. A acidula un lichid cu dioxid de carbon. – Din fr. siphonner. DOOM
sifoná (a ~) vb., ind. prez. 3 sifoneáză
sifonarăm
SIFONÁ, sifonez, vb. I Tranz. 1. A trece un lichid dintr-un vas în altul cu ajutorul sifonului (1). 2. A turna un material într-un tipar cu ajutorul sifonului (1). 3. A acidula un lichid cu dioxid de carbon. – Din fr. siphonner. DOOM
sifoná (a ~) vb., ind. prez. 3 sifoneáză
sifonarăți
SIFONÁ, sifonez, vb. I Tranz. 1. A trece un lichid dintr-un vas în altul cu ajutorul sifonului (1). 2. A turna un material într-un tipar cu ajutorul sifonului (1). 3. A acidula un lichid cu dioxid de carbon. – Din fr. siphonner. DOOM
sifoná (a ~) vb., ind. prez. 3 sifoneáză
sifonase
SIFONÁ, sifonez, vb. I Tranz. 1. A trece un lichid dintr-un vas în altul cu ajutorul sifonului (1). 2. A turna un material într-un tipar cu ajutorul sifonului (1). 3. A acidula un lichid cu dioxid de carbon. – Din fr. siphonner. DOOM
sifoná (a ~) vb., ind. prez. 3 sifoneáză
sifonasem
SIFONÁ, sifonez, vb. I Tranz. 1. A trece un lichid dintr-un vas în altul cu ajutorul sifonului (1). 2. A turna un material într-un tipar cu ajutorul sifonului (1). 3. A acidula un lichid cu dioxid de carbon. – Din fr. siphonner. DOOM
sifoná (a ~) vb., ind. prez. 3 sifoneáză
sifonaseră
SIFONÁ, sifonez, vb. I Tranz. 1. A trece un lichid dintr-un vas în altul cu ajutorul sifonului (1). 2. A turna un material într-un tipar cu ajutorul sifonului (1). 3. A acidula un lichid cu dioxid de carbon. – Din fr. siphonner. DOOM
sifoná (a ~) vb., ind. prez. 3 sifoneáză
sifonaserăm
SIFONÁ, sifonez, vb. I Tranz. 1. A trece un lichid dintr-un vas în altul cu ajutorul sifonului (1). 2. A turna un material într-un tipar cu ajutorul sifonului (1). 3. A acidula un lichid cu dioxid de carbon. – Din fr. siphonner. DOOM
sifoná (a ~) vb., ind. prez. 3 sifoneáză
sifonaserăți
SIFONÁ, sifonez, vb. I Tranz. 1. A trece un lichid dintr-un vas în altul cu ajutorul sifonului (1). 2. A turna un material într-un tipar cu ajutorul sifonului (1). 3. A acidula un lichid cu dioxid de carbon. – Din fr. siphonner. DOOM
sifoná (a ~) vb., ind. prez. 3 sifoneáză
sifonaseși
SIFONÁ, sifonez, vb. I Tranz. 1. A trece un lichid dintr-un vas în altul cu ajutorul sifonului (1). 2. A turna un material într-un tipar cu ajutorul sifonului (1). 3. A acidula un lichid cu dioxid de carbon. – Din fr. siphonner. DOOM
sifoná (a ~) vb., ind. prez. 3 sifoneáză
sifonaseți
SIFONÁ, sifonez, vb. I Tranz. 1. A trece un lichid dintr-un vas în altul cu ajutorul sifonului (1). 2. A turna un material într-un tipar cu ajutorul sifonului (1). 3. A acidula un lichid cu dioxid de carbon. – Din fr. siphonner. DOOM
sifoná (a ~) vb., ind. prez. 3 sifoneáză
sifonat
SIFONÁ, sifonez, vb. I Tranz. 1. A trece un lichid dintr-un vas în altul cu ajutorul sifonului (1). 2. A turna un material într-un tipar cu ajutorul sifonului (1). 3. A acidula un lichid cu dioxid de carbon. – Din fr. siphonner. DOOM
sifoná (a ~) vb., ind. prez. 3 sifoneáză
sifonat
SIFONÁT, -Ă, sifonați, -te, adj. (Despre lichide) Amestecat cu sifon (3). – V. sifona.
sifonata
SIFONÁT, -Ă, sifonați, -te, adj. (Despre lichide) Amestecat cu sifon (3). – V. sifona.
sifonate
SIFONÁT, -Ă, sifonați, -te, adj. (Despre lichide) Amestecat cu sifon (3). – V. sifona.
sifonatei
SIFONÁT, -Ă, sifonați, -te, adj. (Despre lichide) Amestecat cu sifon (3). – V. sifona.
sifonatele
SIFONÁT, -Ă, sifonați, -te, adj. (Despre lichide) Amestecat cu sifon (3). – V. sifona.
sifonatelor
SIFONÁT, -Ă, sifonați, -te, adj. (Despre lichide) Amestecat cu sifon (3). – V. sifona.
sifonatul
SIFONÁT, -Ă, sifonați, -te, adj. (Despre lichide) Amestecat cu sifon (3). – V. sifona.
sifonatului
SIFONÁT, -Ă, sifonați, -te, adj. (Despre lichide) Amestecat cu sifon (3). – V. sifona.
sifonau
SIFONÁ, sifonez, vb. I Tranz. 1. A trece un lichid dintr-un vas în altul cu ajutorul sifonului (1). 2. A turna un material într-un tipar cu ajutorul sifonului (1). 3. A acidula un lichid cu dioxid de carbon. – Din fr. siphonner. DOOM
sifoná (a ~) vb., ind. prez. 3 sifoneáză
sifonași
SIFONÁ, sifonez, vb. I Tranz. 1. A trece un lichid dintr-un vas în altul cu ajutorul sifonului (1). 2. A turna un material într-un tipar cu ajutorul sifonului (1). 3. A acidula un lichid cu dioxid de carbon. – Din fr. siphonner. DOOM
sifoná (a ~) vb., ind. prez. 3 sifoneáză
sifonați
SIFONÁ, sifonez, vb. I Tranz. 1. A trece un lichid dintr-un vas în altul cu ajutorul sifonului (1). 2. A turna un material într-un tipar cu ajutorul sifonului (1). 3. A acidula un lichid cu dioxid de carbon. – Din fr. siphonner. DOOM
sifoná (a ~) vb., ind. prez. 3 sifoneáză
sifonați
SIFONÁT, -Ă, sifonați, -te, adj. (Despre lichide) Amestecat cu sifon (3). – V. sifona.
sifonații
SIFONÁT, -Ă, sifonați, -te, adj. (Despre lichide) Amestecat cu sifon (3). – V. sifona.
sifonaților
SIFONÁT, -Ă, sifonați, -te, adj. (Despre lichide) Amestecat cu sifon (3). – V. sifona.
sifonează
SIFONÁ, sifonez, vb. I Tranz. 1. A trece un lichid dintr-un vas în altul cu ajutorul sifonului (1). 2. A turna un material într-un tipar cu ajutorul sifonului (1). 3. A acidula un lichid cu dioxid de carbon. – Din fr. siphonner. DOOM
sifoná (a ~) vb., ind. prez. 3 sifoneáză
sifonez
SIFONÁ, sifonez, vb. I Tranz. 1. A trece un lichid dintr-un vas în altul cu ajutorul sifonului (1). 2. A turna un material într-un tipar cu ajutorul sifonului (1). 3. A acidula un lichid cu dioxid de carbon. – Din fr. siphonner. DOOM
sifoná (a ~) vb., ind. prez. 3 sifoneáză
sifoneze
SIFONÁ, sifonez, vb. I Tranz. 1. A trece un lichid dintr-un vas în altul cu ajutorul sifonului (1). 2. A turna un material într-un tipar cu ajutorul sifonului (1). 3. A acidula un lichid cu dioxid de carbon. – Din fr. siphonner. DOOM
sifoná (a ~) vb., ind. prez. 3 sifoneáză
sifonezi
SIFONÁ, sifonez, vb. I Tranz. 1. A trece un lichid dintr-un vas în altul cu ajutorul sifonului (1). 2. A turna un material într-un tipar cu ajutorul sifonului (1). 3. A acidula un lichid cu dioxid de carbon. – Din fr. siphonner. DOOM
sifoná (a ~) vb., ind. prez. 3 sifoneáză
sifonofor
SIFONOFÓR, sifonofore, s. n. (La pl.) Ordin de animale celenterate care au un sifon (5) ca mijloc de locomoție (Siphonophora); (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. siphonophore. DOOM
sifonofór s. n., pl. sifonofóre
sifonofore
SIFONOFÓR, sifonofore, s. n. (La pl.) Ordin de animale celenterate care au un sifon (5) ca mijloc de locomoție (Siphonophora); (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. siphonophore. DOOM
sifonofór s. n., pl. sifonofóre
sifonoforele
SIFONOFÓR, sifonofore, s. n. (La pl.) Ordin de animale celenterate care au un sifon (5) ca mijloc de locomoție (Siphonophora); (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. siphonophore. DOOM
sifonofór s. n., pl. sifonofóre
sifonoforelor
SIFONOFÓR, sifonofore, s. n. (La pl.) Ordin de animale celenterate care au un sifon (5) ca mijloc de locomoție (Siphonophora); (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. siphonophore. DOOM
sifonofór s. n., pl. sifonofóre
sifonoforul
SIFONOFÓR, sifonofore, s. n. (La pl.) Ordin de animale celenterate care au un sifon (5) ca mijloc de locomoție (Siphonophora); (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. siphonophore. DOOM
sifonofór s. n., pl. sifonofóre
sifonoforului
SIFONOFÓR, sifonofore, s. n. (La pl.) Ordin de animale celenterate care au un sifon (5) ca mijloc de locomoție (Siphonophora); (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. siphonophore. DOOM
sifonofór s. n., pl. sifonofóre
sifonomicetă
SIFONOMICÉTE s.f. pl. v. sifomicete.
sifonul
SIFÓN, sifoane, s. n. 1. Tub în formă de U răsturnat folosit pentru a face ca un lichid să treacă de la un nivel la alt nivel, pe deasupra unui obstacol care împiedică scurgerea liberă a lichidului. 2. Dispozitiv în formă de S, de U sau de P montat la punctul de legare dintre un obiect de instalație sanitară și o conductă de canalizare, cu scopul de a opri, prin formarea unui dop de apă, trecerea gazelor din canal în instalație. 3. Butelie etanșă de sticlă, de material plastic etc,, cu pereții groși, folosită pentru păstrarea și debitarea sub presiune a apei acidulate cu dioxid de carbon; p. ext. apă gazoasă obținută prin saturarea cu dioxid de carbon, sub presiune, a apei potabile. 4. Aparat pentru spălarea și dezinfectarea anumitor cavități ale organismului (stomac, nas etc.). 5. Organ de locomoție sau de circulație în formă de pâlnie la unele animale acvatice inferioare. – Din fr. siphon, lat. sipho, -onis, germ. Siphon. DOOM
sifón s. n., pl. sifoáne
sifonului
SIFÓN, sifoane, s. n. 1. Tub în formă de U răsturnat folosit pentru a face ca un lichid să treacă de la un nivel la alt nivel, pe deasupra unui obstacol care împiedică scurgerea liberă a lichidului. 2. Dispozitiv în formă de S, de U sau de P montat la punctul de legare dintre un obiect de instalație sanitară și o conductă de canalizare, cu scopul de a opri, prin formarea unui dop de apă, trecerea gazelor din canal în instalație. 3. Butelie etanșă de sticlă, de material plastic etc,, cu pereții groși, folosită pentru păstrarea și debitarea sub presiune a apei acidulate cu dioxid de carbon; p. ext. apă gazoasă obținută prin saturarea cu dioxid de carbon, sub presiune, a apei potabile. 4. Aparat pentru spălarea și dezinfectarea anumitor cavități ale organismului (stomac, nas etc.). 5. Organ de locomoție sau de circulație în formă de pâlnie la unele animale acvatice inferioare. – Din fr. siphon, lat. sipho, -onis, germ. Siphon. DOOM
sifón s. n., pl. sifoáne
sifonând
SIFONÁ, sifonez, vb. I Tranz. 1. A trece un lichid dintr-un vas în altul cu ajutorul sifonului (1). 2. A turna un material într-un tipar cu ajutorul sifonului (1). 3. A acidula un lichid cu dioxid de carbon. – Din fr. siphonner. DOOM
sifoná (a ~) vb., ind. prez. 3 sifoneáză
sifonînd
SIFONÁ, sifonez, vb. I Tranz. 1. A trece un lichid dintr-un vas în altul cu ajutorul sifonului (1). 2. A turna un material într-un tipar cu ajutorul sifonului (1). 3. A acidula un lichid cu dioxid de carbon. – Din fr. siphonner. DOOM
sifoná (a ~) vb., ind. prez. 3 sifoneáză
sifonări
SIFONÁRE, sifonări, s. f. Acțiunea de a sifona și rezultatul ei. – V. sifona. DOOM
sifonáre s. f., g.-d. art. sifonắrii; pl. sifonắri
sifonăria
SIFONĂRÍE, sifonării, s. f. Magazin, loc în care se încarcă și se vând sifoane (3). – Sifon + suf. -ărie. DOOM
sifonăríe s. f., art. sifonăría, g.-d. art. sifonăríei; pl. sifonăríi, art. sifonăríile
sifonărie
SIFONĂRÍE, sifonării, s. f. Magazin, loc în care se încarcă și se vând sifoane (3). – Sifon + suf. -ărie. DOOM
sifonăríe s. f., art. sifonăría, g.-d. art. sifonăríei; pl. sifonăríi, art. sifonăríile
sifonăriei
SIFONĂRÍE, sifonării, s. f. Magazin, loc în care se încarcă și se vând sifoane (3). – Sifon + suf. -ărie. DOOM
sifonăríe s. f., art. sifonăría, g.-d. art. sifonăríei; pl. sifonăríi, art. sifonăríile
sifonării
SIFONÁRE, sifonări, s. f. Acțiunea de a sifona și rezultatul ei. – V. sifona. DOOM
sifonáre s. f., g.-d. art. sifonắrii; pl. sifonắri
sifonării
SIFONĂRÍE, sifonării, s. f. Magazin, loc în care se încarcă și se vând sifoane (3). – Sifon + suf. -ărie. DOOM
sifonăríe s. f., art. sifonăría, g.-d. art. sifonăríei; pl. sifonăríi, art. sifonăríile
sifonăriile
SIFONĂRÍE, sifonării, s. f. Magazin, loc în care se încarcă și se vând sifoane (3). – Sifon + suf. -ărie. DOOM
sifonăríe s. f., art. sifonăría, g.-d. art. sifonăríei; pl. sifonăríi, art. sifonăríile
sifonăriilor
SIFONĂRÍE, sifonării, s. f. Magazin, loc în care se încarcă și se vând sifoane (3). – Sifon + suf. -ărie. DOOM
sifonăríe s. f., art. sifonăría, g.-d. art. sifonăríei; pl. sifonăríi, art. sifonăríile
sifonările
SIFONÁRE, sifonări, s. f. Acțiunea de a sifona și rezultatul ei. – V. sifona. DOOM
sifonáre s. f., g.-d. art. sifonắrii; pl. sifonắri
sifonărilor
SIFONÁRE, sifonări, s. f. Acțiunea de a sifona și rezultatul ei. – V. sifona. DOOM
sifonáre s. f., g.-d. art. sifonắrii; pl. sifonắri
siful
SIF s.n. Creastă ascuțită a unei dune, provenind din intersecția versanților expuși cu cei adăpostiți de vânt. [< fr. sif < cuv. arab].
sifului
SIF s.n. Creastă ascuțită a unei dune, provenind din intersecția versanților expuși cu cei adăpostiți de vânt. [< fr. sif < cuv. arab].
sifuri
SIF s.n. Creastă ascuțită a unei dune, provenind din intersecția versanților expuși cu cei adăpostiți de vânt. [< fr. sif < cuv. arab].
sifurile
SIF s.n. Creastă ascuțită a unei dune, provenind din intersecția versanților expuși cu cei adăpostiți de vânt. [< fr. sif < cuv. arab].
sifurilor
SIF s.n. Creastă ascuțită a unei dune, provenind din intersecția versanților expuși cu cei adăpostiți de vânt. [< fr. sif < cuv. arab].
sighișorean
SIGHIȘOREÁN, -Ă, sighișoreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Sighișoara. 2. Adj. Care aparține municipiului Sighișoara sau sighișorenilor (1), referitor la municipiul Sighișoara ori la sighișoreni. – Sighișoara (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
sighișoreán adj. m., s. m., pl. sighișoréni; adj. f. sighișoreánă, pl. sighișoréne
sighișorean
SIGHIȘOREÁN, -Ă, sighișoreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Sighișoara. 2. Adj. Care aparține municipiului Sighișoara sau sighișorenilor (1), referitor la municipiul Sighișoara ori la sighișoreni. – Sighișoara (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
sighișoreán adj. m., s. m., pl. sighișoréni; adj. f. sighișoreánă, pl. sighișoréne
sighișoreana
SIGHIȘOREÁN, -Ă, sighișoreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Sighișoara. 2. Adj. Care aparține municipiului Sighișoara sau sighișorenilor (1), referitor la municipiul Sighișoara ori la sighișoreni. – Sighișoara (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
sighișoreán adj. m., s. m., pl. sighișoréni; adj. f. sighișoreánă, pl. sighișoréne
sighișoreanca
SIGHIȘOREÁNCĂ, sighișorence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Sighișoara. – Sighișorean + suf. -că. DOOM
sighișoreáncă s. f., g.-d. art. sighișoréncei; pl. sighișorénce
sighișoreanco
SIGHIȘOREÁNCĂ, sighișorence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Sighișoara. – Sighișorean + suf. -că. DOOM
sighișoreáncă s. f., g.-d. art. sighișoréncei; pl. sighișorénce
sighișoreanul
SIGHIȘOREÁN, -Ă, sighișoreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Sighișoara. 2. Adj. Care aparține municipiului Sighișoara sau sighișorenilor (1), referitor la municipiul Sighișoara ori la sighișoreni. – Sighișoara (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
sighișoreán adj. m., s. m., pl. sighișoréni; adj. f. sighișoreánă, pl. sighișoréne
sighișoreanului
SIGHIȘOREÁN, -Ă, sighișoreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Sighișoara. 2. Adj. Care aparține municipiului Sighișoara sau sighișorenilor (1), referitor la municipiul Sighișoara ori la sighișoreni. – Sighișoara (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
sighișoreán adj. m., s. m., pl. sighișoréni; adj. f. sighișoreánă, pl. sighișoréne
sighișorence
SIGHIȘOREÁNCĂ, sighișorence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Sighișoara. – Sighișorean + suf. -că. DOOM
sighișoreáncă s. f., g.-d. art. sighișoréncei; pl. sighișorénce
sighișorencei
SIGHIȘOREÁNCĂ, sighișorence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Sighișoara. – Sighișorean + suf. -că. DOOM
sighișoreáncă s. f., g.-d. art. sighișoréncei; pl. sighișorénce
sighișorencele
SIGHIȘOREÁNCĂ, sighișorence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Sighișoara. – Sighișorean + suf. -că. DOOM
sighișoreáncă s. f., g.-d. art. sighișoréncei; pl. sighișorénce
sighișorencelor
SIGHIȘOREÁNCĂ, sighișorence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Sighișoara. – Sighișorean + suf. -că. DOOM
sighișoreáncă s. f., g.-d. art. sighișoréncei; pl. sighișorénce
sighișorene
SIGHIȘOREÁN, -Ă, sighișoreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Sighișoara. 2. Adj. Care aparține municipiului Sighișoara sau sighișorenilor (1), referitor la municipiul Sighișoara ori la sighișoreni. – Sighișoara (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
sighișoreán adj. m., s. m., pl. sighișoréni; adj. f. sighișoreánă, pl. sighișoréne
sighișorenei
SIGHIȘOREÁN, -Ă, sighișoreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Sighișoara. 2. Adj. Care aparține municipiului Sighișoara sau sighișorenilor (1), referitor la municipiul Sighișoara ori la sighișoreni. – Sighișoara (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
sighișoreán adj. m., s. m., pl. sighișoréni; adj. f. sighișoreánă, pl. sighișoréne
sighișorenele
SIGHIȘOREÁN, -Ă, sighișoreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Sighișoara. 2. Adj. Care aparține municipiului Sighișoara sau sighișorenilor (1), referitor la municipiul Sighișoara ori la sighișoreni. – Sighișoara (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
sighișoreán adj. m., s. m., pl. sighișoréni; adj. f. sighișoreánă, pl. sighișoréne
sighișorenelor
SIGHIȘOREÁN, -Ă, sighișoreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Sighișoara. 2. Adj. Care aparține municipiului Sighișoara sau sighișorenilor (1), referitor la municipiul Sighișoara ori la sighișoreni. – Sighișoara (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
sighișoreán adj. m., s. m., pl. sighișoréni; adj. f. sighișoreánă, pl. sighișoréne
sighișoreni
SIGHIȘOREÁN, -Ă, sighișoreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Sighișoara. 2. Adj. Care aparține municipiului Sighișoara sau sighișorenilor (1), referitor la municipiul Sighișoara ori la sighișoreni. – Sighișoara (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
sighișoreán adj. m., s. m., pl. sighișoréni; adj. f. sighișoreánă, pl. sighișoréne
sighișorenii
SIGHIȘOREÁN, -Ă, sighișoreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Sighișoara. 2. Adj. Care aparține municipiului Sighișoara sau sighișorenilor (1), referitor la municipiul Sighișoara ori la sighișoreni. – Sighișoara (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
sighișoreán adj. m., s. m., pl. sighișoréni; adj. f. sighișoreánă, pl. sighișoréne
sighișorenilor
SIGHIȘOREÁN, -Ă, sighișoreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Sighișoara. 2. Adj. Care aparține municipiului Sighișoara sau sighișorenilor (1), referitor la municipiul Sighișoara ori la sighișoreni. – Sighișoara (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
sighișoreán adj. m., s. m., pl. sighișoréni; adj. f. sighișoreánă, pl. sighișoréne
sigil
SIGÍL s. n. v. sigiliu.
sigila
SIGILÁ, sigilez, vb. I. Tranz. A pune, a aplica un sigiliu (2); a închide o scrisoare, un pachet, o încăpere etc. prin aplicare de sigilii (2); a pecetlui. – Din lat., it. sigillare. DOOM
sigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 sigileáză
sigilai
SIGILÁ, sigilez, vb. I. Tranz. A pune, a aplica un sigiliu (2); a închide o scrisoare, un pachet, o încăpere etc. prin aplicare de sigilii (2); a pecetlui. – Din lat., it. sigillare. DOOM
sigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 sigileáză
sigilam
SIGILÁ, sigilez, vb. I. Tranz. A pune, a aplica un sigiliu (2); a închide o scrisoare, un pachet, o încăpere etc. prin aplicare de sigilii (2); a pecetlui. – Din lat., it. sigillare. DOOM
sigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 sigileáză
sigilare
SIGILÁ, sigilez, vb. I. Tranz. A pune, a aplica un sigiliu (2); a închide o scrisoare, un pachet, o încăpere etc. prin aplicare de sigilii (2); a pecetlui. – Din lat., it. sigillare. DOOM
sigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 sigileáză
sigilare
SIGILÁRE, sigilări, s. f. Acțiunea de a sigila și rezultatul ei; pecetluire; sigilat1. – V. sigila. DOOM
sigiláre s. f., g.-d. art. sigilắrii; pl. sigilắri
sigilarea
SIGILÁRE, sigilări, s. f. Acțiunea de a sigila și rezultatul ei; pecetluire; sigilat1. – V. sigila. DOOM
sigiláre s. f., g.-d. art. sigilắrii; pl. sigilắri
sigilaria
SIGILÁRIA s.f. Arbore fosil de mărimea lepidodendronului, dar cu trunchiul neramificat. [Pron. -ri-a. / < fr. sigillaire, lat. sigillum – pecete].
sigilară
SIGILÁ, sigilez, vb. I. Tranz. A pune, a aplica un sigiliu (2); a închide o scrisoare, un pachet, o încăpere etc. prin aplicare de sigilii (2); a pecetlui. – Din lat., it. sigillare. DOOM
sigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 sigileáză
sigilarăm
SIGILÁ, sigilez, vb. I. Tranz. A pune, a aplica un sigiliu (2); a închide o scrisoare, un pachet, o încăpere etc. prin aplicare de sigilii (2); a pecetlui. – Din lat., it. sigillare. DOOM
sigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 sigileáză
sigilarăți
SIGILÁ, sigilez, vb. I. Tranz. A pune, a aplica un sigiliu (2); a închide o scrisoare, un pachet, o încăpere etc. prin aplicare de sigilii (2); a pecetlui. – Din lat., it. sigillare. DOOM
sigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 sigileáză
sigilase
SIGILÁ, sigilez, vb. I. Tranz. A pune, a aplica un sigiliu (2); a închide o scrisoare, un pachet, o încăpere etc. prin aplicare de sigilii (2); a pecetlui. – Din lat., it. sigillare. DOOM
sigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 sigileáză
sigilasem
SIGILÁ, sigilez, vb. I. Tranz. A pune, a aplica un sigiliu (2); a închide o scrisoare, un pachet, o încăpere etc. prin aplicare de sigilii (2); a pecetlui. – Din lat., it. sigillare. DOOM
sigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 sigileáză
sigilaseră
SIGILÁ, sigilez, vb. I. Tranz. A pune, a aplica un sigiliu (2); a închide o scrisoare, un pachet, o încăpere etc. prin aplicare de sigilii (2); a pecetlui. – Din lat., it. sigillare. DOOM
sigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 sigileáză
sigilaserăm
SIGILÁ, sigilez, vb. I. Tranz. A pune, a aplica un sigiliu (2); a închide o scrisoare, un pachet, o încăpere etc. prin aplicare de sigilii (2); a pecetlui. – Din lat., it. sigillare. DOOM
sigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 sigileáză
sigilaserăți
SIGILÁ, sigilez, vb. I. Tranz. A pune, a aplica un sigiliu (2); a închide o scrisoare, un pachet, o încăpere etc. prin aplicare de sigilii (2); a pecetlui. – Din lat., it. sigillare. DOOM
sigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 sigileáză
sigilaseși
SIGILÁ, sigilez, vb. I. Tranz. A pune, a aplica un sigiliu (2); a închide o scrisoare, un pachet, o încăpere etc. prin aplicare de sigilii (2); a pecetlui. – Din lat., it. sigillare. DOOM
sigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 sigileáză
sigilaseți
SIGILÁ, sigilez, vb. I. Tranz. A pune, a aplica un sigiliu (2); a închide o scrisoare, un pachet, o încăpere etc. prin aplicare de sigilii (2); a pecetlui. – Din lat., it. sigillare. DOOM
sigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 sigileáză
sigilat
SIGILÁ, sigilez, vb. I. Tranz. A pune, a aplica un sigiliu (2); a închide o scrisoare, un pachet, o încăpere etc. prin aplicare de sigilii (2); a pecetlui. – Din lat., it. sigillare. DOOM
sigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 sigileáză
sigilat
SIGILAT2, -Ă, sigilați, -te, adj. Care poartă un sigiliu; pecetluit. – V. sigila.
sigilat
SIGILAT1 s. n. sigilare. – V. sigila. DOOM
sigilát s. n.
sigilata
SIGILAT2, -Ă, sigilați, -te, adj. Care poartă un sigiliu; pecetluit. – V. sigila.
sigilate
SIGILAT2, -Ă, sigilați, -te, adj. Care poartă un sigiliu; pecetluit. – V. sigila.
sigilatei
SIGILAT2, -Ă, sigilați, -te, adj. Care poartă un sigiliu; pecetluit. – V. sigila.
sigilatele
SIGILAT2, -Ă, sigilați, -te, adj. Care poartă un sigiliu; pecetluit. – V. sigila.
sigilatelor
SIGILAT2, -Ă, sigilați, -te, adj. Care poartă un sigiliu; pecetluit. – V. sigila.
sigilatul
SIGILAT2, -Ă, sigilați, -te, adj. Care poartă un sigiliu; pecetluit. – V. sigila.
sigilatului
SIGILAT2, -Ă, sigilați, -te, adj. Care poartă un sigiliu; pecetluit. – V. sigila.
sigilau
SIGILÁ, sigilez, vb. I. Tranz. A pune, a aplica un sigiliu (2); a închide o scrisoare, un pachet, o încăpere etc. prin aplicare de sigilii (2); a pecetlui. – Din lat., it. sigillare. DOOM
sigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 sigileáză
sigilași
SIGILÁ, sigilez, vb. I. Tranz. A pune, a aplica un sigiliu (2); a închide o scrisoare, un pachet, o încăpere etc. prin aplicare de sigilii (2); a pecetlui. – Din lat., it. sigillare. DOOM
sigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 sigileáză
sigilați
SIGILÁ, sigilez, vb. I. Tranz. A pune, a aplica un sigiliu (2); a închide o scrisoare, un pachet, o încăpere etc. prin aplicare de sigilii (2); a pecetlui. – Din lat., it. sigillare. DOOM
sigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 sigileáză
sigilați
SIGILAT2, -Ă, sigilați, -te, adj. Care poartă un sigiliu; pecetluit. – V. sigila.
sigilații
SIGILAT2, -Ă, sigilați, -te, adj. Care poartă un sigiliu; pecetluit. – V. sigila.
sigilaților
SIGILAT2, -Ă, sigilați, -te, adj. Care poartă un sigiliu; pecetluit. – V. sigila.
sigilează
SIGILÁ, sigilez, vb. I. Tranz. A pune, a aplica un sigiliu (2); a închide o scrisoare, un pachet, o încăpere etc. prin aplicare de sigilii (2); a pecetlui. – Din lat., it. sigillare. DOOM
sigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 sigileáză
sigilez
SIGILÁ, sigilez, vb. I. Tranz. A pune, a aplica un sigiliu (2); a închide o scrisoare, un pachet, o încăpere etc. prin aplicare de sigilii (2); a pecetlui. – Din lat., it. sigillare. DOOM
sigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 sigileáză
sigileze
SIGILÁ, sigilez, vb. I. Tranz. A pune, a aplica un sigiliu (2); a închide o scrisoare, un pachet, o încăpere etc. prin aplicare de sigilii (2); a pecetlui. – Din lat., it. sigillare. DOOM
sigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 sigileáză
sigilezi
SIGILÁ, sigilez, vb. I. Tranz. A pune, a aplica un sigiliu (2); a închide o scrisoare, un pachet, o încăpere etc. prin aplicare de sigilii (2); a pecetlui. – Din lat., it. sigillare. DOOM
sigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 sigileáză
sigilii
SIGÍLIU, sigilii, s. n. 1. Placă (fixată pe un mâner) pe care este gravată o monogramă, o emblemă, o efigie etc. și care se aplică pe un act oficial, ca dovadă a autenticității lui. ♦ Semn imprimat pe ceva (cu tuș sau cu ceară roșie) prin aplicarea unui sigiliu (1). ♦ Fig. Semn distinctiv, marcă. 2. Pecete de ceară roșie pe care s-a imprimat prin apăsare o ștampilă și care servește la sigilarea unui lucru, a unei încăperi etc. pentru a evita desfacerea lui de către persoane neautorizate. [Var.: sigíl s. n.] – Din lat. sigillum. DOOM
sigíliu [liu pron. liu] s. n., art. sigíliul; pl. sigílii, art. sigíliile (-li-i-)
sigiliile
SIGÍLIU, sigilii, s. n. 1. Placă (fixată pe un mâner) pe care este gravată o monogramă, o emblemă, o efigie etc. și care se aplică pe un act oficial, ca dovadă a autenticității lui. ♦ Semn imprimat pe ceva (cu tuș sau cu ceară roșie) prin aplicarea unui sigiliu (1). ♦ Fig. Semn distinctiv, marcă. 2. Pecete de ceară roșie pe care s-a imprimat prin apăsare o ștampilă și care servește la sigilarea unui lucru, a unei încăperi etc. pentru a evita desfacerea lui de către persoane neautorizate. [Var.: sigíl s. n.] – Din lat. sigillum. DOOM
sigíliu [liu pron. liu] s. n., art. sigíliul; pl. sigílii, art. sigíliile (-li-i-)
sigiliilor
SIGÍLIU, sigilii, s. n. 1. Placă (fixată pe un mâner) pe care este gravată o monogramă, o emblemă, o efigie etc. și care se aplică pe un act oficial, ca dovadă a autenticității lui. ♦ Semn imprimat pe ceva (cu tuș sau cu ceară roșie) prin aplicarea unui sigiliu (1). ♦ Fig. Semn distinctiv, marcă. 2. Pecete de ceară roșie pe care s-a imprimat prin apăsare o ștampilă și care servește la sigilarea unui lucru, a unei încăperi etc. pentru a evita desfacerea lui de către persoane neautorizate. [Var.: sigíl s. n.] – Din lat. sigillum. DOOM
sigíliu [liu pron. liu] s. n., art. sigíliul; pl. sigílii, art. sigíliile (-li-i-)
sigilioane
SIGILIÓN, sigilioane, s. n. (Înv.) Act prevăzut cu sigiliu (1). [Pr.: -li-on] – Din ngr. sigíllion. DOOM
sigilión (înv.) (-li-on) s. n., pl. sigilioáne
sigilioanele
SIGILIÓN, sigilioane, s. n. (Înv.) Act prevăzut cu sigiliu (1). [Pr.: -li-on] – Din ngr. sigíllion. DOOM
sigilión (înv.) (-li-on) s. n., pl. sigilioáne
sigilioanelor
SIGILIÓN, sigilioane, s. n. (Înv.) Act prevăzut cu sigiliu (1). [Pr.: -li-on] – Din ngr. sigíllion. DOOM
sigilión (înv.) (-li-on) s. n., pl. sigilioáne
sigilion
SIGILIÓN, sigilioane, s. n. (Înv.) Act prevăzut cu sigiliu (1). [Pr.: -li-on] – Din ngr. sigíllion. DOOM
sigilión (înv.) (-li-on) s. n., pl. sigilioáne
sigilionul
SIGILIÓN, sigilioane, s. n. (Înv.) Act prevăzut cu sigiliu (1). [Pr.: -li-on] – Din ngr. sigíllion. DOOM
sigilión (înv.) (-li-on) s. n., pl. sigilioáne
sigilionului
SIGILIÓN, sigilioane, s. n. (Înv.) Act prevăzut cu sigiliu (1). [Pr.: -li-on] – Din ngr. sigíllion. DOOM
sigilión (înv.) (-li-on) s. n., pl. sigilioáne
sigiliu
SIGÍLIU, sigilii, s. n. 1. Placă (fixată pe un mâner) pe care este gravată o monogramă, o emblemă, o efigie etc. și care se aplică pe un act oficial, ca dovadă a autenticității lui. ♦ Semn imprimat pe ceva (cu tuș sau cu ceară roșie) prin aplicarea unui sigiliu (1). ♦ Fig. Semn distinctiv, marcă. 2. Pecete de ceară roșie pe care s-a imprimat prin apăsare o ștampilă și care servește la sigilarea unui lucru, a unei încăperi etc. pentru a evita desfacerea lui de către persoane neautorizate. [Var.: sigíl s. n.] – Din lat. sigillum. DOOM
sigíliu [liu pron. liu] s. n., art. sigíliul; pl. sigílii, art. sigíliile (-li-i-)
sigiliu
SIGÍLIU, sigilii, s. n. 1. (Astăzi în concurență cu ștampilă) Mic obiect alcătuit dintr-o placă (fixată pe un mîner) și purtînd o inscripție, o emblemă etc., care se aplică pe un act (oficial), ca dovadă a autenticității lui. Nu se poate depune jurămîntul fără să fie de față secretarul de stat Bălcescu, care e acum purtătorul sigiliului cel mare al țării. CAMIL PETRESCU, O. II 277. Cîte o scrisoare mă caută din cînd în cind, cu zece sigilii poștale. C. PETRESCU, A. 417. ♦ Text imprimat cu o ștampilă. Se opri înaintea avizului din ușă, scris de mînă, cu cerneala violetă palidă și ștearsă, așa că nu se mai putea citi semnăturile și sigiliul. C. PETRESCU, Î. II 43. ◊ Sigiliu sec = urmă în relief pe care o lasă pe hîrtie aplicarea unui sigiliu special. ♦ Fig. Semn distinctiv, marcă. Între Rastignac și Raskolnikov variația individualităților este infinită, dar toate poartă sigiliul tipului social. CONTEMPORANUL, S. II, 1956, nr. 488, 3/4. Îl înșfăcase pe după gît... și, scuturîndu-l într-o fierbinte îmbrățișare, îi și așternuse pe obraz sigiliul mustecioarelor pomădate. C. PETRESCU, A. R. 12. Estera, o celebritate a Parisului de pe atunci, purta în trăsăturile figurii sale sigiliul frumuseții ebraice. ALECSANDRI, O. P. 133. 2. Pecete de ceară roșie pe care s-a aplicat o ștampilă și care servește la sigilarea unui lucru, pentru a se evita desfacerea de către persoane neautorizate. Pune o ștampilă. Inginerul are și el altă ștampilă pe care o pune pe un al doilea sigiliu. BOGZA, Ț. 76. S-au tras obloanele, s-au lipit sigiliile. SAHIA, N. 91. Ăntr-o zi... primi o scrisoare cu sigiliul negru... o copie de pe un testament părea a fi. EMINESCU, N. 40. – Pl. și: sigiliuri (I. IONESCU, D. 116). – Variantă: sigíl (CAMILAR, N. I 20) s. n.
sigiliul
SIGÍLIU, sigilii, s. n. 1. Placă (fixată pe un mâner) pe care este gravată o monogramă, o emblemă, o efigie etc. și care se aplică pe un act oficial, ca dovadă a autenticității lui. ♦ Semn imprimat pe ceva (cu tuș sau cu ceară roșie) prin aplicarea unui sigiliu (1). ♦ Fig. Semn distinctiv, marcă. 2. Pecete de ceară roșie pe care s-a imprimat prin apăsare o ștampilă și care servește la sigilarea unui lucru, a unei încăperi etc. pentru a evita desfacerea lui de către persoane neautorizate. [Var.: sigíl s. n.] – Din lat. sigillum. DOOM
sigíliu [liu pron. liu] s. n., art. sigíliul; pl. sigílii, art. sigíliile (-li-i-)
sigiliului
SIGÍLIU, sigilii, s. n. 1. Placă (fixată pe un mâner) pe care este gravată o monogramă, o emblemă, o efigie etc. și care se aplică pe un act oficial, ca dovadă a autenticității lui. ♦ Semn imprimat pe ceva (cu tuș sau cu ceară roșie) prin aplicarea unui sigiliu (1). ♦ Fig. Semn distinctiv, marcă. 2. Pecete de ceară roșie pe care s-a imprimat prin apăsare o ștampilă și care servește la sigilarea unui lucru, a unei încăperi etc. pentru a evita desfacerea lui de către persoane neautorizate. [Var.: sigíl s. n.] – Din lat. sigillum. DOOM
sigíliu [liu pron. liu] s. n., art. sigíliul; pl. sigílii, art. sigíliile (-li-i-)
sigillaria
SIGILLÁRIA s. f. Arbore fosil având aceleași dimensiuni ca și lepidodendronul, dar cu trunchiul neramificat. [Pr.: -ri-a] – După fr. sigillaire. DOOM
sigillária (-ri-a) s. f., g.-d. art. sigilláriei
sigillariei
SIGILLÁRIA s. f. Arbore fosil având aceleași dimensiuni ca și lepidodendronul, dar cu trunchiul neramificat. [Pr.: -ri-a] – După fr. sigillaire. DOOM
sigillária (-ri-a) s. f., g.-d. art. sigilláriei
sigillarii
SIGILLÁRIA s. f. Arbore fosil având aceleași dimensiuni ca și lepidodendronul, dar cu trunchiul neramificat. [Pr.: -ri-a] – După fr. sigillaire. DOOM
sigillária (-ri-a) s. f., g.-d. art. sigilláriei
sigillariile
SIGILLÁRIA s. f. Arbore fosil având aceleași dimensiuni ca și lepidodendronul, dar cu trunchiul neramificat. [Pr.: -ri-a] – După fr. sigillaire. DOOM
sigillária (-ri-a) s. f., g.-d. art. sigilláriei
sigillariilor
SIGILLÁRIA s. f. Arbore fosil având aceleași dimensiuni ca și lepidodendronul, dar cu trunchiul neramificat. [Pr.: -ri-a] – După fr. sigillaire. DOOM
sigillária (-ri-a) s. f., g.-d. art. sigilláriei
sigilo
SIGILO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) sigiliu”. [Var. sigil-. / < lat. sigillum].
sigilografia
SIGILOGRAFÍE s. f. Disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu studierea sigiliilor; sfragistică. – Din fr. sigillographie. DOOM
sigilografíe (-lo-gra-) s. f., art. sigilografía, g.-d. sigilografíi, art. sigilografíei
sigilografic
SIGILOGRÁFIC, -Ă, sigilografici, -ce, adj. Care se referă la sigiliu, la sigilografie. – Din fr. sigillographique. DOOM
sigilográfic (-lo-gra-) adj. m., pl. sigilográfici; f. sigilográfică, pl. sigilográfice
sigilografica
SIGILOGRÁFIC, -Ă, sigilografici, -ce, adj. Care se referă la sigiliu, la sigilografie. – Din fr. sigillographique. DOOM
sigilográfic (-lo-gra-) adj. m., pl. sigilográfici; f. sigilográfică, pl. sigilográfice
sigilografice
SIGILOGRÁFIC, -Ă, sigilografici, -ce, adj. Care se referă la sigiliu, la sigilografie. – Din fr. sigillographique. DOOM
sigilográfic (-lo-gra-) adj. m., pl. sigilográfici; f. sigilográfică, pl. sigilográfice
sigilograficei
SIGILOGRÁFIC, -Ă, sigilografici, -ce, adj. Care se referă la sigiliu, la sigilografie. – Din fr. sigillographique. DOOM
sigilográfic (-lo-gra-) adj. m., pl. sigilográfici; f. sigilográfică, pl. sigilográfice
sigilograficele
SIGILOGRÁFIC, -Ă, sigilografici, -ce, adj. Care se referă la sigiliu, la sigilografie. – Din fr. sigillographique. DOOM
sigilográfic (-lo-gra-) adj. m., pl. sigilográfici; f. sigilográfică, pl. sigilográfice
sigilograficelor
SIGILOGRÁFIC, -Ă, sigilografici, -ce, adj. Care se referă la sigiliu, la sigilografie. – Din fr. sigillographique. DOOM
sigilográfic (-lo-gra-) adj. m., pl. sigilográfici; f. sigilográfică, pl. sigilográfice
sigilografici
SIGILOGRÁFIC, -Ă, sigilografici, -ce, adj. Care se referă la sigiliu, la sigilografie. – Din fr. sigillographique. DOOM
sigilográfic (-lo-gra-) adj. m., pl. sigilográfici; f. sigilográfică, pl. sigilográfice
sigilograficii
SIGILOGRÁFIC, -Ă, sigilografici, -ce, adj. Care se referă la sigiliu, la sigilografie. – Din fr. sigillographique. DOOM
sigilográfic (-lo-gra-) adj. m., pl. sigilográfici; f. sigilográfică, pl. sigilográfice
sigilograficilor
SIGILOGRÁFIC, -Ă, sigilografici, -ce, adj. Care se referă la sigiliu, la sigilografie. – Din fr. sigillographique. DOOM
sigilográfic (-lo-gra-) adj. m., pl. sigilográfici; f. sigilográfică, pl. sigilográfice
sigilograficul
SIGILOGRÁFIC, -Ă, sigilografici, -ce, adj. Care se referă la sigiliu, la sigilografie. – Din fr. sigillographique. DOOM
sigilográfic (-lo-gra-) adj. m., pl. sigilográfici; f. sigilográfică, pl. sigilográfice
sigilograficului
SIGILOGRÁFIC, -Ă, sigilografici, -ce, adj. Care se referă la sigiliu, la sigilografie. – Din fr. sigillographique. DOOM
sigilográfic (-lo-gra-) adj. m., pl. sigilográfici; f. sigilográfică, pl. sigilográfice
sigilografie
SIGILOGRAFÍE s. f. Disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu studierea sigiliilor; sfragistică. – Din fr. sigillographie. DOOM
sigilografíe (-lo-gra-) s. f., art. sigilografía, g.-d. sigilografíi, art. sigilografíei
sigilografiei
SIGILOGRAFÍE s. f. Disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu studierea sigiliilor; sfragistică. – Din fr. sigillographie. DOOM
sigilografíe (-lo-gra-) s. f., art. sigilografía, g.-d. sigilografíi, art. sigilografíei
sigilografii
SIGILOGRAFÍE s. f. Disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu studierea sigiliilor; sfragistică. – Din fr. sigillographie. DOOM
sigilografíe (-lo-gra-) s. f., art. sigilografía, g.-d. sigilografíi, art. sigilografíei
sigilografiile
SIGILOGRAFÍE s. f. Disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu studierea sigiliilor; sfragistică. – Din fr. sigillographie. DOOM
sigilografíe (-lo-gra-) s. f., art. sigilografía, g.-d. sigilografíi, art. sigilografíei
sigilografiilor
SIGILOGRAFÍE s. f. Disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu studierea sigiliilor; sfragistică. – Din fr. sigillographie. DOOM
sigilografíe (-lo-gra-) s. f., art. sigilografía, g.-d. sigilografíi, art. sigilografíei
sigilând
SIGILÁ, sigilez, vb. I. Tranz. A pune, a aplica un sigiliu (2); a închide o scrisoare, un pachet, o încăpere etc. prin aplicare de sigilii (2); a pecetlui. – Din lat., it. sigillare. DOOM
sigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 sigileáză
sigilînd
SIGILÁ, sigilez, vb. I. Tranz. A pune, a aplica un sigiliu (2); a închide o scrisoare, un pachet, o încăpere etc. prin aplicare de sigilii (2); a pecetlui. – Din lat., it. sigillare. DOOM
sigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 sigileáză
sigilări
SIGILÁRE, sigilări, s. f. Acțiunea de a sigila și rezultatul ei; pecetluire; sigilat1. – V. sigila. DOOM
sigiláre s. f., g.-d. art. sigilắrii; pl. sigilắri
sigilării
SIGILÁRE, sigilări, s. f. Acțiunea de a sigila și rezultatul ei; pecetluire; sigilat1. – V. sigila. DOOM
sigiláre s. f., g.-d. art. sigilắrii; pl. sigilắri
sigilările
SIGILÁRE, sigilări, s. f. Acțiunea de a sigila și rezultatul ei; pecetluire; sigilat1. – V. sigila. DOOM
sigiláre s. f., g.-d. art. sigilắrii; pl. sigilắri
sigilărilor
SIGILÁRE, sigilări, s. f. Acțiunea de a sigila și rezultatul ei; pecetluire; sigilat1. – V. sigila. DOOM
sigiláre s. f., g.-d. art. sigilắrii; pl. sigilắri
sigisbeu
SIGISBÉU s.m. (Liv.) Cicisbeu. [<fr. sigisbée].
sigla
SÍGLĂ, sigle, s. f. Prescurtare convențională formată din litera inițială sau din grupul de litere inițiale folosite în inscripții, în manuscrise etc. pentru a evita cuvintele sau titlurile prea lungi. – Din fr. sigle, lat. sigla. DOOM
síglă (si-glă) s. f., g.-d. art. síglei; pl. sígle
sigle
SÍGLĂ, sigle, s. f. Prescurtare convențională formată din litera inițială sau din grupul de litere inițiale folosite în inscripții, în manuscrise etc. pentru a evita cuvintele sau titlurile prea lungi. – Din fr. sigle, lat. sigla. DOOM
síglă (si-glă) s. f., g.-d. art. síglei; pl. sígle
siglei
SÍGLĂ, sigle, s. f. Prescurtare convențională formată din litera inițială sau din grupul de litere inițiale folosite în inscripții, în manuscrise etc. pentru a evita cuvintele sau titlurile prea lungi. – Din fr. sigle, lat. sigla. DOOM
síglă (si-glă) s. f., g.-d. art. síglei; pl. sígle
siglele
SÍGLĂ, sigle, s. f. Prescurtare convențională formată din litera inițială sau din grupul de litere inițiale folosite în inscripții, în manuscrise etc. pentru a evita cuvintele sau titlurile prea lungi. – Din fr. sigle, lat. sigla. DOOM
síglă (si-glă) s. f., g.-d. art. síglei; pl. sígle
siglelor
SÍGLĂ, sigle, s. f. Prescurtare convențională formată din litera inițială sau din grupul de litere inițiale folosite în inscripții, în manuscrise etc. pentru a evita cuvintele sau titlurile prea lungi. – Din fr. sigle, lat. sigla. DOOM
síglă (si-glă) s. f., g.-d. art. síglei; pl. sígle
sigma
SÍGMA, sigma, s. m. Numele celei de-a optsprezecea litere a alfabetului grecesc corespunzând sunetului s. – Din ngr. sígma, fr. sigma. DOOM
sígma (literă grecească) s. m., pl. sígma; σ, Σ
sigmatic
SIGMÁTIC, -Ă, sigmatici, -ce, adj. Care se caracterizează prin prezența unui sigma. – Din fr. sigmatique. DOOM
sigmátic adj. m., pl. sigmátici; f. sigmátică, pl. sigmátice
sigmatica
SIGMÁTIC, -Ă, sigmatici, -ce, adj. Care se caracterizează prin prezența unui sigma. – Din fr. sigmatique. DOOM
sigmátic adj. m., pl. sigmátici; f. sigmátică, pl. sigmátice
sigmatice
SIGMÁTIC, -Ă, sigmatici, -ce, adj. Care se caracterizează prin prezența unui sigma. – Din fr. sigmatique. DOOM
sigmátic adj. m., pl. sigmátici; f. sigmátică, pl. sigmátice
sigmaticei
SIGMÁTIC, -Ă, sigmatici, -ce, adj. Care se caracterizează prin prezența unui sigma. – Din fr. sigmatique. DOOM
sigmátic adj. m., pl. sigmátici; f. sigmátică, pl. sigmátice
sigmaticele
SIGMÁTIC, -Ă, sigmatici, -ce, adj. Care se caracterizează prin prezența unui sigma. – Din fr. sigmatique. DOOM
sigmátic adj. m., pl. sigmátici; f. sigmátică, pl. sigmátice
sigmaticelor
SIGMÁTIC, -Ă, sigmatici, -ce, adj. Care se caracterizează prin prezența unui sigma. – Din fr. sigmatique. DOOM
sigmátic adj. m., pl. sigmátici; f. sigmátică, pl. sigmátice
sigmatici
SIGMÁTIC, -Ă, sigmatici, -ce, adj. Care se caracterizează prin prezența unui sigma. – Din fr. sigmatique. DOOM
sigmátic adj. m., pl. sigmátici; f. sigmátică, pl. sigmátice
sigmaticii
SIGMÁTIC, -Ă, sigmatici, -ce, adj. Care se caracterizează prin prezența unui sigma. – Din fr. sigmatique. DOOM
sigmátic adj. m., pl. sigmátici; f. sigmátică, pl. sigmátice
sigmaticilor
SIGMÁTIC, -Ă, sigmatici, -ce, adj. Care se caracterizează prin prezența unui sigma. – Din fr. sigmatique. DOOM
sigmátic adj. m., pl. sigmátici; f. sigmátică, pl. sigmátice
sigmaticul
SIGMÁTIC, -Ă, sigmatici, -ce, adj. Care se caracterizează prin prezența unui sigma. – Din fr. sigmatique. DOOM
sigmátic adj. m., pl. sigmátici; f. sigmátică, pl. sigmátice
sigmaticului
SIGMÁTIC, -Ă, sigmatici, -ce, adj. Care se caracterizează prin prezența unui sigma. – Din fr. sigmatique. DOOM
sigmátic adj. m., pl. sigmátici; f. sigmátică, pl. sigmátice
sigmatică
SIGMÁTICĂ s.f. Parte a semioticii care studiază relațiile dintre semn și ceea ce el desemnează, excluzând semnificația lingvistică. [Gen. -cii. / < fr. sigmatique].
sigmatism
SIGMATÍSM s. n. Defect de pronunție din cauza căruia nu se poate pronunța (bine) sunetul s. ♦ Repetiție greșită a siflantelor. – Din fr. sigmatisme. DOOM
sigmatísm s. n.
sigmatismul
SIGMATÍSM s. n. Defect de pronunție din cauza căruia nu se poate pronunța (bine) sunetul s. ♦ Repetiție greșită a siflantelor. – Din fr. sigmatisme. DOOM
sigmatísm s. n.
sigmatismului
SIGMATÍSM s. n. Defect de pronunție din cauza căruia nu se poate pronunța (bine) sunetul s. ♦ Repetiție greșită a siflantelor. – Din fr. sigmatisme. DOOM
sigmatísm s. n.
sigmoid
SIGMOÍD, -Ă, sigmoizi, -de, adj. Care este de forma literei sigma. ◊ Valvulă sigmoidă = fiecare dintre cutele membranoase situate la originea arterei aorte și a arterei pulmonare. – Din fr. sigmoïde. DOOM
sigmoíd adj. m., pl. sigmoízi; f. sigmoídă, pl. sigmoíde
sigmoida
SIGMOÍD, -Ă, sigmoizi, -de, adj. Care este de forma literei sigma. ◊ Valvulă sigmoidă = fiecare dintre cutele membranoase situate la originea arterei aorte și a arterei pulmonare. – Din fr. sigmoïde. DOOM
sigmoíd adj. m., pl. sigmoízi; f. sigmoídă, pl. sigmoíde
sigmoide
SIGMOÍD, -Ă, sigmoizi, -de, adj. Care este de forma literei sigma. ◊ Valvulă sigmoidă = fiecare dintre cutele membranoase situate la originea arterei aorte și a arterei pulmonare. – Din fr. sigmoïde. DOOM
sigmoíd adj. m., pl. sigmoízi; f. sigmoídă, pl. sigmoíde
sigmoidei
SIGMOÍD, -Ă, sigmoizi, -de, adj. Care este de forma literei sigma. ◊ Valvulă sigmoidă = fiecare dintre cutele membranoase situate la originea arterei aorte și a arterei pulmonare. – Din fr. sigmoïde. DOOM
sigmoíd adj. m., pl. sigmoízi; f. sigmoídă, pl. sigmoíde
sigmoidele
SIGMOÍD, -Ă, sigmoizi, -de, adj. Care este de forma literei sigma. ◊ Valvulă sigmoidă = fiecare dintre cutele membranoase situate la originea arterei aorte și a arterei pulmonare. – Din fr. sigmoïde. DOOM
sigmoíd adj. m., pl. sigmoízi; f. sigmoídă, pl. sigmoíde
sigmoidelor
SIGMOÍD, -Ă, sigmoizi, -de, adj. Care este de forma literei sigma. ◊ Valvulă sigmoidă = fiecare dintre cutele membranoase situate la originea arterei aorte și a arterei pulmonare. – Din fr. sigmoïde. DOOM
sigmoíd adj. m., pl. sigmoízi; f. sigmoídă, pl. sigmoíde
sigmoidită
SIGMOIDÍTĂ s.f. (Med.) 1. Inflamație a ansei sigmoide a colonului. 2. Inflamație a valvulelor sigmoide ale inimii. [< fr. sigmoïdite].
sigmoidul
SIGMOÍD, -Ă, sigmoizi, -de, adj. Care este de forma literei sigma. ◊ Valvulă sigmoidă = fiecare dintre cutele membranoase situate la originea arterei aorte și a arterei pulmonare. – Din fr. sigmoïde. DOOM
sigmoíd adj. m., pl. sigmoízi; f. sigmoídă, pl. sigmoíde
sigmoidului
SIGMOÍD, -Ă, sigmoizi, -de, adj. Care este de forma literei sigma. ◊ Valvulă sigmoidă = fiecare dintre cutele membranoase situate la originea arterei aorte și a arterei pulmonare. – Din fr. sigmoïde. DOOM
sigmoíd adj. m., pl. sigmoízi; f. sigmoídă, pl. sigmoíde
sigmoidă
SIGMOÍDĂ, sigmoide, adj. f. (În expr.) Valvule sigmoide = cute membranoase situate la originea arterei aorte și a arterei pulmonare.
sigmoizi
SIGMOÍD, -Ă, sigmoizi, -de, adj. Care este de forma literei sigma. ◊ Valvulă sigmoidă = fiecare dintre cutele membranoase situate la originea arterei aorte și a arterei pulmonare. – Din fr. sigmoïde. DOOM
sigmoíd adj. m., pl. sigmoízi; f. sigmoídă, pl. sigmoíde
sigmoizii
SIGMOÍD, -Ă, sigmoizi, -de, adj. Care este de forma literei sigma. ◊ Valvulă sigmoidă = fiecare dintre cutele membranoase situate la originea arterei aorte și a arterei pulmonare. – Din fr. sigmoïde. DOOM
sigmoíd adj. m., pl. sigmoízi; f. sigmoídă, pl. sigmoíde
sigmoizilor
SIGMOÍD, -Ă, sigmoizi, -de, adj. Care este de forma literei sigma. ◊ Valvulă sigmoidă = fiecare dintre cutele membranoase situate la originea arterei aorte și a arterei pulmonare. – Din fr. sigmoïde. DOOM
sigmoíd adj. m., pl. sigmoízi; f. sigmoídă, pl. sigmoíde
signal
SIGNÁL, signale, s. n. (Rar) 1. Semnal convențional emis de o sirenă, de un fluier etc. 2. Fluier mic de metal (cu care se dau aceste semnale convenționale). – Din fr. signal. DOOM
signál (rar) s. n., pl. signále
signal
SIGNÁL s.n. 1. Semnal convențional emis de un fluier, de o sirenă. 2. Fluier metalic mic. [Pl. -le, -luri. / < fr. signal, germ. Signal < lat. signum – semn].
signale
SIGNÁL, signale, s. n. (Rar) 1. Semnal convențional emis de o sirenă, de un fluier etc. 2. Fluier mic de metal (cu care se dau aceste semnale convenționale). – Din fr. signal. DOOM
signál (rar) s. n., pl. signále
signalele
SIGNÁL, signale, s. n. (Rar) 1. Semnal convențional emis de o sirenă, de un fluier etc. 2. Fluier mic de metal (cu care se dau aceste semnale convenționale). – Din fr. signal. DOOM
signál (rar) s. n., pl. signále
signalelor
SIGNÁL, signale, s. n. (Rar) 1. Semnal convențional emis de o sirenă, de un fluier etc. 2. Fluier mic de metal (cu care se dau aceste semnale convenționale). – Din fr. signal. DOOM
signál (rar) s. n., pl. signále
signaletic
SIGNALÉTIC, -Ă, signaletici, -ce, adj. (Despre publicații sau bibliografii) Care semnalează succint lucrări, articole etc. – Din fr. signalétique.
signaletica
SIGNALÉTIC, -Ă, signaletici, -ce, adj. (Despre publicații sau bibliografii) Care semnalează succint lucrări, articole etc. – Din fr. signalétique.
signaletice
SIGNALÉTIC, -Ă, signaletici, -ce, adj. (Despre publicații sau bibliografii) Care semnalează succint lucrări, articole etc. – Din fr. signalétique.
signaleticei
SIGNALÉTIC, -Ă, signaletici, -ce, adj. (Despre publicații sau bibliografii) Care semnalează succint lucrări, articole etc. – Din fr. signalétique.
signaleticele
SIGNALÉTIC, -Ă, signaletici, -ce, adj. (Despre publicații sau bibliografii) Care semnalează succint lucrări, articole etc. – Din fr. signalétique.
signaleticelor
SIGNALÉTIC, -Ă, signaletici, -ce, adj. (Despre publicații sau bibliografii) Care semnalează succint lucrări, articole etc. – Din fr. signalétique.
signaletici
SIGNALÉTIC, -Ă, signaletici, -ce, adj. (Despre publicații sau bibliografii) Care semnalează succint lucrări, articole etc. – Din fr. signalétique.
signaleticii
SIGNALÉTIC, -Ă, signaletici, -ce, adj. (Despre publicații sau bibliografii) Care semnalează succint lucrări, articole etc. – Din fr. signalétique.
signaleticilor
SIGNALÉTIC, -Ă, signaletici, -ce, adj. (Despre publicații sau bibliografii) Care semnalează succint lucrări, articole etc. – Din fr. signalétique.
signaleticul
SIGNALÉTIC, -Ă, signaletici, -ce, adj. (Despre publicații sau bibliografii) Care semnalează succint lucrări, articole etc. – Din fr. signalétique.
signaleticului
SIGNALÉTIC, -Ă, signaletici, -ce, adj. (Despre publicații sau bibliografii) Care semnalează succint lucrări, articole etc. – Din fr. signalétique.
signalment
SIGNALMÉNT, signalmente, s. n. (Înv.) Semnalment. – Din fr. signalement. DOOM
signalmént (înv.) s. n., pl. signalménte
signalmente
SIGNALMÉNT, signalmente, s. n. (Înv.) Semnalment. – Din fr. signalement. DOOM
signalmént (înv.) s. n., pl. signalménte
signalmentele
SIGNALMÉNT, signalmente, s. n. (Înv.) Semnalment. – Din fr. signalement. DOOM
signalmént (înv.) s. n., pl. signalménte
signalmentelor
SIGNALMÉNT, signalmente, s. n. (Înv.) Semnalment. – Din fr. signalement. DOOM
signalmént (înv.) s. n., pl. signalménte
signalmentul
SIGNALMÉNT, signalmente, s. n. (Înv.) Semnalment. – Din fr. signalement. DOOM
signalmént (înv.) s. n., pl. signalménte
signalmentului
SIGNALMÉNT, signalmente, s. n. (Înv.) Semnalment. – Din fr. signalement. DOOM
signalmént (înv.) s. n., pl. signalménte
signalul
SIGNÁL, signale, s. n. (Rar) 1. Semnal convențional emis de o sirenă, de un fluier etc. 2. Fluier mic de metal (cu care se dau aceste semnale convenționale). – Din fr. signal. DOOM
signál (rar) s. n., pl. signále
signalului
SIGNÁL, signale, s. n. (Rar) 1. Semnal convențional emis de o sirenă, de un fluier etc. 2. Fluier mic de metal (cu care se dau aceste semnale convenționale). – Din fr. signal. DOOM
signál (rar) s. n., pl. signále
signatar
SIGNATÁR, -Ă, signatari, -e, s. m. și f. (Înv.) Semnatar. – Din fr. signataire. DOOM
signatáră (semnatară) (înv.) s. f., g.-d. art. signatárei; pl. signatáre
signatara
SIGNATÁR, -Ă, signatari, -e, s. m. și f. (Înv.) Semnatar. – Din fr. signataire. DOOM
signatáră (semnatară) (înv.) s. f., g.-d. art. signatárei; pl. signatáre
signatare
SIGNATÁR, -Ă, signatari, -e, s. m. și f. (Înv.) Semnatar. – Din fr. signataire. DOOM
signatáră (semnatară) (înv.) s. f., g.-d. art. signatárei; pl. signatáre
signatarei
SIGNATÁR, -Ă, signatari, -e, s. m. și f. (Înv.) Semnatar. – Din fr. signataire. DOOM
signatáră (semnatară) (înv.) s. f., g.-d. art. signatárei; pl. signatáre
signatarele
SIGNATÁR, -Ă, signatari, -e, s. m. și f. (Înv.) Semnatar. – Din fr. signataire. DOOM
signatáră (semnatară) (înv.) s. f., g.-d. art. signatárei; pl. signatáre
signatarelor
SIGNATÁR, -Ă, signatari, -e, s. m. și f. (Înv.) Semnatar. – Din fr. signataire. DOOM
signatáră (semnatară) (înv.) s. f., g.-d. art. signatárei; pl. signatáre
signatari
SIGNATÁR, -Ă, signatari, -e, s. m. și f. (Înv.) Semnatar. – Din fr. signataire. DOOM
signatáră (semnatară) (înv.) s. f., g.-d. art. signatárei; pl. signatáre
signatarii
SIGNATÁR, -Ă, signatari, -e, s. m. și f. (Înv.) Semnatar. – Din fr. signataire. DOOM
signatáră (semnatară) (înv.) s. f., g.-d. art. signatárei; pl. signatáre
signatarilor
SIGNATÁR, -Ă, signatari, -e, s. m. și f. (Înv.) Semnatar. – Din fr. signataire. DOOM
signatáră (semnatară) (înv.) s. f., g.-d. art. signatárei; pl. signatáre
signatarul
SIGNATÁR, -Ă, signatari, -e, s. m. și f. (Înv.) Semnatar. – Din fr. signataire. DOOM
signatáră (semnatară) (înv.) s. f., g.-d. art. signatárei; pl. signatáre
signatarului
SIGNATÁR, -Ă, signatari, -e, s. m. și f. (Înv.) Semnatar. – Din fr. signataire. DOOM
signatáră (semnatară) (înv.) s. f., g.-d. art. signatárei; pl. signatáre
signatura
SIGNATÚRĂ, signaturi, s. f. (Rar) 1. Steluță, cifră sau alt semn pus pe prima pagină a fiecărei coli de tipar dintr-o carte, pentru a ușura legătorului numărătoarea colilor. 2. Tăietură la mijlocul corpului unei litere pentru a înlesni zețarului recunoașterea poziției ei. – Din fr. signature. DOOM
signatúră (semn) (rar) s. f., g.-d. art. signatúrii; pl. signatúri
signaturi
SIGNATÚRĂ, signaturi, s. f. (Rar) 1. Steluță, cifră sau alt semn pus pe prima pagină a fiecărei coli de tipar dintr-o carte, pentru a ușura legătorului numărătoarea colilor. 2. Tăietură la mijlocul corpului unei litere pentru a înlesni zețarului recunoașterea poziției ei. – Din fr. signature. DOOM
signatúră (semn) (rar) s. f., g.-d. art. signatúrii; pl. signatúri
signaturii
SIGNATÚRĂ, signaturi, s. f. (Rar) 1. Steluță, cifră sau alt semn pus pe prima pagină a fiecărei coli de tipar dintr-o carte, pentru a ușura legătorului numărătoarea colilor. 2. Tăietură la mijlocul corpului unei litere pentru a înlesni zețarului recunoașterea poziției ei. – Din fr. signature. DOOM
signatúră (semn) (rar) s. f., g.-d. art. signatúrii; pl. signatúri
signaturile
SIGNATÚRĂ, signaturi, s. f. (Rar) 1. Steluță, cifră sau alt semn pus pe prima pagină a fiecărei coli de tipar dintr-o carte, pentru a ușura legătorului numărătoarea colilor. 2. Tăietură la mijlocul corpului unei litere pentru a înlesni zețarului recunoașterea poziției ei. – Din fr. signature. DOOM
signatúră (semn) (rar) s. f., g.-d. art. signatúrii; pl. signatúri
signaturilor
SIGNATÚRĂ, signaturi, s. f. (Rar) 1. Steluță, cifră sau alt semn pus pe prima pagină a fiecărei coli de tipar dintr-o carte, pentru a ușura legătorului numărătoarea colilor. 2. Tăietură la mijlocul corpului unei litere pentru a înlesni zețarului recunoașterea poziției ei. – Din fr. signature. DOOM
signatúră (semn) (rar) s. f., g.-d. art. signatúrii; pl. signatúri
signet
SIGNÉT, signete, s. n. Panglică subțire atașată la cotorul unei cărți pentru a servi ca semn de carte. – Din fr. signet.
signete
SIGNÉT, signete, s. n. Panglică subțire atașată la cotorul unei cărți pentru a servi ca semn de carte. – Din fr. signet.
signetele
SIGNÉT, signete, s. n. Panglică subțire atașată la cotorul unei cărți pentru a servi ca semn de carte. – Din fr. signet.
signetelor
SIGNÉT, signete, s. n. Panglică subțire atașată la cotorul unei cărți pentru a servi ca semn de carte. – Din fr. signet.
signetul
SIGNÉT, signete, s. n. Panglică subțire atașată la cotorul unei cărți pentru a servi ca semn de carte. – Din fr. signet.
signetului
SIGNÉT, signete, s. n. Panglică subțire atașată la cotorul unei cărți pentru a servi ca semn de carte. – Din fr. signet.
signor
SIGNÓR s.m. (Italienism) Domn. [Pron. si-nior. / < it. signor].
signora
SIGNÓRA s.f. (Italienism) Doamnă. [Pron. si-nio-ra. / < it. signora].
signoria
SIGNORÍE, signorii, s. f. 1. Formă de guvernământ instituită în unele orașe italiene în evul mediu târziu și în Renaștere. 2. Organ de conducere în unele orașe-republici italiene, în evul mediu, ales dintre membrii de vază ai breslelor. [Pr.: siniorie] – Din it. signoria. DOOM
!signoríe [gn pron. ni] (si-gno-) s. f., art. signoría, g.-d. art. signoríei; pl. signoríi, art. signoríile
signorie
SIGNORÍE, signorii, s. f. 1. Formă de guvernământ instituită în unele orașe italiene în evul mediu târziu și în Renaștere. 2. Organ de conducere în unele orașe-republici italiene, în evul mediu, ales dintre membrii de vază ai breslelor. [Pr.: siniorie] – Din it. signoria. DOOM
!signoríe [gn pron. ni] (si-gno-) s. f., art. signoría, g.-d. art. signoríei; pl. signoríi, art. signoríile
signoriei
SIGNORÍE, signorii, s. f. 1. Formă de guvernământ instituită în unele orașe italiene în evul mediu târziu și în Renaștere. 2. Organ de conducere în unele orașe-republici italiene, în evul mediu, ales dintre membrii de vază ai breslelor. [Pr.: siniorie] – Din it. signoria. DOOM
!signoríe [gn pron. ni] (si-gno-) s. f., art. signoría, g.-d. art. signoríei; pl. signoríi, art. signoríile
signorii
SIGNORÍE, signorii, s. f. 1. Formă de guvernământ instituită în unele orașe italiene în evul mediu târziu și în Renaștere. 2. Organ de conducere în unele orașe-republici italiene, în evul mediu, ales dintre membrii de vază ai breslelor. [Pr.: siniorie] – Din it. signoria. DOOM
!signoríe [gn pron. ni] (si-gno-) s. f., art. signoría, g.-d. art. signoríei; pl. signoríi, art. signoríile
signoriile
SIGNORÍE, signorii, s. f. 1. Formă de guvernământ instituită în unele orașe italiene în evul mediu târziu și în Renaștere. 2. Organ de conducere în unele orașe-republici italiene, în evul mediu, ales dintre membrii de vază ai breslelor. [Pr.: siniorie] – Din it. signoria. DOOM
!signoríe [gn pron. ni] (si-gno-) s. f., art. signoría, g.-d. art. signoríei; pl. signoríi, art. signoríile
signoriilor
SIGNORÍE, signorii, s. f. 1. Formă de guvernământ instituită în unele orașe italiene în evul mediu târziu și în Renaștere. 2. Organ de conducere în unele orașe-republici italiene, în evul mediu, ales dintre membrii de vază ai breslelor. [Pr.: siniorie] – Din it. signoria. DOOM
!signoríe [gn pron. ni] (si-gno-) s. f., art. signoría, g.-d. art. signoríei; pl. signoríi, art. signoríile
signorina
SIGNORÍNA s.f. (Italienism) Domnișoară. [Pron. si-nio-. / < it. signorina].
signătoare
SIGNĂTOÁRE, signători, s. f. Clapă de metal care servește pentru a fixa coala de hârtie când se introduce în mașina de tipar. – Cf. signatură. DOOM
signătoáre s. f., g.-d. art. signătórii; pl. signătóri
signătoarea
SIGNĂTOÁRE, signători, s. f. Clapă de metal care servește pentru a fixa coala de hârtie când se introduce în mașina de tipar. – Cf. signatură. DOOM
signătoáre s. f., g.-d. art. signătórii; pl. signătóri
signători
SIGNĂTOÁRE, signători, s. f. Clapă de metal care servește pentru a fixa coala de hârtie când se introduce în mașina de tipar. – Cf. signatură. DOOM
signătoáre s. f., g.-d. art. signătórii; pl. signătóri
signătorii
SIGNĂTOÁRE, signători, s. f. Clapă de metal care servește pentru a fixa coala de hârtie când se introduce în mașina de tipar. – Cf. signatură. DOOM
signătoáre s. f., g.-d. art. signătórii; pl. signătóri
signătorile
SIGNĂTOÁRE, signători, s. f. Clapă de metal care servește pentru a fixa coala de hârtie când se introduce în mașina de tipar. – Cf. signatură. DOOM
signătoáre s. f., g.-d. art. signătórii; pl. signătóri
signătorilor
SIGNĂTOÁRE, signători, s. f. Clapă de metal care servește pentru a fixa coala de hârtie când se introduce în mașina de tipar. – Cf. signatură. DOOM
signătoáre s. f., g.-d. art. signătórii; pl. signătóri
sigur
SÍGUR, -Ă, (I) siguri, -e, adj., (II) adv. I. Adj. 1. De a cărui realitate sau rezolvare nu se poate îndoi nimeni; neîndoielnic. 2. Convins, încredințat. ◊ Expr. A fi sigur (de ceva sau de cineva) = a avea deplină încredere (în ceva sau în cineva), a se baza (pe cineva sau ceva). 3. Care este demn de încredere, pe care te poți bizui. ◊ Expr. A fi sigur de sine (sau de el) = a se comporta și a acționa în mod neșovăielnic, a fi conștient de valoarea și de puterile proprii. (Fam.) A lua (pe cineva) la sigur = a ataca (pe cineva) de-a dreptul, cu dovezi evidente și cu precizie, fără a-i lăsa posibilitatea să se eschiveze. A merge (sau a se duce) la sigur = a merge drept la țintă, fără risc; a nu da greș. ♦ Care nu prezintă pericol, fără primejdie. Drum sigur. ◊ Expr. A pune (ceva sau pe cineva) la loc sigur = a pune (ceva sau pe cineva) într-un loc ferit de orice pericol; a ascunde. 4. Care nu dă greș; precis; fără defect. Judecată sigură. ♦ Hotărât, ferm. neșovăielnic. ♦ Care produce efectul dorit; eficace. Medicament sigur. II. Adv. 1. Da. 2. În mod precis, negreșit. ◊ Expr. (Fam.) Mai mult ca (sau decât) sigur = fără niciun fel de îndoială. – Din ngr. síghuros. DOOM
sígur adj. m., pl. síguri; f. sígură, pl. sígure
sigura
SÍGUR, -Ă, (I) siguri, -e, adj., (II) adv. I. Adj. 1. De a cărui realitate sau rezolvare nu se poate îndoi nimeni; neîndoielnic. 2. Convins, încredințat. ◊ Expr. A fi sigur (de ceva sau de cineva) = a avea deplină încredere (în ceva sau în cineva), a se baza (pe cineva sau ceva). 3. Care este demn de încredere, pe care te poți bizui. ◊ Expr. A fi sigur de sine (sau de el) = a se comporta și a acționa în mod neșovăielnic, a fi conștient de valoarea și de puterile proprii. (Fam.) A lua (pe cineva) la sigur = a ataca (pe cineva) de-a dreptul, cu dovezi evidente și cu precizie, fără a-i lăsa posibilitatea să se eschiveze. A merge (sau a se duce) la sigur = a merge drept la țintă, fără risc; a nu da greș. ♦ Care nu prezintă pericol, fără primejdie. Drum sigur. ◊ Expr. A pune (ceva sau pe cineva) la loc sigur = a pune (ceva sau pe cineva) într-un loc ferit de orice pericol; a ascunde. 4. Care nu dă greș; precis; fără defect. Judecată sigură. ♦ Hotărât, ferm. neșovăielnic. ♦ Care produce efectul dorit; eficace. Medicament sigur. II. Adv. 1. Da. 2. În mod precis, negreșit. ◊ Expr. (Fam.) Mai mult ca (sau decât) sigur = fără niciun fel de îndoială. – Din ngr. síghuros. DOOM
sígur adj. m., pl. síguri; f. sígură, pl. sígure
siguranța
SIGURÁNȚĂ, (3) siguranțe, s. f. 1. Lipsă de primejdie; sentiment de liniște și încredere pe care îl dă cuiva faptul de a se ști la adăpost de orice pericol; securitate. 2. Lipsă de îndoială, convingere neclintită, încredere nestrămutată; certitudine. ◊ Loc. adv. Cu siguranță = a) fără îndoială, desigur; sigur; b) cu încredere, cu hotărâre, ferm. ♦ Fermitate, precizie; pricepere, îndemânare. 3. Dispozitiv la armele de foc, care împiedică descărcarea accidentală a armei. ♦ Organ de mașină, aparat sau dispozitiv care protejează un material sau un sistem tehnic împotriva efectelor dăunătoare provocate de acțiuni interioare sau exterioare. ◊ Siguranță în funcționare = fiabilitate. ♦ Dispozitiv care întrerupe automat un circuit electric la trecerea unui curent electric prea intens. ◊ Siguranță automată = siguranță electrică de tipul unui întrerupător automat, care este repusă în funcțiune prin simpla apăsare a unui buton. ♦ Ac de siguranță = ac prevăzut cu o închizătoare care îi acoperă vârful, pentru a evita înțepătura sau pentru a împiedica desprinderea din locul unde este înfipt. ♦ Dispozitiv care se introduce în broasca unei uși, pentru ca ușa să nu poată fi deschisă cu o cheie falsă. 4. (În trecut) Organ de stat cu atribuții de a apăra ordinea și liniștea publică. [Var.: (înv.) siguránție s. f.] – Sigur + suf. -anță. DOOM
siguránță s. f., g.-d. art. siguránței; (dispozitive) pl. siguránțe
siguranțe
SIGURÁNȚĂ, (3) siguranțe, s. f. 1. Lipsă de primejdie; sentiment de liniște și încredere pe care îl dă cuiva faptul de a se ști la adăpost de orice pericol; securitate. 2. Lipsă de îndoială, convingere neclintită, încredere nestrămutată; certitudine. ◊ Loc. adv. Cu siguranță = a) fără îndoială, desigur; sigur; b) cu încredere, cu hotărâre, ferm. ♦ Fermitate, precizie; pricepere, îndemânare. 3. Dispozitiv la armele de foc, care împiedică descărcarea accidentală a armei. ♦ Organ de mașină, aparat sau dispozitiv care protejează un material sau un sistem tehnic împotriva efectelor dăunătoare provocate de acțiuni interioare sau exterioare. ◊ Siguranță în funcționare = fiabilitate. ♦ Dispozitiv care întrerupe automat un circuit electric la trecerea unui curent electric prea intens. ◊ Siguranță automată = siguranță electrică de tipul unui întrerupător automat, care este repusă în funcțiune prin simpla apăsare a unui buton. ♦ Ac de siguranță = ac prevăzut cu o închizătoare care îi acoperă vârful, pentru a evita înțepătura sau pentru a împiedica desprinderea din locul unde este înfipt. ♦ Dispozitiv care se introduce în broasca unei uși, pentru ca ușa să nu poată fi deschisă cu o cheie falsă. 4. (În trecut) Organ de stat cu atribuții de a apăra ordinea și liniștea publică. [Var.: (înv.) siguránție s. f.] – Sigur + suf. -anță. DOOM
siguránță s. f., g.-d. art. siguránței; (dispozitive) pl. siguránțe
siguranței
SIGURÁNȚĂ, (3) siguranțe, s. f. 1. Lipsă de primejdie; sentiment de liniște și încredere pe care îl dă cuiva faptul de a se ști la adăpost de orice pericol; securitate. 2. Lipsă de îndoială, convingere neclintită, încredere nestrămutată; certitudine. ◊ Loc. adv. Cu siguranță = a) fără îndoială, desigur; sigur; b) cu încredere, cu hotărâre, ferm. ♦ Fermitate, precizie; pricepere, îndemânare. 3. Dispozitiv la armele de foc, care împiedică descărcarea accidentală a armei. ♦ Organ de mașină, aparat sau dispozitiv care protejează un material sau un sistem tehnic împotriva efectelor dăunătoare provocate de acțiuni interioare sau exterioare. ◊ Siguranță în funcționare = fiabilitate. ♦ Dispozitiv care întrerupe automat un circuit electric la trecerea unui curent electric prea intens. ◊ Siguranță automată = siguranță electrică de tipul unui întrerupător automat, care este repusă în funcțiune prin simpla apăsare a unui buton. ♦ Ac de siguranță = ac prevăzut cu o închizătoare care îi acoperă vârful, pentru a evita înțepătura sau pentru a împiedica desprinderea din locul unde este înfipt. ♦ Dispozitiv care se introduce în broasca unei uși, pentru ca ușa să nu poată fi deschisă cu o cheie falsă. 4. (În trecut) Organ de stat cu atribuții de a apăra ordinea și liniștea publică. [Var.: (înv.) siguránție s. f.] – Sigur + suf. -anță. DOOM
siguránță s. f., g.-d. art. siguránței; (dispozitive) pl. siguránțe
siguranțele
SIGURÁNȚĂ, (3) siguranțe, s. f. 1. Lipsă de primejdie; sentiment de liniște și încredere pe care îl dă cuiva faptul de a se ști la adăpost de orice pericol; securitate. 2. Lipsă de îndoială, convingere neclintită, încredere nestrămutată; certitudine. ◊ Loc. adv. Cu siguranță = a) fără îndoială, desigur; sigur; b) cu încredere, cu hotărâre, ferm. ♦ Fermitate, precizie; pricepere, îndemânare. 3. Dispozitiv la armele de foc, care împiedică descărcarea accidentală a armei. ♦ Organ de mașină, aparat sau dispozitiv care protejează un material sau un sistem tehnic împotriva efectelor dăunătoare provocate de acțiuni interioare sau exterioare. ◊ Siguranță în funcționare = fiabilitate. ♦ Dispozitiv care întrerupe automat un circuit electric la trecerea unui curent electric prea intens. ◊ Siguranță automată = siguranță electrică de tipul unui întrerupător automat, care este repusă în funcțiune prin simpla apăsare a unui buton. ♦ Ac de siguranță = ac prevăzut cu o închizătoare care îi acoperă vârful, pentru a evita înțepătura sau pentru a împiedica desprinderea din locul unde este înfipt. ♦ Dispozitiv care se introduce în broasca unei uși, pentru ca ușa să nu poată fi deschisă cu o cheie falsă. 4. (În trecut) Organ de stat cu atribuții de a apăra ordinea și liniștea publică. [Var.: (înv.) siguránție s. f.] – Sigur + suf. -anță. DOOM
siguránță s. f., g.-d. art. siguránței; (dispozitive) pl. siguránțe
siguranțelor
SIGURÁNȚĂ, (3) siguranțe, s. f. 1. Lipsă de primejdie; sentiment de liniște și încredere pe care îl dă cuiva faptul de a se ști la adăpost de orice pericol; securitate. 2. Lipsă de îndoială, convingere neclintită, încredere nestrămutată; certitudine. ◊ Loc. adv. Cu siguranță = a) fără îndoială, desigur; sigur; b) cu încredere, cu hotărâre, ferm. ♦ Fermitate, precizie; pricepere, îndemânare. 3. Dispozitiv la armele de foc, care împiedică descărcarea accidentală a armei. ♦ Organ de mașină, aparat sau dispozitiv care protejează un material sau un sistem tehnic împotriva efectelor dăunătoare provocate de acțiuni interioare sau exterioare. ◊ Siguranță în funcționare = fiabilitate. ♦ Dispozitiv care întrerupe automat un circuit electric la trecerea unui curent electric prea intens. ◊ Siguranță automată = siguranță electrică de tipul unui întrerupător automat, care este repusă în funcțiune prin simpla apăsare a unui buton. ♦ Ac de siguranță = ac prevăzut cu o închizătoare care îi acoperă vârful, pentru a evita înțepătura sau pentru a împiedica desprinderea din locul unde este înfipt. ♦ Dispozitiv care se introduce în broasca unei uși, pentru ca ușa să nu poată fi deschisă cu o cheie falsă. 4. (În trecut) Organ de stat cu atribuții de a apăra ordinea și liniștea publică. [Var.: (înv.) siguránție s. f.] – Sigur + suf. -anță. DOOM
siguránță s. f., g.-d. art. siguránței; (dispozitive) pl. siguránțe
siguranție
SIGURÁNȚĂ, (3) siguranțe, s. f. 1. Lipsă de primejdie; sentiment de liniște și încredere pe care îl dă cuiva faptul de a se ști la adăpost de orice pericol; securitate. 2. Lipsă de îndoială, convingere neclintită, încredere nestrămutată; certitudine. ◊ Loc. adv. Cu siguranță = a) fără îndoială, desigur; sigur; b) cu încredere, cu hotărâre, ferm. ♦ Fermitate, precizie; pricepere, îndemânare. 3. Dispozitiv la armele de foc, care împiedică descărcarea accidentală a armei. ♦ Organ de mașină, aparat sau dispozitiv care protejează un material sau un sistem tehnic împotriva efectelor dăunătoare provocate de acțiuni interioare sau exterioare. ◊ Siguranță în funcționare = fiabilitate. ♦ Dispozitiv care întrerupe automat un circuit electric la trecerea unui curent electric prea intens. ◊ Siguranță automată = siguranță electrică de tipul unui întrerupător automat, care este repusă în funcțiune prin simpla apăsare a unui buton. ♦ Ac de siguranță = ac prevăzut cu o închizătoare care îi acoperă vârful, pentru a evita înțepătura sau pentru a împiedica desprinderea din locul unde este înfipt. ♦ Dispozitiv care se introduce în broasca unei uși, pentru ca ușa să nu poată fi deschisă cu o cheie falsă. 4. (În trecut) Organ de stat cu atribuții de a apăra ordinea și liniștea publică. [Var.: (înv.) siguránție s. f.] – Sigur + suf. -anță. DOOM
siguránță s. f., g.-d. art. siguránței; (dispozitive) pl. siguránțe
sigure
SÍGUR, -Ă, (I) siguri, -e, adj., (II) adv. I. Adj. 1. De a cărui realitate sau rezolvare nu se poate îndoi nimeni; neîndoielnic. 2. Convins, încredințat. ◊ Expr. A fi sigur (de ceva sau de cineva) = a avea deplină încredere (în ceva sau în cineva), a se baza (pe cineva sau ceva). 3. Care este demn de încredere, pe care te poți bizui. ◊ Expr. A fi sigur de sine (sau de el) = a se comporta și a acționa în mod neșovăielnic, a fi conștient de valoarea și de puterile proprii. (Fam.) A lua (pe cineva) la sigur = a ataca (pe cineva) de-a dreptul, cu dovezi evidente și cu precizie, fără a-i lăsa posibilitatea să se eschiveze. A merge (sau a se duce) la sigur = a merge drept la țintă, fără risc; a nu da greș. ♦ Care nu prezintă pericol, fără primejdie. Drum sigur. ◊ Expr. A pune (ceva sau pe cineva) la loc sigur = a pune (ceva sau pe cineva) într-un loc ferit de orice pericol; a ascunde. 4. Care nu dă greș; precis; fără defect. Judecată sigură. ♦ Hotărât, ferm. neșovăielnic. ♦ Care produce efectul dorit; eficace. Medicament sigur. II. Adv. 1. Da. 2. În mod precis, negreșit. ◊ Expr. (Fam.) Mai mult ca (sau decât) sigur = fără niciun fel de îndoială. – Din ngr. síghuros. DOOM
sígur adj. m., pl. síguri; f. sígură, pl. sígure
sigurei
SÍGUR, -Ă, (I) siguri, -e, adj., (II) adv. I. Adj. 1. De a cărui realitate sau rezolvare nu se poate îndoi nimeni; neîndoielnic. 2. Convins, încredințat. ◊ Expr. A fi sigur (de ceva sau de cineva) = a avea deplină încredere (în ceva sau în cineva), a se baza (pe cineva sau ceva). 3. Care este demn de încredere, pe care te poți bizui. ◊ Expr. A fi sigur de sine (sau de el) = a se comporta și a acționa în mod neșovăielnic, a fi conștient de valoarea și de puterile proprii. (Fam.) A lua (pe cineva) la sigur = a ataca (pe cineva) de-a dreptul, cu dovezi evidente și cu precizie, fără a-i lăsa posibilitatea să se eschiveze. A merge (sau a se duce) la sigur = a merge drept la țintă, fără risc; a nu da greș. ♦ Care nu prezintă pericol, fără primejdie. Drum sigur. ◊ Expr. A pune (ceva sau pe cineva) la loc sigur = a pune (ceva sau pe cineva) într-un loc ferit de orice pericol; a ascunde. 4. Care nu dă greș; precis; fără defect. Judecată sigură. ♦ Hotărât, ferm. neșovăielnic. ♦ Care produce efectul dorit; eficace. Medicament sigur. II. Adv. 1. Da. 2. În mod precis, negreșit. ◊ Expr. (Fam.) Mai mult ca (sau decât) sigur = fără niciun fel de îndoială. – Din ngr. síghuros. DOOM
sígur adj. m., pl. síguri; f. sígură, pl. sígure
sigurele
SÍGUR, -Ă, (I) siguri, -e, adj., (II) adv. I. Adj. 1. De a cărui realitate sau rezolvare nu se poate îndoi nimeni; neîndoielnic. 2. Convins, încredințat. ◊ Expr. A fi sigur (de ceva sau de cineva) = a avea deplină încredere (în ceva sau în cineva), a se baza (pe cineva sau ceva). 3. Care este demn de încredere, pe care te poți bizui. ◊ Expr. A fi sigur de sine (sau de el) = a se comporta și a acționa în mod neșovăielnic, a fi conștient de valoarea și de puterile proprii. (Fam.) A lua (pe cineva) la sigur = a ataca (pe cineva) de-a dreptul, cu dovezi evidente și cu precizie, fără a-i lăsa posibilitatea să se eschiveze. A merge (sau a se duce) la sigur = a merge drept la țintă, fără risc; a nu da greș. ♦ Care nu prezintă pericol, fără primejdie. Drum sigur. ◊ Expr. A pune (ceva sau pe cineva) la loc sigur = a pune (ceva sau pe cineva) într-un loc ferit de orice pericol; a ascunde. 4. Care nu dă greș; precis; fără defect. Judecată sigură. ♦ Hotărât, ferm. neșovăielnic. ♦ Care produce efectul dorit; eficace. Medicament sigur. II. Adv. 1. Da. 2. În mod precis, negreșit. ◊ Expr. (Fam.) Mai mult ca (sau decât) sigur = fără niciun fel de îndoială. – Din ngr. síghuros. DOOM
sígur adj. m., pl. síguri; f. sígură, pl. sígure
sigurelor
SÍGUR, -Ă, (I) siguri, -e, adj., (II) adv. I. Adj. 1. De a cărui realitate sau rezolvare nu se poate îndoi nimeni; neîndoielnic. 2. Convins, încredințat. ◊ Expr. A fi sigur (de ceva sau de cineva) = a avea deplină încredere (în ceva sau în cineva), a se baza (pe cineva sau ceva). 3. Care este demn de încredere, pe care te poți bizui. ◊ Expr. A fi sigur de sine (sau de el) = a se comporta și a acționa în mod neșovăielnic, a fi conștient de valoarea și de puterile proprii. (Fam.) A lua (pe cineva) la sigur = a ataca (pe cineva) de-a dreptul, cu dovezi evidente și cu precizie, fără a-i lăsa posibilitatea să se eschiveze. A merge (sau a se duce) la sigur = a merge drept la țintă, fără risc; a nu da greș. ♦ Care nu prezintă pericol, fără primejdie. Drum sigur. ◊ Expr. A pune (ceva sau pe cineva) la loc sigur = a pune (ceva sau pe cineva) într-un loc ferit de orice pericol; a ascunde. 4. Care nu dă greș; precis; fără defect. Judecată sigură. ♦ Hotărât, ferm. neșovăielnic. ♦ Care produce efectul dorit; eficace. Medicament sigur. II. Adv. 1. Da. 2. În mod precis, negreșit. ◊ Expr. (Fam.) Mai mult ca (sau decât) sigur = fără niciun fel de îndoială. – Din ngr. síghuros. DOOM
sígur adj. m., pl. síguri; f. sígură, pl. sígure
siguri
SÍGUR, -Ă, (I) siguri, -e, adj., (II) adv. I. Adj. 1. De a cărui realitate sau rezolvare nu se poate îndoi nimeni; neîndoielnic. 2. Convins, încredințat. ◊ Expr. A fi sigur (de ceva sau de cineva) = a avea deplină încredere (în ceva sau în cineva), a se baza (pe cineva sau ceva). 3. Care este demn de încredere, pe care te poți bizui. ◊ Expr. A fi sigur de sine (sau de el) = a se comporta și a acționa în mod neșovăielnic, a fi conștient de valoarea și de puterile proprii. (Fam.) A lua (pe cineva) la sigur = a ataca (pe cineva) de-a dreptul, cu dovezi evidente și cu precizie, fără a-i lăsa posibilitatea să se eschiveze. A merge (sau a se duce) la sigur = a merge drept la țintă, fără risc; a nu da greș. ♦ Care nu prezintă pericol, fără primejdie. Drum sigur. ◊ Expr. A pune (ceva sau pe cineva) la loc sigur = a pune (ceva sau pe cineva) într-un loc ferit de orice pericol; a ascunde. 4. Care nu dă greș; precis; fără defect. Judecată sigură. ♦ Hotărât, ferm. neșovăielnic. ♦ Care produce efectul dorit; eficace. Medicament sigur. II. Adv. 1. Da. 2. În mod precis, negreșit. ◊ Expr. (Fam.) Mai mult ca (sau decât) sigur = fără niciun fel de îndoială. – Din ngr. síghuros. DOOM
sígur adj. m., pl. síguri; f. sígură, pl. sígure
sigurii
SÍGUR, -Ă, (I) siguri, -e, adj., (II) adv. I. Adj. 1. De a cărui realitate sau rezolvare nu se poate îndoi nimeni; neîndoielnic. 2. Convins, încredințat. ◊ Expr. A fi sigur (de ceva sau de cineva) = a avea deplină încredere (în ceva sau în cineva), a se baza (pe cineva sau ceva). 3. Care este demn de încredere, pe care te poți bizui. ◊ Expr. A fi sigur de sine (sau de el) = a se comporta și a acționa în mod neșovăielnic, a fi conștient de valoarea și de puterile proprii. (Fam.) A lua (pe cineva) la sigur = a ataca (pe cineva) de-a dreptul, cu dovezi evidente și cu precizie, fără a-i lăsa posibilitatea să se eschiveze. A merge (sau a se duce) la sigur = a merge drept la țintă, fără risc; a nu da greș. ♦ Care nu prezintă pericol, fără primejdie. Drum sigur. ◊ Expr. A pune (ceva sau pe cineva) la loc sigur = a pune (ceva sau pe cineva) într-un loc ferit de orice pericol; a ascunde. 4. Care nu dă greș; precis; fără defect. Judecată sigură. ♦ Hotărât, ferm. neșovăielnic. ♦ Care produce efectul dorit; eficace. Medicament sigur. II. Adv. 1. Da. 2. În mod precis, negreșit. ◊ Expr. (Fam.) Mai mult ca (sau decât) sigur = fără niciun fel de îndoială. – Din ngr. síghuros. DOOM
sígur adj. m., pl. síguri; f. sígură, pl. sígure
sigurilor
SÍGUR, -Ă, (I) siguri, -e, adj., (II) adv. I. Adj. 1. De a cărui realitate sau rezolvare nu se poate îndoi nimeni; neîndoielnic. 2. Convins, încredințat. ◊ Expr. A fi sigur (de ceva sau de cineva) = a avea deplină încredere (în ceva sau în cineva), a se baza (pe cineva sau ceva). 3. Care este demn de încredere, pe care te poți bizui. ◊ Expr. A fi sigur de sine (sau de el) = a se comporta și a acționa în mod neșovăielnic, a fi conștient de valoarea și de puterile proprii. (Fam.) A lua (pe cineva) la sigur = a ataca (pe cineva) de-a dreptul, cu dovezi evidente și cu precizie, fără a-i lăsa posibilitatea să se eschiveze. A merge (sau a se duce) la sigur = a merge drept la țintă, fără risc; a nu da greș. ♦ Care nu prezintă pericol, fără primejdie. Drum sigur. ◊ Expr. A pune (ceva sau pe cineva) la loc sigur = a pune (ceva sau pe cineva) într-un loc ferit de orice pericol; a ascunde. 4. Care nu dă greș; precis; fără defect. Judecată sigură. ♦ Hotărât, ferm. neșovăielnic. ♦ Care produce efectul dorit; eficace. Medicament sigur. II. Adv. 1. Da. 2. În mod precis, negreșit. ◊ Expr. (Fam.) Mai mult ca (sau decât) sigur = fără niciun fel de îndoială. – Din ngr. síghuros. DOOM
sígur adj. m., pl. síguri; f. sígură, pl. sígure
siguripsea
SIGURIPSÍ, siguripsesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) asigura împotriva unei primejdii, a unei neplăceri etc.; a pune la adăpost. – Din sigur. DOOM
siguripsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siguripsésc, imperf. 3 sg. siguripseá; conj. prez. 3 să siguripseáscă
siguripseai
SIGURIPSÍ, siguripsesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) asigura împotriva unei primejdii, a unei neplăceri etc.; a pune la adăpost. – Din sigur. DOOM
siguripsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siguripsésc, imperf. 3 sg. siguripseá; conj. prez. 3 să siguripseáscă
siguripseam
SIGURIPSÍ, siguripsesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) asigura împotriva unei primejdii, a unei neplăceri etc.; a pune la adăpost. – Din sigur. DOOM
siguripsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siguripsésc, imperf. 3 sg. siguripseá; conj. prez. 3 să siguripseáscă
siguripsească
SIGURIPSÍ, siguripsesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) asigura împotriva unei primejdii, a unei neplăceri etc.; a pune la adăpost. – Din sigur. DOOM
siguripsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siguripsésc, imperf. 3 sg. siguripseá; conj. prez. 3 să siguripseáscă
siguripseau
SIGURIPSÍ, siguripsesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) asigura împotriva unei primejdii, a unei neplăceri etc.; a pune la adăpost. – Din sigur. DOOM
siguripsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siguripsésc, imperf. 3 sg. siguripseá; conj. prez. 3 să siguripseáscă
siguripseați
SIGURIPSÍ, siguripsesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) asigura împotriva unei primejdii, a unei neplăceri etc.; a pune la adăpost. – Din sigur. DOOM
siguripsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siguripsésc, imperf. 3 sg. siguripseá; conj. prez. 3 să siguripseáscă
siguripsesc
SIGURIPSÍ, siguripsesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) asigura împotriva unei primejdii, a unei neplăceri etc.; a pune la adăpost. – Din sigur. DOOM
siguripsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siguripsésc, imperf. 3 sg. siguripseá; conj. prez. 3 să siguripseáscă
siguripsește
SIGURIPSÍ, siguripsesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) asigura împotriva unei primejdii, a unei neplăceri etc.; a pune la adăpost. – Din sigur. DOOM
siguripsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siguripsésc, imperf. 3 sg. siguripseá; conj. prez. 3 să siguripseáscă
siguripsești
SIGURIPSÍ, siguripsesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) asigura împotriva unei primejdii, a unei neplăceri etc.; a pune la adăpost. – Din sigur. DOOM
siguripsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siguripsésc, imperf. 3 sg. siguripseá; conj. prez. 3 să siguripseáscă
siguripsi
SIGURIPSÍ, siguripsesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) asigura împotriva unei primejdii, a unei neplăceri etc.; a pune la adăpost. – Din sigur. DOOM
siguripsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siguripsésc, imperf. 3 sg. siguripseá; conj. prez. 3 să siguripseáscă
siguripsii
SIGURIPSÍ, siguripsesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) asigura împotriva unei primejdii, a unei neplăceri etc.; a pune la adăpost. – Din sigur. DOOM
siguripsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siguripsésc, imperf. 3 sg. siguripseá; conj. prez. 3 să siguripseáscă
siguripsim
SIGURIPSÍ, siguripsesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) asigura împotriva unei primejdii, a unei neplăceri etc.; a pune la adăpost. – Din sigur. DOOM
siguripsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siguripsésc, imperf. 3 sg. siguripseá; conj. prez. 3 să siguripseáscă
siguripsind
SIGURIPSÍ, siguripsesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) asigura împotriva unei primejdii, a unei neplăceri etc.; a pune la adăpost. – Din sigur. DOOM
siguripsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siguripsésc, imperf. 3 sg. siguripseá; conj. prez. 3 să siguripseáscă
siguripsire
SIGURIPSÍ, siguripsesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) asigura împotriva unei primejdii, a unei neplăceri etc.; a pune la adăpost. – Din sigur. DOOM
siguripsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siguripsésc, imperf. 3 sg. siguripseá; conj. prez. 3 să siguripseáscă
siguripsiră
SIGURIPSÍ, siguripsesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) asigura împotriva unei primejdii, a unei neplăceri etc.; a pune la adăpost. – Din sigur. DOOM
siguripsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siguripsésc, imperf. 3 sg. siguripseá; conj. prez. 3 să siguripseáscă
siguripsirăm
SIGURIPSÍ, siguripsesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) asigura împotriva unei primejdii, a unei neplăceri etc.; a pune la adăpost. – Din sigur. DOOM
siguripsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siguripsésc, imperf. 3 sg. siguripseá; conj. prez. 3 să siguripseáscă
siguripsirăți
SIGURIPSÍ, siguripsesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) asigura împotriva unei primejdii, a unei neplăceri etc.; a pune la adăpost. – Din sigur. DOOM
siguripsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siguripsésc, imperf. 3 sg. siguripseá; conj. prez. 3 să siguripseáscă
siguripsise
SIGURIPSÍ, siguripsesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) asigura împotriva unei primejdii, a unei neplăceri etc.; a pune la adăpost. – Din sigur. DOOM
siguripsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siguripsésc, imperf. 3 sg. siguripseá; conj. prez. 3 să siguripseáscă
siguripsisem
SIGURIPSÍ, siguripsesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) asigura împotriva unei primejdii, a unei neplăceri etc.; a pune la adăpost. – Din sigur. DOOM
siguripsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siguripsésc, imperf. 3 sg. siguripseá; conj. prez. 3 să siguripseáscă
siguripsiseră
SIGURIPSÍ, siguripsesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) asigura împotriva unei primejdii, a unei neplăceri etc.; a pune la adăpost. – Din sigur. DOOM
siguripsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siguripsésc, imperf. 3 sg. siguripseá; conj. prez. 3 să siguripseáscă
siguripsiserăm
SIGURIPSÍ, siguripsesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) asigura împotriva unei primejdii, a unei neplăceri etc.; a pune la adăpost. – Din sigur. DOOM
siguripsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siguripsésc, imperf. 3 sg. siguripseá; conj. prez. 3 să siguripseáscă
siguripsiserăți
SIGURIPSÍ, siguripsesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) asigura împotriva unei primejdii, a unei neplăceri etc.; a pune la adăpost. – Din sigur. DOOM
siguripsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siguripsésc, imperf. 3 sg. siguripseá; conj. prez. 3 să siguripseáscă
siguripsiseși
SIGURIPSÍ, siguripsesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) asigura împotriva unei primejdii, a unei neplăceri etc.; a pune la adăpost. – Din sigur. DOOM
siguripsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siguripsésc, imperf. 3 sg. siguripseá; conj. prez. 3 să siguripseáscă
siguripsiseți
SIGURIPSÍ, siguripsesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) asigura împotriva unei primejdii, a unei neplăceri etc.; a pune la adăpost. – Din sigur. DOOM
siguripsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siguripsésc, imperf. 3 sg. siguripseá; conj. prez. 3 să siguripseáscă
siguripsit
SIGURIPSÍ, siguripsesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) asigura împotriva unei primejdii, a unei neplăceri etc.; a pune la adăpost. – Din sigur. DOOM
siguripsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siguripsésc, imperf. 3 sg. siguripseá; conj. prez. 3 să siguripseáscă
siguripsit
SIGURIPSÍ, siguripsesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A asigura împotriva unei primejdii, a unei neplăceri etc.; a pune la adăpost. – Din sigur.
siguripsiși
SIGURIPSÍ, siguripsesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) asigura împotriva unei primejdii, a unei neplăceri etc.; a pune la adăpost. – Din sigur. DOOM
siguripsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siguripsésc, imperf. 3 sg. siguripseá; conj. prez. 3 să siguripseáscă
siguripsiți
SIGURIPSÍ, siguripsesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) asigura împotriva unei primejdii, a unei neplăceri etc.; a pune la adăpost. – Din sigur. DOOM
siguripsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siguripsésc, imperf. 3 sg. siguripseá; conj. prez. 3 să siguripseáscă
sigurisim
SIGURÍSIM, -Ă, sigurisimi, -e, adj. (Rar) Foarte sigur, absolut sigur. – Din sigur. DOOM
sigurísim (rar) adj. m., pl. sigurísimi; f. sigurísimă, pl. sigurísime
siguritate
SIGURITÁTE s. f. (Înv.) Siguranță (1, 2). – Sigur + suf. -itate. DOOM
siguritáte (înv.) s. f., g.-d. art. siguritắții
siguritatea
SIGURITÁTE s. f. (Înv.) Siguranță (1, 2). – Sigur + suf. -itate. DOOM
siguritáte (înv.) s. f., g.-d. art. siguritắții
sigurități
SIGURITÁTE s. f. (Înv.) Siguranță (1, 2). – Sigur + suf. -itate. DOOM
siguritáte (înv.) s. f., g.-d. art. siguritắții
sigurității
SIGURITÁTE s. f. (Înv.) Siguranță (1, 2). – Sigur + suf. -itate. DOOM
siguritáte (înv.) s. f., g.-d. art. siguritắții
sigurul
SÍGUR, -Ă, (I) siguri, -e, adj., (II) adv. I. Adj. 1. De a cărui realitate sau rezolvare nu se poate îndoi nimeni; neîndoielnic. 2. Convins, încredințat. ◊ Expr. A fi sigur (de ceva sau de cineva) = a avea deplină încredere (în ceva sau în cineva), a se baza (pe cineva sau ceva). 3. Care este demn de încredere, pe care te poți bizui. ◊ Expr. A fi sigur de sine (sau de el) = a se comporta și a acționa în mod neșovăielnic, a fi conștient de valoarea și de puterile proprii. (Fam.) A lua (pe cineva) la sigur = a ataca (pe cineva) de-a dreptul, cu dovezi evidente și cu precizie, fără a-i lăsa posibilitatea să se eschiveze. A merge (sau a se duce) la sigur = a merge drept la țintă, fără risc; a nu da greș. ♦ Care nu prezintă pericol, fără primejdie. Drum sigur. ◊ Expr. A pune (ceva sau pe cineva) la loc sigur = a pune (ceva sau pe cineva) într-un loc ferit de orice pericol; a ascunde. 4. Care nu dă greș; precis; fără defect. Judecată sigură. ♦ Hotărât, ferm. neșovăielnic. ♦ Care produce efectul dorit; eficace. Medicament sigur. II. Adv. 1. Da. 2. În mod precis, negreșit. ◊ Expr. (Fam.) Mai mult ca (sau decât) sigur = fără niciun fel de îndoială. – Din ngr. síghuros. DOOM
sígur adj. m., pl. síguri; f. sígură, pl. sígure
sigurului
SÍGUR, -Ă, (I) siguri, -e, adj., (II) adv. I. Adj. 1. De a cărui realitate sau rezolvare nu se poate îndoi nimeni; neîndoielnic. 2. Convins, încredințat. ◊ Expr. A fi sigur (de ceva sau de cineva) = a avea deplină încredere (în ceva sau în cineva), a se baza (pe cineva sau ceva). 3. Care este demn de încredere, pe care te poți bizui. ◊ Expr. A fi sigur de sine (sau de el) = a se comporta și a acționa în mod neșovăielnic, a fi conștient de valoarea și de puterile proprii. (Fam.) A lua (pe cineva) la sigur = a ataca (pe cineva) de-a dreptul, cu dovezi evidente și cu precizie, fără a-i lăsa posibilitatea să se eschiveze. A merge (sau a se duce) la sigur = a merge drept la țintă, fără risc; a nu da greș. ♦ Care nu prezintă pericol, fără primejdie. Drum sigur. ◊ Expr. A pune (ceva sau pe cineva) la loc sigur = a pune (ceva sau pe cineva) într-un loc ferit de orice pericol; a ascunde. 4. Care nu dă greș; precis; fără defect. Judecată sigură. ♦ Hotărât, ferm. neșovăielnic. ♦ Care produce efectul dorit; eficace. Medicament sigur. II. Adv. 1. Da. 2. În mod precis, negreșit. ◊ Expr. (Fam.) Mai mult ca (sau decât) sigur = fără niciun fel de îndoială. – Din ngr. síghuros. DOOM
sígur adj. m., pl. síguri; f. sígură, pl. sígure
sigă
SÍGĂ s. f. Mineral alb sau roșu care se găsește în natură sub formă de bolovani sau de nisip și care se folosește la zugrăveli și în tăbăcărie. – Din sb. siga. DOOM
sígă s. f., g.-d. art. sígii
sihastra
SIHÁSTRU, -Ă, sihaștri, -stre, s. m. și f. 1. Om care trăiește retras de lume în post și rugăciuni; pustnic, anahoret, eremit, schimnic. 2. Fig. Persoană care trăiește izolată, retrasă de societate. ♦ Animal sălbatic bătrân care trăiește singur. [Var.: sehástru, -ă s. m. și f.] – Din ngr. isihastís. DOOM
sihástru s. m., art. sihástrul; pl. siháștri, art. siháștrii
sihastre
SIHÁSTRU, -Ă, sihaștri, -stre, s. m. și f. 1. Om care trăiește retras de lume în post și rugăciuni; pustnic, anahoret, eremit, schimnic. 2. Fig. Persoană care trăiește izolată, retrasă de societate. ♦ Animal sălbatic bătrân care trăiește singur. [Var.: sehástru, -ă s. m. și f.] – Din ngr. isihastís. DOOM
sihástru s. m., art. sihástrul; pl. siháștri, art. siháștrii
sihastre
SIHÁSTRU, -Ă, sihaștri, -stre, s. m. și f. 1. Om care trăiește retras de lume în post și rugăciuni; pustnic, anahoret, eremit, schimnic. 2. Fig. Persoană care trăiește izolată, retrasă de societate. ♦ Animal sălbatic bătrân care trăiește singur. [Var.: sehástru, -ă s. m. și f.] – Din ngr. isihastís. DOOM
sihástru s. m., art. sihástrul; pl. siháștri, art. siháștrii
sihastrei
SIHÁSTRU, -Ă, sihaștri, -stre, s. m. și f. 1. Om care trăiește retras de lume în post și rugăciuni; pustnic, anahoret, eremit, schimnic. 2. Fig. Persoană care trăiește izolată, retrasă de societate. ♦ Animal sălbatic bătrân care trăiește singur. [Var.: sehástru, -ă s. m. și f.] – Din ngr. isihastís. DOOM
sihástru s. m., art. sihástrul; pl. siháștri, art. siháștrii
sihastrele
SIHÁSTRU, -Ă, sihaștri, -stre, s. m. și f. 1. Om care trăiește retras de lume în post și rugăciuni; pustnic, anahoret, eremit, schimnic. 2. Fig. Persoană care trăiește izolată, retrasă de societate. ♦ Animal sălbatic bătrân care trăiește singur. [Var.: sehástru, -ă s. m. și f.] – Din ngr. isihastís. DOOM
sihástru s. m., art. sihástrul; pl. siháștri, art. siháștrii
sihastrelor
SIHÁSTRU, -Ă, sihaștri, -stre, s. m. și f. 1. Om care trăiește retras de lume în post și rugăciuni; pustnic, anahoret, eremit, schimnic. 2. Fig. Persoană care trăiește izolată, retrasă de societate. ♦ Animal sălbatic bătrân care trăiește singur. [Var.: sehástru, -ă s. m. și f.] – Din ngr. isihastís. DOOM
sihástru s. m., art. sihástrul; pl. siháștri, art. siháștrii
sihastro
SIHÁSTRU, -Ă, sihaștri, -stre, s. m. și f. 1. Om care trăiește retras de lume în post și rugăciuni; pustnic, anahoret, eremit, schimnic. 2. Fig. Persoană care trăiește izolată, retrasă de societate. ♦ Animal sălbatic bătrân care trăiește singur. [Var.: sehástru, -ă s. m. și f.] – Din ngr. isihastís. DOOM
sihástru s. m., art. sihástrul; pl. siháștri, art. siháștrii
sihastru
SIHÁSTRU, -Ă, sihaștri, -stre, s. m. și f. 1. Om care trăiește retras de lume în post și rugăciuni; pustnic, anahoret, eremit, schimnic. 2. Fig. Persoană care trăiește izolată, retrasă de societate. ♦ Animal sălbatic bătrân care trăiește singur. [Var.: sehástru, -ă s. m. și f.] – Din ngr. isihastís. DOOM
sihástru s. m., art. sihástrul; pl. siháștri, art. siháștrii
sihastrul
SIHÁSTRU, -Ă, sihaștri, -stre, s. m. și f. 1. Om care trăiește retras de lume în post și rugăciuni; pustnic, anahoret, eremit, schimnic. 2. Fig. Persoană care trăiește izolată, retrasă de societate. ♦ Animal sălbatic bătrân care trăiește singur. [Var.: sehástru, -ă s. m. și f.] – Din ngr. isihastís. DOOM
sihástru s. m., art. sihástrul; pl. siháștri, art. siháștrii
sihastrule
SIHÁSTRU, -Ă, sihaștri, -stre, s. m. și f. 1. Om care trăiește retras de lume în post și rugăciuni; pustnic, anahoret, eremit, schimnic. 2. Fig. Persoană care trăiește izolată, retrasă de societate. ♦ Animal sălbatic bătrân care trăiește singur. [Var.: sehástru, -ă s. m. și f.] – Din ngr. isihastís. DOOM
sihástru s. m., art. sihástrul; pl. siháștri, art. siháștrii
sihastrului
SIHÁSTRU, -Ă, sihaștri, -stre, s. m. și f. 1. Om care trăiește retras de lume în post și rugăciuni; pustnic, anahoret, eremit, schimnic. 2. Fig. Persoană care trăiește izolată, retrasă de societate. ♦ Animal sălbatic bătrân care trăiește singur. [Var.: sehástru, -ă s. m. și f.] – Din ngr. isihastís. DOOM
sihástru s. m., art. sihástrul; pl. siháștri, art. siháștrii
sihastră
SIHÁSTRĂ, sihastre, s. f. (Rar) Femeie care trăiește retrasă de lume; pustnică. Ea de-atunci ca o sihastră Crește-n margini de poteci. COȘBUC, P. II 87. ◊ (Adjectival) O mătușă sihastră... îi și zise: Da bine, flăcăule, cum ai ajuns p-aici ? ISPIRESCU, L. 357. (Fig.) Chiar roza ce moare în glastră... Tresare în pacea sihastră. MACEDONSKI, O. I 195.
sihaștri
SIHÁSTRU, -Ă, sihaștri, -stre, s. m. și f. 1. Om care trăiește retras de lume în post și rugăciuni; pustnic, anahoret, eremit, schimnic. 2. Fig. Persoană care trăiește izolată, retrasă de societate. ♦ Animal sălbatic bătrân care trăiește singur. [Var.: sehástru, -ă s. m. și f.] – Din ngr. isihastís. DOOM
sihástru s. m., art. sihástrul; pl. siháștri, art. siháștrii
sihaștrii
SIHÁSTRU, -Ă, sihaștri, -stre, s. m. și f. 1. Om care trăiește retras de lume în post și rugăciuni; pustnic, anahoret, eremit, schimnic. 2. Fig. Persoană care trăiește izolată, retrasă de societate. ♦ Animal sălbatic bătrân care trăiește singur. [Var.: sehástru, -ă s. m. și f.] – Din ngr. isihastís. DOOM
sihástru s. m., art. sihástrul; pl. siháștri, art. siháștrii
sihaștrilor
SIHÁSTRU, -Ă, sihaștri, -stre, s. m. și f. 1. Om care trăiește retras de lume în post și rugăciuni; pustnic, anahoret, eremit, schimnic. 2. Fig. Persoană care trăiește izolată, retrasă de societate. ♦ Animal sălbatic bătrân care trăiește singur. [Var.: sehástru, -ă s. m. și f.] – Din ngr. isihastís. DOOM
sihástru s. m., art. sihástrul; pl. siháștri, art. siháștrii
siheu
Siheu = Sichaeus.
sihla
SÍHLĂ, sihle, s. f. Pădure deasă de copaci tineri; hățiș. [Var.: sílhă, țî́hlă s. f.] – Din sl. sŭhlĭ. DOOM
síhlă (si-hlă) s. f., g.-d. art. síhlei; pl. síhle
sihle
SÍHLĂ, sihle, s. f. Pădure deasă de copaci tineri; hățiș. [Var.: sílhă, țî́hlă s. f.] – Din sl. sŭhlĭ. DOOM
síhlă (si-hlă) s. f., g.-d. art. síhlei; pl. síhle
sihlei
SÍHLĂ, sihle, s. f. Pădure deasă de copaci tineri; hățiș. [Var.: sílhă, țî́hlă s. f.] – Din sl. sŭhlĭ. DOOM
síhlă (si-hlă) s. f., g.-d. art. síhlei; pl. síhle
sihlele
SÍHLĂ, sihle, s. f. Pădure deasă de copaci tineri; hățiș. [Var.: sílhă, țî́hlă s. f.] – Din sl. sŭhlĭ. DOOM
síhlă (si-hlă) s. f., g.-d. art. síhlei; pl. síhle
sihlelor
SÍHLĂ, sihle, s. f. Pădure deasă de copaci tineri; hățiș. [Var.: sílhă, țî́hlă s. f.] – Din sl. sŭhlĭ. DOOM
síhlă (si-hlă) s. f., g.-d. art. síhlei; pl. síhle
sihăstrea
SIHĂSTRÍ, sihăstresc, vb. IV. 1. Intranz. A duce viață de sihastru; fig. a trăi izolat, retras, ca un sihastru. 2. Refl. și intranz: A se face, a deveni sihastru; fig. a se izola de societate. – Din sihastru. DOOM
sihăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. sihăstrésc, imperf. 3 sg. sihăstreá; conj. prez. 3 să sihăstreáscă
sihăstreai
SIHĂSTRÍ, sihăstresc, vb. IV. 1. Intranz. A duce viață de sihastru; fig. a trăi izolat, retras, ca un sihastru. 2. Refl. și intranz: A se face, a deveni sihastru; fig. a se izola de societate. – Din sihastru. DOOM
sihăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. sihăstrésc, imperf. 3 sg. sihăstreá; conj. prez. 3 să sihăstreáscă
sihăstream
SIHĂSTRÍ, sihăstresc, vb. IV. 1. Intranz. A duce viață de sihastru; fig. a trăi izolat, retras, ca un sihastru. 2. Refl. și intranz: A se face, a deveni sihastru; fig. a se izola de societate. – Din sihastru. DOOM
sihăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. sihăstrésc, imperf. 3 sg. sihăstreá; conj. prez. 3 să sihăstreáscă
sihăstrească
SIHĂSTRÍ, sihăstresc, vb. IV. 1. Intranz. A duce viață de sihastru; fig. a trăi izolat, retras, ca un sihastru. 2. Refl. și intranz: A se face, a deveni sihastru; fig. a se izola de societate. – Din sihastru. DOOM
sihăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. sihăstrésc, imperf. 3 sg. sihăstreá; conj. prez. 3 să sihăstreáscă
sihăstreau
SIHĂSTRÍ, sihăstresc, vb. IV. 1. Intranz. A duce viață de sihastru; fig. a trăi izolat, retras, ca un sihastru. 2. Refl. și intranz: A se face, a deveni sihastru; fig. a se izola de societate. – Din sihastru. DOOM
sihăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. sihăstrésc, imperf. 3 sg. sihăstreá; conj. prez. 3 să sihăstreáscă
sihăstreați
SIHĂSTRÍ, sihăstresc, vb. IV. 1. Intranz. A duce viață de sihastru; fig. a trăi izolat, retras, ca un sihastru. 2. Refl. și intranz: A se face, a deveni sihastru; fig. a se izola de societate. – Din sihastru. DOOM
sihăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. sihăstrésc, imperf. 3 sg. sihăstreá; conj. prez. 3 să sihăstreáscă
sihăstresc
SIHĂSTRÍ, sihăstresc, vb. IV. 1. Intranz. A duce viață de sihastru; fig. a trăi izolat, retras, ca un sihastru. 2. Refl. și intranz: A se face, a deveni sihastru; fig. a se izola de societate. – Din sihastru. DOOM
sihăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. sihăstrésc, imperf. 3 sg. sihăstreá; conj. prez. 3 să sihăstreáscă
sihăstrește
SIHĂSTRÍ, sihăstresc, vb. IV. 1. Intranz. A duce viață de sihastru; fig. a trăi izolat, retras, ca un sihastru. 2. Refl. și intranz: A se face, a deveni sihastru; fig. a se izola de societate. – Din sihastru. DOOM
sihăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. sihăstrésc, imperf. 3 sg. sihăstreá; conj. prez. 3 să sihăstreáscă
sihăstrești
SIHĂSTRÍ, sihăstresc, vb. IV. 1. Intranz. A duce viață de sihastru; fig. a trăi izolat, retras, ca un sihastru. 2. Refl. și intranz: A se face, a deveni sihastru; fig. a se izola de societate. – Din sihastru. DOOM
sihăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. sihăstrésc, imperf. 3 sg. sihăstreá; conj. prez. 3 să sihăstreáscă
sihăstri
SIHĂSTRÍ, sihăstresc, vb. IV. 1. Intranz. A duce viață de sihastru; fig. a trăi izolat, retras, ca un sihastru. 2. Refl. și intranz: A se face, a deveni sihastru; fig. a se izola de societate. – Din sihastru. DOOM
sihăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. sihăstrésc, imperf. 3 sg. sihăstreá; conj. prez. 3 să sihăstreáscă
sihăstria
SIHĂSTRÍE, (2) sihăstrii, s. f. 1. Faptul de a trăi ca sihastru; stare, viață de sihastru; fig. singurătate, pustietate. 2. Loc, schit unde trăiește un sihastru (1). [Var.: săhăstríe, sehăstríe s. f.] – Din sl. sihastirija. DOOM
sihăstríe s. f., art. sihăstría, g.-d. art. sihăstríei; (locuri) pl. sihăstríi, art. sihăstríile
sihăstrie
SIHĂSTRÍE, (2) sihăstrii, s. f. 1. Faptul de a trăi ca sihastru; stare, viață de sihastru; fig. singurătate, pustietate. 2. Loc, schit unde trăiește un sihastru (1). [Var.: săhăstríe, sehăstríe s. f.] – Din sl. sihastirija. DOOM
sihăstríe s. f., art. sihăstría, g.-d. art. sihăstríei; (locuri) pl. sihăstríi, art. sihăstríile
sihăstriei
SIHĂSTRÍE, (2) sihăstrii, s. f. 1. Faptul de a trăi ca sihastru; stare, viață de sihastru; fig. singurătate, pustietate. 2. Loc, schit unde trăiește un sihastru (1). [Var.: săhăstríe, sehăstríe s. f.] – Din sl. sihastirija. DOOM
sihăstríe s. f., art. sihăstría, g.-d. art. sihăstríei; (locuri) pl. sihăstríi, art. sihăstríile
sihăstrii
SIHĂSTRÍ, sihăstresc, vb. IV. 1. Intranz. A duce viață de sihastru; fig. a trăi izolat, retras, ca un sihastru. 2. Refl. și intranz: A se face, a deveni sihastru; fig. a se izola de societate. – Din sihastru. DOOM
sihăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. sihăstrésc, imperf. 3 sg. sihăstreá; conj. prez. 3 să sihăstreáscă
sihăstrii
SIHĂSTRÍE, (2) sihăstrii, s. f. 1. Faptul de a trăi ca sihastru; stare, viață de sihastru; fig. singurătate, pustietate. 2. Loc, schit unde trăiește un sihastru (1). [Var.: săhăstríe, sehăstríe s. f.] – Din sl. sihastirija. DOOM
sihăstríe s. f., art. sihăstría, g.-d. art. sihăstríei; (locuri) pl. sihăstríi, art. sihăstríile
sihăstriile
SIHĂSTRÍE, (2) sihăstrii, s. f. 1. Faptul de a trăi ca sihastru; stare, viață de sihastru; fig. singurătate, pustietate. 2. Loc, schit unde trăiește un sihastru (1). [Var.: săhăstríe, sehăstríe s. f.] – Din sl. sihastirija. DOOM
sihăstríe s. f., art. sihăstría, g.-d. art. sihăstríei; (locuri) pl. sihăstríi, art. sihăstríile
sihăstriilor
SIHĂSTRÍE, (2) sihăstrii, s. f. 1. Faptul de a trăi ca sihastru; stare, viață de sihastru; fig. singurătate, pustietate. 2. Loc, schit unde trăiește un sihastru (1). [Var.: săhăstríe, sehăstríe s. f.] – Din sl. sihastirija. DOOM
sihăstríe s. f., art. sihăstría, g.-d. art. sihăstríei; (locuri) pl. sihăstríi, art. sihăstríile
sihăstrim
SIHĂSTRÍ, sihăstresc, vb. IV. 1. Intranz. A duce viață de sihastru; fig. a trăi izolat, retras, ca un sihastru. 2. Refl. și intranz: A se face, a deveni sihastru; fig. a se izola de societate. – Din sihastru. DOOM
sihăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. sihăstrésc, imperf. 3 sg. sihăstreá; conj. prez. 3 să sihăstreáscă
sihăstrind
SIHĂSTRÍ, sihăstresc, vb. IV. 1. Intranz. A duce viață de sihastru; fig. a trăi izolat, retras, ca un sihastru. 2. Refl. și intranz: A se face, a deveni sihastru; fig. a se izola de societate. – Din sihastru. DOOM
sihăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. sihăstrésc, imperf. 3 sg. sihăstreá; conj. prez. 3 să sihăstreáscă
sihăstrire
SIHĂSTRÍ, sihăstresc, vb. IV. 1. Intranz. A duce viață de sihastru; fig. a trăi izolat, retras, ca un sihastru. 2. Refl. și intranz: A se face, a deveni sihastru; fig. a se izola de societate. – Din sihastru. DOOM
sihăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. sihăstrésc, imperf. 3 sg. sihăstreá; conj. prez. 3 să sihăstreáscă
sihăstrire
SIHĂSTRÍRE s. f. Acțiunea de a (se) sihastri și rezultatul ei. – V. sihastri. DOOM
sihăstríre s. f., g.-d. art. sihăstrírii
sihăstrirea
SIHĂSTRÍRE s. f. Acțiunea de a (se) sihastri și rezultatul ei. – V. sihastri. DOOM
sihăstríre s. f., g.-d. art. sihăstrírii
sihăstriri
SIHĂSTRÍRE s. f. Acțiunea de a (se) sihastri și rezultatul ei. – V. sihastri. DOOM
sihăstríre s. f., g.-d. art. sihăstrírii
sihăstririi
SIHĂSTRÍRE s. f. Acțiunea de a (se) sihastri și rezultatul ei. – V. sihastri. DOOM
sihăstríre s. f., g.-d. art. sihăstrírii
sihăstririle
SIHĂSTRÍRE s. f. Acțiunea de a (se) sihastri și rezultatul ei. – V. sihastri. DOOM
sihăstríre s. f., g.-d. art. sihăstrírii
sihăstririlor
SIHĂSTRÍRE s. f. Acțiunea de a (se) sihastri și rezultatul ei. – V. sihastri. DOOM
sihăstríre s. f., g.-d. art. sihăstrírii
sihăstriră
SIHĂSTRÍ, sihăstresc, vb. IV. 1. Intranz. A duce viață de sihastru; fig. a trăi izolat, retras, ca un sihastru. 2. Refl. și intranz: A se face, a deveni sihastru; fig. a se izola de societate. – Din sihastru. DOOM
sihăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. sihăstrésc, imperf. 3 sg. sihăstreá; conj. prez. 3 să sihăstreáscă
sihăstrirăm
SIHĂSTRÍ, sihăstresc, vb. IV. 1. Intranz. A duce viață de sihastru; fig. a trăi izolat, retras, ca un sihastru. 2. Refl. și intranz: A se face, a deveni sihastru; fig. a se izola de societate. – Din sihastru. DOOM
sihăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. sihăstrésc, imperf. 3 sg. sihăstreá; conj. prez. 3 să sihăstreáscă
sihăstrirăți
SIHĂSTRÍ, sihăstresc, vb. IV. 1. Intranz. A duce viață de sihastru; fig. a trăi izolat, retras, ca un sihastru. 2. Refl. și intranz: A se face, a deveni sihastru; fig. a se izola de societate. – Din sihastru. DOOM
sihăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. sihăstrésc, imperf. 3 sg. sihăstreá; conj. prez. 3 să sihăstreáscă
sihăstrise
SIHĂSTRÍ, sihăstresc, vb. IV. 1. Intranz. A duce viață de sihastru; fig. a trăi izolat, retras, ca un sihastru. 2. Refl. și intranz: A se face, a deveni sihastru; fig. a se izola de societate. – Din sihastru. DOOM
sihăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. sihăstrésc, imperf. 3 sg. sihăstreá; conj. prez. 3 să sihăstreáscă
sihăstrisem
SIHĂSTRÍ, sihăstresc, vb. IV. 1. Intranz. A duce viață de sihastru; fig. a trăi izolat, retras, ca un sihastru. 2. Refl. și intranz: A se face, a deveni sihastru; fig. a se izola de societate. – Din sihastru. DOOM
sihăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. sihăstrésc, imperf. 3 sg. sihăstreá; conj. prez. 3 să sihăstreáscă
sihăstriseră
SIHĂSTRÍ, sihăstresc, vb. IV. 1. Intranz. A duce viață de sihastru; fig. a trăi izolat, retras, ca un sihastru. 2. Refl. și intranz: A se face, a deveni sihastru; fig. a se izola de societate. – Din sihastru. DOOM
sihăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. sihăstrésc, imperf. 3 sg. sihăstreá; conj. prez. 3 să sihăstreáscă
sihăstriserăm
SIHĂSTRÍ, sihăstresc, vb. IV. 1. Intranz. A duce viață de sihastru; fig. a trăi izolat, retras, ca un sihastru. 2. Refl. și intranz: A se face, a deveni sihastru; fig. a se izola de societate. – Din sihastru. DOOM
sihăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. sihăstrésc, imperf. 3 sg. sihăstreá; conj. prez. 3 să sihăstreáscă
sihăstriserăți
SIHĂSTRÍ, sihăstresc, vb. IV. 1. Intranz. A duce viață de sihastru; fig. a trăi izolat, retras, ca un sihastru. 2. Refl. și intranz: A se face, a deveni sihastru; fig. a se izola de societate. – Din sihastru. DOOM
sihăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. sihăstrésc, imperf. 3 sg. sihăstreá; conj. prez. 3 să sihăstreáscă
sihăstriseși
SIHĂSTRÍ, sihăstresc, vb. IV. 1. Intranz. A duce viață de sihastru; fig. a trăi izolat, retras, ca un sihastru. 2. Refl. și intranz: A se face, a deveni sihastru; fig. a se izola de societate. – Din sihastru. DOOM
sihăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. sihăstrésc, imperf. 3 sg. sihăstreá; conj. prez. 3 să sihăstreáscă
sihăstriseți
SIHĂSTRÍ, sihăstresc, vb. IV. 1. Intranz. A duce viață de sihastru; fig. a trăi izolat, retras, ca un sihastru. 2. Refl. și intranz: A se face, a deveni sihastru; fig. a se izola de societate. – Din sihastru. DOOM
sihăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. sihăstrésc, imperf. 3 sg. sihăstreá; conj. prez. 3 să sihăstreáscă
sihăstrit
SIHĂSTRÍ, sihăstresc, vb. IV. 1. Intranz. A duce viață de sihastru; fig. a trăi izolat, retras, ca un sihastru. 2. Refl. și intranz: A se face, a deveni sihastru; fig. a se izola de societate. – Din sihastru. DOOM
sihăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. sihăstrésc, imperf. 3 sg. sihăstreá; conj. prez. 3 să sihăstreáscă
sihăstrit
SIHĂSTRÍT, -Ă, sihăstriți, -te, adj. De sihastru, ca de sihastru. – V. sihăstri.
sihăstriși
SIHĂSTRÍ, sihăstresc, vb. IV. 1. Intranz. A duce viață de sihastru; fig. a trăi izolat, retras, ca un sihastru. 2. Refl. și intranz: A se face, a deveni sihastru; fig. a se izola de societate. – Din sihastru. DOOM
sihăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. sihăstrésc, imperf. 3 sg. sihăstreá; conj. prez. 3 să sihăstreáscă
sihăstriți
SIHĂSTRÍ, sihăstresc, vb. IV. 1. Intranz. A duce viață de sihastru; fig. a trăi izolat, retras, ca un sihastru. 2. Refl. și intranz: A se face, a deveni sihastru; fig. a se izola de societate. – Din sihastru. DOOM
sihăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. sihăstrésc, imperf. 3 sg. sihăstreá; conj. prez. 3 să sihăstreáscă
sii
SIÍ vb. IV v. sfii.
siimen
SEIMÉN, seimeni, s. m. (în sec. XVII-XVIII, în Țara Românească și în Moldova) Soldat din corpul de ostași mercenari pedeștri înarmați cu sânețe, a căror atribuție era paza Curții domnești. [Var.: silimén, simén s. m.] – Din tc. seğmen. DOOM
seimén (sei-) s. m., pl. seiméni
sil
SILL s. n. Zăcământ de roci magmatice intruzive, care se prezintă sub forma unor spații lamelare umplute cu topituri magmatice. [Scris și: sil] – Din fr. sili.
sila
SÍLĂ, (2) sile, s. f. 1. Sentiment de dezgust, de scârbă, de neplăcere, de repulsie față de cineva sau de ceva; aversiune. ◊ Loc. adv. În (sau, rar, cu, înv. de) silă = fără tragere de inimă, fără interes, fără plăcere; din obligație. 2. Constrângere. ◊ Loc. adj. și adv. Cu (de-a) sila ori în (sau de, cu) silă = fără voie, în mod forțat. ◊ Loc. adv. De silă, de milă = fiind obligat sau nevoit să..., vrând-nevrând; de voie, de nevoie. ◊ Loc. vb. (Înv. și reg.) A face (cuiva) silă = a sili (1), a forța (pe cineva). ◊ Expr. (Înv. și reg.) A-și face silă = a-și da mare osteneală, a se strădui. ♦ Violență, abuz săvârșit împotriva cuiva. 3. (Înv.) Putere, forță. ♦ (Concr.) Armată, oaste. ♦ (Reg.; cu determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime de... – Din sl. sila. DOOM
cu de-a síla loc. adv.
silab
-SILÁB Element secund de compunere savantă cu sensul de „silabă”. [Var. -silabic. / < lat. syllaba, gr. syllabe].
silaba
SILÁBĂ, silabe, s. f. Segment fonetic alcătuit dintr-unul sau din mai multe foneme pronunțate printr-un singur efort expirator. ◊ Silabă închisă = silabă care se termină într-o consoană. ◊ Silabă deschisă = silabă care se termină într-o vocală. – Din fr. syllabe, lat. syllaba. DOOM
silábă s. f., g.-d. art. silábei; pl. silábe
silabația
SILABÁȚIE, silabații, s. f. Descompunere a cuvintelor în silabe. – Din fr. syllabation. DOOM
silabáție (-ți-e) s. f., art. silabáția (-ți-a), g.-d. art. silabáției; pl. silabáții, art. silabáțiile (-ți-i-)
silabație
SILABÁȚIE, silabații, s. f. Descompunere a cuvintelor în silabe. – Din fr. syllabation. DOOM
silabáție (-ți-e) s. f., art. silabáția (-ți-a), g.-d. art. silabáției; pl. silabáții, art. silabáțiile (-ți-i-)
silabației
SILABÁȚIE, silabații, s. f. Descompunere a cuvintelor în silabe. – Din fr. syllabation. DOOM
silabáție (-ți-e) s. f., art. silabáția (-ți-a), g.-d. art. silabáției; pl. silabáții, art. silabáțiile (-ți-i-)
silabații
SILABÁȚIE, silabații, s. f. Descompunere a cuvintelor în silabe. – Din fr. syllabation. DOOM
silabáție (-ți-e) s. f., art. silabáția (-ți-a), g.-d. art. silabáției; pl. silabáții, art. silabáțiile (-ți-i-)
silabațiile
SILABÁȚIE, silabații, s. f. Descompunere a cuvintelor în silabe. – Din fr. syllabation. DOOM
silabáție (-ți-e) s. f., art. silabáția (-ți-a), g.-d. art. silabáției; pl. silabáții, art. silabáțiile (-ți-i-)
silabațiilor
SILABÁȚIE, silabații, s. f. Descompunere a cuvintelor în silabe. – Din fr. syllabation. DOOM
silabáție (-ți-e) s. f., art. silabáția (-ți-a), g.-d. art. silabáției; pl. silabáții, art. silabáțiile (-ți-i-)
silabe
SILÁBĂ, silabe, s. f. Segment fonetic alcătuit dintr-unul sau din mai multe foneme pronunțate printr-un singur efort expirator. ◊ Silabă închisă = silabă care se termină într-o consoană. ◊ Silabă deschisă = silabă care se termină într-o vocală. – Din fr. syllabe, lat. syllaba. DOOM
silábă s. f., g.-d. art. silábei; pl. silábe
silabei
SILÁBĂ, silabe, s. f. Segment fonetic alcătuit dintr-unul sau din mai multe foneme pronunțate printr-un singur efort expirator. ◊ Silabă închisă = silabă care se termină într-o consoană. ◊ Silabă deschisă = silabă care se termină într-o vocală. – Din fr. syllabe, lat. syllaba. DOOM
silábă s. f., g.-d. art. silábei; pl. silábe
silabele
SILÁBĂ, silabe, s. f. Segment fonetic alcătuit dintr-unul sau din mai multe foneme pronunțate printr-un singur efort expirator. ◊ Silabă închisă = silabă care se termină într-o consoană. ◊ Silabă deschisă = silabă care se termină într-o vocală. – Din fr. syllabe, lat. syllaba. DOOM
silábă s. f., g.-d. art. silábei; pl. silábe
silabelor
SILÁBĂ, silabe, s. f. Segment fonetic alcătuit dintr-unul sau din mai multe foneme pronunțate printr-un singur efort expirator. ◊ Silabă închisă = silabă care se termină într-o consoană. ◊ Silabă deschisă = silabă care se termină într-o vocală. – Din fr. syllabe, lat. syllaba. DOOM
silábă s. f., g.-d. art. silábei; pl. silábe
silabic
SILÁBIC, -Ă, silabici, -ce, adj. Care ține de silabe, privitor la silabe; alcătuit din silabe. ◊ Scriere silabică (sau cu caracter silabic) = scriere în care semnele nu reprezintă sunete, ci silabe. Versificație silabică = versificație bazată pe numărul silabelor, independent de locul accentelor. – Din fr. syllabique, lat. syllabicus. DOOM
silábic adj. m., pl. silábici; f. silábică, pl. silábice
silabica
SILÁBIC, -Ă, silabici, -ce, adj. Care ține de silabe, privitor la silabe; alcătuit din silabe. ◊ Scriere silabică (sau cu caracter silabic) = scriere în care semnele nu reprezintă sunete, ci silabe. Versificație silabică = versificație bazată pe numărul silabelor, independent de locul accentelor. – Din fr. syllabique, lat. syllabicus. DOOM
silábic adj. m., pl. silábici; f. silábică, pl. silábice
silabice
SILÁBIC, -Ă, silabici, -ce, adj. Care ține de silabe, privitor la silabe; alcătuit din silabe. ◊ Scriere silabică (sau cu caracter silabic) = scriere în care semnele nu reprezintă sunete, ci silabe. Versificație silabică = versificație bazată pe numărul silabelor, independent de locul accentelor. – Din fr. syllabique, lat. syllabicus. DOOM
silábic adj. m., pl. silábici; f. silábică, pl. silábice
silabicei
SILÁBIC, -Ă, silabici, -ce, adj. Care ține de silabe, privitor la silabe; alcătuit din silabe. ◊ Scriere silabică (sau cu caracter silabic) = scriere în care semnele nu reprezintă sunete, ci silabe. Versificație silabică = versificație bazată pe numărul silabelor, independent de locul accentelor. – Din fr. syllabique, lat. syllabicus. DOOM
silábic adj. m., pl. silábici; f. silábică, pl. silábice
silabicele
SILÁBIC, -Ă, silabici, -ce, adj. Care ține de silabe, privitor la silabe; alcătuit din silabe. ◊ Scriere silabică (sau cu caracter silabic) = scriere în care semnele nu reprezintă sunete, ci silabe. Versificație silabică = versificație bazată pe numărul silabelor, independent de locul accentelor. – Din fr. syllabique, lat. syllabicus. DOOM
silábic adj. m., pl. silábici; f. silábică, pl. silábice
silabicelor
SILÁBIC, -Ă, silabici, -ce, adj. Care ține de silabe, privitor la silabe; alcătuit din silabe. ◊ Scriere silabică (sau cu caracter silabic) = scriere în care semnele nu reprezintă sunete, ci silabe. Versificație silabică = versificație bazată pe numărul silabelor, independent de locul accentelor. – Din fr. syllabique, lat. syllabicus. DOOM
silábic adj. m., pl. silábici; f. silábică, pl. silábice
silabici
SILÁBIC, -Ă, silabici, -ce, adj. Care ține de silabe, privitor la silabe; alcătuit din silabe. ◊ Scriere silabică (sau cu caracter silabic) = scriere în care semnele nu reprezintă sunete, ci silabe. Versificație silabică = versificație bazată pe numărul silabelor, independent de locul accentelor. – Din fr. syllabique, lat. syllabicus. DOOM
silábic adj. m., pl. silábici; f. silábică, pl. silábice
silabicii
SILÁBIC, -Ă, silabici, -ce, adj. Care ține de silabe, privitor la silabe; alcătuit din silabe. ◊ Scriere silabică (sau cu caracter silabic) = scriere în care semnele nu reprezintă sunete, ci silabe. Versificație silabică = versificație bazată pe numărul silabelor, independent de locul accentelor. – Din fr. syllabique, lat. syllabicus. DOOM
silábic adj. m., pl. silábici; f. silábică, pl. silábice
silabicilor
SILÁBIC, -Ă, silabici, -ce, adj. Care ține de silabe, privitor la silabe; alcătuit din silabe. ◊ Scriere silabică (sau cu caracter silabic) = scriere în care semnele nu reprezintă sunete, ci silabe. Versificație silabică = versificație bazată pe numărul silabelor, independent de locul accentelor. – Din fr. syllabique, lat. syllabicus. DOOM
silábic adj. m., pl. silábici; f. silábică, pl. silábice
silabicul
SILÁBIC, -Ă, silabici, -ce, adj. Care ține de silabe, privitor la silabe; alcătuit din silabe. ◊ Scriere silabică (sau cu caracter silabic) = scriere în care semnele nu reprezintă sunete, ci silabe. Versificație silabică = versificație bazată pe numărul silabelor, independent de locul accentelor. – Din fr. syllabique, lat. syllabicus. DOOM
silábic adj. m., pl. silábici; f. silábică, pl. silábice
silabicului
SILÁBIC, -Ă, silabici, -ce, adj. Care ține de silabe, privitor la silabe; alcătuit din silabe. ◊ Scriere silabică (sau cu caracter silabic) = scriere în care semnele nu reprezintă sunete, ci silabe. Versificație silabică = versificație bazată pe numărul silabelor, independent de locul accentelor. – Din fr. syllabique, lat. syllabicus. DOOM
silábic adj. m., pl. silábici; f. silábică, pl. silábice
silabisea
SILABISÍ, silabisesc, vb. IV. Tranz. A pronunța sau a citi despărțind cuvintele în silabe; p. ext. a pronunța sau a citi rar; a bucheri. ♦ Fig. A descifra cu greutate o inscripție, un text etc. – Din ngr. sillavizo (după silabă). DOOM
silabisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silabisésc, imperf. 3 sg. silabiseá; conj. prez. 3 să silabiseáscă
silabiseai
SILABISÍ, silabisesc, vb. IV. Tranz. A pronunța sau a citi despărțind cuvintele în silabe; p. ext. a pronunța sau a citi rar; a bucheri. ♦ Fig. A descifra cu greutate o inscripție, un text etc. – Din ngr. sillavizo (după silabă). DOOM
silabisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silabisésc, imperf. 3 sg. silabiseá; conj. prez. 3 să silabiseáscă
silabiseam
SILABISÍ, silabisesc, vb. IV. Tranz. A pronunța sau a citi despărțind cuvintele în silabe; p. ext. a pronunța sau a citi rar; a bucheri. ♦ Fig. A descifra cu greutate o inscripție, un text etc. – Din ngr. sillavizo (după silabă). DOOM
silabisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silabisésc, imperf. 3 sg. silabiseá; conj. prez. 3 să silabiseáscă
silabisească
SILABISÍ, silabisesc, vb. IV. Tranz. A pronunța sau a citi despărțind cuvintele în silabe; p. ext. a pronunța sau a citi rar; a bucheri. ♦ Fig. A descifra cu greutate o inscripție, un text etc. – Din ngr. sillavizo (după silabă). DOOM
silabisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silabisésc, imperf. 3 sg. silabiseá; conj. prez. 3 să silabiseáscă
silabiseau
SILABISÍ, silabisesc, vb. IV. Tranz. A pronunța sau a citi despărțind cuvintele în silabe; p. ext. a pronunța sau a citi rar; a bucheri. ♦ Fig. A descifra cu greutate o inscripție, un text etc. – Din ngr. sillavizo (după silabă). DOOM
silabisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silabisésc, imperf. 3 sg. silabiseá; conj. prez. 3 să silabiseáscă
silabiseați
SILABISÍ, silabisesc, vb. IV. Tranz. A pronunța sau a citi despărțind cuvintele în silabe; p. ext. a pronunța sau a citi rar; a bucheri. ♦ Fig. A descifra cu greutate o inscripție, un text etc. – Din ngr. sillavizo (după silabă). DOOM
silabisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silabisésc, imperf. 3 sg. silabiseá; conj. prez. 3 să silabiseáscă
silabisesc
SILABISÍ, silabisesc, vb. IV. Tranz. A pronunța sau a citi despărțind cuvintele în silabe; p. ext. a pronunța sau a citi rar; a bucheri. ♦ Fig. A descifra cu greutate o inscripție, un text etc. – Din ngr. sillavizo (după silabă). DOOM
silabisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silabisésc, imperf. 3 sg. silabiseá; conj. prez. 3 să silabiseáscă
silabisește
SILABISÍ, silabisesc, vb. IV. Tranz. A pronunța sau a citi despărțind cuvintele în silabe; p. ext. a pronunța sau a citi rar; a bucheri. ♦ Fig. A descifra cu greutate o inscripție, un text etc. – Din ngr. sillavizo (după silabă). DOOM
silabisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silabisésc, imperf. 3 sg. silabiseá; conj. prez. 3 să silabiseáscă
silabisești
SILABISÍ, silabisesc, vb. IV. Tranz. A pronunța sau a citi despărțind cuvintele în silabe; p. ext. a pronunța sau a citi rar; a bucheri. ♦ Fig. A descifra cu greutate o inscripție, un text etc. – Din ngr. sillavizo (după silabă). DOOM
silabisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silabisésc, imperf. 3 sg. silabiseá; conj. prez. 3 să silabiseáscă
silabisi
SILABISÍ, silabisesc, vb. IV. Tranz. A pronunța sau a citi despărțind cuvintele în silabe; p. ext. a pronunța sau a citi rar; a bucheri. ♦ Fig. A descifra cu greutate o inscripție, un text etc. – Din ngr. sillavizo (după silabă). DOOM
silabisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silabisésc, imperf. 3 sg. silabiseá; conj. prez. 3 să silabiseáscă
silabisii
SILABISÍ, silabisesc, vb. IV. Tranz. A pronunța sau a citi despărțind cuvintele în silabe; p. ext. a pronunța sau a citi rar; a bucheri. ♦ Fig. A descifra cu greutate o inscripție, un text etc. – Din ngr. sillavizo (după silabă). DOOM
silabisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silabisésc, imperf. 3 sg. silabiseá; conj. prez. 3 să silabiseáscă
silabisim
SILABISÍ, silabisesc, vb. IV. Tranz. A pronunța sau a citi despărțind cuvintele în silabe; p. ext. a pronunța sau a citi rar; a bucheri. ♦ Fig. A descifra cu greutate o inscripție, un text etc. – Din ngr. sillavizo (după silabă). DOOM
silabisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silabisésc, imperf. 3 sg. silabiseá; conj. prez. 3 să silabiseáscă
silabisind
SILABISÍ, silabisesc, vb. IV. Tranz. A pronunța sau a citi despărțind cuvintele în silabe; p. ext. a pronunța sau a citi rar; a bucheri. ♦ Fig. A descifra cu greutate o inscripție, un text etc. – Din ngr. sillavizo (după silabă). DOOM
silabisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silabisésc, imperf. 3 sg. silabiseá; conj. prez. 3 să silabiseáscă
silabisire
SILABISÍ, silabisesc, vb. IV. Tranz. A pronunța sau a citi despărțind cuvintele în silabe; p. ext. a pronunța sau a citi rar; a bucheri. ♦ Fig. A descifra cu greutate o inscripție, un text etc. – Din ngr. sillavizo (după silabă). DOOM
silabisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silabisésc, imperf. 3 sg. silabiseá; conj. prez. 3 să silabiseáscă
silabisire
SILABISÍRE, silabisiri, s. f. Acțiunea de a silabisi și rezultatul ei. – V. silabisi. DOOM
silabisíre s. f., g.-d. art. silabisírii; pl. silabisíri
silabisirea
SILABISÍRE, silabisiri, s. f. Acțiunea de a silabisi și rezultatul ei. – V. silabisi. DOOM
silabisíre s. f., g.-d. art. silabisírii; pl. silabisíri
silabisiri
SILABISÍRE, silabisiri, s. f. Acțiunea de a silabisi și rezultatul ei. – V. silabisi. DOOM
silabisíre s. f., g.-d. art. silabisírii; pl. silabisíri
silabisirii
SILABISÍRE, silabisiri, s. f. Acțiunea de a silabisi și rezultatul ei. – V. silabisi. DOOM
silabisíre s. f., g.-d. art. silabisírii; pl. silabisíri
silabisirile
SILABISÍRE, silabisiri, s. f. Acțiunea de a silabisi și rezultatul ei. – V. silabisi. DOOM
silabisíre s. f., g.-d. art. silabisírii; pl. silabisíri
silabisirilor
SILABISÍRE, silabisiri, s. f. Acțiunea de a silabisi și rezultatul ei. – V. silabisi. DOOM
silabisíre s. f., g.-d. art. silabisírii; pl. silabisíri
silabisiră
SILABISÍ, silabisesc, vb. IV. Tranz. A pronunța sau a citi despărțind cuvintele în silabe; p. ext. a pronunța sau a citi rar; a bucheri. ♦ Fig. A descifra cu greutate o inscripție, un text etc. – Din ngr. sillavizo (după silabă). DOOM
silabisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silabisésc, imperf. 3 sg. silabiseá; conj. prez. 3 să silabiseáscă
silabisirăm
SILABISÍ, silabisesc, vb. IV. Tranz. A pronunța sau a citi despărțind cuvintele în silabe; p. ext. a pronunța sau a citi rar; a bucheri. ♦ Fig. A descifra cu greutate o inscripție, un text etc. – Din ngr. sillavizo (după silabă). DOOM
silabisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silabisésc, imperf. 3 sg. silabiseá; conj. prez. 3 să silabiseáscă
silabisirăți
SILABISÍ, silabisesc, vb. IV. Tranz. A pronunța sau a citi despărțind cuvintele în silabe; p. ext. a pronunța sau a citi rar; a bucheri. ♦ Fig. A descifra cu greutate o inscripție, un text etc. – Din ngr. sillavizo (după silabă). DOOM
silabisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silabisésc, imperf. 3 sg. silabiseá; conj. prez. 3 să silabiseáscă
silabisise
SILABISÍ, silabisesc, vb. IV. Tranz. A pronunța sau a citi despărțind cuvintele în silabe; p. ext. a pronunța sau a citi rar; a bucheri. ♦ Fig. A descifra cu greutate o inscripție, un text etc. – Din ngr. sillavizo (după silabă). DOOM
silabisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silabisésc, imperf. 3 sg. silabiseá; conj. prez. 3 să silabiseáscă
silabisisem
SILABISÍ, silabisesc, vb. IV. Tranz. A pronunța sau a citi despărțind cuvintele în silabe; p. ext. a pronunța sau a citi rar; a bucheri. ♦ Fig. A descifra cu greutate o inscripție, un text etc. – Din ngr. sillavizo (după silabă). DOOM
silabisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silabisésc, imperf. 3 sg. silabiseá; conj. prez. 3 să silabiseáscă
silabisiseră
SILABISÍ, silabisesc, vb. IV. Tranz. A pronunța sau a citi despărțind cuvintele în silabe; p. ext. a pronunța sau a citi rar; a bucheri. ♦ Fig. A descifra cu greutate o inscripție, un text etc. – Din ngr. sillavizo (după silabă). DOOM
silabisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silabisésc, imperf. 3 sg. silabiseá; conj. prez. 3 să silabiseáscă
silabisiserăm
SILABISÍ, silabisesc, vb. IV. Tranz. A pronunța sau a citi despărțind cuvintele în silabe; p. ext. a pronunța sau a citi rar; a bucheri. ♦ Fig. A descifra cu greutate o inscripție, un text etc. – Din ngr. sillavizo (după silabă). DOOM
silabisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silabisésc, imperf. 3 sg. silabiseá; conj. prez. 3 să silabiseáscă
silabisiserăți
SILABISÍ, silabisesc, vb. IV. Tranz. A pronunța sau a citi despărțind cuvintele în silabe; p. ext. a pronunța sau a citi rar; a bucheri. ♦ Fig. A descifra cu greutate o inscripție, un text etc. – Din ngr. sillavizo (după silabă). DOOM
silabisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silabisésc, imperf. 3 sg. silabiseá; conj. prez. 3 să silabiseáscă
silabisiseși
SILABISÍ, silabisesc, vb. IV. Tranz. A pronunța sau a citi despărțind cuvintele în silabe; p. ext. a pronunța sau a citi rar; a bucheri. ♦ Fig. A descifra cu greutate o inscripție, un text etc. – Din ngr. sillavizo (după silabă). DOOM
silabisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silabisésc, imperf. 3 sg. silabiseá; conj. prez. 3 să silabiseáscă
silabisiseți
SILABISÍ, silabisesc, vb. IV. Tranz. A pronunța sau a citi despărțind cuvintele în silabe; p. ext. a pronunța sau a citi rar; a bucheri. ♦ Fig. A descifra cu greutate o inscripție, un text etc. – Din ngr. sillavizo (după silabă). DOOM
silabisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silabisésc, imperf. 3 sg. silabiseá; conj. prez. 3 să silabiseáscă
silabisit
SILABISÍ, silabisesc, vb. IV. Tranz. A pronunța sau a citi despărțind cuvintele în silabe; p. ext. a pronunța sau a citi rar; a bucheri. ♦ Fig. A descifra cu greutate o inscripție, un text etc. – Din ngr. sillavizo (după silabă). DOOM
silabisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silabisésc, imperf. 3 sg. silabiseá; conj. prez. 3 să silabiseáscă
silabisit
SILABISÍT s. n. Faptul de a silabisi. – V. silabisi. DOOM
silabisít s. n.
silabisita
SILABISÍT s. n. Faptul de a silabisi. – V. silabisi. DOOM
silabisít s. n.
silabisite
SILABISÍT s. n. Faptul de a silabisi. – V. silabisi. DOOM
silabisít s. n.
silabisitei
SILABISÍT s. n. Faptul de a silabisi. – V. silabisi. DOOM
silabisít s. n.
silabisitele
SILABISÍT s. n. Faptul de a silabisi. – V. silabisi. DOOM
silabisít s. n.
silabisitelor
SILABISÍT s. n. Faptul de a silabisi. – V. silabisi. DOOM
silabisít s. n.
silabisitul
SILABISÍT s. n. Faptul de a silabisi. – V. silabisi. DOOM
silabisít s. n.
silabisitului
SILABISÍT s. n. Faptul de a silabisi. – V. silabisi. DOOM
silabisít s. n.
silabisiși
SILABISÍ, silabisesc, vb. IV. Tranz. A pronunța sau a citi despărțind cuvintele în silabe; p. ext. a pronunța sau a citi rar; a bucheri. ♦ Fig. A descifra cu greutate o inscripție, un text etc. – Din ngr. sillavizo (după silabă). DOOM
silabisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silabisésc, imperf. 3 sg. silabiseá; conj. prez. 3 să silabiseáscă
silabisiți
SILABISÍ, silabisesc, vb. IV. Tranz. A pronunța sau a citi despărțind cuvintele în silabe; p. ext. a pronunța sau a citi rar; a bucheri. ♦ Fig. A descifra cu greutate o inscripție, un text etc. – Din ngr. sillavizo (după silabă). DOOM
silabisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silabisésc, imperf. 3 sg. silabiseá; conj. prez. 3 să silabiseáscă
silabisiți
SILABISÍT s. n. Faptul de a silabisi. – V. silabisi. DOOM
silabisít s. n.
silabisiții
SILABISÍT s. n. Faptul de a silabisi. – V. silabisi. DOOM
silabisít s. n.
silabisiților
SILABISÍT s. n. Faptul de a silabisi. – V. silabisi. DOOM
silabisít s. n.
silabism
SILABÍSM s. n. Sistem de scriere în care fiecare silabă este reprezentată printr-un semn. – Din fr. syllabisme.
silabismul
SILABÍSM s. n. Sistem de scriere în care fiecare silabă este reprezentată printr-un semn. – Din fr. syllabisme.
silabismului
SILABÍSM s. n. Sistem de scriere în care fiecare silabă este reprezentată printr-un semn. – Din fr. syllabisme.
silabiza
SILABIZÁ vb. I v. silabisi.
silan
SILÁN, silani, s. m. Compus al siliciului cu hidrogenul. [Pl. și: (n.) silane] – Din fr., engl. silane, rus. silan, germ. Silan.
silan
SILÁN, silani, s. m. Compus al siliciului cu hidrogenul. [Pl. și: (n.) silane] – Din fr., engl. silane, rus. silan, germ. Silan. DOOM
silán s. m., pl. siláni
silani
SILÁN, silani, s. m. Compus al siliciului cu hidrogenul. [Pl. și: (n.) silane] – Din fr., engl. silane, rus. silan, germ. Silan. DOOM
silán s. m., pl. siláni
silanii
SILÁN, silani, s. m. Compus al siliciului cu hidrogenul. [Pl. și: (n.) silane] – Din fr., engl. silane, rus. silan, germ. Silan. DOOM
silán s. m., pl. siláni
silanilor
SILÁN, silani, s. m. Compus al siliciului cu hidrogenul. [Pl. și: (n.) silane] – Din fr., engl. silane, rus. silan, germ. Silan. DOOM
silán s. m., pl. siláni
silanul
SILÁN, silani, s. m. Compus al siliciului cu hidrogenul. [Pl. și: (n.) silane] – Din fr., engl. silane, rus. silan, germ. Silan. DOOM
silán s. m., pl. siláni
silanului
SILÁN, silani, s. m. Compus al siliciului cu hidrogenul. [Pl. și: (n.) silane] – Din fr., engl. silane, rus. silan, germ. Silan. DOOM
silán s. m., pl. siláni
silca
SÍLCĂ, silce, s. f. Sfoară cu care se leagă bucățelele de plută în frânghia carmacelor. – Et. nec. DOOM
sílcă s. f., g.-d. art. sílcei; pl. sílce
silce
SÍLCĂ, silce, s. f. Sfoară cu care se leagă bucățelele de plută în frânghia carmacelor. – Et. nec. DOOM
sílcă s. f., g.-d. art. sílcei; pl. sílce
silcei
SÍLCĂ, silce, s. f. Sfoară cu care se leagă bucățelele de plută în frânghia carmacelor. – Et. nec. DOOM
sílcă s. f., g.-d. art. sílcei; pl. sílce
silcele
SÍLCĂ, silce, s. f. Sfoară cu care se leagă bucățelele de plută în frânghia carmacelor. – Et. nec. DOOM
sílcă s. f., g.-d. art. sílcei; pl. sílce
silcelor
SÍLCĂ, silce, s. f. Sfoară cu care se leagă bucățelele de plută în frânghia carmacelor. – Et. nec. DOOM
sílcă s. f., g.-d. art. sílcei; pl. sílce
sile
SÍLĂ, (2) sile, s. f. 1. Sentiment de dezgust, de scârbă, de neplăcere, de repulsie față de cineva sau de ceva; aversiune. ◊ Loc. adv. În (sau, rar, cu, înv. de) silă = fără tragere de inimă, fără interes, fără plăcere; din obligație. 2. Constrângere. ◊ Loc. adj. și adv. Cu (de-a) sila ori în (sau de, cu) silă = fără voie, în mod forțat. ◊ Loc. adv. De silă, de milă = fiind obligat sau nevoit să..., vrând-nevrând; de voie, de nevoie. ◊ Loc. vb. (Înv. și reg.) A face (cuiva) silă = a sili (1), a forța (pe cineva). ◊ Expr. (Înv. și reg.) A-și face silă = a-și da mare osteneală, a se strădui. ♦ Violență, abuz săvârșit împotriva cuiva. 3. (Înv.) Putere, forță. ♦ (Concr.) Armată, oaste. ♦ (Reg.; cu determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime de... – Din sl. sila. DOOM
cu de-a síla loc. adv.
silea
SILÍ, silesc, vb. IV. 1. Tranz. A obliga (prin violență) pe cineva să facă ceva; a constrânge, a forța. ♦ A determina, a convinge, a îndupleca. 2. Intranz. și refl. A da zor, a se grăbi. ◊ Tranz. fact. Începu să silească vitele. 3. Refl. și intranz. A-și da toată osteneala, a depune eforturi, a se strădui (pentru a realiza ceva). ◊ Expr. (Refl.; reg.) A se sili într-o părere = a se gândi în mod permanent la ceva. – Din sl. siliti. DOOM
silí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silésc, imperf. 3 sg. sileá; conj. prez. 3 să sileáscă
sileaf
SILEÁF, sileafuri, s. n. (Înv.) Brâu lat în care se purtau înfipte diferite arme. [Var.: sileáh, seleáf s. n.] – Din tc. silâh „armă”. DOOM
sileáf (înv.) (-leaf) s. n., pl. sileáfuri
sileaful
SILEÁF, sileafuri, s. n. (Înv.) Brâu lat în care se purtau înfipte diferite arme. [Var.: sileáh, seleáf s. n.] – Din tc. silâh „armă”. DOOM
sileáf (înv.) (-leaf) s. n., pl. sileáfuri
sileafului
SILEÁF, sileafuri, s. n. (Înv.) Brâu lat în care se purtau înfipte diferite arme. [Var.: sileáh, seleáf s. n.] – Din tc. silâh „armă”. DOOM
sileáf (înv.) (-leaf) s. n., pl. sileáfuri
sileafuri
SILEÁF, sileafuri, s. n. (Înv.) Brâu lat în care se purtau înfipte diferite arme. [Var.: sileáh, seleáf s. n.] – Din tc. silâh „armă”. DOOM
sileáf (înv.) (-leaf) s. n., pl. sileáfuri
sileafurile
SILEÁF, sileafuri, s. n. (Înv.) Brâu lat în care se purtau înfipte diferite arme. [Var.: sileáh, seleáf s. n.] – Din tc. silâh „armă”. DOOM
sileáf (înv.) (-leaf) s. n., pl. sileáfuri
sileafurilor
SILEÁF, sileafuri, s. n. (Înv.) Brâu lat în care se purtau înfipte diferite arme. [Var.: sileáh, seleáf s. n.] – Din tc. silâh „armă”. DOOM
sileáf (înv.) (-leaf) s. n., pl. sileáfuri
sileah
SILEÁF, sileafuri, s. n. (Înv.) Brâu lat în care se purtau înfipte diferite arme. [Var.: sileáh, seleáf s. n.] – Din tc. silâh „armă”. DOOM
sileáf (înv.) (-leaf) s. n., pl. sileáfuri
sileai
SILÍ, silesc, vb. IV. 1. Tranz. A obliga (prin violență) pe cineva să facă ceva; a constrânge, a forța. ♦ A determina, a convinge, a îndupleca. 2. Intranz. și refl. A da zor, a se grăbi. ◊ Tranz. fact. Începu să silească vitele. 3. Refl. și intranz. A-și da toată osteneala, a depune eforturi, a se strădui (pentru a realiza ceva). ◊ Expr. (Refl.; reg.) A se sili într-o părere = a se gândi în mod permanent la ceva. – Din sl. siliti. DOOM
silí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silésc, imperf. 3 sg. sileá; conj. prez. 3 să sileáscă
sileam
SILÍ, silesc, vb. IV. 1. Tranz. A obliga (prin violență) pe cineva să facă ceva; a constrânge, a forța. ♦ A determina, a convinge, a îndupleca. 2. Intranz. și refl. A da zor, a se grăbi. ◊ Tranz. fact. Începu să silească vitele. 3. Refl. și intranz. A-și da toată osteneala, a depune eforturi, a se strădui (pentru a realiza ceva). ◊ Expr. (Refl.; reg.) A se sili într-o părere = a se gândi în mod permanent la ceva. – Din sl. siliti. DOOM
silí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silésc, imperf. 3 sg. sileá; conj. prez. 3 să sileáscă
silească
SILÍ, silesc, vb. IV. 1. Tranz. A obliga (prin violență) pe cineva să facă ceva; a constrânge, a forța. ♦ A determina, a convinge, a îndupleca. 2. Intranz. și refl. A da zor, a se grăbi. ◊ Tranz. fact. Începu să silească vitele. 3. Refl. și intranz. A-și da toată osteneala, a depune eforturi, a se strădui (pentru a realiza ceva). ◊ Expr. (Refl.; reg.) A se sili într-o părere = a se gândi în mod permanent la ceva. – Din sl. siliti. DOOM
silí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silésc, imperf. 3 sg. sileá; conj. prez. 3 să sileáscă
sileau
SILÍ, silesc, vb. IV. 1. Tranz. A obliga (prin violență) pe cineva să facă ceva; a constrânge, a forța. ♦ A determina, a convinge, a îndupleca. 2. Intranz. și refl. A da zor, a se grăbi. ◊ Tranz. fact. Începu să silească vitele. 3. Refl. și intranz. A-și da toată osteneala, a depune eforturi, a se strădui (pentru a realiza ceva). ◊ Expr. (Refl.; reg.) A se sili într-o părere = a se gândi în mod permanent la ceva. – Din sl. siliti. DOOM
silí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silésc, imperf. 3 sg. sileá; conj. prez. 3 să sileáscă
sileați
SILÍ, silesc, vb. IV. 1. Tranz. A obliga (prin violență) pe cineva să facă ceva; a constrânge, a forța. ♦ A determina, a convinge, a îndupleca. 2. Intranz. și refl. A da zor, a se grăbi. ◊ Tranz. fact. Începu să silească vitele. 3. Refl. și intranz. A-și da toată osteneala, a depune eforturi, a se strădui (pentru a realiza ceva). ◊ Expr. (Refl.; reg.) A se sili într-o părere = a se gândi în mod permanent la ceva. – Din sl. siliti. DOOM
silí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silésc, imperf. 3 sg. sileá; conj. prez. 3 să sileáscă
silei
SÍLĂ, (2) sile, s. f. 1. Sentiment de dezgust, de scârbă, de neplăcere, de repulsie față de cineva sau de ceva; aversiune. ◊ Loc. adv. În (sau, rar, cu, înv. de) silă = fără tragere de inimă, fără interes, fără plăcere; din obligație. 2. Constrângere. ◊ Loc. adj. și adv. Cu (de-a) sila ori în (sau de, cu) silă = fără voie, în mod forțat. ◊ Loc. adv. De silă, de milă = fiind obligat sau nevoit să..., vrând-nevrând; de voie, de nevoie. ◊ Loc. vb. (Înv. și reg.) A face (cuiva) silă = a sili (1), a forța (pe cineva). ◊ Expr. (Înv. și reg.) A-și face silă = a-și da mare osteneală, a se strădui. ♦ Violență, abuz săvârșit împotriva cuiva. 3. (Înv.) Putere, forță. ♦ (Concr.) Armată, oaste. ♦ (Reg.; cu determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime de... – Din sl. sila. DOOM
cu de-a síla loc. adv.
silele
SÍLĂ, (2) sile, s. f. 1. Sentiment de dezgust, de scârbă, de neplăcere, de repulsie față de cineva sau de ceva; aversiune. ◊ Loc. adv. În (sau, rar, cu, înv. de) silă = fără tragere de inimă, fără interes, fără plăcere; din obligație. 2. Constrângere. ◊ Loc. adj. și adv. Cu (de-a) sila ori în (sau de, cu) silă = fără voie, în mod forțat. ◊ Loc. adv. De silă, de milă = fiind obligat sau nevoit să..., vrând-nevrând; de voie, de nevoie. ◊ Loc. vb. (Înv. și reg.) A face (cuiva) silă = a sili (1), a forța (pe cineva). ◊ Expr. (Înv. și reg.) A-și face silă = a-și da mare osteneală, a se strădui. ♦ Violență, abuz săvârșit împotriva cuiva. 3. (Înv.) Putere, forță. ♦ (Concr.) Armată, oaste. ♦ (Reg.; cu determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime de... – Din sl. sila. DOOM
cu de-a síla loc. adv.
silelor
SÍLĂ, (2) sile, s. f. 1. Sentiment de dezgust, de scârbă, de neplăcere, de repulsie față de cineva sau de ceva; aversiune. ◊ Loc. adv. În (sau, rar, cu, înv. de) silă = fără tragere de inimă, fără interes, fără plăcere; din obligație. 2. Constrângere. ◊ Loc. adj. și adv. Cu (de-a) sila ori în (sau de, cu) silă = fără voie, în mod forțat. ◊ Loc. adv. De silă, de milă = fiind obligat sau nevoit să..., vrând-nevrând; de voie, de nevoie. ◊ Loc. vb. (Înv. și reg.) A face (cuiva) silă = a sili (1), a forța (pe cineva). ◊ Expr. (Înv. și reg.) A-și face silă = a-și da mare osteneală, a se strădui. ♦ Violență, abuz săvârșit împotriva cuiva. 3. (Înv.) Putere, forță. ♦ (Concr.) Armată, oaste. ♦ (Reg.; cu determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime de... – Din sl. sila. DOOM
cu de-a síla loc. adv.
silen
SILEN, sileni, s. m. (în mitologia greacă) Nume dat satirilor bătrâni; p. ext. persoană în vârstă care, sub o înfățișare grotescă, ascunde o înțelepciune ironică. – Din lat. Silenus, fr. Silene. DOOM
silén s. m., pl. siléni
silene
GÚȘĂ, guși, s. f. 1. (La păsări) Porțiune mai dilatată, în formă de pungă, a esofagului, în care alimentele stau câtva timp înainte de a trece în stomac. ◊ Compus: gușa-porumbului (sau -porumbelului) = a) plantă erbacee cu frunze opuse și ascuțite, cu flori albe-verzui, cu fructul în formă de bobițe negre (Cucubalus baccifer); b) plantă erbacee cu flori albe, cu fructul o capsulă (Silene cucubalus); c) odolean. 2. (La animalele amfibii) Pielea de sub maxilarul inferior, care ajută, împreună cu mușchii respectivi, la respirație. ♦ (La reptile) Bărbie. 3. (La oameni) Umflătură patologică formată în partea anterioară a gâtului prin mărirea glandei tiroide; boală care provoacă această umflătură. 4. Cută de grăsime care atârnă sub bărbie la unele persoane. 5. (Fam.) Gât. ♦ Gâtlej. ◊ Expr. A râde din gușă = a râde afectat, forțat. A vorbi din gușă = a) a vorbi gros; b) a vorbi afectat. 6. Partea de sub gât a unei blăni sau a unei piei. 7. (În sintagma) Gușă de conductă = cută care se formează uneori la curbarea unei țevi. – Lat. geusiae.
sileni
SILEN, sileni, s. m. (în mitologia greacă) Nume dat satirilor bătrâni; p. ext. persoană în vârstă care, sub o înfățișare grotescă, ascunde o înțelepciune ironică. – Din lat. Silenus, fr. Silene. DOOM
silén s. m., pl. siléni
sileni
Satyri, genii cîmpenești sau ale pădurilor, legate de cultul lui Dionysus. Se mai numeau și sileni, iar în mitologia romană fauni. Satirii erau reprezentați fie cu coarne, copite și coadă de țap, în rest avînd înfățișare omenească, fie jumătate oameni și jumătate(a de jos a trupului de) cai.
silenic
SILÉNIC, -Ă, silenici, -ce, adj. (Rar) (Ca) de silen. – Silen + suf. -ic. DOOM
silénic (rar) adj. m., pl. silénici; f. silénică, pl. silénice
silenica
SILÉNIC, -Ă, silenici, -ce, adj. (Rar) (Ca) de silen. – Silen + suf. -ic. DOOM
silénic (rar) adj. m., pl. silénici; f. silénică, pl. silénice
silenice
SILÉNIC, -Ă, silenici, -ce, adj. (Rar) (Ca) de silen. – Silen + suf. -ic. DOOM
silénic (rar) adj. m., pl. silénici; f. silénică, pl. silénice
silenicei
SILÉNIC, -Ă, silenici, -ce, adj. (Rar) (Ca) de silen. – Silen + suf. -ic. DOOM
silénic (rar) adj. m., pl. silénici; f. silénică, pl. silénice
silenicele
SILÉNIC, -Ă, silenici, -ce, adj. (Rar) (Ca) de silen. – Silen + suf. -ic. DOOM
silénic (rar) adj. m., pl. silénici; f. silénică, pl. silénice
silenicelor
SILÉNIC, -Ă, silenici, -ce, adj. (Rar) (Ca) de silen. – Silen + suf. -ic. DOOM
silénic (rar) adj. m., pl. silénici; f. silénică, pl. silénice
silenici
SILÉNIC, -Ă, silenici, -ce, adj. (Rar) (Ca) de silen. – Silen + suf. -ic. DOOM
silénic (rar) adj. m., pl. silénici; f. silénică, pl. silénice
silenicii
SILÉNIC, -Ă, silenici, -ce, adj. (Rar) (Ca) de silen. – Silen + suf. -ic. DOOM
silénic (rar) adj. m., pl. silénici; f. silénică, pl. silénice
silenicilor
SILÉNIC, -Ă, silenici, -ce, adj. (Rar) (Ca) de silen. – Silen + suf. -ic. DOOM
silénic (rar) adj. m., pl. silénici; f. silénică, pl. silénice
silenicul
SILÉNIC, -Ă, silenici, -ce, adj. (Rar) (Ca) de silen. – Silen + suf. -ic. DOOM
silénic (rar) adj. m., pl. silénici; f. silénică, pl. silénice
silenicului
SILÉNIC, -Ă, silenici, -ce, adj. (Rar) (Ca) de silen. – Silen + suf. -ic. DOOM
silénic (rar) adj. m., pl. silénici; f. silénică, pl. silénice
silenii
SILEN, sileni, s. m. (în mitologia greacă) Nume dat satirilor bătrâni; p. ext. persoană în vârstă care, sub o înfățișare grotescă, ascunde o înțelepciune ironică. – Din lat. Silenus, fr. Silene. DOOM
silén s. m., pl. siléni
silenilor
SILEN, sileni, s. m. (în mitologia greacă) Nume dat satirilor bătrâni; p. ext. persoană în vârstă care, sub o înfățișare grotescă, ascunde o înțelepciune ironică. – Din lat. Silenus, fr. Silene. DOOM
silén s. m., pl. siléni
silenul
SILEN, sileni, s. m. (în mitologia greacă) Nume dat satirilor bătrâni; p. ext. persoană în vârstă care, sub o înfățișare grotescă, ascunde o înțelepciune ironică. – Din lat. Silenus, fr. Silene. DOOM
silén s. m., pl. siléni
silenului
SILEN, sileni, s. m. (în mitologia greacă) Nume dat satirilor bătrâni; p. ext. persoană în vârstă care, sub o înfățișare grotescă, ascunde o înțelepciune ironică. – Din lat. Silenus, fr. Silene. DOOM
silén s. m., pl. siléni
silențiar
SILENȚIÁR s.m. (Ant.) Sclav care avea însărcinarea de a păstra liniștea și ordinea într-o casă romană. [Pron. -ți-ar. / < it. silenziario, lat. silentiarius].
silențiari
SILENȚIÁR s.m. (Ant.) Sclav care avea însărcinarea de a păstra liniștea și ordinea într-o casă romană. [Pron. -ți-ar. / < it. silenziario, lat. silentiarius].
silențiarii
SILENȚIÁR s.m. (Ant.) Sclav care avea însărcinarea de a păstra liniștea și ordinea într-o casă romană. [Pron. -ți-ar. / < it. silenziario, lat. silentiarius].
silențiarilor
SILENȚIÁR s.m. (Ant.) Sclav care avea însărcinarea de a păstra liniștea și ordinea într-o casă romană. [Pron. -ți-ar. / < it. silenziario, lat. silentiarius].
silențiarul
SILENȚIÁR s.m. (Ant.) Sclav care avea însărcinarea de a păstra liniștea și ordinea într-o casă romană. [Pron. -ți-ar. / < it. silenziario, lat. silentiarius].
silențiarului
SILENȚIÁR s.m. (Ant.) Sclav care avea însărcinarea de a păstra liniștea și ordinea într-o casă romană. [Pron. -ți-ar. / < it. silenziario, lat. silentiarius].
silențiatoare
SILENȚIATÓR, silențiatoare, s. n. (La motoarele cu explozie) Amortizor de zgomot. [Pr.: -ți-a-] – Din it. silenziatore.
silențiatoarele
SILENȚIATÓR, silențiatoare, s. n. (La motoarele cu explozie) Amortizor de zgomot. [Pr.: -ți-a-] – Din it. silenziatore.
silențiatoarelor
SILENȚIATÓR, silențiatoare, s. n. (La motoarele cu explozie) Amortizor de zgomot. [Pr.: -ți-a-] – Din it. silenziatore.
silențiator
SILENȚIATÓR, silențiatoare, s. n. (La motoarele cu explozie) Amortizor de zgomot. [Pr.: -ți-a-] – Din it. silenziatore.
silențiatorul
SILENȚIATÓR, silențiatoare, s. n. (La motoarele cu explozie) Amortizor de zgomot. [Pr.: -ți-a-] – Din it. silenziatore.
silențiatorului
SILENȚIATÓR, silențiatoare, s. n. (La motoarele cu explozie) Amortizor de zgomot. [Pr.: -ți-a-] – Din it. silenziatore.
silențioasa
SILENȚIÓS, -OÁSĂ, silențioși, -oase, adj. (Livr.) Tăcut, liniștit. ♦ Care nu face zgomot. Tramvai silențios. [Pr.: -ți-os] – Din fr. silencieux, lat. silentiosus. DOOM
silențiós (livr.) (-ți-os) adj. m., pl. silențióși; f. silențioásă, pl. silențioáse
silențioase
SILENȚIÓS, -OÁSĂ, silențioși, -oase, adj. (Livr.) Tăcut, liniștit. ♦ Care nu face zgomot. Tramvai silențios. [Pr.: -ți-os] – Din fr. silencieux, lat. silentiosus. DOOM
silențiós (livr.) (-ți-os) adj. m., pl. silențióși; f. silențioásă, pl. silențioáse
silențioasei
SILENȚIÓS, -OÁSĂ, silențioși, -oase, adj. (Livr.) Tăcut, liniștit. ♦ Care nu face zgomot. Tramvai silențios. [Pr.: -ți-os] – Din fr. silencieux, lat. silentiosus. DOOM
silențiós (livr.) (-ți-os) adj. m., pl. silențióși; f. silențioásă, pl. silențioáse
silențioasele
SILENȚIÓS, -OÁSĂ, silențioși, -oase, adj. (Livr.) Tăcut, liniștit. ♦ Care nu face zgomot. Tramvai silențios. [Pr.: -ți-os] – Din fr. silencieux, lat. silentiosus. DOOM
silențiós (livr.) (-ți-os) adj. m., pl. silențióși; f. silențioásă, pl. silențioáse
silențioaselor
SILENȚIÓS, -OÁSĂ, silențioși, -oase, adj. (Livr.) Tăcut, liniștit. ♦ Care nu face zgomot. Tramvai silențios. [Pr.: -ți-os] – Din fr. silencieux, lat. silentiosus. DOOM
silențiós (livr.) (-ți-os) adj. m., pl. silențióși; f. silențioásă, pl. silențioáse
silențios
SILENȚIÓS, -OÁSĂ, silențioși, -oase, adj. (Livr.) Tăcut, liniștit. ♦ Care nu face zgomot. Tramvai silențios. [Pr.: -ți-os] – Din fr. silencieux, lat. silentiosus. DOOM
silențiós (livr.) (-ți-os) adj. m., pl. silențióși; f. silențioásă, pl. silențioáse
silențiosul
SILENȚIÓS, -OÁSĂ, silențioși, -oase, adj. (Livr.) Tăcut, liniștit. ♦ Care nu face zgomot. Tramvai silențios. [Pr.: -ți-os] – Din fr. silencieux, lat. silentiosus. DOOM
silențiós (livr.) (-ți-os) adj. m., pl. silențióși; f. silențioásă, pl. silențioáse
silențiosului
SILENȚIÓS, -OÁSĂ, silențioși, -oase, adj. (Livr.) Tăcut, liniștit. ♦ Care nu face zgomot. Tramvai silențios. [Pr.: -ți-os] – Din fr. silencieux, lat. silentiosus. DOOM
silențiós (livr.) (-ți-os) adj. m., pl. silențióși; f. silențioásă, pl. silențioáse
silențiozitate
SILENȚIOZITÁTE s. f. Proprietate a unui aparat tehnic, a unui vehicul etc. de a funcționa fără să facă zgomot. [Pr.: -ți-o-] – Silențios + suf. -itate. DOOM
silențiozitáte (-ți-o-) s. f., g.-d. art. silențiozitắții
silențiozitatea
SILENȚIOZITÁTE s. f. Proprietate a unui aparat tehnic, a unui vehicul etc. de a funcționa fără să facă zgomot. [Pr.: -ți-o-] – Silențios + suf. -itate. DOOM
silențiozitáte (-ți-o-) s. f., g.-d. art. silențiozitắții
silențiozități
SILENȚIOZITÁTE s. f. Proprietate a unui aparat tehnic, a unui vehicul etc. de a funcționa fără să facă zgomot. [Pr.: -ți-o-] – Silențios + suf. -itate. DOOM
silențiozitáte (-ți-o-) s. f., g.-d. art. silențiozitắții
silențiozității
SILENȚIOZITÁTE s. f. Proprietate a unui aparat tehnic, a unui vehicul etc. de a funcționa fără să facă zgomot. [Pr.: -ți-o-] – Silențios + suf. -itate. DOOM
silențiozitáte (-ți-o-) s. f., g.-d. art. silențiozitắții
silențioși
SILENȚIÓS, -OÁSĂ, silențioși, -oase, adj. (Livr.) Tăcut, liniștit. ♦ Care nu face zgomot. Tramvai silențios. [Pr.: -ți-os] – Din fr. silencieux, lat. silentiosus. DOOM
silențiós (livr.) (-ți-os) adj. m., pl. silențióși; f. silențioásă, pl. silențioáse
silențioșii
SILENȚIÓS, -OÁSĂ, silențioși, -oase, adj. (Livr.) Tăcut, liniștit. ♦ Care nu face zgomot. Tramvai silențios. [Pr.: -ți-os] – Din fr. silencieux, lat. silentiosus. DOOM
silențiós (livr.) (-ți-os) adj. m., pl. silențióși; f. silențioásă, pl. silențioáse
silențioșilor
SILENȚIÓS, -OÁSĂ, silențioși, -oase, adj. (Livr.) Tăcut, liniștit. ♦ Care nu face zgomot. Tramvai silențios. [Pr.: -ți-os] – Din fr. silencieux, lat. silentiosus. DOOM
silențiós (livr.) (-ți-os) adj. m., pl. silențióși; f. silențioásă, pl. silențioáse
silențiu
SILÉNȚIU s. n. (Înv.) Liniște, tăcere. [Var.: (rar) silénțium s. n.] – Din lat. silentium. DOOM
silénțiu [țiu pron. țiu] (înv.) s. n., art. silénțiul
silențium
SILÉNȚIU s. n. (Înv.) Liniște, tăcere. [Var.: (rar) silénțium s. n.] – Din lat. silentium. DOOM
silénțiu [țiu pron. țiu] (înv.) s. n., art. silénțiul
silepsa
SILÉPSĂ, silepse, s. f. Construcție sintactică în care cuvintele se acordă după asociații logice și nu după regulile gramaticale obișnuite; p. ext. figură de stil în care se folosește o astfel de construcție sintactică și în care un cuvânt este luat atât în sensul propriu, cât și în cel figurat. – Din fr. syllepse, lat., ngr. syllepsís. DOOM
silépsă s. f., g.-d. art. silépsei; pl. silépse
silepse
SILÉPSĂ, silepse, s. f. Construcție sintactică în care cuvintele se acordă după asociații logice și nu după regulile gramaticale obișnuite; p. ext. figură de stil în care se folosește o astfel de construcție sintactică și în care un cuvânt este luat atât în sensul propriu, cât și în cel figurat. – Din fr. syllepse, lat., ngr. syllepsís. DOOM
silépsă s. f., g.-d. art. silépsei; pl. silépse
silepsei
SILÉPSĂ, silepse, s. f. Construcție sintactică în care cuvintele se acordă după asociații logice și nu după regulile gramaticale obișnuite; p. ext. figură de stil în care se folosește o astfel de construcție sintactică și în care un cuvânt este luat atât în sensul propriu, cât și în cel figurat. – Din fr. syllepse, lat., ngr. syllepsís. DOOM
silépsă s. f., g.-d. art. silépsei; pl. silépse
silepsele
SILÉPSĂ, silepse, s. f. Construcție sintactică în care cuvintele se acordă după asociații logice și nu după regulile gramaticale obișnuite; p. ext. figură de stil în care se folosește o astfel de construcție sintactică și în care un cuvânt este luat atât în sensul propriu, cât și în cel figurat. – Din fr. syllepse, lat., ngr. syllepsís. DOOM
silépsă s. f., g.-d. art. silépsei; pl. silépse
silepselor
SILÉPSĂ, silepse, s. f. Construcție sintactică în care cuvintele se acordă după asociații logice și nu după regulile gramaticale obișnuite; p. ext. figură de stil în care se folosește o astfel de construcție sintactică și în care un cuvânt este luat atât în sensul propriu, cât și în cel figurat. – Din fr. syllepse, lat., ngr. syllepsís. DOOM
silépsă s. f., g.-d. art. silépsei; pl. silépse
sileptic
SILÉPTIC, -Ă, sileptici, -ce, adj. Care aparține silepsei, privitor la silepsă. – Din fr. sylleptique. DOOM
siléptic adj. m., pl. siléptici; f. siléptică, pl. siléptice
sileptica
SILÉPTIC, -Ă, sileptici, -ce, adj. Care aparține silepsei, privitor la silepsă. – Din fr. sylleptique. DOOM
siléptic adj. m., pl. siléptici; f. siléptică, pl. siléptice
sileptice
SILÉPTIC, -Ă, sileptici, -ce, adj. Care aparține silepsei, privitor la silepsă. – Din fr. sylleptique. DOOM
siléptic adj. m., pl. siléptici; f. siléptică, pl. siléptice
silepticei
SILÉPTIC, -Ă, sileptici, -ce, adj. Care aparține silepsei, privitor la silepsă. – Din fr. sylleptique. DOOM
siléptic adj. m., pl. siléptici; f. siléptică, pl. siléptice
silepticele
SILÉPTIC, -Ă, sileptici, -ce, adj. Care aparține silepsei, privitor la silepsă. – Din fr. sylleptique. DOOM
siléptic adj. m., pl. siléptici; f. siléptică, pl. siléptice
silepticelor
SILÉPTIC, -Ă, sileptici, -ce, adj. Care aparține silepsei, privitor la silepsă. – Din fr. sylleptique. DOOM
siléptic adj. m., pl. siléptici; f. siléptică, pl. siléptice
sileptici
SILÉPTIC, -Ă, sileptici, -ce, adj. Care aparține silepsei, privitor la silepsă. – Din fr. sylleptique. DOOM
siléptic adj. m., pl. siléptici; f. siléptică, pl. siléptice
silepticii
SILÉPTIC, -Ă, sileptici, -ce, adj. Care aparține silepsei, privitor la silepsă. – Din fr. sylleptique. DOOM
siléptic adj. m., pl. siléptici; f. siléptică, pl. siléptice
silepticilor
SILÉPTIC, -Ă, sileptici, -ce, adj. Care aparține silepsei, privitor la silepsă. – Din fr. sylleptique. DOOM
siléptic adj. m., pl. siléptici; f. siléptică, pl. siléptice
silepticul
SILÉPTIC, -Ă, sileptici, -ce, adj. Care aparține silepsei, privitor la silepsă. – Din fr. sylleptique. DOOM
siléptic adj. m., pl. siléptici; f. siléptică, pl. siléptice
silepticului
SILÉPTIC, -Ă, sileptici, -ce, adj. Care aparține silepsei, privitor la silepsă. – Din fr. sylleptique. DOOM
siléptic adj. m., pl. siléptici; f. siléptică, pl. siléptice
siles
siles! interj. (țig.) lovește cu cuțitul!
silesc
SILÍ, silesc, vb. IV. 1. Tranz. A obliga (prin violență) pe cineva să facă ceva; a constrânge, a forța. ♦ A determina, a convinge, a îndupleca. 2. Intranz. și refl. A da zor, a se grăbi. ◊ Tranz. fact. Începu să silească vitele. 3. Refl. și intranz. A-și da toată osteneala, a depune eforturi, a se strădui (pentru a realiza ceva). ◊ Expr. (Refl.; reg.) A se sili într-o părere = a se gândi în mod permanent la ceva. – Din sl. siliti. DOOM
silí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silésc, imperf. 3 sg. sileá; conj. prez. 3 să sileáscă
silex
SÍLEX, (2) silexuri, s. n. 1. Rocă silicioasă foarte dură, de culoare cenușie, gălbuie sau brună. 2. Obiect, instrument făcut din silex (1), care datează din epoca de piatră. – Din fr. silex, lat. silex. DOOM
sílex s. n., (obiecte) pl. sílexuri
silexul
SÍLEX, (2) silexuri, s. n. 1. Rocă silicioasă foarte dură, de culoare cenușie, gălbuie sau brună. 2. Obiect, instrument făcut din silex (1), care datează din epoca de piatră. – Din fr. silex, lat. silex. DOOM
sílex s. n., (obiecte) pl. sílexuri
silexului
SÍLEX, (2) silexuri, s. n. 1. Rocă silicioasă foarte dură, de culoare cenușie, gălbuie sau brună. 2. Obiect, instrument făcut din silex (1), care datează din epoca de piatră. – Din fr. silex, lat. silex. DOOM
sílex s. n., (obiecte) pl. sílexuri
silexuri
SÍLEX, (2) silexuri, s. n. 1. Rocă silicioasă foarte dură, de culoare cenușie, gălbuie sau brună. 2. Obiect, instrument făcut din silex (1), care datează din epoca de piatră. – Din fr. silex, lat. silex. DOOM
sílex s. n., (obiecte) pl. sílexuri
silexurile
SÍLEX, (2) silexuri, s. n. 1. Rocă silicioasă foarte dură, de culoare cenușie, gălbuie sau brună. 2. Obiect, instrument făcut din silex (1), care datează din epoca de piatră. – Din fr. silex, lat. silex. DOOM
sílex s. n., (obiecte) pl. sílexuri
silexurilor
SÍLEX, (2) silexuri, s. n. 1. Rocă silicioasă foarte dură, de culoare cenușie, gălbuie sau brună. 2. Obiect, instrument făcut din silex (1), care datează din epoca de piatră. – Din fr. silex, lat. silex. DOOM
sílex s. n., (obiecte) pl. sílexuri
silezian
SILEZIÁN, -Ă, silezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Silezia. 2. Adj. Care aparține Sileziei sau silezienilor (1), referitor la Silezia ori la silezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. Silésien. DOOM
silezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. sileziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. sileziánă, pl. sileziéne
silezian
SILEZIÁN, -Ă, silezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Silezia. 2. Adj. Care aparține Sileziei sau silezienilor (1), referitor la Silezia ori la silezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. Silésien. DOOM
silezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. sileziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. sileziánă, pl. sileziéne
sileziana
SILEZIÁN, -Ă, silezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Silezia. 2. Adj. Care aparține Sileziei sau silezienilor (1), referitor la Silezia ori la silezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. Silésien. DOOM
silezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. sileziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. sileziánă, pl. sileziéne
sileziana
SILEZIÁN, -Ă, silezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Silezia. 2. Adj. Care aparține Sileziei sau silezienilor (1), referitor la Silezia ori la silezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. Silésien. DOOM
silezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. sileziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. sileziánă, pl. sileziéne
silezianul
SILEZIÁN, -Ă, silezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Silezia. 2. Adj. Care aparține Sileziei sau silezienilor (1), referitor la Silezia ori la silezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. Silésien. DOOM
silezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. sileziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. sileziánă, pl. sileziéne
silezianul
SILEZIÁN, -Ă, silezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Silezia. 2. Adj. Care aparține Sileziei sau silezienilor (1), referitor la Silezia ori la silezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. Silésien. DOOM
silezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. sileziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. sileziánă, pl. sileziéne
silezianului
SILEZIÁN, -Ă, silezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Silezia. 2. Adj. Care aparține Sileziei sau silezienilor (1), referitor la Silezia ori la silezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. Silésien. DOOM
silezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. sileziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. sileziánă, pl. sileziéne
silezianului
SILEZIÁN, -Ă, silezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Silezia. 2. Adj. Care aparține Sileziei sau silezienilor (1), referitor la Silezia ori la silezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. Silésien. DOOM
silezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. sileziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. sileziánă, pl. sileziéne
sileziene
SILEZIÁN, -Ă, silezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Silezia. 2. Adj. Care aparține Sileziei sau silezienilor (1), referitor la Silezia ori la silezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. Silésien. DOOM
silezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. sileziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. sileziánă, pl. sileziéne
sileziene
SILEZIÁN, -Ă, silezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Silezia. 2. Adj. Care aparține Sileziei sau silezienilor (1), referitor la Silezia ori la silezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. Silésien. DOOM
silezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. sileziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. sileziánă, pl. sileziéne
silezienei
SILEZIÁN, -Ă, silezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Silezia. 2. Adj. Care aparține Sileziei sau silezienilor (1), referitor la Silezia ori la silezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. Silésien. DOOM
silezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. sileziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. sileziánă, pl. sileziéne
silezienei
SILEZIÁN, -Ă, silezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Silezia. 2. Adj. Care aparține Sileziei sau silezienilor (1), referitor la Silezia ori la silezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. Silésien. DOOM
silezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. sileziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. sileziánă, pl. sileziéne
silezienele
SILEZIÁN, -Ă, silezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Silezia. 2. Adj. Care aparține Sileziei sau silezienilor (1), referitor la Silezia ori la silezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. Silésien. DOOM
silezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. sileziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. sileziánă, pl. sileziéne
silezienele
SILEZIÁN, -Ă, silezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Silezia. 2. Adj. Care aparține Sileziei sau silezienilor (1), referitor la Silezia ori la silezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. Silésien. DOOM
silezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. sileziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. sileziánă, pl. sileziéne
silezienelor
SILEZIÁN, -Ă, silezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Silezia. 2. Adj. Care aparține Sileziei sau silezienilor (1), referitor la Silezia ori la silezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. Silésien. DOOM
silezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. sileziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. sileziánă, pl. sileziéne
silezienelor
SILEZIÁN, -Ă, silezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Silezia. 2. Adj. Care aparține Sileziei sau silezienilor (1), referitor la Silezia ori la silezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. Silésien. DOOM
silezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. sileziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. sileziánă, pl. sileziéne
silezieni
SILEZIÁN, -Ă, silezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Silezia. 2. Adj. Care aparține Sileziei sau silezienilor (1), referitor la Silezia ori la silezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. Silésien. DOOM
silezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. sileziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. sileziánă, pl. sileziéne
silezieni
SILEZIÁN, -Ă, silezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Silezia. 2. Adj. Care aparține Sileziei sau silezienilor (1), referitor la Silezia ori la silezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. Silésien. DOOM
silezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. sileziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. sileziánă, pl. sileziéne
silezienii
SILEZIÁN, -Ă, silezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Silezia. 2. Adj. Care aparține Sileziei sau silezienilor (1), referitor la Silezia ori la silezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. Silésien. DOOM
silezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. sileziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. sileziánă, pl. sileziéne
silezienii
SILEZIÁN, -Ă, silezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Silezia. 2. Adj. Care aparține Sileziei sau silezienilor (1), referitor la Silezia ori la silezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. Silésien. DOOM
silezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. sileziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. sileziánă, pl. sileziéne
silezienilor
SILEZIÁN, -Ă, silezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Silezia. 2. Adj. Care aparține Sileziei sau silezienilor (1), referitor la Silezia ori la silezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. Silésien. DOOM
silezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. sileziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. sileziánă, pl. sileziéne
silezienilor
SILEZIÁN, -Ă, silezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Silezia. 2. Adj. Care aparține Sileziei sau silezienilor (1), referitor la Silezia ori la silezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. Silésien. DOOM
silezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. sileziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. sileziánă, pl. sileziéne
silește
SILÍ, silesc, vb. IV. 1. Tranz. A obliga (prin violență) pe cineva să facă ceva; a constrânge, a forța. ♦ A determina, a convinge, a îndupleca. 2. Intranz. și refl. A da zor, a se grăbi. ◊ Tranz. fact. Începu să silească vitele. 3. Refl. și intranz. A-și da toată osteneala, a depune eforturi, a se strădui (pentru a realiza ceva). ◊ Expr. (Refl.; reg.) A se sili într-o părere = a se gândi în mod permanent la ceva. – Din sl. siliti. DOOM
silí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silésc, imperf. 3 sg. sileá; conj. prez. 3 să sileáscă
silești
SILÍ, silesc, vb. IV. 1. Tranz. A obliga (prin violență) pe cineva să facă ceva; a constrânge, a forța. ♦ A determina, a convinge, a îndupleca. 2. Intranz. și refl. A da zor, a se grăbi. ◊ Tranz. fact. Începu să silească vitele. 3. Refl. și intranz. A-și da toată osteneala, a depune eforturi, a se strădui (pentru a realiza ceva). ◊ Expr. (Refl.; reg.) A se sili într-o părere = a se gândi în mod permanent la ceva. – Din sl. siliti. DOOM
silí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silésc, imperf. 3 sg. sileá; conj. prez. 3 să sileáscă
silf
SILF, -Ă, silfi, -e, s. m. și f. (Rar la f.; în mitologia popoarelor germanice) Duh aerian ușor, foarte agil, care, împreună cu silfida, întruchipa elementul aerului. – Din fr. sylphe, lat. sylphus. DOOM
silf s. m., pl. silfi
silfa
SÍLFĂ, silfe, s. f. 1. Silfidă (1). 2. Insectă din ordinul coleopterelor, de formă ovală și turtită, făcînd parte din grupul silfidelor; se hrănește cu materii organice în descompunere (Silpha atrata). DOOM
sílfă (rar) s. f., g.-d. art. sílfei; pl. sílfe
silfa
SILF, -Ă, silfi, -e, s. m. și f. (Rar la f.; în mitologia popoarelor germanice) Duh aerian ușor, foarte agil, care, împreună cu silfida, întruchipa elementul aerului. – Din fr. sylphe, lat. sylphus. DOOM
silf s. m., pl. silfi
silfe
SÍLFĂ, silfe, s. f. 1. Silfidă (1). 2. Insectă din ordinul coleopterelor, de formă ovală și turtită, făcînd parte din grupul silfidelor; se hrănește cu materii organice în descompunere (Silpha atrata). DOOM
sílfă (rar) s. f., g.-d. art. sílfei; pl. sílfe
silfe
SILF, -Ă, silfi, -e, s. m. și f. (Rar la f.; în mitologia popoarelor germanice) Duh aerian ușor, foarte agil, care, împreună cu silfida, întruchipa elementul aerului. – Din fr. sylphe, lat. sylphus. DOOM
silf s. m., pl. silfi
silfei
SÍLFĂ, silfe, s. f. 1. Silfidă (1). 2. Insectă din ordinul coleopterelor, de formă ovală și turtită, făcînd parte din grupul silfidelor; se hrănește cu materii organice în descompunere (Silpha atrata). DOOM
sílfă (rar) s. f., g.-d. art. sílfei; pl. sílfe
silfei
SILF, -Ă, silfi, -e, s. m. și f. (Rar la f.; în mitologia popoarelor germanice) Duh aerian ușor, foarte agil, care, împreună cu silfida, întruchipa elementul aerului. – Din fr. sylphe, lat. sylphus. DOOM
silf s. m., pl. silfi
silfele
SÍLFĂ, silfe, s. f. 1. Silfidă (1). 2. Insectă din ordinul coleopterelor, de formă ovală și turtită, făcînd parte din grupul silfidelor; se hrănește cu materii organice în descompunere (Silpha atrata). DOOM
sílfă (rar) s. f., g.-d. art. sílfei; pl. sílfe
silfele
SILF, -Ă, silfi, -e, s. m. și f. (Rar la f.; în mitologia popoarelor germanice) Duh aerian ușor, foarte agil, care, împreună cu silfida, întruchipa elementul aerului. – Din fr. sylphe, lat. sylphus. DOOM
silf s. m., pl. silfi
silfelor
SÍLFĂ, silfe, s. f. 1. Silfidă (1). 2. Insectă din ordinul coleopterelor, de formă ovală și turtită, făcînd parte din grupul silfidelor; se hrănește cu materii organice în descompunere (Silpha atrata). DOOM
sílfă (rar) s. f., g.-d. art. sílfei; pl. sílfe
silfelor
SILF, -Ă, silfi, -e, s. m. și f. (Rar la f.; în mitologia popoarelor germanice) Duh aerian ușor, foarte agil, care, împreună cu silfida, întruchipa elementul aerului. – Din fr. sylphe, lat. sylphus. DOOM
silf s. m., pl. silfi
silfi
SILF, -Ă, silfi, -e, s. m. și f. (Rar la f.; în mitologia popoarelor germanice) Duh aerian ușor, foarte agil, care, împreună cu silfida, întruchipa elementul aerului. – Din fr. sylphe, lat. sylphus. DOOM
silf s. m., pl. silfi
silfic
SÍLFIC, -Ă, silfici, -ce, adj. (Rar) Care aparține silfilor, privitor la silfi, care seamănă cu silfii, ca de silfi. – Silf + suf. -ic. DOOM
sílfic (rar) adj. m., pl. sílfici; f. sílfică, pl. sílfice
silfica
SÍLFIC, -Ă, silfici, -ce, adj. (Rar) Care aparține silfilor, privitor la silfi, care seamănă cu silfii, ca de silfi. – Silf + suf. -ic. DOOM
sílfic (rar) adj. m., pl. sílfici; f. sílfică, pl. sílfice
silfice
SÍLFIC, -Ă, silfici, -ce, adj. (Rar) Care aparține silfilor, privitor la silfi, care seamănă cu silfii, ca de silfi. – Silf + suf. -ic. DOOM
sílfic (rar) adj. m., pl. sílfici; f. sílfică, pl. sílfice
silficei
SÍLFIC, -Ă, silfici, -ce, adj. (Rar) Care aparține silfilor, privitor la silfi, care seamănă cu silfii, ca de silfi. – Silf + suf. -ic. DOOM
sílfic (rar) adj. m., pl. sílfici; f. sílfică, pl. sílfice
silficele
SÍLFIC, -Ă, silfici, -ce, adj. (Rar) Care aparține silfilor, privitor la silfi, care seamănă cu silfii, ca de silfi. – Silf + suf. -ic. DOOM
sílfic (rar) adj. m., pl. sílfici; f. sílfică, pl. sílfice
silficelor
SÍLFIC, -Ă, silfici, -ce, adj. (Rar) Care aparține silfilor, privitor la silfi, care seamănă cu silfii, ca de silfi. – Silf + suf. -ic. DOOM
sílfic (rar) adj. m., pl. sílfici; f. sílfică, pl. sílfice
silfici
SÍLFIC, -Ă, silfici, -ce, adj. (Rar) Care aparține silfilor, privitor la silfi, care seamănă cu silfii, ca de silfi. – Silf + suf. -ic. DOOM
sílfic (rar) adj. m., pl. sílfici; f. sílfică, pl. sílfice
silficii
SÍLFIC, -Ă, silfici, -ce, adj. (Rar) Care aparține silfilor, privitor la silfi, care seamănă cu silfii, ca de silfi. – Silf + suf. -ic. DOOM
sílfic (rar) adj. m., pl. sílfici; f. sílfică, pl. sílfice
silficilor
SÍLFIC, -Ă, silfici, -ce, adj. (Rar) Care aparține silfilor, privitor la silfi, care seamănă cu silfii, ca de silfi. – Silf + suf. -ic. DOOM
sílfic (rar) adj. m., pl. sílfici; f. sílfică, pl. sílfice
silficul
SÍLFIC, -Ă, silfici, -ce, adj. (Rar) Care aparține silfilor, privitor la silfi, care seamănă cu silfii, ca de silfi. – Silf + suf. -ic. DOOM
sílfic (rar) adj. m., pl. sílfici; f. sílfică, pl. sílfice
silficului
SÍLFIC, -Ă, silfici, -ce, adj. (Rar) Care aparține silfilor, privitor la silfi, care seamănă cu silfii, ca de silfi. – Silf + suf. -ic. DOOM
sílfic (rar) adj. m., pl. sílfici; f. sílfică, pl. sílfice
silfida
SILFÍDĂ, silfide, s. f. 1. (În mitologia popoarelor germanice) Duh aerian feminin, foarte ușor și agil, care, împreună cu silful, întruchipa elementul aerului. ♦ Fig. Femeie tânără, suplă, grațioasă. 2. (La pl.) Familie de insecte coleoptere cu mirosul foarte dezvoltat, ale căror larve se hrănesc cu cadavre și care provoacă pagube în culturi (Silphidae); (și la sg.) insectă care face parte din această familie. – Din fr. sylphide. DOOM
silfídă s. f., g.-d. art. silfídei; pl. silfíde
silfide
SILFÍDĂ, silfide, s. f. 1. (În mitologia popoarelor germanice) Duh aerian feminin, foarte ușor și agil, care, împreună cu silful, întruchipa elementul aerului. ♦ Fig. Femeie tânără, suplă, grațioasă. 2. (La pl.) Familie de insecte coleoptere cu mirosul foarte dezvoltat, ale căror larve se hrănesc cu cadavre și care provoacă pagube în culturi (Silphidae); (și la sg.) insectă care face parte din această familie. – Din fr. sylphide. DOOM
silfídă s. f., g.-d. art. silfídei; pl. silfíde
silfidei
SILFÍDĂ, silfide, s. f. 1. (În mitologia popoarelor germanice) Duh aerian feminin, foarte ușor și agil, care, împreună cu silful, întruchipa elementul aerului. ♦ Fig. Femeie tânără, suplă, grațioasă. 2. (La pl.) Familie de insecte coleoptere cu mirosul foarte dezvoltat, ale căror larve se hrănesc cu cadavre și care provoacă pagube în culturi (Silphidae); (și la sg.) insectă care face parte din această familie. – Din fr. sylphide. DOOM
silfídă s. f., g.-d. art. silfídei; pl. silfíde
silfidele
SILFÍDĂ, silfide, s. f. 1. (În mitologia popoarelor germanice) Duh aerian feminin, foarte ușor și agil, care, împreună cu silful, întruchipa elementul aerului. ♦ Fig. Femeie tânără, suplă, grațioasă. 2. (La pl.) Familie de insecte coleoptere cu mirosul foarte dezvoltat, ale căror larve se hrănesc cu cadavre și care provoacă pagube în culturi (Silphidae); (și la sg.) insectă care face parte din această familie. – Din fr. sylphide. DOOM
silfídă s. f., g.-d. art. silfídei; pl. silfíde
silfidelor
SILFÍDĂ, silfide, s. f. 1. (În mitologia popoarelor germanice) Duh aerian feminin, foarte ușor și agil, care, împreună cu silful, întruchipa elementul aerului. ♦ Fig. Femeie tânără, suplă, grațioasă. 2. (La pl.) Familie de insecte coleoptere cu mirosul foarte dezvoltat, ale căror larve se hrănesc cu cadavre și care provoacă pagube în culturi (Silphidae); (și la sg.) insectă care face parte din această familie. – Din fr. sylphide. DOOM
silfídă s. f., g.-d. art. silfídei; pl. silfíde
silfii
SILF, -Ă, silfi, -e, s. m. și f. (Rar la f.; în mitologia popoarelor germanice) Duh aerian ușor, foarte agil, care, împreună cu silfida, întruchipa elementul aerului. – Din fr. sylphe, lat. sylphus. DOOM
silf s. m., pl. silfi
silfilor
SILF, -Ă, silfi, -e, s. m. și f. (Rar la f.; în mitologia popoarelor germanice) Duh aerian ușor, foarte agil, care, împreună cu silfida, întruchipa elementul aerului. – Din fr. sylphe, lat. sylphus. DOOM
silf s. m., pl. silfi
silfoane
SILFÓN s.n. (Tehn.) Tub ondulat flexibil. [< engl. silphon].
silfoanele
SILFÓN s.n. (Tehn.) Tub ondulat flexibil. [< engl. silphon].
silfoanelor
SILFÓN s.n. (Tehn.) Tub ondulat flexibil. [< engl. silphon].
silfon
SILFÓN s.n. (Tehn.) Tub ondulat flexibil. [< engl. silphon].
silfonul
SILFÓN s.n. (Tehn.) Tub ondulat flexibil. [< engl. silphon].
silfonului
SILFÓN s.n. (Tehn.) Tub ondulat flexibil. [< engl. silphon].
silful
SILF, -Ă, silfi, -e, s. m. și f. (Rar la f.; în mitologia popoarelor germanice) Duh aerian ușor, foarte agil, care, împreună cu silfida, întruchipa elementul aerului. – Din fr. sylphe, lat. sylphus. DOOM
silf s. m., pl. silfi
silfului
SILF, -Ă, silfi, -e, s. m. și f. (Rar la f.; în mitologia popoarelor germanice) Duh aerian ușor, foarte agil, care, împreună cu silfida, întruchipa elementul aerului. – Din fr. sylphe, lat. sylphus. DOOM
silf s. m., pl. silfi
silhui
SILHÚI, -IE, silhui, -ie, adj. (Despre locuri) Acoperit cu sihle; p. ext. de nepătruns, neumblat, sălbatic. ♦ Fig. (Despre ființe) Cu mișcări dezordonate; zăpăcit, bezmetic, împrăștiat. – Silhă + suf. -ui. DOOM
silhúi adj. m., pl. silhúi; f. sg. și pl. silhúie
silhuia
SILHÚI, -IE, silhui, -ie, adj. (Despre locuri) Acoperit cu sihle; p. ext. de nepătruns, neumblat, sălbatic. ♦ Fig. (Despre ființe) Cu mișcări dezordonate; zăpăcit, bezmetic, împrăștiat. – Silhă + suf. -ui. DOOM
silhúi adj. m., pl. silhúi; f. sg. și pl. silhúie
silhuie
SILHÚI, -IE, silhui, -ie, adj. (Despre locuri) Acoperit cu sihle; p. ext. de nepătruns, neumblat, sălbatic. ♦ Fig. (Despre ființe) Cu mișcări dezordonate; zăpăcit, bezmetic, împrăștiat. – Silhă + suf. -ui. DOOM
silhúi adj. m., pl. silhúi; f. sg. și pl. silhúie
silhuiei
SILHÚI, -IE, silhui, -ie, adj. (Despre locuri) Acoperit cu sihle; p. ext. de nepătruns, neumblat, sălbatic. ♦ Fig. (Despre ființe) Cu mișcări dezordonate; zăpăcit, bezmetic, împrăștiat. – Silhă + suf. -ui. DOOM
silhúi adj. m., pl. silhúi; f. sg. și pl. silhúie
silhuiele
SILHÚI, -IE, silhui, -ie, adj. (Despre locuri) Acoperit cu sihle; p. ext. de nepătruns, neumblat, sălbatic. ♦ Fig. (Despre ființe) Cu mișcări dezordonate; zăpăcit, bezmetic, împrăștiat. – Silhă + suf. -ui. DOOM
silhúi adj. m., pl. silhúi; f. sg. și pl. silhúie
silhuielor
SILHÚI, -IE, silhui, -ie, adj. (Despre locuri) Acoperit cu sihle; p. ext. de nepătruns, neumblat, sălbatic. ♦ Fig. (Despre ființe) Cu mișcări dezordonate; zăpăcit, bezmetic, împrăștiat. – Silhă + suf. -ui. DOOM
silhúi adj. m., pl. silhúi; f. sg. și pl. silhúie
silhuii
SILHÚI, -IE, silhui, -ie, adj. (Despre locuri) Acoperit cu sihle; p. ext. de nepătruns, neumblat, sălbatic. ♦ Fig. (Despre ființe) Cu mișcări dezordonate; zăpăcit, bezmetic, împrăștiat. – Silhă + suf. -ui. DOOM
silhúi adj. m., pl. silhúi; f. sg. și pl. silhúie
silhuilor
SILHÚI, -IE, silhui, -ie, adj. (Despre locuri) Acoperit cu sihle; p. ext. de nepătruns, neumblat, sălbatic. ♦ Fig. (Despre ființe) Cu mișcări dezordonate; zăpăcit, bezmetic, împrăștiat. – Silhă + suf. -ui. DOOM
silhúi adj. m., pl. silhúi; f. sg. și pl. silhúie
silhuiul
SILHÚI, -IE, silhui, -ie, adj. (Despre locuri) Acoperit cu sihle; p. ext. de nepătruns, neumblat, sălbatic. ♦ Fig. (Despre ființe) Cu mișcări dezordonate; zăpăcit, bezmetic, împrăștiat. – Silhă + suf. -ui. DOOM
silhúi adj. m., pl. silhúi; f. sg. și pl. silhúie
silhuiului
SILHÚI, -IE, silhui, -ie, adj. (Despre locuri) Acoperit cu sihle; p. ext. de nepătruns, neumblat, sălbatic. ♦ Fig. (Despre ființe) Cu mișcări dezordonate; zăpăcit, bezmetic, împrăștiat. – Silhă + suf. -ui. DOOM
silhúi adj. m., pl. silhúi; f. sg. și pl. silhúie
silhă
SÍHLĂ, sihle, s. f. Pădure deasă de copaci tineri; hățiș. [Var.: sílhă, țî́hlă s. f.] – Din sl. sŭhlĭ. DOOM
síhlă (si-hlă) s. f., g.-d. art. síhlei; pl. síhle
sili
SILÍ, silesc, vb. IV. 1. Tranz. A obliga (prin violență) pe cineva să facă ceva; a constrânge, a forța. ♦ A determina, a convinge, a îndupleca. 2. Intranz. și refl. A da zor, a se grăbi. ◊ Tranz. fact. Începu să silească vitele. 3. Refl. și intranz. A-și da toată osteneala, a depune eforturi, a se strădui (pentru a realiza ceva). ◊ Expr. (Refl.; reg.) A se sili într-o părere = a se gândi în mod permanent la ceva. – Din sl. siliti. DOOM
silí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silésc, imperf. 3 sg. sileá; conj. prez. 3 să sileáscă
silica
SILÍCĂ, (2) silice, s. f. 1. Material refractar compus mai ales din dioxid de siliciu. 2. Cărămidă refractară silicioasă. – Din silice. DOOM
silícă (material refractar, cărămidă) s. f., g.-d. art. silícei; (cărămizi) pl. silíce
silicagel
SILICAGÉL, silicageluri, s. n. Material granular cu porozitate mare obținut prin deshidratare în condiții speciale a gelului de dioxid de siliciu, folosit în tehnică, ca absorbant și ca purtător de catalizatori; gel de silice. – Din fr. silicagel. DOOM
silicagél s. n., pl. silicagéluri
silicagelul
SILICAGÉL, silicageluri, s. n. Material granular cu porozitate mare obținut prin deshidratare în condiții speciale a gelului de dioxid de siliciu, folosit în tehnică, ca absorbant și ca purtător de catalizatori; gel de silice. – Din fr. silicagel. DOOM
silicagél s. n., pl. silicagéluri
silicagelului
SILICAGÉL, silicageluri, s. n. Material granular cu porozitate mare obținut prin deshidratare în condiții speciale a gelului de dioxid de siliciu, folosit în tehnică, ca absorbant și ca purtător de catalizatori; gel de silice. – Din fr. silicagel. DOOM
silicagél s. n., pl. silicagéluri
silicageluri
SILICAGÉL, silicageluri, s. n. Material granular cu porozitate mare obținut prin deshidratare în condiții speciale a gelului de dioxid de siliciu, folosit în tehnică, ca absorbant și ca purtător de catalizatori; gel de silice. – Din fr. silicagel. DOOM
silicagél s. n., pl. silicagéluri
silicagelurile
SILICAGÉL, silicageluri, s. n. Material granular cu porozitate mare obținut prin deshidratare în condiții speciale a gelului de dioxid de siliciu, folosit în tehnică, ca absorbant și ca purtător de catalizatori; gel de silice. – Din fr. silicagel. DOOM
silicagél s. n., pl. silicagéluri
silicagelurilor
SILICAGÉL, silicageluri, s. n. Material granular cu porozitate mare obținut prin deshidratare în condiții speciale a gelului de dioxid de siliciu, folosit în tehnică, ca absorbant și ca purtător de catalizatori; gel de silice. – Din fr. silicagel. DOOM
silicagél s. n., pl. silicagéluri
silicat
SILICÁT, silicați, s. m. Sare a acidului silicic, care intră în compoziția unui mare număr de minerale și care se folosește în metalurgie, la fabricarea produselor refractare, a sticlei și a materialelor de construcție. – Din fr. silicate. DOOM
silicát s. m., pl. silicáți
silicatare
SILICATÁRE, silicatări, s. f. Procedeu de consolidare și de impermeabilizare a terenurilor de fundații, a pereților săpăturilor și galeriilor etc., prin injectarea în pământ a unei soluții de silicat de sodiu și a unor soluții de electrolit. – Din silicat. Cf. fr. silicatation. DOOM
silicatáre s. f., g.-d. art. silicatắrii; pl. silicatắri
silicatarea
SILICATÁRE, silicatări, s. f. Procedeu de consolidare și de impermeabilizare a terenurilor de fundații, a pereților săpăturilor și galeriilor etc., prin injectarea în pământ a unei soluții de silicat de sodiu și a unor soluții de electrolit. – Din silicat. Cf. fr. silicatation. DOOM
silicatáre s. f., g.-d. art. silicatắrii; pl. silicatắri
silicatizare
SILICATIZÁRE s.f. Consolidare a terenurilor poroase prin injectarea unei soluții de silicat de sodiu și de clorură de calciu sau de sodiu. [După fr. silicatisation].
silicatizarea
SILICATIZÁRE s.f. Consolidare a terenurilor poroase prin injectarea unei soluții de silicat de sodiu și de clorură de calciu sau de sodiu. [După fr. silicatisation].
silicatizări
SILICATIZÁRE s.f. Consolidare a terenurilor poroase prin injectarea unei soluții de silicat de sodiu și de clorură de calciu sau de sodiu. [După fr. silicatisation].
silicatizării
SILICATIZÁRE s.f. Consolidare a terenurilor poroase prin injectarea unei soluții de silicat de sodiu și de clorură de calciu sau de sodiu. [După fr. silicatisation].
silicatizările
SILICATIZÁRE s.f. Consolidare a terenurilor poroase prin injectarea unei soluții de silicat de sodiu și de clorură de calciu sau de sodiu. [După fr. silicatisation].
silicatizărilor
SILICATIZÁRE s.f. Consolidare a terenurilor poroase prin injectarea unei soluții de silicat de sodiu și de clorură de calciu sau de sodiu. [După fr. silicatisation].
silicatoza
SILICATÓZĂ s.f. (Med.) Pneumoconioză cauzată de inhalarea pulberilor conținând silicați. [< fr. silicatose].
silicatoze
SILICATÓZĂ s.f. (Med.) Pneumoconioză cauzată de inhalarea pulberilor conținând silicați. [< fr. silicatose].
silicatozei
SILICATÓZĂ s.f. (Med.) Pneumoconioză cauzată de inhalarea pulberilor conținând silicați. [< fr. silicatose].
silicatozele
SILICATÓZĂ s.f. (Med.) Pneumoconioză cauzată de inhalarea pulberilor conținând silicați. [< fr. silicatose].
silicatozelor
SILICATÓZĂ s.f. (Med.) Pneumoconioză cauzată de inhalarea pulberilor conținând silicați. [< fr. silicatose].
silicatul
SILICÁT, silicați, s. m. Sare a acidului silicic, care intră în compoziția unui mare număr de minerale și care se folosește în metalurgie, la fabricarea produselor refractare, a sticlei și a materialelor de construcție. – Din fr. silicate. DOOM
silicát s. m., pl. silicáți
silicatului
SILICÁT, silicați, s. m. Sare a acidului silicic, care intră în compoziția unui mare număr de minerale și care se folosește în metalurgie, la fabricarea produselor refractare, a sticlei și a materialelor de construcție. – Din fr. silicate. DOOM
silicát s. m., pl. silicáți
silicatări
SILICATÁRE, silicatări, s. f. Procedeu de consolidare și de impermeabilizare a terenurilor de fundații, a pereților săpăturilor și galeriilor etc., prin injectarea în pământ a unei soluții de silicat de sodiu și a unor soluții de electrolit. – Din silicat. Cf. fr. silicatation. DOOM
silicatáre s. f., g.-d. art. silicatắrii; pl. silicatắri
silicatării
SILICATÁRE, silicatări, s. f. Procedeu de consolidare și de impermeabilizare a terenurilor de fundații, a pereților săpăturilor și galeriilor etc., prin injectarea în pământ a unei soluții de silicat de sodiu și a unor soluții de electrolit. – Din silicat. Cf. fr. silicatation. DOOM
silicatáre s. f., g.-d. art. silicatắrii; pl. silicatắri
silicatările
SILICATÁRE, silicatări, s. f. Procedeu de consolidare și de impermeabilizare a terenurilor de fundații, a pereților săpăturilor și galeriilor etc., prin injectarea în pământ a unei soluții de silicat de sodiu și a unor soluții de electrolit. – Din silicat. Cf. fr. silicatation. DOOM
silicatáre s. f., g.-d. art. silicatắrii; pl. silicatắri
silicatărilor
SILICATÁRE, silicatări, s. f. Procedeu de consolidare și de impermeabilizare a terenurilor de fundații, a pereților săpăturilor și galeriilor etc., prin injectarea în pământ a unei soluții de silicat de sodiu și a unor soluții de electrolit. – Din silicat. Cf. fr. silicatation. DOOM
silicatáre s. f., g.-d. art. silicatắrii; pl. silicatắri
silicați
SILICÁT, silicați, s. m. Sare a acidului silicic, care intră în compoziția unui mare număr de minerale și care se folosește în metalurgie, la fabricarea produselor refractare, a sticlei și a materialelor de construcție. – Din fr. silicate. DOOM
silicát s. m., pl. silicáți
silicații
SILICÁT, silicați, s. m. Sare a acidului silicic, care intră în compoziția unui mare număr de minerale și care se folosește în metalurgie, la fabricarea produselor refractare, a sticlei și a materialelor de construcție. – Din fr. silicate. DOOM
silicát s. m., pl. silicáți
silicaților
SILICÁT, silicați, s. m. Sare a acidului silicic, care intră în compoziția unui mare număr de minerale și care se folosește în metalurgie, la fabricarea produselor refractare, a sticlei și a materialelor de construcție. – Din fr. silicate. DOOM
silicát s. m., pl. silicáți
silice
SILÍCĂ, (2) silice, s. f. 1. Material refractar compus mai ales din dioxid de siliciu. 2. Cărămidă refractară silicioasă. – Din silice. DOOM
silícă (material refractar, cărămidă) s. f., g.-d. art. silícei; (cărămizi) pl. silíce
silice
SILÍCE s. f. Corp solid, compus al siliciului cu oxigenul, dur, alb sau incolor, insolubil în apă, cu temperatura de topire foarte înaltă, care se găsește în natură în compoziția celor mai multe roci și care se folosește la fabricarea sticlei, a betonului etc.; dioxid de siliciu. – Din fr. silice, lat. silex, -icis. DOOM
silíce (bioxid de siliciu) s. f., g.-d. art. silícei
silicea
SILÍCE s. f. Corp solid, compus al siliciului cu oxigenul, dur, alb sau incolor, insolubil în apă, cu temperatura de topire foarte înaltă, care se găsește în natură în compoziția celor mai multe roci și care se folosește la fabricarea sticlei, a betonului etc.; dioxid de siliciu. – Din fr. silice, lat. silex, -icis. DOOM
silíce (bioxid de siliciu) s. f., g.-d. art. silícei
silicei
SILÍCĂ, (2) silice, s. f. 1. Material refractar compus mai ales din dioxid de siliciu. 2. Cărămidă refractară silicioasă. – Din silice. DOOM
silícă (material refractar, cărămidă) s. f., g.-d. art. silícei; (cărămizi) pl. silíce
silicei
SILÍCE s. f. Corp solid, compus al siliciului cu oxigenul, dur, alb sau incolor, insolubil în apă, cu temperatura de topire foarte înaltă, care se găsește în natură în compoziția celor mai multe roci și care se folosește la fabricarea sticlei, a betonului etc.; dioxid de siliciu. – Din fr. silice, lat. silex, -icis. DOOM
silíce (bioxid de siliciu) s. f., g.-d. art. silícei
silicele
SILÍCĂ, (2) silice, s. f. 1. Material refractar compus mai ales din dioxid de siliciu. 2. Cărămidă refractară silicioasă. – Din silice. DOOM
silícă (material refractar, cărămidă) s. f., g.-d. art. silícei; (cărămizi) pl. silíce
silicelor
SILÍCĂ, (2) silice, s. f. 1. Material refractar compus mai ales din dioxid de siliciu. 2. Cărămidă refractară silicioasă. – Din silice. DOOM
silícă (material refractar, cărămidă) s. f., g.-d. art. silícei; (cărămizi) pl. silíce
silicic
SILÍCIC adj. (În sintagma) Acid silicic = acid oxigenat al siliciului. – Din fr. [acide] silicique. DOOM
silícic adj. m.
silicica
SILÍCIC adj. (În sintagma) Acid silicic = acid oxigenat al siliciului. – Din fr. [acide] silicique. DOOM
silícic adj. m.
silicice
SILÍCIC adj. (În sintagma) Acid silicic = acid oxigenat al siliciului. – Din fr. [acide] silicique. DOOM
silícic adj. m.
silicicei
SILÍCIC adj. (În sintagma) Acid silicic = acid oxigenat al siliciului. – Din fr. [acide] silicique. DOOM
silícic adj. m.
silicicele
SILÍCIC adj. (În sintagma) Acid silicic = acid oxigenat al siliciului. – Din fr. [acide] silicique. DOOM
silícic adj. m.
silicicelor
SILÍCIC adj. (În sintagma) Acid silicic = acid oxigenat al siliciului. – Din fr. [acide] silicique. DOOM
silícic adj. m.
silicici
SILÍCIC adj. (În sintagma) Acid silicic = acid oxigenat al siliciului. – Din fr. [acide] silicique. DOOM
silícic adj. m.
silicicii
SILÍCIC adj. (În sintagma) Acid silicic = acid oxigenat al siliciului. – Din fr. [acide] silicique. DOOM
silícic adj. m.
silicicilor
SILÍCIC adj. (În sintagma) Acid silicic = acid oxigenat al siliciului. – Din fr. [acide] silicique. DOOM
silícic adj. m.
silicicol
SILICÍCOL, -Ă, silicicoli, -e, adj. (Despre plante) Care este adaptat la un sol bogat în dioxid de siliciu sau în roci silicioase. – Din fr. silicicole. DOOM
silicícol adj. m., pl. silicícoli; f. silicícolă, pl. silicícole
silicicola
SILICÍCOL, -Ă, silicicoli, -e, adj. (Despre plante) Care este adaptat la un sol bogat în dioxid de siliciu sau în roci silicioase. – Din fr. silicicole. DOOM
silicícol adj. m., pl. silicícoli; f. silicícolă, pl. silicícole
silicicole
SILICÍCOL, -Ă, silicicoli, -e, adj. (Despre plante) Care este adaptat la un sol bogat în dioxid de siliciu sau în roci silicioase. – Din fr. silicicole. DOOM
silicícol adj. m., pl. silicícoli; f. silicícolă, pl. silicícole
silicicolei
SILICÍCOL, -Ă, silicicoli, -e, adj. (Despre plante) Care este adaptat la un sol bogat în dioxid de siliciu sau în roci silicioase. – Din fr. silicicole. DOOM
silicícol adj. m., pl. silicícoli; f. silicícolă, pl. silicícole
silicicolele
SILICÍCOL, -Ă, silicicoli, -e, adj. (Despre plante) Care este adaptat la un sol bogat în dioxid de siliciu sau în roci silicioase. – Din fr. silicicole. DOOM
silicícol adj. m., pl. silicícoli; f. silicícolă, pl. silicícole
silicicolelor
SILICÍCOL, -Ă, silicicoli, -e, adj. (Despre plante) Care este adaptat la un sol bogat în dioxid de siliciu sau în roci silicioase. – Din fr. silicicole. DOOM
silicícol adj. m., pl. silicícoli; f. silicícolă, pl. silicícole
silicicoli
SILICÍCOL, -Ă, silicicoli, -e, adj. (Despre plante) Care este adaptat la un sol bogat în dioxid de siliciu sau în roci silicioase. – Din fr. silicicole. DOOM
silicícol adj. m., pl. silicícoli; f. silicícolă, pl. silicícole
silicicolii
SILICÍCOL, -Ă, silicicoli, -e, adj. (Despre plante) Care este adaptat la un sol bogat în dioxid de siliciu sau în roci silicioase. – Din fr. silicicole. DOOM
silicícol adj. m., pl. silicícoli; f. silicícolă, pl. silicícole
silicicolilor
SILICÍCOL, -Ă, silicicoli, -e, adj. (Despre plante) Care este adaptat la un sol bogat în dioxid de siliciu sau în roci silicioase. – Din fr. silicicole. DOOM
silicícol adj. m., pl. silicícoli; f. silicícolă, pl. silicícole
silicicolul
SILICÍCOL, -Ă, silicicoli, -e, adj. (Despre plante) Care este adaptat la un sol bogat în dioxid de siliciu sau în roci silicioase. – Din fr. silicicole. DOOM
silicícol adj. m., pl. silicícoli; f. silicícolă, pl. silicícole
silicicolului
SILICÍCOL, -Ă, silicicoli, -e, adj. (Despre plante) Care este adaptat la un sol bogat în dioxid de siliciu sau în roci silicioase. – Din fr. silicicole. DOOM
silicícol adj. m., pl. silicícoli; f. silicícolă, pl. silicícole
silicicul
SILÍCIC adj. (În sintagma) Acid silicic = acid oxigenat al siliciului. – Din fr. [acide] silicique. DOOM
silícic adj. m.
silicicului
SILÍCIC adj. (În sintagma) Acid silicic = acid oxigenat al siliciului. – Din fr. [acide] silicique. DOOM
silícic adj. m.
siliciere
SILICIÉRE, silicieri, s. f. Operație termochimică de îmbogățire superficială cu siliciu a unor piese de oțel sau de fontă, pentru a le face mai rezistente la coroziune; silicizare. [Pr.: -ci-e-] – Din siliciu. DOOM
siliciére (-ci-e-) s. f., g.-d. art. siliciérii; pl. siliciéri
silicierea
SILICIÉRE, silicieri, s. f. Operație termochimică de îmbogățire superficială cu siliciu a unor piese de oțel sau de fontă, pentru a le face mai rezistente la coroziune; silicizare. [Pr.: -ci-e-] – Din siliciu. DOOM
siliciére (-ci-e-) s. f., g.-d. art. siliciérii; pl. siliciéri
silicieri
SILICIÉRE, silicieri, s. f. Operație termochimică de îmbogățire superficială cu siliciu a unor piese de oțel sau de fontă, pentru a le face mai rezistente la coroziune; silicizare. [Pr.: -ci-e-] – Din siliciu. DOOM
siliciére (-ci-e-) s. f., g.-d. art. siliciérii; pl. siliciéri
silicierii
SILICIÉRE, silicieri, s. f. Operație termochimică de îmbogățire superficială cu siliciu a unor piese de oțel sau de fontă, pentru a le face mai rezistente la coroziune; silicizare. [Pr.: -ci-e-] – Din siliciu. DOOM
siliciére (-ci-e-) s. f., g.-d. art. siliciérii; pl. siliciéri
silicierile
SILICIÉRE, silicieri, s. f. Operație termochimică de îmbogățire superficială cu siliciu a unor piese de oțel sau de fontă, pentru a le face mai rezistente la coroziune; silicizare. [Pr.: -ci-e-] – Din siliciu. DOOM
siliciére (-ci-e-) s. f., g.-d. art. siliciérii; pl. siliciéri
silicierilor
SILICIÉRE, silicieri, s. f. Operație termochimică de îmbogățire superficială cu siliciu a unor piese de oțel sau de fontă, pentru a le face mai rezistente la coroziune; silicizare. [Pr.: -ci-e-] – Din siliciu. DOOM
siliciére (-ci-e-) s. f., g.-d. art. siliciérii; pl. siliciéri
silicifiat
SILICIFIÁT, -Ă, silicifiați, -te, adj. Care a suferit procesul de silicifiere. [Pr.: -fi-at] – Din fr. silicifié. DOOM
silicifiát (-fi-at) adj. m., pl. silicifiáți; f. silicifiátă, pl. silicifiáte
silicifiata
SILICIFIÁT, -Ă, silicifiați, -te, adj. Care a suferit procesul de silicifiere. [Pr.: -fi-at] – Din fr. silicifié. DOOM
silicifiát (-fi-at) adj. m., pl. silicifiáți; f. silicifiátă, pl. silicifiáte
silicifiate
SILICIFIÁT, -Ă, silicifiați, -te, adj. Care a suferit procesul de silicifiere. [Pr.: -fi-at] – Din fr. silicifié. DOOM
silicifiát (-fi-at) adj. m., pl. silicifiáți; f. silicifiátă, pl. silicifiáte
silicifiatei
SILICIFIÁT, -Ă, silicifiați, -te, adj. Care a suferit procesul de silicifiere. [Pr.: -fi-at] – Din fr. silicifié. DOOM
silicifiát (-fi-at) adj. m., pl. silicifiáți; f. silicifiátă, pl. silicifiáte
silicifiatele
SILICIFIÁT, -Ă, silicifiați, -te, adj. Care a suferit procesul de silicifiere. [Pr.: -fi-at] – Din fr. silicifié. DOOM
silicifiát (-fi-at) adj. m., pl. silicifiáți; f. silicifiátă, pl. silicifiáte
silicifiatelor
SILICIFIÁT, -Ă, silicifiați, -te, adj. Care a suferit procesul de silicifiere. [Pr.: -fi-at] – Din fr. silicifié. DOOM
silicifiát (-fi-at) adj. m., pl. silicifiáți; f. silicifiátă, pl. silicifiáte
silicifiatul
SILICIFIÁT, -Ă, silicifiați, -te, adj. Care a suferit procesul de silicifiere. [Pr.: -fi-at] – Din fr. silicifié. DOOM
silicifiát (-fi-at) adj. m., pl. silicifiáți; f. silicifiátă, pl. silicifiáte
silicifiatului
SILICIFIÁT, -Ă, silicifiați, -te, adj. Care a suferit procesul de silicifiere. [Pr.: -fi-at] – Din fr. silicifié. DOOM
silicifiát (-fi-at) adj. m., pl. silicifiáți; f. silicifiátă, pl. silicifiáte
silicifiați
SILICIFIÁT, -Ă, silicifiați, -te, adj. Care a suferit procesul de silicifiere. [Pr.: -fi-at] – Din fr. silicifié. DOOM
silicifiát (-fi-at) adj. m., pl. silicifiáți; f. silicifiátă, pl. silicifiáte
silicifiații
SILICIFIÁT, -Ă, silicifiați, -te, adj. Care a suferit procesul de silicifiere. [Pr.: -fi-at] – Din fr. silicifié. DOOM
silicifiát (-fi-at) adj. m., pl. silicifiáți; f. silicifiátă, pl. silicifiáte
silicifiaților
SILICIFIÁT, -Ă, silicifiați, -te, adj. Care a suferit procesul de silicifiere. [Pr.: -fi-at] – Din fr. silicifié. DOOM
silicifiát (-fi-at) adj. m., pl. silicifiáți; f. silicifiátă, pl. silicifiáte
silicificare
SILICIFICÁRE, silicificări, s. f. Silicifiere. – Din siliciu. DOOM
silicificáre s. f., g.-d. art. silicificắrii; pl. silicificắri
silicificarea
SILICIFICÁRE, silicificări, s. f. Silicifiere. – Din siliciu. DOOM
silicificáre s. f., g.-d. art. silicificắrii; pl. silicificắri
silicificări
SILICIFICÁRE, silicificări, s. f. Silicifiere. – Din siliciu. DOOM
silicificáre s. f., g.-d. art. silicificắrii; pl. silicificắri
silicificării
SILICIFICÁRE, silicificări, s. f. Silicifiere. – Din siliciu. DOOM
silicificáre s. f., g.-d. art. silicificắrii; pl. silicificắri
silicificările
SILICIFICÁRE, silicificări, s. f. Silicifiere. – Din siliciu. DOOM
silicificáre s. f., g.-d. art. silicificắrii; pl. silicificắri
silicificărilor
SILICIFICÁRE, silicificări, s. f. Silicifiere. – Din siliciu. DOOM
silicificáre s. f., g.-d. art. silicificắrii; pl. silicificắri
silicifiere
SILICIFIÉRE, silicifieri, s. f. Proces natural de îmbogățire relativă în siliciu a unei roci, a unui lemn, a unei plante etc.; silicificare; p. ext. (concr.) porțiune silicifiată a unei roci, a unui lemn etc. [Pr.: -fi-e-] – Din siliciu. Cf. fr. silicification. DOOM
silicifiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. silicifiérii; pl. silicifiéri
silicifierea
SILICIFIÉRE, silicifieri, s. f. Proces natural de îmbogățire relativă în siliciu a unei roci, a unui lemn, a unei plante etc.; silicificare; p. ext. (concr.) porțiune silicifiată a unei roci, a unui lemn etc. [Pr.: -fi-e-] – Din siliciu. Cf. fr. silicification. DOOM
silicifiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. silicifiérii; pl. silicifiéri
silicifieri
SILICIFIÉRE, silicifieri, s. f. Proces natural de îmbogățire relativă în siliciu a unei roci, a unui lemn, a unei plante etc.; silicificare; p. ext. (concr.) porțiune silicifiată a unei roci, a unui lemn etc. [Pr.: -fi-e-] – Din siliciu. Cf. fr. silicification. DOOM
silicifiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. silicifiérii; pl. silicifiéri
silicifierii
SILICIFIÉRE, silicifieri, s. f. Proces natural de îmbogățire relativă în siliciu a unei roci, a unui lemn, a unei plante etc.; silicificare; p. ext. (concr.) porțiune silicifiată a unei roci, a unui lemn etc. [Pr.: -fi-e-] – Din siliciu. Cf. fr. silicification. DOOM
silicifiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. silicifiérii; pl. silicifiéri
silicifierile
SILICIFIÉRE, silicifieri, s. f. Proces natural de îmbogățire relativă în siliciu a unei roci, a unui lemn, a unei plante etc.; silicificare; p. ext. (concr.) porțiune silicifiată a unei roci, a unui lemn etc. [Pr.: -fi-e-] – Din siliciu. Cf. fr. silicification. DOOM
silicifiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. silicifiérii; pl. silicifiéri
silicifierilor
SILICIFIÉRE, silicifieri, s. f. Proces natural de îmbogățire relativă în siliciu a unei roci, a unui lemn, a unei plante etc.; silicificare; p. ext. (concr.) porțiune silicifiată a unei roci, a unui lemn etc. [Pr.: -fi-e-] – Din siliciu. Cf. fr. silicification. DOOM
silicifiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. silicifiérii; pl. silicifiéri
silicioasa
SILICÓS, -OÁSĂ adj. v. silicios. DOOM
siliciós (-cios) adj. m., pl. silicióși; f. silicioásă, pl. silicioáse
silicioase
SILICÓS, -OÁSĂ adj. v. silicios. DOOM
siliciós (-cios) adj. m., pl. silicióși; f. silicioásă, pl. silicioáse
silicioasei
SILICÓS, -OÁSĂ adj. v. silicios. DOOM
siliciós (-cios) adj. m., pl. silicióși; f. silicioásă, pl. silicioáse
silicioasele
SILICÓS, -OÁSĂ adj. v. silicios. DOOM
siliciós (-cios) adj. m., pl. silicióși; f. silicioásă, pl. silicioáse
silicioaselor
SILICÓS, -OÁSĂ adj. v. silicios. DOOM
siliciós (-cios) adj. m., pl. silicióși; f. silicioásă, pl. silicioáse
silicios
SILICÓS, -OÁSĂ adj. v. silicios. DOOM
siliciós (-cios) adj. m., pl. silicióși; f. silicioásă, pl. silicioáse
siliciosul
SILICÓS, -OÁSĂ adj. v. silicios. DOOM
siliciós (-cios) adj. m., pl. silicióși; f. silicioásă, pl. silicioáse
siliciosului
SILICÓS, -OÁSĂ adj. v. silicios. DOOM
siliciós (-cios) adj. m., pl. silicióși; f. silicioásă, pl. silicioáse
silicioși
SILICÓS, -OÁSĂ adj. v. silicios. DOOM
siliciós (-cios) adj. m., pl. silicióși; f. silicioásă, pl. silicioáse
silicioșii
SILICÓS, -OÁSĂ adj. v. silicios. DOOM
siliciós (-cios) adj. m., pl. silicióși; f. silicioásă, pl. silicioáse
silicioșilor
SILICÓS, -OÁSĂ adj. v. silicios. DOOM
siliciós (-cios) adj. m., pl. silicióși; f. silicioásă, pl. silicioáse
siliciu
SILÍCIU s. n. Element chimic, metaloid, cristalizat sau amorf, de culoare cenușie, cu proprietăți asemănătoare cu ale carbonului, care se găsește în natură sub formă de silice sau de silicați și se folosește pentru a da duritate și rezistență aliajelor fierului. – Din fr. silicium. DOOM
silíciu [ciu pron. ciu] s. n., art. silíciul; simb. Si
siliciul
SILÍCIU s. n. Element chimic, metaloid, cristalizat sau amorf, de culoare cenușie, cu proprietăți asemănătoare cu ale carbonului, care se găsește în natură sub formă de silice sau de silicați și se folosește pentru a da duritate și rezistență aliajelor fierului. – Din fr. silicium. DOOM
silíciu [ciu pron. ciu] s. n., art. silíciul; simb. Si
siliciului
SILÍCIU s. n. Element chimic, metaloid, cristalizat sau amorf, de culoare cenușie, cu proprietăți asemănătoare cu ale carbonului, care se găsește în natură sub formă de silice sau de silicați și se folosește pentru a da duritate și rezistență aliajelor fierului. – Din fr. silicium. DOOM
silíciu [ciu pron. ciu] s. n., art. silíciul; simb. Si
siliciura
SILICIÚRĂ, siliciuri, s. f. Combinație a siliciului cu un metal. – Din fr. siliciure. DOOM
siliciúră (-ciu-) s. f., g.-d. art. siliciúrii; pl. siliciúri
siliciuri
SILICIÚRĂ, siliciuri, s. f. Combinație a siliciului cu un metal. – Din fr. siliciure. DOOM
siliciúră (-ciu-) s. f., g.-d. art. siliciúrii; pl. siliciúri
siliciurii
SILICIÚRĂ, siliciuri, s. f. Combinație a siliciului cu un metal. – Din fr. siliciure. DOOM
siliciúră (-ciu-) s. f., g.-d. art. siliciúrii; pl. siliciúri
siliciurile
SILICIÚRĂ, siliciuri, s. f. Combinație a siliciului cu un metal. – Din fr. siliciure. DOOM
siliciúră (-ciu-) s. f., g.-d. art. siliciúrii; pl. siliciúri
siliciurilor
SILICIÚRĂ, siliciuri, s. f. Combinație a siliciului cu un metal. – Din fr. siliciure. DOOM
siliciúră (-ciu-) s. f., g.-d. art. siliciúrii; pl. siliciúri
silicizare
SILICIZÁRE, silicizări, s. f. (Rar) Siliciere. – Din siliciu. DOOM
silicizáre (rar) s. f., g.-d. art. silicizắrii; pl. silicizắri
silicizarea
SILICIZÁRE, silicizări, s. f. (Rar) Siliciere. – Din siliciu. DOOM
silicizáre (rar) s. f., g.-d. art. silicizắrii; pl. silicizắri
silicizări
SILICIZÁRE, silicizări, s. f. (Rar) Siliciere. – Din siliciu. DOOM
silicizáre (rar) s. f., g.-d. art. silicizắrii; pl. silicizắri
silicizării
SILICIZÁRE, silicizări, s. f. (Rar) Siliciere. – Din siliciu. DOOM
silicizáre (rar) s. f., g.-d. art. silicizắrii; pl. silicizắri
silicizările
SILICIZÁRE, silicizări, s. f. (Rar) Siliciere. – Din siliciu. DOOM
silicizáre (rar) s. f., g.-d. art. silicizắrii; pl. silicizắri
silicizărilor
SILICIZÁRE, silicizări, s. f. (Rar) Siliciere. – Din siliciu. DOOM
silicizáre (rar) s. f., g.-d. art. silicizắrii; pl. silicizắri
silicon
SILICÓN, siliconi, s. m. Compus macromolecular cu structură analoagă corpurilor organice, în stare fluidă sau sub formă de rășini, alcătuit din lanțuri sau cicluri de atomi de siliciu care alternează regulat cu atomi de oxigen. – Din fr. silicone. DOOM
silicón s. m., pl. silicóni
siliconi
SILICÓN, siliconi, s. m. Compus macromolecular cu structură analoagă corpurilor organice, în stare fluidă sau sub formă de rășini, alcătuit din lanțuri sau cicluri de atomi de siliciu care alternează regulat cu atomi de oxigen. – Din fr. silicone. DOOM
silicón s. m., pl. silicóni
siliconii
SILICÓN, siliconi, s. m. Compus macromolecular cu structură analoagă corpurilor organice, în stare fluidă sau sub formă de rășini, alcătuit din lanțuri sau cicluri de atomi de siliciu care alternează regulat cu atomi de oxigen. – Din fr. silicone. DOOM
silicón s. m., pl. silicóni
siliconilor
SILICÓN, siliconi, s. m. Compus macromolecular cu structură analoagă corpurilor organice, în stare fluidă sau sub formă de rășini, alcătuit din lanțuri sau cicluri de atomi de siliciu care alternează regulat cu atomi de oxigen. – Din fr. silicone. DOOM
silicón s. m., pl. silicóni
siliconul
SILICÓN, siliconi, s. m. Compus macromolecular cu structură analoagă corpurilor organice, în stare fluidă sau sub formă de rășini, alcătuit din lanțuri sau cicluri de atomi de siliciu care alternează regulat cu atomi de oxigen. – Din fr. silicone. DOOM
silicón s. m., pl. silicóni
siliconului
SILICÓN, siliconi, s. m. Compus macromolecular cu structură analoagă corpurilor organice, în stare fluidă sau sub formă de rășini, alcătuit din lanțuri sau cicluri de atomi de siliciu care alternează regulat cu atomi de oxigen. – Din fr. silicone. DOOM
silicón s. m., pl. silicóni
silicos
SILICÓS, -OÁSĂ adj. v. silicios. DOOM
siliciós (-cios) adj. m., pl. silicióși; f. silicioásă, pl. silicioáse
silicotermia
SILICOTERMÍE, silicotermii, s. f. Procedeu de reducere a unor oxizi metalici greu reductibili, folosind ca agent de reducere pulberea de siliciu. – Din fr. silicothermie. DOOM
silicotermíe s.f., art. silicotermía, g.-d. art. silicotermíei; pl. silicotermíi, art. silicotermíile
silicotermie
SILICOTERMÍE, silicotermii, s. f. Procedeu de reducere a unor oxizi metalici greu reductibili, folosind ca agent de reducere pulberea de siliciu. – Din fr. silicothermie. DOOM
silicotermíe s.f., art. silicotermía, g.-d. art. silicotermíei; pl. silicotermíi, art. silicotermíile
silicotermiei
SILICOTERMÍE, silicotermii, s. f. Procedeu de reducere a unor oxizi metalici greu reductibili, folosind ca agent de reducere pulberea de siliciu. – Din fr. silicothermie. DOOM
silicotermíe s.f., art. silicotermía, g.-d. art. silicotermíei; pl. silicotermíi, art. silicotermíile
silicotermii
SILICOTERMÍE, silicotermii, s. f. Procedeu de reducere a unor oxizi metalici greu reductibili, folosind ca agent de reducere pulberea de siliciu. – Din fr. silicothermie. DOOM
silicotermíe s.f., art. silicotermía, g.-d. art. silicotermíei; pl. silicotermíi, art. silicotermíile
silicotermiile
SILICOTERMÍE, silicotermii, s. f. Procedeu de reducere a unor oxizi metalici greu reductibili, folosind ca agent de reducere pulberea de siliciu. – Din fr. silicothermie. DOOM
silicotermíe s.f., art. silicotermía, g.-d. art. silicotermíei; pl. silicotermíi, art. silicotermíile
silicotermiilor
SILICOTERMÍE, silicotermii, s. f. Procedeu de reducere a unor oxizi metalici greu reductibili, folosind ca agent de reducere pulberea de siliciu. – Din fr. silicothermie. DOOM
silicotermíe s.f., art. silicotermía, g.-d. art. silicotermíei; pl. silicotermíi, art. silicotermíile
silicoza
SILICÓZĂ, silicoze, s. f. Boală pulmonară profesională cronică care apare la muncitorii din mine, din carierele de piatră, din industria metalurgică, din industria porțelanului și a sticlei etc., în urma inhalării prelungite a pulberilor de dioxid de siliciu. – Din fr. silicose. DOOM
silicóză s. f., g.-d. art. silicózei; pl. silicóze
silicoze
SILICÓZĂ, silicoze, s. f. Boală pulmonară profesională cronică care apare la muncitorii din mine, din carierele de piatră, din industria metalurgică, din industria porțelanului și a sticlei etc., în urma inhalării prelungite a pulberilor de dioxid de siliciu. – Din fr. silicose. DOOM
silicóză s. f., g.-d. art. silicózei; pl. silicóze
silicozei
SILICÓZĂ, silicoze, s. f. Boală pulmonară profesională cronică care apare la muncitorii din mine, din carierele de piatră, din industria metalurgică, din industria porțelanului și a sticlei etc., în urma inhalării prelungite a pulberilor de dioxid de siliciu. – Din fr. silicose. DOOM
silicóză s. f., g.-d. art. silicózei; pl. silicóze
silicozele
SILICÓZĂ, silicoze, s. f. Boală pulmonară profesională cronică care apare la muncitorii din mine, din carierele de piatră, din industria metalurgică, din industria porțelanului și a sticlei etc., în urma inhalării prelungite a pulberilor de dioxid de siliciu. – Din fr. silicose. DOOM
silicóză s. f., g.-d. art. silicózei; pl. silicóze
silicozelor
SILICÓZĂ, silicoze, s. f. Boală pulmonară profesională cronică care apare la muncitorii din mine, din carierele de piatră, din industria metalurgică, din industria porțelanului și a sticlei etc., în urma inhalării prelungite a pulberilor de dioxid de siliciu. – Din fr. silicose. DOOM
silicóză s. f., g.-d. art. silicózei; pl. silicóze
silicula
SILÍCULĂ, silicule, s. f. Tip de fruct uscat dehiscent al unor plante crucifere, asemănător cu silicvă, dar mai scurt și cu un fals perete despărțitor în interior. – Din fr. silicule. DOOM
silículă s. f., g.-d. art. silículei; pl. silícule
silicule
SILÍCULĂ, silicule, s. f. Tip de fruct uscat dehiscent al unor plante crucifere, asemănător cu silicvă, dar mai scurt și cu un fals perete despărțitor în interior. – Din fr. silicule. DOOM
silículă s. f., g.-d. art. silículei; pl. silícule
siliculei
SILÍCULĂ, silicule, s. f. Tip de fruct uscat dehiscent al unor plante crucifere, asemănător cu silicvă, dar mai scurt și cu un fals perete despărțitor în interior. – Din fr. silicule. DOOM
silículă s. f., g.-d. art. silículei; pl. silícule
siliculele
SILÍCULĂ, silicule, s. f. Tip de fruct uscat dehiscent al unor plante crucifere, asemănător cu silicvă, dar mai scurt și cu un fals perete despărțitor în interior. – Din fr. silicule. DOOM
silículă s. f., g.-d. art. silículei; pl. silícule
siliculelor
SILÍCULĂ, silicule, s. f. Tip de fruct uscat dehiscent al unor plante crucifere, asemănător cu silicvă, dar mai scurt și cu un fals perete despărțitor în interior. – Din fr. silicule. DOOM
silículă s. f., g.-d. art. silículei; pl. silícule
siliculă
SILÍCULĂ, silicule, s. f. Tip de fruct uscat dehiscent al unor plante crucifere, asemănător cu silicva, dar mai scurt și cu un fals perete despărțitor în interior. – Din fr. silicule.
silicuă
SILÍCVĂ, silicve, s. f. Tip de fruct dehiscent în formă de păstaie, caracteristic plantelor din familia cruciferelor, împărțit în interior printr-o membrană subțire, pe care sunt prinse semințele. [Var.: (rar) silícuă s. f.] – Din lat. siliqua, fr. silique. DOOM
silícvă s. f., g.-d. art. silícvei; pl. silícve
silicva
SILÍCVĂ, silicve, s. f. Tip de fruct dehiscent în formă de păstaie, caracteristic plantelor din familia cruciferelor, împărțit în interior printr-o membrană subțire, pe care sunt prinse semințele. [Var.: (rar) silícuă s. f.] – Din lat. siliqua, fr. silique. DOOM
silícvă s. f., g.-d. art. silícvei; pl. silícve
silicve
SILÍCVĂ, silicve, s. f. Tip de fruct dehiscent în formă de păstaie, caracteristic plantelor din familia cruciferelor, împărțit în interior printr-o membrană subțire, pe care sunt prinse semințele. [Var.: (rar) silícuă s. f.] – Din lat. siliqua, fr. silique. DOOM
silícvă s. f., g.-d. art. silícvei; pl. silícve
silicvei
SILÍCVĂ, silicve, s. f. Tip de fruct dehiscent în formă de păstaie, caracteristic plantelor din familia cruciferelor, împărțit în interior printr-o membrană subțire, pe care sunt prinse semințele. [Var.: (rar) silícuă s. f.] – Din lat. siliqua, fr. silique. DOOM
silícvă s. f., g.-d. art. silícvei; pl. silícve
silicvele
SILÍCVĂ, silicve, s. f. Tip de fruct dehiscent în formă de păstaie, caracteristic plantelor din familia cruciferelor, împărțit în interior printr-o membrană subțire, pe care sunt prinse semințele. [Var.: (rar) silícuă s. f.] – Din lat. siliqua, fr. silique. DOOM
silícvă s. f., g.-d. art. silícvei; pl. silícve
silicvelor
SILÍCVĂ, silicve, s. f. Tip de fruct dehiscent în formă de păstaie, caracteristic plantelor din familia cruciferelor, împărțit în interior printr-o membrană subțire, pe care sunt prinse semințele. [Var.: (rar) silícuă s. f.] – Din lat. siliqua, fr. silique. DOOM
silícvă s. f., g.-d. art. silícvei; pl. silícve
silii
SILÍ, silesc, vb. IV. 1. Tranz. A obliga (prin violență) pe cineva să facă ceva; a constrânge, a forța. ♦ A determina, a convinge, a îndupleca. 2. Intranz. și refl. A da zor, a se grăbi. ◊ Tranz. fact. Începu să silească vitele. 3. Refl. și intranz. A-și da toată osteneala, a depune eforturi, a se strădui (pentru a realiza ceva). ◊ Expr. (Refl.; reg.) A se sili într-o părere = a se gândi în mod permanent la ceva. – Din sl. siliti. DOOM
silí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silésc, imperf. 3 sg. sileá; conj. prez. 3 să sileáscă
silim
SILÍ, silesc, vb. IV. 1. Tranz. A obliga (prin violență) pe cineva să facă ceva; a constrânge, a forța. ♦ A determina, a convinge, a îndupleca. 2. Intranz. și refl. A da zor, a se grăbi. ◊ Tranz. fact. Începu să silească vitele. 3. Refl. și intranz. A-și da toată osteneala, a depune eforturi, a se strădui (pentru a realiza ceva). ◊ Expr. (Refl.; reg.) A se sili într-o părere = a se gândi în mod permanent la ceva. – Din sl. siliti. DOOM
silí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silésc, imperf. 3 sg. sileá; conj. prez. 3 să sileáscă
silimanit
SILIMANÍT s. n. Silicat de aluminiu natural folosit în industria ceramică. – Din fr. silimanite. DOOM
silimanít s. n.
silimanite
SILIMANÍT s. n. Silicat de aluminiu natural folosit în industria ceramică. – Din fr. silimanite. DOOM
silimanít s. n.
silimanitele
SILIMANÍT s. n. Silicat de aluminiu natural folosit în industria ceramică. – Din fr. silimanite. DOOM
silimanít s. n.
silimanitelor
SILIMANÍT s. n. Silicat de aluminiu natural folosit în industria ceramică. – Din fr. silimanite. DOOM
silimanít s. n.
silimanitul
SILIMANÍT s. n. Silicat de aluminiu natural folosit în industria ceramică. – Din fr. silimanite. DOOM
silimanít s. n.
silimanitului
SILIMANÍT s. n. Silicat de aluminiu natural folosit în industria ceramică. – Din fr. silimanite. DOOM
silimanít s. n.
silimet
SILIMÉT s. n. v. selemet. DOOM
selemét (înv.) s. n.
silind
SILÍ, silesc, vb. IV. 1. Tranz. A obliga (prin violență) pe cineva să facă ceva; a constrânge, a forța. ♦ A determina, a convinge, a îndupleca. 2. Intranz. și refl. A da zor, a se grăbi. ◊ Tranz. fact. Începu să silească vitele. 3. Refl. și intranz. A-și da toată osteneala, a depune eforturi, a se strădui (pentru a realiza ceva). ◊ Expr. (Refl.; reg.) A se sili într-o părere = a se gândi în mod permanent la ceva. – Din sl. siliti. DOOM
silí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silésc, imperf. 3 sg. sileá; conj. prez. 3 să sileáscă
silința
SILÍNȚĂ, silințe, s. f. Stăruință îndelungată, osteneală pentru a executa bine ceva, pentru a atinge un scop; efort susținut în muncă sau la învățătură; sârguință, străduință, strădanie, râvnă, zel. ◊ Loc. vb. A-ți da silința (sau toată silința ori toate silințele) = a se sili (3). – Sili + suf. -ință. DOOM
silínță s. f., g.-d. art. silínței; pl. silínțe
silințe
SILÍNȚĂ, silințe, s. f. Stăruință îndelungată, osteneală pentru a executa bine ceva, pentru a atinge un scop; efort susținut în muncă sau la învățătură; sârguință, străduință, strădanie, râvnă, zel. ◊ Loc. vb. A-ți da silința (sau toată silința ori toate silințele) = a se sili (3). – Sili + suf. -ință. DOOM
silínță s. f., g.-d. art. silínței; pl. silínțe
silinței
SILÍNȚĂ, silințe, s. f. Stăruință îndelungată, osteneală pentru a executa bine ceva, pentru a atinge un scop; efort susținut în muncă sau la învățătură; sârguință, străduință, strădanie, râvnă, zel. ◊ Loc. vb. A-ți da silința (sau toată silința ori toate silințele) = a se sili (3). – Sili + suf. -ință. DOOM
silínță s. f., g.-d. art. silínței; pl. silínțe
silințele
SILÍNȚĂ, silințe, s. f. Stăruință îndelungată, osteneală pentru a executa bine ceva, pentru a atinge un scop; efort susținut în muncă sau la învățătură; sârguință, străduință, strădanie, râvnă, zel. ◊ Loc. vb. A-ți da silința (sau toată silința ori toate silințele) = a se sili (3). – Sili + suf. -ință. DOOM
silínță s. f., g.-d. art. silínței; pl. silínțe
silințelor
SILÍNȚĂ, silințe, s. f. Stăruință îndelungată, osteneală pentru a executa bine ceva, pentru a atinge un scop; efort susținut în muncă sau la învățătură; sârguință, străduință, strădanie, râvnă, zel. ◊ Loc. vb. A-ți da silința (sau toată silința ori toate silințele) = a se sili (3). – Sili + suf. -ință. DOOM
silínță s. f., g.-d. art. silínței; pl. silínțe
siliqua
RÓȘCOV, roșcovi, s. m. Mic arbore din familia leguminoaselor, originar din Arabia, cultivat în regiunea mediteraneană, cu frunze compuse, cu foliole eliptice, persistente, cu fructe (păstăi) lungi, dulci și comestibile (Ceratonia siliqua). ◊ Compus: roșcov-sălbatic = plătică. – Din bg. rožkov.
silire
SILÍ, silesc, vb. IV. 1. Tranz. A obliga (prin violență) pe cineva să facă ceva; a constrânge, a forța. ♦ A determina, a convinge, a îndupleca. 2. Intranz. și refl. A da zor, a se grăbi. ◊ Tranz. fact. Începu să silească vitele. 3. Refl. și intranz. A-și da toată osteneala, a depune eforturi, a se strădui (pentru a realiza ceva). ◊ Expr. (Refl.; reg.) A se sili într-o părere = a se gândi în mod permanent la ceva. – Din sl. siliti. DOOM
silí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silésc, imperf. 3 sg. sileá; conj. prez. 3 să sileáscă
silire
SILÍRE, siliri, s. f. Acțiunea de a (se) sili și rezultatul ei. – V. sili. DOOM
silíre s. f., g.-d. art. silírii
silirea
SILÍRE, siliri, s. f. Acțiunea de a (se) sili și rezultatul ei. – V. sili. DOOM
silíre s. f., g.-d. art. silírii
siliri
SILÍRE, siliri, s. f. Acțiunea de a (se) sili și rezultatul ei. – V. sili. DOOM
silíre s. f., g.-d. art. silírii
silirii
SILÍRE, siliri, s. f. Acțiunea de a (se) sili și rezultatul ei. – V. sili. DOOM
silíre s. f., g.-d. art. silírii
silirile
SILÍRE, siliri, s. f. Acțiunea de a (se) sili și rezultatul ei. – V. sili. DOOM
silíre s. f., g.-d. art. silírii
silirilor
SILÍRE, siliri, s. f. Acțiunea de a (se) sili și rezultatul ei. – V. sili. DOOM
silíre s. f., g.-d. art. silírii
siliră
SILÍ, silesc, vb. IV. 1. Tranz. A obliga (prin violență) pe cineva să facă ceva; a constrânge, a forța. ♦ A determina, a convinge, a îndupleca. 2. Intranz. și refl. A da zor, a se grăbi. ◊ Tranz. fact. Începu să silească vitele. 3. Refl. și intranz. A-și da toată osteneala, a depune eforturi, a se strădui (pentru a realiza ceva). ◊ Expr. (Refl.; reg.) A se sili într-o părere = a se gândi în mod permanent la ceva. – Din sl. siliti. DOOM
silí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silésc, imperf. 3 sg. sileá; conj. prez. 3 să sileáscă
silirăm
SILÍ, silesc, vb. IV. 1. Tranz. A obliga (prin violență) pe cineva să facă ceva; a constrânge, a forța. ♦ A determina, a convinge, a îndupleca. 2. Intranz. și refl. A da zor, a se grăbi. ◊ Tranz. fact. Începu să silească vitele. 3. Refl. și intranz. A-și da toată osteneala, a depune eforturi, a se strădui (pentru a realiza ceva). ◊ Expr. (Refl.; reg.) A se sili într-o părere = a se gândi în mod permanent la ceva. – Din sl. siliti. DOOM
silí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silésc, imperf. 3 sg. sileá; conj. prez. 3 să sileáscă
silirăți
SILÍ, silesc, vb. IV. 1. Tranz. A obliga (prin violență) pe cineva să facă ceva; a constrânge, a forța. ♦ A determina, a convinge, a îndupleca. 2. Intranz. și refl. A da zor, a se grăbi. ◊ Tranz. fact. Începu să silească vitele. 3. Refl. și intranz. A-și da toată osteneala, a depune eforturi, a se strădui (pentru a realiza ceva). ◊ Expr. (Refl.; reg.) A se sili într-o părere = a se gândi în mod permanent la ceva. – Din sl. siliti. DOOM
silí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silésc, imperf. 3 sg. sileá; conj. prez. 3 să sileáscă
silise
SILÍ, silesc, vb. IV. 1. Tranz. A obliga (prin violență) pe cineva să facă ceva; a constrânge, a forța. ♦ A determina, a convinge, a îndupleca. 2. Intranz. și refl. A da zor, a se grăbi. ◊ Tranz. fact. Începu să silească vitele. 3. Refl. și intranz. A-și da toată osteneala, a depune eforturi, a se strădui (pentru a realiza ceva). ◊ Expr. (Refl.; reg.) A se sili într-o părere = a se gândi în mod permanent la ceva. – Din sl. siliti. DOOM
silí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silésc, imperf. 3 sg. sileá; conj. prez. 3 să sileáscă
silisem
SILÍ, silesc, vb. IV. 1. Tranz. A obliga (prin violență) pe cineva să facă ceva; a constrânge, a forța. ♦ A determina, a convinge, a îndupleca. 2. Intranz. și refl. A da zor, a se grăbi. ◊ Tranz. fact. Începu să silească vitele. 3. Refl. și intranz. A-și da toată osteneala, a depune eforturi, a se strădui (pentru a realiza ceva). ◊ Expr. (Refl.; reg.) A se sili într-o părere = a se gândi în mod permanent la ceva. – Din sl. siliti. DOOM
silí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silésc, imperf. 3 sg. sileá; conj. prez. 3 să sileáscă
siliseră
SILÍ, silesc, vb. IV. 1. Tranz. A obliga (prin violență) pe cineva să facă ceva; a constrânge, a forța. ♦ A determina, a convinge, a îndupleca. 2. Intranz. și refl. A da zor, a se grăbi. ◊ Tranz. fact. Începu să silească vitele. 3. Refl. și intranz. A-și da toată osteneala, a depune eforturi, a se strădui (pentru a realiza ceva). ◊ Expr. (Refl.; reg.) A se sili într-o părere = a se gândi în mod permanent la ceva. – Din sl. siliti. DOOM
silí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silésc, imperf. 3 sg. sileá; conj. prez. 3 să sileáscă
siliserăm
SILÍ, silesc, vb. IV. 1. Tranz. A obliga (prin violență) pe cineva să facă ceva; a constrânge, a forța. ♦ A determina, a convinge, a îndupleca. 2. Intranz. și refl. A da zor, a se grăbi. ◊ Tranz. fact. Începu să silească vitele. 3. Refl. și intranz. A-și da toată osteneala, a depune eforturi, a se strădui (pentru a realiza ceva). ◊ Expr. (Refl.; reg.) A se sili într-o părere = a se gândi în mod permanent la ceva. – Din sl. siliti. DOOM
silí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silésc, imperf. 3 sg. sileá; conj. prez. 3 să sileáscă
siliserăți
SILÍ, silesc, vb. IV. 1. Tranz. A obliga (prin violență) pe cineva să facă ceva; a constrânge, a forța. ♦ A determina, a convinge, a îndupleca. 2. Intranz. și refl. A da zor, a se grăbi. ◊ Tranz. fact. Începu să silească vitele. 3. Refl. și intranz. A-și da toată osteneala, a depune eforturi, a se strădui (pentru a realiza ceva). ◊ Expr. (Refl.; reg.) A se sili într-o părere = a se gândi în mod permanent la ceva. – Din sl. siliti. DOOM
silí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silésc, imperf. 3 sg. sileá; conj. prez. 3 să sileáscă
siliseși
SILÍ, silesc, vb. IV. 1. Tranz. A obliga (prin violență) pe cineva să facă ceva; a constrânge, a forța. ♦ A determina, a convinge, a îndupleca. 2. Intranz. și refl. A da zor, a se grăbi. ◊ Tranz. fact. Începu să silească vitele. 3. Refl. și intranz. A-și da toată osteneala, a depune eforturi, a se strădui (pentru a realiza ceva). ◊ Expr. (Refl.; reg.) A se sili într-o părere = a se gândi în mod permanent la ceva. – Din sl. siliti. DOOM
silí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silésc, imperf. 3 sg. sileá; conj. prez. 3 să sileáscă
siliseți
SILÍ, silesc, vb. IV. 1. Tranz. A obliga (prin violență) pe cineva să facă ceva; a constrânge, a forța. ♦ A determina, a convinge, a îndupleca. 2. Intranz. și refl. A da zor, a se grăbi. ◊ Tranz. fact. Începu să silească vitele. 3. Refl. și intranz. A-și da toată osteneala, a depune eforturi, a se strădui (pentru a realiza ceva). ◊ Expr. (Refl.; reg.) A se sili într-o părere = a se gândi în mod permanent la ceva. – Din sl. siliti. DOOM
silí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silésc, imperf. 3 sg. sileá; conj. prez. 3 să sileáscă
silit
SILÍ, silesc, vb. IV. 1. Tranz. A obliga (prin violență) pe cineva să facă ceva; a constrânge, a forța. ♦ A determina, a convinge, a îndupleca. 2. Intranz. și refl. A da zor, a se grăbi. ◊ Tranz. fact. Începu să silească vitele. 3. Refl. și intranz. A-și da toată osteneala, a depune eforturi, a se strădui (pentru a realiza ceva). ◊ Expr. (Refl.; reg.) A se sili într-o părere = a se gândi în mod permanent la ceva. – Din sl. siliti. DOOM
silí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silésc, imperf. 3 sg. sileá; conj. prez. 3 să sileáscă
silit
SILÍT2, -Ă, siliți, -te, adj. 1. Care este făcut fără voie, fără tragere de inimă, cu silă; forțat, constrâns, nevoit, obligat. ♦ Care este lipsit de sinceritate, nenatural; de formă. 2. (Despre acțiuni, mișcări etc.) Zorit2, grăbit. – V. sili. DOOM
silít s. n.
silit
SILÍT1 s. n. Material termorezistent, pe bază de carbură de siliciu. [ Var.: silítă s. f.] – Din engl. silite, germ. Silit.
silita
SILÍT2, -Ă, siliți, -te, adj. 1. Care este făcut fără voie, fără tragere de inimă, cu silă; forțat, constrâns, nevoit, obligat. ♦ Care este lipsit de sinceritate, nenatural; de formă. 2. (Despre acțiuni, mișcări etc.) Zorit2, grăbit. – V. sili. DOOM
silít s. n.
silite
SILÍT2, -Ă, siliți, -te, adj. 1. Care este făcut fără voie, fără tragere de inimă, cu silă; forțat, constrâns, nevoit, obligat. ♦ Care este lipsit de sinceritate, nenatural; de formă. 2. (Despre acțiuni, mișcări etc.) Zorit2, grăbit. – V. sili. DOOM
silít s. n.
silitei
SILÍT2, -Ă, siliți, -te, adj. 1. Care este făcut fără voie, fără tragere de inimă, cu silă; forțat, constrâns, nevoit, obligat. ♦ Care este lipsit de sinceritate, nenatural; de formă. 2. (Despre acțiuni, mișcări etc.) Zorit2, grăbit. – V. sili. DOOM
silít s. n.
silitele
SILÍT2, -Ă, siliți, -te, adj. 1. Care este făcut fără voie, fără tragere de inimă, cu silă; forțat, constrâns, nevoit, obligat. ♦ Care este lipsit de sinceritate, nenatural; de formă. 2. (Despre acțiuni, mișcări etc.) Zorit2, grăbit. – V. sili. DOOM
silít s. n.
silitelor
SILÍT2, -Ă, siliți, -te, adj. 1. Care este făcut fără voie, fără tragere de inimă, cu silă; forțat, constrâns, nevoit, obligat. ♦ Care este lipsit de sinceritate, nenatural; de formă. 2. (Despre acțiuni, mișcări etc.) Zorit2, grăbit. – V. sili. DOOM
silít s. n.
silitoare
SILITÓR, -OÁRE, silitori, -oare, adj. Care își dă silința, care depune toate eforturile; sârguincios, harnic. ♦ (Reg.) Grăbit. – Sili + suf. -tor. DOOM
silitór adj. m., pl. silitóri; f. sg. și pl. silitoáre
silitoarea
SILITÓR, -OÁRE, silitori, -oare, adj. Care își dă silința, care depune toate eforturile; sârguincios, harnic. ♦ (Reg.) Grăbit. – Sili + suf. -tor. DOOM
silitór adj. m., pl. silitóri; f. sg. și pl. silitoáre
silitoarei
SILITÓR, -OÁRE, silitori, -oare, adj. Care își dă silința, care depune toate eforturile; sârguincios, harnic. ♦ (Reg.) Grăbit. – Sili + suf. -tor. DOOM
silitór adj. m., pl. silitóri; f. sg. și pl. silitoáre
silitoarele
SILITÓR, -OÁRE, silitori, -oare, adj. Care își dă silința, care depune toate eforturile; sârguincios, harnic. ♦ (Reg.) Grăbit. – Sili + suf. -tor. DOOM
silitór adj. m., pl. silitóri; f. sg. și pl. silitoáre
silitoarelor
SILITÓR, -OÁRE, silitori, -oare, adj. Care își dă silința, care depune toate eforturile; sârguincios, harnic. ♦ (Reg.) Grăbit. – Sili + suf. -tor. DOOM
silitór adj. m., pl. silitóri; f. sg. și pl. silitoáre
silitor
SILITÓR, -OÁRE, silitori, -oare, adj. Care își dă silința, care depune toate eforturile; sârguincios, harnic. ♦ (Reg.) Grăbit. – Sili + suf. -tor. DOOM
silitór adj. m., pl. silitóri; f. sg. și pl. silitoáre
silitori
SILITÓR, -OÁRE, silitori, -oare, adj. Care își dă silința, care depune toate eforturile; sârguincios, harnic. ♦ (Reg.) Grăbit. – Sili + suf. -tor. DOOM
silitór adj. m., pl. silitóri; f. sg. și pl. silitoáre
silitorii
SILITÓR, -OÁRE, silitori, -oare, adj. Care își dă silința, care depune toate eforturile; sârguincios, harnic. ♦ (Reg.) Grăbit. – Sili + suf. -tor. DOOM
silitór adj. m., pl. silitóri; f. sg. și pl. silitoáre
silitorilor
SILITÓR, -OÁRE, silitori, -oare, adj. Care își dă silința, care depune toate eforturile; sârguincios, harnic. ♦ (Reg.) Grăbit. – Sili + suf. -tor. DOOM
silitór adj. m., pl. silitóri; f. sg. și pl. silitoáre
silitorul
SILITÓR, -OÁRE, silitori, -oare, adj. Care își dă silința, care depune toate eforturile; sârguincios, harnic. ♦ (Reg.) Grăbit. – Sili + suf. -tor. DOOM
silitór adj. m., pl. silitóri; f. sg. și pl. silitoáre
silitorului
SILITÓR, -OÁRE, silitori, -oare, adj. Care își dă silința, care depune toate eforturile; sârguincios, harnic. ♦ (Reg.) Grăbit. – Sili + suf. -tor. DOOM
silitór adj. m., pl. silitóri; f. sg. și pl. silitoáre
silitra
SILÍTRĂ s. f. (Pop.) Azotat de potasiu. ♦ (Înv.) Praf de pușcă. – Din rus. selitra, pol. salitra, sb. šalitra. DOOM
silítră (pop.) (-li-tră) s. f., g.-d. art. silítrei
silitre
SILÍTRĂ s. f. (Pop.) Azotat de potasiu. ♦ (Înv.) Praf de pușcă. – Din rus. selitra, pol. salitra, sb. šalitra. DOOM
silítră (pop.) (-li-tră) s. f., g.-d. art. silítrei
silitrei
SILÍTRĂ s. f. (Pop.) Azotat de potasiu. ♦ (Înv.) Praf de pușcă. – Din rus. selitra, pol. salitra, sb. šalitra. DOOM
silítră (pop.) (-li-tră) s. f., g.-d. art. silítrei
silitroasa
SILITRÓS, -OÁSĂ, silitroși, -oase, adj. (Rar) Care conține silitră; care este de natura silitrei. – Silitră + suf. -os. DOOM
silitrós (rar) (-li-tros) adj. m., pl. silitróși; f. silitroásă, pl. silitroáse
silitroase
SILITRÓS, -OÁSĂ, silitroși, -oase, adj. (Rar) Care conține silitră; care este de natura silitrei. – Silitră + suf. -os. DOOM
silitrós (rar) (-li-tros) adj. m., pl. silitróși; f. silitroásă, pl. silitroáse
silitroasei
SILITRÓS, -OÁSĂ, silitroși, -oase, adj. (Rar) Care conține silitră; care este de natura silitrei. – Silitră + suf. -os. DOOM
silitrós (rar) (-li-tros) adj. m., pl. silitróși; f. silitroásă, pl. silitroáse
silitroasele
SILITRÓS, -OÁSĂ, silitroși, -oase, adj. (Rar) Care conține silitră; care este de natura silitrei. – Silitră + suf. -os. DOOM
silitrós (rar) (-li-tros) adj. m., pl. silitróși; f. silitroásă, pl. silitroáse
silitroaselor
SILITRÓS, -OÁSĂ, silitroși, -oase, adj. (Rar) Care conține silitră; care este de natura silitrei. – Silitră + suf. -os. DOOM
silitrós (rar) (-li-tros) adj. m., pl. silitróși; f. silitroásă, pl. silitroáse
silitros
SILITRÓS, -OÁSĂ, silitroși, -oase, adj. (Rar) Care conține silitră; care este de natura silitrei. – Silitră + suf. -os. DOOM
silitrós (rar) (-li-tros) adj. m., pl. silitróși; f. silitroásă, pl. silitroáse
silitrosul
SILITRÓS, -OÁSĂ, silitroși, -oase, adj. (Rar) Care conține silitră; care este de natura silitrei. – Silitră + suf. -os. DOOM
silitrós (rar) (-li-tros) adj. m., pl. silitróși; f. silitroásă, pl. silitroáse
silitrosului
SILITRÓS, -OÁSĂ, silitroși, -oase, adj. (Rar) Care conține silitră; care este de natura silitrei. – Silitră + suf. -os. DOOM
silitrós (rar) (-li-tros) adj. m., pl. silitróși; f. silitroásă, pl. silitroáse
silitroși
SILITRÓS, -OÁSĂ, silitroși, -oase, adj. (Rar) Care conține silitră; care este de natura silitrei. – Silitră + suf. -os. DOOM
silitrós (rar) (-li-tros) adj. m., pl. silitróși; f. silitroásă, pl. silitroáse
silitroșii
SILITRÓS, -OÁSĂ, silitroși, -oase, adj. (Rar) Care conține silitră; care este de natura silitrei. – Silitră + suf. -os. DOOM
silitrós (rar) (-li-tros) adj. m., pl. silitróși; f. silitroásă, pl. silitroáse
silitroșilor
SILITRÓS, -OÁSĂ, silitroși, -oase, adj. (Rar) Care conține silitră; care este de natura silitrei. – Silitră + suf. -os. DOOM
silitrós (rar) (-li-tros) adj. m., pl. silitróși; f. silitroásă, pl. silitroáse
silitul
SILÍT2, -Ă, siliți, -te, adj. 1. Care este făcut fără voie, fără tragere de inimă, cu silă; forțat, constrâns, nevoit, obligat. ♦ Care este lipsit de sinceritate, nenatural; de formă. 2. (Despre acțiuni, mișcări etc.) Zorit2, grăbit. – V. sili. DOOM
silít s. n.
silitului
SILÍT2, -Ă, siliți, -te, adj. 1. Care este făcut fără voie, fără tragere de inimă, cu silă; forțat, constrâns, nevoit, obligat. ♦ Care este lipsit de sinceritate, nenatural; de formă. 2. (Despre acțiuni, mișcări etc.) Zorit2, grăbit. – V. sili. DOOM
silít s. n.
silită
SILÍTĂ s. f. v. silit1.
siliși
SILÍ, silesc, vb. IV. 1. Tranz. A obliga (prin violență) pe cineva să facă ceva; a constrânge, a forța. ♦ A determina, a convinge, a îndupleca. 2. Intranz. și refl. A da zor, a se grăbi. ◊ Tranz. fact. Începu să silească vitele. 3. Refl. și intranz. A-și da toată osteneala, a depune eforturi, a se strădui (pentru a realiza ceva). ◊ Expr. (Refl.; reg.) A se sili într-o părere = a se gândi în mod permanent la ceva. – Din sl. siliti. DOOM
silí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silésc, imperf. 3 sg. sileá; conj. prez. 3 să sileáscă
siliște
SÍLIȘTE, siliști, s. f. 1. (În Evul Mediu, în Țările Române) Locul pe care fusese sau pe care era așezat un sat; vatra satului. ♦ (Reg.) Loc de casă. 2. (Pop.) Loc necultivat, bun pentru cultura cerealelor, sau loc plantat cu pomi (în apropierea sau în vatra satului). ♦ (Reg.) Pășune. [Acc. și: silíște. – Var.: (reg.) sấliște (acc. și: sălíște), séliște s. f.] – Din sl. selište. DOOM
síliște s. f., g.-d. art. síliștii; pl. síliști
siliște
SÍLIȘTE, siliști, s. f. 1. Denumire dată în evul mediu, în țările române, locului pe care fusese sau pe care era așezat un sat; vatra satului. ♦ (Reg.) Loc de casă. 2. (Pop.) Loc necultivat, bun pentru cultura cerealelor, sau loc plantat cu pomi (în apropierea sau în vatra satului). ♦ (Reg.) Pășune. [Acc. și: silíște. – Var.: (reg.) sắliște (acc. și: sălíște), séliște s. f.] – Din sl. selište.
siliștea
SÍLIȘTE, siliști, s. f. 1. (În Evul Mediu, în Țările Române) Locul pe care fusese sau pe care era așezat un sat; vatra satului. ♦ (Reg.) Loc de casă. 2. (Pop.) Loc necultivat, bun pentru cultura cerealelor, sau loc plantat cu pomi (în apropierea sau în vatra satului). ♦ (Reg.) Pășune. [Acc. și: silíște. – Var.: (reg.) sấliște (acc. și: sălíște), séliște s. f.] – Din sl. selište. DOOM
síliște s. f., g.-d. art. síliștii; pl. síliști
siliști
SÍLIȘTE, siliști, s. f. 1. (În Evul Mediu, în Țările Române) Locul pe care fusese sau pe care era așezat un sat; vatra satului. ♦ (Reg.) Loc de casă. 2. (Pop.) Loc necultivat, bun pentru cultura cerealelor, sau loc plantat cu pomi (în apropierea sau în vatra satului). ♦ (Reg.) Pășune. [Acc. și: silíște. – Var.: (reg.) sấliște (acc. și: sălíște), séliște s. f.] – Din sl. selište. DOOM
síliște s. f., g.-d. art. síliștii; pl. síliști
siliștii
SÍLIȘTE, siliști, s. f. 1. (În Evul Mediu, în Țările Române) Locul pe care fusese sau pe care era așezat un sat; vatra satului. ♦ (Reg.) Loc de casă. 2. (Pop.) Loc necultivat, bun pentru cultura cerealelor, sau loc plantat cu pomi (în apropierea sau în vatra satului). ♦ (Reg.) Pășune. [Acc. și: silíște. – Var.: (reg.) sấliște (acc. și: sălíște), séliște s. f.] – Din sl. selište. DOOM
síliște s. f., g.-d. art. síliștii; pl. síliști
siliștile
SÍLIȘTE, siliști, s. f. 1. (În Evul Mediu, în Țările Române) Locul pe care fusese sau pe care era așezat un sat; vatra satului. ♦ (Reg.) Loc de casă. 2. (Pop.) Loc necultivat, bun pentru cultura cerealelor, sau loc plantat cu pomi (în apropierea sau în vatra satului). ♦ (Reg.) Pășune. [Acc. și: silíște. – Var.: (reg.) sấliște (acc. și: sălíște), séliște s. f.] – Din sl. selište. DOOM
síliște s. f., g.-d. art. síliștii; pl. síliști
siliștilor
SÍLIȘTE, siliști, s. f. 1. (În Evul Mediu, în Țările Române) Locul pe care fusese sau pe care era așezat un sat; vatra satului. ♦ (Reg.) Loc de casă. 2. (Pop.) Loc necultivat, bun pentru cultura cerealelor, sau loc plantat cu pomi (în apropierea sau în vatra satului). ♦ (Reg.) Pășune. [Acc. și: silíște. – Var.: (reg.) sấliște (acc. și: sălíște), séliște s. f.] – Din sl. selište. DOOM
síliște s. f., g.-d. art. síliștii; pl. síliști
siliți
SILÍ, silesc, vb. IV. 1. Tranz. A obliga (prin violență) pe cineva să facă ceva; a constrânge, a forța. ♦ A determina, a convinge, a îndupleca. 2. Intranz. și refl. A da zor, a se grăbi. ◊ Tranz. fact. Începu să silească vitele. 3. Refl. și intranz. A-și da toată osteneala, a depune eforturi, a se strădui (pentru a realiza ceva). ◊ Expr. (Refl.; reg.) A se sili într-o părere = a se gândi în mod permanent la ceva. – Din sl. siliti. DOOM
silí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silésc, imperf. 3 sg. sileá; conj. prez. 3 să sileáscă
siliți
SILÍT2, -Ă, siliți, -te, adj. 1. Care este făcut fără voie, fără tragere de inimă, cu silă; forțat, constrâns, nevoit, obligat. ♦ Care este lipsit de sinceritate, nenatural; de formă. 2. (Despre acțiuni, mișcări etc.) Zorit2, grăbit. – V. sili. DOOM
silít s. n.
siliții
SILÍT2, -Ă, siliți, -te, adj. 1. Care este făcut fără voie, fără tragere de inimă, cu silă; forțat, constrâns, nevoit, obligat. ♦ Care este lipsit de sinceritate, nenatural; de formă. 2. (Despre acțiuni, mișcări etc.) Zorit2, grăbit. – V. sili. DOOM
silít s. n.
siliților
SILÍT2, -Ă, siliți, -te, adj. 1. Care este făcut fără voie, fără tragere de inimă, cu silă; forțat, constrâns, nevoit, obligat. ♦ Care este lipsit de sinceritate, nenatural; de formă. 2. (Despre acțiuni, mișcări etc.) Zorit2, grăbit. – V. sili. DOOM
silít s. n.
sill
SILL s. n. Zăcământ de roci magmatice intruzive, care se prezintă sub forma unor spații lamelare umplute cu topituri magmatice. [Scris și: sil] – Din fr. sili. DOOM
sill s. n.
sillul
SILL s. n. Zăcământ de roci magmatice intruzive, care se prezintă sub forma unor spații lamelare umplute cu topituri magmatice. [Scris și: sil] – Din fr. sili. DOOM
sill s. n.
sillului
SILL s. n. Zăcământ de roci magmatice intruzive, care se prezintă sub forma unor spații lamelare umplute cu topituri magmatice. [Scris și: sil] – Din fr. sili. DOOM
sill s. n.
silmanal
SILMANÁL s. n. Aliaj feromagnetic pe bază de argint, mangan și aluminiu cu proprietatea de menținere a magnetismului permanent, oricare ar fi acțiunea câmpurilor magnetice ale altor magneți. – Din germ. Silmanal.
silmanalul
SILMANÁL s. n. Aliaj feromagnetic pe bază de argint, mangan și aluminiu cu proprietatea de menținere a magnetismului permanent, oricare ar fi acțiunea câmpurilor magnetice ale altor magneți. – Din germ. Silmanal.
silmanalului
SILMANÁL s. n. Aliaj feromagnetic pe bază de argint, mangan și aluminiu cu proprietatea de menținere a magnetismului permanent, oricare ar fi acțiunea câmpurilor magnetice ale altor magneți. – Din germ. Silmanal.
silnic
SÍLNIC, -Ă, silnici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care se face în silă, de nevoie; care este impus, forțat, silit2 (1). ◊ Muncă silnică = pedeapsă judiciară grea, care se aplica pentru fapte penale grave, constând din închisoare și muncă forțată (în ocnele de sare). ♦ Care este ilegal. 2. Greu de suportat, apăsător, penibil. 3. Care este nenatural; forțat. 4. Dificil, greoi, anevoios. ♦ (Rar) Silit2 (2). II. S. m. și f. (Rar la f.) Numele a două plante erbacee din familia labialelor, cu tulpina târâtoare, cu flori albastre sau violete, ale căror flori și frunze se întrebuințează în medicina populară (Glechoma hederaceum și hirsutum). – Din sl. silĭnĭkŭ. DOOM
sílnic2 (pop.) s. m., pl. sílnici
silnic
SÍLNIC, -Ă, silnici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care se face în silă, de nevoie; care este impus, forțat, silit2 (1). ◊ Muncă silnică = pedeapsă judiciară grea, care se aplica pentru fapte penale grave, constând din închisoare și muncă forțată (în ocnele de sare). ♦ Care este ilegal. 2. Greu de suportat, apăsător, penibil. 3. Care este nenatural; forțat. 4. Dificil, greoi, anevoios. ♦ (Rar) Silit2 (2). II. S. m. și f. (Rar la f.) Numele a două plante erbacee din familia labialelor, cu tulpina târâtoare, cu flori albastre sau violete, ale căror flori și frunze se întrebuințează în medicina populară (Glechoma hederaceum și hirsutum). – Din sl. silĭnĭkŭ. DOOM
sílnic2 (pop.) s. m., pl. sílnici
silnica
SÍLNIC, -Ă, silnici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care se face în silă, de nevoie; care este impus, forțat, silit2 (1). ◊ Muncă silnică = pedeapsă judiciară grea, care se aplica pentru fapte penale grave, constând din închisoare și muncă forțată (în ocnele de sare). ♦ Care este ilegal. 2. Greu de suportat, apăsător, penibil. 3. Care este nenatural; forțat. 4. Dificil, greoi, anevoios. ♦ (Rar) Silit2 (2). II. S. m. și f. (Rar la f.) Numele a două plante erbacee din familia labialelor, cu tulpina târâtoare, cu flori albastre sau violete, ale căror flori și frunze se întrebuințează în medicina populară (Glechoma hederaceum și hirsutum). – Din sl. silĭnĭkŭ. DOOM
sílnic2 (pop.) s. m., pl. sílnici
silnica
SÍLNIC, -Ă, silnici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care se face în silă, de nevoie; care este impus, forțat, silit2 (1). ◊ Muncă silnică = pedeapsă judiciară grea, care se aplica pentru fapte penale grave, constând din închisoare și muncă forțată (în ocnele de sare). ♦ Care este ilegal. 2. Greu de suportat, apăsător, penibil. 3. Care este nenatural; forțat. 4. Dificil, greoi, anevoios. ♦ (Rar) Silit2 (2). II. S. m. și f. (Rar la f.) Numele a două plante erbacee din familia labialelor, cu tulpina târâtoare, cu flori albastre sau violete, ale căror flori și frunze se întrebuințează în medicina populară (Glechoma hederaceum și hirsutum). – Din sl. silĭnĭkŭ. DOOM
sílnic2 (pop.) s. m., pl. sílnici
silnice
SÍLNIC, -Ă, silnici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care se face în silă, de nevoie; care este impus, forțat, silit2 (1). ◊ Muncă silnică = pedeapsă judiciară grea, care se aplica pentru fapte penale grave, constând din închisoare și muncă forțată (în ocnele de sare). ♦ Care este ilegal. 2. Greu de suportat, apăsător, penibil. 3. Care este nenatural; forțat. 4. Dificil, greoi, anevoios. ♦ (Rar) Silit2 (2). II. S. m. și f. (Rar la f.) Numele a două plante erbacee din familia labialelor, cu tulpina târâtoare, cu flori albastre sau violete, ale căror flori și frunze se întrebuințează în medicina populară (Glechoma hederaceum și hirsutum). – Din sl. silĭnĭkŭ. DOOM
sílnic2 (pop.) s. m., pl. sílnici
silnice
SÍLNIC, -Ă, silnici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care se face în silă, de nevoie; care este impus, forțat, silit2 (1). ◊ Muncă silnică = pedeapsă judiciară grea, care se aplica pentru fapte penale grave, constând din închisoare și muncă forțată (în ocnele de sare). ♦ Care este ilegal. 2. Greu de suportat, apăsător, penibil. 3. Care este nenatural; forțat. 4. Dificil, greoi, anevoios. ♦ (Rar) Silit2 (2). II. S. m. și f. (Rar la f.) Numele a două plante erbacee din familia labialelor, cu tulpina târâtoare, cu flori albastre sau violete, ale căror flori și frunze se întrebuințează în medicina populară (Glechoma hederaceum și hirsutum). – Din sl. silĭnĭkŭ. DOOM
sílnic2 (pop.) s. m., pl. sílnici
silnicea
SILNICÍ, silnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A constrânge, a forța, a sili pe cineva să facă ceva; a aplica forța, violența. ♦ Fig. A stâlci, a poci. – Din silnic. DOOM
silnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silnicésc, imperf. 3 sg. silniceá; conj. prez. 3 să silniceáscă
silniceai
SILNICÍ, silnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A constrânge, a forța, a sili pe cineva să facă ceva; a aplica forța, violența. ♦ Fig. A stâlci, a poci. – Din silnic. DOOM
silnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silnicésc, imperf. 3 sg. silniceá; conj. prez. 3 să silniceáscă
silniceam
SILNICÍ, silnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A constrânge, a forța, a sili pe cineva să facă ceva; a aplica forța, violența. ♦ Fig. A stâlci, a poci. – Din silnic. DOOM
silnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silnicésc, imperf. 3 sg. silniceá; conj. prez. 3 să silniceáscă
silnicească
SILNICÍ, silnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A constrânge, a forța, a sili pe cineva să facă ceva; a aplica forța, violența. ♦ Fig. A stâlci, a poci. – Din silnic. DOOM
silnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silnicésc, imperf. 3 sg. silniceá; conj. prez. 3 să silniceáscă
silniceau
SILNICÍ, silnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A constrânge, a forța, a sili pe cineva să facă ceva; a aplica forța, violența. ♦ Fig. A stâlci, a poci. – Din silnic. DOOM
silnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silnicésc, imperf. 3 sg. silniceá; conj. prez. 3 să silniceáscă
silniceați
SILNICÍ, silnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A constrânge, a forța, a sili pe cineva să facă ceva; a aplica forța, violența. ♦ Fig. A stâlci, a poci. – Din silnic. DOOM
silnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silnicésc, imperf. 3 sg. silniceá; conj. prez. 3 să silniceáscă
silnicei
SÍLNIC, -Ă, silnici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care se face în silă, de nevoie; care este impus, forțat, silit2 (1). ◊ Muncă silnică = pedeapsă judiciară grea, care se aplica pentru fapte penale grave, constând din închisoare și muncă forțată (în ocnele de sare). ♦ Care este ilegal. 2. Greu de suportat, apăsător, penibil. 3. Care este nenatural; forțat. 4. Dificil, greoi, anevoios. ♦ (Rar) Silit2 (2). II. S. m. și f. (Rar la f.) Numele a două plante erbacee din familia labialelor, cu tulpina târâtoare, cu flori albastre sau violete, ale căror flori și frunze se întrebuințează în medicina populară (Glechoma hederaceum și hirsutum). – Din sl. silĭnĭkŭ. DOOM
sílnic2 (pop.) s. m., pl. sílnici
silnicei
SÍLNIC, -Ă, silnici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care se face în silă, de nevoie; care este impus, forțat, silit2 (1). ◊ Muncă silnică = pedeapsă judiciară grea, care se aplica pentru fapte penale grave, constând din închisoare și muncă forțată (în ocnele de sare). ♦ Care este ilegal. 2. Greu de suportat, apăsător, penibil. 3. Care este nenatural; forțat. 4. Dificil, greoi, anevoios. ♦ (Rar) Silit2 (2). II. S. m. și f. (Rar la f.) Numele a două plante erbacee din familia labialelor, cu tulpina târâtoare, cu flori albastre sau violete, ale căror flori și frunze se întrebuințează în medicina populară (Glechoma hederaceum și hirsutum). – Din sl. silĭnĭkŭ. DOOM
sílnic2 (pop.) s. m., pl. sílnici
silnicele
SÍLNIC, -Ă, silnici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care se face în silă, de nevoie; care este impus, forțat, silit2 (1). ◊ Muncă silnică = pedeapsă judiciară grea, care se aplica pentru fapte penale grave, constând din închisoare și muncă forțată (în ocnele de sare). ♦ Care este ilegal. 2. Greu de suportat, apăsător, penibil. 3. Care este nenatural; forțat. 4. Dificil, greoi, anevoios. ♦ (Rar) Silit2 (2). II. S. m. și f. (Rar la f.) Numele a două plante erbacee din familia labialelor, cu tulpina târâtoare, cu flori albastre sau violete, ale căror flori și frunze se întrebuințează în medicina populară (Glechoma hederaceum și hirsutum). – Din sl. silĭnĭkŭ. DOOM
sílnic2 (pop.) s. m., pl. sílnici
silnicele
SÍLNIC, -Ă, silnici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care se face în silă, de nevoie; care este impus, forțat, silit2 (1). ◊ Muncă silnică = pedeapsă judiciară grea, care se aplica pentru fapte penale grave, constând din închisoare și muncă forțată (în ocnele de sare). ♦ Care este ilegal. 2. Greu de suportat, apăsător, penibil. 3. Care este nenatural; forțat. 4. Dificil, greoi, anevoios. ♦ (Rar) Silit2 (2). II. S. m. și f. (Rar la f.) Numele a două plante erbacee din familia labialelor, cu tulpina târâtoare, cu flori albastre sau violete, ale căror flori și frunze se întrebuințează în medicina populară (Glechoma hederaceum și hirsutum). – Din sl. silĭnĭkŭ. DOOM
sílnic2 (pop.) s. m., pl. sílnici
silnicelor
SÍLNIC, -Ă, silnici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care se face în silă, de nevoie; care este impus, forțat, silit2 (1). ◊ Muncă silnică = pedeapsă judiciară grea, care se aplica pentru fapte penale grave, constând din închisoare și muncă forțată (în ocnele de sare). ♦ Care este ilegal. 2. Greu de suportat, apăsător, penibil. 3. Care este nenatural; forțat. 4. Dificil, greoi, anevoios. ♦ (Rar) Silit2 (2). II. S. m. și f. (Rar la f.) Numele a două plante erbacee din familia labialelor, cu tulpina târâtoare, cu flori albastre sau violete, ale căror flori și frunze se întrebuințează în medicina populară (Glechoma hederaceum și hirsutum). – Din sl. silĭnĭkŭ. DOOM
sílnic2 (pop.) s. m., pl. sílnici
silnicelor
SÍLNIC, -Ă, silnici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care se face în silă, de nevoie; care este impus, forțat, silit2 (1). ◊ Muncă silnică = pedeapsă judiciară grea, care se aplica pentru fapte penale grave, constând din închisoare și muncă forțată (în ocnele de sare). ♦ Care este ilegal. 2. Greu de suportat, apăsător, penibil. 3. Care este nenatural; forțat. 4. Dificil, greoi, anevoios. ♦ (Rar) Silit2 (2). II. S. m. și f. (Rar la f.) Numele a două plante erbacee din familia labialelor, cu tulpina târâtoare, cu flori albastre sau violete, ale căror flori și frunze se întrebuințează în medicina populară (Glechoma hederaceum și hirsutum). – Din sl. silĭnĭkŭ. DOOM
sílnic2 (pop.) s. m., pl. sílnici
silnicesc
SILNICÍ, silnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A constrânge, a forța, a sili pe cineva să facă ceva; a aplica forța, violența. ♦ Fig. A stâlci, a poci. – Din silnic. DOOM
silnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silnicésc, imperf. 3 sg. silniceá; conj. prez. 3 să silniceáscă
silnicește
SILNICÍ, silnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A constrânge, a forța, a sili pe cineva să facă ceva; a aplica forța, violența. ♦ Fig. A stâlci, a poci. – Din silnic. DOOM
silnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silnicésc, imperf. 3 sg. silniceá; conj. prez. 3 să silniceáscă
silnicești
SILNICÍ, silnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A constrânge, a forța, a sili pe cineva să facă ceva; a aplica forța, violența. ♦ Fig. A stâlci, a poci. – Din silnic. DOOM
silnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silnicésc, imperf. 3 sg. silniceá; conj. prez. 3 să silniceáscă
silnici
SÍLNIC, -Ă, silnici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care se face în silă, de nevoie; care este impus, forțat, silit2 (1). ◊ Muncă silnică = pedeapsă judiciară grea, care se aplica pentru fapte penale grave, constând din închisoare și muncă forțată (în ocnele de sare). ♦ Care este ilegal. 2. Greu de suportat, apăsător, penibil. 3. Care este nenatural; forțat. 4. Dificil, greoi, anevoios. ♦ (Rar) Silit2 (2). II. S. m. și f. (Rar la f.) Numele a două plante erbacee din familia labialelor, cu tulpina târâtoare, cu flori albastre sau violete, ale căror flori și frunze se întrebuințează în medicina populară (Glechoma hederaceum și hirsutum). – Din sl. silĭnĭkŭ. DOOM
sílnic2 (pop.) s. m., pl. sílnici
silnici
SÍLNIC, -Ă, silnici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care se face în silă, de nevoie; care este impus, forțat, silit2 (1). ◊ Muncă silnică = pedeapsă judiciară grea, care se aplica pentru fapte penale grave, constând din închisoare și muncă forțată (în ocnele de sare). ♦ Care este ilegal. 2. Greu de suportat, apăsător, penibil. 3. Care este nenatural; forțat. 4. Dificil, greoi, anevoios. ♦ (Rar) Silit2 (2). II. S. m. și f. (Rar la f.) Numele a două plante erbacee din familia labialelor, cu tulpina târâtoare, cu flori albastre sau violete, ale căror flori și frunze se întrebuințează în medicina populară (Glechoma hederaceum și hirsutum). – Din sl. silĭnĭkŭ. DOOM
sílnic2 (pop.) s. m., pl. sílnici
silnici
SILNICÍ, silnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A constrânge, a forța, a sili pe cineva să facă ceva; a aplica forța, violența. ♦ Fig. A stâlci, a poci. – Din silnic. DOOM
silnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silnicésc, imperf. 3 sg. silniceá; conj. prez. 3 să silniceáscă
silnicia
SILNICÍE, silnicii, s. f. 1. Constrângere, oprimare, violență; abuz, samavolnicie; silă (2). 2. (Înv.) Putere, forță. – Silnic + suf. -ie. DOOM
silnicíe s. f., art. silnicía, g.-d. art. silnicíei; pl. silnicíi, art. silnicíile
silnicie
SILNICÍE, silnicii, s. f. 1. Constrângere, oprimare, violență; abuz, samavolnicie; silă (2). 2. (Înv.) Putere, forță. – Silnic + suf. -ie. DOOM
silnicíe s. f., art. silnicía, g.-d. art. silnicíei; pl. silnicíi, art. silnicíile
silniciei
SILNICÍE, silnicii, s. f. 1. Constrângere, oprimare, violență; abuz, samavolnicie; silă (2). 2. (Înv.) Putere, forță. – Silnic + suf. -ie. DOOM
silnicíe s. f., art. silnicía, g.-d. art. silnicíei; pl. silnicíi, art. silnicíile
silnicii
SÍLNIC, -Ă, silnici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care se face în silă, de nevoie; care este impus, forțat, silit2 (1). ◊ Muncă silnică = pedeapsă judiciară grea, care se aplica pentru fapte penale grave, constând din închisoare și muncă forțată (în ocnele de sare). ♦ Care este ilegal. 2. Greu de suportat, apăsător, penibil. 3. Care este nenatural; forțat. 4. Dificil, greoi, anevoios. ♦ (Rar) Silit2 (2). II. S. m. și f. (Rar la f.) Numele a două plante erbacee din familia labialelor, cu tulpina târâtoare, cu flori albastre sau violete, ale căror flori și frunze se întrebuințează în medicina populară (Glechoma hederaceum și hirsutum). – Din sl. silĭnĭkŭ. DOOM
sílnic2 (pop.) s. m., pl. sílnici
silnicii
SÍLNIC, -Ă, silnici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care se face în silă, de nevoie; care este impus, forțat, silit2 (1). ◊ Muncă silnică = pedeapsă judiciară grea, care se aplica pentru fapte penale grave, constând din închisoare și muncă forțată (în ocnele de sare). ♦ Care este ilegal. 2. Greu de suportat, apăsător, penibil. 3. Care este nenatural; forțat. 4. Dificil, greoi, anevoios. ♦ (Rar) Silit2 (2). II. S. m. și f. (Rar la f.) Numele a două plante erbacee din familia labialelor, cu tulpina târâtoare, cu flori albastre sau violete, ale căror flori și frunze se întrebuințează în medicina populară (Glechoma hederaceum și hirsutum). – Din sl. silĭnĭkŭ. DOOM
sílnic2 (pop.) s. m., pl. sílnici
silnicii
SILNICÍ, silnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A constrânge, a forța, a sili pe cineva să facă ceva; a aplica forța, violența. ♦ Fig. A stâlci, a poci. – Din silnic. DOOM
silnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silnicésc, imperf. 3 sg. silniceá; conj. prez. 3 să silniceáscă
silnicii
SILNICÍE, silnicii, s. f. 1. Constrângere, oprimare, violență; abuz, samavolnicie; silă (2). 2. (Înv.) Putere, forță. – Silnic + suf. -ie. DOOM
silnicíe s. f., art. silnicía, g.-d. art. silnicíei; pl. silnicíi, art. silnicíile
silniciile
SILNICÍE, silnicii, s. f. 1. Constrângere, oprimare, violență; abuz, samavolnicie; silă (2). 2. (Înv.) Putere, forță. – Silnic + suf. -ie. DOOM
silnicíe s. f., art. silnicía, g.-d. art. silnicíei; pl. silnicíi, art. silnicíile
silniciilor
SILNICÍE, silnicii, s. f. 1. Constrângere, oprimare, violență; abuz, samavolnicie; silă (2). 2. (Înv.) Putere, forță. – Silnic + suf. -ie. DOOM
silnicíe s. f., art. silnicía, g.-d. art. silnicíei; pl. silnicíi, art. silnicíile
silnicilor
SÍLNIC, -Ă, silnici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care se face în silă, de nevoie; care este impus, forțat, silit2 (1). ◊ Muncă silnică = pedeapsă judiciară grea, care se aplica pentru fapte penale grave, constând din închisoare și muncă forțată (în ocnele de sare). ♦ Care este ilegal. 2. Greu de suportat, apăsător, penibil. 3. Care este nenatural; forțat. 4. Dificil, greoi, anevoios. ♦ (Rar) Silit2 (2). II. S. m. și f. (Rar la f.) Numele a două plante erbacee din familia labialelor, cu tulpina târâtoare, cu flori albastre sau violete, ale căror flori și frunze se întrebuințează în medicina populară (Glechoma hederaceum și hirsutum). – Din sl. silĭnĭkŭ. DOOM
sílnic2 (pop.) s. m., pl. sílnici
silnicilor
SÍLNIC, -Ă, silnici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care se face în silă, de nevoie; care este impus, forțat, silit2 (1). ◊ Muncă silnică = pedeapsă judiciară grea, care se aplica pentru fapte penale grave, constând din închisoare și muncă forțată (în ocnele de sare). ♦ Care este ilegal. 2. Greu de suportat, apăsător, penibil. 3. Care este nenatural; forțat. 4. Dificil, greoi, anevoios. ♦ (Rar) Silit2 (2). II. S. m. și f. (Rar la f.) Numele a două plante erbacee din familia labialelor, cu tulpina târâtoare, cu flori albastre sau violete, ale căror flori și frunze se întrebuințează în medicina populară (Glechoma hederaceum și hirsutum). – Din sl. silĭnĭkŭ. DOOM
sílnic2 (pop.) s. m., pl. sílnici
silnicim
SILNICÍ, silnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A constrânge, a forța, a sili pe cineva să facă ceva; a aplica forța, violența. ♦ Fig. A stâlci, a poci. – Din silnic. DOOM
silnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silnicésc, imperf. 3 sg. silniceá; conj. prez. 3 să silniceáscă
silnicind
SILNICÍ, silnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A constrânge, a forța, a sili pe cineva să facă ceva; a aplica forța, violența. ♦ Fig. A stâlci, a poci. – Din silnic. DOOM
silnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silnicésc, imperf. 3 sg. silniceá; conj. prez. 3 să silniceáscă
silnicire
SILNICÍ, silnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A constrânge, a forța, a sili pe cineva să facă ceva; a aplica forța, violența. ♦ Fig. A stâlci, a poci. – Din silnic. DOOM
silnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silnicésc, imperf. 3 sg. silniceá; conj. prez. 3 să silniceáscă
silniciră
SILNICÍ, silnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A constrânge, a forța, a sili pe cineva să facă ceva; a aplica forța, violența. ♦ Fig. A stâlci, a poci. – Din silnic. DOOM
silnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silnicésc, imperf. 3 sg. silniceá; conj. prez. 3 să silniceáscă
silnicirăm
SILNICÍ, silnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A constrânge, a forța, a sili pe cineva să facă ceva; a aplica forța, violența. ♦ Fig. A stâlci, a poci. – Din silnic. DOOM
silnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silnicésc, imperf. 3 sg. silniceá; conj. prez. 3 să silniceáscă
silnicirăți
SILNICÍ, silnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A constrânge, a forța, a sili pe cineva să facă ceva; a aplica forța, violența. ♦ Fig. A stâlci, a poci. – Din silnic. DOOM
silnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silnicésc, imperf. 3 sg. silniceá; conj. prez. 3 să silniceáscă
silnicise
SILNICÍ, silnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A constrânge, a forța, a sili pe cineva să facă ceva; a aplica forța, violența. ♦ Fig. A stâlci, a poci. – Din silnic. DOOM
silnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silnicésc, imperf. 3 sg. silniceá; conj. prez. 3 să silniceáscă
silnicisem
SILNICÍ, silnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A constrânge, a forța, a sili pe cineva să facă ceva; a aplica forța, violența. ♦ Fig. A stâlci, a poci. – Din silnic. DOOM
silnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silnicésc, imperf. 3 sg. silniceá; conj. prez. 3 să silniceáscă
silniciseră
SILNICÍ, silnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A constrânge, a forța, a sili pe cineva să facă ceva; a aplica forța, violența. ♦ Fig. A stâlci, a poci. – Din silnic. DOOM
silnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silnicésc, imperf. 3 sg. silniceá; conj. prez. 3 să silniceáscă
silniciserăm
SILNICÍ, silnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A constrânge, a forța, a sili pe cineva să facă ceva; a aplica forța, violența. ♦ Fig. A stâlci, a poci. – Din silnic. DOOM
silnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silnicésc, imperf. 3 sg. silniceá; conj. prez. 3 să silniceáscă
silniciserăți
SILNICÍ, silnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A constrânge, a forța, a sili pe cineva să facă ceva; a aplica forța, violența. ♦ Fig. A stâlci, a poci. – Din silnic. DOOM
silnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silnicésc, imperf. 3 sg. silniceá; conj. prez. 3 să silniceáscă
silniciseși
SILNICÍ, silnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A constrânge, a forța, a sili pe cineva să facă ceva; a aplica forța, violența. ♦ Fig. A stâlci, a poci. – Din silnic. DOOM
silnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silnicésc, imperf. 3 sg. silniceá; conj. prez. 3 să silniceáscă
silniciseți
SILNICÍ, silnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A constrânge, a forța, a sili pe cineva să facă ceva; a aplica forța, violența. ♦ Fig. A stâlci, a poci. – Din silnic. DOOM
silnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silnicésc, imperf. 3 sg. silniceá; conj. prez. 3 să silniceáscă
silnicit
SILNICÍ, silnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A constrânge, a forța, a sili pe cineva să facă ceva; a aplica forța, violența. ♦ Fig. A stâlci, a poci. – Din silnic. DOOM
silnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silnicésc, imperf. 3 sg. silniceá; conj. prez. 3 să silniceáscă
silnicit
SILNICÍT, -Ă, silniciți, -te, adj. (Rar) Constrâns, forțat; oprimat. – V. silnici.
silniciși
SILNICÍ, silnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A constrânge, a forța, a sili pe cineva să facă ceva; a aplica forța, violența. ♦ Fig. A stâlci, a poci. – Din silnic. DOOM
silnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silnicésc, imperf. 3 sg. silniceá; conj. prez. 3 să silniceáscă
silniciți
SILNICÍ, silnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A constrânge, a forța, a sili pe cineva să facă ceva; a aplica forța, violența. ♦ Fig. A stâlci, a poci. – Din silnic. DOOM
silnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silnicésc, imperf. 3 sg. silniceá; conj. prez. 3 să silniceáscă
silnicul
SÍLNIC, -Ă, silnici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care se face în silă, de nevoie; care este impus, forțat, silit2 (1). ◊ Muncă silnică = pedeapsă judiciară grea, care se aplica pentru fapte penale grave, constând din închisoare și muncă forțată (în ocnele de sare). ♦ Care este ilegal. 2. Greu de suportat, apăsător, penibil. 3. Care este nenatural; forțat. 4. Dificil, greoi, anevoios. ♦ (Rar) Silit2 (2). II. S. m. și f. (Rar la f.) Numele a două plante erbacee din familia labialelor, cu tulpina târâtoare, cu flori albastre sau violete, ale căror flori și frunze se întrebuințează în medicina populară (Glechoma hederaceum și hirsutum). – Din sl. silĭnĭkŭ. DOOM
sílnic2 (pop.) s. m., pl. sílnici
silnicul
SÍLNIC, -Ă, silnici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care se face în silă, de nevoie; care este impus, forțat, silit2 (1). ◊ Muncă silnică = pedeapsă judiciară grea, care se aplica pentru fapte penale grave, constând din închisoare și muncă forțată (în ocnele de sare). ♦ Care este ilegal. 2. Greu de suportat, apăsător, penibil. 3. Care este nenatural; forțat. 4. Dificil, greoi, anevoios. ♦ (Rar) Silit2 (2). II. S. m. și f. (Rar la f.) Numele a două plante erbacee din familia labialelor, cu tulpina târâtoare, cu flori albastre sau violete, ale căror flori și frunze se întrebuințează în medicina populară (Glechoma hederaceum și hirsutum). – Din sl. silĭnĭkŭ. DOOM
sílnic2 (pop.) s. m., pl. sílnici
silnicului
SÍLNIC, -Ă, silnici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care se face în silă, de nevoie; care este impus, forțat, silit2 (1). ◊ Muncă silnică = pedeapsă judiciară grea, care se aplica pentru fapte penale grave, constând din închisoare și muncă forțată (în ocnele de sare). ♦ Care este ilegal. 2. Greu de suportat, apăsător, penibil. 3. Care este nenatural; forțat. 4. Dificil, greoi, anevoios. ♦ (Rar) Silit2 (2). II. S. m. și f. (Rar la f.) Numele a două plante erbacee din familia labialelor, cu tulpina târâtoare, cu flori albastre sau violete, ale căror flori și frunze se întrebuințează în medicina populară (Glechoma hederaceum și hirsutum). – Din sl. silĭnĭkŭ. DOOM
sílnic2 (pop.) s. m., pl. sílnici
silnicului
SÍLNIC, -Ă, silnici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care se face în silă, de nevoie; care este impus, forțat, silit2 (1). ◊ Muncă silnică = pedeapsă judiciară grea, care se aplica pentru fapte penale grave, constând din închisoare și muncă forțată (în ocnele de sare). ♦ Care este ilegal. 2. Greu de suportat, apăsător, penibil. 3. Care este nenatural; forțat. 4. Dificil, greoi, anevoios. ♦ (Rar) Silit2 (2). II. S. m. și f. (Rar la f.) Numele a două plante erbacee din familia labialelor, cu tulpina târâtoare, cu flori albastre sau violete, ale căror flori și frunze se întrebuințează în medicina populară (Glechoma hederaceum și hirsutum). – Din sl. silĭnĭkŭ. DOOM
sílnic2 (pop.) s. m., pl. sílnici
siloane
SILÓN, siloane, s. n. Fibră textilă poliamidică folosită la fabricarea unor confecții. – Din germ. Silon (denumire comercială). DOOM
!silón s. n., pl. siloáne
siloanele
SILÓN, siloane, s. n. Fibră textilă poliamidică folosită la fabricarea unor confecții. – Din germ. Silon (denumire comercială). DOOM
!silón s. n., pl. siloáne
siloanelor
SILÓN, siloane, s. n. Fibră textilă poliamidică folosită la fabricarea unor confecții. – Din germ. Silon (denumire comercială). DOOM
!silón s. n., pl. siloáne
silogism
SILOGÍSM, silogisme, s. n. Tip de deducție în care o propoziție numită concluzie rezultă din două sau mai multe propoziții numite premise. – Din fr. syllogisme, lat. syllogismus. DOOM
silogísm s. n., pl. silogísme
silogisme
SILOGÍSM, silogisme, s. n. Tip de deducție în care o propoziție numită concluzie rezultă din două sau mai multe propoziții numite premise. – Din fr. syllogisme, lat. syllogismus. DOOM
silogísm s. n., pl. silogísme
silogismele
SILOGÍSM, silogisme, s. n. Tip de deducție în care o propoziție numită concluzie rezultă din două sau mai multe propoziții numite premise. – Din fr. syllogisme, lat. syllogismus. DOOM
silogísm s. n., pl. silogísme
silogismelor
SILOGÍSM, silogisme, s. n. Tip de deducție în care o propoziție numită concluzie rezultă din două sau mai multe propoziții numite premise. – Din fr. syllogisme, lat. syllogismus. DOOM
silogísm s. n., pl. silogísme
silogismul
SILOGÍSM, silogisme, s. n. Tip de deducție în care o propoziție numită concluzie rezultă din două sau mai multe propoziții numite premise. – Din fr. syllogisme, lat. syllogismus. DOOM
silogísm s. n., pl. silogísme
silogismului
SILOGÍSM, silogisme, s. n. Tip de deducție în care o propoziție numită concluzie rezultă din două sau mai multe propoziții numite premise. – Din fr. syllogisme, lat. syllogismus. DOOM
silogísm s. n., pl. silogísme
silogistic
SILOGÍSTIC, -Ă, silogistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține silogismului, privitor la silogism. 2. S. f. Parte a logicii clasice care se ocupă cu studiul silogismelor. – Din fr. syllogistique, lat. syllogisticus. DOOM
silogístic adj. m., pl. silogístici; f. silogístică, pl. silogístice
silogistica
SILOGÍSTIC, -Ă, silogistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține silogismului, privitor la silogism. 2. S. f. Parte a logicii clasice care se ocupă cu studiul silogismelor. – Din fr. syllogistique, lat. syllogisticus. DOOM
silogístic adj. m., pl. silogístici; f. silogístică, pl. silogístice
silogistica
SILOGÍSTIC, -Ă, silogistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține silogismului, privitor la silogism. 2. S. f. Parte a logicii clasice care se ocupă cu studiul silogismelor. – Din fr. syllogistique, lat. syllogisticus. DOOM
silogístică s. f., g.-d. art. silogísticii
silogistice
SILOGÍSTIC, -Ă, silogistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține silogismului, privitor la silogism. 2. S. f. Parte a logicii clasice care se ocupă cu studiul silogismelor. – Din fr. syllogistique, lat. syllogisticus. DOOM
silogístic adj. m., pl. silogístici; f. silogístică, pl. silogístice
silogisticei
SILOGÍSTIC, -Ă, silogistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține silogismului, privitor la silogism. 2. S. f. Parte a logicii clasice care se ocupă cu studiul silogismelor. – Din fr. syllogistique, lat. syllogisticus. DOOM
silogístic adj. m., pl. silogístici; f. silogístică, pl. silogístice
silogisticele
SILOGÍSTIC, -Ă, silogistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține silogismului, privitor la silogism. 2. S. f. Parte a logicii clasice care se ocupă cu studiul silogismelor. – Din fr. syllogistique, lat. syllogisticus. DOOM
silogístic adj. m., pl. silogístici; f. silogístică, pl. silogístice
silogisticelor
SILOGÍSTIC, -Ă, silogistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține silogismului, privitor la silogism. 2. S. f. Parte a logicii clasice care se ocupă cu studiul silogismelor. – Din fr. syllogistique, lat. syllogisticus. DOOM
silogístic adj. m., pl. silogístici; f. silogístică, pl. silogístice
silogistici
SILOGÍSTIC, -Ă, silogistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține silogismului, privitor la silogism. 2. S. f. Parte a logicii clasice care se ocupă cu studiul silogismelor. – Din fr. syllogistique, lat. syllogisticus. DOOM
silogístic adj. m., pl. silogístici; f. silogístică, pl. silogístice
silogistici
SILOGÍSTIC, -Ă, silogistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține silogismului, privitor la silogism. 2. S. f. Parte a logicii clasice care se ocupă cu studiul silogismelor. – Din fr. syllogistique, lat. syllogisticus. DOOM
silogístică s. f., g.-d. art. silogísticii
silogisticii
SILOGÍSTIC, -Ă, silogistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține silogismului, privitor la silogism. 2. S. f. Parte a logicii clasice care se ocupă cu studiul silogismelor. – Din fr. syllogistique, lat. syllogisticus. DOOM
silogístic adj. m., pl. silogístici; f. silogístică, pl. silogístice
silogisticii
SILOGÍSTIC, -Ă, silogistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține silogismului, privitor la silogism. 2. S. f. Parte a logicii clasice care se ocupă cu studiul silogismelor. – Din fr. syllogistique, lat. syllogisticus. DOOM
silogístică s. f., g.-d. art. silogísticii
silogisticilor
SILOGÍSTIC, -Ă, silogistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține silogismului, privitor la silogism. 2. S. f. Parte a logicii clasice care se ocupă cu studiul silogismelor. – Din fr. syllogistique, lat. syllogisticus. DOOM
silogístic adj. m., pl. silogístici; f. silogístică, pl. silogístice
silogisticul
SILOGÍSTIC, -Ă, silogistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține silogismului, privitor la silogism. 2. S. f. Parte a logicii clasice care se ocupă cu studiul silogismelor. – Din fr. syllogistique, lat. syllogisticus. DOOM
silogístic adj. m., pl. silogístici; f. silogístică, pl. silogístice
silogisticului
SILOGÍSTIC, -Ă, silogistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține silogismului, privitor la silogism. 2. S. f. Parte a logicii clasice care se ocupă cu studiul silogismelor. – Din fr. syllogistique, lat. syllogisticus. DOOM
silogístic adj. m., pl. silogístici; f. silogístică, pl. silogístice
silon
SILÓN, siloane, s. n. Fibră textilă poliamidică folosită la fabricarea unor confecții. – Din germ. Silon (denumire comercială). DOOM
!silón s. n., pl. siloáne
silonul
SILÓN, siloane, s. n. Fibră textilă poliamidică folosită la fabricarea unor confecții. – Din germ. Silon (denumire comercială). DOOM
!silón s. n., pl. siloáne
silonului
SILÓN, siloane, s. n. Fibră textilă poliamidică folosită la fabricarea unor confecții. – Din germ. Silon (denumire comercială). DOOM
!silón s. n., pl. siloáne
siloxicoane
SILOXICÓN s.n. Deșeu care se formează în timpul producerii carburii de siliciu. [Et. incertă].
siloxicoanele
SILOXICÓN s.n. Deșeu care se formează în timpul producerii carburii de siliciu. [Et. incertă].
siloxicoanelor
SILOXICÓN s.n. Deșeu care se formează în timpul producerii carburii de siliciu. [Et. incertă].
siloxicon
SILOXICÓN s.n. Deșeu care se formează în timpul producerii carburii de siliciu. [Et. incertă].
siloxiconul
SILOXICÓN s.n. Deșeu care se formează în timpul producerii carburii de siliciu. [Et. incertă].
siloxiconului
SILOXICÓN s.n. Deșeu care se formează în timpul producerii carburii de siliciu. [Et. incertă].
siloxid
SILOXÍD s. m. Varietate de sticlă de cuarț folosită la fabricarea vaselor de laborator. – Siliciu + oxid. DOOM
!siloxíd (si-lo-/sil-o-) s. m.
siloxidul
SILOXÍD s. m. Varietate de sticlă de cuarț folosită la fabricarea vaselor de laborator. – Siliciu + oxid. DOOM
!siloxíd (si-lo-/sil-o-) s. m.
siloxidului
SILOXÍD s. m. Varietate de sticlă de cuarț folosită la fabricarea vaselor de laborator. – Siliciu + oxid. DOOM
!siloxíd (si-lo-/sil-o-) s. m.
siloxizi
SILOXÍD s. m. Varietate de sticlă de cuarț folosită la fabricarea vaselor de laborator. – Siliciu + oxid. DOOM
!siloxíd (si-lo-/sil-o-) s. m.
siloxizii
SILOXÍD s. m. Varietate de sticlă de cuarț folosită la fabricarea vaselor de laborator. – Siliciu + oxid. DOOM
!siloxíd (si-lo-/sil-o-) s. m.
siloxizilor
SILOXÍD s. m. Varietate de sticlă de cuarț folosită la fabricarea vaselor de laborator. – Siliciu + oxid. DOOM
!siloxíd (si-lo-/sil-o-) s. m.
siloz
SILÓZ, silozuri, s. n. Construcție de mari dimensiuni înzestrată cu instalații speciale de uscare, de transport etc. care servește la depozitarea și păstrarea pe termen lung a unor cantități mari de produse agricole sau de alte materiale. ♦ Amenajare pentru însilozarea porumbului sau a altor plante destinate conservării prin murare; loc, groapă, șanț etc. unde se pune la macerat nutrețul pentru vite; p. ext. depozit de furaje macerate. ♦ (Adjectival) Care este pus la macerat într-o groapă, într-un șanț etc. special amenajate. Porumbul siloz. – Din it. silos, germ. Silo. DOOM
silóz s. n., pl. silózuri
silozul
SILÓZ, silozuri, s. n. Construcție de mari dimensiuni înzestrată cu instalații speciale de uscare, de transport etc. care servește la depozitarea și păstrarea pe termen lung a unor cantități mari de produse agricole sau de alte materiale. ♦ Amenajare pentru însilozarea porumbului sau a altor plante destinate conservării prin murare; loc, groapă, șanț etc. unde se pune la macerat nutrețul pentru vite; p. ext. depozit de furaje macerate. ♦ (Adjectival) Care este pus la macerat într-o groapă, într-un șanț etc. special amenajate. Porumbul siloz. – Din it. silos, germ. Silo. DOOM
silóz s. n., pl. silózuri
silozului
SILÓZ, silozuri, s. n. Construcție de mari dimensiuni înzestrată cu instalații speciale de uscare, de transport etc. care servește la depozitarea și păstrarea pe termen lung a unor cantități mari de produse agricole sau de alte materiale. ♦ Amenajare pentru însilozarea porumbului sau a altor plante destinate conservării prin murare; loc, groapă, șanț etc. unde se pune la macerat nutrețul pentru vite; p. ext. depozit de furaje macerate. ♦ (Adjectival) Care este pus la macerat într-o groapă, într-un șanț etc. special amenajate. Porumbul siloz. – Din it. silos, germ. Silo. DOOM
silóz s. n., pl. silózuri
silozuri
SILÓZ, silozuri, s. n. Construcție de mari dimensiuni înzestrată cu instalații speciale de uscare, de transport etc. care servește la depozitarea și păstrarea pe termen lung a unor cantități mari de produse agricole sau de alte materiale. ♦ Amenajare pentru însilozarea porumbului sau a altor plante destinate conservării prin murare; loc, groapă, șanț etc. unde se pune la macerat nutrețul pentru vite; p. ext. depozit de furaje macerate. ♦ (Adjectival) Care este pus la macerat într-o groapă, într-un șanț etc. special amenajate. Porumbul siloz. – Din it. silos, germ. Silo. DOOM
silóz s. n., pl. silózuri
silozurile
SILÓZ, silozuri, s. n. Construcție de mari dimensiuni înzestrată cu instalații speciale de uscare, de transport etc. care servește la depozitarea și păstrarea pe termen lung a unor cantități mari de produse agricole sau de alte materiale. ♦ Amenajare pentru însilozarea porumbului sau a altor plante destinate conservării prin murare; loc, groapă, șanț etc. unde se pune la macerat nutrețul pentru vite; p. ext. depozit de furaje macerate. ♦ (Adjectival) Care este pus la macerat într-o groapă, într-un șanț etc. special amenajate. Porumbul siloz. – Din it. silos, germ. Silo. DOOM
silóz s. n., pl. silózuri
silozurilor
SILÓZ, silozuri, s. n. Construcție de mari dimensiuni înzestrată cu instalații speciale de uscare, de transport etc. care servește la depozitarea și păstrarea pe termen lung a unor cantități mari de produse agricole sau de alte materiale. ♦ Amenajare pentru însilozarea porumbului sau a altor plante destinate conservării prin murare; loc, groapă, șanț etc. unde se pune la macerat nutrețul pentru vite; p. ext. depozit de furaje macerate. ♦ (Adjectival) Care este pus la macerat într-o groapă, într-un șanț etc. special amenajate. Porumbul siloz. – Din it. silos, germ. Silo. DOOM
silóz s. n., pl. silózuri
silueta
SILUETÁ vb. I. tr. (Liv.) A contura, a desena o siluetă. [Pron. -lu-e-. / < fr. silhouetter].
silueta
SILUÉTĂ, siluete, s. f. 1. Imagine, înfățișare reală (și oarecum neclară în amănuntele ei) a unei ființe, a unui lucru etc., de obicei proiectate (ca o umbră) pe un fond mai luminos; p. ext. ființă sau lucru astfel proiectate. ♦ Personaj abia schițat într-o operă literară. 2. Talie zveltă și bine proporționată a unei persoane; corp zvelt, suplu, bine proporționat al unei persoane; p. gener. talie; corp. **. Expr. (Fam.) A face siluetă = a deveni zvelt; a slăbi. 3. Desen unicolor, de obicei negru, lucrat în creion, în tuș sau decupat din hârtie, pânză etc. reprezentând contururile unei ființe sau ale unui lucru pe un fond de altă culoare. 4. Desen special de carton sau de placaj (reprezentând o siluetă (1) de om) pe care simt fixate țintele la tir. [Pr.: -lu-e-] – Din fr. silhouette. DOOM
siluétă (-lu-e-) s. f., g.-d. art. siluétei; pl. siluéte
siluetai
SILUETÁ vb. I. tr. (Liv.) A contura, a desena o siluetă. [Pron. -lu-e-. / < fr. silhouetter].
siluetam
SILUETÁ vb. I. tr. (Liv.) A contura, a desena o siluetă. [Pron. -lu-e-. / < fr. silhouetter].
siluetare
SILUETÁ vb. I. tr. (Liv.) A contura, a desena o siluetă. [Pron. -lu-e-. / < fr. silhouetter].
siluetare
SILUETÁ vb. I. tr. (Liv.) A contura, a desena o siluetă. [Pron. -lu-e-. / < fr. silhouetter].
siluetară
SILUETÁ vb. I. tr. (Liv.) A contura, a desena o siluetă. [Pron. -lu-e-. / < fr. silhouetter].
siluetarăm
SILUETÁ vb. I. tr. (Liv.) A contura, a desena o siluetă. [Pron. -lu-e-. / < fr. silhouetter].
siluetarăți
SILUETÁ vb. I. tr. (Liv.) A contura, a desena o siluetă. [Pron. -lu-e-. / < fr. silhouetter].
siluetase
SILUETÁ vb. I. tr. (Liv.) A contura, a desena o siluetă. [Pron. -lu-e-. / < fr. silhouetter].
siluetasem
SILUETÁ vb. I. tr. (Liv.) A contura, a desena o siluetă. [Pron. -lu-e-. / < fr. silhouetter].
siluetaseră
SILUETÁ vb. I. tr. (Liv.) A contura, a desena o siluetă. [Pron. -lu-e-. / < fr. silhouetter].
siluetaserăm
SILUETÁ vb. I. tr. (Liv.) A contura, a desena o siluetă. [Pron. -lu-e-. / < fr. silhouetter].
siluetaserăți
SILUETÁ vb. I. tr. (Liv.) A contura, a desena o siluetă. [Pron. -lu-e-. / < fr. silhouetter].
siluetaseși
SILUETÁ vb. I. tr. (Liv.) A contura, a desena o siluetă. [Pron. -lu-e-. / < fr. silhouetter].
siluetaseți
SILUETÁ vb. I. tr. (Liv.) A contura, a desena o siluetă. [Pron. -lu-e-. / < fr. silhouetter].
siluetat
SILUETÁ vb. I. tr. (Liv.) A contura, a desena o siluetă. [Pron. -lu-e-. / < fr. silhouetter].
siluetat
SILUETÁ vb. I. tr. (Liv.) A contura, a desena o siluetă. [Pron. -lu-e-. / < fr. silhouetter].
siluetau
SILUETÁ vb. I. tr. (Liv.) A contura, a desena o siluetă. [Pron. -lu-e-. / < fr. silhouetter].
siluetași
SILUETÁ vb. I. tr. (Liv.) A contura, a desena o siluetă. [Pron. -lu-e-. / < fr. silhouetter].
siluetați
SILUETÁ vb. I. tr. (Liv.) A contura, a desena o siluetă. [Pron. -lu-e-. / < fr. silhouetter].
siluete
SILUÉTĂ, siluete, s. f. 1. Imagine, înfățișare reală (și oarecum neclară în amănuntele ei) a unei ființe, a unui lucru etc., de obicei proiectate (ca o umbră) pe un fond mai luminos; p. ext. ființă sau lucru astfel proiectate. ♦ Personaj abia schițat într-o operă literară. 2. Talie zveltă și bine proporționată a unei persoane; corp zvelt, suplu, bine proporționat al unei persoane; p. gener. talie; corp. **. Expr. (Fam.) A face siluetă = a deveni zvelt; a slăbi. 3. Desen unicolor, de obicei negru, lucrat în creion, în tuș sau decupat din hârtie, pânză etc. reprezentând contururile unei ființe sau ale unui lucru pe un fond de altă culoare. 4. Desen special de carton sau de placaj (reprezentând o siluetă (1) de om) pe care simt fixate țintele la tir. [Pr.: -lu-e-] – Din fr. silhouette. DOOM
siluétă (-lu-e-) s. f., g.-d. art. siluétei; pl. siluéte
siluetează
SILUETÁ vb. I. tr. (Liv.) A contura, a desena o siluetă. [Pron. -lu-e-. / < fr. silhouetter].
siluetei
SILUÉTĂ, siluete, s. f. 1. Imagine, înfățișare reală (și oarecum neclară în amănuntele ei) a unei ființe, a unui lucru etc., de obicei proiectate (ca o umbră) pe un fond mai luminos; p. ext. ființă sau lucru astfel proiectate. ♦ Personaj abia schițat într-o operă literară. 2. Talie zveltă și bine proporționată a unei persoane; corp zvelt, suplu, bine proporționat al unei persoane; p. gener. talie; corp. **. Expr. (Fam.) A face siluetă = a deveni zvelt; a slăbi. 3. Desen unicolor, de obicei negru, lucrat în creion, în tuș sau decupat din hârtie, pânză etc. reprezentând contururile unei ființe sau ale unui lucru pe un fond de altă culoare. 4. Desen special de carton sau de placaj (reprezentând o siluetă (1) de om) pe care simt fixate țintele la tir. [Pr.: -lu-e-] – Din fr. silhouette. DOOM
siluétă (-lu-e-) s. f., g.-d. art. siluétei; pl. siluéte
siluetele
SILUÉTĂ, siluete, s. f. 1. Imagine, înfățișare reală (și oarecum neclară în amănuntele ei) a unei ființe, a unui lucru etc., de obicei proiectate (ca o umbră) pe un fond mai luminos; p. ext. ființă sau lucru astfel proiectate. ♦ Personaj abia schițat într-o operă literară. 2. Talie zveltă și bine proporționată a unei persoane; corp zvelt, suplu, bine proporționat al unei persoane; p. gener. talie; corp. **. Expr. (Fam.) A face siluetă = a deveni zvelt; a slăbi. 3. Desen unicolor, de obicei negru, lucrat în creion, în tuș sau decupat din hârtie, pânză etc. reprezentând contururile unei ființe sau ale unui lucru pe un fond de altă culoare. 4. Desen special de carton sau de placaj (reprezentând o siluetă (1) de om) pe care simt fixate țintele la tir. [Pr.: -lu-e-] – Din fr. silhouette. DOOM
siluétă (-lu-e-) s. f., g.-d. art. siluétei; pl. siluéte
siluetelor
SILUÉTĂ, siluete, s. f. 1. Imagine, înfățișare reală (și oarecum neclară în amănuntele ei) a unei ființe, a unui lucru etc., de obicei proiectate (ca o umbră) pe un fond mai luminos; p. ext. ființă sau lucru astfel proiectate. ♦ Personaj abia schițat într-o operă literară. 2. Talie zveltă și bine proporționată a unei persoane; corp zvelt, suplu, bine proporționat al unei persoane; p. gener. talie; corp. **. Expr. (Fam.) A face siluetă = a deveni zvelt; a slăbi. 3. Desen unicolor, de obicei negru, lucrat în creion, în tuș sau decupat din hârtie, pânză etc. reprezentând contururile unei ființe sau ale unui lucru pe un fond de altă culoare. 4. Desen special de carton sau de placaj (reprezentând o siluetă (1) de om) pe care simt fixate țintele la tir. [Pr.: -lu-e-] – Din fr. silhouette. DOOM
siluétă (-lu-e-) s. f., g.-d. art. siluétei; pl. siluéte
siluetez
SILUETÁ vb. I. tr. (Liv.) A contura, a desena o siluetă. [Pron. -lu-e-. / < fr. silhouetter].
silueteze
SILUETÁ vb. I. tr. (Liv.) A contura, a desena o siluetă. [Pron. -lu-e-. / < fr. silhouetter].
siluetezi
SILUETÁ vb. I. tr. (Liv.) A contura, a desena o siluetă. [Pron. -lu-e-. / < fr. silhouetter].
siluetând
SILUETÁ vb. I. tr. (Liv.) A contura, a desena o siluetă. [Pron. -lu-e-. / < fr. silhouetter].
siluetînd
SILUETÁ vb. I. tr. (Liv.) A contura, a desena o siluetă. [Pron. -lu-e-. / < fr. silhouetter].
silui
SILUÍ, siluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Rar) A uza de forță față de cineva sau de ceva; a constrânge, a obliga, a sili (1); a violenta. 2. Spec. A necinsti, a viola o femeie, o fată. 3. Fig. A încălca, a nesocoti; a denatura, a falsifica. – Din sl. silovati „a provoca”. DOOM
siluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siluiésc, imperf. 3 sg. siluiá; conj. prez. 3 să siluiáscă
siluia
SILUÍ, siluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Rar) A uza de forță față de cineva sau de ceva; a constrânge, a obliga, a sili (1); a violenta. 2. Spec. A necinsti, a viola o femeie, o fată. 3. Fig. A încălca, a nesocoti; a denatura, a falsifica. – Din sl. silovati „a provoca”. DOOM
siluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siluiésc, imperf. 3 sg. siluiá; conj. prez. 3 să siluiáscă
siluiai
SILUÍ, siluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Rar) A uza de forță față de cineva sau de ceva; a constrânge, a obliga, a sili (1); a violenta. 2. Spec. A necinsti, a viola o femeie, o fată. 3. Fig. A încălca, a nesocoti; a denatura, a falsifica. – Din sl. silovati „a provoca”. DOOM
siluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siluiésc, imperf. 3 sg. siluiá; conj. prez. 3 să siluiáscă
siluiam
SILUÍ, siluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Rar) A uza de forță față de cineva sau de ceva; a constrânge, a obliga, a sili (1); a violenta. 2. Spec. A necinsti, a viola o femeie, o fată. 3. Fig. A încălca, a nesocoti; a denatura, a falsifica. – Din sl. silovati „a provoca”. DOOM
siluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siluiésc, imperf. 3 sg. siluiá; conj. prez. 3 să siluiáscă
siluiască
SILUÍ, siluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Rar) A uza de forță față de cineva sau de ceva; a constrânge, a obliga, a sili (1); a violenta. 2. Spec. A necinsti, a viola o femeie, o fată. 3. Fig. A încălca, a nesocoti; a denatura, a falsifica. – Din sl. silovati „a provoca”. DOOM
siluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siluiésc, imperf. 3 sg. siluiá; conj. prez. 3 să siluiáscă
siluiau
SILUÍ, siluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Rar) A uza de forță față de cineva sau de ceva; a constrânge, a obliga, a sili (1); a violenta. 2. Spec. A necinsti, a viola o femeie, o fată. 3. Fig. A încălca, a nesocoti; a denatura, a falsifica. – Din sl. silovati „a provoca”. DOOM
siluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siluiésc, imperf. 3 sg. siluiá; conj. prez. 3 să siluiáscă
siluiați
SILUÍ, siluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Rar) A uza de forță față de cineva sau de ceva; a constrânge, a obliga, a sili (1); a violenta. 2. Spec. A necinsti, a viola o femeie, o fată. 3. Fig. A încălca, a nesocoti; a denatura, a falsifica. – Din sl. silovati „a provoca”. DOOM
siluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siluiésc, imperf. 3 sg. siluiá; conj. prez. 3 să siluiáscă
siluiesc
SILUÍ, siluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Rar) A uza de forță față de cineva sau de ceva; a constrânge, a obliga, a sili (1); a violenta. 2. Spec. A necinsti, a viola o femeie, o fată. 3. Fig. A încălca, a nesocoti; a denatura, a falsifica. – Din sl. silovati „a provoca”. DOOM
siluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siluiésc, imperf. 3 sg. siluiá; conj. prez. 3 să siluiáscă
siluiește
SILUÍ, siluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Rar) A uza de forță față de cineva sau de ceva; a constrânge, a obliga, a sili (1); a violenta. 2. Spec. A necinsti, a viola o femeie, o fată. 3. Fig. A încălca, a nesocoti; a denatura, a falsifica. – Din sl. silovati „a provoca”. DOOM
siluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siluiésc, imperf. 3 sg. siluiá; conj. prez. 3 să siluiáscă
siluiești
SILUÍ, siluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Rar) A uza de forță față de cineva sau de ceva; a constrânge, a obliga, a sili (1); a violenta. 2. Spec. A necinsti, a viola o femeie, o fată. 3. Fig. A încălca, a nesocoti; a denatura, a falsifica. – Din sl. silovati „a provoca”. DOOM
siluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siluiésc, imperf. 3 sg. siluiá; conj. prez. 3 să siluiáscă
siluii
SILUÍ, siluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Rar) A uza de forță față de cineva sau de ceva; a constrânge, a obliga, a sili (1); a violenta. 2. Spec. A necinsti, a viola o femeie, o fată. 3. Fig. A încălca, a nesocoti; a denatura, a falsifica. – Din sl. silovati „a provoca”. DOOM
siluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siluiésc, imperf. 3 sg. siluiá; conj. prez. 3 să siluiáscă
siluim
SILUÍ, siluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Rar) A uza de forță față de cineva sau de ceva; a constrânge, a obliga, a sili (1); a violenta. 2. Spec. A necinsti, a viola o femeie, o fată. 3. Fig. A încălca, a nesocoti; a denatura, a falsifica. – Din sl. silovati „a provoca”. DOOM
siluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siluiésc, imperf. 3 sg. siluiá; conj. prez. 3 să siluiáscă
siluind
SILUÍ, siluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Rar) A uza de forță față de cineva sau de ceva; a constrânge, a obliga, a sili (1); a violenta. 2. Spec. A necinsti, a viola o femeie, o fată. 3. Fig. A încălca, a nesocoti; a denatura, a falsifica. – Din sl. silovati „a provoca”. DOOM
siluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siluiésc, imperf. 3 sg. siluiá; conj. prez. 3 să siluiáscă
siluire
SILUÍ, siluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Rar) A uza de forță față de cineva sau de ceva; a constrânge, a obliga, a sili (1); a violenta. 2. Spec. A necinsti, a viola o femeie, o fată. 3. Fig. A încălca, a nesocoti; a denatura, a falsifica. – Din sl. silovati „a provoca”. DOOM
siluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siluiésc, imperf. 3 sg. siluiá; conj. prez. 3 să siluiáscă
siluire
SILUÍRE, siluiri, s. f. Acțiunea de a silui și rezultatul ei; constrângere, silnicie; spec. (înv.) violare (a unei femei, a unei fete). ♦ Fig. Denaturare, falsificare; folosire abuzivă, nerecomandabilă. – V. silui. DOOM
siluíre s. f., g.-d. art. siluírii; pl. siluíri
siluirea
SILUÍRE, siluiri, s. f. Acțiunea de a silui și rezultatul ei; constrângere, silnicie; spec. (înv.) violare (a unei femei, a unei fete). ♦ Fig. Denaturare, falsificare; folosire abuzivă, nerecomandabilă. – V. silui. DOOM
siluíre s. f., g.-d. art. siluírii; pl. siluíri
siluiri
SILUÍRE, siluiri, s. f. Acțiunea de a silui și rezultatul ei; constrângere, silnicie; spec. (înv.) violare (a unei femei, a unei fete). ♦ Fig. Denaturare, falsificare; folosire abuzivă, nerecomandabilă. – V. silui. DOOM
siluíre s. f., g.-d. art. siluírii; pl. siluíri
siluirii
SILUÍRE, siluiri, s. f. Acțiunea de a silui și rezultatul ei; constrângere, silnicie; spec. (înv.) violare (a unei femei, a unei fete). ♦ Fig. Denaturare, falsificare; folosire abuzivă, nerecomandabilă. – V. silui. DOOM
siluíre s. f., g.-d. art. siluírii; pl. siluíri
siluirile
SILUÍRE, siluiri, s. f. Acțiunea de a silui și rezultatul ei; constrângere, silnicie; spec. (înv.) violare (a unei femei, a unei fete). ♦ Fig. Denaturare, falsificare; folosire abuzivă, nerecomandabilă. – V. silui. DOOM
siluíre s. f., g.-d. art. siluírii; pl. siluíri
siluirilor
SILUÍRE, siluiri, s. f. Acțiunea de a silui și rezultatul ei; constrângere, silnicie; spec. (înv.) violare (a unei femei, a unei fete). ♦ Fig. Denaturare, falsificare; folosire abuzivă, nerecomandabilă. – V. silui. DOOM
siluíre s. f., g.-d. art. siluírii; pl. siluíri
siluiră
SILUÍ, siluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Rar) A uza de forță față de cineva sau de ceva; a constrânge, a obliga, a sili (1); a violenta. 2. Spec. A necinsti, a viola o femeie, o fată. 3. Fig. A încălca, a nesocoti; a denatura, a falsifica. – Din sl. silovati „a provoca”. DOOM
siluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siluiésc, imperf. 3 sg. siluiá; conj. prez. 3 să siluiáscă
siluirăm
SILUÍ, siluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Rar) A uza de forță față de cineva sau de ceva; a constrânge, a obliga, a sili (1); a violenta. 2. Spec. A necinsti, a viola o femeie, o fată. 3. Fig. A încălca, a nesocoti; a denatura, a falsifica. – Din sl. silovati „a provoca”. DOOM
siluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siluiésc, imperf. 3 sg. siluiá; conj. prez. 3 să siluiáscă
siluirăți
SILUÍ, siluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Rar) A uza de forță față de cineva sau de ceva; a constrânge, a obliga, a sili (1); a violenta. 2. Spec. A necinsti, a viola o femeie, o fată. 3. Fig. A încălca, a nesocoti; a denatura, a falsifica. – Din sl. silovati „a provoca”. DOOM
siluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siluiésc, imperf. 3 sg. siluiá; conj. prez. 3 să siluiáscă
siluise
SILUÍ, siluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Rar) A uza de forță față de cineva sau de ceva; a constrânge, a obliga, a sili (1); a violenta. 2. Spec. A necinsti, a viola o femeie, o fată. 3. Fig. A încălca, a nesocoti; a denatura, a falsifica. – Din sl. silovati „a provoca”. DOOM
siluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siluiésc, imperf. 3 sg. siluiá; conj. prez. 3 să siluiáscă
siluisem
SILUÍ, siluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Rar) A uza de forță față de cineva sau de ceva; a constrânge, a obliga, a sili (1); a violenta. 2. Spec. A necinsti, a viola o femeie, o fată. 3. Fig. A încălca, a nesocoti; a denatura, a falsifica. – Din sl. silovati „a provoca”. DOOM
siluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siluiésc, imperf. 3 sg. siluiá; conj. prez. 3 să siluiáscă
siluiseră
SILUÍ, siluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Rar) A uza de forță față de cineva sau de ceva; a constrânge, a obliga, a sili (1); a violenta. 2. Spec. A necinsti, a viola o femeie, o fată. 3. Fig. A încălca, a nesocoti; a denatura, a falsifica. – Din sl. silovati „a provoca”. DOOM
siluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siluiésc, imperf. 3 sg. siluiá; conj. prez. 3 să siluiáscă
siluiserăm
SILUÍ, siluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Rar) A uza de forță față de cineva sau de ceva; a constrânge, a obliga, a sili (1); a violenta. 2. Spec. A necinsti, a viola o femeie, o fată. 3. Fig. A încălca, a nesocoti; a denatura, a falsifica. – Din sl. silovati „a provoca”. DOOM
siluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siluiésc, imperf. 3 sg. siluiá; conj. prez. 3 să siluiáscă
siluiserăți
SILUÍ, siluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Rar) A uza de forță față de cineva sau de ceva; a constrânge, a obliga, a sili (1); a violenta. 2. Spec. A necinsti, a viola o femeie, o fată. 3. Fig. A încălca, a nesocoti; a denatura, a falsifica. – Din sl. silovati „a provoca”. DOOM
siluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siluiésc, imperf. 3 sg. siluiá; conj. prez. 3 să siluiáscă
siluiseși
SILUÍ, siluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Rar) A uza de forță față de cineva sau de ceva; a constrânge, a obliga, a sili (1); a violenta. 2. Spec. A necinsti, a viola o femeie, o fată. 3. Fig. A încălca, a nesocoti; a denatura, a falsifica. – Din sl. silovati „a provoca”. DOOM
siluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siluiésc, imperf. 3 sg. siluiá; conj. prez. 3 să siluiáscă
siluiseți
SILUÍ, siluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Rar) A uza de forță față de cineva sau de ceva; a constrânge, a obliga, a sili (1); a violenta. 2. Spec. A necinsti, a viola o femeie, o fată. 3. Fig. A încălca, a nesocoti; a denatura, a falsifica. – Din sl. silovati „a provoca”. DOOM
siluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siluiésc, imperf. 3 sg. siluiá; conj. prez. 3 să siluiáscă
siluit
SILUÍ, siluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Rar) A uza de forță față de cineva sau de ceva; a constrânge, a obliga, a sili (1); a violenta. 2. Spec. A necinsti, a viola o femeie, o fată. 3. Fig. A încălca, a nesocoti; a denatura, a falsifica. – Din sl. silovati „a provoca”. DOOM
siluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siluiésc, imperf. 3 sg. siluiá; conj. prez. 3 să siluiáscă
siluit
SILUÍT, -Ă, siluiți, -te, adj. Forțat, silit, violentat. – V. silui.
siluita
SILUÍT, -Ă, siluiți, -te, adj. Forțat, silit, violentat. – V. silui.
siluite
SILUÍT, -Ă, siluiți, -te, adj. Forțat, silit, violentat. – V. silui.
siluitei
SILUÍT, -Ă, siluiți, -te, adj. Forțat, silit, violentat. – V. silui.
siluitele
SILUÍT, -Ă, siluiți, -te, adj. Forțat, silit, violentat. – V. silui.
siluitelor
SILUÍT, -Ă, siluiți, -te, adj. Forțat, silit, violentat. – V. silui.
siluitul
SILUÍT, -Ă, siluiți, -te, adj. Forțat, silit, violentat. – V. silui.
siluitului
SILUÍT, -Ă, siluiți, -te, adj. Forțat, silit, violentat. – V. silui.
siluiși
SILUÍ, siluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Rar) A uza de forță față de cineva sau de ceva; a constrânge, a obliga, a sili (1); a violenta. 2. Spec. A necinsti, a viola o femeie, o fată. 3. Fig. A încălca, a nesocoti; a denatura, a falsifica. – Din sl. silovati „a provoca”. DOOM
siluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siluiésc, imperf. 3 sg. siluiá; conj. prez. 3 să siluiáscă
siluiți
SILUÍ, siluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Rar) A uza de forță față de cineva sau de ceva; a constrânge, a obliga, a sili (1); a violenta. 2. Spec. A necinsti, a viola o femeie, o fată. 3. Fig. A încălca, a nesocoti; a denatura, a falsifica. – Din sl. silovati „a provoca”. DOOM
siluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siluiésc, imperf. 3 sg. siluiá; conj. prez. 3 să siluiáscă
siluiți
SILUÍT, -Ă, siluiți, -te, adj. Forțat, silit, violentat. – V. silui.
siluiții
SILUÍT, -Ă, siluiți, -te, adj. Forțat, silit, violentat. – V. silui.
siluiților
SILUÍT, -Ă, siluiți, -te, adj. Forțat, silit, violentat. – V. silui.
silumin
SILUMÍN s. n. Aliaj de aluminiu cu siliciu și cu alte adaosuri, din care se toarnă unele piese rezistente la coroziune sau la temperaturi înalte. – Din fr. silumin. DOOM
silumín s. n.
siluminit
SILUMINÍT s. n. Material izolant fabricat din aluminiu și siliciu, foarte rezistent. – Din silumin. DOOM
siluminít s. n.
siluminitul
SILUMINÍT s. n. Material izolant fabricat din aluminiu și siliciu, foarte rezistent. – Din silumin. DOOM
siluminít s. n.
siluminitului
SILUMINÍT s. n. Material izolant fabricat din aluminiu și siliciu, foarte rezistent. – Din silumin. DOOM
siluminít s. n.
siluminul
SILUMÍN s. n. Aliaj de aluminiu cu siliciu și cu alte adaosuri, din care se toarnă unele piese rezistente la coroziune sau la temperaturi înalte. – Din fr. silumin. DOOM
silumín s. n.
siluminului
SILUMÍN s. n. Aliaj de aluminiu cu siliciu și cu alte adaosuri, din care se toarnă unele piese rezistente la coroziune sau la temperaturi înalte. – Din fr. silumin. DOOM
silumín s. n.
silur
SILÚR, siluri, s. m. Numele a două plante erbacee cu tulpina verticală, dintre care una cu florile de culoare albastru-deschis cu linii violete și cu o pată galbenă la mijloc (Euphrasia stricta), iar cealaltă cu flori albe, cu linii violete și cu o pată galbenă la mijloc (Euphrasia rostkoviana). – Din germ. Silur. DOOM
silúr s. m., pl. silúri
siluri
SILÚR, siluri, s. m. Numele a două plante erbacee cu tulpina verticală, dintre care una cu florile de culoare albastru-deschis cu linii violete și cu o pată galbenă la mijloc (Euphrasia stricta), iar cealaltă cu flori albe, cu linii violete și cu o pată galbenă la mijloc (Euphrasia rostkoviana). – Din germ. Silur. DOOM
silúr s. m., pl. silúri
silurian
SILURIÁN, -Ă, silurieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. A treia perioadă a paleozoicului, care se caracterizează prin sedimentări de calcar, de gresie, de șisturi argiloase, prin apariția primelor plante terestre și prin dezvoltarea nevertebratelor marine. ◊ (Adjectival) Perioada siluriană. 2. S. n. Sistem de strate geologice din silurian (1). 3. Adj. Care aparține silurianului (1), care datează din această perioadă; care este caracteristic, propriu silurianului (1, 2); siluric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. silurien. DOOM
silurián2 (-ri-an) s. n.
siluriana
SILURIÁN, -Ă, silurieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. A treia perioadă a paleozoicului, care se caracterizează prin sedimentări de calcar, de gresie, de șisturi argiloase, prin apariția primelor plante terestre și prin dezvoltarea nevertebratelor marine. ◊ (Adjectival) Perioada siluriană. 2. S. n. Sistem de strate geologice din silurian (1). 3. Adj. Care aparține silurianului (1), care datează din această perioadă; care este caracteristic, propriu silurianului (1, 2); siluric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. silurien. DOOM
silurián2 (-ri-an) s. n.
silurianul
SILURIÁN, -Ă, silurieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. A treia perioadă a paleozoicului, care se caracterizează prin sedimentări de calcar, de gresie, de șisturi argiloase, prin apariția primelor plante terestre și prin dezvoltarea nevertebratelor marine. ◊ (Adjectival) Perioada siluriană. 2. S. n. Sistem de strate geologice din silurian (1). 3. Adj. Care aparține silurianului (1), care datează din această perioadă; care este caracteristic, propriu silurianului (1, 2); siluric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. silurien. DOOM
silurián2 (-ri-an) s. n.
silurianului
SILURIÁN, -Ă, silurieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. A treia perioadă a paleozoicului, care se caracterizează prin sedimentări de calcar, de gresie, de șisturi argiloase, prin apariția primelor plante terestre și prin dezvoltarea nevertebratelor marine. ◊ (Adjectival) Perioada siluriană. 2. S. n. Sistem de strate geologice din silurian (1). 3. Adj. Care aparține silurianului (1), care datează din această perioadă; care este caracteristic, propriu silurianului (1, 2); siluric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. silurien. DOOM
silurián2 (-ri-an) s. n.
siluric
SILÚRIC, -Ă, silurici, -ce, adj. Silurian (3). – Din germ. silurisch. DOOM
silúric adj. m., pl. silúrici; f. silúrică, pl. silúrice
silurica
SILÚRIC, -Ă, silurici, -ce, adj. Silurian (3). – Din germ. silurisch. DOOM
silúric adj. m., pl. silúrici; f. silúrică, pl. silúrice
silurice
SILÚRIC, -Ă, silurici, -ce, adj. Silurian (3). – Din germ. silurisch. DOOM
silúric adj. m., pl. silúrici; f. silúrică, pl. silúrice
siluricei
SILÚRIC, -Ă, silurici, -ce, adj. Silurian (3). – Din germ. silurisch. DOOM
silúric adj. m., pl. silúrici; f. silúrică, pl. silúrice
siluricele
SILÚRIC, -Ă, silurici, -ce, adj. Silurian (3). – Din germ. silurisch. DOOM
silúric adj. m., pl. silúrici; f. silúrică, pl. silúrice
siluricelor
SILÚRIC, -Ă, silurici, -ce, adj. Silurian (3). – Din germ. silurisch. DOOM
silúric adj. m., pl. silúrici; f. silúrică, pl. silúrice
silurici
SILÚRIC, -Ă, silurici, -ce, adj. Silurian (3). – Din germ. silurisch. DOOM
silúric adj. m., pl. silúrici; f. silúrică, pl. silúrice
siluricii
SILÚRIC, -Ă, silurici, -ce, adj. Silurian (3). – Din germ. silurisch. DOOM
silúric adj. m., pl. silúrici; f. silúrică, pl. silúrice
siluricilor
SILÚRIC, -Ă, silurici, -ce, adj. Silurian (3). – Din germ. silurisch. DOOM
silúric adj. m., pl. silúrici; f. silúrică, pl. silúrice
siluricul
SILÚRIC, -Ă, silurici, -ce, adj. Silurian (3). – Din germ. silurisch. DOOM
silúric adj. m., pl. silúrici; f. silúrică, pl. silúrice
siluricului
SILÚRIC, -Ă, silurici, -ce, adj. Silurian (3). – Din germ. silurisch. DOOM
silúric adj. m., pl. silúrici; f. silúrică, pl. silúrice
silurid
SILURÍDE s.n. pl. Familie de pești de apă dulce având ca tip somnul; (la sg.) pește din această familie. [< lat. siluridae < silurus – somn].
siluriene
SILURIÁN, -Ă, silurieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. A treia perioadă a paleozoicului, care se caracterizează prin sedimentări de calcar, de gresie, de șisturi argiloase, prin apariția primelor plante terestre și prin dezvoltarea nevertebratelor marine. ◊ (Adjectival) Perioada siluriană. 2. S. n. Sistem de strate geologice din silurian (1). 3. Adj. Care aparține silurianului (1), care datează din această perioadă; care este caracteristic, propriu silurianului (1, 2); siluric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. silurien. DOOM
silurián2 (-ri-an) s. n.
silurienei
SILURIÁN, -Ă, silurieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. A treia perioadă a paleozoicului, care se caracterizează prin sedimentări de calcar, de gresie, de șisturi argiloase, prin apariția primelor plante terestre și prin dezvoltarea nevertebratelor marine. ◊ (Adjectival) Perioada siluriană. 2. S. n. Sistem de strate geologice din silurian (1). 3. Adj. Care aparține silurianului (1), care datează din această perioadă; care este caracteristic, propriu silurianului (1, 2); siluric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. silurien. DOOM
silurián2 (-ri-an) s. n.
silurienele
SILURIÁN, -Ă, silurieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. A treia perioadă a paleozoicului, care se caracterizează prin sedimentări de calcar, de gresie, de șisturi argiloase, prin apariția primelor plante terestre și prin dezvoltarea nevertebratelor marine. ◊ (Adjectival) Perioada siluriană. 2. S. n. Sistem de strate geologice din silurian (1). 3. Adj. Care aparține silurianului (1), care datează din această perioadă; care este caracteristic, propriu silurianului (1, 2); siluric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. silurien. DOOM
silurián2 (-ri-an) s. n.
silurienelor
SILURIÁN, -Ă, silurieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. A treia perioadă a paleozoicului, care se caracterizează prin sedimentări de calcar, de gresie, de șisturi argiloase, prin apariția primelor plante terestre și prin dezvoltarea nevertebratelor marine. ◊ (Adjectival) Perioada siluriană. 2. S. n. Sistem de strate geologice din silurian (1). 3. Adj. Care aparține silurianului (1), care datează din această perioadă; care este caracteristic, propriu silurianului (1, 2); siluric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. silurien. DOOM
silurián2 (-ri-an) s. n.
silurieni
SILURIÁN, -Ă, silurieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. A treia perioadă a paleozoicului, care se caracterizează prin sedimentări de calcar, de gresie, de șisturi argiloase, prin apariția primelor plante terestre și prin dezvoltarea nevertebratelor marine. ◊ (Adjectival) Perioada siluriană. 2. S. n. Sistem de strate geologice din silurian (1). 3. Adj. Care aparține silurianului (1), care datează din această perioadă; care este caracteristic, propriu silurianului (1, 2); siluric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. silurien. DOOM
silurián2 (-ri-an) s. n.
silurienii
SILURIÁN, -Ă, silurieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. A treia perioadă a paleozoicului, care se caracterizează prin sedimentări de calcar, de gresie, de șisturi argiloase, prin apariția primelor plante terestre și prin dezvoltarea nevertebratelor marine. ◊ (Adjectival) Perioada siluriană. 2. S. n. Sistem de strate geologice din silurian (1). 3. Adj. Care aparține silurianului (1), care datează din această perioadă; care este caracteristic, propriu silurianului (1, 2); siluric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. silurien. DOOM
silurián2 (-ri-an) s. n.
silurienilor
SILURIÁN, -Ă, silurieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. A treia perioadă a paleozoicului, care se caracterizează prin sedimentări de calcar, de gresie, de șisturi argiloase, prin apariția primelor plante terestre și prin dezvoltarea nevertebratelor marine. ◊ (Adjectival) Perioada siluriană. 2. S. n. Sistem de strate geologice din silurian (1). 3. Adj. Care aparține silurianului (1), care datează din această perioadă; care este caracteristic, propriu silurianului (1, 2); siluric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. silurien. DOOM
silurián2 (-ri-an) s. n.
silurii
SILÚR, siluri, s. m. Numele a două plante erbacee cu tulpina verticală, dintre care una cu florile de culoare albastru-deschis cu linii violete și cu o pată galbenă la mijloc (Euphrasia stricta), iar cealaltă cu flori albe, cu linii violete și cu o pată galbenă la mijloc (Euphrasia rostkoviana). – Din germ. Silur. DOOM
silúr s. m., pl. silúri
silurilor
SILÚR, siluri, s. m. Numele a două plante erbacee cu tulpina verticală, dintre care una cu florile de culoare albastru-deschis cu linii violete și cu o pată galbenă la mijloc (Euphrasia stricta), iar cealaltă cu flori albe, cu linii violete și cu o pată galbenă la mijloc (Euphrasia rostkoviana). – Din germ. Silur. DOOM
silúr s. m., pl. silúri
silurul
SILÚR, siluri, s. m. Numele a două plante erbacee cu tulpina verticală, dintre care una cu florile de culoare albastru-deschis cu linii violete și cu o pată galbenă la mijloc (Euphrasia stricta), iar cealaltă cu flori albe, cu linii violete și cu o pată galbenă la mijloc (Euphrasia rostkoviana). – Din germ. Silur. DOOM
silúr s. m., pl. silúri
silurului
SILÚR, siluri, s. m. Numele a două plante erbacee cu tulpina verticală, dintre care una cu florile de culoare albastru-deschis cu linii violete și cu o pată galbenă la mijloc (Euphrasia stricta), iar cealaltă cu flori albe, cu linii violete și cu o pată galbenă la mijloc (Euphrasia rostkoviana). – Din germ. Silur. DOOM
silúr s. m., pl. silúri
silv
SILVI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) pădure”, „silvic”. [Var. silv-, silvo-. / < fr. sylvi-, cf. lat. silva].
silva
SÍLVĂ, silve, s. f. (Rar) Pădure. – Din lat. silva. DOOM
sílvă (rar) s. f., g.-d. art. sílvei; pl. sílve
silvan
SILVÁN, silvani, s. m. Fiecare dintre divinitățile romane considerate drept protectoare ale pădurilor, imaginate cu o față bestială, cu corpul păros și cu picioare și coarne de țap. – Din lat. silvanus, fr. sylvain. DOOM
silván2 (faun) s. m., pl. silváni
silvaner
SILVANÉR s. m. Soi de viță-de-vie cu ciorchini de mărime mijlocie, cu boabe albe dese. – Din germ. Silvaner.
silvanerul
SILVANÉR s. m. Soi de viță-de-vie cu ciorchini de mărime mijlocie, cu boabe albe dese. – Din germ. Silvaner.
silvanerului
SILVANÉR s. m. Soi de viță-de-vie cu ciorchini de mărime mijlocie, cu boabe albe dese. – Din germ. Silvaner.
silvani
SILVÁN, silvani, s. m. Fiecare dintre divinitățile romane considerate drept protectoare ale pădurilor, imaginate cu o față bestială, cu corpul păros și cu picioare și coarne de țap. – Din lat. silvanus, fr. sylvain. DOOM
silván2 (faun) s. m., pl. silváni
silvanii
SILVÁN, silvani, s. m. Fiecare dintre divinitățile romane considerate drept protectoare ale pădurilor, imaginate cu o față bestială, cu corpul păros și cu picioare și coarne de țap. – Din lat. silvanus, fr. sylvain. DOOM
silván2 (faun) s. m., pl. silváni
silvanilor
SILVÁN, silvani, s. m. Fiecare dintre divinitățile romane considerate drept protectoare ale pădurilor, imaginate cu o față bestială, cu corpul păros și cu picioare și coarne de țap. – Din lat. silvanus, fr. sylvain. DOOM
silván2 (faun) s. m., pl. silváni
silvanit
SILVANÍT s. n. Minereu de aur și de argint, moale, cu luciu metalic, de culoare argintie-cenușie, cristalizat în sistemul monoclinic. – Din germ. Sylvanit, fr. sylvanite. DOOM
silvanít s. n.
silvanitul
SILVANÍT s. n. Minereu de aur și de argint, moale, cu luciu metalic, de culoare argintie-cenușie, cristalizat în sistemul monoclinic. – Din germ. Sylvanit, fr. sylvanite. DOOM
silvanít s. n.
silvanitului
SILVANÍT s. n. Minereu de aur și de argint, moale, cu luciu metalic, de culoare argintie-cenușie, cristalizat în sistemul monoclinic. – Din germ. Sylvanit, fr. sylvanite. DOOM
silvanít s. n.
silvanul
SILVÁN, silvani, s. m. Fiecare dintre divinitățile romane considerate drept protectoare ale pădurilor, imaginate cu o față bestială, cu corpul păros și cu picioare și coarne de țap. – Din lat. silvanus, fr. sylvain. DOOM
silván2 (faun) s. m., pl. silváni
silvanului
SILVÁN, silvani, s. m. Fiecare dintre divinitățile romane considerate drept protectoare ale pădurilor, imaginate cu o față bestială, cu corpul păros și cu picioare și coarne de țap. – Din lat. silvanus, fr. sylvain. DOOM
silván2 (faun) s. m., pl. silváni
silvanus
Silvanus, veche divinitate romană, adeseori confundată cu Faunus (și cu Pan din mitologia greacă). Silvanus era zeul pădurilor și al cîmpurilor, protectorul culturilor de orice fel.
silvatica
NU-MĂ-UITÁ s. f. Plantă erbacee cu flori mici, albastre, roșii sau albe, care crește prin locuri umede și umbroase, la margini de păduri și prin fânețe sau care este cultivată ca plantă decorativă; miozotis (Myosotis silvatica); p. restr. floarea acestei plante. – Nu + mă + uita (după germ. Vergissmeinnicht).
silvaticum
BRIBÓI, briboi, s. m. (Reg.) Plantă erbacee cu tulpina păroasă și cu flori purpurii (Geranium silvaticum). – Et. nec.
silvaticus
PIPIRÍG, pipirigi, s. m. Nume dat mai multor plante erbacee care cresc pe malul apelor sau prin locuri umede și mlăștinoase: a) plantă cu tulpina înaltă, cilindrică, de culoare verde și cu flori brune-roșcate, îngrămădite în spice la vârful tulpinii (Schoenoplectus lacustris); b) plantă cu tulpina formată din trei muchii, cu frunze late, cu flori verzi închis (Scirpus silvaticus); c) plantă cu tulpina aspră și rigidă, de culoare cenușie-verzuie sau albăstruie, terminată cu un spic care are la capăt un vârf ascuțit (Equisetum hiemale); d) plantă erbacee perenă cu tulpina triunghiulară, plină pe dinăuntru, cu frunze liniare cu nervuri paralele și cu inflorescențele compuse din 1-4 globușoare (Holoschoenus vulgaris). – Et. nec.
silve
SÍLVĂ, silve, s. f. (Rar) Pădure. – Din lat. silva. DOOM
sílvă (rar) s. f., g.-d. art. sílvei; pl. sílve
silvei
SÍLVĂ, silve, s. f. (Rar) Pădure. – Din lat. silva. DOOM
sílvă (rar) s. f., g.-d. art. sílvei; pl. sílve
silvele
SÍLVĂ, silve, s. f. (Rar) Pădure. – Din lat. silva. DOOM
sílvă (rar) s. f., g.-d. art. sílvei; pl. sílve
silvelor
SÍLVĂ, silve, s. f. (Rar) Pădure. – Din lat. silva. DOOM
sílvă (rar) s. f., g.-d. art. sílvei; pl. sílve
silvester
VÁRGĂ, (1) vergi, (2) vărgi, s. f. I. 1. Nuia lungă, subțire și flexibilă, tăiată de obicei dintr-o ramură dreaptă de arbore. ◊ Expr. (Adesea adverbial) A tremura vargă (sau ca varga) = a tremura foarte tare, din tot corpul (de frică sau de frig). (A fi) varga lui Dumnezeu = (a fi) foarte rău, aspru, crunt. ♦ (La pl.) Mănunchi de bețe tăiate egal, cu care se aplicau în trecut pedepse corporale. ♦ Lovitură aplicată cuiva cu varga (I 1); urma lăsată pe corp de o astfel de lovitură. ♦ Băț de undiță. ♦ Vergea cu care se încărcau în trecut puștile și cu care se curăța țeava puștii. ♦ Baghetă. ♦ Vergea subțire de metal. 2. Compus: (Bot.) varga-ciobanului = a) plantă erbacee cu tulpina și ramurile țepoase, cu flori liliachii, dispuse în capitule (Dipsacus silvester); b) scăiuș; vargă-de-aur = splinuță (Solidago virgaurea). II. (Pop.) Dungă (în special la o țesătură). – Lat. virga.
silvestra
SILVÉSTRU, -Ă, silveștri, -stre, adj. (Livr.) 1. Păduros; sălbatic. 2. Care este specific regiunilor sau locuitorilor din regiunile păduroase. – Din lat. silvester, -tris. DOOM
silvéstru (livr.) adj. m., pl. silvéștri; f. silvéstră, pl. silvéstre
silvestre
SILVÉSTRU, -Ă, silveștri, -stre, adj. (Livr.) 1. Păduros; sălbatic. 2. Care este specific regiunilor sau locuitorilor din regiunile păduroase. – Din lat. silvester, -tris. DOOM
silvéstru (livr.) adj. m., pl. silvéștri; f. silvéstră, pl. silvéstre
silvestrei
SILVÉSTRU, -Ă, silveștri, -stre, adj. (Livr.) 1. Păduros; sălbatic. 2. Care este specific regiunilor sau locuitorilor din regiunile păduroase. – Din lat. silvester, -tris. DOOM
silvéstru (livr.) adj. m., pl. silvéștri; f. silvéstră, pl. silvéstre
silvestrele
SILVÉSTRU, -Ă, silveștri, -stre, adj. (Livr.) 1. Păduros; sălbatic. 2. Care este specific regiunilor sau locuitorilor din regiunile păduroase. – Din lat. silvester, -tris. DOOM
silvéstru (livr.) adj. m., pl. silvéștri; f. silvéstră, pl. silvéstre
silvestrelor
SILVÉSTRU, -Ă, silveștri, -stre, adj. (Livr.) 1. Păduros; sălbatic. 2. Care este specific regiunilor sau locuitorilor din regiunile păduroase. – Din lat. silvester, -tris. DOOM
silvéstru (livr.) adj. m., pl. silvéștri; f. silvéstră, pl. silvéstre
silvestris
NÁLBĂ, nalbe, s. f. Nume dat mai multor specii de plante erbacee din familia malvaceelor, care cresc spontan ori se cultivă ca plante decorative și medicinale. – Lat. malva.
silvestru
SILVÉSTRU, -Ă, silveștri, -stre, adj. (Livr.) 1. Păduros; sălbatic. 2. Care este specific regiunilor sau locuitorilor din regiunile păduroase. – Din lat. silvester, -tris. DOOM
silvéstru (livr.) adj. m., pl. silvéștri; f. silvéstră, pl. silvéstre
silvestrul
SILVÉSTRU, -Ă, silveștri, -stre, adj. (Livr.) 1. Păduros; sălbatic. 2. Care este specific regiunilor sau locuitorilor din regiunile păduroase. – Din lat. silvester, -tris. DOOM
silvéstru (livr.) adj. m., pl. silvéștri; f. silvéstră, pl. silvéstre
silvestrului
SILVÉSTRU, -Ă, silveștri, -stre, adj. (Livr.) 1. Păduros; sălbatic. 2. Care este specific regiunilor sau locuitorilor din regiunile păduroase. – Din lat. silvester, -tris. DOOM
silvéstru (livr.) adj. m., pl. silvéștri; f. silvéstră, pl. silvéstre
silveștri
SILVÉSTRU, -Ă, silveștri, -stre, adj. (Livr.) 1. Păduros; sălbatic. 2. Care este specific regiunilor sau locuitorilor din regiunile păduroase. – Din lat. silvester, -tris. DOOM
silvéstru (livr.) adj. m., pl. silvéștri; f. silvéstră, pl. silvéstre
silveștrii
SILVÉSTRU, -Ă, silveștri, -stre, adj. (Livr.) 1. Păduros; sălbatic. 2. Care este specific regiunilor sau locuitorilor din regiunile păduroase. – Din lat. silvester, -tris. DOOM
silvéstru (livr.) adj. m., pl. silvéștri; f. silvéstră, pl. silvéstre
silveștrilor
SILVÉSTRU, -Ă, silveștri, -stre, adj. (Livr.) 1. Păduros; sălbatic. 2. Care este specific regiunilor sau locuitorilor din regiunile păduroase. – Din lat. silvester, -tris. DOOM
silvéstru (livr.) adj. m., pl. silvéștri; f. silvéstră, pl. silvéstre
silvi
SILVI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) pădure”, „silvic”. [Var. silv-, silvo-. / < fr. sylvi-, cf. lat. silva].
silvia
Silvia v. Rea Silvia.
silvia
SÍLVIE, silvii, s. f. Nume dat mai multor păsări care se caracterizează prin cioc scurt și turtit, cu peri la colțuri, prin picioare puternice, aripi ascuțite și coada retezată (Sylvia). ◊ Compuse: Silvie-de-țărm (sau -de-țărmuri, -mătăsoasă) = pasăre cu gâtul alb pătat cu gri, care scoate un sunet caracteristic și trăiește în zăvoaiele din preajma râurilor (Locustella fluviatilis). Silvie-de-mlaștină (sau -mătăsoasă) = pasăre de culoare brună-roșiatică pe partea superioară și albă pe partea inferioara (Cettia cetti). – Din lat. Sylvia, denumirea științifică a păsării. DOOM
sílvie (-vi-e) s. f., art. sílvia (-vi-a), g.-d. art. sílviei; pl. sílvii, art. sílviile (-vi-i-)
silvic
SÍLVIC, -Ă, silvici, -ce, adj. Care aparține pădurii sau silviculturii, privitor la pădure sau la silvicultură; care activează în domeniul silviculturii; forestier. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care lucrează în domeniul silviculturii. – Silvă + suf. -ic. DOOM
sílvic adj. m., pl. sílvici; f. sílvică, pl. sílvice
silvica
SÍLVIC, -Ă, silvici, -ce, adj. Care aparține pădurii sau silviculturii, privitor la pădure sau la silvicultură; care activează în domeniul silviculturii; forestier. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care lucrează în domeniul silviculturii. – Silvă + suf. -ic. DOOM
sílvic adj. m., pl. sílvici; f. sílvică, pl. sílvice
silvice
SÍLVIC, -Ă, silvici, -ce, adj. Care aparține pădurii sau silviculturii, privitor la pădure sau la silvicultură; care activează în domeniul silviculturii; forestier. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care lucrează în domeniul silviculturii. – Silvă + suf. -ic. DOOM
sílvic adj. m., pl. sílvici; f. sílvică, pl. sílvice
silvicei
SÍLVIC, -Ă, silvici, -ce, adj. Care aparține pădurii sau silviculturii, privitor la pădure sau la silvicultură; care activează în domeniul silviculturii; forestier. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care lucrează în domeniul silviculturii. – Silvă + suf. -ic. DOOM
sílvic adj. m., pl. sílvici; f. sílvică, pl. sílvice
silvicele
SÍLVIC, -Ă, silvici, -ce, adj. Care aparține pădurii sau silviculturii, privitor la pădure sau la silvicultură; care activează în domeniul silviculturii; forestier. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care lucrează în domeniul silviculturii. – Silvă + suf. -ic. DOOM
sílvic adj. m., pl. sílvici; f. sílvică, pl. sílvice
silvicelor
SÍLVIC, -Ă, silvici, -ce, adj. Care aparține pădurii sau silviculturii, privitor la pădure sau la silvicultură; care activează în domeniul silviculturii; forestier. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care lucrează în domeniul silviculturii. – Silvă + suf. -ic. DOOM
sílvic adj. m., pl. sílvici; f. sílvică, pl. sílvice
silvici
SÍLVIC, -Ă, silvici, -ce, adj. Care aparține pădurii sau silviculturii, privitor la pădure sau la silvicultură; care activează în domeniul silviculturii; forestier. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care lucrează în domeniul silviculturii. – Silvă + suf. -ic. DOOM
sílvic adj. m., pl. sílvici; f. sílvică, pl. sílvice
silvicii
SÍLVIC, -Ă, silvici, -ce, adj. Care aparține pădurii sau silviculturii, privitor la pădure sau la silvicultură; care activează în domeniul silviculturii; forestier. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care lucrează în domeniul silviculturii. – Silvă + suf. -ic. DOOM
sílvic adj. m., pl. sílvici; f. sílvică, pl. sílvice
silvicilor
SÍLVIC, -Ă, silvici, -ce, adj. Care aparține pădurii sau silviculturii, privitor la pădure sau la silvicultură; care activează în domeniul silviculturii; forestier. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care lucrează în domeniul silviculturii. – Silvă + suf. -ic. DOOM
sílvic adj. m., pl. sílvici; f. sílvică, pl. sílvice
silvicol
SILVÍCOL, -Ă, silvicoli, -e, adj. Care ține de silvicultură, privitor la silvicultură. ♦ (Despre plante) Care crește (mai ales) în pădure. – Din fr. sylvicole. DOOM
silvícol adj. m., pl. silvícoli; f. silvícolă, pl. silvícole
silvicola
SILVÍCOL, -Ă, silvicoli, -e, adj. Care ține de silvicultură, privitor la silvicultură. ♦ (Despre plante) Care crește (mai ales) în pădure. – Din fr. sylvicole. DOOM
silvícol adj. m., pl. silvícoli; f. silvícolă, pl. silvícole
silvicole
SILVÍCOL, -Ă, silvicoli, -e, adj. Care ține de silvicultură, privitor la silvicultură. ♦ (Despre plante) Care crește (mai ales) în pădure. – Din fr. sylvicole. DOOM
silvícol adj. m., pl. silvícoli; f. silvícolă, pl. silvícole
silvicolei
SILVÍCOL, -Ă, silvicoli, -e, adj. Care ține de silvicultură, privitor la silvicultură. ♦ (Despre plante) Care crește (mai ales) în pădure. – Din fr. sylvicole. DOOM
silvícol adj. m., pl. silvícoli; f. silvícolă, pl. silvícole
silvicolele
SILVÍCOL, -Ă, silvicoli, -e, adj. Care ține de silvicultură, privitor la silvicultură. ♦ (Despre plante) Care crește (mai ales) în pădure. – Din fr. sylvicole. DOOM
silvícol adj. m., pl. silvícoli; f. silvícolă, pl. silvícole
silvicolelor
SILVÍCOL, -Ă, silvicoli, -e, adj. Care ține de silvicultură, privitor la silvicultură. ♦ (Despre plante) Care crește (mai ales) în pădure. – Din fr. sylvicole. DOOM
silvícol adj. m., pl. silvícoli; f. silvícolă, pl. silvícole
silvicoli
SILVÍCOL, -Ă, silvicoli, -e, adj. Care ține de silvicultură, privitor la silvicultură. ♦ (Despre plante) Care crește (mai ales) în pădure. – Din fr. sylvicole. DOOM
silvícol adj. m., pl. silvícoli; f. silvícolă, pl. silvícole
silvicolii
SILVÍCOL, -Ă, silvicoli, -e, adj. Care ține de silvicultură, privitor la silvicultură. ♦ (Despre plante) Care crește (mai ales) în pădure. – Din fr. sylvicole. DOOM
silvícol adj. m., pl. silvícoli; f. silvícolă, pl. silvícole
silvicolilor
SILVÍCOL, -Ă, silvicoli, -e, adj. Care ține de silvicultură, privitor la silvicultură. ♦ (Despre plante) Care crește (mai ales) în pădure. – Din fr. sylvicole. DOOM
silvícol adj. m., pl. silvícoli; f. silvícolă, pl. silvícole
silvicolul
SILVÍCOL, -Ă, silvicoli, -e, adj. Care ține de silvicultură, privitor la silvicultură. ♦ (Despre plante) Care crește (mai ales) în pădure. – Din fr. sylvicole. DOOM
silvícol adj. m., pl. silvícoli; f. silvícolă, pl. silvícole
silvicolului
SILVÍCOL, -Ă, silvicoli, -e, adj. Care ține de silvicultură, privitor la silvicultură. ♦ (Despre plante) Care crește (mai ales) în pădure. – Din fr. sylvicole. DOOM
silvícol adj. m., pl. silvícoli; f. silvícolă, pl. silvícole
silvicul
SÍLVIC, -Ă, silvici, -ce, adj. Care aparține pădurii sau silviculturii, privitor la pădure sau la silvicultură; care activează în domeniul silviculturii; forestier. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care lucrează în domeniul silviculturii. – Silvă + suf. -ic. DOOM
sílvic adj. m., pl. sílvici; f. sílvică, pl. sílvice
silvicultoare
SILVICULTÓR, -OÁRE, silvicultori, -oare, s. m. și f. Lucrător specializat în silvicultură; inginer silvic; specialist în silvicultură. – Din fr. sylviculteur. DOOM
silvicultór s. m., pl. silvicultóri
silvicultoarea
SILVICULTÓR, -OÁRE, silvicultori, -oare, s. m. și f. Lucrător specializat în silvicultură; inginer silvic; specialist în silvicultură. – Din fr. sylviculteur. DOOM
silvicultór s. m., pl. silvicultóri
silvicultoarei
SILVICULTÓR, -OÁRE, silvicultori, -oare, s. m. și f. Lucrător specializat în silvicultură; inginer silvic; specialist în silvicultură. – Din fr. sylviculteur. DOOM
silvicultór s. m., pl. silvicultóri
silvicultoarele
SILVICULTÓR, -OÁRE, silvicultori, -oare, s. m. și f. Lucrător specializat în silvicultură; inginer silvic; specialist în silvicultură. – Din fr. sylviculteur. DOOM
silvicultór s. m., pl. silvicultóri
silvicultoarelor
SILVICULTÓR, -OÁRE, silvicultori, -oare, s. m. și f. Lucrător specializat în silvicultură; inginer silvic; specialist în silvicultură. – Din fr. sylviculteur. DOOM
silvicultór s. m., pl. silvicultóri
silvicultor
SILVICULTÓR, -OÁRE, silvicultori, -oare, s. m. și f. Lucrător specializat în silvicultură; inginer silvic; specialist în silvicultură. – Din fr. sylviculteur. DOOM
silvicultór s. m., pl. silvicultóri
silvicultori
SILVICULTÓR, -OÁRE, silvicultori, -oare, s. m. și f. Lucrător specializat în silvicultură; inginer silvic; specialist în silvicultură. – Din fr. sylviculteur. DOOM
silvicultór s. m., pl. silvicultóri
silvicultorii
SILVICULTÓR, -OÁRE, silvicultori, -oare, s. m. și f. Lucrător specializat în silvicultură; inginer silvic; specialist în silvicultură. – Din fr. sylviculteur. DOOM
silvicultór s. m., pl. silvicultóri
silvicultorilor
SILVICULTÓR, -OÁRE, silvicultori, -oare, s. m. și f. Lucrător specializat în silvicultură; inginer silvic; specialist în silvicultură. – Din fr. sylviculteur. DOOM
silvicultór s. m., pl. silvicultóri
silvicultorul
SILVICULTÓR, -OÁRE, silvicultori, -oare, s. m. și f. Lucrător specializat în silvicultură; inginer silvic; specialist în silvicultură. – Din fr. sylviculteur. DOOM
silvicultór s. m., pl. silvicultóri
silvicultorului
SILVICULTÓR, -OÁRE, silvicultori, -oare, s. m. și f. Lucrător specializat în silvicultură; inginer silvic; specialist în silvicultură. – Din fr. sylviculteur. DOOM
silvicultór s. m., pl. silvicultóri
silvicultura
SILVICULTÚRĂ s. f. Știință care se ocupă cu studiul culturii, amenajării și exploatării pădurilor; ramură a economiei forestiere care, cuprinde amenajarea și protecția patrimoniului forestier, asigurând materia primă pentru industria forestieră. – Din fr. sylviculture. DOOM
silvicultúră s. f., g.-d. art. silvicultúrii
silviculturi
SILVICULTÚRĂ s. f. Știință care se ocupă cu studiul culturii, amenajării și exploatării pădurilor; ramură a economiei forestiere care, cuprinde amenajarea și protecția patrimoniului forestier, asigurând materia primă pentru industria forestieră. – Din fr. sylviculture. DOOM
silvicultúră s. f., g.-d. art. silvicultúrii
silviculturii
SILVICULTÚRĂ s. f. Știință care se ocupă cu studiul culturii, amenajării și exploatării pădurilor; ramură a economiei forestiere care, cuprinde amenajarea și protecția patrimoniului forestier, asigurând materia primă pentru industria forestieră. – Din fr. sylviculture. DOOM
silvicultúră s. f., g.-d. art. silvicultúrii
silvicului
SÍLVIC, -Ă, silvici, -ce, adj. Care aparține pădurii sau silviculturii, privitor la pădure sau la silvicultură; care activează în domeniul silviculturii; forestier. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care lucrează în domeniul silviculturii. – Silvă + suf. -ic. DOOM
sílvic adj. m., pl. sílvici; f. sílvică, pl. sílvice
silvie
SÍLVIE, silvii, s. f. Nume dat mai multor păsări care se caracterizează prin cioc scurt și turtit, cu peri la colțuri, prin picioare puternice, aripi ascuțite și coada retezată (Sylvia). ◊ Compuse: Silvie-de-țărm (sau -de-țărmuri, -mătăsoasă) = pasăre cu gâtul alb pătat cu gri, care scoate un sunet caracteristic și trăiește în zăvoaiele din preajma râurilor (Locustella fluviatilis). Silvie-de-mlaștină (sau -mătăsoasă) = pasăre de culoare brună-roșiatică pe partea superioară și albă pe partea inferioara (Cettia cetti). – Din lat. Sylvia, denumirea științifică a păsării. DOOM
sílvie (-vi-e) s. f., art. sílvia (-vi-a), g.-d. art. sílviei; pl. sílvii, art. sílviile (-vi-i-)
silviei
SÍLVIE, silvii, s. f. Nume dat mai multor păsări care se caracterizează prin cioc scurt și turtit, cu peri la colțuri, prin picioare puternice, aripi ascuțite și coada retezată (Sylvia). ◊ Compuse: Silvie-de-țărm (sau -de-țărmuri, -mătăsoasă) = pasăre cu gâtul alb pătat cu gri, care scoate un sunet caracteristic și trăiește în zăvoaiele din preajma râurilor (Locustella fluviatilis). Silvie-de-mlaștină (sau -mătăsoasă) = pasăre de culoare brună-roșiatică pe partea superioară și albă pe partea inferioara (Cettia cetti). – Din lat. Sylvia, denumirea științifică a păsării. DOOM
sílvie (-vi-e) s. f., art. sílvia (-vi-a), g.-d. art. sílviei; pl. sílvii, art. sílviile (-vi-i-)
silvii
SÍLVIE, silvii, s. f. Nume dat mai multor păsări care se caracterizează prin cioc scurt și turtit, cu peri la colțuri, prin picioare puternice, aripi ascuțite și coada retezată (Sylvia). ◊ Compuse: Silvie-de-țărm (sau -de-țărmuri, -mătăsoasă) = pasăre cu gâtul alb pătat cu gri, care scoate un sunet caracteristic și trăiește în zăvoaiele din preajma râurilor (Locustella fluviatilis). Silvie-de-mlaștină (sau -mătăsoasă) = pasăre de culoare brună-roșiatică pe partea superioară și albă pe partea inferioara (Cettia cetti). – Din lat. Sylvia, denumirea științifică a păsării. DOOM
sílvie (-vi-e) s. f., art. sílvia (-vi-a), g.-d. art. sílviei; pl. sílvii, art. sílviile (-vi-i-)
silviile
SÍLVIE, silvii, s. f. Nume dat mai multor păsări care se caracterizează prin cioc scurt și turtit, cu peri la colțuri, prin picioare puternice, aripi ascuțite și coada retezată (Sylvia). ◊ Compuse: Silvie-de-țărm (sau -de-țărmuri, -mătăsoasă) = pasăre cu gâtul alb pătat cu gri, care scoate un sunet caracteristic și trăiește în zăvoaiele din preajma râurilor (Locustella fluviatilis). Silvie-de-mlaștină (sau -mătăsoasă) = pasăre de culoare brună-roșiatică pe partea superioară și albă pe partea inferioara (Cettia cetti). – Din lat. Sylvia, denumirea științifică a păsării. DOOM
sílvie (-vi-e) s. f., art. sílvia (-vi-a), g.-d. art. sílviei; pl. sílvii, art. sílviile (-vi-i-)
silviilor
SÍLVIE, silvii, s. f. Nume dat mai multor păsări care se caracterizează prin cioc scurt și turtit, cu peri la colțuri, prin picioare puternice, aripi ascuțite și coada retezată (Sylvia). ◊ Compuse: Silvie-de-țărm (sau -de-țărmuri, -mătăsoasă) = pasăre cu gâtul alb pătat cu gri, care scoate un sunet caracteristic și trăiește în zăvoaiele din preajma râurilor (Locustella fluviatilis). Silvie-de-mlaștină (sau -mătăsoasă) = pasăre de culoare brună-roșiatică pe partea superioară și albă pe partea inferioara (Cettia cetti). – Din lat. Sylvia, denumirea științifică a păsării. DOOM
sílvie (-vi-e) s. f., art. sílvia (-vi-a), g.-d. art. sílviei; pl. sílvii, art. sílviile (-vi-i-)
silvin
SILVÍNĂ s. f. Clorură naturală de potasiu, cristalizată în sistemul cubic. [Var.: silvín s. n.] – Din fr. sylvine. DOOM
silvínă s. f., g.-d. art. silvínei
silvina
SILVÍNĂ s. f. Clorură naturală de potasiu, cristalizată în sistemul cubic. [Var.: silvín s. n.] – Din fr. sylvine. DOOM
silvínă s. f., g.-d. art. silvínei
silvine
SILVÍNĂ s. f. Clorură naturală de potasiu, cristalizată în sistemul cubic. [Var.: silvín s. n.] – Din fr. sylvine. DOOM
silvínă s. f., g.-d. art. silvínei
silvinei
SILVÍNĂ s. f. Clorură naturală de potasiu, cristalizată în sistemul cubic. [Var.: silvín s. n.] – Din fr. sylvine. DOOM
silvínă s. f., g.-d. art. silvínei
silvinit
SILVINÍT s. n. Amestec natural de silvină și sare gemă, care se găsește în unele zăcăminte de săruri de potasiu și este întrebuințat ca îngrășământ agricol. – Din fr. sylvinite. DOOM
silvinít s. n.
silvinitul
SILVINÍT s. n. Amestec natural de silvină și sare gemă, care se găsește în unele zăcăminte de săruri de potasiu și este întrebuințat ca îngrășământ agricol. – Din fr. sylvinite. DOOM
silvinít s. n.
silvinitului
SILVINÍT s. n. Amestec natural de silvină și sare gemă, care se găsește în unele zăcăminte de săruri de potasiu și este întrebuințat ca îngrășământ agricol. – Din fr. sylvinite. DOOM
silvinít s. n.
silviu
Silviu = Silvius.
silvius
Silvius, rege în cetatea Alba și urmașul lui Ascanius la tron. Era fiul acestuia din urmă (sau, după o altă tradiție, al lui Aeneas și al Laviniei). A avut o domnie lungă – de aproape cincizeci de ani.
silvo
SILVO- Element de compunere care înseamnă „păduros”, „de pădure” și care servește la formarea unor substantive. – Din lat. silva.
silvoameliorația
SILVOAMELIORÁȚII s. f. pl. Ansamblu de procedee și de lucrări pentru îmbunătățirea regimului hidrologic, pentru prevenirea și combaterea degradării solurilor pe terenurile patrimoniului forestier. [Pr.: -vo-a-] – Silvo- + ameliorații. DOOM
silvoamelioráții (-vo-a-, -li-o-) s. f. pl., art. silvoamelioráțiile (-ți-i-)
silvoameliorație
SILVOAMELIORÁȚII s. f. pl. Ansamblu de procedee și de lucrări pentru îmbunătățirea regimului hidrologic, pentru prevenirea și combaterea degradării solurilor pe terenurile patrimoniului forestier. [Pr.: -vo-a-] – Silvo- + ameliorații. DOOM
silvoamelioráții (-vo-a-, -li-o-) s. f. pl., art. silvoamelioráțiile (-ți-i-)
silvoameliorației
SILVOAMELIORÁȚII s. f. pl. Ansamblu de procedee și de lucrări pentru îmbunătățirea regimului hidrologic, pentru prevenirea și combaterea degradării solurilor pe terenurile patrimoniului forestier. [Pr.: -vo-a-] – Silvo- + ameliorații. DOOM
silvoamelioráții (-vo-a-, -li-o-) s. f. pl., art. silvoamelioráțiile (-ți-i-)
silvoameliorații
SILVOAMELIORÁȚII s. f. pl. Ansamblu de procedee și de lucrări pentru îmbunătățirea regimului hidrologic, pentru prevenirea și combaterea degradării solurilor pe terenurile patrimoniului forestier. [Pr.: -vo-a-] – Silvo- + ameliorații. DOOM
silvoamelioráții (-vo-a-, -li-o-) s. f. pl., art. silvoamelioráțiile (-ți-i-)
silvoameliorațiile
SILVOAMELIORÁȚII s. f. pl. Ansamblu de procedee și de lucrări pentru îmbunătățirea regimului hidrologic, pentru prevenirea și combaterea degradării solurilor pe terenurile patrimoniului forestier. [Pr.: -vo-a-] – Silvo- + ameliorații. DOOM
silvoamelioráții (-vo-a-, -li-o-) s. f. pl., art. silvoamelioráțiile (-ți-i-)
silvoameliorațiilor
SILVOAMELIORÁȚII s. f. pl. Ansamblu de procedee și de lucrări pentru îmbunătățirea regimului hidrologic, pentru prevenirea și combaterea degradării solurilor pe terenurile patrimoniului forestier. [Pr.: -vo-a-] – Silvo- + ameliorații. DOOM
silvoamelioráții (-vo-a-, -li-o-) s. f. pl., art. silvoamelioráțiile (-ți-i-)
silvobiologia
SILVOBIOLOGÍE s. f. Ramură a silviculturii care studiază procesele și legile de viață ale pădurii. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. sylvo-biologie.
silvobiologic
SILVOBIOLÓGIC, -Ă, silvobiologici, -ce, adj. Referitor la silvobiologie, care ține de silvobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. sylvo-biologique.
silvobiologica
SILVOBIOLÓGIC, -Ă, silvobiologici, -ce, adj. Referitor la silvobiologie, care ține de silvobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. sylvo-biologique.
silvobiologice
SILVOBIOLÓGIC, -Ă, silvobiologici, -ce, adj. Referitor la silvobiologie, care ține de silvobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. sylvo-biologique.
silvobiologicei
SILVOBIOLÓGIC, -Ă, silvobiologici, -ce, adj. Referitor la silvobiologie, care ține de silvobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. sylvo-biologique.
silvobiologicele
SILVOBIOLÓGIC, -Ă, silvobiologici, -ce, adj. Referitor la silvobiologie, care ține de silvobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. sylvo-biologique.
silvobiologicelor
SILVOBIOLÓGIC, -Ă, silvobiologici, -ce, adj. Referitor la silvobiologie, care ține de silvobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. sylvo-biologique.
silvobiologici
SILVOBIOLÓGIC, -Ă, silvobiologici, -ce, adj. Referitor la silvobiologie, care ține de silvobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. sylvo-biologique.
silvobiologicii
SILVOBIOLÓGIC, -Ă, silvobiologici, -ce, adj. Referitor la silvobiologie, care ține de silvobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. sylvo-biologique.
silvobiologicilor
SILVOBIOLÓGIC, -Ă, silvobiologici, -ce, adj. Referitor la silvobiologie, care ține de silvobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. sylvo-biologique.
silvobiologicul
SILVOBIOLÓGIC, -Ă, silvobiologici, -ce, adj. Referitor la silvobiologie, care ține de silvobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. sylvo-biologique.
silvobiologicului
SILVOBIOLÓGIC, -Ă, silvobiologici, -ce, adj. Referitor la silvobiologie, care ține de silvobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. sylvo-biologique.
silvobiologie
SILVOBIOLOGÍE s. f. Ramură a silviculturii care studiază procesele și legile de viață ale pădurii. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. sylvo-biologie.
silvobiologiei
SILVOBIOLOGÍE s. f. Ramură a silviculturii care studiază procesele și legile de viață ale pădurii. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. sylvo-biologie.
silvobiologii
SILVOBIOLOGÍE s. f. Ramură a silviculturii care studiază procesele și legile de viață ale pădurii. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. sylvo-biologie.
silvologia
SILVOLOGÍE s. f. Domeniu de cercetare care studiază pădurea ca fenomen natural. – Din fr. sylvologie.
silvologic
SILVOLÓGIC, -Ă, silvologici, -ce, adj. Referitor la silvologie, de silvologie. – Din fr. sylvologique.
silvologica
SILVOLÓGIC, -Ă, silvologici, -ce, adj. Referitor la silvologie, de silvologie. – Din fr. sylvologique.
silvologice
SILVOLÓGIC, -Ă, silvologici, -ce, adj. Referitor la silvologie, de silvologie. – Din fr. sylvologique.
silvologicei
SILVOLÓGIC, -Ă, silvologici, -ce, adj. Referitor la silvologie, de silvologie. – Din fr. sylvologique.
silvologicele
SILVOLÓGIC, -Ă, silvologici, -ce, adj. Referitor la silvologie, de silvologie. – Din fr. sylvologique.
silvologicelor
SILVOLÓGIC, -Ă, silvologici, -ce, adj. Referitor la silvologie, de silvologie. – Din fr. sylvologique.
silvologici
SILVOLÓGIC, -Ă, silvologici, -ce, adj. Referitor la silvologie, de silvologie. – Din fr. sylvologique.
silvologicii
SILVOLÓGIC, -Ă, silvologici, -ce, adj. Referitor la silvologie, de silvologie. – Din fr. sylvologique.
silvologicilor
SILVOLÓGIC, -Ă, silvologici, -ce, adj. Referitor la silvologie, de silvologie. – Din fr. sylvologique.
silvologicul
SILVOLÓGIC, -Ă, silvologici, -ce, adj. Referitor la silvologie, de silvologie. – Din fr. sylvologique.
silvologicului
SILVOLÓGIC, -Ă, silvologici, -ce, adj. Referitor la silvologie, de silvologie. – Din fr. sylvologique.
silvologie
SILVOLOGÍE s. f. Domeniu de cercetare care studiază pădurea ca fenomen natural. – Din fr. sylvologie.
silvologiei
SILVOLOGÍE s. f. Domeniu de cercetare care studiază pădurea ca fenomen natural. – Din fr. sylvologie.
silvologii
SILVOLOGÍE s. f. Domeniu de cercetare care studiază pădurea ca fenomen natural. – Din fr. sylvologie.
silvomecanizare
SILVOMECANIZÁRE s. f. Tehnică a exploatării pădurilor cu mijloace mecanice. – Silvo- + mecanizare. DOOM
silvomecanizáre s. f., g.-d. art. silvomecanizắrii
silvomecanizarea
SILVOMECANIZÁRE s. f. Tehnică a exploatării pădurilor cu mijloace mecanice. – Silvo- + mecanizare. DOOM
silvomecanizáre s. f., g.-d. art. silvomecanizắrii
silvomecanizări
SILVOMECANIZÁRE s. f. Tehnică a exploatării pădurilor cu mijloace mecanice. – Silvo- + mecanizare. DOOM
silvomecanizáre s. f., g.-d. art. silvomecanizắrii
silvomecanizării
SILVOMECANIZÁRE s. f. Tehnică a exploatării pădurilor cu mijloace mecanice. – Silvo- + mecanizare. DOOM
silvomecanizáre s. f., g.-d. art. silvomecanizắrii
silvomecanizările
SILVOMECANIZÁRE s. f. Tehnică a exploatării pădurilor cu mijloace mecanice. – Silvo- + mecanizare. DOOM
silvomecanizáre s. f., g.-d. art. silvomecanizắrii
silvomecanizărilor
SILVOMECANIZÁRE s. f. Tehnică a exploatării pădurilor cu mijloace mecanice. – Silvo- + mecanizare. DOOM
silvomecanizáre s. f., g.-d. art. silvomecanizắrii
silvostepa
SILVOSTÉPĂ, silvostepe, s. f. Zonă de tranziție între pădure și stepă, în care predomină vegetația ierboasă și arborii scunzi și rari; antestepă. [Scris și: silvo-stepă] – Silvo- + stepă. DOOM
!silvostépă (-vos-te-/-vo-ste-) s. f., g.-d. art. silvostépei; pl. silvostépe
silvostepe
SILVOSTÉPĂ, silvostepe, s. f. Zonă de tranziție între pădure și stepă, în care predomină vegetația ierboasă și arborii scunzi și rari; antestepă. [Scris și: silvo-stepă] – Silvo- + stepă. DOOM
!silvostépă (-vos-te-/-vo-ste-) s. f., g.-d. art. silvostépei; pl. silvostépe
silvostepei
SILVOSTÉPĂ, silvostepe, s. f. Zonă de tranziție între pădure și stepă, în care predomină vegetația ierboasă și arborii scunzi și rari; antestepă. [Scris și: silvo-stepă] – Silvo- + stepă. DOOM
!silvostépă (-vos-te-/-vo-ste-) s. f., g.-d. art. silvostépei; pl. silvostépe
silvostepele
SILVOSTÉPĂ, silvostepe, s. f. Zonă de tranziție între pădure și stepă, în care predomină vegetația ierboasă și arborii scunzi și rari; antestepă. [Scris și: silvo-stepă] – Silvo- + stepă. DOOM
!silvostépă (-vos-te-/-vo-ste-) s. f., g.-d. art. silvostépei; pl. silvostépe
silvostepelor
SILVOSTÉPĂ, silvostepe, s. f. Zonă de tranziție între pădure și stepă, în care predomină vegetația ierboasă și arborii scunzi și rari; antestepă. [Scris și: silvo-stepă] – Silvo- + stepă. DOOM
!silvostépă (-vos-te-/-vo-ste-) s. f., g.-d. art. silvostépei; pl. silvostépe
silvotehnica
SILVOTÉHNICĂ s. f. Parte a silviculturii care se ocupă cu tehnica creării și a creșterii arboreturilor în vederea realizării obiectivelor economiei forestiere. – Silvo- + tehnică. DOOM
silvotéhnică s. f., g.-d. art. silvotéhnicii
silvotehnici
SILVOTÉHNICĂ s. f. Parte a silviculturii care se ocupă cu tehnica creării și a creșterii arboreturilor în vederea realizării obiectivelor economiei forestiere. – Silvo- + tehnică. DOOM
silvotéhnică s. f., g.-d. art. silvotéhnicii
silvotehnicii
SILVOTÉHNICĂ s. f. Parte a silviculturii care se ocupă cu tehnica creării și a creșterii arboreturilor în vederea realizării obiectivelor economiei forestiere. – Silvo- + tehnică. DOOM
silvotéhnică s. f., g.-d. art. silvotéhnicii
silvoterapie
SILVOTERAPÍE s.f. Acțiunea profilactic-curativă binefăcătoare a arborilor și arbuștilor asupra oamenilor bolnavi sau obosiți. [Gen. -iei. / cf. fr. sylvothérapie].
silvotundra
SILVOTÚNDRĂ, silvotundre, s. f. Regiune din sudul tundrei în care tundra alternează cu insule de pădure. – Silvo- + tundră. DOOM
silvotúndră s. f., g.-d. art. silvotúndrei; pl. silvotúndre
silvotundre
SILVOTÚNDRĂ, silvotundre, s. f. Regiune din sudul tundrei în care tundra alternează cu insule de pădure. – Silvo- + tundră. DOOM
silvotúndră s. f., g.-d. art. silvotúndrei; pl. silvotúndre
silvotundrei
SILVOTÚNDRĂ, silvotundre, s. f. Regiune din sudul tundrei în care tundra alternează cu insule de pădure. – Silvo- + tundră. DOOM
silvotúndră s. f., g.-d. art. silvotúndrei; pl. silvotúndre
silvotundrele
SILVOTÚNDRĂ, silvotundre, s. f. Regiune din sudul tundrei în care tundra alternează cu insule de pădure. – Silvo- + tundră. DOOM
silvotúndră s. f., g.-d. art. silvotúndrei; pl. silvotúndre
silvotundrelor
SILVOTÚNDRĂ, silvotundre, s. f. Regiune din sudul tundrei în care tundra alternează cu insule de pădure. – Silvo- + tundră. DOOM
silvotúndră s. f., g.-d. art. silvotúndrei; pl. silvotúndre
sim
SIM- v. sin-.
sima
SÍMA s. f. Înveliș intern al Pământului alcătuit în special din compuși ai siliciului și ai magneziului. – Din fr. sima. DOOM
síma s. f., g.-d. art. símei
simandicoasa
SIMANDICÓS, -OÁSĂ, simandicoși, -oase, adj. 1. (Despre oameni; fam.) De vază1, distins, respectabil, ilustru, important. ♦ (Despre atitudini ale oamenilor, p. ext. despre lucruri) Care corespunde gusturilor alese, care satisface pretenții rafinate, deosebite. 2. (Înv.; despre sume, cantități etc.) Considerabil, mare, important. – Din ngr. simandikós. DOOM
simandicós adj. m., pl. simandicóși; f. simandicoásă, pl. simandicoáse
simandicoase
SIMANDICÓS, -OÁSĂ, simandicoși, -oase, adj. 1. (Despre oameni; fam.) De vază1, distins, respectabil, ilustru, important. ♦ (Despre atitudini ale oamenilor, p. ext. despre lucruri) Care corespunde gusturilor alese, care satisface pretenții rafinate, deosebite. 2. (Înv.; despre sume, cantități etc.) Considerabil, mare, important. – Din ngr. simandikós. DOOM
simandicós adj. m., pl. simandicóși; f. simandicoásă, pl. simandicoáse
simandicoasei
SIMANDICÓS, -OÁSĂ, simandicoși, -oase, adj. 1. (Despre oameni; fam.) De vază1, distins, respectabil, ilustru, important. ♦ (Despre atitudini ale oamenilor, p. ext. despre lucruri) Care corespunde gusturilor alese, care satisface pretenții rafinate, deosebite. 2. (Înv.; despre sume, cantități etc.) Considerabil, mare, important. – Din ngr. simandikós. DOOM
simandicós adj. m., pl. simandicóși; f. simandicoásă, pl. simandicoáse
simandicoasele
SIMANDICÓS, -OÁSĂ, simandicoși, -oase, adj. 1. (Despre oameni; fam.) De vază1, distins, respectabil, ilustru, important. ♦ (Despre atitudini ale oamenilor, p. ext. despre lucruri) Care corespunde gusturilor alese, care satisface pretenții rafinate, deosebite. 2. (Înv.; despre sume, cantități etc.) Considerabil, mare, important. – Din ngr. simandikós. DOOM
simandicós adj. m., pl. simandicóși; f. simandicoásă, pl. simandicoáse
simandicoaselor
SIMANDICÓS, -OÁSĂ, simandicoși, -oase, adj. 1. (Despre oameni; fam.) De vază1, distins, respectabil, ilustru, important. ♦ (Despre atitudini ale oamenilor, p. ext. despre lucruri) Care corespunde gusturilor alese, care satisface pretenții rafinate, deosebite. 2. (Înv.; despre sume, cantități etc.) Considerabil, mare, important. – Din ngr. simandikós. DOOM
simandicós adj. m., pl. simandicóși; f. simandicoásă, pl. simandicoáse
simandicos
SIMANDICÓS, -OÁSĂ, simandicoși, -oase, adj. 1. (Despre oameni; fam.) De vază1, distins, respectabil, ilustru, important. ♦ (Despre atitudini ale oamenilor, p. ext. despre lucruri) Care corespunde gusturilor alese, care satisface pretenții rafinate, deosebite. 2. (Înv.; despre sume, cantități etc.) Considerabil, mare, important. – Din ngr. simandikós. DOOM
simandicós adj. m., pl. simandicóși; f. simandicoásă, pl. simandicoáse
simandicosul
SIMANDICÓS, -OÁSĂ, simandicoși, -oase, adj. 1. (Despre oameni; fam.) De vază1, distins, respectabil, ilustru, important. ♦ (Despre atitudini ale oamenilor, p. ext. despre lucruri) Care corespunde gusturilor alese, care satisface pretenții rafinate, deosebite. 2. (Înv.; despre sume, cantități etc.) Considerabil, mare, important. – Din ngr. simandikós. DOOM
simandicós adj. m., pl. simandicóși; f. simandicoásă, pl. simandicoáse
simandicosului
SIMANDICÓS, -OÁSĂ, simandicoși, -oase, adj. 1. (Despre oameni; fam.) De vază1, distins, respectabil, ilustru, important. ♦ (Despre atitudini ale oamenilor, p. ext. despre lucruri) Care corespunde gusturilor alese, care satisface pretenții rafinate, deosebite. 2. (Înv.; despre sume, cantități etc.) Considerabil, mare, important. – Din ngr. simandikós. DOOM
simandicós adj. m., pl. simandicóși; f. simandicoásă, pl. simandicoáse
simandicoși
SIMANDICÓS, -OÁSĂ, simandicoși, -oase, adj. 1. (Despre oameni; fam.) De vază1, distins, respectabil, ilustru, important. ♦ (Despre atitudini ale oamenilor, p. ext. despre lucruri) Care corespunde gusturilor alese, care satisface pretenții rafinate, deosebite. 2. (Înv.; despre sume, cantități etc.) Considerabil, mare, important. – Din ngr. simandikós. DOOM
simandicós adj. m., pl. simandicóși; f. simandicoásă, pl. simandicoáse
simandicoșii
SIMANDICÓS, -OÁSĂ, simandicoși, -oase, adj. 1. (Despre oameni; fam.) De vază1, distins, respectabil, ilustru, important. ♦ (Despre atitudini ale oamenilor, p. ext. despre lucruri) Care corespunde gusturilor alese, care satisface pretenții rafinate, deosebite. 2. (Înv.; despre sume, cantități etc.) Considerabil, mare, important. – Din ngr. simandikós. DOOM
simandicós adj. m., pl. simandicóși; f. simandicoásă, pl. simandicoáse
simandicoșilor
SIMANDICÓS, -OÁSĂ, simandicoși, -oase, adj. 1. (Despre oameni; fam.) De vază1, distins, respectabil, ilustru, important. ♦ (Despre atitudini ale oamenilor, p. ext. despre lucruri) Care corespunde gusturilor alese, care satisface pretenții rafinate, deosebite. 2. (Înv.; despre sume, cantități etc.) Considerabil, mare, important. – Din ngr. simandikós. DOOM
simandicós adj. m., pl. simandicóși; f. simandicoásă, pl. simandicoáse
simandra
SIMÁNDRĂ, simandre, s. f. (Înv.) Toacă de metal sau de lemn atârnată la intrarea unei biserici, a unei mănăstiri, în clopotniță etc., în care se lovește cu un ciocan pentru a se anunța începerea slujbei. – Din fr. simandre. DOOM
simándră (înv.) s. f., g.-d. art. simándrei; pl. simándre
simandre
SIMÁNDRĂ, simandre, s. f. (Înv.) Toacă de metal sau de lemn atârnată la intrarea unei biserici, a unei mănăstiri, în clopotniță etc., în care se lovește cu un ciocan pentru a se anunța începerea slujbei. – Din fr. simandre. DOOM
simándră (înv.) s. f., g.-d. art. simándrei; pl. simándre
simandrei
SIMÁNDRĂ, simandre, s. f. (Înv.) Toacă de metal sau de lemn atârnată la intrarea unei biserici, a unei mănăstiri, în clopotniță etc., în care se lovește cu un ciocan pentru a se anunța începerea slujbei. – Din fr. simandre. DOOM
simándră (înv.) s. f., g.-d. art. simándrei; pl. simándre
simandrele
SIMÁNDRĂ, simandre, s. f. (Înv.) Toacă de metal sau de lemn atârnată la intrarea unei biserici, a unei mănăstiri, în clopotniță etc., în care se lovește cu un ciocan pentru a se anunța începerea slujbei. – Din fr. simandre. DOOM
simándră (înv.) s. f., g.-d. art. simándrei; pl. simándre
simandrelor
SIMÁNDRĂ, simandre, s. f. (Înv.) Toacă de metal sau de lemn atârnată la intrarea unei biserici, a unei mănăstiri, în clopotniță etc., în care se lovește cu un ciocan pentru a se anunța începerea slujbei. – Din fr. simandre. DOOM
simándră (înv.) s. f., g.-d. art. simándrei; pl. simándre
simarubacee
SIMARUBACÉE s.f. pl. Familie de plante dialipetale cuprinzând arbori cu frunze alterne foarte mari, a căror scoarță are proprietăți aperitive; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. simarubacées].
simbatriot
simbatríot (-tă), s. m. și f. – Compatriot. – Var. simpatriot. Ngr. συμπατριώτης. Își spun ironic grecii între ei. Cf. Gáldi 251.
simbatriotă
simbatríot (-tă), s. m. și f. – Compatriot. – Var. simpatriot. Ngr. συμπατριώτης. Își spun ironic grecii între ei. Cf. Gáldi 251.
simbiont
SIMBIÓNT, simbionți, s. m. Fiecare dintre organismele care trăiesc în simbioză; simbiot. [Pr.: -bi-ont] – Din germ. Symbiont. DOOM
simbiónt (-bi-ont) s. m., pl. simbiónți
simbiontul
SIMBIÓNT, simbionți, s. m. Fiecare dintre organismele care trăiesc în simbioză; simbiot. [Pr.: -bi-ont] – Din germ. Symbiont. DOOM
simbiónt (-bi-ont) s. m., pl. simbiónți
simbiontului
SIMBIÓNT, simbionți, s. m. Fiecare dintre organismele care trăiesc în simbioză; simbiot. [Pr.: -bi-ont] – Din germ. Symbiont. DOOM
simbiónt (-bi-ont) s. m., pl. simbiónți
simbionți
SIMBIÓNT, simbionți, s. m. Fiecare dintre organismele care trăiesc în simbioză; simbiot. [Pr.: -bi-ont] – Din germ. Symbiont. DOOM
simbiónt (-bi-ont) s. m., pl. simbiónți
simbionții
SIMBIÓNT, simbionți, s. m. Fiecare dintre organismele care trăiesc în simbioză; simbiot. [Pr.: -bi-ont] – Din germ. Symbiont. DOOM
simbiónt (-bi-ont) s. m., pl. simbiónți
simbionților
SIMBIÓNT, simbionți, s. m. Fiecare dintre organismele care trăiesc în simbioză; simbiot. [Pr.: -bi-ont] – Din germ. Symbiont. DOOM
simbiónt (-bi-ont) s. m., pl. simbiónți
simbiot
SIMBIÓT, simbioți, s. m. (Biol.) Plantă sau animal care trăiește în simbioză. [Pr.: -bi-ot] – Din fr. symbiote.
simbiotic
SIMBIÓTIC, -Ă, simbiotici, -ce, adj. Care se referă la simbioză sau la simbionți, privitor la simbioză sau la simbionți; care trăiește în simbioză, caracterizat prin simbioză. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. symbiotique. DOOM
simbiótic (-bi-o-) adj. m., pl. simbiótici; f. simbiótică, pl. simbiótice
simbiotica
SIMBIÓTIC, -Ă, simbiotici, -ce, adj. Care se referă la simbioză sau la simbionți, privitor la simbioză sau la simbionți; care trăiește în simbioză, caracterizat prin simbioză. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. symbiotique. DOOM
simbiótic (-bi-o-) adj. m., pl. simbiótici; f. simbiótică, pl. simbiótice
simbiotice
SIMBIÓTIC, -Ă, simbiotici, -ce, adj. Care se referă la simbioză sau la simbionți, privitor la simbioză sau la simbionți; care trăiește în simbioză, caracterizat prin simbioză. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. symbiotique. DOOM
simbiótic (-bi-o-) adj. m., pl. simbiótici; f. simbiótică, pl. simbiótice
simbioticei
SIMBIÓTIC, -Ă, simbiotici, -ce, adj. Care se referă la simbioză sau la simbionți, privitor la simbioză sau la simbionți; care trăiește în simbioză, caracterizat prin simbioză. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. symbiotique. DOOM
simbiótic (-bi-o-) adj. m., pl. simbiótici; f. simbiótică, pl. simbiótice
simbioticele
SIMBIÓTIC, -Ă, simbiotici, -ce, adj. Care se referă la simbioză sau la simbionți, privitor la simbioză sau la simbionți; care trăiește în simbioză, caracterizat prin simbioză. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. symbiotique. DOOM
simbiótic (-bi-o-) adj. m., pl. simbiótici; f. simbiótică, pl. simbiótice
simbioticelor
SIMBIÓTIC, -Ă, simbiotici, -ce, adj. Care se referă la simbioză sau la simbionți, privitor la simbioză sau la simbionți; care trăiește în simbioză, caracterizat prin simbioză. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. symbiotique. DOOM
simbiótic (-bi-o-) adj. m., pl. simbiótici; f. simbiótică, pl. simbiótice
simbiotici
SIMBIÓTIC, -Ă, simbiotici, -ce, adj. Care se referă la simbioză sau la simbionți, privitor la simbioză sau la simbionți; care trăiește în simbioză, caracterizat prin simbioză. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. symbiotique. DOOM
simbiótic (-bi-o-) adj. m., pl. simbiótici; f. simbiótică, pl. simbiótice
simbioticii
SIMBIÓTIC, -Ă, simbiotici, -ce, adj. Care se referă la simbioză sau la simbionți, privitor la simbioză sau la simbionți; care trăiește în simbioză, caracterizat prin simbioză. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. symbiotique. DOOM
simbiótic (-bi-o-) adj. m., pl. simbiótici; f. simbiótică, pl. simbiótice
simbioticilor
SIMBIÓTIC, -Ă, simbiotici, -ce, adj. Care se referă la simbioză sau la simbionți, privitor la simbioză sau la simbionți; care trăiește în simbioză, caracterizat prin simbioză. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. symbiotique. DOOM
simbiótic (-bi-o-) adj. m., pl. simbiótici; f. simbiótică, pl. simbiótice
simbioticul
SIMBIÓTIC, -Ă, simbiotici, -ce, adj. Care se referă la simbioză sau la simbionți, privitor la simbioză sau la simbionți; care trăiește în simbioză, caracterizat prin simbioză. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. symbiotique. DOOM
simbiótic (-bi-o-) adj. m., pl. simbiótici; f. simbiótică, pl. simbiótice
simbioticului
SIMBIÓTIC, -Ă, simbiotici, -ce, adj. Care se referă la simbioză sau la simbionți, privitor la simbioză sau la simbionți; care trăiește în simbioză, caracterizat prin simbioză. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. symbiotique. DOOM
simbiótic (-bi-o-) adj. m., pl. simbiótici; f. simbiótică, pl. simbiótice
simbiotică
SIMBIÓTICĂ s.f. Arta de a asocia oamenii pentru a constitui, cultiva și conserva între ei viața de societate. [Gen. -cii. / cf. gr. syn – împreună, bios – viață].
simbiotrof
SIMBIOTRÓF, -Ă adj. Simbiotic. [Pron. -bi-o-. / < fr. symbiotrophe, cf. gr. syn – cu, bios – viață, trophe – hrană].
simbiotrofa
SIMBIOTRÓF, -Ă adj. Simbiotic. [Pron. -bi-o-. / < fr. symbiotrophe, cf. gr. syn – cu, bios – viață, trophe – hrană].
simbiotrofe
SIMBIOTRÓF, -Ă adj. Simbiotic. [Pron. -bi-o-. / < fr. symbiotrophe, cf. gr. syn – cu, bios – viață, trophe – hrană].
simbiotrofei
SIMBIOTRÓF, -Ă adj. Simbiotic. [Pron. -bi-o-. / < fr. symbiotrophe, cf. gr. syn – cu, bios – viață, trophe – hrană].
simbiotrofele
SIMBIOTRÓF, -Ă adj. Simbiotic. [Pron. -bi-o-. / < fr. symbiotrophe, cf. gr. syn – cu, bios – viață, trophe – hrană].
simbiotrofelor
SIMBIOTRÓF, -Ă adj. Simbiotic. [Pron. -bi-o-. / < fr. symbiotrophe, cf. gr. syn – cu, bios – viață, trophe – hrană].
simbiotrofi
SIMBIOTRÓF, -Ă adj. Simbiotic. [Pron. -bi-o-. / < fr. symbiotrophe, cf. gr. syn – cu, bios – viață, trophe – hrană].
simbiotrofii
SIMBIOTRÓF, -Ă adj. Simbiotic. [Pron. -bi-o-. / < fr. symbiotrophe, cf. gr. syn – cu, bios – viață, trophe – hrană].
simbiotrofilor
SIMBIOTRÓF, -Ă adj. Simbiotic. [Pron. -bi-o-. / < fr. symbiotrophe, cf. gr. syn – cu, bios – viață, trophe – hrană].
simbiotroful
SIMBIOTRÓF, -Ă adj. Simbiotic. [Pron. -bi-o-. / < fr. symbiotrophe, cf. gr. syn – cu, bios – viață, trophe – hrană].
simbiotrofului
SIMBIOTRÓF, -Ă adj. Simbiotic. [Pron. -bi-o-. / < fr. symbiotrophe, cf. gr. syn – cu, bios – viață, trophe – hrană].
simbiotul
SIMBIÓT, simbioți, s. m. (Biol.) Plantă sau animal care trăiește în simbioză. [Pr.: -bi-ot] – Din fr. symbiote.
simbiotului
SIMBIÓT, simbioți, s. m. (Biol.) Plantă sau animal care trăiește în simbioză. [Pr.: -bi-ot] – Din fr. symbiote.
simbioza
SIMBIÓZĂ, simbioze, s. f. Forma de conviețuire reciproc avantajoasă între două specii diferite de organisme. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. symbiose. DOOM
simbióză (-bi-o-) s. f., g.-d. art. simbiózei; pl. simbióze
simbioze
SIMBIÓZĂ, simbioze, s. f. Forma de conviețuire reciproc avantajoasă între două specii diferite de organisme. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. symbiose. DOOM
simbióză (-bi-o-) s. f., g.-d. art. simbiózei; pl. simbióze
simbiozei
SIMBIÓZĂ, simbioze, s. f. Forma de conviețuire reciproc avantajoasă între două specii diferite de organisme. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. symbiose. DOOM
simbióză (-bi-o-) s. f., g.-d. art. simbiózei; pl. simbióze
simbiozele
SIMBIÓZĂ, simbioze, s. f. Forma de conviețuire reciproc avantajoasă între două specii diferite de organisme. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. symbiose. DOOM
simbióză (-bi-o-) s. f., g.-d. art. simbiózei; pl. simbióze
simbiozelor
SIMBIÓZĂ, simbioze, s. f. Forma de conviețuire reciproc avantajoasă între două specii diferite de organisme. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. symbiose. DOOM
simbióză (-bi-o-) s. f., g.-d. art. simbiózei; pl. simbióze
simbioți
SIMBIÓT, simbioți, s. m. (Biol.) Plantă sau animal care trăiește în simbioză. [Pr.: -bi-ot] – Din fr. symbiote.
simbioții
SIMBIÓT, simbioți, s. m. (Biol.) Plantă sau animal care trăiește în simbioză. [Pr.: -bi-ot] – Din fr. symbiote.
simbioților
SIMBIÓT, simbioți, s. m. (Biol.) Plantă sau animal care trăiește în simbioză. [Pr.: -bi-ot] – Din fr. symbiote.
simblefaron
SIMBLEFARÓN s.n. (Med.) Aderență a conjunctivei palpebrale de conjunctiva globului ocular sau de cornee. [< fr. symblépharon, cf. gr. syn – cu, blepharon – pleoapă].
simbol
SEX-SIMBÓL, sex-simboluri, s. n. Vedetă care reprezintă idealul senzualității, al sexualității unei țări, unei epoci etc. – Din fr. sexe-symbole, engl. sex symbol. DOOM
*sex-simból s. n., pl. sex-simbóluri
simbol
SIMBÓL, simboluri, s. n. 1. Semn, obiect, imagine etc. care reprezintă indirect (în mod convențional sau în virtutea unei corespondențe analogice) un obiect, o ființă, o noțiune, o idee, o însușire, un sentiment etc. ♦ (În literatură și artă) Procedeu expresiv prin care se sugerează o idee sau o stare sufletească și care înlocuiește o serie de reprezentări. 2. Spec. Semn convențional sau grup de semne convenționale folosit în știință și tehnică și care reprezintă sume, cantități, operații, fenomene, formule etc. ◊ Simbol matematic = semn care reprezintă noțiuni, obiecte sau operații matematice. Simbol chimic = mod convențional de notare a atomilor elementelor chimice folosit în scrierea formulelor și a ecuațiilor chimice. 3. (Bis.; în sintagma) Simbolul credinței = rugăciune care reprezintă expunerea succintă a dogmelor fundamentale ale religiei creștine; crezul. [Acc. și: símbol. – Pl. și: (rar) simboale] – Din lat. symbolum, fr. simbole, germ. Symbol. DOOM
simból s. n., pl. simbóluri
simbol
SIMBÓL, simboluri, s. n. 1. Semn, obiect, imagine etc. care reprezintă indirect (în mod convențional sau în virtutea unei corespondențe analogice) un obiect, o ființă, o noțiune, o idee, o însușire, un sentiment etc. ♦ (În literatură și în artă) Procedeu expresiv prin care se sugerează o idee sau o stare sufletească și care înlocuiește o serie de reprezentări. 2. Spec. Semn convențional sau grup de semne convenționale folosit în știință și tehnică și care reprezintă sume, cantități, operații, fenomene, formule etc. ◊ Simbol matematic = semn care reprezintă noțiuni, obiecte sau operații matematice. Simbol chimic = mod convențional de notare a atomilor elementelor chimice folosit în scrierea formulelor și a ecuațiilor chimice. 3. (Bis.: în sintagma) Simbolul credinței = rugăciune care reprezintă expunerea succintă a dogmelor fundamentale ale religiei creștine; Crezul. [Acc. și: símbol. – Pl. și: (rar) simboale] – Din lat. symbolum, fr. symbole, germ. Symbol. DOOM
*sex-simból s. n., pl. sex-simbóluri
simbolic
SIMBÓLIC, -Ă, (1) simbolici, -ce, adj., (2, 3, 4) s. f. 1. Adj. Care constituie un simbol (1); care are caracter de simbol, exprimat printr-un simbol, care servește de simbol; care nu are eficacitate sau valoare în sine, ci prin ceea ce simbolizează. 2. S. f. Ansamblu de simboluri; exprimare (a unor idei sau a unor sentimente) prin simboluri; semnificație simbolică (1); simbolistică. 3. S. f. Teorie generală asupra simbolurilor (în care noțiunile logice și raporturile dintre ele sunt înlocuite prin semne convenționale). 4. S. f. Ramură a teologiei consacrată studiului comparativ al simbolurilor de credință ale diferitelor confesiuni. – Din fr. symbolique, lat. symbolicus, germ. symbolisch, Symbolik. DOOM
simbólic adj. m., pl. simbólici; f. simbólică, pl. simbólice
simbolica
SIMBÓLIC, -Ă, (1) simbolici, -ce, adj., (2, 3, 4) s. f. 1. Adj. Care constituie un simbol (1); care are caracter de simbol, exprimat printr-un simbol, care servește de simbol; care nu are eficacitate sau valoare în sine, ci prin ceea ce simbolizează. 2. S. f. Ansamblu de simboluri; exprimare (a unor idei sau a unor sentimente) prin simboluri; semnificație simbolică (1); simbolistică. 3. S. f. Teorie generală asupra simbolurilor (în care noțiunile logice și raporturile dintre ele sunt înlocuite prin semne convenționale). 4. S. f. Ramură a teologiei consacrată studiului comparativ al simbolurilor de credință ale diferitelor confesiuni. – Din fr. symbolique, lat. symbolicus, germ. symbolisch, Symbolik. DOOM
simbólic adj. m., pl. simbólici; f. simbólică, pl. simbólice
simbolica
SIMBÓLIC, -Ă, (1) simbolici, -ce, adj., (2, 3, 4) s. f. 1. Adj. Care constituie un simbol (1); care are caracter de simbol, exprimat printr-un simbol, care servește de simbol; care nu are eficacitate sau valoare în sine, ci prin ceea ce simbolizează. 2. S. f. Ansamblu de simboluri; exprimare (a unor idei sau a unor sentimente) prin simboluri; semnificație simbolică (1); simbolistică. 3. S. f. Teorie generală asupra simbolurilor (în care noțiunile logice și raporturile dintre ele sunt înlocuite prin semne convenționale). 4. S. f. Ramură a teologiei consacrată studiului comparativ al simbolurilor de credință ale diferitelor confesiuni. – Din fr. symbolique, lat. symbolicus, germ. symbolisch, Symbolik. DOOM
simbólică s. f., g.-d. art. simbólicii
simbolice
SIMBÓLIC, -Ă, (1) simbolici, -ce, adj., (2, 3, 4) s. f. 1. Adj. Care constituie un simbol (1); care are caracter de simbol, exprimat printr-un simbol, care servește de simbol; care nu are eficacitate sau valoare în sine, ci prin ceea ce simbolizează. 2. S. f. Ansamblu de simboluri; exprimare (a unor idei sau a unor sentimente) prin simboluri; semnificație simbolică (1); simbolistică. 3. S. f. Teorie generală asupra simbolurilor (în care noțiunile logice și raporturile dintre ele sunt înlocuite prin semne convenționale). 4. S. f. Ramură a teologiei consacrată studiului comparativ al simbolurilor de credință ale diferitelor confesiuni. – Din fr. symbolique, lat. symbolicus, germ. symbolisch, Symbolik. DOOM
simbólic adj. m., pl. simbólici; f. simbólică, pl. simbólice
simbolicei
SIMBÓLIC, -Ă, (1) simbolici, -ce, adj., (2, 3, 4) s. f. 1. Adj. Care constituie un simbol (1); care are caracter de simbol, exprimat printr-un simbol, care servește de simbol; care nu are eficacitate sau valoare în sine, ci prin ceea ce simbolizează. 2. S. f. Ansamblu de simboluri; exprimare (a unor idei sau a unor sentimente) prin simboluri; semnificație simbolică (1); simbolistică. 3. S. f. Teorie generală asupra simbolurilor (în care noțiunile logice și raporturile dintre ele sunt înlocuite prin semne convenționale). 4. S. f. Ramură a teologiei consacrată studiului comparativ al simbolurilor de credință ale diferitelor confesiuni. – Din fr. symbolique, lat. symbolicus, germ. symbolisch, Symbolik. DOOM
simbólic adj. m., pl. simbólici; f. simbólică, pl. simbólice
simbolicele
SIMBÓLIC, -Ă, (1) simbolici, -ce, adj., (2, 3, 4) s. f. 1. Adj. Care constituie un simbol (1); care are caracter de simbol, exprimat printr-un simbol, care servește de simbol; care nu are eficacitate sau valoare în sine, ci prin ceea ce simbolizează. 2. S. f. Ansamblu de simboluri; exprimare (a unor idei sau a unor sentimente) prin simboluri; semnificație simbolică (1); simbolistică. 3. S. f. Teorie generală asupra simbolurilor (în care noțiunile logice și raporturile dintre ele sunt înlocuite prin semne convenționale). 4. S. f. Ramură a teologiei consacrată studiului comparativ al simbolurilor de credință ale diferitelor confesiuni. – Din fr. symbolique, lat. symbolicus, germ. symbolisch, Symbolik. DOOM
simbólic adj. m., pl. simbólici; f. simbólică, pl. simbólice
simbolicelor
SIMBÓLIC, -Ă, (1) simbolici, -ce, adj., (2, 3, 4) s. f. 1. Adj. Care constituie un simbol (1); care are caracter de simbol, exprimat printr-un simbol, care servește de simbol; care nu are eficacitate sau valoare în sine, ci prin ceea ce simbolizează. 2. S. f. Ansamblu de simboluri; exprimare (a unor idei sau a unor sentimente) prin simboluri; semnificație simbolică (1); simbolistică. 3. S. f. Teorie generală asupra simbolurilor (în care noțiunile logice și raporturile dintre ele sunt înlocuite prin semne convenționale). 4. S. f. Ramură a teologiei consacrată studiului comparativ al simbolurilor de credință ale diferitelor confesiuni. – Din fr. symbolique, lat. symbolicus, germ. symbolisch, Symbolik. DOOM
simbólic adj. m., pl. simbólici; f. simbólică, pl. simbólice
simbolici
SIMBÓLIC, -Ă, (1) simbolici, -ce, adj., (2, 3, 4) s. f. 1. Adj. Care constituie un simbol (1); care are caracter de simbol, exprimat printr-un simbol, care servește de simbol; care nu are eficacitate sau valoare în sine, ci prin ceea ce simbolizează. 2. S. f. Ansamblu de simboluri; exprimare (a unor idei sau a unor sentimente) prin simboluri; semnificație simbolică (1); simbolistică. 3. S. f. Teorie generală asupra simbolurilor (în care noțiunile logice și raporturile dintre ele sunt înlocuite prin semne convenționale). 4. S. f. Ramură a teologiei consacrată studiului comparativ al simbolurilor de credință ale diferitelor confesiuni. – Din fr. symbolique, lat. symbolicus, germ. symbolisch, Symbolik. DOOM
simbólic adj. m., pl. simbólici; f. simbólică, pl. simbólice
simbolici
SIMBÓLIC, -Ă, (1) simbolici, -ce, adj., (2, 3, 4) s. f. 1. Adj. Care constituie un simbol (1); care are caracter de simbol, exprimat printr-un simbol, care servește de simbol; care nu are eficacitate sau valoare în sine, ci prin ceea ce simbolizează. 2. S. f. Ansamblu de simboluri; exprimare (a unor idei sau a unor sentimente) prin simboluri; semnificație simbolică (1); simbolistică. 3. S. f. Teorie generală asupra simbolurilor (în care noțiunile logice și raporturile dintre ele sunt înlocuite prin semne convenționale). 4. S. f. Ramură a teologiei consacrată studiului comparativ al simbolurilor de credință ale diferitelor confesiuni. – Din fr. symbolique, lat. symbolicus, germ. symbolisch, Symbolik. DOOM
simbólică s. f., g.-d. art. simbólicii
simbolicii
SIMBÓLIC, -Ă, (1) simbolici, -ce, adj., (2, 3, 4) s. f. 1. Adj. Care constituie un simbol (1); care are caracter de simbol, exprimat printr-un simbol, care servește de simbol; care nu are eficacitate sau valoare în sine, ci prin ceea ce simbolizează. 2. S. f. Ansamblu de simboluri; exprimare (a unor idei sau a unor sentimente) prin simboluri; semnificație simbolică (1); simbolistică. 3. S. f. Teorie generală asupra simbolurilor (în care noțiunile logice și raporturile dintre ele sunt înlocuite prin semne convenționale). 4. S. f. Ramură a teologiei consacrată studiului comparativ al simbolurilor de credință ale diferitelor confesiuni. – Din fr. symbolique, lat. symbolicus, germ. symbolisch, Symbolik. DOOM
simbólic adj. m., pl. simbólici; f. simbólică, pl. simbólice
simbolicii
SIMBÓLIC, -Ă, (1) simbolici, -ce, adj., (2, 3, 4) s. f. 1. Adj. Care constituie un simbol (1); care are caracter de simbol, exprimat printr-un simbol, care servește de simbol; care nu are eficacitate sau valoare în sine, ci prin ceea ce simbolizează. 2. S. f. Ansamblu de simboluri; exprimare (a unor idei sau a unor sentimente) prin simboluri; semnificație simbolică (1); simbolistică. 3. S. f. Teorie generală asupra simbolurilor (în care noțiunile logice și raporturile dintre ele sunt înlocuite prin semne convenționale). 4. S. f. Ramură a teologiei consacrată studiului comparativ al simbolurilor de credință ale diferitelor confesiuni. – Din fr. symbolique, lat. symbolicus, germ. symbolisch, Symbolik. DOOM
simbólică s. f., g.-d. art. simbólicii
simbolicile
SIMBÓLIC, -Ă, (1) simbolici, -ce, adj., (2, 3, 4) s. f. 1. Adj. Care constituie un simbol (1); care are caracter de simbol, exprimat printr-un simbol, care servește de simbol; care nu are eficacitate sau valoare în sine, ci prin ceea ce simbolizează. 2. S. f. Ansamblu de simboluri; exprimare (a unor idei sau a unor sentimente) prin simboluri; semnificație simbolică (1); simbolistică. 3. S. f. Teorie generală asupra simbolurilor (în care noțiunile logice și raporturile dintre ele sunt înlocuite prin semne convenționale). 4. S. f. Ramură a teologiei consacrată studiului comparativ al simbolurilor de credință ale diferitelor confesiuni. – Din fr. symbolique, lat. symbolicus, germ. symbolisch, Symbolik. DOOM
simbólică s. f., g.-d. art. simbólicii
simbolicilor
SIMBÓLIC, -Ă, (1) simbolici, -ce, adj., (2, 3, 4) s. f. 1. Adj. Care constituie un simbol (1); care are caracter de simbol, exprimat printr-un simbol, care servește de simbol; care nu are eficacitate sau valoare în sine, ci prin ceea ce simbolizează. 2. S. f. Ansamblu de simboluri; exprimare (a unor idei sau a unor sentimente) prin simboluri; semnificație simbolică (1); simbolistică. 3. S. f. Teorie generală asupra simbolurilor (în care noțiunile logice și raporturile dintre ele sunt înlocuite prin semne convenționale). 4. S. f. Ramură a teologiei consacrată studiului comparativ al simbolurilor de credință ale diferitelor confesiuni. – Din fr. symbolique, lat. symbolicus, germ. symbolisch, Symbolik. DOOM
simbólic adj. m., pl. simbólici; f. simbólică, pl. simbólice
simbolicilor
SIMBÓLIC, -Ă, (1) simbolici, -ce, adj., (2, 3, 4) s. f. 1. Adj. Care constituie un simbol (1); care are caracter de simbol, exprimat printr-un simbol, care servește de simbol; care nu are eficacitate sau valoare în sine, ci prin ceea ce simbolizează. 2. S. f. Ansamblu de simboluri; exprimare (a unor idei sau a unor sentimente) prin simboluri; semnificație simbolică (1); simbolistică. 3. S. f. Teorie generală asupra simbolurilor (în care noțiunile logice și raporturile dintre ele sunt înlocuite prin semne convenționale). 4. S. f. Ramură a teologiei consacrată studiului comparativ al simbolurilor de credință ale diferitelor confesiuni. – Din fr. symbolique, lat. symbolicus, germ. symbolisch, Symbolik. DOOM
simbólică s. f., g.-d. art. simbólicii
simbolicul
SIMBÓLIC, -Ă, (1) simbolici, -ce, adj., (2, 3, 4) s. f. 1. Adj. Care constituie un simbol (1); care are caracter de simbol, exprimat printr-un simbol, care servește de simbol; care nu are eficacitate sau valoare în sine, ci prin ceea ce simbolizează. 2. S. f. Ansamblu de simboluri; exprimare (a unor idei sau a unor sentimente) prin simboluri; semnificație simbolică (1); simbolistică. 3. S. f. Teorie generală asupra simbolurilor (în care noțiunile logice și raporturile dintre ele sunt înlocuite prin semne convenționale). 4. S. f. Ramură a teologiei consacrată studiului comparativ al simbolurilor de credință ale diferitelor confesiuni. – Din fr. symbolique, lat. symbolicus, germ. symbolisch, Symbolik. DOOM
simbólic adj. m., pl. simbólici; f. simbólică, pl. simbólice
simbolicului
SIMBÓLIC, -Ă, (1) simbolici, -ce, adj., (2, 3, 4) s. f. 1. Adj. Care constituie un simbol (1); care are caracter de simbol, exprimat printr-un simbol, care servește de simbol; care nu are eficacitate sau valoare în sine, ci prin ceea ce simbolizează. 2. S. f. Ansamblu de simboluri; exprimare (a unor idei sau a unor sentimente) prin simboluri; semnificație simbolică (1); simbolistică. 3. S. f. Teorie generală asupra simbolurilor (în care noțiunile logice și raporturile dintre ele sunt înlocuite prin semne convenționale). 4. S. f. Ramură a teologiei consacrată studiului comparativ al simbolurilor de credință ale diferitelor confesiuni. – Din fr. symbolique, lat. symbolicus, germ. symbolisch, Symbolik. DOOM
simbólic adj. m., pl. simbólici; f. simbólică, pl. simbólice
simbolism
SIMBOLÍSM s. n. 1. Sistem de simboluri (1), reprezentare prin simboluri. ♦ Spec. Totalitate a simbolurilor proprii unei religii; reprezentare a dogmelor, a preceptelor religioase prin simboluri (1). 2. Curent literar și artistic, constituit în Franța în 1885 și răspândit apoi în toate literaturile europene, apărut ca o reacție la parnasianism și care, considerând lumea ca un ansamblu de simboluri, a căutat să le descifreze, intuind relațiile intime dintre lucruri, fenomene și sufletul omenesc; mod de exprimare, de manifestare propriu acestui curent. ◊ Simbolism fonetic = capacitate a structurii fonetice a unui cuvânt sau a unui grup de sunete de a sugera sau de a întări noțiunea pe care o desemnează sau o anumiță atitudine față de ea; legătură dintre un sunet sau un grup de sunete și o anumită idee. – Din fr. symbolisme. DOOM
simbolísm s. n.
simbolismul
SIMBOLÍSM s. n. 1. Sistem de simboluri (1), reprezentare prin simboluri. ♦ Spec. Totalitate a simbolurilor proprii unei religii; reprezentare a dogmelor, a preceptelor religioase prin simboluri (1). 2. Curent literar și artistic, constituit în Franța în 1885 și răspândit apoi în toate literaturile europene, apărut ca o reacție la parnasianism și care, considerând lumea ca un ansamblu de simboluri, a căutat să le descifreze, intuind relațiile intime dintre lucruri, fenomene și sufletul omenesc; mod de exprimare, de manifestare propriu acestui curent. ◊ Simbolism fonetic = capacitate a structurii fonetice a unui cuvânt sau a unui grup de sunete de a sugera sau de a întări noțiunea pe care o desemnează sau o anumiță atitudine față de ea; legătură dintre un sunet sau un grup de sunete și o anumită idee. – Din fr. symbolisme. DOOM
simbolísm s. n.
simbolismului
SIMBOLÍSM s. n. 1. Sistem de simboluri (1), reprezentare prin simboluri. ♦ Spec. Totalitate a simbolurilor proprii unei religii; reprezentare a dogmelor, a preceptelor religioase prin simboluri (1). 2. Curent literar și artistic, constituit în Franța în 1885 și răspândit apoi în toate literaturile europene, apărut ca o reacție la parnasianism și care, considerând lumea ca un ansamblu de simboluri, a căutat să le descifreze, intuind relațiile intime dintre lucruri, fenomene și sufletul omenesc; mod de exprimare, de manifestare propriu acestui curent. ◊ Simbolism fonetic = capacitate a structurii fonetice a unui cuvânt sau a unui grup de sunete de a sugera sau de a întări noțiunea pe care o desemnează sau o anumiță atitudine față de ea; legătură dintre un sunet sau un grup de sunete și o anumită idee. – Din fr. symbolisme. DOOM
simbolísm s. n.
simbolist
SIMBOLÍST, -Ă, simboliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Rar la f.) Poet, literat, artist care aparține simbolismului (2); adept al simbolismului. 2. Adj. Care aparține simbolismului, privitor la simbolism, caracteristic simbolismului. – Din fr. symboliste. DOOM
simbolíst adj. m., s. m., pl. simbolíști; adj. f., s. f. simbolístă, pl. simbolíste
simbolist
SIMBOLÍST, -Ă, simboliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Rar la f.) Poet, literat, artist care aparține simbolismului (2); adept al simbolismului. 2. Adj. Care aparține simbolismului, privitor la simbolism, caracteristic simbolismului. – Din fr. symboliste. DOOM
simbolíst adj. m., s. m., pl. simbolíști; adj. f., s. f. simbolístă, pl. simbolíste
simbolista
SIMBOLÍST, -Ă, simboliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Rar la f.) Poet, literat, artist care aparține simbolismului (2); adept al simbolismului. 2. Adj. Care aparține simbolismului, privitor la simbolism, caracteristic simbolismului. – Din fr. symboliste. DOOM
simbolíst adj. m., s. m., pl. simbolíști; adj. f., s. f. simbolístă, pl. simbolíste
simbolista
SIMBOLÍST, -Ă, simboliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Rar la f.) Poet, literat, artist care aparține simbolismului (2); adept al simbolismului. 2. Adj. Care aparține simbolismului, privitor la simbolism, caracteristic simbolismului. – Din fr. symboliste. DOOM
simbolíst adj. m., s. m., pl. simbolíști; adj. f., s. f. simbolístă, pl. simbolíste
simboliste
SIMBOLÍST, -Ă, simboliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Rar la f.) Poet, literat, artist care aparține simbolismului (2); adept al simbolismului. 2. Adj. Care aparține simbolismului, privitor la simbolism, caracteristic simbolismului. – Din fr. symboliste. DOOM
simbolíst adj. m., s. m., pl. simbolíști; adj. f., s. f. simbolístă, pl. simbolíste
simboliste
SIMBOLÍST, -Ă, simboliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Rar la f.) Poet, literat, artist care aparține simbolismului (2); adept al simbolismului. 2. Adj. Care aparține simbolismului, privitor la simbolism, caracteristic simbolismului. – Din fr. symboliste. DOOM
simbolíst adj. m., s. m., pl. simbolíști; adj. f., s. f. simbolístă, pl. simbolíste
simbolistei
SIMBOLÍST, -Ă, simboliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Rar la f.) Poet, literat, artist care aparține simbolismului (2); adept al simbolismului. 2. Adj. Care aparține simbolismului, privitor la simbolism, caracteristic simbolismului. – Din fr. symboliste. DOOM
simbolíst adj. m., s. m., pl. simbolíști; adj. f., s. f. simbolístă, pl. simbolíste
simbolistei
SIMBOLÍST, -Ă, simboliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Rar la f.) Poet, literat, artist care aparține simbolismului (2); adept al simbolismului. 2. Adj. Care aparține simbolismului, privitor la simbolism, caracteristic simbolismului. – Din fr. symboliste. DOOM
simbolíst adj. m., s. m., pl. simbolíști; adj. f., s. f. simbolístă, pl. simbolíste
simbolistele
SIMBOLÍST, -Ă, simboliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Rar la f.) Poet, literat, artist care aparține simbolismului (2); adept al simbolismului. 2. Adj. Care aparține simbolismului, privitor la simbolism, caracteristic simbolismului. – Din fr. symboliste. DOOM
simbolíst adj. m., s. m., pl. simbolíști; adj. f., s. f. simbolístă, pl. simbolíste
simbolistele
SIMBOLÍST, -Ă, simboliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Rar la f.) Poet, literat, artist care aparține simbolismului (2); adept al simbolismului. 2. Adj. Care aparține simbolismului, privitor la simbolism, caracteristic simbolismului. – Din fr. symboliste. DOOM
simbolíst adj. m., s. m., pl. simbolíști; adj. f., s. f. simbolístă, pl. simbolíste
simbolistelor
SIMBOLÍST, -Ă, simboliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Rar la f.) Poet, literat, artist care aparține simbolismului (2); adept al simbolismului. 2. Adj. Care aparține simbolismului, privitor la simbolism, caracteristic simbolismului. – Din fr. symboliste. DOOM
simbolíst adj. m., s. m., pl. simbolíști; adj. f., s. f. simbolístă, pl. simbolíste
simbolistelor
SIMBOLÍST, -Ă, simboliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Rar la f.) Poet, literat, artist care aparține simbolismului (2); adept al simbolismului. 2. Adj. Care aparține simbolismului, privitor la simbolism, caracteristic simbolismului. – Din fr. symboliste. DOOM
simbolíst adj. m., s. m., pl. simbolíști; adj. f., s. f. simbolístă, pl. simbolíste
simbolistica
SIMBOLÍSTICĂ s. f. Simbolică. – Simbol + suf. -istică. DOOM
simbolístică s. f., g.-d. art. simbolísticii
simbolistici
SIMBOLÍSTICĂ s. f. Simbolică. – Simbol + suf. -istică. DOOM
simbolístică s. f., g.-d. art. simbolísticii
simbolisticii
SIMBOLÍSTICĂ s. f. Simbolică. – Simbol + suf. -istică. DOOM
simbolístică s. f., g.-d. art. simbolísticii
simbolistul
SIMBOLÍST, -Ă, simboliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Rar la f.) Poet, literat, artist care aparține simbolismului (2); adept al simbolismului. 2. Adj. Care aparține simbolismului, privitor la simbolism, caracteristic simbolismului. – Din fr. symboliste. DOOM
simbolíst adj. m., s. m., pl. simbolíști; adj. f., s. f. simbolístă, pl. simbolíste
simbolistul
SIMBOLÍST, -Ă, simboliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Rar la f.) Poet, literat, artist care aparține simbolismului (2); adept al simbolismului. 2. Adj. Care aparține simbolismului, privitor la simbolism, caracteristic simbolismului. – Din fr. symboliste. DOOM
simbolíst adj. m., s. m., pl. simbolíști; adj. f., s. f. simbolístă, pl. simbolíste
simbolistului
SIMBOLÍST, -Ă, simboliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Rar la f.) Poet, literat, artist care aparține simbolismului (2); adept al simbolismului. 2. Adj. Care aparține simbolismului, privitor la simbolism, caracteristic simbolismului. – Din fr. symboliste. DOOM
simbolíst adj. m., s. m., pl. simbolíști; adj. f., s. f. simbolístă, pl. simbolíste
simbolistului
SIMBOLÍST, -Ă, simboliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Rar la f.) Poet, literat, artist care aparține simbolismului (2); adept al simbolismului. 2. Adj. Care aparține simbolismului, privitor la simbolism, caracteristic simbolismului. – Din fr. symboliste. DOOM
simbolíst adj. m., s. m., pl. simbolíști; adj. f., s. f. simbolístă, pl. simbolíste
simboliza
SIMBOLIZÁ, simbolizez, vb. I. Tranz. A fi simbolul (1) a..., a constitui un simbol; a exprima, a reprezenta printr-un simbol. – Din fr. symboliser. DOOM
simbolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 simbolizeáză
simbolizai
SIMBOLIZÁ, simbolizez, vb. I. Tranz. A fi simbolul (1) a..., a constitui un simbol; a exprima, a reprezenta printr-un simbol. – Din fr. symboliser. DOOM
simbolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 simbolizeáză
simbolizam
SIMBOLIZÁ, simbolizez, vb. I. Tranz. A fi simbolul (1) a..., a constitui un simbol; a exprima, a reprezenta printr-un simbol. – Din fr. symboliser. DOOM
simbolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 simbolizeáză
simbolizare
SIMBOLIZÁ, simbolizez, vb. I. Tranz. A fi simbolul (1) a..., a constitui un simbol; a exprima, a reprezenta printr-un simbol. – Din fr. symboliser. DOOM
simbolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 simbolizeáză
simbolizare
SIMBOLIZÁRE, simbolizări, s. f. Acțiunea de a simboliza și rezultatul ei; reprezentare, în artă și în literatură, a unei noțiuni, a unei idei sau a unui sentiment printr-un simbol. ♦ (În diverse științe) Reprezentare printr-un semn convențional sau printr-o cifră. – V. simboliza. DOOM
simbolizáre s. f., g.-d. art. simbolizắrii; pl. simbolizắri
simbolizarea
SIMBOLIZÁRE, simbolizări, s. f. Acțiunea de a simboliza și rezultatul ei; reprezentare, în artă și în literatură, a unei noțiuni, a unei idei sau a unui sentiment printr-un simbol. ♦ (În diverse științe) Reprezentare printr-un semn convențional sau printr-o cifră. – V. simboliza. DOOM
simbolizáre s. f., g.-d. art. simbolizắrii; pl. simbolizắri
simbolizară
SIMBOLIZÁ, simbolizez, vb. I. Tranz. A fi simbolul (1) a..., a constitui un simbol; a exprima, a reprezenta printr-un simbol. – Din fr. symboliser. DOOM
simbolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 simbolizeáză
simbolizarăm
SIMBOLIZÁ, simbolizez, vb. I. Tranz. A fi simbolul (1) a..., a constitui un simbol; a exprima, a reprezenta printr-un simbol. – Din fr. symboliser. DOOM
simbolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 simbolizeáză
simbolizarăți
SIMBOLIZÁ, simbolizez, vb. I. Tranz. A fi simbolul (1) a..., a constitui un simbol; a exprima, a reprezenta printr-un simbol. – Din fr. symboliser. DOOM
simbolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 simbolizeáză
simbolizase
SIMBOLIZÁ, simbolizez, vb. I. Tranz. A fi simbolul (1) a..., a constitui un simbol; a exprima, a reprezenta printr-un simbol. – Din fr. symboliser. DOOM
simbolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 simbolizeáză
simbolizasem
SIMBOLIZÁ, simbolizez, vb. I. Tranz. A fi simbolul (1) a..., a constitui un simbol; a exprima, a reprezenta printr-un simbol. – Din fr. symboliser. DOOM
simbolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 simbolizeáză
simbolizaseră
SIMBOLIZÁ, simbolizez, vb. I. Tranz. A fi simbolul (1) a..., a constitui un simbol; a exprima, a reprezenta printr-un simbol. – Din fr. symboliser. DOOM
simbolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 simbolizeáză
simbolizaserăm
SIMBOLIZÁ, simbolizez, vb. I. Tranz. A fi simbolul (1) a..., a constitui un simbol; a exprima, a reprezenta printr-un simbol. – Din fr. symboliser. DOOM
simbolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 simbolizeáză
simbolizaserăți
SIMBOLIZÁ, simbolizez, vb. I. Tranz. A fi simbolul (1) a..., a constitui un simbol; a exprima, a reprezenta printr-un simbol. – Din fr. symboliser. DOOM
simbolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 simbolizeáză
simbolizaseși
SIMBOLIZÁ, simbolizez, vb. I. Tranz. A fi simbolul (1) a..., a constitui un simbol; a exprima, a reprezenta printr-un simbol. – Din fr. symboliser. DOOM
simbolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 simbolizeáză
simbolizaseți
SIMBOLIZÁ, simbolizez, vb. I. Tranz. A fi simbolul (1) a..., a constitui un simbol; a exprima, a reprezenta printr-un simbol. – Din fr. symboliser. DOOM
simbolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 simbolizeáză
simbolizat
SIMBOLIZÁ, simbolizez, vb. I. Tranz. A fi simbolul (1) a..., a constitui un simbol; a exprima, a reprezenta printr-un simbol. – Din fr. symboliser. DOOM
simbolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 simbolizeáză
simbolizat
SIMBOLIZÁ, simbolizez, vb. I. Tranz. A fi simbolul (1) a..., a constitui un simbol; a exprima, a reprezenta printr-un simbol. – Din fr. symboliser.
simbolizatoare
SIMBOLIZATÓR, -OÁRE, simbolizatori, -oare, adj. Care simbolizează; care are valoare de simbol (1). – Simboliza + suf. -tor. DOOM
simbolizatór adj. m., pl. simbolizatóri; f. sg. și pl. simbolizatoáre
simbolizatoarea
SIMBOLIZATÓR, -OÁRE, simbolizatori, -oare, adj. Care simbolizează; care are valoare de simbol (1). – Simboliza + suf. -tor. DOOM
simbolizatór adj. m., pl. simbolizatóri; f. sg. și pl. simbolizatoáre
simbolizatoarei
SIMBOLIZATÓR, -OÁRE, simbolizatori, -oare, adj. Care simbolizează; care are valoare de simbol (1). – Simboliza + suf. -tor. DOOM
simbolizatór adj. m., pl. simbolizatóri; f. sg. și pl. simbolizatoáre
simbolizatoarele
SIMBOLIZATÓR, -OÁRE, simbolizatori, -oare, adj. Care simbolizează; care are valoare de simbol (1). – Simboliza + suf. -tor. DOOM
simbolizatór adj. m., pl. simbolizatóri; f. sg. și pl. simbolizatoáre
simbolizatoarelor
SIMBOLIZATÓR, -OÁRE, simbolizatori, -oare, adj. Care simbolizează; care are valoare de simbol (1). – Simboliza + suf. -tor. DOOM
simbolizatór adj. m., pl. simbolizatóri; f. sg. și pl. simbolizatoáre
simbolizator
SIMBOLIZATÓR, -OÁRE, simbolizatori, -oare, adj. Care simbolizează; care are valoare de simbol (1). – Simboliza + suf. -tor. DOOM
simbolizatór adj. m., pl. simbolizatóri; f. sg. și pl. simbolizatoáre
simbolizatori
SIMBOLIZATÓR, -OÁRE, simbolizatori, -oare, adj. Care simbolizează; care are valoare de simbol (1). – Simboliza + suf. -tor. DOOM
simbolizatór adj. m., pl. simbolizatóri; f. sg. și pl. simbolizatoáre
simbolizatorii
SIMBOLIZATÓR, -OÁRE, simbolizatori, -oare, adj. Care simbolizează; care are valoare de simbol (1). – Simboliza + suf. -tor. DOOM
simbolizatór adj. m., pl. simbolizatóri; f. sg. și pl. simbolizatoáre
simbolizatorilor
SIMBOLIZATÓR, -OÁRE, simbolizatori, -oare, adj. Care simbolizează; care are valoare de simbol (1). – Simboliza + suf. -tor. DOOM
simbolizatór adj. m., pl. simbolizatóri; f. sg. și pl. simbolizatoáre
simbolizatorul
SIMBOLIZATÓR, -OÁRE, simbolizatori, -oare, adj. Care simbolizează; care are valoare de simbol (1). – Simboliza + suf. -tor. DOOM
simbolizatór adj. m., pl. simbolizatóri; f. sg. și pl. simbolizatoáre
simbolizatorului
SIMBOLIZATÓR, -OÁRE, simbolizatori, -oare, adj. Care simbolizează; care are valoare de simbol (1). – Simboliza + suf. -tor. DOOM
simbolizatór adj. m., pl. simbolizatóri; f. sg. și pl. simbolizatoáre
simbolizau
SIMBOLIZÁ, simbolizez, vb. I. Tranz. A fi simbolul (1) a..., a constitui un simbol; a exprima, a reprezenta printr-un simbol. – Din fr. symboliser. DOOM
simbolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 simbolizeáză
simbolizași
SIMBOLIZÁ, simbolizez, vb. I. Tranz. A fi simbolul (1) a..., a constitui un simbol; a exprima, a reprezenta printr-un simbol. – Din fr. symboliser. DOOM
simbolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 simbolizeáză
simbolizați
SIMBOLIZÁ, simbolizez, vb. I. Tranz. A fi simbolul (1) a..., a constitui un simbol; a exprima, a reprezenta printr-un simbol. – Din fr. symboliser. DOOM
simbolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 simbolizeáză
simbolizează
SIMBOLIZÁ, simbolizez, vb. I. Tranz. A fi simbolul (1) a..., a constitui un simbol; a exprima, a reprezenta printr-un simbol. – Din fr. symboliser. DOOM
simbolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 simbolizeáză
simbolizez
SIMBOLIZÁ, simbolizez, vb. I. Tranz. A fi simbolul (1) a..., a constitui un simbol; a exprima, a reprezenta printr-un simbol. – Din fr. symboliser. DOOM
simbolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 simbolizeáză
simbolizeze
SIMBOLIZÁ, simbolizez, vb. I. Tranz. A fi simbolul (1) a..., a constitui un simbol; a exprima, a reprezenta printr-un simbol. – Din fr. symboliser. DOOM
simbolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 simbolizeáză
simbolizezi
SIMBOLIZÁ, simbolizez, vb. I. Tranz. A fi simbolul (1) a..., a constitui un simbol; a exprima, a reprezenta printr-un simbol. – Din fr. symboliser. DOOM
simbolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 simbolizeáză
simbolizând
SIMBOLIZÁ, simbolizez, vb. I. Tranz. A fi simbolul (1) a..., a constitui un simbol; a exprima, a reprezenta printr-un simbol. – Din fr. symboliser. DOOM
simbolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 simbolizeáză
simbolizînd
SIMBOLIZÁ, simbolizez, vb. I. Tranz. A fi simbolul (1) a..., a constitui un simbol; a exprima, a reprezenta printr-un simbol. – Din fr. symboliser. DOOM
simbolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 simbolizeáză
simbolizări
SIMBOLIZÁRE, simbolizări, s. f. Acțiunea de a simboliza și rezultatul ei; reprezentare, în artă și în literatură, a unei noțiuni, a unei idei sau a unui sentiment printr-un simbol. ♦ (În diverse științe) Reprezentare printr-un semn convențional sau printr-o cifră. – V. simboliza. DOOM
simbolizáre s. f., g.-d. art. simbolizắrii; pl. simbolizắri
simbolizării
SIMBOLIZÁRE, simbolizări, s. f. Acțiunea de a simboliza și rezultatul ei; reprezentare, în artă și în literatură, a unei noțiuni, a unei idei sau a unui sentiment printr-un simbol. ♦ (În diverse științe) Reprezentare printr-un semn convențional sau printr-o cifră. – V. simboliza. DOOM
simbolizáre s. f., g.-d. art. simbolizắrii; pl. simbolizắri
simbolizările
SIMBOLIZÁRE, simbolizări, s. f. Acțiunea de a simboliza și rezultatul ei; reprezentare, în artă și în literatură, a unei noțiuni, a unei idei sau a unui sentiment printr-un simbol. ♦ (În diverse științe) Reprezentare printr-un semn convențional sau printr-o cifră. – V. simboliza. DOOM
simbolizáre s. f., g.-d. art. simbolizắrii; pl. simbolizắri
simbolizărilor
SIMBOLIZÁRE, simbolizări, s. f. Acțiunea de a simboliza și rezultatul ei; reprezentare, în artă și în literatură, a unei noțiuni, a unei idei sau a unui sentiment printr-un simbol. ♦ (În diverse științe) Reprezentare printr-un semn convențional sau printr-o cifră. – V. simboliza. DOOM
simbolizáre s. f., g.-d. art. simbolizắrii; pl. simbolizắri
simboliști
SIMBOLÍST, -Ă, simboliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Rar la f.) Poet, literat, artist care aparține simbolismului (2); adept al simbolismului. 2. Adj. Care aparține simbolismului, privitor la simbolism, caracteristic simbolismului. – Din fr. symboliste. DOOM
simbolíst adj. m., s. m., pl. simbolíști; adj. f., s. f. simbolístă, pl. simbolíste
simboliști
SIMBOLÍST, -Ă, simboliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Rar la f.) Poet, literat, artist care aparține simbolismului (2); adept al simbolismului. 2. Adj. Care aparține simbolismului, privitor la simbolism, caracteristic simbolismului. – Din fr. symboliste. DOOM
simbolíst adj. m., s. m., pl. simbolíști; adj. f., s. f. simbolístă, pl. simbolíste
simboliștii
SIMBOLÍST, -Ă, simboliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Rar la f.) Poet, literat, artist care aparține simbolismului (2); adept al simbolismului. 2. Adj. Care aparține simbolismului, privitor la simbolism, caracteristic simbolismului. – Din fr. symboliste. DOOM
simbolíst adj. m., s. m., pl. simbolíști; adj. f., s. f. simbolístă, pl. simbolíste
simboliștii
SIMBOLÍST, -Ă, simboliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Rar la f.) Poet, literat, artist care aparține simbolismului (2); adept al simbolismului. 2. Adj. Care aparține simbolismului, privitor la simbolism, caracteristic simbolismului. – Din fr. symboliste. DOOM
simbolíst adj. m., s. m., pl. simbolíști; adj. f., s. f. simbolístă, pl. simbolíste
simboliștilor
SIMBOLÍST, -Ă, simboliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Rar la f.) Poet, literat, artist care aparține simbolismului (2); adept al simbolismului. 2. Adj. Care aparține simbolismului, privitor la simbolism, caracteristic simbolismului. – Din fr. symboliste. DOOM
simbolíst adj. m., s. m., pl. simbolíști; adj. f., s. f. simbolístă, pl. simbolíste
simboliștilor
SIMBOLÍST, -Ă, simboliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Rar la f.) Poet, literat, artist care aparține simbolismului (2); adept al simbolismului. 2. Adj. Care aparține simbolismului, privitor la simbolism, caracteristic simbolismului. – Din fr. symboliste. DOOM
simbolíst adj. m., s. m., pl. simbolíști; adj. f., s. f. simbolístă, pl. simbolíste
simbologia
SIMBOLOGÍE s. f. Domeniu care studiază și explică simbolurile. – Din engl. symbology.
simbologie
SIMBOLOGÍE s. f. Domeniu care studiază și explică simbolurile. – Din engl. symbology.
simbologiei
SIMBOLOGÍE s. f. Domeniu care studiază și explică simbolurile. – Din engl. symbology.
simbologii
SIMBOLOGÍE s. f. Domeniu care studiază și explică simbolurile. – Din engl. symbology.
simbolul
SEX-SIMBÓL, sex-simboluri, s. n. Vedetă care reprezintă idealul senzualității, al sexualității unei țări, unei epoci etc. – Din fr. sexe-symbole, engl. sex symbol. DOOM
*sex-simból s. n., pl. sex-simbóluri
simbolul
SIMBÓL, simboluri, s. n. 1. Semn, obiect, imagine etc. care reprezintă indirect (în mod convențional sau în virtutea unei corespondențe analogice) un obiect, o ființă, o noțiune, o idee, o însușire, un sentiment etc. ♦ (În literatură și în artă) Procedeu expresiv prin care se sugerează o idee sau o stare sufletească și care înlocuiește o serie de reprezentări. 2. Spec. Semn convențional sau grup de semne convenționale folosit în știință și tehnică și care reprezintă sume, cantități, operații, fenomene, formule etc. ◊ Simbol matematic = semn care reprezintă noțiuni, obiecte sau operații matematice. Simbol chimic = mod convențional de notare a atomilor elementelor chimice folosit în scrierea formulelor și a ecuațiilor chimice. 3. (Bis.: în sintagma) Simbolul credinței = rugăciune care reprezintă expunerea succintă a dogmelor fundamentale ale religiei creștine; Crezul. [Acc. și: símbol. – Pl. și: (rar) simboale] – Din lat. symbolum, fr. symbole, germ. Symbol. DOOM
*sex-simból s. n., pl. sex-simbóluri
simbolului
SEX-SIMBÓL, sex-simboluri, s. n. Vedetă care reprezintă idealul senzualității, al sexualității unei țări, unei epoci etc. – Din fr. sexe-symbole, engl. sex symbol. DOOM
*sex-simból s. n., pl. sex-simbóluri
simbolului
SIMBÓL, simboluri, s. n. 1. Semn, obiect, imagine etc. care reprezintă indirect (în mod convențional sau în virtutea unei corespondențe analogice) un obiect, o ființă, o noțiune, o idee, o însușire, un sentiment etc. ♦ (În literatură și în artă) Procedeu expresiv prin care se sugerează o idee sau o stare sufletească și care înlocuiește o serie de reprezentări. 2. Spec. Semn convențional sau grup de semne convenționale folosit în știință și tehnică și care reprezintă sume, cantități, operații, fenomene, formule etc. ◊ Simbol matematic = semn care reprezintă noțiuni, obiecte sau operații matematice. Simbol chimic = mod convențional de notare a atomilor elementelor chimice folosit în scrierea formulelor și a ecuațiilor chimice. 3. (Bis.: în sintagma) Simbolul credinței = rugăciune care reprezintă expunerea succintă a dogmelor fundamentale ale religiei creștine; Crezul. [Acc. și: símbol. – Pl. și: (rar) simboale] – Din lat. symbolum, fr. symbole, germ. Symbol. DOOM
*sex-simból s. n., pl. sex-simbóluri
simboluri
SEX-SIMBÓL, sex-simboluri, s. n. Vedetă care reprezintă idealul senzualității, al sexualității unei țări, unei epoci etc. – Din fr. sexe-symbole, engl. sex symbol. DOOM
*sex-simból s. n., pl. sex-simbóluri
simboluri
SIMBÓL, simboluri, s. n. 1. Semn, obiect, imagine etc. care reprezintă indirect (în mod convențional sau în virtutea unei corespondențe analogice) un obiect, o ființă, o noțiune, o idee, o însușire, un sentiment etc. ♦ (În literatură și în artă) Procedeu expresiv prin care se sugerează o idee sau o stare sufletească și care înlocuiește o serie de reprezentări. 2. Spec. Semn convențional sau grup de semne convenționale folosit în știință și tehnică și care reprezintă sume, cantități, operații, fenomene, formule etc. ◊ Simbol matematic = semn care reprezintă noțiuni, obiecte sau operații matematice. Simbol chimic = mod convențional de notare a atomilor elementelor chimice folosit în scrierea formulelor și a ecuațiilor chimice. 3. (Bis.: în sintagma) Simbolul credinței = rugăciune care reprezintă expunerea succintă a dogmelor fundamentale ale religiei creștine; Crezul. [Acc. și: símbol. – Pl. și: (rar) simboale] – Din lat. symbolum, fr. symbole, germ. Symbol. DOOM
*sex-simból s. n., pl. sex-simbóluri
simbolurile
SEX-SIMBÓL, sex-simboluri, s. n. Vedetă care reprezintă idealul senzualității, al sexualității unei țări, unei epoci etc. – Din fr. sexe-symbole, engl. sex symbol. DOOM
*sex-simból s. n., pl. sex-simbóluri
simbolurile
SIMBÓL, simboluri, s. n. 1. Semn, obiect, imagine etc. care reprezintă indirect (în mod convențional sau în virtutea unei corespondențe analogice) un obiect, o ființă, o noțiune, o idee, o însușire, un sentiment etc. ♦ (În literatură și în artă) Procedeu expresiv prin care se sugerează o idee sau o stare sufletească și care înlocuiește o serie de reprezentări. 2. Spec. Semn convențional sau grup de semne convenționale folosit în știință și tehnică și care reprezintă sume, cantități, operații, fenomene, formule etc. ◊ Simbol matematic = semn care reprezintă noțiuni, obiecte sau operații matematice. Simbol chimic = mod convențional de notare a atomilor elementelor chimice folosit în scrierea formulelor și a ecuațiilor chimice. 3. (Bis.: în sintagma) Simbolul credinței = rugăciune care reprezintă expunerea succintă a dogmelor fundamentale ale religiei creștine; Crezul. [Acc. și: símbol. – Pl. și: (rar) simboale] – Din lat. symbolum, fr. symbole, germ. Symbol. DOOM
*sex-simból s. n., pl. sex-simbóluri
simbolurilor
SEX-SIMBÓL, sex-simboluri, s. n. Vedetă care reprezintă idealul senzualității, al sexualității unei țări, unei epoci etc. – Din fr. sexe-symbole, engl. sex symbol. DOOM
*sex-simból s. n., pl. sex-simbóluri
simbolurilor
SIMBÓL, simboluri, s. n. 1. Semn, obiect, imagine etc. care reprezintă indirect (în mod convențional sau în virtutea unei corespondențe analogice) un obiect, o ființă, o noțiune, o idee, o însușire, un sentiment etc. ♦ (În literatură și în artă) Procedeu expresiv prin care se sugerează o idee sau o stare sufletească și care înlocuiește o serie de reprezentări. 2. Spec. Semn convențional sau grup de semne convenționale folosit în știință și tehnică și care reprezintă sume, cantități, operații, fenomene, formule etc. ◊ Simbol matematic = semn care reprezintă noțiuni, obiecte sau operații matematice. Simbol chimic = mod convențional de notare a atomilor elementelor chimice folosit în scrierea formulelor și a ecuațiilor chimice. 3. (Bis.: în sintagma) Simbolul credinței = rugăciune care reprezintă expunerea succintă a dogmelor fundamentale ale religiei creștine; Crezul. [Acc. și: símbol. – Pl. și: (rar) simboale] – Din lat. symbolum, fr. symbole, germ. Symbol. DOOM
*sex-simból s. n., pl. sex-simbóluri
simbria
SIMBRÍE, simbrii, s. f. 1. (Pop.) Plată în bani (sau în natură) care se dă unei persoane angajate pentru un timp în serviciul cuiva; salariu, leafă. ◊ Expr. A fi (sau a intra, a se tocmi etc.) slugă fără simbrie = a munci (din greu) pentru cineva fără niciun profit material. ♦ Spec. Soldă pe care o primeau soldații mercenari. ♦ Recompensă, răsplată (materială sau morală). 2. (Reg.) Slujbă plătită cu simbrie (1). 3. (Înv. și reg.) Arendă; chirie; plată dată pentru arendă sau chirie. – Sâmbră + suf. -ie. DOOM
simbríe (pop.) s. f., art. simbría, g.-d. art. simbríei; pl. simbríi, art. simbríile
simbriat
SIMBRIÁT, -Ă, simbriați, -te, adj. (Învechit, rar) Plătit cu soldă. Te văd colo, unchiaș gîrbovit... îndemnînd și-mbărbătînd, cu glasul și cu gestul, viteaza ta oștire, ca să nu-și dea mijlocul și să răzbească, tot cu o nouă agerime, ordiele simbriate de rivalul tău Vasilie. ODOBESCU, S. I 437.
simbriaș
SIMBRIÁȘ, -Ă, simbriași, -e, s. m. și f. (Pop. și fam.; rar la f.) Salariat. [Pr.: -bri-aș] – Simbrie + suf. -aș. DOOM
simbriáșă (rar) (-bri-a-) s. f., g.-d. art. simbriáșei; pl. simbriáșe
simbriașa
SIMBRIÁȘ, -Ă, simbriași, -e, s. m. și f. (Pop. și fam.; rar la f.) Salariat. [Pr.: -bri-aș] – Simbrie + suf. -aș. DOOM
simbriáșă (rar) (-bri-a-) s. f., g.-d. art. simbriáșei; pl. simbriáșe
simbriașe
SIMBRIÁȘ, -Ă, simbriași, -e, s. m. și f. (Pop. și fam.; rar la f.) Salariat. [Pr.: -bri-aș] – Simbrie + suf. -aș. DOOM
simbriáșă (rar) (-bri-a-) s. f., g.-d. art. simbriáșei; pl. simbriáșe
simbriașei
SIMBRIÁȘ, -Ă, simbriași, -e, s. m. și f. (Pop. și fam.; rar la f.) Salariat. [Pr.: -bri-aș] – Simbrie + suf. -aș. DOOM
simbriáșă (rar) (-bri-a-) s. f., g.-d. art. simbriáșei; pl. simbriáșe
simbriașele
SIMBRIÁȘ, -Ă, simbriași, -e, s. m. și f. (Pop. și fam.; rar la f.) Salariat. [Pr.: -bri-aș] – Simbrie + suf. -aș. DOOM
simbriáșă (rar) (-bri-a-) s. f., g.-d. art. simbriáșei; pl. simbriáșe
simbriașelor
SIMBRIÁȘ, -Ă, simbriași, -e, s. m. și f. (Pop. și fam.; rar la f.) Salariat. [Pr.: -bri-aș] – Simbrie + suf. -aș. DOOM
simbriáșă (rar) (-bri-a-) s. f., g.-d. art. simbriáșei; pl. simbriáșe
simbriași
SIMBRIÁȘ, -Ă, simbriași, -e, s. m. și f. (Pop. și fam.; rar la f.) Salariat. [Pr.: -bri-aș] – Simbrie + suf. -aș. DOOM
simbriáșă (rar) (-bri-a-) s. f., g.-d. art. simbriáșei; pl. simbriáșe
simbriașii
SIMBRIÁȘ, -Ă, simbriași, -e, s. m. și f. (Pop. și fam.; rar la f.) Salariat. [Pr.: -bri-aș] – Simbrie + suf. -aș. DOOM
simbriáșă (rar) (-bri-a-) s. f., g.-d. art. simbriáșei; pl. simbriáșe
simbriașilor
SIMBRIÁȘ, -Ă, simbriași, -e, s. m. și f. (Pop. și fam.; rar la f.) Salariat. [Pr.: -bri-aș] – Simbrie + suf. -aș. DOOM
simbriáșă (rar) (-bri-a-) s. f., g.-d. art. simbriáșei; pl. simbriáșe
simbriașul
SIMBRIÁȘ, -Ă, simbriași, -e, s. m. și f. (Pop. și fam.; rar la f.) Salariat. [Pr.: -bri-aș] – Simbrie + suf. -aș. DOOM
simbriáșă (rar) (-bri-a-) s. f., g.-d. art. simbriáșei; pl. simbriáșe
simbriașului
SIMBRIÁȘ, -Ă, simbriași, -e, s. m. și f. (Pop. și fam.; rar la f.) Salariat. [Pr.: -bri-aș] – Simbrie + suf. -aș. DOOM
simbriáșă (rar) (-bri-a-) s. f., g.-d. art. simbriáșei; pl. simbriáșe
simbrie
SIMBRÍE, simbrii, s. f. 1. (Pop.) Plată în bani (sau în natură) care se dă unei persoane angajate pentru un timp în serviciul cuiva; salariu, leafă. ◊ Expr. A fi (sau a intra, a se tocmi etc.) slugă fără simbrie = a munci (din greu) pentru cineva fără niciun profit material. ♦ Spec. Soldă pe care o primeau soldații mercenari. ♦ Recompensă, răsplată (materială sau morală). 2. (Reg.) Slujbă plătită cu simbrie (1). 3. (Înv. și reg.) Arendă; chirie; plată dată pentru arendă sau chirie. – Sâmbră + suf. -ie. DOOM
simbríe (pop.) s. f., art. simbría, g.-d. art. simbríei; pl. simbríi, art. simbríile
simbriei
SIMBRÍE, simbrii, s. f. 1. (Pop.) Plată în bani (sau în natură) care se dă unei persoane angajate pentru un timp în serviciul cuiva; salariu, leafă. ◊ Expr. A fi (sau a intra, a se tocmi etc.) slugă fără simbrie = a munci (din greu) pentru cineva fără niciun profit material. ♦ Spec. Soldă pe care o primeau soldații mercenari. ♦ Recompensă, răsplată (materială sau morală). 2. (Reg.) Slujbă plătită cu simbrie (1). 3. (Înv. și reg.) Arendă; chirie; plată dată pentru arendă sau chirie. – Sâmbră + suf. -ie. DOOM
simbríe (pop.) s. f., art. simbría, g.-d. art. simbríei; pl. simbríi, art. simbríile
simbrii
SIMBRÍE, simbrii, s. f. 1. (Pop.) Plată în bani (sau în natură) care se dă unei persoane angajate pentru un timp în serviciul cuiva; salariu, leafă. ◊ Expr. A fi (sau a intra, a se tocmi etc.) slugă fără simbrie = a munci (din greu) pentru cineva fără niciun profit material. ♦ Spec. Soldă pe care o primeau soldații mercenari. ♦ Recompensă, răsplată (materială sau morală). 2. (Reg.) Slujbă plătită cu simbrie (1). 3. (Înv. și reg.) Arendă; chirie; plată dată pentru arendă sau chirie. – Sâmbră + suf. -ie. DOOM
simbríe (pop.) s. f., art. simbría, g.-d. art. simbríei; pl. simbríi, art. simbríile
simbriile
SIMBRÍE, simbrii, s. f. 1. (Pop.) Plată în bani (sau în natură) care se dă unei persoane angajate pentru un timp în serviciul cuiva; salariu, leafă. ◊ Expr. A fi (sau a intra, a se tocmi etc.) slugă fără simbrie = a munci (din greu) pentru cineva fără niciun profit material. ♦ Spec. Soldă pe care o primeau soldații mercenari. ♦ Recompensă, răsplată (materială sau morală). 2. (Reg.) Slujbă plătită cu simbrie (1). 3. (Înv. și reg.) Arendă; chirie; plată dată pentru arendă sau chirie. – Sâmbră + suf. -ie. DOOM
simbríe (pop.) s. f., art. simbría, g.-d. art. simbríei; pl. simbríi, art. simbríile
simbriilor
SIMBRÍE, simbrii, s. f. 1. (Pop.) Plată în bani (sau în natură) care se dă unei persoane angajate pentru un timp în serviciul cuiva; salariu, leafă. ◊ Expr. A fi (sau a intra, a se tocmi etc.) slugă fără simbrie = a munci (din greu) pentru cineva fără niciun profit material. ♦ Spec. Soldă pe care o primeau soldații mercenari. ♦ Recompensă, răsplată (materială sau morală). 2. (Reg.) Slujbă plătită cu simbrie (1). 3. (Înv. și reg.) Arendă; chirie; plată dată pentru arendă sau chirie. – Sâmbră + suf. -ie. DOOM
simbríe (pop.) s. f., art. simbría, g.-d. art. simbríei; pl. simbríi, art. simbríile
simbrioara
SIMBRIOÁRĂ, simbrioare, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui simbrie (1). [Pr.: -bri-oa-] – Simbrie + suf. -oară. DOOM
simbrioáră (pop.) (-bri-oa-) s. f., g.-d. art. simbrioárei; pl. simbrioáre
simbrioare
SIMBRIOÁRĂ, simbrioare, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui simbrie (1). [Pr.: -bri-oa-] – Simbrie + suf. -oară. DOOM
simbrioáră (pop.) (-bri-oa-) s. f., g.-d. art. simbrioárei; pl. simbrioáre
simbrioarei
SIMBRIOÁRĂ, simbrioare, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui simbrie (1). [Pr.: -bri-oa-] – Simbrie + suf. -oară. DOOM
simbrioáră (pop.) (-bri-oa-) s. f., g.-d. art. simbrioárei; pl. simbrioáre
simbrioarele
SIMBRIOÁRĂ, simbrioare, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui simbrie (1). [Pr.: -bri-oa-] – Simbrie + suf. -oară. DOOM
simbrioáră (pop.) (-bri-oa-) s. f., g.-d. art. simbrioárei; pl. simbrioáre
simbrioarelor
SIMBRIOÁRĂ, simbrioare, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui simbrie (1). [Pr.: -bri-oa-] – Simbrie + suf. -oară. DOOM
simbrioáră (pop.) (-bri-oa-) s. f., g.-d. art. simbrioárei; pl. simbrioáre
simbure
SÎ́MBURE, sîmburi, s. m. 1. Parte tare (lemnoasă) care se găsește în interiorul unor fructe și care conține sămînța. Fira să pună Sîmbure de-alună Și iarbă nebună... să fiarbă la foc. COȘBUC, P. II 148. Ia degrabă... sîmburi de pepene. MARIAN, NA. 14. (Și în forma simbure) Trecut și viitori e în sufletul meu, ca pădurea într-un simbure de ghindă. EMINESCU, N. 32. Am să-i prezentez simburi de mere pe vîrful cuțitului. ALECSANDRI, la TDRG. 2. Miezul comestibil al sîmburelui (1). Dulceață cu sîmburi de caise. ♦ (Impropriu) Sămînță (1). Sub icoana afumată unui sfînt cu comănac Arde-n candel-o lumină cît un sîmbure de mac. EMINESCU, O. I 84. 3. Parte centrală (socotită ca cea mai importantă); miez, inimă, nucleu, germen. Cremlinul a fost sîmburele în jurul căruia a crescut orașul. STANCU, U.R.S.S. 97. ♦ Fig. Esență, idee esențială. (Atestat în forma sîmbur) Magul priivea pe gînduri în oglinda lui de aur, Unde-a cerului mii stele ca-ntr-un centru se adun... Și cu varga zugrăvește drumurile lor găsite: Au aflat sîmburul lumii, tot ce-i drept, frumos și bun. EMINESCU, O. I 44. ♦ (Concretizat) Mic grup (de oameni) care formează începutul unei grupări mai mari. Era gloată deasă în jurul sîmburelui de oameni care fuseseră la el în ogradă. DUMITRIU, B. F. 105. Noi, tinerii, devenisem sîmburele împrejurul căruia se grupau ideile viitorului. GHICA, S. 104. 4. Părticică, fărîmă. În întunerec, flacăra înecată de fum a opaițului abia tremura un sîmbure de lumină cețoasă. C. PETRESCU, S. 34. ◊ (Poetic) Minerii noștri harnici de pe Jii Farămă muntele în cioburi mărunte, În sîmburi de trăsnet și soare. DEȘLIU, G. 46. A intrat apoi într-o grădină; Dintr-un zarzăr înflorit, pe brațul lui întins Petalele-au căzut ca niște sîmburi de lumină. D. BOTEZ, P. O. 166. – Variante: símbure, sî́mbur s. m.
simcea
SIMCEÁ, simcéle, s. f. Nuia, vargă, vergea, bețișor. (din smâc1, prob. cu înțelesul de bază de (ramură) smulsă, cf. fișcă)
sime
SÍMA s. f. Înveliș intern al Pământului alcătuit în special din compuși ai siliciului și ai magneziului. – Din fr. sima. DOOM
síma s. f., g.-d. art. símei
simediana
SIMEDIÁNĂ, simediene, s. f. Dreaptă care trece printr-un vârf al unui triunghi și este simetrica medianei în raport cu bisectoarea interioară dusă prin același vârf al triunghiului. [Pr.: -di-a-] – Din fr. symédiane. DOOM
simediánă (-di-a-) s. f., g.-d. art. simediénei (-di-e-); pl. simediéne
simediană
SIMEDIÁNĂ, simediane, s. f. Dreaptă care trece printr-un vîrf al unui triunghi și este simetrica medianei în raport cu bisectoarea interioară dusă prin același vîrf al triunghiului.
simediene
SIMEDIÁNĂ, simediene, s. f. Dreaptă care trece printr-un vârf al unui triunghi și este simetrica medianei în raport cu bisectoarea interioară dusă prin același vârf al triunghiului. [Pr.: -di-a-] – Din fr. symédiane. DOOM
simediánă (-di-a-) s. f., g.-d. art. simediénei (-di-e-); pl. simediéne
simedienei
SIMEDIÁNĂ, simediene, s. f. Dreaptă care trece printr-un vârf al unui triunghi și este simetrica medianei în raport cu bisectoarea interioară dusă prin același vârf al triunghiului. [Pr.: -di-a-] – Din fr. symédiane. DOOM
simediánă (-di-a-) s. f., g.-d. art. simediénei (-di-e-); pl. simediéne
simedienele
SIMEDIÁNĂ, simediene, s. f. Dreaptă care trece printr-un vârf al unui triunghi și este simetrica medianei în raport cu bisectoarea interioară dusă prin același vârf al triunghiului. [Pr.: -di-a-] – Din fr. symédiane. DOOM
simediánă (-di-a-) s. f., g.-d. art. simediénei (-di-e-); pl. simediéne
simedienelor
SIMEDIÁNĂ, simediene, s. f. Dreaptă care trece printr-un vârf al unui triunghi și este simetrica medianei în raport cu bisectoarea interioară dusă prin același vârf al triunghiului. [Pr.: -di-a-] – Din fr. symédiane. DOOM
simediánă (-di-a-) s. f., g.-d. art. simediénei (-di-e-); pl. simediéne
simei
SÍMA s. f. Înveliș intern al Pământului alcătuit în special din compuși ai siliciului și ai magneziului. – Din fr. sima. DOOM
síma s. f., g.-d. art. símei
simen
SEIMÉN, seimeni, s. m. (în sec. XVII-XVIII, în Țara Românească și în Moldova) Soldat din corpul de ostași mercenari pedeștri înarmați cu sânețe, a căror atribuție era paza Curții domnești. [Var.: silimén, simén s. m.] – Din tc. seğmen. DOOM
seimén (sei-) s. m., pl. seiméni
simering
a se arde în bulan / în creț / în semering expr. (d. bărbați) a avea relații homosexuale DOOM
símering s. n., pl. símeringuri
simetria
SIMETRÍE, simetrii, s. f. 1. Proprietate a unui ansamblu spațial de a fi alcătuit din elemente reciproc corespondente și de a prezenta, pe această bază, anumite regularități; proporționalitate, concordanță, armonie între părțile unui tot, între elementele unui ansamblu etc.; distribuție egală, regulată, armonioasă a părților unui tot, a elementelor unui ansamblu; corespondență exactă (ca formă, poziție etc.) între părțile (opuse ale) unui tot. 2. Spec. Proprietate a două puncte aparținând aceleiași figuri geometrice sau la două figuri diferite de a fi așezate la aceeași distanță de un plan, de o dreaptă sau de un punct; proprietate corespunzătoare a două figuri geometrice; proprietate a două figuri geometrice de a se suprapune exact. – Din lat. symmetria, fr. symétrie. DOOM
simetríe (-me-tri-) s. f., art. simetría, g.-d. art. simetríei; pl. simetríi, art. simetríile
simetric
SIMÉTRIC, -Ă, simetrici, -ce, adj. 1. (Despre lucruri sau forme) Care prezintă simetrie (1), care se caracterizează prin simetrie, ale cărui părți sunt așezate cu simetrie; (despre elemente care alcătuiesc un tot) care este așezat într-o anumită ordine; cu simetrie (1). 2. Spec. (Mat.; despre două puncte aparținând aceleiași figuri geometrice sau la două figuri diferite; p. ext. despre două figuri geometrice) Care prezintă simetrie (2). ♦ (Substantivat, n. și f.) Dreaptă sau punct așezat în simetrie cu altă dreaptă sau cu alt punct. ♦ Funcție simetrică = funcție a mai multor variabile care nu se schimbă, orice permutări ar suferi aceste variabile. – Din fr. symétrique. DOOM
simétric (-me-tric) adj. m., pl. simétrici; f. simétrică, pl. simétrice
simetrica
SIMÉTRIC, -Ă, simetrici, -ce, adj. 1. (Despre lucruri sau forme) Care prezintă simetrie (1), care se caracterizează prin simetrie, ale cărui părți sunt așezate cu simetrie; (despre elemente care alcătuiesc un tot) care este așezat într-o anumită ordine; cu simetrie (1). 2. Spec. (Mat.; despre două puncte aparținând aceleiași figuri geometrice sau la două figuri diferite; p. ext. despre două figuri geometrice) Care prezintă simetrie (2). ♦ (Substantivat, n. și f.) Dreaptă sau punct așezat în simetrie cu altă dreaptă sau cu alt punct. ♦ Funcție simetrică = funcție a mai multor variabile care nu se schimbă, orice permutări ar suferi aceste variabile. – Din fr. symétrique. DOOM
simétric (-me-tric) adj. m., pl. simétrici; f. simétrică, pl. simétrice
simetrice
SIMÉTRIC, -Ă, simetrici, -ce, adj. 1. (Despre lucruri sau forme) Care prezintă simetrie (1), care se caracterizează prin simetrie, ale cărui părți sunt așezate cu simetrie; (despre elemente care alcătuiesc un tot) care este așezat într-o anumită ordine; cu simetrie (1). 2. Spec. (Mat.; despre două puncte aparținând aceleiași figuri geometrice sau la două figuri diferite; p. ext. despre două figuri geometrice) Care prezintă simetrie (2). ♦ (Substantivat, n. și f.) Dreaptă sau punct așezat în simetrie cu altă dreaptă sau cu alt punct. ♦ Funcție simetrică = funcție a mai multor variabile care nu se schimbă, orice permutări ar suferi aceste variabile. – Din fr. symétrique. DOOM
simétric (-me-tric) adj. m., pl. simétrici; f. simétrică, pl. simétrice
simetricei
SIMÉTRIC, -Ă, simetrici, -ce, adj. 1. (Despre lucruri sau forme) Care prezintă simetrie (1), care se caracterizează prin simetrie, ale cărui părți sunt așezate cu simetrie; (despre elemente care alcătuiesc un tot) care este așezat într-o anumită ordine; cu simetrie (1). 2. Spec. (Mat.; despre două puncte aparținând aceleiași figuri geometrice sau la două figuri diferite; p. ext. despre două figuri geometrice) Care prezintă simetrie (2). ♦ (Substantivat, n. și f.) Dreaptă sau punct așezat în simetrie cu altă dreaptă sau cu alt punct. ♦ Funcție simetrică = funcție a mai multor variabile care nu se schimbă, orice permutări ar suferi aceste variabile. – Din fr. symétrique. DOOM
simétric (-me-tric) adj. m., pl. simétrici; f. simétrică, pl. simétrice
simetricele
SIMÉTRIC, -Ă, simetrici, -ce, adj. 1. (Despre lucruri sau forme) Care prezintă simetrie (1), care se caracterizează prin simetrie, ale cărui părți sunt așezate cu simetrie; (despre elemente care alcătuiesc un tot) care este așezat într-o anumită ordine; cu simetrie (1). 2. Spec. (Mat.; despre două puncte aparținând aceleiași figuri geometrice sau la două figuri diferite; p. ext. despre două figuri geometrice) Care prezintă simetrie (2). ♦ (Substantivat, n. și f.) Dreaptă sau punct așezat în simetrie cu altă dreaptă sau cu alt punct. ♦ Funcție simetrică = funcție a mai multor variabile care nu se schimbă, orice permutări ar suferi aceste variabile. – Din fr. symétrique. DOOM
simétric (-me-tric) adj. m., pl. simétrici; f. simétrică, pl. simétrice
simetricelor
SIMÉTRIC, -Ă, simetrici, -ce, adj. 1. (Despre lucruri sau forme) Care prezintă simetrie (1), care se caracterizează prin simetrie, ale cărui părți sunt așezate cu simetrie; (despre elemente care alcătuiesc un tot) care este așezat într-o anumită ordine; cu simetrie (1). 2. Spec. (Mat.; despre două puncte aparținând aceleiași figuri geometrice sau la două figuri diferite; p. ext. despre două figuri geometrice) Care prezintă simetrie (2). ♦ (Substantivat, n. și f.) Dreaptă sau punct așezat în simetrie cu altă dreaptă sau cu alt punct. ♦ Funcție simetrică = funcție a mai multor variabile care nu se schimbă, orice permutări ar suferi aceste variabile. – Din fr. symétrique. DOOM
simétric (-me-tric) adj. m., pl. simétrici; f. simétrică, pl. simétrice
simetrici
SIMÉTRIC, -Ă, simetrici, -ce, adj. 1. (Despre lucruri sau forme) Care prezintă simetrie (1), care se caracterizează prin simetrie, ale cărui părți sunt așezate cu simetrie; (despre elemente care alcătuiesc un tot) care este așezat într-o anumită ordine; cu simetrie (1). 2. Spec. (Mat.; despre două puncte aparținând aceleiași figuri geometrice sau la două figuri diferite; p. ext. despre două figuri geometrice) Care prezintă simetrie (2). ♦ (Substantivat, n. și f.) Dreaptă sau punct așezat în simetrie cu altă dreaptă sau cu alt punct. ♦ Funcție simetrică = funcție a mai multor variabile care nu se schimbă, orice permutări ar suferi aceste variabile. – Din fr. symétrique. DOOM
simétric (-me-tric) adj. m., pl. simétrici; f. simétrică, pl. simétrice
simetricii
SIMÉTRIC, -Ă, simetrici, -ce, adj. 1. (Despre lucruri sau forme) Care prezintă simetrie (1), care se caracterizează prin simetrie, ale cărui părți sunt așezate cu simetrie; (despre elemente care alcătuiesc un tot) care este așezat într-o anumită ordine; cu simetrie (1). 2. Spec. (Mat.; despre două puncte aparținând aceleiași figuri geometrice sau la două figuri diferite; p. ext. despre două figuri geometrice) Care prezintă simetrie (2). ♦ (Substantivat, n. și f.) Dreaptă sau punct așezat în simetrie cu altă dreaptă sau cu alt punct. ♦ Funcție simetrică = funcție a mai multor variabile care nu se schimbă, orice permutări ar suferi aceste variabile. – Din fr. symétrique. DOOM
simétric (-me-tric) adj. m., pl. simétrici; f. simétrică, pl. simétrice
simetricilor
SIMÉTRIC, -Ă, simetrici, -ce, adj. 1. (Despre lucruri sau forme) Care prezintă simetrie (1), care se caracterizează prin simetrie, ale cărui părți sunt așezate cu simetrie; (despre elemente care alcătuiesc un tot) care este așezat într-o anumită ordine; cu simetrie (1). 2. Spec. (Mat.; despre două puncte aparținând aceleiași figuri geometrice sau la două figuri diferite; p. ext. despre două figuri geometrice) Care prezintă simetrie (2). ♦ (Substantivat, n. și f.) Dreaptă sau punct așezat în simetrie cu altă dreaptă sau cu alt punct. ♦ Funcție simetrică = funcție a mai multor variabile care nu se schimbă, orice permutări ar suferi aceste variabile. – Din fr. symétrique. DOOM
simétric (-me-tric) adj. m., pl. simétrici; f. simétrică, pl. simétrice
simetricul
SIMÉTRIC, -Ă, simetrici, -ce, adj. 1. (Despre lucruri sau forme) Care prezintă simetrie (1), care se caracterizează prin simetrie, ale cărui părți sunt așezate cu simetrie; (despre elemente care alcătuiesc un tot) care este așezat într-o anumită ordine; cu simetrie (1). 2. Spec. (Mat.; despre două puncte aparținând aceleiași figuri geometrice sau la două figuri diferite; p. ext. despre două figuri geometrice) Care prezintă simetrie (2). ♦ (Substantivat, n. și f.) Dreaptă sau punct așezat în simetrie cu altă dreaptă sau cu alt punct. ♦ Funcție simetrică = funcție a mai multor variabile care nu se schimbă, orice permutări ar suferi aceste variabile. – Din fr. symétrique. DOOM
simétric (-me-tric) adj. m., pl. simétrici; f. simétrică, pl. simétrice
simetricului
SIMÉTRIC, -Ă, simetrici, -ce, adj. 1. (Despre lucruri sau forme) Care prezintă simetrie (1), care se caracterizează prin simetrie, ale cărui părți sunt așezate cu simetrie; (despre elemente care alcătuiesc un tot) care este așezat într-o anumită ordine; cu simetrie (1). 2. Spec. (Mat.; despre două puncte aparținând aceleiași figuri geometrice sau la două figuri diferite; p. ext. despre două figuri geometrice) Care prezintă simetrie (2). ♦ (Substantivat, n. și f.) Dreaptă sau punct așezat în simetrie cu altă dreaptă sau cu alt punct. ♦ Funcție simetrică = funcție a mai multor variabile care nu se schimbă, orice permutări ar suferi aceste variabile. – Din fr. symétrique. DOOM
simétric (-me-tric) adj. m., pl. simétrici; f. simétrică, pl. simétrice
simetrie
SIMETRÍE, simetrii, s. f. 1. Proprietate a unui ansamblu spațial de a fi alcătuit din elemente reciproc corespondente și de a prezenta, pe această bază, anumite regularități; proporționalitate, concordanță, armonie între părțile unui tot, între elementele unui ansamblu etc.; distribuție egală, regulată, armonioasă a părților unui tot, a elementelor unui ansamblu; corespondență exactă (ca formă, poziție etc.) între părțile (opuse ale) unui tot. 2. Spec. Proprietate a două puncte aparținând aceleiași figuri geometrice sau la două figuri diferite de a fi așezate la aceeași distanță de un plan, de o dreaptă sau de un punct; proprietate corespunzătoare a două figuri geometrice; proprietate a două figuri geometrice de a se suprapune exact. – Din lat. symmetria, fr. symétrie. DOOM
simetríe (-me-tri-) s. f., art. simetría, g.-d. art. simetríei; pl. simetríi, art. simetríile
simetriei
SIMETRÍE, simetrii, s. f. 1. Proprietate a unui ansamblu spațial de a fi alcătuit din elemente reciproc corespondente și de a prezenta, pe această bază, anumite regularități; proporționalitate, concordanță, armonie între părțile unui tot, între elementele unui ansamblu etc.; distribuție egală, regulată, armonioasă a părților unui tot, a elementelor unui ansamblu; corespondență exactă (ca formă, poziție etc.) între părțile (opuse ale) unui tot. 2. Spec. Proprietate a două puncte aparținând aceleiași figuri geometrice sau la două figuri diferite de a fi așezate la aceeași distanță de un plan, de o dreaptă sau de un punct; proprietate corespunzătoare a două figuri geometrice; proprietate a două figuri geometrice de a se suprapune exact. – Din lat. symmetria, fr. symétrie. DOOM
simetríe (-me-tri-) s. f., art. simetría, g.-d. art. simetríei; pl. simetríi, art. simetríile
simetrii
SIMETRÍE, simetrii, s. f. 1. Proprietate a unui ansamblu spațial de a fi alcătuit din elemente reciproc corespondente și de a prezenta, pe această bază, anumite regularități; proporționalitate, concordanță, armonie între părțile unui tot, între elementele unui ansamblu etc.; distribuție egală, regulată, armonioasă a părților unui tot, a elementelor unui ansamblu; corespondență exactă (ca formă, poziție etc.) între părțile (opuse ale) unui tot. 2. Spec. Proprietate a două puncte aparținând aceleiași figuri geometrice sau la două figuri diferite de a fi așezate la aceeași distanță de un plan, de o dreaptă sau de un punct; proprietate corespunzătoare a două figuri geometrice; proprietate a două figuri geometrice de a se suprapune exact. – Din lat. symmetria, fr. symétrie. DOOM
simetríe (-me-tri-) s. f., art. simetría, g.-d. art. simetríei; pl. simetríi, art. simetríile
simetriile
SIMETRÍE, simetrii, s. f. 1. Proprietate a unui ansamblu spațial de a fi alcătuit din elemente reciproc corespondente și de a prezenta, pe această bază, anumite regularități; proporționalitate, concordanță, armonie între părțile unui tot, între elementele unui ansamblu etc.; distribuție egală, regulată, armonioasă a părților unui tot, a elementelor unui ansamblu; corespondență exactă (ca formă, poziție etc.) între părțile (opuse ale) unui tot. 2. Spec. Proprietate a două puncte aparținând aceleiași figuri geometrice sau la două figuri diferite de a fi așezate la aceeași distanță de un plan, de o dreaptă sau de un punct; proprietate corespunzătoare a două figuri geometrice; proprietate a două figuri geometrice de a se suprapune exact. – Din lat. symmetria, fr. symétrie. DOOM
simetríe (-me-tri-) s. f., art. simetría, g.-d. art. simetríei; pl. simetríi, art. simetríile
simetriilor
SIMETRÍE, simetrii, s. f. 1. Proprietate a unui ansamblu spațial de a fi alcătuit din elemente reciproc corespondente și de a prezenta, pe această bază, anumite regularități; proporționalitate, concordanță, armonie între părțile unui tot, între elementele unui ansamblu etc.; distribuție egală, regulată, armonioasă a părților unui tot, a elementelor unui ansamblu; corespondență exactă (ca formă, poziție etc.) între părțile (opuse ale) unui tot. 2. Spec. Proprietate a două puncte aparținând aceleiași figuri geometrice sau la două figuri diferite de a fi așezate la aceeași distanță de un plan, de o dreaptă sau de un punct; proprietate corespunzătoare a două figuri geometrice; proprietate a două figuri geometrice de a se suprapune exact. – Din lat. symmetria, fr. symétrie. DOOM
simetríe (-me-tri-) s. f., art. simetría, g.-d. art. simetríei; pl. simetríi, art. simetríile
simetrizare
SIMETRIZÁRE s. f. Stabilire de simetrii. – După fr. symétrisation.
simetrizarea
SIMETRIZÁRE s. f. Stabilire de simetrii. – După fr. symétrisation.
simetrizări
SIMETRIZÁRE s. f. Stabilire de simetrii. – După fr. symétrisation.
simetrizării
SIMETRIZÁRE s. f. Stabilire de simetrii. – După fr. symétrisation.
simetrizările
SIMETRIZÁRE s. f. Stabilire de simetrii. – După fr. symétrisation.
simetrizărilor
SIMETRIZÁRE s. f. Stabilire de simetrii. – După fr. symétrisation.
simeza
SIMÉZĂ, simeze, s. f. 1. Panou pe care se așază sau care susține tabloul într-o galerie de pictură. 2. (Arh.) Mulură la partea de sus a unei cornișe. – Din fr. cimaise. DOOM
*siméză s. f., g.-d. art. simézei; pl. siméze
simeze
SIMÉZĂ, simeze, s. f. 1. Panou pe care se așază sau care susține tabloul într-o galerie de pictură. 2. (Arh.) Mulură la partea de sus a unei cornișe. – Din fr. cimaise. DOOM
*siméză s. f., g.-d. art. simézei; pl. siméze
simezei
SIMÉZĂ, simeze, s. f. 1. Panou pe care se așază sau care susține tabloul într-o galerie de pictură. 2. (Arh.) Mulură la partea de sus a unei cornișe. – Din fr. cimaise. DOOM
*siméză s. f., g.-d. art. simézei; pl. siméze
simezele
SIMÉZĂ, simeze, s. f. 1. Panou pe care se așază sau care susține tabloul într-o galerie de pictură. 2. (Arh.) Mulură la partea de sus a unei cornișe. – Din fr. cimaise. DOOM
*siméză s. f., g.-d. art. simézei; pl. siméze
simezelor
SIMÉZĂ, simeze, s. f. 1. Panou pe care se așază sau care susține tabloul într-o galerie de pictură. 2. (Arh.) Mulură la partea de sus a unei cornișe. – Din fr. cimaise. DOOM
*siméză s. f., g.-d. art. simézei; pl. siméze
simfer
SIMFÉR s. n. Material feromagnetic constituit din pulbere de metal feromagnetic înglobată într-un material izolant. – Din germ. Simfer.
simfiza
SIMFIZÁ, pers. 3 simfizează, vb. I. Refl. (Med.) A se produce o simfiză (2). – Din simfiză. DOOM
!simfizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se simfizeáză
simfiza
SIMFÍZĂ, simfize, s. f. 1. (Anat.) Tip de articulație între două oase caracterizat printr-o mobilitate redusă. 2. (Med.) Alipire, prin aderențe, a două membrane seroase care în mod normal se află separate. – Din fr. symphyse. DOOM
simfíză s. f., g.-d. art. simfízei; pl. simfíze
simfizai
SIMFIZÁ, pers. 3 simfizează, vb. I. Refl. (Med.) A se produce o simfiză (2). – Din simfiză. DOOM
!simfizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se simfizeáză
simfizam
SIMFIZÁ, pers. 3 simfizează, vb. I. Refl. (Med.) A se produce o simfiză (2). – Din simfiză. DOOM
!simfizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se simfizeáză
simfizare
SIMFIZÁ, pers. 3 simfizează, vb. I. Refl. (Med.) A se produce o simfiză (2). – Din simfiză. DOOM
!simfizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se simfizeáză
simfizare
SIMFIZÁ, pers. 3 simfizează, vb. I. Refl. (Med.) A se produce o simfiză (2). – Din simfiză.
simfizară
SIMFIZÁ, pers. 3 simfizează, vb. I. Refl. (Med.) A se produce o simfiză (2). – Din simfiză. DOOM
!simfizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se simfizeáză
simfizarăm
SIMFIZÁ, pers. 3 simfizează, vb. I. Refl. (Med.) A se produce o simfiză (2). – Din simfiză. DOOM
!simfizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se simfizeáză
simfizarăți
SIMFIZÁ, pers. 3 simfizează, vb. I. Refl. (Med.) A se produce o simfiză (2). – Din simfiză. DOOM
!simfizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se simfizeáză
simfizase
SIMFIZÁ, pers. 3 simfizează, vb. I. Refl. (Med.) A se produce o simfiză (2). – Din simfiză. DOOM
!simfizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se simfizeáză
simfizasem
SIMFIZÁ, pers. 3 simfizează, vb. I. Refl. (Med.) A se produce o simfiză (2). – Din simfiză. DOOM
!simfizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se simfizeáză
simfizaseră
SIMFIZÁ, pers. 3 simfizează, vb. I. Refl. (Med.) A se produce o simfiză (2). – Din simfiză. DOOM
!simfizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se simfizeáză
simfizaserăm
SIMFIZÁ, pers. 3 simfizează, vb. I. Refl. (Med.) A se produce o simfiză (2). – Din simfiză. DOOM
!simfizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se simfizeáză
simfizaserăți
SIMFIZÁ, pers. 3 simfizează, vb. I. Refl. (Med.) A se produce o simfiză (2). – Din simfiză. DOOM
!simfizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se simfizeáză
simfizaseși
SIMFIZÁ, pers. 3 simfizează, vb. I. Refl. (Med.) A se produce o simfiză (2). – Din simfiză. DOOM
!simfizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se simfizeáză
simfizaseți
SIMFIZÁ, pers. 3 simfizează, vb. I. Refl. (Med.) A se produce o simfiză (2). – Din simfiză. DOOM
!simfizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se simfizeáză
simfizat
SIMFIZÁ, pers. 3 simfizează, vb. I. Refl. (Med.) A se produce o simfiză (2). – Din simfiză. DOOM
!simfizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se simfizeáză
simfizat
SIMFIZÁ, pers. 3 simfizează, vb. I. Refl. (Med.) A se produce o simfiză (2). – Din simfiză.
simfizau
SIMFIZÁ, pers. 3 simfizează, vb. I. Refl. (Med.) A se produce o simfiză (2). – Din simfiză. DOOM
!simfizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se simfizeáză
simfizași
SIMFIZÁ, pers. 3 simfizează, vb. I. Refl. (Med.) A se produce o simfiză (2). – Din simfiză. DOOM
!simfizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se simfizeáză
simfizați
SIMFIZÁ, pers. 3 simfizează, vb. I. Refl. (Med.) A se produce o simfiză (2). – Din simfiză. DOOM
!simfizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se simfizeáză
simfize
SIMFÍZĂ, simfize, s. f. 1. (Anat.) Tip de articulație între două oase caracterizat printr-o mobilitate redusă. 2. (Med.) Alipire, prin aderențe, a două membrane seroase care în mod normal se află separate. – Din fr. symphyse. DOOM
simfíză s. f., g.-d. art. simfízei; pl. simfíze
simfizează
SIMFIZÁ, pers. 3 simfizează, vb. I. Refl. (Med.) A se produce o simfiză (2). – Din simfiză. DOOM
!simfizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se simfizeáză
simfizei
SIMFÍZĂ, simfize, s. f. 1. (Anat.) Tip de articulație între două oase caracterizat printr-o mobilitate redusă. 2. (Med.) Alipire, prin aderențe, a două membrane seroase care în mod normal se află separate. – Din fr. symphyse. DOOM
simfíză s. f., g.-d. art. simfízei; pl. simfíze
simfizele
SIMFÍZĂ, simfize, s. f. 1. (Anat.) Tip de articulație între două oase caracterizat printr-o mobilitate redusă. 2. (Med.) Alipire, prin aderențe, a două membrane seroase care în mod normal se află separate. – Din fr. symphyse. DOOM
simfíză s. f., g.-d. art. simfízei; pl. simfíze
simfizelor
SIMFÍZĂ, simfize, s. f. 1. (Anat.) Tip de articulație între două oase caracterizat printr-o mobilitate redusă. 2. (Med.) Alipire, prin aderențe, a două membrane seroase care în mod normal se află separate. – Din fr. symphyse. DOOM
simfíză s. f., g.-d. art. simfízei; pl. simfíze
simfizez
SIMFIZÁ, pers. 3 simfizează, vb. I. Refl. (Med.) A se produce o simfiză (2). – Din simfiză. DOOM
!simfizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se simfizeáză
simfizeze
SIMFIZÁ, pers. 3 simfizează, vb. I. Refl. (Med.) A se produce o simfiză (2). – Din simfiză. DOOM
!simfizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se simfizeáză
simfizezi
SIMFIZÁ, pers. 3 simfizează, vb. I. Refl. (Med.) A se produce o simfiză (2). – Din simfiză. DOOM
!simfizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se simfizeáză
simfiziotomia
SIMFIZIOTOMÍE s.f. (Med.) Secționare a unei simfize. [Pron. -zi-o-, gen. -iei. / < fr. symphyséotomie].
simfiziotomie
SIMFIZIOTOMÍE s.f. (Med.) Secționare a unei simfize. [Pron. -zi-o-, gen. -iei. / < fr. symphyséotomie].
simfiziotomiei
SIMFIZIOTOMÍE s.f. (Med.) Secționare a unei simfize. [Pron. -zi-o-, gen. -iei. / < fr. symphyséotomie].
simfiziotomii
SIMFIZIOTOMÍE s.f. (Med.) Secționare a unei simfize. [Pron. -zi-o-, gen. -iei. / < fr. symphyséotomie].
simfiziotomiile
SIMFIZIOTOMÍE s.f. (Med.) Secționare a unei simfize. [Pron. -zi-o-, gen. -iei. / < fr. symphyséotomie].
simfiziotomiilor
SIMFIZIOTOMÍE s.f. (Med.) Secționare a unei simfize. [Pron. -zi-o-, gen. -iei. / < fr. symphyséotomie].
simfizită
SIMFIZÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a simfizei pubiene. [< fr. symphysite].
simfizând
SIMFIZÁ, pers. 3 simfizează, vb. I. Refl. (Med.) A se produce o simfiză (2). – Din simfiză. DOOM
!simfizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se simfizeáză
simfizînd
SIMFIZÁ, pers. 3 simfizează, vb. I. Refl. (Med.) A se produce o simfiză (2). – Din simfiză. DOOM
!simfizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se simfizeáză
simfonia
SIMFONÍE, simfonii, s. f. 1. (În trecut) Ansamblu de sunete consonante sau de sunete muzicale; compoziție muzicală instrumentală (cu soliști, cor); (sens curent) compoziție muzicală amplă pentru orchestră, care cuprinde de obicei trei sau patru părți. ◊ Simfonie concertantă = compoziție muzicală rezultată din îmbinarea simfoniei și a concertului instrumental. 2. Fig. Ansamblu (armonios) de elemente care concură la producerea unui anumit efect; spec. îmbinare armonioasă de culori. – Din lat. symphonia, fr. symphonie. DOOM
simfoníe s. f., art. simfonía, g.-d. art. simfoníei; pl. simfoníi, art. simfoníile
simfonic
SIMFÓNIC, -Ă, simfonici, -ce, adj. 1. (Despre creații muzicale) Care aparține simfoniei (1), privitor la simfonie; care are însușirile simfoniei. ♦ (Despre orchestre, formații etc.) Care execută simfonii (1). 2. Fig. Armonios, melodios, plăcut (ca o simfonie 1). – Din fr. symphonique. DOOM
simfónic adj. m., pl. simfónici; f. simfónică, pl. simfónice
simfonica
SIMFÓNIC, -Ă, simfonici, -ce, adj. 1. (Despre creații muzicale) Care aparține simfoniei (1), privitor la simfonie; care are însușirile simfoniei. ♦ (Despre orchestre, formații etc.) Care execută simfonii (1). 2. Fig. Armonios, melodios, plăcut (ca o simfonie 1). – Din fr. symphonique. DOOM
simfónic adj. m., pl. simfónici; f. simfónică, pl. simfónice
simfonice
SIMFÓNIC, -Ă, simfonici, -ce, adj. 1. (Despre creații muzicale) Care aparține simfoniei (1), privitor la simfonie; care are însușirile simfoniei. ♦ (Despre orchestre, formații etc.) Care execută simfonii (1). 2. Fig. Armonios, melodios, plăcut (ca o simfonie 1). – Din fr. symphonique. DOOM
simfónic adj. m., pl. simfónici; f. simfónică, pl. simfónice
simfonicei
SIMFÓNIC, -Ă, simfonici, -ce, adj. 1. (Despre creații muzicale) Care aparține simfoniei (1), privitor la simfonie; care are însușirile simfoniei. ♦ (Despre orchestre, formații etc.) Care execută simfonii (1). 2. Fig. Armonios, melodios, plăcut (ca o simfonie 1). – Din fr. symphonique. DOOM
simfónic adj. m., pl. simfónici; f. simfónică, pl. simfónice
simfonicele
SIMFÓNIC, -Ă, simfonici, -ce, adj. 1. (Despre creații muzicale) Care aparține simfoniei (1), privitor la simfonie; care are însușirile simfoniei. ♦ (Despre orchestre, formații etc.) Care execută simfonii (1). 2. Fig. Armonios, melodios, plăcut (ca o simfonie 1). – Din fr. symphonique. DOOM
simfónic adj. m., pl. simfónici; f. simfónică, pl. simfónice
simfonicelor
SIMFÓNIC, -Ă, simfonici, -ce, adj. 1. (Despre creații muzicale) Care aparține simfoniei (1), privitor la simfonie; care are însușirile simfoniei. ♦ (Despre orchestre, formații etc.) Care execută simfonii (1). 2. Fig. Armonios, melodios, plăcut (ca o simfonie 1). – Din fr. symphonique. DOOM
simfónic adj. m., pl. simfónici; f. simfónică, pl. simfónice
simfonici
SIMFÓNIC, -Ă, simfonici, -ce, adj. 1. (Despre creații muzicale) Care aparține simfoniei (1), privitor la simfonie; care are însușirile simfoniei. ♦ (Despre orchestre, formații etc.) Care execută simfonii (1). 2. Fig. Armonios, melodios, plăcut (ca o simfonie 1). – Din fr. symphonique. DOOM
simfónic adj. m., pl. simfónici; f. simfónică, pl. simfónice
simfonicii
SIMFÓNIC, -Ă, simfonici, -ce, adj. 1. (Despre creații muzicale) Care aparține simfoniei (1), privitor la simfonie; care are însușirile simfoniei. ♦ (Despre orchestre, formații etc.) Care execută simfonii (1). 2. Fig. Armonios, melodios, plăcut (ca o simfonie 1). – Din fr. symphonique. DOOM
simfónic adj. m., pl. simfónici; f. simfónică, pl. simfónice
simfonicilor
SIMFÓNIC, -Ă, simfonici, -ce, adj. 1. (Despre creații muzicale) Care aparține simfoniei (1), privitor la simfonie; care are însușirile simfoniei. ♦ (Despre orchestre, formații etc.) Care execută simfonii (1). 2. Fig. Armonios, melodios, plăcut (ca o simfonie 1). – Din fr. symphonique. DOOM
simfónic adj. m., pl. simfónici; f. simfónică, pl. simfónice
simfonicul
SIMFÓNIC, -Ă, simfonici, -ce, adj. 1. (Despre creații muzicale) Care aparține simfoniei (1), privitor la simfonie; care are însușirile simfoniei. ♦ (Despre orchestre, formații etc.) Care execută simfonii (1). 2. Fig. Armonios, melodios, plăcut (ca o simfonie 1). – Din fr. symphonique. DOOM
simfónic adj. m., pl. simfónici; f. simfónică, pl. simfónice
simfonicului
SIMFÓNIC, -Ă, simfonici, -ce, adj. 1. (Despre creații muzicale) Care aparține simfoniei (1), privitor la simfonie; care are însușirile simfoniei. ♦ (Despre orchestre, formații etc.) Care execută simfonii (1). 2. Fig. Armonios, melodios, plăcut (ca o simfonie 1). – Din fr. symphonique. DOOM
simfónic adj. m., pl. simfónici; f. simfónică, pl. simfónice
simfonie
SIMFONÍE, simfonii, s. f. 1. (În trecut) Ansamblu de sunete consonante sau de sunete muzicale; compoziție muzicală instrumentală (cu soliști, cor); (sens curent) compoziție muzicală amplă pentru orchestră, care cuprinde de obicei trei sau patru părți. ◊ Simfonie concertantă = compoziție muzicală rezultată din îmbinarea simfoniei și a concertului instrumental. 2. Fig. Ansamblu (armonios) de elemente care concură la producerea unui anumit efect; spec. îmbinare armonioasă de culori. – Din lat. symphonia, fr. symphonie. DOOM
simfoníe s. f., art. simfonía, g.-d. art. simfoníei; pl. simfoníi, art. simfoníile
simfoniei
SIMFONÍE, simfonii, s. f. 1. (În trecut) Ansamblu de sunete consonante sau de sunete muzicale; compoziție muzicală instrumentală (cu soliști, cor); (sens curent) compoziție muzicală amplă pentru orchestră, care cuprinde de obicei trei sau patru părți. ◊ Simfonie concertantă = compoziție muzicală rezultată din îmbinarea simfoniei și a concertului instrumental. 2. Fig. Ansamblu (armonios) de elemente care concură la producerea unui anumit efect; spec. îmbinare armonioasă de culori. – Din lat. symphonia, fr. symphonie. DOOM
simfoníe s. f., art. simfonía, g.-d. art. simfoníei; pl. simfoníi, art. simfoníile
simfonieta
SIMFONIÉTĂ, simfoniete, s. f. Simfonie de proporții reduse. [Pr.: -ni-e-] – Din it. sinfonietta. DOOM
simfoniétă (-ni-e-) s. f., g.-d. art. simfoniétei; pl. simfoniéte
simfoniete
SIMFONIÉTĂ, simfoniete, s. f. Simfonie de proporții reduse. [Pr.: -ni-e-] – Din it. sinfonietta. DOOM
simfoniétă (-ni-e-) s. f., g.-d. art. simfoniétei; pl. simfoniéte
simfonietei
SIMFONIÉTĂ, simfoniete, s. f. Simfonie de proporții reduse. [Pr.: -ni-e-] – Din it. sinfonietta. DOOM
simfoniétă (-ni-e-) s. f., g.-d. art. simfoniétei; pl. simfoniéte
simfonietele
SIMFONIÉTĂ, simfoniete, s. f. Simfonie de proporții reduse. [Pr.: -ni-e-] – Din it. sinfonietta. DOOM
simfoniétă (-ni-e-) s. f., g.-d. art. simfoniétei; pl. simfoniéte
simfonietelor
SIMFONIÉTĂ, simfoniete, s. f. Simfonie de proporții reduse. [Pr.: -ni-e-] – Din it. sinfonietta. DOOM
simfoniétă (-ni-e-) s. f., g.-d. art. simfoniétei; pl. simfoniéte
simfonii
SIMFONÍE, simfonii, s. f. 1. (În trecut) Ansamblu de sunete consonante sau de sunete muzicale; compoziție muzicală instrumentală (cu soliști, cor); (sens curent) compoziție muzicală amplă pentru orchestră, care cuprinde de obicei trei sau patru părți. ◊ Simfonie concertantă = compoziție muzicală rezultată din îmbinarea simfoniei și a concertului instrumental. 2. Fig. Ansamblu (armonios) de elemente care concură la producerea unui anumit efect; spec. îmbinare armonioasă de culori. – Din lat. symphonia, fr. symphonie. DOOM
simfoníe s. f., art. simfonía, g.-d. art. simfoníei; pl. simfoníi, art. simfoníile
simfoniile
SIMFONÍE, simfonii, s. f. 1. (În trecut) Ansamblu de sunete consonante sau de sunete muzicale; compoziție muzicală instrumentală (cu soliști, cor); (sens curent) compoziție muzicală amplă pentru orchestră, care cuprinde de obicei trei sau patru părți. ◊ Simfonie concertantă = compoziție muzicală rezultată din îmbinarea simfoniei și a concertului instrumental. 2. Fig. Ansamblu (armonios) de elemente care concură la producerea unui anumit efect; spec. îmbinare armonioasă de culori. – Din lat. symphonia, fr. symphonie. DOOM
simfoníe s. f., art. simfonía, g.-d. art. simfoníei; pl. simfoníi, art. simfoníile
simfoniilor
SIMFONÍE, simfonii, s. f. 1. (În trecut) Ansamblu de sunete consonante sau de sunete muzicale; compoziție muzicală instrumentală (cu soliști, cor); (sens curent) compoziție muzicală amplă pentru orchestră, care cuprinde de obicei trei sau patru părți. ◊ Simfonie concertantă = compoziție muzicală rezultată din îmbinarea simfoniei și a concertului instrumental. 2. Fig. Ansamblu (armonios) de elemente care concură la producerea unui anumit efect; spec. îmbinare armonioasă de culori. – Din lat. symphonia, fr. symphonie. DOOM
simfoníe s. f., art. simfonía, g.-d. art. simfoníei; pl. simfoníi, art. simfoníile
simfonism
SIMFONÍSM s. n. Totalitatea principiilor care stau la baza creației simfonice și a muzicii instrumentale în general. – Simfonie + suf. -ism. DOOM
simfonísm s. n.
simfonismul
SIMFONÍSM s. n. Totalitatea principiilor care stau la baza creației simfonice și a muzicii instrumentale în general. – Simfonie + suf. -ism. DOOM
simfonísm s. n.
simfonismului
SIMFONÍSM s. n. Totalitatea principiilor care stau la baza creației simfonice și a muzicii instrumentale în general. – Simfonie + suf. -ism. DOOM
simfonísm s. n.
simfonist
SIMFONÍST, -Ă, simfoniști, -ste, s. m. și f. Compozitor de muzică simfonică. – Din fr. symphoniste. DOOM
simfonístă s. f., g.-d. art. simfonístei; pl. simfoníste
simfonista
SIMFONÍST, -Ă, simfoniști, -ste, s. m. și f. Compozitor de muzică simfonică. – Din fr. symphoniste. DOOM
simfonístă s. f., g.-d. art. simfonístei; pl. simfoníste
simfoniste
SIMFONÍST, -Ă, simfoniști, -ste, s. m. și f. Compozitor de muzică simfonică. – Din fr. symphoniste. DOOM
simfonístă s. f., g.-d. art. simfonístei; pl. simfoníste
simfonistei
SIMFONÍST, -Ă, simfoniști, -ste, s. m. și f. Compozitor de muzică simfonică. – Din fr. symphoniste. DOOM
simfonístă s. f., g.-d. art. simfonístei; pl. simfoníste
simfonistele
SIMFONÍST, -Ă, simfoniști, -ste, s. m. și f. Compozitor de muzică simfonică. – Din fr. symphoniste. DOOM
simfonístă s. f., g.-d. art. simfonístei; pl. simfoníste
simfonistelor
SIMFONÍST, -Ă, simfoniști, -ste, s. m. și f. Compozitor de muzică simfonică. – Din fr. symphoniste. DOOM
simfonístă s. f., g.-d. art. simfonístei; pl. simfoníste
simfonistul
SIMFONÍST, -Ă, simfoniști, -ste, s. m. și f. Compozitor de muzică simfonică. – Din fr. symphoniste. DOOM
simfonístă s. f., g.-d. art. simfonístei; pl. simfoníste
simfonistului
SIMFONÍST, -Ă, simfoniști, -ste, s. m. și f. Compozitor de muzică simfonică. – Din fr. symphoniste. DOOM
simfonístă s. f., g.-d. art. simfonístei; pl. simfoníste
simfoniști
SIMFONÍST, -Ă, simfoniști, -ste, s. m. și f. Compozitor de muzică simfonică. – Din fr. symphoniste. DOOM
simfonístă s. f., g.-d. art. simfonístei; pl. simfoníste
simfoniștii
SIMFONÍST, -Ă, simfoniști, -ste, s. m. și f. Compozitor de muzică simfonică. – Din fr. symphoniste. DOOM
simfonístă s. f., g.-d. art. simfonístei; pl. simfoníste
simfoniștilor
SIMFONÍST, -Ă, simfoniști, -ste, s. m. și f. Compozitor de muzică simfonică. – Din fr. symphoniste. DOOM
simfonístă s. f., g.-d. art. simfonístei; pl. simfoníste
simian
SIMIÁN, simieni, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Subordin de mamifere primate cu encefalul foarte dezvoltat, orbita separată de cavitatea temporală, o pereche de mamele pectorale și fața expresivă (Simioidea); (și la sg.) mamifer care face parte din acest subordin. 2. Care aparține simienilor (1), referitor la simieni. [Pr.: -mi-an] – Din fr. simien. DOOM
simián (-mi-an) adj. m., s. m., pl. simiéni (-mi-eni); adj. f. simiánă, pl. simiéne
simian
SIMIÁN, simieni, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Subordin de mamifere primate cu encefalul foarte dezvoltat, orbita separată de cavitatea temporală, o pereche de mamele pectorale și fața expresivă (Simioidea); (și la sg.) mamifer care face parte din acest subordin. 2. Care aparține simienilor (1), referitor la simieni. [Pr.: -mi-an] – Din fr. simien. DOOM
simián (-mi-an) adj. m., s. m., pl. simiéni (-mi-eni); adj. f. simiánă, pl. simiéne
simiana
SIMIÁN, simieni, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Subordin de mamifere primate cu encefalul foarte dezvoltat, orbita separată de cavitatea temporală, o pereche de mamele pectorale și fața expresivă (Simioidea); (și la sg.) mamifer care face parte din acest subordin. 2. Care aparține simienilor (1), referitor la simieni. [Pr.: -mi-an] – Din fr. simien. DOOM
simián (-mi-an) adj. m., s. m., pl. simiéni (-mi-eni); adj. f. simiánă, pl. simiéne
simiana
SIMIÁN, simieni, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Subordin de mamifere primate cu encefalul foarte dezvoltat, orbita separată de cavitatea temporală, o pereche de mamele pectorale și fața expresivă (Simioidea); (și la sg.) mamifer care face parte din acest subordin. 2. Care aparține simienilor (1), referitor la simieni. [Pr.: -mi-an] – Din fr. simien. DOOM
simián (-mi-an) adj. m., s. m., pl. simiéni (-mi-eni); adj. f. simiánă, pl. simiéne
simianul
SIMIÁN, simieni, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Subordin de mamifere primate cu encefalul foarte dezvoltat, orbita separată de cavitatea temporală, o pereche de mamele pectorale și fața expresivă (Simioidea); (și la sg.) mamifer care face parte din acest subordin. 2. Care aparține simienilor (1), referitor la simieni. [Pr.: -mi-an] – Din fr. simien. DOOM
simián (-mi-an) adj. m., s. m., pl. simiéni (-mi-eni); adj. f. simiánă, pl. simiéne
simianul
SIMIÁN, simieni, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Subordin de mamifere primate cu encefalul foarte dezvoltat, orbita separată de cavitatea temporală, o pereche de mamele pectorale și fața expresivă (Simioidea); (și la sg.) mamifer care face parte din acest subordin. 2. Care aparține simienilor (1), referitor la simieni. [Pr.: -mi-an] – Din fr. simien. DOOM
simián (-mi-an) adj. m., s. m., pl. simiéni (-mi-eni); adj. f. simiánă, pl. simiéne
simianului
SIMIÁN, simieni, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Subordin de mamifere primate cu encefalul foarte dezvoltat, orbita separată de cavitatea temporală, o pereche de mamele pectorale și fața expresivă (Simioidea); (și la sg.) mamifer care face parte din acest subordin. 2. Care aparține simienilor (1), referitor la simieni. [Pr.: -mi-an] – Din fr. simien. DOOM
simián (-mi-an) adj. m., s. m., pl. simiéni (-mi-eni); adj. f. simiánă, pl. simiéne
simianului
SIMIÁN, simieni, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Subordin de mamifere primate cu encefalul foarte dezvoltat, orbita separată de cavitatea temporală, o pereche de mamele pectorale și fața expresivă (Simioidea); (și la sg.) mamifer care face parte din acest subordin. 2. Care aparține simienilor (1), referitor la simieni. [Pr.: -mi-an] – Din fr. simien. DOOM
simián (-mi-an) adj. m., s. m., pl. simiéni (-mi-eni); adj. f. simiánă, pl. simiéne
simiene
SIMIÁN, simieni, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Subordin de mamifere primate cu encefalul foarte dezvoltat, orbita separată de cavitatea temporală, o pereche de mamele pectorale și fața expresivă (Simioidea); (și la sg.) mamifer care face parte din acest subordin. 2. Care aparține simienilor (1), referitor la simieni. [Pr.: -mi-an] – Din fr. simien. DOOM
simián (-mi-an) adj. m., s. m., pl. simiéni (-mi-eni); adj. f. simiánă, pl. simiéne
simiene
SIMIÁN, simieni, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Subordin de mamifere primate cu encefalul foarte dezvoltat, orbita separată de cavitatea temporală, o pereche de mamele pectorale și fața expresivă (Simioidea); (și la sg.) mamifer care face parte din acest subordin. 2. Care aparține simienilor (1), referitor la simieni. [Pr.: -mi-an] – Din fr. simien. DOOM
simián (-mi-an) adj. m., s. m., pl. simiéni (-mi-eni); adj. f. simiánă, pl. simiéne
simienei
SIMIÁN, simieni, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Subordin de mamifere primate cu encefalul foarte dezvoltat, orbita separată de cavitatea temporală, o pereche de mamele pectorale și fața expresivă (Simioidea); (și la sg.) mamifer care face parte din acest subordin. 2. Care aparține simienilor (1), referitor la simieni. [Pr.: -mi-an] – Din fr. simien. DOOM
simián (-mi-an) adj. m., s. m., pl. simiéni (-mi-eni); adj. f. simiánă, pl. simiéne
simienei
SIMIÁN, simieni, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Subordin de mamifere primate cu encefalul foarte dezvoltat, orbita separată de cavitatea temporală, o pereche de mamele pectorale și fața expresivă (Simioidea); (și la sg.) mamifer care face parte din acest subordin. 2. Care aparține simienilor (1), referitor la simieni. [Pr.: -mi-an] – Din fr. simien. DOOM
simián (-mi-an) adj. m., s. m., pl. simiéni (-mi-eni); adj. f. simiánă, pl. simiéne
simienele
SIMIÁN, simieni, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Subordin de mamifere primate cu encefalul foarte dezvoltat, orbita separată de cavitatea temporală, o pereche de mamele pectorale și fața expresivă (Simioidea); (și la sg.) mamifer care face parte din acest subordin. 2. Care aparține simienilor (1), referitor la simieni. [Pr.: -mi-an] – Din fr. simien. DOOM
simián (-mi-an) adj. m., s. m., pl. simiéni (-mi-eni); adj. f. simiánă, pl. simiéne
simienele
SIMIÁN, simieni, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Subordin de mamifere primate cu encefalul foarte dezvoltat, orbita separată de cavitatea temporală, o pereche de mamele pectorale și fața expresivă (Simioidea); (și la sg.) mamifer care face parte din acest subordin. 2. Care aparține simienilor (1), referitor la simieni. [Pr.: -mi-an] – Din fr. simien. DOOM
simián (-mi-an) adj. m., s. m., pl. simiéni (-mi-eni); adj. f. simiánă, pl. simiéne
simienelor
SIMIÁN, simieni, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Subordin de mamifere primate cu encefalul foarte dezvoltat, orbita separată de cavitatea temporală, o pereche de mamele pectorale și fața expresivă (Simioidea); (și la sg.) mamifer care face parte din acest subordin. 2. Care aparține simienilor (1), referitor la simieni. [Pr.: -mi-an] – Din fr. simien. DOOM
simián (-mi-an) adj. m., s. m., pl. simiéni (-mi-eni); adj. f. simiánă, pl. simiéne
simienelor
SIMIÁN, simieni, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Subordin de mamifere primate cu encefalul foarte dezvoltat, orbita separată de cavitatea temporală, o pereche de mamele pectorale și fața expresivă (Simioidea); (și la sg.) mamifer care face parte din acest subordin. 2. Care aparține simienilor (1), referitor la simieni. [Pr.: -mi-an] – Din fr. simien. DOOM
simián (-mi-an) adj. m., s. m., pl. simiéni (-mi-eni); adj. f. simiánă, pl. simiéne
simieni
SIMIÁN, simieni, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Subordin de mamifere primate cu encefalul foarte dezvoltat, orbita separată de cavitatea temporală, o pereche de mamele pectorale și fața expresivă (Simioidea); (și la sg.) mamifer care face parte din acest subordin. 2. Care aparține simienilor (1), referitor la simieni. [Pr.: -mi-an] – Din fr. simien. DOOM
simián (-mi-an) adj. m., s. m., pl. simiéni (-mi-eni); adj. f. simiánă, pl. simiéne
simieni
SIMIÁN, simieni, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Subordin de mamifere primate cu encefalul foarte dezvoltat, orbita separată de cavitatea temporală, o pereche de mamele pectorale și fața expresivă (Simioidea); (și la sg.) mamifer care face parte din acest subordin. 2. Care aparține simienilor (1), referitor la simieni. [Pr.: -mi-an] – Din fr. simien. DOOM
simián (-mi-an) adj. m., s. m., pl. simiéni (-mi-eni); adj. f. simiánă, pl. simiéne
simienii
SIMIÁN, simieni, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Subordin de mamifere primate cu encefalul foarte dezvoltat, orbita separată de cavitatea temporală, o pereche de mamele pectorale și fața expresivă (Simioidea); (și la sg.) mamifer care face parte din acest subordin. 2. Care aparține simienilor (1), referitor la simieni. [Pr.: -mi-an] – Din fr. simien. DOOM
simián (-mi-an) adj. m., s. m., pl. simiéni (-mi-eni); adj. f. simiánă, pl. simiéne
simienii
SIMIÁN, simieni, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Subordin de mamifere primate cu encefalul foarte dezvoltat, orbita separată de cavitatea temporală, o pereche de mamele pectorale și fața expresivă (Simioidea); (și la sg.) mamifer care face parte din acest subordin. 2. Care aparține simienilor (1), referitor la simieni. [Pr.: -mi-an] – Din fr. simien. DOOM
simián (-mi-an) adj. m., s. m., pl. simiéni (-mi-eni); adj. f. simiánă, pl. simiéne
simienilor
SIMIÁN, simieni, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Subordin de mamifere primate cu encefalul foarte dezvoltat, orbita separată de cavitatea temporală, o pereche de mamele pectorale și fața expresivă (Simioidea); (și la sg.) mamifer care face parte din acest subordin. 2. Care aparține simienilor (1), referitor la simieni. [Pr.: -mi-an] – Din fr. simien. DOOM
simián (-mi-an) adj. m., s. m., pl. simiéni (-mi-eni); adj. f. simiánă, pl. simiéne
simienilor
SIMIÁN, simieni, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Subordin de mamifere primate cu encefalul foarte dezvoltat, orbita separată de cavitatea temporală, o pereche de mamele pectorale și fața expresivă (Simioidea); (și la sg.) mamifer care face parte din acest subordin. 2. Care aparține simienilor (1), referitor la simieni. [Pr.: -mi-an] – Din fr. simien. DOOM
simián (-mi-an) adj. m., s. m., pl. simiéni (-mi-eni); adj. f. simiánă, pl. simiéne
simiesc
SIMIÉSC, -Ă adj. Simian. [< fr. simiesque]. DOOM
simiésc (-mi-esc) adj. m., f. simiéscă; pl. m. și f. simiéști
simiesca
SIMIÉSC, -Ă adj. Simian. [< fr. simiesque]. DOOM
simiésc (-mi-esc) adj. m., f. simiéscă; pl. m. și f. simiéști
simiescul
SIMIÉSC, -Ă adj. Simian. [< fr. simiesque]. DOOM
simiésc (-mi-esc) adj. m., f. simiéscă; pl. m. și f. simiéști
simiescului
SIMIÉSC, -Ă adj. Simian. [< fr. simiesque]. DOOM
simiésc (-mi-esc) adj. m., f. simiéscă; pl. m. și f. simiéști
simiești
SIMIÉSC, -Ă adj. Simian. [< fr. simiesque]. DOOM
simiésc (-mi-esc) adj. m., f. simiéscă; pl. m. și f. simiéști
simieștii
SIMIÉSC, -Ă adj. Simian. [< fr. simiesque]. DOOM
simiésc (-mi-esc) adj. m., f. simiéscă; pl. m. și f. simiéști
simieștile
SIMIÉSC, -Ă adj. Simian. [< fr. simiesque]. DOOM
simiésc (-mi-esc) adj. m., f. simiéscă; pl. m. și f. simiéști
simieștilor
SIMIÉSC, -Ă adj. Simian. [< fr. simiesque]. DOOM
simiésc (-mi-esc) adj. m., f. simiéscă; pl. m. și f. simiéști
simigeria
SIMIGERÍE, simigerii, s. f. Local (prevăzut cu un cuptor de brutărie) în care se fac și se vând simiți, covrigi, plăcinte. – Simigiu + suf. -ărie. DOOM
simigeríe s. f., art. simigería, g.-d. art. simigeríei; pl. simigeríi, art. simigeríile
simigerie
SIMIGERÍE, simigerii, s. f. Local (prevăzut cu un cuptor de brutărie) în care se fac și se vând simiți, covrigi, plăcinte. – Simigiu + suf. -ărie. DOOM
simigeríe s. f., art. simigería, g.-d. art. simigeríei; pl. simigeríi, art. simigeríile
simigeriei
SIMIGERÍE, simigerii, s. f. Local (prevăzut cu un cuptor de brutărie) în care se fac și se vând simiți, covrigi, plăcinte. – Simigiu + suf. -ărie. DOOM
simigeríe s. f., art. simigería, g.-d. art. simigeríei; pl. simigeríi, art. simigeríile
simigerii
SIMIGERÍE, simigerii, s. f. Local (prevăzut cu un cuptor de brutărie) în care se fac și se vând simiți, covrigi, plăcinte. – Simigiu + suf. -ărie. DOOM
simigeríe s. f., art. simigería, g.-d. art. simigeríei; pl. simigeríi, art. simigeríile
simigeriile
SIMIGERÍE, simigerii, s. f. Local (prevăzut cu un cuptor de brutărie) în care se fac și se vând simiți, covrigi, plăcinte. – Simigiu + suf. -ărie. DOOM
simigeríe s. f., art. simigería, g.-d. art. simigeríei; pl. simigeríi, art. simigeríile
simigeriilor
SIMIGERÍE, simigerii, s. f. Local (prevăzut cu un cuptor de brutărie) în care se fac și se vând simiți, covrigi, plăcinte. – Simigiu + suf. -ărie. DOOM
simigeríe s. f., art. simigería, g.-d. art. simigeríei; pl. simigeríi, art. simigeríile
simigii
SIMIGÍU, simigii, s. m. Persoană care face sau vinde simiți, covrigi, plăcinte. – Din tc. simitçi. DOOM
simigíu s. m., art. simigíul; pl. simigíi, art. simigíii (-gi-ii)
simigiii
SIMIGÍU, simigii, s. m. Persoană care face sau vinde simiți, covrigi, plăcinte. – Din tc. simitçi. DOOM
simigíu s. m., art. simigíul; pl. simigíi, art. simigíii (-gi-ii)
simigiilor
SIMIGÍU, simigii, s. m. Persoană care face sau vinde simiți, covrigi, plăcinte. – Din tc. simitçi. DOOM
simigíu s. m., art. simigíul; pl. simigíi, art. simigíii (-gi-ii)
simigiu
SIMIGÍU, simigii, s. m. Persoană care face sau vinde simiți, covrigi, plăcinte. – Din tc. simitçi. DOOM
simigíu s. m., art. simigíul; pl. simigíi, art. simigíii (-gi-ii)
simigiul
SIMIGÍU, simigii, s. m. Persoană care face sau vinde simiți, covrigi, plăcinte. – Din tc. simitçi. DOOM
simigíu s. m., art. simigíul; pl. simigíi, art. simigíii (-gi-ii)
simigiului
SIMIGÍU, simigii, s. m. Persoană care face sau vinde simiți, covrigi, plăcinte. – Din tc. simitçi. DOOM
simigíu s. m., art. simigíul; pl. simigíi, art. simigíii (-gi-ii)
simil
SIMIL- v. simili-.
similar
SIMILÁR, similari, -e, adj. De aceeași natură, de același fel; asemănător, analog. – Din fr. similaire. DOOM
similár adj. m., pl. similári; f. similáră, pl. similáre
similara
SIMILÁR, similari, -e, adj. De aceeași natură, de același fel; asemănător, analog. – Din fr. similaire. DOOM
similár adj. m., pl. similári; f. similáră, pl. similáre
similare
SIMILÁR, similari, -e, adj. De aceeași natură, de același fel; asemănător, analog. – Din fr. similaire. DOOM
similár adj. m., pl. similári; f. similáră, pl. similáre
similarei
SIMILÁR, similari, -e, adj. De aceeași natură, de același fel; asemănător, analog. – Din fr. similaire. DOOM
similár adj. m., pl. similári; f. similáră, pl. similáre
similarele
SIMILÁR, similari, -e, adj. De aceeași natură, de același fel; asemănător, analog. – Din fr. similaire. DOOM
similár adj. m., pl. similári; f. similáră, pl. similáre
similarelor
SIMILÁR, similari, -e, adj. De aceeași natură, de același fel; asemănător, analog. – Din fr. similaire. DOOM
similár adj. m., pl. similári; f. similáră, pl. similáre
similari
SIMILÁR, similari, -e, adj. De aceeași natură, de același fel; asemănător, analog. – Din fr. similaire. DOOM
similár adj. m., pl. similári; f. similáră, pl. similáre
similarii
SIMILÁR, similari, -e, adj. De aceeași natură, de același fel; asemănător, analog. – Din fr. similaire. DOOM
similár adj. m., pl. similári; f. similáră, pl. similáre
similarilor
SIMILÁR, similari, -e, adj. De aceeași natură, de același fel; asemănător, analog. – Din fr. similaire. DOOM
similár adj. m., pl. similári; f. similáră, pl. similáre
similaritate
SIMILARITÁTE s. f. Faptul de a fi similar. – Din fr. similarité.
similaritatea
SIMILARITÁTE s. f. Faptul de a fi similar. – Din fr. similarité.
similarități
SIMILARITÁTE s. f. Faptul de a fi similar. – Din fr. similarité.
similarității
SIMILARITÁTE s. f. Faptul de a fi similar. – Din fr. similarité.
similarul
SIMILÁR, similari, -e, adj. De aceeași natură, de același fel; asemănător, analog. – Din fr. similaire. DOOM
similár adj. m., pl. similári; f. similáră, pl. similáre
similarului
SIMILÁR, similari, -e, adj. De aceeași natură, de același fel; asemănător, analog. – Din fr. similaire. DOOM
similár adj. m., pl. similári; f. similáră, pl. similáre
simile
SÍMILE adv. (Muz.; indică modul de executare) Cu aceeași intensitate, cu aceeași nuanță ca mai înainte. [Pr.: sí-] – Cuv. it.
simili
SIMILI- Element de compunere care înseamnă „asemănător”, „la fel” și care servește la formarea unor substantive. – Din fr. simili-.
similidiamant
SIMILIDIAMÁNT, similidiamante, s. n. Sticlă sintetică folosită la imitarea diamantelor. [Pr.: -di-a-] – Din fr. similidiamant. DOOM
similidiamánt (-di-a-) s. n., pl. similidiamánte
similidiamante
SIMILIDIAMÁNT, similidiamante, s. n. Sticlă sintetică folosită la imitarea diamantelor. [Pr.: -di-a-] – Din fr. similidiamant. DOOM
similidiamánt (-di-a-) s. n., pl. similidiamánte
similidiamantele
SIMILIDIAMÁNT, similidiamante, s. n. Sticlă sintetică folosită la imitarea diamantelor. [Pr.: -di-a-] – Din fr. similidiamant. DOOM
similidiamánt (-di-a-) s. n., pl. similidiamánte
similidiamantelor
SIMILIDIAMÁNT, similidiamante, s. n. Sticlă sintetică folosită la imitarea diamantelor. [Pr.: -di-a-] – Din fr. similidiamant. DOOM
similidiamánt (-di-a-) s. n., pl. similidiamánte
similidiamantul
SIMILIDIAMÁNT, similidiamante, s. n. Sticlă sintetică folosită la imitarea diamantelor. [Pr.: -di-a-] – Din fr. similidiamant. DOOM
similidiamánt (-di-a-) s. n., pl. similidiamánte
similidiamantului
SIMILIDIAMÁNT, similidiamante, s. n. Sticlă sintetică folosită la imitarea diamantelor. [Pr.: -di-a-] – Din fr. similidiamant. DOOM
similidiamánt (-di-a-) s. n., pl. similidiamánte
similigravura
SIMILIGRAVÚRĂ, (2) similigravuri, s. f. 1. Procedeu de gravură foto prin care se obțin clișee pentru tipar înalt, împărțite în puncte. 2. (Concr.) Clișeu obținut prin acest procedeu. – Din fr. similigravure. DOOM
similigravúră (-li-gra-) s. f., g.-d. art. similigravúrii; (clișee) pl. similigravúri
similigravuri
SIMILIGRAVÚRĂ, (2) similigravuri, s. f. 1. Procedeu de gravură foto prin care se obțin clișee pentru tipar înalt, împărțite în puncte. 2. (Concr.) Clișeu obținut prin acest procedeu. – Din fr. similigravure. DOOM
similigravúră (-li-gra-) s. f., g.-d. art. similigravúrii; (clișee) pl. similigravúri
similigravurii
SIMILIGRAVÚRĂ, (2) similigravuri, s. f. 1. Procedeu de gravură foto prin care se obțin clișee pentru tipar înalt, împărțite în puncte. 2. (Concr.) Clișeu obținut prin acest procedeu. – Din fr. similigravure. DOOM
similigravúră (-li-gra-) s. f., g.-d. art. similigravúrii; (clișee) pl. similigravúri
similigravurile
SIMILIGRAVÚRĂ, (2) similigravuri, s. f. 1. Procedeu de gravură foto prin care se obțin clișee pentru tipar înalt, împărțite în puncte. 2. (Concr.) Clișeu obținut prin acest procedeu. – Din fr. similigravure. DOOM
similigravúră (-li-gra-) s. f., g.-d. art. similigravúrii; (clișee) pl. similigravúri
similigravurilor
SIMILIGRAVÚRĂ, (2) similigravuri, s. f. 1. Procedeu de gravură foto prin care se obțin clișee pentru tipar înalt, împărțite în puncte. 2. (Concr.) Clișeu obținut prin acest procedeu. – Din fr. similigravure. DOOM
similigravúră (-li-gra-) s. f., g.-d. art. similigravúrii; (clișee) pl. similigravúri
similipiatra
SIMILIPIÁTRĂ s. f. Material artificial de construcție folosit pentru executarea tencuielilor și care, în forma finală, capătă aspectul pietrei naturale. – Simili- + piatră (după fr. similipierre). DOOM
similipiátră (-pia-tră) s. f., g.-d. art. similipiétrei
similipietre
SIMILIPIÁTRĂ s. f. Material artificial de construcție folosit pentru executarea tencuielilor și care, în forma finală, capătă aspectul pietrei naturale. – Simili- + piatră (după fr. similipierre). DOOM
similipiátră (-pia-tră) s. f., g.-d. art. similipiétrei
similipietrei
SIMILIPIÁTRĂ s. f. Material artificial de construcție folosit pentru executarea tencuielilor și care, în forma finală, capătă aspectul pietrei naturale. – Simili- + piatră (după fr. similipierre). DOOM
similipiátră (-pia-tră) s. f., g.-d. art. similipiétrei
similitudine
SIMILITÚDINE, similitudini, s. f. 1. Potrivire, asemănare, identitate (între două lucruri sau două acțiuni). 2. (Fiz.; Tehn.) Proprietate a două fenomene de a putea fi puse într-o corespondență parțială sau totală, astfel încât valorile mărimilor caracteristice unuia dintre fenomene să poată fi obținute, printr-un calcul relativ simplu, din valorile cunoscute ale mărimilor corespondente caracteristice celuilalt fenomen. 3. (Mat.) Asemănare. – Din fr. similitude, lat. similitudo, -inis. DOOM
similitúdine s. f., g.-d. art. similitúdinii; pl. similitúdini
similitudinea
SIMILITÚDINE, similitudini, s. f. 1. Potrivire, asemănare, identitate (între două lucruri sau două acțiuni). 2. (Fiz.; Tehn.) Proprietate a două fenomene de a putea fi puse într-o corespondență parțială sau totală, astfel încât valorile mărimilor caracteristice unuia dintre fenomene să poată fi obținute, printr-un calcul relativ simplu, din valorile cunoscute ale mărimilor corespondente caracteristice celuilalt fenomen. 3. (Mat.) Asemănare. – Din fr. similitude, lat. similitudo, -inis. DOOM
similitúdine s. f., g.-d. art. similitúdinii; pl. similitúdini
similitudini
SIMILITÚDINE, similitudini, s. f. 1. Potrivire, asemănare, identitate (între două lucruri sau două acțiuni). 2. (Fiz.; Tehn.) Proprietate a două fenomene de a putea fi puse într-o corespondență parțială sau totală, astfel încât valorile mărimilor caracteristice unuia dintre fenomene să poată fi obținute, printr-un calcul relativ simplu, din valorile cunoscute ale mărimilor corespondente caracteristice celuilalt fenomen. 3. (Mat.) Asemănare. – Din fr. similitude, lat. similitudo, -inis. DOOM
similitúdine s. f., g.-d. art. similitúdinii; pl. similitúdini
similitudinii
SIMILITÚDINE, similitudini, s. f. 1. Potrivire, asemănare, identitate (între două lucruri sau două acțiuni). 2. (Fiz.; Tehn.) Proprietate a două fenomene de a putea fi puse într-o corespondență parțială sau totală, astfel încât valorile mărimilor caracteristice unuia dintre fenomene să poată fi obținute, printr-un calcul relativ simplu, din valorile cunoscute ale mărimilor corespondente caracteristice celuilalt fenomen. 3. (Mat.) Asemănare. – Din fr. similitude, lat. similitudo, -inis. DOOM
similitúdine s. f., g.-d. art. similitúdinii; pl. similitúdini
similitudinile
SIMILITÚDINE, similitudini, s. f. 1. Potrivire, asemănare, identitate (între două lucruri sau două acțiuni). 2. (Fiz.; Tehn.) Proprietate a două fenomene de a putea fi puse într-o corespondență parțială sau totală, astfel încât valorile mărimilor caracteristice unuia dintre fenomene să poată fi obținute, printr-un calcul relativ simplu, din valorile cunoscute ale mărimilor corespondente caracteristice celuilalt fenomen. 3. (Mat.) Asemănare. – Din fr. similitude, lat. similitudo, -inis. DOOM
similitúdine s. f., g.-d. art. similitúdinii; pl. similitúdini
similitudinilor
SIMILITÚDINE, similitudini, s. f. 1. Potrivire, asemănare, identitate (între două lucruri sau două acțiuni). 2. (Fiz.; Tehn.) Proprietate a două fenomene de a putea fi puse într-o corespondență parțială sau totală, astfel încât valorile mărimilor caracteristice unuia dintre fenomene să poată fi obținute, printr-un calcul relativ simplu, din valorile cunoscute ale mărimilor corespondente caracteristice celuilalt fenomen. 3. (Mat.) Asemănare. – Din fr. similitude, lat. similitudo, -inis. DOOM
similitúdine s. f., g.-d. art. similitúdinii; pl. similitúdini
siminic
SIMINÓC, siminoci, s. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori mici, galbene, dispuse în capitule, care își păstrează culoarea și aspectul natural și după ce se usucă (Helichrysum arenarium). [Var.: siminíc s. m.] – Cf. ucr. semenjak. DOOM
!siminóc s. m., pl. siminóci
siminichia
SIMINICHÍE s. f. Numele a două specii de arbuști mici din familia leguminoaselor, cu flori galbene, ale căror frunze și fructe uscate se folosesc ca purgativ și ca diuretic (Cassia acutifolia și angustifolia); p. restr. (colectiv) frunzele (sau fructele) uscate ale acestei plante. – Din tc. sinameki. DOOM
siminichíe s. f., art. siminichía, g.-d. siminichíi, art. siminichíei
siminichie
SIMINICHÍE s. f. Numele a două specii de arbuști mici din familia leguminoaselor, cu flori galbene, ale căror frunze și fructe uscate se folosesc ca purgativ și ca diuretic (Cassia acutifolia și angustifolia); p. restr. (colectiv) frunzele (sau fructele) uscate ale acestei plante. – Din tc. sinameki. DOOM
siminichíe s. f., art. siminichía, g.-d. siminichíi, art. siminichíei
siminichiei
SIMINICHÍE s. f. Numele a două specii de arbuști mici din familia leguminoaselor, cu flori galbene, ale căror frunze și fructe uscate se folosesc ca purgativ și ca diuretic (Cassia acutifolia și angustifolia); p. restr. (colectiv) frunzele (sau fructele) uscate ale acestei plante. – Din tc. sinameki. DOOM
siminichíe s. f., art. siminichía, g.-d. siminichíi, art. siminichíei
siminichii
SIMINICHÍE s. f. Numele a două specii de arbuști mici din familia leguminoaselor, cu flori galbene, ale căror frunze și fructe uscate se folosesc ca purgativ și ca diuretic (Cassia acutifolia și angustifolia); p. restr. (colectiv) frunzele (sau fructele) uscate ale acestei plante. – Din tc. sinameki. DOOM
siminichíe s. f., art. siminichía, g.-d. siminichíi, art. siminichíei
siminichiile
SIMINICHÍE s. f. Numele a două specii de arbuști mici din familia leguminoaselor, cu flori galbene, ale căror frunze și fructe uscate se folosesc ca purgativ și ca diuretic (Cassia acutifolia și angustifolia); p. restr. (colectiv) frunzele (sau fructele) uscate ale acestei plante. – Din tc. sinameki. DOOM
siminichíe s. f., art. siminichía, g.-d. siminichíi, art. siminichíei
siminichiilor
SIMINICHÍE s. f. Numele a două specii de arbuști mici din familia leguminoaselor, cu flori galbene, ale căror frunze și fructe uscate se folosesc ca purgativ și ca diuretic (Cassia acutifolia și angustifolia); p. restr. (colectiv) frunzele (sau fructele) uscate ale acestei plante. – Din tc. sinameki. DOOM
siminichíe s. f., art. siminichía, g.-d. siminichíi, art. siminichíei
siminoc
SIMINÓC, siminoci, s. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori mici, galbene, dispuse în capitule, care își păstrează culoarea și aspectul natural și după ce se usucă (Helichrysum arenarium). [Var.: siminíc s. m.] – Cf. ucr. semenjak. DOOM
!siminóc s. m., pl. siminóci
siminoci
SIMINÓC, siminoci, s. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori mici, galbene, dispuse în capitule, care își păstrează culoarea și aspectul natural și după ce se usucă (Helichrysum arenarium). [Var.: siminíc s. m.] – Cf. ucr. semenjak. DOOM
!siminóc s. m., pl. siminóci
siminocii
SIMINÓC, siminoci, s. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori mici, galbene, dispuse în capitule, care își păstrează culoarea și aspectul natural și după ce se usucă (Helichrysum arenarium). [Var.: siminíc s. m.] – Cf. ucr. semenjak. DOOM
!siminóc s. m., pl. siminóci
siminocilor
SIMINÓC, siminoci, s. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori mici, galbene, dispuse în capitule, care își păstrează culoarea și aspectul natural și după ce se usucă (Helichrysum arenarium). [Var.: siminíc s. m.] – Cf. ucr. semenjak. DOOM
!siminóc s. m., pl. siminóci
siminocul
SIMINÓC, siminoci, s. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori mici, galbene, dispuse în capitule, care își păstrează culoarea și aspectul natural și după ce se usucă (Helichrysum arenarium). [Var.: siminíc s. m.] – Cf. ucr. semenjak. DOOM
!siminóc s. m., pl. siminóci
siminocului
SIMINÓC, siminoci, s. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori mici, galbene, dispuse în capitule, care își păstrează culoarea și aspectul natural și după ce se usucă (Helichrysum arenarium). [Var.: siminíc s. m.] – Cf. ucr. semenjak. DOOM
!siminóc s. m., pl. siminóci
simit
SIMÍT, simiți, s. m. Covrig turtit făcut din cocă mai moale, presărat cu semințe de susan. – Din tc. simit. DOOM
simít s. m., pl. simíți
simitul
SIMÍT, simiți, s. m. Covrig turtit făcut din cocă mai moale, presărat cu semințe de susan. – Din tc. simit. DOOM
simít s. m., pl. simíți
simitului
SIMÍT, simiți, s. m. Covrig turtit făcut din cocă mai moale, presărat cu semințe de susan. – Din tc. simit. DOOM
simít s. m., pl. simíți
simiți
SIMÍT, simiți, s. m. Covrig turtit făcut din cocă mai moale, presărat cu semințe de susan. – Din tc. simit. DOOM
simít s. m., pl. simíți
simiții
SIMÍT, simiți, s. m. Covrig turtit făcut din cocă mai moale, presărat cu semințe de susan. – Din tc. simit. DOOM
simít s. m., pl. simíți
simiților
SIMÍT, simiți, s. m. Covrig turtit făcut din cocă mai moale, presărat cu semințe de susan. – Din tc. simit. DOOM
simít s. m., pl. simíți
simmental
SÍMMENTAL s. n. Rasă de taurine originară din Elveția, cu corpul alb cu pete mari brune-roșcate, cu greutatea de 700-1000 kg și care dă o mare producție de lapte. [Pr.: zímăntal. – Scris și: Simmenthal] – Din n. pr. Simmenthal. Cf. fr. [race du] Simmental. DOOM
!Símmental (rasă de vaci) (germ.) [pron. zímăntal] s. propriu n.
simmenthal
SÍMMENTAL s. n. Rasă de taurine originară din Elveția, cu corpul alb cu pete mari brune-roșcate, cu greutatea de 700-1000 kg și care dă o mare producție de lapte. [Pr.: zímăntal. – Scris și: Simmenthal] – Din n. pr. Simmenthal. Cf. fr. [race du] Simmental.
simmenthalul
SÍMMENTAL s. n. Rasă de taurine originară din Elveția, cu corpul alb cu pete mari brune-roșcate, cu greutatea de 700-1000 kg și care dă o mare producție de lapte. [Pr.: zímăntal. – Scris și: Simmenthal] – Din n. pr. Simmenthal. Cf. fr. [race du] Simmental.
simmenthalului
SÍMMENTAL s. n. Rasă de taurine originară din Elveția, cu corpul alb cu pete mari brune-roșcate, cu greutatea de 700-1000 kg și care dă o mare producție de lapte. [Pr.: zímăntal. – Scris și: Simmenthal] – Din n. pr. Simmenthal. Cf. fr. [race du] Simmental.
simoniac
SIMONIÁC, -Ă, simoniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Om) care se face vinovat de simonie. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. simoniaque. DOOM
simoniác (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. simoniáci; adj. f., s. f. simoniácă, pl. simoniáce
simoniac
SIMONIÁC, -Ă, simoniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Om) care se face vinovat de simonie. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. simoniaque. DOOM
simoniác (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. simoniáci; adj. f., s. f. simoniácă, pl. simoniáce
simoniaca
SIMONIÁC, -Ă, simoniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Om) care se face vinovat de simonie. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. simoniaque. DOOM
simoniác (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. simoniáci; adj. f., s. f. simoniácă, pl. simoniáce
simoniaca
SIMONIÁC, -Ă, simoniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Om) care se face vinovat de simonie. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. simoniaque. DOOM
simoniác (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. simoniáci; adj. f., s. f. simoniácă, pl. simoniáce
simoniace
SIMONIÁC, -Ă, simoniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Om) care se face vinovat de simonie. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. simoniaque. DOOM
simoniác (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. simoniáci; adj. f., s. f. simoniácă, pl. simoniáce
simoniace
SIMONIÁC, -Ă, simoniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Om) care se face vinovat de simonie. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. simoniaque. DOOM
simoniác (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. simoniáci; adj. f., s. f. simoniácă, pl. simoniáce
simoniacei
SIMONIÁC, -Ă, simoniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Om) care se face vinovat de simonie. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. simoniaque. DOOM
simoniác (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. simoniáci; adj. f., s. f. simoniácă, pl. simoniáce
simoniacei
SIMONIÁC, -Ă, simoniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Om) care se face vinovat de simonie. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. simoniaque. DOOM
simoniác (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. simoniáci; adj. f., s. f. simoniácă, pl. simoniáce
simoniacele
SIMONIÁC, -Ă, simoniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Om) care se face vinovat de simonie. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. simoniaque. DOOM
simoniác (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. simoniáci; adj. f., s. f. simoniácă, pl. simoniáce
simoniacele
SIMONIÁC, -Ă, simoniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Om) care se face vinovat de simonie. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. simoniaque. DOOM
simoniác (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. simoniáci; adj. f., s. f. simoniácă, pl. simoniáce
simoniacelor
SIMONIÁC, -Ă, simoniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Om) care se face vinovat de simonie. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. simoniaque. DOOM
simoniác (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. simoniáci; adj. f., s. f. simoniácă, pl. simoniáce
simoniacelor
SIMONIÁC, -Ă, simoniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Om) care se face vinovat de simonie. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. simoniaque. DOOM
simoniác (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. simoniáci; adj. f., s. f. simoniácă, pl. simoniáce
simoniaci
SIMONIÁC, -Ă, simoniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Om) care se face vinovat de simonie. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. simoniaque. DOOM
simoniác (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. simoniáci; adj. f., s. f. simoniácă, pl. simoniáce
simoniaci
SIMONIÁC, -Ă, simoniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Om) care se face vinovat de simonie. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. simoniaque. DOOM
simoniác (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. simoniáci; adj. f., s. f. simoniácă, pl. simoniáce
simoniacii
SIMONIÁC, -Ă, simoniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Om) care se face vinovat de simonie. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. simoniaque. DOOM
simoniác (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. simoniáci; adj. f., s. f. simoniácă, pl. simoniáce
simoniacii
SIMONIÁC, -Ă, simoniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Om) care se face vinovat de simonie. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. simoniaque. DOOM
simoniác (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. simoniáci; adj. f., s. f. simoniácă, pl. simoniáce
simoniacilor
SIMONIÁC, -Ă, simoniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Om) care se face vinovat de simonie. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. simoniaque. DOOM
simoniác (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. simoniáci; adj. f., s. f. simoniácă, pl. simoniáce
simoniacilor
SIMONIÁC, -Ă, simoniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Om) care se face vinovat de simonie. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. simoniaque. DOOM
simoniác (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. simoniáci; adj. f., s. f. simoniácă, pl. simoniáce
simoniacul
SIMONIÁC, -Ă, simoniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Om) care se face vinovat de simonie. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. simoniaque. DOOM
simoniác (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. simoniáci; adj. f., s. f. simoniácă, pl. simoniáce
simoniacul
SIMONIÁC, -Ă, simoniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Om) care se face vinovat de simonie. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. simoniaque. DOOM
simoniác (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. simoniáci; adj. f., s. f. simoniácă, pl. simoniáce
simoniacului
SIMONIÁC, -Ă, simoniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Om) care se face vinovat de simonie. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. simoniaque. DOOM
simoniác (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. simoniáci; adj. f., s. f. simoniácă, pl. simoniáce
simoniacului
SIMONIÁC, -Ă, simoniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Om) care se face vinovat de simonie. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. simoniaque. DOOM
simoniác (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. simoniáci; adj. f., s. f. simoniácă, pl. simoniáce
simonie
SIMONÍE s. f. Trafic cu lucruri considerate de biserică drept bunuri spirituale, sfinte și pedepsit cu excomunicarea, caterisirea etc. – Din fr. simonie. DOOM
simoníe s. f., art. simonía, g.-d. simoníi, art. simoníei
simpatalgie
SIMPATALGÍE s.f. (Med.) Durere a sistemului nervos simpatic. [Gen. -iei. / < fr. sympathalgie].
simpatectomia
SIMPATECTOMÍE, simpatectomii, s. f. (Med.) Ablație a ganglionilor sau a fibrelor nervoase ale sistemului simpatic. – Din fr. sympathectomie. DOOM
!simpatectomíe (-pa-tec-/-pat-ec-) s. f., art. simpatectomía, g.-d. art. simpatectomíei; pl. simpatectomíi, art. simpatectomíile
simpatectomie
SIMPATECTOMÍE, simpatectomii, s. f. (Med.) Ablație a ganglionilor sau a fibrelor nervoase ale sistemului simpatic. – Din fr. sympathectomie. DOOM
!simpatectomíe (-pa-tec-/-pat-ec-) s. f., art. simpatectomía, g.-d. art. simpatectomíei; pl. simpatectomíi, art. simpatectomíile
simpatectomiei
SIMPATECTOMÍE, simpatectomii, s. f. (Med.) Ablație a ganglionilor sau a fibrelor nervoase ale sistemului simpatic. – Din fr. sympathectomie. DOOM
!simpatectomíe (-pa-tec-/-pat-ec-) s. f., art. simpatectomía, g.-d. art. simpatectomíei; pl. simpatectomíi, art. simpatectomíile
simpatectomii
SIMPATECTOMÍE, simpatectomii, s. f. (Med.) Ablație a ganglionilor sau a fibrelor nervoase ale sistemului simpatic. – Din fr. sympathectomie. DOOM
!simpatectomíe (-pa-tec-/-pat-ec-) s. f., art. simpatectomía, g.-d. art. simpatectomíei; pl. simpatectomíi, art. simpatectomíile
simpatectomiile
SIMPATECTOMÍE, simpatectomii, s. f. (Med.) Ablație a ganglionilor sau a fibrelor nervoase ale sistemului simpatic. – Din fr. sympathectomie. DOOM
!simpatectomíe (-pa-tec-/-pat-ec-) s. f., art. simpatectomía, g.-d. art. simpatectomíei; pl. simpatectomíi, art. simpatectomíile
simpatectomiilor
SIMPATECTOMÍE, simpatectomii, s. f. (Med.) Ablație a ganglionilor sau a fibrelor nervoase ale sistemului simpatic. – Din fr. sympathectomie. DOOM
!simpatectomíe (-pa-tec-/-pat-ec-) s. f., art. simpatectomía, g.-d. art. simpatectomíei; pl. simpatectomíi, art. simpatectomíile
simpatetic
SIMPATÉTIC, -Ă, simpatetici, -ce, adj. Care provoacă stări sufletești (tainice); sugestiv. – Din germ. sympathetisch. DOOM
simpatétic (sugestiv) adj. m., pl. simpatétici; f. simpatétică, pl. simpatétice
simpatetica
SIMPATÉTIC, -Ă, simpatetici, -ce, adj. Care provoacă stări sufletești (tainice); sugestiv. – Din germ. sympathetisch. DOOM
simpatétic (sugestiv) adj. m., pl. simpatétici; f. simpatétică, pl. simpatétice
simpatetice
SIMPATÉTIC, -Ă, simpatetici, -ce, adj. Care provoacă stări sufletești (tainice); sugestiv. – Din germ. sympathetisch. DOOM
simpatétic (sugestiv) adj. m., pl. simpatétici; f. simpatétică, pl. simpatétice
simpateticei
SIMPATÉTIC, -Ă, simpatetici, -ce, adj. Care provoacă stări sufletești (tainice); sugestiv. – Din germ. sympathetisch. DOOM
simpatétic (sugestiv) adj. m., pl. simpatétici; f. simpatétică, pl. simpatétice
simpateticele
SIMPATÉTIC, -Ă, simpatetici, -ce, adj. Care provoacă stări sufletești (tainice); sugestiv. – Din germ. sympathetisch. DOOM
simpatétic (sugestiv) adj. m., pl. simpatétici; f. simpatétică, pl. simpatétice
simpateticelor
SIMPATÉTIC, -Ă, simpatetici, -ce, adj. Care provoacă stări sufletești (tainice); sugestiv. – Din germ. sympathetisch. DOOM
simpatétic (sugestiv) adj. m., pl. simpatétici; f. simpatétică, pl. simpatétice
simpatetici
SIMPATÉTIC, -Ă, simpatetici, -ce, adj. Care provoacă stări sufletești (tainice); sugestiv. – Din germ. sympathetisch. DOOM
simpatétic (sugestiv) adj. m., pl. simpatétici; f. simpatétică, pl. simpatétice
simpateticii
SIMPATÉTIC, -Ă, simpatetici, -ce, adj. Care provoacă stări sufletești (tainice); sugestiv. – Din germ. sympathetisch. DOOM
simpatétic (sugestiv) adj. m., pl. simpatétici; f. simpatétică, pl. simpatétice
simpateticilor
SIMPATÉTIC, -Ă, simpatetici, -ce, adj. Care provoacă stări sufletești (tainice); sugestiv. – Din germ. sympathetisch. DOOM
simpatétic (sugestiv) adj. m., pl. simpatétici; f. simpatétică, pl. simpatétice
simpateticul
SIMPATÉTIC, -Ă, simpatetici, -ce, adj. Care provoacă stări sufletești (tainice); sugestiv. – Din germ. sympathetisch. DOOM
simpatétic (sugestiv) adj. m., pl. simpatétici; f. simpatétică, pl. simpatétice
simpateticului
SIMPATÉTIC, -Ă, simpatetici, -ce, adj. Care provoacă stări sufletești (tainice); sugestiv. – Din germ. sympathetisch. DOOM
simpatétic (sugestiv) adj. m., pl. simpatétici; f. simpatétică, pl. simpatétice
simpatia
SIMPATÍE, simpatii, s. f. 1. Atracție, înclinare, afinitate pe care cineva o simte față de o persoană sau pe care o inspiră cuiva; afecțiune; p. ext. obiectul acestui sentiment. ♦ Aprobare; atașament; devotament. 2. (Fam.) Persoană față de care cineva simte afecțiune sau dragoste. 3. (Med.) Legătură, raport dintre (două) organe simetrice care face ca, atunci când unul este afectat, să sufere și celălalt. Ochii sunt organe care se îmbolnăvesc prin simpatie. – Din fr. sympathie, lat. sympathia. DOOM
simpatíe s. f., art. simpatía, g.-d. art. simpatíei; pl. simpatíi, art. simpatíile
simpatic
SIMPÁTIC, -Ă, simpatici, -ce, adj. 1. Care inspiră simpatie; plăcut, atrăgător. 2. (Înv.) Care dă dovadă de simpatie, plin de simpatie. ♦ (Rar) Favorabil, avantajos. 3. (În sintagma) Cerneală simpatică = cerneală incoloră, care devine vizibilă numai la căldură sau prin tratarea cu diferite soluții speciale (și care se folosește pentru a scrie texte secrete). 4. (Anat.; în sintagmele) Sistem nervos simpatic sau (substantivat) marele simpatic = sistem nervos format din ganglioni și din fibre nervoase care reglează, sub controlul scoarței cerebrale, funcțiile glandelor și ale organelor interne. Ganglioni (sau nervi etc.) simpatici = ganglioni (sau nervi etc.) care fac parte din sistemul nervos simpatic. – Din fr. sympathique. DOOM
simpátic2 s. n.
simpatica
SIMPÁTIC, -Ă, simpatici, -ce, adj. 1. Care inspiră simpatie; plăcut, atrăgător. 2. (Înv.) Care dă dovadă de simpatie, plin de simpatie. ♦ (Rar) Favorabil, avantajos. 3. (În sintagma) Cerneală simpatică = cerneală incoloră, care devine vizibilă numai la căldură sau prin tratarea cu diferite soluții speciale (și care se folosește pentru a scrie texte secrete). 4. (Anat.; în sintagmele) Sistem nervos simpatic sau (substantivat) marele simpatic = sistem nervos format din ganglioni și din fibre nervoase care reglează, sub controlul scoarței cerebrale, funcțiile glandelor și ale organelor interne. Ganglioni (sau nervi etc.) simpatici = ganglioni (sau nervi etc.) care fac parte din sistemul nervos simpatic. – Din fr. sympathique. DOOM
simpátic2 s. n.
simpatice
SIMPÁTIC, -Ă, simpatici, -ce, adj. 1. Care inspiră simpatie; plăcut, atrăgător. 2. (Înv.) Care dă dovadă de simpatie, plin de simpatie. ♦ (Rar) Favorabil, avantajos. 3. (În sintagma) Cerneală simpatică = cerneală incoloră, care devine vizibilă numai la căldură sau prin tratarea cu diferite soluții speciale (și care se folosește pentru a scrie texte secrete). 4. (Anat.; în sintagmele) Sistem nervos simpatic sau (substantivat) marele simpatic = sistem nervos format din ganglioni și din fibre nervoase care reglează, sub controlul scoarței cerebrale, funcțiile glandelor și ale organelor interne. Ganglioni (sau nervi etc.) simpatici = ganglioni (sau nervi etc.) care fac parte din sistemul nervos simpatic. – Din fr. sympathique. DOOM
simpátic2 s. n.
simpaticei
SIMPÁTIC, -Ă, simpatici, -ce, adj. 1. Care inspiră simpatie; plăcut, atrăgător. 2. (Înv.) Care dă dovadă de simpatie, plin de simpatie. ♦ (Rar) Favorabil, avantajos. 3. (În sintagma) Cerneală simpatică = cerneală incoloră, care devine vizibilă numai la căldură sau prin tratarea cu diferite soluții speciale (și care se folosește pentru a scrie texte secrete). 4. (Anat.; în sintagmele) Sistem nervos simpatic sau (substantivat) marele simpatic = sistem nervos format din ganglioni și din fibre nervoase care reglează, sub controlul scoarței cerebrale, funcțiile glandelor și ale organelor interne. Ganglioni (sau nervi etc.) simpatici = ganglioni (sau nervi etc.) care fac parte din sistemul nervos simpatic. – Din fr. sympathique. DOOM
simpátic2 s. n.
simpaticele
SIMPÁTIC, -Ă, simpatici, -ce, adj. 1. Care inspiră simpatie; plăcut, atrăgător. 2. (Înv.) Care dă dovadă de simpatie, plin de simpatie. ♦ (Rar) Favorabil, avantajos. 3. (În sintagma) Cerneală simpatică = cerneală incoloră, care devine vizibilă numai la căldură sau prin tratarea cu diferite soluții speciale (și care se folosește pentru a scrie texte secrete). 4. (Anat.; în sintagmele) Sistem nervos simpatic sau (substantivat) marele simpatic = sistem nervos format din ganglioni și din fibre nervoase care reglează, sub controlul scoarței cerebrale, funcțiile glandelor și ale organelor interne. Ganglioni (sau nervi etc.) simpatici = ganglioni (sau nervi etc.) care fac parte din sistemul nervos simpatic. – Din fr. sympathique. DOOM
simpátic2 s. n.
simpaticelor
SIMPÁTIC, -Ă, simpatici, -ce, adj. 1. Care inspiră simpatie; plăcut, atrăgător. 2. (Înv.) Care dă dovadă de simpatie, plin de simpatie. ♦ (Rar) Favorabil, avantajos. 3. (În sintagma) Cerneală simpatică = cerneală incoloră, care devine vizibilă numai la căldură sau prin tratarea cu diferite soluții speciale (și care se folosește pentru a scrie texte secrete). 4. (Anat.; în sintagmele) Sistem nervos simpatic sau (substantivat) marele simpatic = sistem nervos format din ganglioni și din fibre nervoase care reglează, sub controlul scoarței cerebrale, funcțiile glandelor și ale organelor interne. Ganglioni (sau nervi etc.) simpatici = ganglioni (sau nervi etc.) care fac parte din sistemul nervos simpatic. – Din fr. sympathique. DOOM
simpátic2 s. n.
simpatici
SIMPÁTIC, -Ă, simpatici, -ce, adj. 1. Care inspiră simpatie; plăcut, atrăgător. 2. (Înv.) Care dă dovadă de simpatie, plin de simpatie. ♦ (Rar) Favorabil, avantajos. 3. (În sintagma) Cerneală simpatică = cerneală incoloră, care devine vizibilă numai la căldură sau prin tratarea cu diferite soluții speciale (și care se folosește pentru a scrie texte secrete). 4. (Anat.; în sintagmele) Sistem nervos simpatic sau (substantivat) marele simpatic = sistem nervos format din ganglioni și din fibre nervoase care reglează, sub controlul scoarței cerebrale, funcțiile glandelor și ale organelor interne. Ganglioni (sau nervi etc.) simpatici = ganglioni (sau nervi etc.) care fac parte din sistemul nervos simpatic. – Din fr. sympathique. DOOM
simpátic2 s. n.
simpaticii
SIMPÁTIC, -Ă, simpatici, -ce, adj. 1. Care inspiră simpatie; plăcut, atrăgător. 2. (Înv.) Care dă dovadă de simpatie, plin de simpatie. ♦ (Rar) Favorabil, avantajos. 3. (În sintagma) Cerneală simpatică = cerneală incoloră, care devine vizibilă numai la căldură sau prin tratarea cu diferite soluții speciale (și care se folosește pentru a scrie texte secrete). 4. (Anat.; în sintagmele) Sistem nervos simpatic sau (substantivat) marele simpatic = sistem nervos format din ganglioni și din fibre nervoase care reglează, sub controlul scoarței cerebrale, funcțiile glandelor și ale organelor interne. Ganglioni (sau nervi etc.) simpatici = ganglioni (sau nervi etc.) care fac parte din sistemul nervos simpatic. – Din fr. sympathique. DOOM
simpátic2 s. n.
simpaticilor
SIMPÁTIC, -Ă, simpatici, -ce, adj. 1. Care inspiră simpatie; plăcut, atrăgător. 2. (Înv.) Care dă dovadă de simpatie, plin de simpatie. ♦ (Rar) Favorabil, avantajos. 3. (În sintagma) Cerneală simpatică = cerneală incoloră, care devine vizibilă numai la căldură sau prin tratarea cu diferite soluții speciale (și care se folosește pentru a scrie texte secrete). 4. (Anat.; în sintagmele) Sistem nervos simpatic sau (substantivat) marele simpatic = sistem nervos format din ganglioni și din fibre nervoase care reglează, sub controlul scoarței cerebrale, funcțiile glandelor și ale organelor interne. Ganglioni (sau nervi etc.) simpatici = ganglioni (sau nervi etc.) care fac parte din sistemul nervos simpatic. – Din fr. sympathique. DOOM
simpátic2 s. n.
simpaticolitic
SIMPATICOLÍTIC, -Ă, simpaticolitici, -ce, adj., s. n. (Medicament, substanță) care paralizează sistemul nervos simpatic. – Din fr. sympathicolytique. DOOM
simpaticolític2 s. n., pl. simpaticolítice
simpaticolitica
SIMPATICOLÍTIC, -Ă, simpaticolitici, -ce, adj., s. n. (Medicament, substanță) care paralizează sistemul nervos simpatic. – Din fr. sympathicolytique. DOOM
simpaticolític2 s. n., pl. simpaticolítice
simpaticolitice
SIMPATICOLÍTIC, -Ă, simpaticolitici, -ce, adj., s. n. (Medicament, substanță) care paralizează sistemul nervos simpatic. – Din fr. sympathicolytique. DOOM
simpaticolític2 s. n., pl. simpaticolítice
simpaticoliticei
SIMPATICOLÍTIC, -Ă, simpaticolitici, -ce, adj., s. n. (Medicament, substanță) care paralizează sistemul nervos simpatic. – Din fr. sympathicolytique. DOOM
simpaticolític2 s. n., pl. simpaticolítice
simpaticoliticele
SIMPATICOLÍTIC, -Ă, simpaticolitici, -ce, adj., s. n. (Medicament, substanță) care paralizează sistemul nervos simpatic. – Din fr. sympathicolytique. DOOM
simpaticolític2 s. n., pl. simpaticolítice
simpaticoliticelor
SIMPATICOLÍTIC, -Ă, simpaticolitici, -ce, adj., s. n. (Medicament, substanță) care paralizează sistemul nervos simpatic. – Din fr. sympathicolytique. DOOM
simpaticolític2 s. n., pl. simpaticolítice
simpaticolitici
SIMPATICOLÍTIC, -Ă, simpaticolitici, -ce, adj., s. n. (Medicament, substanță) care paralizează sistemul nervos simpatic. – Din fr. sympathicolytique. DOOM
simpaticolític2 s. n., pl. simpaticolítice
simpaticoliticii
SIMPATICOLÍTIC, -Ă, simpaticolitici, -ce, adj., s. n. (Medicament, substanță) care paralizează sistemul nervos simpatic. – Din fr. sympathicolytique. DOOM
simpaticolític2 s. n., pl. simpaticolítice
simpaticoliticilor
SIMPATICOLÍTIC, -Ă, simpaticolitici, -ce, adj., s. n. (Medicament, substanță) care paralizează sistemul nervos simpatic. – Din fr. sympathicolytique. DOOM
simpaticolític2 s. n., pl. simpaticolítice
simpaticoliticul
SIMPATICOLÍTIC, -Ă, simpaticolitici, -ce, adj., s. n. (Medicament, substanță) care paralizează sistemul nervos simpatic. – Din fr. sympathicolytique. DOOM
simpaticolític2 s. n., pl. simpaticolítice
simpaticoliticului
SIMPATICOLÍTIC, -Ă, simpaticolitici, -ce, adj., s. n. (Medicament, substanță) care paralizează sistemul nervos simpatic. – Din fr. sympathicolytique. DOOM
simpaticolític2 s. n., pl. simpaticolítice
simpaticomimetic
SIMPATICOMIMÉTIC, -Ă, simpaticomimetici, -ce, adj., s. n. (Medicament) care excită sistemul nervos simpatic. – Din fr. sympathicomimétique. DOOM
simpaticomimétic2 s. n., pl. simpaticomimétice
simpaticomimetica
SIMPATICOMIMÉTIC, -Ă, simpaticomimetici, -ce, adj., s. n. (Medicament) care excită sistemul nervos simpatic. – Din fr. sympathicomimétique. DOOM
simpaticomimétic2 s. n., pl. simpaticomimétice
simpaticomimetice
SIMPATICOMIMÉTIC, -Ă, simpaticomimetici, -ce, adj., s. n. (Medicament) care excită sistemul nervos simpatic. – Din fr. sympathicomimétique. DOOM
simpaticomimétic2 s. n., pl. simpaticomimétice
simpaticomimeticei
SIMPATICOMIMÉTIC, -Ă, simpaticomimetici, -ce, adj., s. n. (Medicament) care excită sistemul nervos simpatic. – Din fr. sympathicomimétique. DOOM
simpaticomimétic2 s. n., pl. simpaticomimétice
simpaticomimeticele
SIMPATICOMIMÉTIC, -Ă, simpaticomimetici, -ce, adj., s. n. (Medicament) care excită sistemul nervos simpatic. – Din fr. sympathicomimétique. DOOM
simpaticomimétic2 s. n., pl. simpaticomimétice
simpaticomimeticelor
SIMPATICOMIMÉTIC, -Ă, simpaticomimetici, -ce, adj., s. n. (Medicament) care excită sistemul nervos simpatic. – Din fr. sympathicomimétique. DOOM
simpaticomimétic2 s. n., pl. simpaticomimétice
simpaticomimetici
SIMPATICOMIMÉTIC, -Ă, simpaticomimetici, -ce, adj., s. n. (Medicament) care excită sistemul nervos simpatic. – Din fr. sympathicomimétique. DOOM
simpaticomimétic2 s. n., pl. simpaticomimétice
simpaticomimeticii
SIMPATICOMIMÉTIC, -Ă, simpaticomimetici, -ce, adj., s. n. (Medicament) care excită sistemul nervos simpatic. – Din fr. sympathicomimétique. DOOM
simpaticomimétic2 s. n., pl. simpaticomimétice
simpaticomimeticilor
SIMPATICOMIMÉTIC, -Ă, simpaticomimetici, -ce, adj., s. n. (Medicament) care excită sistemul nervos simpatic. – Din fr. sympathicomimétique. DOOM
simpaticomimétic2 s. n., pl. simpaticomimétice
simpaticomimeticul
SIMPATICOMIMÉTIC, -Ă, simpaticomimetici, -ce, adj., s. n. (Medicament) care excită sistemul nervos simpatic. – Din fr. sympathicomimétique. DOOM
simpaticomimétic2 s. n., pl. simpaticomimétice
simpaticomimeticului
SIMPATICOMIMÉTIC, -Ă, simpaticomimetici, -ce, adj., s. n. (Medicament) care excită sistemul nervos simpatic. – Din fr. sympathicomimétique. DOOM
simpaticomimétic2 s. n., pl. simpaticomimétice
simpaticotomia
SIMPATICOTOMÍE, simpaticotomii, s. f. Intervenție chirurgicală constând în secționarea și îndepărtarea unei părți a lanțului ganglionar simpatic. – Din fr. sympathicotomie. DOOM
simpaticotomíe (intervenție chirurgicală) s. f., art. simpaticotomía, g.-d. art. simpaticotomíei; pl. simpaticotomíi, art. simpaticotomíile
simpaticotomie
SIMPATICOTOMÍE, simpaticotomii, s. f. Intervenție chirurgicală constând în secționarea și îndepărtarea unei părți a lanțului ganglionar simpatic. – Din fr. sympathicotomie. DOOM
simpaticotomíe (intervenție chirurgicală) s. f., art. simpaticotomía, g.-d. art. simpaticotomíei; pl. simpaticotomíi, art. simpaticotomíile
simpaticotomiei
SIMPATICOTOMÍE, simpaticotomii, s. f. Intervenție chirurgicală constând în secționarea și îndepărtarea unei părți a lanțului ganglionar simpatic. – Din fr. sympathicotomie. DOOM
simpaticotomíe (intervenție chirurgicală) s. f., art. simpaticotomía, g.-d. art. simpaticotomíei; pl. simpaticotomíi, art. simpaticotomíile
simpaticotomii
SIMPATICOTOMÍE, simpaticotomii, s. f. Intervenție chirurgicală constând în secționarea și îndepărtarea unei părți a lanțului ganglionar simpatic. – Din fr. sympathicotomie. DOOM
simpaticotomíe (intervenție chirurgicală) s. f., art. simpaticotomía, g.-d. art. simpaticotomíei; pl. simpaticotomíi, art. simpaticotomíile
simpaticotomiile
SIMPATICOTOMÍE, simpaticotomii, s. f. Intervenție chirurgicală constând în secționarea și îndepărtarea unei părți a lanțului ganglionar simpatic. – Din fr. sympathicotomie. DOOM
simpaticotomíe (intervenție chirurgicală) s. f., art. simpaticotomía, g.-d. art. simpaticotomíei; pl. simpaticotomíi, art. simpaticotomíile
simpaticotomiilor
SIMPATICOTOMÍE, simpaticotomii, s. f. Intervenție chirurgicală constând în secționarea și îndepărtarea unei părți a lanțului ganglionar simpatic. – Din fr. sympathicotomie. DOOM
simpaticotomíe (intervenție chirurgicală) s. f., art. simpaticotomía, g.-d. art. simpaticotomíei; pl. simpaticotomíi, art. simpaticotomíile
simpaticotonie
SIMPATICOTONÍE s. f. Stare de dezechilibru a funcțiunii sistemului nervos vegetativ cauzată de exagerarea activității sistemului nervos simpatic. – Din fr. sympathicotonie. DOOM
simpaticotoníe (boală) s. f., art. simpaticotonía, g.-d. simpaticotoníi, art. simpaticotoníei
simpaticul
SIMPÁTIC, -Ă, simpatici, -ce, adj. 1. Care inspiră simpatie; plăcut, atrăgător. 2. (Înv.) Care dă dovadă de simpatie, plin de simpatie. ♦ (Rar) Favorabil, avantajos. 3. (În sintagma) Cerneală simpatică = cerneală incoloră, care devine vizibilă numai la căldură sau prin tratarea cu diferite soluții speciale (și care se folosește pentru a scrie texte secrete). 4. (Anat.; în sintagmele) Sistem nervos simpatic sau (substantivat) marele simpatic = sistem nervos format din ganglioni și din fibre nervoase care reglează, sub controlul scoarței cerebrale, funcțiile glandelor și ale organelor interne. Ganglioni (sau nervi etc.) simpatici = ganglioni (sau nervi etc.) care fac parte din sistemul nervos simpatic. – Din fr. sympathique. DOOM
simpátic2 s. n.
simpaticului
SIMPÁTIC, -Ă, simpatici, -ce, adj. 1. Care inspiră simpatie; plăcut, atrăgător. 2. (Înv.) Care dă dovadă de simpatie, plin de simpatie. ♦ (Rar) Favorabil, avantajos. 3. (În sintagma) Cerneală simpatică = cerneală incoloră, care devine vizibilă numai la căldură sau prin tratarea cu diferite soluții speciale (și care se folosește pentru a scrie texte secrete). 4. (Anat.; în sintagmele) Sistem nervos simpatic sau (substantivat) marele simpatic = sistem nervos format din ganglioni și din fibre nervoase care reglează, sub controlul scoarței cerebrale, funcțiile glandelor și ale organelor interne. Ganglioni (sau nervi etc.) simpatici = ganglioni (sau nervi etc.) care fac parte din sistemul nervos simpatic. – Din fr. sympathique. DOOM
simpátic2 s. n.
simpatie
SIMPATÍE, simpatii, s. f. 1. Atracție, înclinare, afinitate pe care cineva o simte față de o persoană sau pe care o inspiră cuiva; afecțiune; p. ext. obiectul acestui sentiment. ♦ Aprobare; atașament; devotament. 2. (Fam.) Persoană față de care cineva simte afecțiune sau dragoste. 3. (Med.) Legătură, raport dintre (două) organe simetrice care face ca, atunci când unul este afectat, să sufere și celălalt. Ochii sunt organe care se îmbolnăvesc prin simpatie. – Din fr. sympathie, lat. sympathia. DOOM
simpatíe s. f., art. simpatía, g.-d. art. simpatíei; pl. simpatíi, art. simpatíile
simpatiei
SIMPATÍE, simpatii, s. f. 1. Atracție, înclinare, afinitate pe care cineva o simte față de o persoană sau pe care o inspiră cuiva; afecțiune; p. ext. obiectul acestui sentiment. ♦ Aprobare; atașament; devotament. 2. (Fam.) Persoană față de care cineva simte afecțiune sau dragoste. 3. (Med.) Legătură, raport dintre (două) organe simetrice care face ca, atunci când unul este afectat, să sufere și celălalt. Ochii sunt organe care se îmbolnăvesc prin simpatie. – Din fr. sympathie, lat. sympathia. DOOM
simpatíe s. f., art. simpatía, g.-d. art. simpatíei; pl. simpatíi, art. simpatíile
simpatii
SIMPATÍE, simpatii, s. f. 1. Atracție, înclinare, afinitate pe care cineva o simte față de o persoană sau pe care o inspiră cuiva; afecțiune; p. ext. obiectul acestui sentiment. ♦ Aprobare; atașament; devotament. 2. (Fam.) Persoană față de care cineva simte afecțiune sau dragoste. 3. (Med.) Legătură, raport dintre (două) organe simetrice care face ca, atunci când unul este afectat, să sufere și celălalt. Ochii sunt organe care se îmbolnăvesc prin simpatie. – Din fr. sympathie, lat. sympathia. DOOM
simpatíe s. f., art. simpatía, g.-d. art. simpatíei; pl. simpatíi, art. simpatíile
simpatiile
SIMPATÍE, simpatii, s. f. 1. Atracție, înclinare, afinitate pe care cineva o simte față de o persoană sau pe care o inspiră cuiva; afecțiune; p. ext. obiectul acestui sentiment. ♦ Aprobare; atașament; devotament. 2. (Fam.) Persoană față de care cineva simte afecțiune sau dragoste. 3. (Med.) Legătură, raport dintre (două) organe simetrice care face ca, atunci când unul este afectat, să sufere și celălalt. Ochii sunt organe care se îmbolnăvesc prin simpatie. – Din fr. sympathie, lat. sympathia. DOOM
simpatíe s. f., art. simpatía, g.-d. art. simpatíei; pl. simpatíi, art. simpatíile
simpatiilor
SIMPATÍE, simpatii, s. f. 1. Atracție, înclinare, afinitate pe care cineva o simte față de o persoană sau pe care o inspiră cuiva; afecțiune; p. ext. obiectul acestui sentiment. ♦ Aprobare; atașament; devotament. 2. (Fam.) Persoană față de care cineva simte afecțiune sau dragoste. 3. (Med.) Legătură, raport dintre (două) organe simetrice care face ca, atunci când unul este afectat, să sufere și celălalt. Ochii sunt organe care se îmbolnăvesc prin simpatie. – Din fr. sympathie, lat. sympathia. DOOM
simpatíe s. f., art. simpatía, g.-d. art. simpatíei; pl. simpatíi, art. simpatíile
simpatina
SIMPATÍNĂ s. f. Substanță secretată de terminațiile fibrelor nervoase ale sistemului nervos simpatic, care mediază chimic acțiunea acestuia. – Din fr. sympathine. DOOM
simpatínă s. f., g.-d. art. simpatínei
simpatine
SIMPATÍNĂ s. f. Substanță secretată de terminațiile fibrelor nervoase ale sistemului nervos simpatic, care mediază chimic acțiunea acestuia. – Din fr. sympathine. DOOM
simpatínă s. f., g.-d. art. simpatínei
simpatinei
SIMPATÍNĂ s. f. Substanță secretată de terminațiile fibrelor nervoase ale sistemului nervos simpatic, care mediază chimic acțiunea acestuia. – Din fr. sympathine. DOOM
simpatínă s. f., g.-d. art. simpatínei
simpatiu
simpatiu, simpatii s. m. partener de flirt.
simpatiza
SIMPATIZÁ, simpatizez, vb. I. 1. Tranz. A avea sentimente de simpatie (1) față de cineva. ◊ Refl. recipr. Se simpatizează de multă vreme. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ideile, sentimentele cuiva, a avea aceleași aspirații, aceleași idealuri, aceleași convingeri cu cineva; a fi de partea unei grupări politice sau a unei mișcări (cunoscându-i și împărtășindu-i principiile, acțiunile etc.). – Din fr. sympathiser. DOOM
simpatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 simpatizeáză
simpatizai
SIMPATIZÁ, simpatizez, vb. I. 1. Tranz. A avea sentimente de simpatie (1) față de cineva. ◊ Refl. recipr. Se simpatizează de multă vreme. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ideile, sentimentele cuiva, a avea aceleași aspirații, aceleași idealuri, aceleași convingeri cu cineva; a fi de partea unei grupări politice sau a unei mișcări (cunoscându-i și împărtășindu-i principiile, acțiunile etc.). – Din fr. sympathiser. DOOM
simpatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 simpatizeáză
simpatizam
SIMPATIZÁ, simpatizez, vb. I. 1. Tranz. A avea sentimente de simpatie (1) față de cineva. ◊ Refl. recipr. Se simpatizează de multă vreme. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ideile, sentimentele cuiva, a avea aceleași aspirații, aceleași idealuri, aceleași convingeri cu cineva; a fi de partea unei grupări politice sau a unei mișcări (cunoscându-i și împărtășindu-i principiile, acțiunile etc.). – Din fr. sympathiser. DOOM
simpatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 simpatizeáză
simpatizant
SIMPATIZÁNT, -Ă, simpatizanți, -te, s. m. și f. Persoană care împărtășește ideile, sentimentele și aspirațiile unei grupări politice, artistice, ale unei asociații sportive etc., fără a fi membrul ei. – Din fr. sympathisant. DOOM
simpatizántă s. f., g.-d. art. simpatizántei; pl. simpatizánte
simpatizanta
SIMPATIZÁNT, -Ă, simpatizanți, -te, s. m. și f. Persoană care împărtășește ideile, sentimentele și aspirațiile unei grupări politice, artistice, ale unei asociații sportive etc., fără a fi membrul ei. – Din fr. sympathisant. DOOM
simpatizántă s. f., g.-d. art. simpatizántei; pl. simpatizánte
simpatizante
SIMPATIZÁNT, -Ă, simpatizanți, -te, s. m. și f. Persoană care împărtășește ideile, sentimentele și aspirațiile unei grupări politice, artistice, ale unei asociații sportive etc., fără a fi membrul ei. – Din fr. sympathisant. DOOM
simpatizántă s. f., g.-d. art. simpatizántei; pl. simpatizánte
simpatizantei
SIMPATIZÁNT, -Ă, simpatizanți, -te, s. m. și f. Persoană care împărtășește ideile, sentimentele și aspirațiile unei grupări politice, artistice, ale unei asociații sportive etc., fără a fi membrul ei. – Din fr. sympathisant. DOOM
simpatizántă s. f., g.-d. art. simpatizántei; pl. simpatizánte
simpatizantele
SIMPATIZÁNT, -Ă, simpatizanți, -te, s. m. și f. Persoană care împărtășește ideile, sentimentele și aspirațiile unei grupări politice, artistice, ale unei asociații sportive etc., fără a fi membrul ei. – Din fr. sympathisant. DOOM
simpatizántă s. f., g.-d. art. simpatizántei; pl. simpatizánte
simpatizantelor
SIMPATIZÁNT, -Ă, simpatizanți, -te, s. m. și f. Persoană care împărtășește ideile, sentimentele și aspirațiile unei grupări politice, artistice, ale unei asociații sportive etc., fără a fi membrul ei. – Din fr. sympathisant. DOOM
simpatizántă s. f., g.-d. art. simpatizántei; pl. simpatizánte
simpatizantul
SIMPATIZÁNT, -Ă, simpatizanți, -te, s. m. și f. Persoană care împărtășește ideile, sentimentele și aspirațiile unei grupări politice, artistice, ale unei asociații sportive etc., fără a fi membrul ei. – Din fr. sympathisant. DOOM
simpatizántă s. f., g.-d. art. simpatizántei; pl. simpatizánte
simpatizantului
SIMPATIZÁNT, -Ă, simpatizanți, -te, s. m. și f. Persoană care împărtășește ideile, sentimentele și aspirațiile unei grupări politice, artistice, ale unei asociații sportive etc., fără a fi membrul ei. – Din fr. sympathisant. DOOM
simpatizántă s. f., g.-d. art. simpatizántei; pl. simpatizánte
simpatizanți
SIMPATIZÁNT, -Ă, simpatizanți, -te, s. m. și f. Persoană care împărtășește ideile, sentimentele și aspirațiile unei grupări politice, artistice, ale unei asociații sportive etc., fără a fi membrul ei. – Din fr. sympathisant. DOOM
simpatizántă s. f., g.-d. art. simpatizántei; pl. simpatizánte
simpatizanții
SIMPATIZÁNT, -Ă, simpatizanți, -te, s. m. și f. Persoană care împărtășește ideile, sentimentele și aspirațiile unei grupări politice, artistice, ale unei asociații sportive etc., fără a fi membrul ei. – Din fr. sympathisant. DOOM
simpatizántă s. f., g.-d. art. simpatizántei; pl. simpatizánte
simpatizanților
SIMPATIZÁNT, -Ă, simpatizanți, -te, s. m. și f. Persoană care împărtășește ideile, sentimentele și aspirațiile unei grupări politice, artistice, ale unei asociații sportive etc., fără a fi membrul ei. – Din fr. sympathisant. DOOM
simpatizántă s. f., g.-d. art. simpatizántei; pl. simpatizánte
simpatizare
SIMPATIZÁ, simpatizez, vb. I. 1. Tranz. A avea sentimente de simpatie (1) față de cineva. ◊ Refl. recipr. Se simpatizează de multă vreme. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ideile, sentimentele cuiva, a avea aceleași aspirații, aceleași idealuri, aceleași convingeri cu cineva; a fi de partea unei grupări politice sau a unei mișcări (cunoscându-i și împărtășindu-i principiile, acțiunile etc.). – Din fr. sympathiser. DOOM
simpatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 simpatizeáză
simpatizară
SIMPATIZÁ, simpatizez, vb. I. 1. Tranz. A avea sentimente de simpatie (1) față de cineva. ◊ Refl. recipr. Se simpatizează de multă vreme. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ideile, sentimentele cuiva, a avea aceleași aspirații, aceleași idealuri, aceleași convingeri cu cineva; a fi de partea unei grupări politice sau a unei mișcări (cunoscându-i și împărtășindu-i principiile, acțiunile etc.). – Din fr. sympathiser. DOOM
simpatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 simpatizeáză
simpatizarăm
SIMPATIZÁ, simpatizez, vb. I. 1. Tranz. A avea sentimente de simpatie (1) față de cineva. ◊ Refl. recipr. Se simpatizează de multă vreme. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ideile, sentimentele cuiva, a avea aceleași aspirații, aceleași idealuri, aceleași convingeri cu cineva; a fi de partea unei grupări politice sau a unei mișcări (cunoscându-i și împărtășindu-i principiile, acțiunile etc.). – Din fr. sympathiser. DOOM
simpatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 simpatizeáză
simpatizarăți
SIMPATIZÁ, simpatizez, vb. I. 1. Tranz. A avea sentimente de simpatie (1) față de cineva. ◊ Refl. recipr. Se simpatizează de multă vreme. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ideile, sentimentele cuiva, a avea aceleași aspirații, aceleași idealuri, aceleași convingeri cu cineva; a fi de partea unei grupări politice sau a unei mișcări (cunoscându-i și împărtășindu-i principiile, acțiunile etc.). – Din fr. sympathiser. DOOM
simpatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 simpatizeáză
simpatizase
SIMPATIZÁ, simpatizez, vb. I. 1. Tranz. A avea sentimente de simpatie (1) față de cineva. ◊ Refl. recipr. Se simpatizează de multă vreme. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ideile, sentimentele cuiva, a avea aceleași aspirații, aceleași idealuri, aceleași convingeri cu cineva; a fi de partea unei grupări politice sau a unei mișcări (cunoscându-i și împărtășindu-i principiile, acțiunile etc.). – Din fr. sympathiser. DOOM
simpatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 simpatizeáză
simpatizasem
SIMPATIZÁ, simpatizez, vb. I. 1. Tranz. A avea sentimente de simpatie (1) față de cineva. ◊ Refl. recipr. Se simpatizează de multă vreme. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ideile, sentimentele cuiva, a avea aceleași aspirații, aceleași idealuri, aceleași convingeri cu cineva; a fi de partea unei grupări politice sau a unei mișcări (cunoscându-i și împărtășindu-i principiile, acțiunile etc.). – Din fr. sympathiser. DOOM
simpatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 simpatizeáză
simpatizaseră
SIMPATIZÁ, simpatizez, vb. I. 1. Tranz. A avea sentimente de simpatie (1) față de cineva. ◊ Refl. recipr. Se simpatizează de multă vreme. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ideile, sentimentele cuiva, a avea aceleași aspirații, aceleași idealuri, aceleași convingeri cu cineva; a fi de partea unei grupări politice sau a unei mișcări (cunoscându-i și împărtășindu-i principiile, acțiunile etc.). – Din fr. sympathiser. DOOM
simpatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 simpatizeáză
simpatizaserăm
SIMPATIZÁ, simpatizez, vb. I. 1. Tranz. A avea sentimente de simpatie (1) față de cineva. ◊ Refl. recipr. Se simpatizează de multă vreme. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ideile, sentimentele cuiva, a avea aceleași aspirații, aceleași idealuri, aceleași convingeri cu cineva; a fi de partea unei grupări politice sau a unei mișcări (cunoscându-i și împărtășindu-i principiile, acțiunile etc.). – Din fr. sympathiser. DOOM
simpatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 simpatizeáză
simpatizaserăți
SIMPATIZÁ, simpatizez, vb. I. 1. Tranz. A avea sentimente de simpatie (1) față de cineva. ◊ Refl. recipr. Se simpatizează de multă vreme. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ideile, sentimentele cuiva, a avea aceleași aspirații, aceleași idealuri, aceleași convingeri cu cineva; a fi de partea unei grupări politice sau a unei mișcări (cunoscându-i și împărtășindu-i principiile, acțiunile etc.). – Din fr. sympathiser. DOOM
simpatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 simpatizeáză
simpatizaseși
SIMPATIZÁ, simpatizez, vb. I. 1. Tranz. A avea sentimente de simpatie (1) față de cineva. ◊ Refl. recipr. Se simpatizează de multă vreme. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ideile, sentimentele cuiva, a avea aceleași aspirații, aceleași idealuri, aceleași convingeri cu cineva; a fi de partea unei grupări politice sau a unei mișcări (cunoscându-i și împărtășindu-i principiile, acțiunile etc.). – Din fr. sympathiser. DOOM
simpatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 simpatizeáză
simpatizaseți
SIMPATIZÁ, simpatizez, vb. I. 1. Tranz. A avea sentimente de simpatie (1) față de cineva. ◊ Refl. recipr. Se simpatizează de multă vreme. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ideile, sentimentele cuiva, a avea aceleași aspirații, aceleași idealuri, aceleași convingeri cu cineva; a fi de partea unei grupări politice sau a unei mișcări (cunoscându-i și împărtășindu-i principiile, acțiunile etc.). – Din fr. sympathiser. DOOM
simpatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 simpatizeáză
simpatizat
SIMPATIZÁ, simpatizez, vb. I. 1. Tranz. A avea sentimente de simpatie (1) față de cineva. ◊ Refl. recipr. Se simpatizează de multă vreme. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ideile, sentimentele cuiva, a avea aceleași aspirații, aceleași idealuri, aceleași convingeri cu cineva; a fi de partea unei grupări politice sau a unei mișcări (cunoscându-i și împărtășindu-i principiile, acțiunile etc.). – Din fr. sympathiser. DOOM
simpatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 simpatizeáză
simpatizat
SIMPATIZÁ, simpatizez, vb. I. 1. Tranz. A avea sentimente de simpatie (1) față de cineva. ◊ Refl. recipr. Se simpatizează de multă vreme. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ideile, sentimentele cuiva, a avea aceleași aspirații, aceleași idealuri, aceleași convingeri cu cineva; a fi de partea unei grupări politice sau a unei mișcări (cunoscându-i și împărtășindu-i principiile, acțiunile etc.). – Din fr. sympathiser.
simpatizata
SIMPATIZÁ, simpatizez, vb. I. 1. Tranz. A avea sentimente de simpatie (1) față de cineva. ◊ Refl. recipr. Se simpatizează de multă vreme. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ideile, sentimentele cuiva, a avea aceleași aspirații, aceleași idealuri, aceleași convingeri cu cineva; a fi de partea unei grupări politice sau a unei mișcări (cunoscându-i și împărtășindu-i principiile, acțiunile etc.). – Din fr. sympathiser.
simpatizate
SIMPATIZÁ, simpatizez, vb. I. 1. Tranz. A avea sentimente de simpatie (1) față de cineva. ◊ Refl. recipr. Se simpatizează de multă vreme. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ideile, sentimentele cuiva, a avea aceleași aspirații, aceleași idealuri, aceleași convingeri cu cineva; a fi de partea unei grupări politice sau a unei mișcări (cunoscându-i și împărtășindu-i principiile, acțiunile etc.). – Din fr. sympathiser.
simpatizatei
SIMPATIZÁ, simpatizez, vb. I. 1. Tranz. A avea sentimente de simpatie (1) față de cineva. ◊ Refl. recipr. Se simpatizează de multă vreme. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ideile, sentimentele cuiva, a avea aceleași aspirații, aceleași idealuri, aceleași convingeri cu cineva; a fi de partea unei grupări politice sau a unei mișcări (cunoscându-i și împărtășindu-i principiile, acțiunile etc.). – Din fr. sympathiser.
simpatizatele
SIMPATIZÁ, simpatizez, vb. I. 1. Tranz. A avea sentimente de simpatie (1) față de cineva. ◊ Refl. recipr. Se simpatizează de multă vreme. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ideile, sentimentele cuiva, a avea aceleași aspirații, aceleași idealuri, aceleași convingeri cu cineva; a fi de partea unei grupări politice sau a unei mișcări (cunoscându-i și împărtășindu-i principiile, acțiunile etc.). – Din fr. sympathiser.
simpatizatelor
SIMPATIZÁ, simpatizez, vb. I. 1. Tranz. A avea sentimente de simpatie (1) față de cineva. ◊ Refl. recipr. Se simpatizează de multă vreme. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ideile, sentimentele cuiva, a avea aceleași aspirații, aceleași idealuri, aceleași convingeri cu cineva; a fi de partea unei grupări politice sau a unei mișcări (cunoscându-i și împărtășindu-i principiile, acțiunile etc.). – Din fr. sympathiser.
simpatizatul
SIMPATIZÁ, simpatizez, vb. I. 1. Tranz. A avea sentimente de simpatie (1) față de cineva. ◊ Refl. recipr. Se simpatizează de multă vreme. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ideile, sentimentele cuiva, a avea aceleași aspirații, aceleași idealuri, aceleași convingeri cu cineva; a fi de partea unei grupări politice sau a unei mișcări (cunoscându-i și împărtășindu-i principiile, acțiunile etc.). – Din fr. sympathiser.
simpatizatului
SIMPATIZÁ, simpatizez, vb. I. 1. Tranz. A avea sentimente de simpatie (1) față de cineva. ◊ Refl. recipr. Se simpatizează de multă vreme. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ideile, sentimentele cuiva, a avea aceleași aspirații, aceleași idealuri, aceleași convingeri cu cineva; a fi de partea unei grupări politice sau a unei mișcări (cunoscându-i și împărtășindu-i principiile, acțiunile etc.). – Din fr. sympathiser.
simpatizau
SIMPATIZÁ, simpatizez, vb. I. 1. Tranz. A avea sentimente de simpatie (1) față de cineva. ◊ Refl. recipr. Se simpatizează de multă vreme. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ideile, sentimentele cuiva, a avea aceleași aspirații, aceleași idealuri, aceleași convingeri cu cineva; a fi de partea unei grupări politice sau a unei mișcări (cunoscându-i și împărtășindu-i principiile, acțiunile etc.). – Din fr. sympathiser. DOOM
simpatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 simpatizeáză
simpatizași
SIMPATIZÁ, simpatizez, vb. I. 1. Tranz. A avea sentimente de simpatie (1) față de cineva. ◊ Refl. recipr. Se simpatizează de multă vreme. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ideile, sentimentele cuiva, a avea aceleași aspirații, aceleași idealuri, aceleași convingeri cu cineva; a fi de partea unei grupări politice sau a unei mișcări (cunoscându-i și împărtășindu-i principiile, acțiunile etc.). – Din fr. sympathiser. DOOM
simpatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 simpatizeáză
simpatizați
SIMPATIZÁ, simpatizez, vb. I. 1. Tranz. A avea sentimente de simpatie (1) față de cineva. ◊ Refl. recipr. Se simpatizează de multă vreme. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ideile, sentimentele cuiva, a avea aceleași aspirații, aceleași idealuri, aceleași convingeri cu cineva; a fi de partea unei grupări politice sau a unei mișcări (cunoscându-i și împărtășindu-i principiile, acțiunile etc.). – Din fr. sympathiser. DOOM
simpatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 simpatizeáză
simpatizați
SIMPATIZÁ, simpatizez, vb. I. 1. Tranz. A avea sentimente de simpatie (1) față de cineva. ◊ Refl. recipr. Se simpatizează de multă vreme. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ideile, sentimentele cuiva, a avea aceleași aspirații, aceleași idealuri, aceleași convingeri cu cineva; a fi de partea unei grupări politice sau a unei mișcări (cunoscându-i și împărtășindu-i principiile, acțiunile etc.). – Din fr. sympathiser.
simpatizații
SIMPATIZÁ, simpatizez, vb. I. 1. Tranz. A avea sentimente de simpatie (1) față de cineva. ◊ Refl. recipr. Se simpatizează de multă vreme. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ideile, sentimentele cuiva, a avea aceleași aspirații, aceleași idealuri, aceleași convingeri cu cineva; a fi de partea unei grupări politice sau a unei mișcări (cunoscându-i și împărtășindu-i principiile, acțiunile etc.). – Din fr. sympathiser.
simpatizaților
SIMPATIZÁ, simpatizez, vb. I. 1. Tranz. A avea sentimente de simpatie (1) față de cineva. ◊ Refl. recipr. Se simpatizează de multă vreme. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ideile, sentimentele cuiva, a avea aceleași aspirații, aceleași idealuri, aceleași convingeri cu cineva; a fi de partea unei grupări politice sau a unei mișcări (cunoscându-i și împărtășindu-i principiile, acțiunile etc.). – Din fr. sympathiser.
simpatizează
SIMPATIZÁ, simpatizez, vb. I. 1. Tranz. A avea sentimente de simpatie (1) față de cineva. ◊ Refl. recipr. Se simpatizează de multă vreme. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ideile, sentimentele cuiva, a avea aceleași aspirații, aceleași idealuri, aceleași convingeri cu cineva; a fi de partea unei grupări politice sau a unei mișcări (cunoscându-i și împărtășindu-i principiile, acțiunile etc.). – Din fr. sympathiser. DOOM
simpatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 simpatizeáză
simpatizez
SIMPATIZÁ, simpatizez, vb. I. 1. Tranz. A avea sentimente de simpatie (1) față de cineva. ◊ Refl. recipr. Se simpatizează de multă vreme. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ideile, sentimentele cuiva, a avea aceleași aspirații, aceleași idealuri, aceleași convingeri cu cineva; a fi de partea unei grupări politice sau a unei mișcări (cunoscându-i și împărtășindu-i principiile, acțiunile etc.). – Din fr. sympathiser. DOOM
simpatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 simpatizeáză
simpatizeze
SIMPATIZÁ, simpatizez, vb. I. 1. Tranz. A avea sentimente de simpatie (1) față de cineva. ◊ Refl. recipr. Se simpatizează de multă vreme. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ideile, sentimentele cuiva, a avea aceleași aspirații, aceleași idealuri, aceleași convingeri cu cineva; a fi de partea unei grupări politice sau a unei mișcări (cunoscându-i și împărtășindu-i principiile, acțiunile etc.). – Din fr. sympathiser. DOOM
simpatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 simpatizeáză
simpatizezi
SIMPATIZÁ, simpatizez, vb. I. 1. Tranz. A avea sentimente de simpatie (1) față de cineva. ◊ Refl. recipr. Se simpatizează de multă vreme. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ideile, sentimentele cuiva, a avea aceleași aspirații, aceleași idealuri, aceleași convingeri cu cineva; a fi de partea unei grupări politice sau a unei mișcări (cunoscându-i și împărtășindu-i principiile, acțiunile etc.). – Din fr. sympathiser. DOOM
simpatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 simpatizeáză
simpatizând
SIMPATIZÁ, simpatizez, vb. I. 1. Tranz. A avea sentimente de simpatie (1) față de cineva. ◊ Refl. recipr. Se simpatizează de multă vreme. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ideile, sentimentele cuiva, a avea aceleași aspirații, aceleași idealuri, aceleași convingeri cu cineva; a fi de partea unei grupări politice sau a unei mișcări (cunoscându-i și împărtășindu-i principiile, acțiunile etc.). – Din fr. sympathiser. DOOM
simpatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 simpatizeáză
simpatizînd
SIMPATIZÁ, simpatizez, vb. I. 1. Tranz. A avea sentimente de simpatie (1) față de cineva. ◊ Refl. recipr. Se simpatizează de multă vreme. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ideile, sentimentele cuiva, a avea aceleași aspirații, aceleași idealuri, aceleași convingeri cu cineva; a fi de partea unei grupări politice sau a unei mișcări (cunoscându-i și împărtășindu-i principiile, acțiunile etc.). – Din fr. sympathiser. DOOM
simpatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 simpatizeáză
simpatolitic
SIMPATOLÍTIC, -Ă adj., s.n. Simpaticolitic. [< fr. sympatholytique].
simpatoliză
SIMPATOLÍZĂ s.f. (Med.) Distrugere a elementelor nervoase ale sistemului simpatic. [< fr. sympatholyse].
simpatologia
SIMPATOLOGÍE s. f. (Med.) Studiu al reacțiilor simpatice (4) fiziologice sau patologice. – Din fr. sympathologie.
simpatologic
SIMPATOLÓGIC, -Ă, simpatologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la simpatologie, de simpatologie. – Din fr. sympathologique.
simpatologica
SIMPATOLÓGIC, -Ă, simpatologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la simpatologie, de simpatologie. – Din fr. sympathologique.
simpatologice
SIMPATOLÓGIC, -Ă, simpatologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la simpatologie, de simpatologie. – Din fr. sympathologique.
simpatologicei
SIMPATOLÓGIC, -Ă, simpatologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la simpatologie, de simpatologie. – Din fr. sympathologique.
simpatologicele
SIMPATOLÓGIC, -Ă, simpatologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la simpatologie, de simpatologie. – Din fr. sympathologique.
simpatologicelor
SIMPATOLÓGIC, -Ă, simpatologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la simpatologie, de simpatologie. – Din fr. sympathologique.
simpatologici
SIMPATOLÓGIC, -Ă, simpatologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la simpatologie, de simpatologie. – Din fr. sympathologique.
simpatologicii
SIMPATOLÓGIC, -Ă, simpatologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la simpatologie, de simpatologie. – Din fr. sympathologique.
simpatologicilor
SIMPATOLÓGIC, -Ă, simpatologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la simpatologie, de simpatologie. – Din fr. sympathologique.
simpatologicul
SIMPATOLÓGIC, -Ă, simpatologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la simpatologie, de simpatologie. – Din fr. sympathologique.
simpatologicului
SIMPATOLÓGIC, -Ă, simpatologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la simpatologie, de simpatologie. – Din fr. sympathologique.
simpatologie
SIMPATOLOGÍE s. f. (Med.) Studiu al reacțiilor simpatice (4) fiziologice sau patologice. – Din fr. sympathologie.
simpatologiei
SIMPATOLOGÍE s. f. (Med.) Studiu al reacțiilor simpatice (4) fiziologice sau patologice. – Din fr. sympathologie.
simpatologii
SIMPATOLOGÍE s. f. (Med.) Studiu al reacțiilor simpatice (4) fiziologice sau patologice. – Din fr. sympathologie.
simpatomimetic
SIMPATOMIMÉTIC, -Ă adj., s.n. Simpaticomimetic. [< fr. sympathomiméthique].
simpatoza
SIMPATÓZĂ s.f. (Med.) Nevroză care afectează sistemul neurovegetativ. [< fr. sympathose].
simpatoze
SIMPATÓZĂ s.f. (Med.) Nevroză care afectează sistemul neurovegetativ. [< fr. sympathose].
simpatozei
SIMPATÓZĂ s.f. (Med.) Nevroză care afectează sistemul neurovegetativ. [< fr. sympathose].
simpatozele
SIMPATÓZĂ s.f. (Med.) Nevroză care afectează sistemul neurovegetativ. [< fr. sympathose].
simpatozelor
SIMPATÓZĂ s.f. (Med.) Nevroză care afectează sistemul neurovegetativ. [< fr. sympathose].
simpatric
SIMPÁTRIC, -Ă adj. (Biol.; despre specii, populații) Care ocupă același areal fără să se încrucișeze și având evoluții separate. [< fr. sympatrique, cf. gr. syn – împreună, lat. patria – patrie].
simpatrica
SIMPÁTRIC, -Ă adj. (Biol.; despre specii, populații) Care ocupă același areal fără să se încrucișeze și având evoluții separate. [< fr. sympatrique, cf. gr. syn – împreună, lat. patria – patrie].
simpatrice
SIMPÁTRIC, -Ă adj. (Biol.; despre specii, populații) Care ocupă același areal fără să se încrucișeze și având evoluții separate. [< fr. sympatrique, cf. gr. syn – împreună, lat. patria – patrie].
simpatricei
SIMPÁTRIC, -Ă adj. (Biol.; despre specii, populații) Care ocupă același areal fără să se încrucișeze și având evoluții separate. [< fr. sympatrique, cf. gr. syn – împreună, lat. patria – patrie].
simpatricele
SIMPÁTRIC, -Ă adj. (Biol.; despre specii, populații) Care ocupă același areal fără să se încrucișeze și având evoluții separate. [< fr. sympatrique, cf. gr. syn – împreună, lat. patria – patrie].
simpatricelor
SIMPÁTRIC, -Ă adj. (Biol.; despre specii, populații) Care ocupă același areal fără să se încrucișeze și având evoluții separate. [< fr. sympatrique, cf. gr. syn – împreună, lat. patria – patrie].
simpatrici
SIMPÁTRIC, -Ă adj. (Biol.; despre specii, populații) Care ocupă același areal fără să se încrucișeze și având evoluții separate. [< fr. sympatrique, cf. gr. syn – împreună, lat. patria – patrie].
simpatricii
SIMPÁTRIC, -Ă adj. (Biol.; despre specii, populații) Care ocupă același areal fără să se încrucișeze și având evoluții separate. [< fr. sympatrique, cf. gr. syn – împreună, lat. patria – patrie].
simpatricilor
SIMPÁTRIC, -Ă adj. (Biol.; despre specii, populații) Care ocupă același areal fără să se încrucișeze și având evoluții separate. [< fr. sympatrique, cf. gr. syn – împreună, lat. patria – patrie].
simpatricul
SIMPÁTRIC, -Ă adj. (Biol.; despre specii, populații) Care ocupă același areal fără să se încrucișeze și având evoluții separate. [< fr. sympatrique, cf. gr. syn – împreună, lat. patria – patrie].
simpatricului
SIMPÁTRIC, -Ă adj. (Biol.; despre specii, populații) Care ocupă același areal fără să se încrucișeze și având evoluții separate. [< fr. sympatrique, cf. gr. syn – împreună, lat. patria – patrie].
simpatriot
SIMPATRIÓT, simpatrioți, s. m. (Înv.) Compatriot. [Pr.: -tri-ot] – Din ngr. simpatriótis. DOOM
simpatriót (înv.) (-pa-tri-ot) s. m., pl. simpatrióți
simpatriotul
SIMPATRIÓT, simpatrioți, s. m. (Înv.) Compatriot. [Pr.: -tri-ot] – Din ngr. simpatriótis. DOOM
simpatriót (înv.) (-pa-tri-ot) s. m., pl. simpatrióți
simpatriotului
SIMPATRIÓT, simpatrioți, s. m. (Înv.) Compatriot. [Pr.: -tri-ot] – Din ngr. simpatriótis. DOOM
simpatriót (înv.) (-pa-tri-ot) s. m., pl. simpatrióți
simpatrioți
SIMPATRIÓT, simpatrioți, s. m. (Înv.) Compatriot. [Pr.: -tri-ot] – Din ngr. simpatriótis. DOOM
simpatriót (înv.) (-pa-tri-ot) s. m., pl. simpatrióți
simpatrioții
SIMPATRIÓT, simpatrioți, s. m. (Înv.) Compatriot. [Pr.: -tri-ot] – Din ngr. simpatriótis. DOOM
simpatriót (înv.) (-pa-tri-ot) s. m., pl. simpatrióți
simpatrioților
SIMPATRIÓT, simpatrioți, s. m. (Înv.) Compatriot. [Pr.: -tri-ot] – Din ngr. simpatriótis. DOOM
simpatriót (înv.) (-pa-tri-ot) s. m., pl. simpatrióți
simpetal
SIMPETÁL, -Ă adj. (Despre flori, plante) A cărui corolă are petalele unite între ele. V. gamopetal. / < germ. sympetal].
simpetala
SIMPETÁLĂ, simpetale, adj. (Bot.; despre flori) Care are corola cu petale unite între ele. – Din germ. sympetal.
simpetale
SIMPETÁLĂ, simpetale, adj. (Bot.; despre flori) Care are corola cu petale unite între ele. – Din germ. sympetal.
simpetalei
SIMPETÁLĂ, simpetale, adj. (Bot.; despre flori) Care are corola cu petale unite între ele. – Din germ. sympetal.
simpetalele
SIMPETÁLĂ, simpetale, adj. (Bot.; despre flori) Care are corola cu petale unite între ele. – Din germ. sympetal.
simpetalelor
SIMPETÁLĂ, simpetale, adj. (Bot.; despre flori) Care are corola cu petale unite între ele. – Din germ. sympetal.
simpla
SÍMPLU, -Ă, simpli, -e, adj. 1. Care este format dintr-un singur element sau din câteva elemente omogene; care nu se poate împărți în elemente de natură diferită; care nu este amestecat. ◊ Floare simplă = floare a cărei corolă este compusă dintr-un singur rând de petale și un rând de stamine. Frunză simplă = frunză alcătuită dintr-un singur limb. (Gram.) Timp simplu = timp verbal care se conjugă fără ajutorul verbelor auxiliare. (Gram.) Perfect simplu = timp verbal simplu al modului indicativ care exprimă o acțiune trecută, terminată de curând. 2. Care este lipsit de artificialitate, care nu este prefăcut; p. ext. care nu este complicat sau încărcat, care nu prezintă dificultăți, care este ușor de făcut, de înțeles, de rezolvat. 3. Care este într-un singur plan; care se întâmplă o singură dată. ♦ (Sport; despre o partidă) Care are loc între doi adversari; în care confruntarea are loc între adversari individuali. 4. Lipsit de podoabe, modest. ♦ Care este inferior ca preț sau calitate; p. ext. fără valoare. 5. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de rafinament, de afectare sau de prefăcătorie; sincer, cinstit. ♦ Lipsit de cultură; p. ext. (peior.) necioplit, bădăran. 6. (Precedând numele, înlocuiește un adverb) Numai, doar; nimic mai mult; sadea, curat. ◊ Expr. (Fam.) Simplu ca bună ziua = foarte simplu. Simplu muritor = om obișnuit. – Din fr. simple. DOOM
!perféct símplu s. n. + adj.
simplamente
SIMPLAMÉNTE adv. (Rar) Pur și simplu; propriu-zis. – Din fr. simplement (după simplu). DOOM
simplaménte (rar) adv.
simple
SÍMPLU, -Ă, simpli, -e, adj. 1. Care este format dintr-un singur element sau din câteva elemente omogene; care nu se poate împărți în elemente de natură diferită; care nu este amestecat. ◊ Floare simplă = floare a cărei corolă este compusă dintr-un singur rând de petale și un rând de stamine. Frunză simplă = frunză alcătuită dintr-un singur limb. (Gram.) Timp simplu = timp verbal care se conjugă fără ajutorul verbelor auxiliare. (Gram.) Perfect simplu = timp verbal simplu al modului indicativ care exprimă o acțiune trecută, terminată de curând. 2. Care este lipsit de artificialitate, care nu este prefăcut; p. ext. care nu este complicat sau încărcat, care nu prezintă dificultăți, care este ușor de făcut, de înțeles, de rezolvat. 3. Care este într-un singur plan; care se întâmplă o singură dată. ♦ (Sport; despre o partidă) Care are loc între doi adversari; în care confruntarea are loc între adversari individuali. 4. Lipsit de podoabe, modest. ♦ Care este inferior ca preț sau calitate; p. ext. fără valoare. 5. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de rafinament, de afectare sau de prefăcătorie; sincer, cinstit. ♦ Lipsit de cultură; p. ext. (peior.) necioplit, bădăran. 6. (Precedând numele, înlocuiește un adverb) Numai, doar; nimic mai mult; sadea, curat. ◊ Expr. (Fam.) Simplu ca bună ziua = foarte simplu. Simplu muritor = om obișnuit. – Din fr. simple. DOOM
!perféct símplu s. n. + adj.
simplei
SÍMPLU, -Ă, simpli, -e, adj. 1. Care este format dintr-un singur element sau din câteva elemente omogene; care nu se poate împărți în elemente de natură diferită; care nu este amestecat. ◊ Floare simplă = floare a cărei corolă este compusă dintr-un singur rând de petale și un rând de stamine. Frunză simplă = frunză alcătuită dintr-un singur limb. (Gram.) Timp simplu = timp verbal care se conjugă fără ajutorul verbelor auxiliare. (Gram.) Perfect simplu = timp verbal simplu al modului indicativ care exprimă o acțiune trecută, terminată de curând. 2. Care este lipsit de artificialitate, care nu este prefăcut; p. ext. care nu este complicat sau încărcat, care nu prezintă dificultăți, care este ușor de făcut, de înțeles, de rezolvat. 3. Care este într-un singur plan; care se întâmplă o singură dată. ♦ (Sport; despre o partidă) Care are loc între doi adversari; în care confruntarea are loc între adversari individuali. 4. Lipsit de podoabe, modest. ♦ Care este inferior ca preț sau calitate; p. ext. fără valoare. 5. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de rafinament, de afectare sau de prefăcătorie; sincer, cinstit. ♦ Lipsit de cultură; p. ext. (peior.) necioplit, bădăran. 6. (Precedând numele, înlocuiește un adverb) Numai, doar; nimic mai mult; sadea, curat. ◊ Expr. (Fam.) Simplu ca bună ziua = foarte simplu. Simplu muritor = om obișnuit. – Din fr. simple. DOOM
!perféct símplu s. n. + adj.
simplele
SÍMPLU, -Ă, simpli, -e, adj. 1. Care este format dintr-un singur element sau din câteva elemente omogene; care nu se poate împărți în elemente de natură diferită; care nu este amestecat. ◊ Floare simplă = floare a cărei corolă este compusă dintr-un singur rând de petale și un rând de stamine. Frunză simplă = frunză alcătuită dintr-un singur limb. (Gram.) Timp simplu = timp verbal care se conjugă fără ajutorul verbelor auxiliare. (Gram.) Perfect simplu = timp verbal simplu al modului indicativ care exprimă o acțiune trecută, terminată de curând. 2. Care este lipsit de artificialitate, care nu este prefăcut; p. ext. care nu este complicat sau încărcat, care nu prezintă dificultăți, care este ușor de făcut, de înțeles, de rezolvat. 3. Care este într-un singur plan; care se întâmplă o singură dată. ♦ (Sport; despre o partidă) Care are loc între doi adversari; în care confruntarea are loc între adversari individuali. 4. Lipsit de podoabe, modest. ♦ Care este inferior ca preț sau calitate; p. ext. fără valoare. 5. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de rafinament, de afectare sau de prefăcătorie; sincer, cinstit. ♦ Lipsit de cultură; p. ext. (peior.) necioplit, bădăran. 6. (Precedând numele, înlocuiește un adverb) Numai, doar; nimic mai mult; sadea, curat. ◊ Expr. (Fam.) Simplu ca bună ziua = foarte simplu. Simplu muritor = om obișnuit. – Din fr. simple. DOOM
!perféct símplu s. n. + adj.
simplelor
SÍMPLU, -Ă, simpli, -e, adj. 1. Care este format dintr-un singur element sau din câteva elemente omogene; care nu se poate împărți în elemente de natură diferită; care nu este amestecat. ◊ Floare simplă = floare a cărei corolă este compusă dintr-un singur rând de petale și un rând de stamine. Frunză simplă = frunză alcătuită dintr-un singur limb. (Gram.) Timp simplu = timp verbal care se conjugă fără ajutorul verbelor auxiliare. (Gram.) Perfect simplu = timp verbal simplu al modului indicativ care exprimă o acțiune trecută, terminată de curând. 2. Care este lipsit de artificialitate, care nu este prefăcut; p. ext. care nu este complicat sau încărcat, care nu prezintă dificultăți, care este ușor de făcut, de înțeles, de rezolvat. 3. Care este într-un singur plan; care se întâmplă o singură dată. ♦ (Sport; despre o partidă) Care are loc între doi adversari; în care confruntarea are loc între adversari individuali. 4. Lipsit de podoabe, modest. ♦ Care este inferior ca preț sau calitate; p. ext. fără valoare. 5. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de rafinament, de afectare sau de prefăcătorie; sincer, cinstit. ♦ Lipsit de cultură; p. ext. (peior.) necioplit, bădăran. 6. (Precedând numele, înlocuiește un adverb) Numai, doar; nimic mai mult; sadea, curat. ◊ Expr. (Fam.) Simplu ca bună ziua = foarte simplu. Simplu muritor = om obișnuit. – Din fr. simple. DOOM
!perféct símplu s. n. + adj.
simplex
SÍMPLEX s. n. 1. Sistem de telecomunicații care asigură legătura bilaterală simultană între două posturi. 2. Țesătură din tricot cu ambele părți lucrate pe față. – Din fr. simplex.
simpli
SÍMPLU, -Ă, simpli, -e, adj. 1. Care este format dintr-un singur element sau din câteva elemente omogene; care nu se poate împărți în elemente de natură diferită; care nu este amestecat. ◊ Floare simplă = floare a cărei corolă este compusă dintr-un singur rând de petale și un rând de stamine. Frunză simplă = frunză alcătuită dintr-un singur limb. (Gram.) Timp simplu = timp verbal care se conjugă fără ajutorul verbelor auxiliare. (Gram.) Perfect simplu = timp verbal simplu al modului indicativ care exprimă o acțiune trecută, terminată de curând. 2. Care este lipsit de artificialitate, care nu este prefăcut; p. ext. care nu este complicat sau încărcat, care nu prezintă dificultăți, care este ușor de făcut, de înțeles, de rezolvat. 3. Care este într-un singur plan; care se întâmplă o singură dată. ♦ (Sport; despre o partidă) Care are loc între doi adversari; în care confruntarea are loc între adversari individuali. 4. Lipsit de podoabe, modest. ♦ Care este inferior ca preț sau calitate; p. ext. fără valoare. 5. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de rafinament, de afectare sau de prefăcătorie; sincer, cinstit. ♦ Lipsit de cultură; p. ext. (peior.) necioplit, bădăran. 6. (Precedând numele, înlocuiește un adverb) Numai, doar; nimic mai mult; sadea, curat. ◊ Expr. (Fam.) Simplu ca bună ziua = foarte simplu. Simplu muritor = om obișnuit. – Din fr. simple. DOOM
!perféct símplu s. n. + adj.
simplicitate
SIMPLICITÁTE s. f. Simplitate. – Din fr. simplicité, lat. simplicitas, -atis. DOOM
simplicitáte s. f., g.-d. art. simplicitắții
simplicitatea
SIMPLICITÁTE s. f. Simplitate. – Din fr. simplicité, lat. simplicitas, -atis. DOOM
simplicitáte s. f., g.-d. art. simplicitắții
simplicități
SIMPLICITÁTE s. f. Simplitate. – Din fr. simplicité, lat. simplicitas, -atis. DOOM
simplicitáte s. f., g.-d. art. simplicitắții
simplicității
SIMPLICITÁTE s. f. Simplitate. – Din fr. simplicité, lat. simplicitas, -atis. DOOM
simplicitáte s. f., g.-d. art. simplicitắții
simplific
SIMPLIFICÁ, simplific, vb. I. Tranz. A face să fie (mai) simplu (1, 2). ♦ A reduce o ecuație sau o fracție printr-un divizor comun; a transforma o egalitate într-o altă egalitate echivalentă cu formă mai simplă. – Din lat. simplificare, fr. simplifier. DOOM
simplificá (a ~) vb., ind. prez. 3 simplífică; conj. prez. 3 să simplífice
simplifica
SIMPLIFICÁ, simplific, vb. I. Tranz. A face să fie (mai) simplu (1, 2). ♦ A reduce o ecuație sau o fracție printr-un divizor comun; a transforma o egalitate într-o altă egalitate echivalentă cu formă mai simplă. – Din lat. simplificare, fr. simplifier. DOOM
simplificá (a ~) vb., ind. prez. 3 simplífică; conj. prez. 3 să simplífice
simplificai
SIMPLIFICÁ, simplific, vb. I. Tranz. A face să fie (mai) simplu (1, 2). ♦ A reduce o ecuație sau o fracție printr-un divizor comun; a transforma o egalitate într-o altă egalitate echivalentă cu formă mai simplă. – Din lat. simplificare, fr. simplifier. DOOM
simplificá (a ~) vb., ind. prez. 3 simplífică; conj. prez. 3 să simplífice
simplificam
SIMPLIFICÁ, simplific, vb. I. Tranz. A face să fie (mai) simplu (1, 2). ♦ A reduce o ecuație sau o fracție printr-un divizor comun; a transforma o egalitate într-o altă egalitate echivalentă cu formă mai simplă. – Din lat. simplificare, fr. simplifier. DOOM
simplificá (a ~) vb., ind. prez. 3 simplífică; conj. prez. 3 să simplífice
simplificare
SIMPLIFICÁ, simplific, vb. I. Tranz. A face să fie (mai) simplu (1, 2). ♦ A reduce o ecuație sau o fracție printr-un divizor comun; a transforma o egalitate într-o altă egalitate echivalentă cu formă mai simplă. – Din lat. simplificare, fr. simplifier. DOOM
simplificá (a ~) vb., ind. prez. 3 simplífică; conj. prez. 3 să simplífice
simplificare
SIMPLIFICÁRE, simplificări, s. f. Acțiunea de a simplifica și rezultatul ei; simplificație. – V. simplifica. DOOM
simplificáre s. f., g.-d. art. simplificắrii; pl. simplificắri
simplificarea
SIMPLIFICÁRE, simplificări, s. f. Acțiunea de a simplifica și rezultatul ei; simplificație. – V. simplifica. DOOM
simplificáre s. f., g.-d. art. simplificắrii; pl. simplificắri
simplificară
SIMPLIFICÁ, simplific, vb. I. Tranz. A face să fie (mai) simplu (1, 2). ♦ A reduce o ecuație sau o fracție printr-un divizor comun; a transforma o egalitate într-o altă egalitate echivalentă cu formă mai simplă. – Din lat. simplificare, fr. simplifier. DOOM
simplificá (a ~) vb., ind. prez. 3 simplífică; conj. prez. 3 să simplífice
simplificarăm
SIMPLIFICÁ, simplific, vb. I. Tranz. A face să fie (mai) simplu (1, 2). ♦ A reduce o ecuație sau o fracție printr-un divizor comun; a transforma o egalitate într-o altă egalitate echivalentă cu formă mai simplă. – Din lat. simplificare, fr. simplifier. DOOM
simplificá (a ~) vb., ind. prez. 3 simplífică; conj. prez. 3 să simplífice
simplificarăți
SIMPLIFICÁ, simplific, vb. I. Tranz. A face să fie (mai) simplu (1, 2). ♦ A reduce o ecuație sau o fracție printr-un divizor comun; a transforma o egalitate într-o altă egalitate echivalentă cu formă mai simplă. – Din lat. simplificare, fr. simplifier. DOOM
simplificá (a ~) vb., ind. prez. 3 simplífică; conj. prez. 3 să simplífice
simplificase
SIMPLIFICÁ, simplific, vb. I. Tranz. A face să fie (mai) simplu (1, 2). ♦ A reduce o ecuație sau o fracție printr-un divizor comun; a transforma o egalitate într-o altă egalitate echivalentă cu formă mai simplă. – Din lat. simplificare, fr. simplifier. DOOM
simplificá (a ~) vb., ind. prez. 3 simplífică; conj. prez. 3 să simplífice
simplificasem
SIMPLIFICÁ, simplific, vb. I. Tranz. A face să fie (mai) simplu (1, 2). ♦ A reduce o ecuație sau o fracție printr-un divizor comun; a transforma o egalitate într-o altă egalitate echivalentă cu formă mai simplă. – Din lat. simplificare, fr. simplifier. DOOM
simplificá (a ~) vb., ind. prez. 3 simplífică; conj. prez. 3 să simplífice
simplificaseră
SIMPLIFICÁ, simplific, vb. I. Tranz. A face să fie (mai) simplu (1, 2). ♦ A reduce o ecuație sau o fracție printr-un divizor comun; a transforma o egalitate într-o altă egalitate echivalentă cu formă mai simplă. – Din lat. simplificare, fr. simplifier. DOOM
simplificá (a ~) vb., ind. prez. 3 simplífică; conj. prez. 3 să simplífice
simplificaserăm
SIMPLIFICÁ, simplific, vb. I. Tranz. A face să fie (mai) simplu (1, 2). ♦ A reduce o ecuație sau o fracție printr-un divizor comun; a transforma o egalitate într-o altă egalitate echivalentă cu formă mai simplă. – Din lat. simplificare, fr. simplifier. DOOM
simplificá (a ~) vb., ind. prez. 3 simplífică; conj. prez. 3 să simplífice
simplificaserăți
SIMPLIFICÁ, simplific, vb. I. Tranz. A face să fie (mai) simplu (1, 2). ♦ A reduce o ecuație sau o fracție printr-un divizor comun; a transforma o egalitate într-o altă egalitate echivalentă cu formă mai simplă. – Din lat. simplificare, fr. simplifier. DOOM
simplificá (a ~) vb., ind. prez. 3 simplífică; conj. prez. 3 să simplífice
simplificaseși
SIMPLIFICÁ, simplific, vb. I. Tranz. A face să fie (mai) simplu (1, 2). ♦ A reduce o ecuație sau o fracție printr-un divizor comun; a transforma o egalitate într-o altă egalitate echivalentă cu formă mai simplă. – Din lat. simplificare, fr. simplifier. DOOM
simplificá (a ~) vb., ind. prez. 3 simplífică; conj. prez. 3 să simplífice
simplificaseți
SIMPLIFICÁ, simplific, vb. I. Tranz. A face să fie (mai) simplu (1, 2). ♦ A reduce o ecuație sau o fracție printr-un divizor comun; a transforma o egalitate într-o altă egalitate echivalentă cu formă mai simplă. – Din lat. simplificare, fr. simplifier. DOOM
simplificá (a ~) vb., ind. prez. 3 simplífică; conj. prez. 3 să simplífice
simplificat
SIMPLIFICÁ, simplific, vb. I. Tranz. A face să fie (mai) simplu (1, 2). ♦ A reduce o ecuație sau o fracție printr-un divizor comun; a transforma o egalitate într-o altă egalitate echivalentă cu formă mai simplă. – Din lat. simplificare, fr. simplifier. DOOM
simplificá (a ~) vb., ind. prez. 3 simplífică; conj. prez. 3 să simplífice
simplificat
SIMPLIFICÁT, -Ă, simplificați, -te, adj. 1. Care a devenit (mai) simplu (1, 2). 2. (Despre funcții și expresii algebrice) Asupra căruia s-a efectuat operația de reducere la un divizor comun; redus. – V. simplifica.
simplificata
SIMPLIFICÁT, -Ă, simplificați, -te, adj. 1. Care a devenit (mai) simplu (1, 2). 2. (Despre funcții și expresii algebrice) Asupra căruia s-a efectuat operația de reducere la un divizor comun; redus. – V. simplifica.
simplificate
SIMPLIFICÁT, -Ă, simplificați, -te, adj. 1. Care a devenit (mai) simplu (1, 2). 2. (Despre funcții și expresii algebrice) Asupra căruia s-a efectuat operația de reducere la un divizor comun; redus. – V. simplifica.
simplificatei
SIMPLIFICÁT, -Ă, simplificați, -te, adj. 1. Care a devenit (mai) simplu (1, 2). 2. (Despre funcții și expresii algebrice) Asupra căruia s-a efectuat operația de reducere la un divizor comun; redus. – V. simplifica.
simplificatele
SIMPLIFICÁT, -Ă, simplificați, -te, adj. 1. Care a devenit (mai) simplu (1, 2). 2. (Despre funcții și expresii algebrice) Asupra căruia s-a efectuat operația de reducere la un divizor comun; redus. – V. simplifica.
simplificatelor
SIMPLIFICÁT, -Ă, simplificați, -te, adj. 1. Care a devenit (mai) simplu (1, 2). 2. (Despre funcții și expresii algebrice) Asupra căruia s-a efectuat operația de reducere la un divizor comun; redus. – V. simplifica.
simplificatoare
SIMPLIFICATÓR, -OÁRE, simplificatori, -oare, adj. Care simplifică. – Din fr. simplificateur.
simplificatoarea
SIMPLIFICATÓR, -OÁRE, simplificatori, -oare, adj. Care simplifică. – Din fr. simplificateur.
simplificatoarei
SIMPLIFICATÓR, -OÁRE, simplificatori, -oare, adj. Care simplifică. – Din fr. simplificateur.
simplificatoarele
SIMPLIFICATÓR, -OÁRE, simplificatori, -oare, adj. Care simplifică. – Din fr. simplificateur.
simplificatoarelor
SIMPLIFICATÓR, -OÁRE, simplificatori, -oare, adj. Care simplifică. – Din fr. simplificateur.
simplificator
SIMPLIFICATÓR, -OÁRE, simplificatori, -oare, adj. Care simplifică. – Din fr. simplificateur.
simplificatori
SIMPLIFICATÓR, -OÁRE, simplificatori, -oare, adj. Care simplifică. – Din fr. simplificateur.
simplificatorii
SIMPLIFICATÓR, -OÁRE, simplificatori, -oare, adj. Care simplifică. – Din fr. simplificateur.
simplificatorilor
SIMPLIFICATÓR, -OÁRE, simplificatori, -oare, adj. Care simplifică. – Din fr. simplificateur.
simplificatorul
SIMPLIFICATÓR, -OÁRE, simplificatori, -oare, adj. Care simplifică. – Din fr. simplificateur.
simplificatorului
SIMPLIFICATÓR, -OÁRE, simplificatori, -oare, adj. Care simplifică. – Din fr. simplificateur.
simplificatul
SIMPLIFICÁT, -Ă, simplificați, -te, adj. 1. Care a devenit (mai) simplu (1, 2). 2. (Despre funcții și expresii algebrice) Asupra căruia s-a efectuat operația de reducere la un divizor comun; redus. – V. simplifica.
simplificatului
SIMPLIFICÁT, -Ă, simplificați, -te, adj. 1. Care a devenit (mai) simplu (1, 2). 2. (Despre funcții și expresii algebrice) Asupra căruia s-a efectuat operația de reducere la un divizor comun; redus. – V. simplifica.
simplificau
SIMPLIFICÁ, simplific, vb. I. Tranz. A face să fie (mai) simplu (1, 2). ♦ A reduce o ecuație sau o fracție printr-un divizor comun; a transforma o egalitate într-o altă egalitate echivalentă cu formă mai simplă. – Din lat. simplificare, fr. simplifier. DOOM
simplificá (a ~) vb., ind. prez. 3 simplífică; conj. prez. 3 să simplífice
simplificași
SIMPLIFICÁ, simplific, vb. I. Tranz. A face să fie (mai) simplu (1, 2). ♦ A reduce o ecuație sau o fracție printr-un divizor comun; a transforma o egalitate într-o altă egalitate echivalentă cu formă mai simplă. – Din lat. simplificare, fr. simplifier. DOOM
simplificá (a ~) vb., ind. prez. 3 simplífică; conj. prez. 3 să simplífice
simplificați
SIMPLIFICÁ, simplific, vb. I. Tranz. A face să fie (mai) simplu (1, 2). ♦ A reduce o ecuație sau o fracție printr-un divizor comun; a transforma o egalitate într-o altă egalitate echivalentă cu formă mai simplă. – Din lat. simplificare, fr. simplifier. DOOM
simplificá (a ~) vb., ind. prez. 3 simplífică; conj. prez. 3 să simplífice
simplificați
SIMPLIFICÁT, -Ă, simplificați, -te, adj. 1. Care a devenit (mai) simplu (1, 2). 2. (Despre funcții și expresii algebrice) Asupra căruia s-a efectuat operația de reducere la un divizor comun; redus. – V. simplifica.
simplificația
SIMPLIFICÁȚIE, simplificații, s. f. (Rar) Simplificare. – Din fr. simplification. DOOM
simplificáție (-ți-e) s. f., art. simplificáția (-ți-a), g.-d. art. simplificáției; pl. simplificáții, art. simplificáțiile (-ți-i-)
simplificație
SIMPLIFICÁȚIE, simplificații, s. f. (Rar) Simplificare. – Din fr. simplification. DOOM
simplificáție (-ți-e) s. f., art. simplificáția (-ți-a), g.-d. art. simplificáției; pl. simplificáții, art. simplificáțiile (-ți-i-)
simplificației
SIMPLIFICÁȚIE, simplificații, s. f. (Rar) Simplificare. – Din fr. simplification. DOOM
simplificáție (-ți-e) s. f., art. simplificáția (-ți-a), g.-d. art. simplificáției; pl. simplificáții, art. simplificáțiile (-ți-i-)
simplificații
SIMPLIFICÁT, -Ă, simplificați, -te, adj. 1. Care a devenit (mai) simplu (1, 2). 2. (Despre funcții și expresii algebrice) Asupra căruia s-a efectuat operația de reducere la un divizor comun; redus. – V. simplifica.
simplificații
SIMPLIFICÁȚIE, simplificații, s. f. (Rar) Simplificare. – Din fr. simplification. DOOM
simplificáție (-ți-e) s. f., art. simplificáția (-ți-a), g.-d. art. simplificáției; pl. simplificáții, art. simplificáțiile (-ți-i-)
simplificațiile
SIMPLIFICÁȚIE, simplificații, s. f. (Rar) Simplificare. – Din fr. simplification. DOOM
simplificáție (-ți-e) s. f., art. simplificáția (-ți-a), g.-d. art. simplificáției; pl. simplificáții, art. simplificáțiile (-ți-i-)
simplificațiilor
SIMPLIFICÁȚIE, simplificații, s. f. (Rar) Simplificare. – Din fr. simplification. DOOM
simplificáție (-ți-e) s. f., art. simplificáția (-ți-a), g.-d. art. simplificáției; pl. simplificáții, art. simplificáțiile (-ți-i-)
simplificaților
SIMPLIFICÁT, -Ă, simplificați, -te, adj. 1. Care a devenit (mai) simplu (1, 2). 2. (Despre funcții și expresii algebrice) Asupra căruia s-a efectuat operația de reducere la un divizor comun; redus. – V. simplifica.
simplifice
SIMPLIFICÁ, simplific, vb. I. Tranz. A face să fie (mai) simplu (1, 2). ♦ A reduce o ecuație sau o fracție printr-un divizor comun; a transforma o egalitate într-o altă egalitate echivalentă cu formă mai simplă. – Din lat. simplificare, fr. simplifier. DOOM
simplificá (a ~) vb., ind. prez. 3 simplífică; conj. prez. 3 să simplífice
simplifici
SIMPLIFICÁ, simplific, vb. I. Tranz. A face să fie (mai) simplu (1, 2). ♦ A reduce o ecuație sau o fracție printr-un divizor comun; a transforma o egalitate într-o altă egalitate echivalentă cu formă mai simplă. – Din lat. simplificare, fr. simplifier. DOOM
simplificá (a ~) vb., ind. prez. 3 simplífică; conj. prez. 3 să simplífice
simplificând
SIMPLIFICÁ, simplific, vb. I. Tranz. A face să fie (mai) simplu (1, 2). ♦ A reduce o ecuație sau o fracție printr-un divizor comun; a transforma o egalitate într-o altă egalitate echivalentă cu formă mai simplă. – Din lat. simplificare, fr. simplifier. DOOM
simplificá (a ~) vb., ind. prez. 3 simplífică; conj. prez. 3 să simplífice
simplificînd
SIMPLIFICÁ, simplific, vb. I. Tranz. A face să fie (mai) simplu (1, 2). ♦ A reduce o ecuație sau o fracție printr-un divizor comun; a transforma o egalitate într-o altă egalitate echivalentă cu formă mai simplă. – Din lat. simplificare, fr. simplifier. DOOM
simplificá (a ~) vb., ind. prez. 3 simplífică; conj. prez. 3 să simplífice
simplificări
SIMPLIFICÁRE, simplificări, s. f. Acțiunea de a simplifica și rezultatul ei; simplificație. – V. simplifica. DOOM
simplificáre s. f., g.-d. art. simplificắrii; pl. simplificắri
simplificării
SIMPLIFICÁRE, simplificări, s. f. Acțiunea de a simplifica și rezultatul ei; simplificație. – V. simplifica. DOOM
simplificáre s. f., g.-d. art. simplificắrii; pl. simplificắri
simplificările
SIMPLIFICÁRE, simplificări, s. f. Acțiunea de a simplifica și rezultatul ei; simplificație. – V. simplifica. DOOM
simplificáre s. f., g.-d. art. simplificắrii; pl. simplificắri
simplificărilor
SIMPLIFICÁRE, simplificări, s. f. Acțiunea de a simplifica și rezultatul ei; simplificație. – V. simplifica. DOOM
simplificáre s. f., g.-d. art. simplificắrii; pl. simplificắri
simplii
SÍMPLU, -Ă, simpli, -e, adj. 1. Care este format dintr-un singur element sau din câteva elemente omogene; care nu se poate împărți în elemente de natură diferită; care nu este amestecat. ◊ Floare simplă = floare a cărei corolă este compusă dintr-un singur rând de petale și un rând de stamine. Frunză simplă = frunză alcătuită dintr-un singur limb. (Gram.) Timp simplu = timp verbal care se conjugă fără ajutorul verbelor auxiliare. (Gram.) Perfect simplu = timp verbal simplu al modului indicativ care exprimă o acțiune trecută, terminată de curând. 2. Care este lipsit de artificialitate, care nu este prefăcut; p. ext. care nu este complicat sau încărcat, care nu prezintă dificultăți, care este ușor de făcut, de înțeles, de rezolvat. 3. Care este într-un singur plan; care se întâmplă o singură dată. ♦ (Sport; despre o partidă) Care are loc între doi adversari; în care confruntarea are loc între adversari individuali. 4. Lipsit de podoabe, modest. ♦ Care este inferior ca preț sau calitate; p. ext. fără valoare. 5. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de rafinament, de afectare sau de prefăcătorie; sincer, cinstit. ♦ Lipsit de cultură; p. ext. (peior.) necioplit, bădăran. 6. (Precedând numele, înlocuiește un adverb) Numai, doar; nimic mai mult; sadea, curat. ◊ Expr. (Fam.) Simplu ca bună ziua = foarte simplu. Simplu muritor = om obișnuit. – Din fr. simple. DOOM
!perféct símplu s. n. + adj.
simplilor
SÍMPLU, -Ă, simpli, -e, adj. 1. Care este format dintr-un singur element sau din câteva elemente omogene; care nu se poate împărți în elemente de natură diferită; care nu este amestecat. ◊ Floare simplă = floare a cărei corolă este compusă dintr-un singur rând de petale și un rând de stamine. Frunză simplă = frunză alcătuită dintr-un singur limb. (Gram.) Timp simplu = timp verbal care se conjugă fără ajutorul verbelor auxiliare. (Gram.) Perfect simplu = timp verbal simplu al modului indicativ care exprimă o acțiune trecută, terminată de curând. 2. Care este lipsit de artificialitate, care nu este prefăcut; p. ext. care nu este complicat sau încărcat, care nu prezintă dificultăți, care este ușor de făcut, de înțeles, de rezolvat. 3. Care este într-un singur plan; care se întâmplă o singură dată. ♦ (Sport; despre o partidă) Care are loc între doi adversari; în care confruntarea are loc între adversari individuali. 4. Lipsit de podoabe, modest. ♦ Care este inferior ca preț sau calitate; p. ext. fără valoare. 5. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de rafinament, de afectare sau de prefăcătorie; sincer, cinstit. ♦ Lipsit de cultură; p. ext. (peior.) necioplit, bădăran. 6. (Precedând numele, înlocuiește un adverb) Numai, doar; nimic mai mult; sadea, curat. ◊ Expr. (Fam.) Simplu ca bună ziua = foarte simplu. Simplu muritor = om obișnuit. – Din fr. simple. DOOM
!perféct símplu s. n. + adj.
simplism
SIMPLÍSM s. n. Însușirea de a fi simplu sau simplist; mod unilateral și superficial de a considera lucrurile; judecată a omului simplist (2); nivel intelectual scăzut. – Din fr. simplisme. DOOM
simplísm s. n.
simplist
SIMPLÍST, -Ă, simpliști, -ste, adj. 1. (Despre concepții, raționamente, metode etc.) Care consideră lucrurile superficial, unilateral, neglijând uneori aspectele esențiale. 2. (Despre oameni și manifestările lor) Care este lipsit de complicații și de subtilități intelectuale; care judecă în mod simplist (1) sau face dovada unei astfel de judecăți. – Din fr. simpliste. DOOM
simplíst adj. m., pl. simplíști; f. simplístă, pl. simplíste
simplista
SIMPLÍST, -Ă, simpliști, -ste, adj. 1. (Despre concepții, raționamente, metode etc.) Care consideră lucrurile superficial, unilateral, neglijând uneori aspectele esențiale. 2. (Despre oameni și manifestările lor) Care este lipsit de complicații și de subtilități intelectuale; care judecă în mod simplist (1) sau face dovada unei astfel de judecăți. – Din fr. simpliste. DOOM
simplíst adj. m., pl. simplíști; f. simplístă, pl. simplíste
simpliste
SIMPLÍST, -Ă, simpliști, -ste, adj. 1. (Despre concepții, raționamente, metode etc.) Care consideră lucrurile superficial, unilateral, neglijând uneori aspectele esențiale. 2. (Despre oameni și manifestările lor) Care este lipsit de complicații și de subtilități intelectuale; care judecă în mod simplist (1) sau face dovada unei astfel de judecăți. – Din fr. simpliste. DOOM
simplíst adj. m., pl. simplíști; f. simplístă, pl. simplíste
simplistei
SIMPLÍST, -Ă, simpliști, -ste, adj. 1. (Despre concepții, raționamente, metode etc.) Care consideră lucrurile superficial, unilateral, neglijând uneori aspectele esențiale. 2. (Despre oameni și manifestările lor) Care este lipsit de complicații și de subtilități intelectuale; care judecă în mod simplist (1) sau face dovada unei astfel de judecăți. – Din fr. simpliste. DOOM
simplíst adj. m., pl. simplíști; f. simplístă, pl. simplíste
simplistele
SIMPLÍST, -Ă, simpliști, -ste, adj. 1. (Despre concepții, raționamente, metode etc.) Care consideră lucrurile superficial, unilateral, neglijând uneori aspectele esențiale. 2. (Despre oameni și manifestările lor) Care este lipsit de complicații și de subtilități intelectuale; care judecă în mod simplist (1) sau face dovada unei astfel de judecăți. – Din fr. simpliste. DOOM
simplíst adj. m., pl. simplíști; f. simplístă, pl. simplíste
simplistelor
SIMPLÍST, -Ă, simpliști, -ste, adj. 1. (Despre concepții, raționamente, metode etc.) Care consideră lucrurile superficial, unilateral, neglijând uneori aspectele esențiale. 2. (Despre oameni și manifestările lor) Care este lipsit de complicații și de subtilități intelectuale; care judecă în mod simplist (1) sau face dovada unei astfel de judecăți. – Din fr. simpliste. DOOM
simplíst adj. m., pl. simplíști; f. simplístă, pl. simplíste
simplistul
SIMPLÍST, -Ă, simpliști, -ste, adj. 1. (Despre concepții, raționamente, metode etc.) Care consideră lucrurile superficial, unilateral, neglijând uneori aspectele esențiale. 2. (Despre oameni și manifestările lor) Care este lipsit de complicații și de subtilități intelectuale; care judecă în mod simplist (1) sau face dovada unei astfel de judecăți. – Din fr. simpliste. DOOM
simplíst adj. m., pl. simplíști; f. simplístă, pl. simplíste
simplistului
SIMPLÍST, -Ă, simpliști, -ste, adj. 1. (Despre concepții, raționamente, metode etc.) Care consideră lucrurile superficial, unilateral, neglijând uneori aspectele esențiale. 2. (Despre oameni și manifestările lor) Care este lipsit de complicații și de subtilități intelectuale; care judecă în mod simplist (1) sau face dovada unei astfel de judecăți. – Din fr. simpliste. DOOM
simplíst adj. m., pl. simplíști; f. simplístă, pl. simplíste
simplitate
SIMPLITÁTE s. f. 1. Însușirea de a fi simplu; lipsă de formalitate, de complicații; p. ext. lipsă de artificialitate, de afectare, de prefăcătorie; simplicitate. ♦ Lipsă de podoabe inutile și căutate, de rafinament artificial (într-o operă de artă). 2. Credulitate, naivitate. ♦ Însușire a unei persoane de a se purta natural, liber, firesc; naturalețe. – Simplu + suf. -itate. DOOM
simplitáte s. f., g.-d. art. simplitắții
simplitatea
SIMPLITÁTE s. f. 1. Însușirea de a fi simplu; lipsă de formalitate, de complicații; p. ext. lipsă de artificialitate, de afectare, de prefăcătorie; simplicitate. ♦ Lipsă de podoabe inutile și căutate, de rafinament artificial (într-o operă de artă). 2. Credulitate, naivitate. ♦ Însușire a unei persoane de a se purta natural, liber, firesc; naturalețe. – Simplu + suf. -itate. DOOM
simplitáte s. f., g.-d. art. simplitắții
simplități
SIMPLITÁTE s. f. 1. Însușirea de a fi simplu; lipsă de formalitate, de complicații; p. ext. lipsă de artificialitate, de afectare, de prefăcătorie; simplicitate. ♦ Lipsă de podoabe inutile și căutate, de rafinament artificial (într-o operă de artă). 2. Credulitate, naivitate. ♦ Însușire a unei persoane de a se purta natural, liber, firesc; naturalețe. – Simplu + suf. -itate. DOOM
simplitáte s. f., g.-d. art. simplitắții
simplității
SIMPLITÁTE s. f. 1. Însușirea de a fi simplu; lipsă de formalitate, de complicații; p. ext. lipsă de artificialitate, de afectare, de prefăcătorie; simplicitate. ♦ Lipsă de podoabe inutile și căutate, de rafinament artificial (într-o operă de artă). 2. Credulitate, naivitate. ♦ Însușire a unei persoane de a se purta natural, liber, firesc; naturalețe. – Simplu + suf. -itate. DOOM
simplitáte s. f., g.-d. art. simplitắții
simpliști
SIMPLÍST, -Ă, simpliști, -ste, adj. 1. (Despre concepții, raționamente, metode etc.) Care consideră lucrurile superficial, unilateral, neglijând uneori aspectele esențiale. 2. (Despre oameni și manifestările lor) Care este lipsit de complicații și de subtilități intelectuale; care judecă în mod simplist (1) sau face dovada unei astfel de judecăți. – Din fr. simpliste. DOOM
simplíst adj. m., pl. simplíști; f. simplístă, pl. simplíste
simpliștii
SIMPLÍST, -Ă, simpliști, -ste, adj. 1. (Despre concepții, raționamente, metode etc.) Care consideră lucrurile superficial, unilateral, neglijând uneori aspectele esențiale. 2. (Despre oameni și manifestările lor) Care este lipsit de complicații și de subtilități intelectuale; care judecă în mod simplist (1) sau face dovada unei astfel de judecăți. – Din fr. simpliste. DOOM
simplíst adj. m., pl. simplíști; f. simplístă, pl. simplíste
simpliștilor
SIMPLÍST, -Ă, simpliști, -ste, adj. 1. (Despre concepții, raționamente, metode etc.) Care consideră lucrurile superficial, unilateral, neglijând uneori aspectele esențiale. 2. (Despre oameni și manifestările lor) Care este lipsit de complicații și de subtilități intelectuale; care judecă în mod simplist (1) sau face dovada unei astfel de judecăți. – Din fr. simpliste. DOOM
simplíst adj. m., pl. simplíști; f. simplístă, pl. simplíste
simploane
SIMPLÓN, simploane, s. n. Numele unui tren internațional rapid care trece prin tunelul Simplon. – Din fr. Simplon. DOOM
simplón s. n., pl. simploáne
simploanele
SIMPLÓN, simploane, s. n. Numele unui tren internațional rapid care trece prin tunelul Simplon. – Din fr. Simplon. DOOM
simplón s. n., pl. simploáne
simploanelor
SIMPLÓN, simploane, s. n. Numele unui tren internațional rapid care trece prin tunelul Simplon. – Din fr. Simplon. DOOM
simplón s. n., pl. simploáne
simplocă
SIMPLÓCĂ s.f. Procedeu retoric constând din reunirea anaforei cu epifora, astfel încât în mai multe fraze consecutive cuvântul de la început și, respectiv, cel de la sfârșit rămân aceleași. [< fr. symploque, cf. gr. symploke]. DOOM
símplocă s. f., g.-d. art. símplocii
simplon
SIMPLÓN, simploane, s. n. Numele unui tren internațional rapid care trece prin tunelul Simplon. – Din fr. Simplon. DOOM
simplón s. n., pl. simploáne
simplonul
SIMPLÓN, simploane, s. n. Numele unui tren internațional rapid care trece prin tunelul Simplon. – Din fr. Simplon. DOOM
simplón s. n., pl. simploáne
simplonului
SIMPLÓN, simploane, s. n. Numele unui tren internațional rapid care trece prin tunelul Simplon. – Din fr. Simplon. DOOM
simplón s. n., pl. simploáne
simplu
SÍMPLU, -Ă, simpli, -e, adj. 1. Care este format dintr-un singur element sau din câteva elemente omogene; care nu se poate împărți în elemente de natură diferită; care nu este amestecat. ◊ Floare simplă = floare a cărei corolă este compusă dintr-un singur rând de petale și un rând de stamine. Frunză simplă = frunză alcătuită dintr-un singur limb. (Gram.) Timp simplu = timp verbal care se conjugă fără ajutorul verbelor auxiliare. (Gram.) Perfect simplu = timp verbal simplu al modului indicativ care exprimă o acțiune trecută, terminată de curând. 2. Care este lipsit de artificialitate, care nu este prefăcut; p. ext. care nu este complicat sau încărcat, care nu prezintă dificultăți, care este ușor de făcut, de înțeles, de rezolvat. 3. Care este într-un singur plan; care se întâmplă o singură dată. ♦ (Sport; despre o partidă) Care are loc între doi adversari; în care confruntarea are loc între adversari individuali. 4. Lipsit de podoabe, modest. ♦ Care este inferior ca preț sau calitate; p. ext. fără valoare. 5. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de rafinament, de afectare sau de prefăcătorie; sincer, cinstit. ♦ Lipsit de cultură; p. ext. (peior.) necioplit, bădăran. 6. (Precedând numele, înlocuiește un adverb) Numai, doar; nimic mai mult; sadea, curat. ◊ Expr. (Fam.) Simplu ca bună ziua = foarte simplu. Simplu muritor = om obișnuit. – Din fr. simple. DOOM
!perféct símplu s. n. + adj.
simplul
SÍMPLU, -Ă, simpli, -e, adj. 1. Care este format dintr-un singur element sau din câteva elemente omogene; care nu se poate împărți în elemente de natură diferită; care nu este amestecat. ◊ Floare simplă = floare a cărei corolă este compusă dintr-un singur rând de petale și un rând de stamine. Frunză simplă = frunză alcătuită dintr-un singur limb. (Gram.) Timp simplu = timp verbal care se conjugă fără ajutorul verbelor auxiliare. (Gram.) Perfect simplu = timp verbal simplu al modului indicativ care exprimă o acțiune trecută, terminată de curând. 2. Care este lipsit de artificialitate, care nu este prefăcut; p. ext. care nu este complicat sau încărcat, care nu prezintă dificultăți, care este ușor de făcut, de înțeles, de rezolvat. 3. Care este într-un singur plan; care se întâmplă o singură dată. ♦ (Sport; despre o partidă) Care are loc între doi adversari; în care confruntarea are loc între adversari individuali. 4. Lipsit de podoabe, modest. ♦ Care este inferior ca preț sau calitate; p. ext. fără valoare. 5. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de rafinament, de afectare sau de prefăcătorie; sincer, cinstit. ♦ Lipsit de cultură; p. ext. (peior.) necioplit, bădăran. 6. (Precedând numele, înlocuiește un adverb) Numai, doar; nimic mai mult; sadea, curat. ◊ Expr. (Fam.) Simplu ca bună ziua = foarte simplu. Simplu muritor = om obișnuit. – Din fr. simple. DOOM
!perféct símplu s. n. + adj.
simplului
SÍMPLU, -Ă, simpli, -e, adj. 1. Care este format dintr-un singur element sau din câteva elemente omogene; care nu se poate împărți în elemente de natură diferită; care nu este amestecat. ◊ Floare simplă = floare a cărei corolă este compusă dintr-un singur rând de petale și un rând de stamine. Frunză simplă = frunză alcătuită dintr-un singur limb. (Gram.) Timp simplu = timp verbal care se conjugă fără ajutorul verbelor auxiliare. (Gram.) Perfect simplu = timp verbal simplu al modului indicativ care exprimă o acțiune trecută, terminată de curând. 2. Care este lipsit de artificialitate, care nu este prefăcut; p. ext. care nu este complicat sau încărcat, care nu prezintă dificultăți, care este ușor de făcut, de înțeles, de rezolvat. 3. Care este într-un singur plan; care se întâmplă o singură dată. ♦ (Sport; despre o partidă) Care are loc între doi adversari; în care confruntarea are loc între adversari individuali. 4. Lipsit de podoabe, modest. ♦ Care este inferior ca preț sau calitate; p. ext. fără valoare. 5. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de rafinament, de afectare sau de prefăcătorie; sincer, cinstit. ♦ Lipsit de cultură; p. ext. (peior.) necioplit, bădăran. 6. (Precedând numele, înlocuiește un adverb) Numai, doar; nimic mai mult; sadea, curat. ◊ Expr. (Fam.) Simplu ca bună ziua = foarte simplu. Simplu muritor = om obișnuit. – Din fr. simple. DOOM
!perféct símplu s. n. + adj.
simpodial
SIMPODIÁL, -Ă adj. (Despre ramificația tulpinii) Pe care cresc muguri axilari. [Pron. -di-al. / < it. simpodiale].
simpodiala
SIMPODIÁL, -Ă adj. (Despre ramificația tulpinii) Pe care cresc muguri axilari. [Pron. -di-al. / < it. simpodiale].
simpodiale
SIMPODIÁL, -Ă adj. (Despre ramificația tulpinii) Pe care cresc muguri axilari. [Pron. -di-al. / < it. simpodiale].
simpodialei
SIMPODIÁL, -Ă adj. (Despre ramificația tulpinii) Pe care cresc muguri axilari. [Pron. -di-al. / < it. simpodiale].
simpodialele
SIMPODIÁL, -Ă adj. (Despre ramificația tulpinii) Pe care cresc muguri axilari. [Pron. -di-al. / < it. simpodiale].
simpodialelor
SIMPODIÁL, -Ă adj. (Despre ramificația tulpinii) Pe care cresc muguri axilari. [Pron. -di-al. / < it. simpodiale].
simpodiali
SIMPODIÁL, -Ă adj. (Despre ramificația tulpinii) Pe care cresc muguri axilari. [Pron. -di-al. / < it. simpodiale].
simpodialii
SIMPODIÁL, -Ă adj. (Despre ramificația tulpinii) Pe care cresc muguri axilari. [Pron. -di-al. / < it. simpodiale].
simpodialilor
SIMPODIÁL, -Ă adj. (Despre ramificația tulpinii) Pe care cresc muguri axilari. [Pron. -di-al. / < it. simpodiale].
simpodialul
SIMPODIÁL, -Ă adj. (Despre ramificația tulpinii) Pe care cresc muguri axilari. [Pron. -di-al. / < it. simpodiale].
simpodialului
SIMPODIÁL, -Ă adj. (Despre ramificația tulpinii) Pe care cresc muguri axilari. [Pron. -di-al. / < it. simpodiale].
simpodii
SIMPÓDIU, simpodii, s. n. Tip de ramificație a tulpinii în care mugurele terminal dispare și creșterea în lungime a axului se produce prin mugurele axilar imediat inferior. – Din fr. sympode. DOOM
simpódiu [diu pron. diu] s. n., art. simpódiul; pl. simpódii, art. simpódiile (-di-i-)
simpodiile
SIMPÓDIU, simpodii, s. n. Tip de ramificație a tulpinii în care mugurele terminal dispare și creșterea în lungime a axului se produce prin mugurele axilar imediat inferior. – Din fr. sympode. DOOM
simpódiu [diu pron. diu] s. n., art. simpódiul; pl. simpódii, art. simpódiile (-di-i-)
simpodiilor
SIMPÓDIU, simpodii, s. n. Tip de ramificație a tulpinii în care mugurele terminal dispare și creșterea în lungime a axului se produce prin mugurele axilar imediat inferior. – Din fr. sympode. DOOM
simpódiu [diu pron. diu] s. n., art. simpódiul; pl. simpódii, art. simpódiile (-di-i-)
simpodiu
SIMPÓDIU, simpodii, s. n. Tip de ramificație a tulpinii în care mugurele terminal dispare și creșterea în lungime a axului se produce prin mugurele axilar imediat inferior. – Din fr. sympode. DOOM
simpódiu [diu pron. diu] s. n., art. simpódiul; pl. simpódii, art. simpódiile (-di-i-)
simpodiul
SIMPÓDIU, simpodii, s. n. Tip de ramificație a tulpinii în care mugurele terminal dispare și creșterea în lungime a axului se produce prin mugurele axilar imediat inferior. – Din fr. sympode. DOOM
simpódiu [diu pron. diu] s. n., art. simpódiul; pl. simpódii, art. simpódiile (-di-i-)
simpodiului
SIMPÓDIU, simpodii, s. n. Tip de ramificație a tulpinii în care mugurele terminal dispare și creșterea în lungime a axului se produce prin mugurele axilar imediat inferior. – Din fr. sympode. DOOM
simpódiu [diu pron. diu] s. n., art. simpódiul; pl. simpódii, art. simpódiile (-di-i-)
simpotic
SIMPÓTIC, -Ă adj. (Rar) Cu caracter de orgie; orgiac. [Cf. gr. symposion – banchet].
simpozioane
SIMPOZIÓN, simpozioane, s. n. 1. (În Antichitate) Continuare a unui banchet cu cântece, dansuri și discuții variate. 2. Discuție organizată, pe baza unor scurte expuneri asupra unei teme literare, filosofice, științifice etc. de actualitate, purtate de câțiva vorbitori în fața și cu participarea publicului. [Pr.: -zi-on. – Acc. și: simpózion] – Din ngr. simpósion, germ. Symposion. DOOM
!simpozión (-zi-on) s. n., pl. simpozioáne
simpozioanele
SIMPOZIÓN, simpozioane, s. n. 1. (În Antichitate) Continuare a unui banchet cu cântece, dansuri și discuții variate. 2. Discuție organizată, pe baza unor scurte expuneri asupra unei teme literare, filosofice, științifice etc. de actualitate, purtate de câțiva vorbitori în fața și cu participarea publicului. [Pr.: -zi-on. – Acc. și: simpózion] – Din ngr. simpósion, germ. Symposion. DOOM
!simpozión (-zi-on) s. n., pl. simpozioáne
simpozioanelor
SIMPOZIÓN, simpozioane, s. n. 1. (În Antichitate) Continuare a unui banchet cu cântece, dansuri și discuții variate. 2. Discuție organizată, pe baza unor scurte expuneri asupra unei teme literare, filosofice, științifice etc. de actualitate, purtate de câțiva vorbitori în fața și cu participarea publicului. [Pr.: -zi-on. – Acc. și: simpózion] – Din ngr. simpósion, germ. Symposion. DOOM
!simpozión (-zi-on) s. n., pl. simpozioáne
simpozion
SIMPOZIÓN, simpozioane, s. n. 1. (În Antichitate) Continuare a unui banchet cu cântece, dansuri și discuții variate. 2. Discuție organizată, pe baza unor scurte expuneri asupra unei teme literare, filosofice, științifice etc. de actualitate, purtate de câțiva vorbitori în fața și cu participarea publicului. [Pr.: -zi-on. – Acc. și: simpózion] – Din ngr. simpósion, germ. Symposion. DOOM
!simpozión (-zi-on) s. n., pl. simpozioáne
simpozionul
SIMPOZIÓN, simpozioane, s. n. 1. (În Antichitate) Continuare a unui banchet cu cântece, dansuri și discuții variate. 2. Discuție organizată, pe baza unor scurte expuneri asupra unei teme literare, filosofice, științifice etc. de actualitate, purtate de câțiva vorbitori în fața și cu participarea publicului. [Pr.: -zi-on. – Acc. și: simpózion] – Din ngr. simpósion, germ. Symposion. DOOM
!simpozión (-zi-on) s. n., pl. simpozioáne
simpozionului
SIMPOZIÓN, simpozioane, s. n. 1. (În Antichitate) Continuare a unui banchet cu cântece, dansuri și discuții variate. 2. Discuție organizată, pe baza unor scurte expuneri asupra unei teme literare, filosofice, științifice etc. de actualitate, purtate de câțiva vorbitori în fața și cu participarea publicului. [Pr.: -zi-on. – Acc. și: simpózion] – Din ngr. simpósion, germ. Symposion. DOOM
!simpozión (-zi-on) s. n., pl. simpozioáne
simptom
SIMPTÓM, simptome, s. n. Tulburare funcțională sau senzație anormală resimțite de o ființă și care pot indica prezența unei boli. ♦ Fig. Semn, indiciu al unei stări anormale, individuale sau sociale. [Pl. și: simptoame] – Din fr. symptôme. DOOM
simptóm (simp-tom) s. n., pl. simptóme
simptom
SIMPTÓM, simptome, s. n. Tulburare funcțională sau senzație anormală resimțite de o ființă și care pot indica prezența unei boli. ♦ Fig. Semn, indiciu al unei stări anormale, individuale sau sociale. [Pl. și: simptoame] – Din fr. symptôme.
simptom
SIMPTÓM s.n. Semn, indiciu, manifestare a unei boli care servește la stabilirea diagnosticului. ♦ (Fig.) Semn, indiciu al unei stări anormale, mai ales al unui fenomen social-economic. [Pl. -oame, -omuri. / < fr. simptôme, cf. gr. symptoma < syn – cu, piptein – a cădea, a se întâmpla].
simptomatic
SIMPTOMÁTIC, -Ă, simptomatici, -ce, adj. Care indică simptomul unei boli; care se referă la simptom. ◊ Tratament simptomatic = tratament care urmărește vindecarea unei boli prin înlăturarea simptomelor și nu a cauzelor care o provoacă. ♦ Fig. Care indică existența unei anumite stări de lucruri; semnificativ. – Din fr. symptomatique. DOOM
simptomátic (simp-to-) adj. m., pl. simptomátici; f. simptomátică, pl. simptomátice
simptomatica
SIMPTOMÁTIC, -Ă, simptomatici, -ce, adj. Care indică simptomul unei boli; care se referă la simptom. ◊ Tratament simptomatic = tratament care urmărește vindecarea unei boli prin înlăturarea simptomelor și nu a cauzelor care o provoacă. ♦ Fig. Care indică existența unei anumite stări de lucruri; semnificativ. – Din fr. symptomatique. DOOM
simptomátic (simp-to-) adj. m., pl. simptomátici; f. simptomátică, pl. simptomátice
simptomatice
SIMPTOMÁTIC, -Ă, simptomatici, -ce, adj. Care indică simptomul unei boli; care se referă la simptom. ◊ Tratament simptomatic = tratament care urmărește vindecarea unei boli prin înlăturarea simptomelor și nu a cauzelor care o provoacă. ♦ Fig. Care indică existența unei anumite stări de lucruri; semnificativ. – Din fr. symptomatique. DOOM
simptomátic (simp-to-) adj. m., pl. simptomátici; f. simptomátică, pl. simptomátice
simptomaticei
SIMPTOMÁTIC, -Ă, simptomatici, -ce, adj. Care indică simptomul unei boli; care se referă la simptom. ◊ Tratament simptomatic = tratament care urmărește vindecarea unei boli prin înlăturarea simptomelor și nu a cauzelor care o provoacă. ♦ Fig. Care indică existența unei anumite stări de lucruri; semnificativ. – Din fr. symptomatique. DOOM
simptomátic (simp-to-) adj. m., pl. simptomátici; f. simptomátică, pl. simptomátice
simptomaticele
SIMPTOMÁTIC, -Ă, simptomatici, -ce, adj. Care indică simptomul unei boli; care se referă la simptom. ◊ Tratament simptomatic = tratament care urmărește vindecarea unei boli prin înlăturarea simptomelor și nu a cauzelor care o provoacă. ♦ Fig. Care indică existența unei anumite stări de lucruri; semnificativ. – Din fr. symptomatique. DOOM
simptomátic (simp-to-) adj. m., pl. simptomátici; f. simptomátică, pl. simptomátice
simptomaticelor
SIMPTOMÁTIC, -Ă, simptomatici, -ce, adj. Care indică simptomul unei boli; care se referă la simptom. ◊ Tratament simptomatic = tratament care urmărește vindecarea unei boli prin înlăturarea simptomelor și nu a cauzelor care o provoacă. ♦ Fig. Care indică existența unei anumite stări de lucruri; semnificativ. – Din fr. symptomatique. DOOM
simptomátic (simp-to-) adj. m., pl. simptomátici; f. simptomátică, pl. simptomátice
simptomatici
SIMPTOMÁTIC, -Ă, simptomatici, -ce, adj. Care indică simptomul unei boli; care se referă la simptom. ◊ Tratament simptomatic = tratament care urmărește vindecarea unei boli prin înlăturarea simptomelor și nu a cauzelor care o provoacă. ♦ Fig. Care indică existența unei anumite stări de lucruri; semnificativ. – Din fr. symptomatique. DOOM
simptomátic (simp-to-) adj. m., pl. simptomátici; f. simptomátică, pl. simptomátice
simptomaticii
SIMPTOMÁTIC, -Ă, simptomatici, -ce, adj. Care indică simptomul unei boli; care se referă la simptom. ◊ Tratament simptomatic = tratament care urmărește vindecarea unei boli prin înlăturarea simptomelor și nu a cauzelor care o provoacă. ♦ Fig. Care indică existența unei anumite stări de lucruri; semnificativ. – Din fr. symptomatique. DOOM
simptomátic (simp-to-) adj. m., pl. simptomátici; f. simptomátică, pl. simptomátice
simptomaticilor
SIMPTOMÁTIC, -Ă, simptomatici, -ce, adj. Care indică simptomul unei boli; care se referă la simptom. ◊ Tratament simptomatic = tratament care urmărește vindecarea unei boli prin înlăturarea simptomelor și nu a cauzelor care o provoacă. ♦ Fig. Care indică existența unei anumite stări de lucruri; semnificativ. – Din fr. symptomatique. DOOM
simptomátic (simp-to-) adj. m., pl. simptomátici; f. simptomátică, pl. simptomátice
simptomaticul
SIMPTOMÁTIC, -Ă, simptomatici, -ce, adj. Care indică simptomul unei boli; care se referă la simptom. ◊ Tratament simptomatic = tratament care urmărește vindecarea unei boli prin înlăturarea simptomelor și nu a cauzelor care o provoacă. ♦ Fig. Care indică existența unei anumite stări de lucruri; semnificativ. – Din fr. symptomatique. DOOM
simptomátic (simp-to-) adj. m., pl. simptomátici; f. simptomátică, pl. simptomátice
simptomaticului
SIMPTOMÁTIC, -Ă, simptomatici, -ce, adj. Care indică simptomul unei boli; care se referă la simptom. ◊ Tratament simptomatic = tratament care urmărește vindecarea unei boli prin înlăturarea simptomelor și nu a cauzelor care o provoacă. ♦ Fig. Care indică existența unei anumite stări de lucruri; semnificativ. – Din fr. symptomatique. DOOM
simptomátic (simp-to-) adj. m., pl. simptomátici; f. simptomátică, pl. simptomátice
simptomatologia
SIMPTOMATOLOGÍE s. f. Totalitate a manifestărilor clinice și de laborator ale unei boli, care permit diagnosticarea bolii respective și diferențierea ei de alte afecțiuni; parte a medicinei care studiază simptomele bolilor; semiologie. – Din fr. symptomatologie. DOOM
simptomatologíe (simp-to-) s. f., art. simptomatología, g.-d. simptomatologíi, art. simptomatologíei
simptomatologic
SIMPTOMATOLÓGIC, -Ă, simptomatologici, -ce, adj. Care ține de simptomatologie, privitor la simptomatologie. – Din fr. symptomatologique. DOOM
simptomatológic (simp-to-) adj. m., pl. simptomatológici; f. simptomatológică, pl. simptomatológice
simptomatologica
SIMPTOMATOLÓGIC, -Ă, simptomatologici, -ce, adj. Care ține de simptomatologie, privitor la simptomatologie. – Din fr. symptomatologique. DOOM
simptomatológic (simp-to-) adj. m., pl. simptomatológici; f. simptomatológică, pl. simptomatológice
simptomatologice
SIMPTOMATOLÓGIC, -Ă, simptomatologici, -ce, adj. Care ține de simptomatologie, privitor la simptomatologie. – Din fr. symptomatologique. DOOM
simptomatológic (simp-to-) adj. m., pl. simptomatológici; f. simptomatológică, pl. simptomatológice
simptomatologicei
SIMPTOMATOLÓGIC, -Ă, simptomatologici, -ce, adj. Care ține de simptomatologie, privitor la simptomatologie. – Din fr. symptomatologique. DOOM
simptomatológic (simp-to-) adj. m., pl. simptomatológici; f. simptomatológică, pl. simptomatológice
simptomatologicele
SIMPTOMATOLÓGIC, -Ă, simptomatologici, -ce, adj. Care ține de simptomatologie, privitor la simptomatologie. – Din fr. symptomatologique. DOOM
simptomatológic (simp-to-) adj. m., pl. simptomatológici; f. simptomatológică, pl. simptomatológice
simptomatologicelor
SIMPTOMATOLÓGIC, -Ă, simptomatologici, -ce, adj. Care ține de simptomatologie, privitor la simptomatologie. – Din fr. symptomatologique. DOOM
simptomatológic (simp-to-) adj. m., pl. simptomatológici; f. simptomatológică, pl. simptomatológice
simptomatologici
SIMPTOMATOLÓGIC, -Ă, simptomatologici, -ce, adj. Care ține de simptomatologie, privitor la simptomatologie. – Din fr. symptomatologique. DOOM
simptomatológic (simp-to-) adj. m., pl. simptomatológici; f. simptomatológică, pl. simptomatológice
simptomatologicii
SIMPTOMATOLÓGIC, -Ă, simptomatologici, -ce, adj. Care ține de simptomatologie, privitor la simptomatologie. – Din fr. symptomatologique. DOOM
simptomatológic (simp-to-) adj. m., pl. simptomatológici; f. simptomatológică, pl. simptomatológice
simptomatologicilor
SIMPTOMATOLÓGIC, -Ă, simptomatologici, -ce, adj. Care ține de simptomatologie, privitor la simptomatologie. – Din fr. symptomatologique. DOOM
simptomatológic (simp-to-) adj. m., pl. simptomatológici; f. simptomatológică, pl. simptomatológice
simptomatologicul
SIMPTOMATOLÓGIC, -Ă, simptomatologici, -ce, adj. Care ține de simptomatologie, privitor la simptomatologie. – Din fr. symptomatologique. DOOM
simptomatológic (simp-to-) adj. m., pl. simptomatológici; f. simptomatológică, pl. simptomatológice
simptomatologicului
SIMPTOMATOLÓGIC, -Ă, simptomatologici, -ce, adj. Care ține de simptomatologie, privitor la simptomatologie. – Din fr. symptomatologique. DOOM
simptomatológic (simp-to-) adj. m., pl. simptomatológici; f. simptomatológică, pl. simptomatológice
simptomatologie
SIMPTOMATOLOGÍE s. f. Totalitate a manifestărilor clinice și de laborator ale unei boli, care permit diagnosticarea bolii respective și diferențierea ei de alte afecțiuni; parte a medicinei care studiază simptomele bolilor; semiologie. – Din fr. symptomatologie. DOOM
simptomatologíe (simp-to-) s. f., art. simptomatología, g.-d. simptomatologíi, art. simptomatologíei
simptomatologiei
SIMPTOMATOLOGÍE s. f. Totalitate a manifestărilor clinice și de laborator ale unei boli, care permit diagnosticarea bolii respective și diferențierea ei de alte afecțiuni; parte a medicinei care studiază simptomele bolilor; semiologie. – Din fr. symptomatologie. DOOM
simptomatologíe (simp-to-) s. f., art. simptomatología, g.-d. simptomatologíi, art. simptomatologíei
simptomatologii
SIMPTOMATOLOGÍE s. f. Totalitate a manifestărilor clinice și de laborator ale unei boli, care permit diagnosticarea bolii respective și diferențierea ei de alte afecțiuni; parte a medicinei care studiază simptomele bolilor; semiologie. – Din fr. symptomatologie. DOOM
simptomatologíe (simp-to-) s. f., art. simptomatología, g.-d. simptomatologíi, art. simptomatologíei
simptomatologiile
SIMPTOMATOLOGÍE s. f. Totalitate a manifestărilor clinice și de laborator ale unei boli, care permit diagnosticarea bolii respective și diferențierea ei de alte afecțiuni; parte a medicinei care studiază simptomele bolilor; semiologie. – Din fr. symptomatologie. DOOM
simptomatologíe (simp-to-) s. f., art. simptomatología, g.-d. simptomatologíi, art. simptomatologíei
simptomatologiilor
SIMPTOMATOLOGÍE s. f. Totalitate a manifestărilor clinice și de laborator ale unei boli, care permit diagnosticarea bolii respective și diferențierea ei de alte afecțiuni; parte a medicinei care studiază simptomele bolilor; semiologie. – Din fr. symptomatologie. DOOM
simptomatologíe (simp-to-) s. f., art. simptomatología, g.-d. simptomatologíi, art. simptomatologíei
simptome
SIMPTÓM, simptome, s. n. Tulburare funcțională sau senzație anormală resimțite de o ființă și care pot indica prezența unei boli. ♦ Fig. Semn, indiciu al unei stări anormale, individuale sau sociale. [Pl. și: simptoame] – Din fr. symptôme. DOOM
simptóm (simp-tom) s. n., pl. simptóme
simptomele
SIMPTÓM, simptome, s. n. Tulburare funcțională sau senzație anormală resimțite de o ființă și care pot indica prezența unei boli. ♦ Fig. Semn, indiciu al unei stări anormale, individuale sau sociale. [Pl. și: simptoame] – Din fr. symptôme. DOOM
simptóm (simp-tom) s. n., pl. simptóme
simptomelor
SIMPTÓM, simptome, s. n. Tulburare funcțională sau senzație anormală resimțite de o ființă și care pot indica prezența unei boli. ♦ Fig. Semn, indiciu al unei stări anormale, individuale sau sociale. [Pl. și: simptoame] – Din fr. symptôme. DOOM
simptóm (simp-tom) s. n., pl. simptóme
simptomul
SIMPTÓM, simptome, s. n. Tulburare funcțională sau senzație anormală resimțite de o ființă și care pot indica prezența unei boli. ♦ Fig. Semn, indiciu al unei stări anormale, individuale sau sociale. [Pl. și: simptoame] – Din fr. symptôme. DOOM
simptóm (simp-tom) s. n., pl. simptóme
simptomului
SIMPTÓM, simptome, s. n. Tulburare funcțională sau senzație anormală resimțite de o ființă și care pot indica prezența unei boli. ♦ Fig. Semn, indiciu al unei stări anormale, individuale sau sociale. [Pl. și: simptoame] – Din fr. symptôme. DOOM
simptóm (simp-tom) s. n., pl. simptóme
simt
SIMȚÍ, simt, vb. IV. 1. Tranz. A avea, prin intermediul organelor de simț, senzația sau percepția unui lucru, a unui fapt, a unei calități, a percepe efectul unei excitații; a prezenta sensibilitate. ♦ Refl. A-și da seama de propria stare fizică. 2. Tranz. A băga de seamă, a prinde de veste, a observa prezența unei ființe sau o acțiune a acesteia, mai mult pe baza unui reflex la o excitație a simțurilor decât cu ajutorul judecății. ♦ (Despre animale) A adulmeca. 3. Tranz. A-și da seama, a fi conștient, a înțelege, a bănui o acțiune, o situație etc., bazându-se atât pe informații și elemente logice, cât și pe intuiție, instinct sau legături afective cu altă persoană. ♦ Refl. A fi conștient de o însușire, de o dispoziție sau de o stare proprie. ◊ Expr. A se simți în stare (de ceva sau să facă ceva) = a se ști, a se socoti, a se crede capabil (de ceva sau să facă ceva). 4. Refl. A avea, a da dovadă de bun-simț; a fi un om simțit (2). 5. Tranz. A fi cuprins de o stare afectivă, a încerca un sentiment, o emoție etc.; a fi mișcat, impresionat, tulburat de ceva. ◊ Expr. A simți lipsa (cuiva sau a ceva) = a suferi din cauză că cineva sau ceva lipsește. A simți nevoia să... = a dori să... ♦ A avea impresia că..., a încerca sentimentul că... ◊ Expr. (Refl.) A se simți la (sau în) largul lui sau (ca) acasă (la el) = a încerca un sentiment plăcut, a avea impresia că se află într-un mediu familiar, înconjurat de lucruri sau de oameni cunoscuți; a fi familiarizat cu ceva; a nu fi stânjenit sau jenat de nimic; a se simți bine. ♦ Refl. (Înv.) A se resimți de pe urma efectelor produse de un factor extern, de o situație etc. [Prez. ind. și: (reg.) simțesc, simț] – Lat. sentire. DOOM
simțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. simt, imperf. 3 sg. simțeá; conj. prez. 3 să símtă
simte
SIMȚÍ, simt, vb. IV. 1. Tranz. A avea, prin intermediul organelor de simț, senzația sau percepția unui lucru, a unui fapt, a unei calități, a percepe efectul unei excitații; a prezenta sensibilitate. ♦ Refl. A-și da seama de propria stare fizică. 2. Tranz. A băga de seamă, a prinde de veste, a observa prezența unei ființe sau o acțiune a acesteia, mai mult pe baza unui reflex la o excitație a simțurilor decât cu ajutorul judecății. ♦ (Despre animale) A adulmeca. 3. Tranz. A-și da seama, a fi conștient, a înțelege, a bănui o acțiune, o situație etc., bazându-se atât pe informații și elemente logice, cât și pe intuiție, instinct sau legături afective cu altă persoană. ♦ Refl. A fi conștient de o însușire, de o dispoziție sau de o stare proprie. ◊ Expr. A se simți în stare (de ceva sau să facă ceva) = a se ști, a se socoti, a se crede capabil (de ceva sau să facă ceva). 4. Refl. A avea, a da dovadă de bun-simț; a fi un om simțit (2). 5. Tranz. A fi cuprins de o stare afectivă, a încerca un sentiment, o emoție etc.; a fi mișcat, impresionat, tulburat de ceva. ◊ Expr. A simți lipsa (cuiva sau a ceva) = a suferi din cauză că cineva sau ceva lipsește. A simți nevoia să... = a dori să... ♦ A avea impresia că..., a încerca sentimentul că... ◊ Expr. (Refl.) A se simți la (sau în) largul lui sau (ca) acasă (la el) = a încerca un sentiment plăcut, a avea impresia că se află într-un mediu familiar, înconjurat de lucruri sau de oameni cunoscuți; a fi familiarizat cu ceva; a nu fi stânjenit sau jenat de nimic; a se simți bine. ♦ Refl. (Înv.) A se resimți de pe urma efectelor produse de un factor extern, de o situație etc. [Prez. ind. și: (reg.) simțesc, simț] – Lat. sentire. DOOM
simțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. simt, imperf. 3 sg. simțeá; conj. prez. 3 să símtă
simtiment
SIMTIMÉNT s. n. v. sentiment. DOOM
sentimént s. n., pl. sentiménte
simtă
SIMȚÍ, simt, vb. IV. 1. Tranz. A avea, prin intermediul organelor de simț, senzația sau percepția unui lucru, a unui fapt, a unei calități, a percepe efectul unei excitații; a prezenta sensibilitate. ♦ Refl. A-și da seama de propria stare fizică. 2. Tranz. A băga de seamă, a prinde de veste, a observa prezența unei ființe sau o acțiune a acesteia, mai mult pe baza unui reflex la o excitație a simțurilor decât cu ajutorul judecății. ♦ (Despre animale) A adulmeca. 3. Tranz. A-și da seama, a fi conștient, a înțelege, a bănui o acțiune, o situație etc., bazându-se atât pe informații și elemente logice, cât și pe intuiție, instinct sau legături afective cu altă persoană. ♦ Refl. A fi conștient de o însușire, de o dispoziție sau de o stare proprie. ◊ Expr. A se simți în stare (de ceva sau să facă ceva) = a se ști, a se socoti, a se crede capabil (de ceva sau să facă ceva). 4. Refl. A avea, a da dovadă de bun-simț; a fi un om simțit (2). 5. Tranz. A fi cuprins de o stare afectivă, a încerca un sentiment, o emoție etc.; a fi mișcat, impresionat, tulburat de ceva. ◊ Expr. A simți lipsa (cuiva sau a ceva) = a suferi din cauză că cineva sau ceva lipsește. A simți nevoia să... = a dori să... ♦ A avea impresia că..., a încerca sentimentul că... ◊ Expr. (Refl.) A se simți la (sau în) largul lui sau (ca) acasă (la el) = a încerca un sentiment plăcut, a avea impresia că se află într-un mediu familiar, înconjurat de lucruri sau de oameni cunoscuți; a fi familiarizat cu ceva; a nu fi stânjenit sau jenat de nimic; a se simți bine. ♦ Refl. (Înv.) A se resimți de pe urma efectelor produse de un factor extern, de o situație etc. [Prez. ind. și: (reg.) simțesc, simț] – Lat. sentire. DOOM
simțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. simt, imperf. 3 sg. simțeá; conj. prez. 3 să símtă
simula
SIMULÁ, simulez, vb. I. Tranz. A face să pară adevărat ceva ireal; a da, în mod intenționat, o impresie falsă. ♦ A se preface bolnav, nebun, beat etc. (pentru a obține un avantaj sau a evita o sancțiune). – Din fr. simuler, lat. simulare. DOOM
simulá (a ~) vb., ind. prez. 3 simuleáză
simulacre
SIMULÁCRU, simulacre, s. n. Aparență înșelătoare; acțiune simulată; obiect care dă o falsă impresie a realității. – Din fr. simulacre, lat. simulacrum. DOOM
simulácru (-la-cru) s. n., art. simulácrul; pl. simulácre
simulacrele
SIMULÁCRU, simulacre, s. n. Aparență înșelătoare; acțiune simulată; obiect care dă o falsă impresie a realității. – Din fr. simulacre, lat. simulacrum. DOOM
simulácru (-la-cru) s. n., art. simulácrul; pl. simulácre
simulacrelor
SIMULÁCRU, simulacre, s. n. Aparență înșelătoare; acțiune simulată; obiect care dă o falsă impresie a realității. – Din fr. simulacre, lat. simulacrum. DOOM
simulácru (-la-cru) s. n., art. simulácrul; pl. simulácre
simulacru
SIMULÁCRU, simulacre, s. n. Aparență înșelătoare; acțiune simulată; obiect care dă o falsă impresie a realității. – Din fr. simulacre, lat. simulacrum. DOOM
simulácru (-la-cru) s. n., art. simulácrul; pl. simulácre
simulacrul
SIMULÁCRU, simulacre, s. n. Aparență înșelătoare; acțiune simulată; obiect care dă o falsă impresie a realității. – Din fr. simulacre, lat. simulacrum. DOOM
simulácru (-la-cru) s. n., art. simulácrul; pl. simulácre
simulacrului
SIMULÁCRU, simulacre, s. n. Aparență înșelătoare; acțiune simulată; obiect care dă o falsă impresie a realității. – Din fr. simulacre, lat. simulacrum. DOOM
simulácru (-la-cru) s. n., art. simulácrul; pl. simulácre
simulai
SIMULÁ, simulez, vb. I. Tranz. A face să pară adevărat ceva ireal; a da, în mod intenționat, o impresie falsă. ♦ A se preface bolnav, nebun, beat etc. (pentru a obține un avantaj sau a evita o sancțiune). – Din fr. simuler, lat. simulare. DOOM
simulá (a ~) vb., ind. prez. 3 simuleáză
simulam
SIMULÁ, simulez, vb. I. Tranz. A face să pară adevărat ceva ireal; a da, în mod intenționat, o impresie falsă. ♦ A se preface bolnav, nebun, beat etc. (pentru a obține un avantaj sau a evita o sancțiune). – Din fr. simuler, lat. simulare. DOOM
simulá (a ~) vb., ind. prez. 3 simuleáză
simulant
SIMULÁNT, -Ă, simulanți, -te, s. m. și f. Persoană care simulează o boală, o nebunie etc. – Simula + suf. -ant. Cf. fr. s i m u l a t e u r. DOOM
simulántă s. f., g.-d. art. simulántei; pl. simulánte
simulanta
SIMULÁNT, -Ă, simulanți, -te, s. m. și f. Persoană care simulează o boală, o nebunie etc. – Simula + suf. -ant. Cf. fr. s i m u l a t e u r. DOOM
simulántă s. f., g.-d. art. simulántei; pl. simulánte
simulante
SIMULÁNT, -Ă, simulanți, -te, s. m. și f. Persoană care simulează o boală, o nebunie etc. – Simula + suf. -ant. Cf. fr. s i m u l a t e u r. DOOM
simulántă s. f., g.-d. art. simulántei; pl. simulánte
simulantei
SIMULÁNT, -Ă, simulanți, -te, s. m. și f. Persoană care simulează o boală, o nebunie etc. – Simula + suf. -ant. Cf. fr. s i m u l a t e u r. DOOM
simulántă s. f., g.-d. art. simulántei; pl. simulánte
simulantele
SIMULÁNT, -Ă, simulanți, -te, s. m. și f. Persoană care simulează o boală, o nebunie etc. – Simula + suf. -ant. Cf. fr. s i m u l a t e u r. DOOM
simulántă s. f., g.-d. art. simulántei; pl. simulánte
simulantelor
SIMULÁNT, -Ă, simulanți, -te, s. m. și f. Persoană care simulează o boală, o nebunie etc. – Simula + suf. -ant. Cf. fr. s i m u l a t e u r. DOOM
simulántă s. f., g.-d. art. simulántei; pl. simulánte
simulantul
SIMULÁNT, -Ă, simulanți, -te, s. m. și f. Persoană care simulează o boală, o nebunie etc. – Simula + suf. -ant. Cf. fr. s i m u l a t e u r. DOOM
simulántă s. f., g.-d. art. simulántei; pl. simulánte
simulantului
SIMULÁNT, -Ă, simulanți, -te, s. m. și f. Persoană care simulează o boală, o nebunie etc. – Simula + suf. -ant. Cf. fr. s i m u l a t e u r. DOOM
simulántă s. f., g.-d. art. simulántei; pl. simulánte
simulanți
SIMULÁNT, -Ă, simulanți, -te, s. m. și f. Persoană care simulează o boală, o nebunie etc. – Simula + suf. -ant. Cf. fr. s i m u l a t e u r. DOOM
simulántă s. f., g.-d. art. simulántei; pl. simulánte
simulanții
SIMULÁNT, -Ă, simulanți, -te, s. m. și f. Persoană care simulează o boală, o nebunie etc. – Simula + suf. -ant. Cf. fr. s i m u l a t e u r. DOOM
simulántă s. f., g.-d. art. simulántei; pl. simulánte
simulanților
SIMULÁNT, -Ă, simulanți, -te, s. m. și f. Persoană care simulează o boală, o nebunie etc. – Simula + suf. -ant. Cf. fr. s i m u l a t e u r. DOOM
simulántă s. f., g.-d. art. simulántei; pl. simulánte
simulare
SIMULÁ, simulez, vb. I. Tranz. A face să pară adevărat ceva ireal; a da, în mod intenționat, o impresie falsă. ♦ A se preface bolnav, nebun, beat etc. (pentru a obține un avantaj sau a evita o sancțiune). – Din fr. simuler, lat. simulare. DOOM
simulá (a ~) vb., ind. prez. 3 simuleáză
simulare
SIMULÁRE, simulări, s. f. Faptul de a simula; prefăcătorie; falsificare; simulație. – V. simula. DOOM
simuláre s. f., g.-d. art. simulắrii; pl. simulắri
simularea
SIMULÁRE, simulări, s. f. Faptul de a simula; prefăcătorie; falsificare; simulație. – V. simula. DOOM
simuláre s. f., g.-d. art. simulắrii; pl. simulắri
simulară
SIMULÁ, simulez, vb. I. Tranz. A face să pară adevărat ceva ireal; a da, în mod intenționat, o impresie falsă. ♦ A se preface bolnav, nebun, beat etc. (pentru a obține un avantaj sau a evita o sancțiune). – Din fr. simuler, lat. simulare. DOOM
simulá (a ~) vb., ind. prez. 3 simuleáză
simularăm
SIMULÁ, simulez, vb. I. Tranz. A face să pară adevărat ceva ireal; a da, în mod intenționat, o impresie falsă. ♦ A se preface bolnav, nebun, beat etc. (pentru a obține un avantaj sau a evita o sancțiune). – Din fr. simuler, lat. simulare. DOOM
simulá (a ~) vb., ind. prez. 3 simuleáză
simularăți
SIMULÁ, simulez, vb. I. Tranz. A face să pară adevărat ceva ireal; a da, în mod intenționat, o impresie falsă. ♦ A se preface bolnav, nebun, beat etc. (pentru a obține un avantaj sau a evita o sancțiune). – Din fr. simuler, lat. simulare. DOOM
simulá (a ~) vb., ind. prez. 3 simuleáză
simulase
SIMULÁ, simulez, vb. I. Tranz. A face să pară adevărat ceva ireal; a da, în mod intenționat, o impresie falsă. ♦ A se preface bolnav, nebun, beat etc. (pentru a obține un avantaj sau a evita o sancțiune). – Din fr. simuler, lat. simulare. DOOM
simulá (a ~) vb., ind. prez. 3 simuleáză
simulasem
SIMULÁ, simulez, vb. I. Tranz. A face să pară adevărat ceva ireal; a da, în mod intenționat, o impresie falsă. ♦ A se preface bolnav, nebun, beat etc. (pentru a obține un avantaj sau a evita o sancțiune). – Din fr. simuler, lat. simulare. DOOM
simulá (a ~) vb., ind. prez. 3 simuleáză
simulaseră
SIMULÁ, simulez, vb. I. Tranz. A face să pară adevărat ceva ireal; a da, în mod intenționat, o impresie falsă. ♦ A se preface bolnav, nebun, beat etc. (pentru a obține un avantaj sau a evita o sancțiune). – Din fr. simuler, lat. simulare. DOOM
simulá (a ~) vb., ind. prez. 3 simuleáză
simulaserăm
SIMULÁ, simulez, vb. I. Tranz. A face să pară adevărat ceva ireal; a da, în mod intenționat, o impresie falsă. ♦ A se preface bolnav, nebun, beat etc. (pentru a obține un avantaj sau a evita o sancțiune). – Din fr. simuler, lat. simulare. DOOM
simulá (a ~) vb., ind. prez. 3 simuleáză
simulaserăți
SIMULÁ, simulez, vb. I. Tranz. A face să pară adevărat ceva ireal; a da, în mod intenționat, o impresie falsă. ♦ A se preface bolnav, nebun, beat etc. (pentru a obține un avantaj sau a evita o sancțiune). – Din fr. simuler, lat. simulare. DOOM
simulá (a ~) vb., ind. prez. 3 simuleáză
simulaseși
SIMULÁ, simulez, vb. I. Tranz. A face să pară adevărat ceva ireal; a da, în mod intenționat, o impresie falsă. ♦ A se preface bolnav, nebun, beat etc. (pentru a obține un avantaj sau a evita o sancțiune). – Din fr. simuler, lat. simulare. DOOM
simulá (a ~) vb., ind. prez. 3 simuleáză
simulaseți
SIMULÁ, simulez, vb. I. Tranz. A face să pară adevărat ceva ireal; a da, în mod intenționat, o impresie falsă. ♦ A se preface bolnav, nebun, beat etc. (pentru a obține un avantaj sau a evita o sancțiune). – Din fr. simuler, lat. simulare. DOOM
simulá (a ~) vb., ind. prez. 3 simuleáză
simulat
SIMULÁ, simulez, vb. I. Tranz. A face să pară adevărat ceva ireal; a da, în mod intenționat, o impresie falsă. ♦ A se preface bolnav, nebun, beat etc. (pentru a obține un avantaj sau a evita o sancțiune). – Din fr. simuler, lat. simulare. DOOM
simulá (a ~) vb., ind. prez. 3 simuleáză
simulat
SIMULÁT, -Ă, simulați, -te, adj. Care are o aparență înșelătoare; făcut în mod intenționat să dea o impresie falsă. – V. simula.
simulata
SIMULÁT, -Ă, simulați, -te, adj. Care are o aparență înșelătoare; făcut în mod intenționat să dea o impresie falsă. – V. simula.
simulate
SIMULÁT, -Ă, simulați, -te, adj. Care are o aparență înșelătoare; făcut în mod intenționat să dea o impresie falsă. – V. simula.
simulatei
SIMULÁT, -Ă, simulați, -te, adj. Care are o aparență înșelătoare; făcut în mod intenționat să dea o impresie falsă. – V. simula.
simulatele
SIMULÁT, -Ă, simulați, -te, adj. Care are o aparență înșelătoare; făcut în mod intenționat să dea o impresie falsă. – V. simula.
simulatelor
SIMULÁT, -Ă, simulați, -te, adj. Care are o aparență înșelătoare; făcut în mod intenționat să dea o impresie falsă. – V. simula.
simulatoare
SIMULATÓR, simulatoare, s. n. 1. Sistem tehnic destinat rezolvării ecuațiilor care caracterizează un anumit obiect sau fenomen. 2. Ansamblu de aparate și dispozitive care simulează situațiile posibile într-o activitate, folosit pentru antrenarea și verificarea reacțiilor operatorilor umani. – Din fr. simulateur. DOOM
simulatór s. n., pl. simulatoáre
simulatoarele
SIMULATÓR, simulatoare, s. n. 1. Sistem tehnic destinat rezolvării ecuațiilor care caracterizează un anumit obiect sau fenomen. 2. Ansamblu de aparate și dispozitive care simulează situațiile posibile într-o activitate, folosit pentru antrenarea și verificarea reacțiilor operatorilor umani. – Din fr. simulateur. DOOM
simulatór s. n., pl. simulatoáre
simulatoarelor
SIMULATÓR, simulatoare, s. n. 1. Sistem tehnic destinat rezolvării ecuațiilor care caracterizează un anumit obiect sau fenomen. 2. Ansamblu de aparate și dispozitive care simulează situațiile posibile într-o activitate, folosit pentru antrenarea și verificarea reacțiilor operatorilor umani. – Din fr. simulateur. DOOM
simulatór s. n., pl. simulatoáre
simulator
SIMULATÓR, simulatoare, s. n. 1. Sistem tehnic destinat rezolvării ecuațiilor care caracterizează un anumit obiect sau fenomen. 2. Ansamblu de aparate și dispozitive care simulează situațiile posibile într-o activitate, folosit pentru antrenarea și verificarea reacțiilor operatorilor umani. – Din fr. simulateur. DOOM
simulatór s. n., pl. simulatoáre
simulatorul
SIMULATÓR, simulatoare, s. n. 1. Sistem tehnic destinat rezolvării ecuațiilor care caracterizează un anumit obiect sau fenomen. 2. Ansamblu de aparate și dispozitive care simulează situațiile posibile într-o activitate, folosit pentru antrenarea și verificarea reacțiilor operatorilor umani. – Din fr. simulateur. DOOM
simulatór s. n., pl. simulatoáre
simulatorului
SIMULATÓR, simulatoare, s. n. 1. Sistem tehnic destinat rezolvării ecuațiilor care caracterizează un anumit obiect sau fenomen. 2. Ansamblu de aparate și dispozitive care simulează situațiile posibile într-o activitate, folosit pentru antrenarea și verificarea reacțiilor operatorilor umani. – Din fr. simulateur. DOOM
simulatór s. n., pl. simulatoáre
simulatul
SIMULÁT, -Ă, simulați, -te, adj. Care are o aparență înșelătoare; făcut în mod intenționat să dea o impresie falsă. – V. simula.
simulatului
SIMULÁT, -Ă, simulați, -te, adj. Care are o aparență înșelătoare; făcut în mod intenționat să dea o impresie falsă. – V. simula.
simulau
SIMULÁ, simulez, vb. I. Tranz. A face să pară adevărat ceva ireal; a da, în mod intenționat, o impresie falsă. ♦ A se preface bolnav, nebun, beat etc. (pentru a obține un avantaj sau a evita o sancțiune). – Din fr. simuler, lat. simulare. DOOM
simulá (a ~) vb., ind. prez. 3 simuleáză
simulași
SIMULÁ, simulez, vb. I. Tranz. A face să pară adevărat ceva ireal; a da, în mod intenționat, o impresie falsă. ♦ A se preface bolnav, nebun, beat etc. (pentru a obține un avantaj sau a evita o sancțiune). – Din fr. simuler, lat. simulare. DOOM
simulá (a ~) vb., ind. prez. 3 simuleáză
simulați
SIMULÁ, simulez, vb. I. Tranz. A face să pară adevărat ceva ireal; a da, în mod intenționat, o impresie falsă. ♦ A se preface bolnav, nebun, beat etc. (pentru a obține un avantaj sau a evita o sancțiune). – Din fr. simuler, lat. simulare. DOOM
simulá (a ~) vb., ind. prez. 3 simuleáză
simulați
SIMULÁT, -Ă, simulați, -te, adj. Care are o aparență înșelătoare; făcut în mod intenționat să dea o impresie falsă. – V. simula.
simulația
SIMULÁȚIE, simulații, s. f. Simulare; spec. (Jur.) folosire de către o persoană a unui înscris constatator al unui act juridic care nu corespunde unei operații reale. [Var.: simulațiúne s. f.] – Din fr. simulation, lat. simulatio, -onis. DOOM
simuláție (-ți-e) s. f., art. simuláția (-ți-a), g.-d. art. simuláției; pl. simuláții, art. simuláțiile (-ți-i-)
simulație
SIMULÁȚIE, simulații, s. f. Simulare; spec. (Jur.) folosire de către o persoană a unui înscris constatator al unui act juridic care nu corespunde unei operații reale. [Var.: simulațiúne s. f.] – Din fr. simulation, lat. simulatio, -onis. DOOM
simuláție (-ți-e) s. f., art. simuláția (-ți-a), g.-d. art. simuláției; pl. simuláții, art. simuláțiile (-ți-i-)
simulației
SIMULÁȚIE, simulații, s. f. Simulare; spec. (Jur.) folosire de către o persoană a unui înscris constatator al unui act juridic care nu corespunde unei operații reale. [Var.: simulațiúne s. f.] – Din fr. simulation, lat. simulatio, -onis. DOOM
simuláție (-ți-e) s. f., art. simuláția (-ți-a), g.-d. art. simuláției; pl. simuláții, art. simuláțiile (-ți-i-)
simulații
SIMULÁT, -Ă, simulați, -te, adj. Care are o aparență înșelătoare; făcut în mod intenționat să dea o impresie falsă. – V. simula.
simulații
SIMULÁȚIE, simulații, s. f. Simulare; spec. (Jur.) folosire de către o persoană a unui înscris constatator al unui act juridic care nu corespunde unei operații reale. [Var.: simulațiúne s. f.] – Din fr. simulation, lat. simulatio, -onis. DOOM
simuláție (-ți-e) s. f., art. simuláția (-ți-a), g.-d. art. simuláției; pl. simuláții, art. simuláțiile (-ți-i-)
simulațiile
SIMULÁȚIE, simulații, s. f. Simulare; spec. (Jur.) folosire de către o persoană a unui înscris constatator al unui act juridic care nu corespunde unei operații reale. [Var.: simulațiúne s. f.] – Din fr. simulation, lat. simulatio, -onis. DOOM
simuláție (-ți-e) s. f., art. simuláția (-ți-a), g.-d. art. simuláției; pl. simuláții, art. simuláțiile (-ți-i-)
simulațiilor
SIMULÁȚIE, simulații, s. f. Simulare; spec. (Jur.) folosire de către o persoană a unui înscris constatator al unui act juridic care nu corespunde unei operații reale. [Var.: simulațiúne s. f.] – Din fr. simulation, lat. simulatio, -onis. DOOM
simuláție (-ți-e) s. f., art. simuláția (-ți-a), g.-d. art. simuláției; pl. simuláții, art. simuláțiile (-ți-i-)
simulaților
SIMULÁT, -Ă, simulați, -te, adj. Care are o aparență înșelătoare; făcut în mod intenționat să dea o impresie falsă. – V. simula.
simulațiune
SIMULÁȚIE, simulații, s. f. Simulare; spec. (Jur.) folosire de către o persoană a unui înscris constatator al unui act juridic care nu corespunde unei operații reale. [Var.: simulațiúne s. f.] – Din fr. simulation, lat. simulatio, -onis. DOOM
simuláție (-ți-e) s. f., art. simuláția (-ți-a), g.-d. art. simuláției; pl. simuláții, art. simuláțiile (-ți-i-)
simulează
SIMULÁ, simulez, vb. I. Tranz. A face să pară adevărat ceva ireal; a da, în mod intenționat, o impresie falsă. ♦ A se preface bolnav, nebun, beat etc. (pentru a obține un avantaj sau a evita o sancțiune). – Din fr. simuler, lat. simulare. DOOM
simulá (a ~) vb., ind. prez. 3 simuleáză
simulez
SIMULÁ, simulez, vb. I. Tranz. A face să pară adevărat ceva ireal; a da, în mod intenționat, o impresie falsă. ♦ A se preface bolnav, nebun, beat etc. (pentru a obține un avantaj sau a evita o sancțiune). – Din fr. simuler, lat. simulare. DOOM
simulá (a ~) vb., ind. prez. 3 simuleáză
simuleze
SIMULÁ, simulez, vb. I. Tranz. A face să pară adevărat ceva ireal; a da, în mod intenționat, o impresie falsă. ♦ A se preface bolnav, nebun, beat etc. (pentru a obține un avantaj sau a evita o sancțiune). – Din fr. simuler, lat. simulare. DOOM
simulá (a ~) vb., ind. prez. 3 simuleáză
simulezi
SIMULÁ, simulez, vb. I. Tranz. A face să pară adevărat ceva ireal; a da, în mod intenționat, o impresie falsă. ♦ A se preface bolnav, nebun, beat etc. (pentru a obține un avantaj sau a evita o sancțiune). – Din fr. simuler, lat. simulare. DOOM
simulá (a ~) vb., ind. prez. 3 simuleáză
simultan
SIMULTANÉU, -ÉE adj. v. simultan. DOOM
simultán2 s. n., pl. simultáne
simultana
SIMULTANÉU, -ÉE adj. v. simultan. DOOM
simultán2 s. n., pl. simultáne
simultane
SIMULTANÉU, -ÉE adj. v. simultan. DOOM
simultán2 s. n., pl. simultáne
simultanei
SIMULTANÉU, -ÉE adj. v. simultan. DOOM
simultán2 s. n., pl. simultáne
simultaneism
SIMULTANEÍSM s.n. 1. Faptul de a se petrece simultan. 2. Procedeu de narațiune constând în a prezenta fără tranziție evenimente care se desfășoară simultan în diverse locuri. 3. Tehnică de a picta care constă în a suprapune la același obiect două puncte de vedere diferite. [Pron. -ne-ism. / germ. Simultaneismus].
simultaneismul
SIMULTANEÍSM s.n. 1. Faptul de a se petrece simultan. 2. Procedeu de narațiune constând în a prezenta fără tranziție evenimente care se desfășoară simultan în diverse locuri. 3. Tehnică de a picta care constă în a suprapune la același obiect două puncte de vedere diferite. [Pron. -ne-ism. / germ. Simultaneismus].
simultaneismului
SIMULTANEÍSM s.n. 1. Faptul de a se petrece simultan. 2. Procedeu de narațiune constând în a prezenta fără tranziție evenimente care se desfășoară simultan în diverse locuri. 3. Tehnică de a picta care constă în a suprapune la același obiect două puncte de vedere diferite. [Pron. -ne-ism. / germ. Simultaneismus].
simultaneist
SIMULTANEÍST, -Ă adj. Referitor la simultaneism. [Pron. -ne-ist. / cf. fr. simultanéiste].
simultaneista
SIMULTANEÍST, -Ă adj. Referitor la simultaneism. [Pron. -ne-ist. / cf. fr. simultanéiste].
simultaneiste
SIMULTANEÍST, -Ă adj. Referitor la simultaneism. [Pron. -ne-ist. / cf. fr. simultanéiste].
simultaneistei
SIMULTANEÍST, -Ă adj. Referitor la simultaneism. [Pron. -ne-ist. / cf. fr. simultanéiste].
simultaneistele
SIMULTANEÍST, -Ă adj. Referitor la simultaneism. [Pron. -ne-ist. / cf. fr. simultanéiste].
simultaneistelor
SIMULTANEÍST, -Ă adj. Referitor la simultaneism. [Pron. -ne-ist. / cf. fr. simultanéiste].
simultaneistul
SIMULTANEÍST, -Ă adj. Referitor la simultaneism. [Pron. -ne-ist. / cf. fr. simultanéiste].
simultaneistului
SIMULTANEÍST, -Ă adj. Referitor la simultaneism. [Pron. -ne-ist. / cf. fr. simultanéiste].
simultaneitate
SIMULTANEITÁTE s. f. Însușire a unor acțiuni, fenomene sau a unor evenimente de a fi simultane (1); existența, producerea mai multor acțiuni în același timp; coincidență în timp; sincronism. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. simultanéité. DOOM
simultaneitáte (-ne-i-) s. f., g.-d. art. simultaneitắții
simultaneitatea
SIMULTANEITÁTE s. f. Însușire a unor acțiuni, fenomene sau a unor evenimente de a fi simultane (1); existența, producerea mai multor acțiuni în același timp; coincidență în timp; sincronism. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. simultanéité. DOOM
simultaneitáte (-ne-i-) s. f., g.-d. art. simultaneitắții
simultaneități
SIMULTANEITÁTE s. f. Însușire a unor acțiuni, fenomene sau a unor evenimente de a fi simultane (1); existența, producerea mai multor acțiuni în același timp; coincidență în timp; sincronism. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. simultanéité. DOOM
simultaneitáte (-ne-i-) s. f., g.-d. art. simultaneitắții
simultaneității
SIMULTANEITÁTE s. f. Însușire a unor acțiuni, fenomene sau a unor evenimente de a fi simultane (1); existența, producerea mai multor acțiuni în același timp; coincidență în timp; sincronism. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. simultanéité. DOOM
simultaneitáte (-ne-i-) s. f., g.-d. art. simultaneitắții
simultaneiza
SIMULTANEIZÁ vb. I. tr. A da un caracter simultan, a face să se petreacă în același timp. [Pron. -ne-i-. / et. incertă].
simultaneizare
SIMULTANEIZÁ vb. I. tr. A da un caracter simultan, a face să se petreacă în același timp. [Pron. -ne-i-. / et. incertă].
simultaneizat
SIMULTANEIZÁ vb. I. tr. A da un caracter simultan, a face să se petreacă în același timp. [Pron. -ne-i-. / et. incertă].
simultaneiști
SIMULTANEÍST, -Ă adj. Referitor la simultaneism. [Pron. -ne-ist. / cf. fr. simultanéiste].
simultaneiștii
SIMULTANEÍST, -Ă adj. Referitor la simultaneism. [Pron. -ne-ist. / cf. fr. simultanéiste].
simultaneiștilor
SIMULTANEÍST, -Ă adj. Referitor la simultaneism. [Pron. -ne-ist. / cf. fr. simultanéiste].
simultanele
SIMULTANÉU, -ÉE adj. v. simultan. DOOM
simultán2 s. n., pl. simultáne
simultanelor
SIMULTANÉU, -ÉE adj. v. simultan. DOOM
simultán2 s. n., pl. simultáne
simultaneu
SIMULTANÉU, -ÉE adj. v. simultan. DOOM
simultán2 s. n., pl. simultáne
simultani
SIMULTANÉU, -ÉE adj. v. simultan. DOOM
simultán2 s. n., pl. simultáne
simultanii
SIMULTANÉU, -ÉE adj. v. simultan. DOOM
simultán2 s. n., pl. simultáne
simultanilor
SIMULTANÉU, -ÉE adj. v. simultan. DOOM
simultán2 s. n., pl. simultáne
simultanul
SIMULTANÉU, -ÉE adj. v. simultan. DOOM
simultán2 s. n., pl. simultáne
simultanului
SIMULTANÉU, -ÉE adj. v. simultan. DOOM
simultán2 s. n., pl. simultáne
simulând
SIMULÁ, simulez, vb. I. Tranz. A face să pară adevărat ceva ireal; a da, în mod intenționat, o impresie falsă. ♦ A se preface bolnav, nebun, beat etc. (pentru a obține un avantaj sau a evita o sancțiune). – Din fr. simuler, lat. simulare. DOOM
simulá (a ~) vb., ind. prez. 3 simuleáză
simulînd
SIMULÁ, simulez, vb. I. Tranz. A face să pară adevărat ceva ireal; a da, în mod intenționat, o impresie falsă. ♦ A se preface bolnav, nebun, beat etc. (pentru a obține un avantaj sau a evita o sancțiune). – Din fr. simuler, lat. simulare. DOOM
simulá (a ~) vb., ind. prez. 3 simuleáză
simulări
SIMULÁRE, simulări, s. f. Faptul de a simula; prefăcătorie; falsificare; simulație. – V. simula. DOOM
simuláre s. f., g.-d. art. simulắrii; pl. simulắri
simulării
SIMULÁRE, simulări, s. f. Faptul de a simula; prefăcătorie; falsificare; simulație. – V. simula. DOOM
simuláre s. f., g.-d. art. simulắrii; pl. simulắri
simulările
SIMULÁRE, simulări, s. f. Faptul de a simula; prefăcătorie; falsificare; simulație. – V. simula. DOOM
simuláre s. f., g.-d. art. simulắrii; pl. simulắri
simulărilor
SIMULÁRE, simulări, s. f. Faptul de a simula; prefăcătorie; falsificare; simulație. – V. simula. DOOM
simuláre s. f., g.-d. art. simulắrii; pl. simulắri
simun
SIMÚN s. n. Vânt puternic, fierbinte și uscat, încărcat cu nisip, care bate în Sahara și în Arabia, de la Sud la Nord. – Din fr. simoun. DOOM
simún s. n.
simunul
SIMÚN s. n. Vânt puternic, fierbinte și uscat, încărcat cu nisip, care bate în Sahara și în Arabia, de la Sud la Nord. – Din fr. simoun. DOOM
simún s. n.
simunului
SIMÚN s. n. Vânt puternic, fierbinte și uscat, încărcat cu nisip, care bate în Sahara și în Arabia, de la Sud la Nord. – Din fr. simoun. DOOM
simún s. n.
simunuri
SIMÚN s. n. Vânt puternic, fierbinte și uscat, încărcat cu nisip, care bate în Sahara și în Arabia, de la Sud la Nord. – Din fr. simoun. DOOM
simún s. n.
simunurile
SIMÚN s. n. Vânt puternic, fierbinte și uscat, încărcat cu nisip, care bate în Sahara și în Arabia, de la Sud la Nord. – Din fr. simoun. DOOM
simún s. n.
simunurilor
SIMÚN s. n. Vânt puternic, fierbinte și uscat, încărcat cu nisip, care bate în Sahara și în Arabia, de la Sud la Nord. – Din fr. simoun. DOOM
simún s. n.
simziană
SÎNZIÁNĂ, sînziene, s. f. I. 1. (Mai ales la pl.) Plantă erbacee cu frunze lungi și înguste și cu flori galbene-aurii plăcut mirositoare (Galium verum); drăgaică. Prin întunericul opac, pădurarul își căuta locul și se așeză în iarba moale, cu spatele răzimat într-un trunchi răsturnat. Miroseau puternic în juru-i sînzienele înflorite. SADOVEANU, O. A. II 175. Și din treacăt, ici și colo, să culegi Sînziene cu tulpinele întregi. TOPÎRCEANU, B. 44. Ilincuța, singurul copil ce aveau bătrînii, strîngea smocuri de sînziană și de sulcină ca să puie mămucă-sa printre haine. CONTEMPORANUL, VII 98. 2. (La pl.) Numele popular al sărbătorii creștine celebrată la 24 iunie; drăgaică. II. Ființă fantastică, răufăcătoare. (Atestat în forma simziană) Toate stihiile năpădesc pe mine... dracii din tău, drăgaicele, simzienile, strigile. ALECSANDRI, T. 616. – Variante: simziánă, sîmzîiánă (C. PETRESCU, Î. II 210), sînzîiánă (SADOVEANU, O. VII 193) s. f.
simț
SIMȚ, simțuri, s. n. 1. Facultate a oamenilor și a animalelor de a percepe impresii din lumea exterioară cu ajutorul unor organe specifice; funcție a organismului prin care acesta recepționează și prelucrează o anumită categorie de stimuli externi sau interni; simțire. ◊ Organe de simț = organe periferice ale percepției senzoriale. ♦ (Mai ales la pl.) Instinct, pornire senzuală; senzualitate. ♦ Delectare a simțurilor; gust. 2. Capacitate a omului de a înțelege, de a judeca, de a aprecia; înclinare, aptitudine pentru ceva. Simț moral = facultatea de a deosebi binele de rău. Simț practic = îndemânare în rezolvarea diferitelor chestiuni concrete. – Din simți (derivat regresiv). DOOM
*bun simț (bună intuiție) adj. + s. n. (are un ~ al culorilor)
simțea
SIMȚÍ, simt, vb. IV. 1. Tranz. A avea, prin intermediul organelor de simț, senzația sau percepția unui lucru, a unui fapt, a unei calități, a percepe efectul unei excitații; a prezenta sensibilitate. ♦ Refl. A-și da seama de propria stare fizică. 2. Tranz. A băga de seamă, a prinde de veste, a observa prezența unei ființe sau o acțiune a acesteia, mai mult pe baza unui reflex la o excitație a simțurilor decât cu ajutorul judecății. ♦ (Despre animale) A adulmeca. 3. Tranz. A-și da seama, a fi conștient, a înțelege, a bănui o acțiune, o situație etc., bazându-se atât pe informații și elemente logice, cât și pe intuiție, instinct sau legături afective cu altă persoană. ♦ Refl. A fi conștient de o însușire, de o dispoziție sau de o stare proprie. ◊ Expr. A se simți în stare (de ceva sau să facă ceva) = a se ști, a se socoti, a se crede capabil (de ceva sau să facă ceva). 4. Refl. A avea, a da dovadă de bun-simț; a fi un om simțit (2). 5. Tranz. A fi cuprins de o stare afectivă, a încerca un sentiment, o emoție etc.; a fi mișcat, impresionat, tulburat de ceva. ◊ Expr. A simți lipsa (cuiva sau a ceva) = a suferi din cauză că cineva sau ceva lipsește. A simți nevoia să... = a dori să... ♦ A avea impresia că..., a încerca sentimentul că... ◊ Expr. (Refl.) A se simți la (sau în) largul lui sau (ca) acasă (la el) = a încerca un sentiment plăcut, a avea impresia că se află într-un mediu familiar, înconjurat de lucruri sau de oameni cunoscuți; a fi familiarizat cu ceva; a nu fi stânjenit sau jenat de nimic; a se simți bine. ♦ Refl. (Înv.) A se resimți de pe urma efectelor produse de un factor extern, de o situație etc. [Prez. ind. și: (reg.) simțesc, simț] – Lat. sentire. DOOM
simțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. simt, imperf. 3 sg. simțeá; conj. prez. 3 să símtă
simțeai
SIMȚÍ, simt, vb. IV. 1. Tranz. A avea, prin intermediul organelor de simț, senzația sau percepția unui lucru, a unui fapt, a unei calități, a percepe efectul unei excitații; a prezenta sensibilitate. ♦ Refl. A-și da seama de propria stare fizică. 2. Tranz. A băga de seamă, a prinde de veste, a observa prezența unei ființe sau o acțiune a acesteia, mai mult pe baza unui reflex la o excitație a simțurilor decât cu ajutorul judecății. ♦ (Despre animale) A adulmeca. 3. Tranz. A-și da seama, a fi conștient, a înțelege, a bănui o acțiune, o situație etc., bazându-se atât pe informații și elemente logice, cât și pe intuiție, instinct sau legături afective cu altă persoană. ♦ Refl. A fi conștient de o însușire, de o dispoziție sau de o stare proprie. ◊ Expr. A se simți în stare (de ceva sau să facă ceva) = a se ști, a se socoti, a se crede capabil (de ceva sau să facă ceva). 4. Refl. A avea, a da dovadă de bun-simț; a fi un om simțit (2). 5. Tranz. A fi cuprins de o stare afectivă, a încerca un sentiment, o emoție etc.; a fi mișcat, impresionat, tulburat de ceva. ◊ Expr. A simți lipsa (cuiva sau a ceva) = a suferi din cauză că cineva sau ceva lipsește. A simți nevoia să... = a dori să... ♦ A avea impresia că..., a încerca sentimentul că... ◊ Expr. (Refl.) A se simți la (sau în) largul lui sau (ca) acasă (la el) = a încerca un sentiment plăcut, a avea impresia că se află într-un mediu familiar, înconjurat de lucruri sau de oameni cunoscuți; a fi familiarizat cu ceva; a nu fi stânjenit sau jenat de nimic; a se simți bine. ♦ Refl. (Înv.) A se resimți de pe urma efectelor produse de un factor extern, de o situație etc. [Prez. ind. și: (reg.) simțesc, simț] – Lat. sentire. DOOM
simțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. simt, imperf. 3 sg. simțeá; conj. prez. 3 să símtă
simțeam
SIMȚÍ, simt, vb. IV. 1. Tranz. A avea, prin intermediul organelor de simț, senzația sau percepția unui lucru, a unui fapt, a unei calități, a percepe efectul unei excitații; a prezenta sensibilitate. ♦ Refl. A-și da seama de propria stare fizică. 2. Tranz. A băga de seamă, a prinde de veste, a observa prezența unei ființe sau o acțiune a acesteia, mai mult pe baza unui reflex la o excitație a simțurilor decât cu ajutorul judecății. ♦ (Despre animale) A adulmeca. 3. Tranz. A-și da seama, a fi conștient, a înțelege, a bănui o acțiune, o situație etc., bazându-se atât pe informații și elemente logice, cât și pe intuiție, instinct sau legături afective cu altă persoană. ♦ Refl. A fi conștient de o însușire, de o dispoziție sau de o stare proprie. ◊ Expr. A se simți în stare (de ceva sau să facă ceva) = a se ști, a se socoti, a se crede capabil (de ceva sau să facă ceva). 4. Refl. A avea, a da dovadă de bun-simț; a fi un om simțit (2). 5. Tranz. A fi cuprins de o stare afectivă, a încerca un sentiment, o emoție etc.; a fi mișcat, impresionat, tulburat de ceva. ◊ Expr. A simți lipsa (cuiva sau a ceva) = a suferi din cauză că cineva sau ceva lipsește. A simți nevoia să... = a dori să... ♦ A avea impresia că..., a încerca sentimentul că... ◊ Expr. (Refl.) A se simți la (sau în) largul lui sau (ca) acasă (la el) = a încerca un sentiment plăcut, a avea impresia că se află într-un mediu familiar, înconjurat de lucruri sau de oameni cunoscuți; a fi familiarizat cu ceva; a nu fi stânjenit sau jenat de nimic; a se simți bine. ♦ Refl. (Înv.) A se resimți de pe urma efectelor produse de un factor extern, de o situație etc. [Prez. ind. și: (reg.) simțesc, simț] – Lat. sentire. DOOM
simțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. simt, imperf. 3 sg. simțeá; conj. prez. 3 să símtă
simțească
SIMȚÍ, simt, vb. IV. 1. Tranz. A avea, prin intermediul organelor de simț, senzația sau percepția unui lucru, a unui fapt, a unei calități, a percepe efectul unei excitații; a prezenta sensibilitate. ♦ Refl. A-și da seama de propria stare fizică. 2. Tranz. A băga de seamă, a prinde de veste, a observa prezența unei ființe sau o acțiune a acesteia, mai mult pe baza unui reflex la o excitație a simțurilor decât cu ajutorul judecății. ♦ (Despre animale) A adulmeca. 3. Tranz. A-și da seama, a fi conștient, a înțelege, a bănui o acțiune, o situație etc., bazându-se atât pe informații și elemente logice, cât și pe intuiție, instinct sau legături afective cu altă persoană. ♦ Refl. A fi conștient de o însușire, de o dispoziție sau de o stare proprie. ◊ Expr. A se simți în stare (de ceva sau să facă ceva) = a se ști, a se socoti, a se crede capabil (de ceva sau să facă ceva). 4. Refl. A avea, a da dovadă de bun-simț; a fi un om simțit (2). 5. Tranz. A fi cuprins de o stare afectivă, a încerca un sentiment, o emoție etc.; a fi mișcat, impresionat, tulburat de ceva. ◊ Expr. A simți lipsa (cuiva sau a ceva) = a suferi din cauză că cineva sau ceva lipsește. A simți nevoia să... = a dori să... ♦ A avea impresia că..., a încerca sentimentul că... ◊ Expr. (Refl.) A se simți la (sau în) largul lui sau (ca) acasă (la el) = a încerca un sentiment plăcut, a avea impresia că se află într-un mediu familiar, înconjurat de lucruri sau de oameni cunoscuți; a fi familiarizat cu ceva; a nu fi stânjenit sau jenat de nimic; a se simți bine. ♦ Refl. (Înv.) A se resimți de pe urma efectelor produse de un factor extern, de o situație etc. [Prez. ind. și: (reg.) simțesc, simț] – Lat. sentire. DOOM
simțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. simt, imperf. 3 sg. simțeá; conj. prez. 3 să símtă
simțeau
SIMȚÍ, simt, vb. IV. 1. Tranz. A avea, prin intermediul organelor de simț, senzația sau percepția unui lucru, a unui fapt, a unei calități, a percepe efectul unei excitații; a prezenta sensibilitate. ♦ Refl. A-și da seama de propria stare fizică. 2. Tranz. A băga de seamă, a prinde de veste, a observa prezența unei ființe sau o acțiune a acesteia, mai mult pe baza unui reflex la o excitație a simțurilor decât cu ajutorul judecății. ♦ (Despre animale) A adulmeca. 3. Tranz. A-și da seama, a fi conștient, a înțelege, a bănui o acțiune, o situație etc., bazându-se atât pe informații și elemente logice, cât și pe intuiție, instinct sau legături afective cu altă persoană. ♦ Refl. A fi conștient de o însușire, de o dispoziție sau de o stare proprie. ◊ Expr. A se simți în stare (de ceva sau să facă ceva) = a se ști, a se socoti, a se crede capabil (de ceva sau să facă ceva). 4. Refl. A avea, a da dovadă de bun-simț; a fi un om simțit (2). 5. Tranz. A fi cuprins de o stare afectivă, a încerca un sentiment, o emoție etc.; a fi mișcat, impresionat, tulburat de ceva. ◊ Expr. A simți lipsa (cuiva sau a ceva) = a suferi din cauză că cineva sau ceva lipsește. A simți nevoia să... = a dori să... ♦ A avea impresia că..., a încerca sentimentul că... ◊ Expr. (Refl.) A se simți la (sau în) largul lui sau (ca) acasă (la el) = a încerca un sentiment plăcut, a avea impresia că se află într-un mediu familiar, înconjurat de lucruri sau de oameni cunoscuți; a fi familiarizat cu ceva; a nu fi stânjenit sau jenat de nimic; a se simți bine. ♦ Refl. (Înv.) A se resimți de pe urma efectelor produse de un factor extern, de o situație etc. [Prez. ind. și: (reg.) simțesc, simț] – Lat. sentire. DOOM
simțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. simt, imperf. 3 sg. simțeá; conj. prez. 3 să símtă
simțeați
SIMȚÍ, simt, vb. IV. 1. Tranz. A avea, prin intermediul organelor de simț, senzația sau percepția unui lucru, a unui fapt, a unei calități, a percepe efectul unei excitații; a prezenta sensibilitate. ♦ Refl. A-și da seama de propria stare fizică. 2. Tranz. A băga de seamă, a prinde de veste, a observa prezența unei ființe sau o acțiune a acesteia, mai mult pe baza unui reflex la o excitație a simțurilor decât cu ajutorul judecății. ♦ (Despre animale) A adulmeca. 3. Tranz. A-și da seama, a fi conștient, a înțelege, a bănui o acțiune, o situație etc., bazându-se atât pe informații și elemente logice, cât și pe intuiție, instinct sau legături afective cu altă persoană. ♦ Refl. A fi conștient de o însușire, de o dispoziție sau de o stare proprie. ◊ Expr. A se simți în stare (de ceva sau să facă ceva) = a se ști, a se socoti, a se crede capabil (de ceva sau să facă ceva). 4. Refl. A avea, a da dovadă de bun-simț; a fi un om simțit (2). 5. Tranz. A fi cuprins de o stare afectivă, a încerca un sentiment, o emoție etc.; a fi mișcat, impresionat, tulburat de ceva. ◊ Expr. A simți lipsa (cuiva sau a ceva) = a suferi din cauză că cineva sau ceva lipsește. A simți nevoia să... = a dori să... ♦ A avea impresia că..., a încerca sentimentul că... ◊ Expr. (Refl.) A se simți la (sau în) largul lui sau (ca) acasă (la el) = a încerca un sentiment plăcut, a avea impresia că se află într-un mediu familiar, înconjurat de lucruri sau de oameni cunoscuți; a fi familiarizat cu ceva; a nu fi stânjenit sau jenat de nimic; a se simți bine. ♦ Refl. (Înv.) A se resimți de pe urma efectelor produse de un factor extern, de o situație etc. [Prez. ind. și: (reg.) simțesc, simț] – Lat. sentire. DOOM
simțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. simt, imperf. 3 sg. simțeá; conj. prez. 3 să símtă
simțemânt
SIMȚEMÎ́NT s. n. v. simțămînt.
simțesc
SIMȚÍ, simt, vb. IV. 1. Tranz. A avea, prin intermediul organelor de simț, senzația sau percepția unui lucru, a unui fapt, a unei calități, a percepe efectul unei excitații; a prezenta sensibilitate. ♦ Refl. A-și da seama de propria stare fizică. 2. Tranz. A băga de seamă, a prinde de veste, a observa prezența unei ființe sau o acțiune a acesteia, mai mult pe baza unui reflex la o excitație a simțurilor decât cu ajutorul judecății. ♦ (Despre animale) A adulmeca. 3. Tranz. A-și da seama, a fi conștient, a înțelege, a bănui o acțiune, o situație etc., bazându-se atât pe informații și elemente logice, cât și pe intuiție, instinct sau legături afective cu altă persoană. ♦ Refl. A fi conștient de o însușire, de o dispoziție sau de o stare proprie. ◊ Expr. A se simți în stare (de ceva sau să facă ceva) = a se ști, a se socoti, a se crede capabil (de ceva sau să facă ceva). 4. Refl. A avea, a da dovadă de bun-simț; a fi un om simțit (2). 5. Tranz. A fi cuprins de o stare afectivă, a încerca un sentiment, o emoție etc.; a fi mișcat, impresionat, tulburat de ceva. ◊ Expr. A simți lipsa (cuiva sau a ceva) = a suferi din cauză că cineva sau ceva lipsește. A simți nevoia să... = a dori să... ♦ A avea impresia că..., a încerca sentimentul că... ◊ Expr. (Refl.) A se simți la (sau în) largul lui sau (ca) acasă (la el) = a încerca un sentiment plăcut, a avea impresia că se află într-un mediu familiar, înconjurat de lucruri sau de oameni cunoscuți; a fi familiarizat cu ceva; a nu fi stânjenit sau jenat de nimic; a se simți bine. ♦ Refl. (Înv.) A se resimți de pe urma efectelor produse de un factor extern, de o situație etc. [Prez. ind. și: (reg.) simțesc, simț] – Lat. sentire. DOOM
simțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. simt, imperf. 3 sg. simțeá; conj. prez. 3 să símtă
simțește
SIMȚÍ, simt, vb. IV. 1. Tranz. A avea, prin intermediul organelor de simț, senzația sau percepția unui lucru, a unui fapt, a unei calități, a percepe efectul unei excitații; a prezenta sensibilitate. ♦ Refl. A-și da seama de propria stare fizică. 2. Tranz. A băga de seamă, a prinde de veste, a observa prezența unei ființe sau o acțiune a acesteia, mai mult pe baza unui reflex la o excitație a simțurilor decât cu ajutorul judecății. ♦ (Despre animale) A adulmeca. 3. Tranz. A-și da seama, a fi conștient, a înțelege, a bănui o acțiune, o situație etc., bazându-se atât pe informații și elemente logice, cât și pe intuiție, instinct sau legături afective cu altă persoană. ♦ Refl. A fi conștient de o însușire, de o dispoziție sau de o stare proprie. ◊ Expr. A se simți în stare (de ceva sau să facă ceva) = a se ști, a se socoti, a se crede capabil (de ceva sau să facă ceva). 4. Refl. A avea, a da dovadă de bun-simț; a fi un om simțit (2). 5. Tranz. A fi cuprins de o stare afectivă, a încerca un sentiment, o emoție etc.; a fi mișcat, impresionat, tulburat de ceva. ◊ Expr. A simți lipsa (cuiva sau a ceva) = a suferi din cauză că cineva sau ceva lipsește. A simți nevoia să... = a dori să... ♦ A avea impresia că..., a încerca sentimentul că... ◊ Expr. (Refl.) A se simți la (sau în) largul lui sau (ca) acasă (la el) = a încerca un sentiment plăcut, a avea impresia că se află într-un mediu familiar, înconjurat de lucruri sau de oameni cunoscuți; a fi familiarizat cu ceva; a nu fi stânjenit sau jenat de nimic; a se simți bine. ♦ Refl. (Înv.) A se resimți de pe urma efectelor produse de un factor extern, de o situație etc. [Prez. ind. și: (reg.) simțesc, simț] – Lat. sentire. DOOM
simțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. simt, imperf. 3 sg. simțeá; conj. prez. 3 să símtă
simțești
SIMȚÍ, simt, vb. IV. 1. Tranz. A avea, prin intermediul organelor de simț, senzația sau percepția unui lucru, a unui fapt, a unei calități, a percepe efectul unei excitații; a prezenta sensibilitate. ♦ Refl. A-și da seama de propria stare fizică. 2. Tranz. A băga de seamă, a prinde de veste, a observa prezența unei ființe sau o acțiune a acesteia, mai mult pe baza unui reflex la o excitație a simțurilor decât cu ajutorul judecății. ♦ (Despre animale) A adulmeca. 3. Tranz. A-și da seama, a fi conștient, a înțelege, a bănui o acțiune, o situație etc., bazându-se atât pe informații și elemente logice, cât și pe intuiție, instinct sau legături afective cu altă persoană. ♦ Refl. A fi conștient de o însușire, de o dispoziție sau de o stare proprie. ◊ Expr. A se simți în stare (de ceva sau să facă ceva) = a se ști, a se socoti, a se crede capabil (de ceva sau să facă ceva). 4. Refl. A avea, a da dovadă de bun-simț; a fi un om simțit (2). 5. Tranz. A fi cuprins de o stare afectivă, a încerca un sentiment, o emoție etc.; a fi mișcat, impresionat, tulburat de ceva. ◊ Expr. A simți lipsa (cuiva sau a ceva) = a suferi din cauză că cineva sau ceva lipsește. A simți nevoia să... = a dori să... ♦ A avea impresia că..., a încerca sentimentul că... ◊ Expr. (Refl.) A se simți la (sau în) largul lui sau (ca) acasă (la el) = a încerca un sentiment plăcut, a avea impresia că se află într-un mediu familiar, înconjurat de lucruri sau de oameni cunoscuți; a fi familiarizat cu ceva; a nu fi stânjenit sau jenat de nimic; a se simți bine. ♦ Refl. (Înv.) A se resimți de pe urma efectelor produse de un factor extern, de o situație etc. [Prez. ind. și: (reg.) simțesc, simț] – Lat. sentire. DOOM
simțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. simt, imperf. 3 sg. simțeá; conj. prez. 3 să símtă
simți
SIMȚÍ, simt, vb. IV. 1. Tranz. A avea, prin intermediul organelor de simț, senzația sau percepția unui lucru, a unui fapt, a unei calități, a percepe efectul unei excitații; a prezenta sensibilitate. ♦ Refl. A-și da seama de propria stare fizică. 2. Tranz. A băga de seamă, a prinde de veste, a observa prezența unei ființe sau o acțiune a acesteia, mai mult pe baza unui reflex la o excitație a simțurilor decât cu ajutorul judecății. ♦ (Despre animale) A adulmeca. 3. Tranz. A-și da seama, a fi conștient, a înțelege, a bănui o acțiune, o situație etc., bazându-se atât pe informații și elemente logice, cât și pe intuiție, instinct sau legături afective cu altă persoană. ♦ Refl. A fi conștient de o însușire, de o dispoziție sau de o stare proprie. ◊ Expr. A se simți în stare (de ceva sau să facă ceva) = a se ști, a se socoti, a se crede capabil (de ceva sau să facă ceva). 4. Refl. A avea, a da dovadă de bun-simț; a fi un om simțit (2). 5. Tranz. A fi cuprins de o stare afectivă, a încerca un sentiment, o emoție etc.; a fi mișcat, impresionat, tulburat de ceva. ◊ Expr. A simți lipsa (cuiva sau a ceva) = a suferi din cauză că cineva sau ceva lipsește. A simți nevoia să... = a dori să... ♦ A avea impresia că..., a încerca sentimentul că... ◊ Expr. (Refl.) A se simți la (sau în) largul lui sau (ca) acasă (la el) = a încerca un sentiment plăcut, a avea impresia că se află într-un mediu familiar, înconjurat de lucruri sau de oameni cunoscuți; a fi familiarizat cu ceva; a nu fi stânjenit sau jenat de nimic; a se simți bine. ♦ Refl. (Înv.) A se resimți de pe urma efectelor produse de un factor extern, de o situație etc. [Prez. ind. și: (reg.) simțesc, simț] – Lat. sentire. DOOM
simțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. simt, imperf. 3 sg. simțeá; conj. prez. 3 să símtă
simțibilitate
SIMȚIBILITÁTE s. f. (Înv.) Sensibilitate. – Din simți (după fr. sensibilité). DOOM
simțibilitáte (înv.) s. f., g.-d. art. simțibilitắții
simțibilitatea
SIMȚIBILITÁTE s. f. (Înv.) Sensibilitate. – Din simți (după fr. sensibilité). DOOM
simțibilitáte (înv.) s. f., g.-d. art. simțibilitắții
simțibilități
SIMȚIBILITÁTE s. f. (Înv.) Sensibilitate. – Din simți (după fr. sensibilité). DOOM
simțibilitáte (înv.) s. f., g.-d. art. simțibilitắții
simțibilității
SIMȚIBILITÁTE s. f. (Înv.) Sensibilitate. – Din simți (după fr. sensibilité). DOOM
simțibilitáte (înv.) s. f., g.-d. art. simțibilitắții
simțiciune
SIMȚICIÚNE s. f. (Înv.) Sensibilitate; sentiment, simțire (2). – Simți + suf. -iciune. DOOM
simțiciúne (înv.) s. f., g.-d. art. simțiciúnii
simții
SIMȚÍ, simt, vb. IV. 1. Tranz. A avea, prin intermediul organelor de simț, senzația sau percepția unui lucru, a unui fapt, a unei calități, a percepe efectul unei excitații; a prezenta sensibilitate. ♦ Refl. A-și da seama de propria stare fizică. 2. Tranz. A băga de seamă, a prinde de veste, a observa prezența unei ființe sau o acțiune a acesteia, mai mult pe baza unui reflex la o excitație a simțurilor decât cu ajutorul judecății. ♦ (Despre animale) A adulmeca. 3. Tranz. A-și da seama, a fi conștient, a înțelege, a bănui o acțiune, o situație etc., bazându-se atât pe informații și elemente logice, cât și pe intuiție, instinct sau legături afective cu altă persoană. ♦ Refl. A fi conștient de o însușire, de o dispoziție sau de o stare proprie. ◊ Expr. A se simți în stare (de ceva sau să facă ceva) = a se ști, a se socoti, a se crede capabil (de ceva sau să facă ceva). 4. Refl. A avea, a da dovadă de bun-simț; a fi un om simțit (2). 5. Tranz. A fi cuprins de o stare afectivă, a încerca un sentiment, o emoție etc.; a fi mișcat, impresionat, tulburat de ceva. ◊ Expr. A simți lipsa (cuiva sau a ceva) = a suferi din cauză că cineva sau ceva lipsește. A simți nevoia să... = a dori să... ♦ A avea impresia că..., a încerca sentimentul că... ◊ Expr. (Refl.) A se simți la (sau în) largul lui sau (ca) acasă (la el) = a încerca un sentiment plăcut, a avea impresia că se află într-un mediu familiar, înconjurat de lucruri sau de oameni cunoscuți; a fi familiarizat cu ceva; a nu fi stânjenit sau jenat de nimic; a se simți bine. ♦ Refl. (Înv.) A se resimți de pe urma efectelor produse de un factor extern, de o situație etc. [Prez. ind. și: (reg.) simțesc, simț] – Lat. sentire. DOOM
simțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. simt, imperf. 3 sg. simțeá; conj. prez. 3 să símtă
simțim
SIMȚÍ, simt, vb. IV. 1. Tranz. A avea, prin intermediul organelor de simț, senzația sau percepția unui lucru, a unui fapt, a unei calități, a percepe efectul unei excitații; a prezenta sensibilitate. ♦ Refl. A-și da seama de propria stare fizică. 2. Tranz. A băga de seamă, a prinde de veste, a observa prezența unei ființe sau o acțiune a acesteia, mai mult pe baza unui reflex la o excitație a simțurilor decât cu ajutorul judecății. ♦ (Despre animale) A adulmeca. 3. Tranz. A-și da seama, a fi conștient, a înțelege, a bănui o acțiune, o situație etc., bazându-se atât pe informații și elemente logice, cât și pe intuiție, instinct sau legături afective cu altă persoană. ♦ Refl. A fi conștient de o însușire, de o dispoziție sau de o stare proprie. ◊ Expr. A se simți în stare (de ceva sau să facă ceva) = a se ști, a se socoti, a se crede capabil (de ceva sau să facă ceva). 4. Refl. A avea, a da dovadă de bun-simț; a fi un om simțit (2). 5. Tranz. A fi cuprins de o stare afectivă, a încerca un sentiment, o emoție etc.; a fi mișcat, impresionat, tulburat de ceva. ◊ Expr. A simți lipsa (cuiva sau a ceva) = a suferi din cauză că cineva sau ceva lipsește. A simți nevoia să... = a dori să... ♦ A avea impresia că..., a încerca sentimentul că... ◊ Expr. (Refl.) A se simți la (sau în) largul lui sau (ca) acasă (la el) = a încerca un sentiment plăcut, a avea impresia că se află într-un mediu familiar, înconjurat de lucruri sau de oameni cunoscuți; a fi familiarizat cu ceva; a nu fi stânjenit sau jenat de nimic; a se simți bine. ♦ Refl. (Înv.) A se resimți de pe urma efectelor produse de un factor extern, de o situație etc. [Prez. ind. și: (reg.) simțesc, simț] – Lat. sentire. DOOM
simțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. simt, imperf. 3 sg. simțeá; conj. prez. 3 să símtă
simțiment
SIMȚIMÉNT s. n. v. simțămînt.
simțimânt
SIMȚĂMẤNT, simțăminte, s. n. (Rar) Sentiment. [Var.: (înv.) simțimấnt s. n.] – Simți + suf. -ământ (după fr. sentiment). DOOM
simțămấnt (rar) s. n., pl. simțămínte
simțimântalism
SIMȚIMÂNTALÍSM s. n. (Înv.) Sentimentalism. – Din simțimânt (după fr. sentimentalisme). DOOM
simțimântalísm (înv.) s. n.
simțimântalisme
SIMȚIMÂNTALÍSM s. n. (Înv.) Sentimentalism. – Din simțimânt (după fr. sentimentalisme). DOOM
simțimântalísm (înv.) s. n.
simțimântalismele
SIMȚIMÂNTALÍSM s. n. (Înv.) Sentimentalism. – Din simțimânt (după fr. sentimentalisme). DOOM
simțimântalísm (înv.) s. n.
simțimântalismelor
SIMȚIMÂNTALÍSM s. n. (Înv.) Sentimentalism. – Din simțimânt (după fr. sentimentalisme). DOOM
simțimântalísm (înv.) s. n.
simțimântalismul
SIMȚIMÂNTALÍSM s. n. (Înv.) Sentimentalism. – Din simțimânt (după fr. sentimentalisme). DOOM
simțimântalísm (înv.) s. n.
simțimântalismului
SIMȚIMÂNTALÍSM s. n. (Înv.) Sentimentalism. – Din simțimânt (după fr. sentimentalisme). DOOM
simțimântalísm (înv.) s. n.
simțimîntalism
SIMȚIMÂNTALÍSM s. n. (Înv.) Sentimentalism. – Din simțimânt (după fr. sentimentalisme). DOOM
simțimântalísm (înv.) s. n.
simțimîntalisme
SIMȚIMÂNTALÍSM s. n. (Înv.) Sentimentalism. – Din simțimânt (după fr. sentimentalisme). DOOM
simțimântalísm (înv.) s. n.
simțimîntalismele
SIMȚIMÂNTALÍSM s. n. (Înv.) Sentimentalism. – Din simțimânt (după fr. sentimentalisme). DOOM
simțimântalísm (înv.) s. n.
simțimîntalismelor
SIMȚIMÂNTALÍSM s. n. (Înv.) Sentimentalism. – Din simțimânt (după fr. sentimentalisme). DOOM
simțimântalísm (înv.) s. n.
simțimîntalismul
SIMȚIMÂNTALÍSM s. n. (Înv.) Sentimentalism. – Din simțimânt (după fr. sentimentalisme). DOOM
simțimântalísm (înv.) s. n.
simțimîntalismului
SIMȚIMÂNTALÍSM s. n. (Înv.) Sentimentalism. – Din simțimânt (după fr. sentimentalisme). DOOM
simțimântalísm (înv.) s. n.
simțind
SIMȚÍ, simt, vb. IV. 1. Tranz. A avea, prin intermediul organelor de simț, senzația sau percepția unui lucru, a unui fapt, a unei calități, a percepe efectul unei excitații; a prezenta sensibilitate. ♦ Refl. A-și da seama de propria stare fizică. 2. Tranz. A băga de seamă, a prinde de veste, a observa prezența unei ființe sau o acțiune a acesteia, mai mult pe baza unui reflex la o excitație a simțurilor decât cu ajutorul judecății. ♦ (Despre animale) A adulmeca. 3. Tranz. A-și da seama, a fi conștient, a înțelege, a bănui o acțiune, o situație etc., bazându-se atât pe informații și elemente logice, cât și pe intuiție, instinct sau legături afective cu altă persoană. ♦ Refl. A fi conștient de o însușire, de o dispoziție sau de o stare proprie. ◊ Expr. A se simți în stare (de ceva sau să facă ceva) = a se ști, a se socoti, a se crede capabil (de ceva sau să facă ceva). 4. Refl. A avea, a da dovadă de bun-simț; a fi un om simțit (2). 5. Tranz. A fi cuprins de o stare afectivă, a încerca un sentiment, o emoție etc.; a fi mișcat, impresionat, tulburat de ceva. ◊ Expr. A simți lipsa (cuiva sau a ceva) = a suferi din cauză că cineva sau ceva lipsește. A simți nevoia să... = a dori să... ♦ A avea impresia că..., a încerca sentimentul că... ◊ Expr. (Refl.) A se simți la (sau în) largul lui sau (ca) acasă (la el) = a încerca un sentiment plăcut, a avea impresia că se află într-un mediu familiar, înconjurat de lucruri sau de oameni cunoscuți; a fi familiarizat cu ceva; a nu fi stânjenit sau jenat de nimic; a se simți bine. ♦ Refl. (Înv.) A se resimți de pe urma efectelor produse de un factor extern, de o situație etc. [Prez. ind. și: (reg.) simțesc, simț] – Lat. sentire. DOOM
simțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. simt, imperf. 3 sg. simțeá; conj. prez. 3 să símtă
simțire
SIMȚÍ, simt, vb. IV. 1. Tranz. A avea, prin intermediul organelor de simț, senzația sau percepția unui lucru, a unui fapt, a unei calități, a percepe efectul unei excitații; a prezenta sensibilitate. ♦ Refl. A-și da seama de propria stare fizică. 2. Tranz. A băga de seamă, a prinde de veste, a observa prezența unei ființe sau o acțiune a acesteia, mai mult pe baza unui reflex la o excitație a simțurilor decât cu ajutorul judecății. ♦ (Despre animale) A adulmeca. 3. Tranz. A-și da seama, a fi conștient, a înțelege, a bănui o acțiune, o situație etc., bazându-se atât pe informații și elemente logice, cât și pe intuiție, instinct sau legături afective cu altă persoană. ♦ Refl. A fi conștient de o însușire, de o dispoziție sau de o stare proprie. ◊ Expr. A se simți în stare (de ceva sau să facă ceva) = a se ști, a se socoti, a se crede capabil (de ceva sau să facă ceva). 4. Refl. A avea, a da dovadă de bun-simț; a fi un om simțit (2). 5. Tranz. A fi cuprins de o stare afectivă, a încerca un sentiment, o emoție etc.; a fi mișcat, impresionat, tulburat de ceva. ◊ Expr. A simți lipsa (cuiva sau a ceva) = a suferi din cauză că cineva sau ceva lipsește. A simți nevoia să... = a dori să... ♦ A avea impresia că..., a încerca sentimentul că... ◊ Expr. (Refl.) A se simți la (sau în) largul lui sau (ca) acasă (la el) = a încerca un sentiment plăcut, a avea impresia că se află într-un mediu familiar, înconjurat de lucruri sau de oameni cunoscuți; a fi familiarizat cu ceva; a nu fi stânjenit sau jenat de nimic; a se simți bine. ♦ Refl. (Înv.) A se resimți de pe urma efectelor produse de un factor extern, de o situație etc. [Prez. ind. și: (reg.) simțesc, simț] – Lat. sentire. DOOM
simțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. simt, imperf. 3 sg. simțeá; conj. prez. 3 să símtă
simțire
SIMȚÍRE, simțiri, s. f. 1. Faptul de a simți; sensibilitate (1). 2. Trăire afectivă, afect, sentiment. 3. Stare normală a organismului în care omul este pe deplin conștient de ceea ce se petrece în jurul lui, fiind stăpân pe simțurile și pe facultățile lui intelectuale. ◊ Loc. adj. Fără simțire = fără cunoștință; leșinat. ◊ Expr. A-și pierde simțirea (sau simțirile) = a leșina. A-și veni în simțire (sau în simțiri) = a-și reveni din leșin; a-și veni în fire; a-și recăpăta stăpânirea de sine. ♦ (Rar) Simț (1). 4. (Înv. și pop.; și în sintagma simțire de sine) Bun-simț, bună-cuviință. – V. simți. DOOM
simțíre s. f., g.-d. art. simțírii; pl. simțíri
simțirea
SIMȚÍRE, simțiri, s. f. 1. Faptul de a simți; sensibilitate (1). 2. Trăire afectivă, afect, sentiment. 3. Stare normală a organismului în care omul este pe deplin conștient de ceea ce se petrece în jurul lui, fiind stăpân pe simțurile și pe facultățile lui intelectuale. ◊ Loc. adj. Fără simțire = fără cunoștință; leșinat. ◊ Expr. A-și pierde simțirea (sau simțirile) = a leșina. A-și veni în simțire (sau în simțiri) = a-și reveni din leșin; a-și veni în fire; a-și recăpăta stăpânirea de sine. ♦ (Rar) Simț (1). 4. (Înv. și pop.; și în sintagma simțire de sine) Bun-simț, bună-cuviință. – V. simți. DOOM
simțíre s. f., g.-d. art. simțírii; pl. simțíri
simțiri
SIMȚÍRE, simțiri, s. f. 1. Faptul de a simți; sensibilitate (1). 2. Trăire afectivă, afect, sentiment. 3. Stare normală a organismului în care omul este pe deplin conștient de ceea ce se petrece în jurul lui, fiind stăpân pe simțurile și pe facultățile lui intelectuale. ◊ Loc. adj. Fără simțire = fără cunoștință; leșinat. ◊ Expr. A-și pierde simțirea (sau simțirile) = a leșina. A-și veni în simțire (sau în simțiri) = a-și reveni din leșin; a-și veni în fire; a-și recăpăta stăpânirea de sine. ♦ (Rar) Simț (1). 4. (Înv. și pop.; și în sintagma simțire de sine) Bun-simț, bună-cuviință. – V. simți. DOOM
simțíre s. f., g.-d. art. simțírii; pl. simțíri
simțirii
SIMȚÍRE, simțiri, s. f. 1. Faptul de a simți; sensibilitate (1). 2. Trăire afectivă, afect, sentiment. 3. Stare normală a organismului în care omul este pe deplin conștient de ceea ce se petrece în jurul lui, fiind stăpân pe simțurile și pe facultățile lui intelectuale. ◊ Loc. adj. Fără simțire = fără cunoștință; leșinat. ◊ Expr. A-și pierde simțirea (sau simțirile) = a leșina. A-și veni în simțire (sau în simțiri) = a-și reveni din leșin; a-și veni în fire; a-și recăpăta stăpânirea de sine. ♦ (Rar) Simț (1). 4. (Înv. și pop.; și în sintagma simțire de sine) Bun-simț, bună-cuviință. – V. simți. DOOM
simțíre s. f., g.-d. art. simțírii; pl. simțíri
simțirile
SIMȚÍRE, simțiri, s. f. 1. Faptul de a simți; sensibilitate (1). 2. Trăire afectivă, afect, sentiment. 3. Stare normală a organismului în care omul este pe deplin conștient de ceea ce se petrece în jurul lui, fiind stăpân pe simțurile și pe facultățile lui intelectuale. ◊ Loc. adj. Fără simțire = fără cunoștință; leșinat. ◊ Expr. A-și pierde simțirea (sau simțirile) = a leșina. A-și veni în simțire (sau în simțiri) = a-și reveni din leșin; a-și veni în fire; a-și recăpăta stăpânirea de sine. ♦ (Rar) Simț (1). 4. (Înv. și pop.; și în sintagma simțire de sine) Bun-simț, bună-cuviință. – V. simți. DOOM
simțíre s. f., g.-d. art. simțírii; pl. simțíri
simțirilor
SIMȚÍRE, simțiri, s. f. 1. Faptul de a simți; sensibilitate (1). 2. Trăire afectivă, afect, sentiment. 3. Stare normală a organismului în care omul este pe deplin conștient de ceea ce se petrece în jurul lui, fiind stăpân pe simțurile și pe facultățile lui intelectuale. ◊ Loc. adj. Fără simțire = fără cunoștință; leșinat. ◊ Expr. A-și pierde simțirea (sau simțirile) = a leșina. A-și veni în simțire (sau în simțiri) = a-și reveni din leșin; a-și veni în fire; a-și recăpăta stăpânirea de sine. ♦ (Rar) Simț (1). 4. (Înv. și pop.; și în sintagma simțire de sine) Bun-simț, bună-cuviință. – V. simți. DOOM
simțíre s. f., g.-d. art. simțírii; pl. simțíri
simțiră
SIMȚÍ, simt, vb. IV. 1. Tranz. A avea, prin intermediul organelor de simț, senzația sau percepția unui lucru, a unui fapt, a unei calități, a percepe efectul unei excitații; a prezenta sensibilitate. ♦ Refl. A-și da seama de propria stare fizică. 2. Tranz. A băga de seamă, a prinde de veste, a observa prezența unei ființe sau o acțiune a acesteia, mai mult pe baza unui reflex la o excitație a simțurilor decât cu ajutorul judecății. ♦ (Despre animale) A adulmeca. 3. Tranz. A-și da seama, a fi conștient, a înțelege, a bănui o acțiune, o situație etc., bazându-se atât pe informații și elemente logice, cât și pe intuiție, instinct sau legături afective cu altă persoană. ♦ Refl. A fi conștient de o însușire, de o dispoziție sau de o stare proprie. ◊ Expr. A se simți în stare (de ceva sau să facă ceva) = a se ști, a se socoti, a se crede capabil (de ceva sau să facă ceva). 4. Refl. A avea, a da dovadă de bun-simț; a fi un om simțit (2). 5. Tranz. A fi cuprins de o stare afectivă, a încerca un sentiment, o emoție etc.; a fi mișcat, impresionat, tulburat de ceva. ◊ Expr. A simți lipsa (cuiva sau a ceva) = a suferi din cauză că cineva sau ceva lipsește. A simți nevoia să... = a dori să... ♦ A avea impresia că..., a încerca sentimentul că... ◊ Expr. (Refl.) A se simți la (sau în) largul lui sau (ca) acasă (la el) = a încerca un sentiment plăcut, a avea impresia că se află într-un mediu familiar, înconjurat de lucruri sau de oameni cunoscuți; a fi familiarizat cu ceva; a nu fi stânjenit sau jenat de nimic; a se simți bine. ♦ Refl. (Înv.) A se resimți de pe urma efectelor produse de un factor extern, de o situație etc. [Prez. ind. și: (reg.) simțesc, simț] – Lat. sentire. DOOM
simțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. simt, imperf. 3 sg. simțeá; conj. prez. 3 să símtă
simțirăm
SIMȚÍ, simt, vb. IV. 1. Tranz. A avea, prin intermediul organelor de simț, senzația sau percepția unui lucru, a unui fapt, a unei calități, a percepe efectul unei excitații; a prezenta sensibilitate. ♦ Refl. A-și da seama de propria stare fizică. 2. Tranz. A băga de seamă, a prinde de veste, a observa prezența unei ființe sau o acțiune a acesteia, mai mult pe baza unui reflex la o excitație a simțurilor decât cu ajutorul judecății. ♦ (Despre animale) A adulmeca. 3. Tranz. A-și da seama, a fi conștient, a înțelege, a bănui o acțiune, o situație etc., bazându-se atât pe informații și elemente logice, cât și pe intuiție, instinct sau legături afective cu altă persoană. ♦ Refl. A fi conștient de o însușire, de o dispoziție sau de o stare proprie. ◊ Expr. A se simți în stare (de ceva sau să facă ceva) = a se ști, a se socoti, a se crede capabil (de ceva sau să facă ceva). 4. Refl. A avea, a da dovadă de bun-simț; a fi un om simțit (2). 5. Tranz. A fi cuprins de o stare afectivă, a încerca un sentiment, o emoție etc.; a fi mișcat, impresionat, tulburat de ceva. ◊ Expr. A simți lipsa (cuiva sau a ceva) = a suferi din cauză că cineva sau ceva lipsește. A simți nevoia să... = a dori să... ♦ A avea impresia că..., a încerca sentimentul că... ◊ Expr. (Refl.) A se simți la (sau în) largul lui sau (ca) acasă (la el) = a încerca un sentiment plăcut, a avea impresia că se află într-un mediu familiar, înconjurat de lucruri sau de oameni cunoscuți; a fi familiarizat cu ceva; a nu fi stânjenit sau jenat de nimic; a se simți bine. ♦ Refl. (Înv.) A se resimți de pe urma efectelor produse de un factor extern, de o situație etc. [Prez. ind. și: (reg.) simțesc, simț] – Lat. sentire. DOOM
simțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. simt, imperf. 3 sg. simțeá; conj. prez. 3 să símtă
simțirăți
SIMȚÍ, simt, vb. IV. 1. Tranz. A avea, prin intermediul organelor de simț, senzația sau percepția unui lucru, a unui fapt, a unei calități, a percepe efectul unei excitații; a prezenta sensibilitate. ♦ Refl. A-și da seama de propria stare fizică. 2. Tranz. A băga de seamă, a prinde de veste, a observa prezența unei ființe sau o acțiune a acesteia, mai mult pe baza unui reflex la o excitație a simțurilor decât cu ajutorul judecății. ♦ (Despre animale) A adulmeca. 3. Tranz. A-și da seama, a fi conștient, a înțelege, a bănui o acțiune, o situație etc., bazându-se atât pe informații și elemente logice, cât și pe intuiție, instinct sau legături afective cu altă persoană. ♦ Refl. A fi conștient de o însușire, de o dispoziție sau de o stare proprie. ◊ Expr. A se simți în stare (de ceva sau să facă ceva) = a se ști, a se socoti, a se crede capabil (de ceva sau să facă ceva). 4. Refl. A avea, a da dovadă de bun-simț; a fi un om simțit (2). 5. Tranz. A fi cuprins de o stare afectivă, a încerca un sentiment, o emoție etc.; a fi mișcat, impresionat, tulburat de ceva. ◊ Expr. A simți lipsa (cuiva sau a ceva) = a suferi din cauză că cineva sau ceva lipsește. A simți nevoia să... = a dori să... ♦ A avea impresia că..., a încerca sentimentul că... ◊ Expr. (Refl.) A se simți la (sau în) largul lui sau (ca) acasă (la el) = a încerca un sentiment plăcut, a avea impresia că se află într-un mediu familiar, înconjurat de lucruri sau de oameni cunoscuți; a fi familiarizat cu ceva; a nu fi stânjenit sau jenat de nimic; a se simți bine. ♦ Refl. (Înv.) A se resimți de pe urma efectelor produse de un factor extern, de o situație etc. [Prez. ind. și: (reg.) simțesc, simț] – Lat. sentire. DOOM
simțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. simt, imperf. 3 sg. simțeá; conj. prez. 3 să símtă
simțise
SIMȚÍ, simt, vb. IV. 1. Tranz. A avea, prin intermediul organelor de simț, senzația sau percepția unui lucru, a unui fapt, a unei calități, a percepe efectul unei excitații; a prezenta sensibilitate. ♦ Refl. A-și da seama de propria stare fizică. 2. Tranz. A băga de seamă, a prinde de veste, a observa prezența unei ființe sau o acțiune a acesteia, mai mult pe baza unui reflex la o excitație a simțurilor decât cu ajutorul judecății. ♦ (Despre animale) A adulmeca. 3. Tranz. A-și da seama, a fi conștient, a înțelege, a bănui o acțiune, o situație etc., bazându-se atât pe informații și elemente logice, cât și pe intuiție, instinct sau legături afective cu altă persoană. ♦ Refl. A fi conștient de o însușire, de o dispoziție sau de o stare proprie. ◊ Expr. A se simți în stare (de ceva sau să facă ceva) = a se ști, a se socoti, a se crede capabil (de ceva sau să facă ceva). 4. Refl. A avea, a da dovadă de bun-simț; a fi un om simțit (2). 5. Tranz. A fi cuprins de o stare afectivă, a încerca un sentiment, o emoție etc.; a fi mișcat, impresionat, tulburat de ceva. ◊ Expr. A simți lipsa (cuiva sau a ceva) = a suferi din cauză că cineva sau ceva lipsește. A simți nevoia să... = a dori să... ♦ A avea impresia că..., a încerca sentimentul că... ◊ Expr. (Refl.) A se simți la (sau în) largul lui sau (ca) acasă (la el) = a încerca un sentiment plăcut, a avea impresia că se află într-un mediu familiar, înconjurat de lucruri sau de oameni cunoscuți; a fi familiarizat cu ceva; a nu fi stânjenit sau jenat de nimic; a se simți bine. ♦ Refl. (Înv.) A se resimți de pe urma efectelor produse de un factor extern, de o situație etc. [Prez. ind. și: (reg.) simțesc, simț] – Lat. sentire. DOOM
simțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. simt, imperf. 3 sg. simțeá; conj. prez. 3 să símtă
simțisem
SIMȚÍ, simt, vb. IV. 1. Tranz. A avea, prin intermediul organelor de simț, senzația sau percepția unui lucru, a unui fapt, a unei calități, a percepe efectul unei excitații; a prezenta sensibilitate. ♦ Refl. A-și da seama de propria stare fizică. 2. Tranz. A băga de seamă, a prinde de veste, a observa prezența unei ființe sau o acțiune a acesteia, mai mult pe baza unui reflex la o excitație a simțurilor decât cu ajutorul judecății. ♦ (Despre animale) A adulmeca. 3. Tranz. A-și da seama, a fi conștient, a înțelege, a bănui o acțiune, o situație etc., bazându-se atât pe informații și elemente logice, cât și pe intuiție, instinct sau legături afective cu altă persoană. ♦ Refl. A fi conștient de o însușire, de o dispoziție sau de o stare proprie. ◊ Expr. A se simți în stare (de ceva sau să facă ceva) = a se ști, a se socoti, a se crede capabil (de ceva sau să facă ceva). 4. Refl. A avea, a da dovadă de bun-simț; a fi un om simțit (2). 5. Tranz. A fi cuprins de o stare afectivă, a încerca un sentiment, o emoție etc.; a fi mișcat, impresionat, tulburat de ceva. ◊ Expr. A simți lipsa (cuiva sau a ceva) = a suferi din cauză că cineva sau ceva lipsește. A simți nevoia să... = a dori să... ♦ A avea impresia că..., a încerca sentimentul că... ◊ Expr. (Refl.) A se simți la (sau în) largul lui sau (ca) acasă (la el) = a încerca un sentiment plăcut, a avea impresia că se află într-un mediu familiar, înconjurat de lucruri sau de oameni cunoscuți; a fi familiarizat cu ceva; a nu fi stânjenit sau jenat de nimic; a se simți bine. ♦ Refl. (Înv.) A se resimți de pe urma efectelor produse de un factor extern, de o situație etc. [Prez. ind. și: (reg.) simțesc, simț] – Lat. sentire. DOOM
simțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. simt, imperf. 3 sg. simțeá; conj. prez. 3 să símtă
simțiseră
SIMȚÍ, simt, vb. IV. 1. Tranz. A avea, prin intermediul organelor de simț, senzația sau percepția unui lucru, a unui fapt, a unei calități, a percepe efectul unei excitații; a prezenta sensibilitate. ♦ Refl. A-și da seama de propria stare fizică. 2. Tranz. A băga de seamă, a prinde de veste, a observa prezența unei ființe sau o acțiune a acesteia, mai mult pe baza unui reflex la o excitație a simțurilor decât cu ajutorul judecății. ♦ (Despre animale) A adulmeca. 3. Tranz. A-și da seama, a fi conștient, a înțelege, a bănui o acțiune, o situație etc., bazându-se atât pe informații și elemente logice, cât și pe intuiție, instinct sau legături afective cu altă persoană. ♦ Refl. A fi conștient de o însușire, de o dispoziție sau de o stare proprie. ◊ Expr. A se simți în stare (de ceva sau să facă ceva) = a se ști, a se socoti, a se crede capabil (de ceva sau să facă ceva). 4. Refl. A avea, a da dovadă de bun-simț; a fi un om simțit (2). 5. Tranz. A fi cuprins de o stare afectivă, a încerca un sentiment, o emoție etc.; a fi mișcat, impresionat, tulburat de ceva. ◊ Expr. A simți lipsa (cuiva sau a ceva) = a suferi din cauză că cineva sau ceva lipsește. A simți nevoia să... = a dori să... ♦ A avea impresia că..., a încerca sentimentul că... ◊ Expr. (Refl.) A se simți la (sau în) largul lui sau (ca) acasă (la el) = a încerca un sentiment plăcut, a avea impresia că se află într-un mediu familiar, înconjurat de lucruri sau de oameni cunoscuți; a fi familiarizat cu ceva; a nu fi stânjenit sau jenat de nimic; a se simți bine. ♦ Refl. (Înv.) A se resimți de pe urma efectelor produse de un factor extern, de o situație etc. [Prez. ind. și: (reg.) simțesc, simț] – Lat. sentire. DOOM
simțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. simt, imperf. 3 sg. simțeá; conj. prez. 3 să símtă
simțiserăm
SIMȚÍ, simt, vb. IV. 1. Tranz. A avea, prin intermediul organelor de simț, senzația sau percepția unui lucru, a unui fapt, a unei calități, a percepe efectul unei excitații; a prezenta sensibilitate. ♦ Refl. A-și da seama de propria stare fizică. 2. Tranz. A băga de seamă, a prinde de veste, a observa prezența unei ființe sau o acțiune a acesteia, mai mult pe baza unui reflex la o excitație a simțurilor decât cu ajutorul judecății. ♦ (Despre animale) A adulmeca. 3. Tranz. A-și da seama, a fi conștient, a înțelege, a bănui o acțiune, o situație etc., bazându-se atât pe informații și elemente logice, cât și pe intuiție, instinct sau legături afective cu altă persoană. ♦ Refl. A fi conștient de o însușire, de o dispoziție sau de o stare proprie. ◊ Expr. A se simți în stare (de ceva sau să facă ceva) = a se ști, a se socoti, a se crede capabil (de ceva sau să facă ceva). 4. Refl. A avea, a da dovadă de bun-simț; a fi un om simțit (2). 5. Tranz. A fi cuprins de o stare afectivă, a încerca un sentiment, o emoție etc.; a fi mișcat, impresionat, tulburat de ceva. ◊ Expr. A simți lipsa (cuiva sau a ceva) = a suferi din cauză că cineva sau ceva lipsește. A simți nevoia să... = a dori să... ♦ A avea impresia că..., a încerca sentimentul că... ◊ Expr. (Refl.) A se simți la (sau în) largul lui sau (ca) acasă (la el) = a încerca un sentiment plăcut, a avea impresia că se află într-un mediu familiar, înconjurat de lucruri sau de oameni cunoscuți; a fi familiarizat cu ceva; a nu fi stânjenit sau jenat de nimic; a se simți bine. ♦ Refl. (Înv.) A se resimți de pe urma efectelor produse de un factor extern, de o situație etc. [Prez. ind. și: (reg.) simțesc, simț] – Lat. sentire. DOOM
simțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. simt, imperf. 3 sg. simțeá; conj. prez. 3 să símtă
simțiserăți
SIMȚÍ, simt, vb. IV. 1. Tranz. A avea, prin intermediul organelor de simț, senzația sau percepția unui lucru, a unui fapt, a unei calități, a percepe efectul unei excitații; a prezenta sensibilitate. ♦ Refl. A-și da seama de propria stare fizică. 2. Tranz. A băga de seamă, a prinde de veste, a observa prezența unei ființe sau o acțiune a acesteia, mai mult pe baza unui reflex la o excitație a simțurilor decât cu ajutorul judecății. ♦ (Despre animale) A adulmeca. 3. Tranz. A-și da seama, a fi conștient, a înțelege, a bănui o acțiune, o situație etc., bazându-se atât pe informații și elemente logice, cât și pe intuiție, instinct sau legături afective cu altă persoană. ♦ Refl. A fi conștient de o însușire, de o dispoziție sau de o stare proprie. ◊ Expr. A se simți în stare (de ceva sau să facă ceva) = a se ști, a se socoti, a se crede capabil (de ceva sau să facă ceva). 4. Refl. A avea, a da dovadă de bun-simț; a fi un om simțit (2). 5. Tranz. A fi cuprins de o stare afectivă, a încerca un sentiment, o emoție etc.; a fi mișcat, impresionat, tulburat de ceva. ◊ Expr. A simți lipsa (cuiva sau a ceva) = a suferi din cauză că cineva sau ceva lipsește. A simți nevoia să... = a dori să... ♦ A avea impresia că..., a încerca sentimentul că... ◊ Expr. (Refl.) A se simți la (sau în) largul lui sau (ca) acasă (la el) = a încerca un sentiment plăcut, a avea impresia că se află într-un mediu familiar, înconjurat de lucruri sau de oameni cunoscuți; a fi familiarizat cu ceva; a nu fi stânjenit sau jenat de nimic; a se simți bine. ♦ Refl. (Înv.) A se resimți de pe urma efectelor produse de un factor extern, de o situație etc. [Prez. ind. și: (reg.) simțesc, simț] – Lat. sentire. DOOM
simțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. simt, imperf. 3 sg. simțeá; conj. prez. 3 să símtă
simțiseși
SIMȚÍ, simt, vb. IV. 1. Tranz. A avea, prin intermediul organelor de simț, senzația sau percepția unui lucru, a unui fapt, a unei calități, a percepe efectul unei excitații; a prezenta sensibilitate. ♦ Refl. A-și da seama de propria stare fizică. 2. Tranz. A băga de seamă, a prinde de veste, a observa prezența unei ființe sau o acțiune a acesteia, mai mult pe baza unui reflex la o excitație a simțurilor decât cu ajutorul judecății. ♦ (Despre animale) A adulmeca. 3. Tranz. A-și da seama, a fi conștient, a înțelege, a bănui o acțiune, o situație etc., bazându-se atât pe informații și elemente logice, cât și pe intuiție, instinct sau legături afective cu altă persoană. ♦ Refl. A fi conștient de o însușire, de o dispoziție sau de o stare proprie. ◊ Expr. A se simți în stare (de ceva sau să facă ceva) = a se ști, a se socoti, a se crede capabil (de ceva sau să facă ceva). 4. Refl. A avea, a da dovadă de bun-simț; a fi un om simțit (2). 5. Tranz. A fi cuprins de o stare afectivă, a încerca un sentiment, o emoție etc.; a fi mișcat, impresionat, tulburat de ceva. ◊ Expr. A simți lipsa (cuiva sau a ceva) = a suferi din cauză că cineva sau ceva lipsește. A simți nevoia să... = a dori să... ♦ A avea impresia că..., a încerca sentimentul că... ◊ Expr. (Refl.) A se simți la (sau în) largul lui sau (ca) acasă (la el) = a încerca un sentiment plăcut, a avea impresia că se află într-un mediu familiar, înconjurat de lucruri sau de oameni cunoscuți; a fi familiarizat cu ceva; a nu fi stânjenit sau jenat de nimic; a se simți bine. ♦ Refl. (Înv.) A se resimți de pe urma efectelor produse de un factor extern, de o situație etc. [Prez. ind. și: (reg.) simțesc, simț] – Lat. sentire. DOOM
simțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. simt, imperf. 3 sg. simțeá; conj. prez. 3 să símtă
simțiseți
SIMȚÍ, simt, vb. IV. 1. Tranz. A avea, prin intermediul organelor de simț, senzația sau percepția unui lucru, a unui fapt, a unei calități, a percepe efectul unei excitații; a prezenta sensibilitate. ♦ Refl. A-și da seama de propria stare fizică. 2. Tranz. A băga de seamă, a prinde de veste, a observa prezența unei ființe sau o acțiune a acesteia, mai mult pe baza unui reflex la o excitație a simțurilor decât cu ajutorul judecății. ♦ (Despre animale) A adulmeca. 3. Tranz. A-și da seama, a fi conștient, a înțelege, a bănui o acțiune, o situație etc., bazându-se atât pe informații și elemente logice, cât și pe intuiție, instinct sau legături afective cu altă persoană. ♦ Refl. A fi conștient de o însușire, de o dispoziție sau de o stare proprie. ◊ Expr. A se simți în stare (de ceva sau să facă ceva) = a se ști, a se socoti, a se crede capabil (de ceva sau să facă ceva). 4. Refl. A avea, a da dovadă de bun-simț; a fi un om simțit (2). 5. Tranz. A fi cuprins de o stare afectivă, a încerca un sentiment, o emoție etc.; a fi mișcat, impresionat, tulburat de ceva. ◊ Expr. A simți lipsa (cuiva sau a ceva) = a suferi din cauză că cineva sau ceva lipsește. A simți nevoia să... = a dori să... ♦ A avea impresia că..., a încerca sentimentul că... ◊ Expr. (Refl.) A se simți la (sau în) largul lui sau (ca) acasă (la el) = a încerca un sentiment plăcut, a avea impresia că se află într-un mediu familiar, înconjurat de lucruri sau de oameni cunoscuți; a fi familiarizat cu ceva; a nu fi stânjenit sau jenat de nimic; a se simți bine. ♦ Refl. (Înv.) A se resimți de pe urma efectelor produse de un factor extern, de o situație etc. [Prez. ind. și: (reg.) simțesc, simț] – Lat. sentire. DOOM
simțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. simt, imperf. 3 sg. simțeá; conj. prez. 3 să símtă
simțit
SIMȚÍ, simt, vb. IV. 1. Tranz. A avea, prin intermediul organelor de simț, senzația sau percepția unui lucru, a unui fapt, a unei calități, a percepe efectul unei excitații; a prezenta sensibilitate. ♦ Refl. A-și da seama de propria stare fizică. 2. Tranz. A băga de seamă, a prinde de veste, a observa prezența unei ființe sau o acțiune a acesteia, mai mult pe baza unui reflex la o excitație a simțurilor decât cu ajutorul judecății. ♦ (Despre animale) A adulmeca. 3. Tranz. A-și da seama, a fi conștient, a înțelege, a bănui o acțiune, o situație etc., bazându-se atât pe informații și elemente logice, cât și pe intuiție, instinct sau legături afective cu altă persoană. ♦ Refl. A fi conștient de o însușire, de o dispoziție sau de o stare proprie. ◊ Expr. A se simți în stare (de ceva sau să facă ceva) = a se ști, a se socoti, a se crede capabil (de ceva sau să facă ceva). 4. Refl. A avea, a da dovadă de bun-simț; a fi un om simțit (2). 5. Tranz. A fi cuprins de o stare afectivă, a încerca un sentiment, o emoție etc.; a fi mișcat, impresionat, tulburat de ceva. ◊ Expr. A simți lipsa (cuiva sau a ceva) = a suferi din cauză că cineva sau ceva lipsește. A simți nevoia să... = a dori să... ♦ A avea impresia că..., a încerca sentimentul că... ◊ Expr. (Refl.) A se simți la (sau în) largul lui sau (ca) acasă (la el) = a încerca un sentiment plăcut, a avea impresia că se află într-un mediu familiar, înconjurat de lucruri sau de oameni cunoscuți; a fi familiarizat cu ceva; a nu fi stânjenit sau jenat de nimic; a se simți bine. ♦ Refl. (Înv.) A se resimți de pe urma efectelor produse de un factor extern, de o situație etc. [Prez. ind. și: (reg.) simțesc, simț] – Lat. sentire. DOOM
simțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. simt, imperf. 3 sg. simțeá; conj. prez. 3 să símtă
simțit
SIMȚÍT, -Ă, simțiți, -te, adj. 1. Pornit dintr-o stare afectivă puternică, dintr-un sentiment profund; plin de simțire, plin de sensibilitate; p. ext. emoționant. 2. (Despre persoane) Plin de bun-simț, cu bun-simț. – V. simți.
simțita
SIMȚÍT, -Ă, simțiți, -te, adj. 1. Pornit dintr-o stare afectivă puternică, dintr-un sentiment profund; plin de simțire, plin de sensibilitate; p. ext. emoționant. 2. (Despre persoane) Plin de bun-simț, cu bun-simț. – V. simți.
simțite
SIMȚÍT, -Ă, simțiți, -te, adj. 1. Pornit dintr-o stare afectivă puternică, dintr-un sentiment profund; plin de simțire, plin de sensibilitate; p. ext. emoționant. 2. (Despre persoane) Plin de bun-simț, cu bun-simț. – V. simți.
simțitei
SIMȚÍT, -Ă, simțiți, -te, adj. 1. Pornit dintr-o stare afectivă puternică, dintr-un sentiment profund; plin de simțire, plin de sensibilitate; p. ext. emoționant. 2. (Despre persoane) Plin de bun-simț, cu bun-simț. – V. simți.
simțitele
SIMȚÍT, -Ă, simțiți, -te, adj. 1. Pornit dintr-o stare afectivă puternică, dintr-un sentiment profund; plin de simțire, plin de sensibilitate; p. ext. emoționant. 2. (Despre persoane) Plin de bun-simț, cu bun-simț. – V. simți.
simțitelor
SIMȚÍT, -Ă, simțiți, -te, adj. 1. Pornit dintr-o stare afectivă puternică, dintr-un sentiment profund; plin de simțire, plin de sensibilitate; p. ext. emoționant. 2. (Despre persoane) Plin de bun-simț, cu bun-simț. – V. simți.
simțitoare
SIMȚITÓR, -OÁRE, simțitori, -oare, adj. 1. Care este capabil să simtă (5), care se înduioșează, se impresionează ușor, înzestrat cu simțire (2), plin de sensibilitate (1); sensibil, impresionabil, emotiv. 2. (Adesea adverbial) Apreciabil, considerabil, important. A făcut o economie simțitoare. – Simți + suf. -tor. DOOM
simțitór adj. m., pl. simțitóri; f. sg. și pl. simțitoáre
simțitoarea
SIMȚITÓR, -OÁRE, simțitori, -oare, adj. 1. Care este capabil să simtă (5), care se înduioșează, se impresionează ușor, înzestrat cu simțire (2), plin de sensibilitate (1); sensibil, impresionabil, emotiv. 2. (Adesea adverbial) Apreciabil, considerabil, important. A făcut o economie simțitoare. – Simți + suf. -tor. DOOM
simțitór adj. m., pl. simțitóri; f. sg. și pl. simțitoáre
simțitoarei
SIMȚITÓR, -OÁRE, simțitori, -oare, adj. 1. Care este capabil să simtă (5), care se înduioșează, se impresionează ușor, înzestrat cu simțire (2), plin de sensibilitate (1); sensibil, impresionabil, emotiv. 2. (Adesea adverbial) Apreciabil, considerabil, important. A făcut o economie simțitoare. – Simți + suf. -tor. DOOM
simțitór adj. m., pl. simțitóri; f. sg. și pl. simțitoáre
simțitoarele
SIMȚITÓR, -OÁRE, simțitori, -oare, adj. 1. Care este capabil să simtă (5), care se înduioșează, se impresionează ușor, înzestrat cu simțire (2), plin de sensibilitate (1); sensibil, impresionabil, emotiv. 2. (Adesea adverbial) Apreciabil, considerabil, important. A făcut o economie simțitoare. – Simți + suf. -tor. DOOM
simțitór adj. m., pl. simțitóri; f. sg. și pl. simțitoáre
simțitoarelor
SIMȚITÓR, -OÁRE, simțitori, -oare, adj. 1. Care este capabil să simtă (5), care se înduioșează, se impresionează ușor, înzestrat cu simțire (2), plin de sensibilitate (1); sensibil, impresionabil, emotiv. 2. (Adesea adverbial) Apreciabil, considerabil, important. A făcut o economie simțitoare. – Simți + suf. -tor. DOOM
simțitór adj. m., pl. simțitóri; f. sg. și pl. simțitoáre
simțitor
SIMȚITÓR, -OÁRE, simțitori, -oare, adj. 1. Care este capabil să simtă (5), care se înduioșează, se impresionează ușor, înzestrat cu simțire (2), plin de sensibilitate (1); sensibil, impresionabil, emotiv. 2. (Adesea adverbial) Apreciabil, considerabil, important. A făcut o economie simțitoare. – Simți + suf. -tor. DOOM
simțitór adj. m., pl. simțitóri; f. sg. și pl. simțitoáre
simțitori
SIMȚITÓR, -OÁRE, simțitori, -oare, adj. 1. Care este capabil să simtă (5), care se înduioșează, se impresionează ușor, înzestrat cu simțire (2), plin de sensibilitate (1); sensibil, impresionabil, emotiv. 2. (Adesea adverbial) Apreciabil, considerabil, important. A făcut o economie simțitoare. – Simți + suf. -tor. DOOM
simțitór adj. m., pl. simțitóri; f. sg. și pl. simțitoáre
simțitorii
SIMȚITÓR, -OÁRE, simțitori, -oare, adj. 1. Care este capabil să simtă (5), care se înduioșează, se impresionează ușor, înzestrat cu simțire (2), plin de sensibilitate (1); sensibil, impresionabil, emotiv. 2. (Adesea adverbial) Apreciabil, considerabil, important. A făcut o economie simțitoare. – Simți + suf. -tor. DOOM
simțitór adj. m., pl. simțitóri; f. sg. și pl. simțitoáre
simțitorilor
SIMȚITÓR, -OÁRE, simțitori, -oare, adj. 1. Care este capabil să simtă (5), care se înduioșează, se impresionează ușor, înzestrat cu simțire (2), plin de sensibilitate (1); sensibil, impresionabil, emotiv. 2. (Adesea adverbial) Apreciabil, considerabil, important. A făcut o economie simțitoare. – Simți + suf. -tor. DOOM
simțitór adj. m., pl. simțitóri; f. sg. și pl. simțitoáre
simțitorul
SIMȚITÓR, -OÁRE, simțitori, -oare, adj. 1. Care este capabil să simtă (5), care se înduioșează, se impresionează ușor, înzestrat cu simțire (2), plin de sensibilitate (1); sensibil, impresionabil, emotiv. 2. (Adesea adverbial) Apreciabil, considerabil, important. A făcut o economie simțitoare. – Simți + suf. -tor. DOOM
simțitór adj. m., pl. simțitóri; f. sg. și pl. simțitoáre
simțitorului
SIMȚITÓR, -OÁRE, simțitori, -oare, adj. 1. Care este capabil să simtă (5), care se înduioșează, se impresionează ușor, înzestrat cu simțire (2), plin de sensibilitate (1); sensibil, impresionabil, emotiv. 2. (Adesea adverbial) Apreciabil, considerabil, important. A făcut o economie simțitoare. – Simți + suf. -tor. DOOM
simțitór adj. m., pl. simțitóri; f. sg. și pl. simțitoáre
simțitul
SIMȚÍT, -Ă, simțiți, -te, adj. 1. Pornit dintr-o stare afectivă puternică, dintr-un sentiment profund; plin de simțire, plin de sensibilitate; p. ext. emoționant. 2. (Despre persoane) Plin de bun-simț, cu bun-simț. – V. simți.
simțitului
SIMȚÍT, -Ă, simțiți, -te, adj. 1. Pornit dintr-o stare afectivă puternică, dintr-un sentiment profund; plin de simțire, plin de sensibilitate; p. ext. emoționant. 2. (Despre persoane) Plin de bun-simț, cu bun-simț. – V. simți.
simțivara
SIMȚIVÁRĂ, simțiveri, s. f. (Reg.) Specie de pițigoi (Parus major). – Simți + vară. DOOM
simțiváră (reg.) s. f., g.-d. art. simțivérii; pl. simțivéri
simțiveară
SIMȚIVEÁRĂ, simțiveri, s. f. Specie de pițigoi (Parus major).
simțiveri
SIMȚIVÁRĂ, simțiveri, s. f. (Reg.) Specie de pițigoi (Parus major). – Simți + vară. DOOM
simțiváră (reg.) s. f., g.-d. art. simțivérii; pl. simțivéri
simțiverii
SIMȚIVÁRĂ, simțiveri, s. f. (Reg.) Specie de pițigoi (Parus major). – Simți + vară. DOOM
simțiváră (reg.) s. f., g.-d. art. simțivérii; pl. simțivéri
simțiverile
SIMȚIVÁRĂ, simțiveri, s. f. (Reg.) Specie de pițigoi (Parus major). – Simți + vară. DOOM
simțiváră (reg.) s. f., g.-d. art. simțivérii; pl. simțivéri
simțiverilor
SIMȚIVÁRĂ, simțiveri, s. f. (Reg.) Specie de pițigoi (Parus major). – Simți + vară. DOOM
simțiváră (reg.) s. f., g.-d. art. simțivérii; pl. simțivéri
simțiși
SIMȚÍ, simt, vb. IV. 1. Tranz. A avea, prin intermediul organelor de simț, senzația sau percepția unui lucru, a unui fapt, a unei calități, a percepe efectul unei excitații; a prezenta sensibilitate. ♦ Refl. A-și da seama de propria stare fizică. 2. Tranz. A băga de seamă, a prinde de veste, a observa prezența unei ființe sau o acțiune a acesteia, mai mult pe baza unui reflex la o excitație a simțurilor decât cu ajutorul judecății. ♦ (Despre animale) A adulmeca. 3. Tranz. A-și da seama, a fi conștient, a înțelege, a bănui o acțiune, o situație etc., bazându-se atât pe informații și elemente logice, cât și pe intuiție, instinct sau legături afective cu altă persoană. ♦ Refl. A fi conștient de o însușire, de o dispoziție sau de o stare proprie. ◊ Expr. A se simți în stare (de ceva sau să facă ceva) = a se ști, a se socoti, a se crede capabil (de ceva sau să facă ceva). 4. Refl. A avea, a da dovadă de bun-simț; a fi un om simțit (2). 5. Tranz. A fi cuprins de o stare afectivă, a încerca un sentiment, o emoție etc.; a fi mișcat, impresionat, tulburat de ceva. ◊ Expr. A simți lipsa (cuiva sau a ceva) = a suferi din cauză că cineva sau ceva lipsește. A simți nevoia să... = a dori să... ♦ A avea impresia că..., a încerca sentimentul că... ◊ Expr. (Refl.) A se simți la (sau în) largul lui sau (ca) acasă (la el) = a încerca un sentiment plăcut, a avea impresia că se află într-un mediu familiar, înconjurat de lucruri sau de oameni cunoscuți; a fi familiarizat cu ceva; a nu fi stânjenit sau jenat de nimic; a se simți bine. ♦ Refl. (Înv.) A se resimți de pe urma efectelor produse de un factor extern, de o situație etc. [Prez. ind. și: (reg.) simțesc, simț] – Lat. sentire. DOOM
simțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. simt, imperf. 3 sg. simțeá; conj. prez. 3 să símtă
simțiți
SIMȚÍ, simt, vb. IV. 1. Tranz. A avea, prin intermediul organelor de simț, senzația sau percepția unui lucru, a unui fapt, a unei calități, a percepe efectul unei excitații; a prezenta sensibilitate. ♦ Refl. A-și da seama de propria stare fizică. 2. Tranz. A băga de seamă, a prinde de veste, a observa prezența unei ființe sau o acțiune a acesteia, mai mult pe baza unui reflex la o excitație a simțurilor decât cu ajutorul judecății. ♦ (Despre animale) A adulmeca. 3. Tranz. A-și da seama, a fi conștient, a înțelege, a bănui o acțiune, o situație etc., bazându-se atât pe informații și elemente logice, cât și pe intuiție, instinct sau legături afective cu altă persoană. ♦ Refl. A fi conștient de o însușire, de o dispoziție sau de o stare proprie. ◊ Expr. A se simți în stare (de ceva sau să facă ceva) = a se ști, a se socoti, a se crede capabil (de ceva sau să facă ceva). 4. Refl. A avea, a da dovadă de bun-simț; a fi un om simțit (2). 5. Tranz. A fi cuprins de o stare afectivă, a încerca un sentiment, o emoție etc.; a fi mișcat, impresionat, tulburat de ceva. ◊ Expr. A simți lipsa (cuiva sau a ceva) = a suferi din cauză că cineva sau ceva lipsește. A simți nevoia să... = a dori să... ♦ A avea impresia că..., a încerca sentimentul că... ◊ Expr. (Refl.) A se simți la (sau în) largul lui sau (ca) acasă (la el) = a încerca un sentiment plăcut, a avea impresia că se află într-un mediu familiar, înconjurat de lucruri sau de oameni cunoscuți; a fi familiarizat cu ceva; a nu fi stânjenit sau jenat de nimic; a se simți bine. ♦ Refl. (Înv.) A se resimți de pe urma efectelor produse de un factor extern, de o situație etc. [Prez. ind. și: (reg.) simțesc, simț] – Lat. sentire. DOOM
simțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. simt, imperf. 3 sg. simțeá; conj. prez. 3 să símtă
simțiți
SIMȚÍT, -Ă, simțiți, -te, adj. 1. Pornit dintr-o stare afectivă puternică, dintr-un sentiment profund; plin de simțire, plin de sensibilitate; p. ext. emoționant. 2. (Despre persoane) Plin de bun-simț, cu bun-simț. – V. simți.
simțiții
SIMȚÍT, -Ă, simțiți, -te, adj. 1. Pornit dintr-o stare afectivă puternică, dintr-un sentiment profund; plin de simțire, plin de sensibilitate; p. ext. emoționant. 2. (Despre persoane) Plin de bun-simț, cu bun-simț. – V. simți.
simțiților
SIMȚÍT, -Ă, simțiți, -te, adj. 1. Pornit dintr-o stare afectivă puternică, dintr-un sentiment profund; plin de simțire, plin de sensibilitate; p. ext. emoționant. 2. (Despre persoane) Plin de bun-simț, cu bun-simț. – V. simți.
simțual
SIMȚUÁL, -Ă, simțuali, -e, adj. (Înv.) Care ține de simțuri; care se referă la simțuri; senzual. [Pr.: -țu-al] – Din simț (după fr. sensuel). DOOM
simțuál (înv.) (-țu-al) adj. m., pl. simțuáli; f. simțuálă, pl. simțuále
simțuala
SIMȚUÁL, -Ă, simțuali, -e, adj. (Înv.) Care ține de simțuri; care se referă la simțuri; senzual. [Pr.: -țu-al] – Din simț (după fr. sensuel). DOOM
simțuál (înv.) (-țu-al) adj. m., pl. simțuáli; f. simțuálă, pl. simțuále
simțuale
SIMȚUÁL, -Ă, simțuali, -e, adj. (Înv.) Care ține de simțuri; care se referă la simțuri; senzual. [Pr.: -țu-al] – Din simț (după fr. sensuel). DOOM
simțuál (înv.) (-țu-al) adj. m., pl. simțuáli; f. simțuálă, pl. simțuále
simțualei
SIMȚUÁL, -Ă, simțuali, -e, adj. (Înv.) Care ține de simțuri; care se referă la simțuri; senzual. [Pr.: -țu-al] – Din simț (după fr. sensuel). DOOM
simțuál (înv.) (-țu-al) adj. m., pl. simțuáli; f. simțuálă, pl. simțuále
simțualele
SIMȚUÁL, -Ă, simțuali, -e, adj. (Înv.) Care ține de simțuri; care se referă la simțuri; senzual. [Pr.: -țu-al] – Din simț (după fr. sensuel). DOOM
simțuál (înv.) (-țu-al) adj. m., pl. simțuáli; f. simțuálă, pl. simțuále
simțualelor
SIMȚUÁL, -Ă, simțuali, -e, adj. (Înv.) Care ține de simțuri; care se referă la simțuri; senzual. [Pr.: -țu-al] – Din simț (după fr. sensuel). DOOM
simțuál (înv.) (-țu-al) adj. m., pl. simțuáli; f. simțuálă, pl. simțuále
simțuali
SIMȚUÁL, -Ă, simțuali, -e, adj. (Înv.) Care ține de simțuri; care se referă la simțuri; senzual. [Pr.: -țu-al] – Din simț (după fr. sensuel). DOOM
simțuál (înv.) (-țu-al) adj. m., pl. simțuáli; f. simțuálă, pl. simțuále
simțualii
SIMȚUÁL, -Ă, simțuali, -e, adj. (Înv.) Care ține de simțuri; care se referă la simțuri; senzual. [Pr.: -țu-al] – Din simț (după fr. sensuel). DOOM
simțuál (înv.) (-țu-al) adj. m., pl. simțuáli; f. simțuálă, pl. simțuále
simțualilor
SIMȚUÁL, -Ă, simțuali, -e, adj. (Înv.) Care ține de simțuri; care se referă la simțuri; senzual. [Pr.: -țu-al] – Din simț (după fr. sensuel). DOOM
simțuál (înv.) (-țu-al) adj. m., pl. simțuáli; f. simțuálă, pl. simțuále
simțualul
SIMȚUÁL, -Ă, simțuali, -e, adj. (Înv.) Care ține de simțuri; care se referă la simțuri; senzual. [Pr.: -țu-al] – Din simț (după fr. sensuel). DOOM
simțuál (înv.) (-țu-al) adj. m., pl. simțuáli; f. simțuálă, pl. simțuále
simțualului
SIMȚUÁL, -Ă, simțuali, -e, adj. (Înv.) Care ține de simțuri; care se referă la simțuri; senzual. [Pr.: -țu-al] – Din simț (după fr. sensuel). DOOM
simțuál (înv.) (-țu-al) adj. m., pl. simțuáli; f. simțuálă, pl. simțuále
simțul
SIMȚ, simțuri, s. n. 1. Facultate a oamenilor și a animalelor de a percepe impresii din lumea exterioară cu ajutorul unor organe specifice; funcție a organismului prin care acesta recepționează și prelucrează o anumită categorie de stimuli externi sau interni; simțire. ◊ Organe de simț = organe periferice ale percepției senzoriale. ♦ (Mai ales la pl.) Instinct, pornire senzuală; senzualitate. ♦ Delectare a simțurilor; gust. 2. Capacitate a omului de a înțelege, de a judeca, de a aprecia; înclinare, aptitudine pentru ceva. Simț moral = facultatea de a deosebi binele de rău. Simț practic = îndemânare în rezolvarea diferitelor chestiuni concrete. – Din simți (derivat regresiv). DOOM
*bun simț (bună intuiție) adj. + s. n. (are un ~ al culorilor)
simțului
SIMȚ, simțuri, s. n. 1. Facultate a oamenilor și a animalelor de a percepe impresii din lumea exterioară cu ajutorul unor organe specifice; funcție a organismului prin care acesta recepționează și prelucrează o anumită categorie de stimuli externi sau interni; simțire. ◊ Organe de simț = organe periferice ale percepției senzoriale. ♦ (Mai ales la pl.) Instinct, pornire senzuală; senzualitate. ♦ Delectare a simțurilor; gust. 2. Capacitate a omului de a înțelege, de a judeca, de a aprecia; înclinare, aptitudine pentru ceva. Simț moral = facultatea de a deosebi binele de rău. Simț practic = îndemânare în rezolvarea diferitelor chestiuni concrete. – Din simți (derivat regresiv). DOOM
*bun simț (bună intuiție) adj. + s. n. (are un ~ al culorilor)
simțuri
SIMȚ, simțuri, s. n. 1. Facultate a oamenilor și a animalelor de a percepe impresii din lumea exterioară cu ajutorul unor organe specifice; funcție a organismului prin care acesta recepționează și prelucrează o anumită categorie de stimuli externi sau interni; simțire. ◊ Organe de simț = organe periferice ale percepției senzoriale. ♦ (Mai ales la pl.) Instinct, pornire senzuală; senzualitate. ♦ Delectare a simțurilor; gust. 2. Capacitate a omului de a înțelege, de a judeca, de a aprecia; înclinare, aptitudine pentru ceva. Simț moral = facultatea de a deosebi binele de rău. Simț practic = îndemânare în rezolvarea diferitelor chestiuni concrete. – Din simți (derivat regresiv). DOOM
*bun simț (bună intuiție) adj. + s. n. (are un ~ al culorilor)
simțurile
SIMȚ, simțuri, s. n. 1. Facultate a oamenilor și a animalelor de a percepe impresii din lumea exterioară cu ajutorul unor organe specifice; funcție a organismului prin care acesta recepționează și prelucrează o anumită categorie de stimuli externi sau interni; simțire. ◊ Organe de simț = organe periferice ale percepției senzoriale. ♦ (Mai ales la pl.) Instinct, pornire senzuală; senzualitate. ♦ Delectare a simțurilor; gust. 2. Capacitate a omului de a înțelege, de a judeca, de a aprecia; înclinare, aptitudine pentru ceva. Simț moral = facultatea de a deosebi binele de rău. Simț practic = îndemânare în rezolvarea diferitelor chestiuni concrete. – Din simți (derivat regresiv). DOOM
*bun simț (bună intuiție) adj. + s. n. (are un ~ al culorilor)
simțurilor
SIMȚ, simțuri, s. n. 1. Facultate a oamenilor și a animalelor de a percepe impresii din lumea exterioară cu ajutorul unor organe specifice; funcție a organismului prin care acesta recepționează și prelucrează o anumită categorie de stimuli externi sau interni; simțire. ◊ Organe de simț = organe periferice ale percepției senzoriale. ♦ (Mai ales la pl.) Instinct, pornire senzuală; senzualitate. ♦ Delectare a simțurilor; gust. 2. Capacitate a omului de a înțelege, de a judeca, de a aprecia; înclinare, aptitudine pentru ceva. Simț moral = facultatea de a deosebi binele de rău. Simț practic = îndemânare în rezolvarea diferitelor chestiuni concrete. – Din simți (derivat regresiv). DOOM
*bun simț (bună intuiție) adj. + s. n. (are un ~ al culorilor)
simțăminte
SIMȚĂMẤNT, simțăminte, s. n. (Rar) Sentiment. [Var.: (înv.) simțimấnt s. n.] – Simți + suf. -ământ (după fr. sentiment). DOOM
simțămấnt (rar) s. n., pl. simțămínte
simțămintele
SIMȚĂMẤNT, simțăminte, s. n. (Rar) Sentiment. [Var.: (înv.) simțimấnt s. n.] – Simți + suf. -ământ (după fr. sentiment). DOOM
simțămấnt (rar) s. n., pl. simțămínte
simțămintelor
SIMȚĂMẤNT, simțăminte, s. n. (Rar) Sentiment. [Var.: (înv.) simțimấnt s. n.] – Simți + suf. -ământ (după fr. sentiment). DOOM
simțămấnt (rar) s. n., pl. simțămínte
simțământ
SIMȚĂMẤNT, simțăminte, s. n. (Rar) Sentiment. [Var.: (înv.) simțimấnt s. n.] – Simți + suf. -ământ (după fr. sentiment). DOOM
simțămấnt (rar) s. n., pl. simțămínte
simțământul
SIMȚĂMẤNT, simțăminte, s. n. (Rar) Sentiment. [Var.: (înv.) simțimấnt s. n.] – Simți + suf. -ământ (după fr. sentiment). DOOM
simțămấnt (rar) s. n., pl. simțămínte
simțământului
SIMȚĂMẤNT, simțăminte, s. n. (Rar) Sentiment. [Var.: (înv.) simțimấnt s. n.] – Simți + suf. -ământ (după fr. sentiment). DOOM
simțămấnt (rar) s. n., pl. simțămínte
simțămînt
SIMȚĂMẤNT, simțăminte, s. n. (Rar) Sentiment. [Var.: (înv.) simțimấnt s. n.] – Simți + suf. -ământ (după fr. sentiment). DOOM
simțămấnt (rar) s. n., pl. simțămínte
simțămîntul
SIMȚĂMẤNT, simțăminte, s. n. (Rar) Sentiment. [Var.: (înv.) simțimấnt s. n.] – Simți + suf. -ământ (după fr. sentiment). DOOM
simțămấnt (rar) s. n., pl. simțămínte
simțămîntului
SIMȚĂMẤNT, simțăminte, s. n. (Rar) Sentiment. [Var.: (înv.) simțimấnt s. n.] – Simți + suf. -ământ (după fr. sentiment). DOOM
simțămấnt (rar) s. n., pl. simțămínte
sin
SIN1 s. m. (Înv. și reg.; particulă care precedă prenumele tatălui și intră în componența numelui de familie al copiilor) Fiu, fiul lui... – Din sl. synŭ. DOOM
sin (fiu) (slav.) (înv., reg.) s. m.
sin
SIN2 s. m. și n. v. sân.
sinafia
SINAFÍE, sinafii, s. f. Fenomen care se produce atunci când două versuri sunt strâns unite, astfel încât are loc eliziunea de la unul la altul sau același cuvânt termină primul vers și îl începe pe al doilea. – Din fr. synaphie, ngr. sináfia. DOOM
sinafíe s. f., art. sinafía, g.-d. art. sinafíei; pl. sinafíi, art. sinafíile
sinafie
SINAFÍE, sinafii, s. f. Fenomen care se produce atunci când două versuri sunt strâns unite, astfel încât are loc eliziunea de la unul la altul sau același cuvânt termină primul vers și îl începe pe al doilea. – Din fr. synaphie, ngr. sináfia. DOOM
sinafíe s. f., art. sinafía, g.-d. art. sinafíei; pl. sinafíi, art. sinafíile
sinafiei
SINAFÍE, sinafii, s. f. Fenomen care se produce atunci când două versuri sunt strâns unite, astfel încât are loc eliziunea de la unul la altul sau același cuvânt termină primul vers și îl începe pe al doilea. – Din fr. synaphie, ngr. sináfia. DOOM
sinafíe s. f., art. sinafía, g.-d. art. sinafíei; pl. sinafíi, art. sinafíile
sinafii
SINAFÍE, sinafii, s. f. Fenomen care se produce atunci când două versuri sunt strâns unite, astfel încât are loc eliziunea de la unul la altul sau același cuvânt termină primul vers și îl începe pe al doilea. – Din fr. synaphie, ngr. sináfia. DOOM
sinafíe s. f., art. sinafía, g.-d. art. sinafíei; pl. sinafíi, art. sinafíile
sinafiile
SINAFÍE, sinafii, s. f. Fenomen care se produce atunci când două versuri sunt strâns unite, astfel încât are loc eliziunea de la unul la altul sau același cuvânt termină primul vers și îl începe pe al doilea. – Din fr. synaphie, ngr. sináfia. DOOM
sinafíe s. f., art. sinafía, g.-d. art. sinafíei; pl. sinafíi, art. sinafíile
sinafiilor
SINAFÍE, sinafii, s. f. Fenomen care se produce atunci când două versuri sunt strâns unite, astfel încât are loc eliziunea de la unul la altul sau același cuvânt termină primul vers și îl începe pe al doilea. – Din fr. synaphie, ngr. sináfia. DOOM
sinafíe s. f., art. sinafía, g.-d. art. sinafíei; pl. sinafíi, art. sinafíile
sinagoga
SINAGÓGĂ, sinagogi, s. f. Clădire destinată celebrării cultului mozaic; templu, havră. ♦ Organizație religioasă la mozaici asemănătoare parohiilor creștine, apărută în condițiile diasporei. [Pl. și: sinagoge] – Din fr. synagogue. DOOM
sinagógă s. f., g.-d. art. sinagógii; pl. sinagógi
sinagogi
SINAGÓGĂ, sinagogi, s. f. Clădire destinată celebrării cultului mozaic; templu, havră. ♦ Organizație religioasă la mozaici asemănătoare parohiilor creștine, apărută în condițiile diasporei. [Pl. și: sinagoge] – Din fr. synagogue. DOOM
sinagógă s. f., g.-d. art. sinagógii; pl. sinagógi
sinagogii
SINAGÓGĂ, sinagogi, s. f. Clădire destinată celebrării cultului mozaic; templu, havră. ♦ Organizație religioasă la mozaici asemănătoare parohiilor creștine, apărută în condițiile diasporei. [Pl. și: sinagoge] – Din fr. synagogue. DOOM
sinagógă s. f., g.-d. art. sinagógii; pl. sinagógi
sinagogile
SINAGÓGĂ, sinagogi, s. f. Clădire destinată celebrării cultului mozaic; templu, havră. ♦ Organizație religioasă la mozaici asemănătoare parohiilor creștine, apărută în condițiile diasporei. [Pl. și: sinagoge] – Din fr. synagogue. DOOM
sinagógă s. f., g.-d. art. sinagógii; pl. sinagógi
sinagogilor
SINAGÓGĂ, sinagogi, s. f. Clădire destinată celebrării cultului mozaic; templu, havră. ♦ Organizație religioasă la mozaici asemănătoare parohiilor creștine, apărută în condițiile diasporei. [Pl. și: sinagoge] – Din fr. synagogue. DOOM
sinagógă s. f., g.-d. art. sinagógii; pl. sinagógi
sinalagmatic
SINALAGMÁTIC, -Ă, sinalagmatici, -ce, adj. (Despre contracte juridice) Care impune obligații reciproce între părțile interesate chiar de la data încheierii. – Din fr. synallagmatique. DOOM
sinalagmátic adj. m., pl. sinalagmátici; f. sinalagmátică, pl. sinalagmátice
sinalagmatica
SINALAGMÁTIC, -Ă, sinalagmatici, -ce, adj. (Despre contracte juridice) Care impune obligații reciproce între părțile interesate chiar de la data încheierii. – Din fr. synallagmatique. DOOM
sinalagmátic adj. m., pl. sinalagmátici; f. sinalagmátică, pl. sinalagmátice
sinalagmatice
SINALAGMÁTIC, -Ă, sinalagmatici, -ce, adj. (Despre contracte juridice) Care impune obligații reciproce între părțile interesate chiar de la data încheierii. – Din fr. synallagmatique. DOOM
sinalagmátic adj. m., pl. sinalagmátici; f. sinalagmátică, pl. sinalagmátice
sinalagmaticei
SINALAGMÁTIC, -Ă, sinalagmatici, -ce, adj. (Despre contracte juridice) Care impune obligații reciproce între părțile interesate chiar de la data încheierii. – Din fr. synallagmatique. DOOM
sinalagmátic adj. m., pl. sinalagmátici; f. sinalagmátică, pl. sinalagmátice
sinalagmaticele
SINALAGMÁTIC, -Ă, sinalagmatici, -ce, adj. (Despre contracte juridice) Care impune obligații reciproce între părțile interesate chiar de la data încheierii. – Din fr. synallagmatique. DOOM
sinalagmátic adj. m., pl. sinalagmátici; f. sinalagmátică, pl. sinalagmátice
sinalagmaticelor
SINALAGMÁTIC, -Ă, sinalagmatici, -ce, adj. (Despre contracte juridice) Care impune obligații reciproce între părțile interesate chiar de la data încheierii. – Din fr. synallagmatique. DOOM
sinalagmátic adj. m., pl. sinalagmátici; f. sinalagmátică, pl. sinalagmátice
sinalagmatici
SINALAGMÁTIC, -Ă, sinalagmatici, -ce, adj. (Despre contracte juridice) Care impune obligații reciproce între părțile interesate chiar de la data încheierii. – Din fr. synallagmatique. DOOM
sinalagmátic adj. m., pl. sinalagmátici; f. sinalagmátică, pl. sinalagmátice
sinalagmaticii
SINALAGMÁTIC, -Ă, sinalagmatici, -ce, adj. (Despre contracte juridice) Care impune obligații reciproce între părțile interesate chiar de la data încheierii. – Din fr. synallagmatique. DOOM
sinalagmátic adj. m., pl. sinalagmátici; f. sinalagmátică, pl. sinalagmátice
sinalagmaticilor
SINALAGMÁTIC, -Ă, sinalagmatici, -ce, adj. (Despre contracte juridice) Care impune obligații reciproce între părțile interesate chiar de la data încheierii. – Din fr. synallagmatique. DOOM
sinalagmátic adj. m., pl. sinalagmátici; f. sinalagmátică, pl. sinalagmátice
sinalagmaticul
SINALAGMÁTIC, -Ă, sinalagmatici, -ce, adj. (Despre contracte juridice) Care impune obligații reciproce între părțile interesate chiar de la data încheierii. – Din fr. synallagmatique. DOOM
sinalagmátic adj. m., pl. sinalagmátici; f. sinalagmátică, pl. sinalagmátice
sinalagmaticului
SINALAGMÁTIC, -Ă, sinalagmatici, -ce, adj. (Despre contracte juridice) Care impune obligații reciproce între părțile interesate chiar de la data încheierii. – Din fr. synallagmatique. DOOM
sinalagmátic adj. m., pl. sinalagmátici; f. sinalagmátică, pl. sinalagmátice
sinalefa
SINALÉFĂ, sinalefe, s. f. (Fon.) Fuziune (în timpul pronunțării) a două silabe într-una singură prin eliziune, sinereză sau contracție. – Din fr. synaléphe, lat. synalaepha. DOOM
sinaléfă s. f., g.-d. art. sinaléfei; pl. sinaléfe
sinalefe
SINALÉFĂ, sinalefe, s. f. (Fon.) Fuziune (în timpul pronunțării) a două silabe într-una singură prin eliziune, sinereză sau contracție. – Din fr. synaléphe, lat. synalaepha. DOOM
sinaléfă s. f., g.-d. art. sinaléfei; pl. sinaléfe
sinalefei
SINALÉFĂ, sinalefe, s. f. (Fon.) Fuziune (în timpul pronunțării) a două silabe într-una singură prin eliziune, sinereză sau contracție. – Din fr. synaléphe, lat. synalaepha. DOOM
sinaléfă s. f., g.-d. art. sinaléfei; pl. sinaléfe
sinalefele
SINALÉFĂ, sinalefe, s. f. (Fon.) Fuziune (în timpul pronunțării) a două silabe într-una singură prin eliziune, sinereză sau contracție. – Din fr. synaléphe, lat. synalaepha. DOOM
sinaléfă s. f., g.-d. art. sinaléfei; pl. sinaléfe
sinalefelor
SINALÉFĂ, sinalefe, s. f. (Fon.) Fuziune (în timpul pronunțării) a două silabe într-una singură prin eliziune, sinereză sau contracție. – Din fr. synaléphe, lat. synalaepha. DOOM
sinaléfă s. f., g.-d. art. sinaléfei; pl. sinaléfe
sinalepsa
SINALÉPSĂ s.f. (Lingv.) Reducere a unui diftong la o singură vocală. [< fr. synalepse].
sinalepse
SINALÉPSĂ s.f. (Lingv.) Reducere a unui diftong la o singură vocală. [< fr. synalepse].
sinalepsei
SINALÉPSĂ s.f. (Lingv.) Reducere a unui diftong la o singură vocală. [< fr. synalepse].
sinalepsele
SINALÉPSĂ s.f. (Lingv.) Reducere a unui diftong la o singură vocală. [< fr. synalepse].
sinalepselor
SINALÉPSĂ s.f. (Lingv.) Reducere a unui diftong la o singură vocală. [< fr. synalepse].
sinalgezie
SINALGEZÍE s.f. (Med.) Sinalgie. [Gen. -iei. / cf. fr. synalgésie].
sinalgia
SINALGÍE, sinalgii, s. f. (Med.) Formă a sinesteziei în care o durere se asociază cu altă senzație. – Din fr. synalgie.
sinalgie
SINALGÍE, sinalgii, s. f. (Med.) Formă a sinesteziei în care o durere se asociază cu altă senzație. – Din fr. synalgie.
sinalgiei
SINALGÍE, sinalgii, s. f. (Med.) Formă a sinesteziei în care o durere se asociază cu altă senzație. – Din fr. synalgie.
sinalgii
SINALGÍE, sinalgii, s. f. (Med.) Formă a sinesteziei în care o durere se asociază cu altă senzație. – Din fr. synalgie.
sinalgiile
SINALGÍE, sinalgii, s. f. (Med.) Formă a sinesteziei în care o durere se asociază cu altă senzație. – Din fr. synalgie.
sinalgiilor
SINALGÍE, sinalgii, s. f. (Med.) Formă a sinesteziei în care o durere se asociază cu altă senzație. – Din fr. synalgie.
sinanter
SINANTÉR, -Ă adj. (Bot.; despre androceu) La care staminele concresc prin anterele lor, formând un tub prin care trece stilul pistilului. // s.f. pl. sinantere (sg. sinanteră) Altă denumire pentru familia compozeelor. [< fr. synanthère(s), cf. gr. syn – împreună, anthos – floare].
sinantera
SINANTÉR, -Ă adj. (Bot.; despre androceu) La care staminele concresc prin anterele lor, formând un tub prin care trece stilul pistilului. // s.f. pl. sinantere (sg. sinanteră) Altă denumire pentru familia compozeelor. [< fr. synanthère(s), cf. gr. syn – împreună, anthos – floare].
sinantere
SINANTÉR, -Ă adj. (Bot.; despre androceu) La care staminele concresc prin anterele lor, formând un tub prin care trece stilul pistilului. // s.f. pl. sinantere (sg. sinanteră) Altă denumire pentru familia compozeelor. [< fr. synanthère(s), cf. gr. syn – împreună, anthos – floare].
sinanterei
SINANTÉR, -Ă adj. (Bot.; despre androceu) La care staminele concresc prin anterele lor, formând un tub prin care trece stilul pistilului. // s.f. pl. sinantere (sg. sinanteră) Altă denumire pentru familia compozeelor. [< fr. synanthère(s), cf. gr. syn – împreună, anthos – floare].
sinanterele
SINANTÉR, -Ă adj. (Bot.; despre androceu) La care staminele concresc prin anterele lor, formând un tub prin care trece stilul pistilului. // s.f. pl. sinantere (sg. sinanteră) Altă denumire pentru familia compozeelor. [< fr. synanthère(s), cf. gr. syn – împreună, anthos – floare].
sinanterelor
SINANTÉR, -Ă adj. (Bot.; despre androceu) La care staminele concresc prin anterele lor, formând un tub prin care trece stilul pistilului. // s.f. pl. sinantere (sg. sinanteră) Altă denumire pentru familia compozeelor. [< fr. synanthère(s), cf. gr. syn – împreună, anthos – floare].
sinanteri
SINANTÉR, -Ă adj. (Bot.; despre androceu) La care staminele concresc prin anterele lor, formând un tub prin care trece stilul pistilului. // s.f. pl. sinantere (sg. sinanteră) Altă denumire pentru familia compozeelor. [< fr. synanthère(s), cf. gr. syn – împreună, anthos – floare].
sinanterii
SINANTÉR, -Ă adj. (Bot.; despre androceu) La care staminele concresc prin anterele lor, formând un tub prin care trece stilul pistilului. // s.f. pl. sinantere (sg. sinanteră) Altă denumire pentru familia compozeelor. [< fr. synanthère(s), cf. gr. syn – împreună, anthos – floare].
sinanterilor
SINANTÉR, -Ă adj. (Bot.; despre androceu) La care staminele concresc prin anterele lor, formând un tub prin care trece stilul pistilului. // s.f. pl. sinantere (sg. sinanteră) Altă denumire pentru familia compozeelor. [< fr. synanthère(s), cf. gr. syn – împreună, anthos – floare].
sinanterul
SINANTÉR, -Ă adj. (Bot.; despre androceu) La care staminele concresc prin anterele lor, formând un tub prin care trece stilul pistilului. // s.f. pl. sinantere (sg. sinanteră) Altă denumire pentru familia compozeelor. [< fr. synanthère(s), cf. gr. syn – împreună, anthos – floare].
sinanterului
SINANTÉR, -Ă adj. (Bot.; despre androceu) La care staminele concresc prin anterele lor, formând un tub prin care trece stilul pistilului. // s.f. pl. sinantere (sg. sinanteră) Altă denumire pentru familia compozeelor. [< fr. synanthère(s), cf. gr. syn – împreună, anthos – floare].
sinantrop
SINANTRÓP, sinantropi, s. m. Om fosil descoperit în China, foarte apropiat de pitecantrop (Sinanthropus pechinensis). – Din fr. sinanthrope. DOOM
!sinantróp (si-nan-/sin-an-) s. m., pl. sinantrópi
sinantropi
SINANTRÓP, sinantropi, s. m. Om fosil descoperit în China, foarte apropiat de pitecantrop (Sinanthropus pechinensis). – Din fr. sinanthrope. DOOM
!sinantróp (si-nan-/sin-an-) s. m., pl. sinantrópi
sinantropii
SINANTRÓP, sinantropi, s. m. Om fosil descoperit în China, foarte apropiat de pitecantrop (Sinanthropus pechinensis). – Din fr. sinanthrope. DOOM
!sinantróp (si-nan-/sin-an-) s. m., pl. sinantrópi
sinantropilor
SINANTRÓP, sinantropi, s. m. Om fosil descoperit în China, foarte apropiat de pitecantrop (Sinanthropus pechinensis). – Din fr. sinanthrope. DOOM
!sinantróp (si-nan-/sin-an-) s. m., pl. sinantrópi
sinantropul
SINANTRÓP, sinantropi, s. m. Om fosil descoperit în China, foarte apropiat de pitecantrop (Sinanthropus pechinensis). – Din fr. sinanthrope. DOOM
!sinantróp (si-nan-/sin-an-) s. m., pl. sinantrópi
sinantropului
SINANTRÓP, sinantropi, s. m. Om fosil descoperit în China, foarte apropiat de pitecantrop (Sinanthropus pechinensis). – Din fr. sinanthrope. DOOM
!sinantróp (si-nan-/sin-an-) s. m., pl. sinantrópi
sinapis
RIDICHIOÁRĂ, ridichioare, s. f. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze ovale, inegal crestate, și cu flori galbene (Sinapis arvensis). – Ridiche + suf. -ioară.
sinapism
SINAPÍSM, sinapisme, s. n. Cataplasmă făcută din făină de muștar și apă, care se aplică pe o parte bolnavă a corpului cu scopul de a provoca un aflux al sângelui. – Din fr. sinapisme. DOOM
sinapísm s. n., pl. sinapísme
sinapisme
SINAPÍSM, sinapisme, s. n. Cataplasmă făcută din făină de muștar și apă, care se aplică pe o parte bolnavă a corpului cu scopul de a provoca un aflux al sângelui. – Din fr. sinapisme. DOOM
sinapísm s. n., pl. sinapísme
sinapismele
SINAPÍSM, sinapisme, s. n. Cataplasmă făcută din făină de muștar și apă, care se aplică pe o parte bolnavă a corpului cu scopul de a provoca un aflux al sângelui. – Din fr. sinapisme. DOOM
sinapísm s. n., pl. sinapísme
sinapismelor
SINAPÍSM, sinapisme, s. n. Cataplasmă făcută din făină de muștar și apă, care se aplică pe o parte bolnavă a corpului cu scopul de a provoca un aflux al sângelui. – Din fr. sinapisme. DOOM
sinapísm s. n., pl. sinapísme
sinapismul
SINAPÍSM, sinapisme, s. n. Cataplasmă făcută din făină de muștar și apă, care se aplică pe o parte bolnavă a corpului cu scopul de a provoca un aflux al sângelui. – Din fr. sinapisme. DOOM
sinapísm s. n., pl. sinapísme
sinapismului
SINAPÍSM, sinapisme, s. n. Cataplasmă făcută din făină de muștar și apă, care se aplică pe o parte bolnavă a corpului cu scopul de a provoca un aflux al sângelui. – Din fr. sinapisme. DOOM
sinapísm s. n., pl. sinapísme
sinapsa
SINÁPSĂ, sinapse, s. f. (Anat.) Punct de contact între doi neuroni, la nivelul căruia se face transmiterea influxului nervos de la o celulă nervoasă la alta. – Din fr. synapse. DOOM
sinápsă s. f., g.-d. art. sinápsei; pl. sinápse
sinapse
SINÁPSĂ, sinapse, s. f. (Anat.) Punct de contact între doi neuroni, la nivelul căruia se face transmiterea influxului nervos de la o celulă nervoasă la alta. – Din fr. synapse. DOOM
sinápsă s. f., g.-d. art. sinápsei; pl. sinápse
sinapsei
SINÁPSĂ, sinapse, s. f. (Anat.) Punct de contact între doi neuroni, la nivelul căruia se face transmiterea influxului nervos de la o celulă nervoasă la alta. – Din fr. synapse. DOOM
sinápsă s. f., g.-d. art. sinápsei; pl. sinápse
sinapsele
SINÁPSĂ, sinapse, s. f. (Anat.) Punct de contact între doi neuroni, la nivelul căruia se face transmiterea influxului nervos de la o celulă nervoasă la alta. – Din fr. synapse. DOOM
sinápsă s. f., g.-d. art. sinápsei; pl. sinápse
sinapselor
SINÁPSĂ, sinapse, s. f. (Anat.) Punct de contact între doi neuroni, la nivelul căruia se face transmiterea influxului nervos de la o celulă nervoasă la alta. – Din fr. synapse. DOOM
sinápsă s. f., g.-d. art. sinápsei; pl. sinápse
sinaptic
SINÁPTIC, -Ă, sinaptici, -ce, adj. Referitor la sinapsă. – Din fr. synaptique.
sinaptica
SINÁPTIC, -Ă, sinaptici, -ce, adj. Referitor la sinapsă. – Din fr. synaptique.
sinaptice
SINÁPTIC, -Ă, sinaptici, -ce, adj. Referitor la sinapsă. – Din fr. synaptique.
sinapticei
SINÁPTIC, -Ă, sinaptici, -ce, adj. Referitor la sinapsă. – Din fr. synaptique.
sinapticele
SINÁPTIC, -Ă, sinaptici, -ce, adj. Referitor la sinapsă. – Din fr. synaptique.
sinapticelor
SINÁPTIC, -Ă, sinaptici, -ce, adj. Referitor la sinapsă. – Din fr. synaptique.
sinaptici
SINÁPTIC, -Ă, sinaptici, -ce, adj. Referitor la sinapsă. – Din fr. synaptique.
sinapticii
SINÁPTIC, -Ă, sinaptici, -ce, adj. Referitor la sinapsă. – Din fr. synaptique.
sinapticilor
SINÁPTIC, -Ă, sinaptici, -ce, adj. Referitor la sinapsă. – Din fr. synaptique.
sinapticul
SINÁPTIC, -Ă, sinaptici, -ce, adj. Referitor la sinapsă. – Din fr. synaptique.
sinapticului
SINÁPTIC, -Ă, sinaptici, -ce, adj. Referitor la sinapsă. – Din fr. synaptique.
sinarhia
SINARHÍE, sinarhii, s. f. Guvernare simultană a mai multor căpetenii, care conduc fiecare câte o parte a unui stat. – Din fr. synarchie. DOOM
!sinarhíe (si-nar-/sin-ar-) s. f., art. sinarhía, g.-d. art. sinarhíei; pl. sinarhíi, art. sinarhíile
sinarhie
SINARHÍE, sinarhii, s. f. Guvernare simultană a mai multor căpetenii, care conduc fiecare câte o parte a unui stat. – Din fr. synarchie. DOOM
!sinarhíe (si-nar-/sin-ar-) s. f., art. sinarhía, g.-d. art. sinarhíei; pl. sinarhíi, art. sinarhíile
sinarhiei
SINARHÍE, sinarhii, s. f. Guvernare simultană a mai multor căpetenii, care conduc fiecare câte o parte a unui stat. – Din fr. synarchie. DOOM
!sinarhíe (si-nar-/sin-ar-) s. f., art. sinarhía, g.-d. art. sinarhíei; pl. sinarhíi, art. sinarhíile
sinarhii
SINARHÍE, sinarhii, s. f. Guvernare simultană a mai multor căpetenii, care conduc fiecare câte o parte a unui stat. – Din fr. synarchie. DOOM
!sinarhíe (si-nar-/sin-ar-) s. f., art. sinarhía, g.-d. art. sinarhíei; pl. sinarhíi, art. sinarhíile
sinarhiile
SINARHÍE, sinarhii, s. f. Guvernare simultană a mai multor căpetenii, care conduc fiecare câte o parte a unui stat. – Din fr. synarchie. DOOM
!sinarhíe (si-nar-/sin-ar-) s. f., art. sinarhía, g.-d. art. sinarhíei; pl. sinarhíi, art. sinarhíile
sinarhiilor
SINARHÍE, sinarhii, s. f. Guvernare simultană a mai multor căpetenii, care conduc fiecare câte o parte a unui stat. – Din fr. synarchie. DOOM
!sinarhíe (si-nar-/sin-ar-) s. f., art. sinarhía, g.-d. art. sinarhíei; pl. sinarhíi, art. sinarhíile
sinarmonism
SINARMONÍSM s. n. (Fon.) Asimilare progresivă a vocalelor dintr-un cuvânt, întâlnită în limbile turco-tătare; armonie vocalică. – Din fr. synharmonisme. DOOM
!sinarmonísm (si-nar-/sin-ar-) s. n.
sinartroza
SINARTRÓZĂ, sinartroze, s. f. Articulație fixă între două oase. – Din fr. synarthrose. DOOM
!sinartróză (si-nar-/sin-ar-) s. f., g.-d. art. sinartrózei; pl. sinartróze
sinartroze
SINARTRÓZĂ, sinartroze, s. f. Articulație fixă între două oase. – Din fr. synarthrose. DOOM
!sinartróză (si-nar-/sin-ar-) s. f., g.-d. art. sinartrózei; pl. sinartróze
sinartrozei
SINARTRÓZĂ, sinartroze, s. f. Articulație fixă între două oase. – Din fr. synarthrose. DOOM
!sinartróză (si-nar-/sin-ar-) s. f., g.-d. art. sinartrózei; pl. sinartróze
sinartrozele
SINARTRÓZĂ, sinartroze, s. f. Articulație fixă între două oase. – Din fr. synarthrose. DOOM
!sinartróză (si-nar-/sin-ar-) s. f., g.-d. art. sinartrózei; pl. sinartróze
sinartrozelor
SINARTRÓZĂ, sinartroze, s. f. Articulație fixă între două oase. – Din fr. synarthrose. DOOM
!sinartróză (si-nar-/sin-ar-) s. f., g.-d. art. sinartrózei; pl. sinartróze
sinaxa
SINÁXĂ s. f. Nume dat adunărilor primilor creștini. – Din fr. synaxe, ngr. sínaxis. DOOM
sináxă s. f., g.-d. art. sináxei
sinaxar
SINAXÁR, sinaxare, s. n. Carte care cuprinde pe scurt viețile sfinților. ♦ Calendar creștin în care apar înregistrate numele sfinților (pe zile). – Din ngr. sinaxári(on). DOOM
sinaxár s. n., pl. sinaxáre
sinaxare
SINAXÁR, sinaxare, s. n. Carte care cuprinde pe scurt viețile sfinților. ♦ Calendar creștin în care apar înregistrate numele sfinților (pe zile). – Din ngr. sinaxári(on). DOOM
sinaxár s. n., pl. sinaxáre
sinaxarele
SINAXÁR, sinaxare, s. n. Carte care cuprinde pe scurt viețile sfinților. ♦ Calendar creștin în care apar înregistrate numele sfinților (pe zile). – Din ngr. sinaxári(on). DOOM
sinaxár s. n., pl. sinaxáre
sinaxarelor
SINAXÁR, sinaxare, s. n. Carte care cuprinde pe scurt viețile sfinților. ♦ Calendar creștin în care apar înregistrate numele sfinților (pe zile). – Din ngr. sinaxári(on). DOOM
sinaxár s. n., pl. sinaxáre
sinaxarul
SINAXÁR, sinaxare, s. n. Carte care cuprinde pe scurt viețile sfinților. ♦ Calendar creștin în care apar înregistrate numele sfinților (pe zile). – Din ngr. sinaxári(on). DOOM
sinaxár s. n., pl. sinaxáre
sinaxarului
SINAXÁR, sinaxare, s. n. Carte care cuprinde pe scurt viețile sfinților. ♦ Calendar creștin în care apar înregistrate numele sfinților (pe zile). – Din ngr. sinaxári(on). DOOM
sinaxár s. n., pl. sinaxáre
sinaxe
SINÁXĂ s. f. Nume dat adunărilor primilor creștini. – Din fr. synaxe, ngr. sínaxis. DOOM
sináxă s. f., g.-d. art. sináxei
sinaxei
SINÁXĂ s. f. Nume dat adunărilor primilor creștini. – Din fr. synaxe, ngr. sínaxis. DOOM
sináxă s. f., g.-d. art. sináxei
sincarp
SINCÁRP, -Ă adj. (Bot.; despre gineceu; op. apocarp) Cu carpelele unite. [< fr. syncarpe, cf. gr. syn – împreună, karpos – fruct].
sincarpa
SINCÁRPĂ, sincarpe, adj. (Bot.; despre flori) Cu carpelele unite. – Din fr. syncarpe.
sincarpe
SINCÁRPĂ, sincarpe, adj. (Bot.; despre flori) Cu carpelele unite. – Din fr. syncarpe.
sincarpei
SINCÁRPĂ, sincarpe, adj. (Bot.; despre flori) Cu carpelele unite. – Din fr. syncarpe.
sincarpele
SINCÁRPĂ, sincarpe, adj. (Bot.; despre flori) Cu carpelele unite. – Din fr. syncarpe.
sincarpelor
SINCÁRPĂ, sincarpe, adj. (Bot.; despre flori) Cu carpelele unite. – Din fr. syncarpe.
sincarpie
SINCARPÍE s.f. (Bot.) Concreștere întâmplătoare a mai multor fructe. [Gen. -iei. / < fr. syncarpie].
sincer
SÍNCER, -Ă, sinceri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care exprimă întocmai ceea ce gândește, care acționează fără prefăcătorie sau gânduri ascunse; franc, leal, loial; cinstit, deschis. ♦ (Despre sentimente, acțiuni, manifestări ale oamenilor) Care reflectă sau dovedește sinceritate (1). 2. Conform cu anumite legi, cu anumite principii; corect. 3. (Rar; despre culori) Curat, pur. – Din fr. sincère, lat. sincerus. DOOM
síncer adj. m., pl. sínceri; f. sínceră, pl. síncere
sincera
SÍNCER, -Ă, sinceri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care exprimă întocmai ceea ce gândește, care acționează fără prefăcătorie sau gânduri ascunse; franc, leal, loial; cinstit, deschis. ♦ (Despre sentimente, acțiuni, manifestări ale oamenilor) Care reflectă sau dovedește sinceritate (1). 2. Conform cu anumite legi, cu anumite principii; corect. 3. (Rar; despre culori) Curat, pur. – Din fr. sincère, lat. sincerus. DOOM
síncer adj. m., pl. sínceri; f. sínceră, pl. síncere
sinceramente
SINCERAMÉNTE adv. (Rar) în mod sincer. – Din it. sinceramente. DOOM
sinceraménte (rar) adv.
sincere
SÍNCER, -Ă, sinceri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care exprimă întocmai ceea ce gândește, care acționează fără prefăcătorie sau gânduri ascunse; franc, leal, loial; cinstit, deschis. ♦ (Despre sentimente, acțiuni, manifestări ale oamenilor) Care reflectă sau dovedește sinceritate (1). 2. Conform cu anumite legi, cu anumite principii; corect. 3. (Rar; despre culori) Curat, pur. – Din fr. sincère, lat. sincerus. DOOM
síncer adj. m., pl. sínceri; f. sínceră, pl. síncere
sincerei
SÍNCER, -Ă, sinceri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care exprimă întocmai ceea ce gândește, care acționează fără prefăcătorie sau gânduri ascunse; franc, leal, loial; cinstit, deschis. ♦ (Despre sentimente, acțiuni, manifestări ale oamenilor) Care reflectă sau dovedește sinceritate (1). 2. Conform cu anumite legi, cu anumite principii; corect. 3. (Rar; despre culori) Curat, pur. – Din fr. sincère, lat. sincerus. DOOM
síncer adj. m., pl. sínceri; f. sínceră, pl. síncere
sincerele
SÍNCER, -Ă, sinceri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care exprimă întocmai ceea ce gândește, care acționează fără prefăcătorie sau gânduri ascunse; franc, leal, loial; cinstit, deschis. ♦ (Despre sentimente, acțiuni, manifestări ale oamenilor) Care reflectă sau dovedește sinceritate (1). 2. Conform cu anumite legi, cu anumite principii; corect. 3. (Rar; despre culori) Curat, pur. – Din fr. sincère, lat. sincerus. DOOM
síncer adj. m., pl. sínceri; f. sínceră, pl. síncere
sincerele
SINCERÍCĂ s. f. Plantă erbacee mică, cu frunze liniare, cu flori albe-verzui, fără petale, care crește pe locuri stâncoase și nisipoase (Scleranthus perennis). – Et. nec. DOOM
sincerícă (plantă) (reg.) s. f.
sincerelei
SINCERÍCĂ s. f. Plantă erbacee mică, cu frunze liniare, cu flori albe-verzui, fără petale, care crește pe locuri stâncoase și nisipoase (Scleranthus perennis). – Et. nec. DOOM
sincerícă (plantă) (reg.) s. f.
sincerelele
SINCERÍCĂ s. f. Plantă erbacee mică, cu frunze liniare, cu flori albe-verzui, fără petale, care crește pe locuri stâncoase și nisipoase (Scleranthus perennis). – Et. nec. DOOM
sincerícă (plantă) (reg.) s. f.
sincerelelor
SINCERÍCĂ s. f. Plantă erbacee mică, cu frunze liniare, cu flori albe-verzui, fără petale, care crește pe locuri stâncoase și nisipoase (Scleranthus perennis). – Et. nec. DOOM
sincerícă (plantă) (reg.) s. f.
sincerelor
SÍNCER, -Ă, sinceri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care exprimă întocmai ceea ce gândește, care acționează fără prefăcătorie sau gânduri ascunse; franc, leal, loial; cinstit, deschis. ♦ (Despre sentimente, acțiuni, manifestări ale oamenilor) Care reflectă sau dovedește sinceritate (1). 2. Conform cu anumite legi, cu anumite principii; corect. 3. (Rar; despre culori) Curat, pur. – Din fr. sincère, lat. sincerus. DOOM
síncer adj. m., pl. sínceri; f. sínceră, pl. síncere
sinceri
SÍNCER, -Ă, sinceri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care exprimă întocmai ceea ce gândește, care acționează fără prefăcătorie sau gânduri ascunse; franc, leal, loial; cinstit, deschis. ♦ (Despre sentimente, acțiuni, manifestări ale oamenilor) Care reflectă sau dovedește sinceritate (1). 2. Conform cu anumite legi, cu anumite principii; corect. 3. (Rar; despre culori) Curat, pur. – Din fr. sincère, lat. sincerus. DOOM
síncer adj. m., pl. sínceri; f. sínceră, pl. síncere
sincerica
SINCERÍCĂ s. f. Plantă erbacee mică, cu frunze liniare, cu flori albe-verzui, fără petale, care crește pe locuri stâncoase și nisipoase (Scleranthus perennis). – Et. nec. DOOM
sincerícă (plantă) (reg.) s. f.
sincerii
SÍNCER, -Ă, sinceri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care exprimă întocmai ceea ce gândește, care acționează fără prefăcătorie sau gânduri ascunse; franc, leal, loial; cinstit, deschis. ♦ (Despre sentimente, acțiuni, manifestări ale oamenilor) Care reflectă sau dovedește sinceritate (1). 2. Conform cu anumite legi, cu anumite principii; corect. 3. (Rar; despre culori) Curat, pur. – Din fr. sincère, lat. sincerus. DOOM
síncer adj. m., pl. sínceri; f. sínceră, pl. síncere
sincerilor
SÍNCER, -Ă, sinceri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care exprimă întocmai ceea ce gândește, care acționează fără prefăcătorie sau gânduri ascunse; franc, leal, loial; cinstit, deschis. ♦ (Despre sentimente, acțiuni, manifestări ale oamenilor) Care reflectă sau dovedește sinceritate (1). 2. Conform cu anumite legi, cu anumite principii; corect. 3. (Rar; despre culori) Curat, pur. – Din fr. sincère, lat. sincerus. DOOM
síncer adj. m., pl. sínceri; f. sínceră, pl. síncere
sinceritate
SINCERITÁTE, (2) sincerități, s. f. 1. Însușirea de a fi sincer (1); lipsă de prefăcătorie sau de viclenie; franchețe, loialitate. ◊ Loc. adv. Cu sinceritate = în mod sincer (1); din toată inima. 2. (Rar) Confidență, confesiune, destăinuire. – Din fr. sincérité, lat. sinceritas, -atis. DOOM
sinceritáte s. f., g.-d. art. sinceritắții; (confidențe) pl. sinceritắți
sinceritatea
SINCERITÁTE, (2) sincerități, s. f. 1. Însușirea de a fi sincer (1); lipsă de prefăcătorie sau de viclenie; franchețe, loialitate. ◊ Loc. adv. Cu sinceritate = în mod sincer (1); din toată inima. 2. (Rar) Confidență, confesiune, destăinuire. – Din fr. sincérité, lat. sinceritas, -atis. DOOM
sinceritáte s. f., g.-d. art. sinceritắții; (confidențe) pl. sinceritắți
sincerități
SINCERITÁTE, (2) sincerități, s. f. 1. Însușirea de a fi sincer (1); lipsă de prefăcătorie sau de viclenie; franchețe, loialitate. ◊ Loc. adv. Cu sinceritate = în mod sincer (1); din toată inima. 2. (Rar) Confidență, confesiune, destăinuire. – Din fr. sincérité, lat. sinceritas, -atis. DOOM
sinceritáte s. f., g.-d. art. sinceritắții; (confidențe) pl. sinceritắți
sincerității
SINCERITÁTE, (2) sincerități, s. f. 1. Însușirea de a fi sincer (1); lipsă de prefăcătorie sau de viclenie; franchețe, loialitate. ◊ Loc. adv. Cu sinceritate = în mod sincer (1); din toată inima. 2. (Rar) Confidență, confesiune, destăinuire. – Din fr. sincérité, lat. sinceritas, -atis. DOOM
sinceritáte s. f., g.-d. art. sinceritắții; (confidențe) pl. sinceritắți
sinceritățile
SINCERITÁTE, (2) sincerități, s. f. 1. Însușirea de a fi sincer (1); lipsă de prefăcătorie sau de viclenie; franchețe, loialitate. ◊ Loc. adv. Cu sinceritate = în mod sincer (1); din toată inima. 2. (Rar) Confidență, confesiune, destăinuire. – Din fr. sincérité, lat. sinceritas, -atis. DOOM
sinceritáte s. f., g.-d. art. sinceritắții; (confidențe) pl. sinceritắți
sincerităților
SINCERITÁTE, (2) sincerități, s. f. 1. Însușirea de a fi sincer (1); lipsă de prefăcătorie sau de viclenie; franchețe, loialitate. ◊ Loc. adv. Cu sinceritate = în mod sincer (1); din toată inima. 2. (Rar) Confidență, confesiune, destăinuire. – Din fr. sincérité, lat. sinceritas, -atis. DOOM
sinceritáte s. f., g.-d. art. sinceritắții; (confidențe) pl. sinceritắți
sincerul
SÍNCER, -Ă, sinceri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care exprimă întocmai ceea ce gândește, care acționează fără prefăcătorie sau gânduri ascunse; franc, leal, loial; cinstit, deschis. ♦ (Despre sentimente, acțiuni, manifestări ale oamenilor) Care reflectă sau dovedește sinceritate (1). 2. Conform cu anumite legi, cu anumite principii; corect. 3. (Rar; despre culori) Curat, pur. – Din fr. sincère, lat. sincerus. DOOM
síncer adj. m., pl. sínceri; f. sínceră, pl. síncere
sincerului
SÍNCER, -Ă, sinceri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care exprimă întocmai ceea ce gândește, care acționează fără prefăcătorie sau gânduri ascunse; franc, leal, loial; cinstit, deschis. ♦ (Despre sentimente, acțiuni, manifestări ale oamenilor) Care reflectă sau dovedește sinceritate (1). 2. Conform cu anumite legi, cu anumite principii; corect. 3. (Rar; despre culori) Curat, pur. – Din fr. sincère, lat. sincerus. DOOM
síncer adj. m., pl. sínceri; f. sínceră, pl. síncere
sinchisea
SINCHISÍ, sinchisesc, vb. IV. (Mai ales în construcții negative). 1. Refl. (Fam.) A-i păsa cuiva de cineva sau de ceva, a lua în seamă ceva sau pe cineva; a nu rămâne indiferent; a se neliniști, a se îngrijora. 2. Tranz. (Înv.) A incomoda, a deranja, a tulbura. – Din ngr. sinhízo. DOOM
sinchisí2 (a ~) (a incomoda) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinchisésc, imperf. 3 sg. sinchiseá; conj. prez. 3 să sinchiseáscă
sinchiseai
SINCHISÍ, sinchisesc, vb. IV. (Mai ales în construcții negative). 1. Refl. (Fam.) A-i păsa cuiva de cineva sau de ceva, a lua în seamă ceva sau pe cineva; a nu rămâne indiferent; a se neliniști, a se îngrijora. 2. Tranz. (Înv.) A incomoda, a deranja, a tulbura. – Din ngr. sinhízo. DOOM
sinchisí2 (a ~) (a incomoda) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinchisésc, imperf. 3 sg. sinchiseá; conj. prez. 3 să sinchiseáscă
sinchiseală
SINCHISEÁLĂ s. f. (Fam.; mai ales în construcții negative) Grijă, atenție, considerație față de cineva sau de ceva. – Sinchisi + suf. -eală. DOOM
sinchiseálă s. f., g.-d. art. sinchisélii
sinchiseam
SINCHISÍ, sinchisesc, vb. IV. (Mai ales în construcții negative). 1. Refl. (Fam.) A-i păsa cuiva de cineva sau de ceva, a lua în seamă ceva sau pe cineva; a nu rămâne indiferent; a se neliniști, a se îngrijora. 2. Tranz. (Înv.) A incomoda, a deranja, a tulbura. – Din ngr. sinhízo. DOOM
sinchisí2 (a ~) (a incomoda) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinchisésc, imperf. 3 sg. sinchiseá; conj. prez. 3 să sinchiseáscă
sinchisească
SINCHISÍ, sinchisesc, vb. IV. (Mai ales în construcții negative). 1. Refl. (Fam.) A-i păsa cuiva de cineva sau de ceva, a lua în seamă ceva sau pe cineva; a nu rămâne indiferent; a se neliniști, a se îngrijora. 2. Tranz. (Înv.) A incomoda, a deranja, a tulbura. – Din ngr. sinhízo. DOOM
sinchisí2 (a ~) (a incomoda) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinchisésc, imperf. 3 sg. sinchiseá; conj. prez. 3 să sinchiseáscă
sinchiseau
SINCHISÍ, sinchisesc, vb. IV. (Mai ales în construcții negative). 1. Refl. (Fam.) A-i păsa cuiva de cineva sau de ceva, a lua în seamă ceva sau pe cineva; a nu rămâne indiferent; a se neliniști, a se îngrijora. 2. Tranz. (Înv.) A incomoda, a deranja, a tulbura. – Din ngr. sinhízo. DOOM
sinchisí2 (a ~) (a incomoda) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinchisésc, imperf. 3 sg. sinchiseá; conj. prez. 3 să sinchiseáscă
sinchiseați
SINCHISÍ, sinchisesc, vb. IV. (Mai ales în construcții negative). 1. Refl. (Fam.) A-i păsa cuiva de cineva sau de ceva, a lua în seamă ceva sau pe cineva; a nu rămâne indiferent; a se neliniști, a se îngrijora. 2. Tranz. (Înv.) A incomoda, a deranja, a tulbura. – Din ngr. sinhízo. DOOM
sinchisí2 (a ~) (a incomoda) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinchisésc, imperf. 3 sg. sinchiseá; conj. prez. 3 să sinchiseáscă
sinchisesc
SINCHISÍ, sinchisesc, vb. IV. (Mai ales în construcții negative). 1. Refl. (Fam.) A-i păsa cuiva de cineva sau de ceva, a lua în seamă ceva sau pe cineva; a nu rămâne indiferent; a se neliniști, a se îngrijora. 2. Tranz. (Înv.) A incomoda, a deranja, a tulbura. – Din ngr. sinhízo. DOOM
sinchisí2 (a ~) (a incomoda) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinchisésc, imperf. 3 sg. sinchiseá; conj. prez. 3 să sinchiseáscă
sinchisește
SINCHISÍ, sinchisesc, vb. IV. (Mai ales în construcții negative). 1. Refl. (Fam.) A-i păsa cuiva de cineva sau de ceva, a lua în seamă ceva sau pe cineva; a nu rămâne indiferent; a se neliniști, a se îngrijora. 2. Tranz. (Înv.) A incomoda, a deranja, a tulbura. – Din ngr. sinhízo. DOOM
sinchisí2 (a ~) (a incomoda) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinchisésc, imperf. 3 sg. sinchiseá; conj. prez. 3 să sinchiseáscă
sinchisești
SINCHISÍ, sinchisesc, vb. IV. (Mai ales în construcții negative). 1. Refl. (Fam.) A-i păsa cuiva de cineva sau de ceva, a lua în seamă ceva sau pe cineva; a nu rămâne indiferent; a se neliniști, a se îngrijora. 2. Tranz. (Înv.) A incomoda, a deranja, a tulbura. – Din ngr. sinhízo. DOOM
sinchisí2 (a ~) (a incomoda) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinchisésc, imperf. 3 sg. sinchiseá; conj. prez. 3 să sinchiseáscă
sinchisi
SINCHISÍ, sinchisesc, vb. IV. (Mai ales în construcții negative). 1. Refl. (Fam.) A-i păsa cuiva de cineva sau de ceva, a lua în seamă ceva sau pe cineva; a nu rămâne indiferent; a se neliniști, a se îngrijora. 2. Tranz. (Înv.) A incomoda, a deranja, a tulbura. – Din ngr. sinhízo. DOOM
sinchisí2 (a ~) (a incomoda) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinchisésc, imperf. 3 sg. sinchiseá; conj. prez. 3 să sinchiseáscă
sinchisii
SINCHISÍ, sinchisesc, vb. IV. (Mai ales în construcții negative). 1. Refl. (Fam.) A-i păsa cuiva de cineva sau de ceva, a lua în seamă ceva sau pe cineva; a nu rămâne indiferent; a se neliniști, a se îngrijora. 2. Tranz. (Înv.) A incomoda, a deranja, a tulbura. – Din ngr. sinhízo. DOOM
sinchisí2 (a ~) (a incomoda) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinchisésc, imperf. 3 sg. sinchiseá; conj. prez. 3 să sinchiseáscă
sinchisim
SINCHISÍ, sinchisesc, vb. IV. (Mai ales în construcții negative). 1. Refl. (Fam.) A-i păsa cuiva de cineva sau de ceva, a lua în seamă ceva sau pe cineva; a nu rămâne indiferent; a se neliniști, a se îngrijora. 2. Tranz. (Înv.) A incomoda, a deranja, a tulbura. – Din ngr. sinhízo. DOOM
sinchisí2 (a ~) (a incomoda) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinchisésc, imperf. 3 sg. sinchiseá; conj. prez. 3 să sinchiseáscă
sinchisind
SINCHISÍ, sinchisesc, vb. IV. (Mai ales în construcții negative). 1. Refl. (Fam.) A-i păsa cuiva de cineva sau de ceva, a lua în seamă ceva sau pe cineva; a nu rămâne indiferent; a se neliniști, a se îngrijora. 2. Tranz. (Înv.) A incomoda, a deranja, a tulbura. – Din ngr. sinhízo. DOOM
sinchisí2 (a ~) (a incomoda) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinchisésc, imperf. 3 sg. sinchiseá; conj. prez. 3 să sinchiseáscă
sinchisire
SINCHISÍ, sinchisesc, vb. IV. (Mai ales în construcții negative). 1. Refl. (Fam.) A-i păsa cuiva de cineva sau de ceva, a lua în seamă ceva sau pe cineva; a nu rămâne indiferent; a se neliniști, a se îngrijora. 2. Tranz. (Înv.) A incomoda, a deranja, a tulbura. – Din ngr. sinhízo. DOOM
sinchisí2 (a ~) (a incomoda) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinchisésc, imperf. 3 sg. sinchiseá; conj. prez. 3 să sinchiseáscă
sinchisiră
SINCHISÍ, sinchisesc, vb. IV. (Mai ales în construcții negative). 1. Refl. (Fam.) A-i păsa cuiva de cineva sau de ceva, a lua în seamă ceva sau pe cineva; a nu rămâne indiferent; a se neliniști, a se îngrijora. 2. Tranz. (Înv.) A incomoda, a deranja, a tulbura. – Din ngr. sinhízo. DOOM
sinchisí2 (a ~) (a incomoda) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinchisésc, imperf. 3 sg. sinchiseá; conj. prez. 3 să sinchiseáscă
sinchisirăm
SINCHISÍ, sinchisesc, vb. IV. (Mai ales în construcții negative). 1. Refl. (Fam.) A-i păsa cuiva de cineva sau de ceva, a lua în seamă ceva sau pe cineva; a nu rămâne indiferent; a se neliniști, a se îngrijora. 2. Tranz. (Înv.) A incomoda, a deranja, a tulbura. – Din ngr. sinhízo. DOOM
sinchisí2 (a ~) (a incomoda) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinchisésc, imperf. 3 sg. sinchiseá; conj. prez. 3 să sinchiseáscă
sinchisirăți
SINCHISÍ, sinchisesc, vb. IV. (Mai ales în construcții negative). 1. Refl. (Fam.) A-i păsa cuiva de cineva sau de ceva, a lua în seamă ceva sau pe cineva; a nu rămâne indiferent; a se neliniști, a se îngrijora. 2. Tranz. (Înv.) A incomoda, a deranja, a tulbura. – Din ngr. sinhízo. DOOM
sinchisí2 (a ~) (a incomoda) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinchisésc, imperf. 3 sg. sinchiseá; conj. prez. 3 să sinchiseáscă
sinchisise
SINCHISÍ, sinchisesc, vb. IV. (Mai ales în construcții negative). 1. Refl. (Fam.) A-i păsa cuiva de cineva sau de ceva, a lua în seamă ceva sau pe cineva; a nu rămâne indiferent; a se neliniști, a se îngrijora. 2. Tranz. (Înv.) A incomoda, a deranja, a tulbura. – Din ngr. sinhízo. DOOM
sinchisí2 (a ~) (a incomoda) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinchisésc, imperf. 3 sg. sinchiseá; conj. prez. 3 să sinchiseáscă
sinchisisem
SINCHISÍ, sinchisesc, vb. IV. (Mai ales în construcții negative). 1. Refl. (Fam.) A-i păsa cuiva de cineva sau de ceva, a lua în seamă ceva sau pe cineva; a nu rămâne indiferent; a se neliniști, a se îngrijora. 2. Tranz. (Înv.) A incomoda, a deranja, a tulbura. – Din ngr. sinhízo. DOOM
sinchisí2 (a ~) (a incomoda) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinchisésc, imperf. 3 sg. sinchiseá; conj. prez. 3 să sinchiseáscă
sinchisiseră
SINCHISÍ, sinchisesc, vb. IV. (Mai ales în construcții negative). 1. Refl. (Fam.) A-i păsa cuiva de cineva sau de ceva, a lua în seamă ceva sau pe cineva; a nu rămâne indiferent; a se neliniști, a se îngrijora. 2. Tranz. (Înv.) A incomoda, a deranja, a tulbura. – Din ngr. sinhízo. DOOM
sinchisí2 (a ~) (a incomoda) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinchisésc, imperf. 3 sg. sinchiseá; conj. prez. 3 să sinchiseáscă
sinchisiserăm
SINCHISÍ, sinchisesc, vb. IV. (Mai ales în construcții negative). 1. Refl. (Fam.) A-i păsa cuiva de cineva sau de ceva, a lua în seamă ceva sau pe cineva; a nu rămâne indiferent; a se neliniști, a se îngrijora. 2. Tranz. (Înv.) A incomoda, a deranja, a tulbura. – Din ngr. sinhízo. DOOM
sinchisí2 (a ~) (a incomoda) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinchisésc, imperf. 3 sg. sinchiseá; conj. prez. 3 să sinchiseáscă
sinchisiserăți
SINCHISÍ, sinchisesc, vb. IV. (Mai ales în construcții negative). 1. Refl. (Fam.) A-i păsa cuiva de cineva sau de ceva, a lua în seamă ceva sau pe cineva; a nu rămâne indiferent; a se neliniști, a se îngrijora. 2. Tranz. (Înv.) A incomoda, a deranja, a tulbura. – Din ngr. sinhízo. DOOM
sinchisí2 (a ~) (a incomoda) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinchisésc, imperf. 3 sg. sinchiseá; conj. prez. 3 să sinchiseáscă
sinchisiseși
SINCHISÍ, sinchisesc, vb. IV. (Mai ales în construcții negative). 1. Refl. (Fam.) A-i păsa cuiva de cineva sau de ceva, a lua în seamă ceva sau pe cineva; a nu rămâne indiferent; a se neliniști, a se îngrijora. 2. Tranz. (Înv.) A incomoda, a deranja, a tulbura. – Din ngr. sinhízo. DOOM
sinchisí2 (a ~) (a incomoda) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinchisésc, imperf. 3 sg. sinchiseá; conj. prez. 3 să sinchiseáscă
sinchisiseți
SINCHISÍ, sinchisesc, vb. IV. (Mai ales în construcții negative). 1. Refl. (Fam.) A-i păsa cuiva de cineva sau de ceva, a lua în seamă ceva sau pe cineva; a nu rămâne indiferent; a se neliniști, a se îngrijora. 2. Tranz. (Înv.) A incomoda, a deranja, a tulbura. – Din ngr. sinhízo. DOOM
sinchisí2 (a ~) (a incomoda) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinchisésc, imperf. 3 sg. sinchiseá; conj. prez. 3 să sinchiseáscă
sinchisit
SINCHISÍ, sinchisesc, vb. IV. (Mai ales în construcții negative). 1. Refl. (Fam.) A-i păsa cuiva de cineva sau de ceva, a lua în seamă ceva sau pe cineva; a nu rămâne indiferent; a se neliniști, a se îngrijora. 2. Tranz. (Înv.) A incomoda, a deranja, a tulbura. – Din ngr. sinhízo. DOOM
sinchisí2 (a ~) (a incomoda) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinchisésc, imperf. 3 sg. sinchiseá; conj. prez. 3 să sinchiseáscă
sinchisiși
SINCHISÍ, sinchisesc, vb. IV. (Mai ales în construcții negative). 1. Refl. (Fam.) A-i păsa cuiva de cineva sau de ceva, a lua în seamă ceva sau pe cineva; a nu rămâne indiferent; a se neliniști, a se îngrijora. 2. Tranz. (Înv.) A incomoda, a deranja, a tulbura. – Din ngr. sinhízo. DOOM
sinchisí2 (a ~) (a incomoda) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinchisésc, imperf. 3 sg. sinchiseá; conj. prez. 3 să sinchiseáscă
sinchisiți
SINCHISÍ, sinchisesc, vb. IV. (Mai ales în construcții negative). 1. Refl. (Fam.) A-i păsa cuiva de cineva sau de ceva, a lua în seamă ceva sau pe cineva; a nu rămâne indiferent; a se neliniști, a se îngrijora. 2. Tranz. (Înv.) A incomoda, a deranja, a tulbura. – Din ngr. sinhízo. DOOM
sinchisí2 (a ~) (a incomoda) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinchisésc, imperf. 3 sg. sinchiseá; conj. prez. 3 să sinchiseáscă
sinchizis
SÍNCHIZIS s.n. (Med.) Lichefiere a corpului vitros. [< fr. synchysis].
sincinezie
SINCINEZÍE s.f. (Med.) Mișcare automată, involuntară a unui membru paralizat al corpului cu ocazia unei mișcări voluntare a unui membru sănătos. [Gen. -iei. / < fr. syncinésie, cf. gr. syn – cu, kinesis – mișcare].
sincipital
SINCIPITÁL, -Ă, sincipitali, -e, adj. (Anat.) Care ține de sinciput. – Din fr. sincipital. DOOM
sincipitál adj. m., pl. sincipitáli; f. sincipitálă, pl. sincipitále
sincipitala
SINCIPITÁL, -Ă, sincipitali, -e, adj. (Anat.) Care ține de sinciput. – Din fr. sincipital. DOOM
sincipitál adj. m., pl. sincipitáli; f. sincipitálă, pl. sincipitále
sincipitale
SINCIPITÁL, -Ă, sincipitali, -e, adj. (Anat.) Care ține de sinciput. – Din fr. sincipital. DOOM
sincipitál adj. m., pl. sincipitáli; f. sincipitálă, pl. sincipitále
sincipitalei
SINCIPITÁL, -Ă, sincipitali, -e, adj. (Anat.) Care ține de sinciput. – Din fr. sincipital. DOOM
sincipitál adj. m., pl. sincipitáli; f. sincipitálă, pl. sincipitále
sincipitalele
SINCIPITÁL, -Ă, sincipitali, -e, adj. (Anat.) Care ține de sinciput. – Din fr. sincipital. DOOM
sincipitál adj. m., pl. sincipitáli; f. sincipitálă, pl. sincipitále
sincipitalelor
SINCIPITÁL, -Ă, sincipitali, -e, adj. (Anat.) Care ține de sinciput. – Din fr. sincipital. DOOM
sincipitál adj. m., pl. sincipitáli; f. sincipitálă, pl. sincipitále
sincipitali
SINCIPITÁL, -Ă, sincipitali, -e, adj. (Anat.) Care ține de sinciput. – Din fr. sincipital. DOOM
sincipitál adj. m., pl. sincipitáli; f. sincipitálă, pl. sincipitále
sincipitalii
SINCIPITÁL, -Ă, sincipitali, -e, adj. (Anat.) Care ține de sinciput. – Din fr. sincipital. DOOM
sincipitál adj. m., pl. sincipitáli; f. sincipitálă, pl. sincipitále
sincipitalilor
SINCIPITÁL, -Ă, sincipitali, -e, adj. (Anat.) Care ține de sinciput. – Din fr. sincipital. DOOM
sincipitál adj. m., pl. sincipitáli; f. sincipitálă, pl. sincipitále
sincipitalul
SINCIPITÁL, -Ă, sincipitali, -e, adj. (Anat.) Care ține de sinciput. – Din fr. sincipital. DOOM
sincipitál adj. m., pl. sincipitáli; f. sincipitálă, pl. sincipitále
sincipitalului
SINCIPITÁL, -Ă, sincipitali, -e, adj. (Anat.) Care ține de sinciput. – Din fr. sincipital. DOOM
sincipitál adj. m., pl. sincipitáli; f. sincipitálă, pl. sincipitále
sinciput
SINCIPÚT, sincipute, s. n. Parte din osul capului care reprezintă punctul cel mai înalt al cutiei craniene; creștetul capului. – Din fr., lat. sinciput. DOOM
sincipút s. n., pl. sincipúte
sinciput
SINCIPÚT s.n. Osul craniului care corespunde creștetului capului; vertex. ♦ Bregmă. [Pl. -te, -turi. / < fr. sinciput, cf. lat. sinciput < semi – jumătate, caput – cap].
sincipute
SINCIPÚT, sincipute, s. n. Parte din osul capului care reprezintă punctul cel mai înalt al cutiei craniene; creștetul capului. – Din fr., lat. sinciput. DOOM
sincipút s. n., pl. sincipúte
sinciputele
SINCIPÚT, sincipute, s. n. Parte din osul capului care reprezintă punctul cel mai înalt al cutiei craniene; creștetul capului. – Din fr., lat. sinciput. DOOM
sincipút s. n., pl. sincipúte
sinciputelor
SINCIPÚT, sincipute, s. n. Parte din osul capului care reprezintă punctul cel mai înalt al cutiei craniene; creștetul capului. – Din fr., lat. sinciput. DOOM
sincipút s. n., pl. sincipúte
sinciputul
SINCIPÚT, sincipute, s. n. Parte din osul capului care reprezintă punctul cel mai înalt al cutiei craniene; creștetul capului. – Din fr., lat. sinciput. DOOM
sincipút s. n., pl. sincipúte
sinciputului
SINCIPÚT, sincipute, s. n. Parte din osul capului care reprezintă punctul cel mai înalt al cutiei craniene; creștetul capului. – Din fr., lat. sinciput. DOOM
sincipút s. n., pl. sincipúte
sinciții
SINCÍȚIU, sinciții, s. n. Masă de protoplasmă care conține un mare număr de nuclee, provenită din fuziunea mai multor celule sau dintr-o multiplicare foarte activă a celulelor. – Din fr. syncytium. DOOM
sincíțiu [țiu pron. țiu] s. n., art. sincíțiul; pl. sincíții, art. sincíțiile (-ți-i-)
sincițiile
SINCÍȚIU, sinciții, s. n. Masă de protoplasmă care conține un mare număr de nuclee, provenită din fuziunea mai multor celule sau dintr-o multiplicare foarte activă a celulelor. – Din fr. syncytium. DOOM
sincíțiu [țiu pron. țiu] s. n., art. sincíțiul; pl. sincíții, art. sincíțiile (-ți-i-)
sincițiilor
SINCÍȚIU, sinciții, s. n. Masă de protoplasmă care conține un mare număr de nuclee, provenită din fuziunea mai multor celule sau dintr-o multiplicare foarte activă a celulelor. – Din fr. syncytium. DOOM
sincíțiu [țiu pron. țiu] s. n., art. sincíțiul; pl. sincíții, art. sincíțiile (-ți-i-)
sincițiu
SINCÍȚIU, sinciții, s. n. Masă de protoplasmă care conține un mare număr de nuclee, provenită din fuziunea mai multor celule sau dintr-o multiplicare foarte activă a celulelor. – Din fr. syncytium. DOOM
sincíțiu [țiu pron. țiu] s. n., art. sincíțiul; pl. sincíții, art. sincíțiile (-ți-i-)
sincițiul
SINCÍȚIU, sinciții, s. n. Masă de protoplasmă care conține un mare număr de nuclee, provenită din fuziunea mai multor celule sau dintr-o multiplicare foarte activă a celulelor. – Din fr. syncytium. DOOM
sincíțiu [țiu pron. țiu] s. n., art. sincíțiul; pl. sincíții, art. sincíțiile (-ți-i-)
sincițiului
SINCÍȚIU, sinciții, s. n. Masă de protoplasmă care conține un mare număr de nuclee, provenită din fuziunea mai multor celule sau dintr-o multiplicare foarte activă a celulelor. – Din fr. syncytium. DOOM
sincíțiu [țiu pron. țiu] s. n., art. sincíțiul; pl. sincíții, art. sincíțiile (-ți-i-)
sinclinal
SINCLINÁL, sinclinale, s. n. (Geol.) Cută a stratelor din scoarța Pământului care prezintă aspectul unei albii cu concavitatea îndreptată în sus. – Din fr. synclinal. DOOM
sinclinál s. n., pl. sinclinále
sinclinal
SINCLINÁL s.n. Partea concavă a unei cute geologice. [Pl. -le, -luri. / < fr. synclinal, cf. gr. syn – cu, klinein – a se înclina].
sinclinale
SINCLINÁL, sinclinale, s. n. (Geol.) Cută a stratelor din scoarța Pământului care prezintă aspectul unei albii cu concavitatea îndreptată în sus. – Din fr. synclinal. DOOM
sinclinál s. n., pl. sinclinále
sinclinalele
SINCLINÁL, sinclinale, s. n. (Geol.) Cută a stratelor din scoarța Pământului care prezintă aspectul unei albii cu concavitatea îndreptată în sus. – Din fr. synclinal. DOOM
sinclinál s. n., pl. sinclinále
sinclinalelor
SINCLINÁL, sinclinale, s. n. (Geol.) Cută a stratelor din scoarța Pământului care prezintă aspectul unei albii cu concavitatea îndreptată în sus. – Din fr. synclinal. DOOM
sinclinál s. n., pl. sinclinále
sinclinalul
SINCLINÁL, sinclinale, s. n. (Geol.) Cută a stratelor din scoarța Pământului care prezintă aspectul unei albii cu concavitatea îndreptată în sus. – Din fr. synclinal. DOOM
sinclinál s. n., pl. sinclinále
sinclinalului
SINCLINÁL, sinclinale, s. n. (Geol.) Cută a stratelor din scoarța Pământului care prezintă aspectul unei albii cu concavitatea îndreptată în sus. – Din fr. synclinal. DOOM
sinclinál s. n., pl. sinclinále
sinclinorii
SINCLINÓRIU, sinclinorii, s. n. (Geol.) Asociație de cute în care cele din partea centrală sunt mai coborâte decât cele din părțile laterale. – Din fir. synclinorium. DOOM
sinclinóriu [riu pron. riu] s. n., art. sinclinóriul; pl. sinclinórii, art. sinclinóriile (-ri-i-)
sinclinoriile
SINCLINÓRIU, sinclinorii, s. n. (Geol.) Asociație de cute în care cele din partea centrală sunt mai coborâte decât cele din părțile laterale. – Din fir. synclinorium. DOOM
sinclinóriu [riu pron. riu] s. n., art. sinclinóriul; pl. sinclinórii, art. sinclinóriile (-ri-i-)
sinclinoriilor
SINCLINÓRIU, sinclinorii, s. n. (Geol.) Asociație de cute în care cele din partea centrală sunt mai coborâte decât cele din părțile laterale. – Din fir. synclinorium. DOOM
sinclinóriu [riu pron. riu] s. n., art. sinclinóriul; pl. sinclinórii, art. sinclinóriile (-ri-i-)
sinclinoriu
SINCLINÓRIU, sinclinorii, s. n. (Geol.) Asociație de cute în care cele din partea centrală sunt mai coborâte decât cele din părțile laterale. – Din fir. synclinorium. DOOM
sinclinóriu [riu pron. riu] s. n., art. sinclinóriul; pl. sinclinórii, art. sinclinóriile (-ri-i-)
sinclinoriul
SINCLINÓRIU, sinclinorii, s. n. (Geol.) Asociație de cute în care cele din partea centrală sunt mai coborâte decât cele din părțile laterale. – Din fir. synclinorium. DOOM
sinclinóriu [riu pron. riu] s. n., art. sinclinóriul; pl. sinclinórii, art. sinclinóriile (-ri-i-)
sinclinoriului
SINCLINÓRIU, sinclinorii, s. n. (Geol.) Asociație de cute în care cele din partea centrală sunt mai coborâte decât cele din părțile laterale. – Din fir. synclinorium. DOOM
sinclinóriu [riu pron. riu] s. n., art. sinclinóriul; pl. sinclinórii, art. sinclinóriile (-ri-i-)
sincondroză
SINCONDRÓZĂ s.f. (Biol.) Sinartroză în care suprafețele sunt legate printr-o fâșie de cartilaj. [< fr. synchondrose, cf. gr. syn – cu, chondros – cartilaj].
sincopa
SINCOPÁ, sincopez, vb. I. Tranz. și refl. A face să sufere sau a suferi o sincopă. – Din sincopă. Cf. fr. s y n c o p e r. DOOM
sincopá (a ~) vb., ind. prez. 3 sincopeáză
sincopa
SINCÓPĂ, sincope, s. f. 1. Încetare subită (momentană sau definitivă) a funcției inimii, cu întreruperea respirației și pierderea sensibilității și a mișcărilor voluntare. 2. (Muz.) Efect ritmic, cu caracter dinamic, obținut prin mutarea accentului unei măsuri de pe timpul tare pe cel slab anterior. 3. Fenomen fonetic care constă în dispariția unei vocale sau a unui grup de vocale neaccentuate între două consoane ale unui cuvânt. 4. (Rar) Întrerupere, pauză. – Din fr. syncope. DOOM
sincópă s. f., g.-d. art. sincópei; pl. sincópe
sincopai
SINCOPÁ, sincopez, vb. I. Tranz. și refl. A face să sufere sau a suferi o sincopă. – Din sincopă. Cf. fr. s y n c o p e r. DOOM
sincopá (a ~) vb., ind. prez. 3 sincopeáză
sincopam
SINCOPÁ, sincopez, vb. I. Tranz. și refl. A face să sufere sau a suferi o sincopă. – Din sincopă. Cf. fr. s y n c o p e r. DOOM
sincopá (a ~) vb., ind. prez. 3 sincopeáză
sincopare
SINCOPÁ, sincopez, vb. I. Tranz. și refl. A face să sufere sau a suferi o sincopă. – Din sincopă. Cf. fr. s y n c o p e r. DOOM
sincopá (a ~) vb., ind. prez. 3 sincopeáză
sincopare
SINCOPÁRE, sincopări, s. f. Faptul de a (se) sincopa. – V. sincopa. DOOM
sincopáre s. f., g.-d. art. sincopắrii; pl. sincopắri
sincoparea
SINCOPÁRE, sincopări, s. f. Faptul de a (se) sincopa. – V. sincopa. DOOM
sincopáre s. f., g.-d. art. sincopắrii; pl. sincopắri
sincopară
SINCOPÁ, sincopez, vb. I. Tranz. și refl. A face să sufere sau a suferi o sincopă. – Din sincopă. Cf. fr. s y n c o p e r. DOOM
sincopá (a ~) vb., ind. prez. 3 sincopeáză
sincoparăm
SINCOPÁ, sincopez, vb. I. Tranz. și refl. A face să sufere sau a suferi o sincopă. – Din sincopă. Cf. fr. s y n c o p e r. DOOM
sincopá (a ~) vb., ind. prez. 3 sincopeáză
sincoparăți
SINCOPÁ, sincopez, vb. I. Tranz. și refl. A face să sufere sau a suferi o sincopă. – Din sincopă. Cf. fr. s y n c o p e r. DOOM
sincopá (a ~) vb., ind. prez. 3 sincopeáză
sincopase
SINCOPÁ, sincopez, vb. I. Tranz. și refl. A face să sufere sau a suferi o sincopă. – Din sincopă. Cf. fr. s y n c o p e r. DOOM
sincopá (a ~) vb., ind. prez. 3 sincopeáză
sincopasem
SINCOPÁ, sincopez, vb. I. Tranz. și refl. A face să sufere sau a suferi o sincopă. – Din sincopă. Cf. fr. s y n c o p e r. DOOM
sincopá (a ~) vb., ind. prez. 3 sincopeáză
sincopaseră
SINCOPÁ, sincopez, vb. I. Tranz. și refl. A face să sufere sau a suferi o sincopă. – Din sincopă. Cf. fr. s y n c o p e r. DOOM
sincopá (a ~) vb., ind. prez. 3 sincopeáză
sincopaserăm
SINCOPÁ, sincopez, vb. I. Tranz. și refl. A face să sufere sau a suferi o sincopă. – Din sincopă. Cf. fr. s y n c o p e r. DOOM
sincopá (a ~) vb., ind. prez. 3 sincopeáză
sincopaserăți
SINCOPÁ, sincopez, vb. I. Tranz. și refl. A face să sufere sau a suferi o sincopă. – Din sincopă. Cf. fr. s y n c o p e r. DOOM
sincopá (a ~) vb., ind. prez. 3 sincopeáză
sincopaseși
SINCOPÁ, sincopez, vb. I. Tranz. și refl. A face să sufere sau a suferi o sincopă. – Din sincopă. Cf. fr. s y n c o p e r. DOOM
sincopá (a ~) vb., ind. prez. 3 sincopeáză
sincopaseți
SINCOPÁ, sincopez, vb. I. Tranz. și refl. A face să sufere sau a suferi o sincopă. – Din sincopă. Cf. fr. s y n c o p e r. DOOM
sincopá (a ~) vb., ind. prez. 3 sincopeáză
sincopat
SINCOPÁ, sincopez, vb. I. Tranz. și refl. A face să sufere sau a suferi o sincopă. – Din sincopă. Cf. fr. s y n c o p e r. DOOM
sincopá (a ~) vb., ind. prez. 3 sincopeáză
sincopat
SINCOPÁT, -Ă, sincopați, -te, adj. 1. (Despre muzică, în special despre muzica de jazz) Caracterizat prin folosirea sincopei (2). 2. (Fon.; despre vocale sau grupuri de vocale neaccentuate) Dispărut în interiorul unui cuvânt prin sincopă (3). – V. sincopa. Cf. fr. syncopè.
sincopata
SINCOPÁT, -Ă, sincopați, -te, adj. 1. (Despre muzică, în special despre muzica de jazz) Caracterizat prin folosirea sincopei (2). 2. (Fon.; despre vocale sau grupuri de vocale neaccentuate) Dispărut în interiorul unui cuvânt prin sincopă (3). – V. sincopa. Cf. fr. syncopè.
sincopate
SINCOPÁT, -Ă, sincopați, -te, adj. 1. (Despre muzică, în special despre muzica de jazz) Caracterizat prin folosirea sincopei (2). 2. (Fon.; despre vocale sau grupuri de vocale neaccentuate) Dispărut în interiorul unui cuvânt prin sincopă (3). – V. sincopa. Cf. fr. syncopè.
sincopatei
SINCOPÁT, -Ă, sincopați, -te, adj. 1. (Despre muzică, în special despre muzica de jazz) Caracterizat prin folosirea sincopei (2). 2. (Fon.; despre vocale sau grupuri de vocale neaccentuate) Dispărut în interiorul unui cuvânt prin sincopă (3). – V. sincopa. Cf. fr. syncopè.
sincopatele
SINCOPÁT, -Ă, sincopați, -te, adj. 1. (Despre muzică, în special despre muzica de jazz) Caracterizat prin folosirea sincopei (2). 2. (Fon.; despre vocale sau grupuri de vocale neaccentuate) Dispărut în interiorul unui cuvânt prin sincopă (3). – V. sincopa. Cf. fr. syncopè.
sincopatelor
SINCOPÁT, -Ă, sincopați, -te, adj. 1. (Despre muzică, în special despre muzica de jazz) Caracterizat prin folosirea sincopei (2). 2. (Fon.; despre vocale sau grupuri de vocale neaccentuate) Dispărut în interiorul unui cuvânt prin sincopă (3). – V. sincopa. Cf. fr. syncopè.
sincopatul
SINCOPÁT, -Ă, sincopați, -te, adj. 1. (Despre muzică, în special despre muzica de jazz) Caracterizat prin folosirea sincopei (2). 2. (Fon.; despre vocale sau grupuri de vocale neaccentuate) Dispărut în interiorul unui cuvânt prin sincopă (3). – V. sincopa. Cf. fr. syncopè.
sincopatului
SINCOPÁT, -Ă, sincopați, -te, adj. 1. (Despre muzică, în special despre muzica de jazz) Caracterizat prin folosirea sincopei (2). 2. (Fon.; despre vocale sau grupuri de vocale neaccentuate) Dispărut în interiorul unui cuvânt prin sincopă (3). – V. sincopa. Cf. fr. syncopè.
sincopau
SINCOPÁ, sincopez, vb. I. Tranz. și refl. A face să sufere sau a suferi o sincopă. – Din sincopă. Cf. fr. s y n c o p e r. DOOM
sincopá (a ~) vb., ind. prez. 3 sincopeáză
sincopași
SINCOPÁ, sincopez, vb. I. Tranz. și refl. A face să sufere sau a suferi o sincopă. – Din sincopă. Cf. fr. s y n c o p e r. DOOM
sincopá (a ~) vb., ind. prez. 3 sincopeáză
sincopați
SINCOPÁ, sincopez, vb. I. Tranz. și refl. A face să sufere sau a suferi o sincopă. – Din sincopă. Cf. fr. s y n c o p e r. DOOM
sincopá (a ~) vb., ind. prez. 3 sincopeáză
sincopați
SINCOPÁT, -Ă, sincopați, -te, adj. 1. (Despre muzică, în special despre muzica de jazz) Caracterizat prin folosirea sincopei (2). 2. (Fon.; despre vocale sau grupuri de vocale neaccentuate) Dispărut în interiorul unui cuvânt prin sincopă (3). – V. sincopa. Cf. fr. syncopè.
sincopații
SINCOPÁT, -Ă, sincopați, -te, adj. 1. (Despre muzică, în special despre muzica de jazz) Caracterizat prin folosirea sincopei (2). 2. (Fon.; despre vocale sau grupuri de vocale neaccentuate) Dispărut în interiorul unui cuvânt prin sincopă (3). – V. sincopa. Cf. fr. syncopè.
sincopaților
SINCOPÁT, -Ă, sincopați, -te, adj. 1. (Despre muzică, în special despre muzica de jazz) Caracterizat prin folosirea sincopei (2). 2. (Fon.; despre vocale sau grupuri de vocale neaccentuate) Dispărut în interiorul unui cuvânt prin sincopă (3). – V. sincopa. Cf. fr. syncopè.
sincope
SINCÓPĂ, sincope, s. f. 1. Încetare subită (momentană sau definitivă) a funcției inimii, cu întreruperea respirației și pierderea sensibilității și a mișcărilor voluntare. 2. (Muz.) Efect ritmic, cu caracter dinamic, obținut prin mutarea accentului unei măsuri de pe timpul tare pe cel slab anterior. 3. Fenomen fonetic care constă în dispariția unei vocale sau a unui grup de vocale neaccentuate între două consoane ale unui cuvânt. 4. (Rar) Întrerupere, pauză. – Din fr. syncope. DOOM
sincópă s. f., g.-d. art. sincópei; pl. sincópe
sincopează
SINCOPÁ, sincopez, vb. I. Tranz. și refl. A face să sufere sau a suferi o sincopă. – Din sincopă. Cf. fr. s y n c o p e r. DOOM
sincopá (a ~) vb., ind. prez. 3 sincopeáză
sincopei
SINCÓPĂ, sincope, s. f. 1. Încetare subită (momentană sau definitivă) a funcției inimii, cu întreruperea respirației și pierderea sensibilității și a mișcărilor voluntare. 2. (Muz.) Efect ritmic, cu caracter dinamic, obținut prin mutarea accentului unei măsuri de pe timpul tare pe cel slab anterior. 3. Fenomen fonetic care constă în dispariția unei vocale sau a unui grup de vocale neaccentuate între două consoane ale unui cuvânt. 4. (Rar) Întrerupere, pauză. – Din fr. syncope. DOOM
sincópă s. f., g.-d. art. sincópei; pl. sincópe
sincopele
SINCÓPĂ, sincope, s. f. 1. Încetare subită (momentană sau definitivă) a funcției inimii, cu întreruperea respirației și pierderea sensibilității și a mișcărilor voluntare. 2. (Muz.) Efect ritmic, cu caracter dinamic, obținut prin mutarea accentului unei măsuri de pe timpul tare pe cel slab anterior. 3. Fenomen fonetic care constă în dispariția unei vocale sau a unui grup de vocale neaccentuate între două consoane ale unui cuvânt. 4. (Rar) Întrerupere, pauză. – Din fr. syncope. DOOM
sincópă s. f., g.-d. art. sincópei; pl. sincópe
sincopelor
SINCÓPĂ, sincope, s. f. 1. Încetare subită (momentană sau definitivă) a funcției inimii, cu întreruperea respirației și pierderea sensibilității și a mișcărilor voluntare. 2. (Muz.) Efect ritmic, cu caracter dinamic, obținut prin mutarea accentului unei măsuri de pe timpul tare pe cel slab anterior. 3. Fenomen fonetic care constă în dispariția unei vocale sau a unui grup de vocale neaccentuate între două consoane ale unui cuvânt. 4. (Rar) Întrerupere, pauză. – Din fr. syncope. DOOM
sincópă s. f., g.-d. art. sincópei; pl. sincópe
sincopez
SINCOPÁ, sincopez, vb. I. Tranz. și refl. A face să sufere sau a suferi o sincopă. – Din sincopă. Cf. fr. s y n c o p e r. DOOM
sincopá (a ~) vb., ind. prez. 3 sincopeáză
sincopeze
SINCOPÁ, sincopez, vb. I. Tranz. și refl. A face să sufere sau a suferi o sincopă. – Din sincopă. Cf. fr. s y n c o p e r. DOOM
sincopá (a ~) vb., ind. prez. 3 sincopeáză
sincopezi
SINCOPÁ, sincopez, vb. I. Tranz. și refl. A face să sufere sau a suferi o sincopă. – Din sincopă. Cf. fr. s y n c o p e r. DOOM
sincopá (a ~) vb., ind. prez. 3 sincopeáză
sincopism
SINCOPÍSM s.n. Pseudonim alcătuit din anumite litere și puncte. [Et. incertă].
sincopismul
SINCOPÍSM s.n. Pseudonim alcătuit din anumite litere și puncte. [Et. incertă].
sincopismului
SINCOPÍSM s.n. Pseudonim alcătuit din anumite litere și puncte. [Et. incertă].
sincopând
SINCOPÁ, sincopez, vb. I. Tranz. și refl. A face să sufere sau a suferi o sincopă. – Din sincopă. Cf. fr. s y n c o p e r. DOOM
sincopá (a ~) vb., ind. prez. 3 sincopeáză
sincopînd
SINCOPÁ, sincopez, vb. I. Tranz. și refl. A face să sufere sau a suferi o sincopă. – Din sincopă. Cf. fr. s y n c o p e r. DOOM
sincopá (a ~) vb., ind. prez. 3 sincopeáză
sincopări
SINCOPÁRE, sincopări, s. f. Faptul de a (se) sincopa. – V. sincopa. DOOM
sincopáre s. f., g.-d. art. sincopắrii; pl. sincopắri
sincopării
SINCOPÁRE, sincopări, s. f. Faptul de a (se) sincopa. – V. sincopa. DOOM
sincopáre s. f., g.-d. art. sincopắrii; pl. sincopắri
sincopările
SINCOPÁRE, sincopări, s. f. Faptul de a (se) sincopa. – V. sincopa. DOOM
sincopáre s. f., g.-d. art. sincopắrii; pl. sincopắri
sincopărilor
SINCOPÁRE, sincopări, s. f. Faptul de a (se) sincopa. – V. sincopa. DOOM
sincopáre s. f., g.-d. art. sincopắrii; pl. sincopắri
sincrază
SINCRÁZĂ s.f. v. sincreză.
sincretic
SINCRÉTIC, -Ă, sincretici, -ce, adj. Care ține de sincretism, referitor la sincretism. – Din fr. syncrétique. DOOM
sincrétic adj. m., pl. sincrétici; f. sincrétică, pl. sincrétice
sincretica
SINCRÉTIC, -Ă, sincretici, -ce, adj. Care ține de sincretism, referitor la sincretism. – Din fr. syncrétique. DOOM
sincrétic adj. m., pl. sincrétici; f. sincrétică, pl. sincrétice
sincretice
SINCRÉTIC, -Ă, sincretici, -ce, adj. Care ține de sincretism, referitor la sincretism. – Din fr. syncrétique. DOOM
sincrétic adj. m., pl. sincrétici; f. sincrétică, pl. sincrétice
sincreticei
SINCRÉTIC, -Ă, sincretici, -ce, adj. Care ține de sincretism, referitor la sincretism. – Din fr. syncrétique. DOOM
sincrétic adj. m., pl. sincrétici; f. sincrétică, pl. sincrétice
sincreticele
SINCRÉTIC, -Ă, sincretici, -ce, adj. Care ține de sincretism, referitor la sincretism. – Din fr. syncrétique. DOOM
sincrétic adj. m., pl. sincrétici; f. sincrétică, pl. sincrétice
sincreticelor
SINCRÉTIC, -Ă, sincretici, -ce, adj. Care ține de sincretism, referitor la sincretism. – Din fr. syncrétique. DOOM
sincrétic adj. m., pl. sincrétici; f. sincrétică, pl. sincrétice
sincretici
SINCRÉTIC, -Ă, sincretici, -ce, adj. Care ține de sincretism, referitor la sincretism. – Din fr. syncrétique. DOOM
sincrétic adj. m., pl. sincrétici; f. sincrétică, pl. sincrétice
sincreticii
SINCRÉTIC, -Ă, sincretici, -ce, adj. Care ține de sincretism, referitor la sincretism. – Din fr. syncrétique. DOOM
sincrétic adj. m., pl. sincrétici; f. sincrétică, pl. sincrétice
sincreticilor
SINCRÉTIC, -Ă, sincretici, -ce, adj. Care ține de sincretism, referitor la sincretism. – Din fr. syncrétique. DOOM
sincrétic adj. m., pl. sincrétici; f. sincrétică, pl. sincrétice
sincreticul
SINCRÉTIC, -Ă, sincretici, -ce, adj. Care ține de sincretism, referitor la sincretism. – Din fr. syncrétique. DOOM
sincrétic adj. m., pl. sincrétici; f. sincrétică, pl. sincrétice
sincreticului
SINCRÉTIC, -Ă, sincretici, -ce, adj. Care ține de sincretism, referitor la sincretism. – Din fr. syncrétique. DOOM
sincrétic adj. m., pl. sincrétici; f. sincrétică, pl. sincrétice
sincretism
SINCRETÍSM, sincretisme, s. n. 1. Contopire a unor elemente eterogene aparținând unor arte diferite (literatură, muzică, dans etc.), caracteristică folclorului și mai ales fazelor primitive de dezvoltare a culturii, când diferitele arte nu erau încă diferențiate. 2. (Fil.) Reunire a unor elemente eterogene aparținând unor doctrine filosofice diferite sau unor religii diferite – Din fr. syncrétisme. DOOM
sincretísm s. n., (lingv.) pl. sincretísme
sincretisme
SINCRETÍSM, sincretisme, s. n. 1. Contopire a unor elemente eterogene aparținând unor arte diferite (literatură, muzică, dans etc.), caracteristică folclorului și mai ales fazelor primitive de dezvoltare a culturii, când diferitele arte nu erau încă diferențiate. 2. (Fil.) Reunire a unor elemente eterogene aparținând unor doctrine filosofice diferite sau unor religii diferite – Din fr. syncrétisme. DOOM
sincretísm s. n., (lingv.) pl. sincretísme
sincretismele
SINCRETÍSM, sincretisme, s. n. 1. Contopire a unor elemente eterogene aparținând unor arte diferite (literatură, muzică, dans etc.), caracteristică folclorului și mai ales fazelor primitive de dezvoltare a culturii, când diferitele arte nu erau încă diferențiate. 2. (Fil.) Reunire a unor elemente eterogene aparținând unor doctrine filosofice diferite sau unor religii diferite – Din fr. syncrétisme. DOOM
sincretísm s. n., (lingv.) pl. sincretísme
sincretismelor
SINCRETÍSM, sincretisme, s. n. 1. Contopire a unor elemente eterogene aparținând unor arte diferite (literatură, muzică, dans etc.), caracteristică folclorului și mai ales fazelor primitive de dezvoltare a culturii, când diferitele arte nu erau încă diferențiate. 2. (Fil.) Reunire a unor elemente eterogene aparținând unor doctrine filosofice diferite sau unor religii diferite – Din fr. syncrétisme. DOOM
sincretísm s. n., (lingv.) pl. sincretísme
sincretismul
SINCRETÍSM, sincretisme, s. n. 1. Contopire a unor elemente eterogene aparținând unor arte diferite (literatură, muzică, dans etc.), caracteristică folclorului și mai ales fazelor primitive de dezvoltare a culturii, când diferitele arte nu erau încă diferențiate. 2. (Fil.) Reunire a unor elemente eterogene aparținând unor doctrine filosofice diferite sau unor religii diferite – Din fr. syncrétisme. DOOM
sincretísm s. n., (lingv.) pl. sincretísme
sincretismului
SINCRETÍSM, sincretisme, s. n. 1. Contopire a unor elemente eterogene aparținând unor arte diferite (literatură, muzică, dans etc.), caracteristică folclorului și mai ales fazelor primitive de dezvoltare a culturii, când diferitele arte nu erau încă diferențiate. 2. (Fil.) Reunire a unor elemente eterogene aparținând unor doctrine filosofice diferite sau unor religii diferite – Din fr. syncrétisme. DOOM
sincretísm s. n., (lingv.) pl. sincretísme
sincretist
SINCRETÍST, -Ă, sincretiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Adept al sincretismului. – Din fr. syncrétiste.
sincretist
SINCRETÍST, -Ă, sincretiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Adept al sincretismului. – Din fr. syncrétiste.
sincretista
SINCRETÍST, -Ă, sincretiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Adept al sincretismului. – Din fr. syncrétiste.
sincretista
SINCRETÍST, -Ă, sincretiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Adept al sincretismului. – Din fr. syncrétiste.
sincretiste
SINCRETÍST, -Ă, sincretiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Adept al sincretismului. – Din fr. syncrétiste.
sincretiste
SINCRETÍST, -Ă, sincretiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Adept al sincretismului. – Din fr. syncrétiste.
sincretistei
SINCRETÍST, -Ă, sincretiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Adept al sincretismului. – Din fr. syncrétiste.
sincretistei
SINCRETÍST, -Ă, sincretiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Adept al sincretismului. – Din fr. syncrétiste.
sincretistele
SINCRETÍST, -Ă, sincretiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Adept al sincretismului. – Din fr. syncrétiste.
sincretistele
SINCRETÍST, -Ă, sincretiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Adept al sincretismului. – Din fr. syncrétiste.
sincretistelor
SINCRETÍST, -Ă, sincretiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Adept al sincretismului. – Din fr. syncrétiste.
sincretistelor
SINCRETÍST, -Ă, sincretiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Adept al sincretismului. – Din fr. syncrétiste.
sincretistic
SINCRETÍSTIC, -Ă adj. Sincretic. [< germ. synkretistisch].
sincretistica
SINCRETÍSTIC, -Ă adj. Sincretic. [< germ. synkretistisch].
sincretistice
SINCRETÍSTIC, -Ă adj. Sincretic. [< germ. synkretistisch].
sincretisticei
SINCRETÍSTIC, -Ă adj. Sincretic. [< germ. synkretistisch].
sincretisticele
SINCRETÍSTIC, -Ă adj. Sincretic. [< germ. synkretistisch].
sincretisticelor
SINCRETÍSTIC, -Ă adj. Sincretic. [< germ. synkretistisch].
sincretistici
SINCRETÍSTIC, -Ă adj. Sincretic. [< germ. synkretistisch].
sincretisticii
SINCRETÍSTIC, -Ă adj. Sincretic. [< germ. synkretistisch].
sincretisticilor
SINCRETÍSTIC, -Ă adj. Sincretic. [< germ. synkretistisch].
sincretisticul
SINCRETÍSTIC, -Ă adj. Sincretic. [< germ. synkretistisch].
sincretisticului
SINCRETÍSTIC, -Ă adj. Sincretic. [< germ. synkretistisch].
sincretistul
SINCRETÍST, -Ă, sincretiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Adept al sincretismului. – Din fr. syncrétiste.
sincretistul
SINCRETÍST, -Ă, sincretiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Adept al sincretismului. – Din fr. syncrétiste.
sincretistului
SINCRETÍST, -Ă, sincretiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Adept al sincretismului. – Din fr. syncrétiste.
sincretistului
SINCRETÍST, -Ă, sincretiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Adept al sincretismului. – Din fr. syncrétiste.
sincretiști
SINCRETÍST, -Ă, sincretiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Adept al sincretismului. – Din fr. syncrétiste.
sincretiști
SINCRETÍST, -Ă, sincretiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Adept al sincretismului. – Din fr. syncrétiste.
sincretiștii
SINCRETÍST, -Ă, sincretiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Adept al sincretismului. – Din fr. syncrétiste.
sincretiștii
SINCRETÍST, -Ă, sincretiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Adept al sincretismului. – Din fr. syncrétiste.
sincretiștilor
SINCRETÍST, -Ă, sincretiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Adept al sincretismului. – Din fr. syncrétiste.
sincretiștilor
SINCRETÍST, -Ă, sincretiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Adept al sincretismului. – Din fr. syncrétiste.
sincreză
SINCRÉZĂ s.f. (Lingv.) Fuziune a mai multor silabe într-una singură. [Var. sincrază s.f. / < it. sincrasi, cf. gr. synkrasis – amestec].
sincriza
SINCRÍZĂ s.f. Figură retorică prin care se definește ceva prin contrariul său. [Cf. gr. synkrisis].
sincrize
SINCRÍZĂ s.f. Figură retorică prin care se definește ceva prin contrariul său. [Cf. gr. synkrisis].
sincrizei
SINCRÍZĂ s.f. Figură retorică prin care se definește ceva prin contrariul său. [Cf. gr. synkrisis].
sincrizele
SINCRÍZĂ s.f. Figură retorică prin care se definește ceva prin contrariul său. [Cf. gr. synkrisis].
sincrizelor
SINCRÍZĂ s.f. Figură retorică prin care se definește ceva prin contrariul său. [Cf. gr. synkrisis].
sincrociclotroane
SINCROCICLOTRÓN, sincrociclotroane, s. n. (Fiz.) Accelerator ciclic pentru particule grele cu sarcină electrică, mai puternic decât ciclotronul și având capacitatea de a menține sincronismul dintre mișcarea particulelor și variația tensiunii acceleratoare prin modificarea frecvenței acesteia; fazotron. – Din fr. synchrocyclotron. DOOM
sincrociclotrón (-ci-clo-tron) s. n., pl. sincrociclotroáne
sincrociclotroanele
SINCROCICLOTRÓN, sincrociclotroane, s. n. (Fiz.) Accelerator ciclic pentru particule grele cu sarcină electrică, mai puternic decât ciclotronul și având capacitatea de a menține sincronismul dintre mișcarea particulelor și variația tensiunii acceleratoare prin modificarea frecvenței acesteia; fazotron. – Din fr. synchrocyclotron. DOOM
sincrociclotrón (-ci-clo-tron) s. n., pl. sincrociclotroáne
sincrociclotroanelor
SINCROCICLOTRÓN, sincrociclotroane, s. n. (Fiz.) Accelerator ciclic pentru particule grele cu sarcină electrică, mai puternic decât ciclotronul și având capacitatea de a menține sincronismul dintre mișcarea particulelor și variația tensiunii acceleratoare prin modificarea frecvenței acesteia; fazotron. – Din fr. synchrocyclotron. DOOM
sincrociclotrón (-ci-clo-tron) s. n., pl. sincrociclotroáne
sincrociclotron
SINCROCICLOTRÓN, sincrociclotroane, s. n. (Fiz.) Accelerator ciclic pentru particule grele cu sarcină electrică, mai puternic decât ciclotronul și având capacitatea de a menține sincronismul dintre mișcarea particulelor și variația tensiunii acceleratoare prin modificarea frecvenței acesteia; fazotron. – Din fr. synchrocyclotron. DOOM
sincrociclotrón (-ci-clo-tron) s. n., pl. sincrociclotroáne
sincrociclotronul
SINCROCICLOTRÓN, sincrociclotroane, s. n. (Fiz.) Accelerator ciclic pentru particule grele cu sarcină electrică, mai puternic decât ciclotronul și având capacitatea de a menține sincronismul dintre mișcarea particulelor și variația tensiunii acceleratoare prin modificarea frecvenței acesteia; fazotron. – Din fr. synchrocyclotron. DOOM
sincrociclotrón (-ci-clo-tron) s. n., pl. sincrociclotroáne
sincrociclotronului
SINCROCICLOTRÓN, sincrociclotroane, s. n. (Fiz.) Accelerator ciclic pentru particule grele cu sarcină electrică, mai puternic decât ciclotronul și având capacitatea de a menține sincronismul dintre mișcarea particulelor și variația tensiunii acceleratoare prin modificarea frecvenței acesteia; fazotron. – Din fr. synchrocyclotron. DOOM
sincrociclotrón (-ci-clo-tron) s. n., pl. sincrociclotroáne
sincrofazotroane
SINCROFAZOTRÓN, sincrofazotroane, s. n. (Fiz.) Accelerator ciclic pentru particule grele cu sarcină electrică, al cărui principiu de funcționare îmbină elemente ale sincrotronului cu elemente ale fazotronului. – Din fr. synchrophasotron. DOOM
sincrofazotrón (-zo-tron) s. n., pl. sincrofazotroáne
sincrofazotroanele
SINCROFAZOTRÓN, sincrofazotroane, s. n. (Fiz.) Accelerator ciclic pentru particule grele cu sarcină electrică, al cărui principiu de funcționare îmbină elemente ale sincrotronului cu elemente ale fazotronului. – Din fr. synchrophasotron. DOOM
sincrofazotrón (-zo-tron) s. n., pl. sincrofazotroáne
sincrofazotroanelor
SINCROFAZOTRÓN, sincrofazotroane, s. n. (Fiz.) Accelerator ciclic pentru particule grele cu sarcină electrică, al cărui principiu de funcționare îmbină elemente ale sincrotronului cu elemente ale fazotronului. – Din fr. synchrophasotron. DOOM
sincrofazotrón (-zo-tron) s. n., pl. sincrofazotroáne
sincrofazotron
SINCROFAZOTRÓN, sincrofazotroane, s. n. (Fiz.) Accelerator ciclic pentru particule grele cu sarcină electrică, al cărui principiu de funcționare îmbină elemente ale sincrotronului cu elemente ale fazotronului. – Din fr. synchrophasotron. DOOM
sincrofazotrón (-zo-tron) s. n., pl. sincrofazotroáne
sincrofazotronul
SINCROFAZOTRÓN, sincrofazotroane, s. n. (Fiz.) Accelerator ciclic pentru particule grele cu sarcină electrică, al cărui principiu de funcționare îmbină elemente ale sincrotronului cu elemente ale fazotronului. – Din fr. synchrophasotron. DOOM
sincrofazotrón (-zo-tron) s. n., pl. sincrofazotroáne
sincrofazotronului
SINCROFAZOTRÓN, sincrofazotroane, s. n. (Fiz.) Accelerator ciclic pentru particule grele cu sarcină electrică, al cărui principiu de funcționare îmbină elemente ale sincrotronului cu elemente ale fazotronului. – Din fr. synchrophasotron. DOOM
sincrofazotrón (-zo-tron) s. n., pl. sincrofazotroáne
sincron
SINCRÓN, -Ă, sincroni, -e, adj. (Despre fapte, fenomene sau evenimente) Sincronic (1). ♦ (Despre sisteme fizice sau tehnice) Care este sediul unor fenomene periodice cu evoluție sincronică. ♦ Cameră sincronă = dispozitiv special folosit în cinematografie, în televiziune, pentru înregistrarea simultană a sunetului și a imaginii. Mașină sincronă = mașină electrică de curent alternativ (monofazat sau trifazat) a cărei turație de regim este constantă și proporțională cu frecvența tensiunii la borne. – Din fr. synchrone. DOOM
sincrón adj. m., pl. sincróni; f. sincrónă, pl. sincróne
sincrona
SINCRÓN, -Ă, sincroni, -e, adj. (Despre fapte, fenomene sau evenimente) Sincronic (1). ♦ (Despre sisteme fizice sau tehnice) Care este sediul unor fenomene periodice cu evoluție sincronică. ♦ Cameră sincronă = dispozitiv special folosit în cinematografie, în televiziune, pentru înregistrarea simultană a sunetului și a imaginii. Mașină sincronă = mașină electrică de curent alternativ (monofazat sau trifazat) a cărei turație de regim este constantă și proporțională cu frecvența tensiunii la borne. – Din fr. synchrone. DOOM
sincrón adj. m., pl. sincróni; f. sincrónă, pl. sincróne
sincrone
SINCRÓN, -Ă, sincroni, -e, adj. (Despre fapte, fenomene sau evenimente) Sincronic (1). ♦ (Despre sisteme fizice sau tehnice) Care este sediul unor fenomene periodice cu evoluție sincronică. ♦ Cameră sincronă = dispozitiv special folosit în cinematografie, în televiziune, pentru înregistrarea simultană a sunetului și a imaginii. Mașină sincronă = mașină electrică de curent alternativ (monofazat sau trifazat) a cărei turație de regim este constantă și proporțională cu frecvența tensiunii la borne. – Din fr. synchrone. DOOM
sincrón adj. m., pl. sincróni; f. sincrónă, pl. sincróne
sincronei
SINCRÓN, -Ă, sincroni, -e, adj. (Despre fapte, fenomene sau evenimente) Sincronic (1). ♦ (Despre sisteme fizice sau tehnice) Care este sediul unor fenomene periodice cu evoluție sincronică. ♦ Cameră sincronă = dispozitiv special folosit în cinematografie, în televiziune, pentru înregistrarea simultană a sunetului și a imaginii. Mașină sincronă = mașină electrică de curent alternativ (monofazat sau trifazat) a cărei turație de regim este constantă și proporțională cu frecvența tensiunii la borne. – Din fr. synchrone. DOOM
sincrón adj. m., pl. sincróni; f. sincrónă, pl. sincróne
sincronele
SINCRÓN, -Ă, sincroni, -e, adj. (Despre fapte, fenomene sau evenimente) Sincronic (1). ♦ (Despre sisteme fizice sau tehnice) Care este sediul unor fenomene periodice cu evoluție sincronică. ♦ Cameră sincronă = dispozitiv special folosit în cinematografie, în televiziune, pentru înregistrarea simultană a sunetului și a imaginii. Mașină sincronă = mașină electrică de curent alternativ (monofazat sau trifazat) a cărei turație de regim este constantă și proporțională cu frecvența tensiunii la borne. – Din fr. synchrone. DOOM
sincrón adj. m., pl. sincróni; f. sincrónă, pl. sincróne
sincronelor
SINCRÓN, -Ă, sincroni, -e, adj. (Despre fapte, fenomene sau evenimente) Sincronic (1). ♦ (Despre sisteme fizice sau tehnice) Care este sediul unor fenomene periodice cu evoluție sincronică. ♦ Cameră sincronă = dispozitiv special folosit în cinematografie, în televiziune, pentru înregistrarea simultană a sunetului și a imaginii. Mașină sincronă = mașină electrică de curent alternativ (monofazat sau trifazat) a cărei turație de regim este constantă și proporțională cu frecvența tensiunii la borne. – Din fr. synchrone. DOOM
sincrón adj. m., pl. sincróni; f. sincrónă, pl. sincróne
sincroni
SINCRÓN, -Ă, sincroni, -e, adj. (Despre fapte, fenomene sau evenimente) Sincronic (1). ♦ (Despre sisteme fizice sau tehnice) Care este sediul unor fenomene periodice cu evoluție sincronică. ♦ Cameră sincronă = dispozitiv special folosit în cinematografie, în televiziune, pentru înregistrarea simultană a sunetului și a imaginii. Mașină sincronă = mașină electrică de curent alternativ (monofazat sau trifazat) a cărei turație de regim este constantă și proporțională cu frecvența tensiunii la borne. – Din fr. synchrone. DOOM
sincrón adj. m., pl. sincróni; f. sincrónă, pl. sincróne
sincronia
SINCRONÍE s. f. Ansamblul fenomenelor lingvistice considerate într-o anumită perioadă a istoriei unei limbi. – Din fr. synchronie. DOOM
sincroníe s. f., art. sincronía, g.-d. sincroníi, art. sincroníei
sincronic
SINCRÓNIC, -Ă, sincronici, -ce, adj. 1. (Despre fapte, fenomene sau evenimente) Care există sau se petrec în același timp; simultan, concomitent, sincron. 2. Care se referă la fapte, fenomene sau evenimente existente sau petrecute în același timp. ◊ Tabele sincronice = tabele cronologice ale evenimentelor care au avut loc în același timp. ♦ (Fiz.; despre evoluția fenomenelor periodice) Care prezintă sincronism, care se produce în mod sincron. 3. (Despre metode de studiu sau puncte de vedere) Care nu se face în mod istoric; independent de evoluția istorică; static. – Din fr. synchronique. DOOM
sincrónic adj. m., pl. sincrónici; f. sincrónică, pl. sincrónice
sincronica
SINCRÓNIC, -Ă, sincronici, -ce, adj. 1. (Despre fapte, fenomene sau evenimente) Care există sau se petrec în același timp; simultan, concomitent, sincron. 2. Care se referă la fapte, fenomene sau evenimente existente sau petrecute în același timp. ◊ Tabele sincronice = tabele cronologice ale evenimentelor care au avut loc în același timp. ♦ (Fiz.; despre evoluția fenomenelor periodice) Care prezintă sincronism, care se produce în mod sincron. 3. (Despre metode de studiu sau puncte de vedere) Care nu se face în mod istoric; independent de evoluția istorică; static. – Din fr. synchronique. DOOM
sincrónic adj. m., pl. sincrónici; f. sincrónică, pl. sincrónice
sincronice
SINCRÓNIC, -Ă, sincronici, -ce, adj. 1. (Despre fapte, fenomene sau evenimente) Care există sau se petrec în același timp; simultan, concomitent, sincron. 2. Care se referă la fapte, fenomene sau evenimente existente sau petrecute în același timp. ◊ Tabele sincronice = tabele cronologice ale evenimentelor care au avut loc în același timp. ♦ (Fiz.; despre evoluția fenomenelor periodice) Care prezintă sincronism, care se produce în mod sincron. 3. (Despre metode de studiu sau puncte de vedere) Care nu se face în mod istoric; independent de evoluția istorică; static. – Din fr. synchronique. DOOM
sincrónic adj. m., pl. sincrónici; f. sincrónică, pl. sincrónice
sincronicei
SINCRÓNIC, -Ă, sincronici, -ce, adj. 1. (Despre fapte, fenomene sau evenimente) Care există sau se petrec în același timp; simultan, concomitent, sincron. 2. Care se referă la fapte, fenomene sau evenimente existente sau petrecute în același timp. ◊ Tabele sincronice = tabele cronologice ale evenimentelor care au avut loc în același timp. ♦ (Fiz.; despre evoluția fenomenelor periodice) Care prezintă sincronism, care se produce în mod sincron. 3. (Despre metode de studiu sau puncte de vedere) Care nu se face în mod istoric; independent de evoluția istorică; static. – Din fr. synchronique. DOOM
sincrónic adj. m., pl. sincrónici; f. sincrónică, pl. sincrónice
sincronicele
SINCRÓNIC, -Ă, sincronici, -ce, adj. 1. (Despre fapte, fenomene sau evenimente) Care există sau se petrec în același timp; simultan, concomitent, sincron. 2. Care se referă la fapte, fenomene sau evenimente existente sau petrecute în același timp. ◊ Tabele sincronice = tabele cronologice ale evenimentelor care au avut loc în același timp. ♦ (Fiz.; despre evoluția fenomenelor periodice) Care prezintă sincronism, care se produce în mod sincron. 3. (Despre metode de studiu sau puncte de vedere) Care nu se face în mod istoric; independent de evoluția istorică; static. – Din fr. synchronique. DOOM
sincrónic adj. m., pl. sincrónici; f. sincrónică, pl. sincrónice
sincronicelor
SINCRÓNIC, -Ă, sincronici, -ce, adj. 1. (Despre fapte, fenomene sau evenimente) Care există sau se petrec în același timp; simultan, concomitent, sincron. 2. Care se referă la fapte, fenomene sau evenimente existente sau petrecute în același timp. ◊ Tabele sincronice = tabele cronologice ale evenimentelor care au avut loc în același timp. ♦ (Fiz.; despre evoluția fenomenelor periodice) Care prezintă sincronism, care se produce în mod sincron. 3. (Despre metode de studiu sau puncte de vedere) Care nu se face în mod istoric; independent de evoluția istorică; static. – Din fr. synchronique. DOOM
sincrónic adj. m., pl. sincrónici; f. sincrónică, pl. sincrónice
sincronici
SINCRÓNIC, -Ă, sincronici, -ce, adj. 1. (Despre fapte, fenomene sau evenimente) Care există sau se petrec în același timp; simultan, concomitent, sincron. 2. Care se referă la fapte, fenomene sau evenimente existente sau petrecute în același timp. ◊ Tabele sincronice = tabele cronologice ale evenimentelor care au avut loc în același timp. ♦ (Fiz.; despre evoluția fenomenelor periodice) Care prezintă sincronism, care se produce în mod sincron. 3. (Despre metode de studiu sau puncte de vedere) Care nu se face în mod istoric; independent de evoluția istorică; static. – Din fr. synchronique. DOOM
sincrónic adj. m., pl. sincrónici; f. sincrónică, pl. sincrónice
sincronicii
SINCRÓNIC, -Ă, sincronici, -ce, adj. 1. (Despre fapte, fenomene sau evenimente) Care există sau se petrec în același timp; simultan, concomitent, sincron. 2. Care se referă la fapte, fenomene sau evenimente existente sau petrecute în același timp. ◊ Tabele sincronice = tabele cronologice ale evenimentelor care au avut loc în același timp. ♦ (Fiz.; despre evoluția fenomenelor periodice) Care prezintă sincronism, care se produce în mod sincron. 3. (Despre metode de studiu sau puncte de vedere) Care nu se face în mod istoric; independent de evoluția istorică; static. – Din fr. synchronique. DOOM
sincrónic adj. m., pl. sincrónici; f. sincrónică, pl. sincrónice
sincronicilor
SINCRÓNIC, -Ă, sincronici, -ce, adj. 1. (Despre fapte, fenomene sau evenimente) Care există sau se petrec în același timp; simultan, concomitent, sincron. 2. Care se referă la fapte, fenomene sau evenimente existente sau petrecute în același timp. ◊ Tabele sincronice = tabele cronologice ale evenimentelor care au avut loc în același timp. ♦ (Fiz.; despre evoluția fenomenelor periodice) Care prezintă sincronism, care se produce în mod sincron. 3. (Despre metode de studiu sau puncte de vedere) Care nu se face în mod istoric; independent de evoluția istorică; static. – Din fr. synchronique. DOOM
sincrónic adj. m., pl. sincrónici; f. sincrónică, pl. sincrónice
sincronicitate
SINCRONICITÁTE s. f. (Rar) Sincronie. – Din engl. synchronicity.
sincronicitatea
SINCRONICITÁTE s. f. (Rar) Sincronie. – Din engl. synchronicity.
sincronicități
SINCRONICITÁTE s. f. (Rar) Sincronie. – Din engl. synchronicity.
sincronicității
SINCRONICITÁTE s. f. (Rar) Sincronie. – Din engl. synchronicity.
sincronicitățile
SINCRONICITÁTE s. f. (Rar) Sincronie. – Din engl. synchronicity.
sincronicităților
SINCRONICITÁTE s. f. (Rar) Sincronie. – Din engl. synchronicity.
sincronicul
SINCRÓNIC, -Ă, sincronici, -ce, adj. 1. (Despre fapte, fenomene sau evenimente) Care există sau se petrec în același timp; simultan, concomitent, sincron. 2. Care se referă la fapte, fenomene sau evenimente existente sau petrecute în același timp. ◊ Tabele sincronice = tabele cronologice ale evenimentelor care au avut loc în același timp. ♦ (Fiz.; despre evoluția fenomenelor periodice) Care prezintă sincronism, care se produce în mod sincron. 3. (Despre metode de studiu sau puncte de vedere) Care nu se face în mod istoric; independent de evoluția istorică; static. – Din fr. synchronique. DOOM
sincrónic adj. m., pl. sincrónici; f. sincrónică, pl. sincrónice
sincronicului
SINCRÓNIC, -Ă, sincronici, -ce, adj. 1. (Despre fapte, fenomene sau evenimente) Care există sau se petrec în același timp; simultan, concomitent, sincron. 2. Care se referă la fapte, fenomene sau evenimente existente sau petrecute în același timp. ◊ Tabele sincronice = tabele cronologice ale evenimentelor care au avut loc în același timp. ♦ (Fiz.; despre evoluția fenomenelor periodice) Care prezintă sincronism, care se produce în mod sincron. 3. (Despre metode de studiu sau puncte de vedere) Care nu se face în mod istoric; independent de evoluția istorică; static. – Din fr. synchronique. DOOM
sincrónic adj. m., pl. sincrónici; f. sincrónică, pl. sincrónice
sincronie
SINCRONÍE s. f. Ansamblul fenomenelor lingvistice considerate într-o anumită perioadă a istoriei unei limbi. – Din fr. synchronie. DOOM
sincroníe s. f., art. sincronía, g.-d. sincroníi, art. sincroníei
sincroniei
SINCRONÍE s. f. Ansamblul fenomenelor lingvistice considerate într-o anumită perioadă a istoriei unei limbi. – Din fr. synchronie. DOOM
sincroníe s. f., art. sincronía, g.-d. sincroníi, art. sincroníei
sincronii
SINCRÓN, -Ă, sincroni, -e, adj. (Despre fapte, fenomene sau evenimente) Sincronic (1). ♦ (Despre sisteme fizice sau tehnice) Care este sediul unor fenomene periodice cu evoluție sincronică. ♦ Cameră sincronă = dispozitiv special folosit în cinematografie, în televiziune, pentru înregistrarea simultană a sunetului și a imaginii. Mașină sincronă = mașină electrică de curent alternativ (monofazat sau trifazat) a cărei turație de regim este constantă și proporțională cu frecvența tensiunii la borne. – Din fr. synchrone. DOOM
sincrón adj. m., pl. sincróni; f. sincrónă, pl. sincróne
sincronii
SINCRONÍE s. f. Ansamblul fenomenelor lingvistice considerate într-o anumită perioadă a istoriei unei limbi. – Din fr. synchronie. DOOM
sincroníe s. f., art. sincronía, g.-d. sincroníi, art. sincroníei
sincroniile
SINCRONÍE s. f. Ansamblul fenomenelor lingvistice considerate într-o anumită perioadă a istoriei unei limbi. – Din fr. synchronie. DOOM
sincroníe s. f., art. sincronía, g.-d. sincroníi, art. sincroníei
sincroniilor
SINCRONÍE s. f. Ansamblul fenomenelor lingvistice considerate într-o anumită perioadă a istoriei unei limbi. – Din fr. synchronie. DOOM
sincroníe s. f., art. sincronía, g.-d. sincroníi, art. sincroníei
sincronilor
SINCRÓN, -Ă, sincroni, -e, adj. (Despre fapte, fenomene sau evenimente) Sincronic (1). ♦ (Despre sisteme fizice sau tehnice) Care este sediul unor fenomene periodice cu evoluție sincronică. ♦ Cameră sincronă = dispozitiv special folosit în cinematografie, în televiziune, pentru înregistrarea simultană a sunetului și a imaginii. Mașină sincronă = mașină electrică de curent alternativ (monofazat sau trifazat) a cărei turație de regim este constantă și proporțională cu frecvența tensiunii la borne. – Din fr. synchrone. DOOM
sincrón adj. m., pl. sincróni; f. sincrónă, pl. sincróne
sincronism
SINCRONÍSM, (2) sincronisme, s. n. 1. Existența în același timp sau desfășurarea paralelă a două sau a mai multor fapte, fenomene sau evenimente; simultaneitate. ◊ Sincronism sonor = simultaneitate a înregistrărilor sonore cu cele ale imaginilor, în cinematografie și televiziune, realizată cu ajutorul camerei sincrone. 2. Fenomen de sincronism (1). – Din fr. synchronisme. DOOM
sincronísm s. n., (fenomene) pl. sincronísme
sincronisme
SINCRONÍSM, (2) sincronisme, s. n. 1. Existența în același timp sau desfășurarea paralelă a două sau a mai multor fapte, fenomene sau evenimente; simultaneitate. ◊ Sincronism sonor = simultaneitate a înregistrărilor sonore cu cele ale imaginilor, în cinematografie și televiziune, realizată cu ajutorul camerei sincrone. 2. Fenomen de sincronism (1). – Din fr. synchronisme. DOOM
sincronísm s. n., (fenomene) pl. sincronísme
sincronismele
SINCRONÍSM, (2) sincronisme, s. n. 1. Existența în același timp sau desfășurarea paralelă a două sau a mai multor fapte, fenomene sau evenimente; simultaneitate. ◊ Sincronism sonor = simultaneitate a înregistrărilor sonore cu cele ale imaginilor, în cinematografie și televiziune, realizată cu ajutorul camerei sincrone. 2. Fenomen de sincronism (1). – Din fr. synchronisme. DOOM
sincronísm s. n., (fenomene) pl. sincronísme
sincronismelor
SINCRONÍSM, (2) sincronisme, s. n. 1. Existența în același timp sau desfășurarea paralelă a două sau a mai multor fapte, fenomene sau evenimente; simultaneitate. ◊ Sincronism sonor = simultaneitate a înregistrărilor sonore cu cele ale imaginilor, în cinematografie și televiziune, realizată cu ajutorul camerei sincrone. 2. Fenomen de sincronism (1). – Din fr. synchronisme. DOOM
sincronísm s. n., (fenomene) pl. sincronísme
sincronismul
SINCRONÍSM, (2) sincronisme, s. n. 1. Existența în același timp sau desfășurarea paralelă a două sau a mai multor fapte, fenomene sau evenimente; simultaneitate. ◊ Sincronism sonor = simultaneitate a înregistrărilor sonore cu cele ale imaginilor, în cinematografie și televiziune, realizată cu ajutorul camerei sincrone. 2. Fenomen de sincronism (1). – Din fr. synchronisme. DOOM
sincronísm s. n., (fenomene) pl. sincronísme
sincronismului
SINCRONÍSM, (2) sincronisme, s. n. 1. Existența în același timp sau desfășurarea paralelă a două sau a mai multor fapte, fenomene sau evenimente; simultaneitate. ◊ Sincronism sonor = simultaneitate a înregistrărilor sonore cu cele ale imaginilor, în cinematografie și televiziune, realizată cu ajutorul camerei sincrone. 2. Fenomen de sincronism (1). – Din fr. synchronisme. DOOM
sincronísm s. n., (fenomene) pl. sincronísme
sincronistic
SINCRONÍSTIC, -Ă, sincronistici, -ce, adj. (Despre scrieri cu caracter istoric) Care studiază sau expune evenimentele în mod sincronic. – Din fr. synchronistique. DOOM
sincronístic adj. m., pl. sincronístici; f. sincronístică, pl. sincronístice
sincronistica
SINCRONÍSTIC, -Ă, sincronistici, -ce, adj. (Despre scrieri cu caracter istoric) Care studiază sau expune evenimentele în mod sincronic. – Din fr. synchronistique. DOOM
sincronístic adj. m., pl. sincronístici; f. sincronístică, pl. sincronístice
sincronistice
SINCRONÍSTIC, -Ă, sincronistici, -ce, adj. (Despre scrieri cu caracter istoric) Care studiază sau expune evenimentele în mod sincronic. – Din fr. synchronistique. DOOM
sincronístic adj. m., pl. sincronístici; f. sincronístică, pl. sincronístice
sincronisticei
SINCRONÍSTIC, -Ă, sincronistici, -ce, adj. (Despre scrieri cu caracter istoric) Care studiază sau expune evenimentele în mod sincronic. – Din fr. synchronistique. DOOM
sincronístic adj. m., pl. sincronístici; f. sincronístică, pl. sincronístice
sincronisticele
SINCRONÍSTIC, -Ă, sincronistici, -ce, adj. (Despre scrieri cu caracter istoric) Care studiază sau expune evenimentele în mod sincronic. – Din fr. synchronistique. DOOM
sincronístic adj. m., pl. sincronístici; f. sincronístică, pl. sincronístice
sincronisticelor
SINCRONÍSTIC, -Ă, sincronistici, -ce, adj. (Despre scrieri cu caracter istoric) Care studiază sau expune evenimentele în mod sincronic. – Din fr. synchronistique. DOOM
sincronístic adj. m., pl. sincronístici; f. sincronístică, pl. sincronístice
sincronistici
SINCRONÍSTIC, -Ă, sincronistici, -ce, adj. (Despre scrieri cu caracter istoric) Care studiază sau expune evenimentele în mod sincronic. – Din fr. synchronistique. DOOM
sincronístic adj. m., pl. sincronístici; f. sincronístică, pl. sincronístice
sincronisticii
SINCRONÍSTIC, -Ă, sincronistici, -ce, adj. (Despre scrieri cu caracter istoric) Care studiază sau expune evenimentele în mod sincronic. – Din fr. synchronistique. DOOM
sincronístic adj. m., pl. sincronístici; f. sincronístică, pl. sincronístice
sincronisticilor
SINCRONÍSTIC, -Ă, sincronistici, -ce, adj. (Despre scrieri cu caracter istoric) Care studiază sau expune evenimentele în mod sincronic. – Din fr. synchronistique. DOOM
sincronístic adj. m., pl. sincronístici; f. sincronístică, pl. sincronístice
sincronisticul
SINCRONÍSTIC, -Ă, sincronistici, -ce, adj. (Despre scrieri cu caracter istoric) Care studiază sau expune evenimentele în mod sincronic. – Din fr. synchronistique. DOOM
sincronístic adj. m., pl. sincronístici; f. sincronístică, pl. sincronístice
sincronisticului
SINCRONÍSTIC, -Ă, sincronistici, -ce, adj. (Despre scrieri cu caracter istoric) Care studiază sau expune evenimentele în mod sincronic. – Din fr. synchronistique. DOOM
sincronístic adj. m., pl. sincronístici; f. sincronístică, pl. sincronístice
sincronitate
SINCRONITÁTE s.f. (Liv.) Sincronicitate. [Et. incertă].
sincronitatea
SINCRONITÁTE s.f. (Liv.) Sincronicitate. [Et. incertă].
sincronități
SINCRONITÁTE s.f. (Liv.) Sincronicitate. [Et. incertă].
sincronității
SINCRONITÁTE s.f. (Liv.) Sincronicitate. [Et. incertă].
sincronitățile
SINCRONITÁTE s.f. (Liv.) Sincronicitate. [Et. incertă].
sincronităților
SINCRONITÁTE s.f. (Liv.) Sincronicitate. [Et. incertă].
sincroniza
SINCRONIZÁ, sincronizez, vb. I. Tranz. A face ca două sau mai multe acțiuni, fapte sau evenimente, fenomene etc. să se petreacă în același timp. ♦ A efectua operațiile necesare pentru ca o mașină sincronă să fie adusă în stare de a funcționa în paralel cu o rețea electrică de curent alternativ. ♦ A realiza într-un film concordanța dintre imagine și sunet; a efectua montarea sincronă a benzii de imagine cu banda de sunet corespunzătoare.- Din fr. synchroniser. DOOM
sincronizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sincronizeáză
sincronizai
SINCRONIZÁ, sincronizez, vb. I. Tranz. A face ca două sau mai multe acțiuni, fapte sau evenimente, fenomene etc. să se petreacă în același timp. ♦ A efectua operațiile necesare pentru ca o mașină sincronă să fie adusă în stare de a funcționa în paralel cu o rețea electrică de curent alternativ. ♦ A realiza într-un film concordanța dintre imagine și sunet; a efectua montarea sincronă a benzii de imagine cu banda de sunet corespunzătoare.- Din fr. synchroniser. DOOM
sincronizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sincronizeáză
sincronizam
SINCRONIZÁ, sincronizez, vb. I. Tranz. A face ca două sau mai multe acțiuni, fapte sau evenimente, fenomene etc. să se petreacă în același timp. ♦ A efectua operațiile necesare pentru ca o mașină sincronă să fie adusă în stare de a funcționa în paralel cu o rețea electrică de curent alternativ. ♦ A realiza într-un film concordanța dintre imagine și sunet; a efectua montarea sincronă a benzii de imagine cu banda de sunet corespunzătoare.- Din fr. synchroniser. DOOM
sincronizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sincronizeáză
sincronizare
SINCRONIZÁ, sincronizez, vb. I. Tranz. A face ca două sau mai multe acțiuni, fapte sau evenimente, fenomene etc. să se petreacă în același timp. ♦ A efectua operațiile necesare pentru ca o mașină sincronă să fie adusă în stare de a funcționa în paralel cu o rețea electrică de curent alternativ. ♦ A realiza într-un film concordanța dintre imagine și sunet; a efectua montarea sincronă a benzii de imagine cu banda de sunet corespunzătoare.- Din fr. synchroniser. DOOM
sincronizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sincronizeáză
sincronizare
SINCRONIZÁRE, sincronizări, s. f. Acțiunea de a sincroniza și rezultatul ei. – V. sincroniza. DOOM
sincronizáre s. f., g.-d. art. sincronizắrii; pl. sincronizắri
sincronizarea
SINCRONIZÁRE, sincronizări, s. f. Acțiunea de a sincroniza și rezultatul ei. – V. sincroniza. DOOM
sincronizáre s. f., g.-d. art. sincronizắrii; pl. sincronizắri
sincronizară
SINCRONIZÁ, sincronizez, vb. I. Tranz. A face ca două sau mai multe acțiuni, fapte sau evenimente, fenomene etc. să se petreacă în același timp. ♦ A efectua operațiile necesare pentru ca o mașină sincronă să fie adusă în stare de a funcționa în paralel cu o rețea electrică de curent alternativ. ♦ A realiza într-un film concordanța dintre imagine și sunet; a efectua montarea sincronă a benzii de imagine cu banda de sunet corespunzătoare.- Din fr. synchroniser. DOOM
sincronizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sincronizeáză
sincronizarăm
SINCRONIZÁ, sincronizez, vb. I. Tranz. A face ca două sau mai multe acțiuni, fapte sau evenimente, fenomene etc. să se petreacă în același timp. ♦ A efectua operațiile necesare pentru ca o mașină sincronă să fie adusă în stare de a funcționa în paralel cu o rețea electrică de curent alternativ. ♦ A realiza într-un film concordanța dintre imagine și sunet; a efectua montarea sincronă a benzii de imagine cu banda de sunet corespunzătoare.- Din fr. synchroniser. DOOM
sincronizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sincronizeáză
sincronizarăți
SINCRONIZÁ, sincronizez, vb. I. Tranz. A face ca două sau mai multe acțiuni, fapte sau evenimente, fenomene etc. să se petreacă în același timp. ♦ A efectua operațiile necesare pentru ca o mașină sincronă să fie adusă în stare de a funcționa în paralel cu o rețea electrică de curent alternativ. ♦ A realiza într-un film concordanța dintre imagine și sunet; a efectua montarea sincronă a benzii de imagine cu banda de sunet corespunzătoare.- Din fr. synchroniser. DOOM
sincronizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sincronizeáză
sincronizase
SINCRONIZÁ, sincronizez, vb. I. Tranz. A face ca două sau mai multe acțiuni, fapte sau evenimente, fenomene etc. să se petreacă în același timp. ♦ A efectua operațiile necesare pentru ca o mașină sincronă să fie adusă în stare de a funcționa în paralel cu o rețea electrică de curent alternativ. ♦ A realiza într-un film concordanța dintre imagine și sunet; a efectua montarea sincronă a benzii de imagine cu banda de sunet corespunzătoare.- Din fr. synchroniser. DOOM
sincronizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sincronizeáză
sincronizasem
SINCRONIZÁ, sincronizez, vb. I. Tranz. A face ca două sau mai multe acțiuni, fapte sau evenimente, fenomene etc. să se petreacă în același timp. ♦ A efectua operațiile necesare pentru ca o mașină sincronă să fie adusă în stare de a funcționa în paralel cu o rețea electrică de curent alternativ. ♦ A realiza într-un film concordanța dintre imagine și sunet; a efectua montarea sincronă a benzii de imagine cu banda de sunet corespunzătoare.- Din fr. synchroniser. DOOM
sincronizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sincronizeáză
sincronizaseră
SINCRONIZÁ, sincronizez, vb. I. Tranz. A face ca două sau mai multe acțiuni, fapte sau evenimente, fenomene etc. să se petreacă în același timp. ♦ A efectua operațiile necesare pentru ca o mașină sincronă să fie adusă în stare de a funcționa în paralel cu o rețea electrică de curent alternativ. ♦ A realiza într-un film concordanța dintre imagine și sunet; a efectua montarea sincronă a benzii de imagine cu banda de sunet corespunzătoare.- Din fr. synchroniser. DOOM
sincronizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sincronizeáză
sincronizaserăm
SINCRONIZÁ, sincronizez, vb. I. Tranz. A face ca două sau mai multe acțiuni, fapte sau evenimente, fenomene etc. să se petreacă în același timp. ♦ A efectua operațiile necesare pentru ca o mașină sincronă să fie adusă în stare de a funcționa în paralel cu o rețea electrică de curent alternativ. ♦ A realiza într-un film concordanța dintre imagine și sunet; a efectua montarea sincronă a benzii de imagine cu banda de sunet corespunzătoare.- Din fr. synchroniser. DOOM
sincronizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sincronizeáză
sincronizaserăți
SINCRONIZÁ, sincronizez, vb. I. Tranz. A face ca două sau mai multe acțiuni, fapte sau evenimente, fenomene etc. să se petreacă în același timp. ♦ A efectua operațiile necesare pentru ca o mașină sincronă să fie adusă în stare de a funcționa în paralel cu o rețea electrică de curent alternativ. ♦ A realiza într-un film concordanța dintre imagine și sunet; a efectua montarea sincronă a benzii de imagine cu banda de sunet corespunzătoare.- Din fr. synchroniser. DOOM
sincronizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sincronizeáză
sincronizaseși
SINCRONIZÁ, sincronizez, vb. I. Tranz. A face ca două sau mai multe acțiuni, fapte sau evenimente, fenomene etc. să se petreacă în același timp. ♦ A efectua operațiile necesare pentru ca o mașină sincronă să fie adusă în stare de a funcționa în paralel cu o rețea electrică de curent alternativ. ♦ A realiza într-un film concordanța dintre imagine și sunet; a efectua montarea sincronă a benzii de imagine cu banda de sunet corespunzătoare.- Din fr. synchroniser. DOOM
sincronizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sincronizeáză
sincronizaseți
SINCRONIZÁ, sincronizez, vb. I. Tranz. A face ca două sau mai multe acțiuni, fapte sau evenimente, fenomene etc. să se petreacă în același timp. ♦ A efectua operațiile necesare pentru ca o mașină sincronă să fie adusă în stare de a funcționa în paralel cu o rețea electrică de curent alternativ. ♦ A realiza într-un film concordanța dintre imagine și sunet; a efectua montarea sincronă a benzii de imagine cu banda de sunet corespunzătoare.- Din fr. synchroniser. DOOM
sincronizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sincronizeáză
sincronizat
SINCRONIZÁ, sincronizez, vb. I. Tranz. A face ca două sau mai multe acțiuni, fapte sau evenimente, fenomene etc. să se petreacă în același timp. ♦ A efectua operațiile necesare pentru ca o mașină sincronă să fie adusă în stare de a funcționa în paralel cu o rețea electrică de curent alternativ. ♦ A realiza într-un film concordanța dintre imagine și sunet; a efectua montarea sincronă a benzii de imagine cu banda de sunet corespunzătoare.- Din fr. synchroniser. DOOM
sincronizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sincronizeáză
sincronizat
SINCRONIZÁ, sincronizez, vb. I. Tranz. A face ca două sau mai multe acțiuni, fapte sau evenimente, fenomene etc. să se petreacă în același timp. ♦ A efectua operațiile necesare pentru ca o mașină sincronă să fie adusă în stare de a funcționa în paralel cu o rețea electrică de curent alternativ. ♦ A realiza într-un film concordanța dintre imagine și sunet; a efectua montarea sincronă a benzii de imagine cu banda de sunet corespunzătoare. – Din fr. synchroniser.
sincronizata
SINCRONIZÁ, sincronizez, vb. I. Tranz. A face ca două sau mai multe acțiuni, fapte sau evenimente, fenomene etc. să se petreacă în același timp. ♦ A efectua operațiile necesare pentru ca o mașină sincronă să fie adusă în stare de a funcționa în paralel cu o rețea electrică de curent alternativ. ♦ A realiza într-un film concordanța dintre imagine și sunet; a efectua montarea sincronă a benzii de imagine cu banda de sunet corespunzătoare. – Din fr. synchroniser.
sincronizate
SINCRONIZÁ, sincronizez, vb. I. Tranz. A face ca două sau mai multe acțiuni, fapte sau evenimente, fenomene etc. să se petreacă în același timp. ♦ A efectua operațiile necesare pentru ca o mașină sincronă să fie adusă în stare de a funcționa în paralel cu o rețea electrică de curent alternativ. ♦ A realiza într-un film concordanța dintre imagine și sunet; a efectua montarea sincronă a benzii de imagine cu banda de sunet corespunzătoare. – Din fr. synchroniser.
sincronizatei
SINCRONIZÁ, sincronizez, vb. I. Tranz. A face ca două sau mai multe acțiuni, fapte sau evenimente, fenomene etc. să se petreacă în același timp. ♦ A efectua operațiile necesare pentru ca o mașină sincronă să fie adusă în stare de a funcționa în paralel cu o rețea electrică de curent alternativ. ♦ A realiza într-un film concordanța dintre imagine și sunet; a efectua montarea sincronă a benzii de imagine cu banda de sunet corespunzătoare. – Din fr. synchroniser.
sincronizatele
SINCRONIZÁ, sincronizez, vb. I. Tranz. A face ca două sau mai multe acțiuni, fapte sau evenimente, fenomene etc. să se petreacă în același timp. ♦ A efectua operațiile necesare pentru ca o mașină sincronă să fie adusă în stare de a funcționa în paralel cu o rețea electrică de curent alternativ. ♦ A realiza într-un film concordanța dintre imagine și sunet; a efectua montarea sincronă a benzii de imagine cu banda de sunet corespunzătoare. – Din fr. synchroniser.
sincronizatelor
SINCRONIZÁ, sincronizez, vb. I. Tranz. A face ca două sau mai multe acțiuni, fapte sau evenimente, fenomene etc. să se petreacă în același timp. ♦ A efectua operațiile necesare pentru ca o mașină sincronă să fie adusă în stare de a funcționa în paralel cu o rețea electrică de curent alternativ. ♦ A realiza într-un film concordanța dintre imagine și sunet; a efectua montarea sincronă a benzii de imagine cu banda de sunet corespunzătoare. – Din fr. synchroniser.
sincronizatoare
SINCRONIZATÓR, sincronizatoare, s. n. 1. Aparat cu care se pune în concordanță pelicula cinematografică pe care este imprimată imaginea cu banda sonoră corespunzătoare. 2. Ansamblu de dispozitive folosit pentru sincronizarea automată a mașinilor sincrone. – Sincroniza + suf. -tor (după fr. synchroniseur). DOOM
sincronizatór s. n., pl. sincronizatoáre
sincronizatoarele
SINCRONIZATÓR, sincronizatoare, s. n. 1. Aparat cu care se pune în concordanță pelicula cinematografică pe care este imprimată imaginea cu banda sonoră corespunzătoare. 2. Ansamblu de dispozitive folosit pentru sincronizarea automată a mașinilor sincrone. – Sincroniza + suf. -tor (după fr. synchroniseur). DOOM
sincronizatór s. n., pl. sincronizatoáre
sincronizatoarelor
SINCRONIZATÓR, sincronizatoare, s. n. 1. Aparat cu care se pune în concordanță pelicula cinematografică pe care este imprimată imaginea cu banda sonoră corespunzătoare. 2. Ansamblu de dispozitive folosit pentru sincronizarea automată a mașinilor sincrone. – Sincroniza + suf. -tor (după fr. synchroniseur). DOOM
sincronizatór s. n., pl. sincronizatoáre
sincronizator
SINCRONIZATÓR, sincronizatoare, s. n. 1. Aparat cu care se pune în concordanță pelicula cinematografică pe care este imprimată imaginea cu banda sonoră corespunzătoare. 2. Ansamblu de dispozitive folosit pentru sincronizarea automată a mașinilor sincrone. – Sincroniza + suf. -tor (după fr. synchroniseur). DOOM
sincronizatór s. n., pl. sincronizatoáre
sincronizatorul
SINCRONIZATÓR, sincronizatoare, s. n. 1. Aparat cu care se pune în concordanță pelicula cinematografică pe care este imprimată imaginea cu banda sonoră corespunzătoare. 2. Ansamblu de dispozitive folosit pentru sincronizarea automată a mașinilor sincrone. – Sincroniza + suf. -tor (după fr. synchroniseur). DOOM
sincronizatór s. n., pl. sincronizatoáre
sincronizatorului
SINCRONIZATÓR, sincronizatoare, s. n. 1. Aparat cu care se pune în concordanță pelicula cinematografică pe care este imprimată imaginea cu banda sonoră corespunzătoare. 2. Ansamblu de dispozitive folosit pentru sincronizarea automată a mașinilor sincrone. – Sincroniza + suf. -tor (după fr. synchroniseur). DOOM
sincronizatór s. n., pl. sincronizatoáre
sincronizatul
SINCRONIZÁ, sincronizez, vb. I. Tranz. A face ca două sau mai multe acțiuni, fapte sau evenimente, fenomene etc. să se petreacă în același timp. ♦ A efectua operațiile necesare pentru ca o mașină sincronă să fie adusă în stare de a funcționa în paralel cu o rețea electrică de curent alternativ. ♦ A realiza într-un film concordanța dintre imagine și sunet; a efectua montarea sincronă a benzii de imagine cu banda de sunet corespunzătoare. – Din fr. synchroniser.
sincronizatului
SINCRONIZÁ, sincronizez, vb. I. Tranz. A face ca două sau mai multe acțiuni, fapte sau evenimente, fenomene etc. să se petreacă în același timp. ♦ A efectua operațiile necesare pentru ca o mașină sincronă să fie adusă în stare de a funcționa în paralel cu o rețea electrică de curent alternativ. ♦ A realiza într-un film concordanța dintre imagine și sunet; a efectua montarea sincronă a benzii de imagine cu banda de sunet corespunzătoare. – Din fr. synchroniser.
sincronizau
SINCRONIZÁ, sincronizez, vb. I. Tranz. A face ca două sau mai multe acțiuni, fapte sau evenimente, fenomene etc. să se petreacă în același timp. ♦ A efectua operațiile necesare pentru ca o mașină sincronă să fie adusă în stare de a funcționa în paralel cu o rețea electrică de curent alternativ. ♦ A realiza într-un film concordanța dintre imagine și sunet; a efectua montarea sincronă a benzii de imagine cu banda de sunet corespunzătoare.- Din fr. synchroniser. DOOM
sincronizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sincronizeáză
sincronizași
SINCRONIZÁ, sincronizez, vb. I. Tranz. A face ca două sau mai multe acțiuni, fapte sau evenimente, fenomene etc. să se petreacă în același timp. ♦ A efectua operațiile necesare pentru ca o mașină sincronă să fie adusă în stare de a funcționa în paralel cu o rețea electrică de curent alternativ. ♦ A realiza într-un film concordanța dintre imagine și sunet; a efectua montarea sincronă a benzii de imagine cu banda de sunet corespunzătoare.- Din fr. synchroniser. DOOM
sincronizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sincronizeáză
sincronizați
SINCRONIZÁ, sincronizez, vb. I. Tranz. A face ca două sau mai multe acțiuni, fapte sau evenimente, fenomene etc. să se petreacă în același timp. ♦ A efectua operațiile necesare pentru ca o mașină sincronă să fie adusă în stare de a funcționa în paralel cu o rețea electrică de curent alternativ. ♦ A realiza într-un film concordanța dintre imagine și sunet; a efectua montarea sincronă a benzii de imagine cu banda de sunet corespunzătoare.- Din fr. synchroniser. DOOM
sincronizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sincronizeáză
sincronizați
SINCRONIZÁ, sincronizez, vb. I. Tranz. A face ca două sau mai multe acțiuni, fapte sau evenimente, fenomene etc. să se petreacă în același timp. ♦ A efectua operațiile necesare pentru ca o mașină sincronă să fie adusă în stare de a funcționa în paralel cu o rețea electrică de curent alternativ. ♦ A realiza într-un film concordanța dintre imagine și sunet; a efectua montarea sincronă a benzii de imagine cu banda de sunet corespunzătoare. – Din fr. synchroniser.
sincronizații
SINCRONIZÁ, sincronizez, vb. I. Tranz. A face ca două sau mai multe acțiuni, fapte sau evenimente, fenomene etc. să se petreacă în același timp. ♦ A efectua operațiile necesare pentru ca o mașină sincronă să fie adusă în stare de a funcționa în paralel cu o rețea electrică de curent alternativ. ♦ A realiza într-un film concordanța dintre imagine și sunet; a efectua montarea sincronă a benzii de imagine cu banda de sunet corespunzătoare. – Din fr. synchroniser.
sincronizaților
SINCRONIZÁ, sincronizez, vb. I. Tranz. A face ca două sau mai multe acțiuni, fapte sau evenimente, fenomene etc. să se petreacă în același timp. ♦ A efectua operațiile necesare pentru ca o mașină sincronă să fie adusă în stare de a funcționa în paralel cu o rețea electrică de curent alternativ. ♦ A realiza într-un film concordanța dintre imagine și sunet; a efectua montarea sincronă a benzii de imagine cu banda de sunet corespunzătoare. – Din fr. synchroniser.
sincronizează
SINCRONIZÁ, sincronizez, vb. I. Tranz. A face ca două sau mai multe acțiuni, fapte sau evenimente, fenomene etc. să se petreacă în același timp. ♦ A efectua operațiile necesare pentru ca o mașină sincronă să fie adusă în stare de a funcționa în paralel cu o rețea electrică de curent alternativ. ♦ A realiza într-un film concordanța dintre imagine și sunet; a efectua montarea sincronă a benzii de imagine cu banda de sunet corespunzătoare.- Din fr. synchroniser. DOOM
sincronizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sincronizeáză
sincronizez
SINCRONIZÁ, sincronizez, vb. I. Tranz. A face ca două sau mai multe acțiuni, fapte sau evenimente, fenomene etc. să se petreacă în același timp. ♦ A efectua operațiile necesare pentru ca o mașină sincronă să fie adusă în stare de a funcționa în paralel cu o rețea electrică de curent alternativ. ♦ A realiza într-un film concordanța dintre imagine și sunet; a efectua montarea sincronă a benzii de imagine cu banda de sunet corespunzătoare.- Din fr. synchroniser. DOOM
sincronizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sincronizeáză
sincronizeze
SINCRONIZÁ, sincronizez, vb. I. Tranz. A face ca două sau mai multe acțiuni, fapte sau evenimente, fenomene etc. să se petreacă în același timp. ♦ A efectua operațiile necesare pentru ca o mașină sincronă să fie adusă în stare de a funcționa în paralel cu o rețea electrică de curent alternativ. ♦ A realiza într-un film concordanța dintre imagine și sunet; a efectua montarea sincronă a benzii de imagine cu banda de sunet corespunzătoare.- Din fr. synchroniser. DOOM
sincronizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sincronizeáză
sincronizezi
SINCRONIZÁ, sincronizez, vb. I. Tranz. A face ca două sau mai multe acțiuni, fapte sau evenimente, fenomene etc. să se petreacă în același timp. ♦ A efectua operațiile necesare pentru ca o mașină sincronă să fie adusă în stare de a funcționa în paralel cu o rețea electrică de curent alternativ. ♦ A realiza într-un film concordanța dintre imagine și sunet; a efectua montarea sincronă a benzii de imagine cu banda de sunet corespunzătoare.- Din fr. synchroniser. DOOM
sincronizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sincronizeáză
sincronizoare
SINCRONIZÓR, sincronizoare, s. n. (Biol.) Factor de ambianță care poate modifica unul dintre parametrii unui bioritm. – Din fr. synchroniseur.
sincronizoarele
SINCRONIZÓR, sincronizoare, s. n. (Biol.) Factor de ambianță care poate modifica unul dintre parametrii unui bioritm. – Din fr. synchroniseur.
sincronizoarelor
SINCRONIZÓR, sincronizoare, s. n. (Biol.) Factor de ambianță care poate modifica unul dintre parametrii unui bioritm. – Din fr. synchroniseur.
sincronizor
SINCRONIZÓR, sincronizoare, s. n. (Biol.) Factor de ambianță care poate modifica unul dintre parametrii unui bioritm. – Din fr. synchroniseur.
sincronizorul
SINCRONIZÓR, sincronizoare, s. n. (Biol.) Factor de ambianță care poate modifica unul dintre parametrii unui bioritm. – Din fr. synchroniseur.
sincronizorului
SINCRONIZÓR, sincronizoare, s. n. (Biol.) Factor de ambianță care poate modifica unul dintre parametrii unui bioritm. – Din fr. synchroniseur.
sincronizând
SINCRONIZÁ, sincronizez, vb. I. Tranz. A face ca două sau mai multe acțiuni, fapte sau evenimente, fenomene etc. să se petreacă în același timp. ♦ A efectua operațiile necesare pentru ca o mașină sincronă să fie adusă în stare de a funcționa în paralel cu o rețea electrică de curent alternativ. ♦ A realiza într-un film concordanța dintre imagine și sunet; a efectua montarea sincronă a benzii de imagine cu banda de sunet corespunzătoare.- Din fr. synchroniser. DOOM
sincronizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sincronizeáză
sincronizînd
SINCRONIZÁ, sincronizez, vb. I. Tranz. A face ca două sau mai multe acțiuni, fapte sau evenimente, fenomene etc. să se petreacă în același timp. ♦ A efectua operațiile necesare pentru ca o mașină sincronă să fie adusă în stare de a funcționa în paralel cu o rețea electrică de curent alternativ. ♦ A realiza într-un film concordanța dintre imagine și sunet; a efectua montarea sincronă a benzii de imagine cu banda de sunet corespunzătoare.- Din fr. synchroniser. DOOM
sincronizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sincronizeáză
sincronizări
SINCRONIZÁRE, sincronizări, s. f. Acțiunea de a sincroniza și rezultatul ei. – V. sincroniza. DOOM
sincronizáre s. f., g.-d. art. sincronizắrii; pl. sincronizắri
sincronizării
SINCRONIZÁRE, sincronizări, s. f. Acțiunea de a sincroniza și rezultatul ei. – V. sincroniza. DOOM
sincronizáre s. f., g.-d. art. sincronizắrii; pl. sincronizắri
sincronizările
SINCRONIZÁRE, sincronizări, s. f. Acțiunea de a sincroniza și rezultatul ei. – V. sincroniza. DOOM
sincronizáre s. f., g.-d. art. sincronizắrii; pl. sincronizắri
sincronizărilor
SINCRONIZÁRE, sincronizări, s. f. Acțiunea de a sincroniza și rezultatul ei. – V. sincroniza. DOOM
sincronizáre s. f., g.-d. art. sincronizắrii; pl. sincronizắri
sincronoscoape
SINCRONOSCÓP, sincronoscoape, s. n. 1. Instrument folosit pentru a indica dacă două fenomene periodice sunt sincrone. 2. Instrument folosit pentru determinarea momentului în care a fost realizată sincronizarea a două tensiuni electrice alternative. ♦ Instrument alcătuit dintr-un oscilograf catodic, folosit pentru reprezentarea vizuală a formelor de undă. – Din fr. synchronoscope. DOOM
!sincronoscóp (-nos-cop/-no-scop) s. n., pl. sincronoscoápe
sincronoscoapele
SINCRONOSCÓP, sincronoscoape, s. n. 1. Instrument folosit pentru a indica dacă două fenomene periodice sunt sincrone. 2. Instrument folosit pentru determinarea momentului în care a fost realizată sincronizarea a două tensiuni electrice alternative. ♦ Instrument alcătuit dintr-un oscilograf catodic, folosit pentru reprezentarea vizuală a formelor de undă. – Din fr. synchronoscope. DOOM
!sincronoscóp (-nos-cop/-no-scop) s. n., pl. sincronoscoápe
sincronoscoapelor
SINCRONOSCÓP, sincronoscoape, s. n. 1. Instrument folosit pentru a indica dacă două fenomene periodice sunt sincrone. 2. Instrument folosit pentru determinarea momentului în care a fost realizată sincronizarea a două tensiuni electrice alternative. ♦ Instrument alcătuit dintr-un oscilograf catodic, folosit pentru reprezentarea vizuală a formelor de undă. – Din fr. synchronoscope. DOOM
!sincronoscóp (-nos-cop/-no-scop) s. n., pl. sincronoscoápe
sincronoscop
SINCRONOSCÓP, sincronoscoape, s. n. 1. Instrument folosit pentru a indica dacă două fenomene periodice sunt sincrone. 2. Instrument folosit pentru determinarea momentului în care a fost realizată sincronizarea a două tensiuni electrice alternative. ♦ Instrument alcătuit dintr-un oscilograf catodic, folosit pentru reprezentarea vizuală a formelor de undă. – Din fr. synchronoscope. DOOM
!sincronoscóp (-nos-cop/-no-scop) s. n., pl. sincronoscoápe
sincronoscopul
SINCRONOSCÓP, sincronoscoape, s. n. 1. Instrument folosit pentru a indica dacă două fenomene periodice sunt sincrone. 2. Instrument folosit pentru determinarea momentului în care a fost realizată sincronizarea a două tensiuni electrice alternative. ♦ Instrument alcătuit dintr-un oscilograf catodic, folosit pentru reprezentarea vizuală a formelor de undă. – Din fr. synchronoscope. DOOM
!sincronoscóp (-nos-cop/-no-scop) s. n., pl. sincronoscoápe
sincronoscopului
SINCRONOSCÓP, sincronoscoape, s. n. 1. Instrument folosit pentru a indica dacă două fenomene periodice sunt sincrone. 2. Instrument folosit pentru determinarea momentului în care a fost realizată sincronizarea a două tensiuni electrice alternative. ♦ Instrument alcătuit dintr-un oscilograf catodic, folosit pentru reprezentarea vizuală a formelor de undă. – Din fr. synchronoscope. DOOM
!sincronoscóp (-nos-cop/-no-scop) s. n., pl. sincronoscoápe
sincronul
SINCRÓN, -Ă, sincroni, -e, adj. (Despre fapte, fenomene sau evenimente) Sincronic (1). ♦ (Despre sisteme fizice sau tehnice) Care este sediul unor fenomene periodice cu evoluție sincronică. ♦ Cameră sincronă = dispozitiv special folosit în cinematografie, în televiziune, pentru înregistrarea simultană a sunetului și a imaginii. Mașină sincronă = mașină electrică de curent alternativ (monofazat sau trifazat) a cărei turație de regim este constantă și proporțională cu frecvența tensiunii la borne. – Din fr. synchrone. DOOM
sincrón adj. m., pl. sincróni; f. sincrónă, pl. sincróne
sincronului
SINCRÓN, -Ă, sincroni, -e, adj. (Despre fapte, fenomene sau evenimente) Sincronic (1). ♦ (Despre sisteme fizice sau tehnice) Care este sediul unor fenomene periodice cu evoluție sincronică. ♦ Cameră sincronă = dispozitiv special folosit în cinematografie, în televiziune, pentru înregistrarea simultană a sunetului și a imaginii. Mașină sincronă = mașină electrică de curent alternativ (monofazat sau trifazat) a cărei turație de regim este constantă și proporțională cu frecvența tensiunii la borne. – Din fr. synchrone. DOOM
sincrón adj. m., pl. sincróni; f. sincrónă, pl. sincróne
sincrotroane
SINCROTRÓN, sincrotroane, s. n. Accelerator ciclic pentru electroni mai puternic decât betatronul de care se deosebește prin capacitatea de a menține sincronismul dintre mișcarea electronilor și variația tensiunii acceleratoare. – Din fr. synchrotron. DOOM
sincrotrón (-cro-tron) s. n., pl. sincrotroáne
sincrotroanele
SINCROTRÓN, sincrotroane, s. n. Accelerator ciclic pentru electroni mai puternic decât betatronul de care se deosebește prin capacitatea de a menține sincronismul dintre mișcarea electronilor și variația tensiunii acceleratoare. – Din fr. synchrotron. DOOM
sincrotrón (-cro-tron) s. n., pl. sincrotroáne
sincrotroanelor
SINCROTRÓN, sincrotroane, s. n. Accelerator ciclic pentru electroni mai puternic decât betatronul de care se deosebește prin capacitatea de a menține sincronismul dintre mișcarea electronilor și variația tensiunii acceleratoare. – Din fr. synchrotron. DOOM
sincrotrón (-cro-tron) s. n., pl. sincrotroáne
sincrotron
SINCROTRÓN, sincrotroane, s. n. Accelerator ciclic pentru electroni mai puternic decât betatronul de care se deosebește prin capacitatea de a menține sincronismul dintre mișcarea electronilor și variația tensiunii acceleratoare. – Din fr. synchrotron. DOOM
sincrotrón (-cro-tron) s. n., pl. sincrotroáne
sincrotron
SINCROTRÓN, sincrotronuri, s. n. Accelerator de electroni, folosit în cercetările experimentale de fizică nucleară, în care electronii sînt accelerați întîi de un cîmp magnetic variabil în timp, iar apoi de un cîmp electric alternativ.
sincrotronul
SINCROTRÓN, sincrotroane, s. n. Accelerator ciclic pentru electroni mai puternic decât betatronul de care se deosebește prin capacitatea de a menține sincronismul dintre mișcarea electronilor și variația tensiunii acceleratoare. – Din fr. synchrotron. DOOM
sincrotrón (-cro-tron) s. n., pl. sincrotroáne
sincrotronului
SINCROTRÓN, sincrotroane, s. n. Accelerator ciclic pentru electroni mai puternic decât betatronul de care se deosebește prin capacitatea de a menține sincronismul dintre mișcarea electronilor și variația tensiunii acceleratoare. – Din fr. synchrotron. DOOM
sincrotrón (-cro-tron) s. n., pl. sincrotroáne
sindactil
SINDACTÍL, -Ă adj. Care prezintă sindactilie. [< fr. syndactyle].
sindactila
SINDACTÍL, -Ă adj. Care prezintă sindactilie. [< fr. syndactyle].
sindactile
SINDACTÍL, -Ă adj. Care prezintă sindactilie. [< fr. syndactyle].
sindactilei
SINDACTÍL, -Ă adj. Care prezintă sindactilie. [< fr. syndactyle].
sindactilele
SINDACTÍL, -Ă adj. Care prezintă sindactilie. [< fr. syndactyle].
sindactilelor
SINDACTÍL, -Ă adj. Care prezintă sindactilie. [< fr. syndactyle].
sindactili
SINDACTÍL, -Ă adj. Care prezintă sindactilie. [< fr. syndactyle].
sindactilia
SINDACTILÍE s. f. Malformație congenitală a mâinii sau a piciorului constând în lipirea a două sau a mai multor degete între ele prin sudarea părților moi, oasele rămânând separate. – Din fr. syndactylie. DOOM
sindactilíe s. f., art. sindactilía, g.-d. sindactilíi, art. sindactilíei
sindactilie
SINDACTILÍE s. f. Malformație congenitală a mâinii sau a piciorului constând în lipirea a două sau a mai multor degete între ele prin sudarea părților moi, oasele rămânând separate. – Din fr. syndactylie. DOOM
sindactilíe s. f., art. sindactilía, g.-d. sindactilíi, art. sindactilíei
sindactiliei
SINDACTILÍE s. f. Malformație congenitală a mâinii sau a piciorului constând în lipirea a două sau a mai multor degete între ele prin sudarea părților moi, oasele rămânând separate. – Din fr. syndactylie. DOOM
sindactilíe s. f., art. sindactilía, g.-d. sindactilíi, art. sindactilíei
sindactilii
SINDACTÍL, -Ă adj. Care prezintă sindactilie. [< fr. syndactyle].
sindactilii
SINDACTILÍE s. f. Malformație congenitală a mâinii sau a piciorului constând în lipirea a două sau a mai multor degete între ele prin sudarea părților moi, oasele rămânând separate. – Din fr. syndactylie. DOOM
sindactilíe s. f., art. sindactilía, g.-d. sindactilíi, art. sindactilíei
sindactililor
SINDACTÍL, -Ă adj. Care prezintă sindactilie. [< fr. syndactyle].
sindactilul
SINDACTÍL, -Ă adj. Care prezintă sindactilie. [< fr. syndactyle].
sindactilului
SINDACTÍL, -Ă adj. Care prezintă sindactilie. [< fr. syndactyle].
sindereză
SINDERÉZĂ s.f. 1. (În filozofia medievală) Facultate care face posibilă distingerea binelui de rău. 2. (Liv.) Conștiința de sine; capacitatea de a distinge, de a face conexiuni. [Cf. it. sinderesi < gr. synteresis < synterein – a veghea].
sindesm
SINDESM- v. sindesmo-.
sindesmită
SINDESMÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a ligamentelor. [< fr. syndesmite].
sindesmo
SINDESMO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) ligamente”, „(referitor la) țesutul conjunctiv”. [Var. sindesm-. / < fr. syndesmo-, cf. gr. syndesmos – fâșie, ligament].
sindesmologia
SINDESMOLOGÍE s.f. (Med.) Artrologie. [Gen. -iei. / < fr. syndesmologie, cf. gr. syndesmos – ligament, logos – știință].
sindesmologie
SINDESMOLOGÍE s.f. (Med.) Artrologie. [Gen. -iei. / < fr. syndesmologie, cf. gr. syndesmos – ligament, logos – știință].
sindesmologiei
SINDESMOLOGÍE s.f. (Med.) Artrologie. [Gen. -iei. / < fr. syndesmologie, cf. gr. syndesmos – ligament, logos – știință].
sindesmologii
SINDESMOLOGÍE s.f. (Med.) Artrologie. [Gen. -iei. / < fr. syndesmologie, cf. gr. syndesmos – ligament, logos – știință].
sindesmopexie
SINDESMOPEXÍE s.f. (Med.) Operație pentru remedierea rupturii unui ligament. [Gen. -iei. / < fr. syndesmopexie, cf. gr. syndesmos – ligament, pexis – fixare].
sindesmotomie
SINDESMOTOMÍE s.f. (Med.) Secționarea chirurgicală a unui ligament. [Gen. -iei. / < fr. syndesmotomie, cf. gr. syndesmos – ligament, tome – tăiere].
sindesmoză
SINDESMÓZĂ s.f. (Med.) Legătură la distanță, prin ligamente sau membrane, a două oase. [< fr. syndesmose, cf. gr. syndesmosis].
sindeză
SINDÉZĂ s.f. (Biol.) Împerechere a cromozomilor omologi în profaza meiotică. [< fr. syndèse, cf. gr. syndesis – legătură].
sindic
SÍNDIC, sindici, s. m. Persoană însărcinată cu administrarea patrimoniului unei instituții, corporații, societăți etc. ◊ Sindic (de bursă) = conducător al agenților de schimb ori al mijlocitorilor oficiali, care prezidează camera lor sindicală. [Acc. și: sindíc] – Din fr. syndic. DOOM
síndic s. m., pl. síndici
sindic
SÍNDIC, sindici, s. m. Persoană care era însărcinată cu administrarea patrimoniului unei instituții, corporații, societăți etc. ◊ Sindic (de bursă) = conducător al agenților de schimb ori al mijlocitorilor oficiali, care prezidează camera lor sindicală, face parte din organele de conducere a bursei și execută ordinele de bursă ale justiției și ale altor organe de stat. [Acc. și: sindíc] – Din fr. syndic.
sindical
SINDICÁL, -Ă, sindicali, -e, adj. Care ține de sindicat, privitor la sindicat. – Din fr. syndical. DOOM
sindicál adj. m., pl. sindicáli; f. sindicálă, pl. sindicále
sindicala
SINDICÁL, -Ă, sindicali, -e, adj. Care ține de sindicat, privitor la sindicat. – Din fr. syndical. DOOM
sindicál adj. m., pl. sindicáli; f. sindicálă, pl. sindicále
sindicale
SINDICÁL, -Ă, sindicali, -e, adj. Care ține de sindicat, privitor la sindicat. – Din fr. syndical. DOOM
sindicál adj. m., pl. sindicáli; f. sindicálă, pl. sindicále
sindicalei
SINDICÁL, -Ă, sindicali, -e, adj. Care ține de sindicat, privitor la sindicat. – Din fr. syndical. DOOM
sindicál adj. m., pl. sindicáli; f. sindicálă, pl. sindicále
sindicalele
SINDICÁL, -Ă, sindicali, -e, adj. Care ține de sindicat, privitor la sindicat. – Din fr. syndical. DOOM
sindicál adj. m., pl. sindicáli; f. sindicálă, pl. sindicále
sindicalelor
SINDICÁL, -Ă, sindicali, -e, adj. Care ține de sindicat, privitor la sindicat. – Din fr. syndical. DOOM
sindicál adj. m., pl. sindicáli; f. sindicálă, pl. sindicále
sindicali
SINDICÁL, -Ă, sindicali, -e, adj. Care ține de sindicat, privitor la sindicat. – Din fr. syndical. DOOM
sindicál adj. m., pl. sindicáli; f. sindicálă, pl. sindicále
sindicalii
SINDICÁL, -Ă, sindicali, -e, adj. Care ține de sindicat, privitor la sindicat. – Din fr. syndical. DOOM
sindicál adj. m., pl. sindicáli; f. sindicálă, pl. sindicále
sindicalilor
SINDICÁL, -Ă, sindicali, -e, adj. Care ține de sindicat, privitor la sindicat. – Din fr. syndical. DOOM
sindicál adj. m., pl. sindicáli; f. sindicálă, pl. sindicále
sindicalism
SINDICALÍSM s. n. 1. Mișcare anticapitalistă din Europa Occidentală la sfârșitul sec. XIX, având legături cu anarhismul, și care consideră statul drept un sistem birocratic ineficient și opresiv, preconizând înlocuirea cu sindicatele ca unități de producție. 2. Sistem de organizare a muncitorilor prin mijlocirea sindicatelor; mișcare sindicală. – Din fr. syndicalisme. DOOM
sindicalísm s. n.
sindicalismul
SINDICALÍSM s. n. 1. Mișcare anticapitalistă din Europa Occidentală la sfârșitul sec. XIX, având legături cu anarhismul, și care consideră statul drept un sistem birocratic ineficient și opresiv, preconizând înlocuirea cu sindicatele ca unități de producție. 2. Sistem de organizare a muncitorilor prin mijlocirea sindicatelor; mișcare sindicală. – Din fr. syndicalisme. DOOM
sindicalísm s. n.
sindicalismului
SINDICALÍSM s. n. 1. Mișcare anticapitalistă din Europa Occidentală la sfârșitul sec. XIX, având legături cu anarhismul, și care consideră statul drept un sistem birocratic ineficient și opresiv, preconizând înlocuirea cu sindicatele ca unități de producție. 2. Sistem de organizare a muncitorilor prin mijlocirea sindicatelor; mișcare sindicală. – Din fr. syndicalisme. DOOM
sindicalísm s. n.
sindicalist
SINDICALÍST, -Ă, sindicaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care face parte dintr-un sindicat. – Din fr. syndicaliste. DOOM
sindicalístă s. f., g.-d. art. sindicalístei; pl. sindicalíste
sindicalista
SINDICALÍST, -Ă, sindicaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care face parte dintr-un sindicat. – Din fr. syndicaliste. DOOM
sindicalístă s. f., g.-d. art. sindicalístei; pl. sindicalíste
sindicaliste
SINDICALÍST, -Ă, sindicaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care face parte dintr-un sindicat. – Din fr. syndicaliste. DOOM
sindicalístă s. f., g.-d. art. sindicalístei; pl. sindicalíste
sindicalistei
SINDICALÍST, -Ă, sindicaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care face parte dintr-un sindicat. – Din fr. syndicaliste. DOOM
sindicalístă s. f., g.-d. art. sindicalístei; pl. sindicalíste
sindicalistele
SINDICALÍST, -Ă, sindicaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care face parte dintr-un sindicat. – Din fr. syndicaliste. DOOM
sindicalístă s. f., g.-d. art. sindicalístei; pl. sindicalíste
sindicalistelor
SINDICALÍST, -Ă, sindicaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care face parte dintr-un sindicat. – Din fr. syndicaliste. DOOM
sindicalístă s. f., g.-d. art. sindicalístei; pl. sindicalíste
sindicalistul
SINDICALÍST, -Ă, sindicaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care face parte dintr-un sindicat. – Din fr. syndicaliste. DOOM
sindicalístă s. f., g.-d. art. sindicalístei; pl. sindicalíste
sindicalistului
SINDICALÍST, -Ă, sindicaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care face parte dintr-un sindicat. – Din fr. syndicaliste. DOOM
sindicalístă s. f., g.-d. art. sindicalístei; pl. sindicalíste
sindicaliza
SINDICALIZÁ, sindicalizez, vb. I Refl. A se uni într-un sindicat, a forma un sindicat. ♦ A intra într-un sindicat. – Sindical + suf. -iza. DOOM
sindicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sindicalizeáză
sindicalizai
SINDICALIZÁ, sindicalizez, vb. I Refl. A se uni într-un sindicat, a forma un sindicat. ♦ A intra într-un sindicat. – Sindical + suf. -iza. DOOM
sindicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sindicalizeáză
sindicalizam
SINDICALIZÁ, sindicalizez, vb. I Refl. A se uni într-un sindicat, a forma un sindicat. ♦ A intra într-un sindicat. – Sindical + suf. -iza. DOOM
sindicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sindicalizeáză
sindicalizare
SINDICALIZÁ, sindicalizez, vb. I Refl. A se uni într-un sindicat, a forma un sindicat. ♦ A intra într-un sindicat. – Sindical + suf. -iza. DOOM
sindicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sindicalizeáză
sindicalizare
SINDICALIZÁRE s. f. Acțiunea de a se sindicaliza și rezultatul ei. – V. sindicaliza. DOOM
sindicalizáre s. f., g.-d. art. sindicalizắrii
sindicalizarea
SINDICALIZÁRE s. f. Acțiunea de a se sindicaliza și rezultatul ei. – V. sindicaliza. DOOM
sindicalizáre s. f., g.-d. art. sindicalizắrii
sindicalizară
SINDICALIZÁ, sindicalizez, vb. I Refl. A se uni într-un sindicat, a forma un sindicat. ♦ A intra într-un sindicat. – Sindical + suf. -iza. DOOM
sindicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sindicalizeáză
sindicalizarăm
SINDICALIZÁ, sindicalizez, vb. I Refl. A se uni într-un sindicat, a forma un sindicat. ♦ A intra într-un sindicat. – Sindical + suf. -iza. DOOM
sindicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sindicalizeáză
sindicalizarăți
SINDICALIZÁ, sindicalizez, vb. I Refl. A se uni într-un sindicat, a forma un sindicat. ♦ A intra într-un sindicat. – Sindical + suf. -iza. DOOM
sindicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sindicalizeáză
sindicalizase
SINDICALIZÁ, sindicalizez, vb. I Refl. A se uni într-un sindicat, a forma un sindicat. ♦ A intra într-un sindicat. – Sindical + suf. -iza. DOOM
sindicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sindicalizeáză
sindicalizasem
SINDICALIZÁ, sindicalizez, vb. I Refl. A se uni într-un sindicat, a forma un sindicat. ♦ A intra într-un sindicat. – Sindical + suf. -iza. DOOM
sindicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sindicalizeáză
sindicalizaseră
SINDICALIZÁ, sindicalizez, vb. I Refl. A se uni într-un sindicat, a forma un sindicat. ♦ A intra într-un sindicat. – Sindical + suf. -iza. DOOM
sindicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sindicalizeáză
sindicalizaserăm
SINDICALIZÁ, sindicalizez, vb. I Refl. A se uni într-un sindicat, a forma un sindicat. ♦ A intra într-un sindicat. – Sindical + suf. -iza. DOOM
sindicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sindicalizeáză
sindicalizaserăți
SINDICALIZÁ, sindicalizez, vb. I Refl. A se uni într-un sindicat, a forma un sindicat. ♦ A intra într-un sindicat. – Sindical + suf. -iza. DOOM
sindicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sindicalizeáză
sindicalizaseși
SINDICALIZÁ, sindicalizez, vb. I Refl. A se uni într-un sindicat, a forma un sindicat. ♦ A intra într-un sindicat. – Sindical + suf. -iza. DOOM
sindicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sindicalizeáză
sindicalizaseți
SINDICALIZÁ, sindicalizez, vb. I Refl. A se uni într-un sindicat, a forma un sindicat. ♦ A intra într-un sindicat. – Sindical + suf. -iza. DOOM
sindicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sindicalizeáză
sindicalizat
SINDICALIZÁ, sindicalizez, vb. I Refl. A se uni într-un sindicat, a forma un sindicat. ♦ A intra într-un sindicat. – Sindical + suf. -iza. DOOM
sindicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sindicalizeáză
sindicalizau
SINDICALIZÁ, sindicalizez, vb. I Refl. A se uni într-un sindicat, a forma un sindicat. ♦ A intra într-un sindicat. – Sindical + suf. -iza. DOOM
sindicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sindicalizeáză
sindicalizași
SINDICALIZÁ, sindicalizez, vb. I Refl. A se uni într-un sindicat, a forma un sindicat. ♦ A intra într-un sindicat. – Sindical + suf. -iza. DOOM
sindicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sindicalizeáză
sindicalizați
SINDICALIZÁ, sindicalizez, vb. I Refl. A se uni într-un sindicat, a forma un sindicat. ♦ A intra într-un sindicat. – Sindical + suf. -iza. DOOM
sindicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sindicalizeáză
sindicalizează
SINDICALIZÁ, sindicalizez, vb. I Refl. A se uni într-un sindicat, a forma un sindicat. ♦ A intra într-un sindicat. – Sindical + suf. -iza. DOOM
sindicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sindicalizeáză
sindicalizez
SINDICALIZÁ, sindicalizez, vb. I Refl. A se uni într-un sindicat, a forma un sindicat. ♦ A intra într-un sindicat. – Sindical + suf. -iza. DOOM
sindicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sindicalizeáză
sindicalizeze
SINDICALIZÁ, sindicalizez, vb. I Refl. A se uni într-un sindicat, a forma un sindicat. ♦ A intra într-un sindicat. – Sindical + suf. -iza. DOOM
sindicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sindicalizeáză
sindicalizezi
SINDICALIZÁ, sindicalizez, vb. I Refl. A se uni într-un sindicat, a forma un sindicat. ♦ A intra într-un sindicat. – Sindical + suf. -iza. DOOM
sindicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sindicalizeáză
sindicalizând
SINDICALIZÁ, sindicalizez, vb. I Refl. A se uni într-un sindicat, a forma un sindicat. ♦ A intra într-un sindicat. – Sindical + suf. -iza. DOOM
sindicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sindicalizeáză
sindicalizînd
SINDICALIZÁ, sindicalizez, vb. I Refl. A se uni într-un sindicat, a forma un sindicat. ♦ A intra într-un sindicat. – Sindical + suf. -iza. DOOM
sindicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sindicalizeáză
sindicalizări
SINDICALIZÁRE s. f. Acțiunea de a se sindicaliza și rezultatul ei. – V. sindicaliza. DOOM
sindicalizáre s. f., g.-d. art. sindicalizắrii
sindicalizării
SINDICALIZÁRE s. f. Acțiunea de a se sindicaliza și rezultatul ei. – V. sindicaliza. DOOM
sindicalizáre s. f., g.-d. art. sindicalizắrii
sindicalizările
SINDICALIZÁRE s. f. Acțiunea de a se sindicaliza și rezultatul ei. – V. sindicaliza. DOOM
sindicalizáre s. f., g.-d. art. sindicalizắrii
sindicalizărilor
SINDICALIZÁRE s. f. Acțiunea de a se sindicaliza și rezultatul ei. – V. sindicaliza. DOOM
sindicalizáre s. f., g.-d. art. sindicalizắrii
sindicaliști
SINDICALÍST, -Ă, sindicaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care face parte dintr-un sindicat. – Din fr. syndicaliste. DOOM
sindicalístă s. f., g.-d. art. sindicalístei; pl. sindicalíste
sindicaliștii
SINDICALÍST, -Ă, sindicaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care face parte dintr-un sindicat. – Din fr. syndicaliste. DOOM
sindicalístă s. f., g.-d. art. sindicalístei; pl. sindicalíste
sindicaliștilor
SINDICALÍST, -Ă, sindicaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care face parte dintr-un sindicat. – Din fr. syndicaliste. DOOM
sindicalístă s. f., g.-d. art. sindicalístei; pl. sindicalíste
sindicalul
SINDICÁL, -Ă, sindicali, -e, adj. Care ține de sindicat, privitor la sindicat. – Din fr. syndical. DOOM
sindicál adj. m., pl. sindicáli; f. sindicálă, pl. sindicále
sindicalului
SINDICÁL, -Ă, sindicali, -e, adj. Care ține de sindicat, privitor la sindicat. – Din fr. syndical. DOOM
sindicál adj. m., pl. sindicáli; f. sindicálă, pl. sindicále
sindicat
SINDICÁT, sindicate, s. n. 1. Organizație a salariaților dintr-o întreprindere, înființată conform legii, al cărei scop este apărarea intereselor profesionale, economice și sociale ale membrilor ei. 2. Totalitatea membrilor unui sindicat (1); sediu al unei organizații sindicale. 3. Grup de persoane fizice sau de companii, reunite printr-un contract de asociere în scopul finanțării unei investiții. – Din fr. syndicat. DOOM
sindicát s. n., pl. sindicáte
sindicate
SINDICÁT, sindicate, s. n. 1. Organizație a salariaților dintr-o întreprindere, înființată conform legii, al cărei scop este apărarea intereselor profesionale, economice și sociale ale membrilor ei. 2. Totalitatea membrilor unui sindicat (1); sediu al unei organizații sindicale. 3. Grup de persoane fizice sau de companii, reunite printr-un contract de asociere în scopul finanțării unei investiții. – Din fr. syndicat. DOOM
sindicát s. n., pl. sindicáte
sindicatele
SINDICÁT, sindicate, s. n. 1. Organizație a salariaților dintr-o întreprindere, înființată conform legii, al cărei scop este apărarea intereselor profesionale, economice și sociale ale membrilor ei. 2. Totalitatea membrilor unui sindicat (1); sediu al unei organizații sindicale. 3. Grup de persoane fizice sau de companii, reunite printr-un contract de asociere în scopul finanțării unei investiții. – Din fr. syndicat. DOOM
sindicát s. n., pl. sindicáte
sindicatelor
SINDICÁT, sindicate, s. n. 1. Organizație a salariaților dintr-o întreprindere, înființată conform legii, al cărei scop este apărarea intereselor profesionale, economice și sociale ale membrilor ei. 2. Totalitatea membrilor unui sindicat (1); sediu al unei organizații sindicale. 3. Grup de persoane fizice sau de companii, reunite printr-un contract de asociere în scopul finanțării unei investiții. – Din fr. syndicat. DOOM
sindicát s. n., pl. sindicáte
sindicatul
SINDICÁT, sindicate, s. n. 1. Organizație a salariaților dintr-o întreprindere, înființată conform legii, al cărei scop este apărarea intereselor profesionale, economice și sociale ale membrilor ei. 2. Totalitatea membrilor unui sindicat (1); sediu al unei organizații sindicale. 3. Grup de persoane fizice sau de companii, reunite printr-un contract de asociere în scopul finanțării unei investiții. – Din fr. syndicat. DOOM
sindicát s. n., pl. sindicáte
sindicatului
SINDICÁT, sindicate, s. n. 1. Organizație a salariaților dintr-o întreprindere, înființată conform legii, al cărei scop este apărarea intereselor profesionale, economice și sociale ale membrilor ei. 2. Totalitatea membrilor unui sindicat (1); sediu al unei organizații sindicale. 3. Grup de persoane fizice sau de companii, reunite printr-un contract de asociere în scopul finanțării unei investiții. – Din fr. syndicat. DOOM
sindicát s. n., pl. sindicáte
sindici
SÍNDIC, sindici, s. m. Persoană însărcinată cu administrarea patrimoniului unei instituții, corporații, societăți etc. ◊ Sindic (de bursă) = conducător al agenților de schimb ori al mijlocitorilor oficiali, care prezidează camera lor sindicală. [Acc. și: sindíc] – Din fr. syndic. DOOM
síndic s. m., pl. síndici
sindicii
SÍNDIC, sindici, s. m. Persoană însărcinată cu administrarea patrimoniului unei instituții, corporații, societăți etc. ◊ Sindic (de bursă) = conducător al agenților de schimb ori al mijlocitorilor oficiali, care prezidează camera lor sindicală. [Acc. și: sindíc] – Din fr. syndic. DOOM
síndic s. m., pl. síndici
sindicilor
SÍNDIC, sindici, s. m. Persoană însărcinată cu administrarea patrimoniului unei instituții, corporații, societăți etc. ◊ Sindic (de bursă) = conducător al agenților de schimb ori al mijlocitorilor oficiali, care prezidează camera lor sindicală. [Acc. și: sindíc] – Din fr. syndic. DOOM
síndic s. m., pl. síndici
sindicul
SÍNDIC, sindici, s. m. Persoană însărcinată cu administrarea patrimoniului unei instituții, corporații, societăți etc. ◊ Sindic (de bursă) = conducător al agenților de schimb ori al mijlocitorilor oficiali, care prezidează camera lor sindicală. [Acc. și: sindíc] – Din fr. syndic. DOOM
síndic s. m., pl. síndici
sindicului
SÍNDIC, sindici, s. m. Persoană însărcinată cu administrarea patrimoniului unei instituții, corporații, societăți etc. ◊ Sindic (de bursă) = conducător al agenților de schimb ori al mijlocitorilor oficiali, care prezidează camera lor sindicală. [Acc. și: sindíc] – Din fr. syndic. DOOM
síndic s. m., pl. síndici
sindiotactic
SINDIOTÁCTIC, -Ă, sindiotactici, -ce, adj. (Chim.; despre polimeri) Care are o structură spațială regulată, în ale cărui lanțuri macromoleculare succesiunea unităților structurale se repetă constant de-a lungul lanțului, în poziția alternantă. [Pr.: -di-o-] – Din fr. syndiotactique, engl. syndyotactic.
sindiotactica
SINDIOTÁCTIC, -Ă, sindiotactici, -ce, adj. (Chim.; despre polimeri) Care are o structură spațială regulată, în ale cărui lanțuri macromoleculare succesiunea unităților structurale se repetă constant de-a lungul lanțului, în poziția alternantă. [Pr.: -di-o-] – Din fr. syndiotactique, engl. syndyotactic.
sindiotactice
SINDIOTÁCTIC, -Ă, sindiotactici, -ce, adj. (Chim.; despre polimeri) Care are o structură spațială regulată, în ale cărui lanțuri macromoleculare succesiunea unităților structurale se repetă constant de-a lungul lanțului, în poziția alternantă. [Pr.: -di-o-] – Din fr. syndiotactique, engl. syndyotactic.
sindiotacticei
SINDIOTÁCTIC, -Ă, sindiotactici, -ce, adj. (Chim.; despre polimeri) Care are o structură spațială regulată, în ale cărui lanțuri macromoleculare succesiunea unităților structurale se repetă constant de-a lungul lanțului, în poziția alternantă. [Pr.: -di-o-] – Din fr. syndiotactique, engl. syndyotactic.
sindiotacticele
SINDIOTÁCTIC, -Ă, sindiotactici, -ce, adj. (Chim.; despre polimeri) Care are o structură spațială regulată, în ale cărui lanțuri macromoleculare succesiunea unităților structurale se repetă constant de-a lungul lanțului, în poziția alternantă. [Pr.: -di-o-] – Din fr. syndiotactique, engl. syndyotactic.
sindiotacticelor
SINDIOTÁCTIC, -Ă, sindiotactici, -ce, adj. (Chim.; despre polimeri) Care are o structură spațială regulată, în ale cărui lanțuri macromoleculare succesiunea unităților structurale se repetă constant de-a lungul lanțului, în poziția alternantă. [Pr.: -di-o-] – Din fr. syndiotactique, engl. syndyotactic.
sindiotactici
SINDIOTÁCTIC, -Ă, sindiotactici, -ce, adj. (Chim.; despre polimeri) Care are o structură spațială regulată, în ale cărui lanțuri macromoleculare succesiunea unităților structurale se repetă constant de-a lungul lanțului, în poziția alternantă. [Pr.: -di-o-] – Din fr. syndiotactique, engl. syndyotactic.
sindiotacticii
SINDIOTÁCTIC, -Ă, sindiotactici, -ce, adj. (Chim.; despre polimeri) Care are o structură spațială regulată, în ale cărui lanțuri macromoleculare succesiunea unităților structurale se repetă constant de-a lungul lanțului, în poziția alternantă. [Pr.: -di-o-] – Din fr. syndiotactique, engl. syndyotactic.
sindiotacticilor
SINDIOTÁCTIC, -Ă, sindiotactici, -ce, adj. (Chim.; despre polimeri) Care are o structură spațială regulată, în ale cărui lanțuri macromoleculare succesiunea unităților structurale se repetă constant de-a lungul lanțului, în poziția alternantă. [Pr.: -di-o-] – Din fr. syndiotactique, engl. syndyotactic.
sindiotacticul
SINDIOTÁCTIC, -Ă, sindiotactici, -ce, adj. (Chim.; despre polimeri) Care are o structură spațială regulată, în ale cărui lanțuri macromoleculare succesiunea unităților structurale se repetă constant de-a lungul lanțului, în poziția alternantă. [Pr.: -di-o-] – Din fr. syndiotactique, engl. syndyotactic.
sindiotacticului
SINDIOTÁCTIC, -Ă, sindiotactici, -ce, adj. (Chim.; despre polimeri) Care are o structură spațială regulată, în ale cărui lanțuri macromoleculare succesiunea unităților structurale se repetă constant de-a lungul lanțului, în poziția alternantă. [Pr.: -di-o-] – Din fr. syndiotactique, engl. syndyotactic.
sindroame
SINDRÓM, sindroame, s. n. Totalitatea semnelor și a simptomelor care apar împreună în cursul unei boli, dându-i nota caracteristică. [Pl. și: sindromuri] – Din fr. syndrome. DOOM
sindróm s. n., pl. sindroáme
sindroamele
SINDRÓM, sindroame, s. n. Totalitatea semnelor și a simptomelor care apar împreună în cursul unei boli, dându-i nota caracteristică. [Pl. și: sindromuri] – Din fr. syndrome. DOOM
sindróm s. n., pl. sindroáme
sindroamelor
SINDRÓM, sindroame, s. n. Totalitatea semnelor și a simptomelor care apar împreună în cursul unei boli, dându-i nota caracteristică. [Pl. și: sindromuri] – Din fr. syndrome. DOOM
sindróm s. n., pl. sindroáme
sindrofia
SINDROFÍE, sindrofii, s. f. 1. (Fam.) Reuniune de invitați, petrecere (în familie). ♦ Totalitatea participanților la o petrecere familială. 2. (Reg.) Prietenie, tovărășie. – Din ngr. sindrofía. DOOM
sindrofíe (fam.) s. f., art. sindrofía, g.-d. art. sindrofíei; pl. sindrofíi, art. sindrofíile
sindrofie
SINDROFÍE, sindrofii, s. f. 1. (Fam.) Reuniune de invitați, petrecere (în familie). ♦ Totalitatea participanților la o petrecere familială. 2. (Reg.) Prietenie, tovărășie. – Din ngr. sindrofía. DOOM
sindrofíe (fam.) s. f., art. sindrofía, g.-d. art. sindrofíei; pl. sindrofíi, art. sindrofíile
sindrofiei
SINDROFÍE, sindrofii, s. f. 1. (Fam.) Reuniune de invitați, petrecere (în familie). ♦ Totalitatea participanților la o petrecere familială. 2. (Reg.) Prietenie, tovărășie. – Din ngr. sindrofía. DOOM
sindrofíe (fam.) s. f., art. sindrofía, g.-d. art. sindrofíei; pl. sindrofíi, art. sindrofíile
sindrofii
SINDROFÍE, sindrofii, s. f. 1. (Fam.) Reuniune de invitați, petrecere (în familie). ♦ Totalitatea participanților la o petrecere familială. 2. (Reg.) Prietenie, tovărășie. – Din ngr. sindrofía. DOOM
sindrofíe (fam.) s. f., art. sindrofía, g.-d. art. sindrofíei; pl. sindrofíi, art. sindrofíile
sindrofiile
SINDROFÍE, sindrofii, s. f. 1. (Fam.) Reuniune de invitați, petrecere (în familie). ♦ Totalitatea participanților la o petrecere familială. 2. (Reg.) Prietenie, tovărășie. – Din ngr. sindrofía. DOOM
sindrofíe (fam.) s. f., art. sindrofía, g.-d. art. sindrofíei; pl. sindrofíi, art. sindrofíile
sindrofiilor
SINDROFÍE, sindrofii, s. f. 1. (Fam.) Reuniune de invitați, petrecere (în familie). ♦ Totalitatea participanților la o petrecere familială. 2. (Reg.) Prietenie, tovărășie. – Din ngr. sindrofía. DOOM
sindrofíe (fam.) s. f., art. sindrofía, g.-d. art. sindrofíei; pl. sindrofíi, art. sindrofíile
sindrom
SINDRÓM, sindroame, s. n. Totalitatea semnelor și a simptomelor care apar împreună în cursul unei boli, dându-i nota caracteristică. [Pl. și: sindromuri] – Din fr. syndrome. DOOM
sindróm s. n., pl. sindroáme
sindrom
SINDRÓM, sindroame, s. n. Totalitatea semnelor și a simptomelor care apar împreună în cursul unei boli, dându-i nota caracteristică. [Pl. și: sindromuri] – Din fr. syndrome.
sindromul
SINDRÓM, sindroame, s. n. Totalitatea semnelor și a simptomelor care apar împreună în cursul unei boli, dându-i nota caracteristică. [Pl. și: sindromuri] – Din fr. syndrome. DOOM
sindróm s. n., pl. sindroáme
sindromului
SINDRÓM, sindroame, s. n. Totalitatea semnelor și a simptomelor care apar împreună în cursul unei boli, dându-i nota caracteristică. [Pl. și: sindromuri] – Din fr. syndrome. DOOM
sindróm s. n., pl. sindroáme
sine
SINE pron. refl. (Forma accentuată de acuz. pers. 3 pentru toate genurile și numerele; uneori întărit prin „însuși”) 1. (Precedat de prep. „pe” sau, înv., „pre”, având funcție de complement direct al unui verb reflexiv) Numai pe sine nu se vede. 2. (Precedat de prepoziții, are funcție de atribut, de complement indirect sau de complement circumstanțial) Păstrează totul pentru sine însăși. ◊ Expr. De la sine = fără ajutorul sau intervenția cuiva, prin propriile forțe; din proprie inițiativă. (Substantivat) În sinea mea (sau a ta etc.) = în propria conștiință, în gând. – Lat. se (după mine, tine). DOOM
de síne stătătór loc. adj. m., pl. de síne stătătóri; f. sg. și pl. de síne stătătoáre
sinea
SÍNEA s. f. art. invar. (Numai în expr.) În sinea mea (sau a ta etc.) = în propria conștiință, în eul propriu, în gînd. Se îndoia în sinea lui dacă-i treaz ori visează. VORNIC, P. 194. Eu m-am bucurat în sinea mea Că nu e nici un Moș Crăciun Ca să cinstească numai pe bogați. BENIUC, V. 38. În sinea lui însă avea groază de necunoscutul vieții. REBREANU, R. I 128. DOOM
sínea (în ~ mea, ta etc.) s. f. art.
sineala
SINEÁLĂ s. f. (Pop.) 1. Vopsea albastră; spec. albăstreală pentru rufe și var; p. ext. apă cu albăstreală în care se clătesc rufele albe pentru a căpăta o tentă albăstrie. 2. Culoare albastră. – Din bg. sinilo. DOOM
sineálă (pop.) s. f., g.-d. art. sinélii
sineață
SÎNEÁȚĂ, sînețe, s. f. (Învechit și arhaizant; și în forma sineață) Pușcă primitivă cu cremene. Ici-colo, un bănuț cu pajura ștearsă, vrun pieptene ori un vîrf de sineață, mîncat de rugină. C. PETRESCU, A. 23. Fiecare avea cîte o sineață pe umăr. GANE, N. II 67. Un... urs a smucit sineața din mîna vînătorului. NEGRUZZI, S. I 319. – Variante: săneáță (SADOVEANU, O. VII 131, ODOBESCU, S. I 65), sineáță (NEGRUZZI, S. I 319) s. f., sîneț (NEGRUZZI, S. I 118) s. n.
sinecdoca
SINÉCDOCĂ, sinecdoce, s. f. Figură de stil care constă în lărgirea sau restrângerea sensului unui cuvânt prin folosirea întregului în locul părții (și invers), a particularului în locul generalului, a generalului în locul particularului, a materiei din care este făcut un lucru în locul lucrului însuși etc. [Acc. și: sinecdócă] – Din lat. synecdoche, ngr. sinekdohí, fr. synecdoque.
sinecdoce
SINÉCDOCĂ, sinecdoce, s. f. Figură de stil care constă în lărgirea sau restrângerea sensului unui cuvânt prin folosirea întregului în locul părții (și invers), a particularului în locul generalului, a generalului în locul particularului, a materiei din care este făcut un lucru în locul lucrului însuși etc. [Acc. și: sinecdócă] – Din lat. synecdoche, ngr. sinekdohí, fr. synecdoque.
sinecdocei
SINÉCDOCĂ, sinecdoce, s. f. Figură de stil care constă în lărgirea sau restrângerea sensului unui cuvânt prin folosirea întregului în locul părții (și invers), a particularului în locul generalului, a generalului în locul particularului, a materiei din care este făcut un lucru în locul lucrului însuși etc. [Acc. și: sinecdócă] – Din lat. synecdoche, ngr. sinekdohí, fr. synecdoque.
sinecdocele
SINÉCDOCĂ, sinecdoce, s. f. Figură de stil care constă în lărgirea sau restrângerea sensului unui cuvânt prin folosirea întregului în locul părții (și invers), a particularului în locul generalului, a generalului în locul particularului, a materiei din care este făcut un lucru în locul lucrului însuși etc. [Acc. și: sinecdócă] – Din lat. synecdoche, ngr. sinekdohí, fr. synecdoque.
sinecdocelor
SINÉCDOCĂ, sinecdoce, s. f. Figură de stil care constă în lărgirea sau restrângerea sensului unui cuvânt prin folosirea întregului în locul părții (și invers), a particularului în locul generalului, a generalului în locul particularului, a materiei din care este făcut un lucru în locul lucrului însuși etc. [Acc. și: sinecdócă] – Din lat. synecdoche, ngr. sinekdohí, fr. synecdoque.
sinecdocă
SINÉCDOCĂ, sinecdoce, s. f. Figură de stil care constă în lărgirea sau restrângerea sensului unui cuvânt prin folosirea întregului în locul părții (și invers), a particularului în locul generalului, a generalului în locul particularului, a materiei din care este făcut un lucru în locul lucrului însuși etc. [Acc. și: sinecdócă] – Din lat. synecdoche, ngr. sinekdohí, fr. synecdoque. DOOM
!sinécdocă/sinecdócă s. f., g.-d. art. sinécdocei/sinecdócei; pl. sinécdoce/sinecdóce
sinechia
SINECHÍE s. f. (Med.) Aderență patologică a irisului în fața posterioară a corneei sau la cristalin; p. gener. orice aderență patologică între formațiuni anatomice vecine. – Din fr. synéchie, engl. synechie.
sinechie
SINECHÍE s. f. (Med.) Aderență patologică a irisului în fața posterioară a corneei sau la cristalin; p. gener. orice aderență patologică între formațiuni anatomice vecine. – Din fr. synéchie, engl. synechie.
sinechiei
SINECHÍE s. f. (Med.) Aderență patologică a irisului în fața posterioară a corneei sau la cristalin; p. gener. orice aderență patologică între formațiuni anatomice vecine. – Din fr. synéchie, engl. synechie.
sinechii
SINECHÍE s. f. (Med.) Aderență patologică a irisului în fața posterioară a corneei sau la cristalin; p. gener. orice aderență patologică între formațiuni anatomice vecine. – Din fr. synéchie, engl. synechie.
sinecliza
SINECLÍZĂ s.f. (Geol.) Platformă având aspectul unui larg sinclinal, cu flancuri ușor înclinate. [< fr. synéclise].
sineclize
SINECLÍZĂ s.f. (Geol.) Platformă având aspectul unui larg sinclinal, cu flancuri ușor înclinate. [< fr. synéclise].
sineclizei
SINECLÍZĂ s.f. (Geol.) Platformă având aspectul unui larg sinclinal, cu flancuri ușor înclinate. [< fr. synéclise].
sineclizele
SINECLÍZĂ s.f. (Geol.) Platformă având aspectul unui larg sinclinal, cu flancuri ușor înclinate. [< fr. synéclise].
sineclizelor
SINECLÍZĂ s.f. (Geol.) Platformă având aspectul unui larg sinclinal, cu flancuri ușor înclinate. [< fr. synéclise].
sinecologia
SINECOLOGÍE s.f. Ramură a ecologiei care se ocupă cu studiul asociațiilor organismelor vegetale sau animale. [Gen. -iei. / < fr. synécologie].
sinecologie
SINECOLOGÍE s.f. Ramură a ecologiei care se ocupă cu studiul asociațiilor organismelor vegetale sau animale. [Gen. -iei. / < fr. synécologie].
sinecologiei
SINECOLOGÍE s.f. Ramură a ecologiei care se ocupă cu studiul asociațiilor organismelor vegetale sau animale. [Gen. -iei. / < fr. synécologie].
sinecologii
SINECOLOGÍE s.f. Ramură a ecologiei care se ocupă cu studiul asociațiilor organismelor vegetale sau animale. [Gen. -iei. / < fr. synécologie].
sinecotomie
SINECOTOMÍE s.f. (Med.) Secționare a bridelor sau a aderențelor. [Gen. -iei. / < fr. synéchotomie].
sinectică
SINÉCTICĂ s. f. Metodă de antrenare a unor indivizi sau grupuri de indivizi în vederea rezolvării creatoare a uneia sau a mai multe probleme prin stimularea intuiției, a fanteziei etc. – Din fr. synectique.
sinecura
SINECÚRĂ, sinecuri, s. f. Slujbă, funcție bine retribuită, care cere munca minimă sau nu cere nicio muncă. – Din fr. sinécure. DOOM
sinecúră s. f., g.-d. art. sinecúrii; pl. sinecúri
sinecuri
SINECÚRĂ, sinecuri, s. f. Slujbă, funcție bine retribuită, care cere munca minimă sau nu cere nicio muncă. – Din fr. sinécure. DOOM
sinecúră s. f., g.-d. art. sinecúrii; pl. sinecúri
sinecurii
SINECÚRĂ, sinecuri, s. f. Slujbă, funcție bine retribuită, care cere munca minimă sau nu cere nicio muncă. – Din fr. sinécure. DOOM
sinecúră s. f., g.-d. art. sinecúrii; pl. sinecúri
sinecurile
SINECÚRĂ, sinecuri, s. f. Slujbă, funcție bine retribuită, care cere munca minimă sau nu cere nicio muncă. – Din fr. sinécure. DOOM
sinecúră s. f., g.-d. art. sinecúrii; pl. sinecúri
sinecurilor
SINECÚRĂ, sinecuri, s. f. Slujbă, funcție bine retribuită, care cere munca minimă sau nu cere nicio muncă. – Din fr. sinécure. DOOM
sinecúră s. f., g.-d. art. sinecúrii; pl. sinecúri
sinecurist
SINECURÍST, -Ă, sinecuriști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care deține o sinecură. – Sinecură + suf. -ist. DOOM
sinecurístă (rar) s. f., g.-d. art. sinecurístei; pl. sinecuríste
sinecurista
SINECURÍST, -Ă, sinecuriști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care deține o sinecură. – Sinecură + suf. -ist. DOOM
sinecurístă (rar) s. f., g.-d. art. sinecurístei; pl. sinecuríste
sinecuriste
SINECURÍST, -Ă, sinecuriști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care deține o sinecură. – Sinecură + suf. -ist. DOOM
sinecurístă (rar) s. f., g.-d. art. sinecurístei; pl. sinecuríste
sinecuristei
SINECURÍST, -Ă, sinecuriști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care deține o sinecură. – Sinecură + suf. -ist. DOOM
sinecurístă (rar) s. f., g.-d. art. sinecurístei; pl. sinecuríste
sinecuristele
SINECURÍST, -Ă, sinecuriști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care deține o sinecură. – Sinecură + suf. -ist. DOOM
sinecurístă (rar) s. f., g.-d. art. sinecurístei; pl. sinecuríste
sinecuristelor
SINECURÍST, -Ă, sinecuriști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care deține o sinecură. – Sinecură + suf. -ist. DOOM
sinecurístă (rar) s. f., g.-d. art. sinecurístei; pl. sinecuríste
sinecuristul
SINECURÍST, -Ă, sinecuriști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care deține o sinecură. – Sinecură + suf. -ist. DOOM
sinecurístă (rar) s. f., g.-d. art. sinecurístei; pl. sinecuríste
sinecuristului
SINECURÍST, -Ă, sinecuriști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care deține o sinecură. – Sinecură + suf. -ist. DOOM
sinecurístă (rar) s. f., g.-d. art. sinecurístei; pl. sinecuríste
sinecuriști
SINECURÍST, -Ă, sinecuriști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care deține o sinecură. – Sinecură + suf. -ist. DOOM
sinecurístă (rar) s. f., g.-d. art. sinecurístei; pl. sinecuríste
sinecuriștii
SINECURÍST, -Ă, sinecuriști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care deține o sinecură. – Sinecură + suf. -ist. DOOM
sinecurístă (rar) s. f., g.-d. art. sinecurístei; pl. sinecuríste
sinecuriștilor
SINECURÍST, -Ă, sinecuriști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care deține o sinecură. – Sinecură + suf. -ist. DOOM
sinecurístă (rar) s. f., g.-d. art. sinecurístei; pl. sinecuríste
sinedrii
SINÉDRIU, sinedrii, s. n. (Înv.) Sfat, consiliu bisericesc. – Din ngr. synédhrion. DOOM
sinédriu (înv.) [riu pron. riu] (-ne-driu) s. n., art. sinédriul; pl. sinédrii, art. sinédriile (-dri-i-)
sinedriile
SINÉDRIU, sinedrii, s. n. (Înv.) Sfat, consiliu bisericesc. – Din ngr. synédhrion. DOOM
sinédriu (înv.) [riu pron. riu] (-ne-driu) s. n., art. sinédriul; pl. sinédrii, art. sinédriile (-dri-i-)
sinedriilor
SINÉDRIU, sinedrii, s. n. (Înv.) Sfat, consiliu bisericesc. – Din ngr. synédhrion. DOOM
sinédriu (înv.) [riu pron. riu] (-ne-driu) s. n., art. sinédriul; pl. sinédrii, art. sinédriile (-dri-i-)
sinedriu
SINÉDRIU, sinedrii, s. n. (Înv.) Sfat, consiliu bisericesc. – Din ngr. synédhrion. DOOM
sinédriu (înv.) [riu pron. riu] (-ne-driu) s. n., art. sinédriul; pl. sinédrii, art. sinédriile (-dri-i-)
sinedriul
SINÉDRIU, sinedrii, s. n. (Înv.) Sfat, consiliu bisericesc. – Din ngr. synédhrion. DOOM
sinédriu (înv.) [riu pron. riu] (-ne-driu) s. n., art. sinédriul; pl. sinédrii, art. sinédriile (-dri-i-)
sinedriului
SINÉDRIU, sinedrii, s. n. (Înv.) Sfat, consiliu bisericesc. – Din ngr. synédhrion. DOOM
sinédriu (înv.) [riu pron. riu] (-ne-driu) s. n., art. sinédriul; pl. sinédrii, art. sinédriile (-dri-i-)
sinegor
SINEGÓR s.m. Apărător în justiție, la vechii greci. ♦ Avocat public însărcinat să apere legile împotriva reformelor propuse. [< fr. synégore, gr. synegoros].
sineli
SINEÁLĂ s. f. (Pop.) 1. Vopsea albastră; spec. albăstreală pentru rufe și var; p. ext. apă cu albăstreală în care se clătesc rufele albe pentru a căpăta o tentă albăstrie. 2. Culoare albastră. – Din bg. sinilo. DOOM
sineálă (pop.) s. f., g.-d. art. sinélii
sineli
SINILÍ, sinilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti rufele, după spălare, în sineală; a albăstri. [Var.: (înv.) sinelí vb. IV] – Din sineală. DOOM
sinilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinilésc, imperf. 3 sg. sinileá; conj. prez. 3 să sinileáscă
sinelii
SINEÁLĂ s. f. (Pop.) 1. Vopsea albastră; spec. albăstreală pentru rufe și var; p. ext. apă cu albăstreală în care se clătesc rufele albe pentru a căpăta o tentă albăstrie. 2. Culoare albastră. – Din bg. sinilo. DOOM
sineálă (pop.) s. f., g.-d. art. sinélii
sinelile
SINEÁLĂ s. f. (Pop.) 1. Vopsea albastră; spec. albăstreală pentru rufe și var; p. ext. apă cu albăstreală în care se clătesc rufele albe pentru a căpăta o tentă albăstrie. 2. Culoare albastră. – Din bg. sinilo. DOOM
sineálă (pop.) s. f., g.-d. art. sinélii
sinelilor
SINEÁLĂ s. f. (Pop.) 1. Vopsea albastră; spec. albăstreală pentru rufe și var; p. ext. apă cu albăstreală în care se clătesc rufele albe pentru a căpăta o tentă albăstrie. 2. Culoare albastră. – Din bg. sinilo. DOOM
sineálă (pop.) s. f., g.-d. art. sinélii
sinelire
SINELÍ vb. IV v. sinili.
sinelit
SINILÍT, -Ă, siniliți, -te, adj. (Reg.; despre rufe) Clătit în sineală; albăstrit. [Var.: (înv.) sinelít, -ă adj.] – V. sinili.
sineliu
SINILÍU, -ÍE, sinilii, adj. (Pop.) De culoarea sinelii; albăstrui. [Var.: (rar) sinelíu, -íe adj.] – Sineală + suf. -iu. DOOM
sinilíu (pop.) adj. m., f. sinilíe; pl. m. și f. sinilíi
sinelui
SINELUÍ, sineluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța cu sinălăul părul de pe pieile tăbăcite ale animalelor. – Din magh. szinelni. DOOM
sineluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sineluiésc, imperf. 3 sg. sineluiá; conj. prez. 3 să sineluiáscă
sineluia
SINELUÍ, sineluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța cu sinălăul părul de pe pieile tăbăcite ale animalelor. – Din magh. szinelni. DOOM
sineluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sineluiésc, imperf. 3 sg. sineluiá; conj. prez. 3 să sineluiáscă
sineluiai
SINELUÍ, sineluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța cu sinălăul părul de pe pieile tăbăcite ale animalelor. – Din magh. szinelni. DOOM
sineluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sineluiésc, imperf. 3 sg. sineluiá; conj. prez. 3 să sineluiáscă
sineluiam
SINELUÍ, sineluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța cu sinălăul părul de pe pieile tăbăcite ale animalelor. – Din magh. szinelni. DOOM
sineluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sineluiésc, imperf. 3 sg. sineluiá; conj. prez. 3 să sineluiáscă
sineluiască
SINELUÍ, sineluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța cu sinălăul părul de pe pieile tăbăcite ale animalelor. – Din magh. szinelni. DOOM
sineluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sineluiésc, imperf. 3 sg. sineluiá; conj. prez. 3 să sineluiáscă
sineluiau
SINELUÍ, sineluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța cu sinălăul părul de pe pieile tăbăcite ale animalelor. – Din magh. szinelni. DOOM
sineluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sineluiésc, imperf. 3 sg. sineluiá; conj. prez. 3 să sineluiáscă
sineluiați
SINELUÍ, sineluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța cu sinălăul părul de pe pieile tăbăcite ale animalelor. – Din magh. szinelni. DOOM
sineluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sineluiésc, imperf. 3 sg. sineluiá; conj. prez. 3 să sineluiáscă
sineluiesc
SINELUÍ, sineluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța cu sinălăul părul de pe pieile tăbăcite ale animalelor. – Din magh. szinelni. DOOM
sineluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sineluiésc, imperf. 3 sg. sineluiá; conj. prez. 3 să sineluiáscă
sineluiește
SINELUÍ, sineluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța cu sinălăul părul de pe pieile tăbăcite ale animalelor. – Din magh. szinelni. DOOM
sineluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sineluiésc, imperf. 3 sg. sineluiá; conj. prez. 3 să sineluiáscă
sineluiești
SINELUÍ, sineluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța cu sinălăul părul de pe pieile tăbăcite ale animalelor. – Din magh. szinelni. DOOM
sineluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sineluiésc, imperf. 3 sg. sineluiá; conj. prez. 3 să sineluiáscă
sineluii
SINELUÍ, sineluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța cu sinălăul părul de pe pieile tăbăcite ale animalelor. – Din magh. szinelni. DOOM
sineluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sineluiésc, imperf. 3 sg. sineluiá; conj. prez. 3 să sineluiáscă
sineluim
SINELUÍ, sineluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța cu sinălăul părul de pe pieile tăbăcite ale animalelor. – Din magh. szinelni. DOOM
sineluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sineluiésc, imperf. 3 sg. sineluiá; conj. prez. 3 să sineluiáscă
sineluind
SINELUÍ, sineluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța cu sinălăul părul de pe pieile tăbăcite ale animalelor. – Din magh. szinelni. DOOM
sineluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sineluiésc, imperf. 3 sg. sineluiá; conj. prez. 3 să sineluiáscă
sineluire
SINELUÍ, sineluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța cu sinălăul părul de pe pieile tăbăcite ale animalelor. – Din magh. szinelni. DOOM
sineluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sineluiésc, imperf. 3 sg. sineluiá; conj. prez. 3 să sineluiáscă
sineluire
SINELUÍ, sineluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța cu sinălăul părul de pe pieile tăbăcite ale animalelor. – Din magh. szinelni
sineluiră
SINELUÍ, sineluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța cu sinălăul părul de pe pieile tăbăcite ale animalelor. – Din magh. szinelni. DOOM
sineluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sineluiésc, imperf. 3 sg. sineluiá; conj. prez. 3 să sineluiáscă
sineluirăm
SINELUÍ, sineluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța cu sinălăul părul de pe pieile tăbăcite ale animalelor. – Din magh. szinelni. DOOM
sineluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sineluiésc, imperf. 3 sg. sineluiá; conj. prez. 3 să sineluiáscă
sineluirăți
SINELUÍ, sineluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța cu sinălăul părul de pe pieile tăbăcite ale animalelor. – Din magh. szinelni. DOOM
sineluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sineluiésc, imperf. 3 sg. sineluiá; conj. prez. 3 să sineluiáscă
sineluise
SINELUÍ, sineluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța cu sinălăul părul de pe pieile tăbăcite ale animalelor. – Din magh. szinelni. DOOM
sineluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sineluiésc, imperf. 3 sg. sineluiá; conj. prez. 3 să sineluiáscă
sineluisem
SINELUÍ, sineluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța cu sinălăul părul de pe pieile tăbăcite ale animalelor. – Din magh. szinelni. DOOM
sineluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sineluiésc, imperf. 3 sg. sineluiá; conj. prez. 3 să sineluiáscă
sineluiseră
SINELUÍ, sineluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța cu sinălăul părul de pe pieile tăbăcite ale animalelor. – Din magh. szinelni. DOOM
sineluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sineluiésc, imperf. 3 sg. sineluiá; conj. prez. 3 să sineluiáscă
sineluiserăm
SINELUÍ, sineluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța cu sinălăul părul de pe pieile tăbăcite ale animalelor. – Din magh. szinelni. DOOM
sineluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sineluiésc, imperf. 3 sg. sineluiá; conj. prez. 3 să sineluiáscă
sineluiserăți
SINELUÍ, sineluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța cu sinălăul părul de pe pieile tăbăcite ale animalelor. – Din magh. szinelni. DOOM
sineluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sineluiésc, imperf. 3 sg. sineluiá; conj. prez. 3 să sineluiáscă
sineluiseși
SINELUÍ, sineluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța cu sinălăul părul de pe pieile tăbăcite ale animalelor. – Din magh. szinelni. DOOM
sineluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sineluiésc, imperf. 3 sg. sineluiá; conj. prez. 3 să sineluiáscă
sineluiseți
SINELUÍ, sineluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța cu sinălăul părul de pe pieile tăbăcite ale animalelor. – Din magh. szinelni. DOOM
sineluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sineluiésc, imperf. 3 sg. sineluiá; conj. prez. 3 să sineluiáscă
sineluit
SINELUÍ, sineluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța cu sinălăul părul de pe pieile tăbăcite ale animalelor. – Din magh. szinelni. DOOM
sineluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sineluiésc, imperf. 3 sg. sineluiá; conj. prez. 3 să sineluiáscă
sineluit
SINELUÍT s. n. (Reg.) Faptul de a sinelui. – V. sinelui. DOOM
sineluít (reg.) s. n.
sineluita
SINELUÍT s. n. (Reg.) Faptul de a sinelui. – V. sinelui. DOOM
sineluít (reg.) s. n.
sineluite
SINELUÍT s. n. (Reg.) Faptul de a sinelui. – V. sinelui. DOOM
sineluít (reg.) s. n.
sineluitei
SINELUÍT s. n. (Reg.) Faptul de a sinelui. – V. sinelui. DOOM
sineluít (reg.) s. n.
sineluitele
SINELUÍT s. n. (Reg.) Faptul de a sinelui. – V. sinelui. DOOM
sineluít (reg.) s. n.
sineluitelor
SINELUÍT s. n. (Reg.) Faptul de a sinelui. – V. sinelui. DOOM
sineluít (reg.) s. n.
sineluitul
SINELUÍT s. n. (Reg.) Faptul de a sinelui. – V. sinelui. DOOM
sineluít (reg.) s. n.
sineluitului
SINELUÍT s. n. (Reg.) Faptul de a sinelui. – V. sinelui. DOOM
sineluít (reg.) s. n.
sineluiși
SINELUÍ, sineluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța cu sinălăul părul de pe pieile tăbăcite ale animalelor. – Din magh. szinelni. DOOM
sineluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sineluiésc, imperf. 3 sg. sineluiá; conj. prez. 3 să sineluiáscă
sineluiți
SINELUÍ, sineluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța cu sinălăul părul de pe pieile tăbăcite ale animalelor. – Din magh. szinelni. DOOM
sineluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sineluiésc, imperf. 3 sg. sineluiá; conj. prez. 3 să sineluiáscă
sineluiți
SINELUÍT s. n. (Reg.) Faptul de a sinelui. – V. sinelui. DOOM
sineluít (reg.) s. n.
sineluiții
SINELUÍT s. n. (Reg.) Faptul de a sinelui. – V. sinelui. DOOM
sineluít (reg.) s. n.
sineluiților
SINELUÍT s. n. (Reg.) Faptul de a sinelui. – V. sinelui. DOOM
sineluít (reg.) s. n.
sinemurian
SINEMURIÁN s.n. (Geol.) Al doilea etaj al jurasicului inferior (lias). // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ri-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. sinémurien, cf. Sinemurum – numele latin al orașului Semur – Franța].
sinereza
SINERÉZĂ, sinereze, s. f. Fenomen fonetic constând în fuziunea, într-un diftong ascendent, a două vocale învecinate prin transformarea primei vocale într-o semivocală. – Din fr. synérèse, lat. synaeresis. DOOM
sineréză s. f., g.-d. art. sinerézei; pl. sineréze
sinereze
SINERÉZĂ, sinereze, s. f. Fenomen fonetic constând în fuziunea, într-un diftong ascendent, a două vocale învecinate prin transformarea primei vocale într-o semivocală. – Din fr. synérèse, lat. synaeresis. DOOM
sineréză s. f., g.-d. art. sinerézei; pl. sineréze
sinerezei
SINERÉZĂ, sinereze, s. f. Fenomen fonetic constând în fuziunea, într-un diftong ascendent, a două vocale învecinate prin transformarea primei vocale într-o semivocală. – Din fr. synérèse, lat. synaeresis. DOOM
sineréză s. f., g.-d. art. sinerézei; pl. sineréze
sinerezele
SINERÉZĂ, sinereze, s. f. Fenomen fonetic constând în fuziunea, într-un diftong ascendent, a două vocale învecinate prin transformarea primei vocale într-o semivocală. – Din fr. synérèse, lat. synaeresis. DOOM
sineréză s. f., g.-d. art. sinerézei; pl. sineréze
sinerezelor
SINERÉZĂ, sinereze, s. f. Fenomen fonetic constând în fuziunea, într-un diftong ascendent, a două vocale învecinate prin transformarea primei vocale într-o semivocală. – Din fr. synérèse, lat. synaeresis. DOOM
sineréză s. f., g.-d. art. sinerézei; pl. sineréze
sinergetic
SINERGÉTIC, -Ă adj. Referitor la sinergie. [Cf. germ. synergetisch].
sinergetica
SINERGÉTIC, -Ă adj. Referitor la sinergie. [Cf. germ. synergetisch].
sinergetice
SINERGÉTIC, -Ă adj. Referitor la sinergie. [Cf. germ. synergetisch].
sinergeticei
SINERGÉTIC, -Ă adj. Referitor la sinergie. [Cf. germ. synergetisch].
sinergeticele
SINERGÉTIC, -Ă adj. Referitor la sinergie. [Cf. germ. synergetisch].
sinergeticelor
SINERGÉTIC, -Ă adj. Referitor la sinergie. [Cf. germ. synergetisch].
sinergetici
SINERGÉTIC, -Ă adj. Referitor la sinergie. [Cf. germ. synergetisch].
sinergeticii
SINERGÉTIC, -Ă adj. Referitor la sinergie. [Cf. germ. synergetisch].
sinergeticilor
SINERGÉTIC, -Ă adj. Referitor la sinergie. [Cf. germ. synergetisch].
sinergeticul
SINERGÉTIC, -Ă adj. Referitor la sinergie. [Cf. germ. synergetisch].
sinergeticului
SINERGÉTIC, -Ă adj. Referitor la sinergie. [Cf. germ. synergetisch].
sinergic
SINÉRGIC, -Ă, sinergici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la sinergie, al sinergiei. – Din fr. synergique.
sinergica
SINÉRGIC, -Ă, sinergici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la sinergie, al sinergiei. – Din fr. synergique.
sinergice
SINÉRGIC, -Ă, sinergici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la sinergie, al sinergiei. – Din fr. synergique.
sinergicei
SINÉRGIC, -Ă, sinergici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la sinergie, al sinergiei. – Din fr. synergique.
sinergicele
SINÉRGIC, -Ă, sinergici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la sinergie, al sinergiei. – Din fr. synergique.
sinergicelor
SINÉRGIC, -Ă, sinergici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la sinergie, al sinergiei. – Din fr. synergique.
sinergici
SINÉRGIC, -Ă, sinergici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la sinergie, al sinergiei. – Din fr. synergique.
sinergicii
SINÉRGIC, -Ă, sinergici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la sinergie, al sinergiei. – Din fr. synergique.
sinergicilor
SINÉRGIC, -Ă, sinergici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la sinergie, al sinergiei. – Din fr. synergique.
sinergicul
SINÉRGIC, -Ă, sinergici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la sinergie, al sinergiei. – Din fr. synergique.
sinergicului
SINÉRGIC, -Ă, sinergici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la sinergie, al sinergiei. – Din fr. synergique.
sinergida
SINERGÍDĂ, sinergide, s. f. (Bot.) Fiecare dintre cele două celule ale sacului embrionar situate de o parte și de alta a oosferei. – Din fr. synergide. DOOM
sinergídă s. f., g.-d. art. sinergídei; pl. sinergíde
sinergide
SINERGÍDĂ, sinergide, s. f. (Bot.) Fiecare dintre cele două celule ale sacului embrionar situate de o parte și de alta a oosferei. – Din fr. synergide. DOOM
sinergídă s. f., g.-d. art. sinergídei; pl. sinergíde
sinergidei
SINERGÍDĂ, sinergide, s. f. (Bot.) Fiecare dintre cele două celule ale sacului embrionar situate de o parte și de alta a oosferei. – Din fr. synergide. DOOM
sinergídă s. f., g.-d. art. sinergídei; pl. sinergíde
sinergidele
SINERGÍDĂ, sinergide, s. f. (Bot.) Fiecare dintre cele două celule ale sacului embrionar situate de o parte și de alta a oosferei. – Din fr. synergide. DOOM
sinergídă s. f., g.-d. art. sinergídei; pl. sinergíde
sinergidelor
SINERGÍDĂ, sinergide, s. f. (Bot.) Fiecare dintre cele două celule ale sacului embrionar situate de o parte și de alta a oosferei. – Din fr. synergide. DOOM
sinergídă s. f., g.-d. art. sinergídei; pl. sinergíde
sinergie
SINERGÍE s. f. Asociație a mai multor organe sau țesuturi pentru îndeplinirea aceleiași funcții. – Din fr. synergie. DOOM
sinergíe s. f., art. sinergía, g.-d. sinergíi, art. sinergíei
sinergism
SINERGÍSM s. n. (Fiz.) Intensificare a acțiunilor care se exercită în același sens. ♦ Intensificare a acțiunii a două substanțe prin asocierea acestora. – Din fr. synergisme. DOOM
*sinergísm s. n.
sinergismul
SINERGÍSM s. n. (Fiz.) Intensificare a acțiunilor care se exercită în același sens. ♦ Intensificare a acțiunii a două substanțe prin asocierea acestora. – Din fr. synergisme. DOOM
*sinergísm s. n.
sinergismului
SINERGÍSM s. n. (Fiz.) Intensificare a acțiunilor care se exercită în același sens. ♦ Intensificare a acțiunii a două substanțe prin asocierea acestora. – Din fr. synergisme. DOOM
*sinergísm s. n.
sinestalgia
SINESTALGÍE, sinestalgii, s. f. (Med.) Durere care apare la simpla atingere a unei zone îndepărtate de punctul dureros. – Din fr. synestalgie.
sinestalgie
SINESTALGÍE, sinestalgii, s. f. (Med.) Durere care apare la simpla atingere a unei zone îndepărtate de punctul dureros. – Din fr. synestalgie.
sinestalgiei
SINESTALGÍE, sinestalgii, s. f. (Med.) Durere care apare la simpla atingere a unei zone îndepărtate de punctul dureros. – Din fr. synestalgie.
sinestalgii
SINESTALGÍE, sinestalgii, s. f. (Med.) Durere care apare la simpla atingere a unei zone îndepărtate de punctul dureros. – Din fr. synestalgie.
sinestalgiile
SINESTALGÍE, sinestalgii, s. f. (Med.) Durere care apare la simpla atingere a unei zone îndepărtate de punctul dureros. – Din fr. synestalgie.
sinestalgiilor
SINESTALGÍE, sinestalgii, s. f. (Med.) Durere care apare la simpla atingere a unei zone îndepărtate de punctul dureros. – Din fr. synestalgie.
sinestezia
SINESTEZÍE, sinestezii, s. f. Asociație între senzații de natură diferită care dau impresia că sunt unul simbolul celuilalt. – Din fr. synesthésie. DOOM
!sinestezíe (asociație de senzații) (si-nes-/sin-es-) s. f., art. sinestezía, g.-d. art. sinestezíei; pl. sinestezíi, art. sinestezíile
sinestezic
SINESTÉZIC, -Ă, sinestezici, -ce, adj. Referitor la sinestezie; cu caracter de sinestezie. – Din fr. synesthésique.
sinestezica
SINESTÉZIC, -Ă, sinestezici, -ce, adj. Referitor la sinestezie; cu caracter de sinestezie. – Din fr. synesthésique.
sinestezice
SINESTÉZIC, -Ă, sinestezici, -ce, adj. Referitor la sinestezie; cu caracter de sinestezie. – Din fr. synesthésique.
sinestezicei
SINESTÉZIC, -Ă, sinestezici, -ce, adj. Referitor la sinestezie; cu caracter de sinestezie. – Din fr. synesthésique.
sinestezicele
SINESTÉZIC, -Ă, sinestezici, -ce, adj. Referitor la sinestezie; cu caracter de sinestezie. – Din fr. synesthésique.
sinestezicelor
SINESTÉZIC, -Ă, sinestezici, -ce, adj. Referitor la sinestezie; cu caracter de sinestezie. – Din fr. synesthésique.
sinestezici
SINESTÉZIC, -Ă, sinestezici, -ce, adj. Referitor la sinestezie; cu caracter de sinestezie. – Din fr. synesthésique.
sinestezicii
SINESTÉZIC, -Ă, sinestezici, -ce, adj. Referitor la sinestezie; cu caracter de sinestezie. – Din fr. synesthésique.
sinestezicilor
SINESTÉZIC, -Ă, sinestezici, -ce, adj. Referitor la sinestezie; cu caracter de sinestezie. – Din fr. synesthésique.
sinestezicul
SINESTÉZIC, -Ă, sinestezici, -ce, adj. Referitor la sinestezie; cu caracter de sinestezie. – Din fr. synesthésique.
sinestezicului
SINESTÉZIC, -Ă, sinestezici, -ce, adj. Referitor la sinestezie; cu caracter de sinestezie. – Din fr. synesthésique.
sinestezie
SINESTEZÍE, sinestezii, s. f. Asociație între senzații de natură diferită care dau impresia că sunt unul simbolul celuilalt. – Din fr. synesthésie. DOOM
!sinestezíe (asociație de senzații) (si-nes-/sin-es-) s. f., art. sinestezía, g.-d. art. sinestezíei; pl. sinestezíi, art. sinestezíile
sinesteziei
SINESTEZÍE, sinestezii, s. f. Asociație între senzații de natură diferită care dau impresia că sunt unul simbolul celuilalt. – Din fr. synesthésie. DOOM
!sinestezíe (asociație de senzații) (si-nes-/sin-es-) s. f., art. sinestezía, g.-d. art. sinestezíei; pl. sinestezíi, art. sinestezíile
sinestezii
SINESTEZÍE, sinestezii, s. f. Asociație între senzații de natură diferită care dau impresia că sunt unul simbolul celuilalt. – Din fr. synesthésie. DOOM
!sinestezíe (asociație de senzații) (si-nes-/sin-es-) s. f., art. sinestezía, g.-d. art. sinestezíei; pl. sinestezíi, art. sinestezíile
sinesteziile
SINESTEZÍE, sinestezii, s. f. Asociație între senzații de natură diferită care dau impresia că sunt unul simbolul celuilalt. – Din fr. synesthésie. DOOM
!sinestezíe (asociație de senzații) (si-nes-/sin-es-) s. f., art. sinestezía, g.-d. art. sinestezíei; pl. sinestezíi, art. sinestezíile
sinesteziilor
SINESTEZÍE, sinestezii, s. f. Asociație între senzații de natură diferită care dau impresia că sunt unul simbolul celuilalt. – Din fr. synesthésie. DOOM
!sinestezíe (asociație de senzații) (si-nes-/sin-es-) s. f., art. sinestezía, g.-d. art. sinestezíei; pl. sinestezíi, art. sinestezíile
sinet
SINÉT, sineturi, s. n. (Înv.) 1. Act, document; zapis, hrisov. 2. Adeverință, chitanță; poliță. [Var.: senét s. n.] – Din tc. senet. DOOM
sinét (document) (înv.) s. n., pl. sinéturi
sinetul
SINÉT, sineturi, s. n. (Înv.) 1. Act, document; zapis, hrisov. 2. Adeverință, chitanță; poliță. [Var.: senét s. n.] – Din tc. senet. DOOM
sinét (document) (înv.) s. n., pl. sinéturi
sinetului
SINÉT, sineturi, s. n. (Înv.) 1. Act, document; zapis, hrisov. 2. Adeverință, chitanță; poliță. [Var.: senét s. n.] – Din tc. senet. DOOM
sinét (document) (înv.) s. n., pl. sinéturi
sineturi
SINÉT, sineturi, s. n. (Înv.) 1. Act, document; zapis, hrisov. 2. Adeverință, chitanță; poliță. [Var.: senét s. n.] – Din tc. senet. DOOM
sinét (document) (înv.) s. n., pl. sinéturi
sineturile
SINÉT, sineturi, s. n. (Înv.) 1. Act, document; zapis, hrisov. 2. Adeverință, chitanță; poliță. [Var.: senét s. n.] – Din tc. senet. DOOM
sinét (document) (înv.) s. n., pl. sinéturi
sineturilor
SINÉT, sineturi, s. n. (Înv.) 1. Act, document; zapis, hrisov. 2. Adeverință, chitanță; poliță. [Var.: senét s. n.] – Din tc. senet. DOOM
sinét (document) (înv.) s. n., pl. sinéturi
sineza
SINÉZĂ s.f. Silepsă. [Cf. gr. synesis – reunire].
sineze
SINÉZĂ s.f. Silepsă. [Cf. gr. synesis – reunire].
sinezei
SINÉZĂ s.f. Silepsă. [Cf. gr. synesis – reunire].
sinezele
SINÉZĂ s.f. Silepsă. [Cf. gr. synesis – reunire].
sinezelor
SINÉZĂ s.f. Silepsă. [Cf. gr. synesis – reunire].
sineși
SÍNEȘI pron. refl. (Înv.) Sine. Își spune în sineși. – Sine + [î]și. DOOM
síneși (înv.) pr. d. acc.
sineț
SINÉȚ, sineți, s. m. (Iht.; reg.) Plătică1. – Et. nec. DOOM
sinéț (plătică) (reg.) s.m., pl. sinéți
sinfazic
SINFÁZIC, -Ă, sinfazici, -ce, adj. (Despre procese periodice) Care are aceeași fază. – Cf. fază. DOOM
sinfázic adj. m., pl. sinfázici; f. sinfázică, pl. sinfázice
sinfazica
SINFÁZIC, -Ă, sinfazici, -ce, adj. (Despre procese periodice) Care are aceeași fază. – Cf. fază. DOOM
sinfázic adj. m., pl. sinfázici; f. sinfázică, pl. sinfázice
sinfazice
SINFÁZIC, -Ă, sinfazici, -ce, adj. (Despre procese periodice) Care are aceeași fază. – Cf. fază. DOOM
sinfázic adj. m., pl. sinfázici; f. sinfázică, pl. sinfázice
sinfazicei
SINFÁZIC, -Ă, sinfazici, -ce, adj. (Despre procese periodice) Care are aceeași fază. – Cf. fază. DOOM
sinfázic adj. m., pl. sinfázici; f. sinfázică, pl. sinfázice
sinfazicele
SINFÁZIC, -Ă, sinfazici, -ce, adj. (Despre procese periodice) Care are aceeași fază. – Cf. fază. DOOM
sinfázic adj. m., pl. sinfázici; f. sinfázică, pl. sinfázice
sinfazicelor
SINFÁZIC, -Ă, sinfazici, -ce, adj. (Despre procese periodice) Care are aceeași fază. – Cf. fază. DOOM
sinfázic adj. m., pl. sinfázici; f. sinfázică, pl. sinfázice
sinfazici
SINFÁZIC, -Ă, sinfazici, -ce, adj. (Despre procese periodice) Care are aceeași fază. – Cf. fază. DOOM
sinfázic adj. m., pl. sinfázici; f. sinfázică, pl. sinfázice
sinfazicii
SINFÁZIC, -Ă, sinfazici, -ce, adj. (Despre procese periodice) Care are aceeași fază. – Cf. fază. DOOM
sinfázic adj. m., pl. sinfázici; f. sinfázică, pl. sinfázice
sinfazicilor
SINFÁZIC, -Ă, sinfazici, -ce, adj. (Despre procese periodice) Care are aceeași fază. – Cf. fază. DOOM
sinfázic adj. m., pl. sinfázici; f. sinfázică, pl. sinfázice
sinfazicul
SINFÁZIC, -Ă, sinfazici, -ce, adj. (Despre procese periodice) Care are aceeași fază. – Cf. fază. DOOM
sinfázic adj. m., pl. sinfázici; f. sinfázică, pl. sinfázice
sinfazicului
SINFÁZIC, -Ă, sinfazici, -ce, adj. (Despre procese periodice) Care are aceeași fază. – Cf. fază. DOOM
sinfázic adj. m., pl. sinfázici; f. sinfázică, pl. sinfázice
sinfibroză
SINFIBRÓZĂ s.f. (Med.) Sinartroză în care suprafețele sunt legate printr-un țesut fibros. [< fr. synfibrose].
singalez
SINGHALÉZ, -Ă, singhalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor de religie budistă care s-a constituit ca națiune în Sri Lanka; (și la sg.) persoană care aparține acestui popor. 2. Adj. Care aparține singhalezilor (1), privitor la singhalezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă indo-europeană vorbită de singhalezi. – Din fr. syngalais. DOOM
!singhaléză (limbă) s. f., g.-d. art. singhalézei
singaleza
SINGHALÉZ, -Ă, singhalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor de religie budistă care s-a constituit ca națiune în Sri Lanka; (și la sg.) persoană care aparține acestui popor. 2. Adj. Care aparține singhalezilor (1), privitor la singhalezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă indo-europeană vorbită de singhalezi. – Din fr. syngalais. DOOM
!singhaléză (limbă) s. f., g.-d. art. singhalézei
singaleze
SINGHALÉZ, -Ă, singhalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor de religie budistă care s-a constituit ca națiune în Sri Lanka; (și la sg.) persoană care aparține acestui popor. 2. Adj. Care aparține singhalezilor (1), privitor la singhalezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă indo-europeană vorbită de singhalezi. – Din fr. syngalais. DOOM
!singhaléză (limbă) s. f., g.-d. art. singhalézei
singaleze
SINGHALÉZ, -Ă, singhalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor de religie budistă care s-a constituit ca națiune în Sri Lanka; (și la sg.) persoană care aparține acestui popor. 2. Adj. Care aparține singhalezilor (1), privitor la singhalezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă indo-europeană vorbită de singhalezi. – Din fr. syngalais. DOOM
!singhaléză (limbă) s. f., g.-d. art. singhalézei
singalezei
SINGHALÉZ, -Ă, singhalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor de religie budistă care s-a constituit ca națiune în Sri Lanka; (și la sg.) persoană care aparține acestui popor. 2. Adj. Care aparține singhalezilor (1), privitor la singhalezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă indo-europeană vorbită de singhalezi. – Din fr. syngalais. DOOM
!singhaléză (limbă) s. f., g.-d. art. singhalézei
singalezele
SINGHALÉZ, -Ă, singhalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor de religie budistă care s-a constituit ca națiune în Sri Lanka; (și la sg.) persoană care aparține acestui popor. 2. Adj. Care aparține singhalezilor (1), privitor la singhalezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă indo-europeană vorbită de singhalezi. – Din fr. syngalais. DOOM
!singhaléză (limbă) s. f., g.-d. art. singhalézei
singalezelor
SINGHALÉZ, -Ă, singhalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor de religie budistă care s-a constituit ca națiune în Sri Lanka; (și la sg.) persoană care aparține acestui popor. 2. Adj. Care aparține singhalezilor (1), privitor la singhalezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă indo-europeană vorbită de singhalezi. – Din fr. syngalais. DOOM
!singhaléză (limbă) s. f., g.-d. art. singhalézei
singalezi
SINGHALÉZ, -Ă, singhalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor de religie budistă care s-a constituit ca națiune în Sri Lanka; (și la sg.) persoană care aparține acestui popor. 2. Adj. Care aparține singhalezilor (1), privitor la singhalezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă indo-europeană vorbită de singhalezi. – Din fr. syngalais. DOOM
!singhaléză (limbă) s. f., g.-d. art. singhalézei
singalezii
SINGHALÉZ, -Ă, singhalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor de religie budistă care s-a constituit ca națiune în Sri Lanka; (și la sg.) persoană care aparține acestui popor. 2. Adj. Care aparține singhalezilor (1), privitor la singhalezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă indo-europeană vorbită de singhalezi. – Din fr. syngalais. DOOM
!singhaléză (limbă) s. f., g.-d. art. singhalézei
singalezilor
SINGHALÉZ, -Ă, singhalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor de religie budistă care s-a constituit ca națiune în Sri Lanka; (și la sg.) persoană care aparține acestui popor. 2. Adj. Care aparține singhalezilor (1), privitor la singhalezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă indo-europeană vorbită de singhalezi. – Din fr. syngalais. DOOM
!singhaléză (limbă) s. f., g.-d. art. singhalézei
singalezo
SINGHALÉZ, -Ă, singhalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor de religie budistă care s-a constituit ca națiune în Sri Lanka; (și la sg.) persoană care aparține acestui popor. 2. Adj. Care aparține singhalezilor (1), privitor la singhalezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă indo-europeană vorbită de singhalezi. – Din fr. syngalais. DOOM
!singhaléză (limbă) s. f., g.-d. art. singhalézei
singalezul
SINGHALÉZ, -Ă, singhalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor de religie budistă care s-a constituit ca națiune în Sri Lanka; (și la sg.) persoană care aparține acestui popor. 2. Adj. Care aparține singhalezilor (1), privitor la singhalezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă indo-europeană vorbită de singhalezi. – Din fr. syngalais. DOOM
!singhaléză (limbă) s. f., g.-d. art. singhalézei
singalezule
SINGHALÉZ, -Ă, singhalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor de religie budistă care s-a constituit ca națiune în Sri Lanka; (și la sg.) persoană care aparține acestui popor. 2. Adj. Care aparține singhalezilor (1), privitor la singhalezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă indo-europeană vorbită de singhalezi. – Din fr. syngalais. DOOM
!singhaléză (limbă) s. f., g.-d. art. singhalézei
singalezului
SINGHALÉZ, -Ă, singhalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor de religie budistă care s-a constituit ca națiune în Sri Lanka; (și la sg.) persoană care aparține acestui popor. 2. Adj. Care aparține singhalezilor (1), privitor la singhalezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă indo-europeană vorbită de singhalezi. – Din fr. syngalais. DOOM
!singhaléză (limbă) s. f., g.-d. art. singhalézei
singeap
SINGEÁP s. n. v. sîngeapă.
singenetic
SINGENÉTIC, -Ă, singenetici, -ce, adj. (Despre mineralele din rocile sedimentare) Care s-a format concomitent cu sedimentele. – Din fr. syngénésique (după genetic). DOOM
singenétic adj. m., pl. singenétici; f. singenétică, pl. singenétice
singenetica
SINGENÉTIC, -Ă, singenetici, -ce, adj. (Despre mineralele din rocile sedimentare) Care s-a format concomitent cu sedimentele. – Din fr. syngénésique (după genetic). DOOM
singenétic adj. m., pl. singenétici; f. singenétică, pl. singenétice
singenetice
SINGENÉTIC, -Ă, singenetici, -ce, adj. (Despre mineralele din rocile sedimentare) Care s-a format concomitent cu sedimentele. – Din fr. syngénésique (după genetic). DOOM
singenétic adj. m., pl. singenétici; f. singenétică, pl. singenétice
singeneticei
SINGENÉTIC, -Ă, singenetici, -ce, adj. (Despre mineralele din rocile sedimentare) Care s-a format concomitent cu sedimentele. – Din fr. syngénésique (după genetic). DOOM
singenétic adj. m., pl. singenétici; f. singenétică, pl. singenétice
singeneticele
SINGENÉTIC, -Ă, singenetici, -ce, adj. (Despre mineralele din rocile sedimentare) Care s-a format concomitent cu sedimentele. – Din fr. syngénésique (după genetic). DOOM
singenétic adj. m., pl. singenétici; f. singenétică, pl. singenétice
singeneticelor
SINGENÉTIC, -Ă, singenetici, -ce, adj. (Despre mineralele din rocile sedimentare) Care s-a format concomitent cu sedimentele. – Din fr. syngénésique (după genetic). DOOM
singenétic adj. m., pl. singenétici; f. singenétică, pl. singenétice
singenetici
SINGENÉTIC, -Ă, singenetici, -ce, adj. (Despre mineralele din rocile sedimentare) Care s-a format concomitent cu sedimentele. – Din fr. syngénésique (după genetic). DOOM
singenétic adj. m., pl. singenétici; f. singenétică, pl. singenétice
singeneticii
SINGENÉTIC, -Ă, singenetici, -ce, adj. (Despre mineralele din rocile sedimentare) Care s-a format concomitent cu sedimentele. – Din fr. syngénésique (după genetic). DOOM
singenétic adj. m., pl. singenétici; f. singenétică, pl. singenétice
singeneticilor
SINGENÉTIC, -Ă, singenetici, -ce, adj. (Despre mineralele din rocile sedimentare) Care s-a format concomitent cu sedimentele. – Din fr. syngénésique (după genetic). DOOM
singenétic adj. m., pl. singenétici; f. singenétică, pl. singenétice
singeneticul
SINGENÉTIC, -Ă, singenetici, -ce, adj. (Despre mineralele din rocile sedimentare) Care s-a format concomitent cu sedimentele. – Din fr. syngénésique (după genetic). DOOM
singenétic adj. m., pl. singenétici; f. singenétică, pl. singenétice
singeneticului
SINGENÉTIC, -Ă, singenetici, -ce, adj. (Despre mineralele din rocile sedimentare) Care s-a format concomitent cu sedimentele. – Din fr. syngénésique (după genetic). DOOM
singenétic adj. m., pl. singenétici; f. singenétică, pl. singenétice
singeneza
SINGENÉZĂ s. f. Stadiu în evoluția rocilor sedimentare corespunzând timpului de formare a sedimentelor. – Din fr. syngénèse. DOOM
singenéză s. f., g.-d. art. singenézei
singeneze
SINGENÉZĂ s. f. Stadiu în evoluția rocilor sedimentare corespunzând timpului de formare a sedimentelor. – Din fr. syngénèse. DOOM
singenéză s. f., g.-d. art. singenézei
singenezei
SINGENÉZĂ s. f. Stadiu în evoluția rocilor sedimentare corespunzând timpului de formare a sedimentelor. – Din fr. syngénèse. DOOM
singenéză s. f., g.-d. art. singenézei
singenezele
SINGENÉZĂ s. f. Stadiu în evoluția rocilor sedimentare corespunzând timpului de formare a sedimentelor. – Din fr. syngénèse. DOOM
singenéză s. f., g.-d. art. singenézei
singenezelor
SINGENÉZĂ s. f. Stadiu în evoluția rocilor sedimentare corespunzând timpului de formare a sedimentelor. – Din fr. syngénèse. DOOM
singenéză s. f., g.-d. art. singenézei
singer
SINGÉR, singere, s. n. (Învechit) Cuțit mare, puțin încovoiat, care se purta odinioară la brîu. Cu singeru-nfipt în masă, Cu paloș pe pieptul gol. PĂSCULESCU, L. P. 283.
singhalez
SINGHALÉZ, -Ă, singhalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor de religie budistă care s-a constituit ca națiune în Sri Lanka; (și la sg.) persoană care aparține acestui popor. 2. Adj. Care aparține singhalezilor (1), privitor la singhalezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă indo-europeană vorbită de singhalezi. – Din fr. syngalais. DOOM
!singhaléză (limbă) s. f., g.-d. art. singhalézei
singhel
SÍNGHEL, singheli, s. m. Grad în ierarhia bisericească inferior protosinghelului; persoană care poartă acest grad. – Din ngr. sínkellos. DOOM
sínghel s. m., pl. síngheli
singheli
SÍNGHEL, singheli, s. m. Grad în ierarhia bisericească inferior protosinghelului; persoană care poartă acest grad. – Din ngr. sínkellos. DOOM
sínghel s. m., pl. síngheli
singhelii
SÍNGHEL, singheli, s. m. Grad în ierarhia bisericească inferior protosinghelului; persoană care poartă acest grad. – Din ngr. sínkellos. DOOM
sínghel s. m., pl. síngheli
singhelilor
SÍNGHEL, singheli, s. m. Grad în ierarhia bisericească inferior protosinghelului; persoană care poartă acest grad. – Din ngr. sínkellos. DOOM
sínghel s. m., pl. síngheli
singhelul
SÍNGHEL, singheli, s. m. Grad în ierarhia bisericească inferior protosinghelului; persoană care poartă acest grad. – Din ngr. sínkellos. DOOM
sínghel s. m., pl. síngheli
singhelului
SÍNGHEL, singheli, s. m. Grad în ierarhia bisericească inferior protosinghelului; persoană care poartă acest grad. – Din ngr. sínkellos. DOOM
sínghel s. m., pl. síngheli
singif
singíf (-furi), s. n. – Margine, capăt. Tc. sincef (Șeineanu, III, 109). Sec. XVII, înv.
singir
SINGÍR, singiruri, s. n. Lanț cu care se încătușau robii pentru a fi transportați în convoi; p. ext. convoi de robi legați cu lanțuri. Aseară pe chindioară... mi-a trecut Trei singiruri de robi. PĂSCULESCU, L. P. 265. DOOM
singír (înv.) s. n., pl. singíruri
singirul
SINGÍR, singiruri, s. n. Lanț cu care se încătușau robii pentru a fi transportați în convoi; p. ext. convoi de robi legați cu lanțuri. Aseară pe chindioară... mi-a trecut Trei singiruri de robi. PĂSCULESCU, L. P. 265. DOOM
singír (înv.) s. n., pl. singíruri
singirului
SINGÍR, singiruri, s. n. Lanț cu care se încătușau robii pentru a fi transportați în convoi; p. ext. convoi de robi legați cu lanțuri. Aseară pe chindioară... mi-a trecut Trei singiruri de robi. PĂSCULESCU, L. P. 265. DOOM
singír (înv.) s. n., pl. singíruri
singiruri
SINGÍR, singiruri, s. n. Lanț cu care se încătușau robii pentru a fi transportați în convoi; p. ext. convoi de robi legați cu lanțuri. Aseară pe chindioară... mi-a trecut Trei singiruri de robi. PĂSCULESCU, L. P. 265. DOOM
singír (înv.) s. n., pl. singíruri
singirurile
SINGÍR, singiruri, s. n. Lanț cu care se încătușau robii pentru a fi transportați în convoi; p. ext. convoi de robi legați cu lanțuri. Aseară pe chindioară... mi-a trecut Trei singiruri de robi. PĂSCULESCU, L. P. 265. DOOM
singír (înv.) s. n., pl. singíruri
singirurilor
SINGÍR, singiruri, s. n. Lanț cu care se încătușau robii pentru a fi transportați în convoi; p. ext. convoi de robi legați cu lanțuri. Aseară pe chindioară... mi-a trecut Trei singiruri de robi. PĂSCULESCU, L. P. 265. DOOM
singír (înv.) s. n., pl. singíruri
single
SINGLE, single-uri, s. n. (Muz.) Disc care conține câte o singură piesă pe fiecare față. ◊ (Adjectival) Disc single. [Pr.: singl] – Cuv. engl. DOOM
single2 (angl.) [pron. singl] s.n., art. síngle-ul; pl. síngle-uri
singleton
SINGLETÓN s.n. Singura carte de un anumit semn pe care o are un jucător la bridge. [< engl., fr. singleton].
singletonul
SINGLETÓN s.n. Singura carte de un anumit semn pe care o are un jucător la bridge. [< engl., fr. singleton].
singletonului
SINGLETÓN s.n. Singura carte de un anumit semn pe care o are un jucător la bridge. [< engl., fr. singleton].
singlit
sínglit (-turi), s. n. – Senat. Gr. σύγϰλητος (Tiktin). Sec. XVII, înv. – Der. singlitic, s. m. (înv., senator, consilier), din gr. συγϰλητιϰός.
singspiel
SINGSPIEL s. n. Operă germană de tip popular în care muzica alternează cu episoadele vorbite. [Pr.: zîngșpíl] – Cuv. germ. DOOM
síngspiel (germ. [pron. zínșpil]) (sing-spiel) s.n.
singular
SINGULÁRE TÁNTUM, singularia tantum, loc. adj. (Despre substantive) Care are numai formă de singular; care este defectiv de plural. – Loc. lat. DOOM
singulár adj. m., pl. singulári; f. singuláră, pl. singuláre
singulara
SINGULÁRE TÁNTUM, singularia tantum, loc. adj. (Despre substantive) Care are numai formă de singular; care este defectiv de plural. – Loc. lat. DOOM
singulár adj. m., pl. singulári; f. singuláră, pl. singuláre
singulare
SINGULÁRE TÁNTUM, singularia tantum, loc. adj. (Despre substantive) Care are numai formă de singular; care este defectiv de plural. – Loc. lat. DOOM
singulár adj. m., pl. singulári; f. singuláră, pl. singuláre
singulare
SINGULÁRE TÁNTUM, singularia tantum, loc. adj. (Despre substantive) Care are numai formă de singular; care este defectiv de plural. – Loc. lat. DOOM
singuláre tántum loc. adj., pl. singulária tántum (-ri-a)
singularei
SINGULÁRE TÁNTUM, singularia tantum, loc. adj. (Despre substantive) Care are numai formă de singular; care este defectiv de plural. – Loc. lat. DOOM
singulár adj. m., pl. singulári; f. singuláră, pl. singuláre
singularele
SINGULÁRE TÁNTUM, singularia tantum, loc. adj. (Despre substantive) Care are numai formă de singular; care este defectiv de plural. – Loc. lat. DOOM
singulár adj. m., pl. singulári; f. singuláră, pl. singuláre
singularelor
SINGULÁRE TÁNTUM, singularia tantum, loc. adj. (Despre substantive) Care are numai formă de singular; care este defectiv de plural. – Loc. lat. DOOM
singulár adj. m., pl. singulári; f. singuláră, pl. singuláre
singulari
SINGULÁRE TÁNTUM, singularia tantum, loc. adj. (Despre substantive) Care are numai formă de singular; care este defectiv de plural. – Loc. lat. DOOM
singulár adj. m., pl. singulári; f. singuláră, pl. singuláre
singularia
SINGULÁRE TÁNTUM, singularia tantum, loc. adj. (Despre substantive) Care are numai formă de singular; care este defectiv de plural. – Loc. lat. DOOM
singuláre tántum loc. adj., pl. singulária tántum (-ri-a)
singularii
SINGULÁRE TÁNTUM, singularia tantum, loc. adj. (Despre substantive) Care are numai formă de singular; care este defectiv de plural. – Loc. lat. DOOM
singulár adj. m., pl. singulári; f. singuláră, pl. singuláre
singularilor
SINGULÁRE TÁNTUM, singularia tantum, loc. adj. (Despre substantive) Care are numai formă de singular; care este defectiv de plural. – Loc. lat. DOOM
singulár adj. m., pl. singulári; f. singuláră, pl. singuláre
singularism
SINGULARÍSM s.n. (Fil.) Concepție metafizică potrivit căreia universul este alcătuit dintr-un singur principiu sau are o singură cauză. [< germ. Singularismus].
singularismul
SINGULARÍSM s.n. (Fil.) Concepție metafizică potrivit căreia universul este alcătuit dintr-un singur principiu sau are o singură cauză. [< germ. Singularismus].
singularismului
SINGULARÍSM s.n. (Fil.) Concepție metafizică potrivit căreia universul este alcătuit dintr-un singur principiu sau are o singură cauză. [< germ. Singularismus].
singularitate
SINGULARITÁTE s. f. (Rar) Calitatea de a fi singular; p. ext. ciudățenie, bizarerie. – Din fr. singularité, lat. singularitas, -atis. DOOM
singularitáte (rar) s. f., g.-d. art. singularitắții
singularitatea
SINGULARITÁTE s. f. (Rar) Calitatea de a fi singular; p. ext. ciudățenie, bizarerie. – Din fr. singularité, lat. singularitas, -atis. DOOM
singularitáte (rar) s. f., g.-d. art. singularitắții
singularități
SINGULARITÁTE s. f. (Rar) Calitatea de a fi singular; p. ext. ciudățenie, bizarerie. – Din fr. singularité, lat. singularitas, -atis. DOOM
singularitáte (rar) s. f., g.-d. art. singularitắții
singularității
SINGULARITÁTE s. f. (Rar) Calitatea de a fi singular; p. ext. ciudățenie, bizarerie. – Din fr. singularité, lat. singularitas, -atis. DOOM
singularitáte (rar) s. f., g.-d. art. singularitắții
singularitățile
SINGULARITÁTE s. f. (Rar) Calitatea de a fi singular; p. ext. ciudățenie, bizarerie. – Din fr. singularité, lat. singularitas, -atis. DOOM
singularitáte (rar) s. f., g.-d. art. singularitắții
singularităților
SINGULARITÁTE s. f. (Rar) Calitatea de a fi singular; p. ext. ciudățenie, bizarerie. – Din fr. singularité, lat. singularitas, -atis. DOOM
singularitáte (rar) s. f., g.-d. art. singularitắții
singulariza
SINGULARIZÁ, singularizez, vb. I. Tranz. și refl. A scoate sau a ieși în evidență; a (se) deosebi, a (se) distinge printr-o trăsătură puțin obișnuită, ieșită din comun. – Din fr. singulariser. DOOM
singularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 singularizeáză
singularizai
SINGULARIZÁ, singularizez, vb. I. Tranz. și refl. A scoate sau a ieși în evidență; a (se) deosebi, a (se) distinge printr-o trăsătură puțin obișnuită, ieșită din comun. – Din fr. singulariser. DOOM
singularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 singularizeáză
singularizam
SINGULARIZÁ, singularizez, vb. I. Tranz. și refl. A scoate sau a ieși în evidență; a (se) deosebi, a (se) distinge printr-o trăsătură puțin obișnuită, ieșită din comun. – Din fr. singulariser. DOOM
singularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 singularizeáză
singularizare
SINGULARIZÁ, singularizez, vb. I. Tranz. și refl. A scoate sau a ieși în evidență; a (se) deosebi, a (se) distinge printr-o trăsătură puțin obișnuită, ieșită din comun. – Din fr. singulariser. DOOM
singularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 singularizeáză
singularizare
SINGULARIZÁRE s. f. Faptul de a se singulariza. – V. singulariza.
singularizarea
SINGULARIZÁRE s. f. Faptul de a se singulariza. – V. singulariza.
singularizară
SINGULARIZÁ, singularizez, vb. I. Tranz. și refl. A scoate sau a ieși în evidență; a (se) deosebi, a (se) distinge printr-o trăsătură puțin obișnuită, ieșită din comun. – Din fr. singulariser. DOOM
singularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 singularizeáză
singularizarăm
SINGULARIZÁ, singularizez, vb. I. Tranz. și refl. A scoate sau a ieși în evidență; a (se) deosebi, a (se) distinge printr-o trăsătură puțin obișnuită, ieșită din comun. – Din fr. singulariser. DOOM
singularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 singularizeáză
singularizarăți
SINGULARIZÁ, singularizez, vb. I. Tranz. și refl. A scoate sau a ieși în evidență; a (se) deosebi, a (se) distinge printr-o trăsătură puțin obișnuită, ieșită din comun. – Din fr. singulariser. DOOM
singularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 singularizeáză
singularizase
SINGULARIZÁ, singularizez, vb. I. Tranz. și refl. A scoate sau a ieși în evidență; a (se) deosebi, a (se) distinge printr-o trăsătură puțin obișnuită, ieșită din comun. – Din fr. singulariser. DOOM
singularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 singularizeáză
singularizasem
SINGULARIZÁ, singularizez, vb. I. Tranz. și refl. A scoate sau a ieși în evidență; a (se) deosebi, a (se) distinge printr-o trăsătură puțin obișnuită, ieșită din comun. – Din fr. singulariser. DOOM
singularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 singularizeáză
singularizaseră
SINGULARIZÁ, singularizez, vb. I. Tranz. și refl. A scoate sau a ieși în evidență; a (se) deosebi, a (se) distinge printr-o trăsătură puțin obișnuită, ieșită din comun. – Din fr. singulariser. DOOM
singularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 singularizeáză
singularizaserăm
SINGULARIZÁ, singularizez, vb. I. Tranz. și refl. A scoate sau a ieși în evidență; a (se) deosebi, a (se) distinge printr-o trăsătură puțin obișnuită, ieșită din comun. – Din fr. singulariser. DOOM
singularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 singularizeáză
singularizaserăți
SINGULARIZÁ, singularizez, vb. I. Tranz. și refl. A scoate sau a ieși în evidență; a (se) deosebi, a (se) distinge printr-o trăsătură puțin obișnuită, ieșită din comun. – Din fr. singulariser. DOOM
singularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 singularizeáză
singularizaseși
SINGULARIZÁ, singularizez, vb. I. Tranz. și refl. A scoate sau a ieși în evidență; a (se) deosebi, a (se) distinge printr-o trăsătură puțin obișnuită, ieșită din comun. – Din fr. singulariser. DOOM
singularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 singularizeáză
singularizaseți
SINGULARIZÁ, singularizez, vb. I. Tranz. și refl. A scoate sau a ieși în evidență; a (se) deosebi, a (se) distinge printr-o trăsătură puțin obișnuită, ieșită din comun. – Din fr. singulariser. DOOM
singularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 singularizeáză
singularizat
SINGULARIZÁ, singularizez, vb. I. Tranz. și refl. A scoate sau a ieși în evidență; a (se) deosebi, a (se) distinge printr-o trăsătură puțin obișnuită, ieșită din comun. – Din fr. singulariser. DOOM
singularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 singularizeáză
singularizat
SINGULARIZÁT, -Ă, singularizați, -te, adj. Care este ieșit în evidență, ieșit din comun prin ceva deosebit. – V. singulariza.
singularizata
SINGULARIZÁT, -Ă, singularizați, -te, adj. Care este ieșit în evidență, ieșit din comun prin ceva deosebit. – V. singulariza.
singularizate
SINGULARIZÁT, -Ă, singularizați, -te, adj. Care este ieșit în evidență, ieșit din comun prin ceva deosebit. – V. singulariza.
singularizatei
SINGULARIZÁT, -Ă, singularizați, -te, adj. Care este ieșit în evidență, ieșit din comun prin ceva deosebit. – V. singulariza.
singularizatele
SINGULARIZÁT, -Ă, singularizați, -te, adj. Care este ieșit în evidență, ieșit din comun prin ceva deosebit. – V. singulariza.
singularizatelor
SINGULARIZÁT, -Ă, singularizați, -te, adj. Care este ieșit în evidență, ieșit din comun prin ceva deosebit. – V. singulariza.
singularizatul
SINGULARIZÁT, -Ă, singularizați, -te, adj. Care este ieșit în evidență, ieșit din comun prin ceva deosebit. – V. singulariza.
singularizatului
SINGULARIZÁT, -Ă, singularizați, -te, adj. Care este ieșit în evidență, ieșit din comun prin ceva deosebit. – V. singulariza.
singularizau
SINGULARIZÁ, singularizez, vb. I. Tranz. și refl. A scoate sau a ieși în evidență; a (se) deosebi, a (se) distinge printr-o trăsătură puțin obișnuită, ieșită din comun. – Din fr. singulariser. DOOM
singularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 singularizeáză
singularizași
SINGULARIZÁ, singularizez, vb. I. Tranz. și refl. A scoate sau a ieși în evidență; a (se) deosebi, a (se) distinge printr-o trăsătură puțin obișnuită, ieșită din comun. – Din fr. singulariser. DOOM
singularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 singularizeáză
singularizați
SINGULARIZÁ, singularizez, vb. I. Tranz. și refl. A scoate sau a ieși în evidență; a (se) deosebi, a (se) distinge printr-o trăsătură puțin obișnuită, ieșită din comun. – Din fr. singulariser. DOOM
singularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 singularizeáză
singularizați
SINGULARIZÁT, -Ă, singularizați, -te, adj. Care este ieșit în evidență, ieșit din comun prin ceva deosebit. – V. singulariza.
singularizații
SINGULARIZÁT, -Ă, singularizați, -te, adj. Care este ieșit în evidență, ieșit din comun prin ceva deosebit. – V. singulariza.
singularizaților
SINGULARIZÁT, -Ă, singularizați, -te, adj. Care este ieșit în evidență, ieșit din comun prin ceva deosebit. – V. singulariza.
singularizează
SINGULARIZÁ, singularizez, vb. I. Tranz. și refl. A scoate sau a ieși în evidență; a (se) deosebi, a (se) distinge printr-o trăsătură puțin obișnuită, ieșită din comun. – Din fr. singulariser. DOOM
singularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 singularizeáză
singularizez
SINGULARIZÁ, singularizez, vb. I. Tranz. și refl. A scoate sau a ieși în evidență; a (se) deosebi, a (se) distinge printr-o trăsătură puțin obișnuită, ieșită din comun. – Din fr. singulariser. DOOM
singularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 singularizeáză
singularizeze
SINGULARIZÁ, singularizez, vb. I. Tranz. și refl. A scoate sau a ieși în evidență; a (se) deosebi, a (se) distinge printr-o trăsătură puțin obișnuită, ieșită din comun. – Din fr. singulariser. DOOM
singularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 singularizeáză
singularizezi
SINGULARIZÁ, singularizez, vb. I. Tranz. și refl. A scoate sau a ieși în evidență; a (se) deosebi, a (se) distinge printr-o trăsătură puțin obișnuită, ieșită din comun. – Din fr. singulariser. DOOM
singularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 singularizeáză
singularizând
SINGULARIZÁ, singularizez, vb. I. Tranz. și refl. A scoate sau a ieși în evidență; a (se) deosebi, a (se) distinge printr-o trăsătură puțin obișnuită, ieșită din comun. – Din fr. singulariser. DOOM
singularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 singularizeáză
singularizînd
SINGULARIZÁ, singularizez, vb. I. Tranz. și refl. A scoate sau a ieși în evidență; a (se) deosebi, a (se) distinge printr-o trăsătură puțin obișnuită, ieșită din comun. – Din fr. singulariser. DOOM
singularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 singularizeáză
singularizări
SINGULARIZÁRE s. f. Faptul de a se singulariza. – V. singulariza.
singularizării
SINGULARIZÁRE s. f. Faptul de a se singulariza. – V. singulariza.
singularizările
SINGULARIZÁRE s. f. Faptul de a se singulariza. – V. singulariza.
singularizărilor
SINGULARIZÁRE s. f. Faptul de a se singulariza. – V. singulariza.
singularul
SINGULÁRE TÁNTUM, singularia tantum, loc. adj. (Despre substantive) Care are numai formă de singular; care este defectiv de plural. – Loc. lat. DOOM
singulár adj. m., pl. singulári; f. singuláră, pl. singuláre
singularului
SINGULÁRE TÁNTUM, singularia tantum, loc. adj. (Despre substantive) Care are numai formă de singular; care este defectiv de plural. – Loc. lat. DOOM
singulár adj. m., pl. singulári; f. singuláră, pl. singuláre
singulativ
SINGULATÍV s. n. (Gram.; în sintagma) Sufix de singulativ = sufix cu ajutorul căruia se formează, în unele limbi, singularul din tema de plural. – Din fr. singulatif.
singulativa
SINGULATÍV s. n. (Gram.; în sintagma) Sufix de singulativ = sufix cu ajutorul căruia se formează, în unele limbi, singularul din tema de plural. – Din fr. singulatif.
singulative
SINGULATÍV s. n. (Gram.; în sintagma) Sufix de singulativ = sufix cu ajutorul căruia se formează, în unele limbi, singularul din tema de plural. – Din fr. singulatif.
singulativei
SINGULATÍV s. n. (Gram.; în sintagma) Sufix de singulativ = sufix cu ajutorul căruia se formează, în unele limbi, singularul din tema de plural. – Din fr. singulatif.
singulativele
SINGULATÍV s. n. (Gram.; în sintagma) Sufix de singulativ = sufix cu ajutorul căruia se formează, în unele limbi, singularul din tema de plural. – Din fr. singulatif.
singulativelor
SINGULATÍV s. n. (Gram.; în sintagma) Sufix de singulativ = sufix cu ajutorul căruia se formează, în unele limbi, singularul din tema de plural. – Din fr. singulatif.
singulativi
SINGULATÍV s. n. (Gram.; în sintagma) Sufix de singulativ = sufix cu ajutorul căruia se formează, în unele limbi, singularul din tema de plural. – Din fr. singulatif.
singulativii
SINGULATÍV s. n. (Gram.; în sintagma) Sufix de singulativ = sufix cu ajutorul căruia se formează, în unele limbi, singularul din tema de plural. – Din fr. singulatif.
singulativilor
SINGULATÍV s. n. (Gram.; în sintagma) Sufix de singulativ = sufix cu ajutorul căruia se formează, în unele limbi, singularul din tema de plural. – Din fr. singulatif.
singulativul
SINGULATÍV s. n. (Gram.; în sintagma) Sufix de singulativ = sufix cu ajutorul căruia se formează, în unele limbi, singularul din tema de plural. – Din fr. singulatif.
singulativului
SINGULATÍV s. n. (Gram.; în sintagma) Sufix de singulativ = sufix cu ajutorul căruia se formează, în unele limbi, singularul din tema de plural. – Din fr. singulatif.
singur
SÍNGUR, -Ă, singuri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care nu este însoțit de nimeni, fără niciun tovarăș, fără altcineva. ♦ Singuratic (1), solitar, izolat, retras; părăsit. 2. Prin forțele sale, fără ajutorul, intervenția, îndemnul, voia cuiva; din proprie inițiativă. ♦ De la sine. 3. (Precedând substantivul) Numai unul; unic. Singurul drum spre oraș. ♦ (În construcții negative) Niciun. Nu putea articula un singur cuvânt. ♦ (Adverbial) Numai, doar. Singur tu nu mi-ai plăcut. 4. (Determină subiectul sau obiectul; uneori ține locul numelui) (Eu sau tu, el etc.) însumi (însuți, însuși etc.) chiar eu (sau tu, el etc.) în persoană. Am eu singur grijă. – Lat. singulus. DOOM
!síngur-singurél adj. m., pl. sínguri-singuréi; f. síngură-singurícă, pl. síngure-singuréle
singura
SÍNGUR, -Ă, singuri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care nu este însoțit de nimeni, fără niciun tovarăș, fără altcineva. ♦ Singuratic (1), solitar, izolat, retras; părăsit. 2. Prin forțele sale, fără ajutorul, intervenția, îndemnul, voia cuiva; din proprie inițiativă. ♦ De la sine. 3. (Precedând substantivul) Numai unul; unic. Singurul drum spre oraș. ♦ (În construcții negative) Niciun. Nu putea articula un singur cuvânt. ♦ (Adverbial) Numai, doar. Singur tu nu mi-ai plăcut. 4. (Determină subiectul sau obiectul; uneori ține locul numelui) (Eu sau tu, el etc.) însumi (însuți, însuși etc.) chiar eu (sau tu, el etc.) în persoană. Am eu singur grijă. – Lat. singulus. DOOM
!síngur-singurél adj. m., pl. sínguri-singuréi; f. síngură-singurícă, pl. síngure-singuréle
singuratec
SINGURÁTIC, -Ă, singuratici, -ce, adj. 1. (Despre oameni) Care trăiește departe de alte persoane, izolat de societate; retras, singur (1); (despre manifestările oamenilor) propriu, caracteristic pentru un om singuratic (1), de om singuratic. ♦ (Despre acțiuni omenești) Care este făcut în singurătate, fără să fie știut de cineva, tainic. ♦ (Rar) Unic, singur (3); izolat, singular (2). 2. (Despre lucruri, așezări omenești etc.) Care este izolat, care este departe de alte așezări omenești etc.; solitar; p. ext. liniștit. O căsuță singuratică. 3. (Gram.; înv.; și substantivat, n.) Singular (1). [Var.: singurátec, -ă adj.] – Singur + suf. -atic. DOOM
singurátic adj. m., pl. singurátici; f. singurátică, pl. singurátice
singuratic
SINGURÁTIC, -Ă, singuratici, -ce, adj. 1. (Despre oameni) Care trăiește departe de alte persoane, izolat de societate; retras, singur (1); (despre manifestările oamenilor) propriu, caracteristic pentru un om singuratic (1), de om singuratic. ♦ (Despre acțiuni omenești) Care este făcut în singurătate, fără să fie știut de cineva, tainic. ♦ (Rar) Unic, singur (3); izolat, singular (2). 2. (Despre lucruri, așezări omenești etc.) Care este izolat, care este departe de alte așezări omenești etc.; solitar; p. ext. liniștit. O căsuță singuratică. 3. (Gram.; înv.; și substantivat, n.) Singular (1). [Var.: singurátec, -ă adj.] – Singur + suf. -atic. DOOM
singurátic adj. m., pl. singurátici; f. singurátică, pl. singurátice
singuratica
SINGURÁTIC, -Ă, singuratici, -ce, adj. 1. (Despre oameni) Care trăiește departe de alte persoane, izolat de societate; retras, singur (1); (despre manifestările oamenilor) propriu, caracteristic pentru un om singuratic (1), de om singuratic. ♦ (Despre acțiuni omenești) Care este făcut în singurătate, fără să fie știut de cineva, tainic. ♦ (Rar) Unic, singur (3); izolat, singular (2). 2. (Despre lucruri, așezări omenești etc.) Care este izolat, care este departe de alte așezări omenești etc.; solitar; p. ext. liniștit. O căsuță singuratică. 3. (Gram.; înv.; și substantivat, n.) Singular (1). [Var.: singurátec, -ă adj.] – Singur + suf. -atic. DOOM
singurátic adj. m., pl. singurátici; f. singurátică, pl. singurátice
singuratice
SINGURÁTIC, -Ă, singuratici, -ce, adj. 1. (Despre oameni) Care trăiește departe de alte persoane, izolat de societate; retras, singur (1); (despre manifestările oamenilor) propriu, caracteristic pentru un om singuratic (1), de om singuratic. ♦ (Despre acțiuni omenești) Care este făcut în singurătate, fără să fie știut de cineva, tainic. ♦ (Rar) Unic, singur (3); izolat, singular (2). 2. (Despre lucruri, așezări omenești etc.) Care este izolat, care este departe de alte așezări omenești etc.; solitar; p. ext. liniștit. O căsuță singuratică. 3. (Gram.; înv.; și substantivat, n.) Singular (1). [Var.: singurátec, -ă adj.] – Singur + suf. -atic. DOOM
singurátic adj. m., pl. singurátici; f. singurátică, pl. singurátice
singuraticei
SINGURÁTIC, -Ă, singuratici, -ce, adj. 1. (Despre oameni) Care trăiește departe de alte persoane, izolat de societate; retras, singur (1); (despre manifestările oamenilor) propriu, caracteristic pentru un om singuratic (1), de om singuratic. ♦ (Despre acțiuni omenești) Care este făcut în singurătate, fără să fie știut de cineva, tainic. ♦ (Rar) Unic, singur (3); izolat, singular (2). 2. (Despre lucruri, așezări omenești etc.) Care este izolat, care este departe de alte așezări omenești etc.; solitar; p. ext. liniștit. O căsuță singuratică. 3. (Gram.; înv.; și substantivat, n.) Singular (1). [Var.: singurátec, -ă adj.] – Singur + suf. -atic. DOOM
singurátic adj. m., pl. singurátici; f. singurátică, pl. singurátice
singuraticele
SINGURÁTIC, -Ă, singuratici, -ce, adj. 1. (Despre oameni) Care trăiește departe de alte persoane, izolat de societate; retras, singur (1); (despre manifestările oamenilor) propriu, caracteristic pentru un om singuratic (1), de om singuratic. ♦ (Despre acțiuni omenești) Care este făcut în singurătate, fără să fie știut de cineva, tainic. ♦ (Rar) Unic, singur (3); izolat, singular (2). 2. (Despre lucruri, așezări omenești etc.) Care este izolat, care este departe de alte așezări omenești etc.; solitar; p. ext. liniștit. O căsuță singuratică. 3. (Gram.; înv.; și substantivat, n.) Singular (1). [Var.: singurátec, -ă adj.] – Singur + suf. -atic. DOOM
singurátic adj. m., pl. singurátici; f. singurátică, pl. singurátice
singuraticelor
SINGURÁTIC, -Ă, singuratici, -ce, adj. 1. (Despre oameni) Care trăiește departe de alte persoane, izolat de societate; retras, singur (1); (despre manifestările oamenilor) propriu, caracteristic pentru un om singuratic (1), de om singuratic. ♦ (Despre acțiuni omenești) Care este făcut în singurătate, fără să fie știut de cineva, tainic. ♦ (Rar) Unic, singur (3); izolat, singular (2). 2. (Despre lucruri, așezări omenești etc.) Care este izolat, care este departe de alte așezări omenești etc.; solitar; p. ext. liniștit. O căsuță singuratică. 3. (Gram.; înv.; și substantivat, n.) Singular (1). [Var.: singurátec, -ă adj.] – Singur + suf. -atic. DOOM
singurátic adj. m., pl. singurátici; f. singurátică, pl. singurátice
singuratici
SINGURÁTIC, -Ă, singuratici, -ce, adj. 1. (Despre oameni) Care trăiește departe de alte persoane, izolat de societate; retras, singur (1); (despre manifestările oamenilor) propriu, caracteristic pentru un om singuratic (1), de om singuratic. ♦ (Despre acțiuni omenești) Care este făcut în singurătate, fără să fie știut de cineva, tainic. ♦ (Rar) Unic, singur (3); izolat, singular (2). 2. (Despre lucruri, așezări omenești etc.) Care este izolat, care este departe de alte așezări omenești etc.; solitar; p. ext. liniștit. O căsuță singuratică. 3. (Gram.; înv.; și substantivat, n.) Singular (1). [Var.: singurátec, -ă adj.] – Singur + suf. -atic. DOOM
singurátic adj. m., pl. singurátici; f. singurátică, pl. singurátice
singuraticii
SINGURÁTIC, -Ă, singuratici, -ce, adj. 1. (Despre oameni) Care trăiește departe de alte persoane, izolat de societate; retras, singur (1); (despre manifestările oamenilor) propriu, caracteristic pentru un om singuratic (1), de om singuratic. ♦ (Despre acțiuni omenești) Care este făcut în singurătate, fără să fie știut de cineva, tainic. ♦ (Rar) Unic, singur (3); izolat, singular (2). 2. (Despre lucruri, așezări omenești etc.) Care este izolat, care este departe de alte așezări omenești etc.; solitar; p. ext. liniștit. O căsuță singuratică. 3. (Gram.; înv.; și substantivat, n.) Singular (1). [Var.: singurátec, -ă adj.] – Singur + suf. -atic. DOOM
singurátic adj. m., pl. singurátici; f. singurátică, pl. singurátice
singuraticilor
SINGURÁTIC, -Ă, singuratici, -ce, adj. 1. (Despre oameni) Care trăiește departe de alte persoane, izolat de societate; retras, singur (1); (despre manifestările oamenilor) propriu, caracteristic pentru un om singuratic (1), de om singuratic. ♦ (Despre acțiuni omenești) Care este făcut în singurătate, fără să fie știut de cineva, tainic. ♦ (Rar) Unic, singur (3); izolat, singular (2). 2. (Despre lucruri, așezări omenești etc.) Care este izolat, care este departe de alte așezări omenești etc.; solitar; p. ext. liniștit. O căsuță singuratică. 3. (Gram.; înv.; și substantivat, n.) Singular (1). [Var.: singurátec, -ă adj.] – Singur + suf. -atic. DOOM
singurátic adj. m., pl. singurátici; f. singurátică, pl. singurátice
singuraticul
SINGURÁTIC, -Ă, singuratici, -ce, adj. 1. (Despre oameni) Care trăiește departe de alte persoane, izolat de societate; retras, singur (1); (despre manifestările oamenilor) propriu, caracteristic pentru un om singuratic (1), de om singuratic. ♦ (Despre acțiuni omenești) Care este făcut în singurătate, fără să fie știut de cineva, tainic. ♦ (Rar) Unic, singur (3); izolat, singular (2). 2. (Despre lucruri, așezări omenești etc.) Care este izolat, care este departe de alte așezări omenești etc.; solitar; p. ext. liniștit. O căsuță singuratică. 3. (Gram.; înv.; și substantivat, n.) Singular (1). [Var.: singurátec, -ă adj.] – Singur + suf. -atic. DOOM
singurátic adj. m., pl. singurátici; f. singurátică, pl. singurátice
singuraticului
SINGURÁTIC, -Ă, singuratici, -ce, adj. 1. (Despre oameni) Care trăiește departe de alte persoane, izolat de societate; retras, singur (1); (despre manifestările oamenilor) propriu, caracteristic pentru un om singuratic (1), de om singuratic. ♦ (Despre acțiuni omenești) Care este făcut în singurătate, fără să fie știut de cineva, tainic. ♦ (Rar) Unic, singur (3); izolat, singular (2). 2. (Despre lucruri, așezări omenești etc.) Care este izolat, care este departe de alte așezări omenești etc.; solitar; p. ext. liniștit. O căsuță singuratică. 3. (Gram.; înv.; și substantivat, n.) Singular (1). [Var.: singurátec, -ă adj.] – Singur + suf. -atic. DOOM
singurátic adj. m., pl. singurátici; f. singurátică, pl. singurátice
singuraș
SINGURÁȘ, singurași, adj. m. (Rar) Singurel. Cîntă cucu singuraș Și-a lăsat puii golași. MARIAN, O. II 206.
singure
SÍNGUR, -Ă, singuri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care nu este însoțit de nimeni, fără niciun tovarăș, fără altcineva. ♦ Singuratic (1), solitar, izolat, retras; părăsit. 2. Prin forțele sale, fără ajutorul, intervenția, îndemnul, voia cuiva; din proprie inițiativă. ♦ De la sine. 3. (Precedând substantivul) Numai unul; unic. Singurul drum spre oraș. ♦ (În construcții negative) Niciun. Nu putea articula un singur cuvânt. ♦ (Adverbial) Numai, doar. Singur tu nu mi-ai plăcut. 4. (Determină subiectul sau obiectul; uneori ține locul numelui) (Eu sau tu, el etc.) însumi (însuți, însuși etc.) chiar eu (sau tu, el etc.) în persoană. Am eu singur grijă. – Lat. singulus. DOOM
!síngur-singurél adj. m., pl. sínguri-singuréi; f. síngură-singurícă, pl. síngure-singuréle
singurea
SINGURÉL, -EÁ, -ÍCĂ, singurei, -ele, adj. Diminutiv al lui singur. ◊ Expr. Singur-singurel = cu desăvârșire singur. – Singur + suf. -el. DOOM
!síngur-singurél adj. m., pl. sínguri-singuréi; f. síngură-singurícă, pl. síngure-singuréle
singureaua
SINGURÉL, -EÁ, -ÍCĂ, singurei, -ele, adj. Diminutiv al lui singur. ◊ Expr. Singur-singurel = cu desăvârșire singur. – Singur + suf. -el. DOOM
!síngur-singurél adj. m., pl. sínguri-singuréi; f. síngură-singurícă, pl. síngure-singuréle
singurei
SÍNGUR, -Ă, singuri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care nu este însoțit de nimeni, fără niciun tovarăș, fără altcineva. ♦ Singuratic (1), solitar, izolat, retras; părăsit. 2. Prin forțele sale, fără ajutorul, intervenția, îndemnul, voia cuiva; din proprie inițiativă. ♦ De la sine. 3. (Precedând substantivul) Numai unul; unic. Singurul drum spre oraș. ♦ (În construcții negative) Niciun. Nu putea articula un singur cuvânt. ♦ (Adverbial) Numai, doar. Singur tu nu mi-ai plăcut. 4. (Determină subiectul sau obiectul; uneori ține locul numelui) (Eu sau tu, el etc.) însumi (însuți, însuși etc.) chiar eu (sau tu, el etc.) în persoană. Am eu singur grijă. – Lat. singulus. DOOM
!síngur-singurél adj. m., pl. sínguri-singuréi; f. síngură-singurícă, pl. síngure-singuréle
singurei
SINGURÉL, -EÁ, -ÍCĂ, singurei, -ele, adj. Diminutiv al lui singur. ◊ Expr. Singur-singurel = cu desăvârșire singur. – Singur + suf. -el. DOOM
!síngur-singurél adj. m., pl. sínguri-singuréi; f. síngură-singurícă, pl. síngure-singuréle
singureii
SINGURÉL, -EÁ, -ÍCĂ, singurei, -ele, adj. Diminutiv al lui singur. ◊ Expr. Singur-singurel = cu desăvârșire singur. – Singur + suf. -el. DOOM
!síngur-singurél adj. m., pl. sínguri-singuréi; f. síngură-singurícă, pl. síngure-singuréle
singureilor
SINGURÉL, -EÁ, -ÍCĂ, singurei, -ele, adj. Diminutiv al lui singur. ◊ Expr. Singur-singurel = cu desăvârșire singur. – Singur + suf. -el. DOOM
!síngur-singurél adj. m., pl. sínguri-singuréi; f. síngură-singurícă, pl. síngure-singuréle
singurel
SINGURÉL, -EÁ, -ÍCĂ, singurei, -ele, adj. Diminutiv al lui singur. ◊ Expr. Singur-singurel = cu desăvârșire singur. – Singur + suf. -el. DOOM
!síngur-singurél adj. m., pl. sínguri-singuréi; f. síngură-singurícă, pl. síngure-singuréle
singurele
SÍNGUR, -Ă, singuri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care nu este însoțit de nimeni, fără niciun tovarăș, fără altcineva. ♦ Singuratic (1), solitar, izolat, retras; părăsit. 2. Prin forțele sale, fără ajutorul, intervenția, îndemnul, voia cuiva; din proprie inițiativă. ♦ De la sine. 3. (Precedând substantivul) Numai unul; unic. Singurul drum spre oraș. ♦ (În construcții negative) Niciun. Nu putea articula un singur cuvânt. ♦ (Adverbial) Numai, doar. Singur tu nu mi-ai plăcut. 4. (Determină subiectul sau obiectul; uneori ține locul numelui) (Eu sau tu, el etc.) însumi (însuți, însuși etc.) chiar eu (sau tu, el etc.) în persoană. Am eu singur grijă. – Lat. singulus. DOOM
!síngur-singurél adj. m., pl. sínguri-singuréi; f. síngură-singurícă, pl. síngure-singuréle
singurele
SINGURÉL, -EÁ, -ÍCĂ, singurei, -ele, adj. Diminutiv al lui singur. ◊ Expr. Singur-singurel = cu desăvârșire singur. – Singur + suf. -el. DOOM
!síngur-singurél adj. m., pl. sínguri-singuréi; f. síngură-singurícă, pl. síngure-singuréle
singurelei
SINGURÉL, -EÁ, -ÍCĂ, singurei, -ele, adj. Diminutiv al lui singur. ◊ Expr. Singur-singurel = cu desăvârșire singur. – Singur + suf. -el. DOOM
!síngur-singurél adj. m., pl. sínguri-singuréi; f. síngură-singurícă, pl. síngure-singuréle
singurelele
SINGURÉL, -EÁ, -ÍCĂ, singurei, -ele, adj. Diminutiv al lui singur. ◊ Expr. Singur-singurel = cu desăvârșire singur. – Singur + suf. -el. DOOM
!síngur-singurél adj. m., pl. sínguri-singuréi; f. síngură-singurícă, pl. síngure-singuréle
singurelelor
SINGURÉL, -EÁ, -ÍCĂ, singurei, -ele, adj. Diminutiv al lui singur. ◊ Expr. Singur-singurel = cu desăvârșire singur. – Singur + suf. -el. DOOM
!síngur-singurél adj. m., pl. sínguri-singuréi; f. síngură-singurícă, pl. síngure-singuréle
singurelor
SÍNGUR, -Ă, singuri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care nu este însoțit de nimeni, fără niciun tovarăș, fără altcineva. ♦ Singuratic (1), solitar, izolat, retras; părăsit. 2. Prin forțele sale, fără ajutorul, intervenția, îndemnul, voia cuiva; din proprie inițiativă. ♦ De la sine. 3. (Precedând substantivul) Numai unul; unic. Singurul drum spre oraș. ♦ (În construcții negative) Niciun. Nu putea articula un singur cuvânt. ♦ (Adverbial) Numai, doar. Singur tu nu mi-ai plăcut. 4. (Determină subiectul sau obiectul; uneori ține locul numelui) (Eu sau tu, el etc.) însumi (însuți, însuși etc.) chiar eu (sau tu, el etc.) în persoană. Am eu singur grijă. – Lat. singulus. DOOM
!síngur-singurél adj. m., pl. sínguri-singuréi; f. síngură-singurícă, pl. síngure-singuréle
singurelul
SINGURÉL, -EÁ, -ÍCĂ, singurei, -ele, adj. Diminutiv al lui singur. ◊ Expr. Singur-singurel = cu desăvârșire singur. – Singur + suf. -el. DOOM
!síngur-singurél adj. m., pl. sínguri-singuréi; f. síngură-singurícă, pl. síngure-singuréle
singurelului
SINGURÉL, -EÁ, -ÍCĂ, singurei, -ele, adj. Diminutiv al lui singur. ◊ Expr. Singur-singurel = cu desăvârșire singur. – Singur + suf. -el. DOOM
!síngur-singurél adj. m., pl. sínguri-singuréi; f. síngură-singurícă, pl. síngure-singuréle
singuri
SÍNGUR, -Ă, singuri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care nu este însoțit de nimeni, fără niciun tovarăș, fără altcineva. ♦ Singuratic (1), solitar, izolat, retras; părăsit. 2. Prin forțele sale, fără ajutorul, intervenția, îndemnul, voia cuiva; din proprie inițiativă. ♦ De la sine. 3. (Precedând substantivul) Numai unul; unic. Singurul drum spre oraș. ♦ (În construcții negative) Niciun. Nu putea articula un singur cuvânt. ♦ (Adverbial) Numai, doar. Singur tu nu mi-ai plăcut. 4. (Determină subiectul sau obiectul; uneori ține locul numelui) (Eu sau tu, el etc.) însumi (însuți, însuși etc.) chiar eu (sau tu, el etc.) în persoană. Am eu singur grijă. – Lat. singulus. DOOM
!síngur-singurél adj. m., pl. sínguri-singuréi; f. síngură-singurícă, pl. síngure-singuréle
singurica
SINGURÉL, -EÁ, -ÍCĂ, singurei, -ele, adj. Diminutiv al lui singur. ◊ Expr. Singur-singurel = cu desăvârșire singur. – Singur + suf. -el. DOOM
!síngur-singurél adj. m., pl. sínguri-singuréi; f. síngură-singurícă, pl. síngure-singuréle
singurii
SÍNGUR, -Ă, singuri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care nu este însoțit de nimeni, fără niciun tovarăș, fără altcineva. ♦ Singuratic (1), solitar, izolat, retras; părăsit. 2. Prin forțele sale, fără ajutorul, intervenția, îndemnul, voia cuiva; din proprie inițiativă. ♦ De la sine. 3. (Precedând substantivul) Numai unul; unic. Singurul drum spre oraș. ♦ (În construcții negative) Niciun. Nu putea articula un singur cuvânt. ♦ (Adverbial) Numai, doar. Singur tu nu mi-ai plăcut. 4. (Determină subiectul sau obiectul; uneori ține locul numelui) (Eu sau tu, el etc.) însumi (însuți, însuși etc.) chiar eu (sau tu, el etc.) în persoană. Am eu singur grijă. – Lat. singulus. DOOM
!síngur-singurél adj. m., pl. sínguri-singuréi; f. síngură-singurícă, pl. síngure-singuréle
singurilor
SÍNGUR, -Ă, singuri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care nu este însoțit de nimeni, fără niciun tovarăș, fără altcineva. ♦ Singuratic (1), solitar, izolat, retras; părăsit. 2. Prin forțele sale, fără ajutorul, intervenția, îndemnul, voia cuiva; din proprie inițiativă. ♦ De la sine. 3. (Precedând substantivul) Numai unul; unic. Singurul drum spre oraș. ♦ (În construcții negative) Niciun. Nu putea articula un singur cuvânt. ♦ (Adverbial) Numai, doar. Singur tu nu mi-ai plăcut. 4. (Determină subiectul sau obiectul; uneori ține locul numelui) (Eu sau tu, el etc.) însumi (însuți, însuși etc.) chiar eu (sau tu, el etc.) în persoană. Am eu singur grijă. – Lat. singulus. DOOM
!síngur-singurél adj. m., pl. sínguri-singuréi; f. síngură-singurícă, pl. síngure-singuréle
singurul
SÍNGUR, -Ă, singuri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care nu este însoțit de nimeni, fără niciun tovarăș, fără altcineva. ♦ Singuratic (1), solitar, izolat, retras; părăsit. 2. Prin forțele sale, fără ajutorul, intervenția, îndemnul, voia cuiva; din proprie inițiativă. ♦ De la sine. 3. (Precedând substantivul) Numai unul; unic. Singurul drum spre oraș. ♦ (În construcții negative) Niciun. Nu putea articula un singur cuvânt. ♦ (Adverbial) Numai, doar. Singur tu nu mi-ai plăcut. 4. (Determină subiectul sau obiectul; uneori ține locul numelui) (Eu sau tu, el etc.) însumi (însuți, însuși etc.) chiar eu (sau tu, el etc.) în persoană. Am eu singur grijă. – Lat. singulus. DOOM
!síngur-singurél adj. m., pl. sínguri-singuréi; f. síngură-singurícă, pl. síngure-singuréle
singurului
SÍNGUR, -Ă, singuri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care nu este însoțit de nimeni, fără niciun tovarăș, fără altcineva. ♦ Singuratic (1), solitar, izolat, retras; părăsit. 2. Prin forțele sale, fără ajutorul, intervenția, îndemnul, voia cuiva; din proprie inițiativă. ♦ De la sine. 3. (Precedând substantivul) Numai unul; unic. Singurul drum spre oraș. ♦ (În construcții negative) Niciun. Nu putea articula un singur cuvânt. ♦ (Adverbial) Numai, doar. Singur tu nu mi-ai plăcut. 4. (Determină subiectul sau obiectul; uneori ține locul numelui) (Eu sau tu, el etc.) însumi (însuți, însuși etc.) chiar eu (sau tu, el etc.) în persoană. Am eu singur grijă. – Lat. singulus. DOOM
!síngur-singurél adj. m., pl. sínguri-singuréi; f. síngură-singurícă, pl. síngure-singuréle
singurătate
SINGURĂTÁTE, (2) singurătăți, s. f. 1. Faptul de a fi singur (1); starea celui care trăiește singuratic (1); spec. izolare morală. 2. Loc retras pe unde oamenii nu umblă deloc sau trec foarte rar; loc pustiu, lipsit de oameni (și de animale); pustietate; p. ext. izolare. – Singur + suf. -ătate. DOOM
singurătáte s. f., g.-d. art. singurătắții; (locuri, perioade) pl. singurătắți
singurătatea
SINGURĂTÁTE, (2) singurătăți, s. f. 1. Faptul de a fi singur (1); starea celui care trăiește singuratic (1); spec. izolare morală. 2. Loc retras pe unde oamenii nu umblă deloc sau trec foarte rar; loc pustiu, lipsit de oameni (și de animale); pustietate; p. ext. izolare. – Singur + suf. -ătate. DOOM
singurătáte s. f., g.-d. art. singurătắții; (locuri, perioade) pl. singurătắți
singurătăți
SINGURĂTÁTE, (2) singurătăți, s. f. 1. Faptul de a fi singur (1); starea celui care trăiește singuratic (1); spec. izolare morală. 2. Loc retras pe unde oamenii nu umblă deloc sau trec foarte rar; loc pustiu, lipsit de oameni (și de animale); pustietate; p. ext. izolare. – Singur + suf. -ătate. DOOM
singurătáte s. f., g.-d. art. singurătắții; (locuri, perioade) pl. singurătắți
singurătății
SINGURĂTÁTE, (2) singurătăți, s. f. 1. Faptul de a fi singur (1); starea celui care trăiește singuratic (1); spec. izolare morală. 2. Loc retras pe unde oamenii nu umblă deloc sau trec foarte rar; loc pustiu, lipsit de oameni (și de animale); pustietate; p. ext. izolare. – Singur + suf. -ătate. DOOM
singurătáte s. f., g.-d. art. singurătắții; (locuri, perioade) pl. singurătắți
singurătățile
SINGURĂTÁTE, (2) singurătăți, s. f. 1. Faptul de a fi singur (1); starea celui care trăiește singuratic (1); spec. izolare morală. 2. Loc retras pe unde oamenii nu umblă deloc sau trec foarte rar; loc pustiu, lipsit de oameni (și de animale); pustietate; p. ext. izolare. – Singur + suf. -ătate. DOOM
singurătáte s. f., g.-d. art. singurătắții; (locuri, perioade) pl. singurătắți
singurătăților
SINGURĂTÁTE, (2) singurătăți, s. f. 1. Faptul de a fi singur (1); starea celui care trăiește singuratic (1); spec. izolare morală. 2. Loc retras pe unde oamenii nu umblă deloc sau trec foarte rar; loc pustiu, lipsit de oameni (și de animale); pustietate; p. ext. izolare. – Singur + suf. -ătate. DOOM
singurătáte s. f., g.-d. art. singurătắții; (locuri, perioade) pl. singurătắți
sini
SIN1 s. m. (Înv. și reg.; particulă care precedă prenumele tatălui și intră în componența numelui de familie al copiilor) Fiu, fiul lui... – Din sl. synŭ. DOOM
sin (fiu) (slav.) (înv., reg.) s. m.
sinia
SINÍE, sinii, s. f. 1. Tavă mare și rotundă de metal, folosită mai ales pentru copt plăcinte și prăjituri. 2. (Pop.) Masă țărănească joasă, rotundă, cu trei picioare. – Din tc. sini, bg. sinija. DOOM
siníe (pop.) s. f., art. sinía, g.-d. art. siníei; pl. siníi, art. siníile
sinichioză
SINICHIÓZĂ s.f. (Lit.) Conjuncție. [Cf. gr. synoikeiosis].
sinie
SINÍE, sinii, s. f. 1. Tavă mare și rotundă de metal, folosită mai ales pentru copt plăcinte și prăjituri. 2. (Pop.) Masă țărănească joasă, rotundă, cu trei picioare. – Din tc. sini, bg. sinija. DOOM
siníe (pop.) s. f., art. sinía, g.-d. art. siníei; pl. siníi, art. siníile
siniei
SINÍE, sinii, s. f. 1. Tavă mare și rotundă de metal, folosită mai ales pentru copt plăcinte și prăjituri. 2. (Pop.) Masă țărănească joasă, rotundă, cu trei picioare. – Din tc. sini, bg. sinija. DOOM
siníe (pop.) s. f., art. sinía, g.-d. art. siníei; pl. siníi, art. siníile
sinigrina
SINIGRÍNĂ s. f. Substanță chimică prezentă în semințele unei specii de muștar, în hrean și în ridichi, care constituie principiul activ al făinii de muștar. – Din fr. sinigrine. DOOM
sinigrínă (-ni-gri-) s. f., g.-d. art. sinigrínei
sinigrine
SINIGRÍNĂ s. f. Substanță chimică prezentă în semințele unei specii de muștar, în hrean și în ridichi, care constituie principiul activ al făinii de muștar. – Din fr. sinigrine. DOOM
sinigrínă (-ni-gri-) s. f., g.-d. art. sinigrínei
sinigrinei
SINIGRÍNĂ s. f. Substanță chimică prezentă în semințele unei specii de muștar, în hrean și în ridichi, care constituie principiul activ al făinii de muștar. – Din fr. sinigrine. DOOM
sinigrínă (-ni-gri-) s. f., g.-d. art. sinigrínei
sinii
SIN1 s. m. (Înv. și reg.; particulă care precedă prenumele tatălui și intră în componența numelui de familie al copiilor) Fiu, fiul lui... – Din sl. synŭ. DOOM
sin (fiu) (slav.) (înv., reg.) s. m.
sinii
SINÍE, sinii, s. f. 1. Tavă mare și rotundă de metal, folosită mai ales pentru copt plăcinte și prăjituri. 2. (Pop.) Masă țărănească joasă, rotundă, cu trei picioare. – Din tc. sini, bg. sinija. DOOM
siníe (pop.) s. f., art. sinía, g.-d. art. siníei; pl. siníi, art. siníile
siniile
SINÍE, sinii, s. f. 1. Tavă mare și rotundă de metal, folosită mai ales pentru copt plăcinte și prăjituri. 2. (Pop.) Masă țărănească joasă, rotundă, cu trei picioare. – Din tc. sini, bg. sinija. DOOM
siníe (pop.) s. f., art. sinía, g.-d. art. siníei; pl. siníi, art. siníile
siniilor
SINÍE, sinii, s. f. 1. Tavă mare și rotundă de metal, folosită mai ales pentru copt plăcinte și prăjituri. 2. (Pop.) Masă țărănească joasă, rotundă, cu trei picioare. – Din tc. sini, bg. sinija. DOOM
siníe (pop.) s. f., art. sinía, g.-d. art. siníei; pl. siníi, art. siníile
sinilea
SINILÍ, sinilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti rufele, după spălare, în sineală; a albăstri. [Var.: (înv.) sinelí vb. IV] – Din sineală. DOOM
sinilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinilésc, imperf. 3 sg. sinileá; conj. prez. 3 să sinileáscă
sinileai
SINILÍ, sinilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti rufele, după spălare, în sineală; a albăstri. [Var.: (înv.) sinelí vb. IV] – Din sineală. DOOM
sinilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinilésc, imperf. 3 sg. sinileá; conj. prez. 3 să sinileáscă
sinileam
SINILÍ, sinilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti rufele, după spălare, în sineală; a albăstri. [Var.: (înv.) sinelí vb. IV] – Din sineală. DOOM
sinilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinilésc, imperf. 3 sg. sinileá; conj. prez. 3 să sinileáscă
sinilească
SINILÍ, sinilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti rufele, după spălare, în sineală; a albăstri. [Var.: (înv.) sinelí vb. IV] – Din sineală. DOOM
sinilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinilésc, imperf. 3 sg. sinileá; conj. prez. 3 să sinileáscă
sinileau
SINILÍ, sinilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti rufele, după spălare, în sineală; a albăstri. [Var.: (înv.) sinelí vb. IV] – Din sineală. DOOM
sinilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinilésc, imperf. 3 sg. sinileá; conj. prez. 3 să sinileáscă
sinileați
SINILÍ, sinilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti rufele, după spălare, în sineală; a albăstri. [Var.: (înv.) sinelí vb. IV] – Din sineală. DOOM
sinilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinilésc, imperf. 3 sg. sinileá; conj. prez. 3 să sinileáscă
sinilesc
SINILÍ, sinilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti rufele, după spălare, în sineală; a albăstri. [Var.: (înv.) sinelí vb. IV] – Din sineală. DOOM
sinilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinilésc, imperf. 3 sg. sinileá; conj. prez. 3 să sinileáscă
sinilește
SINILÍ, sinilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti rufele, după spălare, în sineală; a albăstri. [Var.: (înv.) sinelí vb. IV] – Din sineală. DOOM
sinilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinilésc, imperf. 3 sg. sinileá; conj. prez. 3 să sinileáscă
sinilești
SINILÍ, sinilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti rufele, după spălare, în sineală; a albăstri. [Var.: (înv.) sinelí vb. IV] – Din sineală. DOOM
sinilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinilésc, imperf. 3 sg. sinileá; conj. prez. 3 să sinileáscă
sinili
SINILÍ, sinilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti rufele, după spălare, în sineală; a albăstri. [Var.: (înv.) sinelí vb. IV] – Din sineală. DOOM
sinilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinilésc, imperf. 3 sg. sinileá; conj. prez. 3 să sinileáscă
sinilia
SINILÍU, -ÍE, sinilii, adj. (Pop.) De culoarea sinelii; albăstrui. [Var.: (rar) sinelíu, -íe adj.] – Sineală + suf. -iu. DOOM
sinilíu (pop.) adj. m., f. sinilíe; pl. m. și f. sinilíi
sinilie
SINILÍU, -ÍE, sinilii, adj. (Pop.) De culoarea sinelii; albăstrui. [Var.: (rar) sinelíu, -íe adj.] – Sineală + suf. -iu. DOOM
sinilíu (pop.) adj. m., f. sinilíe; pl. m. și f. sinilíi
siniliei
SINILÍU, -ÍE, sinilii, adj. (Pop.) De culoarea sinelii; albăstrui. [Var.: (rar) sinelíu, -íe adj.] – Sineală + suf. -iu. DOOM
sinilíu (pop.) adj. m., f. sinilíe; pl. m. și f. sinilíi
sinilii
SINILÍ, sinilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti rufele, după spălare, în sineală; a albăstri. [Var.: (înv.) sinelí vb. IV] – Din sineală. DOOM
sinilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinilésc, imperf. 3 sg. sinileá; conj. prez. 3 să sinileáscă
sinilii
SINILÍU, -ÍE, sinilii, adj. (Pop.) De culoarea sinelii; albăstrui. [Var.: (rar) sinelíu, -íe adj.] – Sineală + suf. -iu. DOOM
sinilíu (pop.) adj. m., f. sinilíe; pl. m. și f. sinilíi
siniliii
SINILÍU, -ÍE, sinilii, adj. (Pop.) De culoarea sinelii; albăstrui. [Var.: (rar) sinelíu, -íe adj.] – Sineală + suf. -iu. DOOM
sinilíu (pop.) adj. m., f. sinilíe; pl. m. și f. sinilíi
siniliile
SINILÍU, -ÍE, sinilii, adj. (Pop.) De culoarea sinelii; albăstrui. [Var.: (rar) sinelíu, -íe adj.] – Sineală + suf. -iu. DOOM
sinilíu (pop.) adj. m., f. sinilíe; pl. m. și f. sinilíi
siniliilor
SINILÍU, -ÍE, sinilii, adj. (Pop.) De culoarea sinelii; albăstrui. [Var.: (rar) sinelíu, -íe adj.] – Sineală + suf. -iu. DOOM
sinilíu (pop.) adj. m., f. sinilíe; pl. m. și f. sinilíi
sinilim
SINILÍ, sinilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti rufele, după spălare, în sineală; a albăstri. [Var.: (înv.) sinelí vb. IV] – Din sineală. DOOM
sinilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinilésc, imperf. 3 sg. sinileá; conj. prez. 3 să sinileáscă
sinilind
SINILÍ, sinilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti rufele, după spălare, în sineală; a albăstri. [Var.: (înv.) sinelí vb. IV] – Din sineală. DOOM
sinilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinilésc, imperf. 3 sg. sinileá; conj. prez. 3 să sinileáscă
sinilire
SINILÍ, sinilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti rufele, după spălare, în sineală; a albăstri. [Var.: (înv.) sinelí vb. IV] – Din sineală. DOOM
sinilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinilésc, imperf. 3 sg. sinileá; conj. prez. 3 să sinileáscă
siniliră
SINILÍ, sinilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti rufele, după spălare, în sineală; a albăstri. [Var.: (înv.) sinelí vb. IV] – Din sineală. DOOM
sinilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinilésc, imperf. 3 sg. sinileá; conj. prez. 3 să sinileáscă
sinilirăm
SINILÍ, sinilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti rufele, după spălare, în sineală; a albăstri. [Var.: (înv.) sinelí vb. IV] – Din sineală. DOOM
sinilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinilésc, imperf. 3 sg. sinileá; conj. prez. 3 să sinileáscă
sinilirăți
SINILÍ, sinilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti rufele, după spălare, în sineală; a albăstri. [Var.: (înv.) sinelí vb. IV] – Din sineală. DOOM
sinilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinilésc, imperf. 3 sg. sinileá; conj. prez. 3 să sinileáscă
sinilise
SINILÍ, sinilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti rufele, după spălare, în sineală; a albăstri. [Var.: (înv.) sinelí vb. IV] – Din sineală. DOOM
sinilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinilésc, imperf. 3 sg. sinileá; conj. prez. 3 să sinileáscă
sinilisem
SINILÍ, sinilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti rufele, după spălare, în sineală; a albăstri. [Var.: (înv.) sinelí vb. IV] – Din sineală. DOOM
sinilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinilésc, imperf. 3 sg. sinileá; conj. prez. 3 să sinileáscă
siniliseră
SINILÍ, sinilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti rufele, după spălare, în sineală; a albăstri. [Var.: (înv.) sinelí vb. IV] – Din sineală. DOOM
sinilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinilésc, imperf. 3 sg. sinileá; conj. prez. 3 să sinileáscă
siniliserăm
SINILÍ, sinilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti rufele, după spălare, în sineală; a albăstri. [Var.: (înv.) sinelí vb. IV] – Din sineală. DOOM
sinilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinilésc, imperf. 3 sg. sinileá; conj. prez. 3 să sinileáscă
siniliserăți
SINILÍ, sinilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti rufele, după spălare, în sineală; a albăstri. [Var.: (înv.) sinelí vb. IV] – Din sineală. DOOM
sinilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinilésc, imperf. 3 sg. sinileá; conj. prez. 3 să sinileáscă
siniliseși
SINILÍ, sinilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti rufele, după spălare, în sineală; a albăstri. [Var.: (înv.) sinelí vb. IV] – Din sineală. DOOM
sinilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinilésc, imperf. 3 sg. sinileá; conj. prez. 3 să sinileáscă
siniliseți
SINILÍ, sinilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti rufele, după spălare, în sineală; a albăstri. [Var.: (înv.) sinelí vb. IV] – Din sineală. DOOM
sinilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinilésc, imperf. 3 sg. sinileá; conj. prez. 3 să sinileáscă
sinilit
SINILÍ, sinilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti rufele, după spălare, în sineală; a albăstri. [Var.: (înv.) sinelí vb. IV] – Din sineală. DOOM
sinilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinilésc, imperf. 3 sg. sinileá; conj. prez. 3 să sinileáscă
sinilit
SINILÍT, -Ă, siniliți, -te, adj. (Reg.; despre rufe) Clătit în sineală; albăstrit. [Var.: (înv.) sinelít, -ă adj.] – V. sinili.
siniliu
SINILÍU, -ÍE, sinilii, adj. (Pop.) De culoarea sinelii; albăstrui. [Var.: (rar) sinelíu, -íe adj.] – Sineală + suf. -iu. DOOM
sinilíu (pop.) adj. m., f. sinilíe; pl. m. și f. sinilíi
siniliul
SINILÍU, -ÍE, sinilii, adj. (Pop.) De culoarea sinelii; albăstrui. [Var.: (rar) sinelíu, -íe adj.] – Sineală + suf. -iu. DOOM
sinilíu (pop.) adj. m., f. sinilíe; pl. m. și f. sinilíi
siniliului
SINILÍU, -ÍE, sinilii, adj. (Pop.) De culoarea sinelii; albăstrui. [Var.: (rar) sinelíu, -íe adj.] – Sineală + suf. -iu. DOOM
sinilíu (pop.) adj. m., f. sinilíe; pl. m. și f. sinilíi
siniliși
SINILÍ, sinilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti rufele, după spălare, în sineală; a albăstri. [Var.: (înv.) sinelí vb. IV] – Din sineală. DOOM
sinilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinilésc, imperf. 3 sg. sinileá; conj. prez. 3 să sinileáscă
siniliți
SINILÍ, sinilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti rufele, după spălare, în sineală; a albăstri. [Var.: (înv.) sinelí vb. IV] – Din sineală. DOOM
sinilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sinilésc, imperf. 3 sg. sinileá; conj. prez. 3 să sinileáscă
sinilor
SIN1 s. m. (Înv. și reg.; particulă care precedă prenumele tatălui și intră în componența numelui de familie al copiilor) Fiu, fiul lui... – Din sl. synŭ. DOOM
sin (fiu) (slav.) (înv., reg.) s. m.
sinis
Sinis, tîlhar faimos din regiunea Corinthului, care ataca trecătorii și-i ucidea, spînzurîndu-i de vîrfurile brazilor de prin partea locului. A fost ucis de către Theseus.
sinistr
SINISTR- v. sinistro-.
sinistra
Sinistra s. pr. (peior.) poreclă postumă a Elenei Ceaușescu, soția dictatorului Nicolae Ceaușescu.
sinistra
SINÍSTRU, -Ă, siniștri, -stre, adj., s. n. I. Adj. 1. Care trezește sentimente de spaimă, de groază; groaznic, înspăimântător. ♦ Care inspiră oroare; oribil. 2. Primejdios, lugubru, funest; criminal2. II. S. n. Dezastru care aduce după sine mari pierderi materiale; calamitate. – Din fr. sinistre. DOOM
sinístru2 s. n., art. sinístrul; pl. sinístre
sinistrat
SINISTRÁT, -Ă, sinistrați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care a suferit pagube însemnate de pe urma unui incendiu, a unei inundații sau a altei calamități. – Din fr. sinistré. DOOM
sinistrát adj. m., s. m., pl. sinistráți; adj. f., s. f. sinistrátă, pl. sinistráte
sinistrat
SINISTRÁT, -Ă, sinistrați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care a suferit pagube însemnate de pe urma unui incendiu, a unei inundații sau a altei calamități. – Din fr. sinistré. DOOM
sinistrát adj. m., s. m., pl. sinistráți; adj. f., s. f. sinistrátă, pl. sinistráte
sinistrata
SINISTRÁT, -Ă, sinistrați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care a suferit pagube însemnate de pe urma unui incendiu, a unei inundații sau a altei calamități. – Din fr. sinistré. DOOM
sinistrát adj. m., s. m., pl. sinistráți; adj. f., s. f. sinistrátă, pl. sinistráte
sinistrata
SINISTRÁT, -Ă, sinistrați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care a suferit pagube însemnate de pe urma unui incendiu, a unei inundații sau a altei calamități. – Din fr. sinistré. DOOM
sinistrát adj. m., s. m., pl. sinistráți; adj. f., s. f. sinistrátă, pl. sinistráte
sinistrate
SINISTRÁT, -Ă, sinistrați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care a suferit pagube însemnate de pe urma unui incendiu, a unei inundații sau a altei calamități. – Din fr. sinistré. DOOM
sinistrát adj. m., s. m., pl. sinistráți; adj. f., s. f. sinistrátă, pl. sinistráte
sinistrate
SINISTRÁT, -Ă, sinistrați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care a suferit pagube însemnate de pe urma unui incendiu, a unei inundații sau a altei calamități. – Din fr. sinistré. DOOM
sinistrát adj. m., s. m., pl. sinistráți; adj. f., s. f. sinistrátă, pl. sinistráte
sinistratei
SINISTRÁT, -Ă, sinistrați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care a suferit pagube însemnate de pe urma unui incendiu, a unei inundații sau a altei calamități. – Din fr. sinistré. DOOM
sinistrát adj. m., s. m., pl. sinistráți; adj. f., s. f. sinistrátă, pl. sinistráte
sinistratei
SINISTRÁT, -Ă, sinistrați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care a suferit pagube însemnate de pe urma unui incendiu, a unei inundații sau a altei calamități. – Din fr. sinistré. DOOM
sinistrát adj. m., s. m., pl. sinistráți; adj. f., s. f. sinistrátă, pl. sinistráte
sinistratele
SINISTRÁT, -Ă, sinistrați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care a suferit pagube însemnate de pe urma unui incendiu, a unei inundații sau a altei calamități. – Din fr. sinistré. DOOM
sinistrát adj. m., s. m., pl. sinistráți; adj. f., s. f. sinistrátă, pl. sinistráte
sinistratele
SINISTRÁT, -Ă, sinistrați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care a suferit pagube însemnate de pe urma unui incendiu, a unei inundații sau a altei calamități. – Din fr. sinistré. DOOM
sinistrát adj. m., s. m., pl. sinistráți; adj. f., s. f. sinistrátă, pl. sinistráte
sinistratelor
SINISTRÁT, -Ă, sinistrați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care a suferit pagube însemnate de pe urma unui incendiu, a unei inundații sau a altei calamități. – Din fr. sinistré. DOOM
sinistrát adj. m., s. m., pl. sinistráți; adj. f., s. f. sinistrátă, pl. sinistráte
sinistratelor
SINISTRÁT, -Ă, sinistrați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care a suferit pagube însemnate de pe urma unui incendiu, a unei inundații sau a altei calamități. – Din fr. sinistré. DOOM
sinistrát adj. m., s. m., pl. sinistráți; adj. f., s. f. sinistrátă, pl. sinistráte
sinistratul
SINISTRÁT, -Ă, sinistrați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care a suferit pagube însemnate de pe urma unui incendiu, a unei inundații sau a altei calamități. – Din fr. sinistré. DOOM
sinistrát adj. m., s. m., pl. sinistráți; adj. f., s. f. sinistrátă, pl. sinistráte
sinistratul
SINISTRÁT, -Ă, sinistrați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care a suferit pagube însemnate de pe urma unui incendiu, a unei inundații sau a altei calamități. – Din fr. sinistré. DOOM
sinistrát adj. m., s. m., pl. sinistráți; adj. f., s. f. sinistrátă, pl. sinistráte
sinistratului
SINISTRÁT, -Ă, sinistrați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care a suferit pagube însemnate de pe urma unui incendiu, a unei inundații sau a altei calamități. – Din fr. sinistré. DOOM
sinistrát adj. m., s. m., pl. sinistráți; adj. f., s. f. sinistrátă, pl. sinistráte
sinistratului
SINISTRÁT, -Ă, sinistrați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care a suferit pagube însemnate de pe urma unui incendiu, a unei inundații sau a altei calamități. – Din fr. sinistré. DOOM
sinistrát adj. m., s. m., pl. sinistráți; adj. f., s. f. sinistrátă, pl. sinistráte
sinistrați
SINISTRÁT, -Ă, sinistrați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care a suferit pagube însemnate de pe urma unui incendiu, a unei inundații sau a altei calamități. – Din fr. sinistré. DOOM
sinistrát adj. m., s. m., pl. sinistráți; adj. f., s. f. sinistrátă, pl. sinistráte
sinistrați
SINISTRÁT, -Ă, sinistrați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care a suferit pagube însemnate de pe urma unui incendiu, a unei inundații sau a altei calamități. – Din fr. sinistré. DOOM
sinistrát adj. m., s. m., pl. sinistráți; adj. f., s. f. sinistrátă, pl. sinistráte
sinistrații
SINISTRÁT, -Ă, sinistrați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care a suferit pagube însemnate de pe urma unui incendiu, a unei inundații sau a altei calamități. – Din fr. sinistré. DOOM
sinistrát adj. m., s. m., pl. sinistráți; adj. f., s. f. sinistrátă, pl. sinistráte
sinistrații
SINISTRÁT, -Ă, sinistrați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care a suferit pagube însemnate de pe urma unui incendiu, a unei inundații sau a altei calamități. – Din fr. sinistré. DOOM
sinistrát adj. m., s. m., pl. sinistráți; adj. f., s. f. sinistrátă, pl. sinistráte
sinistraților
SINISTRÁT, -Ă, sinistrați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care a suferit pagube însemnate de pe urma unui incendiu, a unei inundații sau a altei calamități. – Din fr. sinistré. DOOM
sinistrát adj. m., s. m., pl. sinistráți; adj. f., s. f. sinistrátă, pl. sinistráte
sinistraților
SINISTRÁT, -Ă, sinistrați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care a suferit pagube însemnate de pe urma unui incendiu, a unei inundații sau a altei calamități. – Din fr. sinistré. DOOM
sinistrát adj. m., s. m., pl. sinistráți; adj. f., s. f. sinistrátă, pl. sinistráte
sinistre
SINÍSTRU, -Ă, siniștri, -stre, adj., s. n. I. Adj. 1. Care trezește sentimente de spaimă, de groază; groaznic, înspăimântător. ♦ Care inspiră oroare; oribil. 2. Primejdios, lugubru, funest; criminal2. II. S. n. Dezastru care aduce după sine mari pierderi materiale; calamitate. – Din fr. sinistre. DOOM
sinístru2 s. n., art. sinístrul; pl. sinístre
sinistrei
SINÍSTRU, -Ă, siniștri, -stre, adj., s. n. I. Adj. 1. Care trezește sentimente de spaimă, de groază; groaznic, înspăimântător. ♦ Care inspiră oroare; oribil. 2. Primejdios, lugubru, funest; criminal2. II. S. n. Dezastru care aduce după sine mari pierderi materiale; calamitate. – Din fr. sinistre. DOOM
sinístru2 s. n., art. sinístrul; pl. sinístre
sinistrele
SINÍSTRU, -Ă, siniștri, -stre, adj., s. n. I. Adj. 1. Care trezește sentimente de spaimă, de groază; groaznic, înspăimântător. ♦ Care inspiră oroare; oribil. 2. Primejdios, lugubru, funest; criminal2. II. S. n. Dezastru care aduce după sine mari pierderi materiale; calamitate. – Din fr. sinistre. DOOM
sinístru2 s. n., art. sinístrul; pl. sinístre
sinistrelor
SINÍSTRU, -Ă, siniștri, -stre, adj., s. n. I. Adj. 1. Care trezește sentimente de spaimă, de groază; groaznic, înspăimântător. ♦ Care inspiră oroare; oribil. 2. Primejdios, lugubru, funest; criminal2. II. S. n. Dezastru care aduce după sine mari pierderi materiale; calamitate. – Din fr. sinistre. DOOM
sinístru2 s. n., art. sinístrul; pl. sinístre
sinistritate
SINISTRITÁTE s.f. (Rar) Caracter sinistru. [< sinistru + -itate].
sinistritatea
SINISTRITÁTE s.f. (Rar) Caracter sinistru. [< sinistru + -itate].
sinistrități
SINISTRITÁTE s.f. (Rar) Caracter sinistru. [< sinistru + -itate].
sinistrității
SINISTRITÁTE s.f. (Rar) Caracter sinistru. [< sinistru + -itate].
sinistro
SINISTRO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(de) stânga”, „stâng”. Var. sinistr-. / < fr. sinistro-, cf. lat. sinister – stâng].
sinistrocardie
SINISTROCARDÍE s.f. (Med.) Deplasare a inimii spre stânga, dincolo de poziția normală; levocardie. [Gen. -iei. / < fr. sinistrocardie, cf. lat. sinister – stâng, gr. kardia – inimă].
sinistroză
SINISTRÓZĂ s.f. (Med.) Tulburare psihică care apare după catastrofe sau după traume psihice, implicând pierderea capacității de muncă și inhibarea voinței. [< fr. sinistrose].
sinistru
SINÍSTRU, -Ă, siniștri, -stre, adj., s. n. I. Adj. 1. Care trezește sentimente de spaimă, de groază; groaznic, înspăimântător. ♦ Care inspiră oroare; oribil. 2. Primejdios, lugubru, funest; criminal2. II. S. n. Dezastru care aduce după sine mari pierderi materiale; calamitate. – Din fr. sinistre. DOOM
sinístru2 s. n., art. sinístrul; pl. sinístre
sinistrul
SINÍSTRU, -Ă, siniștri, -stre, adj., s. n. I. Adj. 1. Care trezește sentimente de spaimă, de groază; groaznic, înspăimântător. ♦ Care inspiră oroare; oribil. 2. Primejdios, lugubru, funest; criminal2. II. S. n. Dezastru care aduce după sine mari pierderi materiale; calamitate. – Din fr. sinistre. DOOM
sinístru2 s. n., art. sinístrul; pl. sinístre
sinistrului
SINÍSTRU, -Ă, siniștri, -stre, adj., s. n. I. Adj. 1. Care trezește sentimente de spaimă, de groază; groaznic, înspăimântător. ♦ Care inspiră oroare; oribil. 2. Primejdios, lugubru, funest; criminal2. II. S. n. Dezastru care aduce după sine mari pierderi materiale; calamitate. – Din fr. sinistre. DOOM
sinístru2 s. n., art. sinístrul; pl. sinístre
sinizeză
SINIZÉZĂ s.f. Sinereză (1) [în DN]. [Cf. gr. sinizesis – contragere].
sinișor
SÂNIȘÓR, sânișori, s. m. Diminutiv al lui sân (1). – Sân + suf. -ișor. DOOM
sânișór s. m., pl. sânișóri
siniștri
SINÍSTRU, -Ă, siniștri, -stre, adj., s. n. I. Adj. 1. Care trezește sentimente de spaimă, de groază; groaznic, înspăimântător. ♦ Care inspiră oroare; oribil. 2. Primejdios, lugubru, funest; criminal2. II. S. n. Dezastru care aduce după sine mari pierderi materiale; calamitate. – Din fr. sinistre. DOOM
sinístru2 s. n., art. sinístrul; pl. sinístre
siniștrii
SINÍSTRU, -Ă, siniștri, -stre, adj., s. n. I. Adj. 1. Care trezește sentimente de spaimă, de groază; groaznic, înspăimântător. ♦ Care inspiră oroare; oribil. 2. Primejdios, lugubru, funest; criminal2. II. S. n. Dezastru care aduce după sine mari pierderi materiale; calamitate. – Din fr. sinistre. DOOM
sinístru2 s. n., art. sinístrul; pl. sinístre
siniștrilor
SINÍSTRU, -Ă, siniștri, -stre, adj., s. n. I. Adj. 1. Care trezește sentimente de spaimă, de groază; groaznic, înspăimântător. ♦ Care inspiră oroare; oribil. 2. Primejdios, lugubru, funest; criminal2. II. S. n. Dezastru care aduce după sine mari pierderi materiale; calamitate. – Din fr. sinistre. DOOM
sinístru2 s. n., art. sinístrul; pl. sinístre
sinoade
SINÓD, sinoade, s. n. 1. Adunare de ierarhi care constituie forul suprem al Bisericii (sau al unei eparhii) ortodoxe și care se întrunește periodic pentru a rezolva probleme de administrație bisericească. 2. Adunare episcopală care se convoacă ocazional pentru a lua (unele) hotărâri în probleme de dogmă, de morală și de administrație bisericească; sobor; (la catolici) conciliu. – Din sl. sinod. DOOM
sinód s. n., pl. sinoáde
sinoadele
SINÓD, sinoade, s. n. 1. Adunare de ierarhi care constituie forul suprem al Bisericii (sau al unei eparhii) ortodoxe și care se întrunește periodic pentru a rezolva probleme de administrație bisericească. 2. Adunare episcopală care se convoacă ocazional pentru a lua (unele) hotărâri în probleme de dogmă, de morală și de administrație bisericească; sobor; (la catolici) conciliu. – Din sl. sinod. DOOM
sinód s. n., pl. sinoáde
sinoadelor
SINÓD, sinoade, s. n. 1. Adunare de ierarhi care constituie forul suprem al Bisericii (sau al unei eparhii) ortodoxe și care se întrunește periodic pentru a rezolva probleme de administrație bisericească. 2. Adunare episcopală care se convoacă ocazional pentru a lua (unele) hotărâri în probleme de dogmă, de morală și de administrație bisericească; sobor; (la catolici) conciliu. – Din sl. sinod. DOOM
sinód s. n., pl. sinoáde
sinochie
SINOCHÍE s.f. (Zool.) Simbioză între microorganisme și oameni, în care beneficiază și gazda. [Gen. -iei. / < germ. Synökie].
sinod
SINÓD, sinoade, s. n. 1. Adunare de ierarhi care constituie forul suprem al Bisericii (sau al unei eparhii) ortodoxe și care se întrunește periodic pentru a rezolva probleme de administrație bisericească. 2. Adunare episcopală care se convoacă ocazional pentru a lua (unele) hotărâri în probleme de dogmă, de morală și de administrație bisericească; sobor; (la catolici) conciliu. – Din sl. sinod. DOOM
sinód s. n., pl. sinoáde
sinodal
SINODÁL, -Ă, sinodali, -e, adj. Care aparține sinodului, privitor la sinod; care emană de la un sinod, care face parte dintr-un sinod; sinodic (2), sinodicesc. – Din fr. synodal. DOOM
sinodál adj. m., pl. sinodáli; f. sinodálă, pl. sinodále
sinodala
SINODÁL, -Ă, sinodali, -e, adj. Care aparține sinodului, privitor la sinod; care emană de la un sinod, care face parte dintr-un sinod; sinodic (2), sinodicesc. – Din fr. synodal. DOOM
sinodál adj. m., pl. sinodáli; f. sinodálă, pl. sinodále
sinodale
SINODÁL, -Ă, sinodali, -e, adj. Care aparține sinodului, privitor la sinod; care emană de la un sinod, care face parte dintr-un sinod; sinodic (2), sinodicesc. – Din fr. synodal. DOOM
sinodál adj. m., pl. sinodáli; f. sinodálă, pl. sinodále
sinodalei
SINODÁL, -Ă, sinodali, -e, adj. Care aparține sinodului, privitor la sinod; care emană de la un sinod, care face parte dintr-un sinod; sinodic (2), sinodicesc. – Din fr. synodal. DOOM
sinodál adj. m., pl. sinodáli; f. sinodálă, pl. sinodále
sinodalele
SINODÁL, -Ă, sinodali, -e, adj. Care aparține sinodului, privitor la sinod; care emană de la un sinod, care face parte dintr-un sinod; sinodic (2), sinodicesc. – Din fr. synodal. DOOM
sinodál adj. m., pl. sinodáli; f. sinodálă, pl. sinodále
sinodalelor
SINODÁL, -Ă, sinodali, -e, adj. Care aparține sinodului, privitor la sinod; care emană de la un sinod, care face parte dintr-un sinod; sinodic (2), sinodicesc. – Din fr. synodal. DOOM
sinodál adj. m., pl. sinodáli; f. sinodálă, pl. sinodále
sinodali
SINODÁL, -Ă, sinodali, -e, adj. Care aparține sinodului, privitor la sinod; care emană de la un sinod, care face parte dintr-un sinod; sinodic (2), sinodicesc. – Din fr. synodal. DOOM
sinodál adj. m., pl. sinodáli; f. sinodálă, pl. sinodále
sinodalii
SINODÁL, -Ă, sinodali, -e, adj. Care aparține sinodului, privitor la sinod; care emană de la un sinod, care face parte dintr-un sinod; sinodic (2), sinodicesc. – Din fr. synodal. DOOM
sinodál adj. m., pl. sinodáli; f. sinodálă, pl. sinodále
sinodalilor
SINODÁL, -Ă, sinodali, -e, adj. Care aparține sinodului, privitor la sinod; care emană de la un sinod, care face parte dintr-un sinod; sinodic (2), sinodicesc. – Din fr. synodal. DOOM
sinodál adj. m., pl. sinodáli; f. sinodálă, pl. sinodále
sinodalul
SINODÁL, -Ă, sinodali, -e, adj. Care aparține sinodului, privitor la sinod; care emană de la un sinod, care face parte dintr-un sinod; sinodic (2), sinodicesc. – Din fr. synodal. DOOM
sinodál adj. m., pl. sinodáli; f. sinodálă, pl. sinodále
sinodalului
SINODÁL, -Ă, sinodali, -e, adj. Care aparține sinodului, privitor la sinod; care emană de la un sinod, care face parte dintr-un sinod; sinodic (2), sinodicesc. – Din fr. synodal. DOOM
sinodál adj. m., pl. sinodáli; f. sinodálă, pl. sinodále
sinodic
SINÓDIC, -Ă, sinodici, -ce, adj. 1. Referitor la intervalul de timp după care se repetă aceeași poziție relativă a Pământului, a Soarelui, a Lunii sau a unei planete. ◊ Perioadă sinodică = interval în care se face rotirea completă a unui corp ceresc în jurul altui corp ceresc în mișcare. Lună sinodică = interval în care Luna, aflată în una dintre fazele ei, face o mișcare de rotație completă în jurul Pământului și revine în faza de la care a plecat. 2. Care aparține sinodului, privitor la sinod, care emană de la sinod; care face parte dintr-un sinod; sinodal, sinodicesc. – Din fr. synodique. DOOM
sinódic adj. m., pl. sinódici; f. sinódică, pl. sinódice
sinodica
SINÓDIC, -Ă, sinodici, -ce, adj. 1. Referitor la intervalul de timp după care se repetă aceeași poziție relativă a Pământului, a Soarelui, a Lunii sau a unei planete. ◊ Perioadă sinodică = interval în care se face rotirea completă a unui corp ceresc în jurul altui corp ceresc în mișcare. Lună sinodică = interval în care Luna, aflată în una dintre fazele ei, face o mișcare de rotație completă în jurul Pământului și revine în faza de la care a plecat. 2. Care aparține sinodului, privitor la sinod, care emană de la sinod; care face parte dintr-un sinod; sinodal, sinodicesc. – Din fr. synodique. DOOM
sinódic adj. m., pl. sinódici; f. sinódică, pl. sinódice
sinodice
SINÓDIC, -Ă, sinodici, -ce, adj. 1. Referitor la intervalul de timp după care se repetă aceeași poziție relativă a Pământului, a Soarelui, a Lunii sau a unei planete. ◊ Perioadă sinodică = interval în care se face rotirea completă a unui corp ceresc în jurul altui corp ceresc în mișcare. Lună sinodică = interval în care Luna, aflată în una dintre fazele ei, face o mișcare de rotație completă în jurul Pământului și revine în faza de la care a plecat. 2. Care aparține sinodului, privitor la sinod, care emană de la sinod; care face parte dintr-un sinod; sinodal, sinodicesc. – Din fr. synodique. DOOM
sinódic adj. m., pl. sinódici; f. sinódică, pl. sinódice
sinodiceasca
SINODICÉSC, -EÁSCĂ, sinodicești, adj. (Înv.) Sinodal. – Sinodic + suf. -esc. DOOM
sinodicésc (înv.) adj. m., f. sinodiceáscă; pl. m. și f. sinodicéști
sinodicei
SINÓDIC, -Ă, sinodici, -ce, adj. 1. Referitor la intervalul de timp după care se repetă aceeași poziție relativă a Pământului, a Soarelui, a Lunii sau a unei planete. ◊ Perioadă sinodică = interval în care se face rotirea completă a unui corp ceresc în jurul altui corp ceresc în mișcare. Lună sinodică = interval în care Luna, aflată în una dintre fazele ei, face o mișcare de rotație completă în jurul Pământului și revine în faza de la care a plecat. 2. Care aparține sinodului, privitor la sinod, care emană de la sinod; care face parte dintr-un sinod; sinodal, sinodicesc. – Din fr. synodique. DOOM
sinódic adj. m., pl. sinódici; f. sinódică, pl. sinódice
sinodicele
SINÓDIC, -Ă, sinodici, -ce, adj. 1. Referitor la intervalul de timp după care se repetă aceeași poziție relativă a Pământului, a Soarelui, a Lunii sau a unei planete. ◊ Perioadă sinodică = interval în care se face rotirea completă a unui corp ceresc în jurul altui corp ceresc în mișcare. Lună sinodică = interval în care Luna, aflată în una dintre fazele ei, face o mișcare de rotație completă în jurul Pământului și revine în faza de la care a plecat. 2. Care aparține sinodului, privitor la sinod, care emană de la sinod; care face parte dintr-un sinod; sinodal, sinodicesc. – Din fr. synodique. DOOM
sinódic adj. m., pl. sinódici; f. sinódică, pl. sinódice
sinodicelor
SINÓDIC, -Ă, sinodici, -ce, adj. 1. Referitor la intervalul de timp după care se repetă aceeași poziție relativă a Pământului, a Soarelui, a Lunii sau a unei planete. ◊ Perioadă sinodică = interval în care se face rotirea completă a unui corp ceresc în jurul altui corp ceresc în mișcare. Lună sinodică = interval în care Luna, aflată în una dintre fazele ei, face o mișcare de rotație completă în jurul Pământului și revine în faza de la care a plecat. 2. Care aparține sinodului, privitor la sinod, care emană de la sinod; care face parte dintr-un sinod; sinodal, sinodicesc. – Din fr. synodique. DOOM
sinódic adj. m., pl. sinódici; f. sinódică, pl. sinódice
sinodicesc
SINODICÉSC, -EÁSCĂ, sinodicești, adj. (Înv.) Sinodal. – Sinodic + suf. -esc. DOOM
sinodicésc (înv.) adj. m., f. sinodiceáscă; pl. m. și f. sinodicéști
sinodicescul
SINODICÉSC, -EÁSCĂ, sinodicești, adj. (Înv.) Sinodal. – Sinodic + suf. -esc. DOOM
sinodicésc (înv.) adj. m., f. sinodiceáscă; pl. m. și f. sinodicéști
sinodicescului
SINODICÉSC, -EÁSCĂ, sinodicești, adj. (Înv.) Sinodal. – Sinodic + suf. -esc. DOOM
sinodicésc (înv.) adj. m., f. sinodiceáscă; pl. m. și f. sinodicéști
sinodicești
SINODICÉSC, -EÁSCĂ, sinodicești, adj. (Înv.) Sinodal. – Sinodic + suf. -esc. DOOM
sinodicésc (înv.) adj. m., f. sinodiceáscă; pl. m. și f. sinodicéști
sinodiceștii
SINODICÉSC, -EÁSCĂ, sinodicești, adj. (Înv.) Sinodal. – Sinodic + suf. -esc. DOOM
sinodicésc (înv.) adj. m., f. sinodiceáscă; pl. m. și f. sinodicéști
sinodiceștile
SINODICÉSC, -EÁSCĂ, sinodicești, adj. (Înv.) Sinodal. – Sinodic + suf. -esc. DOOM
sinodicésc (înv.) adj. m., f. sinodiceáscă; pl. m. și f. sinodicéști
sinodiceștilor
SINODICÉSC, -EÁSCĂ, sinodicești, adj. (Înv.) Sinodal. – Sinodic + suf. -esc. DOOM
sinodicésc (înv.) adj. m., f. sinodiceáscă; pl. m. și f. sinodicéști
sinodici
SINÓDIC, -Ă, sinodici, -ce, adj. 1. Referitor la intervalul de timp după care se repetă aceeași poziție relativă a Pământului, a Soarelui, a Lunii sau a unei planete. ◊ Perioadă sinodică = interval în care se face rotirea completă a unui corp ceresc în jurul altui corp ceresc în mișcare. Lună sinodică = interval în care Luna, aflată în una dintre fazele ei, face o mișcare de rotație completă în jurul Pământului și revine în faza de la care a plecat. 2. Care aparține sinodului, privitor la sinod, care emană de la sinod; care face parte dintr-un sinod; sinodal, sinodicesc. – Din fr. synodique. DOOM
sinódic adj. m., pl. sinódici; f. sinódică, pl. sinódice
sinodicii
SINÓDIC, -Ă, sinodici, -ce, adj. 1. Referitor la intervalul de timp după care se repetă aceeași poziție relativă a Pământului, a Soarelui, a Lunii sau a unei planete. ◊ Perioadă sinodică = interval în care se face rotirea completă a unui corp ceresc în jurul altui corp ceresc în mișcare. Lună sinodică = interval în care Luna, aflată în una dintre fazele ei, face o mișcare de rotație completă în jurul Pământului și revine în faza de la care a plecat. 2. Care aparține sinodului, privitor la sinod, care emană de la sinod; care face parte dintr-un sinod; sinodal, sinodicesc. – Din fr. synodique. DOOM
sinódic adj. m., pl. sinódici; f. sinódică, pl. sinódice
sinodicilor
SINÓDIC, -Ă, sinodici, -ce, adj. 1. Referitor la intervalul de timp după care se repetă aceeași poziție relativă a Pământului, a Soarelui, a Lunii sau a unei planete. ◊ Perioadă sinodică = interval în care se face rotirea completă a unui corp ceresc în jurul altui corp ceresc în mișcare. Lună sinodică = interval în care Luna, aflată în una dintre fazele ei, face o mișcare de rotație completă în jurul Pământului și revine în faza de la care a plecat. 2. Care aparține sinodului, privitor la sinod, care emană de la sinod; care face parte dintr-un sinod; sinodal, sinodicesc. – Din fr. synodique. DOOM
sinódic adj. m., pl. sinódici; f. sinódică, pl. sinódice
sinodicul
SINÓDIC, -Ă, sinodici, -ce, adj. 1. Referitor la intervalul de timp după care se repetă aceeași poziție relativă a Pământului, a Soarelui, a Lunii sau a unei planete. ◊ Perioadă sinodică = interval în care se face rotirea completă a unui corp ceresc în jurul altui corp ceresc în mișcare. Lună sinodică = interval în care Luna, aflată în una dintre fazele ei, face o mișcare de rotație completă în jurul Pământului și revine în faza de la care a plecat. 2. Care aparține sinodului, privitor la sinod, care emană de la sinod; care face parte dintr-un sinod; sinodal, sinodicesc. – Din fr. synodique. DOOM
sinódic adj. m., pl. sinódici; f. sinódică, pl. sinódice
sinodicului
SINÓDIC, -Ă, sinodici, -ce, adj. 1. Referitor la intervalul de timp după care se repetă aceeași poziție relativă a Pământului, a Soarelui, a Lunii sau a unei planete. ◊ Perioadă sinodică = interval în care se face rotirea completă a unui corp ceresc în jurul altui corp ceresc în mișcare. Lună sinodică = interval în care Luna, aflată în una dintre fazele ei, face o mișcare de rotație completă în jurul Pământului și revine în faza de la care a plecat. 2. Care aparține sinodului, privitor la sinod, care emană de la sinod; care face parte dintr-un sinod; sinodal, sinodicesc. – Din fr. synodique. DOOM
sinódic adj. m., pl. sinódici; f. sinódică, pl. sinódice
sinodul
SINÓD, sinoade, s. n. 1. Adunare de ierarhi care constituie forul suprem al Bisericii (sau al unei eparhii) ortodoxe și care se întrunește periodic pentru a rezolva probleme de administrație bisericească. 2. Adunare episcopală care se convoacă ocazional pentru a lua (unele) hotărâri în probleme de dogmă, de morală și de administrație bisericească; sobor; (la catolici) conciliu. – Din sl. sinod. DOOM
sinód s. n., pl. sinoáde
sinodului
SINÓD, sinoade, s. n. 1. Adunare de ierarhi care constituie forul suprem al Bisericii (sau al unei eparhii) ortodoxe și care se întrunește periodic pentru a rezolva probleme de administrație bisericească. 2. Adunare episcopală care se convoacă ocazional pentru a lua (unele) hotărâri în probleme de dogmă, de morală și de administrație bisericească; sobor; (la catolici) conciliu. – Din sl. sinod. DOOM
sinód s. n., pl. sinoáde
sinolog
SINOLÓG, -Ă, sinologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în sinologie. – Din fr. sinologue. DOOM
sinológă (rar) s. f., g.-d. art. sinológei; pl. sinológe
sinologa
SINOLÓG, -Ă, sinologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în sinologie. – Din fr. sinologue. DOOM
sinológă (rar) s. f., g.-d. art. sinológei; pl. sinológe
sinologe
SINOLÓG, -Ă, sinologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în sinologie. – Din fr. sinologue. DOOM
sinológă (rar) s. f., g.-d. art. sinológei; pl. sinológe
sinologei
SINOLÓG, -Ă, sinologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în sinologie. – Din fr. sinologue. DOOM
sinológă (rar) s. f., g.-d. art. sinológei; pl. sinológe
sinologele
SINOLÓG, -Ă, sinologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în sinologie. – Din fr. sinologue. DOOM
sinológă (rar) s. f., g.-d. art. sinológei; pl. sinológe
sinologelor
SINOLÓG, -Ă, sinologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în sinologie. – Din fr. sinologue. DOOM
sinológă (rar) s. f., g.-d. art. sinológei; pl. sinológe
sinologi
SINOLÓG, -Ă, sinologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în sinologie. – Din fr. sinologue. DOOM
sinológă (rar) s. f., g.-d. art. sinológei; pl. sinológe
sinologia
SINOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul istoriei, limbii și culturii chineze. – Din fr. sinologie. DOOM
sinologíe s. f., art. sinología, g.-d. sinologíi, art. sinologíei
sinologic
SINOLÓGIC, -Ă, sinologici, -ce, adj. Care aparține sinologiei, privitor la sinologie. – Din fr. sinologique. DOOM
sinológic adj. m., pl. sinológici; f. sinológică, pl. sinológice
sinologica
SINOLÓGIC, -Ă, sinologici, -ce, adj. Care aparține sinologiei, privitor la sinologie. – Din fr. sinologique. DOOM
sinológic adj. m., pl. sinológici; f. sinológică, pl. sinológice
sinologice
SINOLÓGIC, -Ă, sinologici, -ce, adj. Care aparține sinologiei, privitor la sinologie. – Din fr. sinologique. DOOM
sinológic adj. m., pl. sinológici; f. sinológică, pl. sinológice
sinologicei
SINOLÓGIC, -Ă, sinologici, -ce, adj. Care aparține sinologiei, privitor la sinologie. – Din fr. sinologique. DOOM
sinológic adj. m., pl. sinológici; f. sinológică, pl. sinológice
sinologicele
SINOLÓGIC, -Ă, sinologici, -ce, adj. Care aparține sinologiei, privitor la sinologie. – Din fr. sinologique. DOOM
sinológic adj. m., pl. sinológici; f. sinológică, pl. sinológice
sinologicelor
SINOLÓGIC, -Ă, sinologici, -ce, adj. Care aparține sinologiei, privitor la sinologie. – Din fr. sinologique. DOOM
sinológic adj. m., pl. sinológici; f. sinológică, pl. sinológice
sinologici
SINOLÓGIC, -Ă, sinologici, -ce, adj. Care aparține sinologiei, privitor la sinologie. – Din fr. sinologique. DOOM
sinológic adj. m., pl. sinológici; f. sinológică, pl. sinológice
sinologicii
SINOLÓGIC, -Ă, sinologici, -ce, adj. Care aparține sinologiei, privitor la sinologie. – Din fr. sinologique. DOOM
sinológic adj. m., pl. sinológici; f. sinológică, pl. sinológice
sinologicilor
SINOLÓGIC, -Ă, sinologici, -ce, adj. Care aparține sinologiei, privitor la sinologie. – Din fr. sinologique. DOOM
sinológic adj. m., pl. sinológici; f. sinológică, pl. sinológice
sinologicul
SINOLÓGIC, -Ă, sinologici, -ce, adj. Care aparține sinologiei, privitor la sinologie. – Din fr. sinologique. DOOM
sinológic adj. m., pl. sinológici; f. sinológică, pl. sinológice
sinologicului
SINOLÓGIC, -Ă, sinologici, -ce, adj. Care aparține sinologiei, privitor la sinologie. – Din fr. sinologique. DOOM
sinológic adj. m., pl. sinológici; f. sinológică, pl. sinológice
sinologie
SINOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul istoriei, limbii și culturii chineze. – Din fr. sinologie. DOOM
sinologíe s. f., art. sinología, g.-d. sinologíi, art. sinologíei
sinologiei
SINOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul istoriei, limbii și culturii chineze. – Din fr. sinologie. DOOM
sinologíe s. f., art. sinología, g.-d. sinologíi, art. sinologíei
sinologii
SINOLÓG, -Ă, sinologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în sinologie. – Din fr. sinologue. DOOM
sinológă (rar) s. f., g.-d. art. sinológei; pl. sinológe
sinologii
SINOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul istoriei, limbii și culturii chineze. – Din fr. sinologie. DOOM
sinologíe s. f., art. sinología, g.-d. sinologíi, art. sinologíei
sinologilor
SINOLÓG, -Ă, sinologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în sinologie. – Din fr. sinologue. DOOM
sinológă (rar) s. f., g.-d. art. sinológei; pl. sinológe
sinologul
SINOLÓG, -Ă, sinologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în sinologie. – Din fr. sinologue. DOOM
sinológă (rar) s. f., g.-d. art. sinológei; pl. sinológe
sinologului
SINOLÓG, -Ă, sinologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în sinologie. – Din fr. sinologue. DOOM
sinológă (rar) s. f., g.-d. art. sinológei; pl. sinológe
sinon
Sinon, fiul lui Aesimus și văr cu Odysseus, pe care l-a însoțit în războiul troian. Cînd, descurajați de a fi luptat timp de zece ani în fața zidurilor Troiei fără s-o poată cuceri, grecii au recurs la un șiretlic născocind calul troian ca să pătrundă cu ajutorul lui în cetate, ei l-au lăsat pe Sinon pe țărm și s-au prefăcut că pornesc în larg. Acesta a fost găsit de niște păstori și dus înaintea regelui Priamus. Pus anume de către greci să-i iscodească și să-i atragă în cursă pe troieni, Sinon s-a prefăcut a fi un fugar, învrăjbit cu grecii. Folosind cuvinte ticluite, el i-a îndemnat să dărîme zidurile ca să introducă în cetate calul, care – după spusele lui – era o ofrandă adusă de greci zeiței Athena. Apoi, în timpul nopții, cînd troienii dormeau beți de fericirea victoriei, Sinon a deschis pe ascuns ușa tainică din pîntecele calului și le-a dat drumul soldaților greci ascunși înăuntru. În același timp, el le-a făcut semne celor de pe mare cu o torță aprinsă, dînd semnalul începerii atacului. Figura lui Sinon a rămas ca prototip al iscoadei prefăcute.
sinonim
SINONÍM, -Ă, sinonimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre cuvinte, expresii, afixe etc.) Care are (aproape) același înțeles cu alt cuvânt, cu altă expresie, cu alt afix etc. ♦ P. gener. Asemănător, identic, similar; corespunzător. 2. S. n. Cuvânt, expresie, afix etc. care are același (sau aproape același) înțeles cu alt cuvânt, cu altă expresie, cu alt afix etc. – Din fr. synonyme. DOOM
!sinoním2 (si-no-/sin-o-) s. n., pl. sinoníme
sinonima
SINONÍM, -Ă, sinonimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre cuvinte, expresii, afixe etc.) Care are (aproape) același înțeles cu alt cuvânt, cu altă expresie, cu alt afix etc. ♦ P. gener. Asemănător, identic, similar; corespunzător. 2. S. n. Cuvânt, expresie, afix etc. care are același (sau aproape același) înțeles cu alt cuvânt, cu altă expresie, cu alt afix etc. – Din fr. synonyme. DOOM
!sinoním2 (si-no-/sin-o-) s. n., pl. sinoníme
sinonime
SINONÍM, -Ă, sinonimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre cuvinte, expresii, afixe etc.) Care are (aproape) același înțeles cu alt cuvânt, cu altă expresie, cu alt afix etc. ♦ P. gener. Asemănător, identic, similar; corespunzător. 2. S. n. Cuvânt, expresie, afix etc. care are același (sau aproape același) înțeles cu alt cuvânt, cu altă expresie, cu alt afix etc. – Din fr. synonyme. DOOM
!sinoním2 (si-no-/sin-o-) s. n., pl. sinoníme
sinonimei
SINONÍM, -Ă, sinonimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre cuvinte, expresii, afixe etc.) Care are (aproape) același înțeles cu alt cuvânt, cu altă expresie, cu alt afix etc. ♦ P. gener. Asemănător, identic, similar; corespunzător. 2. S. n. Cuvânt, expresie, afix etc. care are același (sau aproape același) înțeles cu alt cuvânt, cu altă expresie, cu alt afix etc. – Din fr. synonyme. DOOM
!sinoním2 (si-no-/sin-o-) s. n., pl. sinoníme
sinonimele
SINONÍM, -Ă, sinonimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre cuvinte, expresii, afixe etc.) Care are (aproape) același înțeles cu alt cuvânt, cu altă expresie, cu alt afix etc. ♦ P. gener. Asemănător, identic, similar; corespunzător. 2. S. n. Cuvânt, expresie, afix etc. care are același (sau aproape același) înțeles cu alt cuvânt, cu altă expresie, cu alt afix etc. – Din fr. synonyme. DOOM
!sinoním2 (si-no-/sin-o-) s. n., pl. sinoníme
sinonimelor
SINONÍM, -Ă, sinonimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre cuvinte, expresii, afixe etc.) Care are (aproape) același înțeles cu alt cuvânt, cu altă expresie, cu alt afix etc. ♦ P. gener. Asemănător, identic, similar; corespunzător. 2. S. n. Cuvânt, expresie, afix etc. care are același (sau aproape același) înțeles cu alt cuvânt, cu altă expresie, cu alt afix etc. – Din fr. synonyme. DOOM
!sinoním2 (si-no-/sin-o-) s. n., pl. sinoníme
sinonimi
SINONÍM, -Ă, sinonimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre cuvinte, expresii, afixe etc.) Care are (aproape) același înțeles cu alt cuvânt, cu altă expresie, cu alt afix etc. ♦ P. gener. Asemănător, identic, similar; corespunzător. 2. S. n. Cuvânt, expresie, afix etc. care are același (sau aproape același) înțeles cu alt cuvânt, cu altă expresie, cu alt afix etc. – Din fr. synonyme. DOOM
!sinoním2 (si-no-/sin-o-) s. n., pl. sinoníme
sinonimia
SINONIMÍE, sinonimii, s. f. Însușire pe care o au unele cuvinte, expresii, afixe etc. de a fi sinonime (1) cu altele; posibilitate a înlocuirii unui cuvânt, a unei expresii etc. prin sinonimul (2) lor; situație în care se află două sau mai multe sinonime. ♦ P. gener. Asemănare, identitate, corespondență, similitudine. – Din fr. synonymie, lat. synonymia. DOOM
!sinonimíe (si-no-/sin-o-) s. f., art. sinonimía, g.-d. art. sinonimíei; pl. sinonimíi, art. sinonimíile
sinonimic
SINONÍMIC, -Ă, sinonimici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de sinonime (2) sau de sinonimie, privitor la sinonime sau la sinonimie. ◊ Derivație sinonimică = procedeu stilistic potrivit căruia două sau mai multe cuvinte din aceeași sferă semantică ajung să desemneze, în sens figurat, același lucru. „Dovleac” și „tărtăcuță” desemnează, prin derivație sinonimică, „ cap ”. 2. S. f. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul sinonimelor (2) și al sinonimiei. ♦ Totalitatea sinonimelor (2) unei limbi; sistemul de sinonimie al unei limbi. – Din fr. synonymique, (2) și germ. Synonymik. DOOM
!sinonímic (si-no-/sin-o-) adj. m., pl. sinonímici; f. sinonímică, pl. sinonímice
sinonimica
SINONÍMIC, -Ă, sinonimici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de sinonime (2) sau de sinonimie, privitor la sinonime sau la sinonimie. ◊ Derivație sinonimică = procedeu stilistic potrivit căruia două sau mai multe cuvinte din aceeași sferă semantică ajung să desemneze, în sens figurat, același lucru. „Dovleac” și „tărtăcuță” desemnează, prin derivație sinonimică, „ cap ”. 2. S. f. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul sinonimelor (2) și al sinonimiei. ♦ Totalitatea sinonimelor (2) unei limbi; sistemul de sinonimie al unei limbi. – Din fr. synonymique, (2) și germ. Synonymik. DOOM
!sinonímic (si-no-/sin-o-) adj. m., pl. sinonímici; f. sinonímică, pl. sinonímice
sinonimica
SINONÍMIC, -Ă, sinonimici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de sinonime (2) sau de sinonimie, privitor la sinonime sau la sinonimie. ◊ Derivație sinonimică = procedeu stilistic potrivit căruia două sau mai multe cuvinte din aceeași sferă semantică ajung să desemneze, în sens figurat, același lucru. „Dovleac” și „tărtăcuță” desemnează, prin derivație sinonimică, „ cap ”. 2. S. f. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul sinonimelor (2) și al sinonimiei. ♦ Totalitatea sinonimelor (2) unei limbi; sistemul de sinonimie al unei limbi. – Din fr. synonymique, (2) și germ. Synonymik. DOOM
!sinonímică (înv.) (si-no-/sin-o-) s. f., g.-d. art. sinonímicii
sinonimice
SINONÍMIC, -Ă, sinonimici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de sinonime (2) sau de sinonimie, privitor la sinonime sau la sinonimie. ◊ Derivație sinonimică = procedeu stilistic potrivit căruia două sau mai multe cuvinte din aceeași sferă semantică ajung să desemneze, în sens figurat, același lucru. „Dovleac” și „tărtăcuță” desemnează, prin derivație sinonimică, „ cap ”. 2. S. f. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul sinonimelor (2) și al sinonimiei. ♦ Totalitatea sinonimelor (2) unei limbi; sistemul de sinonimie al unei limbi. – Din fr. synonymique, (2) și germ. Synonymik. DOOM
!sinonímic (si-no-/sin-o-) adj. m., pl. sinonímici; f. sinonímică, pl. sinonímice
sinonimicei
SINONÍMIC, -Ă, sinonimici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de sinonime (2) sau de sinonimie, privitor la sinonime sau la sinonimie. ◊ Derivație sinonimică = procedeu stilistic potrivit căruia două sau mai multe cuvinte din aceeași sferă semantică ajung să desemneze, în sens figurat, același lucru. „Dovleac” și „tărtăcuță” desemnează, prin derivație sinonimică, „ cap ”. 2. S. f. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul sinonimelor (2) și al sinonimiei. ♦ Totalitatea sinonimelor (2) unei limbi; sistemul de sinonimie al unei limbi. – Din fr. synonymique, (2) și germ. Synonymik. DOOM
!sinonímic (si-no-/sin-o-) adj. m., pl. sinonímici; f. sinonímică, pl. sinonímice
sinonimicele
SINONÍMIC, -Ă, sinonimici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de sinonime (2) sau de sinonimie, privitor la sinonime sau la sinonimie. ◊ Derivație sinonimică = procedeu stilistic potrivit căruia două sau mai multe cuvinte din aceeași sferă semantică ajung să desemneze, în sens figurat, același lucru. „Dovleac” și „tărtăcuță” desemnează, prin derivație sinonimică, „ cap ”. 2. S. f. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul sinonimelor (2) și al sinonimiei. ♦ Totalitatea sinonimelor (2) unei limbi; sistemul de sinonimie al unei limbi. – Din fr. synonymique, (2) și germ. Synonymik. DOOM
!sinonímic (si-no-/sin-o-) adj. m., pl. sinonímici; f. sinonímică, pl. sinonímice
sinonimicelor
SINONÍMIC, -Ă, sinonimici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de sinonime (2) sau de sinonimie, privitor la sinonime sau la sinonimie. ◊ Derivație sinonimică = procedeu stilistic potrivit căruia două sau mai multe cuvinte din aceeași sferă semantică ajung să desemneze, în sens figurat, același lucru. „Dovleac” și „tărtăcuță” desemnează, prin derivație sinonimică, „ cap ”. 2. S. f. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul sinonimelor (2) și al sinonimiei. ♦ Totalitatea sinonimelor (2) unei limbi; sistemul de sinonimie al unei limbi. – Din fr. synonymique, (2) și germ. Synonymik. DOOM
!sinonímic (si-no-/sin-o-) adj. m., pl. sinonímici; f. sinonímică, pl. sinonímice
sinonimici
SINONÍMIC, -Ă, sinonimici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de sinonime (2) sau de sinonimie, privitor la sinonime sau la sinonimie. ◊ Derivație sinonimică = procedeu stilistic potrivit căruia două sau mai multe cuvinte din aceeași sferă semantică ajung să desemneze, în sens figurat, același lucru. „Dovleac” și „tărtăcuță” desemnează, prin derivație sinonimică, „ cap ”. 2. S. f. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul sinonimelor (2) și al sinonimiei. ♦ Totalitatea sinonimelor (2) unei limbi; sistemul de sinonimie al unei limbi. – Din fr. synonymique, (2) și germ. Synonymik. DOOM
!sinonímic (si-no-/sin-o-) adj. m., pl. sinonímici; f. sinonímică, pl. sinonímice
sinonimici
SINONÍMIC, -Ă, sinonimici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de sinonime (2) sau de sinonimie, privitor la sinonime sau la sinonimie. ◊ Derivație sinonimică = procedeu stilistic potrivit căruia două sau mai multe cuvinte din aceeași sferă semantică ajung să desemneze, în sens figurat, același lucru. „Dovleac” și „tărtăcuță” desemnează, prin derivație sinonimică, „ cap ”. 2. S. f. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul sinonimelor (2) și al sinonimiei. ♦ Totalitatea sinonimelor (2) unei limbi; sistemul de sinonimie al unei limbi. – Din fr. synonymique, (2) și germ. Synonymik. DOOM
!sinonímică (înv.) (si-no-/sin-o-) s. f., g.-d. art. sinonímicii
sinonimicii
SINONÍMIC, -Ă, sinonimici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de sinonime (2) sau de sinonimie, privitor la sinonime sau la sinonimie. ◊ Derivație sinonimică = procedeu stilistic potrivit căruia două sau mai multe cuvinte din aceeași sferă semantică ajung să desemneze, în sens figurat, același lucru. „Dovleac” și „tărtăcuță” desemnează, prin derivație sinonimică, „ cap ”. 2. S. f. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul sinonimelor (2) și al sinonimiei. ♦ Totalitatea sinonimelor (2) unei limbi; sistemul de sinonimie al unei limbi. – Din fr. synonymique, (2) și germ. Synonymik. DOOM
!sinonímic (si-no-/sin-o-) adj. m., pl. sinonímici; f. sinonímică, pl. sinonímice
sinonimicii
SINONÍMIC, -Ă, sinonimici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de sinonime (2) sau de sinonimie, privitor la sinonime sau la sinonimie. ◊ Derivație sinonimică = procedeu stilistic potrivit căruia două sau mai multe cuvinte din aceeași sferă semantică ajung să desemneze, în sens figurat, același lucru. „Dovleac” și „tărtăcuță” desemnează, prin derivație sinonimică, „ cap ”. 2. S. f. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul sinonimelor (2) și al sinonimiei. ♦ Totalitatea sinonimelor (2) unei limbi; sistemul de sinonimie al unei limbi. – Din fr. synonymique, (2) și germ. Synonymik. DOOM
!sinonímică (înv.) (si-no-/sin-o-) s. f., g.-d. art. sinonímicii
sinonimicilor
SINONÍMIC, -Ă, sinonimici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de sinonime (2) sau de sinonimie, privitor la sinonime sau la sinonimie. ◊ Derivație sinonimică = procedeu stilistic potrivit căruia două sau mai multe cuvinte din aceeași sferă semantică ajung să desemneze, în sens figurat, același lucru. „Dovleac” și „tărtăcuță” desemnează, prin derivație sinonimică, „ cap ”. 2. S. f. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul sinonimelor (2) și al sinonimiei. ♦ Totalitatea sinonimelor (2) unei limbi; sistemul de sinonimie al unei limbi. – Din fr. synonymique, (2) și germ. Synonymik. DOOM
!sinonímic (si-no-/sin-o-) adj. m., pl. sinonímici; f. sinonímică, pl. sinonímice
sinonimicul
SINONÍMIC, -Ă, sinonimici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de sinonime (2) sau de sinonimie, privitor la sinonime sau la sinonimie. ◊ Derivație sinonimică = procedeu stilistic potrivit căruia două sau mai multe cuvinte din aceeași sferă semantică ajung să desemneze, în sens figurat, același lucru. „Dovleac” și „tărtăcuță” desemnează, prin derivație sinonimică, „ cap ”. 2. S. f. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul sinonimelor (2) și al sinonimiei. ♦ Totalitatea sinonimelor (2) unei limbi; sistemul de sinonimie al unei limbi. – Din fr. synonymique, (2) și germ. Synonymik. DOOM
!sinonímic (si-no-/sin-o-) adj. m., pl. sinonímici; f. sinonímică, pl. sinonímice
sinonimicului
SINONÍMIC, -Ă, sinonimici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de sinonime (2) sau de sinonimie, privitor la sinonime sau la sinonimie. ◊ Derivație sinonimică = procedeu stilistic potrivit căruia două sau mai multe cuvinte din aceeași sferă semantică ajung să desemneze, în sens figurat, același lucru. „Dovleac” și „tărtăcuță” desemnează, prin derivație sinonimică, „ cap ”. 2. S. f. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul sinonimelor (2) și al sinonimiei. ♦ Totalitatea sinonimelor (2) unei limbi; sistemul de sinonimie al unei limbi. – Din fr. synonymique, (2) și germ. Synonymik. DOOM
!sinonímic (si-no-/sin-o-) adj. m., pl. sinonímici; f. sinonímică, pl. sinonímice
sinonimie
SINONIMÍE, sinonimii, s. f. Însușire pe care o au unele cuvinte, expresii, afixe etc. de a fi sinonime (1) cu altele; posibilitate a înlocuirii unui cuvânt, a unei expresii etc. prin sinonimul (2) lor; situație în care se află două sau mai multe sinonime. ♦ P. gener. Asemănare, identitate, corespondență, similitudine. – Din fr. synonymie, lat. synonymia. DOOM
!sinonimíe (si-no-/sin-o-) s. f., art. sinonimía, g.-d. art. sinonimíei; pl. sinonimíi, art. sinonimíile
sinonimiei
SINONIMÍE, sinonimii, s. f. Însușire pe care o au unele cuvinte, expresii, afixe etc. de a fi sinonime (1) cu altele; posibilitate a înlocuirii unui cuvânt, a unei expresii etc. prin sinonimul (2) lor; situație în care se află două sau mai multe sinonime. ♦ P. gener. Asemănare, identitate, corespondență, similitudine. – Din fr. synonymie, lat. synonymia. DOOM
!sinonimíe (si-no-/sin-o-) s. f., art. sinonimía, g.-d. art. sinonimíei; pl. sinonimíi, art. sinonimíile
sinonimii
SINONÍM, -Ă, sinonimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre cuvinte, expresii, afixe etc.) Care are (aproape) același înțeles cu alt cuvânt, cu altă expresie, cu alt afix etc. ♦ P. gener. Asemănător, identic, similar; corespunzător. 2. S. n. Cuvânt, expresie, afix etc. care are același (sau aproape același) înțeles cu alt cuvânt, cu altă expresie, cu alt afix etc. – Din fr. synonyme. DOOM
!sinoním2 (si-no-/sin-o-) s. n., pl. sinoníme
sinonimii
SINONIMÍE, sinonimii, s. f. Însușire pe care o au unele cuvinte, expresii, afixe etc. de a fi sinonime (1) cu altele; posibilitate a înlocuirii unui cuvânt, a unei expresii etc. prin sinonimul (2) lor; situație în care se află două sau mai multe sinonime. ♦ P. gener. Asemănare, identitate, corespondență, similitudine. – Din fr. synonymie, lat. synonymia. DOOM
!sinonimíe (si-no-/sin-o-) s. f., art. sinonimía, g.-d. art. sinonimíei; pl. sinonimíi, art. sinonimíile
sinonimiile
SINONIMÍE, sinonimii, s. f. Însușire pe care o au unele cuvinte, expresii, afixe etc. de a fi sinonime (1) cu altele; posibilitate a înlocuirii unui cuvânt, a unei expresii etc. prin sinonimul (2) lor; situație în care se află două sau mai multe sinonime. ♦ P. gener. Asemănare, identitate, corespondență, similitudine. – Din fr. synonymie, lat. synonymia. DOOM
!sinonimíe (si-no-/sin-o-) s. f., art. sinonimía, g.-d. art. sinonimíei; pl. sinonimíi, art. sinonimíile
sinonimiilor
SINONIMÍE, sinonimii, s. f. Însușire pe care o au unele cuvinte, expresii, afixe etc. de a fi sinonime (1) cu altele; posibilitate a înlocuirii unui cuvânt, a unei expresii etc. prin sinonimul (2) lor; situație în care se află două sau mai multe sinonime. ♦ P. gener. Asemănare, identitate, corespondență, similitudine. – Din fr. synonymie, lat. synonymia. DOOM
!sinonimíe (si-no-/sin-o-) s. f., art. sinonimía, g.-d. art. sinonimíei; pl. sinonimíi, art. sinonimíile
sinonimilor
SINONÍM, -Ă, sinonimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre cuvinte, expresii, afixe etc.) Care are (aproape) același înțeles cu alt cuvânt, cu altă expresie, cu alt afix etc. ♦ P. gener. Asemănător, identic, similar; corespunzător. 2. S. n. Cuvânt, expresie, afix etc. care are același (sau aproape același) înțeles cu alt cuvânt, cu altă expresie, cu alt afix etc. – Din fr. synonyme. DOOM
!sinoním2 (si-no-/sin-o-) s. n., pl. sinoníme
sinonimitate
SINONIMITÁTE s. f. (Rar) Sinonimie. – Sinonim + suf. -itate. DOOM
!sinonimitáte (rar) (si-no-/sin-o-) s. f., g.-d. art. sinonimitắții
sinonimitatea
SINONIMITÁTE s. f. (Rar) Sinonimie. – Sinonim + suf. -itate. DOOM
!sinonimitáte (rar) (si-no-/sin-o-) s. f., g.-d. art. sinonimitắții
sinonimități
SINONIMITÁTE s. f. (Rar) Sinonimie. – Sinonim + suf. -itate. DOOM
!sinonimitáte (rar) (si-no-/sin-o-) s. f., g.-d. art. sinonimitắții
sinonimității
SINONIMITÁTE s. f. (Rar) Sinonimie. – Sinonim + suf. -itate. DOOM
!sinonimitáte (rar) (si-no-/sin-o-) s. f., g.-d. art. sinonimitắții
sinonimul
SINONÍM, -Ă, sinonimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre cuvinte, expresii, afixe etc.) Care are (aproape) același înțeles cu alt cuvânt, cu altă expresie, cu alt afix etc. ♦ P. gener. Asemănător, identic, similar; corespunzător. 2. S. n. Cuvânt, expresie, afix etc. care are același (sau aproape același) înțeles cu alt cuvânt, cu altă expresie, cu alt afix etc. – Din fr. synonyme. DOOM
!sinoním2 (si-no-/sin-o-) s. n., pl. sinoníme
sinonimului
SINONÍM, -Ă, sinonimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre cuvinte, expresii, afixe etc.) Care are (aproape) același înțeles cu alt cuvânt, cu altă expresie, cu alt afix etc. ♦ P. gener. Asemănător, identic, similar; corespunzător. 2. S. n. Cuvânt, expresie, afix etc. care are același (sau aproape același) înțeles cu alt cuvânt, cu altă expresie, cu alt afix etc. – Din fr. synonyme. DOOM
!sinoním2 (si-no-/sin-o-) s. n., pl. sinoníme
sinopa
Sinopa = Sinope.
sinope
SINÓPE s.n. (Herald.) Culoare verde. [< lat. sinopis, cf. Sinope – oraș în Paflagonia, pe țărmul Mării Negre].
sinopsia
SINOPSÍE s.f. Contopire a razelor vizuale pentru a forma imaginea; sinestezie vizuală. [Gen. -iei. / < fr. synopsie, cf. gr. syn – cu, ops – vedere].
sinopsie
SINOPSÍE s.f. Contopire a razelor vizuale pentru a forma imaginea; sinestezie vizuală. [Gen. -iei. / < fr. synopsie, cf. gr. syn – cu, ops – vedere].
sinopsiei
SINOPSÍE s.f. Contopire a razelor vizuale pentru a forma imaginea; sinestezie vizuală. [Gen. -iei. / < fr. synopsie, cf. gr. syn – cu, ops – vedere].
sinopsii
SINOPSÍE s.f. Contopire a razelor vizuale pentru a forma imaginea; sinestezie vizuală. [Gen. -iei. / < fr. synopsie, cf. gr. syn – cu, ops – vedere].
sinopsiile
SINOPSÍE s.f. Contopire a razelor vizuale pentru a forma imaginea; sinestezie vizuală. [Gen. -iei. / < fr. synopsie, cf. gr. syn – cu, ops – vedere].
sinopsiilor
SINOPSÍE s.f. Contopire a razelor vizuale pentru a forma imaginea; sinestezie vizuală. [Gen. -iei. / < fr. synopsie, cf. gr. syn – cu, ops – vedere].
sinopsis
SINÓPSIS, sinopsisuri, s. n. Rezumat foarte concentrat al subiectului (unui scenariu de film). [Scris și: synopsis] – Din engl. synopsis. DOOM
*sinópsis s. n., pl. sinópsisuri
sinopsisul
SINÓPSIS, sinopsisuri, s. n. Rezumat foarte concentrat al subiectului (unui scenariu de film). [Scris și: synopsis] – Din engl. synopsis. DOOM
*sinópsis s. n., pl. sinópsisuri
sinopsisului
SINÓPSIS, sinopsisuri, s. n. Rezumat foarte concentrat al subiectului (unui scenariu de film). [Scris și: synopsis] – Din engl. synopsis. DOOM
*sinópsis s. n., pl. sinópsisuri
sinopsisuri
SINÓPSIS, sinopsisuri, s. n. Rezumat foarte concentrat al subiectului (unui scenariu de film). [Scris și: synopsis] – Din engl. synopsis. DOOM
*sinópsis s. n., pl. sinópsisuri
sinopsisurile
SINÓPSIS, sinopsisuri, s. n. Rezumat foarte concentrat al subiectului (unui scenariu de film). [Scris și: synopsis] – Din engl. synopsis. DOOM
*sinópsis s. n., pl. sinópsisuri
sinopsisurilor
SINÓPSIS, sinopsisuri, s. n. Rezumat foarte concentrat al subiectului (unui scenariu de film). [Scris și: synopsis] – Din engl. synopsis. DOOM
*sinópsis s. n., pl. sinópsisuri
sinopsă
SINÓPSĂ s.f. v. synopsis.
sinoptic
SINÓPTIC, -Ă, sinoptici, -ce, adj. (Despre rubrici, date, tabele etc.) Care este întocmit astfel încât permite o privire generală asupra tuturor părților componente. ◊ Hartă sinoptică = hartă cu date meteorologice culese simultan în diferite localități, servind la stabilirea timpului probabil pentru următoarele ore sau zile. – Din fr. synoptique. Cf. germ. synoptisch. DOOM
!sinóptic (si-nop-/sin-op-) adj. m., pl. sinóptici; f. sinóptică, pl. sinóptice
sinoptica
SINÓPTIC, -Ă, sinoptici, -ce, adj. (Despre rubrici, date, tabele etc.) Care este întocmit astfel încât permite o privire generală asupra tuturor părților componente. ◊ Hartă sinoptică = hartă cu date meteorologice culese simultan în diferite localități, servind la stabilirea timpului probabil pentru următoarele ore sau zile. – Din fr. synoptique. Cf. germ. synoptisch. DOOM
!sinóptic (si-nop-/sin-op-) adj. m., pl. sinóptici; f. sinóptică, pl. sinóptice
sinoptica
SINÓPTICĂ s.f. Metodă de lucru a meteorologiei constând din analiza sinoptică a vremii. [Gen. -cii. / < fr. synoptique].
sinoptice
SINÓPTIC, -Ă, sinoptici, -ce, adj. (Despre rubrici, date, tabele etc.) Care este întocmit astfel încât permite o privire generală asupra tuturor părților componente. ◊ Hartă sinoptică = hartă cu date meteorologice culese simultan în diferite localități, servind la stabilirea timpului probabil pentru următoarele ore sau zile. – Din fr. synoptique. Cf. germ. synoptisch. DOOM
!sinóptic (si-nop-/sin-op-) adj. m., pl. sinóptici; f. sinóptică, pl. sinóptice
sinopticei
SINÓPTIC, -Ă, sinoptici, -ce, adj. (Despre rubrici, date, tabele etc.) Care este întocmit astfel încât permite o privire generală asupra tuturor părților componente. ◊ Hartă sinoptică = hartă cu date meteorologice culese simultan în diferite localități, servind la stabilirea timpului probabil pentru următoarele ore sau zile. – Din fr. synoptique. Cf. germ. synoptisch. DOOM
!sinóptic (si-nop-/sin-op-) adj. m., pl. sinóptici; f. sinóptică, pl. sinóptice
sinopticele
SINÓPTIC, -Ă, sinoptici, -ce, adj. (Despre rubrici, date, tabele etc.) Care este întocmit astfel încât permite o privire generală asupra tuturor părților componente. ◊ Hartă sinoptică = hartă cu date meteorologice culese simultan în diferite localități, servind la stabilirea timpului probabil pentru următoarele ore sau zile. – Din fr. synoptique. Cf. germ. synoptisch. DOOM
!sinóptic (si-nop-/sin-op-) adj. m., pl. sinóptici; f. sinóptică, pl. sinóptice
sinopticelor
SINÓPTIC, -Ă, sinoptici, -ce, adj. (Despre rubrici, date, tabele etc.) Care este întocmit astfel încât permite o privire generală asupra tuturor părților componente. ◊ Hartă sinoptică = hartă cu date meteorologice culese simultan în diferite localități, servind la stabilirea timpului probabil pentru următoarele ore sau zile. – Din fr. synoptique. Cf. germ. synoptisch. DOOM
!sinóptic (si-nop-/sin-op-) adj. m., pl. sinóptici; f. sinóptică, pl. sinóptice
sinoptici
SINÓPTIC, -Ă, sinoptici, -ce, adj. (Despre rubrici, date, tabele etc.) Care este întocmit astfel încât permite o privire generală asupra tuturor părților componente. ◊ Hartă sinoptică = hartă cu date meteorologice culese simultan în diferite localități, servind la stabilirea timpului probabil pentru următoarele ore sau zile. – Din fr. synoptique. Cf. germ. synoptisch. DOOM
!sinóptic (si-nop-/sin-op-) adj. m., pl. sinóptici; f. sinóptică, pl. sinóptice
sinoptici
SINÓPTICĂ s.f. Metodă de lucru a meteorologiei constând din analiza sinoptică a vremii. [Gen. -cii. / < fr. synoptique].
sinopticii
SINÓPTIC, -Ă, sinoptici, -ce, adj. (Despre rubrici, date, tabele etc.) Care este întocmit astfel încât permite o privire generală asupra tuturor părților componente. ◊ Hartă sinoptică = hartă cu date meteorologice culese simultan în diferite localități, servind la stabilirea timpului probabil pentru următoarele ore sau zile. – Din fr. synoptique. Cf. germ. synoptisch. DOOM
!sinóptic (si-nop-/sin-op-) adj. m., pl. sinóptici; f. sinóptică, pl. sinóptice
sinopticii
SINÓPTICĂ s.f. Metodă de lucru a meteorologiei constând din analiza sinoptică a vremii. [Gen. -cii. / < fr. synoptique].
sinopticilor
SINÓPTIC, -Ă, sinoptici, -ce, adj. (Despre rubrici, date, tabele etc.) Care este întocmit astfel încât permite o privire generală asupra tuturor părților componente. ◊ Hartă sinoptică = hartă cu date meteorologice culese simultan în diferite localități, servind la stabilirea timpului probabil pentru următoarele ore sau zile. – Din fr. synoptique. Cf. germ. synoptisch. DOOM
!sinóptic (si-nop-/sin-op-) adj. m., pl. sinóptici; f. sinóptică, pl. sinóptice
sinopticul
SINÓPTIC, -Ă, sinoptici, -ce, adj. (Despre rubrici, date, tabele etc.) Care este întocmit astfel încât permite o privire generală asupra tuturor părților componente. ◊ Hartă sinoptică = hartă cu date meteorologice culese simultan în diferite localități, servind la stabilirea timpului probabil pentru următoarele ore sau zile. – Din fr. synoptique. Cf. germ. synoptisch. DOOM
!sinóptic (si-nop-/sin-op-) adj. m., pl. sinóptici; f. sinóptică, pl. sinóptice
sinopticului
SINÓPTIC, -Ă, sinoptici, -ce, adj. (Despre rubrici, date, tabele etc.) Care este întocmit astfel încât permite o privire generală asupra tuturor părților componente. ◊ Hartă sinoptică = hartă cu date meteorologice culese simultan în diferite localități, servind la stabilirea timpului probabil pentru următoarele ore sau zile. – Din fr. synoptique. Cf. germ. synoptisch. DOOM
!sinóptic (si-nop-/sin-op-) adj. m., pl. sinóptici; f. sinóptică, pl. sinóptice
sinorhidie
SINORHIDÍE s.f. (Med.) Reunire a testiculelor. [Gen. -iei. / < fr. synorchidie, cf. gr. syn – cu, orchis – testicul].
sinorisi
sinorisí (-sésc, -ít), vb. refl. – A se asocia. Ngr. συνωρίζω, aorist συνωρίσω (Tiktin; Gáldi 254). Sec. XIX, înv.
sinostozic
SINOSTÓZIC, -Ă adj. Referitor la sinostoză. [< fr. synostosique].
sinostoză
SINOSTÓZĂ s. f. Sutură a oaselor craniene. – Din fr. synostose. DOOM
sinostóză s. f., g.-d. art. sinostózei
sinovectomie
SINOVECTOMÍE s.f. (Med.) Excizie chirurgicală a sinovialei unei articulații. [Gen. -iei. / < fr. synovectomie].
sinovia
SINOVÍE s. f. Lichid seros, transparent, de culoare galbenă, secretat de membranele situate în cavitatea articulațiilor cu scopul de a înlesni alunecarea oaselor unele peste altele. – Din fr. synovie. DOOM
sinovíe s. f., art. sinovía, g.-d. sinovíi, art. sinovíei
sinovial
SINOVIÁL, -Ă, sinoviali, -e, adj. Privitor la sinovie; care secretă sinovie. Membrană sinovială. [Pr.: -vi-al] – Din fr. synovial. DOOM
sinoviál (-vi-al) adj. m., pl. sinoviáli; f. sinoviálă, pl. sinoviále
sinoviala
SINOVIÁL, -Ă, sinoviali, -e, adj. Privitor la sinovie; care secretă sinovie. Membrană sinovială. [Pr.: -vi-al] – Din fr. synovial. DOOM
sinoviál (-vi-al) adj. m., pl. sinoviáli; f. sinoviálă, pl. sinoviále
sinoviale
SINOVIÁL, -Ă, sinoviali, -e, adj. Privitor la sinovie; care secretă sinovie. Membrană sinovială. [Pr.: -vi-al] – Din fr. synovial. DOOM
sinoviál (-vi-al) adj. m., pl. sinoviáli; f. sinoviálă, pl. sinoviále
sinovialei
SINOVIÁL, -Ă, sinoviali, -e, adj. Privitor la sinovie; care secretă sinovie. Membrană sinovială. [Pr.: -vi-al] – Din fr. synovial. DOOM
sinoviál (-vi-al) adj. m., pl. sinoviáli; f. sinoviálă, pl. sinoviále
sinovialele
SINOVIÁL, -Ă, sinoviali, -e, adj. Privitor la sinovie; care secretă sinovie. Membrană sinovială. [Pr.: -vi-al] – Din fr. synovial. DOOM
sinoviál (-vi-al) adj. m., pl. sinoviáli; f. sinoviálă, pl. sinoviále
sinovialelor
SINOVIÁL, -Ă, sinoviali, -e, adj. Privitor la sinovie; care secretă sinovie. Membrană sinovială. [Pr.: -vi-al] – Din fr. synovial. DOOM
sinoviál (-vi-al) adj. m., pl. sinoviáli; f. sinoviálă, pl. sinoviále
sinoviali
SINOVIÁL, -Ă, sinoviali, -e, adj. Privitor la sinovie; care secretă sinovie. Membrană sinovială. [Pr.: -vi-al] – Din fr. synovial. DOOM
sinoviál (-vi-al) adj. m., pl. sinoviáli; f. sinoviálă, pl. sinoviále
sinovialii
SINOVIÁL, -Ă, sinoviali, -e, adj. Privitor la sinovie; care secretă sinovie. Membrană sinovială. [Pr.: -vi-al] – Din fr. synovial. DOOM
sinoviál (-vi-al) adj. m., pl. sinoviáli; f. sinoviálă, pl. sinoviále
sinovialilor
SINOVIÁL, -Ă, sinoviali, -e, adj. Privitor la sinovie; care secretă sinovie. Membrană sinovială. [Pr.: -vi-al] – Din fr. synovial. DOOM
sinoviál (-vi-al) adj. m., pl. sinoviáli; f. sinoviálă, pl. sinoviále
sinovialom
SINOVIALÓM s.n. (Med.) Tumoare a unei sinoviale articulare. [Pl. -oame. / < fr. synovialome].
sinovialul
SINOVIÁL, -Ă, sinoviali, -e, adj. Privitor la sinovie; care secretă sinovie. Membrană sinovială. [Pr.: -vi-al] – Din fr. synovial. DOOM
sinoviál (-vi-al) adj. m., pl. sinoviáli; f. sinoviálă, pl. sinoviále
sinovialului
SINOVIÁL, -Ă, sinoviali, -e, adj. Privitor la sinovie; care secretă sinovie. Membrană sinovială. [Pr.: -vi-al] – Din fr. synovial. DOOM
sinoviál (-vi-al) adj. m., pl. sinoviáli; f. sinoviálă, pl. sinoviále
sinovială
SINOVIÁLĂ s.f. (Anat.) Membrană seroasă care secretă sinovie. [Pron. -vi-a-. / < fr. sinoviale].
sinovie
SINOVÍE s. f. Lichid seros, transparent, de culoare galbenă, secretat de membranele situate în cavitatea articulațiilor cu scopul de a înlesni alunecarea oaselor unele peste altele. – Din fr. synovie. DOOM
sinovíe s. f., art. sinovía, g.-d. sinovíi, art. sinovíei
sinoviei
SINOVÍE s. f. Lichid seros, transparent, de culoare galbenă, secretat de membranele situate în cavitatea articulațiilor cu scopul de a înlesni alunecarea oaselor unele peste altele. – Din fr. synovie. DOOM
sinovíe s. f., art. sinovía, g.-d. sinovíi, art. sinovíei
sinovii
SINOVÍE s. f. Lichid seros, transparent, de culoare galbenă, secretat de membranele situate în cavitatea articulațiilor cu scopul de a înlesni alunecarea oaselor unele peste altele. – Din fr. synovie. DOOM
sinovíe s. f., art. sinovía, g.-d. sinovíi, art. sinovíei
sinoviosarcom
SINOVIOSARCÓM s.n. (Med.) Sinovialom format la nivelul țesutului fibro-sarcomatos. [Pl. -oame. / < fr. synovio-sarcome].
sinovita
SINOVÍTĂ, sinovite, s. f. Boală care constă în inflamarea unei membrane sinoviale. – Din fr. synovite. DOOM
sinovítă s. f., g.-d. art. sinovítei; pl. sinovíte
sinovite
SINOVÍTĂ, sinovite, s. f. Boală care constă în inflamarea unei membrane sinoviale. – Din fr. synovite. DOOM
sinovítă s. f., g.-d. art. sinovítei; pl. sinovíte
sinovitei
SINOVÍTĂ, sinovite, s. f. Boală care constă în inflamarea unei membrane sinoviale. – Din fr. synovite. DOOM
sinovítă s. f., g.-d. art. sinovítei; pl. sinovíte
sinovitele
SINOVÍTĂ, sinovite, s. f. Boală care constă în inflamarea unei membrane sinoviale. – Din fr. synovite. DOOM
sinovítă s. f., g.-d. art. sinovítei; pl. sinovíte
sinovitelor
SINOVÍTĂ, sinovite, s. f. Boală care constă în inflamarea unei membrane sinoviale. – Din fr. synovite. DOOM
sinovítă s. f., g.-d. art. sinovítei; pl. sinovíte
sinpetal
SINPETÁL, -Ă adj. (Despre flori, plante) Care are petalele concrescute. [Cf. fr. sympétale, germ. sympetal, cf. gr. syn – împreună, petalon – frunză].
sinsepal
SINSEPÁL, -Ă adj. (Despre flori, plante) Care are caliciul cu sepalele unite între ele. [< fr. synsépale, germ. synsepal, cf. gr. syn – împreună, fr. sépale – sepală].
sintactic
SINTÁCTIC, -Ă, sintactici, -ce, adj. 1. Care se referă la sintaxă, care aparține sintaxei. 2. (Substantivat, f.; în sintagma) Sintactică poetică = sintaxă poetică, v. sintaxă. – Din ngr. sintaktikós, fr. syntactique. DOOM
sintáctic adj. m., pl. sintáctici; f. sintáctică, pl. sintáctice
sintactica
SINTÁCTIC, -Ă, sintactici, -ce, adj. 1. Care se referă la sintaxă, care aparține sintaxei. 2. (Substantivat, f.; în sintagma) Sintactică poetică = sintaxă poetică, v. sintaxă. – Din ngr. sintaktikós, fr. syntactique. DOOM
sintáctic adj. m., pl. sintáctici; f. sintáctică, pl. sintáctice
sintactice
SINTÁCTIC, -Ă, sintactici, -ce, adj. 1. Care se referă la sintaxă, care aparține sintaxei. 2. (Substantivat, f.; în sintagma) Sintactică poetică = sintaxă poetică, v. sintaxă. – Din ngr. sintaktikós, fr. syntactique. DOOM
sintáctic adj. m., pl. sintáctici; f. sintáctică, pl. sintáctice
sintacticei
SINTÁCTIC, -Ă, sintactici, -ce, adj. 1. Care se referă la sintaxă, care aparține sintaxei. 2. (Substantivat, f.; în sintagma) Sintactică poetică = sintaxă poetică, v. sintaxă. – Din ngr. sintaktikós, fr. syntactique. DOOM
sintáctic adj. m., pl. sintáctici; f. sintáctică, pl. sintáctice
sintacticele
SINTÁCTIC, -Ă, sintactici, -ce, adj. 1. Care se referă la sintaxă, care aparține sintaxei. 2. (Substantivat, f.; în sintagma) Sintactică poetică = sintaxă poetică, v. sintaxă. – Din ngr. sintaktikós, fr. syntactique. DOOM
sintáctic adj. m., pl. sintáctici; f. sintáctică, pl. sintáctice
sintacticelor
SINTÁCTIC, -Ă, sintactici, -ce, adj. 1. Care se referă la sintaxă, care aparține sintaxei. 2. (Substantivat, f.; în sintagma) Sintactică poetică = sintaxă poetică, v. sintaxă. – Din ngr. sintaktikós, fr. syntactique. DOOM
sintáctic adj. m., pl. sintáctici; f. sintáctică, pl. sintáctice
sintactici
SINTÁCTIC, -Ă, sintactici, -ce, adj. 1. Care se referă la sintaxă, care aparține sintaxei. 2. (Substantivat, f.; în sintagma) Sintactică poetică = sintaxă poetică, v. sintaxă. – Din ngr. sintaktikós, fr. syntactique. DOOM
sintáctic adj. m., pl. sintáctici; f. sintáctică, pl. sintáctice
sintactician
SINTACTICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în sintaxă. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. syntacticien].
sintacticiana
SINTACTICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în sintaxă. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. syntacticien].
sintacticianul
SINTACTICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în sintaxă. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. syntacticien].
sintacticianului
SINTACTICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în sintaxă. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. syntacticien].
sintacticiene
SINTACTICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în sintaxă. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. syntacticien].
sintacticienei
SINTACTICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în sintaxă. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. syntacticien].
sintacticienele
SINTACTICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în sintaxă. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. syntacticien].
sintacticienelor
SINTACTICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în sintaxă. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. syntacticien].
sintacticieni
SINTACTICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în sintaxă. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. syntacticien].
sintacticienii
SINTACTICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în sintaxă. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. syntacticien].
sintacticienilor
SINTACTICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în sintaxă. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. syntacticien].
sintacticii
SINTÁCTIC, -Ă, sintactici, -ce, adj. 1. Care se referă la sintaxă, care aparține sintaxei. 2. (Substantivat, f.; în sintagma) Sintactică poetică = sintaxă poetică, v. sintaxă. – Din ngr. sintaktikós, fr. syntactique. DOOM
sintáctic adj. m., pl. sintáctici; f. sintáctică, pl. sintáctice
sintacticilor
SINTÁCTIC, -Ă, sintactici, -ce, adj. 1. Care se referă la sintaxă, care aparține sintaxei. 2. (Substantivat, f.; în sintagma) Sintactică poetică = sintaxă poetică, v. sintaxă. – Din ngr. sintaktikós, fr. syntactique. DOOM
sintáctic adj. m., pl. sintáctici; f. sintáctică, pl. sintáctice
sintacticul
SINTÁCTIC, -Ă, sintactici, -ce, adj. 1. Care se referă la sintaxă, care aparține sintaxei. 2. (Substantivat, f.; în sintagma) Sintactică poetică = sintaxă poetică, v. sintaxă. – Din ngr. sintaktikós, fr. syntactique. DOOM
sintáctic adj. m., pl. sintáctici; f. sintáctică, pl. sintáctice
sintacticului
SINTÁCTIC, -Ă, sintactici, -ce, adj. 1. Care se referă la sintaxă, care aparține sintaxei. 2. (Substantivat, f.; în sintagma) Sintactică poetică = sintaxă poetică, v. sintaxă. – Din ngr. sintaktikós, fr. syntactique. DOOM
sintáctic adj. m., pl. sintáctici; f. sintáctică, pl. sintáctice
sintactică
SINTÁCTIC, -Ă, sintactici, -ce, adj. 1. Care se referă la sintaxă, care aparține sintaxei. 2. (Substantivat, f.; în sintagma) Sintactică poetică = sintaxă poetică, v. sintaxă. – Din ngr. sintaktikós, fr. syntactique.
sintagma
SINTÁGMĂ, sintagme, s. f. Unitate semantico-sintactică stabilă, formată dintr-un grup de două sau de mai multe cuvinte între care există raporturi de subordonare; p. ext. locuțiune; expresie. – Din fr. syntagme. DOOM
sintágmă s. f., g.-d. art. sintágmei; pl. sintágme
sintagmatic
SINTAGMÁTIC, -Ă, sintagmatici, -ce, adj. Care se referă la sintagmă, al sintagmei. – Din fr. syntagmatique. DOOM
sintagmátic adj. m., pl. sintagmátici; f. sintagmátică, pl. sintagmátice
sintagmatica
SINTAGMÁTIC, -Ă, sintagmatici, -ce, adj. Care se referă la sintagmă, al sintagmei. – Din fr. syntagmatique. DOOM
sintagmátic adj. m., pl. sintagmátici; f. sintagmátică, pl. sintagmátice
sintagmatice
SINTAGMÁTIC, -Ă, sintagmatici, -ce, adj. Care se referă la sintagmă, al sintagmei. – Din fr. syntagmatique. DOOM
sintagmátic adj. m., pl. sintagmátici; f. sintagmátică, pl. sintagmátice
sintagmaticei
SINTAGMÁTIC, -Ă, sintagmatici, -ce, adj. Care se referă la sintagmă, al sintagmei. – Din fr. syntagmatique. DOOM
sintagmátic adj. m., pl. sintagmátici; f. sintagmátică, pl. sintagmátice
sintagmaticele
SINTAGMÁTIC, -Ă, sintagmatici, -ce, adj. Care se referă la sintagmă, al sintagmei. – Din fr. syntagmatique. DOOM
sintagmátic adj. m., pl. sintagmátici; f. sintagmátică, pl. sintagmátice
sintagmaticelor
SINTAGMÁTIC, -Ă, sintagmatici, -ce, adj. Care se referă la sintagmă, al sintagmei. – Din fr. syntagmatique. DOOM
sintagmátic adj. m., pl. sintagmátici; f. sintagmátică, pl. sintagmátice
sintagmatici
SINTAGMÁTIC, -Ă, sintagmatici, -ce, adj. Care se referă la sintagmă, al sintagmei. – Din fr. syntagmatique. DOOM
sintagmátic adj. m., pl. sintagmátici; f. sintagmátică, pl. sintagmátice
sintagmaticii
SINTAGMÁTIC, -Ă, sintagmatici, -ce, adj. Care se referă la sintagmă, al sintagmei. – Din fr. syntagmatique. DOOM
sintagmátic adj. m., pl. sintagmátici; f. sintagmátică, pl. sintagmátice
sintagmaticilor
SINTAGMÁTIC, -Ă, sintagmatici, -ce, adj. Care se referă la sintagmă, al sintagmei. – Din fr. syntagmatique. DOOM
sintagmátic adj. m., pl. sintagmátici; f. sintagmátică, pl. sintagmátice
sintagmaticul
SINTAGMÁTIC, -Ă, sintagmatici, -ce, adj. Care se referă la sintagmă, al sintagmei. – Din fr. syntagmatique. DOOM
sintagmátic adj. m., pl. sintagmátici; f. sintagmátică, pl. sintagmátice
sintagmaticului
SINTAGMÁTIC, -Ă, sintagmatici, -ce, adj. Care se referă la sintagmă, al sintagmei. – Din fr. syntagmatique. DOOM
sintagmátic adj. m., pl. sintagmátici; f. sintagmátică, pl. sintagmátice
sintagme
SINTÁGMĂ, sintagme, s. f. Unitate semantico-sintactică stabilă, formată dintr-un grup de două sau de mai multe cuvinte între care există raporturi de subordonare; p. ext. locuțiune; expresie. – Din fr. syntagme. DOOM
sintágmă s. f., g.-d. art. sintágmei; pl. sintágme
sintagmei
SINTÁGMĂ, sintagme, s. f. Unitate semantico-sintactică stabilă, formată dintr-un grup de două sau de mai multe cuvinte între care există raporturi de subordonare; p. ext. locuțiune; expresie. – Din fr. syntagme. DOOM
sintágmă s. f., g.-d. art. sintágmei; pl. sintágme
sintagmele
SINTÁGMĂ, sintagme, s. f. Unitate semantico-sintactică stabilă, formată dintr-un grup de două sau de mai multe cuvinte între care există raporturi de subordonare; p. ext. locuțiune; expresie. – Din fr. syntagme. DOOM
sintágmă s. f., g.-d. art. sintágmei; pl. sintágme
sintagmelor
SINTÁGMĂ, sintagme, s. f. Unitate semantico-sintactică stabilă, formată dintr-un grup de două sau de mai multe cuvinte între care există raporturi de subordonare; p. ext. locuțiune; expresie. – Din fr. syntagme. DOOM
sintágmă s. f., g.-d. art. sintágmei; pl. sintágme
sintalitate
SINTALITÁTE s. f. Totalitatea particularităților esențiale, edificatoare pentru profilul moral al unui grup; personalitate a unui colectiv. – Din fr. syntalité, engl. syntality.
sintalitatea
SINTALITÁTE s. f. Totalitatea particularităților esențiale, edificatoare pentru profilul moral al unui grup; personalitate a unui colectiv. – Din fr. syntalité, engl. syntality.
sintalități
SINTALITÁTE s. f. Totalitatea particularităților esențiale, edificatoare pentru profilul moral al unui grup; personalitate a unui colectiv. – Din fr. syntalité, engl. syntality.
sintalității
SINTALITÁTE s. f. Totalitatea particularităților esențiale, edificatoare pentru profilul moral al unui grup; personalitate a unui colectiv. – Din fr. syntalité, engl. syntality.
sintan
SINTÁN s.n. Tanant sintetic. [< fr. syntan].
sintaxa
SINTÁXĂ, sintaxe, s. f. Parte a gramaticii care studiază funcțiile cuvintelor și ale propozițiilor în vorbire și care stabilește regulile de îmbinare a cuvintelor în propoziții și a propozițiilor în fraze. ◊ Sintaxă poetică = totalitatea procedeelor stilistice ale limbii literare care țin de topica propoziției și a frazei; sintactică poetică. ♦ Parte a logicii simbolice care constituie expunerea derivării expresiilor logice. – Din fr. syntaxe, lat. syntaxis. DOOM
sintáxă s. f., g.-d. art. sintáxei; pl. sintáxe
sintaxe
SINTÁXĂ, sintaxe, s. f. Parte a gramaticii care studiază funcțiile cuvintelor și ale propozițiilor în vorbire și care stabilește regulile de îmbinare a cuvintelor în propoziții și a propozițiilor în fraze. ◊ Sintaxă poetică = totalitatea procedeelor stilistice ale limbii literare care țin de topica propoziției și a frazei; sintactică poetică. ♦ Parte a logicii simbolice care constituie expunerea derivării expresiilor logice. – Din fr. syntaxe, lat. syntaxis. DOOM
sintáxă s. f., g.-d. art. sintáxei; pl. sintáxe
sintaxei
SINTÁXĂ, sintaxe, s. f. Parte a gramaticii care studiază funcțiile cuvintelor și ale propozițiilor în vorbire și care stabilește regulile de îmbinare a cuvintelor în propoziții și a propozițiilor în fraze. ◊ Sintaxă poetică = totalitatea procedeelor stilistice ale limbii literare care țin de topica propoziției și a frazei; sintactică poetică. ♦ Parte a logicii simbolice care constituie expunerea derivării expresiilor logice. – Din fr. syntaxe, lat. syntaxis. DOOM
sintáxă s. f., g.-d. art. sintáxei; pl. sintáxe
sintaxele
SINTÁXĂ, sintaxe, s. f. Parte a gramaticii care studiază funcțiile cuvintelor și ale propozițiilor în vorbire și care stabilește regulile de îmbinare a cuvintelor în propoziții și a propozițiilor în fraze. ◊ Sintaxă poetică = totalitatea procedeelor stilistice ale limbii literare care țin de topica propoziției și a frazei; sintactică poetică. ♦ Parte a logicii simbolice care constituie expunerea derivării expresiilor logice. – Din fr. syntaxe, lat. syntaxis. DOOM
sintáxă s. f., g.-d. art. sintáxei; pl. sintáxe
sintaxelor
SINTÁXĂ, sintaxe, s. f. Parte a gramaticii care studiază funcțiile cuvintelor și ale propozițiilor în vorbire și care stabilește regulile de îmbinare a cuvintelor în propoziții și a propozițiilor în fraze. ◊ Sintaxă poetică = totalitatea procedeelor stilistice ale limbii literare care țin de topica propoziției și a frazei; sintactică poetică. ♦ Parte a logicii simbolice care constituie expunerea derivării expresiilor logice. – Din fr. syntaxe, lat. syntaxis. DOOM
sintáxă s. f., g.-d. art. sintáxei; pl. sintáxe
sintaxic
SINTÁXIC, -Ă adj. Sintactic. [< fr. syntaxique].
sintaxica
SINTÁXIC, -Ă adj. Sintactic. [< fr. syntaxique].
sintaxice
SINTÁXIC, -Ă adj. Sintactic. [< fr. syntaxique].
sintaxicei
SINTÁXIC, -Ă adj. Sintactic. [< fr. syntaxique].
sintaxicele
SINTÁXIC, -Ă adj. Sintactic. [< fr. syntaxique].
sintaxicelor
SINTÁXIC, -Ă adj. Sintactic. [< fr. syntaxique].
sintaxici
SINTÁXIC, -Ă adj. Sintactic. [< fr. syntaxique].
sintaxicii
SINTÁXIC, -Ă adj. Sintactic. [< fr. syntaxique].
sintaxicilor
SINTÁXIC, -Ă adj. Sintactic. [< fr. syntaxique].
sintaxicul
SINTÁXIC, -Ă adj. Sintactic. [< fr. syntaxique].
sintaxicului
SINTÁXIC, -Ă adj. Sintactic. [< fr. syntaxique].
sinteaza
SINTEÁZE s.f.pl. Clasă de enzime care catalizează reacțiile de sinteză fără hidroliză și fără oxidoreducere. [Pron. -te-a-. / < germ. Syntheasen]. DOOM
sinteáze (-te-a-) s. f. pl.
sinteaze
SINTEÁZE s.f.pl. Clasă de enzime care catalizează reacțiile de sinteză fără hidroliză și fără oxidoreducere. [Pron. -te-a-. / < germ. Syntheasen]. DOOM
sinteáze (-te-a-) s. f. pl.
sinteazei
SINTEÁZE s.f.pl. Clasă de enzime care catalizează reacțiile de sinteză fără hidroliză și fără oxidoreducere. [Pron. -te-a-. / < germ. Syntheasen]. DOOM
sinteáze (-te-a-) s. f. pl.
sinteazele
SINTEÁZE s.f.pl. Clasă de enzime care catalizează reacțiile de sinteză fără hidroliză și fără oxidoreducere. [Pron. -te-a-. / < germ. Syntheasen]. DOOM
sinteáze (-te-a-) s. f. pl.
sinteazelor
SINTEÁZE s.f.pl. Clasă de enzime care catalizează reacțiile de sinteză fără hidroliză și fără oxidoreducere. [Pron. -te-a-. / < germ. Syntheasen]. DOOM
sinteáze (-te-a-) s. f. pl.
sinter
SÍNTER s.n. Concrețiune. [< germ. Sinter].
sinteriza
SINTERIZÁ, sinterizez, vb. I. Tranz. A efectua operația de sinterizare. – Cf. germ. Sinter. DOOM
sinterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sinterizeáză
sinterizai
SINTERIZÁ, sinterizez, vb. I. Tranz. A efectua operația de sinterizare. – Cf. germ. Sinter. DOOM
sinterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sinterizeáză
sinterizam
SINTERIZÁ, sinterizez, vb. I. Tranz. A efectua operația de sinterizare. – Cf. germ. Sinter. DOOM
sinterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sinterizeáză
sinterizare
SINTERIZÁ, sinterizez, vb. I. Tranz. A efectua operația de sinterizare. – Cf. germ. Sinter. DOOM
sinterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sinterizeáză
sinterizare
SINTERIZÁRE s. f. Procedeu de lipire a pulberilor metalice, ceramice etc., în urma încălzirii și presării lor. ♦ Operație de realizare a unor piese prin încălzirea unor pulberi și presarea lor în forme speciale. – V. sinteriza. DOOM
sinterizáre s. f., g.-d. art. sinterizắrii
sinterizarea
SINTERIZÁRE s. f. Procedeu de lipire a pulberilor metalice, ceramice etc., în urma încălzirii și presării lor. ♦ Operație de realizare a unor piese prin încălzirea unor pulberi și presarea lor în forme speciale. – V. sinteriza. DOOM
sinterizáre s. f., g.-d. art. sinterizắrii
sinterizară
SINTERIZÁ, sinterizez, vb. I. Tranz. A efectua operația de sinterizare. – Cf. germ. Sinter. DOOM
sinterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sinterizeáză
sinterizarăm
SINTERIZÁ, sinterizez, vb. I. Tranz. A efectua operația de sinterizare. – Cf. germ. Sinter. DOOM
sinterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sinterizeáză
sinterizarăți
SINTERIZÁ, sinterizez, vb. I. Tranz. A efectua operația de sinterizare. – Cf. germ. Sinter. DOOM
sinterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sinterizeáză
sinterizase
SINTERIZÁ, sinterizez, vb. I. Tranz. A efectua operația de sinterizare. – Cf. germ. Sinter. DOOM
sinterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sinterizeáză
sinterizasem
SINTERIZÁ, sinterizez, vb. I. Tranz. A efectua operația de sinterizare. – Cf. germ. Sinter. DOOM
sinterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sinterizeáză
sinterizaseră
SINTERIZÁ, sinterizez, vb. I. Tranz. A efectua operația de sinterizare. – Cf. germ. Sinter. DOOM
sinterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sinterizeáză
sinterizaserăm
SINTERIZÁ, sinterizez, vb. I. Tranz. A efectua operația de sinterizare. – Cf. germ. Sinter. DOOM
sinterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sinterizeáză
sinterizaserăți
SINTERIZÁ, sinterizez, vb. I. Tranz. A efectua operația de sinterizare. – Cf. germ. Sinter. DOOM
sinterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sinterizeáză
sinterizaseși
SINTERIZÁ, sinterizez, vb. I. Tranz. A efectua operația de sinterizare. – Cf. germ. Sinter. DOOM
sinterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sinterizeáză
sinterizaseți
SINTERIZÁ, sinterizez, vb. I. Tranz. A efectua operația de sinterizare. – Cf. germ. Sinter. DOOM
sinterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sinterizeáză
sinterizat
SINTERIZÁ, sinterizez, vb. I. Tranz. A efectua operația de sinterizare. – Cf. germ. Sinter. DOOM
sinterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sinterizeáză
sinterizat
SINTERIZÁ, sinterizez, vb. I. Tranz. A efectua operația de sinterizare. – Cf. germ. Sinter.
sinterizata
SINTERIZÁ, sinterizez, vb. I. Tranz. A efectua operația de sinterizare. – Cf. germ. Sinter.
sinterizate
SINTERIZÁ, sinterizez, vb. I. Tranz. A efectua operația de sinterizare. – Cf. germ. Sinter.
sinterizatei
SINTERIZÁ, sinterizez, vb. I. Tranz. A efectua operația de sinterizare. – Cf. germ. Sinter.
sinterizatele
SINTERIZÁ, sinterizez, vb. I. Tranz. A efectua operația de sinterizare. – Cf. germ. Sinter.
sinterizatelor
SINTERIZÁ, sinterizez, vb. I. Tranz. A efectua operația de sinterizare. – Cf. germ. Sinter.
sinterizatul
SINTERIZÁ, sinterizez, vb. I. Tranz. A efectua operația de sinterizare. – Cf. germ. Sinter.
sinterizatului
SINTERIZÁ, sinterizez, vb. I. Tranz. A efectua operația de sinterizare. – Cf. germ. Sinter.
sinterizau
SINTERIZÁ, sinterizez, vb. I. Tranz. A efectua operația de sinterizare. – Cf. germ. Sinter. DOOM
sinterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sinterizeáză
sinterizași
SINTERIZÁ, sinterizez, vb. I. Tranz. A efectua operația de sinterizare. – Cf. germ. Sinter. DOOM
sinterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sinterizeáză
sinterizați
SINTERIZÁ, sinterizez, vb. I. Tranz. A efectua operația de sinterizare. – Cf. germ. Sinter. DOOM
sinterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sinterizeáză
sinterizați
SINTERIZÁ, sinterizez, vb. I. Tranz. A efectua operația de sinterizare. – Cf. germ. Sinter.
sinterizații
SINTERIZÁ, sinterizez, vb. I. Tranz. A efectua operația de sinterizare. – Cf. germ. Sinter.
sinterizaților
SINTERIZÁ, sinterizez, vb. I. Tranz. A efectua operația de sinterizare. – Cf. germ. Sinter.
sinterizează
SINTERIZÁ, sinterizez, vb. I. Tranz. A efectua operația de sinterizare. – Cf. germ. Sinter. DOOM
sinterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sinterizeáză
sinterizez
SINTERIZÁ, sinterizez, vb. I. Tranz. A efectua operația de sinterizare. – Cf. germ. Sinter. DOOM
sinterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sinterizeáză
sinterizeze
SINTERIZÁ, sinterizez, vb. I. Tranz. A efectua operația de sinterizare. – Cf. germ. Sinter. DOOM
sinterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sinterizeáză
sinterizezi
SINTERIZÁ, sinterizez, vb. I. Tranz. A efectua operația de sinterizare. – Cf. germ. Sinter. DOOM
sinterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sinterizeáză
sinterizând
SINTERIZÁ, sinterizez, vb. I. Tranz. A efectua operația de sinterizare. – Cf. germ. Sinter. DOOM
sinterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sinterizeáză
sinterizînd
SINTERIZÁ, sinterizez, vb. I. Tranz. A efectua operația de sinterizare. – Cf. germ. Sinter. DOOM
sinterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sinterizeáză
sinterizări
SINTERIZÁRE s. f. Procedeu de lipire a pulberilor metalice, ceramice etc., în urma încălzirii și presării lor. ♦ Operație de realizare a unor piese prin încălzirea unor pulberi și presarea lor în forme speciale. – V. sinteriza. DOOM
sinterizáre s. f., g.-d. art. sinterizắrii
sinterizării
SINTERIZÁRE s. f. Procedeu de lipire a pulberilor metalice, ceramice etc., în urma încălzirii și presării lor. ♦ Operație de realizare a unor piese prin încălzirea unor pulberi și presarea lor în forme speciale. – V. sinteriza. DOOM
sinterizáre s. f., g.-d. art. sinterizắrii
sinterizările
SINTERIZÁRE s. f. Procedeu de lipire a pulberilor metalice, ceramice etc., în urma încălzirii și presării lor. ♦ Operație de realizare a unor piese prin încălzirea unor pulberi și presarea lor în forme speciale. – V. sinteriza. DOOM
sinterizáre s. f., g.-d. art. sinterizắrii
sinterizărilor
SINTERIZÁRE s. f. Procedeu de lipire a pulberilor metalice, ceramice etc., în urma încălzirii și presării lor. ♦ Operație de realizare a unor piese prin încălzirea unor pulberi și presarea lor în forme speciale. – V. sinteriza. DOOM
sinterizáre s. f., g.-d. art. sinterizắrii
sinterul
SÍNTER s.n. Concrețiune. [< germ. Sinter].
sinterului
SÍNTER s.n. Concrețiune. [< germ. Sinter].
sintetic
SINTÉTIC, -Ă, sintetici, -ce, adj. 1. Care ține de sinteză, privitor la sinteză; obținut prin sinteză. ◊ Spirit sintetic = spirit care operează mai mult prin sinteză decât prin analiză, care face ușor sinteza lucrurilor. Limbă sintetică = limbă în care raporturile gramaticale se exprimă, de obicei, prin adăugarea de afixe la tema cuvintelor. 2. (Despre produse chimice sau industriale) Fabricat pe cale artificială (din două sau din mai multe elemente). – Din fr. syrithetique. DOOM
sintétic adj. m., pl. sintétici; f. sintétică, pl. sintétice
sintetica
SINTÉTIC, -Ă, sintetici, -ce, adj. 1. Care ține de sinteză, privitor la sinteză; obținut prin sinteză. ◊ Spirit sintetic = spirit care operează mai mult prin sinteză decât prin analiză, care face ușor sinteza lucrurilor. Limbă sintetică = limbă în care raporturile gramaticale se exprimă, de obicei, prin adăugarea de afixe la tema cuvintelor. 2. (Despre produse chimice sau industriale) Fabricat pe cale artificială (din două sau din mai multe elemente). – Din fr. syrithetique. DOOM
sintétic adj. m., pl. sintétici; f. sintétică, pl. sintétice
sintetice
SINTÉTIC, -Ă, sintetici, -ce, adj. 1. Care ține de sinteză, privitor la sinteză; obținut prin sinteză. ◊ Spirit sintetic = spirit care operează mai mult prin sinteză decât prin analiză, care face ușor sinteza lucrurilor. Limbă sintetică = limbă în care raporturile gramaticale se exprimă, de obicei, prin adăugarea de afixe la tema cuvintelor. 2. (Despre produse chimice sau industriale) Fabricat pe cale artificială (din două sau din mai multe elemente). – Din fr. syrithetique. DOOM
sintétic adj. m., pl. sintétici; f. sintétică, pl. sintétice
sinteticei
SINTÉTIC, -Ă, sintetici, -ce, adj. 1. Care ține de sinteză, privitor la sinteză; obținut prin sinteză. ◊ Spirit sintetic = spirit care operează mai mult prin sinteză decât prin analiză, care face ușor sinteza lucrurilor. Limbă sintetică = limbă în care raporturile gramaticale se exprimă, de obicei, prin adăugarea de afixe la tema cuvintelor. 2. (Despre produse chimice sau industriale) Fabricat pe cale artificială (din două sau din mai multe elemente). – Din fr. syrithetique. DOOM
sintétic adj. m., pl. sintétici; f. sintétică, pl. sintétice
sinteticele
SINTÉTIC, -Ă, sintetici, -ce, adj. 1. Care ține de sinteză, privitor la sinteză; obținut prin sinteză. ◊ Spirit sintetic = spirit care operează mai mult prin sinteză decât prin analiză, care face ușor sinteza lucrurilor. Limbă sintetică = limbă în care raporturile gramaticale se exprimă, de obicei, prin adăugarea de afixe la tema cuvintelor. 2. (Despre produse chimice sau industriale) Fabricat pe cale artificială (din două sau din mai multe elemente). – Din fr. syrithetique. DOOM
sintétic adj. m., pl. sintétici; f. sintétică, pl. sintétice
sinteticelor
SINTÉTIC, -Ă, sintetici, -ce, adj. 1. Care ține de sinteză, privitor la sinteză; obținut prin sinteză. ◊ Spirit sintetic = spirit care operează mai mult prin sinteză decât prin analiză, care face ușor sinteza lucrurilor. Limbă sintetică = limbă în care raporturile gramaticale se exprimă, de obicei, prin adăugarea de afixe la tema cuvintelor. 2. (Despre produse chimice sau industriale) Fabricat pe cale artificială (din două sau din mai multe elemente). – Din fr. syrithetique. DOOM
sintétic adj. m., pl. sintétici; f. sintétică, pl. sintétice
sintetici
SINTÉTIC, -Ă, sintetici, -ce, adj. 1. Care ține de sinteză, privitor la sinteză; obținut prin sinteză. ◊ Spirit sintetic = spirit care operează mai mult prin sinteză decât prin analiză, care face ușor sinteza lucrurilor. Limbă sintetică = limbă în care raporturile gramaticale se exprimă, de obicei, prin adăugarea de afixe la tema cuvintelor. 2. (Despre produse chimice sau industriale) Fabricat pe cale artificială (din două sau din mai multe elemente). – Din fr. syrithetique. DOOM
sintétic adj. m., pl. sintétici; f. sintétică, pl. sintétice
sinteticii
SINTÉTIC, -Ă, sintetici, -ce, adj. 1. Care ține de sinteză, privitor la sinteză; obținut prin sinteză. ◊ Spirit sintetic = spirit care operează mai mult prin sinteză decât prin analiză, care face ușor sinteza lucrurilor. Limbă sintetică = limbă în care raporturile gramaticale se exprimă, de obicei, prin adăugarea de afixe la tema cuvintelor. 2. (Despre produse chimice sau industriale) Fabricat pe cale artificială (din două sau din mai multe elemente). – Din fr. syrithetique. DOOM
sintétic adj. m., pl. sintétici; f. sintétică, pl. sintétice
sinteticilor
SINTÉTIC, -Ă, sintetici, -ce, adj. 1. Care ține de sinteză, privitor la sinteză; obținut prin sinteză. ◊ Spirit sintetic = spirit care operează mai mult prin sinteză decât prin analiză, care face ușor sinteza lucrurilor. Limbă sintetică = limbă în care raporturile gramaticale se exprimă, de obicei, prin adăugarea de afixe la tema cuvintelor. 2. (Despre produse chimice sau industriale) Fabricat pe cale artificială (din două sau din mai multe elemente). – Din fr. syrithetique. DOOM
sintétic adj. m., pl. sintétici; f. sintétică, pl. sintétice
sinteticul
SINTÉTIC, -Ă, sintetici, -ce, adj. 1. Care ține de sinteză, privitor la sinteză; obținut prin sinteză. ◊ Spirit sintetic = spirit care operează mai mult prin sinteză decât prin analiză, care face ușor sinteza lucrurilor. Limbă sintetică = limbă în care raporturile gramaticale se exprimă, de obicei, prin adăugarea de afixe la tema cuvintelor. 2. (Despre produse chimice sau industriale) Fabricat pe cale artificială (din două sau din mai multe elemente). – Din fr. syrithetique. DOOM
sintétic adj. m., pl. sintétici; f. sintétică, pl. sintétice
sinteticului
SINTÉTIC, -Ă, sintetici, -ce, adj. 1. Care ține de sinteză, privitor la sinteză; obținut prin sinteză. ◊ Spirit sintetic = spirit care operează mai mult prin sinteză decât prin analiză, care face ușor sinteza lucrurilor. Limbă sintetică = limbă în care raporturile gramaticale se exprimă, de obicei, prin adăugarea de afixe la tema cuvintelor. 2. (Despre produse chimice sau industriale) Fabricat pe cale artificială (din două sau din mai multe elemente). – Din fr. syrithetique. DOOM
sintétic adj. m., pl. sintétici; f. sintétică, pl. sintétice
sintetism
SINTETÍSM s. n. Faptul, însușirea de a fi sintetic; caracter sintetic. – Sintet[ic] + suf. -ism. DOOM
sintetísm s. n.
sintetismul
SINTETÍSM s. n. Faptul, însușirea de a fi sintetic; caracter sintetic. – Sintet[ic] + suf. -ism. DOOM
sintetísm s. n.
sintetismului
SINTETÍSM s. n. Faptul, însușirea de a fi sintetic; caracter sintetic. – Sintet[ic] + suf. -ism. DOOM
sintetísm s. n.
sintetiza
SINTETIZÁ, sintetizez, vb. I. Tranz. A face, a realiza o sinteză, a uni prin sinteză. – Din fr. synthétiser. DOOM
sintetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sintetizeáză
sintetizai
SINTETIZÁ, sintetizez, vb. I. Tranz. A face, a realiza o sinteză, a uni prin sinteză. – Din fr. synthétiser. DOOM
sintetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sintetizeáză
sintetizam
SINTETIZÁ, sintetizez, vb. I. Tranz. A face, a realiza o sinteză, a uni prin sinteză. – Din fr. synthétiser. DOOM
sintetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sintetizeáză
sintetizare
SINTETIZÁ, sintetizez, vb. I. Tranz. A face, a realiza o sinteză, a uni prin sinteză. – Din fr. synthétiser. DOOM
sintetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sintetizeáză
sintetizare
SINTETIZÁRE, sintetizări, s. f. Acțiunea de a sintetiza și rezultatul ei; p. ext. generalizare. – V. sintetiza. DOOM
sintetizáre s. f., g.-d. art. sintetizắrii; pl. sintetizắri
sintetizarea
SINTETIZÁRE, sintetizări, s. f. Acțiunea de a sintetiza și rezultatul ei; p. ext. generalizare. – V. sintetiza. DOOM
sintetizáre s. f., g.-d. art. sintetizắrii; pl. sintetizắri
sintetizară
SINTETIZÁ, sintetizez, vb. I. Tranz. A face, a realiza o sinteză, a uni prin sinteză. – Din fr. synthétiser. DOOM
sintetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sintetizeáză
sintetizarăm
SINTETIZÁ, sintetizez, vb. I. Tranz. A face, a realiza o sinteză, a uni prin sinteză. – Din fr. synthétiser. DOOM
sintetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sintetizeáză
sintetizarăți
SINTETIZÁ, sintetizez, vb. I. Tranz. A face, a realiza o sinteză, a uni prin sinteză. – Din fr. synthétiser. DOOM
sintetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sintetizeáză
sintetizase
SINTETIZÁ, sintetizez, vb. I. Tranz. A face, a realiza o sinteză, a uni prin sinteză. – Din fr. synthétiser. DOOM
sintetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sintetizeáză
sintetizasem
SINTETIZÁ, sintetizez, vb. I. Tranz. A face, a realiza o sinteză, a uni prin sinteză. – Din fr. synthétiser. DOOM
sintetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sintetizeáză
sintetizaseră
SINTETIZÁ, sintetizez, vb. I. Tranz. A face, a realiza o sinteză, a uni prin sinteză. – Din fr. synthétiser. DOOM
sintetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sintetizeáză
sintetizaserăm
SINTETIZÁ, sintetizez, vb. I. Tranz. A face, a realiza o sinteză, a uni prin sinteză. – Din fr. synthétiser. DOOM
sintetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sintetizeáză
sintetizaserăți
SINTETIZÁ, sintetizez, vb. I. Tranz. A face, a realiza o sinteză, a uni prin sinteză. – Din fr. synthétiser. DOOM
sintetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sintetizeáză
sintetizaseși
SINTETIZÁ, sintetizez, vb. I. Tranz. A face, a realiza o sinteză, a uni prin sinteză. – Din fr. synthétiser. DOOM
sintetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sintetizeáză
sintetizaseți
SINTETIZÁ, sintetizez, vb. I. Tranz. A face, a realiza o sinteză, a uni prin sinteză. – Din fr. synthétiser. DOOM
sintetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sintetizeáză
sintetizat
SINTETIZÁ, sintetizez, vb. I. Tranz. A face, a realiza o sinteză, a uni prin sinteză. – Din fr. synthétiser. DOOM
sintetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sintetizeáză
sintetizat
SINTETIZÁT, -Ă, sintetizați, -te, adj. Rezultat dintr-o sinteză, expus într-o sinteză. – V. sintetiza.
sintetizata
SINTETIZÁT, -Ă, sintetizați, -te, adj. Rezultat dintr-o sinteză, expus într-o sinteză. – V. sintetiza.
sintetizate
SINTETIZÁT, -Ă, sintetizați, -te, adj. Rezultat dintr-o sinteză, expus într-o sinteză. – V. sintetiza.
sintetizatei
SINTETIZÁT, -Ă, sintetizați, -te, adj. Rezultat dintr-o sinteză, expus într-o sinteză. – V. sintetiza.
sintetizatele
SINTETIZÁT, -Ă, sintetizați, -te, adj. Rezultat dintr-o sinteză, expus într-o sinteză. – V. sintetiza.
sintetizatelor
SINTETIZÁT, -Ă, sintetizați, -te, adj. Rezultat dintr-o sinteză, expus într-o sinteză. – V. sintetiza.
sintetizatoare
SINTETIZATÓR, -OÁRE, sintetizatori, -oare, adj. Care sintetizează. – Sintetiza + suf. -tor. DOOM
sintetizatór2 s. n., pl. sintetizatoáre
sintetizatoarea
SINTETIZATÓR, -OÁRE, sintetizatori, -oare, adj. Care sintetizează. – Sintetiza + suf. -tor. DOOM
sintetizatór2 s. n., pl. sintetizatoáre
sintetizatoarei
SINTETIZATÓR, -OÁRE, sintetizatori, -oare, adj. Care sintetizează. – Sintetiza + suf. -tor. DOOM
sintetizatór2 s. n., pl. sintetizatoáre
sintetizatoarele
SINTETIZATÓR, -OÁRE, sintetizatori, -oare, adj. Care sintetizează. – Sintetiza + suf. -tor. DOOM
sintetizatór2 s. n., pl. sintetizatoáre
sintetizatoarelor
SINTETIZATÓR, -OÁRE, sintetizatori, -oare, adj. Care sintetizează. – Sintetiza + suf. -tor. DOOM
sintetizatór2 s. n., pl. sintetizatoáre
sintetizator
SINTETIZATÓR, -OÁRE, sintetizatori, -oare, adj. Care sintetizează. – Sintetiza + suf. -tor. DOOM
sintetizatór2 s. n., pl. sintetizatoáre
sintetizatori
SINTETIZATÓR, -OÁRE, sintetizatori, -oare, adj. Care sintetizează. – Sintetiza + suf. -tor. DOOM
sintetizatór2 s. n., pl. sintetizatoáre
sintetizatorii
SINTETIZATÓR, -OÁRE, sintetizatori, -oare, adj. Care sintetizează. – Sintetiza + suf. -tor. DOOM
sintetizatór2 s. n., pl. sintetizatoáre
sintetizatorilor
SINTETIZATÓR, -OÁRE, sintetizatori, -oare, adj. Care sintetizează. – Sintetiza + suf. -tor. DOOM
sintetizatór2 s. n., pl. sintetizatoáre
sintetizatorul
SINTETIZATÓR, -OÁRE, sintetizatori, -oare, adj. Care sintetizează. – Sintetiza + suf. -tor. DOOM
sintetizatór2 s. n., pl. sintetizatoáre
sintetizatorului
SINTETIZATÓR, -OÁRE, sintetizatori, -oare, adj. Care sintetizează. – Sintetiza + suf. -tor. DOOM
sintetizatór2 s. n., pl. sintetizatoáre
sintetizatul
SINTETIZÁT, -Ă, sintetizați, -te, adj. Rezultat dintr-o sinteză, expus într-o sinteză. – V. sintetiza.
sintetizatului
SINTETIZÁT, -Ă, sintetizați, -te, adj. Rezultat dintr-o sinteză, expus într-o sinteză. – V. sintetiza.
sintetizau
SINTETIZÁ, sintetizez, vb. I. Tranz. A face, a realiza o sinteză, a uni prin sinteză. – Din fr. synthétiser. DOOM
sintetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sintetizeáză
sintetizași
SINTETIZÁ, sintetizez, vb. I. Tranz. A face, a realiza o sinteză, a uni prin sinteză. – Din fr. synthétiser. DOOM
sintetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sintetizeáză
sintetizați
SINTETIZÁ, sintetizez, vb. I. Tranz. A face, a realiza o sinteză, a uni prin sinteză. – Din fr. synthétiser. DOOM
sintetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sintetizeáză
sintetizați
SINTETIZÁT, -Ă, sintetizați, -te, adj. Rezultat dintr-o sinteză, expus într-o sinteză. – V. sintetiza.
sintetizații
SINTETIZÁT, -Ă, sintetizați, -te, adj. Rezultat dintr-o sinteză, expus într-o sinteză. – V. sintetiza.
sintetizaților
SINTETIZÁT, -Ă, sintetizați, -te, adj. Rezultat dintr-o sinteză, expus într-o sinteză. – V. sintetiza.
sintetizează
SINTETIZÁ, sintetizez, vb. I. Tranz. A face, a realiza o sinteză, a uni prin sinteză. – Din fr. synthétiser. DOOM
sintetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sintetizeáză
sintetizez
SINTETIZÁ, sintetizez, vb. I. Tranz. A face, a realiza o sinteză, a uni prin sinteză. – Din fr. synthétiser. DOOM
sintetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sintetizeáză
sintetizeze
SINTETIZÁ, sintetizez, vb. I. Tranz. A face, a realiza o sinteză, a uni prin sinteză. – Din fr. synthétiser. DOOM
sintetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sintetizeáză
sintetizezi
SINTETIZÁ, sintetizez, vb. I. Tranz. A face, a realiza o sinteză, a uni prin sinteză. – Din fr. synthétiser. DOOM
sintetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sintetizeáză
sintetizoare
SINTETIZÓR, sintetizoare, s. n. 1. (Muz.) Instrument electronic complex folosit pentru generarea artificială a timbrurilor specifice instrumentelor clasice sau a unei infinități inedite de timbruri și a unor efecte sonore, lărgind posibilitățile de exprimare artistică. 2. (În sintagma) Sintetizor de vorbire = a) aparat electronic complex care simulează funcțiile aparatului fonator uman, în scopul producerii vocii și vorbirii pur artificiale; b) procesor electronic care reduce redundanța semnalelor vorbirii umane în scopul manipulării lor cu maximă eficiență în diferite sisteme. – Din fr. synthétiseur.
sintetizoarele
SINTETIZÓR, sintetizoare, s. n. 1. (Muz.) Instrument electronic complex folosit pentru generarea artificială a timbrurilor specifice instrumentelor clasice sau a unei infinități inedite de timbruri și a unor efecte sonore, lărgind posibilitățile de exprimare artistică. 2. (În sintagma) Sintetizor de vorbire = a) aparat electronic complex care simulează funcțiile aparatului fonator uman, în scopul producerii vocii și vorbirii pur artificiale; b) procesor electronic care reduce redundanța semnalelor vorbirii umane în scopul manipulării lor cu maximă eficiență în diferite sisteme. – Din fr. synthétiseur.
sintetizoarelor
SINTETIZÓR, sintetizoare, s. n. 1. (Muz.) Instrument electronic complex folosit pentru generarea artificială a timbrurilor specifice instrumentelor clasice sau a unei infinități inedite de timbruri și a unor efecte sonore, lărgind posibilitățile de exprimare artistică. 2. (În sintagma) Sintetizor de vorbire = a) aparat electronic complex care simulează funcțiile aparatului fonator uman, în scopul producerii vocii și vorbirii pur artificiale; b) procesor electronic care reduce redundanța semnalelor vorbirii umane în scopul manipulării lor cu maximă eficiență în diferite sisteme. – Din fr. synthétiseur.
sintetizor
SINTETIZÓR, sintetizoare, s. n. 1. (Muz.) Instrument electronic complex folosit pentru generarea artificială a timbrurilor specifice instrumentelor clasice sau a unei infinități inedite de timbruri și a unor efecte sonore, lărgind posibilitățile de exprimare artistică. 2. (În sintagma) Sintetizor de vorbire = a) aparat electronic complex care simulează funcțiile aparatului fonator uman, în scopul producerii vocii și vorbirii pur artificiale; b) procesor electronic care reduce redundanța semnalelor vorbirii umane în scopul manipulării lor cu maximă eficiență în diferite sisteme. – Din fr. synthétiseur.
sintetizorul
SINTETIZÓR, sintetizoare, s. n. 1. (Muz.) Instrument electronic complex folosit pentru generarea artificială a timbrurilor specifice instrumentelor clasice sau a unei infinități inedite de timbruri și a unor efecte sonore, lărgind posibilitățile de exprimare artistică. 2. (În sintagma) Sintetizor de vorbire = a) aparat electronic complex care simulează funcțiile aparatului fonator uman, în scopul producerii vocii și vorbirii pur artificiale; b) procesor electronic care reduce redundanța semnalelor vorbirii umane în scopul manipulării lor cu maximă eficiență în diferite sisteme. – Din fr. synthétiseur.
sintetizorului
SINTETIZÓR, sintetizoare, s. n. 1. (Muz.) Instrument electronic complex folosit pentru generarea artificială a timbrurilor specifice instrumentelor clasice sau a unei infinități inedite de timbruri și a unor efecte sonore, lărgind posibilitățile de exprimare artistică. 2. (În sintagma) Sintetizor de vorbire = a) aparat electronic complex care simulează funcțiile aparatului fonator uman, în scopul producerii vocii și vorbirii pur artificiale; b) procesor electronic care reduce redundanța semnalelor vorbirii umane în scopul manipulării lor cu maximă eficiență în diferite sisteme. – Din fr. synthétiseur.
sintetizând
SINTETIZÁ, sintetizez, vb. I. Tranz. A face, a realiza o sinteză, a uni prin sinteză. – Din fr. synthétiser. DOOM
sintetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sintetizeáză
sintetizînd
SINTETIZÁ, sintetizez, vb. I. Tranz. A face, a realiza o sinteză, a uni prin sinteză. – Din fr. synthétiser. DOOM
sintetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sintetizeáză
sintetizări
SINTETIZÁRE, sintetizări, s. f. Acțiunea de a sintetiza și rezultatul ei; p. ext. generalizare. – V. sintetiza. DOOM
sintetizáre s. f., g.-d. art. sintetizắrii; pl. sintetizắri
sintetizării
SINTETIZÁRE, sintetizări, s. f. Acțiunea de a sintetiza și rezultatul ei; p. ext. generalizare. – V. sintetiza. DOOM
sintetizáre s. f., g.-d. art. sintetizắrii; pl. sintetizắri
sintetizările
SINTETIZÁRE, sintetizări, s. f. Acțiunea de a sintetiza și rezultatul ei; p. ext. generalizare. – V. sintetiza. DOOM
sintetizáre s. f., g.-d. art. sintetizắrii; pl. sintetizắri
sintetizărilor
SINTETIZÁRE, sintetizări, s. f. Acțiunea de a sintetiza și rezultatul ei; p. ext. generalizare. – V. sintetiza. DOOM
sintetizáre s. f., g.-d. art. sintetizắrii; pl. sintetizắri
sinteza
SINTÉZĂ, sinteze, s. f. 1. Metodă științifică de cercetare a fenomenelor, bazată pe trecerea de la particular la general, de la simplu la compus, pentru a se ajunge la generalizare; îmbinare a două sau a mai multor elemente care pot forma un tot. ♦ (Concr.) Lucrare, operă care abordează datele esențiale ale unei probleme, ale unei discipline etc. 2. Operație prin care se obține formarea unui compus chimic pornind de la elementele chimice componente sau de la compuși mai simpli. 3. (Fiz.) Combinare a culorilor rezultate din amestecul sau din suprapunerea a două sau a mai multor culori. ♦ Recompunere a elementelor în care a fost descompusă imaginea transmisă la distanță. 4. (În sintagma) Sinteză a sunetelor = a) tehnică de generare pe cale electronică a sunetelor prin intermediul unor parametri relevanți; b) tehnică de procesare prin care se reduce redundanța semnalelor vorbirii umane. – Din fr. synthèse. DOOM
sintéză s. f., g.-d. art. sintézei; (operații, rezultate) pl. sintéze
sinteze
SINTÉZĂ, sinteze, s. f. 1. Metodă științifică de cercetare a fenomenelor, bazată pe trecerea de la particular la general, de la simplu la compus, pentru a se ajunge la generalizare; îmbinare a două sau a mai multor elemente care pot forma un tot. ♦ (Concr.) Lucrare, operă care abordează datele esențiale ale unei probleme, ale unei discipline etc. 2. Operație prin care se obține formarea unui compus chimic pornind de la elementele chimice componente sau de la compuși mai simpli. 3. (Fiz.) Combinare a culorilor rezultate din amestecul sau din suprapunerea a două sau a mai multor culori. ♦ Recompunere a elementelor în care a fost descompusă imaginea transmisă la distanță. 4. (În sintagma) Sinteză a sunetelor = a) tehnică de generare pe cale electronică a sunetelor prin intermediul unor parametri relevanți; b) tehnică de procesare prin care se reduce redundanța semnalelor vorbirii umane. – Din fr. synthèse. DOOM
sintéză s. f., g.-d. art. sintézei; (operații, rezultate) pl. sintéze
sintezei
SINTÉZĂ, sinteze, s. f. 1. Metodă științifică de cercetare a fenomenelor, bazată pe trecerea de la particular la general, de la simplu la compus, pentru a se ajunge la generalizare; îmbinare a două sau a mai multor elemente care pot forma un tot. ♦ (Concr.) Lucrare, operă care abordează datele esențiale ale unei probleme, ale unei discipline etc. 2. Operație prin care se obține formarea unui compus chimic pornind de la elementele chimice componente sau de la compuși mai simpli. 3. (Fiz.) Combinare a culorilor rezultate din amestecul sau din suprapunerea a două sau a mai multor culori. ♦ Recompunere a elementelor în care a fost descompusă imaginea transmisă la distanță. 4. (În sintagma) Sinteză a sunetelor = a) tehnică de generare pe cale electronică a sunetelor prin intermediul unor parametri relevanți; b) tehnică de procesare prin care se reduce redundanța semnalelor vorbirii umane. – Din fr. synthèse. DOOM
sintéză s. f., g.-d. art. sintézei; (operații, rezultate) pl. sintéze
sintezele
SINTÉZĂ, sinteze, s. f. 1. Metodă științifică de cercetare a fenomenelor, bazată pe trecerea de la particular la general, de la simplu la compus, pentru a se ajunge la generalizare; îmbinare a două sau a mai multor elemente care pot forma un tot. ♦ (Concr.) Lucrare, operă care abordează datele esențiale ale unei probleme, ale unei discipline etc. 2. Operație prin care se obține formarea unui compus chimic pornind de la elementele chimice componente sau de la compuși mai simpli. 3. (Fiz.) Combinare a culorilor rezultate din amestecul sau din suprapunerea a două sau a mai multor culori. ♦ Recompunere a elementelor în care a fost descompusă imaginea transmisă la distanță. 4. (În sintagma) Sinteză a sunetelor = a) tehnică de generare pe cale electronică a sunetelor prin intermediul unor parametri relevanți; b) tehnică de procesare prin care se reduce redundanța semnalelor vorbirii umane. – Din fr. synthèse. DOOM
sintéză s. f., g.-d. art. sintézei; (operații, rezultate) pl. sintéze
sintezelor
SINTÉZĂ, sinteze, s. f. 1. Metodă științifică de cercetare a fenomenelor, bazată pe trecerea de la particular la general, de la simplu la compus, pentru a se ajunge la generalizare; îmbinare a două sau a mai multor elemente care pot forma un tot. ♦ (Concr.) Lucrare, operă care abordează datele esențiale ale unei probleme, ale unei discipline etc. 2. Operație prin care se obține formarea unui compus chimic pornind de la elementele chimice componente sau de la compuși mai simpli. 3. (Fiz.) Combinare a culorilor rezultate din amestecul sau din suprapunerea a două sau a mai multor culori. ♦ Recompunere a elementelor în care a fost descompusă imaginea transmisă la distanță. 4. (În sintagma) Sinteză a sunetelor = a) tehnică de generare pe cale electronică a sunetelor prin intermediul unor parametri relevanți; b) tehnică de procesare prin care se reduce redundanța semnalelor vorbirii umane. – Din fr. synthèse. DOOM
sintéză s. f., g.-d. art. sintézei; (operații, rezultate) pl. sintéze
sintonia
SINTONÍE s. f. Egalitate în frecvența oscilațiilor mai multor sisteme fizice oscilante. – Din fr. syntonie. DOOM
sintoníe s. f., art. sintonía, g.-d. sintoníi, art. sintoníei
sintonie
SINTONÍE s. f. Egalitate în frecvența oscilațiilor mai multor sisteme fizice oscilante. – Din fr. syntonie. DOOM
sintoníe s. f., art. sintonía, g.-d. sintoníi, art. sintoníei
sintoniei
SINTONÍE s. f. Egalitate în frecvența oscilațiilor mai multor sisteme fizice oscilante. – Din fr. syntonie. DOOM
sintoníe s. f., art. sintonía, g.-d. sintoníi, art. sintoníei
sintonii
SINTONÍE s. f. Egalitate în frecvența oscilațiilor mai multor sisteme fizice oscilante. – Din fr. syntonie. DOOM
sintoníe s. f., art. sintonía, g.-d. sintoníi, art. sintoníei
sintoniile
SINTONÍE s. f. Egalitate în frecvența oscilațiilor mai multor sisteme fizice oscilante. – Din fr. syntonie. DOOM
sintoníe s. f., art. sintonía, g.-d. sintoníi, art. sintoníei
sintoniilor
SINTONÍE s. f. Egalitate în frecvența oscilațiilor mai multor sisteme fizice oscilante. – Din fr. syntonie. DOOM
sintoníe s. f., art. sintonía, g.-d. sintoníi, art. sintoníei
sintoniza
SINTONIZÁ, sintonizez, vb. I. Tranz. A realiza o sintonie; a acorda pe aceeași frecvență. – Din fr. syntoniser. DOOM
sintonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sintonizeáză
sintonizai
SINTONIZÁ, sintonizez, vb. I. Tranz. A realiza o sintonie; a acorda pe aceeași frecvență. – Din fr. syntoniser. DOOM
sintonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sintonizeáză
sintonizam
SINTONIZÁ, sintonizez, vb. I. Tranz. A realiza o sintonie; a acorda pe aceeași frecvență. – Din fr. syntoniser. DOOM
sintonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sintonizeáză
sintonizare
SINTONIZÁ, sintonizez, vb. I. Tranz. A realiza o sintonie; a acorda pe aceeași frecvență. – Din fr. syntoniser. DOOM
sintonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sintonizeáză
sintonizare
SINTONIZÁRE, sintonizări, s. f. Faptul de a sintoniza; acordare a două sisteme oscilante, în special de înaltă frecvență, pentru a oscila cu aceeași frecvență. – V. sintoniza. DOOM
sintonizáre s. f., g.-d. art. sintonizắrii; pl. sintonizắri
sintonizarea
SINTONIZÁRE, sintonizări, s. f. Faptul de a sintoniza; acordare a două sisteme oscilante, în special de înaltă frecvență, pentru a oscila cu aceeași frecvență. – V. sintoniza. DOOM
sintonizáre s. f., g.-d. art. sintonizắrii; pl. sintonizắri
sintonizară
SINTONIZÁ, sintonizez, vb. I. Tranz. A realiza o sintonie; a acorda pe aceeași frecvență. – Din fr. syntoniser. DOOM
sintonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sintonizeáză
sintonizarăm
SINTONIZÁ, sintonizez, vb. I. Tranz. A realiza o sintonie; a acorda pe aceeași frecvență. – Din fr. syntoniser. DOOM
sintonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sintonizeáză
sintonizarăți
SINTONIZÁ, sintonizez, vb. I. Tranz. A realiza o sintonie; a acorda pe aceeași frecvență. – Din fr. syntoniser. DOOM
sintonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sintonizeáză
sintonizase
SINTONIZÁ, sintonizez, vb. I. Tranz. A realiza o sintonie; a acorda pe aceeași frecvență. – Din fr. syntoniser. DOOM
sintonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sintonizeáză
sintonizasem
SINTONIZÁ, sintonizez, vb. I. Tranz. A realiza o sintonie; a acorda pe aceeași frecvență. – Din fr. syntoniser. DOOM
sintonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sintonizeáză
sintonizaseră
SINTONIZÁ, sintonizez, vb. I. Tranz. A realiza o sintonie; a acorda pe aceeași frecvență. – Din fr. syntoniser. DOOM
sintonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sintonizeáză
sintonizaserăm
SINTONIZÁ, sintonizez, vb. I. Tranz. A realiza o sintonie; a acorda pe aceeași frecvență. – Din fr. syntoniser. DOOM
sintonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sintonizeáză
sintonizaserăți
SINTONIZÁ, sintonizez, vb. I. Tranz. A realiza o sintonie; a acorda pe aceeași frecvență. – Din fr. syntoniser. DOOM
sintonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sintonizeáză
sintonizaseși
SINTONIZÁ, sintonizez, vb. I. Tranz. A realiza o sintonie; a acorda pe aceeași frecvență. – Din fr. syntoniser. DOOM
sintonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sintonizeáză
sintonizaseți
SINTONIZÁ, sintonizez, vb. I. Tranz. A realiza o sintonie; a acorda pe aceeași frecvență. – Din fr. syntoniser. DOOM
sintonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sintonizeáză
sintonizat
SINTONIZÁ, sintonizez, vb. I. Tranz. A realiza o sintonie; a acorda pe aceeași frecvență. – Din fr. syntoniser. DOOM
sintonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sintonizeáză
sintonizat
SINTONIZÁ, sintonizez, vb. I. Tranz. A realiza o sintonie; a acorda pe aceeași frecvență. – Din fr. syntoniser.
sintonizau
SINTONIZÁ, sintonizez, vb. I. Tranz. A realiza o sintonie; a acorda pe aceeași frecvență. – Din fr. syntoniser. DOOM
sintonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sintonizeáză
sintonizași
SINTONIZÁ, sintonizez, vb. I. Tranz. A realiza o sintonie; a acorda pe aceeași frecvență. – Din fr. syntoniser. DOOM
sintonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sintonizeáză
sintonizați
SINTONIZÁ, sintonizez, vb. I. Tranz. A realiza o sintonie; a acorda pe aceeași frecvență. – Din fr. syntoniser. DOOM
sintonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sintonizeáză
sintonizează
SINTONIZÁ, sintonizez, vb. I. Tranz. A realiza o sintonie; a acorda pe aceeași frecvență. – Din fr. syntoniser. DOOM
sintonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sintonizeáză
sintonizez
SINTONIZÁ, sintonizez, vb. I. Tranz. A realiza o sintonie; a acorda pe aceeași frecvență. – Din fr. syntoniser. DOOM
sintonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sintonizeáză
sintonizeze
SINTONIZÁ, sintonizez, vb. I. Tranz. A realiza o sintonie; a acorda pe aceeași frecvență. – Din fr. syntoniser. DOOM
sintonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sintonizeáză
sintonizezi
SINTONIZÁ, sintonizez, vb. I. Tranz. A realiza o sintonie; a acorda pe aceeași frecvență. – Din fr. syntoniser. DOOM
sintonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sintonizeáză
sintonizând
SINTONIZÁ, sintonizez, vb. I. Tranz. A realiza o sintonie; a acorda pe aceeași frecvență. – Din fr. syntoniser. DOOM
sintonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sintonizeáză
sintonizînd
SINTONIZÁ, sintonizez, vb. I. Tranz. A realiza o sintonie; a acorda pe aceeași frecvență. – Din fr. syntoniser. DOOM
sintonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sintonizeáză
sintonizări
SINTONIZÁRE, sintonizări, s. f. Faptul de a sintoniza; acordare a două sisteme oscilante, în special de înaltă frecvență, pentru a oscila cu aceeași frecvență. – V. sintoniza. DOOM
sintonizáre s. f., g.-d. art. sintonizắrii; pl. sintonizắri
sintonizării
SINTONIZÁRE, sintonizări, s. f. Faptul de a sintoniza; acordare a două sisteme oscilante, în special de înaltă frecvență, pentru a oscila cu aceeași frecvență. – V. sintoniza. DOOM
sintonizáre s. f., g.-d. art. sintonizắrii; pl. sintonizắri
sintonizările
SINTONIZÁRE, sintonizări, s. f. Faptul de a sintoniza; acordare a două sisteme oscilante, în special de înaltă frecvență, pentru a oscila cu aceeași frecvență. – V. sintoniza. DOOM
sintonizáre s. f., g.-d. art. sintonizắrii; pl. sintonizắri
sintonizărilor
SINTONIZÁRE, sintonizări, s. f. Faptul de a sintoniza; acordare a două sisteme oscilante, în special de înaltă frecvență, pentru a oscila cu aceeași frecvență. – V. sintoniza. DOOM
sintonizáre s. f., g.-d. art. sintonizắrii; pl. sintonizắri
sintă
SÍNTĂ, sinte, s. f. Mică ambarcație cu vîsle, care poate trece prin locuri foarte strîmte. Societatea vapoarelor, pentru a face transporturi pe Dunăre, se oprea la Drencova, lua sinte cu lopeți și, trecînd cataractele, vinea pînă la Cladova. I. IONESCU, M. 77.
sinucid
SINUCÍDE, sinucíd, vb. III. Refl. A-și lua singur viața, a se omorî; a-și face (singur) seama. – Sine + ucide (după fr. suicider). DOOM
!sinucíde (a se ~) (si-nu-/sin-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sinucíde
sinucide
SINUCÍDE, sinucíd, vb. III. Refl. A-și lua singur viața, a se omorî; a-și face (singur) seama. – Sine + ucide (după fr. suicider). DOOM
!sinucíde (a se ~) (si-nu-/sin-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sinucíde
sinucidea
SINUCÍDE, sinucíd, vb. III. Refl. A-și lua singur viața, a se omorî; a-și face (singur) seama. – Sine + ucide (după fr. suicider). DOOM
!sinucíde (a se ~) (si-nu-/sin-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sinucíde
sinucideai
SINUCÍDE, sinucíd, vb. III. Refl. A-și lua singur viața, a se omorî; a-și face (singur) seama. – Sine + ucide (după fr. suicider). DOOM
!sinucíde (a se ~) (si-nu-/sin-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sinucíde
sinucideam
SINUCÍDE, sinucíd, vb. III. Refl. A-și lua singur viața, a se omorî; a-și face (singur) seama. – Sine + ucide (după fr. suicider). DOOM
!sinucíde (a se ~) (si-nu-/sin-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sinucíde
sinucideau
SINUCÍDE, sinucíd, vb. III. Refl. A-și lua singur viața, a se omorî; a-și face (singur) seama. – Sine + ucide (după fr. suicider). DOOM
!sinucíde (a se ~) (si-nu-/sin-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sinucíde
sinucideați
SINUCÍDE, sinucíd, vb. III. Refl. A-și lua singur viața, a se omorî; a-și face (singur) seama. – Sine + ucide (după fr. suicider). DOOM
!sinucíde (a se ~) (si-nu-/sin-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sinucíde
sinucidem
SINUCÍDE, sinucíd, vb. III. Refl. A-și lua singur viața, a se omorî; a-și face (singur) seama. – Sine + ucide (după fr. suicider). DOOM
!sinucíde (a se ~) (si-nu-/sin-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sinucíde
sinucidere
SINUCÍDE, sinucíd, vb. III. Refl. A-și lua singur viața, a se omorî; a-și face (singur) seama. – Sine + ucide (după fr. suicider). DOOM
!sinucíde (a se ~) (si-nu-/sin-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sinucíde
sinucidere
SINUCÍDERE, sinucideri, s. f. Acțiunea de a se sinucide și rezultatul ei; suprimarea propriei vieți. – V. sinucide. DOOM
!sinucídere (si-nu-/sin-u-) s. f., g.-d. art. sinucíderii; pl. sinucíderi
sinuciderea
SINUCÍDERE, sinucideri, s. f. Acțiunea de a se sinucide și rezultatul ei; suprimarea propriei vieți. – V. sinucide. DOOM
!sinucídere (si-nu-/sin-u-) s. f., g.-d. art. sinucíderii; pl. sinucíderi
sinucideri
SINUCÍDERE, sinucideri, s. f. Acțiunea de a se sinucide și rezultatul ei; suprimarea propriei vieți. – V. sinucide. DOOM
!sinucídere (si-nu-/sin-u-) s. f., g.-d. art. sinucíderii; pl. sinucíderi
sinuciderii
SINUCÍDERE, sinucideri, s. f. Acțiunea de a se sinucide și rezultatul ei; suprimarea propriei vieți. – V. sinucide. DOOM
!sinucídere (si-nu-/sin-u-) s. f., g.-d. art. sinucíderii; pl. sinucíderi
sinuciderile
SINUCÍDERE, sinucideri, s. f. Acțiunea de a se sinucide și rezultatul ei; suprimarea propriei vieți. – V. sinucide. DOOM
!sinucídere (si-nu-/sin-u-) s. f., g.-d. art. sinucíderii; pl. sinucíderi
sinuciderilor
SINUCÍDERE, sinucideri, s. f. Acțiunea de a se sinucide și rezultatul ei; suprimarea propriei vieți. – V. sinucide. DOOM
!sinucídere (si-nu-/sin-u-) s. f., g.-d. art. sinucíderii; pl. sinucíderi
sinucideți
SINUCÍDE, sinucíd, vb. III. Refl. A-și lua singur viața, a se omorî; a-și face (singur) seama. – Sine + ucide (după fr. suicider). DOOM
!sinucíde (a se ~) (si-nu-/sin-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sinucíde
sinucidă
SINUCÍDE, sinucíd, vb. III. Refl. A-și lua singur viața, a se omorî; a-și face (singur) seama. – Sine + ucide (după fr. suicider). DOOM
!sinucíde (a se ~) (si-nu-/sin-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sinucíde
sinucigaș
SINUCIGÁȘ, -Ă, sinucigași, -e, s. m. și f. Persoană care și-a luat (sau a încercat să-și ia) singură viața. – Sine + ucigaș (după fr. suicidé). DOOM
!sinucigáșă (si-nu-/sin-u-) s. f., g.-d. art. sinucigáșei; pl. sinucigáșe
sinucigașa
SINUCIGÁȘ, -Ă, sinucigași, -e, s. m. și f. Persoană care și-a luat (sau a încercat să-și ia) singură viața. – Sine + ucigaș (după fr. suicidé). DOOM
!sinucigáșă (si-nu-/sin-u-) s. f., g.-d. art. sinucigáșei; pl. sinucigáșe
sinucigașe
SINUCIGÁȘ, -Ă, sinucigași, -e, s. m. și f. Persoană care și-a luat (sau a încercat să-și ia) singură viața. – Sine + ucigaș (după fr. suicidé). DOOM
!sinucigáșă (si-nu-/sin-u-) s. f., g.-d. art. sinucigáșei; pl. sinucigáșe
sinucigașei
SINUCIGÁȘ, -Ă, sinucigași, -e, s. m. și f. Persoană care și-a luat (sau a încercat să-și ia) singură viața. – Sine + ucigaș (după fr. suicidé). DOOM
!sinucigáșă (si-nu-/sin-u-) s. f., g.-d. art. sinucigáșei; pl. sinucigáșe
sinucigașele
SINUCIGÁȘ, -Ă, sinucigași, -e, s. m. și f. Persoană care și-a luat (sau a încercat să-și ia) singură viața. – Sine + ucigaș (după fr. suicidé). DOOM
!sinucigáșă (si-nu-/sin-u-) s. f., g.-d. art. sinucigáșei; pl. sinucigáșe
sinucigașelor
SINUCIGÁȘ, -Ă, sinucigași, -e, s. m. și f. Persoană care și-a luat (sau a încercat să-și ia) singură viața. – Sine + ucigaș (după fr. suicidé). DOOM
!sinucigáșă (si-nu-/sin-u-) s. f., g.-d. art. sinucigáșei; pl. sinucigáșe
sinucigași
SINUCIGÁȘ, -Ă, sinucigași, -e, s. m. și f. Persoană care și-a luat (sau a încercat să-și ia) singură viața. – Sine + ucigaș (după fr. suicidé). DOOM
!sinucigáșă (si-nu-/sin-u-) s. f., g.-d. art. sinucigáșei; pl. sinucigáșe
sinucigașii
SINUCIGÁȘ, -Ă, sinucigași, -e, s. m. și f. Persoană care și-a luat (sau a încercat să-și ia) singură viața. – Sine + ucigaș (după fr. suicidé). DOOM
!sinucigáșă (si-nu-/sin-u-) s. f., g.-d. art. sinucigáșei; pl. sinucigáșe
sinucigașilor
SINUCIGÁȘ, -Ă, sinucigași, -e, s. m. și f. Persoană care și-a luat (sau a încercat să-și ia) singură viața. – Sine + ucigaș (după fr. suicidé). DOOM
!sinucigáșă (si-nu-/sin-u-) s. f., g.-d. art. sinucigáșei; pl. sinucigáșe
sinucigașul
SINUCIGÁȘ, -Ă, sinucigași, -e, s. m. și f. Persoană care și-a luat (sau a încercat să-și ia) singură viața. – Sine + ucigaș (după fr. suicidé). DOOM
!sinucigáșă (si-nu-/sin-u-) s. f., g.-d. art. sinucigáșei; pl. sinucigáșe
sinucigașului
SINUCIGÁȘ, -Ă, sinucigași, -e, s. m. și f. Persoană care și-a luat (sau a încercat să-și ia) singură viața. – Sine + ucigaș (după fr. suicidé). DOOM
!sinucigáșă (si-nu-/sin-u-) s. f., g.-d. art. sinucigáșei; pl. sinucigáșe
sinucigând
SINUCÍDE, sinucíd, vb. III. Refl. A-și lua singur viața, a se omorî; a-și face (singur) seama. – Sine + ucide (după fr. suicider). DOOM
!sinucíde (a se ~) (si-nu-/sin-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sinucíde
sinucigînd
SINUCÍDE, sinucíd, vb. III. Refl. A-și lua singur viața, a se omorî; a-și face (singur) seama. – Sine + ucide (după fr. suicider). DOOM
!sinucíde (a se ~) (si-nu-/sin-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sinucíde
sinucis
SINUCÍDE, sinucíd, vb. III. Refl. A-și lua singur viața, a se omorî; a-și face (singur) seama. – Sine + ucide (după fr. suicider). DOOM
!sinucíde (a se ~) (si-nu-/sin-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sinucíde
sinucise
SINUCÍDE, sinucíd, vb. III. Refl. A-și lua singur viața, a se omorî; a-și face (singur) seama. – Sine + ucide (după fr. suicider). DOOM
!sinucíde (a se ~) (si-nu-/sin-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sinucíde
sinucisei
SINUCÍDE, sinucíd, vb. III. Refl. A-și lua singur viața, a se omorî; a-și face (singur) seama. – Sine + ucide (după fr. suicider). DOOM
!sinucíde (a se ~) (si-nu-/sin-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sinucíde
sinuciseră
SINUCÍDE, sinucíd, vb. III. Refl. A-și lua singur viața, a se omorî; a-și face (singur) seama. – Sine + ucide (după fr. suicider). DOOM
!sinucíde (a se ~) (si-nu-/sin-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sinucíde
sinuciserăm
SINUCÍDE, sinucíd, vb. III. Refl. A-și lua singur viața, a se omorî; a-și face (singur) seama. – Sine + ucide (după fr. suicider). DOOM
!sinucíde (a se ~) (si-nu-/sin-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sinucíde
sinuciserăți
SINUCÍDE, sinucíd, vb. III. Refl. A-și lua singur viața, a se omorî; a-și face (singur) seama. – Sine + ucide (după fr. suicider). DOOM
!sinucíde (a se ~) (si-nu-/sin-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sinucíde
sinucisese
SINUCÍDE, sinucíd, vb. III. Refl. A-și lua singur viața, a se omorî; a-și face (singur) seama. – Sine + ucide (după fr. suicider). DOOM
!sinucíde (a se ~) (si-nu-/sin-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sinucíde
sinucisesem
SINUCÍDE, sinucíd, vb. III. Refl. A-și lua singur viața, a se omorî; a-și face (singur) seama. – Sine + ucide (după fr. suicider). DOOM
!sinucíde (a se ~) (si-nu-/sin-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sinucíde
sinuciseseră
SINUCÍDE, sinucíd, vb. III. Refl. A-și lua singur viața, a se omorî; a-și face (singur) seama. – Sine + ucide (după fr. suicider). DOOM
!sinucíde (a se ~) (si-nu-/sin-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sinucíde
sinuciseserăm
SINUCÍDE, sinucíd, vb. III. Refl. A-și lua singur viața, a se omorî; a-și face (singur) seama. – Sine + ucide (după fr. suicider). DOOM
!sinucíde (a se ~) (si-nu-/sin-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sinucíde
sinuciseserăți
SINUCÍDE, sinucíd, vb. III. Refl. A-și lua singur viața, a se omorî; a-și face (singur) seama. – Sine + ucide (după fr. suicider). DOOM
!sinucíde (a se ~) (si-nu-/sin-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sinucíde
sinuciseseși
SINUCÍDE, sinucíd, vb. III. Refl. A-și lua singur viața, a se omorî; a-și face (singur) seama. – Sine + ucide (după fr. suicider). DOOM
!sinucíde (a se ~) (si-nu-/sin-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sinucíde
sinuciseseți
SINUCÍDE, sinucíd, vb. III. Refl. A-și lua singur viața, a se omorî; a-și face (singur) seama. – Sine + ucide (după fr. suicider). DOOM
!sinucíde (a se ~) (si-nu-/sin-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sinucíde
sinuciseși
SINUCÍDE, sinucíd, vb. III. Refl. A-și lua singur viața, a se omorî; a-și face (singur) seama. – Sine + ucide (după fr. suicider). DOOM
!sinucíde (a se ~) (si-nu-/sin-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sinucíde
sinucizi
SINUCÍDE, sinucíd, vb. III. Refl. A-și lua singur viața, a se omorî; a-și face (singur) seama. – Sine + ucide (după fr. suicider). DOOM
!sinucíde (a se ~) (si-nu-/sin-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sinucíde
sinul
SIN1 s. m. (Înv. și reg.; particulă care precedă prenumele tatălui și intră în componența numelui de familie al copiilor) Fiu, fiul lui... – Din sl. synŭ. DOOM
sin (fiu) (slav.) (înv., reg.) s. m.
sinului
SIN1 s. m. (Înv. și reg.; particulă care precedă prenumele tatălui și intră în componența numelui de familie al copiilor) Fiu, fiul lui... – Din sl. synŭ. DOOM
sin (fiu) (slav.) (înv., reg.) s. m.
sinuoasa
SINUÓS, -OÁSĂ, sinuoși, -oase, adj. Care are o linie șerpuitoare, plină de cotituri; cotit; șerpuitor. ♦ Fig. (Despre caracterul oamenilor) Schimbător, șovăielnic; plin de reticențe. [Pr.: -nu-os] – Din fr. sinueux, lat. sinuosus. DOOM
sinuós (-nu-os) adj. m., pl. sinuóși; f. sinuoásă, pl. sinuoáse
sinuoase
SINUÓS, -OÁSĂ, sinuoși, -oase, adj. Care are o linie șerpuitoare, plină de cotituri; cotit; șerpuitor. ♦ Fig. (Despre caracterul oamenilor) Schimbător, șovăielnic; plin de reticențe. [Pr.: -nu-os] – Din fr. sinueux, lat. sinuosus. DOOM
sinuós (-nu-os) adj. m., pl. sinuóși; f. sinuoásă, pl. sinuoáse
sinuoasei
SINUÓS, -OÁSĂ, sinuoși, -oase, adj. Care are o linie șerpuitoare, plină de cotituri; cotit; șerpuitor. ♦ Fig. (Despre caracterul oamenilor) Schimbător, șovăielnic; plin de reticențe. [Pr.: -nu-os] – Din fr. sinueux, lat. sinuosus. DOOM
sinuós (-nu-os) adj. m., pl. sinuóși; f. sinuoásă, pl. sinuoáse
sinuoasele
SINUÓS, -OÁSĂ, sinuoși, -oase, adj. Care are o linie șerpuitoare, plină de cotituri; cotit; șerpuitor. ♦ Fig. (Despre caracterul oamenilor) Schimbător, șovăielnic; plin de reticențe. [Pr.: -nu-os] – Din fr. sinueux, lat. sinuosus. DOOM
sinuós (-nu-os) adj. m., pl. sinuóși; f. sinuoásă, pl. sinuoáse
sinuoaselor
SINUÓS, -OÁSĂ, sinuoși, -oase, adj. Care are o linie șerpuitoare, plină de cotituri; cotit; șerpuitor. ♦ Fig. (Despre caracterul oamenilor) Schimbător, șovăielnic; plin de reticențe. [Pr.: -nu-os] – Din fr. sinueux, lat. sinuosus. DOOM
sinuós (-nu-os) adj. m., pl. sinuóși; f. sinuoásă, pl. sinuoáse
sinuos
SINUÓS, -OÁSĂ, sinuoși, -oase, adj. Care are o linie șerpuitoare, plină de cotituri; cotit; șerpuitor. ♦ Fig. (Despre caracterul oamenilor) Schimbător, șovăielnic; plin de reticențe. [Pr.: -nu-os] – Din fr. sinueux, lat. sinuosus. DOOM
sinuós (-nu-os) adj. m., pl. sinuóși; f. sinuoásă, pl. sinuoáse
sinuosul
SINUÓS, -OÁSĂ, sinuoși, -oase, adj. Care are o linie șerpuitoare, plină de cotituri; cotit; șerpuitor. ♦ Fig. (Despre caracterul oamenilor) Schimbător, șovăielnic; plin de reticențe. [Pr.: -nu-os] – Din fr. sinueux, lat. sinuosus. DOOM
sinuós (-nu-os) adj. m., pl. sinuóși; f. sinuoásă, pl. sinuoáse
sinuosului
SINUÓS, -OÁSĂ, sinuoși, -oase, adj. Care are o linie șerpuitoare, plină de cotituri; cotit; șerpuitor. ♦ Fig. (Despre caracterul oamenilor) Schimbător, șovăielnic; plin de reticențe. [Pr.: -nu-os] – Din fr. sinueux, lat. sinuosus. DOOM
sinuós (-nu-os) adj. m., pl. sinuóși; f. sinuoásă, pl. sinuoáse
sinuozitate
SINUOZITÁTE, sinuozități, s. f. (Adesea fig.) Curbă, cotitură a unui drum, a unui curs de apă etc. [Pr.: -nu-o-] – Din fr. sinuosité. DOOM
sinuozitáte (-nu-o-) s. f., g.-d. art. sinuozitắții; pl. sinuozitắți
sinuozitatea
SINUOZITÁTE, sinuozități, s. f. (Adesea fig.) Curbă, cotitură a unui drum, a unui curs de apă etc. [Pr.: -nu-o-] – Din fr. sinuosité. DOOM
sinuozitáte (-nu-o-) s. f., g.-d. art. sinuozitắții; pl. sinuozitắți
sinuozități
SINUOZITÁTE, sinuozități, s. f. (Adesea fig.) Curbă, cotitură a unui drum, a unui curs de apă etc. [Pr.: -nu-o-] – Din fr. sinuosité. DOOM
sinuozitáte (-nu-o-) s. f., g.-d. art. sinuozitắții; pl. sinuozitắți
sinuozității
SINUOZITÁTE, sinuozități, s. f. (Adesea fig.) Curbă, cotitură a unui drum, a unui curs de apă etc. [Pr.: -nu-o-] – Din fr. sinuosité. DOOM
sinuozitáte (-nu-o-) s. f., g.-d. art. sinuozitắții; pl. sinuozitắți
sinuozitățile
SINUOZITÁTE, sinuozități, s. f. (Adesea fig.) Curbă, cotitură a unui drum, a unui curs de apă etc. [Pr.: -nu-o-] – Din fr. sinuosité. DOOM
sinuozitáte (-nu-o-) s. f., g.-d. art. sinuozitắții; pl. sinuozitắți
sinuozităților
SINUOZITÁTE, sinuozități, s. f. (Adesea fig.) Curbă, cotitură a unui drum, a unui curs de apă etc. [Pr.: -nu-o-] – Din fr. sinuosité. DOOM
sinuozitáte (-nu-o-) s. f., g.-d. art. sinuozitắții; pl. sinuozitắți
sinuoși
SINUÓS, -OÁSĂ, sinuoși, -oase, adj. Care are o linie șerpuitoare, plină de cotituri; cotit; șerpuitor. ♦ Fig. (Despre caracterul oamenilor) Schimbător, șovăielnic; plin de reticențe. [Pr.: -nu-os] – Din fr. sinueux, lat. sinuosus. DOOM
sinuós (-nu-os) adj. m., pl. sinuóși; f. sinuoásă, pl. sinuoáse
sinuoșii
SINUÓS, -OÁSĂ, sinuoși, -oase, adj. Care are o linie șerpuitoare, plină de cotituri; cotit; șerpuitor. ♦ Fig. (Despre caracterul oamenilor) Schimbător, șovăielnic; plin de reticențe. [Pr.: -nu-os] – Din fr. sinueux, lat. sinuosus. DOOM
sinuós (-nu-os) adj. m., pl. sinuóși; f. sinuoásă, pl. sinuoáse
sinuoșilor
SINUÓS, -OÁSĂ, sinuoși, -oase, adj. Care are o linie șerpuitoare, plină de cotituri; cotit; șerpuitor. ♦ Fig. (Despre caracterul oamenilor) Schimbător, șovăielnic; plin de reticențe. [Pr.: -nu-os] – Din fr. sinueux, lat. sinuosus. DOOM
sinuós (-nu-os) adj. m., pl. sinuóși; f. sinuoásă, pl. sinuoáse
sinus
SÍNUS2, sinusuri, s. n. Funcție trigonometrică egală cu raportul dintre lungimea catetei opuse unghiului respectiv și lungimea ipotenuzei dintr-un triunghi dreptunghi. – Din fr. sinus. DOOM
sínus s. n., pl. sínusuri; (mat.) abr. sin
sinuscopie
SINUSCOPÍE s.f. Examen al sinusurilor oaselor feței. [Gen. -iei. / < fr. sinuscopie, cf. lat. sinus – cavitate, gr. skopein – a privi].
sinusografie
SINUSOGRAFÍE s.f. Radiografie a sinusurilor craniului. [Gen. -iei. / < fr. sinusographie].
sinusoida
SINUSOÍDĂ, sinusoide, s. f. Curbă care reprezintă valorile sinusului în funcție de valorile unghiului respectiv. – Din fr. sinusoïde. DOOM
sinusoídă s. f., g.-d. art. sinusoídei; pl. sinusoíde
sinusoidal
SINUSOIDÁL, -Ă, sinusoidali, -e, adj. Care aparține sinusoidei, privitor la sinusoidă; care are formă de sinusoidă. [Pr.: -so-i-] – Din fr. sinusoïdal. DOOM
sinusoidál (-so-i-) adj. m., pl. sinusoidáli; f. sinusoidálă, pl. sinusoidále
sinusoidala
SINUSOIDÁL, -Ă, sinusoidali, -e, adj. Care aparține sinusoidei, privitor la sinusoidă; care are formă de sinusoidă. [Pr.: -so-i-] – Din fr. sinusoïdal. DOOM
sinusoidál (-so-i-) adj. m., pl. sinusoidáli; f. sinusoidálă, pl. sinusoidále
sinusoidale
SINUSOIDÁL, -Ă, sinusoidali, -e, adj. Care aparține sinusoidei, privitor la sinusoidă; care are formă de sinusoidă. [Pr.: -so-i-] – Din fr. sinusoïdal. DOOM
sinusoidál (-so-i-) adj. m., pl. sinusoidáli; f. sinusoidálă, pl. sinusoidále
sinusoidalei
SINUSOIDÁL, -Ă, sinusoidali, -e, adj. Care aparține sinusoidei, privitor la sinusoidă; care are formă de sinusoidă. [Pr.: -so-i-] – Din fr. sinusoïdal. DOOM
sinusoidál (-so-i-) adj. m., pl. sinusoidáli; f. sinusoidálă, pl. sinusoidále
sinusoidalele
SINUSOIDÁL, -Ă, sinusoidali, -e, adj. Care aparține sinusoidei, privitor la sinusoidă; care are formă de sinusoidă. [Pr.: -so-i-] – Din fr. sinusoïdal. DOOM
sinusoidál (-so-i-) adj. m., pl. sinusoidáli; f. sinusoidálă, pl. sinusoidále
sinusoidalelor
SINUSOIDÁL, -Ă, sinusoidali, -e, adj. Care aparține sinusoidei, privitor la sinusoidă; care are formă de sinusoidă. [Pr.: -so-i-] – Din fr. sinusoïdal. DOOM
sinusoidál (-so-i-) adj. m., pl. sinusoidáli; f. sinusoidálă, pl. sinusoidále
sinusoidali
SINUSOIDÁL, -Ă, sinusoidali, -e, adj. Care aparține sinusoidei, privitor la sinusoidă; care are formă de sinusoidă. [Pr.: -so-i-] – Din fr. sinusoïdal. DOOM
sinusoidál (-so-i-) adj. m., pl. sinusoidáli; f. sinusoidálă, pl. sinusoidále
sinusoidalii
SINUSOIDÁL, -Ă, sinusoidali, -e, adj. Care aparține sinusoidei, privitor la sinusoidă; care are formă de sinusoidă. [Pr.: -so-i-] – Din fr. sinusoïdal. DOOM
sinusoidál (-so-i-) adj. m., pl. sinusoidáli; f. sinusoidálă, pl. sinusoidále
sinusoidalilor
SINUSOIDÁL, -Ă, sinusoidali, -e, adj. Care aparține sinusoidei, privitor la sinusoidă; care are formă de sinusoidă. [Pr.: -so-i-] – Din fr. sinusoïdal. DOOM
sinusoidál (-so-i-) adj. m., pl. sinusoidáli; f. sinusoidálă, pl. sinusoidále
sinusoidalul
SINUSOIDÁL, -Ă, sinusoidali, -e, adj. Care aparține sinusoidei, privitor la sinusoidă; care are formă de sinusoidă. [Pr.: -so-i-] – Din fr. sinusoïdal. DOOM
sinusoidál (-so-i-) adj. m., pl. sinusoidáli; f. sinusoidálă, pl. sinusoidále
sinusoidalului
SINUSOIDÁL, -Ă, sinusoidali, -e, adj. Care aparține sinusoidei, privitor la sinusoidă; care are formă de sinusoidă. [Pr.: -so-i-] – Din fr. sinusoïdal. DOOM
sinusoidál (-so-i-) adj. m., pl. sinusoidáli; f. sinusoidálă, pl. sinusoidále
sinusoide
SINUSOÍDĂ, sinusoide, s. f. Curbă care reprezintă valorile sinusului în funcție de valorile unghiului respectiv. – Din fr. sinusoïde. DOOM
sinusoídă s. f., g.-d. art. sinusoídei; pl. sinusoíde
sinusoidei
SINUSOÍDĂ, sinusoide, s. f. Curbă care reprezintă valorile sinusului în funcție de valorile unghiului respectiv. – Din fr. sinusoïde. DOOM
sinusoídă s. f., g.-d. art. sinusoídei; pl. sinusoíde
sinusoidele
SINUSOÍDĂ, sinusoide, s. f. Curbă care reprezintă valorile sinusului în funcție de valorile unghiului respectiv. – Din fr. sinusoïde. DOOM
sinusoídă s. f., g.-d. art. sinusoídei; pl. sinusoíde
sinusoidelor
SINUSOÍDĂ, sinusoide, s. f. Curbă care reprezintă valorile sinusului în funcție de valorile unghiului respectiv. – Din fr. sinusoïde. DOOM
sinusoídă s. f., g.-d. art. sinusoídei; pl. sinusoíde
sinusul
SÍNUS2, sinusuri, s. n. Funcție trigonometrică egală cu raportul dintre lungimea catetei opuse unghiului respectiv și lungimea ipotenuzei dintr-un triunghi dreptunghi. – Din fr. sinus. DOOM
sínus s. n., pl. sínusuri; (mat.) abr. sin
sinusului
SÍNUS2, sinusuri, s. n. Funcție trigonometrică egală cu raportul dintre lungimea catetei opuse unghiului respectiv și lungimea ipotenuzei dintr-un triunghi dreptunghi. – Din fr. sinus. DOOM
sínus s. n., pl. sínusuri; (mat.) abr. sin
sinusuri
SÍNUS2, sinusuri, s. n. Funcție trigonometrică egală cu raportul dintre lungimea catetei opuse unghiului respectiv și lungimea ipotenuzei dintr-un triunghi dreptunghi. – Din fr. sinus. DOOM
sínus s. n., pl. sínusuri; (mat.) abr. sin
sinusurile
SÍNUS2, sinusuri, s. n. Funcție trigonometrică egală cu raportul dintre lungimea catetei opuse unghiului respectiv și lungimea ipotenuzei dintr-un triunghi dreptunghi. – Din fr. sinus. DOOM
sínus s. n., pl. sínusuri; (mat.) abr. sin
sinusurilor
SÍNUS2, sinusuri, s. n. Funcție trigonometrică egală cu raportul dintre lungimea catetei opuse unghiului respectiv și lungimea ipotenuzei dintr-un triunghi dreptunghi. – Din fr. sinus. DOOM
sínus s. n., pl. sínusuri; (mat.) abr. sin
sinuzal
SINUZÁL, -Ă, sinuzali, -e, adj. Care aparține sinusului1, privitor la sinus1. – Din fr. sinusal. DOOM
sinuzál adj. m., pl. sinuzáli; f. sinuzálă, pl. sinuzále
sinuzala
SINUZÁL, -Ă, sinuzali, -e, adj. Care aparține sinusului1, privitor la sinus1. – Din fr. sinusal. DOOM
sinuzál adj. m., pl. sinuzáli; f. sinuzálă, pl. sinuzále
sinuzale
SINUZÁL, -Ă, sinuzali, -e, adj. Care aparține sinusului1, privitor la sinus1. – Din fr. sinusal. DOOM
sinuzál adj. m., pl. sinuzáli; f. sinuzálă, pl. sinuzále
sinuzalei
SINUZÁL, -Ă, sinuzali, -e, adj. Care aparține sinusului1, privitor la sinus1. – Din fr. sinusal. DOOM
sinuzál adj. m., pl. sinuzáli; f. sinuzálă, pl. sinuzále
sinuzalele
SINUZÁL, -Ă, sinuzali, -e, adj. Care aparține sinusului1, privitor la sinus1. – Din fr. sinusal. DOOM
sinuzál adj. m., pl. sinuzáli; f. sinuzálă, pl. sinuzále
sinuzalelor
SINUZÁL, -Ă, sinuzali, -e, adj. Care aparține sinusului1, privitor la sinus1. – Din fr. sinusal. DOOM
sinuzál adj. m., pl. sinuzáli; f. sinuzálă, pl. sinuzále
sinuzali
SINUZÁL, -Ă, sinuzali, -e, adj. Care aparține sinusului1, privitor la sinus1. – Din fr. sinusal. DOOM
sinuzál adj. m., pl. sinuzáli; f. sinuzálă, pl. sinuzále
sinuzalii
SINUZÁL, -Ă, sinuzali, -e, adj. Care aparține sinusului1, privitor la sinus1. – Din fr. sinusal. DOOM
sinuzál adj. m., pl. sinuzáli; f. sinuzálă, pl. sinuzále
sinuzalilor
SINUZÁL, -Ă, sinuzali, -e, adj. Care aparține sinusului1, privitor la sinus1. – Din fr. sinusal. DOOM
sinuzál adj. m., pl. sinuzáli; f. sinuzálă, pl. sinuzále
sinuzalul
SINUZÁL, -Ă, sinuzali, -e, adj. Care aparține sinusului1, privitor la sinus1. – Din fr. sinusal. DOOM
sinuzál adj. m., pl. sinuzáli; f. sinuzálă, pl. sinuzále
sinuzalului
SINUZÁL, -Ă, sinuzali, -e, adj. Care aparține sinusului1, privitor la sinus1. – Din fr. sinusal. DOOM
sinuzál adj. m., pl. sinuzáli; f. sinuzálă, pl. sinuzále
sinuzita
SINUZÍTĂ, sinuzite, s. f. Boală care constă în inflamarea acută sau cronică a mucoasei care căptușește sinusurile1 nazale. – Din fr. sinusite. DOOM
sinuzítă s. f., g.-d. art. sinuzítei; pl. sinuzíte
sinuzite
SINUZÍTĂ, sinuzite, s. f. Boală care constă în inflamarea acută sau cronică a mucoasei care căptușește sinusurile1 nazale. – Din fr. sinusite. DOOM
sinuzítă s. f., g.-d. art. sinuzítei; pl. sinuzíte
sinuzitei
SINUZÍTĂ, sinuzite, s. f. Boală care constă în inflamarea acută sau cronică a mucoasei care căptușește sinusurile1 nazale. – Din fr. sinusite. DOOM
sinuzítă s. f., g.-d. art. sinuzítei; pl. sinuzíte
sinuzitele
SINUZÍTĂ, sinuzite, s. f. Boală care constă în inflamarea acută sau cronică a mucoasei care căptușește sinusurile1 nazale. – Din fr. sinusite. DOOM
sinuzítă s. f., g.-d. art. sinuzítei; pl. sinuzíte
sinuzitelor
SINUZÍTĂ, sinuzite, s. f. Boală care constă în inflamarea acută sau cronică a mucoasei care căptușește sinusurile1 nazale. – Din fr. sinusite. DOOM
sinuzítă s. f., g.-d. art. sinuzítei; pl. sinuzíte
siny
Siny s. pr. (peior., hip.) v. Sinistra.
sinzar
SINZÁR, sinzari, s. m. (Învechit) Misit, samsar. Tocmai atunci sosește... vreun posesoraș sau vreun sinzar. ALECSANDRI, la CADE.
sinăian
SINĂIÁN, -Ă, sinăieni, -e, s. m., adj. 1. Persoană originară sau locuitor din orașul Sinaia. 2. Adj. Care aparține orașului Sinaia sau sinăienilor (1), privitor la orașul Sinaia ori la sinăieni. – Sinaia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
sinăián adj. m., s. m., pl. sinăiéni; adj. f. sinăiánă, pl. sinăiéne
sinăian
SINĂIÁN, -Ă, sinăieni, -e, s. m., adj. 1. Persoană originară sau locuitor din orașul Sinaia. 2. Adj. Care aparține orașului Sinaia sau sinăienilor (1), privitor la orașul Sinaia ori la sinăieni. – Sinaia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
sinăián adj. m., s. m., pl. sinăiéni; adj. f. sinăiánă, pl. sinăiéne
sinăiana
SINĂIÁN, -Ă, sinăieni, -e, s. m., adj. 1. Persoană originară sau locuitor din orașul Sinaia. 2. Adj. Care aparține orașului Sinaia sau sinăienilor (1), privitor la orașul Sinaia ori la sinăieni. – Sinaia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
sinăián adj. m., s. m., pl. sinăiéni; adj. f. sinăiánă, pl. sinăiéne
sinăianca
SINĂIÁNCĂ, sinăience, s. f. Femeie originară sau locuitoare din orașul Sinaia. – Sinăian + suf. -că. DOOM
sinăiáncă s. f., g.-d. art. sinăiéncei; pl. sinăiénce
sinăianco
SINĂIÁNCĂ, sinăience, s. f. Femeie originară sau locuitoare din orașul Sinaia. – Sinăian + suf. -că. DOOM
sinăiáncă s. f., g.-d. art. sinăiéncei; pl. sinăiénce
sinăianul
SINĂIÁN, -Ă, sinăieni, -e, s. m., adj. 1. Persoană originară sau locuitor din orașul Sinaia. 2. Adj. Care aparține orașului Sinaia sau sinăienilor (1), privitor la orașul Sinaia ori la sinăieni. – Sinaia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
sinăián adj. m., s. m., pl. sinăiéni; adj. f. sinăiánă, pl. sinăiéne
sinăianului
SINĂIÁN, -Ă, sinăieni, -e, s. m., adj. 1. Persoană originară sau locuitor din orașul Sinaia. 2. Adj. Care aparține orașului Sinaia sau sinăienilor (1), privitor la orașul Sinaia ori la sinăieni. – Sinaia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
sinăián adj. m., s. m., pl. sinăiéni; adj. f. sinăiánă, pl. sinăiéne
sinăience
SINĂIÁNCĂ, sinăience, s. f. Femeie originară sau locuitoare din orașul Sinaia. – Sinăian + suf. -că. DOOM
sinăiáncă s. f., g.-d. art. sinăiéncei; pl. sinăiénce
sinăiencei
SINĂIÁNCĂ, sinăience, s. f. Femeie originară sau locuitoare din orașul Sinaia. – Sinăian + suf. -că. DOOM
sinăiáncă s. f., g.-d. art. sinăiéncei; pl. sinăiénce
sinăiencele
SINĂIÁNCĂ, sinăience, s. f. Femeie originară sau locuitoare din orașul Sinaia. – Sinăian + suf. -că. DOOM
sinăiáncă s. f., g.-d. art. sinăiéncei; pl. sinăiénce
sinăiencelor
SINĂIÁNCĂ, sinăience, s. f. Femeie originară sau locuitoare din orașul Sinaia. – Sinăian + suf. -că. DOOM
sinăiáncă s. f., g.-d. art. sinăiéncei; pl. sinăiénce
sinăiene
SINĂIÁN, -Ă, sinăieni, -e, s. m., adj. 1. Persoană originară sau locuitor din orașul Sinaia. 2. Adj. Care aparține orașului Sinaia sau sinăienilor (1), privitor la orașul Sinaia ori la sinăieni. – Sinaia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
sinăián adj. m., s. m., pl. sinăiéni; adj. f. sinăiánă, pl. sinăiéne
sinăienei
SINĂIÁN, -Ă, sinăieni, -e, s. m., adj. 1. Persoană originară sau locuitor din orașul Sinaia. 2. Adj. Care aparține orașului Sinaia sau sinăienilor (1), privitor la orașul Sinaia ori la sinăieni. – Sinaia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
sinăián adj. m., s. m., pl. sinăiéni; adj. f. sinăiánă, pl. sinăiéne
sinăienele
SINĂIÁN, -Ă, sinăieni, -e, s. m., adj. 1. Persoană originară sau locuitor din orașul Sinaia. 2. Adj. Care aparține orașului Sinaia sau sinăienilor (1), privitor la orașul Sinaia ori la sinăieni. – Sinaia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
sinăián adj. m., s. m., pl. sinăiéni; adj. f. sinăiánă, pl. sinăiéne
sinăienelor
SINĂIÁN, -Ă, sinăieni, -e, s. m., adj. 1. Persoană originară sau locuitor din orașul Sinaia. 2. Adj. Care aparține orașului Sinaia sau sinăienilor (1), privitor la orașul Sinaia ori la sinăieni. – Sinaia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
sinăián adj. m., s. m., pl. sinăiéni; adj. f. sinăiánă, pl. sinăiéne
sinăieni
SINĂIÁN, -Ă, sinăieni, -e, s. m., adj. 1. Persoană originară sau locuitor din orașul Sinaia. 2. Adj. Care aparține orașului Sinaia sau sinăienilor (1), privitor la orașul Sinaia ori la sinăieni. – Sinaia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
sinăián adj. m., s. m., pl. sinăiéni; adj. f. sinăiánă, pl. sinăiéne
sinăienii
SINĂIÁN, -Ă, sinăieni, -e, s. m., adj. 1. Persoană originară sau locuitor din orașul Sinaia. 2. Adj. Care aparține orașului Sinaia sau sinăienilor (1), privitor la orașul Sinaia ori la sinăieni. – Sinaia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
sinăián adj. m., s. m., pl. sinăiéni; adj. f. sinăiánă, pl. sinăiéne
sinăienilor
SINĂIÁN, -Ă, sinăieni, -e, s. m., adj. 1. Persoană originară sau locuitor din orașul Sinaia. 2. Adj. Care aparține orașului Sinaia sau sinăienilor (1), privitor la orașul Sinaia ori la sinăieni. – Sinaia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
sinăián adj. m., s. m., pl. sinăiéni; adj. f. sinăiánă, pl. sinăiéne
sinălaie
SINĂLẮU, sinălaie, s. n. (Reg.) Cuțit gros, puțin încovoiat, prevăzut cu două mânere, cu care tăbăcarii curăță părul de pe piei. – Din magh. szinelö. DOOM
sinălắu (reg.) s. n., art. sinălắul; pl. sinăláie
sinălaiele
SINĂLẮU, sinălaie, s. n. (Reg.) Cuțit gros, puțin încovoiat, prevăzut cu două mânere, cu care tăbăcarii curăță părul de pe piei. – Din magh. szinelö. DOOM
sinălắu (reg.) s. n., art. sinălắul; pl. sinăláie
sinălaielor
SINĂLẮU, sinălaie, s. n. (Reg.) Cuțit gros, puțin încovoiat, prevăzut cu două mânere, cu care tăbăcarii curăță părul de pe piei. – Din magh. szinelö. DOOM
sinălắu (reg.) s. n., art. sinălắul; pl. sinăláie
sinăleu
SINĂLÉU s. n. v. sinălău.
sinălău
SINĂLẮU, sinălaie, s. n. (Reg.) Cuțit gros, puțin încovoiat, prevăzut cu două mânere, cu care tăbăcarii curăță părul de pe piei. – Din magh. szinelö. DOOM
sinălắu (reg.) s. n., art. sinălắul; pl. sinăláie
sinălăul
SINĂLẮU, sinălaie, s. n. (Reg.) Cuțit gros, puțin încovoiat, prevăzut cu două mânere, cu care tăbăcarii curăță părul de pe piei. – Din magh. szinelö. DOOM
sinălắu (reg.) s. n., art. sinălắul; pl. sinăláie
sinălăului
SINĂLẮU, sinălaie, s. n. (Reg.) Cuțit gros, puțin încovoiat, prevăzut cu două mânere, cu care tăbăcarii curăță părul de pe piei. – Din magh. szinelö. DOOM
sinălắu (reg.) s. n., art. sinălắul; pl. sinăláie
sionism
SIONÍSM s. n. Mișcare politică și religioasă apărută în țările europene la sfârșitul sec. XIX, la baza căreia stă ideea întemeierii unui stat evreiesc pe teritoriul Palestinei. [Pr.: si-o-] – Din fr. sionisme. DOOM
sionísm (si-o-) s. n.
sionismul
SIONÍSM s. n. Mișcare politică și religioasă apărută în țările europene la sfârșitul sec. XIX, la baza căreia stă ideea întemeierii unui stat evreiesc pe teritoriul Palestinei. [Pr.: si-o-] – Din fr. sionisme. DOOM
sionísm (si-o-) s. n.
sionismului
SIONÍSM s. n. Mișcare politică și religioasă apărută în țările europene la sfârșitul sec. XIX, la baza căreia stă ideea întemeierii unui stat evreiesc pe teritoriul Palestinei. [Pr.: si-o-] – Din fr. sionisme. DOOM
sionísm (si-o-) s. n.
sionist
SIONÍST, -Ă, sioniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sionismului. 2. Adj. Care aparține sionismului sau adepților lui, privitor la sionism sau la adepții lui. [Pr.: si-o-] – Din fr. sioniste. DOOM
sioníst (si-o-) adj. m., s. m., pl. sioníști; adj. f., s. f. sionístă, pl. sioníste
sionist
SIONÍST, -Ă, sioniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sionismului. 2. Adj. Care aparține sionismului sau adepților lui, privitor la sionism sau la adepții lui. [Pr.: si-o-] – Din fr. sioniste. DOOM
sioníst (si-o-) adj. m., s. m., pl. sioníști; adj. f., s. f. sionístă, pl. sioníste
sionista
SIONÍST, -Ă, sioniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sionismului. 2. Adj. Care aparține sionismului sau adepților lui, privitor la sionism sau la adepții lui. [Pr.: si-o-] – Din fr. sioniste. DOOM
sioníst (si-o-) adj. m., s. m., pl. sioníști; adj. f., s. f. sionístă, pl. sioníste
sionista
SIONÍST, -Ă, sioniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sionismului. 2. Adj. Care aparține sionismului sau adepților lui, privitor la sionism sau la adepții lui. [Pr.: si-o-] – Din fr. sioniste. DOOM
sioníst (si-o-) adj. m., s. m., pl. sioníști; adj. f., s. f. sionístă, pl. sioníste
sioniste
SIONÍST, -Ă, sioniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sionismului. 2. Adj. Care aparține sionismului sau adepților lui, privitor la sionism sau la adepții lui. [Pr.: si-o-] – Din fr. sioniste. DOOM
sioníst (si-o-) adj. m., s. m., pl. sioníști; adj. f., s. f. sionístă, pl. sioníste
sioniste
SIONÍST, -Ă, sioniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sionismului. 2. Adj. Care aparține sionismului sau adepților lui, privitor la sionism sau la adepții lui. [Pr.: si-o-] – Din fr. sioniste. DOOM
sioníst (si-o-) adj. m., s. m., pl. sioníști; adj. f., s. f. sionístă, pl. sioníste
sionistei
SIONÍST, -Ă, sioniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sionismului. 2. Adj. Care aparține sionismului sau adepților lui, privitor la sionism sau la adepții lui. [Pr.: si-o-] – Din fr. sioniste. DOOM
sioníst (si-o-) adj. m., s. m., pl. sioníști; adj. f., s. f. sionístă, pl. sioníste
sionistei
SIONÍST, -Ă, sioniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sionismului. 2. Adj. Care aparține sionismului sau adepților lui, privitor la sionism sau la adepții lui. [Pr.: si-o-] – Din fr. sioniste. DOOM
sioníst (si-o-) adj. m., s. m., pl. sioníști; adj. f., s. f. sionístă, pl. sioníste
sionistele
SIONÍST, -Ă, sioniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sionismului. 2. Adj. Care aparține sionismului sau adepților lui, privitor la sionism sau la adepții lui. [Pr.: si-o-] – Din fr. sioniste. DOOM
sioníst (si-o-) adj. m., s. m., pl. sioníști; adj. f., s. f. sionístă, pl. sioníste
sionistele
SIONÍST, -Ă, sioniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sionismului. 2. Adj. Care aparține sionismului sau adepților lui, privitor la sionism sau la adepții lui. [Pr.: si-o-] – Din fr. sioniste. DOOM
sioníst (si-o-) adj. m., s. m., pl. sioníști; adj. f., s. f. sionístă, pl. sioníste
sionistelor
SIONÍST, -Ă, sioniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sionismului. 2. Adj. Care aparține sionismului sau adepților lui, privitor la sionism sau la adepții lui. [Pr.: si-o-] – Din fr. sioniste. DOOM
sioníst (si-o-) adj. m., s. m., pl. sioníști; adj. f., s. f. sionístă, pl. sioníste
sionistelor
SIONÍST, -Ă, sioniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sionismului. 2. Adj. Care aparține sionismului sau adepților lui, privitor la sionism sau la adepții lui. [Pr.: si-o-] – Din fr. sioniste. DOOM
sioníst (si-o-) adj. m., s. m., pl. sioníști; adj. f., s. f. sionístă, pl. sioníste
sionistul
SIONÍST, -Ă, sioniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sionismului. 2. Adj. Care aparține sionismului sau adepților lui, privitor la sionism sau la adepții lui. [Pr.: si-o-] – Din fr. sioniste. DOOM
sioníst (si-o-) adj. m., s. m., pl. sioníști; adj. f., s. f. sionístă, pl. sioníste
sionistul
SIONÍST, -Ă, sioniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sionismului. 2. Adj. Care aparține sionismului sau adepților lui, privitor la sionism sau la adepții lui. [Pr.: si-o-] – Din fr. sioniste. DOOM
sioníst (si-o-) adj. m., s. m., pl. sioníști; adj. f., s. f. sionístă, pl. sioníste
sionistului
SIONÍST, -Ă, sioniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sionismului. 2. Adj. Care aparține sionismului sau adepților lui, privitor la sionism sau la adepții lui. [Pr.: si-o-] – Din fr. sioniste. DOOM
sioníst (si-o-) adj. m., s. m., pl. sioníști; adj. f., s. f. sionístă, pl. sioníste
sionistului
SIONÍST, -Ă, sioniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sionismului. 2. Adj. Care aparține sionismului sau adepților lui, privitor la sionism sau la adepții lui. [Pr.: si-o-] – Din fr. sioniste. DOOM
sioníst (si-o-) adj. m., s. m., pl. sioníști; adj. f., s. f. sionístă, pl. sioníste
sioniști
SIONÍST, -Ă, sioniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sionismului. 2. Adj. Care aparține sionismului sau adepților lui, privitor la sionism sau la adepții lui. [Pr.: si-o-] – Din fr. sioniste. DOOM
sioníst (si-o-) adj. m., s. m., pl. sioníști; adj. f., s. f. sionístă, pl. sioníste
sioniști
SIONÍST, -Ă, sioniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sionismului. 2. Adj. Care aparține sionismului sau adepților lui, privitor la sionism sau la adepții lui. [Pr.: si-o-] – Din fr. sioniste. DOOM
sioníst (si-o-) adj. m., s. m., pl. sioníști; adj. f., s. f. sionístă, pl. sioníste
sioniștii
SIONÍST, -Ă, sioniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sionismului. 2. Adj. Care aparține sionismului sau adepților lui, privitor la sionism sau la adepții lui. [Pr.: si-o-] – Din fr. sioniste. DOOM
sioníst (si-o-) adj. m., s. m., pl. sioníști; adj. f., s. f. sionístă, pl. sioníste
sioniștii
SIONÍST, -Ă, sioniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sionismului. 2. Adj. Care aparține sionismului sau adepților lui, privitor la sionism sau la adepții lui. [Pr.: si-o-] – Din fr. sioniste. DOOM
sioníst (si-o-) adj. m., s. m., pl. sioníști; adj. f., s. f. sionístă, pl. sioníste
sioniștilor
SIONÍST, -Ă, sioniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sionismului. 2. Adj. Care aparține sionismului sau adepților lui, privitor la sionism sau la adepții lui. [Pr.: si-o-] – Din fr. sioniste. DOOM
sioníst (si-o-) adj. m., s. m., pl. sioníști; adj. f., s. f. sionístă, pl. sioníste
sioniștilor
SIONÍST, -Ă, sioniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sionismului. 2. Adj. Care aparține sionismului sau adepților lui, privitor la sionism sau la adepții lui. [Pr.: si-o-] – Din fr. sioniste. DOOM
sioníst (si-o-) adj. m., s. m., pl. sioníști; adj. f., s. f. sionístă, pl. sioníste
sipet
SÍPET, sipete, s. n. Cufăr de lemn (înflorat sau vopsit simplu, cu capac boltit și ferecat cu cercuri de fier) în care se păstrează haine sau obiecte de valoare. [Acc. și: sipét] – Din tc. sepet. DOOM
sípet s. n., pl. sípete
sipet
SÍPET, sipete, s. n. Cufăr de lemn (înflorat sau vopsit simplu, cu capac boltit și ferecat cu cercuri de fier) în care se păstrează haine sau obiecte de valoare. [Acc. și: sipét] – Din tc. sepet.
sipețel
SIPEȚÉL, sipețele, s. n. Diminutiv al lui sipet. – Sipet + suf. -el. DOOM
sipețél s. n., pl. sipețéle
sipețele
SIPEȚÉL, sipețele, s. n. Diminutiv al lui sipet. – Sipet + suf. -el. DOOM
sipețél s. n., pl. sipețéle
sipețelele
SIPEȚÉL, sipețele, s. n. Diminutiv al lui sipet. – Sipet + suf. -el. DOOM
sipețél s. n., pl. sipețéle
sipețelelor
SIPEȚÉL, sipețele, s. n. Diminutiv al lui sipet. – Sipet + suf. -el. DOOM
sipețél s. n., pl. sipețéle
sipețelul
SIPEȚÉL, sipețele, s. n. Diminutiv al lui sipet. – Sipet + suf. -el. DOOM
sipețél s. n., pl. sipețéle
sipețelului
SIPEȚÉL, sipețele, s. n. Diminutiv al lui sipet. – Sipet + suf. -el. DOOM
sipețél s. n., pl. sipețéle
sipica
SIPÍCĂ, sipici, s. f. Numele a două plante erbacee, una cu tulpina ramificată, cu frunze păroase și cu flori albe-albăstrui (Cephalaria transsilvanica), cealaltă cu flori gălbui-roșietice, folosită în medicină (Scabiosa ochroleuca). – Cf. sl. š i p ŭ k ŭ „trandafir”. DOOM
sipícă s. f., g.-d. art. sipícii; pl. sipíci
sipici
SIPÍCĂ, sipici, s. f. Numele a două plante erbacee, una cu tulpina ramificată, cu frunze păroase și cu flori albe-albăstrui (Cephalaria transsilvanica), cealaltă cu flori gălbui-roșietice, folosită în medicină (Scabiosa ochroleuca). – Cf. sl. š i p ŭ k ŭ „trandafir”. DOOM
sipícă s. f., g.-d. art. sipícii; pl. sipíci
sipicii
SIPÍCĂ, sipici, s. f. Numele a două plante erbacee, una cu tulpina ramificată, cu frunze păroase și cu flori albe-albăstrui (Cephalaria transsilvanica), cealaltă cu flori gălbui-roșietice, folosită în medicină (Scabiosa ochroleuca). – Cf. sl. š i p ŭ k ŭ „trandafir”. DOOM
sipícă s. f., g.-d. art. sipícii; pl. sipíci
sipicile
SIPÍCĂ, sipici, s. f. Numele a două plante erbacee, una cu tulpina ramificată, cu frunze păroase și cu flori albe-albăstrui (Cephalaria transsilvanica), cealaltă cu flori gălbui-roșietice, folosită în medicină (Scabiosa ochroleuca). – Cf. sl. š i p ŭ k ŭ „trandafir”. DOOM
sipícă s. f., g.-d. art. sipícii; pl. sipíci
sipicilor
SIPÍCĂ, sipici, s. f. Numele a două plante erbacee, una cu tulpina ramificată, cu frunze păroase și cu flori albe-albăstrui (Cephalaria transsilvanica), cealaltă cu flori gălbui-roșietice, folosită în medicină (Scabiosa ochroleuca). – Cf. sl. š i p ŭ k ŭ „trandafir”. DOOM
sipícă s. f., g.-d. art. sipícii; pl. sipíci
sir
SIR s. m. 1. (În Marea Britanie) Titlu care precedă prenumele cavalerilor și al baronilor; persoană având acest titlu. 2. (În țările de limbă engleză) Termen de adresare corespunzător lui „domnule”. [Pr.: sör] – Cuv. engl. DOOM
sir (angl.) [pron. sör] s. m.
sire
SÍRE s. m. voc. Titlu cu care cineva se adresează unui rege sau împărat. – Din fr. sire. DOOM
!Síre s. m. voc.
sireac
SĂRÁC, -Ă, săraci, -ce, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu are avere, care este lipsit de bunurile materiale necesare vieții; sărman, nevoiaș. ◊ Expr. Sărac și curat, se spune despre cei care preferă să rămână săraci (1) decât să se îmbogățească prin mijloace necinstite. ♦ (Substantivat) Cerșetor. ♦ (Despre lucruri) Care reflectă sărăcia; sărăcăcios. 2. (Despre țări, orașe) Lipsit de bunuri materiale (mai ales naturale), populat cu oameni puțin avuți. ♦ (Despre sol, terenuri) Care este puțin productiv; neroditor. 3. (Mai ales cu determinări introduse prin prep. „de”) Lipsit de..., fără... ◊ Loc. adj. Sărac cu duhul = lipsit de inteligență, de spirit; prost. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care posedă ceva în cantitate nesatisfăcătoare. ♦ Care este în cantitate mică, puțin, insuficient. ♦ (Despre limbă) Care are vocabular redus, care posedă insuficiente mijloace de expresie. ♦ Fig. Lipsit de conținut; inexpresiv. Stil sărac. 4. (Despre surse de lumină) Lipsit de intensitate; slab. 5. (Despre plante, vegetație) Lipsit de vigoare, pipernicit, firav. 6. Lipsit de fast, modest, simplu; banal, mediocru. 7. (Exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, sărman, nenorocit, sărăcan. [Var.: (pop.) sireác, -ă adj.] – Din bg., sb. sirak. DOOM
sărác adj. m., pl. săráci; f. sărácă, pl. săráce
sireap
SIREÁP, -Ă, sirepi, -e, adj. 1. (Rar; despre cai) Iute, năvalnic, greu de stăpânit; sălbatic. 2. (Reg.; în sintagma) Floare sireapă = semn alb pe care îl au unii cai în frunte. [Var.: (reg.) sirép, sireápă adj.] – Din sl. sverĕpŭ. DOOM
sireáp (rar) adj. m., pl. sirépi; f. sireápă, pl. sirépe
sireapa
SIREÁP, -Ă, sirepi, -e, adj. 1. (Rar; despre cai) Iute, năvalnic, greu de stăpânit; sălbatic. 2. (Reg.; în sintagma) Floare sireapă = semn alb pe care îl au unii cai în frunte. [Var.: (reg.) sirép, sireápă adj.] – Din sl. sverĕpŭ. DOOM
sireáp (rar) adj. m., pl. sirépi; f. sireápă, pl. sirépe
sireapul
SIREÁP, -Ă, sirepi, -e, adj. 1. (Rar; despre cai) Iute, năvalnic, greu de stăpânit; sălbatic. 2. (Reg.; în sintagma) Floare sireapă = semn alb pe care îl au unii cai în frunte. [Var.: (reg.) sirép, sireápă adj.] – Din sl. sverĕpŭ. DOOM
sireáp (rar) adj. m., pl. sirépi; f. sireápă, pl. sirépe
sireapului
SIREÁP, -Ă, sirepi, -e, adj. 1. (Rar; despre cai) Iute, năvalnic, greu de stăpânit; sălbatic. 2. (Reg.; în sintagma) Floare sireapă = semn alb pe care îl au unii cai în frunte. [Var.: (reg.) sirép, sireápă adj.] – Din sl. sverĕpŭ. DOOM
sireáp (rar) adj. m., pl. sirépi; f. sireápă, pl. sirépe
sirec
SIRÉC, sirecuri, s. n. (Reg.) Rețea cu ochiuri largi care se adaugă volocului obișnuit pentru a prinde mai ușor peștele. – Et. nec. DOOM
siréc (reg.) s. n., pl. sirécuri
sirecul
SIRÉC, sirecuri, s. n. (Reg.) Rețea cu ochiuri largi care se adaugă volocului obișnuit pentru a prinde mai ușor peștele. – Et. nec. DOOM
siréc (reg.) s. n., pl. sirécuri
sirecului
SIRÉC, sirecuri, s. n. (Reg.) Rețea cu ochiuri largi care se adaugă volocului obișnuit pentru a prinde mai ușor peștele. – Et. nec. DOOM
siréc (reg.) s. n., pl. sirécuri
sirecuri
SIRÉC, sirecuri, s. n. (Reg.) Rețea cu ochiuri largi care se adaugă volocului obișnuit pentru a prinde mai ușor peștele. – Et. nec. DOOM
siréc (reg.) s. n., pl. sirécuri
sirecurile
SIRÉC, sirecuri, s. n. (Reg.) Rețea cu ochiuri largi care se adaugă volocului obișnuit pentru a prinde mai ușor peștele. – Et. nec. DOOM
siréc (reg.) s. n., pl. sirécuri
sirecurilor
SIRÉC, sirecuri, s. n. (Reg.) Rețea cu ochiuri largi care se adaugă volocului obișnuit pentru a prinde mai ușor peștele. – Et. nec. DOOM
siréc (reg.) s. n., pl. sirécuri
sireican
SIREICÁN, -Ă adj., s. m. și f. v. sărăcan. DOOM
sărăcán (pop.) adj. m., s. m., pl. sărăcáni; f. sărăcánă, pl. sărăcáne
sireican
ARACÁN s. m. v. sărăcan. DOOM
sărăcán (pop.) adj. m., s. m., pl. sărăcáni; f. sărăcánă, pl. sărăcáne
sireicana
SIREICÁN, -Ă adj., s. m. și f. v. sărăcan. DOOM
sărăcán (pop.) adj. m., s. m., pl. sărăcáni; f. sărăcánă, pl. sărăcáne
sireicane
SIREICÁN, -Ă adj., s. m. și f. v. sărăcan. DOOM
sărăcán (pop.) adj. m., s. m., pl. sărăcáni; f. sărăcánă, pl. sărăcáne
sireicanei
SIREICÁN, -Ă adj., s. m. și f. v. sărăcan. DOOM
sărăcán (pop.) adj. m., s. m., pl. sărăcáni; f. sărăcánă, pl. sărăcáne
sireicanele
SIREICÁN, -Ă adj., s. m. și f. v. sărăcan. DOOM
sărăcán (pop.) adj. m., s. m., pl. sărăcáni; f. sărăcánă, pl. sărăcáne
sireicanelor
SIREICÁN, -Ă adj., s. m. și f. v. sărăcan. DOOM
sărăcán (pop.) adj. m., s. m., pl. sărăcáni; f. sărăcánă, pl. sărăcáne
sireicani
SIREICÁN, -Ă adj., s. m. și f. v. sărăcan. DOOM
sărăcán (pop.) adj. m., s. m., pl. sărăcáni; f. sărăcánă, pl. sărăcáne
sireicanii
SIREICÁN, -Ă adj., s. m. și f. v. sărăcan. DOOM
sărăcán (pop.) adj. m., s. m., pl. sărăcáni; f. sărăcánă, pl. sărăcáne
sireicanilor
SIREICÁN, -Ă adj., s. m. și f. v. sărăcan. DOOM
sărăcán (pop.) adj. m., s. m., pl. sărăcáni; f. sărăcánă, pl. sărăcáne
sireicanul
SIREICÁN, -Ă adj., s. m. și f. v. sărăcan. DOOM
sărăcán (pop.) adj. m., s. m., pl. sărăcáni; f. sărăcánă, pl. sărăcáne
sireicanului
SIREICÁN, -Ă adj., s. m. și f. v. sărăcan. DOOM
sărăcán (pop.) adj. m., s. m., pl. sărăcáni; f. sărăcánă, pl. sărăcáne
sireicană
SIREICÁN, -Ă adj., s. m. și f. v. sărăcan.
sirele
SÍRE s. m. voc. Titlu cu care cineva se adresează unui rege sau împărat. – Din fr. sire. DOOM
!Síre s. m. voc.
sirelui
SÍRE s. m. voc. Titlu cu care cineva se adresează unui rege sau împărat. – Din fr. sire. DOOM
!Síre s. m. voc.
sirena
SIRÉNĂ, sirene, s. f. I. 1. Aparat (acționat cu aburi, cu aer comprimat etc.) care produce sunete de mare intensitate și cu care se dau semnale în fabrici, în navigație etc. ♦ Sunetul emis de un astfel de aparat. 2. Aparat format dintr-un disc prevăzut cu mai multe găuri, prin care se trece un curent de aer și care servește la determinarea înălțimii unui sunet prin comparare cu alte sunete. II. (În mitologia greacă) Ființă fabuloasă închipuită ca o femeie, cu picioare și aripi de pasăre, mai târziu cu coadă de pește, care, prin cântecele ei, ademenea pe corăbieri în locuri primejdioase, unde aceștia își găseau moartea. ♦ Fig. Femeie seducătoare. – Din fr. sirène, it. sirena, lat. siren, -enis. DOOM
sirénă s. f., g.-d. art. sirénei; pl. siréne
sirene
SIRÉNĂ, sirene, s. f. I. 1. Aparat (acționat cu aburi, cu aer comprimat etc.) care produce sunete de mare intensitate și cu care se dau semnale în fabrici, în navigație etc. ♦ Sunetul emis de un astfel de aparat. 2. Aparat format dintr-un disc prevăzut cu mai multe găuri, prin care se trece un curent de aer și care servește la determinarea înălțimii unui sunet prin comparare cu alte sunete. II. (În mitologia greacă) Ființă fabuloasă închipuită ca o femeie, cu picioare și aripi de pasăre, mai târziu cu coadă de pește, care, prin cântecele ei, ademenea pe corăbieri în locuri primejdioase, unde aceștia își găseau moartea. ♦ Fig. Femeie seducătoare. – Din fr. sirène, it. sirena, lat. siren, -enis. DOOM
sirénă s. f., g.-d. art. sirénei; pl. siréne
sirene
Sirene = Sirenes.
sirenei
SIRÉNĂ, sirene, s. f. I. 1. Aparat (acționat cu aburi, cu aer comprimat etc.) care produce sunete de mare intensitate și cu care se dau semnale în fabrici, în navigație etc. ♦ Sunetul emis de un astfel de aparat. 2. Aparat format dintr-un disc prevăzut cu mai multe găuri, prin care se trece un curent de aer și care servește la determinarea înălțimii unui sunet prin comparare cu alte sunete. II. (În mitologia greacă) Ființă fabuloasă închipuită ca o femeie, cu picioare și aripi de pasăre, mai târziu cu coadă de pește, care, prin cântecele ei, ademenea pe corăbieri în locuri primejdioase, unde aceștia își găseau moartea. ♦ Fig. Femeie seducătoare. – Din fr. sirène, it. sirena, lat. siren, -enis. DOOM
sirénă s. f., g.-d. art. sirénei; pl. siréne
sirenele
SIRÉNĂ, sirene, s. f. I. 1. Aparat (acționat cu aburi, cu aer comprimat etc.) care produce sunete de mare intensitate și cu care se dau semnale în fabrici, în navigație etc. ♦ Sunetul emis de un astfel de aparat. 2. Aparat format dintr-un disc prevăzut cu mai multe găuri, prin care se trece un curent de aer și care servește la determinarea înălțimii unui sunet prin comparare cu alte sunete. II. (În mitologia greacă) Ființă fabuloasă închipuită ca o femeie, cu picioare și aripi de pasăre, mai târziu cu coadă de pește, care, prin cântecele ei, ademenea pe corăbieri în locuri primejdioase, unde aceștia își găseau moartea. ♦ Fig. Femeie seducătoare. – Din fr. sirène, it. sirena, lat. siren, -enis. DOOM
sirénă s. f., g.-d. art. sirénei; pl. siréne
sirenelor
SIRÉNĂ, sirene, s. f. I. 1. Aparat (acționat cu aburi, cu aer comprimat etc.) care produce sunete de mare intensitate și cu care se dau semnale în fabrici, în navigație etc. ♦ Sunetul emis de un astfel de aparat. 2. Aparat format dintr-un disc prevăzut cu mai multe găuri, prin care se trece un curent de aer și care servește la determinarea înălțimii unui sunet prin comparare cu alte sunete. II. (În mitologia greacă) Ființă fabuloasă închipuită ca o femeie, cu picioare și aripi de pasăre, mai târziu cu coadă de pește, care, prin cântecele ei, ademenea pe corăbieri în locuri primejdioase, unde aceștia își găseau moartea. ♦ Fig. Femeie seducătoare. – Din fr. sirène, it. sirena, lat. siren, -enis. DOOM
sirénă s. f., g.-d. art. sirénei; pl. siréne
sirenes
Sirenes, nimfe ale mării, înfățișate cu trup de păsări și chip de femei, care locuiau într-una din insulele Mării Mediterane. Ele aveau – se spunea – un glas atît de melodios, încît vrăjeau cu cîntecele lor pe toți corăbierii care se abăteau prin apropierea insulei lor și-i făceau să-și zdrobească navele de stînci. Cînd argonauții au trecut prin dreptul sirenelor, ei erau cît pe ce să le cadă victime de n-ar fi fost Orpheus, care – cu cîntecele sale minunate, întrecîndu-le în măiestrie – i-a determinat să nu-și plece urechea la chemările lor. Mai tîrziu, cînd s-a abătut prin partea locului, Odysseus, îndemnat de Circe, le-a poruncit corăbierilor săi să-și astupe urechile cu ceară și să vîslească din toate puterile prin locurile acelea. El singur a stat să asculte cîntecele sirenelor, dar nu le-a putut urma chemarea, căci era legat de catarg, așa cum le ceruse mai înainte tovarășilor săi. Și, fiindcă sirenelor le era sortit să trăiască numai pînă în ziua în care un muritor avea să treacă teafăr dincolo de ele, se spunea că – Odysseus scăpînd – acestea au fost metamorfozate în stînci.
sirenian
SIRENIÁN, sirenieni, s. m. (La pl.) Ordin de mamifere acvatice cu corpul în formă de torpilă, cu coada dispusă în plan orizontal și cu membrele anterioare transformate în lopeți înotătoare (Sirenia); (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. [Pr.: -ni-an] – Din fr. sirénien. DOOM
sirenián (-ni-an) s. m., pl. sireniéni (-ni-eni)
sirenianul
SIRENIÁN, sirenieni, s. m. (La pl.) Ordin de mamifere acvatice cu corpul în formă de torpilă, cu coada dispusă în plan orizontal și cu membrele anterioare transformate în lopeți înotătoare (Sirenia); (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. [Pr.: -ni-an] – Din fr. sirénien. DOOM
sirenián (-ni-an) s. m., pl. sireniéni (-ni-eni)
sirenianului
SIRENIÁN, sirenieni, s. m. (La pl.) Ordin de mamifere acvatice cu corpul în formă de torpilă, cu coada dispusă în plan orizontal și cu membrele anterioare transformate în lopeți înotătoare (Sirenia); (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. [Pr.: -ni-an] – Din fr. sirénien. DOOM
sirenián (-ni-an) s. m., pl. sireniéni (-ni-eni)
sirenieni
SIRENIÁN, sirenieni, s. m. (La pl.) Ordin de mamifere acvatice cu corpul în formă de torpilă, cu coada dispusă în plan orizontal și cu membrele anterioare transformate în lopeți înotătoare (Sirenia); (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. [Pr.: -ni-an] – Din fr. sirénien. DOOM
sirenián (-ni-an) s. m., pl. sireniéni (-ni-eni)
sirenieni
SIRENIÉNI s.m.pl. Ordin de mamifere acvatice, asemănătoare cetaceelor, cuprinzând morsele etc.; (la sg.) animal din acest ordin. [Pron. -ni-eni, sg. sirenian. [< fr. siréniens].
sirenienii
SIRENIÁN, sirenieni, s. m. (La pl.) Ordin de mamifere acvatice cu corpul în formă de torpilă, cu coada dispusă în plan orizontal și cu membrele anterioare transformate în lopeți înotătoare (Sirenia); (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. [Pr.: -ni-an] – Din fr. sirénien. DOOM
sirenián (-ni-an) s. m., pl. sireniéni (-ni-eni)
sirenienilor
SIRENIÁN, sirenieni, s. m. (La pl.) Ordin de mamifere acvatice cu corpul în formă de torpilă, cu coada dispusă în plan orizontal și cu membrele anterioare transformate în lopeți înotătoare (Sirenia); (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. [Pr.: -ni-an] – Din fr. sirénien. DOOM
sirenián (-ni-an) s. m., pl. sireniéni (-ni-eni)
sirep
SIREÁP, -Ă, sirepi, -e, adj. 1. (Rar; despre cai) Iute, năvalnic, greu de stăpânit; sălbatic. 2. (Reg.; în sintagma) Floare sireapă = semn alb pe care îl au unii cai în frunte. [Var.: (reg.) sirép, sireápă adj.] – Din sl. sverĕpŭ. DOOM
sireáp (rar) adj. m., pl. sirépi; f. sireápă, pl. sirépe
sirepe
SIREÁP, -Ă, sirepi, -e, adj. 1. (Rar; despre cai) Iute, năvalnic, greu de stăpânit; sălbatic. 2. (Reg.; în sintagma) Floare sireapă = semn alb pe care îl au unii cai în frunte. [Var.: (reg.) sirép, sireápă adj.] – Din sl. sverĕpŭ. DOOM
sireáp (rar) adj. m., pl. sirépi; f. sireápă, pl. sirépe
sirepei
SIREÁP, -Ă, sirepi, -e, adj. 1. (Rar; despre cai) Iute, năvalnic, greu de stăpânit; sălbatic. 2. (Reg.; în sintagma) Floare sireapă = semn alb pe care îl au unii cai în frunte. [Var.: (reg.) sirép, sireápă adj.] – Din sl. sverĕpŭ. DOOM
sireáp (rar) adj. m., pl. sirépi; f. sireápă, pl. sirépe
sirepele
SIREÁP, -Ă, sirepi, -e, adj. 1. (Rar; despre cai) Iute, năvalnic, greu de stăpânit; sălbatic. 2. (Reg.; în sintagma) Floare sireapă = semn alb pe care îl au unii cai în frunte. [Var.: (reg.) sirép, sireápă adj.] – Din sl. sverĕpŭ. DOOM
sireáp (rar) adj. m., pl. sirépi; f. sireápă, pl. sirépe
sirepelor
SIREÁP, -Ă, sirepi, -e, adj. 1. (Rar; despre cai) Iute, năvalnic, greu de stăpânit; sălbatic. 2. (Reg.; în sintagma) Floare sireapă = semn alb pe care îl au unii cai în frunte. [Var.: (reg.) sirép, sireápă adj.] – Din sl. sverĕpŭ. DOOM
sireáp (rar) adj. m., pl. sirépi; f. sireápă, pl. sirépe
sirepi
SIREÁP, -Ă, sirepi, -e, adj. 1. (Rar; despre cai) Iute, năvalnic, greu de stăpânit; sălbatic. 2. (Reg.; în sintagma) Floare sireapă = semn alb pe care îl au unii cai în frunte. [Var.: (reg.) sirép, sireápă adj.] – Din sl. sverĕpŭ. DOOM
sireáp (rar) adj. m., pl. sirépi; f. sireápă, pl. sirépe
sirepii
SIREÁP, -Ă, sirepi, -e, adj. 1. (Rar; despre cai) Iute, năvalnic, greu de stăpânit; sălbatic. 2. (Reg.; în sintagma) Floare sireapă = semn alb pe care îl au unii cai în frunte. [Var.: (reg.) sirép, sireápă adj.] – Din sl. sverĕpŭ. DOOM
sireáp (rar) adj. m., pl. sirépi; f. sireápă, pl. sirépe
sirepilor
SIREÁP, -Ă, sirepi, -e, adj. 1. (Rar; despre cai) Iute, năvalnic, greu de stăpânit; sălbatic. 2. (Reg.; în sintagma) Floare sireapă = semn alb pe care îl au unii cai în frunte. [Var.: (reg.) sirép, sireápă adj.] – Din sl. sverĕpŭ. DOOM
sireáp (rar) adj. m., pl. sirépi; f. sireápă, pl. sirépe
sirian
SIRIÁN, -Ă, sirieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Siriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Siriei sau sirienilor (1), privitor la Siria ori la sirieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de sirieni (1). [Pr.: -ri-an] – Siria (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. syrien. DOOM
siriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. siriénei (-ri-e-)
sirian
SIRIÁN, -Ă, sirieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Siriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Siriei sau sirienilor (1), privitor la Siria ori la sirieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de sirieni (1). [Pr.: -ri-an] – Siria (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. syrien. DOOM
siriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. siriénei (-ri-e-)
siriana
SIRIÁN, -Ă, sirieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Siriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Siriei sau sirienilor (1), privitor la Siria ori la sirieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de sirieni (1). [Pr.: -ri-an] – Siria (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. syrien. DOOM
siriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. siriénei (-ri-e-)
siriana
SIRIÁN, -Ă, sirieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Siriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Siriei sau sirienilor (1), privitor la Siria ori la sirieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de sirieni (1). [Pr.: -ri-an] – Siria (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. syrien. DOOM
siriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. siriénei (-ri-e-)
siriano
SIRIÁN, -Ă, sirieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Siriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Siriei sau sirienilor (1), privitor la Siria ori la sirieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de sirieni (1). [Pr.: -ri-an] – Siria (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. syrien. DOOM
siriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. siriénei (-ri-e-)
siriano
SIRIÁN, -Ă, sirieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Siriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Siriei sau sirienilor (1), privitor la Siria ori la sirieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de sirieni (1). [Pr.: -ri-an] – Siria (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. syrien. DOOM
siriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. siriénei (-ri-e-)
sirianul
SIRIÁN, -Ă, sirieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Siriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Siriei sau sirienilor (1), privitor la Siria ori la sirieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de sirieni (1). [Pr.: -ri-an] – Siria (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. syrien. DOOM
siriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. siriénei (-ri-e-)
sirianul
SIRIÁN, -Ă, sirieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Siriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Siriei sau sirienilor (1), privitor la Siria ori la sirieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de sirieni (1). [Pr.: -ri-an] – Siria (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. syrien. DOOM
siriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. siriénei (-ri-e-)
sirianule
SIRIÁN, -Ă, sirieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Siriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Siriei sau sirienilor (1), privitor la Siria ori la sirieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de sirieni (1). [Pr.: -ri-an] – Siria (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. syrien. DOOM
siriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. siriénei (-ri-e-)
sirianule
SIRIÁN, -Ă, sirieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Siriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Siriei sau sirienilor (1), privitor la Siria ori la sirieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de sirieni (1). [Pr.: -ri-an] – Siria (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. syrien. DOOM
siriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. siriénei (-ri-e-)
sirianului
SIRIÁN, -Ă, sirieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Siriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Siriei sau sirienilor (1), privitor la Siria ori la sirieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de sirieni (1). [Pr.: -ri-an] – Siria (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. syrien. DOOM
siriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. siriénei (-ri-e-)
sirianului
SIRIÁN, -Ă, sirieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Siriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Siriei sau sirienilor (1), privitor la Siria ori la sirieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de sirieni (1). [Pr.: -ri-an] – Siria (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. syrien. DOOM
siriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. siriénei (-ri-e-)
siric
SIRÍC, siricuri, s. n. (Turcism învechit) Prăjină cu care se conduc plutele. ♦ Prăjină care se poartă sprijinită pe umăr și cu ajutorul căreia se duc greutăți, legate la capătul dinspre spate.
sirică
SIRÍCĂ, sirici, s. f. Coțofană.
siriene
SIRIÁN, -Ă, sirieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Siriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Siriei sau sirienilor (1), privitor la Siria ori la sirieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de sirieni (1). [Pr.: -ri-an] – Siria (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. syrien. DOOM
siriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. siriénei (-ri-e-)
siriene
SIRIÁN, -Ă, sirieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Siriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Siriei sau sirienilor (1), privitor la Siria ori la sirieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de sirieni (1). [Pr.: -ri-an] – Siria (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. syrien. DOOM
siriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. siriénei (-ri-e-)
siriene
SIRIÁN, -Ă, sirieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Siriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Siriei sau sirienilor (1), privitor la Siria ori la sirieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de sirieni (1). [Pr.: -ri-an] – Siria (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. syrien. DOOM
siriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. siriénei (-ri-e-)
sirienei
SIRIÁN, -Ă, sirieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Siriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Siriei sau sirienilor (1), privitor la Siria ori la sirieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de sirieni (1). [Pr.: -ri-an] – Siria (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. syrien. DOOM
siriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. siriénei (-ri-e-)
sirienei
SIRIÁN, -Ă, sirieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Siriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Siriei sau sirienilor (1), privitor la Siria ori la sirieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de sirieni (1). [Pr.: -ri-an] – Siria (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. syrien. DOOM
siriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. siriénei (-ri-e-)
sirienele
SIRIÁN, -Ă, sirieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Siriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Siriei sau sirienilor (1), privitor la Siria ori la sirieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de sirieni (1). [Pr.: -ri-an] – Siria (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. syrien. DOOM
siriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. siriénei (-ri-e-)
sirienele
SIRIÁN, -Ă, sirieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Siriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Siriei sau sirienilor (1), privitor la Siria ori la sirieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de sirieni (1). [Pr.: -ri-an] – Siria (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. syrien. DOOM
siriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. siriénei (-ri-e-)
sirienelor
SIRIÁN, -Ă, sirieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Siriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Siriei sau sirienilor (1), privitor la Siria ori la sirieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de sirieni (1). [Pr.: -ri-an] – Siria (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. syrien. DOOM
siriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. siriénei (-ri-e-)
sirienelor
SIRIÁN, -Ă, sirieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Siriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Siriei sau sirienilor (1), privitor la Siria ori la sirieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de sirieni (1). [Pr.: -ri-an] – Siria (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. syrien. DOOM
siriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. siriénei (-ri-e-)
sirieni
SIRIÁN, -Ă, sirieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Siriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Siriei sau sirienilor (1), privitor la Siria ori la sirieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de sirieni (1). [Pr.: -ri-an] – Siria (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. syrien. DOOM
siriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. siriénei (-ri-e-)
sirieni
SIRIÁN, -Ă, sirieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Siriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Siriei sau sirienilor (1), privitor la Siria ori la sirieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de sirieni (1). [Pr.: -ri-an] – Siria (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. syrien. DOOM
siriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. siriénei (-ri-e-)
sirienii
SIRIÁN, -Ă, sirieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Siriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Siriei sau sirienilor (1), privitor la Siria ori la sirieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de sirieni (1). [Pr.: -ri-an] – Siria (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. syrien. DOOM
siriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. siriénei (-ri-e-)
sirienii
SIRIÁN, -Ă, sirieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Siriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Siriei sau sirienilor (1), privitor la Siria ori la sirieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de sirieni (1). [Pr.: -ri-an] – Siria (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. syrien. DOOM
siriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. siriénei (-ri-e-)
sirienilor
SIRIÁN, -Ă, sirieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Siriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Siriei sau sirienilor (1), privitor la Siria ori la sirieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de sirieni (1). [Pr.: -ri-an] – Siria (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. syrien. DOOM
siriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. siriénei (-ri-e-)
sirienilor
SIRIÁN, -Ă, sirieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Siriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Siriei sau sirienilor (1), privitor la Siria ori la sirieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de sirieni (1). [Pr.: -ri-an] – Siria (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. syrien. DOOM
siriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. siriénei (-ri-e-)
siriman
SĂRMÁN, -Ă, sărmani, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Sărac (1). 2. (Înv. și reg.) Orfan. 3. (Adesea substantivat; exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, nenorocit, sărac (7). [Var.: (reg.) sărimán, -ă, sirimán, -ă, sirmán, -ă adj.] – Din bg., sb. siromah, cu schimbare de suf. DOOM
sărmán adj. m., pl. sărmáni; f. sărmánă, pl. sărmáne
sirinderică
sirinderícă (-ci), s. f. – Plantă (Philadelphus coronarius). Pare în legătură, printr-o cale pe care o ignorăm, cu numele sp. celinda, lat. med. ciliandrum „coriandru”, sp. celiandro, celindrate.
siringomielie
SIRINGOMIELÍE s.f. (Med.) Formarea de cavități anormale în măduva spinării. [Gen. -iei. / < fr. syringomyélie, cf. gr. syrinx – tub, myelos – măduvă].
siringotom
SIRINGOTÓM s.n. Instrument chirurgical folosit în siringotomie. [< fr. syringotome].
siringotomie
SIRINGOTOMÍE s.f. (Med.) Operație a unei fistule anale. [Gen. -iei. / < fr. syringotomie].
siringă
SIRÍNGĂ s. f. v. seringă. DOOM
seríngă s. f., g.-d. art. seríngii; pl. seríngi
sirinx
SÍRINX, sirinxuri, s. n. Organ al păsărilor cu rol în producerea sunetelor. – Din fr. syrinx.
sirinxul
SÍRINX, sirinxuri, s. n. Organ al păsărilor cu rol în producerea sunetelor. – Din fr. syrinx.
sirinxului
SÍRINX, sirinxuri, s. n. Organ al păsărilor cu rol în producerea sunetelor. – Din fr. syrinx.
sirinxuri
SÍRINX, sirinxuri, s. n. Organ al păsărilor cu rol în producerea sunetelor. – Din fr. syrinx.
sirinxurile
SÍRINX, sirinxuri, s. n. Organ al păsărilor cu rol în producerea sunetelor. – Din fr. syrinx.
sirinxurilor
SÍRINX, sirinxuri, s. n. Organ al păsărilor cu rol în producerea sunetelor. – Din fr. syrinx.
sirioară
SURIOÁRĂ, surioare, s. f. 1. Diminutiv al lui soră. Și-mi răsare la fereastră Surioara Cosînzenei. CERNA, P. 138. Vei rîde, tată, cum ai rîs și de surioarele mele. ISPIRESCU, L. 15. Înălțate împărate, Pune pace, nu te bate... Că te-or bate lacrimile, Lacrimile maicelor Ș-ale surioarelor Ș-ale mîndrișoarelor, De dorul voinicilor ! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 316. 2. (Mai ales la vocativ) Termen familiar, prietenesc, cu care te adresezi unei fete sau unei femei; dragă, soră (2). Rău ți-i ție, surioară, Rău ți-i ție, negrișoară ? – Nu mi-i rău, dar o să mor, Că de mult mă arde-un dor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 206. – Variante: sorioáră (SBIERA, P. 176, ALECSANDRI, P. A. 36, NEGRUZZI, S. I 263), (rar) sirioáră (MAT. FOLK. 213) s. f.
sirmaia
SERMAIÁ, sermaiale, s. f. (Înv.) Capital; fond (de bani). [Var.: sermeá, sirmaiá s. f.] – Din tc. sermāye. DOOM
sermaiá (înv.) s. f., art. sermaiáua, g.-d. art. sermaiálei; pl. sermaiále, art. sermaiálele
sirmă
SÍRMĂ s.f. (Ant.) Mantie mare folosită în tragedia greacă de cei care aveau roluri de zei. ♦ Haină lungă cu trenă la vechii greci. [< fr., gr. syrma].
sirocco
SIRÓCO s. n. Vânt cald și uscat care bate pe coastele Mării Mediterane. [Scris și: sirocco] – Din fr. sirocco.
siroco
SIRÓCO s. n. Vânt cald și uscat care bate pe coastele Mării Mediterane dinspre deșerturile Africii de Nord. [Scris și: sirocco] – Din fr. sirocco. DOOM
siróco s. n., art. sirócoul
sirocoul
SIRÓCO s. n. Vânt cald și uscat care bate pe coastele Mării Mediterane dinspre deșerturile Africii de Nord. [Scris și: sirocco] – Din fr. sirocco. DOOM
siróco s. n., art. sirócoul
sirocoului
SIRÓCO s. n. Vânt cald și uscat care bate pe coastele Mării Mediterane dinspre deșerturile Africii de Nord. [Scris și: sirocco] – Din fr. sirocco. DOOM
siróco s. n., art. sirócoul
sirolog
SIROLÓG, -Ă, sirologi, -ge, s. m. și f. Specialist în sirologie. – Din germ. Syrolog.
sirologa
SIROLÓG, -Ă, sirologi, -ge, s. m. și f. Specialist în sirologie. – Din germ. Syrolog.
sirologe
SIROLÓG, -Ă, sirologi, -ge, s. m. și f. Specialist în sirologie. – Din germ. Syrolog.
sirologei
SIROLÓG, -Ă, sirologi, -ge, s. m. și f. Specialist în sirologie. – Din germ. Syrolog.
sirologele
SIROLÓG, -Ă, sirologi, -ge, s. m. și f. Specialist în sirologie. – Din germ. Syrolog.
sirologelor
SIROLÓG, -Ă, sirologi, -ge, s. m. și f. Specialist în sirologie. – Din germ. Syrolog.
sirologi
SIROLÓG, -Ă, sirologi, -ge, s. m. și f. Specialist în sirologie. – Din germ. Syrolog.
sirologia
SIROLOGÍE s. f. Studiu al limbii, istoriei și antichităților siriene. – Din germ. Syrologie.
sirologie
SIROLOGÍE s. f. Studiu al limbii, istoriei și antichităților siriene. – Din germ. Syrologie.
sirologiei
SIROLOGÍE s. f. Studiu al limbii, istoriei și antichităților siriene. – Din germ. Syrologie.
sirologii
SIROLÓG, -Ă, sirologi, -ge, s. m. și f. Specialist în sirologie. – Din germ. Syrolog.
sirologii
SIROLOGÍE s. f. Studiu al limbii, istoriei și antichităților siriene. – Din germ. Syrologie.
sirologilor
SIROLÓG, -Ă, sirologi, -ge, s. m. și f. Specialist în sirologie. – Din germ. Syrolog.
sirologul
SIROLÓG, -Ă, sirologi, -ge, s. m. și f. Specialist în sirologie. – Din germ. Syrolog.
sirologului
SIROLÓG, -Ă, sirologi, -ge, s. m. și f. Specialist în sirologie. – Din germ. Syrolog.
siromah
siromáh (-hi), s. m. – Muncitor. Indica (sec. XV-XVII) o categorie fiscală de locuitori din Munt. și din Mold., care nu plăteau dări în chip de proprietari, ci numai ca muncitori manuali, agricultori sau negustori. Sensul lui juridic și administrativ este paralel cu cel de sirac sau sărac. Gr. χειρομάχος, prin intermediul sl. siromachŭ (Giurescu, R. istorică, XIII, 23-43). Cf. sărman.
sirop
SIRÓP, (2) siropuri, s. n. 1. Soluție densă, obținută din zahăr și apă sau din suc de fructe ori de plante, folosită ca băutură răcoritoare (în amestec cu sifon), ca adaos la pregătirea unor dulciuri sau, în farmacie, la prepararea unor medicamente. 2. Sort, porție de sirop (1). – Din fr. sirop. DOOM
siróp s. n., (sorturi, porții) pl. sirópuri
siropa
SIROPÁT, -Ă, siropați, -te, adj. (Rar) Însiropat. – V. siropa.
siropai
SIROPÁT, -Ă, siropați, -te, adj. (Rar) Însiropat. – V. siropa.
siropam
SIROPÁT, -Ă, siropați, -te, adj. (Rar) Însiropat. – V. siropa.
siropare
SIROPÁT, -Ă, siropați, -te, adj. (Rar) Însiropat. – V. siropa.
siropare
SIROPÁRE, siropări, s. f. (Rar) Acțiunea de a siropa. – V. siropa.
siroparea
SIROPÁRE, siropări, s. f. (Rar) Acțiunea de a siropa. – V. siropa.
siropară
SIROPÁT, -Ă, siropați, -te, adj. (Rar) Însiropat. – V. siropa.
siroparăm
SIROPÁT, -Ă, siropați, -te, adj. (Rar) Însiropat. – V. siropa.
siroparăți
SIROPÁT, -Ă, siropați, -te, adj. (Rar) Însiropat. – V. siropa.
siropase
SIROPÁT, -Ă, siropați, -te, adj. (Rar) Însiropat. – V. siropa.
siropasem
SIROPÁT, -Ă, siropați, -te, adj. (Rar) Însiropat. – V. siropa.
siropaseră
SIROPÁT, -Ă, siropați, -te, adj. (Rar) Însiropat. – V. siropa.
siropaserăm
SIROPÁT, -Ă, siropați, -te, adj. (Rar) Însiropat. – V. siropa.
siropaserăți
SIROPÁT, -Ă, siropați, -te, adj. (Rar) Însiropat. – V. siropa.
siropaseși
SIROPÁT, -Ă, siropați, -te, adj. (Rar) Însiropat. – V. siropa.
siropaseți
SIROPÁT, -Ă, siropați, -te, adj. (Rar) Însiropat. – V. siropa.
siropat
SIROPÁT, -Ă, siropați, -te, adj. (Rar) Însiropat. – V. siropa.
siropat
SIROPÁT, -Ă, siropați, -te, adj. (Rar) însiropat. – V. siropa.
siropata
SIROPÁT, -Ă, siropați, -te, adj. (Rar) însiropat. – V. siropa.
siropate
SIROPÁT, -Ă, siropați, -te, adj. (Rar) însiropat. – V. siropa.
siropatei
SIROPÁT, -Ă, siropați, -te, adj. (Rar) însiropat. – V. siropa.
siropatele
SIROPÁT, -Ă, siropați, -te, adj. (Rar) însiropat. – V. siropa.
siropatelor
SIROPÁT, -Ă, siropați, -te, adj. (Rar) însiropat. – V. siropa.
siropatul
SIROPÁT, -Ă, siropați, -te, adj. (Rar) însiropat. – V. siropa.
siropatului
SIROPÁT, -Ă, siropați, -te, adj. (Rar) însiropat. – V. siropa.
siropau
SIROPÁT, -Ă, siropați, -te, adj. (Rar) Însiropat. – V. siropa.
siropași
SIROPÁT, -Ă, siropați, -te, adj. (Rar) Însiropat. – V. siropa.
siropați
SIROPÁT, -Ă, siropați, -te, adj. (Rar) Însiropat. – V. siropa.
siropați
SIROPÁT, -Ă, siropați, -te, adj. (Rar) însiropat. – V. siropa.
siropații
SIROPÁT, -Ă, siropați, -te, adj. (Rar) însiropat. – V. siropa.
siropaților
SIROPÁT, -Ă, siropați, -te, adj. (Rar) însiropat. – V. siropa.
siropează
SIROPÁT, -Ă, siropați, -te, adj. (Rar) Însiropat. – V. siropa.
siropez
SIROPÁT, -Ă, siropați, -te, adj. (Rar) Însiropat. – V. siropa.
siropeze
SIROPÁT, -Ă, siropați, -te, adj. (Rar) Însiropat. – V. siropa.
siropezi
SIROPÁT, -Ă, siropați, -te, adj. (Rar) Însiropat. – V. siropa.
siropoasa
SIROPÓS, -OÁSĂ, siropoși, -oase, adj. Care are gustul sau consistența siropului. ♦ Fig. (Peior.) Plin de sentimentalism dulceag; fad. – Sirop + suf. -os (după fr. sirupeux). DOOM
siropós adj. m., pl. siropóși; f. siropoásă, pl. siropoáse
siropoase
SIROPÓS, -OÁSĂ, siropoși, -oase, adj. Care are gustul sau consistența siropului. ♦ Fig. (Peior.) Plin de sentimentalism dulceag; fad. – Sirop + suf. -os (după fr. sirupeux). DOOM
siropós adj. m., pl. siropóși; f. siropoásă, pl. siropoáse
siropoasei
SIROPÓS, -OÁSĂ, siropoși, -oase, adj. Care are gustul sau consistența siropului. ♦ Fig. (Peior.) Plin de sentimentalism dulceag; fad. – Sirop + suf. -os (după fr. sirupeux). DOOM
siropós adj. m., pl. siropóși; f. siropoásă, pl. siropoáse
siropoasele
SIROPÓS, -OÁSĂ, siropoși, -oase, adj. Care are gustul sau consistența siropului. ♦ Fig. (Peior.) Plin de sentimentalism dulceag; fad. – Sirop + suf. -os (după fr. sirupeux). DOOM
siropós adj. m., pl. siropóși; f. siropoásă, pl. siropoáse
siropoaselor
SIROPÓS, -OÁSĂ, siropoși, -oase, adj. Care are gustul sau consistența siropului. ♦ Fig. (Peior.) Plin de sentimentalism dulceag; fad. – Sirop + suf. -os (după fr. sirupeux). DOOM
siropós adj. m., pl. siropóși; f. siropoásă, pl. siropoáse
siropos
SIROPÓS, -OÁSĂ, siropoși, -oase, adj. Care are gustul sau consistența siropului. ♦ Fig. (Peior.) Plin de sentimentalism dulceag; fad. – Sirop + suf. -os (după fr. sirupeux). DOOM
siropós adj. m., pl. siropóși; f. siropoásă, pl. siropoáse
siroposul
SIROPÓS, -OÁSĂ, siropoși, -oase, adj. Care are gustul sau consistența siropului. ♦ Fig. (Peior.) Plin de sentimentalism dulceag; fad. – Sirop + suf. -os (după fr. sirupeux). DOOM
siropós adj. m., pl. siropóși; f. siropoásă, pl. siropoáse
siroposului
SIROPÓS, -OÁSĂ, siropoși, -oase, adj. Care are gustul sau consistența siropului. ♦ Fig. (Peior.) Plin de sentimentalism dulceag; fad. – Sirop + suf. -os (după fr. sirupeux). DOOM
siropós adj. m., pl. siropóși; f. siropoásă, pl. siropoáse
siropoși
SIROPÓS, -OÁSĂ, siropoși, -oase, adj. Care are gustul sau consistența siropului. ♦ Fig. (Peior.) Plin de sentimentalism dulceag; fad. – Sirop + suf. -os (după fr. sirupeux). DOOM
siropós adj. m., pl. siropóși; f. siropoásă, pl. siropoáse
siropoșii
SIROPÓS, -OÁSĂ, siropoși, -oase, adj. Care are gustul sau consistența siropului. ♦ Fig. (Peior.) Plin de sentimentalism dulceag; fad. – Sirop + suf. -os (după fr. sirupeux). DOOM
siropós adj. m., pl. siropóși; f. siropoásă, pl. siropoáse
siropoșilor
SIROPÓS, -OÁSĂ, siropoși, -oase, adj. Care are gustul sau consistența siropului. ♦ Fig. (Peior.) Plin de sentimentalism dulceag; fad. – Sirop + suf. -os (după fr. sirupeux). DOOM
siropós adj. m., pl. siropóși; f. siropoásă, pl. siropoáse
siropul
SIRÓP, (2) siropuri, s. n. 1. Soluție densă, obținută din zahăr și apă sau din suc de fructe ori de plante, folosită ca băutură răcoritoare (în amestec cu sifon), ca adaos la pregătirea unor dulciuri sau, în farmacie, la prepararea unor medicamente. 2. Sort, porție de sirop (1). – Din fr. sirop. DOOM
siróp s. n., (sorturi, porții) pl. sirópuri
siropului
SIRÓP, (2) siropuri, s. n. 1. Soluție densă, obținută din zahăr și apă sau din suc de fructe ori de plante, folosită ca băutură răcoritoare (în amestec cu sifon), ca adaos la pregătirea unor dulciuri sau, în farmacie, la prepararea unor medicamente. 2. Sort, porție de sirop (1). – Din fr. sirop. DOOM
siróp s. n., (sorturi, porții) pl. sirópuri
siropuri
SIRÓP, (2) siropuri, s. n. 1. Soluție densă, obținută din zahăr și apă sau din suc de fructe ori de plante, folosită ca băutură răcoritoare (în amestec cu sifon), ca adaos la pregătirea unor dulciuri sau, în farmacie, la prepararea unor medicamente. 2. Sort, porție de sirop (1). – Din fr. sirop. DOOM
siróp s. n., (sorturi, porții) pl. sirópuri
siropurile
SIRÓP, (2) siropuri, s. n. 1. Soluție densă, obținută din zahăr și apă sau din suc de fructe ori de plante, folosită ca băutură răcoritoare (în amestec cu sifon), ca adaos la pregătirea unor dulciuri sau, în farmacie, la prepararea unor medicamente. 2. Sort, porție de sirop (1). – Din fr. sirop. DOOM
siróp s. n., (sorturi, porții) pl. sirópuri
siropurilor
SIRÓP, (2) siropuri, s. n. 1. Soluție densă, obținută din zahăr și apă sau din suc de fructe ori de plante, folosită ca băutură răcoritoare (în amestec cu sifon), ca adaos la pregătirea unor dulciuri sau, în farmacie, la prepararea unor medicamente. 2. Sort, porție de sirop (1). – Din fr. sirop. DOOM
siróp s. n., (sorturi, porții) pl. sirópuri
siropând
SIROPÁT, -Ă, siropați, -te, adj. (Rar) Însiropat. – V. siropa.
siropînd
SIROPÁT, -Ă, siropați, -te, adj. (Rar) Însiropat. – V. siropa.
siropări
SIROPÁRE, siropări, s. f. (Rar) Acțiunea de a siropa. – V. siropa.
siropării
SIROPÁRE, siropări, s. f. (Rar) Acțiunea de a siropa. – V. siropa.
siropările
SIROPÁRE, siropări, s. f. (Rar) Acțiunea de a siropa. – V. siropa.
siropărilor
SIROPÁRE, siropări, s. f. (Rar) Acțiunea de a siropa. – V. siropa.
sirventă
SIRVÉNTĂ s.f. Poezie a trubadurilor, cu conținut războinic sau satiric. [< fr. sirvente, pron. sirvent].
sisal
SISÁL, sisali, s. m. Plantă textilă cultivată în regiunile tropicale, cu tulpina foarte scurtă și frunze lungi crescute în rozetă, din care se extrag fibre foarte rezistente (Agave sisalana). ♦ Fibră textilă asemănătoare cu manila, obținută din frunzele plantei descrise mai sus și folosită pentru confecționarea sforilor, a funiilor etc. – Din fr. sisal. DOOM
sisál s. m., (plante) pl. sisáli
sisali
SISÁL, sisali, s. m. Plantă textilă cultivată în regiunile tropicale, cu tulpina foarte scurtă și frunze lungi crescute în rozetă, din care se extrag fibre foarte rezistente (Agave sisalana). ♦ Fibră textilă asemănătoare cu manila, obținută din frunzele plantei descrise mai sus și folosită pentru confecționarea sforilor, a funiilor etc. – Din fr. sisal. DOOM
sisál s. m., (plante) pl. sisáli
sisalii
SISÁL, sisali, s. m. Plantă textilă cultivată în regiunile tropicale, cu tulpina foarte scurtă și frunze lungi crescute în rozetă, din care se extrag fibre foarte rezistente (Agave sisalana). ♦ Fibră textilă asemănătoare cu manila, obținută din frunzele plantei descrise mai sus și folosită pentru confecționarea sforilor, a funiilor etc. – Din fr. sisal. DOOM
sisál s. m., (plante) pl. sisáli
sisalilor
SISÁL, sisali, s. m. Plantă textilă cultivată în regiunile tropicale, cu tulpina foarte scurtă și frunze lungi crescute în rozetă, din care se extrag fibre foarte rezistente (Agave sisalana). ♦ Fibră textilă asemănătoare cu manila, obținută din frunzele plantei descrise mai sus și folosită pentru confecționarea sforilor, a funiilor etc. – Din fr. sisal. DOOM
sisál s. m., (plante) pl. sisáli
sisalul
SISÁL, sisali, s. m. Plantă textilă cultivată în regiunile tropicale, cu tulpina foarte scurtă și frunze lungi crescute în rozetă, din care se extrag fibre foarte rezistente (Agave sisalana). ♦ Fibră textilă asemănătoare cu manila, obținută din frunzele plantei descrise mai sus și folosită pentru confecționarea sforilor, a funiilor etc. – Din fr. sisal. DOOM
sisál s. m., (plante) pl. sisáli
sisalului
SISÁL, sisali, s. m. Plantă textilă cultivată în regiunile tropicale, cu tulpina foarte scurtă și frunze lungi crescute în rozetă, din care se extrag fibre foarte rezistente (Agave sisalana). ♦ Fibră textilă asemănătoare cu manila, obținută din frunzele plantei descrise mai sus și folosită pentru confecționarea sforilor, a funiilor etc. – Din fr. sisal. DOOM
sisál s. m., (plante) pl. sisáli
siscoi
ȘISCÓI s. n. v. șișcoi.
sisi
sisi adj. invar. 1. sifilitic. 2. nebun, dement.
sisif
Sisif = Sisyphus.
sisific
SISIFÍC, -Ă, sisifici, -ce, adj. Care cere eforturi îndelungate, istovitoare și zadarnice. – Sisif (n. pr.) + suf. -ic. DOOM
*sisífic adj. m., pl. sisífici; f. sisífică, pl. sisífice
sisifica
SISIFÍC, -Ă, sisifici, -ce, adj. Care cere eforturi îndelungate, istovitoare și zadarnice. – Sisif (n. pr.) + suf. -ic. DOOM
*sisífic adj. m., pl. sisífici; f. sisífică, pl. sisífice
sisifice
SISIFÍC, -Ă, sisifici, -ce, adj. Care cere eforturi îndelungate, istovitoare și zadarnice. – Sisif (n. pr.) + suf. -ic. DOOM
*sisífic adj. m., pl. sisífici; f. sisífică, pl. sisífice
sisificei
SISIFÍC, -Ă, sisifici, -ce, adj. Care cere eforturi îndelungate, istovitoare și zadarnice. – Sisif (n. pr.) + suf. -ic. DOOM
*sisífic adj. m., pl. sisífici; f. sisífică, pl. sisífice
sisificele
SISIFÍC, -Ă, sisifici, -ce, adj. Care cere eforturi îndelungate, istovitoare și zadarnice. – Sisif (n. pr.) + suf. -ic. DOOM
*sisífic adj. m., pl. sisífici; f. sisífică, pl. sisífice
sisificelor
SISIFÍC, -Ă, sisifici, -ce, adj. Care cere eforturi îndelungate, istovitoare și zadarnice. – Sisif (n. pr.) + suf. -ic. DOOM
*sisífic adj. m., pl. sisífici; f. sisífică, pl. sisífice
sisifici
SISIFÍC, -Ă, sisifici, -ce, adj. Care cere eforturi îndelungate, istovitoare și zadarnice. – Sisif (n. pr.) + suf. -ic. DOOM
*sisífic adj. m., pl. sisífici; f. sisífică, pl. sisífice
sisificii
SISIFÍC, -Ă, sisifici, -ce, adj. Care cere eforturi îndelungate, istovitoare și zadarnice. – Sisif (n. pr.) + suf. -ic. DOOM
*sisífic adj. m., pl. sisífici; f. sisífică, pl. sisífice
sisificilor
SISIFÍC, -Ă, sisifici, -ce, adj. Care cere eforturi îndelungate, istovitoare și zadarnice. – Sisif (n. pr.) + suf. -ic. DOOM
*sisífic adj. m., pl. sisífici; f. sisífică, pl. sisífice
sisificul
SISIFÍC, -Ă, sisifici, -ce, adj. Care cere eforturi îndelungate, istovitoare și zadarnice. – Sisif (n. pr.) + suf. -ic. DOOM
*sisífic adj. m., pl. sisífici; f. sisífică, pl. sisífice
sisificului
SISIFÍC, -Ă, sisifici, -ce, adj. Care cere eforturi îndelungate, istovitoare și zadarnice. – Sisif (n. pr.) + suf. -ic. DOOM
*sisífic adj. m., pl. sisífici; f. sisífică, pl. sisífice
sisinei
SISINÉL, sisinei, s. m. (Mai ales la pl.) 1. (Și în sintagma sisinel de munte) Plantă erbacee cu floare solitară albă (Pulsatilla alba). 2. Dedițel (Pulsatilla pratensis, Pulsatilla vulgaris). – Et. nec. DOOM
!sisinél s. m., pl. sisinéi, art. sisinéii
sisineii
SISINÉL, sisinei, s. m. (Mai ales la pl.) 1. (Și în sintagma sisinel de munte) Plantă erbacee cu floare solitară albă (Pulsatilla alba). 2. Dedițel (Pulsatilla pratensis, Pulsatilla vulgaris). – Et. nec. DOOM
!sisinél s. m., pl. sisinéi, art. sisinéii
sisineilor
SISINÉL, sisinei, s. m. (Mai ales la pl.) 1. (Și în sintagma sisinel de munte) Plantă erbacee cu floare solitară albă (Pulsatilla alba). 2. Dedițel (Pulsatilla pratensis, Pulsatilla vulgaris). – Et. nec. DOOM
!sisinél s. m., pl. sisinéi, art. sisinéii
sisinel
SISINÉL, sisinei, s. m. (Mai ales la pl.) 1. (Și în sintagma sisinel de munte) Plantă erbacee cu floare solitară albă (Pulsatilla alba). 2. Dedițel (Pulsatilla pratensis, Pulsatilla vulgaris). – Et. nec. DOOM
!sisinél s. m., pl. sisinéi, art. sisinéii
sisinelul
SISINÉL, sisinei, s. m. (Mai ales la pl.) 1. (Și în sintagma sisinel de munte) Plantă erbacee cu floare solitară albă (Pulsatilla alba). 2. Dedițel (Pulsatilla pratensis, Pulsatilla vulgaris). – Et. nec. DOOM
!sisinél s. m., pl. sisinéi, art. sisinéii
sisinelului
SISINÉL, sisinei, s. m. (Mai ales la pl.) 1. (Și în sintagma sisinel de munte) Plantă erbacee cu floare solitară albă (Pulsatilla alba). 2. Dedițel (Pulsatilla pratensis, Pulsatilla vulgaris). – Et. nec. DOOM
!sisinél s. m., pl. sisinéi, art. sisinéii
sisitie
SISITÍE s.f. (Ant.) Nume dat meselor comune la care participau toți cetățenii în Creta. [Gen. -iei. / < gr. syssitia, fr. syssitie].
sismo
SISMO- v. seismo-.
sismoterapie
SISMOTERAPÍE s. f. v. seismoterapie.
sissonne
SISSONNE s.n. (Coregr.) Săritură de pe ambele picioare, efectuată după un plié, cu aterizare pe un picior. [Pron. si-són. / < fr. sissonne].
sista
SISTÁ, sistez, vb. I. Tranz. A înceta (vremelnic sau definitiv) o activitate; a întrerupe, a suspenda, a opri. – Din lat. sistere, germ. sistieren. DOOM
sistá (a ~) vb., ind. prez. 3 sisteáză
sistai
SISTÁ, sistez, vb. I. Tranz. A înceta (vremelnic sau definitiv) o activitate; a întrerupe, a suspenda, a opri. – Din lat. sistere, germ. sistieren. DOOM
sistá (a ~) vb., ind. prez. 3 sisteáză
sistam
SISTÁ, sistez, vb. I. Tranz. A înceta (vremelnic sau definitiv) o activitate; a întrerupe, a suspenda, a opri. – Din lat. sistere, germ. sistieren. DOOM
sistá (a ~) vb., ind. prez. 3 sisteáză
sistar
SISTÁR, sistare, s. n. (Regional) Compas. Rotarii fac toate... servindu-se cu instrumentele următoare: toporul, barda... dalta, broasca... sistaru (compasu). I. IONESCU, M. 712.
sistare
SISTÁ, sistez, vb. I. Tranz. A înceta (vremelnic sau definitiv) o activitate; a întrerupe, a suspenda, a opri. – Din lat. sistere, germ. sistieren. DOOM
sistá (a ~) vb., ind. prez. 3 sisteáză
sistare
SISTÁRE, sistări, s. f. Acțiunea de a sista și rezultatul ei; oprire, încetare, întrerupere, suspendare. – V. sista. DOOM
sistáre s. f., g.-d. art. sistắrii; pl. sistắri
sistarea
SISTÁRE, sistări, s. f. Acțiunea de a sista și rezultatul ei; oprire, încetare, întrerupere, suspendare. – V. sista. DOOM
sistáre s. f., g.-d. art. sistắrii; pl. sistắri
sistară
SISTÁ, sistez, vb. I. Tranz. A înceta (vremelnic sau definitiv) o activitate; a întrerupe, a suspenda, a opri. – Din lat. sistere, germ. sistieren. DOOM
sistá (a ~) vb., ind. prez. 3 sisteáză
sistarăm
SISTÁ, sistez, vb. I. Tranz. A înceta (vremelnic sau definitiv) o activitate; a întrerupe, a suspenda, a opri. – Din lat. sistere, germ. sistieren. DOOM
sistá (a ~) vb., ind. prez. 3 sisteáză
sistarăți
SISTÁ, sistez, vb. I. Tranz. A înceta (vremelnic sau definitiv) o activitate; a întrerupe, a suspenda, a opri. – Din lat. sistere, germ. sistieren. DOOM
sistá (a ~) vb., ind. prez. 3 sisteáză
sistase
SISTÁ, sistez, vb. I. Tranz. A înceta (vremelnic sau definitiv) o activitate; a întrerupe, a suspenda, a opri. – Din lat. sistere, germ. sistieren. DOOM
sistá (a ~) vb., ind. prez. 3 sisteáză
sistasem
SISTÁ, sistez, vb. I. Tranz. A înceta (vremelnic sau definitiv) o activitate; a întrerupe, a suspenda, a opri. – Din lat. sistere, germ. sistieren. DOOM
sistá (a ~) vb., ind. prez. 3 sisteáză
sistaseră
SISTÁ, sistez, vb. I. Tranz. A înceta (vremelnic sau definitiv) o activitate; a întrerupe, a suspenda, a opri. – Din lat. sistere, germ. sistieren. DOOM
sistá (a ~) vb., ind. prez. 3 sisteáză
sistaserăm
SISTÁ, sistez, vb. I. Tranz. A înceta (vremelnic sau definitiv) o activitate; a întrerupe, a suspenda, a opri. – Din lat. sistere, germ. sistieren. DOOM
sistá (a ~) vb., ind. prez. 3 sisteáză
sistaserăți
SISTÁ, sistez, vb. I. Tranz. A înceta (vremelnic sau definitiv) o activitate; a întrerupe, a suspenda, a opri. – Din lat. sistere, germ. sistieren. DOOM
sistá (a ~) vb., ind. prez. 3 sisteáză
sistaseși
SISTÁ, sistez, vb. I. Tranz. A înceta (vremelnic sau definitiv) o activitate; a întrerupe, a suspenda, a opri. – Din lat. sistere, germ. sistieren. DOOM
sistá (a ~) vb., ind. prez. 3 sisteáză
sistaseți
SISTÁ, sistez, vb. I. Tranz. A înceta (vremelnic sau definitiv) o activitate; a întrerupe, a suspenda, a opri. – Din lat. sistere, germ. sistieren. DOOM
sistá (a ~) vb., ind. prez. 3 sisteáză
sistat
SISTÁ, sistez, vb. I. Tranz. A înceta (vremelnic sau definitiv) o activitate; a întrerupe, a suspenda, a opri. – Din lat. sistere, germ. sistieren. DOOM
sistá (a ~) vb., ind. prez. 3 sisteáză
sistat
SISTÁ, sistez, vb. I. Tranz. A înceta (vremelnic sau definitiv) o activitate; a întrerupe, a suspenda, a opri. – Din lat. sistere, germ. sistieren.
sistata
SISTÁ, sistez, vb. I. Tranz. A înceta (vremelnic sau definitiv) o activitate; a întrerupe, a suspenda, a opri. – Din lat. sistere, germ. sistieren.
sistate
SISTÁ, sistez, vb. I. Tranz. A înceta (vremelnic sau definitiv) o activitate; a întrerupe, a suspenda, a opri. – Din lat. sistere, germ. sistieren.
sistatei
SISTÁ, sistez, vb. I. Tranz. A înceta (vremelnic sau definitiv) o activitate; a întrerupe, a suspenda, a opri. – Din lat. sistere, germ. sistieren.
sistatele
SISTÁ, sistez, vb. I. Tranz. A înceta (vremelnic sau definitiv) o activitate; a întrerupe, a suspenda, a opri. – Din lat. sistere, germ. sistieren.
sistatelor
SISTÁ, sistez, vb. I. Tranz. A înceta (vremelnic sau definitiv) o activitate; a întrerupe, a suspenda, a opri. – Din lat. sistere, germ. sistieren.
sistatul
SISTÁ, sistez, vb. I. Tranz. A înceta (vremelnic sau definitiv) o activitate; a întrerupe, a suspenda, a opri. – Din lat. sistere, germ. sistieren.
sistatului
SISTÁ, sistez, vb. I. Tranz. A înceta (vremelnic sau definitiv) o activitate; a întrerupe, a suspenda, a opri. – Din lat. sistere, germ. sistieren.
sistau
SISTÁ, sistez, vb. I. Tranz. A înceta (vremelnic sau definitiv) o activitate; a întrerupe, a suspenda, a opri. – Din lat. sistere, germ. sistieren. DOOM
sistá (a ~) vb., ind. prez. 3 sisteáză
sistaza
SISTÁZĂ s.f. 1. (Ant.) Subdiviziune a armatei grecești. 2. (Ret.) Aranjare a cuvintelor în frază. ♦ Expunere metodică a faptelor într-un discurs. [< gr. systasis, fr. systase].
sistaze
SISTÁZĂ s.f. 1. (Ant.) Subdiviziune a armatei grecești. 2. (Ret.) Aranjare a cuvintelor în frază. ♦ Expunere metodică a faptelor într-un discurs. [< gr. systasis, fr. systase].
sistazei
SISTÁZĂ s.f. 1. (Ant.) Subdiviziune a armatei grecești. 2. (Ret.) Aranjare a cuvintelor în frază. ♦ Expunere metodică a faptelor într-un discurs. [< gr. systasis, fr. systase].
sistazele
SISTÁZĂ s.f. 1. (Ant.) Subdiviziune a armatei grecești. 2. (Ret.) Aranjare a cuvintelor în frază. ♦ Expunere metodică a faptelor într-un discurs. [< gr. systasis, fr. systase].
sistazelor
SISTÁZĂ s.f. 1. (Ant.) Subdiviziune a armatei grecești. 2. (Ret.) Aranjare a cuvintelor în frază. ♦ Expunere metodică a faptelor într-un discurs. [< gr. systasis, fr. systase].
sistași
SISTÁ, sistez, vb. I. Tranz. A înceta (vremelnic sau definitiv) o activitate; a întrerupe, a suspenda, a opri. – Din lat. sistere, germ. sistieren. DOOM
sistá (a ~) vb., ind. prez. 3 sisteáză
sistați
SISTÁ, sistez, vb. I. Tranz. A înceta (vremelnic sau definitiv) o activitate; a întrerupe, a suspenda, a opri. – Din lat. sistere, germ. sistieren. DOOM
sistá (a ~) vb., ind. prez. 3 sisteáză
sistați
SISTÁ, sistez, vb. I. Tranz. A înceta (vremelnic sau definitiv) o activitate; a întrerupe, a suspenda, a opri. – Din lat. sistere, germ. sistieren.
sistații
SISTÁ, sistez, vb. I. Tranz. A înceta (vremelnic sau definitiv) o activitate; a întrerupe, a suspenda, a opri. – Din lat. sistere, germ. sistieren.
sistaților
SISTÁ, sistez, vb. I. Tranz. A înceta (vremelnic sau definitiv) o activitate; a întrerupe, a suspenda, a opri. – Din lat. sistere, germ. sistieren.
sistează
SISTÁ, sistez, vb. I. Tranz. A înceta (vremelnic sau definitiv) o activitate; a întrerupe, a suspenda, a opri. – Din lat. sistere, germ. sistieren. DOOM
sistá (a ~) vb., ind. prez. 3 sisteáză
sistem
SISTÉM, sisteme, s. n. 1. Ansamblu de elemente (principii, reguli, forțe etc.) dependente între ele și formând un întreg organizat, care pune ordine într-un domeniu de gândire teoretică, reglementează clasificarea materialului într-un domeniu de științe ale naturii sau face ca o activitate practică să funcționeze potrivit scopului urmărit. ◊ Sistem informațional = ansamblu de procedee și mijloace de colectare, prelucrare și transmitere a informației necesare procesului de conducere a întreprinderilor, instituțiilor, ministerelor etc. ♦ Totalitatea relațiilor pe baza cărora este constituit un sistem (1). 2. Totalitatea depozitelor formate în decursul unei perioade geologice. 3. Metodă de lucru, mod de organizare a unui proces, a unei operații, fel de a lucra; normă, obicei. ◊ Sistem Braille = metodă de scriere pentru orbi, cu litere tipografice speciale scoase în relief pentru a putea fi pipăite. 4. Model, tip, tipar; marcă (de fabrică). 5. (În sintagma) Sistem audio = combină muzicală. [Var.: (rar) sistémă s. f.] – Din fr. système, lat. systema. DOOM
sistém s. n., pl. sistéme
sistem
SISTÉM s.n. 1. Ansamblu de elemente (principii, reguli, forțe etc.) dependente între ele și formând un tot organizat, care pune ordine într-un domeniu de gândire teoretică, reglementează clasificarea materialului într-un domeniu de științe ale naturii sau face ca o activitate practică să funcționeze potrivit scopului urmărit. 2. (Anat.) Grupare morfologică și funcțională unitară de organe sau de structuri. 3. (Biol.) Ansamblu de elemente aflate în interacțiune. ♦ (Geol.) Succesiune de strate care corespunde aceleiași perioade. ♦ (Min.) Sistem cristalin = ansamblu de forme de bază. 4. Ansamblu ordonat care apare ca rezultat al unei clasificări. ◊ Sistem solar = ansamblu de corpuri cerești în care intră Soarele, planetele cu sateliții lor, planetoizii și cometele periodice; sistem de ecuații = grup de mai multe ecuații cu aceleași necunoscute; sistem tehnic = ansamblu de corpuri fizice compus, cel puțin în parte, din corpuri solide și folosit în tehnică. 5. Mod de organizare a unui proces, a unei operații, a unei activități etc.; metodă de lucru, fel de a lucra. 6. Sistem informațional = ansamblu de procedee și mijloace de adunare, prelucrare și transmitere a informației necesare procesului de conducere a întreprinderilor etc. [Pl. -me, -muri, var. sistemă s.f. / cf. fr. système, it. sistema, engl. system, lat., gr. systema].
sistematic
SISTEMÁTIC, -Ă, sistematici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se bazează pe un anumit sistem sau are în vedere constituirea unui sistem, care se referă la un sistem sau este alcătuit după un anumit sistem. ♦ (Substantivat, f.) Mod de împărțire, de sistematizare. ♦ (Adesea adverbial) Care se efectuează după un plan, după o metodă dinainte gândită; metodic, organizat; p. ext. care se exercită cu stăruință și cu perseverență. 2. S. f. (Biol.) Știință care studiază diversitatea organismelor vegetale și animale, diferențele și înrudirile dintre ele; taxonomie. – Din fr. systématique. DOOM
sistemátic adj. m., pl. sistemátici; f. sistemátică, pl. sistemátice
sistematica
SISTEMÁTIC, -Ă, sistematici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se bazează pe un anumit sistem sau are în vedere constituirea unui sistem, care se referă la un sistem sau este alcătuit după un anumit sistem. ♦ (Substantivat, f.) Mod de împărțire, de sistematizare. ♦ (Adesea adverbial) Care se efectuează după un plan, după o metodă dinainte gândită; metodic, organizat; p. ext. care se exercită cu stăruință și cu perseverență. 2. S. f. (Biol.) Știință care studiază diversitatea organismelor vegetale și animale, diferențele și înrudirile dintre ele; taxonomie. – Din fr. systématique. DOOM
sistemátic adj. m., pl. sistemátici; f. sistemátică, pl. sistemátice
sistematica
SISTEMÁTICĂ s.f. Știința identificării și clasificării organismelor vegetale și animale, în special în funcție de relațiile filogenetice și de evoluție. V. taxonomie. [Gen. -cii. / < fr. systématique]. DOOM
sistemátică s. f., g.-d. art. sistemáticii
sistematice
SISTEMÁTIC, -Ă, sistematici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se bazează pe un anumit sistem sau are în vedere constituirea unui sistem, care se referă la un sistem sau este alcătuit după un anumit sistem. ♦ (Substantivat, f.) Mod de împărțire, de sistematizare. ♦ (Adesea adverbial) Care se efectuează după un plan, după o metodă dinainte gândită; metodic, organizat; p. ext. care se exercită cu stăruință și cu perseverență. 2. S. f. (Biol.) Știință care studiază diversitatea organismelor vegetale și animale, diferențele și înrudirile dintre ele; taxonomie. – Din fr. systématique. DOOM
sistemátic adj. m., pl. sistemátici; f. sistemátică, pl. sistemátice
sistematicei
SISTEMÁTIC, -Ă, sistematici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se bazează pe un anumit sistem sau are în vedere constituirea unui sistem, care se referă la un sistem sau este alcătuit după un anumit sistem. ♦ (Substantivat, f.) Mod de împărțire, de sistematizare. ♦ (Adesea adverbial) Care se efectuează după un plan, după o metodă dinainte gândită; metodic, organizat; p. ext. care se exercită cu stăruință și cu perseverență. 2. S. f. (Biol.) Știință care studiază diversitatea organismelor vegetale și animale, diferențele și înrudirile dintre ele; taxonomie. – Din fr. systématique. DOOM
sistemátic adj. m., pl. sistemátici; f. sistemátică, pl. sistemátice
sistematicele
SISTEMÁTIC, -Ă, sistematici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se bazează pe un anumit sistem sau are în vedere constituirea unui sistem, care se referă la un sistem sau este alcătuit după un anumit sistem. ♦ (Substantivat, f.) Mod de împărțire, de sistematizare. ♦ (Adesea adverbial) Care se efectuează după un plan, după o metodă dinainte gândită; metodic, organizat; p. ext. care se exercită cu stăruință și cu perseverență. 2. S. f. (Biol.) Știință care studiază diversitatea organismelor vegetale și animale, diferențele și înrudirile dintre ele; taxonomie. – Din fr. systématique. DOOM
sistemátic adj. m., pl. sistemátici; f. sistemátică, pl. sistemátice
sistematicelor
SISTEMÁTIC, -Ă, sistematici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se bazează pe un anumit sistem sau are în vedere constituirea unui sistem, care se referă la un sistem sau este alcătuit după un anumit sistem. ♦ (Substantivat, f.) Mod de împărțire, de sistematizare. ♦ (Adesea adverbial) Care se efectuează după un plan, după o metodă dinainte gândită; metodic, organizat; p. ext. care se exercită cu stăruință și cu perseverență. 2. S. f. (Biol.) Știință care studiază diversitatea organismelor vegetale și animale, diferențele și înrudirile dintre ele; taxonomie. – Din fr. systématique. DOOM
sistemátic adj. m., pl. sistemátici; f. sistemátică, pl. sistemátice
sistematici
SISTEMÁTIC, -Ă, sistematici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se bazează pe un anumit sistem sau are în vedere constituirea unui sistem, care se referă la un sistem sau este alcătuit după un anumit sistem. ♦ (Substantivat, f.) Mod de împărțire, de sistematizare. ♦ (Adesea adverbial) Care se efectuează după un plan, după o metodă dinainte gândită; metodic, organizat; p. ext. care se exercită cu stăruință și cu perseverență. 2. S. f. (Biol.) Știință care studiază diversitatea organismelor vegetale și animale, diferențele și înrudirile dintre ele; taxonomie. – Din fr. systématique. DOOM
sistemátic adj. m., pl. sistemátici; f. sistemátică, pl. sistemátice
sistematici
SISTEMÁTICĂ s.f. Știința identificării și clasificării organismelor vegetale și animale, în special în funcție de relațiile filogenetice și de evoluție. V. taxonomie. [Gen. -cii. / < fr. systématique]. DOOM
sistemátică s. f., g.-d. art. sistemáticii
sistematician
SISTEMATICIÁN, -Ă, sistematicieni, -e, s. m. și f. Specialist în sistematică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. systématicien. DOOM
sistematicián (-ci-an) s. m., pl. sistematiciéni (-ci-eni)
sistematiciana
SISTEMATICIÁN, -Ă, sistematicieni, -e, s. m. și f. Specialist în sistematică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. systématicien. DOOM
sistematicián (-ci-an) s. m., pl. sistematiciéni (-ci-eni)
sistematicianul
SISTEMATICIÁN, -Ă, sistematicieni, -e, s. m. și f. Specialist în sistematică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. systématicien. DOOM
sistematicián (-ci-an) s. m., pl. sistematiciéni (-ci-eni)
sistematicianului
SISTEMATICIÁN, -Ă, sistematicieni, -e, s. m. și f. Specialist în sistematică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. systématicien. DOOM
sistematicián (-ci-an) s. m., pl. sistematiciéni (-ci-eni)
sistematiciene
SISTEMATICIÁN, -Ă, sistematicieni, -e, s. m. și f. Specialist în sistematică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. systématicien. DOOM
sistematicián (-ci-an) s. m., pl. sistematiciéni (-ci-eni)
sistematicienei
SISTEMATICIÁN, -Ă, sistematicieni, -e, s. m. și f. Specialist în sistematică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. systématicien. DOOM
sistematicián (-ci-an) s. m., pl. sistematiciéni (-ci-eni)
sistematicienele
SISTEMATICIÁN, -Ă, sistematicieni, -e, s. m. și f. Specialist în sistematică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. systématicien. DOOM
sistematicián (-ci-an) s. m., pl. sistematiciéni (-ci-eni)
sistematicienelor
SISTEMATICIÁN, -Ă, sistematicieni, -e, s. m. și f. Specialist în sistematică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. systématicien. DOOM
sistematicián (-ci-an) s. m., pl. sistematiciéni (-ci-eni)
sistematicieni
SISTEMATICIÁN, -Ă, sistematicieni, -e, s. m. și f. Specialist în sistematică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. systématicien. DOOM
sistematicián (-ci-an) s. m., pl. sistematiciéni (-ci-eni)
sistematicienii
SISTEMATICIÁN, -Ă, sistematicieni, -e, s. m. și f. Specialist în sistematică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. systématicien. DOOM
sistematicián (-ci-an) s. m., pl. sistematiciéni (-ci-eni)
sistematicienilor
SISTEMATICIÁN, -Ă, sistematicieni, -e, s. m. și f. Specialist în sistematică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. systématicien. DOOM
sistematicián (-ci-an) s. m., pl. sistematiciéni (-ci-eni)
sistematicii
SISTEMÁTIC, -Ă, sistematici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se bazează pe un anumit sistem sau are în vedere constituirea unui sistem, care se referă la un sistem sau este alcătuit după un anumit sistem. ♦ (Substantivat, f.) Mod de împărțire, de sistematizare. ♦ (Adesea adverbial) Care se efectuează după un plan, după o metodă dinainte gândită; metodic, organizat; p. ext. care se exercită cu stăruință și cu perseverență. 2. S. f. (Biol.) Știință care studiază diversitatea organismelor vegetale și animale, diferențele și înrudirile dintre ele; taxonomie. – Din fr. systématique. DOOM
sistemátic adj. m., pl. sistemátici; f. sistemátică, pl. sistemátice
sistematicii
SISTEMÁTICĂ s.f. Știința identificării și clasificării organismelor vegetale și animale, în special în funcție de relațiile filogenetice și de evoluție. V. taxonomie. [Gen. -cii. / < fr. systématique]. DOOM
sistemátică s. f., g.-d. art. sistemáticii
sistematicile
SISTEMÁTICĂ s.f. Știința identificării și clasificării organismelor vegetale și animale, în special în funcție de relațiile filogenetice și de evoluție. V. taxonomie. [Gen. -cii. / < fr. systématique]. DOOM
sistemátică s. f., g.-d. art. sistemáticii
sistematicilor
SISTEMÁTIC, -Ă, sistematici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se bazează pe un anumit sistem sau are în vedere constituirea unui sistem, care se referă la un sistem sau este alcătuit după un anumit sistem. ♦ (Substantivat, f.) Mod de împărțire, de sistematizare. ♦ (Adesea adverbial) Care se efectuează după un plan, după o metodă dinainte gândită; metodic, organizat; p. ext. care se exercită cu stăruință și cu perseverență. 2. S. f. (Biol.) Știință care studiază diversitatea organismelor vegetale și animale, diferențele și înrudirile dintre ele; taxonomie. – Din fr. systématique. DOOM
sistemátic adj. m., pl. sistemátici; f. sistemátică, pl. sistemátice
sistematicilor
SISTEMÁTICĂ s.f. Știința identificării și clasificării organismelor vegetale și animale, în special în funcție de relațiile filogenetice și de evoluție. V. taxonomie. [Gen. -cii. / < fr. systématique]. DOOM
sistemátică s. f., g.-d. art. sistemáticii
sistematicul
SISTEMÁTIC, -Ă, sistematici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se bazează pe un anumit sistem sau are în vedere constituirea unui sistem, care se referă la un sistem sau este alcătuit după un anumit sistem. ♦ (Substantivat, f.) Mod de împărțire, de sistematizare. ♦ (Adesea adverbial) Care se efectuează după un plan, după o metodă dinainte gândită; metodic, organizat; p. ext. care se exercită cu stăruință și cu perseverență. 2. S. f. (Biol.) Știință care studiază diversitatea organismelor vegetale și animale, diferențele și înrudirile dintre ele; taxonomie. – Din fr. systématique. DOOM
sistemátic adj. m., pl. sistemátici; f. sistemátică, pl. sistemátice
sistematicului
SISTEMÁTIC, -Ă, sistematici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se bazează pe un anumit sistem sau are în vedere constituirea unui sistem, care se referă la un sistem sau este alcătuit după un anumit sistem. ♦ (Substantivat, f.) Mod de împărțire, de sistematizare. ♦ (Adesea adverbial) Care se efectuează după un plan, după o metodă dinainte gândită; metodic, organizat; p. ext. care se exercită cu stăruință și cu perseverență. 2. S. f. (Biol.) Știință care studiază diversitatea organismelor vegetale și animale, diferențele și înrudirile dintre ele; taxonomie. – Din fr. systématique. DOOM
sistemátic adj. m., pl. sistemátici; f. sistemátică, pl. sistemátice
sistematiza
SISTEMATIZÁ, sistematizez, vb. I. Tranz. A dispune elementele unei științe, ale unei doctrine, ale unei expuneri într-un tot unitar, organizat, într-un sistem; a efectua o sistematizare. ♦ A organiza o activitate practică după o metodă rațională sau după un plan bine chibzuit. ♦ A transforma și a organiza un sistem tehnic existent, pentru a corespunde anumitor cerințe moderne. – Din fr. systématiser. DOOM
sistematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sistematizeáză
sistematizai
SISTEMATIZÁ, sistematizez, vb. I. Tranz. A dispune elementele unei științe, ale unei doctrine, ale unei expuneri într-un tot unitar, organizat, într-un sistem; a efectua o sistematizare. ♦ A organiza o activitate practică după o metodă rațională sau după un plan bine chibzuit. ♦ A transforma și a organiza un sistem tehnic existent, pentru a corespunde anumitor cerințe moderne. – Din fr. systématiser. DOOM
sistematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sistematizeáză
sistematizam
SISTEMATIZÁ, sistematizez, vb. I. Tranz. A dispune elementele unei științe, ale unei doctrine, ale unei expuneri într-un tot unitar, organizat, într-un sistem; a efectua o sistematizare. ♦ A organiza o activitate practică după o metodă rațională sau după un plan bine chibzuit. ♦ A transforma și a organiza un sistem tehnic existent, pentru a corespunde anumitor cerințe moderne. – Din fr. systématiser. DOOM
sistematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sistematizeáză
sistematizare
SISTEMATIZÁ, sistematizez, vb. I. Tranz. A dispune elementele unei științe, ale unei doctrine, ale unei expuneri într-un tot unitar, organizat, într-un sistem; a efectua o sistematizare. ♦ A organiza o activitate practică după o metodă rațională sau după un plan bine chibzuit. ♦ A transforma și a organiza un sistem tehnic existent, pentru a corespunde anumitor cerințe moderne. – Din fr. systématiser. DOOM
sistematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sistematizeáză
sistematizare
SISTEMATIZÁRE, sistematizări, s. f. Acțiunea de a sistematiza și rezultatul ei; aranjare, ordonare, clasare (a unui material) după un anumit sistem. ♦ Ansamblu de măsuri tehnice, economice și legislative referitoare la spațiile de locuit, la desfășurarea activității, la repaus, la circulația oamenilor etc., care au drept scop asigurarea unor condiții de viață optime pentru populația de pe un anumit teritoriu. ♦ Ramură a urbanismului care se ocupă cu proiectarea și reorganizarea științifică a așezărilor urbane și rurale în scopul creării condițiilor optime de viață pentru populație. – V. sistematiza. DOOM
sistematizáre s. f., g.-d. art. sistematizắrii; pl. sistematizắri
sistematizarea
SISTEMATIZÁRE, sistematizări, s. f. Acțiunea de a sistematiza și rezultatul ei; aranjare, ordonare, clasare (a unui material) după un anumit sistem. ♦ Ansamblu de măsuri tehnice, economice și legislative referitoare la spațiile de locuit, la desfășurarea activității, la repaus, la circulația oamenilor etc., care au drept scop asigurarea unor condiții de viață optime pentru populația de pe un anumit teritoriu. ♦ Ramură a urbanismului care se ocupă cu proiectarea și reorganizarea științifică a așezărilor urbane și rurale în scopul creării condițiilor optime de viață pentru populație. – V. sistematiza. DOOM
sistematizáre s. f., g.-d. art. sistematizắrii; pl. sistematizắri
sistematizară
SISTEMATIZÁ, sistematizez, vb. I. Tranz. A dispune elementele unei științe, ale unei doctrine, ale unei expuneri într-un tot unitar, organizat, într-un sistem; a efectua o sistematizare. ♦ A organiza o activitate practică după o metodă rațională sau după un plan bine chibzuit. ♦ A transforma și a organiza un sistem tehnic existent, pentru a corespunde anumitor cerințe moderne. – Din fr. systématiser. DOOM
sistematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sistematizeáză
sistematizarăm
SISTEMATIZÁ, sistematizez, vb. I. Tranz. A dispune elementele unei științe, ale unei doctrine, ale unei expuneri într-un tot unitar, organizat, într-un sistem; a efectua o sistematizare. ♦ A organiza o activitate practică după o metodă rațională sau după un plan bine chibzuit. ♦ A transforma și a organiza un sistem tehnic existent, pentru a corespunde anumitor cerințe moderne. – Din fr. systématiser. DOOM
sistematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sistematizeáză
sistematizarăți
SISTEMATIZÁ, sistematizez, vb. I. Tranz. A dispune elementele unei științe, ale unei doctrine, ale unei expuneri într-un tot unitar, organizat, într-un sistem; a efectua o sistematizare. ♦ A organiza o activitate practică după o metodă rațională sau după un plan bine chibzuit. ♦ A transforma și a organiza un sistem tehnic existent, pentru a corespunde anumitor cerințe moderne. – Din fr. systématiser. DOOM
sistematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sistematizeáză
sistematizase
SISTEMATIZÁ, sistematizez, vb. I. Tranz. A dispune elementele unei științe, ale unei doctrine, ale unei expuneri într-un tot unitar, organizat, într-un sistem; a efectua o sistematizare. ♦ A organiza o activitate practică după o metodă rațională sau după un plan bine chibzuit. ♦ A transforma și a organiza un sistem tehnic existent, pentru a corespunde anumitor cerințe moderne. – Din fr. systématiser. DOOM
sistematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sistematizeáză
sistematizasem
SISTEMATIZÁ, sistematizez, vb. I. Tranz. A dispune elementele unei științe, ale unei doctrine, ale unei expuneri într-un tot unitar, organizat, într-un sistem; a efectua o sistematizare. ♦ A organiza o activitate practică după o metodă rațională sau după un plan bine chibzuit. ♦ A transforma și a organiza un sistem tehnic existent, pentru a corespunde anumitor cerințe moderne. – Din fr. systématiser. DOOM
sistematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sistematizeáză
sistematizaseră
SISTEMATIZÁ, sistematizez, vb. I. Tranz. A dispune elementele unei științe, ale unei doctrine, ale unei expuneri într-un tot unitar, organizat, într-un sistem; a efectua o sistematizare. ♦ A organiza o activitate practică după o metodă rațională sau după un plan bine chibzuit. ♦ A transforma și a organiza un sistem tehnic existent, pentru a corespunde anumitor cerințe moderne. – Din fr. systématiser. DOOM
sistematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sistematizeáză
sistematizaserăm
SISTEMATIZÁ, sistematizez, vb. I. Tranz. A dispune elementele unei științe, ale unei doctrine, ale unei expuneri într-un tot unitar, organizat, într-un sistem; a efectua o sistematizare. ♦ A organiza o activitate practică după o metodă rațională sau după un plan bine chibzuit. ♦ A transforma și a organiza un sistem tehnic existent, pentru a corespunde anumitor cerințe moderne. – Din fr. systématiser. DOOM
sistematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sistematizeáză
sistematizaserăți
SISTEMATIZÁ, sistematizez, vb. I. Tranz. A dispune elementele unei științe, ale unei doctrine, ale unei expuneri într-un tot unitar, organizat, într-un sistem; a efectua o sistematizare. ♦ A organiza o activitate practică după o metodă rațională sau după un plan bine chibzuit. ♦ A transforma și a organiza un sistem tehnic existent, pentru a corespunde anumitor cerințe moderne. – Din fr. systématiser. DOOM
sistematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sistematizeáză
sistematizaseși
SISTEMATIZÁ, sistematizez, vb. I. Tranz. A dispune elementele unei științe, ale unei doctrine, ale unei expuneri într-un tot unitar, organizat, într-un sistem; a efectua o sistematizare. ♦ A organiza o activitate practică după o metodă rațională sau după un plan bine chibzuit. ♦ A transforma și a organiza un sistem tehnic existent, pentru a corespunde anumitor cerințe moderne. – Din fr. systématiser. DOOM
sistematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sistematizeáză
sistematizaseți
SISTEMATIZÁ, sistematizez, vb. I. Tranz. A dispune elementele unei științe, ale unei doctrine, ale unei expuneri într-un tot unitar, organizat, într-un sistem; a efectua o sistematizare. ♦ A organiza o activitate practică după o metodă rațională sau după un plan bine chibzuit. ♦ A transforma și a organiza un sistem tehnic existent, pentru a corespunde anumitor cerințe moderne. – Din fr. systématiser. DOOM
sistematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sistematizeáză
sistematizat
SISTEMATIZÁ, sistematizez, vb. I. Tranz. A dispune elementele unei științe, ale unei doctrine, ale unei expuneri într-un tot unitar, organizat, într-un sistem; a efectua o sistematizare. ♦ A organiza o activitate practică după o metodă rațională sau după un plan bine chibzuit. ♦ A transforma și a organiza un sistem tehnic existent, pentru a corespunde anumitor cerințe moderne. – Din fr. systématiser. DOOM
sistematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sistematizeáză
sistematizat
SISTEMATIZÁT, -Ă, sistematizați, -te, adj. Care este organizat, reunit, dispus într-un sistem. Noțiuni sistematizate. ♦ (Despre orașe) Înzestrat cu lucrări edilitare efectuate după un plan vast. – V. sistematiza.
sistematizata
SISTEMATIZÁT, -Ă, sistematizați, -te, adj. Care este organizat, reunit, dispus într-un sistem. Noțiuni sistematizate. ♦ (Despre orașe) Înzestrat cu lucrări edilitare efectuate după un plan vast. – V. sistematiza.
sistematizate
SISTEMATIZÁT, -Ă, sistematizați, -te, adj. Care este organizat, reunit, dispus într-un sistem. Noțiuni sistematizate. ♦ (Despre orașe) Înzestrat cu lucrări edilitare efectuate după un plan vast. – V. sistematiza.
sistematizatei
SISTEMATIZÁT, -Ă, sistematizați, -te, adj. Care este organizat, reunit, dispus într-un sistem. Noțiuni sistematizate. ♦ (Despre orașe) Înzestrat cu lucrări edilitare efectuate după un plan vast. – V. sistematiza.
sistematizatele
SISTEMATIZÁT, -Ă, sistematizați, -te, adj. Care este organizat, reunit, dispus într-un sistem. Noțiuni sistematizate. ♦ (Despre orașe) Înzestrat cu lucrări edilitare efectuate după un plan vast. – V. sistematiza.
sistematizatelor
SISTEMATIZÁT, -Ă, sistematizați, -te, adj. Care este organizat, reunit, dispus într-un sistem. Noțiuni sistematizate. ♦ (Despre orașe) Înzestrat cu lucrări edilitare efectuate după un plan vast. – V. sistematiza.
sistematizatul
SISTEMATIZÁT, -Ă, sistematizați, -te, adj. Care este organizat, reunit, dispus într-un sistem. Noțiuni sistematizate. ♦ (Despre orașe) Înzestrat cu lucrări edilitare efectuate după un plan vast. – V. sistematiza.
sistematizatului
SISTEMATIZÁT, -Ă, sistematizați, -te, adj. Care este organizat, reunit, dispus într-un sistem. Noțiuni sistematizate. ♦ (Despre orașe) Înzestrat cu lucrări edilitare efectuate după un plan vast. – V. sistematiza.
sistematizau
SISTEMATIZÁ, sistematizez, vb. I. Tranz. A dispune elementele unei științe, ale unei doctrine, ale unei expuneri într-un tot unitar, organizat, într-un sistem; a efectua o sistematizare. ♦ A organiza o activitate practică după o metodă rațională sau după un plan bine chibzuit. ♦ A transforma și a organiza un sistem tehnic existent, pentru a corespunde anumitor cerințe moderne. – Din fr. systématiser. DOOM
sistematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sistematizeáză
sistematizași
SISTEMATIZÁ, sistematizez, vb. I. Tranz. A dispune elementele unei științe, ale unei doctrine, ale unei expuneri într-un tot unitar, organizat, într-un sistem; a efectua o sistematizare. ♦ A organiza o activitate practică după o metodă rațională sau după un plan bine chibzuit. ♦ A transforma și a organiza un sistem tehnic existent, pentru a corespunde anumitor cerințe moderne. – Din fr. systématiser. DOOM
sistematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sistematizeáză
sistematizați
SISTEMATIZÁ, sistematizez, vb. I. Tranz. A dispune elementele unei științe, ale unei doctrine, ale unei expuneri într-un tot unitar, organizat, într-un sistem; a efectua o sistematizare. ♦ A organiza o activitate practică după o metodă rațională sau după un plan bine chibzuit. ♦ A transforma și a organiza un sistem tehnic existent, pentru a corespunde anumitor cerințe moderne. – Din fr. systématiser. DOOM
sistematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sistematizeáză
sistematizați
SISTEMATIZÁT, -Ă, sistematizați, -te, adj. Care este organizat, reunit, dispus într-un sistem. Noțiuni sistematizate. ♦ (Despre orașe) Înzestrat cu lucrări edilitare efectuate după un plan vast. – V. sistematiza.
sistematizații
SISTEMATIZÁT, -Ă, sistematizați, -te, adj. Care este organizat, reunit, dispus într-un sistem. Noțiuni sistematizate. ♦ (Despre orașe) Înzestrat cu lucrări edilitare efectuate după un plan vast. – V. sistematiza.
sistematizaților
SISTEMATIZÁT, -Ă, sistematizați, -te, adj. Care este organizat, reunit, dispus într-un sistem. Noțiuni sistematizate. ♦ (Despre orașe) Înzestrat cu lucrări edilitare efectuate după un plan vast. – V. sistematiza.
sistematizează
SISTEMATIZÁ, sistematizez, vb. I. Tranz. A dispune elementele unei științe, ale unei doctrine, ale unei expuneri într-un tot unitar, organizat, într-un sistem; a efectua o sistematizare. ♦ A organiza o activitate practică după o metodă rațională sau după un plan bine chibzuit. ♦ A transforma și a organiza un sistem tehnic existent, pentru a corespunde anumitor cerințe moderne. – Din fr. systématiser. DOOM
sistematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sistematizeáză
sistematizez
SISTEMATIZÁ, sistematizez, vb. I. Tranz. A dispune elementele unei științe, ale unei doctrine, ale unei expuneri într-un tot unitar, organizat, într-un sistem; a efectua o sistematizare. ♦ A organiza o activitate practică după o metodă rațională sau după un plan bine chibzuit. ♦ A transforma și a organiza un sistem tehnic existent, pentru a corespunde anumitor cerințe moderne. – Din fr. systématiser. DOOM
sistematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sistematizeáză
sistematizeze
SISTEMATIZÁ, sistematizez, vb. I. Tranz. A dispune elementele unei științe, ale unei doctrine, ale unei expuneri într-un tot unitar, organizat, într-un sistem; a efectua o sistematizare. ♦ A organiza o activitate practică după o metodă rațională sau după un plan bine chibzuit. ♦ A transforma și a organiza un sistem tehnic existent, pentru a corespunde anumitor cerințe moderne. – Din fr. systématiser. DOOM
sistematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sistematizeáză
sistematizezi
SISTEMATIZÁ, sistematizez, vb. I. Tranz. A dispune elementele unei științe, ale unei doctrine, ale unei expuneri într-un tot unitar, organizat, într-un sistem; a efectua o sistematizare. ♦ A organiza o activitate practică după o metodă rațională sau după un plan bine chibzuit. ♦ A transforma și a organiza un sistem tehnic existent, pentru a corespunde anumitor cerințe moderne. – Din fr. systématiser. DOOM
sistematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sistematizeáză
sistematizând
SISTEMATIZÁ, sistematizez, vb. I. Tranz. A dispune elementele unei științe, ale unei doctrine, ale unei expuneri într-un tot unitar, organizat, într-un sistem; a efectua o sistematizare. ♦ A organiza o activitate practică după o metodă rațională sau după un plan bine chibzuit. ♦ A transforma și a organiza un sistem tehnic existent, pentru a corespunde anumitor cerințe moderne. – Din fr. systématiser. DOOM
sistematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sistematizeáză
sistematizînd
SISTEMATIZÁ, sistematizez, vb. I. Tranz. A dispune elementele unei științe, ale unei doctrine, ale unei expuneri într-un tot unitar, organizat, într-un sistem; a efectua o sistematizare. ♦ A organiza o activitate practică după o metodă rațională sau după un plan bine chibzuit. ♦ A transforma și a organiza un sistem tehnic existent, pentru a corespunde anumitor cerințe moderne. – Din fr. systématiser. DOOM
sistematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sistematizeáză
sistematizări
SISTEMATIZÁRE, sistematizări, s. f. Acțiunea de a sistematiza și rezultatul ei; aranjare, ordonare, clasare (a unui material) după un anumit sistem. ♦ Ansamblu de măsuri tehnice, economice și legislative referitoare la spațiile de locuit, la desfășurarea activității, la repaus, la circulația oamenilor etc., care au drept scop asigurarea unor condiții de viață optime pentru populația de pe un anumit teritoriu. ♦ Ramură a urbanismului care se ocupă cu proiectarea și reorganizarea științifică a așezărilor urbane și rurale în scopul creării condițiilor optime de viață pentru populație. – V. sistematiza. DOOM
sistematizáre s. f., g.-d. art. sistematizắrii; pl. sistematizắri
sistematizării
SISTEMATIZÁRE, sistematizări, s. f. Acțiunea de a sistematiza și rezultatul ei; aranjare, ordonare, clasare (a unui material) după un anumit sistem. ♦ Ansamblu de măsuri tehnice, economice și legislative referitoare la spațiile de locuit, la desfășurarea activității, la repaus, la circulația oamenilor etc., care au drept scop asigurarea unor condiții de viață optime pentru populația de pe un anumit teritoriu. ♦ Ramură a urbanismului care se ocupă cu proiectarea și reorganizarea științifică a așezărilor urbane și rurale în scopul creării condițiilor optime de viață pentru populație. – V. sistematiza. DOOM
sistematizáre s. f., g.-d. art. sistematizắrii; pl. sistematizắri
sistematizările
SISTEMATIZÁRE, sistematizări, s. f. Acțiunea de a sistematiza și rezultatul ei; aranjare, ordonare, clasare (a unui material) după un anumit sistem. ♦ Ansamblu de măsuri tehnice, economice și legislative referitoare la spațiile de locuit, la desfășurarea activității, la repaus, la circulația oamenilor etc., care au drept scop asigurarea unor condiții de viață optime pentru populația de pe un anumit teritoriu. ♦ Ramură a urbanismului care se ocupă cu proiectarea și reorganizarea științifică a așezărilor urbane și rurale în scopul creării condițiilor optime de viață pentru populație. – V. sistematiza. DOOM
sistematizáre s. f., g.-d. art. sistematizắrii; pl. sistematizắri
sistematizărilor
SISTEMATIZÁRE, sistematizări, s. f. Acțiunea de a sistematiza și rezultatul ei; aranjare, ordonare, clasare (a unui material) după un anumit sistem. ♦ Ansamblu de măsuri tehnice, economice și legislative referitoare la spațiile de locuit, la desfășurarea activității, la repaus, la circulația oamenilor etc., care au drept scop asigurarea unor condiții de viață optime pentru populația de pe un anumit teritoriu. ♦ Ramură a urbanismului care se ocupă cu proiectarea și reorganizarea științifică a așezărilor urbane și rurale în scopul creării condițiilor optime de viață pentru populație. – V. sistematiza. DOOM
sistematizáre s. f., g.-d. art. sistematizắrii; pl. sistematizắri
sisteme
SISTÉM, sisteme, s. n. 1. Ansamblu de elemente (principii, reguli, forțe etc.) dependente între ele și formând un întreg organizat, care pune ordine într-un domeniu de gândire teoretică, reglementează clasificarea materialului într-un domeniu de științe ale naturii sau face ca o activitate practică să funcționeze potrivit scopului urmărit. ◊ Sistem informațional = ansamblu de procedee și mijloace de colectare, prelucrare și transmitere a informației necesare procesului de conducere a întreprinderilor, instituțiilor, ministerelor etc. ♦ Totalitatea relațiilor pe baza cărora este constituit un sistem (1). 2. Totalitatea depozitelor formate în decursul unei perioade geologice. 3. Metodă de lucru, mod de organizare a unui proces, a unei operații, fel de a lucra; normă, obicei. ◊ Sistem Braille = metodă de scriere pentru orbi, cu litere tipografice speciale scoase în relief pentru a putea fi pipăite. 4. Model, tip, tipar; marcă (de fabrică). 5. (În sintagma) Sistem audio = combină muzicală. [Var.: (rar) sistémă s. f.] – Din fr. système, lat. systema. DOOM
sistém s. n., pl. sistéme
sistemele
SISTÉM, sisteme, s. n. 1. Ansamblu de elemente (principii, reguli, forțe etc.) dependente între ele și formând un întreg organizat, care pune ordine într-un domeniu de gândire teoretică, reglementează clasificarea materialului într-un domeniu de științe ale naturii sau face ca o activitate practică să funcționeze potrivit scopului urmărit. ◊ Sistem informațional = ansamblu de procedee și mijloace de colectare, prelucrare și transmitere a informației necesare procesului de conducere a întreprinderilor, instituțiilor, ministerelor etc. ♦ Totalitatea relațiilor pe baza cărora este constituit un sistem (1). 2. Totalitatea depozitelor formate în decursul unei perioade geologice. 3. Metodă de lucru, mod de organizare a unui proces, a unei operații, fel de a lucra; normă, obicei. ◊ Sistem Braille = metodă de scriere pentru orbi, cu litere tipografice speciale scoase în relief pentru a putea fi pipăite. 4. Model, tip, tipar; marcă (de fabrică). 5. (În sintagma) Sistem audio = combină muzicală. [Var.: (rar) sistémă s. f.] – Din fr. système, lat. systema. DOOM
sistém s. n., pl. sistéme
sistemelor
SISTÉM, sisteme, s. n. 1. Ansamblu de elemente (principii, reguli, forțe etc.) dependente între ele și formând un întreg organizat, care pune ordine într-un domeniu de gândire teoretică, reglementează clasificarea materialului într-un domeniu de științe ale naturii sau face ca o activitate practică să funcționeze potrivit scopului urmărit. ◊ Sistem informațional = ansamblu de procedee și mijloace de colectare, prelucrare și transmitere a informației necesare procesului de conducere a întreprinderilor, instituțiilor, ministerelor etc. ♦ Totalitatea relațiilor pe baza cărora este constituit un sistem (1). 2. Totalitatea depozitelor formate în decursul unei perioade geologice. 3. Metodă de lucru, mod de organizare a unui proces, a unei operații, fel de a lucra; normă, obicei. ◊ Sistem Braille = metodă de scriere pentru orbi, cu litere tipografice speciale scoase în relief pentru a putea fi pipăite. 4. Model, tip, tipar; marcă (de fabrică). 5. (În sintagma) Sistem audio = combină muzicală. [Var.: (rar) sistémă s. f.] – Din fr. système, lat. systema. DOOM
sistém s. n., pl. sistéme
sistemul
SISTÉM, sisteme, s. n. 1. Ansamblu de elemente (principii, reguli, forțe etc.) dependente între ele și formând un întreg organizat, care pune ordine într-un domeniu de gândire teoretică, reglementează clasificarea materialului într-un domeniu de științe ale naturii sau face ca o activitate practică să funcționeze potrivit scopului urmărit. ◊ Sistem informațional = ansamblu de procedee și mijloace de colectare, prelucrare și transmitere a informației necesare procesului de conducere a întreprinderilor, instituțiilor, ministerelor etc. ♦ Totalitatea relațiilor pe baza cărora este constituit un sistem (1). 2. Totalitatea depozitelor formate în decursul unei perioade geologice. 3. Metodă de lucru, mod de organizare a unui proces, a unei operații, fel de a lucra; normă, obicei. ◊ Sistem Braille = metodă de scriere pentru orbi, cu litere tipografice speciale scoase în relief pentru a putea fi pipăite. 4. Model, tip, tipar; marcă (de fabrică). 5. (În sintagma) Sistem audio = combină muzicală. [Var.: (rar) sistémă s. f.] – Din fr. système, lat. systema. DOOM
sistém s. n., pl. sistéme
sistemului
SISTÉM, sisteme, s. n. 1. Ansamblu de elemente (principii, reguli, forțe etc.) dependente între ele și formând un întreg organizat, care pune ordine într-un domeniu de gândire teoretică, reglementează clasificarea materialului într-un domeniu de științe ale naturii sau face ca o activitate practică să funcționeze potrivit scopului urmărit. ◊ Sistem informațional = ansamblu de procedee și mijloace de colectare, prelucrare și transmitere a informației necesare procesului de conducere a întreprinderilor, instituțiilor, ministerelor etc. ♦ Totalitatea relațiilor pe baza cărora este constituit un sistem (1). 2. Totalitatea depozitelor formate în decursul unei perioade geologice. 3. Metodă de lucru, mod de organizare a unui proces, a unei operații, fel de a lucra; normă, obicei. ◊ Sistem Braille = metodă de scriere pentru orbi, cu litere tipografice speciale scoase în relief pentru a putea fi pipăite. 4. Model, tip, tipar; marcă (de fabrică). 5. (În sintagma) Sistem audio = combină muzicală. [Var.: (rar) sistémă s. f.] – Din fr. système, lat. systema. DOOM
sistém s. n., pl. sistéme
sistemă
SISTÉMĂ s. f. v. sistem.
sistez
SISTÁ, sistez, vb. I. Tranz. A înceta (vremelnic sau definitiv) o activitate; a întrerupe, a suspenda, a opri. – Din lat. sistere, germ. sistieren. DOOM
sistá (a ~) vb., ind. prez. 3 sisteáză
sisteze
SISTÁ, sistez, vb. I. Tranz. A înceta (vremelnic sau definitiv) o activitate; a întrerupe, a suspenda, a opri. – Din lat. sistere, germ. sistieren. DOOM
sistá (a ~) vb., ind. prez. 3 sisteáză
sistezi
SISTÁ, sistez, vb. I. Tranz. A înceta (vremelnic sau definitiv) o activitate; a întrerupe, a suspenda, a opri. – Din lat. sistere, germ. sistieren. DOOM
sistá (a ~) vb., ind. prez. 3 sisteáză
sistil
SISTÍL s.n. (Arhit.) Intercolonament egal cu doi diametri de coloană (patru moduli). [< fr. systyle].
sistile
SISTÍL s.n. (Arhit.) Intercolonament egal cu doi diametri de coloană (patru moduli). [< fr. systyle].
sistilele
SISTÍL s.n. (Arhit.) Intercolonament egal cu doi diametri de coloană (patru moduli). [< fr. systyle].
sistilelor
SISTÍL s.n. (Arhit.) Intercolonament egal cu doi diametri de coloană (patru moduli). [< fr. systyle].
sistilul
SISTÍL s.n. (Arhit.) Intercolonament egal cu doi diametri de coloană (patru moduli). [< fr. systyle].
sistilului
SISTÍL s.n. (Arhit.) Intercolonament egal cu doi diametri de coloană (patru moduli). [< fr. systyle].
sistisea
SISTISÍ, sistisesc, vb. IV. Tranz. (Grecism învechit) A prezenta, a recomanda. Încep a crede, arhon stolnice, că elciul (= împuternicit pe lîngă Poartă) care te-a sistisit la mine, n-a cunoscut bine darurile ce ai. FILIMON, C. 288.
sistiseai
SISTISÍ, sistisesc, vb. IV. Tranz. (Grecism învechit) A prezenta, a recomanda. Încep a crede, arhon stolnice, că elciul (= împuternicit pe lîngă Poartă) care te-a sistisit la mine, n-a cunoscut bine darurile ce ai. FILIMON, C. 288.
sistiseam
SISTISÍ, sistisesc, vb. IV. Tranz. (Grecism învechit) A prezenta, a recomanda. Încep a crede, arhon stolnice, că elciul (= împuternicit pe lîngă Poartă) care te-a sistisit la mine, n-a cunoscut bine darurile ce ai. FILIMON, C. 288.
sistisească
SISTISÍ, sistisesc, vb. IV. Tranz. (Grecism învechit) A prezenta, a recomanda. Încep a crede, arhon stolnice, că elciul (= împuternicit pe lîngă Poartă) care te-a sistisit la mine, n-a cunoscut bine darurile ce ai. FILIMON, C. 288.
sistiseau
SISTISÍ, sistisesc, vb. IV. Tranz. (Grecism învechit) A prezenta, a recomanda. Încep a crede, arhon stolnice, că elciul (= împuternicit pe lîngă Poartă) care te-a sistisit la mine, n-a cunoscut bine darurile ce ai. FILIMON, C. 288.
sistiseați
SISTISÍ, sistisesc, vb. IV. Tranz. (Grecism învechit) A prezenta, a recomanda. Încep a crede, arhon stolnice, că elciul (= împuternicit pe lîngă Poartă) care te-a sistisit la mine, n-a cunoscut bine darurile ce ai. FILIMON, C. 288.
sistisesc
SISTISÍ, sistisesc, vb. IV. Tranz. (Grecism învechit) A prezenta, a recomanda. Încep a crede, arhon stolnice, că elciul (= împuternicit pe lîngă Poartă) care te-a sistisit la mine, n-a cunoscut bine darurile ce ai. FILIMON, C. 288.
sistisește
SISTISÍ, sistisesc, vb. IV. Tranz. (Grecism învechit) A prezenta, a recomanda. Încep a crede, arhon stolnice, că elciul (= împuternicit pe lîngă Poartă) care te-a sistisit la mine, n-a cunoscut bine darurile ce ai. FILIMON, C. 288.
sistisești
SISTISÍ, sistisesc, vb. IV. Tranz. (Grecism învechit) A prezenta, a recomanda. Încep a crede, arhon stolnice, că elciul (= împuternicit pe lîngă Poartă) care te-a sistisit la mine, n-a cunoscut bine darurile ce ai. FILIMON, C. 288.
sistisi
SISTISÍ, sistisesc, vb. IV. Tranz. (Grecism învechit) A prezenta, a recomanda. Încep a crede, arhon stolnice, că elciul (= împuternicit pe lîngă Poartă) care te-a sistisit la mine, n-a cunoscut bine darurile ce ai. FILIMON, C. 288.
sistisii
SISTISÍ, sistisesc, vb. IV. Tranz. (Grecism învechit) A prezenta, a recomanda. Încep a crede, arhon stolnice, că elciul (= împuternicit pe lîngă Poartă) care te-a sistisit la mine, n-a cunoscut bine darurile ce ai. FILIMON, C. 288.
sistisim
SISTISÍ, sistisesc, vb. IV. Tranz. (Grecism învechit) A prezenta, a recomanda. Încep a crede, arhon stolnice, că elciul (= împuternicit pe lîngă Poartă) care te-a sistisit la mine, n-a cunoscut bine darurile ce ai. FILIMON, C. 288.
sistisind
SISTISÍ, sistisesc, vb. IV. Tranz. (Grecism învechit) A prezenta, a recomanda. Încep a crede, arhon stolnice, că elciul (= împuternicit pe lîngă Poartă) care te-a sistisit la mine, n-a cunoscut bine darurile ce ai. FILIMON, C. 288.
sistisire
SISTISÍ, sistisesc, vb. IV. Tranz. (Grecism învechit) A prezenta, a recomanda. Încep a crede, arhon stolnice, că elciul (= împuternicit pe lîngă Poartă) care te-a sistisit la mine, n-a cunoscut bine darurile ce ai. FILIMON, C. 288.
sistisire
SISTISÍ, sistisesc, vb. IV. Tranz. (Grecism înv.) A prezenta, a recomanda. – Ngr. sistiso.
sistisiră
SISTISÍ, sistisesc, vb. IV. Tranz. (Grecism învechit) A prezenta, a recomanda. Încep a crede, arhon stolnice, că elciul (= împuternicit pe lîngă Poartă) care te-a sistisit la mine, n-a cunoscut bine darurile ce ai. FILIMON, C. 288.
sistisirăm
SISTISÍ, sistisesc, vb. IV. Tranz. (Grecism învechit) A prezenta, a recomanda. Încep a crede, arhon stolnice, că elciul (= împuternicit pe lîngă Poartă) care te-a sistisit la mine, n-a cunoscut bine darurile ce ai. FILIMON, C. 288.
sistisirăți
SISTISÍ, sistisesc, vb. IV. Tranz. (Grecism învechit) A prezenta, a recomanda. Încep a crede, arhon stolnice, că elciul (= împuternicit pe lîngă Poartă) care te-a sistisit la mine, n-a cunoscut bine darurile ce ai. FILIMON, C. 288.
sistisise
SISTISÍ, sistisesc, vb. IV. Tranz. (Grecism învechit) A prezenta, a recomanda. Încep a crede, arhon stolnice, că elciul (= împuternicit pe lîngă Poartă) care te-a sistisit la mine, n-a cunoscut bine darurile ce ai. FILIMON, C. 288.
sistisisem
SISTISÍ, sistisesc, vb. IV. Tranz. (Grecism învechit) A prezenta, a recomanda. Încep a crede, arhon stolnice, că elciul (= împuternicit pe lîngă Poartă) care te-a sistisit la mine, n-a cunoscut bine darurile ce ai. FILIMON, C. 288.
sistisiseră
SISTISÍ, sistisesc, vb. IV. Tranz. (Grecism învechit) A prezenta, a recomanda. Încep a crede, arhon stolnice, că elciul (= împuternicit pe lîngă Poartă) care te-a sistisit la mine, n-a cunoscut bine darurile ce ai. FILIMON, C. 288.
sistisiserăm
SISTISÍ, sistisesc, vb. IV. Tranz. (Grecism învechit) A prezenta, a recomanda. Încep a crede, arhon stolnice, că elciul (= împuternicit pe lîngă Poartă) care te-a sistisit la mine, n-a cunoscut bine darurile ce ai. FILIMON, C. 288.
sistisiserăți
SISTISÍ, sistisesc, vb. IV. Tranz. (Grecism învechit) A prezenta, a recomanda. Încep a crede, arhon stolnice, că elciul (= împuternicit pe lîngă Poartă) care te-a sistisit la mine, n-a cunoscut bine darurile ce ai. FILIMON, C. 288.
sistisiseși
SISTISÍ, sistisesc, vb. IV. Tranz. (Grecism învechit) A prezenta, a recomanda. Încep a crede, arhon stolnice, că elciul (= împuternicit pe lîngă Poartă) care te-a sistisit la mine, n-a cunoscut bine darurile ce ai. FILIMON, C. 288.
sistisiseți
SISTISÍ, sistisesc, vb. IV. Tranz. (Grecism învechit) A prezenta, a recomanda. Încep a crede, arhon stolnice, că elciul (= împuternicit pe lîngă Poartă) care te-a sistisit la mine, n-a cunoscut bine darurile ce ai. FILIMON, C. 288.
sistisit
SISTISÍ, sistisesc, vb. IV. Tranz. (Grecism învechit) A prezenta, a recomanda. Încep a crede, arhon stolnice, că elciul (= împuternicit pe lîngă Poartă) care te-a sistisit la mine, n-a cunoscut bine darurile ce ai. FILIMON, C. 288.
sistisit
SISTISÍ, sistisesc, vb. IV. Tranz. (Grecism înv.) A prezenta, a recomanda. – Ngr. sistiso.
sistisiși
SISTISÍ, sistisesc, vb. IV. Tranz. (Grecism învechit) A prezenta, a recomanda. Încep a crede, arhon stolnice, că elciul (= împuternicit pe lîngă Poartă) care te-a sistisit la mine, n-a cunoscut bine darurile ce ai. FILIMON, C. 288.
sistisiți
SISTISÍ, sistisesc, vb. IV. Tranz. (Grecism învechit) A prezenta, a recomanda. Încep a crede, arhon stolnice, că elciul (= împuternicit pe lîngă Poartă) care te-a sistisit la mine, n-a cunoscut bine darurile ce ai. FILIMON, C. 288.
sistola
SÍSTOLĂ, sistole, s. f. Contracție fiziologică periodică, ritmică a musculaturii inimii, în timpul căreia sângele este expulzat din ventricule în artera pulmonară și în aortă, iar din auricule în ventricule. – Din fr. systole. DOOM
sístolă s. f., g.-d. art. sístolei; pl. sístole
sistole
SÍSTOLĂ, sistole, s. f. Contracție fiziologică periodică, ritmică a musculaturii inimii, în timpul căreia sângele este expulzat din ventricule în artera pulmonară și în aortă, iar din auricule în ventricule. – Din fr. systole. DOOM
sístolă s. f., g.-d. art. sístolei; pl. sístole
sistolei
SÍSTOLĂ, sistole, s. f. Contracție fiziologică periodică, ritmică a musculaturii inimii, în timpul căreia sângele este expulzat din ventricule în artera pulmonară și în aortă, iar din auricule în ventricule. – Din fr. systole. DOOM
sístolă s. f., g.-d. art. sístolei; pl. sístole
sistolele
SÍSTOLĂ, sistole, s. f. Contracție fiziologică periodică, ritmică a musculaturii inimii, în timpul căreia sângele este expulzat din ventricule în artera pulmonară și în aortă, iar din auricule în ventricule. – Din fr. systole. DOOM
sístolă s. f., g.-d. art. sístolei; pl. sístole
sistolelor
SÍSTOLĂ, sistole, s. f. Contracție fiziologică periodică, ritmică a musculaturii inimii, în timpul căreia sângele este expulzat din ventricule în artera pulmonară și în aortă, iar din auricule în ventricule. – Din fr. systole. DOOM
sístolă s. f., g.-d. art. sístolei; pl. sístole
sistolic
SISTÓLIC, -Ă, sistolici, -ce, adj. Care ține de sistolă, privitor la sistolă; care are loc în timpul sistolei. – Din fr. systolique. DOOM
sistólic adj. m., pl. sistólici; f. sistólică, pl. sistólice
sistolica
SISTÓLIC, -Ă, sistolici, -ce, adj. Care ține de sistolă, privitor la sistolă; care are loc în timpul sistolei. – Din fr. systolique. DOOM
sistólic adj. m., pl. sistólici; f. sistólică, pl. sistólice
sistolice
SISTÓLIC, -Ă, sistolici, -ce, adj. Care ține de sistolă, privitor la sistolă; care are loc în timpul sistolei. – Din fr. systolique. DOOM
sistólic adj. m., pl. sistólici; f. sistólică, pl. sistólice
sistolicei
SISTÓLIC, -Ă, sistolici, -ce, adj. Care ține de sistolă, privitor la sistolă; care are loc în timpul sistolei. – Din fr. systolique. DOOM
sistólic adj. m., pl. sistólici; f. sistólică, pl. sistólice
sistolicele
SISTÓLIC, -Ă, sistolici, -ce, adj. Care ține de sistolă, privitor la sistolă; care are loc în timpul sistolei. – Din fr. systolique. DOOM
sistólic adj. m., pl. sistólici; f. sistólică, pl. sistólice
sistolicelor
SISTÓLIC, -Ă, sistolici, -ce, adj. Care ține de sistolă, privitor la sistolă; care are loc în timpul sistolei. – Din fr. systolique. DOOM
sistólic adj. m., pl. sistólici; f. sistólică, pl. sistólice
sistolici
SISTÓLIC, -Ă, sistolici, -ce, adj. Care ține de sistolă, privitor la sistolă; care are loc în timpul sistolei. – Din fr. systolique. DOOM
sistólic adj. m., pl. sistólici; f. sistólică, pl. sistólice
sistolicii
SISTÓLIC, -Ă, sistolici, -ce, adj. Care ține de sistolă, privitor la sistolă; care are loc în timpul sistolei. – Din fr. systolique. DOOM
sistólic adj. m., pl. sistólici; f. sistólică, pl. sistólice
sistolicilor
SISTÓLIC, -Ă, sistolici, -ce, adj. Care ține de sistolă, privitor la sistolă; care are loc în timpul sistolei. – Din fr. systolique. DOOM
sistólic adj. m., pl. sistólici; f. sistólică, pl. sistólice
sistolicul
SISTÓLIC, -Ă, sistolici, -ce, adj. Care ține de sistolă, privitor la sistolă; care are loc în timpul sistolei. – Din fr. systolique. DOOM
sistólic adj. m., pl. sistólici; f. sistólică, pl. sistólice
sistolicului
SISTÓLIC, -Ă, sistolici, -ce, adj. Care ține de sistolă, privitor la sistolă; care are loc în timpul sistolei. – Din fr. systolique. DOOM
sistólic adj. m., pl. sistólici; f. sistólică, pl. sistólice
sistor
SISTÓR s. m. v. șiștor.
sistre
SÍSTRU, sistre, s. n. Instrument muzical la vechii egipteni, alcătuit dintr-o lamă metalică curbată în formă ovoidală, cu capetele unite, prevăzute cu un mâner și având, de-a curmezișul curburii, bare metalice mobile care, prin atingere sau lovire cu o vergea de fier, produceau sunete. – Din fr. sistre, lat. sistrum. DOOM
sístru s. n., art. sístrul; pl. sístre
sistrele
SÍSTRU, sistre, s. n. Instrument muzical la vechii egipteni, alcătuit dintr-o lamă metalică curbată în formă ovoidală, cu capetele unite, prevăzute cu un mâner și având, de-a curmezișul curburii, bare metalice mobile care, prin atingere sau lovire cu o vergea de fier, produceau sunete. – Din fr. sistre, lat. sistrum. DOOM
sístru s. n., art. sístrul; pl. sístre
sistrelor
SÍSTRU, sistre, s. n. Instrument muzical la vechii egipteni, alcătuit dintr-o lamă metalică curbată în formă ovoidală, cu capetele unite, prevăzute cu un mâner și având, de-a curmezișul curburii, bare metalice mobile care, prin atingere sau lovire cu o vergea de fier, produceau sunete. – Din fr. sistre, lat. sistrum. DOOM
sístru s. n., art. sístrul; pl. sístre
sistru
SÍSTRU, sistre, s. n. Instrument muzical la vechii egipteni, alcătuit dintr-o lamă metalică curbată în formă ovoidală, cu capetele unite, prevăzute cu un mâner și având, de-a curmezișul curburii, bare metalice mobile care, prin atingere sau lovire cu o vergea de fier, produceau sunete. – Din fr. sistre, lat. sistrum. DOOM
sístru s. n., art. sístrul; pl. sístre
sistrul
SÍSTRU, sistre, s. n. Instrument muzical la vechii egipteni, alcătuit dintr-o lamă metalică curbată în formă ovoidală, cu capetele unite, prevăzute cu un mâner și având, de-a curmezișul curburii, bare metalice mobile care, prin atingere sau lovire cu o vergea de fier, produceau sunete. – Din fr. sistre, lat. sistrum. DOOM
sístru s. n., art. sístrul; pl. sístre
sistrului
SÍSTRU, sistre, s. n. Instrument muzical la vechii egipteni, alcătuit dintr-o lamă metalică curbată în formă ovoidală, cu capetele unite, prevăzute cu un mâner și având, de-a curmezișul curburii, bare metalice mobile care, prin atingere sau lovire cu o vergea de fier, produceau sunete. – Din fr. sistre, lat. sistrum. DOOM
sístru s. n., art. sístrul; pl. sístre
sistând
SISTÁ, sistez, vb. I. Tranz. A înceta (vremelnic sau definitiv) o activitate; a întrerupe, a suspenda, a opri. – Din lat. sistere, germ. sistieren. DOOM
sistá (a ~) vb., ind. prez. 3 sisteáză
sistînd
SISTÁ, sistez, vb. I. Tranz. A înceta (vremelnic sau definitiv) o activitate; a întrerupe, a suspenda, a opri. – Din lat. sistere, germ. sistieren. DOOM
sistá (a ~) vb., ind. prez. 3 sisteáză
sistări
SISTÁRE, sistări, s. f. Acțiunea de a sista și rezultatul ei; oprire, încetare, întrerupere, suspendare. – V. sista. DOOM
sistáre s. f., g.-d. art. sistắrii; pl. sistắri
sistării
SISTÁRE, sistări, s. f. Acțiunea de a sista și rezultatul ei; oprire, încetare, întrerupere, suspendare. – V. sista. DOOM
sistáre s. f., g.-d. art. sistắrii; pl. sistắri
sistările
SISTÁRE, sistări, s. f. Acțiunea de a sista și rezultatul ei; oprire, încetare, întrerupere, suspendare. – V. sista. DOOM
sistáre s. f., g.-d. art. sistắrii; pl. sistắri
sistărilor
SISTÁRE, sistări, s. f. Acțiunea de a sista și rezultatul ei; oprire, încetare, întrerupere, suspendare. – V. sista. DOOM
sistáre s. f., g.-d. art. sistắrii; pl. sistắri
sisymbrium
BRÂNCÚȚĂ, brâncuțe, s. f. 1. Plantă erbacee cu tulpina păroasă și cu flori galbene (Sisymbrium officinale). 2. Plantă erbacee cu flori mici, galbene, folosită în medicină (Nasturtium palustre). – Brâncă1 + suf. -uță.
sisyphus
Sisyphus, fiul lui Aeolus, întemeietor și rege al cetății Corinthus. Cu Merope, fiica lui Atlas, a avut mai mulți copii: pe Glaucus, Halmus și Thersander. (După o versiune, ar fi fost și tatăl lui Odysseus). Pentru vina de a fi dat în vileag răpirea Aeginei de către Zeus, Sisyphus și-a atras asupră-și mînia acestuia din urmă și a fost supus în Infern la o caznă perpetuă: el a fost sortit să urce un deal împingînd veșnic o stîncă uriașă, care o dată ajunsă în vîrf, se rostogolea din nou la vale și cazna era reluată de la început.
sit
SIT, situri, s. n. 1. Peisaj pitoresc. 2. Configurația unui loc ocupat de un oraș. ◊ Sit arheologic = șantier unde au loc săpături și cercetări arheologice. Sit de conservare = arie naturală protejată. – Din fr., engl. site. DOOM
*sit (loc, peisaj) s. n., pl. síturi
sita
SÍTĂ, site, s. f. 1. Țesătură de fire metalice sau textile ori tablă perforată, cu ochiuri de dimensiuni foarte mici, prinsă pe un cadru și folosită la separarea prin cernere a materialelor granuloase sau pulverulente. ♦ Spec. Obiect de gospodărie format dintr-o țesătură de fire metalice sau textile fixată într-un cadru circular de lemn sau de metal și care servește la cernut făină, mălai, la pasat legume ori fructe, la strecurat lichide etc. ◊ Expr. A ploua ca prin sită = a ploua mărunt și des. A vedea (sau a zări) ca prin sită = a vedea neclar, încețoșat, ca printr-o pânză. A trece (pe cineva sau ceva) prin sită = a examina (pe cineva sau ceva) în mod temeinic, cu de-amănuntul și în mod critic. ♦ Os cu sită = bucată de os de vită cu aspect poros. ♦ Pânză deasă de sârmă, așezată ca protecție la ferestre, la dulapuri, la ventilatoare etc. 2. Manșon făcut dintr-o țesătură de bumbac impregnată cu o soluție chimică, care se aplică deasupra flăcării la lămpile cu gaz aerian, pentru a obține o lumină mai vie. ♦ Grilă (la lămpile de radio). 3. (În sintagma) Sită fotografică = dispozitiv optic format dintr-o combinație de linii sau de puncte trasate pe o placă de sticlă și care se așază în fața peliculei sau a plăcii fotografice pentru divizarea imaginii. 4. (Bot.; în compusul) Sita-zânelor = plantă erbacee cu flori albe păroase și cu țepi la extremități (Carlina acanthifolia). – Din sl. sito. DOOM
sítă s. f., g.-d. art. sítei; pl. síte
sitar
SITÁR1, sitari, s. m. Pasăre călătoare de mărimea unui porumbel, cu ciocul lung, drept și subțire și cu pene cafenii, căutată de vânători pentru carnea ei gustoasă (Scolopax rusticola). – Et. nec. DOOM
sitár s. m., pl. sitári
sitari
SITÁR1, sitari, s. m. Pasăre călătoare de mărimea unui porumbel, cu ciocul lung, drept și subțire și cu pene cafenii, căutată de vânători pentru carnea ei gustoasă (Scolopax rusticola). – Et. nec. DOOM
sitár s. m., pl. sitári
sitarii
SITÁR1, sitari, s. m. Pasăre călătoare de mărimea unui porumbel, cu ciocul lung, drept și subțire și cu pene cafenii, căutată de vânători pentru carnea ei gustoasă (Scolopax rusticola). – Et. nec. DOOM
sitár s. m., pl. sitári
sitarilor
SITÁR1, sitari, s. m. Pasăre călătoare de mărimea unui porumbel, cu ciocul lung, drept și subțire și cu pene cafenii, căutată de vânători pentru carnea ei gustoasă (Scolopax rusticola). – Et. nec. DOOM
sitár s. m., pl. sitári
sitarul
SITÁR1, sitari, s. m. Pasăre călătoare de mărimea unui porumbel, cu ciocul lung, drept și subțire și cu pene cafenii, căutată de vânători pentru carnea ei gustoasă (Scolopax rusticola). – Et. nec. DOOM
sitár s. m., pl. sitári
sitarului
SITÁR1, sitari, s. m. Pasăre călătoare de mărimea unui porumbel, cu ciocul lung, drept și subțire și cu pene cafenii, căutată de vânători pentru carnea ei gustoasă (Scolopax rusticola). – Et. nec. DOOM
sitár s. m., pl. sitári
sitav
SITEÁV, -Ă, siteavi, -e, adj. (Reg.; despre glas; p. ext. despre oameni) Răgușit. [Var.: sitáv, -ă adj.] – Et. nec. DOOM
siteáv (reg.) adj. m., pl. siteávi; f. siteávă, pl. siteáve
site
SÍTĂ, site, s. f. 1. Țesătură de fire metalice sau textile ori tablă perforată, cu ochiuri de dimensiuni foarte mici, prinsă pe un cadru și folosită la separarea prin cernere a materialelor granuloase sau pulverulente. ♦ Spec. Obiect de gospodărie format dintr-o țesătură de fire metalice sau textile fixată într-un cadru circular de lemn sau de metal și care servește la cernut făină, mălai, la pasat legume ori fructe, la strecurat lichide etc. ◊ Expr. A ploua ca prin sită = a ploua mărunt și des. A vedea (sau a zări) ca prin sită = a vedea neclar, încețoșat, ca printr-o pânză. A trece (pe cineva sau ceva) prin sită = a examina (pe cineva sau ceva) în mod temeinic, cu de-amănuntul și în mod critic. ♦ Os cu sită = bucată de os de vită cu aspect poros. ♦ Pânză deasă de sârmă, așezată ca protecție la ferestre, la dulapuri, la ventilatoare etc. 2. Manșon făcut dintr-o țesătură de bumbac impregnată cu o soluție chimică, care se aplică deasupra flăcării la lămpile cu gaz aerian, pentru a obține o lumină mai vie. ♦ Grilă (la lămpile de radio). 3. (În sintagma) Sită fotografică = dispozitiv optic format dintr-o combinație de linii sau de puncte trasate pe o placă de sticlă și care se așază în fața peliculei sau a plăcii fotografice pentru divizarea imaginii. 4. (Bot.; în compusul) Sita-zânelor = plantă erbacee cu flori albe păroase și cu țepi la extremități (Carlina acanthifolia). – Din sl. sito. DOOM
sítă s. f., g.-d. art. sítei; pl. síte
site
SAIT s. n. v. site. DOOM
*site (spațiu pe internet) (angl.) [pron. sait] s. n., art. site-ul; pl. site-uri
siteav
SITEÁV, -Ă, siteavi, -e, adj. (Reg.; despre glas; p. ext. despre oameni) Răgușit. [Var.: sitáv, -ă adj.] – Et. nec. DOOM
siteáv (reg.) adj. m., pl. siteávi; f. siteávă, pl. siteáve
siteava
SITEÁV, -Ă, siteavi, -e, adj. (Reg.; despre glas; p. ext. despre oameni) Răgușit. [Var.: sitáv, -ă adj.] – Et. nec. DOOM
siteáv (reg.) adj. m., pl. siteávi; f. siteávă, pl. siteáve
siteave
SITEÁV, -Ă, siteavi, -e, adj. (Reg.; despre glas; p. ext. despre oameni) Răgușit. [Var.: sitáv, -ă adj.] – Et. nec. DOOM
siteáv (reg.) adj. m., pl. siteávi; f. siteávă, pl. siteáve
siteavei
SITEÁV, -Ă, siteavi, -e, adj. (Reg.; despre glas; p. ext. despre oameni) Răgușit. [Var.: sitáv, -ă adj.] – Et. nec. DOOM
siteáv (reg.) adj. m., pl. siteávi; f. siteávă, pl. siteáve
siteavele
SITEÁV, -Ă, siteavi, -e, adj. (Reg.; despre glas; p. ext. despre oameni) Răgușit. [Var.: sitáv, -ă adj.] – Et. nec. DOOM
siteáv (reg.) adj. m., pl. siteávi; f. siteávă, pl. siteáve
siteavelor
SITEÁV, -Ă, siteavi, -e, adj. (Reg.; despre glas; p. ext. despre oameni) Răgușit. [Var.: sitáv, -ă adj.] – Et. nec. DOOM
siteáv (reg.) adj. m., pl. siteávi; f. siteávă, pl. siteáve
siteavi
SITEÁV, -Ă, siteavi, -e, adj. (Reg.; despre glas; p. ext. despre oameni) Răgușit. [Var.: sitáv, -ă adj.] – Et. nec. DOOM
siteáv (reg.) adj. m., pl. siteávi; f. siteávă, pl. siteáve
siteavii
SITEÁV, -Ă, siteavi, -e, adj. (Reg.; despre glas; p. ext. despre oameni) Răgușit. [Var.: sitáv, -ă adj.] – Et. nec. DOOM
siteáv (reg.) adj. m., pl. siteávi; f. siteávă, pl. siteáve
siteavilor
SITEÁV, -Ă, siteavi, -e, adj. (Reg.; despre glas; p. ext. despre oameni) Răgușit. [Var.: sitáv, -ă adj.] – Et. nec. DOOM
siteáv (reg.) adj. m., pl. siteávi; f. siteávă, pl. siteáve
siteavul
SITEÁV, -Ă, siteavi, -e, adj. (Reg.; despre glas; p. ext. despre oameni) Răgușit. [Var.: sitáv, -ă adj.] – Et. nec. DOOM
siteáv (reg.) adj. m., pl. siteávi; f. siteávă, pl. siteáve
siteavului
SITEÁV, -Ă, siteavi, -e, adj. (Reg.; despre glas; p. ext. despre oameni) Răgușit. [Var.: sitáv, -ă adj.] – Et. nec. DOOM
siteáv (reg.) adj. m., pl. siteávi; f. siteávă, pl. siteáve
sitei
SÍTĂ, site, s. f. 1. Țesătură de fire metalice sau textile ori tablă perforată, cu ochiuri de dimensiuni foarte mici, prinsă pe un cadru și folosită la separarea prin cernere a materialelor granuloase sau pulverulente. ♦ Spec. Obiect de gospodărie format dintr-o țesătură de fire metalice sau textile fixată într-un cadru circular de lemn sau de metal și care servește la cernut făină, mălai, la pasat legume ori fructe, la strecurat lichide etc. ◊ Expr. A ploua ca prin sită = a ploua mărunt și des. A vedea (sau a zări) ca prin sită = a vedea neclar, încețoșat, ca printr-o pânză. A trece (pe cineva sau ceva) prin sită = a examina (pe cineva sau ceva) în mod temeinic, cu de-amănuntul și în mod critic. ♦ Os cu sită = bucată de os de vită cu aspect poros. ♦ Pânză deasă de sârmă, așezată ca protecție la ferestre, la dulapuri, la ventilatoare etc. 2. Manșon făcut dintr-o țesătură de bumbac impregnată cu o soluție chimică, care se aplică deasupra flăcării la lămpile cu gaz aerian, pentru a obține o lumină mai vie. ♦ Grilă (la lămpile de radio). 3. (În sintagma) Sită fotografică = dispozitiv optic format dintr-o combinație de linii sau de puncte trasate pe o placă de sticlă și care se așază în fața peliculei sau a plăcii fotografice pentru divizarea imaginii. 4. (Bot.; în compusul) Sita-zânelor = plantă erbacee cu flori albe păroase și cu țepi la extremități (Carlina acanthifolia). – Din sl. sito. DOOM
sítă s. f., g.-d. art. sítei; pl. síte
sitele
SÍTĂ, site, s. f. 1. Țesătură de fire metalice sau textile ori tablă perforată, cu ochiuri de dimensiuni foarte mici, prinsă pe un cadru și folosită la separarea prin cernere a materialelor granuloase sau pulverulente. ♦ Spec. Obiect de gospodărie format dintr-o țesătură de fire metalice sau textile fixată într-un cadru circular de lemn sau de metal și care servește la cernut făină, mălai, la pasat legume ori fructe, la strecurat lichide etc. ◊ Expr. A ploua ca prin sită = a ploua mărunt și des. A vedea (sau a zări) ca prin sită = a vedea neclar, încețoșat, ca printr-o pânză. A trece (pe cineva sau ceva) prin sită = a examina (pe cineva sau ceva) în mod temeinic, cu de-amănuntul și în mod critic. ♦ Os cu sită = bucată de os de vită cu aspect poros. ♦ Pânză deasă de sârmă, așezată ca protecție la ferestre, la dulapuri, la ventilatoare etc. 2. Manșon făcut dintr-o țesătură de bumbac impregnată cu o soluție chimică, care se aplică deasupra flăcării la lămpile cu gaz aerian, pentru a obține o lumină mai vie. ♦ Grilă (la lămpile de radio). 3. (În sintagma) Sită fotografică = dispozitiv optic format dintr-o combinație de linii sau de puncte trasate pe o placă de sticlă și care se așază în fața peliculei sau a plăcii fotografice pentru divizarea imaginii. 4. (Bot.; în compusul) Sita-zânelor = plantă erbacee cu flori albe păroase și cu țepi la extremități (Carlina acanthifolia). – Din sl. sito. DOOM
sítă s. f., g.-d. art. sítei; pl. síte
sitelor
SÍTĂ, site, s. f. 1. Țesătură de fire metalice sau textile ori tablă perforată, cu ochiuri de dimensiuni foarte mici, prinsă pe un cadru și folosită la separarea prin cernere a materialelor granuloase sau pulverulente. ♦ Spec. Obiect de gospodărie format dintr-o țesătură de fire metalice sau textile fixată într-un cadru circular de lemn sau de metal și care servește la cernut făină, mălai, la pasat legume ori fructe, la strecurat lichide etc. ◊ Expr. A ploua ca prin sită = a ploua mărunt și des. A vedea (sau a zări) ca prin sită = a vedea neclar, încețoșat, ca printr-o pânză. A trece (pe cineva sau ceva) prin sită = a examina (pe cineva sau ceva) în mod temeinic, cu de-amănuntul și în mod critic. ♦ Os cu sită = bucată de os de vită cu aspect poros. ♦ Pânză deasă de sârmă, așezată ca protecție la ferestre, la dulapuri, la ventilatoare etc. 2. Manșon făcut dintr-o țesătură de bumbac impregnată cu o soluție chimică, care se aplică deasupra flăcării la lămpile cu gaz aerian, pentru a obține o lumină mai vie. ♦ Grilă (la lămpile de radio). 3. (În sintagma) Sită fotografică = dispozitiv optic format dintr-o combinație de linii sau de puncte trasate pe o placă de sticlă și care se așază în fața peliculei sau a plăcii fotografice pentru divizarea imaginii. 4. (Bot.; în compusul) Sita-zânelor = plantă erbacee cu flori albe păroase și cu țepi la extremități (Carlina acanthifolia). – Din sl. sito. DOOM
sítă s. f., g.-d. art. sítei; pl. síte
sitio
SITIO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „aliment”, „alimentar”. „hrană”. [Var. sito-. / < fr. sitio-, it. sito-, cf. gr. sition].
sitiofobia
SITOFOBÍE, sitofobii, s. f. Stare patologică care constă în frica de mâncare și care apare în unele boli mintale. [Var.: sitiofobíe s. f.] – După fr. sitiophobie. DOOM
sitofobíe s. f., art. sitofobía, g.-d. art. sitofobíei; pl. sitofobíi, art. sitofobíile
sitiofobie
SITOFOBÍE, sitofobii, s. f. Stare patologică care constă în frica de mâncare și care apare în unele boli mintale. [Var.: sitiofobíe s. f.] – După fr. sitiophobie. DOOM
sitofobíe s. f., art. sitofobía, g.-d. art. sitofobíei; pl. sitofobíi, art. sitofobíile
sitiofobiei
SITOFOBÍE, sitofobii, s. f. Stare patologică care constă în frica de mâncare și care apare în unele boli mintale. [Var.: sitiofobíe s. f.] – După fr. sitiophobie. DOOM
sitofobíe s. f., art. sitofobía, g.-d. art. sitofobíei; pl. sitofobíi, art. sitofobíile
sitiofobii
SITOFOBÍE, sitofobii, s. f. Stare patologică care constă în frica de mâncare și care apare în unele boli mintale. [Var.: sitiofobíe s. f.] – După fr. sitiophobie. DOOM
sitofobíe s. f., art. sitofobía, g.-d. art. sitofobíei; pl. sitofobíi, art. sitofobíile
sitiofobiile
SITOFOBÍE, sitofobii, s. f. Stare patologică care constă în frica de mâncare și care apare în unele boli mintale. [Var.: sitiofobíe s. f.] – După fr. sitiophobie. DOOM
sitofobíe s. f., art. sitofobía, g.-d. art. sitofobíei; pl. sitofobíi, art. sitofobíile
sitiofobiilor
SITOFOBÍE, sitofobii, s. f. Stare patologică care constă în frica de mâncare și care apare în unele boli mintale. [Var.: sitiofobíe s. f.] – După fr. sitiophobie. DOOM
sitofobíe s. f., art. sitofobía, g.-d. art. sitofobíei; pl. sitofobíi, art. sitofobíile
sitiologia
SITIOLOGÍE s.f. Știință care are ca obiect studiul alimentelor. [Gen. -iei, var. sitologie s.f. / < fr. sitiologie, it. sitologia, cf. gr. sition – aliment, logos – studiu].
sitiologie
SITIOLOGÍE s.f. Știință care are ca obiect studiul alimentelor. [Gen. -iei, var. sitologie s.f. / < fr. sitiologie, it. sitologia, cf. gr. sition – aliment, logos – studiu].
sitiologiei
SITIOLOGÍE s.f. Știință care are ca obiect studiul alimentelor. [Gen. -iei, var. sitologie s.f. / < fr. sitiologie, it. sitologia, cf. gr. sition – aliment, logos – studiu].
sitiologii
SITIOLOGÍE s.f. Știință care are ca obiect studiul alimentelor. [Gen. -iei, var. sitologie s.f. / < fr. sitiologie, it. sitologia, cf. gr. sition – aliment, logos – studiu].
sitiomania
SITOMANÍE, sitomanii, s. f. Stare patologică manifestată prin dorința de a mânca continuu. [Var.: sitiomaníe s. f.] – După fr. sitiomanie. DOOM
sitomaníe s.f. art. sitomanía, g.-d. art. sitomaniéi; pl. sitomaníi, art. sitomaníile
sitiomanie
SITOMANÍE, sitomanii, s. f. Stare patologică manifestată prin dorința de a mânca continuu. [Var.: sitiomaníe s. f.] – După fr. sitiomanie. DOOM
sitomaníe s.f. art. sitomanía, g.-d. art. sitomaniéi; pl. sitomaníi, art. sitomaníile
sitiomaniei
SITOMANÍE, sitomanii, s. f. Stare patologică manifestată prin dorința de a mânca continuu. [Var.: sitiomaníe s. f.] – După fr. sitiomanie. DOOM
sitomaníe s.f. art. sitomanía, g.-d. art. sitomaniéi; pl. sitomaníi, art. sitomaníile
sitiomanii
SITOMANÍE, sitomanii, s. f. Stare patologică manifestată prin dorința de a mânca continuu. [Var.: sitiomaníe s. f.] – După fr. sitiomanie. DOOM
sitomaníe s.f. art. sitomanía, g.-d. art. sitomaniéi; pl. sitomaníi, art. sitomaníile
sitiomaniile
SITOMANÍE, sitomanii, s. f. Stare patologică manifestată prin dorința de a mânca continuu. [Var.: sitiomaníe s. f.] – După fr. sitiomanie. DOOM
sitomaníe s.f. art. sitomanía, g.-d. art. sitomaniéi; pl. sitomaníi, art. sitomaníile
sitiomaniilor
SITOMANÍE, sitomanii, s. f. Stare patologică manifestată prin dorința de a mânca continuu. [Var.: sitiomaníe s. f.] – După fr. sitiomanie. DOOM
sitomaníe s.f. art. sitomanía, g.-d. art. sitomaniéi; pl. sitomaníi, art. sitomaníile
sitivea
SITIVÍ, sitivesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A-și pierde vocea, a deveni siteav; a răguși.
sitiveai
SITIVÍ, sitivesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A-și pierde vocea, a deveni siteav; a răguși.
sitiveam
SITIVÍ, sitivesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A-și pierde vocea, a deveni siteav; a răguși.
sitivească
SITIVÍ, sitivesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A-și pierde vocea, a deveni siteav; a răguși.
sitiveau
SITIVÍ, sitivesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A-și pierde vocea, a deveni siteav; a răguși.
sitiveați
SITIVÍ, sitivesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A-și pierde vocea, a deveni siteav; a răguși.
sitivesc
SITIVÍ, sitivesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A-și pierde vocea, a deveni siteav; a răguși.
sitivește
SITIVÍ, sitivesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A-și pierde vocea, a deveni siteav; a răguși.
sitivești
SITIVÍ, sitivesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A-și pierde vocea, a deveni siteav; a răguși.
sitivi
SITIVÍ, sitivesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A-și pierde vocea, a deveni siteav; a răguși.
sitivii
SITIVÍ, sitivesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A-și pierde vocea, a deveni siteav; a răguși.
sitivim
SITIVÍ, sitivesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A-și pierde vocea, a deveni siteav; a răguși.
sitivind
SITIVÍ, sitivesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A-și pierde vocea, a deveni siteav; a răguși.
sitivire
SITIVÍ, sitivesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A-și pierde vocea, a deveni siteav; a răguși.
sitivire
SITIVÍ, sitivesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A-și pierde vocea, a deveni siteav; a răguși. – Din siteav.
sitiviră
SITIVÍ, sitivesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A-și pierde vocea, a deveni siteav; a răguși.
sitivirăm
SITIVÍ, sitivesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A-și pierde vocea, a deveni siteav; a răguși.
sitivirăți
SITIVÍ, sitivesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A-și pierde vocea, a deveni siteav; a răguși.
sitivise
SITIVÍ, sitivesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A-și pierde vocea, a deveni siteav; a răguși.
sitivisem
SITIVÍ, sitivesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A-și pierde vocea, a deveni siteav; a răguși.
sitiviseră
SITIVÍ, sitivesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A-și pierde vocea, a deveni siteav; a răguși.
sitiviserăm
SITIVÍ, sitivesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A-și pierde vocea, a deveni siteav; a răguși.
sitiviserăți
SITIVÍ, sitivesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A-și pierde vocea, a deveni siteav; a răguși.
sitiviseși
SITIVÍ, sitivesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A-și pierde vocea, a deveni siteav; a răguși.
sitiviseți
SITIVÍ, sitivesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A-și pierde vocea, a deveni siteav; a răguși.
sitivit
SITIVÍ, sitivesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A-și pierde vocea, a deveni siteav; a răguși.
sitiviși
SITIVÍ, sitivesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A-și pierde vocea, a deveni siteav; a răguși.
sitiviți
SITIVÍ, sitivesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A-și pierde vocea, a deveni siteav; a răguși.
sitișca
SITÍȘCĂ, sitiști, s. f. (Reg.) Vas de forma unui trunchi de con, cu fundul perforat, folosit în gospodărie la strecurarea laptelui și a altor lichide; strecurătoare. ♦ Strecurătoare pentru ceai. – Sită + suf. -ișcă. DOOM
sitíșcă (reg.) s. f., g.-d. art. sitíștii; pl. sitíști
sitișoara
SITIȘOÁRĂ, sitișoare, s. f. Diminutiv al lui sită; sitiță. – Sită + suf. -ișoară. DOOM
sitișoáră s. f., g.-d. art. sitișoárei; pl. sitișoáre
sitișoare
SITIȘOÁRĂ, sitișoare, s. f. Diminutiv al lui sită; sitiță. – Sită + suf. -ișoară. DOOM
sitișoáră s. f., g.-d. art. sitișoárei; pl. sitișoáre
sitișoarei
SITIȘOÁRĂ, sitișoare, s. f. Diminutiv al lui sită; sitiță. – Sită + suf. -ișoară. DOOM
sitișoáră s. f., g.-d. art. sitișoárei; pl. sitișoáre
sitișoarele
SITIȘOÁRĂ, sitișoare, s. f. Diminutiv al lui sită; sitiță. – Sită + suf. -ișoară. DOOM
sitișoáră s. f., g.-d. art. sitișoárei; pl. sitișoáre
sitișoarelor
SITIȘOÁRĂ, sitișoare, s. f. Diminutiv al lui sită; sitiță. – Sită + suf. -ișoară. DOOM
sitișoáră s. f., g.-d. art. sitișoárei; pl. sitișoáre
sitiști
SITÍȘCĂ, sitiști, s. f. (Reg.) Vas de forma unui trunchi de con, cu fundul perforat, folosit în gospodărie la strecurarea laptelui și a altor lichide; strecurătoare. ♦ Strecurătoare pentru ceai. – Sită + suf. -ișcă. DOOM
sitíșcă (reg.) s. f., g.-d. art. sitíștii; pl. sitíști
sitiștii
SITÍȘCĂ, sitiști, s. f. (Reg.) Vas de forma unui trunchi de con, cu fundul perforat, folosit în gospodărie la strecurarea laptelui și a altor lichide; strecurătoare. ♦ Strecurătoare pentru ceai. – Sită + suf. -ișcă. DOOM
sitíșcă (reg.) s. f., g.-d. art. sitíștii; pl. sitíști
sitiștile
SITÍȘCĂ, sitiști, s. f. (Reg.) Vas de forma unui trunchi de con, cu fundul perforat, folosit în gospodărie la strecurarea laptelui și a altor lichide; strecurătoare. ♦ Strecurătoare pentru ceai. – Sită + suf. -ișcă. DOOM
sitíșcă (reg.) s. f., g.-d. art. sitíștii; pl. sitíști
sitiștilor
SITÍȘCĂ, sitiști, s. f. (Reg.) Vas de forma unui trunchi de con, cu fundul perforat, folosit în gospodărie la strecurarea laptelui și a altor lichide; strecurătoare. ♦ Strecurătoare pentru ceai. – Sită + suf. -ișcă. DOOM
sitíșcă (reg.) s. f., g.-d. art. sitíștii; pl. sitíști
sitița
SITÍȚĂ, sitițe, s. f. (Rar) Sitișoară. – Sită + suf. -iță. DOOM
sitíță (rar) s. f., g.-d. art. sitíței; pl. sitíțe
sitițe
SITÍȚĂ, sitițe, s. f. (Rar) Sitișoară. – Sită + suf. -iță. DOOM
sitíță (rar) s. f., g.-d. art. sitíței; pl. sitíțe
sitiței
SITÍȚĂ, sitițe, s. f. (Rar) Sitișoară. – Sită + suf. -iță. DOOM
sitíță (rar) s. f., g.-d. art. sitíței; pl. sitíțe
sitițele
SITÍȚĂ, sitițe, s. f. (Rar) Sitișoară. – Sită + suf. -iță. DOOM
sitíță (rar) s. f., g.-d. art. sitíței; pl. sitíțe
sitițelor
SITÍȚĂ, sitițe, s. f. (Rar) Sitișoară. – Sită + suf. -iță. DOOM
sitíță (rar) s. f., g.-d. art. sitíței; pl. sitíțe
sito
SITO- v. sitio-.
sitofobia
SITOFOBÍE, sitofobii, s. f. Stare patologică care constă în frica de mâncare și care apare în unele boli mintale. [Var.: sitiofobíe s. f.] – După fr. sitiophobie. DOOM
sitofobíe s. f., art. sitofobía, g.-d. art. sitofobíei; pl. sitofobíi, art. sitofobíile
sitofobie
SITOFOBÍE, sitofobii, s. f. Stare patologică care constă în frica de mâncare și care apare în unele boli mintale. [Var.: sitiofobíe s. f.] – După fr. sitiophobie. DOOM
sitofobíe s. f., art. sitofobía, g.-d. art. sitofobíei; pl. sitofobíi, art. sitofobíile
sitofobiei
SITOFOBÍE, sitofobii, s. f. Stare patologică care constă în frica de mâncare și care apare în unele boli mintale. [Var.: sitiofobíe s. f.] – După fr. sitiophobie. DOOM
sitofobíe s. f., art. sitofobía, g.-d. art. sitofobíei; pl. sitofobíi, art. sitofobíile
sitofobii
SITOFOBÍE, sitofobii, s. f. Stare patologică care constă în frica de mâncare și care apare în unele boli mintale. [Var.: sitiofobíe s. f.] – După fr. sitiophobie. DOOM
sitofobíe s. f., art. sitofobía, g.-d. art. sitofobíei; pl. sitofobíi, art. sitofobíile
sitofobiile
SITOFOBÍE, sitofobii, s. f. Stare patologică care constă în frica de mâncare și care apare în unele boli mintale. [Var.: sitiofobíe s. f.] – După fr. sitiophobie. DOOM
sitofobíe s. f., art. sitofobía, g.-d. art. sitofobíei; pl. sitofobíi, art. sitofobíile
sitofobiilor
SITOFOBÍE, sitofobii, s. f. Stare patologică care constă în frica de mâncare și care apare în unele boli mintale. [Var.: sitiofobíe s. f.] – După fr. sitiophobie. DOOM
sitofobíe s. f., art. sitofobía, g.-d. art. sitofobíei; pl. sitofobíi, art. sitofobíile
sitologia
SITOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul alimentelor. – După fr. sitiologie. DOOM
sitologíe s. f., art. sitología, g.-d. sitologíi, art. sitologíei
sitologie
SITOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul alimentelor. – După fr. sitiologie. DOOM
sitologíe s. f., art. sitología, g.-d. sitologíi, art. sitologíei
sitologiei
SITOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul alimentelor. – După fr. sitiologie. DOOM
sitologíe s. f., art. sitología, g.-d. sitologíi, art. sitologíei
sitologii
SITOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul alimentelor. – După fr. sitiologie. DOOM
sitologíe s. f., art. sitología, g.-d. sitologíi, art. sitologíei
sitomanie
SITOMANÍE, sitomanii, s. f. Stare patologică manifestată prin dorința de a mânca continuu. [Var.: sitiomaníe s. f.] – După fr. sitiomanie. DOOM
sitomaníe s.f. art. sitomanía, g.-d. art. sitomaniéi; pl. sitomaníi, art. sitomaníile
sitosterol
SITOSTERÓL s.m. Sterol conținut în boabele de grâu, care, prin iradiere, se transformă într-o substanță asemănătoare vitaminei D. [< fr. sitostérol].
sitosteroli
SITOSTERÓL s.m. Sterol conținut în boabele de grâu, care, prin iradiere, se transformă într-o substanță asemănătoare vitaminei D. [< fr. sitostérol].
sitosterolii
SITOSTERÓL s.m. Sterol conținut în boabele de grâu, care, prin iradiere, se transformă într-o substanță asemănătoare vitaminei D. [< fr. sitostérol].
sitosterolilor
SITOSTERÓL s.m. Sterol conținut în boabele de grâu, care, prin iradiere, se transformă într-o substanță asemănătoare vitaminei D. [< fr. sitostérol].
sitosterolul
SITOSTERÓL s.m. Sterol conținut în boabele de grâu, care, prin iradiere, se transformă într-o substanță asemănătoare vitaminei D. [< fr. sitostérol].
sitosterolului
SITOSTERÓL s.m. Sterol conținut în boabele de grâu, care, prin iradiere, se transformă într-o substanță asemănătoare vitaminei D. [< fr. sitostérol].
sitronadă
SITRONÁDĂ s. f. v. citronadă. DOOM
!citronádă [ci pron. si] (ci-tro-) s. f., g.-d. art. citronádei; pl. citronáde
situa
SITUÁ, situez, vb. I. Refl. A ocupa un anumit loc într-o ordine, într-o ierarhie; p. ext. a lua o anumită atitudine față de o problemă dată; a acționa de pe o anumită poziție. ♦ Tranz. A așeza într-un anumit loc; a indica, a desemna locul cuiva. [Pr.: -tu-a] – Din fr. situer. DOOM
situá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 situeáză, 1 pl. situắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să situéze (-tu-e-); ger. situấnd (-tu-ând)
situai
SITUÁ, situez, vb. I. Refl. A ocupa un anumit loc într-o ordine, într-o ierarhie; p. ext. a lua o anumită atitudine față de o problemă dată; a acționa de pe o anumită poziție. ♦ Tranz. A așeza într-un anumit loc; a indica, a desemna locul cuiva. [Pr.: -tu-a] – Din fr. situer. DOOM
situá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 situeáză, 1 pl. situắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să situéze (-tu-e-); ger. situấnd (-tu-ând)
situam
SITUÁ, situez, vb. I. Refl. A ocupa un anumit loc într-o ordine, într-o ierarhie; p. ext. a lua o anumită atitudine față de o problemă dată; a acționa de pe o anumită poziție. ♦ Tranz. A așeza într-un anumit loc; a indica, a desemna locul cuiva. [Pr.: -tu-a] – Din fr. situer. DOOM
situá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 situeáză, 1 pl. situắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să situéze (-tu-e-); ger. situấnd (-tu-ând)
situare
SITUÁ, situez, vb. I. Refl. A ocupa un anumit loc într-o ordine, într-o ierarhie; p. ext. a lua o anumită atitudine față de o problemă dată; a acționa de pe o anumită poziție. ♦ Tranz. A așeza într-un anumit loc; a indica, a desemna locul cuiva. [Pr.: -tu-a] – Din fr. situer. DOOM
situá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 situeáză, 1 pl. situắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să situéze (-tu-e-); ger. situấnd (-tu-ând)
situare
SITUÁRE, situări, s. f. Acțiunea de a (se) situa și rezultatul ei. [Pr.: -tu-a-] – V. situa. DOOM
situáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. situắrii (-tu-ă-); pl. situắri
situarea
SITUÁRE, situări, s. f. Acțiunea de a (se) situa și rezultatul ei. [Pr.: -tu-a-] – V. situa. DOOM
situáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. situắrii (-tu-ă-); pl. situắri
situară
SITUÁ, situez, vb. I. Refl. A ocupa un anumit loc într-o ordine, într-o ierarhie; p. ext. a lua o anumită atitudine față de o problemă dată; a acționa de pe o anumită poziție. ♦ Tranz. A așeza într-un anumit loc; a indica, a desemna locul cuiva. [Pr.: -tu-a] – Din fr. situer. DOOM
situá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 situeáză, 1 pl. situắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să situéze (-tu-e-); ger. situấnd (-tu-ând)
situarăm
SITUÁ, situez, vb. I. Refl. A ocupa un anumit loc într-o ordine, într-o ierarhie; p. ext. a lua o anumită atitudine față de o problemă dată; a acționa de pe o anumită poziție. ♦ Tranz. A așeza într-un anumit loc; a indica, a desemna locul cuiva. [Pr.: -tu-a] – Din fr. situer. DOOM
situá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 situeáză, 1 pl. situắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să situéze (-tu-e-); ger. situấnd (-tu-ând)
situarăți
SITUÁ, situez, vb. I. Refl. A ocupa un anumit loc într-o ordine, într-o ierarhie; p. ext. a lua o anumită atitudine față de o problemă dată; a acționa de pe o anumită poziție. ♦ Tranz. A așeza într-un anumit loc; a indica, a desemna locul cuiva. [Pr.: -tu-a] – Din fr. situer. DOOM
situá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 situeáză, 1 pl. situắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să situéze (-tu-e-); ger. situấnd (-tu-ând)
situase
SITUÁ, situez, vb. I. Refl. A ocupa un anumit loc într-o ordine, într-o ierarhie; p. ext. a lua o anumită atitudine față de o problemă dată; a acționa de pe o anumită poziție. ♦ Tranz. A așeza într-un anumit loc; a indica, a desemna locul cuiva. [Pr.: -tu-a] – Din fr. situer. DOOM
situá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 situeáză, 1 pl. situắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să situéze (-tu-e-); ger. situấnd (-tu-ând)
situasem
SITUÁ, situez, vb. I. Refl. A ocupa un anumit loc într-o ordine, într-o ierarhie; p. ext. a lua o anumită atitudine față de o problemă dată; a acționa de pe o anumită poziție. ♦ Tranz. A așeza într-un anumit loc; a indica, a desemna locul cuiva. [Pr.: -tu-a] – Din fr. situer. DOOM
situá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 situeáză, 1 pl. situắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să situéze (-tu-e-); ger. situấnd (-tu-ând)
situaseră
SITUÁ, situez, vb. I. Refl. A ocupa un anumit loc într-o ordine, într-o ierarhie; p. ext. a lua o anumită atitudine față de o problemă dată; a acționa de pe o anumită poziție. ♦ Tranz. A așeza într-un anumit loc; a indica, a desemna locul cuiva. [Pr.: -tu-a] – Din fr. situer. DOOM
situá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 situeáză, 1 pl. situắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să situéze (-tu-e-); ger. situấnd (-tu-ând)
situaserăm
SITUÁ, situez, vb. I. Refl. A ocupa un anumit loc într-o ordine, într-o ierarhie; p. ext. a lua o anumită atitudine față de o problemă dată; a acționa de pe o anumită poziție. ♦ Tranz. A așeza într-un anumit loc; a indica, a desemna locul cuiva. [Pr.: -tu-a] – Din fr. situer. DOOM
situá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 situeáză, 1 pl. situắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să situéze (-tu-e-); ger. situấnd (-tu-ând)
situaserăți
SITUÁ, situez, vb. I. Refl. A ocupa un anumit loc într-o ordine, într-o ierarhie; p. ext. a lua o anumită atitudine față de o problemă dată; a acționa de pe o anumită poziție. ♦ Tranz. A așeza într-un anumit loc; a indica, a desemna locul cuiva. [Pr.: -tu-a] – Din fr. situer. DOOM
situá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 situeáză, 1 pl. situắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să situéze (-tu-e-); ger. situấnd (-tu-ând)
situaseși
SITUÁ, situez, vb. I. Refl. A ocupa un anumit loc într-o ordine, într-o ierarhie; p. ext. a lua o anumită atitudine față de o problemă dată; a acționa de pe o anumită poziție. ♦ Tranz. A așeza într-un anumit loc; a indica, a desemna locul cuiva. [Pr.: -tu-a] – Din fr. situer. DOOM
situá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 situeáză, 1 pl. situắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să situéze (-tu-e-); ger. situấnd (-tu-ând)
situaseți
SITUÁ, situez, vb. I. Refl. A ocupa un anumit loc într-o ordine, într-o ierarhie; p. ext. a lua o anumită atitudine față de o problemă dată; a acționa de pe o anumită poziție. ♦ Tranz. A așeza într-un anumit loc; a indica, a desemna locul cuiva. [Pr.: -tu-a] – Din fr. situer. DOOM
situá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 situeáză, 1 pl. situắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să situéze (-tu-e-); ger. situấnd (-tu-ând)
situat
SITUÁ, situez, vb. I. Refl. A ocupa un anumit loc într-o ordine, într-o ierarhie; p. ext. a lua o anumită atitudine față de o problemă dată; a acționa de pe o anumită poziție. ♦ Tranz. A așeza într-un anumit loc; a indica, a desemna locul cuiva. [Pr.: -tu-a] – Din fr. situer. DOOM
situá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 situeáză, 1 pl. situắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să situéze (-tu-e-); ger. situấnd (-tu-ând)
situat
SITUÁT, -Ă, situați, -te, adj. (Despre oameni) Cu o bună situație materială; bogat, cu avere. [Pr.: -tu-at] – V. situa.
situata
SITUÁT, -Ă, situați, -te, adj. (Despre oameni) Cu o bună situație materială; bogat, cu avere. [Pr.: -tu-at] – V. situa.
situate
SITUÁT, -Ă, situați, -te, adj. (Despre oameni) Cu o bună situație materială; bogat, cu avere. [Pr.: -tu-at] – V. situa.
situatei
SITUÁT, -Ă, situați, -te, adj. (Despre oameni) Cu o bună situație materială; bogat, cu avere. [Pr.: -tu-at] – V. situa.
situatele
SITUÁT, -Ă, situați, -te, adj. (Despre oameni) Cu o bună situație materială; bogat, cu avere. [Pr.: -tu-at] – V. situa.
situatelor
SITUÁT, -Ă, situați, -te, adj. (Despre oameni) Cu o bună situație materială; bogat, cu avere. [Pr.: -tu-at] – V. situa.
situatul
SITUÁT, -Ă, situați, -te, adj. (Despre oameni) Cu o bună situație materială; bogat, cu avere. [Pr.: -tu-at] – V. situa.
situatului
SITUÁT, -Ă, situați, -te, adj. (Despre oameni) Cu o bună situație materială; bogat, cu avere. [Pr.: -tu-at] – V. situa.
situau
SITUÁ, situez, vb. I. Refl. A ocupa un anumit loc într-o ordine, într-o ierarhie; p. ext. a lua o anumită atitudine față de o problemă dată; a acționa de pe o anumită poziție. ♦ Tranz. A așeza într-un anumit loc; a indica, a desemna locul cuiva. [Pr.: -tu-a] – Din fr. situer. DOOM
situá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 situeáză, 1 pl. situắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să situéze (-tu-e-); ger. situấnd (-tu-ând)
situași
SITUÁ, situez, vb. I. Refl. A ocupa un anumit loc într-o ordine, într-o ierarhie; p. ext. a lua o anumită atitudine față de o problemă dată; a acționa de pe o anumită poziție. ♦ Tranz. A așeza într-un anumit loc; a indica, a desemna locul cuiva. [Pr.: -tu-a] – Din fr. situer. DOOM
situá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 situeáză, 1 pl. situắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să situéze (-tu-e-); ger. situấnd (-tu-ând)
situați
SITUÁ, situez, vb. I. Refl. A ocupa un anumit loc într-o ordine, într-o ierarhie; p. ext. a lua o anumită atitudine față de o problemă dată; a acționa de pe o anumită poziție. ♦ Tranz. A așeza într-un anumit loc; a indica, a desemna locul cuiva. [Pr.: -tu-a] – Din fr. situer. DOOM
situá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 situeáză, 1 pl. situắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să situéze (-tu-e-); ger. situấnd (-tu-ând)
situați
SITUÁT, -Ă, situați, -te, adj. (Despre oameni) Cu o bună situație materială; bogat, cu avere. [Pr.: -tu-at] – V. situa.
situația
SITUAȚÍE, situații, s. f. 1. Totalitatea împrejurărilor care determină la un moment dat condițiile existenței unei ființe, a unei colectivități, a unei activități; stare de fapt care decurge de aici pentru cineva sau ceva. ◊ Expr. A fi la înălțimea situației = a corespunde pe deplin unei misiuni încredințate. A te pune în situația cuiva = a încerca să înțelegi împrejurările în care se află altul, pentru a-ți da seama de modul lui de a gândi sau de a reacționa. A fi stăpân (sau călare) pe situație = a domina o situație în împrejurări critice, a fi sigur de ceva, a ști să se descurce (într-o situație dificilă). ♦ (În sintagma) Situație limită = situație excepțională, la extremă, aparent fără ieșire, care impune luarea fără întârziere a unei hotărâri radicale. ♦ Poziție socială, materială sau morală în care se află cineva. ◊ Expr. A-i face cuiva o situație = a ajuta pe cineva să ajungă la o poziție socială, materială și morală bună. ♦ (Concr.) Avere. ♦ Fig. Dispoziție, stare sufletească. 2. Prezentare detaliată a unor date privind rezultatele unei activități economice sau financiare dintr-un domeniu (comparativ cu sarcinile planificate); raport; inventar. ♦ Document în care se prezintă o stare de lucruri, mersul unor lucrări etc. 3. (Rar) Așezare, poziție a unui teren, a unei localități etc. [Pr.: -tu-a-. – Var.: (înv.) situațiúne s. f.] – Din fr. situation. DOOM
!situáție-límită (-tu-a-ți-e) s. f., art. situáția-límită (-ți-a), g.-d. art. situáției-límită; pl. situáții-límită
situație
SITUAȚÍE, situații, s. f. 1. Totalitatea împrejurărilor care determină la un moment dat condițiile existenței unei ființe, a unei colectivități, a unei activități; stare de fapt care decurge de aici pentru cineva sau ceva. ◊ Expr. A fi la înălțimea situației = a corespunde pe deplin unei misiuni încredințate. A te pune în situația cuiva = a încerca să înțelegi împrejurările în care se află altul, pentru a-ți da seama de modul lui de a gândi sau de a reacționa. A fi stăpân (sau călare) pe situație = a domina o situație în împrejurări critice, a fi sigur de ceva, a ști să se descurce (într-o situație dificilă). ♦ (În sintagma) Situație limită = situație excepțională, la extremă, aparent fără ieșire, care impune luarea fără întârziere a unei hotărâri radicale. ♦ Poziție socială, materială sau morală în care se află cineva. ◊ Expr. A-i face cuiva o situație = a ajuta pe cineva să ajungă la o poziție socială, materială și morală bună. ♦ (Concr.) Avere. ♦ Fig. Dispoziție, stare sufletească. 2. Prezentare detaliată a unor date privind rezultatele unei activități economice sau financiare dintr-un domeniu (comparativ cu sarcinile planificate); raport; inventar. ♦ Document în care se prezintă o stare de lucruri, mersul unor lucrări etc. 3. (Rar) Așezare, poziție a unui teren, a unei localități etc. [Pr.: -tu-a-. – Var.: (înv.) situațiúne s. f.] – Din fr. situation. DOOM
!situáție-límită (-tu-a-ți-e) s. f., art. situáția-límită (-ți-a), g.-d. art. situáției-límită; pl. situáții-límită
situației
SITUAȚÍE, situații, s. f. 1. Totalitatea împrejurărilor care determină la un moment dat condițiile existenței unei ființe, a unei colectivități, a unei activități; stare de fapt care decurge de aici pentru cineva sau ceva. ◊ Expr. A fi la înălțimea situației = a corespunde pe deplin unei misiuni încredințate. A te pune în situația cuiva = a încerca să înțelegi împrejurările în care se află altul, pentru a-ți da seama de modul lui de a gândi sau de a reacționa. A fi stăpân (sau călare) pe situație = a domina o situație în împrejurări critice, a fi sigur de ceva, a ști să se descurce (într-o situație dificilă). ♦ (În sintagma) Situație limită = situație excepțională, la extremă, aparent fără ieșire, care impune luarea fără întârziere a unei hotărâri radicale. ♦ Poziție socială, materială sau morală în care se află cineva. ◊ Expr. A-i face cuiva o situație = a ajuta pe cineva să ajungă la o poziție socială, materială și morală bună. ♦ (Concr.) Avere. ♦ Fig. Dispoziție, stare sufletească. 2. Prezentare detaliată a unor date privind rezultatele unei activități economice sau financiare dintr-un domeniu (comparativ cu sarcinile planificate); raport; inventar. ♦ Document în care se prezintă o stare de lucruri, mersul unor lucrări etc. 3. (Rar) Așezare, poziție a unui teren, a unei localități etc. [Pr.: -tu-a-. – Var.: (înv.) situațiúne s. f.] – Din fr. situation. DOOM
!situáție-límită (-tu-a-ți-e) s. f., art. situáția-límită (-ți-a), g.-d. art. situáției-límită; pl. situáții-límită
situații
SITUÁT, -Ă, situați, -te, adj. (Despre oameni) Cu o bună situație materială; bogat, cu avere. [Pr.: -tu-at] – V. situa.
situații
SITUAȚÍE, situații, s. f. 1. Totalitatea împrejurărilor care determină la un moment dat condițiile existenței unei ființe, a unei colectivități, a unei activități; stare de fapt care decurge de aici pentru cineva sau ceva. ◊ Expr. A fi la înălțimea situației = a corespunde pe deplin unei misiuni încredințate. A te pune în situația cuiva = a încerca să înțelegi împrejurările în care se află altul, pentru a-ți da seama de modul lui de a gândi sau de a reacționa. A fi stăpân (sau călare) pe situație = a domina o situație în împrejurări critice, a fi sigur de ceva, a ști să se descurce (într-o situație dificilă). ♦ (În sintagma) Situație limită = situație excepțională, la extremă, aparent fără ieșire, care impune luarea fără întârziere a unei hotărâri radicale. ♦ Poziție socială, materială sau morală în care se află cineva. ◊ Expr. A-i face cuiva o situație = a ajuta pe cineva să ajungă la o poziție socială, materială și morală bună. ♦ (Concr.) Avere. ♦ Fig. Dispoziție, stare sufletească. 2. Prezentare detaliată a unor date privind rezultatele unei activități economice sau financiare dintr-un domeniu (comparativ cu sarcinile planificate); raport; inventar. ♦ Document în care se prezintă o stare de lucruri, mersul unor lucrări etc. 3. (Rar) Așezare, poziție a unui teren, a unei localități etc. [Pr.: -tu-a-. – Var.: (înv.) situațiúne s. f.] – Din fr. situation. DOOM
!situáție-límită (-tu-a-ți-e) s. f., art. situáția-límită (-ți-a), g.-d. art. situáției-límită; pl. situáții-límită
situațiile
SITUAȚÍE, situații, s. f. 1. Totalitatea împrejurărilor care determină la un moment dat condițiile existenței unei ființe, a unei colectivități, a unei activități; stare de fapt care decurge de aici pentru cineva sau ceva. ◊ Expr. A fi la înălțimea situației = a corespunde pe deplin unei misiuni încredințate. A te pune în situația cuiva = a încerca să înțelegi împrejurările în care se află altul, pentru a-ți da seama de modul lui de a gândi sau de a reacționa. A fi stăpân (sau călare) pe situație = a domina o situație în împrejurări critice, a fi sigur de ceva, a ști să se descurce (într-o situație dificilă). ♦ (În sintagma) Situație limită = situație excepțională, la extremă, aparent fără ieșire, care impune luarea fără întârziere a unei hotărâri radicale. ♦ Poziție socială, materială sau morală în care se află cineva. ◊ Expr. A-i face cuiva o situație = a ajuta pe cineva să ajungă la o poziție socială, materială și morală bună. ♦ (Concr.) Avere. ♦ Fig. Dispoziție, stare sufletească. 2. Prezentare detaliată a unor date privind rezultatele unei activități economice sau financiare dintr-un domeniu (comparativ cu sarcinile planificate); raport; inventar. ♦ Document în care se prezintă o stare de lucruri, mersul unor lucrări etc. 3. (Rar) Așezare, poziție a unui teren, a unei localități etc. [Pr.: -tu-a-. – Var.: (înv.) situațiúne s. f.] – Din fr. situation. DOOM
!situáție-límită (-tu-a-ți-e) s. f., art. situáția-límită (-ți-a), g.-d. art. situáției-límită; pl. situáții-límită
situațiilor
SITUAȚÍE, situații, s. f. 1. Totalitatea împrejurărilor care determină la un moment dat condițiile existenței unei ființe, a unei colectivități, a unei activități; stare de fapt care decurge de aici pentru cineva sau ceva. ◊ Expr. A fi la înălțimea situației = a corespunde pe deplin unei misiuni încredințate. A te pune în situația cuiva = a încerca să înțelegi împrejurările în care se află altul, pentru a-ți da seama de modul lui de a gândi sau de a reacționa. A fi stăpân (sau călare) pe situație = a domina o situație în împrejurări critice, a fi sigur de ceva, a ști să se descurce (într-o situație dificilă). ♦ (În sintagma) Situație limită = situație excepțională, la extremă, aparent fără ieșire, care impune luarea fără întârziere a unei hotărâri radicale. ♦ Poziție socială, materială sau morală în care se află cineva. ◊ Expr. A-i face cuiva o situație = a ajuta pe cineva să ajungă la o poziție socială, materială și morală bună. ♦ (Concr.) Avere. ♦ Fig. Dispoziție, stare sufletească. 2. Prezentare detaliată a unor date privind rezultatele unei activități economice sau financiare dintr-un domeniu (comparativ cu sarcinile planificate); raport; inventar. ♦ Document în care se prezintă o stare de lucruri, mersul unor lucrări etc. 3. (Rar) Așezare, poziție a unui teren, a unei localități etc. [Pr.: -tu-a-. – Var.: (înv.) situațiúne s. f.] – Din fr. situation. DOOM
!situáție-límită (-tu-a-ți-e) s. f., art. situáția-límită (-ți-a), g.-d. art. situáției-límită; pl. situáții-límită
situaților
SITUÁT, -Ă, situați, -te, adj. (Despre oameni) Cu o bună situație materială; bogat, cu avere. [Pr.: -tu-at] – V. situa.
situațional
SITUAȚIONÁL, -Ă, situaționali, -e, adj. Care se referă la o situație, care este legat de o circumstanță. [Pr.: -tu-a-ți-o-] – Din fr. situationel. DOOM
situaționál (-tu-a-ți-o-) adj. m., pl. situaționáli; f. situaționálă, pl. situaționále
situaționala
SITUAȚIONÁL, -Ă, situaționali, -e, adj. Care se referă la o situație, care este legat de o circumstanță. [Pr.: -tu-a-ți-o-] – Din fr. situationel. DOOM
situaționál (-tu-a-ți-o-) adj. m., pl. situaționáli; f. situaționálă, pl. situaționále
situaționale
SITUAȚIONÁL, -Ă, situaționali, -e, adj. Care se referă la o situație, care este legat de o circumstanță. [Pr.: -tu-a-ți-o-] – Din fr. situationel. DOOM
situaționál (-tu-a-ți-o-) adj. m., pl. situaționáli; f. situaționálă, pl. situaționále
situaționalei
SITUAȚIONÁL, -Ă, situaționali, -e, adj. Care se referă la o situație, care este legat de o circumstanță. [Pr.: -tu-a-ți-o-] – Din fr. situationel. DOOM
situaționál (-tu-a-ți-o-) adj. m., pl. situaționáli; f. situaționálă, pl. situaționále
situaționalele
SITUAȚIONÁL, -Ă, situaționali, -e, adj. Care se referă la o situație, care este legat de o circumstanță. [Pr.: -tu-a-ți-o-] – Din fr. situationel. DOOM
situaționál (-tu-a-ți-o-) adj. m., pl. situaționáli; f. situaționálă, pl. situaționále
situaționalelor
SITUAȚIONÁL, -Ă, situaționali, -e, adj. Care se referă la o situație, care este legat de o circumstanță. [Pr.: -tu-a-ți-o-] – Din fr. situationel. DOOM
situaționál (-tu-a-ți-o-) adj. m., pl. situaționáli; f. situaționálă, pl. situaționále
situaționali
SITUAȚIONÁL, -Ă, situaționali, -e, adj. Care se referă la o situație, care este legat de o circumstanță. [Pr.: -tu-a-ți-o-] – Din fr. situationel. DOOM
situaționál (-tu-a-ți-o-) adj. m., pl. situaționáli; f. situaționálă, pl. situaționále
situaționalii
SITUAȚIONÁL, -Ă, situaționali, -e, adj. Care se referă la o situație, care este legat de o circumstanță. [Pr.: -tu-a-ți-o-] – Din fr. situationel. DOOM
situaționál (-tu-a-ți-o-) adj. m., pl. situaționáli; f. situaționálă, pl. situaționále
situaționalilor
SITUAȚIONÁL, -Ă, situaționali, -e, adj. Care se referă la o situație, care este legat de o circumstanță. [Pr.: -tu-a-ți-o-] – Din fr. situationel. DOOM
situaționál (-tu-a-ți-o-) adj. m., pl. situaționáli; f. situaționálă, pl. situaționále
situaționalul
SITUAȚIONÁL, -Ă, situaționali, -e, adj. Care se referă la o situație, care este legat de o circumstanță. [Pr.: -tu-a-ți-o-] – Din fr. situationel. DOOM
situaționál (-tu-a-ți-o-) adj. m., pl. situaționáli; f. situaționálă, pl. situaționále
situaționalului
SITUAȚIONÁL, -Ă, situaționali, -e, adj. Care se referă la o situație, care este legat de o circumstanță. [Pr.: -tu-a-ți-o-] – Din fr. situationel. DOOM
situaționál (-tu-a-ți-o-) adj. m., pl. situaționáli; f. situaționálă, pl. situaționále
situațiune
SITUAȚÍE, situații, s. f. 1. Totalitatea împrejurărilor care determină la un moment dat condițiile existenței unei ființe, a unei colectivități, a unei activități; stare de fapt care decurge de aici pentru cineva sau ceva. ◊ Expr. A fi la înălțimea situației = a corespunde pe deplin unei misiuni încredințate. A te pune în situația cuiva = a încerca să înțelegi împrejurările în care se află altul, pentru a-ți da seama de modul lui de a gândi sau de a reacționa. A fi stăpân (sau călare) pe situație = a domina o situație în împrejurări critice, a fi sigur de ceva, a ști să se descurce (într-o situație dificilă). ♦ (În sintagma) Situație limită = situație excepțională, la extremă, aparent fără ieșire, care impune luarea fără întârziere a unei hotărâri radicale. ♦ Poziție socială, materială sau morală în care se află cineva. ◊ Expr. A-i face cuiva o situație = a ajuta pe cineva să ajungă la o poziție socială, materială și morală bună. ♦ (Concr.) Avere. ♦ Fig. Dispoziție, stare sufletească. 2. Prezentare detaliată a unor date privind rezultatele unei activități economice sau financiare dintr-un domeniu (comparativ cu sarcinile planificate); raport; inventar. ♦ Document în care se prezintă o stare de lucruri, mersul unor lucrări etc. 3. (Rar) Așezare, poziție a unui teren, a unei localități etc. [Pr.: -tu-a-. – Var.: (înv.) situațiúne s. f.] – Din fr. situation. DOOM
!situáție-límită (-tu-a-ți-e) s. f., art. situáția-límită (-ți-a), g.-d. art. situáției-límită; pl. situáții-límită
situează
SITUÁ, situez, vb. I. Refl. A ocupa un anumit loc într-o ordine, într-o ierarhie; p. ext. a lua o anumită atitudine față de o problemă dată; a acționa de pe o anumită poziție. ♦ Tranz. A așeza într-un anumit loc; a indica, a desemna locul cuiva. [Pr.: -tu-a] – Din fr. situer. DOOM
situá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 situeáză, 1 pl. situắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să situéze (-tu-e-); ger. situấnd (-tu-ând)
situez
SITUÁ, situez, vb. I. Refl. A ocupa un anumit loc într-o ordine, într-o ierarhie; p. ext. a lua o anumită atitudine față de o problemă dată; a acționa de pe o anumită poziție. ♦ Tranz. A așeza într-un anumit loc; a indica, a desemna locul cuiva. [Pr.: -tu-a] – Din fr. situer. DOOM
situá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 situeáză, 1 pl. situắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să situéze (-tu-e-); ger. situấnd (-tu-ând)
situeze
SITUÁ, situez, vb. I. Refl. A ocupa un anumit loc într-o ordine, într-o ierarhie; p. ext. a lua o anumită atitudine față de o problemă dată; a acționa de pe o anumită poziție. ♦ Tranz. A așeza într-un anumit loc; a indica, a desemna locul cuiva. [Pr.: -tu-a] – Din fr. situer. DOOM
situá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 situeáză, 1 pl. situắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să situéze (-tu-e-); ger. situấnd (-tu-ând)
situezi
SITUÁ, situez, vb. I. Refl. A ocupa un anumit loc într-o ordine, într-o ierarhie; p. ext. a lua o anumită atitudine față de o problemă dată; a acționa de pe o anumită poziție. ♦ Tranz. A așeza într-un anumit loc; a indica, a desemna locul cuiva. [Pr.: -tu-a] – Din fr. situer. DOOM
situá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 situeáză, 1 pl. situắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să situéze (-tu-e-); ger. situấnd (-tu-ând)
situl
SIT, situri, s. n. 1. Peisaj pitoresc. 2. Configurația unui loc ocupat de un oraș. ◊ Sit arheologic = șantier unde au loc săpături și cercetări arheologice. Sit de conservare = arie naturală protejată. – Din fr., engl. site. DOOM
*sit (loc, peisaj) s. n., pl. síturi
situla
SITÚLĂ, situle, s. f. (Rar) Vas cu toartă pentru scos apă. – Din lat. situla, fr. situle. DOOM
sitúlă (rar) s. f., g.-d. art. sitúlei; pl. sitúle
situle
SITÚLĂ, situle, s. f. (Rar) Vas cu toartă pentru scos apă. – Din lat. situla, fr. situle. DOOM
sitúlă (rar) s. f., g.-d. art. sitúlei; pl. sitúle
situlei
SITÚLĂ, situle, s. f. (Rar) Vas cu toartă pentru scos apă. – Din lat. situla, fr. situle. DOOM
sitúlă (rar) s. f., g.-d. art. sitúlei; pl. sitúle
situlele
SITÚLĂ, situle, s. f. (Rar) Vas cu toartă pentru scos apă. – Din lat. situla, fr. situle. DOOM
sitúlă (rar) s. f., g.-d. art. sitúlei; pl. sitúle
situlelor
SITÚLĂ, situle, s. f. (Rar) Vas cu toartă pentru scos apă. – Din lat. situla, fr. situle. DOOM
sitúlă (rar) s. f., g.-d. art. sitúlei; pl. sitúle
sitului
SIT, situri, s. n. 1. Peisaj pitoresc. 2. Configurația unui loc ocupat de un oraș. ◊ Sit arheologic = șantier unde au loc săpături și cercetări arheologice. Sit de conservare = arie naturală protejată. – Din fr., engl. site. DOOM
*sit (loc, peisaj) s. n., pl. síturi
situri
SIT, situri, s. n. 1. Peisaj pitoresc. 2. Configurația unui loc ocupat de un oraș. ◊ Sit arheologic = șantier unde au loc săpături și cercetări arheologice. Sit de conservare = arie naturală protejată. – Din fr., engl. site. DOOM
*sit (loc, peisaj) s. n., pl. síturi
siturile
SIT, situri, s. n. 1. Peisaj pitoresc. 2. Configurația unui loc ocupat de un oraș. ◊ Sit arheologic = șantier unde au loc săpături și cercetări arheologice. Sit de conservare = arie naturală protejată. – Din fr., engl. site. DOOM
*sit (loc, peisaj) s. n., pl. síturi
siturilor
SIT, situri, s. n. 1. Peisaj pitoresc. 2. Configurația unui loc ocupat de un oraș. ◊ Sit arheologic = șantier unde au loc săpături și cercetări arheologice. Sit de conservare = arie naturală protejată. – Din fr., engl. site. DOOM
*sit (loc, peisaj) s. n., pl. síturi
situând
SITUÁ, situez, vb. I. Refl. A ocupa un anumit loc într-o ordine, într-o ierarhie; p. ext. a lua o anumită atitudine față de o problemă dată; a acționa de pe o anumită poziție. ♦ Tranz. A așeza într-un anumit loc; a indica, a desemna locul cuiva. [Pr.: -tu-a] – Din fr. situer. DOOM
situá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 situeáză, 1 pl. situắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să situéze (-tu-e-); ger. situấnd (-tu-ând)
situînd
SITUÁ, situez, vb. I. Refl. A ocupa un anumit loc într-o ordine, într-o ierarhie; p. ext. a lua o anumită atitudine față de o problemă dată; a acționa de pe o anumită poziție. ♦ Tranz. A așeza într-un anumit loc; a indica, a desemna locul cuiva. [Pr.: -tu-a] – Din fr. situer. DOOM
situá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 situeáză, 1 pl. situắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să situéze (-tu-e-); ger. situấnd (-tu-ând)
situări
SITUÁRE, situări, s. f. Acțiunea de a (se) situa și rezultatul ei. [Pr.: -tu-a-] – V. situa. DOOM
situáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. situắrii (-tu-ă-); pl. situắri
situării
SITUÁRE, situări, s. f. Acțiunea de a (se) situa și rezultatul ei. [Pr.: -tu-a-] – V. situa. DOOM
situáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. situắrii (-tu-ă-); pl. situắri
situările
SITUÁRE, situări, s. f. Acțiunea de a (se) situa și rezultatul ei. [Pr.: -tu-a-] – V. situa. DOOM
situáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. situắrii (-tu-ă-); pl. situắri
situărilor
SITUÁRE, situări, s. f. Acțiunea de a (se) situa și rezultatul ei. [Pr.: -tu-a-] – V. situa. DOOM
situáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. situắrii (-tu-ă-); pl. situắri
sităr
sităr, sitări s. m. (intl.) paznic înarmat.
sităruș
SITĂRÚȘ, sităruși, s. m. Diminutiv al lui sitar1. – Sitar1 + suf. -uș. DOOM
sitărúș s. m., pl. sitărúși
sităruși
SITĂRÚȘ, sităruși, s. m. Diminutiv al lui sitar1. – Sitar1 + suf. -uș. DOOM
sitărúș s. m., pl. sitărúși
sitărușii
SITĂRÚȘ, sităruși, s. m. Diminutiv al lui sitar1. – Sitar1 + suf. -uș. DOOM
sitărúș s. m., pl. sitărúși
sitărușilor
SITĂRÚȘ, sităruși, s. m. Diminutiv al lui sitar1. – Sitar1 + suf. -uș. DOOM
sitărúș s. m., pl. sitărúși
sitărușul
SITĂRÚȘ, sităruși, s. m. Diminutiv al lui sitar1. – Sitar1 + suf. -uș. DOOM
sitărúș s. m., pl. sitărúși
sitărușului
SITĂRÚȘ, sităruși, s. m. Diminutiv al lui sitar1. – Sitar1 + suf. -uș. DOOM
sitărúș s. m., pl. sitărúși
sium
COSIȚÉL, cosiței, s. m. Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu rădăcina fibroasă, cu frunze mici, lunguiețe și dințate și cu flori albe (Sium latifolium). – Cosiță + suf. -el.
siv
SIV, -Ă, sivi, -e, adj. (Reg.) De culoare cenușie, sură; (despre părul oamenilor) cărunt. – Din bg., sb. siv. DOOM
siv (reg.) adj. m., pl. sivi; f. sívă, pl. síve
siva
SIV, -Ă, sivi, -e, adj. (Reg.) De culoare cenușie, sură; (despre părul oamenilor) cărunt. – Din bg., sb. siv. DOOM
siv (reg.) adj. m., pl. sivi; f. sívă, pl. síve
sivapitec
SIVAPITÉC s.m. Specie de maimuță fosilă din era neozoică. [< fr. sivapithèque].
sive
SIV, -Ă, sivi, -e, adj. (Reg.) De culoare cenușie, sură; (despre părul oamenilor) cărunt. – Din bg., sb. siv. DOOM
siv (reg.) adj. m., pl. sivi; f. sívă, pl. síve
sivei
SIV, -Ă, sivi, -e, adj. (Reg.) De culoare cenușie, sură; (despre părul oamenilor) cărunt. – Din bg., sb. siv. DOOM
siv (reg.) adj. m., pl. sivi; f. sívă, pl. síve
sivele
SIV, -Ă, sivi, -e, adj. (Reg.) De culoare cenușie, sură; (despre părul oamenilor) cărunt. – Din bg., sb. siv. DOOM
siv (reg.) adj. m., pl. sivi; f. sívă, pl. síve
sivelor
SIV, -Ă, sivi, -e, adj. (Reg.) De culoare cenușie, sură; (despre părul oamenilor) cărunt. – Din bg., sb. siv. DOOM
siv (reg.) adj. m., pl. sivi; f. sívă, pl. síve
sivi
SIV, -Ă, sivi, -e, adj. (Reg.) De culoare cenușie, sură; (despre părul oamenilor) cărunt. – Din bg., sb. siv. DOOM
siv (reg.) adj. m., pl. sivi; f. sívă, pl. síve
sivii
SIV, -Ă, sivi, -e, adj. (Reg.) De culoare cenușie, sură; (despre părul oamenilor) cărunt. – Din bg., sb. siv. DOOM
siv (reg.) adj. m., pl. sivi; f. sívă, pl. síve
sivilor
SIV, -Ă, sivi, -e, adj. (Reg.) De culoare cenușie, sură; (despre părul oamenilor) cărunt. – Din bg., sb. siv. DOOM
siv (reg.) adj. m., pl. sivi; f. sívă, pl. síve
sivul
SIV, -Ă, sivi, -e, adj. (Reg.) De culoare cenușie, sură; (despre părul oamenilor) cărunt. – Din bg., sb. siv. DOOM
siv (reg.) adj. m., pl. sivi; f. sívă, pl. síve
sivului
SIV, -Ă, sivi, -e, adj. (Reg.) De culoare cenușie, sură; (despre părul oamenilor) cărunt. – Din bg., sb. siv. DOOM
siv (reg.) adj. m., pl. sivi; f. sívă, pl. síve
sixpartit
SIXPARTÍT, -Ă adj. (Liv.) Compus din șase părți sau elemente. ◊ (Arhit.) Boltă sixpartită = boltă alcătuită din trei arce ogivale. [Et. incertă].
sixpartita
SIXPARTÍT, -Ă adj. (Liv.) Compus din șase părți sau elemente. ◊ (Arhit.) Boltă sixpartită = boltă alcătuită din trei arce ogivale. [Et. incertă].
sixpartite
SIXPARTÍT, -Ă adj. (Liv.) Compus din șase părți sau elemente. ◊ (Arhit.) Boltă sixpartită = boltă alcătuită din trei arce ogivale. [Et. incertă].
sixpartitei
SIXPARTÍT, -Ă adj. (Liv.) Compus din șase părți sau elemente. ◊ (Arhit.) Boltă sixpartită = boltă alcătuită din trei arce ogivale. [Et. incertă].
sixpartitele
SIXPARTÍT, -Ă adj. (Liv.) Compus din șase părți sau elemente. ◊ (Arhit.) Boltă sixpartită = boltă alcătuită din trei arce ogivale. [Et. incertă].
sixpartitelor
SIXPARTÍT, -Ă adj. (Liv.) Compus din șase părți sau elemente. ◊ (Arhit.) Boltă sixpartită = boltă alcătuită din trei arce ogivale. [Et. incertă].
sixpartitul
SIXPARTÍT, -Ă adj. (Liv.) Compus din șase părți sau elemente. ◊ (Arhit.) Boltă sixpartită = boltă alcătuită din trei arce ogivale. [Et. incertă].
sixpartitului
SIXPARTÍT, -Ă adj. (Liv.) Compus din șase părți sau elemente. ◊ (Arhit.) Boltă sixpartită = boltă alcătuită din trei arce ogivale. [Et. incertă].
sixpartiți
SIXPARTÍT, -Ă adj. (Liv.) Compus din șase părți sau elemente. ◊ (Arhit.) Boltă sixpartită = boltă alcătuită din trei arce ogivale. [Et. incertă].
sixpartiții
SIXPARTÍT, -Ă adj. (Liv.) Compus din șase părți sau elemente. ◊ (Arhit.) Boltă sixpartită = boltă alcătuită din trei arce ogivale. [Et. incertă].
sixpartiților
SIXPARTÍT, -Ă adj. (Liv.) Compus din șase părți sau elemente. ◊ (Arhit.) Boltă sixpartită = boltă alcătuită din trei arce ogivale. [Et. incertă].
sixta
SÍXTĂ, sixte, s. f. Poziție a brațului înarmat, întâlnită în scrimă, la probele de floretă și de spadă. – Din fr. sixte. DOOM
síxtă s. f., g.-d. art. síxtei; pl. síxte
sixte
SÍXTĂ, sixte, s. f. Poziție a brațului înarmat, întâlnită în scrimă, la probele de floretă și de spadă. – Din fr. sixte. DOOM
síxtă s. f., g.-d. art. síxtei; pl. síxte
sixtei
SÍXTĂ, sixte, s. f. Poziție a brațului înarmat, întâlnită în scrimă, la probele de floretă și de spadă. – Din fr. sixte. DOOM
síxtă s. f., g.-d. art. síxtei; pl. síxte
sixtele
SÍXTĂ, sixte, s. f. Poziție a brațului înarmat, întâlnită în scrimă, la probele de floretă și de spadă. – Din fr. sixte. DOOM
síxtă s. f., g.-d. art. síxtei; pl. síxte
sixtelor
SÍXTĂ, sixte, s. f. Poziție a brațului înarmat, întâlnită în scrimă, la probele de floretă și de spadă. – Din fr. sixte. DOOM
síxtă s. f., g.-d. art. síxtei; pl. síxte
sizigia
SIZIGÍE s. f. (Astron.) Conjuncția sau opoziția unei planete cu Soarele. ◊ Maree de sizigie = maree care coincide cu Luna nouă sau plină. – Din fr. syzygie. DOOM
sizigíe s. f., art. sizigía, g.-d. sizigíi, art. sizigíei
sizigie
SIZIGÍE s. f. (Astron.) Conjuncția sau opoziția unei planete cu Soarele. ◊ Maree de sizigie = maree care coincide cu Luna nouă sau plină. – Din fr. syzygie. DOOM
sizigíe s. f., art. sizigía, g.-d. sizigíi, art. sizigíei
sizigiei
SIZIGÍE s. f. (Astron.) Conjuncția sau opoziția unei planete cu Soarele. ◊ Maree de sizigie = maree care coincide cu Luna nouă sau plină. – Din fr. syzygie. DOOM
sizigíe s. f., art. sizigía, g.-d. sizigíi, art. sizigíei
sizigii
SIZIGÍE s. f. (Astron.) Conjuncția sau opoziția unei planete cu Soarele. ◊ Maree de sizigie = maree care coincide cu Luna nouă sau plină. – Din fr. syzygie. DOOM
sizigíe s. f., art. sizigía, g.-d. sizigíi, art. sizigíei
sizigiu
SIZÍGIU s.n. v. sizigie.