sgaibă
sgáibă (-be), s. f. – 1. Rană, rosătură, bubă superficială. – 2. Crustă, coajă. – 3. Demon, termen de ocară. – Var. mr. zǵaibă. Lat. scăbia, de la scăbĕre „a se freca” (Cipariu, Elem., 72; Densusianu, Hlr., 133; Pușcariu 1936; REW 7634; cf. în contra Graur, BL, V, 113), cf. alb. zgebë „rîie” (Philippide, II, 653), it. scabbia „rîie”. Proveniența în rom. pornind de la alb. (Weigand, Jb., XIX, 144) pare o ipoteză inutilă, ca și sursa anterioară indoeurop. (Lahovary 327). Pentru formă, cf. habeat › aibă. Etimonul lat. nu a fost acceptat din cauza dificultății semantice, dacă se pornește de la sensul de „rîie”, propriu lui scabies; dar este de presupus că cuvîntul lat. conservat și sensul său etimologic, de „mîncărime, lucru care provoacă scărpinatul”, care este cel al cuvîntului rom. – Der. sgăibos, adj. (ulceros).
sgalț
sgalț (-țuri), s. n. – (Arg.) Cravată. – Var. zgalț. Germ. Halstuch, de unde și rus. galstuk › galstus, s. n. (cravată), cf. Cihac, II, 281 și potgalț.
sgancă
sgáncă (-ắnci), s. f. – Bubă, zgaibă, abces. – Var. zgancă, gance, gînci. Mag. gáncs (Scriban), cf. rut. ganč, cu s- expresiv și cu sing. reconstituit după pl. În Mold. var. în Trans. și Banat. – Der. gînceluit, adj. (Banat, molipsit de sifilis); sgîncili (var. sgînciori), vb. (a se scărpina); sgăncos, adj. (cu cicatrice).
sgardă
sgárdă (-ắrzi), s. f. – 1. Salbă, colier. – 2. Curea sau cerc de metal de la gîtul cîinilor. – 3. (Arg.) Cravată. – Var. zgardă. Origine necunoscută. Explicațiile prin gard (Geheeb 37), din rut. garda „podoabă” (Pușcariu, Dacor., II, 610), din alb. škardhë (cf. Rosetti, II, 122) sau din gherdan (Scriban) nu sînt satisfăcătoare. Rut. pare să provină din rom. (Miklosich, Wander., 20); același lucru se poate spune și despre cuvîntul alb.
sglobiu
sglobíu (-íe), adj. – 1. Rău, ticălos. – 2. Ștrengar, zburdalnic, poznaș. – 3. Vesel, jucăuș, vioi. – Var. zglobiu, z(g)lobiv. Sl. zglobivŭ (Cihac, II, 342; Șeineanu, Semasiol., 220; Tiktin; cf. Hasdeu, Col. lui Traian, 1882, p. 245-9, 478-90), cf. bg. zlobiv „răutăcios”, v. pol. zglobiwy „rău”. Primul este înv.
sglăvoc
sglăvóc (-ci), s. m. – 1. Moacă, babă (Cottus gobio). – 2. Albăstrea (Centaurea cyanus, Centaurea phrygia). – Var. z(g)lăvoc, sglăvoacă. Sb. glàvoc, cf. Daničič, III, 183 (Cihac, II, 121; Conev 53), cf. pol. głowacz, ceh. lawouch și glavă. Legătura sensului al doilea cu rut. gliba „bulgăre de pămînt” (Byhan 341) nu este probabilă.
sgoadă
sgoádă (-de), s. f. – 1. Cauzalitate, întîmplare, hazard. – 2. Poveste. – Var. sgoandă, zgoa(n)gă. Sb. zgoda (Candrea). În Banat și Olt. – Der. sgodi, vb. (a nimeri); sgondi, vb. (a povesti; a face glume, a glumi); sgondos, adj. (hazliu, glumeț).
sgomot
sgómot (-te), s. f. – 1. Sunet, rumoare. – 2. Zarvă, scandal. – Var. zgomot, înv. scomot, și der. Slov. gomot, sb., cr. glomot (Cihac, II, 343), din pol. gomon, der. gomoni, vb. (a trăncăni, a flecări). – Der. sgomota (var. gomoti), vb. (a face zgomot); sgomotos, adj. (care produce zgomot).
sgraffito
SGRAFFÍTO s. n. Procedeu de a zgâria un desen într-un material colorat, lăsând să apară contrastant stratul de fond. – Cuv. it. DOOM
sgraffíto (it.) s. n., art. sgraffítoul
sgraffitoul
SGRAFFÍTO s. n. Procedeu de a zgâria un desen într-un material colorat, lăsând să apară contrastant stratul de fond. – Cuv. it. DOOM
sgraffíto (it.) s. n., art. sgraffítoul
sgraffitoului
SGRAFFÍTO s. n. Procedeu de a zgâria un desen într-un material colorat, lăsând să apară contrastant stratul de fond. – Cuv. it. DOOM
sgraffíto (it.) s. n., art. sgraffítoul
sgraffitouri
SGRAFFÍTO s. n. Procedeu de a zgâria un desen într-un material colorat, lăsând să apară contrastant stratul de fond. – Cuv. it. DOOM
sgraffíto (it.) s. n., art. sgraffítoul
sgraffitourile
SGRAFFÍTO s. n. Procedeu de a zgâria un desen într-un material colorat, lăsând să apară contrastant stratul de fond. – Cuv. it. DOOM
sgraffíto (it.) s. n., art. sgraffítoul
sgraffitourilor
SGRAFFÍTO s. n. Procedeu de a zgâria un desen într-un material colorat, lăsând să apară contrastant stratul de fond. – Cuv. it. DOOM
sgraffíto (it.) s. n., art. sgraffítoul
sgrafit
SGRAFÍT s.n. (Arte) Gen de frescă constând în a aplica pe un fond negru de stuc un grund alb pentru ca apoi, prin hașuri, să se formeze umbre. [Scris și sgraffito. / < fr. sgraffite, it. sgraffito].
sgrafit
SGRAFÍT s.n. (Arte) Gen de frescă constând în a aplica pe un fond negru de stuc un grund alb pentru ca apoi, prin hașuri, să se formeze umbre. [Scris și sgraffito. / < fr. sgraffite, it. sgraffito].
sgrepțăna
sgrepțăná (-eápțăn, -át), vb. – 1. A se cățăra agățîndu-se. – 2. A se scărpina, a rîcîi. – Var. sgrepț(ăn)a, (s)gripsăna, grăpțăna, grăpsăna. Creație expresivă (Tiktin), cf. sl. greti, grebsti „a rîcîi”, ngr. γρατσουνίζω „a zgrepțăna”, germ. grapsen. Legătura cu lat. excarpitiāre (Giuglea, LL, II, 34) nu este probabilă.
sgrepțănare
sgrepțăná (-eápțăn, -át), vb. – 1. A se cățăra agățîndu-se. – 2. A se scărpina, a rîcîi. – Var. sgrepț(ăn)a, (s)gripsăna, grăpțăna, grăpsăna. Creație expresivă (Tiktin), cf. sl. greti, grebsti „a rîcîi”, ngr. γρατσουνίζω „a zgrepțăna”, germ. grapsen. Legătura cu lat. excarpitiāre (Giuglea, LL, II, 34) nu este probabilă.
sgribuli
sgribulí (-lésc, -ít), vb. refl. – A se strînge, a se ghemui, a se încovriga de frig sau de teamă. – Var. zgribuli, scriburi, screbuli, screburi. – Mr. gribuire „a se încovoia”. Creație expresivă (Meyer-Lübke, Zrph., 1923, 228). S-a mai explicat prin sb. škrebatati „a plesni” (Cihac, II, 343), prin slov. zgrbiti „a se încreți” (Tiktin), prin slov. zgrbljen „încrețit”, rut. dryguliti „a tremura” (Densusianu, GS, I, 164), prin bg. skribicam (Conev 95), prin mag. görbűlni (Giuglea, Dacor., III, 625), germ. med. griuwel „frică” (Giuglea, Dacor., III, 380). – Der. sgribulici, s. m. (varietate de țînțar, Chironomus leucopogon), numit așa pentru că tremură pe picioare; sgriboi, s. m. (pește, Acerina cernua), datorită mobilității aripioarei sale dorsale; sguli, vb. refl. (Trans., Mold., a se strînge, a se pipernici), a cărui der. nu pare clară.
sgribulire
sgribulí (-lésc, -ít), vb. refl. – A se strînge, a se ghemui, a se încovriga de frig sau de teamă. – Var. zgribuli, scriburi, screbuli, screburi. – Mr. gribuire „a se încovoia”. Creație expresivă (Meyer-Lübke, Zrph., 1923, 228). S-a mai explicat prin sb. škrebatati „a plesni” (Cihac, II, 343), prin slov. zgrbiti „a se încreți” (Tiktin), prin slov. zgrbljen „încrețit”, rut. dryguliti „a tremura” (Densusianu, GS, I, 164), prin bg. skribicam (Conev 95), prin mag. görbűlni (Giuglea, Dacor., III, 625), germ. med. griuwel „frică” (Giuglea, Dacor., III, 380). – Der. sgribulici, s. m. (varietate de țînțar, Chironomus leucopogon), numit așa pentru că tremură pe picioare; sgriboi, s. m. (pește, Acerina cernua), datorită mobilității aripioarei sale dorsale; sguli, vb. refl. (Trans., Mold., a se strînge, a se pipernici), a cărui der. nu pare clară.
sgrăbunță
sgrăbúnță (-țe), s. f. – 1. Grăuncior, granulă. – 2. Bubuliță, coș. – Var. sgrăbunț, zgrăbunț(ă). Creație expresivă, probabil bazată pe grăunț, cu s- expresiv. Legătura cu lat. carbuncŭlus (Pușcariu, Jb., XI, 129; Pușcariu 1939; REW 1677; Tiktin) este improbabilă. Scriban apropie cuvîntul de brobință și sgrunț, aproape sigur. Uz general, dar rar în E (ALR, I, 129). – Der. sgrăbunțică, s. f. (plantă, Lampsana communis); sgrăbunțos (var. sgrobunțos), adj. (granulos, grăunțos).
sgurav
sguráv (-vă), adj. – Slab, descărnat. Sb. (z)gurav „cocoșat”. – Der. sgurăvi, vb. refl. (a slăbi).
sgură
sgúră (-ri), s. f. – Reziduu, mineral, funingine. – Var. zgură. Mr. zgură, zgurie. Ngr. σϰουρά, σϰουριά (Cihac, II, 698), din gr. σϰωριά, cf. scoare și sb., cr. skorija (Vasmer, Gr., 134), bg. zgorija, zgurija, zgurja, alb. zgürë. – Der. sguros, adj. (plin de zgură); sguruit, adj. (murdărit cu zgură).
sgâmboi
sgîmbói (-i), s. m. – 1. Copil, puști, mucos. – 2. Penis. – Var. zgîmboi. Origine îndoielnică, probabil expresivă, pornind de la *zgîmb „sucit” care ar putea reprezenta eventual gr. σϰαμβός, σϰιμβός „sucit”, cf. it. sghembo „sucit” (în contra REW 8027) și lat. stlembus, strambus. Der. din sl. gąba „ciupercă” (Byhan 311; Drăganu, Dacor., I, 307) nu este convingătoare. Semantic se explică prin referire la strîmbăturile copiilor rău crescuți. Aparțin aceleiași familii: năsgîmb, s. m. (copil poznaș; prostănac), cu pref. expresiv; năsărîmb, s. m. (prost, tont), pe care Miklosich, Slaw. Elem., 46 și Cihac, II, 215 îl leagă de sl. sramŭ „rușine”, nesramĭnŭ „nerușinat”; scălîmb, adj. (răsucit), a fost pus în legătură cu gr. σϰαληνός contaminat cu lat. strambus (Pușcariu, Conv. lit., XXXIX, 306; Schuchardt, ZRPh., XXIX, 623; REW 7638; Pușcariu, Dacor., VIII, 113), cf. it. scalembro, dar nu poate fi cuvînt moștenit, dacă se are în vedere l intervocalic. Der. sgîmboia (var. sgrîmboia), vb. refl. (a se holba, a privi cu înverșunare), a cărui der. din sl. *sŭgąbovati, de la gąba „bot” (Byhan 311) nu pare probabilă; năsărîmbă (var. năsărîngă), s. f. (Trans., Olt., prostie, tîmpenie, stupiditate); scălîmba (var. scălîmboia), vb. refl. (a gesticula, a se strîmba, a se urîți); scălîmbă(ie)tură, s. f. (schimonositură).
sgândări
sgîndărí (-résc, -ít), vb. – 1. A rîcîi o rană nevindecată. – 2. A irita, a excita. – Var. zgîndări. Origine necunoscută, dar probabil expresivă. Legătura cu sl. žigati „a arde” (Cihac, II, 158) nu pare posibilă; cu sgănciuli (Scriban) nu se potrivește.
sgândărire
sgîndărí (-résc, -ít), vb. – 1. A rîcîi o rană nevindecată. – 2. A irita, a excita. – Var. zgîndări. Origine necunoscută, dar probabil expresivă. Legătura cu sl. žigati „a arde” (Cihac, II, 158) nu pare posibilă; cu sgănciuli (Scriban) nu se potrivește.
sgândărit
sgîndărí (-résc, -ít), vb. – 1. A rîcîi o rană nevindecată. – 2. A irita, a excita. – Var. zgîndări. Origine necunoscută, dar probabil expresivă. Legătura cu sl. žigati „a arde” (Cihac, II, 158) nu pare posibilă; cu sgănciuli (Scriban) nu se potrivește.
sgârci
ZGÂRCÍ2, zgârcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) contracta din cauza frigului, a durerii etc. ♦ Refl. (Despre plante) A se chirci, a se micșora, a degenera. 2. Refl. A da dovadă de zgârcenie, a se arăta zgârcit; a se scumpi. – Din sl. sŭgrŭčiti. DOOM
zgârcí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se zgârcéște, imperf. 3 sg. se zgârceá; conj. prez. 3 să se zgârceáscă
sgârcire
sgîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A contrage, a se strînge. – 2. (Refl.) A fi meschin, a se scumpi. – Var. gîrci, cîrci, și der. Sl. sŭgrŭčiti sę (Miklosich, Lecivon, 146; Cihac, II, 41; Tiktin; Berneker 369), cf. ceh. skrciti. – Der. sgîrci (var. sgîrc), s. n. (cartilaj; unealtă de dogar; extremitate cartilaginoasă; sfîrc; șfichi de bice); sgîrcit, adj. (avar, meschin; strîns, chircit); sgîrcenie, s. f. (avariție, calicie); sfîrc, s. n. (extremitate cartilaginoasă; mamelon; șfichi de bici), cuvînt de uz general (ALR, II, 68), este fără îndoială deformare de la sgîrc, apropiat de rădăcina expresivă sfîr, cf. spîrc.
sgârcit
ZGÂRCÍT, -Ă, zgârciți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care face economii exagerate, evitând și cheltuielile de strictă necesitate, care strânge cu lăcomie bunuri materiale; avar. ♦ Lipsit de generozitate. ◊ Expr. Zgârcit la vorbă = care vorbește puțin și cu chibzuială. 2. (Despre ființe sau despre părți ale corpului lor) Strâns, ghemuit; contractat, chircit. – V. zgârci2.
sgârciu
ZGÂRCI1, zgărciuri, s. n. 1. Cartilaj. 2. Unealtă alcătuită dintr-o lamă metalică curbată fixată pe un mâner și folosită pentru curățarea muchiilor vaselor mici de lemn. – Din zgârci2 (derivat regresiv). DOOM
zgârci1 s. n., pl. zgấrciuri
sgâria
sgîriá (-íi, -át), vb. – A rîcîi cu unghiile sau cu ghearele. – Var. zgîria. Megl. zgair, zgăirari. Lat. excoriāri „a strivi”, de la corium (Niermeyer 389), cf. it. scuoiato, prov. escoriatz (Rom., II, 341). Celelalte explicații par insuficiente: de la *sdîria ‹ sl. sudrati „a rupe” (Cihac, II, 101; Bogrea, Dacor., IV, 845, unde se citează formele din sec. XVII, dăria, sderia, din sl., dar probabil diferite de vb. sgîria); din lat. *excariāre, de la caries (Pușcariu, ZRPh., XXVIII, 687; Pușcariu 1938; cf. împotrivă Philippide, II, 658); în relația cu *excarmĭnāre (Tiktin); de la un lat. *scabĭlāre, în loc de scabēre (Pascu, Arch. Rom., VI, 267); din v. germ. skeren, cf. calabr. sgarrare, milan. szagá (Pușcariu, Dacor., I, 604); din lat. scarificare (Giuglea, Dacor., V, 897; cf. REW 7662); din lat. *scaberāre ‹ scaber (Candrea). Der. sgîrie-brînză, s. m. (avar, zgîrcit); sgîriac (var. sgîrieci), s. n. (compas de tîmplar); sgîrie-nori, s. m. (bloc înalt), traducere din fr. gratte-ciel; sgîrîietură, s. f. (tăietură superficială); sgîrios, adj. (care zgîrie).
sgâriat
sgîriá (-íi, -át), vb. – A rîcîi cu unghiile sau cu ghearele. – Var. zgîria. Megl. zgair, zgăirari. Lat. excoriāri „a strivi”, de la corium (Niermeyer 389), cf. it. scuoiato, prov. escoriatz (Rom., II, 341). Celelalte explicații par insuficiente: de la *sdîria ‹ sl. sudrati „a rupe” (Cihac, II, 101; Bogrea, Dacor., IV, 845, unde se citează formele din sec. XVII, dăria, sderia, din sl., dar probabil diferite de vb. sgîria); din lat. *excariāre, de la caries (Pușcariu, ZRPh., XXVIII, 687; Pușcariu 1938; cf. împotrivă Philippide, II, 658); în relația cu *excarmĭnāre (Tiktin); de la un lat. *scabĭlāre, în loc de scabēre (Pascu, Arch. Rom., VI, 267); din v. germ. skeren, cf. calabr. sgarrare, milan. szagá (Pușcariu, Dacor., I, 604); din lat. scarificare (Giuglea, Dacor., V, 897; cf. REW 7662); din lat. *scaberāre ‹ scaber (Candrea). Der. sgîrie-brînză, s. m. (avar, zgîrcit); sgîriac (var. sgîrieci), s. n. (compas de tîmplar); sgîrie-nori, s. m. (bloc înalt), traducere din fr. gratte-ciel; sgîrîietură, s. f. (tăietură superficială); sgîrios, adj. (care zgîrie).
sgâriere
sgîriá (-íi, -át), vb. – A rîcîi cu unghiile sau cu ghearele. – Var. zgîria. Megl. zgair, zgăirari. Lat. excoriāri „a strivi”, de la corium (Niermeyer 389), cf. it. scuoiato, prov. escoriatz (Rom., II, 341). Celelalte explicații par insuficiente: de la *sdîria ‹ sl. sudrati „a rupe” (Cihac, II, 101; Bogrea, Dacor., IV, 845, unde se citează formele din sec. XVII, dăria, sderia, din sl., dar probabil diferite de vb. sgîria); din lat. *excariāre, de la caries (Pușcariu, ZRPh., XXVIII, 687; Pușcariu 1938; cf. împotrivă Philippide, II, 658); în relația cu *excarmĭnāre (Tiktin); de la un lat. *scabĭlāre, în loc de scabēre (Pascu, Arch. Rom., VI, 267); din v. germ. skeren, cf. calabr. sgarrare, milan. szagá (Pușcariu, Dacor., I, 604); din lat. scarificare (Giuglea, Dacor., V, 897; cf. REW 7662); din lat. *scaberāre ‹ scaber (Candrea). Der. sgîrie-brînză, s. m. (avar, zgîrcit); sgîriac (var. sgîrieci), s. n. (compas de tîmplar); sgîrie-nori, s. m. (bloc înalt), traducere din fr. gratte-ciel; sgîrîietură, s. f. (tăietură superficială); sgîrios, adj. (care zgîrie).
sgâț
sgîț- – Rădăcină expresivă care pare să indice ideea de vivacitate sau de agitație. Creație spontană, cf. hîț, bîț, fîț. – Der. sgîtie, s. f. (poreclă pentru fete zglobii) probabil cuvînt identic cu sgatie, s. f. (șarpe), a cărui formă pare greșită și pe care Geheeb 37 o leagă în mod eronat cu sl. gadŭ „animal”); sgîlț(a), interj. (imită mișcarea de clătinare); sgîlțîi (var. zgîlțîi, sgîțîi, sgî(l)țîna, sgî(l)țîni), vb. (a scutura, a zgudui), a cărui legătură cu sl. klŭcati „a palpita” sau bg. skălčištjam (Conev 60) este improbabilă; sgîlțîială (var. sgîlțîitură, sgîlțînătură), s. f. (scuturătură, clătinare).
sgău
sgắu (-uri), s. n. – 1. Gaură, concavitate. – 2. Uter, matrice, sîn. – Var. zgău, și der. Lat. căvum, cf. gaură. Alb. zguië (Philippide, II, 742) ar putea proveni din rom. S- ar putea fi expresiv sau urmaș al lat. ex-, cf. Crețu 384. – Der. sgăura, vb. (Trans., a căsca ochii, a se holba), format pornind de la pl. (după Pascu, I, 91 și Candrea, din lat. *excăvŭlāre); sgîi (var. sgăi), vb. (a căsca ochii; refl., a se holba), cf. Candrea (după Cihac, III, 342; din sl. zijati, zijaią „a deschide”; după Pascu, Arch. Rom., VI, 267, de la un lat. excăvῑre); sgîit, s. m. (persoană cu ochi holbați); bîzgoia (var. bîzgîi), vb. (Trans., Banat, a se holba); stăura (var. astăura), vb. (Trans., a căsca ochii, a se holba), în loc de sgăura.