sfacel
SFACÉL, sfacele, s. n. (Med.) Porțiune de țesut mortificat care se detașează de țesuturile sănătoase învecinate și se elimină. – Din fr. sphacèle. DOOM
sfacél s. n., pl. sfacéle
sfacele
SFACÉL, sfacele, s. n. (Med.) Porțiune de țesut mortificat care se detașează de țesuturile sănătoase învecinate și se elimină. – Din fr. sphacèle. DOOM
sfacél s. n., pl. sfacéle
sfacelele
SFACÉL, sfacele, s. n. (Med.) Porțiune de țesut mortificat care se detașează de țesuturile sănătoase învecinate și se elimină. – Din fr. sphacèle. DOOM
sfacél s. n., pl. sfacéle
sfacelelor
SFACÉL, sfacele, s. n. (Med.) Porțiune de țesut mortificat care se detașează de țesuturile sănătoase învecinate și se elimină. – Din fr. sphacèle. DOOM
sfacél s. n., pl. sfacéle
sfacelul
SFACÉL, sfacele, s. n. (Med.) Porțiune de țesut mortificat care se detașează de țesuturile sănătoase învecinate și se elimină. – Din fr. sphacèle. DOOM
sfacél s. n., pl. sfacéle
sfacelului
SFACÉL, sfacele, s. n. (Med.) Porțiune de țesut mortificat care se detașează de țesuturile sănătoase învecinate și se elimină. – Din fr. sphacèle. DOOM
sfacél s. n., pl. sfacéle
sfada
SFÁDĂ, sfezi, s. f. (Pop.) Ceartă, gâlceavă. ♦ Conflict, neînțelegere, divergență; zâzanie. [Var.: svádă s. f.] – Din sl. sŭvada. DOOM
sfádă (pop.) s. f., g.-d. art. sfézii; pl. sfezi
sfadnic
SFÁDNIC, -Ă, sfadnici, -ce, adj. (Reg.; adesea substantivat) Certăreț, arțăgos. – Din sl. sŭvadĩnikŭ. DOOM
sfádnic (reg.) adj. m., pl. sfádnici; f. sfádnică, pl. sfádnice
sfadnica
SFÁDNIC, -Ă, sfadnici, -ce, adj. (Reg.; adesea substantivat) Certăreț, arțăgos. – Din sl. sŭvadĩnikŭ. DOOM
sfádnic (reg.) adj. m., pl. sfádnici; f. sfádnică, pl. sfádnice
sfadnice
SFÁDNIC, -Ă, sfadnici, -ce, adj. (Reg.; adesea substantivat) Certăreț, arțăgos. – Din sl. sŭvadĩnikŭ. DOOM
sfádnic (reg.) adj. m., pl. sfádnici; f. sfádnică, pl. sfádnice
sfadnicei
SFÁDNIC, -Ă, sfadnici, -ce, adj. (Reg.; adesea substantivat) Certăreț, arțăgos. – Din sl. sŭvadĩnikŭ. DOOM
sfádnic (reg.) adj. m., pl. sfádnici; f. sfádnică, pl. sfádnice
sfadnicele
SFÁDNIC, -Ă, sfadnici, -ce, adj. (Reg.; adesea substantivat) Certăreț, arțăgos. – Din sl. sŭvadĩnikŭ. DOOM
sfádnic (reg.) adj. m., pl. sfádnici; f. sfádnică, pl. sfádnice
sfadnicelor
SFÁDNIC, -Ă, sfadnici, -ce, adj. (Reg.; adesea substantivat) Certăreț, arțăgos. – Din sl. sŭvadĩnikŭ. DOOM
sfádnic (reg.) adj. m., pl. sfádnici; f. sfádnică, pl. sfádnice
sfadnici
SFÁDNIC, -Ă, sfadnici, -ce, adj. (Reg.; adesea substantivat) Certăreț, arțăgos. – Din sl. sŭvadĩnikŭ. DOOM
sfádnic (reg.) adj. m., pl. sfádnici; f. sfádnică, pl. sfádnice
sfadnicii
SFÁDNIC, -Ă, sfadnici, -ce, adj. (Reg.; adesea substantivat) Certăreț, arțăgos. – Din sl. sŭvadĩnikŭ. DOOM
sfádnic (reg.) adj. m., pl. sfádnici; f. sfádnică, pl. sfádnice
sfadnicilor
SFÁDNIC, -Ă, sfadnici, -ce, adj. (Reg.; adesea substantivat) Certăreț, arțăgos. – Din sl. sŭvadĩnikŭ. DOOM
sfádnic (reg.) adj. m., pl. sfádnici; f. sfádnică, pl. sfádnice
sfadnicul
SFÁDNIC, -Ă, sfadnici, -ce, adj. (Reg.; adesea substantivat) Certăreț, arțăgos. – Din sl. sŭvadĩnikŭ. DOOM
sfádnic (reg.) adj. m., pl. sfádnici; f. sfádnică, pl. sfádnice
sfadnicului
SFÁDNIC, -Ă, sfadnici, -ce, adj. (Reg.; adesea substantivat) Certăreț, arțăgos. – Din sl. sŭvadĩnikŭ. DOOM
sfádnic (reg.) adj. m., pl. sfádnici; f. sfádnică, pl. sfádnice
sfagnacee
SFAGNACÉE s.f.pl. Familie de plante cuprinzând mușchii din care se formează turba; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. sphagnacées].
sfalerit
SFALERÍT, sfalerite, s. n. (Min.) Blendă. – Din fr. sphalérite. DOOM
!sfalerít s. n., pl. sfaleríte
sfalerite
SFALERÍT, sfalerite, s. n. (Min.) Blendă. – Din fr. sphalérite. DOOM
!sfalerít s. n., pl. sfaleríte
sfaleritele
SFALERÍT, sfalerite, s. n. (Min.) Blendă. – Din fr. sphalérite. DOOM
!sfalerít s. n., pl. sfaleríte
sfaleritelor
SFALERÍT, sfalerite, s. n. (Min.) Blendă. – Din fr. sphalérite. DOOM
!sfalerít s. n., pl. sfaleríte
sfaleritul
SFALERÍT, sfalerite, s. n. (Min.) Blendă. – Din fr. sphalérite. DOOM
!sfalerít s. n., pl. sfaleríte
sfaleritului
SFALERÍT, sfalerite, s. n. (Min.) Blendă. – Din fr. sphalérite. DOOM
!sfalerít s. n., pl. sfaleríte
sfanț
SFANȚ, sfanți, s. m. Veche monedă austriacă de argint având valoarea de aproximativ doi lei, care a circulat și în Țările Române la începutul sec. XIX; sorocovăț; p. gener. monedă măruntă, ban, para. ◊ Expr. A nu avea niciun sfanț = a nu avea bani. [Var.: (înv.) sfánțih s. m.] – Din germ. Zwanzig[er]. DOOM
sfanț s. m., pl. sfanți
sfanți
SFANȚ, sfanți, s. m. Veche monedă austriacă de argint având valoarea de aproximativ doi lei, care a circulat și în Țările Române la începutul sec. XIX; sorocovăț; p. gener. monedă măruntă, ban, para. ◊ Expr. A nu avea niciun sfanț = a nu avea bani. [Var.: (înv.) sfánțih s. m.] – Din germ. Zwanzig[er]. DOOM
sfanț s. m., pl. sfanți
sfanțih
SFANȚ, sfanți, s. m. Veche monedă austriacă de argint având valoarea de aproximativ doi lei, care a circulat și în Țările Române la începutul sec. XIX; sorocovăț; p. gener. monedă măruntă, ban, para. ◊ Expr. A nu avea niciun sfanț = a nu avea bani. [Var.: (înv.) sfánțih s. m.] – Din germ. Zwanzig[er]. DOOM
sfanț s. m., pl. sfanți
sfanții
SFANȚ, sfanți, s. m. Veche monedă austriacă de argint având valoarea de aproximativ doi lei, care a circulat și în Țările Române la începutul sec. XIX; sorocovăț; p. gener. monedă măruntă, ban, para. ◊ Expr. A nu avea niciun sfanț = a nu avea bani. [Var.: (înv.) sfánțih s. m.] – Din germ. Zwanzig[er]. DOOM
sfanț s. m., pl. sfanți
sfanților
SFANȚ, sfanți, s. m. Veche monedă austriacă de argint având valoarea de aproximativ doi lei, care a circulat și în Țările Române la începutul sec. XIX; sorocovăț; p. gener. monedă măruntă, ban, para. ◊ Expr. A nu avea niciun sfanț = a nu avea bani. [Var.: (înv.) sfánțih s. m.] – Din germ. Zwanzig[er]. DOOM
sfanț s. m., pl. sfanți
sfanțul
SFANȚ, sfanți, s. m. Veche monedă austriacă de argint având valoarea de aproximativ doi lei, care a circulat și în Țările Române la începutul sec. XIX; sorocovăț; p. gener. monedă măruntă, ban, para. ◊ Expr. A nu avea niciun sfanț = a nu avea bani. [Var.: (înv.) sfánțih s. m.] – Din germ. Zwanzig[er]. DOOM
sfanț s. m., pl. sfanți
sfanțului
SFANȚ, sfanți, s. m. Veche monedă austriacă de argint având valoarea de aproximativ doi lei, care a circulat și în Țările Române la începutul sec. XIX; sorocovăț; p. gener. monedă măruntă, ban, para. ◊ Expr. A nu avea niciun sfanț = a nu avea bani. [Var.: (înv.) sfánțih s. m.] – Din germ. Zwanzig[er]. DOOM
sfanț s. m., pl. sfanți
sfara
sfáră s. f. – Ceartă, gîlceavă, altercație. Sl. svara (Tiktin). Sex. XVI, înv.
sfara
SFÁRĂ s. f. (Pop.) Miros greu (și fum) rezultat din arderea grăsimilor sau a cărnii, de la lumânări de seu etc.; fum înecăcios. ◊ Expr. A da sfară în țară (sau, rar, în sat, în mahala etc.) = a da de știre, a răspândi o veste. [Var.: șfáră s. f.] – Din sl. skvara. DOOM
!sfáră (fum) (pop.) s. f., g.-d. art. sfárei; pl. sfáre
sfara
SFOÁRĂ, sfori, s. f. 1. Fir lung obținut din împletirea sau răsucirea mai multor fibre textile (de in, cânepă, bumbac etc.) și folosit în special la legat. ◊ Expr. A întinde sfoara (prea tare sau prea mult) = a forța lucrurile, a exagera în ceva. A trage pe cineva pe sfoară = a înșela pe cineva (la socoteli). A trage sforile = a unelti în ascuns, cu abilitate. A da sfoară în țară = a da sfară în țară, v. sfară. Tras cu sfoara = foarte drept, aliniat. ♦ Fâșie fibroasă și flexibilă extrasă din anumite plante cu care se poate lega un obiect. 2. Măsură oficială folosită altădată pentru suprafețele de teren (a cărei valoare a variat după epoci). ♦ Bucată (mică) de teren agricol, de pământ de cultură. ◊ Expr. Sfoară de moșie = moșie mică, moșioară. 3. Figură de gimnastică executată șezând, cu picioarele întinse orizontal, unul înainte și altul înapoi. ◊ Sfoară în față = figura de gimnastică descrisă mai sus, executată cu picioarele depărtate lateral și cu pieptul înainte. [Var.: (reg.) șfáră, șfoáră s. f.] – Din ngr. sfóra. DOOM
sfoáră (fir) s. f., g.-d. art. sfórii; pl. sfori
sfare
sfáră s. f. – Ceartă, gîlceavă, altercație. Sl. svara (Tiktin). Sex. XVI, înv.
sfare
SFÁRĂ s. f. (Pop.) Miros greu (și fum) rezultat din arderea grăsimilor sau a cărnii, de la lumânări de seu etc.; fum înecăcios. ◊ Expr. A da sfară în țară (sau, rar, în sat, în mahala etc.) = a da de știre, a răspândi o veste. [Var.: șfáră s. f.] – Din sl. skvara. DOOM
!sfáră (fum) (pop.) s. f., g.-d. art. sfárei; pl. sfáre
sfare
SFOÁRĂ, sfori, s. f. 1. Fir lung obținut din împletirea sau răsucirea mai multor fibre textile (de in, cânepă, bumbac etc.) și folosit în special la legat. ◊ Expr. A întinde sfoara (prea tare sau prea mult) = a forța lucrurile, a exagera în ceva. A trage pe cineva pe sfoară = a înșela pe cineva (la socoteli). A trage sforile = a unelti în ascuns, cu abilitate. A da sfoară în țară = a da sfară în țară, v. sfară. Tras cu sfoara = foarte drept, aliniat. ♦ Fâșie fibroasă și flexibilă extrasă din anumite plante cu care se poate lega un obiect. 2. Măsură oficială folosită altădată pentru suprafețele de teren (a cărei valoare a variat după epoci). ♦ Bucată (mică) de teren agricol, de pământ de cultură. ◊ Expr. Sfoară de moșie = moșie mică, moșioară. 3. Figură de gimnastică executată șezând, cu picioarele întinse orizontal, unul înainte și altul înapoi. ◊ Sfoară în față = figura de gimnastică descrisă mai sus, executată cu picioarele depărtate lateral și cu pieptul înainte. [Var.: (reg.) șfáră, șfoáră s. f.] – Din ngr. sfóra. DOOM
sfoáră (fir) s. f., g.-d. art. sfórii; pl. sfori
sfarei
sfáră s. f. – Ceartă, gîlceavă, altercație. Sl. svara (Tiktin). Sex. XVI, înv.
sfarei
SFÁRĂ s. f. (Pop.) Miros greu (și fum) rezultat din arderea grăsimilor sau a cărnii, de la lumânări de seu etc.; fum înecăcios. ◊ Expr. A da sfară în țară (sau, rar, în sat, în mahala etc.) = a da de știre, a răspândi o veste. [Var.: șfáră s. f.] – Din sl. skvara. DOOM
!sfáră (fum) (pop.) s. f., g.-d. art. sfárei; pl. sfáre
sfarei
SFOÁRĂ, sfori, s. f. 1. Fir lung obținut din împletirea sau răsucirea mai multor fibre textile (de in, cânepă, bumbac etc.) și folosit în special la legat. ◊ Expr. A întinde sfoara (prea tare sau prea mult) = a forța lucrurile, a exagera în ceva. A trage pe cineva pe sfoară = a înșela pe cineva (la socoteli). A trage sforile = a unelti în ascuns, cu abilitate. A da sfoară în țară = a da sfară în țară, v. sfară. Tras cu sfoara = foarte drept, aliniat. ♦ Fâșie fibroasă și flexibilă extrasă din anumite plante cu care se poate lega un obiect. 2. Măsură oficială folosită altădată pentru suprafețele de teren (a cărei valoare a variat după epoci). ♦ Bucată (mică) de teren agricol, de pământ de cultură. ◊ Expr. Sfoară de moșie = moșie mică, moșioară. 3. Figură de gimnastică executată șezând, cu picioarele întinse orizontal, unul înainte și altul înapoi. ◊ Sfoară în față = figura de gimnastică descrisă mai sus, executată cu picioarele depărtate lateral și cu pieptul înainte. [Var.: (reg.) șfáră, șfoáră s. f.] – Din ngr. sfóra. DOOM
sfoáră (fir) s. f., g.-d. art. sfórii; pl. sfori
sfarele
sfáră s. f. – Ceartă, gîlceavă, altercație. Sl. svara (Tiktin). Sex. XVI, înv.
sfarele
SFÁRĂ s. f. (Pop.) Miros greu (și fum) rezultat din arderea grăsimilor sau a cărnii, de la lumânări de seu etc.; fum înecăcios. ◊ Expr. A da sfară în țară (sau, rar, în sat, în mahala etc.) = a da de știre, a răspândi o veste. [Var.: șfáră s. f.] – Din sl. skvara. DOOM
!sfáră (fum) (pop.) s. f., g.-d. art. sfárei; pl. sfáre
sfarele
SFOÁRĂ, sfori, s. f. 1. Fir lung obținut din împletirea sau răsucirea mai multor fibre textile (de in, cânepă, bumbac etc.) și folosit în special la legat. ◊ Expr. A întinde sfoara (prea tare sau prea mult) = a forța lucrurile, a exagera în ceva. A trage pe cineva pe sfoară = a înșela pe cineva (la socoteli). A trage sforile = a unelti în ascuns, cu abilitate. A da sfoară în țară = a da sfară în țară, v. sfară. Tras cu sfoara = foarte drept, aliniat. ♦ Fâșie fibroasă și flexibilă extrasă din anumite plante cu care se poate lega un obiect. 2. Măsură oficială folosită altădată pentru suprafețele de teren (a cărei valoare a variat după epoci). ♦ Bucată (mică) de teren agricol, de pământ de cultură. ◊ Expr. Sfoară de moșie = moșie mică, moșioară. 3. Figură de gimnastică executată șezând, cu picioarele întinse orizontal, unul înainte și altul înapoi. ◊ Sfoară în față = figura de gimnastică descrisă mai sus, executată cu picioarele depărtate lateral și cu pieptul înainte. [Var.: (reg.) șfáră, șfoáră s. f.] – Din ngr. sfóra. DOOM
sfoáră (fir) s. f., g.-d. art. sfórii; pl. sfori
sfarelor
sfáră s. f. – Ceartă, gîlceavă, altercație. Sl. svara (Tiktin). Sex. XVI, înv.
sfarelor
SFÁRĂ s. f. (Pop.) Miros greu (și fum) rezultat din arderea grăsimilor sau a cărnii, de la lumânări de seu etc.; fum înecăcios. ◊ Expr. A da sfară în țară (sau, rar, în sat, în mahala etc.) = a da de știre, a răspândi o veste. [Var.: șfáră s. f.] – Din sl. skvara. DOOM
!sfáră (fum) (pop.) s. f., g.-d. art. sfárei; pl. sfáre
sfarelor
SFOÁRĂ, sfori, s. f. 1. Fir lung obținut din împletirea sau răsucirea mai multor fibre textile (de in, cânepă, bumbac etc.) și folosit în special la legat. ◊ Expr. A întinde sfoara (prea tare sau prea mult) = a forța lucrurile, a exagera în ceva. A trage pe cineva pe sfoară = a înșela pe cineva (la socoteli). A trage sforile = a unelti în ascuns, cu abilitate. A da sfoară în țară = a da sfară în țară, v. sfară. Tras cu sfoara = foarte drept, aliniat. ♦ Fâșie fibroasă și flexibilă extrasă din anumite plante cu care se poate lega un obiect. 2. Măsură oficială folosită altădată pentru suprafețele de teren (a cărei valoare a variat după epoci). ♦ Bucată (mică) de teren agricol, de pământ de cultură. ◊ Expr. Sfoară de moșie = moșie mică, moșioară. 3. Figură de gimnastică executată șezând, cu picioarele întinse orizontal, unul înainte și altul înapoi. ◊ Sfoară în față = figura de gimnastică descrisă mai sus, executată cu picioarele depărtate lateral și cu pieptul înainte. [Var.: (reg.) șfáră, șfoáră s. f.] – Din ngr. sfóra. DOOM
sfoáră (fir) s. f., g.-d. art. sfórii; pl. sfori
sfarog
SFARÓG, sfaroguri, s. n. (Pop.) Lucru uscat, întărit din cauza căldurii sau a vechimii. – Sfară + suf. -og. DOOM
!sfaróg (pop.) s. n., pl. sfaroguri
sfarogea
SFAROGÍ, sfarogesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se face sfarog, a se scoroji. – Din sfarog. DOOM
!sfarogí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfarogéște, imperf. 3 sg. se sfarogeá; conj. prez. 3 să se sfarogeáscă
sfarogeai
SFAROGÍ, sfarogesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se face sfarog, a se scoroji. – Din sfarog. DOOM
!sfarogí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfarogéște, imperf. 3 sg. se sfarogeá; conj. prez. 3 să se sfarogeáscă
sfarogeam
SFAROGÍ, sfarogesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se face sfarog, a se scoroji. – Din sfarog. DOOM
!sfarogí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfarogéște, imperf. 3 sg. se sfarogeá; conj. prez. 3 să se sfarogeáscă
sfarogească
SFAROGÍ, sfarogesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se face sfarog, a se scoroji. – Din sfarog. DOOM
!sfarogí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfarogéște, imperf. 3 sg. se sfarogeá; conj. prez. 3 să se sfarogeáscă
sfarogeau
SFAROGÍ, sfarogesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se face sfarog, a se scoroji. – Din sfarog. DOOM
!sfarogí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfarogéște, imperf. 3 sg. se sfarogeá; conj. prez. 3 să se sfarogeáscă
sfarogeați
SFAROGÍ, sfarogesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se face sfarog, a se scoroji. – Din sfarog. DOOM
!sfarogí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfarogéște, imperf. 3 sg. se sfarogeá; conj. prez. 3 să se sfarogeáscă
sfarogesc
SFAROGÍ, sfarogesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se face sfarog, a se scoroji. – Din sfarog. DOOM
!sfarogí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfarogéște, imperf. 3 sg. se sfarogeá; conj. prez. 3 să se sfarogeáscă
sfarogește
SFAROGÍ, sfarogesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se face sfarog, a se scoroji. – Din sfarog. DOOM
!sfarogí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfarogéște, imperf. 3 sg. se sfarogeá; conj. prez. 3 să se sfarogeáscă
sfarogești
SFAROGÍ, sfarogesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se face sfarog, a se scoroji. – Din sfarog. DOOM
!sfarogí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfarogéște, imperf. 3 sg. se sfarogeá; conj. prez. 3 să se sfarogeáscă
sfarogi
SFAROGÍ, sfarogesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se face sfarog, a se scoroji. – Din sfarog. DOOM
!sfarogí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfarogéște, imperf. 3 sg. se sfarogeá; conj. prez. 3 să se sfarogeáscă
sfarogii
SFAROGÍ, sfarogesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se face sfarog, a se scoroji. – Din sfarog. DOOM
!sfarogí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfarogéște, imperf. 3 sg. se sfarogeá; conj. prez. 3 să se sfarogeáscă
sfarogim
SFAROGÍ, sfarogesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se face sfarog, a se scoroji. – Din sfarog. DOOM
!sfarogí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfarogéște, imperf. 3 sg. se sfarogeá; conj. prez. 3 să se sfarogeáscă
sfarogind
SFAROGÍ, sfarogesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se face sfarog, a se scoroji. – Din sfarog. DOOM
!sfarogí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfarogéște, imperf. 3 sg. se sfarogeá; conj. prez. 3 să se sfarogeáscă
sfarogire
SFAROGÍ, sfarogesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se face sfarog, a se scoroji. – Din sfarog. DOOM
!sfarogí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfarogéște, imperf. 3 sg. se sfarogeá; conj. prez. 3 să se sfarogeáscă
sfarogire
SFAROGÍ, sfarogesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se face sfarog, a se scoroji. – Din sfarog.
sfarogiră
SFAROGÍ, sfarogesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se face sfarog, a se scoroji. – Din sfarog. DOOM
!sfarogí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfarogéște, imperf. 3 sg. se sfarogeá; conj. prez. 3 să se sfarogeáscă
sfarogirăm
SFAROGÍ, sfarogesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se face sfarog, a se scoroji. – Din sfarog. DOOM
!sfarogí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfarogéște, imperf. 3 sg. se sfarogeá; conj. prez. 3 să se sfarogeáscă
sfarogirăți
SFAROGÍ, sfarogesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se face sfarog, a se scoroji. – Din sfarog. DOOM
!sfarogí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfarogéște, imperf. 3 sg. se sfarogeá; conj. prez. 3 să se sfarogeáscă
sfarogise
SFAROGÍ, sfarogesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se face sfarog, a se scoroji. – Din sfarog. DOOM
!sfarogí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfarogéște, imperf. 3 sg. se sfarogeá; conj. prez. 3 să se sfarogeáscă
sfarogisem
SFAROGÍ, sfarogesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se face sfarog, a se scoroji. – Din sfarog. DOOM
!sfarogí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfarogéște, imperf. 3 sg. se sfarogeá; conj. prez. 3 să se sfarogeáscă
sfarogiseră
SFAROGÍ, sfarogesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se face sfarog, a se scoroji. – Din sfarog. DOOM
!sfarogí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfarogéște, imperf. 3 sg. se sfarogeá; conj. prez. 3 să se sfarogeáscă
sfarogiserăm
SFAROGÍ, sfarogesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se face sfarog, a se scoroji. – Din sfarog. DOOM
!sfarogí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfarogéște, imperf. 3 sg. se sfarogeá; conj. prez. 3 să se sfarogeáscă
sfarogiserăți
SFAROGÍ, sfarogesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se face sfarog, a se scoroji. – Din sfarog. DOOM
!sfarogí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfarogéște, imperf. 3 sg. se sfarogeá; conj. prez. 3 să se sfarogeáscă
sfarogiseși
SFAROGÍ, sfarogesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se face sfarog, a se scoroji. – Din sfarog. DOOM
!sfarogí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfarogéște, imperf. 3 sg. se sfarogeá; conj. prez. 3 să se sfarogeáscă
sfarogiseți
SFAROGÍ, sfarogesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se face sfarog, a se scoroji. – Din sfarog. DOOM
!sfarogí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfarogéște, imperf. 3 sg. se sfarogeá; conj. prez. 3 să se sfarogeáscă
sfarogit
SFAROGÍ, sfarogesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se face sfarog, a se scoroji. – Din sfarog. DOOM
!sfarogí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfarogéște, imperf. 3 sg. se sfarogeá; conj. prez. 3 să se sfarogeáscă
sfarogit
SFAROGÍT, -Ă, sfarogiți, -te, adj. (Pop.) Făcut sfarog, scorojit. – V. sfarogi.
sfarogiși
SFAROGÍ, sfarogesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se face sfarog, a se scoroji. – Din sfarog. DOOM
!sfarogí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfarogéște, imperf. 3 sg. se sfarogeá; conj. prez. 3 să se sfarogeáscă
sfarogiți
SFAROGÍ, sfarogesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se face sfarog, a se scoroji. – Din sfarog. DOOM
!sfarogí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfarogéște, imperf. 3 sg. se sfarogeá; conj. prez. 3 să se sfarogeáscă
sfarogul
SFARÓG, sfaroguri, s. n. (Pop.) Lucru uscat, întărit din cauza căldurii sau a vechimii. – Sfară + suf. -og. DOOM
!sfaróg (pop.) s. n., pl. sfaroguri
sfarogului
SFARÓG, sfaroguri, s. n. (Pop.) Lucru uscat, întărit din cauza căldurii sau a vechimii. – Sfară + suf. -og. DOOM
!sfaróg (pop.) s. n., pl. sfaroguri
sfaroguri
SFARÓG, sfaroguri, s. n. (Pop.) Lucru uscat, întărit din cauza căldurii sau a vechimii. – Sfară + suf. -og. DOOM
!sfaróg (pop.) s. n., pl. sfaroguri
sfarogurile
SFARÓG, sfaroguri, s. n. (Pop.) Lucru uscat, întărit din cauza căldurii sau a vechimii. – Sfară + suf. -og. DOOM
!sfaróg (pop.) s. n., pl. sfaroguri
sfarogurilor
SFARÓG, sfaroguri, s. n. (Pop.) Lucru uscat, întărit din cauza căldurii sau a vechimii. – Sfară + suf. -og. DOOM
!sfaróg (pop.) s. n., pl. sfaroguri
sfat
SFAT, sfaturi, s. n. 1. Vorbe, argumente spuse cuiva pentru a-l convinge să procedeze într-un anumit fel, într-o împrejurare dată; povață, îndemn, îndrumare. 2. Adunare de oameni întruniți pentru a delibera, a lua hotărâri sau (în trecut) a ajuta la conducerea țării. ◊ (În trecut) Sfat popular = denumire dată între 1950 și 1968, în organizarea administrativ-teritorială a României, organelor locale ale puterii de stat; clădirea în care își avea sediul acest organ. 3. Consfătuire, consiliu. ♦ (Pop.) Conversație, taifas. (în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Sfatul domnesc = consiliu format din reprezentanții marii boierimi care luau parte, alături de domn, la conducerea țării. 4. (Rar) Zvon, veste, vorbă. [Var.: svat s. n.] – Din sl. sŭvĕtŭ. DOOM
sfat s. n., pl. sfáturi
sfatul
SFAT, sfaturi, s. n. 1. Vorbe, argumente spuse cuiva pentru a-l convinge să procedeze într-un anumit fel, într-o împrejurare dată; povață, îndemn, îndrumare. 2. Adunare de oameni întruniți pentru a delibera, a lua hotărâri sau (în trecut) a ajuta la conducerea țării. ◊ (În trecut) Sfat popular = denumire dată între 1950 și 1968, în organizarea administrativ-teritorială a României, organelor locale ale puterii de stat; clădirea în care își avea sediul acest organ. 3. Consfătuire, consiliu. ♦ (Pop.) Conversație, taifas. (în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Sfatul domnesc = consiliu format din reprezentanții marii boierimi care luau parte, alături de domn, la conducerea țării. 4. (Rar) Zvon, veste, vorbă. [Var.: svat s. n.] – Din sl. sŭvĕtŭ. DOOM
sfat s. n., pl. sfáturi
sfatului
SFAT, sfaturi, s. n. 1. Vorbe, argumente spuse cuiva pentru a-l convinge să procedeze într-un anumit fel, într-o împrejurare dată; povață, îndemn, îndrumare. 2. Adunare de oameni întruniți pentru a delibera, a lua hotărâri sau (în trecut) a ajuta la conducerea țării. ◊ (În trecut) Sfat popular = denumire dată între 1950 și 1968, în organizarea administrativ-teritorială a României, organelor locale ale puterii de stat; clădirea în care își avea sediul acest organ. 3. Consfătuire, consiliu. ♦ (Pop.) Conversație, taifas. (în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Sfatul domnesc = consiliu format din reprezentanții marii boierimi care luau parte, alături de domn, la conducerea țării. 4. (Rar) Zvon, veste, vorbă. [Var.: svat s. n.] – Din sl. sŭvĕtŭ. DOOM
sfat s. n., pl. sfáturi
sfaturi
SFAT, sfaturi, s. n. 1. Vorbe, argumente spuse cuiva pentru a-l convinge să procedeze într-un anumit fel, într-o împrejurare dată; povață, îndemn, îndrumare. 2. Adunare de oameni întruniți pentru a delibera, a lua hotărâri sau (în trecut) a ajuta la conducerea țării. ◊ (În trecut) Sfat popular = denumire dată între 1950 și 1968, în organizarea administrativ-teritorială a României, organelor locale ale puterii de stat; clădirea în care își avea sediul acest organ. 3. Consfătuire, consiliu. ♦ (Pop.) Conversație, taifas. (în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Sfatul domnesc = consiliu format din reprezentanții marii boierimi care luau parte, alături de domn, la conducerea țării. 4. (Rar) Zvon, veste, vorbă. [Var.: svat s. n.] – Din sl. sŭvĕtŭ. DOOM
sfat s. n., pl. sfáturi
sfaturile
SFAT, sfaturi, s. n. 1. Vorbe, argumente spuse cuiva pentru a-l convinge să procedeze într-un anumit fel, într-o împrejurare dată; povață, îndemn, îndrumare. 2. Adunare de oameni întruniți pentru a delibera, a lua hotărâri sau (în trecut) a ajuta la conducerea țării. ◊ (În trecut) Sfat popular = denumire dată între 1950 și 1968, în organizarea administrativ-teritorială a României, organelor locale ale puterii de stat; clădirea în care își avea sediul acest organ. 3. Consfătuire, consiliu. ♦ (Pop.) Conversație, taifas. (în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Sfatul domnesc = consiliu format din reprezentanții marii boierimi care luau parte, alături de domn, la conducerea țării. 4. (Rar) Zvon, veste, vorbă. [Var.: svat s. n.] – Din sl. sŭvĕtŭ. DOOM
sfat s. n., pl. sfáturi
sfaturilor
SFAT, sfaturi, s. n. 1. Vorbe, argumente spuse cuiva pentru a-l convinge să procedeze într-un anumit fel, într-o împrejurare dată; povață, îndemn, îndrumare. 2. Adunare de oameni întruniți pentru a delibera, a lua hotărâri sau (în trecut) a ajuta la conducerea țării. ◊ (În trecut) Sfat popular = denumire dată între 1950 și 1968, în organizarea administrativ-teritorială a României, organelor locale ale puterii de stat; clădirea în care își avea sediul acest organ. 3. Consfătuire, consiliu. ♦ (Pop.) Conversație, taifas. (în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Sfatul domnesc = consiliu format din reprezentanții marii boierimi care luau parte, alături de domn, la conducerea țării. 4. (Rar) Zvon, veste, vorbă. [Var.: svat s. n.] – Din sl. sŭvĕtŭ. DOOM
sfat s. n., pl. sfáturi
sfașcă
sfáșcă (-ște), s. f. – Femeie care ajută mireasa în organizarea nunții. Rut. svaška (Tiktin). În Bucov.
sfecla
SFÉCLĂ, sfecle, s. f. Specie de plante erbacee cu frunze lucioase și cu rădăcina cărnoasă de culoare albă sau roșie, folosită ca aliment, ca plantă furajeră sau în industrie, pentru extragerea zahărului; nap (Beta). ◊ Sfeclă de zahăr = plantă cu rădăcină cilindrică sau conică alungită și frunze mari, oval-alungite cu uri conținut de 14-22% zahăr și utilizată în industria zahărului și a alcoolului (Beta vulgaris-saccharifera). Sfeclă furajeră = plantă cu rădăcină voluminoasă ovală, cilindrică sau sferică, cu un conținut de 4-5% zahăr, cultivată pentru hrana animalelor (Beta vulgaris). – Din sl. sveklŭ. DOOM
sféclă (sfe-clă) s. f., g.-d. art. sféclei; pl. sfécle
sfecle
SFÉCLĂ, sfecle, s. f. Specie de plante erbacee cu frunze lucioase și cu rădăcina cărnoasă de culoare albă sau roșie, folosită ca aliment, ca plantă furajeră sau în industrie, pentru extragerea zahărului; nap (Beta). ◊ Sfeclă de zahăr = plantă cu rădăcină cilindrică sau conică alungită și frunze mari, oval-alungite cu uri conținut de 14-22% zahăr și utilizată în industria zahărului și a alcoolului (Beta vulgaris-saccharifera). Sfeclă furajeră = plantă cu rădăcină voluminoasă ovală, cilindrică sau sferică, cu un conținut de 4-5% zahăr, cultivată pentru hrana animalelor (Beta vulgaris). – Din sl. sveklŭ. DOOM
sféclă (sfe-clă) s. f., g.-d. art. sféclei; pl. sfécle
sfeclea
SFECLÍ, sfeclesc, vb. IV. Tranz. (În expr.) A o sfecli = a ajunge într-o situație neplăcută, a o păți; a o băga pe mânecă. – Cf. sfeclă. DOOM
!sfeclí (a o ~) (pop., fam.) (sfe-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o sfeclésc; imperf. 3 sg. o sfecleá; conj. prez. 3 să o sfecleáscă
sfecleai
SFECLÍ, sfeclesc, vb. IV. Tranz. (În expr.) A o sfecli = a ajunge într-o situație neplăcută, a o păți; a o băga pe mânecă. – Cf. sfeclă. DOOM
!sfeclí (a o ~) (pop., fam.) (sfe-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o sfeclésc; imperf. 3 sg. o sfecleá; conj. prez. 3 să o sfecleáscă
sfecleam
SFECLÍ, sfeclesc, vb. IV. Tranz. (În expr.) A o sfecli = a ajunge într-o situație neplăcută, a o păți; a o băga pe mânecă. – Cf. sfeclă. DOOM
!sfeclí (a o ~) (pop., fam.) (sfe-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o sfeclésc; imperf. 3 sg. o sfecleá; conj. prez. 3 să o sfecleáscă
sfeclească
SFECLÍ, sfeclesc, vb. IV. Tranz. (În expr.) A o sfecli = a ajunge într-o situație neplăcută, a o păți; a o băga pe mânecă. – Cf. sfeclă. DOOM
!sfeclí (a o ~) (pop., fam.) (sfe-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o sfeclésc; imperf. 3 sg. o sfecleá; conj. prez. 3 să o sfecleáscă
sfecleau
SFECLÍ, sfeclesc, vb. IV. Tranz. (În expr.) A o sfecli = a ajunge într-o situație neplăcută, a o păți; a o băga pe mânecă. – Cf. sfeclă. DOOM
!sfeclí (a o ~) (pop., fam.) (sfe-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o sfeclésc; imperf. 3 sg. o sfecleá; conj. prez. 3 să o sfecleáscă
sfecleați
SFECLÍ, sfeclesc, vb. IV. Tranz. (În expr.) A o sfecli = a ajunge într-o situație neplăcută, a o păți; a o băga pe mânecă. – Cf. sfeclă. DOOM
!sfeclí (a o ~) (pop., fam.) (sfe-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o sfeclésc; imperf. 3 sg. o sfecleá; conj. prez. 3 să o sfecleáscă
sfeclei
SFÉCLĂ, sfecle, s. f. Specie de plante erbacee cu frunze lucioase și cu rădăcina cărnoasă de culoare albă sau roșie, folosită ca aliment, ca plantă furajeră sau în industrie, pentru extragerea zahărului; nap (Beta). ◊ Sfeclă de zahăr = plantă cu rădăcină cilindrică sau conică alungită și frunze mari, oval-alungite cu uri conținut de 14-22% zahăr și utilizată în industria zahărului și a alcoolului (Beta vulgaris-saccharifera). Sfeclă furajeră = plantă cu rădăcină voluminoasă ovală, cilindrică sau sferică, cu un conținut de 4-5% zahăr, cultivată pentru hrana animalelor (Beta vulgaris). – Din sl. sveklŭ. DOOM
sféclă (sfe-clă) s. f., g.-d. art. sféclei; pl. sfécle
sfeclele
SFÉCLĂ, sfecle, s. f. Specie de plante erbacee cu frunze lucioase și cu rădăcina cărnoasă de culoare albă sau roșie, folosită ca aliment, ca plantă furajeră sau în industrie, pentru extragerea zahărului; nap (Beta). ◊ Sfeclă de zahăr = plantă cu rădăcină cilindrică sau conică alungită și frunze mari, oval-alungite cu uri conținut de 14-22% zahăr și utilizată în industria zahărului și a alcoolului (Beta vulgaris-saccharifera). Sfeclă furajeră = plantă cu rădăcină voluminoasă ovală, cilindrică sau sferică, cu un conținut de 4-5% zahăr, cultivată pentru hrana animalelor (Beta vulgaris). – Din sl. sveklŭ. DOOM
sféclă (sfe-clă) s. f., g.-d. art. sféclei; pl. sfécle
sfeclelor
SFÉCLĂ, sfecle, s. f. Specie de plante erbacee cu frunze lucioase și cu rădăcina cărnoasă de culoare albă sau roșie, folosită ca aliment, ca plantă furajeră sau în industrie, pentru extragerea zahărului; nap (Beta). ◊ Sfeclă de zahăr = plantă cu rădăcină cilindrică sau conică alungită și frunze mari, oval-alungite cu uri conținut de 14-22% zahăr și utilizată în industria zahărului și a alcoolului (Beta vulgaris-saccharifera). Sfeclă furajeră = plantă cu rădăcină voluminoasă ovală, cilindrică sau sferică, cu un conținut de 4-5% zahăr, cultivată pentru hrana animalelor (Beta vulgaris). – Din sl. sveklŭ. DOOM
sféclă (sfe-clă) s. f., g.-d. art. sféclei; pl. sfécle
sfeclesc
SFECLÍ, sfeclesc, vb. IV. Tranz. (În expr.) A o sfecli = a ajunge într-o situație neplăcută, a o păți; a o băga pe mânecă. – Cf. sfeclă. DOOM
!sfeclí (a o ~) (pop., fam.) (sfe-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o sfeclésc; imperf. 3 sg. o sfecleá; conj. prez. 3 să o sfecleáscă
sfeclește
SFECLÍ, sfeclesc, vb. IV. Tranz. (În expr.) A o sfecli = a ajunge într-o situație neplăcută, a o păți; a o băga pe mânecă. – Cf. sfeclă. DOOM
!sfeclí (a o ~) (pop., fam.) (sfe-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o sfeclésc; imperf. 3 sg. o sfecleá; conj. prez. 3 să o sfecleáscă
sfeclești
SFECLÍ, sfeclesc, vb. IV. Tranz. (În expr.) A o sfecli = a ajunge într-o situație neplăcută, a o păți; a o băga pe mânecă. – Cf. sfeclă. DOOM
!sfeclí (a o ~) (pop., fam.) (sfe-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o sfeclésc; imperf. 3 sg. o sfecleá; conj. prez. 3 să o sfecleáscă
sfecli
SFECLÍ, sfeclesc, vb. IV. Tranz. (În expr.) A o sfecli = a ajunge într-o situație neplăcută, a o păți; a o băga pe mânecă. – Cf. sfeclă. DOOM
!sfeclí (a o ~) (pop., fam.) (sfe-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o sfeclésc; imperf. 3 sg. o sfecleá; conj. prez. 3 să o sfecleáscă
sfeclia
SFECLÍU, -ÍE, sfeclii, adj. (Pop.) Care este de culoarea rădăcinii de sfeclă. – Sfeclă + suf. -iu. DOOM
sfeclíu (pop.) (sfe-cliu) adj. m., f. sfeclíe; pl. m. și f. sfeclíi
sfeclie
SFECLÍU, -ÍE, sfeclii, adj. (Pop.) Care este de culoarea rădăcinii de sfeclă. – Sfeclă + suf. -iu. DOOM
sfeclíu (pop.) (sfe-cliu) adj. m., f. sfeclíe; pl. m. și f. sfeclíi
sfecliei
SFECLÍU, -ÍE, sfeclii, adj. (Pop.) Care este de culoarea rădăcinii de sfeclă. – Sfeclă + suf. -iu. DOOM
sfeclíu (pop.) (sfe-cliu) adj. m., f. sfeclíe; pl. m. și f. sfeclíi
sfeclii
SFECLÍ, sfeclesc, vb. IV. Tranz. (În expr.) A o sfecli = a ajunge într-o situație neplăcută, a o păți; a o băga pe mânecă. – Cf. sfeclă. DOOM
!sfeclí (a o ~) (pop., fam.) (sfe-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o sfeclésc; imperf. 3 sg. o sfecleá; conj. prez. 3 să o sfecleáscă
sfeclii
SFECLÍU, -ÍE, sfeclii, adj. (Pop.) Care este de culoarea rădăcinii de sfeclă. – Sfeclă + suf. -iu. DOOM
sfeclíu (pop.) (sfe-cliu) adj. m., f. sfeclíe; pl. m. și f. sfeclíi
sfecliii
SFECLÍU, -ÍE, sfeclii, adj. (Pop.) Care este de culoarea rădăcinii de sfeclă. – Sfeclă + suf. -iu. DOOM
sfeclíu (pop.) (sfe-cliu) adj. m., f. sfeclíe; pl. m. și f. sfeclíi
sfecliile
SFECLÍU, -ÍE, sfeclii, adj. (Pop.) Care este de culoarea rădăcinii de sfeclă. – Sfeclă + suf. -iu. DOOM
sfeclíu (pop.) (sfe-cliu) adj. m., f. sfeclíe; pl. m. și f. sfeclíi
sfecliilor
SFECLÍU, -ÍE, sfeclii, adj. (Pop.) Care este de culoarea rădăcinii de sfeclă. – Sfeclă + suf. -iu. DOOM
sfeclíu (pop.) (sfe-cliu) adj. m., f. sfeclíe; pl. m. și f. sfeclíi
sfeclim
SFECLÍ, sfeclesc, vb. IV. Tranz. (În expr.) A o sfecli = a ajunge într-o situație neplăcută, a o păți; a o băga pe mânecă. – Cf. sfeclă. DOOM
!sfeclí (a o ~) (pop., fam.) (sfe-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o sfeclésc; imperf. 3 sg. o sfecleá; conj. prez. 3 să o sfecleáscă
sfeclind
SFECLÍ, sfeclesc, vb. IV. Tranz. (În expr.) A o sfecli = a ajunge într-o situație neplăcută, a o păți; a o băga pe mânecă. – Cf. sfeclă. DOOM
!sfeclí (a o ~) (pop., fam.) (sfe-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o sfeclésc; imperf. 3 sg. o sfecleá; conj. prez. 3 să o sfecleáscă
sfeclire
SFECLÍ, sfeclesc, vb. IV. Tranz. (În expr.) A o sfecli = a ajunge într-o situație neplăcută, a o păți; a o băga pe mânecă. – Cf. sfeclă. DOOM
!sfeclí (a o ~) (pop., fam.) (sfe-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o sfeclésc; imperf. 3 sg. o sfecleá; conj. prez. 3 să o sfecleáscă
sfecliră
SFECLÍ, sfeclesc, vb. IV. Tranz. (În expr.) A o sfecli = a ajunge într-o situație neplăcută, a o păți; a o băga pe mânecă. – Cf. sfeclă. DOOM
!sfeclí (a o ~) (pop., fam.) (sfe-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o sfeclésc; imperf. 3 sg. o sfecleá; conj. prez. 3 să o sfecleáscă
sfeclirăm
SFECLÍ, sfeclesc, vb. IV. Tranz. (În expr.) A o sfecli = a ajunge într-o situație neplăcută, a o păți; a o băga pe mânecă. – Cf. sfeclă. DOOM
!sfeclí (a o ~) (pop., fam.) (sfe-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o sfeclésc; imperf. 3 sg. o sfecleá; conj. prez. 3 să o sfecleáscă
sfeclirăți
SFECLÍ, sfeclesc, vb. IV. Tranz. (În expr.) A o sfecli = a ajunge într-o situație neplăcută, a o păți; a o băga pe mânecă. – Cf. sfeclă. DOOM
!sfeclí (a o ~) (pop., fam.) (sfe-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o sfeclésc; imperf. 3 sg. o sfecleá; conj. prez. 3 să o sfecleáscă
sfeclise
SFECLÍ, sfeclesc, vb. IV. Tranz. (În expr.) A o sfecli = a ajunge într-o situație neplăcută, a o păți; a o băga pe mânecă. – Cf. sfeclă. DOOM
!sfeclí (a o ~) (pop., fam.) (sfe-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o sfeclésc; imperf. 3 sg. o sfecleá; conj. prez. 3 să o sfecleáscă
sfeclisem
SFECLÍ, sfeclesc, vb. IV. Tranz. (În expr.) A o sfecli = a ajunge într-o situație neplăcută, a o păți; a o băga pe mânecă. – Cf. sfeclă. DOOM
!sfeclí (a o ~) (pop., fam.) (sfe-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o sfeclésc; imperf. 3 sg. o sfecleá; conj. prez. 3 să o sfecleáscă
sfecliseră
SFECLÍ, sfeclesc, vb. IV. Tranz. (În expr.) A o sfecli = a ajunge într-o situație neplăcută, a o păți; a o băga pe mânecă. – Cf. sfeclă. DOOM
!sfeclí (a o ~) (pop., fam.) (sfe-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o sfeclésc; imperf. 3 sg. o sfecleá; conj. prez. 3 să o sfecleáscă
sfecliserăm
SFECLÍ, sfeclesc, vb. IV. Tranz. (În expr.) A o sfecli = a ajunge într-o situație neplăcută, a o păți; a o băga pe mânecă. – Cf. sfeclă. DOOM
!sfeclí (a o ~) (pop., fam.) (sfe-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o sfeclésc; imperf. 3 sg. o sfecleá; conj. prez. 3 să o sfecleáscă
sfecliserăți
SFECLÍ, sfeclesc, vb. IV. Tranz. (În expr.) A o sfecli = a ajunge într-o situație neplăcută, a o păți; a o băga pe mânecă. – Cf. sfeclă. DOOM
!sfeclí (a o ~) (pop., fam.) (sfe-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o sfeclésc; imperf. 3 sg. o sfecleá; conj. prez. 3 să o sfecleáscă
sfecliseși
SFECLÍ, sfeclesc, vb. IV. Tranz. (În expr.) A o sfecli = a ajunge într-o situație neplăcută, a o păți; a o băga pe mânecă. – Cf. sfeclă. DOOM
!sfeclí (a o ~) (pop., fam.) (sfe-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o sfeclésc; imperf. 3 sg. o sfecleá; conj. prez. 3 să o sfecleáscă
sfecliseți
SFECLÍ, sfeclesc, vb. IV. Tranz. (În expr.) A o sfecli = a ajunge într-o situație neplăcută, a o păți; a o băga pe mânecă. – Cf. sfeclă. DOOM
!sfeclí (a o ~) (pop., fam.) (sfe-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o sfeclésc; imperf. 3 sg. o sfecleá; conj. prez. 3 să o sfecleáscă
sfeclit
SFECLÍ, sfeclesc, vb. IV. Tranz. (În expr.) A o sfecli = a ajunge într-o situație neplăcută, a o păți; a o băga pe mânecă. – Cf. sfeclă. DOOM
!sfeclí (a o ~) (pop., fam.) (sfe-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o sfeclésc; imperf. 3 sg. o sfecleá; conj. prez. 3 să o sfecleáscă
sfecliu
SFECLÍU, -ÍE, sfeclii, adj. (Pop.) Care este de culoarea rădăcinii de sfeclă. – Sfeclă + suf. -iu. DOOM
sfeclíu (pop.) (sfe-cliu) adj. m., f. sfeclíe; pl. m. și f. sfeclíi
sfecliul
SFECLÍU, -ÍE, sfeclii, adj. (Pop.) Care este de culoarea rădăcinii de sfeclă. – Sfeclă + suf. -iu. DOOM
sfeclíu (pop.) (sfe-cliu) adj. m., f. sfeclíe; pl. m. și f. sfeclíi
sfecliului
SFECLÍU, -ÍE, sfeclii, adj. (Pop.) Care este de culoarea rădăcinii de sfeclă. – Sfeclă + suf. -iu. DOOM
sfeclíu (pop.) (sfe-cliu) adj. m., f. sfeclíe; pl. m. și f. sfeclíi
sfecliși
SFECLÍ, sfeclesc, vb. IV. Tranz. (În expr.) A o sfecli = a ajunge într-o situație neplăcută, a o păți; a o băga pe mânecă. – Cf. sfeclă. DOOM
!sfeclí (a o ~) (pop., fam.) (sfe-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o sfeclésc; imperf. 3 sg. o sfecleá; conj. prez. 3 să o sfecleáscă
sfecliți
SFECLÍ, sfeclesc, vb. IV. Tranz. (În expr.) A o sfecli = a ajunge într-o situație neplăcută, a o păți; a o băga pe mânecă. – Cf. sfeclă. DOOM
!sfeclí (a o ~) (pop., fam.) (sfe-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o sfeclésc; imperf. 3 sg. o sfecleá; conj. prez. 3 să o sfecleáscă
sfen
SFEN, sfenuri, s. n. Silicat natural de titan și de calciu cristalizat în sistemul monoclinic, de culoare galbenă-brună, lucios, frecvent în rocile eruptive. – Din fr. sphène. DOOM
!sfen s. n., pl. sfénuri
sfenoid
SFENOÍD, sfenoide, s. n. Os nepereche, în formă de șa, situat la baza craniului între etmoid și occipital, care desparte cutia craniană de cavitățile vecine. ◊ (Adjectival) Os sfenoid. – Din fr. sphénoïde. DOOM
sfenoíd (os) (-no-id) s. n., pl. sfenoíde
sfenoida
SFENOÍD, sfenoide, s. n. Os nepereche, în formă de șa, situat la baza craniului între etmoid și occipital, care desparte cutia craniană de cavitățile vecine. ◊ (Adjectival) Os sfenoid. – Din fr. sphénoïde. DOOM
sfenoíd (os) (-no-id) s. n., pl. sfenoíde
sfenoidal
SFENOIDÁL, -Ă, sfenoidali, -e, adj. Care aparține sfenoidului, privitor la sfenoid. [Pr.: -no-i-] – Din fr. sphénoidal. DOOM
sfenoidál (-no-i-) adj. m., pl. sfenoidáli; f. sfenoidálă, pl. sfenoidále
sfenoidala
SFENOIDÁL, -Ă, sfenoidali, -e, adj. Care aparține sfenoidului, privitor la sfenoid. [Pr.: -no-i-] – Din fr. sphénoidal. DOOM
sfenoidál (-no-i-) adj. m., pl. sfenoidáli; f. sfenoidálă, pl. sfenoidále
sfenoidale
SFENOIDÁL, -Ă, sfenoidali, -e, adj. Care aparține sfenoidului, privitor la sfenoid. [Pr.: -no-i-] – Din fr. sphénoidal. DOOM
sfenoidál (-no-i-) adj. m., pl. sfenoidáli; f. sfenoidálă, pl. sfenoidále
sfenoidalei
SFENOIDÁL, -Ă, sfenoidali, -e, adj. Care aparține sfenoidului, privitor la sfenoid. [Pr.: -no-i-] – Din fr. sphénoidal. DOOM
sfenoidál (-no-i-) adj. m., pl. sfenoidáli; f. sfenoidálă, pl. sfenoidále
sfenoidalele
SFENOIDÁL, -Ă, sfenoidali, -e, adj. Care aparține sfenoidului, privitor la sfenoid. [Pr.: -no-i-] – Din fr. sphénoidal. DOOM
sfenoidál (-no-i-) adj. m., pl. sfenoidáli; f. sfenoidálă, pl. sfenoidále
sfenoidalelor
SFENOIDÁL, -Ă, sfenoidali, -e, adj. Care aparține sfenoidului, privitor la sfenoid. [Pr.: -no-i-] – Din fr. sphénoidal. DOOM
sfenoidál (-no-i-) adj. m., pl. sfenoidáli; f. sfenoidálă, pl. sfenoidále
sfenoidali
SFENOIDÁL, -Ă, sfenoidali, -e, adj. Care aparține sfenoidului, privitor la sfenoid. [Pr.: -no-i-] – Din fr. sphénoidal. DOOM
sfenoidál (-no-i-) adj. m., pl. sfenoidáli; f. sfenoidálă, pl. sfenoidále
sfenoidalii
SFENOIDÁL, -Ă, sfenoidali, -e, adj. Care aparține sfenoidului, privitor la sfenoid. [Pr.: -no-i-] – Din fr. sphénoidal. DOOM
sfenoidál (-no-i-) adj. m., pl. sfenoidáli; f. sfenoidálă, pl. sfenoidále
sfenoidalilor
SFENOIDÁL, -Ă, sfenoidali, -e, adj. Care aparține sfenoidului, privitor la sfenoid. [Pr.: -no-i-] – Din fr. sphénoidal. DOOM
sfenoidál (-no-i-) adj. m., pl. sfenoidáli; f. sfenoidálă, pl. sfenoidále
sfenoidalul
SFENOIDÁL, -Ă, sfenoidali, -e, adj. Care aparține sfenoidului, privitor la sfenoid. [Pr.: -no-i-] – Din fr. sphénoidal. DOOM
sfenoidál (-no-i-) adj. m., pl. sfenoidáli; f. sfenoidálă, pl. sfenoidále
sfenoidalului
SFENOIDÁL, -Ă, sfenoidali, -e, adj. Care aparține sfenoidului, privitor la sfenoid. [Pr.: -no-i-] – Din fr. sphénoidal. DOOM
sfenoidál (-no-i-) adj. m., pl. sfenoidáli; f. sfenoidálă, pl. sfenoidále
sfenoide
SFENOÍD, sfenoide, s. n. Os nepereche, în formă de șa, situat la baza craniului între etmoid și occipital, care desparte cutia craniană de cavitățile vecine. ◊ (Adjectival) Os sfenoid. – Din fr. sphénoïde. DOOM
sfenoíd (os) (-no-id) s. n., pl. sfenoíde
sfenoidei
SFENOÍD, sfenoide, s. n. Os nepereche, în formă de șa, situat la baza craniului între etmoid și occipital, care desparte cutia craniană de cavitățile vecine. ◊ (Adjectival) Os sfenoid. – Din fr. sphénoïde. DOOM
sfenoíd (os) (-no-id) s. n., pl. sfenoíde
sfenoidele
SFENOÍD, sfenoide, s. n. Os nepereche, în formă de șa, situat la baza craniului între etmoid și occipital, care desparte cutia craniană de cavitățile vecine. ◊ (Adjectival) Os sfenoid. – Din fr. sphénoïde. DOOM
sfenoíd (os) (-no-id) s. n., pl. sfenoíde
sfenoidelor
SFENOÍD, sfenoide, s. n. Os nepereche, în formă de șa, situat la baza craniului între etmoid și occipital, care desparte cutia craniană de cavitățile vecine. ◊ (Adjectival) Os sfenoid. – Din fr. sphénoïde. DOOM
sfenoíd (os) (-no-id) s. n., pl. sfenoíde
sfenoidită
SFENOIDÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a mucoasei sinusului sfenoidal. [Pron. -no-i-. / < fr. sphénoïdite].
sfenoidul
SFENOÍD, sfenoide, s. n. Os nepereche, în formă de șa, situat la baza craniului între etmoid și occipital, care desparte cutia craniană de cavitățile vecine. ◊ (Adjectival) Os sfenoid. – Din fr. sphénoïde. DOOM
sfenoíd (os) (-no-id) s. n., pl. sfenoíde
sfenoidului
SFENOÍD, sfenoide, s. n. Os nepereche, în formă de șa, situat la baza craniului între etmoid și occipital, care desparte cutia craniană de cavitățile vecine. ◊ (Adjectival) Os sfenoid. – Din fr. sphénoïde. DOOM
sfenoíd (os) (-no-id) s. n., pl. sfenoíde
sfenoizi
SFENOÍD, sfenoide, s. n. Os nepereche, în formă de șa, situat la baza craniului între etmoid și occipital, care desparte cutia craniană de cavitățile vecine. ◊ (Adjectival) Os sfenoid. – Din fr. sphénoïde. DOOM
sfenoíd (os) (-no-id) s. n., pl. sfenoíde
sfenoizii
SFENOÍD, sfenoide, s. n. Os nepereche, în formă de șa, situat la baza craniului între etmoid și occipital, care desparte cutia craniană de cavitățile vecine. ◊ (Adjectival) Os sfenoid. – Din fr. sphénoïde. DOOM
sfenoíd (os) (-no-id) s. n., pl. sfenoíde
sfenoizilor
SFENOÍD, sfenoide, s. n. Os nepereche, în formă de șa, situat la baza craniului între etmoid și occipital, care desparte cutia craniană de cavitățile vecine. ◊ (Adjectival) Os sfenoid. – Din fr. sphénoïde. DOOM
sfenoíd (os) (-no-id) s. n., pl. sfenoíde
sfenul
SFEN, sfenuri, s. n. Silicat natural de titan și de calciu cristalizat în sistemul monoclinic, de culoare galbenă-brună, lucios, frecvent în rocile eruptive. – Din fr. sphène. DOOM
!sfen s. n., pl. sfénuri
sfenului
SFEN, sfenuri, s. n. Silicat natural de titan și de calciu cristalizat în sistemul monoclinic, de culoare galbenă-brună, lucios, frecvent în rocile eruptive. – Din fr. sphène. DOOM
!sfen s. n., pl. sfénuri
sfenuri
SFEN, sfenuri, s. n. Silicat natural de titan și de calciu cristalizat în sistemul monoclinic, de culoare galbenă-brună, lucios, frecvent în rocile eruptive. – Din fr. sphène. DOOM
!sfen s. n., pl. sfénuri
sfenurile
SFEN, sfenuri, s. n. Silicat natural de titan și de calciu cristalizat în sistemul monoclinic, de culoare galbenă-brună, lucios, frecvent în rocile eruptive. – Din fr. sphène. DOOM
!sfen s. n., pl. sfénuri
sfenurilor
SFEN, sfenuri, s. n. Silicat natural de titan și de calciu cristalizat în sistemul monoclinic, de culoare galbenă-brună, lucios, frecvent în rocile eruptive. – Din fr. sphène. DOOM
!sfen s. n., pl. sfénuri
sfera
SFÉRĂ, sfere, s. f. 1. Suprafață constituită de locul geometric al punctelor din spațiu egal depărtate de un punct dat, numit centru; corp geometric mărginit de o astfel de suprafață. ♦ Obiect care are aproximativ această formă. ♦ (Rar) Glob terestru. 2. (De obicei cu determinarea „cerească”) Regiune cerească unde se găsesc și se mișcă aștrii; boltă cerească. 3. Atmosferă. 4. Fig. Domeniul, limitele în cadrul cărora există, acționează sau se dezvoltă cineva sau ceva. Sferă de influență = a) domeniu, spațiu în cuprinsul căruia se exercită o anumită influență; b) zonă geografică sau grup de state asupra cărora o anumită putere își rezervă ori își exercită o anumită influență (economică, politică sau militară). ♦ Mediu (social). 5. Element logic care reprezintă capacitatea de referință a noțiunii la ansamblul de indivizi ce posedă însușirile reflectate în conținutul acesteia. – Din fr. sphère, lat. sphaera. DOOM
sféră s. f., g.-d. art. sférei; pl. sfére
sferdecei
SFERDECÉL, sferdecei, s. m. (Reg.) Fiecare dintre cei doi drugi de dedesubt de la scaunul căruței. – Et. nec. DOOM
sferdecél (reg.) s. m., pl. sferdecéi, art. sferdecéii
sferdeceii
SFERDECÉL, sferdecei, s. m. (Reg.) Fiecare dintre cei doi drugi de dedesubt de la scaunul căruței. – Et. nec. DOOM
sferdecél (reg.) s. m., pl. sferdecéi, art. sferdecéii
sferdeceilor
SFERDECÉL, sferdecei, s. m. (Reg.) Fiecare dintre cei doi drugi de dedesubt de la scaunul căruței. – Et. nec. DOOM
sferdecél (reg.) s. m., pl. sferdecéi, art. sferdecéii
sferdecel
SFERDECÉL, sferdecei, s. m. (Reg.) Fiecare dintre cei doi drugi de dedesubt de la scaunul căruței. – Et. nec. DOOM
sferdecél (reg.) s. m., pl. sferdecéi, art. sferdecéii
sferdecelul
SFERDECÉL, sferdecei, s. m. (Reg.) Fiecare dintre cei doi drugi de dedesubt de la scaunul căruței. – Et. nec. DOOM
sferdecél (reg.) s. m., pl. sferdecéi, art. sferdecéii
sferdecelului
SFERDECÉL, sferdecei, s. m. (Reg.) Fiecare dintre cei doi drugi de dedesubt de la scaunul căruței. – Et. nec. DOOM
sferdecél (reg.) s. m., pl. sferdecéi, art. sferdecéii
sfere
SFÉRĂ, sfere, s. f. 1. Suprafață constituită de locul geometric al punctelor din spațiu egal depărtate de un punct dat, numit centru; corp geometric mărginit de o astfel de suprafață. ♦ Obiect care are aproximativ această formă. ♦ (Rar) Glob terestru. 2. (De obicei cu determinarea „cerească”) Regiune cerească unde se găsesc și se mișcă aștrii; boltă cerească. 3. Atmosferă. 4. Fig. Domeniul, limitele în cadrul cărora există, acționează sau se dezvoltă cineva sau ceva. Sferă de influență = a) domeniu, spațiu în cuprinsul căruia se exercită o anumită influență; b) zonă geografică sau grup de state asupra cărora o anumită putere își rezervă ori își exercită o anumită influență (economică, politică sau militară). ♦ Mediu (social). 5. Element logic care reprezintă capacitatea de referință a noțiunii la ansamblul de indivizi ce posedă însușirile reflectate în conținutul acesteia. – Din fr. sphère, lat. sphaera. DOOM
sféră s. f., g.-d. art. sférei; pl. sfére
sferei
SFÉRĂ, sfere, s. f. 1. Suprafață constituită de locul geometric al punctelor din spațiu egal depărtate de un punct dat, numit centru; corp geometric mărginit de o astfel de suprafață. ♦ Obiect care are aproximativ această formă. ♦ (Rar) Glob terestru. 2. (De obicei cu determinarea „cerească”) Regiune cerească unde se găsesc și se mișcă aștrii; boltă cerească. 3. Atmosferă. 4. Fig. Domeniul, limitele în cadrul cărora există, acționează sau se dezvoltă cineva sau ceva. Sferă de influență = a) domeniu, spațiu în cuprinsul căruia se exercită o anumită influență; b) zonă geografică sau grup de state asupra cărora o anumită putere își rezervă ori își exercită o anumită influență (economică, politică sau militară). ♦ Mediu (social). 5. Element logic care reprezintă capacitatea de referință a noțiunii la ansamblul de indivizi ce posedă însușirile reflectate în conținutul acesteia. – Din fr. sphère, lat. sphaera. DOOM
sféră s. f., g.-d. art. sférei; pl. sfére
sferele
SFÉRĂ, sfere, s. f. 1. Suprafață constituită de locul geometric al punctelor din spațiu egal depărtate de un punct dat, numit centru; corp geometric mărginit de o astfel de suprafață. ♦ Obiect care are aproximativ această formă. ♦ (Rar) Glob terestru. 2. (De obicei cu determinarea „cerească”) Regiune cerească unde se găsesc și se mișcă aștrii; boltă cerească. 3. Atmosferă. 4. Fig. Domeniul, limitele în cadrul cărora există, acționează sau se dezvoltă cineva sau ceva. Sferă de influență = a) domeniu, spațiu în cuprinsul căruia se exercită o anumită influență; b) zonă geografică sau grup de state asupra cărora o anumită putere își rezervă ori își exercită o anumită influență (economică, politică sau militară). ♦ Mediu (social). 5. Element logic care reprezintă capacitatea de referință a noțiunii la ansamblul de indivizi ce posedă însușirile reflectate în conținutul acesteia. – Din fr. sphère, lat. sphaera. DOOM
sféră s. f., g.-d. art. sférei; pl. sfére
sferelor
SFÉRĂ, sfere, s. f. 1. Suprafață constituită de locul geometric al punctelor din spațiu egal depărtate de un punct dat, numit centru; corp geometric mărginit de o astfel de suprafață. ♦ Obiect care are aproximativ această formă. ♦ (Rar) Glob terestru. 2. (De obicei cu determinarea „cerească”) Regiune cerească unde se găsesc și se mișcă aștrii; boltă cerească. 3. Atmosferă. 4. Fig. Domeniul, limitele în cadrul cărora există, acționează sau se dezvoltă cineva sau ceva. Sferă de influență = a) domeniu, spațiu în cuprinsul căruia se exercită o anumită influență; b) zonă geografică sau grup de state asupra cărora o anumită putere își rezervă ori își exercită o anumită influență (economică, politică sau militară). ♦ Mediu (social). 5. Element logic care reprezintă capacitatea de referință a noțiunii la ansamblul de indivizi ce posedă însușirile reflectate în conținutul acesteia. – Din fr. sphère, lat. sphaera. DOOM
sféră s. f., g.-d. art. sférei; pl. sfére
sferi
SFERI- v. sfero-.
sferic
SFÉRIC, -Ă, sferici, -ce, adj. De forma unei sfere (1); rotund. – Din fr. sphérique, lat. sphaericus. DOOM
sféric adj. m., pl. sférici; f. sférică, pl. sférice
sferica
SFÉRIC, -Ă, sferici, -ce, adj. De forma unei sfere (1); rotund. – Din fr. sphérique, lat. sphaericus. DOOM
sféric adj. m., pl. sférici; f. sférică, pl. sférice
sferice
SFÉRIC, -Ă, sferici, -ce, adj. De forma unei sfere (1); rotund. – Din fr. sphérique, lat. sphaericus. DOOM
sféric adj. m., pl. sférici; f. sférică, pl. sférice
sfericei
SFÉRIC, -Ă, sferici, -ce, adj. De forma unei sfere (1); rotund. – Din fr. sphérique, lat. sphaericus. DOOM
sféric adj. m., pl. sférici; f. sférică, pl. sférice
sfericele
SFÉRIC, -Ă, sferici, -ce, adj. De forma unei sfere (1); rotund. – Din fr. sphérique, lat. sphaericus. DOOM
sféric adj. m., pl. sférici; f. sférică, pl. sférice
sfericelor
SFÉRIC, -Ă, sferici, -ce, adj. De forma unei sfere (1); rotund. – Din fr. sphérique, lat. sphaericus. DOOM
sféric adj. m., pl. sférici; f. sférică, pl. sférice
sferici
SFÉRIC, -Ă, sferici, -ce, adj. De forma unei sfere (1); rotund. – Din fr. sphérique, lat. sphaericus. DOOM
sféric adj. m., pl. sférici; f. sférică, pl. sférice
sfericii
SFÉRIC, -Ă, sferici, -ce, adj. De forma unei sfere (1); rotund. – Din fr. sphérique, lat. sphaericus. DOOM
sféric adj. m., pl. sférici; f. sférică, pl. sférice
sfericilor
SFÉRIC, -Ă, sferici, -ce, adj. De forma unei sfere (1); rotund. – Din fr. sphérique, lat. sphaericus. DOOM
sféric adj. m., pl. sférici; f. sférică, pl. sférice
sfericitate
SFERICITÁTE s. f. Însușirea de a fi sferic. – Din fr. sphéricité. DOOM
sfericitáte s. f., g.-d. art. sfericitắții
sfericitatea
SFERICITÁTE s. f. Însușirea de a fi sferic. – Din fr. sphéricité. DOOM
sfericitáte s. f., g.-d. art. sfericitắții
sfericități
SFERICITÁTE s. f. Însușirea de a fi sferic. – Din fr. sphéricité. DOOM
sfericitáte s. f., g.-d. art. sfericitắții
sfericității
SFERICITÁTE s. f. Însușirea de a fi sferic. – Din fr. sphéricité. DOOM
sfericitáte s. f., g.-d. art. sfericitắții
sfericul
SFÉRIC, -Ă, sferici, -ce, adj. De forma unei sfere (1); rotund. – Din fr. sphérique, lat. sphaericus. DOOM
sféric adj. m., pl. sférici; f. sférică, pl. sférice
sfericului
SFÉRIC, -Ă, sferici, -ce, adj. De forma unei sfere (1); rotund. – Din fr. sphérique, lat. sphaericus. DOOM
sféric adj. m., pl. sférici; f. sférică, pl. sférice
sfero
SFERO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la o) sferă (1), ”sferic„. [Var. sferi-. / < fr. sphero-, cf. lat. sphaera, gr. sphaira].
sferoid
SFEROÍD, sferoide, s. n. Corp cu o formă apropiată de aceea a unei sfere (format prin rotirea unei elipse în jurul uneia dintre axele sale). – Din fr. sphéroïde. DOOM
sferoíd (corp aproape sferic) s. n., pl. sferoíde
sferoid
SFEROÍD, sferoide, s. n. Corp format prin rotirea unei elipse, a unui oval etc. în jurul unei axe și avînd o formă apropiată de aceea a unei sfere. – Pl. și: (m.) sferoizi.
sferoidal
SFEROIDÁL, -Ă, sferoidali, -e, adj. Care are forma unui sferoid. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. sphéroïdal. DOOM
sferoidál (-ro-i-) adj. m., pl. sferoidáli; f. sferoidálă, pl. sferoidále
sferoidala
SFEROIDÁL, -Ă, sferoidali, -e, adj. Care are forma unui sferoid. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. sphéroïdal. DOOM
sferoidál (-ro-i-) adj. m., pl. sferoidáli; f. sferoidálă, pl. sferoidále
sferoidale
SFEROIDÁL, -Ă, sferoidali, -e, adj. Care are forma unui sferoid. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. sphéroïdal. DOOM
sferoidál (-ro-i-) adj. m., pl. sferoidáli; f. sferoidálă, pl. sferoidále
sferoidalei
SFEROIDÁL, -Ă, sferoidali, -e, adj. Care are forma unui sferoid. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. sphéroïdal. DOOM
sferoidál (-ro-i-) adj. m., pl. sferoidáli; f. sferoidálă, pl. sferoidále
sferoidalele
SFEROIDÁL, -Ă, sferoidali, -e, adj. Care are forma unui sferoid. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. sphéroïdal. DOOM
sferoidál (-ro-i-) adj. m., pl. sferoidáli; f. sferoidálă, pl. sferoidále
sferoidalelor
SFEROIDÁL, -Ă, sferoidali, -e, adj. Care are forma unui sferoid. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. sphéroïdal. DOOM
sferoidál (-ro-i-) adj. m., pl. sferoidáli; f. sferoidálă, pl. sferoidále
sferoidali
SFEROIDÁL, -Ă, sferoidali, -e, adj. Care are forma unui sferoid. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. sphéroïdal. DOOM
sferoidál (-ro-i-) adj. m., pl. sferoidáli; f. sferoidálă, pl. sferoidále
sferoidalii
SFEROIDÁL, -Ă, sferoidali, -e, adj. Care are forma unui sferoid. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. sphéroïdal. DOOM
sferoidál (-ro-i-) adj. m., pl. sferoidáli; f. sferoidálă, pl. sferoidále
sferoidalilor
SFEROIDÁL, -Ă, sferoidali, -e, adj. Care are forma unui sferoid. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. sphéroïdal. DOOM
sferoidál (-ro-i-) adj. m., pl. sferoidáli; f. sferoidálă, pl. sferoidále
sferoidalul
SFEROIDÁL, -Ă, sferoidali, -e, adj. Care are forma unui sferoid. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. sphéroïdal. DOOM
sferoidál (-ro-i-) adj. m., pl. sferoidáli; f. sferoidálă, pl. sferoidále
sferoidalului
SFEROIDÁL, -Ă, sferoidali, -e, adj. Care are forma unui sferoid. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. sphéroïdal. DOOM
sferoidál (-ro-i-) adj. m., pl. sferoidáli; f. sferoidálă, pl. sferoidále
sferoide
SFEROÍD, sferoide, s. n. Corp cu o formă apropiată de aceea a unei sfere (format prin rotirea unei elipse în jurul uneia dintre axele sale). – Din fr. sphéroïde. DOOM
sferoíd (corp aproape sferic) s. n., pl. sferoíde
sferoidele
SFEROÍD, sferoide, s. n. Corp cu o formă apropiată de aceea a unei sfere (format prin rotirea unei elipse în jurul uneia dintre axele sale). – Din fr. sphéroïde. DOOM
sferoíd (corp aproape sferic) s. n., pl. sferoíde
sferoidelor
SFEROÍD, sferoide, s. n. Corp cu o formă apropiată de aceea a unei sfere (format prin rotirea unei elipse în jurul uneia dintre axele sale). – Din fr. sphéroïde. DOOM
sferoíd (corp aproape sferic) s. n., pl. sferoíde
sferoidizare
SFEROIDIZÁRE, sferoidizări, s. f. Tratament termic aplicat unor obiecte din oțel pentru a se obține carburi în forme globulare. [Pr.: -ro-i-] – Cf. fr. s p h e r o ï d i s a t i o n. DOOM
sferoidizáre (-ro-i-) s. f., g.-d. art. sferoidizắrii; pl. sferoidizắri
sferoidizarea
SFEROIDIZÁRE, sferoidizări, s. f. Tratament termic aplicat unor obiecte din oțel pentru a se obține carburi în forme globulare. [Pr.: -ro-i-] – Cf. fr. s p h e r o ï d i s a t i o n. DOOM
sferoidizáre (-ro-i-) s. f., g.-d. art. sferoidizắrii; pl. sferoidizắri
sferoidizări
SFEROIDIZÁRE, sferoidizări, s. f. Tratament termic aplicat unor obiecte din oțel pentru a se obține carburi în forme globulare. [Pr.: -ro-i-] – Cf. fr. s p h e r o ï d i s a t i o n. DOOM
sferoidizáre (-ro-i-) s. f., g.-d. art. sferoidizắrii; pl. sferoidizắri
sferoidizării
SFEROIDIZÁRE, sferoidizări, s. f. Tratament termic aplicat unor obiecte din oțel pentru a se obține carburi în forme globulare. [Pr.: -ro-i-] – Cf. fr. s p h e r o ï d i s a t i o n. DOOM
sferoidizáre (-ro-i-) s. f., g.-d. art. sferoidizắrii; pl. sferoidizắri
sferoidizările
SFEROIDIZÁRE, sferoidizări, s. f. Tratament termic aplicat unor obiecte din oțel pentru a se obține carburi în forme globulare. [Pr.: -ro-i-] – Cf. fr. s p h e r o ï d i s a t i o n. DOOM
sferoidizáre (-ro-i-) s. f., g.-d. art. sferoidizắrii; pl. sferoidizắri
sferoidizărilor
SFEROIDIZÁRE, sferoidizări, s. f. Tratament termic aplicat unor obiecte din oțel pentru a se obține carburi în forme globulare. [Pr.: -ro-i-] – Cf. fr. s p h e r o ï d i s a t i o n. DOOM
sferoidizáre (-ro-i-) s. f., g.-d. art. sferoidizắrii; pl. sferoidizắri
sferoidul
SFEROÍD, sferoide, s. n. Corp cu o formă apropiată de aceea a unei sfere (format prin rotirea unei elipse în jurul uneia dintre axele sale). – Din fr. sphéroïde. DOOM
sferoíd (corp aproape sferic) s. n., pl. sferoíde
sferoidului
SFEROÍD, sferoide, s. n. Corp cu o formă apropiată de aceea a unei sfere (format prin rotirea unei elipse în jurul uneia dintre axele sale). – Din fr. sphéroïde. DOOM
sferoíd (corp aproape sferic) s. n., pl. sferoíde
sferolit
SFEROLÍT s.n. Agregat mineral de formă sferică. [< fr. sphérolite].
sferolite
SFEROLÍT s.n. Agregat mineral de formă sferică. [< fr. sphérolite].
sferolitele
SFEROLÍT s.n. Agregat mineral de formă sferică. [< fr. sphérolite].
sferolitelor
SFEROLÍT s.n. Agregat mineral de formă sferică. [< fr. sphérolite].
sferolitic
SFEROLÍTIC, -Ă adj. (Despre roci) Care conține sferolite. [< fr. sphérolitique].
sferolitica
SFEROLÍTIC, -Ă adj. (Despre roci) Care conține sferolite. [< fr. sphérolitique].
sferolitice
SFEROLÍTIC, -Ă adj. (Despre roci) Care conține sferolite. [< fr. sphérolitique].
sferoliticei
SFEROLÍTIC, -Ă adj. (Despre roci) Care conține sferolite. [< fr. sphérolitique].
sferoliticele
SFEROLÍTIC, -Ă adj. (Despre roci) Care conține sferolite. [< fr. sphérolitique].
sferoliticelor
SFEROLÍTIC, -Ă adj. (Despre roci) Care conține sferolite. [< fr. sphérolitique].
sferolitici
SFEROLÍTIC, -Ă adj. (Despre roci) Care conține sferolite. [< fr. sphérolitique].
sferoliticii
SFEROLÍTIC, -Ă adj. (Despre roci) Care conține sferolite. [< fr. sphérolitique].
sferoliticilor
SFEROLÍTIC, -Ă adj. (Despre roci) Care conține sferolite. [< fr. sphérolitique].
sferoliticul
SFEROLÍTIC, -Ă adj. (Despre roci) Care conține sferolite. [< fr. sphérolitique].
sferoliticului
SFEROLÍTIC, -Ă adj. (Despre roci) Care conține sferolite. [< fr. sphérolitique].
sferolitul
SFEROLÍT s.n. Agregat mineral de formă sferică. [< fr. sphérolite].
sferolitului
SFEROLÍT s.n. Agregat mineral de formă sferică. [< fr. sphérolite].
sferometre
SFEROMÉTRU, sferometre, s. n. Instrument de forma unui trepied cu un șurub central, folosit pentru măsurarea grosimilor mici sau a curburii suprafețelor sferice. – Din fr. sphéromètre. DOOM
sferométru (-me-tru) s. n., art. sferométrul; pl. sferométre
sferometrele
SFEROMÉTRU, sferometre, s. n. Instrument de forma unui trepied cu un șurub central, folosit pentru măsurarea grosimilor mici sau a curburii suprafețelor sferice. – Din fr. sphéromètre. DOOM
sferométru (-me-tru) s. n., art. sferométrul; pl. sferométre
sferometrelor
SFEROMÉTRU, sferometre, s. n. Instrument de forma unui trepied cu un șurub central, folosit pentru măsurarea grosimilor mici sau a curburii suprafețelor sferice. – Din fr. sphéromètre. DOOM
sferométru (-me-tru) s. n., art. sferométrul; pl. sferométre
sferometru
SFEROMÉTRU, sferometre, s. n. Instrument de forma unui trepied cu un șurub central, folosit pentru măsurarea grosimilor mici sau a curburii suprafețelor sferice. – Din fr. sphéromètre. DOOM
sferométru (-me-tru) s. n., art. sferométrul; pl. sferométre
sferometrul
SFEROMÉTRU, sferometre, s. n. Instrument de forma unui trepied cu un șurub central, folosit pentru măsurarea grosimilor mici sau a curburii suprafețelor sferice. – Din fr. sphéromètre. DOOM
sferométru (-me-tru) s. n., art. sferométrul; pl. sferométre
sferometrului
SFEROMÉTRU, sferometre, s. n. Instrument de forma unui trepied cu un șurub central, folosit pentru măsurarea grosimilor mici sau a curburii suprafețelor sferice. – Din fr. sphéromètre. DOOM
sferométru (-me-tru) s. n., art. sferométrul; pl. sferométre
sferoplast
SFEROPLÁST s.n. Celulă de formă sferică. [< fr. sphéroplaste, cf. gr. sphaira – sferă, plastis – formă].
sfert
SFERT, sferturi, s. n. 1. Fiecare dintre cele patru părți egale în care se poate împărți un întreg; a patra parte dintr-un întreg; fârtai. ◊ Loc. adv. Pe sfert (sau pe trei sferturi) = (cam) cât a patra parte (sau cât trei părți) din întreg. ◊ Expr. Trei sferturi = poziție a capului intermediară între poziția din față și cea din profil. 2. (Înv.) Dare în bani reprezentând a patra parte din bir, care era plătită de patru ori pe an. [ Var.: (reg.) șfert s. n.] – Din sl. četvrŭtŭ. DOOM
sfert s. n., pl. sférturi
sfertica
SFÎRTICÁ, sfî́rtic, vb. I. Tranz. A sfîșia, a rupe în bucăți. Aștepta înadins să-l atingă barem cu un deget, ca să-l poată apoi sfîrtica în bucățele. REBREANU, I. 28. Unde mi se pun amîndoi bețivii pe el și dă-i ! dă-i ! pănă-i sfîrticară toate hainele. RETEGANUL, P. IV 24. Lupul, văzînd un flăcău, îl sfîrtică. ȘEZ. V 158. ◊ Fig. Trîmbița sfîrtica aerul cu o insistență parc-ar fi răsucit un cuțit într-o rană vie. REBREANU, R. II 256. ♦ Fig. A critica aspru. Îndată tăbărîră asupra părintelui Dumitru, sfîrticîndu-l în toate felurile. SADOVEANU, la TDRG. – Variante: sferticá (VLAHUȚĂ, R. P. 44), sfîrtecá (C. PETRESCU, A. R. 58, REBREANU, R. II 42) vb. I.
sfertișoare
SFERTIȘÓR, sfertișoare, s. n. Diminutiv al lui sfert; sfertuleț. – Sfert + suf. -ișor. DOOM
sfertișór s. n., pl. sfertișoáre
sfertișoarele
SFERTIȘÓR, sfertișoare, s. n. Diminutiv al lui sfert; sfertuleț. – Sfert + suf. -ișor. DOOM
sfertișór s. n., pl. sfertișoáre
sfertișoarelor
SFERTIȘÓR, sfertișoare, s. n. Diminutiv al lui sfert; sfertuleț. – Sfert + suf. -ișor. DOOM
sfertișór s. n., pl. sfertișoáre
sfertișor
SFERTIȘÓR, sfertișoare, s. n. Diminutiv al lui sfert; sfertuleț. – Sfert + suf. -ișor. DOOM
sfertișór s. n., pl. sfertișoáre
sfertișorul
SFERTIȘÓR, sfertișoare, s. n. Diminutiv al lui sfert; sfertuleț. – Sfert + suf. -ișor. DOOM
sfertișór s. n., pl. sfertișoáre
sfertișorului
SFERTIȘÓR, sfertișoare, s. n. Diminutiv al lui sfert; sfertuleț. – Sfert + suf. -ișor. DOOM
sfertișór s. n., pl. sfertișoáre
sfertul
SFERT, sferturi, s. n. 1. Fiecare dintre cele patru părți egale în care se poate împărți un întreg; a patra parte dintr-un întreg; fârtai. ◊ Loc. adv. Pe sfert (sau pe trei sferturi) = (cam) cât a patra parte (sau cât trei părți) din întreg. ◊ Expr. Trei sferturi = poziție a capului intermediară între poziția din față și cea din profil. 2. (Înv.) Dare în bani reprezentând a patra parte din bir, care era plătită de patru ori pe an. [ Var.: (reg.) șfert s. n.] – Din sl. četvrŭtŭ. DOOM
sfert s. n., pl. sférturi
sfertuleț
SFERTULÉȚ, sfertulețe, s. n. Sfertișor. – Sfert + suf. -uleț. DOOM
sfertuléț s. n., pl. sfertuléțe
sfertulețe
SFERTULÉȚ, sfertulețe, s. n. Sfertișor. – Sfert + suf. -uleț. DOOM
sfertuléț s. n., pl. sfertuléțe
sfertulețele
SFERTULÉȚ, sfertulețe, s. n. Sfertișor. – Sfert + suf. -uleț. DOOM
sfertuléț s. n., pl. sfertuléțe
sfertulețelor
SFERTULÉȚ, sfertulețe, s. n. Sfertișor. – Sfert + suf. -uleț. DOOM
sfertuléț s. n., pl. sfertuléțe
sfertulețul
SFERTULÉȚ, sfertulețe, s. n. Sfertișor. – Sfert + suf. -uleț. DOOM
sfertuléț s. n., pl. sfertuléțe
sfertulețului
SFERTULÉȚ, sfertulețe, s. n. Sfertișor. – Sfert + suf. -uleț. DOOM
sfertuléț s. n., pl. sfertuléțe
sfertului
SFERT, sferturi, s. n. 1. Fiecare dintre cele patru părți egale în care se poate împărți un întreg; a patra parte dintr-un întreg; fârtai. ◊ Loc. adv. Pe sfert (sau pe trei sferturi) = (cam) cât a patra parte (sau cât trei părți) din întreg. ◊ Expr. Trei sferturi = poziție a capului intermediară între poziția din față și cea din profil. 2. (Înv.) Dare în bani reprezentând a patra parte din bir, care era plătită de patru ori pe an. [ Var.: (reg.) șfert s. n.] – Din sl. četvrŭtŭ. DOOM
sfert s. n., pl. sférturi
sferturi
SFERT, sferturi, s. n. 1. Fiecare dintre cele patru părți egale în care se poate împărți un întreg; a patra parte dintr-un întreg; fârtai. ◊ Loc. adv. Pe sfert (sau pe trei sferturi) = (cam) cât a patra parte (sau cât trei părți) din întreg. ◊ Expr. Trei sferturi = poziție a capului intermediară între poziția din față și cea din profil. 2. (Înv.) Dare în bani reprezentând a patra parte din bir, care era plătită de patru ori pe an. [ Var.: (reg.) șfert s. n.] – Din sl. četvrŭtŭ. DOOM
sfert s. n., pl. sférturi
sferturile
SFERT, sferturi, s. n. 1. Fiecare dintre cele patru părți egale în care se poate împărți un întreg; a patra parte dintr-un întreg; fârtai. ◊ Loc. adv. Pe sfert (sau pe trei sferturi) = (cam) cât a patra parte (sau cât trei părți) din întreg. ◊ Expr. Trei sferturi = poziție a capului intermediară între poziția din față și cea din profil. 2. (Înv.) Dare în bani reprezentând a patra parte din bir, care era plătită de patru ori pe an. [ Var.: (reg.) șfert s. n.] – Din sl. četvrŭtŭ. DOOM
sfert s. n., pl. sférturi
sferturilor
SFERT, sferturi, s. n. 1. Fiecare dintre cele patru părți egale în care se poate împărți un întreg; a patra parte dintr-un întreg; fârtai. ◊ Loc. adv. Pe sfert (sau pe trei sferturi) = (cam) cât a patra parte (sau cât trei părți) din întreg. ◊ Expr. Trei sferturi = poziție a capului intermediară între poziția din față și cea din profil. 2. (Înv.) Dare în bani reprezentând a patra parte din bir, care era plătită de patru ori pe an. [ Var.: (reg.) șfert s. n.] – Din sl. četvrŭtŭ. DOOM
sfert s. n., pl. sférturi
sferă
- SFÉRĂ Element secund de compunere savantă cu semnificația „sferă”. [< fr. -sphère, cf. lat. sphaera, gr. sphaira].
sfete
SFETE- (Învechit; și în forma sfeti-) Element de compunere însemnînd «sfînt» și care stă înaintea unor nume proprii. La al doilea ceas al dimineții de sîmbătă, la poarta curții și la sfete-Neculai cel bogat era mare îmbulzeală. SADOVEANU, Z. C. 173. Lui sfeti-Ilie i-a dat în samă tunetele. ȘEZ. III 1. – Variantă: sfeti-.
sfetea
SFETÍ, sfetesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A (se) arăta, a (se) ivi. 2. Refl. (Despre acțiuni, situații) A lua o anumită întorsătură, a se lămuri, a se limpezi. ◊ Expr. (Mai ales în construcții negative) A i se sfeti (cuiva ceva) = a-i reuși (cuiva ceva). – Din sl. svĕtiti. DOOM
sfetí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfetésc, imperf. 3 sg. sfeteá; conj. prez. 3 să sfeteáscă
sfeteai
SFETÍ, sfetesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A (se) arăta, a (se) ivi. 2. Refl. (Despre acțiuni, situații) A lua o anumită întorsătură, a se lămuri, a se limpezi. ◊ Expr. (Mai ales în construcții negative) A i se sfeti (cuiva ceva) = a-i reuși (cuiva ceva). – Din sl. svĕtiti. DOOM
sfetí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfetésc, imperf. 3 sg. sfeteá; conj. prez. 3 să sfeteáscă
sfeteam
SFETÍ, sfetesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A (se) arăta, a (se) ivi. 2. Refl. (Despre acțiuni, situații) A lua o anumită întorsătură, a se lămuri, a se limpezi. ◊ Expr. (Mai ales în construcții negative) A i se sfeti (cuiva ceva) = a-i reuși (cuiva ceva). – Din sl. svĕtiti. DOOM
sfetí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfetésc, imperf. 3 sg. sfeteá; conj. prez. 3 să sfeteáscă
sfetească
SFETÍ, sfetesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A (se) arăta, a (se) ivi. 2. Refl. (Despre acțiuni, situații) A lua o anumită întorsătură, a se lămuri, a se limpezi. ◊ Expr. (Mai ales în construcții negative) A i se sfeti (cuiva ceva) = a-i reuși (cuiva ceva). – Din sl. svĕtiti. DOOM
sfetí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfetésc, imperf. 3 sg. sfeteá; conj. prez. 3 să sfeteáscă
sfeteau
SFETÍ, sfetesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A (se) arăta, a (se) ivi. 2. Refl. (Despre acțiuni, situații) A lua o anumită întorsătură, a se lămuri, a se limpezi. ◊ Expr. (Mai ales în construcții negative) A i se sfeti (cuiva ceva) = a-i reuși (cuiva ceva). – Din sl. svĕtiti. DOOM
sfetí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfetésc, imperf. 3 sg. sfeteá; conj. prez. 3 să sfeteáscă
sfeteați
SFETÍ, sfetesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A (se) arăta, a (se) ivi. 2. Refl. (Despre acțiuni, situații) A lua o anumită întorsătură, a se lămuri, a se limpezi. ◊ Expr. (Mai ales în construcții negative) A i se sfeti (cuiva ceva) = a-i reuși (cuiva ceva). – Din sl. svĕtiti. DOOM
sfetí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfetésc, imperf. 3 sg. sfeteá; conj. prez. 3 să sfeteáscă
sfeterisea
SFETERISÍ, sfeterisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și fam.) A sustrage, a-și însuși ceva prin mijloace incorecte; a șterpeli. – Din ngr. sfeterízome. DOOM
sfeterisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfeterisésc, imperf. 3 sg. sfeteriseá; conj. prez. 3 să sfeteriseáscă
sfeteriseai
SFETERISÍ, sfeterisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și fam.) A sustrage, a-și însuși ceva prin mijloace incorecte; a șterpeli. – Din ngr. sfeterízome. DOOM
sfeterisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfeterisésc, imperf. 3 sg. sfeteriseá; conj. prez. 3 să sfeteriseáscă
sfeteriseala
SFETERISEÁLĂ, sfeteriseli, s. f. (Fam.) Faptul de a sfeterisi. – Sfeterisi + suf. -eală. DOOM
sfeteriseálă (înv.) s. f., g.-d. art. sfeterisélii; pl. sfeteriséli
sfeteriseam
SFETERISÍ, sfeterisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și fam.) A sustrage, a-și însuși ceva prin mijloace incorecte; a șterpeli. – Din ngr. sfeterízome. DOOM
sfeterisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfeterisésc, imperf. 3 sg. sfeteriseá; conj. prez. 3 să sfeteriseáscă
sfeterisească
SFETERISÍ, sfeterisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și fam.) A sustrage, a-și însuși ceva prin mijloace incorecte; a șterpeli. – Din ngr. sfeterízome. DOOM
sfeterisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfeterisésc, imperf. 3 sg. sfeteriseá; conj. prez. 3 să sfeteriseáscă
sfeteriseau
SFETERISÍ, sfeterisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și fam.) A sustrage, a-și însuși ceva prin mijloace incorecte; a șterpeli. – Din ngr. sfeterízome. DOOM
sfeterisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfeterisésc, imperf. 3 sg. sfeteriseá; conj. prez. 3 să sfeteriseáscă
sfeteriseați
SFETERISÍ, sfeterisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și fam.) A sustrage, a-și însuși ceva prin mijloace incorecte; a șterpeli. – Din ngr. sfeterízome. DOOM
sfeterisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfeterisésc, imperf. 3 sg. sfeteriseá; conj. prez. 3 să sfeteriseáscă
sfeteriseli
SFETERISEÁLĂ, sfeteriseli, s. f. (Fam.) Faptul de a sfeterisi. – Sfeterisi + suf. -eală. DOOM
sfeteriseálă (înv.) s. f., g.-d. art. sfeterisélii; pl. sfeteriséli
sfeteriselii
SFETERISEÁLĂ, sfeteriseli, s. f. (Fam.) Faptul de a sfeterisi. – Sfeterisi + suf. -eală. DOOM
sfeteriseálă (înv.) s. f., g.-d. art. sfeterisélii; pl. sfeteriséli
sfeteriselile
SFETERISEÁLĂ, sfeteriseli, s. f. (Fam.) Faptul de a sfeterisi. – Sfeterisi + suf. -eală. DOOM
sfeteriseálă (înv.) s. f., g.-d. art. sfeterisélii; pl. sfeteriséli
sfeteriselilor
SFETERISEÁLĂ, sfeteriseli, s. f. (Fam.) Faptul de a sfeterisi. – Sfeterisi + suf. -eală. DOOM
sfeteriseálă (înv.) s. f., g.-d. art. sfeterisélii; pl. sfeteriséli
sfeterisesc
SFETERISÍ, sfeterisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și fam.) A sustrage, a-și însuși ceva prin mijloace incorecte; a șterpeli. – Din ngr. sfeterízome. DOOM
sfeterisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfeterisésc, imperf. 3 sg. sfeteriseá; conj. prez. 3 să sfeteriseáscă
sfeterisește
SFETERISÍ, sfeterisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și fam.) A sustrage, a-și însuși ceva prin mijloace incorecte; a șterpeli. – Din ngr. sfeterízome. DOOM
sfeterisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfeterisésc, imperf. 3 sg. sfeteriseá; conj. prez. 3 să sfeteriseáscă
sfeterisești
SFETERISÍ, sfeterisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și fam.) A sustrage, a-și însuși ceva prin mijloace incorecte; a șterpeli. – Din ngr. sfeterízome. DOOM
sfeterisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfeterisésc, imperf. 3 sg. sfeteriseá; conj. prez. 3 să sfeteriseáscă
sfeterisi
SFETERISÍ, sfeterisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și fam.) A sustrage, a-și însuși ceva prin mijloace incorecte; a șterpeli. – Din ngr. sfeterízome. DOOM
sfeterisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfeterisésc, imperf. 3 sg. sfeteriseá; conj. prez. 3 să sfeteriseáscă
sfeterisii
SFETERISÍ, sfeterisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și fam.) A sustrage, a-și însuși ceva prin mijloace incorecte; a șterpeli. – Din ngr. sfeterízome. DOOM
sfeterisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfeterisésc, imperf. 3 sg. sfeteriseá; conj. prez. 3 să sfeteriseáscă
sfeterisim
SFETERISÍ, sfeterisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și fam.) A sustrage, a-și însuși ceva prin mijloace incorecte; a șterpeli. – Din ngr. sfeterízome. DOOM
sfeterisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfeterisésc, imperf. 3 sg. sfeteriseá; conj. prez. 3 să sfeteriseáscă
sfeterisind
SFETERISÍ, sfeterisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și fam.) A sustrage, a-și însuși ceva prin mijloace incorecte; a șterpeli. – Din ngr. sfeterízome. DOOM
sfeterisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfeterisésc, imperf. 3 sg. sfeteriseá; conj. prez. 3 să sfeteriseáscă
sfeterisire
SFETERISÍ, sfeterisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și fam.) A sustrage, a-și însuși ceva prin mijloace incorecte; a șterpeli. – Din ngr. sfeterízome. DOOM
sfeterisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfeterisésc, imperf. 3 sg. sfeteriseá; conj. prez. 3 să sfeteriseáscă
sfeterisire
SFETERISÍRE, sfeterisiri, s. f. (Fam.) Acțiunea de a sfeterisi și rezultatul ei. – V. sfeterisi. DOOM
sfeterisíre (fam.) s. f., g.-d. art. sfeterisírii; pl. sfeterisíri
sfeterisirea
SFETERISÍRE, sfeterisiri, s. f. (Fam.) Acțiunea de a sfeterisi și rezultatul ei. – V. sfeterisi. DOOM
sfeterisíre (fam.) s. f., g.-d. art. sfeterisírii; pl. sfeterisíri
sfeterisiri
SFETERISÍRE, sfeterisiri, s. f. (Fam.) Acțiunea de a sfeterisi și rezultatul ei. – V. sfeterisi. DOOM
sfeterisíre (fam.) s. f., g.-d. art. sfeterisírii; pl. sfeterisíri
sfeterisirii
SFETERISÍRE, sfeterisiri, s. f. (Fam.) Acțiunea de a sfeterisi și rezultatul ei. – V. sfeterisi. DOOM
sfeterisíre (fam.) s. f., g.-d. art. sfeterisírii; pl. sfeterisíri
sfeterisirile
SFETERISÍRE, sfeterisiri, s. f. (Fam.) Acțiunea de a sfeterisi și rezultatul ei. – V. sfeterisi. DOOM
sfeterisíre (fam.) s. f., g.-d. art. sfeterisírii; pl. sfeterisíri
sfeterisirilor
SFETERISÍRE, sfeterisiri, s. f. (Fam.) Acțiunea de a sfeterisi și rezultatul ei. – V. sfeterisi. DOOM
sfeterisíre (fam.) s. f., g.-d. art. sfeterisírii; pl. sfeterisíri
sfeterisiră
SFETERISÍ, sfeterisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și fam.) A sustrage, a-și însuși ceva prin mijloace incorecte; a șterpeli. – Din ngr. sfeterízome. DOOM
sfeterisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfeterisésc, imperf. 3 sg. sfeteriseá; conj. prez. 3 să sfeteriseáscă
sfeterisirăm
SFETERISÍ, sfeterisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și fam.) A sustrage, a-și însuși ceva prin mijloace incorecte; a șterpeli. – Din ngr. sfeterízome. DOOM
sfeterisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfeterisésc, imperf. 3 sg. sfeteriseá; conj. prez. 3 să sfeteriseáscă
sfeterisirăți
SFETERISÍ, sfeterisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și fam.) A sustrage, a-și însuși ceva prin mijloace incorecte; a șterpeli. – Din ngr. sfeterízome. DOOM
sfeterisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfeterisésc, imperf. 3 sg. sfeteriseá; conj. prez. 3 să sfeteriseáscă
sfeterisise
SFETERISÍ, sfeterisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și fam.) A sustrage, a-și însuși ceva prin mijloace incorecte; a șterpeli. – Din ngr. sfeterízome. DOOM
sfeterisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfeterisésc, imperf. 3 sg. sfeteriseá; conj. prez. 3 să sfeteriseáscă
sfeterisisem
SFETERISÍ, sfeterisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și fam.) A sustrage, a-și însuși ceva prin mijloace incorecte; a șterpeli. – Din ngr. sfeterízome. DOOM
sfeterisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfeterisésc, imperf. 3 sg. sfeteriseá; conj. prez. 3 să sfeteriseáscă
sfeterisiseră
SFETERISÍ, sfeterisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și fam.) A sustrage, a-și însuși ceva prin mijloace incorecte; a șterpeli. – Din ngr. sfeterízome. DOOM
sfeterisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfeterisésc, imperf. 3 sg. sfeteriseá; conj. prez. 3 să sfeteriseáscă
sfeterisiserăm
SFETERISÍ, sfeterisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și fam.) A sustrage, a-și însuși ceva prin mijloace incorecte; a șterpeli. – Din ngr. sfeterízome. DOOM
sfeterisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfeterisésc, imperf. 3 sg. sfeteriseá; conj. prez. 3 să sfeteriseáscă
sfeterisiserăți
SFETERISÍ, sfeterisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și fam.) A sustrage, a-și însuși ceva prin mijloace incorecte; a șterpeli. – Din ngr. sfeterízome. DOOM
sfeterisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfeterisésc, imperf. 3 sg. sfeteriseá; conj. prez. 3 să sfeteriseáscă
sfeterisiseși
SFETERISÍ, sfeterisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și fam.) A sustrage, a-și însuși ceva prin mijloace incorecte; a șterpeli. – Din ngr. sfeterízome. DOOM
sfeterisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfeterisésc, imperf. 3 sg. sfeteriseá; conj. prez. 3 să sfeteriseáscă
sfeterisiseți
SFETERISÍ, sfeterisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și fam.) A sustrage, a-și însuși ceva prin mijloace incorecte; a șterpeli. – Din ngr. sfeterízome. DOOM
sfeterisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfeterisésc, imperf. 3 sg. sfeteriseá; conj. prez. 3 să sfeteriseáscă
sfeterisit
SFETERISÍ, sfeterisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și fam.) A sustrage, a-și însuși ceva prin mijloace incorecte; a șterpeli. – Din ngr. sfeterízome. DOOM
sfeterisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfeterisésc, imperf. 3 sg. sfeteriseá; conj. prez. 3 să sfeteriseáscă
sfeterisit
SFETERISÍ, sfeterisesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A sustrage, a-și însuși ceva prin mijloace incorecte; a șterpeli. – Din ngr. sfeterízome.
sfeterisiși
SFETERISÍ, sfeterisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și fam.) A sustrage, a-și însuși ceva prin mijloace incorecte; a șterpeli. – Din ngr. sfeterízome. DOOM
sfeterisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfeterisésc, imperf. 3 sg. sfeteriseá; conj. prez. 3 să sfeteriseáscă
sfeterisiți
SFETERISÍ, sfeterisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și fam.) A sustrage, a-și însuși ceva prin mijloace incorecte; a șterpeli. – Din ngr. sfeterízome. DOOM
sfeterisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfeterisésc, imperf. 3 sg. sfeteriseá; conj. prez. 3 să sfeteriseáscă
sfetesc
SFETÍ, sfetesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A (se) arăta, a (se) ivi. 2. Refl. (Despre acțiuni, situații) A lua o anumită întorsătură, a se lămuri, a se limpezi. ◊ Expr. (Mai ales în construcții negative) A i se sfeti (cuiva ceva) = a-i reuși (cuiva ceva). – Din sl. svĕtiti. DOOM
sfetí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfetésc, imperf. 3 sg. sfeteá; conj. prez. 3 să sfeteáscă
sfetește
SFETÍ, sfetesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A (se) arăta, a (se) ivi. 2. Refl. (Despre acțiuni, situații) A lua o anumită întorsătură, a se lămuri, a se limpezi. ◊ Expr. (Mai ales în construcții negative) A i se sfeti (cuiva ceva) = a-i reuși (cuiva ceva). – Din sl. svĕtiti. DOOM
sfetí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfetésc, imperf. 3 sg. sfeteá; conj. prez. 3 să sfeteáscă
sfetești
SFETÍ, sfetesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A (se) arăta, a (se) ivi. 2. Refl. (Despre acțiuni, situații) A lua o anumită întorsătură, a se lămuri, a se limpezi. ◊ Expr. (Mai ales în construcții negative) A i se sfeti (cuiva ceva) = a-i reuși (cuiva ceva). – Din sl. svĕtiti. DOOM
sfetí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfetésc, imperf. 3 sg. sfeteá; conj. prez. 3 să sfeteáscă
sfeti
SFETÍ, sfetesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A (se) arăta, a (se) ivi. 2. Refl. (Despre acțiuni, situații) A lua o anumită întorsătură, a se lămuri, a se limpezi. ◊ Expr. (Mai ales în construcții negative) A i se sfeti (cuiva ceva) = a-i reuși (cuiva ceva). – Din sl. svĕtiti. DOOM
sfetí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfetésc, imperf. 3 sg. sfeteá; conj. prez. 3 să sfeteáscă
sfetii
SFETÍ, sfetesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A (se) arăta, a (se) ivi. 2. Refl. (Despre acțiuni, situații) A lua o anumită întorsătură, a se lămuri, a se limpezi. ◊ Expr. (Mai ales în construcții negative) A i se sfeti (cuiva ceva) = a-i reuși (cuiva ceva). – Din sl. svĕtiti. DOOM
sfetí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfetésc, imperf. 3 sg. sfeteá; conj. prez. 3 să sfeteáscă
sfetim
SFETÍ, sfetesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A (se) arăta, a (se) ivi. 2. Refl. (Despre acțiuni, situații) A lua o anumită întorsătură, a se lămuri, a se limpezi. ◊ Expr. (Mai ales în construcții negative) A i se sfeti (cuiva ceva) = a-i reuși (cuiva ceva). – Din sl. svĕtiti. DOOM
sfetí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfetésc, imperf. 3 sg. sfeteá; conj. prez. 3 să sfeteáscă
sfetind
SFETÍ, sfetesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A (se) arăta, a (se) ivi. 2. Refl. (Despre acțiuni, situații) A lua o anumită întorsătură, a se lămuri, a se limpezi. ◊ Expr. (Mai ales în construcții negative) A i se sfeti (cuiva ceva) = a-i reuși (cuiva ceva). – Din sl. svĕtiti. DOOM
sfetí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfetésc, imperf. 3 sg. sfeteá; conj. prez. 3 să sfeteáscă
sfetire
SFETÍ, sfetesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A (se) arăta, a (se) ivi. 2. Refl. (Despre acțiuni, situații) A lua o anumită întorsătură, a se lămuri, a se limpezi. ◊ Expr. (Mai ales în construcții negative) A i se sfeti (cuiva ceva) = a-i reuși (cuiva ceva). – Din sl. svĕtiti. DOOM
sfetí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfetésc, imperf. 3 sg. sfeteá; conj. prez. 3 să sfeteáscă
sfetire
SFETÍRE, sfetiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) sfeti și rezultatul ei. – V. sfeti. DOOM
sfetíre (înv.) s. f., g.-d. art. sfetírii; pl. sfetíri
sfetirea
SFETÍRE, sfetiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) sfeti și rezultatul ei. – V. sfeti. DOOM
sfetíre (înv.) s. f., g.-d. art. sfetírii; pl. sfetíri
sfetiri
SFETÍRE, sfetiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) sfeti și rezultatul ei. – V. sfeti. DOOM
sfetíre (înv.) s. f., g.-d. art. sfetírii; pl. sfetíri
sfetirii
SFETÍRE, sfetiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) sfeti și rezultatul ei. – V. sfeti. DOOM
sfetíre (înv.) s. f., g.-d. art. sfetírii; pl. sfetíri
sfetirile
SFETÍRE, sfetiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) sfeti și rezultatul ei. – V. sfeti. DOOM
sfetíre (înv.) s. f., g.-d. art. sfetírii; pl. sfetíri
sfetirilor
SFETÍRE, sfetiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) sfeti și rezultatul ei. – V. sfeti. DOOM
sfetíre (înv.) s. f., g.-d. art. sfetírii; pl. sfetíri
sfetiră
SFETÍ, sfetesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A (se) arăta, a (se) ivi. 2. Refl. (Despre acțiuni, situații) A lua o anumită întorsătură, a se lămuri, a se limpezi. ◊ Expr. (Mai ales în construcții negative) A i se sfeti (cuiva ceva) = a-i reuși (cuiva ceva). – Din sl. svĕtiti. DOOM
sfetí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfetésc, imperf. 3 sg. sfeteá; conj. prez. 3 să sfeteáscă
sfetirăm
SFETÍ, sfetesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A (se) arăta, a (se) ivi. 2. Refl. (Despre acțiuni, situații) A lua o anumită întorsătură, a se lămuri, a se limpezi. ◊ Expr. (Mai ales în construcții negative) A i se sfeti (cuiva ceva) = a-i reuși (cuiva ceva). – Din sl. svĕtiti. DOOM
sfetí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfetésc, imperf. 3 sg. sfeteá; conj. prez. 3 să sfeteáscă
sfetirăți
SFETÍ, sfetesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A (se) arăta, a (se) ivi. 2. Refl. (Despre acțiuni, situații) A lua o anumită întorsătură, a se lămuri, a se limpezi. ◊ Expr. (Mai ales în construcții negative) A i se sfeti (cuiva ceva) = a-i reuși (cuiva ceva). – Din sl. svĕtiti. DOOM
sfetí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfetésc, imperf. 3 sg. sfeteá; conj. prez. 3 să sfeteáscă
sfetise
SFETÍ, sfetesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A (se) arăta, a (se) ivi. 2. Refl. (Despre acțiuni, situații) A lua o anumită întorsătură, a se lămuri, a se limpezi. ◊ Expr. (Mai ales în construcții negative) A i se sfeti (cuiva ceva) = a-i reuși (cuiva ceva). – Din sl. svĕtiti. DOOM
sfetí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfetésc, imperf. 3 sg. sfeteá; conj. prez. 3 să sfeteáscă
sfetisem
SFETÍ, sfetesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A (se) arăta, a (se) ivi. 2. Refl. (Despre acțiuni, situații) A lua o anumită întorsătură, a se lămuri, a se limpezi. ◊ Expr. (Mai ales în construcții negative) A i se sfeti (cuiva ceva) = a-i reuși (cuiva ceva). – Din sl. svĕtiti. DOOM
sfetí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfetésc, imperf. 3 sg. sfeteá; conj. prez. 3 să sfeteáscă
sfetiseră
SFETÍ, sfetesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A (se) arăta, a (se) ivi. 2. Refl. (Despre acțiuni, situații) A lua o anumită întorsătură, a se lămuri, a se limpezi. ◊ Expr. (Mai ales în construcții negative) A i se sfeti (cuiva ceva) = a-i reuși (cuiva ceva). – Din sl. svĕtiti. DOOM
sfetí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfetésc, imperf. 3 sg. sfeteá; conj. prez. 3 să sfeteáscă
sfetiserăm
SFETÍ, sfetesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A (se) arăta, a (se) ivi. 2. Refl. (Despre acțiuni, situații) A lua o anumită întorsătură, a se lămuri, a se limpezi. ◊ Expr. (Mai ales în construcții negative) A i se sfeti (cuiva ceva) = a-i reuși (cuiva ceva). – Din sl. svĕtiti. DOOM
sfetí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfetésc, imperf. 3 sg. sfeteá; conj. prez. 3 să sfeteáscă
sfetiserăți
SFETÍ, sfetesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A (se) arăta, a (se) ivi. 2. Refl. (Despre acțiuni, situații) A lua o anumită întorsătură, a se lămuri, a se limpezi. ◊ Expr. (Mai ales în construcții negative) A i se sfeti (cuiva ceva) = a-i reuși (cuiva ceva). – Din sl. svĕtiti. DOOM
sfetí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfetésc, imperf. 3 sg. sfeteá; conj. prez. 3 să sfeteáscă
sfetiseși
SFETÍ, sfetesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A (se) arăta, a (se) ivi. 2. Refl. (Despre acțiuni, situații) A lua o anumită întorsătură, a se lămuri, a se limpezi. ◊ Expr. (Mai ales în construcții negative) A i se sfeti (cuiva ceva) = a-i reuși (cuiva ceva). – Din sl. svĕtiti. DOOM
sfetí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfetésc, imperf. 3 sg. sfeteá; conj. prez. 3 să sfeteáscă
sfetiseți
SFETÍ, sfetesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A (se) arăta, a (se) ivi. 2. Refl. (Despre acțiuni, situații) A lua o anumită întorsătură, a se lămuri, a se limpezi. ◊ Expr. (Mai ales în construcții negative) A i se sfeti (cuiva ceva) = a-i reuși (cuiva ceva). – Din sl. svĕtiti. DOOM
sfetí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfetésc, imperf. 3 sg. sfeteá; conj. prez. 3 să sfeteáscă
sfetit
SFETÍ, sfetesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A (se) arăta, a (se) ivi. 2. Refl. (Despre acțiuni, situații) A lua o anumită întorsătură, a se lămuri, a se limpezi. ◊ Expr. (Mai ales în construcții negative) A i se sfeti (cuiva ceva) = a-i reuși (cuiva ceva). – Din sl. svĕtiti. DOOM
sfetí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfetésc, imperf. 3 sg. sfeteá; conj. prez. 3 să sfeteáscă
sfetit
SFETÍ, sfetesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A (se) arăta, a (se) ivi. 2. Refl. (Despre acțiuni, situații) A lua o anumită întorsătură, a se lămuri, a se limpezi. ◊ Expr. (Mai ales în construcții negative) A i se sfeti (cuiva ceva) = a-i reuși (cuiva ceva). – Din sl. svĕtiti.
sfetiși
SFETÍ, sfetesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A (se) arăta, a (se) ivi. 2. Refl. (Despre acțiuni, situații) A lua o anumită întorsătură, a se lămuri, a se limpezi. ◊ Expr. (Mai ales în construcții negative) A i se sfeti (cuiva ceva) = a-i reuși (cuiva ceva). – Din sl. svĕtiti. DOOM
sfetí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfetésc, imperf. 3 sg. sfeteá; conj. prez. 3 să sfeteáscă
sfetiți
SFETÍ, sfetesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A (se) arăta, a (se) ivi. 2. Refl. (Despre acțiuni, situații) A lua o anumită întorsătură, a se lămuri, a se limpezi. ◊ Expr. (Mai ales în construcții negative) A i se sfeti (cuiva ceva) = a-i reuși (cuiva ceva). – Din sl. svĕtiti. DOOM
sfetí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfetésc, imperf. 3 sg. sfeteá; conj. prez. 3 să sfeteáscă
sfetnic
SFÉTNIC, sfetnici, s. m. (Înv.) Înalt dregător sau boier cu care se sfătuia domnul țării în probleme de conducere; (astăzi) sfătuitor, consilier. [Var.: svétnic s. m.] – Din sl. sŭvĕtĩnikŭ. DOOM
sfétnic (înv.) s. m., pl. sfétnici
sfetnici
SFÉTNIC, sfetnici, s. m. (Înv.) Înalt dregător sau boier cu care se sfătuia domnul țării în probleme de conducere; (astăzi) sfătuitor, consilier. [Var.: svétnic s. m.] – Din sl. sŭvĕtĩnikŭ. DOOM
sfétnic (înv.) s. m., pl. sfétnici
sfetnicii
SFÉTNIC, sfetnici, s. m. (Înv.) Înalt dregător sau boier cu care se sfătuia domnul țării în probleme de conducere; (astăzi) sfătuitor, consilier. [Var.: svétnic s. m.] – Din sl. sŭvĕtĩnikŭ. DOOM
sfétnic (înv.) s. m., pl. sfétnici
sfetnicilor
SFÉTNIC, sfetnici, s. m. (Înv.) Înalt dregător sau boier cu care se sfătuia domnul țării în probleme de conducere; (astăzi) sfătuitor, consilier. [Var.: svétnic s. m.] – Din sl. sŭvĕtĩnikŭ. DOOM
sfétnic (înv.) s. m., pl. sfétnici
sfetnicul
SFÉTNIC, sfetnici, s. m. (Înv.) Înalt dregător sau boier cu care se sfătuia domnul țării în probleme de conducere; (astăzi) sfătuitor, consilier. [Var.: svétnic s. m.] – Din sl. sŭvĕtĩnikŭ. DOOM
sfétnic (înv.) s. m., pl. sfétnici
sfetnicului
SFÉTNIC, sfetnici, s. m. (Înv.) Înalt dregător sau boier cu care se sfătuia domnul țării în probleme de conducere; (astăzi) sfătuitor, consilier. [Var.: svétnic s. m.] – Din sl. sŭvĕtĩnikŭ. DOOM
sfétnic (înv.) s. m., pl. sfétnici
sfezi
SFÁDĂ, sfezi, s. f. (Pop.) Ceartă, gâlceavă. ♦ Conflict, neînțelegere, divergență; zâzanie. [Var.: svádă s. f.] – Din sl. sŭvada. DOOM
sfádă (pop.) s. f., g.-d. art. sfézii; pl. sfezi
sfezii
SFÁDĂ, sfezi, s. f. (Pop.) Ceartă, gâlceavă. ♦ Conflict, neînțelegere, divergență; zâzanie. [Var.: svádă s. f.] – Din sl. sŭvada. DOOM
sfádă (pop.) s. f., g.-d. art. sfézii; pl. sfezi
sfezile
SFÁDĂ, sfezi, s. f. (Pop.) Ceartă, gâlceavă. ♦ Conflict, neînțelegere, divergență; zâzanie. [Var.: svádă s. f.] – Din sl. sŭvada. DOOM
sfádă (pop.) s. f., g.-d. art. sfézii; pl. sfezi
sfezilor
SFÁDĂ, sfezi, s. f. (Pop.) Ceartă, gâlceavă. ♦ Conflict, neînțelegere, divergență; zâzanie. [Var.: svádă s. f.] – Din sl. sŭvada. DOOM
sfádă (pop.) s. f., g.-d. art. sfézii; pl. sfezi
sfeșnic
FÉȘNIC s. n. v. sfeșnic. DOOM
sféșnic s. n., pl. sféșnice
sfeșnicar
SFEȘNICÁR, sfeșnicare, s. n. Măsuță, piedestal, suport pentru sfeșnice. – Sfeșnic + suf. ar. DOOM
sfeșnicár s. n., pl. sfeșnicáre
sfeșnicare
SFEȘNICÁR, sfeșnicare, s. n. Măsuță, piedestal, suport pentru sfeșnice. – Sfeșnic + suf. ar. DOOM
sfeșnicár s. n., pl. sfeșnicáre
sfeșnicarele
SFEȘNICÁR, sfeșnicare, s. n. Măsuță, piedestal, suport pentru sfeșnice. – Sfeșnic + suf. ar. DOOM
sfeșnicár s. n., pl. sfeșnicáre
sfeșnicarelor
SFEȘNICÁR, sfeșnicare, s. n. Măsuță, piedestal, suport pentru sfeșnice. – Sfeșnic + suf. ar. DOOM
sfeșnicár s. n., pl. sfeșnicáre
sfeșnicarul
SFEȘNICÁR, sfeșnicare, s. n. Măsuță, piedestal, suport pentru sfeșnice. – Sfeșnic + suf. ar. DOOM
sfeșnicár s. n., pl. sfeșnicáre
sfeșnicarului
SFEȘNICÁR, sfeșnicare, s. n. Măsuță, piedestal, suport pentru sfeșnice. – Sfeșnic + suf. ar. DOOM
sfeșnicár s. n., pl. sfeșnicáre
sfeșnice
FÉȘNIC s. n. v. sfeșnic. DOOM
sféșnic s. n., pl. sféșnice
sfeșnicel
SFEȘNICÉL, sfeșnicele, s. n. Diminutiv al lui sfeșnic. – Sfeșnic + suf. -el. DOOM
sfeșnicél s. n., pl. sfeșnicéle
sfeșnicele
FÉȘNIC s. n. v. sfeșnic. DOOM
sféșnic s. n., pl. sféșnice
sfeșnicele
SFEȘNICÉL, sfeșnicele, s. n. Diminutiv al lui sfeșnic. – Sfeșnic + suf. -el. DOOM
sfeșnicél s. n., pl. sfeșnicéle
sfeșnicelele
SFEȘNICÉL, sfeșnicele, s. n. Diminutiv al lui sfeșnic. – Sfeșnic + suf. -el. DOOM
sfeșnicél s. n., pl. sfeșnicéle
sfeșnicelelor
SFEȘNICÉL, sfeșnicele, s. n. Diminutiv al lui sfeșnic. – Sfeșnic + suf. -el. DOOM
sfeșnicél s. n., pl. sfeșnicéle
sfeșnicelor
FÉȘNIC s. n. v. sfeșnic. DOOM
sféșnic s. n., pl. sféșnice
sfeșnicelul
SFEȘNICÉL, sfeșnicele, s. n. Diminutiv al lui sfeșnic. – Sfeșnic + suf. -el. DOOM
sfeșnicél s. n., pl. sfeșnicéle
sfeșnicelului
SFEȘNICÉL, sfeșnicele, s. n. Diminutiv al lui sfeșnic. – Sfeșnic + suf. -el. DOOM
sfeșnicél s. n., pl. sfeșnicéle
sfeșnicul
FÉȘNIC s. n. v. sfeșnic. DOOM
sféșnic s. n., pl. sféșnice
sfeșnicului
FÉȘNIC s. n. v. sfeșnic. DOOM
sféșnic s. n., pl. sféșnice
sfeștania
SFEȘTÁNIE, sfeștanii, s. f. (La ortodocși) Slujbă religioasă, constând din rugăciuni și stropirea cu apă sfințită, oficiată de preot în anumite împrejurări. [Var.: (reg.) feștánie s. f.] – Din sl. [o]svenštenije. DOOM
sfeștánie (-ni-e) s. f., art. sfeștánia (-ni-a), g.-d. art. sfeștániei; pl. sfeștánii, art. sfeștániile (-ni-i-)
sfeștanie
SFEȘTÁNIE, sfeștanii, s. f. (La ortodocși) Slujbă religioasă, constând din rugăciuni și stropirea cu apă sfințită, oficiată de preot în anumite împrejurări. [Var.: (reg.) feștánie s. f.] – Din sl. [o]svenštenije. DOOM
sfeștánie (-ni-e) s. f., art. sfeștánia (-ni-a), g.-d. art. sfeștániei; pl. sfeștánii, art. sfeștániile (-ni-i-)
sfeștaniei
SFEȘTÁNIE, sfeștanii, s. f. (La ortodocși) Slujbă religioasă, constând din rugăciuni și stropirea cu apă sfințită, oficiată de preot în anumite împrejurări. [Var.: (reg.) feștánie s. f.] – Din sl. [o]svenštenije. DOOM
sfeștánie (-ni-e) s. f., art. sfeștánia (-ni-a), g.-d. art. sfeștániei; pl. sfeștánii, art. sfeștániile (-ni-i-)
sfeștanii
SFEȘTÁNIE, sfeștanii, s. f. (La ortodocși) Slujbă religioasă, constând din rugăciuni și stropirea cu apă sfințită, oficiată de preot în anumite împrejurări. [Var.: (reg.) feștánie s. f.] – Din sl. [o]svenštenije. DOOM
sfeștánie (-ni-e) s. f., art. sfeștánia (-ni-a), g.-d. art. sfeștániei; pl. sfeștánii, art. sfeștániile (-ni-i-)
sfeștaniile
SFEȘTÁNIE, sfeștanii, s. f. (La ortodocși) Slujbă religioasă, constând din rugăciuni și stropirea cu apă sfințită, oficiată de preot în anumite împrejurări. [Var.: (reg.) feștánie s. f.] – Din sl. [o]svenštenije. DOOM
sfeștánie (-ni-e) s. f., art. sfeștánia (-ni-a), g.-d. art. sfeștániei; pl. sfeștánii, art. sfeștániile (-ni-i-)
sfeștaniilor
SFEȘTÁNIE, sfeștanii, s. f. (La ortodocși) Slujbă religioasă, constând din rugăciuni și stropirea cu apă sfințită, oficiată de preot în anumite împrejurări. [Var.: (reg.) feștánie s. f.] – Din sl. [o]svenštenije. DOOM
sfeștánie (-ni-e) s. f., art. sfeștánia (-ni-a), g.-d. art. sfeștániei; pl. sfeștánii, art. sfeștániile (-ni-i-)
sfeștoace
SFEȘTÓC, sfeștoace, s. n. Mănunchi de busuioc folosit pentru stropirea cu apă sfântă. – Cf. rus. svitok, bg. svităk. DOOM
sfeștóc s. n., pl. sfeștoáce
sfeștoacele
SFEȘTÓC, sfeștoace, s. n. Mănunchi de busuioc folosit pentru stropirea cu apă sfântă. – Cf. rus. svitok, bg. svităk. DOOM
sfeștóc s. n., pl. sfeștoáce
sfeștoacelor
SFEȘTÓC, sfeștoace, s. n. Mănunchi de busuioc folosit pentru stropirea cu apă sfântă. – Cf. rus. svitok, bg. svităk. DOOM
sfeștóc s. n., pl. sfeștoáce
sfeștoc
SFEȘTÓC, sfeștoace, s. n. Mănunchi de busuioc folosit pentru stropirea cu apă sfântă. – Cf. rus. svitok, bg. svităk. DOOM
sfeștóc s. n., pl. sfeștoáce
sfeștocul
SFEȘTÓC, sfeștoace, s. n. Mănunchi de busuioc folosit pentru stropirea cu apă sfântă. – Cf. rus. svitok, bg. svităk. DOOM
sfeștóc s. n., pl. sfeștoáce
sfeștocului
SFEȘTÓC, sfeștoace, s. n. Mănunchi de busuioc folosit pentru stropirea cu apă sfântă. – Cf. rus. svitok, bg. svităk. DOOM
sfeștóc s. n., pl. sfeștoáce
sfia
SFIÍ, sfiesc, vb. IV. Refl. A fi reținut de timiditate sau de un sentiment de jenă, de rușine, de teamă, a nu avea îndrăzneală, a se jena să...; a se intimida, a se rușina de... – Din sl. svĕniti sen. DOOM
!sfií (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfiéște, imperf. 3 sg. se sfiá; conj. prez. 3 să se sfiáscă; ger. sfiíndu-se
sfiai
SFIÍ, sfiesc, vb. IV. Refl. A fi reținut de timiditate sau de un sentiment de jenă, de rușine, de teamă, a nu avea îndrăzneală, a se jena să...; a se intimida, a se rușina de... – Din sl. svĕniti sen. DOOM
!sfií (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfiéște, imperf. 3 sg. se sfiá; conj. prez. 3 să se sfiáscă; ger. sfiíndu-se
sfiala
SFIÁLĂ, (2) sfieli, s. f. 1. Lipsă de încredere în sine, timiditate, lipsă de îndrăzneală; sentiment de rușine, de jenă față de cineva sau de ceva, teamă, sfiiciune. 2. Atitudine sau purtare sfioasă. [Pr.: sfi-a-. – Var.: (reg.) sâiálă s. f.] – Sfii + suf. -eală. DOOM
sfiálă (sfi-a-) s. f., g.-d. art. sfiélii; (manifestări) pl. sfiéli
sfiam
SFIÍ, sfiesc, vb. IV. Refl. A fi reținut de timiditate sau de un sentiment de jenă, de rușine, de teamă, a nu avea îndrăzneală, a se jena să...; a se intimida, a se rușina de... – Din sl. svĕniti sen. DOOM
!sfií (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfiéște, imperf. 3 sg. se sfiá; conj. prez. 3 să se sfiáscă; ger. sfiíndu-se
sfiască
SFIÍ, sfiesc, vb. IV. Refl. A fi reținut de timiditate sau de un sentiment de jenă, de rușine, de teamă, a nu avea îndrăzneală, a se jena să...; a se intimida, a se rușina de... – Din sl. svĕniti sen. DOOM
!sfií (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfiéște, imperf. 3 sg. se sfiá; conj. prez. 3 să se sfiáscă; ger. sfiíndu-se
sfiau
SFIÍ, sfiesc, vb. IV. Refl. A fi reținut de timiditate sau de un sentiment de jenă, de rușine, de teamă, a nu avea îndrăzneală, a se jena să...; a se intimida, a se rușina de... – Din sl. svĕniti sen. DOOM
!sfií (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfiéște, imperf. 3 sg. se sfiá; conj. prez. 3 să se sfiáscă; ger. sfiíndu-se
sfiața
SFIÉȚ, SFIÁTĂ, sfieți, -e, adj. (Înv.) Sfios. [Pr.: sfi-eț] – Sfii + suf. -eț. DOOM
sfiéț (înv.) adj. m., pl. sfiéți; f. sfiáță, pl. sfiéțe
sfiați
SFIÍ, sfiesc, vb. IV. Refl. A fi reținut de timiditate sau de un sentiment de jenă, de rușine, de teamă, a nu avea îndrăzneală, a se jena să...; a se intimida, a se rușina de... – Din sl. svĕniti sen. DOOM
!sfií (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfiéște, imperf. 3 sg. se sfiá; conj. prez. 3 să se sfiáscă; ger. sfiíndu-se
sfic
SFIC s. n. (Reg.) Șfichiuială. – Cf. șfichiui. DOOM
sfic (reg.) s. n.
sfichiui
ȘFICHIUÍ, șfichiuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A lovi cu șfichiul biciului; p. ext. abate cu biciul, a biciui. Am să mi-l spînzur în cîrlige în fața mea și cu mîna mea am să-l șfichiuiesc cu harapnicul. SADOVEANU, O. VII 45. Îndeamnă, a țipat năprasnic femeia. Iordan a șfichiuit murgii. id. M. C. 11. Băiatul trecuse... șfichiuind cu o nuia crengile teilor. C. PETRESCU, S. 136. ◊ Fig. Viscolul mă șfichiuia. SADOVEANU, O. I 349. Rîsul lor mi-a șfichiuit obrazul. C. PETRESCU, S. 26. (Intranz.) Soarele pierise, lumina se împuținase și vîntul șfichiuia. SADOVEANU, B. 27. 2. Fig. A înțepa cu vorba, a lua în rîs, a ironiza. Țăranii noștri glumeți, cum sînt ei, ne tot șfichiuiau în treacăt, care dincotro. CREANGĂ, A. 127. ◊ (Subiectul este mijlocul, aluzia, vorba cu care se ironizează) Dojana preotului îl șfichiuia ca un bici de foc. REBREANU, I. 78. ◊ Refl. pas. [Prin strigături] se șfichiuiește lenea, fudulia etc. ȘEZ. I 70. – Variantă: sfichiuí (SADOVEANU, P. M. 92) vb. IV.
sficul
SFIC s. n. (Reg.) Șfichiuială. – Cf. șfichiui. DOOM
sfic (reg.) s. n.
sficului
SFIC s. n. (Reg.) Șfichiuială. – Cf. șfichiui. DOOM
sfic (reg.) s. n.
sfida
SFIDÁ, sfidez, vb. I. Tranz. A înfrunta pe cineva cu dispreț, cu ostentație; a desfide. – Din it. sfidare. DOOM
sfidá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfideáză
sfidai
SFIDÁ, sfidez, vb. I. Tranz. A înfrunta pe cineva cu dispreț, cu ostentație; a desfide. – Din it. sfidare. DOOM
sfidá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfideáză
sfidam
SFIDÁ, sfidez, vb. I. Tranz. A înfrunta pe cineva cu dispreț, cu ostentație; a desfide. – Din it. sfidare. DOOM
sfidá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfideáză
sfidare
SFIDÁ, sfidez, vb. I. Tranz. A înfrunta pe cineva cu dispreț, cu ostentație; a desfide. – Din it. sfidare. DOOM
sfidá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfideáză
sfidare
SFIDÁRE, sfidări, s. f. Acțiunea de a sfida și rezultatul ei. – V. sfida. DOOM
sfidáre s. f., g.-d. art. sfidắrii; pl. sfidắri
sfidarea
SFIDÁRE, sfidări, s. f. Acțiunea de a sfida și rezultatul ei. – V. sfida. DOOM
sfidáre s. f., g.-d. art. sfidắrii; pl. sfidắri
sfidară
SFIDÁ, sfidez, vb. I. Tranz. A înfrunta pe cineva cu dispreț, cu ostentație; a desfide. – Din it. sfidare. DOOM
sfidá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfideáză
sfidarăm
SFIDÁ, sfidez, vb. I. Tranz. A înfrunta pe cineva cu dispreț, cu ostentație; a desfide. – Din it. sfidare. DOOM
sfidá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfideáză
sfidarăți
SFIDÁ, sfidez, vb. I. Tranz. A înfrunta pe cineva cu dispreț, cu ostentație; a desfide. – Din it. sfidare. DOOM
sfidá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfideáză
sfidase
SFIDÁ, sfidez, vb. I. Tranz. A înfrunta pe cineva cu dispreț, cu ostentație; a desfide. – Din it. sfidare. DOOM
sfidá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfideáză
sfidasem
SFIDÁ, sfidez, vb. I. Tranz. A înfrunta pe cineva cu dispreț, cu ostentație; a desfide. – Din it. sfidare. DOOM
sfidá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfideáză
sfidaseră
SFIDÁ, sfidez, vb. I. Tranz. A înfrunta pe cineva cu dispreț, cu ostentație; a desfide. – Din it. sfidare. DOOM
sfidá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfideáză
sfidaserăm
SFIDÁ, sfidez, vb. I. Tranz. A înfrunta pe cineva cu dispreț, cu ostentație; a desfide. – Din it. sfidare. DOOM
sfidá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfideáză
sfidaserăți
SFIDÁ, sfidez, vb. I. Tranz. A înfrunta pe cineva cu dispreț, cu ostentație; a desfide. – Din it. sfidare. DOOM
sfidá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfideáză
sfidaseși
SFIDÁ, sfidez, vb. I. Tranz. A înfrunta pe cineva cu dispreț, cu ostentație; a desfide. – Din it. sfidare. DOOM
sfidá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfideáză
sfidaseți
SFIDÁ, sfidez, vb. I. Tranz. A înfrunta pe cineva cu dispreț, cu ostentație; a desfide. – Din it. sfidare. DOOM
sfidá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfideáză
sfidat
SFIDÁ, sfidez, vb. I. Tranz. A înfrunta pe cineva cu dispreț, cu ostentație; a desfide. – Din it. sfidare. DOOM
sfidá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfideáză
sfidat
SFIDÁ, sfidez, vb. I. Tranz. A înfrunta pe cineva cu dispreț, cu ostentație; a desfide. – Din it. sfidare.
sfidau
SFIDÁ, sfidez, vb. I. Tranz. A înfrunta pe cineva cu dispreț, cu ostentație; a desfide. – Din it. sfidare. DOOM
sfidá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfideáză
sfidași
SFIDÁ, sfidez, vb. I. Tranz. A înfrunta pe cineva cu dispreț, cu ostentație; a desfide. – Din it. sfidare. DOOM
sfidá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfideáză
sfidați
SFIDÁ, sfidez, vb. I. Tranz. A înfrunta pe cineva cu dispreț, cu ostentație; a desfide. – Din it. sfidare. DOOM
sfidá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfideáză
sfidează
SFIDÁ, sfidez, vb. I. Tranz. A înfrunta pe cineva cu dispreț, cu ostentație; a desfide. – Din it. sfidare. DOOM
sfidá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfideáză
sfidez
SFIDÁ, sfidez, vb. I. Tranz. A înfrunta pe cineva cu dispreț, cu ostentație; a desfide. – Din it. sfidare. DOOM
sfidá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfideáză
sfideze
SFIDÁ, sfidez, vb. I. Tranz. A înfrunta pe cineva cu dispreț, cu ostentație; a desfide. – Din it. sfidare. DOOM
sfidá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfideáză
sfidezi
SFIDÁ, sfidez, vb. I. Tranz. A înfrunta pe cineva cu dispreț, cu ostentație; a desfide. – Din it. sfidare. DOOM
sfidá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfideáză
sfidând
SFIDÁ, sfidez, vb. I. Tranz. A înfrunta pe cineva cu dispreț, cu ostentație; a desfide. – Din it. sfidare. DOOM
sfidá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfideáză
sfidînd
SFIDÁ, sfidez, vb. I. Tranz. A înfrunta pe cineva cu dispreț, cu ostentație; a desfide. – Din it. sfidare. DOOM
sfidá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfideáză
sfidări
SFIDÁRE, sfidări, s. f. Acțiunea de a sfida și rezultatul ei. – V. sfida. DOOM
sfidáre s. f., g.-d. art. sfidắrii; pl. sfidắri
sfidării
SFIDÁRE, sfidări, s. f. Acțiunea de a sfida și rezultatul ei. – V. sfida. DOOM
sfidáre s. f., g.-d. art. sfidắrii; pl. sfidắri
sfidările
SFIDÁRE, sfidări, s. f. Acțiunea de a sfida și rezultatul ei. – V. sfida. DOOM
sfidáre s. f., g.-d. art. sfidắrii; pl. sfidắri
sfidărilor
SFIDÁRE, sfidări, s. f. Acțiunea de a sfida și rezultatul ei. – V. sfida. DOOM
sfidáre s. f., g.-d. art. sfidắrii; pl. sfidắri
sfidătoare
SFIDĂTÓR, -OÁRE, sfidători, -oare, adj. Care sfidează; de sfidare. – Sfida + suf. -ător. DOOM
sfidătór adj. m., pl. sfidătóri; f. sg. și pl. sfidătoáre
sfidătoarea
SFIDĂTÓR, -OÁRE, sfidători, -oare, adj. Care sfidează; de sfidare. – Sfida + suf. -ător. DOOM
sfidătór adj. m., pl. sfidătóri; f. sg. și pl. sfidătoáre
sfidătoarei
SFIDĂTÓR, -OÁRE, sfidători, -oare, adj. Care sfidează; de sfidare. – Sfida + suf. -ător. DOOM
sfidătór adj. m., pl. sfidătóri; f. sg. și pl. sfidătoáre
sfidătoarele
SFIDĂTÓR, -OÁRE, sfidători, -oare, adj. Care sfidează; de sfidare. – Sfida + suf. -ător. DOOM
sfidătór adj. m., pl. sfidătóri; f. sg. și pl. sfidătoáre
sfidătoarelor
SFIDĂTÓR, -OÁRE, sfidători, -oare, adj. Care sfidează; de sfidare. – Sfida + suf. -ător. DOOM
sfidătór adj. m., pl. sfidătóri; f. sg. și pl. sfidătoáre
sfidător
SFIDĂTÓR, -OÁRE, sfidători, -oare, adj. Care sfidează; de sfidare. – Sfida + suf. -ător. DOOM
sfidătór adj. m., pl. sfidătóri; f. sg. și pl. sfidătoáre
sfidători
SFIDĂTÓR, -OÁRE, sfidători, -oare, adj. Care sfidează; de sfidare. – Sfida + suf. -ător. DOOM
sfidătór adj. m., pl. sfidătóri; f. sg. și pl. sfidătoáre
sfidătorii
SFIDĂTÓR, -OÁRE, sfidători, -oare, adj. Care sfidează; de sfidare. – Sfida + suf. -ător. DOOM
sfidătór adj. m., pl. sfidătóri; f. sg. și pl. sfidătoáre
sfidătorilor
SFIDĂTÓR, -OÁRE, sfidători, -oare, adj. Care sfidează; de sfidare. – Sfida + suf. -ător. DOOM
sfidătór adj. m., pl. sfidătóri; f. sg. și pl. sfidătoáre
sfidătorul
SFIDĂTÓR, -OÁRE, sfidători, -oare, adj. Care sfidează; de sfidare. – Sfida + suf. -ător. DOOM
sfidătór adj. m., pl. sfidătóri; f. sg. și pl. sfidătoáre
sfidătorului
SFIDĂTÓR, -OÁRE, sfidători, -oare, adj. Care sfidează; de sfidare. – Sfida + suf. -ător. DOOM
sfidătór adj. m., pl. sfidătóri; f. sg. și pl. sfidătoáre
sfieli
SFIÁLĂ, (2) sfieli, s. f. 1. Lipsă de încredere în sine, timiditate, lipsă de îndrăzneală; sentiment de rușine, de jenă față de cineva sau de ceva, teamă, sfiiciune. 2. Atitudine sau purtare sfioasă. [Pr.: sfi-a-. – Var.: (reg.) sâiálă s. f.] – Sfii + suf. -eală. DOOM
sfiálă (sfi-a-) s. f., g.-d. art. sfiélii; (manifestări) pl. sfiéli
sfielii
SFIÁLĂ, (2) sfieli, s. f. 1. Lipsă de încredere în sine, timiditate, lipsă de îndrăzneală; sentiment de rușine, de jenă față de cineva sau de ceva, teamă, sfiiciune. 2. Atitudine sau purtare sfioasă. [Pr.: sfi-a-. – Var.: (reg.) sâiálă s. f.] – Sfii + suf. -eală. DOOM
sfiálă (sfi-a-) s. f., g.-d. art. sfiélii; (manifestări) pl. sfiéli
sfielile
SFIÁLĂ, (2) sfieli, s. f. 1. Lipsă de încredere în sine, timiditate, lipsă de îndrăzneală; sentiment de rușine, de jenă față de cineva sau de ceva, teamă, sfiiciune. 2. Atitudine sau purtare sfioasă. [Pr.: sfi-a-. – Var.: (reg.) sâiálă s. f.] – Sfii + suf. -eală. DOOM
sfiálă (sfi-a-) s. f., g.-d. art. sfiélii; (manifestări) pl. sfiéli
sfielilor
SFIÁLĂ, (2) sfieli, s. f. 1. Lipsă de încredere în sine, timiditate, lipsă de îndrăzneală; sentiment de rușine, de jenă față de cineva sau de ceva, teamă, sfiiciune. 2. Atitudine sau purtare sfioasă. [Pr.: sfi-a-. – Var.: (reg.) sâiálă s. f.] – Sfii + suf. -eală. DOOM
sfiálă (sfi-a-) s. f., g.-d. art. sfiélii; (manifestări) pl. sfiéli
sfielnic
SFIÉLNIC, -Ă, sfielnici, -ce, adj. Sfios. [Pr.: sfi-el-] – Sfii + suf. -elnic. DOOM
sfiélnic (sfi-el-) adj. m., pl. sfiélnici; f. sfiélnică, pl. sfiélnice
sfielnica
SFIÉLNIC, -Ă, sfielnici, -ce, adj. Sfios. [Pr.: sfi-el-] – Sfii + suf. -elnic. DOOM
sfiélnic (sfi-el-) adj. m., pl. sfiélnici; f. sfiélnică, pl. sfiélnice
sfielnice
SFIÉLNIC, -Ă, sfielnici, -ce, adj. Sfios. [Pr.: sfi-el-] – Sfii + suf. -elnic. DOOM
sfiélnic (sfi-el-) adj. m., pl. sfiélnici; f. sfiélnică, pl. sfiélnice
sfielnicei
SFIÉLNIC, -Ă, sfielnici, -ce, adj. Sfios. [Pr.: sfi-el-] – Sfii + suf. -elnic. DOOM
sfiélnic (sfi-el-) adj. m., pl. sfiélnici; f. sfiélnică, pl. sfiélnice
sfielnicele
SFIÉLNIC, -Ă, sfielnici, -ce, adj. Sfios. [Pr.: sfi-el-] – Sfii + suf. -elnic. DOOM
sfiélnic (sfi-el-) adj. m., pl. sfiélnici; f. sfiélnică, pl. sfiélnice
sfielnicelor
SFIÉLNIC, -Ă, sfielnici, -ce, adj. Sfios. [Pr.: sfi-el-] – Sfii + suf. -elnic. DOOM
sfiélnic (sfi-el-) adj. m., pl. sfiélnici; f. sfiélnică, pl. sfiélnice
sfielnici
SFIÉLNIC, -Ă, sfielnici, -ce, adj. Sfios. [Pr.: sfi-el-] – Sfii + suf. -elnic. DOOM
sfiélnic (sfi-el-) adj. m., pl. sfiélnici; f. sfiélnică, pl. sfiélnice
sfielnicii
SFIÉLNIC, -Ă, sfielnici, -ce, adj. Sfios. [Pr.: sfi-el-] – Sfii + suf. -elnic. DOOM
sfiélnic (sfi-el-) adj. m., pl. sfiélnici; f. sfiélnică, pl. sfiélnice
sfielnicilor
SFIÉLNIC, -Ă, sfielnici, -ce, adj. Sfios. [Pr.: sfi-el-] – Sfii + suf. -elnic. DOOM
sfiélnic (sfi-el-) adj. m., pl. sfiélnici; f. sfiélnică, pl. sfiélnice
sfielnicul
SFIÉLNIC, -Ă, sfielnici, -ce, adj. Sfios. [Pr.: sfi-el-] – Sfii + suf. -elnic. DOOM
sfiélnic (sfi-el-) adj. m., pl. sfiélnici; f. sfiélnică, pl. sfiélnice
sfielnicului
SFIÉLNIC, -Ă, sfielnici, -ce, adj. Sfios. [Pr.: sfi-el-] – Sfii + suf. -elnic. DOOM
sfiélnic (sfi-el-) adj. m., pl. sfiélnici; f. sfiélnică, pl. sfiélnice
sfiesc
SFIÍ, sfiesc, vb. IV. Refl. A fi reținut de timiditate sau de un sentiment de jenă, de rușine, de teamă, a nu avea îndrăzneală, a se jena să...; a se intimida, a se rușina de... – Din sl. svĕniti sen. DOOM
!sfií (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfiéște, imperf. 3 sg. se sfiá; conj. prez. 3 să se sfiáscă; ger. sfiíndu-se
sfiește
SFIÍ, sfiesc, vb. IV. Refl. A fi reținut de timiditate sau de un sentiment de jenă, de rușine, de teamă, a nu avea îndrăzneală, a se jena să...; a se intimida, a se rușina de... – Din sl. svĕniti sen. DOOM
!sfií (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfiéște, imperf. 3 sg. se sfiá; conj. prez. 3 să se sfiáscă; ger. sfiíndu-se
sfiești
SFIÍ, sfiesc, vb. IV. Refl. A fi reținut de timiditate sau de un sentiment de jenă, de rușine, de teamă, a nu avea îndrăzneală, a se jena să...; a se intimida, a se rușina de... – Din sl. svĕniti sen. DOOM
!sfií (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfiéște, imperf. 3 sg. se sfiá; conj. prez. 3 să se sfiáscă; ger. sfiíndu-se
sfieț
SFIÉȚ, SFIÁTĂ, sfieți, -e, adj. (Înv.) Sfios. [Pr.: sfi-eț] – Sfii + suf. -eț. DOOM
sfiéț (înv.) adj. m., pl. sfiéți; f. sfiáță, pl. sfiéțe
sfiețe
SFIÉȚ, SFIÁTĂ, sfieți, -e, adj. (Înv.) Sfios. [Pr.: sfi-eț] – Sfii + suf. -eț. DOOM
sfiéț (înv.) adj. m., pl. sfiéți; f. sfiáță, pl. sfiéțe
sfieței
SFIÉȚ, SFIÁTĂ, sfieți, -e, adj. (Înv.) Sfios. [Pr.: sfi-eț] – Sfii + suf. -eț. DOOM
sfiéț (înv.) adj. m., pl. sfiéți; f. sfiáță, pl. sfiéțe
sfiețele
SFIÉȚ, SFIÁTĂ, sfieți, -e, adj. (Înv.) Sfios. [Pr.: sfi-eț] – Sfii + suf. -eț. DOOM
sfiéț (înv.) adj. m., pl. sfiéți; f. sfiáță, pl. sfiéțe
sfiețelor
SFIÉȚ, SFIÁTĂ, sfieți, -e, adj. (Înv.) Sfios. [Pr.: sfi-eț] – Sfii + suf. -eț. DOOM
sfiéț (înv.) adj. m., pl. sfiéți; f. sfiáță, pl. sfiéțe
sfieți
SFIÉȚ, SFIÁTĂ, sfieți, -e, adj. (Înv.) Sfios. [Pr.: sfi-eț] – Sfii + suf. -eț. DOOM
sfiéț (înv.) adj. m., pl. sfiéți; f. sfiáță, pl. sfiéțe
sfieții
SFIÉȚ, SFIÁTĂ, sfieți, -e, adj. (Înv.) Sfios. [Pr.: sfi-eț] – Sfii + suf. -eț. DOOM
sfiéț (înv.) adj. m., pl. sfiéți; f. sfiáță, pl. sfiéțe
sfieților
SFIÉȚ, SFIÁTĂ, sfieți, -e, adj. (Înv.) Sfios. [Pr.: sfi-eț] – Sfii + suf. -eț. DOOM
sfiéț (înv.) adj. m., pl. sfiéți; f. sfiáță, pl. sfiéțe
sfiețul
SFIÉȚ, SFIÁTĂ, sfieți, -e, adj. (Înv.) Sfios. [Pr.: sfi-eț] – Sfii + suf. -eț. DOOM
sfiéț (înv.) adj. m., pl. sfiéți; f. sfiáță, pl. sfiéțe
sfiețului
SFIÉȚ, SFIÁTĂ, sfieți, -e, adj. (Înv.) Sfios. [Pr.: sfi-eț] – Sfii + suf. -eț. DOOM
sfiéț (înv.) adj. m., pl. sfiéți; f. sfiáță, pl. sfiéțe
sfigmo
SFIGMO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) puls”, „presiune sangvină”. [< fr. sphygmo-, it. sfigmo-, cf. gr. sphygmos – puls].
sfigmograf
SFIGMOGRÁF, sfigmografe, s. n. Aparat care înregistrează bătăile pulsului. – Din fr. sphygmographe. DOOM
sfigmográf (-mo-graf) s. n., pl. sfigmográfe
sfigmografe
SFIGMOGRÁF, sfigmografe, s. n. Aparat care înregistrează bătăile pulsului. – Din fr. sphygmographe. DOOM
sfigmográf (-mo-graf) s. n., pl. sfigmográfe
sfigmografele
SFIGMOGRÁF, sfigmografe, s. n. Aparat care înregistrează bătăile pulsului. – Din fr. sphygmographe. DOOM
sfigmográf (-mo-graf) s. n., pl. sfigmográfe
sfigmografelor
SFIGMOGRÁF, sfigmografe, s. n. Aparat care înregistrează bătăile pulsului. – Din fr. sphygmographe. DOOM
sfigmográf (-mo-graf) s. n., pl. sfigmográfe
sfigmografia
SFIGMOGRAFÍE s.f. Măsurare și înregistrare a pulsului, a presiunii arteriale cu ajutorul sfigmografului; arteriografie. [Gen. -iei. / < fr. sphygmographie, cf. gr. sphygmos – puls, graphein – a scrie].
sfigmografie
SFIGMOGRAFÍE s.f. Măsurare și înregistrare a pulsului, a presiunii arteriale cu ajutorul sfigmografului; arteriografie. [Gen. -iei. / < fr. sphygmographie, cf. gr. sphygmos – puls, graphein – a scrie].
sfigmografiei
SFIGMOGRAFÍE s.f. Măsurare și înregistrare a pulsului, a presiunii arteriale cu ajutorul sfigmografului; arteriografie. [Gen. -iei. / < fr. sphygmographie, cf. gr. sphygmos – puls, graphein – a scrie].
sfigmografii
SFIGMOGRAFÍE s.f. Măsurare și înregistrare a pulsului, a presiunii arteriale cu ajutorul sfigmografului; arteriografie. [Gen. -iei. / < fr. sphygmographie, cf. gr. sphygmos – puls, graphein – a scrie].
sfigmografiile
SFIGMOGRAFÍE s.f. Măsurare și înregistrare a pulsului, a presiunii arteriale cu ajutorul sfigmografului; arteriografie. [Gen. -iei. / < fr. sphygmographie, cf. gr. sphygmos – puls, graphein – a scrie].
sfigmografiilor
SFIGMOGRAFÍE s.f. Măsurare și înregistrare a pulsului, a presiunii arteriale cu ajutorul sfigmografului; arteriografie. [Gen. -iei. / < fr. sphygmographie, cf. gr. sphygmos – puls, graphein – a scrie].
sfigmograful
SFIGMOGRÁF, sfigmografe, s. n. Aparat care înregistrează bătăile pulsului. – Din fr. sphygmographe. DOOM
sfigmográf (-mo-graf) s. n., pl. sfigmográfe
sfigmografului
SFIGMOGRÁF, sfigmografe, s. n. Aparat care înregistrează bătăile pulsului. – Din fr. sphygmographe. DOOM
sfigmográf (-mo-graf) s. n., pl. sfigmográfe
sfigmograma
SFIGMOGRÁMĂ, sfigmograme, s. f. Grafic obținut prin înregistrarea pulsului cu ajutorului sfigmografului. – Din fr. sphygmogramme. DOOM
sfigmográmă (-mo-gra-) s. f., g.-d. art. sfigmográmei; pl. sfigmográme
sfigmograme
SFIGMOGRÁMĂ, sfigmograme, s. f. Grafic obținut prin înregistrarea pulsului cu ajutorului sfigmografului. – Din fr. sphygmogramme. DOOM
sfigmográmă (-mo-gra-) s. f., g.-d. art. sfigmográmei; pl. sfigmográme
sfigmogramei
SFIGMOGRÁMĂ, sfigmograme, s. f. Grafic obținut prin înregistrarea pulsului cu ajutorului sfigmografului. – Din fr. sphygmogramme. DOOM
sfigmográmă (-mo-gra-) s. f., g.-d. art. sfigmográmei; pl. sfigmográme
sfigmogramele
SFIGMOGRÁMĂ, sfigmograme, s. f. Grafic obținut prin înregistrarea pulsului cu ajutorului sfigmografului. – Din fr. sphygmogramme. DOOM
sfigmográmă (-mo-gra-) s. f., g.-d. art. sfigmográmei; pl. sfigmográme
sfigmogramelor
SFIGMOGRÁMĂ, sfigmograme, s. f. Grafic obținut prin înregistrarea pulsului cu ajutorului sfigmografului. – Din fr. sphygmogramme. DOOM
sfigmográmă (-mo-gra-) s. f., g.-d. art. sfigmográmei; pl. sfigmográme
sfigmomanometre
SFIGMOMANOMÉTRU, sfigmomanometre, s. n. Aparat folosit pentru măsurarea presiunii arteriale; sfigmotensiometru. – Din fr. sphygmomanomètre. DOOM
sfigmomanométru (-me-tru) s. n., pl. sfigmomanométre
sfigmomanometrele
SFIGMOMANOMÉTRU, sfigmomanometre, s. n. Aparat folosit pentru măsurarea presiunii arteriale; sfigmotensiometru. – Din fr. sphygmomanomètre. DOOM
sfigmomanométru (-me-tru) s. n., pl. sfigmomanométre
sfigmomanometrelor
SFIGMOMANOMÉTRU, sfigmomanometre, s. n. Aparat folosit pentru măsurarea presiunii arteriale; sfigmotensiometru. – Din fr. sphygmomanomètre. DOOM
sfigmomanométru (-me-tru) s. n., pl. sfigmomanométre
sfigmomanometru
SFIGMOMANOMÉTRU, sfigmomanometre, s. n. Aparat folosit pentru măsurarea presiunii arteriale; sfigmotensiometru. – Din fr. sphygmomanomètre. DOOM
sfigmomanométru (-me-tru) s. n., pl. sfigmomanométre
sfigmomanometrul
SFIGMOMANOMÉTRU, sfigmomanometre, s. n. Aparat folosit pentru măsurarea presiunii arteriale; sfigmotensiometru. – Din fr. sphygmomanomètre. DOOM
sfigmomanométru (-me-tru) s. n., pl. sfigmomanométre
sfigmomanometrului
SFIGMOMANOMÉTRU, sfigmomanometre, s. n. Aparat folosit pentru măsurarea presiunii arteriale; sfigmotensiometru. – Din fr. sphygmomanomètre. DOOM
sfigmomanométru (-me-tru) s. n., pl. sfigmomanométre
sfigmometre
SFIGMOMÉTRU, sfigmometre, s. n. (Med.) Tensiometru (2). – Din fr. sphygmomètre.
sfigmometrele
SFIGMOMÉTRU, sfigmometre, s. n. (Med.) Tensiometru (2). – Din fr. sphygmomètre.
sfigmometrelor
SFIGMOMÉTRU, sfigmometre, s. n. (Med.) Tensiometru (2). – Din fr. sphygmomètre.
sfigmometria
SFIGMOMETRÍE, sfigmometrii, s. f. (Med.) Măsurarea pulsului. – Din fr. sphygmométrie.
sfigmometrie
SFIGMOMETRÍE, sfigmometrii, s. f. (Med.) Măsurarea pulsului. – Din fr. sphygmométrie.
sfigmometriei
SFIGMOMETRÍE, sfigmometrii, s. f. (Med.) Măsurarea pulsului. – Din fr. sphygmométrie.
sfigmometrii
SFIGMOMETRÍE, sfigmometrii, s. f. (Med.) Măsurarea pulsului. – Din fr. sphygmométrie.
sfigmometriile
SFIGMOMETRÍE, sfigmometrii, s. f. (Med.) Măsurarea pulsului. – Din fr. sphygmométrie.
sfigmometriilor
SFIGMOMETRÍE, sfigmometrii, s. f. (Med.) Măsurarea pulsului. – Din fr. sphygmométrie.
sfigmometru
SFIGMOMÉTRU, sfigmometre, s. n. (Med.) Tensiometru (2). – Din fr. sphygmomètre.
sfigmometrul
SFIGMOMÉTRU, sfigmometre, s. n. (Med.) Tensiometru (2). – Din fr. sphygmomètre.
sfigmometrului
SFIGMOMÉTRU, sfigmometre, s. n. (Med.) Tensiometru (2). – Din fr. sphygmomètre.
sfigmotensiometre
SFIGMOTENSIOMÉTRU, sfigmotensiometre, s. n. Sfigmomanometru. [Pr.: -si-o-] – Din fr. sphygmotensiomètre. DOOM
sfigmotensiométru (-si-o-me-tru) s. n., pl. sfigmotensiométre
sfigmotensiometrele
SFIGMOTENSIOMÉTRU, sfigmotensiometre, s. n. Sfigmomanometru. [Pr.: -si-o-] – Din fr. sphygmotensiomètre. DOOM
sfigmotensiométru (-si-o-me-tru) s. n., pl. sfigmotensiométre
sfigmotensiometrelor
SFIGMOTENSIOMÉTRU, sfigmotensiometre, s. n. Sfigmomanometru. [Pr.: -si-o-] – Din fr. sphygmotensiomètre. DOOM
sfigmotensiométru (-si-o-me-tru) s. n., pl. sfigmotensiométre
sfigmotensiometru
SFIGMOTENSIOMÉTRU, sfigmotensiometre, s. n. Sfigmomanometru. [Pr.: -si-o-] – Din fr. sphygmotensiomètre. DOOM
sfigmotensiométru (-si-o-me-tru) s. n., pl. sfigmotensiométre
sfigmotensiometrul
SFIGMOTENSIOMÉTRU, sfigmotensiometre, s. n. Sfigmomanometru. [Pr.: -si-o-] – Din fr. sphygmotensiomètre. DOOM
sfigmotensiométru (-si-o-me-tru) s. n., pl. sfigmotensiométre
sfigmotensiometrului
SFIGMOTENSIOMÉTRU, sfigmotensiometre, s. n. Sfigmomanometru. [Pr.: -si-o-] – Din fr. sphygmotensiomètre. DOOM
sfigmotensiométru (-si-o-me-tru) s. n., pl. sfigmotensiométre
sfii
SFIÍ, sfiesc, vb. IV. Refl. A fi reținut de timiditate sau de un sentiment de jenă, de rușine, de teamă, a nu avea îndrăzneală, a se jena să...; a se intimida, a se rușina de... – Din sl. svĕniti sen. DOOM
!sfií (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfiéște, imperf. 3 sg. se sfiá; conj. prez. 3 să se sfiáscă; ger. sfiíndu-se
sfiicioasa
SFIICIÓS, -OÁSĂ, sfiicioși, -oase, adj. (Rar) Sfios. [Pr.: sfi-i-] – Sfii + suf. -cios. DOOM
sfiiciós (rar) (sfi-i-) adj. m., pl. sfiicióși; f. sfiicioásă, pl. sfiicioáse
sfiicioase
SFIICIÓS, -OÁSĂ, sfiicioși, -oase, adj. (Rar) Sfios. [Pr.: sfi-i-] – Sfii + suf. -cios. DOOM
sfiiciós (rar) (sfi-i-) adj. m., pl. sfiicióși; f. sfiicioásă, pl. sfiicioáse
sfiicioasei
SFIICIÓS, -OÁSĂ, sfiicioși, -oase, adj. (Rar) Sfios. [Pr.: sfi-i-] – Sfii + suf. -cios. DOOM
sfiiciós (rar) (sfi-i-) adj. m., pl. sfiicióși; f. sfiicioásă, pl. sfiicioáse
sfiicioasele
SFIICIÓS, -OÁSĂ, sfiicioși, -oase, adj. (Rar) Sfios. [Pr.: sfi-i-] – Sfii + suf. -cios. DOOM
sfiiciós (rar) (sfi-i-) adj. m., pl. sfiicióși; f. sfiicioásă, pl. sfiicioáse
sfiicioaselor
SFIICIÓS, -OÁSĂ, sfiicioși, -oase, adj. (Rar) Sfios. [Pr.: sfi-i-] – Sfii + suf. -cios. DOOM
sfiiciós (rar) (sfi-i-) adj. m., pl. sfiicióși; f. sfiicioásă, pl. sfiicioáse
sfiicios
SFIICIÓS, -OÁSĂ, sfiicioși, -oase, adj. (Rar) Sfios. [Pr.: sfi-i-] – Sfii + suf. -cios. DOOM
sfiiciós (rar) (sfi-i-) adj. m., pl. sfiicióși; f. sfiicioásă, pl. sfiicioáse
sfiiciosul
SFIICIÓS, -OÁSĂ, sfiicioși, -oase, adj. (Rar) Sfios. [Pr.: sfi-i-] – Sfii + suf. -cios. DOOM
sfiiciós (rar) (sfi-i-) adj. m., pl. sfiicióși; f. sfiicioásă, pl. sfiicioáse
sfiiciosului
SFIICIÓS, -OÁSĂ, sfiicioși, -oase, adj. (Rar) Sfios. [Pr.: sfi-i-] – Sfii + suf. -cios. DOOM
sfiiciós (rar) (sfi-i-) adj. m., pl. sfiicióși; f. sfiicioásă, pl. sfiicioáse
sfiicioși
SFIICIÓS, -OÁSĂ, sfiicioși, -oase, adj. (Rar) Sfios. [Pr.: sfi-i-] – Sfii + suf. -cios. DOOM
sfiiciós (rar) (sfi-i-) adj. m., pl. sfiicióși; f. sfiicioásă, pl. sfiicioáse
sfiicioșii
SFIICIÓS, -OÁSĂ, sfiicioși, -oase, adj. (Rar) Sfios. [Pr.: sfi-i-] – Sfii + suf. -cios. DOOM
sfiiciós (rar) (sfi-i-) adj. m., pl. sfiicióși; f. sfiicioásă, pl. sfiicioáse
sfiicioșilor
SFIICIÓS, -OÁSĂ, sfiicioși, -oase, adj. (Rar) Sfios. [Pr.: sfi-i-] – Sfii + suf. -cios. DOOM
sfiiciós (rar) (sfi-i-) adj. m., pl. sfiicióși; f. sfiicioásă, pl. sfiicioáse
sfiiciune
SFIICIÚNE, sfiiciuni, s. f. (Rar) 1. Caracter, fel de a fi timid, rușinos, sfios. 2. Atitudine, comportare lipsită de îndrăzneală. [Pr.: sfi-i-] – Sfii + suf. -ciune. DOOM
sfiiciúne (rar) (sfi-i-) s. f., g.-d. art. sfiiciúnii; (manifestări) pl. sfiiciúni
sfiiciunea
SFIICIÚNE, sfiiciuni, s. f. (Rar) 1. Caracter, fel de a fi timid, rușinos, sfios. 2. Atitudine, comportare lipsită de îndrăzneală. [Pr.: sfi-i-] – Sfii + suf. -ciune. DOOM
sfiiciúne (rar) (sfi-i-) s. f., g.-d. art. sfiiciúnii; (manifestări) pl. sfiiciúni
sfiiciuni
SFIICIÚNE, sfiiciuni, s. f. (Rar) 1. Caracter, fel de a fi timid, rușinos, sfios. 2. Atitudine, comportare lipsită de îndrăzneală. [Pr.: sfi-i-] – Sfii + suf. -ciune. DOOM
sfiiciúne (rar) (sfi-i-) s. f., g.-d. art. sfiiciúnii; (manifestări) pl. sfiiciúni
sfiiciunii
SFIICIÚNE, sfiiciuni, s. f. (Rar) 1. Caracter, fel de a fi timid, rușinos, sfios. 2. Atitudine, comportare lipsită de îndrăzneală. [Pr.: sfi-i-] – Sfii + suf. -ciune. DOOM
sfiiciúne (rar) (sfi-i-) s. f., g.-d. art. sfiiciúnii; (manifestări) pl. sfiiciúni
sfiiciunile
SFIICIÚNE, sfiiciuni, s. f. (Rar) 1. Caracter, fel de a fi timid, rușinos, sfios. 2. Atitudine, comportare lipsită de îndrăzneală. [Pr.: sfi-i-] – Sfii + suf. -ciune. DOOM
sfiiciúne (rar) (sfi-i-) s. f., g.-d. art. sfiiciúnii; (manifestări) pl. sfiiciúni
sfiiciunilor
SFIICIÚNE, sfiiciuni, s. f. (Rar) 1. Caracter, fel de a fi timid, rușinos, sfios. 2. Atitudine, comportare lipsită de îndrăzneală. [Pr.: sfi-i-] – Sfii + suf. -ciune. DOOM
sfiiciúne (rar) (sfi-i-) s. f., g.-d. art. sfiiciúnii; (manifestări) pl. sfiiciúni
sfiii
SFIÍ, sfiesc, vb. IV. Refl. A fi reținut de timiditate sau de un sentiment de jenă, de rușine, de teamă, a nu avea îndrăzneală, a se jena să...; a se intimida, a se rușina de... – Din sl. svĕniti sen. DOOM
!sfií (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfiéște, imperf. 3 sg. se sfiá; conj. prez. 3 să se sfiáscă; ger. sfiíndu-se
sfiim
SFIÍ, sfiesc, vb. IV. Refl. A fi reținut de timiditate sau de un sentiment de jenă, de rușine, de teamă, a nu avea îndrăzneală, a se jena să...; a se intimida, a se rușina de... – Din sl. svĕniti sen. DOOM
!sfií (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfiéște, imperf. 3 sg. se sfiá; conj. prez. 3 să se sfiáscă; ger. sfiíndu-se
sfiind
SFIÍ, sfiesc, vb. IV. Refl. A fi reținut de timiditate sau de un sentiment de jenă, de rușine, de teamă, a nu avea îndrăzneală, a se jena să...; a se intimida, a se rușina de... – Din sl. svĕniti sen. DOOM
!sfií (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfiéște, imperf. 3 sg. se sfiá; conj. prez. 3 să se sfiáscă; ger. sfiíndu-se
sfiire
SFIÍ, sfiesc, vb. IV. Refl. A fi reținut de timiditate sau de un sentiment de jenă, de rușine, de teamă, a nu avea îndrăzneală, a se jena să...; a se intimida, a se rușina de... – Din sl. svĕniti sen. DOOM
!sfií (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfiéște, imperf. 3 sg. se sfiá; conj. prez. 3 să se sfiáscă; ger. sfiíndu-se
sfiire
SFIÍRE, sfiiri, s. f. (Rar) Faptul de a se sfii, sfială. – V. sfii. DOOM
!sfiíre (rar) s. f., g.-d. art. sfiírii; pl. sfiíri
sfiirea
SFIÍRE, sfiiri, s. f. (Rar) Faptul de a se sfii, sfială. – V. sfii. DOOM
!sfiíre (rar) s. f., g.-d. art. sfiírii; pl. sfiíri
sfiiri
SFIÍRE, sfiiri, s. f. (Rar) Faptul de a se sfii, sfială. – V. sfii. DOOM
!sfiíre (rar) s. f., g.-d. art. sfiírii; pl. sfiíri
sfiirii
SFIÍRE, sfiiri, s. f. (Rar) Faptul de a se sfii, sfială. – V. sfii. DOOM
!sfiíre (rar) s. f., g.-d. art. sfiírii; pl. sfiíri
sfiirile
SFIÍRE, sfiiri, s. f. (Rar) Faptul de a se sfii, sfială. – V. sfii. DOOM
!sfiíre (rar) s. f., g.-d. art. sfiírii; pl. sfiíri
sfiirilor
SFIÍRE, sfiiri, s. f. (Rar) Faptul de a se sfii, sfială. – V. sfii. DOOM
!sfiíre (rar) s. f., g.-d. art. sfiírii; pl. sfiíri
sfiiră
SFIÍ, sfiesc, vb. IV. Refl. A fi reținut de timiditate sau de un sentiment de jenă, de rușine, de teamă, a nu avea îndrăzneală, a se jena să...; a se intimida, a se rușina de... – Din sl. svĕniti sen. DOOM
!sfií (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfiéște, imperf. 3 sg. se sfiá; conj. prez. 3 să se sfiáscă; ger. sfiíndu-se
sfiirăm
SFIÍ, sfiesc, vb. IV. Refl. A fi reținut de timiditate sau de un sentiment de jenă, de rușine, de teamă, a nu avea îndrăzneală, a se jena să...; a se intimida, a se rușina de... – Din sl. svĕniti sen. DOOM
!sfií (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfiéște, imperf. 3 sg. se sfiá; conj. prez. 3 să se sfiáscă; ger. sfiíndu-se
sfiirăți
SFIÍ, sfiesc, vb. IV. Refl. A fi reținut de timiditate sau de un sentiment de jenă, de rușine, de teamă, a nu avea îndrăzneală, a se jena să...; a se intimida, a se rușina de... – Din sl. svĕniti sen. DOOM
!sfií (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfiéște, imperf. 3 sg. se sfiá; conj. prez. 3 să se sfiáscă; ger. sfiíndu-se
sfiise
SFIÍ, sfiesc, vb. IV. Refl. A fi reținut de timiditate sau de un sentiment de jenă, de rușine, de teamă, a nu avea îndrăzneală, a se jena să...; a se intimida, a se rușina de... – Din sl. svĕniti sen. DOOM
!sfií (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfiéște, imperf. 3 sg. se sfiá; conj. prez. 3 să se sfiáscă; ger. sfiíndu-se
sfiisem
SFIÍ, sfiesc, vb. IV. Refl. A fi reținut de timiditate sau de un sentiment de jenă, de rușine, de teamă, a nu avea îndrăzneală, a se jena să...; a se intimida, a se rușina de... – Din sl. svĕniti sen. DOOM
!sfií (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfiéște, imperf. 3 sg. se sfiá; conj. prez. 3 să se sfiáscă; ger. sfiíndu-se
sfiiseră
SFIÍ, sfiesc, vb. IV. Refl. A fi reținut de timiditate sau de un sentiment de jenă, de rușine, de teamă, a nu avea îndrăzneală, a se jena să...; a se intimida, a se rușina de... – Din sl. svĕniti sen. DOOM
!sfií (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfiéște, imperf. 3 sg. se sfiá; conj. prez. 3 să se sfiáscă; ger. sfiíndu-se
sfiiserăm
SFIÍ, sfiesc, vb. IV. Refl. A fi reținut de timiditate sau de un sentiment de jenă, de rușine, de teamă, a nu avea îndrăzneală, a se jena să...; a se intimida, a se rușina de... – Din sl. svĕniti sen. DOOM
!sfií (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfiéște, imperf. 3 sg. se sfiá; conj. prez. 3 să se sfiáscă; ger. sfiíndu-se
sfiiserăți
SFIÍ, sfiesc, vb. IV. Refl. A fi reținut de timiditate sau de un sentiment de jenă, de rușine, de teamă, a nu avea îndrăzneală, a se jena să...; a se intimida, a se rușina de... – Din sl. svĕniti sen. DOOM
!sfií (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfiéște, imperf. 3 sg. se sfiá; conj. prez. 3 să se sfiáscă; ger. sfiíndu-se
sfiiseși
SFIÍ, sfiesc, vb. IV. Refl. A fi reținut de timiditate sau de un sentiment de jenă, de rușine, de teamă, a nu avea îndrăzneală, a se jena să...; a se intimida, a se rușina de... – Din sl. svĕniti sen. DOOM
!sfií (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfiéște, imperf. 3 sg. se sfiá; conj. prez. 3 să se sfiáscă; ger. sfiíndu-se
sfiiseți
SFIÍ, sfiesc, vb. IV. Refl. A fi reținut de timiditate sau de un sentiment de jenă, de rușine, de teamă, a nu avea îndrăzneală, a se jena să...; a se intimida, a se rușina de... – Din sl. svĕniti sen. DOOM
!sfií (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfiéște, imperf. 3 sg. se sfiá; conj. prez. 3 să se sfiáscă; ger. sfiíndu-se
sfiit
SFIÍ, sfiesc, vb. IV. Refl. A fi reținut de timiditate sau de un sentiment de jenă, de rușine, de teamă, a nu avea îndrăzneală, a se jena să...; a se intimida, a se rușina de... – Din sl. svĕniti sen. DOOM
!sfií (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfiéște, imperf. 3 sg. se sfiá; conj. prez. 3 să se sfiáscă; ger. sfiíndu-se
sfiiși
SFIÍ, sfiesc, vb. IV. Refl. A fi reținut de timiditate sau de un sentiment de jenă, de rușine, de teamă, a nu avea îndrăzneală, a se jena să...; a se intimida, a se rușina de... – Din sl. svĕniti sen. DOOM
!sfií (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfiéște, imperf. 3 sg. se sfiá; conj. prez. 3 să se sfiáscă; ger. sfiíndu-se
sfiiți
SFIÍ, sfiesc, vb. IV. Refl. A fi reținut de timiditate sau de un sentiment de jenă, de rușine, de teamă, a nu avea îndrăzneală, a se jena să...; a se intimida, a se rușina de... – Din sl. svĕniti sen. DOOM
!sfií (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfiéște, imperf. 3 sg. se sfiá; conj. prez. 3 să se sfiáscă; ger. sfiíndu-se
sfincter
SFÍNCTER, sfinctere, s. n. Mușchi inelar care înconjoară un orificiu natural, reglându-i deschiderea în funcție de gradul de contracție sau de relaxare. – Din fr., lat. sphincter. DOOM
sfíncter (sfinc-ter) s. n., pl. sfínctere
sfincteralgia
SFINCTERALGÍE s.f. (Med.) Durere la nivelul unui sfincter. [Gen. -iei. / < fr. sphinctéralgie]. DOOM
!sfincteralgíe (sfinc-te-ral-/-ter-al-) s. f., art. sfincteralgía, g.-d. sfincteralgíi, art. sfincteralgíei
sfincteralgie
SFINCTERALGÍE s.f. (Med.) Durere la nivelul unui sfincter. [Gen. -iei. / < fr. sphinctéralgie]. DOOM
!sfincteralgíe (sfinc-te-ral-/-ter-al-) s. f., art. sfincteralgía, g.-d. sfincteralgíi, art. sfincteralgíei
sfincteralgiei
SFINCTERALGÍE s.f. (Med.) Durere la nivelul unui sfincter. [Gen. -iei. / < fr. sphinctéralgie]. DOOM
!sfincteralgíe (sfinc-te-ral-/-ter-al-) s. f., art. sfincteralgía, g.-d. sfincteralgíi, art. sfincteralgíei
sfincteralgii
SFINCTERALGÍE s.f. (Med.) Durere la nivelul unui sfincter. [Gen. -iei. / < fr. sphinctéralgie]. DOOM
!sfincteralgíe (sfinc-te-ral-/-ter-al-) s. f., art. sfincteralgía, g.-d. sfincteralgíi, art. sfincteralgíei
sfincteralgiile
SFINCTERALGÍE s.f. (Med.) Durere la nivelul unui sfincter. [Gen. -iei. / < fr. sphinctéralgie]. DOOM
!sfincteralgíe (sfinc-te-ral-/-ter-al-) s. f., art. sfincteralgía, g.-d. sfincteralgíi, art. sfincteralgíei
sfincteralgiilor
SFINCTERALGÍE s.f. (Med.) Durere la nivelul unui sfincter. [Gen. -iei. / < fr. sphinctéralgie]. DOOM
!sfincteralgíe (sfinc-te-ral-/-ter-al-) s. f., art. sfincteralgía, g.-d. sfincteralgíi, art. sfincteralgíei
sfinctere
SFÍNCTER, sfinctere, s. n. Mușchi inelar care înconjoară un orificiu natural, reglându-i deschiderea în funcție de gradul de contracție sau de relaxare. – Din fr., lat. sphincter. DOOM
sfíncter (sfinc-ter) s. n., pl. sfínctere
sfincterectomia
SFINCTERECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune chirurgicală a unui sfincter. [Gen. -iei. / < fr. sphinctérectomie, cf. lat. sphincter – sfincter, gr. ektome – excizie]. DOOM
!sfincterectomíe (sfinc-te-rec-/-ter-ec-) s. f., art. sfincterectomía, g.-d. sfincterectomíi, art. sfincterectomíei
sfincterectomie
SFINCTERECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune chirurgicală a unui sfincter. [Gen. -iei. / < fr. sphinctérectomie, cf. lat. sphincter – sfincter, gr. ektome – excizie]. DOOM
!sfincterectomíe (sfinc-te-rec-/-ter-ec-) s. f., art. sfincterectomía, g.-d. sfincterectomíi, art. sfincterectomíei
sfincterectomiei
SFINCTERECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune chirurgicală a unui sfincter. [Gen. -iei. / < fr. sphinctérectomie, cf. lat. sphincter – sfincter, gr. ektome – excizie]. DOOM
!sfincterectomíe (sfinc-te-rec-/-ter-ec-) s. f., art. sfincterectomía, g.-d. sfincterectomíi, art. sfincterectomíei
sfincterectomii
SFINCTERECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune chirurgicală a unui sfincter. [Gen. -iei. / < fr. sphinctérectomie, cf. lat. sphincter – sfincter, gr. ektome – excizie]. DOOM
!sfincterectomíe (sfinc-te-rec-/-ter-ec-) s. f., art. sfincterectomía, g.-d. sfincterectomíi, art. sfincterectomíei
sfincterectomiile
SFINCTERECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune chirurgicală a unui sfincter. [Gen. -iei. / < fr. sphinctérectomie, cf. lat. sphincter – sfincter, gr. ektome – excizie]. DOOM
!sfincterectomíe (sfinc-te-rec-/-ter-ec-) s. f., art. sfincterectomía, g.-d. sfincterectomíi, art. sfincterectomíei
sfincterectomiilor
SFINCTERECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune chirurgicală a unui sfincter. [Gen. -iei. / < fr. sphinctérectomie, cf. lat. sphincter – sfincter, gr. ektome – excizie]. DOOM
!sfincterectomíe (sfinc-te-rec-/-ter-ec-) s. f., art. sfincterectomía, g.-d. sfincterectomíi, art. sfincterectomíei
sfincterele
SFÍNCTER, sfinctere, s. n. Mușchi inelar care înconjoară un orificiu natural, reglându-i deschiderea în funcție de gradul de contracție sau de relaxare. – Din fr., lat. sphincter. DOOM
sfíncter (sfinc-ter) s. n., pl. sfínctere
sfincterelor
SFÍNCTER, sfinctere, s. n. Mușchi inelar care înconjoară un orificiu natural, reglându-i deschiderea în funcție de gradul de contracție sau de relaxare. – Din fr., lat. sphincter. DOOM
sfíncter (sfinc-ter) s. n., pl. sfínctere
sfincteroplastie
SFINCTEROPLASTÍE s.f. (Med.) Reparație a unui sfincter. [Gen. -iei. / < fr. sphinctéroplastie].
sfincterotomie
SFINCTEROTOMÍE s.f. (Med.) Secționare a unui sfincter. [Gen. -iei. / < fr. sphinctérotomie, cf. lat. sphincter – sfincter, gr. tome – tăiere].
sfincterul
SFÍNCTER, sfinctere, s. n. Mușchi inelar care înconjoară un orificiu natural, reglându-i deschiderea în funcție de gradul de contracție sau de relaxare. – Din fr., lat. sphincter. DOOM
sfíncter (sfinc-ter) s. n., pl. sfínctere
sfincterului
SFÍNCTER, sfinctere, s. n. Mușchi inelar care înconjoară un orificiu natural, reglându-i deschiderea în funcție de gradul de contracție sau de relaxare. – Din fr., lat. sphincter. DOOM
sfíncter (sfinc-ter) s. n., pl. sfínctere
sfincși
SFINX, sfincși, s. m. I. (În mitologia greacă) Personaj feminin malefic (leoaică înaripată cu cap și tors de femeie) care, stând la marginea drumurilor, le cerea trecătorilor să dezlege o enigmă sau o ghicitoare, ucigându-i pe cei care nu știau răspunsul; (în Egiptul Antic) monstru fabulos, cu corp de leu și cap de om, care întruchipa puterea regală; monument arhitectonic de piatră înfățișând acest animal. ♦ Fig. Personaj enigmatic. II. Nume dat mai multor specii de fluturi mari, care zboară în timpul serii și noaptea. – Din fr., lat. sphinx. DOOM
sfinx s. m., pl. sfincși
sfincșii
SFINX, sfincși, s. m. I. (În mitologia greacă) Personaj feminin malefic (leoaică înaripată cu cap și tors de femeie) care, stând la marginea drumurilor, le cerea trecătorilor să dezlege o enigmă sau o ghicitoare, ucigându-i pe cei care nu știau răspunsul; (în Egiptul Antic) monstru fabulos, cu corp de leu și cap de om, care întruchipa puterea regală; monument arhitectonic de piatră înfățișând acest animal. ♦ Fig. Personaj enigmatic. II. Nume dat mai multor specii de fluturi mari, care zboară în timpul serii și noaptea. – Din fr., lat. sphinx. DOOM
sfinx s. m., pl. sfincși
sfincșilor
SFINX, sfincși, s. m. I. (În mitologia greacă) Personaj feminin malefic (leoaică înaripată cu cap și tors de femeie) care, stând la marginea drumurilor, le cerea trecătorilor să dezlege o enigmă sau o ghicitoare, ucigându-i pe cei care nu știau răspunsul; (în Egiptul Antic) monstru fabulos, cu corp de leu și cap de om, care întruchipa puterea regală; monument arhitectonic de piatră înfățișând acest animal. ♦ Fig. Personaj enigmatic. II. Nume dat mai multor specii de fluturi mari, care zboară în timpul serii și noaptea. – Din fr., lat. sphinx. DOOM
sfinx s. m., pl. sfincși
sfineac
sfineác (-éci), s. m. – (Banat) Varietate de carpen (Carpinus orientalis). Sl. svinjakŭ „de porc” (Tiktin), pentru că fructul său este păscut de porci.
sfinghe
SFÍNGHE, sfinghi, s. m. (Entom.) Sfinx (II). – Din it. sfinge. DOOM
sfínghe s. m., pl. sfinghi
sfinghele
SFÍNGHE, sfinghi, s. m. (Entom.) Sfinx (II). – Din it. sfinge. DOOM
sfínghe s. m., pl. sfinghi
sfinghelui
SFÍNGHE, sfinghi, s. m. (Entom.) Sfinx (II). – Din it. sfinge. DOOM
sfínghe s. m., pl. sfinghi
sfinghi
SFÍNGHE, sfinghi, s. m. (Entom.) Sfinx (II). – Din it. sfinge. DOOM
sfínghe s. m., pl. sfinghi
sfinghii
SFÍNGHE, sfinghi, s. m. (Entom.) Sfinx (II). – Din it. sfinge. DOOM
sfínghe s. m., pl. sfinghi
sfinghilor
SFÍNGHE, sfinghi, s. m. (Entom.) Sfinx (II). – Din it. sfinge. DOOM
sfínghe s. m., pl. sfinghi
sfinte
SFẤNT, -Ă, sfinți, -te, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Epitet dat divinității. ♦ Epitet dat celor sanctificați de Biserică. ◊ Sfântul Părinte = titlu dat papei de către catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viață curată și cucernică. 2. Care ține de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ◊ Sfânta slujbă = liturghia. Locurile sfinte = ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit și a propovăduit Isus Hristos. Sfântul Mormânt = mormântul în care a fost depus Isus Hristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de venerație; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul Soare. ♦ Epitet dat zilelor săptămânii. 5. Desăvârșit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” și exprimând ideea de superlativ) Strașnic, zdravăn. O sfântă de bătaie. II. S. m., s. f. 1. S. m. art. (Pop.) Dumnezeu. ◊ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o păți, a da de belea; b) a da peste un noroc neașteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zăbovește undeva prea mult (și degeaba). Ferit-a sfântul! = în niciun caz, nicidecum. 2. S. m. și f. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și consacrată ca atare, după moarte, de către Biserică. ◊ Expr. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinții = a ațipi, a adormi; a muri. A-i ieși (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept și înțelept, a spune o vorbă potrivită. A sta (ca un) sfânt = a sta nemișcat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinți sau a se ruga de toți sfinții = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri și cu stăruințe. La sfântu-așteaptă = niciodată. ♦ Om care duce o viață curată și cucernică. 3. S. f. pl. art. (În credințele populare) Iele. 4. S. m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ. DOOM
!poála-Sfíntei-Maríi (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-Sfíntei-Maríi
sfinte
SFẤNT, -Ă, sfinți, -te, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Epitet dat divinității. ♦ Epitet dat celor sanctificați de Biserică. ◊ Sfântul Părinte = titlu dat papei de către catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viață curată și cucernică. 2. Care ține de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ◊ Sfânta slujbă = liturghia. Locurile sfinte = ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit și a propovăduit Isus Hristos. Sfântul Mormânt = mormântul în care a fost depus Isus Hristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de venerație; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul Soare. ♦ Epitet dat zilelor săptămânii. 5. Desăvârșit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” și exprimând ideea de superlativ) Strașnic, zdravăn. O sfântă de bătaie. II. S. m., s. f. 1. S. m. art. (Pop.) Dumnezeu. ◊ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o păți, a da de belea; b) a da peste un noroc neașteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zăbovește undeva prea mult (și degeaba). Ferit-a sfântul! = în niciun caz, nicidecum. 2. S. m. și f. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și consacrată ca atare, după moarte, de către Biserică. ◊ Expr. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinții = a ațipi, a adormi; a muri. A-i ieși (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept și înțelept, a spune o vorbă potrivită. A sta (ca un) sfânt = a sta nemișcat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinți sau a se ruga de toți sfinții = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri și cu stăruințe. La sfântu-așteaptă = niciodată. ♦ Om care duce o viață curată și cucernică. 3. S. f. pl. art. (În credințele populare) Iele. 4. S. m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ. DOOM
!poála-Sfíntei-Maríi (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-Sfíntei-Maríi
sfinte
SFẤNT, -Ă, sfinți, -te, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Epitet dat divinității. ♦ Epitet dat celor sanctificați de Biserică. ◊ Sfântul Părinte = titlu dat papei de către catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viață curată și cucernică. 2. Care ține de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ◊ Sfânta slujbă = liturghia. Locurile sfinte = ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit și a propovăduit Isus Hristos. Sfântul Mormânt = mormântul în care a fost depus Isus Hristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de venerație; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul Soare. ♦ Epitet dat zilelor săptămânii. 5. Desăvârșit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” și exprimând ideea de superlativ) Strașnic, zdravăn. O sfântă de bătaie. II. S. m., s. f. 1. S. m. art. (Pop.) Dumnezeu. ◊ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o păți, a da de belea; b) a da peste un noroc neașteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zăbovește undeva prea mult (și degeaba). Ferit-a sfântul! = în niciun caz, nicidecum. 2. S. m. și f. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și consacrată ca atare, după moarte, de către Biserică. ◊ Expr. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinții = a ațipi, a adormi; a muri. A-i ieși (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept și înțelept, a spune o vorbă potrivită. A sta (ca un) sfânt = a sta nemișcat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinți sau a se ruga de toți sfinții = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri și cu stăruințe. La sfântu-așteaptă = niciodată. ♦ Om care duce o viață curată și cucernică. 3. S. f. pl. art. (În credințele populare) Iele. 4. S. m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ. DOOM
!poála-Sfíntei-Maríi (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-Sfíntei-Maríi
sfintei
SFẤNT, -Ă, sfinți, -te, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Epitet dat divinității. ♦ Epitet dat celor sanctificați de Biserică. ◊ Sfântul Părinte = titlu dat papei de către catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viață curată și cucernică. 2. Care ține de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ◊ Sfânta slujbă = liturghia. Locurile sfinte = ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit și a propovăduit Isus Hristos. Sfântul Mormânt = mormântul în care a fost depus Isus Hristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de venerație; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul Soare. ♦ Epitet dat zilelor săptămânii. 5. Desăvârșit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” și exprimând ideea de superlativ) Strașnic, zdravăn. O sfântă de bătaie. II. S. m., s. f. 1. S. m. art. (Pop.) Dumnezeu. ◊ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o păți, a da de belea; b) a da peste un noroc neașteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zăbovește undeva prea mult (și degeaba). Ferit-a sfântul! = în niciun caz, nicidecum. 2. S. m. și f. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și consacrată ca atare, după moarte, de către Biserică. ◊ Expr. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinții = a ațipi, a adormi; a muri. A-i ieși (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept și înțelept, a spune o vorbă potrivită. A sta (ca un) sfânt = a sta nemișcat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinți sau a se ruga de toți sfinții = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri și cu stăruințe. La sfântu-așteaptă = niciodată. ♦ Om care duce o viață curată și cucernică. 3. S. f. pl. art. (În credințele populare) Iele. 4. S. m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ. DOOM
!poála-Sfíntei-Maríi (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-Sfíntei-Maríi
sfintei
SFẤNT, -Ă, sfinți, -te, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Epitet dat divinității. ♦ Epitet dat celor sanctificați de Biserică. ◊ Sfântul Părinte = titlu dat papei de către catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viață curată și cucernică. 2. Care ține de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ◊ Sfânta slujbă = liturghia. Locurile sfinte = ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit și a propovăduit Isus Hristos. Sfântul Mormânt = mormântul în care a fost depus Isus Hristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de venerație; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul Soare. ♦ Epitet dat zilelor săptămânii. 5. Desăvârșit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” și exprimând ideea de superlativ) Strașnic, zdravăn. O sfântă de bătaie. II. S. m., s. f. 1. S. m. art. (Pop.) Dumnezeu. ◊ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o păți, a da de belea; b) a da peste un noroc neașteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zăbovește undeva prea mult (și degeaba). Ferit-a sfântul! = în niciun caz, nicidecum. 2. S. m. și f. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și consacrată ca atare, după moarte, de către Biserică. ◊ Expr. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinții = a ațipi, a adormi; a muri. A-i ieși (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept și înțelept, a spune o vorbă potrivită. A sta (ca un) sfânt = a sta nemișcat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinți sau a se ruga de toți sfinții = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri și cu stăruințe. La sfântu-așteaptă = niciodată. ♦ Om care duce o viață curată și cucernică. 3. S. f. pl. art. (În credințele populare) Iele. 4. S. m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ. DOOM
!poála-Sfíntei-Maríi (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-Sfíntei-Maríi
sfintele
SFẤNT, -Ă, sfinți, -te, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Epitet dat divinității. ♦ Epitet dat celor sanctificați de Biserică. ◊ Sfântul Părinte = titlu dat papei de către catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viață curată și cucernică. 2. Care ține de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ◊ Sfânta slujbă = liturghia. Locurile sfinte = ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit și a propovăduit Isus Hristos. Sfântul Mormânt = mormântul în care a fost depus Isus Hristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de venerație; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul Soare. ♦ Epitet dat zilelor săptămânii. 5. Desăvârșit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” și exprimând ideea de superlativ) Strașnic, zdravăn. O sfântă de bătaie. II. S. m., s. f. 1. S. m. art. (Pop.) Dumnezeu. ◊ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o păți, a da de belea; b) a da peste un noroc neașteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zăbovește undeva prea mult (și degeaba). Ferit-a sfântul! = în niciun caz, nicidecum. 2. S. m. și f. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și consacrată ca atare, după moarte, de către Biserică. ◊ Expr. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinții = a ațipi, a adormi; a muri. A-i ieși (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept și înțelept, a spune o vorbă potrivită. A sta (ca un) sfânt = a sta nemișcat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinți sau a se ruga de toți sfinții = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri și cu stăruințe. La sfântu-așteaptă = niciodată. ♦ Om care duce o viață curată și cucernică. 3. S. f. pl. art. (În credințele populare) Iele. 4. S. m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ. DOOM
!poála-Sfíntei-Maríi (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-Sfíntei-Maríi
sfintele
SFẤNT, -Ă, sfinți, -te, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Epitet dat divinității. ♦ Epitet dat celor sanctificați de Biserică. ◊ Sfântul Părinte = titlu dat papei de către catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viață curată și cucernică. 2. Care ține de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ◊ Sfânta slujbă = liturghia. Locurile sfinte = ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit și a propovăduit Isus Hristos. Sfântul Mormânt = mormântul în care a fost depus Isus Hristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de venerație; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul Soare. ♦ Epitet dat zilelor săptămânii. 5. Desăvârșit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” și exprimând ideea de superlativ) Strașnic, zdravăn. O sfântă de bătaie. II. S. m., s. f. 1. S. m. art. (Pop.) Dumnezeu. ◊ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o păți, a da de belea; b) a da peste un noroc neașteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zăbovește undeva prea mult (și degeaba). Ferit-a sfântul! = în niciun caz, nicidecum. 2. S. m. și f. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și consacrată ca atare, după moarte, de către Biserică. ◊ Expr. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinții = a ațipi, a adormi; a muri. A-i ieși (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept și înțelept, a spune o vorbă potrivită. A sta (ca un) sfânt = a sta nemișcat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinți sau a se ruga de toți sfinții = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri și cu stăruințe. La sfântu-așteaptă = niciodată. ♦ Om care duce o viață curată și cucernică. 3. S. f. pl. art. (În credințele populare) Iele. 4. S. m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ. DOOM
!poála-Sfíntei-Maríi (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-Sfíntei-Maríi
sfintelor
SFẤNT, -Ă, sfinți, -te, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Epitet dat divinității. ♦ Epitet dat celor sanctificați de Biserică. ◊ Sfântul Părinte = titlu dat papei de către catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viață curată și cucernică. 2. Care ține de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ◊ Sfânta slujbă = liturghia. Locurile sfinte = ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit și a propovăduit Isus Hristos. Sfântul Mormânt = mormântul în care a fost depus Isus Hristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de venerație; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul Soare. ♦ Epitet dat zilelor săptămânii. 5. Desăvârșit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” și exprimând ideea de superlativ) Strașnic, zdravăn. O sfântă de bătaie. II. S. m., s. f. 1. S. m. art. (Pop.) Dumnezeu. ◊ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o păți, a da de belea; b) a da peste un noroc neașteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zăbovește undeva prea mult (și degeaba). Ferit-a sfântul! = în niciun caz, nicidecum. 2. S. m. și f. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și consacrată ca atare, după moarte, de către Biserică. ◊ Expr. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinții = a ațipi, a adormi; a muri. A-i ieși (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept și înțelept, a spune o vorbă potrivită. A sta (ca un) sfânt = a sta nemișcat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinți sau a se ruga de toți sfinții = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri și cu stăruințe. La sfântu-așteaptă = niciodată. ♦ Om care duce o viață curată și cucernică. 3. S. f. pl. art. (În credințele populare) Iele. 4. S. m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ. DOOM
!poála-Sfíntei-Maríi (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-Sfíntei-Maríi
sfintelor
SFẤNT, -Ă, sfinți, -te, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Epitet dat divinității. ♦ Epitet dat celor sanctificați de Biserică. ◊ Sfântul Părinte = titlu dat papei de către catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viață curată și cucernică. 2. Care ține de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ◊ Sfânta slujbă = liturghia. Locurile sfinte = ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit și a propovăduit Isus Hristos. Sfântul Mormânt = mormântul în care a fost depus Isus Hristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de venerație; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul Soare. ♦ Epitet dat zilelor săptămânii. 5. Desăvârșit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” și exprimând ideea de superlativ) Strașnic, zdravăn. O sfântă de bătaie. II. S. m., s. f. 1. S. m. art. (Pop.) Dumnezeu. ◊ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o păți, a da de belea; b) a da peste un noroc neașteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zăbovește undeva prea mult (și degeaba). Ferit-a sfântul! = în niciun caz, nicidecum. 2. S. m. și f. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și consacrată ca atare, după moarte, de către Biserică. ◊ Expr. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinții = a ațipi, a adormi; a muri. A-i ieși (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept și înțelept, a spune o vorbă potrivită. A sta (ca un) sfânt = a sta nemișcat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinți sau a se ruga de toți sfinții = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri și cu stăruințe. La sfântu-așteaptă = niciodată. ♦ Om care duce o viață curată și cucernică. 3. S. f. pl. art. (În credințele populare) Iele. 4. S. m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ. DOOM
!poála-Sfíntei-Maríi (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-Sfíntei-Maríi
sfinx
SFINX, sfincși, s. m. I. (În mitologia greacă) Personaj feminin malefic (leoaică înaripată cu cap și tors de femeie) care, stând la marginea drumurilor, le cerea trecătorilor să dezlege o enigmă sau o ghicitoare, ucigându-i pe cei care nu știau răspunsul; (în Egiptul Antic) monstru fabulos, cu corp de leu și cap de om, care întruchipa puterea regală; monument arhitectonic de piatră înfățișând acest animal. ♦ Fig. Personaj enigmatic. II. Nume dat mai multor specii de fluturi mari, care zboară în timpul serii și noaptea. – Din fr., lat. sphinx. DOOM
sfinx s. m., pl. sfincși
sfinxul
SFINX, sfincși, s. m. I. (În mitologia greacă) Personaj feminin malefic (leoaică înaripată cu cap și tors de femeie) care, stând la marginea drumurilor, le cerea trecătorilor să dezlege o enigmă sau o ghicitoare, ucigându-i pe cei care nu știau răspunsul; (în Egiptul Antic) monstru fabulos, cu corp de leu și cap de om, care întruchipa puterea regală; monument arhitectonic de piatră înfățișând acest animal. ♦ Fig. Personaj enigmatic. II. Nume dat mai multor specii de fluturi mari, care zboară în timpul serii și noaptea. – Din fr., lat. sphinx. DOOM
sfinx s. m., pl. sfincși
sfinxului
SFINX, sfincși, s. m. I. (În mitologia greacă) Personaj feminin malefic (leoaică înaripată cu cap și tors de femeie) care, stând la marginea drumurilor, le cerea trecătorilor să dezlege o enigmă sau o ghicitoare, ucigându-i pe cei care nu știau răspunsul; (în Egiptul Antic) monstru fabulos, cu corp de leu și cap de om, care întruchipa puterea regală; monument arhitectonic de piatră înfățișând acest animal. ♦ Fig. Personaj enigmatic. II. Nume dat mai multor specii de fluturi mari, care zboară în timpul serii și noaptea. – Din fr., lat. sphinx. DOOM
sfinx s. m., pl. sfincși
sfințea
SFINȚÍ, sfințesc, vb. IV. 1. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sanctifica. 2. Tranz. (Bis.) A efectua un ritual prin care se conferă unor obiecte caracter sacru. 3. Tranz. A tâmosi (o biserică). 4. Tranz. (Pop.) A hirotonisi un preot. 5. Tranz. A cinsti, a respecta, a venera, a slăvi. 6. Refl. (Reg.) A face ce vrea. Nu se sfințește el cu mine. – Din sl. sventiti. DOOM
sfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfințésc, imperf. 3 sg. sfințeá; conj. prez. 3 să sfințeáscă
sfințeai
SFINȚÍ, sfințesc, vb. IV. 1. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sanctifica. 2. Tranz. (Bis.) A efectua un ritual prin care se conferă unor obiecte caracter sacru. 3. Tranz. A tâmosi (o biserică). 4. Tranz. (Pop.) A hirotonisi un preot. 5. Tranz. A cinsti, a respecta, a venera, a slăvi. 6. Refl. (Reg.) A face ce vrea. Nu se sfințește el cu mine. – Din sl. sventiti. DOOM
sfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfințésc, imperf. 3 sg. sfințeá; conj. prez. 3 să sfințeáscă
sfințeam
SFINȚÍ, sfințesc, vb. IV. 1. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sanctifica. 2. Tranz. (Bis.) A efectua un ritual prin care se conferă unor obiecte caracter sacru. 3. Tranz. A tâmosi (o biserică). 4. Tranz. (Pop.) A hirotonisi un preot. 5. Tranz. A cinsti, a respecta, a venera, a slăvi. 6. Refl. (Reg.) A face ce vrea. Nu se sfințește el cu mine. – Din sl. sventiti. DOOM
sfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfințésc, imperf. 3 sg. sfințeá; conj. prez. 3 să sfințeáscă
sfințească
SFINȚÍ, sfințesc, vb. IV. 1. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sanctifica. 2. Tranz. (Bis.) A efectua un ritual prin care se conferă unor obiecte caracter sacru. 3. Tranz. A tâmosi (o biserică). 4. Tranz. (Pop.) A hirotonisi un preot. 5. Tranz. A cinsti, a respecta, a venera, a slăvi. 6. Refl. (Reg.) A face ce vrea. Nu se sfințește el cu mine. – Din sl. sventiti. DOOM
sfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfințésc, imperf. 3 sg. sfințeá; conj. prez. 3 să sfințeáscă
sfințeau
SFINȚÍ, sfințesc, vb. IV. 1. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sanctifica. 2. Tranz. (Bis.) A efectua un ritual prin care se conferă unor obiecte caracter sacru. 3. Tranz. A tâmosi (o biserică). 4. Tranz. (Pop.) A hirotonisi un preot. 5. Tranz. A cinsti, a respecta, a venera, a slăvi. 6. Refl. (Reg.) A face ce vrea. Nu se sfințește el cu mine. – Din sl. sventiti. DOOM
sfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfințésc, imperf. 3 sg. sfințeá; conj. prez. 3 să sfințeáscă
sfințeați
SFINȚÍ, sfințesc, vb. IV. 1. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sanctifica. 2. Tranz. (Bis.) A efectua un ritual prin care se conferă unor obiecte caracter sacru. 3. Tranz. A tâmosi (o biserică). 4. Tranz. (Pop.) A hirotonisi un preot. 5. Tranz. A cinsti, a respecta, a venera, a slăvi. 6. Refl. (Reg.) A face ce vrea. Nu se sfințește el cu mine. – Din sl. sventiti. DOOM
sfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfințésc, imperf. 3 sg. sfințeá; conj. prez. 3 să sfințeáscă
sfințenia
SFINȚÉNIE s. f. (Bis.) Calitate a ceea ce este sfânt. ◊ Loc. adv. Cu sfințenie = cu evlavie; p. ext. cu exactitate, cu scrupulozitate; corect. – Sfânt + suf. -enie. DOOM
sfințénie (-ni-e) s. f., art. sfințénia (-ni-a), g.-d. sfințénii, art. sfințéniei
sfințenie
SFINȚÉNIE s. f. (Bis.) Calitate a ceea ce este sfânt. ◊ Loc. adv. Cu sfințenie = cu evlavie; p. ext. cu exactitate, cu scrupulozitate; corect. – Sfânt + suf. -enie. DOOM
sfințénie (-ni-e) s. f., art. sfințénia (-ni-a), g.-d. sfințénii, art. sfințéniei
sfințeniei
SFINȚÉNIE s. f. (Bis.) Calitate a ceea ce este sfânt. ◊ Loc. adv. Cu sfințenie = cu evlavie; p. ext. cu exactitate, cu scrupulozitate; corect. – Sfânt + suf. -enie. DOOM
sfințénie (-ni-e) s. f., art. sfințénia (-ni-a), g.-d. sfințénii, art. sfințéniei
sfințenii
SFINȚÉNIE s. f. (Bis.) Calitate a ceea ce este sfânt. ◊ Loc. adv. Cu sfințenie = cu evlavie; p. ext. cu exactitate, cu scrupulozitate; corect. – Sfânt + suf. -enie. DOOM
sfințénie (-ni-e) s. f., art. sfințénia (-ni-a), g.-d. sfințénii, art. sfințéniei
sfințeniile
SFINȚÉNIE s. f. (Bis.) Calitate a ceea ce este sfânt. ◊ Loc. adv. Cu sfințenie = cu evlavie; p. ext. cu exactitate, cu scrupulozitate; corect. – Sfânt + suf. -enie. DOOM
sfințénie (-ni-e) s. f., art. sfințénia (-ni-a), g.-d. sfințénii, art. sfințéniei
sfințeniilor
SFINȚÉNIE s. f. (Bis.) Calitate a ceea ce este sfânt. ◊ Loc. adv. Cu sfințenie = cu evlavie; p. ext. cu exactitate, cu scrupulozitate; corect. – Sfânt + suf. -enie. DOOM
sfințénie (-ni-e) s. f., art. sfințénia (-ni-a), g.-d. sfințénii, art. sfințéniei
sfințesc
SFINȚÍ, sfințesc, vb. IV. 1. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sanctifica. 2. Tranz. (Bis.) A efectua un ritual prin care se conferă unor obiecte caracter sacru. 3. Tranz. A tâmosi (o biserică). 4. Tranz. (Pop.) A hirotonisi un preot. 5. Tranz. A cinsti, a respecta, a venera, a slăvi. 6. Refl. (Reg.) A face ce vrea. Nu se sfințește el cu mine. – Din sl. sventiti. DOOM
sfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfințésc, imperf. 3 sg. sfințeá; conj. prez. 3 să sfințeáscă
sfințește
SFINȚÍ, sfințesc, vb. IV. 1. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sanctifica. 2. Tranz. (Bis.) A efectua un ritual prin care se conferă unor obiecte caracter sacru. 3. Tranz. A tâmosi (o biserică). 4. Tranz. (Pop.) A hirotonisi un preot. 5. Tranz. A cinsti, a respecta, a venera, a slăvi. 6. Refl. (Reg.) A face ce vrea. Nu se sfințește el cu mine. – Din sl. sventiti. DOOM
sfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfințésc, imperf. 3 sg. sfințeá; conj. prez. 3 să sfințeáscă
sfințești
SFINȚÍ, sfințesc, vb. IV. 1. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sanctifica. 2. Tranz. (Bis.) A efectua un ritual prin care se conferă unor obiecte caracter sacru. 3. Tranz. A tâmosi (o biserică). 4. Tranz. (Pop.) A hirotonisi un preot. 5. Tranz. A cinsti, a respecta, a venera, a slăvi. 6. Refl. (Reg.) A face ce vrea. Nu se sfințește el cu mine. – Din sl. sventiti. DOOM
sfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfințésc, imperf. 3 sg. sfințeá; conj. prez. 3 să sfințeáscă
sfinți
SFẤNT, -Ă, sfinți, -te, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Epitet dat divinității. ♦ Epitet dat celor sanctificați de Biserică. ◊ Sfântul Părinte = titlu dat papei de către catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viață curată și cucernică. 2. Care ține de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ◊ Sfânta slujbă = liturghia. Locurile sfinte = ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit și a propovăduit Isus Hristos. Sfântul Mormânt = mormântul în care a fost depus Isus Hristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de venerație; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul Soare. ♦ Epitet dat zilelor săptămânii. 5. Desăvârșit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” și exprimând ideea de superlativ) Strașnic, zdravăn. O sfântă de bătaie. II. S. m., s. f. 1. S. m. art. (Pop.) Dumnezeu. ◊ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o păți, a da de belea; b) a da peste un noroc neașteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zăbovește undeva prea mult (și degeaba). Ferit-a sfântul! = în niciun caz, nicidecum. 2. S. m. și f. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și consacrată ca atare, după moarte, de către Biserică. ◊ Expr. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinții = a ațipi, a adormi; a muri. A-i ieși (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept și înțelept, a spune o vorbă potrivită. A sta (ca un) sfânt = a sta nemișcat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinți sau a se ruga de toți sfinții = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri și cu stăruințe. La sfântu-așteaptă = niciodată. ♦ Om care duce o viață curată și cucernică. 3. S. f. pl. art. (În credințele populare) Iele. 4. S. m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ. DOOM
!poála-Sfíntei-Maríi (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-Sfíntei-Maríi
sfinți
SFẤNT, -Ă, sfinți, -te, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Epitet dat divinității. ♦ Epitet dat celor sanctificați de Biserică. ◊ Sfântul Părinte = titlu dat papei de către catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viață curată și cucernică. 2. Care ține de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ◊ Sfânta slujbă = liturghia. Locurile sfinte = ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit și a propovăduit Isus Hristos. Sfântul Mormânt = mormântul în care a fost depus Isus Hristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de venerație; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul Soare. ♦ Epitet dat zilelor săptămânii. 5. Desăvârșit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” și exprimând ideea de superlativ) Strașnic, zdravăn. O sfântă de bătaie. II. S. m., s. f. 1. S. m. art. (Pop.) Dumnezeu. ◊ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o păți, a da de belea; b) a da peste un noroc neașteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zăbovește undeva prea mult (și degeaba). Ferit-a sfântul! = în niciun caz, nicidecum. 2. S. m. și f. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și consacrată ca atare, după moarte, de către Biserică. ◊ Expr. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinții = a ațipi, a adormi; a muri. A-i ieși (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept și înțelept, a spune o vorbă potrivită. A sta (ca un) sfânt = a sta nemișcat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinți sau a se ruga de toți sfinții = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri și cu stăruințe. La sfântu-așteaptă = niciodată. ♦ Om care duce o viață curată și cucernică. 3. S. f. pl. art. (În credințele populare) Iele. 4. S. m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ. DOOM
!poála-Sfíntei-Maríi (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-Sfíntei-Maríi
sfinți
SFINȚÍ, sfințesc, vb. IV. 1. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sanctifica. 2. Tranz. (Bis.) A efectua un ritual prin care se conferă unor obiecte caracter sacru. 3. Tranz. A tâmosi (o biserică). 4. Tranz. (Pop.) A hirotonisi un preot. 5. Tranz. A cinsti, a respecta, a venera, a slăvi. 6. Refl. (Reg.) A face ce vrea. Nu se sfințește el cu mine. – Din sl. sventiti. DOOM
sfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfințésc, imperf. 3 sg. sfințeá; conj. prez. 3 să sfințeáscă
sfinție
SFINȚÍE, sfinții, s. f. (În forma articulată și urmat de un adjectiv posesiv) Epitet sau titlu de respect care se dă clericilor, sfinților și (rar) lui Dumnezeu. – Sfânt + suf. -ie. DOOM
Sfințíile Voástre (-ți-i) loc. pr.
sfinții
SFẤNT, -Ă, sfinți, -te, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Epitet dat divinității. ♦ Epitet dat celor sanctificați de Biserică. ◊ Sfântul Părinte = titlu dat papei de către catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viață curată și cucernică. 2. Care ține de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ◊ Sfânta slujbă = liturghia. Locurile sfinte = ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit și a propovăduit Isus Hristos. Sfântul Mormânt = mormântul în care a fost depus Isus Hristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de venerație; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul Soare. ♦ Epitet dat zilelor săptămânii. 5. Desăvârșit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” și exprimând ideea de superlativ) Strașnic, zdravăn. O sfântă de bătaie. II. S. m., s. f. 1. S. m. art. (Pop.) Dumnezeu. ◊ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o păți, a da de belea; b) a da peste un noroc neașteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zăbovește undeva prea mult (și degeaba). Ferit-a sfântul! = în niciun caz, nicidecum. 2. S. m. și f. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și consacrată ca atare, după moarte, de către Biserică. ◊ Expr. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinții = a ațipi, a adormi; a muri. A-i ieși (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept și înțelept, a spune o vorbă potrivită. A sta (ca un) sfânt = a sta nemișcat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinți sau a se ruga de toți sfinții = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri și cu stăruințe. La sfântu-așteaptă = niciodată. ♦ Om care duce o viață curată și cucernică. 3. S. f. pl. art. (În credințele populare) Iele. 4. S. m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ. DOOM
!poála-Sfíntei-Maríi (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-Sfíntei-Maríi
sfinții
SFẤNT, -Ă, sfinți, -te, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Epitet dat divinității. ♦ Epitet dat celor sanctificați de Biserică. ◊ Sfântul Părinte = titlu dat papei de către catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viață curată și cucernică. 2. Care ține de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ◊ Sfânta slujbă = liturghia. Locurile sfinte = ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit și a propovăduit Isus Hristos. Sfântul Mormânt = mormântul în care a fost depus Isus Hristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de venerație; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul Soare. ♦ Epitet dat zilelor săptămânii. 5. Desăvârșit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” și exprimând ideea de superlativ) Strașnic, zdravăn. O sfântă de bătaie. II. S. m., s. f. 1. S. m. art. (Pop.) Dumnezeu. ◊ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o păți, a da de belea; b) a da peste un noroc neașteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zăbovește undeva prea mult (și degeaba). Ferit-a sfântul! = în niciun caz, nicidecum. 2. S. m. și f. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și consacrată ca atare, după moarte, de către Biserică. ◊ Expr. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinții = a ațipi, a adormi; a muri. A-i ieși (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept și înțelept, a spune o vorbă potrivită. A sta (ca un) sfânt = a sta nemișcat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinți sau a se ruga de toți sfinții = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri și cu stăruințe. La sfântu-așteaptă = niciodată. ♦ Om care duce o viață curată și cucernică. 3. S. f. pl. art. (În credințele populare) Iele. 4. S. m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ. DOOM
!poála-Sfíntei-Maríi (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-Sfíntei-Maríi
sfinții
SFINȚÍ, sfințesc, vb. IV. 1. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sanctifica. 2. Tranz. (Bis.) A efectua un ritual prin care se conferă unor obiecte caracter sacru. 3. Tranz. A tâmosi (o biserică). 4. Tranz. (Pop.) A hirotonisi un preot. 5. Tranz. A cinsti, a respecta, a venera, a slăvi. 6. Refl. (Reg.) A face ce vrea. Nu se sfințește el cu mine. – Din sl. sventiti. DOOM
sfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfințésc, imperf. 3 sg. sfințeá; conj. prez. 3 să sfințeáscă
sfinților
SFẤNT, -Ă, sfinți, -te, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Epitet dat divinității. ♦ Epitet dat celor sanctificați de Biserică. ◊ Sfântul Părinte = titlu dat papei de către catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viață curată și cucernică. 2. Care ține de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ◊ Sfânta slujbă = liturghia. Locurile sfinte = ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit și a propovăduit Isus Hristos. Sfântul Mormânt = mormântul în care a fost depus Isus Hristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de venerație; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul Soare. ♦ Epitet dat zilelor săptămânii. 5. Desăvârșit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” și exprimând ideea de superlativ) Strașnic, zdravăn. O sfântă de bătaie. II. S. m., s. f. 1. S. m. art. (Pop.) Dumnezeu. ◊ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o păți, a da de belea; b) a da peste un noroc neașteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zăbovește undeva prea mult (și degeaba). Ferit-a sfântul! = în niciun caz, nicidecum. 2. S. m. și f. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și consacrată ca atare, după moarte, de către Biserică. ◊ Expr. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinții = a ațipi, a adormi; a muri. A-i ieși (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept și înțelept, a spune o vorbă potrivită. A sta (ca un) sfânt = a sta nemișcat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinți sau a se ruga de toți sfinții = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri și cu stăruințe. La sfântu-așteaptă = niciodată. ♦ Om care duce o viață curată și cucernică. 3. S. f. pl. art. (În credințele populare) Iele. 4. S. m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ. DOOM
!poála-Sfíntei-Maríi (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-Sfíntei-Maríi
sfinților
SFẤNT, -Ă, sfinți, -te, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Epitet dat divinității. ♦ Epitet dat celor sanctificați de Biserică. ◊ Sfântul Părinte = titlu dat papei de către catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viață curată și cucernică. 2. Care ține de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ◊ Sfânta slujbă = liturghia. Locurile sfinte = ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit și a propovăduit Isus Hristos. Sfântul Mormânt = mormântul în care a fost depus Isus Hristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de venerație; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul Soare. ♦ Epitet dat zilelor săptămânii. 5. Desăvârșit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” și exprimând ideea de superlativ) Strașnic, zdravăn. O sfântă de bătaie. II. S. m., s. f. 1. S. m. art. (Pop.) Dumnezeu. ◊ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o păți, a da de belea; b) a da peste un noroc neașteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zăbovește undeva prea mult (și degeaba). Ferit-a sfântul! = în niciun caz, nicidecum. 2. S. m. și f. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și consacrată ca atare, după moarte, de către Biserică. ◊ Expr. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinții = a ațipi, a adormi; a muri. A-i ieși (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept și înțelept, a spune o vorbă potrivită. A sta (ca un) sfânt = a sta nemișcat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinți sau a se ruga de toți sfinții = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri și cu stăruințe. La sfântu-așteaptă = niciodată. ♦ Om care duce o viață curată și cucernică. 3. S. f. pl. art. (În credințele populare) Iele. 4. S. m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ. DOOM
!poála-Sfíntei-Maríi (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-Sfíntei-Maríi
sfințim
SFINȚÍ, sfințesc, vb. IV. 1. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sanctifica. 2. Tranz. (Bis.) A efectua un ritual prin care se conferă unor obiecte caracter sacru. 3. Tranz. A tâmosi (o biserică). 4. Tranz. (Pop.) A hirotonisi un preot. 5. Tranz. A cinsti, a respecta, a venera, a slăvi. 6. Refl. (Reg.) A face ce vrea. Nu se sfințește el cu mine. – Din sl. sventiti. DOOM
sfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfințésc, imperf. 3 sg. sfințeá; conj. prez. 3 să sfințeáscă
sfințind
SFINȚÍ, sfințesc, vb. IV. 1. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sanctifica. 2. Tranz. (Bis.) A efectua un ritual prin care se conferă unor obiecte caracter sacru. 3. Tranz. A tâmosi (o biserică). 4. Tranz. (Pop.) A hirotonisi un preot. 5. Tranz. A cinsti, a respecta, a venera, a slăvi. 6. Refl. (Reg.) A face ce vrea. Nu se sfințește el cu mine. – Din sl. sventiti. DOOM
sfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfințésc, imperf. 3 sg. sfințeá; conj. prez. 3 să sfințeáscă
sfințire
SFINȚÍ, sfințesc, vb. IV. 1. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sanctifica. 2. Tranz. (Bis.) A efectua un ritual prin care se conferă unor obiecte caracter sacru. 3. Tranz. A tâmosi (o biserică). 4. Tranz. (Pop.) A hirotonisi un preot. 5. Tranz. A cinsti, a respecta, a venera, a slăvi. 6. Refl. (Reg.) A face ce vrea. Nu se sfințește el cu mine. – Din sl. sventiti. DOOM
sfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfințésc, imperf. 3 sg. sfințeá; conj. prez. 3 să sfințeáscă
sfințire
SFINȚÍRE, sfințiri, s. f. Acțiunea de a (se) sfinți și rezultatul ei. ◊ (Bis.) Ritual menit să confere unor lucruri un caracter sacru. ♦ (Înv.) Consfințire, consacrare. – V. sfinți1. DOOM
sfințíre s. f., g.-d. art. sfințírii; pl. sfințíri
sfințirea
SFINȚÍRE, sfințiri, s. f. Acțiunea de a (se) sfinți și rezultatul ei. ◊ (Bis.) Ritual menit să confere unor lucruri un caracter sacru. ♦ (Înv.) Consfințire, consacrare. – V. sfinți1. DOOM
sfințíre s. f., g.-d. art. sfințírii; pl. sfințíri
sfințiri
SFINȚÍRE, sfințiri, s. f. Acțiunea de a (se) sfinți și rezultatul ei. ◊ (Bis.) Ritual menit să confere unor lucruri un caracter sacru. ♦ (Înv.) Consfințire, consacrare. – V. sfinți1. DOOM
sfințíre s. f., g.-d. art. sfințírii; pl. sfințíri
sfințirii
SFINȚÍRE, sfințiri, s. f. Acțiunea de a (se) sfinți și rezultatul ei. ◊ (Bis.) Ritual menit să confere unor lucruri un caracter sacru. ♦ (Înv.) Consfințire, consacrare. – V. sfinți1. DOOM
sfințíre s. f., g.-d. art. sfințírii; pl. sfințíri
sfințirile
SFINȚÍRE, sfințiri, s. f. Acțiunea de a (se) sfinți și rezultatul ei. ◊ (Bis.) Ritual menit să confere unor lucruri un caracter sacru. ♦ (Înv.) Consfințire, consacrare. – V. sfinți1. DOOM
sfințíre s. f., g.-d. art. sfințírii; pl. sfințíri
sfințirilor
SFINȚÍRE, sfințiri, s. f. Acțiunea de a (se) sfinți și rezultatul ei. ◊ (Bis.) Ritual menit să confere unor lucruri un caracter sacru. ♦ (Înv.) Consfințire, consacrare. – V. sfinți1. DOOM
sfințíre s. f., g.-d. art. sfințírii; pl. sfințíri
sfințiră
SFINȚÍ, sfințesc, vb. IV. 1. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sanctifica. 2. Tranz. (Bis.) A efectua un ritual prin care se conferă unor obiecte caracter sacru. 3. Tranz. A tâmosi (o biserică). 4. Tranz. (Pop.) A hirotonisi un preot. 5. Tranz. A cinsti, a respecta, a venera, a slăvi. 6. Refl. (Reg.) A face ce vrea. Nu se sfințește el cu mine. – Din sl. sventiti. DOOM
sfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfințésc, imperf. 3 sg. sfințeá; conj. prez. 3 să sfințeáscă
sfințirăm
SFINȚÍ, sfințesc, vb. IV. 1. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sanctifica. 2. Tranz. (Bis.) A efectua un ritual prin care se conferă unor obiecte caracter sacru. 3. Tranz. A tâmosi (o biserică). 4. Tranz. (Pop.) A hirotonisi un preot. 5. Tranz. A cinsti, a respecta, a venera, a slăvi. 6. Refl. (Reg.) A face ce vrea. Nu se sfințește el cu mine. – Din sl. sventiti. DOOM
sfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfințésc, imperf. 3 sg. sfințeá; conj. prez. 3 să sfințeáscă
sfințirăți
SFINȚÍ, sfințesc, vb. IV. 1. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sanctifica. 2. Tranz. (Bis.) A efectua un ritual prin care se conferă unor obiecte caracter sacru. 3. Tranz. A tâmosi (o biserică). 4. Tranz. (Pop.) A hirotonisi un preot. 5. Tranz. A cinsti, a respecta, a venera, a slăvi. 6. Refl. (Reg.) A face ce vrea. Nu se sfințește el cu mine. – Din sl. sventiti. DOOM
sfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfințésc, imperf. 3 sg. sfințeá; conj. prez. 3 să sfințeáscă
sfințise
SFINȚÍ, sfințesc, vb. IV. 1. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sanctifica. 2. Tranz. (Bis.) A efectua un ritual prin care se conferă unor obiecte caracter sacru. 3. Tranz. A tâmosi (o biserică). 4. Tranz. (Pop.) A hirotonisi un preot. 5. Tranz. A cinsti, a respecta, a venera, a slăvi. 6. Refl. (Reg.) A face ce vrea. Nu se sfințește el cu mine. – Din sl. sventiti. DOOM
sfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfințésc, imperf. 3 sg. sfințeá; conj. prez. 3 să sfințeáscă
sfințisem
SFINȚÍ, sfințesc, vb. IV. 1. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sanctifica. 2. Tranz. (Bis.) A efectua un ritual prin care se conferă unor obiecte caracter sacru. 3. Tranz. A tâmosi (o biserică). 4. Tranz. (Pop.) A hirotonisi un preot. 5. Tranz. A cinsti, a respecta, a venera, a slăvi. 6. Refl. (Reg.) A face ce vrea. Nu se sfințește el cu mine. – Din sl. sventiti. DOOM
sfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfințésc, imperf. 3 sg. sfințeá; conj. prez. 3 să sfințeáscă
sfințiseră
SFINȚÍ, sfințesc, vb. IV. 1. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sanctifica. 2. Tranz. (Bis.) A efectua un ritual prin care se conferă unor obiecte caracter sacru. 3. Tranz. A tâmosi (o biserică). 4. Tranz. (Pop.) A hirotonisi un preot. 5. Tranz. A cinsti, a respecta, a venera, a slăvi. 6. Refl. (Reg.) A face ce vrea. Nu se sfințește el cu mine. – Din sl. sventiti. DOOM
sfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfințésc, imperf. 3 sg. sfințeá; conj. prez. 3 să sfințeáscă
sfințiserăm
SFINȚÍ, sfințesc, vb. IV. 1. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sanctifica. 2. Tranz. (Bis.) A efectua un ritual prin care se conferă unor obiecte caracter sacru. 3. Tranz. A tâmosi (o biserică). 4. Tranz. (Pop.) A hirotonisi un preot. 5. Tranz. A cinsti, a respecta, a venera, a slăvi. 6. Refl. (Reg.) A face ce vrea. Nu se sfințește el cu mine. – Din sl. sventiti. DOOM
sfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfințésc, imperf. 3 sg. sfințeá; conj. prez. 3 să sfințeáscă
sfințiserăți
SFINȚÍ, sfințesc, vb. IV. 1. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sanctifica. 2. Tranz. (Bis.) A efectua un ritual prin care se conferă unor obiecte caracter sacru. 3. Tranz. A tâmosi (o biserică). 4. Tranz. (Pop.) A hirotonisi un preot. 5. Tranz. A cinsti, a respecta, a venera, a slăvi. 6. Refl. (Reg.) A face ce vrea. Nu se sfințește el cu mine. – Din sl. sventiti. DOOM
sfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfințésc, imperf. 3 sg. sfințeá; conj. prez. 3 să sfințeáscă
sfințiseși
SFINȚÍ, sfințesc, vb. IV. 1. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sanctifica. 2. Tranz. (Bis.) A efectua un ritual prin care se conferă unor obiecte caracter sacru. 3. Tranz. A tâmosi (o biserică). 4. Tranz. (Pop.) A hirotonisi un preot. 5. Tranz. A cinsti, a respecta, a venera, a slăvi. 6. Refl. (Reg.) A face ce vrea. Nu se sfințește el cu mine. – Din sl. sventiti. DOOM
sfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfințésc, imperf. 3 sg. sfințeá; conj. prez. 3 să sfințeáscă
sfințiseți
SFINȚÍ, sfințesc, vb. IV. 1. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sanctifica. 2. Tranz. (Bis.) A efectua un ritual prin care se conferă unor obiecte caracter sacru. 3. Tranz. A tâmosi (o biserică). 4. Tranz. (Pop.) A hirotonisi un preot. 5. Tranz. A cinsti, a respecta, a venera, a slăvi. 6. Refl. (Reg.) A face ce vrea. Nu se sfințește el cu mine. – Din sl. sventiti. DOOM
sfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfințésc, imperf. 3 sg. sfințeá; conj. prez. 3 să sfințeáscă
sfințit
SFINȚÍT1 s. n. v. asfințit. DOOM
!asfințít s. n., pl. asfințíturi
sfințit
SFINȚÍ, sfințesc, vb. IV. 1. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sanctifica. 2. Tranz. (Bis.) A efectua un ritual prin care se conferă unor obiecte caracter sacru. 3. Tranz. A tâmosi (o biserică). 4. Tranz. (Pop.) A hirotonisi un preot. 5. Tranz. A cinsti, a respecta, a venera, a slăvi. 6. Refl. (Reg.) A face ce vrea. Nu se sfințește el cu mine. – Din sl. sventiti. DOOM
sfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfințésc, imperf. 3 sg. sfințeá; conj. prez. 3 să sfințeáscă
sfințit
SFINȚÍT2, -Ă, sfințiți, -te, adj. (Bis.) 1. Asupra căruia a fost efectuat un ritual pentru a-i da un caracter sacru. 2. Epitet de onoare dat clericilor. – V. sfinți1.
sfințita
SFINȚÍT2, -Ă, sfințiți, -te, adj. (Bis.) 1. Asupra căruia a fost efectuat un ritual pentru a-i da un caracter sacru. 2. Epitet de onoare dat clericilor. – V. sfinți1.
sfințite
SFINȚÍT2, -Ă, sfințiți, -te, adj. (Bis.) 1. Asupra căruia a fost efectuat un ritual pentru a-i da un caracter sacru. 2. Epitet de onoare dat clericilor. – V. sfinți1.
sfințitei
SFINȚÍT2, -Ă, sfințiți, -te, adj. (Bis.) 1. Asupra căruia a fost efectuat un ritual pentru a-i da un caracter sacru. 2. Epitet de onoare dat clericilor. – V. sfinți1.
sfințitele
SFINȚÍT2, -Ă, sfințiți, -te, adj. (Bis.) 1. Asupra căruia a fost efectuat un ritual pentru a-i da un caracter sacru. 2. Epitet de onoare dat clericilor. – V. sfinți1.
sfințitelor
SFINȚÍT2, -Ă, sfințiți, -te, adj. (Bis.) 1. Asupra căruia a fost efectuat un ritual pentru a-i da un caracter sacru. 2. Epitet de onoare dat clericilor. – V. sfinți1.
sfințitul
SFINȚÍT2, -Ă, sfințiți, -te, adj. (Bis.) 1. Asupra căruia a fost efectuat un ritual pentru a-i da un caracter sacru. 2. Epitet de onoare dat clericilor. – V. sfinți1.
sfințitului
SFINȚÍT2, -Ă, sfințiți, -te, adj. (Bis.) 1. Asupra căruia a fost efectuat un ritual pentru a-i da un caracter sacru. 2. Epitet de onoare dat clericilor. – V. sfinți1.
sfințitura
SFINȚITÚRĂ, sfințituri, s. f. (Rar) Faptul de a sfinți1; (concr.) obiect sfințit. – Sfinți1 + suf. -tură. DOOM
sfințitúră (rar) s. f., g.-d. art. sfințitúrii; pl. sfințitúri
sfințituri
SFINȚITÚRĂ, sfințituri, s. f. (Rar) Faptul de a sfinți1; (concr.) obiect sfințit. – Sfinți1 + suf. -tură. DOOM
sfințitúră (rar) s. f., g.-d. art. sfințitúrii; pl. sfințitúri
sfințiturii
SFINȚITÚRĂ, sfințituri, s. f. (Rar) Faptul de a sfinți1; (concr.) obiect sfințit. – Sfinți1 + suf. -tură. DOOM
sfințitúră (rar) s. f., g.-d. art. sfințitúrii; pl. sfințitúri
sfințiturile
SFINȚITÚRĂ, sfințituri, s. f. (Rar) Faptul de a sfinți1; (concr.) obiect sfințit. – Sfinți1 + suf. -tură. DOOM
sfințitúră (rar) s. f., g.-d. art. sfințitúrii; pl. sfințitúri
sfințiturilor
SFINȚITÚRĂ, sfințituri, s. f. (Rar) Faptul de a sfinți1; (concr.) obiect sfințit. – Sfinți1 + suf. -tură. DOOM
sfințitúră (rar) s. f., g.-d. art. sfințitúrii; pl. sfințitúri
sfințiși
SFINȚÍ, sfințesc, vb. IV. 1. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sanctifica. 2. Tranz. (Bis.) A efectua un ritual prin care se conferă unor obiecte caracter sacru. 3. Tranz. A tâmosi (o biserică). 4. Tranz. (Pop.) A hirotonisi un preot. 5. Tranz. A cinsti, a respecta, a venera, a slăvi. 6. Refl. (Reg.) A face ce vrea. Nu se sfințește el cu mine. – Din sl. sventiti. DOOM
sfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfințésc, imperf. 3 sg. sfințeá; conj. prez. 3 să sfințeáscă
sfințișor
SFINȚIȘÓR, sfințișori, s. m. 1. (Ir.) Diminutiv al lui sfânt (II 2). 2. (Reg.; la pl.) Mucenici (2). – Sfânt + suf. -ișor. DOOM
sfințișór s. m., pl. sfințișóri
sfințișori
SFINȚIȘÓR, sfințișori, s. m. 1. (Ir.) Diminutiv al lui sfânt (II 2). 2. (Reg.; la pl.) Mucenici (2). – Sfânt + suf. -ișor. DOOM
sfințișór s. m., pl. sfințișóri
sfințișorii
SFINȚIȘÓR, sfințișori, s. m. 1. (Ir.) Diminutiv al lui sfânt (II 2). 2. (Reg.; la pl.) Mucenici (2). – Sfânt + suf. -ișor. DOOM
sfințișór s. m., pl. sfințișóri
sfințișorilor
SFINȚIȘÓR, sfințișori, s. m. 1. (Ir.) Diminutiv al lui sfânt (II 2). 2. (Reg.; la pl.) Mucenici (2). – Sfânt + suf. -ișor. DOOM
sfințișór s. m., pl. sfințișóri
sfințișorul
SFINȚIȘÓR, sfințișori, s. m. 1. (Ir.) Diminutiv al lui sfânt (II 2). 2. (Reg.; la pl.) Mucenici (2). – Sfânt + suf. -ișor. DOOM
sfințișór s. m., pl. sfințișóri
sfințișorului
SFINȚIȘÓR, sfințișori, s. m. 1. (Ir.) Diminutiv al lui sfânt (II 2). 2. (Reg.; la pl.) Mucenici (2). – Sfânt + suf. -ișor. DOOM
sfințișór s. m., pl. sfințișóri
sfințiți
SFINȚÍ, sfințesc, vb. IV. 1. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sanctifica. 2. Tranz. (Bis.) A efectua un ritual prin care se conferă unor obiecte caracter sacru. 3. Tranz. A tâmosi (o biserică). 4. Tranz. (Pop.) A hirotonisi un preot. 5. Tranz. A cinsti, a respecta, a venera, a slăvi. 6. Refl. (Reg.) A face ce vrea. Nu se sfințește el cu mine. – Din sl. sventiti. DOOM
sfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfințésc, imperf. 3 sg. sfințeá; conj. prez. 3 să sfințeáscă
sfințiți
SFINȚÍT2, -Ă, sfințiți, -te, adj. (Bis.) 1. Asupra căruia a fost efectuat un ritual pentru a-i da un caracter sacru. 2. Epitet de onoare dat clericilor. – V. sfinți1.
sfințiții
SFINȚÍT2, -Ă, sfințiți, -te, adj. (Bis.) 1. Asupra căruia a fost efectuat un ritual pentru a-i da un caracter sacru. 2. Epitet de onoare dat clericilor. – V. sfinți1.
sfințiților
SFINȚÍT2, -Ă, sfințiți, -te, adj. (Bis.) 1. Asupra căruia a fost efectuat un ritual pentru a-i da un caracter sacru. 2. Epitet de onoare dat clericilor. – V. sfinți1.
sfioasa
SFIÓS, -OÁSĂ, sfioși, -oase, adj. Lipsit de îndrăzneală; timid, rușinos, rezervat, sfielnic, sfiicios; (despre manifestări, gesturi) care denotă timiditate, lipsă de îndrăzneală, nesiguranță, jenă. [Pr.: sfi-os] – Sfii + suf. -os. DOOM
sfiós adj. m., pl. sfióși; f. sfioásă, pl. sfioáse
sfioase
SFIÓS, -OÁSĂ, sfioși, -oase, adj. Lipsit de îndrăzneală; timid, rușinos, rezervat, sfielnic, sfiicios; (despre manifestări, gesturi) care denotă timiditate, lipsă de îndrăzneală, nesiguranță, jenă. [Pr.: sfi-os] – Sfii + suf. -os. DOOM
sfiós adj. m., pl. sfióși; f. sfioásă, pl. sfioáse
sfioasei
SFIÓS, -OÁSĂ, sfioși, -oase, adj. Lipsit de îndrăzneală; timid, rușinos, rezervat, sfielnic, sfiicios; (despre manifestări, gesturi) care denotă timiditate, lipsă de îndrăzneală, nesiguranță, jenă. [Pr.: sfi-os] – Sfii + suf. -os. DOOM
sfiós adj. m., pl. sfióși; f. sfioásă, pl. sfioáse
sfioasele
SFIÓS, -OÁSĂ, sfioși, -oase, adj. Lipsit de îndrăzneală; timid, rușinos, rezervat, sfielnic, sfiicios; (despre manifestări, gesturi) care denotă timiditate, lipsă de îndrăzneală, nesiguranță, jenă. [Pr.: sfi-os] – Sfii + suf. -os. DOOM
sfiós adj. m., pl. sfióși; f. sfioásă, pl. sfioáse
sfioaselor
SFIÓS, -OÁSĂ, sfioși, -oase, adj. Lipsit de îndrăzneală; timid, rușinos, rezervat, sfielnic, sfiicios; (despre manifestări, gesturi) care denotă timiditate, lipsă de îndrăzneală, nesiguranță, jenă. [Pr.: sfi-os] – Sfii + suf. -os. DOOM
sfiós adj. m., pl. sfióși; f. sfioásă, pl. sfioáse
sfios
SFIÓS, -OÁSĂ, sfioși, -oase, adj. Lipsit de îndrăzneală; timid, rușinos, rezervat, sfielnic, sfiicios; (despre manifestări, gesturi) care denotă timiditate, lipsă de îndrăzneală, nesiguranță, jenă. [Pr.: sfi-os] – Sfii + suf. -os. DOOM
sfiós adj. m., pl. sfióși; f. sfioásă, pl. sfioáse
sfiosul
SFIÓS, -OÁSĂ, sfioși, -oase, adj. Lipsit de îndrăzneală; timid, rușinos, rezervat, sfielnic, sfiicios; (despre manifestări, gesturi) care denotă timiditate, lipsă de îndrăzneală, nesiguranță, jenă. [Pr.: sfi-os] – Sfii + suf. -os. DOOM
sfiós adj. m., pl. sfióși; f. sfioásă, pl. sfioáse
sfiosului
SFIÓS, -OÁSĂ, sfioși, -oase, adj. Lipsit de îndrăzneală; timid, rușinos, rezervat, sfielnic, sfiicios; (despre manifestări, gesturi) care denotă timiditate, lipsă de îndrăzneală, nesiguranță, jenă. [Pr.: sfi-os] – Sfii + suf. -os. DOOM
sfiós adj. m., pl. sfióși; f. sfioásă, pl. sfioáse
sfioși
SFIÓS, -OÁSĂ, sfioși, -oase, adj. Lipsit de îndrăzneală; timid, rușinos, rezervat, sfielnic, sfiicios; (despre manifestări, gesturi) care denotă timiditate, lipsă de îndrăzneală, nesiguranță, jenă. [Pr.: sfi-os] – Sfii + suf. -os. DOOM
sfiós adj. m., pl. sfióși; f. sfioásă, pl. sfioáse
sfioșii
SFIÓS, -OÁSĂ, sfioși, -oase, adj. Lipsit de îndrăzneală; timid, rușinos, rezervat, sfielnic, sfiicios; (despre manifestări, gesturi) care denotă timiditate, lipsă de îndrăzneală, nesiguranță, jenă. [Pr.: sfi-os] – Sfii + suf. -os. DOOM
sfiós adj. m., pl. sfióși; f. sfioásă, pl. sfioáse
sfioșilor
SFIÓS, -OÁSĂ, sfioși, -oase, adj. Lipsit de îndrăzneală; timid, rușinos, rezervat, sfielnic, sfiicios; (despre manifestări, gesturi) care denotă timiditate, lipsă de îndrăzneală, nesiguranță, jenă. [Pr.: sfi-os] – Sfii + suf. -os. DOOM
sfiós adj. m., pl. sfióși; f. sfioásă, pl. sfioáse
sfita
SFÍTĂ, sfite, s. f. Veșmânt preoțesc larg și fără mâneci, care se poartă în timpul slujbei peste celelalte haine. – Din sl. svita. DOOM
sfítă s. f., g.-d. art. sfítei; pl. sfíte
sfite
SFÍTĂ, sfite, s. f. Veșmânt preoțesc larg și fără mâneci, care se poartă în timpul slujbei peste celelalte haine. – Din sl. svita. DOOM
sfítă s. f., g.-d. art. sfítei; pl. sfíte
sfitei
SFÍTĂ, sfite, s. f. Veșmânt preoțesc larg și fără mâneci, care se poartă în timpul slujbei peste celelalte haine. – Din sl. svita. DOOM
sfítă s. f., g.-d. art. sfítei; pl. sfíte
sfitele
SFÍTĂ, sfite, s. f. Veșmânt preoțesc larg și fără mâneci, care se poartă în timpul slujbei peste celelalte haine. – Din sl. svita. DOOM
sfítă s. f., g.-d. art. sfítei; pl. sfíte
sfitelor
SFÍTĂ, sfite, s. f. Veșmânt preoțesc larg și fără mâneci, care se poartă în timpul slujbei peste celelalte haine. – Din sl. svita. DOOM
sfítă s. f., g.-d. art. sfítei; pl. sfíte
sfitoc
sfitóc (-oáce), s. n. – Sul, rulou. Sl. sŭvitŭkŭ, rus. svitok (Tiktin).
sfoaie
sfoaie, sfoi s. f. (cart.) tehnică de trișare la pocher, constând în permanenta păstrare a cărților de deasupra prin servirea celor imediat următoare.
sfoara
SFOÁRĂ, sfori, s. f. 1. Fir lung obținut din împletirea sau răsucirea mai multor fibre textile (de in, cânepă, bumbac etc.) și folosit în special la legat. ◊ Expr. A întinde sfoara (prea tare sau prea mult) = a forța lucrurile, a exagera în ceva. A trage pe cineva pe sfoară = a înșela pe cineva (la socoteli). A trage sforile = a unelti în ascuns, cu abilitate. A da sfoară în țară = a da sfară în țară, v. sfară. Tras cu sfoara = foarte drept, aliniat. ♦ Fâșie fibroasă și flexibilă extrasă din anumite plante cu care se poate lega un obiect. 2. Măsură oficială folosită altădată pentru suprafețele de teren (a cărei valoare a variat după epoci). ♦ Bucată (mică) de teren agricol, de pământ de cultură. ◊ Expr. Sfoară de moșie = moșie mică, moșioară. 3. Figură de gimnastică executată șezând, cu picioarele întinse orizontal, unul înainte și altul înapoi. ◊ Sfoară în față = figura de gimnastică descrisă mai sus, executată cu picioarele depărtate lateral și cu pieptul înainte. [Var.: (reg.) șfáră, șfoáră s. f.] – Din ngr. sfóra. DOOM
sfoáră (fir) s. f., g.-d. art. sfórii; pl. sfori
sfoi
a face sfoi expr. (cart.) a trișa la pocher, păstrând permanent cărțile de deasupra, prin servirea celor imediat următoare.
sfoiag
SFOIÁG, (1) s. n., (2) sfoiegi, s. m. 1. S. n. (Reg.) Mucegai. 2. S. m. Larvă a unei specii de gândac (Tenebria molitar), de culoare gălbuie sau cafenie, care se dezvoltă și trăiește în faina de grâu, degradând-o și făcând-o inutilizabilă. ♦ Vierme asemănător cu râma, care trăiește prin pivnițe și prin casele umede. – Din bg. svojak. DOOM
sfoiág2 (mucegai) (reg.) s. n.
sfoiagul
SFOIÁG, (1) s. n., (2) sfoiegi, s. m. 1. S. n. (Reg.) Mucegai. 2. S. m. Larvă a unei specii de gândac (Tenebria molitar), de culoare gălbuie sau cafenie, care se dezvoltă și trăiește în faina de grâu, degradând-o și făcând-o inutilizabilă. ♦ Vierme asemănător cu râma, care trăiește prin pivnițe și prin casele umede. – Din bg. svojak. DOOM
sfoiág2 (mucegai) (reg.) s. n.
sfoiagului
SFOIÁG, (1) s. n., (2) sfoiegi, s. m. 1. S. n. (Reg.) Mucegai. 2. S. m. Larvă a unei specii de gândac (Tenebria molitar), de culoare gălbuie sau cafenie, care se dezvoltă și trăiește în faina de grâu, degradând-o și făcând-o inutilizabilă. ♦ Vierme asemănător cu râma, care trăiește prin pivnițe și prin casele umede. – Din bg. svojak. DOOM
sfoiág2 (mucegai) (reg.) s. n.
sfoiegi
SFOIÁG, (1) s. n., (2) sfoiegi, s. m. 1. S. n. (Reg.) Mucegai. 2. S. m. Larvă a unei specii de gândac (Tenebria molitar), de culoare gălbuie sau cafenie, care se dezvoltă și trăiește în faina de grâu, degradând-o și făcând-o inutilizabilă. ♦ Vierme asemănător cu râma, care trăiește prin pivnițe și prin casele umede. – Din bg. svojak. DOOM
sfoiág2 (mucegai) (reg.) s. n.
sfoiegi
SFOIEGÍ, pers. 3 sfoiegește, vb. IV. Refl. (Reg.) A mucezi. [Pr.: sfo-ie-] – Din sfoiag. DOOM
!sfoiegí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfoiegéște, imperf. 3 sg. se sfoiegeá; conj. prez. 3 să se sfoiegeáscă
sfoiegii
SFOIÁG, (1) s. n., (2) sfoiegi, s. m. 1. S. n. (Reg.) Mucegai. 2. S. m. Larvă a unei specii de gândac (Tenebria molitar), de culoare gălbuie sau cafenie, care se dezvoltă și trăiește în faina de grâu, degradând-o și făcând-o inutilizabilă. ♦ Vierme asemănător cu râma, care trăiește prin pivnițe și prin casele umede. – Din bg. svojak. DOOM
sfoiág2 (mucegai) (reg.) s. n.
sfoiegilor
SFOIÁG, (1) s. n., (2) sfoiegi, s. m. 1. S. n. (Reg.) Mucegai. 2. S. m. Larvă a unei specii de gândac (Tenebria molitar), de culoare gălbuie sau cafenie, care se dezvoltă și trăiește în faina de grâu, degradând-o și făcând-o inutilizabilă. ♦ Vierme asemănător cu râma, care trăiește prin pivnițe și prin casele umede. – Din bg. svojak. DOOM
sfoiág2 (mucegai) (reg.) s. n.
sfoiegire
SFOIEGÍ, pers. 3 sfoiegește, vb. IV. Refl. (Reg.) A mucezi. [Pr.: sfo-ie-] – Din sfoiag.
sfoiegit
SFOIEGÍT, -Ă, sfoiegiți, -te, adj. (Reg.) Muced, umed; p. ext. îngălbenit, sfrijit. [Pr.: sfo-ie-] – V. sfoiegi.
sfor
SFOR2 s. n. (Reg.) 1. Curent în mijlocul unei ape curgătoare; firul apei. 2. Loc de unde țâșnește din pământ apă, formând o mocirlă. – Din sb. svor. DOOM
sfor2 (reg.) s. n.
sforac
SFORÁC s. n. (Reg.) Loc mocirlos; smârc. – Sfor2 + suf. -ac. DOOM
sforác (loc mocirlos) (reg.) s. n.
sforace
SFORÁCI, sforace, s. n. Fiecare dintre cele trei sfori cu care se leagă sacul de pescuit. – Sfoară + suf. -aci. DOOM
sforáci (sfoară) s. n., pl. sforáce
sforacele
SFORÁCI, sforace, s. n. Fiecare dintre cele trei sfori cu care se leagă sacul de pescuit. – Sfoară + suf. -aci. DOOM
sforáci (sfoară) s. n., pl. sforáce
sforacelor
SFORÁCI, sforace, s. n. Fiecare dintre cele trei sfori cu care se leagă sacul de pescuit. – Sfoară + suf. -aci. DOOM
sforáci (sfoară) s. n., pl. sforáce
sforaci
SFORÁCI, sforace, s. n. Fiecare dintre cele trei sfori cu care se leagă sacul de pescuit. – Sfoară + suf. -aci. DOOM
sforáci (sfoară) s. n., pl. sforáce
sforaciul
SFORÁCI, sforace, s. n. Fiecare dintre cele trei sfori cu care se leagă sacul de pescuit. – Sfoară + suf. -aci. DOOM
sforáci (sfoară) s. n., pl. sforáce
sforaciului
SFORÁCI, sforace, s. n. Fiecare dintre cele trei sfori cu care se leagă sacul de pescuit. – Sfoară + suf. -aci. DOOM
sforáci (sfoară) s. n., pl. sforáce
sforacul
SFORÁC s. n. (Reg.) Loc mocirlos; smârc. – Sfor2 + suf. -ac. DOOM
sforác (loc mocirlos) (reg.) s. n.
sforacului
SFORÁC s. n. (Reg.) Loc mocirlos; smârc. – Sfor2 + suf. -ac. DOOM
sforác (loc mocirlos) (reg.) s. n.
sforar
SFORÁR, sforari, s. m. Meseriaș care face sfori. ♦ Fig. Persoană abilă în uneltiri și aranjamente ascunse, persoană care umblă cu intrigi. – Sfoară + suf. -ar. DOOM
sforár s. m., pl. sforári
sforari
SFORÁR, sforari, s. m. Meseriaș care face sfori. ♦ Fig. Persoană abilă în uneltiri și aranjamente ascunse, persoană care umblă cu intrigi. – Sfoară + suf. -ar. DOOM
sforár s. m., pl. sforári
sforarii
SFORÁR, sforari, s. m. Meseriaș care face sfori. ♦ Fig. Persoană abilă în uneltiri și aranjamente ascunse, persoană care umblă cu intrigi. – Sfoară + suf. -ar. DOOM
sforár s. m., pl. sforári
sforarilor
SFORÁR, sforari, s. m. Meseriaș care face sfori. ♦ Fig. Persoană abilă în uneltiri și aranjamente ascunse, persoană care umblă cu intrigi. – Sfoară + suf. -ar. DOOM
sforár s. m., pl. sforári
sforarul
SFORÁR, sforari, s. m. Meseriaș care face sfori. ♦ Fig. Persoană abilă în uneltiri și aranjamente ascunse, persoană care umblă cu intrigi. – Sfoară + suf. -ar. DOOM
sforár s. m., pl. sforári
sforarului
SFORÁR, sforari, s. m. Meseriaș care face sfori. ♦ Fig. Persoană abilă în uneltiri și aranjamente ascunse, persoană care umblă cu intrigi. – Sfoară + suf. -ar. DOOM
sforár s. m., pl. sforári
sfori
SFOÁRĂ, sfori, s. f. 1. Fir lung obținut din împletirea sau răsucirea mai multor fibre textile (de in, cânepă, bumbac etc.) și folosit în special la legat. ◊ Expr. A întinde sfoara (prea tare sau prea mult) = a forța lucrurile, a exagera în ceva. A trage pe cineva pe sfoară = a înșela pe cineva (la socoteli). A trage sforile = a unelti în ascuns, cu abilitate. A da sfoară în țară = a da sfară în țară, v. sfară. Tras cu sfoara = foarte drept, aliniat. ♦ Fâșie fibroasă și flexibilă extrasă din anumite plante cu care se poate lega un obiect. 2. Măsură oficială folosită altădată pentru suprafețele de teren (a cărei valoare a variat după epoci). ♦ Bucată (mică) de teren agricol, de pământ de cultură. ◊ Expr. Sfoară de moșie = moșie mică, moșioară. 3. Figură de gimnastică executată șezând, cu picioarele întinse orizontal, unul înainte și altul înapoi. ◊ Sfoară în față = figura de gimnastică descrisă mai sus, executată cu picioarele depărtate lateral și cu pieptul înainte. [Var.: (reg.) șfáră, șfoáră s. f.] – Din ngr. sfóra. DOOM
sfoáră (fir) s. f., g.-d. art. sfórii; pl. sfori
sforicele
SFORICÍCĂ, sforicele, s. f. Diminutiv al lui sfoară; sforișoară. – Sfoară + suf. -icică. DOOM
sforicícă s. f., g.-d. art. sforicélei; pl. sforicéle, art. sforicélele
sforicelei
SFORICÍCĂ, sforicele, s. f. Diminutiv al lui sfoară; sforișoară. – Sfoară + suf. -icică. DOOM
sforicícă s. f., g.-d. art. sforicélei; pl. sforicéle, art. sforicélele
sforicelele
SFORICÍCĂ, sforicele, s. f. Diminutiv al lui sfoară; sforișoară. – Sfoară + suf. -icică. DOOM
sforicícă s. f., g.-d. art. sforicélei; pl. sforicéle, art. sforicélele
sforicelelor
SFORICÍCĂ, sforicele, s. f. Diminutiv al lui sfoară; sforișoară. – Sfoară + suf. -icică. DOOM
sforicícă s. f., g.-d. art. sforicélei; pl. sforicéle, art. sforicélele
sforicica
SFORICÍCĂ, sforicele, s. f. Diminutiv al lui sfoară; sforișoară. – Sfoară + suf. -icică. DOOM
sforicícă s. f., g.-d. art. sforicélei; pl. sforicéle, art. sforicélele
sforii
SFOÁRĂ, sfori, s. f. 1. Fir lung obținut din împletirea sau răsucirea mai multor fibre textile (de in, cânepă, bumbac etc.) și folosit în special la legat. ◊ Expr. A întinde sfoara (prea tare sau prea mult) = a forța lucrurile, a exagera în ceva. A trage pe cineva pe sfoară = a înșela pe cineva (la socoteli). A trage sforile = a unelti în ascuns, cu abilitate. A da sfoară în țară = a da sfară în țară, v. sfară. Tras cu sfoara = foarte drept, aliniat. ♦ Fâșie fibroasă și flexibilă extrasă din anumite plante cu care se poate lega un obiect. 2. Măsură oficială folosită altădată pentru suprafețele de teren (a cărei valoare a variat după epoci). ♦ Bucată (mică) de teren agricol, de pământ de cultură. ◊ Expr. Sfoară de moșie = moșie mică, moșioară. 3. Figură de gimnastică executată șezând, cu picioarele întinse orizontal, unul înainte și altul înapoi. ◊ Sfoară în față = figura de gimnastică descrisă mai sus, executată cu picioarele depărtate lateral și cu pieptul înainte. [Var.: (reg.) șfáră, șfoáră s. f.] – Din ngr. sfóra. DOOM
sfoáră (fir) s. f., g.-d. art. sfórii; pl. sfori
sforile
SFOÁRĂ, sfori, s. f. 1. Fir lung obținut din împletirea sau răsucirea mai multor fibre textile (de in, cânepă, bumbac etc.) și folosit în special la legat. ◊ Expr. A întinde sfoara (prea tare sau prea mult) = a forța lucrurile, a exagera în ceva. A trage pe cineva pe sfoară = a înșela pe cineva (la socoteli). A trage sforile = a unelti în ascuns, cu abilitate. A da sfoară în țară = a da sfară în țară, v. sfară. Tras cu sfoara = foarte drept, aliniat. ♦ Fâșie fibroasă și flexibilă extrasă din anumite plante cu care se poate lega un obiect. 2. Măsură oficială folosită altădată pentru suprafețele de teren (a cărei valoare a variat după epoci). ♦ Bucată (mică) de teren agricol, de pământ de cultură. ◊ Expr. Sfoară de moșie = moșie mică, moșioară. 3. Figură de gimnastică executată șezând, cu picioarele întinse orizontal, unul înainte și altul înapoi. ◊ Sfoară în față = figura de gimnastică descrisă mai sus, executată cu picioarele depărtate lateral și cu pieptul înainte. [Var.: (reg.) șfáră, șfoáră s. f.] – Din ngr. sfóra. DOOM
sfoáră (fir) s. f., g.-d. art. sfórii; pl. sfori
sforilor
SFOÁRĂ, sfori, s. f. 1. Fir lung obținut din împletirea sau răsucirea mai multor fibre textile (de in, cânepă, bumbac etc.) și folosit în special la legat. ◊ Expr. A întinde sfoara (prea tare sau prea mult) = a forța lucrurile, a exagera în ceva. A trage pe cineva pe sfoară = a înșela pe cineva (la socoteli). A trage sforile = a unelti în ascuns, cu abilitate. A da sfoară în țară = a da sfară în țară, v. sfară. Tras cu sfoara = foarte drept, aliniat. ♦ Fâșie fibroasă și flexibilă extrasă din anumite plante cu care se poate lega un obiect. 2. Măsură oficială folosită altădată pentru suprafețele de teren (a cărei valoare a variat după epoci). ♦ Bucată (mică) de teren agricol, de pământ de cultură. ◊ Expr. Sfoară de moșie = moșie mică, moșioară. 3. Figură de gimnastică executată șezând, cu picioarele întinse orizontal, unul înainte și altul înapoi. ◊ Sfoară în față = figura de gimnastică descrisă mai sus, executată cu picioarele depărtate lateral și cu pieptul înainte. [Var.: (reg.) șfáră, șfoáră s. f.] – Din ngr. sfóra. DOOM
sfoáră (fir) s. f., g.-d. art. sfórii; pl. sfori
sforișoara
SFORIȘOÁRĂ, sforișoare, s. f. Sforicică. – Sfoară + suf. -ișoară. DOOM
sforișoáră s. f., g.-d. art. sforișoárei; pl. sforișoáre
sforișoare
SFORIȘOÁRĂ, sforișoare, s. f. Sforicică. – Sfoară + suf. -ișoară. DOOM
sforișoáră s. f., g.-d. art. sforișoárei; pl. sforișoáre
sforișoarei
SFORIȘOÁRĂ, sforișoare, s. f. Sforicică. – Sfoară + suf. -ișoară. DOOM
sforișoáră s. f., g.-d. art. sforișoárei; pl. sforișoáre
sforișoarele
SFORIȘOÁRĂ, sforișoare, s. f. Sforicică. – Sfoară + suf. -ișoară. DOOM
sforișoáră s. f., g.-d. art. sforișoárei; pl. sforișoáre
sforișoarelor
SFORIȘOÁRĂ, sforișoare, s. f. Sforicică. – Sfoară + suf. -ișoară. DOOM
sforișoáră s. f., g.-d. art. sforișoárei; pl. sforișoáre
sforul
SFOR2 s. n. (Reg.) 1. Curent în mijlocul unei ape curgătoare; firul apei. 2. Loc de unde țâșnește din pământ apă, formând o mocirlă. – Din sb. svor. DOOM
sfor2 (reg.) s. n.
sforului
SFOR2 s. n. (Reg.) 1. Curent în mijlocul unei ape curgătoare; firul apei. 2. Loc de unde țâșnește din pământ apă, formând o mocirlă. – Din sb. svor. DOOM
sfor2 (reg.) s. n.
sforzando
SFORZÁNDO adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Făcând să iasă în evidență, prin accentuare, un anumit sunet; forțat. [Pr.: sforțándo] – Cuv. it. DOOM
sforzándo (it.) [z pron. ț] adv.; abr. sf
sforzato
SFORZÁTO adv. Sforzando. [Pron. -ța-to. / < it. sforzato].
sforăi
SFORĂÍ, sfórăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni) A respira greu în timpul somnului, producând un zgomot caracteristic; a horcăi, a horăi; p. ext. a dormi sforăind. 2. (Despre cai) A forăi. [Prez. ind. și: sforăiésc] – Sfor1 + suf. -ăi. DOOM
sforăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfórăi, 3 sfórăie, imperf. 3 sg. sforăiá; conj. prez. 3 să sfórăie
sforăia
SFORĂÍ, sfórăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni) A respira greu în timpul somnului, producând un zgomot caracteristic; a horcăi, a horăi; p. ext. a dormi sforăind. 2. (Despre cai) A forăi. [Prez. ind. și: sforăiésc] – Sfor1 + suf. -ăi. DOOM
sforăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfórăi, 3 sfórăie, imperf. 3 sg. sforăiá; conj. prez. 3 să sfórăie
sforăiai
SFORĂÍ, sfórăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni) A respira greu în timpul somnului, producând un zgomot caracteristic; a horcăi, a horăi; p. ext. a dormi sforăind. 2. (Despre cai) A forăi. [Prez. ind. și: sforăiésc] – Sfor1 + suf. -ăi. DOOM
sforăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfórăi, 3 sfórăie, imperf. 3 sg. sforăiá; conj. prez. 3 să sfórăie
sforăiala
SFORĂIÁLĂ, sforăieli, s. f. 1. Acțiunea de a sforăi; zgomotul produs de cel care sforăie; sforăit, sforăitură, sforăire, horăit, horăitură. 2. Fig. Vorbărie goală și plină de ifose. – Sforăi + suf. -eală. DOOM
sforăiálă s. f., g.-d. art. sforăiélii; pl. sforăiéli
sforăiam
SFORĂÍ, sfórăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni) A respira greu în timpul somnului, producând un zgomot caracteristic; a horcăi, a horăi; p. ext. a dormi sforăind. 2. (Despre cai) A forăi. [Prez. ind. și: sforăiésc] – Sfor1 + suf. -ăi. DOOM
sforăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfórăi, 3 sfórăie, imperf. 3 sg. sforăiá; conj. prez. 3 să sfórăie
sforăiau
SFORĂÍ, sfórăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni) A respira greu în timpul somnului, producând un zgomot caracteristic; a horcăi, a horăi; p. ext. a dormi sforăind. 2. (Despre cai) A forăi. [Prez. ind. și: sforăiésc] – Sfor1 + suf. -ăi. DOOM
sforăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfórăi, 3 sfórăie, imperf. 3 sg. sforăiá; conj. prez. 3 să sfórăie
sforăiați
SFORĂÍ, sfórăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni) A respira greu în timpul somnului, producând un zgomot caracteristic; a horcăi, a horăi; p. ext. a dormi sforăind. 2. (Despre cai) A forăi. [Prez. ind. și: sforăiésc] – Sfor1 + suf. -ăi. DOOM
sforăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfórăi, 3 sfórăie, imperf. 3 sg. sforăiá; conj. prez. 3 să sfórăie
sforăie
SFORĂÍ, sfórăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni) A respira greu în timpul somnului, producând un zgomot caracteristic; a horcăi, a horăi; p. ext. a dormi sforăind. 2. (Despre cai) A forăi. [Prez. ind. și: sforăiésc] – Sfor1 + suf. -ăi. DOOM
sforăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfórăi, 3 sfórăie, imperf. 3 sg. sforăiá; conj. prez. 3 să sfórăie
sforăieli
SFORĂIÁLĂ, sforăieli, s. f. 1. Acțiunea de a sforăi; zgomotul produs de cel care sforăie; sforăit, sforăitură, sforăire, horăit, horăitură. 2. Fig. Vorbărie goală și plină de ifose. – Sforăi + suf. -eală. DOOM
sforăiálă s. f., g.-d. art. sforăiélii; pl. sforăiéli
sforăielii
SFORĂIÁLĂ, sforăieli, s. f. 1. Acțiunea de a sforăi; zgomotul produs de cel care sforăie; sforăit, sforăitură, sforăire, horăit, horăitură. 2. Fig. Vorbărie goală și plină de ifose. – Sforăi + suf. -eală. DOOM
sforăiálă s. f., g.-d. art. sforăiélii; pl. sforăiéli
sforăielile
SFORĂIÁLĂ, sforăieli, s. f. 1. Acțiunea de a sforăi; zgomotul produs de cel care sforăie; sforăit, sforăitură, sforăire, horăit, horăitură. 2. Fig. Vorbărie goală și plină de ifose. – Sforăi + suf. -eală. DOOM
sforăiálă s. f., g.-d. art. sforăiélii; pl. sforăiéli
sforăielilor
SFORĂIÁLĂ, sforăieli, s. f. 1. Acțiunea de a sforăi; zgomotul produs de cel care sforăie; sforăit, sforăitură, sforăire, horăit, horăitură. 2. Fig. Vorbărie goală și plină de ifose. – Sforăi + suf. -eală. DOOM
sforăiálă s. f., g.-d. art. sforăiélii; pl. sforăiéli
sforăii
SFORĂÍ, sfórăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni) A respira greu în timpul somnului, producând un zgomot caracteristic; a horcăi, a horăi; p. ext. a dormi sforăind. 2. (Despre cai) A forăi. [Prez. ind. și: sforăiésc] – Sfor1 + suf. -ăi. DOOM
sforăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfórăi, 3 sfórăie, imperf. 3 sg. sforăiá; conj. prez. 3 să sfórăie
sforăim
SFORĂÍ, sfórăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni) A respira greu în timpul somnului, producând un zgomot caracteristic; a horcăi, a horăi; p. ext. a dormi sforăind. 2. (Despre cai) A forăi. [Prez. ind. și: sforăiésc] – Sfor1 + suf. -ăi. DOOM
sforăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfórăi, 3 sfórăie, imperf. 3 sg. sforăiá; conj. prez. 3 să sfórăie
sforăind
SFORĂÍ, sfórăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni) A respira greu în timpul somnului, producând un zgomot caracteristic; a horcăi, a horăi; p. ext. a dormi sforăind. 2. (Despre cai) A forăi. [Prez. ind. și: sforăiésc] – Sfor1 + suf. -ăi. DOOM
sforăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfórăi, 3 sfórăie, imperf. 3 sg. sforăiá; conj. prez. 3 să sfórăie
sforăire
SFORĂÍ, sfórăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni) A respira greu în timpul somnului, producând un zgomot caracteristic; a horcăi, a horăi; p. ext. a dormi sforăind. 2. (Despre cai) A forăi. [Prez. ind. și: sforăiésc] – Sfor1 + suf. -ăi. DOOM
sforăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfórăi, 3 sfórăie, imperf. 3 sg. sforăiá; conj. prez. 3 să sfórăie
sforăire
SFORĂÍRE s. f. Acțiunea de a sforăi și rezultatul ei; sforăială. – V. sforăi. DOOM
sforăíre s. f., g.-d. art. sforăírii
sforăirea
SFORĂÍRE s. f. Acțiunea de a sforăi și rezultatul ei; sforăială. – V. sforăi. DOOM
sforăíre s. f., g.-d. art. sforăírii
sforăiri
SFORĂÍRE s. f. Acțiunea de a sforăi și rezultatul ei; sforăială. – V. sforăi. DOOM
sforăíre s. f., g.-d. art. sforăírii
sforăirii
SFORĂÍRE s. f. Acțiunea de a sforăi și rezultatul ei; sforăială. – V. sforăi. DOOM
sforăíre s. f., g.-d. art. sforăírii
sforăirile
SFORĂÍRE s. f. Acțiunea de a sforăi și rezultatul ei; sforăială. – V. sforăi. DOOM
sforăíre s. f., g.-d. art. sforăírii
sforăirilor
SFORĂÍRE s. f. Acțiunea de a sforăi și rezultatul ei; sforăială. – V. sforăi. DOOM
sforăíre s. f., g.-d. art. sforăírii
sforăiră
SFORĂÍ, sfórăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni) A respira greu în timpul somnului, producând un zgomot caracteristic; a horcăi, a horăi; p. ext. a dormi sforăind. 2. (Despre cai) A forăi. [Prez. ind. și: sforăiésc] – Sfor1 + suf. -ăi. DOOM
sforăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfórăi, 3 sfórăie, imperf. 3 sg. sforăiá; conj. prez. 3 să sfórăie
sforăirăm
SFORĂÍ, sfórăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni) A respira greu în timpul somnului, producând un zgomot caracteristic; a horcăi, a horăi; p. ext. a dormi sforăind. 2. (Despre cai) A forăi. [Prez. ind. și: sforăiésc] – Sfor1 + suf. -ăi. DOOM
sforăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfórăi, 3 sfórăie, imperf. 3 sg. sforăiá; conj. prez. 3 să sfórăie
sforăirăți
SFORĂÍ, sfórăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni) A respira greu în timpul somnului, producând un zgomot caracteristic; a horcăi, a horăi; p. ext. a dormi sforăind. 2. (Despre cai) A forăi. [Prez. ind. și: sforăiésc] – Sfor1 + suf. -ăi. DOOM
sforăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfórăi, 3 sfórăie, imperf. 3 sg. sforăiá; conj. prez. 3 să sfórăie
sforăise
SFORĂÍ, sfórăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni) A respira greu în timpul somnului, producând un zgomot caracteristic; a horcăi, a horăi; p. ext. a dormi sforăind. 2. (Despre cai) A forăi. [Prez. ind. și: sforăiésc] – Sfor1 + suf. -ăi. DOOM
sforăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfórăi, 3 sfórăie, imperf. 3 sg. sforăiá; conj. prez. 3 să sfórăie
sforăisem
SFORĂÍ, sfórăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni) A respira greu în timpul somnului, producând un zgomot caracteristic; a horcăi, a horăi; p. ext. a dormi sforăind. 2. (Despre cai) A forăi. [Prez. ind. și: sforăiésc] – Sfor1 + suf. -ăi. DOOM
sforăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfórăi, 3 sfórăie, imperf. 3 sg. sforăiá; conj. prez. 3 să sfórăie
sforăiseră
SFORĂÍ, sfórăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni) A respira greu în timpul somnului, producând un zgomot caracteristic; a horcăi, a horăi; p. ext. a dormi sforăind. 2. (Despre cai) A forăi. [Prez. ind. și: sforăiésc] – Sfor1 + suf. -ăi. DOOM
sforăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfórăi, 3 sfórăie, imperf. 3 sg. sforăiá; conj. prez. 3 să sfórăie
sforăiserăm
SFORĂÍ, sfórăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni) A respira greu în timpul somnului, producând un zgomot caracteristic; a horcăi, a horăi; p. ext. a dormi sforăind. 2. (Despre cai) A forăi. [Prez. ind. și: sforăiésc] – Sfor1 + suf. -ăi. DOOM
sforăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfórăi, 3 sfórăie, imperf. 3 sg. sforăiá; conj. prez. 3 să sfórăie
sforăiserăți
SFORĂÍ, sfórăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni) A respira greu în timpul somnului, producând un zgomot caracteristic; a horcăi, a horăi; p. ext. a dormi sforăind. 2. (Despre cai) A forăi. [Prez. ind. și: sforăiésc] – Sfor1 + suf. -ăi. DOOM
sforăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfórăi, 3 sfórăie, imperf. 3 sg. sforăiá; conj. prez. 3 să sfórăie
sforăiseși
SFORĂÍ, sfórăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni) A respira greu în timpul somnului, producând un zgomot caracteristic; a horcăi, a horăi; p. ext. a dormi sforăind. 2. (Despre cai) A forăi. [Prez. ind. și: sforăiésc] – Sfor1 + suf. -ăi. DOOM
sforăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfórăi, 3 sfórăie, imperf. 3 sg. sforăiá; conj. prez. 3 să sfórăie
sforăiseți
SFORĂÍ, sfórăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni) A respira greu în timpul somnului, producând un zgomot caracteristic; a horcăi, a horăi; p. ext. a dormi sforăind. 2. (Despre cai) A forăi. [Prez. ind. și: sforăiésc] – Sfor1 + suf. -ăi. DOOM
sforăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfórăi, 3 sfórăie, imperf. 3 sg. sforăiá; conj. prez. 3 să sfórăie
sforăit
SFORĂÍ, sfórăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni) A respira greu în timpul somnului, producând un zgomot caracteristic; a horcăi, a horăi; p. ext. a dormi sforăind. 2. (Despre cai) A forăi. [Prez. ind. și: sforăiésc] – Sfor1 + suf. -ăi. DOOM
sforăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfórăi, 3 sfórăie, imperf. 3 sg. sforăiá; conj. prez. 3 să sfórăie
sforăit
SFORĂÍT s. n. 1. Faptul de a sforăi, zgomotul produs de cel care sforăie. 2. Zgomot pe care-l fac caii suflând neliniștiți pe nări. – V. sforăi. DOOM
sforăít s. n.
sforăitoare
SFORĂITÓR, -OÁRE, sforăitori, -oare, adj. 1. Care sforăie; cu sforăituri. 2. Fig. (Despre felul de exprimare al cuiva) Gol de conținut, declamator, emfatic. [Pr.: -ră-i-] – Sforăi + suf. -tor. DOOM
sforăitór (-ră-i-) adj. m., pl. sforăitóri; f. sg. și pl. sforăitoáre
sforăitoarea
SFORĂITÓR, -OÁRE, sforăitori, -oare, adj. 1. Care sforăie; cu sforăituri. 2. Fig. (Despre felul de exprimare al cuiva) Gol de conținut, declamator, emfatic. [Pr.: -ră-i-] – Sforăi + suf. -tor. DOOM
sforăitór (-ră-i-) adj. m., pl. sforăitóri; f. sg. și pl. sforăitoáre
sforăitoarei
SFORĂITÓR, -OÁRE, sforăitori, -oare, adj. 1. Care sforăie; cu sforăituri. 2. Fig. (Despre felul de exprimare al cuiva) Gol de conținut, declamator, emfatic. [Pr.: -ră-i-] – Sforăi + suf. -tor. DOOM
sforăitór (-ră-i-) adj. m., pl. sforăitóri; f. sg. și pl. sforăitoáre
sforăitoarele
SFORĂITÓR, -OÁRE, sforăitori, -oare, adj. 1. Care sforăie; cu sforăituri. 2. Fig. (Despre felul de exprimare al cuiva) Gol de conținut, declamator, emfatic. [Pr.: -ră-i-] – Sforăi + suf. -tor. DOOM
sforăitór (-ră-i-) adj. m., pl. sforăitóri; f. sg. și pl. sforăitoáre
sforăitoarelor
SFORĂITÓR, -OÁRE, sforăitori, -oare, adj. 1. Care sforăie; cu sforăituri. 2. Fig. (Despre felul de exprimare al cuiva) Gol de conținut, declamator, emfatic. [Pr.: -ră-i-] – Sforăi + suf. -tor. DOOM
sforăitór (-ră-i-) adj. m., pl. sforăitóri; f. sg. și pl. sforăitoáre
sforăitor
SFORĂITÓR, -OÁRE, sforăitori, -oare, adj. 1. Care sforăie; cu sforăituri. 2. Fig. (Despre felul de exprimare al cuiva) Gol de conținut, declamator, emfatic. [Pr.: -ră-i-] – Sforăi + suf. -tor. DOOM
sforăitór (-ră-i-) adj. m., pl. sforăitóri; f. sg. și pl. sforăitoáre
sforăitori
SFORĂITÓR, -OÁRE, sforăitori, -oare, adj. 1. Care sforăie; cu sforăituri. 2. Fig. (Despre felul de exprimare al cuiva) Gol de conținut, declamator, emfatic. [Pr.: -ră-i-] – Sforăi + suf. -tor. DOOM
sforăitór (-ră-i-) adj. m., pl. sforăitóri; f. sg. și pl. sforăitoáre
sforăitorii
SFORĂITÓR, -OÁRE, sforăitori, -oare, adj. 1. Care sforăie; cu sforăituri. 2. Fig. (Despre felul de exprimare al cuiva) Gol de conținut, declamator, emfatic. [Pr.: -ră-i-] – Sforăi + suf. -tor. DOOM
sforăitór (-ră-i-) adj. m., pl. sforăitóri; f. sg. și pl. sforăitoáre
sforăitorilor
SFORĂITÓR, -OÁRE, sforăitori, -oare, adj. 1. Care sforăie; cu sforăituri. 2. Fig. (Despre felul de exprimare al cuiva) Gol de conținut, declamator, emfatic. [Pr.: -ră-i-] – Sforăi + suf. -tor. DOOM
sforăitór (-ră-i-) adj. m., pl. sforăitóri; f. sg. și pl. sforăitoáre
sforăitorul
SFORĂITÓR, -OÁRE, sforăitori, -oare, adj. 1. Care sforăie; cu sforăituri. 2. Fig. (Despre felul de exprimare al cuiva) Gol de conținut, declamator, emfatic. [Pr.: -ră-i-] – Sforăi + suf. -tor. DOOM
sforăitór (-ră-i-) adj. m., pl. sforăitóri; f. sg. și pl. sforăitoáre
sforăitorului
SFORĂITÓR, -OÁRE, sforăitori, -oare, adj. 1. Care sforăie; cu sforăituri. 2. Fig. (Despre felul de exprimare al cuiva) Gol de conținut, declamator, emfatic. [Pr.: -ră-i-] – Sforăi + suf. -tor. DOOM
sforăitór (-ră-i-) adj. m., pl. sforăitóri; f. sg. și pl. sforăitoáre
sforăitul
SFORĂÍT s. n. 1. Faptul de a sforăi, zgomotul produs de cel care sforăie. 2. Zgomot pe care-l fac caii suflând neliniștiți pe nări. – V. sforăi. DOOM
sforăít s. n.
sforăitului
SFORĂÍT s. n. 1. Faptul de a sforăi, zgomotul produs de cel care sforăie. 2. Zgomot pe care-l fac caii suflând neliniștiți pe nări. – V. sforăi. DOOM
sforăít s. n.
sforăitura
SFORĂITÚRĂ, sforăituri, s. f. Sforăială. [Pr.: -ră-i-] – Sforăi + suf. -tură. DOOM
sforăitúră (-ră-i-) s. f., g.-d. art. sforăitúrii; pl. sforăitúri
sforăituri
SFORĂÍT s. n. 1. Faptul de a sforăi, zgomotul produs de cel care sforăie. 2. Zgomot pe care-l fac caii suflând neliniștiți pe nări. – V. sforăi. DOOM
sforăít s. n.
sforăituri
SFORĂITÚRĂ, sforăituri, s. f. Sforăială. [Pr.: -ră-i-] – Sforăi + suf. -tură. DOOM
sforăitúră (-ră-i-) s. f., g.-d. art. sforăitúrii; pl. sforăitúri
sforăiturii
SFORĂITÚRĂ, sforăituri, s. f. Sforăială. [Pr.: -ră-i-] – Sforăi + suf. -tură. DOOM
sforăitúră (-ră-i-) s. f., g.-d. art. sforăitúrii; pl. sforăitúri
sforăiturile
SFORĂÍT s. n. 1. Faptul de a sforăi, zgomotul produs de cel care sforăie. 2. Zgomot pe care-l fac caii suflând neliniștiți pe nări. – V. sforăi. DOOM
sforăít s. n.
sforăiturile
SFORĂITÚRĂ, sforăituri, s. f. Sforăială. [Pr.: -ră-i-] – Sforăi + suf. -tură. DOOM
sforăitúră (-ră-i-) s. f., g.-d. art. sforăitúrii; pl. sforăitúri
sforăiturilor
SFORĂÍT s. n. 1. Faptul de a sforăi, zgomotul produs de cel care sforăie. 2. Zgomot pe care-l fac caii suflând neliniștiți pe nări. – V. sforăi. DOOM
sforăít s. n.
sforăiturilor
SFORĂITÚRĂ, sforăituri, s. f. Sforăială. [Pr.: -ră-i-] – Sforăi + suf. -tură. DOOM
sforăitúră (-ră-i-) s. f., g.-d. art. sforăitúrii; pl. sforăitúri
sforăiși
SFORĂÍ, sfórăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni) A respira greu în timpul somnului, producând un zgomot caracteristic; a horcăi, a horăi; p. ext. a dormi sforăind. 2. (Despre cai) A forăi. [Prez. ind. și: sforăiésc] – Sfor1 + suf. -ăi. DOOM
sforăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfórăi, 3 sfórăie, imperf. 3 sg. sforăiá; conj. prez. 3 să sfórăie
sforăiți
SFORĂÍ, sfórăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni) A respira greu în timpul somnului, producând un zgomot caracteristic; a horcăi, a horăi; p. ext. a dormi sforăind. 2. (Despre cai) A forăi. [Prez. ind. și: sforăiésc] – Sfor1 + suf. -ăi. DOOM
sforăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfórăi, 3 sfórăie, imperf. 3 sg. sforăiá; conj. prez. 3 să sfórăie
sforăria
SFORĂRÍE, sforării, s. f. (Fam.) Uneltire, intrigă; aranjament (necinstit). – Sfoară + suf. -ărie. DOOM
sforăríe (fam.) s. f., art. sforăría, g.-d. art. sforăríei; pl. sforăríi, art. sforăríile
sforărie
SFORĂRÍE, sforării, s. f. (Fam.) Uneltire, intrigă; aranjament (necinstit). – Sfoară + suf. -ărie. DOOM
sforăríe (fam.) s. f., art. sforăría, g.-d. art. sforăríei; pl. sforăríi, art. sforăríile
sforăriei
SFORĂRÍE, sforării, s. f. (Fam.) Uneltire, intrigă; aranjament (necinstit). – Sfoară + suf. -ărie. DOOM
sforăríe (fam.) s. f., art. sforăría, g.-d. art. sforăríei; pl. sforăríi, art. sforăríile
sforării
SFORĂRÍE, sforării, s. f. (Fam.) Uneltire, intrigă; aranjament (necinstit). – Sfoară + suf. -ărie. DOOM
sforăríe (fam.) s. f., art. sforăría, g.-d. art. sforăríei; pl. sforăríi, art. sforăríile
sforăriile
SFORĂRÍE, sforării, s. f. (Fam.) Uneltire, intrigă; aranjament (necinstit). – Sfoară + suf. -ărie. DOOM
sforăríe (fam.) s. f., art. sforăría, g.-d. art. sforăríei; pl. sforăríi, art. sforăríile
sforăriilor
SFORĂRÍE, sforării, s. f. (Fam.) Uneltire, intrigă; aranjament (necinstit). – Sfoară + suf. -ărie. DOOM
sforăríe (fam.) s. f., art. sforăría, g.-d. art. sforăríei; pl. sforăríi, art. sforăríile
sforța
SFORȚÁ, sforțez, vb. I. Refl. A face, a depune un efort fizic sau intelectual; a se opinti, a se sili, a se strădui. – Pref. s- + forța. Cf. it. sforzare. DOOM
sforțá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sforțeáză
sforțai
SFORȚÁ, sforțez, vb. I. Refl. A face, a depune un efort fizic sau intelectual; a se opinti, a se sili, a se strădui. – Pref. s- + forța. Cf. it. sforzare. DOOM
sforțá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sforțeáză
sforțam
SFORȚÁ, sforțez, vb. I. Refl. A face, a depune un efort fizic sau intelectual; a se opinti, a se sili, a se strădui. – Pref. s- + forța. Cf. it. sforzare. DOOM
sforțá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sforțeáză
sforțare
SFORȚÁ, sforțez, vb. I. Refl. A face, a depune un efort fizic sau intelectual; a se opinti, a se sili, a se strădui. – Pref. s- + forța. Cf. it. sforzare. DOOM
sforțá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sforțeáză
sforțare
SFORȚÁRE, sforțări, s. f. Acțiunea de a se sforța și rezultatul ei; opintire, efort, strădanie. – V. sforța. DOOM
sforțáre s. f., g.-d. art. sforțắrii; pl. sforțắri
sforțarea
SFORȚÁRE, sforțări, s. f. Acțiunea de a se sforța și rezultatul ei; opintire, efort, strădanie. – V. sforța. DOOM
sforțáre s. f., g.-d. art. sforțắrii; pl. sforțắri
sforțară
SFORȚÁ, sforțez, vb. I. Refl. A face, a depune un efort fizic sau intelectual; a se opinti, a se sili, a se strădui. – Pref. s- + forța. Cf. it. sforzare. DOOM
sforțá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sforțeáză
sforțarăm
SFORȚÁ, sforțez, vb. I. Refl. A face, a depune un efort fizic sau intelectual; a se opinti, a se sili, a se strădui. – Pref. s- + forța. Cf. it. sforzare. DOOM
sforțá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sforțeáză
sforțarăți
SFORȚÁ, sforțez, vb. I. Refl. A face, a depune un efort fizic sau intelectual; a se opinti, a se sili, a se strădui. – Pref. s- + forța. Cf. it. sforzare. DOOM
sforțá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sforțeáză
sforțase
SFORȚÁ, sforțez, vb. I. Refl. A face, a depune un efort fizic sau intelectual; a se opinti, a se sili, a se strădui. – Pref. s- + forța. Cf. it. sforzare. DOOM
sforțá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sforțeáză
sforțasem
SFORȚÁ, sforțez, vb. I. Refl. A face, a depune un efort fizic sau intelectual; a se opinti, a se sili, a se strădui. – Pref. s- + forța. Cf. it. sforzare. DOOM
sforțá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sforțeáză
sforțaseră
SFORȚÁ, sforțez, vb. I. Refl. A face, a depune un efort fizic sau intelectual; a se opinti, a se sili, a se strădui. – Pref. s- + forța. Cf. it. sforzare. DOOM
sforțá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sforțeáză
sforțaserăm
SFORȚÁ, sforțez, vb. I. Refl. A face, a depune un efort fizic sau intelectual; a se opinti, a se sili, a se strădui. – Pref. s- + forța. Cf. it. sforzare. DOOM
sforțá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sforțeáză
sforțaserăți
SFORȚÁ, sforțez, vb. I. Refl. A face, a depune un efort fizic sau intelectual; a se opinti, a se sili, a se strădui. – Pref. s- + forța. Cf. it. sforzare. DOOM
sforțá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sforțeáză
sforțaseși
SFORȚÁ, sforțez, vb. I. Refl. A face, a depune un efort fizic sau intelectual; a se opinti, a se sili, a se strădui. – Pref. s- + forța. Cf. it. sforzare. DOOM
sforțá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sforțeáză
sforțaseți
SFORȚÁ, sforțez, vb. I. Refl. A face, a depune un efort fizic sau intelectual; a se opinti, a se sili, a se strădui. – Pref. s- + forța. Cf. it. sforzare. DOOM
sforțá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sforțeáză
sforțat
SFORȚÁ, sforțez, vb. I. Refl. A face, a depune un efort fizic sau intelectual; a se opinti, a se sili, a se strădui. – Pref. s- + forța. Cf. it. sforzare. DOOM
sforțá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sforțeáză
sforțau
SFORȚÁ, sforțez, vb. I. Refl. A face, a depune un efort fizic sau intelectual; a se opinti, a se sili, a se strădui. – Pref. s- + forța. Cf. it. sforzare. DOOM
sforțá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sforțeáză
sforțași
SFORȚÁ, sforțez, vb. I. Refl. A face, a depune un efort fizic sau intelectual; a se opinti, a se sili, a se strădui. – Pref. s- + forța. Cf. it. sforzare. DOOM
sforțá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sforțeáză
sforțați
SFORȚÁ, sforțez, vb. I. Refl. A face, a depune un efort fizic sau intelectual; a se opinti, a se sili, a se strădui. – Pref. s- + forța. Cf. it. sforzare. DOOM
sforțá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sforțeáză
sforțează
SFORȚÁ, sforțez, vb. I. Refl. A face, a depune un efort fizic sau intelectual; a se opinti, a se sili, a se strădui. – Pref. s- + forța. Cf. it. sforzare. DOOM
sforțá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sforțeáză
sforțez
SFORȚÁ, sforțez, vb. I. Refl. A face, a depune un efort fizic sau intelectual; a se opinti, a se sili, a se strădui. – Pref. s- + forța. Cf. it. sforzare. DOOM
sforțá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sforțeáză
sforțeze
SFORȚÁ, sforțez, vb. I. Refl. A face, a depune un efort fizic sau intelectual; a se opinti, a se sili, a se strădui. – Pref. s- + forța. Cf. it. sforzare. DOOM
sforțá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sforțeáză
sforțezi
SFORȚÁ, sforțez, vb. I. Refl. A face, a depune un efort fizic sau intelectual; a se opinti, a se sili, a se strădui. – Pref. s- + forța. Cf. it. sforzare. DOOM
sforțá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sforțeáză
sforțând
SFORȚÁ, sforțez, vb. I. Refl. A face, a depune un efort fizic sau intelectual; a se opinti, a se sili, a se strădui. – Pref. s- + forța. Cf. it. sforzare. DOOM
sforțá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sforțeáză
sforțînd
SFORȚÁ, sforțez, vb. I. Refl. A face, a depune un efort fizic sau intelectual; a se opinti, a se sili, a se strădui. – Pref. s- + forța. Cf. it. sforzare. DOOM
sforțá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sforțeáză
sforțări
SFORȚÁRE, sforțări, s. f. Acțiunea de a se sforța și rezultatul ei; opintire, efort, strădanie. – V. sforța. DOOM
sforțáre s. f., g.-d. art. sforțắrii; pl. sforțắri
sforțării
SFORȚÁRE, sforțări, s. f. Acțiunea de a se sforța și rezultatul ei; opintire, efort, strădanie. – V. sforța. DOOM
sforțáre s. f., g.-d. art. sforțắrii; pl. sforțắri
sforțările
SFORȚÁRE, sforțări, s. f. Acțiunea de a se sforța și rezultatul ei; opintire, efort, strădanie. – V. sforța. DOOM
sforțáre s. f., g.-d. art. sforțắrii; pl. sforțắri
sforțărilor
SFORȚÁRE, sforțări, s. f. Acțiunea de a se sforța și rezultatul ei; opintire, efort, strădanie. – V. sforța. DOOM
sforțáre s. f., g.-d. art. sforțắrii; pl. sforțắri
sfragistic
SFRAGÍSTIC, -Ă, sfragistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu studierea, descrierea și explicarea sigiliilor folosite în actele publice și particulare; sigilografie. 2. Adj. Referitor la sfragistică (1), de sfragistică. – Din fr. sphragistique.
sfragistica
SFRAGÍSTIC, -Ă, sfragistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu studierea, descrierea și explicarea sigiliilor folosite în actele publice și particulare; sigilografie. 2. Adj. Referitor la sfragistică (1), de sfragistică. – Din fr. sphragistique.
sfragistica
SFRAGÍSTIC, -Ă, sfragistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu studierea, descrierea și explicarea sigiliilor folosite în actele publice și particulare; sigilografie. 2. Adj. Referitor la sfragistică (1), de sfragistică. – Din fr. sphragistique. DOOM
sfragístică s. f., g.-d. art. sfragísticii
sfragistice
SFRAGÍSTIC, -Ă, sfragistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu studierea, descrierea și explicarea sigiliilor folosite în actele publice și particulare; sigilografie. 2. Adj. Referitor la sfragistică (1), de sfragistică. – Din fr. sphragistique.
sfragisticei
SFRAGÍSTIC, -Ă, sfragistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu studierea, descrierea și explicarea sigiliilor folosite în actele publice și particulare; sigilografie. 2. Adj. Referitor la sfragistică (1), de sfragistică. – Din fr. sphragistique.
sfragisticele
SFRAGÍSTIC, -Ă, sfragistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu studierea, descrierea și explicarea sigiliilor folosite în actele publice și particulare; sigilografie. 2. Adj. Referitor la sfragistică (1), de sfragistică. – Din fr. sphragistique.
sfragisticelor
SFRAGÍSTIC, -Ă, sfragistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu studierea, descrierea și explicarea sigiliilor folosite în actele publice și particulare; sigilografie. 2. Adj. Referitor la sfragistică (1), de sfragistică. – Din fr. sphragistique.
sfragistici
SFRAGÍSTIC, -Ă, sfragistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu studierea, descrierea și explicarea sigiliilor folosite în actele publice și particulare; sigilografie. 2. Adj. Referitor la sfragistică (1), de sfragistică. – Din fr. sphragistique.
sfragistici
SFRAGÍSTIC, -Ă, sfragistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu studierea, descrierea și explicarea sigiliilor folosite în actele publice și particulare; sigilografie. 2. Adj. Referitor la sfragistică (1), de sfragistică. – Din fr. sphragistique. DOOM
sfragístică s. f., g.-d. art. sfragísticii
sfragisticii
SFRAGÍSTIC, -Ă, sfragistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu studierea, descrierea și explicarea sigiliilor folosite în actele publice și particulare; sigilografie. 2. Adj. Referitor la sfragistică (1), de sfragistică. – Din fr. sphragistique.
sfragisticii
SFRAGÍSTIC, -Ă, sfragistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu studierea, descrierea și explicarea sigiliilor folosite în actele publice și particulare; sigilografie. 2. Adj. Referitor la sfragistică (1), de sfragistică. – Din fr. sphragistique. DOOM
sfragístică s. f., g.-d. art. sfragísticii
sfragisticile
SFRAGÍSTIC, -Ă, sfragistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu studierea, descrierea și explicarea sigiliilor folosite în actele publice și particulare; sigilografie. 2. Adj. Referitor la sfragistică (1), de sfragistică. – Din fr. sphragistique. DOOM
sfragístică s. f., g.-d. art. sfragísticii
sfragisticilor
SFRAGÍSTIC, -Ă, sfragistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu studierea, descrierea și explicarea sigiliilor folosite în actele publice și particulare; sigilografie. 2. Adj. Referitor la sfragistică (1), de sfragistică. – Din fr. sphragistique.
sfragisticilor
SFRAGÍSTIC, -Ă, sfragistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu studierea, descrierea și explicarea sigiliilor folosite în actele publice și particulare; sigilografie. 2. Adj. Referitor la sfragistică (1), de sfragistică. – Din fr. sphragistique. DOOM
sfragístică s. f., g.-d. art. sfragísticii
sfragisticul
SFRAGÍSTIC, -Ă, sfragistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu studierea, descrierea și explicarea sigiliilor folosite în actele publice și particulare; sigilografie. 2. Adj. Referitor la sfragistică (1), de sfragistică. – Din fr. sphragistique.
sfragisticului
SFRAGÍSTIC, -Ă, sfragistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu studierea, descrierea și explicarea sigiliilor folosite în actele publice și particulare; sigilografie. 2. Adj. Referitor la sfragistică (1), de sfragistică. – Din fr. sphragistique.
sfrancioc
SFRÂNCIÓC, sfrâncioci, s. m. (Ornit.; la pl.) Gen de păsări răpitoare, călătoare, insectivore, din ordinul paseriformelor, mai mari decât vrăbiile, cu cioc încovoiat și cu gheare puternice (Lanius); (și la sg.) pasăre care face parte din acest gen. ◊ Sfrâncioc mare = pasăre cenușie pe spate, alburie pe pântece, cu pete negre pe coadă, pe aripi și în dreptul ochilor; lupul-vrăbiilor (Lanius excubitor). [Var.: sfrancióc s. m.] – Din sb. svračak. DOOM
sfrâncióc s. m., pl. sfrâncióci
sfredel
SFRÉDEL, sfredele, s. n. 1. Unealtă în formă de bară, prevăzută la un capăt cu muchii ascuțite sau cu tăișuri și folosită pentru executarea găurilor; burghiu. 2. (Art.) Numele popular al unei constelații formate din trei stele. – Din bg. svredel. DOOM
!Sfrédelul-Rusáliilor (sărbătoare) (pop.) (-li-i-) s. propriu n.
sfredele
SFRÉDEL, sfredele, s. n. 1. Unealtă în formă de bară, prevăzută la un capăt cu muchii ascuțite sau cu tăișuri și folosită pentru executarea găurilor; burghiu. 2. (Art.) Numele popular al unei constelații formate din trei stele. – Din bg. svredel. DOOM
!Sfrédelul-Rusáliilor (sărbătoare) (pop.) (-li-i-) s. propriu n.
sfredelea
SFREDELÍ, sfredelesc, vb. IV. 1. Tranz. A găuri, a perfora (cu sfredelul). 2. Tranz. Fig. (Despre priviri, despre senzații dureroase etc.) A pătrunde, a străbate (ca un sfredel); a scormoni. ♦ A străpunge mediul înconjurător, străbătându-l, făcându-și drum. 3. Refl. Fig. A se mișca în spirale, a forma spirale. – Din sfredel. DOOM
sfredelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelésc, imperf. 3 sg. sfredeleá; conj. prez. 3 să sfredeleáscă
sfredeleac
SFREDELEÁC, sfredeleacuri, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui sfredel (1). – Sfredel + suf. -eac. DOOM
sfredeleác (reg.) s. n., pl. sfredeleácuri
sfredeleacul
SFREDELEÁC, sfredeleacuri, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui sfredel (1). – Sfredel + suf. -eac. DOOM
sfredeleác (reg.) s. n., pl. sfredeleácuri
sfredeleacului
SFREDELEÁC, sfredeleacuri, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui sfredel (1). – Sfredel + suf. -eac. DOOM
sfredeleác (reg.) s. n., pl. sfredeleácuri
sfredeleacuri
SFREDELEÁC, sfredeleacuri, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui sfredel (1). – Sfredel + suf. -eac. DOOM
sfredeleác (reg.) s. n., pl. sfredeleácuri
sfredeleacurile
SFREDELEÁC, sfredeleacuri, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui sfredel (1). – Sfredel + suf. -eac. DOOM
sfredeleác (reg.) s. n., pl. sfredeleácuri
sfredeleacurilor
SFREDELEÁC, sfredeleacuri, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui sfredel (1). – Sfredel + suf. -eac. DOOM
sfredeleác (reg.) s. n., pl. sfredeleácuri
sfredeleai
SFREDELÍ, sfredelesc, vb. IV. 1. Tranz. A găuri, a perfora (cu sfredelul). 2. Tranz. Fig. (Despre priviri, despre senzații dureroase etc.) A pătrunde, a străbate (ca un sfredel); a scormoni. ♦ A străpunge mediul înconjurător, străbătându-l, făcându-și drum. 3. Refl. Fig. A se mișca în spirale, a forma spirale. – Din sfredel. DOOM
sfredelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelésc, imperf. 3 sg. sfredeleá; conj. prez. 3 să sfredeleáscă
sfredeleam
SFREDELÍ, sfredelesc, vb. IV. 1. Tranz. A găuri, a perfora (cu sfredelul). 2. Tranz. Fig. (Despre priviri, despre senzații dureroase etc.) A pătrunde, a străbate (ca un sfredel); a scormoni. ♦ A străpunge mediul înconjurător, străbătându-l, făcându-și drum. 3. Refl. Fig. A se mișca în spirale, a forma spirale. – Din sfredel. DOOM
sfredelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelésc, imperf. 3 sg. sfredeleá; conj. prez. 3 să sfredeleáscă
sfredelească
SFREDELÍ, sfredelesc, vb. IV. 1. Tranz. A găuri, a perfora (cu sfredelul). 2. Tranz. Fig. (Despre priviri, despre senzații dureroase etc.) A pătrunde, a străbate (ca un sfredel); a scormoni. ♦ A străpunge mediul înconjurător, străbătându-l, făcându-și drum. 3. Refl. Fig. A se mișca în spirale, a forma spirale. – Din sfredel. DOOM
sfredelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelésc, imperf. 3 sg. sfredeleá; conj. prez. 3 să sfredeleáscă
sfredeleau
SFREDELÍ, sfredelesc, vb. IV. 1. Tranz. A găuri, a perfora (cu sfredelul). 2. Tranz. Fig. (Despre priviri, despre senzații dureroase etc.) A pătrunde, a străbate (ca un sfredel); a scormoni. ♦ A străpunge mediul înconjurător, străbătându-l, făcându-și drum. 3. Refl. Fig. A se mișca în spirale, a forma spirale. – Din sfredel. DOOM
sfredelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelésc, imperf. 3 sg. sfredeleá; conj. prez. 3 să sfredeleáscă
sfredeleați
SFREDELÍ, sfredelesc, vb. IV. 1. Tranz. A găuri, a perfora (cu sfredelul). 2. Tranz. Fig. (Despre priviri, despre senzații dureroase etc.) A pătrunde, a străbate (ca un sfredel); a scormoni. ♦ A străpunge mediul înconjurător, străbătându-l, făcându-și drum. 3. Refl. Fig. A se mișca în spirale, a forma spirale. – Din sfredel. DOOM
sfredelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelésc, imperf. 3 sg. sfredeleá; conj. prez. 3 să sfredeleáscă
sfredelele
SFRÉDEL, sfredele, s. n. 1. Unealtă în formă de bară, prevăzută la un capăt cu muchii ascuțite sau cu tăișuri și folosită pentru executarea găurilor; burghiu. 2. (Art.) Numele popular al unei constelații formate din trei stele. – Din bg. svredel. DOOM
!Sfrédelul-Rusáliilor (sărbătoare) (pop.) (-li-i-) s. propriu n.
sfredelelor
SFRÉDEL, sfredele, s. n. 1. Unealtă în formă de bară, prevăzută la un capăt cu muchii ascuțite sau cu tăișuri și folosită pentru executarea găurilor; burghiu. 2. (Art.) Numele popular al unei constelații formate din trei stele. – Din bg. svredel. DOOM
!Sfrédelul-Rusáliilor (sărbătoare) (pop.) (-li-i-) s. propriu n.
sfredelesc
SFREDELÍ, sfredelesc, vb. IV. 1. Tranz. A găuri, a perfora (cu sfredelul). 2. Tranz. Fig. (Despre priviri, despre senzații dureroase etc.) A pătrunde, a străbate (ca un sfredel); a scormoni. ♦ A străpunge mediul înconjurător, străbătându-l, făcându-și drum. 3. Refl. Fig. A se mișca în spirale, a forma spirale. – Din sfredel. DOOM
sfredelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelésc, imperf. 3 sg. sfredeleá; conj. prez. 3 să sfredeleáscă
sfredelește
SFREDELÍ, sfredelesc, vb. IV. 1. Tranz. A găuri, a perfora (cu sfredelul). 2. Tranz. Fig. (Despre priviri, despre senzații dureroase etc.) A pătrunde, a străbate (ca un sfredel); a scormoni. ♦ A străpunge mediul înconjurător, străbătându-l, făcându-și drum. 3. Refl. Fig. A se mișca în spirale, a forma spirale. – Din sfredel. DOOM
sfredelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelésc, imperf. 3 sg. sfredeleá; conj. prez. 3 să sfredeleáscă
sfredelești
SFREDELÍ, sfredelesc, vb. IV. 1. Tranz. A găuri, a perfora (cu sfredelul). 2. Tranz. Fig. (Despre priviri, despre senzații dureroase etc.) A pătrunde, a străbate (ca un sfredel); a scormoni. ♦ A străpunge mediul înconjurător, străbătându-l, făcându-și drum. 3. Refl. Fig. A se mișca în spirale, a forma spirale. – Din sfredel. DOOM
sfredelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelésc, imperf. 3 sg. sfredeleá; conj. prez. 3 să sfredeleáscă
sfredeli
SFREDELÍ, sfredelesc, vb. IV. 1. Tranz. A găuri, a perfora (cu sfredelul). 2. Tranz. Fig. (Despre priviri, despre senzații dureroase etc.) A pătrunde, a străbate (ca un sfredel); a scormoni. ♦ A străpunge mediul înconjurător, străbătându-l, făcându-și drum. 3. Refl. Fig. A se mișca în spirale, a forma spirale. – Din sfredel. DOOM
sfredelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelésc, imperf. 3 sg. sfredeleá; conj. prez. 3 să sfredeleáscă
sfredelii
SFREDELÍ, sfredelesc, vb. IV. 1. Tranz. A găuri, a perfora (cu sfredelul). 2. Tranz. Fig. (Despre priviri, despre senzații dureroase etc.) A pătrunde, a străbate (ca un sfredel); a scormoni. ♦ A străpunge mediul înconjurător, străbătându-l, făcându-și drum. 3. Refl. Fig. A se mișca în spirale, a forma spirale. – Din sfredel. DOOM
sfredelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelésc, imperf. 3 sg. sfredeleá; conj. prez. 3 să sfredeleáscă
sfredelim
SFREDELÍ, sfredelesc, vb. IV. 1. Tranz. A găuri, a perfora (cu sfredelul). 2. Tranz. Fig. (Despre priviri, despre senzații dureroase etc.) A pătrunde, a străbate (ca un sfredel); a scormoni. ♦ A străpunge mediul înconjurător, străbătându-l, făcându-și drum. 3. Refl. Fig. A se mișca în spirale, a forma spirale. – Din sfredel. DOOM
sfredelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelésc, imperf. 3 sg. sfredeleá; conj. prez. 3 să sfredeleáscă
sfredelind
SFREDELÍ, sfredelesc, vb. IV. 1. Tranz. A găuri, a perfora (cu sfredelul). 2. Tranz. Fig. (Despre priviri, despre senzații dureroase etc.) A pătrunde, a străbate (ca un sfredel); a scormoni. ♦ A străpunge mediul înconjurător, străbătându-l, făcându-și drum. 3. Refl. Fig. A se mișca în spirale, a forma spirale. – Din sfredel. DOOM
sfredelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelésc, imperf. 3 sg. sfredeleá; conj. prez. 3 să sfredeleáscă
sfredelire
SFREDELÍ, sfredelesc, vb. IV. 1. Tranz. A găuri, a perfora (cu sfredelul). 2. Tranz. Fig. (Despre priviri, despre senzații dureroase etc.) A pătrunde, a străbate (ca un sfredel); a scormoni. ♦ A străpunge mediul înconjurător, străbătându-l, făcându-și drum. 3. Refl. Fig. A se mișca în spirale, a forma spirale. – Din sfredel. DOOM
sfredelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelésc, imperf. 3 sg. sfredeleá; conj. prez. 3 să sfredeleáscă
sfredelire
SFREDELÍRE, sfredeliri, s. f. Acțiunea de a (se) sfredeli și rezultatul ei. – V. sfredeli. DOOM
sfredelíre s. f., g.-d. art. sfredelírii; pl. sfredelíri
sfredelirea
SFREDELÍRE, sfredeliri, s. f. Acțiunea de a (se) sfredeli și rezultatul ei. – V. sfredeli. DOOM
sfredelíre s. f., g.-d. art. sfredelírii; pl. sfredelíri
sfredeliri
SFREDELÍRE, sfredeliri, s. f. Acțiunea de a (se) sfredeli și rezultatul ei. – V. sfredeli. DOOM
sfredelíre s. f., g.-d. art. sfredelírii; pl. sfredelíri
sfredelirii
SFREDELÍRE, sfredeliri, s. f. Acțiunea de a (se) sfredeli și rezultatul ei. – V. sfredeli. DOOM
sfredelíre s. f., g.-d. art. sfredelírii; pl. sfredelíri
sfredelirile
SFREDELÍRE, sfredeliri, s. f. Acțiunea de a (se) sfredeli și rezultatul ei. – V. sfredeli. DOOM
sfredelíre s. f., g.-d. art. sfredelírii; pl. sfredelíri
sfredelirilor
SFREDELÍRE, sfredeliri, s. f. Acțiunea de a (se) sfredeli și rezultatul ei. – V. sfredeli. DOOM
sfredelíre s. f., g.-d. art. sfredelírii; pl. sfredelíri
sfredeliră
SFREDELÍ, sfredelesc, vb. IV. 1. Tranz. A găuri, a perfora (cu sfredelul). 2. Tranz. Fig. (Despre priviri, despre senzații dureroase etc.) A pătrunde, a străbate (ca un sfredel); a scormoni. ♦ A străpunge mediul înconjurător, străbătându-l, făcându-și drum. 3. Refl. Fig. A se mișca în spirale, a forma spirale. – Din sfredel. DOOM
sfredelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelésc, imperf. 3 sg. sfredeleá; conj. prez. 3 să sfredeleáscă
sfredelirăm
SFREDELÍ, sfredelesc, vb. IV. 1. Tranz. A găuri, a perfora (cu sfredelul). 2. Tranz. Fig. (Despre priviri, despre senzații dureroase etc.) A pătrunde, a străbate (ca un sfredel); a scormoni. ♦ A străpunge mediul înconjurător, străbătându-l, făcându-și drum. 3. Refl. Fig. A se mișca în spirale, a forma spirale. – Din sfredel. DOOM
sfredelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelésc, imperf. 3 sg. sfredeleá; conj. prez. 3 să sfredeleáscă
sfredelirăți
SFREDELÍ, sfredelesc, vb. IV. 1. Tranz. A găuri, a perfora (cu sfredelul). 2. Tranz. Fig. (Despre priviri, despre senzații dureroase etc.) A pătrunde, a străbate (ca un sfredel); a scormoni. ♦ A străpunge mediul înconjurător, străbătându-l, făcându-și drum. 3. Refl. Fig. A se mișca în spirale, a forma spirale. – Din sfredel. DOOM
sfredelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelésc, imperf. 3 sg. sfredeleá; conj. prez. 3 să sfredeleáscă
sfredelise
SFREDELÍ, sfredelesc, vb. IV. 1. Tranz. A găuri, a perfora (cu sfredelul). 2. Tranz. Fig. (Despre priviri, despre senzații dureroase etc.) A pătrunde, a străbate (ca un sfredel); a scormoni. ♦ A străpunge mediul înconjurător, străbătându-l, făcându-și drum. 3. Refl. Fig. A se mișca în spirale, a forma spirale. – Din sfredel. DOOM
sfredelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelésc, imperf. 3 sg. sfredeleá; conj. prez. 3 să sfredeleáscă
sfredelisem
SFREDELÍ, sfredelesc, vb. IV. 1. Tranz. A găuri, a perfora (cu sfredelul). 2. Tranz. Fig. (Despre priviri, despre senzații dureroase etc.) A pătrunde, a străbate (ca un sfredel); a scormoni. ♦ A străpunge mediul înconjurător, străbătându-l, făcându-și drum. 3. Refl. Fig. A se mișca în spirale, a forma spirale. – Din sfredel. DOOM
sfredelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelésc, imperf. 3 sg. sfredeleá; conj. prez. 3 să sfredeleáscă
sfredeliseră
SFREDELÍ, sfredelesc, vb. IV. 1. Tranz. A găuri, a perfora (cu sfredelul). 2. Tranz. Fig. (Despre priviri, despre senzații dureroase etc.) A pătrunde, a străbate (ca un sfredel); a scormoni. ♦ A străpunge mediul înconjurător, străbătându-l, făcându-și drum. 3. Refl. Fig. A se mișca în spirale, a forma spirale. – Din sfredel. DOOM
sfredelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelésc, imperf. 3 sg. sfredeleá; conj. prez. 3 să sfredeleáscă
sfredeliserăm
SFREDELÍ, sfredelesc, vb. IV. 1. Tranz. A găuri, a perfora (cu sfredelul). 2. Tranz. Fig. (Despre priviri, despre senzații dureroase etc.) A pătrunde, a străbate (ca un sfredel); a scormoni. ♦ A străpunge mediul înconjurător, străbătându-l, făcându-și drum. 3. Refl. Fig. A se mișca în spirale, a forma spirale. – Din sfredel. DOOM
sfredelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelésc, imperf. 3 sg. sfredeleá; conj. prez. 3 să sfredeleáscă
sfredeliserăți
SFREDELÍ, sfredelesc, vb. IV. 1. Tranz. A găuri, a perfora (cu sfredelul). 2. Tranz. Fig. (Despre priviri, despre senzații dureroase etc.) A pătrunde, a străbate (ca un sfredel); a scormoni. ♦ A străpunge mediul înconjurător, străbătându-l, făcându-și drum. 3. Refl. Fig. A se mișca în spirale, a forma spirale. – Din sfredel. DOOM
sfredelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelésc, imperf. 3 sg. sfredeleá; conj. prez. 3 să sfredeleáscă
sfredeliseși
SFREDELÍ, sfredelesc, vb. IV. 1. Tranz. A găuri, a perfora (cu sfredelul). 2. Tranz. Fig. (Despre priviri, despre senzații dureroase etc.) A pătrunde, a străbate (ca un sfredel); a scormoni. ♦ A străpunge mediul înconjurător, străbătându-l, făcându-și drum. 3. Refl. Fig. A se mișca în spirale, a forma spirale. – Din sfredel. DOOM
sfredelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelésc, imperf. 3 sg. sfredeleá; conj. prez. 3 să sfredeleáscă
sfredeliseți
SFREDELÍ, sfredelesc, vb. IV. 1. Tranz. A găuri, a perfora (cu sfredelul). 2. Tranz. Fig. (Despre priviri, despre senzații dureroase etc.) A pătrunde, a străbate (ca un sfredel); a scormoni. ♦ A străpunge mediul înconjurător, străbătându-l, făcându-și drum. 3. Refl. Fig. A se mișca în spirale, a forma spirale. – Din sfredel. DOOM
sfredelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelésc, imperf. 3 sg. sfredeleá; conj. prez. 3 să sfredeleáscă
sfredelit
SFREDELÍ, sfredelesc, vb. IV. 1. Tranz. A găuri, a perfora (cu sfredelul). 2. Tranz. Fig. (Despre priviri, despre senzații dureroase etc.) A pătrunde, a străbate (ca un sfredel); a scormoni. ♦ A străpunge mediul înconjurător, străbătându-l, făcându-și drum. 3. Refl. Fig. A se mișca în spirale, a forma spirale. – Din sfredel. DOOM
sfredelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelésc, imperf. 3 sg. sfredeleá; conj. prez. 3 să sfredeleáscă
sfredelit
SFREDELÍT s. n. Faptul de a (se) sfredeli, găurire, perforare. – V. sfredeli. DOOM
sfredelít s. n.
sfredelita
SFREDELÍT s. n. Faptul de a (se) sfredeli, găurire, perforare. – V. sfredeli. DOOM
sfredelít s. n.
sfredelite
SFREDELÍT s. n. Faptul de a (se) sfredeli, găurire, perforare. – V. sfredeli. DOOM
sfredelít s. n.
sfredelitei
SFREDELÍT s. n. Faptul de a (se) sfredeli, găurire, perforare. – V. sfredeli. DOOM
sfredelít s. n.
sfredelitele
SFREDELÍT s. n. Faptul de a (se) sfredeli, găurire, perforare. – V. sfredeli. DOOM
sfredelít s. n.
sfredelitelor
SFREDELÍT s. n. Faptul de a (se) sfredeli, găurire, perforare. – V. sfredeli. DOOM
sfredelít s. n.
sfredelitoare
SFREDELITÓR, -OÁRE, sfredelitori, -oare, adj. 1. Care sfredelește. 2. Fig. Care pătrunde, străbate (ca un sfredel); (despre ochi, privire) care privește atent, cercetător; pătrunzător, iscoditor, scormonitor. ♦ (Despre idei, sentimente) Care chinuiește, roade, macină. – Sfredeli + suf. -tor. DOOM
sfredelitór adj. m., pl. sfredelitóri; f. sg. și pl. sfredelitoáre
sfredelitoarea
SFREDELITÓR, -OÁRE, sfredelitori, -oare, adj. 1. Care sfredelește. 2. Fig. Care pătrunde, străbate (ca un sfredel); (despre ochi, privire) care privește atent, cercetător; pătrunzător, iscoditor, scormonitor. ♦ (Despre idei, sentimente) Care chinuiește, roade, macină. – Sfredeli + suf. -tor. DOOM
sfredelitór adj. m., pl. sfredelitóri; f. sg. și pl. sfredelitoáre
sfredelitoarei
SFREDELITÓR, -OÁRE, sfredelitori, -oare, adj. 1. Care sfredelește. 2. Fig. Care pătrunde, străbate (ca un sfredel); (despre ochi, privire) care privește atent, cercetător; pătrunzător, iscoditor, scormonitor. ♦ (Despre idei, sentimente) Care chinuiește, roade, macină. – Sfredeli + suf. -tor. DOOM
sfredelitór adj. m., pl. sfredelitóri; f. sg. și pl. sfredelitoáre
sfredelitoarele
SFREDELITÓR, -OÁRE, sfredelitori, -oare, adj. 1. Care sfredelește. 2. Fig. Care pătrunde, străbate (ca un sfredel); (despre ochi, privire) care privește atent, cercetător; pătrunzător, iscoditor, scormonitor. ♦ (Despre idei, sentimente) Care chinuiește, roade, macină. – Sfredeli + suf. -tor. DOOM
sfredelitór adj. m., pl. sfredelitóri; f. sg. și pl. sfredelitoáre
sfredelitoarelor
SFREDELITÓR, -OÁRE, sfredelitori, -oare, adj. 1. Care sfredelește. 2. Fig. Care pătrunde, străbate (ca un sfredel); (despre ochi, privire) care privește atent, cercetător; pătrunzător, iscoditor, scormonitor. ♦ (Despre idei, sentimente) Care chinuiește, roade, macină. – Sfredeli + suf. -tor. DOOM
sfredelitór adj. m., pl. sfredelitóri; f. sg. și pl. sfredelitoáre
sfredelitor
SFREDELITÓR, -OÁRE, sfredelitori, -oare, adj. 1. Care sfredelește. 2. Fig. Care pătrunde, străbate (ca un sfredel); (despre ochi, privire) care privește atent, cercetător; pătrunzător, iscoditor, scormonitor. ♦ (Despre idei, sentimente) Care chinuiește, roade, macină. – Sfredeli + suf. -tor. DOOM
sfredelitór adj. m., pl. sfredelitóri; f. sg. și pl. sfredelitoáre
sfredelitori
SFREDELITÓR, -OÁRE, sfredelitori, -oare, adj. 1. Care sfredelește. 2. Fig. Care pătrunde, străbate (ca un sfredel); (despre ochi, privire) care privește atent, cercetător; pătrunzător, iscoditor, scormonitor. ♦ (Despre idei, sentimente) Care chinuiește, roade, macină. – Sfredeli + suf. -tor. DOOM
sfredelitór adj. m., pl. sfredelitóri; f. sg. și pl. sfredelitoáre
sfredelitorii
SFREDELITÓR, -OÁRE, sfredelitori, -oare, adj. 1. Care sfredelește. 2. Fig. Care pătrunde, străbate (ca un sfredel); (despre ochi, privire) care privește atent, cercetător; pătrunzător, iscoditor, scormonitor. ♦ (Despre idei, sentimente) Care chinuiește, roade, macină. – Sfredeli + suf. -tor. DOOM
sfredelitór adj. m., pl. sfredelitóri; f. sg. și pl. sfredelitoáre
sfredelitorilor
SFREDELITÓR, -OÁRE, sfredelitori, -oare, adj. 1. Care sfredelește. 2. Fig. Care pătrunde, străbate (ca un sfredel); (despre ochi, privire) care privește atent, cercetător; pătrunzător, iscoditor, scormonitor. ♦ (Despre idei, sentimente) Care chinuiește, roade, macină. – Sfredeli + suf. -tor. DOOM
sfredelitór adj. m., pl. sfredelitóri; f. sg. și pl. sfredelitoáre
sfredelitorul
SFREDELITÓR, -OÁRE, sfredelitori, -oare, adj. 1. Care sfredelește. 2. Fig. Care pătrunde, străbate (ca un sfredel); (despre ochi, privire) care privește atent, cercetător; pătrunzător, iscoditor, scormonitor. ♦ (Despre idei, sentimente) Care chinuiește, roade, macină. – Sfredeli + suf. -tor. DOOM
sfredelitór adj. m., pl. sfredelitóri; f. sg. și pl. sfredelitoáre
sfredelitorului
SFREDELITÓR, -OÁRE, sfredelitori, -oare, adj. 1. Care sfredelește. 2. Fig. Care pătrunde, străbate (ca un sfredel); (despre ochi, privire) care privește atent, cercetător; pătrunzător, iscoditor, scormonitor. ♦ (Despre idei, sentimente) Care chinuiește, roade, macină. – Sfredeli + suf. -tor. DOOM
sfredelitór adj. m., pl. sfredelitóri; f. sg. și pl. sfredelitoáre
sfredelitul
SFREDELÍT s. n. Faptul de a (se) sfredeli, găurire, perforare. – V. sfredeli. DOOM
sfredelít s. n.
sfredelitului
SFREDELÍT s. n. Faptul de a (se) sfredeli, găurire, perforare. – V. sfredeli. DOOM
sfredelít s. n.
sfredelitura
SFREDELITÚRĂ, sfredelituri, s. f. Gaură făcută cu sfredelul. – Sfredeli + suf. -tură. DOOM
sfredelitúră s. f., g.-d. art. sfredelitúrii; pl. sfredelitúri
sfredelituri
SFREDELITÚRĂ, sfredelituri, s. f. Gaură făcută cu sfredelul. – Sfredeli + suf. -tură. DOOM
sfredelitúră s. f., g.-d. art. sfredelitúrii; pl. sfredelitúri
sfredeliturii
SFREDELITÚRĂ, sfredelituri, s. f. Gaură făcută cu sfredelul. – Sfredeli + suf. -tură. DOOM
sfredelitúră s. f., g.-d. art. sfredelitúrii; pl. sfredelitúri
sfredeliturile
SFREDELITÚRĂ, sfredelituri, s. f. Gaură făcută cu sfredelul. – Sfredeli + suf. -tură. DOOM
sfredelitúră s. f., g.-d. art. sfredelitúrii; pl. sfredelitúri
sfredeliturilor
SFREDELITÚRĂ, sfredelituri, s. f. Gaură făcută cu sfredelul. – Sfredeli + suf. -tură. DOOM
sfredelitúră s. f., g.-d. art. sfredelitúrii; pl. sfredelitúri
sfredeliși
SFREDELÍ, sfredelesc, vb. IV. 1. Tranz. A găuri, a perfora (cu sfredelul). 2. Tranz. Fig. (Despre priviri, despre senzații dureroase etc.) A pătrunde, a străbate (ca un sfredel); a scormoni. ♦ A străpunge mediul înconjurător, străbătându-l, făcându-și drum. 3. Refl. Fig. A se mișca în spirale, a forma spirale. – Din sfredel. DOOM
sfredelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelésc, imperf. 3 sg. sfredeleá; conj. prez. 3 să sfredeleáscă
sfredeliți
SFREDELÍ, sfredelesc, vb. IV. 1. Tranz. A găuri, a perfora (cu sfredelul). 2. Tranz. Fig. (Despre priviri, despre senzații dureroase etc.) A pătrunde, a străbate (ca un sfredel); a scormoni. ♦ A străpunge mediul înconjurător, străbătându-l, făcându-și drum. 3. Refl. Fig. A se mișca în spirale, a forma spirale. – Din sfredel. DOOM
sfredelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelésc, imperf. 3 sg. sfredeleá; conj. prez. 3 să sfredeleáscă
sfredeliți
SFREDELÍT s. n. Faptul de a (se) sfredeli, găurire, perforare. – V. sfredeli. DOOM
sfredelít s. n.
sfredeliții
SFREDELÍT s. n. Faptul de a (se) sfredeli, găurire, perforare. – V. sfredeli. DOOM
sfredelít s. n.
sfredeliților
SFREDELÍT s. n. Faptul de a (se) sfredeli, găurire, perforare. – V. sfredeli. DOOM
sfredelít s. n.
sfredelul
SFRÉDEL, sfredele, s. n. 1. Unealtă în formă de bară, prevăzută la un capăt cu muchii ascuțite sau cu tăișuri și folosită pentru executarea găurilor; burghiu. 2. (Art.) Numele popular al unei constelații formate din trei stele. – Din bg. svredel. DOOM
!Sfrédelul-Rusáliilor (sărbătoare) (pop.) (-li-i-) s. propriu n.
sfredelului
SFRÉDEL, sfredele, s. n. 1. Unealtă în formă de bară, prevăzută la un capăt cu muchii ascuțite sau cu tăișuri și folosită pentru executarea găurilor; burghiu. 2. (Art.) Numele popular al unei constelații formate din trei stele. – Din bg. svredel. DOOM
!Sfrédelul-Rusáliilor (sărbătoare) (pop.) (-li-i-) s. propriu n.
sfredeluș
SFREDELÚȘ, sfredeluși, s. m. I. Diminutiv al lui sfredel (1). II. 1. (Ornit.) Pitulice. 2. (Entom.; și în compusul sfredelușul-lemnului) Larva răchitarului. – Sfredel + suf. -uș. DOOM
sfredelúș s. m., pl. sfredelúși
sfredelușea
SFREDELUȘÍ, sfredelușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sfredeli (1); fig. a rezolva o dificultate (în chip dibaci), a face învârteli. – Din sfredeluș. DOOM
sfredelușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelușésc, imperf. 3 sg. sfredelușeá; conj. prez. 3 să sfredelușeáscă
sfredelușeai
SFREDELUȘÍ, sfredelușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sfredeli (1); fig. a rezolva o dificultate (în chip dibaci), a face învârteli. – Din sfredeluș. DOOM
sfredelușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelușésc, imperf. 3 sg. sfredelușeá; conj. prez. 3 să sfredelușeáscă
sfredelușeam
SFREDELUȘÍ, sfredelușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sfredeli (1); fig. a rezolva o dificultate (în chip dibaci), a face învârteli. – Din sfredeluș. DOOM
sfredelușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelușésc, imperf. 3 sg. sfredelușeá; conj. prez. 3 să sfredelușeáscă
sfredelușească
SFREDELUȘÍ, sfredelușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sfredeli (1); fig. a rezolva o dificultate (în chip dibaci), a face învârteli. – Din sfredeluș. DOOM
sfredelușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelușésc, imperf. 3 sg. sfredelușeá; conj. prez. 3 să sfredelușeáscă
sfredelușeau
SFREDELUȘÍ, sfredelușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sfredeli (1); fig. a rezolva o dificultate (în chip dibaci), a face învârteli. – Din sfredeluș. DOOM
sfredelușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelușésc, imperf. 3 sg. sfredelușeá; conj. prez. 3 să sfredelușeáscă
sfredelușeați
SFREDELUȘÍ, sfredelușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sfredeli (1); fig. a rezolva o dificultate (în chip dibaci), a face învârteli. – Din sfredeluș. DOOM
sfredelușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelușésc, imperf. 3 sg. sfredelușeá; conj. prez. 3 să sfredelușeáscă
sfredelușesc
SFREDELUȘÍ, sfredelușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sfredeli (1); fig. a rezolva o dificultate (în chip dibaci), a face învârteli. – Din sfredeluș. DOOM
sfredelușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelușésc, imperf. 3 sg. sfredelușeá; conj. prez. 3 să sfredelușeáscă
sfredelușește
SFREDELUȘÍ, sfredelușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sfredeli (1); fig. a rezolva o dificultate (în chip dibaci), a face învârteli. – Din sfredeluș. DOOM
sfredelușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelușésc, imperf. 3 sg. sfredelușeá; conj. prez. 3 să sfredelușeáscă
sfredelușești
SFREDELUȘÍ, sfredelușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sfredeli (1); fig. a rezolva o dificultate (în chip dibaci), a face învârteli. – Din sfredeluș. DOOM
sfredelușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelușésc, imperf. 3 sg. sfredelușeá; conj. prez. 3 să sfredelușeáscă
sfredeluși
SFREDELÚȘ, sfredeluși, s. m. I. Diminutiv al lui sfredel (1). II. 1. (Ornit.) Pitulice. 2. (Entom.; și în compusul sfredelușul-lemnului) Larva răchitarului. – Sfredel + suf. -uș. DOOM
sfredelúș s. m., pl. sfredelúși
sfredeluși
SFREDELUȘÍ, sfredelușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sfredeli (1); fig. a rezolva o dificultate (în chip dibaci), a face învârteli. – Din sfredeluș. DOOM
sfredelușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelușésc, imperf. 3 sg. sfredelușeá; conj. prez. 3 să sfredelușeáscă
sfredelușii
SFREDELÚȘ, sfredeluși, s. m. I. Diminutiv al lui sfredel (1). II. 1. (Ornit.) Pitulice. 2. (Entom.; și în compusul sfredelușul-lemnului) Larva răchitarului. – Sfredel + suf. -uș. DOOM
sfredelúș s. m., pl. sfredelúși
sfredelușii
SFREDELUȘÍ, sfredelușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sfredeli (1); fig. a rezolva o dificultate (în chip dibaci), a face învârteli. – Din sfredeluș. DOOM
sfredelușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelușésc, imperf. 3 sg. sfredelușeá; conj. prez. 3 să sfredelușeáscă
sfredelușilor
SFREDELÚȘ, sfredeluși, s. m. I. Diminutiv al lui sfredel (1). II. 1. (Ornit.) Pitulice. 2. (Entom.; și în compusul sfredelușul-lemnului) Larva răchitarului. – Sfredel + suf. -uș. DOOM
sfredelúș s. m., pl. sfredelúși
sfredelușim
SFREDELUȘÍ, sfredelușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sfredeli (1); fig. a rezolva o dificultate (în chip dibaci), a face învârteli. – Din sfredeluș. DOOM
sfredelușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelușésc, imperf. 3 sg. sfredelușeá; conj. prez. 3 să sfredelușeáscă
sfredelușind
SFREDELUȘÍ, sfredelușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sfredeli (1); fig. a rezolva o dificultate (în chip dibaci), a face învârteli. – Din sfredeluș. DOOM
sfredelușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelușésc, imperf. 3 sg. sfredelușeá; conj. prez. 3 să sfredelușeáscă
sfredelușire
SFREDELUȘÍ, sfredelușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sfredeli (1); fig. a rezolva o dificultate (în chip dibaci), a face învârteli. – Din sfredeluș. DOOM
sfredelușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelușésc, imperf. 3 sg. sfredelușeá; conj. prez. 3 să sfredelușeáscă
sfredelușire
SFREDELUȘÍ, sfredelușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sfredeli (1); fig. a rezolva o dificultate (în chip dibaci), a face învârteli. – Din sfredeluș.
sfredelușiră
SFREDELUȘÍ, sfredelușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sfredeli (1); fig. a rezolva o dificultate (în chip dibaci), a face învârteli. – Din sfredeluș. DOOM
sfredelușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelușésc, imperf. 3 sg. sfredelușeá; conj. prez. 3 să sfredelușeáscă
sfredelușirăm
SFREDELUȘÍ, sfredelușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sfredeli (1); fig. a rezolva o dificultate (în chip dibaci), a face învârteli. – Din sfredeluș. DOOM
sfredelușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelușésc, imperf. 3 sg. sfredelușeá; conj. prez. 3 să sfredelușeáscă
sfredelușirăți
SFREDELUȘÍ, sfredelușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sfredeli (1); fig. a rezolva o dificultate (în chip dibaci), a face învârteli. – Din sfredeluș. DOOM
sfredelușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelușésc, imperf. 3 sg. sfredelușeá; conj. prez. 3 să sfredelușeáscă
sfredelușise
SFREDELUȘÍ, sfredelușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sfredeli (1); fig. a rezolva o dificultate (în chip dibaci), a face învârteli. – Din sfredeluș. DOOM
sfredelușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelușésc, imperf. 3 sg. sfredelușeá; conj. prez. 3 să sfredelușeáscă
sfredelușisem
SFREDELUȘÍ, sfredelușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sfredeli (1); fig. a rezolva o dificultate (în chip dibaci), a face învârteli. – Din sfredeluș. DOOM
sfredelușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelușésc, imperf. 3 sg. sfredelușeá; conj. prez. 3 să sfredelușeáscă
sfredelușiseră
SFREDELUȘÍ, sfredelușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sfredeli (1); fig. a rezolva o dificultate (în chip dibaci), a face învârteli. – Din sfredeluș. DOOM
sfredelușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelușésc, imperf. 3 sg. sfredelușeá; conj. prez. 3 să sfredelușeáscă
sfredelușiserăm
SFREDELUȘÍ, sfredelușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sfredeli (1); fig. a rezolva o dificultate (în chip dibaci), a face învârteli. – Din sfredeluș. DOOM
sfredelușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelușésc, imperf. 3 sg. sfredelușeá; conj. prez. 3 să sfredelușeáscă
sfredelușiserăți
SFREDELUȘÍ, sfredelușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sfredeli (1); fig. a rezolva o dificultate (în chip dibaci), a face învârteli. – Din sfredeluș. DOOM
sfredelușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelușésc, imperf. 3 sg. sfredelușeá; conj. prez. 3 să sfredelușeáscă
sfredelușiseși
SFREDELUȘÍ, sfredelușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sfredeli (1); fig. a rezolva o dificultate (în chip dibaci), a face învârteli. – Din sfredeluș. DOOM
sfredelușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelușésc, imperf. 3 sg. sfredelușeá; conj. prez. 3 să sfredelușeáscă
sfredelușiseți
SFREDELUȘÍ, sfredelușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sfredeli (1); fig. a rezolva o dificultate (în chip dibaci), a face învârteli. – Din sfredeluș. DOOM
sfredelușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelușésc, imperf. 3 sg. sfredelușeá; conj. prez. 3 să sfredelușeáscă
sfredelușit
SFREDELUȘÍ, sfredelușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sfredeli (1); fig. a rezolva o dificultate (în chip dibaci), a face învârteli. – Din sfredeluș. DOOM
sfredelușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelușésc, imperf. 3 sg. sfredelușeá; conj. prez. 3 să sfredelușeáscă
sfredelușit
SFREDELUȘÍ, sfredelușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sfredeli (1); fig. a rezolva o dificultate (în chip dibaci), a face învârteli. – Din sfredeluș.
sfredelușiși
SFREDELUȘÍ, sfredelușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sfredeli (1); fig. a rezolva o dificultate (în chip dibaci), a face învârteli. – Din sfredeluș. DOOM
sfredelușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelușésc, imperf. 3 sg. sfredelușeá; conj. prez. 3 să sfredelușeáscă
sfredelușiți
SFREDELUȘÍ, sfredelușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sfredeli (1); fig. a rezolva o dificultate (în chip dibaci), a face învârteli. – Din sfredeluș. DOOM
sfredelușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelușésc, imperf. 3 sg. sfredelușeá; conj. prez. 3 să sfredelușeáscă
sfredelușul
SFREDELÚȘ, sfredeluși, s. m. I. Diminutiv al lui sfredel (1). II. 1. (Ornit.) Pitulice. 2. (Entom.; și în compusul sfredelușul-lemnului) Larva răchitarului. – Sfredel + suf. -uș. DOOM
sfredelúș s. m., pl. sfredelúși
sfredelușului
SFREDELÚȘ, sfredeluși, s. m. I. Diminutiv al lui sfredel (1). II. 1. (Ornit.) Pitulice. 2. (Entom.; și în compusul sfredelușul-lemnului) Larva răchitarului. – Sfredel + suf. -uș. DOOM
sfredelúș s. m., pl. sfredelúși
sfrejit
SFRIJÍT, -Ă, sfrijiți, -te, adj. Slab, slăbănog, pipernicit; jigărit. Un mînz sfrijit pășea împreună cu caii. DUMITRIU, V. L. 126. În locul unor oameni turnați dintr-o bucată pe calupuri gigantice, a răsărit o lume sfrijită de oameni mărunți. HOGAȘ, H. 46. Pesemne că și straiele acestea pocite fac să arăți așa de sfrijit și închircit. CREANGĂ, P. 148. ◊ (Substantivat) Se frecă la ochi, se mai uită o dată, și ce să vază ? O sfrijită de lighioaie... de seamăn pe lume nu mai avea. ISPIRESCU, L. 206. (Ca termen de ocară) Drege tu pe cine-ai mai dres, sfrijitule. ALECSANDRI, T. 399. – Variantă: sfrejít, -ă (CARAGIALE, la CADE) adj.
sfrijea
SFRIJÍ, sfrijesc, vb. IV. Refl. A-și pierde vlaga; a deveni zbârcit, uscat; a slăbi, a se usca, a se jigări. – Et. nec. DOOM
!sfrijí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfrijéște, imperf. 3 sg. se sfrijeá; conj. prez. 3 să se sfrijeáscă
sfrijeai
SFRIJÍ, sfrijesc, vb. IV. Refl. A-și pierde vlaga; a deveni zbârcit, uscat; a slăbi, a se usca, a se jigări. – Et. nec. DOOM
!sfrijí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfrijéște, imperf. 3 sg. se sfrijeá; conj. prez. 3 să se sfrijeáscă
sfrijeam
SFRIJÍ, sfrijesc, vb. IV. Refl. A-și pierde vlaga; a deveni zbârcit, uscat; a slăbi, a se usca, a se jigări. – Et. nec. DOOM
!sfrijí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfrijéște, imperf. 3 sg. se sfrijeá; conj. prez. 3 să se sfrijeáscă
sfrijească
SFRIJÍ, sfrijesc, vb. IV. Refl. A-și pierde vlaga; a deveni zbârcit, uscat; a slăbi, a se usca, a se jigări. – Et. nec. DOOM
!sfrijí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfrijéște, imperf. 3 sg. se sfrijeá; conj. prez. 3 să se sfrijeáscă
sfrijeau
SFRIJÍ, sfrijesc, vb. IV. Refl. A-și pierde vlaga; a deveni zbârcit, uscat; a slăbi, a se usca, a se jigări. – Et. nec. DOOM
!sfrijí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfrijéște, imperf. 3 sg. se sfrijeá; conj. prez. 3 să se sfrijeáscă
sfrijeați
SFRIJÍ, sfrijesc, vb. IV. Refl. A-și pierde vlaga; a deveni zbârcit, uscat; a slăbi, a se usca, a se jigări. – Et. nec. DOOM
!sfrijí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfrijéște, imperf. 3 sg. se sfrijeá; conj. prez. 3 să se sfrijeáscă
sfrijesc
SFRIJÍ, sfrijesc, vb. IV. Refl. A-și pierde vlaga; a deveni zbârcit, uscat; a slăbi, a se usca, a se jigări. – Et. nec. DOOM
!sfrijí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfrijéște, imperf. 3 sg. se sfrijeá; conj. prez. 3 să se sfrijeáscă
sfrijește
SFRIJÍ, sfrijesc, vb. IV. Refl. A-și pierde vlaga; a deveni zbârcit, uscat; a slăbi, a se usca, a se jigări. – Et. nec. DOOM
!sfrijí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfrijéște, imperf. 3 sg. se sfrijeá; conj. prez. 3 să se sfrijeáscă
sfrijești
SFRIJÍ, sfrijesc, vb. IV. Refl. A-și pierde vlaga; a deveni zbârcit, uscat; a slăbi, a se usca, a se jigări. – Et. nec. DOOM
!sfrijí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfrijéște, imperf. 3 sg. se sfrijeá; conj. prez. 3 să se sfrijeáscă
sfriji
SFRIJÍ, sfrijesc, vb. IV. Refl. A-și pierde vlaga; a deveni zbârcit, uscat; a slăbi, a se usca, a se jigări. – Et. nec. DOOM
!sfrijí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfrijéște, imperf. 3 sg. se sfrijeá; conj. prez. 3 să se sfrijeáscă
sfrijii
SFRIJÍ, sfrijesc, vb. IV. Refl. A-și pierde vlaga; a deveni zbârcit, uscat; a slăbi, a se usca, a se jigări. – Et. nec. DOOM
!sfrijí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfrijéște, imperf. 3 sg. se sfrijeá; conj. prez. 3 să se sfrijeáscă
sfrijim
SFRIJÍ, sfrijesc, vb. IV. Refl. A-și pierde vlaga; a deveni zbârcit, uscat; a slăbi, a se usca, a se jigări. – Et. nec. DOOM
!sfrijí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfrijéște, imperf. 3 sg. se sfrijeá; conj. prez. 3 să se sfrijeáscă
sfrijind
SFRIJÍ, sfrijesc, vb. IV. Refl. A-și pierde vlaga; a deveni zbârcit, uscat; a slăbi, a se usca, a se jigări. – Et. nec. DOOM
!sfrijí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfrijéște, imperf. 3 sg. se sfrijeá; conj. prez. 3 să se sfrijeáscă
sfrijire
SFRIJÍ, sfrijesc, vb. IV. Refl. A-și pierde vlaga; a deveni zbârcit, uscat; a slăbi, a se usca, a se jigări. – Et. nec. DOOM
!sfrijí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfrijéște, imperf. 3 sg. se sfrijeá; conj. prez. 3 să se sfrijeáscă
sfrijiră
SFRIJÍ, sfrijesc, vb. IV. Refl. A-și pierde vlaga; a deveni zbârcit, uscat; a slăbi, a se usca, a se jigări. – Et. nec. DOOM
!sfrijí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfrijéște, imperf. 3 sg. se sfrijeá; conj. prez. 3 să se sfrijeáscă
sfrijirăm
SFRIJÍ, sfrijesc, vb. IV. Refl. A-și pierde vlaga; a deveni zbârcit, uscat; a slăbi, a se usca, a se jigări. – Et. nec. DOOM
!sfrijí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfrijéște, imperf. 3 sg. se sfrijeá; conj. prez. 3 să se sfrijeáscă
sfrijirăți
SFRIJÍ, sfrijesc, vb. IV. Refl. A-și pierde vlaga; a deveni zbârcit, uscat; a slăbi, a se usca, a se jigări. – Et. nec. DOOM
!sfrijí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfrijéște, imperf. 3 sg. se sfrijeá; conj. prez. 3 să se sfrijeáscă
sfrijise
SFRIJÍ, sfrijesc, vb. IV. Refl. A-și pierde vlaga; a deveni zbârcit, uscat; a slăbi, a se usca, a se jigări. – Et. nec. DOOM
!sfrijí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfrijéște, imperf. 3 sg. se sfrijeá; conj. prez. 3 să se sfrijeáscă
sfrijisem
SFRIJÍ, sfrijesc, vb. IV. Refl. A-și pierde vlaga; a deveni zbârcit, uscat; a slăbi, a se usca, a se jigări. – Et. nec. DOOM
!sfrijí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfrijéște, imperf. 3 sg. se sfrijeá; conj. prez. 3 să se sfrijeáscă
sfrijiseră
SFRIJÍ, sfrijesc, vb. IV. Refl. A-și pierde vlaga; a deveni zbârcit, uscat; a slăbi, a se usca, a se jigări. – Et. nec. DOOM
!sfrijí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfrijéște, imperf. 3 sg. se sfrijeá; conj. prez. 3 să se sfrijeáscă
sfrijiserăm
SFRIJÍ, sfrijesc, vb. IV. Refl. A-și pierde vlaga; a deveni zbârcit, uscat; a slăbi, a se usca, a se jigări. – Et. nec. DOOM
!sfrijí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfrijéște, imperf. 3 sg. se sfrijeá; conj. prez. 3 să se sfrijeáscă
sfrijiserăți
SFRIJÍ, sfrijesc, vb. IV. Refl. A-și pierde vlaga; a deveni zbârcit, uscat; a slăbi, a se usca, a se jigări. – Et. nec. DOOM
!sfrijí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfrijéște, imperf. 3 sg. se sfrijeá; conj. prez. 3 să se sfrijeáscă
sfrijiseși
SFRIJÍ, sfrijesc, vb. IV. Refl. A-și pierde vlaga; a deveni zbârcit, uscat; a slăbi, a se usca, a se jigări. – Et. nec. DOOM
!sfrijí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfrijéște, imperf. 3 sg. se sfrijeá; conj. prez. 3 să se sfrijeáscă
sfrijiseți
SFRIJÍ, sfrijesc, vb. IV. Refl. A-și pierde vlaga; a deveni zbârcit, uscat; a slăbi, a se usca, a se jigări. – Et. nec. DOOM
!sfrijí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfrijéște, imperf. 3 sg. se sfrijeá; conj. prez. 3 să se sfrijeáscă
sfrijit
SFRIJÍ, sfrijesc, vb. IV. Refl. A-și pierde vlaga; a deveni zbârcit, uscat; a slăbi, a se usca, a se jigări. – Et. nec. DOOM
!sfrijí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfrijéște, imperf. 3 sg. se sfrijeá; conj. prez. 3 să se sfrijeáscă
sfrijit
SFRIJÍT, -Ă, sfrijiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Slab, jigărit, pipernicit. – V. sfriji.
sfrijita
SFRIJÍT, -Ă, sfrijiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Slab, jigărit, pipernicit. – V. sfriji.
sfrijite
SFRIJÍT, -Ă, sfrijiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Slab, jigărit, pipernicit. – V. sfriji.
sfrijitei
SFRIJÍT, -Ă, sfrijiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Slab, jigărit, pipernicit. – V. sfriji.
sfrijitele
SFRIJÍT, -Ă, sfrijiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Slab, jigărit, pipernicit. – V. sfriji.
sfrijitelor
SFRIJÍT, -Ă, sfrijiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Slab, jigărit, pipernicit. – V. sfriji.
sfrijitul
SFRIJÍT, -Ă, sfrijiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Slab, jigărit, pipernicit. – V. sfriji.
sfrijitului
SFRIJÍT, -Ă, sfrijiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Slab, jigărit, pipernicit. – V. sfriji.
sfrijiși
SFRIJÍ, sfrijesc, vb. IV. Refl. A-și pierde vlaga; a deveni zbârcit, uscat; a slăbi, a se usca, a se jigări. – Et. nec. DOOM
!sfrijí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfrijéște, imperf. 3 sg. se sfrijeá; conj. prez. 3 să se sfrijeáscă
sfrijiți
SFRIJÍ, sfrijesc, vb. IV. Refl. A-și pierde vlaga; a deveni zbârcit, uscat; a slăbi, a se usca, a se jigări. – Et. nec. DOOM
!sfrijí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfrijéște, imperf. 3 sg. se sfrijeá; conj. prez. 3 să se sfrijeáscă
sfrijiți
SFRIJÍT, -Ă, sfrijiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Slab, jigărit, pipernicit. – V. sfriji.
sfrijiții
SFRIJÍT, -Ă, sfrijiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Slab, jigărit, pipernicit. – V. sfriji.
sfrijiților
SFRIJÍT, -Ă, sfrijiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Slab, jigărit, pipernicit. – V. sfriji.
sfrinți
SFRINȚÍ, sfrințesc, vb. IV. Refl. (Învechit și regional) A se îmbolnăvi de sifilis. Cîți flăcăi tineri și voinici se sfrințesc pe toată ziua. PISCUPESCU, O. 4.
sfrunta
SFRUNTÁ, sfruntez, vb. I. Tranz. (Rar) A înfrunta (cu ostentație). – Din it. sfrontare. DOOM
sfruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sfrunteáză
sfruntai
SFRUNTÁ, sfruntez, vb. I. Tranz. (Rar) A înfrunta (cu ostentație). – Din it. sfrontare. DOOM
sfruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sfrunteáză
sfruntam
SFRUNTÁ, sfruntez, vb. I. Tranz. (Rar) A înfrunta (cu ostentație). – Din it. sfrontare. DOOM
sfruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sfrunteáză
sfruntare
SFRUNTÁ, sfruntez, vb. I. Tranz. (Rar) A înfrunta (cu ostentație). – Din it. sfrontare. DOOM
sfruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sfrunteáză
sfruntare
SFRUNTÁRE, sfruntări, s. f. (Rar) Acțiunea de a sfrunta și rezultatul ei; p. ext. nerușinare, obrăznicie, impertinență. – V. sfrunta. DOOM
sfruntáre (rar) s. f., g.-d. art. sfruntắrii; pl. sfruntắri
sfruntarea
SFRUNTÁRE, sfruntări, s. f. (Rar) Acțiunea de a sfrunta și rezultatul ei; p. ext. nerușinare, obrăznicie, impertinență. – V. sfrunta. DOOM
sfruntáre (rar) s. f., g.-d. art. sfruntắrii; pl. sfruntắri
sfruntară
SFRUNTÁ, sfruntez, vb. I. Tranz. (Rar) A înfrunta (cu ostentație). – Din it. sfrontare. DOOM
sfruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sfrunteáză
sfruntarăm
SFRUNTÁ, sfruntez, vb. I. Tranz. (Rar) A înfrunta (cu ostentație). – Din it. sfrontare. DOOM
sfruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sfrunteáză
sfruntarăți
SFRUNTÁ, sfruntez, vb. I. Tranz. (Rar) A înfrunta (cu ostentație). – Din it. sfrontare. DOOM
sfruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sfrunteáză
sfruntase
SFRUNTÁ, sfruntez, vb. I. Tranz. (Rar) A înfrunta (cu ostentație). – Din it. sfrontare. DOOM
sfruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sfrunteáză
sfruntasem
SFRUNTÁ, sfruntez, vb. I. Tranz. (Rar) A înfrunta (cu ostentație). – Din it. sfrontare. DOOM
sfruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sfrunteáză
sfruntaseră
SFRUNTÁ, sfruntez, vb. I. Tranz. (Rar) A înfrunta (cu ostentație). – Din it. sfrontare. DOOM
sfruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sfrunteáză
sfruntaserăm
SFRUNTÁ, sfruntez, vb. I. Tranz. (Rar) A înfrunta (cu ostentație). – Din it. sfrontare. DOOM
sfruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sfrunteáză
sfruntaserăți
SFRUNTÁ, sfruntez, vb. I. Tranz. (Rar) A înfrunta (cu ostentație). – Din it. sfrontare. DOOM
sfruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sfrunteáză
sfruntaseși
SFRUNTÁ, sfruntez, vb. I. Tranz. (Rar) A înfrunta (cu ostentație). – Din it. sfrontare. DOOM
sfruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sfrunteáză
sfruntaseți
SFRUNTÁ, sfruntez, vb. I. Tranz. (Rar) A înfrunta (cu ostentație). – Din it. sfrontare. DOOM
sfruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sfrunteáză
sfruntat
SFRUNTÁ, sfruntez, vb. I. Tranz. (Rar) A înfrunta (cu ostentație). – Din it. sfrontare. DOOM
sfruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sfrunteáză
sfruntat
SFRUNTÁT, -Ă, sfruntați, -te, adj. (Rar) Nerușinat, obraznic. – V. sfrunta.
sfruntata
SFRUNTÁT, -Ă, sfruntați, -te, adj. (Rar) Nerușinat, obraznic. – V. sfrunta.
sfruntate
SFRUNTÁT, -Ă, sfruntați, -te, adj. (Rar) Nerușinat, obraznic. – V. sfrunta.
sfruntatei
SFRUNTÁT, -Ă, sfruntați, -te, adj. (Rar) Nerușinat, obraznic. – V. sfrunta.
sfruntatele
SFRUNTÁT, -Ă, sfruntați, -te, adj. (Rar) Nerușinat, obraznic. – V. sfrunta.
sfruntatelor
SFRUNTÁT, -Ă, sfruntați, -te, adj. (Rar) Nerușinat, obraznic. – V. sfrunta.
sfruntatul
SFRUNTÁT, -Ă, sfruntați, -te, adj. (Rar) Nerușinat, obraznic. – V. sfrunta.
sfruntatului
SFRUNTÁT, -Ă, sfruntați, -te, adj. (Rar) Nerușinat, obraznic. – V. sfrunta.
sfruntau
SFRUNTÁ, sfruntez, vb. I. Tranz. (Rar) A înfrunta (cu ostentație). – Din it. sfrontare. DOOM
sfruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sfrunteáză
sfruntași
SFRUNTÁ, sfruntez, vb. I. Tranz. (Rar) A înfrunta (cu ostentație). – Din it. sfrontare. DOOM
sfruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sfrunteáză
sfruntați
SFRUNTÁ, sfruntez, vb. I. Tranz. (Rar) A înfrunta (cu ostentație). – Din it. sfrontare. DOOM
sfruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sfrunteáză
sfruntați
SFRUNTÁT, -Ă, sfruntați, -te, adj. (Rar) Nerușinat, obraznic. – V. sfrunta.
sfruntații
SFRUNTÁT, -Ă, sfruntați, -te, adj. (Rar) Nerușinat, obraznic. – V. sfrunta.
sfruntaților
SFRUNTÁT, -Ă, sfruntați, -te, adj. (Rar) Nerușinat, obraznic. – V. sfrunta.
sfruntează
SFRUNTÁ, sfruntez, vb. I. Tranz. (Rar) A înfrunta (cu ostentație). – Din it. sfrontare. DOOM
sfruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sfrunteáză
sfruntez
SFRUNTÁ, sfruntez, vb. I. Tranz. (Rar) A înfrunta (cu ostentație). – Din it. sfrontare. DOOM
sfruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sfrunteáză
sfrunteze
SFRUNTÁ, sfruntez, vb. I. Tranz. (Rar) A înfrunta (cu ostentație). – Din it. sfrontare. DOOM
sfruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sfrunteáză
sfruntezi
SFRUNTÁ, sfruntez, vb. I. Tranz. (Rar) A înfrunta (cu ostentație). – Din it. sfrontare. DOOM
sfruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sfrunteáză
sfruntând
SFRUNTÁ, sfruntez, vb. I. Tranz. (Rar) A înfrunta (cu ostentație). – Din it. sfrontare. DOOM
sfruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sfrunteáză
sfruntînd
SFRUNTÁ, sfruntez, vb. I. Tranz. (Rar) A înfrunta (cu ostentație). – Din it. sfrontare. DOOM
sfruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sfrunteáză
sfruntări
SFRUNTÁRE, sfruntări, s. f. (Rar) Acțiunea de a sfrunta și rezultatul ei; p. ext. nerușinare, obrăznicie, impertinență. – V. sfrunta. DOOM
sfruntáre (rar) s. f., g.-d. art. sfruntắrii; pl. sfruntắri
sfruntării
SFRUNTÁRE, sfruntări, s. f. (Rar) Acțiunea de a sfrunta și rezultatul ei; p. ext. nerușinare, obrăznicie, impertinență. – V. sfrunta. DOOM
sfruntáre (rar) s. f., g.-d. art. sfruntắrii; pl. sfruntắri
sfruntările
SFRUNTÁRE, sfruntări, s. f. (Rar) Acțiunea de a sfrunta și rezultatul ei; p. ext. nerușinare, obrăznicie, impertinență. – V. sfrunta. DOOM
sfruntáre (rar) s. f., g.-d. art. sfruntắrii; pl. sfruntắri
sfruntărilor
SFRUNTÁRE, sfruntări, s. f. (Rar) Acțiunea de a sfrunta și rezultatul ei; p. ext. nerușinare, obrăznicie, impertinență. – V. sfrunta. DOOM
sfruntáre (rar) s. f., g.-d. art. sfruntắrii; pl. sfruntắri
sfrâncioci
SFRÂNCIÓC, sfrâncioci, s. m. (Ornit.; la pl.) Gen de păsări răpitoare, călătoare, insectivore, din ordinul paseriformelor, mai mari decât vrăbiile, cu cioc încovoiat și cu gheare puternice (Lanius); (și la sg.) pasăre care face parte din acest gen. ◊ Sfrâncioc mare = pasăre cenușie pe spate, alburie pe pântece, cu pete negre pe coadă, pe aripi și în dreptul ochilor; lupul-vrăbiilor (Lanius excubitor). [Var.: sfrancióc s. m.] – Din sb. svračak. DOOM
sfrâncióc s. m., pl. sfrâncióci
sfrânciocii
SFRÂNCIÓC, sfrâncioci, s. m. (Ornit.; la pl.) Gen de păsări răpitoare, călătoare, insectivore, din ordinul paseriformelor, mai mari decât vrăbiile, cu cioc încovoiat și cu gheare puternice (Lanius); (și la sg.) pasăre care face parte din acest gen. ◊ Sfrâncioc mare = pasăre cenușie pe spate, alburie pe pântece, cu pete negre pe coadă, pe aripi și în dreptul ochilor; lupul-vrăbiilor (Lanius excubitor). [Var.: sfrancióc s. m.] – Din sb. svračak. DOOM
sfrâncióc s. m., pl. sfrâncióci
sfrânciocilor
SFRÂNCIÓC, sfrâncioci, s. m. (Ornit.; la pl.) Gen de păsări răpitoare, călătoare, insectivore, din ordinul paseriformelor, mai mari decât vrăbiile, cu cioc încovoiat și cu gheare puternice (Lanius); (și la sg.) pasăre care face parte din acest gen. ◊ Sfrâncioc mare = pasăre cenușie pe spate, alburie pe pântece, cu pete negre pe coadă, pe aripi și în dreptul ochilor; lupul-vrăbiilor (Lanius excubitor). [Var.: sfrancióc s. m.] – Din sb. svračak. DOOM
sfrâncióc s. m., pl. sfrâncióci
sfrânciocul
SFRÂNCIÓC, sfrâncioci, s. m. (Ornit.; la pl.) Gen de păsări răpitoare, călătoare, insectivore, din ordinul paseriformelor, mai mari decât vrăbiile, cu cioc încovoiat și cu gheare puternice (Lanius); (și la sg.) pasăre care face parte din acest gen. ◊ Sfrâncioc mare = pasăre cenușie pe spate, alburie pe pântece, cu pete negre pe coadă, pe aripi și în dreptul ochilor; lupul-vrăbiilor (Lanius excubitor). [Var.: sfrancióc s. m.] – Din sb. svračak. DOOM
sfrâncióc s. m., pl. sfrâncióci
sfrânciocului
SFRÂNCIÓC, sfrâncioci, s. m. (Ornit.; la pl.) Gen de păsări răpitoare, călătoare, insectivore, din ordinul paseriformelor, mai mari decât vrăbiile, cu cioc încovoiat și cu gheare puternice (Lanius); (și la sg.) pasăre care face parte din acest gen. ◊ Sfrâncioc mare = pasăre cenușie pe spate, alburie pe pântece, cu pete negre pe coadă, pe aripi și în dreptul ochilor; lupul-vrăbiilor (Lanius excubitor). [Var.: sfrancióc s. m.] – Din sb. svračak. DOOM
sfrâncióc s. m., pl. sfrâncióci
sfrîncioc
SFRÂNCIÓC, sfrâncioci, s. m. (Ornit.; la pl.) Gen de păsări răpitoare, călătoare, insectivore, din ordinul paseriformelor, mai mari decât vrăbiile, cu cioc încovoiat și cu gheare puternice (Lanius); (și la sg.) pasăre care face parte din acest gen. ◊ Sfrâncioc mare = pasăre cenușie pe spate, alburie pe pântece, cu pete negre pe coadă, pe aripi și în dreptul ochilor; lupul-vrăbiilor (Lanius excubitor). [Var.: sfrancióc s. m.] – Din sb. svračak. DOOM
sfrâncióc s. m., pl. sfrâncióci
sfrîncioci
SFRÂNCIÓC, sfrâncioci, s. m. (Ornit.; la pl.) Gen de păsări răpitoare, călătoare, insectivore, din ordinul paseriformelor, mai mari decât vrăbiile, cu cioc încovoiat și cu gheare puternice (Lanius); (și la sg.) pasăre care face parte din acest gen. ◊ Sfrâncioc mare = pasăre cenușie pe spate, alburie pe pântece, cu pete negre pe coadă, pe aripi și în dreptul ochilor; lupul-vrăbiilor (Lanius excubitor). [Var.: sfrancióc s. m.] – Din sb. svračak. DOOM
sfrâncióc s. m., pl. sfrâncióci
sfrînciocii
SFRÂNCIÓC, sfrâncioci, s. m. (Ornit.; la pl.) Gen de păsări răpitoare, călătoare, insectivore, din ordinul paseriformelor, mai mari decât vrăbiile, cu cioc încovoiat și cu gheare puternice (Lanius); (și la sg.) pasăre care face parte din acest gen. ◊ Sfrâncioc mare = pasăre cenușie pe spate, alburie pe pântece, cu pete negre pe coadă, pe aripi și în dreptul ochilor; lupul-vrăbiilor (Lanius excubitor). [Var.: sfrancióc s. m.] – Din sb. svračak. DOOM
sfrâncióc s. m., pl. sfrâncióci
sfrînciocilor
SFRÂNCIÓC, sfrâncioci, s. m. (Ornit.; la pl.) Gen de păsări răpitoare, călătoare, insectivore, din ordinul paseriformelor, mai mari decât vrăbiile, cu cioc încovoiat și cu gheare puternice (Lanius); (și la sg.) pasăre care face parte din acest gen. ◊ Sfrâncioc mare = pasăre cenușie pe spate, alburie pe pântece, cu pete negre pe coadă, pe aripi și în dreptul ochilor; lupul-vrăbiilor (Lanius excubitor). [Var.: sfrancióc s. m.] – Din sb. svračak. DOOM
sfrâncióc s. m., pl. sfrâncióci
sfrînciocul
SFRÂNCIÓC, sfrâncioci, s. m. (Ornit.; la pl.) Gen de păsări răpitoare, călătoare, insectivore, din ordinul paseriformelor, mai mari decât vrăbiile, cu cioc încovoiat și cu gheare puternice (Lanius); (și la sg.) pasăre care face parte din acest gen. ◊ Sfrâncioc mare = pasăre cenușie pe spate, alburie pe pântece, cu pete negre pe coadă, pe aripi și în dreptul ochilor; lupul-vrăbiilor (Lanius excubitor). [Var.: sfrancióc s. m.] – Din sb. svračak. DOOM
sfrâncióc s. m., pl. sfrâncióci
sfrînciocului
SFRÂNCIÓC, sfrâncioci, s. m. (Ornit.; la pl.) Gen de păsări răpitoare, călătoare, insectivore, din ordinul paseriformelor, mai mari decât vrăbiile, cu cioc încovoiat și cu gheare puternice (Lanius); (și la sg.) pasăre care face parte din acest gen. ◊ Sfrâncioc mare = pasăre cenușie pe spate, alburie pe pântece, cu pete negre pe coadă, pe aripi și în dreptul ochilor; lupul-vrăbiilor (Lanius excubitor). [Var.: sfrancióc s. m.] – Din sb. svračak. DOOM
sfrâncióc s. m., pl. sfrâncióci
sfumato
SFUMÁTO s. n. Mod de a estompa conturul în umbră al unei picturi, astfel încât imaginea pare văzută printr-un văl de fum. – Cuv. it. DOOM
sfumáto (it.) s. n., art. sfumátoul
sfumatoul
SFUMÁTO s. n. Mod de a estompa conturul în umbră al unei picturi, astfel încât imaginea pare văzută printr-un văl de fum. – Cuv. it. DOOM
sfumáto (it.) s. n., art. sfumátoul
sfumatoului
SFUMÁTO s. n. Mod de a estompa conturul în umbră al unei picturi, astfel încât imaginea pare văzută printr-un văl de fum. – Cuv. it. DOOM
sfumáto (it.) s. n., art. sfumátoul
sfânt
SFẤNT, -Ă, sfinți, -te, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Epitet dat divinității. ♦ Epitet dat celor sanctificați de Biserică. ◊ Sfântul Părinte = titlu dat papei de către catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viață curată și cucernică. 2. Care ține de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ◊ Sfânta slujbă = liturghia. Locurile sfinte = ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit și a propovăduit Isus Hristos. Sfântul Mormânt = mormântul în care a fost depus Isus Hristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de venerație; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul Soare. ♦ Epitet dat zilelor săptămânii. 5. Desăvârșit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” și exprimând ideea de superlativ) Strașnic, zdravăn. O sfântă de bătaie. II. S. m., s. f. 1. S. m. art. (Pop.) Dumnezeu. ◊ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o păți, a da de belea; b) a da peste un noroc neașteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zăbovește undeva prea mult (și degeaba). Ferit-a sfântul! = în niciun caz, nicidecum. 2. S. m. și f. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și consacrată ca atare, după moarte, de către Biserică. ◊ Expr. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinții = a ațipi, a adormi; a muri. A-i ieși (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept și înțelept, a spune o vorbă potrivită. A sta (ca un) sfânt = a sta nemișcat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinți sau a se ruga de toți sfinții = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri și cu stăruințe. La sfântu-așteaptă = niciodată. ♦ Om care duce o viață curată și cucernică. 3. S. f. pl. art. (În credințele populare) Iele. 4. S. m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ. DOOM
!poála-Sfíntei-Maríi (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-Sfíntei-Maríi
sfânt
SFẤNT, -Ă, sfinți, -te, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Epitet dat divinității. ♦ Epitet dat celor sanctificați de Biserică. ◊ Sfântul Părinte = titlu dat papei de către catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viață curată și cucernică. 2. Care ține de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ◊ Sfânta slujbă = liturghia. Locurile sfinte = ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit și a propovăduit Isus Hristos. Sfântul Mormânt = mormântul în care a fost depus Isus Hristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de venerație; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul Soare. ♦ Epitet dat zilelor săptămânii. 5. Desăvârșit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” și exprimând ideea de superlativ) Strașnic, zdravăn. O sfântă de bătaie. II. S. m., s. f. 1. S. m. art. (Pop.) Dumnezeu. ◊ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o păți, a da de belea; b) a da peste un noroc neașteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zăbovește undeva prea mult (și degeaba). Ferit-a sfântul! = în niciun caz, nicidecum. 2. S. m. și f. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și consacrată ca atare, după moarte, de către Biserică. ◊ Expr. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinții = a ațipi, a adormi; a muri. A-i ieși (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept și înțelept, a spune o vorbă potrivită. A sta (ca un) sfânt = a sta nemișcat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinți sau a se ruga de toți sfinții = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri și cu stăruințe. La sfântu-așteaptă = niciodată. ♦ Om care duce o viață curată și cucernică. 3. S. f. pl. art. (În credințele populare) Iele. 4. S. m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ. DOOM
!poála-Sfíntei-Maríi (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-Sfíntei-Maríi
sfânta
SFẤNT, -Ă, sfinți, -te, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Epitet dat divinității. ♦ Epitet dat celor sanctificați de Biserică. ◊ Sfântul Părinte = titlu dat papei de către catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viață curată și cucernică. 2. Care ține de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ◊ Sfânta slujbă = liturghia. Locurile sfinte = ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit și a propovăduit Isus Hristos. Sfântul Mormânt = mormântul în care a fost depus Isus Hristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de venerație; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul Soare. ♦ Epitet dat zilelor săptămânii. 5. Desăvârșit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” și exprimând ideea de superlativ) Strașnic, zdravăn. O sfântă de bătaie. II. S. m., s. f. 1. S. m. art. (Pop.) Dumnezeu. ◊ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o păți, a da de belea; b) a da peste un noroc neașteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zăbovește undeva prea mult (și degeaba). Ferit-a sfântul! = în niciun caz, nicidecum. 2. S. m. și f. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și consacrată ca atare, după moarte, de către Biserică. ◊ Expr. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinții = a ațipi, a adormi; a muri. A-i ieși (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept și înțelept, a spune o vorbă potrivită. A sta (ca un) sfânt = a sta nemișcat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinți sau a se ruga de toți sfinții = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri și cu stăruințe. La sfântu-așteaptă = niciodată. ♦ Om care duce o viață curată și cucernică. 3. S. f. pl. art. (În credințele populare) Iele. 4. S. m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ. DOOM
!poála-Sfíntei-Maríi (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-Sfíntei-Maríi
sfânta
SFẤNT, -Ă, sfinți, -te, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Epitet dat divinității. ♦ Epitet dat celor sanctificați de Biserică. ◊ Sfântul Părinte = titlu dat papei de către catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viață curată și cucernică. 2. Care ține de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ◊ Sfânta slujbă = liturghia. Locurile sfinte = ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit și a propovăduit Isus Hristos. Sfântul Mormânt = mormântul în care a fost depus Isus Hristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de venerație; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul Soare. ♦ Epitet dat zilelor săptămânii. 5. Desăvârșit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” și exprimând ideea de superlativ) Strașnic, zdravăn. O sfântă de bătaie. II. S. m., s. f. 1. S. m. art. (Pop.) Dumnezeu. ◊ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o păți, a da de belea; b) a da peste un noroc neașteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zăbovește undeva prea mult (și degeaba). Ferit-a sfântul! = în niciun caz, nicidecum. 2. S. m. și f. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și consacrată ca atare, după moarte, de către Biserică. ◊ Expr. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinții = a ațipi, a adormi; a muri. A-i ieși (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept și înțelept, a spune o vorbă potrivită. A sta (ca un) sfânt = a sta nemișcat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinți sau a se ruga de toți sfinții = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri și cu stăruințe. La sfântu-așteaptă = niciodată. ♦ Om care duce o viață curată și cucernică. 3. S. f. pl. art. (În credințele populare) Iele. 4. S. m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ. DOOM
!poála-Sfíntei-Maríi (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-Sfíntei-Maríi
sfântul
SFẤNT, -Ă, sfinți, -te, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Epitet dat divinității. ♦ Epitet dat celor sanctificați de Biserică. ◊ Sfântul Părinte = titlu dat papei de către catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viață curată și cucernică. 2. Care ține de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ◊ Sfânta slujbă = liturghia. Locurile sfinte = ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit și a propovăduit Isus Hristos. Sfântul Mormânt = mormântul în care a fost depus Isus Hristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de venerație; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul Soare. ♦ Epitet dat zilelor săptămânii. 5. Desăvârșit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” și exprimând ideea de superlativ) Strașnic, zdravăn. O sfântă de bătaie. II. S. m., s. f. 1. S. m. art. (Pop.) Dumnezeu. ◊ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o păți, a da de belea; b) a da peste un noroc neașteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zăbovește undeva prea mult (și degeaba). Ferit-a sfântul! = în niciun caz, nicidecum. 2. S. m. și f. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și consacrată ca atare, după moarte, de către Biserică. ◊ Expr. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinții = a ațipi, a adormi; a muri. A-i ieși (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept și înțelept, a spune o vorbă potrivită. A sta (ca un) sfânt = a sta nemișcat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinți sau a se ruga de toți sfinții = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri și cu stăruințe. La sfântu-așteaptă = niciodată. ♦ Om care duce o viață curată și cucernică. 3. S. f. pl. art. (În credințele populare) Iele. 4. S. m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ. DOOM
!poála-Sfíntei-Maríi (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-Sfíntei-Maríi
sfântul
SFẤNT, -Ă, sfinți, -te, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Epitet dat divinității. ♦ Epitet dat celor sanctificați de Biserică. ◊ Sfântul Părinte = titlu dat papei de către catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viață curată și cucernică. 2. Care ține de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ◊ Sfânta slujbă = liturghia. Locurile sfinte = ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit și a propovăduit Isus Hristos. Sfântul Mormânt = mormântul în care a fost depus Isus Hristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de venerație; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul Soare. ♦ Epitet dat zilelor săptămânii. 5. Desăvârșit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” și exprimând ideea de superlativ) Strașnic, zdravăn. O sfântă de bătaie. II. S. m., s. f. 1. S. m. art. (Pop.) Dumnezeu. ◊ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o păți, a da de belea; b) a da peste un noroc neașteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zăbovește undeva prea mult (și degeaba). Ferit-a sfântul! = în niciun caz, nicidecum. 2. S. m. și f. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și consacrată ca atare, după moarte, de către Biserică. ◊ Expr. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinții = a ațipi, a adormi; a muri. A-i ieși (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept și înțelept, a spune o vorbă potrivită. A sta (ca un) sfânt = a sta nemișcat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinți sau a se ruga de toți sfinții = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri și cu stăruințe. La sfântu-așteaptă = niciodată. ♦ Om care duce o viață curată și cucernică. 3. S. f. pl. art. (În credințele populare) Iele. 4. S. m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ. DOOM
!poála-Sfíntei-Maríi (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-Sfíntei-Maríi
sfântule
SFẤNT, -Ă, sfinți, -te, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Epitet dat divinității. ♦ Epitet dat celor sanctificați de Biserică. ◊ Sfântul Părinte = titlu dat papei de către catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viață curată și cucernică. 2. Care ține de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ◊ Sfânta slujbă = liturghia. Locurile sfinte = ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit și a propovăduit Isus Hristos. Sfântul Mormânt = mormântul în care a fost depus Isus Hristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de venerație; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul Soare. ♦ Epitet dat zilelor săptămânii. 5. Desăvârșit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” și exprimând ideea de superlativ) Strașnic, zdravăn. O sfântă de bătaie. II. S. m., s. f. 1. S. m. art. (Pop.) Dumnezeu. ◊ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o păți, a da de belea; b) a da peste un noroc neașteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zăbovește undeva prea mult (și degeaba). Ferit-a sfântul! = în niciun caz, nicidecum. 2. S. m. și f. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și consacrată ca atare, după moarte, de către Biserică. ◊ Expr. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinții = a ațipi, a adormi; a muri. A-i ieși (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept și înțelept, a spune o vorbă potrivită. A sta (ca un) sfânt = a sta nemișcat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinți sau a se ruga de toți sfinții = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri și cu stăruințe. La sfântu-așteaptă = niciodată. ♦ Om care duce o viață curată și cucernică. 3. S. f. pl. art. (În credințele populare) Iele. 4. S. m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ. DOOM
!poála-Sfíntei-Maríi (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-Sfíntei-Maríi
sfântuleț
SFÂNTULÉȚ, sfântuleți, s. m. (Pop.) Sfințișor. – Sfânt + suf. -uleț. DOOM
sfântuléț s. m., pl. sfântuléți
sfântuleți
SFÂNTULÉȚ, sfântuleți, s. m. (Pop.) Sfințișor. – Sfânt + suf. -uleț. DOOM
sfântuléț s. m., pl. sfântuléți
sfântuleții
SFÂNTULÉȚ, sfântuleți, s. m. (Pop.) Sfințișor. – Sfânt + suf. -uleț. DOOM
sfântuléț s. m., pl. sfântuléți
sfântuleților
SFÂNTULÉȚ, sfântuleți, s. m. (Pop.) Sfințișor. – Sfânt + suf. -uleț. DOOM
sfântuléț s. m., pl. sfântuléți
sfântulețul
SFÂNTULÉȚ, sfântuleți, s. m. (Pop.) Sfințișor. – Sfânt + suf. -uleț. DOOM
sfântuléț s. m., pl. sfântuléți
sfântulețului
SFÂNTULÉȚ, sfântuleți, s. m. (Pop.) Sfințișor. – Sfânt + suf. -uleț. DOOM
sfântuléț s. m., pl. sfântuléți
sfântului
SFẤNT, -Ă, sfinți, -te, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Epitet dat divinității. ♦ Epitet dat celor sanctificați de Biserică. ◊ Sfântul Părinte = titlu dat papei de către catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viață curată și cucernică. 2. Care ține de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ◊ Sfânta slujbă = liturghia. Locurile sfinte = ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit și a propovăduit Isus Hristos. Sfântul Mormânt = mormântul în care a fost depus Isus Hristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de venerație; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul Soare. ♦ Epitet dat zilelor săptămânii. 5. Desăvârșit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” și exprimând ideea de superlativ) Strașnic, zdravăn. O sfântă de bătaie. II. S. m., s. f. 1. S. m. art. (Pop.) Dumnezeu. ◊ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o păți, a da de belea; b) a da peste un noroc neașteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zăbovește undeva prea mult (și degeaba). Ferit-a sfântul! = în niciun caz, nicidecum. 2. S. m. și f. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și consacrată ca atare, după moarte, de către Biserică. ◊ Expr. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinții = a ațipi, a adormi; a muri. A-i ieși (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept și înțelept, a spune o vorbă potrivită. A sta (ca un) sfânt = a sta nemișcat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinți sau a se ruga de toți sfinții = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri și cu stăruințe. La sfântu-așteaptă = niciodată. ♦ Om care duce o viață curată și cucernică. 3. S. f. pl. art. (În credințele populare) Iele. 4. S. m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ. DOOM
!poála-Sfíntei-Maríi (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-Sfíntei-Maríi
sfântului
SFẤNT, -Ă, sfinți, -te, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Epitet dat divinității. ♦ Epitet dat celor sanctificați de Biserică. ◊ Sfântul Părinte = titlu dat papei de către catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viață curată și cucernică. 2. Care ține de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ◊ Sfânta slujbă = liturghia. Locurile sfinte = ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit și a propovăduit Isus Hristos. Sfântul Mormânt = mormântul în care a fost depus Isus Hristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de venerație; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul Soare. ♦ Epitet dat zilelor săptămânii. 5. Desăvârșit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” și exprimând ideea de superlativ) Strașnic, zdravăn. O sfântă de bătaie. II. S. m., s. f. 1. S. m. art. (Pop.) Dumnezeu. ◊ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o păți, a da de belea; b) a da peste un noroc neașteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zăbovește undeva prea mult (și degeaba). Ferit-a sfântul! = în niciun caz, nicidecum. 2. S. m. și f. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și consacrată ca atare, după moarte, de către Biserică. ◊ Expr. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinții = a ațipi, a adormi; a muri. A-i ieși (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept și înțelept, a spune o vorbă potrivită. A sta (ca un) sfânt = a sta nemișcat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinți sau a se ruga de toți sfinții = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri și cu stăruințe. La sfântu-așteaptă = niciodată. ♦ Om care duce o viață curată și cucernică. 3. S. f. pl. art. (În credințele populare) Iele. 4. S. m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ. DOOM
!poála-Sfíntei-Maríi (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-Sfíntei-Maríi
sfâr
SFÂR interj. 1. Cuvânt care imită zgomotul produs de învârtirea sau de mișcarea cu repeziciune a unui obiect. 2. Cuvânt care imită zgomotul produs de încingerea pe foc a unei grăsimi sau de prăjirea alimentelor. – Onomatopee. DOOM
sfâr interj.
sfârc
SFÂRC, sfârcuri, s. n. 1. Vârful moale, (cartilaginos) și elastic al unor organe; spec. mamelon. ♦ Tendon cartilaginos care leagă între ele diferite oase ale corpului; zgârci. 2. Vârf flexibil (al mustăților, al cozii animalelor, al biciului). – Et. nec. DOOM
sfârc s. n., pl. sfấrcuri
sfârcui
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui. DOOM
sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie
sfârcuia
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui. DOOM
sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie
sfârcuiai
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui. DOOM
sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie
sfârcuiam
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui. DOOM
sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie
sfârcuiau
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui. DOOM
sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie
sfârcuiați
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui. DOOM
sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie
sfârcuie
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui. DOOM
sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie
sfârcuii
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui. DOOM
sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie
sfârcuim
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui. DOOM
sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie
sfârcuind
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui. DOOM
sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie
sfârcuire
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui. DOOM
sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie
sfârcuire
SFÂRCUÍRE, sfârcuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a sfârcui și rezultatul ei. – V. sfârcui. DOOM
sfârcuíre (reg.) s. f., g.-d. art. sfârcuírii; pl. sfârcuíri
sfârcuirea
SFÂRCUÍRE, sfârcuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a sfârcui și rezultatul ei. – V. sfârcui. DOOM
sfârcuíre (reg.) s. f., g.-d. art. sfârcuírii; pl. sfârcuíri
sfârcuiri
SFÂRCUÍRE, sfârcuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a sfârcui și rezultatul ei. – V. sfârcui. DOOM
sfârcuíre (reg.) s. f., g.-d. art. sfârcuírii; pl. sfârcuíri
sfârcuirii
SFÂRCUÍRE, sfârcuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a sfârcui și rezultatul ei. – V. sfârcui. DOOM
sfârcuíre (reg.) s. f., g.-d. art. sfârcuírii; pl. sfârcuíri
sfârcuirile
SFÂRCUÍRE, sfârcuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a sfârcui și rezultatul ei. – V. sfârcui. DOOM
sfârcuíre (reg.) s. f., g.-d. art. sfârcuírii; pl. sfârcuíri
sfârcuirilor
SFÂRCUÍRE, sfârcuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a sfârcui și rezultatul ei. – V. sfârcui. DOOM
sfârcuíre (reg.) s. f., g.-d. art. sfârcuírii; pl. sfârcuíri
sfârcuiră
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui. DOOM
sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie
sfârcuirăm
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui. DOOM
sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie
sfârcuirăți
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui. DOOM
sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie
sfârcuise
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui. DOOM
sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie
sfârcuisem
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui. DOOM
sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie
sfârcuiseră
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui. DOOM
sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie
sfârcuiserăm
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui. DOOM
sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie
sfârcuiserăți
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui. DOOM
sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie
sfârcuiseși
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui. DOOM
sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie
sfârcuiseți
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui. DOOM
sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie
sfârcuit
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui. DOOM
sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie
sfârcuit
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui.
sfârcuiși
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui. DOOM
sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie
sfârcuiți
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui. DOOM
sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie
sfârcul
SFÂRC, sfârcuri, s. n. 1. Vârful moale, (cartilaginos) și elastic al unor organe; spec. mamelon. ♦ Tendon cartilaginos care leagă între ele diferite oase ale corpului; zgârci. 2. Vârf flexibil (al mustăților, al cozii animalelor, al biciului). – Et. nec. DOOM
sfârc s. n., pl. sfấrcuri
sfârcului
SFÂRC, sfârcuri, s. n. 1. Vârful moale, (cartilaginos) și elastic al unor organe; spec. mamelon. ♦ Tendon cartilaginos care leagă între ele diferite oase ale corpului; zgârci. 2. Vârf flexibil (al mustăților, al cozii animalelor, al biciului). – Et. nec. DOOM
sfârc s. n., pl. sfấrcuri
sfârcuri
SFÂRC, sfârcuri, s. n. 1. Vârful moale, (cartilaginos) și elastic al unor organe; spec. mamelon. ♦ Tendon cartilaginos care leagă între ele diferite oase ale corpului; zgârci. 2. Vârf flexibil (al mustăților, al cozii animalelor, al biciului). – Et. nec. DOOM
sfârc s. n., pl. sfấrcuri
sfârcurile
SFÂRC, sfârcuri, s. n. 1. Vârful moale, (cartilaginos) și elastic al unor organe; spec. mamelon. ♦ Tendon cartilaginos care leagă între ele diferite oase ale corpului; zgârci. 2. Vârf flexibil (al mustăților, al cozii animalelor, al biciului). – Et. nec. DOOM
sfârc s. n., pl. sfấrcuri
sfârcurilor
SFÂRC, sfârcuri, s. n. 1. Vârful moale, (cartilaginos) și elastic al unor organe; spec. mamelon. ♦ Tendon cartilaginos care leagă între ele diferite oase ale corpului; zgârci. 2. Vârf flexibil (al mustăților, al cozii animalelor, al biciului). – Et. nec. DOOM
sfârc s. n., pl. sfấrcuri
sfârcâi
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi. DOOM
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfârcâia
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi. DOOM
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfârcâiai
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi. DOOM
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfârcâiam
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi. DOOM
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfârcâiau
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi. DOOM
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfârcâiați
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi. DOOM
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfârcâie
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi. DOOM
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfârcâii
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi. DOOM
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfârcâim
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi. DOOM
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfârcâind
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi. DOOM
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfârcâire
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi. DOOM
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfârcâire
SFÂRCÂÍRE, sfărcâiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a sfârcâi și rezultatul ei. – V. sfârcâi. DOOM
sfârcâíre (reg.) s. f., g.-d. art. sfârcâírii; pl. sfârcâíri
sfârcâirea
SFÂRCÂÍRE, sfărcâiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a sfârcâi și rezultatul ei. – V. sfârcâi. DOOM
sfârcâíre (reg.) s. f., g.-d. art. sfârcâírii; pl. sfârcâíri
sfârcâiri
SFÂRCÂÍRE, sfărcâiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a sfârcâi și rezultatul ei. – V. sfârcâi. DOOM
sfârcâíre (reg.) s. f., g.-d. art. sfârcâírii; pl. sfârcâíri
sfârcâirii
SFÂRCÂÍRE, sfărcâiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a sfârcâi și rezultatul ei. – V. sfârcâi. DOOM
sfârcâíre (reg.) s. f., g.-d. art. sfârcâírii; pl. sfârcâíri
sfârcâirile
SFÂRCÂÍRE, sfărcâiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a sfârcâi și rezultatul ei. – V. sfârcâi. DOOM
sfârcâíre (reg.) s. f., g.-d. art. sfârcâírii; pl. sfârcâíri
sfârcâirilor
SFÂRCÂÍRE, sfărcâiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a sfârcâi și rezultatul ei. – V. sfârcâi. DOOM
sfârcâíre (reg.) s. f., g.-d. art. sfârcâírii; pl. sfârcâíri
sfârcâiră
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi. DOOM
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfârcâirăm
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi. DOOM
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfârcâirăți
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi. DOOM
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfârcâise
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi. DOOM
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfârcâisem
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi. DOOM
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfârcâiseră
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi. DOOM
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfârcâiserăm
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi. DOOM
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfârcâiserăți
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi. DOOM
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfârcâiseși
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi. DOOM
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfârcâiseți
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi. DOOM
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfârcâit
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi. DOOM
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfârcâit
SFÂRCÂÍT2, -Ă, sfârcâiți, -te, adj. (Reg.) Care sfârcâie. – V. sfârcâi.
sfârcâit
SFÂRCÂÍT1 s. n. (Reg.) Faptul de a sfârcâi. – V. sfârcâi. DOOM
sfârcâít (reg.) s. n.
sfârcâita
SFÂRCÂÍT2, -Ă, sfârcâiți, -te, adj. (Reg.) Care sfârcâie. – V. sfârcâi.
sfârcâite
SFÂRCÂÍT2, -Ă, sfârcâiți, -te, adj. (Reg.) Care sfârcâie. – V. sfârcâi.
sfârcâitei
SFÂRCÂÍT2, -Ă, sfârcâiți, -te, adj. (Reg.) Care sfârcâie. – V. sfârcâi.
sfârcâitele
SFÂRCÂÍT2, -Ă, sfârcâiți, -te, adj. (Reg.) Care sfârcâie. – V. sfârcâi.
sfârcâitelor
SFÂRCÂÍT2, -Ă, sfârcâiți, -te, adj. (Reg.) Care sfârcâie. – V. sfârcâi.
sfârcâitul
SFÂRCÂÍT2, -Ă, sfârcâiți, -te, adj. (Reg.) Care sfârcâie. – V. sfârcâi.
sfârcâitului
SFÂRCÂÍT2, -Ă, sfârcâiți, -te, adj. (Reg.) Care sfârcâie. – V. sfârcâi.
sfârcâiși
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi. DOOM
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfârcâiți
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi. DOOM
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfârcâiți
SFÂRCÂÍT2, -Ă, sfârcâiți, -te, adj. (Reg.) Care sfârcâie. – V. sfârcâi.
sfârcâiții
SFÂRCÂÍT2, -Ă, sfârcâiți, -te, adj. (Reg.) Care sfârcâie. – V. sfârcâi.
sfârcâiților
SFÂRCÂÍT2, -Ă, sfârcâiți, -te, adj. (Reg.) Care sfârcâie. – V. sfârcâi.
sfârla
SFẤRLĂ, sfârle, s. f. (Reg.) 1. Bobârnac. 2. Bot, rât. – Et. nec. DOOM
sfấrlă (reg.) s. f., g.-d. art. sfấrlei; pl. sfấrle
sfârle
SFẤRLĂ, sfârle, s. f. (Reg.) 1. Bobârnac. 2. Bot, rât. – Et. nec. DOOM
sfấrlă (reg.) s. f., g.-d. art. sfấrlei; pl. sfấrle
sfârleaza
SFÂRLEÁZĂ, sfârleze, s. f. 1. Titirez (pentru copii). ♦ Fig. Persoană vioaie și harnică. 2. Capătul de jos al fusului, a cărui formă (conică) face ca acesta să se învârtească mai ușor; prâsnel. 3. Placă metalică fixată pe o axă de lemn, care se așază la țară pe acoperișul caselor, pentru a arăta direcția vântului. – Sfârlă + suf. -ează. DOOM
sfârleáză s. f., g.-d. art. sfârlézei; pl. sfârléze
sfârlei
SFẤRLĂ, sfârle, s. f. (Reg.) 1. Bobârnac. 2. Bot, rât. – Et. nec. DOOM
sfấrlă (reg.) s. f., g.-d. art. sfấrlei; pl. sfấrle
sfârlele
SFẤRLĂ, sfârle, s. f. (Reg.) 1. Bobârnac. 2. Bot, rât. – Et. nec. DOOM
sfấrlă (reg.) s. f., g.-d. art. sfấrlei; pl. sfấrle
sfârlelor
SFẤRLĂ, sfârle, s. f. (Reg.) 1. Bobârnac. 2. Bot, rât. – Et. nec. DOOM
sfấrlă (reg.) s. f., g.-d. art. sfấrlei; pl. sfấrle
sfârleze
SFÂRLEÁZĂ, sfârleze, s. f. 1. Titirez (pentru copii). ♦ Fig. Persoană vioaie și harnică. 2. Capătul de jos al fusului, a cărui formă (conică) face ca acesta să se învârtească mai ușor; prâsnel. 3. Placă metalică fixată pe o axă de lemn, care se așază la țară pe acoperișul caselor, pentru a arăta direcția vântului. – Sfârlă + suf. -ează. DOOM
sfârleáză s. f., g.-d. art. sfârlézei; pl. sfârléze
sfârlezei
SFÂRLEÁZĂ, sfârleze, s. f. 1. Titirez (pentru copii). ♦ Fig. Persoană vioaie și harnică. 2. Capătul de jos al fusului, a cărui formă (conică) face ca acesta să se învârtească mai ușor; prâsnel. 3. Placă metalică fixată pe o axă de lemn, care se așază la țară pe acoperișul caselor, pentru a arăta direcția vântului. – Sfârlă + suf. -ează. DOOM
sfârleáză s. f., g.-d. art. sfârlézei; pl. sfârléze
sfârlezele
SFÂRLEÁZĂ, sfârleze, s. f. 1. Titirez (pentru copii). ♦ Fig. Persoană vioaie și harnică. 2. Capătul de jos al fusului, a cărui formă (conică) face ca acesta să se învârtească mai ușor; prâsnel. 3. Placă metalică fixată pe o axă de lemn, care se așază la țară pe acoperișul caselor, pentru a arăta direcția vântului. – Sfârlă + suf. -ează. DOOM
sfârleáză s. f., g.-d. art. sfârlézei; pl. sfârléze
sfârlezelor
SFÂRLEÁZĂ, sfârleze, s. f. 1. Titirez (pentru copii). ♦ Fig. Persoană vioaie și harnică. 2. Capătul de jos al fusului, a cărui formă (conică) face ca acesta să se învârtească mai ușor; prâsnel. 3. Placă metalică fixată pe o axă de lemn, care se așază la țară pe acoperișul caselor, pentru a arăta direcția vântului. – Sfârlă + suf. -ează. DOOM
sfârleáză s. f., g.-d. art. sfârlézei; pl. sfârléze
sfârloaga
SFÂRLOÁGĂ, sfârloage, s. f. (Reg.) Încălțăminte proastă, ruptă. – Et. nec. DOOM
sfârloágă (reg.) s. f., g.-d. art. sfârloágei; pl. sfârloáge
sfârloage
SFÂRLOÁGĂ, sfârloage, s. f. (Reg.) Încălțăminte proastă, ruptă. – Et. nec. DOOM
sfârloágă (reg.) s. f., g.-d. art. sfârloágei; pl. sfârloáge
sfârloagei
SFÂRLOÁGĂ, sfârloage, s. f. (Reg.) Încălțăminte proastă, ruptă. – Et. nec. DOOM
sfârloágă (reg.) s. f., g.-d. art. sfârloágei; pl. sfârloáge
sfârloagele
SFÂRLOÁGĂ, sfârloage, s. f. (Reg.) Încălțăminte proastă, ruptă. – Et. nec. DOOM
sfârloágă (reg.) s. f., g.-d. art. sfârloágei; pl. sfârloáge
sfârloagelor
SFÂRLOÁGĂ, sfârloage, s. f. (Reg.) Încălțăminte proastă, ruptă. – Et. nec. DOOM
sfârloágă (reg.) s. f., g.-d. art. sfârloágei; pl. sfârloáge
sfârlogea
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfârlogeai
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfârlogeam
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfârlogească
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfârlogeau
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfârlogeați
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfârlogesc
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfârlogește
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfârlogești
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfârlogi
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfârlogii
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfârlogim
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfârlogind
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfârlogire
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfârlogire
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se zbârci. – Din sfârloagă.
sfârlogiră
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfârlogirăm
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfârlogirăți
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfârlogise
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfârlogisem
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfârlogiseră
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfârlogiserăm
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfârlogiserăți
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfârlogiseși
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfârlogiseți
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfârlogit
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfârlogiși
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfârlogiți
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfârnar
SFÂRNÁR, sfârnari, s. m. (Rar) Negustor (de vite). – Et. nec. DOOM
sfârnár (rar) s. m., pl. sfârnári
sfârnari
SFÂRNÁR, sfârnari, s. m. (Rar) Negustor (de vite). – Et. nec. DOOM
sfârnár (rar) s. m., pl. sfârnári
sfârnarii
SFÂRNÁR, sfârnari, s. m. (Rar) Negustor (de vite). – Et. nec. DOOM
sfârnár (rar) s. m., pl. sfârnári
sfârnarilor
SFÂRNÁR, sfârnari, s. m. (Rar) Negustor (de vite). – Et. nec. DOOM
sfârnár (rar) s. m., pl. sfârnári
sfârnarul
SFÂRNÁR, sfârnari, s. m. (Rar) Negustor (de vite). – Et. nec. DOOM
sfârnár (rar) s. m., pl. sfârnári
sfârnarului
SFÂRNÁR, sfârnari, s. m. (Rar) Negustor (de vite). – Et. nec. DOOM
sfârnár (rar) s. m., pl. sfârnári
sfârtec
SFÂRTICÁ vb. I v. sfârteca. DOOM
!sfârtecá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfấrtecă
sfârteca
SFÂRTICÁ vb. I v. sfârteca. DOOM
!sfârtecá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfấrtecă
sfârtecai
SFÂRTICÁ vb. I v. sfârteca. DOOM
!sfârtecá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfấrtecă
sfârtecam
SFÂRTICÁ vb. I v. sfârteca. DOOM
!sfârtecá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfấrtecă
sfârtecar
sfârtecar, sfârtecari s. m. pl. (intl.) persoană are obișnuiește să se bată cu cuțitul; criminal care folosește arme albe.
sfârtecare
SFÂRTICÁ vb. I v. sfârteca. DOOM
!sfârtecá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfấrtecă
sfârtecare
SFÂRTICÁRE s. f. v. sfârtecare. DOOM
!sfârtecáre s. f., g.-d. art. sfârtecắrii; pl. sfârtecắri
sfârtecarea
SFÂRTICÁRE s. f. v. sfârtecare. DOOM
!sfârtecáre s. f., g.-d. art. sfârtecắrii; pl. sfârtecắri
sfârtecară
SFÂRTICÁ vb. I v. sfârteca. DOOM
!sfârtecá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfấrtecă
sfârtecarăm
SFÂRTICÁ vb. I v. sfârteca. DOOM
!sfârtecá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfấrtecă
sfârtecarăți
SFÂRTICÁ vb. I v. sfârteca. DOOM
!sfârtecá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfấrtecă
sfârtecase
SFÂRTICÁ vb. I v. sfârteca. DOOM
!sfârtecá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfấrtecă
sfârtecasem
SFÂRTICÁ vb. I v. sfârteca. DOOM
!sfârtecá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfấrtecă
sfârtecaseră
SFÂRTICÁ vb. I v. sfârteca. DOOM
!sfârtecá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfấrtecă
sfârtecaserăm
SFÂRTICÁ vb. I v. sfârteca. DOOM
!sfârtecá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfấrtecă
sfârtecaserăți
SFÂRTICÁ vb. I v. sfârteca. DOOM
!sfârtecá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfấrtecă
sfârtecaseși
SFÂRTICÁ vb. I v. sfârteca. DOOM
!sfârtecá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfấrtecă
sfârtecaseți
SFÂRTICÁ vb. I v. sfârteca. DOOM
!sfârtecá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfấrtecă
sfârtecat
SFÂRTICÁ vb. I v. sfârteca. DOOM
!sfârtecá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfấrtecă
sfârtecat
SFÂRTICÁT, -Ă adj. v. sfârtecat.
sfârtecata
SFÂRTICÁT, -Ă adj. v. sfârtecat.
sfârtecate
SFÂRTICÁT, -Ă adj. v. sfârtecat.
sfârtecatei
SFÂRTICÁT, -Ă adj. v. sfârtecat.
sfârtecatele
SFÂRTICÁT, -Ă adj. v. sfârtecat.
sfârtecatelor
SFÂRTICÁT, -Ă adj. v. sfârtecat.
sfârtecatul
SFÂRTICÁT, -Ă adj. v. sfârtecat.
sfârtecatului
SFÂRTICÁT, -Ă adj. v. sfârtecat.
sfârtecau
SFÂRTICÁ vb. I v. sfârteca. DOOM
!sfârtecá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfấrtecă
sfârtecași
SFÂRTICÁ vb. I v. sfârteca. DOOM
!sfârtecá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfấrtecă
sfârtecați
SFÂRTICÁ vb. I v. sfârteca. DOOM
!sfârtecá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfấrtecă
sfârtecați
SFÂRTICÁT, -Ă adj. v. sfârtecat.
sfârtecații
SFÂRTICÁT, -Ă adj. v. sfârtecat.
sfârtecaților
SFÂRTICÁT, -Ă adj. v. sfârtecat.
sfârtece
SFÂRTICÁ vb. I v. sfârteca. DOOM
!sfârtecá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfấrtecă
sfârteci
SFÂRTICÁ vb. I v. sfârteca. DOOM
!sfârtecá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfấrtecă
sfârtecând
SFÂRTICÁ vb. I v. sfârteca. DOOM
!sfârtecá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfấrtecă
sfârtecări
SFÂRTICÁRE s. f. v. sfârtecare. DOOM
!sfârtecáre s. f., g.-d. art. sfârtecắrii; pl. sfârtecắri
sfârtecării
SFÂRTICÁRE s. f. v. sfârtecare. DOOM
!sfârtecáre s. f., g.-d. art. sfârtecắrii; pl. sfârtecắri
sfârtecările
SFÂRTICÁRE s. f. v. sfârtecare. DOOM
!sfârtecáre s. f., g.-d. art. sfârtecắrii; pl. sfârtecắri
sfârtecărilor
SFÂRTICÁRE s. f. v. sfârtecare. DOOM
!sfârtecáre s. f., g.-d. art. sfârtecắrii; pl. sfârtecắri
sfârtica
SFÂRTICÁ vb. I v. sfârteca. DOOM
!sfârtecá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfấrtecă
sfârticare
SFÂRTICÁRE s. f. v. sfârtecare. DOOM
!sfârtecáre s. f., g.-d. art. sfârtecắrii; pl. sfârtecắri
sfârticat
SFÂRTICÁT, -Ă adj. v. sfârtecat.
sfârâi
SFÂRÂÍ, sfấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi. DOOM
sfârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrâi, 3 sfấrâie, imperf. 3 sg. sfârâiá; conj. prez. 3 să sfấrâie
sfârâia
SFÂRÂÍ, sfấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi. DOOM
sfârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrâi, 3 sfấrâie, imperf. 3 sg. sfârâiá; conj. prez. 3 să sfấrâie
sfârâiai
SFÂRÂÍ, sfấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi. DOOM
sfârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrâi, 3 sfấrâie, imperf. 3 sg. sfârâiá; conj. prez. 3 să sfấrâie
sfârâiala
SFÂRÂIÁLĂ, sfârâieli, s. f. Sfârâit. [Pr.: -râ-ia-] – Sfârâi + suf. -eală. DOOM
sfârâiálă s. f., g.-d. art. sfârâiélii; pl. sfârâiéli
sfârâiam
SFÂRÂÍ, sfấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi. DOOM
sfârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrâi, 3 sfấrâie, imperf. 3 sg. sfârâiá; conj. prez. 3 să sfấrâie
sfârâiau
SFÂRÂÍ, sfấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi. DOOM
sfârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrâi, 3 sfấrâie, imperf. 3 sg. sfârâiá; conj. prez. 3 să sfấrâie
sfârâiați
SFÂRÂÍ, sfấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi. DOOM
sfârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrâi, 3 sfấrâie, imperf. 3 sg. sfârâiá; conj. prez. 3 să sfấrâie
sfârâie
SFÂRÂÍ, sfấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi. DOOM
sfârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrâi, 3 sfấrâie, imperf. 3 sg. sfârâiá; conj. prez. 3 să sfấrâie
sfârâieli
SFÂRÂIÁLĂ, sfârâieli, s. f. Sfârâit. [Pr.: -râ-ia-] – Sfârâi + suf. -eală. DOOM
sfârâiálă s. f., g.-d. art. sfârâiélii; pl. sfârâiéli
sfârâielii
SFÂRÂIÁLĂ, sfârâieli, s. f. Sfârâit. [Pr.: -râ-ia-] – Sfârâi + suf. -eală. DOOM
sfârâiálă s. f., g.-d. art. sfârâiélii; pl. sfârâiéli
sfârâielile
SFÂRÂIÁLĂ, sfârâieli, s. f. Sfârâit. [Pr.: -râ-ia-] – Sfârâi + suf. -eală. DOOM
sfârâiálă s. f., g.-d. art. sfârâiélii; pl. sfârâiéli
sfârâielilor
SFÂRÂIÁLĂ, sfârâieli, s. f. Sfârâit. [Pr.: -râ-ia-] – Sfârâi + suf. -eală. DOOM
sfârâiálă s. f., g.-d. art. sfârâiélii; pl. sfârâiéli
sfârâii
SFÂRÂÍ, sfấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi. DOOM
sfârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrâi, 3 sfấrâie, imperf. 3 sg. sfârâiá; conj. prez. 3 să sfấrâie
sfârâim
SFÂRÂÍ, sfấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi. DOOM
sfârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrâi, 3 sfấrâie, imperf. 3 sg. sfârâiá; conj. prez. 3 să sfấrâie
sfârâind
SFÂRÂÍ, sfấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi. DOOM
sfârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrâi, 3 sfấrâie, imperf. 3 sg. sfârâiá; conj. prez. 3 să sfấrâie
sfârâire
SFÂRÂÍ, sfấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi. DOOM
sfârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrâi, 3 sfấrâie, imperf. 3 sg. sfârâiá; conj. prez. 3 să sfấrâie
sfârâire
SFÂRÂÍRE, sfârâiri, s. f. Acțiunea de a sfârâi și rezultatul ei. – V. sfârâi. DOOM
sfârâíre s. f., g.-d. art. sfârâírii; pl. sfârâíri
sfârâirea
SFÂRÂÍRE, sfârâiri, s. f. Acțiunea de a sfârâi și rezultatul ei. – V. sfârâi. DOOM
sfârâíre s. f., g.-d. art. sfârâírii; pl. sfârâíri
sfârâiri
SFÂRÂÍRE, sfârâiri, s. f. Acțiunea de a sfârâi și rezultatul ei. – V. sfârâi. DOOM
sfârâíre s. f., g.-d. art. sfârâírii; pl. sfârâíri
sfârâirii
SFÂRÂÍRE, sfârâiri, s. f. Acțiunea de a sfârâi și rezultatul ei. – V. sfârâi. DOOM
sfârâíre s. f., g.-d. art. sfârâírii; pl. sfârâíri
sfârâirile
SFÂRÂÍRE, sfârâiri, s. f. Acțiunea de a sfârâi și rezultatul ei. – V. sfârâi. DOOM
sfârâíre s. f., g.-d. art. sfârâírii; pl. sfârâíri
sfârâirilor
SFÂRÂÍRE, sfârâiri, s. f. Acțiunea de a sfârâi și rezultatul ei. – V. sfârâi. DOOM
sfârâíre s. f., g.-d. art. sfârâírii; pl. sfârâíri
sfârâiră
SFÂRÂÍ, sfấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi. DOOM
sfârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrâi, 3 sfấrâie, imperf. 3 sg. sfârâiá; conj. prez. 3 să sfấrâie
sfârâirăm
SFÂRÂÍ, sfấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi. DOOM
sfârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrâi, 3 sfấrâie, imperf. 3 sg. sfârâiá; conj. prez. 3 să sfấrâie
sfârâirăți
SFÂRÂÍ, sfấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi. DOOM
sfârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrâi, 3 sfấrâie, imperf. 3 sg. sfârâiá; conj. prez. 3 să sfấrâie
sfârâise
SFÂRÂÍ, sfấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi. DOOM
sfârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrâi, 3 sfấrâie, imperf. 3 sg. sfârâiá; conj. prez. 3 să sfấrâie
sfârâisem
SFÂRÂÍ, sfấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi. DOOM
sfârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrâi, 3 sfấrâie, imperf. 3 sg. sfârâiá; conj. prez. 3 să sfấrâie
sfârâiseră
SFÂRÂÍ, sfấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi. DOOM
sfârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrâi, 3 sfấrâie, imperf. 3 sg. sfârâiá; conj. prez. 3 să sfấrâie
sfârâiserăm
SFÂRÂÍ, sfấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi. DOOM
sfârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrâi, 3 sfấrâie, imperf. 3 sg. sfârâiá; conj. prez. 3 să sfấrâie
sfârâiserăți
SFÂRÂÍ, sfấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi. DOOM
sfârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrâi, 3 sfấrâie, imperf. 3 sg. sfârâiá; conj. prez. 3 să sfấrâie
sfârâiseși
SFÂRÂÍ, sfấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi. DOOM
sfârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrâi, 3 sfấrâie, imperf. 3 sg. sfârâiá; conj. prez. 3 să sfấrâie
sfârâiseți
SFÂRÂÍ, sfấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi. DOOM
sfârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrâi, 3 sfấrâie, imperf. 3 sg. sfârâiá; conj. prez. 3 să sfấrâie
sfârâit
SFÂRÂÍ, sfấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi. DOOM
sfârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrâi, 3 sfấrâie, imperf. 3 sg. sfârâiá; conj. prez. 3 să sfấrâie
sfârâit
SFÎRÎÍT2, -Ă, sfîrîiți, -te, adj. (Rar, despre mîncări) Care produce un zgomot caracteristic cînd se prăjește în grăsime. Mirosul mititeilor sfîrîiți. C. PETRESCU, A. R. 9. ◊ (Prin metonimie) Mîncă într-un birt cu miros sfîrîit de mititei. C. PETRESCU, C. V. 39.
sfârâit
SFÂRÂÍT s. n. Faptul de a sfârâi; zgomotul produs de obiecte care sfârâie; sfârâială. – V. sfârâi. DOOM
sfârâít s. n.
sfârâitoare
SFÂRÂITÓR, -OÁRE, (1) sfârâitori, -oare, adj., (2) sfârăitori, s. f. 1. Adj. Care sfârâie. 2. S. f. Jucărie de copii care, prin învârtire, produce un sfârâit; bâzâitoare, zbâmâitoare. [Pr.: -râ-i-] – Sfârâi + suf. -tor. DOOM
sfârâitoáre (-râ-i-) s. f., g.-d. art. sfârâitórii; pl. sfârâitóri
sfârâitoare
SFÂRÂITÓR, -OÁRE, (1) sfârâitori, -oare, adj., (2) sfârăitori, s. f. 1. Adj. Care sfârâie. 2. S. f. Jucărie de copii care, prin învârtire, produce un sfârâit; bâzâitoare, zbâmâitoare. [Pr.: -râ-i-] – Sfârâi + suf. -tor. DOOM
sfârâitór (-râ-i-) adj. m., pl. sfârâitóri; f. sg. și pl. sfârâitoáre
sfârâitoarea
SFÂRÂITÓR, -OÁRE, (1) sfârâitori, -oare, adj., (2) sfârăitori, s. f. 1. Adj. Care sfârâie. 2. S. f. Jucărie de copii care, prin învârtire, produce un sfârâit; bâzâitoare, zbâmâitoare. [Pr.: -râ-i-] – Sfârâi + suf. -tor. DOOM
sfârâitoáre (-râ-i-) s. f., g.-d. art. sfârâitórii; pl. sfârâitóri
sfârâitoarea
SFÂRÂITÓR, -OÁRE, (1) sfârâitori, -oare, adj., (2) sfârăitori, s. f. 1. Adj. Care sfârâie. 2. S. f. Jucărie de copii care, prin învârtire, produce un sfârâit; bâzâitoare, zbâmâitoare. [Pr.: -râ-i-] – Sfârâi + suf. -tor. DOOM
sfârâitór (-râ-i-) adj. m., pl. sfârâitóri; f. sg. și pl. sfârâitoáre
sfârâitoarei
SFÂRÂITÓR, -OÁRE, (1) sfârâitori, -oare, adj., (2) sfârăitori, s. f. 1. Adj. Care sfârâie. 2. S. f. Jucărie de copii care, prin învârtire, produce un sfârâit; bâzâitoare, zbâmâitoare. [Pr.: -râ-i-] – Sfârâi + suf. -tor. DOOM
sfârâitór (-râ-i-) adj. m., pl. sfârâitóri; f. sg. și pl. sfârâitoáre
sfârâitoarele
SFÂRÂITÓR, -OÁRE, (1) sfârâitori, -oare, adj., (2) sfârăitori, s. f. 1. Adj. Care sfârâie. 2. S. f. Jucărie de copii care, prin învârtire, produce un sfârâit; bâzâitoare, zbâmâitoare. [Pr.: -râ-i-] – Sfârâi + suf. -tor. DOOM
sfârâitór (-râ-i-) adj. m., pl. sfârâitóri; f. sg. și pl. sfârâitoáre
sfârâitoarelor
SFÂRÂITÓR, -OÁRE, (1) sfârâitori, -oare, adj., (2) sfârăitori, s. f. 1. Adj. Care sfârâie. 2. S. f. Jucărie de copii care, prin învârtire, produce un sfârâit; bâzâitoare, zbâmâitoare. [Pr.: -râ-i-] – Sfârâi + suf. -tor. DOOM
sfârâitór (-râ-i-) adj. m., pl. sfârâitóri; f. sg. și pl. sfârâitoáre
sfârâitor
SFÂRÂITÓR, -OÁRE, (1) sfârâitori, -oare, adj., (2) sfârăitori, s. f. 1. Adj. Care sfârâie. 2. S. f. Jucărie de copii care, prin învârtire, produce un sfârâit; bâzâitoare, zbâmâitoare. [Pr.: -râ-i-] – Sfârâi + suf. -tor. DOOM
sfârâitór (-râ-i-) adj. m., pl. sfârâitóri; f. sg. și pl. sfârâitoáre
sfârâitori
SFÂRÂITÓR, -OÁRE, (1) sfârâitori, -oare, adj., (2) sfârăitori, s. f. 1. Adj. Care sfârâie. 2. S. f. Jucărie de copii care, prin învârtire, produce un sfârâit; bâzâitoare, zbâmâitoare. [Pr.: -râ-i-] – Sfârâi + suf. -tor. DOOM
sfârâitoáre (-râ-i-) s. f., g.-d. art. sfârâitórii; pl. sfârâitóri
sfârâitori
SFÂRÂITÓR, -OÁRE, (1) sfârâitori, -oare, adj., (2) sfârăitori, s. f. 1. Adj. Care sfârâie. 2. S. f. Jucărie de copii care, prin învârtire, produce un sfârâit; bâzâitoare, zbâmâitoare. [Pr.: -râ-i-] – Sfârâi + suf. -tor. DOOM
sfârâitór (-râ-i-) adj. m., pl. sfârâitóri; f. sg. și pl. sfârâitoáre
sfârâitorii
SFÂRÂITÓR, -OÁRE, (1) sfârâitori, -oare, adj., (2) sfârăitori, s. f. 1. Adj. Care sfârâie. 2. S. f. Jucărie de copii care, prin învârtire, produce un sfârâit; bâzâitoare, zbâmâitoare. [Pr.: -râ-i-] – Sfârâi + suf. -tor. DOOM
sfârâitoáre (-râ-i-) s. f., g.-d. art. sfârâitórii; pl. sfârâitóri
sfârâitorii
SFÂRÂITÓR, -OÁRE, (1) sfârâitori, -oare, adj., (2) sfârăitori, s. f. 1. Adj. Care sfârâie. 2. S. f. Jucărie de copii care, prin învârtire, produce un sfârâit; bâzâitoare, zbâmâitoare. [Pr.: -râ-i-] – Sfârâi + suf. -tor. DOOM
sfârâitór (-râ-i-) adj. m., pl. sfârâitóri; f. sg. și pl. sfârâitoáre
sfârâitorile
SFÂRÂITÓR, -OÁRE, (1) sfârâitori, -oare, adj., (2) sfârăitori, s. f. 1. Adj. Care sfârâie. 2. S. f. Jucărie de copii care, prin învârtire, produce un sfârâit; bâzâitoare, zbâmâitoare. [Pr.: -râ-i-] – Sfârâi + suf. -tor. DOOM
sfârâitoáre (-râ-i-) s. f., g.-d. art. sfârâitórii; pl. sfârâitóri
sfârâitorilor
SFÂRÂITÓR, -OÁRE, (1) sfârâitori, -oare, adj., (2) sfârăitori, s. f. 1. Adj. Care sfârâie. 2. S. f. Jucărie de copii care, prin învârtire, produce un sfârâit; bâzâitoare, zbâmâitoare. [Pr.: -râ-i-] – Sfârâi + suf. -tor. DOOM
sfârâitoáre (-râ-i-) s. f., g.-d. art. sfârâitórii; pl. sfârâitóri
sfârâitorilor
SFÂRÂITÓR, -OÁRE, (1) sfârâitori, -oare, adj., (2) sfârăitori, s. f. 1. Adj. Care sfârâie. 2. S. f. Jucărie de copii care, prin învârtire, produce un sfârâit; bâzâitoare, zbâmâitoare. [Pr.: -râ-i-] – Sfârâi + suf. -tor. DOOM
sfârâitór (-râ-i-) adj. m., pl. sfârâitóri; f. sg. și pl. sfârâitoáre
sfârâitorul
SFÂRÂITÓR, -OÁRE, (1) sfârâitori, -oare, adj., (2) sfârăitori, s. f. 1. Adj. Care sfârâie. 2. S. f. Jucărie de copii care, prin învârtire, produce un sfârâit; bâzâitoare, zbâmâitoare. [Pr.: -râ-i-] – Sfârâi + suf. -tor. DOOM
sfârâitór (-râ-i-) adj. m., pl. sfârâitóri; f. sg. și pl. sfârâitoáre
sfârâitorului
SFÂRÂITÓR, -OÁRE, (1) sfârâitori, -oare, adj., (2) sfârăitori, s. f. 1. Adj. Care sfârâie. 2. S. f. Jucărie de copii care, prin învârtire, produce un sfârâit; bâzâitoare, zbâmâitoare. [Pr.: -râ-i-] – Sfârâi + suf. -tor. DOOM
sfârâitór (-râ-i-) adj. m., pl. sfârâitóri; f. sg. și pl. sfârâitoáre
sfârâitul
SFÂRÂÍT s. n. Faptul de a sfârâi; zgomotul produs de obiecte care sfârâie; sfârâială. – V. sfârâi. DOOM
sfârâít s. n.
sfârâitului
SFÂRÂÍT s. n. Faptul de a sfârâi; zgomotul produs de obiecte care sfârâie; sfârâială. – V. sfârâi. DOOM
sfârâít s. n.
sfârâitura
SFÂRÂITÚRĂ, sfârâituri, s. f. Sfârâit. [Pr.: -râ-i-] – Sfârâi + suf. -tură. DOOM
sfârâitúră (-râ-i-) s. f., g.-d. art. sfârâitúrii; pl. sfârâitúri
sfârâituri
SFÂRÂÍT s. n. Faptul de a sfârâi; zgomotul produs de obiecte care sfârâie; sfârâială. – V. sfârâi. DOOM
sfârâít s. n.
sfârâituri
SFÂRÂITÚRĂ, sfârâituri, s. f. Sfârâit. [Pr.: -râ-i-] – Sfârâi + suf. -tură. DOOM
sfârâitúră (-râ-i-) s. f., g.-d. art. sfârâitúrii; pl. sfârâitúri
sfârâiturii
SFÂRÂITÚRĂ, sfârâituri, s. f. Sfârâit. [Pr.: -râ-i-] – Sfârâi + suf. -tură. DOOM
sfârâitúră (-râ-i-) s. f., g.-d. art. sfârâitúrii; pl. sfârâitúri
sfârâiturile
SFÂRÂÍT s. n. Faptul de a sfârâi; zgomotul produs de obiecte care sfârâie; sfârâială. – V. sfârâi. DOOM
sfârâít s. n.
sfârâiturile
SFÂRÂITÚRĂ, sfârâituri, s. f. Sfârâit. [Pr.: -râ-i-] – Sfârâi + suf. -tură. DOOM
sfârâitúră (-râ-i-) s. f., g.-d. art. sfârâitúrii; pl. sfârâitúri
sfârâiturilor
SFÂRÂÍT s. n. Faptul de a sfârâi; zgomotul produs de obiecte care sfârâie; sfârâială. – V. sfârâi. DOOM
sfârâít s. n.
sfârâiturilor
SFÂRÂITÚRĂ, sfârâituri, s. f. Sfârâit. [Pr.: -râ-i-] – Sfârâi + suf. -tură. DOOM
sfârâitúră (-râ-i-) s. f., g.-d. art. sfârâitúrii; pl. sfârâitúri
sfârâiși
SFÂRÂÍ, sfấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi. DOOM
sfârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrâi, 3 sfấrâie, imperf. 3 sg. sfârâiá; conj. prez. 3 să sfấrâie
sfârâiți
SFÂRÂÍ, sfấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi. DOOM
sfârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrâi, 3 sfấrâie, imperf. 3 sg. sfârâiá; conj. prez. 3 să sfấrâie
sfârșea
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfârșeai
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfârșeala
SFÂRȘEÁLĂ, sfârșeli, s. f. Stare, senzație de slăbiciune, de leșin. – Sfârși + suf. -eală. DOOM
sfârșeálă s. f., g.-d. art. sfârșélii; pl. sfârșéli
sfârșeam
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfârșească
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfârșeau
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfârșeați
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfârșeli
SFÂRȘEÁLĂ, sfârșeli, s. f. Stare, senzație de slăbiciune, de leșin. – Sfârși + suf. -eală. DOOM
sfârșeálă s. f., g.-d. art. sfârșélii; pl. sfârșéli
sfârșelii
SFÂRȘEÁLĂ, sfârșeli, s. f. Stare, senzație de slăbiciune, de leșin. – Sfârși + suf. -eală. DOOM
sfârșeálă s. f., g.-d. art. sfârșélii; pl. sfârșéli
sfârșelile
SFÂRȘEÁLĂ, sfârșeli, s. f. Stare, senzație de slăbiciune, de leșin. – Sfârși + suf. -eală. DOOM
sfârșeálă s. f., g.-d. art. sfârșélii; pl. sfârșéli
sfârșelilor
SFÂRȘEÁLĂ, sfârșeli, s. f. Stare, senzație de slăbiciune, de leșin. – Sfârși + suf. -eală. DOOM
sfârșeálă s. f., g.-d. art. sfârșélii; pl. sfârșéli
sfârșesc
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfârșește
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfârșești
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfârși
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfârșii
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfârșim
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfârșind
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfârșire
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfârșire
SFÂRȘÍRE s. f. Acțiunea de a (se) sfârși și rezultatul ei; sfârșit1. ◊ Loc. adv. (Rar) Fără sfârșire = necontenit, mereu. – V. sfârși. DOOM
sfârșíre s. f., g-d. art. sfârșírii
sfârșirea
SFÂRȘÍRE s. f. Acțiunea de a (se) sfârși și rezultatul ei; sfârșit1. ◊ Loc. adv. (Rar) Fără sfârșire = necontenit, mereu. – V. sfârși. DOOM
sfârșíre s. f., g-d. art. sfârșírii
sfârșiri
SFÂRȘÍRE s. f. Acțiunea de a (se) sfârși și rezultatul ei; sfârșit1. ◊ Loc. adv. (Rar) Fără sfârșire = necontenit, mereu. – V. sfârși. DOOM
sfârșíre s. f., g-d. art. sfârșírii
sfârșirii
SFÂRȘÍRE s. f. Acțiunea de a (se) sfârși și rezultatul ei; sfârșit1. ◊ Loc. adv. (Rar) Fără sfârșire = necontenit, mereu. – V. sfârși. DOOM
sfârșíre s. f., g-d. art. sfârșírii
sfârșirile
SFÂRȘÍRE s. f. Acțiunea de a (se) sfârși și rezultatul ei; sfârșit1. ◊ Loc. adv. (Rar) Fără sfârșire = necontenit, mereu. – V. sfârși. DOOM
sfârșíre s. f., g-d. art. sfârșírii
sfârșirilor
SFÂRȘÍRE s. f. Acțiunea de a (se) sfârși și rezultatul ei; sfârșit1. ◊ Loc. adv. (Rar) Fără sfârșire = necontenit, mereu. – V. sfârși. DOOM
sfârșíre s. f., g-d. art. sfârșírii
sfârșiră
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfârșirăm
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfârșirăți
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfârșise
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfârșisem
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfârșiseră
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfârșiserăm
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfârșiserăți
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfârșiseși
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfârșiseți
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfârșit
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfârșit
SFÂRȘÍT2, -Ă, sfârșiți, -te, adj. 1. Care a fost dus până la capăt; terminat. 2. Care a fost epuizat, consumat. 3. Istovit peste măsură, cu puterile sleite. – V. sfârși.
sfârșit
SFÂRȘÍT1, sfârșituri, s. n. 1. Faptul de a (se) sfârși, partea care sfârșește sau cu care se sfârșește ceva; moment final; fine. ◊ Loc. adj. Fără sfârșit = care nu se termină sau pare că nu se va termina niciodată. ◊ Loc. adv. În sfârșit = în cele din urmă, în fine. La sfârșit = la urmă. ◊ Expr. A face (sau a pune) sfârșit = a face să înceteze, a termina. A lua sfârșit = a se termina, a se isprăvi. 2. Moarte. ◊ Expr. A-și da sfârșitul (sau obștescul sfârșit) = a muri. 3. (Înv.) Scop, țintă. [Var.: (reg.) fârșít s. n.] – V. sfârși. DOOM
!happy-end (angl.) [pron. hépiend] s. n., art. happy-endul; pl. happy-enduri
sfârșita
SFÂRȘÍT2, -Ă, sfârșiți, -te, adj. 1. Care a fost dus până la capăt; terminat. 2. Care a fost epuizat, consumat. 3. Istovit peste măsură, cu puterile sleite. – V. sfârși.
sfârșite
SFÂRȘÍT2, -Ă, sfârșiți, -te, adj. 1. Care a fost dus până la capăt; terminat. 2. Care a fost epuizat, consumat. 3. Istovit peste măsură, cu puterile sleite. – V. sfârși.
sfârșitei
SFÂRȘÍT2, -Ă, sfârșiți, -te, adj. 1. Care a fost dus până la capăt; terminat. 2. Care a fost epuizat, consumat. 3. Istovit peste măsură, cu puterile sleite. – V. sfârși.
sfârșitele
SFÂRȘÍT2, -Ă, sfârșiți, -te, adj. 1. Care a fost dus până la capăt; terminat. 2. Care a fost epuizat, consumat. 3. Istovit peste măsură, cu puterile sleite. – V. sfârși.
sfârșitelor
SFÂRȘÍT2, -Ă, sfârșiți, -te, adj. 1. Care a fost dus până la capăt; terminat. 2. Care a fost epuizat, consumat. 3. Istovit peste măsură, cu puterile sleite. – V. sfârși.
sfârșitul
SFÂRȘÍT2, -Ă, sfârșiți, -te, adj. 1. Care a fost dus până la capăt; terminat. 2. Care a fost epuizat, consumat. 3. Istovit peste măsură, cu puterile sleite. – V. sfârși.
sfârșitul
SFÂRȘÍT1, sfârșituri, s. n. 1. Faptul de a (se) sfârși, partea care sfârșește sau cu care se sfârșește ceva; moment final; fine. ◊ Loc. adj. Fără sfârșit = care nu se termină sau pare că nu se va termina niciodată. ◊ Loc. adv. În sfârșit = în cele din urmă, în fine. La sfârșit = la urmă. ◊ Expr. A face (sau a pune) sfârșit = a face să înceteze, a termina. A lua sfârșit = a se termina, a se isprăvi. 2. Moarte. ◊ Expr. A-și da sfârșitul (sau obștescul sfârșit) = a muri. 3. (Înv.) Scop, țintă. [Var.: (reg.) fârșít s. n.] – V. sfârși. DOOM
!happy-end (angl.) [pron. hépiend] s. n., art. happy-endul; pl. happy-enduri
sfârșitului
SFÂRȘÍT2, -Ă, sfârșiți, -te, adj. 1. Care a fost dus până la capăt; terminat. 2. Care a fost epuizat, consumat. 3. Istovit peste măsură, cu puterile sleite. – V. sfârși.
sfârșitului
SFÂRȘÍT1, sfârșituri, s. n. 1. Faptul de a (se) sfârși, partea care sfârșește sau cu care se sfârșește ceva; moment final; fine. ◊ Loc. adj. Fără sfârșit = care nu se termină sau pare că nu se va termina niciodată. ◊ Loc. adv. În sfârșit = în cele din urmă, în fine. La sfârșit = la urmă. ◊ Expr. A face (sau a pune) sfârșit = a face să înceteze, a termina. A lua sfârșit = a se termina, a se isprăvi. 2. Moarte. ◊ Expr. A-și da sfârșitul (sau obștescul sfârșit) = a muri. 3. (Înv.) Scop, țintă. [Var.: (reg.) fârșít s. n.] – V. sfârși. DOOM
!happy-end (angl.) [pron. hépiend] s. n., art. happy-endul; pl. happy-enduri
sfârșituri
SFÂRȘÍT1, sfârșituri, s. n. 1. Faptul de a (se) sfârși, partea care sfârșește sau cu care se sfârșește ceva; moment final; fine. ◊ Loc. adj. Fără sfârșit = care nu se termină sau pare că nu se va termina niciodată. ◊ Loc. adv. În sfârșit = în cele din urmă, în fine. La sfârșit = la urmă. ◊ Expr. A face (sau a pune) sfârșit = a face să înceteze, a termina. A lua sfârșit = a se termina, a se isprăvi. 2. Moarte. ◊ Expr. A-și da sfârșitul (sau obștescul sfârșit) = a muri. 3. (Înv.) Scop, țintă. [Var.: (reg.) fârșít s. n.] – V. sfârși. DOOM
!happy-end (angl.) [pron. hépiend] s. n., art. happy-endul; pl. happy-enduri
sfârșiturile
SFÂRȘÍT1, sfârșituri, s. n. 1. Faptul de a (se) sfârși, partea care sfârșește sau cu care se sfârșește ceva; moment final; fine. ◊ Loc. adj. Fără sfârșit = care nu se termină sau pare că nu se va termina niciodată. ◊ Loc. adv. În sfârșit = în cele din urmă, în fine. La sfârșit = la urmă. ◊ Expr. A face (sau a pune) sfârșit = a face să înceteze, a termina. A lua sfârșit = a se termina, a se isprăvi. 2. Moarte. ◊ Expr. A-și da sfârșitul (sau obștescul sfârșit) = a muri. 3. (Înv.) Scop, țintă. [Var.: (reg.) fârșít s. n.] – V. sfârși. DOOM
!happy-end (angl.) [pron. hépiend] s. n., art. happy-endul; pl. happy-enduri
sfârșiturilor
SFÂRȘÍT1, sfârșituri, s. n. 1. Faptul de a (se) sfârși, partea care sfârșește sau cu care se sfârșește ceva; moment final; fine. ◊ Loc. adj. Fără sfârșit = care nu se termină sau pare că nu se va termina niciodată. ◊ Loc. adv. În sfârșit = în cele din urmă, în fine. La sfârșit = la urmă. ◊ Expr. A face (sau a pune) sfârșit = a face să înceteze, a termina. A lua sfârșit = a se termina, a se isprăvi. 2. Moarte. ◊ Expr. A-și da sfârșitul (sau obștescul sfârșit) = a muri. 3. (Înv.) Scop, țintă. [Var.: (reg.) fârșít s. n.] – V. sfârși. DOOM
!happy-end (angl.) [pron. hépiend] s. n., art. happy-endul; pl. happy-enduri
sfârșiși
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfârșiți
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfârșiți
SFÂRȘÍT2, -Ă, sfârșiți, -te, adj. 1. Care a fost dus până la capăt; terminat. 2. Care a fost epuizat, consumat. 3. Istovit peste măsură, cu puterile sleite. – V. sfârși.
sfârșiții
SFÂRȘÍT2, -Ă, sfârșiți, -te, adj. 1. Care a fost dus până la capăt; terminat. 2. Care a fost epuizat, consumat. 3. Istovit peste măsură, cu puterile sleite. – V. sfârși.
sfârșiților
SFÂRȘÍT2, -Ă, sfârșiți, -te, adj. 1. Care a fost dus până la capăt; terminat. 2. Care a fost epuizat, consumat. 3. Istovit peste măsură, cu puterile sleite. – V. sfârși.
sfâșia
SFÂȘIÁ, sfấșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mâna în bucăți, în fâșii, a sfârteca o pânză, o hârtie etc. fără a folosi instrumente tăioase. ♦ Fig. A chinui, a îndurera pe cineva. ◊ Expr. A sfâșia (sau, refl., a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere. ♦ (Despre animale) A mușca, a sfârteca^ a rupe pe cineva sau ceva cu colții, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu îndârjire, cu răutate; a defăima, a bârfi. [Pr.: -și-a] – Lat. *exfasciare. DOOM
sfâșiá (a ~) (-și-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấșii, 3 sfấșie (-și-e), 1 pl. sfâșiém; conj. prez. 3 să sfấșie; ger. sfâșiínd (-și-ind)
sfâșiai
SFÂȘIÁ, sfấșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mâna în bucăți, în fâșii, a sfârteca o pânză, o hârtie etc. fără a folosi instrumente tăioase. ♦ Fig. A chinui, a îndurera pe cineva. ◊ Expr. A sfâșia (sau, refl., a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere. ♦ (Despre animale) A mușca, a sfârteca^ a rupe pe cineva sau ceva cu colții, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu îndârjire, cu răutate; a defăima, a bârfi. [Pr.: -și-a] – Lat. *exfasciare. DOOM
sfâșiá (a ~) (-și-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấșii, 3 sfấșie (-și-e), 1 pl. sfâșiém; conj. prez. 3 să sfấșie; ger. sfâșiínd (-și-ind)
sfâșiam
SFÂȘIÁ, sfấșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mâna în bucăți, în fâșii, a sfârteca o pânză, o hârtie etc. fără a folosi instrumente tăioase. ♦ Fig. A chinui, a îndurera pe cineva. ◊ Expr. A sfâșia (sau, refl., a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere. ♦ (Despre animale) A mușca, a sfârteca^ a rupe pe cineva sau ceva cu colții, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu îndârjire, cu răutate; a defăima, a bârfi. [Pr.: -și-a] – Lat. *exfasciare. DOOM
sfâșiá (a ~) (-și-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấșii, 3 sfấșie (-și-e), 1 pl. sfâșiém; conj. prez. 3 să sfấșie; ger. sfâșiínd (-și-ind)
sfâșiară
SFÂȘIÁ, sfấșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mâna în bucăți, în fâșii, a sfârteca o pânză, o hârtie etc. fără a folosi instrumente tăioase. ♦ Fig. A chinui, a îndurera pe cineva. ◊ Expr. A sfâșia (sau, refl., a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere. ♦ (Despre animale) A mușca, a sfârteca^ a rupe pe cineva sau ceva cu colții, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu îndârjire, cu răutate; a defăima, a bârfi. [Pr.: -și-a] – Lat. *exfasciare. DOOM
sfâșiá (a ~) (-și-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấșii, 3 sfấșie (-și-e), 1 pl. sfâșiém; conj. prez. 3 să sfấșie; ger. sfâșiínd (-și-ind)
sfâșiarăm
SFÂȘIÁ, sfấșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mâna în bucăți, în fâșii, a sfârteca o pânză, o hârtie etc. fără a folosi instrumente tăioase. ♦ Fig. A chinui, a îndurera pe cineva. ◊ Expr. A sfâșia (sau, refl., a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere. ♦ (Despre animale) A mușca, a sfârteca^ a rupe pe cineva sau ceva cu colții, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu îndârjire, cu răutate; a defăima, a bârfi. [Pr.: -și-a] – Lat. *exfasciare. DOOM
sfâșiá (a ~) (-și-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấșii, 3 sfấșie (-și-e), 1 pl. sfâșiém; conj. prez. 3 să sfấșie; ger. sfâșiínd (-și-ind)
sfâșiarăți
SFÂȘIÁ, sfấșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mâna în bucăți, în fâșii, a sfârteca o pânză, o hârtie etc. fără a folosi instrumente tăioase. ♦ Fig. A chinui, a îndurera pe cineva. ◊ Expr. A sfâșia (sau, refl., a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere. ♦ (Despre animale) A mușca, a sfârteca^ a rupe pe cineva sau ceva cu colții, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu îndârjire, cu răutate; a defăima, a bârfi. [Pr.: -și-a] – Lat. *exfasciare. DOOM
sfâșiá (a ~) (-și-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấșii, 3 sfấșie (-și-e), 1 pl. sfâșiém; conj. prez. 3 să sfấșie; ger. sfâșiínd (-și-ind)
sfâșiase
SFÂȘIÁ, sfấșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mâna în bucăți, în fâșii, a sfârteca o pânză, o hârtie etc. fără a folosi instrumente tăioase. ♦ Fig. A chinui, a îndurera pe cineva. ◊ Expr. A sfâșia (sau, refl., a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere. ♦ (Despre animale) A mușca, a sfârteca^ a rupe pe cineva sau ceva cu colții, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu îndârjire, cu răutate; a defăima, a bârfi. [Pr.: -și-a] – Lat. *exfasciare. DOOM
sfâșiá (a ~) (-și-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấșii, 3 sfấșie (-și-e), 1 pl. sfâșiém; conj. prez. 3 să sfấșie; ger. sfâșiínd (-și-ind)
sfâșiasem
SFÂȘIÁ, sfấșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mâna în bucăți, în fâșii, a sfârteca o pânză, o hârtie etc. fără a folosi instrumente tăioase. ♦ Fig. A chinui, a îndurera pe cineva. ◊ Expr. A sfâșia (sau, refl., a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere. ♦ (Despre animale) A mușca, a sfârteca^ a rupe pe cineva sau ceva cu colții, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu îndârjire, cu răutate; a defăima, a bârfi. [Pr.: -și-a] – Lat. *exfasciare. DOOM
sfâșiá (a ~) (-și-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấșii, 3 sfấșie (-și-e), 1 pl. sfâșiém; conj. prez. 3 să sfấșie; ger. sfâșiínd (-și-ind)
sfâșiaseră
SFÂȘIÁ, sfấșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mâna în bucăți, în fâșii, a sfârteca o pânză, o hârtie etc. fără a folosi instrumente tăioase. ♦ Fig. A chinui, a îndurera pe cineva. ◊ Expr. A sfâșia (sau, refl., a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere. ♦ (Despre animale) A mușca, a sfârteca^ a rupe pe cineva sau ceva cu colții, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu îndârjire, cu răutate; a defăima, a bârfi. [Pr.: -și-a] – Lat. *exfasciare. DOOM
sfâșiá (a ~) (-și-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấșii, 3 sfấșie (-și-e), 1 pl. sfâșiém; conj. prez. 3 să sfấșie; ger. sfâșiínd (-și-ind)
sfâșiaserăm
SFÂȘIÁ, sfấșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mâna în bucăți, în fâșii, a sfârteca o pânză, o hârtie etc. fără a folosi instrumente tăioase. ♦ Fig. A chinui, a îndurera pe cineva. ◊ Expr. A sfâșia (sau, refl., a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere. ♦ (Despre animale) A mușca, a sfârteca^ a rupe pe cineva sau ceva cu colții, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu îndârjire, cu răutate; a defăima, a bârfi. [Pr.: -și-a] – Lat. *exfasciare. DOOM
sfâșiá (a ~) (-și-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấșii, 3 sfấșie (-și-e), 1 pl. sfâșiém; conj. prez. 3 să sfấșie; ger. sfâșiínd (-și-ind)
sfâșiaserăți
SFÂȘIÁ, sfấșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mâna în bucăți, în fâșii, a sfârteca o pânză, o hârtie etc. fără a folosi instrumente tăioase. ♦ Fig. A chinui, a îndurera pe cineva. ◊ Expr. A sfâșia (sau, refl., a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere. ♦ (Despre animale) A mușca, a sfârteca^ a rupe pe cineva sau ceva cu colții, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu îndârjire, cu răutate; a defăima, a bârfi. [Pr.: -și-a] – Lat. *exfasciare. DOOM
sfâșiá (a ~) (-și-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấșii, 3 sfấșie (-și-e), 1 pl. sfâșiém; conj. prez. 3 să sfấșie; ger. sfâșiínd (-și-ind)
sfâșiaseși
SFÂȘIÁ, sfấșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mâna în bucăți, în fâșii, a sfârteca o pânză, o hârtie etc. fără a folosi instrumente tăioase. ♦ Fig. A chinui, a îndurera pe cineva. ◊ Expr. A sfâșia (sau, refl., a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere. ♦ (Despre animale) A mușca, a sfârteca^ a rupe pe cineva sau ceva cu colții, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu îndârjire, cu răutate; a defăima, a bârfi. [Pr.: -și-a] – Lat. *exfasciare. DOOM
sfâșiá (a ~) (-și-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấșii, 3 sfấșie (-și-e), 1 pl. sfâșiém; conj. prez. 3 să sfấșie; ger. sfâșiínd (-și-ind)
sfâșiaseți
SFÂȘIÁ, sfấșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mâna în bucăți, în fâșii, a sfârteca o pânză, o hârtie etc. fără a folosi instrumente tăioase. ♦ Fig. A chinui, a îndurera pe cineva. ◊ Expr. A sfâșia (sau, refl., a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere. ♦ (Despre animale) A mușca, a sfârteca^ a rupe pe cineva sau ceva cu colții, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu îndârjire, cu răutate; a defăima, a bârfi. [Pr.: -și-a] – Lat. *exfasciare. DOOM
sfâșiá (a ~) (-și-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấșii, 3 sfấșie (-și-e), 1 pl. sfâșiém; conj. prez. 3 să sfấșie; ger. sfâșiínd (-și-ind)
sfâșiat
SFÂȘIÁ, sfấșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mâna în bucăți, în fâșii, a sfârteca o pânză, o hârtie etc. fără a folosi instrumente tăioase. ♦ Fig. A chinui, a îndurera pe cineva. ◊ Expr. A sfâșia (sau, refl., a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere. ♦ (Despre animale) A mușca, a sfârteca^ a rupe pe cineva sau ceva cu colții, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu îndârjire, cu răutate; a defăima, a bârfi. [Pr.: -și-a] – Lat. *exfasciare. DOOM
sfâșiá (a ~) (-și-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấșii, 3 sfấșie (-și-e), 1 pl. sfâșiém; conj. prez. 3 să sfấșie; ger. sfâșiínd (-și-ind)
sfâșiat
SFÂȘIÁT, -Ă, sfâșiați, -te, adj. Rupt în bucăți, în fâșii. [Pr.: -și-at] – V. sfâșia.
sfâșiata
SFÂȘIÁT, -Ă, sfâșiați, -te, adj. Rupt în bucăți, în fâșii. [Pr.: -și-at] – V. sfâșia.
sfâșiate
SFÂȘIÁT, -Ă, sfâșiați, -te, adj. Rupt în bucăți, în fâșii. [Pr.: -și-at] – V. sfâșia.
sfâșiatei
SFÂȘIÁT, -Ă, sfâșiați, -te, adj. Rupt în bucăți, în fâșii. [Pr.: -și-at] – V. sfâșia.
sfâșiatele
SFÂȘIÁT, -Ă, sfâșiați, -te, adj. Rupt în bucăți, în fâșii. [Pr.: -și-at] – V. sfâșia.
sfâșiatelor
SFÂȘIÁT, -Ă, sfâșiați, -te, adj. Rupt în bucăți, în fâșii. [Pr.: -și-at] – V. sfâșia.
sfâșiatul
SFÂȘIÁT, -Ă, sfâșiați, -te, adj. Rupt în bucăți, în fâșii. [Pr.: -și-at] – V. sfâșia.
sfâșiatului
SFÂȘIÁT, -Ă, sfâșiați, -te, adj. Rupt în bucăți, în fâșii. [Pr.: -și-at] – V. sfâșia.
sfâșiau
SFÂȘIÁ, sfấșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mâna în bucăți, în fâșii, a sfârteca o pânză, o hârtie etc. fără a folosi instrumente tăioase. ♦ Fig. A chinui, a îndurera pe cineva. ◊ Expr. A sfâșia (sau, refl., a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere. ♦ (Despre animale) A mușca, a sfârteca^ a rupe pe cineva sau ceva cu colții, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu îndârjire, cu răutate; a defăima, a bârfi. [Pr.: -și-a] – Lat. *exfasciare. DOOM
sfâșiá (a ~) (-și-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấșii, 3 sfấșie (-și-e), 1 pl. sfâșiém; conj. prez. 3 să sfấșie; ger. sfâșiínd (-și-ind)
sfâșiași
SFÂȘIÁ, sfấșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mâna în bucăți, în fâșii, a sfârteca o pânză, o hârtie etc. fără a folosi instrumente tăioase. ♦ Fig. A chinui, a îndurera pe cineva. ◊ Expr. A sfâșia (sau, refl., a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere. ♦ (Despre animale) A mușca, a sfârteca^ a rupe pe cineva sau ceva cu colții, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu îndârjire, cu răutate; a defăima, a bârfi. [Pr.: -și-a] – Lat. *exfasciare. DOOM
sfâșiá (a ~) (-și-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấșii, 3 sfấșie (-și-e), 1 pl. sfâșiém; conj. prez. 3 să sfấșie; ger. sfâșiínd (-și-ind)
sfâșiați
SFÂȘIÁ, sfấșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mâna în bucăți, în fâșii, a sfârteca o pânză, o hârtie etc. fără a folosi instrumente tăioase. ♦ Fig. A chinui, a îndurera pe cineva. ◊ Expr. A sfâșia (sau, refl., a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere. ♦ (Despre animale) A mușca, a sfârteca^ a rupe pe cineva sau ceva cu colții, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu îndârjire, cu răutate; a defăima, a bârfi. [Pr.: -și-a] – Lat. *exfasciare. DOOM
sfâșiá (a ~) (-și-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấșii, 3 sfấșie (-și-e), 1 pl. sfâșiém; conj. prez. 3 să sfấșie; ger. sfâșiínd (-și-ind)
sfâșiați
SFÂȘIÁT, -Ă, sfâșiați, -te, adj. Rupt în bucăți, în fâșii. [Pr.: -și-at] – V. sfâșia.
sfâșiații
SFÂȘIÁT, -Ă, sfâșiați, -te, adj. Rupt în bucăți, în fâșii. [Pr.: -și-at] – V. sfâșia.
sfâșiaților
SFÂȘIÁT, -Ă, sfâșiați, -te, adj. Rupt în bucăți, în fâșii. [Pr.: -și-at] – V. sfâșia.
sfâșie
SFÂȘIÁ, sfấșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mâna în bucăți, în fâșii, a sfârteca o pânză, o hârtie etc. fără a folosi instrumente tăioase. ♦ Fig. A chinui, a îndurera pe cineva. ◊ Expr. A sfâșia (sau, refl., a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere. ♦ (Despre animale) A mușca, a sfârteca^ a rupe pe cineva sau ceva cu colții, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu îndârjire, cu răutate; a defăima, a bârfi. [Pr.: -și-a] – Lat. *exfasciare. DOOM
sfâșiá (a ~) (-și-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấșii, 3 sfấșie (-și-e), 1 pl. sfâșiém; conj. prez. 3 să sfấșie; ger. sfâșiínd (-și-ind)
sfâșiem
SFÂȘIÁ, sfấșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mâna în bucăți, în fâșii, a sfârteca o pânză, o hârtie etc. fără a folosi instrumente tăioase. ♦ Fig. A chinui, a îndurera pe cineva. ◊ Expr. A sfâșia (sau, refl., a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere. ♦ (Despre animale) A mușca, a sfârteca^ a rupe pe cineva sau ceva cu colții, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu îndârjire, cu răutate; a defăima, a bârfi. [Pr.: -și-a] – Lat. *exfasciare. DOOM
sfâșiá (a ~) (-și-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấșii, 3 sfấșie (-și-e), 1 pl. sfâșiém; conj. prez. 3 să sfấșie; ger. sfâșiínd (-și-ind)
sfâșiere
SFÂȘIÁ, sfấșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mâna în bucăți, în fâșii, a sfârteca o pânză, o hârtie etc. fără a folosi instrumente tăioase. ♦ Fig. A chinui, a îndurera pe cineva. ◊ Expr. A sfâșia (sau, refl., a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere. ♦ (Despre animale) A mușca, a sfârteca^ a rupe pe cineva sau ceva cu colții, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu îndârjire, cu răutate; a defăima, a bârfi. [Pr.: -și-a] – Lat. *exfasciare. DOOM
sfâșiá (a ~) (-și-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấșii, 3 sfấșie (-și-e), 1 pl. sfâșiém; conj. prez. 3 să sfấșie; ger. sfâșiínd (-și-ind)
sfâșiere
SFÂȘIÉRE, sfâșieri, s. f. Acțiunea de a sfâșia și rezultatul ei; sfâșietură. ♦ Locul unde s-a sfâșiat ceva; spărtură, gaură; sfâșietură. [Pr.: -și-e-] – V. sfâșia. DOOM
sfâșiére (-și-e-) s. f., g.-d. art. sfâșiérii; pl. sfâșiéri
sfâșierea
SFÂȘIÉRE, sfâșieri, s. f. Acțiunea de a sfâșia și rezultatul ei; sfâșietură. ♦ Locul unde s-a sfâșiat ceva; spărtură, gaură; sfâșietură. [Pr.: -și-e-] – V. sfâșia. DOOM
sfâșiére (-și-e-) s. f., g.-d. art. sfâșiérii; pl. sfâșiéri
sfâșieri
SFÂȘIÉRE, sfâșieri, s. f. Acțiunea de a sfâșia și rezultatul ei; sfâșietură. ♦ Locul unde s-a sfâșiat ceva; spărtură, gaură; sfâșietură. [Pr.: -și-e-] – V. sfâșia. DOOM
sfâșiére (-și-e-) s. f., g.-d. art. sfâșiérii; pl. sfâșiéri
sfâșierii
SFÂȘIÉRE, sfâșieri, s. f. Acțiunea de a sfâșia și rezultatul ei; sfâșietură. ♦ Locul unde s-a sfâșiat ceva; spărtură, gaură; sfâșietură. [Pr.: -și-e-] – V. sfâșia. DOOM
sfâșiére (-și-e-) s. f., g.-d. art. sfâșiérii; pl. sfâșiéri
sfâșierile
SFÂȘIÉRE, sfâșieri, s. f. Acțiunea de a sfâșia și rezultatul ei; sfâșietură. ♦ Locul unde s-a sfâșiat ceva; spărtură, gaură; sfâșietură. [Pr.: -și-e-] – V. sfâșia. DOOM
sfâșiére (-și-e-) s. f., g.-d. art. sfâșiérii; pl. sfâșiéri
sfâșierilor
SFÂȘIÉRE, sfâșieri, s. f. Acțiunea de a sfâșia și rezultatul ei; sfâșietură. ♦ Locul unde s-a sfâșiat ceva; spărtură, gaură; sfâșietură. [Pr.: -și-e-] – V. sfâșia. DOOM
sfâșiére (-și-e-) s. f., g.-d. art. sfâșiérii; pl. sfâșiéri
sfâșietoare
SFÂȘIETÓR, -OÁRE, sfâșietori, -oare, adj. Care sfâșie, care rupe în bucăți. ♦ Fig. Foarte trist; dureros, jalnic. [Pr.: -și-e-. – Var.: sfâșiitór, -oáre adj.] – Sfâșia + suf. -tor. DOOM
sfâșietór (-și-e-) adj. m., pl. sfâșietóri; f. sg. și pl. sfâșietoáre
sfâșietoarea
SFÂȘIETÓR, -OÁRE, sfâșietori, -oare, adj. Care sfâșie, care rupe în bucăți. ♦ Fig. Foarte trist; dureros, jalnic. [Pr.: -și-e-. – Var.: sfâșiitór, -oáre adj.] – Sfâșia + suf. -tor. DOOM
sfâșietór (-și-e-) adj. m., pl. sfâșietóri; f. sg. și pl. sfâșietoáre
sfâșietoarei
SFÂȘIETÓR, -OÁRE, sfâșietori, -oare, adj. Care sfâșie, care rupe în bucăți. ♦ Fig. Foarte trist; dureros, jalnic. [Pr.: -și-e-. – Var.: sfâșiitór, -oáre adj.] – Sfâșia + suf. -tor. DOOM
sfâșietór (-și-e-) adj. m., pl. sfâșietóri; f. sg. și pl. sfâșietoáre
sfâșietoarele
SFÂȘIETÓR, -OÁRE, sfâșietori, -oare, adj. Care sfâșie, care rupe în bucăți. ♦ Fig. Foarte trist; dureros, jalnic. [Pr.: -și-e-. – Var.: sfâșiitór, -oáre adj.] – Sfâșia + suf. -tor. DOOM
sfâșietór (-și-e-) adj. m., pl. sfâșietóri; f. sg. și pl. sfâșietoáre
sfâșietoarelor
SFÂȘIETÓR, -OÁRE, sfâșietori, -oare, adj. Care sfâșie, care rupe în bucăți. ♦ Fig. Foarte trist; dureros, jalnic. [Pr.: -și-e-. – Var.: sfâșiitór, -oáre adj.] – Sfâșia + suf. -tor. DOOM
sfâșietór (-și-e-) adj. m., pl. sfâșietóri; f. sg. și pl. sfâșietoáre
sfâșietor
SFÂȘIETÓR, -OÁRE, sfâșietori, -oare, adj. Care sfâșie, care rupe în bucăți. ♦ Fig. Foarte trist; dureros, jalnic. [Pr.: -și-e-. – Var.: sfâșiitór, -oáre adj.] – Sfâșia + suf. -tor. DOOM
sfâșietór (-și-e-) adj. m., pl. sfâșietóri; f. sg. și pl. sfâșietoáre
sfâșietori
SFÂȘIETÓR, -OÁRE, sfâșietori, -oare, adj. Care sfâșie, care rupe în bucăți. ♦ Fig. Foarte trist; dureros, jalnic. [Pr.: -și-e-. – Var.: sfâșiitór, -oáre adj.] – Sfâșia + suf. -tor. DOOM
sfâșietór (-și-e-) adj. m., pl. sfâșietóri; f. sg. și pl. sfâșietoáre
sfâșietorii
SFÂȘIETÓR, -OÁRE, sfâșietori, -oare, adj. Care sfâșie, care rupe în bucăți. ♦ Fig. Foarte trist; dureros, jalnic. [Pr.: -și-e-. – Var.: sfâșiitór, -oáre adj.] – Sfâșia + suf. -tor. DOOM
sfâșietór (-și-e-) adj. m., pl. sfâșietóri; f. sg. și pl. sfâșietoáre
sfâșietorilor
SFÂȘIETÓR, -OÁRE, sfâșietori, -oare, adj. Care sfâșie, care rupe în bucăți. ♦ Fig. Foarte trist; dureros, jalnic. [Pr.: -și-e-. – Var.: sfâșiitór, -oáre adj.] – Sfâșia + suf. -tor. DOOM
sfâșietór (-și-e-) adj. m., pl. sfâșietóri; f. sg. și pl. sfâșietoáre
sfâșietorul
SFÂȘIETÓR, -OÁRE, sfâșietori, -oare, adj. Care sfâșie, care rupe în bucăți. ♦ Fig. Foarte trist; dureros, jalnic. [Pr.: -și-e-. – Var.: sfâșiitór, -oáre adj.] – Sfâșia + suf. -tor. DOOM
sfâșietór (-și-e-) adj. m., pl. sfâșietóri; f. sg. și pl. sfâșietoáre
sfâșietorului
SFÂȘIETÓR, -OÁRE, sfâșietori, -oare, adj. Care sfâșie, care rupe în bucăți. ♦ Fig. Foarte trist; dureros, jalnic. [Pr.: -și-e-. – Var.: sfâșiitór, -oáre adj.] – Sfâșia + suf. -tor. DOOM
sfâșietór (-și-e-) adj. m., pl. sfâșietóri; f. sg. și pl. sfâșietoáre
sfâșietura
SFÂȘIETÚRĂ, sfâșieturi, s. f. Locul unde s-a sfâșiat ceva; ruptură, gaură; bucată sfâșiată din ceva; sfâșiere. [Pr.: -și-e-] – Sfâșia + suf. -tură. DOOM
sfâșietúră (-și-e-) s. f., g.-d. art. sfâșietúrii; pl. sfâșietúri
sfâșieturi
SFÂȘIETÚRĂ, sfâșieturi, s. f. Locul unde s-a sfâșiat ceva; ruptură, gaură; bucată sfâșiată din ceva; sfâșiere. [Pr.: -și-e-] – Sfâșia + suf. -tură. DOOM
sfâșietúră (-și-e-) s. f., g.-d. art. sfâșietúrii; pl. sfâșietúri
sfâșieturii
SFÂȘIETÚRĂ, sfâșieturi, s. f. Locul unde s-a sfâșiat ceva; ruptură, gaură; bucată sfâșiată din ceva; sfâșiere. [Pr.: -și-e-] – Sfâșia + suf. -tură. DOOM
sfâșietúră (-și-e-) s. f., g.-d. art. sfâșietúrii; pl. sfâșietúri
sfâșieturile
SFÂȘIETÚRĂ, sfâșieturi, s. f. Locul unde s-a sfâșiat ceva; ruptură, gaură; bucată sfâșiată din ceva; sfâșiere. [Pr.: -și-e-] – Sfâșia + suf. -tură. DOOM
sfâșietúră (-și-e-) s. f., g.-d. art. sfâșietúrii; pl. sfâșietúri
sfâșieturilor
SFÂȘIETÚRĂ, sfâșieturi, s. f. Locul unde s-a sfâșiat ceva; ruptură, gaură; bucată sfâșiată din ceva; sfâșiere. [Pr.: -și-e-] – Sfâșia + suf. -tură. DOOM
sfâșietúră (-și-e-) s. f., g.-d. art. sfâșietúrii; pl. sfâșietúri
sfâșii
SFÂȘIÁ, sfấșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mâna în bucăți, în fâșii, a sfârteca o pânză, o hârtie etc. fără a folosi instrumente tăioase. ♦ Fig. A chinui, a îndurera pe cineva. ◊ Expr. A sfâșia (sau, refl., a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere. ♦ (Despre animale) A mușca, a sfârteca^ a rupe pe cineva sau ceva cu colții, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu îndârjire, cu răutate; a defăima, a bârfi. [Pr.: -și-a] – Lat. *exfasciare. DOOM
sfâșiá (a ~) (-și-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấșii, 3 sfấșie (-și-e), 1 pl. sfâșiém; conj. prez. 3 să sfấșie; ger. sfâșiínd (-și-ind)
sfâșiind
SFÂȘIÁ, sfấșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mâna în bucăți, în fâșii, a sfârteca o pânză, o hârtie etc. fără a folosi instrumente tăioase. ♦ Fig. A chinui, a îndurera pe cineva. ◊ Expr. A sfâșia (sau, refl., a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere. ♦ (Despre animale) A mușca, a sfârteca^ a rupe pe cineva sau ceva cu colții, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu îndârjire, cu răutate; a defăima, a bârfi. [Pr.: -și-a] – Lat. *exfasciare. DOOM
sfâșiá (a ~) (-și-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấșii, 3 sfấșie (-și-e), 1 pl. sfâșiém; conj. prez. 3 să sfấșie; ger. sfâșiínd (-și-ind)
sfâșiitor
SFÂȘIETÓR, -OÁRE, sfâșietori, -oare, adj. Care sfâșie, care rupe în bucăți. ♦ Fig. Foarte trist; dureros, jalnic. [Pr.: -și-e-. – Var.: sfâșiitór, -oáre adj.] – Sfâșia + suf. -tor. DOOM
sfâșietór (-și-e-) adj. m., pl. sfâșietóri; f. sg. și pl. sfâșietoáre
sfînt
SFẤNT, -Ă, sfinți, -te, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Epitet dat divinității. ♦ Epitet dat celor sanctificați de Biserică. ◊ Sfântul Părinte = titlu dat papei de către catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viață curată și cucernică. 2. Care ține de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ◊ Sfânta slujbă = liturghia. Locurile sfinte = ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit și a propovăduit Isus Hristos. Sfântul Mormânt = mormântul în care a fost depus Isus Hristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de venerație; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul Soare. ♦ Epitet dat zilelor săptămânii. 5. Desăvârșit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” și exprimând ideea de superlativ) Strașnic, zdravăn. O sfântă de bătaie. II. S. m., s. f. 1. S. m. art. (Pop.) Dumnezeu. ◊ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o păți, a da de belea; b) a da peste un noroc neașteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zăbovește undeva prea mult (și degeaba). Ferit-a sfântul! = în niciun caz, nicidecum. 2. S. m. și f. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și consacrată ca atare, după moarte, de către Biserică. ◊ Expr. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinții = a ațipi, a adormi; a muri. A-i ieși (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept și înțelept, a spune o vorbă potrivită. A sta (ca un) sfânt = a sta nemișcat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinți sau a se ruga de toți sfinții = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri și cu stăruințe. La sfântu-așteaptă = niciodată. ♦ Om care duce o viață curată și cucernică. 3. S. f. pl. art. (În credințele populare) Iele. 4. S. m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ. DOOM
!poála-Sfíntei-Maríi (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-Sfíntei-Maríi
sfînt
SFẤNT, -Ă, sfinți, -te, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Epitet dat divinității. ♦ Epitet dat celor sanctificați de Biserică. ◊ Sfântul Părinte = titlu dat papei de către catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viață curată și cucernică. 2. Care ține de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ◊ Sfânta slujbă = liturghia. Locurile sfinte = ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit și a propovăduit Isus Hristos. Sfântul Mormânt = mormântul în care a fost depus Isus Hristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de venerație; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul Soare. ♦ Epitet dat zilelor săptămânii. 5. Desăvârșit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” și exprimând ideea de superlativ) Strașnic, zdravăn. O sfântă de bătaie. II. S. m., s. f. 1. S. m. art. (Pop.) Dumnezeu. ◊ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o păți, a da de belea; b) a da peste un noroc neașteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zăbovește undeva prea mult (și degeaba). Ferit-a sfântul! = în niciun caz, nicidecum. 2. S. m. și f. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și consacrată ca atare, după moarte, de către Biserică. ◊ Expr. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinții = a ațipi, a adormi; a muri. A-i ieși (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept și înțelept, a spune o vorbă potrivită. A sta (ca un) sfânt = a sta nemișcat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinți sau a se ruga de toți sfinții = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri și cu stăruințe. La sfântu-așteaptă = niciodată. ♦ Om care duce o viață curată și cucernică. 3. S. f. pl. art. (În credințele populare) Iele. 4. S. m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ. DOOM
!poála-Sfíntei-Maríi (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-Sfíntei-Maríi
sfînta
SFẤNT, -Ă, sfinți, -te, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Epitet dat divinității. ♦ Epitet dat celor sanctificați de Biserică. ◊ Sfântul Părinte = titlu dat papei de către catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viață curată și cucernică. 2. Care ține de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ◊ Sfânta slujbă = liturghia. Locurile sfinte = ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit și a propovăduit Isus Hristos. Sfântul Mormânt = mormântul în care a fost depus Isus Hristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de venerație; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul Soare. ♦ Epitet dat zilelor săptămânii. 5. Desăvârșit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” și exprimând ideea de superlativ) Strașnic, zdravăn. O sfântă de bătaie. II. S. m., s. f. 1. S. m. art. (Pop.) Dumnezeu. ◊ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o păți, a da de belea; b) a da peste un noroc neașteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zăbovește undeva prea mult (și degeaba). Ferit-a sfântul! = în niciun caz, nicidecum. 2. S. m. și f. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și consacrată ca atare, după moarte, de către Biserică. ◊ Expr. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinții = a ațipi, a adormi; a muri. A-i ieși (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept și înțelept, a spune o vorbă potrivită. A sta (ca un) sfânt = a sta nemișcat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinți sau a se ruga de toți sfinții = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri și cu stăruințe. La sfântu-așteaptă = niciodată. ♦ Om care duce o viață curată și cucernică. 3. S. f. pl. art. (În credințele populare) Iele. 4. S. m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ. DOOM
!poála-Sfíntei-Maríi (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-Sfíntei-Maríi
sfînta
SFẤNT, -Ă, sfinți, -te, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Epitet dat divinității. ♦ Epitet dat celor sanctificați de Biserică. ◊ Sfântul Părinte = titlu dat papei de către catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viață curată și cucernică. 2. Care ține de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ◊ Sfânta slujbă = liturghia. Locurile sfinte = ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit și a propovăduit Isus Hristos. Sfântul Mormânt = mormântul în care a fost depus Isus Hristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de venerație; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul Soare. ♦ Epitet dat zilelor săptămânii. 5. Desăvârșit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” și exprimând ideea de superlativ) Strașnic, zdravăn. O sfântă de bătaie. II. S. m., s. f. 1. S. m. art. (Pop.) Dumnezeu. ◊ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o păți, a da de belea; b) a da peste un noroc neașteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zăbovește undeva prea mult (și degeaba). Ferit-a sfântul! = în niciun caz, nicidecum. 2. S. m. și f. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și consacrată ca atare, după moarte, de către Biserică. ◊ Expr. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinții = a ațipi, a adormi; a muri. A-i ieși (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept și înțelept, a spune o vorbă potrivită. A sta (ca un) sfânt = a sta nemișcat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinți sau a se ruga de toți sfinții = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri și cu stăruințe. La sfântu-așteaptă = niciodată. ♦ Om care duce o viață curată și cucernică. 3. S. f. pl. art. (În credințele populare) Iele. 4. S. m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ. DOOM
!poála-Sfíntei-Maríi (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-Sfíntei-Maríi
sfîntul
SFẤNT, -Ă, sfinți, -te, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Epitet dat divinității. ♦ Epitet dat celor sanctificați de Biserică. ◊ Sfântul Părinte = titlu dat papei de către catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viață curată și cucernică. 2. Care ține de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ◊ Sfânta slujbă = liturghia. Locurile sfinte = ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit și a propovăduit Isus Hristos. Sfântul Mormânt = mormântul în care a fost depus Isus Hristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de venerație; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul Soare. ♦ Epitet dat zilelor săptămânii. 5. Desăvârșit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” și exprimând ideea de superlativ) Strașnic, zdravăn. O sfântă de bătaie. II. S. m., s. f. 1. S. m. art. (Pop.) Dumnezeu. ◊ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o păți, a da de belea; b) a da peste un noroc neașteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zăbovește undeva prea mult (și degeaba). Ferit-a sfântul! = în niciun caz, nicidecum. 2. S. m. și f. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și consacrată ca atare, după moarte, de către Biserică. ◊ Expr. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinții = a ațipi, a adormi; a muri. A-i ieși (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept și înțelept, a spune o vorbă potrivită. A sta (ca un) sfânt = a sta nemișcat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinți sau a se ruga de toți sfinții = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri și cu stăruințe. La sfântu-așteaptă = niciodată. ♦ Om care duce o viață curată și cucernică. 3. S. f. pl. art. (În credințele populare) Iele. 4. S. m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ. DOOM
!poála-Sfíntei-Maríi (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-Sfíntei-Maríi
sfîntul
SFẤNT, -Ă, sfinți, -te, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Epitet dat divinității. ♦ Epitet dat celor sanctificați de Biserică. ◊ Sfântul Părinte = titlu dat papei de către catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viață curată și cucernică. 2. Care ține de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ◊ Sfânta slujbă = liturghia. Locurile sfinte = ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit și a propovăduit Isus Hristos. Sfântul Mormânt = mormântul în care a fost depus Isus Hristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de venerație; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul Soare. ♦ Epitet dat zilelor săptămânii. 5. Desăvârșit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” și exprimând ideea de superlativ) Strașnic, zdravăn. O sfântă de bătaie. II. S. m., s. f. 1. S. m. art. (Pop.) Dumnezeu. ◊ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o păți, a da de belea; b) a da peste un noroc neașteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zăbovește undeva prea mult (și degeaba). Ferit-a sfântul! = în niciun caz, nicidecum. 2. S. m. și f. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și consacrată ca atare, după moarte, de către Biserică. ◊ Expr. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinții = a ațipi, a adormi; a muri. A-i ieși (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept și înțelept, a spune o vorbă potrivită. A sta (ca un) sfânt = a sta nemișcat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinți sau a se ruga de toți sfinții = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri și cu stăruințe. La sfântu-așteaptă = niciodată. ♦ Om care duce o viață curată și cucernică. 3. S. f. pl. art. (În credințele populare) Iele. 4. S. m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ. DOOM
!poála-Sfíntei-Maríi (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-Sfíntei-Maríi
sfîntule
SFẤNT, -Ă, sfinți, -te, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Epitet dat divinității. ♦ Epitet dat celor sanctificați de Biserică. ◊ Sfântul Părinte = titlu dat papei de către catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viață curată și cucernică. 2. Care ține de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ◊ Sfânta slujbă = liturghia. Locurile sfinte = ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit și a propovăduit Isus Hristos. Sfântul Mormânt = mormântul în care a fost depus Isus Hristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de venerație; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul Soare. ♦ Epitet dat zilelor săptămânii. 5. Desăvârșit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” și exprimând ideea de superlativ) Strașnic, zdravăn. O sfântă de bătaie. II. S. m., s. f. 1. S. m. art. (Pop.) Dumnezeu. ◊ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o păți, a da de belea; b) a da peste un noroc neașteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zăbovește undeva prea mult (și degeaba). Ferit-a sfântul! = în niciun caz, nicidecum. 2. S. m. și f. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și consacrată ca atare, după moarte, de către Biserică. ◊ Expr. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinții = a ațipi, a adormi; a muri. A-i ieși (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept și înțelept, a spune o vorbă potrivită. A sta (ca un) sfânt = a sta nemișcat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinți sau a se ruga de toți sfinții = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri și cu stăruințe. La sfântu-așteaptă = niciodată. ♦ Om care duce o viață curată și cucernică. 3. S. f. pl. art. (În credințele populare) Iele. 4. S. m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ. DOOM
!poála-Sfíntei-Maríi (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-Sfíntei-Maríi
sfîntuleț
SFÂNTULÉȚ, sfântuleți, s. m. (Pop.) Sfințișor. – Sfânt + suf. -uleț. DOOM
sfântuléț s. m., pl. sfântuléți
sfîntuleți
SFÂNTULÉȚ, sfântuleți, s. m. (Pop.) Sfințișor. – Sfânt + suf. -uleț. DOOM
sfântuléț s. m., pl. sfântuléți
sfîntuleții
SFÂNTULÉȚ, sfântuleți, s. m. (Pop.) Sfințișor. – Sfânt + suf. -uleț. DOOM
sfântuléț s. m., pl. sfântuléți
sfîntuleților
SFÂNTULÉȚ, sfântuleți, s. m. (Pop.) Sfințișor. – Sfânt + suf. -uleț. DOOM
sfântuléț s. m., pl. sfântuléți
sfîntulețul
SFÂNTULÉȚ, sfântuleți, s. m. (Pop.) Sfințișor. – Sfânt + suf. -uleț. DOOM
sfântuléț s. m., pl. sfântuléți
sfîntulețului
SFÂNTULÉȚ, sfântuleți, s. m. (Pop.) Sfințișor. – Sfânt + suf. -uleț. DOOM
sfântuléț s. m., pl. sfântuléți
sfîntului
SFẤNT, -Ă, sfinți, -te, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Epitet dat divinității. ♦ Epitet dat celor sanctificați de Biserică. ◊ Sfântul Părinte = titlu dat papei de către catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viață curată și cucernică. 2. Care ține de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ◊ Sfânta slujbă = liturghia. Locurile sfinte = ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit și a propovăduit Isus Hristos. Sfântul Mormânt = mormântul în care a fost depus Isus Hristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de venerație; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul Soare. ♦ Epitet dat zilelor săptămânii. 5. Desăvârșit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” și exprimând ideea de superlativ) Strașnic, zdravăn. O sfântă de bătaie. II. S. m., s. f. 1. S. m. art. (Pop.) Dumnezeu. ◊ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o păți, a da de belea; b) a da peste un noroc neașteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zăbovește undeva prea mult (și degeaba). Ferit-a sfântul! = în niciun caz, nicidecum. 2. S. m. și f. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și consacrată ca atare, după moarte, de către Biserică. ◊ Expr. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinții = a ațipi, a adormi; a muri. A-i ieși (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept și înțelept, a spune o vorbă potrivită. A sta (ca un) sfânt = a sta nemișcat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinți sau a se ruga de toți sfinții = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri și cu stăruințe. La sfântu-așteaptă = niciodată. ♦ Om care duce o viață curată și cucernică. 3. S. f. pl. art. (În credințele populare) Iele. 4. S. m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ. DOOM
!poála-Sfíntei-Maríi (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-Sfíntei-Maríi
sfîntului
SFẤNT, -Ă, sfinți, -te, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Epitet dat divinității. ♦ Epitet dat celor sanctificați de Biserică. ◊ Sfântul Părinte = titlu dat papei de către catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viață curată și cucernică. 2. Care ține de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ◊ Sfânta slujbă = liturghia. Locurile sfinte = ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit și a propovăduit Isus Hristos. Sfântul Mormânt = mormântul în care a fost depus Isus Hristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de venerație; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul Soare. ♦ Epitet dat zilelor săptămânii. 5. Desăvârșit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” și exprimând ideea de superlativ) Strașnic, zdravăn. O sfântă de bătaie. II. S. m., s. f. 1. S. m. art. (Pop.) Dumnezeu. ◊ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o păți, a da de belea; b) a da peste un noroc neașteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zăbovește undeva prea mult (și degeaba). Ferit-a sfântul! = în niciun caz, nicidecum. 2. S. m. și f. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și consacrată ca atare, după moarte, de către Biserică. ◊ Expr. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinții = a ațipi, a adormi; a muri. A-i ieși (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept și înțelept, a spune o vorbă potrivită. A sta (ca un) sfânt = a sta nemișcat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinți sau a se ruga de toți sfinții = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri și cu stăruințe. La sfântu-așteaptă = niciodată. ♦ Om care duce o viață curată și cucernică. 3. S. f. pl. art. (În credințele populare) Iele. 4. S. m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ. DOOM
!poála-Sfíntei-Maríi (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-Sfíntei-Maríi
sfîr
SFÂR interj. 1. Cuvânt care imită zgomotul produs de învârtirea sau de mișcarea cu repeziciune a unui obiect. 2. Cuvânt care imită zgomotul produs de încingerea pe foc a unei grăsimi sau de prăjirea alimentelor. – Onomatopee. DOOM
sfâr interj.
sfîrc
SFÂRC, sfârcuri, s. n. 1. Vârful moale, (cartilaginos) și elastic al unor organe; spec. mamelon. ♦ Tendon cartilaginos care leagă între ele diferite oase ale corpului; zgârci. 2. Vârf flexibil (al mustăților, al cozii animalelor, al biciului). – Et. nec. DOOM
sfârc s. n., pl. sfấrcuri
sfîrcui
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui. DOOM
sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie
sfîrcuia
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui. DOOM
sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie
sfîrcuiai
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui. DOOM
sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie
sfîrcuiam
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui. DOOM
sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie
sfîrcuiau
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui. DOOM
sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie
sfîrcuiați
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui. DOOM
sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie
sfîrcuie
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui. DOOM
sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie
sfîrcuii
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui. DOOM
sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie
sfîrcuim
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui. DOOM
sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie
sfîrcuind
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui. DOOM
sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie
sfîrcuire
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui. DOOM
sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie
sfîrcuire
SFÂRCUÍRE, sfârcuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a sfârcui și rezultatul ei. – V. sfârcui. DOOM
sfârcuíre (reg.) s. f., g.-d. art. sfârcuírii; pl. sfârcuíri
sfîrcuirea
SFÂRCUÍRE, sfârcuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a sfârcui și rezultatul ei. – V. sfârcui. DOOM
sfârcuíre (reg.) s. f., g.-d. art. sfârcuírii; pl. sfârcuíri
sfîrcuiri
SFÂRCUÍRE, sfârcuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a sfârcui și rezultatul ei. – V. sfârcui. DOOM
sfârcuíre (reg.) s. f., g.-d. art. sfârcuírii; pl. sfârcuíri
sfîrcuirii
SFÂRCUÍRE, sfârcuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a sfârcui și rezultatul ei. – V. sfârcui. DOOM
sfârcuíre (reg.) s. f., g.-d. art. sfârcuírii; pl. sfârcuíri
sfîrcuirile
SFÂRCUÍRE, sfârcuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a sfârcui și rezultatul ei. – V. sfârcui. DOOM
sfârcuíre (reg.) s. f., g.-d. art. sfârcuírii; pl. sfârcuíri
sfîrcuirilor
SFÂRCUÍRE, sfârcuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a sfârcui și rezultatul ei. – V. sfârcui. DOOM
sfârcuíre (reg.) s. f., g.-d. art. sfârcuírii; pl. sfârcuíri
sfîrcuiră
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui. DOOM
sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie
sfîrcuirăm
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui. DOOM
sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie
sfîrcuirăți
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui. DOOM
sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie
sfîrcuise
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui. DOOM
sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie
sfîrcuisem
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui. DOOM
sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie
sfîrcuiseră
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui. DOOM
sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie
sfîrcuiserăm
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui. DOOM
sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie
sfîrcuiserăți
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui. DOOM
sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie
sfîrcuiseși
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui. DOOM
sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie
sfîrcuiseți
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui. DOOM
sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie
sfîrcuit
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui. DOOM
sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie
sfîrcuiși
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui. DOOM
sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie
sfîrcuiți
SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui. DOOM
sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie
sfîrcul
SFÂRC, sfârcuri, s. n. 1. Vârful moale, (cartilaginos) și elastic al unor organe; spec. mamelon. ♦ Tendon cartilaginos care leagă între ele diferite oase ale corpului; zgârci. 2. Vârf flexibil (al mustăților, al cozii animalelor, al biciului). – Et. nec. DOOM
sfârc s. n., pl. sfấrcuri
sfîrcului
SFÂRC, sfârcuri, s. n. 1. Vârful moale, (cartilaginos) și elastic al unor organe; spec. mamelon. ♦ Tendon cartilaginos care leagă între ele diferite oase ale corpului; zgârci. 2. Vârf flexibil (al mustăților, al cozii animalelor, al biciului). – Et. nec. DOOM
sfârc s. n., pl. sfấrcuri
sfîrcuri
SFÂRC, sfârcuri, s. n. 1. Vârful moale, (cartilaginos) și elastic al unor organe; spec. mamelon. ♦ Tendon cartilaginos care leagă între ele diferite oase ale corpului; zgârci. 2. Vârf flexibil (al mustăților, al cozii animalelor, al biciului). – Et. nec. DOOM
sfârc s. n., pl. sfấrcuri
sfîrcurile
SFÂRC, sfârcuri, s. n. 1. Vârful moale, (cartilaginos) și elastic al unor organe; spec. mamelon. ♦ Tendon cartilaginos care leagă între ele diferite oase ale corpului; zgârci. 2. Vârf flexibil (al mustăților, al cozii animalelor, al biciului). – Et. nec. DOOM
sfârc s. n., pl. sfấrcuri
sfîrcurilor
SFÂRC, sfârcuri, s. n. 1. Vârful moale, (cartilaginos) și elastic al unor organe; spec. mamelon. ♦ Tendon cartilaginos care leagă între ele diferite oase ale corpului; zgârci. 2. Vârf flexibil (al mustăților, al cozii animalelor, al biciului). – Et. nec. DOOM
sfârc s. n., pl. sfấrcuri
sfîrcîi
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi. DOOM
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfîrcîia
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi. DOOM
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfîrcîiai
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi. DOOM
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfîrcîiam
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi. DOOM
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfîrcîiau
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi. DOOM
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfîrcîiați
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi. DOOM
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfîrcîie
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi. DOOM
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfîrcîii
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi. DOOM
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfîrcîim
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi. DOOM
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfîrcîind
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi. DOOM
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfîrcîire
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi. DOOM
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfîrcîire
SFÂRCÂÍRE, sfărcâiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a sfârcâi și rezultatul ei. – V. sfârcâi. DOOM
sfârcâíre (reg.) s. f., g.-d. art. sfârcâírii; pl. sfârcâíri
sfîrcîirea
SFÂRCÂÍRE, sfărcâiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a sfârcâi și rezultatul ei. – V. sfârcâi. DOOM
sfârcâíre (reg.) s. f., g.-d. art. sfârcâírii; pl. sfârcâíri
sfîrcîiri
SFÂRCÂÍRE, sfărcâiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a sfârcâi și rezultatul ei. – V. sfârcâi. DOOM
sfârcâíre (reg.) s. f., g.-d. art. sfârcâírii; pl. sfârcâíri
sfîrcîirii
SFÂRCÂÍRE, sfărcâiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a sfârcâi și rezultatul ei. – V. sfârcâi. DOOM
sfârcâíre (reg.) s. f., g.-d. art. sfârcâírii; pl. sfârcâíri
sfîrcîirile
SFÂRCÂÍRE, sfărcâiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a sfârcâi și rezultatul ei. – V. sfârcâi. DOOM
sfârcâíre (reg.) s. f., g.-d. art. sfârcâírii; pl. sfârcâíri
sfîrcîirilor
SFÂRCÂÍRE, sfărcâiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a sfârcâi și rezultatul ei. – V. sfârcâi. DOOM
sfârcâíre (reg.) s. f., g.-d. art. sfârcâírii; pl. sfârcâíri
sfîrcîiră
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi. DOOM
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfîrcîirăm
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi. DOOM
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfîrcîirăți
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi. DOOM
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfîrcîise
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi. DOOM
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfîrcîisem
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi. DOOM
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfîrcîiseră
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi. DOOM
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfîrcîiserăm
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi. DOOM
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfîrcîiserăți
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi. DOOM
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfîrcîiseși
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi. DOOM
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfîrcîiseți
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi. DOOM
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfîrcîit
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi. DOOM
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfîrcîit
SFÂRCÂÍT2, -Ă, sfârcâiți, -te, adj. (Reg.) Care sfârcâie. – V. sfârcâi.
sfîrcîita
SFÂRCÂÍT2, -Ă, sfârcâiți, -te, adj. (Reg.) Care sfârcâie. – V. sfârcâi.
sfîrcîite
SFÂRCÂÍT2, -Ă, sfârcâiți, -te, adj. (Reg.) Care sfârcâie. – V. sfârcâi.
sfîrcîitei
SFÂRCÂÍT2, -Ă, sfârcâiți, -te, adj. (Reg.) Care sfârcâie. – V. sfârcâi.
sfîrcîitele
SFÂRCÂÍT2, -Ă, sfârcâiți, -te, adj. (Reg.) Care sfârcâie. – V. sfârcâi.
sfîrcîitelor
SFÂRCÂÍT2, -Ă, sfârcâiți, -te, adj. (Reg.) Care sfârcâie. – V. sfârcâi.
sfîrcîitul
SFÂRCÂÍT2, -Ă, sfârcâiți, -te, adj. (Reg.) Care sfârcâie. – V. sfârcâi.
sfîrcîitului
SFÂRCÂÍT2, -Ă, sfârcâiți, -te, adj. (Reg.) Care sfârcâie. – V. sfârcâi.
sfîrcîiși
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi. DOOM
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfîrcîiți
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi. DOOM
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfîrcîiți
SFÂRCÂÍT2, -Ă, sfârcâiți, -te, adj. (Reg.) Care sfârcâie. – V. sfârcâi.
sfîrcîiții
SFÂRCÂÍT2, -Ă, sfârcâiți, -te, adj. (Reg.) Care sfârcâie. – V. sfârcâi.
sfîrcîiților
SFÂRCÂÍT2, -Ă, sfârcâiți, -te, adj. (Reg.) Care sfârcâie. – V. sfârcâi.
sfîrla
SFẤRLĂ, sfârle, s. f. (Reg.) 1. Bobârnac. 2. Bot, rât. – Et. nec. DOOM
sfấrlă (reg.) s. f., g.-d. art. sfấrlei; pl. sfấrle
sfîrle
SFẤRLĂ, sfârle, s. f. (Reg.) 1. Bobârnac. 2. Bot, rât. – Et. nec. DOOM
sfấrlă (reg.) s. f., g.-d. art. sfấrlei; pl. sfấrle
sfîrleaza
SFÂRLEÁZĂ, sfârleze, s. f. 1. Titirez (pentru copii). ♦ Fig. Persoană vioaie și harnică. 2. Capătul de jos al fusului, a cărui formă (conică) face ca acesta să se învârtească mai ușor; prâsnel. 3. Placă metalică fixată pe o axă de lemn, care se așază la țară pe acoperișul caselor, pentru a arăta direcția vântului. – Sfârlă + suf. -ează. DOOM
sfârleáză s. f., g.-d. art. sfârlézei; pl. sfârléze
sfîrlei
SFẤRLĂ, sfârle, s. f. (Reg.) 1. Bobârnac. 2. Bot, rât. – Et. nec. DOOM
sfấrlă (reg.) s. f., g.-d. art. sfấrlei; pl. sfấrle
sfîrlele
SFẤRLĂ, sfârle, s. f. (Reg.) 1. Bobârnac. 2. Bot, rât. – Et. nec. DOOM
sfấrlă (reg.) s. f., g.-d. art. sfấrlei; pl. sfấrle
sfîrlelor
SFẤRLĂ, sfârle, s. f. (Reg.) 1. Bobârnac. 2. Bot, rât. – Et. nec. DOOM
sfấrlă (reg.) s. f., g.-d. art. sfấrlei; pl. sfấrle
sfîrleze
SFÂRLEÁZĂ, sfârleze, s. f. 1. Titirez (pentru copii). ♦ Fig. Persoană vioaie și harnică. 2. Capătul de jos al fusului, a cărui formă (conică) face ca acesta să se învârtească mai ușor; prâsnel. 3. Placă metalică fixată pe o axă de lemn, care se așază la țară pe acoperișul caselor, pentru a arăta direcția vântului. – Sfârlă + suf. -ează. DOOM
sfârleáză s. f., g.-d. art. sfârlézei; pl. sfârléze
sfîrlezei
SFÂRLEÁZĂ, sfârleze, s. f. 1. Titirez (pentru copii). ♦ Fig. Persoană vioaie și harnică. 2. Capătul de jos al fusului, a cărui formă (conică) face ca acesta să se învârtească mai ușor; prâsnel. 3. Placă metalică fixată pe o axă de lemn, care se așază la țară pe acoperișul caselor, pentru a arăta direcția vântului. – Sfârlă + suf. -ează. DOOM
sfârleáză s. f., g.-d. art. sfârlézei; pl. sfârléze
sfîrlezele
SFÂRLEÁZĂ, sfârleze, s. f. 1. Titirez (pentru copii). ♦ Fig. Persoană vioaie și harnică. 2. Capătul de jos al fusului, a cărui formă (conică) face ca acesta să se învârtească mai ușor; prâsnel. 3. Placă metalică fixată pe o axă de lemn, care se așază la țară pe acoperișul caselor, pentru a arăta direcția vântului. – Sfârlă + suf. -ează. DOOM
sfârleáză s. f., g.-d. art. sfârlézei; pl. sfârléze
sfîrlezelor
SFÂRLEÁZĂ, sfârleze, s. f. 1. Titirez (pentru copii). ♦ Fig. Persoană vioaie și harnică. 2. Capătul de jos al fusului, a cărui formă (conică) face ca acesta să se învârtească mai ușor; prâsnel. 3. Placă metalică fixată pe o axă de lemn, care se așază la țară pe acoperișul caselor, pentru a arăta direcția vântului. – Sfârlă + suf. -ează. DOOM
sfârleáză s. f., g.-d. art. sfârlézei; pl. sfârléze
sfîrloaga
SFÂRLOÁGĂ, sfârloage, s. f. (Reg.) Încălțăminte proastă, ruptă. – Et. nec. DOOM
sfârloágă (reg.) s. f., g.-d. art. sfârloágei; pl. sfârloáge
sfîrloage
SFÂRLOÁGĂ, sfârloage, s. f. (Reg.) Încălțăminte proastă, ruptă. – Et. nec. DOOM
sfârloágă (reg.) s. f., g.-d. art. sfârloágei; pl. sfârloáge
sfîrloagei
SFÂRLOÁGĂ, sfârloage, s. f. (Reg.) Încălțăminte proastă, ruptă. – Et. nec. DOOM
sfârloágă (reg.) s. f., g.-d. art. sfârloágei; pl. sfârloáge
sfîrloagele
SFÂRLOÁGĂ, sfârloage, s. f. (Reg.) Încălțăminte proastă, ruptă. – Et. nec. DOOM
sfârloágă (reg.) s. f., g.-d. art. sfârloágei; pl. sfârloáge
sfîrloagelor
SFÂRLOÁGĂ, sfârloage, s. f. (Reg.) Încălțăminte proastă, ruptă. – Et. nec. DOOM
sfârloágă (reg.) s. f., g.-d. art. sfârloágei; pl. sfârloáge
sfîrlogea
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfîrlogeai
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfîrlogeam
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfîrlogească
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfîrlogeau
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfîrlogeați
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfîrlogesc
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfîrlogește
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfîrlogești
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfîrlogi
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfîrlogii
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfîrlogim
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfîrlogind
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfîrlogire
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfîrlogiră
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfîrlogirăm
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfîrlogirăți
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfîrlogise
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfîrlogisem
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfîrlogiseră
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfîrlogiserăm
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfîrlogiserăți
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfîrlogiseși
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfîrlogiseți
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfîrlogit
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfîrlogiși
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfîrlogiți
SFÂRLOGÍ, sfârlogesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se scoroji, a se sbârci. – Din sfârloagă. DOOM
!sfârlogí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfârlogéște, imperf. 3 sg. se sfârlogeá; conj. prez. 3 să se sfârlogeáscă
sfîrnar
SFÂRNÁR, sfârnari, s. m. (Rar) Negustor (de vite). – Et. nec. DOOM
sfârnár (rar) s. m., pl. sfârnári
sfîrnari
SFÂRNÁR, sfârnari, s. m. (Rar) Negustor (de vite). – Et. nec. DOOM
sfârnár (rar) s. m., pl. sfârnári
sfîrnarii
SFÂRNÁR, sfârnari, s. m. (Rar) Negustor (de vite). – Et. nec. DOOM
sfârnár (rar) s. m., pl. sfârnári
sfîrnarilor
SFÂRNÁR, sfârnari, s. m. (Rar) Negustor (de vite). – Et. nec. DOOM
sfârnár (rar) s. m., pl. sfârnári
sfîrnarul
SFÂRNÁR, sfârnari, s. m. (Rar) Negustor (de vite). – Et. nec. DOOM
sfârnár (rar) s. m., pl. sfârnári
sfîrnarului
SFÂRNÁR, sfârnari, s. m. (Rar) Negustor (de vite). – Et. nec. DOOM
sfârnár (rar) s. m., pl. sfârnári
sfîrtec
SFÂRTICÁ vb. I v. sfârteca. DOOM
!sfârtecá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfấrtecă
sfîrteca
SFÂRTICÁ vb. I v. sfârteca. DOOM
!sfârtecá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfấrtecă
sfîrtecai
SFÂRTICÁ vb. I v. sfârteca. DOOM
!sfârtecá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfấrtecă
sfîrtecam
SFÂRTICÁ vb. I v. sfârteca. DOOM
!sfârtecá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfấrtecă
sfîrtecare
SFÂRTICÁ vb. I v. sfârteca. DOOM
!sfârtecá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfấrtecă
sfîrtecare
SFÂRTICÁRE s. f. v. sfârtecare. DOOM
!sfârtecáre s. f., g.-d. art. sfârtecắrii; pl. sfârtecắri
sfîrtecarea
SFÂRTICÁRE s. f. v. sfârtecare. DOOM
!sfârtecáre s. f., g.-d. art. sfârtecắrii; pl. sfârtecắri
sfîrtecară
SFÂRTICÁ vb. I v. sfârteca. DOOM
!sfârtecá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfấrtecă
sfîrtecarăm
SFÂRTICÁ vb. I v. sfârteca. DOOM
!sfârtecá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfấrtecă
sfîrtecarăți
SFÂRTICÁ vb. I v. sfârteca. DOOM
!sfârtecá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfấrtecă
sfîrtecase
SFÂRTICÁ vb. I v. sfârteca. DOOM
!sfârtecá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfấrtecă
sfîrtecasem
SFÂRTICÁ vb. I v. sfârteca. DOOM
!sfârtecá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfấrtecă
sfîrtecaseră
SFÂRTICÁ vb. I v. sfârteca. DOOM
!sfârtecá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfấrtecă
sfîrtecaserăm
SFÂRTICÁ vb. I v. sfârteca. DOOM
!sfârtecá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfấrtecă
sfîrtecaserăți
SFÂRTICÁ vb. I v. sfârteca. DOOM
!sfârtecá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfấrtecă
sfîrtecaseși
SFÂRTICÁ vb. I v. sfârteca. DOOM
!sfârtecá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfấrtecă
sfîrtecaseți
SFÂRTICÁ vb. I v. sfârteca. DOOM
!sfârtecá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfấrtecă
sfîrtecat
SFÂRTICÁ vb. I v. sfârteca. DOOM
!sfârtecá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfấrtecă
sfîrtecat
SFÂRTICÁT, -Ă adj. v. sfârtecat.
sfîrtecata
SFÂRTICÁT, -Ă adj. v. sfârtecat.
sfîrtecate
SFÂRTICÁT, -Ă adj. v. sfârtecat.
sfîrtecatei
SFÂRTICÁT, -Ă adj. v. sfârtecat.
sfîrtecatele
SFÂRTICÁT, -Ă adj. v. sfârtecat.
sfîrtecatelor
SFÂRTICÁT, -Ă adj. v. sfârtecat.
sfîrtecatul
SFÂRTICÁT, -Ă adj. v. sfârtecat.
sfîrtecatului
SFÂRTICÁT, -Ă adj. v. sfârtecat.
sfîrtecau
SFÂRTICÁ vb. I v. sfârteca. DOOM
!sfârtecá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfấrtecă
sfîrtecași
SFÂRTICÁ vb. I v. sfârteca. DOOM
!sfârtecá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfấrtecă
sfîrtecați
SFÂRTICÁ vb. I v. sfârteca. DOOM
!sfârtecá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfấrtecă
sfîrtecați
SFÂRTICÁT, -Ă adj. v. sfârtecat.
sfîrtecații
SFÂRTICÁT, -Ă adj. v. sfârtecat.
sfîrtecaților
SFÂRTICÁT, -Ă adj. v. sfârtecat.
sfîrtece
SFÂRTICÁ vb. I v. sfârteca. DOOM
!sfârtecá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfấrtecă
sfîrteci
SFÂRTICÁ vb. I v. sfârteca. DOOM
!sfârtecá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfấrtecă
sfîrtecînd
SFÂRTICÁ vb. I v. sfârteca. DOOM
!sfârtecá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfấrtecă
sfîrtecări
SFÂRTICÁRE s. f. v. sfârtecare. DOOM
!sfârtecáre s. f., g.-d. art. sfârtecắrii; pl. sfârtecắri
sfîrtecării
SFÂRTICÁRE s. f. v. sfârtecare. DOOM
!sfârtecáre s. f., g.-d. art. sfârtecắrii; pl. sfârtecắri
sfîrtecările
SFÂRTICÁRE s. f. v. sfârtecare. DOOM
!sfârtecáre s. f., g.-d. art. sfârtecắrii; pl. sfârtecắri
sfîrtecărilor
SFÂRTICÁRE s. f. v. sfârtecare. DOOM
!sfârtecáre s. f., g.-d. art. sfârtecắrii; pl. sfârtecắri
sfîrîi
SFÂRÂÍ, sfấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi. DOOM
sfârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrâi, 3 sfấrâie, imperf. 3 sg. sfârâiá; conj. prez. 3 să sfấrâie
sfîrîia
SFÂRÂÍ, sfấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi. DOOM
sfârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrâi, 3 sfấrâie, imperf. 3 sg. sfârâiá; conj. prez. 3 să sfấrâie
sfîrîiai
SFÂRÂÍ, sfấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi. DOOM
sfârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrâi, 3 sfấrâie, imperf. 3 sg. sfârâiá; conj. prez. 3 să sfấrâie
sfîrîiala
SFÂRÂIÁLĂ, sfârâieli, s. f. Sfârâit. [Pr.: -râ-ia-] – Sfârâi + suf. -eală. DOOM
sfârâiálă s. f., g.-d. art. sfârâiélii; pl. sfârâiéli
sfîrîiam
SFÂRÂÍ, sfấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi. DOOM
sfârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrâi, 3 sfấrâie, imperf. 3 sg. sfârâiá; conj. prez. 3 să sfấrâie
sfîrîiau
SFÂRÂÍ, sfấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi. DOOM
sfârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrâi, 3 sfấrâie, imperf. 3 sg. sfârâiá; conj. prez. 3 să sfấrâie
sfîrîiați
SFÂRÂÍ, sfấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi. DOOM
sfârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrâi, 3 sfấrâie, imperf. 3 sg. sfârâiá; conj. prez. 3 să sfấrâie
sfîrîie
SFÂRÂÍ, sfấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi. DOOM
sfârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrâi, 3 sfấrâie, imperf. 3 sg. sfârâiá; conj. prez. 3 să sfấrâie
sfîrîieli
SFÂRÂIÁLĂ, sfârâieli, s. f. Sfârâit. [Pr.: -râ-ia-] – Sfârâi + suf. -eală. DOOM
sfârâiálă s. f., g.-d. art. sfârâiélii; pl. sfârâiéli
sfîrîielii
SFÂRÂIÁLĂ, sfârâieli, s. f. Sfârâit. [Pr.: -râ-ia-] – Sfârâi + suf. -eală. DOOM
sfârâiálă s. f., g.-d. art. sfârâiélii; pl. sfârâiéli
sfîrîielile
SFÂRÂIÁLĂ, sfârâieli, s. f. Sfârâit. [Pr.: -râ-ia-] – Sfârâi + suf. -eală. DOOM
sfârâiálă s. f., g.-d. art. sfârâiélii; pl. sfârâiéli
sfîrîielilor
SFÂRÂIÁLĂ, sfârâieli, s. f. Sfârâit. [Pr.: -râ-ia-] – Sfârâi + suf. -eală. DOOM
sfârâiálă s. f., g.-d. art. sfârâiélii; pl. sfârâiéli
sfîrîii
SFÂRÂÍ, sfấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi. DOOM
sfârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrâi, 3 sfấrâie, imperf. 3 sg. sfârâiá; conj. prez. 3 să sfấrâie
sfîrîim
SFÂRÂÍ, sfấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi. DOOM
sfârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrâi, 3 sfấrâie, imperf. 3 sg. sfârâiá; conj. prez. 3 să sfấrâie
sfîrîind
SFÂRÂÍ, sfấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi. DOOM
sfârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrâi, 3 sfấrâie, imperf. 3 sg. sfârâiá; conj. prez. 3 să sfấrâie
sfîrîire
SFÂRÂÍ, sfấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi. DOOM
sfârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrâi, 3 sfấrâie, imperf. 3 sg. sfârâiá; conj. prez. 3 să sfấrâie
sfîrîire
SFÂRÂÍRE, sfârâiri, s. f. Acțiunea de a sfârâi și rezultatul ei. – V. sfârâi. DOOM
sfârâíre s. f., g.-d. art. sfârâírii; pl. sfârâíri
sfîrîirea
SFÂRÂÍRE, sfârâiri, s. f. Acțiunea de a sfârâi și rezultatul ei. – V. sfârâi. DOOM
sfârâíre s. f., g.-d. art. sfârâírii; pl. sfârâíri
sfîrîiri
SFÂRÂÍRE, sfârâiri, s. f. Acțiunea de a sfârâi și rezultatul ei. – V. sfârâi. DOOM
sfârâíre s. f., g.-d. art. sfârâírii; pl. sfârâíri
sfîrîirii
SFÂRÂÍRE, sfârâiri, s. f. Acțiunea de a sfârâi și rezultatul ei. – V. sfârâi. DOOM
sfârâíre s. f., g.-d. art. sfârâírii; pl. sfârâíri
sfîrîirile
SFÂRÂÍRE, sfârâiri, s. f. Acțiunea de a sfârâi și rezultatul ei. – V. sfârâi. DOOM
sfârâíre s. f., g.-d. art. sfârâírii; pl. sfârâíri
sfîrîirilor
SFÂRÂÍRE, sfârâiri, s. f. Acțiunea de a sfârâi și rezultatul ei. – V. sfârâi. DOOM
sfârâíre s. f., g.-d. art. sfârâírii; pl. sfârâíri
sfîrîiră
SFÂRÂÍ, sfấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi. DOOM
sfârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrâi, 3 sfấrâie, imperf. 3 sg. sfârâiá; conj. prez. 3 să sfấrâie
sfîrîirăm
SFÂRÂÍ, sfấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi. DOOM
sfârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrâi, 3 sfấrâie, imperf. 3 sg. sfârâiá; conj. prez. 3 să sfấrâie
sfîrîirăți
SFÂRÂÍ, sfấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi. DOOM
sfârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrâi, 3 sfấrâie, imperf. 3 sg. sfârâiá; conj. prez. 3 să sfấrâie
sfîrîise
SFÂRÂÍ, sfấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi. DOOM
sfârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrâi, 3 sfấrâie, imperf. 3 sg. sfârâiá; conj. prez. 3 să sfấrâie
sfîrîisem
SFÂRÂÍ, sfấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi. DOOM
sfârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrâi, 3 sfấrâie, imperf. 3 sg. sfârâiá; conj. prez. 3 să sfấrâie
sfîrîiseră
SFÂRÂÍ, sfấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi. DOOM
sfârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrâi, 3 sfấrâie, imperf. 3 sg. sfârâiá; conj. prez. 3 să sfấrâie
sfîrîiserăm
SFÂRÂÍ, sfấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi. DOOM
sfârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrâi, 3 sfấrâie, imperf. 3 sg. sfârâiá; conj. prez. 3 să sfấrâie
sfîrîiserăți
SFÂRÂÍ, sfấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi. DOOM
sfârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrâi, 3 sfấrâie, imperf. 3 sg. sfârâiá; conj. prez. 3 să sfấrâie
sfîrîiseși
SFÂRÂÍ, sfấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi. DOOM
sfârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrâi, 3 sfấrâie, imperf. 3 sg. sfârâiá; conj. prez. 3 să sfấrâie
sfîrîiseți
SFÂRÂÍ, sfấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi. DOOM
sfârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrâi, 3 sfấrâie, imperf. 3 sg. sfârâiá; conj. prez. 3 să sfấrâie
sfîrîit
SFÂRÂÍ, sfấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi. DOOM
sfârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrâi, 3 sfấrâie, imperf. 3 sg. sfârâiá; conj. prez. 3 să sfấrâie
sfîrîit
SFÂRÂÍT s. n. Faptul de a sfârâi; zgomotul produs de obiecte care sfârâie; sfârâială. – V. sfârâi. DOOM
sfârâít s. n.
sfîrîitoare
SFÂRÂITÓR, -OÁRE, (1) sfârâitori, -oare, adj., (2) sfârăitori, s. f. 1. Adj. Care sfârâie. 2. S. f. Jucărie de copii care, prin învârtire, produce un sfârâit; bâzâitoare, zbâmâitoare. [Pr.: -râ-i-] – Sfârâi + suf. -tor. DOOM
sfârâitoáre (-râ-i-) s. f., g.-d. art. sfârâitórii; pl. sfârâitóri
sfîrîitoare
SFÂRÂITÓR, -OÁRE, (1) sfârâitori, -oare, adj., (2) sfârăitori, s. f. 1. Adj. Care sfârâie. 2. S. f. Jucărie de copii care, prin învârtire, produce un sfârâit; bâzâitoare, zbâmâitoare. [Pr.: -râ-i-] – Sfârâi + suf. -tor. DOOM
sfârâitór (-râ-i-) adj. m., pl. sfârâitóri; f. sg. și pl. sfârâitoáre
sfîrîitoarea
SFÂRÂITÓR, -OÁRE, (1) sfârâitori, -oare, adj., (2) sfârăitori, s. f. 1. Adj. Care sfârâie. 2. S. f. Jucărie de copii care, prin învârtire, produce un sfârâit; bâzâitoare, zbâmâitoare. [Pr.: -râ-i-] – Sfârâi + suf. -tor. DOOM
sfârâitoáre (-râ-i-) s. f., g.-d. art. sfârâitórii; pl. sfârâitóri
sfîrîitoarea
SFÂRÂITÓR, -OÁRE, (1) sfârâitori, -oare, adj., (2) sfârăitori, s. f. 1. Adj. Care sfârâie. 2. S. f. Jucărie de copii care, prin învârtire, produce un sfârâit; bâzâitoare, zbâmâitoare. [Pr.: -râ-i-] – Sfârâi + suf. -tor. DOOM
sfârâitór (-râ-i-) adj. m., pl. sfârâitóri; f. sg. și pl. sfârâitoáre
sfîrîitoarei
SFÂRÂITÓR, -OÁRE, (1) sfârâitori, -oare, adj., (2) sfârăitori, s. f. 1. Adj. Care sfârâie. 2. S. f. Jucărie de copii care, prin învârtire, produce un sfârâit; bâzâitoare, zbâmâitoare. [Pr.: -râ-i-] – Sfârâi + suf. -tor. DOOM
sfârâitór (-râ-i-) adj. m., pl. sfârâitóri; f. sg. și pl. sfârâitoáre
sfîrîitoarele
SFÂRÂITÓR, -OÁRE, (1) sfârâitori, -oare, adj., (2) sfârăitori, s. f. 1. Adj. Care sfârâie. 2. S. f. Jucărie de copii care, prin învârtire, produce un sfârâit; bâzâitoare, zbâmâitoare. [Pr.: -râ-i-] – Sfârâi + suf. -tor. DOOM
sfârâitór (-râ-i-) adj. m., pl. sfârâitóri; f. sg. și pl. sfârâitoáre
sfîrîitoarelor
SFÂRÂITÓR, -OÁRE, (1) sfârâitori, -oare, adj., (2) sfârăitori, s. f. 1. Adj. Care sfârâie. 2. S. f. Jucărie de copii care, prin învârtire, produce un sfârâit; bâzâitoare, zbâmâitoare. [Pr.: -râ-i-] – Sfârâi + suf. -tor. DOOM
sfârâitór (-râ-i-) adj. m., pl. sfârâitóri; f. sg. și pl. sfârâitoáre
sfîrîitor
SFÂRÂITÓR, -OÁRE, (1) sfârâitori, -oare, adj., (2) sfârăitori, s. f. 1. Adj. Care sfârâie. 2. S. f. Jucărie de copii care, prin învârtire, produce un sfârâit; bâzâitoare, zbâmâitoare. [Pr.: -râ-i-] – Sfârâi + suf. -tor. DOOM
sfârâitór (-râ-i-) adj. m., pl. sfârâitóri; f. sg. și pl. sfârâitoáre
sfîrîitori
SFÂRÂITÓR, -OÁRE, (1) sfârâitori, -oare, adj., (2) sfârăitori, s. f. 1. Adj. Care sfârâie. 2. S. f. Jucărie de copii care, prin învârtire, produce un sfârâit; bâzâitoare, zbâmâitoare. [Pr.: -râ-i-] – Sfârâi + suf. -tor. DOOM
sfârâitoáre (-râ-i-) s. f., g.-d. art. sfârâitórii; pl. sfârâitóri
sfîrîitori
SFÂRÂITÓR, -OÁRE, (1) sfârâitori, -oare, adj., (2) sfârăitori, s. f. 1. Adj. Care sfârâie. 2. S. f. Jucărie de copii care, prin învârtire, produce un sfârâit; bâzâitoare, zbâmâitoare. [Pr.: -râ-i-] – Sfârâi + suf. -tor. DOOM
sfârâitór (-râ-i-) adj. m., pl. sfârâitóri; f. sg. și pl. sfârâitoáre
sfîrîitorii
SFÂRÂITÓR, -OÁRE, (1) sfârâitori, -oare, adj., (2) sfârăitori, s. f. 1. Adj. Care sfârâie. 2. S. f. Jucărie de copii care, prin învârtire, produce un sfârâit; bâzâitoare, zbâmâitoare. [Pr.: -râ-i-] – Sfârâi + suf. -tor. DOOM
sfârâitoáre (-râ-i-) s. f., g.-d. art. sfârâitórii; pl. sfârâitóri
sfîrîitorii
SFÂRÂITÓR, -OÁRE, (1) sfârâitori, -oare, adj., (2) sfârăitori, s. f. 1. Adj. Care sfârâie. 2. S. f. Jucărie de copii care, prin învârtire, produce un sfârâit; bâzâitoare, zbâmâitoare. [Pr.: -râ-i-] – Sfârâi + suf. -tor. DOOM
sfârâitór (-râ-i-) adj. m., pl. sfârâitóri; f. sg. și pl. sfârâitoáre
sfîrîitorile
SFÂRÂITÓR, -OÁRE, (1) sfârâitori, -oare, adj., (2) sfârăitori, s. f. 1. Adj. Care sfârâie. 2. S. f. Jucărie de copii care, prin învârtire, produce un sfârâit; bâzâitoare, zbâmâitoare. [Pr.: -râ-i-] – Sfârâi + suf. -tor. DOOM
sfârâitoáre (-râ-i-) s. f., g.-d. art. sfârâitórii; pl. sfârâitóri
sfîrîitorilor
SFÂRÂITÓR, -OÁRE, (1) sfârâitori, -oare, adj., (2) sfârăitori, s. f. 1. Adj. Care sfârâie. 2. S. f. Jucărie de copii care, prin învârtire, produce un sfârâit; bâzâitoare, zbâmâitoare. [Pr.: -râ-i-] – Sfârâi + suf. -tor. DOOM
sfârâitoáre (-râ-i-) s. f., g.-d. art. sfârâitórii; pl. sfârâitóri
sfîrîitorilor
SFÂRÂITÓR, -OÁRE, (1) sfârâitori, -oare, adj., (2) sfârăitori, s. f. 1. Adj. Care sfârâie. 2. S. f. Jucărie de copii care, prin învârtire, produce un sfârâit; bâzâitoare, zbâmâitoare. [Pr.: -râ-i-] – Sfârâi + suf. -tor. DOOM
sfârâitór (-râ-i-) adj. m., pl. sfârâitóri; f. sg. și pl. sfârâitoáre
sfîrîitorul
SFÂRÂITÓR, -OÁRE, (1) sfârâitori, -oare, adj., (2) sfârăitori, s. f. 1. Adj. Care sfârâie. 2. S. f. Jucărie de copii care, prin învârtire, produce un sfârâit; bâzâitoare, zbâmâitoare. [Pr.: -râ-i-] – Sfârâi + suf. -tor. DOOM
sfârâitór (-râ-i-) adj. m., pl. sfârâitóri; f. sg. și pl. sfârâitoáre
sfîrîitorului
SFÂRÂITÓR, -OÁRE, (1) sfârâitori, -oare, adj., (2) sfârăitori, s. f. 1. Adj. Care sfârâie. 2. S. f. Jucărie de copii care, prin învârtire, produce un sfârâit; bâzâitoare, zbâmâitoare. [Pr.: -râ-i-] – Sfârâi + suf. -tor. DOOM
sfârâitór (-râ-i-) adj. m., pl. sfârâitóri; f. sg. și pl. sfârâitoáre
sfîrîitul
SFÂRÂÍT s. n. Faptul de a sfârâi; zgomotul produs de obiecte care sfârâie; sfârâială. – V. sfârâi. DOOM
sfârâít s. n.
sfîrîitului
SFÂRÂÍT s. n. Faptul de a sfârâi; zgomotul produs de obiecte care sfârâie; sfârâială. – V. sfârâi. DOOM
sfârâít s. n.
sfîrîitura
SFÂRÂITÚRĂ, sfârâituri, s. f. Sfârâit. [Pr.: -râ-i-] – Sfârâi + suf. -tură. DOOM
sfârâitúră (-râ-i-) s. f., g.-d. art. sfârâitúrii; pl. sfârâitúri
sfîrîituri
SFÂRÂÍT s. n. Faptul de a sfârâi; zgomotul produs de obiecte care sfârâie; sfârâială. – V. sfârâi. DOOM
sfârâít s. n.
sfîrîituri
SFÂRÂITÚRĂ, sfârâituri, s. f. Sfârâit. [Pr.: -râ-i-] – Sfârâi + suf. -tură. DOOM
sfârâitúră (-râ-i-) s. f., g.-d. art. sfârâitúrii; pl. sfârâitúri
sfîrîiturii
SFÂRÂITÚRĂ, sfârâituri, s. f. Sfârâit. [Pr.: -râ-i-] – Sfârâi + suf. -tură. DOOM
sfârâitúră (-râ-i-) s. f., g.-d. art. sfârâitúrii; pl. sfârâitúri
sfîrîiturile
SFÂRÂÍT s. n. Faptul de a sfârâi; zgomotul produs de obiecte care sfârâie; sfârâială. – V. sfârâi. DOOM
sfârâít s. n.
sfîrîiturile
SFÂRÂITÚRĂ, sfârâituri, s. f. Sfârâit. [Pr.: -râ-i-] – Sfârâi + suf. -tură. DOOM
sfârâitúră (-râ-i-) s. f., g.-d. art. sfârâitúrii; pl. sfârâitúri
sfîrîiturilor
SFÂRÂÍT s. n. Faptul de a sfârâi; zgomotul produs de obiecte care sfârâie; sfârâială. – V. sfârâi. DOOM
sfârâít s. n.
sfîrîiturilor
SFÂRÂITÚRĂ, sfârâituri, s. f. Sfârâit. [Pr.: -râ-i-] – Sfârâi + suf. -tură. DOOM
sfârâitúră (-râ-i-) s. f., g.-d. art. sfârâitúrii; pl. sfârâitúri
sfîrîiși
SFÂRÂÍ, sfấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi. DOOM
sfârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrâi, 3 sfấrâie, imperf. 3 sg. sfârâiá; conj. prez. 3 să sfấrâie
sfîrîiți
SFÂRÂÍ, sfấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi. DOOM
sfârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrâi, 3 sfấrâie, imperf. 3 sg. sfârâiá; conj. prez. 3 să sfấrâie
sfîrșea
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfîrșeai
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfîrșeala
SFÂRȘEÁLĂ, sfârșeli, s. f. Stare, senzație de slăbiciune, de leșin. – Sfârși + suf. -eală. DOOM
sfârșeálă s. f., g.-d. art. sfârșélii; pl. sfârșéli
sfîrșeam
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfîrșească
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfîrșeau
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfîrșeați
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfîrșeli
SFÂRȘEÁLĂ, sfârșeli, s. f. Stare, senzație de slăbiciune, de leșin. – Sfârși + suf. -eală. DOOM
sfârșeálă s. f., g.-d. art. sfârșélii; pl. sfârșéli
sfîrșelii
SFÂRȘEÁLĂ, sfârșeli, s. f. Stare, senzație de slăbiciune, de leșin. – Sfârși + suf. -eală. DOOM
sfârșeálă s. f., g.-d. art. sfârșélii; pl. sfârșéli
sfîrșelile
SFÂRȘEÁLĂ, sfârșeli, s. f. Stare, senzație de slăbiciune, de leșin. – Sfârși + suf. -eală. DOOM
sfârșeálă s. f., g.-d. art. sfârșélii; pl. sfârșéli
sfîrșelilor
SFÂRȘEÁLĂ, sfârșeli, s. f. Stare, senzație de slăbiciune, de leșin. – Sfârși + suf. -eală. DOOM
sfârșeálă s. f., g.-d. art. sfârșélii; pl. sfârșéli
sfîrșesc
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfîrșește
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfîrșești
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfîrși
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfîrșii
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfîrșim
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfîrșind
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfîrșire
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfîrșire
SFÂRȘÍRE s. f. Acțiunea de a (se) sfârși și rezultatul ei; sfârșit1. ◊ Loc. adv. (Rar) Fără sfârșire = necontenit, mereu. – V. sfârși. DOOM
sfârșíre s. f., g-d. art. sfârșírii
sfîrșirea
SFÂRȘÍRE s. f. Acțiunea de a (se) sfârși și rezultatul ei; sfârșit1. ◊ Loc. adv. (Rar) Fără sfârșire = necontenit, mereu. – V. sfârși. DOOM
sfârșíre s. f., g-d. art. sfârșírii
sfîrșiri
SFÂRȘÍRE s. f. Acțiunea de a (se) sfârși și rezultatul ei; sfârșit1. ◊ Loc. adv. (Rar) Fără sfârșire = necontenit, mereu. – V. sfârși. DOOM
sfârșíre s. f., g-d. art. sfârșírii
sfîrșirii
SFÂRȘÍRE s. f. Acțiunea de a (se) sfârși și rezultatul ei; sfârșit1. ◊ Loc. adv. (Rar) Fără sfârșire = necontenit, mereu. – V. sfârși. DOOM
sfârșíre s. f., g-d. art. sfârșírii
sfîrșirile
SFÂRȘÍRE s. f. Acțiunea de a (se) sfârși și rezultatul ei; sfârșit1. ◊ Loc. adv. (Rar) Fără sfârșire = necontenit, mereu. – V. sfârși. DOOM
sfârșíre s. f., g-d. art. sfârșírii
sfîrșirilor
SFÂRȘÍRE s. f. Acțiunea de a (se) sfârși și rezultatul ei; sfârșit1. ◊ Loc. adv. (Rar) Fără sfârșire = necontenit, mereu. – V. sfârși. DOOM
sfârșíre s. f., g-d. art. sfârșírii
sfîrșiră
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfîrșirăm
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfîrșirăți
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfîrșise
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfîrșisem
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfîrșiseră
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfîrșiserăm
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfîrșiserăți
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfîrșiseși
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfîrșiseți
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfîrșit
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfîrșit
SFÂRȘÍT2, -Ă, sfârșiți, -te, adj. 1. Care a fost dus până la capăt; terminat. 2. Care a fost epuizat, consumat. 3. Istovit peste măsură, cu puterile sleite. – V. sfârși.
sfîrșit
SFÂRȘÍT1, sfârșituri, s. n. 1. Faptul de a (se) sfârși, partea care sfârșește sau cu care se sfârșește ceva; moment final; fine. ◊ Loc. adj. Fără sfârșit = care nu se termină sau pare că nu se va termina niciodată. ◊ Loc. adv. În sfârșit = în cele din urmă, în fine. La sfârșit = la urmă. ◊ Expr. A face (sau a pune) sfârșit = a face să înceteze, a termina. A lua sfârșit = a se termina, a se isprăvi. 2. Moarte. ◊ Expr. A-și da sfârșitul (sau obștescul sfârșit) = a muri. 3. (Înv.) Scop, țintă. [Var.: (reg.) fârșít s. n.] – V. sfârși. DOOM
!happy-end (angl.) [pron. hépiend] s. n., art. happy-endul; pl. happy-enduri
sfîrșita
SFÂRȘÍT2, -Ă, sfârșiți, -te, adj. 1. Care a fost dus până la capăt; terminat. 2. Care a fost epuizat, consumat. 3. Istovit peste măsură, cu puterile sleite. – V. sfârși.
sfîrșite
SFÂRȘÍT2, -Ă, sfârșiți, -te, adj. 1. Care a fost dus până la capăt; terminat. 2. Care a fost epuizat, consumat. 3. Istovit peste măsură, cu puterile sleite. – V. sfârși.
sfîrșitei
SFÂRȘÍT2, -Ă, sfârșiți, -te, adj. 1. Care a fost dus până la capăt; terminat. 2. Care a fost epuizat, consumat. 3. Istovit peste măsură, cu puterile sleite. – V. sfârși.
sfîrșitele
SFÂRȘÍT2, -Ă, sfârșiți, -te, adj. 1. Care a fost dus până la capăt; terminat. 2. Care a fost epuizat, consumat. 3. Istovit peste măsură, cu puterile sleite. – V. sfârși.
sfîrșitelor
SFÂRȘÍT2, -Ă, sfârșiți, -te, adj. 1. Care a fost dus până la capăt; terminat. 2. Care a fost epuizat, consumat. 3. Istovit peste măsură, cu puterile sleite. – V. sfârși.
sfîrșitul
SFÂRȘÍT2, -Ă, sfârșiți, -te, adj. 1. Care a fost dus până la capăt; terminat. 2. Care a fost epuizat, consumat. 3. Istovit peste măsură, cu puterile sleite. – V. sfârși.
sfîrșitul
SFÂRȘÍT1, sfârșituri, s. n. 1. Faptul de a (se) sfârși, partea care sfârșește sau cu care se sfârșește ceva; moment final; fine. ◊ Loc. adj. Fără sfârșit = care nu se termină sau pare că nu se va termina niciodată. ◊ Loc. adv. În sfârșit = în cele din urmă, în fine. La sfârșit = la urmă. ◊ Expr. A face (sau a pune) sfârșit = a face să înceteze, a termina. A lua sfârșit = a se termina, a se isprăvi. 2. Moarte. ◊ Expr. A-și da sfârșitul (sau obștescul sfârșit) = a muri. 3. (Înv.) Scop, țintă. [Var.: (reg.) fârșít s. n.] – V. sfârși. DOOM
!happy-end (angl.) [pron. hépiend] s. n., art. happy-endul; pl. happy-enduri
sfîrșitului
SFÂRȘÍT2, -Ă, sfârșiți, -te, adj. 1. Care a fost dus până la capăt; terminat. 2. Care a fost epuizat, consumat. 3. Istovit peste măsură, cu puterile sleite. – V. sfârși.
sfîrșitului
SFÂRȘÍT1, sfârșituri, s. n. 1. Faptul de a (se) sfârși, partea care sfârșește sau cu care se sfârșește ceva; moment final; fine. ◊ Loc. adj. Fără sfârșit = care nu se termină sau pare că nu se va termina niciodată. ◊ Loc. adv. În sfârșit = în cele din urmă, în fine. La sfârșit = la urmă. ◊ Expr. A face (sau a pune) sfârșit = a face să înceteze, a termina. A lua sfârșit = a se termina, a se isprăvi. 2. Moarte. ◊ Expr. A-și da sfârșitul (sau obștescul sfârșit) = a muri. 3. (Înv.) Scop, țintă. [Var.: (reg.) fârșít s. n.] – V. sfârși. DOOM
!happy-end (angl.) [pron. hépiend] s. n., art. happy-endul; pl. happy-enduri
sfîrșituri
SFÂRȘÍT1, sfârșituri, s. n. 1. Faptul de a (se) sfârși, partea care sfârșește sau cu care se sfârșește ceva; moment final; fine. ◊ Loc. adj. Fără sfârșit = care nu se termină sau pare că nu se va termina niciodată. ◊ Loc. adv. În sfârșit = în cele din urmă, în fine. La sfârșit = la urmă. ◊ Expr. A face (sau a pune) sfârșit = a face să înceteze, a termina. A lua sfârșit = a se termina, a se isprăvi. 2. Moarte. ◊ Expr. A-și da sfârșitul (sau obștescul sfârșit) = a muri. 3. (Înv.) Scop, țintă. [Var.: (reg.) fârșít s. n.] – V. sfârși. DOOM
!happy-end (angl.) [pron. hépiend] s. n., art. happy-endul; pl. happy-enduri
sfîrșiturile
SFÂRȘÍT1, sfârșituri, s. n. 1. Faptul de a (se) sfârși, partea care sfârșește sau cu care se sfârșește ceva; moment final; fine. ◊ Loc. adj. Fără sfârșit = care nu se termină sau pare că nu se va termina niciodată. ◊ Loc. adv. În sfârșit = în cele din urmă, în fine. La sfârșit = la urmă. ◊ Expr. A face (sau a pune) sfârșit = a face să înceteze, a termina. A lua sfârșit = a se termina, a se isprăvi. 2. Moarte. ◊ Expr. A-și da sfârșitul (sau obștescul sfârșit) = a muri. 3. (Înv.) Scop, țintă. [Var.: (reg.) fârșít s. n.] – V. sfârși. DOOM
!happy-end (angl.) [pron. hépiend] s. n., art. happy-endul; pl. happy-enduri
sfîrșiturilor
SFÂRȘÍT1, sfârșituri, s. n. 1. Faptul de a (se) sfârși, partea care sfârșește sau cu care se sfârșește ceva; moment final; fine. ◊ Loc. adj. Fără sfârșit = care nu se termină sau pare că nu se va termina niciodată. ◊ Loc. adv. În sfârșit = în cele din urmă, în fine. La sfârșit = la urmă. ◊ Expr. A face (sau a pune) sfârșit = a face să înceteze, a termina. A lua sfârșit = a se termina, a se isprăvi. 2. Moarte. ◊ Expr. A-și da sfârșitul (sau obștescul sfârșit) = a muri. 3. (Înv.) Scop, țintă. [Var.: (reg.) fârșít s. n.] – V. sfârși. DOOM
!happy-end (angl.) [pron. hépiend] s. n., art. happy-endul; pl. happy-enduri
sfîrșiși
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfîrșiți
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. DOOM
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfîrșiți
SFÂRȘÍT2, -Ă, sfârșiți, -te, adj. 1. Care a fost dus până la capăt; terminat. 2. Care a fost epuizat, consumat. 3. Istovit peste măsură, cu puterile sleite. – V. sfârși.
sfîrșiții
SFÂRȘÍT2, -Ă, sfârșiți, -te, adj. 1. Care a fost dus până la capăt; terminat. 2. Care a fost epuizat, consumat. 3. Istovit peste măsură, cu puterile sleite. – V. sfârși.
sfîrșiților
SFÂRȘÍT2, -Ă, sfârșiți, -te, adj. 1. Care a fost dus până la capăt; terminat. 2. Care a fost epuizat, consumat. 3. Istovit peste măsură, cu puterile sleite. – V. sfârși.
sfîșia
SFÂȘIÁ, sfấșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mâna în bucăți, în fâșii, a sfârteca o pânză, o hârtie etc. fără a folosi instrumente tăioase. ♦ Fig. A chinui, a îndurera pe cineva. ◊ Expr. A sfâșia (sau, refl., a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere. ♦ (Despre animale) A mușca, a sfârteca^ a rupe pe cineva sau ceva cu colții, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu îndârjire, cu răutate; a defăima, a bârfi. [Pr.: -și-a] – Lat. *exfasciare. DOOM
sfâșiá (a ~) (-și-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấșii, 3 sfấșie (-și-e), 1 pl. sfâșiém; conj. prez. 3 să sfấșie; ger. sfâșiínd (-și-ind)
sfîșiai
SFÂȘIÁ, sfấșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mâna în bucăți, în fâșii, a sfârteca o pânză, o hârtie etc. fără a folosi instrumente tăioase. ♦ Fig. A chinui, a îndurera pe cineva. ◊ Expr. A sfâșia (sau, refl., a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere. ♦ (Despre animale) A mușca, a sfârteca^ a rupe pe cineva sau ceva cu colții, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu îndârjire, cu răutate; a defăima, a bârfi. [Pr.: -și-a] – Lat. *exfasciare. DOOM
sfâșiá (a ~) (-și-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấșii, 3 sfấșie (-și-e), 1 pl. sfâșiém; conj. prez. 3 să sfấșie; ger. sfâșiínd (-și-ind)
sfîșiam
SFÂȘIÁ, sfấșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mâna în bucăți, în fâșii, a sfârteca o pânză, o hârtie etc. fără a folosi instrumente tăioase. ♦ Fig. A chinui, a îndurera pe cineva. ◊ Expr. A sfâșia (sau, refl., a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere. ♦ (Despre animale) A mușca, a sfârteca^ a rupe pe cineva sau ceva cu colții, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu îndârjire, cu răutate; a defăima, a bârfi. [Pr.: -și-a] – Lat. *exfasciare. DOOM
sfâșiá (a ~) (-și-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấșii, 3 sfấșie (-și-e), 1 pl. sfâșiém; conj. prez. 3 să sfấșie; ger. sfâșiínd (-și-ind)
sfîșiară
SFÂȘIÁ, sfấșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mâna în bucăți, în fâșii, a sfârteca o pânză, o hârtie etc. fără a folosi instrumente tăioase. ♦ Fig. A chinui, a îndurera pe cineva. ◊ Expr. A sfâșia (sau, refl., a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere. ♦ (Despre animale) A mușca, a sfârteca^ a rupe pe cineva sau ceva cu colții, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu îndârjire, cu răutate; a defăima, a bârfi. [Pr.: -și-a] – Lat. *exfasciare. DOOM
sfâșiá (a ~) (-și-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấșii, 3 sfấșie (-și-e), 1 pl. sfâșiém; conj. prez. 3 să sfấșie; ger. sfâșiínd (-și-ind)
sfîșiarăm
SFÂȘIÁ, sfấșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mâna în bucăți, în fâșii, a sfârteca o pânză, o hârtie etc. fără a folosi instrumente tăioase. ♦ Fig. A chinui, a îndurera pe cineva. ◊ Expr. A sfâșia (sau, refl., a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere. ♦ (Despre animale) A mușca, a sfârteca^ a rupe pe cineva sau ceva cu colții, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu îndârjire, cu răutate; a defăima, a bârfi. [Pr.: -și-a] – Lat. *exfasciare. DOOM
sfâșiá (a ~) (-și-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấșii, 3 sfấșie (-și-e), 1 pl. sfâșiém; conj. prez. 3 să sfấșie; ger. sfâșiínd (-și-ind)
sfîșiarăți
SFÂȘIÁ, sfấșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mâna în bucăți, în fâșii, a sfârteca o pânză, o hârtie etc. fără a folosi instrumente tăioase. ♦ Fig. A chinui, a îndurera pe cineva. ◊ Expr. A sfâșia (sau, refl., a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere. ♦ (Despre animale) A mușca, a sfârteca^ a rupe pe cineva sau ceva cu colții, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu îndârjire, cu răutate; a defăima, a bârfi. [Pr.: -și-a] – Lat. *exfasciare. DOOM
sfâșiá (a ~) (-și-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấșii, 3 sfấșie (-și-e), 1 pl. sfâșiém; conj. prez. 3 să sfấșie; ger. sfâșiínd (-și-ind)
sfîșiase
SFÂȘIÁ, sfấșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mâna în bucăți, în fâșii, a sfârteca o pânză, o hârtie etc. fără a folosi instrumente tăioase. ♦ Fig. A chinui, a îndurera pe cineva. ◊ Expr. A sfâșia (sau, refl., a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere. ♦ (Despre animale) A mușca, a sfârteca^ a rupe pe cineva sau ceva cu colții, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu îndârjire, cu răutate; a defăima, a bârfi. [Pr.: -și-a] – Lat. *exfasciare. DOOM
sfâșiá (a ~) (-și-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấșii, 3 sfấșie (-și-e), 1 pl. sfâșiém; conj. prez. 3 să sfấșie; ger. sfâșiínd (-și-ind)
sfîșiasem
SFÂȘIÁ, sfấșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mâna în bucăți, în fâșii, a sfârteca o pânză, o hârtie etc. fără a folosi instrumente tăioase. ♦ Fig. A chinui, a îndurera pe cineva. ◊ Expr. A sfâșia (sau, refl., a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere. ♦ (Despre animale) A mușca, a sfârteca^ a rupe pe cineva sau ceva cu colții, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu îndârjire, cu răutate; a defăima, a bârfi. [Pr.: -și-a] – Lat. *exfasciare. DOOM
sfâșiá (a ~) (-și-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấșii, 3 sfấșie (-și-e), 1 pl. sfâșiém; conj. prez. 3 să sfấșie; ger. sfâșiínd (-și-ind)
sfîșiaseră
SFÂȘIÁ, sfấșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mâna în bucăți, în fâșii, a sfârteca o pânză, o hârtie etc. fără a folosi instrumente tăioase. ♦ Fig. A chinui, a îndurera pe cineva. ◊ Expr. A sfâșia (sau, refl., a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere. ♦ (Despre animale) A mușca, a sfârteca^ a rupe pe cineva sau ceva cu colții, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu îndârjire, cu răutate; a defăima, a bârfi. [Pr.: -și-a] – Lat. *exfasciare. DOOM
sfâșiá (a ~) (-și-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấșii, 3 sfấșie (-și-e), 1 pl. sfâșiém; conj. prez. 3 să sfấșie; ger. sfâșiínd (-și-ind)
sfîșiaserăm
SFÂȘIÁ, sfấșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mâna în bucăți, în fâșii, a sfârteca o pânză, o hârtie etc. fără a folosi instrumente tăioase. ♦ Fig. A chinui, a îndurera pe cineva. ◊ Expr. A sfâșia (sau, refl., a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere. ♦ (Despre animale) A mușca, a sfârteca^ a rupe pe cineva sau ceva cu colții, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu îndârjire, cu răutate; a defăima, a bârfi. [Pr.: -și-a] – Lat. *exfasciare. DOOM
sfâșiá (a ~) (-și-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấșii, 3 sfấșie (-și-e), 1 pl. sfâșiém; conj. prez. 3 să sfấșie; ger. sfâșiínd (-și-ind)
sfîșiaserăți
SFÂȘIÁ, sfấșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mâna în bucăți, în fâșii, a sfârteca o pânză, o hârtie etc. fără a folosi instrumente tăioase. ♦ Fig. A chinui, a îndurera pe cineva. ◊ Expr. A sfâșia (sau, refl., a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere. ♦ (Despre animale) A mușca, a sfârteca^ a rupe pe cineva sau ceva cu colții, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu îndârjire, cu răutate; a defăima, a bârfi. [Pr.: -și-a] – Lat. *exfasciare. DOOM
sfâșiá (a ~) (-și-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấșii, 3 sfấșie (-și-e), 1 pl. sfâșiém; conj. prez. 3 să sfấșie; ger. sfâșiínd (-și-ind)
sfîșiaseși
SFÂȘIÁ, sfấșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mâna în bucăți, în fâșii, a sfârteca o pânză, o hârtie etc. fără a folosi instrumente tăioase. ♦ Fig. A chinui, a îndurera pe cineva. ◊ Expr. A sfâșia (sau, refl., a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere. ♦ (Despre animale) A mușca, a sfârteca^ a rupe pe cineva sau ceva cu colții, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu îndârjire, cu răutate; a defăima, a bârfi. [Pr.: -și-a] – Lat. *exfasciare. DOOM
sfâșiá (a ~) (-și-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấșii, 3 sfấșie (-și-e), 1 pl. sfâșiém; conj. prez. 3 să sfấșie; ger. sfâșiínd (-și-ind)
sfîșiaseți
SFÂȘIÁ, sfấșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mâna în bucăți, în fâșii, a sfârteca o pânză, o hârtie etc. fără a folosi instrumente tăioase. ♦ Fig. A chinui, a îndurera pe cineva. ◊ Expr. A sfâșia (sau, refl., a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere. ♦ (Despre animale) A mușca, a sfârteca^ a rupe pe cineva sau ceva cu colții, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu îndârjire, cu răutate; a defăima, a bârfi. [Pr.: -și-a] – Lat. *exfasciare. DOOM
sfâșiá (a ~) (-și-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấșii, 3 sfấșie (-și-e), 1 pl. sfâșiém; conj. prez. 3 să sfấșie; ger. sfâșiínd (-și-ind)
sfîșiat
SFÂȘIÁ, sfấșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mâna în bucăți, în fâșii, a sfârteca o pânză, o hârtie etc. fără a folosi instrumente tăioase. ♦ Fig. A chinui, a îndurera pe cineva. ◊ Expr. A sfâșia (sau, refl., a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere. ♦ (Despre animale) A mușca, a sfârteca^ a rupe pe cineva sau ceva cu colții, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu îndârjire, cu răutate; a defăima, a bârfi. [Pr.: -și-a] – Lat. *exfasciare. DOOM
sfâșiá (a ~) (-și-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấșii, 3 sfấșie (-și-e), 1 pl. sfâșiém; conj. prez. 3 să sfấșie; ger. sfâșiínd (-și-ind)
sfîșiat
SFÂȘIÁT, -Ă, sfâșiați, -te, adj. Rupt în bucăți, în fâșii. [Pr.: -și-at] – V. sfâșia.
sfîșiata
SFÂȘIÁT, -Ă, sfâșiați, -te, adj. Rupt în bucăți, în fâșii. [Pr.: -și-at] – V. sfâșia.
sfîșiate
SFÂȘIÁT, -Ă, sfâșiați, -te, adj. Rupt în bucăți, în fâșii. [Pr.: -și-at] – V. sfâșia.
sfîșiatei
SFÂȘIÁT, -Ă, sfâșiați, -te, adj. Rupt în bucăți, în fâșii. [Pr.: -și-at] – V. sfâșia.
sfîșiatele
SFÂȘIÁT, -Ă, sfâșiați, -te, adj. Rupt în bucăți, în fâșii. [Pr.: -și-at] – V. sfâșia.
sfîșiatelor
SFÂȘIÁT, -Ă, sfâșiați, -te, adj. Rupt în bucăți, în fâșii. [Pr.: -și-at] – V. sfâșia.
sfîșiatul
SFÂȘIÁT, -Ă, sfâșiați, -te, adj. Rupt în bucăți, în fâșii. [Pr.: -și-at] – V. sfâșia.
sfîșiatului
SFÂȘIÁT, -Ă, sfâșiați, -te, adj. Rupt în bucăți, în fâșii. [Pr.: -și-at] – V. sfâșia.
sfîșiau
SFÂȘIÁ, sfấșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mâna în bucăți, în fâșii, a sfârteca o pânză, o hârtie etc. fără a folosi instrumente tăioase. ♦ Fig. A chinui, a îndurera pe cineva. ◊ Expr. A sfâșia (sau, refl., a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere. ♦ (Despre animale) A mușca, a sfârteca^ a rupe pe cineva sau ceva cu colții, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu îndârjire, cu răutate; a defăima, a bârfi. [Pr.: -și-a] – Lat. *exfasciare. DOOM
sfâșiá (a ~) (-și-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấșii, 3 sfấșie (-și-e), 1 pl. sfâșiém; conj. prez. 3 să sfấșie; ger. sfâșiínd (-și-ind)
sfîșiași
SFÂȘIÁ, sfấșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mâna în bucăți, în fâșii, a sfârteca o pânză, o hârtie etc. fără a folosi instrumente tăioase. ♦ Fig. A chinui, a îndurera pe cineva. ◊ Expr. A sfâșia (sau, refl., a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere. ♦ (Despre animale) A mușca, a sfârteca^ a rupe pe cineva sau ceva cu colții, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu îndârjire, cu răutate; a defăima, a bârfi. [Pr.: -și-a] – Lat. *exfasciare. DOOM
sfâșiá (a ~) (-și-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấșii, 3 sfấșie (-și-e), 1 pl. sfâșiém; conj. prez. 3 să sfấșie; ger. sfâșiínd (-și-ind)
sfîșiați
SFÂȘIÁ, sfấșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mâna în bucăți, în fâșii, a sfârteca o pânză, o hârtie etc. fără a folosi instrumente tăioase. ♦ Fig. A chinui, a îndurera pe cineva. ◊ Expr. A sfâșia (sau, refl., a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere. ♦ (Despre animale) A mușca, a sfârteca^ a rupe pe cineva sau ceva cu colții, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu îndârjire, cu răutate; a defăima, a bârfi. [Pr.: -și-a] – Lat. *exfasciare. DOOM
sfâșiá (a ~) (-și-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấșii, 3 sfấșie (-și-e), 1 pl. sfâșiém; conj. prez. 3 să sfấșie; ger. sfâșiínd (-și-ind)
sfîșiați
SFÂȘIÁT, -Ă, sfâșiați, -te, adj. Rupt în bucăți, în fâșii. [Pr.: -și-at] – V. sfâșia.
sfîșiații
SFÂȘIÁT, -Ă, sfâșiați, -te, adj. Rupt în bucăți, în fâșii. [Pr.: -și-at] – V. sfâșia.
sfîșiaților
SFÂȘIÁT, -Ă, sfâșiați, -te, adj. Rupt în bucăți, în fâșii. [Pr.: -și-at] – V. sfâșia.
sfîșie
SFÂȘIÁ, sfấșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mâna în bucăți, în fâșii, a sfârteca o pânză, o hârtie etc. fără a folosi instrumente tăioase. ♦ Fig. A chinui, a îndurera pe cineva. ◊ Expr. A sfâșia (sau, refl., a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere. ♦ (Despre animale) A mușca, a sfârteca^ a rupe pe cineva sau ceva cu colții, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu îndârjire, cu răutate; a defăima, a bârfi. [Pr.: -și-a] – Lat. *exfasciare. DOOM
sfâșiá (a ~) (-și-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấșii, 3 sfấșie (-și-e), 1 pl. sfâșiém; conj. prez. 3 să sfấșie; ger. sfâșiínd (-și-ind)
sfîșiem
SFÂȘIÁ, sfấșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mâna în bucăți, în fâșii, a sfârteca o pânză, o hârtie etc. fără a folosi instrumente tăioase. ♦ Fig. A chinui, a îndurera pe cineva. ◊ Expr. A sfâșia (sau, refl., a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere. ♦ (Despre animale) A mușca, a sfârteca^ a rupe pe cineva sau ceva cu colții, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu îndârjire, cu răutate; a defăima, a bârfi. [Pr.: -și-a] – Lat. *exfasciare. DOOM
sfâșiá (a ~) (-și-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấșii, 3 sfấșie (-și-e), 1 pl. sfâșiém; conj. prez. 3 să sfấșie; ger. sfâșiínd (-și-ind)
sfîșiere
SFÂȘIÁ, sfấșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mâna în bucăți, în fâșii, a sfârteca o pânză, o hârtie etc. fără a folosi instrumente tăioase. ♦ Fig. A chinui, a îndurera pe cineva. ◊ Expr. A sfâșia (sau, refl., a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere. ♦ (Despre animale) A mușca, a sfârteca^ a rupe pe cineva sau ceva cu colții, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu îndârjire, cu răutate; a defăima, a bârfi. [Pr.: -și-a] – Lat. *exfasciare. DOOM
sfâșiá (a ~) (-și-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấșii, 3 sfấșie (-și-e), 1 pl. sfâșiém; conj. prez. 3 să sfấșie; ger. sfâșiínd (-și-ind)
sfîșiere
SFÂȘIÉRE, sfâșieri, s. f. Acțiunea de a sfâșia și rezultatul ei; sfâșietură. ♦ Locul unde s-a sfâșiat ceva; spărtură, gaură; sfâșietură. [Pr.: -și-e-] – V. sfâșia. DOOM
sfâșiére (-și-e-) s. f., g.-d. art. sfâșiérii; pl. sfâșiéri
sfîșierea
SFÂȘIÉRE, sfâșieri, s. f. Acțiunea de a sfâșia și rezultatul ei; sfâșietură. ♦ Locul unde s-a sfâșiat ceva; spărtură, gaură; sfâșietură. [Pr.: -și-e-] – V. sfâșia. DOOM
sfâșiére (-și-e-) s. f., g.-d. art. sfâșiérii; pl. sfâșiéri
sfîșieri
SFÂȘIÉRE, sfâșieri, s. f. Acțiunea de a sfâșia și rezultatul ei; sfâșietură. ♦ Locul unde s-a sfâșiat ceva; spărtură, gaură; sfâșietură. [Pr.: -și-e-] – V. sfâșia. DOOM
sfâșiére (-și-e-) s. f., g.-d. art. sfâșiérii; pl. sfâșiéri
sfîșierii
SFÂȘIÉRE, sfâșieri, s. f. Acțiunea de a sfâșia și rezultatul ei; sfâșietură. ♦ Locul unde s-a sfâșiat ceva; spărtură, gaură; sfâșietură. [Pr.: -și-e-] – V. sfâșia. DOOM
sfâșiére (-și-e-) s. f., g.-d. art. sfâșiérii; pl. sfâșiéri
sfîșierile
SFÂȘIÉRE, sfâșieri, s. f. Acțiunea de a sfâșia și rezultatul ei; sfâșietură. ♦ Locul unde s-a sfâșiat ceva; spărtură, gaură; sfâșietură. [Pr.: -și-e-] – V. sfâșia. DOOM
sfâșiére (-și-e-) s. f., g.-d. art. sfâșiérii; pl. sfâșiéri
sfîșierilor
SFÂȘIÉRE, sfâșieri, s. f. Acțiunea de a sfâșia și rezultatul ei; sfâșietură. ♦ Locul unde s-a sfâșiat ceva; spărtură, gaură; sfâșietură. [Pr.: -și-e-] – V. sfâșia. DOOM
sfâșiére (-și-e-) s. f., g.-d. art. sfâșiérii; pl. sfâșiéri
sfîșietoare
SFÂȘIETÓR, -OÁRE, sfâșietori, -oare, adj. Care sfâșie, care rupe în bucăți. ♦ Fig. Foarte trist; dureros, jalnic. [Pr.: -și-e-. – Var.: sfâșiitór, -oáre adj.] – Sfâșia + suf. -tor. DOOM
sfâșietór (-și-e-) adj. m., pl. sfâșietóri; f. sg. și pl. sfâșietoáre
sfîșietoarea
SFÂȘIETÓR, -OÁRE, sfâșietori, -oare, adj. Care sfâșie, care rupe în bucăți. ♦ Fig. Foarte trist; dureros, jalnic. [Pr.: -și-e-. – Var.: sfâșiitór, -oáre adj.] – Sfâșia + suf. -tor. DOOM
sfâșietór (-și-e-) adj. m., pl. sfâșietóri; f. sg. și pl. sfâșietoáre
sfîșietoarei
SFÂȘIETÓR, -OÁRE, sfâșietori, -oare, adj. Care sfâșie, care rupe în bucăți. ♦ Fig. Foarte trist; dureros, jalnic. [Pr.: -și-e-. – Var.: sfâșiitór, -oáre adj.] – Sfâșia + suf. -tor. DOOM
sfâșietór (-și-e-) adj. m., pl. sfâșietóri; f. sg. și pl. sfâșietoáre
sfîșietoarele
SFÂȘIETÓR, -OÁRE, sfâșietori, -oare, adj. Care sfâșie, care rupe în bucăți. ♦ Fig. Foarte trist; dureros, jalnic. [Pr.: -și-e-. – Var.: sfâșiitór, -oáre adj.] – Sfâșia + suf. -tor. DOOM
sfâșietór (-și-e-) adj. m., pl. sfâșietóri; f. sg. și pl. sfâșietoáre
sfîșietoarelor
SFÂȘIETÓR, -OÁRE, sfâșietori, -oare, adj. Care sfâșie, care rupe în bucăți. ♦ Fig. Foarte trist; dureros, jalnic. [Pr.: -și-e-. – Var.: sfâșiitór, -oáre adj.] – Sfâșia + suf. -tor. DOOM
sfâșietór (-și-e-) adj. m., pl. sfâșietóri; f. sg. și pl. sfâșietoáre
sfîșietor
SFÂȘIETÓR, -OÁRE, sfâșietori, -oare, adj. Care sfâșie, care rupe în bucăți. ♦ Fig. Foarte trist; dureros, jalnic. [Pr.: -și-e-. – Var.: sfâșiitór, -oáre adj.] – Sfâșia + suf. -tor. DOOM
sfâșietór (-și-e-) adj. m., pl. sfâșietóri; f. sg. și pl. sfâșietoáre
sfîșietori
SFÂȘIETÓR, -OÁRE, sfâșietori, -oare, adj. Care sfâșie, care rupe în bucăți. ♦ Fig. Foarte trist; dureros, jalnic. [Pr.: -și-e-. – Var.: sfâșiitór, -oáre adj.] – Sfâșia + suf. -tor. DOOM
sfâșietór (-și-e-) adj. m., pl. sfâșietóri; f. sg. și pl. sfâșietoáre
sfîșietorii
SFÂȘIETÓR, -OÁRE, sfâșietori, -oare, adj. Care sfâșie, care rupe în bucăți. ♦ Fig. Foarte trist; dureros, jalnic. [Pr.: -și-e-. – Var.: sfâșiitór, -oáre adj.] – Sfâșia + suf. -tor. DOOM
sfâșietór (-și-e-) adj. m., pl. sfâșietóri; f. sg. și pl. sfâșietoáre
sfîșietorilor
SFÂȘIETÓR, -OÁRE, sfâșietori, -oare, adj. Care sfâșie, care rupe în bucăți. ♦ Fig. Foarte trist; dureros, jalnic. [Pr.: -și-e-. – Var.: sfâșiitór, -oáre adj.] – Sfâșia + suf. -tor. DOOM
sfâșietór (-și-e-) adj. m., pl. sfâșietóri; f. sg. și pl. sfâșietoáre
sfîșietorul
SFÂȘIETÓR, -OÁRE, sfâșietori, -oare, adj. Care sfâșie, care rupe în bucăți. ♦ Fig. Foarte trist; dureros, jalnic. [Pr.: -și-e-. – Var.: sfâșiitór, -oáre adj.] – Sfâșia + suf. -tor. DOOM
sfâșietór (-și-e-) adj. m., pl. sfâșietóri; f. sg. și pl. sfâșietoáre
sfîșietorului
SFÂȘIETÓR, -OÁRE, sfâșietori, -oare, adj. Care sfâșie, care rupe în bucăți. ♦ Fig. Foarte trist; dureros, jalnic. [Pr.: -și-e-. – Var.: sfâșiitór, -oáre adj.] – Sfâșia + suf. -tor. DOOM
sfâșietór (-și-e-) adj. m., pl. sfâșietóri; f. sg. și pl. sfâșietoáre
sfîșietura
SFÂȘIETÚRĂ, sfâșieturi, s. f. Locul unde s-a sfâșiat ceva; ruptură, gaură; bucată sfâșiată din ceva; sfâșiere. [Pr.: -și-e-] – Sfâșia + suf. -tură. DOOM
sfâșietúră (-și-e-) s. f., g.-d. art. sfâșietúrii; pl. sfâșietúri
sfîșieturi
SFÂȘIETÚRĂ, sfâșieturi, s. f. Locul unde s-a sfâșiat ceva; ruptură, gaură; bucată sfâșiată din ceva; sfâșiere. [Pr.: -și-e-] – Sfâșia + suf. -tură. DOOM
sfâșietúră (-și-e-) s. f., g.-d. art. sfâșietúrii; pl. sfâșietúri
sfîșieturii
SFÂȘIETÚRĂ, sfâșieturi, s. f. Locul unde s-a sfâșiat ceva; ruptură, gaură; bucată sfâșiată din ceva; sfâșiere. [Pr.: -și-e-] – Sfâșia + suf. -tură. DOOM
sfâșietúră (-și-e-) s. f., g.-d. art. sfâșietúrii; pl. sfâșietúri
sfîșieturile
SFÂȘIETÚRĂ, sfâșieturi, s. f. Locul unde s-a sfâșiat ceva; ruptură, gaură; bucată sfâșiată din ceva; sfâșiere. [Pr.: -și-e-] – Sfâșia + suf. -tură. DOOM
sfâșietúră (-și-e-) s. f., g.-d. art. sfâșietúrii; pl. sfâșietúri
sfîșieturilor
SFÂȘIETÚRĂ, sfâșieturi, s. f. Locul unde s-a sfâșiat ceva; ruptură, gaură; bucată sfâșiată din ceva; sfâșiere. [Pr.: -și-e-] – Sfâșia + suf. -tură. DOOM
sfâșietúră (-și-e-) s. f., g.-d. art. sfâșietúrii; pl. sfâșietúri
sfîșii
SFÂȘIÁ, sfấșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mâna în bucăți, în fâșii, a sfârteca o pânză, o hârtie etc. fără a folosi instrumente tăioase. ♦ Fig. A chinui, a îndurera pe cineva. ◊ Expr. A sfâșia (sau, refl., a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere. ♦ (Despre animale) A mușca, a sfârteca^ a rupe pe cineva sau ceva cu colții, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu îndârjire, cu răutate; a defăima, a bârfi. [Pr.: -și-a] – Lat. *exfasciare. DOOM
sfâșiá (a ~) (-și-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấșii, 3 sfấșie (-și-e), 1 pl. sfâșiém; conj. prez. 3 să sfấșie; ger. sfâșiínd (-și-ind)
sfîșiind
SFÂȘIÁ, sfấșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mâna în bucăți, în fâșii, a sfârteca o pânză, o hârtie etc. fără a folosi instrumente tăioase. ♦ Fig. A chinui, a îndurera pe cineva. ◊ Expr. A sfâșia (sau, refl., a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere. ♦ (Despre animale) A mușca, a sfârteca^ a rupe pe cineva sau ceva cu colții, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu îndârjire, cu răutate; a defăima, a bârfi. [Pr.: -și-a] – Lat. *exfasciare. DOOM
sfâșiá (a ~) (-și-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấșii, 3 sfấșie (-și-e), 1 pl. sfâșiém; conj. prez. 3 să sfấșie; ger. sfâșiínd (-și-ind)
sfădea
SFĂDÍ, sfădesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. (Pop.) A (se) certa; a (se) dojeni, a (se) mustra. ♦ Refl. recipr. A se hărțui, a se tachina. ♦ Intranz. Fig. A face zgomot, zarvă, agitație. 2. Tranz. (Înv.) A înfrunta; a probozi. – Din sl. sŭvaditi. DOOM
sfădí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfădésc, imperf. 3 sg. sfădeá; conj. prez. 3 să sfădeáscă
sfădeai
SFĂDÍ, sfădesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. (Pop.) A (se) certa; a (se) dojeni, a (se) mustra. ♦ Refl. recipr. A se hărțui, a se tachina. ♦ Intranz. Fig. A face zgomot, zarvă, agitație. 2. Tranz. (Înv.) A înfrunta; a probozi. – Din sl. sŭvaditi. DOOM
sfădí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfădésc, imperf. 3 sg. sfădeá; conj. prez. 3 să sfădeáscă
sfădeam
SFĂDÍ, sfădesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. (Pop.) A (se) certa; a (se) dojeni, a (se) mustra. ♦ Refl. recipr. A se hărțui, a se tachina. ♦ Intranz. Fig. A face zgomot, zarvă, agitație. 2. Tranz. (Înv.) A înfrunta; a probozi. – Din sl. sŭvaditi. DOOM
sfădí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfădésc, imperf. 3 sg. sfădeá; conj. prez. 3 să sfădeáscă
sfădească
SFĂDÍ, sfădesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. (Pop.) A (se) certa; a (se) dojeni, a (se) mustra. ♦ Refl. recipr. A se hărțui, a se tachina. ♦ Intranz. Fig. A face zgomot, zarvă, agitație. 2. Tranz. (Înv.) A înfrunta; a probozi. – Din sl. sŭvaditi. DOOM
sfădí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfădésc, imperf. 3 sg. sfădeá; conj. prez. 3 să sfădeáscă
sfădeau
SFĂDÍ, sfădesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. (Pop.) A (se) certa; a (se) dojeni, a (se) mustra. ♦ Refl. recipr. A se hărțui, a se tachina. ♦ Intranz. Fig. A face zgomot, zarvă, agitație. 2. Tranz. (Înv.) A înfrunta; a probozi. – Din sl. sŭvaditi. DOOM
sfădí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfădésc, imperf. 3 sg. sfădeá; conj. prez. 3 să sfădeáscă
sfădeați
SFĂDÍ, sfădesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. (Pop.) A (se) certa; a (se) dojeni, a (se) mustra. ♦ Refl. recipr. A se hărțui, a se tachina. ♦ Intranz. Fig. A face zgomot, zarvă, agitație. 2. Tranz. (Înv.) A înfrunta; a probozi. – Din sl. sŭvaditi. DOOM
sfădí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfădésc, imperf. 3 sg. sfădeá; conj. prez. 3 să sfădeáscă
sfădesc
SFĂDÍ, sfădesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. (Pop.) A (se) certa; a (se) dojeni, a (se) mustra. ♦ Refl. recipr. A se hărțui, a se tachina. ♦ Intranz. Fig. A face zgomot, zarvă, agitație. 2. Tranz. (Înv.) A înfrunta; a probozi. – Din sl. sŭvaditi. DOOM
sfădí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfădésc, imperf. 3 sg. sfădeá; conj. prez. 3 să sfădeáscă
sfădește
SFĂDÍ, sfădesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. (Pop.) A (se) certa; a (se) dojeni, a (se) mustra. ♦ Refl. recipr. A se hărțui, a se tachina. ♦ Intranz. Fig. A face zgomot, zarvă, agitație. 2. Tranz. (Înv.) A înfrunta; a probozi. – Din sl. sŭvaditi. DOOM
sfădí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfădésc, imperf. 3 sg. sfădeá; conj. prez. 3 să sfădeáscă
sfădești
SFĂDÍ, sfădesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. (Pop.) A (se) certa; a (se) dojeni, a (se) mustra. ♦ Refl. recipr. A se hărțui, a se tachina. ♦ Intranz. Fig. A face zgomot, zarvă, agitație. 2. Tranz. (Înv.) A înfrunta; a probozi. – Din sl. sŭvaditi. DOOM
sfădí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfădésc, imperf. 3 sg. sfădeá; conj. prez. 3 să sfădeáscă
sfădi
SFĂDÍ, sfădesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. (Pop.) A (se) certa; a (se) dojeni, a (se) mustra. ♦ Refl. recipr. A se hărțui, a se tachina. ♦ Intranz. Fig. A face zgomot, zarvă, agitație. 2. Tranz. (Înv.) A înfrunta; a probozi. – Din sl. sŭvaditi. DOOM
sfădí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfădésc, imperf. 3 sg. sfădeá; conj. prez. 3 să sfădeáscă
sfădii
SFĂDÍ, sfădesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. (Pop.) A (se) certa; a (se) dojeni, a (se) mustra. ♦ Refl. recipr. A se hărțui, a se tachina. ♦ Intranz. Fig. A face zgomot, zarvă, agitație. 2. Tranz. (Înv.) A înfrunta; a probozi. – Din sl. sŭvaditi. DOOM
sfădí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfădésc, imperf. 3 sg. sfădeá; conj. prez. 3 să sfădeáscă
sfădim
SFĂDÍ, sfădesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. (Pop.) A (se) certa; a (se) dojeni, a (se) mustra. ♦ Refl. recipr. A se hărțui, a se tachina. ♦ Intranz. Fig. A face zgomot, zarvă, agitație. 2. Tranz. (Înv.) A înfrunta; a probozi. – Din sl. sŭvaditi. DOOM
sfădí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfădésc, imperf. 3 sg. sfădeá; conj. prez. 3 să sfădeáscă
sfădind
SFĂDÍ, sfădesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. (Pop.) A (se) certa; a (se) dojeni, a (se) mustra. ♦ Refl. recipr. A se hărțui, a se tachina. ♦ Intranz. Fig. A face zgomot, zarvă, agitație. 2. Tranz. (Înv.) A înfrunta; a probozi. – Din sl. sŭvaditi. DOOM
sfădí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfădésc, imperf. 3 sg. sfădeá; conj. prez. 3 să sfădeáscă
sfădire
SFĂDÍ, sfădesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. (Pop.) A (se) certa; a (se) dojeni, a (se) mustra. ♦ Refl. recipr. A se hărțui, a se tachina. ♦ Intranz. Fig. A face zgomot, zarvă, agitație. 2. Tranz. (Înv.) A înfrunta; a probozi. – Din sl. sŭvaditi. DOOM
sfădí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfădésc, imperf. 3 sg. sfădeá; conj. prez. 3 să sfădeáscă
sfădiră
SFĂDÍ, sfădesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. (Pop.) A (se) certa; a (se) dojeni, a (se) mustra. ♦ Refl. recipr. A se hărțui, a se tachina. ♦ Intranz. Fig. A face zgomot, zarvă, agitație. 2. Tranz. (Înv.) A înfrunta; a probozi. – Din sl. sŭvaditi. DOOM
sfădí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfădésc, imperf. 3 sg. sfădeá; conj. prez. 3 să sfădeáscă
sfădirăm
SFĂDÍ, sfădesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. (Pop.) A (se) certa; a (se) dojeni, a (se) mustra. ♦ Refl. recipr. A se hărțui, a se tachina. ♦ Intranz. Fig. A face zgomot, zarvă, agitație. 2. Tranz. (Înv.) A înfrunta; a probozi. – Din sl. sŭvaditi. DOOM
sfădí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfădésc, imperf. 3 sg. sfădeá; conj. prez. 3 să sfădeáscă
sfădirăți
SFĂDÍ, sfădesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. (Pop.) A (se) certa; a (se) dojeni, a (se) mustra. ♦ Refl. recipr. A se hărțui, a se tachina. ♦ Intranz. Fig. A face zgomot, zarvă, agitație. 2. Tranz. (Înv.) A înfrunta; a probozi. – Din sl. sŭvaditi. DOOM
sfădí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfădésc, imperf. 3 sg. sfădeá; conj. prez. 3 să sfădeáscă
sfădise
SFĂDÍ, sfădesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. (Pop.) A (se) certa; a (se) dojeni, a (se) mustra. ♦ Refl. recipr. A se hărțui, a se tachina. ♦ Intranz. Fig. A face zgomot, zarvă, agitație. 2. Tranz. (Înv.) A înfrunta; a probozi. – Din sl. sŭvaditi. DOOM
sfădí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfădésc, imperf. 3 sg. sfădeá; conj. prez. 3 să sfădeáscă
sfădisem
SFĂDÍ, sfădesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. (Pop.) A (se) certa; a (se) dojeni, a (se) mustra. ♦ Refl. recipr. A se hărțui, a se tachina. ♦ Intranz. Fig. A face zgomot, zarvă, agitație. 2. Tranz. (Înv.) A înfrunta; a probozi. – Din sl. sŭvaditi. DOOM
sfădí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfădésc, imperf. 3 sg. sfădeá; conj. prez. 3 să sfădeáscă
sfădiseră
SFĂDÍ, sfădesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. (Pop.) A (se) certa; a (se) dojeni, a (se) mustra. ♦ Refl. recipr. A se hărțui, a se tachina. ♦ Intranz. Fig. A face zgomot, zarvă, agitație. 2. Tranz. (Înv.) A înfrunta; a probozi. – Din sl. sŭvaditi. DOOM
sfădí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfădésc, imperf. 3 sg. sfădeá; conj. prez. 3 să sfădeáscă
sfădiserăm
SFĂDÍ, sfădesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. (Pop.) A (se) certa; a (se) dojeni, a (se) mustra. ♦ Refl. recipr. A se hărțui, a se tachina. ♦ Intranz. Fig. A face zgomot, zarvă, agitație. 2. Tranz. (Înv.) A înfrunta; a probozi. – Din sl. sŭvaditi. DOOM
sfădí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfădésc, imperf. 3 sg. sfădeá; conj. prez. 3 să sfădeáscă
sfădiserăți
SFĂDÍ, sfădesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. (Pop.) A (se) certa; a (se) dojeni, a (se) mustra. ♦ Refl. recipr. A se hărțui, a se tachina. ♦ Intranz. Fig. A face zgomot, zarvă, agitație. 2. Tranz. (Înv.) A înfrunta; a probozi. – Din sl. sŭvaditi. DOOM
sfădí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfădésc, imperf. 3 sg. sfădeá; conj. prez. 3 să sfădeáscă
sfădiseși
SFĂDÍ, sfădesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. (Pop.) A (se) certa; a (se) dojeni, a (se) mustra. ♦ Refl. recipr. A se hărțui, a se tachina. ♦ Intranz. Fig. A face zgomot, zarvă, agitație. 2. Tranz. (Înv.) A înfrunta; a probozi. – Din sl. sŭvaditi. DOOM
sfădí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfădésc, imperf. 3 sg. sfădeá; conj. prez. 3 să sfădeáscă
sfădiseți
SFĂDÍ, sfădesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. (Pop.) A (se) certa; a (se) dojeni, a (se) mustra. ♦ Refl. recipr. A se hărțui, a se tachina. ♦ Intranz. Fig. A face zgomot, zarvă, agitație. 2. Tranz. (Înv.) A înfrunta; a probozi. – Din sl. sŭvaditi. DOOM
sfădí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfădésc, imperf. 3 sg. sfădeá; conj. prez. 3 să sfădeáscă
sfădit
SFĂDÍ, sfădesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. (Pop.) A (se) certa; a (se) dojeni, a (se) mustra. ♦ Refl. recipr. A se hărțui, a se tachina. ♦ Intranz. Fig. A face zgomot, zarvă, agitație. 2. Tranz. (Înv.) A înfrunta; a probozi. – Din sl. sŭvaditi. DOOM
sfădí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfădésc, imperf. 3 sg. sfădeá; conj. prez. 3 să sfădeáscă
sfădiși
SFĂDÍ, sfădesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. (Pop.) A (se) certa; a (se) dojeni, a (se) mustra. ♦ Refl. recipr. A se hărțui, a se tachina. ♦ Intranz. Fig. A face zgomot, zarvă, agitație. 2. Tranz. (Înv.) A înfrunta; a probozi. – Din sl. sŭvaditi. DOOM
sfădí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfădésc, imperf. 3 sg. sfădeá; conj. prez. 3 să sfădeáscă
sfădiți
SFĂDÍ, sfădesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. (Pop.) A (se) certa; a (se) dojeni, a (se) mustra. ♦ Refl. recipr. A se hărțui, a se tachina. ♦ Intranz. Fig. A face zgomot, zarvă, agitație. 2. Tranz. (Înv.) A înfrunta; a probozi. – Din sl. sŭvaditi. DOOM
sfădí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfădésc, imperf. 3 sg. sfădeá; conj. prez. 3 să sfădeáscă
sfădălia
SFĂDĂLÍE, sfădălii, s. f. (Reg.) Sfadă (mare); discuție aprinsă, gâlceavă. – Sfadă + suf. -ălie. DOOM
sfădălíe (reg.) s. f., art. sfădălía, g.-d. art. sfădălíei; pl. sfădălíi, art. sfădălíile
sfădălie
SFĂDĂLÍE, sfădălii, s. f. (Reg.) Sfadă (mare); discuție aprinsă, gâlceavă. – Sfadă + suf. -ălie. DOOM
sfădălíe (reg.) s. f., art. sfădălía, g.-d. art. sfădălíei; pl. sfădălíi, art. sfădălíile
sfădăliei
SFĂDĂLÍE, sfădălii, s. f. (Reg.) Sfadă (mare); discuție aprinsă, gâlceavă. – Sfadă + suf. -ălie. DOOM
sfădălíe (reg.) s. f., art. sfădălía, g.-d. art. sfădălíei; pl. sfădălíi, art. sfădălíile
sfădălii
SFĂDĂLÍE, sfădălii, s. f. (Reg.) Sfadă (mare); discuție aprinsă, gâlceavă. – Sfadă + suf. -ălie. DOOM
sfădălíe (reg.) s. f., art. sfădălía, g.-d. art. sfădălíei; pl. sfădălíi, art. sfădălíile
sfădăliile
SFĂDĂLÍE, sfădălii, s. f. (Reg.) Sfadă (mare); discuție aprinsă, gâlceavă. – Sfadă + suf. -ălie. DOOM
sfădălíe (reg.) s. f., art. sfădălía, g.-d. art. sfădălíei; pl. sfădălíi, art. sfădălíile
sfădăliilor
SFĂDĂLÍE, sfădălii, s. f. (Reg.) Sfadă (mare); discuție aprinsă, gâlceavă. – Sfadă + suf. -ălie. DOOM
sfădălíe (reg.) s. f., art. sfădălía, g.-d. art. sfădălíei; pl. sfădălíi, art. sfădălíile
sfădăuș
SFĂDĂÚȘ, -Ă, sfădăuși, -e, adj. (Reg.) Certăreț, gâlcevitor. – Sfădi + suf. -uș. DOOM
sfădăúș (reg.) adj. m., pl. sfădăúși; f. sfădăúșă, art. sfădăúșa, pl. sfădăúșe
sfădăușa
SFĂDĂÚȘ, -Ă, sfădăuși, -e, adj. (Reg.) Certăreț, gâlcevitor. – Sfădi + suf. -uș. DOOM
sfădăúș (reg.) adj. m., pl. sfădăúși; f. sfădăúșă, art. sfădăúșa, pl. sfădăúșe
sfădăușe
SFĂDĂÚȘ, -Ă, sfădăuși, -e, adj. (Reg.) Certăreț, gâlcevitor. – Sfădi + suf. -uș. DOOM
sfădăúș (reg.) adj. m., pl. sfădăúși; f. sfădăúșă, art. sfădăúșa, pl. sfădăúșe
sfădăușei
SFĂDĂÚȘ, -Ă, sfădăuși, -e, adj. (Reg.) Certăreț, gâlcevitor. – Sfădi + suf. -uș. DOOM
sfădăúș (reg.) adj. m., pl. sfădăúși; f. sfădăúșă, art. sfădăúșa, pl. sfădăúșe
sfădăușele
SFĂDĂÚȘ, -Ă, sfădăuși, -e, adj. (Reg.) Certăreț, gâlcevitor. – Sfădi + suf. -uș. DOOM
sfădăúș (reg.) adj. m., pl. sfădăúși; f. sfădăúșă, art. sfădăúșa, pl. sfădăúșe
sfădăușelor
SFĂDĂÚȘ, -Ă, sfădăuși, -e, adj. (Reg.) Certăreț, gâlcevitor. – Sfădi + suf. -uș. DOOM
sfădăúș (reg.) adj. m., pl. sfădăúși; f. sfădăúșă, art. sfădăúșa, pl. sfădăúșe
sfădăuși
SFĂDĂÚȘ, -Ă, sfădăuși, -e, adj. (Reg.) Certăreț, gâlcevitor. – Sfădi + suf. -uș. DOOM
sfădăúș (reg.) adj. m., pl. sfădăúși; f. sfădăúșă, art. sfădăúșa, pl. sfădăúșe
sfădăușii
SFĂDĂÚȘ, -Ă, sfădăuși, -e, adj. (Reg.) Certăreț, gâlcevitor. – Sfădi + suf. -uș. DOOM
sfădăúș (reg.) adj. m., pl. sfădăúși; f. sfădăúșă, art. sfădăúșa, pl. sfădăúșe
sfădăușilor
SFĂDĂÚȘ, -Ă, sfădăuși, -e, adj. (Reg.) Certăreț, gâlcevitor. – Sfădi + suf. -uș. DOOM
sfădăúș (reg.) adj. m., pl. sfădăúși; f. sfădăúșă, art. sfădăúșa, pl. sfădăúșe
sfădăușul
SFĂDĂÚȘ, -Ă, sfădăuși, -e, adj. (Reg.) Certăreț, gâlcevitor. – Sfădi + suf. -uș. DOOM
sfădăúș (reg.) adj. m., pl. sfădăúși; f. sfădăúșă, art. sfădăúșa, pl. sfădăúșe
sfădăușului
SFĂDĂÚȘ, -Ă, sfădăuși, -e, adj. (Reg.) Certăreț, gâlcevitor. – Sfădi + suf. -uș. DOOM
sfădăúș (reg.) adj. m., pl. sfădăúși; f. sfădăúșă, art. sfădăúșa, pl. sfădăúșe
sfănțișor
SFĂNȚIȘÓR, sfănțișori, s. m. Diminutiv al lui sfanț. – Sfanț + suf. -ișor. DOOM
sfănțișór s. m., pl. sfănțișóri
sfănțișori
SFĂNȚIȘÓR, sfănțișori, s. m. Diminutiv al lui sfanț. – Sfanț + suf. -ișor. DOOM
sfănțișór s. m., pl. sfănțișóri
sfănțișorii
SFĂNȚIȘÓR, sfănțișori, s. m. Diminutiv al lui sfanț. – Sfanț + suf. -ișor. DOOM
sfănțișór s. m., pl. sfănțișóri
sfănțișorilor
SFĂNȚIȘÓR, sfănțișori, s. m. Diminutiv al lui sfanț. – Sfanț + suf. -ișor. DOOM
sfănțișór s. m., pl. sfănțișóri
sfănțișorul
SFĂNȚIȘÓR, sfănțișori, s. m. Diminutiv al lui sfanț. – Sfanț + suf. -ișor. DOOM
sfănțișór s. m., pl. sfănțișóri
sfănțișorului
SFĂNȚIȘÓR, sfănțișori, s. m. Diminutiv al lui sfanț. – Sfanț + suf. -ișor. DOOM
sfănțișór s. m., pl. sfănțișóri
sfănțoaica
SFĂNȚOÁICĂ, sfănțoaice, s. f. (Înv.) Monedă care valora jumătate de sfanț. – Sfanț + suf. -oaică. DOOM
sfănțoáică (înv.) s. f., g.-d. art. sfănțoáicei; pl. sfănțoáice
sfănțoaice
SFĂNȚOÁICĂ, sfănțoaice, s. f. (Înv.) Monedă care valora jumătate de sfanț. – Sfanț + suf. -oaică. DOOM
sfănțoáică (înv.) s. f., g.-d. art. sfănțoáicei; pl. sfănțoáice
sfănțoaicei
SFĂNȚOÁICĂ, sfănțoaice, s. f. (Înv.) Monedă care valora jumătate de sfanț. – Sfanț + suf. -oaică. DOOM
sfănțoáică (înv.) s. f., g.-d. art. sfănțoáicei; pl. sfănțoáice
sfănțoaicele
SFĂNȚOÁICĂ, sfănțoaice, s. f. (Înv.) Monedă care valora jumătate de sfanț. – Sfanț + suf. -oaică. DOOM
sfănțoáică (înv.) s. f., g.-d. art. sfănțoáicei; pl. sfănțoáice
sfănțoaicelor
SFĂNȚOÁICĂ, sfănțoaice, s. f. (Înv.) Monedă care valora jumătate de sfanț. – Sfanț + suf. -oaică. DOOM
sfănțoáică (înv.) s. f., g.-d. art. sfănțoáicei; pl. sfănțoáice
sfănțui
SFĂNȚUÍ, sfănțuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mitui. 2. A lua mită, a stoarce bani de la cineva; a înșela pe cineva. – Sfanț + suf. -ui. DOOM
sfănțuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfănțuiésc, imperf. 3 sg. sfănțuiá; conj. prez. 3 să sfănțuiáscă
sfănțuia
SFĂNȚUÍ, sfănțuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mitui. 2. A lua mită, a stoarce bani de la cineva; a înșela pe cineva. – Sfanț + suf. -ui. DOOM
sfănțuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfănțuiésc, imperf. 3 sg. sfănțuiá; conj. prez. 3 să sfănțuiáscă
sfănțuiai
SFĂNȚUÍ, sfănțuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mitui. 2. A lua mită, a stoarce bani de la cineva; a înșela pe cineva. – Sfanț + suf. -ui. DOOM
sfănțuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfănțuiésc, imperf. 3 sg. sfănțuiá; conj. prez. 3 să sfănțuiáscă
sfănțuiala
SFĂNȚUIÁLĂ, sfănțuieli, s. f. (Fam.) Acțiunea de a sfănțui și rezultatul ei. – Sfănțui + suf. -eală. DOOM
sfănțuiálă (fam.) s. f., g.-d. art. sfănțuiélii; pl. sfănțuiéli
sfănțuiam
SFĂNȚUÍ, sfănțuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mitui. 2. A lua mită, a stoarce bani de la cineva; a înșela pe cineva. – Sfanț + suf. -ui. DOOM
sfănțuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfănțuiésc, imperf. 3 sg. sfănțuiá; conj. prez. 3 să sfănțuiáscă
sfănțuiască
SFĂNȚUÍ, sfănțuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mitui. 2. A lua mită, a stoarce bani de la cineva; a înșela pe cineva. – Sfanț + suf. -ui. DOOM
sfănțuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfănțuiésc, imperf. 3 sg. sfănțuiá; conj. prez. 3 să sfănțuiáscă
sfănțuiau
SFĂNȚUÍ, sfănțuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mitui. 2. A lua mită, a stoarce bani de la cineva; a înșela pe cineva. – Sfanț + suf. -ui. DOOM
sfănțuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfănțuiésc, imperf. 3 sg. sfănțuiá; conj. prez. 3 să sfănțuiáscă
sfănțuiați
SFĂNȚUÍ, sfănțuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mitui. 2. A lua mită, a stoarce bani de la cineva; a înșela pe cineva. – Sfanț + suf. -ui. DOOM
sfănțuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfănțuiésc, imperf. 3 sg. sfănțuiá; conj. prez. 3 să sfănțuiáscă
sfănțuica
SFĂNȚÚICĂ, sfănțuici, s. f. (Înv.) Sfănțoaică. – Sfanț + suf. -uică. DOOM
sfănțúică (înv.) s. f., g.-d. art. sfănțúicii; pl. sfănțúici
sfănțuici
SFĂNȚÚICĂ, sfănțuici, s. f. (Înv.) Sfănțoaică. – Sfanț + suf. -uică. DOOM
sfănțúică (înv.) s. f., g.-d. art. sfănțúicii; pl. sfănțúici
sfănțuicii
SFĂNȚÚICĂ, sfănțuici, s. f. (Înv.) Sfănțoaică. – Sfanț + suf. -uică. DOOM
sfănțúică (înv.) s. f., g.-d. art. sfănțúicii; pl. sfănțúici
sfănțuicile
SFĂNȚÚICĂ, sfănțuici, s. f. (Înv.) Sfănțoaică. – Sfanț + suf. -uică. DOOM
sfănțúică (înv.) s. f., g.-d. art. sfănțúicii; pl. sfănțúici
sfănțuicilor
SFĂNȚÚICĂ, sfănțuici, s. f. (Înv.) Sfănțoaică. – Sfanț + suf. -uică. DOOM
sfănțúică (înv.) s. f., g.-d. art. sfănțúicii; pl. sfănțúici
sfănțuieli
SFĂNȚUIÁLĂ, sfănțuieli, s. f. (Fam.) Acțiunea de a sfănțui și rezultatul ei. – Sfănțui + suf. -eală. DOOM
sfănțuiálă (fam.) s. f., g.-d. art. sfănțuiélii; pl. sfănțuiéli
sfănțuielii
SFĂNȚUIÁLĂ, sfănțuieli, s. f. (Fam.) Acțiunea de a sfănțui și rezultatul ei. – Sfănțui + suf. -eală. DOOM
sfănțuiálă (fam.) s. f., g.-d. art. sfănțuiélii; pl. sfănțuiéli
sfănțuielile
SFĂNȚUIÁLĂ, sfănțuieli, s. f. (Fam.) Acțiunea de a sfănțui și rezultatul ei. – Sfănțui + suf. -eală. DOOM
sfănțuiálă (fam.) s. f., g.-d. art. sfănțuiélii; pl. sfănțuiéli
sfănțuielilor
SFĂNȚUIÁLĂ, sfănțuieli, s. f. (Fam.) Acțiunea de a sfănțui și rezultatul ei. – Sfănțui + suf. -eală. DOOM
sfănțuiálă (fam.) s. f., g.-d. art. sfănțuiélii; pl. sfănțuiéli
sfănțuiesc
SFĂNȚUÍ, sfănțuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mitui. 2. A lua mită, a stoarce bani de la cineva; a înșela pe cineva. – Sfanț + suf. -ui. DOOM
sfănțuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfănțuiésc, imperf. 3 sg. sfănțuiá; conj. prez. 3 să sfănțuiáscă
sfănțuiește
SFĂNȚUÍ, sfănțuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mitui. 2. A lua mită, a stoarce bani de la cineva; a înșela pe cineva. – Sfanț + suf. -ui. DOOM
sfănțuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfănțuiésc, imperf. 3 sg. sfănțuiá; conj. prez. 3 să sfănțuiáscă
sfănțuiești
SFĂNȚUÍ, sfănțuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mitui. 2. A lua mită, a stoarce bani de la cineva; a înșela pe cineva. – Sfanț + suf. -ui. DOOM
sfănțuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfănțuiésc, imperf. 3 sg. sfănțuiá; conj. prez. 3 să sfănțuiáscă
sfănțuii
SFĂNȚUÍ, sfănțuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mitui. 2. A lua mită, a stoarce bani de la cineva; a înșela pe cineva. – Sfanț + suf. -ui. DOOM
sfănțuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfănțuiésc, imperf. 3 sg. sfănțuiá; conj. prez. 3 să sfănțuiáscă
sfănțuim
SFĂNȚUÍ, sfănțuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mitui. 2. A lua mită, a stoarce bani de la cineva; a înșela pe cineva. – Sfanț + suf. -ui. DOOM
sfănțuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfănțuiésc, imperf. 3 sg. sfănțuiá; conj. prez. 3 să sfănțuiáscă
sfănțuind
SFĂNȚUÍ, sfănțuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mitui. 2. A lua mită, a stoarce bani de la cineva; a înșela pe cineva. – Sfanț + suf. -ui. DOOM
sfănțuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfănțuiésc, imperf. 3 sg. sfănțuiá; conj. prez. 3 să sfănțuiáscă
sfănțuire
SFĂNȚUÍ, sfănțuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mitui. 2. A lua mită, a stoarce bani de la cineva; a înșela pe cineva. – Sfanț + suf. -ui. DOOM
sfănțuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfănțuiésc, imperf. 3 sg. sfănțuiá; conj. prez. 3 să sfănțuiáscă
sfănțuiră
SFĂNȚUÍ, sfănțuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mitui. 2. A lua mită, a stoarce bani de la cineva; a înșela pe cineva. – Sfanț + suf. -ui. DOOM
sfănțuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfănțuiésc, imperf. 3 sg. sfănțuiá; conj. prez. 3 să sfănțuiáscă
sfănțuirăm
SFĂNȚUÍ, sfănțuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mitui. 2. A lua mită, a stoarce bani de la cineva; a înșela pe cineva. – Sfanț + suf. -ui. DOOM
sfănțuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfănțuiésc, imperf. 3 sg. sfănțuiá; conj. prez. 3 să sfănțuiáscă
sfănțuirăți
SFĂNȚUÍ, sfănțuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mitui. 2. A lua mită, a stoarce bani de la cineva; a înșela pe cineva. – Sfanț + suf. -ui. DOOM
sfănțuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfănțuiésc, imperf. 3 sg. sfănțuiá; conj. prez. 3 să sfănțuiáscă
sfănțuise
SFĂNȚUÍ, sfănțuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mitui. 2. A lua mită, a stoarce bani de la cineva; a înșela pe cineva. – Sfanț + suf. -ui. DOOM
sfănțuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfănțuiésc, imperf. 3 sg. sfănțuiá; conj. prez. 3 să sfănțuiáscă
sfănțuisem
SFĂNȚUÍ, sfănțuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mitui. 2. A lua mită, a stoarce bani de la cineva; a înșela pe cineva. – Sfanț + suf. -ui. DOOM
sfănțuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfănțuiésc, imperf. 3 sg. sfănțuiá; conj. prez. 3 să sfănțuiáscă
sfănțuiseră
SFĂNȚUÍ, sfănțuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mitui. 2. A lua mită, a stoarce bani de la cineva; a înșela pe cineva. – Sfanț + suf. -ui. DOOM
sfănțuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfănțuiésc, imperf. 3 sg. sfănțuiá; conj. prez. 3 să sfănțuiáscă
sfănțuiserăm
SFĂNȚUÍ, sfănțuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mitui. 2. A lua mită, a stoarce bani de la cineva; a înșela pe cineva. – Sfanț + suf. -ui. DOOM
sfănțuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfănțuiésc, imperf. 3 sg. sfănțuiá; conj. prez. 3 să sfănțuiáscă
sfănțuiserăți
SFĂNȚUÍ, sfănțuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mitui. 2. A lua mită, a stoarce bani de la cineva; a înșela pe cineva. – Sfanț + suf. -ui. DOOM
sfănțuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfănțuiésc, imperf. 3 sg. sfănțuiá; conj. prez. 3 să sfănțuiáscă
sfănțuiseși
SFĂNȚUÍ, sfănțuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mitui. 2. A lua mită, a stoarce bani de la cineva; a înșela pe cineva. – Sfanț + suf. -ui. DOOM
sfănțuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfănțuiésc, imperf. 3 sg. sfănțuiá; conj. prez. 3 să sfănțuiáscă
sfănțuiseți
SFĂNȚUÍ, sfănțuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mitui. 2. A lua mită, a stoarce bani de la cineva; a înșela pe cineva. – Sfanț + suf. -ui. DOOM
sfănțuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfănțuiésc, imperf. 3 sg. sfănțuiá; conj. prez. 3 să sfănțuiáscă
sfănțuit
SFĂNȚUÍ, sfănțuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mitui. 2. A lua mită, a stoarce bani de la cineva; a înșela pe cineva. – Sfanț + suf. -ui. DOOM
sfănțuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfănțuiésc, imperf. 3 sg. sfănțuiá; conj. prez. 3 să sfănțuiáscă
sfănțuitoare
SFĂNȚUITÓR, -OÁRE, sfânțuitori, -oare, s. m. și f. (Fam.) Persoană care sfănțuiește. [Pr.: -țu-i-] – Sfănțui + suf. -tor. DOOM
sfănțuitór (fam.) (-țu-i-) s. m., pl. sfănțuitóri
sfănțuitoarea
SFĂNȚUITÓR, -OÁRE, sfânțuitori, -oare, s. m. și f. (Fam.) Persoană care sfănțuiește. [Pr.: -țu-i-] – Sfănțui + suf. -tor. DOOM
sfănțuitór (fam.) (-țu-i-) s. m., pl. sfănțuitóri
sfănțuitoarei
SFĂNȚUITÓR, -OÁRE, sfânțuitori, -oare, s. m. și f. (Fam.) Persoană care sfănțuiește. [Pr.: -țu-i-] – Sfănțui + suf. -tor. DOOM
sfănțuitór (fam.) (-țu-i-) s. m., pl. sfănțuitóri
sfănțuitoarele
SFĂNȚUITÓR, -OÁRE, sfânțuitori, -oare, s. m. și f. (Fam.) Persoană care sfănțuiește. [Pr.: -țu-i-] – Sfănțui + suf. -tor. DOOM
sfănțuitór (fam.) (-țu-i-) s. m., pl. sfănțuitóri
sfănțuitoarelor
SFĂNȚUITÓR, -OÁRE, sfânțuitori, -oare, s. m. și f. (Fam.) Persoană care sfănțuiește. [Pr.: -țu-i-] – Sfănțui + suf. -tor. DOOM
sfănțuitór (fam.) (-țu-i-) s. m., pl. sfănțuitóri
sfănțuitor
SFĂNȚUITÓR, -OÁRE, sfânțuitori, -oare, s. m. și f. (Fam.) Persoană care sfănțuiește. [Pr.: -țu-i-] – Sfănțui + suf. -tor. DOOM
sfănțuitór (fam.) (-țu-i-) s. m., pl. sfănțuitóri
sfănțuitori
SFĂNȚUITÓR, -OÁRE, sfânțuitori, -oare, s. m. și f. (Fam.) Persoană care sfănțuiește. [Pr.: -țu-i-] – Sfănțui + suf. -tor. DOOM
sfănțuitór (fam.) (-țu-i-) s. m., pl. sfănțuitóri
sfănțuitorii
SFĂNȚUITÓR, -OÁRE, sfânțuitori, -oare, s. m. și f. (Fam.) Persoană care sfănțuiește. [Pr.: -țu-i-] – Sfănțui + suf. -tor. DOOM
sfănțuitór (fam.) (-țu-i-) s. m., pl. sfănțuitóri
sfănțuitorilor
SFĂNȚUITÓR, -OÁRE, sfânțuitori, -oare, s. m. și f. (Fam.) Persoană care sfănțuiește. [Pr.: -țu-i-] – Sfănțui + suf. -tor. DOOM
sfănțuitór (fam.) (-țu-i-) s. m., pl. sfănțuitóri
sfănțuitorul
SFĂNȚUITÓR, -OÁRE, sfânțuitori, -oare, s. m. și f. (Fam.) Persoană care sfănțuiește. [Pr.: -țu-i-] – Sfănțui + suf. -tor. DOOM
sfănțuitór (fam.) (-țu-i-) s. m., pl. sfănțuitóri
sfănțuitorului
SFĂNȚUITÓR, -OÁRE, sfânțuitori, -oare, s. m. și f. (Fam.) Persoană care sfănțuiește. [Pr.: -țu-i-] – Sfănțui + suf. -tor. DOOM
sfănțuitór (fam.) (-țu-i-) s. m., pl. sfănțuitóri
sfănțuiși
SFĂNȚUÍ, sfănțuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mitui. 2. A lua mită, a stoarce bani de la cineva; a înșela pe cineva. – Sfanț + suf. -ui. DOOM
sfănțuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfănțuiésc, imperf. 3 sg. sfănțuiá; conj. prez. 3 să sfănțuiáscă
sfănțuiți
SFĂNȚUÍ, sfănțuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mitui. 2. A lua mită, a stoarce bani de la cineva; a înșela pe cineva. – Sfanț + suf. -ui. DOOM
sfănțuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfănțuiésc, imperf. 3 sg. sfănțuiá; conj. prez. 3 să sfănțuiáscă
sfări
SFÁRĂ s. f. (Pop.) Miros greu (și fum) rezultat din arderea grăsimilor sau a cărnii, de la lumânări de seu etc.; fum înecăcios. ◊ Expr. A da sfară în țară (sau, rar, în sat, în mahala etc.) = a da de știre, a răspândi o veste. [Var.: șfáră s. f.] – Din sl. skvara. DOOM
!sfáră (fum) (pop.) s. f., g.-d. art. sfárei; pl. sfáre
sfări
SFOÁRĂ, sfori, s. f. 1. Fir lung obținut din împletirea sau răsucirea mai multor fibre textile (de in, cânepă, bumbac etc.) și folosit în special la legat. ◊ Expr. A întinde sfoara (prea tare sau prea mult) = a forța lucrurile, a exagera în ceva. A trage pe cineva pe sfoară = a înșela pe cineva (la socoteli). A trage sforile = a unelti în ascuns, cu abilitate. A da sfoară în țară = a da sfară în țară, v. sfară. Tras cu sfoara = foarte drept, aliniat. ♦ Fâșie fibroasă și flexibilă extrasă din anumite plante cu care se poate lega un obiect. 2. Măsură oficială folosită altădată pentru suprafețele de teren (a cărei valoare a variat după epoci). ♦ Bucată (mică) de teren agricol, de pământ de cultură. ◊ Expr. Sfoară de moșie = moșie mică, moșioară. 3. Figură de gimnastică executată șezând, cu picioarele întinse orizontal, unul înainte și altul înapoi. ◊ Sfoară în față = figura de gimnastică descrisă mai sus, executată cu picioarele depărtate lateral și cu pieptul înainte. [Var.: (reg.) șfáră, șfoáră s. f.] – Din ngr. sfóra. DOOM
sfoáră (fir) s. f., g.-d. art. sfórii; pl. sfori
sfării
SFÁRĂ s. f. (Pop.) Miros greu (și fum) rezultat din arderea grăsimilor sau a cărnii, de la lumânări de seu etc.; fum înecăcios. ◊ Expr. A da sfară în țară (sau, rar, în sat, în mahala etc.) = a da de știre, a răspândi o veste. [Var.: șfáră s. f.] – Din sl. skvara. DOOM
!sfáră (fum) (pop.) s. f., g.-d. art. sfárei; pl. sfáre
sfării
SFOÁRĂ, sfori, s. f. 1. Fir lung obținut din împletirea sau răsucirea mai multor fibre textile (de in, cânepă, bumbac etc.) și folosit în special la legat. ◊ Expr. A întinde sfoara (prea tare sau prea mult) = a forța lucrurile, a exagera în ceva. A trage pe cineva pe sfoară = a înșela pe cineva (la socoteli). A trage sforile = a unelti în ascuns, cu abilitate. A da sfoară în țară = a da sfară în țară, v. sfară. Tras cu sfoara = foarte drept, aliniat. ♦ Fâșie fibroasă și flexibilă extrasă din anumite plante cu care se poate lega un obiect. 2. Măsură oficială folosită altădată pentru suprafețele de teren (a cărei valoare a variat după epoci). ♦ Bucată (mică) de teren agricol, de pământ de cultură. ◊ Expr. Sfoară de moșie = moșie mică, moșioară. 3. Figură de gimnastică executată șezând, cu picioarele întinse orizontal, unul înainte și altul înapoi. ◊ Sfoară în față = figura de gimnastică descrisă mai sus, executată cu picioarele depărtate lateral și cu pieptul înainte. [Var.: (reg.) șfáră, șfoáră s. f.] – Din ngr. sfóra. DOOM
sfoáră (fir) s. f., g.-d. art. sfórii; pl. sfori
sfările
SFÁRĂ s. f. (Pop.) Miros greu (și fum) rezultat din arderea grăsimilor sau a cărnii, de la lumânări de seu etc.; fum înecăcios. ◊ Expr. A da sfară în țară (sau, rar, în sat, în mahala etc.) = a da de știre, a răspândi o veste. [Var.: șfáră s. f.] – Din sl. skvara. DOOM
!sfáră (fum) (pop.) s. f., g.-d. art. sfárei; pl. sfáre
sfările
SFOÁRĂ, sfori, s. f. 1. Fir lung obținut din împletirea sau răsucirea mai multor fibre textile (de in, cânepă, bumbac etc.) și folosit în special la legat. ◊ Expr. A întinde sfoara (prea tare sau prea mult) = a forța lucrurile, a exagera în ceva. A trage pe cineva pe sfoară = a înșela pe cineva (la socoteli). A trage sforile = a unelti în ascuns, cu abilitate. A da sfoară în țară = a da sfară în țară, v. sfară. Tras cu sfoara = foarte drept, aliniat. ♦ Fâșie fibroasă și flexibilă extrasă din anumite plante cu care se poate lega un obiect. 2. Măsură oficială folosită altădată pentru suprafețele de teren (a cărei valoare a variat după epoci). ♦ Bucată (mică) de teren agricol, de pământ de cultură. ◊ Expr. Sfoară de moșie = moșie mică, moșioară. 3. Figură de gimnastică executată șezând, cu picioarele întinse orizontal, unul înainte și altul înapoi. ◊ Sfoară în față = figura de gimnastică descrisă mai sus, executată cu picioarele depărtate lateral și cu pieptul înainte. [Var.: (reg.) șfáră, șfoáră s. f.] – Din ngr. sfóra. DOOM
sfoáră (fir) s. f., g.-d. art. sfórii; pl. sfori
sfărilor
SFÁRĂ s. f. (Pop.) Miros greu (și fum) rezultat din arderea grăsimilor sau a cărnii, de la lumânări de seu etc.; fum înecăcios. ◊ Expr. A da sfară în țară (sau, rar, în sat, în mahala etc.) = a da de știre, a răspândi o veste. [Var.: șfáră s. f.] – Din sl. skvara. DOOM
!sfáră (fum) (pop.) s. f., g.-d. art. sfárei; pl. sfáre
sfărilor
SFOÁRĂ, sfori, s. f. 1. Fir lung obținut din împletirea sau răsucirea mai multor fibre textile (de in, cânepă, bumbac etc.) și folosit în special la legat. ◊ Expr. A întinde sfoara (prea tare sau prea mult) = a forța lucrurile, a exagera în ceva. A trage pe cineva pe sfoară = a înșela pe cineva (la socoteli). A trage sforile = a unelti în ascuns, cu abilitate. A da sfoară în țară = a da sfară în țară, v. sfară. Tras cu sfoara = foarte drept, aliniat. ♦ Fâșie fibroasă și flexibilă extrasă din anumite plante cu care se poate lega un obiect. 2. Măsură oficială folosită altădată pentru suprafețele de teren (a cărei valoare a variat după epoci). ♦ Bucată (mică) de teren agricol, de pământ de cultură. ◊ Expr. Sfoară de moșie = moșie mică, moșioară. 3. Figură de gimnastică executată șezând, cu picioarele întinse orizontal, unul înainte și altul înapoi. ◊ Sfoară în față = figura de gimnastică descrisă mai sus, executată cu picioarele depărtate lateral și cu pieptul înainte. [Var.: (reg.) șfáră, șfoáră s. f.] – Din ngr. sfóra. DOOM
sfoáră (fir) s. f., g.-d. art. sfórii; pl. sfori
sfărma
SFĂRÂMÁ, sfărấm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma. DOOM
sfărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărấm, 3 sfărấmă, 1 pl. sfărâmắm; conj. prez. 3 să sfărấme
sfărmare
SFĂRMÁRE s. f. v. sfărâmare. DOOM
sfărâmáre s. f., g.-d. art. sfărâmắrii; pl. sfărâmắri
sfărmat
SFARÂMÁT2, -Ă, sfărâmați, -te, adj. (Despre lucruri) Făcut fărâme, zdrobit, fărâmițat; fig. destrămat, spulberat. ♦ Fig. (Despre colectivități) Nimicit, zdrobit, învins. [Var.: sfărmát, -ă adj.] – V. sfărâma.
sfărmat
SFĂRMÁT1 s. n. v. sfărâmat1. DOOM
sfărâmát s. n.
sfărmicios
SFĂRÂMICIÓS, -OÁSĂ, sfărâmicioși, -oase, adj. Care se sfărâmă sau se poate sfărâma ușor, care la lovire se preface în părți (foarte) mici. [Var.: sfărmiciós, -oásă adj.] – Sfărâma + suf. -icios. DOOM
sfărâmiciós adj. m., pl. sfărâmicióși; f. sfărâmicioásă, pl. sfărâmicioáse
sfărmătură
SFĂRÂMĂTÚRĂ, sfărâmături, s. f. Obiect spart în bucăți (mici); fragment, bucată dintr-un astfel de obiect. [Var.: sfărmătúră s. f.] – Sfărâma + suf. -ătură. DOOM
sfărâmătúră s. f., g.-d. art. sfărâmătúrii; pl. sfărâmătúri
sfărogit
SFĂROGÍT, -Ă adj. v. sfarogit.
sfărâm
SFĂRÂMÁ, sfărấm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma. DOOM
sfărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărấm, 3 sfărấmă, 1 pl. sfărâmắm; conj. prez. 3 să sfărấme
sfărâma
SFĂRÂMÁ, sfărấm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma. DOOM
sfărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărấm, 3 sfărấmă, 1 pl. sfărâmắm; conj. prez. 3 să sfărấme
sfărâma
SFĂRẤMĂ, sfărâme, s. f. (Rar) Sfărâmătură. – Cf. sfărâma. DOOM
sfărấmă (rar) s. f., g.-d. art. sfărấmei; pl. sfărấme
sfărâmai
SFĂRÂMÁ, sfărấm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma. DOOM
sfărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărấm, 3 sfărấmă, 1 pl. sfărâmắm; conj. prez. 3 să sfărấme
sfărâmam
SFĂRÂMÁ, sfărấm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma. DOOM
sfărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărấm, 3 sfărấmă, 1 pl. sfărâmắm; conj. prez. 3 să sfărấme
sfărâmare
SFĂRÂMÁ, sfărấm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma. DOOM
sfărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărấm, 3 sfărấmă, 1 pl. sfărâmắm; conj. prez. 3 să sfărấme
sfărâmare
SFĂRMÁRE s. f. v. sfărâmare. DOOM
sfărâmáre s. f., g.-d. art. sfărâmắrii; pl. sfărâmắri
sfărâmarea
SFĂRMÁRE s. f. v. sfărâmare. DOOM
sfărâmáre s. f., g.-d. art. sfărâmắrii; pl. sfărâmắri
sfărâmară
SFĂRÂMÁ, sfărấm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma. DOOM
sfărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărấm, 3 sfărấmă, 1 pl. sfărâmắm; conj. prez. 3 să sfărấme
sfărâmarăm
SFĂRÂMÁ, sfărấm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma. DOOM
sfărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărấm, 3 sfărấmă, 1 pl. sfărâmắm; conj. prez. 3 să sfărấme
sfărâmarăți
SFĂRÂMÁ, sfărấm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma. DOOM
sfărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărấm, 3 sfărấmă, 1 pl. sfărâmắm; conj. prez. 3 să sfărấme
sfărâmase
SFĂRÂMÁ, sfărấm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma. DOOM
sfărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărấm, 3 sfărấmă, 1 pl. sfărâmắm; conj. prez. 3 să sfărấme
sfărâmasem
SFĂRÂMÁ, sfărấm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma. DOOM
sfărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărấm, 3 sfărấmă, 1 pl. sfărâmắm; conj. prez. 3 să sfărấme
sfărâmaseră
SFĂRÂMÁ, sfărấm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma. DOOM
sfărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărấm, 3 sfărấmă, 1 pl. sfărâmắm; conj. prez. 3 să sfărấme
sfărâmaserăm
SFĂRÂMÁ, sfărấm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma. DOOM
sfărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărấm, 3 sfărấmă, 1 pl. sfărâmắm; conj. prez. 3 să sfărấme
sfărâmaserăți
SFĂRÂMÁ, sfărấm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma. DOOM
sfărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărấm, 3 sfărấmă, 1 pl. sfărâmắm; conj. prez. 3 să sfărấme
sfărâmaseși
SFĂRÂMÁ, sfărấm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma. DOOM
sfărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărấm, 3 sfărấmă, 1 pl. sfărâmắm; conj. prez. 3 să sfărấme
sfărâmaseți
SFĂRÂMÁ, sfărấm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma. DOOM
sfărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărấm, 3 sfărấmă, 1 pl. sfărâmắm; conj. prez. 3 să sfărấme
sfărâmat
SFĂRÂMÁ, sfărấm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma. DOOM
sfărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărấm, 3 sfărấmă, 1 pl. sfărâmắm; conj. prez. 3 să sfărấme
sfărâmata
SFARÂMÁT2, -Ă, sfărâmați, -te, adj. (Despre lucruri) Făcut fărâme, zdrobit, fărâmițat; fig. destrămat, spulberat. ♦ Fig. (Despre colectivități) Nimicit, zdrobit, învins. [Var.: sfărmát, -ă adj.] – V. sfărâma.
sfărâmate
SFARÂMÁT2, -Ă, sfărâmați, -te, adj. (Despre lucruri) Făcut fărâme, zdrobit, fărâmițat; fig. destrămat, spulberat. ♦ Fig. (Despre colectivități) Nimicit, zdrobit, învins. [Var.: sfărmát, -ă adj.] – V. sfărâma.
sfărâmatei
SFARÂMÁT2, -Ă, sfărâmați, -te, adj. (Despre lucruri) Făcut fărâme, zdrobit, fărâmițat; fig. destrămat, spulberat. ♦ Fig. (Despre colectivități) Nimicit, zdrobit, învins. [Var.: sfărmát, -ă adj.] – V. sfărâma.
sfărâmatele
SFARÂMÁT2, -Ă, sfărâmați, -te, adj. (Despre lucruri) Făcut fărâme, zdrobit, fărâmițat; fig. destrămat, spulberat. ♦ Fig. (Despre colectivități) Nimicit, zdrobit, învins. [Var.: sfărmát, -ă adj.] – V. sfărâma.
sfărâmatelor
SFARÂMÁT2, -Ă, sfărâmați, -te, adj. (Despre lucruri) Făcut fărâme, zdrobit, fărâmițat; fig. destrămat, spulberat. ♦ Fig. (Despre colectivități) Nimicit, zdrobit, învins. [Var.: sfărmát, -ă adj.] – V. sfărâma.
sfărâmatul
SFARÂMÁT2, -Ă, sfărâmați, -te, adj. (Despre lucruri) Făcut fărâme, zdrobit, fărâmițat; fig. destrămat, spulberat. ♦ Fig. (Despre colectivități) Nimicit, zdrobit, învins. [Var.: sfărmát, -ă adj.] – V. sfărâma.
sfărâmatului
SFARÂMÁT2, -Ă, sfărâmați, -te, adj. (Despre lucruri) Făcut fărâme, zdrobit, fărâmițat; fig. destrămat, spulberat. ♦ Fig. (Despre colectivități) Nimicit, zdrobit, învins. [Var.: sfărmát, -ă adj.] – V. sfărâma.
sfărâmau
SFĂRÂMÁ, sfărấm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma. DOOM
sfărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărấm, 3 sfărấmă, 1 pl. sfărâmắm; conj. prez. 3 să sfărấme
sfărâmași
SFĂRÂMÁ, sfărấm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma. DOOM
sfărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărấm, 3 sfărấmă, 1 pl. sfărâmắm; conj. prez. 3 să sfărấme
sfărâmați
SFĂRÂMÁ, sfărấm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma. DOOM
sfărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărấm, 3 sfărấmă, 1 pl. sfărâmắm; conj. prez. 3 să sfărấme
sfărâmați
SFARÂMÁT2, -Ă, sfărâmați, -te, adj. (Despre lucruri) Făcut fărâme, zdrobit, fărâmițat; fig. destrămat, spulberat. ♦ Fig. (Despre colectivități) Nimicit, zdrobit, învins. [Var.: sfărmát, -ă adj.] – V. sfărâma.
sfărâmații
SFARÂMÁT2, -Ă, sfărâmați, -te, adj. (Despre lucruri) Făcut fărâme, zdrobit, fărâmițat; fig. destrămat, spulberat. ♦ Fig. (Despre colectivități) Nimicit, zdrobit, învins. [Var.: sfărmát, -ă adj.] – V. sfărâma.
sfărâmaților
SFARÂMÁT2, -Ă, sfărâmați, -te, adj. (Despre lucruri) Făcut fărâme, zdrobit, fărâmițat; fig. destrămat, spulberat. ♦ Fig. (Despre colectivități) Nimicit, zdrobit, învins. [Var.: sfărmát, -ă adj.] – V. sfărâma.
sfărâme
SFĂRÂMÁ, sfărấm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma. DOOM
sfărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărấm, 3 sfărấmă, 1 pl. sfărâmắm; conj. prez. 3 să sfărấme
sfărâme
SFĂRẤMĂ, sfărâme, s. f. (Rar) Sfărâmătură. – Cf. sfărâma. DOOM
sfărấmă (rar) s. f., g.-d. art. sfărấmei; pl. sfărấme
sfărâmei
SFĂRẤMĂ, sfărâme, s. f. (Rar) Sfărâmătură. – Cf. sfărâma. DOOM
sfărấmă (rar) s. f., g.-d. art. sfărấmei; pl. sfărấme
sfărâmele
SFĂRẤMĂ, sfărâme, s. f. (Rar) Sfărâmătură. – Cf. sfărâma. DOOM
sfărấmă (rar) s. f., g.-d. art. sfărấmei; pl. sfărấme
sfărâmelor
SFĂRẤMĂ, sfărâme, s. f. (Rar) Sfărâmătură. – Cf. sfărâma. DOOM
sfărấmă (rar) s. f., g.-d. art. sfărấmei; pl. sfărấme
sfărâmi
SFĂRÂMÁ, sfărấm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma. DOOM
sfărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărấm, 3 sfărấmă, 1 pl. sfărâmắm; conj. prez. 3 să sfărấme
sfărâmicioasa
SFĂRÂMICIÓS, -OÁSĂ, sfărâmicioși, -oase, adj. Care se sfărâmă sau se poate sfărâma ușor, care la lovire se preface în părți (foarte) mici. [Var.: sfărmiciós, -oásă adj.] – Sfărâma + suf. -icios. DOOM
sfărâmiciós adj. m., pl. sfărâmicióși; f. sfărâmicioásă, pl. sfărâmicioáse
sfărâmicioase
SFĂRÂMICIÓS, -OÁSĂ, sfărâmicioși, -oase, adj. Care se sfărâmă sau se poate sfărâma ușor, care la lovire se preface în părți (foarte) mici. [Var.: sfărmiciós, -oásă adj.] – Sfărâma + suf. -icios. DOOM
sfărâmiciós adj. m., pl. sfărâmicióși; f. sfărâmicioásă, pl. sfărâmicioáse
sfărâmicioasei
SFĂRÂMICIÓS, -OÁSĂ, sfărâmicioși, -oase, adj. Care se sfărâmă sau se poate sfărâma ușor, care la lovire se preface în părți (foarte) mici. [Var.: sfărmiciós, -oásă adj.] – Sfărâma + suf. -icios. DOOM
sfărâmiciós adj. m., pl. sfărâmicióși; f. sfărâmicioásă, pl. sfărâmicioáse
sfărâmicioasele
SFĂRÂMICIÓS, -OÁSĂ, sfărâmicioși, -oase, adj. Care se sfărâmă sau se poate sfărâma ușor, care la lovire se preface în părți (foarte) mici. [Var.: sfărmiciós, -oásă adj.] – Sfărâma + suf. -icios. DOOM
sfărâmiciós adj. m., pl. sfărâmicióși; f. sfărâmicioásă, pl. sfărâmicioáse
sfărâmicioaselor
SFĂRÂMICIÓS, -OÁSĂ, sfărâmicioși, -oase, adj. Care se sfărâmă sau se poate sfărâma ușor, care la lovire se preface în părți (foarte) mici. [Var.: sfărmiciós, -oásă adj.] – Sfărâma + suf. -icios. DOOM
sfărâmiciós adj. m., pl. sfărâmicióși; f. sfărâmicioásă, pl. sfărâmicioáse
sfărâmicios
SFĂRÂMICIÓS, -OÁSĂ, sfărâmicioși, -oase, adj. Care se sfărâmă sau se poate sfărâma ușor, care la lovire se preface în părți (foarte) mici. [Var.: sfărmiciós, -oásă adj.] – Sfărâma + suf. -icios. DOOM
sfărâmiciós adj. m., pl. sfărâmicióși; f. sfărâmicioásă, pl. sfărâmicioáse
sfărâmiciosul
SFĂRÂMICIÓS, -OÁSĂ, sfărâmicioși, -oase, adj. Care se sfărâmă sau se poate sfărâma ușor, care la lovire se preface în părți (foarte) mici. [Var.: sfărmiciós, -oásă adj.] – Sfărâma + suf. -icios. DOOM
sfărâmiciós adj. m., pl. sfărâmicióși; f. sfărâmicioásă, pl. sfărâmicioáse
sfărâmiciosului
SFĂRÂMICIÓS, -OÁSĂ, sfărâmicioși, -oase, adj. Care se sfărâmă sau se poate sfărâma ușor, care la lovire se preface în părți (foarte) mici. [Var.: sfărmiciós, -oásă adj.] – Sfărâma + suf. -icios. DOOM
sfărâmiciós adj. m., pl. sfărâmicióși; f. sfărâmicioásă, pl. sfărâmicioáse
sfărâmicioși
SFĂRÂMICIÓS, -OÁSĂ, sfărâmicioși, -oase, adj. Care se sfărâmă sau se poate sfărâma ușor, care la lovire se preface în părți (foarte) mici. [Var.: sfărmiciós, -oásă adj.] – Sfărâma + suf. -icios. DOOM
sfărâmiciós adj. m., pl. sfărâmicióși; f. sfărâmicioásă, pl. sfărâmicioáse
sfărâmicioșii
SFĂRÂMICIÓS, -OÁSĂ, sfărâmicioși, -oase, adj. Care se sfărâmă sau se poate sfărâma ușor, care la lovire se preface în părți (foarte) mici. [Var.: sfărmiciós, -oásă adj.] – Sfărâma + suf. -icios. DOOM
sfărâmiciós adj. m., pl. sfărâmicióși; f. sfărâmicioásă, pl. sfărâmicioáse
sfărâmicioșilor
SFĂRÂMICIÓS, -OÁSĂ, sfărâmicioși, -oase, adj. Care se sfărâmă sau se poate sfărâma ușor, care la lovire se preface în părți (foarte) mici. [Var.: sfărmiciós, -oásă adj.] – Sfărâma + suf. -icios. DOOM
sfărâmiciós adj. m., pl. sfărâmicióși; f. sfărâmicioásă, pl. sfărâmicioáse
sfărâmând
SFĂRÂMÁ, sfărấm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma. DOOM
sfărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărấm, 3 sfărấmă, 1 pl. sfărâmắm; conj. prez. 3 să sfărấme
sfărâmări
SFĂRMÁRE s. f. v. sfărâmare. DOOM
sfărâmáre s. f., g.-d. art. sfărâmắrii; pl. sfărâmắri
sfărâmării
SFĂRMÁRE s. f. v. sfărâmare. DOOM
sfărâmáre s. f., g.-d. art. sfărâmắrii; pl. sfărâmắri
sfărâmările
SFĂRMÁRE s. f. v. sfărâmare. DOOM
sfărâmáre s. f., g.-d. art. sfărâmắrii; pl. sfărâmắri
sfărâmărilor
SFĂRMÁRE s. f. v. sfărâmare. DOOM
sfărâmáre s. f., g.-d. art. sfărâmắrii; pl. sfărâmắri
sfărâmătoare
SFĂRÂMĂTÓR, sfarămătoare, s. n. Mașină sau unealtă folosită pentru sfărâmarea diverselor materiale; berbec. – Sfărâma + suf. -ător. DOOM
sfărâmătór s. n., pl. sfărâmătoáre
sfărâmătoarele
SFĂRÂMĂTÓR, sfarămătoare, s. n. Mașină sau unealtă folosită pentru sfărâmarea diverselor materiale; berbec. – Sfărâma + suf. -ător. DOOM
sfărâmătór s. n., pl. sfărâmătoáre
sfărâmătoarelor
SFĂRÂMĂTÓR, sfarămătoare, s. n. Mașină sau unealtă folosită pentru sfărâmarea diverselor materiale; berbec. – Sfărâma + suf. -ător. DOOM
sfărâmătór s. n., pl. sfărâmătoáre
sfărâmător
SFĂRÂMĂTÓR, sfarămătoare, s. n. Mașină sau unealtă folosită pentru sfărâmarea diverselor materiale; berbec. – Sfărâma + suf. -ător. DOOM
sfărâmătór s. n., pl. sfărâmătoáre
sfărâmătorul
SFĂRÂMĂTÓR, sfarămătoare, s. n. Mașină sau unealtă folosită pentru sfărâmarea diverselor materiale; berbec. – Sfărâma + suf. -ător. DOOM
sfărâmătór s. n., pl. sfărâmătoáre
sfărâmătorului
SFĂRÂMĂTÓR, sfarămătoare, s. n. Mașină sau unealtă folosită pentru sfărâmarea diverselor materiale; berbec. – Sfărâma + suf. -ător. DOOM
sfărâmătór s. n., pl. sfărâmătoáre
sfărâmătura
SFĂRÂMĂTÚRĂ, sfărâmături, s. f. Obiect spart în bucăți (mici); fragment, bucată dintr-un astfel de obiect. [Var.: sfărmătúră s. f.] – Sfărâma + suf. -ătură. DOOM
sfărâmătúră s. f., g.-d. art. sfărâmătúrii; pl. sfărâmătúri
sfărâmături
SFĂRÂMĂTÚRĂ, sfărâmături, s. f. Obiect spart în bucăți (mici); fragment, bucată dintr-un astfel de obiect. [Var.: sfărmătúră s. f.] – Sfărâma + suf. -ătură. DOOM
sfărâmătúră s. f., g.-d. art. sfărâmătúrii; pl. sfărâmătúri
sfărâmăturii
SFĂRÂMĂTÚRĂ, sfărâmături, s. f. Obiect spart în bucăți (mici); fragment, bucată dintr-un astfel de obiect. [Var.: sfărmătúră s. f.] – Sfărâma + suf. -ătură. DOOM
sfărâmătúră s. f., g.-d. art. sfărâmătúrii; pl. sfărâmătúri
sfărâmăturile
SFĂRÂMĂTÚRĂ, sfărâmături, s. f. Obiect spart în bucăți (mici); fragment, bucată dintr-un astfel de obiect. [Var.: sfărmătúră s. f.] – Sfărâma + suf. -ătură. DOOM
sfărâmătúră s. f., g.-d. art. sfărâmătúrii; pl. sfărâmătúri
sfărâmăturilor
SFĂRÂMĂTÚRĂ, sfărâmături, s. f. Obiect spart în bucăți (mici); fragment, bucată dintr-un astfel de obiect. [Var.: sfărmătúră s. f.] – Sfărâma + suf. -ătură. DOOM
sfărâmătúră s. f., g.-d. art. sfărâmătúrii; pl. sfărâmătúri
sfărîm
SFĂRÂMÁ, sfărấm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma. DOOM
sfărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărấm, 3 sfărấmă, 1 pl. sfărâmắm; conj. prez. 3 să sfărấme
sfărîma
SFĂRÂMÁ, sfărấm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma. DOOM
sfărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărấm, 3 sfărấmă, 1 pl. sfărâmắm; conj. prez. 3 să sfărấme
sfărîma
SFĂRẤMĂ, sfărâme, s. f. (Rar) Sfărâmătură. – Cf. sfărâma. DOOM
sfărấmă (rar) s. f., g.-d. art. sfărấmei; pl. sfărấme
sfărîmai
SFĂRÂMÁ, sfărấm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma. DOOM
sfărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărấm, 3 sfărấmă, 1 pl. sfărâmắm; conj. prez. 3 să sfărấme
sfărîmam
SFĂRÂMÁ, sfărấm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma. DOOM
sfărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărấm, 3 sfărấmă, 1 pl. sfărâmắm; conj. prez. 3 să sfărấme
sfărîmare
SFĂRÂMÁ, sfărấm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma. DOOM
sfărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărấm, 3 sfărấmă, 1 pl. sfărâmắm; conj. prez. 3 să sfărấme
sfărîmare
SFĂRMÁRE s. f. v. sfărâmare. DOOM
sfărâmáre s. f., g.-d. art. sfărâmắrii; pl. sfărâmắri
sfărîmarea
SFĂRMÁRE s. f. v. sfărâmare. DOOM
sfărâmáre s. f., g.-d. art. sfărâmắrii; pl. sfărâmắri
sfărîmară
SFĂRÂMÁ, sfărấm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma. DOOM
sfărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărấm, 3 sfărấmă, 1 pl. sfărâmắm; conj. prez. 3 să sfărấme
sfărîmarăm
SFĂRÂMÁ, sfărấm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma. DOOM
sfărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărấm, 3 sfărấmă, 1 pl. sfărâmắm; conj. prez. 3 să sfărấme
sfărîmarăți
SFĂRÂMÁ, sfărấm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma. DOOM
sfărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărấm, 3 sfărấmă, 1 pl. sfărâmắm; conj. prez. 3 să sfărấme
sfărîmase
SFĂRÂMÁ, sfărấm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma. DOOM
sfărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărấm, 3 sfărấmă, 1 pl. sfărâmắm; conj. prez. 3 să sfărấme
sfărîmasem
SFĂRÂMÁ, sfărấm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma. DOOM
sfărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărấm, 3 sfărấmă, 1 pl. sfărâmắm; conj. prez. 3 să sfărấme
sfărîmaseră
SFĂRÂMÁ, sfărấm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma. DOOM
sfărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărấm, 3 sfărấmă, 1 pl. sfărâmắm; conj. prez. 3 să sfărấme
sfărîmaserăm
SFĂRÂMÁ, sfărấm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma. DOOM
sfărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărấm, 3 sfărấmă, 1 pl. sfărâmắm; conj. prez. 3 să sfărấme
sfărîmaserăți
SFĂRÂMÁ, sfărấm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma. DOOM
sfărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărấm, 3 sfărấmă, 1 pl. sfărâmắm; conj. prez. 3 să sfărấme
sfărîmaseși
SFĂRÂMÁ, sfărấm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma. DOOM
sfărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărấm, 3 sfărấmă, 1 pl. sfărâmắm; conj. prez. 3 să sfărấme
sfărîmaseți
SFĂRÂMÁ, sfărấm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma. DOOM
sfărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărấm, 3 sfărấmă, 1 pl. sfărâmắm; conj. prez. 3 să sfărấme
sfărîmat
SFĂRÂMÁ, sfărấm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma. DOOM
sfărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărấm, 3 sfărấmă, 1 pl. sfărâmắm; conj. prez. 3 să sfărấme
sfărîmat
SFARÂMÁT2, -Ă, sfărâmați, -te, adj. (Despre lucruri) Făcut fărâme, zdrobit, fărâmițat; fig. destrămat, spulberat. ♦ Fig. (Despre colectivități) Nimicit, zdrobit, învins. [Var.: sfărmát, -ă adj.] – V. sfărâma.
sfărîmata
SFARÂMÁT2, -Ă, sfărâmați, -te, adj. (Despre lucruri) Făcut fărâme, zdrobit, fărâmițat; fig. destrămat, spulberat. ♦ Fig. (Despre colectivități) Nimicit, zdrobit, învins. [Var.: sfărmát, -ă adj.] – V. sfărâma.
sfărîmate
SFARÂMÁT2, -Ă, sfărâmați, -te, adj. (Despre lucruri) Făcut fărâme, zdrobit, fărâmițat; fig. destrămat, spulberat. ♦ Fig. (Despre colectivități) Nimicit, zdrobit, învins. [Var.: sfărmát, -ă adj.] – V. sfărâma.
sfărîmatei
SFARÂMÁT2, -Ă, sfărâmați, -te, adj. (Despre lucruri) Făcut fărâme, zdrobit, fărâmițat; fig. destrămat, spulberat. ♦ Fig. (Despre colectivități) Nimicit, zdrobit, învins. [Var.: sfărmát, -ă adj.] – V. sfărâma.
sfărîmatele
SFARÂMÁT2, -Ă, sfărâmați, -te, adj. (Despre lucruri) Făcut fărâme, zdrobit, fărâmițat; fig. destrămat, spulberat. ♦ Fig. (Despre colectivități) Nimicit, zdrobit, învins. [Var.: sfărmát, -ă adj.] – V. sfărâma.
sfărîmatelor
SFARÂMÁT2, -Ă, sfărâmați, -te, adj. (Despre lucruri) Făcut fărâme, zdrobit, fărâmițat; fig. destrămat, spulberat. ♦ Fig. (Despre colectivități) Nimicit, zdrobit, învins. [Var.: sfărmát, -ă adj.] – V. sfărâma.
sfărîmatul
SFARÂMÁT2, -Ă, sfărâmați, -te, adj. (Despre lucruri) Făcut fărâme, zdrobit, fărâmițat; fig. destrămat, spulberat. ♦ Fig. (Despre colectivități) Nimicit, zdrobit, învins. [Var.: sfărmát, -ă adj.] – V. sfărâma.
sfărîmatului
SFARÂMÁT2, -Ă, sfărâmați, -te, adj. (Despre lucruri) Făcut fărâme, zdrobit, fărâmițat; fig. destrămat, spulberat. ♦ Fig. (Despre colectivități) Nimicit, zdrobit, învins. [Var.: sfărmát, -ă adj.] – V. sfărâma.
sfărîmau
SFĂRÂMÁ, sfărấm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma. DOOM
sfărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărấm, 3 sfărấmă, 1 pl. sfărâmắm; conj. prez. 3 să sfărấme
sfărîmași
SFĂRÂMÁ, sfărấm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma. DOOM
sfărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărấm, 3 sfărấmă, 1 pl. sfărâmắm; conj. prez. 3 să sfărấme
sfărîmați
SFĂRÂMÁ, sfărấm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma. DOOM
sfărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărấm, 3 sfărấmă, 1 pl. sfărâmắm; conj. prez. 3 să sfărấme
sfărîmați
SFARÂMÁT2, -Ă, sfărâmați, -te, adj. (Despre lucruri) Făcut fărâme, zdrobit, fărâmițat; fig. destrămat, spulberat. ♦ Fig. (Despre colectivități) Nimicit, zdrobit, învins. [Var.: sfărmát, -ă adj.] – V. sfărâma.
sfărîmații
SFARÂMÁT2, -Ă, sfărâmați, -te, adj. (Despre lucruri) Făcut fărâme, zdrobit, fărâmițat; fig. destrămat, spulberat. ♦ Fig. (Despre colectivități) Nimicit, zdrobit, învins. [Var.: sfărmát, -ă adj.] – V. sfărâma.
sfărîmaților
SFARÂMÁT2, -Ă, sfărâmați, -te, adj. (Despre lucruri) Făcut fărâme, zdrobit, fărâmițat; fig. destrămat, spulberat. ♦ Fig. (Despre colectivități) Nimicit, zdrobit, învins. [Var.: sfărmát, -ă adj.] – V. sfărâma.
sfărîme
SFĂRÂMÁ, sfărấm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma. DOOM
sfărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărấm, 3 sfărấmă, 1 pl. sfărâmắm; conj. prez. 3 să sfărấme
sfărîme
SFĂRẤMĂ, sfărâme, s. f. (Rar) Sfărâmătură. – Cf. sfărâma. DOOM
sfărấmă (rar) s. f., g.-d. art. sfărấmei; pl. sfărấme
sfărîmei
SFĂRẤMĂ, sfărâme, s. f. (Rar) Sfărâmătură. – Cf. sfărâma. DOOM
sfărấmă (rar) s. f., g.-d. art. sfărấmei; pl. sfărấme
sfărîmele
SFĂRẤMĂ, sfărâme, s. f. (Rar) Sfărâmătură. – Cf. sfărâma. DOOM
sfărấmă (rar) s. f., g.-d. art. sfărấmei; pl. sfărấme
sfărîmelor
SFĂRẤMĂ, sfărâme, s. f. (Rar) Sfărâmătură. – Cf. sfărâma. DOOM
sfărấmă (rar) s. f., g.-d. art. sfărấmei; pl. sfărấme
sfărîmi
SFĂRÂMÁ, sfărấm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma. DOOM
sfărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărấm, 3 sfărấmă, 1 pl. sfărâmắm; conj. prez. 3 să sfărấme
sfărîmicioasa
SFĂRÂMICIÓS, -OÁSĂ, sfărâmicioși, -oase, adj. Care se sfărâmă sau se poate sfărâma ușor, care la lovire se preface în părți (foarte) mici. [Var.: sfărmiciós, -oásă adj.] – Sfărâma + suf. -icios. DOOM
sfărâmiciós adj. m., pl. sfărâmicióși; f. sfărâmicioásă, pl. sfărâmicioáse
sfărîmicioase
SFĂRÂMICIÓS, -OÁSĂ, sfărâmicioși, -oase, adj. Care se sfărâmă sau se poate sfărâma ușor, care la lovire se preface în părți (foarte) mici. [Var.: sfărmiciós, -oásă adj.] – Sfărâma + suf. -icios. DOOM
sfărâmiciós adj. m., pl. sfărâmicióși; f. sfărâmicioásă, pl. sfărâmicioáse
sfărîmicioasei
SFĂRÂMICIÓS, -OÁSĂ, sfărâmicioși, -oase, adj. Care se sfărâmă sau se poate sfărâma ușor, care la lovire se preface în părți (foarte) mici. [Var.: sfărmiciós, -oásă adj.] – Sfărâma + suf. -icios. DOOM
sfărâmiciós adj. m., pl. sfărâmicióși; f. sfărâmicioásă, pl. sfărâmicioáse
sfărîmicioasele
SFĂRÂMICIÓS, -OÁSĂ, sfărâmicioși, -oase, adj. Care se sfărâmă sau se poate sfărâma ușor, care la lovire se preface în părți (foarte) mici. [Var.: sfărmiciós, -oásă adj.] – Sfărâma + suf. -icios. DOOM
sfărâmiciós adj. m., pl. sfărâmicióși; f. sfărâmicioásă, pl. sfărâmicioáse
sfărîmicioaselor
SFĂRÂMICIÓS, -OÁSĂ, sfărâmicioși, -oase, adj. Care se sfărâmă sau se poate sfărâma ușor, care la lovire se preface în părți (foarte) mici. [Var.: sfărmiciós, -oásă adj.] – Sfărâma + suf. -icios. DOOM
sfărâmiciós adj. m., pl. sfărâmicióși; f. sfărâmicioásă, pl. sfărâmicioáse
sfărîmicios
SFĂRÂMICIÓS, -OÁSĂ, sfărâmicioși, -oase, adj. Care se sfărâmă sau se poate sfărâma ușor, care la lovire se preface în părți (foarte) mici. [Var.: sfărmiciós, -oásă adj.] – Sfărâma + suf. -icios. DOOM
sfărâmiciós adj. m., pl. sfărâmicióși; f. sfărâmicioásă, pl. sfărâmicioáse
sfărîmiciosul
SFĂRÂMICIÓS, -OÁSĂ, sfărâmicioși, -oase, adj. Care se sfărâmă sau se poate sfărâma ușor, care la lovire se preface în părți (foarte) mici. [Var.: sfărmiciós, -oásă adj.] – Sfărâma + suf. -icios. DOOM
sfărâmiciós adj. m., pl. sfărâmicióși; f. sfărâmicioásă, pl. sfărâmicioáse
sfărîmiciosului
SFĂRÂMICIÓS, -OÁSĂ, sfărâmicioși, -oase, adj. Care se sfărâmă sau se poate sfărâma ușor, care la lovire se preface în părți (foarte) mici. [Var.: sfărmiciós, -oásă adj.] – Sfărâma + suf. -icios. DOOM
sfărâmiciós adj. m., pl. sfărâmicióși; f. sfărâmicioásă, pl. sfărâmicioáse
sfărîmicioși
SFĂRÂMICIÓS, -OÁSĂ, sfărâmicioși, -oase, adj. Care se sfărâmă sau se poate sfărâma ușor, care la lovire se preface în părți (foarte) mici. [Var.: sfărmiciós, -oásă adj.] – Sfărâma + suf. -icios. DOOM
sfărâmiciós adj. m., pl. sfărâmicióși; f. sfărâmicioásă, pl. sfărâmicioáse
sfărîmicioșii
SFĂRÂMICIÓS, -OÁSĂ, sfărâmicioși, -oase, adj. Care se sfărâmă sau se poate sfărâma ușor, care la lovire se preface în părți (foarte) mici. [Var.: sfărmiciós, -oásă adj.] – Sfărâma + suf. -icios. DOOM
sfărâmiciós adj. m., pl. sfărâmicióși; f. sfărâmicioásă, pl. sfărâmicioáse
sfărîmicioșilor
SFĂRÂMICIÓS, -OÁSĂ, sfărâmicioși, -oase, adj. Care se sfărâmă sau se poate sfărâma ușor, care la lovire se preface în părți (foarte) mici. [Var.: sfărmiciós, -oásă adj.] – Sfărâma + suf. -icios. DOOM
sfărâmiciós adj. m., pl. sfărâmicióși; f. sfărâmicioásă, pl. sfărâmicioáse
sfărîmînd
SFĂRÂMÁ, sfărấm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma. DOOM
sfărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărấm, 3 sfărấmă, 1 pl. sfărâmắm; conj. prez. 3 să sfărấme
sfărîmări
SFĂRMÁRE s. f. v. sfărâmare. DOOM
sfărâmáre s. f., g.-d. art. sfărâmắrii; pl. sfărâmắri
sfărîmării
SFĂRMÁRE s. f. v. sfărâmare. DOOM
sfărâmáre s. f., g.-d. art. sfărâmắrii; pl. sfărâmắri
sfărîmările
SFĂRMÁRE s. f. v. sfărâmare. DOOM
sfărâmáre s. f., g.-d. art. sfărâmắrii; pl. sfărâmắri
sfărîmărilor
SFĂRMÁRE s. f. v. sfărâmare. DOOM
sfărâmáre s. f., g.-d. art. sfărâmắrii; pl. sfărâmắri
sfărîmătoare
SFĂRÂMĂTÓR, sfarămătoare, s. n. Mașină sau unealtă folosită pentru sfărâmarea diverselor materiale; berbec. – Sfărâma + suf. -ător. DOOM
sfărâmătór s. n., pl. sfărâmătoáre
sfărîmătoarele
SFĂRÂMĂTÓR, sfarămătoare, s. n. Mașină sau unealtă folosită pentru sfărâmarea diverselor materiale; berbec. – Sfărâma + suf. -ător. DOOM
sfărâmătór s. n., pl. sfărâmătoáre
sfărîmătoarelor
SFĂRÂMĂTÓR, sfarămătoare, s. n. Mașină sau unealtă folosită pentru sfărâmarea diverselor materiale; berbec. – Sfărâma + suf. -ător. DOOM
sfărâmătór s. n., pl. sfărâmătoáre
sfărîmător
SFĂRÂMĂTÓR, sfarămătoare, s. n. Mașină sau unealtă folosită pentru sfărâmarea diverselor materiale; berbec. – Sfărâma + suf. -ător. DOOM
sfărâmătór s. n., pl. sfărâmătoáre
sfărîmătorul
SFĂRÂMĂTÓR, sfarămătoare, s. n. Mașină sau unealtă folosită pentru sfărâmarea diverselor materiale; berbec. – Sfărâma + suf. -ător. DOOM
sfărâmătór s. n., pl. sfărâmătoáre
sfărîmătorului
SFĂRÂMĂTÓR, sfarămătoare, s. n. Mașină sau unealtă folosită pentru sfărâmarea diverselor materiale; berbec. – Sfărâma + suf. -ător. DOOM
sfărâmătór s. n., pl. sfărâmătoáre
sfărîmătura
SFĂRÂMĂTÚRĂ, sfărâmături, s. f. Obiect spart în bucăți (mici); fragment, bucată dintr-un astfel de obiect. [Var.: sfărmătúră s. f.] – Sfărâma + suf. -ătură. DOOM
sfărâmătúră s. f., g.-d. art. sfărâmătúrii; pl. sfărâmătúri
sfărîmături
SFĂRÂMĂTÚRĂ, sfărâmături, s. f. Obiect spart în bucăți (mici); fragment, bucată dintr-un astfel de obiect. [Var.: sfărmătúră s. f.] – Sfărâma + suf. -ătură. DOOM
sfărâmătúră s. f., g.-d. art. sfărâmătúrii; pl. sfărâmătúri
sfărîmăturii
SFĂRÂMĂTÚRĂ, sfărâmături, s. f. Obiect spart în bucăți (mici); fragment, bucată dintr-un astfel de obiect. [Var.: sfărmătúră s. f.] – Sfărâma + suf. -ătură. DOOM
sfărâmătúră s. f., g.-d. art. sfărâmătúrii; pl. sfărâmătúri
sfărîmăturile
SFĂRÂMĂTÚRĂ, sfărâmături, s. f. Obiect spart în bucăți (mici); fragment, bucată dintr-un astfel de obiect. [Var.: sfărmătúră s. f.] – Sfărâma + suf. -ătură. DOOM
sfărâmătúră s. f., g.-d. art. sfărâmătúrii; pl. sfărâmătúri
sfărîmăturilor
SFĂRÂMĂTÚRĂ, sfărâmături, s. f. Obiect spart în bucăți (mici); fragment, bucată dintr-un astfel de obiect. [Var.: sfărmătúră s. f.] – Sfărâma + suf. -ătură. DOOM
sfărâmătúră s. f., g.-d. art. sfărâmătúrii; pl. sfărâmătúri
sfărăma
SFĂRÎMÁ, sfărî́m, vb. I. (Și în forma sfărma). 1. Tranz. A sparge (în bucăți mici); a zdrobi. Oamenii pun mîna pe ciocan, pe daltă și pe dinamită și încep să sfărîme stînca. BOGZA, Ț. 53. E de mirare, domnule, cum de nu i-a sfărmat capul. C. PETRESCU, C. V. 35. În cîteva clipe sfărîmară tot ce se găsea în odaie. REBREANU, R. II 204. Bocănește el cît bocănește, cînd pîrrr ! cade copacul peste car, de-l sfarmă, și peste boi, de-i ucide. CREANGĂ, P. 46. ◊ (Poetic) Un izvor Sfărîmă bobi de aur și de mărgăritare. EFTIMIU, C. 118. ◊ Expr. A sfărîma lanțurile robiei = a recuceri libertatea. A-și sfărîma capul (sau mintea) = a se frămînta; a-și bate capul. Am destule necazuri ale mele... ca să-mi mai sfarm eu capul și să mă amestec unde n-am cădere. C. PETRESCU, R. DR. 159. De ce să-și sfarme capul cu atîta carte ? REBREANU, I. 52. Oricît îmi sfărm capul... nu-i chip s-o scot la cale. RETEGANUL, P. III 37. ◊ Refl. Focul, în umbra odăii, pîlpîie, scade, se sfarmă într-o grămadă de jar. SADOVEANU, O. VII 334. Roata de dinainte se izbi de el în repegiune și se sfărmă pe loc. ALECSANDRI, O. P. 259. (Poetic) Lăsă să-i lunece de-a lungul obrajilor două lacrimi grele ce i se sfărîmară în stropi de-argint. MIRONESCU, S. A. 86. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. Să-i moară Fulger ? Poți sfărma Și pe-un voinic ce cuteza Să nalțe dreapta lui de fier, Să prindă fulgerul din cer ? COȘBUC, P. I 146. Cine ești ? Spune, că te sfărîm ! ALECSANDRI, T. I 268. ◊ Refl. (Prin exagerare) Fiică-sa însă plîngea de se sfărma. SBIERA, P. 126. 3. Tranz. Fig. (Complementul este un abstract) A destrăma, a spulbera, a risipi, a împrăștia. Vuietul morii sfărma tăcerea zăvoaielor și se ridica deasupra freamătului apelor. SADOVEANU, O. I 68. Titu observă decepția tovarășului său de drum, îi părea rău că i-a sfărîmat o speranță și nu știa cum s-o dreagă. REBREANU, R. I 161. Necinstea în politică sfărîmă datoriile și drepturile unei națiuni întregi. DEMETRESCU, O. 207. ◊ Refl. Unitatea falsă, la care... supuse prin silă lumea, trebui să se sfarme, ca să facă loc unei organizări progresive. BĂLCESCU, O. II 6. (Poetic) În suflet simt cum negura se sfarmă Și se-mpletește albă dimineață. GOGA, P. 26. ♦ Refl. Fig. A se zbate, a se frămînta, a se chinui, a se strădui să... Dar de, boierule, nici ei n-au pămînt și de aceea se tot sfarmă să cîștige. REBREANU, R. I 191. De cînd așteptăm și ne sfărîmăm. GALKACTION, O. I 200. – Variante: sfărmá, sfarm și sfărm, sfărămá (NEGRUZZI, S. I 139) vb. I.
sfărămare
SFĂRÎMÁRE, sfărîmări, s. f. Acțiunea de a (se) sfărîma și rezultatul ei. – Variante: sfărmáre, sfărămáre s. f.
sfărămat
SFARÂMÁT2, -Ă, sfărâmați, -te, adj. (Despre lucruri) Făcut fărâme, zdrobit, fărâmițat; fig. destrămat, spulberat. ♦ Fig. (Despre colectivități) Nimicit, zdrobit, învins. [Var.: sfărmát, -ă adj.] – V. sfărâma.
sfărămat
SFĂRMÁT1 s. n. v. sfărâmat1. DOOM
sfărâmát s. n.
sfărămicios
SFĂRÎMICIÓS, -OÁSĂ, sfărîmicioși, -oase, adj. (Și în forma sfărmicios) Care se sfărîmă (sau se poate sfărîma) ușor, care, la lovire, se preface în părticele mici. Avea senzația că vîrful urechilor a devenit sfărmicios ca porțelanul. C. PETRESCU, C. V. 138. – Variante: sfărmiciós, -oásă, sfărămiciós, -oásă adj.
sfărămătură
SFĂRÎMĂTÚRĂ, sfărîmături, s. f. (Și în forma sfărmătură) Obiect spart în bucăți mici; fragment dintr-un astfel de obiect. În curtea cea mare sînt tot felul de sfărîmături. CAMIL PETRESCU, O. I 205. S-ar putea culege încă numeroase versuri... Ele sînt ca niște sfărîmături din marea inimă a poetului patriot. DEMETRESCU, O. 163. ◊ Fig. Noaptea creștea umedă, iar din mahala veneau cînd și cînd sfărmături de cîntece și chiote. DUNĂREANU, CH. 39. – Variante: sfărmătúră, sfărămătúră (SADOVEANU, O. VI 56, NEGRUZZI, S. I 21) s. f.
sfătoasa
SFĂTÓS, -OÁSĂ, sfătoși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Căruia îi place să povestească; care vorbește cu înțelepciune, care este bun povățuitor; vorbăreț. – Sfat + suf. -os. DOOM
sfătós adj. m., pl. sfătóși; f. sfătoásă, pl. sfătoáse
sfătoase
SFĂTÓS, -OÁSĂ, sfătoși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Căruia îi place să povestească; care vorbește cu înțelepciune, care este bun povățuitor; vorbăreț. – Sfat + suf. -os. DOOM
sfătós adj. m., pl. sfătóși; f. sfătoásă, pl. sfătoáse
sfătoasei
SFĂTÓS, -OÁSĂ, sfătoși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Căruia îi place să povestească; care vorbește cu înțelepciune, care este bun povățuitor; vorbăreț. – Sfat + suf. -os. DOOM
sfătós adj. m., pl. sfătóși; f. sfătoásă, pl. sfătoáse
sfătoasele
SFĂTÓS, -OÁSĂ, sfătoși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Căruia îi place să povestească; care vorbește cu înțelepciune, care este bun povățuitor; vorbăreț. – Sfat + suf. -os. DOOM
sfătós adj. m., pl. sfătóși; f. sfătoásă, pl. sfătoáse
sfătoaselor
SFĂTÓS, -OÁSĂ, sfătoși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Căruia îi place să povestească; care vorbește cu înțelepciune, care este bun povățuitor; vorbăreț. – Sfat + suf. -os. DOOM
sfătós adj. m., pl. sfătóși; f. sfătoásă, pl. sfătoáse
sfătos
SFĂTÓS, -OÁSĂ, sfătoși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Căruia îi place să povestească; care vorbește cu înțelepciune, care este bun povățuitor; vorbăreț. – Sfat + suf. -os. DOOM
sfătós adj. m., pl. sfătóși; f. sfătoásă, pl. sfătoáse
sfătosul
SFĂTÓS, -OÁSĂ, sfătoși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Căruia îi place să povestească; care vorbește cu înțelepciune, care este bun povățuitor; vorbăreț. – Sfat + suf. -os. DOOM
sfătós adj. m., pl. sfătóși; f. sfătoásă, pl. sfătoáse
sfătosului
SFĂTÓS, -OÁSĂ, sfătoși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Căruia îi place să povestească; care vorbește cu înțelepciune, care este bun povățuitor; vorbăreț. – Sfat + suf. -os. DOOM
sfătós adj. m., pl. sfătóși; f. sfătoásă, pl. sfătoáse
sfătoșenia
SFĂTOȘÉNIE s. f. Însușirea de a fi sfătos. – Sfătos + suf. -enie. DOOM
sfătoșénie (-ni-e) s. f., art. sfătoșénia (-ni-a), g.-d. sfătoșénii, art. sfătoșéniei
sfătoșenie
SFĂTOȘÉNIE s. f. Însușirea de a fi sfătos. – Sfătos + suf. -enie. DOOM
sfătoșénie (-ni-e) s. f., art. sfătoșénia (-ni-a), g.-d. sfătoșénii, art. sfătoșéniei
sfătoșeniei
SFĂTOȘÉNIE s. f. Însușirea de a fi sfătos. – Sfătos + suf. -enie. DOOM
sfătoșénie (-ni-e) s. f., art. sfătoșénia (-ni-a), g.-d. sfătoșénii, art. sfătoșéniei
sfătoșenii
SFĂTOȘÉNIE s. f. Însușirea de a fi sfătos. – Sfătos + suf. -enie. DOOM
sfătoșénie (-ni-e) s. f., art. sfătoșénia (-ni-a), g.-d. sfătoșénii, art. sfătoșéniei
sfătoșeniile
SFĂTOȘÉNIE s. f. Însușirea de a fi sfătos. – Sfătos + suf. -enie. DOOM
sfătoșénie (-ni-e) s. f., art. sfătoșénia (-ni-a), g.-d. sfătoșénii, art. sfătoșéniei
sfătoșeniilor
SFĂTOȘÉNIE s. f. Însușirea de a fi sfătos. – Sfătos + suf. -enie. DOOM
sfătoșénie (-ni-e) s. f., art. sfătoșénia (-ni-a), g.-d. sfătoșénii, art. sfătoșéniei
sfătoși
SFĂTÓS, -OÁSĂ, sfătoși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Căruia îi place să povestească; care vorbește cu înțelepciune, care este bun povățuitor; vorbăreț. – Sfat + suf. -os. DOOM
sfătós adj. m., pl. sfătóși; f. sfătoásă, pl. sfătoáse
sfătoșii
SFĂTÓS, -OÁSĂ, sfătoși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Căruia îi place să povestească; care vorbește cu înțelepciune, care este bun povățuitor; vorbăreț. – Sfat + suf. -os. DOOM
sfătós adj. m., pl. sfătóși; f. sfătoásă, pl. sfătoáse
sfătoșilor
SFĂTÓS, -OÁSĂ, sfătoși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Căruia îi place să povestească; care vorbește cu înțelepciune, care este bun povățuitor; vorbăreț. – Sfat + suf. -os. DOOM
sfătós adj. m., pl. sfătóși; f. sfătoásă, pl. sfătoáse
sfătui
SFĂTUÍ, sfătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da cuiva un sfat (1): a povățui, a îndruma; a îndemna. 2. Refl. A cere cuiva părerea sau sfatul (1); a se consulta, a se înțelege cu cineva. 3. Intranz. (Pop.) A sta la vorbă, la taifas; a conversa. – Sfat + suf. -ui. DOOM
sfătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfătuiésc, imperf. 3 sg. sfătuiá; conj. prez. 3 să sfătuiáscă
sfătuia
SFĂTUÍ, sfătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da cuiva un sfat (1): a povățui, a îndruma; a îndemna. 2. Refl. A cere cuiva părerea sau sfatul (1); a se consulta, a se înțelege cu cineva. 3. Intranz. (Pop.) A sta la vorbă, la taifas; a conversa. – Sfat + suf. -ui. DOOM
sfătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfătuiésc, imperf. 3 sg. sfătuiá; conj. prez. 3 să sfătuiáscă
sfătuiai
SFĂTUÍ, sfătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da cuiva un sfat (1): a povățui, a îndruma; a îndemna. 2. Refl. A cere cuiva părerea sau sfatul (1); a se consulta, a se înțelege cu cineva. 3. Intranz. (Pop.) A sta la vorbă, la taifas; a conversa. – Sfat + suf. -ui. DOOM
sfătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfătuiésc, imperf. 3 sg. sfătuiá; conj. prez. 3 să sfătuiáscă
sfătuiala
SFĂTUIÁLĂ, sfătuieli, s. f. (Pop.) Sfătuire. [Pr.: -tu-ia-] – Sfătui + suf. -eală. DOOM
!sfătuiálă (pop.) s. f., g.-d. art. sfătuiélii; pl. sfătuiéli
sfătuiam
SFĂTUÍ, sfătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da cuiva un sfat (1): a povățui, a îndruma; a îndemna. 2. Refl. A cere cuiva părerea sau sfatul (1); a se consulta, a se înțelege cu cineva. 3. Intranz. (Pop.) A sta la vorbă, la taifas; a conversa. – Sfat + suf. -ui. DOOM
sfătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfătuiésc, imperf. 3 sg. sfătuiá; conj. prez. 3 să sfătuiáscă
sfătuiască
SFĂTUÍ, sfătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da cuiva un sfat (1): a povățui, a îndruma; a îndemna. 2. Refl. A cere cuiva părerea sau sfatul (1); a se consulta, a se înțelege cu cineva. 3. Intranz. (Pop.) A sta la vorbă, la taifas; a conversa. – Sfat + suf. -ui. DOOM
sfătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfătuiésc, imperf. 3 sg. sfătuiá; conj. prez. 3 să sfătuiáscă
sfătuiau
SFĂTUÍ, sfătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da cuiva un sfat (1): a povățui, a îndruma; a îndemna. 2. Refl. A cere cuiva părerea sau sfatul (1); a se consulta, a se înțelege cu cineva. 3. Intranz. (Pop.) A sta la vorbă, la taifas; a conversa. – Sfat + suf. -ui. DOOM
sfătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfătuiésc, imperf. 3 sg. sfătuiá; conj. prez. 3 să sfătuiáscă
sfătuiați
SFĂTUÍ, sfătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da cuiva un sfat (1): a povățui, a îndruma; a îndemna. 2. Refl. A cere cuiva părerea sau sfatul (1); a se consulta, a se înțelege cu cineva. 3. Intranz. (Pop.) A sta la vorbă, la taifas; a conversa. – Sfat + suf. -ui. DOOM
sfătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfătuiésc, imperf. 3 sg. sfătuiá; conj. prez. 3 să sfătuiáscă
sfătuieli
SFĂTUIÁLĂ, sfătuieli, s. f. (Pop.) Sfătuire. [Pr.: -tu-ia-] – Sfătui + suf. -eală. DOOM
!sfătuiálă (pop.) s. f., g.-d. art. sfătuiélii; pl. sfătuiéli
sfătuielii
SFĂTUIÁLĂ, sfătuieli, s. f. (Pop.) Sfătuire. [Pr.: -tu-ia-] – Sfătui + suf. -eală. DOOM
!sfătuiálă (pop.) s. f., g.-d. art. sfătuiélii; pl. sfătuiéli
sfătuielile
SFĂTUIÁLĂ, sfătuieli, s. f. (Pop.) Sfătuire. [Pr.: -tu-ia-] – Sfătui + suf. -eală. DOOM
!sfătuiálă (pop.) s. f., g.-d. art. sfătuiélii; pl. sfătuiéli
sfătuielilor
SFĂTUIÁLĂ, sfătuieli, s. f. (Pop.) Sfătuire. [Pr.: -tu-ia-] – Sfătui + suf. -eală. DOOM
!sfătuiálă (pop.) s. f., g.-d. art. sfătuiélii; pl. sfătuiéli
sfătuiesc
SFĂTUÍ, sfătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da cuiva un sfat (1): a povățui, a îndruma; a îndemna. 2. Refl. A cere cuiva părerea sau sfatul (1); a se consulta, a se înțelege cu cineva. 3. Intranz. (Pop.) A sta la vorbă, la taifas; a conversa. – Sfat + suf. -ui. DOOM
sfătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfătuiésc, imperf. 3 sg. sfătuiá; conj. prez. 3 să sfătuiáscă
sfătuiește
SFĂTUÍ, sfătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da cuiva un sfat (1): a povățui, a îndruma; a îndemna. 2. Refl. A cere cuiva părerea sau sfatul (1); a se consulta, a se înțelege cu cineva. 3. Intranz. (Pop.) A sta la vorbă, la taifas; a conversa. – Sfat + suf. -ui. DOOM
sfătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfătuiésc, imperf. 3 sg. sfătuiá; conj. prez. 3 să sfătuiáscă
sfătuiești
SFĂTUÍ, sfătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da cuiva un sfat (1): a povățui, a îndruma; a îndemna. 2. Refl. A cere cuiva părerea sau sfatul (1); a se consulta, a se înțelege cu cineva. 3. Intranz. (Pop.) A sta la vorbă, la taifas; a conversa. – Sfat + suf. -ui. DOOM
sfătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfătuiésc, imperf. 3 sg. sfătuiá; conj. prez. 3 să sfătuiáscă
sfătuii
SFĂTUÍ, sfătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da cuiva un sfat (1): a povățui, a îndruma; a îndemna. 2. Refl. A cere cuiva părerea sau sfatul (1); a se consulta, a se înțelege cu cineva. 3. Intranz. (Pop.) A sta la vorbă, la taifas; a conversa. – Sfat + suf. -ui. DOOM
sfătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfătuiésc, imperf. 3 sg. sfătuiá; conj. prez. 3 să sfătuiáscă
sfătuim
SFĂTUÍ, sfătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da cuiva un sfat (1): a povățui, a îndruma; a îndemna. 2. Refl. A cere cuiva părerea sau sfatul (1); a se consulta, a se înțelege cu cineva. 3. Intranz. (Pop.) A sta la vorbă, la taifas; a conversa. – Sfat + suf. -ui. DOOM
sfătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfătuiésc, imperf. 3 sg. sfătuiá; conj. prez. 3 să sfătuiáscă
sfătuind
SFĂTUÍ, sfătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da cuiva un sfat (1): a povățui, a îndruma; a îndemna. 2. Refl. A cere cuiva părerea sau sfatul (1); a se consulta, a se înțelege cu cineva. 3. Intranz. (Pop.) A sta la vorbă, la taifas; a conversa. – Sfat + suf. -ui. DOOM
sfătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfătuiésc, imperf. 3 sg. sfătuiá; conj. prez. 3 să sfătuiáscă
sfătuire
SFĂTUÍ, sfătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da cuiva un sfat (1): a povățui, a îndruma; a îndemna. 2. Refl. A cere cuiva părerea sau sfatul (1); a se consulta, a se înțelege cu cineva. 3. Intranz. (Pop.) A sta la vorbă, la taifas; a conversa. – Sfat + suf. -ui. DOOM
sfătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfătuiésc, imperf. 3 sg. sfătuiá; conj. prez. 3 să sfătuiáscă
sfătuire
SFĂTUÍRE, sfătuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) sfătui și rezultatul ei; sfătuială. – V. sfătui. DOOM
sfătuíre (rar) s. f., g.-d. art. sfătuírii; pl. sfătuíri
sfătuirea
SFĂTUÍRE, sfătuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) sfătui și rezultatul ei; sfătuială. – V. sfătui. DOOM
sfătuíre (rar) s. f., g.-d. art. sfătuírii; pl. sfătuíri
sfătuiri
SFĂTUÍRE, sfătuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) sfătui și rezultatul ei; sfătuială. – V. sfătui. DOOM
sfătuíre (rar) s. f., g.-d. art. sfătuírii; pl. sfătuíri
sfătuirii
SFĂTUÍRE, sfătuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) sfătui și rezultatul ei; sfătuială. – V. sfătui. DOOM
sfătuíre (rar) s. f., g.-d. art. sfătuírii; pl. sfătuíri
sfătuirile
SFĂTUÍRE, sfătuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) sfătui și rezultatul ei; sfătuială. – V. sfătui. DOOM
sfătuíre (rar) s. f., g.-d. art. sfătuírii; pl. sfătuíri
sfătuirilor
SFĂTUÍRE, sfătuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) sfătui și rezultatul ei; sfătuială. – V. sfătui. DOOM
sfătuíre (rar) s. f., g.-d. art. sfătuírii; pl. sfătuíri
sfătuiră
SFĂTUÍ, sfătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da cuiva un sfat (1): a povățui, a îndruma; a îndemna. 2. Refl. A cere cuiva părerea sau sfatul (1); a se consulta, a se înțelege cu cineva. 3. Intranz. (Pop.) A sta la vorbă, la taifas; a conversa. – Sfat + suf. -ui. DOOM
sfătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfătuiésc, imperf. 3 sg. sfătuiá; conj. prez. 3 să sfătuiáscă
sfătuirăm
SFĂTUÍ, sfătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da cuiva un sfat (1): a povățui, a îndruma; a îndemna. 2. Refl. A cere cuiva părerea sau sfatul (1); a se consulta, a se înțelege cu cineva. 3. Intranz. (Pop.) A sta la vorbă, la taifas; a conversa. – Sfat + suf. -ui. DOOM
sfătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfătuiésc, imperf. 3 sg. sfătuiá; conj. prez. 3 să sfătuiáscă
sfătuirăți
SFĂTUÍ, sfătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da cuiva un sfat (1): a povățui, a îndruma; a îndemna. 2. Refl. A cere cuiva părerea sau sfatul (1); a se consulta, a se înțelege cu cineva. 3. Intranz. (Pop.) A sta la vorbă, la taifas; a conversa. – Sfat + suf. -ui. DOOM
sfătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfătuiésc, imperf. 3 sg. sfătuiá; conj. prez. 3 să sfătuiáscă
sfătuise
SFĂTUÍ, sfătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da cuiva un sfat (1): a povățui, a îndruma; a îndemna. 2. Refl. A cere cuiva părerea sau sfatul (1); a se consulta, a se înțelege cu cineva. 3. Intranz. (Pop.) A sta la vorbă, la taifas; a conversa. – Sfat + suf. -ui. DOOM
sfătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfătuiésc, imperf. 3 sg. sfătuiá; conj. prez. 3 să sfătuiáscă
sfătuisem
SFĂTUÍ, sfătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da cuiva un sfat (1): a povățui, a îndruma; a îndemna. 2. Refl. A cere cuiva părerea sau sfatul (1); a se consulta, a se înțelege cu cineva. 3. Intranz. (Pop.) A sta la vorbă, la taifas; a conversa. – Sfat + suf. -ui. DOOM
sfătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfătuiésc, imperf. 3 sg. sfătuiá; conj. prez. 3 să sfătuiáscă
sfătuiseră
SFĂTUÍ, sfătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da cuiva un sfat (1): a povățui, a îndruma; a îndemna. 2. Refl. A cere cuiva părerea sau sfatul (1); a se consulta, a se înțelege cu cineva. 3. Intranz. (Pop.) A sta la vorbă, la taifas; a conversa. – Sfat + suf. -ui. DOOM
sfătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfătuiésc, imperf. 3 sg. sfătuiá; conj. prez. 3 să sfătuiáscă
sfătuiserăm
SFĂTUÍ, sfătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da cuiva un sfat (1): a povățui, a îndruma; a îndemna. 2. Refl. A cere cuiva părerea sau sfatul (1); a se consulta, a se înțelege cu cineva. 3. Intranz. (Pop.) A sta la vorbă, la taifas; a conversa. – Sfat + suf. -ui. DOOM
sfătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfătuiésc, imperf. 3 sg. sfătuiá; conj. prez. 3 să sfătuiáscă
sfătuiserăți
SFĂTUÍ, sfătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da cuiva un sfat (1): a povățui, a îndruma; a îndemna. 2. Refl. A cere cuiva părerea sau sfatul (1); a se consulta, a se înțelege cu cineva. 3. Intranz. (Pop.) A sta la vorbă, la taifas; a conversa. – Sfat + suf. -ui. DOOM
sfătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfătuiésc, imperf. 3 sg. sfătuiá; conj. prez. 3 să sfătuiáscă
sfătuiseși
SFĂTUÍ, sfătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da cuiva un sfat (1): a povățui, a îndruma; a îndemna. 2. Refl. A cere cuiva părerea sau sfatul (1); a se consulta, a se înțelege cu cineva. 3. Intranz. (Pop.) A sta la vorbă, la taifas; a conversa. – Sfat + suf. -ui. DOOM
sfătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfătuiésc, imperf. 3 sg. sfătuiá; conj. prez. 3 să sfătuiáscă
sfătuiseți
SFĂTUÍ, sfătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da cuiva un sfat (1): a povățui, a îndruma; a îndemna. 2. Refl. A cere cuiva părerea sau sfatul (1); a se consulta, a se înțelege cu cineva. 3. Intranz. (Pop.) A sta la vorbă, la taifas; a conversa. – Sfat + suf. -ui. DOOM
sfătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfătuiésc, imperf. 3 sg. sfătuiá; conj. prez. 3 să sfătuiáscă
sfătuit
SFĂTUÍ, sfătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da cuiva un sfat (1): a povățui, a îndruma; a îndemna. 2. Refl. A cere cuiva părerea sau sfatul (1); a se consulta, a se înțelege cu cineva. 3. Intranz. (Pop.) A sta la vorbă, la taifas; a conversa. – Sfat + suf. -ui. DOOM
sfătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfătuiésc, imperf. 3 sg. sfătuiá; conj. prez. 3 să sfătuiáscă
sfătuitoare
SFĂTUITÓR, -OÁRE, sfătuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care dă sfaturi; povățuitor. [Pr.: -tu-i-] – Sfătui + suf. -tor. DOOM
sfătuitór (-tu-i-) s. m., pl. sfătuitóri
sfătuitoarea
SFĂTUITÓR, -OÁRE, sfătuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care dă sfaturi; povățuitor. [Pr.: -tu-i-] – Sfătui + suf. -tor. DOOM
sfătuitór (-tu-i-) s. m., pl. sfătuitóri
sfătuitoarei
SFĂTUITÓR, -OÁRE, sfătuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care dă sfaturi; povățuitor. [Pr.: -tu-i-] – Sfătui + suf. -tor. DOOM
sfătuitór (-tu-i-) s. m., pl. sfătuitóri
sfătuitoarele
SFĂTUITÓR, -OÁRE, sfătuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care dă sfaturi; povățuitor. [Pr.: -tu-i-] – Sfătui + suf. -tor. DOOM
sfătuitór (-tu-i-) s. m., pl. sfătuitóri
sfătuitoarelor
SFĂTUITÓR, -OÁRE, sfătuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care dă sfaturi; povățuitor. [Pr.: -tu-i-] – Sfătui + suf. -tor. DOOM
sfătuitór (-tu-i-) s. m., pl. sfătuitóri
sfătuitor
SFĂTUITÓR, -OÁRE, sfătuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care dă sfaturi; povățuitor. [Pr.: -tu-i-] – Sfătui + suf. -tor. DOOM
sfătuitór (-tu-i-) s. m., pl. sfătuitóri
sfătuitori
SFĂTUITÓR, -OÁRE, sfătuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care dă sfaturi; povățuitor. [Pr.: -tu-i-] – Sfătui + suf. -tor. DOOM
sfătuitór (-tu-i-) s. m., pl. sfătuitóri
sfătuitorii
SFĂTUITÓR, -OÁRE, sfătuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care dă sfaturi; povățuitor. [Pr.: -tu-i-] – Sfătui + suf. -tor. DOOM
sfătuitór (-tu-i-) s. m., pl. sfătuitóri
sfătuitorilor
SFĂTUITÓR, -OÁRE, sfătuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care dă sfaturi; povățuitor. [Pr.: -tu-i-] – Sfătui + suf. -tor. DOOM
sfătuitór (-tu-i-) s. m., pl. sfătuitóri
sfătuitorul
SFĂTUITÓR, -OÁRE, sfătuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care dă sfaturi; povățuitor. [Pr.: -tu-i-] – Sfătui + suf. -tor. DOOM
sfătuitór (-tu-i-) s. m., pl. sfătuitóri
sfătuitorului
SFĂTUITÓR, -OÁRE, sfătuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care dă sfaturi; povățuitor. [Pr.: -tu-i-] – Sfătui + suf. -tor. DOOM
sfătuitór (-tu-i-) s. m., pl. sfătuitóri
sfătuiși
SFĂTUÍ, sfătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da cuiva un sfat (1): a povățui, a îndruma; a îndemna. 2. Refl. A cere cuiva părerea sau sfatul (1); a se consulta, a se înțelege cu cineva. 3. Intranz. (Pop.) A sta la vorbă, la taifas; a conversa. – Sfat + suf. -ui. DOOM
sfătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfătuiésc, imperf. 3 sg. sfătuiá; conj. prez. 3 să sfătuiáscă
sfătuiți
SFĂTUÍ, sfătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da cuiva un sfat (1): a povățui, a îndruma; a îndemna. 2. Refl. A cere cuiva părerea sau sfatul (1); a se consulta, a se înțelege cu cineva. 3. Intranz. (Pop.) A sta la vorbă, la taifas; a conversa. – Sfat + suf. -ui. DOOM
sfătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfătuiésc, imperf. 3 sg. sfătuiá; conj. prez. 3 să sfătuiáscă
sfășia
SFÎȘIÁ, sfî́șii, vb. I. Tranz. 1. A rupe în bucăți, a sfîrtica. Luă ghergheful și într-o clipă îl făcu bucăți, sfîșiind cu înverșunare etamina. CĂLINESCU, E. O. I 94. Era să-i sfîșie niște cîini de la o turmă de oi care pășteau pe padină. CAMIL PETRESCU, O. I 151. Teodat, tu rîzi ? Dar moarta cea lipsită de sicriu Își va răscula poporul, să te sfîșie de viu ! COȘBUC, P. I 121. Niște porci îi sfîșiară mantela. BĂLCESCU, O. II 258. ◊ Fig. Strigătele vrăbiilor sfîșiau tăcerea ca niște chiote. SADOVEANU, O. III 568. Luntrea, un vis de aur, pînza albastră-a mării O sfîșie – și aproape ea vine-acum de mal. EMINESCU, O. IV 170. ◊ Refl. reciproc. Fiarele se-nfiorează Și-mprejur, arzînd de dorul de-a se sfîșia-ntre ele, Se așază. EMINESCU, O. I 166. (Fig.) Apoi iaca ce, oameni buni: de sute de ani două țări surori... Moldova noastră și Valahia, sau Țara Muntenească, de care poate-ți fi auzit vorbindu-se, se sfîșie și se mănîncă între dînsele. CREANGĂ, A. 162. ♦ (Cu complementul «inima») A chinui, a îndurera. Această șerpoaică de văduvă, care a sfîșiat atîtea inimi, se va tîrî la pămînt. GANE, N. III 81. Ieri am luat seama, ți-a adresat o ocheadă, care mi-a sfîșiat inima. BOLINTINEANU, O. 328. ◊ Refl. Rătăceau... printr-o jale ș-o pustietate de li se sfîșia inima. SADOVEANU, O. I 573. 2. Fig. A defăima, a bîrfi, a critica cu răutate. De te urăsc, de te sfîșie Vrăjmașii tăi – ce-mi pasă mie ! VLAHUȚĂ, O. A. 29. Unii te laudă foarte ca pe-un strălucit viteaz; Alții, adică boierii, te sfîșie cu necaz. HASDEU, R. V. 59. Unii critică și sfîșie pe ceilalți. La GHICA, A. 688. – Variantă: sfășiá (NEGRUZZI, S. I 66) vb. I.