se
SELÉNIU s. m. Element chimic, metaloid negru-cenușiu care se găsește în natură în combinație cu sulful și care se utilizează în industria sticlei, a ceramicii și la fabricarea celulelor fotoelectrice. [Var.: selénium s. n.] – Din fr. sélénium.

DOOM

seléniu [niu pron. niu] s. n., art. seléniul; simb. Se

seaca
LĂSÁT¹ s. n. Faptul de a lăsa. ◊ Lăsatul (sau Lăsata)-secului = (în practica religioasă creștină) ultima zi înainte de începerea unui post (îndeosebi a postului Paștelui); petrecere care are loc cu acest prilej. [Var.: lăsáta s. f. art.] – V. lăsa.

DOOM

!Lăsátul-sécului/Lăsáta-sécului (sărbătoare) s. propriu n./f.

seaca
SEC, SEÁCĂ, seci, adj. 1. Lipsit de apă; care a secat, s-a uscat. Albia seacă a unui râu. ♦ (Despre locuri) Lipsit de umezeală; p. ext. arid, neproductiv. ◊ Tuse seacă = tuse uscată, fără expectorație. Timbru (sau sigiliu) sec = urmă de ștampilă în relief, care se imprimă pe anumite acte cu o mașină specială, fără tuș. 2. În care nu se află nimic; gol, deșert. Nucă seacă = nucă fără miez sau cu miezul nedezvoltat. Sunet sec = sunet scurt, fără rezonanță. Ochi sec = orbită goală a ochiului. ◊ Expr. (Substantivat) A înghiți în sec = a) a înghiți fără a avea ceva în gură; b) a se reține de la ceva, a fi nevoit să-și înfrâneze o dorință. ♦ (Pop.; despre părțile corpului) Atrofiat, paralizat. Mână seacă. 3. (În loc. adj.) De sec = de post, care nu este de dulce. 4. Fig. Lipsit de conținut, de sens, fără folos. ◊ Loc. adv. În sec = în zadar, fără rost. 5. Fig. (Adesea substantivat) Fără minte, prost. 6. Fig. (Despre oameni și manifestările lor; adesea adverbial) Lipsit de sensibilitate, de căldură; aspru, tăios, rece. 7. Fig. (Rar) Tare, puternic, dârz. – Lat. siccus.

DOOM

sec adj. m., f. seácă; pl. m. și f. seci

seacă
SECÁ, sec, vb. I. I. 1. Tranz. și intranz. A face să dispară sau a dispărea apa dintr-un râu, dintr-un lac etc.; a (se) usca. ♦ Intranz. (Despre lichide) A se pierde, a dispărea. 2. Tranz. Fig. A stoarce, a slei, a istovi puterea, vlaga cuiva. 3. Intranz. (Despre plante, semințe) A-și pierde seva, germenele de viață; a se veșteji. ♦ (Pop.; despre corpul omului, despre membre, ochi) A se atrofia, a paraliza. II. Tranz. Fig. 1. A pricinui cuiva o emoție puternică, o durere; a chinui. 2. (Înv.) A ucide. – Lat. siccare.

DOOM

secá (a ~) vb., ind. prez. 3 seácă

seama
SEÁMĂ s. f. 1. (În loc. și expr.; exprimă ideea de calcul mintal, o judecată, o constatare, o observație) De bună seamă = desigur, fără îndoială. Mai cu seamă = mai ales, îndeosebi. A-și da seama = a constata, a se lămuri, a pricepe. A lua seama (sau seamă) = a) a se gândi, a reflecta adânc, a fi atent; b) a supraveghea; c) a observa ceva, a remarca; d) a înțelege, a se lămuri. (Pop.) A-și lua seama = a se răzgândi. 2. (În loc. și expr.; exprimă ideea de folos, interes, grijă) Pe seama (cuiva) = a) în folosul sau în interesul (cuiva); b) în sarcina (cuiva), asupra (cuiva). A lăsa pe (sau în) seama cuiva sau a da pe (sau în) seamă (sau în seama cuiva) = a da (sau a lăsa) în paza, în grija, în posesia cuiva. A lua seama (de cineva) = a se ocupa, a se îngriji (de cineva). A ține seama (sau, rar, seamă) de cineva (sau de ceva) = a lua în considerație, a avea în vedere pe cineva (sau ceva). 3. Însemnătate, importanță; vază, faimă. ◊ Loc. adj. De seamă = important, însemnat; cu trecere. 4. Fel, gen; soi. ◊ Expr. De-o seamă (cu cineva) sau de seama cuiva = la fel cu cineva, în aceeași situație, categorie socială cu cineva; de aceeași vârstă cu cineva. 5. Rost, rânduială. ◊ Expr. A ști seama (la ceva) = a avea experiența unui lucru, a ști cum să procedeze. A-i face (cuiva) seama = a omorî, a ucide (pe cineva). A-și face (singur) seama (sau, rar, seamă) = a se sinucide. 6. Socoteală, calcul; cont. ◊ Expr. A ști seama = a cunoaște situația unui lucru. 7. Număr, cantitate (nehotărâtă); câțiva. O seamă de învățați. ◊ Loc. adj. și adv. Fără număr și fără seamă = (care este) în număr mare; mult. Peste seamă = peste măsură, exagerat. ♦ (În legătură cu noțiuni temporale) Interval, perioadă (nehotărâtă). Așa trăia de o seamă de vreme. – Din magh. szám.

DOOM

!nebăgáre în seámă (lipsă de considerație) loc. s. f., g.-d. art. nebăgắrii în seámă

seamăn
SEÁMĂN, semeni, s. m. (în forma semen) Cel care e la fel cu cineva; aproapele cuiva; om (considerat în raport cu alt om). ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) seamăn = fără asemănare, extraordinar. ◊ Expr. A nu (mai) avea seamăn (pe lume) = a fi unic, a nu avea pereche, asemănare. [Var.: sémen s. m.] – Din semăna² (derivat regresiv).

DOOM

!sémen (persoană, drug de fier) s. m., pl. sémeni

seamăn
SEMĂNÁ², sémăn, vb. I. Intranz. 1. A avea trăsături, calități, defecte comune cu altcineva sau cu altceva; a se asemui, a se asemăna. ◊ Expr. A semăna cu cineva (sau cuiva) bucățică ruptă (sau tăiată) ori a semăna ca două picături (de apă) = a semăna perfect cu cineva, a fi leit cu altul. 2. A părea, a arăta, a face impresia de... – Lat. similare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

seamăn
SEMĂNÁ¹, sémăn, vb. I. Tranz. 1. A pune sau a arunca sămânța în pământul pregătit în prealabil pentru a o face să încolțească și să răsară; a însămânța. ♦ (Înv.) A pune în pământ, a îngropa. ♦ (Pop.) A arunca boabe de grâu, bomboane, stafide etc. în direcția unei persoane de Anul Nou sau la nuntă, însoțind gestul și de o urare. 2. A pune din loc în loc; a presăra, a împrăștia, a risipi. 3. Fig. A răspândi, a propaga idei, cunoștințe, vrajbă etc. – Lat. seminare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

seamănul
SEÁMĂN, semeni, s. m. (în forma semen) Cel care e la fel cu cineva; aproapele cuiva; om (considerat în raport cu alt om). ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) seamăn = fără asemănare, extraordinar. ◊ Expr. A nu (mai) avea seamăn (pe lume) = a fi unic, a nu avea pereche, asemănare. [Var.: sémen s. m.] – Din semăna² (derivat regresiv).

DOOM

!sémen (persoană, drug de fier) s. m., pl. sémeni

seamănului
SEÁMĂN, semeni, s. m. (în forma semen) Cel care e la fel cu cineva; aproapele cuiva; om (considerat în raport cu alt om). ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) seamăn = fără asemănare, extraordinar. ◊ Expr. A nu (mai) avea seamăn (pe lume) = a fi unic, a nu avea pereche, asemănare. [Var.: sémen s. m.] – Din semăna² (derivat regresiv).

DOOM

!sémen (persoană, drug de fier) s. m., pl. sémeni

seamănă
SEMĂNÁ², sémăn, vb. I. Intranz. 1. A avea trăsături, calități, defecte comune cu altcineva sau cu altceva; a se asemui, a se asemăna. ◊ Expr. A semăna cu cineva (sau cuiva) bucățică ruptă (sau tăiată) ori a semăna ca două picături (de apă) = a semăna perfect cu cineva, a fi leit cu altul. 2. A părea, a arăta, a face impresia de... – Lat. similare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

seamănă
SEMĂNÁ¹, sémăn, vb. I. Tranz. 1. A pune sau a arunca sămânța în pământul pregătit în prealabil pentru a o face să încolțească și să răsară; a însămânța. ♦ (Înv.) A pune în pământ, a îngropa. ♦ (Pop.) A arunca boabe de grâu, bomboane, stafide etc. în direcția unei persoane de Anul Nou sau la nuntă, însoțind gestul și de o urare. 2. A pune din loc în loc; a presăra, a împrăștia, a risipi. 3. Fig. A răspândi, a propaga idei, cunoștințe, vrajbă etc. – Lat. seminare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

seanța
SEÁNȚĂ, seanțe, s. f. (Înv.) Ședință. [Pr.: se-an-] – Din fr. séance.

DOOM

seánță (înv.) (se-an-) s. f., g.-d. art. seánței; pl. seánțe

seanțe
SEÁNȚĂ, seanțe, s. f. (Înv.) Ședință. [Pr.: se-an-] – Din fr. séance.

DOOM

seánță (înv.) (se-an-) s. f., g.-d. art. seánței; pl. seánțe

seanței
SEÁNȚĂ, seanțe, s. f. (Înv.) Ședință. [Pr.: se-an-] – Din fr. séance.

DOOM

seánță (înv.) (se-an-) s. f., g.-d. art. seánței; pl. seánțe

seanțele
SEÁNȚĂ, seanțe, s. f. (Înv.) Ședință. [Pr.: se-an-] – Din fr. séance.

DOOM

seánță (înv.) (se-an-) s. f., g.-d. art. seánței; pl. seánțe

seanțelor
SEÁNȚĂ, seanțe, s. f. (Înv.) Ședință. [Pr.: se-an-] – Din fr. séance.

DOOM

seánță (înv.) (se-an-) s. f., g.-d. art. seánței; pl. seánțe

seara
SEÁRĂ, seri, s. f. Parte de la sfârșitul zilei, când începe să se întunece; interval de timp cuprins între sfârșitul zilei și momentul când cineva își încheie activitatea, se duce la culcare. ◊ Loc. adv. De cu seară = încă din timpul serii precedente; odată cu venirea serii, la începutul serii. Către (sau spre, înspre, pe) seară = când se lasă seara. ◊ Expr. Bună seara! formulă de salut, la întâlnire sau la despărțire, în timpul serii. A da (cuiva) bună seara sau a-și lua (de la cineva) bună seara (sau seara bună) = a saluta (pe cineva) în timpul serii. ♦ (Adverbial; în forma seara) În timpul de la sfârșitul zilei, când începe să se întunece; în fiecare zi când începe să se întunece. – Lat. sera.

DOOM

ástă-seáră (în seara aceasta) adv.

searbăd
SEÁRBĂD, -Ă, serbezi, -de, adj. 1. (Despre alimente) Fără gust, nesărat, fad; (despre gustul alimentelor) nedefinit, insipid; leșios. 2. Fig. Plictisitor, monoton, fără colorit (artistic). 3. (Despre oameni) Palid la față; fără vlagă, veștejit. – Et. nec.

DOOM

seárbăd adj. m., pl. sérbezi; f. seárbădă, pl. sérbede

searbăda
SEÁRBĂD, -Ă, serbezi, -de, adj. 1. (Despre alimente) Fără gust, nesărat, fad; (despre gustul alimentelor) nedefinit, insipid; leșios. 2. Fig. Plictisitor, monoton, fără colorit (artistic). 3. (Despre oameni) Palid la față; fără vlagă, veștejit. – Et. nec.

DOOM

seárbăd adj. m., pl. sérbezi; f. seárbădă, pl. sérbede

searbădul
SEÁRBĂD, -Ă, serbezi, -de, adj. 1. (Despre alimente) Fără gust, nesărat, fad; (despre gustul alimentelor) nedefinit, insipid; leșios. 2. Fig. Plictisitor, monoton, fără colorit (artistic). 3. (Despre oameni) Palid la față; fără vlagă, veștejit. – Et. nec.

DOOM

seárbăd adj. m., pl. sérbezi; f. seárbădă, pl. sérbede

searbădului
SEÁRBĂD, -Ă, serbezi, -de, adj. 1. (Despre alimente) Fără gust, nesărat, fad; (despre gustul alimentelor) nedefinit, insipid; leșios. 2. Fig. Plictisitor, monoton, fără colorit (artistic). 3. (Despre oameni) Palid la față; fără vlagă, veștejit. – Et. nec.

DOOM

seárbăd adj. m., pl. sérbezi; f. seárbădă, pl. sérbede

sebacee
SEBACÉU, -ÉE, sebacee, adj. (în sintagmele) Glandă sebacee = glandă în formă exocrină, care se găsește la rădăcina firelor de păr și care secretează sebumul. Chist sebaceu = umflătură sub piele, produsă prin hipertrofia glandelor sebacee. – Din fr. sébacé, lat. sebacens.

DOOM

sebacéu adj. m.; f. sg. și pl. sebacée

sebaceea
SEBACÉU, -ÉE, sebacee, adj. (în sintagmele) Glandă sebacee = glandă în formă exocrină, care se găsește la rădăcina firelor de păr și care secretează sebumul. Chist sebaceu = umflătură sub piele, produsă prin hipertrofia glandelor sebacee. – Din fr. sébacé, lat. sebacens.

DOOM

sebacéu adj. m.; f. sg. și pl. sebacée

sebaceei
SEBACÉU, -ÉE, sebacee, adj. (în sintagmele) Glandă sebacee = glandă în formă exocrină, care se găsește la rădăcina firelor de păr și care secretează sebumul. Chist sebaceu = umflătură sub piele, produsă prin hipertrofia glandelor sebacee. – Din fr. sébacé, lat. sebacens.

DOOM

sebacéu adj. m.; f. sg. și pl. sebacée

sebaceele
SEBACÉU, -ÉE, sebacee, adj. (în sintagmele) Glandă sebacee = glandă în formă exocrină, care se găsește la rădăcina firelor de păr și care secretează sebumul. Chist sebaceu = umflătură sub piele, produsă prin hipertrofia glandelor sebacee. – Din fr. sébacé, lat. sebacens.

DOOM

sebacéu adj. m.; f. sg. și pl. sebacée

sebaceelor
SEBACÉU, -ÉE, sebacee, adj. (în sintagmele) Glandă sebacee = glandă în formă exocrină, care se găsește la rădăcina firelor de păr și care secretează sebumul. Chist sebaceu = umflătură sub piele, produsă prin hipertrofia glandelor sebacee. – Din fr. sébacé, lat. sebacens.

DOOM

sebacéu adj. m.; f. sg. și pl. sebacée

sebacei
SEBACÉU, -ÉE, sebacee, adj. (în sintagmele) Glandă sebacee = glandă în formă exocrină, care se găsește la rădăcina firelor de păr și care secretează sebumul. Chist sebaceu = umflătură sub piele, produsă prin hipertrofia glandelor sebacee. – Din fr. sébacé, lat. sebacens.

DOOM

sebacéu adj. m.; f. sg. și pl. sebacée

sebaceii
SEBACÉU, -ÉE, sebacee, adj. (în sintagmele) Glandă sebacee = glandă în formă exocrină, care se găsește la rădăcina firelor de păr și care secretează sebumul. Chist sebaceu = umflătură sub piele, produsă prin hipertrofia glandelor sebacee. – Din fr. sébacé, lat. sebacens.

DOOM

sebacéu adj. m.; f. sg. și pl. sebacée

sebaceilor
SEBACÉU, -ÉE, sebacee, adj. (în sintagmele) Glandă sebacee = glandă în formă exocrină, care se găsește la rădăcina firelor de păr și care secretează sebumul. Chist sebaceu = umflătură sub piele, produsă prin hipertrofia glandelor sebacee. – Din fr. sébacé, lat. sebacens.

DOOM

sebacéu adj. m.; f. sg. și pl. sebacée

sebaceu
SEBACÉU, -ÉE, sebacee, adj. (în sintagmele) Glandă sebacee = glandă în formă exocrină, care se găsește la rădăcina firelor de păr și care secretează sebumul. Chist sebaceu = umflătură sub piele, produsă prin hipertrofia glandelor sebacee. – Din fr. sébacé, lat. sebacens.

DOOM

sebacéu adj. m.; f. sg. și pl. sebacée

sebaceul
SEBACÉU, -ÉE, sebacee, adj. (în sintagmele) Glandă sebacee = glandă în formă exocrină, care se găsește la rădăcina firelor de păr și care secretează sebumul. Chist sebaceu = umflătură sub piele, produsă prin hipertrofia glandelor sebacee. – Din fr. sébacé, lat. sebacens.

DOOM

sebacéu adj. m.; f. sg. și pl. sebacée

sebaceului
SEBACÉU, -ÉE, sebacee, adj. (în sintagmele) Glandă sebacee = glandă în formă exocrină, care se găsește la rădăcina firelor de păr și care secretează sebumul. Chist sebaceu = umflătură sub piele, produsă prin hipertrofia glandelor sebacee. – Din fr. sébacé, lat. sebacens.

DOOM

sebacéu adj. m.; f. sg. și pl. sebacée

sebastă
SEBÁSTĂ s.f. Pește ghimpos care se găsește în golful Gasconiei și în Marea Mediterană. [< fr. sébaste].

sebeșan
SEBEȘÁN, -Ă, sebeșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Sebeș. 2. Adj. Care aparține municipiului Sebeș sau sebeșenilor (1), referitor la Sebeș ori la sebeșeni. – Sebeș (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

sebeșeán adj. m., s. m., pl. sebeșéni; adj. f. sebeșeánă, pl. sebeșéne

sebeșan
SEBEȘÁN, -Ă, sebeșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Sebeș. 2. Adj. Care aparține municipiului Sebeș sau sebeșenilor (1), referitor la Sebeș ori la sebeșeni. – Sebeș (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

sebeșeán adj. m., s. m., pl. sebeșéni; adj. f. sebeșeánă, pl. sebeșéne

sebeșancă
SEBEȘÁNCĂ, sebeșence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Sebeș. – Sebeșan + suf. -că.

DOOM

sebeșeáncă s. f., g.-d. art. sebeșéncei; pl. sebeșénce

sebeșean
SEBEȘÁN, -Ă, sebeșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Sebeș. 2. Adj. Care aparține municipiului Sebeș sau sebeșenilor (1), referitor la Sebeș ori la sebeșeni. – Sebeș (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

sebeșeán adj. m., s. m., pl. sebeșéni; adj. f. sebeșeánă, pl. sebeșéne

sebeșean
SEBEȘÁN, -Ă, sebeșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Sebeș. 2. Adj. Care aparține municipiului Sebeș sau sebeșenilor (1), referitor la Sebeș ori la sebeșeni. – Sebeș (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

sebeșeán adj. m., s. m., pl. sebeșéni; adj. f. sebeșeánă, pl. sebeșéne

sebeșeana
SEBEȘÁN, -Ă, sebeșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Sebeș. 2. Adj. Care aparține municipiului Sebeș sau sebeșenilor (1), referitor la Sebeș ori la sebeșeni. – Sebeș (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

sebeșeán adj. m., s. m., pl. sebeșéni; adj. f. sebeșeánă, pl. sebeșéne

sebeșeanca
SEBEȘÁNCĂ, sebeșence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Sebeș. – Sebeșan + suf. -că.

DOOM

sebeșeáncă s. f., g.-d. art. sebeșéncei; pl. sebeșénce

sebeșeanco
SEBEȘÁNCĂ, sebeșence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Sebeș. – Sebeșan + suf. -că.

DOOM

sebeșeáncă s. f., g.-d. art. sebeșéncei; pl. sebeșénce

sebeșeanul
SEBEȘÁN, -Ă, sebeșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Sebeș. 2. Adj. Care aparține municipiului Sebeș sau sebeșenilor (1), referitor la Sebeș ori la sebeșeni. – Sebeș (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

sebeșeán adj. m., s. m., pl. sebeșéni; adj. f. sebeșeánă, pl. sebeșéne

sebeșeanului
SEBEȘÁN, -Ă, sebeșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Sebeș. 2. Adj. Care aparține municipiului Sebeș sau sebeșenilor (1), referitor la Sebeș ori la sebeșeni. – Sebeș (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

sebeșeán adj. m., s. m., pl. sebeșéni; adj. f. sebeșeánă, pl. sebeșéne

sebeșence
SEBEȘÁNCĂ, sebeșence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Sebeș. – Sebeșan + suf. -că.

DOOM

sebeșeáncă s. f., g.-d. art. sebeșéncei; pl. sebeșénce

sebeșencei
SEBEȘÁNCĂ, sebeșence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Sebeș. – Sebeșan + suf. -că.

DOOM

sebeșeáncă s. f., g.-d. art. sebeșéncei; pl. sebeșénce

sebeșencele
SEBEȘÁNCĂ, sebeșence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Sebeș. – Sebeșan + suf. -că.

DOOM

sebeșeáncă s. f., g.-d. art. sebeșéncei; pl. sebeșénce

sebeșencelor
SEBEȘÁNCĂ, sebeșence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Sebeș. – Sebeșan + suf. -că.

DOOM

sebeșeáncă s. f., g.-d. art. sebeșéncei; pl. sebeșénce

sebeșene
SEBEȘÁN, -Ă, sebeșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Sebeș. 2. Adj. Care aparține municipiului Sebeș sau sebeșenilor (1), referitor la Sebeș ori la sebeșeni. – Sebeș (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

sebeșeán adj. m., s. m., pl. sebeșéni; adj. f. sebeșeánă, pl. sebeșéne

sebeșenei
SEBEȘÁN, -Ă, sebeșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Sebeș. 2. Adj. Care aparține municipiului Sebeș sau sebeșenilor (1), referitor la Sebeș ori la sebeșeni. – Sebeș (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

sebeșeán adj. m., s. m., pl. sebeșéni; adj. f. sebeșeánă, pl. sebeșéne

sebeșenele
SEBEȘÁN, -Ă, sebeșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Sebeș. 2. Adj. Care aparține municipiului Sebeș sau sebeșenilor (1), referitor la Sebeș ori la sebeșeni. – Sebeș (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

sebeșeán adj. m., s. m., pl. sebeșéni; adj. f. sebeșeánă, pl. sebeșéne

sebeșenelor
SEBEȘÁN, -Ă, sebeșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Sebeș. 2. Adj. Care aparține municipiului Sebeș sau sebeșenilor (1), referitor la Sebeș ori la sebeșeni. – Sebeș (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

sebeșeán adj. m., s. m., pl. sebeșéni; adj. f. sebeșeánă, pl. sebeșéne

sebeșeni
SEBEȘÁN, -Ă, sebeșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Sebeș. 2. Adj. Care aparține municipiului Sebeș sau sebeșenilor (1), referitor la Sebeș ori la sebeșeni. – Sebeș (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

sebeșeán adj. m., s. m., pl. sebeșéni; adj. f. sebeșeánă, pl. sebeșéne

sebeșenii
SEBEȘÁN, -Ă, sebeșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Sebeș. 2. Adj. Care aparține municipiului Sebeș sau sebeșenilor (1), referitor la Sebeș ori la sebeșeni. – Sebeș (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

sebeșeán adj. m., s. m., pl. sebeșéni; adj. f. sebeșeánă, pl. sebeșéne

sebeșenilor
SEBEȘÁN, -Ă, sebeșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Sebeș. 2. Adj. Care aparține municipiului Sebeș sau sebeșenilor (1), referitor la Sebeș ori la sebeșeni. – Sebeș (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

sebeșeán adj. m., s. m., pl. sebeșéni; adj. f. sebeșeánă, pl. sebeșéne

sebopoieza
SEBOPOIÉZĂ s.f. Secreție de sebum. [Pron. -po-ie-. / < fr. sébopoïèse].

sebopoieze
SEBOPOIÉZĂ s.f. Secreție de sebum. [Pron. -po-ie-. / < fr. sébopoïèse].

sebopoiezei
SEBOPOIÉZĂ s.f. Secreție de sebum. [Pron. -po-ie-. / < fr. sébopoïèse].

seboree
SEBORÉE, seboree, s. f. Boală de piele provocată de secreția excesivă a glandelor sebacee și adesea însoțită de hipertrofie glandulară. – Din fr. séborrhée.

DOOM

seborée s. f., art. seboréea, g.-d. art. seboréei; pl. seborée

seboreea
SEBORÉE, seboree, s. f. Boală de piele provocată de secreția excesivă a glandelor sebacee și adesea însoțită de hipertrofie glandulară. – Din fr. séborrhée.

DOOM

seborée s. f., art. seboréea, g.-d. art. seboréei; pl. seborée

seboreei
SEBORÉE, seboree, s. f. Boală de piele provocată de secreția excesivă a glandelor sebacee și adesea însoțită de hipertrofie glandulară. – Din fr. séborrhée.

DOOM

seborée s. f., art. seboréea, g.-d. art. seboréei; pl. seborée

seboreele
SEBORÉE, seboree, s. f. Boală de piele provocată de secreția excesivă a glandelor sebacee și adesea însoțită de hipertrofie glandulară. – Din fr. séborrhée.

DOOM

seborée s. f., art. seboréea, g.-d. art. seboréei; pl. seborée

seboreelor
SEBORÉE, seboree, s. f. Boală de piele provocată de secreția excesivă a glandelor sebacee și adesea însoțită de hipertrofie glandulară. – Din fr. séborrhée.

DOOM

seborée s. f., art. seboréea, g.-d. art. seboréei; pl. seborée

seboreic
SEBORÉIC, -Ă, seboreici, -ce, adj. (Med.) De natura seboreei, de seboree. [Pr.: -re-ic] – Din fr. séborrhéique.

DOOM

seboréic (-re-ic) adj. m., pl. seboréici; f. seboréică, pl. seboréice

seboreica
SEBORÉIC, -Ă, seboreici, -ce, adj. (Med.) De natura seboreei, de seboree. [Pr.: -re-ic] – Din fr. séborrhéique.

DOOM

seboréic (-re-ic) adj. m., pl. seboréici; f. seboréică, pl. seboréice

seboreice
SEBORÉIC, -Ă, seboreici, -ce, adj. (Med.) De natura seboreei, de seboree. [Pr.: -re-ic] – Din fr. séborrhéique.

DOOM

seboréic (-re-ic) adj. m., pl. seboréici; f. seboréică, pl. seboréice

seboreicei
SEBORÉIC, -Ă, seboreici, -ce, adj. (Med.) De natura seboreei, de seboree. [Pr.: -re-ic] – Din fr. séborrhéique.

DOOM

seboréic (-re-ic) adj. m., pl. seboréici; f. seboréică, pl. seboréice

seboreicele
SEBORÉIC, -Ă, seboreici, -ce, adj. (Med.) De natura seboreei, de seboree. [Pr.: -re-ic] – Din fr. séborrhéique.

DOOM

seboréic (-re-ic) adj. m., pl. seboréici; f. seboréică, pl. seboréice

seboreicelor
SEBORÉIC, -Ă, seboreici, -ce, adj. (Med.) De natura seboreei, de seboree. [Pr.: -re-ic] – Din fr. séborrhéique.

DOOM

seboréic (-re-ic) adj. m., pl. seboréici; f. seboréică, pl. seboréice

seboreici
SEBORÉIC, -Ă, seboreici, -ce, adj. (Med.) De natura seboreei, de seboree. [Pr.: -re-ic] – Din fr. séborrhéique.

DOOM

seboréic (-re-ic) adj. m., pl. seboréici; f. seboréică, pl. seboréice

seboreicii
SEBORÉIC, -Ă, seboreici, -ce, adj. (Med.) De natura seboreei, de seboree. [Pr.: -re-ic] – Din fr. séborrhéique.

DOOM

seboréic (-re-ic) adj. m., pl. seboréici; f. seboréică, pl. seboréice

seboreicilor
SEBORÉIC, -Ă, seboreici, -ce, adj. (Med.) De natura seboreei, de seboree. [Pr.: -re-ic] – Din fr. séborrhéique.

DOOM

seboréic (-re-ic) adj. m., pl. seboréici; f. seboréică, pl. seboréice

seboreicul
SEBORÉIC, -Ă, seboreici, -ce, adj. (Med.) De natura seboreei, de seboree. [Pr.: -re-ic] – Din fr. séborrhéique.

DOOM

seboréic (-re-ic) adj. m., pl. seboréici; f. seboréică, pl. seboréice

seboreicului
SEBORÉIC, -Ă, seboreici, -ce, adj. (Med.) De natura seboreei, de seboree. [Pr.: -re-ic] – Din fr. séborrhéique.

DOOM

seboréic (-re-ic) adj. m., pl. seboréici; f. seboréică, pl. seboréice

sebum
SÉBUM s. n. Substanță grasă secretată de glandele sebacee. – Din fr. sébum, lat. sebum.

DOOM

sébum s. n.

sebumul
SÉBUM s. n. Substanță grasă secretată de glandele sebacee. – Din fr. sébum, lat. sebum.

DOOM

sébum s. n.

sebumului
SÉBUM s. n. Substanță grasă secretată de glandele sebacee. – Din fr. sébum, lat. sebum.

DOOM

sébum s. n.

sec
LĂSÁT¹ s. n. Faptul de a lăsa. ◊ Lăsatul (sau Lăsata)-secului = (în practica religioasă creștină) ultima zi înainte de începerea unui post (îndeosebi a postului Paștelui); petrecere care are loc cu acest prilej. [Var.: lăsáta s. f. art.] – V. lăsa.

DOOM

!Lăsátul-sécului/Lăsáta-sécului (sărbătoare) s. propriu n./f.

sec
SEC, SEÁCĂ, seci, adj. 1. Lipsit de apă; care a secat, s-a uscat. Albia seacă a unui râu. ♦ (Despre locuri) Lipsit de umezeală; p. ext. arid, neproductiv. ◊ Tuse seacă = tuse uscată, fără expectorație. Timbru (sau sigiliu) sec = urmă de ștampilă în relief, care se imprimă pe anumite acte cu o mașină specială, fără tuș. 2. În care nu se află nimic; gol, deșert. Nucă seacă = nucă fără miez sau cu miezul nedezvoltat. Sunet sec = sunet scurt, fără rezonanță. Ochi sec = orbită goală a ochiului. ◊ Expr. (Substantivat) A înghiți în sec = a) a înghiți fără a avea ceva în gură; b) a se reține de la ceva, a fi nevoit să-și înfrâneze o dorință. ♦ (Pop.; despre părțile corpului) Atrofiat, paralizat. Mână seacă. 3. (În loc. adj.) De sec = de post, care nu este de dulce. 4. Fig. Lipsit de conținut, de sens, fără folos. ◊ Loc. adv. În sec = în zadar, fără rost. 5. Fig. (Adesea substantivat) Fără minte, prost. 6. Fig. (Despre oameni și manifestările lor; adesea adverbial) Lipsit de sensibilitate, de căldură; aspru, tăios, rece. 7. Fig. (Rar) Tare, puternic, dârz. – Lat. siccus.

DOOM

sec adj. m., f. seácă; pl. m. și f. seci

sec
SECÁ, sec, vb. I. I. 1. Tranz. și intranz. A face să dispară sau a dispărea apa dintr-un râu, dintr-un lac etc.; a (se) usca. ♦ Intranz. (Despre lichide) A se pierde, a dispărea. 2. Tranz. Fig. A stoarce, a slei, a istovi puterea, vlaga cuiva. 3. Intranz. (Despre plante, semințe) A-și pierde seva, germenele de viață; a se veșteji. ♦ (Pop.; despre corpul omului, despre membre, ochi) A se atrofia, a paraliza. II. Tranz. Fig. 1. A pricinui cuiva o emoție puternică, o durere; a chinui. 2. (Înv.) A ucide. – Lat. siccare.

DOOM

secá (a ~) vb., ind. prez. 3 seácă

seca
SECÁ, sec, vb. I. I. 1. Tranz. și intranz. A face să dispară sau a dispărea apa dintr-un râu, dintr-un lac etc.; a (se) usca. ♦ Intranz. (Despre lichide) A se pierde, a dispărea. 2. Tranz. Fig. A stoarce, a slei, a istovi puterea, vlaga cuiva. 3. Intranz. (Despre plante, semințe) A-și pierde seva, germenele de viață; a se veșteji. ♦ (Pop.; despre corpul omului, despre membre, ochi) A se atrofia, a paraliza. II. Tranz. Fig. 1. A pricinui cuiva o emoție puternică, o durere; a chinui. 2. (Înv.) A ucide. – Lat. siccare.

DOOM

secá (a ~) vb., ind. prez. 3 seácă

secai
SECÁ, sec, vb. I. I. 1. Tranz. și intranz. A face să dispară sau a dispărea apa dintr-un râu, dintr-un lac etc.; a (se) usca. ♦ Intranz. (Despre lichide) A se pierde, a dispărea. 2. Tranz. Fig. A stoarce, a slei, a istovi puterea, vlaga cuiva. 3. Intranz. (Despre plante, semințe) A-și pierde seva, germenele de viață; a se veșteji. ♦ (Pop.; despre corpul omului, despre membre, ochi) A se atrofia, a paraliza. II. Tranz. Fig. 1. A pricinui cuiva o emoție puternică, o durere; a chinui. 2. (Înv.) A ucide. – Lat. siccare.

DOOM

secá (a ~) vb., ind. prez. 3 seácă

secale
SECÁRĂ s. f. 1. Plantă anuală din familia gramineelor, cu paiul mai înalt și cu spicul mai aspru decât al grâului, care se cultivă ca plantă alimentară și furajeră (Secale cereale). 2. Compus: secară-cornută = conul-secarei. – Lat. secale.

secalinus
OBSÍGĂ s. f. Numele mai multor specii de plante erbacee asemănătoare cu ovăzul, cultivate pentru nutreț (Bromus și Brachypodium). – Din bg. obsila, scr. ovsika.

secam
SECÁ, sec, vb. I. I. 1. Tranz. și intranz. A face să dispară sau a dispărea apa dintr-un râu, dintr-un lac etc.; a (se) usca. ♦ Intranz. (Despre lichide) A se pierde, a dispărea. 2. Tranz. Fig. A stoarce, a slei, a istovi puterea, vlaga cuiva. 3. Intranz. (Despre plante, semințe) A-și pierde seva, germenele de viață; a se veșteji. ♦ (Pop.; despre corpul omului, despre membre, ochi) A se atrofia, a paraliza. II. Tranz. Fig. 1. A pricinui cuiva o emoție puternică, o durere; a chinui. 2. (Înv.) A ucide. – Lat. siccare.

DOOM

secá (a ~) vb., ind. prez. 3 seácă

secant
SECÁNT, -Ă, secante, adj., s. f. 1. Adj. (Despre drepte, curbe) Care întretaie o linie, un plan. ◊ Plan secant = plan care intersectează una sau mai multe suprafețe fără a fi plan tangent. ♦ (Substantivat, f.) Dreaptă care intersectează în două puncte un cerc sau o curbă sau care intersectează una ori mai multe drepte sau plane. 2. S. f. Funcție trigonometrică care, înmulțită cu funcția cosinus, este egală cu funcția unitate. – Din fr. sécant.

DOOM

secántă s. f., g.-d. art. secántei; pl. secánte; abr. sec

secanta
SECÁNT, -Ă, secante, adj., s. f. 1. Adj. (Despre drepte, curbe) Care întretaie o linie, un plan. ◊ Plan secant = plan care intersectează una sau mai multe suprafețe fără a fi plan tangent. ♦ (Substantivat, f.) Dreaptă care intersectează în două puncte un cerc sau o curbă sau care intersectează una ori mai multe drepte sau plane. 2. S. f. Funcție trigonometrică care, înmulțită cu funcția cosinus, este egală cu funcția unitate. – Din fr. sécant.

DOOM

secántă s. f., g.-d. art. secántei; pl. secánte; abr. sec

secante
SECÁNT, -Ă, secante, adj., s. f. 1. Adj. (Despre drepte, curbe) Care întretaie o linie, un plan. ◊ Plan secant = plan care intersectează una sau mai multe suprafețe fără a fi plan tangent. ♦ (Substantivat, f.) Dreaptă care intersectează în două puncte un cerc sau o curbă sau care intersectează una ori mai multe drepte sau plane. 2. S. f. Funcție trigonometrică care, înmulțită cu funcția cosinus, este egală cu funcția unitate. – Din fr. sécant.

DOOM

secántă s. f., g.-d. art. secántei; pl. secánte; abr. sec

secantei
SECÁNT, -Ă, secante, adj., s. f. 1. Adj. (Despre drepte, curbe) Care întretaie o linie, un plan. ◊ Plan secant = plan care intersectează una sau mai multe suprafețe fără a fi plan tangent. ♦ (Substantivat, f.) Dreaptă care intersectează în două puncte un cerc sau o curbă sau care intersectează una ori mai multe drepte sau plane. 2. S. f. Funcție trigonometrică care, înmulțită cu funcția cosinus, este egală cu funcția unitate. – Din fr. sécant.

DOOM

secántă s. f., g.-d. art. secántei; pl. secánte; abr. sec

secantele
SECÁNT, -Ă, secante, adj., s. f. 1. Adj. (Despre drepte, curbe) Care întretaie o linie, un plan. ◊ Plan secant = plan care intersectează una sau mai multe suprafețe fără a fi plan tangent. ♦ (Substantivat, f.) Dreaptă care intersectează în două puncte un cerc sau o curbă sau care intersectează una ori mai multe drepte sau plane. 2. S. f. Funcție trigonometrică care, înmulțită cu funcția cosinus, este egală cu funcția unitate. – Din fr. sécant.

DOOM

secántă s. f., g.-d. art. secántei; pl. secánte; abr. sec

secantelor
SECÁNT, -Ă, secante, adj., s. f. 1. Adj. (Despre drepte, curbe) Care întretaie o linie, un plan. ◊ Plan secant = plan care intersectează una sau mai multe suprafețe fără a fi plan tangent. ♦ (Substantivat, f.) Dreaptă care intersectează în două puncte un cerc sau o curbă sau care intersectează una ori mai multe drepte sau plane. 2. S. f. Funcție trigonometrică care, înmulțită cu funcția cosinus, este egală cu funcția unitate. – Din fr. sécant.

DOOM

secántă s. f., g.-d. art. secántei; pl. secánte; abr. sec

secantul
SECÁNT, -Ă, secante, adj., s. f. 1. Adj. (Despre drepte, curbe) Care întretaie o linie, un plan. ◊ Plan secant = plan care intersectează una sau mai multe suprafețe fără a fi plan tangent. ♦ (Substantivat, f.) Dreaptă care intersectează în două puncte un cerc sau o curbă sau care intersectează una ori mai multe drepte sau plane. 2. S. f. Funcție trigonometrică care, înmulțită cu funcția cosinus, este egală cu funcția unitate. – Din fr. sécant.

DOOM

secántă s. f., g.-d. art. secántei; pl. secánte; abr. sec

secantului
SECÁNT, -Ă, secante, adj., s. f. 1. Adj. (Despre drepte, curbe) Care întretaie o linie, un plan. ◊ Plan secant = plan care intersectează una sau mai multe suprafețe fără a fi plan tangent. ♦ (Substantivat, f.) Dreaptă care intersectează în două puncte un cerc sau o curbă sau care intersectează una ori mai multe drepte sau plane. 2. S. f. Funcție trigonometrică care, înmulțită cu funcția cosinus, este egală cu funcția unitate. – Din fr. sécant.

DOOM

secántă s. f., g.-d. art. secántei; pl. secánte; abr. sec

secantă
SECÁNTĂ, secante, s. f. (Mat.) 1. Dreaptă care întretaie o curbă în două sau în mai multe puncte distincte. 2. Funcție trigonometrică a unui unghi egală cu raportul ipotenuzei față de cateta care aparține unghiului dat, considerat ca făcînd parte dintr-un triunghi dreptunghi.

secanți
SECÁNT, -Ă, secante, adj., s. f. 1. Adj. (Despre drepte, curbe) Care întretaie o linie, un plan. ◊ Plan secant = plan care intersectează una sau mai multe suprafețe fără a fi plan tangent. ♦ (Substantivat, f.) Dreaptă care intersectează în două puncte un cerc sau o curbă sau care intersectează una ori mai multe drepte sau plane. 2. S. f. Funcție trigonometrică care, înmulțită cu funcția cosinus, este egală cu funcția unitate. – Din fr. sécant.

DOOM

secántă s. f., g.-d. art. secántei; pl. secánte; abr. sec

secanții
SECÁNT, -Ă, secante, adj., s. f. 1. Adj. (Despre drepte, curbe) Care întretaie o linie, un plan. ◊ Plan secant = plan care intersectează una sau mai multe suprafețe fără a fi plan tangent. ♦ (Substantivat, f.) Dreaptă care intersectează în două puncte un cerc sau o curbă sau care intersectează una ori mai multe drepte sau plane. 2. S. f. Funcție trigonometrică care, înmulțită cu funcția cosinus, este egală cu funcția unitate. – Din fr. sécant.

DOOM

secántă s. f., g.-d. art. secántei; pl. secánte; abr. sec

secanților
SECÁNT, -Ă, secante, adj., s. f. 1. Adj. (Despre drepte, curbe) Care întretaie o linie, un plan. ◊ Plan secant = plan care intersectează una sau mai multe suprafețe fără a fi plan tangent. ♦ (Substantivat, f.) Dreaptă care intersectează în două puncte un cerc sau o curbă sau care intersectează una ori mai multe drepte sau plane. 2. S. f. Funcție trigonometrică care, înmulțită cu funcția cosinus, este egală cu funcția unitate. – Din fr. sécant.

DOOM

secántă s. f., g.-d. art. secántei; pl. secánte; abr. sec

secara
SECÁRĂ s. f. 1. Plantă anuală din familia gramineelor, cu paiul mai înalt și cu spicul mai aspru decât al grâului, care se cultivă ca plantă alimentară și furajeră (Secale cereale). 2. Compus: secară-cornută = conul-secarei. – Lat. secale.

DOOM

corn-de-secáră / córnul-secárei (ciupercă) s. m.

secare
SECÁ, sec, vb. I. I. 1. Tranz. și intranz. A face să dispară sau a dispărea apa dintr-un râu, dintr-un lac etc.; a (se) usca. ♦ Intranz. (Despre lichide) A se pierde, a dispărea. 2. Tranz. Fig. A stoarce, a slei, a istovi puterea, vlaga cuiva. 3. Intranz. (Despre plante, semințe) A-și pierde seva, germenele de viață; a se veșteji. ♦ (Pop.; despre corpul omului, despre membre, ochi) A se atrofia, a paraliza. II. Tranz. Fig. 1. A pricinui cuiva o emoție puternică, o durere; a chinui. 2. (Înv.) A ucide. – Lat. siccare.

DOOM

secá (a ~) vb., ind. prez. 3 seácă

secare
SECÁRĂ s. f. 1. Plantă anuală din familia gramineelor, cu paiul mai înalt și cu spicul mai aspru decât al grâului, care se cultivă ca plantă alimentară și furajeră (Secale cereale). 2. Compus: secară-cornută = conul-secarei. – Lat. secale.

DOOM

corn-de-secáră / córnul-secárei (ciupercă) s. m.

secare
SECÁRE, secări, s. f. Acțiunea de a seca și rezultatul ei. Secarea mlaștinilor. – V. seca.

DOOM

secáre s. f., g.-d. art. secắrii; pl. secắri

secarea
SECÁRE, secări, s. f. Acțiunea de a seca și rezultatul ei. Secarea mlaștinilor. – V. seca.

DOOM

secáre s. f., g.-d. art. secắrii; pl. secắri

secarei
SECÁRĂ s. f. 1. Plantă anuală din familia gramineelor, cu paiul mai înalt și cu spicul mai aspru decât al grâului, care se cultivă ca plantă alimentară și furajeră (Secale cereale). 2. Compus: secară-cornută = conul-secarei. – Lat. secale.

DOOM

corn-de-secáră / córnul-secárei (ciupercă) s. m.

secară
SECÁ, sec, vb. I. I. 1. Tranz. și intranz. A face să dispară sau a dispărea apa dintr-un râu, dintr-un lac etc.; a (se) usca. ♦ Intranz. (Despre lichide) A se pierde, a dispărea. 2. Tranz. Fig. A stoarce, a slei, a istovi puterea, vlaga cuiva. 3. Intranz. (Despre plante, semințe) A-și pierde seva, germenele de viață; a se veșteji. ♦ (Pop.; despre corpul omului, despre membre, ochi) A se atrofia, a paraliza. II. Tranz. Fig. 1. A pricinui cuiva o emoție puternică, o durere; a chinui. 2. (Înv.) A ucide. – Lat. siccare.

DOOM

secá (a ~) vb., ind. prez. 3 seácă

secarăm
SECÁ, sec, vb. I. I. 1. Tranz. și intranz. A face să dispară sau a dispărea apa dintr-un râu, dintr-un lac etc.; a (se) usca. ♦ Intranz. (Despre lichide) A se pierde, a dispărea. 2. Tranz. Fig. A stoarce, a slei, a istovi puterea, vlaga cuiva. 3. Intranz. (Despre plante, semințe) A-și pierde seva, germenele de viață; a se veșteji. ♦ (Pop.; despre corpul omului, despre membre, ochi) A se atrofia, a paraliza. II. Tranz. Fig. 1. A pricinui cuiva o emoție puternică, o durere; a chinui. 2. (Înv.) A ucide. – Lat. siccare.

DOOM

secá (a ~) vb., ind. prez. 3 seácă

secarăți
SECÁ, sec, vb. I. I. 1. Tranz. și intranz. A face să dispară sau a dispărea apa dintr-un râu, dintr-un lac etc.; a (se) usca. ♦ Intranz. (Despre lichide) A se pierde, a dispărea. 2. Tranz. Fig. A stoarce, a slei, a istovi puterea, vlaga cuiva. 3. Intranz. (Despre plante, semințe) A-și pierde seva, germenele de viață; a se veșteji. ♦ (Pop.; despre corpul omului, despre membre, ochi) A se atrofia, a paraliza. II. Tranz. Fig. 1. A pricinui cuiva o emoție puternică, o durere; a chinui. 2. (Înv.) A ucide. – Lat. siccare.

DOOM

secá (a ~) vb., ind. prez. 3 seácă

secase
SECÁ, sec, vb. I. I. 1. Tranz. și intranz. A face să dispară sau a dispărea apa dintr-un râu, dintr-un lac etc.; a (se) usca. ♦ Intranz. (Despre lichide) A se pierde, a dispărea. 2. Tranz. Fig. A stoarce, a slei, a istovi puterea, vlaga cuiva. 3. Intranz. (Despre plante, semințe) A-și pierde seva, germenele de viață; a se veșteji. ♦ (Pop.; despre corpul omului, despre membre, ochi) A se atrofia, a paraliza. II. Tranz. Fig. 1. A pricinui cuiva o emoție puternică, o durere; a chinui. 2. (Înv.) A ucide. – Lat. siccare.

DOOM

secá (a ~) vb., ind. prez. 3 seácă

secasem
SECÁ, sec, vb. I. I. 1. Tranz. și intranz. A face să dispară sau a dispărea apa dintr-un râu, dintr-un lac etc.; a (se) usca. ♦ Intranz. (Despre lichide) A se pierde, a dispărea. 2. Tranz. Fig. A stoarce, a slei, a istovi puterea, vlaga cuiva. 3. Intranz. (Despre plante, semințe) A-și pierde seva, germenele de viață; a se veșteji. ♦ (Pop.; despre corpul omului, despre membre, ochi) A se atrofia, a paraliza. II. Tranz. Fig. 1. A pricinui cuiva o emoție puternică, o durere; a chinui. 2. (Înv.) A ucide. – Lat. siccare.

DOOM

secá (a ~) vb., ind. prez. 3 seácă

secaseră
SECÁ, sec, vb. I. I. 1. Tranz. și intranz. A face să dispară sau a dispărea apa dintr-un râu, dintr-un lac etc.; a (se) usca. ♦ Intranz. (Despre lichide) A se pierde, a dispărea. 2. Tranz. Fig. A stoarce, a slei, a istovi puterea, vlaga cuiva. 3. Intranz. (Despre plante, semințe) A-și pierde seva, germenele de viață; a se veșteji. ♦ (Pop.; despre corpul omului, despre membre, ochi) A se atrofia, a paraliza. II. Tranz. Fig. 1. A pricinui cuiva o emoție puternică, o durere; a chinui. 2. (Înv.) A ucide. – Lat. siccare.

DOOM

secá (a ~) vb., ind. prez. 3 seácă

secaserăm
SECÁ, sec, vb. I. I. 1. Tranz. și intranz. A face să dispară sau a dispărea apa dintr-un râu, dintr-un lac etc.; a (se) usca. ♦ Intranz. (Despre lichide) A se pierde, a dispărea. 2. Tranz. Fig. A stoarce, a slei, a istovi puterea, vlaga cuiva. 3. Intranz. (Despre plante, semințe) A-și pierde seva, germenele de viață; a se veșteji. ♦ (Pop.; despre corpul omului, despre membre, ochi) A se atrofia, a paraliza. II. Tranz. Fig. 1. A pricinui cuiva o emoție puternică, o durere; a chinui. 2. (Înv.) A ucide. – Lat. siccare.

DOOM

secá (a ~) vb., ind. prez. 3 seácă

secaserăți
SECÁ, sec, vb. I. I. 1. Tranz. și intranz. A face să dispară sau a dispărea apa dintr-un râu, dintr-un lac etc.; a (se) usca. ♦ Intranz. (Despre lichide) A se pierde, a dispărea. 2. Tranz. Fig. A stoarce, a slei, a istovi puterea, vlaga cuiva. 3. Intranz. (Despre plante, semințe) A-și pierde seva, germenele de viață; a se veșteji. ♦ (Pop.; despre corpul omului, despre membre, ochi) A se atrofia, a paraliza. II. Tranz. Fig. 1. A pricinui cuiva o emoție puternică, o durere; a chinui. 2. (Înv.) A ucide. – Lat. siccare.

DOOM

secá (a ~) vb., ind. prez. 3 seácă

secaseși
SECÁ, sec, vb. I. I. 1. Tranz. și intranz. A face să dispară sau a dispărea apa dintr-un râu, dintr-un lac etc.; a (se) usca. ♦ Intranz. (Despre lichide) A se pierde, a dispărea. 2. Tranz. Fig. A stoarce, a slei, a istovi puterea, vlaga cuiva. 3. Intranz. (Despre plante, semințe) A-și pierde seva, germenele de viață; a se veșteji. ♦ (Pop.; despre corpul omului, despre membre, ochi) A se atrofia, a paraliza. II. Tranz. Fig. 1. A pricinui cuiva o emoție puternică, o durere; a chinui. 2. (Înv.) A ucide. – Lat. siccare.

DOOM

secá (a ~) vb., ind. prez. 3 seácă

secaseți
SECÁ, sec, vb. I. I. 1. Tranz. și intranz. A face să dispară sau a dispărea apa dintr-un râu, dintr-un lac etc.; a (se) usca. ♦ Intranz. (Despre lichide) A se pierde, a dispărea. 2. Tranz. Fig. A stoarce, a slei, a istovi puterea, vlaga cuiva. 3. Intranz. (Despre plante, semințe) A-și pierde seva, germenele de viață; a se veșteji. ♦ (Pop.; despre corpul omului, despre membre, ochi) A se atrofia, a paraliza. II. Tranz. Fig. 1. A pricinui cuiva o emoție puternică, o durere; a chinui. 2. (Înv.) A ucide. – Lat. siccare.

DOOM

secá (a ~) vb., ind. prez. 3 seácă

secat
SECÁ, sec, vb. I. I. 1. Tranz. și intranz. A face să dispară sau a dispărea apa dintr-un râu, dintr-un lac etc.; a (se) usca. ♦ Intranz. (Despre lichide) A se pierde, a dispărea. 2. Tranz. Fig. A stoarce, a slei, a istovi puterea, vlaga cuiva. 3. Intranz. (Despre plante, semințe) A-și pierde seva, germenele de viață; a se veșteji. ♦ (Pop.; despre corpul omului, despre membre, ochi) A se atrofia, a paraliza. II. Tranz. Fig. 1. A pricinui cuiva o emoție puternică, o durere; a chinui. 2. (Înv.) A ucide. – Lat. siccare.

DOOM

secá (a ~) vb., ind. prez. 3 seácă

secat
SECÁT, -Ă, secați, -te, adj. Fără apă, lipsit de umezeală; uscat. – V. seca.

secata
SECÁT, -Ă, secați, -te, adj. Fără apă, lipsit de umezeală; uscat. – V. seca.

secate
SECÁT, -Ă, secați, -te, adj. Fără apă, lipsit de umezeală; uscat. – V. seca.

secatei
SECÁT, -Ă, secați, -te, adj. Fără apă, lipsit de umezeală; uscat. – V. seca.

secatele
SECÁT, -Ă, secați, -te, adj. Fără apă, lipsit de umezeală; uscat. – V. seca.

secatelor
SECÁT, -Ă, secați, -te, adj. Fără apă, lipsit de umezeală; uscat. – V. seca.

secatoare
SECATÓR, secatoare, s. n. Foarfecă de mână cu cuțite scurte și brațe lungi, acționată cu ambele mâini, folosită în lucrări de grădinărie. [Pl. și: (m.) secatori] – Din fr. secateur, rus. sekator.

secatoarele
SECATÓR, secatoare, s. n. Foarfecă de mână cu cuțite scurte și brațe lungi, acționată cu ambele mâini, folosită în lucrări de grădinărie. [Pl. și: (m.) secatori] – Din fr. secateur, rus. sekator.

secatoarelor
SECATÓR, secatoare, s. n. Foarfecă de mână cu cuțite scurte și brațe lungi, acționată cu ambele mâini, folosită în lucrări de grădinărie. [Pl. și: (m.) secatori] – Din fr. secateur, rus. sekator.

secator
SECATÓR, secatoare, s. n. Foarfecă de mână cu cuțite scurte și brațe lungi, acționată cu ambele mâini, folosită în lucrări de grădinărie. [Pl. și: (m.) secatori] – Din fr. secateur, rus. sekator.

DOOM

secatór s. n., pl. secatoáre

secator
SECATÓR, secatoare, s. n. Foarfecă de mână cu cuțite scurte și brațe lungi, acționată cu ambele mâini, folosită în lucrări de grădinărie. [Pl. și: (m.) secatori] – Din fr. secateur, rus. sekator.

secatorul
SECATÓR, secatoare, s. n. Foarfecă de mână cu cuțite scurte și brațe lungi, acționată cu ambele mâini, folosită în lucrări de grădinărie. [Pl. și: (m.) secatori] – Din fr. secateur, rus. sekator.

secatorului
SECATÓR, secatoare, s. n. Foarfecă de mână cu cuțite scurte și brațe lungi, acționată cu ambele mâini, folosită în lucrări de grădinărie. [Pl. și: (m.) secatori] – Din fr. secateur, rus. sekator.

secatul
SECÁT, -Ă, secați, -te, adj. Fără apă, lipsit de umezeală; uscat. – V. seca.

secatului
SECÁT, -Ă, secați, -te, adj. Fără apă, lipsit de umezeală; uscat. – V. seca.

secau
SECÁ, sec, vb. I. I. 1. Tranz. și intranz. A face să dispară sau a dispărea apa dintr-un râu, dintr-un lac etc.; a (se) usca. ♦ Intranz. (Despre lichide) A se pierde, a dispărea. 2. Tranz. Fig. A stoarce, a slei, a istovi puterea, vlaga cuiva. 3. Intranz. (Despre plante, semințe) A-și pierde seva, germenele de viață; a se veșteji. ♦ (Pop.; despre corpul omului, despre membre, ochi) A se atrofia, a paraliza. II. Tranz. Fig. 1. A pricinui cuiva o emoție puternică, o durere; a chinui. 2. (Înv.) A ucide. – Lat. siccare.

DOOM

secá (a ~) vb., ind. prez. 3 seácă

secași
SECÁ, sec, vb. I. I. 1. Tranz. și intranz. A face să dispară sau a dispărea apa dintr-un râu, dintr-un lac etc.; a (se) usca. ♦ Intranz. (Despre lichide) A se pierde, a dispărea. 2. Tranz. Fig. A stoarce, a slei, a istovi puterea, vlaga cuiva. 3. Intranz. (Despre plante, semințe) A-și pierde seva, germenele de viață; a se veșteji. ♦ (Pop.; despre corpul omului, despre membre, ochi) A se atrofia, a paraliza. II. Tranz. Fig. 1. A pricinui cuiva o emoție puternică, o durere; a chinui. 2. (Înv.) A ucide. – Lat. siccare.

DOOM

secá (a ~) vb., ind. prez. 3 seácă

secați
SECÁ, sec, vb. I. I. 1. Tranz. și intranz. A face să dispară sau a dispărea apa dintr-un râu, dintr-un lac etc.; a (se) usca. ♦ Intranz. (Despre lichide) A se pierde, a dispărea. 2. Tranz. Fig. A stoarce, a slei, a istovi puterea, vlaga cuiva. 3. Intranz. (Despre plante, semințe) A-și pierde seva, germenele de viață; a se veșteji. ♦ (Pop.; despre corpul omului, despre membre, ochi) A se atrofia, a paraliza. II. Tranz. Fig. 1. A pricinui cuiva o emoție puternică, o durere; a chinui. 2. (Înv.) A ucide. – Lat. siccare.

DOOM

secá (a ~) vb., ind. prez. 3 seácă

secați
SECÁT, -Ă, secați, -te, adj. Fără apă, lipsit de umezeală; uscat. – V. seca.

secații
SECÁT, -Ă, secați, -te, adj. Fără apă, lipsit de umezeală; uscat. – V. seca.

secaților
SECÁT, -Ă, secați, -te, adj. Fără apă, lipsit de umezeală; uscat. – V. seca.

secco
SÉCCO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Sacadat, sec. [< it. secco].

sece
SECÁ, sec, vb. I. I. 1. Tranz. și intranz. A face să dispară sau a dispărea apa dintr-un râu, dintr-un lac etc.; a (se) usca. ♦ Intranz. (Despre lichide) A se pierde, a dispărea. 2. Tranz. Fig. A stoarce, a slei, a istovi puterea, vlaga cuiva. 3. Intranz. (Despre plante, semințe) A-și pierde seva, germenele de viață; a se veșteji. ♦ (Pop.; despre corpul omului, despre membre, ochi) A se atrofia, a paraliza. II. Tranz. Fig. 1. A pricinui cuiva o emoție puternică, o durere; a chinui. 2. (Înv.) A ucide. – Lat. siccare.

DOOM

secá (a ~) vb., ind. prez. 3 seácă

secentism
SECENTÍSM s. n. Mișcare literară și artistică din sec. XVII în Italia. – După it. secentismo.

secentismul
SECENTÍSM s. n. Mișcare literară și artistică din sec. XVII în Italia. – După it. secentismo.

secentismului
SECENTÍSM s. n. Mișcare literară și artistică din sec. XVII în Italia. – După it. secentismo.

secentist
SECENTÍST, -Ă, secentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Scriitor, artist) care aparține secentismului. – După it. secentista.

secentist
SECENTÍST, -Ă, secentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Scriitor, artist) care aparține secentismului. – După it. secentista.

secentista
SECENTÍST, -Ă, secentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Scriitor, artist) care aparține secentismului. – După it. secentista.

secentista
SECENTÍST, -Ă, secentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Scriitor, artist) care aparține secentismului. – După it. secentista.

secentiste
SECENTÍST, -Ă, secentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Scriitor, artist) care aparține secentismului. – După it. secentista.

secentiste
SECENTÍST, -Ă, secentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Scriitor, artist) care aparține secentismului. – După it. secentista.

secentistei
SECENTÍST, -Ă, secentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Scriitor, artist) care aparține secentismului. – După it. secentista.

secentistei
SECENTÍST, -Ă, secentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Scriitor, artist) care aparține secentismului. – După it. secentista.

secentistele
SECENTÍST, -Ă, secentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Scriitor, artist) care aparține secentismului. – După it. secentista.

secentistele
SECENTÍST, -Ă, secentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Scriitor, artist) care aparține secentismului. – După it. secentista.

secentistelor
SECENTÍST, -Ă, secentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Scriitor, artist) care aparține secentismului. – După it. secentista.

secentistelor
SECENTÍST, -Ă, secentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Scriitor, artist) care aparține secentismului. – După it. secentista.

secentistul
SECENTÍST, -Ă, secentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Scriitor, artist) care aparține secentismului. – După it. secentista.

secentistul
SECENTÍST, -Ă, secentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Scriitor, artist) care aparține secentismului. – După it. secentista.

secentistului
SECENTÍST, -Ă, secentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Scriitor, artist) care aparține secentismului. – După it. secentista.

secentistului
SECENTÍST, -Ă, secentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Scriitor, artist) care aparține secentismului. – După it. secentista.

secentiști
SECENTÍST, -Ă, secentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Scriitor, artist) care aparține secentismului. – După it. secentista.

secentiști
SECENTÍST, -Ă, secentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Scriitor, artist) care aparține secentismului. – După it. secentista.

secentiștii
SECENTÍST, -Ă, secentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Scriitor, artist) care aparține secentismului. – După it. secentista.

secentiștii
SECENTÍST, -Ă, secentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Scriitor, artist) care aparține secentismului. – După it. secentista.

secentiștilor
SECENTÍST, -Ă, secentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Scriitor, artist) care aparține secentismului. – După it. secentista.

secentiștilor
SECENTÍST, -Ă, secentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Scriitor, artist) care aparține secentismului. – După it. secentista.

secento
SECÉNTO s.n. v. seicento.

secer
SECERÁ, secer, vb. I. Tranz. A reteza de la baza tulpinii cerealele păioase cu mașina de secerat sau cu secera, pentru a aduna recolta. ♦ Fig. A ucide oameni sau animale dintr-odată și în număr mare. – Lat. pop. sicilare.

DOOM

secerá (a ~) vb., ind. prez. 3 séceră

secera
SECERÁ, secer, vb. I. Tranz. A reteza de la baza tulpinii cerealele păioase cu mașina de secerat sau cu secera, pentru a aduna recolta. ♦ Fig. A ucide oameni sau animale dintr-odată și în număr mare. – Lat. pop. sicilare.

DOOM

secerá (a ~) vb., ind. prez. 3 séceră

secera
SÉCERE s. f. v. seceră.

DOOM

séceră s. f., g.-d. art. sécerii; pl. séceri

secerai
SECERÁ, secer, vb. I. Tranz. A reteza de la baza tulpinii cerealele păioase cu mașina de secerat sau cu secera, pentru a aduna recolta. ♦ Fig. A ucide oameni sau animale dintr-odată și în număr mare. – Lat. pop. sicilare.

DOOM

secerá (a ~) vb., ind. prez. 3 séceră

seceram
SECERÁ, secer, vb. I. Tranz. A reteza de la baza tulpinii cerealele păioase cu mașina de secerat sau cu secera, pentru a aduna recolta. ♦ Fig. A ucide oameni sau animale dintr-odată și în număr mare. – Lat. pop. sicilare.

DOOM

secerá (a ~) vb., ind. prez. 3 séceră

secerar
SECERÁR s. m. (Pop.) Luna august. – Secera + suf. -ar.

DOOM

secerár (pop.) s. m.

secerare
SECERÁ, secer, vb. I. Tranz. A reteza de la baza tulpinii cerealele păioase cu mașina de secerat sau cu secera, pentru a aduna recolta. ♦ Fig. A ucide oameni sau animale dintr-odată și în număr mare. – Lat. pop. sicilare.

DOOM

secerá (a ~) vb., ind. prez. 3 séceră

secerarul
SECERÁR s. m. (Pop.) Luna august. – Secera + suf. -ar.

DOOM

secerár (pop.) s. m.

secerarului
SECERÁR s. m. (Pop.) Luna august. – Secera + suf. -ar.

DOOM

secerár (pop.) s. m.

secerară
SECERÁ, secer, vb. I. Tranz. A reteza de la baza tulpinii cerealele păioase cu mașina de secerat sau cu secera, pentru a aduna recolta. ♦ Fig. A ucide oameni sau animale dintr-odată și în număr mare. – Lat. pop. sicilare.

DOOM

secerá (a ~) vb., ind. prez. 3 séceră

secerarăm
SECERÁ, secer, vb. I. Tranz. A reteza de la baza tulpinii cerealele păioase cu mașina de secerat sau cu secera, pentru a aduna recolta. ♦ Fig. A ucide oameni sau animale dintr-odată și în număr mare. – Lat. pop. sicilare.

DOOM

secerá (a ~) vb., ind. prez. 3 séceră

secerarăți
SECERÁ, secer, vb. I. Tranz. A reteza de la baza tulpinii cerealele păioase cu mașina de secerat sau cu secera, pentru a aduna recolta. ♦ Fig. A ucide oameni sau animale dintr-odată și în număr mare. – Lat. pop. sicilare.

DOOM

secerá (a ~) vb., ind. prez. 3 séceră

secerase
SECERÁ, secer, vb. I. Tranz. A reteza de la baza tulpinii cerealele păioase cu mașina de secerat sau cu secera, pentru a aduna recolta. ♦ Fig. A ucide oameni sau animale dintr-odată și în număr mare. – Lat. pop. sicilare.

DOOM

secerá (a ~) vb., ind. prez. 3 séceră

secerasem
SECERÁ, secer, vb. I. Tranz. A reteza de la baza tulpinii cerealele păioase cu mașina de secerat sau cu secera, pentru a aduna recolta. ♦ Fig. A ucide oameni sau animale dintr-odată și în număr mare. – Lat. pop. sicilare.

DOOM

secerá (a ~) vb., ind. prez. 3 séceră

seceraseră
SECERÁ, secer, vb. I. Tranz. A reteza de la baza tulpinii cerealele păioase cu mașina de secerat sau cu secera, pentru a aduna recolta. ♦ Fig. A ucide oameni sau animale dintr-odată și în număr mare. – Lat. pop. sicilare.

DOOM

secerá (a ~) vb., ind. prez. 3 séceră

seceraserăm
SECERÁ, secer, vb. I. Tranz. A reteza de la baza tulpinii cerealele păioase cu mașina de secerat sau cu secera, pentru a aduna recolta. ♦ Fig. A ucide oameni sau animale dintr-odată și în număr mare. – Lat. pop. sicilare.

DOOM

secerá (a ~) vb., ind. prez. 3 séceră

seceraserăți
SECERÁ, secer, vb. I. Tranz. A reteza de la baza tulpinii cerealele păioase cu mașina de secerat sau cu secera, pentru a aduna recolta. ♦ Fig. A ucide oameni sau animale dintr-odată și în număr mare. – Lat. pop. sicilare.

DOOM

secerá (a ~) vb., ind. prez. 3 séceră

seceraseși
SECERÁ, secer, vb. I. Tranz. A reteza de la baza tulpinii cerealele păioase cu mașina de secerat sau cu secera, pentru a aduna recolta. ♦ Fig. A ucide oameni sau animale dintr-odată și în număr mare. – Lat. pop. sicilare.

DOOM

secerá (a ~) vb., ind. prez. 3 séceră

seceraseți
SECERÁ, secer, vb. I. Tranz. A reteza de la baza tulpinii cerealele păioase cu mașina de secerat sau cu secera, pentru a aduna recolta. ♦ Fig. A ucide oameni sau animale dintr-odată și în număr mare. – Lat. pop. sicilare.

DOOM

secerá (a ~) vb., ind. prez. 3 séceră

secerat
SECERÁ, secer, vb. I. Tranz. A reteza de la baza tulpinii cerealele păioase cu mașina de secerat sau cu secera, pentru a aduna recolta. ♦ Fig. A ucide oameni sau animale dintr-odată și în număr mare. – Lat. pop. sicilare.

DOOM

secerá (a ~) vb., ind. prez. 3 séceră

secerat
SECERÁT s. n. Acțiunea de a secera; seceriș (1), seceră (2). – V. secera.

seceratul
SECERÁT s. n. Acțiunea de a secera; seceriș (1), seceră (2). – V. secera.

seceratului
SECERÁT s. n. Acțiunea de a secera; seceriș (1), seceră (2). – V. secera.

seceraturi
SECERÁT s. n. Acțiunea de a secera; seceriș (1), seceră (2). – V. secera.

seceraturile
SECERÁT s. n. Acțiunea de a secera; seceriș (1), seceră (2). – V. secera.

seceraturilor
SECERÁT s. n. Acțiunea de a secera; seceriș (1), seceră (2). – V. secera.

secerau
SECERÁ, secer, vb. I. Tranz. A reteza de la baza tulpinii cerealele păioase cu mașina de secerat sau cu secera, pentru a aduna recolta. ♦ Fig. A ucide oameni sau animale dintr-odată și în număr mare. – Lat. pop. sicilare.

DOOM

secerá (a ~) vb., ind. prez. 3 séceră

seceraș
SECERÁȘ, secerași, s. m. (Rar) Secerător. Și te-oi dărui C-un cal... Cu doisprece cai, Cu opt secerași. TEODORESCU, P. P. 47.

secerași
SECERÁ, secer, vb. I. Tranz. A reteza de la baza tulpinii cerealele păioase cu mașina de secerat sau cu secera, pentru a aduna recolta. ♦ Fig. A ucide oameni sau animale dintr-odată și în număr mare. – Lat. pop. sicilare.

DOOM

secerá (a ~) vb., ind. prez. 3 séceră

secerați
SECERÁ, secer, vb. I. Tranz. A reteza de la baza tulpinii cerealele păioase cu mașina de secerat sau cu secera, pentru a aduna recolta. ♦ Fig. A ucide oameni sau animale dintr-odată și în număr mare. – Lat. pop. sicilare.

DOOM

secerá (a ~) vb., ind. prez. 3 séceră

secere
SECERÁ, secer, vb. I. Tranz. A reteza de la baza tulpinii cerealele păioase cu mașina de secerat sau cu secera, pentru a aduna recolta. ♦ Fig. A ucide oameni sau animale dintr-odată și în număr mare. – Lat. pop. sicilare.

DOOM

secerá (a ~) vb., ind. prez. 3 séceră

secere
SÉCERE s. f. v. seceră.

DOOM

séceră s. f., g.-d. art. sécerii; pl. séceri

secerea
SECEREÁ, -ÍCĂ, secerele, s. f. Diminutiv al lui seceră. Luă nouă oca de fier Și nouă de oțel, Făcu nouă secerele Și nouă toporele. TEODORESCU, P. P. 140.

secerește
SECERÉȘTE adv. (Rar) Ca la seceră, ca din seceră. Mîna pe sabie punea Și mi-i tăia secerește și mi-i așeza snopește. MAT. FOLK. 1060.

seceri
SECERÁ, secer, vb. I. Tranz. A reteza de la baza tulpinii cerealele păioase cu mașina de secerat sau cu secera, pentru a aduna recolta. ♦ Fig. A ucide oameni sau animale dintr-odată și în număr mare. – Lat. pop. sicilare.

DOOM

secerá (a ~) vb., ind. prez. 3 séceră

seceri
SÉCERE s. f. v. seceră.

DOOM

séceră s. f., g.-d. art. sécerii; pl. séceri

secerică
SECEREÁ, -ÍCĂ, secerele, s. f. Diminutiv al lui seceră. Luă nouă oca de fier Și nouă de oțel, Făcu nouă secerele Și nouă toporele. TEODORESCU, P. P. 140.

secerică
SECEREÁ, -ÍCĂ, secerele, s. f. Diminutiv al lui seceră (1).

secerii
SÉCERE s. f. v. seceră.

DOOM

séceră s. f., g.-d. art. sécerii; pl. séceri

secerile
SÉCERE s. f. v. seceră.

DOOM

séceră s. f., g.-d. art. sécerii; pl. séceri

secerilor
SÉCERE s. f. v. seceră.

DOOM

séceră s. f., g.-d. art. sécerii; pl. séceri

seceriș
SECERÍȘ, secerișuri, s. n. 1. Acțiunea de a secera; secerat, seceră (2). ♦ Perioadă de timp în care se seceră. 2. Recoltă (secerată). – Secera + suf. -iș.

DOOM

seceríș s. n., pl. seceríșuri

secerișul
SECERÍȘ, secerișuri, s. n. 1. Acțiunea de a secera; secerat, seceră (2). ♦ Perioadă de timp în care se seceră. 2. Recoltă (secerată). – Secera + suf. -iș.

DOOM

seceríș s. n., pl. seceríșuri

secerișului
SECERÍȘ, secerișuri, s. n. 1. Acțiunea de a secera; secerat, seceră (2). ♦ Perioadă de timp în care se seceră. 2. Recoltă (secerată). – Secera + suf. -iș.

DOOM

seceríș s. n., pl. seceríșuri

secerișuri
SECERÍȘ, secerișuri, s. n. 1. Acțiunea de a secera; secerat, seceră (2). ♦ Perioadă de timp în care se seceră. 2. Recoltă (secerată). – Secera + suf. -iș.

DOOM

seceríș s. n., pl. seceríșuri

secerișurile
SECERÍȘ, secerișuri, s. n. 1. Acțiunea de a secera; secerat, seceră (2). ♦ Perioadă de timp în care se seceră. 2. Recoltă (secerată). – Secera + suf. -iș.

DOOM

seceríș s. n., pl. seceríșuri

secerișurilor
SECERÍȘ, secerișuri, s. n. 1. Acțiunea de a secera; secerat, seceră (2). ♦ Perioadă de timp în care se seceră. 2. Recoltă (secerată). – Secera + suf. -iș.

DOOM

seceríș s. n., pl. seceríșuri

seceruică
SECERÚICĂ, seceruici, s. f. Secerea. Puse seceruica-n brîu, Se duse pe lîngă rîu, La holdă mare de grîu. MARIAN, S.120. Să gătească seceruici. TEODORESCU, P. P. 150.

secerând
SECERÁ, secer, vb. I. Tranz. A reteza de la baza tulpinii cerealele păioase cu mașina de secerat sau cu secera, pentru a aduna recolta. ♦ Fig. A ucide oameni sau animale dintr-odată și în număr mare. – Lat. pop. sicilare.

DOOM

secerá (a ~) vb., ind. prez. 3 séceră

secerînd
SECERÁ, secer, vb. I. Tranz. A reteza de la baza tulpinii cerealele păioase cu mașina de secerat sau cu secera, pentru a aduna recolta. ♦ Fig. A ucide oameni sau animale dintr-odată și în număr mare. – Lat. pop. sicilare.

DOOM

secerá (a ~) vb., ind. prez. 3 séceră

secerătoare
SECERĂTÓR, -OÁRE, secerători, -oare, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care seceră. 2. S. f. Mașină agricolă de recoltat care seceră cereale și alte plante agricole. ◊ Secerătoare-legătoare = mașină agricolă de recoltat care seceră și leagă în snopi tulpinile de cereale. Secerătoare-treierătoare = combină. – Secera + suf. -ător.

DOOM

secerătoáre-treierătoáre s. f., g.-d. art. secerătórii-treierătóri; pl. secerătóri-treierătóri

secerătoare
SECERĂTÓR, -OÁRE, secerători, -oare, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care seceră. 2. S. f. Mașină agricolă de recoltat care seceră cereale și alte plante agricole. ◊ Secerătoare-legătoare = mașină agricolă de recoltat care seceră și leagă în snopi tulpinile de cereale. Secerătoare-treierătoare = combină. – Secera + suf. -ător.

DOOM

secerătór adj. m., s. m., pl. secerătóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. secerătoáre

secerătoare
SECERĂTÓR, -OÁRE, secerători, -oare, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care seceră. 2. S. f. Mașină agricolă de recoltat care seceră cereale și alte plante agricole. ◊ Secerătoare-legătoare = mașină agricolă de recoltat care seceră și leagă în snopi tulpinile de cereale. Secerătoare-treierătoare = combină. – Secera + suf. -ător.

DOOM

secerătór adj. m., s. m., pl. secerătóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. secerătoáre

secerătoarea
SECERĂTÓR, -OÁRE, secerători, -oare, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care seceră. 2. S. f. Mașină agricolă de recoltat care seceră cereale și alte plante agricole. ◊ Secerătoare-legătoare = mașină agricolă de recoltat care seceră și leagă în snopi tulpinile de cereale. Secerătoare-treierătoare = combină. – Secera + suf. -ător.

DOOM

secerătoáre-treierătoáre s. f., g.-d. art. secerătórii-treierătóri; pl. secerătóri-treierătóri

secerătoarea
SECERĂTÓR, -OÁRE, secerători, -oare, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care seceră. 2. S. f. Mașină agricolă de recoltat care seceră cereale și alte plante agricole. ◊ Secerătoare-legătoare = mașină agricolă de recoltat care seceră și leagă în snopi tulpinile de cereale. Secerătoare-treierătoare = combină. – Secera + suf. -ător.

DOOM

secerătór adj. m., s. m., pl. secerătóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. secerătoáre

secerătoarea
SECERĂTÓR, -OÁRE, secerători, -oare, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care seceră. 2. S. f. Mașină agricolă de recoltat care seceră cereale și alte plante agricole. ◊ Secerătoare-legătoare = mașină agricolă de recoltat care seceră și leagă în snopi tulpinile de cereale. Secerătoare-treierătoare = combină. – Secera + suf. -ător.

DOOM

secerătór adj. m., s. m., pl. secerătóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. secerătoáre

secerătoarei
SECERĂTÓR, -OÁRE, secerători, -oare, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care seceră. 2. S. f. Mașină agricolă de recoltat care seceră cereale și alte plante agricole. ◊ Secerătoare-legătoare = mașină agricolă de recoltat care seceră și leagă în snopi tulpinile de cereale. Secerătoare-treierătoare = combină. – Secera + suf. -ător.

DOOM

secerătór adj. m., s. m., pl. secerătóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. secerătoáre

secerătoarei
SECERĂTÓR, -OÁRE, secerători, -oare, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care seceră. 2. S. f. Mașină agricolă de recoltat care seceră cereale și alte plante agricole. ◊ Secerătoare-legătoare = mașină agricolă de recoltat care seceră și leagă în snopi tulpinile de cereale. Secerătoare-treierătoare = combină. – Secera + suf. -ător.

DOOM

secerătór adj. m., s. m., pl. secerătóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. secerătoáre

secerătoarele
SECERĂTÓR, -OÁRE, secerători, -oare, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care seceră. 2. S. f. Mașină agricolă de recoltat care seceră cereale și alte plante agricole. ◊ Secerătoare-legătoare = mașină agricolă de recoltat care seceră și leagă în snopi tulpinile de cereale. Secerătoare-treierătoare = combină. – Secera + suf. -ător.

DOOM

secerătór adj. m., s. m., pl. secerătóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. secerătoáre

secerătoarele
SECERĂTÓR, -OÁRE, secerători, -oare, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care seceră. 2. S. f. Mașină agricolă de recoltat care seceră cereale și alte plante agricole. ◊ Secerătoare-legătoare = mașină agricolă de recoltat care seceră și leagă în snopi tulpinile de cereale. Secerătoare-treierătoare = combină. – Secera + suf. -ător.

DOOM

secerătór adj. m., s. m., pl. secerătóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. secerătoáre

secerătoarelor
SECERĂTÓR, -OÁRE, secerători, -oare, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care seceră. 2. S. f. Mașină agricolă de recoltat care seceră cereale și alte plante agricole. ◊ Secerătoare-legătoare = mașină agricolă de recoltat care seceră și leagă în snopi tulpinile de cereale. Secerătoare-treierătoare = combină. – Secera + suf. -ător.

DOOM

secerătór adj. m., s. m., pl. secerătóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. secerătoáre

secerătoarelor
SECERĂTÓR, -OÁRE, secerători, -oare, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care seceră. 2. S. f. Mașină agricolă de recoltat care seceră cereale și alte plante agricole. ◊ Secerătoare-legătoare = mașină agricolă de recoltat care seceră și leagă în snopi tulpinile de cereale. Secerătoare-treierătoare = combină. – Secera + suf. -ător.

DOOM

secerătór adj. m., s. m., pl. secerătóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. secerătoáre

secerător
SECERĂTÓR, -OÁRE, secerători, -oare, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care seceră. 2. S. f. Mașină agricolă de recoltat care seceră cereale și alte plante agricole. ◊ Secerătoare-legătoare = mașină agricolă de recoltat care seceră și leagă în snopi tulpinile de cereale. Secerătoare-treierătoare = combină. – Secera + suf. -ător.

DOOM

secerătór adj. m., s. m., pl. secerătóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. secerătoáre

secerător
SECERĂTÓR, -OÁRE, secerători, -oare, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care seceră. 2. S. f. Mașină agricolă de recoltat care seceră cereale și alte plante agricole. ◊ Secerătoare-legătoare = mașină agricolă de recoltat care seceră și leagă în snopi tulpinile de cereale. Secerătoare-treierătoare = combină. – Secera + suf. -ător.

DOOM

secerătór adj. m., s. m., pl. secerătóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. secerătoáre

secerători
SECERĂTÓR, -OÁRE, secerători, -oare, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care seceră. 2. S. f. Mașină agricolă de recoltat care seceră cereale și alte plante agricole. ◊ Secerătoare-legătoare = mașină agricolă de recoltat care seceră și leagă în snopi tulpinile de cereale. Secerătoare-treierătoare = combină. – Secera + suf. -ător.

DOOM

secerătoáre-treierătoáre s. f., g.-d. art. secerătórii-treierătóri; pl. secerătóri-treierătóri

secerători
SECERĂTÓR, -OÁRE, secerători, -oare, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care seceră. 2. S. f. Mașină agricolă de recoltat care seceră cereale și alte plante agricole. ◊ Secerătoare-legătoare = mașină agricolă de recoltat care seceră și leagă în snopi tulpinile de cereale. Secerătoare-treierătoare = combină. – Secera + suf. -ător.

DOOM

secerătór adj. m., s. m., pl. secerătóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. secerătoáre

secerători
SECERĂTÓR, -OÁRE, secerători, -oare, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care seceră. 2. S. f. Mașină agricolă de recoltat care seceră cereale și alte plante agricole. ◊ Secerătoare-legătoare = mașină agricolă de recoltat care seceră și leagă în snopi tulpinile de cereale. Secerătoare-treierătoare = combină. – Secera + suf. -ător.

DOOM

secerătór adj. m., s. m., pl. secerătóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. secerătoáre

secerătorii
SECERĂTÓR, -OÁRE, secerători, -oare, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care seceră. 2. S. f. Mașină agricolă de recoltat care seceră cereale și alte plante agricole. ◊ Secerătoare-legătoare = mașină agricolă de recoltat care seceră și leagă în snopi tulpinile de cereale. Secerătoare-treierătoare = combină. – Secera + suf. -ător.

DOOM

secerătoáre-treierătoáre s. f., g.-d. art. secerătórii-treierătóri; pl. secerătóri-treierătóri

secerătorii
SECERĂTÓR, -OÁRE, secerători, -oare, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care seceră. 2. S. f. Mașină agricolă de recoltat care seceră cereale și alte plante agricole. ◊ Secerătoare-legătoare = mașină agricolă de recoltat care seceră și leagă în snopi tulpinile de cereale. Secerătoare-treierătoare = combină. – Secera + suf. -ător.

DOOM

secerătór adj. m., s. m., pl. secerătóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. secerătoáre

secerătorii
SECERĂTÓR, -OÁRE, secerători, -oare, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care seceră. 2. S. f. Mașină agricolă de recoltat care seceră cereale și alte plante agricole. ◊ Secerătoare-legătoare = mașină agricolă de recoltat care seceră și leagă în snopi tulpinile de cereale. Secerătoare-treierătoare = combină. – Secera + suf. -ător.

DOOM

secerătór adj. m., s. m., pl. secerătóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. secerătoáre

secerătorile
SECERĂTÓR, -OÁRE, secerători, -oare, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care seceră. 2. S. f. Mașină agricolă de recoltat care seceră cereale și alte plante agricole. ◊ Secerătoare-legătoare = mașină agricolă de recoltat care seceră și leagă în snopi tulpinile de cereale. Secerătoare-treierătoare = combină. – Secera + suf. -ător.

DOOM

secerătoáre-treierătoáre s. f., g.-d. art. secerătórii-treierătóri; pl. secerătóri-treierătóri

secerătorilor
SECERĂTÓR, -OÁRE, secerători, -oare, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care seceră. 2. S. f. Mașină agricolă de recoltat care seceră cereale și alte plante agricole. ◊ Secerătoare-legătoare = mașină agricolă de recoltat care seceră și leagă în snopi tulpinile de cereale. Secerătoare-treierătoare = combină. – Secera + suf. -ător.

DOOM

secerătoáre-treierătoáre s. f., g.-d. art. secerătórii-treierătóri; pl. secerătóri-treierătóri

secerătorilor
SECERĂTÓR, -OÁRE, secerători, -oare, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care seceră. 2. S. f. Mașină agricolă de recoltat care seceră cereale și alte plante agricole. ◊ Secerătoare-legătoare = mașină agricolă de recoltat care seceră și leagă în snopi tulpinile de cereale. Secerătoare-treierătoare = combină. – Secera + suf. -ător.

DOOM

secerătór adj. m., s. m., pl. secerătóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. secerătoáre

secerătorilor
SECERĂTÓR, -OÁRE, secerători, -oare, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care seceră. 2. S. f. Mașină agricolă de recoltat care seceră cereale și alte plante agricole. ◊ Secerătoare-legătoare = mașină agricolă de recoltat care seceră și leagă în snopi tulpinile de cereale. Secerătoare-treierătoare = combină. – Secera + suf. -ător.

DOOM

secerătór adj. m., s. m., pl. secerătóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. secerătoáre

secerătorul
SECERĂTÓR, -OÁRE, secerători, -oare, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care seceră. 2. S. f. Mașină agricolă de recoltat care seceră cereale și alte plante agricole. ◊ Secerătoare-legătoare = mașină agricolă de recoltat care seceră și leagă în snopi tulpinile de cereale. Secerătoare-treierătoare = combină. – Secera + suf. -ător.

DOOM

secerătór adj. m., s. m., pl. secerătóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. secerătoáre

secerătorul
SECERĂTÓR, -OÁRE, secerători, -oare, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care seceră. 2. S. f. Mașină agricolă de recoltat care seceră cereale și alte plante agricole. ◊ Secerătoare-legătoare = mașină agricolă de recoltat care seceră și leagă în snopi tulpinile de cereale. Secerătoare-treierătoare = combină. – Secera + suf. -ător.

DOOM

secerătór adj. m., s. m., pl. secerătóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. secerătoáre

secerătorului
SECERĂTÓR, -OÁRE, secerători, -oare, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care seceră. 2. S. f. Mașină agricolă de recoltat care seceră cereale și alte plante agricole. ◊ Secerătoare-legătoare = mașină agricolă de recoltat care seceră și leagă în snopi tulpinile de cereale. Secerătoare-treierătoare = combină. – Secera + suf. -ător.

DOOM

secerătór adj. m., s. m., pl. secerătóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. secerătoáre

secerătorului
SECERĂTÓR, -OÁRE, secerători, -oare, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care seceră. 2. S. f. Mașină agricolă de recoltat care seceră cereale și alte plante agricole. ◊ Secerătoare-legătoare = mașină agricolă de recoltat care seceră și leagă în snopi tulpinile de cereale. Secerătoare-treierătoare = combină. – Secera + suf. -ător.

DOOM

secerătór adj. m., s. m., pl. secerătóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. secerătoáre

secerătura
SECERĂTÚRĂ, secerături, s. f. Recoltă secerată (sau de secerat). – Secera + suf. -ătură.

DOOM

secerătúră s. f., g.-d. art. secerătúrii; pl. secerătúri

secerături
SECERĂTÚRĂ, secerături, s. f. Recoltă secerată (sau de secerat). – Secera + suf. -ătură.

DOOM

secerătúră s. f., g.-d. art. secerătúrii; pl. secerătúri

secerăturii
SECERĂTÚRĂ, secerături, s. f. Recoltă secerată (sau de secerat). – Secera + suf. -ătură.

DOOM

secerătúră s. f., g.-d. art. secerătúrii; pl. secerătúri

secerăturile
SECERĂTÚRĂ, secerături, s. f. Recoltă secerată (sau de secerat). – Secera + suf. -ătură.

DOOM

secerătúră s. f., g.-d. art. secerătúrii; pl. secerătúri

secerăturilor
SECERĂTÚRĂ, secerături, s. f. Recoltă secerată (sau de secerat). – Secera + suf. -ătură.

DOOM

secerătúră s. f., g.-d. art. secerătúrii; pl. secerătúri

secerățică
SECERĂȚÍCĂ, secerățele, s. f. 1. Seceră (mică). Și făcură nouă secerățele Cu mănunchi de floricele. PAMFILE, A. R. 123. 2. Femeie care seceră; secerătoare. (Cu pronunțare regională) C-or curge săcerătorii Ca norii Și săcerățelele Ca stelele. MAT. FOLK. 1470.

secesionist
SECESIONÍST, -Ă, secesioniști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care participă la o acțiune de secesiune. [Pr.: -si-o-] – Din fr. sécessionniste.

DOOM

secesioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. secesioníști; adj. f., s. f. secesionístă, pl. secesioníste

secesionist
SECESIONÍST, -Ă, secesioniști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care participă la o acțiune de secesiune. [Pr.: -si-o-] – Din fr. sécessionniste.

DOOM

secesioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. secesioníști; adj. f., s. f. secesionístă, pl. secesioníste

secesionista
SECESIONÍST, -Ă, secesioniști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care participă la o acțiune de secesiune. [Pr.: -si-o-] – Din fr. sécessionniste.

DOOM

secesioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. secesioníști; adj. f., s. f. secesionístă, pl. secesioníste

secesionista
SECESIONÍST, -Ă, secesioniști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care participă la o acțiune de secesiune. [Pr.: -si-o-] – Din fr. sécessionniste.

DOOM

secesioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. secesioníști; adj. f., s. f. secesionístă, pl. secesioníste

secesioniste
SECESIONÍST, -Ă, secesioniști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care participă la o acțiune de secesiune. [Pr.: -si-o-] – Din fr. sécessionniste.

DOOM

secesioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. secesioníști; adj. f., s. f. secesionístă, pl. secesioníste

secesioniste
SECESIONÍST, -Ă, secesioniști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care participă la o acțiune de secesiune. [Pr.: -si-o-] – Din fr. sécessionniste.

DOOM

secesioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. secesioníști; adj. f., s. f. secesionístă, pl. secesioníste

secesionistei
SECESIONÍST, -Ă, secesioniști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care participă la o acțiune de secesiune. [Pr.: -si-o-] – Din fr. sécessionniste.

DOOM

secesioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. secesioníști; adj. f., s. f. secesionístă, pl. secesioníste

secesionistei
SECESIONÍST, -Ă, secesioniști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care participă la o acțiune de secesiune. [Pr.: -si-o-] – Din fr. sécessionniste.

DOOM

secesioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. secesioníști; adj. f., s. f. secesionístă, pl. secesioníste

secesionistele
SECESIONÍST, -Ă, secesioniști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care participă la o acțiune de secesiune. [Pr.: -si-o-] – Din fr. sécessionniste.

DOOM

secesioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. secesioníști; adj. f., s. f. secesionístă, pl. secesioníste

secesionistele
SECESIONÍST, -Ă, secesioniști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care participă la o acțiune de secesiune. [Pr.: -si-o-] – Din fr. sécessionniste.

DOOM

secesioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. secesioníști; adj. f., s. f. secesionístă, pl. secesioníste

secesionistelor
SECESIONÍST, -Ă, secesioniști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care participă la o acțiune de secesiune. [Pr.: -si-o-] – Din fr. sécessionniste.

DOOM

secesioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. secesioníști; adj. f., s. f. secesionístă, pl. secesioníste

secesionistelor
SECESIONÍST, -Ă, secesioniști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care participă la o acțiune de secesiune. [Pr.: -si-o-] – Din fr. sécessionniste.

DOOM

secesioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. secesioníști; adj. f., s. f. secesionístă, pl. secesioníste

secesionistul
SECESIONÍST, -Ă, secesioniști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care participă la o acțiune de secesiune. [Pr.: -si-o-] – Din fr. sécessionniste.

DOOM

secesioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. secesioníști; adj. f., s. f. secesionístă, pl. secesioníste

secesionistul
SECESIONÍST, -Ă, secesioniști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care participă la o acțiune de secesiune. [Pr.: -si-o-] – Din fr. sécessionniste.

DOOM

secesioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. secesioníști; adj. f., s. f. secesionístă, pl. secesioníste

secesionistului
SECESIONÍST, -Ă, secesioniști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care participă la o acțiune de secesiune. [Pr.: -si-o-] – Din fr. sécessionniste.

DOOM

secesioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. secesioníști; adj. f., s. f. secesionístă, pl. secesioníste

secesionistului
SECESIONÍST, -Ă, secesioniști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care participă la o acțiune de secesiune. [Pr.: -si-o-] – Din fr. sécessionniste.

DOOM

secesioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. secesioníști; adj. f., s. f. secesionístă, pl. secesioníste

secesioniști
SECESIONÍST, -Ă, secesioniști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care participă la o acțiune de secesiune. [Pr.: -si-o-] – Din fr. sécessionniste.

DOOM

secesioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. secesioníști; adj. f., s. f. secesionístă, pl. secesioníste

secesioniști
SECESIONÍST, -Ă, secesioniști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care participă la o acțiune de secesiune. [Pr.: -si-o-] – Din fr. sécessionniste.

DOOM

secesioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. secesioníști; adj. f., s. f. secesionístă, pl. secesioníste

secesioniștii
SECESIONÍST, -Ă, secesioniști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care participă la o acțiune de secesiune. [Pr.: -si-o-] – Din fr. sécessionniste.

DOOM

secesioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. secesioníști; adj. f., s. f. secesionístă, pl. secesioníste

secesioniștii
SECESIONÍST, -Ă, secesioniști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care participă la o acțiune de secesiune. [Pr.: -si-o-] – Din fr. sécessionniste.

DOOM

secesioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. secesioníști; adj. f., s. f. secesionístă, pl. secesioníste

secesioniștilor
SECESIONÍST, -Ă, secesioniști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care participă la o acțiune de secesiune. [Pr.: -si-o-] – Din fr. sécessionniste.

DOOM

secesioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. secesioníști; adj. f., s. f. secesionístă, pl. secesioníste

secesioniștilor
SECESIONÍST, -Ă, secesioniști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care participă la o acțiune de secesiune. [Pr.: -si-o-] – Din fr. sécessionniste.

DOOM

secesioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. secesioníști; adj. f., s. f. secesionístă, pl. secesioníste

secesiune
SECESIÚNE, secesiuni, s. f. Acțiune de separare a unui grup de persoane față de o colectivitate căreia îi aparține ori a unui stat sau a unui grup de state față de o federație sau de o confederație. ◊ Războiul de secesiune = război civil din SUA (1861-1865), purtat între coaliția statelor din Nord (aboliționiste) și a celor din Sud (susținătoare ale sclavagismului) și terminat cu înfrângerea statelor din Sud și cu abolirea sclaviei. [Pr.: -si-u-] – Din fr. sécession, lat. secessio, -onis.

DOOM

secesiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. secesiúnii; pl. secesiúni

secesiunea
SECESIÚNE, secesiuni, s. f. Acțiune de separare a unui grup de persoane față de o colectivitate căreia îi aparține ori a unui stat sau a unui grup de state față de o federație sau de o confederație. ◊ Războiul de secesiune = război civil din SUA (1861-1865), purtat între coaliția statelor din Nord (aboliționiste) și a celor din Sud (susținătoare ale sclavagismului) și terminat cu înfrângerea statelor din Sud și cu abolirea sclaviei. [Pr.: -si-u-] – Din fr. sécession, lat. secessio, -onis.

DOOM

secesiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. secesiúnii; pl. secesiúni

secesiuni
SECESIÚNE, secesiuni, s. f. Acțiune de separare a unui grup de persoane față de o colectivitate căreia îi aparține ori a unui stat sau a unui grup de state față de o federație sau de o confederație. ◊ Războiul de secesiune = război civil din SUA (1861-1865), purtat între coaliția statelor din Nord (aboliționiste) și a celor din Sud (susținătoare ale sclavagismului) și terminat cu înfrângerea statelor din Sud și cu abolirea sclaviei. [Pr.: -si-u-] – Din fr. sécession, lat. secessio, -onis.

DOOM

secesiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. secesiúnii; pl. secesiúni

secesiunii
SECESIÚNE, secesiuni, s. f. Acțiune de separare a unui grup de persoane față de o colectivitate căreia îi aparține ori a unui stat sau a unui grup de state față de o federație sau de o confederație. ◊ Războiul de secesiune = război civil din SUA (1861-1865), purtat între coaliția statelor din Nord (aboliționiste) și a celor din Sud (susținătoare ale sclavagismului) și terminat cu înfrângerea statelor din Sud și cu abolirea sclaviei. [Pr.: -si-u-] – Din fr. sécession, lat. secessio, -onis.

DOOM

secesiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. secesiúnii; pl. secesiúni

secesiunile
SECESIÚNE, secesiuni, s. f. Acțiune de separare a unui grup de persoane față de o colectivitate căreia îi aparține ori a unui stat sau a unui grup de state față de o federație sau de o confederație. ◊ Războiul de secesiune = război civil din SUA (1861-1865), purtat între coaliția statelor din Nord (aboliționiste) și a celor din Sud (susținătoare ale sclavagismului) și terminat cu înfrângerea statelor din Sud și cu abolirea sclaviei. [Pr.: -si-u-] – Din fr. sécession, lat. secessio, -onis.

DOOM

secesiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. secesiúnii; pl. secesiúni

secesiunilor
SECESIÚNE, secesiuni, s. f. Acțiune de separare a unui grup de persoane față de o colectivitate căreia îi aparține ori a unui stat sau a unui grup de state față de o federație sau de o confederație. ◊ Războiul de secesiune = război civil din SUA (1861-1865), purtat între coaliția statelor din Nord (aboliționiste) și a celor din Sud (susținătoare ale sclavagismului) și terminat cu înfrângerea statelor din Sud și cu abolirea sclaviei. [Pr.: -si-u-] – Din fr. sécession, lat. secessio, -onis.

DOOM

secesiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. secesiúnii; pl. secesiúni

secession
SECESSIÓN s.n. Denumire dată grupărilor artistice de avangardă, apărută în țările germanice la sfârșitul sec. XIX. ◊ Stil secession = stil în artele decorative în Occident. [Pron. se-se-sion. / < fr. sécession].

seceta
SÉCETĂ, secete, s. f. Insuficiență a umidității solului și a atmosferei față de valorile minimale necesare creșterii și dezvoltării normale a plantelor (cultivate). ♦ Vreme, perioadă caracterizată printr-o astfel de insuficiență; vreme uscată, secetoasă. – Lat. *siccita (= siccitas).

DOOM

sécetă s. f., g.-d. art. sécetei; pl. sécete

secetaș
SECETÁȘ, -Ă, secetași, -e, s. m. și f. (Neobișnuit) Persoană însetată. Fapt-ai puț lîngă drum, Nemurit-ai secetași. PĂSCULESCU, L. P. 8.

secete
SÉCETĂ, secete, s. f. Insuficiență a umidității solului și a atmosferei față de valorile minimale necesare creșterii și dezvoltării normale a plantelor (cultivate). ♦ Vreme, perioadă caracterizată printr-o astfel de insuficiență; vreme uscată, secetoasă. – Lat. *siccita (= siccitas).

DOOM

sécetă s. f., g.-d. art. sécetei; pl. sécete

secetei
SÉCETĂ, secete, s. f. Insuficiență a umidității solului și a atmosferei față de valorile minimale necesare creșterii și dezvoltării normale a plantelor (cultivate). ♦ Vreme, perioadă caracterizată printr-o astfel de insuficiență; vreme uscată, secetoasă. – Lat. *siccita (= siccitas).

DOOM

sécetă s. f., g.-d. art. sécetei; pl. sécete

secetele
SÉCETĂ, secete, s. f. Insuficiență a umidității solului și a atmosferei față de valorile minimale necesare creșterii și dezvoltării normale a plantelor (cultivate). ♦ Vreme, perioadă caracterizată printr-o astfel de insuficiență; vreme uscată, secetoasă. – Lat. *siccita (= siccitas).

DOOM

sécetă s. f., g.-d. art. sécetei; pl. sécete

secetelor
SÉCETĂ, secete, s. f. Insuficiență a umidității solului și a atmosferei față de valorile minimale necesare creșterii și dezvoltării normale a plantelor (cultivate). ♦ Vreme, perioadă caracterizată printr-o astfel de insuficiență; vreme uscată, secetoasă. – Lat. *siccita (= siccitas).

DOOM

sécetă s. f., g.-d. art. sécetei; pl. sécete

secetoasa
SECETÓS, -OÁSĂ, secetoși, -oase, adj. (Despre vreme, perioade) Fără ploi, bântuit de secetă. ♦ (Despre regiuni, terenuri) Lipsit de surse de apă. – Secetă + suf. -os.

DOOM

secetós adj. m., pl. secetóși; f. secetoásă, pl. secetoáse

secetoase
SECETÓS, -OÁSĂ, secetoși, -oase, adj. (Despre vreme, perioade) Fără ploi, bântuit de secetă. ♦ (Despre regiuni, terenuri) Lipsit de surse de apă. – Secetă + suf. -os.

DOOM

secetós adj. m., pl. secetóși; f. secetoásă, pl. secetoáse

secetoasei
SECETÓS, -OÁSĂ, secetoși, -oase, adj. (Despre vreme, perioade) Fără ploi, bântuit de secetă. ♦ (Despre regiuni, terenuri) Lipsit de surse de apă. – Secetă + suf. -os.

DOOM

secetós adj. m., pl. secetóși; f. secetoásă, pl. secetoáse

secetoasele
SECETÓS, -OÁSĂ, secetoși, -oase, adj. (Despre vreme, perioade) Fără ploi, bântuit de secetă. ♦ (Despre regiuni, terenuri) Lipsit de surse de apă. – Secetă + suf. -os.

DOOM

secetós adj. m., pl. secetóși; f. secetoásă, pl. secetoáse

secetoaselor
SECETÓS, -OÁSĂ, secetoși, -oase, adj. (Despre vreme, perioade) Fără ploi, bântuit de secetă. ♦ (Despre regiuni, terenuri) Lipsit de surse de apă. – Secetă + suf. -os.

DOOM

secetós adj. m., pl. secetóși; f. secetoásă, pl. secetoáse

secetos
SECETÓS, -OÁSĂ, secetoși, -oase, adj. (Despre vreme, perioade) Fără ploi, bântuit de secetă. ♦ (Despre regiuni, terenuri) Lipsit de surse de apă. – Secetă + suf. -os.

DOOM

secetós adj. m., pl. secetóși; f. secetoásă, pl. secetoáse

secetosul
SECETÓS, -OÁSĂ, secetoși, -oase, adj. (Despre vreme, perioade) Fără ploi, bântuit de secetă. ♦ (Despre regiuni, terenuri) Lipsit de surse de apă. – Secetă + suf. -os.

DOOM

secetós adj. m., pl. secetóși; f. secetoásă, pl. secetoáse

secetosului
SECETÓS, -OÁSĂ, secetoși, -oase, adj. (Despre vreme, perioade) Fără ploi, bântuit de secetă. ♦ (Despre regiuni, terenuri) Lipsit de surse de apă. – Secetă + suf. -os.

DOOM

secetós adj. m., pl. secetóși; f. secetoásă, pl. secetoáse

secetoși
SECETÓS, -OÁSĂ, secetoși, -oase, adj. (Despre vreme, perioade) Fără ploi, bântuit de secetă. ♦ (Despre regiuni, terenuri) Lipsit de surse de apă. – Secetă + suf. -os.

DOOM

secetós adj. m., pl. secetóși; f. secetoásă, pl. secetoáse

secetoșii
SECETÓS, -OÁSĂ, secetoși, -oase, adj. (Despre vreme, perioade) Fără ploi, bântuit de secetă. ♦ (Despre regiuni, terenuri) Lipsit de surse de apă. – Secetă + suf. -os.

DOOM

secetós adj. m., pl. secetóși; f. secetoásă, pl. secetoáse

secetoșilor
SECETÓS, -OÁSĂ, secetoși, -oase, adj. (Despre vreme, perioade) Fără ploi, bântuit de secetă. ♦ (Despre regiuni, terenuri) Lipsit de surse de apă. – Secetă + suf. -os.

DOOM

secetós adj. m., pl. secetóși; f. secetoásă, pl. secetoáse

secfestra
SECHESTRÁ, sechestrez, vb. I. Tranz. A pune sechestru asupra unor bunuri. A reține cu forța o persoană. [Var.: (înv.) secfestrá vb. I] – Din fr. séquestrer, lat. sequestrare.

DOOM

sechestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 sechestreáză

secfestrare
SECHESTRÁRE, sechestrări, s. f. Acțiunea de a sechestra și rezultatul ei. [Var.: (înv.) secfestráre s. f.] – V. sechestra.

DOOM

sechestráre s. f., g.-d. art. sechestrắrii; pl. sechestrắri

secfestrat
SECFESTRÁ vb. I v. sechestra.

secfestruire
SECFESTRUÍRE, secfestruiri, s. f. (Învechit) Sechestrare. Poate fi scăpat de vina sau cel puțin de pata de secfestruire. GHICA, A. 663.

sechela
SECHÉLĂ, sechele, s. f. (Mai ales la pl.) Urmă, consecință, tulburare funcțională sau organică durabilă rezultată după o boală, după o intervenție chirurgicală etc. – Din fr. séquelle.

DOOM

sechélă s. f., g.-d. art. sechélei; pl. sechéle

sechele
SECHÉLĂ, sechele, s. f. (Mai ales la pl.) Urmă, consecință, tulburare funcțională sau organică durabilă rezultată după o boală, după o intervenție chirurgicală etc. – Din fr. séquelle.

DOOM

sechélă s. f., g.-d. art. sechélei; pl. sechéle

sechelei
SECHÉLĂ, sechele, s. f. (Mai ales la pl.) Urmă, consecință, tulburare funcțională sau organică durabilă rezultată după o boală, după o intervenție chirurgicală etc. – Din fr. séquelle.

DOOM

sechélă s. f., g.-d. art. sechélei; pl. sechéle

sechelele
SECHÉLĂ, sechele, s. f. (Mai ales la pl.) Urmă, consecință, tulburare funcțională sau organică durabilă rezultată după o boală, după o intervenție chirurgicală etc. – Din fr. séquelle.

DOOM

sechélă s. f., g.-d. art. sechélei; pl. sechéle

sechelelor
SECHÉLĂ, sechele, s. f. (Mai ales la pl.) Urmă, consecință, tulburare funcțională sau organică durabilă rezultată după o boală, după o intervenție chirurgicală etc. – Din fr. séquelle.

DOOM

sechélă s. f., g.-d. art. sechélei; pl. sechéle

sechestra
SECHESTRÁ, sechestrez, vb. I. Tranz. A pune sechestru asupra unor bunuri. A reține cu forța o persoană. [Var.: (înv.) secfestrá vb. I] – Din fr. séquestrer, lat. sequestrare.

DOOM

sechestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 sechestreáză

sechestrai
SECHESTRÁ, sechestrez, vb. I. Tranz. A pune sechestru asupra unor bunuri. A reține cu forța o persoană. [Var.: (înv.) secfestrá vb. I] – Din fr. séquestrer, lat. sequestrare.

DOOM

sechestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 sechestreáză

sechestram
SECHESTRÁ, sechestrez, vb. I. Tranz. A pune sechestru asupra unor bunuri. A reține cu forța o persoană. [Var.: (înv.) secfestrá vb. I] – Din fr. séquestrer, lat. sequestrare.

DOOM

sechestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 sechestreáză

sechestrare
SECHESTRÁ, sechestrez, vb. I. Tranz. A pune sechestru asupra unor bunuri. A reține cu forța o persoană. [Var.: (înv.) secfestrá vb. I] – Din fr. séquestrer, lat. sequestrare.

DOOM

sechestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 sechestreáză

sechestrare
SECHESTRÁRE, sechestrări, s. f. Acțiunea de a sechestra și rezultatul ei. [Var.: (înv.) secfestráre s. f.] – V. sechestra.

DOOM

sechestráre s. f., g.-d. art. sechestrắrii; pl. sechestrắri

sechestrarea
SECHESTRÁRE, sechestrări, s. f. Acțiunea de a sechestra și rezultatul ei. [Var.: (înv.) secfestráre s. f.] – V. sechestra.

DOOM

sechestráre s. f., g.-d. art. sechestrắrii; pl. sechestrắri

sechestrară
SECHESTRÁ, sechestrez, vb. I. Tranz. A pune sechestru asupra unor bunuri. A reține cu forța o persoană. [Var.: (înv.) secfestrá vb. I] – Din fr. séquestrer, lat. sequestrare.

DOOM

sechestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 sechestreáză

sechestrarăm
SECHESTRÁ, sechestrez, vb. I. Tranz. A pune sechestru asupra unor bunuri. A reține cu forța o persoană. [Var.: (înv.) secfestrá vb. I] – Din fr. séquestrer, lat. sequestrare.

DOOM

sechestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 sechestreáză

sechestrarăți
SECHESTRÁ, sechestrez, vb. I. Tranz. A pune sechestru asupra unor bunuri. A reține cu forța o persoană. [Var.: (înv.) secfestrá vb. I] – Din fr. séquestrer, lat. sequestrare.

DOOM

sechestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 sechestreáză

sechestrase
SECHESTRÁ, sechestrez, vb. I. Tranz. A pune sechestru asupra unor bunuri. A reține cu forța o persoană. [Var.: (înv.) secfestrá vb. I] – Din fr. séquestrer, lat. sequestrare.

DOOM

sechestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 sechestreáză

sechestrasem
SECHESTRÁ, sechestrez, vb. I. Tranz. A pune sechestru asupra unor bunuri. A reține cu forța o persoană. [Var.: (înv.) secfestrá vb. I] – Din fr. séquestrer, lat. sequestrare.

DOOM

sechestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 sechestreáză

sechestraseră
SECHESTRÁ, sechestrez, vb. I. Tranz. A pune sechestru asupra unor bunuri. A reține cu forța o persoană. [Var.: (înv.) secfestrá vb. I] – Din fr. séquestrer, lat. sequestrare.

DOOM

sechestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 sechestreáză

sechestraserăm
SECHESTRÁ, sechestrez, vb. I. Tranz. A pune sechestru asupra unor bunuri. A reține cu forța o persoană. [Var.: (înv.) secfestrá vb. I] – Din fr. séquestrer, lat. sequestrare.

DOOM

sechestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 sechestreáză

sechestraserăți
SECHESTRÁ, sechestrez, vb. I. Tranz. A pune sechestru asupra unor bunuri. A reține cu forța o persoană. [Var.: (înv.) secfestrá vb. I] – Din fr. séquestrer, lat. sequestrare.

DOOM

sechestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 sechestreáză

sechestraseși
SECHESTRÁ, sechestrez, vb. I. Tranz. A pune sechestru asupra unor bunuri. A reține cu forța o persoană. [Var.: (înv.) secfestrá vb. I] – Din fr. séquestrer, lat. sequestrare.

DOOM

sechestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 sechestreáză

sechestraseți
SECHESTRÁ, sechestrez, vb. I. Tranz. A pune sechestru asupra unor bunuri. A reține cu forța o persoană. [Var.: (înv.) secfestrá vb. I] – Din fr. séquestrer, lat. sequestrare.

DOOM

sechestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 sechestreáză

sechestrat
SECHESTRÁ, sechestrez, vb. I. Tranz. A pune sechestru asupra unor bunuri. A reține cu forța o persoană. [Var.: (înv.) secfestrá vb. I] – Din fr. séquestrer, lat. sequestrare.

DOOM

sechestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 sechestreáză

sechestratoare
SECHESTRATÓR, -OÁRE, scchestratori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană însărcinată cu punerea sub sechestru a averii unui debitor; executor al unui sechestru.

sechestratoarea
SECHESTRATÓR, -OÁRE, scchestratori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană însărcinată cu punerea sub sechestru a averii unui debitor; executor al unui sechestru.

sechestratoarei
SECHESTRATÓR, -OÁRE, scchestratori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană însărcinată cu punerea sub sechestru a averii unui debitor; executor al unui sechestru.

sechestratoarele
SECHESTRATÓR, -OÁRE, scchestratori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană însărcinată cu punerea sub sechestru a averii unui debitor; executor al unui sechestru.

sechestratoarelor
SECHESTRATÓR, -OÁRE, scchestratori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană însărcinată cu punerea sub sechestru a averii unui debitor; executor al unui sechestru.

sechestrator
SECHESTRATÓR, -OÁRE, scchestratori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană însărcinată cu punerea sub sechestru a averii unui debitor; executor al unui sechestru.

sechestratori
SECHESTRATÓR, -OÁRE, scchestratori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană însărcinată cu punerea sub sechestru a averii unui debitor; executor al unui sechestru.

sechestratorii
SECHESTRATÓR, -OÁRE, scchestratori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană însărcinată cu punerea sub sechestru a averii unui debitor; executor al unui sechestru.

sechestratorilor
SECHESTRATÓR, -OÁRE, scchestratori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană însărcinată cu punerea sub sechestru a averii unui debitor; executor al unui sechestru.

sechestratorul
SECHESTRATÓR, -OÁRE, scchestratori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană însărcinată cu punerea sub sechestru a averii unui debitor; executor al unui sechestru.

sechestratorului
SECHESTRATÓR, -OÁRE, scchestratori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană însărcinată cu punerea sub sechestru a averii unui debitor; executor al unui sechestru.

sechestrau
SECHESTRÁ, sechestrez, vb. I. Tranz. A pune sechestru asupra unor bunuri. A reține cu forța o persoană. [Var.: (înv.) secfestrá vb. I] – Din fr. séquestrer, lat. sequestrare.

DOOM

sechestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 sechestreáză

sechestrași
SECHESTRÁ, sechestrez, vb. I. Tranz. A pune sechestru asupra unor bunuri. A reține cu forța o persoană. [Var.: (înv.) secfestrá vb. I] – Din fr. séquestrer, lat. sequestrare.

DOOM

sechestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 sechestreáză

sechestrați
SECHESTRÁ, sechestrez, vb. I. Tranz. A pune sechestru asupra unor bunuri. A reține cu forța o persoană. [Var.: (înv.) secfestrá vb. I] – Din fr. séquestrer, lat. sequestrare.

DOOM

sechestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 sechestreáză

sechestre
SECHÉSTRU, sechestre, s. n. (Jur.) 1. Măsură de asigurare a unui lucru cu privire la care există un litigiu, până la soluționarea acestuia. 2. Măsură de indisponibilizare a unui bun, în vederea executării silite sau a confiscării lui. [Var.: (înv.) secvéstru s. n.] – Din fr. séquestre, lat. sequester, -tris.

DOOM

sechéstru s. n., art. sechéstrul; pl. sechéstre

sechestrează
SECHESTRÁ, sechestrez, vb. I. Tranz. A pune sechestru asupra unor bunuri. A reține cu forța o persoană. [Var.: (înv.) secfestrá vb. I] – Din fr. séquestrer, lat. sequestrare.

DOOM

sechestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 sechestreáză

sechestrele
SECHÉSTRU, sechestre, s. n. (Jur.) 1. Măsură de asigurare a unui lucru cu privire la care există un litigiu, până la soluționarea acestuia. 2. Măsură de indisponibilizare a unui bun, în vederea executării silite sau a confiscării lui. [Var.: (înv.) secvéstru s. n.] – Din fr. séquestre, lat. sequester, -tris.

DOOM

sechéstru s. n., art. sechéstrul; pl. sechéstre

sechestrelor
SECHÉSTRU, sechestre, s. n. (Jur.) 1. Măsură de asigurare a unui lucru cu privire la care există un litigiu, până la soluționarea acestuia. 2. Măsură de indisponibilizare a unui bun, în vederea executării silite sau a confiscării lui. [Var.: (înv.) secvéstru s. n.] – Din fr. séquestre, lat. sequester, -tris.

DOOM

sechéstru s. n., art. sechéstrul; pl. sechéstre

sechestrez
SECHESTRÁ, sechestrez, vb. I. Tranz. A pune sechestru asupra unor bunuri. A reține cu forța o persoană. [Var.: (înv.) secfestrá vb. I] – Din fr. séquestrer, lat. sequestrare.

DOOM

sechestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 sechestreáză

sechestreze
SECHESTRÁ, sechestrez, vb. I. Tranz. A pune sechestru asupra unor bunuri. A reține cu forța o persoană. [Var.: (înv.) secfestrá vb. I] – Din fr. séquestrer, lat. sequestrare.

DOOM

sechestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 sechestreáză

sechestrezi
SECHESTRÁ, sechestrez, vb. I. Tranz. A pune sechestru asupra unor bunuri. A reține cu forța o persoană. [Var.: (înv.) secfestrá vb. I] – Din fr. séquestrer, lat. sequestrare.

DOOM

sechestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 sechestreáză

sechestru
SECHÉSTRU, sechestre, s. n. (Jur.) 1. Măsură de asigurare a unui lucru cu privire la care există un litigiu, până la soluționarea acestuia. 2. Măsură de indisponibilizare a unui bun, în vederea executării silite sau a confiscării lui. [Var.: (înv.) secvéstru s. n.] – Din fr. séquestre, lat. sequester, -tris.

DOOM

sechéstru s. n., art. sechéstrul; pl. sechéstre

sechestrul
SECHÉSTRU, sechestre, s. n. (Jur.) 1. Măsură de asigurare a unui lucru cu privire la care există un litigiu, până la soluționarea acestuia. 2. Măsură de indisponibilizare a unui bun, în vederea executării silite sau a confiscării lui. [Var.: (înv.) secvéstru s. n.] – Din fr. séquestre, lat. sequester, -tris.

DOOM

sechéstru s. n., art. sechéstrul; pl. sechéstre

sechestrului
SECHÉSTRU, sechestre, s. n. (Jur.) 1. Măsură de asigurare a unui lucru cu privire la care există un litigiu, până la soluționarea acestuia. 2. Măsură de indisponibilizare a unui bun, în vederea executării silite sau a confiscării lui. [Var.: (înv.) secvéstru s. n.] – Din fr. séquestre, lat. sequester, -tris.

DOOM

sechéstru s. n., art. sechéstrul; pl. sechéstre

sechestrând
SECHESTRÁ, sechestrez, vb. I. Tranz. A pune sechestru asupra unor bunuri. A reține cu forța o persoană. [Var.: (înv.) secfestrá vb. I] – Din fr. séquestrer, lat. sequestrare.

DOOM

sechestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 sechestreáză

sechestrînd
SECHESTRÁ, sechestrez, vb. I. Tranz. A pune sechestru asupra unor bunuri. A reține cu forța o persoană. [Var.: (înv.) secfestrá vb. I] – Din fr. séquestrer, lat. sequestrare.

DOOM

sechestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 sechestreáză

sechestrări
SECHESTRÁRE, sechestrări, s. f. Acțiunea de a sechestra și rezultatul ei. [Var.: (înv.) secfestráre s. f.] – V. sechestra.

DOOM

sechestráre s. f., g.-d. art. sechestrắrii; pl. sechestrắri

sechestrării
SECHESTRÁRE, sechestrări, s. f. Acțiunea de a sechestra și rezultatul ei. [Var.: (înv.) secfestráre s. f.] – V. sechestra.

DOOM

sechestráre s. f., g.-d. art. sechestrắrii; pl. sechestrắri

sechestrările
SECHESTRÁRE, sechestrări, s. f. Acțiunea de a sechestra și rezultatul ei. [Var.: (înv.) secfestráre s. f.] – V. sechestra.

DOOM

sechestráre s. f., g.-d. art. sechestrắrii; pl. sechestrắri

sechestrărilor
SECHESTRÁRE, sechestrări, s. f. Acțiunea de a sechestra și rezultatul ei. [Var.: (înv.) secfestráre s. f.] – V. sechestra.

DOOM

sechestráre s. f., g.-d. art. sechestrắrii; pl. sechestrắri

sechin
sechín (-ni), s. m. – Veche monedă de aur. – Var. țechin. Fr. sequin, var. din it. zecchino.

sechiraș
sechiráș (-și), s. m. – (Înv.) Vizitiu. Mag. szekeres (Tiktin).

seci
LĂSÁT¹ s. n. Faptul de a lăsa. ◊ Lăsatul (sau Lăsata)-secului = (în practica religioasă creștină) ultima zi înainte de începerea unui post (îndeosebi a postului Paștelui); petrecere care are loc cu acest prilej. [Var.: lăsáta s. f. art.] – V. lăsa.

DOOM

!Lăsátul-sécului/Lăsáta-sécului (sărbătoare) s. propriu n./f.

seci
SEC, SEÁCĂ, seci, adj. 1. Lipsit de apă; care a secat, s-a uscat. Albia seacă a unui râu. ♦ (Despre locuri) Lipsit de umezeală; p. ext. arid, neproductiv. ◊ Tuse seacă = tuse uscată, fără expectorație. Timbru (sau sigiliu) sec = urmă de ștampilă în relief, care se imprimă pe anumite acte cu o mașină specială, fără tuș. 2. În care nu se află nimic; gol, deșert. Nucă seacă = nucă fără miez sau cu miezul nedezvoltat. Sunet sec = sunet scurt, fără rezonanță. Ochi sec = orbită goală a ochiului. ◊ Expr. (Substantivat) A înghiți în sec = a) a înghiți fără a avea ceva în gură; b) a se reține de la ceva, a fi nevoit să-și înfrâneze o dorință. ♦ (Pop.; despre părțile corpului) Atrofiat, paralizat. Mână seacă. 3. (În loc. adj.) De sec = de post, care nu este de dulce. 4. Fig. Lipsit de conținut, de sens, fără folos. ◊ Loc. adv. În sec = în zadar, fără rost. 5. Fig. (Adesea substantivat) Fără minte, prost. 6. Fig. (Despre oameni și manifestările lor; adesea adverbial) Lipsit de sensibilitate, de căldură; aspru, tăios, rece. 7. Fig. (Rar) Tare, puternic, dârz. – Lat. siccus.

DOOM

sec adj. m., f. seácă; pl. m. și f. seci

seci
SECÁ, sec, vb. I. I. 1. Tranz. și intranz. A face să dispară sau a dispărea apa dintr-un râu, dintr-un lac etc.; a (se) usca. ♦ Intranz. (Despre lichide) A se pierde, a dispărea. 2. Tranz. Fig. A stoarce, a slei, a istovi puterea, vlaga cuiva. 3. Intranz. (Despre plante, semințe) A-și pierde seva, germenele de viață; a se veșteji. ♦ (Pop.; despre corpul omului, despre membre, ochi) A se atrofia, a paraliza. II. Tranz. Fig. 1. A pricinui cuiva o emoție puternică, o durere; a chinui. 2. (Înv.) A ucide. – Lat. siccare.

DOOM

secá (a ~) vb., ind. prez. 3 seácă

seci
SECI, seciuri, s. n. (Învechit și popular) 1. Pășune pe un loc defrișat. 2. (Mold.) Gard, îngrăditură de nuiele. ♦ Loc îngrădit unde se închid oile noaptea.

secică
SÉCICĂ s. f. (Regional, cu sens colectiv) Paie tăiate mărunt pentru hrana vitelor.

secii
LĂSÁT¹ s. n. Faptul de a lăsa. ◊ Lăsatul (sau Lăsata)-secului = (în practica religioasă creștină) ultima zi înainte de începerea unui post (îndeosebi a postului Paștelui); petrecere care are loc cu acest prilej. [Var.: lăsáta s. f. art.] – V. lăsa.

DOOM

!Lăsátul-sécului/Lăsáta-sécului (sărbătoare) s. propriu n./f.

secii
SEC, SEÁCĂ, seci, adj. 1. Lipsit de apă; care a secat, s-a uscat. Albia seacă a unui râu. ♦ (Despre locuri) Lipsit de umezeală; p. ext. arid, neproductiv. ◊ Tuse seacă = tuse uscată, fără expectorație. Timbru (sau sigiliu) sec = urmă de ștampilă în relief, care se imprimă pe anumite acte cu o mașină specială, fără tuș. 2. În care nu se află nimic; gol, deșert. Nucă seacă = nucă fără miez sau cu miezul nedezvoltat. Sunet sec = sunet scurt, fără rezonanță. Ochi sec = orbită goală a ochiului. ◊ Expr. (Substantivat) A înghiți în sec = a) a înghiți fără a avea ceva în gură; b) a se reține de la ceva, a fi nevoit să-și înfrâneze o dorință. ♦ (Pop.; despre părțile corpului) Atrofiat, paralizat. Mână seacă. 3. (În loc. adj.) De sec = de post, care nu este de dulce. 4. Fig. Lipsit de conținut, de sens, fără folos. ◊ Loc. adv. În sec = în zadar, fără rost. 5. Fig. (Adesea substantivat) Fără minte, prost. 6. Fig. (Despre oameni și manifestările lor; adesea adverbial) Lipsit de sensibilitate, de căldură; aspru, tăios, rece. 7. Fig. (Rar) Tare, puternic, dârz. – Lat. siccus.

DOOM

sec adj. m., f. seácă; pl. m. și f. seci

secile
LĂSÁT¹ s. n. Faptul de a lăsa. ◊ Lăsatul (sau Lăsata)-secului = (în practica religioasă creștină) ultima zi înainte de începerea unui post (îndeosebi a postului Paștelui); petrecere care are loc cu acest prilej. [Var.: lăsáta s. f. art.] – V. lăsa.

DOOM

!Lăsátul-sécului/Lăsáta-sécului (sărbătoare) s. propriu n./f.

secile
SEC, SEÁCĂ, seci, adj. 1. Lipsit de apă; care a secat, s-a uscat. Albia seacă a unui râu. ♦ (Despre locuri) Lipsit de umezeală; p. ext. arid, neproductiv. ◊ Tuse seacă = tuse uscată, fără expectorație. Timbru (sau sigiliu) sec = urmă de ștampilă în relief, care se imprimă pe anumite acte cu o mașină specială, fără tuș. 2. În care nu se află nimic; gol, deșert. Nucă seacă = nucă fără miez sau cu miezul nedezvoltat. Sunet sec = sunet scurt, fără rezonanță. Ochi sec = orbită goală a ochiului. ◊ Expr. (Substantivat) A înghiți în sec = a) a înghiți fără a avea ceva în gură; b) a se reține de la ceva, a fi nevoit să-și înfrâneze o dorință. ♦ (Pop.; despre părțile corpului) Atrofiat, paralizat. Mână seacă. 3. (În loc. adj.) De sec = de post, care nu este de dulce. 4. Fig. Lipsit de conținut, de sens, fără folos. ◊ Loc. adv. În sec = în zadar, fără rost. 5. Fig. (Adesea substantivat) Fără minte, prost. 6. Fig. (Despre oameni și manifestările lor; adesea adverbial) Lipsit de sensibilitate, de căldură; aspru, tăios, rece. 7. Fig. (Rar) Tare, puternic, dârz. – Lat. siccus.

DOOM

sec adj. m., f. seácă; pl. m. și f. seci

secilor
LĂSÁT¹ s. n. Faptul de a lăsa. ◊ Lăsatul (sau Lăsata)-secului = (în practica religioasă creștină) ultima zi înainte de începerea unui post (îndeosebi a postului Paștelui); petrecere care are loc cu acest prilej. [Var.: lăsáta s. f. art.] – V. lăsa.

DOOM

!Lăsátul-sécului/Lăsáta-sécului (sărbătoare) s. propriu n./f.

secilor
SEC, SEÁCĂ, seci, adj. 1. Lipsit de apă; care a secat, s-a uscat. Albia seacă a unui râu. ♦ (Despre locuri) Lipsit de umezeală; p. ext. arid, neproductiv. ◊ Tuse seacă = tuse uscată, fără expectorație. Timbru (sau sigiliu) sec = urmă de ștampilă în relief, care se imprimă pe anumite acte cu o mașină specială, fără tuș. 2. În care nu se află nimic; gol, deșert. Nucă seacă = nucă fără miez sau cu miezul nedezvoltat. Sunet sec = sunet scurt, fără rezonanță. Ochi sec = orbită goală a ochiului. ◊ Expr. (Substantivat) A înghiți în sec = a) a înghiți fără a avea ceva în gură; b) a se reține de la ceva, a fi nevoit să-și înfrâneze o dorință. ♦ (Pop.; despre părțile corpului) Atrofiat, paralizat. Mână seacă. 3. (În loc. adj.) De sec = de post, care nu este de dulce. 4. Fig. Lipsit de conținut, de sens, fără folos. ◊ Loc. adv. În sec = în zadar, fără rost. 5. Fig. (Adesea substantivat) Fără minte, prost. 6. Fig. (Despre oameni și manifestările lor; adesea adverbial) Lipsit de sensibilitate, de căldură; aspru, tăios, rece. 7. Fig. (Rar) Tare, puternic, dârz. – Lat. siccus.

DOOM

sec adj. m., f. seácă; pl. m. și f. seci

secluzie
SECLÚZIE s.f. v. secluziune.

secluziune
SECLUZIÚNE s.f. Secluziune pupilară = aderența marginii pupilare a irisului la cristalin. [Pron. -zi-u-, var. secluzie s.f. / < fr. séclusion].

secol
SÉCUL s. m. v. secol.

DOOM

sécol s. n., pl. sécole; abr. sec.

secole
SÉCUL s. m. v. secol.

DOOM

sécol s. n., pl. sécole; abr. sec.

secolele
SÉCUL s. m. v. secol.

DOOM

sécol s. n., pl. sécole; abr. sec.

secolelor
SÉCUL s. m. v. secol.

DOOM

sécol s. n., pl. sécole; abr. sec.

secolul
SÉCUL s. m. v. secol.

DOOM

sécol s. n., pl. sécole; abr. sec.

secolului
SÉCUL s. m. v. secol.

DOOM

sécol s. n., pl. sécole; abr. sec.

second
second-hand adj. invar. 1. (d. magazine) care vând mărfuri sau îmbrăcăminte la mâna a doua. 2. (d. mărfuri, îmbrăcăminte, aparatură) care sunt vândute la mâna a doua. 3. (peior. – d. lucruri) de calitate inferioară. 4. (peior. – d. oameni) incompetent, slab pregătit profesional.

seconda
SECUNDÁ vb. I v. seconda.

DOOM

!secondá (a ~) vb., ind. prez. 3 secondeáză

secondant
SECUNDÁNT, -Ă, secundanți, -te, s. m. și f. Persoană care secondează, ajută, urmează, însoțește pe cineva. ♦ Arbitru secund. ♦ Persoană care asistă și îndrumă un participant la anumite întreceri sportive (box, șah). ♦ Persoană sau echipă care, într-o cursă sportivă (ciclism, alergări, canotaj etc.) urmărește îndeaproape adversarul din față. ♦ (Înv.) Martor la un duel. [Var.: secondánt, -ă s. m. și f.] – Din germ. Sekundant.

DOOM

secundántă s. f., g.-d. art. secundántei; pl. secundánte

secondantă
SECUNDÁNT, -Ă, secundanți, -te, s. m. și f. Persoană care secondează, ajută, urmează, însoțește pe cineva. ♦ Arbitru secund. ♦ Persoană care asistă și îndrumă un participant la anumite întreceri sportive (box, șah). ♦ Persoană sau echipă care, într-o cursă sportivă (ciclism, alergări, canotaj etc.) urmărește îndeaproape adversarul din față. ♦ (Înv.) Martor la un duel. [Var.: secondánt, -ă s. m. și f.] – Din germ. Sekundant.

DOOM

secundántă s. f., g.-d. art. secundántei; pl. secundánte

secondar
SECONDÁR, -Ă adj. v. secundar.

secondare
SECONDÁ vb. I v. secunda.

secondat
SECONDÁ vb. I v. secunda.

secoviște
SECÓVIȘTE, secoviști, s. f. (Regional) Vad în care se găsește un ochi adînc de apă.

secret
SECRÉT, -EÁTĂ adj. v. săcret.

secret
SECRÉT, -Ă, secreți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care este ținut ascuns, care rămâne necunoscut; confidențial. Tratative secrete. ◊ Asociație (sau organizație, societate) secretă = organizație cu caracter conspirativ, constituită în ascuns. ♦ (Despre sentimente) Care nu este declarat sau mărturisit; păstrat în taină. 2. Ascuns vederii, mascat privirilor. Agent secret = persoană cu misiune secretă de informare în domeniul politic, economic sau al criminalității. II. S. n. 1. Ceea ce nu se știe, nu se cunoaște (de nimeni), ceea ce este tăinuit, nu trebuie spus nimănui; taină. ◊ Secret de stat = document sau date privitoare la problemele fundamentale ale vieții politice, economice, precum și ale apărării statului, a căror divulgare este pedepsită penal. 2. Sistem (ingenios) care constituie condiția succesului într-o întreprindere; procedeu special și eficace pentru a obține sau a face ceva. 3. Ceea ce constituie condiția intimă (greu de realizat) a unei științe, a unei arte. 4. (Înv.) Discreție. 5. (Ieșit din uz) Celulă izolată într-o închisoare. [Var.: sâcrét, -eátă adj.] – Din fr. secret, lat. secretus.

DOOM

secrét¹ (se-cret) adj. m., pl. secréți; f. secrétă, pl. secréte

secret
SECRÉT, -Ă, secreți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care este ținut ascuns, care rămâne necunoscut; confidențial. Tratative secrete. ◊ Asociație (sau organizație, societate) secretă = organizație cu caracter conspirativ, constituită în ascuns. ♦ (Despre sentimente) Care nu este declarat sau mărturisit; păstrat în taină. 2. Ascuns vederii, mascat privirilor. Agent secret = persoană cu misiune secretă de informare în domeniul politic, economic sau al criminalității. II. S. n. 1. Ceea ce nu se știe, nu se cunoaște (de nimeni), ceea ce este tăinuit, nu trebuie spus nimănui; taină. ◊ Secret de stat = document sau date privitoare la problemele fundamentale ale vieții politice, economice, precum și ale apărării statului, a căror divulgare este pedepsită penal. 2. Sistem (ingenios) care constituie condiția succesului într-o întreprindere; procedeu special și eficace pentru a obține sau a face ceva. 3. Ceea ce constituie condiția intimă (greu de realizat) a unei științe, a unei arte. 4. (Înv.) Discreție. 5. (Ieșit din uz) Celulă izolată într-o închisoare. [Var.: sâcrét, -eátă adj.] – Din fr. secret, lat. secretus.

DOOM

secrét² (se-cret) s. n., pl. secréte

secreta
SECRÉT, -Ă, secreți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care este ținut ascuns, care rămâne necunoscut; confidențial. Tratative secrete. ◊ Asociație (sau organizație, societate) secretă = organizație cu caracter conspirativ, constituită în ascuns. ♦ (Despre sentimente) Care nu este declarat sau mărturisit; păstrat în taină. 2. Ascuns vederii, mascat privirilor. Agent secret = persoană cu misiune secretă de informare în domeniul politic, economic sau al criminalității. II. S. n. 1. Ceea ce nu se știe, nu se cunoaște (de nimeni), ceea ce este tăinuit, nu trebuie spus nimănui; taină. ◊ Secret de stat = document sau date privitoare la problemele fundamentale ale vieții politice, economice, precum și ale apărării statului, a căror divulgare este pedepsită penal. 2. Sistem (ingenios) care constituie condiția succesului într-o întreprindere; procedeu special și eficace pentru a obține sau a face ceva. 3. Ceea ce constituie condiția intimă (greu de realizat) a unei științe, a unei arte. 4. (Înv.) Discreție. 5. (Ieșit din uz) Celulă izolată într-o închisoare. [Var.: sâcrét, -eátă adj.] – Din fr. secret, lat. secretus.

DOOM

secrét¹ (se-cret) adj. m., pl. secréți; f. secrétă, pl. secréte

secreta
SECRETÁ, pers. 3 secrétă, vb. I. Tranz. A produce o secreție. [Prez. ind. și: secretează] – Din fr. sécréter.

DOOM

!secretá (a ~) (se-cre-) vb., ind. prez. 3 secrétă

secreta
SECRETÁ, pers. 3 secrétă, vb. I. Tranz. A produce o secreție. [Prez. ind. și: secretează] – Din fr. sécréter.

secretaire
SECRETAIRE s.n. v. secretar.

secretar
SECRETÁR, -Ă, secretari, -e, s. m. și f., s. n. I. S. m. și f. 1. Persoană care conduce secretariatul (1) într-o întreprindere sau într-o instituție. ◊ Secretar de redacție = persoană însărcinată cu centralizarea și coordonarea materialului care se publică într-un ziar sau într-o revistă și răspunde de felul cum se prezintă publicația. ♦ Persoană care rezolvă lucrările curente și corespondența particulară a cuiva (în calitate de angajat particular al acestuia). 2. Conducător al unei organizații social-politice. ◊ Secretar general = persoană aleasă în cadrul congresului sau conferinței unui partid politic pentru coordonarea activității acestuia. 3. Funcționar sau demnitar care pregătește lucrările și duce la îndeplinire hotărârile organului suprem al puterii sau al administrației de stat, al conducerii altui organ central etc. ◊ Secretar de stat = (în unele țări) ministru al Afacerilor Externe; om politic sau înalt funcționar care conduce un departament ministerial. II S. n. (în forma secreter) Mobilă prevăzută cu sertare (în care se țin documente, acte etc.) și cu placă rabatabilă care servește la scris. [Scris, și: (II) secrétaire. – Var.: (II) secretér s. n.] – Din fr. secrétaire.

DOOM

!prim-secretár (-se-cre-) s. m., art. prim-secretárul; pl. prim-secretári, art. prim-secretárii

secretara
SECRETÁR, -Ă, secretari, -e, s. m. și f., s. n. I. S. m. și f. 1. Persoană care conduce secretariatul (1) într-o întreprindere sau într-o instituție. ◊ Secretar de redacție = persoană însărcinată cu centralizarea și coordonarea materialului care se publică într-un ziar sau într-o revistă și răspunde de felul cum se prezintă publicația. ♦ Persoană care rezolvă lucrările curente și corespondența particulară a cuiva (în calitate de angajat particular al acestuia). 2. Conducător al unei organizații social-politice. ◊ Secretar general = persoană aleasă în cadrul congresului sau conferinței unui partid politic pentru coordonarea activității acestuia. 3. Funcționar sau demnitar care pregătește lucrările și duce la îndeplinire hotărârile organului suprem al puterii sau al administrației de stat, al conducerii altui organ central etc. ◊ Secretar de stat = (în unele țări) ministru al Afacerilor Externe; om politic sau înalt funcționar care conduce un departament ministerial. II S. n. (în forma secreter) Mobilă prevăzută cu sertare (în care se țin documente, acte etc.) și cu placă rabatabilă care servește la scris. [Scris, și: (II) secrétaire. – Var.: (II) secretér s. n.] – Din fr. secrétaire.

DOOM

!prim-secretár (-se-cre-) s. m., art. prim-secretárul; pl. prim-secretári, art. prim-secretárii

secretare
SECRETÁ, pers. 3 secrétă, vb. I. Tranz. A produce o secreție. [Prez. ind. și: secretează] – Din fr. sécréter.

DOOM

!secretá (a ~) (se-cre-) vb., ind. prez. 3 secrétă

secretare
SECRETÁR, -Ă, secretari, -e, s. m. și f., s. n. I. S. m. și f. 1. Persoană care conduce secretariatul (1) într-o întreprindere sau într-o instituție. ◊ Secretar de redacție = persoană însărcinată cu centralizarea și coordonarea materialului care se publică într-un ziar sau într-o revistă și răspunde de felul cum se prezintă publicația. ♦ Persoană care rezolvă lucrările curente și corespondența particulară a cuiva (în calitate de angajat particular al acestuia). 2. Conducător al unei organizații social-politice. ◊ Secretar general = persoană aleasă în cadrul congresului sau conferinței unui partid politic pentru coordonarea activității acestuia. 3. Funcționar sau demnitar care pregătește lucrările și duce la îndeplinire hotărârile organului suprem al puterii sau al administrației de stat, al conducerii altui organ central etc. ◊ Secretar de stat = (în unele țări) ministru al Afacerilor Externe; om politic sau înalt funcționar care conduce un departament ministerial. II S. n. (în forma secreter) Mobilă prevăzută cu sertare (în care se țin documente, acte etc.) și cu placă rabatabilă care servește la scris. [Scris, și: (II) secrétaire. – Var.: (II) secretér s. n.] – Din fr. secrétaire.

DOOM

!prim-secretár (-se-cre-) s. m., art. prim-secretárul; pl. prim-secretári, art. prim-secretárii

secretarei
SECRETÁR, -Ă, secretari, -e, s. m. și f., s. n. I. S. m. și f. 1. Persoană care conduce secretariatul (1) într-o întreprindere sau într-o instituție. ◊ Secretar de redacție = persoană însărcinată cu centralizarea și coordonarea materialului care se publică într-un ziar sau într-o revistă și răspunde de felul cum se prezintă publicația. ♦ Persoană care rezolvă lucrările curente și corespondența particulară a cuiva (în calitate de angajat particular al acestuia). 2. Conducător al unei organizații social-politice. ◊ Secretar general = persoană aleasă în cadrul congresului sau conferinței unui partid politic pentru coordonarea activității acestuia. 3. Funcționar sau demnitar care pregătește lucrările și duce la îndeplinire hotărârile organului suprem al puterii sau al administrației de stat, al conducerii altui organ central etc. ◊ Secretar de stat = (în unele țări) ministru al Afacerilor Externe; om politic sau înalt funcționar care conduce un departament ministerial. II S. n. (în forma secreter) Mobilă prevăzută cu sertare (în care se țin documente, acte etc.) și cu placă rabatabilă care servește la scris. [Scris, și: (II) secrétaire. – Var.: (II) secretér s. n.] – Din fr. secrétaire.

DOOM

!prim-secretár (-se-cre-) s. m., art. prim-secretárul; pl. prim-secretári, art. prim-secretárii

secretarele
SECRETÁR, -Ă, secretari, -e, s. m. și f., s. n. I. S. m. și f. 1. Persoană care conduce secretariatul (1) într-o întreprindere sau într-o instituție. ◊ Secretar de redacție = persoană însărcinată cu centralizarea și coordonarea materialului care se publică într-un ziar sau într-o revistă și răspunde de felul cum se prezintă publicația. ♦ Persoană care rezolvă lucrările curente și corespondența particulară a cuiva (în calitate de angajat particular al acestuia). 2. Conducător al unei organizații social-politice. ◊ Secretar general = persoană aleasă în cadrul congresului sau conferinței unui partid politic pentru coordonarea activității acestuia. 3. Funcționar sau demnitar care pregătește lucrările și duce la îndeplinire hotărârile organului suprem al puterii sau al administrației de stat, al conducerii altui organ central etc. ◊ Secretar de stat = (în unele țări) ministru al Afacerilor Externe; om politic sau înalt funcționar care conduce un departament ministerial. II S. n. (în forma secreter) Mobilă prevăzută cu sertare (în care se țin documente, acte etc.) și cu placă rabatabilă care servește la scris. [Scris, și: (II) secrétaire. – Var.: (II) secretér s. n.] – Din fr. secrétaire.

DOOM

!prim-secretár (-se-cre-) s. m., art. prim-secretárul; pl. prim-secretári, art. prim-secretárii

secretarelor
SECRETÁR, -Ă, secretari, -e, s. m. și f., s. n. I. S. m. și f. 1. Persoană care conduce secretariatul (1) într-o întreprindere sau într-o instituție. ◊ Secretar de redacție = persoană însărcinată cu centralizarea și coordonarea materialului care se publică într-un ziar sau într-o revistă și răspunde de felul cum se prezintă publicația. ♦ Persoană care rezolvă lucrările curente și corespondența particulară a cuiva (în calitate de angajat particular al acestuia). 2. Conducător al unei organizații social-politice. ◊ Secretar general = persoană aleasă în cadrul congresului sau conferinței unui partid politic pentru coordonarea activității acestuia. 3. Funcționar sau demnitar care pregătește lucrările și duce la îndeplinire hotărârile organului suprem al puterii sau al administrației de stat, al conducerii altui organ central etc. ◊ Secretar de stat = (în unele țări) ministru al Afacerilor Externe; om politic sau înalt funcționar care conduce un departament ministerial. II S. n. (în forma secreter) Mobilă prevăzută cu sertare (în care se țin documente, acte etc.) și cu placă rabatabilă care servește la scris. [Scris, și: (II) secrétaire. – Var.: (II) secretér s. n.] – Din fr. secrétaire.

DOOM

!prim-secretár (-se-cre-) s. m., art. prim-secretárul; pl. prim-secretári, art. prim-secretárii

secretari
SECRETÁR, -Ă, secretari, -e, s. m. și f., s. n. I. S. m. și f. 1. Persoană care conduce secretariatul (1) într-o întreprindere sau într-o instituție. ◊ Secretar de redacție = persoană însărcinată cu centralizarea și coordonarea materialului care se publică într-un ziar sau într-o revistă și răspunde de felul cum se prezintă publicația. ♦ Persoană care rezolvă lucrările curente și corespondența particulară a cuiva (în calitate de angajat particular al acestuia). 2. Conducător al unei organizații social-politice. ◊ Secretar general = persoană aleasă în cadrul congresului sau conferinței unui partid politic pentru coordonarea activității acestuia. 3. Funcționar sau demnitar care pregătește lucrările și duce la îndeplinire hotărârile organului suprem al puterii sau al administrației de stat, al conducerii altui organ central etc. ◊ Secretar de stat = (în unele țări) ministru al Afacerilor Externe; om politic sau înalt funcționar care conduce un departament ministerial. II S. n. (în forma secreter) Mobilă prevăzută cu sertare (în care se țin documente, acte etc.) și cu placă rabatabilă care servește la scris. [Scris, și: (II) secrétaire. – Var.: (II) secretér s. n.] – Din fr. secrétaire.

DOOM

!prim-secretár (-se-cre-) s. m., art. prim-secretárul; pl. prim-secretári, art. prim-secretárii

secretariat
SECRETARIÁT, secretariate, s. n. 1. Serviciu într-o instituție, într-o întreprindere, într-o organizație politică etc. care rezolvă lucrările curente ale conducerii acestora; birou unde își desfășoară activitatea personalul acestui serviciu. 2. Organ care coordonează și controlează activitatea (în special îndeplinirea hotărârilor) unui partid. 3. Organ de conducere al unei organizații internaționale cu atribuții administrative și executive. 4. Grup de persoane care consemnează conținutul dezbaterilor unei ședințe. [Pr.: -ri-at] – Din fr. secrétariat.

DOOM

secretariát (se-cre-, -ri-at) s. n., pl. secretariáte

secretariate
SECRETARIÁT, secretariate, s. n. 1. Serviciu într-o instituție, într-o întreprindere, într-o organizație politică etc. care rezolvă lucrările curente ale conducerii acestora; birou unde își desfășoară activitatea personalul acestui serviciu. 2. Organ care coordonează și controlează activitatea (în special îndeplinirea hotărârilor) unui partid. 3. Organ de conducere al unei organizații internaționale cu atribuții administrative și executive. 4. Grup de persoane care consemnează conținutul dezbaterilor unei ședințe. [Pr.: -ri-at] – Din fr. secrétariat.

DOOM

secretariát (se-cre-, -ri-at) s. n., pl. secretariáte

secretariatele
SECRETARIÁT, secretariate, s. n. 1. Serviciu într-o instituție, într-o întreprindere, într-o organizație politică etc. care rezolvă lucrările curente ale conducerii acestora; birou unde își desfășoară activitatea personalul acestui serviciu. 2. Organ care coordonează și controlează activitatea (în special îndeplinirea hotărârilor) unui partid. 3. Organ de conducere al unei organizații internaționale cu atribuții administrative și executive. 4. Grup de persoane care consemnează conținutul dezbaterilor unei ședințe. [Pr.: -ri-at] – Din fr. secrétariat.

DOOM

secretariát (se-cre-, -ri-at) s. n., pl. secretariáte

secretariatelor
SECRETARIÁT, secretariate, s. n. 1. Serviciu într-o instituție, într-o întreprindere, într-o organizație politică etc. care rezolvă lucrările curente ale conducerii acestora; birou unde își desfășoară activitatea personalul acestui serviciu. 2. Organ care coordonează și controlează activitatea (în special îndeplinirea hotărârilor) unui partid. 3. Organ de conducere al unei organizații internaționale cu atribuții administrative și executive. 4. Grup de persoane care consemnează conținutul dezbaterilor unei ședințe. [Pr.: -ri-at] – Din fr. secrétariat.

DOOM

secretariát (se-cre-, -ri-at) s. n., pl. secretariáte

secretariatul
SECRETARIÁT, secretariate, s. n. 1. Serviciu într-o instituție, într-o întreprindere, într-o organizație politică etc. care rezolvă lucrările curente ale conducerii acestora; birou unde își desfășoară activitatea personalul acestui serviciu. 2. Organ care coordonează și controlează activitatea (în special îndeplinirea hotărârilor) unui partid. 3. Organ de conducere al unei organizații internaționale cu atribuții administrative și executive. 4. Grup de persoane care consemnează conținutul dezbaterilor unei ședințe. [Pr.: -ri-at] – Din fr. secrétariat.

DOOM

secretariát (se-cre-, -ri-at) s. n., pl. secretariáte

secretariatului
SECRETARIÁT, secretariate, s. n. 1. Serviciu într-o instituție, într-o întreprindere, într-o organizație politică etc. care rezolvă lucrările curente ale conducerii acestora; birou unde își desfășoară activitatea personalul acestui serviciu. 2. Organ care coordonează și controlează activitatea (în special îndeplinirea hotărârilor) unui partid. 3. Organ de conducere al unei organizații internaționale cu atribuții administrative și executive. 4. Grup de persoane care consemnează conținutul dezbaterilor unei ședințe. [Pr.: -ri-at] – Din fr. secrétariat.

DOOM

secretariát (se-cre-, -ri-at) s. n., pl. secretariáte

secretarii
SECRETÁR, -Ă, secretari, -e, s. m. și f., s. n. I. S. m. și f. 1. Persoană care conduce secretariatul (1) într-o întreprindere sau într-o instituție. ◊ Secretar de redacție = persoană însărcinată cu centralizarea și coordonarea materialului care se publică într-un ziar sau într-o revistă și răspunde de felul cum se prezintă publicația. ♦ Persoană care rezolvă lucrările curente și corespondența particulară a cuiva (în calitate de angajat particular al acestuia). 2. Conducător al unei organizații social-politice. ◊ Secretar general = persoană aleasă în cadrul congresului sau conferinței unui partid politic pentru coordonarea activității acestuia. 3. Funcționar sau demnitar care pregătește lucrările și duce la îndeplinire hotărârile organului suprem al puterii sau al administrației de stat, al conducerii altui organ central etc. ◊ Secretar de stat = (în unele țări) ministru al Afacerilor Externe; om politic sau înalt funcționar care conduce un departament ministerial. II S. n. (în forma secreter) Mobilă prevăzută cu sertare (în care se țin documente, acte etc.) și cu placă rabatabilă care servește la scris. [Scris, și: (II) secrétaire. – Var.: (II) secretér s. n.] – Din fr. secrétaire.

DOOM

!prim-secretár (-se-cre-) s. m., art. prim-secretárul; pl. prim-secretári, art. prim-secretárii

secretarilor
SECRETÁR, -Ă, secretari, -e, s. m. și f., s. n. I. S. m. și f. 1. Persoană care conduce secretariatul (1) într-o întreprindere sau într-o instituție. ◊ Secretar de redacție = persoană însărcinată cu centralizarea și coordonarea materialului care se publică într-un ziar sau într-o revistă și răspunde de felul cum se prezintă publicația. ♦ Persoană care rezolvă lucrările curente și corespondența particulară a cuiva (în calitate de angajat particular al acestuia). 2. Conducător al unei organizații social-politice. ◊ Secretar general = persoană aleasă în cadrul congresului sau conferinței unui partid politic pentru coordonarea activității acestuia. 3. Funcționar sau demnitar care pregătește lucrările și duce la îndeplinire hotărârile organului suprem al puterii sau al administrației de stat, al conducerii altui organ central etc. ◊ Secretar de stat = (în unele țări) ministru al Afacerilor Externe; om politic sau înalt funcționar care conduce un departament ministerial. II S. n. (în forma secreter) Mobilă prevăzută cu sertare (în care se țin documente, acte etc.) și cu placă rabatabilă care servește la scris. [Scris, și: (II) secrétaire. – Var.: (II) secretér s. n.] – Din fr. secrétaire.

DOOM

!prim-secretár (-se-cre-) s. m., art. prim-secretárul; pl. prim-secretári, art. prim-secretárii

secretarul
SECRETÁR, -Ă, secretari, -e, s. m. și f., s. n. I. S. m. și f. 1. Persoană care conduce secretariatul (1) într-o întreprindere sau într-o instituție. ◊ Secretar de redacție = persoană însărcinată cu centralizarea și coordonarea materialului care se publică într-un ziar sau într-o revistă și răspunde de felul cum se prezintă publicația. ♦ Persoană care rezolvă lucrările curente și corespondența particulară a cuiva (în calitate de angajat particular al acestuia). 2. Conducător al unei organizații social-politice. ◊ Secretar general = persoană aleasă în cadrul congresului sau conferinței unui partid politic pentru coordonarea activității acestuia. 3. Funcționar sau demnitar care pregătește lucrările și duce la îndeplinire hotărârile organului suprem al puterii sau al administrației de stat, al conducerii altui organ central etc. ◊ Secretar de stat = (în unele țări) ministru al Afacerilor Externe; om politic sau înalt funcționar care conduce un departament ministerial. II S. n. (în forma secreter) Mobilă prevăzută cu sertare (în care se țin documente, acte etc.) și cu placă rabatabilă care servește la scris. [Scris, și: (II) secrétaire. – Var.: (II) secretér s. n.] – Din fr. secrétaire.

DOOM

!prim-secretár (-se-cre-) s. m., art. prim-secretárul; pl. prim-secretári, art. prim-secretárii

secretarului
SECRETÁR, -Ă, secretari, -e, s. m. și f., s. n. I. S. m. și f. 1. Persoană care conduce secretariatul (1) într-o întreprindere sau într-o instituție. ◊ Secretar de redacție = persoană însărcinată cu centralizarea și coordonarea materialului care se publică într-un ziar sau într-o revistă și răspunde de felul cum se prezintă publicația. ♦ Persoană care rezolvă lucrările curente și corespondența particulară a cuiva (în calitate de angajat particular al acestuia). 2. Conducător al unei organizații social-politice. ◊ Secretar general = persoană aleasă în cadrul congresului sau conferinței unui partid politic pentru coordonarea activității acestuia. 3. Funcționar sau demnitar care pregătește lucrările și duce la îndeplinire hotărârile organului suprem al puterii sau al administrației de stat, al conducerii altui organ central etc. ◊ Secretar de stat = (în unele țări) ministru al Afacerilor Externe; om politic sau înalt funcționar care conduce un departament ministerial. II S. n. (în forma secreter) Mobilă prevăzută cu sertare (în care se țin documente, acte etc.) și cu placă rabatabilă care servește la scris. [Scris, și: (II) secrétaire. – Var.: (II) secretér s. n.] – Din fr. secrétaire.

DOOM

!prim-secretár (-se-cre-) s. m., art. prim-secretárul; pl. prim-secretári, art. prim-secretárii

secretară
SECRETÁ, pers. 3 secrétă, vb. I. Tranz. A produce o secreție. [Prez. ind. și: secretează] – Din fr. sécréter.

DOOM

!secretá (a ~) (se-cre-) vb., ind. prez. 3 secrétă

secretase
SECRETÁ, pers. 3 secrétă, vb. I. Tranz. A produce o secreție. [Prez. ind. și: secretează] – Din fr. sécréter.

DOOM

!secretá (a ~) (se-cre-) vb., ind. prez. 3 secrétă

secretaseră
SECRETÁ, pers. 3 secrétă, vb. I. Tranz. A produce o secreție. [Prez. ind. și: secretează] – Din fr. sécréter.

DOOM

!secretá (a ~) (se-cre-) vb., ind. prez. 3 secrétă

secretat
SECRETÁ, pers. 3 secrétă, vb. I. Tranz. A produce o secreție. [Prez. ind. și: secretează] – Din fr. sécréter.

DOOM

!secretá (a ~) (se-cre-) vb., ind. prez. 3 secrétă

secretau
SECRETÁ, pers. 3 secrétă, vb. I. Tranz. A produce o secreție. [Prez. ind. și: secretează] – Din fr. sécréter.

DOOM

!secretá (a ~) (se-cre-) vb., ind. prez. 3 secrétă

secrete
SECRÉT, -Ă, secreți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care este ținut ascuns, care rămâne necunoscut; confidențial. Tratative secrete. ◊ Asociație (sau organizație, societate) secretă = organizație cu caracter conspirativ, constituită în ascuns. ♦ (Despre sentimente) Care nu este declarat sau mărturisit; păstrat în taină. 2. Ascuns vederii, mascat privirilor. Agent secret = persoană cu misiune secretă de informare în domeniul politic, economic sau al criminalității. II. S. n. 1. Ceea ce nu se știe, nu se cunoaște (de nimeni), ceea ce este tăinuit, nu trebuie spus nimănui; taină. ◊ Secret de stat = document sau date privitoare la problemele fundamentale ale vieții politice, economice, precum și ale apărării statului, a căror divulgare este pedepsită penal. 2. Sistem (ingenios) care constituie condiția succesului într-o întreprindere; procedeu special și eficace pentru a obține sau a face ceva. 3. Ceea ce constituie condiția intimă (greu de realizat) a unei științe, a unei arte. 4. (Înv.) Discreție. 5. (Ieșit din uz) Celulă izolată într-o închisoare. [Var.: sâcrét, -eátă adj.] – Din fr. secret, lat. secretus.

DOOM

secrét¹ (se-cret) adj. m., pl. secréți; f. secrétă, pl. secréte

secrete
SECRÉT, -Ă, secreți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care este ținut ascuns, care rămâne necunoscut; confidențial. Tratative secrete. ◊ Asociație (sau organizație, societate) secretă = organizație cu caracter conspirativ, constituită în ascuns. ♦ (Despre sentimente) Care nu este declarat sau mărturisit; păstrat în taină. 2. Ascuns vederii, mascat privirilor. Agent secret = persoană cu misiune secretă de informare în domeniul politic, economic sau al criminalității. II. S. n. 1. Ceea ce nu se știe, nu se cunoaște (de nimeni), ceea ce este tăinuit, nu trebuie spus nimănui; taină. ◊ Secret de stat = document sau date privitoare la problemele fundamentale ale vieții politice, economice, precum și ale apărării statului, a căror divulgare este pedepsită penal. 2. Sistem (ingenios) care constituie condiția succesului într-o întreprindere; procedeu special și eficace pentru a obține sau a face ceva. 3. Ceea ce constituie condiția intimă (greu de realizat) a unei științe, a unei arte. 4. (Înv.) Discreție. 5. (Ieșit din uz) Celulă izolată într-o închisoare. [Var.: sâcrét, -eátă adj.] – Din fr. secret, lat. secretus.

DOOM

secrét² (se-cret) s. n., pl. secréte

secrete
SECRETÁ, pers. 3 secrétă, vb. I. Tranz. A produce o secreție. [Prez. ind. și: secretează] – Din fr. sécréter.

DOOM

!secretá (a ~) (se-cre-) vb., ind. prez. 3 secrétă

secretei
SECRÉT, -Ă, secreți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care este ținut ascuns, care rămâne necunoscut; confidențial. Tratative secrete. ◊ Asociație (sau organizație, societate) secretă = organizație cu caracter conspirativ, constituită în ascuns. ♦ (Despre sentimente) Care nu este declarat sau mărturisit; păstrat în taină. 2. Ascuns vederii, mascat privirilor. Agent secret = persoană cu misiune secretă de informare în domeniul politic, economic sau al criminalității. II. S. n. 1. Ceea ce nu se știe, nu se cunoaște (de nimeni), ceea ce este tăinuit, nu trebuie spus nimănui; taină. ◊ Secret de stat = document sau date privitoare la problemele fundamentale ale vieții politice, economice, precum și ale apărării statului, a căror divulgare este pedepsită penal. 2. Sistem (ingenios) care constituie condiția succesului într-o întreprindere; procedeu special și eficace pentru a obține sau a face ceva. 3. Ceea ce constituie condiția intimă (greu de realizat) a unei științe, a unei arte. 4. (Înv.) Discreție. 5. (Ieșit din uz) Celulă izolată într-o închisoare. [Var.: sâcrét, -eátă adj.] – Din fr. secret, lat. secretus.

DOOM

secrét¹ (se-cret) adj. m., pl. secréți; f. secrétă, pl. secréte

secretele
SECRÉT, -Ă, secreți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care este ținut ascuns, care rămâne necunoscut; confidențial. Tratative secrete. ◊ Asociație (sau organizație, societate) secretă = organizație cu caracter conspirativ, constituită în ascuns. ♦ (Despre sentimente) Care nu este declarat sau mărturisit; păstrat în taină. 2. Ascuns vederii, mascat privirilor. Agent secret = persoană cu misiune secretă de informare în domeniul politic, economic sau al criminalității. II. S. n. 1. Ceea ce nu se știe, nu se cunoaște (de nimeni), ceea ce este tăinuit, nu trebuie spus nimănui; taină. ◊ Secret de stat = document sau date privitoare la problemele fundamentale ale vieții politice, economice, precum și ale apărării statului, a căror divulgare este pedepsită penal. 2. Sistem (ingenios) care constituie condiția succesului într-o întreprindere; procedeu special și eficace pentru a obține sau a face ceva. 3. Ceea ce constituie condiția intimă (greu de realizat) a unei științe, a unei arte. 4. (Înv.) Discreție. 5. (Ieșit din uz) Celulă izolată într-o închisoare. [Var.: sâcrét, -eátă adj.] – Din fr. secret, lat. secretus.

DOOM

secrét¹ (se-cret) adj. m., pl. secréți; f. secrétă, pl. secréte

secretele
SECRÉT, -Ă, secreți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care este ținut ascuns, care rămâne necunoscut; confidențial. Tratative secrete. ◊ Asociație (sau organizație, societate) secretă = organizație cu caracter conspirativ, constituită în ascuns. ♦ (Despre sentimente) Care nu este declarat sau mărturisit; păstrat în taină. 2. Ascuns vederii, mascat privirilor. Agent secret = persoană cu misiune secretă de informare în domeniul politic, economic sau al criminalității. II. S. n. 1. Ceea ce nu se știe, nu se cunoaște (de nimeni), ceea ce este tăinuit, nu trebuie spus nimănui; taină. ◊ Secret de stat = document sau date privitoare la problemele fundamentale ale vieții politice, economice, precum și ale apărării statului, a căror divulgare este pedepsită penal. 2. Sistem (ingenios) care constituie condiția succesului într-o întreprindere; procedeu special și eficace pentru a obține sau a face ceva. 3. Ceea ce constituie condiția intimă (greu de realizat) a unei științe, a unei arte. 4. (Înv.) Discreție. 5. (Ieșit din uz) Celulă izolată într-o închisoare. [Var.: sâcrét, -eátă adj.] – Din fr. secret, lat. secretus.

DOOM

secrét² (se-cret) s. n., pl. secréte

secretelor
SECRÉT, -Ă, secreți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care este ținut ascuns, care rămâne necunoscut; confidențial. Tratative secrete. ◊ Asociație (sau organizație, societate) secretă = organizație cu caracter conspirativ, constituită în ascuns. ♦ (Despre sentimente) Care nu este declarat sau mărturisit; păstrat în taină. 2. Ascuns vederii, mascat privirilor. Agent secret = persoană cu misiune secretă de informare în domeniul politic, economic sau al criminalității. II. S. n. 1. Ceea ce nu se știe, nu se cunoaște (de nimeni), ceea ce este tăinuit, nu trebuie spus nimănui; taină. ◊ Secret de stat = document sau date privitoare la problemele fundamentale ale vieții politice, economice, precum și ale apărării statului, a căror divulgare este pedepsită penal. 2. Sistem (ingenios) care constituie condiția succesului într-o întreprindere; procedeu special și eficace pentru a obține sau a face ceva. 3. Ceea ce constituie condiția intimă (greu de realizat) a unei științe, a unei arte. 4. (Înv.) Discreție. 5. (Ieșit din uz) Celulă izolată într-o închisoare. [Var.: sâcrét, -eátă adj.] – Din fr. secret, lat. secretus.

DOOM

secrét¹ (se-cret) adj. m., pl. secréți; f. secrétă, pl. secréte

secretelor
SECRÉT, -Ă, secreți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care este ținut ascuns, care rămâne necunoscut; confidențial. Tratative secrete. ◊ Asociație (sau organizație, societate) secretă = organizație cu caracter conspirativ, constituită în ascuns. ♦ (Despre sentimente) Care nu este declarat sau mărturisit; păstrat în taină. 2. Ascuns vederii, mascat privirilor. Agent secret = persoană cu misiune secretă de informare în domeniul politic, economic sau al criminalității. II. S. n. 1. Ceea ce nu se știe, nu se cunoaște (de nimeni), ceea ce este tăinuit, nu trebuie spus nimănui; taină. ◊ Secret de stat = document sau date privitoare la problemele fundamentale ale vieții politice, economice, precum și ale apărării statului, a căror divulgare este pedepsită penal. 2. Sistem (ingenios) care constituie condiția succesului într-o întreprindere; procedeu special și eficace pentru a obține sau a face ceva. 3. Ceea ce constituie condiția intimă (greu de realizat) a unei științe, a unei arte. 4. (Înv.) Discreție. 5. (Ieșit din uz) Celulă izolată într-o închisoare. [Var.: sâcrét, -eátă adj.] – Din fr. secret, lat. secretus.

DOOM

secrét² (se-cret) s. n., pl. secréte

secreter
SECRETÁR, -Ă, secretari, -e, s. m. și f., s. n. I. S. m. și f. 1. Persoană care conduce secretariatul (1) într-o întreprindere sau într-o instituție. ◊ Secretar de redacție = persoană însărcinată cu centralizarea și coordonarea materialului care se publică într-un ziar sau într-o revistă și răspunde de felul cum se prezintă publicația. ♦ Persoană care rezolvă lucrările curente și corespondența particulară a cuiva (în calitate de angajat particular al acestuia). 2. Conducător al unei organizații social-politice. ◊ Secretar general = persoană aleasă în cadrul congresului sau conferinței unui partid politic pentru coordonarea activității acestuia. 3. Funcționar sau demnitar care pregătește lucrările și duce la îndeplinire hotărârile organului suprem al puterii sau al administrației de stat, al conducerii altui organ central etc. ◊ Secretar de stat = (în unele țări) ministru al Afacerilor Externe; om politic sau înalt funcționar care conduce un departament ministerial. II S. n. (în forma secreter) Mobilă prevăzută cu sertare (în care se țin documente, acte etc.) și cu placă rabatabilă care servește la scris. [Scris, și: (II) secrétaire. – Var.: (II) secretér s. n.] – Din fr. secrétaire.

DOOM

!prim-secretár (-se-cre-) s. m., art. prim-secretárul; pl. prim-secretári, art. prim-secretárii

secreter
SECRETÁR, -Ă, secretari, -e, s. m. și f., s. n. I. S. m. și f. 1. Persoană care conduce secretariatul (1) într-o întreprindere sau într-o instituție. ◊ Secretar de redacție = persoană însărcinată cu centralizarea și coordonarea materialului care se publică într-un ziar sau într-o revistă și răspunde de felul cum se prezintă publicația. ♦ Persoană care rezolvă lucrările curente și corespondența particulară a cuiva (în calitate de angajat particular al acestuia). 2. Conducător al unei organizații social-politice. ◊ Secretar general = persoană aleasă în cadrul congresului sau conferinței unui partid politic pentru coordonarea activității acestuia. 3. Funcționar sau demnitar care pregătește lucrările și duce la îndeplinire hotărârile organului suprem al puterii sau al administrației de stat, al conducerii altui organ central etc. ◊ Secretar de stat = (în unele țări) ministru al Afacerilor Externe; om politic sau înalt funcționar care conduce un departament ministerial. II S. n. (în forma secreter) Mobilă prevăzută cu sertare (în care se țin documente, acte etc.) și cu placă rabatabilă care servește la scris. [Scris, și: (II) secrétaire. – Var.: (II) secretér s. n.] – Din fr. secrétaire.

DOOM

!prim-secretár (-se-cre-) s. m., art. prim-secretárul; pl. prim-secretári, art. prim-secretárii

secretina
SECRETÍNĂ s. f. Hormon produs de mucoasa duodenului, care are proprietatea de a excita secreția sucului pancreatic, a bilei și a salivei. – Din fr. sécrétine.

DOOM

secretínă (se-cre-) s. f., g.-d. art. secretínei

secretine
SECRETÍNĂ s. f. Hormon produs de mucoasa duodenului, care are proprietatea de a excita secreția sucului pancreatic, a bilei și a salivei. – Din fr. sécrétine.

DOOM

secretínă (se-cre-) s. f., g.-d. art. secretínei

secretinei
SECRETÍNĂ s. f. Hormon produs de mucoasa duodenului, care are proprietatea de a excita secreția sucului pancreatic, a bilei și a salivei. – Din fr. sécrétine.

DOOM

secretínă (se-cre-) s. f., g.-d. art. secretínei

secretiza
SECRETIZÁ, secretizez, vb. I. A face să devină secret. ♦ Spec. A conferi un caracter secret unor documente referitoare la siguranța unui stat, interzicându-se divulgarea conținutului și accesul publicului o perioadă de timp. – Secret + suf. -iza.

DOOM

*secretizá (a ~) (se-cre-) vb., ind. prez. 3 secretizeáză

secretizai
SECRETIZÁ, secretizez, vb. I. A face să devină secret. ♦ Spec. A conferi un caracter secret unor documente referitoare la siguranța unui stat, interzicându-se divulgarea conținutului și accesul publicului o perioadă de timp. – Secret + suf. -iza.

DOOM

*secretizá (a ~) (se-cre-) vb., ind. prez. 3 secretizeáză

secretizam
SECRETIZÁ, secretizez, vb. I. A face să devină secret. ♦ Spec. A conferi un caracter secret unor documente referitoare la siguranța unui stat, interzicându-se divulgarea conținutului și accesul publicului o perioadă de timp. – Secret + suf. -iza.

DOOM

*secretizá (a ~) (se-cre-) vb., ind. prez. 3 secretizeáză

secretizare
SECRETIZÁ, secretizez, vb. I. A face să devină secret. ♦ Spec. A conferi un caracter secret unor documente referitoare la siguranța unui stat, interzicându-se divulgarea conținutului și accesul publicului o perioadă de timp. – Secret + suf. -iza.

DOOM

*secretizá (a ~) (se-cre-) vb., ind. prez. 3 secretizeáză

secretizare
SECRETIZÁRE, secretizări, s. f. Acțiunea de a secretiza și rezultatul ei. ♦ Inserare a unor elemente care împiedică falsificarea unor date, a unor documente etc. – V. secretiza.

DOOM

*secretizáre (se-cre-) s. f., g.-d. art. secretizắrii; pl. secretizắri

secretizarea
SECRETIZÁRE, secretizări, s. f. Acțiunea de a secretiza și rezultatul ei. ♦ Inserare a unor elemente care împiedică falsificarea unor date, a unor documente etc. – V. secretiza.

DOOM

*secretizáre (se-cre-) s. f., g.-d. art. secretizắrii; pl. secretizắri

secretizară
SECRETIZÁ, secretizez, vb. I. A face să devină secret. ♦ Spec. A conferi un caracter secret unor documente referitoare la siguranța unui stat, interzicându-se divulgarea conținutului și accesul publicului o perioadă de timp. – Secret + suf. -iza.

DOOM

*secretizá (a ~) (se-cre-) vb., ind. prez. 3 secretizeáză

secretizarăm
SECRETIZÁ, secretizez, vb. I. A face să devină secret. ♦ Spec. A conferi un caracter secret unor documente referitoare la siguranța unui stat, interzicându-se divulgarea conținutului și accesul publicului o perioadă de timp. – Secret + suf. -iza.

DOOM

*secretizá (a ~) (se-cre-) vb., ind. prez. 3 secretizeáză

secretizarăți
SECRETIZÁ, secretizez, vb. I. A face să devină secret. ♦ Spec. A conferi un caracter secret unor documente referitoare la siguranța unui stat, interzicându-se divulgarea conținutului și accesul publicului o perioadă de timp. – Secret + suf. -iza.

DOOM

*secretizá (a ~) (se-cre-) vb., ind. prez. 3 secretizeáză

secretizase
SECRETIZÁ, secretizez, vb. I. A face să devină secret. ♦ Spec. A conferi un caracter secret unor documente referitoare la siguranța unui stat, interzicându-se divulgarea conținutului și accesul publicului o perioadă de timp. – Secret + suf. -iza.

DOOM

*secretizá (a ~) (se-cre-) vb., ind. prez. 3 secretizeáză

secretizasem
SECRETIZÁ, secretizez, vb. I. A face să devină secret. ♦ Spec. A conferi un caracter secret unor documente referitoare la siguranța unui stat, interzicându-se divulgarea conținutului și accesul publicului o perioadă de timp. – Secret + suf. -iza.

DOOM

*secretizá (a ~) (se-cre-) vb., ind. prez. 3 secretizeáză

secretizaseră
SECRETIZÁ, secretizez, vb. I. A face să devină secret. ♦ Spec. A conferi un caracter secret unor documente referitoare la siguranța unui stat, interzicându-se divulgarea conținutului și accesul publicului o perioadă de timp. – Secret + suf. -iza.

DOOM

*secretizá (a ~) (se-cre-) vb., ind. prez. 3 secretizeáză

secretizaserăm
SECRETIZÁ, secretizez, vb. I. A face să devină secret. ♦ Spec. A conferi un caracter secret unor documente referitoare la siguranța unui stat, interzicându-se divulgarea conținutului și accesul publicului o perioadă de timp. – Secret + suf. -iza.

DOOM

*secretizá (a ~) (se-cre-) vb., ind. prez. 3 secretizeáză

secretizaserăți
SECRETIZÁ, secretizez, vb. I. A face să devină secret. ♦ Spec. A conferi un caracter secret unor documente referitoare la siguranța unui stat, interzicându-se divulgarea conținutului și accesul publicului o perioadă de timp. – Secret + suf. -iza.

DOOM

*secretizá (a ~) (se-cre-) vb., ind. prez. 3 secretizeáză

secretizaseși
SECRETIZÁ, secretizez, vb. I. A face să devină secret. ♦ Spec. A conferi un caracter secret unor documente referitoare la siguranța unui stat, interzicându-se divulgarea conținutului și accesul publicului o perioadă de timp. – Secret + suf. -iza.

DOOM

*secretizá (a ~) (se-cre-) vb., ind. prez. 3 secretizeáză

secretizaseți
SECRETIZÁ, secretizez, vb. I. A face să devină secret. ♦ Spec. A conferi un caracter secret unor documente referitoare la siguranța unui stat, interzicându-se divulgarea conținutului și accesul publicului o perioadă de timp. – Secret + suf. -iza.

DOOM

*secretizá (a ~) (se-cre-) vb., ind. prez. 3 secretizeáză

secretizat
SECRETIZÁ, secretizez, vb. I. A face să devină secret. ♦ Spec. A conferi un caracter secret unor documente referitoare la siguranța unui stat, interzicându-se divulgarea conținutului și accesul publicului o perioadă de timp. – Secret + suf. -iza.

DOOM

*secretizá (a ~) (se-cre-) vb., ind. prez. 3 secretizeáză

secretizau
SECRETIZÁ, secretizez, vb. I. A face să devină secret. ♦ Spec. A conferi un caracter secret unor documente referitoare la siguranța unui stat, interzicându-se divulgarea conținutului și accesul publicului o perioadă de timp. – Secret + suf. -iza.

DOOM

*secretizá (a ~) (se-cre-) vb., ind. prez. 3 secretizeáză

secretizași
SECRETIZÁ, secretizez, vb. I. A face să devină secret. ♦ Spec. A conferi un caracter secret unor documente referitoare la siguranța unui stat, interzicându-se divulgarea conținutului și accesul publicului o perioadă de timp. – Secret + suf. -iza.

DOOM

*secretizá (a ~) (se-cre-) vb., ind. prez. 3 secretizeáză

secretizați
SECRETIZÁ, secretizez, vb. I. A face să devină secret. ♦ Spec. A conferi un caracter secret unor documente referitoare la siguranța unui stat, interzicându-se divulgarea conținutului și accesul publicului o perioadă de timp. – Secret + suf. -iza.

DOOM

*secretizá (a ~) (se-cre-) vb., ind. prez. 3 secretizeáză

secretizează
SECRETIZÁ, secretizez, vb. I. A face să devină secret. ♦ Spec. A conferi un caracter secret unor documente referitoare la siguranța unui stat, interzicându-se divulgarea conținutului și accesul publicului o perioadă de timp. – Secret + suf. -iza.

DOOM

*secretizá (a ~) (se-cre-) vb., ind. prez. 3 secretizeáză

secretizez
SECRETIZÁ, secretizez, vb. I. A face să devină secret. ♦ Spec. A conferi un caracter secret unor documente referitoare la siguranța unui stat, interzicându-se divulgarea conținutului și accesul publicului o perioadă de timp. – Secret + suf. -iza.

DOOM

*secretizá (a ~) (se-cre-) vb., ind. prez. 3 secretizeáză

secretizeze
SECRETIZÁ, secretizez, vb. I. A face să devină secret. ♦ Spec. A conferi un caracter secret unor documente referitoare la siguranța unui stat, interzicându-se divulgarea conținutului și accesul publicului o perioadă de timp. – Secret + suf. -iza.

DOOM

*secretizá (a ~) (se-cre-) vb., ind. prez. 3 secretizeáză

secretizezi
SECRETIZÁ, secretizez, vb. I. A face să devină secret. ♦ Spec. A conferi un caracter secret unor documente referitoare la siguranța unui stat, interzicându-se divulgarea conținutului și accesul publicului o perioadă de timp. – Secret + suf. -iza.

DOOM

*secretizá (a ~) (se-cre-) vb., ind. prez. 3 secretizeáză

secretizând
SECRETIZÁ, secretizez, vb. I. A face să devină secret. ♦ Spec. A conferi un caracter secret unor documente referitoare la siguranța unui stat, interzicându-se divulgarea conținutului și accesul publicului o perioadă de timp. – Secret + suf. -iza.

DOOM

*secretizá (a ~) (se-cre-) vb., ind. prez. 3 secretizeáză

secretizînd
SECRETIZÁ, secretizez, vb. I. A face să devină secret. ♦ Spec. A conferi un caracter secret unor documente referitoare la siguranța unui stat, interzicându-se divulgarea conținutului și accesul publicului o perioadă de timp. – Secret + suf. -iza.

DOOM

*secretizá (a ~) (se-cre-) vb., ind. prez. 3 secretizeáză

secretizări
SECRETIZÁRE, secretizări, s. f. Acțiunea de a secretiza și rezultatul ei. ♦ Inserare a unor elemente care împiedică falsificarea unor date, a unor documente etc. – V. secretiza.

DOOM

*secretizáre (se-cre-) s. f., g.-d. art. secretizắrii; pl. secretizắri

secretizării
SECRETIZÁRE, secretizări, s. f. Acțiunea de a secretiza și rezultatul ei. ♦ Inserare a unor elemente care împiedică falsificarea unor date, a unor documente etc. – V. secretiza.

DOOM

*secretizáre (se-cre-) s. f., g.-d. art. secretizắrii; pl. secretizắri

secretizările
SECRETIZÁRE, secretizări, s. f. Acțiunea de a secretiza și rezultatul ei. ♦ Inserare a unor elemente care împiedică falsificarea unor date, a unor documente etc. – V. secretiza.

DOOM

*secretizáre (se-cre-) s. f., g.-d. art. secretizắrii; pl. secretizắri

secretizărilor
SECRETIZÁRE, secretizări, s. f. Acțiunea de a secretiza și rezultatul ei. ♦ Inserare a unor elemente care împiedică falsificarea unor date, a unor documente etc. – V. secretiza.

DOOM

*secretizáre (se-cre-) s. f., g.-d. art. secretizắrii; pl. secretizắri

secretoare
SECRETÓR, -OÁRE, secretari, -oare, adj. (Fiziol.) Care secretă. Organ secretor. ◊ Țesut secretor = țesut vegetal alcătuit din celule dispuse izolat sau în straturi și care produce secreții. – Din fr. sécréteur.

DOOM

secretór (se-cre-) adj. m., pl. secretóri; f. sg. și pl. secretoáre

secretoarea
SECRETÓR, -OÁRE, secretari, -oare, adj. (Fiziol.) Care secretă. Organ secretor. ◊ Țesut secretor = țesut vegetal alcătuit din celule dispuse izolat sau în straturi și care produce secreții. – Din fr. sécréteur.

DOOM

secretór (se-cre-) adj. m., pl. secretóri; f. sg. și pl. secretoáre

secretoarei
SECRETÓR, -OÁRE, secretari, -oare, adj. (Fiziol.) Care secretă. Organ secretor. ◊ Țesut secretor = țesut vegetal alcătuit din celule dispuse izolat sau în straturi și care produce secreții. – Din fr. sécréteur.

DOOM

secretór (se-cre-) adj. m., pl. secretóri; f. sg. și pl. secretoáre

secretoarele
SECRETÓR, -OÁRE, secretari, -oare, adj. (Fiziol.) Care secretă. Organ secretor. ◊ Țesut secretor = țesut vegetal alcătuit din celule dispuse izolat sau în straturi și care produce secreții. – Din fr. sécréteur.

DOOM

secretór (se-cre-) adj. m., pl. secretóri; f. sg. și pl. secretoáre

secretoarelor
SECRETÓR, -OÁRE, secretari, -oare, adj. (Fiziol.) Care secretă. Organ secretor. ◊ Țesut secretor = țesut vegetal alcătuit din celule dispuse izolat sau în straturi și care produce secreții. – Din fr. sécréteur.

DOOM

secretór (se-cre-) adj. m., pl. secretóri; f. sg. și pl. secretoáre

secretoasa
SECRETÓS, -OáSĂ, secretoși, -oase, adj., s. m. și f. (Fam.) (Persoană) care știe să păstreze un secret, o taină; (persoană) care nu se destăinuie. – Secret + suf. -os.

DOOM

*secretós adj. m., pl. secretóși; f. secretoásă, pl. secretoáse

secretoasa
SECRETÓS, -OáSĂ, secretoși, -oase, adj., s. m. și f. (Fam.) (Persoană) care știe să păstreze un secret, o taină; (persoană) care nu se destăinuie. – Secret + suf. -os.

DOOM

*secretós adj. m., pl. secretóși; f. secretoásă, pl. secretoáse

secretoase
SECRETÓS, -OáSĂ, secretoși, -oase, adj., s. m. și f. (Fam.) (Persoană) care știe să păstreze un secret, o taină; (persoană) care nu se destăinuie. – Secret + suf. -os.

DOOM

*secretós adj. m., pl. secretóși; f. secretoásă, pl. secretoáse

secretoase
SECRETÓS, -OáSĂ, secretoși, -oase, adj., s. m. și f. (Fam.) (Persoană) care știe să păstreze un secret, o taină; (persoană) care nu se destăinuie. – Secret + suf. -os.

DOOM

*secretós adj. m., pl. secretóși; f. secretoásă, pl. secretoáse

secretoasei
SECRETÓS, -OáSĂ, secretoși, -oase, adj., s. m. și f. (Fam.) (Persoană) care știe să păstreze un secret, o taină; (persoană) care nu se destăinuie. – Secret + suf. -os.

DOOM

*secretós adj. m., pl. secretóși; f. secretoásă, pl. secretoáse

secretoasei
SECRETÓS, -OáSĂ, secretoși, -oase, adj., s. m. și f. (Fam.) (Persoană) care știe să păstreze un secret, o taină; (persoană) care nu se destăinuie. – Secret + suf. -os.

DOOM

*secretós adj. m., pl. secretóși; f. secretoásă, pl. secretoáse

secretoasele
SECRETÓS, -OáSĂ, secretoși, -oase, adj., s. m. și f. (Fam.) (Persoană) care știe să păstreze un secret, o taină; (persoană) care nu se destăinuie. – Secret + suf. -os.

DOOM

*secretós adj. m., pl. secretóși; f. secretoásă, pl. secretoáse

secretoasele
SECRETÓS, -OáSĂ, secretoși, -oase, adj., s. m. și f. (Fam.) (Persoană) care știe să păstreze un secret, o taină; (persoană) care nu se destăinuie. – Secret + suf. -os.

DOOM

*secretós adj. m., pl. secretóși; f. secretoásă, pl. secretoáse

secretoaselor
SECRETÓS, -OáSĂ, secretoși, -oase, adj., s. m. și f. (Fam.) (Persoană) care știe să păstreze un secret, o taină; (persoană) care nu se destăinuie. – Secret + suf. -os.

DOOM

*secretós adj. m., pl. secretóși; f. secretoásă, pl. secretoáse

secretoaselor
SECRETÓS, -OáSĂ, secretoși, -oase, adj., s. m. și f. (Fam.) (Persoană) care știe să păstreze un secret, o taină; (persoană) care nu se destăinuie. – Secret + suf. -os.

DOOM

*secretós adj. m., pl. secretóși; f. secretoásă, pl. secretoáse

secretomania
SECRETOMANÍE s. f. (Psih.) Mania de a cunoaște și de a păstra secrete. – Secret + manie.

DOOM

*secretomaníe (se-cre-) s. f., g.-d. secretomaníi, art. secretomaníei

secretomanie
SECRETOMANÍE s. f. (Psih.) Mania de a cunoaște și de a păstra secrete. – Secret + manie.

DOOM

*secretomaníe (se-cre-) s. f., g.-d. secretomaníi, art. secretomaníei

secretomaniei
SECRETOMANÍE s. f. (Psih.) Mania de a cunoaște și de a păstra secrete. – Secret + manie.

DOOM

*secretomaníe (se-cre-) s. f., g.-d. secretomaníi, art. secretomaníei

secretomanii
SECRETOMANÍE s. f. (Psih.) Mania de a cunoaște și de a păstra secrete. – Secret + manie.

DOOM

*secretomaníe (se-cre-) s. f., g.-d. secretomaníi, art. secretomaníei

secretomaniile
SECRETOMANÍE s. f. (Psih.) Mania de a cunoaște și de a păstra secrete. – Secret + manie.

DOOM

*secretomaníe (se-cre-) s. f., g.-d. secretomaníi, art. secretomaníei

secretomaniilor
SECRETOMANÍE s. f. (Psih.) Mania de a cunoaște și de a păstra secrete. – Secret + manie.

DOOM

*secretomaníe (se-cre-) s. f., g.-d. secretomaníi, art. secretomaníei

secretor
SECRETÓR, -OÁRE, secretari, -oare, adj. (Fiziol.) Care secretă. Organ secretor. ◊ Țesut secretor = țesut vegetal alcătuit din celule dispuse izolat sau în straturi și care produce secreții. – Din fr. sécréteur.

DOOM

secretór (se-cre-) adj. m., pl. secretóri; f. sg. și pl. secretoáre

secretori
SECRETÓR, -OÁRE, secretari, -oare, adj. (Fiziol.) Care secretă. Organ secretor. ◊ Țesut secretor = țesut vegetal alcătuit din celule dispuse izolat sau în straturi și care produce secreții. – Din fr. sécréteur.

DOOM

secretór (se-cre-) adj. m., pl. secretóri; f. sg. și pl. secretoáre

secretorii
SECRETÓR, -OÁRE, secretari, -oare, adj. (Fiziol.) Care secretă. Organ secretor. ◊ Țesut secretor = țesut vegetal alcătuit din celule dispuse izolat sau în straturi și care produce secreții. – Din fr. sécréteur.

DOOM

secretór (se-cre-) adj. m., pl. secretóri; f. sg. și pl. secretoáre

secretorilor
SECRETÓR, -OÁRE, secretari, -oare, adj. (Fiziol.) Care secretă. Organ secretor. ◊ Țesut secretor = țesut vegetal alcătuit din celule dispuse izolat sau în straturi și care produce secreții. – Din fr. sécréteur.

DOOM

secretór (se-cre-) adj. m., pl. secretóri; f. sg. și pl. secretoáre

secretoriu
SECRETÓRIU, -IE adj. Secretor. [Pron. -riu. / < fr. sécrétoire].

secretorul
SECRETÓR, -OÁRE, secretari, -oare, adj. (Fiziol.) Care secretă. Organ secretor. ◊ Țesut secretor = țesut vegetal alcătuit din celule dispuse izolat sau în straturi și care produce secreții. – Din fr. sécréteur.

DOOM

secretór (se-cre-) adj. m., pl. secretóri; f. sg. și pl. secretoáre

secretorului
SECRETÓR, -OÁRE, secretari, -oare, adj. (Fiziol.) Care secretă. Organ secretor. ◊ Țesut secretor = țesut vegetal alcătuit din celule dispuse izolat sau în straturi și care produce secreții. – Din fr. sécréteur.

DOOM

secretór (se-cre-) adj. m., pl. secretóri; f. sg. și pl. secretoáre

secretos
SECRETÓS, -OáSĂ, secretoși, -oase, adj., s. m. și f. (Fam.) (Persoană) care știe să păstreze un secret, o taină; (persoană) care nu se destăinuie. – Secret + suf. -os.

DOOM

*secretós adj. m., pl. secretóși; f. secretoásă, pl. secretoáse

secretos
SECRETÓS, -OáSĂ, secretoși, -oase, adj., s. m. și f. (Fam.) (Persoană) care știe să păstreze un secret, o taină; (persoană) care nu se destăinuie. – Secret + suf. -os.

DOOM

*secretós adj. m., pl. secretóși; f. secretoásă, pl. secretoáse

secretosul
SECRETÓS, -OáSĂ, secretoși, -oase, adj., s. m. și f. (Fam.) (Persoană) care știe să păstreze un secret, o taină; (persoană) care nu se destăinuie. – Secret + suf. -os.

DOOM

*secretós adj. m., pl. secretóși; f. secretoásă, pl. secretoáse

secretosul
SECRETÓS, -OáSĂ, secretoși, -oase, adj., s. m. și f. (Fam.) (Persoană) care știe să păstreze un secret, o taină; (persoană) care nu se destăinuie. – Secret + suf. -os.

DOOM

*secretós adj. m., pl. secretóși; f. secretoásă, pl. secretoáse

secretosului
SECRETÓS, -OáSĂ, secretoși, -oase, adj., s. m. și f. (Fam.) (Persoană) care știe să păstreze un secret, o taină; (persoană) care nu se destăinuie. – Secret + suf. -os.

DOOM

*secretós adj. m., pl. secretóși; f. secretoásă, pl. secretoáse

secretosului
SECRETÓS, -OáSĂ, secretoși, -oase, adj., s. m. și f. (Fam.) (Persoană) care știe să păstreze un secret, o taină; (persoană) care nu se destăinuie. – Secret + suf. -os.

DOOM

*secretós adj. m., pl. secretóși; f. secretoásă, pl. secretoáse

secretoși
SECRETÓS, -OáSĂ, secretoși, -oase, adj., s. m. și f. (Fam.) (Persoană) care știe să păstreze un secret, o taină; (persoană) care nu se destăinuie. – Secret + suf. -os.

DOOM

*secretós adj. m., pl. secretóși; f. secretoásă, pl. secretoáse

secretoși
SECRETÓS, -OáSĂ, secretoși, -oase, adj., s. m. și f. (Fam.) (Persoană) care știe să păstreze un secret, o taină; (persoană) care nu se destăinuie. – Secret + suf. -os.

DOOM

*secretós adj. m., pl. secretóși; f. secretoásă, pl. secretoáse

secretoșii
SECRETÓS, -OáSĂ, secretoși, -oase, adj., s. m. și f. (Fam.) (Persoană) care știe să păstreze un secret, o taină; (persoană) care nu se destăinuie. – Secret + suf. -os.

DOOM

*secretós adj. m., pl. secretóși; f. secretoásă, pl. secretoáse

secretoșii
SECRETÓS, -OáSĂ, secretoși, -oase, adj., s. m. și f. (Fam.) (Persoană) care știe să păstreze un secret, o taină; (persoană) care nu se destăinuie. – Secret + suf. -os.

DOOM

*secretós adj. m., pl. secretóși; f. secretoásă, pl. secretoáse

secretoșilor
SECRETÓS, -OáSĂ, secretoși, -oase, adj., s. m. și f. (Fam.) (Persoană) care știe să păstreze un secret, o taină; (persoană) care nu se destăinuie. – Secret + suf. -os.

DOOM

*secretós adj. m., pl. secretóși; f. secretoásă, pl. secretoáse

secretoșilor
SECRETÓS, -OáSĂ, secretoși, -oase, adj., s. m. și f. (Fam.) (Persoană) care știe să păstreze un secret, o taină; (persoană) care nu se destăinuie. – Secret + suf. -os.

DOOM

*secretós adj. m., pl. secretóși; f. secretoásă, pl. secretoáse

secretul
SECRÉT, -Ă, secreți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care este ținut ascuns, care rămâne necunoscut; confidențial. Tratative secrete. ◊ Asociație (sau organizație, societate) secretă = organizație cu caracter conspirativ, constituită în ascuns. ♦ (Despre sentimente) Care nu este declarat sau mărturisit; păstrat în taină. 2. Ascuns vederii, mascat privirilor. Agent secret = persoană cu misiune secretă de informare în domeniul politic, economic sau al criminalității. II. S. n. 1. Ceea ce nu se știe, nu se cunoaște (de nimeni), ceea ce este tăinuit, nu trebuie spus nimănui; taină. ◊ Secret de stat = document sau date privitoare la problemele fundamentale ale vieții politice, economice, precum și ale apărării statului, a căror divulgare este pedepsită penal. 2. Sistem (ingenios) care constituie condiția succesului într-o întreprindere; procedeu special și eficace pentru a obține sau a face ceva. 3. Ceea ce constituie condiția intimă (greu de realizat) a unei științe, a unei arte. 4. (Înv.) Discreție. 5. (Ieșit din uz) Celulă izolată într-o închisoare. [Var.: sâcrét, -eátă adj.] – Din fr. secret, lat. secretus.

DOOM

secrét¹ (se-cret) adj. m., pl. secréți; f. secrétă, pl. secréte

secretul
SECRÉT, -Ă, secreți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care este ținut ascuns, care rămâne necunoscut; confidențial. Tratative secrete. ◊ Asociație (sau organizație, societate) secretă = organizație cu caracter conspirativ, constituită în ascuns. ♦ (Despre sentimente) Care nu este declarat sau mărturisit; păstrat în taină. 2. Ascuns vederii, mascat privirilor. Agent secret = persoană cu misiune secretă de informare în domeniul politic, economic sau al criminalității. II. S. n. 1. Ceea ce nu se știe, nu se cunoaște (de nimeni), ceea ce este tăinuit, nu trebuie spus nimănui; taină. ◊ Secret de stat = document sau date privitoare la problemele fundamentale ale vieții politice, economice, precum și ale apărării statului, a căror divulgare este pedepsită penal. 2. Sistem (ingenios) care constituie condiția succesului într-o întreprindere; procedeu special și eficace pentru a obține sau a face ceva. 3. Ceea ce constituie condiția intimă (greu de realizat) a unei științe, a unei arte. 4. (Înv.) Discreție. 5. (Ieșit din uz) Celulă izolată într-o închisoare. [Var.: sâcrét, -eátă adj.] – Din fr. secret, lat. secretus.

DOOM

secrét² (se-cret) s. n., pl. secréte

secretului
SECRÉT, -Ă, secreți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care este ținut ascuns, care rămâne necunoscut; confidențial. Tratative secrete. ◊ Asociație (sau organizație, societate) secretă = organizație cu caracter conspirativ, constituită în ascuns. ♦ (Despre sentimente) Care nu este declarat sau mărturisit; păstrat în taină. 2. Ascuns vederii, mascat privirilor. Agent secret = persoană cu misiune secretă de informare în domeniul politic, economic sau al criminalității. II. S. n. 1. Ceea ce nu se știe, nu se cunoaște (de nimeni), ceea ce este tăinuit, nu trebuie spus nimănui; taină. ◊ Secret de stat = document sau date privitoare la problemele fundamentale ale vieții politice, economice, precum și ale apărării statului, a căror divulgare este pedepsită penal. 2. Sistem (ingenios) care constituie condiția succesului într-o întreprindere; procedeu special și eficace pentru a obține sau a face ceva. 3. Ceea ce constituie condiția intimă (greu de realizat) a unei științe, a unei arte. 4. (Înv.) Discreție. 5. (Ieșit din uz) Celulă izolată într-o închisoare. [Var.: sâcrét, -eátă adj.] – Din fr. secret, lat. secretus.

DOOM

secrét¹ (se-cret) adj. m., pl. secréți; f. secrétă, pl. secréte

secretului
SECRÉT, -Ă, secreți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care este ținut ascuns, care rămâne necunoscut; confidențial. Tratative secrete. ◊ Asociație (sau organizație, societate) secretă = organizație cu caracter conspirativ, constituită în ascuns. ♦ (Despre sentimente) Care nu este declarat sau mărturisit; păstrat în taină. 2. Ascuns vederii, mascat privirilor. Agent secret = persoană cu misiune secretă de informare în domeniul politic, economic sau al criminalității. II. S. n. 1. Ceea ce nu se știe, nu se cunoaște (de nimeni), ceea ce este tăinuit, nu trebuie spus nimănui; taină. ◊ Secret de stat = document sau date privitoare la problemele fundamentale ale vieții politice, economice, precum și ale apărării statului, a căror divulgare este pedepsită penal. 2. Sistem (ingenios) care constituie condiția succesului într-o întreprindere; procedeu special și eficace pentru a obține sau a face ceva. 3. Ceea ce constituie condiția intimă (greu de realizat) a unei științe, a unei arte. 4. (Înv.) Discreție. 5. (Ieșit din uz) Celulă izolată într-o închisoare. [Var.: sâcrét, -eátă adj.] – Din fr. secret, lat. secretus.

DOOM

secrét² (se-cret) s. n., pl. secréte

secretând
SECRETÁ, pers. 3 secrétă, vb. I. Tranz. A produce o secreție. [Prez. ind. și: secretează] – Din fr. sécréter.

DOOM

!secretá (a ~) (se-cre-) vb., ind. prez. 3 secrétă

secretînd
SECRETÁ, pers. 3 secrétă, vb. I. Tranz. A produce o secreție. [Prez. ind. și: secretează] – Din fr. sécréter.

DOOM

!secretá (a ~) (se-cre-) vb., ind. prez. 3 secrétă

secreți
SECRÉT, -Ă, secreți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care este ținut ascuns, care rămâne necunoscut; confidențial. Tratative secrete. ◊ Asociație (sau organizație, societate) secretă = organizație cu caracter conspirativ, constituită în ascuns. ♦ (Despre sentimente) Care nu este declarat sau mărturisit; păstrat în taină. 2. Ascuns vederii, mascat privirilor. Agent secret = persoană cu misiune secretă de informare în domeniul politic, economic sau al criminalității. II. S. n. 1. Ceea ce nu se știe, nu se cunoaște (de nimeni), ceea ce este tăinuit, nu trebuie spus nimănui; taină. ◊ Secret de stat = document sau date privitoare la problemele fundamentale ale vieții politice, economice, precum și ale apărării statului, a căror divulgare este pedepsită penal. 2. Sistem (ingenios) care constituie condiția succesului într-o întreprindere; procedeu special și eficace pentru a obține sau a face ceva. 3. Ceea ce constituie condiția intimă (greu de realizat) a unei științe, a unei arte. 4. (Înv.) Discreție. 5. (Ieșit din uz) Celulă izolată într-o închisoare. [Var.: sâcrét, -eátă adj.] – Din fr. secret, lat. secretus.

DOOM

secrét¹ (se-cret) adj. m., pl. secréți; f. secrétă, pl. secréte

secreția
SECRÉȚIE, secreții, s. f. (Fiziol.) 1. Produs lichid sau solid rezultat din activitatea celulelor glandulare. ◊ Glandă cu secreție internă = glandă care varsă materia secretată în circuitul sangvin. Glandă cu secreție externă = glandă care elimină materia secretată prin pori sau prin alte orificii externe. 2. Proces de elaborare și de eliminare a unor substanțe rezultate din activitatea celulelor glandulare. [Var.: secrețiúne s. f.] – Din fr. sécrétion, lat. secretio, -onis.

DOOM

secréție (se-cre-ți-e) s. f., art. secréția (-ți-a), g.-d. art. secréției; pl. secréții, art. secréțiile (-ți-i-)

secreție
SECRÉȚIE, secreții, s. f. (Fiziol.) 1. Produs lichid sau solid rezultat din activitatea celulelor glandulare. ◊ Glandă cu secreție internă = glandă care varsă materia secretată în circuitul sangvin. Glandă cu secreție externă = glandă care elimină materia secretată prin pori sau prin alte orificii externe. 2. Proces de elaborare și de eliminare a unor substanțe rezultate din activitatea celulelor glandulare. [Var.: secrețiúne s. f.] – Din fr. sécrétion, lat. secretio, -onis.

DOOM

secréție (se-cre-ți-e) s. f., art. secréția (-ți-a), g.-d. art. secréției; pl. secréții, art. secréțiile (-ți-i-)

secreției
SECRÉȚIE, secreții, s. f. (Fiziol.) 1. Produs lichid sau solid rezultat din activitatea celulelor glandulare. ◊ Glandă cu secreție internă = glandă care varsă materia secretată în circuitul sangvin. Glandă cu secreție externă = glandă care elimină materia secretată prin pori sau prin alte orificii externe. 2. Proces de elaborare și de eliminare a unor substanțe rezultate din activitatea celulelor glandulare. [Var.: secrețiúne s. f.] – Din fr. sécrétion, lat. secretio, -onis.

DOOM

secréție (se-cre-ți-e) s. f., art. secréția (-ți-a), g.-d. art. secréției; pl. secréții, art. secréțiile (-ți-i-)

secreții
SECRÉT, -Ă, secreți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care este ținut ascuns, care rămâne necunoscut; confidențial. Tratative secrete. ◊ Asociație (sau organizație, societate) secretă = organizație cu caracter conspirativ, constituită în ascuns. ♦ (Despre sentimente) Care nu este declarat sau mărturisit; păstrat în taină. 2. Ascuns vederii, mascat privirilor. Agent secret = persoană cu misiune secretă de informare în domeniul politic, economic sau al criminalității. II. S. n. 1. Ceea ce nu se știe, nu se cunoaște (de nimeni), ceea ce este tăinuit, nu trebuie spus nimănui; taină. ◊ Secret de stat = document sau date privitoare la problemele fundamentale ale vieții politice, economice, precum și ale apărării statului, a căror divulgare este pedepsită penal. 2. Sistem (ingenios) care constituie condiția succesului într-o întreprindere; procedeu special și eficace pentru a obține sau a face ceva. 3. Ceea ce constituie condiția intimă (greu de realizat) a unei științe, a unei arte. 4. (Înv.) Discreție. 5. (Ieșit din uz) Celulă izolată într-o închisoare. [Var.: sâcrét, -eátă adj.] – Din fr. secret, lat. secretus.

DOOM

secrét¹ (se-cret) adj. m., pl. secréți; f. secrétă, pl. secréte

secreții
SECRÉȚIE, secreții, s. f. (Fiziol.) 1. Produs lichid sau solid rezultat din activitatea celulelor glandulare. ◊ Glandă cu secreție internă = glandă care varsă materia secretată în circuitul sangvin. Glandă cu secreție externă = glandă care elimină materia secretată prin pori sau prin alte orificii externe. 2. Proces de elaborare și de eliminare a unor substanțe rezultate din activitatea celulelor glandulare. [Var.: secrețiúne s. f.] – Din fr. sécrétion, lat. secretio, -onis.

DOOM

secréție (se-cre-ți-e) s. f., art. secréția (-ți-a), g.-d. art. secréției; pl. secréții, art. secréțiile (-ți-i-)

secrețiile
SECRÉȚIE, secreții, s. f. (Fiziol.) 1. Produs lichid sau solid rezultat din activitatea celulelor glandulare. ◊ Glandă cu secreție internă = glandă care varsă materia secretată în circuitul sangvin. Glandă cu secreție externă = glandă care elimină materia secretată prin pori sau prin alte orificii externe. 2. Proces de elaborare și de eliminare a unor substanțe rezultate din activitatea celulelor glandulare. [Var.: secrețiúne s. f.] – Din fr. sécrétion, lat. secretio, -onis.

DOOM

secréție (se-cre-ți-e) s. f., art. secréția (-ți-a), g.-d. art. secréției; pl. secréții, art. secréțiile (-ți-i-)

secrețiilor
SECRÉȚIE, secreții, s. f. (Fiziol.) 1. Produs lichid sau solid rezultat din activitatea celulelor glandulare. ◊ Glandă cu secreție internă = glandă care varsă materia secretată în circuitul sangvin. Glandă cu secreție externă = glandă care elimină materia secretată prin pori sau prin alte orificii externe. 2. Proces de elaborare și de eliminare a unor substanțe rezultate din activitatea celulelor glandulare. [Var.: secrețiúne s. f.] – Din fr. sécrétion, lat. secretio, -onis.

DOOM

secréție (se-cre-ți-e) s. f., art. secréția (-ți-a), g.-d. art. secréției; pl. secréții, art. secréțiile (-ți-i-)

secreților
SECRÉT, -Ă, secreți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care este ținut ascuns, care rămâne necunoscut; confidențial. Tratative secrete. ◊ Asociație (sau organizație, societate) secretă = organizație cu caracter conspirativ, constituită în ascuns. ♦ (Despre sentimente) Care nu este declarat sau mărturisit; păstrat în taină. 2. Ascuns vederii, mascat privirilor. Agent secret = persoană cu misiune secretă de informare în domeniul politic, economic sau al criminalității. II. S. n. 1. Ceea ce nu se știe, nu se cunoaște (de nimeni), ceea ce este tăinuit, nu trebuie spus nimănui; taină. ◊ Secret de stat = document sau date privitoare la problemele fundamentale ale vieții politice, economice, precum și ale apărării statului, a căror divulgare este pedepsită penal. 2. Sistem (ingenios) care constituie condiția succesului într-o întreprindere; procedeu special și eficace pentru a obține sau a face ceva. 3. Ceea ce constituie condiția intimă (greu de realizat) a unei științe, a unei arte. 4. (Înv.) Discreție. 5. (Ieșit din uz) Celulă izolată într-o închisoare. [Var.: sâcrét, -eátă adj.] – Din fr. secret, lat. secretus.

DOOM

secrét¹ (se-cret) adj. m., pl. secréți; f. secrétă, pl. secréte

secrețiune
SECRÉȚIE, secreții, s. f. (Fiziol.) 1. Produs lichid sau solid rezultat din activitatea celulelor glandulare. ◊ Glandă cu secreție internă = glandă care varsă materia secretată în circuitul sangvin. Glandă cu secreție externă = glandă care elimină materia secretată prin pori sau prin alte orificii externe. 2. Proces de elaborare și de eliminare a unor substanțe rezultate din activitatea celulelor glandulare. [Var.: secrețiúne s. f.] – Din fr. sécrétion, lat. secretio, -onis.

DOOM

secréție (se-cre-ți-e) s. f., art. secréția (-ți-a), g.-d. art. secréției; pl. secréții, art. secréțiile (-ți-i-)

secriaș
SICRIUÁȘ s. n. v. sicriaș.

DOOM

sicriáș (si-cri-aș) s. n., pl. sicriáșe

secriu
SECRÍU s. n. v. sicriu.

DOOM

sicríu (si-criu) s. n., art. sicríul; pl. sicríe

secta
SÉCTĂ, secte, s. f. Comunitate religioasă desprinsă dintr-o religie mare (creștinism, islam, budism etc.), în vederea practicării unui cult independent, bazat pe o doctrină proprie; p. ext. grup (închis) alcătuit din adepții unei doctrine (filosofice sau politice). – Din fr. secte, lat. secta.

DOOM

séctă s. f., g.-d. art. séctei; pl. sécte

sectant
SECTÁNT, -Ă, sectanți, -te, s. m. și f. Adept al unei secte religioase ♦ (Adjectival) De sectă, propriu sectanților; fig. exclusivist, intolerant. – Din lat. sectans, -ntis. Cf. sectă.

DOOM

sectántă s. f., g.-d. art. sectántei; pl. sectánte

sectanta
SECTÁNT, -Ă, sectanți, -te, s. m. și f. Adept al unei secte religioase ♦ (Adjectival) De sectă, propriu sectanților; fig. exclusivist, intolerant. – Din lat. sectans, -ntis. Cf. sectă.

DOOM

sectántă s. f., g.-d. art. sectántei; pl. sectánte

sectante
SECTÁNT, -Ă, sectanți, -te, s. m. și f. Adept al unei secte religioase ♦ (Adjectival) De sectă, propriu sectanților; fig. exclusivist, intolerant. – Din lat. sectans, -ntis. Cf. sectă.

DOOM

sectántă s. f., g.-d. art. sectántei; pl. sectánte

sectantei
SECTÁNT, -Ă, sectanți, -te, s. m. și f. Adept al unei secte religioase ♦ (Adjectival) De sectă, propriu sectanților; fig. exclusivist, intolerant. – Din lat. sectans, -ntis. Cf. sectă.

DOOM

sectántă s. f., g.-d. art. sectántei; pl. sectánte

sectantele
SECTÁNT, -Ă, sectanți, -te, s. m. și f. Adept al unei secte religioase ♦ (Adjectival) De sectă, propriu sectanților; fig. exclusivist, intolerant. – Din lat. sectans, -ntis. Cf. sectă.

DOOM

sectántă s. f., g.-d. art. sectántei; pl. sectánte

sectantelor
SECTÁNT, -Ă, sectanți, -te, s. m. și f. Adept al unei secte religioase ♦ (Adjectival) De sectă, propriu sectanților; fig. exclusivist, intolerant. – Din lat. sectans, -ntis. Cf. sectă.

DOOM

sectántă s. f., g.-d. art. sectántei; pl. sectánte

sectantul
SECTÁNT, -Ă, sectanți, -te, s. m. și f. Adept al unei secte religioase ♦ (Adjectival) De sectă, propriu sectanților; fig. exclusivist, intolerant. – Din lat. sectans, -ntis. Cf. sectă.

DOOM

sectántă s. f., g.-d. art. sectántei; pl. sectánte

sectantului
SECTÁNT, -Ă, sectanți, -te, s. m. și f. Adept al unei secte religioase ♦ (Adjectival) De sectă, propriu sectanților; fig. exclusivist, intolerant. – Din lat. sectans, -ntis. Cf. sectă.

DOOM

sectántă s. f., g.-d. art. sectántei; pl. sectánte

sectanți
SECTÁNT, -Ă, sectanți, -te, s. m. și f. Adept al unei secte religioase ♦ (Adjectival) De sectă, propriu sectanților; fig. exclusivist, intolerant. – Din lat. sectans, -ntis. Cf. sectă.

DOOM

sectántă s. f., g.-d. art. sectántei; pl. sectánte

sectanții
SECTÁNT, -Ă, sectanți, -te, s. m. și f. Adept al unei secte religioase ♦ (Adjectival) De sectă, propriu sectanților; fig. exclusivist, intolerant. – Din lat. sectans, -ntis. Cf. sectă.

DOOM

sectántă s. f., g.-d. art. sectántei; pl. sectánte

sectanților
SECTÁNT, -Ă, sectanți, -te, s. m. și f. Adept al unei secte religioase ♦ (Adjectival) De sectă, propriu sectanților; fig. exclusivist, intolerant. – Din lat. sectans, -ntis. Cf. sectă.

DOOM

sectántă s. f., g.-d. art. sectántei; pl. sectánte

sectar
SECTÁR, -Ă, sectari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Partizan intolerant și exclusivit al unei doctrine politice, filosofice sau religioase. 2. Adj. De sectă sau de sectar (1); intolerant față de cei cu alte convingeri; exclusivist. – Din fr. sectaire.

DOOM

sectár² (adept al unei secte) s. m., pl. sectári

sectar
SECTÁR, -Ă, sectari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Partizan intolerant și exclusivit al unei doctrine politice, filosofice sau religioase. 2. Adj. De sectă sau de sectar (1); intolerant față de cei cu alte convingeri; exclusivist. – Din fr. sectaire.

DOOM

sectár² (adept al unei secte) s. m., pl. sectári

sectara
SECTÁR, -Ă, sectari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Partizan intolerant și exclusivit al unei doctrine politice, filosofice sau religioase. 2. Adj. De sectă sau de sectar (1); intolerant față de cei cu alte convingeri; exclusivist. – Din fr. sectaire.

DOOM

sectár² (adept al unei secte) s. m., pl. sectári

sectara
SECTÁR, -Ă, sectari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Partizan intolerant și exclusivit al unei doctrine politice, filosofice sau religioase. 2. Adj. De sectă sau de sectar (1); intolerant față de cei cu alte convingeri; exclusivist. – Din fr. sectaire.

DOOM

sectár² (adept al unei secte) s. m., pl. sectári

sectare
SECTÁR, -Ă, sectari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Partizan intolerant și exclusivit al unei doctrine politice, filosofice sau religioase. 2. Adj. De sectă sau de sectar (1); intolerant față de cei cu alte convingeri; exclusivist. – Din fr. sectaire.

DOOM

sectár² (adept al unei secte) s. m., pl. sectári

sectare
SECTÁR, -Ă, sectari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Partizan intolerant și exclusivit al unei doctrine politice, filosofice sau religioase. 2. Adj. De sectă sau de sectar (1); intolerant față de cei cu alte convingeri; exclusivist. – Din fr. sectaire.

DOOM

sectár² (adept al unei secte) s. m., pl. sectári

sectarei
SECTÁR, -Ă, sectari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Partizan intolerant și exclusivit al unei doctrine politice, filosofice sau religioase. 2. Adj. De sectă sau de sectar (1); intolerant față de cei cu alte convingeri; exclusivist. – Din fr. sectaire.

DOOM

sectár² (adept al unei secte) s. m., pl. sectári

sectarei
SECTÁR, -Ă, sectari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Partizan intolerant și exclusivit al unei doctrine politice, filosofice sau religioase. 2. Adj. De sectă sau de sectar (1); intolerant față de cei cu alte convingeri; exclusivist. – Din fr. sectaire.

DOOM

sectár² (adept al unei secte) s. m., pl. sectári

sectarele
SECTÁR, -Ă, sectari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Partizan intolerant și exclusivit al unei doctrine politice, filosofice sau religioase. 2. Adj. De sectă sau de sectar (1); intolerant față de cei cu alte convingeri; exclusivist. – Din fr. sectaire.

DOOM

sectár² (adept al unei secte) s. m., pl. sectári

sectarele
SECTÁR, -Ă, sectari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Partizan intolerant și exclusivit al unei doctrine politice, filosofice sau religioase. 2. Adj. De sectă sau de sectar (1); intolerant față de cei cu alte convingeri; exclusivist. – Din fr. sectaire.

DOOM

sectár² (adept al unei secte) s. m., pl. sectári

sectarelor
SECTÁR, -Ă, sectari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Partizan intolerant și exclusivit al unei doctrine politice, filosofice sau religioase. 2. Adj. De sectă sau de sectar (1); intolerant față de cei cu alte convingeri; exclusivist. – Din fr. sectaire.

DOOM

sectár² (adept al unei secte) s. m., pl. sectári

sectarelor
SECTÁR, -Ă, sectari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Partizan intolerant și exclusivit al unei doctrine politice, filosofice sau religioase. 2. Adj. De sectă sau de sectar (1); intolerant față de cei cu alte convingeri; exclusivist. – Din fr. sectaire.

DOOM

sectár² (adept al unei secte) s. m., pl. sectári

sectari
SECTÁR, -Ă, sectari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Partizan intolerant și exclusivit al unei doctrine politice, filosofice sau religioase. 2. Adj. De sectă sau de sectar (1); intolerant față de cei cu alte convingeri; exclusivist. – Din fr. sectaire.

DOOM

sectár² (adept al unei secte) s. m., pl. sectári

sectari
SECTÁR, -Ă, sectari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Partizan intolerant și exclusivit al unei doctrine politice, filosofice sau religioase. 2. Adj. De sectă sau de sectar (1); intolerant față de cei cu alte convingeri; exclusivist. – Din fr. sectaire.

DOOM

sectár² (adept al unei secte) s. m., pl. sectári

sectarii
SECTÁR, -Ă, sectari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Partizan intolerant și exclusivit al unei doctrine politice, filosofice sau religioase. 2. Adj. De sectă sau de sectar (1); intolerant față de cei cu alte convingeri; exclusivist. – Din fr. sectaire.

DOOM

sectár² (adept al unei secte) s. m., pl. sectári

sectarii
SECTÁR, -Ă, sectari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Partizan intolerant și exclusivit al unei doctrine politice, filosofice sau religioase. 2. Adj. De sectă sau de sectar (1); intolerant față de cei cu alte convingeri; exclusivist. – Din fr. sectaire.

DOOM

sectár² (adept al unei secte) s. m., pl. sectári

sectarilor
SECTÁR, -Ă, sectari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Partizan intolerant și exclusivit al unei doctrine politice, filosofice sau religioase. 2. Adj. De sectă sau de sectar (1); intolerant față de cei cu alte convingeri; exclusivist. – Din fr. sectaire.

DOOM

sectár² (adept al unei secte) s. m., pl. sectári

sectarilor
SECTÁR, -Ă, sectari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Partizan intolerant și exclusivit al unei doctrine politice, filosofice sau religioase. 2. Adj. De sectă sau de sectar (1); intolerant față de cei cu alte convingeri; exclusivist. – Din fr. sectaire.

DOOM

sectár² (adept al unei secte) s. m., pl. sectári

sectarism
SECTARÍSM s. n. Spirit, atitudine de sectar (1); îngustime de vederi proprie persoanelor sau grupurilor care se limitează la interesele lor mărunte; fig. exclusivism, intoleranță. – Din fr. sectarisme.

DOOM

sectarísm s. n.

sectarismul
SECTARÍSM s. n. Spirit, atitudine de sectar (1); îngustime de vederi proprie persoanelor sau grupurilor care se limitează la interesele lor mărunte; fig. exclusivism, intoleranță. – Din fr. sectarisme.

DOOM

sectarísm s. n.

sectarismului
SECTARÍSM s. n. Spirit, atitudine de sectar (1); îngustime de vederi proprie persoanelor sau grupurilor care se limitează la interesele lor mărunte; fig. exclusivism, intoleranță. – Din fr. sectarisme.

DOOM

sectarísm s. n.

sectarul
SECTÁR, -Ă, sectari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Partizan intolerant și exclusivit al unei doctrine politice, filosofice sau religioase. 2. Adj. De sectă sau de sectar (1); intolerant față de cei cu alte convingeri; exclusivist. – Din fr. sectaire.

DOOM

sectár² (adept al unei secte) s. m., pl. sectári

sectarul
SECTÁR, -Ă, sectari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Partizan intolerant și exclusivit al unei doctrine politice, filosofice sau religioase. 2. Adj. De sectă sau de sectar (1); intolerant față de cei cu alte convingeri; exclusivist. – Din fr. sectaire.

DOOM

sectár² (adept al unei secte) s. m., pl. sectári

sectarului
SECTÁR, -Ă, sectari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Partizan intolerant și exclusivit al unei doctrine politice, filosofice sau religioase. 2. Adj. De sectă sau de sectar (1); intolerant față de cei cu alte convingeri; exclusivist. – Din fr. sectaire.

DOOM

sectár² (adept al unei secte) s. m., pl. sectári

sectarului
SECTÁR, -Ă, sectari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Partizan intolerant și exclusivit al unei doctrine politice, filosofice sau religioase. 2. Adj. De sectă sau de sectar (1); intolerant față de cei cu alte convingeri; exclusivist. – Din fr. sectaire.

DOOM

sectár² (adept al unei secte) s. m., pl. sectári

sectat
SECTÁT, -Ă adj. (Despre frunze lobate) Care are lobi cu incizii mari, atingând nervura mediană. [Cf. lat. sectus – tăiat].

secte
SÉCTĂ, secte, s. f. Comunitate religioasă desprinsă dintr-o religie mare (creștinism, islam, budism etc.), în vederea practicării unui cult independent, bazat pe o doctrină proprie; p. ext. grup (închis) alcătuit din adepții unei doctrine (filosofice sau politice). – Din fr. secte, lat. secta.

DOOM

séctă s. f., g.-d. art. séctei; pl. sécte

sectei
SÉCTĂ, secte, s. f. Comunitate religioasă desprinsă dintr-o religie mare (creștinism, islam, budism etc.), în vederea practicării unui cult independent, bazat pe o doctrină proprie; p. ext. grup (închis) alcătuit din adepții unei doctrine (filosofice sau politice). – Din fr. secte, lat. secta.

DOOM

séctă s. f., g.-d. art. séctei; pl. sécte

sectele
SÉCTĂ, secte, s. f. Comunitate religioasă desprinsă dintr-o religie mare (creștinism, islam, budism etc.), în vederea practicării unui cult independent, bazat pe o doctrină proprie; p. ext. grup (închis) alcătuit din adepții unei doctrine (filosofice sau politice). – Din fr. secte, lat. secta.

DOOM

séctă s. f., g.-d. art. séctei; pl. sécte

sectelor
SÉCTĂ, secte, s. f. Comunitate religioasă desprinsă dintr-o religie mare (creștinism, islam, budism etc.), în vederea practicării unui cult independent, bazat pe o doctrină proprie; p. ext. grup (închis) alcătuit din adepții unei doctrine (filosofice sau politice). – Din fr. secte, lat. secta.

DOOM

séctă s. f., g.-d. art. séctei; pl. sécte

sectoare
SECTÓR, sectoare, s. n. 1. (Mat.) Porțiune dintr-un plan limitată de două drepte concurente și de arcul unei curbe cuprins între cele două drepte; mulțimea punctelor din interiorul unei sfere, situată în interiorul conului având ca bază un cerc mic al sferei, iar ca vârf centrul sferei. ♦ (Tehn.) Organ de mașină în formă de cerc, de roată (dințată). 2. Fiecare dintre zonele corespunzătoare unei delimitări de orice natură a unei suprafețe; porțiune limitată dintr-o suprafață. ♦ Zonă de acțiune a unei unități militare. ♦ Subîmpărțire administrativă în cadrul unui oraș mai mare. 3. Domeniu sau ramură de activitate. – Din fr. secteur, lat. sector, -oris.

DOOM

sectór s. n., pl. sectoáre

sectoarele
SECTÓR, sectoare, s. n. 1. (Mat.) Porțiune dintr-un plan limitată de două drepte concurente și de arcul unei curbe cuprins între cele două drepte; mulțimea punctelor din interiorul unei sfere, situată în interiorul conului având ca bază un cerc mic al sferei, iar ca vârf centrul sferei. ♦ (Tehn.) Organ de mașină în formă de cerc, de roată (dințată). 2. Fiecare dintre zonele corespunzătoare unei delimitări de orice natură a unei suprafețe; porțiune limitată dintr-o suprafață. ♦ Zonă de acțiune a unei unități militare. ♦ Subîmpărțire administrativă în cadrul unui oraș mai mare. 3. Domeniu sau ramură de activitate. – Din fr. secteur, lat. sector, -oris.

DOOM

sectór s. n., pl. sectoáre

sectoarelor
SECTÓR, sectoare, s. n. 1. (Mat.) Porțiune dintr-un plan limitată de două drepte concurente și de arcul unei curbe cuprins între cele două drepte; mulțimea punctelor din interiorul unei sfere, situată în interiorul conului având ca bază un cerc mic al sferei, iar ca vârf centrul sferei. ♦ (Tehn.) Organ de mașină în formă de cerc, de roată (dințată). 2. Fiecare dintre zonele corespunzătoare unei delimitări de orice natură a unei suprafețe; porțiune limitată dintr-o suprafață. ♦ Zonă de acțiune a unei unități militare. ♦ Subîmpărțire administrativă în cadrul unui oraș mai mare. 3. Domeniu sau ramură de activitate. – Din fr. secteur, lat. sector, -oris.

DOOM

sectór s. n., pl. sectoáre

sector
SECTÓR, sectoare, s. n. 1. (Mat.) Porțiune dintr-un plan limitată de două drepte concurente și de arcul unei curbe cuprins între cele două drepte; mulțimea punctelor din interiorul unei sfere, situată în interiorul conului având ca bază un cerc mic al sferei, iar ca vârf centrul sferei. ♦ (Tehn.) Organ de mașină în formă de cerc, de roată (dințată). 2. Fiecare dintre zonele corespunzătoare unei delimitări de orice natură a unei suprafețe; porțiune limitată dintr-o suprafață. ♦ Zonă de acțiune a unei unități militare. ♦ Subîmpărțire administrativă în cadrul unui oraș mai mare. 3. Domeniu sau ramură de activitate. – Din fr. secteur, lat. sector, -oris.

DOOM

sectór s. n., pl. sectoáre

sectorist
SECTORÍST, sectoriști, s. m. Ofițer sau subofițer de poliție în sarcina căruia se află ordinea publică și evidența populației dintr-un anumit sector al unui oraș. – Sector + suf. -ist.

DOOM

sectoríst s. m., pl. sectoríști

sectoristul
SECTORÍST, sectoriști, s. m. Ofițer sau subofițer de poliție în sarcina căruia se află ordinea publică și evidența populației dintr-un anumit sector al unui oraș. – Sector + suf. -ist.

DOOM

sectoríst s. m., pl. sectoríști

sectoristului
SECTORÍST, sectoriști, s. m. Ofițer sau subofițer de poliție în sarcina căruia se află ordinea publică și evidența populației dintr-un anumit sector al unui oraș. – Sector + suf. -ist.

DOOM

sectoríst s. m., pl. sectoríști

sectorizat
SECTORIZÁT, -Ă, sectorizați, -te, adj. (Rar) Care este împărțit pe sectoare. – De la sector.

sectorizata
SECTORIZÁT, -Ă, sectorizați, -te, adj. (Rar) Care este împărțit pe sectoare. – De la sector.

sectorizate
SECTORIZÁT, -Ă, sectorizați, -te, adj. (Rar) Care este împărțit pe sectoare. – De la sector.

sectorizatei
SECTORIZÁT, -Ă, sectorizați, -te, adj. (Rar) Care este împărțit pe sectoare. – De la sector.

sectorizatele
SECTORIZÁT, -Ă, sectorizați, -te, adj. (Rar) Care este împărțit pe sectoare. – De la sector.

sectorizatelor
SECTORIZÁT, -Ă, sectorizați, -te, adj. (Rar) Care este împărțit pe sectoare. – De la sector.

sectorizatul
SECTORIZÁT, -Ă, sectorizați, -te, adj. (Rar) Care este împărțit pe sectoare. – De la sector.

sectorizatului
SECTORIZÁT, -Ă, sectorizați, -te, adj. (Rar) Care este împărțit pe sectoare. – De la sector.

sectorizați
SECTORIZÁT, -Ă, sectorizați, -te, adj. (Rar) Care este împărțit pe sectoare. – De la sector.

sectorizații
SECTORIZÁT, -Ă, sectorizați, -te, adj. (Rar) Care este împărțit pe sectoare. – De la sector.

sectorizaților
SECTORIZÁT, -Ă, sectorizați, -te, adj. (Rar) Care este împărțit pe sectoare. – De la sector.

sectoriști
SECTORÍST, sectoriști, s. m. Ofițer sau subofițer de poliție în sarcina căruia se află ordinea publică și evidența populației dintr-un anumit sector al unui oraș. – Sector + suf. -ist.

DOOM

sectoríst s. m., pl. sectoríști

sectoriștii
SECTORÍST, sectoriști, s. m. Ofițer sau subofițer de poliție în sarcina căruia se află ordinea publică și evidența populației dintr-un anumit sector al unui oraș. – Sector + suf. -ist.

DOOM

sectoríst s. m., pl. sectoríști

sectoriștilor
SECTORÍST, sectoriști, s. m. Ofițer sau subofițer de poliție în sarcina căruia se află ordinea publică și evidența populației dintr-un anumit sector al unui oraș. – Sector + suf. -ist.

DOOM

sectoríst s. m., pl. sectoríști

sectorul
SECTÓR, sectoare, s. n. 1. (Mat.) Porțiune dintr-un plan limitată de două drepte concurente și de arcul unei curbe cuprins între cele două drepte; mulțimea punctelor din interiorul unei sfere, situată în interiorul conului având ca bază un cerc mic al sferei, iar ca vârf centrul sferei. ♦ (Tehn.) Organ de mașină în formă de cerc, de roată (dințată). 2. Fiecare dintre zonele corespunzătoare unei delimitări de orice natură a unei suprafețe; porțiune limitată dintr-o suprafață. ♦ Zonă de acțiune a unei unități militare. ♦ Subîmpărțire administrativă în cadrul unui oraș mai mare. 3. Domeniu sau ramură de activitate. – Din fr. secteur, lat. sector, -oris.

DOOM

sectór s. n., pl. sectoáre

sectorului
SECTÓR, sectoare, s. n. 1. (Mat.) Porțiune dintr-un plan limitată de două drepte concurente și de arcul unei curbe cuprins între cele două drepte; mulțimea punctelor din interiorul unei sfere, situată în interiorul conului având ca bază un cerc mic al sferei, iar ca vârf centrul sferei. ♦ (Tehn.) Organ de mașină în formă de cerc, de roată (dințată). 2. Fiecare dintre zonele corespunzătoare unei delimitări de orice natură a unei suprafețe; porțiune limitată dintr-o suprafață. ♦ Zonă de acțiune a unei unități militare. ♦ Subîmpărțire administrativă în cadrul unui oraș mai mare. 3. Domeniu sau ramură de activitate. – Din fr. secteur, lat. sector, -oris.

DOOM

sectór s. n., pl. sectoáre

secu
Unchiu’ Secu expr. Securitatea (în timpul regimului comunist).

secuestru
SECUÉSTRU s. n. v. sechestru.

secui
SECÚI, secui, s. m. Persoană care face parte dintr-o populație maghiarizată, rezultată din amestecul unor populații turcice. – Din magh. székely.

DOOM

secúi s. m., pl. secúi, art. secúii

secuiasca
SECUIÉSC, -IÁSCĂ, secuiești, adj. Care aparține secuilor, privitor la secui. [Pr.: -cu-iesc] – Secui + suf. -esc.

DOOM

secuiésc adj. m., f. secuiáscă; pl. m. și f. secuiéști

secuiesc
SECUIÉSC, -IÁSCĂ, secuiești, adj. Care aparține secuilor, privitor la secui. [Pr.: -cu-iesc] – Secui + suf. -esc.

DOOM

secuiésc adj. m., f. secuiáscă; pl. m. și f. secuiéști

secuiescul
SECUIÉSC, -IÁSCĂ, secuiești, adj. Care aparține secuilor, privitor la secui. [Pr.: -cu-iesc] – Secui + suf. -esc.

DOOM

secuiésc adj. m., f. secuiáscă; pl. m. și f. secuiéști

secuiescului
SECUIÉSC, -IÁSCĂ, secuiești, adj. Care aparține secuilor, privitor la secui. [Pr.: -cu-iesc] – Secui + suf. -esc.

DOOM

secuiésc adj. m., f. secuiáscă; pl. m. și f. secuiéști

secuiești
SECUIÉSC, -IÁSCĂ, secuiești, adj. Care aparține secuilor, privitor la secui. [Pr.: -cu-iesc] – Secui + suf. -esc.

DOOM

secuiésc adj. m., f. secuiáscă; pl. m. și f. secuiéști

secuieștii
SECUIÉSC, -IÁSCĂ, secuiești, adj. Care aparține secuilor, privitor la secui. [Pr.: -cu-iesc] – Secui + suf. -esc.

DOOM

secuiésc adj. m., f. secuiáscă; pl. m. și f. secuiéști

secuieștile
SECUIÉSC, -IÁSCĂ, secuiești, adj. Care aparține secuilor, privitor la secui. [Pr.: -cu-iesc] – Secui + suf. -esc.

DOOM

secuiésc adj. m., f. secuiáscă; pl. m. și f. secuiéști

secuieștilor
SECUIÉSC, -IÁSCĂ, secuiești, adj. Care aparține secuilor, privitor la secui. [Pr.: -cu-iesc] – Secui + suf. -esc.

DOOM

secuiésc adj. m., f. secuiáscă; pl. m. și f. secuiéști

secuii
SECÚI, secui, s. m. Persoană care face parte dintr-o populație maghiarizată, rezultată din amestecul unor populații turcice. – Din magh. székely.

DOOM

secúi s. m., pl. secúi, art. secúii

secuilor
SECÚI, secui, s. m. Persoană care face parte dintr-o populație maghiarizată, rezultată din amestecul unor populații turcice. – Din magh. székely.

DOOM

secúi s. m., pl. secúi, art. secúii

secuime
SECUÍME s. f. Ținut locuit de secui; populația secuiască. – Secui + suf. -ime.

DOOM

secuíme s. f., g.-d. art. secuímii

secuimea
SECUÍME s. f. Ținut locuit de secui; populația secuiască. – Secui + suf. -ime.

DOOM

secuíme s. f., g.-d. art. secuímii

secuimi
SECUÍME s. f. Ținut locuit de secui; populația secuiască. – Secui + suf. -ime.

DOOM

secuíme s. f., g.-d. art. secuímii

secuimii
SECUÍME s. f. Ținut locuit de secui; populația secuiască. – Secui + suf. -ime.

DOOM

secuíme s. f., g.-d. art. secuímii

secuiul
SECÚI, secui, s. m. Persoană care face parte dintr-o populație maghiarizată, rezultată din amestecul unor populații turcice. – Din magh. székely.

DOOM

secúi s. m., pl. secúi, art. secúii

secuiule
SECÚI, secui, s. m. Persoană care face parte dintr-o populație maghiarizată, rezultată din amestecul unor populații turcice. – Din magh. székely.

DOOM

secúi s. m., pl. secúi, art. secúii

secuiului
SECÚI, secui, s. m. Persoană care face parte dintr-o populație maghiarizată, rezultată din amestecul unor populații turcice. – Din magh. székely.

DOOM

secúi s. m., pl. secúi, art. secúii

secul
LĂSÁT¹ s. n. Faptul de a lăsa. ◊ Lăsatul (sau Lăsata)-secului = (în practica religioasă creștină) ultima zi înainte de începerea unui post (îndeosebi a postului Paștelui); petrecere care are loc cu acest prilej. [Var.: lăsáta s. f. art.] – V. lăsa.

DOOM

!Lăsátul-sécului/Lăsáta-sécului (sărbătoare) s. propriu n./f.

secul
SEC, SEÁCĂ, seci, adj. 1. Lipsit de apă; care a secat, s-a uscat. Albia seacă a unui râu. ♦ (Despre locuri) Lipsit de umezeală; p. ext. arid, neproductiv. ◊ Tuse seacă = tuse uscată, fără expectorație. Timbru (sau sigiliu) sec = urmă de ștampilă în relief, care se imprimă pe anumite acte cu o mașină specială, fără tuș. 2. În care nu se află nimic; gol, deșert. Nucă seacă = nucă fără miez sau cu miezul nedezvoltat. Sunet sec = sunet scurt, fără rezonanță. Ochi sec = orbită goală a ochiului. ◊ Expr. (Substantivat) A înghiți în sec = a) a înghiți fără a avea ceva în gură; b) a se reține de la ceva, a fi nevoit să-și înfrâneze o dorință. ♦ (Pop.; despre părțile corpului) Atrofiat, paralizat. Mână seacă. 3. (În loc. adj.) De sec = de post, care nu este de dulce. 4. Fig. Lipsit de conținut, de sens, fără folos. ◊ Loc. adv. În sec = în zadar, fără rost. 5. Fig. (Adesea substantivat) Fără minte, prost. 6. Fig. (Despre oameni și manifestările lor; adesea adverbial) Lipsit de sensibilitate, de căldură; aspru, tăios, rece. 7. Fig. (Rar) Tare, puternic, dârz. – Lat. siccus.

DOOM

sec adj. m., f. seácă; pl. m. și f. seci

secul
SÉCUL s. m. v. secol.

DOOM

sécol s. n., pl. sécole; abr. sec.

secular
SECULÁR, -Ă, seculari, -e, adj. 1. Care durează mai multe secole, care are o vechime de unul sau de mai multe secole; p. ext. extrem de vechi, străvechi. 2. Care are loc o dată la o sută de ani. 3. (Livr.) Laic. 4. (La catolici) De mir. – Din fr. séculaire, lat. saecularis.

DOOM

seculár adj. m., pl. seculári; f. seculáră, pl. seculáre

seculara
SECULÁR, -Ă, seculari, -e, adj. 1. Care durează mai multe secole, care are o vechime de unul sau de mai multe secole; p. ext. extrem de vechi, străvechi. 2. Care are loc o dată la o sută de ani. 3. (Livr.) Laic. 4. (La catolici) De mir. – Din fr. séculaire, lat. saecularis.

DOOM

seculár adj. m., pl. seculári; f. seculáră, pl. seculáre

seculare
SECULÁR, -Ă, seculari, -e, adj. 1. Care durează mai multe secole, care are o vechime de unul sau de mai multe secole; p. ext. extrem de vechi, străvechi. 2. Care are loc o dată la o sută de ani. 3. (Livr.) Laic. 4. (La catolici) De mir. – Din fr. séculaire, lat. saecularis.

DOOM

seculár adj. m., pl. seculári; f. seculáră, pl. seculáre

secularei
SECULÁR, -Ă, seculari, -e, adj. 1. Care durează mai multe secole, care are o vechime de unul sau de mai multe secole; p. ext. extrem de vechi, străvechi. 2. Care are loc o dată la o sută de ani. 3. (Livr.) Laic. 4. (La catolici) De mir. – Din fr. séculaire, lat. saecularis.

DOOM

seculár adj. m., pl. seculári; f. seculáră, pl. seculáre

secularele
SECULÁR, -Ă, seculari, -e, adj. 1. Care durează mai multe secole, care are o vechime de unul sau de mai multe secole; p. ext. extrem de vechi, străvechi. 2. Care are loc o dată la o sută de ani. 3. (Livr.) Laic. 4. (La catolici) De mir. – Din fr. séculaire, lat. saecularis.

DOOM

seculár adj. m., pl. seculári; f. seculáră, pl. seculáre

secularelor
SECULÁR, -Ă, seculari, -e, adj. 1. Care durează mai multe secole, care are o vechime de unul sau de mai multe secole; p. ext. extrem de vechi, străvechi. 2. Care are loc o dată la o sută de ani. 3. (Livr.) Laic. 4. (La catolici) De mir. – Din fr. séculaire, lat. saecularis.

DOOM

seculár adj. m., pl. seculári; f. seculáră, pl. seculáre

seculari
SECULÁR, -Ă, seculari, -e, adj. 1. Care durează mai multe secole, care are o vechime de unul sau de mai multe secole; p. ext. extrem de vechi, străvechi. 2. Care are loc o dată la o sută de ani. 3. (Livr.) Laic. 4. (La catolici) De mir. – Din fr. séculaire, lat. saecularis.

DOOM

seculár adj. m., pl. seculári; f. seculáră, pl. seculáre

secularii
SECULÁR, -Ă, seculari, -e, adj. 1. Care durează mai multe secole, care are o vechime de unul sau de mai multe secole; p. ext. extrem de vechi, străvechi. 2. Care are loc o dată la o sută de ani. 3. (Livr.) Laic. 4. (La catolici) De mir. – Din fr. séculaire, lat. saecularis.

DOOM

seculár adj. m., pl. seculári; f. seculáră, pl. seculáre

secularilor
SECULÁR, -Ă, seculari, -e, adj. 1. Care durează mai multe secole, care are o vechime de unul sau de mai multe secole; p. ext. extrem de vechi, străvechi. 2. Care are loc o dată la o sută de ani. 3. (Livr.) Laic. 4. (La catolici) De mir. – Din fr. séculaire, lat. saecularis.

DOOM

seculár adj. m., pl. seculári; f. seculáră, pl. seculáre

seculariza
SECULARIZÁ, secularizez, vb. I. Tranz. A trece în patrimoniul statului (în schimbul unei despăgubiri) ceea ce aparține bisericii. – Din fr. séculariser.

DOOM

secularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 secularizeáză

secularizai
SECULARIZÁ, secularizez, vb. I. Tranz. A trece în patrimoniul statului (în schimbul unei despăgubiri) ceea ce aparține bisericii. – Din fr. séculariser.

DOOM

secularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 secularizeáză

secularizam
SECULARIZÁ, secularizez, vb. I. Tranz. A trece în patrimoniul statului (în schimbul unei despăgubiri) ceea ce aparține bisericii. – Din fr. séculariser.

DOOM

secularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 secularizeáză

secularizare
SECULARIZÁ, secularizez, vb. I. Tranz. A trece în patrimoniul statului (în schimbul unei despăgubiri) ceea ce aparține bisericii. – Din fr. séculariser.

DOOM

secularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 secularizeáză

secularizare
SECULARIZÁRE, secularizări, s. f. Acțiunea de a seculariza. – V. seculariza.

DOOM

secularizáre s. f., g.-d. art. secularizắrii; pl. secularizắri

secularizarea
SECULARIZÁRE, secularizări, s. f. Acțiunea de a seculariza. – V. seculariza.

DOOM

secularizáre s. f., g.-d. art. secularizắrii; pl. secularizắri

secularizară
SECULARIZÁ, secularizez, vb. I. Tranz. A trece în patrimoniul statului (în schimbul unei despăgubiri) ceea ce aparține bisericii. – Din fr. séculariser.

DOOM

secularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 secularizeáză

secularizarăm
SECULARIZÁ, secularizez, vb. I. Tranz. A trece în patrimoniul statului (în schimbul unei despăgubiri) ceea ce aparține bisericii. – Din fr. séculariser.

DOOM

secularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 secularizeáză

secularizarăți
SECULARIZÁ, secularizez, vb. I. Tranz. A trece în patrimoniul statului (în schimbul unei despăgubiri) ceea ce aparține bisericii. – Din fr. séculariser.

DOOM

secularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 secularizeáză

secularizase
SECULARIZÁ, secularizez, vb. I. Tranz. A trece în patrimoniul statului (în schimbul unei despăgubiri) ceea ce aparține bisericii. – Din fr. séculariser.

DOOM

secularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 secularizeáză

secularizasem
SECULARIZÁ, secularizez, vb. I. Tranz. A trece în patrimoniul statului (în schimbul unei despăgubiri) ceea ce aparține bisericii. – Din fr. séculariser.

DOOM

secularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 secularizeáză

secularizaseră
SECULARIZÁ, secularizez, vb. I. Tranz. A trece în patrimoniul statului (în schimbul unei despăgubiri) ceea ce aparține bisericii. – Din fr. séculariser.

DOOM

secularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 secularizeáză

secularizaserăm
SECULARIZÁ, secularizez, vb. I. Tranz. A trece în patrimoniul statului (în schimbul unei despăgubiri) ceea ce aparține bisericii. – Din fr. séculariser.

DOOM

secularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 secularizeáză

secularizaserăți
SECULARIZÁ, secularizez, vb. I. Tranz. A trece în patrimoniul statului (în schimbul unei despăgubiri) ceea ce aparține bisericii. – Din fr. séculariser.

DOOM

secularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 secularizeáză

secularizaseși
SECULARIZÁ, secularizez, vb. I. Tranz. A trece în patrimoniul statului (în schimbul unei despăgubiri) ceea ce aparține bisericii. – Din fr. séculariser.

DOOM

secularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 secularizeáză

secularizaseți
SECULARIZÁ, secularizez, vb. I. Tranz. A trece în patrimoniul statului (în schimbul unei despăgubiri) ceea ce aparține bisericii. – Din fr. séculariser.

DOOM

secularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 secularizeáză

secularizat
SECULARIZÁ, secularizez, vb. I. Tranz. A trece în patrimoniul statului (în schimbul unei despăgubiri) ceea ce aparține bisericii. – Din fr. séculariser.

DOOM

secularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 secularizeáză

secularizat
SECULARIZÁT, -Ă, secularizați, -te, adj. (Despre bunuri care aparțin bisericii sau mănăstirii) Trecut în patrimoniul statului. – V. seculariza.

secularizata
SECULARIZÁT, -Ă, secularizați, -te, adj. (Despre bunuri care aparțin bisericii sau mănăstirii) Trecut în patrimoniul statului. – V. seculariza.

secularizate
SECULARIZÁT, -Ă, secularizați, -te, adj. (Despre bunuri care aparțin bisericii sau mănăstirii) Trecut în patrimoniul statului. – V. seculariza.

secularizatei
SECULARIZÁT, -Ă, secularizați, -te, adj. (Despre bunuri care aparțin bisericii sau mănăstirii) Trecut în patrimoniul statului. – V. seculariza.

secularizatele
SECULARIZÁT, -Ă, secularizați, -te, adj. (Despre bunuri care aparțin bisericii sau mănăstirii) Trecut în patrimoniul statului. – V. seculariza.

secularizatelor
SECULARIZÁT, -Ă, secularizați, -te, adj. (Despre bunuri care aparțin bisericii sau mănăstirii) Trecut în patrimoniul statului. – V. seculariza.

secularizatul
SECULARIZÁT, -Ă, secularizați, -te, adj. (Despre bunuri care aparțin bisericii sau mănăstirii) Trecut în patrimoniul statului. – V. seculariza.

secularizatului
SECULARIZÁT, -Ă, secularizați, -te, adj. (Despre bunuri care aparțin bisericii sau mănăstirii) Trecut în patrimoniul statului. – V. seculariza.

secularizau
SECULARIZÁ, secularizez, vb. I. Tranz. A trece în patrimoniul statului (în schimbul unei despăgubiri) ceea ce aparține bisericii. – Din fr. séculariser.

DOOM

secularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 secularizeáză

secularizași
SECULARIZÁ, secularizez, vb. I. Tranz. A trece în patrimoniul statului (în schimbul unei despăgubiri) ceea ce aparține bisericii. – Din fr. séculariser.

DOOM

secularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 secularizeáză

secularizați
SECULARIZÁ, secularizez, vb. I. Tranz. A trece în patrimoniul statului (în schimbul unei despăgubiri) ceea ce aparține bisericii. – Din fr. séculariser.

DOOM

secularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 secularizeáză

secularizați
SECULARIZÁT, -Ă, secularizați, -te, adj. (Despre bunuri care aparțin bisericii sau mănăstirii) Trecut în patrimoniul statului. – V. seculariza.

secularizații
SECULARIZÁT, -Ă, secularizați, -te, adj. (Despre bunuri care aparțin bisericii sau mănăstirii) Trecut în patrimoniul statului. – V. seculariza.

secularizaților
SECULARIZÁT, -Ă, secularizați, -te, adj. (Despre bunuri care aparțin bisericii sau mănăstirii) Trecut în patrimoniul statului. – V. seculariza.

secularizează
SECULARIZÁ, secularizez, vb. I. Tranz. A trece în patrimoniul statului (în schimbul unei despăgubiri) ceea ce aparține bisericii. – Din fr. séculariser.

DOOM

secularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 secularizeáză

secularizez
SECULARIZÁ, secularizez, vb. I. Tranz. A trece în patrimoniul statului (în schimbul unei despăgubiri) ceea ce aparține bisericii. – Din fr. séculariser.

DOOM

secularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 secularizeáză

secularizeze
SECULARIZÁ, secularizez, vb. I. Tranz. A trece în patrimoniul statului (în schimbul unei despăgubiri) ceea ce aparține bisericii. – Din fr. séculariser.

DOOM

secularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 secularizeáză

secularizezi
SECULARIZÁ, secularizez, vb. I. Tranz. A trece în patrimoniul statului (în schimbul unei despăgubiri) ceea ce aparține bisericii. – Din fr. séculariser.

DOOM

secularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 secularizeáză

secularizând
SECULARIZÁ, secularizez, vb. I. Tranz. A trece în patrimoniul statului (în schimbul unei despăgubiri) ceea ce aparține bisericii. – Din fr. séculariser.

DOOM

secularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 secularizeáză

secularizînd
SECULARIZÁ, secularizez, vb. I. Tranz. A trece în patrimoniul statului (în schimbul unei despăgubiri) ceea ce aparține bisericii. – Din fr. séculariser.

DOOM

secularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 secularizeáză

secularizări
SECULARIZÁRE, secularizări, s. f. Acțiunea de a seculariza. – V. seculariza.

DOOM

secularizáre s. f., g.-d. art. secularizắrii; pl. secularizắri

secularizării
SECULARIZÁRE, secularizări, s. f. Acțiunea de a seculariza. – V. seculariza.

DOOM

secularizáre s. f., g.-d. art. secularizắrii; pl. secularizắri

secularizările
SECULARIZÁRE, secularizări, s. f. Acțiunea de a seculariza. – V. seculariza.

DOOM

secularizáre s. f., g.-d. art. secularizắrii; pl. secularizắri

secularizărilor
SECULARIZÁRE, secularizări, s. f. Acțiunea de a seculariza. – V. seculariza.

DOOM

secularizáre s. f., g.-d. art. secularizắrii; pl. secularizắri

secularul
SECULÁR, -Ă, seculari, -e, adj. 1. Care durează mai multe secole, care are o vechime de unul sau de mai multe secole; p. ext. extrem de vechi, străvechi. 2. Care are loc o dată la o sută de ani. 3. (Livr.) Laic. 4. (La catolici) De mir. – Din fr. séculaire, lat. saecularis.

DOOM

seculár adj. m., pl. seculári; f. seculáră, pl. seculáre

secularului
SECULÁR, -Ă, seculari, -e, adj. 1. Care durează mai multe secole, care are o vechime de unul sau de mai multe secole; p. ext. extrem de vechi, străvechi. 2. Care are loc o dată la o sută de ani. 3. (Livr.) Laic. 4. (La catolici) De mir. – Din fr. séculaire, lat. saecularis.

DOOM

seculár adj. m., pl. seculári; f. seculáră, pl. seculáre

secule
SÉCUL s. m. v. secol.

DOOM

sécol s. n., pl. sécole; abr. sec.

seculele
SÉCUL s. m. v. secol.

DOOM

sécol s. n., pl. sécole; abr. sec.

seculelor
SÉCUL s. m. v. secol.

DOOM

sécol s. n., pl. sécole; abr. sec.

secului
LĂSÁT¹ s. n. Faptul de a lăsa. ◊ Lăsatul (sau Lăsata)-secului = (în practica religioasă creștină) ultima zi înainte de începerea unui post (îndeosebi a postului Paștelui); petrecere care are loc cu acest prilej. [Var.: lăsáta s. f. art.] – V. lăsa.

DOOM

!Lăsátul-sécului/Lăsáta-sécului (sărbătoare) s. propriu n./f.

secului
SEC, SEÁCĂ, seci, adj. 1. Lipsit de apă; care a secat, s-a uscat. Albia seacă a unui râu. ♦ (Despre locuri) Lipsit de umezeală; p. ext. arid, neproductiv. ◊ Tuse seacă = tuse uscată, fără expectorație. Timbru (sau sigiliu) sec = urmă de ștampilă în relief, care se imprimă pe anumite acte cu o mașină specială, fără tuș. 2. În care nu se află nimic; gol, deșert. Nucă seacă = nucă fără miez sau cu miezul nedezvoltat. Sunet sec = sunet scurt, fără rezonanță. Ochi sec = orbită goală a ochiului. ◊ Expr. (Substantivat) A înghiți în sec = a) a înghiți fără a avea ceva în gură; b) a se reține de la ceva, a fi nevoit să-și înfrâneze o dorință. ♦ (Pop.; despre părțile corpului) Atrofiat, paralizat. Mână seacă. 3. (În loc. adj.) De sec = de post, care nu este de dulce. 4. Fig. Lipsit de conținut, de sens, fără folos. ◊ Loc. adv. În sec = în zadar, fără rost. 5. Fig. (Adesea substantivat) Fără minte, prost. 6. Fig. (Despre oameni și manifestările lor; adesea adverbial) Lipsit de sensibilitate, de căldură; aspru, tăios, rece. 7. Fig. (Rar) Tare, puternic, dârz. – Lat. siccus.

DOOM

sec adj. m., f. seácă; pl. m. și f. seci

seculul
SÉCUL s. m. v. secol.

DOOM

sécol s. n., pl. sécole; abr. sec.

seculului
SÉCUL s. m. v. secol.

DOOM

sécol s. n., pl. sécole; abr. sec.

secund
SECÚND, -Ă, secunzi, -de, num. ord., adj., s. n. 1. Num. ord., adj. Care vine imediat după primul în ordinea locului, a timpului sau a rangului; al doilea. ◊ Ofițer secund (și substantivat, m.) = ofițer care îndeplinește pe navă funcția de adjunct al căpitanului. Arbitru secund (și substantivat, m.) = arbitru care ajută pe arbitrul principal în conducerea unei competiții sportive. 2. S. n. Voce care acompaniază o voce primă și care se găsește pe locul al doilea în executarea unei melodii cântate din gură sau dintr-un instrument. – Din fr. second, lat. secundus.

DOOM

secúnd² (ofițer) s. m., pl. secúnzi

secund
SECÚND, -Ă, secunzi, -de, num. ord., adj., s. n. 1. Num. ord., adj. Care vine imediat după primul în ordinea locului, a timpului sau a rangului; al doilea. ◊ Ofițer secund (și substantivat, m.) = ofițer care îndeplinește pe navă funcția de adjunct al căpitanului. Arbitru secund (și substantivat, m.) = arbitru care ajută pe arbitrul principal în conducerea unei competiții sportive. 2. S. n. Voce care acompaniază o voce primă și care se găsește pe locul al doilea în executarea unei melodii cântate din gură sau dintr-un instrument. – Din fr. second, lat. secundus.

DOOM

secúnd² (ofițer) s. m., pl. secúnzi

secunda
SECUNDÁ vb. I v. seconda.

DOOM

!secondá (a ~) vb., ind. prez. 3 secondeáză

secunda
SECÚND, -Ă, secunzi, -de, num. ord., adj., s. n. 1. Num. ord., adj. Care vine imediat după primul în ordinea locului, a timpului sau a rangului; al doilea. ◊ Ofițer secund (și substantivat, m.) = ofițer care îndeplinește pe navă funcția de adjunct al căpitanului. Arbitru secund (și substantivat, m.) = arbitru care ajută pe arbitrul principal în conducerea unei competiții sportive. 2. S. n. Voce care acompaniază o voce primă și care se găsește pe locul al doilea în executarea unei melodii cântate din gură sau dintr-un instrument. – Din fr. second, lat. secundus.

DOOM

secúnd² (ofițer) s. m., pl. secúnzi

secundai
SECUNDÁ vb. I v. seconda.

DOOM

!secondá (a ~) vb., ind. prez. 3 secondeáză

secundam
SECUNDÁ vb. I v. seconda.

DOOM

!secondá (a ~) vb., ind. prez. 3 secondeáză

secundant
SECUNDÁNT, -Ă, secundanți, -te, s. m. și f. Persoană care secondează, ajută, urmează, însoțește pe cineva. ♦ Arbitru secund. ♦ Persoană care asistă și îndrumă un participant la anumite întreceri sportive (box, șah). ♦ Persoană sau echipă care, într-o cursă sportivă (ciclism, alergări, canotaj etc.) urmărește îndeaproape adversarul din față. ♦ (Înv.) Martor la un duel. [Var.: secondánt, -ă s. m. și f.] – Din germ. Sekundant.

DOOM

secundántă s. f., g.-d. art. secundántei; pl. secundánte

secundanta
SECUNDÁNT, -Ă, secundanți, -te, s. m. și f. Persoană care secondează, ajută, urmează, însoțește pe cineva. ♦ Arbitru secund. ♦ Persoană care asistă și îndrumă un participant la anumite întreceri sportive (box, șah). ♦ Persoană sau echipă care, într-o cursă sportivă (ciclism, alergări, canotaj etc.) urmărește îndeaproape adversarul din față. ♦ (Înv.) Martor la un duel. [Var.: secondánt, -ă s. m. și f.] – Din germ. Sekundant.

DOOM

secundántă s. f., g.-d. art. secundántei; pl. secundánte

secundante
SECUNDÁNT, -Ă, secundanți, -te, s. m. și f. Persoană care secondează, ajută, urmează, însoțește pe cineva. ♦ Arbitru secund. ♦ Persoană care asistă și îndrumă un participant la anumite întreceri sportive (box, șah). ♦ Persoană sau echipă care, într-o cursă sportivă (ciclism, alergări, canotaj etc.) urmărește îndeaproape adversarul din față. ♦ (Înv.) Martor la un duel. [Var.: secondánt, -ă s. m. și f.] – Din germ. Sekundant.

DOOM

secundántă s. f., g.-d. art. secundántei; pl. secundánte

secundantei
SECUNDÁNT, -Ă, secundanți, -te, s. m. și f. Persoană care secondează, ajută, urmează, însoțește pe cineva. ♦ Arbitru secund. ♦ Persoană care asistă și îndrumă un participant la anumite întreceri sportive (box, șah). ♦ Persoană sau echipă care, într-o cursă sportivă (ciclism, alergări, canotaj etc.) urmărește îndeaproape adversarul din față. ♦ (Înv.) Martor la un duel. [Var.: secondánt, -ă s. m. și f.] – Din germ. Sekundant.

DOOM

secundántă s. f., g.-d. art. secundántei; pl. secundánte

secundantele
SECUNDÁNT, -Ă, secundanți, -te, s. m. și f. Persoană care secondează, ajută, urmează, însoțește pe cineva. ♦ Arbitru secund. ♦ Persoană care asistă și îndrumă un participant la anumite întreceri sportive (box, șah). ♦ Persoană sau echipă care, într-o cursă sportivă (ciclism, alergări, canotaj etc.) urmărește îndeaproape adversarul din față. ♦ (Înv.) Martor la un duel. [Var.: secondánt, -ă s. m. și f.] – Din germ. Sekundant.

DOOM

secundántă s. f., g.-d. art. secundántei; pl. secundánte

secundantelor
SECUNDÁNT, -Ă, secundanți, -te, s. m. și f. Persoană care secondează, ajută, urmează, însoțește pe cineva. ♦ Arbitru secund. ♦ Persoană care asistă și îndrumă un participant la anumite întreceri sportive (box, șah). ♦ Persoană sau echipă care, într-o cursă sportivă (ciclism, alergări, canotaj etc.) urmărește îndeaproape adversarul din față. ♦ (Înv.) Martor la un duel. [Var.: secondánt, -ă s. m. și f.] – Din germ. Sekundant.

DOOM

secundántă s. f., g.-d. art. secundántei; pl. secundánte

secundantul
SECUNDÁNT, -Ă, secundanți, -te, s. m. și f. Persoană care secondează, ajută, urmează, însoțește pe cineva. ♦ Arbitru secund. ♦ Persoană care asistă și îndrumă un participant la anumite întreceri sportive (box, șah). ♦ Persoană sau echipă care, într-o cursă sportivă (ciclism, alergări, canotaj etc.) urmărește îndeaproape adversarul din față. ♦ (Înv.) Martor la un duel. [Var.: secondánt, -ă s. m. și f.] – Din germ. Sekundant.

DOOM

secundántă s. f., g.-d. art. secundántei; pl. secundánte

secundantului
SECUNDÁNT, -Ă, secundanți, -te, s. m. și f. Persoană care secondează, ajută, urmează, însoțește pe cineva. ♦ Arbitru secund. ♦ Persoană care asistă și îndrumă un participant la anumite întreceri sportive (box, șah). ♦ Persoană sau echipă care, într-o cursă sportivă (ciclism, alergări, canotaj etc.) urmărește îndeaproape adversarul din față. ♦ (Înv.) Martor la un duel. [Var.: secondánt, -ă s. m. și f.] – Din germ. Sekundant.

DOOM

secundántă s. f., g.-d. art. secundántei; pl. secundánte

secundanți
SECUNDÁNT, -Ă, secundanți, -te, s. m. și f. Persoană care secondează, ajută, urmează, însoțește pe cineva. ♦ Arbitru secund. ♦ Persoană care asistă și îndrumă un participant la anumite întreceri sportive (box, șah). ♦ Persoană sau echipă care, într-o cursă sportivă (ciclism, alergări, canotaj etc.) urmărește îndeaproape adversarul din față. ♦ (Înv.) Martor la un duel. [Var.: secondánt, -ă s. m. și f.] – Din germ. Sekundant.

DOOM

secundántă s. f., g.-d. art. secundántei; pl. secundánte

secundanții
SECUNDÁNT, -Ă, secundanți, -te, s. m. și f. Persoană care secondează, ajută, urmează, însoțește pe cineva. ♦ Arbitru secund. ♦ Persoană care asistă și îndrumă un participant la anumite întreceri sportive (box, șah). ♦ Persoană sau echipă care, într-o cursă sportivă (ciclism, alergări, canotaj etc.) urmărește îndeaproape adversarul din față. ♦ (Înv.) Martor la un duel. [Var.: secondánt, -ă s. m. și f.] – Din germ. Sekundant.

DOOM

secundántă s. f., g.-d. art. secundántei; pl. secundánte

secundanților
SECUNDÁNT, -Ă, secundanți, -te, s. m. și f. Persoană care secondează, ajută, urmează, însoțește pe cineva. ♦ Arbitru secund. ♦ Persoană care asistă și îndrumă un participant la anumite întreceri sportive (box, șah). ♦ Persoană sau echipă care, într-o cursă sportivă (ciclism, alergări, canotaj etc.) urmărește îndeaproape adversarul din față. ♦ (Înv.) Martor la un duel. [Var.: secondánt, -ă s. m. și f.] – Din germ. Sekundant.

DOOM

secundántă s. f., g.-d. art. secundántei; pl. secundánte

secundar
SECUNDÁR², -Ă, secundari, -e, adj. 1. Care ocupă locul al doilea (în timp) într-o succesiune. ◊ Eră secundară = a doua eră geologică, caracterizată prin apariția primelor păsări, a mamiferelor și peștilor osoși; era mezozoică. (Ieșit din uz) Curs secundar = ciclu școlar care urma după ciclul primar. (Ieșit din uz) Profesor secundar = profesor care predă în cursul secundar. Sifilis secundar = sifilis aflat în a doua fază, caracterizat prin apariția unor erupții pe piele. 2. Care se plasează pe al doilea plan din punct de vedere al importanței; de mai mică importanță. ◊ (Gram.) Propoziție secundară (și substantivat, f.) = propoziție care nu este de sine stătătoare, depinzând în frază de propoziția principală (din punctul de vedere al înțelesului). Medic secundar (și substantivat, m.) = medic care, în urma unui concurs, este admis să lucreze într-o clinică între 3 și 5 ani, în vederea specializării sale. Fenomen secundar = fenomen patologic puțin important, care apare în cursul unei boli, ca efect al fenomenelor ei caracteristice și care nu influențează cursul bolii. – Din fr. secondaire, lat. secundarius.2

DOOM

secundár² s. n., pl. secundáre

secundara
SECUNDÁR², -Ă, secundari, -e, adj. 1. Care ocupă locul al doilea (în timp) într-o succesiune. ◊ Eră secundară = a doua eră geologică, caracterizată prin apariția primelor păsări, a mamiferelor și peștilor osoși; era mezozoică. (Ieșit din uz) Curs secundar = ciclu școlar care urma după ciclul primar. (Ieșit din uz) Profesor secundar = profesor care predă în cursul secundar. Sifilis secundar = sifilis aflat în a doua fază, caracterizat prin apariția unor erupții pe piele. 2. Care se plasează pe al doilea plan din punct de vedere al importanței; de mai mică importanță. ◊ (Gram.) Propoziție secundară (și substantivat, f.) = propoziție care nu este de sine stătătoare, depinzând în frază de propoziția principală (din punctul de vedere al înțelesului). Medic secundar (și substantivat, m.) = medic care, în urma unui concurs, este admis să lucreze într-o clinică între 3 și 5 ani, în vederea specializării sale. Fenomen secundar = fenomen patologic puțin important, care apare în cursul unei boli, ca efect al fenomenelor ei caracteristice și care nu influențează cursul bolii. – Din fr. secondaire, lat. secundarius.2

DOOM

secundár² s. n., pl. secundáre

secundare
SECUNDÁ vb. I v. seconda.

DOOM

!secondá (a ~) vb., ind. prez. 3 secondeáză

secundare
SECUNDÁR², -Ă, secundari, -e, adj. 1. Care ocupă locul al doilea (în timp) într-o succesiune. ◊ Eră secundară = a doua eră geologică, caracterizată prin apariția primelor păsări, a mamiferelor și peștilor osoși; era mezozoică. (Ieșit din uz) Curs secundar = ciclu școlar care urma după ciclul primar. (Ieșit din uz) Profesor secundar = profesor care predă în cursul secundar. Sifilis secundar = sifilis aflat în a doua fază, caracterizat prin apariția unor erupții pe piele. 2. Care se plasează pe al doilea plan din punct de vedere al importanței; de mai mică importanță. ◊ (Gram.) Propoziție secundară (și substantivat, f.) = propoziție care nu este de sine stătătoare, depinzând în frază de propoziția principală (din punctul de vedere al înțelesului). Medic secundar (și substantivat, m.) = medic care, în urma unui concurs, este admis să lucreze într-o clinică între 3 și 5 ani, în vederea specializării sale. Fenomen secundar = fenomen patologic puțin important, care apare în cursul unei boli, ca efect al fenomenelor ei caracteristice și care nu influențează cursul bolii. – Din fr. secondaire, lat. secundarius.2

DOOM

secundár² s. n., pl. secundáre

secundare
SECUNDÁ, secundez, vb. I. Tranz. 1. A sprijini, a ajuta, a însoți, a fi alături de cineva în acțiunile sale. 2. (Muz.) A acompania. [Var.: secondá vb. I] – Din fr. seconder, lat. secundare.

secundarei
SECUNDÁR², -Ă, secundari, -e, adj. 1. Care ocupă locul al doilea (în timp) într-o succesiune. ◊ Eră secundară = a doua eră geologică, caracterizată prin apariția primelor păsări, a mamiferelor și peștilor osoși; era mezozoică. (Ieșit din uz) Curs secundar = ciclu școlar care urma după ciclul primar. (Ieșit din uz) Profesor secundar = profesor care predă în cursul secundar. Sifilis secundar = sifilis aflat în a doua fază, caracterizat prin apariția unor erupții pe piele. 2. Care se plasează pe al doilea plan din punct de vedere al importanței; de mai mică importanță. ◊ (Gram.) Propoziție secundară (și substantivat, f.) = propoziție care nu este de sine stătătoare, depinzând în frază de propoziția principală (din punctul de vedere al înțelesului). Medic secundar (și substantivat, m.) = medic care, în urma unui concurs, este admis să lucreze într-o clinică între 3 și 5 ani, în vederea specializării sale. Fenomen secundar = fenomen patologic puțin important, care apare în cursul unei boli, ca efect al fenomenelor ei caracteristice și care nu influențează cursul bolii. – Din fr. secondaire, lat. secundarius.2

DOOM

secundár² s. n., pl. secundáre

secundarele
SECUNDÁR², -Ă, secundari, -e, adj. 1. Care ocupă locul al doilea (în timp) într-o succesiune. ◊ Eră secundară = a doua eră geologică, caracterizată prin apariția primelor păsări, a mamiferelor și peștilor osoși; era mezozoică. (Ieșit din uz) Curs secundar = ciclu școlar care urma după ciclul primar. (Ieșit din uz) Profesor secundar = profesor care predă în cursul secundar. Sifilis secundar = sifilis aflat în a doua fază, caracterizat prin apariția unor erupții pe piele. 2. Care se plasează pe al doilea plan din punct de vedere al importanței; de mai mică importanță. ◊ (Gram.) Propoziție secundară (și substantivat, f.) = propoziție care nu este de sine stătătoare, depinzând în frază de propoziția principală (din punctul de vedere al înțelesului). Medic secundar (și substantivat, m.) = medic care, în urma unui concurs, este admis să lucreze într-o clinică între 3 și 5 ani, în vederea specializării sale. Fenomen secundar = fenomen patologic puțin important, care apare în cursul unei boli, ca efect al fenomenelor ei caracteristice și care nu influențează cursul bolii. – Din fr. secondaire, lat. secundarius.2

DOOM

secundár² s. n., pl. secundáre

secundarelor
SECUNDÁR², -Ă, secundari, -e, adj. 1. Care ocupă locul al doilea (în timp) într-o succesiune. ◊ Eră secundară = a doua eră geologică, caracterizată prin apariția primelor păsări, a mamiferelor și peștilor osoși; era mezozoică. (Ieșit din uz) Curs secundar = ciclu școlar care urma după ciclul primar. (Ieșit din uz) Profesor secundar = profesor care predă în cursul secundar. Sifilis secundar = sifilis aflat în a doua fază, caracterizat prin apariția unor erupții pe piele. 2. Care se plasează pe al doilea plan din punct de vedere al importanței; de mai mică importanță. ◊ (Gram.) Propoziție secundară (și substantivat, f.) = propoziție care nu este de sine stătătoare, depinzând în frază de propoziția principală (din punctul de vedere al înțelesului). Medic secundar (și substantivat, m.) = medic care, în urma unui concurs, este admis să lucreze într-o clinică între 3 și 5 ani, în vederea specializării sale. Fenomen secundar = fenomen patologic puțin important, care apare în cursul unei boli, ca efect al fenomenelor ei caracteristice și care nu influențează cursul bolii. – Din fr. secondaire, lat. secundarius.2

DOOM

secundár² s. n., pl. secundáre

secundari
SECUNDÁR², -Ă, secundari, -e, adj. 1. Care ocupă locul al doilea (în timp) într-o succesiune. ◊ Eră secundară = a doua eră geologică, caracterizată prin apariția primelor păsări, a mamiferelor și peștilor osoși; era mezozoică. (Ieșit din uz) Curs secundar = ciclu școlar care urma după ciclul primar. (Ieșit din uz) Profesor secundar = profesor care predă în cursul secundar. Sifilis secundar = sifilis aflat în a doua fază, caracterizat prin apariția unor erupții pe piele. 2. Care se plasează pe al doilea plan din punct de vedere al importanței; de mai mică importanță. ◊ (Gram.) Propoziție secundară (și substantivat, f.) = propoziție care nu este de sine stătătoare, depinzând în frază de propoziția principală (din punctul de vedere al înțelesului). Medic secundar (și substantivat, m.) = medic care, în urma unui concurs, este admis să lucreze într-o clinică între 3 și 5 ani, în vederea specializării sale. Fenomen secundar = fenomen patologic puțin important, care apare în cursul unei boli, ca efect al fenomenelor ei caracteristice și care nu influențează cursul bolii. – Din fr. secondaire, lat. secundarius.2

DOOM

secundár² s. n., pl. secundáre

secundariat
SECUNDARIÁT s. n. Perioadă de timp în care își face stagiul un medic secundar². ♦ Examen sau concurs pentru obținerea gradului de medic secundar². – De la secundar².

DOOM

*secundariát s. n.

secundarii
SECUNDÁR², -Ă, secundari, -e, adj. 1. Care ocupă locul al doilea (în timp) într-o succesiune. ◊ Eră secundară = a doua eră geologică, caracterizată prin apariția primelor păsări, a mamiferelor și peștilor osoși; era mezozoică. (Ieșit din uz) Curs secundar = ciclu școlar care urma după ciclul primar. (Ieșit din uz) Profesor secundar = profesor care predă în cursul secundar. Sifilis secundar = sifilis aflat în a doua fază, caracterizat prin apariția unor erupții pe piele. 2. Care se plasează pe al doilea plan din punct de vedere al importanței; de mai mică importanță. ◊ (Gram.) Propoziție secundară (și substantivat, f.) = propoziție care nu este de sine stătătoare, depinzând în frază de propoziția principală (din punctul de vedere al înțelesului). Medic secundar (și substantivat, m.) = medic care, în urma unui concurs, este admis să lucreze într-o clinică între 3 și 5 ani, în vederea specializării sale. Fenomen secundar = fenomen patologic puțin important, care apare în cursul unei boli, ca efect al fenomenelor ei caracteristice și care nu influențează cursul bolii. – Din fr. secondaire, lat. secundarius.2

DOOM

secundár² s. n., pl. secundáre

secundarilor
SECUNDÁR², -Ă, secundari, -e, adj. 1. Care ocupă locul al doilea (în timp) într-o succesiune. ◊ Eră secundară = a doua eră geologică, caracterizată prin apariția primelor păsări, a mamiferelor și peștilor osoși; era mezozoică. (Ieșit din uz) Curs secundar = ciclu școlar care urma după ciclul primar. (Ieșit din uz) Profesor secundar = profesor care predă în cursul secundar. Sifilis secundar = sifilis aflat în a doua fază, caracterizat prin apariția unor erupții pe piele. 2. Care se plasează pe al doilea plan din punct de vedere al importanței; de mai mică importanță. ◊ (Gram.) Propoziție secundară (și substantivat, f.) = propoziție care nu este de sine stătătoare, depinzând în frază de propoziția principală (din punctul de vedere al înțelesului). Medic secundar (și substantivat, m.) = medic care, în urma unui concurs, este admis să lucreze într-o clinică între 3 și 5 ani, în vederea specializării sale. Fenomen secundar = fenomen patologic puțin important, care apare în cursul unei boli, ca efect al fenomenelor ei caracteristice și care nu influențează cursul bolii. – Din fr. secondaire, lat. secundarius.2

DOOM

secundár² s. n., pl. secundáre

secundarul
SECUNDÁR², -Ă, secundari, -e, adj. 1. Care ocupă locul al doilea (în timp) într-o succesiune. ◊ Eră secundară = a doua eră geologică, caracterizată prin apariția primelor păsări, a mamiferelor și peștilor osoși; era mezozoică. (Ieșit din uz) Curs secundar = ciclu școlar care urma după ciclul primar. (Ieșit din uz) Profesor secundar = profesor care predă în cursul secundar. Sifilis secundar = sifilis aflat în a doua fază, caracterizat prin apariția unor erupții pe piele. 2. Care se plasează pe al doilea plan din punct de vedere al importanței; de mai mică importanță. ◊ (Gram.) Propoziție secundară (și substantivat, f.) = propoziție care nu este de sine stătătoare, depinzând în frază de propoziția principală (din punctul de vedere al înțelesului). Medic secundar (și substantivat, m.) = medic care, în urma unui concurs, este admis să lucreze într-o clinică între 3 și 5 ani, în vederea specializării sale. Fenomen secundar = fenomen patologic puțin important, care apare în cursul unei boli, ca efect al fenomenelor ei caracteristice și care nu influențează cursul bolii. – Din fr. secondaire, lat. secundarius.2

DOOM

secundár² s. n., pl. secundáre

secundarului
SECUNDÁR², -Ă, secundari, -e, adj. 1. Care ocupă locul al doilea (în timp) într-o succesiune. ◊ Eră secundară = a doua eră geologică, caracterizată prin apariția primelor păsări, a mamiferelor și peștilor osoși; era mezozoică. (Ieșit din uz) Curs secundar = ciclu școlar care urma după ciclul primar. (Ieșit din uz) Profesor secundar = profesor care predă în cursul secundar. Sifilis secundar = sifilis aflat în a doua fază, caracterizat prin apariția unor erupții pe piele. 2. Care se plasează pe al doilea plan din punct de vedere al importanței; de mai mică importanță. ◊ (Gram.) Propoziție secundară (și substantivat, f.) = propoziție care nu este de sine stătătoare, depinzând în frază de propoziția principală (din punctul de vedere al înțelesului). Medic secundar (și substantivat, m.) = medic care, în urma unui concurs, este admis să lucreze într-o clinică între 3 și 5 ani, în vederea specializării sale. Fenomen secundar = fenomen patologic puțin important, care apare în cursul unei boli, ca efect al fenomenelor ei caracteristice și care nu influențează cursul bolii. – Din fr. secondaire, lat. secundarius.2

DOOM

secundár² s. n., pl. secundáre

secundară
SECUNDÁ vb. I v. seconda.

DOOM

!secondá (a ~) vb., ind. prez. 3 secondeáză

secundarăm
SECUNDÁ vb. I v. seconda.

DOOM

!secondá (a ~) vb., ind. prez. 3 secondeáză

secundarăți
SECUNDÁ vb. I v. seconda.

DOOM

!secondá (a ~) vb., ind. prez. 3 secondeáză

secundase
SECUNDÁ vb. I v. seconda.

DOOM

!secondá (a ~) vb., ind. prez. 3 secondeáză

secundasem
SECUNDÁ vb. I v. seconda.

DOOM

!secondá (a ~) vb., ind. prez. 3 secondeáză

secundaseră
SECUNDÁ vb. I v. seconda.

DOOM

!secondá (a ~) vb., ind. prez. 3 secondeáză

secundaserăm
SECUNDÁ vb. I v. seconda.

DOOM

!secondá (a ~) vb., ind. prez. 3 secondeáză

secundaserăți
SECUNDÁ vb. I v. seconda.

DOOM

!secondá (a ~) vb., ind. prez. 3 secondeáză

secundaseși
SECUNDÁ vb. I v. seconda.

DOOM

!secondá (a ~) vb., ind. prez. 3 secondeáză

secundaseți
SECUNDÁ vb. I v. seconda.

DOOM

!secondá (a ~) vb., ind. prez. 3 secondeáză

secundat
SECUNDÁ vb. I v. seconda.

DOOM

!secondá (a ~) vb., ind. prez. 3 secondeáză

secundat
SECUNDÁ, secundez, vb. I. Tranz. 1. A sprijini, a ajuta, a însoți, a fi alături de cineva în acțiunile sale. 2. (Muz.) A acompania. [Var.: secondá vb. I] – Din fr. seconder, lat. secundare.

secundau
SECUNDÁ vb. I v. seconda.

DOOM

!secondá (a ~) vb., ind. prez. 3 secondeáză

secundași
SECUNDÁ vb. I v. seconda.

DOOM

!secondá (a ~) vb., ind. prez. 3 secondeáză

secundați
SECUNDÁ vb. I v. seconda.

DOOM

!secondá (a ~) vb., ind. prez. 3 secondeáză

secunde
SECÚND, -Ă, secunzi, -de, num. ord., adj., s. n. 1. Num. ord., adj. Care vine imediat după primul în ordinea locului, a timpului sau a rangului; al doilea. ◊ Ofițer secund (și substantivat, m.) = ofițer care îndeplinește pe navă funcția de adjunct al căpitanului. Arbitru secund (și substantivat, m.) = arbitru care ajută pe arbitrul principal în conducerea unei competiții sportive. 2. S. n. Voce care acompaniază o voce primă și care se găsește pe locul al doilea în executarea unei melodii cântate din gură sau dintr-un instrument. – Din fr. second, lat. secundus.

DOOM

secúnd² (ofițer) s. m., pl. secúnzi

secundează
SECUNDÁ vb. I v. seconda.

DOOM

!secondá (a ~) vb., ind. prez. 3 secondeáză

secundei
SECÚND, -Ă, secunzi, -de, num. ord., adj., s. n. 1. Num. ord., adj. Care vine imediat după primul în ordinea locului, a timpului sau a rangului; al doilea. ◊ Ofițer secund (și substantivat, m.) = ofițer care îndeplinește pe navă funcția de adjunct al căpitanului. Arbitru secund (și substantivat, m.) = arbitru care ajută pe arbitrul principal în conducerea unei competiții sportive. 2. S. n. Voce care acompaniază o voce primă și care se găsește pe locul al doilea în executarea unei melodii cântate din gură sau dintr-un instrument. – Din fr. second, lat. secundus.

DOOM

secúnd² (ofițer) s. m., pl. secúnzi

secundele
SECÚND, -Ă, secunzi, -de, num. ord., adj., s. n. 1. Num. ord., adj. Care vine imediat după primul în ordinea locului, a timpului sau a rangului; al doilea. ◊ Ofițer secund (și substantivat, m.) = ofițer care îndeplinește pe navă funcția de adjunct al căpitanului. Arbitru secund (și substantivat, m.) = arbitru care ajută pe arbitrul principal în conducerea unei competiții sportive. 2. S. n. Voce care acompaniază o voce primă și care se găsește pe locul al doilea în executarea unei melodii cântate din gură sau dintr-un instrument. – Din fr. second, lat. secundus.

DOOM

secúnd² (ofițer) s. m., pl. secúnzi

secundelor
SECÚND, -Ă, secunzi, -de, num. ord., adj., s. n. 1. Num. ord., adj. Care vine imediat după primul în ordinea locului, a timpului sau a rangului; al doilea. ◊ Ofițer secund (și substantivat, m.) = ofițer care îndeplinește pe navă funcția de adjunct al căpitanului. Arbitru secund (și substantivat, m.) = arbitru care ajută pe arbitrul principal în conducerea unei competiții sportive. 2. S. n. Voce care acompaniază o voce primă și care se găsește pe locul al doilea în executarea unei melodii cântate din gură sau dintr-un instrument. – Din fr. second, lat. secundus.

DOOM

secúnd² (ofițer) s. m., pl. secúnzi

secundez
SECUNDÁ vb. I v. seconda.

DOOM

!secondá (a ~) vb., ind. prez. 3 secondeáză

secundeze
SECUNDÁ vb. I v. seconda.

DOOM

!secondá (a ~) vb., ind. prez. 3 secondeáză

secundezi
SECUNDÁ vb. I v. seconda.

DOOM

!secondá (a ~) vb., ind. prez. 3 secondeáză

secundipara
SECUNDIPÁRĂ adj., s.f. (Femeie) care naște a doua oară. [< fr. secondipare].

secundipare
SECUNDIPÁRĂ adj., s.f. (Femeie) care naște a doua oară. [< fr. secondipare].

secundiparei
SECUNDIPÁRĂ adj., s.f. (Femeie) care naște a doua oară. [< fr. secondipare].

secundiparele
SECUNDIPÁRĂ adj., s.f. (Femeie) care naște a doua oară. [< fr. secondipare].

secundiparelor
SECUNDIPÁRĂ adj., s.f. (Femeie) care naște a doua oară. [< fr. secondipare].

secundo
SECÚNDO adv. În al doilea rând. – Cuv. lat.

DOOM

secúndo adv.

secundul
SECÚND, -Ă, secunzi, -de, num. ord., adj., s. n. 1. Num. ord., adj. Care vine imediat după primul în ordinea locului, a timpului sau a rangului; al doilea. ◊ Ofițer secund (și substantivat, m.) = ofițer care îndeplinește pe navă funcția de adjunct al căpitanului. Arbitru secund (și substantivat, m.) = arbitru care ajută pe arbitrul principal în conducerea unei competiții sportive. 2. S. n. Voce care acompaniază o voce primă și care se găsește pe locul al doilea în executarea unei melodii cântate din gură sau dintr-un instrument. – Din fr. second, lat. secundus.

DOOM

secúnd² (ofițer) s. m., pl. secúnzi

secundul
SECÚND, -Ă, secunzi, -de, num. ord., adj., s. n. 1. Num. ord., adj. Care vine imediat după primul în ordinea locului, a timpului sau a rangului; al doilea. ◊ Ofițer secund (și substantivat, m.) = ofițer care îndeplinește pe navă funcția de adjunct al căpitanului. Arbitru secund (și substantivat, m.) = arbitru care ajută pe arbitrul principal în conducerea unei competiții sportive. 2. S. n. Voce care acompaniază o voce primă și care se găsește pe locul al doilea în executarea unei melodii cântate din gură sau dintr-un instrument. – Din fr. second, lat. secundus.

DOOM

secúnd² (ofițer) s. m., pl. secúnzi

secundului
SECÚND, -Ă, secunzi, -de, num. ord., adj., s. n. 1. Num. ord., adj. Care vine imediat după primul în ordinea locului, a timpului sau a rangului; al doilea. ◊ Ofițer secund (și substantivat, m.) = ofițer care îndeplinește pe navă funcția de adjunct al căpitanului. Arbitru secund (și substantivat, m.) = arbitru care ajută pe arbitrul principal în conducerea unei competiții sportive. 2. S. n. Voce care acompaniază o voce primă și care se găsește pe locul al doilea în executarea unei melodii cântate din gură sau dintr-un instrument. – Din fr. second, lat. secundus.

DOOM

secúnd² (ofițer) s. m., pl. secúnzi

secundului
SECÚND, -Ă, secunzi, -de, num. ord., adj., s. n. 1. Num. ord., adj. Care vine imediat după primul în ordinea locului, a timpului sau a rangului; al doilea. ◊ Ofițer secund (și substantivat, m.) = ofițer care îndeplinește pe navă funcția de adjunct al căpitanului. Arbitru secund (și substantivat, m.) = arbitru care ajută pe arbitrul principal în conducerea unei competiții sportive. 2. S. n. Voce care acompaniază o voce primă și care se găsește pe locul al doilea în executarea unei melodii cântate din gură sau dintr-un instrument. – Din fr. second, lat. secundus.

DOOM

secúnd² (ofițer) s. m., pl. secúnzi

secundând
SECUNDÁ vb. I v. seconda.

DOOM

!secondá (a ~) vb., ind. prez. 3 secondeáză

secundînd
SECUNDÁ vb. I v. seconda.

DOOM

!secondá (a ~) vb., ind. prez. 3 secondeáză

secundă
SECÚNDĂ, secunde, s. f. 1. Unitate de măsură a timpului egală cu a 60-a parte din durata unui minut; p. ext. timp foarte scurt; clipă, moment. 2. (Muz.) Intervalul dintre două sunete ale gamei aflate pe două trepte alăturate. – Din fr. seconde.

DOOM

secúndă s. f., g.-d. art. secúndei; pl. secúnde; abr. s/sec., simb. ''

secunzi
SECÚND, -Ă, secunzi, -de, num. ord., adj., s. n. 1. Num. ord., adj. Care vine imediat după primul în ordinea locului, a timpului sau a rangului; al doilea. ◊ Ofițer secund (și substantivat, m.) = ofițer care îndeplinește pe navă funcția de adjunct al căpitanului. Arbitru secund (și substantivat, m.) = arbitru care ajută pe arbitrul principal în conducerea unei competiții sportive. 2. S. n. Voce care acompaniază o voce primă și care se găsește pe locul al doilea în executarea unei melodii cântate din gură sau dintr-un instrument. – Din fr. second, lat. secundus.

DOOM

secúnd² (ofițer) s. m., pl. secúnzi

secunzi
SECÚND, -Ă, secunzi, -de, num. ord., adj., s. n. 1. Num. ord., adj. Care vine imediat după primul în ordinea locului, a timpului sau a rangului; al doilea. ◊ Ofițer secund (și substantivat, m.) = ofițer care îndeplinește pe navă funcția de adjunct al căpitanului. Arbitru secund (și substantivat, m.) = arbitru care ajută pe arbitrul principal în conducerea unei competiții sportive. 2. S. n. Voce care acompaniază o voce primă și care se găsește pe locul al doilea în executarea unei melodii cântate din gură sau dintr-un instrument. – Din fr. second, lat. secundus.

DOOM

secúnd² (ofițer) s. m., pl. secúnzi

secunzii
SECÚND, -Ă, secunzi, -de, num. ord., adj., s. n. 1. Num. ord., adj. Care vine imediat după primul în ordinea locului, a timpului sau a rangului; al doilea. ◊ Ofițer secund (și substantivat, m.) = ofițer care îndeplinește pe navă funcția de adjunct al căpitanului. Arbitru secund (și substantivat, m.) = arbitru care ajută pe arbitrul principal în conducerea unei competiții sportive. 2. S. n. Voce care acompaniază o voce primă și care se găsește pe locul al doilea în executarea unei melodii cântate din gură sau dintr-un instrument. – Din fr. second, lat. secundus.

DOOM

secúnd² (ofițer) s. m., pl. secúnzi

secunzii
SECÚND, -Ă, secunzi, -de, num. ord., adj., s. n. 1. Num. ord., adj. Care vine imediat după primul în ordinea locului, a timpului sau a rangului; al doilea. ◊ Ofițer secund (și substantivat, m.) = ofițer care îndeplinește pe navă funcția de adjunct al căpitanului. Arbitru secund (și substantivat, m.) = arbitru care ajută pe arbitrul principal în conducerea unei competiții sportive. 2. S. n. Voce care acompaniază o voce primă și care se găsește pe locul al doilea în executarea unei melodii cântate din gură sau dintr-un instrument. – Din fr. second, lat. secundus.

DOOM

secúnd² (ofițer) s. m., pl. secúnzi

secunzilor
SECÚND, -Ă, secunzi, -de, num. ord., adj., s. n. 1. Num. ord., adj. Care vine imediat după primul în ordinea locului, a timpului sau a rangului; al doilea. ◊ Ofițer secund (și substantivat, m.) = ofițer care îndeplinește pe navă funcția de adjunct al căpitanului. Arbitru secund (și substantivat, m.) = arbitru care ajută pe arbitrul principal în conducerea unei competiții sportive. 2. S. n. Voce care acompaniază o voce primă și care se găsește pe locul al doilea în executarea unei melodii cântate din gură sau dintr-un instrument. – Din fr. second, lat. secundus.

DOOM

secúnd² (ofițer) s. m., pl. secúnzi

secunzilor
SECÚND, -Ă, secunzi, -de, num. ord., adj., s. n. 1. Num. ord., adj. Care vine imediat după primul în ordinea locului, a timpului sau a rangului; al doilea. ◊ Ofițer secund (și substantivat, m.) = ofițer care îndeplinește pe navă funcția de adjunct al căpitanului. Arbitru secund (și substantivat, m.) = arbitru care ajută pe arbitrul principal în conducerea unei competiții sportive. 2. S. n. Voce care acompaniază o voce primă și care se găsește pe locul al doilea în executarea unei melodii cântate din gură sau dintr-un instrument. – Din fr. second, lat. secundus.

DOOM

secúnd² (ofițer) s. m., pl. secúnzi

secure
SECÚRE, securi, s. f. Unealtă formată dintr-un corp de oțel cu tăiș și un ochi în care se fixează o coadă de lemn, folosită pentru doborârea arborilor, la scurtatul sau despicatul lemnelor, la cioplit și (în trecut) ca armă de luptă. – Lat. securis.

DOOM

secúre s. f., g.-d. art. secúrii; pl. secúri

securea
SECÚRE, securi, s. f. Unealtă formată dintr-un corp de oțel cu tăiș și un ochi în care se fixează o coadă de lemn, folosită pentru doborârea arborilor, la scurtatul sau despicatul lemnelor, la cioplit și (în trecut) ca armă de luptă. – Lat. securis.

DOOM

secúre s. f., g.-d. art. secúrii; pl. secúri

securi
SECÚRE, securi, s. f. Unealtă formată dintr-un corp de oțel cu tăiș și un ochi în care se fixează o coadă de lemn, folosită pentru doborârea arborilor, la scurtatul sau despicatul lemnelor, la cioplit și (în trecut) ca armă de luptă. – Lat. securis.

DOOM

secúre s. f., g.-d. art. secúrii; pl. secúri

securice
SECURÍCE, securici, s. f. Diminutiv al lui secure. – Secure + suf. -ice.

DOOM

securíce s. f., g.-d. art. securícii; pl. securíci

securicea
SECURÍCE, securici, s. f. Diminutiv al lui secure. – Secure + suf. -ice.

DOOM

securíce s. f., g.-d. art. securícii; pl. securíci

securici
SECURÍCE, securici, s. f. Diminutiv al lui secure. – Secure + suf. -ice.

DOOM

securíce s. f., g.-d. art. securícii; pl. securíci

securicii
SECURÍCE, securici, s. f. Diminutiv al lui secure. – Secure + suf. -ice.

DOOM

securíce s. f., g.-d. art. securícii; pl. securíci

securicile
SECURÍCE, securici, s. f. Diminutiv al lui secure. – Secure + suf. -ice.

DOOM

securíce s. f., g.-d. art. securícii; pl. securíci

securicilor
SECURÍCE, securici, s. f. Diminutiv al lui secure. – Secure + suf. -ice.

DOOM

securíce s. f., g.-d. art. securícii; pl. securíci

securii
SECÚRE, securi, s. f. Unealtă formată dintr-un corp de oțel cu tăiș și un ochi în care se fixează o coadă de lemn, folosită pentru doborârea arborilor, la scurtatul sau despicatul lemnelor, la cioplit și (în trecut) ca armă de luptă. – Lat. securis.

DOOM

secúre s. f., g.-d. art. secúrii; pl. secúri

securile
SECÚRE, securi, s. f. Unealtă formată dintr-un corp de oțel cu tăiș și un ochi în care se fixează o coadă de lemn, folosită pentru doborârea arborilor, la scurtatul sau despicatul lemnelor, la cioplit și (în trecut) ca armă de luptă. – Lat. securis.

DOOM

secúre s. f., g.-d. art. secúrii; pl. secúri

securilor
SECÚRE, securi, s. f. Unealtă formată dintr-un corp de oțel cu tăiș și un ochi în care se fixează o coadă de lemn, folosită pentru doborârea arborilor, la scurtatul sau despicatul lemnelor, la cioplit și (în trecut) ca armă de luptă. – Lat. securis.

DOOM

secúre s. f., g.-d. art. secúrii; pl. secúri

securist
SECURÍST, -Ă, securiști, -ste, s. m. și f. Lucrător în serviciul de securitate în perioada comunistă. ♦ P. ext. (Depr.) Persoană care face mult rău celorlalți prin deformări, persecuții etc. – Secur[itate] + suf. -ist.

DOOM

*securístă s. f., g.-d. art. securístei; pl. securíste

securista
SECURÍST, -Ă, securiști, -ste, s. m. și f. Lucrător în serviciul de securitate în perioada comunistă. ♦ P. ext. (Depr.) Persoană care face mult rău celorlalți prin deformări, persecuții etc. – Secur[itate] + suf. -ist.

DOOM

*securístă s. f., g.-d. art. securístei; pl. securíste

securiste
SECURÍST, -Ă, securiști, -ste, s. m. și f. Lucrător în serviciul de securitate în perioada comunistă. ♦ P. ext. (Depr.) Persoană care face mult rău celorlalți prin deformări, persecuții etc. – Secur[itate] + suf. -ist.

DOOM

*securístă s. f., g.-d. art. securístei; pl. securíste

securistei
SECURÍST, -Ă, securiști, -ste, s. m. și f. Lucrător în serviciul de securitate în perioada comunistă. ♦ P. ext. (Depr.) Persoană care face mult rău celorlalți prin deformări, persecuții etc. – Secur[itate] + suf. -ist.

DOOM

*securístă s. f., g.-d. art. securístei; pl. securíste

securistele
SECURÍST, -Ă, securiști, -ste, s. m. și f. Lucrător în serviciul de securitate în perioada comunistă. ♦ P. ext. (Depr.) Persoană care face mult rău celorlalți prin deformări, persecuții etc. – Secur[itate] + suf. -ist.

DOOM

*securístă s. f., g.-d. art. securístei; pl. securíste

securistelor
SECURÍST, -Ă, securiști, -ste, s. m. și f. Lucrător în serviciul de securitate în perioada comunistă. ♦ P. ext. (Depr.) Persoană care face mult rău celorlalți prin deformări, persecuții etc. – Secur[itate] + suf. -ist.

DOOM

*securístă s. f., g.-d. art. securístei; pl. securíste

securistic
SECURÍSTIC, -Ă, securistici, -ce, adj. Care aparține securității (2) sau securiștilor, referitor la securitate sau la securiști. – Secur[itate] + suf. -istic.

DOOM

securístic adj. m., pl. securístici; f. securístică, pl. securístice

securistica
SECURÍSTIC, -Ă, securistici, -ce, adj. Care aparține securității (2) sau securiștilor, referitor la securitate sau la securiști. – Secur[itate] + suf. -istic.

DOOM

securístic adj. m., pl. securístici; f. securístică, pl. securístice

securistice
SECURÍSTIC, -Ă, securistici, -ce, adj. Care aparține securității (2) sau securiștilor, referitor la securitate sau la securiști. – Secur[itate] + suf. -istic.

DOOM

securístic adj. m., pl. securístici; f. securístică, pl. securístice

securisticei
SECURÍSTIC, -Ă, securistici, -ce, adj. Care aparține securității (2) sau securiștilor, referitor la securitate sau la securiști. – Secur[itate] + suf. -istic.

DOOM

securístic adj. m., pl. securístici; f. securístică, pl. securístice

securisticele
SECURÍSTIC, -Ă, securistici, -ce, adj. Care aparține securității (2) sau securiștilor, referitor la securitate sau la securiști. – Secur[itate] + suf. -istic.

DOOM

securístic adj. m., pl. securístici; f. securístică, pl. securístice

securisticelor
SECURÍSTIC, -Ă, securistici, -ce, adj. Care aparține securității (2) sau securiștilor, referitor la securitate sau la securiști. – Secur[itate] + suf. -istic.

DOOM

securístic adj. m., pl. securístici; f. securístică, pl. securístice

securistici
SECURÍSTIC, -Ă, securistici, -ce, adj. Care aparține securității (2) sau securiștilor, referitor la securitate sau la securiști. – Secur[itate] + suf. -istic.

DOOM

securístic adj. m., pl. securístici; f. securístică, pl. securístice

securisticii
SECURÍSTIC, -Ă, securistici, -ce, adj. Care aparține securității (2) sau securiștilor, referitor la securitate sau la securiști. – Secur[itate] + suf. -istic.

DOOM

securístic adj. m., pl. securístici; f. securístică, pl. securístice

securisticilor
SECURÍSTIC, -Ă, securistici, -ce, adj. Care aparține securității (2) sau securiștilor, referitor la securitate sau la securiști. – Secur[itate] + suf. -istic.

DOOM

securístic adj. m., pl. securístici; f. securístică, pl. securístice

securisticul
SECURÍSTIC, -Ă, securistici, -ce, adj. Care aparține securității (2) sau securiștilor, referitor la securitate sau la securiști. – Secur[itate] + suf. -istic.

DOOM

securístic adj. m., pl. securístici; f. securístică, pl. securístice

securisticului
SECURÍSTIC, -Ă, securistici, -ce, adj. Care aparține securității (2) sau securiștilor, referitor la securitate sau la securiști. – Secur[itate] + suf. -istic.

DOOM

securístic adj. m., pl. securístici; f. securístică, pl. securístice

securistul
SECURÍST, -Ă, securiști, -ste, s. m. și f. Lucrător în serviciul de securitate în perioada comunistă. ♦ P. ext. (Depr.) Persoană care face mult rău celorlalți prin deformări, persecuții etc. – Secur[itate] + suf. -ist.

DOOM

*securístă s. f., g.-d. art. securístei; pl. securíste

securistului
SECURÍST, -Ă, securiști, -ste, s. m. și f. Lucrător în serviciul de securitate în perioada comunistă. ♦ P. ext. (Depr.) Persoană care face mult rău celorlalți prin deformări, persecuții etc. – Secur[itate] + suf. -ist.

DOOM

*securístă s. f., g.-d. art. securístei; pl. securíste

securit
SECURÍT s. n. Geam de siguranță cu o rezistență mecanică mărită și care, datorită tensiunilor interne obținute în urma unui tratament termic, se transformă la spargere în pulbere, fără a forma cioburi și așchii. – Din germ. Sekurit.

DOOM

securít s. n.

securitate
SECURITÁTE s. f. 1. Faptul de a fi la adăpost de orice pericol; sentiment de încredere și de liniște pe care îl dă cuiva absența oricărui pericol. ♦ Protecție, apărare. ◊ Securitate colectivă = stare a relațiilor dintre state, creată prin luarea pe cale de tratat a unor măsuri de apărare comună împotriva unei agresiuni. Securitate socială = totalitatea reglementărilor juridice pentru asigurarea stării de siguranță socială la nivel de persoană, grup social sau populație totală, precum și pentru protejarea persoanelor defavorizate sau marginalizate. 2. (Ieșit din uz) Organ de stat represiv care avea ca sarcină apărarea prin orice mijloace a sistemului comunist din România. – Din fr. sécurité, lat. securitas, -atis.

DOOM

securitáte s. f., g.-d. art. securitắții

securite
SECURÍT s. n. Geam de siguranță cu o rezistență mecanică mărită și care, datorită tensiunilor interne obținute în urma unui tratament termic, se transformă la spargere în pulbere, fără a forma cioburi și așchii. – Din germ. Sekurit.

DOOM

securít s. n.

securitele
SECURÍT s. n. Geam de siguranță cu o rezistență mecanică mărită și care, datorită tensiunilor interne obținute în urma unui tratament termic, se transformă la spargere în pulbere, fără a forma cioburi și așchii. – Din germ. Sekurit.

DOOM

securít s. n.

securitelor
SECURÍT s. n. Geam de siguranță cu o rezistență mecanică mărită și care, datorită tensiunilor interne obținute în urma unui tratament termic, se transformă la spargere în pulbere, fără a forma cioburi și așchii. – Din germ. Sekurit.

DOOM

securít s. n.

securitul
SECURÍT s. n. Geam de siguranță cu o rezistență mecanică mărită și care, datorită tensiunilor interne obținute în urma unui tratament termic, se transformă la spargere în pulbere, fără a forma cioburi și așchii. – Din germ. Sekurit.

DOOM

securít s. n.

securitului
SECURÍT s. n. Geam de siguranță cu o rezistență mecanică mărită și care, datorită tensiunilor interne obținute în urma unui tratament termic, se transformă la spargere în pulbere, fără a forma cioburi și așchii. – Din germ. Sekurit.

DOOM

securít s. n.

securiza
SECURIZÁ, securizez, vb. I. Tranz. A trata termic o sticlă în vederea obținerii securitului. – Securit + suf. -iza.

DOOM

securizá (a ~) vb., ind. prez. 3 securizeáză

securizai
SECURIZÁ, securizez, vb. I. Tranz. A trata termic o sticlă în vederea obținerii securitului. – Securit + suf. -iza.

DOOM

securizá (a ~) vb., ind. prez. 3 securizeáză

securizam
SECURIZÁ, securizez, vb. I. Tranz. A trata termic o sticlă în vederea obținerii securitului. – Securit + suf. -iza.

DOOM

securizá (a ~) vb., ind. prez. 3 securizeáză

securizare
SECURIZÁ, securizez, vb. I. Tranz. A trata termic o sticlă în vederea obținerii securitului. – Securit + suf. -iza.

DOOM

securizá (a ~) vb., ind. prez. 3 securizeáză

securizare
SECURIZÁRE, securizări, s. f. Acțiunea de a securiza și rezultatul ei. – V. securiza.

DOOM

securizáre s. f., g.-d. art. securizắrii; pl. securizắri

securizarea
SECURIZÁRE, securizări, s. f. Acțiunea de a securiza și rezultatul ei. – V. securiza.

DOOM

securizáre s. f., g.-d. art. securizắrii; pl. securizắri

securizară
SECURIZÁ, securizez, vb. I. Tranz. A trata termic o sticlă în vederea obținerii securitului. – Securit + suf. -iza.

DOOM

securizá (a ~) vb., ind. prez. 3 securizeáză

securizarăm
SECURIZÁ, securizez, vb. I. Tranz. A trata termic o sticlă în vederea obținerii securitului. – Securit + suf. -iza.

DOOM

securizá (a ~) vb., ind. prez. 3 securizeáză

securizarăți
SECURIZÁ, securizez, vb. I. Tranz. A trata termic o sticlă în vederea obținerii securitului. – Securit + suf. -iza.

DOOM

securizá (a ~) vb., ind. prez. 3 securizeáză

securizase
SECURIZÁ, securizez, vb. I. Tranz. A trata termic o sticlă în vederea obținerii securitului. – Securit + suf. -iza.

DOOM

securizá (a ~) vb., ind. prez. 3 securizeáză

securizasem
SECURIZÁ, securizez, vb. I. Tranz. A trata termic o sticlă în vederea obținerii securitului. – Securit + suf. -iza.

DOOM

securizá (a ~) vb., ind. prez. 3 securizeáză

securizaseră
SECURIZÁ, securizez, vb. I. Tranz. A trata termic o sticlă în vederea obținerii securitului. – Securit + suf. -iza.

DOOM

securizá (a ~) vb., ind. prez. 3 securizeáză

securizaserăm
SECURIZÁ, securizez, vb. I. Tranz. A trata termic o sticlă în vederea obținerii securitului. – Securit + suf. -iza.

DOOM

securizá (a ~) vb., ind. prez. 3 securizeáză

securizaserăți
SECURIZÁ, securizez, vb. I. Tranz. A trata termic o sticlă în vederea obținerii securitului. – Securit + suf. -iza.

DOOM

securizá (a ~) vb., ind. prez. 3 securizeáză

securizaseși
SECURIZÁ, securizez, vb. I. Tranz. A trata termic o sticlă în vederea obținerii securitului. – Securit + suf. -iza.

DOOM

securizá (a ~) vb., ind. prez. 3 securizeáză

securizaseți
SECURIZÁ, securizez, vb. I. Tranz. A trata termic o sticlă în vederea obținerii securitului. – Securit + suf. -iza.

DOOM

securizá (a ~) vb., ind. prez. 3 securizeáză

securizat
SECURIZÁ, securizez, vb. I. Tranz. A trata termic o sticlă în vederea obținerii securitului. – Securit + suf. -iza.

DOOM

securizá (a ~) vb., ind. prez. 3 securizeáză

securizat
SECURIZÁ, securizez, vb. I. Tranz. A trata termic o sticlă în vederea obținerii securitului. – Securit + suf. -iza.

securizau
SECURIZÁ, securizez, vb. I. Tranz. A trata termic o sticlă în vederea obținerii securitului. – Securit + suf. -iza.

DOOM

securizá (a ~) vb., ind. prez. 3 securizeáză

securizași
SECURIZÁ, securizez, vb. I. Tranz. A trata termic o sticlă în vederea obținerii securitului. – Securit + suf. -iza.

DOOM

securizá (a ~) vb., ind. prez. 3 securizeáză

securizați
SECURIZÁ, securizez, vb. I. Tranz. A trata termic o sticlă în vederea obținerii securitului. – Securit + suf. -iza.

DOOM

securizá (a ~) vb., ind. prez. 3 securizeáză

securizează
SECURIZÁ, securizez, vb. I. Tranz. A trata termic o sticlă în vederea obținerii securitului. – Securit + suf. -iza.

DOOM

securizá (a ~) vb., ind. prez. 3 securizeáză

securizez
SECURIZÁ, securizez, vb. I. Tranz. A trata termic o sticlă în vederea obținerii securitului. – Securit + suf. -iza.

DOOM

securizá (a ~) vb., ind. prez. 3 securizeáză

securizeze
SECURIZÁ, securizez, vb. I. Tranz. A trata termic o sticlă în vederea obținerii securitului. – Securit + suf. -iza.

DOOM

securizá (a ~) vb., ind. prez. 3 securizeáză

securizezi
SECURIZÁ, securizez, vb. I. Tranz. A trata termic o sticlă în vederea obținerii securitului. – Securit + suf. -iza.

DOOM

securizá (a ~) vb., ind. prez. 3 securizeáză

securizând
SECURIZÁ, securizez, vb. I. Tranz. A trata termic o sticlă în vederea obținerii securitului. – Securit + suf. -iza.

DOOM

securizá (a ~) vb., ind. prez. 3 securizeáză

securizînd
SECURIZÁ, securizez, vb. I. Tranz. A trata termic o sticlă în vederea obținerii securitului. – Securit + suf. -iza.

DOOM

securizá (a ~) vb., ind. prez. 3 securizeáză

securizări
SECURIZÁRE, securizări, s. f. Acțiunea de a securiza și rezultatul ei. – V. securiza.

DOOM

securizáre s. f., g.-d. art. securizắrii; pl. securizắri

securizării
SECURIZÁRE, securizări, s. f. Acțiunea de a securiza și rezultatul ei. – V. securiza.

DOOM

securizáre s. f., g.-d. art. securizắrii; pl. securizắri

securizările
SECURIZÁRE, securizări, s. f. Acțiunea de a securiza și rezultatul ei. – V. securiza.

DOOM

securizáre s. f., g.-d. art. securizắrii; pl. securizắri

securizărilor
SECURIZÁRE, securizări, s. f. Acțiunea de a securiza și rezultatul ei. – V. securiza.

DOOM

securizáre s. f., g.-d. art. securizắrii; pl. securizắri

securiști
SECURÍST, -Ă, securiști, -ste, s. m. și f. Lucrător în serviciul de securitate în perioada comunistă. ♦ P. ext. (Depr.) Persoană care face mult rău celorlalți prin deformări, persecuții etc. – Secur[itate] + suf. -ist.

DOOM

*securístă s. f., g.-d. art. securístei; pl. securíste

securiștii
SECURÍST, -Ă, securiști, -ste, s. m. și f. Lucrător în serviciul de securitate în perioada comunistă. ♦ P. ext. (Depr.) Persoană care face mult rău celorlalți prin deformări, persecuții etc. – Secur[itate] + suf. -ist.

DOOM

*securístă s. f., g.-d. art. securístei; pl. securíste

securiștilor
SECURÍST, -Ă, securiști, -ste, s. m. și f. Lucrător în serviciul de securitate în perioada comunistă. ♦ P. ext. (Depr.) Persoană care face mult rău celorlalți prin deformări, persecuții etc. – Secur[itate] + suf. -ist.

DOOM

*securístă s. f., g.-d. art. securístei; pl. securíste

secusă
SECÚSĂ s.f. Zguduitură; oscilație. ◊ Secusă musculară = contracție musculară provocată de aplicarea unui stimul electric. [< fr. secousse].

secutor
SECUTÓR s.m. (Ant.) Gladiator înarmat numai cu sabie și scut, care se lupta cu un alt gladiator înarmat cu un trident și cu o plasă; mirmidon. [< lat. secutor].

secvența
SECVÉNȚĂ, secvențe, s. f. 1. Succesiune de fenomene fizice sau ordinea de variație în timp a mărimilor unui sistem. 2. Șir de imagini sau de scene dintr-un film, care formează un anumit episod. ♦ Fig. Serie de fapte, de evenimente, de stări etc., care se succedă într-o anumită ordine și formează un tot unitar. 3. Repetarea pe trepte diferite a unei formule melodice sau a unei succesiuni de acorduri. – Din fr. séquence. Cf. it. sequenza.

DOOM

secvénță s. f., g.-d. art. secvénței; pl. secvénțe

secvențe
SECVÉNȚĂ, secvențe, s. f. 1. Succesiune de fenomene fizice sau ordinea de variație în timp a mărimilor unui sistem. 2. Șir de imagini sau de scene dintr-un film, care formează un anumit episod. ♦ Fig. Serie de fapte, de evenimente, de stări etc., care se succedă într-o anumită ordine și formează un tot unitar. 3. Repetarea pe trepte diferite a unei formule melodice sau a unei succesiuni de acorduri. – Din fr. séquence. Cf. it. sequenza.

DOOM

secvénță s. f., g.-d. art. secvénței; pl. secvénțe

secvenței
SECVÉNȚĂ, secvențe, s. f. 1. Succesiune de fenomene fizice sau ordinea de variație în timp a mărimilor unui sistem. 2. Șir de imagini sau de scene dintr-un film, care formează un anumit episod. ♦ Fig. Serie de fapte, de evenimente, de stări etc., care se succedă într-o anumită ordine și formează un tot unitar. 3. Repetarea pe trepte diferite a unei formule melodice sau a unei succesiuni de acorduri. – Din fr. séquence. Cf. it. sequenza.

DOOM

secvénță s. f., g.-d. art. secvénței; pl. secvénțe

secvențele
SECVÉNȚĂ, secvențe, s. f. 1. Succesiune de fenomene fizice sau ordinea de variație în timp a mărimilor unui sistem. 2. Șir de imagini sau de scene dintr-un film, care formează un anumit episod. ♦ Fig. Serie de fapte, de evenimente, de stări etc., care se succedă într-o anumită ordine și formează un tot unitar. 3. Repetarea pe trepte diferite a unei formule melodice sau a unei succesiuni de acorduri. – Din fr. séquence. Cf. it. sequenza.

DOOM

secvénță s. f., g.-d. art. secvénței; pl. secvénțe

secvențelor
SECVÉNȚĂ, secvențe, s. f. 1. Succesiune de fenomene fizice sau ordinea de variație în timp a mărimilor unui sistem. 2. Șir de imagini sau de scene dintr-un film, care formează un anumit episod. ♦ Fig. Serie de fapte, de evenimente, de stări etc., care se succedă într-o anumită ordine și formează un tot unitar. 3. Repetarea pe trepte diferite a unei formule melodice sau a unei succesiuni de acorduri. – Din fr. séquence. Cf. it. sequenza.

DOOM

secvénță s. f., g.-d. art. secvénței; pl. secvénțe

secvențial
SECVENȚIÁL, -Ă, secvențiali, -e, adj. Referitor la secvență, care se împarte în secvențe. [Pr.: -ți-al] – Din fr. séquentiel.

DOOM

*secvențiál adj. m., pl. secvențiáli; f. secvențiálă, pl. secvențiále

secvențiala
SECVENȚIÁL, -Ă, secvențiali, -e, adj. Referitor la secvență, care se împarte în secvențe. [Pr.: -ți-al] – Din fr. séquentiel.

DOOM

*secvențiál adj. m., pl. secvențiáli; f. secvențiálă, pl. secvențiále

secvențiale
SECVENȚIÁL, -Ă, secvențiali, -e, adj. Referitor la secvență, care se împarte în secvențe. [Pr.: -ți-al] – Din fr. séquentiel.

DOOM

*secvențiál adj. m., pl. secvențiáli; f. secvențiálă, pl. secvențiále

secvențialei
SECVENȚIÁL, -Ă, secvențiali, -e, adj. Referitor la secvență, care se împarte în secvențe. [Pr.: -ți-al] – Din fr. séquentiel.

DOOM

*secvențiál adj. m., pl. secvențiáli; f. secvențiálă, pl. secvențiále

secvențialele
SECVENȚIÁL, -Ă, secvențiali, -e, adj. Referitor la secvență, care se împarte în secvențe. [Pr.: -ți-al] – Din fr. séquentiel.

DOOM

*secvențiál adj. m., pl. secvențiáli; f. secvențiálă, pl. secvențiále

secvențialelor
SECVENȚIÁL, -Ă, secvențiali, -e, adj. Referitor la secvență, care se împarte în secvențe. [Pr.: -ți-al] – Din fr. séquentiel.

DOOM

*secvențiál adj. m., pl. secvențiáli; f. secvențiálă, pl. secvențiále

secvențiali
SECVENȚIÁL, -Ă, secvențiali, -e, adj. Referitor la secvență, care se împarte în secvențe. [Pr.: -ți-al] – Din fr. séquentiel.

DOOM

*secvențiál adj. m., pl. secvențiáli; f. secvențiálă, pl. secvențiále

secvențialii
SECVENȚIÁL, -Ă, secvențiali, -e, adj. Referitor la secvență, care se împarte în secvențe. [Pr.: -ți-al] – Din fr. séquentiel.

DOOM

*secvențiál adj. m., pl. secvențiáli; f. secvențiálă, pl. secvențiále

secvențialilor
SECVENȚIÁL, -Ă, secvențiali, -e, adj. Referitor la secvență, care se împarte în secvențe. [Pr.: -ți-al] – Din fr. séquentiel.

DOOM

*secvențiál adj. m., pl. secvențiáli; f. secvențiálă, pl. secvențiále

secvențialul
SECVENȚIÁL, -Ă, secvențiali, -e, adj. Referitor la secvență, care se împarte în secvențe. [Pr.: -ți-al] – Din fr. séquentiel.

DOOM

*secvențiál adj. m., pl. secvențiáli; f. secvențiálă, pl. secvențiále

secvențialului
SECVENȚIÁL, -Ă, secvențiali, -e, adj. Referitor la secvență, care se împarte în secvențe. [Pr.: -ți-al] – Din fr. séquentiel.

DOOM

*secvențiál adj. m., pl. secvențiáli; f. secvențiálă, pl. secvențiále

secvestru
SECHÉSTRU, sechestre, s. n. (Jur.) 1. Măsură de asigurare a unui lucru cu privire la care există un litigiu, până la soluționarea acestuia. 2. Măsură de indisponibilizare a unui bun, în vederea executării silite sau a confiscării lui. [Var.: (înv.) secvéstru s. n.] – Din fr. séquestre, lat. sequester, -tris.

DOOM

sechéstru s. n., art. sechéstrul; pl. sechéstre

secvoia
SECVÓIA s.m. (Bot.) Arbore conifer gigant din America. [Pron. -vo-ia, pl. invar., scris și sequoia. / < fr. séquoia, cf. See-quayah – numele unui celebru șef indian].

secând
SECÁ, sec, vb. I. I. 1. Tranz. și intranz. A face să dispară sau a dispărea apa dintr-un râu, dintr-un lac etc.; a (se) usca. ♦ Intranz. (Despre lichide) A se pierde, a dispărea. 2. Tranz. Fig. A stoarce, a slei, a istovi puterea, vlaga cuiva. 3. Intranz. (Despre plante, semințe) A-și pierde seva, germenele de viață; a se veșteji. ♦ (Pop.; despre corpul omului, despre membre, ochi) A se atrofia, a paraliza. II. Tranz. Fig. 1. A pricinui cuiva o emoție puternică, o durere; a chinui. 2. (Înv.) A ucide. – Lat. siccare.

DOOM

secá (a ~) vb., ind. prez. 3 seácă

secînd
SECÁ, sec, vb. I. I. 1. Tranz. și intranz. A face să dispară sau a dispărea apa dintr-un râu, dintr-un lac etc.; a (se) usca. ♦ Intranz. (Despre lichide) A se pierde, a dispărea. 2. Tranz. Fig. A stoarce, a slei, a istovi puterea, vlaga cuiva. 3. Intranz. (Despre plante, semințe) A-și pierde seva, germenele de viață; a se veșteji. ♦ (Pop.; despre corpul omului, despre membre, ochi) A se atrofia, a paraliza. II. Tranz. Fig. 1. A pricinui cuiva o emoție puternică, o durere; a chinui. 2. (Înv.) A ucide. – Lat. siccare.

DOOM

secá (a ~) vb., ind. prez. 3 seácă

secăciune
SECĂCIÚNE s. f. (Rar) Faptul de a fi secat, uscat; uscăciune; secetă. – Lat. siccatio, -onis.

DOOM

secăciúne (rar) s. f., g.-d. art. secăciúnii

secăciunea
SECĂCIÚNE s. f. (Rar) Faptul de a fi secat, uscat; uscăciune; secetă. – Lat. siccatio, -onis.

DOOM

secăciúne (rar) s. f., g.-d. art. secăciúnii

secăciuni
SECĂCIÚNE s. f. (Rar) Faptul de a fi secat, uscat; uscăciune; secetă. – Lat. siccatio, -onis.

DOOM

secăciúne (rar) s. f., g.-d. art. secăciúnii

secăciunii
SECĂCIÚNE s. f. (Rar) Faptul de a fi secat, uscat; uscăciune; secetă. – Lat. siccatio, -onis.

DOOM

secăciúne (rar) s. f., g.-d. art. secăciúnii

secăciunile
SECĂCIÚNE s. f. (Rar) Faptul de a fi secat, uscat; uscăciune; secetă. – Lat. siccatio, -onis.

DOOM

secăciúne (rar) s. f., g.-d. art. secăciúnii

secăciunilor
SECĂCIÚNE s. f. (Rar) Faptul de a fi secat, uscat; uscăciune; secetă. – Lat. siccatio, -onis.

DOOM

secăciúne (rar) s. f., g.-d. art. secăciúnii

secărea
SECĂREÁ, secărele, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor asemănătoare cu ovăzul (Bromus secalinus). – Secară + suf. -ea.

DOOM

!secăreá (plantă) s. f., g.-d. art. secărélei; pl. secăréle, art. secărélele

secăreaua
SECĂREÁ, secărele, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor asemănătoare cu ovăzul (Bromus secalinus). – Secară + suf. -ea.

DOOM

!secăreá (plantă) s. f., g.-d. art. secărélei; pl. secăréle, art. secărélele

secărele
SECĂREÁ, secărele, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor asemănătoare cu ovăzul (Bromus secalinus). – Secară + suf. -ea.

DOOM

!secăreá (plantă) s. f., g.-d. art. secărélei; pl. secăréle, art. secărélele

secărelei
SECĂREÁ, secărele, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor asemănătoare cu ovăzul (Bromus secalinus). – Secară + suf. -ea.

DOOM

!secăreá (plantă) s. f., g.-d. art. secărélei; pl. secăréle, art. secărélele

secărelele
SECĂREÁ, secărele, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor asemănătoare cu ovăzul (Bromus secalinus). – Secară + suf. -ea.

DOOM

!secăreá (plantă) s. f., g.-d. art. secărélei; pl. secăréle, art. secărélele

secărelelor
SECĂREÁ, secărele, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor asemănătoare cu ovăzul (Bromus secalinus). – Secară + suf. -ea.

DOOM

!secăreá (plantă) s. f., g.-d. art. secărélei; pl. secăréle, art. secărélele

secări
SECÁRE, secări, s. f. Acțiunea de a seca și rezultatul ei. Secarea mlaștinilor. – V. seca.

DOOM

secáre s. f., g.-d. art. secắrii; pl. secắri

secărica
SECĂREÁ, secărele, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor asemănătoare cu ovăzul (Bromus secalinus). – Secară + suf. -ea.

DOOM

!secăreá (plantă) s. f., g.-d. art. secărélei; pl. secăréle, art. secărélele

secărica
SECĂRÍCĂ s. f. 1. Rachiu preparat din secară. 2. (Bot.; reg.) Chimen – Secară + suf. -ică.

DOOM

secărícă (băutură) s. f., g.-d. art. secărícii

secărici
SECĂRÍCĂ s. f. 1. Rachiu preparat din secară. 2. (Bot.; reg.) Chimen – Secară + suf. -ică.

DOOM

secărícă (băutură) s. f., g.-d. art. secărícii

secăricii
SECĂRÍCĂ s. f. 1. Rachiu preparat din secară. 2. (Bot.; reg.) Chimen – Secară + suf. -ică.

DOOM

secărícă (băutură) s. f., g.-d. art. secărícii

secăricile
SECĂRÍCĂ s. f. 1. Rachiu preparat din secară. 2. (Bot.; reg.) Chimen – Secară + suf. -ică.

DOOM

secărícă (băutură) s. f., g.-d. art. secărícii

secăricilor
SECĂRÍCĂ s. f. 1. Rachiu preparat din secară. 2. (Bot.; reg.) Chimen – Secară + suf. -ică.

DOOM

secărícă (băutură) s. f., g.-d. art. secărícii

secării
SECÁRE, secări, s. f. Acțiunea de a seca și rezultatul ei. Secarea mlaștinilor. – V. seca.

DOOM

secáre s. f., g.-d. art. secắrii; pl. secắri

secările
SECÁRE, secări, s. f. Acțiunea de a seca și rezultatul ei. Secarea mlaștinilor. – V. seca.

DOOM

secáre s. f., g.-d. art. secắrii; pl. secắri

secărilor
SECÁRE, secări, s. f. Acțiunea de a seca și rezultatul ei. Secarea mlaștinilor. – V. seca.

DOOM

secáre s. f., g.-d. art. secắrii; pl. secắri

secătui
SECĂTUÍ, secătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stoarce pe cineva (sau ceva) de bani, de puteri etc.; a istovi, a epuiza. ♦ A face ca un teren, o livadă etc. să devină neproductive; a sărăci. 2. Intranz. (Despre rezervele de substanțe minerale dintr-un zăcământ) A fi pe terminate sau a se termina. – Secat + suf. -ui.

DOOM

secătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. secătuiésc, imperf. 3 sg. secătuiá; conj. prez. 3 să secătuiáscă

secătuia
SECĂTUÍ, secătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stoarce pe cineva (sau ceva) de bani, de puteri etc.; a istovi, a epuiza. ♦ A face ca un teren, o livadă etc. să devină neproductive; a sărăci. 2. Intranz. (Despre rezervele de substanțe minerale dintr-un zăcământ) A fi pe terminate sau a se termina. – Secat + suf. -ui.

DOOM

secătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. secătuiésc, imperf. 3 sg. secătuiá; conj. prez. 3 să secătuiáscă

secătuiai
SECĂTUÍ, secătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stoarce pe cineva (sau ceva) de bani, de puteri etc.; a istovi, a epuiza. ♦ A face ca un teren, o livadă etc. să devină neproductive; a sărăci. 2. Intranz. (Despre rezervele de substanțe minerale dintr-un zăcământ) A fi pe terminate sau a se termina. – Secat + suf. -ui.

DOOM

secătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. secătuiésc, imperf. 3 sg. secătuiá; conj. prez. 3 să secătuiáscă

secătuiam
SECĂTUÍ, secătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stoarce pe cineva (sau ceva) de bani, de puteri etc.; a istovi, a epuiza. ♦ A face ca un teren, o livadă etc. să devină neproductive; a sărăci. 2. Intranz. (Despre rezervele de substanțe minerale dintr-un zăcământ) A fi pe terminate sau a se termina. – Secat + suf. -ui.

DOOM

secătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. secătuiésc, imperf. 3 sg. secătuiá; conj. prez. 3 să secătuiáscă

secătuiască
SECĂTUÍ, secătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stoarce pe cineva (sau ceva) de bani, de puteri etc.; a istovi, a epuiza. ♦ A face ca un teren, o livadă etc. să devină neproductive; a sărăci. 2. Intranz. (Despre rezervele de substanțe minerale dintr-un zăcământ) A fi pe terminate sau a se termina. – Secat + suf. -ui.

DOOM

secătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. secătuiésc, imperf. 3 sg. secătuiá; conj. prez. 3 să secătuiáscă

secătuiau
SECĂTUÍ, secătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stoarce pe cineva (sau ceva) de bani, de puteri etc.; a istovi, a epuiza. ♦ A face ca un teren, o livadă etc. să devină neproductive; a sărăci. 2. Intranz. (Despre rezervele de substanțe minerale dintr-un zăcământ) A fi pe terminate sau a se termina. – Secat + suf. -ui.

DOOM

secătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. secătuiésc, imperf. 3 sg. secătuiá; conj. prez. 3 să secătuiáscă

secătuiați
SECĂTUÍ, secătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stoarce pe cineva (sau ceva) de bani, de puteri etc.; a istovi, a epuiza. ♦ A face ca un teren, o livadă etc. să devină neproductive; a sărăci. 2. Intranz. (Despre rezervele de substanțe minerale dintr-un zăcământ) A fi pe terminate sau a se termina. – Secat + suf. -ui.

DOOM

secătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. secătuiésc, imperf. 3 sg. secătuiá; conj. prez. 3 să secătuiáscă

secătuiesc
SECĂTUÍ, secătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stoarce pe cineva (sau ceva) de bani, de puteri etc.; a istovi, a epuiza. ♦ A face ca un teren, o livadă etc. să devină neproductive; a sărăci. 2. Intranz. (Despre rezervele de substanțe minerale dintr-un zăcământ) A fi pe terminate sau a se termina. – Secat + suf. -ui.

DOOM

secătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. secătuiésc, imperf. 3 sg. secătuiá; conj. prez. 3 să secătuiáscă

secătuiește
SECĂTUÍ, secătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stoarce pe cineva (sau ceva) de bani, de puteri etc.; a istovi, a epuiza. ♦ A face ca un teren, o livadă etc. să devină neproductive; a sărăci. 2. Intranz. (Despre rezervele de substanțe minerale dintr-un zăcământ) A fi pe terminate sau a se termina. – Secat + suf. -ui.

DOOM

secătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. secătuiésc, imperf. 3 sg. secătuiá; conj. prez. 3 să secătuiáscă

secătuiești
SECĂTUÍ, secătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stoarce pe cineva (sau ceva) de bani, de puteri etc.; a istovi, a epuiza. ♦ A face ca un teren, o livadă etc. să devină neproductive; a sărăci. 2. Intranz. (Despre rezervele de substanțe minerale dintr-un zăcământ) A fi pe terminate sau a se termina. – Secat + suf. -ui.

DOOM

secătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. secătuiésc, imperf. 3 sg. secătuiá; conj. prez. 3 să secătuiáscă

secătuii
SECĂTUÍ, secătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stoarce pe cineva (sau ceva) de bani, de puteri etc.; a istovi, a epuiza. ♦ A face ca un teren, o livadă etc. să devină neproductive; a sărăci. 2. Intranz. (Despre rezervele de substanțe minerale dintr-un zăcământ) A fi pe terminate sau a se termina. – Secat + suf. -ui.

DOOM

secătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. secătuiésc, imperf. 3 sg. secătuiá; conj. prez. 3 să secătuiáscă

secătuim
SECĂTUÍ, secătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stoarce pe cineva (sau ceva) de bani, de puteri etc.; a istovi, a epuiza. ♦ A face ca un teren, o livadă etc. să devină neproductive; a sărăci. 2. Intranz. (Despre rezervele de substanțe minerale dintr-un zăcământ) A fi pe terminate sau a se termina. – Secat + suf. -ui.

DOOM

secătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. secătuiésc, imperf. 3 sg. secătuiá; conj. prez. 3 să secătuiáscă

secătuind
SECĂTUÍ, secătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stoarce pe cineva (sau ceva) de bani, de puteri etc.; a istovi, a epuiza. ♦ A face ca un teren, o livadă etc. să devină neproductive; a sărăci. 2. Intranz. (Despre rezervele de substanțe minerale dintr-un zăcământ) A fi pe terminate sau a se termina. – Secat + suf. -ui.

DOOM

secătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. secătuiésc, imperf. 3 sg. secătuiá; conj. prez. 3 să secătuiáscă

secătuire
SECĂTUÍ, secătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stoarce pe cineva (sau ceva) de bani, de puteri etc.; a istovi, a epuiza. ♦ A face ca un teren, o livadă etc. să devină neproductive; a sărăci. 2. Intranz. (Despre rezervele de substanțe minerale dintr-un zăcământ) A fi pe terminate sau a se termina. – Secat + suf. -ui.

DOOM

secătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. secătuiésc, imperf. 3 sg. secătuiá; conj. prez. 3 să secătuiáscă

secătuire
SECĂTUÍRE, secătuiri, s. f. Acțiunea de a secătui și rezultatul ei. – V. secătui.

DOOM

secătuíre s. f., g.-d. art. secătuírii; pl. secătuíri

secătuirea
SECĂTUÍRE, secătuiri, s. f. Acțiunea de a secătui și rezultatul ei. – V. secătui.

DOOM

secătuíre s. f., g.-d. art. secătuírii; pl. secătuíri

secătuiri
SECĂTUÍRE, secătuiri, s. f. Acțiunea de a secătui și rezultatul ei. – V. secătui.

DOOM

secătuíre s. f., g.-d. art. secătuírii; pl. secătuíri

secătuirii
SECĂTUÍRE, secătuiri, s. f. Acțiunea de a secătui și rezultatul ei. – V. secătui.

DOOM

secătuíre s. f., g.-d. art. secătuírii; pl. secătuíri

secătuirile
SECĂTUÍRE, secătuiri, s. f. Acțiunea de a secătui și rezultatul ei. – V. secătui.

DOOM

secătuíre s. f., g.-d. art. secătuírii; pl. secătuíri

secătuirilor
SECĂTUÍRE, secătuiri, s. f. Acțiunea de a secătui și rezultatul ei. – V. secătui.

DOOM

secătuíre s. f., g.-d. art. secătuírii; pl. secătuíri

secătuiră
SECĂTUÍ, secătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stoarce pe cineva (sau ceva) de bani, de puteri etc.; a istovi, a epuiza. ♦ A face ca un teren, o livadă etc. să devină neproductive; a sărăci. 2. Intranz. (Despre rezervele de substanțe minerale dintr-un zăcământ) A fi pe terminate sau a se termina. – Secat + suf. -ui.

DOOM

secătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. secătuiésc, imperf. 3 sg. secătuiá; conj. prez. 3 să secătuiáscă

secătuirăm
SECĂTUÍ, secătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stoarce pe cineva (sau ceva) de bani, de puteri etc.; a istovi, a epuiza. ♦ A face ca un teren, o livadă etc. să devină neproductive; a sărăci. 2. Intranz. (Despre rezervele de substanțe minerale dintr-un zăcământ) A fi pe terminate sau a se termina. – Secat + suf. -ui.

DOOM

secătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. secătuiésc, imperf. 3 sg. secătuiá; conj. prez. 3 să secătuiáscă

secătuirăți
SECĂTUÍ, secătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stoarce pe cineva (sau ceva) de bani, de puteri etc.; a istovi, a epuiza. ♦ A face ca un teren, o livadă etc. să devină neproductive; a sărăci. 2. Intranz. (Despre rezervele de substanțe minerale dintr-un zăcământ) A fi pe terminate sau a se termina. – Secat + suf. -ui.

DOOM

secătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. secătuiésc, imperf. 3 sg. secătuiá; conj. prez. 3 să secătuiáscă

secătuise
SECĂTUÍ, secătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stoarce pe cineva (sau ceva) de bani, de puteri etc.; a istovi, a epuiza. ♦ A face ca un teren, o livadă etc. să devină neproductive; a sărăci. 2. Intranz. (Despre rezervele de substanțe minerale dintr-un zăcământ) A fi pe terminate sau a se termina. – Secat + suf. -ui.

DOOM

secătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. secătuiésc, imperf. 3 sg. secătuiá; conj. prez. 3 să secătuiáscă

secătuisem
SECĂTUÍ, secătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stoarce pe cineva (sau ceva) de bani, de puteri etc.; a istovi, a epuiza. ♦ A face ca un teren, o livadă etc. să devină neproductive; a sărăci. 2. Intranz. (Despre rezervele de substanțe minerale dintr-un zăcământ) A fi pe terminate sau a se termina. – Secat + suf. -ui.

DOOM

secătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. secătuiésc, imperf. 3 sg. secătuiá; conj. prez. 3 să secătuiáscă

secătuiseră
SECĂTUÍ, secătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stoarce pe cineva (sau ceva) de bani, de puteri etc.; a istovi, a epuiza. ♦ A face ca un teren, o livadă etc. să devină neproductive; a sărăci. 2. Intranz. (Despre rezervele de substanțe minerale dintr-un zăcământ) A fi pe terminate sau a se termina. – Secat + suf. -ui.

DOOM

secătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. secătuiésc, imperf. 3 sg. secătuiá; conj. prez. 3 să secătuiáscă

secătuiserăm
SECĂTUÍ, secătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stoarce pe cineva (sau ceva) de bani, de puteri etc.; a istovi, a epuiza. ♦ A face ca un teren, o livadă etc. să devină neproductive; a sărăci. 2. Intranz. (Despre rezervele de substanțe minerale dintr-un zăcământ) A fi pe terminate sau a se termina. – Secat + suf. -ui.

DOOM

secătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. secătuiésc, imperf. 3 sg. secătuiá; conj. prez. 3 să secătuiáscă

secătuiserăți
SECĂTUÍ, secătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stoarce pe cineva (sau ceva) de bani, de puteri etc.; a istovi, a epuiza. ♦ A face ca un teren, o livadă etc. să devină neproductive; a sărăci. 2. Intranz. (Despre rezervele de substanțe minerale dintr-un zăcământ) A fi pe terminate sau a se termina. – Secat + suf. -ui.

DOOM

secătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. secătuiésc, imperf. 3 sg. secătuiá; conj. prez. 3 să secătuiáscă

secătuiseși
SECĂTUÍ, secătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stoarce pe cineva (sau ceva) de bani, de puteri etc.; a istovi, a epuiza. ♦ A face ca un teren, o livadă etc. să devină neproductive; a sărăci. 2. Intranz. (Despre rezervele de substanțe minerale dintr-un zăcământ) A fi pe terminate sau a se termina. – Secat + suf. -ui.

DOOM

secătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. secătuiésc, imperf. 3 sg. secătuiá; conj. prez. 3 să secătuiáscă

secătuiseți
SECĂTUÍ, secătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stoarce pe cineva (sau ceva) de bani, de puteri etc.; a istovi, a epuiza. ♦ A face ca un teren, o livadă etc. să devină neproductive; a sărăci. 2. Intranz. (Despre rezervele de substanțe minerale dintr-un zăcământ) A fi pe terminate sau a se termina. – Secat + suf. -ui.

DOOM

secătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. secătuiésc, imperf. 3 sg. secătuiá; conj. prez. 3 să secătuiáscă

secătuit
SECĂTUÍ, secătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stoarce pe cineva (sau ceva) de bani, de puteri etc.; a istovi, a epuiza. ♦ A face ca un teren, o livadă etc. să devină neproductive; a sărăci. 2. Intranz. (Despre rezervele de substanțe minerale dintr-un zăcământ) A fi pe terminate sau a se termina. – Secat + suf. -ui.

DOOM

secătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. secătuiésc, imperf. 3 sg. secătuiá; conj. prez. 3 să secătuiáscă

secătuit
SECĂTUÍT, -Ă, secătuiți, -te, adj. 1. Stors, sleit, epuizat, obosit. 2. Care s-a terminat, care nu mai poate fi exploatat. – V. secătui.

secătuita
SECĂTUÍT, -Ă, secătuiți, -te, adj. 1. Stors, sleit, epuizat, obosit. 2. Care s-a terminat, care nu mai poate fi exploatat. – V. secătui.

secătuite
SECĂTUÍT, -Ă, secătuiți, -te, adj. 1. Stors, sleit, epuizat, obosit. 2. Care s-a terminat, care nu mai poate fi exploatat. – V. secătui.

secătuitei
SECĂTUÍT, -Ă, secătuiți, -te, adj. 1. Stors, sleit, epuizat, obosit. 2. Care s-a terminat, care nu mai poate fi exploatat. – V. secătui.

secătuitele
SECĂTUÍT, -Ă, secătuiți, -te, adj. 1. Stors, sleit, epuizat, obosit. 2. Care s-a terminat, care nu mai poate fi exploatat. – V. secătui.

secătuitelor
SECĂTUÍT, -Ă, secătuiți, -te, adj. 1. Stors, sleit, epuizat, obosit. 2. Care s-a terminat, care nu mai poate fi exploatat. – V. secătui.

secătuitul
SECĂTUÍT, -Ă, secătuiți, -te, adj. 1. Stors, sleit, epuizat, obosit. 2. Care s-a terminat, care nu mai poate fi exploatat. – V. secătui.

secătuitului
SECĂTUÍT, -Ă, secătuiți, -te, adj. 1. Stors, sleit, epuizat, obosit. 2. Care s-a terminat, care nu mai poate fi exploatat. – V. secătui.

secătuiși
SECĂTUÍ, secătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stoarce pe cineva (sau ceva) de bani, de puteri etc.; a istovi, a epuiza. ♦ A face ca un teren, o livadă etc. să devină neproductive; a sărăci. 2. Intranz. (Despre rezervele de substanțe minerale dintr-un zăcământ) A fi pe terminate sau a se termina. – Secat + suf. -ui.

DOOM

secătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. secătuiésc, imperf. 3 sg. secătuiá; conj. prez. 3 să secătuiáscă

secătuiți
SECĂTUÍ, secătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stoarce pe cineva (sau ceva) de bani, de puteri etc.; a istovi, a epuiza. ♦ A face ca un teren, o livadă etc. să devină neproductive; a sărăci. 2. Intranz. (Despre rezervele de substanțe minerale dintr-un zăcământ) A fi pe terminate sau a se termina. – Secat + suf. -ui.

DOOM

secătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. secătuiésc, imperf. 3 sg. secătuiá; conj. prez. 3 să secătuiáscă

secătuiți
SECĂTUÍT, -Ă, secătuiți, -te, adj. 1. Stors, sleit, epuizat, obosit. 2. Care s-a terminat, care nu mai poate fi exploatat. – V. secătui.

secătuiții
SECĂTUÍT, -Ă, secătuiți, -te, adj. 1. Stors, sleit, epuizat, obosit. 2. Care s-a terminat, care nu mai poate fi exploatat. – V. secătui.

secătuiților
SECĂTUÍT, -Ă, secătuiți, -te, adj. 1. Stors, sleit, epuizat, obosit. 2. Care s-a terminat, care nu mai poate fi exploatat. – V. secătui.

secătura
SECĂTÚRĂ, secături, s. f. 1. Om de nimic, neserios, netrebnic. 2. (La pl.) Lucruri lipsite de valoare, de importanță; fleacuri; mofturi. – Seca + suf. -ătură.

DOOM

secătúră s. f., g.-d. art. secătúrii; pl. secătúri

secături
SECĂTÚRĂ, secături, s. f. 1. Om de nimic, neserios, netrebnic. 2. (La pl.) Lucruri lipsite de valoare, de importanță; fleacuri; mofturi. – Seca + suf. -ătură.

DOOM

secătúră s. f., g.-d. art. secătúrii; pl. secătúri

secăturii
SECĂTÚRĂ, secături, s. f. 1. Om de nimic, neserios, netrebnic. 2. (La pl.) Lucruri lipsite de valoare, de importanță; fleacuri; mofturi. – Seca + suf. -ătură.

DOOM

secătúră s. f., g.-d. art. secătúrii; pl. secătúri

secăturile
SECĂTÚRĂ, secături, s. f. 1. Om de nimic, neserios, netrebnic. 2. (La pl.) Lucruri lipsite de valoare, de importanță; fleacuri; mofturi. – Seca + suf. -ătură.

DOOM

secătúră s. f., g.-d. art. secătúrii; pl. secătúri

secăturilor
SECĂTÚRĂ, secături, s. f. 1. Om de nimic, neserios, netrebnic. 2. (La pl.) Lucruri lipsite de valoare, de importanță; fleacuri; mofturi. – Seca + suf. -ătură.

DOOM

secătúră s. f., g.-d. art. secătúrii; pl. secătúri

secția
SÉCȚIE, secții, s. f. 1. Subunitate organizatorică a unei întreprinderi, instituții etc.; sală, atelier, local în care își desfășoară activitatea o astfel de subunitate. ♦ Compartiment cu destinație specială într-un magazin, într-un muzeu etc. 2. Subdiviziune în cadrul administrației sau al poliției unui oraș; locul în care își are sediul această subdiviziune. ◊ Secție de votare = fiecare dintre diviziunile în care se împarte o circumscripție electorală (în raport cu numărul alegătorilor); locul unde votează alegătorii dintr-o asemenea diviziune. – Din rus. sekțiia, fr. section.

DOOM

sécție (unitate organizatorică) (-ți-e) s. f., art. sécția (-ți-a), g.-d. art. sécției; pl. sécții, art. sécțiile (-ți-i-)

secție
SÉCȚIE, secții, s. f. 1. Subunitate organizatorică a unei întreprinderi, instituții etc.; sală, atelier, local în care își desfășoară activitatea o astfel de subunitate. ♦ Compartiment cu destinație specială într-un magazin, într-un muzeu etc. 2. Subdiviziune în cadrul administrației sau al poliției unui oraș; locul în care își are sediul această subdiviziune. ◊ Secție de votare = fiecare dintre diviziunile în care se împarte o circumscripție electorală (în raport cu numărul alegătorilor); locul unde votează alegătorii dintr-o asemenea diviziune. – Din rus. sekțiia, fr. section.

DOOM

sécție (unitate organizatorică) (-ți-e) s. f., art. sécția (-ți-a), g.-d. art. sécției; pl. sécții, art. sécțiile (-ți-i-)

secției
SÉCȚIE, secții, s. f. 1. Subunitate organizatorică a unei întreprinderi, instituții etc.; sală, atelier, local în care își desfășoară activitatea o astfel de subunitate. ♦ Compartiment cu destinație specială într-un magazin, într-un muzeu etc. 2. Subdiviziune în cadrul administrației sau al poliției unui oraș; locul în care își are sediul această subdiviziune. ◊ Secție de votare = fiecare dintre diviziunile în care se împarte o circumscripție electorală (în raport cu numărul alegătorilor); locul unde votează alegătorii dintr-o asemenea diviziune. – Din rus. sekțiia, fr. section.

DOOM

sécție (unitate organizatorică) (-ți-e) s. f., art. sécția (-ți-a), g.-d. art. sécției; pl. sécții, art. sécțiile (-ți-i-)

secții
SÉCȚIE, secții, s. f. 1. Subunitate organizatorică a unei întreprinderi, instituții etc.; sală, atelier, local în care își desfășoară activitatea o astfel de subunitate. ♦ Compartiment cu destinație specială într-un magazin, într-un muzeu etc. 2. Subdiviziune în cadrul administrației sau al poliției unui oraș; locul în care își are sediul această subdiviziune. ◊ Secție de votare = fiecare dintre diviziunile în care se împarte o circumscripție electorală (în raport cu numărul alegătorilor); locul unde votează alegătorii dintr-o asemenea diviziune. – Din rus. sekțiia, fr. section.

DOOM

sécție (unitate organizatorică) (-ți-e) s. f., art. sécția (-ți-a), g.-d. art. sécției; pl. sécții, art. sécțiile (-ți-i-)

secțiile
SÉCȚIE, secții, s. f. 1. Subunitate organizatorică a unei întreprinderi, instituții etc.; sală, atelier, local în care își desfășoară activitatea o astfel de subunitate. ♦ Compartiment cu destinație specială într-un magazin, într-un muzeu etc. 2. Subdiviziune în cadrul administrației sau al poliției unui oraș; locul în care își are sediul această subdiviziune. ◊ Secție de votare = fiecare dintre diviziunile în care se împarte o circumscripție electorală (în raport cu numărul alegătorilor); locul unde votează alegătorii dintr-o asemenea diviziune. – Din rus. sekțiia, fr. section.

DOOM

sécție (unitate organizatorică) (-ți-e) s. f., art. sécția (-ți-a), g.-d. art. sécției; pl. sécții, art. sécțiile (-ți-i-)

secțiilor
SÉCȚIE, secții, s. f. 1. Subunitate organizatorică a unei întreprinderi, instituții etc.; sală, atelier, local în care își desfășoară activitatea o astfel de subunitate. ♦ Compartiment cu destinație specială într-un magazin, într-un muzeu etc. 2. Subdiviziune în cadrul administrației sau al poliției unui oraș; locul în care își are sediul această subdiviziune. ◊ Secție de votare = fiecare dintre diviziunile în care se împarte o circumscripție electorală (în raport cu numărul alegătorilor); locul unde votează alegătorii dintr-o asemenea diviziune. – Din rus. sekțiia, fr. section.

DOOM

sécție (unitate organizatorică) (-ți-e) s. f., art. sécția (-ți-a), g.-d. art. sécției; pl. sécții, art. sécțiile (-ți-i-)

secționa
SECȚIONÁ, secționez, vb. I. Tranz. A face o tăietură, a împărți în secțiuni; a tăia, a divide. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sectionner.

DOOM

secționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 secționeáză

secționabil
SECȚIONÁBIL, -Ă, secționabili, -e, adj. Care poate fi secționat. [Pr.: -ți-o-] – Secționa + suf. -bil.

DOOM

secționábil (-ți-o-) adj. m., pl. secționábili; f. secționábilă, pl. secționábile

secționabila
SECȚIONÁBIL, -Ă, secționabili, -e, adj. Care poate fi secționat. [Pr.: -ți-o-] – Secționa + suf. -bil.

DOOM

secționábil (-ți-o-) adj. m., pl. secționábili; f. secționábilă, pl. secționábile

secționabile
SECȚIONÁBIL, -Ă, secționabili, -e, adj. Care poate fi secționat. [Pr.: -ți-o-] – Secționa + suf. -bil.

DOOM

secționábil (-ți-o-) adj. m., pl. secționábili; f. secționábilă, pl. secționábile

secționabilei
SECȚIONÁBIL, -Ă, secționabili, -e, adj. Care poate fi secționat. [Pr.: -ți-o-] – Secționa + suf. -bil.

DOOM

secționábil (-ți-o-) adj. m., pl. secționábili; f. secționábilă, pl. secționábile

secționabilele
SECȚIONÁBIL, -Ă, secționabili, -e, adj. Care poate fi secționat. [Pr.: -ți-o-] – Secționa + suf. -bil.

DOOM

secționábil (-ți-o-) adj. m., pl. secționábili; f. secționábilă, pl. secționábile

secționabilelor
SECȚIONÁBIL, -Ă, secționabili, -e, adj. Care poate fi secționat. [Pr.: -ți-o-] – Secționa + suf. -bil.

DOOM

secționábil (-ți-o-) adj. m., pl. secționábili; f. secționábilă, pl. secționábile

secționabili
SECȚIONÁBIL, -Ă, secționabili, -e, adj. Care poate fi secționat. [Pr.: -ți-o-] – Secționa + suf. -bil.

DOOM

secționábil (-ți-o-) adj. m., pl. secționábili; f. secționábilă, pl. secționábile

secționabilii
SECȚIONÁBIL, -Ă, secționabili, -e, adj. Care poate fi secționat. [Pr.: -ți-o-] – Secționa + suf. -bil.

DOOM

secționábil (-ți-o-) adj. m., pl. secționábili; f. secționábilă, pl. secționábile

secționabililor
SECȚIONÁBIL, -Ă, secționabili, -e, adj. Care poate fi secționat. [Pr.: -ți-o-] – Secționa + suf. -bil.

DOOM

secționábil (-ți-o-) adj. m., pl. secționábili; f. secționábilă, pl. secționábile

secționabilul
SECȚIONÁBIL, -Ă, secționabili, -e, adj. Care poate fi secționat. [Pr.: -ți-o-] – Secționa + suf. -bil.

DOOM

secționábil (-ți-o-) adj. m., pl. secționábili; f. secționábilă, pl. secționábile

secționabilului
SECȚIONÁBIL, -Ă, secționabili, -e, adj. Care poate fi secționat. [Pr.: -ți-o-] – Secționa + suf. -bil.

DOOM

secționábil (-ți-o-) adj. m., pl. secționábili; f. secționábilă, pl. secționábile

secționai
SECȚIONÁ, secționez, vb. I. Tranz. A face o tăietură, a împărți în secțiuni; a tăia, a divide. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sectionner.

DOOM

secționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 secționeáză

secționam
SECȚIONÁ, secționez, vb. I. Tranz. A face o tăietură, a împărți în secțiuni; a tăia, a divide. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sectionner.

DOOM

secționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 secționeáză

secționare
SECȚIONÁ, secționez, vb. I. Tranz. A face o tăietură, a împărți în secțiuni; a tăia, a divide. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sectionner.

DOOM

secționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 secționeáză

secționare
SECȚIONÁRE, secționări, s. f. Acțiunea de a secționa. [Pr.: -ți-o-] – V. secționa.

DOOM

secționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. secționắrii; pl. secționắri

secționarea
SECȚIONÁRE, secționări, s. f. Acțiunea de a secționa. [Pr.: -ți-o-] – V. secționa.

DOOM

secționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. secționắrii; pl. secționắri

secționară
SECȚIONÁ, secționez, vb. I. Tranz. A face o tăietură, a împărți în secțiuni; a tăia, a divide. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sectionner.

DOOM

secționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 secționeáză

secționarăm
SECȚIONÁ, secționez, vb. I. Tranz. A face o tăietură, a împărți în secțiuni; a tăia, a divide. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sectionner.

DOOM

secționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 secționeáză

secționarăți
SECȚIONÁ, secționez, vb. I. Tranz. A face o tăietură, a împărți în secțiuni; a tăia, a divide. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sectionner.

DOOM

secționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 secționeáză

secționase
SECȚIONÁ, secționez, vb. I. Tranz. A face o tăietură, a împărți în secțiuni; a tăia, a divide. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sectionner.

DOOM

secționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 secționeáză

secționasem
SECȚIONÁ, secționez, vb. I. Tranz. A face o tăietură, a împărți în secțiuni; a tăia, a divide. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sectionner.

DOOM

secționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 secționeáză

secționaseră
SECȚIONÁ, secționez, vb. I. Tranz. A face o tăietură, a împărți în secțiuni; a tăia, a divide. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sectionner.

DOOM

secționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 secționeáză

secționaserăm
SECȚIONÁ, secționez, vb. I. Tranz. A face o tăietură, a împărți în secțiuni; a tăia, a divide. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sectionner.

DOOM

secționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 secționeáză

secționaserăți
SECȚIONÁ, secționez, vb. I. Tranz. A face o tăietură, a împărți în secțiuni; a tăia, a divide. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sectionner.

DOOM

secționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 secționeáză

secționaseși
SECȚIONÁ, secționez, vb. I. Tranz. A face o tăietură, a împărți în secțiuni; a tăia, a divide. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sectionner.

DOOM

secționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 secționeáză

secționaseți
SECȚIONÁ, secționez, vb. I. Tranz. A face o tăietură, a împărți în secțiuni; a tăia, a divide. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sectionner.

DOOM

secționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 secționeáză

secționat
SECȚIONÁ, secționez, vb. I. Tranz. A face o tăietură, a împărți în secțiuni; a tăia, a divide. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sectionner.

DOOM

secționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 secționeáză

secționat
SECȚIONÁ, secționez, vb. I. Tranz. A face o tăietură, a împărți în secțiuni; a tăia, a divide. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sectionner.

secționau
SECȚIONÁ, secționez, vb. I. Tranz. A face o tăietură, a împărți în secțiuni; a tăia, a divide. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sectionner.

DOOM

secționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 secționeáză

secționași
SECȚIONÁ, secționez, vb. I. Tranz. A face o tăietură, a împărți în secțiuni; a tăia, a divide. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sectionner.

DOOM

secționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 secționeáză

secționați
SECȚIONÁ, secționez, vb. I. Tranz. A face o tăietură, a împărți în secțiuni; a tăia, a divide. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sectionner.

DOOM

secționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 secționeáză

secționează
SECȚIONÁ, secționez, vb. I. Tranz. A face o tăietură, a împărți în secțiuni; a tăia, a divide. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sectionner.

DOOM

secționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 secționeáză

secționez
SECȚIONÁ, secționez, vb. I. Tranz. A face o tăietură, a împărți în secțiuni; a tăia, a divide. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sectionner.

DOOM

secționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 secționeáză

secționeze
SECȚIONÁ, secționez, vb. I. Tranz. A face o tăietură, a împărți în secțiuni; a tăia, a divide. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sectionner.

DOOM

secționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 secționeáză

secționezi
SECȚIONÁ, secționez, vb. I. Tranz. A face o tăietură, a împărți în secțiuni; a tăia, a divide. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sectionner.

DOOM

secționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 secționeáză

secționoare
SECȚIONÓR, secționoare, s. n. Aparat care întrerupe temporar un circuit electric atunci când el trebuie izolat un anumit timp de restul rețelei. [Pr.: -ți-o-] – După fr. sectionneur.

secționoarele
SECȚIONÓR, secționoare, s. n. Aparat care întrerupe temporar un circuit electric atunci când el trebuie izolat un anumit timp de restul rețelei. [Pr.: -ți-o-] – După fr. sectionneur.

secționoarelor
SECȚIONÓR, secționoare, s. n. Aparat care întrerupe temporar un circuit electric atunci când el trebuie izolat un anumit timp de restul rețelei. [Pr.: -ți-o-] – După fr. sectionneur.

secționor
SECȚIONÓR, secționoare, s. n. Aparat care întrerupe temporar un circuit electric atunci când el trebuie izolat un anumit timp de restul rețelei. [Pr.: -ți-o-] – După fr. sectionneur.

secționorul
SECȚIONÓR, secționoare, s. n. Aparat care întrerupe temporar un circuit electric atunci când el trebuie izolat un anumit timp de restul rețelei. [Pr.: -ți-o-] – După fr. sectionneur.

secționorului
SECȚIONÓR, secționoare, s. n. Aparat care întrerupe temporar un circuit electric atunci când el trebuie izolat un anumit timp de restul rețelei. [Pr.: -ți-o-] – După fr. sectionneur.

secționând
SECȚIONÁ, secționez, vb. I. Tranz. A face o tăietură, a împărți în secțiuni; a tăia, a divide. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sectionner.

DOOM

secționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 secționeáză

secționînd
SECȚIONÁ, secționez, vb. I. Tranz. A face o tăietură, a împărți în secțiuni; a tăia, a divide. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sectionner.

DOOM

secționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 secționeáză

secționări
SECȚIONÁRE, secționări, s. f. Acțiunea de a secționa. [Pr.: -ți-o-] – V. secționa.

DOOM

secționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. secționắrii; pl. secționắri

secționării
SECȚIONÁRE, secționări, s. f. Acțiunea de a secționa. [Pr.: -ți-o-] – V. secționa.

DOOM

secționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. secționắrii; pl. secționắri

secționările
SECȚIONÁRE, secționări, s. f. Acțiunea de a secționa. [Pr.: -ți-o-] – V. secționa.

DOOM

secționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. secționắrii; pl. secționắri

secționărilor
SECȚIONÁRE, secționări, s. f. Acțiunea de a secționa. [Pr.: -ți-o-] – V. secționa.

DOOM

secționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. secționắrii; pl. secționắri

secțiune
SECȚIÚNE, secțiuni, s. f. 1. Faptul de a secționa; tăietură, despărțire; (concr.) porțiune tăiată în urma secționării; loc unde s-a făcut o secționare. 2. Suprafață rezultată prin intersecția unui corp solid cu o suprafață (plană sau curbă). ♦ Aria unei secțiuni (2). 3. (Tehn.) Schiță reprezentând suprafața determinată de intersecția unui plan (vertical sau orizontal) cu un sistem tehnic sau cu o piesă. 4. (Mat.) Intersecție a două mulțimi. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. section, lat. sectio, -onis.2

DOOM

secțiúne (tăietură, schiță, intersecție de mulțimi) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. secțiúnii; pl. secțiúni

secțiunea
SECȚIÚNE, secțiuni, s. f. 1. Faptul de a secționa; tăietură, despărțire; (concr.) porțiune tăiată în urma secționării; loc unde s-a făcut o secționare. 2. Suprafață rezultată prin intersecția unui corp solid cu o suprafață (plană sau curbă). ♦ Aria unei secțiuni (2). 3. (Tehn.) Schiță reprezentând suprafața determinată de intersecția unui plan (vertical sau orizontal) cu un sistem tehnic sau cu o piesă. 4. (Mat.) Intersecție a două mulțimi. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. section, lat. sectio, -onis.2

DOOM

secțiúne (tăietură, schiță, intersecție de mulțimi) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. secțiúnii; pl. secțiúni

secțiuni
SECȚIÚNE, secțiuni, s. f. 1. Faptul de a secționa; tăietură, despărțire; (concr.) porțiune tăiată în urma secționării; loc unde s-a făcut o secționare. 2. Suprafață rezultată prin intersecția unui corp solid cu o suprafață (plană sau curbă). ♦ Aria unei secțiuni (2). 3. (Tehn.) Schiță reprezentând suprafața determinată de intersecția unui plan (vertical sau orizontal) cu un sistem tehnic sau cu o piesă. 4. (Mat.) Intersecție a două mulțimi. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. section, lat. sectio, -onis.2

DOOM

secțiúne (tăietură, schiță, intersecție de mulțimi) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. secțiúnii; pl. secțiúni

secțiunii
SECȚIÚNE, secțiuni, s. f. 1. Faptul de a secționa; tăietură, despărțire; (concr.) porțiune tăiată în urma secționării; loc unde s-a făcut o secționare. 2. Suprafață rezultată prin intersecția unui corp solid cu o suprafață (plană sau curbă). ♦ Aria unei secțiuni (2). 3. (Tehn.) Schiță reprezentând suprafața determinată de intersecția unui plan (vertical sau orizontal) cu un sistem tehnic sau cu o piesă. 4. (Mat.) Intersecție a două mulțimi. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. section, lat. sectio, -onis.2

DOOM

secțiúne (tăietură, schiță, intersecție de mulțimi) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. secțiúnii; pl. secțiúni

secțiunile
SECȚIÚNE, secțiuni, s. f. 1. Faptul de a secționa; tăietură, despărțire; (concr.) porțiune tăiată în urma secționării; loc unde s-a făcut o secționare. 2. Suprafață rezultată prin intersecția unui corp solid cu o suprafață (plană sau curbă). ♦ Aria unei secțiuni (2). 3. (Tehn.) Schiță reprezentând suprafața determinată de intersecția unui plan (vertical sau orizontal) cu un sistem tehnic sau cu o piesă. 4. (Mat.) Intersecție a două mulțimi. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. section, lat. sectio, -onis.2

DOOM

secțiúne (tăietură, schiță, intersecție de mulțimi) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. secțiúnii; pl. secțiúni

secțiunilor
SECȚIÚNE, secțiuni, s. f. 1. Faptul de a secționa; tăietură, despărțire; (concr.) porțiune tăiată în urma secționării; loc unde s-a făcut o secționare. 2. Suprafață rezultată prin intersecția unui corp solid cu o suprafață (plană sau curbă). ♦ Aria unei secțiuni (2). 3. (Tehn.) Schiță reprezentând suprafața determinată de intersecția unui plan (vertical sau orizontal) cu un sistem tehnic sau cu o piesă. 4. (Mat.) Intersecție a două mulțimi. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. section, lat. sectio, -onis.2

DOOM

secțiúne (tăietură, schiță, intersecție de mulțimi) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. secțiúnii; pl. secțiúni

seda
SEDÁ, sedez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra sedative pentru a (se) calma, a (se) liniști. – Din lat. sedare.

DOOM

*sedá (a ~) vb., ind. prez. 3 sedeáză

sedai
SEDÁ, sedez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra sedative pentru a (se) calma, a (se) liniști. – Din lat. sedare.

DOOM

*sedá (a ~) vb., ind. prez. 3 sedeáză

sedam
SEDÁ, sedez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra sedative pentru a (se) calma, a (se) liniști. – Din lat. sedare.

DOOM

*sedá (a ~) vb., ind. prez. 3 sedeáză

sedan
SEDÁN s.n. Tip de caroserie pentru automobile cu un singur compartiment, cu locuri pentru patru până la șapte persoane; autoturism cu o astfel de caroserie; berlină (2). [< engl., fr. sedan].

sedan
SEDÁN s.n. Tip de caroserie pentru automobile cu un singur compartiment, cu locuri pentru patru până la șapte persoane; autoturism cu o astfel de caroserie; berlină (2). [< engl., fr. sedan].

sedare
SEDÁ, sedez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra sedative pentru a (se) calma, a (se) liniști. – Din lat. sedare.

DOOM

*sedá (a ~) vb., ind. prez. 3 sedeáză

sedare
SEDÁRE, sedări, s. f. Acțiunea de a (se) seda. – V. seda.

sedarea
SEDÁRE, sedări, s. f. Acțiunea de a (se) seda. – V. seda.

sedară
SEDÁ, sedez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra sedative pentru a (se) calma, a (se) liniști. – Din lat. sedare.

DOOM

*sedá (a ~) vb., ind. prez. 3 sedeáză

sedarăm
SEDÁ, sedez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra sedative pentru a (se) calma, a (se) liniști. – Din lat. sedare.

DOOM

*sedá (a ~) vb., ind. prez. 3 sedeáză

sedarăți
SEDÁ, sedez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra sedative pentru a (se) calma, a (se) liniști. – Din lat. sedare.

DOOM

*sedá (a ~) vb., ind. prez. 3 sedeáză

sedase
SEDÁ, sedez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra sedative pentru a (se) calma, a (se) liniști. – Din lat. sedare.

DOOM

*sedá (a ~) vb., ind. prez. 3 sedeáză

sedasem
SEDÁ, sedez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra sedative pentru a (se) calma, a (se) liniști. – Din lat. sedare.

DOOM

*sedá (a ~) vb., ind. prez. 3 sedeáză

sedaseră
SEDÁ, sedez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra sedative pentru a (se) calma, a (se) liniști. – Din lat. sedare.

DOOM

*sedá (a ~) vb., ind. prez. 3 sedeáză

sedaserăm
SEDÁ, sedez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra sedative pentru a (se) calma, a (se) liniști. – Din lat. sedare.

DOOM

*sedá (a ~) vb., ind. prez. 3 sedeáză

sedaserăți
SEDÁ, sedez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra sedative pentru a (se) calma, a (se) liniști. – Din lat. sedare.

DOOM

*sedá (a ~) vb., ind. prez. 3 sedeáză

sedaseși
SEDÁ, sedez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra sedative pentru a (se) calma, a (se) liniști. – Din lat. sedare.

DOOM

*sedá (a ~) vb., ind. prez. 3 sedeáză

sedaseți
SEDÁ, sedez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra sedative pentru a (se) calma, a (se) liniști. – Din lat. sedare.

DOOM

*sedá (a ~) vb., ind. prez. 3 sedeáză

sedat
SEDÁ, sedez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra sedative pentru a (se) calma, a (se) liniști. – Din lat. sedare.

DOOM

*sedá (a ~) vb., ind. prez. 3 sedeáză

sedat
SEDÁT, -Ă, sedați, -te, adj. Care a fost calmat cu sedative. – V. seda.

sedata
SEDÁT, -Ă, sedați, -te, adj. Care a fost calmat cu sedative. – V. seda.

sedate
SEDÁT, -Ă, sedați, -te, adj. Care a fost calmat cu sedative. – V. seda.

sedatei
SEDÁT, -Ă, sedați, -te, adj. Care a fost calmat cu sedative. – V. seda.

sedatele
SEDÁT, -Ă, sedați, -te, adj. Care a fost calmat cu sedative. – V. seda.

sedatelor
SEDÁT, -Ă, sedați, -te, adj. Care a fost calmat cu sedative. – V. seda.

sedativ
SEDATÍV, -Ă, sedativi, -e, adj., s. n. (Medicament) care produce o liniștire a stărilor de excitație psihică sau motorie, care calmează durerile; calmant. – Din fr. sédatif.

DOOM

sedatív² s. n., pl. sedatíve

sedativa
SEDATÍV, -Ă, sedativi, -e, adj., s. n. (Medicament) care produce o liniștire a stărilor de excitație psihică sau motorie, care calmează durerile; calmant. – Din fr. sédatif.

DOOM

sedatív² s. n., pl. sedatíve

sedative
SEDATÍV, -Ă, sedativi, -e, adj., s. n. (Medicament) care produce o liniștire a stărilor de excitație psihică sau motorie, care calmează durerile; calmant. – Din fr. sédatif.

DOOM

sedatív² s. n., pl. sedatíve

sedativei
SEDATÍV, -Ă, sedativi, -e, adj., s. n. (Medicament) care produce o liniștire a stărilor de excitație psihică sau motorie, care calmează durerile; calmant. – Din fr. sédatif.

DOOM

sedatív² s. n., pl. sedatíve

sedativele
SEDATÍV, -Ă, sedativi, -e, adj., s. n. (Medicament) care produce o liniștire a stărilor de excitație psihică sau motorie, care calmează durerile; calmant. – Din fr. sédatif.

DOOM

sedatív² s. n., pl. sedatíve

sedativelor
SEDATÍV, -Ă, sedativi, -e, adj., s. n. (Medicament) care produce o liniștire a stărilor de excitație psihică sau motorie, care calmează durerile; calmant. – Din fr. sédatif.

DOOM

sedatív² s. n., pl. sedatíve

sedativi
SEDATÍV, -Ă, sedativi, -e, adj., s. n. (Medicament) care produce o liniștire a stărilor de excitație psihică sau motorie, care calmează durerile; calmant. – Din fr. sédatif.

DOOM

sedatív² s. n., pl. sedatíve

sedativii
SEDATÍV, -Ă, sedativi, -e, adj., s. n. (Medicament) care produce o liniștire a stărilor de excitație psihică sau motorie, care calmează durerile; calmant. – Din fr. sédatif.

DOOM

sedatív² s. n., pl. sedatíve

sedativilor
SEDATÍV, -Ă, sedativi, -e, adj., s. n. (Medicament) care produce o liniștire a stărilor de excitație psihică sau motorie, care calmează durerile; calmant. – Din fr. sédatif.

DOOM

sedatív² s. n., pl. sedatíve

sedativul
SEDATÍV, -Ă, sedativi, -e, adj., s. n. (Medicament) care produce o liniștire a stărilor de excitație psihică sau motorie, care calmează durerile; calmant. – Din fr. sédatif.

DOOM

sedatív² s. n., pl. sedatíve

sedativului
SEDATÍV, -Ă, sedativi, -e, adj., s. n. (Medicament) care produce o liniștire a stărilor de excitație psihică sau motorie, care calmează durerile; calmant. – Din fr. sédatif.

DOOM

sedatív² s. n., pl. sedatíve

sedatul
SEDÁT, -Ă, sedați, -te, adj. Care a fost calmat cu sedative. – V. seda.

sedatului
SEDÁT, -Ă, sedați, -te, adj. Care a fost calmat cu sedative. – V. seda.

sedau
SEDÁ, sedez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra sedative pentru a (se) calma, a (se) liniști. – Din lat. sedare.

DOOM

*sedá (a ~) vb., ind. prez. 3 sedeáză

sedași
SEDÁ, sedez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra sedative pentru a (se) calma, a (se) liniști. – Din lat. sedare.

DOOM

*sedá (a ~) vb., ind. prez. 3 sedeáză

sedați
SEDÁ, sedez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra sedative pentru a (se) calma, a (se) liniști. – Din lat. sedare.

DOOM

*sedá (a ~) vb., ind. prez. 3 sedeáză

sedați
SEDÁT, -Ă, sedați, -te, adj. Care a fost calmat cu sedative. – V. seda.

sedația
SEDÁȚIE, sedații, s. f. (Med.) Sedare. – Din fr. sédation.

sedație
SEDÁȚIE, sedații, s. f. (Med.) Sedare. – Din fr. sédation.

sedației
SEDÁȚIE, sedații, s. f. (Med.) Sedare. – Din fr. sédation.

sedații
SEDÁT, -Ă, sedați, -te, adj. Care a fost calmat cu sedative. – V. seda.

sedații
SEDÁȚIE, sedații, s. f. (Med.) Sedare. – Din fr. sédation.

sedațiile
SEDÁȚIE, sedații, s. f. (Med.) Sedare. – Din fr. sédation.

sedațiilor
SEDÁȚIE, sedații, s. f. (Med.) Sedare. – Din fr. sédation.

sedaților
SEDÁT, -Ă, sedați, -te, adj. Care a fost calmat cu sedative. – V. seda.

sedațiune
SEDAȚIÚNE s.f. v. sedație.

sedează
SEDÁ, sedez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra sedative pentru a (se) calma, a (se) liniști. – Din lat. sedare.

DOOM

*sedá (a ~) vb., ind. prez. 3 sedeáză

sedentar
SEDENTÁR, -Ă, sedentari, -e, adj. (Despre oameni) Căruia nu-i place să umble, să facă mișcare, care stă mai mult acasă; (despre îndeletnicirile oamenilor) care se desfășoară într-un spațiu închis; care nu necesită mișcare, lipsit de mișcare. ♦ (Despre populații) Stabil. ◊ Parte sedentară = parte a unităților militare care rămâne în garnizoană în timp de război, având misiunea de a completa efectivele părții operative, de a îngriji bunurile rămase în cazarmă etc. Păsări sedentare = păsări care nu migrează în timpul iernii. Animale sedentare = animale nevertebrate care stau temporar în galerii pe care și le fac singure. – Din fr. sédentaire, lat. sedentarius.

DOOM

sedentár adj. m., pl. sedentári; f. sedentáră, pl. sedentáre

sedentara
SEDENTÁR, -Ă, sedentari, -e, adj. (Despre oameni) Căruia nu-i place să umble, să facă mișcare, care stă mai mult acasă; (despre îndeletnicirile oamenilor) care se desfășoară într-un spațiu închis; care nu necesită mișcare, lipsit de mișcare. ♦ (Despre populații) Stabil. ◊ Parte sedentară = parte a unităților militare care rămâne în garnizoană în timp de război, având misiunea de a completa efectivele părții operative, de a îngriji bunurile rămase în cazarmă etc. Păsări sedentare = păsări care nu migrează în timpul iernii. Animale sedentare = animale nevertebrate care stau temporar în galerii pe care și le fac singure. – Din fr. sédentaire, lat. sedentarius.

DOOM

sedentár adj. m., pl. sedentári; f. sedentáră, pl. sedentáre

sedentare
SEDENTÁR, -Ă, sedentari, -e, adj. (Despre oameni) Căruia nu-i place să umble, să facă mișcare, care stă mai mult acasă; (despre îndeletnicirile oamenilor) care se desfășoară într-un spațiu închis; care nu necesită mișcare, lipsit de mișcare. ♦ (Despre populații) Stabil. ◊ Parte sedentară = parte a unităților militare care rămâne în garnizoană în timp de război, având misiunea de a completa efectivele părții operative, de a îngriji bunurile rămase în cazarmă etc. Păsări sedentare = păsări care nu migrează în timpul iernii. Animale sedentare = animale nevertebrate care stau temporar în galerii pe care și le fac singure. – Din fr. sédentaire, lat. sedentarius.

DOOM

sedentár adj. m., pl. sedentári; f. sedentáră, pl. sedentáre

sedentarei
SEDENTÁR, -Ă, sedentari, -e, adj. (Despre oameni) Căruia nu-i place să umble, să facă mișcare, care stă mai mult acasă; (despre îndeletnicirile oamenilor) care se desfășoară într-un spațiu închis; care nu necesită mișcare, lipsit de mișcare. ♦ (Despre populații) Stabil. ◊ Parte sedentară = parte a unităților militare care rămâne în garnizoană în timp de război, având misiunea de a completa efectivele părții operative, de a îngriji bunurile rămase în cazarmă etc. Păsări sedentare = păsări care nu migrează în timpul iernii. Animale sedentare = animale nevertebrate care stau temporar în galerii pe care și le fac singure. – Din fr. sédentaire, lat. sedentarius.

DOOM

sedentár adj. m., pl. sedentári; f. sedentáră, pl. sedentáre

sedentarele
SEDENTÁR, -Ă, sedentari, -e, adj. (Despre oameni) Căruia nu-i place să umble, să facă mișcare, care stă mai mult acasă; (despre îndeletnicirile oamenilor) care se desfășoară într-un spațiu închis; care nu necesită mișcare, lipsit de mișcare. ♦ (Despre populații) Stabil. ◊ Parte sedentară = parte a unităților militare care rămâne în garnizoană în timp de război, având misiunea de a completa efectivele părții operative, de a îngriji bunurile rămase în cazarmă etc. Păsări sedentare = păsări care nu migrează în timpul iernii. Animale sedentare = animale nevertebrate care stau temporar în galerii pe care și le fac singure. – Din fr. sédentaire, lat. sedentarius.

DOOM

sedentár adj. m., pl. sedentári; f. sedentáră, pl. sedentáre

sedentarelor
SEDENTÁR, -Ă, sedentari, -e, adj. (Despre oameni) Căruia nu-i place să umble, să facă mișcare, care stă mai mult acasă; (despre îndeletnicirile oamenilor) care se desfășoară într-un spațiu închis; care nu necesită mișcare, lipsit de mișcare. ♦ (Despre populații) Stabil. ◊ Parte sedentară = parte a unităților militare care rămâne în garnizoană în timp de război, având misiunea de a completa efectivele părții operative, de a îngriji bunurile rămase în cazarmă etc. Păsări sedentare = păsări care nu migrează în timpul iernii. Animale sedentare = animale nevertebrate care stau temporar în galerii pe care și le fac singure. – Din fr. sédentaire, lat. sedentarius.

DOOM

sedentár adj. m., pl. sedentári; f. sedentáră, pl. sedentáre

sedentari
SEDENTÁR, -Ă, sedentari, -e, adj. (Despre oameni) Căruia nu-i place să umble, să facă mișcare, care stă mai mult acasă; (despre îndeletnicirile oamenilor) care se desfășoară într-un spațiu închis; care nu necesită mișcare, lipsit de mișcare. ♦ (Despre populații) Stabil. ◊ Parte sedentară = parte a unităților militare care rămâne în garnizoană în timp de război, având misiunea de a completa efectivele părții operative, de a îngriji bunurile rămase în cazarmă etc. Păsări sedentare = păsări care nu migrează în timpul iernii. Animale sedentare = animale nevertebrate care stau temporar în galerii pe care și le fac singure. – Din fr. sédentaire, lat. sedentarius.

DOOM

sedentár adj. m., pl. sedentári; f. sedentáră, pl. sedentáre

sedentarii
SEDENTÁR, -Ă, sedentari, -e, adj. (Despre oameni) Căruia nu-i place să umble, să facă mișcare, care stă mai mult acasă; (despre îndeletnicirile oamenilor) care se desfășoară într-un spațiu închis; care nu necesită mișcare, lipsit de mișcare. ♦ (Despre populații) Stabil. ◊ Parte sedentară = parte a unităților militare care rămâne în garnizoană în timp de război, având misiunea de a completa efectivele părții operative, de a îngriji bunurile rămase în cazarmă etc. Păsări sedentare = păsări care nu migrează în timpul iernii. Animale sedentare = animale nevertebrate care stau temporar în galerii pe care și le fac singure. – Din fr. sédentaire, lat. sedentarius.

DOOM

sedentár adj. m., pl. sedentári; f. sedentáră, pl. sedentáre

sedentarilor
SEDENTÁR, -Ă, sedentari, -e, adj. (Despre oameni) Căruia nu-i place să umble, să facă mișcare, care stă mai mult acasă; (despre îndeletnicirile oamenilor) care se desfășoară într-un spațiu închis; care nu necesită mișcare, lipsit de mișcare. ♦ (Despre populații) Stabil. ◊ Parte sedentară = parte a unităților militare care rămâne în garnizoană în timp de război, având misiunea de a completa efectivele părții operative, de a îngriji bunurile rămase în cazarmă etc. Păsări sedentare = păsări care nu migrează în timpul iernii. Animale sedentare = animale nevertebrate care stau temporar în galerii pe care și le fac singure. – Din fr. sédentaire, lat. sedentarius.

DOOM

sedentár adj. m., pl. sedentári; f. sedentáră, pl. sedentáre

sedentarism
SEDENTARÍSM s. n. Faptul de a fi sedentar; viață sedentară, lipsită de mișcare. – Sedentar + suf. -ism.

DOOM

sedentarísm s. n.

sedentarismul
SEDENTARÍSM s. n. Faptul de a fi sedentar; viață sedentară, lipsită de mișcare. – Sedentar + suf. -ism.

DOOM

sedentarísm s. n.

sedentarismului
SEDENTARÍSM s. n. Faptul de a fi sedentar; viață sedentară, lipsită de mișcare. – Sedentar + suf. -ism.

DOOM

sedentarísm s. n.

sedentaritate
SEDENTARITÁTE s. f. (Rar) Sedentarism. – Din fr. sédentarité.

sedentaritatea
SEDENTARITÁTE s. f. (Rar) Sedentarism. – Din fr. sédentarité.

sedentarități
SEDENTARITÁTE s. f. (Rar) Sedentarism. – Din fr. sédentarité.

sedentarității
SEDENTARITÁTE s. f. (Rar) Sedentarism. – Din fr. sédentarité.

sedentarul
SEDENTÁR, -Ă, sedentari, -e, adj. (Despre oameni) Căruia nu-i place să umble, să facă mișcare, care stă mai mult acasă; (despre îndeletnicirile oamenilor) care se desfășoară într-un spațiu închis; care nu necesită mișcare, lipsit de mișcare. ♦ (Despre populații) Stabil. ◊ Parte sedentară = parte a unităților militare care rămâne în garnizoană în timp de război, având misiunea de a completa efectivele părții operative, de a îngriji bunurile rămase în cazarmă etc. Păsări sedentare = păsări care nu migrează în timpul iernii. Animale sedentare = animale nevertebrate care stau temporar în galerii pe care și le fac singure. – Din fr. sédentaire, lat. sedentarius.

DOOM

sedentár adj. m., pl. sedentári; f. sedentáră, pl. sedentáre

sedentarului
SEDENTÁR, -Ă, sedentari, -e, adj. (Despre oameni) Căruia nu-i place să umble, să facă mișcare, care stă mai mult acasă; (despre îndeletnicirile oamenilor) care se desfășoară într-un spațiu închis; care nu necesită mișcare, lipsit de mișcare. ♦ (Despre populații) Stabil. ◊ Parte sedentară = parte a unităților militare care rămâne în garnizoană în timp de război, având misiunea de a completa efectivele părții operative, de a îngriji bunurile rămase în cazarmă etc. Păsări sedentare = păsări care nu migrează în timpul iernii. Animale sedentare = animale nevertebrate care stau temporar în galerii pe care și le fac singure. – Din fr. sédentaire, lat. sedentarius.

DOOM

sedentár adj. m., pl. sedentári; f. sedentáră, pl. sedentáre

sedez
SEDÁ, sedez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra sedative pentru a (se) calma, a (se) liniști. – Din lat. sedare.

DOOM

*sedá (a ~) vb., ind. prez. 3 sedeáză

sedeze
SEDÁ, sedez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra sedative pentru a (se) calma, a (se) liniști. – Din lat. sedare.

DOOM

*sedá (a ~) vb., ind. prez. 3 sedeáză

sedezi
SEDÁ, sedez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra sedative pentru a (se) calma, a (se) liniști. – Din lat. sedare.

DOOM

*sedá (a ~) vb., ind. prez. 3 sedeáză

sedii
SÉDIU, sedii, s. n. Clădire sau loc unde își are administrația și unde își desfășoară activitatea o instituție sau o organizație. ♦ Fig. Centru, focar. Sediul reflexelor. – Din it. sedio.

DOOM

sédiu [diu pron. diu] s. n., art. sédiul; pl. sédii, art. sédiile (-di-i-)

sediile
SÉDIU, sedii, s. n. Clădire sau loc unde își are administrația și unde își desfășoară activitatea o instituție sau o organizație. ♦ Fig. Centru, focar. Sediul reflexelor. – Din it. sedio.

DOOM

sédiu [diu pron. diu] s. n., art. sédiul; pl. sédii, art. sédiile (-di-i-)

sediilor
SÉDIU, sedii, s. n. Clădire sau loc unde își are administrația și unde își desfășoară activitatea o instituție sau o organizație. ♦ Fig. Centru, focar. Sediul reflexelor. – Din it. sedio.

DOOM

sédiu [diu pron. diu] s. n., art. sédiul; pl. sédii, art. sédiile (-di-i-)

sedila
SEDÍLĂ², sedile, s. f. Săculeț cu țesătură rară, în care se pune brânza la scurs. [Var.: (reg.) sădílă, sidílă s. f.] – Din bg., sb. sedilo.

DOOM

sedílă (semn diacritic) s. f., g.-d. art. sedílei; pl. sedíle

sedile
SEDÍLĂ², sedile, s. f. Săculeț cu țesătură rară, în care se pune brânza la scurs. [Var.: (reg.) sădílă, sidílă s. f.] – Din bg., sb. sedilo.

DOOM

sedílă (semn diacritic) s. f., g.-d. art. sedílei; pl. sedíle

sedilei
SEDÍLĂ², sedile, s. f. Săculeț cu țesătură rară, în care se pune brânza la scurs. [Var.: (reg.) sădílă, sidílă s. f.] – Din bg., sb. sedilo.

DOOM

sedílă (semn diacritic) s. f., g.-d. art. sedílei; pl. sedíle

sedilele
SEDÍLĂ², sedile, s. f. Săculeț cu țesătură rară, în care se pune brânza la scurs. [Var.: (reg.) sădílă, sidílă s. f.] – Din bg., sb. sedilo.

DOOM

sedílă (semn diacritic) s. f., g.-d. art. sedílei; pl. sedíle

sedilelor
SEDÍLĂ², sedile, s. f. Săculeț cu țesătură rară, în care se pune brânza la scurs. [Var.: (reg.) sădílă, sidílă s. f.] – Din bg., sb. sedilo.

DOOM

sedílă (semn diacritic) s. f., g.-d. art. sedílei; pl. sedíle

sediment
SEDIMÉNT, sedimente, s. n. 1. Depozit format prin depunerea substanțelor corpusculare solide dintr-o suspensie. 2. Acumulare, în general stratificată, de minerale și de resturi organice, depozitată la suprafața pământului; depozit de roci sedimentare. – Din fr. sediment, lat. sedimentum.

DOOM

sedimént s. n., pl. sediménte

sediment
SEDIMÉNT s.n. 1. Depozit format prin precipitarea particulelor solide aflate în suspensie într-un lichid. 2. (La pl.) Depozit de roci sedimentare. [Pl. -te, -turi. / < fr. sédiment, cf. lat. sedimentum < sedere – a fi așezat].

sedimenta
SEDIMENTÁ, pers. 3 sedimentează, vb. I. Refl. A se depune în straturi, a forma sedimente; a se lăsa la fund. – Din sediment.

DOOM

!sedimentá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sedimenteáză

sedimentar
SEDIMENTÁR, -Ă, sedimentari, -e, adj. Cu caracter de sediment (2); format prin sedimentare. Proces sedimentar = proces de formare a sedimentelor. Rocă sedimentară = rocă rezultată prin depunerea materialelor provenite în urma alterării sau dezagregării unor roci preexistente. – Din fr. sédimentaire.

DOOM

sedimentár adj. m., pl. sedimentári; f. sedimentáră, pl. sedimentáre

sedimentara
SEDIMENTÁR, -Ă, sedimentari, -e, adj. Cu caracter de sediment (2); format prin sedimentare. Proces sedimentar = proces de formare a sedimentelor. Rocă sedimentară = rocă rezultată prin depunerea materialelor provenite în urma alterării sau dezagregării unor roci preexistente. – Din fr. sédimentaire.

DOOM

sedimentár adj. m., pl. sedimentári; f. sedimentáră, pl. sedimentáre

sedimentare
SEDIMENTÁR, -Ă, sedimentari, -e, adj. Cu caracter de sediment (2); format prin sedimentare. Proces sedimentar = proces de formare a sedimentelor. Rocă sedimentară = rocă rezultată prin depunerea materialelor provenite în urma alterării sau dezagregării unor roci preexistente. – Din fr. sédimentaire.

DOOM

sedimentár adj. m., pl. sedimentári; f. sedimentáră, pl. sedimentáre

sedimentare
SEDIMENTÁȚIE, sedimentații, s. f. Sedimentare.- Din fr. sédimentation.

DOOM

sedimentáre s. f., g.-d. art. sedimentắrii; pl. sedimentắri

sedimentarea
SEDIMENTÁȚIE, sedimentații, s. f. Sedimentare.- Din fr. sédimentation.

DOOM

sedimentáre s. f., g.-d. art. sedimentắrii; pl. sedimentắri

sedimentarei
SEDIMENTÁR, -Ă, sedimentari, -e, adj. Cu caracter de sediment (2); format prin sedimentare. Proces sedimentar = proces de formare a sedimentelor. Rocă sedimentară = rocă rezultată prin depunerea materialelor provenite în urma alterării sau dezagregării unor roci preexistente. – Din fr. sédimentaire.

DOOM

sedimentár adj. m., pl. sedimentári; f. sedimentáră, pl. sedimentáre

sedimentarele
SEDIMENTÁR, -Ă, sedimentari, -e, adj. Cu caracter de sediment (2); format prin sedimentare. Proces sedimentar = proces de formare a sedimentelor. Rocă sedimentară = rocă rezultată prin depunerea materialelor provenite în urma alterării sau dezagregării unor roci preexistente. – Din fr. sédimentaire.

DOOM

sedimentár adj. m., pl. sedimentári; f. sedimentáră, pl. sedimentáre

sedimentarelor
SEDIMENTÁR, -Ă, sedimentari, -e, adj. Cu caracter de sediment (2); format prin sedimentare. Proces sedimentar = proces de formare a sedimentelor. Rocă sedimentară = rocă rezultată prin depunerea materialelor provenite în urma alterării sau dezagregării unor roci preexistente. – Din fr. sédimentaire.

DOOM

sedimentár adj. m., pl. sedimentári; f. sedimentáră, pl. sedimentáre

sedimentari
SEDIMENTÁR, -Ă, sedimentari, -e, adj. Cu caracter de sediment (2); format prin sedimentare. Proces sedimentar = proces de formare a sedimentelor. Rocă sedimentară = rocă rezultată prin depunerea materialelor provenite în urma alterării sau dezagregării unor roci preexistente. – Din fr. sédimentaire.

DOOM

sedimentár adj. m., pl. sedimentári; f. sedimentáră, pl. sedimentáre

sedimentarii
SEDIMENTÁR, -Ă, sedimentari, -e, adj. Cu caracter de sediment (2); format prin sedimentare. Proces sedimentar = proces de formare a sedimentelor. Rocă sedimentară = rocă rezultată prin depunerea materialelor provenite în urma alterării sau dezagregării unor roci preexistente. – Din fr. sédimentaire.

DOOM

sedimentár adj. m., pl. sedimentári; f. sedimentáră, pl. sedimentáre

sedimentarilor
SEDIMENTÁR, -Ă, sedimentari, -e, adj. Cu caracter de sediment (2); format prin sedimentare. Proces sedimentar = proces de formare a sedimentelor. Rocă sedimentară = rocă rezultată prin depunerea materialelor provenite în urma alterării sau dezagregării unor roci preexistente. – Din fr. sédimentaire.

DOOM

sedimentár adj. m., pl. sedimentári; f. sedimentáră, pl. sedimentáre

sedimentarul
SEDIMENTÁR, -Ă, sedimentari, -e, adj. Cu caracter de sediment (2); format prin sedimentare. Proces sedimentar = proces de formare a sedimentelor. Rocă sedimentară = rocă rezultată prin depunerea materialelor provenite în urma alterării sau dezagregării unor roci preexistente. – Din fr. sédimentaire.

DOOM

sedimentár adj. m., pl. sedimentári; f. sedimentáră, pl. sedimentáre

sedimentarului
SEDIMENTÁR, -Ă, sedimentari, -e, adj. Cu caracter de sediment (2); format prin sedimentare. Proces sedimentar = proces de formare a sedimentelor. Rocă sedimentară = rocă rezultată prin depunerea materialelor provenite în urma alterării sau dezagregării unor roci preexistente. – Din fr. sédimentaire.

DOOM

sedimentár adj. m., pl. sedimentári; f. sedimentáră, pl. sedimentáre

sedimentator
SEDIMENTATÓR s.n. Sedimentator de praf = aparat pentru luarea probelor de praf. [< sedimenta + -tor].

sedimentația
SEDIMENTÁȚIE, sedimentații, s. f. Sedimentare. – Din fr. sédimentation.

DOOM

sedimentáție (-ți-e) s. f., art. sedimentáția (-ți-a), g.-d. art. sedimentáției; pl. sedimentáții, art. sedimentáțiile (-ți-i-)

sedimentație
SEDIMENTÁȚIE, sedimentații, s. f. Sedimentare. – Din fr. sédimentation.

DOOM

sedimentáție (-ți-e) s. f., art. sedimentáția (-ți-a), g.-d. art. sedimentáției; pl. sedimentáții, art. sedimentáțiile (-ți-i-)

sedimentației
SEDIMENTÁȚIE, sedimentații, s. f. Sedimentare. – Din fr. sédimentation.

DOOM

sedimentáție (-ți-e) s. f., art. sedimentáția (-ți-a), g.-d. art. sedimentáției; pl. sedimentáții, art. sedimentáțiile (-ți-i-)

sedimentații
SEDIMENTÁȚIE, sedimentații, s. f. Sedimentare. – Din fr. sédimentation.

DOOM

sedimentáție (-ți-e) s. f., art. sedimentáția (-ți-a), g.-d. art. sedimentáției; pl. sedimentáții, art. sedimentáțiile (-ți-i-)

sedimentațiile
SEDIMENTÁȚIE, sedimentații, s. f. Sedimentare. – Din fr. sédimentation.

DOOM

sedimentáție (-ți-e) s. f., art. sedimentáția (-ți-a), g.-d. art. sedimentáției; pl. sedimentáții, art. sedimentáțiile (-ți-i-)

sedimentațiilor
SEDIMENTÁȚIE, sedimentații, s. f. Sedimentare. – Din fr. sédimentation.

DOOM

sedimentáție (-ți-e) s. f., art. sedimentáția (-ți-a), g.-d. art. sedimentáției; pl. sedimentáții, art. sedimentáțiile (-ți-i-)

sedimentațiune
SEDIMENTAȚIÚNE s.f. v. sedimentație.

sedimente
SEDIMÉNT, sedimente, s. n. 1. Depozit format prin depunerea substanțelor corpusculare solide dintr-o suspensie. 2. Acumulare, în general stratificată, de minerale și de resturi organice, depozitată la suprafața pământului; depozit de roci sedimentare. – Din fr. sediment, lat. sedimentum.

DOOM

sedimént s. n., pl. sediménte

sedimentele
SEDIMÉNT, sedimente, s. n. 1. Depozit format prin depunerea substanțelor corpusculare solide dintr-o suspensie. 2. Acumulare, în general stratificată, de minerale și de resturi organice, depozitată la suprafața pământului; depozit de roci sedimentare. – Din fr. sediment, lat. sedimentum.

DOOM

sedimént s. n., pl. sediménte

sedimentelor
SEDIMÉNT, sedimente, s. n. 1. Depozit format prin depunerea substanțelor corpusculare solide dintr-o suspensie. 2. Acumulare, în general stratificată, de minerale și de resturi organice, depozitată la suprafața pământului; depozit de roci sedimentare. – Din fr. sediment, lat. sedimentum.

DOOM

sedimént s. n., pl. sediménte

sedimentogeneza
SEDIMENTOGENÉZĂ s.f. Depunere de diferite fracțiuni de roci rezultate din eroziunea litosferei. [Cf. lat. sedimentum – sediment, gr. genesis – geneză].

sedimentogeneze
SEDIMENTOGENÉZĂ s.f. Depunere de diferite fracțiuni de roci rezultate din eroziunea litosferei. [Cf. lat. sedimentum – sediment, gr. genesis – geneză].

sedimentogenezei
SEDIMENTOGENÉZĂ s.f. Depunere de diferite fracțiuni de roci rezultate din eroziunea litosferei. [Cf. lat. sedimentum – sediment, gr. genesis – geneză].

sedimentogenezele
SEDIMENTOGENÉZĂ s.f. Depunere de diferite fracțiuni de roci rezultate din eroziunea litosferei. [Cf. lat. sedimentum – sediment, gr. genesis – geneză].

sedimentogenezelor
SEDIMENTOGENÉZĂ s.f. Depunere de diferite fracțiuni de roci rezultate din eroziunea litosferei. [Cf. lat. sedimentum – sediment, gr. genesis – geneză].

sedimentologia
SEDIMENTOLOGÍE s. f. Parte a geologiei care studiază modul de formare a sedimentelor și a rocilor sedimentare. – Din fr. sédimentologie.

DOOM

sedimentologíe s. f., art. sedimentología, g.-d. sedimentologíi, art. sedimentologíei

sedimentologie
SEDIMENTOLOGÍE s. f. Parte a geologiei care studiază modul de formare a sedimentelor și a rocilor sedimentare. – Din fr. sédimentologie.

DOOM

sedimentologíe s. f., art. sedimentología, g.-d. sedimentologíi, art. sedimentologíei

sedimentologiei
SEDIMENTOLOGÍE s. f. Parte a geologiei care studiază modul de formare a sedimentelor și a rocilor sedimentare. – Din fr. sédimentologie.

DOOM

sedimentologíe s. f., art. sedimentología, g.-d. sedimentologíi, art. sedimentologíei

sedimentologii
SEDIMENTOLOGÍE s. f. Parte a geologiei care studiază modul de formare a sedimentelor și a rocilor sedimentare. – Din fr. sédimentologie.

DOOM

sedimentologíe s. f., art. sedimentología, g.-d. sedimentologíi, art. sedimentologíei

sedimentometria
SEDIMENTOMETRÍE, sedimentometrii, s. f. (Fiz.) Metodă de determinare a dimensiunilor particulelor dintr-un amestec, bazată pe măsurarea vitezei de sedimentare. – Din fr. sédimentométrie.

sedimentometrie
SEDIMENTOMETRÍE, sedimentometrii, s. f. (Fiz.) Metodă de determinare a dimensiunilor particulelor dintr-un amestec, bazată pe măsurarea vitezei de sedimentare. – Din fr. sédimentométrie.

sedimentometriei
SEDIMENTOMETRÍE, sedimentometrii, s. f. (Fiz.) Metodă de determinare a dimensiunilor particulelor dintr-un amestec, bazată pe măsurarea vitezei de sedimentare. – Din fr. sédimentométrie.

sedimentometrii
SEDIMENTOMETRÍE, sedimentometrii, s. f. (Fiz.) Metodă de determinare a dimensiunilor particulelor dintr-un amestec, bazată pe măsurarea vitezei de sedimentare. – Din fr. sédimentométrie.

sedimentometriile
SEDIMENTOMETRÍE, sedimentometrii, s. f. (Fiz.) Metodă de determinare a dimensiunilor particulelor dintr-un amestec, bazată pe măsurarea vitezei de sedimentare. – Din fr. sédimentométrie.

sedimentometriilor
SEDIMENTOMETRÍE, sedimentometrii, s. f. (Fiz.) Metodă de determinare a dimensiunilor particulelor dintr-un amestec, bazată pe măsurarea vitezei de sedimentare. – Din fr. sédimentométrie.

sedimentul
SEDIMÉNT, sedimente, s. n. 1. Depozit format prin depunerea substanțelor corpusculare solide dintr-o suspensie. 2. Acumulare, în general stratificată, de minerale și de resturi organice, depozitată la suprafața pământului; depozit de roci sedimentare. – Din fr. sediment, lat. sedimentum.

DOOM

sedimént s. n., pl. sediménte

sedimentului
SEDIMÉNT, sedimente, s. n. 1. Depozit format prin depunerea substanțelor corpusculare solide dintr-o suspensie. 2. Acumulare, în general stratificată, de minerale și de resturi organice, depozitată la suprafața pământului; depozit de roci sedimentare. – Din fr. sediment, lat. sedimentum.

DOOM

sedimént s. n., pl. sediménte

sedimentări
SEDIMENTÁȚIE, sedimentații, s. f. Sedimentare.- Din fr. sédimentation.

DOOM

sedimentáre s. f., g.-d. art. sedimentắrii; pl. sedimentắri

sedimentării
SEDIMENTÁȚIE, sedimentații, s. f. Sedimentare.- Din fr. sédimentation.

DOOM

sedimentáre s. f., g.-d. art. sedimentắrii; pl. sedimentắri

sedimentările
SEDIMENTÁȚIE, sedimentații, s. f. Sedimentare.- Din fr. sédimentation.

DOOM

sedimentáre s. f., g.-d. art. sedimentắrii; pl. sedimentắri

sedimentărilor
SEDIMENTÁȚIE, sedimentații, s. f. Sedimentare.- Din fr. sédimentation.

DOOM

sedimentáre s. f., g.-d. art. sedimentắrii; pl. sedimentắri

sediu
SÉDIU, sedii, s. n. Clădire sau loc unde își are administrația și unde își desfășoară activitatea o instituție sau o organizație. ♦ Fig. Centru, focar. Sediul reflexelor. – Din it. sedio.

DOOM

sédiu [diu pron. diu] s. n., art. sédiul; pl. sédii, art. sédiile (-di-i-)

sediul
SÉDIU, sedii, s. n. Clădire sau loc unde își are administrația și unde își desfășoară activitatea o instituție sau o organizație. ♦ Fig. Centru, focar. Sediul reflexelor. – Din it. sedio.

DOOM

sédiu [diu pron. diu] s. n., art. sédiul; pl. sédii, art. sédiile (-di-i-)

sediului
SÉDIU, sedii, s. n. Clădire sau loc unde își are administrația și unde își desfășoară activitatea o instituție sau o organizație. ♦ Fig. Centru, focar. Sediul reflexelor. – Din it. sedio.

DOOM

sédiu [diu pron. diu] s. n., art. sédiul; pl. sédii, art. sédiile (-di-i-)

sedițioasa
SEDIȚIÓS, -OÁSĂ, sedițioși, -oase, adj. (Livr.) Care se revoltă împotriva unei autorități, care îndeamnă la răzvrătire, înclinat către răzvrătire, de răzvrătire. Strigăte sedițioase. [Pr.: -ți-os] – Din fr. séditieux, lat. seditiosus.

DOOM

sedițiós (livr.) (-ți-os) adj. m., pl. sedițióși; f. sedițioásă, pl. sedițioáse

sedițioase
SEDIȚIÓS, -OÁSĂ, sedițioși, -oase, adj. (Livr.) Care se revoltă împotriva unei autorități, care îndeamnă la răzvrătire, înclinat către răzvrătire, de răzvrătire. Strigăte sedițioase. [Pr.: -ți-os] – Din fr. séditieux, lat. seditiosus.

DOOM

sedițiós (livr.) (-ți-os) adj. m., pl. sedițióși; f. sedițioásă, pl. sedițioáse

sedițioasei
SEDIȚIÓS, -OÁSĂ, sedițioși, -oase, adj. (Livr.) Care se revoltă împotriva unei autorități, care îndeamnă la răzvrătire, înclinat către răzvrătire, de răzvrătire. Strigăte sedițioase. [Pr.: -ți-os] – Din fr. séditieux, lat. seditiosus.

DOOM

sedițiós (livr.) (-ți-os) adj. m., pl. sedițióși; f. sedițioásă, pl. sedițioáse

sedițioasele
SEDIȚIÓS, -OÁSĂ, sedițioși, -oase, adj. (Livr.) Care se revoltă împotriva unei autorități, care îndeamnă la răzvrătire, înclinat către răzvrătire, de răzvrătire. Strigăte sedițioase. [Pr.: -ți-os] – Din fr. séditieux, lat. seditiosus.

DOOM

sedițiós (livr.) (-ți-os) adj. m., pl. sedițióși; f. sedițioásă, pl. sedițioáse

sedițioaselor
SEDIȚIÓS, -OÁSĂ, sedițioși, -oase, adj. (Livr.) Care se revoltă împotriva unei autorități, care îndeamnă la răzvrătire, înclinat către răzvrătire, de răzvrătire. Strigăte sedițioase. [Pr.: -ți-os] – Din fr. séditieux, lat. seditiosus.

DOOM

sedițiós (livr.) (-ți-os) adj. m., pl. sedițióși; f. sedițioásă, pl. sedițioáse

sedițios
SEDIȚIÓS, -OÁSĂ, sedițioși, -oase, adj. (Livr.) Care se revoltă împotriva unei autorități, care îndeamnă la răzvrătire, înclinat către răzvrătire, de răzvrătire. Strigăte sedițioase. [Pr.: -ți-os] – Din fr. séditieux, lat. seditiosus.

DOOM

sedițiós (livr.) (-ți-os) adj. m., pl. sedițióși; f. sedițioásă, pl. sedițioáse

sedițiosul
SEDIȚIÓS, -OÁSĂ, sedițioși, -oase, adj. (Livr.) Care se revoltă împotriva unei autorități, care îndeamnă la răzvrătire, înclinat către răzvrătire, de răzvrătire. Strigăte sedițioase. [Pr.: -ți-os] – Din fr. séditieux, lat. seditiosus.

DOOM

sedițiós (livr.) (-ți-os) adj. m., pl. sedițióși; f. sedițioásă, pl. sedițioáse

sedițiosului
SEDIȚIÓS, -OÁSĂ, sedițioși, -oase, adj. (Livr.) Care se revoltă împotriva unei autorități, care îndeamnă la răzvrătire, înclinat către răzvrătire, de răzvrătire. Strigăte sedițioase. [Pr.: -ți-os] – Din fr. séditieux, lat. seditiosus.

DOOM

sedițiós (livr.) (-ți-os) adj. m., pl. sedițióși; f. sedițioásă, pl. sedițioáse

sedițioși
SEDIȚIÓS, -OÁSĂ, sedițioși, -oase, adj. (Livr.) Care se revoltă împotriva unei autorități, care îndeamnă la răzvrătire, înclinat către răzvrătire, de răzvrătire. Strigăte sedițioase. [Pr.: -ți-os] – Din fr. séditieux, lat. seditiosus.

DOOM

sedițiós (livr.) (-ți-os) adj. m., pl. sedițióși; f. sedițioásă, pl. sedițioáse

sedițioșii
SEDIȚIÓS, -OÁSĂ, sedițioși, -oase, adj. (Livr.) Care se revoltă împotriva unei autorități, care îndeamnă la răzvrătire, înclinat către răzvrătire, de răzvrătire. Strigăte sedițioase. [Pr.: -ți-os] – Din fr. séditieux, lat. seditiosus.

DOOM

sedițiós (livr.) (-ți-os) adj. m., pl. sedițióși; f. sedițioásă, pl. sedițioáse

sedițioșilor
SEDIȚIÓS, -OÁSĂ, sedițioși, -oase, adj. (Livr.) Care se revoltă împotriva unei autorități, care îndeamnă la răzvrătire, înclinat către răzvrătire, de răzvrătire. Strigăte sedițioase. [Pr.: -ți-os] – Din fr. séditieux, lat. seditiosus.

DOOM

sedițiós (livr.) (-ți-os) adj. m., pl. sedițióși; f. sedițioásă, pl. sedițioáse

sedițiune
SEDIȚIÚNE, sedițiuni, s. f. (Livr.) Răzvrătire, revoltă, răscoală. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. sédition, lat. seditio, -onis.

DOOM

sedițiúne (livr.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. sedițiúnii; pl. sedițiúni

sedițiunea
SEDIȚIÚNE, sedițiuni, s. f. (Livr.) Răzvrătire, revoltă, răscoală. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. sédition, lat. seditio, -onis.

DOOM

sedițiúne (livr.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. sedițiúnii; pl. sedițiúni

sedițiuni
SEDIȚIÚNE, sedițiuni, s. f. (Livr.) Răzvrătire, revoltă, răscoală. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. sédition, lat. seditio, -onis.

DOOM

sedițiúne (livr.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. sedițiúnii; pl. sedițiúni

sedițiunii
SEDIȚIÚNE, sedițiuni, s. f. (Livr.) Răzvrătire, revoltă, răscoală. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. sédition, lat. seditio, -onis.

DOOM

sedițiúne (livr.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. sedițiúnii; pl. sedițiúni

sedițiunile
SEDIȚIÚNE, sedițiuni, s. f. (Livr.) Răzvrătire, revoltă, răscoală. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. sédition, lat. seditio, -onis.

DOOM

sedițiúne (livr.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. sedițiúnii; pl. sedițiúni

sedițiunilor
SEDIȚIÚNE, sedițiuni, s. f. (Livr.) Răzvrătire, revoltă, răscoală. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. sédition, lat. seditio, -onis.

DOOM

sedițiúne (livr.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. sedițiúnii; pl. sedițiúni

sedrie
SÉDRIE, sedrii, s. f. (Transilv.; în vechea organizare administrativă, în expr.) Sedrie orfanală = instanță specială pentru administrarea averii minorilor orfani și pentru rezolvarea chestiunilor tutelare.

sedu
SEDÚCE, sedúc, vb. III. Tranz. 1. A incita, a captiva, a subjuga, a cuceri prin farmecul vorbelor, prin purtare etc. 2. (Despre bărbați) A abuza de buna-credință a unei femei sau a unei minore, ademenind-o și determinând-o să întrețină relații sexuale, cu promisiuni înșelătoare; a ademeni; a înșela, a amăgi; a corupe. – Din lat. seducere. Cf. fr. séduire.

DOOM

sedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sedúc, 1 pl. seducem, 2 pl. seduceți; imper. 2 sg. sedu, neg. nu seduce; part. sedus

seduc
SEDÚCE, sedúc, vb. III. Tranz. 1. A incita, a captiva, a subjuga, a cuceri prin farmecul vorbelor, prin purtare etc. 2. (Despre bărbați) A abuza de buna-credință a unei femei sau a unei minore, ademenind-o și determinând-o să întrețină relații sexuale, cu promisiuni înșelătoare; a ademeni; a înșela, a amăgi; a corupe. – Din lat. seducere. Cf. fr. séduire.

DOOM

sedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sedúc, 1 pl. seducem, 2 pl. seduceți; imper. 2 sg. sedu, neg. nu seduce; part. sedus

seduce
SEDÚCE, sedúc, vb. III. Tranz. 1. A incita, a captiva, a subjuga, a cuceri prin farmecul vorbelor, prin purtare etc. 2. (Despre bărbați) A abuza de buna-credință a unei femei sau a unei minore, ademenind-o și determinând-o să întrețină relații sexuale, cu promisiuni înșelătoare; a ademeni; a înșela, a amăgi; a corupe. – Din lat. seducere. Cf. fr. séduire.

DOOM

sedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sedúc, 1 pl. seducem, 2 pl. seduceți; imper. 2 sg. sedu, neg. nu seduce; part. sedus

seducea
SEDÚCE, sedúc, vb. III. Tranz. 1. A incita, a captiva, a subjuga, a cuceri prin farmecul vorbelor, prin purtare etc. 2. (Despre bărbați) A abuza de buna-credință a unei femei sau a unei minore, ademenind-o și determinând-o să întrețină relații sexuale, cu promisiuni înșelătoare; a ademeni; a înșela, a amăgi; a corupe. – Din lat. seducere. Cf. fr. séduire.

DOOM

sedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sedúc, 1 pl. seducem, 2 pl. seduceți; imper. 2 sg. sedu, neg. nu seduce; part. sedus

seduceai
SEDÚCE, sedúc, vb. III. Tranz. 1. A incita, a captiva, a subjuga, a cuceri prin farmecul vorbelor, prin purtare etc. 2. (Despre bărbați) A abuza de buna-credință a unei femei sau a unei minore, ademenind-o și determinând-o să întrețină relații sexuale, cu promisiuni înșelătoare; a ademeni; a înșela, a amăgi; a corupe. – Din lat. seducere. Cf. fr. séduire.

DOOM

sedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sedúc, 1 pl. seducem, 2 pl. seduceți; imper. 2 sg. sedu, neg. nu seduce; part. sedus

seduceam
SEDÚCE, sedúc, vb. III. Tranz. 1. A incita, a captiva, a subjuga, a cuceri prin farmecul vorbelor, prin purtare etc. 2. (Despre bărbați) A abuza de buna-credință a unei femei sau a unei minore, ademenind-o și determinând-o să întrețină relații sexuale, cu promisiuni înșelătoare; a ademeni; a înșela, a amăgi; a corupe. – Din lat. seducere. Cf. fr. séduire.

DOOM

sedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sedúc, 1 pl. seducem, 2 pl. seduceți; imper. 2 sg. sedu, neg. nu seduce; part. sedus

seduceau
SEDÚCE, sedúc, vb. III. Tranz. 1. A incita, a captiva, a subjuga, a cuceri prin farmecul vorbelor, prin purtare etc. 2. (Despre bărbați) A abuza de buna-credință a unei femei sau a unei minore, ademenind-o și determinând-o să întrețină relații sexuale, cu promisiuni înșelătoare; a ademeni; a înșela, a amăgi; a corupe. – Din lat. seducere. Cf. fr. séduire.

DOOM

sedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sedúc, 1 pl. seducem, 2 pl. seduceți; imper. 2 sg. sedu, neg. nu seduce; part. sedus

seduceați
SEDÚCE, sedúc, vb. III. Tranz. 1. A incita, a captiva, a subjuga, a cuceri prin farmecul vorbelor, prin purtare etc. 2. (Despre bărbați) A abuza de buna-credință a unei femei sau a unei minore, ademenind-o și determinând-o să întrețină relații sexuale, cu promisiuni înșelătoare; a ademeni; a înșela, a amăgi; a corupe. – Din lat. seducere. Cf. fr. séduire.

DOOM

sedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sedúc, 1 pl. seducem, 2 pl. seduceți; imper. 2 sg. sedu, neg. nu seduce; part. sedus

seducem
SEDÚCE, sedúc, vb. III. Tranz. 1. A incita, a captiva, a subjuga, a cuceri prin farmecul vorbelor, prin purtare etc. 2. (Despre bărbați) A abuza de buna-credință a unei femei sau a unei minore, ademenind-o și determinând-o să întrețină relații sexuale, cu promisiuni înșelătoare; a ademeni; a înșela, a amăgi; a corupe. – Din lat. seducere. Cf. fr. séduire.

DOOM

sedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sedúc, 1 pl. seducem, 2 pl. seduceți; imper. 2 sg. sedu, neg. nu seduce; part. sedus

seducere
SEDÚCE, sedúc, vb. III. Tranz. 1. A incita, a captiva, a subjuga, a cuceri prin farmecul vorbelor, prin purtare etc. 2. (Despre bărbați) A abuza de buna-credință a unei femei sau a unei minore, ademenind-o și determinând-o să întrețină relații sexuale, cu promisiuni înșelătoare; a ademeni; a înșela, a amăgi; a corupe. – Din lat. seducere. Cf. fr. séduire.

DOOM

sedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sedúc, 1 pl. seducem, 2 pl. seduceți; imper. 2 sg. sedu, neg. nu seduce; part. sedus

seducere
SEDÚCERE, seduceri, s. f. Faptul de a seduce; seducție. – V. seduce.

DOOM

sedúcere s. f., g.-d. art. sedúcerii; pl. sedúceri

seducerea
SEDÚCERE, seduceri, s. f. Faptul de a seduce; seducție. – V. seduce.

DOOM

sedúcere s. f., g.-d. art. sedúcerii; pl. sedúceri

seduceri
SEDÚCERE, seduceri, s. f. Faptul de a seduce; seducție. – V. seduce.

DOOM

sedúcere s. f., g.-d. art. sedúcerii; pl. sedúceri

seducerii
SEDÚCERE, seduceri, s. f. Faptul de a seduce; seducție. – V. seduce.

DOOM

sedúcere s. f., g.-d. art. sedúcerii; pl. sedúceri

seducerile
SEDÚCERE, seduceri, s. f. Faptul de a seduce; seducție. – V. seduce.

DOOM

sedúcere s. f., g.-d. art. sedúcerii; pl. sedúceri

seducerilor
SEDÚCERE, seduceri, s. f. Faptul de a seduce; seducție. – V. seduce.

DOOM

sedúcere s. f., g.-d. art. sedúcerii; pl. sedúceri

seduceți
SEDÚCE, sedúc, vb. III. Tranz. 1. A incita, a captiva, a subjuga, a cuceri prin farmecul vorbelor, prin purtare etc. 2. (Despre bărbați) A abuza de buna-credință a unei femei sau a unei minore, ademenind-o și determinând-o să întrețină relații sexuale, cu promisiuni înșelătoare; a ademeni; a înșela, a amăgi; a corupe. – Din lat. seducere. Cf. fr. séduire.

DOOM

sedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sedúc, 1 pl. seducem, 2 pl. seduceți; imper. 2 sg. sedu, neg. nu seduce; part. sedus

seduci
SEDÚCE, sedúc, vb. III. Tranz. 1. A incita, a captiva, a subjuga, a cuceri prin farmecul vorbelor, prin purtare etc. 2. (Despre bărbați) A abuza de buna-credință a unei femei sau a unei minore, ademenind-o și determinând-o să întrețină relații sexuale, cu promisiuni înșelătoare; a ademeni; a înșela, a amăgi; a corupe. – Din lat. seducere. Cf. fr. séduire.

DOOM

sedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sedúc, 1 pl. seducem, 2 pl. seduceți; imper. 2 sg. sedu, neg. nu seduce; part. sedus

seducând
SEDÚCE, sedúc, vb. III. Tranz. 1. A incita, a captiva, a subjuga, a cuceri prin farmecul vorbelor, prin purtare etc. 2. (Despre bărbați) A abuza de buna-credință a unei femei sau a unei minore, ademenind-o și determinând-o să întrețină relații sexuale, cu promisiuni înșelătoare; a ademeni; a înșela, a amăgi; a corupe. – Din lat. seducere. Cf. fr. séduire.

DOOM

sedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sedúc, 1 pl. seducem, 2 pl. seduceți; imper. 2 sg. sedu, neg. nu seduce; part. sedus

seducînd
SEDÚCE, sedúc, vb. III. Tranz. 1. A incita, a captiva, a subjuga, a cuceri prin farmecul vorbelor, prin purtare etc. 2. (Despre bărbați) A abuza de buna-credință a unei femei sau a unei minore, ademenind-o și determinând-o să întrețină relații sexuale, cu promisiuni înșelătoare; a ademeni; a înșela, a amăgi; a corupe. – Din lat. seducere. Cf. fr. séduire.

DOOM

sedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sedúc, 1 pl. seducem, 2 pl. seduceți; imper. 2 sg. sedu, neg. nu seduce; part. sedus

seducă
SEDÚCE, sedúc, vb. III. Tranz. 1. A incita, a captiva, a subjuga, a cuceri prin farmecul vorbelor, prin purtare etc. 2. (Despre bărbați) A abuza de buna-credință a unei femei sau a unei minore, ademenind-o și determinând-o să întrețină relații sexuale, cu promisiuni înșelătoare; a ademeni; a înșela, a amăgi; a corupe. – Din lat. seducere. Cf. fr. séduire.

DOOM

sedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sedúc, 1 pl. seducem, 2 pl. seduceți; imper. 2 sg. sedu, neg. nu seduce; part. sedus

seducătoare
SEDUCĂTÓR, -OÁRE, seducători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care seduce, incită, captivează prin aspect, prin fel de a fi etc.; (persoană) fermecătoare, încântătoare. 2. S. m. Bărbat care abuzează de buna-credință a femeilor, ademenindu-le și seducându-le cu promisiuni înșelătoare; ademenitor, înșelător. – Seduce + suf. -ător.

DOOM

seducătór adj. m., s. m., pl. seducătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. seducătoáre

seducătoare
SEDUCĂTÓR, -OÁRE, seducători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care seduce, incită, captivează prin aspect, prin fel de a fi etc.; (persoană) fermecătoare, încântătoare. 2. S. m. Bărbat care abuzează de buna-credință a femeilor, ademenindu-le și seducându-le cu promisiuni înșelătoare; ademenitor, înșelător. – Seduce + suf. -ător.

DOOM

seducătór adj. m., s. m., pl. seducătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. seducătoáre

seducătoarea
SEDUCĂTÓR, -OÁRE, seducători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care seduce, incită, captivează prin aspect, prin fel de a fi etc.; (persoană) fermecătoare, încântătoare. 2. S. m. Bărbat care abuzează de buna-credință a femeilor, ademenindu-le și seducându-le cu promisiuni înșelătoare; ademenitor, înșelător. – Seduce + suf. -ător.

DOOM

seducătór adj. m., s. m., pl. seducătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. seducătoáre

seducătoarea
SEDUCĂTÓR, -OÁRE, seducători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care seduce, incită, captivează prin aspect, prin fel de a fi etc.; (persoană) fermecătoare, încântătoare. 2. S. m. Bărbat care abuzează de buna-credință a femeilor, ademenindu-le și seducându-le cu promisiuni înșelătoare; ademenitor, înșelător. – Seduce + suf. -ător.

DOOM

seducătór adj. m., s. m., pl. seducătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. seducătoáre

seducătoarei
SEDUCĂTÓR, -OÁRE, seducători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care seduce, incită, captivează prin aspect, prin fel de a fi etc.; (persoană) fermecătoare, încântătoare. 2. S. m. Bărbat care abuzează de buna-credință a femeilor, ademenindu-le și seducându-le cu promisiuni înșelătoare; ademenitor, înșelător. – Seduce + suf. -ător.

DOOM

seducătór adj. m., s. m., pl. seducătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. seducătoáre

seducătoarei
SEDUCĂTÓR, -OÁRE, seducători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care seduce, incită, captivează prin aspect, prin fel de a fi etc.; (persoană) fermecătoare, încântătoare. 2. S. m. Bărbat care abuzează de buna-credință a femeilor, ademenindu-le și seducându-le cu promisiuni înșelătoare; ademenitor, înșelător. – Seduce + suf. -ător.

DOOM

seducătór adj. m., s. m., pl. seducătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. seducătoáre

seducătoarele
SEDUCĂTÓR, -OÁRE, seducători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care seduce, incită, captivează prin aspect, prin fel de a fi etc.; (persoană) fermecătoare, încântătoare. 2. S. m. Bărbat care abuzează de buna-credință a femeilor, ademenindu-le și seducându-le cu promisiuni înșelătoare; ademenitor, înșelător. – Seduce + suf. -ător.

DOOM

seducătór adj. m., s. m., pl. seducătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. seducătoáre

seducătoarele
SEDUCĂTÓR, -OÁRE, seducători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care seduce, incită, captivează prin aspect, prin fel de a fi etc.; (persoană) fermecătoare, încântătoare. 2. S. m. Bărbat care abuzează de buna-credință a femeilor, ademenindu-le și seducându-le cu promisiuni înșelătoare; ademenitor, înșelător. – Seduce + suf. -ător.

DOOM

seducătór adj. m., s. m., pl. seducătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. seducătoáre

seducătoarelor
SEDUCĂTÓR, -OÁRE, seducători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care seduce, incită, captivează prin aspect, prin fel de a fi etc.; (persoană) fermecătoare, încântătoare. 2. S. m. Bărbat care abuzează de buna-credință a femeilor, ademenindu-le și seducându-le cu promisiuni înșelătoare; ademenitor, înșelător. – Seduce + suf. -ător.

DOOM

seducătór adj. m., s. m., pl. seducătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. seducătoáre

seducătoarelor
SEDUCĂTÓR, -OÁRE, seducători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care seduce, incită, captivează prin aspect, prin fel de a fi etc.; (persoană) fermecătoare, încântătoare. 2. S. m. Bărbat care abuzează de buna-credință a femeilor, ademenindu-le și seducându-le cu promisiuni înșelătoare; ademenitor, înșelător. – Seduce + suf. -ător.

DOOM

seducătór adj. m., s. m., pl. seducătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. seducătoáre

seducător
SEDUCĂTÓR, -OÁRE, seducători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care seduce, incită, captivează prin aspect, prin fel de a fi etc.; (persoană) fermecătoare, încântătoare. 2. S. m. Bărbat care abuzează de buna-credință a femeilor, ademenindu-le și seducându-le cu promisiuni înșelătoare; ademenitor, înșelător. – Seduce + suf. -ător.

DOOM

seducătór adj. m., s. m., pl. seducătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. seducătoáre

seducător
SEDUCĂTÓR, -OÁRE, seducători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care seduce, incită, captivează prin aspect, prin fel de a fi etc.; (persoană) fermecătoare, încântătoare. 2. S. m. Bărbat care abuzează de buna-credință a femeilor, ademenindu-le și seducându-le cu promisiuni înșelătoare; ademenitor, înșelător. – Seduce + suf. -ător.

DOOM

seducătór adj. m., s. m., pl. seducătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. seducătoáre

seducători
SEDUCĂTÓR, -OÁRE, seducători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care seduce, incită, captivează prin aspect, prin fel de a fi etc.; (persoană) fermecătoare, încântătoare. 2. S. m. Bărbat care abuzează de buna-credință a femeilor, ademenindu-le și seducându-le cu promisiuni înșelătoare; ademenitor, înșelător. – Seduce + suf. -ător.

DOOM

seducătór adj. m., s. m., pl. seducătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. seducătoáre

seducători
SEDUCĂTÓR, -OÁRE, seducători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care seduce, incită, captivează prin aspect, prin fel de a fi etc.; (persoană) fermecătoare, încântătoare. 2. S. m. Bărbat care abuzează de buna-credință a femeilor, ademenindu-le și seducându-le cu promisiuni înșelătoare; ademenitor, înșelător. – Seduce + suf. -ător.

DOOM

seducătór adj. m., s. m., pl. seducătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. seducătoáre

seducătorii
SEDUCĂTÓR, -OÁRE, seducători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care seduce, incită, captivează prin aspect, prin fel de a fi etc.; (persoană) fermecătoare, încântătoare. 2. S. m. Bărbat care abuzează de buna-credință a femeilor, ademenindu-le și seducându-le cu promisiuni înșelătoare; ademenitor, înșelător. – Seduce + suf. -ător.

DOOM

seducătór adj. m., s. m., pl. seducătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. seducătoáre

seducătorii
SEDUCĂTÓR, -OÁRE, seducători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care seduce, incită, captivează prin aspect, prin fel de a fi etc.; (persoană) fermecătoare, încântătoare. 2. S. m. Bărbat care abuzează de buna-credință a femeilor, ademenindu-le și seducându-le cu promisiuni înșelătoare; ademenitor, înșelător. – Seduce + suf. -ător.

DOOM

seducătór adj. m., s. m., pl. seducătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. seducătoáre

seducătorilor
SEDUCĂTÓR, -OÁRE, seducători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care seduce, incită, captivează prin aspect, prin fel de a fi etc.; (persoană) fermecătoare, încântătoare. 2. S. m. Bărbat care abuzează de buna-credință a femeilor, ademenindu-le și seducându-le cu promisiuni înșelătoare; ademenitor, înșelător. – Seduce + suf. -ător.

DOOM

seducătór adj. m., s. m., pl. seducătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. seducătoáre

seducătorilor
SEDUCĂTÓR, -OÁRE, seducători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care seduce, incită, captivează prin aspect, prin fel de a fi etc.; (persoană) fermecătoare, încântătoare. 2. S. m. Bărbat care abuzează de buna-credință a femeilor, ademenindu-le și seducându-le cu promisiuni înșelătoare; ademenitor, înșelător. – Seduce + suf. -ător.

DOOM

seducătór adj. m., s. m., pl. seducătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. seducătoáre

seducătorul
SEDUCĂTÓR, -OÁRE, seducători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care seduce, incită, captivează prin aspect, prin fel de a fi etc.; (persoană) fermecătoare, încântătoare. 2. S. m. Bărbat care abuzează de buna-credință a femeilor, ademenindu-le și seducându-le cu promisiuni înșelătoare; ademenitor, înșelător. – Seduce + suf. -ător.

DOOM

seducătór adj. m., s. m., pl. seducătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. seducătoáre

seducătorul
SEDUCĂTÓR, -OÁRE, seducători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care seduce, incită, captivează prin aspect, prin fel de a fi etc.; (persoană) fermecătoare, încântătoare. 2. S. m. Bărbat care abuzează de buna-credință a femeilor, ademenindu-le și seducându-le cu promisiuni înșelătoare; ademenitor, înșelător. – Seduce + suf. -ător.

DOOM

seducătór adj. m., s. m., pl. seducătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. seducătoáre

seducătorului
SEDUCĂTÓR, -OÁRE, seducători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care seduce, incită, captivează prin aspect, prin fel de a fi etc.; (persoană) fermecătoare, încântătoare. 2. S. m. Bărbat care abuzează de buna-credință a femeilor, ademenindu-le și seducându-le cu promisiuni înșelătoare; ademenitor, înșelător. – Seduce + suf. -ător.

DOOM

seducătór adj. m., s. m., pl. seducătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. seducătoáre

seducătorului
SEDUCĂTÓR, -OÁRE, seducători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care seduce, incită, captivează prin aspect, prin fel de a fi etc.; (persoană) fermecătoare, încântătoare. 2. S. m. Bărbat care abuzează de buna-credință a femeilor, ademenindu-le și seducându-le cu promisiuni înșelătoare; ademenitor, înșelător. – Seduce + suf. -ător.

DOOM

seducătór adj. m., s. m., pl. seducătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. seducătoáre

seducția
SEDÚCȚIE, seducții, s. f. Faptul de a seduce; atracție deosebită exercitată asupra cuiva; captivare. ♦ Corupție. ♦ (Jur.) Infracțiune constând în fapta unui bărbat care determină o minoră să aibă raporturi sexuale cu el. – Din fr. séduction, lat. seductio, -onis.

DOOM

sedúcție (-ți-e) s. f., art. sedúcția (-ți-a), g.-d. art. sedúcției; pl. sedúcții, art. sedúcțiile (-ți-i-)

seducție
SEDÚCȚIE, seducții, s. f. Faptul de a seduce; atracție deosebită exercitată asupra cuiva; captivare. ♦ Corupție. ♦ (Jur.) Infracțiune constând în fapta unui bărbat care determină o minoră să aibă raporturi sexuale cu el. – Din fr. séduction, lat. seductio, -onis.

DOOM

sedúcție (-ți-e) s. f., art. sedúcția (-ți-a), g.-d. art. sedúcției; pl. sedúcții, art. sedúcțiile (-ți-i-)

seducției
SEDÚCȚIE, seducții, s. f. Faptul de a seduce; atracție deosebită exercitată asupra cuiva; captivare. ♦ Corupție. ♦ (Jur.) Infracțiune constând în fapta unui bărbat care determină o minoră să aibă raporturi sexuale cu el. – Din fr. séduction, lat. seductio, -onis.

DOOM

sedúcție (-ți-e) s. f., art. sedúcția (-ți-a), g.-d. art. sedúcției; pl. sedúcții, art. sedúcțiile (-ți-i-)

seducții
SEDÚCȚIE, seducții, s. f. Faptul de a seduce; atracție deosebită exercitată asupra cuiva; captivare. ♦ Corupție. ♦ (Jur.) Infracțiune constând în fapta unui bărbat care determină o minoră să aibă raporturi sexuale cu el. – Din fr. séduction, lat. seductio, -onis.

DOOM

sedúcție (-ți-e) s. f., art. sedúcția (-ți-a), g.-d. art. sedúcției; pl. sedúcții, art. sedúcțiile (-ți-i-)

seducțiile
SEDÚCȚIE, seducții, s. f. Faptul de a seduce; atracție deosebită exercitată asupra cuiva; captivare. ♦ Corupție. ♦ (Jur.) Infracțiune constând în fapta unui bărbat care determină o minoră să aibă raporturi sexuale cu el. – Din fr. séduction, lat. seductio, -onis.

DOOM

sedúcție (-ți-e) s. f., art. sedúcția (-ți-a), g.-d. art. sedúcției; pl. sedúcții, art. sedúcțiile (-ți-i-)

seducțiilor
SEDÚCȚIE, seducții, s. f. Faptul de a seduce; atracție deosebită exercitată asupra cuiva; captivare. ♦ Corupție. ♦ (Jur.) Infracțiune constând în fapta unui bărbat care determină o minoră să aibă raporturi sexuale cu el. – Din fr. séduction, lat. seductio, -onis.

DOOM

sedúcție (-ți-e) s. f., art. sedúcția (-ți-a), g.-d. art. sedúcției; pl. sedúcții, art. sedúcțiile (-ți-i-)

seducțiune
SEDUCȚIÚNE s.f. v. seducție.

sedum
RÚJĂ², ruje, s. f. (Fam.) Bandă de pânză, de stofă, de dantelă etc. plisată sau încrețită, care servește ca ornament la diferite obiecte de îmbrăcăminte. [Var.: ríjă s. f.] – Cf. fr. ruche.

sedus
SEDÚCE, sedúc, vb. III. Tranz. 1. A incita, a captiva, a subjuga, a cuceri prin farmecul vorbelor, prin purtare etc. 2. (Despre bărbați) A abuza de buna-credință a unei femei sau a unei minore, ademenind-o și determinând-o să întrețină relații sexuale, cu promisiuni înșelătoare; a ademeni; a înșela, a amăgi; a corupe. – Din lat. seducere. Cf. fr. séduire.

DOOM

sedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sedúc, 1 pl. seducem, 2 pl. seduceți; imper. 2 sg. sedu, neg. nu seduce; part. sedus

sedus
SEDÚS, -Ă, seduși, -se, adj. 1. (Despre oameni) Care este cucerit prin frumusețea, prin vorbele etc. cuiva; fermecat (1), fascinat, încântat. 2. (Mai ales despre femei) Care este ademenit, înșelat, amăgit.- V. seduce.

sedusa
SEDÚS, -Ă, seduși, -se, adj. 1. (Despre oameni) Care este cucerit prin frumusețea, prin vorbele etc. cuiva; fermecat (1), fascinat, încântat. 2. (Mai ales despre femei) Care este ademenit, înșelat, amăgit.- V. seduce.

seduse
SEDÚCE, sedúc, vb. III. Tranz. 1. A incita, a captiva, a subjuga, a cuceri prin farmecul vorbelor, prin purtare etc. 2. (Despre bărbați) A abuza de buna-credință a unei femei sau a unei minore, ademenind-o și determinând-o să întrețină relații sexuale, cu promisiuni înșelătoare; a ademeni; a înșela, a amăgi; a corupe. – Din lat. seducere. Cf. fr. séduire.

DOOM

sedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sedúc, 1 pl. seducem, 2 pl. seduceți; imper. 2 sg. sedu, neg. nu seduce; part. sedus

seduse
SEDÚS, -Ă, seduși, -se, adj. 1. (Despre oameni) Care este cucerit prin frumusețea, prin vorbele etc. cuiva; fermecat (1), fascinat, încântat. 2. (Mai ales despre femei) Care este ademenit, înșelat, amăgit.- V. seduce.

sedusei
SEDÚCE, sedúc, vb. III. Tranz. 1. A incita, a captiva, a subjuga, a cuceri prin farmecul vorbelor, prin purtare etc. 2. (Despre bărbați) A abuza de buna-credință a unei femei sau a unei minore, ademenind-o și determinând-o să întrețină relații sexuale, cu promisiuni înșelătoare; a ademeni; a înșela, a amăgi; a corupe. – Din lat. seducere. Cf. fr. séduire.

DOOM

sedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sedúc, 1 pl. seducem, 2 pl. seduceți; imper. 2 sg. sedu, neg. nu seduce; part. sedus

sedusei
SEDÚS, -Ă, seduși, -se, adj. 1. (Despre oameni) Care este cucerit prin frumusețea, prin vorbele etc. cuiva; fermecat (1), fascinat, încântat. 2. (Mai ales despre femei) Care este ademenit, înșelat, amăgit.- V. seduce.

sedusele
SEDÚS, -Ă, seduși, -se, adj. 1. (Despre oameni) Care este cucerit prin frumusețea, prin vorbele etc. cuiva; fermecat (1), fascinat, încântat. 2. (Mai ales despre femei) Care este ademenit, înșelat, amăgit.- V. seduce.

seduselor
SEDÚS, -Ă, seduși, -se, adj. 1. (Despre oameni) Care este cucerit prin frumusețea, prin vorbele etc. cuiva; fermecat (1), fascinat, încântat. 2. (Mai ales despre femei) Care este ademenit, înșelat, amăgit.- V. seduce.

seduseră
SEDÚCE, sedúc, vb. III. Tranz. 1. A incita, a captiva, a subjuga, a cuceri prin farmecul vorbelor, prin purtare etc. 2. (Despre bărbați) A abuza de buna-credință a unei femei sau a unei minore, ademenind-o și determinând-o să întrețină relații sexuale, cu promisiuni înșelătoare; a ademeni; a înșela, a amăgi; a corupe. – Din lat. seducere. Cf. fr. séduire.

DOOM

sedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sedúc, 1 pl. seducem, 2 pl. seduceți; imper. 2 sg. sedu, neg. nu seduce; part. sedus

seduserăm
SEDÚCE, sedúc, vb. III. Tranz. 1. A incita, a captiva, a subjuga, a cuceri prin farmecul vorbelor, prin purtare etc. 2. (Despre bărbați) A abuza de buna-credință a unei femei sau a unei minore, ademenind-o și determinând-o să întrețină relații sexuale, cu promisiuni înșelătoare; a ademeni; a înșela, a amăgi; a corupe. – Din lat. seducere. Cf. fr. séduire.

DOOM

sedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sedúc, 1 pl. seducem, 2 pl. seduceți; imper. 2 sg. sedu, neg. nu seduce; part. sedus

seduserăți
SEDÚCE, sedúc, vb. III. Tranz. 1. A incita, a captiva, a subjuga, a cuceri prin farmecul vorbelor, prin purtare etc. 2. (Despre bărbați) A abuza de buna-credință a unei femei sau a unei minore, ademenind-o și determinând-o să întrețină relații sexuale, cu promisiuni înșelătoare; a ademeni; a înșela, a amăgi; a corupe. – Din lat. seducere. Cf. fr. séduire.

DOOM

sedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sedúc, 1 pl. seducem, 2 pl. seduceți; imper. 2 sg. sedu, neg. nu seduce; part. sedus

sedusese
SEDÚCE, sedúc, vb. III. Tranz. 1. A incita, a captiva, a subjuga, a cuceri prin farmecul vorbelor, prin purtare etc. 2. (Despre bărbați) A abuza de buna-credință a unei femei sau a unei minore, ademenind-o și determinând-o să întrețină relații sexuale, cu promisiuni înșelătoare; a ademeni; a înșela, a amăgi; a corupe. – Din lat. seducere. Cf. fr. séduire.

DOOM

sedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sedúc, 1 pl. seducem, 2 pl. seduceți; imper. 2 sg. sedu, neg. nu seduce; part. sedus

sedusesem
SEDÚCE, sedúc, vb. III. Tranz. 1. A incita, a captiva, a subjuga, a cuceri prin farmecul vorbelor, prin purtare etc. 2. (Despre bărbați) A abuza de buna-credință a unei femei sau a unei minore, ademenind-o și determinând-o să întrețină relații sexuale, cu promisiuni înșelătoare; a ademeni; a înșela, a amăgi; a corupe. – Din lat. seducere. Cf. fr. séduire.

DOOM

sedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sedúc, 1 pl. seducem, 2 pl. seduceți; imper. 2 sg. sedu, neg. nu seduce; part. sedus

seduseseră
SEDÚCE, sedúc, vb. III. Tranz. 1. A incita, a captiva, a subjuga, a cuceri prin farmecul vorbelor, prin purtare etc. 2. (Despre bărbați) A abuza de buna-credință a unei femei sau a unei minore, ademenind-o și determinând-o să întrețină relații sexuale, cu promisiuni înșelătoare; a ademeni; a înșela, a amăgi; a corupe. – Din lat. seducere. Cf. fr. séduire.

DOOM

sedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sedúc, 1 pl. seducem, 2 pl. seduceți; imper. 2 sg. sedu, neg. nu seduce; part. sedus

seduseserăm
SEDÚCE, sedúc, vb. III. Tranz. 1. A incita, a captiva, a subjuga, a cuceri prin farmecul vorbelor, prin purtare etc. 2. (Despre bărbați) A abuza de buna-credință a unei femei sau a unei minore, ademenind-o și determinând-o să întrețină relații sexuale, cu promisiuni înșelătoare; a ademeni; a înșela, a amăgi; a corupe. – Din lat. seducere. Cf. fr. séduire.

DOOM

sedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sedúc, 1 pl. seducem, 2 pl. seduceți; imper. 2 sg. sedu, neg. nu seduce; part. sedus

seduseserăți
SEDÚCE, sedúc, vb. III. Tranz. 1. A incita, a captiva, a subjuga, a cuceri prin farmecul vorbelor, prin purtare etc. 2. (Despre bărbați) A abuza de buna-credință a unei femei sau a unei minore, ademenind-o și determinând-o să întrețină relații sexuale, cu promisiuni înșelătoare; a ademeni; a înșela, a amăgi; a corupe. – Din lat. seducere. Cf. fr. séduire.

DOOM

sedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sedúc, 1 pl. seducem, 2 pl. seduceți; imper. 2 sg. sedu, neg. nu seduce; part. sedus

seduseseși
SEDÚCE, sedúc, vb. III. Tranz. 1. A incita, a captiva, a subjuga, a cuceri prin farmecul vorbelor, prin purtare etc. 2. (Despre bărbați) A abuza de buna-credință a unei femei sau a unei minore, ademenind-o și determinând-o să întrețină relații sexuale, cu promisiuni înșelătoare; a ademeni; a înșela, a amăgi; a corupe. – Din lat. seducere. Cf. fr. séduire.

DOOM

sedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sedúc, 1 pl. seducem, 2 pl. seduceți; imper. 2 sg. sedu, neg. nu seduce; part. sedus

seduseseți
SEDÚCE, sedúc, vb. III. Tranz. 1. A incita, a captiva, a subjuga, a cuceri prin farmecul vorbelor, prin purtare etc. 2. (Despre bărbați) A abuza de buna-credință a unei femei sau a unei minore, ademenind-o și determinând-o să întrețină relații sexuale, cu promisiuni înșelătoare; a ademeni; a înșela, a amăgi; a corupe. – Din lat. seducere. Cf. fr. séduire.

DOOM

sedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sedúc, 1 pl. seducem, 2 pl. seduceți; imper. 2 sg. sedu, neg. nu seduce; part. sedus

seduseși
SEDÚCE, sedúc, vb. III. Tranz. 1. A incita, a captiva, a subjuga, a cuceri prin farmecul vorbelor, prin purtare etc. 2. (Despre bărbați) A abuza de buna-credință a unei femei sau a unei minore, ademenind-o și determinând-o să întrețină relații sexuale, cu promisiuni înșelătoare; a ademeni; a înșela, a amăgi; a corupe. – Din lat. seducere. Cf. fr. séduire.

DOOM

sedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sedúc, 1 pl. seducem, 2 pl. seduceți; imper. 2 sg. sedu, neg. nu seduce; part. sedus

sedusul
SEDÚS, -Ă, seduși, -se, adj. 1. (Despre oameni) Care este cucerit prin frumusețea, prin vorbele etc. cuiva; fermecat (1), fascinat, încântat. 2. (Mai ales despre femei) Care este ademenit, înșelat, amăgit.- V. seduce.

sedusului
SEDÚS, -Ă, seduși, -se, adj. 1. (Despre oameni) Care este cucerit prin frumusețea, prin vorbele etc. cuiva; fermecat (1), fascinat, încântat. 2. (Mai ales despre femei) Care este ademenit, înșelat, amăgit.- V. seduce.

seduși
SEDÚS, -Ă, seduși, -se, adj. 1. (Despre oameni) Care este cucerit prin frumusețea, prin vorbele etc. cuiva; fermecat (1), fascinat, încântat. 2. (Mai ales despre femei) Care este ademenit, înșelat, amăgit.- V. seduce.

sedușii
SEDÚS, -Ă, seduși, -se, adj. 1. (Despre oameni) Care este cucerit prin frumusețea, prin vorbele etc. cuiva; fermecat (1), fascinat, încântat. 2. (Mai ales despre femei) Care este ademenit, înșelat, amăgit.- V. seduce.

sedușilor
SEDÚS, -Ă, seduși, -se, adj. 1. (Despre oameni) Care este cucerit prin frumusețea, prin vorbele etc. cuiva; fermecat (1), fascinat, încântat. 2. (Mai ales despre femei) Care este ademenit, înșelat, amăgit.- V. seduce.

sedând
SEDÁ, sedez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra sedative pentru a (se) calma, a (se) liniști. – Din lat. sedare.

DOOM

*sedá (a ~) vb., ind. prez. 3 sedeáză

sedînd
SEDÁ, sedez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra sedative pentru a (se) calma, a (se) liniști. – Din lat. sedare.

DOOM

*sedá (a ~) vb., ind. prez. 3 sedeáză

sedări
SEDÁRE, sedări, s. f. Acțiunea de a (se) seda. – V. seda.

sedării
SEDÁRE, sedări, s. f. Acțiunea de a (se) seda. – V. seda.

sedările
SEDÁRE, sedări, s. f. Acțiunea de a (se) seda. – V. seda.

sedărilor
SEDÁRE, sedări, s. f. Acțiunea de a (se) seda. – V. seda.

seegras
ZÉGRAS s. n. Iarbă-de-mare. – Din germ. Seegras.

DOOM

zégras (ze-gras) s. n.

sef
SÉIF, seifuri, s. n. Dulap sau ladă de fier în care se păstrează, de obicei într-o instituție bancară, bani, hârtii și obiecte de valoare; casă de bani. ♦ Încăpere specială, bine asigurată (la arhive sau la biblioteci publice), în care se păstrează manuscrise, documente și alte obiecte de valoare. [Var.: safé, saféu, sef s. n.] – Din engl. safe.

DOOM

seif [pron. seif] s. n., pl. séifuri

sefard
SEFÁRD, -Ă, sefarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Evreu de rit spaniol care, expulzat din Spania, s-a refugiat în nordul Africii, în Orientul Apropiat și în unele țări europene. 2. Adj. Care aparține sefarzilor, de sefarzi; sefardit. – Din sp. sefardi.

DOOM

sefárd adj. m., s. m., pl. sefárzi; adj. f., s. f. sefárdă, pl. sefárde

sefard
SEFÁRD, -Ă, sefarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Evreu de rit spaniol care, expulzat din Spania, s-a refugiat în nordul Africii, în Orientul Apropiat și în unele țări europene. 2. Adj. Care aparține sefarzilor, de sefarzi; sefardit. – Din sp. sefardi.

DOOM

sefárd adj. m., s. m., pl. sefárzi; adj. f., s. f. sefárdă, pl. sefárde

sefarda
SEFÁRD, -Ă, sefarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Evreu de rit spaniol care, expulzat din Spania, s-a refugiat în nordul Africii, în Orientul Apropiat și în unele țări europene. 2. Adj. Care aparține sefarzilor, de sefarzi; sefardit. – Din sp. sefardi.

DOOM

sefárd adj. m., s. m., pl. sefárzi; adj. f., s. f. sefárdă, pl. sefárde

sefarda
SEFÁRD, -Ă, sefarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Evreu de rit spaniol care, expulzat din Spania, s-a refugiat în nordul Africii, în Orientul Apropiat și în unele țări europene. 2. Adj. Care aparține sefarzilor, de sefarzi; sefardit. – Din sp. sefardi.

DOOM

sefárd adj. m., s. m., pl. sefárzi; adj. f., s. f. sefárdă, pl. sefárde

sefarde
SEFÁRD, -Ă, sefarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Evreu de rit spaniol care, expulzat din Spania, s-a refugiat în nordul Africii, în Orientul Apropiat și în unele țări europene. 2. Adj. Care aparține sefarzilor, de sefarzi; sefardit. – Din sp. sefardi.

DOOM

sefárd adj. m., s. m., pl. sefárzi; adj. f., s. f. sefárdă, pl. sefárde

sefarde
SEFÁRD, -Ă, sefarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Evreu de rit spaniol care, expulzat din Spania, s-a refugiat în nordul Africii, în Orientul Apropiat și în unele țări europene. 2. Adj. Care aparține sefarzilor, de sefarzi; sefardit. – Din sp. sefardi.

DOOM

sefárd adj. m., s. m., pl. sefárzi; adj. f., s. f. sefárdă, pl. sefárde

sefardei
SEFÁRD, -Ă, sefarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Evreu de rit spaniol care, expulzat din Spania, s-a refugiat în nordul Africii, în Orientul Apropiat și în unele țări europene. 2. Adj. Care aparține sefarzilor, de sefarzi; sefardit. – Din sp. sefardi.

DOOM

sefárd adj. m., s. m., pl. sefárzi; adj. f., s. f. sefárdă, pl. sefárde

sefardei
SEFÁRD, -Ă, sefarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Evreu de rit spaniol care, expulzat din Spania, s-a refugiat în nordul Africii, în Orientul Apropiat și în unele țări europene. 2. Adj. Care aparține sefarzilor, de sefarzi; sefardit. – Din sp. sefardi.

DOOM

sefárd adj. m., s. m., pl. sefárzi; adj. f., s. f. sefárdă, pl. sefárde

sefardele
SEFÁRD, -Ă, sefarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Evreu de rit spaniol care, expulzat din Spania, s-a refugiat în nordul Africii, în Orientul Apropiat și în unele țări europene. 2. Adj. Care aparține sefarzilor, de sefarzi; sefardit. – Din sp. sefardi.

DOOM

sefárd adj. m., s. m., pl. sefárzi; adj. f., s. f. sefárdă, pl. sefárde

sefardele
SEFÁRD, -Ă, sefarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Evreu de rit spaniol care, expulzat din Spania, s-a refugiat în nordul Africii, în Orientul Apropiat și în unele țări europene. 2. Adj. Care aparține sefarzilor, de sefarzi; sefardit. – Din sp. sefardi.

DOOM

sefárd adj. m., s. m., pl. sefárzi; adj. f., s. f. sefárdă, pl. sefárde

sefardelor
SEFÁRD, -Ă, sefarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Evreu de rit spaniol care, expulzat din Spania, s-a refugiat în nordul Africii, în Orientul Apropiat și în unele țări europene. 2. Adj. Care aparține sefarzilor, de sefarzi; sefardit. – Din sp. sefardi.

DOOM

sefárd adj. m., s. m., pl. sefárzi; adj. f., s. f. sefárdă, pl. sefárde

sefardelor
SEFÁRD, -Ă, sefarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Evreu de rit spaniol care, expulzat din Spania, s-a refugiat în nordul Africii, în Orientul Apropiat și în unele țări europene. 2. Adj. Care aparține sefarzilor, de sefarzi; sefardit. – Din sp. sefardi.

DOOM

sefárd adj. m., s. m., pl. sefárzi; adj. f., s. f. sefárdă, pl. sefárde

sefardit
SEFARDÍT, -Ă, sefardiți, -te, adj. Sefard. – Din sefard.

DOOM

*sefardít adj. m., pl. sefardíți; f. sefardítă, pl. sefardíte

sefardita
SEFARDÍT, -Ă, sefardiți, -te, adj. Sefard. – Din sefard.

DOOM

*sefardít adj. m., pl. sefardíți; f. sefardítă, pl. sefardíte

sefardite
SEFARDÍT, -Ă, sefardiți, -te, adj. Sefard. – Din sefard.

DOOM

*sefardít adj. m., pl. sefardíți; f. sefardítă, pl. sefardíte

sefarditei
SEFARDÍT, -Ă, sefardiți, -te, adj. Sefard. – Din sefard.

DOOM

*sefardít adj. m., pl. sefardíți; f. sefardítă, pl. sefardíte

sefarditele
SEFARDÍT, -Ă, sefardiți, -te, adj. Sefard. – Din sefard.

DOOM

*sefardít adj. m., pl. sefardíți; f. sefardítă, pl. sefardíte

sefarditelor
SEFARDÍT, -Ă, sefardiți, -te, adj. Sefard. – Din sefard.

DOOM

*sefardít adj. m., pl. sefardíți; f. sefardítă, pl. sefardíte

sefarditul
SEFARDÍT, -Ă, sefardiți, -te, adj. Sefard. – Din sefard.

DOOM

*sefardít adj. m., pl. sefardíți; f. sefardítă, pl. sefardíte

sefarditului
SEFARDÍT, -Ă, sefardiți, -te, adj. Sefard. – Din sefard.

DOOM

*sefardít adj. m., pl. sefardíți; f. sefardítă, pl. sefardíte

sefardiți
SEFARDÍT, -Ă, sefardiți, -te, adj. Sefard. – Din sefard.

DOOM

*sefardít adj. m., pl. sefardíți; f. sefardítă, pl. sefardíte

sefardiții
SEFARDÍT, -Ă, sefardiți, -te, adj. Sefard. – Din sefard.

DOOM

*sefardít adj. m., pl. sefardíți; f. sefardítă, pl. sefardíte

sefardiților
SEFARDÍT, -Ă, sefardiți, -te, adj. Sefard. – Din sefard.

DOOM

*sefardít adj. m., pl. sefardíți; f. sefardítă, pl. sefardíte

sefardul
SEFÁRD, -Ă, sefarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Evreu de rit spaniol care, expulzat din Spania, s-a refugiat în nordul Africii, în Orientul Apropiat și în unele țări europene. 2. Adj. Care aparține sefarzilor, de sefarzi; sefardit. – Din sp. sefardi.

DOOM

sefárd adj. m., s. m., pl. sefárzi; adj. f., s. f. sefárdă, pl. sefárde

sefardul
SEFÁRD, -Ă, sefarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Evreu de rit spaniol care, expulzat din Spania, s-a refugiat în nordul Africii, în Orientul Apropiat și în unele țări europene. 2. Adj. Care aparține sefarzilor, de sefarzi; sefardit. – Din sp. sefardi.

DOOM

sefárd adj. m., s. m., pl. sefárzi; adj. f., s. f. sefárdă, pl. sefárde

sefardului
SEFÁRD, -Ă, sefarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Evreu de rit spaniol care, expulzat din Spania, s-a refugiat în nordul Africii, în Orientul Apropiat și în unele țări europene. 2. Adj. Care aparține sefarzilor, de sefarzi; sefardit. – Din sp. sefardi.

DOOM

sefárd adj. m., s. m., pl. sefárzi; adj. f., s. f. sefárdă, pl. sefárde

sefardului
SEFÁRD, -Ă, sefarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Evreu de rit spaniol care, expulzat din Spania, s-a refugiat în nordul Africii, în Orientul Apropiat și în unele țări europene. 2. Adj. Care aparține sefarzilor, de sefarzi; sefardit. – Din sp. sefardi.

DOOM

sefárd adj. m., s. m., pl. sefárzi; adj. f., s. f. sefárdă, pl. sefárde

sefarzi
SEFÁRD, -Ă, sefarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Evreu de rit spaniol care, expulzat din Spania, s-a refugiat în nordul Africii, în Orientul Apropiat și în unele țări europene. 2. Adj. Care aparține sefarzilor, de sefarzi; sefardit. – Din sp. sefardi.

DOOM

sefárd adj. m., s. m., pl. sefárzi; adj. f., s. f. sefárdă, pl. sefárde

sefarzi
SEFÁRD, -Ă, sefarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Evreu de rit spaniol care, expulzat din Spania, s-a refugiat în nordul Africii, în Orientul Apropiat și în unele țări europene. 2. Adj. Care aparține sefarzilor, de sefarzi; sefardit. – Din sp. sefardi.

DOOM

sefárd adj. m., s. m., pl. sefárzi; adj. f., s. f. sefárdă, pl. sefárde

sefarzii
SEFÁRD, -Ă, sefarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Evreu de rit spaniol care, expulzat din Spania, s-a refugiat în nordul Africii, în Orientul Apropiat și în unele țări europene. 2. Adj. Care aparține sefarzilor, de sefarzi; sefardit. – Din sp. sefardi.

DOOM

sefárd adj. m., s. m., pl. sefárzi; adj. f., s. f. sefárdă, pl. sefárde

sefarzii
SEFÁRD, -Ă, sefarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Evreu de rit spaniol care, expulzat din Spania, s-a refugiat în nordul Africii, în Orientul Apropiat și în unele țări europene. 2. Adj. Care aparține sefarzilor, de sefarzi; sefardit. – Din sp. sefardi.

DOOM

sefárd adj. m., s. m., pl. sefárzi; adj. f., s. f. sefárdă, pl. sefárde

sefarzilor
SEFÁRD, -Ă, sefarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Evreu de rit spaniol care, expulzat din Spania, s-a refugiat în nordul Africii, în Orientul Apropiat și în unele țări europene. 2. Adj. Care aparține sefarzilor, de sefarzi; sefardit. – Din sp. sefardi.

DOOM

sefárd adj. m., s. m., pl. sefárzi; adj. f., s. f. sefárdă, pl. sefárde

sefarzilor
SEFÁRD, -Ă, sefarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Evreu de rit spaniol care, expulzat din Spania, s-a refugiat în nordul Africii, în Orientul Apropiat și în unele țări europene. 2. Adj. Care aparține sefarzilor, de sefarzi; sefardit. – Din sp. sefardi.

DOOM

sefárd adj. m., s. m., pl. sefárzi; adj. f., s. f. sefárdă, pl. sefárde

sefertaș
SUFERTÁȘ, sufertașe, s. n. Ansamblu de mai multe vase metalice în formă de crăticioare, așezate unul peste altul pe un dispozitiv cu mîner, în care se transportă mîncarea (caldă). Vino cu sufertașul cu mîncare. STANCU, D. 375. Își strînseră la loc sufertașele și legăturile cu merinde. PAS, Z. IV 80. – Variantă: sefertáș s. n.

seftea
SEFTEÁ s. f. v. saftea.

sefterea
SAFTEREÁ, safterele, s. f. Plantă erbacee cu frunzele de culoare verde-cenușie, cu florile purpurii și cu fructul globulos (Fumuria officinalis). [Var.: (reg.) seftereá s. f.] – Din ngr. șafteres.

DOOM

saftereá s. f., art. saftereáua, g.-d. art. safterélei; pl. safteréle, art. safterélele

seftian
SEFTIÁN s. n. v. saftian.

seftian
SEFTIÁN s. n. v. saftian.

segedea
SEGEDEÁ, segedele, s. f. (Învechit) Cuvertură sau covor de lînă. 1 covor segedea de masă, 2 covoare segedea de carîtă. ODOBESCU, S. I 422.

seghincă
SEGHÍNCĂ, seghinci, s. f. (Regional) 1. Ostie. 2. Un fel de mai, cu care pescarii sparg gheața.

segment
SEGMÉNT, (1, 2, 3) segmente, s. n. (4) segmenți, s. m. 1. S. n. Porțiune dintr-o figură, limitată cel puțin într-o parte de marginile ei. ◊ Segment de dreaptă = porțiune dintr-o dreaptă mărginită de două puncte. Segment de cerc = parte dintr-un cerc cuprinsă între o coardă și arcul subîntins. 2. S. n. Porțiune definită dintr-un întreg, nedetașată de acesta. Segment din coloana vertebrată. 3. S. n. Fiecare dintre inelele (sau părțile) care alcătuiesc corpul unor viețuitoare. 4. S. m. Garnitură metalică a unui piston, care servește la etanșarea spațiului liber dintre acesta și cilindrul în interiorul căruia se deplasează, sau la răzuirea uleiului de pe pereții interiori ai cilindrului. 5. S. n. (Ec.; în sintagma) Segment de piață = parte a unei întreprinderi din totalul ofertei sau cererii pe piață de produse și servicii, exprimată în procente sau în unități de măsură cantitative. – Din fr. segment, lat. segmentum.

segment
SEGMÉNT, (1, 2, 3) segmente, s. n. (4) segmenți, s. m. 1. S. n. Porțiune dintr-o figură, limitată cel puțin într-o parte de marginile ei. ◊ Segment de dreaptă = porțiune dintr-o dreaptă mărginită de două puncte. Segment de cerc = parte dintr-un cerc cuprinsă între o coardă și arcul subîntins. 2. S. n. Porțiune definită dintr-un întreg, nedetașată de acesta. Segment din coloana vertebrată. 3. S. n. Fiecare dintre inelele (sau părțile) care alcătuiesc corpul unor viețuitoare. 4. S. m. Garnitură metalică a unui piston, care servește la etanșarea spațiului liber dintre acesta și cilindrul în interiorul căruia se deplasează, sau la răzuirea uleiului de pe pereții interiori ai cilindrului. 5. S. n. (Ec.; în sintagma) Segment de piață = parte a unei întreprinderi din totalul ofertei sau cererii pe piață de produse și servicii, exprimată în procente sau în unități de măsură cantitative. – Din fr. segment, lat. segmentum.

DOOM

segmént² (porțiune, fragment) s. n., pl. segménte

segment
SEGMÉNT s.n. 1. Parte, porțiune a unei figuri. ♦ Segment de cerc = porțiune dintr-un cerc cuprinsă între o coardă și un arc subîntins; segment de dreaptă = porțiune dintr-o dreaptă mărginită de două puncte. 2. Fiecare dintre inelele care alcătuiesc corpul unor viețuitoare. ♦ (Anat.) Parte a unui organ sau a unui membru între două articulații succesive. ♦ Segment cerebral = centru nervos. // s.m. Garnitură metalică a unui piston de formă inelară, servind la etanșarea spațiului liber dintre piston și cilindrul în interiorul căruia se deplasează pistonul. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. segment, lat. segmentum < secare – a tăia].

segmenta
SEGMENTÁ, segmentez, vb. I. Tranz, A împărți, a tăia în segmente. – Din fr. segmenter.

DOOM

segmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 segmenteáză

segmentai
SEGMENTÁ, segmentez, vb. I. Tranz, A împărți, a tăia în segmente. – Din fr. segmenter.

DOOM

segmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 segmenteáză

segmental
SEGMENTÁL, -Ă, segmentali, -e, adj. Referitor la segment, de segment. – Din fr., engl. segmental.

DOOM

*segmentál (care aparține unui segment) adj. m., pl. segmentáli; f. segmentálă, pl. segmentále

segmentala
SEGMENTÁL, -Ă, segmentali, -e, adj. Referitor la segment, de segment. – Din fr., engl. segmental.

DOOM

*segmentál (care aparține unui segment) adj. m., pl. segmentáli; f. segmentálă, pl. segmentále

segmentale
SEGMENTÁL, -Ă, segmentali, -e, adj. Referitor la segment, de segment. – Din fr., engl. segmental.

DOOM

*segmentál (care aparține unui segment) adj. m., pl. segmentáli; f. segmentálă, pl. segmentále

segmentalei
SEGMENTÁL, -Ă, segmentali, -e, adj. Referitor la segment, de segment. – Din fr., engl. segmental.

DOOM

*segmentál (care aparține unui segment) adj. m., pl. segmentáli; f. segmentálă, pl. segmentále

segmentalele
SEGMENTÁL, -Ă, segmentali, -e, adj. Referitor la segment, de segment. – Din fr., engl. segmental.

DOOM

*segmentál (care aparține unui segment) adj. m., pl. segmentáli; f. segmentálă, pl. segmentále

segmentalelor
SEGMENTÁL, -Ă, segmentali, -e, adj. Referitor la segment, de segment. – Din fr., engl. segmental.

DOOM

*segmentál (care aparține unui segment) adj. m., pl. segmentáli; f. segmentálă, pl. segmentále

segmentali
SEGMENTÁL, -Ă, segmentali, -e, adj. Referitor la segment, de segment. – Din fr., engl. segmental.

DOOM

*segmentál (care aparține unui segment) adj. m., pl. segmentáli; f. segmentálă, pl. segmentále

segmentalii
SEGMENTÁL, -Ă, segmentali, -e, adj. Referitor la segment, de segment. – Din fr., engl. segmental.

DOOM

*segmentál (care aparține unui segment) adj. m., pl. segmentáli; f. segmentálă, pl. segmentále

segmentalilor
SEGMENTÁL, -Ă, segmentali, -e, adj. Referitor la segment, de segment. – Din fr., engl. segmental.

DOOM

*segmentál (care aparține unui segment) adj. m., pl. segmentáli; f. segmentálă, pl. segmentále

segmentalul
SEGMENTÁL, -Ă, segmentali, -e, adj. Referitor la segment, de segment. – Din fr., engl. segmental.

DOOM

*segmentál (care aparține unui segment) adj. m., pl. segmentáli; f. segmentálă, pl. segmentále

segmentalului
SEGMENTÁL, -Ă, segmentali, -e, adj. Referitor la segment, de segment. – Din fr., engl. segmental.

DOOM

*segmentál (care aparține unui segment) adj. m., pl. segmentáli; f. segmentálă, pl. segmentále

segmentam
SEGMENTÁ, segmentez, vb. I. Tranz, A împărți, a tăia în segmente. – Din fr. segmenter.

DOOM

segmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 segmenteáză

segmentar
SEGMENTÁR, -Ă, segmentari, -e, adj. Format din segmente; provenit din segmentare. Nucleul segmentar al mușchilor coapsei este reprezentat prin două mase celulare mai mult sau mai puțin distincte. PARHON, O. A. I 13.

DOOM

segmentár (compus din segmente) adj. m., pl. segmentári; f. segmentáră, pl. segmentáre

segmentara
SEGMENTÁR, -Ă, segmentari, -e, adj. Format din segmente; provenit din segmentare. Nucleul segmentar al mușchilor coapsei este reprezentat prin două mase celulare mai mult sau mai puțin distincte. PARHON, O. A. I 13.

DOOM

segmentár (compus din segmente) adj. m., pl. segmentári; f. segmentáră, pl. segmentáre

segmentare
SEGMENTÁ, segmentez, vb. I. Tranz, A împărți, a tăia în segmente. – Din fr. segmenter.

DOOM

segmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 segmenteáză

segmentare
SEGMENTÁR, -Ă, segmentari, -e, adj. Format din segmente; provenit din segmentare. Nucleul segmentar al mușchilor coapsei este reprezentat prin două mase celulare mai mult sau mai puțin distincte. PARHON, O. A. I 13.

DOOM

segmentár (compus din segmente) adj. m., pl. segmentári; f. segmentáră, pl. segmentáre

segmentare
SEGMENTÁRE, segmentări, s. f. 1. Faptul de a segmenta. ♦ Diviziune a celulei-ou sau a zigotului în celule din ce în ce mai mici, care se asociază între ele și formează foițele embrionare; segmentație. 2. (Fon.) Operație de izolare a unui segment dintr-o secvență sonoră pentru studiul lui auditiv, eliminându-se astfel influența contextului. – V. segmenta.

DOOM

segmentáre s. f., g.-d. art. segmentắrii; pl. segmentắri

segmentarea
SEGMENTÁRE, segmentări, s. f. 1. Faptul de a segmenta. ♦ Diviziune a celulei-ou sau a zigotului în celule din ce în ce mai mici, care se asociază între ele și formează foițele embrionare; segmentație. 2. (Fon.) Operație de izolare a unui segment dintr-o secvență sonoră pentru studiul lui auditiv, eliminându-se astfel influența contextului. – V. segmenta.

DOOM

segmentáre s. f., g.-d. art. segmentắrii; pl. segmentắri

segmentarei
SEGMENTÁR, -Ă, segmentari, -e, adj. Format din segmente; provenit din segmentare. Nucleul segmentar al mușchilor coapsei este reprezentat prin două mase celulare mai mult sau mai puțin distincte. PARHON, O. A. I 13.

DOOM

segmentár (compus din segmente) adj. m., pl. segmentári; f. segmentáră, pl. segmentáre

segmentarele
SEGMENTÁR, -Ă, segmentari, -e, adj. Format din segmente; provenit din segmentare. Nucleul segmentar al mușchilor coapsei este reprezentat prin două mase celulare mai mult sau mai puțin distincte. PARHON, O. A. I 13.

DOOM

segmentár (compus din segmente) adj. m., pl. segmentári; f. segmentáră, pl. segmentáre

segmentarelor
SEGMENTÁR, -Ă, segmentari, -e, adj. Format din segmente; provenit din segmentare. Nucleul segmentar al mușchilor coapsei este reprezentat prin două mase celulare mai mult sau mai puțin distincte. PARHON, O. A. I 13.

DOOM

segmentár (compus din segmente) adj. m., pl. segmentári; f. segmentáră, pl. segmentáre

segmentari
SEGMENTÁR, -Ă, segmentari, -e, adj. Format din segmente; provenit din segmentare. Nucleul segmentar al mușchilor coapsei este reprezentat prin două mase celulare mai mult sau mai puțin distincte. PARHON, O. A. I 13.

DOOM

segmentár (compus din segmente) adj. m., pl. segmentári; f. segmentáră, pl. segmentáre

segmentarii
SEGMENTÁR, -Ă, segmentari, -e, adj. Format din segmente; provenit din segmentare. Nucleul segmentar al mușchilor coapsei este reprezentat prin două mase celulare mai mult sau mai puțin distincte. PARHON, O. A. I 13.

DOOM

segmentár (compus din segmente) adj. m., pl. segmentári; f. segmentáră, pl. segmentáre

segmentarilor
SEGMENTÁR, -Ă, segmentari, -e, adj. Format din segmente; provenit din segmentare. Nucleul segmentar al mușchilor coapsei este reprezentat prin două mase celulare mai mult sau mai puțin distincte. PARHON, O. A. I 13.

DOOM

segmentár (compus din segmente) adj. m., pl. segmentári; f. segmentáră, pl. segmentáre

segmentarul
SEGMENTÁR, -Ă, segmentari, -e, adj. Format din segmente; provenit din segmentare. Nucleul segmentar al mușchilor coapsei este reprezentat prin două mase celulare mai mult sau mai puțin distincte. PARHON, O. A. I 13.

DOOM

segmentár (compus din segmente) adj. m., pl. segmentári; f. segmentáră, pl. segmentáre

segmentarului
SEGMENTÁR, -Ă, segmentari, -e, adj. Format din segmente; provenit din segmentare. Nucleul segmentar al mușchilor coapsei este reprezentat prin două mase celulare mai mult sau mai puțin distincte. PARHON, O. A. I 13.

DOOM

segmentár (compus din segmente) adj. m., pl. segmentári; f. segmentáră, pl. segmentáre

segmentară
SEGMENTÁ, segmentez, vb. I. Tranz, A împărți, a tăia în segmente. – Din fr. segmenter.

DOOM

segmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 segmenteáză

segmentarăm
SEGMENTÁ, segmentez, vb. I. Tranz, A împărți, a tăia în segmente. – Din fr. segmenter.

DOOM

segmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 segmenteáză

segmentarăți
SEGMENTÁ, segmentez, vb. I. Tranz, A împărți, a tăia în segmente. – Din fr. segmenter.

DOOM

segmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 segmenteáză

segmentase
SEGMENTÁ, segmentez, vb. I. Tranz, A împărți, a tăia în segmente. – Din fr. segmenter.

DOOM

segmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 segmenteáză

segmentasem
SEGMENTÁ, segmentez, vb. I. Tranz, A împărți, a tăia în segmente. – Din fr. segmenter.

DOOM

segmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 segmenteáză

segmentaseră
SEGMENTÁ, segmentez, vb. I. Tranz, A împărți, a tăia în segmente. – Din fr. segmenter.

DOOM

segmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 segmenteáză

segmentaserăm
SEGMENTÁ, segmentez, vb. I. Tranz, A împărți, a tăia în segmente. – Din fr. segmenter.

DOOM

segmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 segmenteáză

segmentaserăți
SEGMENTÁ, segmentez, vb. I. Tranz, A împărți, a tăia în segmente. – Din fr. segmenter.

DOOM

segmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 segmenteáză

segmentaseși
SEGMENTÁ, segmentez, vb. I. Tranz, A împărți, a tăia în segmente. – Din fr. segmenter.

DOOM

segmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 segmenteáză

segmentaseți
SEGMENTÁ, segmentez, vb. I. Tranz, A împărți, a tăia în segmente. – Din fr. segmenter.

DOOM

segmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 segmenteáză

segmentat
SEGMENTÁ, segmentez, vb. I. Tranz, A împărți, a tăia în segmente. – Din fr. segmenter.

DOOM

segmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 segmenteáză

segmentatoare
SEGMENTATÓR, segmentatoare, s. n. (Fon.) Aparat electronic folosit pentru segmentare. – Segmenta + suf. -tor.

segmentatoarele
SEGMENTATÓR, segmentatoare, s. n. (Fon.) Aparat electronic folosit pentru segmentare. – Segmenta + suf. -tor.

segmentatoarelor
SEGMENTATÓR, segmentatoare, s. n. (Fon.) Aparat electronic folosit pentru segmentare. – Segmenta + suf. -tor.

segmentator
SEGMENTATÓR, segmentatoare, s. n. (Fon.) Aparat electronic folosit pentru segmentare. – Segmenta + suf. -tor.

segmentatorul
SEGMENTATÓR, segmentatoare, s. n. (Fon.) Aparat electronic folosit pentru segmentare. – Segmenta + suf. -tor.

segmentatorului
SEGMENTATÓR, segmentatoare, s. n. (Fon.) Aparat electronic folosit pentru segmentare. – Segmenta + suf. -tor.

segmentau
SEGMENTÁ, segmentez, vb. I. Tranz, A împărți, a tăia în segmente. – Din fr. segmenter.

DOOM

segmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 segmenteáză

segmentași
SEGMENTÁ, segmentez, vb. I. Tranz, A împărți, a tăia în segmente. – Din fr. segmenter.

DOOM

segmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 segmenteáză

segmentați
SEGMENTÁ, segmentez, vb. I. Tranz, A împărți, a tăia în segmente. – Din fr. segmenter.

DOOM

segmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 segmenteáză

segmentația
SEGMENTÁȚIE, segmentații, s. f. Segmentare. – Din fr. segmentation.

DOOM

segmentáție (-ți-e) s. f., art. segmentáția (-ți-a), g.-d. art. segmentáției; pl. segmentáții, art. segmentáțiile (-ți-i-)

segmentație
SEGMENTÁȚIE, segmentații, s. f. Segmentare. – Din fr. segmentation.

DOOM

segmentáție (-ți-e) s. f., art. segmentáția (-ți-a), g.-d. art. segmentáției; pl. segmentáții, art. segmentáțiile (-ți-i-)

segmentației
SEGMENTÁȚIE, segmentații, s. f. Segmentare. – Din fr. segmentation.

DOOM

segmentáție (-ți-e) s. f., art. segmentáția (-ți-a), g.-d. art. segmentáției; pl. segmentáții, art. segmentáțiile (-ți-i-)

segmentații
SEGMENTÁȚIE, segmentații, s. f. Segmentare. – Din fr. segmentation.

DOOM

segmentáție (-ți-e) s. f., art. segmentáția (-ți-a), g.-d. art. segmentáției; pl. segmentáții, art. segmentáțiile (-ți-i-)

segmentațiile
SEGMENTÁȚIE, segmentații, s. f. Segmentare. – Din fr. segmentation.

DOOM

segmentáție (-ți-e) s. f., art. segmentáția (-ți-a), g.-d. art. segmentáției; pl. segmentáții, art. segmentáțiile (-ți-i-)

segmentațiilor
SEGMENTÁȚIE, segmentații, s. f. Segmentare. – Din fr. segmentation.

DOOM

segmentáție (-ți-e) s. f., art. segmentáția (-ți-a), g.-d. art. segmentáției; pl. segmentáții, art. segmentáțiile (-ți-i-)

segmentațiune
SEGMENTAȚIÚNE s.f. v. segmentație.

segmente
SEGMÉNT, (1, 2, 3) segmente, s. n. (4) segmenți, s. m. 1. S. n. Porțiune dintr-o figură, limitată cel puțin într-o parte de marginile ei. ◊ Segment de dreaptă = porțiune dintr-o dreaptă mărginită de două puncte. Segment de cerc = parte dintr-un cerc cuprinsă între o coardă și arcul subîntins. 2. S. n. Porțiune definită dintr-un întreg, nedetașată de acesta. Segment din coloana vertebrată. 3. S. n. Fiecare dintre inelele (sau părțile) care alcătuiesc corpul unor viețuitoare. 4. S. m. Garnitură metalică a unui piston, care servește la etanșarea spațiului liber dintre acesta și cilindrul în interiorul căruia se deplasează, sau la răzuirea uleiului de pe pereții interiori ai cilindrului. 5. S. n. (Ec.; în sintagma) Segment de piață = parte a unei întreprinderi din totalul ofertei sau cererii pe piață de produse și servicii, exprimată în procente sau în unități de măsură cantitative. – Din fr. segment, lat. segmentum.

segmentează
SEGMENTÁ, segmentez, vb. I. Tranz, A împărți, a tăia în segmente. – Din fr. segmenter.

DOOM

segmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 segmenteáză

segmentele
SEGMÉNT, (1, 2, 3) segmente, s. n. (4) segmenți, s. m. 1. S. n. Porțiune dintr-o figură, limitată cel puțin într-o parte de marginile ei. ◊ Segment de dreaptă = porțiune dintr-o dreaptă mărginită de două puncte. Segment de cerc = parte dintr-un cerc cuprinsă între o coardă și arcul subîntins. 2. S. n. Porțiune definită dintr-un întreg, nedetașată de acesta. Segment din coloana vertebrată. 3. S. n. Fiecare dintre inelele (sau părțile) care alcătuiesc corpul unor viețuitoare. 4. S. m. Garnitură metalică a unui piston, care servește la etanșarea spațiului liber dintre acesta și cilindrul în interiorul căruia se deplasează, sau la răzuirea uleiului de pe pereții interiori ai cilindrului. 5. S. n. (Ec.; în sintagma) Segment de piață = parte a unei întreprinderi din totalul ofertei sau cererii pe piață de produse și servicii, exprimată în procente sau în unități de măsură cantitative. – Din fr. segment, lat. segmentum.

segmentelor
SEGMÉNT, (1, 2, 3) segmente, s. n. (4) segmenți, s. m. 1. S. n. Porțiune dintr-o figură, limitată cel puțin într-o parte de marginile ei. ◊ Segment de dreaptă = porțiune dintr-o dreaptă mărginită de două puncte. Segment de cerc = parte dintr-un cerc cuprinsă între o coardă și arcul subîntins. 2. S. n. Porțiune definită dintr-un întreg, nedetașată de acesta. Segment din coloana vertebrată. 3. S. n. Fiecare dintre inelele (sau părțile) care alcătuiesc corpul unor viețuitoare. 4. S. m. Garnitură metalică a unui piston, care servește la etanșarea spațiului liber dintre acesta și cilindrul în interiorul căruia se deplasează, sau la răzuirea uleiului de pe pereții interiori ai cilindrului. 5. S. n. (Ec.; în sintagma) Segment de piață = parte a unei întreprinderi din totalul ofertei sau cererii pe piață de produse și servicii, exprimată în procente sau în unități de măsură cantitative. – Din fr. segment, lat. segmentum.

segmentez
SEGMENTÁ, segmentez, vb. I. Tranz, A împărți, a tăia în segmente. – Din fr. segmenter.

DOOM

segmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 segmenteáză

segmenteze
SEGMENTÁ, segmentez, vb. I. Tranz, A împărți, a tăia în segmente. – Din fr. segmenter.

DOOM

segmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 segmenteáză

segmentezi
SEGMENTÁ, segmentez, vb. I. Tranz, A împărți, a tăia în segmente. – Din fr. segmenter.

DOOM

segmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 segmenteáză

segmentul
SEGMÉNT, (1, 2, 3) segmente, s. n. (4) segmenți, s. m. 1. S. n. Porțiune dintr-o figură, limitată cel puțin într-o parte de marginile ei. ◊ Segment de dreaptă = porțiune dintr-o dreaptă mărginită de două puncte. Segment de cerc = parte dintr-un cerc cuprinsă între o coardă și arcul subîntins. 2. S. n. Porțiune definită dintr-un întreg, nedetașată de acesta. Segment din coloana vertebrată. 3. S. n. Fiecare dintre inelele (sau părțile) care alcătuiesc corpul unor viețuitoare. 4. S. m. Garnitură metalică a unui piston, care servește la etanșarea spațiului liber dintre acesta și cilindrul în interiorul căruia se deplasează, sau la răzuirea uleiului de pe pereții interiori ai cilindrului. 5. S. n. (Ec.; în sintagma) Segment de piață = parte a unei întreprinderi din totalul ofertei sau cererii pe piață de produse și servicii, exprimată în procente sau în unități de măsură cantitative. – Din fr. segment, lat. segmentum.

segmentul
SEGMÉNT, (1, 2, 3) segmente, s. n. (4) segmenți, s. m. 1. S. n. Porțiune dintr-o figură, limitată cel puțin într-o parte de marginile ei. ◊ Segment de dreaptă = porțiune dintr-o dreaptă mărginită de două puncte. Segment de cerc = parte dintr-un cerc cuprinsă între o coardă și arcul subîntins. 2. S. n. Porțiune definită dintr-un întreg, nedetașată de acesta. Segment din coloana vertebrată. 3. S. n. Fiecare dintre inelele (sau părțile) care alcătuiesc corpul unor viețuitoare. 4. S. m. Garnitură metalică a unui piston, care servește la etanșarea spațiului liber dintre acesta și cilindrul în interiorul căruia se deplasează, sau la răzuirea uleiului de pe pereții interiori ai cilindrului. 5. S. n. (Ec.; în sintagma) Segment de piață = parte a unei întreprinderi din totalul ofertei sau cererii pe piață de produse și servicii, exprimată în procente sau în unități de măsură cantitative. – Din fr. segment, lat. segmentum.

DOOM

segmént² (porțiune, fragment) s. n., pl. segménte

segmentului
SEGMÉNT, (1, 2, 3) segmente, s. n. (4) segmenți, s. m. 1. S. n. Porțiune dintr-o figură, limitată cel puțin într-o parte de marginile ei. ◊ Segment de dreaptă = porțiune dintr-o dreaptă mărginită de două puncte. Segment de cerc = parte dintr-un cerc cuprinsă între o coardă și arcul subîntins. 2. S. n. Porțiune definită dintr-un întreg, nedetașată de acesta. Segment din coloana vertebrată. 3. S. n. Fiecare dintre inelele (sau părțile) care alcătuiesc corpul unor viețuitoare. 4. S. m. Garnitură metalică a unui piston, care servește la etanșarea spațiului liber dintre acesta și cilindrul în interiorul căruia se deplasează, sau la răzuirea uleiului de pe pereții interiori ai cilindrului. 5. S. n. (Ec.; în sintagma) Segment de piață = parte a unei întreprinderi din totalul ofertei sau cererii pe piață de produse și servicii, exprimată în procente sau în unități de măsură cantitative. – Din fr. segment, lat. segmentum.

segmentului
SEGMÉNT, (1, 2, 3) segmente, s. n. (4) segmenți, s. m. 1. S. n. Porțiune dintr-o figură, limitată cel puțin într-o parte de marginile ei. ◊ Segment de dreaptă = porțiune dintr-o dreaptă mărginită de două puncte. Segment de cerc = parte dintr-un cerc cuprinsă între o coardă și arcul subîntins. 2. S. n. Porțiune definită dintr-un întreg, nedetașată de acesta. Segment din coloana vertebrată. 3. S. n. Fiecare dintre inelele (sau părțile) care alcătuiesc corpul unor viețuitoare. 4. S. m. Garnitură metalică a unui piston, care servește la etanșarea spațiului liber dintre acesta și cilindrul în interiorul căruia se deplasează, sau la răzuirea uleiului de pe pereții interiori ai cilindrului. 5. S. n. (Ec.; în sintagma) Segment de piață = parte a unei întreprinderi din totalul ofertei sau cererii pe piață de produse și servicii, exprimată în procente sau în unități de măsură cantitative. – Din fr. segment, lat. segmentum.

DOOM

segmént² (porțiune, fragment) s. n., pl. segménte

segmentând
SEGMENTÁ, segmentez, vb. I. Tranz, A împărți, a tăia în segmente. – Din fr. segmenter.

DOOM

segmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 segmenteáză

segmentînd
SEGMENTÁ, segmentez, vb. I. Tranz, A împărți, a tăia în segmente. – Din fr. segmenter.

DOOM

segmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 segmenteáză

segmentări
SEGMENTÁRE, segmentări, s. f. 1. Faptul de a segmenta. ♦ Diviziune a celulei-ou sau a zigotului în celule din ce în ce mai mici, care se asociază între ele și formează foițele embrionare; segmentație. 2. (Fon.) Operație de izolare a unui segment dintr-o secvență sonoră pentru studiul lui auditiv, eliminându-se astfel influența contextului. – V. segmenta.

DOOM

segmentáre s. f., g.-d. art. segmentắrii; pl. segmentắri

segmentării
SEGMENTÁRE, segmentări, s. f. 1. Faptul de a segmenta. ♦ Diviziune a celulei-ou sau a zigotului în celule din ce în ce mai mici, care se asociază între ele și formează foițele embrionare; segmentație. 2. (Fon.) Operație de izolare a unui segment dintr-o secvență sonoră pentru studiul lui auditiv, eliminându-se astfel influența contextului. – V. segmenta.

DOOM

segmentáre s. f., g.-d. art. segmentắrii; pl. segmentắri

segmentările
SEGMENTÁRE, segmentări, s. f. 1. Faptul de a segmenta. ♦ Diviziune a celulei-ou sau a zigotului în celule din ce în ce mai mici, care se asociază între ele și formează foițele embrionare; segmentație. 2. (Fon.) Operație de izolare a unui segment dintr-o secvență sonoră pentru studiul lui auditiv, eliminându-se astfel influența contextului. – V. segmenta.

DOOM

segmentáre s. f., g.-d. art. segmentắrii; pl. segmentắri

segmentărilor
SEGMENTÁRE, segmentări, s. f. 1. Faptul de a segmenta. ♦ Diviziune a celulei-ou sau a zigotului în celule din ce în ce mai mici, care se asociază între ele și formează foițele embrionare; segmentație. 2. (Fon.) Operație de izolare a unui segment dintr-o secvență sonoră pentru studiul lui auditiv, eliminându-se astfel influența contextului. – V. segmenta.

DOOM

segmentáre s. f., g.-d. art. segmentắrii; pl. segmentắri

segmenți
SEGMÉNT, (1, 2, 3) segmente, s. n. (4) segmenți, s. m. 1. S. n. Porțiune dintr-o figură, limitată cel puțin într-o parte de marginile ei. ◊ Segment de dreaptă = porțiune dintr-o dreaptă mărginită de două puncte. Segment de cerc = parte dintr-un cerc cuprinsă între o coardă și arcul subîntins. 2. S. n. Porțiune definită dintr-un întreg, nedetașată de acesta. Segment din coloana vertebrată. 3. S. n. Fiecare dintre inelele (sau părțile) care alcătuiesc corpul unor viețuitoare. 4. S. m. Garnitură metalică a unui piston, care servește la etanșarea spațiului liber dintre acesta și cilindrul în interiorul căruia se deplasează, sau la răzuirea uleiului de pe pereții interiori ai cilindrului. 5. S. n. (Ec.; în sintagma) Segment de piață = parte a unei întreprinderi din totalul ofertei sau cererii pe piață de produse și servicii, exprimată în procente sau în unități de măsură cantitative. – Din fr. segment, lat. segmentum.

DOOM

segmént² (porțiune, fragment) s. n., pl. segménte

segmenții
SEGMÉNT, (1, 2, 3) segmente, s. n. (4) segmenți, s. m. 1. S. n. Porțiune dintr-o figură, limitată cel puțin într-o parte de marginile ei. ◊ Segment de dreaptă = porțiune dintr-o dreaptă mărginită de două puncte. Segment de cerc = parte dintr-un cerc cuprinsă între o coardă și arcul subîntins. 2. S. n. Porțiune definită dintr-un întreg, nedetașată de acesta. Segment din coloana vertebrată. 3. S. n. Fiecare dintre inelele (sau părțile) care alcătuiesc corpul unor viețuitoare. 4. S. m. Garnitură metalică a unui piston, care servește la etanșarea spațiului liber dintre acesta și cilindrul în interiorul căruia se deplasează, sau la răzuirea uleiului de pe pereții interiori ai cilindrului. 5. S. n. (Ec.; în sintagma) Segment de piață = parte a unei întreprinderi din totalul ofertei sau cererii pe piață de produse și servicii, exprimată în procente sau în unități de măsură cantitative. – Din fr. segment, lat. segmentum.

DOOM

segmént² (porțiune, fragment) s. n., pl. segménte

segmenților
SEGMÉNT, (1, 2, 3) segmente, s. n. (4) segmenți, s. m. 1. S. n. Porțiune dintr-o figură, limitată cel puțin într-o parte de marginile ei. ◊ Segment de dreaptă = porțiune dintr-o dreaptă mărginită de două puncte. Segment de cerc = parte dintr-un cerc cuprinsă între o coardă și arcul subîntins. 2. S. n. Porțiune definită dintr-un întreg, nedetașată de acesta. Segment din coloana vertebrată. 3. S. n. Fiecare dintre inelele (sau părțile) care alcătuiesc corpul unor viețuitoare. 4. S. m. Garnitură metalică a unui piston, care servește la etanșarea spațiului liber dintre acesta și cilindrul în interiorul căruia se deplasează, sau la răzuirea uleiului de pe pereții interiori ai cilindrului. 5. S. n. (Ec.; în sintagma) Segment de piață = parte a unei întreprinderi din totalul ofertei sau cererii pe piață de produse și servicii, exprimată în procente sau în unități de măsură cantitative. – Din fr. segment, lat. segmentum.

DOOM

segmént² (porțiune, fragment) s. n., pl. segménte

segno
DAL SÉGNO loc. adv. De la semnul indicat. [Pr.: -nĭo] – Loc. it.

DOOM

dal ségno (it.) [gn pron. nĩ] (se-gno) loc. adv.; abr. D.S.

segreg
SEGREGÁ, pers. 3 segrégă, vb. I. 1. Intranz. (Despre elementele unui aliaj) A se separa neuniform prin răcire de la o temperatură înaltă, pe baza diferenței dintre punctele de topire ale elementelor. 2. Refl. (Despre componenții unui material) A se separa. – Din lat., it. segregare.

DOOM

segregá (a ~) (se-gre-) vb., ind. prez. 3 segrégă

segrega
SEGREGÁ, pers. 3 segrégă, vb. I. 1. Intranz. (Despre elementele unui aliaj) A se separa neuniform prin răcire de la o temperatură înaltă, pe baza diferenței dintre punctele de topire ale elementelor. 2. Refl. (Despre componenții unui material) A se separa. – Din lat., it. segregare.

DOOM

segregá (a ~) (se-gre-) vb., ind. prez. 3 segrégă

segregai
SEGREGÁ, pers. 3 segrégă, vb. I. 1. Intranz. (Despre elementele unui aliaj) A se separa neuniform prin răcire de la o temperatură înaltă, pe baza diferenței dintre punctele de topire ale elementelor. 2. Refl. (Despre componenții unui material) A se separa. – Din lat., it. segregare.

DOOM

segregá (a ~) (se-gre-) vb., ind. prez. 3 segrégă

segregam
SEGREGÁ, pers. 3 segrégă, vb. I. 1. Intranz. (Despre elementele unui aliaj) A se separa neuniform prin răcire de la o temperatură înaltă, pe baza diferenței dintre punctele de topire ale elementelor. 2. Refl. (Despre componenții unui material) A se separa. – Din lat., it. segregare.

DOOM

segregá (a ~) (se-gre-) vb., ind. prez. 3 segrégă

segregare
SEGREGÁ, pers. 3 segrégă, vb. I. 1. Intranz. (Despre elementele unui aliaj) A se separa neuniform prin răcire de la o temperatură înaltă, pe baza diferenței dintre punctele de topire ale elementelor. 2. Refl. (Despre componenții unui material) A se separa. – Din lat., it. segregare.

DOOM

segregá (a ~) (se-gre-) vb., ind. prez. 3 segrégă

segregare
SEGREGÁ, pers. 3 segrégă, vb. I. 1. Intranz. (Despre elementele unui aliaj) A se separa neuniform prin răcire de la o temperatură înaltă, pe baza diferenței dintre punctele de topire ale elementelor. 2. Refl. (Despre componenții unui material) A se separa. – Din lat., it. segregare.

DOOM

segregáre (se-gre-) s. f., g.-d. art. segregắrii; pl. segregắri

segregarea
SEGREGÁ, pers. 3 segrégă, vb. I. 1. Intranz. (Despre elementele unui aliaj) A se separa neuniform prin răcire de la o temperatură înaltă, pe baza diferenței dintre punctele de topire ale elementelor. 2. Refl. (Despre componenții unui material) A se separa. – Din lat., it. segregare.

DOOM

segregáre (se-gre-) s. f., g.-d. art. segregắrii; pl. segregắri

segregară
SEGREGÁ, pers. 3 segrégă, vb. I. 1. Intranz. (Despre elementele unui aliaj) A se separa neuniform prin răcire de la o temperatură înaltă, pe baza diferenței dintre punctele de topire ale elementelor. 2. Refl. (Despre componenții unui material) A se separa. – Din lat., it. segregare.

DOOM

segregá (a ~) (se-gre-) vb., ind. prez. 3 segrégă

segregarăm
SEGREGÁ, pers. 3 segrégă, vb. I. 1. Intranz. (Despre elementele unui aliaj) A se separa neuniform prin răcire de la o temperatură înaltă, pe baza diferenței dintre punctele de topire ale elementelor. 2. Refl. (Despre componenții unui material) A se separa. – Din lat., it. segregare.

DOOM

segregá (a ~) (se-gre-) vb., ind. prez. 3 segrégă

segregarăți
SEGREGÁ, pers. 3 segrégă, vb. I. 1. Intranz. (Despre elementele unui aliaj) A se separa neuniform prin răcire de la o temperatură înaltă, pe baza diferenței dintre punctele de topire ale elementelor. 2. Refl. (Despre componenții unui material) A se separa. – Din lat., it. segregare.

DOOM

segregá (a ~) (se-gre-) vb., ind. prez. 3 segrégă

segregase
SEGREGÁ, pers. 3 segrégă, vb. I. 1. Intranz. (Despre elementele unui aliaj) A se separa neuniform prin răcire de la o temperatură înaltă, pe baza diferenței dintre punctele de topire ale elementelor. 2. Refl. (Despre componenții unui material) A se separa. – Din lat., it. segregare.

DOOM

segregá (a ~) (se-gre-) vb., ind. prez. 3 segrégă

segregasem
SEGREGÁ, pers. 3 segrégă, vb. I. 1. Intranz. (Despre elementele unui aliaj) A se separa neuniform prin răcire de la o temperatură înaltă, pe baza diferenței dintre punctele de topire ale elementelor. 2. Refl. (Despre componenții unui material) A se separa. – Din lat., it. segregare.

DOOM

segregá (a ~) (se-gre-) vb., ind. prez. 3 segrégă

segregaseră
SEGREGÁ, pers. 3 segrégă, vb. I. 1. Intranz. (Despre elementele unui aliaj) A se separa neuniform prin răcire de la o temperatură înaltă, pe baza diferenței dintre punctele de topire ale elementelor. 2. Refl. (Despre componenții unui material) A se separa. – Din lat., it. segregare.

DOOM

segregá (a ~) (se-gre-) vb., ind. prez. 3 segrégă

segregaserăm
SEGREGÁ, pers. 3 segrégă, vb. I. 1. Intranz. (Despre elementele unui aliaj) A se separa neuniform prin răcire de la o temperatură înaltă, pe baza diferenței dintre punctele de topire ale elementelor. 2. Refl. (Despre componenții unui material) A se separa. – Din lat., it. segregare.

DOOM

segregá (a ~) (se-gre-) vb., ind. prez. 3 segrégă

segregaserăți
SEGREGÁ, pers. 3 segrégă, vb. I. 1. Intranz. (Despre elementele unui aliaj) A se separa neuniform prin răcire de la o temperatură înaltă, pe baza diferenței dintre punctele de topire ale elementelor. 2. Refl. (Despre componenții unui material) A se separa. – Din lat., it. segregare.

DOOM

segregá (a ~) (se-gre-) vb., ind. prez. 3 segrégă

segregaseși
SEGREGÁ, pers. 3 segrégă, vb. I. 1. Intranz. (Despre elementele unui aliaj) A se separa neuniform prin răcire de la o temperatură înaltă, pe baza diferenței dintre punctele de topire ale elementelor. 2. Refl. (Despre componenții unui material) A se separa. – Din lat., it. segregare.

DOOM

segregá (a ~) (se-gre-) vb., ind. prez. 3 segrégă

segregaseți
SEGREGÁ, pers. 3 segrégă, vb. I. 1. Intranz. (Despre elementele unui aliaj) A se separa neuniform prin răcire de la o temperatură înaltă, pe baza diferenței dintre punctele de topire ale elementelor. 2. Refl. (Despre componenții unui material) A se separa. – Din lat., it. segregare.

DOOM

segregá (a ~) (se-gre-) vb., ind. prez. 3 segrégă

segregat
SEGREGÁ, pers. 3 segrégă, vb. I. 1. Intranz. (Despre elementele unui aliaj) A se separa neuniform prin răcire de la o temperatură înaltă, pe baza diferenței dintre punctele de topire ale elementelor. 2. Refl. (Despre componenții unui material) A se separa. – Din lat., it. segregare.

DOOM

segregá (a ~) (se-gre-) vb., ind. prez. 3 segrégă

segregat
SEGREGÁT s.n. (Metal.) Segregație. [< engl. segregat].

segregau
SEGREGÁ, pers. 3 segrégă, vb. I. 1. Intranz. (Despre elementele unui aliaj) A se separa neuniform prin răcire de la o temperatură înaltă, pe baza diferenței dintre punctele de topire ale elementelor. 2. Refl. (Despre componenții unui material) A se separa. – Din lat., it. segregare.

DOOM

segregá (a ~) (se-gre-) vb., ind. prez. 3 segrégă

segregași
SEGREGÁ, pers. 3 segrégă, vb. I. 1. Intranz. (Despre elementele unui aliaj) A se separa neuniform prin răcire de la o temperatură înaltă, pe baza diferenței dintre punctele de topire ale elementelor. 2. Refl. (Despre componenții unui material) A se separa. – Din lat., it. segregare.

DOOM

segregá (a ~) (se-gre-) vb., ind. prez. 3 segrégă

segregați
SEGREGÁ, pers. 3 segrégă, vb. I. 1. Intranz. (Despre elementele unui aliaj) A se separa neuniform prin răcire de la o temperatură înaltă, pe baza diferenței dintre punctele de topire ale elementelor. 2. Refl. (Despre componenții unui material) A se separa. – Din lat., it. segregare.

DOOM

segregá (a ~) (se-gre-) vb., ind. prez. 3 segrégă

segregația
SEGREGÁȚIE, segregații, s. f. 1. Segregare (2); lipsă de omogenitate a compoziției chimice a unui aliaj solidificat, rezultată din segregare. 2. (În sintagma) Segregație rasială = politică de discriminare rasială constând în separarea persoanelor de origini sau rase diferite din interiorul aceleiași țări; discriminare rasială; segregare (5). [Var.: segregațiúne s. f.] – Din fr. ségrégation.

DOOM

segregáție (se-gre-, -ți-e) s. f., art. segregáția (-ți-a), g.-d. art. segregáției; pl. segregáții, art. segregáțiile (-ți-i-)

segregație
SEGREGÁȚIE, segregații, s. f. 1. Segregare (2); lipsă de omogenitate a compoziției chimice a unui aliaj solidificat, rezultată din segregare. 2. (În sintagma) Segregație rasială = politică de discriminare rasială constând în separarea persoanelor de origini sau rase diferite din interiorul aceleiași țări; discriminare rasială; segregare (5). [Var.: segregațiúne s. f.] – Din fr. ségrégation.

DOOM

segregáție (se-gre-, -ți-e) s. f., art. segregáția (-ți-a), g.-d. art. segregáției; pl. segregáții, art. segregáțiile (-ți-i-)

segregației
SEGREGÁȚIE, segregații, s. f. 1. Segregare (2); lipsă de omogenitate a compoziției chimice a unui aliaj solidificat, rezultată din segregare. 2. (În sintagma) Segregație rasială = politică de discriminare rasială constând în separarea persoanelor de origini sau rase diferite din interiorul aceleiași țări; discriminare rasială; segregare (5). [Var.: segregațiúne s. f.] – Din fr. ségrégation.

DOOM

segregáție (se-gre-, -ți-e) s. f., art. segregáția (-ți-a), g.-d. art. segregáției; pl. segregáții, art. segregáțiile (-ți-i-)

segregații
SEGREGÁȚIE, segregații, s. f. 1. Segregare (2); lipsă de omogenitate a compoziției chimice a unui aliaj solidificat, rezultată din segregare. 2. (În sintagma) Segregație rasială = politică de discriminare rasială constând în separarea persoanelor de origini sau rase diferite din interiorul aceleiași țări; discriminare rasială; segregare (5). [Var.: segregațiúne s. f.] – Din fr. ségrégation.

DOOM

segregáție (se-gre-, -ți-e) s. f., art. segregáția (-ți-a), g.-d. art. segregáției; pl. segregáții, art. segregáțiile (-ți-i-)

segregațiile
SEGREGÁȚIE, segregații, s. f. 1. Segregare (2); lipsă de omogenitate a compoziției chimice a unui aliaj solidificat, rezultată din segregare. 2. (În sintagma) Segregație rasială = politică de discriminare rasială constând în separarea persoanelor de origini sau rase diferite din interiorul aceleiași țări; discriminare rasială; segregare (5). [Var.: segregațiúne s. f.] – Din fr. ségrégation.

DOOM

segregáție (se-gre-, -ți-e) s. f., art. segregáția (-ți-a), g.-d. art. segregáției; pl. segregáții, art. segregáțiile (-ți-i-)

segregațiilor
SEGREGÁȚIE, segregații, s. f. 1. Segregare (2); lipsă de omogenitate a compoziției chimice a unui aliaj solidificat, rezultată din segregare. 2. (În sintagma) Segregație rasială = politică de discriminare rasială constând în separarea persoanelor de origini sau rase diferite din interiorul aceleiași țări; discriminare rasială; segregare (5). [Var.: segregațiúne s. f.] – Din fr. ségrégation.

DOOM

segregáție (se-gre-, -ți-e) s. f., art. segregáția (-ți-a), g.-d. art. segregáției; pl. segregáții, art. segregáțiile (-ți-i-)

segregaționism
SEGREGAȚIONÍSM s.n. Politică de segregație rasială. [Pron. -ți-o-. / < fr. ségrégationnisme].

segregaționist
SEGREGAȚIONÍST, -Ă adj. Referitor la segregaționism. // s.m. și f. Adept al segregaționismului; rasist. [Pron. -ți-o-. / < fr. ségrégationniste].

segregaționista
SEGREGAȚIONÍST, -Ă adj. Referitor la segregaționism. // s.m. și f. Adept al segregaționismului; rasist. [Pron. -ți-o-. / < fr. ségrégationniste].

segregaționiste
SEGREGAȚIONÍST, -Ă adj. Referitor la segregaționism. // s.m. și f. Adept al segregaționismului; rasist. [Pron. -ți-o-. / < fr. ségrégationniste].

segregaționistei
SEGREGAȚIONÍST, -Ă adj. Referitor la segregaționism. // s.m. și f. Adept al segregaționismului; rasist. [Pron. -ți-o-. / < fr. ségrégationniste].

segregaționistele
SEGREGAȚIONÍST, -Ă adj. Referitor la segregaționism. // s.m. și f. Adept al segregaționismului; rasist. [Pron. -ți-o-. / < fr. ségrégationniste].

segregaționistelor
SEGREGAȚIONÍST, -Ă adj. Referitor la segregaționism. // s.m. și f. Adept al segregaționismului; rasist. [Pron. -ți-o-. / < fr. ségrégationniste].

segregaționistul
SEGREGAȚIONÍST, -Ă adj. Referitor la segregaționism. // s.m. și f. Adept al segregaționismului; rasist. [Pron. -ți-o-. / < fr. ségrégationniste].

segregaționistului
SEGREGAȚIONÍST, -Ă adj. Referitor la segregaționism. // s.m. și f. Adept al segregaționismului; rasist. [Pron. -ți-o-. / < fr. ségrégationniste].

segregaționiști
SEGREGAȚIONÍST, -Ă adj. Referitor la segregaționism. // s.m. și f. Adept al segregaționismului; rasist. [Pron. -ți-o-. / < fr. ségrégationniste].

segregaționiștii
SEGREGAȚIONÍST, -Ă adj. Referitor la segregaționism. // s.m. și f. Adept al segregaționismului; rasist. [Pron. -ți-o-. / < fr. ségrégationniste].

segregaționiștilor
SEGREGAȚIONÍST, -Ă adj. Referitor la segregaționism. // s.m. și f. Adept al segregaționismului; rasist. [Pron. -ți-o-. / < fr. ségrégationniste].

segregațiune
SEGREGÁȚIE, segregații, s. f. 1. Segregare (2); lipsă de omogenitate a compoziției chimice a unui aliaj solidificat, rezultată din segregare. 2. (În sintagma) Segregație rasială = politică de discriminare rasială constând în separarea persoanelor de origini sau rase diferite din interiorul aceleiași țări; discriminare rasială; segregare (5). [Var.: segregațiúne s. f.] – Din fr. ségrégation.

DOOM

segregáție (se-gre-, -ți-e) s. f., art. segregáția (-ți-a), g.-d. art. segregáției; pl. segregáții, art. segregáțiile (-ți-i-)

segrege
SEGREGÁ, pers. 3 segrégă, vb. I. 1. Intranz. (Despre elementele unui aliaj) A se separa neuniform prin răcire de la o temperatură înaltă, pe baza diferenței dintre punctele de topire ale elementelor. 2. Refl. (Despre componenții unui material) A se separa. – Din lat., it. segregare.

DOOM

segregá (a ~) (se-gre-) vb., ind. prez. 3 segrégă

segregi
SEGREGÁ, pers. 3 segrégă, vb. I. 1. Intranz. (Despre elementele unui aliaj) A se separa neuniform prin răcire de la o temperatură înaltă, pe baza diferenței dintre punctele de topire ale elementelor. 2. Refl. (Despre componenții unui material) A se separa. – Din lat., it. segregare.

DOOM

segregá (a ~) (se-gre-) vb., ind. prez. 3 segrégă

segregând
SEGREGÁ, pers. 3 segrégă, vb. I. 1. Intranz. (Despre elementele unui aliaj) A se separa neuniform prin răcire de la o temperatură înaltă, pe baza diferenței dintre punctele de topire ale elementelor. 2. Refl. (Despre componenții unui material) A se separa. – Din lat., it. segregare.

DOOM

segregá (a ~) (se-gre-) vb., ind. prez. 3 segrégă

segregînd
SEGREGÁ, pers. 3 segrégă, vb. I. 1. Intranz. (Despre elementele unui aliaj) A se separa neuniform prin răcire de la o temperatură înaltă, pe baza diferenței dintre punctele de topire ale elementelor. 2. Refl. (Despre componenții unui material) A se separa. – Din lat., it. segregare.

DOOM

segregá (a ~) (se-gre-) vb., ind. prez. 3 segrégă

segregări
SEGREGÁ, pers. 3 segrégă, vb. I. 1. Intranz. (Despre elementele unui aliaj) A se separa neuniform prin răcire de la o temperatură înaltă, pe baza diferenței dintre punctele de topire ale elementelor. 2. Refl. (Despre componenții unui material) A se separa. – Din lat., it. segregare.

DOOM

segregáre (se-gre-) s. f., g.-d. art. segregắrii; pl. segregắri

segregării
SEGREGÁ, pers. 3 segrégă, vb. I. 1. Intranz. (Despre elementele unui aliaj) A se separa neuniform prin răcire de la o temperatură înaltă, pe baza diferenței dintre punctele de topire ale elementelor. 2. Refl. (Despre componenții unui material) A se separa. – Din lat., it. segregare.

DOOM

segregáre (se-gre-) s. f., g.-d. art. segregắrii; pl. segregắri

segregările
SEGREGÁ, pers. 3 segrégă, vb. I. 1. Intranz. (Despre elementele unui aliaj) A se separa neuniform prin răcire de la o temperatură înaltă, pe baza diferenței dintre punctele de topire ale elementelor. 2. Refl. (Despre componenții unui material) A se separa. – Din lat., it. segregare.

DOOM

segregáre (se-gre-) s. f., g.-d. art. segregắrii; pl. segregắri

segregărilor
SEGREGÁ, pers. 3 segrégă, vb. I. 1. Intranz. (Despre elementele unui aliaj) A se separa neuniform prin răcire de la o temperatură înaltă, pe baza diferenței dintre punctele de topire ale elementelor. 2. Refl. (Despre componenții unui material) A se separa. – Din lat., it. segregare.

DOOM

segregáre (se-gre-) s. f., g.-d. art. segregắrii; pl. segregắri

seguidilla
SEGUIDILLA, seguidilla, s. f. Dans popular spaniol, cu mișcare vioaie, care se dansează cu acompaniament de chitară sau de castaniete, uneori însoțit de cântec; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: seghidilia] – Cuv. sp.

DOOM

!seguidílla (hisp.) [pron. seghidílĭa] (-gui-, -lla) s. f., g.-d. art. seguidíllei; pl. seguidílla

seguidille
SEGUIDILLA, seguidilla, s. f. Dans popular spaniol, cu mișcare vioaie, care se dansează cu acompaniament de chitară sau de castaniete, uneori însoțit de cântec; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: seghidilia] – Cuv. sp.

DOOM

!seguidílla (hisp.) [pron. seghidílĭa] (-gui-, -lla) s. f., g.-d. art. seguidíllei; pl. seguidílla

seguidillei
SEGUIDILLA, seguidilla, s. f. Dans popular spaniol, cu mișcare vioaie, care se dansează cu acompaniament de chitară sau de castaniete, uneori însoțit de cântec; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: seghidilia] – Cuv. sp.

DOOM

!seguidílla (hisp.) [pron. seghidílĭa] (-gui-, -lla) s. f., g.-d. art. seguidíllei; pl. seguidílla

sehastru
SIHÁSTRU, -Ă, sihaștri, -stre, s. m. și f. 1. Om care trăiește retras de lume în post și rugăciuni; pustnic, anahoret, eremit, schimnic. 2. Fig. Persoană care trăiește izolată, retrasă de societate. ♦ Animal sălbatic bătrân care trăiește singur. [Var.: sehástru, -ă s. m. și f.] – Din ngr. isihastís.

DOOM

sihástru s. m., art. sihástrul; pl. siháștri, art. siháștrii

sehastră
SIHÁSTRU, -Ă, sihaștri, -stre, s. m. și f. 1. Om care trăiește retras de lume în post și rugăciuni; pustnic, anahoret, eremit, schimnic. 2. Fig. Persoană care trăiește izolată, retrasă de societate. ♦ Animal sălbatic bătrân care trăiește singur. [Var.: sehástru, -ă s. m. și f.] – Din ngr. isihastís.

DOOM

sihástru s. m., art. sihástrul; pl. siháștri, art. siháștrii

sehelbă
SÉLBĂ, selbe, s. f. (Rar) Pădure tânără (și deasă). [Var.: sehélbă s. f.] – Cf. lat. silva.

DOOM

sélbă (pădure) (rar) s. f., g.-d. art. sélbei; pl. sélbe

sehăstrie
SIHĂSTRÍE, (2) sihăstrii, s. f. 1. Faptul de a trăi ca sihastru; stare, viață de sihastru; fig. singurătate, pustietate. 2. Loc, schit unde trăiește un sihastru (1). [Var.: săhăstríe, sehăstríe s. f.] – Din sl. sihastirija.

DOOM

sihăstríe s. f., art. sihăstría, g.-d. art. sihăstríei; (locuri) pl. sihăstríi, art. sihăstríile

seicento
SEICÉNTO s.n. Nume dat în Italia secolului al XVII-lea și culturii sale. [Pron. sei-cen-, var. secento s.n. / < it. seicento].

seid
seíd (-ízi), s. m. – Rîndaș. – Mr. seid, seiz. Tc. sayid (Roesler 602; Șeineanu, II, 318), cf. ngr. σειζης, bg., sb. seiz, fr. séide.

seidecărie
SEIDECĂRÍE s. f. v. săidăcărie.

seidicar
SEIDICÁR s. m. v. saidecar.

DOOM

saidecár (înv.) (sai-) s. m., pl. saidecári

seif
SÉIF, seifuri, s. n. Dulap sau ladă de fier în care se păstrează, de obicei într-o instituție bancară, bani, hârtii și obiecte de valoare; casă de bani. ♦ Încăpere specială, bine asigurată (la arhive sau la biblioteci publice), în care se păstrează manuscrise, documente și alte obiecte de valoare. [Var.: safé, saféu, sef s. n.] – Din engl. safe.

DOOM

seif [pron. seif] s. n., pl. séifuri

seiful
SÉIF, seifuri, s. n. Dulap sau ladă de fier în care se păstrează, de obicei într-o instituție bancară, bani, hârtii și obiecte de valoare; casă de bani. ♦ Încăpere specială, bine asigurată (la arhive sau la biblioteci publice), în care se păstrează manuscrise, documente și alte obiecte de valoare. [Var.: safé, saféu, sef s. n.] – Din engl. safe.

DOOM

seif [pron. seif] s. n., pl. séifuri

seifului
SÉIF, seifuri, s. n. Dulap sau ladă de fier în care se păstrează, de obicei într-o instituție bancară, bani, hârtii și obiecte de valoare; casă de bani. ♦ Încăpere specială, bine asigurată (la arhive sau la biblioteci publice), în care se păstrează manuscrise, documente și alte obiecte de valoare. [Var.: safé, saféu, sef s. n.] – Din engl. safe.

DOOM

seif [pron. seif] s. n., pl. séifuri

seifuri
SÉIF, seifuri, s. n. Dulap sau ladă de fier în care se păstrează, de obicei într-o instituție bancară, bani, hârtii și obiecte de valoare; casă de bani. ♦ Încăpere specială, bine asigurată (la arhive sau la biblioteci publice), în care se păstrează manuscrise, documente și alte obiecte de valoare. [Var.: safé, saféu, sef s. n.] – Din engl. safe.

DOOM

seif [pron. seif] s. n., pl. séifuri

seifurile
SÉIF, seifuri, s. n. Dulap sau ladă de fier în care se păstrează, de obicei într-o instituție bancară, bani, hârtii și obiecte de valoare; casă de bani. ♦ Încăpere specială, bine asigurată (la arhive sau la biblioteci publice), în care se păstrează manuscrise, documente și alte obiecte de valoare. [Var.: safé, saféu, sef s. n.] – Din engl. safe.

DOOM

seif [pron. seif] s. n., pl. séifuri

seifurilor
SÉIF, seifuri, s. n. Dulap sau ladă de fier în care se păstrează, de obicei într-o instituție bancară, bani, hârtii și obiecte de valoare; casă de bani. ♦ Încăpere specială, bine asigurată (la arhive sau la biblioteci publice), în care se păstrează manuscrise, documente și alte obiecte de valoare. [Var.: safé, saféu, sef s. n.] – Din engl. safe.

DOOM

seif [pron. seif] s. n., pl. séifuri

seiga
SEÍGĂ, seige, s. f. Aparat de recoltare a stufului, care se atașează unui tractor. – Et. nec.

DOOM

seígă s. f., g.-d. art. seígei; pl. seíge

seige
SEÍGĂ, seige, s. f. Aparat de recoltare a stufului, care se atașează unui tractor. – Et. nec.

DOOM

seígă s. f., g.-d. art. seígei; pl. seíge

seigei
SEÍGĂ, seige, s. f. Aparat de recoltare a stufului, care se atașează unui tractor. – Et. nec.

DOOM

seígă s. f., g.-d. art. seígei; pl. seíge

seigele
SEÍGĂ, seige, s. f. Aparat de recoltare a stufului, care se atașează unui tractor. – Et. nec.

DOOM

seígă s. f., g.-d. art. seígei; pl. seíge

seigelor
SEÍGĂ, seige, s. f. Aparat de recoltare a stufului, care se atașează unui tractor. – Et. nec.

DOOM

seígă s. f., g.-d. art. seígei; pl. seíge

seim
SEÍM, seimuri, s. n. Adunare reprezentativă pe stări în Polonia, denumită și Parlament sau Dietă. – Din pol. sejm.

DOOM

seím s. n., pl. seímuri

seima
SEÍMĂ, seime, s. f. Crăpătură care apare uneori la copitele cailor și ale vitelor. – Din fr. seime.

DOOM

seímă s. f., g.-d. art. seímei; pl. seíme

seime
SEÍMĂ, seime, s. f. Crăpătură care apare uneori la copitele cailor și ale vitelor. – Din fr. seime.

DOOM

seímă s. f., g.-d. art. seímei; pl. seíme

seimei
SEÍMĂ, seime, s. f. Crăpătură care apare uneori la copitele cailor și ale vitelor. – Din fr. seime.

DOOM

seímă s. f., g.-d. art. seímei; pl. seíme

seimele
SEÍMĂ, seime, s. f. Crăpătură care apare uneori la copitele cailor și ale vitelor. – Din fr. seime.

DOOM

seímă s. f., g.-d. art. seímei; pl. seíme

seimelor
SEÍMĂ, seime, s. f. Crăpătură care apare uneori la copitele cailor și ale vitelor. – Din fr. seime.

DOOM

seímă s. f., g.-d. art. seímei; pl. seíme

seimen
SEIMÉN, seimeni, s. m. (în sec. XVII-XVIII, în Țara Românească și în Moldova) Soldat din corpul de ostași mercenari pedeștri înarmați cu sânețe, a căror atribuție era paza Curții domnești. [Var.: silimén, simén s. m.] – Din tc. seğmen.

DOOM

seimén (sei-) s. m., pl. seiméni

seimeneasca
SEIMENÉSC, -EÁSCĂ, seimenești, adj. (Înv.) Care aparține seimenilor, privitor la seimeni. – Seimen + suf. -esc.

DOOM

seimenésc (înv.) (sei-) adj. m., f. seimeneáscă; pl. m. și f. seimenéști

seimenesc
SEIMENÉSC, -EÁSCĂ, seimenești, adj. (Înv.) Care aparține seimenilor, privitor la seimeni. – Seimen + suf. -esc.

DOOM

seimenésc (înv.) (sei-) adj. m., f. seimeneáscă; pl. m. și f. seimenéști

seimenescul
SEIMENÉSC, -EÁSCĂ, seimenești, adj. (Înv.) Care aparține seimenilor, privitor la seimeni. – Seimen + suf. -esc.

DOOM

seimenésc (înv.) (sei-) adj. m., f. seimeneáscă; pl. m. și f. seimenéști

seimenescului
SEIMENÉSC, -EÁSCĂ, seimenești, adj. (Înv.) Care aparține seimenilor, privitor la seimeni. – Seimen + suf. -esc.

DOOM

seimenésc (înv.) (sei-) adj. m., f. seimeneáscă; pl. m. și f. seimenéști

seimenești
SEIMENÉSC, -EÁSCĂ, seimenești, adj. (Înv.) Care aparține seimenilor, privitor la seimeni. – Seimen + suf. -esc.

DOOM

seimenésc (înv.) (sei-) adj. m., f. seimeneáscă; pl. m. și f. seimenéști

seimeneștii
SEIMENÉSC, -EÁSCĂ, seimenești, adj. (Înv.) Care aparține seimenilor, privitor la seimeni. – Seimen + suf. -esc.

DOOM

seimenésc (înv.) (sei-) adj. m., f. seimeneáscă; pl. m. și f. seimenéști

seimeneștile
SEIMENÉSC, -EÁSCĂ, seimenești, adj. (Înv.) Care aparține seimenilor, privitor la seimeni. – Seimen + suf. -esc.

DOOM

seimenésc (înv.) (sei-) adj. m., f. seimeneáscă; pl. m. și f. seimenéști

seimeneștilor
SEIMENÉSC, -EÁSCĂ, seimenești, adj. (Înv.) Care aparține seimenilor, privitor la seimeni. – Seimen + suf. -esc.

DOOM

seimenésc (înv.) (sei-) adj. m., f. seimeneáscă; pl. m. și f. seimenéști

seimeni
SEIMÉN, seimeni, s. m. (în sec. XVII-XVIII, în Țara Românească și în Moldova) Soldat din corpul de ostași mercenari pedeștri înarmați cu sânețe, a căror atribuție era paza Curții domnești. [Var.: silimén, simén s. m.] – Din tc. seğmen.

DOOM

seimén (sei-) s. m., pl. seiméni

seimenii
SEIMÉN, seimeni, s. m. (în sec. XVII-XVIII, în Țara Românească și în Moldova) Soldat din corpul de ostași mercenari pedeștri înarmați cu sânețe, a căror atribuție era paza Curții domnești. [Var.: silimén, simén s. m.] – Din tc. seğmen.

DOOM

seimén (sei-) s. m., pl. seiméni

seimenilor
SEIMÉN, seimeni, s. m. (în sec. XVII-XVIII, în Țara Românească și în Moldova) Soldat din corpul de ostași mercenari pedeștri înarmați cu sânețe, a căror atribuție era paza Curții domnești. [Var.: silimén, simén s. m.] – Din tc. seğmen.

DOOM

seimén (sei-) s. m., pl. seiméni

seimenul
SEIMÉN, seimeni, s. m. (în sec. XVII-XVIII, în Țara Românească și în Moldova) Soldat din corpul de ostași mercenari pedeștri înarmați cu sânețe, a căror atribuție era paza Curții domnești. [Var.: silimén, simén s. m.] – Din tc. seğmen.

DOOM

seimén (sei-) s. m., pl. seiméni

seimenului
SEIMÉN, seimeni, s. m. (în sec. XVII-XVIII, în Țara Românească și în Moldova) Soldat din corpul de ostași mercenari pedeștri înarmați cu sânețe, a căror atribuție era paza Curții domnești. [Var.: silimén, simén s. m.] – Din tc. seğmen.

DOOM

seimén (sei-) s. m., pl. seiméni

seimul
SEÍM, seimuri, s. n. Adunare reprezentativă pe stări în Polonia, denumită și Parlament sau Dietă. – Din pol. sejm.

DOOM

seím s. n., pl. seímuri

seimului
SEÍM, seimuri, s. n. Adunare reprezentativă pe stări în Polonia, denumită și Parlament sau Dietă. – Din pol. sejm.

DOOM

seím s. n., pl. seímuri

seimuri
SEÍM, seimuri, s. n. Adunare reprezentativă pe stări în Polonia, denumită și Parlament sau Dietă. – Din pol. sejm.

DOOM

seím s. n., pl. seímuri

seimurile
SEÍM, seimuri, s. n. Adunare reprezentativă pe stări în Polonia, denumită și Parlament sau Dietă. – Din pol. sejm.

DOOM

seím s. n., pl. seímuri

seimurilor
SEÍM, seimuri, s. n. Adunare reprezentativă pe stări în Polonia, denumită și Parlament sau Dietă. – Din pol. sejm.

DOOM

seím s. n., pl. seímuri

sein
SEÍN, -Ă, seini, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre lână, blană) De culoare cenușie-roșcată. 2. (Despre oi) Cu lâna cenușie-roșcată. – Et. nec.

DOOM

seín (reg.) adj. m., pl. seíni; f. seínă, pl. seíne

seina
SEÍN, -Ă, seini, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre lână, blană) De culoare cenușie-roșcată. 2. (Despre oi) Cu lâna cenușie-roșcată. – Et. nec.

DOOM

seín (reg.) adj. m., pl. seíni; f. seínă, pl. seíne

seine
SEÍN, -Ă, seini, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre lână, blană) De culoare cenușie-roșcată. 2. (Despre oi) Cu lâna cenușie-roșcată. – Et. nec.

DOOM

seín (reg.) adj. m., pl. seíni; f. seínă, pl. seíne

seinei
SEÍN, -Ă, seini, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre lână, blană) De culoare cenușie-roșcată. 2. (Despre oi) Cu lâna cenușie-roșcată. – Et. nec.

DOOM

seín (reg.) adj. m., pl. seíni; f. seínă, pl. seíne

seinele
SEÍN, -Ă, seini, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre lână, blană) De culoare cenușie-roșcată. 2. (Despre oi) Cu lâna cenușie-roșcată. – Et. nec.

DOOM

seín (reg.) adj. m., pl. seíni; f. seínă, pl. seíne

seinelor
SEÍN, -Ă, seini, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre lână, blană) De culoare cenușie-roșcată. 2. (Despre oi) Cu lâna cenușie-roșcată. – Et. nec.

DOOM

seín (reg.) adj. m., pl. seíni; f. seínă, pl. seíne

seiner
SEINÉR s.n. Navă puntată destinată pescuitului cu plase aproape de suprafața apei, în larg sau de-a lungul coastelor. [< engl. seiner].

DOOM

!séiner (sei-) s. n., pl. séinere

seini
SEÍN, -Ă, seini, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre lână, blană) De culoare cenușie-roșcată. 2. (Despre oi) Cu lâna cenușie-roșcată. – Et. nec.

DOOM

seín (reg.) adj. m., pl. seíni; f. seínă, pl. seíne

seinii
SEÍN, -Ă, seini, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre lână, blană) De culoare cenușie-roșcată. 2. (Despre oi) Cu lâna cenușie-roșcată. – Et. nec.

DOOM

seín (reg.) adj. m., pl. seíni; f. seínă, pl. seíne

seinilor
SEÍN, -Ă, seini, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre lână, blană) De culoare cenușie-roșcată. 2. (Despre oi) Cu lâna cenușie-roșcată. – Et. nec.

DOOM

seín (reg.) adj. m., pl. seíni; f. seínă, pl. seíne

seinul
SEÍN, -Ă, seini, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre lână, blană) De culoare cenușie-roșcată. 2. (Despre oi) Cu lâna cenușie-roșcată. – Et. nec.

DOOM

seín (reg.) adj. m., pl. seíni; f. seínă, pl. seíne

seinului
SEÍN, -Ă, seini, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre lână, blană) De culoare cenușie-roșcată. 2. (Despre oi) Cu lâna cenușie-roșcată. – Et. nec.

DOOM

seín (reg.) adj. m., pl. seíni; f. seínă, pl. seíne

seism
SEÍSM, seisme, s. n. Cutremur de pământ. – Din fr. séisme.

DOOM

seísm s. n., pl. seísme

seismal
SEISMÁL, -Ă adj. Linie seismală = direcția undei de zguduire într-un seism. [Pron. se-is-. / < fr. séismal].

seismala
SEISMÁL, -Ă adj. Linie seismală = direcția undei de zguduire într-un seism. [Pron. se-is-. / < fr. séismal].

seismale
SEISMÁL, -Ă adj. Linie seismală = direcția undei de zguduire într-un seism. [Pron. se-is-. / < fr. séismal].

seismalei
SEISMÁL, -Ă adj. Linie seismală = direcția undei de zguduire într-un seism. [Pron. se-is-. / < fr. séismal].

seismalele
SEISMÁL, -Ă adj. Linie seismală = direcția undei de zguduire într-un seism. [Pron. se-is-. / < fr. séismal].

seismalelor
SEISMÁL, -Ă adj. Linie seismală = direcția undei de zguduire într-un seism. [Pron. se-is-. / < fr. séismal].

seismali
SEISMÁL, -Ă adj. Linie seismală = direcția undei de zguduire într-un seism. [Pron. se-is-. / < fr. séismal].

seismalii
SEISMÁL, -Ă adj. Linie seismală = direcția undei de zguduire într-un seism. [Pron. se-is-. / < fr. séismal].

seismalilor
SEISMÁL, -Ă adj. Linie seismală = direcția undei de zguduire într-un seism. [Pron. se-is-. / < fr. séismal].

seismalul
SEISMÁL, -Ă adj. Linie seismală = direcția undei de zguduire într-un seism. [Pron. se-is-. / < fr. séismal].

seismalului
SEISMÁL, -Ă adj. Linie seismală = direcția undei de zguduire într-un seism. [Pron. se-is-. / < fr. séismal].

seisme
SEÍSM, seisme, s. n. Cutremur de pământ. – Din fr. séisme.

DOOM

seísm s. n., pl. seísme

seismele
SEÍSM, seisme, s. n. Cutremur de pământ. – Din fr. séisme.

DOOM

seísm s. n., pl. seísme

seismelor
SEÍSM, seisme, s. n. Cutremur de pământ. – Din fr. séisme.

DOOM

seísm s. n., pl. seísme

seismic
SEÍSMIC, -Ă, seismici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se referă la seisme, care aparține seismelor. ◊ Unde seismice = unde elastice care se răspândesc în scoarța terestră, fiind provocate de cutremure sau de explozii artificiale. Stație seismică = complex de aparatură pentru înregistrarea undelor seismice. Regiune seismică = regiune în care cutremurele de pământ sunt frecvente și puternice. ♦ Care servește la înregistrarea și studierea oscilațiilor scoarței terestre. Aparate seismice. 2. S. f. Seismometrie. – Din fr. séismique.

DOOM

seísmic adj. m., pl. seísmici; f. seísmică, pl. seísmice

seismica
SEÍSMIC, -Ă, seismici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se referă la seisme, care aparține seismelor. ◊ Unde seismice = unde elastice care se răspândesc în scoarța terestră, fiind provocate de cutremure sau de explozii artificiale. Stație seismică = complex de aparatură pentru înregistrarea undelor seismice. Regiune seismică = regiune în care cutremurele de pământ sunt frecvente și puternice. ♦ Care servește la înregistrarea și studierea oscilațiilor scoarței terestre. Aparate seismice. 2. S. f. Seismometrie. – Din fr. séismique.

DOOM

seísmic adj. m., pl. seísmici; f. seísmică, pl. seísmice

seismice
SEÍSMIC, -Ă, seismici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se referă la seisme, care aparține seismelor. ◊ Unde seismice = unde elastice care se răspândesc în scoarța terestră, fiind provocate de cutremure sau de explozii artificiale. Stație seismică = complex de aparatură pentru înregistrarea undelor seismice. Regiune seismică = regiune în care cutremurele de pământ sunt frecvente și puternice. ♦ Care servește la înregistrarea și studierea oscilațiilor scoarței terestre. Aparate seismice. 2. S. f. Seismometrie. – Din fr. séismique.

DOOM

seísmic adj. m., pl. seísmici; f. seísmică, pl. seísmice

seismicei
SEÍSMIC, -Ă, seismici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se referă la seisme, care aparține seismelor. ◊ Unde seismice = unde elastice care se răspândesc în scoarța terestră, fiind provocate de cutremure sau de explozii artificiale. Stație seismică = complex de aparatură pentru înregistrarea undelor seismice. Regiune seismică = regiune în care cutremurele de pământ sunt frecvente și puternice. ♦ Care servește la înregistrarea și studierea oscilațiilor scoarței terestre. Aparate seismice. 2. S. f. Seismometrie. – Din fr. séismique.

DOOM

seísmic adj. m., pl. seísmici; f. seísmică, pl. seísmice

seismicele
SEÍSMIC, -Ă, seismici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se referă la seisme, care aparține seismelor. ◊ Unde seismice = unde elastice care se răspândesc în scoarța terestră, fiind provocate de cutremure sau de explozii artificiale. Stație seismică = complex de aparatură pentru înregistrarea undelor seismice. Regiune seismică = regiune în care cutremurele de pământ sunt frecvente și puternice. ♦ Care servește la înregistrarea și studierea oscilațiilor scoarței terestre. Aparate seismice. 2. S. f. Seismometrie. – Din fr. séismique.

DOOM

seísmic adj. m., pl. seísmici; f. seísmică, pl. seísmice

seismicelor
SEÍSMIC, -Ă, seismici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se referă la seisme, care aparține seismelor. ◊ Unde seismice = unde elastice care se răspândesc în scoarța terestră, fiind provocate de cutremure sau de explozii artificiale. Stație seismică = complex de aparatură pentru înregistrarea undelor seismice. Regiune seismică = regiune în care cutremurele de pământ sunt frecvente și puternice. ♦ Care servește la înregistrarea și studierea oscilațiilor scoarței terestre. Aparate seismice. 2. S. f. Seismometrie. – Din fr. séismique.

DOOM

seísmic adj. m., pl. seísmici; f. seísmică, pl. seísmice

seismici
SEÍSMIC, -Ă, seismici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se referă la seisme, care aparține seismelor. ◊ Unde seismice = unde elastice care se răspândesc în scoarța terestră, fiind provocate de cutremure sau de explozii artificiale. Stație seismică = complex de aparatură pentru înregistrarea undelor seismice. Regiune seismică = regiune în care cutremurele de pământ sunt frecvente și puternice. ♦ Care servește la înregistrarea și studierea oscilațiilor scoarței terestre. Aparate seismice. 2. S. f. Seismometrie. – Din fr. séismique.

DOOM

seísmic adj. m., pl. seísmici; f. seísmică, pl. seísmice

seismicii
SEÍSMIC, -Ă, seismici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se referă la seisme, care aparține seismelor. ◊ Unde seismice = unde elastice care se răspândesc în scoarța terestră, fiind provocate de cutremure sau de explozii artificiale. Stație seismică = complex de aparatură pentru înregistrarea undelor seismice. Regiune seismică = regiune în care cutremurele de pământ sunt frecvente și puternice. ♦ Care servește la înregistrarea și studierea oscilațiilor scoarței terestre. Aparate seismice. 2. S. f. Seismometrie. – Din fr. séismique.

DOOM

seísmic adj. m., pl. seísmici; f. seísmică, pl. seísmice

seismicilor
SEÍSMIC, -Ă, seismici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se referă la seisme, care aparține seismelor. ◊ Unde seismice = unde elastice care se răspândesc în scoarța terestră, fiind provocate de cutremure sau de explozii artificiale. Stație seismică = complex de aparatură pentru înregistrarea undelor seismice. Regiune seismică = regiune în care cutremurele de pământ sunt frecvente și puternice. ♦ Care servește la înregistrarea și studierea oscilațiilor scoarței terestre. Aparate seismice. 2. S. f. Seismometrie. – Din fr. séismique.

DOOM

seísmic adj. m., pl. seísmici; f. seísmică, pl. seísmice

seismicitate
SEISMICITÁTE s. f. Grad de frecvență și de intensitate a oscilațiilor seismice dintr-o zonă. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismicité.

DOOM

seismicitáte (se-is-) s. f., g.-d. art. seismicitắții

seismicitatea
SEISMICITÁTE s. f. Grad de frecvență și de intensitate a oscilațiilor seismice dintr-o zonă. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismicité.

DOOM

seismicitáte (se-is-) s. f., g.-d. art. seismicitắții

seismicități
SEISMICITÁTE s. f. Grad de frecvență și de intensitate a oscilațiilor seismice dintr-o zonă. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismicité.

DOOM

seismicitáte (se-is-) s. f., g.-d. art. seismicitắții

seismicității
SEISMICITÁTE s. f. Grad de frecvență și de intensitate a oscilațiilor seismice dintr-o zonă. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismicité.

DOOM

seismicitáte (se-is-) s. f., g.-d. art. seismicitắții

seismicul
SEÍSMIC, -Ă, seismici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se referă la seisme, care aparține seismelor. ◊ Unde seismice = unde elastice care se răspândesc în scoarța terestră, fiind provocate de cutremure sau de explozii artificiale. Stație seismică = complex de aparatură pentru înregistrarea undelor seismice. Regiune seismică = regiune în care cutremurele de pământ sunt frecvente și puternice. ♦ Care servește la înregistrarea și studierea oscilațiilor scoarței terestre. Aparate seismice. 2. S. f. Seismometrie. – Din fr. séismique.

DOOM

seísmic adj. m., pl. seísmici; f. seísmică, pl. seísmice

seismicului
SEÍSMIC, -Ă, seismici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se referă la seisme, care aparține seismelor. ◊ Unde seismice = unde elastice care se răspândesc în scoarța terestră, fiind provocate de cutremure sau de explozii artificiale. Stație seismică = complex de aparatură pentru înregistrarea undelor seismice. Regiune seismică = regiune în care cutremurele de pământ sunt frecvente și puternice. ♦ Care servește la înregistrarea și studierea oscilațiilor scoarței terestre. Aparate seismice. 2. S. f. Seismometrie. – Din fr. séismique.

DOOM

seísmic adj. m., pl. seísmici; f. seísmică, pl. seísmice

seismică
SEÍSMIC, -Ă, seismici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se referă la seisme, care aparține seismelor. ◊ Unde seismice = unde elastice care se răspândesc în scoarța terestră, fiind provocate de cutremure sau de explozii artificiale. Stație seismică = complex de aparatură pentru înregistrarea undelor seismice. Regiune seismică = regiune în care cutremurele de pământ sunt frecvente și puternice. ♦ Care servește la înregistrarea și studierea oscilațiilor scoarței terestre. Aparate seismice. 2. S. f. Seismometrie. – Din fr. seismique.

seismo
SEISMO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „seism” (1). [Pron. se-is-, var. seism-, sismo-. / < fr. séismo-, cf. gr. seismos].

seismogenic
SEISMOGÉNIC, -Ă, seismogenici, -ce, adj. Care determină apariția unui cutremur. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismogénique.

DOOM

seismogénic (se-is-) adj. m., pl. seismogénici; f. seismogénică, pl. seismogénice

seismogenica
SEISMOGÉNIC, -Ă, seismogenici, -ce, adj. Care determină apariția unui cutremur. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismogénique.

DOOM

seismogénic (se-is-) adj. m., pl. seismogénici; f. seismogénică, pl. seismogénice

seismogenice
SEISMOGÉNIC, -Ă, seismogenici, -ce, adj. Care determină apariția unui cutremur. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismogénique.

DOOM

seismogénic (se-is-) adj. m., pl. seismogénici; f. seismogénică, pl. seismogénice

seismogenicei
SEISMOGÉNIC, -Ă, seismogenici, -ce, adj. Care determină apariția unui cutremur. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismogénique.

DOOM

seismogénic (se-is-) adj. m., pl. seismogénici; f. seismogénică, pl. seismogénice

seismogenicele
SEISMOGÉNIC, -Ă, seismogenici, -ce, adj. Care determină apariția unui cutremur. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismogénique.

DOOM

seismogénic (se-is-) adj. m., pl. seismogénici; f. seismogénică, pl. seismogénice

seismogenicelor
SEISMOGÉNIC, -Ă, seismogenici, -ce, adj. Care determină apariția unui cutremur. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismogénique.

DOOM

seismogénic (se-is-) adj. m., pl. seismogénici; f. seismogénică, pl. seismogénice

seismogenici
SEISMOGÉNIC, -Ă, seismogenici, -ce, adj. Care determină apariția unui cutremur. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismogénique.

DOOM

seismogénic (se-is-) adj. m., pl. seismogénici; f. seismogénică, pl. seismogénice

seismogenicii
SEISMOGÉNIC, -Ă, seismogenici, -ce, adj. Care determină apariția unui cutremur. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismogénique.

DOOM

seismogénic (se-is-) adj. m., pl. seismogénici; f. seismogénică, pl. seismogénice

seismogenicilor
SEISMOGÉNIC, -Ă, seismogenici, -ce, adj. Care determină apariția unui cutremur. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismogénique.

DOOM

seismogénic (se-is-) adj. m., pl. seismogénici; f. seismogénică, pl. seismogénice

seismogenicul
SEISMOGÉNIC, -Ă, seismogenici, -ce, adj. Care determină apariția unui cutremur. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismogénique.

DOOM

seismogénic (se-is-) adj. m., pl. seismogénici; f. seismogénică, pl. seismogénice

seismogenicului
SEISMOGÉNIC, -Ă, seismogenici, -ce, adj. Care determină apariția unui cutremur. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismogénique.

DOOM

seismogénic (se-is-) adj. m., pl. seismogénici; f. seismogénică, pl. seismogénice

seismograf
SEISMOGRÁF, seismografe, s. n. 1. Aparat care înregistrează grafic, în mod automat, momentul, durata și intensitatea mișcărilor seismice; seismometru. 2. Aparat folosit în prospecțiuni geofizice, cu ajutorul căruia se înregistrează vibrațiile produse de anumite explozii subterane provocate în scopuri științifice. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismographe.

DOOM

seismográf (se-is-mo-graf) s. n., pl. seismográfe

seismografe
SEISMOGRÁF, seismografe, s. n. 1. Aparat care înregistrează grafic, în mod automat, momentul, durata și intensitatea mișcărilor seismice; seismometru. 2. Aparat folosit în prospecțiuni geofizice, cu ajutorul căruia se înregistrează vibrațiile produse de anumite explozii subterane provocate în scopuri științifice. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismographe.

DOOM

seismográf (se-is-mo-graf) s. n., pl. seismográfe

seismografele
SEISMOGRÁF, seismografe, s. n. 1. Aparat care înregistrează grafic, în mod automat, momentul, durata și intensitatea mișcărilor seismice; seismometru. 2. Aparat folosit în prospecțiuni geofizice, cu ajutorul căruia se înregistrează vibrațiile produse de anumite explozii subterane provocate în scopuri științifice. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismographe.

DOOM

seismográf (se-is-mo-graf) s. n., pl. seismográfe

seismografelor
SEISMOGRÁF, seismografe, s. n. 1. Aparat care înregistrează grafic, în mod automat, momentul, durata și intensitatea mișcărilor seismice; seismometru. 2. Aparat folosit în prospecțiuni geofizice, cu ajutorul căruia se înregistrează vibrațiile produse de anumite explozii subterane provocate în scopuri științifice. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismographe.

DOOM

seismográf (se-is-mo-graf) s. n., pl. seismográfe

seismografia
SEISMOGRAFÍE s. f. Totalitatea procedeelor de utilizare a seismografului; parte a seismologiei care se ocupă cu înregistrarea undelor seismice și cu interpretarea acestor înregistrări. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismographie.

DOOM

seismografíe (se-is-mo-gra-) s. f., art. seismografía, g.-d. seismografíi, art. seismografíei

seismografic
SEISMOGRÁFIC, -Ă, seismografici, -ce, adj. Privitor la seismografie, care aparține seismografiei. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismographique.

DOOM

seismográfic (se-is-mo-gra-) adj. m., pl. seismográfici; f. seismográfică, pl. seismográfice

seismografica
SEISMOGRÁFIC, -Ă, seismografici, -ce, adj. Privitor la seismografie, care aparține seismografiei. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismographique.

DOOM

seismográfic (se-is-mo-gra-) adj. m., pl. seismográfici; f. seismográfică, pl. seismográfice

seismografice
SEISMOGRÁFIC, -Ă, seismografici, -ce, adj. Privitor la seismografie, care aparține seismografiei. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismographique.

DOOM

seismográfic (se-is-mo-gra-) adj. m., pl. seismográfici; f. seismográfică, pl. seismográfice

seismograficei
SEISMOGRÁFIC, -Ă, seismografici, -ce, adj. Privitor la seismografie, care aparține seismografiei. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismographique.

DOOM

seismográfic (se-is-mo-gra-) adj. m., pl. seismográfici; f. seismográfică, pl. seismográfice

seismograficele
SEISMOGRÁFIC, -Ă, seismografici, -ce, adj. Privitor la seismografie, care aparține seismografiei. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismographique.

DOOM

seismográfic (se-is-mo-gra-) adj. m., pl. seismográfici; f. seismográfică, pl. seismográfice

seismograficelor
SEISMOGRÁFIC, -Ă, seismografici, -ce, adj. Privitor la seismografie, care aparține seismografiei. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismographique.

DOOM

seismográfic (se-is-mo-gra-) adj. m., pl. seismográfici; f. seismográfică, pl. seismográfice

seismografici
SEISMOGRÁFIC, -Ă, seismografici, -ce, adj. Privitor la seismografie, care aparține seismografiei. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismographique.

DOOM

seismográfic (se-is-mo-gra-) adj. m., pl. seismográfici; f. seismográfică, pl. seismográfice

seismograficii
SEISMOGRÁFIC, -Ă, seismografici, -ce, adj. Privitor la seismografie, care aparține seismografiei. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismographique.

DOOM

seismográfic (se-is-mo-gra-) adj. m., pl. seismográfici; f. seismográfică, pl. seismográfice

seismograficilor
SEISMOGRÁFIC, -Ă, seismografici, -ce, adj. Privitor la seismografie, care aparține seismografiei. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismographique.

DOOM

seismográfic (se-is-mo-gra-) adj. m., pl. seismográfici; f. seismográfică, pl. seismográfice

seismograficul
SEISMOGRÁFIC, -Ă, seismografici, -ce, adj. Privitor la seismografie, care aparține seismografiei. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismographique.

DOOM

seismográfic (se-is-mo-gra-) adj. m., pl. seismográfici; f. seismográfică, pl. seismográfice

seismograficului
SEISMOGRÁFIC, -Ă, seismografici, -ce, adj. Privitor la seismografie, care aparține seismografiei. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismographique.

DOOM

seismográfic (se-is-mo-gra-) adj. m., pl. seismográfici; f. seismográfică, pl. seismográfice

seismografie
SEISMOGRAFÍE s. f. Totalitatea procedeelor de utilizare a seismografului; parte a seismologiei care se ocupă cu înregistrarea undelor seismice și cu interpretarea acestor înregistrări. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismographie.

DOOM

seismografíe (se-is-mo-gra-) s. f., art. seismografía, g.-d. seismografíi, art. seismografíei

seismografiei
SEISMOGRAFÍE s. f. Totalitatea procedeelor de utilizare a seismografului; parte a seismologiei care se ocupă cu înregistrarea undelor seismice și cu interpretarea acestor înregistrări. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismographie.

DOOM

seismografíe (se-is-mo-gra-) s. f., art. seismografía, g.-d. seismografíi, art. seismografíei

seismografii
SEISMOGRAFÍE s. f. Totalitatea procedeelor de utilizare a seismografului; parte a seismologiei care se ocupă cu înregistrarea undelor seismice și cu interpretarea acestor înregistrări. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismographie.

DOOM

seismografíe (se-is-mo-gra-) s. f., art. seismografía, g.-d. seismografíi, art. seismografíei

seismografiile
SEISMOGRAFÍE s. f. Totalitatea procedeelor de utilizare a seismografului; parte a seismologiei care se ocupă cu înregistrarea undelor seismice și cu interpretarea acestor înregistrări. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismographie.

DOOM

seismografíe (se-is-mo-gra-) s. f., art. seismografía, g.-d. seismografíi, art. seismografíei

seismografiilor
SEISMOGRAFÍE s. f. Totalitatea procedeelor de utilizare a seismografului; parte a seismologiei care se ocupă cu înregistrarea undelor seismice și cu interpretarea acestor înregistrări. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismographie.

DOOM

seismografíe (se-is-mo-gra-) s. f., art. seismografía, g.-d. seismografíi, art. seismografíei

seismograful
SEISMOGRÁF, seismografe, s. n. 1. Aparat care înregistrează grafic, în mod automat, momentul, durata și intensitatea mișcărilor seismice; seismometru. 2. Aparat folosit în prospecțiuni geofizice, cu ajutorul căruia se înregistrează vibrațiile produse de anumite explozii subterane provocate în scopuri științifice. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismographe.

DOOM

seismográf (se-is-mo-graf) s. n., pl. seismográfe

seismografului
SEISMOGRÁF, seismografe, s. n. 1. Aparat care înregistrează grafic, în mod automat, momentul, durata și intensitatea mișcărilor seismice; seismometru. 2. Aparat folosit în prospecțiuni geofizice, cu ajutorul căruia se înregistrează vibrațiile produse de anumite explozii subterane provocate în scopuri științifice. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismographe.

DOOM

seismográf (se-is-mo-graf) s. n., pl. seismográfe

seismograma
SEISMOGRÁMĂ, seismograme, s. f. înregistrare grafică a mișcărilor seismice cu ajutorul seismografului. [Pr.: se-i-] – Din fr. séismogramme.

DOOM

seismográmă (se-is-mo-gra-) s. f., g.-d. art. seismográmei; pl. seismográme

seismograme
SEISMOGRÁMĂ, seismograme, s. f. înregistrare grafică a mișcărilor seismice cu ajutorul seismografului. [Pr.: se-i-] – Din fr. séismogramme.

DOOM

seismográmă (se-is-mo-gra-) s. f., g.-d. art. seismográmei; pl. seismográme

seismogramei
SEISMOGRÁMĂ, seismograme, s. f. înregistrare grafică a mișcărilor seismice cu ajutorul seismografului. [Pr.: se-i-] – Din fr. séismogramme.

DOOM

seismográmă (se-is-mo-gra-) s. f., g.-d. art. seismográmei; pl. seismográme

seismogramele
SEISMOGRÁMĂ, seismograme, s. f. înregistrare grafică a mișcărilor seismice cu ajutorul seismografului. [Pr.: se-i-] – Din fr. séismogramme.

DOOM

seismográmă (se-is-mo-gra-) s. f., g.-d. art. seismográmei; pl. seismográme

seismogramelor
SEISMOGRÁMĂ, seismograme, s. f. înregistrare grafică a mișcărilor seismice cu ajutorul seismografului. [Pr.: se-i-] – Din fr. séismogramme.

DOOM

seismográmă (se-is-mo-gra-) s. f., g.-d. art. seismográmei; pl. seismográme

seismolog
SEISMOLÓG, seismologi, s. m. Specialist în seismologie. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismologue.

DOOM

seismológ (se-is-) s. m., pl. seismológi

seismologa
SEISMOLÓG, seismologi, s. m. Specialist în seismologie. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismologue.

DOOM

seismológ (se-is-) s. m., pl. seismológi

seismologe
SEISMOLÓG, seismologi, s. m. Specialist în seismologie. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismologue.

DOOM

seismológ (se-is-) s. m., pl. seismológi

seismologei
SEISMOLÓG, seismologi, s. m. Specialist în seismologie. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismologue.

DOOM

seismológ (se-is-) s. m., pl. seismológi

seismologele
SEISMOLÓG, seismologi, s. m. Specialist în seismologie. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismologue.

DOOM

seismológ (se-is-) s. m., pl. seismológi

seismologelor
SEISMOLÓG, seismologi, s. m. Specialist în seismologie. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismologue.

DOOM

seismológ (se-is-) s. m., pl. seismológi

seismologi
SEISMOLÓG, seismologi, s. m. Specialist în seismologie. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismologue.

DOOM

seismológ (se-is-) s. m., pl. seismológi

seismologia
SEISMOLOGÍE s. f. Ramură a geofizicii aplicate care se ocupă cu studiul cutremurelor de pământ. [Pr.: se-is-] – Din fr. seismologie.

DOOM

seismologíe (se-is-) s. f., art. seismología, g.-d. seismologíi, art. seismologíei

seismologic
SEISMOLÓGIC, -Ă, seismologici, -ce, adj. Privitor la seismologie, care aparține seismologiei. Cercetări seismologice. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismologique.

DOOM

seismológic (se-is-) adj. m., pl. seismológici; f. seismológică, pl. seismológice

seismologica
SEISMOLÓGIC, -Ă, seismologici, -ce, adj. Privitor la seismologie, care aparține seismologiei. Cercetări seismologice. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismologique.

DOOM

seismológic (se-is-) adj. m., pl. seismológici; f. seismológică, pl. seismológice

seismologice
SEISMOLÓGIC, -Ă, seismologici, -ce, adj. Privitor la seismologie, care aparține seismologiei. Cercetări seismologice. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismologique.

DOOM

seismológic (se-is-) adj. m., pl. seismológici; f. seismológică, pl. seismológice

seismologicei
SEISMOLÓGIC, -Ă, seismologici, -ce, adj. Privitor la seismologie, care aparține seismologiei. Cercetări seismologice. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismologique.

DOOM

seismológic (se-is-) adj. m., pl. seismológici; f. seismológică, pl. seismológice

seismologicele
SEISMOLÓGIC, -Ă, seismologici, -ce, adj. Privitor la seismologie, care aparține seismologiei. Cercetări seismologice. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismologique.

DOOM

seismológic (se-is-) adj. m., pl. seismológici; f. seismológică, pl. seismológice

seismologicelor
SEISMOLÓGIC, -Ă, seismologici, -ce, adj. Privitor la seismologie, care aparține seismologiei. Cercetări seismologice. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismologique.

DOOM

seismológic (se-is-) adj. m., pl. seismológici; f. seismológică, pl. seismológice

seismologici
SEISMOLÓGIC, -Ă, seismologici, -ce, adj. Privitor la seismologie, care aparține seismologiei. Cercetări seismologice. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismologique.

DOOM

seismológic (se-is-) adj. m., pl. seismológici; f. seismológică, pl. seismológice

seismologicii
SEISMOLÓGIC, -Ă, seismologici, -ce, adj. Privitor la seismologie, care aparține seismologiei. Cercetări seismologice. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismologique.

DOOM

seismológic (se-is-) adj. m., pl. seismológici; f. seismológică, pl. seismológice

seismologicilor
SEISMOLÓGIC, -Ă, seismologici, -ce, adj. Privitor la seismologie, care aparține seismologiei. Cercetări seismologice. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismologique.

DOOM

seismológic (se-is-) adj. m., pl. seismológici; f. seismológică, pl. seismológice

seismologicul
SEISMOLÓGIC, -Ă, seismologici, -ce, adj. Privitor la seismologie, care aparține seismologiei. Cercetări seismologice. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismologique.

DOOM

seismológic (se-is-) adj. m., pl. seismológici; f. seismológică, pl. seismológice

seismologicului
SEISMOLÓGIC, -Ă, seismologici, -ce, adj. Privitor la seismologie, care aparține seismologiei. Cercetări seismologice. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismologique.

DOOM

seismológic (se-is-) adj. m., pl. seismológici; f. seismológică, pl. seismológice

seismologie
SEISMOLOGÍE s. f. Ramură a geofizicii aplicate care se ocupă cu studiul cutremurelor de pământ. [Pr.: se-is-] – Din fr. seismologie.

DOOM

seismologíe (se-is-) s. f., art. seismología, g.-d. seismologíi, art. seismologíei

seismologiei
SEISMOLOGÍE s. f. Ramură a geofizicii aplicate care se ocupă cu studiul cutremurelor de pământ. [Pr.: se-is-] – Din fr. seismologie.

DOOM

seismologíe (se-is-) s. f., art. seismología, g.-d. seismologíi, art. seismologíei

seismologii
SEISMOLÓG, seismologi, s. m. Specialist în seismologie. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismologue.

DOOM

seismológ (se-is-) s. m., pl. seismológi

seismologii
SEISMOLOGÍE s. f. Ramură a geofizicii aplicate care se ocupă cu studiul cutremurelor de pământ. [Pr.: se-is-] – Din fr. seismologie.

DOOM

seismologíe (se-is-) s. f., art. seismología, g.-d. seismologíi, art. seismologíei

seismologilor
SEISMOLÓG, seismologi, s. m. Specialist în seismologie. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismologue.

DOOM

seismológ (se-is-) s. m., pl. seismológi

seismologul
SEISMOLÓG, seismologi, s. m. Specialist în seismologie. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismologue.

DOOM

seismológ (se-is-) s. m., pl. seismológi

seismologului
SEISMOLÓG, seismologi, s. m. Specialist în seismologie. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismologue.

DOOM

seismológ (se-is-) s. m., pl. seismológi

seismometre
SEISMOMÉTRU, seismometre, s. n. Seismograf. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismomètre.

DOOM

seismométru (se-is-, -me-tru) s. n., art. seismométrul; pl. seismométre

seismometrele
SEISMOMÉTRU, seismometre, s. n. Seismograf. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismomètre.

DOOM

seismométru (se-is-, -me-tru) s. n., art. seismométrul; pl. seismométre

seismometrelor
SEISMOMÉTRU, seismometre, s. n. Seismograf. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismomètre.

DOOM

seismométru (se-is-, -me-tru) s. n., art. seismométrul; pl. seismométre

seismometria
SEISMOMETRÍE s. f. Parte a geofizicii aplicate care studiază modul și viteza de propagare a undelor seismice din scoarța Pământului, provocate prin explozii artificiale, mai ales în scopul prospectării diferitelor substanțe minerale utile și al detectării structurilor geologice favorabile acumulării acestora; seismică. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismométrie.

DOOM

seismometríe (se-is-, -me-tri-) s. f., art. seismometría, g.-d. seismometríi, art. seismometríei

seismometric
SEISMOMÉTRIC, -Ă, seismometrici, -ce, adj. De seismometrie. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismométrique, engl. seismometric.

seismometrica
SEISMOMÉTRIC, -Ă, seismometrici, -ce, adj. De seismometrie. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismométrique, engl. seismometric.

seismometrice
SEISMOMÉTRIC, -Ă, seismometrici, -ce, adj. De seismometrie. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismométrique, engl. seismometric.

seismometricei
SEISMOMÉTRIC, -Ă, seismometrici, -ce, adj. De seismometrie. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismométrique, engl. seismometric.

seismometricele
SEISMOMÉTRIC, -Ă, seismometrici, -ce, adj. De seismometrie. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismométrique, engl. seismometric.

seismometricelor
SEISMOMÉTRIC, -Ă, seismometrici, -ce, adj. De seismometrie. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismométrique, engl. seismometric.

seismometrici
SEISMOMÉTRIC, -Ă, seismometrici, -ce, adj. De seismometrie. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismométrique, engl. seismometric.

seismometricii
SEISMOMÉTRIC, -Ă, seismometrici, -ce, adj. De seismometrie. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismométrique, engl. seismometric.

seismometricilor
SEISMOMÉTRIC, -Ă, seismometrici, -ce, adj. De seismometrie. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismométrique, engl. seismometric.

seismometricul
SEISMOMÉTRIC, -Ă, seismometrici, -ce, adj. De seismometrie. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismométrique, engl. seismometric.

seismometricului
SEISMOMÉTRIC, -Ă, seismometrici, -ce, adj. De seismometrie. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismométrique, engl. seismometric.

seismometrie
SEISMOMETRÍE s. f. Parte a geofizicii aplicate care studiază modul și viteza de propagare a undelor seismice din scoarța Pământului, provocate prin explozii artificiale, mai ales în scopul prospectării diferitelor substanțe minerale utile și al detectării structurilor geologice favorabile acumulării acestora; seismică. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismométrie.

DOOM

seismometríe (se-is-, -me-tri-) s. f., art. seismometría, g.-d. seismometríi, art. seismometríei

seismometriei
SEISMOMETRÍE s. f. Parte a geofizicii aplicate care studiază modul și viteza de propagare a undelor seismice din scoarța Pământului, provocate prin explozii artificiale, mai ales în scopul prospectării diferitelor substanțe minerale utile și al detectării structurilor geologice favorabile acumulării acestora; seismică. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismométrie.

DOOM

seismometríe (se-is-, -me-tri-) s. f., art. seismometría, g.-d. seismometríi, art. seismometríei

seismometrii
SEISMOMETRÍE s. f. Parte a geofizicii aplicate care studiază modul și viteza de propagare a undelor seismice din scoarța Pământului, provocate prin explozii artificiale, mai ales în scopul prospectării diferitelor substanțe minerale utile și al detectării structurilor geologice favorabile acumulării acestora; seismică. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismométrie.

DOOM

seismometríe (se-is-, -me-tri-) s. f., art. seismometría, g.-d. seismometríi, art. seismometríei

seismometriile
SEISMOMETRÍE s. f. Parte a geofizicii aplicate care studiază modul și viteza de propagare a undelor seismice din scoarța Pământului, provocate prin explozii artificiale, mai ales în scopul prospectării diferitelor substanțe minerale utile și al detectării structurilor geologice favorabile acumulării acestora; seismică. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismométrie.

DOOM

seismometríe (se-is-, -me-tri-) s. f., art. seismometría, g.-d. seismometríi, art. seismometríei

seismometriilor
SEISMOMETRÍE s. f. Parte a geofizicii aplicate care studiază modul și viteza de propagare a undelor seismice din scoarța Pământului, provocate prin explozii artificiale, mai ales în scopul prospectării diferitelor substanțe minerale utile și al detectării structurilor geologice favorabile acumulării acestora; seismică. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismométrie.

DOOM

seismometríe (se-is-, -me-tri-) s. f., art. seismometría, g.-d. seismometríi, art. seismometríei

seismometru
SEISMOMÉTRU, seismometre, s. n. Seismograf. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismomètre.

DOOM

seismométru (se-is-, -me-tru) s. n., art. seismométrul; pl. seismométre

seismometrul
SEISMOMÉTRU, seismometre, s. n. Seismograf. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismomètre.

DOOM

seismométru (se-is-, -me-tru) s. n., art. seismométrul; pl. seismométre

seismometrului
SEISMOMÉTRU, seismometre, s. n. Seismograf. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismomètre.

DOOM

seismométru (se-is-, -me-tru) s. n., art. seismométrul; pl. seismométre

seismonastie
SEISMONASTÍE, seismonastii, s. f. Mișcare a organelor unor plante superioare provocată de lovire sau de scuturare. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismonastie.

DOOM

seismonastíe (se-is-) s. f., art. seismonastía, g.-d. art. seismonastíei; pl. seismonastíi, art. seismonastíile

seismoscoape
SEISMOSCÓP, seismoscoape, s. n. Instrument care pune în evidență cutremurele de pământ. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismoscope.

DOOM

!seismoscóp (se-is-mos-cop/-mo-scop) s. n., pl. seismoscoápe

seismoscoapele
SEISMOSCÓP, seismoscoape, s. n. Instrument care pune în evidență cutremurele de pământ. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismoscope.

DOOM

!seismoscóp (se-is-mos-cop/-mo-scop) s. n., pl. seismoscoápe

seismoscoapelor
SEISMOSCÓP, seismoscoape, s. n. Instrument care pune în evidență cutremurele de pământ. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismoscope.

DOOM

!seismoscóp (se-is-mos-cop/-mo-scop) s. n., pl. seismoscoápe

seismoscop
SEISMOSCÓP, seismoscoape, s. n. Instrument care pune în evidență cutremurele de pământ. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismoscope.

DOOM

!seismoscóp (se-is-mos-cop/-mo-scop) s. n., pl. seismoscoápe

seismoscopul
SEISMOSCÓP, seismoscoape, s. n. Instrument care pune în evidență cutremurele de pământ. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismoscope.

DOOM

!seismoscóp (se-is-mos-cop/-mo-scop) s. n., pl. seismoscoápe

seismoscopului
SEISMOSCÓP, seismoscoape, s. n. Instrument care pune în evidență cutremurele de pământ. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismoscope.

DOOM

!seismoscóp (se-is-mos-cop/-mo-scop) s. n., pl. seismoscoápe

seismoterapia
SISMOTERAPÍE s. f. v. seismoterapie.

seismoterapie
SISMOTERAPÍE s. f. v. seismoterapie.

seismoterapiei
SISMOTERAPÍE s. f. v. seismoterapie.

seismoterapii
SISMOTERAPÍE s. f. v. seismoterapie.

seismul
SEÍSM, seisme, s. n. Cutremur de pământ. – Din fr. séisme.

DOOM

seísm s. n., pl. seísme

seismului
SEÍSM, seisme, s. n. Cutremur de pământ. – Din fr. séisme.

DOOM

seísm s. n., pl. seísme

seiz
SEÍZ, seizi, s. m. (Înv.) Rândaș, grăjdar (la curtea domnească). – Din tc. seyis.

DOOM

seíz s. m., pl. seízi

seizi
SEÍZ, seizi, s. m. (Înv.) Rândaș, grăjdar (la curtea domnească). – Din tc. seyis.

DOOM

seíz s. m., pl. seízi

seizii
SEÍZ, seizi, s. m. (Înv.) Rândaș, grăjdar (la curtea domnească). – Din tc. seyis.

DOOM

seíz s. m., pl. seízi

seizilor
SEÍZ, seizi, s. m. (Înv.) Rândaș, grăjdar (la curtea domnească). – Din tc. seyis.

DOOM

seíz s. m., pl. seízi

seizul
SEÍZ, seizi, s. m. (Înv.) Rândaș, grăjdar (la curtea domnească). – Din tc. seyis.

DOOM

seíz s. m., pl. seízi

seizului
SEÍZ, seizi, s. m. (Înv.) Rândaș, grăjdar (la curtea domnească). – Din tc. seyis.

DOOM

seíz s. m., pl. seízi

seiș
SEÍȘ, seișuri, s. n. Pendulare ritmică a apei lacurilor, cu o perioadă variată, datorită schimbărilor bruște ale presiunii atmosferice, vântului sau unei ploi puternice căzute într-o porțiune a bazinului lacustru. [Pl. și: (f.) seișe] – Din fr. seiche.

DOOM

seíș s. n., pl. seíșuri

seișa
SEÍȘE s. f. pl. Pendulări ritmice ale apei lacurilor, cu o perioadă variată, datorită schimbărilor bruște ale presiunii atmosferice, vântului sau unei ploi puternice căzute într-o porțiune a bazinului lacustru. – Din fr. seiche.

seișe
SEÍȘE s. f. pl. Pendulări ritmice ale apei lacurilor, cu o perioadă variată, datorită schimbărilor bruște ale presiunii atmosferice, vântului sau unei ploi puternice căzute într-o porțiune a bazinului lacustru. – Din fr. seiche.

seișei
SEÍȘE s. f. pl. Pendulări ritmice ale apei lacurilor, cu o perioadă variată, datorită schimbărilor bruște ale presiunii atmosferice, vântului sau unei ploi puternice căzute într-o porțiune a bazinului lacustru. – Din fr. seiche.

seișele
SEÍȘE s. f. pl. Pendulări ritmice ale apei lacurilor, cu o perioadă variată, datorită schimbărilor bruște ale presiunii atmosferice, vântului sau unei ploi puternice căzute într-o porțiune a bazinului lacustru. – Din fr. seiche.

seișelor
SEÍȘE s. f. pl. Pendulări ritmice ale apei lacurilor, cu o perioadă variată, datorită schimbărilor bruște ale presiunii atmosferice, vântului sau unei ploi puternice căzute într-o porțiune a bazinului lacustru. – Din fr. seiche.

sejur
SEJÚR, sejururi, s. n. Vacanță, concediu pe care cineva îl petrece într-o stațiune. – Din fr. séjour.

DOOM

sejúr s. n., pl. sejúruri

sejurul
SEJÚR, sejururi, s. n. Vacanță, concediu pe care cineva îl petrece într-o stațiune. – Din fr. séjour.

DOOM

sejúr s. n., pl. sejúruri

sejurului
SEJÚR, sejururi, s. n. Vacanță, concediu pe care cineva îl petrece într-o stațiune. – Din fr. séjour.

DOOM

sejúr s. n., pl. sejúruri

sejururi
SEJÚR, sejururi, s. n. Vacanță, concediu pe care cineva îl petrece într-o stațiune. – Din fr. séjour.

DOOM

sejúr s. n., pl. sejúruri

sejururile
SEJÚR, sejururi, s. n. Vacanță, concediu pe care cineva îl petrece într-o stațiune. – Din fr. séjour.

DOOM

sejúr s. n., pl. sejúruri

sejururilor
SEJÚR, sejururi, s. n. Vacanță, concediu pe care cineva îl petrece într-o stațiune. – Din fr. séjour.

DOOM

sejúr s. n., pl. sejúruri

selacian
SELACIÁN, selacieni, s. m. (La pl.) Subclasă de pești marini cu scheletul cartilaginos, cu coada împărțită în două părți inegale, cu corpul acoperit de solzi și de țepi; (și la sg.) pește din această subclasă. ◊ (Adjectival) Pește selacian. [Pr.: -ci-an] – Din fr. sélacien.

DOOM

selacián (-ci-an) s. m., pl. selaciéni (-ci-eni)

selacianul
SELACIÁN, selacieni, s. m. (La pl.) Subclasă de pești marini cu scheletul cartilaginos, cu coada împărțită în două părți inegale, cu corpul acoperit de solzi și de țepi; (și la sg.) pește din această subclasă. ◊ (Adjectival) Pește selacian. [Pr.: -ci-an] – Din fr. sélacien.

DOOM

selacián (-ci-an) s. m., pl. selaciéni (-ci-eni)

selacianului
SELACIÁN, selacieni, s. m. (La pl.) Subclasă de pești marini cu scheletul cartilaginos, cu coada împărțită în două părți inegale, cu corpul acoperit de solzi și de țepi; (și la sg.) pește din această subclasă. ◊ (Adjectival) Pește selacian. [Pr.: -ci-an] – Din fr. sélacien.

DOOM

selacián (-ci-an) s. m., pl. selaciéni (-ci-eni)

selacieni
SELACIÁN, selacieni, s. m. (La pl.) Subclasă de pești marini cu scheletul cartilaginos, cu coada împărțită în două părți inegale, cu corpul acoperit de solzi și de țepi; (și la sg.) pește din această subclasă. ◊ (Adjectival) Pește selacian. [Pr.: -ci-an] – Din fr. sélacien.

DOOM

selacián (-ci-an) s. m., pl. selaciéni (-ci-eni)

selacieni
SELACIÉNI s.m.pl. Subclasă de pești cartilaginoși, având coada împărțită în două părți inegale; (la sg.) pește din această subclasă. [Pron. ci-eni, sg. selacian. / < fr. sélaciens, cf. gr. selachos – pește cartilaginos].

selacienii
SELACIÁN, selacieni, s. m. (La pl.) Subclasă de pești marini cu scheletul cartilaginos, cu coada împărțită în două părți inegale, cu corpul acoperit de solzi și de țepi; (și la sg.) pește din această subclasă. ◊ (Adjectival) Pește selacian. [Pr.: -ci-an] – Din fr. sélacien.

DOOM

selacián (-ci-an) s. m., pl. selaciéni (-ci-eni)

selacienilor
SELACIÁN, selacieni, s. m. (La pl.) Subclasă de pești marini cu scheletul cartilaginos, cu coada împărțită în două părți inegale, cu corpul acoperit de solzi și de țepi; (și la sg.) pește din această subclasă. ◊ (Adjectival) Pește selacian. [Pr.: -ci-an] – Din fr. sélacien.

DOOM

selacián (-ci-an) s. m., pl. selaciéni (-ci-eni)

selaginella
SELAGINÉLLA s.f. Plantă criptogamă vasculară din pădurile tropicale, având aspect de mușchi. [< fr. sélaginelle].

selamalâc
SELAMLẤC, selamlâcuri, s. n. (Înv.) Parte rezervată bărbaților și musafirilor în casele turcești; încăperi destinate domnului și slugilor sale, precum și pentru recepții, în palatele domnilor români. [Var.: selamalấc s. n.] – Din tc. selâmlik.

DOOM

selamlấc (înv.) s. n., pl. selamlấcuri

selamet
selamét (-turi), s. n. – 1. Salvare. – 2. Ruină, faliment. – Var. selimet, selemet, silimet. Mr. sălimete. Tc. (arab.) selamet „sănătate” (Roesler 602; Șeineanu, II, 319), cf. ngr. σελαμέτι, sb., alb. selamet, sp. zelama. – Der. selamlîc, s. n. (plecăciune, lingușeală; salon în casele turcești unde se primesc ospeții; alaiul sultanului cînd merge la moschee), din tc. selamlik (este dubletul lui salamalec, s. n. „plecăciune”, din tc. selamalekim și în parte al fr. salamalec); selam-aga sau selam-ceauș, s. m. (slujbaș al Porții, care primea ambasadorii), din tc. selam agasi sau selam çaus.

selamlâc
SELAMLẤC, selamlâcuri, s. n. (Înv.) Parte rezervată bărbaților și musafirilor în casele turcești; încăperi destinate domnului și slugilor sale, precum și pentru recepții, în palatele domnilor români. [Var.: selamalấc s. n.] – Din tc. selâmlik.

DOOM

selamlấc (înv.) s. n., pl. selamlấcuri

selamlâcul
SELAMLẤC, selamlâcuri, s. n. (Înv.) Parte rezervată bărbaților și musafirilor în casele turcești; încăperi destinate domnului și slugilor sale, precum și pentru recepții, în palatele domnilor români. [Var.: selamalấc s. n.] – Din tc. selâmlik.

DOOM

selamlấc (înv.) s. n., pl. selamlấcuri

selamlâcului
SELAMLẤC, selamlâcuri, s. n. (Înv.) Parte rezervată bărbaților și musafirilor în casele turcești; încăperi destinate domnului și slugilor sale, precum și pentru recepții, în palatele domnilor români. [Var.: selamalấc s. n.] – Din tc. selâmlik.

DOOM

selamlấc (înv.) s. n., pl. selamlấcuri

selamlâcuri
SELAMLẤC, selamlâcuri, s. n. (Înv.) Parte rezervată bărbaților și musafirilor în casele turcești; încăperi destinate domnului și slugilor sale, precum și pentru recepții, în palatele domnilor români. [Var.: selamalấc s. n.] – Din tc. selâmlik.

DOOM

selamlấc (înv.) s. n., pl. selamlấcuri

selamlâcurile
SELAMLẤC, selamlâcuri, s. n. (Înv.) Parte rezervată bărbaților și musafirilor în casele turcești; încăperi destinate domnului și slugilor sale, precum și pentru recepții, în palatele domnilor români. [Var.: selamalấc s. n.] – Din tc. selâmlik.

DOOM

selamlấc (înv.) s. n., pl. selamlấcuri

selamlâcurilor
SELAMLẤC, selamlâcuri, s. n. (Înv.) Parte rezervată bărbaților și musafirilor în casele turcești; încăperi destinate domnului și slugilor sale, precum și pentru recepții, în palatele domnilor români. [Var.: selamalấc s. n.] – Din tc. selâmlik.

DOOM

selamlấc (înv.) s. n., pl. selamlấcuri

selamlîc
SELAMLẤC, selamlâcuri, s. n. (Înv.) Parte rezervată bărbaților și musafirilor în casele turcești; încăperi destinate domnului și slugilor sale, precum și pentru recepții, în palatele domnilor români. [Var.: selamalấc s. n.] – Din tc. selâmlik.

DOOM

selamlấc (înv.) s. n., pl. selamlấcuri

selamlîcul
SELAMLẤC, selamlâcuri, s. n. (Înv.) Parte rezervată bărbaților și musafirilor în casele turcești; încăperi destinate domnului și slugilor sale, precum și pentru recepții, în palatele domnilor români. [Var.: selamalấc s. n.] – Din tc. selâmlik.

DOOM

selamlấc (înv.) s. n., pl. selamlấcuri

selamlîcului
SELAMLẤC, selamlâcuri, s. n. (Înv.) Parte rezervată bărbaților și musafirilor în casele turcești; încăperi destinate domnului și slugilor sale, precum și pentru recepții, în palatele domnilor români. [Var.: selamalấc s. n.] – Din tc. selâmlik.

DOOM

selamlấc (înv.) s. n., pl. selamlấcuri

selamlîcuri
SELAMLẤC, selamlâcuri, s. n. (Înv.) Parte rezervată bărbaților și musafirilor în casele turcești; încăperi destinate domnului și slugilor sale, precum și pentru recepții, în palatele domnilor români. [Var.: selamalấc s. n.] – Din tc. selâmlik.

DOOM

selamlấc (înv.) s. n., pl. selamlấcuri

selamlîcurile
SELAMLẤC, selamlâcuri, s. n. (Înv.) Parte rezervată bărbaților și musafirilor în casele turcești; încăperi destinate domnului și slugilor sale, precum și pentru recepții, în palatele domnilor români. [Var.: selamalấc s. n.] – Din tc. selâmlik.

DOOM

selamlấc (înv.) s. n., pl. selamlấcuri

selamlîcurilor
SELAMLẤC, selamlâcuri, s. n. (Înv.) Parte rezervată bărbaților și musafirilor în casele turcești; încăperi destinate domnului și slugilor sale, precum și pentru recepții, în palatele domnilor români. [Var.: selamalấc s. n.] – Din tc. selâmlik.

DOOM

selamlấc (înv.) s. n., pl. selamlấcuri

selandra
SELÁNDRĂ, selandre, s. f. Navă de transport din timpul cruciadelor. – Din fr. sélandre.

DOOM

selándră s. f., g.-d. art. selándrei; pl. selándre

selandre
SELÁNDRĂ, selandre, s. f. Navă de transport din timpul cruciadelor. – Din fr. sélandre.

DOOM

selándră s. f., g.-d. art. selándrei; pl. selándre

selandrei
SELÁNDRĂ, selandre, s. f. Navă de transport din timpul cruciadelor. – Din fr. sélandre.

DOOM

selándră s. f., g.-d. art. selándrei; pl. selándre

selandrele
SELÁNDRĂ, selandre, s. f. Navă de transport din timpul cruciadelor. – Din fr. sélandre.

DOOM

selándră s. f., g.-d. art. selándrei; pl. selándre

selandrelor
SELÁNDRĂ, selandre, s. f. Navă de transport din timpul cruciadelor. – Din fr. sélandre.

DOOM

selándră s. f., g.-d. art. selándrei; pl. selándre

selba
SÉLBĂ, selbe, s. f. (Rar) Pădure tânără (și deasă). [Var.: sehélbă s. f.] – Cf. lat. silva.

DOOM

sélbă (pădure) (rar) s. f., g.-d. art. sélbei; pl. sélbe

selbe
SÉLBĂ, selbe, s. f. (Rar) Pădure tânără (și deasă). [Var.: sehélbă s. f.] – Cf. lat. silva.

DOOM

sélbă (pădure) (rar) s. f., g.-d. art. sélbei; pl. sélbe

selbei
SÉLBĂ, selbe, s. f. (Rar) Pădure tânără (și deasă). [Var.: sehélbă s. f.] – Cf. lat. silva.

DOOM

sélbă (pădure) (rar) s. f., g.-d. art. sélbei; pl. sélbe

selbele
SÉLBĂ, selbe, s. f. (Rar) Pădure tânără (și deasă). [Var.: sehélbă s. f.] – Cf. lat. silva.

DOOM

sélbă (pădure) (rar) s. f., g.-d. art. sélbei; pl. sélbe

selbelor
SÉLBĂ, selbe, s. f. (Rar) Pădure tânără (și deasă). [Var.: sehélbă s. f.] – Cf. lat. silva.

DOOM

sélbă (pădure) (rar) s. f., g.-d. art. sélbei; pl. sélbe

seleaf
SILEÁF, sileafuri, s. n. (Înv.) Brâu lat în care se purtau înfipte diferite arme. [Var.: sileáh, seleáf s. n.] – Din tc. silâh „armă”.

DOOM

sileáf (înv.) (-leaf) s. n., pl. sileáfuri

select
SELÉCT, -Ă, selecți, -te, adj. Ales, deosebit, distins. – Din fr. sélect, engl. select.

DOOM

seléct adj. m., pl. selécți; f. seléctă, pl. selécte

selecta
SELÉCT, -Ă, selecți, -te, adj. Ales, deosebit, distins. – Din fr. sélect, engl. select.

DOOM

seléct adj. m., pl. selécți; f. seléctă, pl. selécte

selecta
SELECTÁ, selectez, vb. I. 1. Tranz. A selecționa după un criteriu stabilit. ◊ A-și arăta preferința, a aprecia, a distinge (dintre mai mulți). 2. Tranz. A separa, în vederea izolării dintr-o mulțime de obiecte, o serie de obiecte cu anumite caracteristici. 3. Intranz. (Despre aparatele de radiorecepție și de telegrafie) A recepționa clar diferitele unde sonore, diferitele posturi de emisie; a fi selectiv. ♦ A regla în așa fel un aparat de radiorecepție, încât undele apropiate ca lungime să nu deranjeze audiția. – Cf. selectiv, selector.

DOOM

selectá (a ~) vb., ind. prez. 3 selecteáză

selectai
SELECTÁ, selectez, vb. I. 1. Tranz. A selecționa după un criteriu stabilit. ◊ A-și arăta preferința, a aprecia, a distinge (dintre mai mulți). 2. Tranz. A separa, în vederea izolării dintr-o mulțime de obiecte, o serie de obiecte cu anumite caracteristici. 3. Intranz. (Despre aparatele de radiorecepție și de telegrafie) A recepționa clar diferitele unde sonore, diferitele posturi de emisie; a fi selectiv. ♦ A regla în așa fel un aparat de radiorecepție, încât undele apropiate ca lungime să nu deranjeze audiția. – Cf. selectiv, selector.

DOOM

selectá (a ~) vb., ind. prez. 3 selecteáză

selectam
SELECTÁ, selectez, vb. I. 1. Tranz. A selecționa după un criteriu stabilit. ◊ A-și arăta preferința, a aprecia, a distinge (dintre mai mulți). 2. Tranz. A separa, în vederea izolării dintr-o mulțime de obiecte, o serie de obiecte cu anumite caracteristici. 3. Intranz. (Despre aparatele de radiorecepție și de telegrafie) A recepționa clar diferitele unde sonore, diferitele posturi de emisie; a fi selectiv. ♦ A regla în așa fel un aparat de radiorecepție, încât undele apropiate ca lungime să nu deranjeze audiția. – Cf. selectiv, selector.

DOOM

selectá (a ~) vb., ind. prez. 3 selecteáză

selectare
SELECTÁ, selectez, vb. I. 1. Tranz. A selecționa după un criteriu stabilit. ◊ A-și arăta preferința, a aprecia, a distinge (dintre mai mulți). 2. Tranz. A separa, în vederea izolării dintr-o mulțime de obiecte, o serie de obiecte cu anumite caracteristici. 3. Intranz. (Despre aparatele de radiorecepție și de telegrafie) A recepționa clar diferitele unde sonore, diferitele posturi de emisie; a fi selectiv. ♦ A regla în așa fel un aparat de radiorecepție, încât undele apropiate ca lungime să nu deranjeze audiția. – Cf. selectiv, selector.

DOOM

selectá (a ~) vb., ind. prez. 3 selecteáză

selectare
SELECTÁRE, selectări, s. f. Acțiunea de a selecta și rezultatul ei. – V. selecta.

selectarea
SELECTÁRE, selectări, s. f. Acțiunea de a selecta și rezultatul ei. – V. selecta.

selectară
SELECTÁ, selectez, vb. I. 1. Tranz. A selecționa după un criteriu stabilit. ◊ A-și arăta preferința, a aprecia, a distinge (dintre mai mulți). 2. Tranz. A separa, în vederea izolării dintr-o mulțime de obiecte, o serie de obiecte cu anumite caracteristici. 3. Intranz. (Despre aparatele de radiorecepție și de telegrafie) A recepționa clar diferitele unde sonore, diferitele posturi de emisie; a fi selectiv. ♦ A regla în așa fel un aparat de radiorecepție, încât undele apropiate ca lungime să nu deranjeze audiția. – Cf. selectiv, selector.

DOOM

selectá (a ~) vb., ind. prez. 3 selecteáză

selectarăm
SELECTÁ, selectez, vb. I. 1. Tranz. A selecționa după un criteriu stabilit. ◊ A-și arăta preferința, a aprecia, a distinge (dintre mai mulți). 2. Tranz. A separa, în vederea izolării dintr-o mulțime de obiecte, o serie de obiecte cu anumite caracteristici. 3. Intranz. (Despre aparatele de radiorecepție și de telegrafie) A recepționa clar diferitele unde sonore, diferitele posturi de emisie; a fi selectiv. ♦ A regla în așa fel un aparat de radiorecepție, încât undele apropiate ca lungime să nu deranjeze audiția. – Cf. selectiv, selector.

DOOM

selectá (a ~) vb., ind. prez. 3 selecteáză

selectarăți
SELECTÁ, selectez, vb. I. 1. Tranz. A selecționa după un criteriu stabilit. ◊ A-și arăta preferința, a aprecia, a distinge (dintre mai mulți). 2. Tranz. A separa, în vederea izolării dintr-o mulțime de obiecte, o serie de obiecte cu anumite caracteristici. 3. Intranz. (Despre aparatele de radiorecepție și de telegrafie) A recepționa clar diferitele unde sonore, diferitele posturi de emisie; a fi selectiv. ♦ A regla în așa fel un aparat de radiorecepție, încât undele apropiate ca lungime să nu deranjeze audiția. – Cf. selectiv, selector.

DOOM

selectá (a ~) vb., ind. prez. 3 selecteáză

selectase
SELECTÁ, selectez, vb. I. 1. Tranz. A selecționa după un criteriu stabilit. ◊ A-și arăta preferința, a aprecia, a distinge (dintre mai mulți). 2. Tranz. A separa, în vederea izolării dintr-o mulțime de obiecte, o serie de obiecte cu anumite caracteristici. 3. Intranz. (Despre aparatele de radiorecepție și de telegrafie) A recepționa clar diferitele unde sonore, diferitele posturi de emisie; a fi selectiv. ♦ A regla în așa fel un aparat de radiorecepție, încât undele apropiate ca lungime să nu deranjeze audiția. – Cf. selectiv, selector.

DOOM

selectá (a ~) vb., ind. prez. 3 selecteáză

selectasem
SELECTÁ, selectez, vb. I. 1. Tranz. A selecționa după un criteriu stabilit. ◊ A-și arăta preferința, a aprecia, a distinge (dintre mai mulți). 2. Tranz. A separa, în vederea izolării dintr-o mulțime de obiecte, o serie de obiecte cu anumite caracteristici. 3. Intranz. (Despre aparatele de radiorecepție și de telegrafie) A recepționa clar diferitele unde sonore, diferitele posturi de emisie; a fi selectiv. ♦ A regla în așa fel un aparat de radiorecepție, încât undele apropiate ca lungime să nu deranjeze audiția. – Cf. selectiv, selector.

DOOM

selectá (a ~) vb., ind. prez. 3 selecteáză

selectaseră
SELECTÁ, selectez, vb. I. 1. Tranz. A selecționa după un criteriu stabilit. ◊ A-și arăta preferința, a aprecia, a distinge (dintre mai mulți). 2. Tranz. A separa, în vederea izolării dintr-o mulțime de obiecte, o serie de obiecte cu anumite caracteristici. 3. Intranz. (Despre aparatele de radiorecepție și de telegrafie) A recepționa clar diferitele unde sonore, diferitele posturi de emisie; a fi selectiv. ♦ A regla în așa fel un aparat de radiorecepție, încât undele apropiate ca lungime să nu deranjeze audiția. – Cf. selectiv, selector.

DOOM

selectá (a ~) vb., ind. prez. 3 selecteáză

selectaserăm
SELECTÁ, selectez, vb. I. 1. Tranz. A selecționa după un criteriu stabilit. ◊ A-și arăta preferința, a aprecia, a distinge (dintre mai mulți). 2. Tranz. A separa, în vederea izolării dintr-o mulțime de obiecte, o serie de obiecte cu anumite caracteristici. 3. Intranz. (Despre aparatele de radiorecepție și de telegrafie) A recepționa clar diferitele unde sonore, diferitele posturi de emisie; a fi selectiv. ♦ A regla în așa fel un aparat de radiorecepție, încât undele apropiate ca lungime să nu deranjeze audiția. – Cf. selectiv, selector.

DOOM

selectá (a ~) vb., ind. prez. 3 selecteáză

selectaserăți
SELECTÁ, selectez, vb. I. 1. Tranz. A selecționa după un criteriu stabilit. ◊ A-și arăta preferința, a aprecia, a distinge (dintre mai mulți). 2. Tranz. A separa, în vederea izolării dintr-o mulțime de obiecte, o serie de obiecte cu anumite caracteristici. 3. Intranz. (Despre aparatele de radiorecepție și de telegrafie) A recepționa clar diferitele unde sonore, diferitele posturi de emisie; a fi selectiv. ♦ A regla în așa fel un aparat de radiorecepție, încât undele apropiate ca lungime să nu deranjeze audiția. – Cf. selectiv, selector.

DOOM

selectá (a ~) vb., ind. prez. 3 selecteáză

selectaseși
SELECTÁ, selectez, vb. I. 1. Tranz. A selecționa după un criteriu stabilit. ◊ A-și arăta preferința, a aprecia, a distinge (dintre mai mulți). 2. Tranz. A separa, în vederea izolării dintr-o mulțime de obiecte, o serie de obiecte cu anumite caracteristici. 3. Intranz. (Despre aparatele de radiorecepție și de telegrafie) A recepționa clar diferitele unde sonore, diferitele posturi de emisie; a fi selectiv. ♦ A regla în așa fel un aparat de radiorecepție, încât undele apropiate ca lungime să nu deranjeze audiția. – Cf. selectiv, selector.

DOOM

selectá (a ~) vb., ind. prez. 3 selecteáză

selectaseți
SELECTÁ, selectez, vb. I. 1. Tranz. A selecționa după un criteriu stabilit. ◊ A-și arăta preferința, a aprecia, a distinge (dintre mai mulți). 2. Tranz. A separa, în vederea izolării dintr-o mulțime de obiecte, o serie de obiecte cu anumite caracteristici. 3. Intranz. (Despre aparatele de radiorecepție și de telegrafie) A recepționa clar diferitele unde sonore, diferitele posturi de emisie; a fi selectiv. ♦ A regla în așa fel un aparat de radiorecepție, încât undele apropiate ca lungime să nu deranjeze audiția. – Cf. selectiv, selector.

DOOM

selectá (a ~) vb., ind. prez. 3 selecteáză

selectat
SELECTÁ, selectez, vb. I. 1. Tranz. A selecționa după un criteriu stabilit. ◊ A-și arăta preferința, a aprecia, a distinge (dintre mai mulți). 2. Tranz. A separa, în vederea izolării dintr-o mulțime de obiecte, o serie de obiecte cu anumite caracteristici. 3. Intranz. (Despre aparatele de radiorecepție și de telegrafie) A recepționa clar diferitele unde sonore, diferitele posturi de emisie; a fi selectiv. ♦ A regla în așa fel un aparat de radiorecepție, încât undele apropiate ca lungime să nu deranjeze audiția. – Cf. selectiv, selector.

DOOM

selectá (a ~) vb., ind. prez. 3 selecteáză

selectat
SELECTÁT, -Ă, selectați, -te, adj. Care este ales dintr-un grup de obiecte, de ființe etc. după anumite criterii; p. ext. de calitate superioară. – V. selecta.

selectata
SELECTÁT, -Ă, selectați, -te, adj. Care este ales dintr-un grup de obiecte, de ființe etc. după anumite criterii; p. ext. de calitate superioară. – V. selecta.

selectate
SELECTÁT, -Ă, selectați, -te, adj. Care este ales dintr-un grup de obiecte, de ființe etc. după anumite criterii; p. ext. de calitate superioară. – V. selecta.

selectatei
SELECTÁT, -Ă, selectați, -te, adj. Care este ales dintr-un grup de obiecte, de ființe etc. după anumite criterii; p. ext. de calitate superioară. – V. selecta.

selectatele
SELECTÁT, -Ă, selectați, -te, adj. Care este ales dintr-un grup de obiecte, de ființe etc. după anumite criterii; p. ext. de calitate superioară. – V. selecta.

selectatelor
SELECTÁT, -Ă, selectați, -te, adj. Care este ales dintr-un grup de obiecte, de ființe etc. după anumite criterii; p. ext. de calitate superioară. – V. selecta.

selectatul
SELECTÁT, -Ă, selectați, -te, adj. Care este ales dintr-un grup de obiecte, de ființe etc. după anumite criterii; p. ext. de calitate superioară. – V. selecta.

selectatului
SELECTÁT, -Ă, selectați, -te, adj. Care este ales dintr-un grup de obiecte, de ființe etc. după anumite criterii; p. ext. de calitate superioară. – V. selecta.

selectau
SELECTÁ, selectez, vb. I. 1. Tranz. A selecționa după un criteriu stabilit. ◊ A-și arăta preferința, a aprecia, a distinge (dintre mai mulți). 2. Tranz. A separa, în vederea izolării dintr-o mulțime de obiecte, o serie de obiecte cu anumite caracteristici. 3. Intranz. (Despre aparatele de radiorecepție și de telegrafie) A recepționa clar diferitele unde sonore, diferitele posturi de emisie; a fi selectiv. ♦ A regla în așa fel un aparat de radiorecepție, încât undele apropiate ca lungime să nu deranjeze audiția. – Cf. selectiv, selector.

DOOM

selectá (a ~) vb., ind. prez. 3 selecteáză

selectași
SELECTÁ, selectez, vb. I. 1. Tranz. A selecționa după un criteriu stabilit. ◊ A-și arăta preferința, a aprecia, a distinge (dintre mai mulți). 2. Tranz. A separa, în vederea izolării dintr-o mulțime de obiecte, o serie de obiecte cu anumite caracteristici. 3. Intranz. (Despre aparatele de radiorecepție și de telegrafie) A recepționa clar diferitele unde sonore, diferitele posturi de emisie; a fi selectiv. ♦ A regla în așa fel un aparat de radiorecepție, încât undele apropiate ca lungime să nu deranjeze audiția. – Cf. selectiv, selector.

DOOM

selectá (a ~) vb., ind. prez. 3 selecteáză

selectați
SELECTÁ, selectez, vb. I. 1. Tranz. A selecționa după un criteriu stabilit. ◊ A-și arăta preferința, a aprecia, a distinge (dintre mai mulți). 2. Tranz. A separa, în vederea izolării dintr-o mulțime de obiecte, o serie de obiecte cu anumite caracteristici. 3. Intranz. (Despre aparatele de radiorecepție și de telegrafie) A recepționa clar diferitele unde sonore, diferitele posturi de emisie; a fi selectiv. ♦ A regla în așa fel un aparat de radiorecepție, încât undele apropiate ca lungime să nu deranjeze audiția. – Cf. selectiv, selector.

DOOM

selectá (a ~) vb., ind. prez. 3 selecteáză

selectați
SELECTÁT, -Ă, selectați, -te, adj. Care este ales dintr-un grup de obiecte, de ființe etc. după anumite criterii; p. ext. de calitate superioară. – V. selecta.

selectații
SELECTÁT, -Ă, selectați, -te, adj. Care este ales dintr-un grup de obiecte, de ființe etc. după anumite criterii; p. ext. de calitate superioară. – V. selecta.

selectaților
SELECTÁT, -Ă, selectați, -te, adj. Care este ales dintr-un grup de obiecte, de ființe etc. după anumite criterii; p. ext. de calitate superioară. – V. selecta.

selecte
SELÉCT, -Ă, selecți, -te, adj. Ales, deosebit, distins. – Din fr. sélect, engl. select.

DOOM

seléct adj. m., pl. selécți; f. seléctă, pl. selécte

selectează
SELECTÁ, selectez, vb. I. 1. Tranz. A selecționa după un criteriu stabilit. ◊ A-și arăta preferința, a aprecia, a distinge (dintre mai mulți). 2. Tranz. A separa, în vederea izolării dintr-o mulțime de obiecte, o serie de obiecte cu anumite caracteristici. 3. Intranz. (Despre aparatele de radiorecepție și de telegrafie) A recepționa clar diferitele unde sonore, diferitele posturi de emisie; a fi selectiv. ♦ A regla în așa fel un aparat de radiorecepție, încât undele apropiate ca lungime să nu deranjeze audiția. – Cf. selectiv, selector.

DOOM

selectá (a ~) vb., ind. prez. 3 selecteáză

selectei
SELÉCT, -Ă, selecți, -te, adj. Ales, deosebit, distins. – Din fr. sélect, engl. select.

DOOM

seléct adj. m., pl. selécți; f. seléctă, pl. selécte

selectele
SELÉCT, -Ă, selecți, -te, adj. Ales, deosebit, distins. – Din fr. sélect, engl. select.

DOOM

seléct adj. m., pl. selécți; f. seléctă, pl. selécte

selectelor
SELÉCT, -Ă, selecți, -te, adj. Ales, deosebit, distins. – Din fr. sélect, engl. select.

DOOM

seléct adj. m., pl. selécți; f. seléctă, pl. selécte

selectez
SELECTÁ, selectez, vb. I. 1. Tranz. A selecționa după un criteriu stabilit. ◊ A-și arăta preferința, a aprecia, a distinge (dintre mai mulți). 2. Tranz. A separa, în vederea izolării dintr-o mulțime de obiecte, o serie de obiecte cu anumite caracteristici. 3. Intranz. (Despre aparatele de radiorecepție și de telegrafie) A recepționa clar diferitele unde sonore, diferitele posturi de emisie; a fi selectiv. ♦ A regla în așa fel un aparat de radiorecepție, încât undele apropiate ca lungime să nu deranjeze audiția. – Cf. selectiv, selector.

DOOM

selectá (a ~) vb., ind. prez. 3 selecteáză

selecteze
SELECTÁ, selectez, vb. I. 1. Tranz. A selecționa după un criteriu stabilit. ◊ A-și arăta preferința, a aprecia, a distinge (dintre mai mulți). 2. Tranz. A separa, în vederea izolării dintr-o mulțime de obiecte, o serie de obiecte cu anumite caracteristici. 3. Intranz. (Despre aparatele de radiorecepție și de telegrafie) A recepționa clar diferitele unde sonore, diferitele posturi de emisie; a fi selectiv. ♦ A regla în așa fel un aparat de radiorecepție, încât undele apropiate ca lungime să nu deranjeze audiția. – Cf. selectiv, selector.

DOOM

selectá (a ~) vb., ind. prez. 3 selecteáză

selectezi
SELECTÁ, selectez, vb. I. 1. Tranz. A selecționa după un criteriu stabilit. ◊ A-și arăta preferința, a aprecia, a distinge (dintre mai mulți). 2. Tranz. A separa, în vederea izolării dintr-o mulțime de obiecte, o serie de obiecte cu anumite caracteristici. 3. Intranz. (Despre aparatele de radiorecepție și de telegrafie) A recepționa clar diferitele unde sonore, diferitele posturi de emisie; a fi selectiv. ♦ A regla în așa fel un aparat de radiorecepție, încât undele apropiate ca lungime să nu deranjeze audiția. – Cf. selectiv, selector.

DOOM

selectá (a ~) vb., ind. prez. 3 selecteáză

selectiv
SELECTÍV, -Ă, selectivi, -e, adj. 1. (Despre sisteme fizico-chimice) Care are proprietatea de a efectua o alegere între mai multe elemente de același fel. ♦ (Despre radiorecepție; p. ext. despre aparate de radiorecepție) Care are proprietatea de a prinde oscilațiile a căror frecvență este egală cu frecvența pe care este acordat. 2. Care se efectuează prin selecție, care se bazează pe selecție. – Din fr. sélectif.

DOOM

selectív adj. m., pl. selectívi; f. selectívă, pl. selectíve

selectiva
SELECTÍV, -Ă, selectivi, -e, adj. 1. (Despre sisteme fizico-chimice) Care are proprietatea de a efectua o alegere între mai multe elemente de același fel. ♦ (Despre radiorecepție; p. ext. despre aparate de radiorecepție) Care are proprietatea de a prinde oscilațiile a căror frecvență este egală cu frecvența pe care este acordat. 2. Care se efectuează prin selecție, care se bazează pe selecție. – Din fr. sélectif.

DOOM

selectív adj. m., pl. selectívi; f. selectívă, pl. selectíve

selective
SELECTÍV, -Ă, selectivi, -e, adj. 1. (Despre sisteme fizico-chimice) Care are proprietatea de a efectua o alegere între mai multe elemente de același fel. ♦ (Despre radiorecepție; p. ext. despre aparate de radiorecepție) Care are proprietatea de a prinde oscilațiile a căror frecvență este egală cu frecvența pe care este acordat. 2. Care se efectuează prin selecție, care se bazează pe selecție. – Din fr. sélectif.

DOOM

selectív adj. m., pl. selectívi; f. selectívă, pl. selectíve

selectivei
SELECTÍV, -Ă, selectivi, -e, adj. 1. (Despre sisteme fizico-chimice) Care are proprietatea de a efectua o alegere între mai multe elemente de același fel. ♦ (Despre radiorecepție; p. ext. despre aparate de radiorecepție) Care are proprietatea de a prinde oscilațiile a căror frecvență este egală cu frecvența pe care este acordat. 2. Care se efectuează prin selecție, care se bazează pe selecție. – Din fr. sélectif.

DOOM

selectív adj. m., pl. selectívi; f. selectívă, pl. selectíve

selectivele
SELECTÍV, -Ă, selectivi, -e, adj. 1. (Despre sisteme fizico-chimice) Care are proprietatea de a efectua o alegere între mai multe elemente de același fel. ♦ (Despre radiorecepție; p. ext. despre aparate de radiorecepție) Care are proprietatea de a prinde oscilațiile a căror frecvență este egală cu frecvența pe care este acordat. 2. Care se efectuează prin selecție, care se bazează pe selecție. – Din fr. sélectif.

DOOM

selectív adj. m., pl. selectívi; f. selectívă, pl. selectíve

selectivelor
SELECTÍV, -Ă, selectivi, -e, adj. 1. (Despre sisteme fizico-chimice) Care are proprietatea de a efectua o alegere între mai multe elemente de același fel. ♦ (Despre radiorecepție; p. ext. despre aparate de radiorecepție) Care are proprietatea de a prinde oscilațiile a căror frecvență este egală cu frecvența pe care este acordat. 2. Care se efectuează prin selecție, care se bazează pe selecție. – Din fr. sélectif.

DOOM

selectív adj. m., pl. selectívi; f. selectívă, pl. selectíve

selectivi
SELECTÍV, -Ă, selectivi, -e, adj. 1. (Despre sisteme fizico-chimice) Care are proprietatea de a efectua o alegere între mai multe elemente de același fel. ♦ (Despre radiorecepție; p. ext. despre aparate de radiorecepție) Care are proprietatea de a prinde oscilațiile a căror frecvență este egală cu frecvența pe care este acordat. 2. Care se efectuează prin selecție, care se bazează pe selecție. – Din fr. sélectif.

DOOM

selectív adj. m., pl. selectívi; f. selectívă, pl. selectíve

selectivii
SELECTÍV, -Ă, selectivi, -e, adj. 1. (Despre sisteme fizico-chimice) Care are proprietatea de a efectua o alegere între mai multe elemente de același fel. ♦ (Despre radiorecepție; p. ext. despre aparate de radiorecepție) Care are proprietatea de a prinde oscilațiile a căror frecvență este egală cu frecvența pe care este acordat. 2. Care se efectuează prin selecție, care se bazează pe selecție. – Din fr. sélectif.

DOOM

selectív adj. m., pl. selectívi; f. selectívă, pl. selectíve

selectivilor
SELECTÍV, -Ă, selectivi, -e, adj. 1. (Despre sisteme fizico-chimice) Care are proprietatea de a efectua o alegere între mai multe elemente de același fel. ♦ (Despre radiorecepție; p. ext. despre aparate de radiorecepție) Care are proprietatea de a prinde oscilațiile a căror frecvență este egală cu frecvența pe care este acordat. 2. Care se efectuează prin selecție, care se bazează pe selecție. – Din fr. sélectif.

DOOM

selectív adj. m., pl. selectívi; f. selectívă, pl. selectíve

selectivitate
SELECTIVITÁTE s. f. 1. Însușirea de a fi selectiv. ♦ Capacitatea unui sistem tehnic sau fizico-chimic de a separa semnalul util din fondul de oscilații electromagnetice parazite. Selectivitatea unui aparat de radio. 2. Însușire a plantelor și animalelor de a face selecție naturală în procesul de fecundare și în comportarea față de condițiile de viață. – Din fr. sélectivité.

DOOM

selectivitáte s. f., g.-d. art. selectivitắții

selectivitatea
SELECTIVITÁTE s. f. 1. Însușirea de a fi selectiv. ♦ Capacitatea unui sistem tehnic sau fizico-chimic de a separa semnalul util din fondul de oscilații electromagnetice parazite. Selectivitatea unui aparat de radio. 2. Însușire a plantelor și animalelor de a face selecție naturală în procesul de fecundare și în comportarea față de condițiile de viață. – Din fr. sélectivité.

DOOM

selectivitáte s. f., g.-d. art. selectivitắții

selectivități
SELECTIVITÁTE s. f. 1. Însușirea de a fi selectiv. ♦ Capacitatea unui sistem tehnic sau fizico-chimic de a separa semnalul util din fondul de oscilații electromagnetice parazite. Selectivitatea unui aparat de radio. 2. Însușire a plantelor și animalelor de a face selecție naturală în procesul de fecundare și în comportarea față de condițiile de viață. – Din fr. sélectivité.

DOOM

selectivitáte s. f., g.-d. art. selectivitắții

selectivității
SELECTIVITÁTE s. f. 1. Însușirea de a fi selectiv. ♦ Capacitatea unui sistem tehnic sau fizico-chimic de a separa semnalul util din fondul de oscilații electromagnetice parazite. Selectivitatea unui aparat de radio. 2. Însușire a plantelor și animalelor de a face selecție naturală în procesul de fecundare și în comportarea față de condițiile de viață. – Din fr. sélectivité.

DOOM

selectivitáte s. f., g.-d. art. selectivitắții

selectivul
SELECTÍV, -Ă, selectivi, -e, adj. 1. (Despre sisteme fizico-chimice) Care are proprietatea de a efectua o alegere între mai multe elemente de același fel. ♦ (Despre radiorecepție; p. ext. despre aparate de radiorecepție) Care are proprietatea de a prinde oscilațiile a căror frecvență este egală cu frecvența pe care este acordat. 2. Care se efectuează prin selecție, care se bazează pe selecție. – Din fr. sélectif.

DOOM

selectív adj. m., pl. selectívi; f. selectívă, pl. selectíve

selectivului
SELECTÍV, -Ă, selectivi, -e, adj. 1. (Despre sisteme fizico-chimice) Care are proprietatea de a efectua o alegere între mai multe elemente de același fel. ♦ (Despre radiorecepție; p. ext. despre aparate de radiorecepție) Care are proprietatea de a prinde oscilațiile a căror frecvență este egală cu frecvența pe care este acordat. 2. Care se efectuează prin selecție, care se bazează pe selecție. – Din fr. sélectif.

DOOM

selectív adj. m., pl. selectívi; f. selectívă, pl. selectíve

selectoare
SELECTÓR, selectoare, s. n. 1. Dispozitiv mecanic sau electric care permite alegerea unui obiect sau a unei direcții anumite dintr-o mulțime de obiecte sau de direcții accesibile dispozitivului. 2. Mașină agricolă alcătuită dintr-o vânturătoare și mai multe site, cu ajutorul căreia se separă semințele de impurități și se sortează pe calități. – Din fr. sélecteur.

DOOM

selectór s. n., pl. selectoáre

selectoarele
SELECTÓR, selectoare, s. n. 1. Dispozitiv mecanic sau electric care permite alegerea unui obiect sau a unei direcții anumite dintr-o mulțime de obiecte sau de direcții accesibile dispozitivului. 2. Mașină agricolă alcătuită dintr-o vânturătoare și mai multe site, cu ajutorul căreia se separă semințele de impurități și se sortează pe calități. – Din fr. sélecteur.

DOOM

selectór s. n., pl. selectoáre

selectoarelor
SELECTÓR, selectoare, s. n. 1. Dispozitiv mecanic sau electric care permite alegerea unui obiect sau a unei direcții anumite dintr-o mulțime de obiecte sau de direcții accesibile dispozitivului. 2. Mașină agricolă alcătuită dintr-o vânturătoare și mai multe site, cu ajutorul căreia se separă semințele de impurități și se sortează pe calități. – Din fr. sélecteur.

DOOM

selectór s. n., pl. selectoáre

selector
SELECTÓR, selectoare, s. n. 1. Dispozitiv mecanic sau electric care permite alegerea unui obiect sau a unei direcții anumite dintr-o mulțime de obiecte sau de direcții accesibile dispozitivului. 2. Mașină agricolă alcătuită dintr-o vânturătoare și mai multe site, cu ajutorul căreia se separă semințele de impurități și se sortează pe calități. – Din fr. sélecteur.

DOOM

selectór s. n., pl. selectoáre

selectorul
SELECTÓR, selectoare, s. n. 1. Dispozitiv mecanic sau electric care permite alegerea unui obiect sau a unei direcții anumite dintr-o mulțime de obiecte sau de direcții accesibile dispozitivului. 2. Mașină agricolă alcătuită dintr-o vânturătoare și mai multe site, cu ajutorul căreia se separă semințele de impurități și se sortează pe calități. – Din fr. sélecteur.

DOOM

selectór s. n., pl. selectoáre

selectorului
SELECTÓR, selectoare, s. n. 1. Dispozitiv mecanic sau electric care permite alegerea unui obiect sau a unei direcții anumite dintr-o mulțime de obiecte sau de direcții accesibile dispozitivului. 2. Mașină agricolă alcătuită dintr-o vânturătoare și mai multe site, cu ajutorul căreia se separă semințele de impurități și se sortează pe calități. – Din fr. sélecteur.

DOOM

selectór s. n., pl. selectoáre

selectroane
SELECTRÓN, selectroane, s. n. Tub electronic din prima generație de calculatoare. – Din engl. selectron.

selectroanele
SELECTRÓN, selectroane, s. n. Tub electronic din prima generație de calculatoare. – Din engl. selectron.

selectroanelor
SELECTRÓN, selectroane, s. n. Tub electronic din prima generație de calculatoare. – Din engl. selectron.

selectron
SELECTRÓN, selectroane, s. n. Tub electronic din prima generație de calculatoare. – Din engl. selectron.

selectronul
SELECTRÓN, selectroane, s. n. Tub electronic din prima generație de calculatoare. – Din engl. selectron.

selectronului
SELECTRÓN, selectroane, s. n. Tub electronic din prima generație de calculatoare. – Din engl. selectron.

selectul
SELÉCT, -Ă, selecți, -te, adj. Ales, deosebit, distins. – Din fr. sélect, engl. select.

DOOM

seléct adj. m., pl. selécți; f. seléctă, pl. selécte

selectului
SELÉCT, -Ă, selecți, -te, adj. Ales, deosebit, distins. – Din fr. sélect, engl. select.

DOOM

seléct adj. m., pl. selécți; f. seléctă, pl. selécte

selectând
SELECTÁ, selectez, vb. I. 1. Tranz. A selecționa după un criteriu stabilit. ◊ A-și arăta preferința, a aprecia, a distinge (dintre mai mulți). 2. Tranz. A separa, în vederea izolării dintr-o mulțime de obiecte, o serie de obiecte cu anumite caracteristici. 3. Intranz. (Despre aparatele de radiorecepție și de telegrafie) A recepționa clar diferitele unde sonore, diferitele posturi de emisie; a fi selectiv. ♦ A regla în așa fel un aparat de radiorecepție, încât undele apropiate ca lungime să nu deranjeze audiția. – Cf. selectiv, selector.

DOOM

selectá (a ~) vb., ind. prez. 3 selecteáză

selectînd
SELECTÁ, selectez, vb. I. 1. Tranz. A selecționa după un criteriu stabilit. ◊ A-și arăta preferința, a aprecia, a distinge (dintre mai mulți). 2. Tranz. A separa, în vederea izolării dintr-o mulțime de obiecte, o serie de obiecte cu anumite caracteristici. 3. Intranz. (Despre aparatele de radiorecepție și de telegrafie) A recepționa clar diferitele unde sonore, diferitele posturi de emisie; a fi selectiv. ♦ A regla în așa fel un aparat de radiorecepție, încât undele apropiate ca lungime să nu deranjeze audiția. – Cf. selectiv, selector.

DOOM

selectá (a ~) vb., ind. prez. 3 selecteáză

selectări
SELECTÁRE, selectări, s. f. Acțiunea de a selecta și rezultatul ei. – V. selecta.

selectării
SELECTÁRE, selectări, s. f. Acțiunea de a selecta și rezultatul ei. – V. selecta.

selectările
SELECTÁRE, selectări, s. f. Acțiunea de a selecta și rezultatul ei. – V. selecta.

selectărilor
SELECTÁRE, selectări, s. f. Acțiunea de a selecta și rezultatul ei. – V. selecta.

selecți
SELÉCT, -Ă, selecți, -te, adj. Ales, deosebit, distins. – Din fr. sélect, engl. select.

DOOM

seléct adj. m., pl. selécți; f. seléctă, pl. selécte

selecția
SELÉCȚIE, selecții, s. f. 1. Alegere efectuată după un anumit criteriu și cu un anumit scop; selecționare. ♦ Spec. (La pl.; în forma selecțiuni) Fragmente de mare popularitate sau valoare alese dintr-o operă muzicală. 2. Proces de supraviețuire a indivizilor dotați cu cele mai apte însușiri în lupta pentru existență. ◊ Selecție naturală = mecanism fundamental al evoluției în urma căruia în cadrul unei populații supraviețuiesc în lupta pentru existență indivizii cei mai bine adaptați la mediu. Selecție sexuală = alegere naturală și artificială care se face în urma eliminării de la actul reproducător a indivizilor slabi și rău înzestrați. Selecție artificială = metodă de ameliorare a speciilor animale și vegetale, constând în selecționarea, în vderea reproducției, a indivizilor care întrunesc cele mai multe calități biologice. 3. Operație de extragere a unităților dintr-o colectivitate generală, după anumite principii; parte dintr-o colectivitate cu ajutorul căreia se cercetează diversele caracteristici ale întregii colectivități. [Var.: selecțiúne s. f.] – Din fr. sélection, lat. selectio, -onis.

DOOM

selecțiúni (fragmente) (-ți-uni) s. f. pl.

selecție
SELÉCȚIE, selecții, s. f. 1. Alegere efectuată după un anumit criteriu și cu un anumit scop; selecționare. ♦ Spec. (La pl.; în forma selecțiuni) Fragmente de mare popularitate sau valoare alese dintr-o operă muzicală. 2. Proces de supraviețuire a indivizilor dotați cu cele mai apte însușiri în lupta pentru existență. ◊ Selecție naturală = mecanism fundamental al evoluției în urma căruia în cadrul unei populații supraviețuiesc în lupta pentru existență indivizii cei mai bine adaptați la mediu. Selecție sexuală = alegere naturală și artificială care se face în urma eliminării de la actul reproducător a indivizilor slabi și rău înzestrați. Selecție artificială = metodă de ameliorare a speciilor animale și vegetale, constând în selecționarea, în vderea reproducției, a indivizilor care întrunesc cele mai multe calități biologice. 3. Operație de extragere a unităților dintr-o colectivitate generală, după anumite principii; parte dintr-o colectivitate cu ajutorul căreia se cercetează diversele caracteristici ale întregii colectivități. [Var.: selecțiúne s. f.] – Din fr. sélection, lat. selectio, -onis.

DOOM

selecțiúni (fragmente) (-ți-uni) s. f. pl.

selecției
SELÉCȚIE, selecții, s. f. 1. Alegere efectuată după un anumit criteriu și cu un anumit scop; selecționare. ♦ Spec. (La pl.; în forma selecțiuni) Fragmente de mare popularitate sau valoare alese dintr-o operă muzicală. 2. Proces de supraviețuire a indivizilor dotați cu cele mai apte însușiri în lupta pentru existență. ◊ Selecție naturală = mecanism fundamental al evoluției în urma căruia în cadrul unei populații supraviețuiesc în lupta pentru existență indivizii cei mai bine adaptați la mediu. Selecție sexuală = alegere naturală și artificială care se face în urma eliminării de la actul reproducător a indivizilor slabi și rău înzestrați. Selecție artificială = metodă de ameliorare a speciilor animale și vegetale, constând în selecționarea, în vderea reproducției, a indivizilor care întrunesc cele mai multe calități biologice. 3. Operație de extragere a unităților dintr-o colectivitate generală, după anumite principii; parte dintr-o colectivitate cu ajutorul căreia se cercetează diversele caracteristici ale întregii colectivități. [Var.: selecțiúne s. f.] – Din fr. sélection, lat. selectio, -onis.

DOOM

selecțiúni (fragmente) (-ți-uni) s. f. pl.

selecții
SELÉCT, -Ă, selecți, -te, adj. Ales, deosebit, distins. – Din fr. sélect, engl. select.

DOOM

seléct adj. m., pl. selécți; f. seléctă, pl. selécte

selecții
SELÉCȚIE, selecții, s. f. 1. Alegere efectuată după un anumit criteriu și cu un anumit scop; selecționare. ♦ Spec. (La pl.; în forma selecțiuni) Fragmente de mare popularitate sau valoare alese dintr-o operă muzicală. 2. Proces de supraviețuire a indivizilor dotați cu cele mai apte însușiri în lupta pentru existență. ◊ Selecție naturală = mecanism fundamental al evoluției în urma căruia în cadrul unei populații supraviețuiesc în lupta pentru existență indivizii cei mai bine adaptați la mediu. Selecție sexuală = alegere naturală și artificială care se face în urma eliminării de la actul reproducător a indivizilor slabi și rău înzestrați. Selecție artificială = metodă de ameliorare a speciilor animale și vegetale, constând în selecționarea, în vderea reproducției, a indivizilor care întrunesc cele mai multe calități biologice. 3. Operație de extragere a unităților dintr-o colectivitate generală, după anumite principii; parte dintr-o colectivitate cu ajutorul căreia se cercetează diversele caracteristici ale întregii colectivități. [Var.: selecțiúne s. f.] – Din fr. sélection, lat. selectio, -onis.

DOOM

selecțiúni (fragmente) (-ți-uni) s. f. pl.

selecțiile
SELÉCȚIE, selecții, s. f. 1. Alegere efectuată după un anumit criteriu și cu un anumit scop; selecționare. ♦ Spec. (La pl.; în forma selecțiuni) Fragmente de mare popularitate sau valoare alese dintr-o operă muzicală. 2. Proces de supraviețuire a indivizilor dotați cu cele mai apte însușiri în lupta pentru existență. ◊ Selecție naturală = mecanism fundamental al evoluției în urma căruia în cadrul unei populații supraviețuiesc în lupta pentru existență indivizii cei mai bine adaptați la mediu. Selecție sexuală = alegere naturală și artificială care se face în urma eliminării de la actul reproducător a indivizilor slabi și rău înzestrați. Selecție artificială = metodă de ameliorare a speciilor animale și vegetale, constând în selecționarea, în vderea reproducției, a indivizilor care întrunesc cele mai multe calități biologice. 3. Operație de extragere a unităților dintr-o colectivitate generală, după anumite principii; parte dintr-o colectivitate cu ajutorul căreia se cercetează diversele caracteristici ale întregii colectivități. [Var.: selecțiúne s. f.] – Din fr. sélection, lat. selectio, -onis.

DOOM

selecțiúni (fragmente) (-ți-uni) s. f. pl.

selecțiilor
SELÉCȚIE, selecții, s. f. 1. Alegere efectuată după un anumit criteriu și cu un anumit scop; selecționare. ♦ Spec. (La pl.; în forma selecțiuni) Fragmente de mare popularitate sau valoare alese dintr-o operă muzicală. 2. Proces de supraviețuire a indivizilor dotați cu cele mai apte însușiri în lupta pentru existență. ◊ Selecție naturală = mecanism fundamental al evoluției în urma căruia în cadrul unei populații supraviețuiesc în lupta pentru existență indivizii cei mai bine adaptați la mediu. Selecție sexuală = alegere naturală și artificială care se face în urma eliminării de la actul reproducător a indivizilor slabi și rău înzestrați. Selecție artificială = metodă de ameliorare a speciilor animale și vegetale, constând în selecționarea, în vderea reproducției, a indivizilor care întrunesc cele mai multe calități biologice. 3. Operație de extragere a unităților dintr-o colectivitate generală, după anumite principii; parte dintr-o colectivitate cu ajutorul căreia se cercetează diversele caracteristici ale întregii colectivități. [Var.: selecțiúne s. f.] – Din fr. sélection, lat. selectio, -onis.

DOOM

selecțiúni (fragmente) (-ți-uni) s. f. pl.

selecților
SELÉCT, -Ă, selecți, -te, adj. Ales, deosebit, distins. – Din fr. sélect, engl. select.

DOOM

seléct adj. m., pl. selécți; f. seléctă, pl. selécte

selecționa
SELECȚIONÁRE, selecționări, s. f. Acțiunea de a selecționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. selecționa.

DOOM

selecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 selecționeáză

selecționabil
SELECȚIONÁBIL, -Ă, selecționabili, -e, adj. (Adesea substantivat) Care poate fi selecționat, apt de a fi selecționat. [Pr.: -ți-o-] – Selecționa + suf. -bil.

DOOM

selecționábil (-ți-o-) adj. m., pl. selecționábili; f. selecționábilă, pl. selecționábile

selecționabila
SELECȚIONÁBIL, -Ă, selecționabili, -e, adj. (Adesea substantivat) Care poate fi selecționat, apt de a fi selecționat. [Pr.: -ți-o-] – Selecționa + suf. -bil.

DOOM

selecționábil (-ți-o-) adj. m., pl. selecționábili; f. selecționábilă, pl. selecționábile

selecționabile
SELECȚIONÁBIL, -Ă, selecționabili, -e, adj. (Adesea substantivat) Care poate fi selecționat, apt de a fi selecționat. [Pr.: -ți-o-] – Selecționa + suf. -bil.

DOOM

selecționábil (-ți-o-) adj. m., pl. selecționábili; f. selecționábilă, pl. selecționábile

selecționabilei
SELECȚIONÁBIL, -Ă, selecționabili, -e, adj. (Adesea substantivat) Care poate fi selecționat, apt de a fi selecționat. [Pr.: -ți-o-] – Selecționa + suf. -bil.

DOOM

selecționábil (-ți-o-) adj. m., pl. selecționábili; f. selecționábilă, pl. selecționábile

selecționabilele
SELECȚIONÁBIL, -Ă, selecționabili, -e, adj. (Adesea substantivat) Care poate fi selecționat, apt de a fi selecționat. [Pr.: -ți-o-] – Selecționa + suf. -bil.

DOOM

selecționábil (-ți-o-) adj. m., pl. selecționábili; f. selecționábilă, pl. selecționábile

selecționabilelor
SELECȚIONÁBIL, -Ă, selecționabili, -e, adj. (Adesea substantivat) Care poate fi selecționat, apt de a fi selecționat. [Pr.: -ți-o-] – Selecționa + suf. -bil.

DOOM

selecționábil (-ți-o-) adj. m., pl. selecționábili; f. selecționábilă, pl. selecționábile

selecționabili
SELECȚIONÁBIL, -Ă, selecționabili, -e, adj. (Adesea substantivat) Care poate fi selecționat, apt de a fi selecționat. [Pr.: -ți-o-] – Selecționa + suf. -bil.

DOOM

selecționábil (-ți-o-) adj. m., pl. selecționábili; f. selecționábilă, pl. selecționábile

selecționabilii
SELECȚIONÁBIL, -Ă, selecționabili, -e, adj. (Adesea substantivat) Care poate fi selecționat, apt de a fi selecționat. [Pr.: -ți-o-] – Selecționa + suf. -bil.

DOOM

selecționábil (-ți-o-) adj. m., pl. selecționábili; f. selecționábilă, pl. selecționábile

selecționabililor
SELECȚIONÁBIL, -Ă, selecționabili, -e, adj. (Adesea substantivat) Care poate fi selecționat, apt de a fi selecționat. [Pr.: -ți-o-] – Selecționa + suf. -bil.

DOOM

selecționábil (-ți-o-) adj. m., pl. selecționábili; f. selecționábilă, pl. selecționábile

selecționabilul
SELECȚIONÁBIL, -Ă, selecționabili, -e, adj. (Adesea substantivat) Care poate fi selecționat, apt de a fi selecționat. [Pr.: -ți-o-] – Selecționa + suf. -bil.

DOOM

selecționábil (-ți-o-) adj. m., pl. selecționábili; f. selecționábilă, pl. selecționábile

selecționabilului
SELECȚIONÁBIL, -Ă, selecționabili, -e, adj. (Adesea substantivat) Care poate fi selecționat, apt de a fi selecționat. [Pr.: -ți-o-] – Selecționa + suf. -bil.

DOOM

selecționábil (-ți-o-) adj. m., pl. selecționábili; f. selecționábilă, pl. selecționábile

selecționai
SELECȚIONÁRE, selecționări, s. f. Acțiunea de a selecționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. selecționa.

DOOM

selecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 selecționeáză

selecționam
SELECȚIONÁRE, selecționări, s. f. Acțiunea de a selecționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. selecționa.

DOOM

selecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 selecționeáză

selecționare
SELECȚIONÁRE, selecționări, s. f. Acțiunea de a selecționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. selecționa.

DOOM

selecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 selecționeáză

selecționare
SELECȚIONÁRE, selecționări, s. f. Acțiunea de a selecționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. selecționa.

DOOM

selecționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. selecționắrii; pl. selecționắri

selecționară
SELECȚIONÁRE, selecționări, s. f. Acțiunea de a selecționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. selecționa.

DOOM

selecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 selecționeáză

selecționarăm
SELECȚIONÁRE, selecționări, s. f. Acțiunea de a selecționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. selecționa.

DOOM

selecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 selecționeáză

selecționarăți
SELECȚIONÁRE, selecționări, s. f. Acțiunea de a selecționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. selecționa.

DOOM

selecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 selecționeáză

selecționase
SELECȚIONÁRE, selecționări, s. f. Acțiunea de a selecționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. selecționa.

DOOM

selecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 selecționeáză

selecționasem
SELECȚIONÁRE, selecționări, s. f. Acțiunea de a selecționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. selecționa.

DOOM

selecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 selecționeáză

selecționaseră
SELECȚIONÁRE, selecționări, s. f. Acțiunea de a selecționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. selecționa.

DOOM

selecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 selecționeáză

selecționaserăm
SELECȚIONÁRE, selecționări, s. f. Acțiunea de a selecționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. selecționa.

DOOM

selecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 selecționeáză

selecționaserăți
SELECȚIONÁRE, selecționări, s. f. Acțiunea de a selecționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. selecționa.

DOOM

selecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 selecționeáză

selecționaseși
SELECȚIONÁRE, selecționări, s. f. Acțiunea de a selecționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. selecționa.

DOOM

selecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 selecționeáză

selecționaseți
SELECȚIONÁRE, selecționări, s. f. Acțiunea de a selecționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. selecționa.

DOOM

selecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 selecționeáză

selecționat
SELECȚIONÁRE, selecționări, s. f. Acțiunea de a selecționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. selecționa.

DOOM

selecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 selecționeáză

selecționat
SELECȚIONÁT, -Ă, selecționați, -te, adj. Ales dintre mai mulți (după criterii de valoare); p. ext. de calitate superioară. ♦ (Substantivat) Persoană sau echipă aleasă prin selecție în vederea participării la competiții sportive, artistice etc. ♦ (Despre plante de cultură și animale domestice) Obținut prin metoda selecției artificiale; cu însușiri îmbunătățite prin selecție. [Pr.: -ți-o-] – V. selecționa.

selecționat
SELECȚIONÁT, -Ă, selecționați, -te, adj. Ales dintre mai mulți (după criterii de valoare); p. ext. de calitate superioară. ♦ (Substantivat) Persoană sau echipă aleasă prin selecție în vederea participării la competiții sportive, artistice etc. ♦ (Despre plante de cultură și animale domestice) Obținut prin metoda selecției artificiale; cu însușiri îmbunătățite prin selecție. [Pr.: -ți-o-] – V. selecționa.

selecționata
SELECȚIONÁT, -Ă, selecționați, -te, adj. Ales dintre mai mulți (după criterii de valoare); p. ext. de calitate superioară. ♦ (Substantivat) Persoană sau echipă aleasă prin selecție în vederea participării la competiții sportive, artistice etc. ♦ (Despre plante de cultură și animale domestice) Obținut prin metoda selecției artificiale; cu însușiri îmbunătățite prin selecție. [Pr.: -ți-o-] – V. selecționa.

selecționata
SELECȚIONÁT, -Ă, selecționați, -te, adj. Ales dintre mai mulți (după criterii de valoare); p. ext. de calitate superioară. ♦ (Substantivat) Persoană sau echipă aleasă prin selecție în vederea participării la competiții sportive, artistice etc. ♦ (Despre plante de cultură și animale domestice) Obținut prin metoda selecției artificiale; cu însușiri îmbunătățite prin selecție. [Pr.: -ți-o-] – V. selecționa.

selecționate
SELECȚIONÁT, -Ă, selecționați, -te, adj. Ales dintre mai mulți (după criterii de valoare); p. ext. de calitate superioară. ♦ (Substantivat) Persoană sau echipă aleasă prin selecție în vederea participării la competiții sportive, artistice etc. ♦ (Despre plante de cultură și animale domestice) Obținut prin metoda selecției artificiale; cu însușiri îmbunătățite prin selecție. [Pr.: -ți-o-] – V. selecționa.

selecționate
SELECȚIONÁT, -Ă, selecționați, -te, adj. Ales dintre mai mulți (după criterii de valoare); p. ext. de calitate superioară. ♦ (Substantivat) Persoană sau echipă aleasă prin selecție în vederea participării la competiții sportive, artistice etc. ♦ (Despre plante de cultură și animale domestice) Obținut prin metoda selecției artificiale; cu însușiri îmbunătățite prin selecție. [Pr.: -ți-o-] – V. selecționa.

selecționatei
SELECȚIONÁT, -Ă, selecționați, -te, adj. Ales dintre mai mulți (după criterii de valoare); p. ext. de calitate superioară. ♦ (Substantivat) Persoană sau echipă aleasă prin selecție în vederea participării la competiții sportive, artistice etc. ♦ (Despre plante de cultură și animale domestice) Obținut prin metoda selecției artificiale; cu însușiri îmbunătățite prin selecție. [Pr.: -ți-o-] – V. selecționa.

selecționatei
SELECȚIONÁT, -Ă, selecționați, -te, adj. Ales dintre mai mulți (după criterii de valoare); p. ext. de calitate superioară. ♦ (Substantivat) Persoană sau echipă aleasă prin selecție în vederea participării la competiții sportive, artistice etc. ♦ (Despre plante de cultură și animale domestice) Obținut prin metoda selecției artificiale; cu însușiri îmbunătățite prin selecție. [Pr.: -ți-o-] – V. selecționa.

selecționatele
SELECȚIONÁT, -Ă, selecționați, -te, adj. Ales dintre mai mulți (după criterii de valoare); p. ext. de calitate superioară. ♦ (Substantivat) Persoană sau echipă aleasă prin selecție în vederea participării la competiții sportive, artistice etc. ♦ (Despre plante de cultură și animale domestice) Obținut prin metoda selecției artificiale; cu însușiri îmbunătățite prin selecție. [Pr.: -ți-o-] – V. selecționa.

selecționatele
SELECȚIONÁT, -Ă, selecționați, -te, adj. Ales dintre mai mulți (după criterii de valoare); p. ext. de calitate superioară. ♦ (Substantivat) Persoană sau echipă aleasă prin selecție în vederea participării la competiții sportive, artistice etc. ♦ (Despre plante de cultură și animale domestice) Obținut prin metoda selecției artificiale; cu însușiri îmbunătățite prin selecție. [Pr.: -ți-o-] – V. selecționa.

selecționatelor
SELECȚIONÁT, -Ă, selecționați, -te, adj. Ales dintre mai mulți (după criterii de valoare); p. ext. de calitate superioară. ♦ (Substantivat) Persoană sau echipă aleasă prin selecție în vederea participării la competiții sportive, artistice etc. ♦ (Despre plante de cultură și animale domestice) Obținut prin metoda selecției artificiale; cu însușiri îmbunătățite prin selecție. [Pr.: -ți-o-] – V. selecționa.

selecționatelor
SELECȚIONÁT, -Ă, selecționați, -te, adj. Ales dintre mai mulți (după criterii de valoare); p. ext. de calitate superioară. ♦ (Substantivat) Persoană sau echipă aleasă prin selecție în vederea participării la competiții sportive, artistice etc. ♦ (Despre plante de cultură și animale domestice) Obținut prin metoda selecției artificiale; cu însușiri îmbunătățite prin selecție. [Pr.: -ți-o-] – V. selecționa.

selecționatoare
SELECȚIONATÓR, -OÁRE, selecționatori, -oare, s. m. și f. Persoană care lucrează în domeniul ameliorării plantelor de cultură și animalelor domestice pe calea selecției artificiale. [Pr.: -ți-o-] – Selecționa + suf. -tor.

DOOM

selecționatór (-ți-o-) s. m., pl. selecționatóri

selecționatoarea
SELECȚIONATÓR, -OÁRE, selecționatori, -oare, s. m. și f. Persoană care lucrează în domeniul ameliorării plantelor de cultură și animalelor domestice pe calea selecției artificiale. [Pr.: -ți-o-] – Selecționa + suf. -tor.

DOOM

selecționatór (-ți-o-) s. m., pl. selecționatóri

selecționatoarei
SELECȚIONATÓR, -OÁRE, selecționatori, -oare, s. m. și f. Persoană care lucrează în domeniul ameliorării plantelor de cultură și animalelor domestice pe calea selecției artificiale. [Pr.: -ți-o-] – Selecționa + suf. -tor.

DOOM

selecționatór (-ți-o-) s. m., pl. selecționatóri

selecționatoarele
SELECȚIONATÓR, -OÁRE, selecționatori, -oare, s. m. și f. Persoană care lucrează în domeniul ameliorării plantelor de cultură și animalelor domestice pe calea selecției artificiale. [Pr.: -ți-o-] – Selecționa + suf. -tor.

DOOM

selecționatór (-ți-o-) s. m., pl. selecționatóri

selecționatoarelor
SELECȚIONATÓR, -OÁRE, selecționatori, -oare, s. m. și f. Persoană care lucrează în domeniul ameliorării plantelor de cultură și animalelor domestice pe calea selecției artificiale. [Pr.: -ți-o-] – Selecționa + suf. -tor.

DOOM

selecționatór (-ți-o-) s. m., pl. selecționatóri

selecționator
SELECȚIONATÓR, -OÁRE, selecționatori, -oare, s. m. și f. Persoană care lucrează în domeniul ameliorării plantelor de cultură și animalelor domestice pe calea selecției artificiale. [Pr.: -ți-o-] – Selecționa + suf. -tor.

DOOM

selecționatór (-ți-o-) s. m., pl. selecționatóri

selecționatori
SELECȚIONATÓR, -OÁRE, selecționatori, -oare, s. m. și f. Persoană care lucrează în domeniul ameliorării plantelor de cultură și animalelor domestice pe calea selecției artificiale. [Pr.: -ți-o-] – Selecționa + suf. -tor.

DOOM

selecționatór (-ți-o-) s. m., pl. selecționatóri

selecționatorii
SELECȚIONATÓR, -OÁRE, selecționatori, -oare, s. m. și f. Persoană care lucrează în domeniul ameliorării plantelor de cultură și animalelor domestice pe calea selecției artificiale. [Pr.: -ți-o-] – Selecționa + suf. -tor.

DOOM

selecționatór (-ți-o-) s. m., pl. selecționatóri

selecționatorilor
SELECȚIONATÓR, -OÁRE, selecționatori, -oare, s. m. și f. Persoană care lucrează în domeniul ameliorării plantelor de cultură și animalelor domestice pe calea selecției artificiale. [Pr.: -ți-o-] – Selecționa + suf. -tor.

DOOM

selecționatór (-ți-o-) s. m., pl. selecționatóri

selecționatorul
SELECȚIONATÓR, -OÁRE, selecționatori, -oare, s. m. și f. Persoană care lucrează în domeniul ameliorării plantelor de cultură și animalelor domestice pe calea selecției artificiale. [Pr.: -ți-o-] – Selecționa + suf. -tor.

DOOM

selecționatór (-ți-o-) s. m., pl. selecționatóri

selecționatorului
SELECȚIONATÓR, -OÁRE, selecționatori, -oare, s. m. și f. Persoană care lucrează în domeniul ameliorării plantelor de cultură și animalelor domestice pe calea selecției artificiale. [Pr.: -ți-o-] – Selecționa + suf. -tor.

DOOM

selecționatór (-ți-o-) s. m., pl. selecționatóri

selecționatul
SELECȚIONÁT, -Ă, selecționați, -te, adj. Ales dintre mai mulți (după criterii de valoare); p. ext. de calitate superioară. ♦ (Substantivat) Persoană sau echipă aleasă prin selecție în vederea participării la competiții sportive, artistice etc. ♦ (Despre plante de cultură și animale domestice) Obținut prin metoda selecției artificiale; cu însușiri îmbunătățite prin selecție. [Pr.: -ți-o-] – V. selecționa.

selecționatul
SELECȚIONÁT, -Ă, selecționați, -te, adj. Ales dintre mai mulți (după criterii de valoare); p. ext. de calitate superioară. ♦ (Substantivat) Persoană sau echipă aleasă prin selecție în vederea participării la competiții sportive, artistice etc. ♦ (Despre plante de cultură și animale domestice) Obținut prin metoda selecției artificiale; cu însușiri îmbunătățite prin selecție. [Pr.: -ți-o-] – V. selecționa.

selecționatului
SELECȚIONÁT, -Ă, selecționați, -te, adj. Ales dintre mai mulți (după criterii de valoare); p. ext. de calitate superioară. ♦ (Substantivat) Persoană sau echipă aleasă prin selecție în vederea participării la competiții sportive, artistice etc. ♦ (Despre plante de cultură și animale domestice) Obținut prin metoda selecției artificiale; cu însușiri îmbunătățite prin selecție. [Pr.: -ți-o-] – V. selecționa.

selecționatului
SELECȚIONÁT, -Ă, selecționați, -te, adj. Ales dintre mai mulți (după criterii de valoare); p. ext. de calitate superioară. ♦ (Substantivat) Persoană sau echipă aleasă prin selecție în vederea participării la competiții sportive, artistice etc. ♦ (Despre plante de cultură și animale domestice) Obținut prin metoda selecției artificiale; cu însușiri îmbunătățite prin selecție. [Pr.: -ți-o-] – V. selecționa.

selecționau
SELECȚIONÁRE, selecționări, s. f. Acțiunea de a selecționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. selecționa.

DOOM

selecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 selecționeáză

selecționași
SELECȚIONÁRE, selecționări, s. f. Acțiunea de a selecționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. selecționa.

DOOM

selecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 selecționeáză

selecționați
SELECȚIONÁRE, selecționări, s. f. Acțiunea de a selecționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. selecționa.

DOOM

selecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 selecționeáză

selecționați
SELECȚIONÁT, -Ă, selecționați, -te, adj. Ales dintre mai mulți (după criterii de valoare); p. ext. de calitate superioară. ♦ (Substantivat) Persoană sau echipă aleasă prin selecție în vederea participării la competiții sportive, artistice etc. ♦ (Despre plante de cultură și animale domestice) Obținut prin metoda selecției artificiale; cu însușiri îmbunătățite prin selecție. [Pr.: -ți-o-] – V. selecționa.

selecționați
SELECȚIONÁT, -Ă, selecționați, -te, adj. Ales dintre mai mulți (după criterii de valoare); p. ext. de calitate superioară. ♦ (Substantivat) Persoană sau echipă aleasă prin selecție în vederea participării la competiții sportive, artistice etc. ♦ (Despre plante de cultură și animale domestice) Obținut prin metoda selecției artificiale; cu însușiri îmbunătățite prin selecție. [Pr.: -ți-o-] – V. selecționa.

selecționații
SELECȚIONÁT, -Ă, selecționați, -te, adj. Ales dintre mai mulți (după criterii de valoare); p. ext. de calitate superioară. ♦ (Substantivat) Persoană sau echipă aleasă prin selecție în vederea participării la competiții sportive, artistice etc. ♦ (Despre plante de cultură și animale domestice) Obținut prin metoda selecției artificiale; cu însușiri îmbunătățite prin selecție. [Pr.: -ți-o-] – V. selecționa.

selecționații
SELECȚIONÁT, -Ă, selecționați, -te, adj. Ales dintre mai mulți (după criterii de valoare); p. ext. de calitate superioară. ♦ (Substantivat) Persoană sau echipă aleasă prin selecție în vederea participării la competiții sportive, artistice etc. ♦ (Despre plante de cultură și animale domestice) Obținut prin metoda selecției artificiale; cu însușiri îmbunătățite prin selecție. [Pr.: -ți-o-] – V. selecționa.

selecționaților
SELECȚIONÁT, -Ă, selecționați, -te, adj. Ales dintre mai mulți (după criterii de valoare); p. ext. de calitate superioară. ♦ (Substantivat) Persoană sau echipă aleasă prin selecție în vederea participării la competiții sportive, artistice etc. ♦ (Despre plante de cultură și animale domestice) Obținut prin metoda selecției artificiale; cu însușiri îmbunătățite prin selecție. [Pr.: -ți-o-] – V. selecționa.

selecționaților
SELECȚIONÁT, -Ă, selecționați, -te, adj. Ales dintre mai mulți (după criterii de valoare); p. ext. de calitate superioară. ♦ (Substantivat) Persoană sau echipă aleasă prin selecție în vederea participării la competiții sportive, artistice etc. ♦ (Despre plante de cultură și animale domestice) Obținut prin metoda selecției artificiale; cu însușiri îmbunătățite prin selecție. [Pr.: -ți-o-] – V. selecționa.

selecționează
SELECȚIONÁRE, selecționări, s. f. Acțiunea de a selecționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. selecționa.

DOOM

selecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 selecționeáză

selecționer
SELECȚIONÉR, -Ă, selecționeri, -e, s. m. și f. Persoană autorizată și competentă care triază sportivii în scopul alegerii celor mai valoroși pentru constituirea unor echipe (naționale) participante la o competiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sélectionneur.

DOOM

selecționéră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. selecționérei; pl. selecționére

selecționera
SELECȚIONÉR, -Ă, selecționeri, -e, s. m. și f. Persoană autorizată și competentă care triază sportivii în scopul alegerii celor mai valoroși pentru constituirea unor echipe (naționale) participante la o competiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sélectionneur.

DOOM

selecționéră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. selecționérei; pl. selecționére

selecționere
SELECȚIONÉR, -Ă, selecționeri, -e, s. m. și f. Persoană autorizată și competentă care triază sportivii în scopul alegerii celor mai valoroși pentru constituirea unor echipe (naționale) participante la o competiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sélectionneur.

DOOM

selecționéră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. selecționérei; pl. selecționére

selecționerei
SELECȚIONÉR, -Ă, selecționeri, -e, s. m. și f. Persoană autorizată și competentă care triază sportivii în scopul alegerii celor mai valoroși pentru constituirea unor echipe (naționale) participante la o competiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sélectionneur.

DOOM

selecționéră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. selecționérei; pl. selecționére

selecționerele
SELECȚIONÉR, -Ă, selecționeri, -e, s. m. și f. Persoană autorizată și competentă care triază sportivii în scopul alegerii celor mai valoroși pentru constituirea unor echipe (naționale) participante la o competiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sélectionneur.

DOOM

selecționéră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. selecționérei; pl. selecționére

selecționerelor
SELECȚIONÉR, -Ă, selecționeri, -e, s. m. și f. Persoană autorizată și competentă care triază sportivii în scopul alegerii celor mai valoroși pentru constituirea unor echipe (naționale) participante la o competiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sélectionneur.

DOOM

selecționéră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. selecționérei; pl. selecționére

selecționeri
SELECȚIONÉR, -Ă, selecționeri, -e, s. m. și f. Persoană autorizată și competentă care triază sportivii în scopul alegerii celor mai valoroși pentru constituirea unor echipe (naționale) participante la o competiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sélectionneur.

DOOM

selecționéră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. selecționérei; pl. selecționére

selecționerii
SELECȚIONÉR, -Ă, selecționeri, -e, s. m. și f. Persoană autorizată și competentă care triază sportivii în scopul alegerii celor mai valoroși pentru constituirea unor echipe (naționale) participante la o competiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sélectionneur.

DOOM

selecționéră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. selecționérei; pl. selecționére

selecționerilor
SELECȚIONÉR, -Ă, selecționeri, -e, s. m. și f. Persoană autorizată și competentă care triază sportivii în scopul alegerii celor mai valoroși pentru constituirea unor echipe (naționale) participante la o competiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sélectionneur.

DOOM

selecționéră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. selecționérei; pl. selecționére

selecționerul
SELECȚIONÉR, -Ă, selecționeri, -e, s. m. și f. Persoană autorizată și competentă care triază sportivii în scopul alegerii celor mai valoroși pentru constituirea unor echipe (naționale) participante la o competiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sélectionneur.

DOOM

selecționéră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. selecționérei; pl. selecționére

selecționerului
SELECȚIONÉR, -Ă, selecționeri, -e, s. m. și f. Persoană autorizată și competentă care triază sportivii în scopul alegerii celor mai valoroși pentru constituirea unor echipe (naționale) participante la o competiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sélectionneur.

DOOM

selecționéră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. selecționérei; pl. selecționére

selecționez
SELECȚIONÁRE, selecționări, s. f. Acțiunea de a selecționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. selecționa.

DOOM

selecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 selecționeáză

selecționeze
SELECȚIONÁRE, selecționări, s. f. Acțiunea de a selecționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. selecționa.

DOOM

selecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 selecționeáză

selecționezi
SELECȚIONÁRE, selecționări, s. f. Acțiunea de a selecționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. selecționa.

DOOM

selecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 selecționeáză

selecționism
SELECȚIONÍSM s. n. Teorie care admite existența selecției naturale în biologie; darwinism. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sélectionnisme.

DOOM

selecționísm (-ți-o-) s. n.

selecționismul
SELECȚIONÍSM s. n. Teorie care admite existența selecției naturale în biologie; darwinism. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sélectionnisme.

DOOM

selecționísm (-ți-o-) s. n.

selecționismului
SELECȚIONÍSM s. n. Teorie care admite existența selecției naturale în biologie; darwinism. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sélectionnisme.

DOOM

selecționísm (-ți-o-) s. n.

selecționist
SELECȚIONÍST, -Ă, selecționiști, -ste, s. m. și f. Persoană care aderă la teoria darwinistă a selecției naturale. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sélectionniste.

DOOM

selecționístă (-ți-o-) s. f., g.-d. art. selecționístei; pl. selecționíste

selecționista
SELECȚIONÍST, -Ă, selecționiști, -ste, s. m. și f. Persoană care aderă la teoria darwinistă a selecției naturale. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sélectionniste.

DOOM

selecționístă (-ți-o-) s. f., g.-d. art. selecționístei; pl. selecționíste

selecționiste
SELECȚIONÍST, -Ă, selecționiști, -ste, s. m. și f. Persoană care aderă la teoria darwinistă a selecției naturale. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sélectionniste.

DOOM

selecționístă (-ți-o-) s. f., g.-d. art. selecționístei; pl. selecționíste

selecționistei
SELECȚIONÍST, -Ă, selecționiști, -ste, s. m. și f. Persoană care aderă la teoria darwinistă a selecției naturale. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sélectionniste.

DOOM

selecționístă (-ți-o-) s. f., g.-d. art. selecționístei; pl. selecționíste

selecționistele
SELECȚIONÍST, -Ă, selecționiști, -ste, s. m. și f. Persoană care aderă la teoria darwinistă a selecției naturale. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sélectionniste.

DOOM

selecționístă (-ți-o-) s. f., g.-d. art. selecționístei; pl. selecționíste

selecționistelor
SELECȚIONÍST, -Ă, selecționiști, -ste, s. m. și f. Persoană care aderă la teoria darwinistă a selecției naturale. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sélectionniste.

DOOM

selecționístă (-ți-o-) s. f., g.-d. art. selecționístei; pl. selecționíste

selecționistul
SELECȚIONÍST, -Ă, selecționiști, -ste, s. m. și f. Persoană care aderă la teoria darwinistă a selecției naturale. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sélectionniste.

DOOM

selecționístă (-ți-o-) s. f., g.-d. art. selecționístei; pl. selecționíste

selecționistului
SELECȚIONÍST, -Ă, selecționiști, -ste, s. m. și f. Persoană care aderă la teoria darwinistă a selecției naturale. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sélectionniste.

DOOM

selecționístă (-ți-o-) s. f., g.-d. art. selecționístei; pl. selecționíste

selecționiști
SELECȚIONÍST, -Ă, selecționiști, -ste, s. m. și f. Persoană care aderă la teoria darwinistă a selecției naturale. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sélectionniste.

DOOM

selecționístă (-ți-o-) s. f., g.-d. art. selecționístei; pl. selecționíste

selecționiștii
SELECȚIONÍST, -Ă, selecționiști, -ste, s. m. și f. Persoană care aderă la teoria darwinistă a selecției naturale. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sélectionniste.

DOOM

selecționístă (-ți-o-) s. f., g.-d. art. selecționístei; pl. selecționíste

selecționiștilor
SELECȚIONÍST, -Ă, selecționiști, -ste, s. m. și f. Persoană care aderă la teoria darwinistă a selecției naturale. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sélectionniste.

DOOM

selecționístă (-ți-o-) s. f., g.-d. art. selecționístei; pl. selecționíste

selecționând
SELECȚIONÁRE, selecționări, s. f. Acțiunea de a selecționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. selecționa.

DOOM

selecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 selecționeáză

selecționînd
SELECȚIONÁRE, selecționări, s. f. Acțiunea de a selecționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. selecționa.

DOOM

selecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 selecționeáză

selecțiune
SELÉCȚIE, selecții, s. f. 1. Alegere efectuată după un anumit criteriu și cu un anumit scop; selecționare. ♦ Spec. (La pl.; în forma selecțiuni) Fragmente de mare popularitate sau valoare alese dintr-o operă muzicală. 2. Proces de supraviețuire a indivizilor dotați cu cele mai apte însușiri în lupta pentru existență. ◊ Selecție naturală = mecanism fundamental al evoluției în urma căruia în cadrul unei populații supraviețuiesc în lupta pentru existență indivizii cei mai bine adaptați la mediu. Selecție sexuală = alegere naturală și artificială care se face în urma eliminării de la actul reproducător a indivizilor slabi și rău înzestrați. Selecție artificială = metodă de ameliorare a speciilor animale și vegetale, constând în selecționarea, în vderea reproducției, a indivizilor care întrunesc cele mai multe calități biologice. 3. Operație de extragere a unităților dintr-o colectivitate generală, după anumite principii; parte dintr-o colectivitate cu ajutorul căreia se cercetează diversele caracteristici ale întregii colectivități. [Var.: selecțiúne s. f.] – Din fr. sélection, lat. selectio, -onis.

DOOM

selecțiúni (fragmente) (-ți-uni) s. f. pl.

selemet
SILIMÉT s. n. v. selemet.

DOOM

selemét (înv.) s. n.

selemetul
SILIMÉT s. n. v. selemet.

DOOM

selemét (înv.) s. n.

selemetului
SILIMÉT s. n. v. selemet.

DOOM

selemét (înv.) s. n.

selen
SELEN- v. seleno-.

selena
Selena = Selene.

selenar
SELENÁR, -Ă, selenari, -e, adj. Referitor la Lună, de Lună; lunar. – Din fr. sélenien (după lunar).

DOOM

selenár adj. m., pl. selenári; f. selenáră, pl. selenáre

selenara
SELENÁR, -Ă, selenari, -e, adj. Referitor la Lună, de Lună; lunar. – Din fr. sélenien (după lunar).

DOOM

selenár adj. m., pl. selenári; f. selenáră, pl. selenáre

selenare
SELENÁR, -Ă, selenari, -e, adj. Referitor la Lună, de Lună; lunar. – Din fr. sélenien (după lunar).

DOOM

selenár adj. m., pl. selenári; f. selenáră, pl. selenáre

selenarei
SELENÁR, -Ă, selenari, -e, adj. Referitor la Lună, de Lună; lunar. – Din fr. sélenien (după lunar).

DOOM

selenár adj. m., pl. selenári; f. selenáră, pl. selenáre

selenarele
SELENÁR, -Ă, selenari, -e, adj. Referitor la Lună, de Lună; lunar. – Din fr. sélenien (după lunar).

DOOM

selenár adj. m., pl. selenári; f. selenáră, pl. selenáre

selenarelor
SELENÁR, -Ă, selenari, -e, adj. Referitor la Lună, de Lună; lunar. – Din fr. sélenien (după lunar).

DOOM

selenár adj. m., pl. selenári; f. selenáră, pl. selenáre

selenari
SELENÁR, -Ă, selenari, -e, adj. Referitor la Lună, de Lună; lunar. – Din fr. sélenien (după lunar).

DOOM

selenár adj. m., pl. selenári; f. selenáră, pl. selenáre

selenarii
SELENÁR, -Ă, selenari, -e, adj. Referitor la Lună, de Lună; lunar. – Din fr. sélenien (după lunar).

DOOM

selenár adj. m., pl. selenári; f. selenáră, pl. selenáre

selenarilor
SELENÁR, -Ă, selenari, -e, adj. Referitor la Lună, de Lună; lunar. – Din fr. sélenien (după lunar).

DOOM

selenár adj. m., pl. selenári; f. selenáră, pl. selenáre

selenarul
SELENÁR, -Ă, selenari, -e, adj. Referitor la Lună, de Lună; lunar. – Din fr. sélenien (după lunar).

DOOM

selenár adj. m., pl. selenári; f. selenáră, pl. selenáre

selenarului
SELENÁR, -Ă, selenari, -e, adj. Referitor la Lună, de Lună; lunar. – Din fr. sélenien (după lunar).

DOOM

selenár adj. m., pl. selenári; f. selenáră, pl. selenáre

selenaut
SELENAÚT, selenauți, s. m. Astronaut care călătorește spre Lună (I 1), care explorează Luna (I 1). – Selene (n. pr.) + [cosmo]naut.

selenautul
SELENAÚT, selenauți, s. m. Astronaut care călătorește spre Lună (I 1), care explorează Luna (I 1). – Selene (n. pr.) + [cosmo]naut.

selenautului
SELENAÚT, selenauți, s. m. Astronaut care călătorește spre Lună (I 1), care explorează Luna (I 1). – Selene (n. pr.) + [cosmo]naut.

selenauți
SELENAÚT, selenauți, s. m. Astronaut care călătorește spre Lună (I 1), care explorează Luna (I 1). – Selene (n. pr.) + [cosmo]naut.

selenauții
SELENAÚT, selenauți, s. m. Astronaut care călătorește spre Lună (I 1), care explorează Luna (I 1). – Selene (n. pr.) + [cosmo]naut.

selenauților
SELENAÚT, selenauți, s. m. Astronaut care călătorește spre Lună (I 1), care explorează Luna (I 1). – Selene (n. pr.) + [cosmo]naut.

selene
Selene, la greci, zeița și personificarea Lunii din mitologia romană, identificată mai tîrziu cu Artemis (v. și Artemis). Selene era înfățișată ca o femeie strălucitor de frumoasă, purtată printre nouri într-un car de argint. Un episod cunoscut legat de numele ei era cel al dragostei sale pentru Endymion (v. și Endymion).

seleniat
SELENIÁT, seleniați, s. m. Sare a acidului selenic. [Pr.: -ni-at] – Din fr. séléniate.

DOOM

seleniát (-ni-at) s. m., pl. seleniáți

seleniatul
SELENIÁT, seleniați, s. m. Sare a acidului selenic. [Pr.: -ni-at] – Din fr. séléniate.

DOOM

seleniát (-ni-at) s. m., pl. seleniáți

seleniatului
SELENIÁT, seleniați, s. m. Sare a acidului selenic. [Pr.: -ni-at] – Din fr. séléniate.

DOOM

seleniát (-ni-at) s. m., pl. seleniáți

seleniați
SELENIÁT, seleniați, s. m. Sare a acidului selenic. [Pr.: -ni-at] – Din fr. séléniate.

DOOM

seleniát (-ni-at) s. m., pl. seleniáți

seleniații
SELENIÁT, seleniați, s. m. Sare a acidului selenic. [Pr.: -ni-at] – Din fr. séléniate.

DOOM

seleniát (-ni-at) s. m., pl. seleniáți

seleniaților
SELENIÁT, seleniați, s. m. Sare a acidului selenic. [Pr.: -ni-at] – Din fr. séléniate.

DOOM

seleniát (-ni-at) s. m., pl. seleniáți

selenic
SELÉNIC, -Ă, selenici, -ce, adj. Care conține seleniu. Acid selenic. – Din fir. sélénique.

DOOM

selénic adj. m., pl. selénici; f. selénică, pl. selénice

selenica
SELÉNIC, -Ă, selenici, -ce, adj. Care conține seleniu. Acid selenic. – Din fir. sélénique.

DOOM

selénic adj. m., pl. selénici; f. selénică, pl. selénice

selenice
SELÉNIC, -Ă, selenici, -ce, adj. Care conține seleniu. Acid selenic. – Din fir. sélénique.

DOOM

selénic adj. m., pl. selénici; f. selénică, pl. selénice

selenicei
SELÉNIC, -Ă, selenici, -ce, adj. Care conține seleniu. Acid selenic. – Din fir. sélénique.

DOOM

selénic adj. m., pl. selénici; f. selénică, pl. selénice

selenicele
SELÉNIC, -Ă, selenici, -ce, adj. Care conține seleniu. Acid selenic. – Din fir. sélénique.

DOOM

selénic adj. m., pl. selénici; f. selénică, pl. selénice

selenicelor
SELÉNIC, -Ă, selenici, -ce, adj. Care conține seleniu. Acid selenic. – Din fir. sélénique.

DOOM

selénic adj. m., pl. selénici; f. selénică, pl. selénice

selenici
SELÉNIC, -Ă, selenici, -ce, adj. Care conține seleniu. Acid selenic. – Din fir. sélénique.

DOOM

selénic adj. m., pl. selénici; f. selénică, pl. selénice

selenicii
SELÉNIC, -Ă, selenici, -ce, adj. Care conține seleniu. Acid selenic. – Din fir. sélénique.

DOOM

selénic adj. m., pl. selénici; f. selénică, pl. selénice

selenicilor
SELÉNIC, -Ă, selenici, -ce, adj. Care conține seleniu. Acid selenic. – Din fir. sélénique.

DOOM

selénic adj. m., pl. selénici; f. selénică, pl. selénice

selenicul
SELÉNIC, -Ă, selenici, -ce, adj. Care conține seleniu. Acid selenic. – Din fir. sélénique.

DOOM

selénic adj. m., pl. selénici; f. selénică, pl. selénice

selenicului
SELÉNIC, -Ă, selenici, -ce, adj. Care conține seleniu. Acid selenic. – Din fir. sélénique.

DOOM

selénic adj. m., pl. selénici; f. selénică, pl. selénice

selenifer
SELENIFÉR, -Ă, seleniferi, -e, adj. Care conține seleniu. – Din fr. sélénifère.

selenifera
SELENIFÉR, -Ă, seleniferi, -e, adj. Care conține seleniu. – Din fr. sélénifère.

selenifere
SELENIFÉR, -Ă, seleniferi, -e, adj. Care conține seleniu. – Din fr. sélénifère.

seleniferei
SELENIFÉR, -Ă, seleniferi, -e, adj. Care conține seleniu. – Din fr. sélénifère.

seleniferele
SELENIFÉR, -Ă, seleniferi, -e, adj. Care conține seleniu. – Din fr. sélénifère.

seleniferelor
SELENIFÉR, -Ă, seleniferi, -e, adj. Care conține seleniu. – Din fr. sélénifère.

seleniferi
SELENIFÉR, -Ă, seleniferi, -e, adj. Care conține seleniu. – Din fr. sélénifère.

seleniferii
SELENIFÉR, -Ă, seleniferi, -e, adj. Care conține seleniu. – Din fr. sélénifère.

seleniferilor
SELENIFÉR, -Ă, seleniferi, -e, adj. Care conține seleniu. – Din fr. sélénifère.

seleniferul
SELENIFÉR, -Ă, seleniferi, -e, adj. Care conține seleniu. – Din fr. sélénifère.

seleniferului
SELENIFÉR, -Ă, seleniferi, -e, adj. Care conține seleniu. – Din fr. sélénifère.

selenit
SELENÍT¹, seleniți, s. m. Varietate de ghips semitransparent, de culoare galbenă-aurie, cu luciu mătăsos-sidefos, utilizată pentru confecționarea unor obiecte decorative. – Din fr. sélénite.

DOOM

selenít s. m., pl. seleníți

selenitul
SELENÍT¹, seleniți, s. m. Varietate de ghips semitransparent, de culoare galbenă-aurie, cu luciu mătăsos-sidefos, utilizată pentru confecționarea unor obiecte decorative. – Din fr. sélénite.

DOOM

selenít s. m., pl. seleníți

selenitului
SELENÍT¹, seleniți, s. m. Varietate de ghips semitransparent, de culoare galbenă-aurie, cu luciu mătăsos-sidefos, utilizată pentru confecționarea unor obiecte decorative. – Din fr. sélénite.

DOOM

selenít s. m., pl. seleníți

seleniu
SELÉNIU s. m. Element chimic, metaloid negru-cenușiu care se găsește în natură în combinație cu sulful și care se utilizează în industria sticlei, a ceramicii și la fabricarea celulelor fotoelectrice. [Var.: selénium s. n.] – Din fr. sélénium.

DOOM

seléniu [niu pron. niu] s. n., art. seléniul; simb. Se

seleniul
SELÉNIU s. m. Element chimic, metaloid negru-cenușiu care se găsește în natură în combinație cu sulful și care se utilizează în industria sticlei, a ceramicii și la fabricarea celulelor fotoelectrice. [Var.: selénium s. n.] – Din fr. sélénium.

DOOM

seléniu [niu pron. niu] s. n., art. seléniul; simb. Se

seleniului
SELÉNIU s. m. Element chimic, metaloid negru-cenușiu care se găsește în natură în combinație cu sulful și care se utilizează în industria sticlei, a ceramicii și la fabricarea celulelor fotoelectrice. [Var.: selénium s. n.] – Din fr. sélénium.

DOOM

seléniu [niu pron. niu] s. n., art. seléniul; simb. Se

selenium
SELÉNIU s. m. Element chimic, metaloid negru-cenușiu care se găsește în natură în combinație cu sulful și care se utilizează în industria sticlei, a ceramicii și la fabricarea celulelor fotoelectrice. [Var.: selénium s. n.] – Din fr. sélénium.

DOOM

seléniu [niu pron. niu] s. n., art. seléniul; simb. Se

seleniură
SELENIÚRĂ s.f. Combinație a seleniului cu un metal. [Pron. -niu. / < fr. séléniure].

seleniți
SELENÍT¹, seleniți, s. m. Varietate de ghips semitransparent, de culoare galbenă-aurie, cu luciu mătăsos-sidefos, utilizată pentru confecționarea unor obiecte decorative. – Din fr. sélénite.

DOOM

selenít s. m., pl. seleníți

seleniții
SELENÍT¹, seleniți, s. m. Varietate de ghips semitransparent, de culoare galbenă-aurie, cu luciu mătăsos-sidefos, utilizată pentru confecționarea unor obiecte decorative. – Din fr. sélénite.

DOOM

selenít s. m., pl. seleníți

seleniților
SELENÍT¹, seleniți, s. m. Varietate de ghips semitransparent, de culoare galbenă-aurie, cu luciu mătăsos-sidefos, utilizată pentru confecționarea unor obiecte decorative. – Din fr. sélénite.

DOOM

selenít s. m., pl. seleníți

seleno
SELENO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) Lună”, „al Lunii”, „de (pe) Lună”, „selenar”, „lunar”. [Var. selen-. / < fr. séléno-, cf. gr. selene – Lună].

selenodezia
SELENODEZÍE s. f. Disciplină care studiază forma și dimensiunile Lunii, câmpul său de gravitație etc. – Din fr. sélénodésie.

DOOM

selenodezíe s. f., art. selenodezía, g.-d. selenodezíi, art. selenodezíei

selenodezie
SELENODEZÍE s. f. Disciplină care studiază forma și dimensiunile Lunii, câmpul său de gravitație etc. – Din fr. sélénodésie.

DOOM

selenodezíe s. f., art. selenodezía, g.-d. selenodezíi, art. selenodezíei

selenodeziei
SELENODEZÍE s. f. Disciplină care studiază forma și dimensiunile Lunii, câmpul său de gravitație etc. – Din fr. sélénodésie.

DOOM

selenodezíe s. f., art. selenodezía, g.-d. selenodezíi, art. selenodezíei

selenodezii
SELENODEZÍE s. f. Disciplină care studiază forma și dimensiunile Lunii, câmpul său de gravitație etc. – Din fr. sélénodésie.

DOOM

selenodezíe s. f., art. selenodezía, g.-d. selenodezíi, art. selenodezíei

selenograf
SELENOGRÁF, -Ă s.m. și f. Specialist în selenografie. [< fr. sélénographe].

selenografia
SELENOGRAFÍE s. f. Parte a astronomiei care se ocupă cu studierea descriptivă a Lunii, a formațiilor și a constituției sale, a proceselor fizice etc. – Din fr. sélénographie.

DOOM

selenografíe (-no-gra-) s. f., art. selenografía, g.-d. selenografíi, art. selenografíei

selenografic
SELENOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la selenografie. [< fr. sélénographique].

selenografie
SELENOGRAFÍE s. f. Parte a astronomiei care se ocupă cu studierea descriptivă a Lunii, a formațiilor și a constituției sale, a proceselor fizice etc. – Din fr. sélénographie.

DOOM

selenografíe (-no-gra-) s. f., art. selenografía, g.-d. selenografíi, art. selenografíei

selenografiei
SELENOGRAFÍE s. f. Parte a astronomiei care se ocupă cu studierea descriptivă a Lunii, a formațiilor și a constituției sale, a proceselor fizice etc. – Din fr. sélénographie.

DOOM

selenografíe (-no-gra-) s. f., art. selenografía, g.-d. selenografíi, art. selenografíei

selenografii
SELENOGRAFÍE s. f. Parte a astronomiei care se ocupă cu studierea descriptivă a Lunii, a formațiilor și a constituției sale, a proceselor fizice etc. – Din fr. sélénographie.

DOOM

selenografíe (-no-gra-) s. f., art. selenografía, g.-d. selenografíi, art. selenografíei

selenografiile
SELENOGRAFÍE s. f. Parte a astronomiei care se ocupă cu studierea descriptivă a Lunii, a formațiilor și a constituției sale, a proceselor fizice etc. – Din fr. sélénographie.

DOOM

selenografíe (-no-gra-) s. f., art. selenografía, g.-d. selenografíi, art. selenografíei

selenografiilor
SELENOGRAFÍE s. f. Parte a astronomiei care se ocupă cu studierea descriptivă a Lunii, a formațiilor și a constituției sale, a proceselor fizice etc. – Din fr. sélénographie.

DOOM

selenografíe (-no-gra-) s. f., art. selenografía, g.-d. selenografíi, art. selenografíei

selenografă
SELENOGRÁF, -Ă s.m. și f. Specialist în selenografie. [< fr. sélénographe].

selenolog
SELENOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în selenologie. [< germ. Selenolog].

selenologa
SELENOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în selenologie. [< germ. Selenolog].

selenologe
SELENOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în selenologie. [< germ. Selenolog].

selenologei
SELENOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în selenologie. [< germ. Selenolog].

selenologele
SELENOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în selenologie. [< germ. Selenolog].

selenologelor
SELENOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în selenologie. [< germ. Selenolog].

selenologi
SELENOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în selenologie. [< germ. Selenolog].

selenologia
SELENOLOGÍE s. f. Știință analoagă geologiei care studiază materia componentă a scoarței lunare și evoluția acesteia în timp. – Din fr. sélénologie.

selenologic
SELENOLÓGIC, -Ă, selenologici, -ce, adj. Care aparține selenologiei, de selenologie. – Din fr. sélénologique.

selenologica
SELENOLÓGIC, -Ă, selenologici, -ce, adj. Care aparține selenologiei, de selenologie. – Din fr. sélénologique.

selenologice
SELENOLÓGIC, -Ă, selenologici, -ce, adj. Care aparține selenologiei, de selenologie. – Din fr. sélénologique.

selenologicei
SELENOLÓGIC, -Ă, selenologici, -ce, adj. Care aparține selenologiei, de selenologie. – Din fr. sélénologique.

selenologicele
SELENOLÓGIC, -Ă, selenologici, -ce, adj. Care aparține selenologiei, de selenologie. – Din fr. sélénologique.

selenologicelor
SELENOLÓGIC, -Ă, selenologici, -ce, adj. Care aparține selenologiei, de selenologie. – Din fr. sélénologique.

selenologici
SELENOLÓGIC, -Ă, selenologici, -ce, adj. Care aparține selenologiei, de selenologie. – Din fr. sélénologique.

selenologicii
SELENOLÓGIC, -Ă, selenologici, -ce, adj. Care aparține selenologiei, de selenologie. – Din fr. sélénologique.

selenologicilor
SELENOLÓGIC, -Ă, selenologici, -ce, adj. Care aparține selenologiei, de selenologie. – Din fr. sélénologique.

selenologicul
SELENOLÓGIC, -Ă, selenologici, -ce, adj. Care aparține selenologiei, de selenologie. – Din fr. sélénologique.

selenologicului
SELENOLÓGIC, -Ă, selenologici, -ce, adj. Care aparține selenologiei, de selenologie. – Din fr. sélénologique.

selenologie
SELENOLOGÍE s. f. Știință analoagă geologiei care studiază materia componentă a scoarței lunare și evoluția acesteia în timp. – Din fr. sélénologie.

selenologiei
SELENOLOGÍE s. f. Știință analoagă geologiei care studiază materia componentă a scoarței lunare și evoluția acesteia în timp. – Din fr. sélénologie.

selenologii
SELENOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în selenologie. [< germ. Selenolog].

selenologii
SELENOLOGÍE s. f. Știință analoagă geologiei care studiază materia componentă a scoarței lunare și evoluția acesteia în timp. – Din fr. sélénologie.

selenologilor
SELENOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în selenologie. [< germ. Selenolog].

selenologul
SELENOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în selenologie. [< germ. Selenolog].

selenologului
SELENOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în selenologie. [< germ. Selenolog].

selenostat
SELENOSTÁT, selenostate, s. n. Instrument care urmărește automat mișcările Lunii, trimițându-i imaginea în aceeași direcție cu ajutorul unui sistem de oglinzi. – Din fr. sélénostat.

DOOM

!selenostát (-nos-tat/-no-stat) s. n., pl. selenostáte

selenostate
SELENOSTÁT, selenostate, s. n. Instrument care urmărește automat mișcările Lunii, trimițându-i imaginea în aceeași direcție cu ajutorul unui sistem de oglinzi. – Din fr. sélénostat.

DOOM

!selenostát (-nos-tat/-no-stat) s. n., pl. selenostáte

selenostatele
SELENOSTÁT, selenostate, s. n. Instrument care urmărește automat mișcările Lunii, trimițându-i imaginea în aceeași direcție cu ajutorul unui sistem de oglinzi. – Din fr. sélénostat.

DOOM

!selenostát (-nos-tat/-no-stat) s. n., pl. selenostáte

selenostatelor
SELENOSTÁT, selenostate, s. n. Instrument care urmărește automat mișcările Lunii, trimițându-i imaginea în aceeași direcție cu ajutorul unui sistem de oglinzi. – Din fr. sélénostat.

DOOM

!selenostát (-nos-tat/-no-stat) s. n., pl. selenostáte

selenostatul
SELENOSTÁT, selenostate, s. n. Instrument care urmărește automat mișcările Lunii, trimițându-i imaginea în aceeași direcție cu ajutorul unui sistem de oglinzi. – Din fr. sélénostat.

DOOM

!selenostát (-nos-tat/-no-stat) s. n., pl. selenostáte

selenostatului
SELENOSTÁT, selenostate, s. n. Instrument care urmărește automat mișcările Lunii, trimițându-i imaginea în aceeași direcție cu ajutorul unui sistem de oglinzi. – Din fr. sélénostat.

DOOM

!selenostát (-nos-tat/-no-stat) s. n., pl. selenostáte

selenotropism
SELENOTROPÍSM s.n. Influență a Lunii pline asupra unor plante. [Cf. gr. selene – Lună, tropein – a se întoarce].

DOOM

selenotropísm (-no-tro-) s. n.

selenotropismul
SELENOTROPÍSM s.n. Influență a Lunii pline asupra unor plante. [Cf. gr. selene – Lună, tropein – a se întoarce].

DOOM

selenotropísm (-no-tro-) s. n.

selenotropismului
SELENOTROPÍSM s.n. Influență a Lunii pline asupra unor plante. [Cf. gr. selene – Lună, tropein – a se întoarce].

DOOM

selenotropísm (-no-tro-) s. n.

self
SELF-MADE MAN loc.s. (Anglicism) Om ajuns prin propriile-i forțe, instruit de sine însuși, care nu datorează nimic originii, favorurilor altuia sau norocului. [Pron. self méid men. / < engl. self-made man].

DOOM

!self-sérvice (angl.) [ce pron. s] (-vice) s. n., art. self-sérvice-ul; pl. self-sérvice-uri

selfactoare
SELFACTÓR, selfactoare, s. n. (Text.) Mașină cu funcționare intermitentă, folosită la toarcerea firelor de lână, de bumbac, de fibre sintetice, de vigonie sau de amestec din aceste fibre. – Din germ. Selfaktor, engl. selfactor.

DOOM

!selfactór (sel-fac-/self-ac-) s. n., pl. selfactoáre

selfactoarele
SELFACTÓR, selfactoare, s. n. (Text.) Mașină cu funcționare intermitentă, folosită la toarcerea firelor de lână, de bumbac, de fibre sintetice, de vigonie sau de amestec din aceste fibre. – Din germ. Selfaktor, engl. selfactor.

DOOM

!selfactór (sel-fac-/self-ac-) s. n., pl. selfactoáre

selfactoarelor
SELFACTÓR, selfactoare, s. n. (Text.) Mașină cu funcționare intermitentă, folosită la toarcerea firelor de lână, de bumbac, de fibre sintetice, de vigonie sau de amestec din aceste fibre. – Din germ. Selfaktor, engl. selfactor.

DOOM

!selfactór (sel-fac-/self-ac-) s. n., pl. selfactoáre

selfactor
SELFACTÓR, selfactoare, s. n. (Text.) Mașină cu funcționare intermitentă, folosită la toarcerea firelor de lână, de bumbac, de fibre sintetice, de vigonie sau de amestec din aceste fibre. – Din germ. Selfaktor, engl. selfactor.

DOOM

!selfactór (sel-fac-/self-ac-) s. n., pl. selfactoáre

selfactorul
SELFACTÓR, selfactoare, s. n. (Text.) Mașină cu funcționare intermitentă, folosită la toarcerea firelor de lână, de bumbac, de fibre sintetice, de vigonie sau de amestec din aceste fibre. – Din germ. Selfaktor, engl. selfactor.

DOOM

!selfactór (sel-fac-/self-ac-) s. n., pl. selfactoáre

selfactorului
SELFACTÓR, selfactoare, s. n. (Text.) Mașină cu funcționare intermitentă, folosită la toarcerea firelor de lână, de bumbac, de fibre sintetice, de vigonie sau de amestec din aceste fibre. – Din germ. Selfaktor, engl. selfactor.

DOOM

!selfactór (sel-fac-/self-ac-) s. n., pl. selfactoáre

selfinducția
SELFINDÚCȚIE, selfinducții, s. f. (Fiz.) Inducție electromagnetică proprie; autoinducție – Din fr. self-induction.

DOOM

!selfindúcție (sel-fin-, -ți-e/self-in-) s. f., art. selfindúcția, g.-d. art. selfindúcției; pl. selfindúcții, art. selfindúcțiile

selfinducție
SELFINDÚCȚIE, selfinducții, s. f. (Fiz.) Inducție electromagnetică proprie; autoinducție – Din fr. self-induction.

DOOM

!selfindúcție (sel-fin-, -ți-e/self-in-) s. f., art. selfindúcția, g.-d. art. selfindúcției; pl. selfindúcții, art. selfindúcțiile

selfinducției
SELFINDÚCȚIE, selfinducții, s. f. (Fiz.) Inducție electromagnetică proprie; autoinducție – Din fr. self-induction.

DOOM

!selfindúcție (sel-fin-, -ți-e/self-in-) s. f., art. selfindúcția, g.-d. art. selfindúcției; pl. selfindúcții, art. selfindúcțiile

selfinducții
SELFINDÚCȚIE, selfinducții, s. f. (Fiz.) Inducție electromagnetică proprie; autoinducție – Din fr. self-induction.

DOOM

!selfindúcție (sel-fin-, -ți-e/self-in-) s. f., art. selfindúcția, g.-d. art. selfindúcției; pl. selfindúcții, art. selfindúcțiile

selfinducțiile
SELFINDÚCȚIE, selfinducții, s. f. (Fiz.) Inducție electromagnetică proprie; autoinducție – Din fr. self-induction.

DOOM

!selfindúcție (sel-fin-, -ți-e/self-in-) s. f., art. selfindúcția, g.-d. art. selfindúcției; pl. selfindúcții, art. selfindúcțiile

selfinducțiilor
SELFINDÚCȚIE, selfinducții, s. f. (Fiz.) Inducție electromagnetică proprie; autoinducție – Din fr. self-induction.

DOOM

!selfindúcție (sel-fin-, -ți-e/self-in-) s. f., art. selfindúcția, g.-d. art. selfindúcției; pl. selfindúcții, art. selfindúcțiile

selidă
selídă (-de), s. f. – Pagină. Ngr. σελίδα (Tiktin). Sec. XVII, înv. Seligea, s. f. (căptușeală pentru piei), înv., pare să provină din același cuvînt, poate prin intermediul tc.

selimie
SELIMÍE s. f. (Învechit) Țesătură de mătase din care se făceau odinioară haine (în special anterie). Anterie albe de selimie. La TDRG.

seliște
SÉLIȘTE s. f. v. siliște.

selnic
SÉLNIC, selnice, s. n. Unealtă de pescărie asemănătoare cu leasa¹. – Et. nec.

DOOM

sélnic s. n., pl. sélnice

selnice
SÉLNIC, selnice, s. n. Unealtă de pescărie asemănătoare cu leasa¹. – Et. nec.

DOOM

sélnic s. n., pl. sélnice

selnicele
SÉLNIC, selnice, s. n. Unealtă de pescărie asemănătoare cu leasa¹. – Et. nec.

DOOM

sélnic s. n., pl. sélnice

selnicelor
SÉLNIC, selnice, s. n. Unealtă de pescărie asemănătoare cu leasa¹. – Et. nec.

DOOM

sélnic s. n., pl. sélnice

selnicul
SÉLNIC, selnice, s. n. Unealtă de pescărie asemănătoare cu leasa¹. – Et. nec.

DOOM

sélnic s. n., pl. sélnice

selnicului
SÉLNIC, selnice, s. n. Unealtă de pescărie asemănătoare cu leasa¹. – Et. nec.

DOOM

sélnic s. n., pl. sélnice

selsin
SELSÍN, selsinuri, s. n. Mașină electrică mică folosită ca traductor pentru transmiterea la distanță a deplasărilor unghiulare ale unor organe de mașină. [Pl. și: selsine] – Din fr. selsyn.

selsin
SELSÍN, selsinuri, s. n. Mașină electrică mică folosită ca traductor pentru transmiterea la distanță a deplasărilor unghiulare ale unor organe de mașină. [Pl. și: selsine] – Din fr. selsyn.

DOOM

selsín s. n., pl. selsínuri

selsinul
SELSÍN, selsinuri, s. n. Mașină electrică mică folosită ca traductor pentru transmiterea la distanță a deplasărilor unghiulare ale unor organe de mașină. [Pl. și: selsine] – Din fr. selsyn.

DOOM

selsín s. n., pl. selsínuri

selsinului
SELSÍN, selsinuri, s. n. Mașină electrică mică folosită ca traductor pentru transmiterea la distanță a deplasărilor unghiulare ale unor organe de mașină. [Pl. și: selsine] – Din fr. selsyn.

DOOM

selsín s. n., pl. selsínuri

selsinuri
SELSÍN, selsinuri, s. n. Mașină electrică mică folosită ca traductor pentru transmiterea la distanță a deplasărilor unghiulare ale unor organe de mașină. [Pl. și: selsine] – Din fr. selsyn.

DOOM

selsín s. n., pl. selsínuri

selsinurile
SELSÍN, selsinuri, s. n. Mașină electrică mică folosită ca traductor pentru transmiterea la distanță a deplasărilor unghiulare ale unor organe de mașină. [Pl. și: selsine] – Din fr. selsyn.

DOOM

selsín s. n., pl. selsínuri

selsinurilor
SELSÍN, selsinuri, s. n. Mașină electrică mică folosită ca traductor pentru transmiterea la distanță a deplasărilor unghiulare ale unor organe de mașină. [Pl. și: selsine] – Din fr. selsyn.

DOOM

selsín s. n., pl. selsínuri

seltz
SELTZ s.f. Apă minerală, folosită mai ales la prepararea și la diluarea băuturilor alcoolice. [< fr. seltz, cf. Selters – localitate cu ape minerale in Prusia].

selva
SÉLVA s.f. Pădure ecuatorială veșnic verde, care acoperă tot bazinul Amazonului. [Pl. -as. / < sp., port. selva].

selva
SÉLVĂ, selve, s. f. Pădure ecuatorială (virgină) veșnic verde, care acoperă bazinul Amazonului. – Din sp., port. selva, fr. selve.

DOOM

sélvă (pădure ecuatorială) s. f., g.-d. art. sélvei; pl. sélve

selve
SÉLVĂ, selve, s. f. Pădure ecuatorială (virgină) veșnic verde, care acoperă bazinul Amazonului. – Din sp., port. selva, fr. selve.

DOOM

sélvă (pădure ecuatorială) s. f., g.-d. art. sélvei; pl. sélve

selvei
SÉLVĂ, selve, s. f. Pădure ecuatorială (virgină) veșnic verde, care acoperă bazinul Amazonului. – Din sp., port. selva, fr. selve.

DOOM

sélvă (pădure ecuatorială) s. f., g.-d. art. sélvei; pl. sélve

selvele
SÉLVĂ, selve, s. f. Pădure ecuatorială (virgină) veșnic verde, care acoperă bazinul Amazonului. – Din sp., port. selva, fr. selve.

DOOM

sélvă (pădure ecuatorială) s. f., g.-d. art. sélvei; pl. sélve

selvelor
SÉLVĂ, selve, s. f. Pădure ecuatorială (virgină) veșnic verde, care acoperă bazinul Amazonului. – Din sp., port. selva, fr. selve.

DOOM

sélvă (pădure ecuatorială) s. f., g.-d. art. sélvei; pl. sélve

sem
SEM, seme, s. n. (Lingv.) Fiecare dintre trăsăturile semantice pertinente care intră în alcătuirea unui semem. – Din fr. sème.

DOOM

*sem s. n., pl. séme

semafoare
SEMAFÓR, semafoare, s. n. 1. Dispozitiv de semnalizare optică, alcătuit dintr-un stâlp fix, cu unul sau mai multe brațe mobile a căror poziție, în timpul zilei, sau a căror schimbare de lumină, în timpul nopții, indică diferite semnale referitoare la circulația pe căile ferate. 2. Dispozitiv de semnalizare optică folosit pentru a transmite vaselor din larg comunicări referitoare la navigație. 3. Indicator cu lumini colorate, pentru reglementarea circulației în orașe; stop. – Din fr. sémaphore.

DOOM

semafór s. n., pl. semafoáre

semafoarele
SEMAFÓR, semafoare, s. n. 1. Dispozitiv de semnalizare optică, alcătuit dintr-un stâlp fix, cu unul sau mai multe brațe mobile a căror poziție, în timpul zilei, sau a căror schimbare de lumină, în timpul nopții, indică diferite semnale referitoare la circulația pe căile ferate. 2. Dispozitiv de semnalizare optică folosit pentru a transmite vaselor din larg comunicări referitoare la navigație. 3. Indicator cu lumini colorate, pentru reglementarea circulației în orașe; stop. – Din fr. sémaphore.

DOOM

semafór s. n., pl. semafoáre

semafoarelor
SEMAFÓR, semafoare, s. n. 1. Dispozitiv de semnalizare optică, alcătuit dintr-un stâlp fix, cu unul sau mai multe brațe mobile a căror poziție, în timpul zilei, sau a căror schimbare de lumină, în timpul nopții, indică diferite semnale referitoare la circulația pe căile ferate. 2. Dispozitiv de semnalizare optică folosit pentru a transmite vaselor din larg comunicări referitoare la navigație. 3. Indicator cu lumini colorate, pentru reglementarea circulației în orașe; stop. – Din fr. sémaphore.

DOOM

semafór s. n., pl. semafoáre

semafor
SEMAFÓR, semafoare, s. n. 1. Dispozitiv de semnalizare optică, alcătuit dintr-un stâlp fix, cu unul sau mai multe brațe mobile a căror poziție, în timpul zilei, sau a căror schimbare de lumină, în timpul nopții, indică diferite semnale referitoare la circulația pe căile ferate. 2. Dispozitiv de semnalizare optică folosit pentru a transmite vaselor din larg comunicări referitoare la navigație. 3. Indicator cu lumini colorate, pentru reglementarea circulației în orașe; stop. – Din fr. sémaphore.

DOOM

semafór s. n., pl. semafoáre

semafor
SEMAFÓR, semafoare, s. n. 1. Dispozitiv de semnalizare optică, alcătuit dintr-un stîlp fix cu unul sau mai multe brațe mobile, a căror poziție (în timpul zilei) sau schimbare de lumină (în timpul nopții) indică diferite semnale referitoare la circulația pe căile ferate. Trenul militar e-aici de două zile. Semaforul taie ploaia penetrantă. VINTILĂ, O. 11. 2. (Mar.) Semnalizator optic, folosit pentru a transmite vaselor din larg comunicări referitoare la navigație. 3. Semnalizator cu lumini colorate pentru reglementarea circulației în orașe; (familiar) stop. La încrucișarea străzilor, circulația se face după semnalele semaforului dirijat de milițian. – Pl. și: semaforuri (PERPESSICIUS, S. 27).

semaforic
SEMAFÓRIC, -Ă, semaforici, -ce, adj. (Rar; despre semnale) Care este emis de semafor. – Semafor + suf. -ic.

semaforica
SEMAFÓRIC, -Ă, semaforici, -ce, adj. (Rar; despre semnale) Care este emis de semafor. – Semafor + suf. -ic.

semaforice
SEMAFÓRIC, -Ă, semaforici, -ce, adj. (Rar; despre semnale) Care este emis de semafor. – Semafor + suf. -ic.

semaforicei
SEMAFÓRIC, -Ă, semaforici, -ce, adj. (Rar; despre semnale) Care este emis de semafor. – Semafor + suf. -ic.

semaforicele
SEMAFÓRIC, -Ă, semaforici, -ce, adj. (Rar; despre semnale) Care este emis de semafor. – Semafor + suf. -ic.

semaforicelor
SEMAFÓRIC, -Ă, semaforici, -ce, adj. (Rar; despre semnale) Care este emis de semafor. – Semafor + suf. -ic.

semaforici
SEMAFÓRIC, -Ă, semaforici, -ce, adj. (Rar; despre semnale) Care este emis de semafor. – Semafor + suf. -ic.

semaforicii
SEMAFÓRIC, -Ă, semaforici, -ce, adj. (Rar; despre semnale) Care este emis de semafor. – Semafor + suf. -ic.

semaforicilor
SEMAFÓRIC, -Ă, semaforici, -ce, adj. (Rar; despre semnale) Care este emis de semafor. – Semafor + suf. -ic.

semaforicul
SEMAFÓRIC, -Ă, semaforici, -ce, adj. (Rar; despre semnale) Care este emis de semafor. – Semafor + suf. -ic.

semaforicului
SEMAFÓRIC, -Ă, semaforici, -ce, adj. (Rar; despre semnale) Care este emis de semafor. – Semafor + suf. -ic.

semaforist
SEMAFORÍST, -Ă, semaforiști, -ste, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu întreținerea sau cu mânuirea unui semafor. – Din fr. sémaphoriste.

DOOM

semaforístă s. f., g.-d. art. semaforístei; pl. semaforíste

semaforista
SEMAFORÍST, -Ă, semaforiști, -ste, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu întreținerea sau cu mânuirea unui semafor. – Din fr. sémaphoriste.

DOOM

semaforístă s. f., g.-d. art. semaforístei; pl. semaforíste

semaforiste
SEMAFORÍST, -Ă, semaforiști, -ste, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu întreținerea sau cu mânuirea unui semafor. – Din fr. sémaphoriste.

DOOM

semaforístă s. f., g.-d. art. semaforístei; pl. semaforíste

semaforistei
SEMAFORÍST, -Ă, semaforiști, -ste, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu întreținerea sau cu mânuirea unui semafor. – Din fr. sémaphoriste.

DOOM

semaforístă s. f., g.-d. art. semaforístei; pl. semaforíste

semaforistele
SEMAFORÍST, -Ă, semaforiști, -ste, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu întreținerea sau cu mânuirea unui semafor. – Din fr. sémaphoriste.

DOOM

semaforístă s. f., g.-d. art. semaforístei; pl. semaforíste

semaforistelor
SEMAFORÍST, -Ă, semaforiști, -ste, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu întreținerea sau cu mânuirea unui semafor. – Din fr. sémaphoriste.

DOOM

semaforístă s. f., g.-d. art. semaforístei; pl. semaforíste

semaforistul
SEMAFORÍST, -Ă, semaforiști, -ste, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu întreținerea sau cu mânuirea unui semafor. – Din fr. sémaphoriste.

DOOM

semaforístă s. f., g.-d. art. semaforístei; pl. semaforíste

semaforistului
SEMAFORÍST, -Ă, semaforiști, -ste, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu întreținerea sau cu mânuirea unui semafor. – Din fr. sémaphoriste.

DOOM

semaforístă s. f., g.-d. art. semaforístei; pl. semaforíste

semaforiza
SEMAFORIZÁ, semaforizez, vb. I. Tranz. A prevedea cu (sau a instala) semafoare (pe) o cale de rulare, o intersecție de drumuri. – Semafor + suf. -iza.

DOOM

*semaforizá (a ~) vb., ind. prez. 3 semaforizeáză

semaforizai
SEMAFORIZÁ, semaforizez, vb. I. Tranz. A prevedea cu (sau a instala) semafoare (pe) o cale de rulare, o intersecție de drumuri. – Semafor + suf. -iza.

DOOM

*semaforizá (a ~) vb., ind. prez. 3 semaforizeáză

semaforizam
SEMAFORIZÁ, semaforizez, vb. I. Tranz. A prevedea cu (sau a instala) semafoare (pe) o cale de rulare, o intersecție de drumuri. – Semafor + suf. -iza.

DOOM

*semaforizá (a ~) vb., ind. prez. 3 semaforizeáză

semaforizare
SEMAFORIZÁ, semaforizez, vb. I. Tranz. A prevedea cu (sau a instala) semafoare (pe) o cale de rulare, o intersecție de drumuri. – Semafor + suf. -iza.

DOOM

*semaforizá (a ~) vb., ind. prez. 3 semaforizeáză

semaforizare
SEMAFORIZÁRE, semaforizări, s. f. Acțiunea de a semaforiza și rezultatul ei. – V. semaforiza.

DOOM

*semaforizáre s. f., g.-d. art. semaforizắrii; pl. semaforizắri

semaforizarea
SEMAFORIZÁRE, semaforizări, s. f. Acțiunea de a semaforiza și rezultatul ei. – V. semaforiza.

DOOM

*semaforizáre s. f., g.-d. art. semaforizắrii; pl. semaforizắri

semaforizară
SEMAFORIZÁ, semaforizez, vb. I. Tranz. A prevedea cu (sau a instala) semafoare (pe) o cale de rulare, o intersecție de drumuri. – Semafor + suf. -iza.

DOOM

*semaforizá (a ~) vb., ind. prez. 3 semaforizeáză

semaforizarăm
SEMAFORIZÁ, semaforizez, vb. I. Tranz. A prevedea cu (sau a instala) semafoare (pe) o cale de rulare, o intersecție de drumuri. – Semafor + suf. -iza.

DOOM

*semaforizá (a ~) vb., ind. prez. 3 semaforizeáză

semaforizarăți
SEMAFORIZÁ, semaforizez, vb. I. Tranz. A prevedea cu (sau a instala) semafoare (pe) o cale de rulare, o intersecție de drumuri. – Semafor + suf. -iza.

DOOM

*semaforizá (a ~) vb., ind. prez. 3 semaforizeáză

semaforizase
SEMAFORIZÁ, semaforizez, vb. I. Tranz. A prevedea cu (sau a instala) semafoare (pe) o cale de rulare, o intersecție de drumuri. – Semafor + suf. -iza.

DOOM

*semaforizá (a ~) vb., ind. prez. 3 semaforizeáză

semaforizasem
SEMAFORIZÁ, semaforizez, vb. I. Tranz. A prevedea cu (sau a instala) semafoare (pe) o cale de rulare, o intersecție de drumuri. – Semafor + suf. -iza.

DOOM

*semaforizá (a ~) vb., ind. prez. 3 semaforizeáză

semaforizaseră
SEMAFORIZÁ, semaforizez, vb. I. Tranz. A prevedea cu (sau a instala) semafoare (pe) o cale de rulare, o intersecție de drumuri. – Semafor + suf. -iza.

DOOM

*semaforizá (a ~) vb., ind. prez. 3 semaforizeáză

semaforizaserăm
SEMAFORIZÁ, semaforizez, vb. I. Tranz. A prevedea cu (sau a instala) semafoare (pe) o cale de rulare, o intersecție de drumuri. – Semafor + suf. -iza.

DOOM

*semaforizá (a ~) vb., ind. prez. 3 semaforizeáză

semaforizaserăți
SEMAFORIZÁ, semaforizez, vb. I. Tranz. A prevedea cu (sau a instala) semafoare (pe) o cale de rulare, o intersecție de drumuri. – Semafor + suf. -iza.

DOOM

*semaforizá (a ~) vb., ind. prez. 3 semaforizeáză

semaforizaseși
SEMAFORIZÁ, semaforizez, vb. I. Tranz. A prevedea cu (sau a instala) semafoare (pe) o cale de rulare, o intersecție de drumuri. – Semafor + suf. -iza.

DOOM

*semaforizá (a ~) vb., ind. prez. 3 semaforizeáză

semaforizaseți
SEMAFORIZÁ, semaforizez, vb. I. Tranz. A prevedea cu (sau a instala) semafoare (pe) o cale de rulare, o intersecție de drumuri. – Semafor + suf. -iza.

DOOM

*semaforizá (a ~) vb., ind. prez. 3 semaforizeáză

semaforizat
SEMAFORIZÁ, semaforizez, vb. I. Tranz. A prevedea cu (sau a instala) semafoare (pe) o cale de rulare, o intersecție de drumuri. – Semafor + suf. -iza.

DOOM

*semaforizá (a ~) vb., ind. prez. 3 semaforizeáză

semaforizat
SEMAFORIZÁT, -Ă, semaforizați, -te, adj. Care a fost prevăzut cu semafoare. – V. semaforiza.

semaforizata
SEMAFORIZÁT, -Ă, semaforizați, -te, adj. Care a fost prevăzut cu semafoare. – V. semaforiza.

semaforizate
SEMAFORIZÁT, -Ă, semaforizați, -te, adj. Care a fost prevăzut cu semafoare. – V. semaforiza.

semaforizatei
SEMAFORIZÁT, -Ă, semaforizați, -te, adj. Care a fost prevăzut cu semafoare. – V. semaforiza.

semaforizatele
SEMAFORIZÁT, -Ă, semaforizați, -te, adj. Care a fost prevăzut cu semafoare. – V. semaforiza.

semaforizatelor
SEMAFORIZÁT, -Ă, semaforizați, -te, adj. Care a fost prevăzut cu semafoare. – V. semaforiza.

semaforizatul
SEMAFORIZÁT, -Ă, semaforizați, -te, adj. Care a fost prevăzut cu semafoare. – V. semaforiza.

semaforizatului
SEMAFORIZÁT, -Ă, semaforizați, -te, adj. Care a fost prevăzut cu semafoare. – V. semaforiza.

semaforizau
SEMAFORIZÁ, semaforizez, vb. I. Tranz. A prevedea cu (sau a instala) semafoare (pe) o cale de rulare, o intersecție de drumuri. – Semafor + suf. -iza.

DOOM

*semaforizá (a ~) vb., ind. prez. 3 semaforizeáză

semaforizași
SEMAFORIZÁ, semaforizez, vb. I. Tranz. A prevedea cu (sau a instala) semafoare (pe) o cale de rulare, o intersecție de drumuri. – Semafor + suf. -iza.

DOOM

*semaforizá (a ~) vb., ind. prez. 3 semaforizeáză

semaforizați
SEMAFORIZÁ, semaforizez, vb. I. Tranz. A prevedea cu (sau a instala) semafoare (pe) o cale de rulare, o intersecție de drumuri. – Semafor + suf. -iza.

DOOM

*semaforizá (a ~) vb., ind. prez. 3 semaforizeáză

semaforizați
SEMAFORIZÁT, -Ă, semaforizați, -te, adj. Care a fost prevăzut cu semafoare. – V. semaforiza.

semaforizații
SEMAFORIZÁT, -Ă, semaforizați, -te, adj. Care a fost prevăzut cu semafoare. – V. semaforiza.

semaforizaților
SEMAFORIZÁT, -Ă, semaforizați, -te, adj. Care a fost prevăzut cu semafoare. – V. semaforiza.

semaforizează
SEMAFORIZÁ, semaforizez, vb. I. Tranz. A prevedea cu (sau a instala) semafoare (pe) o cale de rulare, o intersecție de drumuri. – Semafor + suf. -iza.

DOOM

*semaforizá (a ~) vb., ind. prez. 3 semaforizeáză

semaforizez
SEMAFORIZÁ, semaforizez, vb. I. Tranz. A prevedea cu (sau a instala) semafoare (pe) o cale de rulare, o intersecție de drumuri. – Semafor + suf. -iza.

DOOM

*semaforizá (a ~) vb., ind. prez. 3 semaforizeáză

semaforizeze
SEMAFORIZÁ, semaforizez, vb. I. Tranz. A prevedea cu (sau a instala) semafoare (pe) o cale de rulare, o intersecție de drumuri. – Semafor + suf. -iza.

DOOM

*semaforizá (a ~) vb., ind. prez. 3 semaforizeáză

semaforizezi
SEMAFORIZÁ, semaforizez, vb. I. Tranz. A prevedea cu (sau a instala) semafoare (pe) o cale de rulare, o intersecție de drumuri. – Semafor + suf. -iza.

DOOM

*semaforizá (a ~) vb., ind. prez. 3 semaforizeáză

semaforizând
SEMAFORIZÁ, semaforizez, vb. I. Tranz. A prevedea cu (sau a instala) semafoare (pe) o cale de rulare, o intersecție de drumuri. – Semafor + suf. -iza.

DOOM

*semaforizá (a ~) vb., ind. prez. 3 semaforizeáză

semaforizînd
SEMAFORIZÁ, semaforizez, vb. I. Tranz. A prevedea cu (sau a instala) semafoare (pe) o cale de rulare, o intersecție de drumuri. – Semafor + suf. -iza.

DOOM

*semaforizá (a ~) vb., ind. prez. 3 semaforizeáză

semaforizări
SEMAFORIZÁRE, semaforizări, s. f. Acțiunea de a semaforiza și rezultatul ei. – V. semaforiza.

DOOM

*semaforizáre s. f., g.-d. art. semaforizắrii; pl. semaforizắri

semaforizării
SEMAFORIZÁRE, semaforizări, s. f. Acțiunea de a semaforiza și rezultatul ei. – V. semaforiza.

DOOM

*semaforizáre s. f., g.-d. art. semaforizắrii; pl. semaforizắri

semaforizările
SEMAFORIZÁRE, semaforizări, s. f. Acțiunea de a semaforiza și rezultatul ei. – V. semaforiza.

DOOM

*semaforizáre s. f., g.-d. art. semaforizắrii; pl. semaforizắri

semaforizărilor
SEMAFORIZÁRE, semaforizări, s. f. Acțiunea de a semaforiza și rezultatul ei. – V. semaforiza.

DOOM

*semaforizáre s. f., g.-d. art. semaforizắrii; pl. semaforizắri

semaforiști
SEMAFORÍST, -Ă, semaforiști, -ste, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu întreținerea sau cu mânuirea unui semafor. – Din fr. sémaphoriste.

DOOM

semaforístă s. f., g.-d. art. semaforístei; pl. semaforíste

semaforiștii
SEMAFORÍST, -Ă, semaforiști, -ste, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu întreținerea sau cu mânuirea unui semafor. – Din fr. sémaphoriste.

DOOM

semaforístă s. f., g.-d. art. semaforístei; pl. semaforíste

semaforiștilor
SEMAFORÍST, -Ă, semaforiști, -ste, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu întreținerea sau cu mânuirea unui semafor. – Din fr. sémaphoriste.

DOOM

semaforístă s. f., g.-d. art. semaforístei; pl. semaforíste

semaforul
SEMAFÓR, semafoare, s. n. 1. Dispozitiv de semnalizare optică, alcătuit dintr-un stâlp fix, cu unul sau mai multe brațe mobile a căror poziție, în timpul zilei, sau a căror schimbare de lumină, în timpul nopții, indică diferite semnale referitoare la circulația pe căile ferate. 2. Dispozitiv de semnalizare optică folosit pentru a transmite vaselor din larg comunicări referitoare la navigație. 3. Indicator cu lumini colorate, pentru reglementarea circulației în orașe; stop. – Din fr. sémaphore.

DOOM

semafór s. n., pl. semafoáre

semaforului
SEMAFÓR, semafoare, s. n. 1. Dispozitiv de semnalizare optică, alcătuit dintr-un stâlp fix, cu unul sau mai multe brațe mobile a căror poziție, în timpul zilei, sau a căror schimbare de lumină, în timpul nopții, indică diferite semnale referitoare la circulația pe căile ferate. 2. Dispozitiv de semnalizare optică folosit pentru a transmite vaselor din larg comunicări referitoare la navigație. 3. Indicator cu lumini colorate, pentru reglementarea circulației în orașe; stop. – Din fr. sémaphore.

DOOM

semafór s. n., pl. semafoáre

semantem
SEMANTÉM, semanteme, s. n. (Lingv.) Unitate de bază a cuvântului, în cadrul unei familii lexicale (egală, de obicei, cu rădăcina cuvântului), considerată ca purtătoare a sensului lexical. – Din fr. sémantème.

DOOM

semantém s. n., pl. semantéme

semanteme
SEMANTÉM, semanteme, s. n. (Lingv.) Unitate de bază a cuvântului, în cadrul unei familii lexicale (egală, de obicei, cu rădăcina cuvântului), considerată ca purtătoare a sensului lexical. – Din fr. sémantème.

DOOM

semantém s. n., pl. semantéme

semantemele
SEMANTÉM, semanteme, s. n. (Lingv.) Unitate de bază a cuvântului, în cadrul unei familii lexicale (egală, de obicei, cu rădăcina cuvântului), considerată ca purtătoare a sensului lexical. – Din fr. sémantème.

DOOM

semantém s. n., pl. semantéme

semantemelor
SEMANTÉM, semanteme, s. n. (Lingv.) Unitate de bază a cuvântului, în cadrul unei familii lexicale (egală, de obicei, cu rădăcina cuvântului), considerată ca purtătoare a sensului lexical. – Din fr. sémantème.

DOOM

semantém s. n., pl. semantéme

semantemul
SEMANTÉM, semanteme, s. n. (Lingv.) Unitate de bază a cuvântului, în cadrul unei familii lexicale (egală, de obicei, cu rădăcina cuvântului), considerată ca purtătoare a sensului lexical. – Din fr. sémantème.

DOOM

semantém s. n., pl. semantéme

semantemului
SEMANTÉM, semanteme, s. n. (Lingv.) Unitate de bază a cuvântului, în cadrul unei familii lexicale (egală, de obicei, cu rădăcina cuvântului), considerată ca purtătoare a sensului lexical. – Din fr. sémantème.

DOOM

semantém s. n., pl. semantéme

semantic
SEMÁNTIC, -Ă, semantici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studierea sensurilor cuvintelor și a evoluției acestor sensuri; semasiologie, semantism. 2. (Log.) Teoria interpretării unui anumit sistem formalizat prin alt sistem formalizat. II. Adj. Care ține de semantică (I 1), care se referă la sensurile cuvintelor; semasiologic. – Din fr. sémantique.

DOOM

semántic adj. m., pl. semántici; f. semántică, pl. semántice

semantica
SEMÁNTIC, -Ă, semantici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studierea sensurilor cuvintelor și a evoluției acestor sensuri; semasiologie, semantism. 2. (Log.) Teoria interpretării unui anumit sistem formalizat prin alt sistem formalizat. II. Adj. Care ține de semantică (I 1), care se referă la sensurile cuvintelor; semasiologic. – Din fr. sémantique.

DOOM

semántic adj. m., pl. semántici; f. semántică, pl. semántice

semantica
SEMÁNTIC, -Ă, semantici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studierea sensurilor cuvintelor și a evoluției acestor sensuri; semasiologie, semantism. 2. (Log.) Teoria interpretării unui anumit sistem formalizat prin alt sistem formalizat. II. Adj. Care ține de semantică (I 1), care se referă la sensurile cuvintelor; semasiologic. – Din fr. sémantique.

DOOM

semántică s. f., g.-d. art. semánticii

semantice
SEMÁNTIC, -Ă, semantici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studierea sensurilor cuvintelor și a evoluției acestor sensuri; semasiologie, semantism. 2. (Log.) Teoria interpretării unui anumit sistem formalizat prin alt sistem formalizat. II. Adj. Care ține de semantică (I 1), care se referă la sensurile cuvintelor; semasiologic. – Din fr. sémantique.

DOOM

semántic adj. m., pl. semántici; f. semántică, pl. semántice

semanticei
SEMÁNTIC, -Ă, semantici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studierea sensurilor cuvintelor și a evoluției acestor sensuri; semasiologie, semantism. 2. (Log.) Teoria interpretării unui anumit sistem formalizat prin alt sistem formalizat. II. Adj. Care ține de semantică (I 1), care se referă la sensurile cuvintelor; semasiologic. – Din fr. sémantique.

DOOM

semántic adj. m., pl. semántici; f. semántică, pl. semántice

semanticele
SEMÁNTIC, -Ă, semantici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studierea sensurilor cuvintelor și a evoluției acestor sensuri; semasiologie, semantism. 2. (Log.) Teoria interpretării unui anumit sistem formalizat prin alt sistem formalizat. II. Adj. Care ține de semantică (I 1), care se referă la sensurile cuvintelor; semasiologic. – Din fr. sémantique.

DOOM

semántic adj. m., pl. semántici; f. semántică, pl. semántice

semanticelor
SEMÁNTIC, -Ă, semantici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studierea sensurilor cuvintelor și a evoluției acestor sensuri; semasiologie, semantism. 2. (Log.) Teoria interpretării unui anumit sistem formalizat prin alt sistem formalizat. II. Adj. Care ține de semantică (I 1), care se referă la sensurile cuvintelor; semasiologic. – Din fr. sémantique.

DOOM

semántic adj. m., pl. semántici; f. semántică, pl. semántice

semantici
SEMÁNTIC, -Ă, semantici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studierea sensurilor cuvintelor și a evoluției acestor sensuri; semasiologie, semantism. 2. (Log.) Teoria interpretării unui anumit sistem formalizat prin alt sistem formalizat. II. Adj. Care ține de semantică (I 1), care se referă la sensurile cuvintelor; semasiologic. – Din fr. sémantique.

DOOM

semántic adj. m., pl. semántici; f. semántică, pl. semántice

semantici
SEMÁNTIC, -Ă, semantici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studierea sensurilor cuvintelor și a evoluției acestor sensuri; semasiologie, semantism. 2. (Log.) Teoria interpretării unui anumit sistem formalizat prin alt sistem formalizat. II. Adj. Care ține de semantică (I 1), care se referă la sensurile cuvintelor; semasiologic. – Din fr. sémantique.

DOOM

semántică s. f., g.-d. art. semánticii

semantician
SEMANTICIÁN, -Ă, semanticieni, -e, s. m. și f. Semasiolog. [Pr.: -ci-an] – Din fr. sémanticien.

DOOM

semanticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. semanticiénei (-ci-e-); pl. semanticiéne

semanticiana
SEMANTICIÁN, -Ă, semanticieni, -e, s. m. și f. Semasiolog. [Pr.: -ci-an] – Din fr. sémanticien.

DOOM

semanticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. semanticiénei (-ci-e-); pl. semanticiéne

semanticianul
SEMANTICIÁN, -Ă, semanticieni, -e, s. m. și f. Semasiolog. [Pr.: -ci-an] – Din fr. sémanticien.

DOOM

semanticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. semanticiénei (-ci-e-); pl. semanticiéne

semanticianului
SEMANTICIÁN, -Ă, semanticieni, -e, s. m. și f. Semasiolog. [Pr.: -ci-an] – Din fr. sémanticien.

DOOM

semanticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. semanticiénei (-ci-e-); pl. semanticiéne

semanticiene
SEMANTICIÁN, -Ă, semanticieni, -e, s. m. și f. Semasiolog. [Pr.: -ci-an] – Din fr. sémanticien.

DOOM

semanticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. semanticiénei (-ci-e-); pl. semanticiéne

semanticienei
SEMANTICIÁN, -Ă, semanticieni, -e, s. m. și f. Semasiolog. [Pr.: -ci-an] – Din fr. sémanticien.

DOOM

semanticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. semanticiénei (-ci-e-); pl. semanticiéne

semanticienele
SEMANTICIÁN, -Ă, semanticieni, -e, s. m. și f. Semasiolog. [Pr.: -ci-an] – Din fr. sémanticien.

DOOM

semanticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. semanticiénei (-ci-e-); pl. semanticiéne

semanticienelor
SEMANTICIÁN, -Ă, semanticieni, -e, s. m. și f. Semasiolog. [Pr.: -ci-an] – Din fr. sémanticien.

DOOM

semanticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. semanticiénei (-ci-e-); pl. semanticiéne

semanticieni
SEMANTICIÁN, -Ă, semanticieni, -e, s. m. și f. Semasiolog. [Pr.: -ci-an] – Din fr. sémanticien.

DOOM

semanticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. semanticiénei (-ci-e-); pl. semanticiéne

semanticienii
SEMANTICIÁN, -Ă, semanticieni, -e, s. m. și f. Semasiolog. [Pr.: -ci-an] – Din fr. sémanticien.

DOOM

semanticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. semanticiénei (-ci-e-); pl. semanticiéne

semanticienilor
SEMANTICIÁN, -Ă, semanticieni, -e, s. m. și f. Semasiolog. [Pr.: -ci-an] – Din fr. sémanticien.

DOOM

semanticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. semanticiénei (-ci-e-); pl. semanticiéne

semanticii
SEMÁNTIC, -Ă, semantici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studierea sensurilor cuvintelor și a evoluției acestor sensuri; semasiologie, semantism. 2. (Log.) Teoria interpretării unui anumit sistem formalizat prin alt sistem formalizat. II. Adj. Care ține de semantică (I 1), care se referă la sensurile cuvintelor; semasiologic. – Din fr. sémantique.

DOOM

semántic adj. m., pl. semántici; f. semántică, pl. semántice

semanticii
SEMÁNTIC, -Ă, semantici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studierea sensurilor cuvintelor și a evoluției acestor sensuri; semasiologie, semantism. 2. (Log.) Teoria interpretării unui anumit sistem formalizat prin alt sistem formalizat. II. Adj. Care ține de semantică (I 1), care se referă la sensurile cuvintelor; semasiologic. – Din fr. sémantique.

DOOM

semántică s. f., g.-d. art. semánticii

semanticilor
SEMÁNTIC, -Ă, semantici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studierea sensurilor cuvintelor și a evoluției acestor sensuri; semasiologie, semantism. 2. (Log.) Teoria interpretării unui anumit sistem formalizat prin alt sistem formalizat. II. Adj. Care ține de semantică (I 1), care se referă la sensurile cuvintelor; semasiologic. – Din fr. sémantique.

DOOM

semántic adj. m., pl. semántici; f. semántică, pl. semántice

semanticism
SEMANTICÍSM s. n. (Astăzi rar) Curent neopozitivist care, pornind de la problemele filosofice ridicate de formalizare, contestă caracterul obiectiv al cunoașterii la nivelul treptei raționale. – Din rus. semantițism.

semanticist
SEMANTICÍST, -Ă, semanticiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al semanticismului. – Din engl. semanticist.

semanticist
SEMANTICÍST, -Ă, semanticiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al semanticismului. – Din engl. semanticist.

semanticista
SEMANTICÍST, -Ă, semanticiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al semanticismului. – Din engl. semanticist.

semanticista
SEMANTICÍST, -Ă, semanticiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al semanticismului. – Din engl. semanticist.

semanticiste
SEMANTICÍST, -Ă, semanticiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al semanticismului. – Din engl. semanticist.

semanticiste
SEMANTICÍST, -Ă, semanticiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al semanticismului. – Din engl. semanticist.

semanticistei
SEMANTICÍST, -Ă, semanticiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al semanticismului. – Din engl. semanticist.

semanticistei
SEMANTICÍST, -Ă, semanticiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al semanticismului. – Din engl. semanticist.

semanticistele
SEMANTICÍST, -Ă, semanticiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al semanticismului. – Din engl. semanticist.

semanticistele
SEMANTICÍST, -Ă, semanticiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al semanticismului. – Din engl. semanticist.

semanticistelor
SEMANTICÍST, -Ă, semanticiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al semanticismului. – Din engl. semanticist.

semanticistelor
SEMANTICÍST, -Ă, semanticiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al semanticismului. – Din engl. semanticist.

semanticistul
SEMANTICÍST, -Ă, semanticiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al semanticismului. – Din engl. semanticist.

semanticistul
SEMANTICÍST, -Ă, semanticiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al semanticismului. – Din engl. semanticist.

semanticistului
SEMANTICÍST, -Ă, semanticiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al semanticismului. – Din engl. semanticist.

semanticistului
SEMANTICÍST, -Ă, semanticiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al semanticismului. – Din engl. semanticist.

semanticiști
SEMANTICÍST, -Ă, semanticiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al semanticismului. – Din engl. semanticist.

semanticiști
SEMANTICÍST, -Ă, semanticiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al semanticismului. – Din engl. semanticist.

semanticiștii
SEMANTICÍST, -Ă, semanticiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al semanticismului. – Din engl. semanticist.

semanticiștii
SEMANTICÍST, -Ă, semanticiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al semanticismului. – Din engl. semanticist.

semanticiștilor
SEMANTICÍST, -Ă, semanticiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al semanticismului. – Din engl. semanticist.

semanticiștilor
SEMANTICÍST, -Ă, semanticiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al semanticismului. – Din engl. semanticist.

semanticul
SEMÁNTIC, -Ă, semantici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studierea sensurilor cuvintelor și a evoluției acestor sensuri; semasiologie, semantism. 2. (Log.) Teoria interpretării unui anumit sistem formalizat prin alt sistem formalizat. II. Adj. Care ține de semantică (I 1), care se referă la sensurile cuvintelor; semasiologic. – Din fr. sémantique.

DOOM

semántic adj. m., pl. semántici; f. semántică, pl. semántice

semanticului
SEMÁNTIC, -Ă, semantici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studierea sensurilor cuvintelor și a evoluției acestor sensuri; semasiologie, semantism. 2. (Log.) Teoria interpretării unui anumit sistem formalizat prin alt sistem formalizat. II. Adj. Care ține de semantică (I 1), care se referă la sensurile cuvintelor; semasiologic. – Din fr. sémantique.

DOOM

semántic adj. m., pl. semántici; f. semántică, pl. semántice

semantism
SEMANTÍSM s. n. Semantică (I 1); p. ext. înțelesul, sensul unui cuvânt. – Din fr. sémantisme.

DOOM

semantísm s. n.

semasiolog
SEMASIOLÓG, -Ă, semasiologi, -ge, s. m. și f. (Rar) Lingvist specialist în semasiologie; semantician. [Pr.: -si-o-] – Din fr. sémasiologue.

DOOM

semasiológă (rar) (-si-o-) s. f., g.-d. art. semasiológei; pl. semasiológe

semasiologa
SEMASIOLÓG, -Ă, semasiologi, -ge, s. m. și f. (Rar) Lingvist specialist în semasiologie; semantician. [Pr.: -si-o-] – Din fr. sémasiologue.

DOOM

semasiológă (rar) (-si-o-) s. f., g.-d. art. semasiológei; pl. semasiológe

semasiologe
SEMASIOLÓG, -Ă, semasiologi, -ge, s. m. și f. (Rar) Lingvist specialist în semasiologie; semantician. [Pr.: -si-o-] – Din fr. sémasiologue.

DOOM

semasiológă (rar) (-si-o-) s. f., g.-d. art. semasiológei; pl. semasiológe

semasiologei
SEMASIOLÓG, -Ă, semasiologi, -ge, s. m. și f. (Rar) Lingvist specialist în semasiologie; semantician. [Pr.: -si-o-] – Din fr. sémasiologue.

DOOM

semasiológă (rar) (-si-o-) s. f., g.-d. art. semasiológei; pl. semasiológe

semasiologele
SEMASIOLÓG, -Ă, semasiologi, -ge, s. m. și f. (Rar) Lingvist specialist în semasiologie; semantician. [Pr.: -si-o-] – Din fr. sémasiologue.

DOOM

semasiológă (rar) (-si-o-) s. f., g.-d. art. semasiológei; pl. semasiológe

semasiologelor
SEMASIOLÓG, -Ă, semasiologi, -ge, s. m. și f. (Rar) Lingvist specialist în semasiologie; semantician. [Pr.: -si-o-] – Din fr. sémasiologue.

DOOM

semasiológă (rar) (-si-o-) s. f., g.-d. art. semasiológei; pl. semasiológe

semasiologi
SEMASIOLÓG, -Ă, semasiologi, -ge, s. m. și f. (Rar) Lingvist specialist în semasiologie; semantician. [Pr.: -si-o-] – Din fr. sémasiologue.

DOOM

semasiológă (rar) (-si-o-) s. f., g.-d. art. semasiológei; pl. semasiológe

semasiologic
SEMASIOLÓGIC, -Ă, semasiologici, -ce, adj. (Rar) Semantic (II). [Pr.: -si-o-] – Din fr. sémasiologique.

DOOM

semasiológic (rar) (-si-o-) adj. m., pl. semasiológici; f. semasiológică, pl. semasiológice

semasiologica
SEMASIOLÓGIC, -Ă, semasiologici, -ce, adj. (Rar) Semantic (II). [Pr.: -si-o-] – Din fr. sémasiologique.

DOOM

semasiológic (rar) (-si-o-) adj. m., pl. semasiológici; f. semasiológică, pl. semasiológice

semasiologice
SEMASIOLÓGIC, -Ă, semasiologici, -ce, adj. (Rar) Semantic (II). [Pr.: -si-o-] – Din fr. sémasiologique.

DOOM

semasiológic (rar) (-si-o-) adj. m., pl. semasiológici; f. semasiológică, pl. semasiológice

semasiologicei
SEMASIOLÓGIC, -Ă, semasiologici, -ce, adj. (Rar) Semantic (II). [Pr.: -si-o-] – Din fr. sémasiologique.

DOOM

semasiológic (rar) (-si-o-) adj. m., pl. semasiológici; f. semasiológică, pl. semasiológice

semasiologicele
SEMASIOLÓGIC, -Ă, semasiologici, -ce, adj. (Rar) Semantic (II). [Pr.: -si-o-] – Din fr. sémasiologique.

DOOM

semasiológic (rar) (-si-o-) adj. m., pl. semasiológici; f. semasiológică, pl. semasiológice

semasiologicelor
SEMASIOLÓGIC, -Ă, semasiologici, -ce, adj. (Rar) Semantic (II). [Pr.: -si-o-] – Din fr. sémasiologique.

DOOM

semasiológic (rar) (-si-o-) adj. m., pl. semasiológici; f. semasiológică, pl. semasiológice

semasiologici
SEMASIOLÓGIC, -Ă, semasiologici, -ce, adj. (Rar) Semantic (II). [Pr.: -si-o-] – Din fr. sémasiologique.

DOOM

semasiológic (rar) (-si-o-) adj. m., pl. semasiológici; f. semasiológică, pl. semasiológice

semasiologicii
SEMASIOLÓGIC, -Ă, semasiologici, -ce, adj. (Rar) Semantic (II). [Pr.: -si-o-] – Din fr. sémasiologique.

DOOM

semasiológic (rar) (-si-o-) adj. m., pl. semasiológici; f. semasiológică, pl. semasiológice

semasiologicilor
SEMASIOLÓGIC, -Ă, semasiologici, -ce, adj. (Rar) Semantic (II). [Pr.: -si-o-] – Din fr. sémasiologique.

DOOM

semasiológic (rar) (-si-o-) adj. m., pl. semasiológici; f. semasiológică, pl. semasiológice

semasiologicul
SEMASIOLÓGIC, -Ă, semasiologici, -ce, adj. (Rar) Semantic (II). [Pr.: -si-o-] – Din fr. sémasiologique.

DOOM

semasiológic (rar) (-si-o-) adj. m., pl. semasiológici; f. semasiológică, pl. semasiológice

semasiologicului
SEMASIOLÓGIC, -Ă, semasiologici, -ce, adj. (Rar) Semantic (II). [Pr.: -si-o-] – Din fr. sémasiologique.

DOOM

semasiológic (rar) (-si-o-) adj. m., pl. semasiológici; f. semasiológică, pl. semasiológice

semasiologie
SEMASIOLOGÍE s. f. (Rar) Semantică (I 1). [Pr.: -si-o-] – Din fr. sémasiologie.

DOOM

semasiologíe (rar) (-si-o-) s. f., art. semasiología, g.-d. semasiologíi, art. semasiologíei

semasiologii
SEMASIOLÓG, -Ă, semasiologi, -ge, s. m. și f. (Rar) Lingvist specialist în semasiologie; semantician. [Pr.: -si-o-] – Din fr. sémasiologue.

DOOM

semasiológă (rar) (-si-o-) s. f., g.-d. art. semasiológei; pl. semasiológe

semasiologilor
SEMASIOLÓG, -Ă, semasiologi, -ge, s. m. și f. (Rar) Lingvist specialist în semasiologie; semantician. [Pr.: -si-o-] – Din fr. sémasiologue.

DOOM

semasiológă (rar) (-si-o-) s. f., g.-d. art. semasiológei; pl. semasiológe

semasiologul
SEMASIOLÓG, -Ă, semasiologi, -ge, s. m. și f. (Rar) Lingvist specialist în semasiologie; semantician. [Pr.: -si-o-] – Din fr. sémasiologue.

DOOM

semasiológă (rar) (-si-o-) s. f., g.-d. art. semasiológei; pl. semasiológe

semasiologului
SEMASIOLÓG, -Ă, semasiologi, -ge, s. m. și f. (Rar) Lingvist specialist în semasiologie; semantician. [Pr.: -si-o-] – Din fr. sémasiologue.

DOOM

semasiológă (rar) (-si-o-) s. f., g.-d. art. semasiológei; pl. semasiológe

seme
SEM, seme, s. n. (Lingv.) Fiecare dintre trăsăturile semantice pertinente care intră în alcătuirea unui semem. – Din fr. sème.

DOOM

*sem s. n., pl. séme

semeața
SUMÉȚ, -EÁȚĂ adj. v. semeț.

DOOM

seméț adj. m., pl. seméți; f. semeáță, pl. seméțe

semeio
SEMEIO- v. semio-.

semeiologie
SEMIOLOGÍE s. f. 1. Parte a medicinei care se ocupă cu descrierea simptomelor și a semnelor diferitelor boli, precum și a metodelor de a le pune în evidență și de a le diagnostica; simptomatologie. 2. Știință care studiază semnele folosite în cadrul vieții sociale; semiotică. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. sémiologie.

DOOM

semiologíe (-mi-o-) s. f., art. semiología, g.-d. semiologíi, art. semiologíei

semela
Semela = Semele.

semele
SEM, seme, s. n. (Lingv.) Fiecare dintre trăsăturile semantice pertinente care intră în alcătuirea unui semem. – Din fr. sème.

DOOM

*sem s. n., pl. séme

semele
Thyone, denumire purtată de Semele după ce a fost dusă de către fiul ei în Olympus (v. Semele).

semelor
SEM, seme, s. n. (Lingv.) Fiecare dintre trăsăturile semantice pertinente care intră în alcătuirea unui semem. – Din fr. sème.

DOOM

*sem s. n., pl. séme

semem
SEMÉM, sememe, s. n. (Lingv.) Unitate de semnificație a unui cuvânt alcătuită din mai mult seme. – Din fr. sémème.

sememe
SEMÉM, sememe, s. n. (Lingv.) Unitate de semnificație a unui cuvânt alcătuită din mai mult seme. – Din fr. sémème.

sememele
SEMÉM, sememe, s. n. (Lingv.) Unitate de semnificație a unui cuvânt alcătuită din mai mult seme. – Din fr. sémème.

sememelor
SEMÉM, sememe, s. n. (Lingv.) Unitate de semnificație a unui cuvânt alcătuită din mai mult seme. – Din fr. sémème.

sememul
SEMÉM, sememe, s. n. (Lingv.) Unitate de semnificație a unui cuvânt alcătuită din mai mult seme. – Din fr. sémème.

sememului
SEMÉM, sememe, s. n. (Lingv.) Unitate de semnificație a unui cuvânt alcătuită din mai mult seme. – Din fr. sémème.

semen
SEÁMĂN, semeni, s. m. (în forma semen) Cel care e la fel cu cineva; aproapele cuiva; om (considerat în raport cu alt om). ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) seamăn = fără asemănare, extraordinar. ◊ Expr. A nu (mai) avea seamăn (pe lume) = a fi unic, a nu avea pereche, asemănare. [Var.: sémen s. m.] – Din semăna² (derivat regresiv).

DOOM

!sémen (persoană, drug de fier) s. m., pl. sémeni

semen
SÉMEN², semeni, s. m. Drug de fier în patru muchii, cu vârf ascuțit și cu mâner de lemn, folosit de pescari la spargerea gheții. – Et. nec.

DOOM

!sémen (persoană, drug de fier) s. m., pl. sémeni

semene
SEMĂNÁ², sémăn, vb. I. Intranz. 1. A avea trăsături, calități, defecte comune cu altcineva sau cu altceva; a se asemui, a se asemăna. ◊ Expr. A semăna cu cineva (sau cuiva) bucățică ruptă (sau tăiată) ori a semăna ca două picături (de apă) = a semăna perfect cu cineva, a fi leit cu altul. 2. A părea, a arăta, a face impresia de... – Lat. similare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

semene
SEMĂNÁ¹, sémăn, vb. I. Tranz. 1. A pune sau a arunca sămânța în pământul pregătit în prealabil pentru a o face să încolțească și să răsară; a însămânța. ♦ (Înv.) A pune în pământ, a îngropa. ♦ (Pop.) A arunca boabe de grâu, bomboane, stafide etc. în direcția unei persoane de Anul Nou sau la nuntă, însoțind gestul și de o urare. 2. A pune din loc în loc; a presăra, a împrăștia, a risipi. 3. Fig. A răspândi, a propaga idei, cunoștințe, vrajbă etc. – Lat. seminare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

semeni
SEÁMĂN, semeni, s. m. (în forma semen) Cel care e la fel cu cineva; aproapele cuiva; om (considerat în raport cu alt om). ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) seamăn = fără asemănare, extraordinar. ◊ Expr. A nu (mai) avea seamăn (pe lume) = a fi unic, a nu avea pereche, asemănare. [Var.: sémen s. m.] – Din semăna² (derivat regresiv).

DOOM

!sémen (persoană, drug de fier) s. m., pl. sémeni

semeni
SEMĂNÁ², sémăn, vb. I. Intranz. 1. A avea trăsături, calități, defecte comune cu altcineva sau cu altceva; a se asemui, a se asemăna. ◊ Expr. A semăna cu cineva (sau cuiva) bucățică ruptă (sau tăiată) ori a semăna ca două picături (de apă) = a semăna perfect cu cineva, a fi leit cu altul. 2. A părea, a arăta, a face impresia de... – Lat. similare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

semeni
SEMĂNÁ¹, sémăn, vb. I. Tranz. 1. A pune sau a arunca sămânța în pământul pregătit în prealabil pentru a o face să încolțească și să răsară; a însămânța. ♦ (Înv.) A pune în pământ, a îngropa. ♦ (Pop.) A arunca boabe de grâu, bomboane, stafide etc. în direcția unei persoane de Anul Nou sau la nuntă, însoțind gestul și de o urare. 2. A pune din loc în loc; a presăra, a împrăștia, a risipi. 3. Fig. A răspândi, a propaga idei, cunoștințe, vrajbă etc. – Lat. seminare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

semeni
SÉMEN², semeni, s. m. Drug de fier în patru muchii, cu vârf ascuțit și cu mâner de lemn, folosit de pescari la spargerea gheții. – Et. nec.

DOOM

!sémen (persoană, drug de fier) s. m., pl. sémeni

semenic
SEMENÍC s. m. v. siminoc.

semenii
SEÁMĂN, semeni, s. m. (în forma semen) Cel care e la fel cu cineva; aproapele cuiva; om (considerat în raport cu alt om). ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) seamăn = fără asemănare, extraordinar. ◊ Expr. A nu (mai) avea seamăn (pe lume) = a fi unic, a nu avea pereche, asemănare. [Var.: sémen s. m.] – Din semăna² (derivat regresiv).

DOOM

!sémen (persoană, drug de fier) s. m., pl. sémeni

semenii
SÉMEN², semeni, s. m. Drug de fier în patru muchii, cu vârf ascuțit și cu mâner de lemn, folosit de pescari la spargerea gheții. – Et. nec.

DOOM

!sémen (persoană, drug de fier) s. m., pl. sémeni

semenilor
SEÁMĂN, semeni, s. m. (în forma semen) Cel care e la fel cu cineva; aproapele cuiva; om (considerat în raport cu alt om). ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) seamăn = fără asemănare, extraordinar. ◊ Expr. A nu (mai) avea seamăn (pe lume) = a fi unic, a nu avea pereche, asemănare. [Var.: sémen s. m.] – Din semăna² (derivat regresiv).

DOOM

!sémen (persoană, drug de fier) s. m., pl. sémeni

semenilor
SÉMEN², semeni, s. m. Drug de fier în patru muchii, cu vârf ascuțit și cu mâner de lemn, folosit de pescari la spargerea gheții. – Et. nec.

DOOM

!sémen (persoană, drug de fier) s. m., pl. sémeni

semenul
SEÁMĂN, semeni, s. m. (în forma semen) Cel care e la fel cu cineva; aproapele cuiva; om (considerat în raport cu alt om). ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) seamăn = fără asemănare, extraordinar. ◊ Expr. A nu (mai) avea seamăn (pe lume) = a fi unic, a nu avea pereche, asemănare. [Var.: sémen s. m.] – Din semăna² (derivat regresiv).

DOOM

!sémen (persoană, drug de fier) s. m., pl. sémeni

semenul
SÉMEN², semeni, s. m. Drug de fier în patru muchii, cu vârf ascuțit și cu mâner de lemn, folosit de pescari la spargerea gheții. – Et. nec.

DOOM

!sémen (persoană, drug de fier) s. m., pl. sémeni

semenului
SEÁMĂN, semeni, s. m. (în forma semen) Cel care e la fel cu cineva; aproapele cuiva; om (considerat în raport cu alt om). ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) seamăn = fără asemănare, extraordinar. ◊ Expr. A nu (mai) avea seamăn (pe lume) = a fi unic, a nu avea pereche, asemănare. [Var.: sémen s. m.] – Din semăna² (derivat regresiv).

DOOM

!sémen (persoană, drug de fier) s. m., pl. sémeni

semenului
SÉMEN², semeni, s. m. Drug de fier în patru muchii, cu vârf ascuțit și cu mâner de lemn, folosit de pescari la spargerea gheții. – Et. nec.

DOOM

!sémen (persoană, drug de fier) s. m., pl. sémeni

semering
semering, semeringuri s. n. anus.

semestre
SEMÉSTRU, semestre, s. n. Perioadă de șase luni consecutive; o jumătate de an. ♦ O jumătate din anul școlar (universitar). – Din fr. semestre, lat. semestris.

DOOM

seméstru s. n., art. seméstrul; pl. seméstre

semestrele
SEMÉSTRU, semestre, s. n. Perioadă de șase luni consecutive; o jumătate de an. ♦ O jumătate din anul școlar (universitar). – Din fr. semestre, lat. semestris.

DOOM

seméstru s. n., art. seméstrul; pl. seméstre

semestrelor
SEMÉSTRU, semestre, s. n. Perioadă de șase luni consecutive; o jumătate de an. ♦ O jumătate din anul școlar (universitar). – Din fr. semestre, lat. semestris.

DOOM

seméstru s. n., art. seméstrul; pl. seméstre

semestrial
SEMESTRIÁL, -Ă, semestriali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se referă la un semestru; care se face sau se produce în fiecare semestru; care durează un semestru. [Pr.: -tri-al] – Din fr. semestriel.

DOOM

semestriál (-tri-al) adj. m., pl. semestriáli; f. semestriálă, pl. semestriále

semestriala
SEMESTRIÁL, -Ă, semestriali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se referă la un semestru; care se face sau se produce în fiecare semestru; care durează un semestru. [Pr.: -tri-al] – Din fr. semestriel.

DOOM

semestriál (-tri-al) adj. m., pl. semestriáli; f. semestriálă, pl. semestriále

semestriale
SEMESTRIÁL, -Ă, semestriali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se referă la un semestru; care se face sau se produce în fiecare semestru; care durează un semestru. [Pr.: -tri-al] – Din fr. semestriel.

DOOM

semestriál (-tri-al) adj. m., pl. semestriáli; f. semestriálă, pl. semestriále

semestrialei
SEMESTRIÁL, -Ă, semestriali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se referă la un semestru; care se face sau se produce în fiecare semestru; care durează un semestru. [Pr.: -tri-al] – Din fr. semestriel.

DOOM

semestriál (-tri-al) adj. m., pl. semestriáli; f. semestriálă, pl. semestriále

semestrialele
SEMESTRIÁL, -Ă, semestriali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se referă la un semestru; care se face sau se produce în fiecare semestru; care durează un semestru. [Pr.: -tri-al] – Din fr. semestriel.

DOOM

semestriál (-tri-al) adj. m., pl. semestriáli; f. semestriálă, pl. semestriále

semestrialelor
SEMESTRIÁL, -Ă, semestriali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se referă la un semestru; care se face sau se produce în fiecare semestru; care durează un semestru. [Pr.: -tri-al] – Din fr. semestriel.

DOOM

semestriál (-tri-al) adj. m., pl. semestriáli; f. semestriálă, pl. semestriále

semestriali
SEMESTRIÁL, -Ă, semestriali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se referă la un semestru; care se face sau se produce în fiecare semestru; care durează un semestru. [Pr.: -tri-al] – Din fr. semestriel.

DOOM

semestriál (-tri-al) adj. m., pl. semestriáli; f. semestriálă, pl. semestriále

semestrialii
SEMESTRIÁL, -Ă, semestriali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se referă la un semestru; care se face sau se produce în fiecare semestru; care durează un semestru. [Pr.: -tri-al] – Din fr. semestriel.

DOOM

semestriál (-tri-al) adj. m., pl. semestriáli; f. semestriálă, pl. semestriále

semestrialilor
SEMESTRIÁL, -Ă, semestriali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se referă la un semestru; care se face sau se produce în fiecare semestru; care durează un semestru. [Pr.: -tri-al] – Din fr. semestriel.

DOOM

semestriál (-tri-al) adj. m., pl. semestriáli; f. semestriálă, pl. semestriále

semestrialul
SEMESTRIÁL, -Ă, semestriali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se referă la un semestru; care se face sau se produce în fiecare semestru; care durează un semestru. [Pr.: -tri-al] – Din fr. semestriel.

DOOM

semestriál (-tri-al) adj. m., pl. semestriáli; f. semestriálă, pl. semestriále

semestrialului
SEMESTRIÁL, -Ă, semestriali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se referă la un semestru; care se face sau se produce în fiecare semestru; care durează un semestru. [Pr.: -tri-al] – Din fr. semestriel.

DOOM

semestriál (-tri-al) adj. m., pl. semestriáli; f. semestriálă, pl. semestriále

semestru
SEMÉSTRU, semestre, s. n. Perioadă de șase luni consecutive; o jumătate de an. ♦ O jumătate din anul școlar (universitar). – Din fr. semestre, lat. semestris.

DOOM

seméstru s. n., art. seméstrul; pl. seméstre

semestrul
SEMÉSTRU, semestre, s. n. Perioadă de șase luni consecutive; o jumătate de an. ♦ O jumătate din anul școlar (universitar). – Din fr. semestre, lat. semestris.

DOOM

seméstru s. n., art. seméstrul; pl. seméstre

semestrului
SEMÉSTRU, semestre, s. n. Perioadă de șase luni consecutive; o jumătate de an. ♦ O jumătate din anul școlar (universitar). – Din fr. semestre, lat. semestris.

DOOM

seméstru s. n., art. seméstrul; pl. seméstre

semeț
SUMÉȚ, -EÁȚĂ adj. v. semeț.

DOOM

seméț adj. m., pl. seméți; f. semeáță, pl. seméțe

semețe
SUMÉȚ, -EÁȚĂ adj. v. semeț.

DOOM

seméț adj. m., pl. seméți; f. semeáță, pl. seméțe

semețea
SUMEȚÍ vb. IV v. semeți.

DOOM

!semețí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se semețésc, imperf. 3 sg. se semețeá; conj. prez. 3 să se semețeáscă

semețeai
SUMEȚÍ vb. IV v. semeți.

DOOM

!semețí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se semețésc, imperf. 3 sg. se semețeá; conj. prez. 3 să se semețeáscă

semețeam
SUMEȚÍ vb. IV v. semeți.

DOOM

!semețí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se semețésc, imperf. 3 sg. se semețeá; conj. prez. 3 să se semețeáscă

semețească
SUMEȚÍ vb. IV v. semeți.

DOOM

!semețí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se semețésc, imperf. 3 sg. se semețeá; conj. prez. 3 să se semețeáscă

semețeau
SUMEȚÍ vb. IV v. semeți.

DOOM

!semețí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se semețésc, imperf. 3 sg. se semețeá; conj. prez. 3 să se semețeáscă

semețeați
SUMEȚÍ vb. IV v. semeți.

DOOM

!semețí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se semețésc, imperf. 3 sg. se semețeá; conj. prez. 3 să se semețeáscă

semeței
SUMÉȚ, -EÁȚĂ adj. v. semeț.

DOOM

seméț adj. m., pl. seméți; f. semeáță, pl. seméțe

semețele
SUMÉȚ, -EÁȚĂ adj. v. semeț.

DOOM

seméț adj. m., pl. seméți; f. semeáță, pl. seméțe

semețelor
SUMÉȚ, -EÁȚĂ adj. v. semeț.

DOOM

seméț adj. m., pl. seméți; f. semeáță, pl. seméțe

semețesc
SUMEȚÍ vb. IV v. semeți.

DOOM

!semețí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se semețésc, imperf. 3 sg. se semețeá; conj. prez. 3 să se semețeáscă

semețește
SUMEȚÍ vb. IV v. semeți.

DOOM

!semețí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se semețésc, imperf. 3 sg. se semețeá; conj. prez. 3 să se semețeáscă

semețești
SUMEȚÍ vb. IV v. semeți.

DOOM

!semețí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se semețésc, imperf. 3 sg. se semețeá; conj. prez. 3 să se semețeáscă

semeți
SUMÉȚ, -EÁȚĂ adj. v. semeț.

DOOM

seméț adj. m., pl. seméți; f. semeáță, pl. seméțe

semeți
SUMEȚÍ vb. IV v. semeți.

DOOM

!semețí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se semețésc, imperf. 3 sg. se semețeá; conj. prez. 3 să se semețeáscă

semeția
SUMEȚÍE s. f. v. semeție.

DOOM

semețíe s. f., art. semețía, g.-d. semețíi, art. semețíei

semeție
SUMEȚÍE s. f. v. semeție.

DOOM

semețíe s. f., art. semețía, g.-d. semețíi, art. semețíei

semeției
SUMEȚÍE s. f. v. semeție.

DOOM

semețíe s. f., art. semețía, g.-d. semețíi, art. semețíei

semeții
SUMÉȚ, -EÁȚĂ adj. v. semeț.

DOOM

seméț adj. m., pl. seméți; f. semeáță, pl. seméțe

semeții
SUMEȚÍ vb. IV v. semeți.

DOOM

!semețí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se semețésc, imperf. 3 sg. se semețeá; conj. prez. 3 să se semețeáscă

semeții
SUMEȚÍE s. f. v. semeție.

DOOM

semețíe s. f., art. semețía, g.-d. semețíi, art. semețíei

semețiile
SUMEȚÍE s. f. v. semeție.

DOOM

semețíe s. f., art. semețía, g.-d. semețíi, art. semețíei

semețiilor
SUMEȚÍE s. f. v. semeție.

DOOM

semețíe s. f., art. semețía, g.-d. semețíi, art. semețíei

semeților
SUMÉȚ, -EÁȚĂ adj. v. semeț.

DOOM

seméț adj. m., pl. seméți; f. semeáță, pl. seméțe

semețim
SUMEȚÍ vb. IV v. semeți.

DOOM

!semețí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se semețésc, imperf. 3 sg. se semețeá; conj. prez. 3 să se semețeáscă

semețind
SUMEȚÍ vb. IV v. semeți.

DOOM

!semețí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se semețésc, imperf. 3 sg. se semețeá; conj. prez. 3 să se semețeáscă

semețire
SUMEȚÍ vb. IV v. semeți.

DOOM

!semețí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se semețésc, imperf. 3 sg. se semețeá; conj. prez. 3 să se semețeáscă

semețiră
SUMEȚÍ vb. IV v. semeți.

DOOM

!semețí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se semețésc, imperf. 3 sg. se semețeá; conj. prez. 3 să se semețeáscă

semețirăm
SUMEȚÍ vb. IV v. semeți.

DOOM

!semețí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se semețésc, imperf. 3 sg. se semețeá; conj. prez. 3 să se semețeáscă

semețirăți
SUMEȚÍ vb. IV v. semeți.

DOOM

!semețí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se semețésc, imperf. 3 sg. se semețeá; conj. prez. 3 să se semețeáscă

semețise
SUMEȚÍ vb. IV v. semeți.

DOOM

!semețí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se semețésc, imperf. 3 sg. se semețeá; conj. prez. 3 să se semețeáscă

semețisem
SUMEȚÍ vb. IV v. semeți.

DOOM

!semețí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se semețésc, imperf. 3 sg. se semețeá; conj. prez. 3 să se semețeáscă

semețiseră
SUMEȚÍ vb. IV v. semeți.

DOOM

!semețí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se semețésc, imperf. 3 sg. se semețeá; conj. prez. 3 să se semețeáscă

semețiserăm
SUMEȚÍ vb. IV v. semeți.

DOOM

!semețí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se semețésc, imperf. 3 sg. se semețeá; conj. prez. 3 să se semețeáscă

semețiserăți
SUMEȚÍ vb. IV v. semeți.

DOOM

!semețí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se semețésc, imperf. 3 sg. se semețeá; conj. prez. 3 să se semețeáscă

semețiseși
SUMEȚÍ vb. IV v. semeți.

DOOM

!semețí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se semețésc, imperf. 3 sg. se semețeá; conj. prez. 3 să se semețeáscă

semețiseți
SUMEȚÍ vb. IV v. semeți.

DOOM

!semețí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se semețésc, imperf. 3 sg. se semețeá; conj. prez. 3 să se semețeáscă

semețit
SUMEȚÍ vb. IV v. semeți.

DOOM

!semețí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se semețésc, imperf. 3 sg. se semețeá; conj. prez. 3 să se semețeáscă

semețiși
SUMEȚÍ vb. IV v. semeți.

DOOM

!semețí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se semețésc, imperf. 3 sg. se semețeá; conj. prez. 3 să se semețeáscă

semețiți
SUMEȚÍ vb. IV v. semeți.

DOOM

!semețí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se semețésc, imperf. 3 sg. se semețeá; conj. prez. 3 să se semețeáscă

semețul
SUMÉȚ, -EÁȚĂ adj. v. semeț.

DOOM

seméț adj. m., pl. seméți; f. semeáță, pl. seméțe

semețului
SUMÉȚ, -EÁȚĂ adj. v. semeț.

DOOM

seméț adj. m., pl. seméți; f. semeáță, pl. seméțe

semi
SEÁMĂ s. f. 1. (În loc. și expr.; exprimă ideea de calcul mintal, o judecată, o constatare, o observație) De bună seamă = desigur, fără îndoială. Mai cu seamă = mai ales, îndeosebi. A-și da seama = a constata, a se lămuri, a pricepe. A lua seama (sau seamă) = a) a se gândi, a reflecta adânc, a fi atent; b) a supraveghea; c) a observa ceva, a remarca; d) a înțelege, a se lămuri. (Pop.) A-și lua seama = a se răzgândi. 2. (În loc. și expr.; exprimă ideea de folos, interes, grijă) Pe seama (cuiva) = a) în folosul sau în interesul (cuiva); b) în sarcina (cuiva), asupra (cuiva). A lăsa pe (sau în) seama cuiva sau a da pe (sau în) seamă (sau în seama cuiva) = a da (sau a lăsa) în paza, în grija, în posesia cuiva. A lua seama (de cineva) = a se ocupa, a se îngriji (de cineva). A ține seama (sau, rar, seamă) de cineva (sau de ceva) = a lua în considerație, a avea în vedere pe cineva (sau ceva). 3. Însemnătate, importanță; vază, faimă. ◊ Loc. adj. De seamă = important, însemnat; cu trecere. 4. Fel, gen; soi. ◊ Expr. De-o seamă (cu cineva) sau de seama cuiva = la fel cu cineva, în aceeași situație, categorie socială cu cineva; de aceeași vârstă cu cineva. 5. Rost, rânduială. ◊ Expr. A ști seama (la ceva) = a avea experiența unui lucru, a ști cum să procedeze. A-i face (cuiva) seama = a omorî, a ucide (pe cineva). A-și face (singur) seama (sau, rar, seamă) = a se sinucide. 6. Socoteală, calcul; cont. ◊ Expr. A ști seama = a cunoaște situația unui lucru. 7. Număr, cantitate (nehotărâtă); câțiva. O seamă de învățați. ◊ Loc. adj. și adv. Fără număr și fără seamă = (care este) în număr mare; mult. Peste seamă = peste măsură, exagerat. ♦ (În legătură cu noțiuni temporale) Interval, perioadă (nehotărâtă). Așa trăia de o seamă de vreme. – Din magh. szám.

DOOM

!nebăgáre în seámă (lipsă de considerație) loc. s. f., g.-d. art. nebăgắrii în seámă

semi
SEMI- Element de compunere însemnând „jumătate de”, „pe jumătate”, care servește la formarea unor substantive și a unor adjective. – Din fr., lat. semi-.

semiaderent
SEMIADERÉNT, -Ă, semiaderenți, -te, adj. Care nu aderă, nu se prinde bine de ceva. [Pr.: -mi-a-] – Din fr. semi-adhérent.

DOOM

semiaderént (-mi-a-) adj. m., pl. semiaderénți; f. semiaderéntă, pl. semiaderénte

semiaderenta
SEMIADERÉNT, -Ă, semiaderenți, -te, adj. Care nu aderă, nu se prinde bine de ceva. [Pr.: -mi-a-] – Din fr. semi-adhérent.

DOOM

semiaderént (-mi-a-) adj. m., pl. semiaderénți; f. semiaderéntă, pl. semiaderénte

semiaderente
SEMIADERÉNT, -Ă, semiaderenți, -te, adj. Care nu aderă, nu se prinde bine de ceva. [Pr.: -mi-a-] – Din fr. semi-adhérent.

DOOM

semiaderént (-mi-a-) adj. m., pl. semiaderénți; f. semiaderéntă, pl. semiaderénte

semiaderentei
SEMIADERÉNT, -Ă, semiaderenți, -te, adj. Care nu aderă, nu se prinde bine de ceva. [Pr.: -mi-a-] – Din fr. semi-adhérent.

DOOM

semiaderént (-mi-a-) adj. m., pl. semiaderénți; f. semiaderéntă, pl. semiaderénte

semiaderentele
SEMIADERÉNT, -Ă, semiaderenți, -te, adj. Care nu aderă, nu se prinde bine de ceva. [Pr.: -mi-a-] – Din fr. semi-adhérent.

DOOM

semiaderént (-mi-a-) adj. m., pl. semiaderénți; f. semiaderéntă, pl. semiaderénte

semiaderentelor
SEMIADERÉNT, -Ă, semiaderenți, -te, adj. Care nu aderă, nu se prinde bine de ceva. [Pr.: -mi-a-] – Din fr. semi-adhérent.

DOOM

semiaderént (-mi-a-) adj. m., pl. semiaderénți; f. semiaderéntă, pl. semiaderénte

semiaderentul
SEMIADERÉNT, -Ă, semiaderenți, -te, adj. Care nu aderă, nu se prinde bine de ceva. [Pr.: -mi-a-] – Din fr. semi-adhérent.

DOOM

semiaderént (-mi-a-) adj. m., pl. semiaderénți; f. semiaderéntă, pl. semiaderénte

semiaderentului
SEMIADERÉNT, -Ă, semiaderenți, -te, adj. Care nu aderă, nu se prinde bine de ceva. [Pr.: -mi-a-] – Din fr. semi-adhérent.

DOOM

semiaderént (-mi-a-) adj. m., pl. semiaderénți; f. semiaderéntă, pl. semiaderénte

semiaderenți
SEMIADERÉNT, -Ă, semiaderenți, -te, adj. Care nu aderă, nu se prinde bine de ceva. [Pr.: -mi-a-] – Din fr. semi-adhérent.

DOOM

semiaderént (-mi-a-) adj. m., pl. semiaderénți; f. semiaderéntă, pl. semiaderénte

semiaderenții
SEMIADERÉNT, -Ă, semiaderenți, -te, adj. Care nu aderă, nu se prinde bine de ceva. [Pr.: -mi-a-] – Din fr. semi-adhérent.

DOOM

semiaderént (-mi-a-) adj. m., pl. semiaderénți; f. semiaderéntă, pl. semiaderénte

semiaderenților
SEMIADERÉNT, -Ă, semiaderenți, -te, adj. Care nu aderă, nu se prinde bine de ceva. [Pr.: -mi-a-] – Din fr. semi-adhérent.

DOOM

semiaderént (-mi-a-) adj. m., pl. semiaderénți; f. semiaderéntă, pl. semiaderénte

semiagnostic
SEMIAGNÓSTIC, -Ă, semiagnostici, -ce, adj. Care are, în parte, caracteristicile agnosticismului. [Pr.: mi-ag-] – Semi- + agnostic.

DOOM

!semiagnóstic (-mi-ag-nos-/-a-gnos-) adj. m., pl. semiagnóstici; f. semiagnóstică, pl. semiagnóstice

semiagnostica
SEMIAGNÓSTIC, -Ă, semiagnostici, -ce, adj. Care are, în parte, caracteristicile agnosticismului. [Pr.: mi-ag-] – Semi- + agnostic.

DOOM

!semiagnóstic (-mi-ag-nos-/-a-gnos-) adj. m., pl. semiagnóstici; f. semiagnóstică, pl. semiagnóstice

semiagnostice
SEMIAGNÓSTIC, -Ă, semiagnostici, -ce, adj. Care are, în parte, caracteristicile agnosticismului. [Pr.: mi-ag-] – Semi- + agnostic.

DOOM

!semiagnóstic (-mi-ag-nos-/-a-gnos-) adj. m., pl. semiagnóstici; f. semiagnóstică, pl. semiagnóstice

semiagnosticei
SEMIAGNÓSTIC, -Ă, semiagnostici, -ce, adj. Care are, în parte, caracteristicile agnosticismului. [Pr.: mi-ag-] – Semi- + agnostic.

DOOM

!semiagnóstic (-mi-ag-nos-/-a-gnos-) adj. m., pl. semiagnóstici; f. semiagnóstică, pl. semiagnóstice

semiagnosticele
SEMIAGNÓSTIC, -Ă, semiagnostici, -ce, adj. Care are, în parte, caracteristicile agnosticismului. [Pr.: mi-ag-] – Semi- + agnostic.

DOOM

!semiagnóstic (-mi-ag-nos-/-a-gnos-) adj. m., pl. semiagnóstici; f. semiagnóstică, pl. semiagnóstice

semiagnosticelor
SEMIAGNÓSTIC, -Ă, semiagnostici, -ce, adj. Care are, în parte, caracteristicile agnosticismului. [Pr.: mi-ag-] – Semi- + agnostic.

DOOM

!semiagnóstic (-mi-ag-nos-/-a-gnos-) adj. m., pl. semiagnóstici; f. semiagnóstică, pl. semiagnóstice

semiagnostici
SEMIAGNÓSTIC, -Ă, semiagnostici, -ce, adj. Care are, în parte, caracteristicile agnosticismului. [Pr.: mi-ag-] – Semi- + agnostic.

DOOM

!semiagnóstic (-mi-ag-nos-/-a-gnos-) adj. m., pl. semiagnóstici; f. semiagnóstică, pl. semiagnóstice

semiagnosticii
SEMIAGNÓSTIC, -Ă, semiagnostici, -ce, adj. Care are, în parte, caracteristicile agnosticismului. [Pr.: mi-ag-] – Semi- + agnostic.

DOOM

!semiagnóstic (-mi-ag-nos-/-a-gnos-) adj. m., pl. semiagnóstici; f. semiagnóstică, pl. semiagnóstice

semiagnosticilor
SEMIAGNÓSTIC, -Ă, semiagnostici, -ce, adj. Care are, în parte, caracteristicile agnosticismului. [Pr.: mi-ag-] – Semi- + agnostic.

DOOM

!semiagnóstic (-mi-ag-nos-/-a-gnos-) adj. m., pl. semiagnóstici; f. semiagnóstică, pl. semiagnóstice

semiagnosticul
SEMIAGNÓSTIC, -Ă, semiagnostici, -ce, adj. Care are, în parte, caracteristicile agnosticismului. [Pr.: mi-ag-] – Semi- + agnostic.

DOOM

!semiagnóstic (-mi-ag-nos-/-a-gnos-) adj. m., pl. semiagnóstici; f. semiagnóstică, pl. semiagnóstice

semiagnosticului
SEMIAGNÓSTIC, -Ă, semiagnostici, -ce, adj. Care are, în parte, caracteristicile agnosticismului. [Pr.: mi-ag-] – Semi- + agnostic.

DOOM

!semiagnóstic (-mi-ag-nos-/-a-gnos-) adj. m., pl. semiagnóstici; f. semiagnóstică, pl. semiagnóstice

semianalfabet
SEMIANALFABÉT, -Ă, semianalfabeți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care abia știe să scrie și să citească. [Pr.: -mi-a-] – Semi- + analfabet.

DOOM

*semianalfabét (-mi-a-) adj. m., s. m., pl. semianalfabéți; adj. f., s. f. semianalfabétă, pl. semianalfabéte

semianalfabet
SEMIANALFABÉT, -Ă, semianalfabeți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care abia știe să scrie și să citească. [Pr.: -mi-a-] – Semi- + analfabet.

DOOM

*semianalfabét (-mi-a-) adj. m., s. m., pl. semianalfabéți; adj. f., s. f. semianalfabétă, pl. semianalfabéte

semianalfabeta
SEMIANALFABÉT, -Ă, semianalfabeți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care abia știe să scrie și să citească. [Pr.: -mi-a-] – Semi- + analfabet.

DOOM

*semianalfabét (-mi-a-) adj. m., s. m., pl. semianalfabéți; adj. f., s. f. semianalfabétă, pl. semianalfabéte

semianalfabete
SEMIANALFABÉT, -Ă, semianalfabeți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care abia știe să scrie și să citească. [Pr.: -mi-a-] – Semi- + analfabet.

DOOM

*semianalfabét (-mi-a-) adj. m., s. m., pl. semianalfabéți; adj. f., s. f. semianalfabétă, pl. semianalfabéte

semianalfabetei
SEMIANALFABÉT, -Ă, semianalfabeți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care abia știe să scrie și să citească. [Pr.: -mi-a-] – Semi- + analfabet.

DOOM

*semianalfabét (-mi-a-) adj. m., s. m., pl. semianalfabéți; adj. f., s. f. semianalfabétă, pl. semianalfabéte

semianalfabetele
SEMIANALFABÉT, -Ă, semianalfabeți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care abia știe să scrie și să citească. [Pr.: -mi-a-] – Semi- + analfabet.

DOOM

*semianalfabét (-mi-a-) adj. m., s. m., pl. semianalfabéți; adj. f., s. f. semianalfabétă, pl. semianalfabéte

semianalfabetelor
SEMIANALFABÉT, -Ă, semianalfabeți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care abia știe să scrie și să citească. [Pr.: -mi-a-] – Semi- + analfabet.

DOOM

*semianalfabét (-mi-a-) adj. m., s. m., pl. semianalfabéți; adj. f., s. f. semianalfabétă, pl. semianalfabéte

semianalfabetul
SEMIANALFABÉT, -Ă, semianalfabeți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care abia știe să scrie și să citească. [Pr.: -mi-a-] – Semi- + analfabet.

DOOM

*semianalfabét (-mi-a-) adj. m., s. m., pl. semianalfabéți; adj. f., s. f. semianalfabétă, pl. semianalfabéte

semianalfabetul
SEMIANALFABÉT, -Ă, semianalfabeți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care abia știe să scrie și să citească. [Pr.: -mi-a-] – Semi- + analfabet.

DOOM

*semianalfabét (-mi-a-) adj. m., s. m., pl. semianalfabéți; adj. f., s. f. semianalfabétă, pl. semianalfabéte

semianalfabetului
SEMIANALFABÉT, -Ă, semianalfabeți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care abia știe să scrie și să citească. [Pr.: -mi-a-] – Semi- + analfabet.

DOOM

*semianalfabét (-mi-a-) adj. m., s. m., pl. semianalfabéți; adj. f., s. f. semianalfabétă, pl. semianalfabéte

semianalfabetului
SEMIANALFABÉT, -Ă, semianalfabeți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care abia știe să scrie și să citească. [Pr.: -mi-a-] – Semi- + analfabet.

DOOM

*semianalfabét (-mi-a-) adj. m., s. m., pl. semianalfabéți; adj. f., s. f. semianalfabétă, pl. semianalfabéte

semianalfabeți
SEMIANALFABÉT, -Ă, semianalfabeți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care abia știe să scrie și să citească. [Pr.: -mi-a-] – Semi- + analfabet.

DOOM

*semianalfabét (-mi-a-) adj. m., s. m., pl. semianalfabéți; adj. f., s. f. semianalfabétă, pl. semianalfabéte

semianalfabeți
SEMIANALFABÉT, -Ă, semianalfabeți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care abia știe să scrie și să citească. [Pr.: -mi-a-] – Semi- + analfabet.

DOOM

*semianalfabét (-mi-a-) adj. m., s. m., pl. semianalfabéți; adj. f., s. f. semianalfabétă, pl. semianalfabéte

semianalfabeții
SEMIANALFABÉT, -Ă, semianalfabeți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care abia știe să scrie și să citească. [Pr.: -mi-a-] – Semi- + analfabet.

DOOM

*semianalfabét (-mi-a-) adj. m., s. m., pl. semianalfabéți; adj. f., s. f. semianalfabétă, pl. semianalfabéte

semianalfabeții
SEMIANALFABÉT, -Ă, semianalfabeți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care abia știe să scrie și să citească. [Pr.: -mi-a-] – Semi- + analfabet.

DOOM

*semianalfabét (-mi-a-) adj. m., s. m., pl. semianalfabéți; adj. f., s. f. semianalfabétă, pl. semianalfabéte

semianalfabeților
SEMIANALFABÉT, -Ă, semianalfabeți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care abia știe să scrie și să citească. [Pr.: -mi-a-] – Semi- + analfabet.

DOOM

*semianalfabét (-mi-a-) adj. m., s. m., pl. semianalfabéți; adj. f., s. f. semianalfabétă, pl. semianalfabéte

semianalfabeților
SEMIANALFABÉT, -Ă, semianalfabeți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care abia știe să scrie și să citească. [Pr.: -mi-a-] – Semi- + analfabet.

DOOM

*semianalfabét (-mi-a-) adj. m., s. m., pl. semianalfabéți; adj. f., s. f. semianalfabétă, pl. semianalfabéte

semianarhist
SEMIANARHÍST, -Ă, semianarhiști, -ste, adj. Care are, în parte, caracteristicile anarhismului. [Pr.: -mi-a-] – Semi- + anarhist.

DOOM

semianarhíst (-mi-a-) adj. m., pl. semianarhíști; f. semianarhístă, pl. semianarhíste

semianarhista
SEMIANARHÍST, -Ă, semianarhiști, -ste, adj. Care are, în parte, caracteristicile anarhismului. [Pr.: -mi-a-] – Semi- + anarhist.

DOOM

semianarhíst (-mi-a-) adj. m., pl. semianarhíști; f. semianarhístă, pl. semianarhíste

semianarhiste
SEMIANARHÍST, -Ă, semianarhiști, -ste, adj. Care are, în parte, caracteristicile anarhismului. [Pr.: -mi-a-] – Semi- + anarhist.

DOOM

semianarhíst (-mi-a-) adj. m., pl. semianarhíști; f. semianarhístă, pl. semianarhíste

semianarhistei
SEMIANARHÍST, -Ă, semianarhiști, -ste, adj. Care are, în parte, caracteristicile anarhismului. [Pr.: -mi-a-] – Semi- + anarhist.

DOOM

semianarhíst (-mi-a-) adj. m., pl. semianarhíști; f. semianarhístă, pl. semianarhíste

semianarhistele
SEMIANARHÍST, -Ă, semianarhiști, -ste, adj. Care are, în parte, caracteristicile anarhismului. [Pr.: -mi-a-] – Semi- + anarhist.

DOOM

semianarhíst (-mi-a-) adj. m., pl. semianarhíști; f. semianarhístă, pl. semianarhíste

semianarhistelor
SEMIANARHÍST, -Ă, semianarhiști, -ste, adj. Care are, în parte, caracteristicile anarhismului. [Pr.: -mi-a-] – Semi- + anarhist.

DOOM

semianarhíst (-mi-a-) adj. m., pl. semianarhíști; f. semianarhístă, pl. semianarhíste

semianarhistul
SEMIANARHÍST, -Ă, semianarhiști, -ste, adj. Care are, în parte, caracteristicile anarhismului. [Pr.: -mi-a-] – Semi- + anarhist.

DOOM

semianarhíst (-mi-a-) adj. m., pl. semianarhíști; f. semianarhístă, pl. semianarhíste

semianarhistului
SEMIANARHÍST, -Ă, semianarhiști, -ste, adj. Care are, în parte, caracteristicile anarhismului. [Pr.: -mi-a-] – Semi- + anarhist.

DOOM

semianarhíst (-mi-a-) adj. m., pl. semianarhíști; f. semianarhístă, pl. semianarhíste

semianarhiști
SEMIANARHÍST, -Ă, semianarhiști, -ste, adj. Care are, în parte, caracteristicile anarhismului. [Pr.: -mi-a-] – Semi- + anarhist.

DOOM

semianarhíst (-mi-a-) adj. m., pl. semianarhíști; f. semianarhístă, pl. semianarhíste

semianarhiștii
SEMIANARHÍST, -Ă, semianarhiști, -ste, adj. Care are, în parte, caracteristicile anarhismului. [Pr.: -mi-a-] – Semi- + anarhist.

DOOM

semianarhíst (-mi-a-) adj. m., pl. semianarhíști; f. semianarhístă, pl. semianarhíste

semianarhiștilor
SEMIANARHÍST, -Ă, semianarhiști, -ste, adj. Care are, în parte, caracteristicile anarhismului. [Pr.: -mi-a-] – Semi- + anarhist.

DOOM

semianarhíst (-mi-a-) adj. m., pl. semianarhíști; f. semianarhístă, pl. semianarhíste

semiarbust
SEMIARBÚST, semiarbuști, s. m. Plantă cu partea de jos lemnoasă, iar cu cea superioară ierboasă. [Pr.: -mi-ar-] – Semi- + arbust.

DOOM

semiarbúst (-mi-ar-) s. m., pl. semiarbúști

semiarbustul
SEMIARBÚST, semiarbuști, s. m. Plantă cu partea de jos lemnoasă, iar cu cea superioară ierboasă. [Pr.: -mi-ar-] – Semi- + arbust.

DOOM

semiarbúst (-mi-ar-) s. m., pl. semiarbúști

semiarbustului
SEMIARBÚST, semiarbuști, s. m. Plantă cu partea de jos lemnoasă, iar cu cea superioară ierboasă. [Pr.: -mi-ar-] – Semi- + arbust.

DOOM

semiarbúst (-mi-ar-) s. m., pl. semiarbúști

semiarbuști
SEMIARBÚST, semiarbuști, s. m. Plantă cu partea de jos lemnoasă, iar cu cea superioară ierboasă. [Pr.: -mi-ar-] – Semi- + arbust.

DOOM

semiarbúst (-mi-ar-) s. m., pl. semiarbúști

semiarbuștii
SEMIARBÚST, semiarbuști, s. m. Plantă cu partea de jos lemnoasă, iar cu cea superioară ierboasă. [Pr.: -mi-ar-] – Semi- + arbust.

DOOM

semiarbúst (-mi-ar-) s. m., pl. semiarbúști

semiarbuștilor
SEMIARBÚST, semiarbuști, s. m. Plantă cu partea de jos lemnoasă, iar cu cea superioară ierboasă. [Pr.: -mi-ar-] – Semi- + arbust.

DOOM

semiarbúst (-mi-ar-) s. m., pl. semiarbúști

semiarhaic
SEMIARHÁIC, -Ă, semiarhaici, -ce, adj. Care are caractere, în parte, arhaice. [Pr.: -mi-ar-] – Semi- + arhaic.

semiarhaica
SEMIARHÁIC, -Ă, semiarhaici, -ce, adj. Care are caractere, în parte, arhaice. [Pr.: -mi-ar-] – Semi- + arhaic.

semiarhaice
SEMIARHÁIC, -Ă, semiarhaici, -ce, adj. Care are caractere, în parte, arhaice. [Pr.: -mi-ar-] – Semi- + arhaic.

semiarhaicei
SEMIARHÁIC, -Ă, semiarhaici, -ce, adj. Care are caractere, în parte, arhaice. [Pr.: -mi-ar-] – Semi- + arhaic.

semiarhaicele
SEMIARHÁIC, -Ă, semiarhaici, -ce, adj. Care are caractere, în parte, arhaice. [Pr.: -mi-ar-] – Semi- + arhaic.

semiarhaicelor
SEMIARHÁIC, -Ă, semiarhaici, -ce, adj. Care are caractere, în parte, arhaice. [Pr.: -mi-ar-] – Semi- + arhaic.

semiarhaici
SEMIARHÁIC, -Ă, semiarhaici, -ce, adj. Care are caractere, în parte, arhaice. [Pr.: -mi-ar-] – Semi- + arhaic.

semiarhaicii
SEMIARHÁIC, -Ă, semiarhaici, -ce, adj. Care are caractere, în parte, arhaice. [Pr.: -mi-ar-] – Semi- + arhaic.

semiarhaicilor
SEMIARHÁIC, -Ă, semiarhaici, -ce, adj. Care are caractere, în parte, arhaice. [Pr.: -mi-ar-] – Semi- + arhaic.

semiarhaicul
SEMIARHÁIC, -Ă, semiarhaici, -ce, adj. Care are caractere, în parte, arhaice. [Pr.: -mi-ar-] – Semi- + arhaic.

semiarhaicului
SEMIARHÁIC, -Ă, semiarhaici, -ce, adj. Care are caractere, în parte, arhaice. [Pr.: -mi-ar-] – Semi- + arhaic.

semiarid
SEMIARÍD, -Ă, semiarizi, -de, adj. (Despre ținuturi) Cu climat tropical uscat, beneficiind totuși de precipitații. [Pr.: -mi-a-] – Semi- + arid.

semiarida
SEMIARÍD, -Ă, semiarizi, -de, adj. (Despre ținuturi) Cu climat tropical uscat, beneficiind totuși de precipitații. [Pr.: -mi-a-] – Semi- + arid.

semiaride
SEMIARÍD, -Ă, semiarizi, -de, adj. (Despre ținuturi) Cu climat tropical uscat, beneficiind totuși de precipitații. [Pr.: -mi-a-] – Semi- + arid.

semiaridei
SEMIARÍD, -Ă, semiarizi, -de, adj. (Despre ținuturi) Cu climat tropical uscat, beneficiind totuși de precipitații. [Pr.: -mi-a-] – Semi- + arid.

semiaridele
SEMIARÍD, -Ă, semiarizi, -de, adj. (Despre ținuturi) Cu climat tropical uscat, beneficiind totuși de precipitații. [Pr.: -mi-a-] – Semi- + arid.

semiaridelor
SEMIARÍD, -Ă, semiarizi, -de, adj. (Despre ținuturi) Cu climat tropical uscat, beneficiind totuși de precipitații. [Pr.: -mi-a-] – Semi- + arid.

semiaridul
SEMIARÍD, -Ă, semiarizi, -de, adj. (Despre ținuturi) Cu climat tropical uscat, beneficiind totuși de precipitații. [Pr.: -mi-a-] – Semi- + arid.

semiaridului
SEMIARÍD, -Ă, semiarizi, -de, adj. (Despre ținuturi) Cu climat tropical uscat, beneficiind totuși de precipitații. [Pr.: -mi-a-] – Semi- + arid.

semiarizi
SEMIARÍD, -Ă, semiarizi, -de, adj. (Despre ținuturi) Cu climat tropical uscat, beneficiind totuși de precipitații. [Pr.: -mi-a-] – Semi- + arid.

semiarizii
SEMIARÍD, -Ă, semiarizi, -de, adj. (Despre ținuturi) Cu climat tropical uscat, beneficiind totuși de precipitații. [Pr.: -mi-a-] – Semi- + arid.

semiarizilor
SEMIARÍD, -Ă, semiarizi, -de, adj. (Despre ținuturi) Cu climat tropical uscat, beneficiind totuși de precipitații. [Pr.: -mi-a-] – Semi- + arid.

semiarticulația
SEMIARTICULÁȚIE, semiarticulații, s. f. Articulație între două piese care permite o deplasare relativă a acestora în lungul unei axe. [Pr.: -mi-ar-] – Semi- + articulație.

DOOM

semiarticuláție (-mi-ar-, -ți-e) s. f., art. semiarticuláția (-ți-a), g.-d. art. semiarticuláției; pl. semiarticuláții, art. semiarticuláțiile (-ti-i-)

semiarticulație
SEMIARTICULÁȚIE, semiarticulații, s. f. Articulație între două piese care permite o deplasare relativă a acestora în lungul unei axe. [Pr.: -mi-ar-] – Semi- + articulație.

DOOM

semiarticuláție (-mi-ar-, -ți-e) s. f., art. semiarticuláția (-ți-a), g.-d. art. semiarticuláției; pl. semiarticuláții, art. semiarticuláțiile (-ti-i-)

semiarticulației
SEMIARTICULÁȚIE, semiarticulații, s. f. Articulație între două piese care permite o deplasare relativă a acestora în lungul unei axe. [Pr.: -mi-ar-] – Semi- + articulație.

DOOM

semiarticuláție (-mi-ar-, -ți-e) s. f., art. semiarticuláția (-ți-a), g.-d. art. semiarticuláției; pl. semiarticuláții, art. semiarticuláțiile (-ti-i-)

semiarticulații
SEMIARTICULÁȚIE, semiarticulații, s. f. Articulație între două piese care permite o deplasare relativă a acestora în lungul unei axe. [Pr.: -mi-ar-] – Semi- + articulație.

DOOM

semiarticuláție (-mi-ar-, -ți-e) s. f., art. semiarticuláția (-ți-a), g.-d. art. semiarticuláției; pl. semiarticuláții, art. semiarticuláțiile (-ti-i-)

semiarticulațiile
SEMIARTICULÁȚIE, semiarticulații, s. f. Articulație între două piese care permite o deplasare relativă a acestora în lungul unei axe. [Pr.: -mi-ar-] – Semi- + articulație.

DOOM

semiarticuláție (-mi-ar-, -ți-e) s. f., art. semiarticuláția (-ți-a), g.-d. art. semiarticuláției; pl. semiarticuláții, art. semiarticuláțiile (-ti-i-)

semiarticulațiilor
SEMIARTICULÁȚIE, semiarticulații, s. f. Articulație între două piese care permite o deplasare relativă a acestora în lungul unei axe. [Pr.: -mi-ar-] – Semi- + articulație.

DOOM

semiarticuláție (-mi-ar-, -ți-e) s. f., art. semiarticuláția (-ți-a), g.-d. art. semiarticuláției; pl. semiarticuláții, art. semiarticuláțiile (-ti-i-)

semiartizanat
SEMIARTIZANÁT, semiartizanate, s. n. Sistem de muncă industrială bazat în proporție de cincizeci la sută pe meseriași. [Pr. -mi-ar-] – Semi- + artizanat.

DOOM

semiartizanát (-mi-ar-) s. n., pl. semiartizanáte

semiartizanate
SEMIARTIZANÁT, semiartizanate, s. n. Sistem de muncă industrială bazat în proporție de cincizeci la sută pe meseriași. [Pr. -mi-ar-] – Semi- + artizanat.

DOOM

semiartizanát (-mi-ar-) s. n., pl. semiartizanáte

semiartizanatele
SEMIARTIZANÁT, semiartizanate, s. n. Sistem de muncă industrială bazat în proporție de cincizeci la sută pe meseriași. [Pr. -mi-ar-] – Semi- + artizanat.

DOOM

semiartizanát (-mi-ar-) s. n., pl. semiartizanáte

semiartizanatelor
SEMIARTIZANÁT, semiartizanate, s. n. Sistem de muncă industrială bazat în proporție de cincizeci la sută pe meseriași. [Pr. -mi-ar-] – Semi- + artizanat.

DOOM

semiartizanát (-mi-ar-) s. n., pl. semiartizanáte

semiartizanatul
SEMIARTIZANÁT, semiartizanate, s. n. Sistem de muncă industrială bazat în proporție de cincizeci la sută pe meseriași. [Pr. -mi-ar-] – Semi- + artizanat.

DOOM

semiartizanát (-mi-ar-) s. n., pl. semiartizanáte

semiartizanatului
SEMIARTIZANÁT, semiartizanate, s. n. Sistem de muncă industrială bazat în proporție de cincizeci la sută pe meseriași. [Pr. -mi-ar-] – Semi- + artizanat.

DOOM

semiartizanát (-mi-ar-) s. n., pl. semiartizanáte

semiautomat
SEMIAUTOMÁT, -Ă, semiautomați, -te, adj. (Despre sisteme tehnice) Care efectuează automat numai unele dintre mișcările pe care este capabil să le execute, celelalte fiind dirijate prin intervenții din exterior; automatizat numai în parte. [Pr.: -mi-a-u-] – Semi- + automat.

DOOM

semiautomát (-mi-a-u-) adj. m., pl. semiautomáți; f. semiautomátă, pl. semiautomáte

semiautomata
SEMIAUTOMÁT, -Ă, semiautomați, -te, adj. (Despre sisteme tehnice) Care efectuează automat numai unele dintre mișcările pe care este capabil să le execute, celelalte fiind dirijate prin intervenții din exterior; automatizat numai în parte. [Pr.: -mi-a-u-] – Semi- + automat.

DOOM

semiautomát (-mi-a-u-) adj. m., pl. semiautomáți; f. semiautomátă, pl. semiautomáte

semiautomate
SEMIAUTOMÁT, -Ă, semiautomați, -te, adj. (Despre sisteme tehnice) Care efectuează automat numai unele dintre mișcările pe care este capabil să le execute, celelalte fiind dirijate prin intervenții din exterior; automatizat numai în parte. [Pr.: -mi-a-u-] – Semi- + automat.

DOOM

semiautomát (-mi-a-u-) adj. m., pl. semiautomáți; f. semiautomátă, pl. semiautomáte

semiautomatei
SEMIAUTOMÁT, -Ă, semiautomați, -te, adj. (Despre sisteme tehnice) Care efectuează automat numai unele dintre mișcările pe care este capabil să le execute, celelalte fiind dirijate prin intervenții din exterior; automatizat numai în parte. [Pr.: -mi-a-u-] – Semi- + automat.

DOOM

semiautomát (-mi-a-u-) adj. m., pl. semiautomáți; f. semiautomátă, pl. semiautomáte

semiautomatele
SEMIAUTOMÁT, -Ă, semiautomați, -te, adj. (Despre sisteme tehnice) Care efectuează automat numai unele dintre mișcările pe care este capabil să le execute, celelalte fiind dirijate prin intervenții din exterior; automatizat numai în parte. [Pr.: -mi-a-u-] – Semi- + automat.

DOOM

semiautomát (-mi-a-u-) adj. m., pl. semiautomáți; f. semiautomátă, pl. semiautomáte

semiautomatelor
SEMIAUTOMÁT, -Ă, semiautomați, -te, adj. (Despre sisteme tehnice) Care efectuează automat numai unele dintre mișcările pe care este capabil să le execute, celelalte fiind dirijate prin intervenții din exterior; automatizat numai în parte. [Pr.: -mi-a-u-] – Semi- + automat.

DOOM

semiautomát (-mi-a-u-) adj. m., pl. semiautomáți; f. semiautomátă, pl. semiautomáte

semiautomatic
SEMIAUTOMÁTIC, -Ă, semiautomatici, -ce, adj. (Rar) Semiautomat. [Pr.: -mi-a-u-] – Din fr. semi-automatique.

DOOM

semiautomátic (rar) (-mi-a-u-) adj. m., pl. semiautomátici; f. semiautomátică, pl. semiautomátice

semiautomatica
SEMIAUTOMÁTIC, -Ă, semiautomatici, -ce, adj. (Rar) Semiautomat. [Pr.: -mi-a-u-] – Din fr. semi-automatique.

DOOM

semiautomátic (rar) (-mi-a-u-) adj. m., pl. semiautomátici; f. semiautomátică, pl. semiautomátice

semiautomatice
SEMIAUTOMÁTIC, -Ă, semiautomatici, -ce, adj. (Rar) Semiautomat. [Pr.: -mi-a-u-] – Din fr. semi-automatique.

DOOM

semiautomátic (rar) (-mi-a-u-) adj. m., pl. semiautomátici; f. semiautomátică, pl. semiautomátice

semiautomaticei
SEMIAUTOMÁTIC, -Ă, semiautomatici, -ce, adj. (Rar) Semiautomat. [Pr.: -mi-a-u-] – Din fr. semi-automatique.

DOOM

semiautomátic (rar) (-mi-a-u-) adj. m., pl. semiautomátici; f. semiautomátică, pl. semiautomátice

semiautomaticele
SEMIAUTOMÁTIC, -Ă, semiautomatici, -ce, adj. (Rar) Semiautomat. [Pr.: -mi-a-u-] – Din fr. semi-automatique.

DOOM

semiautomátic (rar) (-mi-a-u-) adj. m., pl. semiautomátici; f. semiautomátică, pl. semiautomátice

semiautomaticelor
SEMIAUTOMÁTIC, -Ă, semiautomatici, -ce, adj. (Rar) Semiautomat. [Pr.: -mi-a-u-] – Din fr. semi-automatique.

DOOM

semiautomátic (rar) (-mi-a-u-) adj. m., pl. semiautomátici; f. semiautomátică, pl. semiautomátice

semiautomatici
SEMIAUTOMÁTIC, -Ă, semiautomatici, -ce, adj. (Rar) Semiautomat. [Pr.: -mi-a-u-] – Din fr. semi-automatique.

DOOM

semiautomátic (rar) (-mi-a-u-) adj. m., pl. semiautomátici; f. semiautomátică, pl. semiautomátice

semiautomaticii
SEMIAUTOMÁTIC, -Ă, semiautomatici, -ce, adj. (Rar) Semiautomat. [Pr.: -mi-a-u-] – Din fr. semi-automatique.

DOOM

semiautomátic (rar) (-mi-a-u-) adj. m., pl. semiautomátici; f. semiautomátică, pl. semiautomátice

semiautomaticilor
SEMIAUTOMÁTIC, -Ă, semiautomatici, -ce, adj. (Rar) Semiautomat. [Pr.: -mi-a-u-] – Din fr. semi-automatique.

DOOM

semiautomátic (rar) (-mi-a-u-) adj. m., pl. semiautomátici; f. semiautomátică, pl. semiautomátice

semiautomaticul
SEMIAUTOMÁTIC, -Ă, semiautomatici, -ce, adj. (Rar) Semiautomat. [Pr.: -mi-a-u-] – Din fr. semi-automatique.

DOOM

semiautomátic (rar) (-mi-a-u-) adj. m., pl. semiautomátici; f. semiautomátică, pl. semiautomátice

semiautomaticului
SEMIAUTOMÁTIC, -Ă, semiautomatici, -ce, adj. (Rar) Semiautomat. [Pr.: -mi-a-u-] – Din fr. semi-automatique.

DOOM

semiautomátic (rar) (-mi-a-u-) adj. m., pl. semiautomátici; f. semiautomátică, pl. semiautomátice

semiautomatul
SEMIAUTOMÁT, -Ă, semiautomați, -te, adj. (Despre sisteme tehnice) Care efectuează automat numai unele dintre mișcările pe care este capabil să le execute, celelalte fiind dirijate prin intervenții din exterior; automatizat numai în parte. [Pr.: -mi-a-u-] – Semi- + automat.

DOOM

semiautomát (-mi-a-u-) adj. m., pl. semiautomáți; f. semiautomátă, pl. semiautomáte

semiautomatului
SEMIAUTOMÁT, -Ă, semiautomați, -te, adj. (Despre sisteme tehnice) Care efectuează automat numai unele dintre mișcările pe care este capabil să le execute, celelalte fiind dirijate prin intervenții din exterior; automatizat numai în parte. [Pr.: -mi-a-u-] – Semi- + automat.

DOOM

semiautomát (-mi-a-u-) adj. m., pl. semiautomáți; f. semiautomátă, pl. semiautomáte

semiautomați
SEMIAUTOMÁT, -Ă, semiautomați, -te, adj. (Despre sisteme tehnice) Care efectuează automat numai unele dintre mișcările pe care este capabil să le execute, celelalte fiind dirijate prin intervenții din exterior; automatizat numai în parte. [Pr.: -mi-a-u-] – Semi- + automat.

DOOM

semiautomát (-mi-a-u-) adj. m., pl. semiautomáți; f. semiautomátă, pl. semiautomáte

semiautomații
SEMIAUTOMÁT, -Ă, semiautomați, -te, adj. (Despre sisteme tehnice) Care efectuează automat numai unele dintre mișcările pe care este capabil să le execute, celelalte fiind dirijate prin intervenții din exterior; automatizat numai în parte. [Pr.: -mi-a-u-] – Semi- + automat.

DOOM

semiautomát (-mi-a-u-) adj. m., pl. semiautomáți; f. semiautomátă, pl. semiautomáte

semiautomaților
SEMIAUTOMÁT, -Ă, semiautomați, -te, adj. (Despre sisteme tehnice) Care efectuează automat numai unele dintre mișcările pe care este capabil să le execute, celelalte fiind dirijate prin intervenții din exterior; automatizat numai în parte. [Pr.: -mi-a-u-] – Semi- + automat.

DOOM

semiautomát (-mi-a-u-) adj. m., pl. semiautomáți; f. semiautomátă, pl. semiautomáte

semiauxiliar
SEMIAUXILIÁR, semiauxiliare, adj. (În sintagma) Verb semiauxiliar (și substantivat, n.) = verb având rol sintactic asemănător cu al auxiliarelor propriu-zise, dar care dă acțiunii verbului „ajutat” o nuanță modală, care izvorăște din înțelesul său lexical. [Pr.: -mi-a-u-xi-li-ar] – Din fr. semi-auxiliaire.

DOOM

semiauxiliár² (-mi-a-u-, -li-ar) [x pron. gz] s. n., pl. semiauxiliáre

semiauxiliare
SEMIAUXILIÁR, semiauxiliare, adj. (În sintagma) Verb semiauxiliar (și substantivat, n.) = verb având rol sintactic asemănător cu al auxiliarelor propriu-zise, dar care dă acțiunii verbului „ajutat” o nuanță modală, care izvorăște din înțelesul său lexical. [Pr.: -mi-a-u-xi-li-ar] – Din fr. semi-auxiliaire.

DOOM

semiauxiliár² (-mi-a-u-, -li-ar) [x pron. gz] s. n., pl. semiauxiliáre

semiauxiliarele
SEMIAUXILIÁR, semiauxiliare, adj. (În sintagma) Verb semiauxiliar (și substantivat, n.) = verb având rol sintactic asemănător cu al auxiliarelor propriu-zise, dar care dă acțiunii verbului „ajutat” o nuanță modală, care izvorăște din înțelesul său lexical. [Pr.: -mi-a-u-xi-li-ar] – Din fr. semi-auxiliaire.

DOOM

semiauxiliár² (-mi-a-u-, -li-ar) [x pron. gz] s. n., pl. semiauxiliáre

semiauxiliarelor
SEMIAUXILIÁR, semiauxiliare, adj. (În sintagma) Verb semiauxiliar (și substantivat, n.) = verb având rol sintactic asemănător cu al auxiliarelor propriu-zise, dar care dă acțiunii verbului „ajutat” o nuanță modală, care izvorăște din înțelesul său lexical. [Pr.: -mi-a-u-xi-li-ar] – Din fr. semi-auxiliaire.

DOOM

semiauxiliár² (-mi-a-u-, -li-ar) [x pron. gz] s. n., pl. semiauxiliáre

semiauxiliarul
SEMIAUXILIÁR, semiauxiliare, adj. (În sintagma) Verb semiauxiliar (și substantivat, n.) = verb având rol sintactic asemănător cu al auxiliarelor propriu-zise, dar care dă acțiunii verbului „ajutat” o nuanță modală, care izvorăște din înțelesul său lexical. [Pr.: -mi-a-u-xi-li-ar] – Din fr. semi-auxiliaire.

DOOM

semiauxiliár² (-mi-a-u-, -li-ar) [x pron. gz] s. n., pl. semiauxiliáre

semiauxiliarului
SEMIAUXILIÁR, semiauxiliare, adj. (În sintagma) Verb semiauxiliar (și substantivat, n.) = verb având rol sintactic asemănător cu al auxiliarelor propriu-zise, dar care dă acțiunii verbului „ajutat” o nuanță modală, care izvorăște din înțelesul său lexical. [Pr.: -mi-a-u-xi-li-ar] – Din fr. semi-auxiliaire.

DOOM

semiauxiliár² (-mi-a-u-, -li-ar) [x pron. gz] s. n., pl. semiauxiliáre

semiaxa
SEMIÁXĂ, semiaxe, s. f. 1. Porțiune dintr-o dreaptă mărginită de un punct și formată din toate punctele dreptei care se află într-o parte sau în cealaltă în raport cu originea. 2. Jumătate din lungimea axei unei curbe plane închise sau a unui corp de revoluție generat de o curbă plană închisă, cuprinsă în interiorul curbei sau al corpului respectiv. Semiaxa sferei. [Pr.: -mi-a-] – Semi- + axă.

DOOM

semiáxă (-mi-a-) s. f., g.-d. art. semiáxei; pl. semiáxe

semiaxe
SEMIÁXĂ, semiaxe, s. f. 1. Porțiune dintr-o dreaptă mărginită de un punct și formată din toate punctele dreptei care se află într-o parte sau în cealaltă în raport cu originea. 2. Jumătate din lungimea axei unei curbe plane închise sau a unui corp de revoluție generat de o curbă plană închisă, cuprinsă în interiorul curbei sau al corpului respectiv. Semiaxa sferei. [Pr.: -mi-a-] – Semi- + axă.

DOOM

semiáxă (-mi-a-) s. f., g.-d. art. semiáxei; pl. semiáxe

semiaxei
SEMIÁXĂ, semiaxe, s. f. 1. Porțiune dintr-o dreaptă mărginită de un punct și formată din toate punctele dreptei care se află într-o parte sau în cealaltă în raport cu originea. 2. Jumătate din lungimea axei unei curbe plane închise sau a unui corp de revoluție generat de o curbă plană închisă, cuprinsă în interiorul curbei sau al corpului respectiv. Semiaxa sferei. [Pr.: -mi-a-] – Semi- + axă.

DOOM

semiáxă (-mi-a-) s. f., g.-d. art. semiáxei; pl. semiáxe

semiaxele
SEMIÁXĂ, semiaxe, s. f. 1. Porțiune dintr-o dreaptă mărginită de un punct și formată din toate punctele dreptei care se află într-o parte sau în cealaltă în raport cu originea. 2. Jumătate din lungimea axei unei curbe plane închise sau a unui corp de revoluție generat de o curbă plană închisă, cuprinsă în interiorul curbei sau al corpului respectiv. Semiaxa sferei. [Pr.: -mi-a-] – Semi- + axă.

DOOM

semiáxă (-mi-a-) s. f., g.-d. art. semiáxei; pl. semiáxe

semiaxelor
SEMIÁXĂ, semiaxe, s. f. 1. Porțiune dintr-o dreaptă mărginită de un punct și formată din toate punctele dreptei care se află într-o parte sau în cealaltă în raport cu originea. 2. Jumătate din lungimea axei unei curbe plane închise sau a unui corp de revoluție generat de o curbă plană închisă, cuprinsă în interiorul curbei sau al corpului respectiv. Semiaxa sferei. [Pr.: -mi-a-] – Semi- + axă.

DOOM

semiáxă (-mi-a-) s. f., g.-d. art. semiáxei; pl. semiáxe

semibariera
SEMIBARIÉRĂ, semibariere, s. f. Barieră care închide numai jumătate din lățimea unei căi de acces peste calea ferată. [Pr.: -ri-e-] – Semi- + barieră.

semibariere
SEMIBARIÉRĂ, semibariere, s. f. Barieră care închide numai jumătate din lățimea unei căi de acces peste calea ferată. [Pr.: -ri-e-] – Semi- + barieră.

semibarierei
SEMIBARIÉRĂ, semibariere, s. f. Barieră care închide numai jumătate din lățimea unei căi de acces peste calea ferată. [Pr.: -ri-e-] – Semi- + barieră.

semibarierele
SEMIBARIÉRĂ, semibariere, s. f. Barieră care închide numai jumătate din lățimea unei căi de acces peste calea ferată. [Pr.: -ri-e-] – Semi- + barieră.

semibarierelor
SEMIBARIÉRĂ, semibariere, s. f. Barieră care închide numai jumătate din lățimea unei căi de acces peste calea ferată. [Pr.: -ri-e-] – Semi- + barieră.

semibuclă
SEMIBÚCLĂ s.f. Jumătate de buclă. [< semi- + buclă].

semibursier
SEMIBURSIÉR, -Ă, semibursieri, -e, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care primește doar o parte din cuantumul unei burse integrale. [Pr.: -si-er] – Semi- + bursier.

semic
SÉMIC, -Ă, semici, -ce, adj. (Lingv.) Care aparține semelor, privitor la seme, care ia în considerație semele. – Din fr. sémique.

semica
SÉMIC, -Ă, semici, -ce, adj. (Lingv.) Care aparține semelor, privitor la seme, care ia în considerație semele. – Din fr. sémique.

semicalc
SEMICÁLC, semicalcuri, s. n. (Lingv.) Cuvânt sau expresie în care o parte reprezintă un calc, iar cealaltă parte o formă deja existentă în limbă. – Semi- + calc.

semicalcul
SEMICÁLC, semicalcuri, s. n. (Lingv.) Cuvânt sau expresie în care o parte reprezintă un calc, iar cealaltă parte o formă deja existentă în limbă. – Semi- + calc.

semicalcului
SEMICÁLC, semicalcuri, s. n. (Lingv.) Cuvânt sau expresie în care o parte reprezintă un calc, iar cealaltă parte o formă deja existentă în limbă. – Semi- + calc.

semicalcuri
SEMICÁLC, semicalcuri, s. n. (Lingv.) Cuvânt sau expresie în care o parte reprezintă un calc, iar cealaltă parte o formă deja existentă în limbă. – Semi- + calc.

semicalcurile
SEMICÁLC, semicalcuri, s. n. (Lingv.) Cuvânt sau expresie în care o parte reprezintă un calc, iar cealaltă parte o formă deja existentă în limbă. – Semi- + calc.

semicalcurilor
SEMICÁLC, semicalcuri, s. n. (Lingv.) Cuvânt sau expresie în care o parte reprezintă un calc, iar cealaltă parte o formă deja existentă în limbă. – Semi- + calc.

semicalificat
SEMICALIFICÁT, -Ă adj. Care nu are o calificare suficientă. [< semi- + calificat].

semicalotă
SEMICALÓTĂ s.f. Boltă cu aspect de sfert de sferă. [< it. semicalotta].

semicamgarn
SEMICÁMGARN s.n. Țesătură, stofă asemănătoare camgarnului. [Et. incertă].

semicarbonizare
SEMICARBONIZÁRE, semicarbonizări, s. f. Proces de descompunere termică a cărbunilor la temperaturi de circa 500-600°C în absența aerului, prin care se obțin semicocs, gudron și gaze; semicocsificare. – Semi- + carbonizare.

DOOM

semicarbonizáre s. f., g.-d. art. semicarbonizắrii; pl. semicarbonizắri

semicarbonizarea
SEMICARBONIZÁRE, semicarbonizări, s. f. Proces de descompunere termică a cărbunilor la temperaturi de circa 500-600°C în absența aerului, prin care se obțin semicocs, gudron și gaze; semicocsificare. – Semi- + carbonizare.

DOOM

semicarbonizáre s. f., g.-d. art. semicarbonizắrii; pl. semicarbonizắri

semicarbonizări
SEMICARBONIZÁRE, semicarbonizări, s. f. Proces de descompunere termică a cărbunilor la temperaturi de circa 500-600°C în absența aerului, prin care se obțin semicocs, gudron și gaze; semicocsificare. – Semi- + carbonizare.

DOOM

semicarbonizáre s. f., g.-d. art. semicarbonizắrii; pl. semicarbonizắri

semicarbonizării
SEMICARBONIZÁRE, semicarbonizări, s. f. Proces de descompunere termică a cărbunilor la temperaturi de circa 500-600°C în absența aerului, prin care se obțin semicocs, gudron și gaze; semicocsificare. – Semi- + carbonizare.

DOOM

semicarbonizáre s. f., g.-d. art. semicarbonizắrii; pl. semicarbonizắri

semicarbonizările
SEMICARBONIZÁRE, semicarbonizări, s. f. Proces de descompunere termică a cărbunilor la temperaturi de circa 500-600°C în absența aerului, prin care se obțin semicocs, gudron și gaze; semicocsificare. – Semi- + carbonizare.

DOOM

semicarbonizáre s. f., g.-d. art. semicarbonizắrii; pl. semicarbonizắri

semicarbonizărilor
SEMICARBONIZÁRE, semicarbonizări, s. f. Proces de descompunere termică a cărbunilor la temperaturi de circa 500-600°C în absența aerului, prin care se obțin semicocs, gudron și gaze; semicocsificare. – Semi- + carbonizare.

DOOM

semicarbonizáre s. f., g.-d. art. semicarbonizắrii; pl. semicarbonizắri

semice
SÉMIC, -Ă, semici, -ce, adj. (Lingv.) Care aparține semelor, privitor la seme, care ia în considerație semele. – Din fr. sémique.

semicei
SÉMIC, -Ă, semici, -ce, adj. (Lingv.) Care aparține semelor, privitor la seme, care ia în considerație semele. – Din fr. sémique.

semicele
SÉMIC, -Ă, semici, -ce, adj. (Lingv.) Care aparține semelor, privitor la seme, care ia în considerație semele. – Din fr. sémique.

semicelor
SÉMIC, -Ă, semici, -ce, adj. (Lingv.) Care aparține semelor, privitor la seme, care ia în considerație semele. – Din fr. sémique.

semicentenar
SEMICENTENÁR, semicentenare, s. n. Jumătatea unui centenar, împlinirea a cincizeci de ani de la producerea unui eveniment; celebrarea acestui eveniment. – Semi- + centenar.

DOOM

semicentenár s. n., pl. semicentenáre

semicentenare
SEMICENTENÁR, semicentenare, s. n. Jumătatea unui centenar, împlinirea a cincizeci de ani de la producerea unui eveniment; celebrarea acestui eveniment. – Semi- + centenar.

DOOM

semicentenár s. n., pl. semicentenáre

semicentenarele
SEMICENTENÁR, semicentenare, s. n. Jumătatea unui centenar, împlinirea a cincizeci de ani de la producerea unui eveniment; celebrarea acestui eveniment. – Semi- + centenar.

DOOM

semicentenár s. n., pl. semicentenáre

semicentenarelor
SEMICENTENÁR, semicentenare, s. n. Jumătatea unui centenar, împlinirea a cincizeci de ani de la producerea unui eveniment; celebrarea acestui eveniment. – Semi- + centenar.

DOOM

semicentenár s. n., pl. semicentenáre

semicentenarul
SEMICENTENÁR, semicentenare, s. n. Jumătatea unui centenar, împlinirea a cincizeci de ani de la producerea unui eveniment; celebrarea acestui eveniment. – Semi- + centenar.

DOOM

semicentenár s. n., pl. semicentenáre

semicentenarului
SEMICENTENÁR, semicentenare, s. n. Jumătatea unui centenar, împlinirea a cincizeci de ani de la producerea unui eveniment; celebrarea acestui eveniment. – Semi- + centenar.

DOOM

semicentenár s. n., pl. semicentenáre

semicentral
SEMICENTRÁL, -Ă, semicentrali, -e, adj. Care este situat în apropierea centrului unei localități. – Semi- + central.

DOOM

*semicentrál adj. m., pl. semicentráli; f. semicentrálă, pl. semicentrále

semicentrala
SEMICENTRÁL, -Ă, semicentrali, -e, adj. Care este situat în apropierea centrului unei localități. – Semi- + central.

DOOM

*semicentrál adj. m., pl. semicentráli; f. semicentrálă, pl. semicentrále

semicentrale
SEMICENTRÁL, -Ă, semicentrali, -e, adj. Care este situat în apropierea centrului unei localități. – Semi- + central.

DOOM

*semicentrál adj. m., pl. semicentráli; f. semicentrálă, pl. semicentrále

semicentralei
SEMICENTRÁL, -Ă, semicentrali, -e, adj. Care este situat în apropierea centrului unei localități. – Semi- + central.

DOOM

*semicentrál adj. m., pl. semicentráli; f. semicentrálă, pl. semicentrále

semicentralele
SEMICENTRÁL, -Ă, semicentrali, -e, adj. Care este situat în apropierea centrului unei localități. – Semi- + central.

DOOM

*semicentrál adj. m., pl. semicentráli; f. semicentrálă, pl. semicentrále

semicentralelor
SEMICENTRÁL, -Ă, semicentrali, -e, adj. Care este situat în apropierea centrului unei localități. – Semi- + central.

DOOM

*semicentrál adj. m., pl. semicentráli; f. semicentrálă, pl. semicentrále

semicentrali
SEMICENTRÁL, -Ă, semicentrali, -e, adj. Care este situat în apropierea centrului unei localități. – Semi- + central.

DOOM

*semicentrál adj. m., pl. semicentráli; f. semicentrálă, pl. semicentrále

semicentralii
SEMICENTRÁL, -Ă, semicentrali, -e, adj. Care este situat în apropierea centrului unei localități. – Semi- + central.

DOOM

*semicentrál adj. m., pl. semicentráli; f. semicentrálă, pl. semicentrále

semicentralilor
SEMICENTRÁL, -Ă, semicentrali, -e, adj. Care este situat în apropierea centrului unei localități. – Semi- + central.

DOOM

*semicentrál adj. m., pl. semicentráli; f. semicentrálă, pl. semicentrále

semicentralul
SEMICENTRÁL, -Ă, semicentrali, -e, adj. Care este situat în apropierea centrului unei localități. – Semi- + central.

DOOM

*semicentrál adj. m., pl. semicentráli; f. semicentrálă, pl. semicentrále

semicentralului
SEMICENTRÁL, -Ă, semicentrali, -e, adj. Care este situat în apropierea centrului unei localități. – Semi- + central.

DOOM

*semicentrál adj. m., pl. semicentráli; f. semicentrálă, pl. semicentrále

semicerc
SEMICÉRC, semicercuri, s. n. 1. Segment de cerc a cărei coardă este un diametru; figură geometrică formată dintr-o jumătate de cerc. ♦ (Sport) Linie care trasează și limitează o suprafață semicirculară privilegiată de reguli speciale de joc (la baschet, handbal etc.). 2. Șir de ființe sau de lucruri așezate în formă de semicerc (1); linie, mișcare arcuită. ◊ Loc. adv. În semicerc = în formă de semicerc (1). – Semi- + cerc.

DOOM

semicérc s. n., pl. semicércuri

semicercul
SEMICÉRC, semicercuri, s. n. 1. Segment de cerc a cărei coardă este un diametru; figură geometrică formată dintr-o jumătate de cerc. ♦ (Sport) Linie care trasează și limitează o suprafață semicirculară privilegiată de reguli speciale de joc (la baschet, handbal etc.). 2. Șir de ființe sau de lucruri așezate în formă de semicerc (1); linie, mișcare arcuită. ◊ Loc. adv. În semicerc = în formă de semicerc (1). – Semi- + cerc.

DOOM

semicérc s. n., pl. semicércuri

semicercului
SEMICÉRC, semicercuri, s. n. 1. Segment de cerc a cărei coardă este un diametru; figură geometrică formată dintr-o jumătate de cerc. ♦ (Sport) Linie care trasează și limitează o suprafață semicirculară privilegiată de reguli speciale de joc (la baschet, handbal etc.). 2. Șir de ființe sau de lucruri așezate în formă de semicerc (1); linie, mișcare arcuită. ◊ Loc. adv. În semicerc = în formă de semicerc (1). – Semi- + cerc.

DOOM

semicérc s. n., pl. semicércuri

semicercuri
SEMICÉRC, semicercuri, s. n. 1. Segment de cerc a cărei coardă este un diametru; figură geometrică formată dintr-o jumătate de cerc. ♦ (Sport) Linie care trasează și limitează o suprafață semicirculară privilegiată de reguli speciale de joc (la baschet, handbal etc.). 2. Șir de ființe sau de lucruri așezate în formă de semicerc (1); linie, mișcare arcuită. ◊ Loc. adv. În semicerc = în formă de semicerc (1). – Semi- + cerc.

DOOM

semicérc s. n., pl. semicércuri

semicercurile
SEMICÉRC, semicercuri, s. n. 1. Segment de cerc a cărei coardă este un diametru; figură geometrică formată dintr-o jumătate de cerc. ♦ (Sport) Linie care trasează și limitează o suprafață semicirculară privilegiată de reguli speciale de joc (la baschet, handbal etc.). 2. Șir de ființe sau de lucruri așezate în formă de semicerc (1); linie, mișcare arcuită. ◊ Loc. adv. În semicerc = în formă de semicerc (1). – Semi- + cerc.

DOOM

semicérc s. n., pl. semicércuri

semicercurilor
SEMICÉRC, semicercuri, s. n. 1. Segment de cerc a cărei coardă este un diametru; figură geometrică formată dintr-o jumătate de cerc. ♦ (Sport) Linie care trasează și limitează o suprafață semicirculară privilegiată de reguli speciale de joc (la baschet, handbal etc.). 2. Șir de ființe sau de lucruri așezate în formă de semicerc (1); linie, mișcare arcuită. ◊ Loc. adv. În semicerc = în formă de semicerc (1). – Semi- + cerc.

DOOM

semicérc s. n., pl. semicércuri

semici
SÉMIC, -Ă, semici, -ce, adj. (Lingv.) Care aparține semelor, privitor la seme, care ia în considerație semele. – Din fr. sémique.

semiciclic
SEMICÍCLIC, -Ă adj. (Rar) Semicircular. [< semi- + ciclic].

semiciclica
SEMICÍCLIC, -Ă adj. (Rar) Semicircular. [< semi- + ciclic].

semiciclice
SEMICÍCLIC, -Ă adj. (Rar) Semicircular. [< semi- + ciclic].

semiciclicei
SEMICÍCLIC, -Ă adj. (Rar) Semicircular. [< semi- + ciclic].

semiciclicele
SEMICÍCLIC, -Ă adj. (Rar) Semicircular. [< semi- + ciclic].

semiciclicelor
SEMICÍCLIC, -Ă adj. (Rar) Semicircular. [< semi- + ciclic].

semiciclici
SEMICÍCLIC, -Ă adj. (Rar) Semicircular. [< semi- + ciclic].

semiciclicii
SEMICÍCLIC, -Ă adj. (Rar) Semicircular. [< semi- + ciclic].

semiciclicilor
SEMICÍCLIC, -Ă adj. (Rar) Semicircular. [< semi- + ciclic].

semiciclicul
SEMICÍCLIC, -Ă adj. (Rar) Semicircular. [< semi- + ciclic].

semiciclicului
SEMICÍCLIC, -Ă adj. (Rar) Semicircular. [< semi- + ciclic].

semicii
SÉMIC, -Ă, semici, -ce, adj. (Lingv.) Care aparține semelor, privitor la seme, care ia în considerație semele. – Din fr. sémique.

semicilindric
SEMICILÍNDRIC, -Ă, semicilindrici, -ce, adj. Care este în formă de semi- cilindru. – Semi- + cilindric (după fr. hèmicylindrique).

semicilindrica
SEMICILÍNDRIC, -Ă, semicilindrici, -ce, adj. Care este în formă de semi- cilindru. – Semi- + cilindric (după fr. hèmicylindrique).

semicilindrice
SEMICILÍNDRIC, -Ă, semicilindrici, -ce, adj. Care este în formă de semi- cilindru. – Semi- + cilindric (după fr. hèmicylindrique).

semicilindricei
SEMICILÍNDRIC, -Ă, semicilindrici, -ce, adj. Care este în formă de semi- cilindru. – Semi- + cilindric (după fr. hèmicylindrique).

semicilindricele
SEMICILÍNDRIC, -Ă, semicilindrici, -ce, adj. Care este în formă de semi- cilindru. – Semi- + cilindric (după fr. hèmicylindrique).

semicilindricelor
SEMICILÍNDRIC, -Ă, semicilindrici, -ce, adj. Care este în formă de semi- cilindru. – Semi- + cilindric (după fr. hèmicylindrique).

semicilindrici
SEMICILÍNDRIC, -Ă, semicilindrici, -ce, adj. Care este în formă de semi- cilindru. – Semi- + cilindric (după fr. hèmicylindrique).

semicilindricii
SEMICILÍNDRIC, -Ă, semicilindrici, -ce, adj. Care este în formă de semi- cilindru. – Semi- + cilindric (după fr. hèmicylindrique).

semicilindricilor
SEMICILÍNDRIC, -Ă, semicilindrici, -ce, adj. Care este în formă de semi- cilindru. – Semi- + cilindric (după fr. hèmicylindrique).

semicilindricul
SEMICILÍNDRIC, -Ă, semicilindrici, -ce, adj. Care este în formă de semi- cilindru. – Semi- + cilindric (după fr. hèmicylindrique).

semicilindricului
SEMICILÍNDRIC, -Ă, semicilindrici, -ce, adj. Care este în formă de semi- cilindru. – Semi- + cilindric (după fr. hèmicylindrique).

semicilindru
SEMICILÍNDRU, semicilindri, s. m. Cilindru secționat pe jumătate. – Semi- + cilindru.

semicilor
SÉMIC, -Ă, semici, -ce, adj. (Lingv.) Care aparține semelor, privitor la seme, care ia în considerație semele. – Din fr. sémique.

semicircular
SEMICIRCULÁR, -Ă, semicirculari, -e, adj. În formă de semicerc. ◊ Canale semicirculare = cele trei canale care alcătuiesc partea superioară a urechii interne. – Din fr. semi-circulaire.

DOOM

semicirculár adj. m., pl. semicirculári; f. semicirculáră, pl. semicirculáre

semicirculara
SEMICIRCULÁR, -Ă, semicirculari, -e, adj. În formă de semicerc. ◊ Canale semicirculare = cele trei canale care alcătuiesc partea superioară a urechii interne. – Din fr. semi-circulaire.

DOOM

semicirculár adj. m., pl. semicirculári; f. semicirculáră, pl. semicirculáre

semicirculare
SEMICIRCULÁR, -Ă, semicirculari, -e, adj. În formă de semicerc. ◊ Canale semicirculare = cele trei canale care alcătuiesc partea superioară a urechii interne. – Din fr. semi-circulaire.

DOOM

semicirculár adj. m., pl. semicirculári; f. semicirculáră, pl. semicirculáre

semicircularei
SEMICIRCULÁR, -Ă, semicirculari, -e, adj. În formă de semicerc. ◊ Canale semicirculare = cele trei canale care alcătuiesc partea superioară a urechii interne. – Din fr. semi-circulaire.

DOOM

semicirculár adj. m., pl. semicirculári; f. semicirculáră, pl. semicirculáre

semicircularele
SEMICIRCULÁR, -Ă, semicirculari, -e, adj. În formă de semicerc. ◊ Canale semicirculare = cele trei canale care alcătuiesc partea superioară a urechii interne. – Din fr. semi-circulaire.

DOOM

semicirculár adj. m., pl. semicirculári; f. semicirculáră, pl. semicirculáre

semicircularelor
SEMICIRCULÁR, -Ă, semicirculari, -e, adj. În formă de semicerc. ◊ Canale semicirculare = cele trei canale care alcătuiesc partea superioară a urechii interne. – Din fr. semi-circulaire.

DOOM

semicirculár adj. m., pl. semicirculári; f. semicirculáră, pl. semicirculáre

semicirculari
SEMICIRCULÁR, -Ă, semicirculari, -e, adj. În formă de semicerc. ◊ Canale semicirculare = cele trei canale care alcătuiesc partea superioară a urechii interne. – Din fr. semi-circulaire.

DOOM

semicirculár adj. m., pl. semicirculári; f. semicirculáră, pl. semicirculáre

semicircularii
SEMICIRCULÁR, -Ă, semicirculari, -e, adj. În formă de semicerc. ◊ Canale semicirculare = cele trei canale care alcătuiesc partea superioară a urechii interne. – Din fr. semi-circulaire.

DOOM

semicirculár adj. m., pl. semicirculári; f. semicirculáră, pl. semicirculáre

semicircularilor
SEMICIRCULÁR, -Ă, semicirculari, -e, adj. În formă de semicerc. ◊ Canale semicirculare = cele trei canale care alcătuiesc partea superioară a urechii interne. – Din fr. semi-circulaire.

DOOM

semicirculár adj. m., pl. semicirculári; f. semicirculáră, pl. semicirculáre

semicircularul
SEMICIRCULÁR, -Ă, semicirculari, -e, adj. În formă de semicerc. ◊ Canale semicirculare = cele trei canale care alcătuiesc partea superioară a urechii interne. – Din fr. semi-circulaire.

DOOM

semicirculár adj. m., pl. semicirculári; f. semicirculáră, pl. semicirculáre

semicircularului
SEMICIRCULÁR, -Ă, semicirculari, -e, adj. În formă de semicerc. ◊ Canale semicirculare = cele trei canale care alcătuiesc partea superioară a urechii interne. – Din fr. semi-circulaire.

DOOM

semicirculár adj. m., pl. semicirculári; f. semicirculáră, pl. semicirculáre

semicivilizat
SEMICIVILIZÁT, -Ă, semicivilizați, -te, adj. Care are un nivel insuficient de civilizație. – Semi- + civilizat.

semicivilizata
SEMICIVILIZÁT, -Ă, semicivilizați, -te, adj. Care are un nivel insuficient de civilizație. – Semi- + civilizat.

semicivilizate
SEMICIVILIZÁT, -Ă, semicivilizați, -te, adj. Care are un nivel insuficient de civilizație. – Semi- + civilizat.

semicivilizatei
SEMICIVILIZÁT, -Ă, semicivilizați, -te, adj. Care are un nivel insuficient de civilizație. – Semi- + civilizat.

semicivilizatele
SEMICIVILIZÁT, -Ă, semicivilizați, -te, adj. Care are un nivel insuficient de civilizație. – Semi- + civilizat.

semicivilizatelor
SEMICIVILIZÁT, -Ă, semicivilizați, -te, adj. Care are un nivel insuficient de civilizație. – Semi- + civilizat.

semicivilizatul
SEMICIVILIZÁT, -Ă, semicivilizați, -te, adj. Care are un nivel insuficient de civilizație. – Semi- + civilizat.

semicivilizatului
SEMICIVILIZÁT, -Ă, semicivilizați, -te, adj. Care are un nivel insuficient de civilizație. – Semi- + civilizat.

semicivilizați
SEMICIVILIZÁT, -Ă, semicivilizați, -te, adj. Care are un nivel insuficient de civilizație. – Semi- + civilizat.

semicivilizația
SEMICIVILIZÁȚIE, semicivilizații, s. f. Civilizație parțială, insuficientă. – Semi- + civilizație.

semicivilizație
SEMICIVILIZÁȚIE, semicivilizații, s. f. Civilizație parțială, insuficientă. – Semi- + civilizație.

semicivilizației
SEMICIVILIZÁȚIE, semicivilizații, s. f. Civilizație parțială, insuficientă. – Semi- + civilizație.

semicivilizații
SEMICIVILIZÁT, -Ă, semicivilizați, -te, adj. Care are un nivel insuficient de civilizație. – Semi- + civilizat.

semicivilizații
SEMICIVILIZÁȚIE, semicivilizații, s. f. Civilizație parțială, insuficientă. – Semi- + civilizație.

semicivilizațiile
SEMICIVILIZÁȚIE, semicivilizații, s. f. Civilizație parțială, insuficientă. – Semi- + civilizație.

semicivilizațiilor
SEMICIVILIZÁȚIE, semicivilizații, s. f. Civilizație parțială, insuficientă. – Semi- + civilizație.

semicivilizaților
SEMICIVILIZÁT, -Ă, semicivilizați, -te, adj. Care are un nivel insuficient de civilizație. – Semi- + civilizat.

semiclandestin
SEMICLANDESTÍN, -Ă, semiclandestini, -e, adj. (Rar) În parte clandestin. – Semi- + clandestin.

semiclandestina
SEMICLANDESTÍN, -Ă, semiclandestini, -e, adj. (Rar) În parte clandestin. – Semi- + clandestin.

semiclandestine
SEMICLANDESTÍN, -Ă, semiclandestini, -e, adj. (Rar) În parte clandestin. – Semi- + clandestin.

semiclandestinei
SEMICLANDESTÍN, -Ă, semiclandestini, -e, adj. (Rar) În parte clandestin. – Semi- + clandestin.

semiclandestinele
SEMICLANDESTÍN, -Ă, semiclandestini, -e, adj. (Rar) În parte clandestin. – Semi- + clandestin.

semiclandestinelor
SEMICLANDESTÍN, -Ă, semiclandestini, -e, adj. (Rar) În parte clandestin. – Semi- + clandestin.

semiclandestini
SEMICLANDESTÍN, -Ă, semiclandestini, -e, adj. (Rar) În parte clandestin. – Semi- + clandestin.

semiclandestinii
SEMICLANDESTÍN, -Ă, semiclandestini, -e, adj. (Rar) În parte clandestin. – Semi- + clandestin.

semiclandestinilor
SEMICLANDESTÍN, -Ă, semiclandestini, -e, adj. (Rar) În parte clandestin. – Semi- + clandestin.

semiclandestinitate
SEMICLANDESTINITÁTE s. f. (Rar) Situația de semiclandestin. – Semi- + clandestinitate.

semiclandestinitatea
SEMICLANDESTINITÁTE s. f. (Rar) Situația de semiclandestin. – Semi- + clandestinitate.

semiclandestinități
SEMICLANDESTINITÁTE s. f. (Rar) Situația de semiclandestin. – Semi- + clandestinitate.

semiclandestinității
SEMICLANDESTINITÁTE s. f. (Rar) Situația de semiclandestin. – Semi- + clandestinitate.

semiclandestinul
SEMICLANDESTÍN, -Ă, semiclandestini, -e, adj. (Rar) În parte clandestin. – Semi- + clandestin.

semiclandestinului
SEMICLANDESTÍN, -Ă, semiclandestini, -e, adj. (Rar) În parte clandestin. – Semi- + clandestin.

semicocs
SEMICÓCS, semicocsuri, s. n. Produs solid obținut prin semicarbonizarea huilei sau a cărbunilor inferiori, folosit drept combustibil sau la fabricarea cocsului metalurgic. – Semi- + cocs (după fr. semi-coke).

DOOM

semicócs s. n., pl. semicócsuri

semicocsificare
SEMICOCSIFICÁRE, semicocsificări, s. f. Semicarbonizare. – Semi- + cocsificare.

DOOM

semicocsificáre s. f., g.-d. art. semicocsificắrii; pl. semicocsificắri

semicocsificarea
SEMICOCSIFICÁRE, semicocsificări, s. f. Semicarbonizare. – Semi- + cocsificare.

DOOM

semicocsificáre s. f., g.-d. art. semicocsificắrii; pl. semicocsificắri

semicocsificări
SEMICOCSIFICÁRE, semicocsificări, s. f. Semicarbonizare. – Semi- + cocsificare.

DOOM

semicocsificáre s. f., g.-d. art. semicocsificắrii; pl. semicocsificắri

semicocsificării
SEMICOCSIFICÁRE, semicocsificări, s. f. Semicarbonizare. – Semi- + cocsificare.

DOOM

semicocsificáre s. f., g.-d. art. semicocsificắrii; pl. semicocsificắri

semicocsificările
SEMICOCSIFICÁRE, semicocsificări, s. f. Semicarbonizare. – Semi- + cocsificare.

DOOM

semicocsificáre s. f., g.-d. art. semicocsificắrii; pl. semicocsificắri

semicocsificărilor
SEMICOCSIFICÁRE, semicocsificări, s. f. Semicarbonizare. – Semi- + cocsificare.

DOOM

semicocsificáre s. f., g.-d. art. semicocsificắrii; pl. semicocsificắri

semicocsul
SEMICÓCS, semicocsuri, s. n. Produs solid obținut prin semicarbonizarea huilei sau a cărbunilor inferiori, folosit drept combustibil sau la fabricarea cocsului metalurgic. – Semi- + cocs (după fr. semi-coke).

DOOM

semicócs s. n., pl. semicócsuri

semicocsului
SEMICÓCS, semicocsuri, s. n. Produs solid obținut prin semicarbonizarea huilei sau a cărbunilor inferiori, folosit drept combustibil sau la fabricarea cocsului metalurgic. – Semi- + cocs (după fr. semi-coke).

DOOM

semicócs s. n., pl. semicócsuri

semicocsuri
SEMICÓCS, semicocsuri, s. n. Produs solid obținut prin semicarbonizarea huilei sau a cărbunilor inferiori, folosit drept combustibil sau la fabricarea cocsului metalurgic. – Semi- + cocs (după fr. semi-coke).

DOOM

semicócs s. n., pl. semicócsuri

semicocsurile
SEMICÓCS, semicocsuri, s. n. Produs solid obținut prin semicarbonizarea huilei sau a cărbunilor inferiori, folosit drept combustibil sau la fabricarea cocsului metalurgic. – Semi- + cocs (după fr. semi-coke).

DOOM

semicócs s. n., pl. semicócsuri

semicocsurilor
SEMICÓCS, semicocsuri, s. n. Produs solid obținut prin semicarbonizarea huilei sau a cărbunilor inferiori, folosit drept combustibil sau la fabricarea cocsului metalurgic. – Semi- + cocs (după fr. semi-coke).

DOOM

semicócs s. n., pl. semicócsuri

semicoloana
SEMICOLOÁNĂ, semicoloane, s. f. (Arh.) Coloană care are jumătate din diametru îngropat în zid. – Semi- + coloană (după fr. demi-colonne).

semicoloane
SEMICOLOÁNĂ, semicoloane, s. f. (Arh.) Coloană care are jumătate din diametru îngropat în zid. – Semi- + coloană (după fr. demi-colonne).

semicoloanei
SEMICOLOÁNĂ, semicoloane, s. f. (Arh.) Coloană care are jumătate din diametru îngropat în zid. – Semi- + coloană (după fr. demi-colonne).

semicoloanele
SEMICOLOÁNĂ, semicoloane, s. f. (Arh.) Coloană care are jumătate din diametru îngropat în zid. – Semi- + coloană (după fr. demi-colonne).

semicoloanelor
SEMICOLOÁNĂ, semicoloane, s. f. (Arh.) Coloană care are jumătate din diametru îngropat în zid. – Semi- + coloană (după fr. demi-colonne).

semicolonia
SEMICOLONÍE, semicolonii, s. f. Stat formal independent, dar care, din punct de vedere economic și politic, depinde de un stat străin. – Semi- + colonie.

DOOM

semicoloníe s. f., art. semicolonía, g.-d. art. semicoloníei; pl. semicoloníi, art. semicoloníile

semicolonial
SEMICOLONIÁL, -Ă, semicoloniali, -e, adj. În stare de semicolonie. [Pr.: -ni-al] – Semi- + colonial.

DOOM

semicoloniál (-ni-al) adj. m., pl. semicoloniáli; f. semicoloniálă, pl. semicoloniále

semicoloniala
SEMICOLONIÁL, -Ă, semicoloniali, -e, adj. În stare de semicolonie. [Pr.: -ni-al] – Semi- + colonial.

DOOM

semicoloniál (-ni-al) adj. m., pl. semicoloniáli; f. semicoloniálă, pl. semicoloniále

semicoloniale
SEMICOLONIÁL, -Ă, semicoloniali, -e, adj. În stare de semicolonie. [Pr.: -ni-al] – Semi- + colonial.

DOOM

semicoloniál (-ni-al) adj. m., pl. semicoloniáli; f. semicoloniálă, pl. semicoloniále

semicolonialei
SEMICOLONIÁL, -Ă, semicoloniali, -e, adj. În stare de semicolonie. [Pr.: -ni-al] – Semi- + colonial.

DOOM

semicoloniál (-ni-al) adj. m., pl. semicoloniáli; f. semicoloniálă, pl. semicoloniále

semicolonialele
SEMICOLONIÁL, -Ă, semicoloniali, -e, adj. În stare de semicolonie. [Pr.: -ni-al] – Semi- + colonial.

DOOM

semicoloniál (-ni-al) adj. m., pl. semicoloniáli; f. semicoloniálă, pl. semicoloniále

semicolonialelor
SEMICOLONIÁL, -Ă, semicoloniali, -e, adj. În stare de semicolonie. [Pr.: -ni-al] – Semi- + colonial.

DOOM

semicoloniál (-ni-al) adj. m., pl. semicoloniáli; f. semicoloniálă, pl. semicoloniále

semicoloniali
SEMICOLONIÁL, -Ă, semicoloniali, -e, adj. În stare de semicolonie. [Pr.: -ni-al] – Semi- + colonial.

DOOM

semicoloniál (-ni-al) adj. m., pl. semicoloniáli; f. semicoloniálă, pl. semicoloniále

semicolonialii
SEMICOLONIÁL, -Ă, semicoloniali, -e, adj. În stare de semicolonie. [Pr.: -ni-al] – Semi- + colonial.

DOOM

semicoloniál (-ni-al) adj. m., pl. semicoloniáli; f. semicoloniálă, pl. semicoloniále

semicolonialilor
SEMICOLONIÁL, -Ă, semicoloniali, -e, adj. În stare de semicolonie. [Pr.: -ni-al] – Semi- + colonial.

DOOM

semicoloniál (-ni-al) adj. m., pl. semicoloniáli; f. semicoloniálă, pl. semicoloniále

semicolonialul
SEMICOLONIÁL, -Ă, semicoloniali, -e, adj. În stare de semicolonie. [Pr.: -ni-al] – Semi- + colonial.

DOOM

semicoloniál (-ni-al) adj. m., pl. semicoloniáli; f. semicoloniálă, pl. semicoloniále

semicolonialului
SEMICOLONIÁL, -Ă, semicoloniali, -e, adj. În stare de semicolonie. [Pr.: -ni-al] – Semi- + colonial.

DOOM

semicoloniál (-ni-al) adj. m., pl. semicoloniáli; f. semicoloniálă, pl. semicoloniále

semicolonie
SEMICOLONÍE, semicolonii, s. f. Stat formal independent, dar care, din punct de vedere economic și politic, depinde de un stat străin. – Semi- + colonie.

DOOM

semicoloníe s. f., art. semicolonía, g.-d. art. semicoloníei; pl. semicoloníi, art. semicoloníile

semicoloniei
SEMICOLONÍE, semicolonii, s. f. Stat formal independent, dar care, din punct de vedere economic și politic, depinde de un stat străin. – Semi- + colonie.

DOOM

semicoloníe s. f., art. semicolonía, g.-d. art. semicoloníei; pl. semicoloníi, art. semicoloníile

semicolonii
SEMICOLONÍE, semicolonii, s. f. Stat formal independent, dar care, din punct de vedere economic și politic, depinde de un stat străin. – Semi- + colonie.

DOOM

semicoloníe s. f., art. semicolonía, g.-d. art. semicoloníei; pl. semicoloníi, art. semicoloníile

semicoloniile
SEMICOLONÍE, semicolonii, s. f. Stat formal independent, dar care, din punct de vedere economic și politic, depinde de un stat străin. – Semi- + colonie.

DOOM

semicoloníe s. f., art. semicolonía, g.-d. art. semicoloníei; pl. semicoloníi, art. semicoloníile

semicoloniilor
SEMICOLONÍE, semicolonii, s. f. Stat formal independent, dar care, din punct de vedere economic și politic, depinde de un stat străin. – Semi- + colonie.

DOOM

semicoloníe s. f., art. semicolonía, g.-d. art. semicoloníei; pl. semicoloníi, art. semicoloníile

semicomandat
SEMIDECOMANDÁT, -Ă, semidecomandate, adj. (Despre apartamente) Care este parțial decomandat. – Semi- + decomandat.

semiconductoare
SEMICONDUCTÓR, -OÁRE, semiconductori, -oare, s. n., adj. 1. S. n. Material a cărui conductibilitate electrică este mai slabă decât cea a conductoarelor (metalelor) și mai bună decât cea a izolatoarelor. ♦ P. ext. Component electronic activ. 2. Adj. (Despre materiale) Care are o rezistență electrică relativ mare în raport cu aceea a metalelor, dar mai mică în raport cu aceea a materialelor izolante; cu însușiri de semiconductor (1); (despre dispozitive) bazat pe utilizarea semiconductoarelor. – Din fr. semi-conducteur.

DOOM

!semiconductór² s. n., pl. semiconductoáre

semiconductoare
SEMICONDUCTÓR, -OÁRE, semiconductori, -oare, s. n., adj. 1. S. n. Material a cărui conductibilitate electrică este mai slabă decât cea a conductoarelor (metalelor) și mai bună decât cea a izolatoarelor. ♦ P. ext. Component electronic activ. 2. Adj. (Despre materiale) Care are o rezistență electrică relativ mare în raport cu aceea a metalelor, dar mai mică în raport cu aceea a materialelor izolante; cu însușiri de semiconductor (1); (despre dispozitive) bazat pe utilizarea semiconductoarelor. – Din fr. semi-conducteur.

DOOM

!semiconductór² s. n., pl. semiconductoáre

semiconductoarea
SEMICONDUCTÓR, -OÁRE, semiconductori, -oare, s. n., adj. 1. S. n. Material a cărui conductibilitate electrică este mai slabă decât cea a conductoarelor (metalelor) și mai bună decât cea a izolatoarelor. ♦ P. ext. Component electronic activ. 2. Adj. (Despre materiale) Care are o rezistență electrică relativ mare în raport cu aceea a metalelor, dar mai mică în raport cu aceea a materialelor izolante; cu însușiri de semiconductor (1); (despre dispozitive) bazat pe utilizarea semiconductoarelor. – Din fr. semi-conducteur.

DOOM

!semiconductór² s. n., pl. semiconductoáre

semiconductoarea
SEMICONDUCTÓR, -OÁRE, semiconductori, -oare, s. n., adj. 1. S. n. Material a cărui conductibilitate electrică este mai slabă decât cea a conductoarelor (metalelor) și mai bună decât cea a izolatoarelor. ♦ P. ext. Component electronic activ. 2. Adj. (Despre materiale) Care are o rezistență electrică relativ mare în raport cu aceea a metalelor, dar mai mică în raport cu aceea a materialelor izolante; cu însușiri de semiconductor (1); (despre dispozitive) bazat pe utilizarea semiconductoarelor. – Din fr. semi-conducteur.

DOOM

!semiconductór² s. n., pl. semiconductoáre

semiconductoarei
SEMICONDUCTÓR, -OÁRE, semiconductori, -oare, s. n., adj. 1. S. n. Material a cărui conductibilitate electrică este mai slabă decât cea a conductoarelor (metalelor) și mai bună decât cea a izolatoarelor. ♦ P. ext. Component electronic activ. 2. Adj. (Despre materiale) Care are o rezistență electrică relativ mare în raport cu aceea a metalelor, dar mai mică în raport cu aceea a materialelor izolante; cu însușiri de semiconductor (1); (despre dispozitive) bazat pe utilizarea semiconductoarelor. – Din fr. semi-conducteur.

DOOM

!semiconductór² s. n., pl. semiconductoáre

semiconductoarei
SEMICONDUCTÓR, -OÁRE, semiconductori, -oare, s. n., adj. 1. S. n. Material a cărui conductibilitate electrică este mai slabă decât cea a conductoarelor (metalelor) și mai bună decât cea a izolatoarelor. ♦ P. ext. Component electronic activ. 2. Adj. (Despre materiale) Care are o rezistență electrică relativ mare în raport cu aceea a metalelor, dar mai mică în raport cu aceea a materialelor izolante; cu însușiri de semiconductor (1); (despre dispozitive) bazat pe utilizarea semiconductoarelor. – Din fr. semi-conducteur.

DOOM

!semiconductór² s. n., pl. semiconductoáre

semiconductoarele
SEMICONDUCTÓR, -OÁRE, semiconductori, -oare, s. n., adj. 1. S. n. Material a cărui conductibilitate electrică este mai slabă decât cea a conductoarelor (metalelor) și mai bună decât cea a izolatoarelor. ♦ P. ext. Component electronic activ. 2. Adj. (Despre materiale) Care are o rezistență electrică relativ mare în raport cu aceea a metalelor, dar mai mică în raport cu aceea a materialelor izolante; cu însușiri de semiconductor (1); (despre dispozitive) bazat pe utilizarea semiconductoarelor. – Din fr. semi-conducteur.

DOOM

!semiconductór² s. n., pl. semiconductoáre

semiconductoarele
SEMICONDUCTÓR, -OÁRE, semiconductori, -oare, s. n., adj. 1. S. n. Material a cărui conductibilitate electrică este mai slabă decât cea a conductoarelor (metalelor) și mai bună decât cea a izolatoarelor. ♦ P. ext. Component electronic activ. 2. Adj. (Despre materiale) Care are o rezistență electrică relativ mare în raport cu aceea a metalelor, dar mai mică în raport cu aceea a materialelor izolante; cu însușiri de semiconductor (1); (despre dispozitive) bazat pe utilizarea semiconductoarelor. – Din fr. semi-conducteur.

DOOM

!semiconductór² s. n., pl. semiconductoáre

semiconductoarelor
SEMICONDUCTÓR, -OÁRE, semiconductori, -oare, s. n., adj. 1. S. n. Material a cărui conductibilitate electrică este mai slabă decât cea a conductoarelor (metalelor) și mai bună decât cea a izolatoarelor. ♦ P. ext. Component electronic activ. 2. Adj. (Despre materiale) Care are o rezistență electrică relativ mare în raport cu aceea a metalelor, dar mai mică în raport cu aceea a materialelor izolante; cu însușiri de semiconductor (1); (despre dispozitive) bazat pe utilizarea semiconductoarelor. – Din fr. semi-conducteur.

DOOM

!semiconductór² s. n., pl. semiconductoáre

semiconductoarelor
SEMICONDUCTÓR, -OÁRE, semiconductori, -oare, s. n., adj. 1. S. n. Material a cărui conductibilitate electrică este mai slabă decât cea a conductoarelor (metalelor) și mai bună decât cea a izolatoarelor. ♦ P. ext. Component electronic activ. 2. Adj. (Despre materiale) Care are o rezistență electrică relativ mare în raport cu aceea a metalelor, dar mai mică în raport cu aceea a materialelor izolante; cu însușiri de semiconductor (1); (despre dispozitive) bazat pe utilizarea semiconductoarelor. – Din fr. semi-conducteur.

DOOM

!semiconductór² s. n., pl. semiconductoáre

semiconductor
SEMICONDUCTÓR, -OÁRE, semiconductori, -oare, s. n., adj. 1. S. n. Material a cărui conductibilitate electrică este mai slabă decât cea a conductoarelor (metalelor) și mai bună decât cea a izolatoarelor. ♦ P. ext. Component electronic activ. 2. Adj. (Despre materiale) Care are o rezistență electrică relativ mare în raport cu aceea a metalelor, dar mai mică în raport cu aceea a materialelor izolante; cu însușiri de semiconductor (1); (despre dispozitive) bazat pe utilizarea semiconductoarelor. – Din fr. semi-conducteur.

DOOM

!semiconductór² s. n., pl. semiconductoáre

semiconductor
SEMICONDUCTÓR, -OÁRE, semiconductori, -oare, s. n., adj. 1. S. n. Material a cărui conductibilitate electrică este mai slabă decât cea a conductoarelor (metalelor) și mai bună decât cea a izolatoarelor. ♦ P. ext. Component electronic activ. 2. Adj. (Despre materiale) Care are o rezistență electrică relativ mare în raport cu aceea a metalelor, dar mai mică în raport cu aceea a materialelor izolante; cu însușiri de semiconductor (1); (despre dispozitive) bazat pe utilizarea semiconductoarelor. – Din fr. semi-conducteur.

DOOM

!semiconductór² s. n., pl. semiconductoáre

semiconductori
SEMICONDUCTÓR, -OÁRE, semiconductori, -oare, s. n., adj. 1. S. n. Material a cărui conductibilitate electrică este mai slabă decât cea a conductoarelor (metalelor) și mai bună decât cea a izolatoarelor. ♦ P. ext. Component electronic activ. 2. Adj. (Despre materiale) Care are o rezistență electrică relativ mare în raport cu aceea a metalelor, dar mai mică în raport cu aceea a materialelor izolante; cu însușiri de semiconductor (1); (despre dispozitive) bazat pe utilizarea semiconductoarelor. – Din fr. semi-conducteur.

DOOM

!semiconductór² s. n., pl. semiconductoáre

semiconductori
SEMICONDUCTÓR, -OÁRE, semiconductori, -oare, s. n., adj. 1. S. n. Material a cărui conductibilitate electrică este mai slabă decât cea a conductoarelor (metalelor) și mai bună decât cea a izolatoarelor. ♦ P. ext. Component electronic activ. 2. Adj. (Despre materiale) Care are o rezistență electrică relativ mare în raport cu aceea a metalelor, dar mai mică în raport cu aceea a materialelor izolante; cu însușiri de semiconductor (1); (despre dispozitive) bazat pe utilizarea semiconductoarelor. – Din fr. semi-conducteur.

DOOM

!semiconductór² s. n., pl. semiconductoáre

semiconductorii
SEMICONDUCTÓR, -OÁRE, semiconductori, -oare, s. n., adj. 1. S. n. Material a cărui conductibilitate electrică este mai slabă decât cea a conductoarelor (metalelor) și mai bună decât cea a izolatoarelor. ♦ P. ext. Component electronic activ. 2. Adj. (Despre materiale) Care are o rezistență electrică relativ mare în raport cu aceea a metalelor, dar mai mică în raport cu aceea a materialelor izolante; cu însușiri de semiconductor (1); (despre dispozitive) bazat pe utilizarea semiconductoarelor. – Din fr. semi-conducteur.

DOOM

!semiconductór² s. n., pl. semiconductoáre

semiconductorii
SEMICONDUCTÓR, -OÁRE, semiconductori, -oare, s. n., adj. 1. S. n. Material a cărui conductibilitate electrică este mai slabă decât cea a conductoarelor (metalelor) și mai bună decât cea a izolatoarelor. ♦ P. ext. Component electronic activ. 2. Adj. (Despre materiale) Care are o rezistență electrică relativ mare în raport cu aceea a metalelor, dar mai mică în raport cu aceea a materialelor izolante; cu însușiri de semiconductor (1); (despre dispozitive) bazat pe utilizarea semiconductoarelor. – Din fr. semi-conducteur.

DOOM

!semiconductór² s. n., pl. semiconductoáre

semiconductorilor
SEMICONDUCTÓR, -OÁRE, semiconductori, -oare, s. n., adj. 1. S. n. Material a cărui conductibilitate electrică este mai slabă decât cea a conductoarelor (metalelor) și mai bună decât cea a izolatoarelor. ♦ P. ext. Component electronic activ. 2. Adj. (Despre materiale) Care are o rezistență electrică relativ mare în raport cu aceea a metalelor, dar mai mică în raport cu aceea a materialelor izolante; cu însușiri de semiconductor (1); (despre dispozitive) bazat pe utilizarea semiconductoarelor. – Din fr. semi-conducteur.

DOOM

!semiconductór² s. n., pl. semiconductoáre

semiconductorilor
SEMICONDUCTÓR, -OÁRE, semiconductori, -oare, s. n., adj. 1. S. n. Material a cărui conductibilitate electrică este mai slabă decât cea a conductoarelor (metalelor) și mai bună decât cea a izolatoarelor. ♦ P. ext. Component electronic activ. 2. Adj. (Despre materiale) Care are o rezistență electrică relativ mare în raport cu aceea a metalelor, dar mai mică în raport cu aceea a materialelor izolante; cu însușiri de semiconductor (1); (despre dispozitive) bazat pe utilizarea semiconductoarelor. – Din fr. semi-conducteur.

DOOM

!semiconductór² s. n., pl. semiconductoáre

semiconductorul
SEMICONDUCTÓR, -OÁRE, semiconductori, -oare, s. n., adj. 1. S. n. Material a cărui conductibilitate electrică este mai slabă decât cea a conductoarelor (metalelor) și mai bună decât cea a izolatoarelor. ♦ P. ext. Component electronic activ. 2. Adj. (Despre materiale) Care are o rezistență electrică relativ mare în raport cu aceea a metalelor, dar mai mică în raport cu aceea a materialelor izolante; cu însușiri de semiconductor (1); (despre dispozitive) bazat pe utilizarea semiconductoarelor. – Din fr. semi-conducteur.

DOOM

!semiconductór² s. n., pl. semiconductoáre

semiconductorul
SEMICONDUCTÓR, -OÁRE, semiconductori, -oare, s. n., adj. 1. S. n. Material a cărui conductibilitate electrică este mai slabă decât cea a conductoarelor (metalelor) și mai bună decât cea a izolatoarelor. ♦ P. ext. Component electronic activ. 2. Adj. (Despre materiale) Care are o rezistență electrică relativ mare în raport cu aceea a metalelor, dar mai mică în raport cu aceea a materialelor izolante; cu însușiri de semiconductor (1); (despre dispozitive) bazat pe utilizarea semiconductoarelor. – Din fr. semi-conducteur.

DOOM

!semiconductór² s. n., pl. semiconductoáre

semiconductorului
SEMICONDUCTÓR, -OÁRE, semiconductori, -oare, s. n., adj. 1. S. n. Material a cărui conductibilitate electrică este mai slabă decât cea a conductoarelor (metalelor) și mai bună decât cea a izolatoarelor. ♦ P. ext. Component electronic activ. 2. Adj. (Despre materiale) Care are o rezistență electrică relativ mare în raport cu aceea a metalelor, dar mai mică în raport cu aceea a materialelor izolante; cu însușiri de semiconductor (1); (despre dispozitive) bazat pe utilizarea semiconductoarelor. – Din fr. semi-conducteur.

DOOM

!semiconductór² s. n., pl. semiconductoáre

semiconductorului
SEMICONDUCTÓR, -OÁRE, semiconductori, -oare, s. n., adj. 1. S. n. Material a cărui conductibilitate electrică este mai slabă decât cea a conductoarelor (metalelor) și mai bună decât cea a izolatoarelor. ♦ P. ext. Component electronic activ. 2. Adj. (Despre materiale) Care are o rezistență electrică relativ mare în raport cu aceea a metalelor, dar mai mică în raport cu aceea a materialelor izolante; cu însușiri de semiconductor (1); (despre dispozitive) bazat pe utilizarea semiconductoarelor. – Din fr. semi-conducteur.

DOOM

!semiconductór² s. n., pl. semiconductoáre

semiconserva
SEMICONSÉRVĂ, semiconserve, s. f. Produs alimentar preparat prin procedeele obișnuite de conservare (sărare, afumare etc.), dar cu o durată de păstrare mai mică decât a conservelor. – Din fr. semi-conserve.

DOOM

semiconsérvă s. f., g.-d. art. semiconsérvei; pl. semiconsérve

semiconserve
SEMICONSÉRVĂ, semiconserve, s. f. Produs alimentar preparat prin procedeele obișnuite de conservare (sărare, afumare etc.), dar cu o durată de păstrare mai mică decât a conservelor. – Din fr. semi-conserve.

DOOM

semiconsérvă s. f., g.-d. art. semiconsérvei; pl. semiconsérve

semiconservei
SEMICONSÉRVĂ, semiconserve, s. f. Produs alimentar preparat prin procedeele obișnuite de conservare (sărare, afumare etc.), dar cu o durată de păstrare mai mică decât a conservelor. – Din fr. semi-conserve.

DOOM

semiconsérvă s. f., g.-d. art. semiconsérvei; pl. semiconsérve

semiconservele
SEMICONSÉRVĂ, semiconserve, s. f. Produs alimentar preparat prin procedeele obișnuite de conservare (sărare, afumare etc.), dar cu o durată de păstrare mai mică decât a conservelor. – Din fr. semi-conserve.

DOOM

semiconsérvă s. f., g.-d. art. semiconsérvei; pl. semiconsérve

semiconservelor
SEMICONSÉRVĂ, semiconserve, s. f. Produs alimentar preparat prin procedeele obișnuite de conservare (sărare, afumare etc.), dar cu o durată de păstrare mai mică decât a conservelor. – Din fr. semi-conserve.

DOOM

semiconsérvă s. f., g.-d. art. semiconsérvei; pl. semiconsérve

semiconsoana
SEMICONSOÁNĂ, semiconsoane, s. f. Sunet intermediar între vocală și consoană, cu însușiri comune amândurora; semiconsonantă. – Din fr. semi-consonne.

DOOM

semiconsoánă s. f., g.-d. art. semiconsoánei; pl. semiconsoáne

semiconsoane
SEMICONSOÁNĂ, semiconsoane, s. f. Sunet intermediar între vocală și consoană, cu însușiri comune amândurora; semiconsonantă. – Din fr. semi-consonne.

DOOM

semiconsoánă s. f., g.-d. art. semiconsoánei; pl. semiconsoáne

semiconsoanei
SEMICONSOÁNĂ, semiconsoane, s. f. Sunet intermediar între vocală și consoană, cu însușiri comune amândurora; semiconsonantă. – Din fr. semi-consonne.

DOOM

semiconsoánă s. f., g.-d. art. semiconsoánei; pl. semiconsoáne

semiconsoanele
SEMICONSOÁNĂ, semiconsoane, s. f. Sunet intermediar între vocală și consoană, cu însușiri comune amândurora; semiconsonantă. – Din fr. semi-consonne.

DOOM

semiconsoánă s. f., g.-d. art. semiconsoánei; pl. semiconsoáne

semiconsoanelor
SEMICONSOÁNĂ, semiconsoane, s. f. Sunet intermediar între vocală și consoană, cu însușiri comune amândurora; semiconsonantă. – Din fr. semi-consonne.

DOOM

semiconsoánă s. f., g.-d. art. semiconsoánei; pl. semiconsoáne

semiconsonanta
SEMICONSONÁNTĂ, semiconsonante, s. f. (Înv.) Semiconsoană. – Semi- + consonantă.

DOOM

semiconsonántă (înv.) s. f., g.-d. art. semiconsonántei; pl. semiconsonánte

semiconsonante
SEMICONSONÁNTĂ, semiconsonante, s. f. (Înv.) Semiconsoană. – Semi- + consonantă.

DOOM

semiconsonántă (înv.) s. f., g.-d. art. semiconsonántei; pl. semiconsonánte

semiconsonantei
SEMICONSONÁNTĂ, semiconsonante, s. f. (Înv.) Semiconsoană. – Semi- + consonantă.

DOOM

semiconsonántă (înv.) s. f., g.-d. art. semiconsonántei; pl. semiconsonánte

semiconsonantele
SEMICONSONÁNTĂ, semiconsonante, s. f. (Înv.) Semiconsoană. – Semi- + consonantă.

DOOM

semiconsonántă (înv.) s. f., g.-d. art. semiconsonántei; pl. semiconsonánte

semiconsonantelor
SEMICONSONÁNTĂ, semiconsonante, s. f. (Înv.) Semiconsoană. – Semi- + consonantă.

DOOM

semiconsonántă (înv.) s. f., g.-d. art. semiconsonántei; pl. semiconsonánte

semicretin
SEMICRETÍN, -Ă adj. Deficient mintal; prost, prostălău. [Cf. it. semicretino].

semicretinism
SEMICRETINÍSM s.n. Formă ușoară de cretinism. [< semicretin + -ism].

semicristal
SEMICRISTÁL, (2) semicristaluri, s. n. 1. Cristal de calitate inferioară. 2. Obiect din semicristal (1). [Pl. și: semicristale] – Din fr. semi-cristal.

DOOM

*semicristál s. n., (obiecte) pl. semicristáluri

semicristal
SEMICRISTÁL, (2) semicristaluri, s. n. 1. Cristal de calitate inferioară. 2. Obiect din semicristal (1). [Pl. și: semicristale] – Din fr. semi-cristal.

semicristale
SEMICRISTÁL, (2) semicristaluri, s. n. 1. Cristal de calitate inferioară. 2. Obiect din semicristal (1). [Pl. și: semicristale] – Din fr. semi-cristal.

DOOM

*semicristál s. n., (obiecte) pl. semicristáluri

semicristalele
SEMICRISTÁL, (2) semicristaluri, s. n. 1. Cristal de calitate inferioară. 2. Obiect din semicristal (1). [Pl. și: semicristale] – Din fr. semi-cristal.

DOOM

*semicristál s. n., (obiecte) pl. semicristáluri

semicristalelor
SEMICRISTÁL, (2) semicristaluri, s. n. 1. Cristal de calitate inferioară. 2. Obiect din semicristal (1). [Pl. și: semicristale] – Din fr. semi-cristal.

DOOM

*semicristál s. n., (obiecte) pl. semicristáluri

semicristalul
SEMICRISTÁL, (2) semicristaluri, s. n. 1. Cristal de calitate inferioară. 2. Obiect din semicristal (1). [Pl. și: semicristale] – Din fr. semi-cristal.

DOOM

*semicristál s. n., (obiecte) pl. semicristáluri

semicristalului
SEMICRISTÁL, (2) semicristaluri, s. n. 1. Cristal de calitate inferioară. 2. Obiect din semicristal (1). [Pl. și: semicristale] – Din fr. semi-cristal.

DOOM

*semicristál s. n., (obiecte) pl. semicristáluri

semicul
SÉMIC, -Ă, semici, -ce, adj. (Lingv.) Care aparține semelor, privitor la seme, care ia în considerație semele. – Din fr. sémique.

semicult
SEMICÚLT, -Ă adj., s.m. și f. Semidoct. [< semi- + cult].

semicultism
SEMICULTÍSM s.n. Semidoctism. [< semi- + cult + -ism].

semicultură
SEMICULTÚRĂ s.f. Cultură superficială, spoială de cunoștințe. [< semi- + cultură].

semicului
SÉMIC, -Ă, semici, -ce, adj. (Lingv.) Care aparține semelor, privitor la seme, care ia în considerație semele. – Din fr. sémique.

semicumpene
SEMICÚMPĂNĂ, semicumpene, s. f. Brațul mobil al unei semibariere de cale ferată. – Semi- + cumpănă.

DOOM

semicúmpănă s. f., g.-d. art. semicúmpenei; pl. semicúmpene

semicumpenei
SEMICÚMPĂNĂ, semicumpene, s. f. Brațul mobil al unei semibariere de cale ferată. – Semi- + cumpănă.

DOOM

semicúmpănă s. f., g.-d. art. semicúmpenei; pl. semicúmpene

semicumpenele
SEMICÚMPĂNĂ, semicumpene, s. f. Brațul mobil al unei semibariere de cale ferată. – Semi- + cumpănă.

DOOM

semicúmpănă s. f., g.-d. art. semicúmpenei; pl. semicúmpene

semicumpenelor
SEMICÚMPĂNĂ, semicumpene, s. f. Brațul mobil al unei semibariere de cale ferată. – Semi- + cumpănă.

DOOM

semicúmpănă s. f., g.-d. art. semicúmpenei; pl. semicúmpene

semicumpăna
SEMICÚMPĂNĂ, semicumpene, s. f. Brațul mobil al unei semibariere de cale ferată. – Semi- + cumpănă.

DOOM

semicúmpănă s. f., g.-d. art. semicúmpenei; pl. semicúmpene

semidecomandat
SEMIDECOMANDÁT, -Ă, semidecomandate, adj. (Despre apartamente) Care este parțial decomandat. – Semi- + decomandat.

DOOM

semidecomandát adj. m.; f. semidecomandátă, pl. semidecomandáte

semidecomandata
SEMIDECOMANDÁT, -Ă, semidecomandate, adj. (Despre apartamente) Care este parțial decomandat. – Semi- + decomandat.

DOOM

semidecomandát adj. m.; f. semidecomandátă, pl. semidecomandáte

semidecomandate
SEMIDECOMANDÁT, -Ă, semidecomandate, adj. (Despre apartamente) Care este parțial decomandat. – Semi- + decomandat.

DOOM

semidecomandát adj. m.; f. semidecomandátă, pl. semidecomandáte

semidecomandatei
SEMIDECOMANDÁT, -Ă, semidecomandate, adj. (Despre apartamente) Care este parțial decomandat. – Semi- + decomandat.

DOOM

semidecomandát adj. m.; f. semidecomandátă, pl. semidecomandáte

semidecomandatele
SEMIDECOMANDÁT, -Ă, semidecomandate, adj. (Despre apartamente) Care este parțial decomandat. – Semi- + decomandat.

DOOM

semidecomandát adj. m.; f. semidecomandátă, pl. semidecomandáte

semidecomandatelor
SEMIDECOMANDÁT, -Ă, semidecomandate, adj. (Despre apartamente) Care este parțial decomandat. – Semi- + decomandat.

DOOM

semidecomandát adj. m.; f. semidecomandátă, pl. semidecomandáte

semidecomandatul
SEMIDECOMANDÁT, -Ă, semidecomandate, adj. (Despre apartamente) Care este parțial decomandat. – Semi- + decomandat.

DOOM

semidecomandát adj. m.; f. semidecomandátă, pl. semidecomandáte

semidecomandatului
SEMIDECOMANDÁT, -Ă, semidecomandate, adj. (Despre apartamente) Care este parțial decomandat. – Semi- + decomandat.

DOOM

semidecomandát adj. m.; f. semidecomandátă, pl. semidecomandáte

semidecomandați
SEMIDECOMANDÁT, -Ă, semidecomandate, adj. (Despre apartamente) Care este parțial decomandat. – Semi- + decomandat.

DOOM

semidecomandát adj. m.; f. semidecomandátă, pl. semidecomandáte

semidecomandații
SEMIDECOMANDÁT, -Ă, semidecomandate, adj. (Despre apartamente) Care este parțial decomandat. – Semi- + decomandat.

DOOM

semidecomandát adj. m.; f. semidecomandátă, pl. semidecomandáte

semidecomandaților
SEMIDECOMANDÁT, -Ă, semidecomandate, adj. (Despre apartamente) Care este parțial decomandat. – Semi- + decomandat.

DOOM

semidecomandát adj. m.; f. semidecomandátă, pl. semidecomandáte

semideponent
SEMIDEPONÉNT, -Ă, semideponenți, -te, adj. (În sintagma) Verb semideponent = verb activ ca sens care are unele forme ce se conjugă după diateza activă, iar altele după diateza pasivă. – Din fr. semidéponent.

semideponenta
SEMIDEPONÉNT, -Ă, semideponenți, -te, adj. (În sintagma) Verb semideponent = verb activ ca sens care are unele forme ce se conjugă după diateza activă, iar altele după diateza pasivă. – Din fr. semidéponent.

semideponente
SEMIDEPONÉNT, -Ă, semideponenți, -te, adj. (În sintagma) Verb semideponent = verb activ ca sens care are unele forme ce se conjugă după diateza activă, iar altele după diateza pasivă. – Din fr. semidéponent.

semideponentei
SEMIDEPONÉNT, -Ă, semideponenți, -te, adj. (În sintagma) Verb semideponent = verb activ ca sens care are unele forme ce se conjugă după diateza activă, iar altele după diateza pasivă. – Din fr. semidéponent.

semideponentele
SEMIDEPONÉNT, -Ă, semideponenți, -te, adj. (În sintagma) Verb semideponent = verb activ ca sens care are unele forme ce se conjugă după diateza activă, iar altele după diateza pasivă. – Din fr. semidéponent.

semideponentelor
SEMIDEPONÉNT, -Ă, semideponenți, -te, adj. (În sintagma) Verb semideponent = verb activ ca sens care are unele forme ce se conjugă după diateza activă, iar altele după diateza pasivă. – Din fr. semidéponent.

semideponentul
SEMIDEPONÉNT, -Ă, semideponenți, -te, adj. (În sintagma) Verb semideponent = verb activ ca sens care are unele forme ce se conjugă după diateza activă, iar altele după diateza pasivă. – Din fr. semidéponent.

semideponentului
SEMIDEPONÉNT, -Ă, semideponenți, -te, adj. (În sintagma) Verb semideponent = verb activ ca sens care are unele forme ce se conjugă după diateza activă, iar altele după diateza pasivă. – Din fr. semidéponent.

semideponenți
SEMIDEPONÉNT, -Ă, semideponenți, -te, adj. (În sintagma) Verb semideponent = verb activ ca sens care are unele forme ce se conjugă după diateza activă, iar altele după diateza pasivă. – Din fr. semidéponent.

semideponenții
SEMIDEPONÉNT, -Ă, semideponenți, -te, adj. (În sintagma) Verb semideponent = verb activ ca sens care are unele forme ce se conjugă după diateza activă, iar altele după diateza pasivă. – Din fr. semidéponent.

semideponenților
SEMIDEPONÉNT, -Ă, semideponenți, -te, adj. (În sintagma) Verb semideponent = verb activ ca sens care are unele forme ce se conjugă după diateza activă, iar altele după diateza pasivă. – Din fr. semidéponent.

semideșert
SEMIDEȘÉRT, semideșerturi, s. n. Regiune de tranziție între stepă și deșert, cu vegetație rară, formată din ierburi și semiarbuști, adaptată la uscăciune. – Semi- + deșert.

DOOM

semideșért s. n., pl. semideșérturi

semideșertul
SEMIDEȘÉRT, semideșerturi, s. n. Regiune de tranziție între stepă și deșert, cu vegetație rară, formată din ierburi și semiarbuști, adaptată la uscăciune. – Semi- + deșert.

DOOM

semideșért s. n., pl. semideșérturi

semideșertului
SEMIDEȘÉRT, semideșerturi, s. n. Regiune de tranziție între stepă și deșert, cu vegetație rară, formată din ierburi și semiarbuști, adaptată la uscăciune. – Semi- + deșert.

DOOM

semideșért s. n., pl. semideșérturi

semideșerturi
SEMIDEȘÉRT, semideșerturi, s. n. Regiune de tranziție între stepă și deșert, cu vegetație rară, formată din ierburi și semiarbuști, adaptată la uscăciune. – Semi- + deșert.

DOOM

semideșért s. n., pl. semideșérturi

semideșerturile
SEMIDEȘÉRT, semideșerturi, s. n. Regiune de tranziție între stepă și deșert, cu vegetație rară, formată din ierburi și semiarbuști, adaptată la uscăciune. – Semi- + deșert.

DOOM

semideșért s. n., pl. semideșérturi

semideșerturilor
SEMIDEȘÉRT, semideșerturi, s. n. Regiune de tranziție între stepă și deșert, cu vegetație rară, formată din ierburi și semiarbuști, adaptată la uscăciune. – Semi- + deșert.

DOOM

semideșért s. n., pl. semideșérturi

semidiametru
SEMIDIAMÉTRU s.n. Jumătate de diametru. ◊ Semidiametru aparent = unghiul sub care se vede de pe Pământ jumătate din diametrul discului solar sau lunar. [Pron. -di-a-. / cf. it. semidiametro].

semidiurn
SEMIDIÚRN, -Ă, semidiurni, -e, adj. (Despre fenomene) Care durează (aproximativ) 12 ore. [Pr.: -di-um] – Semi- + diurn (după engl. semi-diurnal).

semidiurna
SEMIDIÚRN, -Ă, semidiurni, -e, adj. (Despre fenomene) Care durează (aproximativ) 12 ore. [Pr.: -di-um] – Semi- + diurn (după engl. semi-diurnal).

semidiurne
SEMIDIÚRN, -Ă, semidiurni, -e, adj. (Despre fenomene) Care durează (aproximativ) 12 ore. [Pr.: -di-um] – Semi- + diurn (după engl. semi-diurnal).

semidiurnei
SEMIDIÚRN, -Ă, semidiurni, -e, adj. (Despre fenomene) Care durează (aproximativ) 12 ore. [Pr.: -di-um] – Semi- + diurn (după engl. semi-diurnal).

semidiurnele
SEMIDIÚRN, -Ă, semidiurni, -e, adj. (Despre fenomene) Care durează (aproximativ) 12 ore. [Pr.: -di-um] – Semi- + diurn (după engl. semi-diurnal).

semidiurnelor
SEMIDIÚRN, -Ă, semidiurni, -e, adj. (Despre fenomene) Care durează (aproximativ) 12 ore. [Pr.: -di-um] – Semi- + diurn (după engl. semi-diurnal).

semidiurni
SEMIDIÚRN, -Ă, semidiurni, -e, adj. (Despre fenomene) Care durează (aproximativ) 12 ore. [Pr.: -di-um] – Semi- + diurn (după engl. semi-diurnal).

semidiurnii
SEMIDIÚRN, -Ă, semidiurni, -e, adj. (Despre fenomene) Care durează (aproximativ) 12 ore. [Pr.: -di-um] – Semi- + diurn (după engl. semi-diurnal).

semidiurnilor
SEMIDIÚRN, -Ă, semidiurni, -e, adj. (Despre fenomene) Care durează (aproximativ) 12 ore. [Pr.: -di-um] – Semi- + diurn (după engl. semi-diurnal).

semidiurnul
SEMIDIÚRN, -Ă, semidiurni, -e, adj. (Despre fenomene) Care durează (aproximativ) 12 ore. [Pr.: -di-um] – Semi- + diurn (după engl. semi-diurnal).

semidiurnului
SEMIDIÚRN, -Ă, semidiurni, -e, adj. (Despre fenomene) Care durează (aproximativ) 12 ore. [Pr.: -di-um] – Semi- + diurn (după engl. semi-diurnal).

semidoct
SEMIDÓCT, -Ă, semidocți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care are cunoștințe puține și superficiale (dar se crede cult); (om) puțin instruit. – Semi- + doct.

DOOM

semidóct adj. m., s. m., pl. semidócți; adj. f., s. f. semidóctă, pl. semidócte

semidoct
SEMIDÓCT, -Ă, semidocți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care are cunoștințe puține și superficiale (dar se crede cult); (om) puțin instruit. – Semi- + doct.

DOOM

semidóct adj. m., s. m., pl. semidócți; adj. f., s. f. semidóctă, pl. semidócte

semidocta
SEMIDÓCT, -Ă, semidocți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care are cunoștințe puține și superficiale (dar se crede cult); (om) puțin instruit. – Semi- + doct.

DOOM

semidóct adj. m., s. m., pl. semidócți; adj. f., s. f. semidóctă, pl. semidócte

semidocta
SEMIDÓCT, -Ă, semidocți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care are cunoștințe puține și superficiale (dar se crede cult); (om) puțin instruit. – Semi- + doct.

DOOM

semidóct adj. m., s. m., pl. semidócți; adj. f., s. f. semidóctă, pl. semidócte

semidocte
SEMIDÓCT, -Ă, semidocți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care are cunoștințe puține și superficiale (dar se crede cult); (om) puțin instruit. – Semi- + doct.

DOOM

semidóct adj. m., s. m., pl. semidócți; adj. f., s. f. semidóctă, pl. semidócte

semidocte
SEMIDÓCT, -Ă, semidocți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care are cunoștințe puține și superficiale (dar se crede cult); (om) puțin instruit. – Semi- + doct.

DOOM

semidóct adj. m., s. m., pl. semidócți; adj. f., s. f. semidóctă, pl. semidócte

semidoctei
SEMIDÓCT, -Ă, semidocți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care are cunoștințe puține și superficiale (dar se crede cult); (om) puțin instruit. – Semi- + doct.

DOOM

semidóct adj. m., s. m., pl. semidócți; adj. f., s. f. semidóctă, pl. semidócte

semidoctei
SEMIDÓCT, -Ă, semidocți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care are cunoștințe puține și superficiale (dar se crede cult); (om) puțin instruit. – Semi- + doct.

DOOM

semidóct adj. m., s. m., pl. semidócți; adj. f., s. f. semidóctă, pl. semidócte

semidoctele
SEMIDÓCT, -Ă, semidocți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care are cunoștințe puține și superficiale (dar se crede cult); (om) puțin instruit. – Semi- + doct.

DOOM

semidóct adj. m., s. m., pl. semidócți; adj. f., s. f. semidóctă, pl. semidócte

semidoctele
SEMIDÓCT, -Ă, semidocți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care are cunoștințe puține și superficiale (dar se crede cult); (om) puțin instruit. – Semi- + doct.

DOOM

semidóct adj. m., s. m., pl. semidócți; adj. f., s. f. semidóctă, pl. semidócte

semidoctelor
SEMIDÓCT, -Ă, semidocți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care are cunoștințe puține și superficiale (dar se crede cult); (om) puțin instruit. – Semi- + doct.

DOOM

semidóct adj. m., s. m., pl. semidócți; adj. f., s. f. semidóctă, pl. semidócte

semidoctelor
SEMIDÓCT, -Ă, semidocți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care are cunoștințe puține și superficiale (dar se crede cult); (om) puțin instruit. – Semi- + doct.

DOOM

semidóct adj. m., s. m., pl. semidócți; adj. f., s. f. semidóctă, pl. semidócte

semidoctism
SEMIDOCTÍSM s. n. Stare de semidoct; p. ext. cultură superficială. – Semidoct + suf. -ism.

DOOM

*semidoctísm s. n.

semidoctismul
SEMIDOCTÍSM s. n. Stare de semidoct; p. ext. cultură superficială. – Semidoct + suf. -ism.

DOOM

*semidoctísm s. n.

semidoctismului
SEMIDOCTÍSM s. n. Stare de semidoct; p. ext. cultură superficială. – Semidoct + suf. -ism.

DOOM

*semidoctísm s. n.

semidoctul
SEMIDÓCT, -Ă, semidocți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care are cunoștințe puține și superficiale (dar se crede cult); (om) puțin instruit. – Semi- + doct.

DOOM

semidóct adj. m., s. m., pl. semidócți; adj. f., s. f. semidóctă, pl. semidócte

semidoctul
SEMIDÓCT, -Ă, semidocți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care are cunoștințe puține și superficiale (dar se crede cult); (om) puțin instruit. – Semi- + doct.

DOOM

semidóct adj. m., s. m., pl. semidócți; adj. f., s. f. semidóctă, pl. semidócte

semidoctului
SEMIDÓCT, -Ă, semidocți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care are cunoștințe puține și superficiale (dar se crede cult); (om) puțin instruit. – Semi- + doct.

DOOM

semidóct adj. m., s. m., pl. semidócți; adj. f., s. f. semidóctă, pl. semidócte

semidoctului
SEMIDÓCT, -Ă, semidocți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care are cunoștințe puține și superficiale (dar se crede cult); (om) puțin instruit. – Semi- + doct.

DOOM

semidóct adj. m., s. m., pl. semidócți; adj. f., s. f. semidóctă, pl. semidócte

semidocți
SEMIDÓCT, -Ă, semidocți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care are cunoștințe puține și superficiale (dar se crede cult); (om) puțin instruit. – Semi- + doct.

DOOM

semidóct adj. m., s. m., pl. semidócți; adj. f., s. f. semidóctă, pl. semidócte

semidocți
SEMIDÓCT, -Ă, semidocți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care are cunoștințe puține și superficiale (dar se crede cult); (om) puțin instruit. – Semi- + doct.

DOOM

semidóct adj. m., s. m., pl. semidócți; adj. f., s. f. semidóctă, pl. semidócte

semidocție
SEMIDOCȚÍE s.f. Semidoctism. [Et. incertă].

semidocții
SEMIDÓCT, -Ă, semidocți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care are cunoștințe puține și superficiale (dar se crede cult); (om) puțin instruit. – Semi- + doct.

DOOM

semidóct adj. m., s. m., pl. semidócți; adj. f., s. f. semidóctă, pl. semidócte

semidocții
SEMIDÓCT, -Ă, semidocți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care are cunoștințe puține și superficiale (dar se crede cult); (om) puțin instruit. – Semi- + doct.

DOOM

semidóct adj. m., s. m., pl. semidócți; adj. f., s. f. semidóctă, pl. semidócte

semidocților
SEMIDÓCT, -Ă, semidocți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care are cunoștințe puține și superficiale (dar se crede cult); (om) puțin instruit. – Semi- + doct.

DOOM

semidóct adj. m., s. m., pl. semidócți; adj. f., s. f. semidóctă, pl. semidócte

semidocților
SEMIDÓCT, -Ă, semidocți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care are cunoștințe puține și superficiale (dar se crede cult); (om) puțin instruit. – Semi- + doct.

DOOM

semidóct adj. m., s. m., pl. semidócți; adj. f., s. f. semidóctă, pl. semidócte

semidreapta
SEMIDREÁPTĂ, semidrepte, s. f. (Geom.) Segment de dreaptă mărginit la un singur capăt. – Semi- + dreaptă (după fr. semidroite).

DOOM

semidreáptă (-mi-dreap-) s. f., g.-d. art. semidréptei; pl. semidrépte

semidrepte
SEMIDREÁPTĂ, semidrepte, s. f. (Geom.) Segment de dreaptă mărginit la un singur capăt. – Semi- + dreaptă (după fr. semidroite).

DOOM

semidreáptă (-mi-dreap-) s. f., g.-d. art. semidréptei; pl. semidrépte

semidreptei
SEMIDREÁPTĂ, semidrepte, s. f. (Geom.) Segment de dreaptă mărginit la un singur capăt. – Semi- + dreaptă (după fr. semidroite).

DOOM

semidreáptă (-mi-dreap-) s. f., g.-d. art. semidréptei; pl. semidrépte

semidreptele
SEMIDREÁPTĂ, semidrepte, s. f. (Geom.) Segment de dreaptă mărginit la un singur capăt. – Semi- + dreaptă (după fr. semidroite).

DOOM

semidreáptă (-mi-dreap-) s. f., g.-d. art. semidréptei; pl. semidrépte

semidreptelor
SEMIDREÁPTĂ, semidrepte, s. f. (Geom.) Segment de dreaptă mărginit la un singur capăt. – Semi- + dreaptă (după fr. semidroite).

DOOM

semidreáptă (-mi-dreap-) s. f., g.-d. art. semidréptei; pl. semidrépte

semifabricat
SEMIFABRICÁT, semifabricate, s. n. Produs cu un anumit grad de prelucrare, care se livrează altei secții sau altei întreprinderi pentru a fi prelucrat în continuare în vederea obținerii unui produs finit. – Semi- + fabricat.

DOOM

semifabricát (-fa-bri-) s. n., pl. semifabricáte

semifabricata
SEMIFABRICÁT, semifabricate, s. n. Produs cu un anumit grad de prelucrare, care se livrează altei secții sau altei întreprinderi pentru a fi prelucrat în continuare în vederea obținerii unui produs finit. – Semi- + fabricat.

DOOM

semifabricát (-fa-bri-) s. n., pl. semifabricáte

semifabricate
SEMIFABRICÁT, semifabricate, s. n. Produs cu un anumit grad de prelucrare, care se livrează altei secții sau altei întreprinderi pentru a fi prelucrat în continuare în vederea obținerii unui produs finit. – Semi- + fabricat.

DOOM

semifabricát (-fa-bri-) s. n., pl. semifabricáte

semifabricatei
SEMIFABRICÁT, semifabricate, s. n. Produs cu un anumit grad de prelucrare, care se livrează altei secții sau altei întreprinderi pentru a fi prelucrat în continuare în vederea obținerii unui produs finit. – Semi- + fabricat.

DOOM

semifabricát (-fa-bri-) s. n., pl. semifabricáte

semifabricatele
SEMIFABRICÁT, semifabricate, s. n. Produs cu un anumit grad de prelucrare, care se livrează altei secții sau altei întreprinderi pentru a fi prelucrat în continuare în vederea obținerii unui produs finit. – Semi- + fabricat.

DOOM

semifabricát (-fa-bri-) s. n., pl. semifabricáte

semifabricatelor
SEMIFABRICÁT, semifabricate, s. n. Produs cu un anumit grad de prelucrare, care se livrează altei secții sau altei întreprinderi pentru a fi prelucrat în continuare în vederea obținerii unui produs finit. – Semi- + fabricat.

DOOM

semifabricát (-fa-bri-) s. n., pl. semifabricáte

semifabricatul
SEMIFABRICÁT, semifabricate, s. n. Produs cu un anumit grad de prelucrare, care se livrează altei secții sau altei întreprinderi pentru a fi prelucrat în continuare în vederea obținerii unui produs finit. – Semi- + fabricat.

DOOM

semifabricát (-fa-bri-) s. n., pl. semifabricáte

semifabricatului
SEMIFABRICÁT, semifabricate, s. n. Produs cu un anumit grad de prelucrare, care se livrează altei secții sau altei întreprinderi pentru a fi prelucrat în continuare în vederea obținerii unui produs finit. – Semi- + fabricat.

DOOM

semifabricát (-fa-bri-) s. n., pl. semifabricáte

semifabricați
SEMIFABRICÁT, semifabricate, s. n. Produs cu un anumit grad de prelucrare, care se livrează altei secții sau altei întreprinderi pentru a fi prelucrat în continuare în vederea obținerii unui produs finit. – Semi- + fabricat.

DOOM

semifabricát (-fa-bri-) s. n., pl. semifabricáte

semifabricații
SEMIFABRICÁT, semifabricate, s. n. Produs cu un anumit grad de prelucrare, care se livrează altei secții sau altei întreprinderi pentru a fi prelucrat în continuare în vederea obținerii unui produs finit. – Semi- + fabricat.

DOOM

semifabricát (-fa-bri-) s. n., pl. semifabricáte

semifabricaților
SEMIFABRICÁT, semifabricate, s. n. Produs cu un anumit grad de prelucrare, care se livrează altei secții sau altei întreprinderi pentru a fi prelucrat în continuare în vederea obținerii unui produs finit. – Semi- + fabricat.

DOOM

semifabricát (-fa-bri-) s. n., pl. semifabricáte

semifeudal
SEMIFEUDÁL, -Ă, semifeudali, -e, adj. Care are o parte din caracteristicile feudalismului, care are rămășițe ale orânduirii feudale. [Pr.: -fe-u-] – Semi- + feudal.

DOOM

semifeudál (-fe-u-) adj. m., pl. semifeudáli; f. semifeudálă, pl. semifeudále

semifeudala
SEMIFEUDÁL, -Ă, semifeudali, -e, adj. Care are o parte din caracteristicile feudalismului, care are rămășițe ale orânduirii feudale. [Pr.: -fe-u-] – Semi- + feudal.

DOOM

semifeudál (-fe-u-) adj. m., pl. semifeudáli; f. semifeudálă, pl. semifeudále

semifeudale
SEMIFEUDÁL, -Ă, semifeudali, -e, adj. Care are o parte din caracteristicile feudalismului, care are rămășițe ale orânduirii feudale. [Pr.: -fe-u-] – Semi- + feudal.

DOOM

semifeudál (-fe-u-) adj. m., pl. semifeudáli; f. semifeudálă, pl. semifeudále

semifeudalei
SEMIFEUDÁL, -Ă, semifeudali, -e, adj. Care are o parte din caracteristicile feudalismului, care are rămășițe ale orânduirii feudale. [Pr.: -fe-u-] – Semi- + feudal.

DOOM

semifeudál (-fe-u-) adj. m., pl. semifeudáli; f. semifeudálă, pl. semifeudále

semifeudalele
SEMIFEUDÁL, -Ă, semifeudali, -e, adj. Care are o parte din caracteristicile feudalismului, care are rămășițe ale orânduirii feudale. [Pr.: -fe-u-] – Semi- + feudal.

DOOM

semifeudál (-fe-u-) adj. m., pl. semifeudáli; f. semifeudálă, pl. semifeudále

semifeudalelor
SEMIFEUDÁL, -Ă, semifeudali, -e, adj. Care are o parte din caracteristicile feudalismului, care are rămășițe ale orânduirii feudale. [Pr.: -fe-u-] – Semi- + feudal.

DOOM

semifeudál (-fe-u-) adj. m., pl. semifeudáli; f. semifeudálă, pl. semifeudále

semifeudali
SEMIFEUDÁL, -Ă, semifeudali, -e, adj. Care are o parte din caracteristicile feudalismului, care are rămășițe ale orânduirii feudale. [Pr.: -fe-u-] – Semi- + feudal.

DOOM

semifeudál (-fe-u-) adj. m., pl. semifeudáli; f. semifeudálă, pl. semifeudále

semifeudalii
SEMIFEUDÁL, -Ă, semifeudali, -e, adj. Care are o parte din caracteristicile feudalismului, care are rămășițe ale orânduirii feudale. [Pr.: -fe-u-] – Semi- + feudal.

DOOM

semifeudál (-fe-u-) adj. m., pl. semifeudáli; f. semifeudálă, pl. semifeudále

semifeudalilor
SEMIFEUDÁL, -Ă, semifeudali, -e, adj. Care are o parte din caracteristicile feudalismului, care are rămășițe ale orânduirii feudale. [Pr.: -fe-u-] – Semi- + feudal.

DOOM

semifeudál (-fe-u-) adj. m., pl. semifeudáli; f. semifeudálă, pl. semifeudále

semifeudalul
SEMIFEUDÁL, -Ă, semifeudali, -e, adj. Care are o parte din caracteristicile feudalismului, care are rămășițe ale orânduirii feudale. [Pr.: -fe-u-] – Semi- + feudal.

DOOM

semifeudál (-fe-u-) adj. m., pl. semifeudáli; f. semifeudálă, pl. semifeudále

semifeudalului
SEMIFEUDÁL, -Ă, semifeudali, -e, adj. Care are o parte din caracteristicile feudalismului, care are rămășițe ale orânduirii feudale. [Pr.: -fe-u-] – Semi- + feudal.

DOOM

semifeudál (-fe-u-) adj. m., pl. semifeudáli; f. semifeudálă, pl. semifeudále

semifin
SEMIFÍN, -Ă, semifini, -e, adj. Care este de finețe medie. – Semi- + fin (după fr. demi-fin).

semifina
SEMIFÍN, -Ă, semifini, -e, adj. Care este de finețe medie. – Semi- + fin (după fr. demi-fin).

semifinala
SEMIFINÁLĂ, semifinale, s. f. Etapă intermediară într-o competiție sportivă, care precedă finala. – Semi- + finală.

DOOM

semifinálă s. f., g.-d. art. semifinálei; pl. semifinále

semifinale
SEMIFINÁLĂ, semifinale, s. f. Etapă intermediară într-o competiție sportivă, care precedă finala. – Semi- + finală.

DOOM

semifinálă s. f., g.-d. art. semifinálei; pl. semifinále

semifinalei
SEMIFINÁLĂ, semifinale, s. f. Etapă intermediară într-o competiție sportivă, care precedă finala. – Semi- + finală.

DOOM

semifinálă s. f., g.-d. art. semifinálei; pl. semifinále

semifinalele
SEMIFINÁLĂ, semifinale, s. f. Etapă intermediară într-o competiție sportivă, care precedă finala. – Semi- + finală.

DOOM

semifinálă s. f., g.-d. art. semifinálei; pl. semifinále

semifinalelor
SEMIFINÁLĂ, semifinale, s. f. Etapă intermediară într-o competiție sportivă, care precedă finala. – Semi- + finală.

DOOM

semifinálă s. f., g.-d. art. semifinálei; pl. semifinále

semifinalist
SEMIFINALÍST, -Ă, semifinaliști, -ste, s. m. și f. Persoană calificată prin etape succesive într-o competiție sportivă până la faza care precedă finala; participant la o semifinală. – Semi- + finalist.

DOOM

semifinalístă s. f., g.-d. art. semifinalístei; pl. semifinalíste

semifinalista
SEMIFINALÍST, -Ă, semifinaliști, -ste, s. m. și f. Persoană calificată prin etape succesive într-o competiție sportivă până la faza care precedă finala; participant la o semifinală. – Semi- + finalist.

DOOM

semifinalístă s. f., g.-d. art. semifinalístei; pl. semifinalíste

semifinaliste
SEMIFINALÍST, -Ă, semifinaliști, -ste, s. m. și f. Persoană calificată prin etape succesive într-o competiție sportivă până la faza care precedă finala; participant la o semifinală. – Semi- + finalist.

DOOM

semifinalístă s. f., g.-d. art. semifinalístei; pl. semifinalíste

semifinalistei
SEMIFINALÍST, -Ă, semifinaliști, -ste, s. m. și f. Persoană calificată prin etape succesive într-o competiție sportivă până la faza care precedă finala; participant la o semifinală. – Semi- + finalist.

DOOM

semifinalístă s. f., g.-d. art. semifinalístei; pl. semifinalíste

semifinalistele
SEMIFINALÍST, -Ă, semifinaliști, -ste, s. m. și f. Persoană calificată prin etape succesive într-o competiție sportivă până la faza care precedă finala; participant la o semifinală. – Semi- + finalist.

DOOM

semifinalístă s. f., g.-d. art. semifinalístei; pl. semifinalíste

semifinalistelor
SEMIFINALÍST, -Ă, semifinaliști, -ste, s. m. și f. Persoană calificată prin etape succesive într-o competiție sportivă până la faza care precedă finala; participant la o semifinală. – Semi- + finalist.

DOOM

semifinalístă s. f., g.-d. art. semifinalístei; pl. semifinalíste

semifinalistul
SEMIFINALÍST, -Ă, semifinaliști, -ste, s. m. și f. Persoană calificată prin etape succesive într-o competiție sportivă până la faza care precedă finala; participant la o semifinală. – Semi- + finalist.

DOOM

semifinalístă s. f., g.-d. art. semifinalístei; pl. semifinalíste

semifinalistului
SEMIFINALÍST, -Ă, semifinaliști, -ste, s. m. și f. Persoană calificată prin etape succesive într-o competiție sportivă până la faza care precedă finala; participant la o semifinală. – Semi- + finalist.

DOOM

semifinalístă s. f., g.-d. art. semifinalístei; pl. semifinalíste

semifinaliști
SEMIFINALÍST, -Ă, semifinaliști, -ste, s. m. și f. Persoană calificată prin etape succesive într-o competiție sportivă până la faza care precedă finala; participant la o semifinală. – Semi- + finalist.

DOOM

semifinalístă s. f., g.-d. art. semifinalístei; pl. semifinalíste

semifinaliștii
SEMIFINALÍST, -Ă, semifinaliști, -ste, s. m. și f. Persoană calificată prin etape succesive într-o competiție sportivă până la faza care precedă finala; participant la o semifinală. – Semi- + finalist.

DOOM

semifinalístă s. f., g.-d. art. semifinalístei; pl. semifinalíste

semifinaliștilor
SEMIFINALÍST, -Ă, semifinaliști, -ste, s. m. și f. Persoană calificată prin etape succesive într-o competiție sportivă până la faza care precedă finala; participant la o semifinală. – Semi- + finalist.

DOOM

semifinalístă s. f., g.-d. art. semifinalístei; pl. semifinalíste

semifine
SEMIFÍN, -Ă, semifini, -e, adj. Care este de finețe medie. – Semi- + fin (după fr. demi-fin).

semifinei
SEMIFÍN, -Ă, semifini, -e, adj. Care este de finețe medie. – Semi- + fin (după fr. demi-fin).

semifinele
SEMIFÍN, -Ă, semifini, -e, adj. Care este de finețe medie. – Semi- + fin (după fr. demi-fin).

semifinelor
SEMIFÍN, -Ă, semifini, -e, adj. Care este de finețe medie. – Semi- + fin (după fr. demi-fin).

semifini
SEMIFÍN, -Ă, semifini, -e, adj. Care este de finețe medie. – Semi- + fin (după fr. demi-fin).

semifinii
SEMIFÍN, -Ă, semifini, -e, adj. Care este de finețe medie. – Semi- + fin (după fr. demi-fin).

semifinilor
SEMIFÍN, -Ă, semifini, -e, adj. Care este de finețe medie. – Semi- + fin (după fr. demi-fin).

semifinisat
SEMIFINISÁT, -Ă, semifinisați, -te, adj. Care se află încă în stadiul de finisare, urmând a fi dat ulterior în vânzare sau în funcțiune. – Semi- + finisat.

semifinisata
SEMIFINISÁT, -Ă, semifinisați, -te, adj. Care se află încă în stadiul de finisare, urmând a fi dat ulterior în vânzare sau în funcțiune. – Semi- + finisat.

semifinisate
SEMIFINISÁT, -Ă, semifinisați, -te, adj. Care se află încă în stadiul de finisare, urmând a fi dat ulterior în vânzare sau în funcțiune. – Semi- + finisat.

semifinisatei
SEMIFINISÁT, -Ă, semifinisați, -te, adj. Care se află încă în stadiul de finisare, urmând a fi dat ulterior în vânzare sau în funcțiune. – Semi- + finisat.

semifinisatele
SEMIFINISÁT, -Ă, semifinisați, -te, adj. Care se află încă în stadiul de finisare, urmând a fi dat ulterior în vânzare sau în funcțiune. – Semi- + finisat.

semifinisatelor
SEMIFINISÁT, -Ă, semifinisați, -te, adj. Care se află încă în stadiul de finisare, urmând a fi dat ulterior în vânzare sau în funcțiune. – Semi- + finisat.

semifinisatul
SEMIFINISÁT, -Ă, semifinisați, -te, adj. Care se află încă în stadiul de finisare, urmând a fi dat ulterior în vânzare sau în funcțiune. – Semi- + finisat.

semifinisatului
SEMIFINISÁT, -Ă, semifinisați, -te, adj. Care se află încă în stadiul de finisare, urmând a fi dat ulterior în vânzare sau în funcțiune. – Semi- + finisat.

semifinisați
SEMIFINISÁT, -Ă, semifinisați, -te, adj. Care se află încă în stadiul de finisare, urmând a fi dat ulterior în vânzare sau în funcțiune. – Semi- + finisat.

semifinisații
SEMIFINISÁT, -Ă, semifinisați, -te, adj. Care se află încă în stadiul de finisare, urmând a fi dat ulterior în vânzare sau în funcțiune. – Semi- + finisat.

semifinisaților
SEMIFINISÁT, -Ă, semifinisați, -te, adj. Care se află încă în stadiul de finisare, urmând a fi dat ulterior în vânzare sau în funcțiune. – Semi- + finisat.

semifinit
SEMIFINÍT, -Ă, semifiniți, -te, adj. Care este în curs de prelucrare definitivă pentru a fi comercializat. – Semi- + finit (după fr. semi-fini).

semifinita
SEMIFINÍT, -Ă, semifiniți, -te, adj. Care este în curs de prelucrare definitivă pentru a fi comercializat. – Semi- + finit (după fr. semi-fini).

semifinite
SEMIFINÍT, -Ă, semifiniți, -te, adj. Care este în curs de prelucrare definitivă pentru a fi comercializat. – Semi- + finit (după fr. semi-fini).

semifinitei
SEMIFINÍT, -Ă, semifiniți, -te, adj. Care este în curs de prelucrare definitivă pentru a fi comercializat. – Semi- + finit (după fr. semi-fini).

semifinitele
SEMIFINÍT, -Ă, semifiniți, -te, adj. Care este în curs de prelucrare definitivă pentru a fi comercializat. – Semi- + finit (după fr. semi-fini).

semifinitelor
SEMIFINÍT, -Ă, semifiniți, -te, adj. Care este în curs de prelucrare definitivă pentru a fi comercializat. – Semi- + finit (după fr. semi-fini).

semifinitul
SEMIFINÍT, -Ă, semifiniți, -te, adj. Care este în curs de prelucrare definitivă pentru a fi comercializat. – Semi- + finit (după fr. semi-fini).

semifinitului
SEMIFINÍT, -Ă, semifiniți, -te, adj. Care este în curs de prelucrare definitivă pentru a fi comercializat. – Semi- + finit (după fr. semi-fini).

semifiniți
SEMIFINÍT, -Ă, semifiniți, -te, adj. Care este în curs de prelucrare definitivă pentru a fi comercializat. – Semi- + finit (după fr. semi-fini).

semifiniții
SEMIFINÍT, -Ă, semifiniți, -te, adj. Care este în curs de prelucrare definitivă pentru a fi comercializat. – Semi- + finit (după fr. semi-fini).

semifiniților
SEMIFINÍT, -Ă, semifiniți, -te, adj. Care este în curs de prelucrare definitivă pentru a fi comercializat. – Semi- + finit (după fr. semi-fini).

semifinul
SEMIFÍN, -Ă, semifini, -e, adj. Care este de finețe medie. – Semi- + fin (după fr. demi-fin).

semifinului
SEMIFÍN, -Ă, semifini, -e, adj. Care este de finețe medie. – Semi- + fin (după fr. demi-fin).

semifluid
SEMIFLUÍD, -Ă, semifluizi, -de, adj. (Adesea substantivat, n.) Care este parțial fluid; puțin fluid. – Din fr. semi-fluide.

DOOM

semifluíd (-mi-flu-) adj. m., pl. semifluízi; f. semifluídă, pl. semifluíde

semifluida
SEMIFLUÍD, -Ă, semifluizi, -de, adj. (Adesea substantivat, n.) Care este parțial fluid; puțin fluid. – Din fr. semi-fluide.

DOOM

semifluíd (-mi-flu-) adj. m., pl. semifluízi; f. semifluídă, pl. semifluíde

semifluide
SEMIFLUÍD, -Ă, semifluizi, -de, adj. (Adesea substantivat, n.) Care este parțial fluid; puțin fluid. – Din fr. semi-fluide.

DOOM

semifluíd (-mi-flu-) adj. m., pl. semifluízi; f. semifluídă, pl. semifluíde

semifluidei
SEMIFLUÍD, -Ă, semifluizi, -de, adj. (Adesea substantivat, n.) Care este parțial fluid; puțin fluid. – Din fr. semi-fluide.

DOOM

semifluíd (-mi-flu-) adj. m., pl. semifluízi; f. semifluídă, pl. semifluíde

semifluidele
SEMIFLUÍD, -Ă, semifluizi, -de, adj. (Adesea substantivat, n.) Care este parțial fluid; puțin fluid. – Din fr. semi-fluide.

DOOM

semifluíd (-mi-flu-) adj. m., pl. semifluízi; f. semifluídă, pl. semifluíde

semifluidelor
SEMIFLUÍD, -Ă, semifluizi, -de, adj. (Adesea substantivat, n.) Care este parțial fluid; puțin fluid. – Din fr. semi-fluide.

DOOM

semifluíd (-mi-flu-) adj. m., pl. semifluízi; f. semifluídă, pl. semifluíde

semifluidul
SEMIFLUÍD, -Ă, semifluizi, -de, adj. (Adesea substantivat, n.) Care este parțial fluid; puțin fluid. – Din fr. semi-fluide.

DOOM

semifluíd (-mi-flu-) adj. m., pl. semifluízi; f. semifluídă, pl. semifluíde

semifluidului
SEMIFLUÍD, -Ă, semifluizi, -de, adj. (Adesea substantivat, n.) Care este parțial fluid; puțin fluid. – Din fr. semi-fluide.

DOOM

semifluíd (-mi-flu-) adj. m., pl. semifluízi; f. semifluídă, pl. semifluíde

semifluizi
SEMIFLUÍD, -Ă, semifluizi, -de, adj. (Adesea substantivat, n.) Care este parțial fluid; puțin fluid. – Din fr. semi-fluide.

DOOM

semifluíd (-mi-flu-) adj. m., pl. semifluízi; f. semifluídă, pl. semifluíde

semifluizii
SEMIFLUÍD, -Ă, semifluizi, -de, adj. (Adesea substantivat, n.) Care este parțial fluid; puțin fluid. – Din fr. semi-fluide.

DOOM

semifluíd (-mi-flu-) adj. m., pl. semifluízi; f. semifluídă, pl. semifluíde

semifluizilor
SEMIFLUÍD, -Ă, semifluizi, -de, adj. (Adesea substantivat, n.) Care este parțial fluid; puțin fluid. – Din fr. semi-fluide.

DOOM

semifluíd (-mi-flu-) adj. m., pl. semifluízi; f. semifluídă, pl. semifluíde

semifond
SEMIFÓND s. n. Denumire generală a probelor sportive (de atletism, natație, ciclism etc.) pe distanțe medii. – Semi- + fond (după fr. demi-fond).

DOOM

semifónd s. n.

semifondist
SEMIFONDÍST, -Ă, semifondiști, -ste, s. m. și f. Persoană specializată în probe sportive clasice pe distanțe medii; participant la o probă de semifond. – Semifond + suf. -ist.

DOOM

semifondístă s. f., g.-d. art. semifondístei; pl. semifondíste

semifondista
SEMIFONDÍST, -Ă, semifondiști, -ste, s. m. și f. Persoană specializată în probe sportive clasice pe distanțe medii; participant la o probă de semifond. – Semifond + suf. -ist.

DOOM

semifondístă s. f., g.-d. art. semifondístei; pl. semifondíste

semifondiste
SEMIFONDÍST, -Ă, semifondiști, -ste, s. m. și f. Persoană specializată în probe sportive clasice pe distanțe medii; participant la o probă de semifond. – Semifond + suf. -ist.

DOOM

semifondístă s. f., g.-d. art. semifondístei; pl. semifondíste

semifondistei
SEMIFONDÍST, -Ă, semifondiști, -ste, s. m. și f. Persoană specializată în probe sportive clasice pe distanțe medii; participant la o probă de semifond. – Semifond + suf. -ist.

DOOM

semifondístă s. f., g.-d. art. semifondístei; pl. semifondíste

semifondistele
SEMIFONDÍST, -Ă, semifondiști, -ste, s. m. și f. Persoană specializată în probe sportive clasice pe distanțe medii; participant la o probă de semifond. – Semifond + suf. -ist.

DOOM

semifondístă s. f., g.-d. art. semifondístei; pl. semifondíste

semifondistelor
SEMIFONDÍST, -Ă, semifondiști, -ste, s. m. și f. Persoană specializată în probe sportive clasice pe distanțe medii; participant la o probă de semifond. – Semifond + suf. -ist.

DOOM

semifondístă s. f., g.-d. art. semifondístei; pl. semifondíste

semifondistul
SEMIFONDÍST, -Ă, semifondiști, -ste, s. m. și f. Persoană specializată în probe sportive clasice pe distanțe medii; participant la o probă de semifond. – Semifond + suf. -ist.

DOOM

semifondístă s. f., g.-d. art. semifondístei; pl. semifondíste

semifondistului
SEMIFONDÍST, -Ă, semifondiști, -ste, s. m. și f. Persoană specializată în probe sportive clasice pe distanțe medii; participant la o probă de semifond. – Semifond + suf. -ist.

DOOM

semifondístă s. f., g.-d. art. semifondístei; pl. semifondíste

semifondiști
SEMIFONDÍST, -Ă, semifondiști, -ste, s. m. și f. Persoană specializată în probe sportive clasice pe distanțe medii; participant la o probă de semifond. – Semifond + suf. -ist.

DOOM

semifondístă s. f., g.-d. art. semifondístei; pl. semifondíste

semifondiștii
SEMIFONDÍST, -Ă, semifondiști, -ste, s. m. și f. Persoană specializată în probe sportive clasice pe distanțe medii; participant la o probă de semifond. – Semifond + suf. -ist.

DOOM

semifondístă s. f., g.-d. art. semifondístei; pl. semifondíste

semifondiștilor
SEMIFONDÍST, -Ă, semifondiști, -ste, s. m. și f. Persoană specializată în probe sportive clasice pe distanțe medii; participant la o probă de semifond. – Semifond + suf. -ist.

DOOM

semifondístă s. f., g.-d. art. semifondístei; pl. semifondíste

semifondul
SEMIFÓND s. n. Denumire generală a probelor sportive (de atletism, natație, ciclism etc.) pe distanțe medii. – Semi- + fond (după fr. demi-fond).

DOOM

semifónd s. n.

semifondului
SEMIFÓND s. n. Denumire generală a probelor sportive (de atletism, natație, ciclism etc.) pe distanțe medii. – Semi- + fond (după fr. demi-fond).

DOOM

semifónd s. n.

semigrea
SEMIGRÉU, -GRÉA, semigrei, -grele, adj., s. m. 1. Adj. (în sintagma) Categorie semigrea (și substantivat, f.) = categorie în care intră boxeri cu greutatea între 75 și 81 kg, halterofili cu greutatea între 90 și 100 kg și luptători cu greutatea între 90 și 100 kg. 2. S. m. Sportiv care aparține categoriei semigrele (1). – Semi- + greu (după fr. mi-lourd).

DOOM

*semigréu s. m., pl. semigréi

semigreaua
SEMIGRÉU, -GRÉA, semigrei, -grele, adj., s. m. 1. Adj. (în sintagma) Categorie semigrea (și substantivat, f.) = categorie în care intră boxeri cu greutatea între 75 și 81 kg, halterofili cu greutatea între 90 și 100 kg și luptători cu greutatea între 90 și 100 kg. 2. S. m. Sportiv care aparține categoriei semigrele (1). – Semi- + greu (după fr. mi-lourd).

DOOM

*semigréu s. m., pl. semigréi

semigrei
SEMIGRÉU, -GRÉA, semigrei, -grele, adj., s. m. 1. Adj. (în sintagma) Categorie semigrea (și substantivat, f.) = categorie în care intră boxeri cu greutatea între 75 și 81 kg, halterofili cu greutatea între 90 și 100 kg și luptători cu greutatea între 90 și 100 kg. 2. S. m. Sportiv care aparține categoriei semigrele (1). – Semi- + greu (după fr. mi-lourd).

DOOM

*semigréu s. m., pl. semigréi

semigreii
SEMIGRÉU, -GRÉA, semigrei, -grele, adj., s. m. 1. Adj. (în sintagma) Categorie semigrea (și substantivat, f.) = categorie în care intră boxeri cu greutatea între 75 și 81 kg, halterofili cu greutatea între 90 și 100 kg și luptători cu greutatea între 90 și 100 kg. 2. S. m. Sportiv care aparține categoriei semigrele (1). – Semi- + greu (după fr. mi-lourd).

DOOM

*semigréu s. m., pl. semigréi

semigreilor
SEMIGRÉU, -GRÉA, semigrei, -grele, adj., s. m. 1. Adj. (în sintagma) Categorie semigrea (și substantivat, f.) = categorie în care intră boxeri cu greutatea între 75 și 81 kg, halterofili cu greutatea între 90 și 100 kg și luptători cu greutatea între 90 și 100 kg. 2. S. m. Sportiv care aparține categoriei semigrele (1). – Semi- + greu (după fr. mi-lourd).

DOOM

*semigréu s. m., pl. semigréi

semigrele
SEMIGRÉU, -GRÉA, semigrei, -grele, adj., s. m. 1. Adj. (în sintagma) Categorie semigrea (și substantivat, f.) = categorie în care intră boxeri cu greutatea între 75 și 81 kg, halterofili cu greutatea între 90 și 100 kg și luptători cu greutatea între 90 și 100 kg. 2. S. m. Sportiv care aparține categoriei semigrele (1). – Semi- + greu (după fr. mi-lourd).

DOOM

*semigréu s. m., pl. semigréi

semigrelei
SEMIGRÉU, -GRÉA, semigrei, -grele, adj., s. m. 1. Adj. (în sintagma) Categorie semigrea (și substantivat, f.) = categorie în care intră boxeri cu greutatea între 75 și 81 kg, halterofili cu greutatea între 90 și 100 kg și luptători cu greutatea între 90 și 100 kg. 2. S. m. Sportiv care aparține categoriei semigrele (1). – Semi- + greu (după fr. mi-lourd).

DOOM

*semigréu s. m., pl. semigréi

semigrelele
SEMIGRÉU, -GRÉA, semigrei, -grele, adj., s. m. 1. Adj. (în sintagma) Categorie semigrea (și substantivat, f.) = categorie în care intră boxeri cu greutatea între 75 și 81 kg, halterofili cu greutatea între 90 și 100 kg și luptători cu greutatea între 90 și 100 kg. 2. S. m. Sportiv care aparține categoriei semigrele (1). – Semi- + greu (după fr. mi-lourd).

DOOM

*semigréu s. m., pl. semigréi

semigrelelor
SEMIGRÉU, -GRÉA, semigrei, -grele, adj., s. m. 1. Adj. (în sintagma) Categorie semigrea (și substantivat, f.) = categorie în care intră boxeri cu greutatea între 75 și 81 kg, halterofili cu greutatea între 90 și 100 kg și luptători cu greutatea între 90 și 100 kg. 2. S. m. Sportiv care aparține categoriei semigrele (1). – Semi- + greu (după fr. mi-lourd).

DOOM

*semigréu s. m., pl. semigréi

semigreu
SEMIGRÉU, -GRÉA, semigrei, -grele, adj., s. m. 1. Adj. (în sintagma) Categorie semigrea (și substantivat, f.) = categorie în care intră boxeri cu greutatea între 75 și 81 kg, halterofili cu greutatea între 90 și 100 kg și luptători cu greutatea între 90 și 100 kg. 2. S. m. Sportiv care aparține categoriei semigrele (1). – Semi- + greu (după fr. mi-lourd).

DOOM

*semigréu s. m., pl. semigréi

semigreul
SEMIGRÉU, -GRÉA, semigrei, -grele, adj., s. m. 1. Adj. (în sintagma) Categorie semigrea (și substantivat, f.) = categorie în care intră boxeri cu greutatea între 75 și 81 kg, halterofili cu greutatea între 90 și 100 kg și luptători cu greutatea între 90 și 100 kg. 2. S. m. Sportiv care aparține categoriei semigrele (1). – Semi- + greu (după fr. mi-lourd).

DOOM

*semigréu s. m., pl. semigréi

semigreului
SEMIGRÉU, -GRÉA, semigrei, -grele, adj., s. m. 1. Adj. (în sintagma) Categorie semigrea (și substantivat, f.) = categorie în care intră boxeri cu greutatea între 75 și 81 kg, halterofili cu greutatea între 90 și 100 kg și luptători cu greutatea între 90 și 100 kg. 2. S. m. Sportiv care aparține categoriei semigrele (1). – Semi- + greu (după fr. mi-lourd).

DOOM

*semigréu s. m., pl. semigréi

semigrup
SEMIGRÚP s.n. (Mat.) Mulțime în care fiecărei perechi de elemente i se asociază un element din aceeași mulțime, numit produsul lor. [ < semi- + grup, după fr. demi-groupe].

DOOM

!semigrúp (-mi-grup) s. n., pl. semigrúpuri

semigrupul
SEMIGRÚP s.n. (Mat.) Mulțime în care fiecărei perechi de elemente i se asociază un element din aceeași mulțime, numit produsul lor. [ < semi- + grup, după fr. demi-groupe].

DOOM

!semigrúp (-mi-grup) s. n., pl. semigrúpuri

semigrupului
SEMIGRÚP s.n. (Mat.) Mulțime în care fiecărei perechi de elemente i se asociază un element din aceeași mulțime, numit produsul lor. [ < semi- + grup, după fr. demi-groupe].

DOOM

!semigrúp (-mi-grup) s. n., pl. semigrúpuri

semigrupuri
SEMIGRÚP s.n. (Mat.) Mulțime în care fiecărei perechi de elemente i se asociază un element din aceeași mulțime, numit produsul lor. [ < semi- + grup, după fr. demi-groupe].

DOOM

!semigrúp (-mi-grup) s. n., pl. semigrúpuri

semigrupurile
SEMIGRÚP s.n. (Mat.) Mulțime în care fiecărei perechi de elemente i se asociază un element din aceeași mulțime, numit produsul lor. [ < semi- + grup, după fr. demi-groupe].

DOOM

!semigrúp (-mi-grup) s. n., pl. semigrúpuri

semigrupurilor
SEMIGRÚP s.n. (Mat.) Mulțime în care fiecărei perechi de elemente i se asociază un element din aceeași mulțime, numit produsul lor. [ < semi- + grup, după fr. demi-groupe].

DOOM

!semigrúp (-mi-grup) s. n., pl. semigrúpuri

semii
SEÁMĂ s. f. 1. (În loc. și expr.; exprimă ideea de calcul mintal, o judecată, o constatare, o observație) De bună seamă = desigur, fără îndoială. Mai cu seamă = mai ales, îndeosebi. A-și da seama = a constata, a se lămuri, a pricepe. A lua seama (sau seamă) = a) a se gândi, a reflecta adânc, a fi atent; b) a supraveghea; c) a observa ceva, a remarca; d) a înțelege, a se lămuri. (Pop.) A-și lua seama = a se răzgândi. 2. (În loc. și expr.; exprimă ideea de folos, interes, grijă) Pe seama (cuiva) = a) în folosul sau în interesul (cuiva); b) în sarcina (cuiva), asupra (cuiva). A lăsa pe (sau în) seama cuiva sau a da pe (sau în) seamă (sau în seama cuiva) = a da (sau a lăsa) în paza, în grija, în posesia cuiva. A lua seama (de cineva) = a se ocupa, a se îngriji (de cineva). A ține seama (sau, rar, seamă) de cineva (sau de ceva) = a lua în considerație, a avea în vedere pe cineva (sau ceva). 3. Însemnătate, importanță; vază, faimă. ◊ Loc. adj. De seamă = important, însemnat; cu trecere. 4. Fel, gen; soi. ◊ Expr. De-o seamă (cu cineva) sau de seama cuiva = la fel cu cineva, în aceeași situație, categorie socială cu cineva; de aceeași vârstă cu cineva. 5. Rost, rânduială. ◊ Expr. A ști seama (la ceva) = a avea experiența unui lucru, a ști cum să procedeze. A-i face (cuiva) seama = a omorî, a ucide (pe cineva). A-și face (singur) seama (sau, rar, seamă) = a se sinucide. 6. Socoteală, calcul; cont. ◊ Expr. A ști seama = a cunoaște situația unui lucru. 7. Număr, cantitate (nehotărâtă); câțiva. O seamă de învățați. ◊ Loc. adj. și adv. Fără număr și fără seamă = (care este) în număr mare; mult. Peste seamă = peste măsură, exagerat. ♦ (În legătură cu noțiuni temporale) Interval, perioadă (nehotărâtă). Așa trăia de o seamă de vreme. – Din magh. szám.

DOOM

!nebăgáre în seámă (lipsă de considerație) loc. s. f., g.-d. art. nebăgắrii în seámă

semiimbecil
SEMIIMBECÍL, -Ă adj. Pe jumătate imbecil. [Pron. -mi-im-. / < semi- + imbecil].

semiindustrializa
SEMIINDUSTRIALIZÁ, semiindustrializez, vb. I. Tranz. A transforma parțial în produs industrial. [Pr.: -stri-a-] – Semi- + industrializa.

semiindustrializai
SEMIINDUSTRIALIZÁ, semiindustrializez, vb. I. Tranz. A transforma parțial în produs industrial. [Pr.: -stri-a-] – Semi- + industrializa.

semiindustrializam
SEMIINDUSTRIALIZÁ, semiindustrializez, vb. I. Tranz. A transforma parțial în produs industrial. [Pr.: -stri-a-] – Semi- + industrializa.

semiindustrializare
SEMIINDUSTRIALIZÁ, semiindustrializez, vb. I. Tranz. A transforma parțial în produs industrial. [Pr.: -stri-a-] – Semi- + industrializa.

semiindustrializare
SEMIINDUSTRIALIZÁRE, semiindustrializări, s. f. Acțiunea de a semiindustrializa. [Pr.: -stri-a-] – V. semiindustrializa.

semiindustrializarea
SEMIINDUSTRIALIZÁRE, semiindustrializări, s. f. Acțiunea de a semiindustrializa. [Pr.: -stri-a-] – V. semiindustrializa.

semiindustrializară
SEMIINDUSTRIALIZÁ, semiindustrializez, vb. I. Tranz. A transforma parțial în produs industrial. [Pr.: -stri-a-] – Semi- + industrializa.

semiindustrializarăm
SEMIINDUSTRIALIZÁ, semiindustrializez, vb. I. Tranz. A transforma parțial în produs industrial. [Pr.: -stri-a-] – Semi- + industrializa.

semiindustrializarăți
SEMIINDUSTRIALIZÁ, semiindustrializez, vb. I. Tranz. A transforma parțial în produs industrial. [Pr.: -stri-a-] – Semi- + industrializa.

semiindustrializase
SEMIINDUSTRIALIZÁ, semiindustrializez, vb. I. Tranz. A transforma parțial în produs industrial. [Pr.: -stri-a-] – Semi- + industrializa.

semiindustrializasem
SEMIINDUSTRIALIZÁ, semiindustrializez, vb. I. Tranz. A transforma parțial în produs industrial. [Pr.: -stri-a-] – Semi- + industrializa.

semiindustrializaseră
SEMIINDUSTRIALIZÁ, semiindustrializez, vb. I. Tranz. A transforma parțial în produs industrial. [Pr.: -stri-a-] – Semi- + industrializa.

semiindustrializaserăm
SEMIINDUSTRIALIZÁ, semiindustrializez, vb. I. Tranz. A transforma parțial în produs industrial. [Pr.: -stri-a-] – Semi- + industrializa.

semiindustrializaserăți
SEMIINDUSTRIALIZÁ, semiindustrializez, vb. I. Tranz. A transforma parțial în produs industrial. [Pr.: -stri-a-] – Semi- + industrializa.

semiindustrializaseși
SEMIINDUSTRIALIZÁ, semiindustrializez, vb. I. Tranz. A transforma parțial în produs industrial. [Pr.: -stri-a-] – Semi- + industrializa.

semiindustrializaseți
SEMIINDUSTRIALIZÁ, semiindustrializez, vb. I. Tranz. A transforma parțial în produs industrial. [Pr.: -stri-a-] – Semi- + industrializa.

semiindustrializat
SEMIINDUSTRIALIZÁ, semiindustrializez, vb. I. Tranz. A transforma parțial în produs industrial. [Pr.: -stri-a-] – Semi- + industrializa.

semiindustrializat
SEMIINDUSTRIALIZÁT, -Ă, semiindustrializați, -te, adj. Care a fost parțial industrializat. [Pr.: -stri-a-] – V. semiindustrializa.

semiindustrializata
SEMIINDUSTRIALIZÁT, -Ă, semiindustrializați, -te, adj. Care a fost parțial industrializat. [Pr.: -stri-a-] – V. semiindustrializa.

semiindustrializate
SEMIINDUSTRIALIZÁT, -Ă, semiindustrializați, -te, adj. Care a fost parțial industrializat. [Pr.: -stri-a-] – V. semiindustrializa.

semiindustrializatei
SEMIINDUSTRIALIZÁT, -Ă, semiindustrializați, -te, adj. Care a fost parțial industrializat. [Pr.: -stri-a-] – V. semiindustrializa.

semiindustrializatele
SEMIINDUSTRIALIZÁT, -Ă, semiindustrializați, -te, adj. Care a fost parțial industrializat. [Pr.: -stri-a-] – V. semiindustrializa.

semiindustrializatelor
SEMIINDUSTRIALIZÁT, -Ă, semiindustrializați, -te, adj. Care a fost parțial industrializat. [Pr.: -stri-a-] – V. semiindustrializa.

semiindustrializatul
SEMIINDUSTRIALIZÁT, -Ă, semiindustrializați, -te, adj. Care a fost parțial industrializat. [Pr.: -stri-a-] – V. semiindustrializa.

semiindustrializatului
SEMIINDUSTRIALIZÁT, -Ă, semiindustrializați, -te, adj. Care a fost parțial industrializat. [Pr.: -stri-a-] – V. semiindustrializa.

semiindustrializau
SEMIINDUSTRIALIZÁ, semiindustrializez, vb. I. Tranz. A transforma parțial în produs industrial. [Pr.: -stri-a-] – Semi- + industrializa.

semiindustrializași
SEMIINDUSTRIALIZÁ, semiindustrializez, vb. I. Tranz. A transforma parțial în produs industrial. [Pr.: -stri-a-] – Semi- + industrializa.

semiindustrializați
SEMIINDUSTRIALIZÁ, semiindustrializez, vb. I. Tranz. A transforma parțial în produs industrial. [Pr.: -stri-a-] – Semi- + industrializa.

semiindustrializați
SEMIINDUSTRIALIZÁT, -Ă, semiindustrializați, -te, adj. Care a fost parțial industrializat. [Pr.: -stri-a-] – V. semiindustrializa.

semiindustrializații
SEMIINDUSTRIALIZÁT, -Ă, semiindustrializați, -te, adj. Care a fost parțial industrializat. [Pr.: -stri-a-] – V. semiindustrializa.

semiindustrializaților
SEMIINDUSTRIALIZÁT, -Ă, semiindustrializați, -te, adj. Care a fost parțial industrializat. [Pr.: -stri-a-] – V. semiindustrializa.

semiindustrializează
SEMIINDUSTRIALIZÁ, semiindustrializez, vb. I. Tranz. A transforma parțial în produs industrial. [Pr.: -stri-a-] – Semi- + industrializa.

semiindustrializez
SEMIINDUSTRIALIZÁ, semiindustrializez, vb. I. Tranz. A transforma parțial în produs industrial. [Pr.: -stri-a-] – Semi- + industrializa.

semiindustrializeze
SEMIINDUSTRIALIZÁ, semiindustrializez, vb. I. Tranz. A transforma parțial în produs industrial. [Pr.: -stri-a-] – Semi- + industrializa.

semiindustrializezi
SEMIINDUSTRIALIZÁ, semiindustrializez, vb. I. Tranz. A transforma parțial în produs industrial. [Pr.: -stri-a-] – Semi- + industrializa.

semiindustrializând
SEMIINDUSTRIALIZÁ, semiindustrializez, vb. I. Tranz. A transforma parțial în produs industrial. [Pr.: -stri-a-] – Semi- + industrializa.

semiindustrializînd
SEMIINDUSTRIALIZÁ, semiindustrializez, vb. I. Tranz. A transforma parțial în produs industrial. [Pr.: -stri-a-] – Semi- + industrializa.

semiindustrializări
SEMIINDUSTRIALIZÁRE, semiindustrializări, s. f. Acțiunea de a semiindustrializa. [Pr.: -stri-a-] – V. semiindustrializa.

semiindustrializării
SEMIINDUSTRIALIZÁRE, semiindustrializări, s. f. Acțiunea de a semiindustrializa. [Pr.: -stri-a-] – V. semiindustrializa.

semiindustrializările
SEMIINDUSTRIALIZÁRE, semiindustrializări, s. f. Acțiunea de a semiindustrializa. [Pr.: -stri-a-] – V. semiindustrializa.

semiindustrializărilor
SEMIINDUSTRIALIZÁRE, semiindustrializări, s. f. Acțiunea de a semiindustrializa. [Pr.: -stri-a-] – V. semiindustrializa.

semiinternat
SEMIINTERNÁT, semiinternate, s. n. Instituție anexă a unei școli care asigură masa de prânz și pentru elevii externi. [Pr.: -mi-in-] – Semi- + internat.

semiinternate
SEMIINTERNÁT, semiinternate, s. n. Instituție anexă a unei școli care asigură masa de prânz și pentru elevii externi. [Pr.: -mi-in-] – Semi- + internat.

semiinternatele
SEMIINTERNÁT, semiinternate, s. n. Instituție anexă a unei școli care asigură masa de prânz și pentru elevii externi. [Pr.: -mi-in-] – Semi- + internat.

semiinternatelor
SEMIINTERNÁT, semiinternate, s. n. Instituție anexă a unei școli care asigură masa de prânz și pentru elevii externi. [Pr.: -mi-in-] – Semi- + internat.

semiinternatul
SEMIINTERNÁT, semiinternate, s. n. Instituție anexă a unei școli care asigură masa de prânz și pentru elevii externi. [Pr.: -mi-in-] – Semi- + internat.

semiinternatului
SEMIINTERNÁT, semiinternate, s. n. Instituție anexă a unei școli care asigură masa de prânz și pentru elevii externi. [Pr.: -mi-in-] – Semi- + internat.

semilaminat
SEMILAMINÁT, -Ă, semilaminați, -te, adj. Care este laminat parțial. – Semi- + laminat.

semilaminata
SEMILAMINÁT, -Ă, semilaminați, -te, adj. Care este laminat parțial. – Semi- + laminat.

semilaminate
SEMILAMINÁT, -Ă, semilaminați, -te, adj. Care este laminat parțial. – Semi- + laminat.

semilaminatei
SEMILAMINÁT, -Ă, semilaminați, -te, adj. Care este laminat parțial. – Semi- + laminat.

semilaminatele
SEMILAMINÁT, -Ă, semilaminați, -te, adj. Care este laminat parțial. – Semi- + laminat.

semilaminatelor
SEMILAMINÁT, -Ă, semilaminați, -te, adj. Care este laminat parțial. – Semi- + laminat.

semilaminatul
SEMILAMINÁT, -Ă, semilaminați, -te, adj. Care este laminat parțial. – Semi- + laminat.

semilaminatului
SEMILAMINÁT, -Ă, semilaminați, -te, adj. Care este laminat parțial. – Semi- + laminat.

semilaminați
SEMILAMINÁT, -Ă, semilaminați, -te, adj. Care este laminat parțial. – Semi- + laminat.

semilaminații
SEMILAMINÁT, -Ă, semilaminați, -te, adj. Care este laminat parțial. – Semi- + laminat.

semilaminaților
SEMILAMINÁT, -Ă, semilaminați, -te, adj. Care este laminat parțial. – Semi- + laminat.

semile
SEÁMĂ s. f. 1. (În loc. și expr.; exprimă ideea de calcul mintal, o judecată, o constatare, o observație) De bună seamă = desigur, fără îndoială. Mai cu seamă = mai ales, îndeosebi. A-și da seama = a constata, a se lămuri, a pricepe. A lua seama (sau seamă) = a) a se gândi, a reflecta adânc, a fi atent; b) a supraveghea; c) a observa ceva, a remarca; d) a înțelege, a se lămuri. (Pop.) A-și lua seama = a se răzgândi. 2. (În loc. și expr.; exprimă ideea de folos, interes, grijă) Pe seama (cuiva) = a) în folosul sau în interesul (cuiva); b) în sarcina (cuiva), asupra (cuiva). A lăsa pe (sau în) seama cuiva sau a da pe (sau în) seamă (sau în seama cuiva) = a da (sau a lăsa) în paza, în grija, în posesia cuiva. A lua seama (de cineva) = a se ocupa, a se îngriji (de cineva). A ține seama (sau, rar, seamă) de cineva (sau de ceva) = a lua în considerație, a avea în vedere pe cineva (sau ceva). 3. Însemnătate, importanță; vază, faimă. ◊ Loc. adj. De seamă = important, însemnat; cu trecere. 4. Fel, gen; soi. ◊ Expr. De-o seamă (cu cineva) sau de seama cuiva = la fel cu cineva, în aceeași situație, categorie socială cu cineva; de aceeași vârstă cu cineva. 5. Rost, rânduială. ◊ Expr. A ști seama (la ceva) = a avea experiența unui lucru, a ști cum să procedeze. A-i face (cuiva) seama = a omorî, a ucide (pe cineva). A-și face (singur) seama (sau, rar, seamă) = a se sinucide. 6. Socoteală, calcul; cont. ◊ Expr. A ști seama = a cunoaște situația unui lucru. 7. Număr, cantitate (nehotărâtă); câțiva. O seamă de învățați. ◊ Loc. adj. și adv. Fără număr și fără seamă = (care este) în număr mare; mult. Peste seamă = peste măsură, exagerat. ♦ (În legătură cu noțiuni temporale) Interval, perioadă (nehotărâtă). Așa trăia de o seamă de vreme. – Din magh. szám.

DOOM

!nebăgáre în seámă (lipsă de considerație) loc. s. f., g.-d. art. nebăgắrii în seámă

semilegal
SEMILEGÁL, -Ă adj. Cu regim de semilegalitate. [< semi- + legal].

semilegala
SEMILEGÁL, -Ă adj. Cu regim de semilegalitate. [< semi- + legal].

semilegale
SEMILEGÁL, -Ă adj. Cu regim de semilegalitate. [< semi- + legal].

semilegalei
SEMILEGÁL, -Ă adj. Cu regim de semilegalitate. [< semi- + legal].

semilegalele
SEMILEGÁL, -Ă adj. Cu regim de semilegalitate. [< semi- + legal].

semilegalelor
SEMILEGÁL, -Ă adj. Cu regim de semilegalitate. [< semi- + legal].

semilegali
SEMILEGÁL, -Ă adj. Cu regim de semilegalitate. [< semi- + legal].

semilegalii
SEMILEGÁL, -Ă adj. Cu regim de semilegalitate. [< semi- + legal].

semilegalilor
SEMILEGÁL, -Ă adj. Cu regim de semilegalitate. [< semi- + legal].

semilegalitate
SEMILEGALITÁTE s.f. Formă de luptă constând din folosirea unor metode care nu sunt interzise de lege ca atare, dar care sunt susceptibile de sancțiuni și de persecuții. [< semilegal + -itate].

semilegalitatea
SEMILEGALITÁTE s.f. Formă de luptă constând din folosirea unor metode care nu sunt interzise de lege ca atare, dar care sunt susceptibile de sancțiuni și de persecuții. [< semilegal + -itate].

semilegalități
SEMILEGALITÁTE s.f. Formă de luptă constând din folosirea unor metode care nu sunt interzise de lege ca atare, dar care sunt susceptibile de sancțiuni și de persecuții. [< semilegal + -itate].

semilegalității
SEMILEGALITÁTE s.f. Formă de luptă constând din folosirea unor metode care nu sunt interzise de lege ca atare, dar care sunt susceptibile de sancțiuni și de persecuții. [< semilegal + -itate].

semilegalitățile
SEMILEGALITÁTE s.f. Formă de luptă constând din folosirea unor metode care nu sunt interzise de lege ca atare, dar care sunt susceptibile de sancțiuni și de persecuții. [< semilegal + -itate].

semilegalităților
SEMILEGALITÁTE s.f. Formă de luptă constând din folosirea unor metode care nu sunt interzise de lege ca atare, dar care sunt susceptibile de sancțiuni și de persecuții. [< semilegal + -itate].

semilegalul
SEMILEGÁL, -Ă adj. Cu regim de semilegalitate. [< semi- + legal].

semilegalului
SEMILEGÁL, -Ă adj. Cu regim de semilegalitate. [< semi- + legal].

semiliber
SEMILÍBER, -Ă, semiliberi, -e, adj. (Despre țărani) Care avea, în sclavagism, libertate parțială. – Semi + liber.

semilibera
SEMILÍBER, -Ă, semiliberi, -e, adj. (Despre țărani) Care avea, în sclavagism, libertate parțială. – Semi + liber.

semilibere
SEMILÍBER, -Ă, semiliberi, -e, adj. (Despre țărani) Care avea, în sclavagism, libertate parțială. – Semi + liber.

semiliberei
SEMILÍBER, -Ă, semiliberi, -e, adj. (Despre țărani) Care avea, în sclavagism, libertate parțială. – Semi + liber.

semiliberele
SEMILÍBER, -Ă, semiliberi, -e, adj. (Despre țărani) Care avea, în sclavagism, libertate parțială. – Semi + liber.

semiliberelor
SEMILÍBER, -Ă, semiliberi, -e, adj. (Despre țărani) Care avea, în sclavagism, libertate parțială. – Semi + liber.

semiliberi
SEMILÍBER, -Ă, semiliberi, -e, adj. (Despre țărani) Care avea, în sclavagism, libertate parțială. – Semi + liber.

semiliberii
SEMILÍBER, -Ă, semiliberi, -e, adj. (Despre țărani) Care avea, în sclavagism, libertate parțială. – Semi + liber.

semiliberilor
SEMILÍBER, -Ă, semiliberi, -e, adj. (Despre țărani) Care avea, în sclavagism, libertate parțială. – Semi + liber.

semiliberul
SEMILÍBER, -Ă, semiliberi, -e, adj. (Despre țărani) Care avea, în sclavagism, libertate parțială. – Semi + liber.

semiliberului
SEMILÍBER, -Ă, semiliberi, -e, adj. (Despre țărani) Care avea, în sclavagism, libertate parțială. – Semi + liber.

semilichid
SEMILICHÍD, -Ă, semilichizi, -de, adj. (Adesea substantivat, n.) Care este numai pe jumătate lichid; vâscos. – Din fr. semi-liquide.

DOOM

semilichíd adj. m., pl. semilichízi; f. semilichídă, pl. semilichíde

semilichida
SEMILICHÍD, -Ă, semilichizi, -de, adj. (Adesea substantivat, n.) Care este numai pe jumătate lichid; vâscos. – Din fr. semi-liquide.

DOOM

semilichíd adj. m., pl. semilichízi; f. semilichídă, pl. semilichíde

semilichide
SEMILICHÍD, -Ă, semilichizi, -de, adj. (Adesea substantivat, n.) Care este numai pe jumătate lichid; vâscos. – Din fr. semi-liquide.

DOOM

semilichíd adj. m., pl. semilichízi; f. semilichídă, pl. semilichíde

semilichidei
SEMILICHÍD, -Ă, semilichizi, -de, adj. (Adesea substantivat, n.) Care este numai pe jumătate lichid; vâscos. – Din fr. semi-liquide.

DOOM

semilichíd adj. m., pl. semilichízi; f. semilichídă, pl. semilichíde

semilichidele
SEMILICHÍD, -Ă, semilichizi, -de, adj. (Adesea substantivat, n.) Care este numai pe jumătate lichid; vâscos. – Din fr. semi-liquide.

DOOM

semilichíd adj. m., pl. semilichízi; f. semilichídă, pl. semilichíde

semilichidelor
SEMILICHÍD, -Ă, semilichizi, -de, adj. (Adesea substantivat, n.) Care este numai pe jumătate lichid; vâscos. – Din fr. semi-liquide.

DOOM

semilichíd adj. m., pl. semilichízi; f. semilichídă, pl. semilichíde

semilichidul
SEMILICHÍD, -Ă, semilichizi, -de, adj. (Adesea substantivat, n.) Care este numai pe jumătate lichid; vâscos. – Din fr. semi-liquide.

DOOM

semilichíd adj. m., pl. semilichízi; f. semilichídă, pl. semilichíde

semilichidului
SEMILICHÍD, -Ă, semilichizi, -de, adj. (Adesea substantivat, n.) Care este numai pe jumătate lichid; vâscos. – Din fr. semi-liquide.

DOOM

semilichíd adj. m., pl. semilichízi; f. semilichídă, pl. semilichíde

semilichizi
SEMILICHÍD, -Ă, semilichizi, -de, adj. (Adesea substantivat, n.) Care este numai pe jumătate lichid; vâscos. – Din fr. semi-liquide.

DOOM

semilichíd adj. m., pl. semilichízi; f. semilichídă, pl. semilichíde

semilichizii
SEMILICHÍD, -Ă, semilichizi, -de, adj. (Adesea substantivat, n.) Care este numai pe jumătate lichid; vâscos. – Din fr. semi-liquide.

DOOM

semilichíd adj. m., pl. semilichízi; f. semilichídă, pl. semilichíde

semilichizilor
SEMILICHÍD, -Ă, semilichizi, -de, adj. (Adesea substantivat, n.) Care este numai pe jumătate lichid; vâscos. – Din fr. semi-liquide.

DOOM

semilichíd adj. m., pl. semilichízi; f. semilichídă, pl. semilichíde

semilor
SEÁMĂ s. f. 1. (În loc. și expr.; exprimă ideea de calcul mintal, o judecată, o constatare, o observație) De bună seamă = desigur, fără îndoială. Mai cu seamă = mai ales, îndeosebi. A-și da seama = a constata, a se lămuri, a pricepe. A lua seama (sau seamă) = a) a se gândi, a reflecta adânc, a fi atent; b) a supraveghea; c) a observa ceva, a remarca; d) a înțelege, a se lămuri. (Pop.) A-și lua seama = a se răzgândi. 2. (În loc. și expr.; exprimă ideea de folos, interes, grijă) Pe seama (cuiva) = a) în folosul sau în interesul (cuiva); b) în sarcina (cuiva), asupra (cuiva). A lăsa pe (sau în) seama cuiva sau a da pe (sau în) seamă (sau în seama cuiva) = a da (sau a lăsa) în paza, în grija, în posesia cuiva. A lua seama (de cineva) = a se ocupa, a se îngriji (de cineva). A ține seama (sau, rar, seamă) de cineva (sau de ceva) = a lua în considerație, a avea în vedere pe cineva (sau ceva). 3. Însemnătate, importanță; vază, faimă. ◊ Loc. adj. De seamă = important, însemnat; cu trecere. 4. Fel, gen; soi. ◊ Expr. De-o seamă (cu cineva) sau de seama cuiva = la fel cu cineva, în aceeași situație, categorie socială cu cineva; de aceeași vârstă cu cineva. 5. Rost, rânduială. ◊ Expr. A ști seama (la ceva) = a avea experiența unui lucru, a ști cum să procedeze. A-i face (cuiva) seama = a omorî, a ucide (pe cineva). A-și face (singur) seama (sau, rar, seamă) = a se sinucide. 6. Socoteală, calcul; cont. ◊ Expr. A ști seama = a cunoaște situația unui lucru. 7. Număr, cantitate (nehotărâtă); câțiva. O seamă de învățați. ◊ Loc. adj. și adv. Fără număr și fără seamă = (care este) în număr mare; mult. Peste seamă = peste măsură, exagerat. ♦ (În legătură cu noțiuni temporale) Interval, perioadă (nehotărâtă). Așa trăia de o seamă de vreme. – Din magh. szám.

DOOM

!nebăgáre în seámă (lipsă de considerație) loc. s. f., g.-d. art. nebăgắrii în seámă

semiluna
SEMILÚNĂ, (2) semiluni, s. f. 1. Parte a discului Lunii, în formă de semicerc, luminată de Soare în timpul uneia dintre fazele astrului; Luna privită în faza primului și a ultimului pătrar. 2. Semn simbolic al Islamului, reprezentând Luna în faza de creștere (în formă de seceră). ◊ Semiluna roșie = ramura musulmană a organizației internaționale a Crucii Roșii. ♦ Fig. Imperiul Otoman; turcii; mahomedanismul. – Semi- + lună.

DOOM

semilúnă s. f., g.-d. art. semilúnii; (simboluri islamice) pl. semilúni

semilunar
SEMILUNÁR, -Ă, semilunari, -e, adj. În formă de semilună. – Din fr. semi-lunaire.

DOOM

semilunár adj. m., pl. semilunári; f. semilunáră, pl. semilunáre

semilunara
SEMILUNÁR, -Ă, semilunari, -e, adj. În formă de semilună. – Din fr. semi-lunaire.

DOOM

semilunár adj. m., pl. semilunári; f. semilunáră, pl. semilunáre

semilunare
SEMILUNÁR, -Ă, semilunari, -e, adj. În formă de semilună. – Din fr. semi-lunaire.

DOOM

semilunár adj. m., pl. semilunári; f. semilunáră, pl. semilunáre

semilunarei
SEMILUNÁR, -Ă, semilunari, -e, adj. În formă de semilună. – Din fr. semi-lunaire.

DOOM

semilunár adj. m., pl. semilunári; f. semilunáră, pl. semilunáre

semilunarele
SEMILUNÁR, -Ă, semilunari, -e, adj. În formă de semilună. – Din fr. semi-lunaire.

DOOM

semilunár adj. m., pl. semilunári; f. semilunáră, pl. semilunáre

semilunarelor
SEMILUNÁR, -Ă, semilunari, -e, adj. În formă de semilună. – Din fr. semi-lunaire.

DOOM

semilunár adj. m., pl. semilunári; f. semilunáră, pl. semilunáre

semilunari
SEMILUNÁR, -Ă, semilunari, -e, adj. În formă de semilună. – Din fr. semi-lunaire.

DOOM

semilunár adj. m., pl. semilunári; f. semilunáră, pl. semilunáre

semilunarii
SEMILUNÁR, -Ă, semilunari, -e, adj. În formă de semilună. – Din fr. semi-lunaire.

DOOM

semilunár adj. m., pl. semilunári; f. semilunáră, pl. semilunáre

semilunarilor
SEMILUNÁR, -Ă, semilunari, -e, adj. În formă de semilună. – Din fr. semi-lunaire.

DOOM

semilunár adj. m., pl. semilunári; f. semilunáră, pl. semilunáre

semilunarul
SEMILUNÁR, -Ă, semilunari, -e, adj. În formă de semilună. – Din fr. semi-lunaire.

DOOM

semilunár adj. m., pl. semilunári; f. semilunáră, pl. semilunáre

semilunarului
SEMILUNÁR, -Ă, semilunari, -e, adj. În formă de semilună. – Din fr. semi-lunaire.

DOOM

semilunár adj. m., pl. semilunári; f. semilunáră, pl. semilunáre

semiluni
SEMILÚNĂ, (2) semiluni, s. f. 1. Parte a discului Lunii, în formă de semicerc, luminată de Soare în timpul uneia dintre fazele astrului; Luna privită în faza primului și a ultimului pătrar. 2. Semn simbolic al Islamului, reprezentând Luna în faza de creștere (în formă de seceră). ◊ Semiluna roșie = ramura musulmană a organizației internaționale a Crucii Roșii. ♦ Fig. Imperiul Otoman; turcii; mahomedanismul. – Semi- + lună.

DOOM

semilúnă s. f., g.-d. art. semilúnii; (simboluri islamice) pl. semilúni

semilunii
SEMILÚNĂ, (2) semiluni, s. f. 1. Parte a discului Lunii, în formă de semicerc, luminată de Soare în timpul uneia dintre fazele astrului; Luna privită în faza primului și a ultimului pătrar. 2. Semn simbolic al Islamului, reprezentând Luna în faza de creștere (în formă de seceră). ◊ Semiluna roșie = ramura musulmană a organizației internaționale a Crucii Roșii. ♦ Fig. Imperiul Otoman; turcii; mahomedanismul. – Semi- + lună.

DOOM

semilúnă s. f., g.-d. art. semilúnii; (simboluri islamice) pl. semilúni

semilunile
SEMILÚNĂ, (2) semiluni, s. f. 1. Parte a discului Lunii, în formă de semicerc, luminată de Soare în timpul uneia dintre fazele astrului; Luna privită în faza primului și a ultimului pătrar. 2. Semn simbolic al Islamului, reprezentând Luna în faza de creștere (în formă de seceră). ◊ Semiluna roșie = ramura musulmană a organizației internaționale a Crucii Roșii. ♦ Fig. Imperiul Otoman; turcii; mahomedanismul. – Semi- + lună.

DOOM

semilúnă s. f., g.-d. art. semilúnii; (simboluri islamice) pl. semilúni

semilunilor
SEMILÚNĂ, (2) semiluni, s. f. 1. Parte a discului Lunii, în formă de semicerc, luminată de Soare în timpul uneia dintre fazele astrului; Luna privită în faza primului și a ultimului pătrar. 2. Semn simbolic al Islamului, reprezentând Luna în faza de creștere (în formă de seceră). ◊ Semiluna roșie = ramura musulmană a organizației internaționale a Crucii Roșii. ♦ Fig. Imperiul Otoman; turcii; mahomedanismul. – Semi- + lună.

DOOM

semilúnă s. f., g.-d. art. semilúnii; (simboluri islamice) pl. semilúni

semimaree
SEMIMARÉE s.f. Stadiu în desfășurarea fenomenului de maree în care nivelul apei se află la o înălțime egală cu jumătatea amplitudinii mareei. [După fr. demi-marée].

semimat
SEMIMÁT, -Ă, semimați, -te, adj. Între transparent și mat. – Semi- + mat².

semimetal
SEMIMETÁL, semimetale, s. n. Element chimic care posedă atât proprietăți caracteristice metalelor, cât și proprietăți specifice nemetalelor, făcând astfel trecerea între cele două clase de substanțe. – Semi- + metal (după ff. demi-metal).

DOOM

semimetál s. n., pl. semimetále

semimetale
SEMIMETÁL, semimetale, s. n. Element chimic care posedă atât proprietăți caracteristice metalelor, cât și proprietăți specifice nemetalelor, făcând astfel trecerea între cele două clase de substanțe. – Semi- + metal (după ff. demi-metal).

DOOM

semimetál s. n., pl. semimetále

semimetalele
SEMIMETÁL, semimetale, s. n. Element chimic care posedă atât proprietăți caracteristice metalelor, cât și proprietăți specifice nemetalelor, făcând astfel trecerea între cele două clase de substanțe. – Semi- + metal (după ff. demi-metal).

DOOM

semimetál s. n., pl. semimetále

semimetalelor
SEMIMETÁL, semimetale, s. n. Element chimic care posedă atât proprietăți caracteristice metalelor, cât și proprietăți specifice nemetalelor, făcând astfel trecerea între cele două clase de substanțe. – Semi- + metal (după ff. demi-metal).

DOOM

semimetál s. n., pl. semimetále

semimetalic
SEMIMETÁLIC, -Ă, semimetalici, -ce, adj. Care are proprietăți de semimetal, de semimetal. – Semi- +metalic (după fr. demimétallique).

semimetalica
SEMIMETÁLIC, -Ă, semimetalici, -ce, adj. Care are proprietăți de semimetal, de semimetal. – Semi- +metalic (după fr. demimétallique).

semimetalice
SEMIMETÁLIC, -Ă, semimetalici, -ce, adj. Care are proprietăți de semimetal, de semimetal. – Semi- +metalic (după fr. demimétallique).

semimetalicei
SEMIMETÁLIC, -Ă, semimetalici, -ce, adj. Care are proprietăți de semimetal, de semimetal. – Semi- +metalic (după fr. demimétallique).

semimetalicele
SEMIMETÁLIC, -Ă, semimetalici, -ce, adj. Care are proprietăți de semimetal, de semimetal. – Semi- +metalic (după fr. demimétallique).

semimetalicelor
SEMIMETÁLIC, -Ă, semimetalici, -ce, adj. Care are proprietăți de semimetal, de semimetal. – Semi- +metalic (după fr. demimétallique).

semimetalici
SEMIMETÁLIC, -Ă, semimetalici, -ce, adj. Care are proprietăți de semimetal, de semimetal. – Semi- +metalic (după fr. demimétallique).

semimetalicii
SEMIMETÁLIC, -Ă, semimetalici, -ce, adj. Care are proprietăți de semimetal, de semimetal. – Semi- +metalic (după fr. demimétallique).

semimetalicilor
SEMIMETÁLIC, -Ă, semimetalici, -ce, adj. Care are proprietăți de semimetal, de semimetal. – Semi- +metalic (după fr. demimétallique).

semimetalicul
SEMIMETÁLIC, -Ă, semimetalici, -ce, adj. Care are proprietăți de semimetal, de semimetal. – Semi- +metalic (după fr. demimétallique).

semimetalicului
SEMIMETÁLIC, -Ă, semimetalici, -ce, adj. Care are proprietăți de semimetal, de semimetal. – Semi- +metalic (după fr. demimétallique).

semimetalul
SEMIMETÁL, semimetale, s. n. Element chimic care posedă atât proprietăți caracteristice metalelor, cât și proprietăți specifice nemetalelor, făcând astfel trecerea între cele două clase de substanțe. – Semi- + metal (după ff. demi-metal).

DOOM

semimetál s. n., pl. semimetále

semimetalului
SEMIMETÁL, semimetale, s. n. Element chimic care posedă atât proprietăți caracteristice metalelor, cât și proprietăți specifice nemetalelor, făcând astfel trecerea între cele două clase de substanțe. – Semi- + metal (după ff. demi-metal).

DOOM

semimetál s. n., pl. semimetále

semimijlocia
SEMIMIJLOCÍU, -IE, semimijlocii, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Categorie semimijlocie (și substantivat, f.) = categorie în care intră boxeri eu greutatea între 63,5 și 70 kg, halterofili cu greutatea între 81 și 100 kg și luptători între 74 și 82 kg. 2. S. m. Sportiv care aparține categoriei semimijlocii (1). – Semi- + mijlociu (după fr. mi-moyen).

semimijlocie
SEMIMIJLOCÍU, -IE, semimijlocii, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Categorie semimijlocie (și substantivat, f.) = categorie în care intră boxeri eu greutatea între 63,5 și 70 kg, halterofili cu greutatea între 81 și 100 kg și luptători între 74 și 82 kg. 2. S. m. Sportiv care aparține categoriei semimijlocii (1). – Semi- + mijlociu (după fr. mi-moyen).

semimijlociei
SEMIMIJLOCÍU, -IE, semimijlocii, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Categorie semimijlocie (și substantivat, f.) = categorie în care intră boxeri eu greutatea între 63,5 și 70 kg, halterofili cu greutatea între 81 și 100 kg și luptători între 74 și 82 kg. 2. S. m. Sportiv care aparține categoriei semimijlocii (1). – Semi- + mijlociu (după fr. mi-moyen).

semimijlocii
SEMIMIJLOCÍU, -IE, semimijlocii, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Categorie semimijlocie (și substantivat, f.) = categorie în care intră boxeri eu greutatea între 63,5 și 70 kg, halterofili cu greutatea între 81 și 100 kg și luptători între 74 și 82 kg. 2. S. m. Sportiv care aparține categoriei semimijlocii (1). – Semi- + mijlociu (după fr. mi-moyen).

semimijlocii
SEMIMIJLOCÍU, -IE, semimijlocii, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Categorie semimijlocie (și substantivat, f.) = categorie în care intră boxeri eu greutatea între 63,5 și 70 kg, halterofili cu greutatea între 81 și 100 kg și luptători între 74 și 82 kg. 2. S. m. Sportiv care aparține categoriei semimijlocii (1). – Semi- + mijlociu (după fr. mi-moyen).

semimijlociii
SEMIMIJLOCÍU, -IE, semimijlocii, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Categorie semimijlocie (și substantivat, f.) = categorie în care intră boxeri eu greutatea între 63,5 și 70 kg, halterofili cu greutatea între 81 și 100 kg și luptători între 74 și 82 kg. 2. S. m. Sportiv care aparține categoriei semimijlocii (1). – Semi- + mijlociu (după fr. mi-moyen).

semimijlociii
SEMIMIJLOCÍU, -IE, semimijlocii, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Categorie semimijlocie (și substantivat, f.) = categorie în care intră boxeri eu greutatea între 63,5 și 70 kg, halterofili cu greutatea între 81 și 100 kg și luptători între 74 și 82 kg. 2. S. m. Sportiv care aparține categoriei semimijlocii (1). – Semi- + mijlociu (după fr. mi-moyen).

semimijlociile
SEMIMIJLOCÍU, -IE, semimijlocii, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Categorie semimijlocie (și substantivat, f.) = categorie în care intră boxeri eu greutatea între 63,5 și 70 kg, halterofili cu greutatea între 81 și 100 kg și luptători între 74 și 82 kg. 2. S. m. Sportiv care aparține categoriei semimijlocii (1). – Semi- + mijlociu (după fr. mi-moyen).

semimijlociilor
SEMIMIJLOCÍU, -IE, semimijlocii, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Categorie semimijlocie (și substantivat, f.) = categorie în care intră boxeri eu greutatea între 63,5 și 70 kg, halterofili cu greutatea între 81 și 100 kg și luptători între 74 și 82 kg. 2. S. m. Sportiv care aparține categoriei semimijlocii (1). – Semi- + mijlociu (după fr. mi-moyen).

semimijlociilor
SEMIMIJLOCÍU, -IE, semimijlocii, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Categorie semimijlocie (și substantivat, f.) = categorie în care intră boxeri eu greutatea între 63,5 și 70 kg, halterofili cu greutatea între 81 și 100 kg și luptători între 74 și 82 kg. 2. S. m. Sportiv care aparține categoriei semimijlocii (1). – Semi- + mijlociu (după fr. mi-moyen).

semimijlociu
SEMIMIJLOCÍU, -IE, semimijlocii, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Categorie semimijlocie (și substantivat, f.) = categorie în care intră boxeri eu greutatea între 63,5 și 70 kg, halterofili cu greutatea între 81 și 100 kg și luptători între 74 și 82 kg. 2. S. m. Sportiv care aparține categoriei semimijlocii (1). – Semi- + mijlociu (după fr. mi-moyen).

semimijlociu
SEMIMIJLOCÍU, -IE, semimijlocii, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Categorie semimijlocie (și substantivat, f.) = categorie în care intră boxeri eu greutatea între 63,5 și 70 kg, halterofili cu greutatea între 81 și 100 kg și luptători între 74 și 82 kg. 2. S. m. Sportiv care aparține categoriei semimijlocii (1). – Semi- + mijlociu (după fr. mi-moyen).

semimijlociul
SEMIMIJLOCÍU, -IE, semimijlocii, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Categorie semimijlocie (și substantivat, f.) = categorie în care intră boxeri eu greutatea între 63,5 și 70 kg, halterofili cu greutatea între 81 și 100 kg și luptători între 74 și 82 kg. 2. S. m. Sportiv care aparține categoriei semimijlocii (1). – Semi- + mijlociu (după fr. mi-moyen).

semimijlociul
SEMIMIJLOCÍU, -IE, semimijlocii, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Categorie semimijlocie (și substantivat, f.) = categorie în care intră boxeri eu greutatea între 63,5 și 70 kg, halterofili cu greutatea între 81 și 100 kg și luptători între 74 și 82 kg. 2. S. m. Sportiv care aparține categoriei semimijlocii (1). – Semi- + mijlociu (după fr. mi-moyen).

semimijlociului
SEMIMIJLOCÍU, -IE, semimijlocii, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Categorie semimijlocie (și substantivat, f.) = categorie în care intră boxeri eu greutatea între 63,5 și 70 kg, halterofili cu greutatea între 81 și 100 kg și luptători între 74 și 82 kg. 2. S. m. Sportiv care aparține categoriei semimijlocii (1). – Semi- + mijlociu (după fr. mi-moyen).

semimijlociului
SEMIMIJLOCÍU, -IE, semimijlocii, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Categorie semimijlocie (și substantivat, f.) = categorie în care intră boxeri eu greutatea între 63,5 și 70 kg, halterofili cu greutatea între 81 și 100 kg și luptători între 74 și 82 kg. 2. S. m. Sportiv care aparține categoriei semimijlocii (1). – Semi- + mijlociu (după fr. mi-moyen).

semimusca
SEMIMÚSCĂ adj. invar., s. m. 1. Adj. invar. (În sintagmă) Categorie semimuscă (și substantivat, f.) = categorie sportivă în care intră boxeri cu greutatea între 45 și 48 kg. 2. S. m. Sportiv care aparține categoriei semimuscă (1). – Semi- + muscă.

DOOM

*semimúscă adj. invar.

semimuște
SEMIMÚSCĂ adj. invar., s. m. 1. Adj. invar. (În sintagmă) Categorie semimuscă (și substantivat, f.) = categorie sportivă în care intră boxeri cu greutatea între 45 și 48 kg. 2. S. m. Sportiv care aparține categoriei semimuscă (1). – Semi- + muscă.

DOOM

*semimúscă adj. invar.

semimuștei
SEMIMÚSCĂ adj. invar., s. m. 1. Adj. invar. (În sintagmă) Categorie semimuscă (și substantivat, f.) = categorie sportivă în care intră boxeri cu greutatea între 45 și 48 kg. 2. S. m. Sportiv care aparține categoriei semimuscă (1). – Semi- + muscă.

DOOM

*semimúscă adj. invar.

seminal
SEMINÁL, -Ă, seminali, -e, adj. (Anat.) De spermă, care se referă la spermă, care aparține spermei. ♦ (Bot.) Care se referă la sămânța plantelor. – Din fr. séminal, lat. seminalis.

DOOM

seminál adj. m., pl. semináli; f. seminálă, pl. seminále

seminala
SEMINÁL, -Ă, seminali, -e, adj. (Anat.) De spermă, care se referă la spermă, care aparține spermei. ♦ (Bot.) Care se referă la sămânța plantelor. – Din fr. séminal, lat. seminalis.

DOOM

seminál adj. m., pl. semináli; f. seminálă, pl. seminále

seminale
SEMINÁL, -Ă, seminali, -e, adj. (Anat.) De spermă, care se referă la spermă, care aparține spermei. ♦ (Bot.) Care se referă la sămânța plantelor. – Din fr. séminal, lat. seminalis.

DOOM

seminál adj. m., pl. semináli; f. seminálă, pl. seminále

seminalei
SEMINÁL, -Ă, seminali, -e, adj. (Anat.) De spermă, care se referă la spermă, care aparține spermei. ♦ (Bot.) Care se referă la sămânța plantelor. – Din fr. séminal, lat. seminalis.

DOOM

seminál adj. m., pl. semináli; f. seminálă, pl. seminále

seminalele
SEMINÁL, -Ă, seminali, -e, adj. (Anat.) De spermă, care se referă la spermă, care aparține spermei. ♦ (Bot.) Care se referă la sămânța plantelor. – Din fr. séminal, lat. seminalis.

DOOM

seminál adj. m., pl. semináli; f. seminálă, pl. seminále

seminalelor
SEMINÁL, -Ă, seminali, -e, adj. (Anat.) De spermă, care se referă la spermă, care aparține spermei. ♦ (Bot.) Care se referă la sămânța plantelor. – Din fr. séminal, lat. seminalis.

DOOM

seminál adj. m., pl. semináli; f. seminálă, pl. seminále

seminali
SEMINÁL, -Ă, seminali, -e, adj. (Anat.) De spermă, care se referă la spermă, care aparține spermei. ♦ (Bot.) Care se referă la sămânța plantelor. – Din fr. séminal, lat. seminalis.

DOOM

seminál adj. m., pl. semináli; f. seminálă, pl. seminále

seminalii
SEMINÁL, -Ă, seminali, -e, adj. (Anat.) De spermă, care se referă la spermă, care aparține spermei. ♦ (Bot.) Care se referă la sămânța plantelor. – Din fr. séminal, lat. seminalis.

DOOM

seminál adj. m., pl. semináli; f. seminálă, pl. seminále

seminalilor
SEMINÁL, -Ă, seminali, -e, adj. (Anat.) De spermă, care se referă la spermă, care aparține spermei. ♦ (Bot.) Care se referă la sămânța plantelor. – Din fr. séminal, lat. seminalis.

DOOM

seminál adj. m., pl. semináli; f. seminálă, pl. seminále

seminalul
SEMINÁL, -Ă, seminali, -e, adj. (Anat.) De spermă, care se referă la spermă, care aparține spermei. ♦ (Bot.) Care se referă la sămânța plantelor. – Din fr. séminal, lat. seminalis.

DOOM

seminál adj. m., pl. semináli; f. seminálă, pl. seminále

seminalului
SEMINÁL, -Ă, seminali, -e, adj. (Anat.) De spermă, care se referă la spermă, care aparține spermei. ♦ (Bot.) Care se referă la sămânța plantelor. – Din fr. séminal, lat. seminalis.

DOOM

seminál adj. m., pl. semináli; f. seminálă, pl. seminále

seminar
SEMINÁR, seminare, s. n. 1. Formă de activitate didactică în cadrul învățământului superior prin care studenții fixează și adâncesc cunoștințele predate la curs sau execută lucrări practice sub conducerea unui profesor. ♦ Seminar pedagogic = stagiu practic obligatoriu pentru absolvenții unei facultăți care își alegeau cariera didactică. 2. Școală de grad mediu pentru pregătirea preoților. [Pl. și: seminarii] – Din fr. séminaire, lat. seminarium.

DOOM

!seminár s. n., pl. semináre

seminare
SEMINÁR, seminare, s. n. 1. Formă de activitate didactică în cadrul învățământului superior prin care studenții fixează și adâncesc cunoștințele predate la curs sau execută lucrări practice sub conducerea unui profesor. ♦ Seminar pedagogic = stagiu practic obligatoriu pentru absolvenții unei facultăți care își alegeau cariera didactică. 2. Școală de grad mediu pentru pregătirea preoților. [Pl. și: seminarii] – Din fr. séminaire, lat. seminarium.

DOOM

!seminár s. n., pl. semináre

seminarele
SEMINÁR, seminare, s. n. 1. Formă de activitate didactică în cadrul învățământului superior prin care studenții fixează și adâncesc cunoștințele predate la curs sau execută lucrări practice sub conducerea unui profesor. ♦ Seminar pedagogic = stagiu practic obligatoriu pentru absolvenții unei facultăți care își alegeau cariera didactică. 2. Școală de grad mediu pentru pregătirea preoților. [Pl. și: seminarii] – Din fr. séminaire, lat. seminarium.

DOOM

!seminár s. n., pl. semináre

seminarelor
SEMINÁR, seminare, s. n. 1. Formă de activitate didactică în cadrul învățământului superior prin care studenții fixează și adâncesc cunoștințele predate la curs sau execută lucrări practice sub conducerea unui profesor. ♦ Seminar pedagogic = stagiu practic obligatoriu pentru absolvenții unei facultăți care își alegeau cariera didactică. 2. Școală de grad mediu pentru pregătirea preoților. [Pl. și: seminarii] – Din fr. séminaire, lat. seminarium.

DOOM

!seminár s. n., pl. semináre

seminarial
SEMINARIÁL, -Ă, seminariali, -e, adj. De seminar; seminaristic. [Pr.: -ri-al] – Seminar + suf. -(i)al.

DOOM

*seminariál adj. m., pl. seminariáli; f. seminariálă, pl. seminariále

seminariala
SEMINARIÁL, -Ă, seminariali, -e, adj. De seminar; seminaristic. [Pr.: -ri-al] – Seminar + suf. -(i)al.

DOOM

*seminariál adj. m., pl. seminariáli; f. seminariálă, pl. seminariále

seminariale
SEMINARIÁL, -Ă, seminariali, -e, adj. De seminar; seminaristic. [Pr.: -ri-al] – Seminar + suf. -(i)al.

DOOM

*seminariál adj. m., pl. seminariáli; f. seminariálă, pl. seminariále

seminarialei
SEMINARIÁL, -Ă, seminariali, -e, adj. De seminar; seminaristic. [Pr.: -ri-al] – Seminar + suf. -(i)al.

DOOM

*seminariál adj. m., pl. seminariáli; f. seminariálă, pl. seminariále

seminarialele
SEMINARIÁL, -Ă, seminariali, -e, adj. De seminar; seminaristic. [Pr.: -ri-al] – Seminar + suf. -(i)al.

DOOM

*seminariál adj. m., pl. seminariáli; f. seminariálă, pl. seminariále

seminarialelor
SEMINARIÁL, -Ă, seminariali, -e, adj. De seminar; seminaristic. [Pr.: -ri-al] – Seminar + suf. -(i)al.

DOOM

*seminariál adj. m., pl. seminariáli; f. seminariálă, pl. seminariále

seminariali
SEMINARIÁL, -Ă, seminariali, -e, adj. De seminar; seminaristic. [Pr.: -ri-al] – Seminar + suf. -(i)al.

DOOM

*seminariál adj. m., pl. seminariáli; f. seminariálă, pl. seminariále

seminarialii
SEMINARIÁL, -Ă, seminariali, -e, adj. De seminar; seminaristic. [Pr.: -ri-al] – Seminar + suf. -(i)al.

DOOM

*seminariál adj. m., pl. seminariáli; f. seminariálă, pl. seminariále

seminarialilor
SEMINARIÁL, -Ă, seminariali, -e, adj. De seminar; seminaristic. [Pr.: -ri-al] – Seminar + suf. -(i)al.

DOOM

*seminariál adj. m., pl. seminariáli; f. seminariálă, pl. seminariále

seminarialul
SEMINARIÁL, -Ă, seminariali, -e, adj. De seminar; seminaristic. [Pr.: -ri-al] – Seminar + suf. -(i)al.

DOOM

*seminariál adj. m., pl. seminariáli; f. seminariálă, pl. seminariále

seminarialului
SEMINARIÁL, -Ă, seminariali, -e, adj. De seminar; seminaristic. [Pr.: -ri-al] – Seminar + suf. -(i)al.

DOOM

*seminariál adj. m., pl. seminariáli; f. seminariálă, pl. seminariále

seminarii
SEMINÁR, seminare, s. n. 1. Formă de activitate didactică în cadrul învățământului superior prin care studenții fixează și adâncesc cunoștințele predate la curs sau execută lucrări practice sub conducerea unui profesor. ♦ Seminar pedagogic = stagiu practic obligatoriu pentru absolvenții unei facultăți care își alegeau cariera didactică. 2. Școală de grad mediu pentru pregătirea preoților. [Pl. și: seminarii] – Din fr. séminaire, lat. seminarium.

DOOM

!seminár s. n., pl. semináre

seminariile
SEMINÁR, seminare, s. n. 1. Formă de activitate didactică în cadrul învățământului superior prin care studenții fixează și adâncesc cunoștințele predate la curs sau execută lucrări practice sub conducerea unui profesor. ♦ Seminar pedagogic = stagiu practic obligatoriu pentru absolvenții unei facultăți care își alegeau cariera didactică. 2. Școală de grad mediu pentru pregătirea preoților. [Pl. și: seminarii] – Din fr. séminaire, lat. seminarium.

DOOM

!seminár s. n., pl. semináre

seminariilor
SEMINÁR, seminare, s. n. 1. Formă de activitate didactică în cadrul învățământului superior prin care studenții fixează și adâncesc cunoștințele predate la curs sau execută lucrări practice sub conducerea unui profesor. ♦ Seminar pedagogic = stagiu practic obligatoriu pentru absolvenții unei facultăți care își alegeau cariera didactică. 2. Școală de grad mediu pentru pregătirea preoților. [Pl. și: seminarii] – Din fr. séminaire, lat. seminarium.

DOOM

!seminár s. n., pl. semináre

seminarist
SEMINARÍST, seminariști, s. m. Elev al unui seminar (2). – Din fr. séminariste.

DOOM

seminaríst s. m., pl. seminaríști

seminaristic
SEMINARÍSTIC, -Ă, seminaristici, -ce, adj. Seminarial. – Seminarist + suf. -ic.

seminaristica
SEMINARÍSTIC, -Ă, seminaristici, -ce, adj. Seminarial. – Seminarist + suf. -ic.

seminaristice
SEMINARÍSTIC, -Ă, seminaristici, -ce, adj. Seminarial. – Seminarist + suf. -ic.

seminaristicei
SEMINARÍSTIC, -Ă, seminaristici, -ce, adj. Seminarial. – Seminarist + suf. -ic.

seminaristicele
SEMINARÍSTIC, -Ă, seminaristici, -ce, adj. Seminarial. – Seminarist + suf. -ic.

seminaristicelor
SEMINARÍSTIC, -Ă, seminaristici, -ce, adj. Seminarial. – Seminarist + suf. -ic.

seminaristici
SEMINARÍSTIC, -Ă, seminaristici, -ce, adj. Seminarial. – Seminarist + suf. -ic.

seminaristicii
SEMINARÍSTIC, -Ă, seminaristici, -ce, adj. Seminarial. – Seminarist + suf. -ic.

seminaristicilor
SEMINARÍSTIC, -Ă, seminaristici, -ce, adj. Seminarial. – Seminarist + suf. -ic.

seminaristicul
SEMINARÍSTIC, -Ă, seminaristici, -ce, adj. Seminarial. – Seminarist + suf. -ic.

seminaristicului
SEMINARÍSTIC, -Ă, seminaristici, -ce, adj. Seminarial. – Seminarist + suf. -ic.

seminaristul
SEMINARÍST, seminariști, s. m. Elev al unui seminar (2). – Din fr. séminariste.

DOOM

seminaríst s. m., pl. seminaríști

seminaristului
SEMINARÍST, seminariști, s. m. Elev al unui seminar (2). – Din fr. séminariste.

DOOM

seminaríst s. m., pl. seminaríști

seminarită
seminarită, seminarite s. f. (pub., peior.) mania organizării unui număr nejustificat de mare de seminarii, simpozioane, consfătuiri etc. pe bani publici.

seminariza
SEMINARIZÁ, seminarizez, vb. I. Tranz. A prelucra, în cadrul unui seminar, materia predată la curs sau o materie de studiu. – Seminar + suf. -iza.

DOOM

seminarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 seminarizeáză

seminarizai
SEMINARIZÁ, seminarizez, vb. I. Tranz. A prelucra, în cadrul unui seminar, materia predată la curs sau o materie de studiu. – Seminar + suf. -iza.

DOOM

seminarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 seminarizeáză

seminarizam
SEMINARIZÁ, seminarizez, vb. I. Tranz. A prelucra, în cadrul unui seminar, materia predată la curs sau o materie de studiu. – Seminar + suf. -iza.

DOOM

seminarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 seminarizeáză

seminarizare
SEMINARIZÁ, seminarizez, vb. I. Tranz. A prelucra, în cadrul unui seminar, materia predată la curs sau o materie de studiu. – Seminar + suf. -iza.

DOOM

seminarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 seminarizeáză

seminarizare
SEMINARIZÁRE, seminarizări, s. f. Acțiunea de a seminariza și rezultatul ei. – V. seminariza.

DOOM

seminarizáre s. f., g.-d. art. seminarizắrii; pl. seminarizắri

seminarizarea
SEMINARIZÁRE, seminarizări, s. f. Acțiunea de a seminariza și rezultatul ei. – V. seminariza.

DOOM

seminarizáre s. f., g.-d. art. seminarizắrii; pl. seminarizắri

seminarizară
SEMINARIZÁ, seminarizez, vb. I. Tranz. A prelucra, în cadrul unui seminar, materia predată la curs sau o materie de studiu. – Seminar + suf. -iza.

DOOM

seminarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 seminarizeáză

seminarizarăm
SEMINARIZÁ, seminarizez, vb. I. Tranz. A prelucra, în cadrul unui seminar, materia predată la curs sau o materie de studiu. – Seminar + suf. -iza.

DOOM

seminarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 seminarizeáză

seminarizarăți
SEMINARIZÁ, seminarizez, vb. I. Tranz. A prelucra, în cadrul unui seminar, materia predată la curs sau o materie de studiu. – Seminar + suf. -iza.

DOOM

seminarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 seminarizeáză

seminarizase
SEMINARIZÁ, seminarizez, vb. I. Tranz. A prelucra, în cadrul unui seminar, materia predată la curs sau o materie de studiu. – Seminar + suf. -iza.

DOOM

seminarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 seminarizeáză

seminarizasem
SEMINARIZÁ, seminarizez, vb. I. Tranz. A prelucra, în cadrul unui seminar, materia predată la curs sau o materie de studiu. – Seminar + suf. -iza.

DOOM

seminarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 seminarizeáză

seminarizaseră
SEMINARIZÁ, seminarizez, vb. I. Tranz. A prelucra, în cadrul unui seminar, materia predată la curs sau o materie de studiu. – Seminar + suf. -iza.

DOOM

seminarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 seminarizeáză

seminarizaserăm
SEMINARIZÁ, seminarizez, vb. I. Tranz. A prelucra, în cadrul unui seminar, materia predată la curs sau o materie de studiu. – Seminar + suf. -iza.

DOOM

seminarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 seminarizeáză

seminarizaserăți
SEMINARIZÁ, seminarizez, vb. I. Tranz. A prelucra, în cadrul unui seminar, materia predată la curs sau o materie de studiu. – Seminar + suf. -iza.

DOOM

seminarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 seminarizeáză

seminarizaseși
SEMINARIZÁ, seminarizez, vb. I. Tranz. A prelucra, în cadrul unui seminar, materia predată la curs sau o materie de studiu. – Seminar + suf. -iza.

DOOM

seminarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 seminarizeáză

seminarizaseți
SEMINARIZÁ, seminarizez, vb. I. Tranz. A prelucra, în cadrul unui seminar, materia predată la curs sau o materie de studiu. – Seminar + suf. -iza.

DOOM

seminarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 seminarizeáză

seminarizat
SEMINARIZÁ, seminarizez, vb. I. Tranz. A prelucra, în cadrul unui seminar, materia predată la curs sau o materie de studiu. – Seminar + suf. -iza.

DOOM

seminarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 seminarizeáză

seminarizat
SEMINARIZÁ, seminarizez, vb. I. Tranz. A prelucra, în cadrul unui seminar, materia predată la curs sau o materie de studiu. – Seminar + suf. -iza.

seminarizau
SEMINARIZÁ, seminarizez, vb. I. Tranz. A prelucra, în cadrul unui seminar, materia predată la curs sau o materie de studiu. – Seminar + suf. -iza.

DOOM

seminarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 seminarizeáză

seminarizași
SEMINARIZÁ, seminarizez, vb. I. Tranz. A prelucra, în cadrul unui seminar, materia predată la curs sau o materie de studiu. – Seminar + suf. -iza.

DOOM

seminarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 seminarizeáză

seminarizați
SEMINARIZÁ, seminarizez, vb. I. Tranz. A prelucra, în cadrul unui seminar, materia predată la curs sau o materie de studiu. – Seminar + suf. -iza.

DOOM

seminarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 seminarizeáză

seminarizează
SEMINARIZÁ, seminarizez, vb. I. Tranz. A prelucra, în cadrul unui seminar, materia predată la curs sau o materie de studiu. – Seminar + suf. -iza.

DOOM

seminarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 seminarizeáză

seminarizez
SEMINARIZÁ, seminarizez, vb. I. Tranz. A prelucra, în cadrul unui seminar, materia predată la curs sau o materie de studiu. – Seminar + suf. -iza.

DOOM

seminarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 seminarizeáză

seminarizeze
SEMINARIZÁ, seminarizez, vb. I. Tranz. A prelucra, în cadrul unui seminar, materia predată la curs sau o materie de studiu. – Seminar + suf. -iza.

DOOM

seminarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 seminarizeáză

seminarizezi
SEMINARIZÁ, seminarizez, vb. I. Tranz. A prelucra, în cadrul unui seminar, materia predată la curs sau o materie de studiu. – Seminar + suf. -iza.

DOOM

seminarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 seminarizeáză

seminarizând
SEMINARIZÁ, seminarizez, vb. I. Tranz. A prelucra, în cadrul unui seminar, materia predată la curs sau o materie de studiu. – Seminar + suf. -iza.

DOOM

seminarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 seminarizeáză

seminarizînd
SEMINARIZÁ, seminarizez, vb. I. Tranz. A prelucra, în cadrul unui seminar, materia predată la curs sau o materie de studiu. – Seminar + suf. -iza.

DOOM

seminarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 seminarizeáză

seminarizări
SEMINARIZÁRE, seminarizări, s. f. Acțiunea de a seminariza și rezultatul ei. – V. seminariza.

DOOM

seminarizáre s. f., g.-d. art. seminarizắrii; pl. seminarizắri

seminarizării
SEMINARIZÁRE, seminarizări, s. f. Acțiunea de a seminariza și rezultatul ei. – V. seminariza.

DOOM

seminarizáre s. f., g.-d. art. seminarizắrii; pl. seminarizắri

seminarizările
SEMINARIZÁRE, seminarizări, s. f. Acțiunea de a seminariza și rezultatul ei. – V. seminariza.

DOOM

seminarizáre s. f., g.-d. art. seminarizắrii; pl. seminarizắri

seminarizărilor
SEMINARIZÁRE, seminarizări, s. f. Acțiunea de a seminariza și rezultatul ei. – V. seminariza.

DOOM

seminarizáre s. f., g.-d. art. seminarizắrii; pl. seminarizắri

seminariști
SEMINARÍST, seminariști, s. m. Elev al unui seminar (2). – Din fr. séminariste.

DOOM

seminaríst s. m., pl. seminaríști

seminariștii
SEMINARÍST, seminariști, s. m. Elev al unui seminar (2). – Din fr. séminariste.

DOOM

seminaríst s. m., pl. seminaríști

seminariștilor
SEMINARÍST, seminariști, s. m. Elev al unui seminar (2). – Din fr. séminariste.

DOOM

seminaríst s. m., pl. seminaríști

seminarul
SEMINÁR, seminare, s. n. 1. Formă de activitate didactică în cadrul învățământului superior prin care studenții fixează și adâncesc cunoștințele predate la curs sau execută lucrări practice sub conducerea unui profesor. ♦ Seminar pedagogic = stagiu practic obligatoriu pentru absolvenții unei facultăți care își alegeau cariera didactică. 2. Școală de grad mediu pentru pregătirea preoților. [Pl. și: seminarii] – Din fr. séminaire, lat. seminarium.

DOOM

!seminár s. n., pl. semináre

seminarului
SEMINÁR, seminare, s. n. 1. Formă de activitate didactică în cadrul învățământului superior prin care studenții fixează și adâncesc cunoștințele predate la curs sau execută lucrări practice sub conducerea unui profesor. ♦ Seminar pedagogic = stagiu practic obligatoriu pentru absolvenții unei facultăți care își alegeau cariera didactică. 2. Școală de grad mediu pentru pregătirea preoților. [Pl. și: seminarii] – Din fr. séminaire, lat. seminarium.

DOOM

!seminár s. n., pl. semináre

seminatural
SEMINATURÁL, -Ă adj. Gospodărie seminaturală = gospodărie țărănească apropiată de starea gospodăriilor din faza economiei naturale, care nu poate beneficia de tehnica modernă. [Cf. it. seminaturale].

seminație
SEMINÁȚIE s.f. Împrăștiere și germinare spontană a semințelor. [Gen. -iei. / < fr. sémination].

semincer
SEMINCÉR, seminceri, s. m. 1. Arbore dintr-o pădure lăsat la tăierea pădurii pentru sămânță în vederea regenerării naturale a suprafeței din jur; plante lăsate neculese odată cu restul recoltei pentru a servi ca plante de sămânță. 2. Lot dintr-o cultură agricolă destinat producerii semințelor pentru asigurarea materialului necesar însămânțărilor. 3. Știulete de porumb nedezghiocat păstrat pentru sămânță. – Sămânță + suf. -ar.

DOOM

semincér s. m., pl. semincéri

seminceri
SEMINCÉR, seminceri, s. m. 1. Arbore dintr-o pădure lăsat la tăierea pădurii pentru sămânță în vederea regenerării naturale a suprafeței din jur; plante lăsate neculese odată cu restul recoltei pentru a servi ca plante de sămânță. 2. Lot dintr-o cultură agricolă destinat producerii semințelor pentru asigurarea materialului necesar însămânțărilor. 3. Știulete de porumb nedezghiocat păstrat pentru sămânță. – Sămânță + suf. -ar.

DOOM

semincér s. m., pl. semincéri

semincerii
SEMINCÉR, seminceri, s. m. 1. Arbore dintr-o pădure lăsat la tăierea pădurii pentru sămânță în vederea regenerării naturale a suprafeței din jur; plante lăsate neculese odată cu restul recoltei pentru a servi ca plante de sămânță. 2. Lot dintr-o cultură agricolă destinat producerii semințelor pentru asigurarea materialului necesar însămânțărilor. 3. Știulete de porumb nedezghiocat păstrat pentru sămânță. – Sămânță + suf. -ar.

DOOM

semincér s. m., pl. semincéri

semincerilor
SEMINCÉR, seminceri, s. m. 1. Arbore dintr-o pădure lăsat la tăierea pădurii pentru sămânță în vederea regenerării naturale a suprafeței din jur; plante lăsate neculese odată cu restul recoltei pentru a servi ca plante de sămânță. 2. Lot dintr-o cultură agricolă destinat producerii semințelor pentru asigurarea materialului necesar însămânțărilor. 3. Știulete de porumb nedezghiocat păstrat pentru sămânță. – Sămânță + suf. -ar.

DOOM

semincér s. m., pl. semincéri

semincerul
SEMINCÉR, seminceri, s. m. 1. Arbore dintr-o pădure lăsat la tăierea pădurii pentru sămânță în vederea regenerării naturale a suprafeței din jur; plante lăsate neculese odată cu restul recoltei pentru a servi ca plante de sămânță. 2. Lot dintr-o cultură agricolă destinat producerii semințelor pentru asigurarea materialului necesar însămânțărilor. 3. Știulete de porumb nedezghiocat păstrat pentru sămânță. – Sămânță + suf. -ar.

DOOM

semincér s. m., pl. semincéri

semincerului
SEMINCÉR, seminceri, s. m. 1. Arbore dintr-o pădure lăsat la tăierea pădurii pentru sămânță în vederea regenerării naturale a suprafeței din jur; plante lăsate neculese odată cu restul recoltei pentru a servi ca plante de sămânță. 2. Lot dintr-o cultură agricolă destinat producerii semințelor pentru asigurarea materialului necesar însămânțărilor. 3. Știulete de porumb nedezghiocat păstrat pentru sămânță. – Sămânță + suf. -ar.

DOOM

semincér s. m., pl. semincéri

semincioara
SEMINCIOÁRĂ, semincioare, s. f. Diminutiv al lui sămânță. [Var.: sămâncioáră, sămincioáră s.f ] – Sămânță + suf. -ioară.

DOOM

semincioáră s. f., g.-d. art. semincioárei; pl. semincioáre

semincioare
SEMINCIOÁRĂ, semincioare, s. f. Diminutiv al lui sămânță. [Var.: sămâncioáră, sămincioáră s.f ] – Sămânță + suf. -ioară.

DOOM

semincioáră s. f., g.-d. art. semincioárei; pl. semincioáre

semincioarei
SEMINCIOÁRĂ, semincioare, s. f. Diminutiv al lui sămânță. [Var.: sămâncioáră, sămincioáră s.f ] – Sămânță + suf. -ioară.

DOOM

semincioáră s. f., g.-d. art. semincioárei; pl. semincioáre

semincioarele
SEMINCIOÁRĂ, semincioare, s. f. Diminutiv al lui sămânță. [Var.: sămâncioáră, sămincioáră s.f ] – Sămânță + suf. -ioară.

DOOM

semincioáră s. f., g.-d. art. semincioárei; pl. semincioáre

semincioarelor
SEMINCIOÁRĂ, semincioare, s. f. Diminutiv al lui sămânță. [Var.: sămâncioáră, sămincioáră s.f ] – Sămânță + suf. -ioară.

DOOM

semincioáră s. f., g.-d. art. semincioárei; pl. semincioáre

seminifer
SEMINIFÉR, seminifere, adj. (Anat.; în sintagma) Canal seminifer = fiecare dintre micile canale glandulare situate în testicul și care transportă spontan sperma. – Din fr. séminifère.

seminologia
SEMINOLOGÍE s.f. Ramură a botanicii care se ocupă cu studiul semințelor. [Gen. -iei. / cf. lat. semen – sămânță, gr. logos – studiu].

seminologie
SEMINOLOGÍE s.f. Ramură a botanicii care se ocupă cu studiul semințelor. [Gen. -iei. / cf. lat. semen – sămânță, gr. logos – studiu].

seminologiei
SEMINOLOGÍE s.f. Ramură a botanicii care se ocupă cu studiul semințelor. [Gen. -iei. / cf. lat. semen – sămânță, gr. logos – studiu].

seminologii
SEMINOLOGÍE s.f. Ramură a botanicii care se ocupă cu studiul semințelor. [Gen. -iei. / cf. lat. semen – sămânță, gr. logos – studiu].

seminom
SEMINÓM s.n. (Med.) Tumoare dezvoltată pe seama glandei seminale (testicul sau ovar). [Pl. -oame. / < fr. séminome].

seminomad
SEMINOMÁD, -Ă, seminomazi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în stare de seminomadism. – Din fr. semi-nomade.

DOOM

seminomád adj. m., s. m., pl. seminomázi; adj. f., s. f. seminomádă, pl. seminomáde

seminomad
SEMINOMÁD, -Ă, seminomazi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în stare de seminomadism. – Din fr. semi-nomade.

DOOM

seminomád adj. m., s. m., pl. seminomázi; adj. f., s. f. seminomádă, pl. seminomáde

seminomada
SEMINOMÁD, -Ă, seminomazi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în stare de seminomadism. – Din fr. semi-nomade.

DOOM

seminomád adj. m., s. m., pl. seminomázi; adj. f., s. f. seminomádă, pl. seminomáde

seminomada
SEMINOMÁD, -Ă, seminomazi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în stare de seminomadism. – Din fr. semi-nomade.

DOOM

seminomád adj. m., s. m., pl. seminomázi; adj. f., s. f. seminomádă, pl. seminomáde

seminomade
SEMINOMÁD, -Ă, seminomazi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în stare de seminomadism. – Din fr. semi-nomade.

DOOM

seminomád adj. m., s. m., pl. seminomázi; adj. f., s. f. seminomádă, pl. seminomáde

seminomade
SEMINOMÁD, -Ă, seminomazi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în stare de seminomadism. – Din fr. semi-nomade.

DOOM

seminomád adj. m., s. m., pl. seminomázi; adj. f., s. f. seminomádă, pl. seminomáde

seminomadei
SEMINOMÁD, -Ă, seminomazi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în stare de seminomadism. – Din fr. semi-nomade.

DOOM

seminomád adj. m., s. m., pl. seminomázi; adj. f., s. f. seminomádă, pl. seminomáde

seminomadei
SEMINOMÁD, -Ă, seminomazi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în stare de seminomadism. – Din fr. semi-nomade.

DOOM

seminomád adj. m., s. m., pl. seminomázi; adj. f., s. f. seminomádă, pl. seminomáde

seminomadele
SEMINOMÁD, -Ă, seminomazi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în stare de seminomadism. – Din fr. semi-nomade.

DOOM

seminomád adj. m., s. m., pl. seminomázi; adj. f., s. f. seminomádă, pl. seminomáde

seminomadele
SEMINOMÁD, -Ă, seminomazi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în stare de seminomadism. – Din fr. semi-nomade.

DOOM

seminomád adj. m., s. m., pl. seminomázi; adj. f., s. f. seminomádă, pl. seminomáde

seminomadelor
SEMINOMÁD, -Ă, seminomazi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în stare de seminomadism. – Din fr. semi-nomade.

DOOM

seminomád adj. m., s. m., pl. seminomázi; adj. f., s. f. seminomádă, pl. seminomáde

seminomadelor
SEMINOMÁD, -Ă, seminomazi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în stare de seminomadism. – Din fr. semi-nomade.

DOOM

seminomád adj. m., s. m., pl. seminomázi; adj. f., s. f. seminomádă, pl. seminomáde

seminomadism
SEMINOMADÍSM s. n. Fel de viață care îmbină creșterea vitelor cu o agricultură sporadică, întâlnit mai ales la marginea deșerturilor. – Din fr. semi-nomadisme.

DOOM

seminomadísm s. n.

seminomadismul
SEMINOMADÍSM s. n. Fel de viață care îmbină creșterea vitelor cu o agricultură sporadică, întâlnit mai ales la marginea deșerturilor. – Din fr. semi-nomadisme.

DOOM

seminomadísm s. n.

seminomadismului
SEMINOMADÍSM s. n. Fel de viață care îmbină creșterea vitelor cu o agricultură sporadică, întâlnit mai ales la marginea deșerturilor. – Din fr. semi-nomadisme.

DOOM

seminomadísm s. n.

seminomadul
SEMINOMÁD, -Ă, seminomazi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în stare de seminomadism. – Din fr. semi-nomade.

DOOM

seminomád adj. m., s. m., pl. seminomázi; adj. f., s. f. seminomádă, pl. seminomáde

seminomadul
SEMINOMÁD, -Ă, seminomazi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în stare de seminomadism. – Din fr. semi-nomade.

DOOM

seminomád adj. m., s. m., pl. seminomázi; adj. f., s. f. seminomádă, pl. seminomáde

seminomadului
SEMINOMÁD, -Ă, seminomazi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în stare de seminomadism. – Din fr. semi-nomade.

DOOM

seminomád adj. m., s. m., pl. seminomázi; adj. f., s. f. seminomádă, pl. seminomáde

seminomadului
SEMINOMÁD, -Ă, seminomazi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în stare de seminomadism. – Din fr. semi-nomade.

DOOM

seminomád adj. m., s. m., pl. seminomázi; adj. f., s. f. seminomádă, pl. seminomáde

seminomazi
SEMINOMÁD, -Ă, seminomazi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în stare de seminomadism. – Din fr. semi-nomade.

DOOM

seminomád adj. m., s. m., pl. seminomázi; adj. f., s. f. seminomádă, pl. seminomáde

seminomazi
SEMINOMÁD, -Ă, seminomazi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în stare de seminomadism. – Din fr. semi-nomade.

DOOM

seminomád adj. m., s. m., pl. seminomázi; adj. f., s. f. seminomádă, pl. seminomáde

seminomazii
SEMINOMÁD, -Ă, seminomazi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în stare de seminomadism. – Din fr. semi-nomade.

DOOM

seminomád adj. m., s. m., pl. seminomázi; adj. f., s. f. seminomádă, pl. seminomáde

seminomazii
SEMINOMÁD, -Ă, seminomazi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în stare de seminomadism. – Din fr. semi-nomade.

DOOM

seminomád adj. m., s. m., pl. seminomázi; adj. f., s. f. seminomádă, pl. seminomáde

seminomazilor
SEMINOMÁD, -Ă, seminomazi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în stare de seminomadism. – Din fr. semi-nomade.

DOOM

seminomád adj. m., s. m., pl. seminomázi; adj. f., s. f. seminomádă, pl. seminomáde

seminomazilor
SEMINOMÁD, -Ă, seminomazi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în stare de seminomadism. – Din fr. semi-nomade.

DOOM

seminomád adj. m., s. m., pl. seminomázi; adj. f., s. f. seminomádă, pl. seminomáde

seminud
SEMINÚD, -Ă adj. Dezbrăcat pe jumătate; aproape nud. [< it. seminudo].

semințe
SĂMẤNȚĂ, semințe, s. f. 1. Organ al plantelor superioare (închis în fruct) care conține embrionul și din care, în condiții prielnice, se poate dezvolta o nouă plantă; p. gener. orice parte a plantei care se seamănă. ♦ Loc. adj. De sămânță = păstrat și folosit pentru reproducere. ◊ Expr. Nici de sămânță = deloc, nimic. ♦ Fig. Cantitate mică din ceva; bob, strop, fărâmă. ♦ (La pl.) Grăunțe germinative folosite în alimentație, în medicină, în industrie etc. Semințe de floarea-soarelui. 2. (Pop.) Nume dat ouălor unor insecte. 3. (Pop.) Produs al glandelor de reproducere ale animalelor și oamenilor, din care se dezvoltă fătul. ◊ Loc. adj. Bun de sămânță = prolific. ◊ Loc. adj. și adv. De sămânță = pentru prăsilă. 4. (Înv.) Progenitură, urmaș, descendent. 5. Specie, gen, fel, soi. ♦ Viță, neam, seminție. 6. Fig. Element din care se dezvoltă ceva; germen. ♦ Cauză, pretext, motiv. ◊ Expr. Sămânță de vorbă = prilej, ocazie, subiect de discuție, de ceartă. A avea sămânță de vorbă = a avea poftă de vorbă, a fi dispus la flecăreală. – Lat. pop. sementia.

DOOM

sămấnță s. f., g.-d. art. semínței; pl. semínțe

seminței
SĂMẤNȚĂ, semințe, s. f. 1. Organ al plantelor superioare (închis în fruct) care conține embrionul și din care, în condiții prielnice, se poate dezvolta o nouă plantă; p. gener. orice parte a plantei care se seamănă. ♦ Loc. adj. De sămânță = păstrat și folosit pentru reproducere. ◊ Expr. Nici de sămânță = deloc, nimic. ♦ Fig. Cantitate mică din ceva; bob, strop, fărâmă. ♦ (La pl.) Grăunțe germinative folosite în alimentație, în medicină, în industrie etc. Semințe de floarea-soarelui. 2. (Pop.) Nume dat ouălor unor insecte. 3. (Pop.) Produs al glandelor de reproducere ale animalelor și oamenilor, din care se dezvoltă fătul. ◊ Loc. adj. Bun de sămânță = prolific. ◊ Loc. adj. și adv. De sămânță = pentru prăsilă. 4. (Înv.) Progenitură, urmaș, descendent. 5. Specie, gen, fel, soi. ♦ Viță, neam, seminție. 6. Fig. Element din care se dezvoltă ceva; germen. ♦ Cauză, pretext, motiv. ◊ Expr. Sămânță de vorbă = prilej, ocazie, subiect de discuție, de ceartă. A avea sămânță de vorbă = a avea poftă de vorbă, a fi dispus la flecăreală. – Lat. pop. sementia.

DOOM

sămấnță s. f., g.-d. art. semínței; pl. semínțe

semințele
SĂMẤNȚĂ, semințe, s. f. 1. Organ al plantelor superioare (închis în fruct) care conține embrionul și din care, în condiții prielnice, se poate dezvolta o nouă plantă; p. gener. orice parte a plantei care se seamănă. ♦ Loc. adj. De sămânță = păstrat și folosit pentru reproducere. ◊ Expr. Nici de sămânță = deloc, nimic. ♦ Fig. Cantitate mică din ceva; bob, strop, fărâmă. ♦ (La pl.) Grăunțe germinative folosite în alimentație, în medicină, în industrie etc. Semințe de floarea-soarelui. 2. (Pop.) Nume dat ouălor unor insecte. 3. (Pop.) Produs al glandelor de reproducere ale animalelor și oamenilor, din care se dezvoltă fătul. ◊ Loc. adj. Bun de sămânță = prolific. ◊ Loc. adj. și adv. De sămânță = pentru prăsilă. 4. (Înv.) Progenitură, urmaș, descendent. 5. Specie, gen, fel, soi. ♦ Viță, neam, seminție. 6. Fig. Element din care se dezvoltă ceva; germen. ♦ Cauză, pretext, motiv. ◊ Expr. Sămânță de vorbă = prilej, ocazie, subiect de discuție, de ceartă. A avea sămânță de vorbă = a avea poftă de vorbă, a fi dispus la flecăreală. – Lat. pop. sementia.

DOOM

sămấnță s. f., g.-d. art. semínței; pl. semínțe

semințelor
SĂMẤNȚĂ, semințe, s. f. 1. Organ al plantelor superioare (închis în fruct) care conține embrionul și din care, în condiții prielnice, se poate dezvolta o nouă plantă; p. gener. orice parte a plantei care se seamănă. ♦ Loc. adj. De sămânță = păstrat și folosit pentru reproducere. ◊ Expr. Nici de sămânță = deloc, nimic. ♦ Fig. Cantitate mică din ceva; bob, strop, fărâmă. ♦ (La pl.) Grăunțe germinative folosite în alimentație, în medicină, în industrie etc. Semințe de floarea-soarelui. 2. (Pop.) Nume dat ouălor unor insecte. 3. (Pop.) Produs al glandelor de reproducere ale animalelor și oamenilor, din care se dezvoltă fătul. ◊ Loc. adj. Bun de sămânță = prolific. ◊ Loc. adj. și adv. De sămânță = pentru prăsilă. 4. (Înv.) Progenitură, urmaș, descendent. 5. Specie, gen, fel, soi. ♦ Viță, neam, seminție. 6. Fig. Element din care se dezvoltă ceva; germen. ♦ Cauză, pretext, motiv. ◊ Expr. Sămânță de vorbă = prilej, ocazie, subiect de discuție, de ceartă. A avea sămânță de vorbă = a avea poftă de vorbă, a fi dispus la flecăreală. – Lat. pop. sementia.

DOOM

sămấnță s. f., g.-d. art. semínței; pl. semínțe

semințenia
SEMINȚÉNIE, semințenii, s. f. (Înv.) Seminție, neam. – Sămânță + suf. -enie.

DOOM

semințénie (înv.) (-ni-e) s. f., art. semințénia (-ni-a), g.-d. art. semințéniei; pl. semințénii, art. semințéniile (-ni-i-)

semințenie
SEMINȚÉNIE, semințenii, s. f. (Înv.) Seminție, neam. – Sămânță + suf. -enie.

DOOM

semințénie (înv.) (-ni-e) s. f., art. semințénia (-ni-a), g.-d. art. semințéniei; pl. semințénii, art. semințéniile (-ni-i-)

semințeniei
SEMINȚÉNIE, semințenii, s. f. (Înv.) Seminție, neam. – Sămânță + suf. -enie.

DOOM

semințénie (înv.) (-ni-e) s. f., art. semințénia (-ni-a), g.-d. art. semințéniei; pl. semințénii, art. semințéniile (-ni-i-)

semințenii
SEMINȚÉNIE, semințenii, s. f. (Înv.) Seminție, neam. – Sămânță + suf. -enie.

DOOM

semințénie (înv.) (-ni-e) s. f., art. semințénia (-ni-a), g.-d. art. semințéniei; pl. semințénii, art. semințéniile (-ni-i-)

semințeniile
SEMINȚÉNIE, semințenii, s. f. (Înv.) Seminție, neam. – Sămânță + suf. -enie.

DOOM

semințénie (înv.) (-ni-e) s. f., art. semințénia (-ni-a), g.-d. art. semințéniei; pl. semințénii, art. semințéniile (-ni-i-)

semințeniilor
SEMINȚÉNIE, semințenii, s. f. (Înv.) Seminție, neam. – Sămânță + suf. -enie.

DOOM

semințénie (înv.) (-ni-e) s. f., art. semințénia (-ni-a), g.-d. art. semințéniei; pl. semințénii, art. semințéniile (-ni-i-)

semințeria
SEMINȚERÍE, semințerii, s. f. (Rar) Prăvălie unde se vând semințe de flori și de legume. – Sămânță + suf. -ărie.

DOOM

semințeríe (rar) s. f., art. semințería, g.-d. art. semințeríei; pl. semințeríi, art. semințeríile

semințerie
SEMINȚERÍE, semințerii, s. f. (Rar) Prăvălie unde se vând semințe de flori și de legume. – Sămânță + suf. -ărie.

DOOM

semințeríe (rar) s. f., art. semințería, g.-d. art. semințeríei; pl. semințeríi, art. semințeríile

semințeriei
SEMINȚERÍE, semințerii, s. f. (Rar) Prăvălie unde se vând semințe de flori și de legume. – Sămânță + suf. -ărie.

DOOM

semințeríe (rar) s. f., art. semințería, g.-d. art. semințeríei; pl. semințeríi, art. semințeríile

semințerii
SEMINȚERÍE, semințerii, s. f. (Rar) Prăvălie unde se vând semințe de flori și de legume. – Sămânță + suf. -ărie.

DOOM

semințeríe (rar) s. f., art. semințería, g.-d. art. semințeríei; pl. semințeríi, art. semințeríile

semințeriile
SEMINȚERÍE, semințerii, s. f. (Rar) Prăvălie unde se vând semințe de flori și de legume. – Sămânță + suf. -ărie.

DOOM

semințeríe (rar) s. f., art. semințería, g.-d. art. semințeríei; pl. semințeríi, art. semințeríile

semințeriilor
SEMINȚERÍE, semințerii, s. f. (Rar) Prăvălie unde se vând semințe de flori și de legume. – Sămânță + suf. -ărie.

DOOM

semințeríe (rar) s. f., art. semințería, g.-d. art. semințeríei; pl. semințeríi, art. semințeríile

seminția
SEMINȚÍE, seminții, s. f. 1. Neam, naționalitate, popor; gen (uman). 2. Totalitatea urmașilor care au același străbun; familie, trib; descendență. ♦ Termen utilizat în special în Vechiul Testament cu referire la cele 12 triburi ale lui Israel. 3. (Rar) Rasă, specie de animale. – Sămânță + suf. -ie.

DOOM

semințíe s. f., art. semințía, g.-d. art. semințíei; pl. semințíi, art. semințíile

seminție
SEMINȚÍE, seminții, s. f. 1. Neam, naționalitate, popor; gen (uman). 2. Totalitatea urmașilor care au același străbun; familie, trib; descendență. ♦ Termen utilizat în special în Vechiul Testament cu referire la cele 12 triburi ale lui Israel. 3. (Rar) Rasă, specie de animale. – Sămânță + suf. -ie.

DOOM

semințíe s. f., art. semințía, g.-d. art. semințíei; pl. semințíi, art. semințíile

seminției
SEMINȚÍE, seminții, s. f. 1. Neam, naționalitate, popor; gen (uman). 2. Totalitatea urmașilor care au același străbun; familie, trib; descendență. ♦ Termen utilizat în special în Vechiul Testament cu referire la cele 12 triburi ale lui Israel. 3. (Rar) Rasă, specie de animale. – Sămânță + suf. -ie.

DOOM

semințíe s. f., art. semințía, g.-d. art. semințíei; pl. semințíi, art. semințíile

seminții
SEMINȚÍE, seminții, s. f. 1. Neam, naționalitate, popor; gen (uman). 2. Totalitatea urmașilor care au același străbun; familie, trib; descendență. ♦ Termen utilizat în special în Vechiul Testament cu referire la cele 12 triburi ale lui Israel. 3. (Rar) Rasă, specie de animale. – Sămânță + suf. -ie.

DOOM

semințíe s. f., art. semințía, g.-d. art. semințíei; pl. semințíi, art. semințíile

semințiile
SEMINȚÍE, seminții, s. f. 1. Neam, naționalitate, popor; gen (uman). 2. Totalitatea urmașilor care au același străbun; familie, trib; descendență. ♦ Termen utilizat în special în Vechiul Testament cu referire la cele 12 triburi ale lui Israel. 3. (Rar) Rasă, specie de animale. – Sămânță + suf. -ie.

DOOM

semințíe s. f., art. semințía, g.-d. art. semințíei; pl. semințíi, art. semințíile

semințiilor
SEMINȚÍE, seminții, s. f. 1. Neam, naționalitate, popor; gen (uman). 2. Totalitatea urmașilor care au același străbun; familie, trib; descendență. ♦ Termen utilizat în special în Vechiul Testament cu referire la cele 12 triburi ale lui Israel. 3. (Rar) Rasă, specie de animale. – Sămânță + suf. -ie.

DOOM

semințíe s. f., art. semințía, g.-d. art. semințíei; pl. semințíi, art. semințíile

semințiș
SEMINȚÍȘ, semințișuri, s. n. (Rar) Loc acoperit cu puieți răsăriți din semințe în mod natural. – Sămânță + suf. -iș.

DOOM

semințíș (rar) s. n., pl. semințíșuri

semințișul
SEMINȚÍȘ, semințișuri, s. n. (Rar) Loc acoperit cu puieți răsăriți din semințe în mod natural. – Sămânță + suf. -iș.

DOOM

semințíș (rar) s. n., pl. semințíșuri

semințișului
SEMINȚÍȘ, semințișuri, s. n. (Rar) Loc acoperit cu puieți răsăriți din semințe în mod natural. – Sămânță + suf. -iș.

DOOM

semințíș (rar) s. n., pl. semințíșuri

semințișuri
SEMINȚÍȘ, semințișuri, s. n. (Rar) Loc acoperit cu puieți răsăriți din semințe în mod natural. – Sămânță + suf. -iș.

DOOM

semințíș (rar) s. n., pl. semințíșuri

semințișurile
SEMINȚÍȘ, semințișuri, s. n. (Rar) Loc acoperit cu puieți răsăriți din semințe în mod natural. – Sămânță + suf. -iș.

DOOM

semințíș (rar) s. n., pl. semințíșuri

semințișurilor
SEMINȚÍȘ, semințișuri, s. n. (Rar) Loc acoperit cu puieți răsăriți din semințe în mod natural. – Sămânță + suf. -iș.

DOOM

semințíș (rar) s. n., pl. semințíșuri

semio
SEMIO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) semne”, „semn”. [Pron. -mi-o-, var. semeio-. / < fr. sémio-, sémeio-, cf. gr. semeion].

semiobscur
SEMIOBSCÚR, -Ă, semiobscuri, -e, adj. Care este, în parte, obscur, care se află în penumbră; insuficient luminat. [Pr.: -mi-ob-] – Semi- + obscur.

DOOM

semiobscúr (-mi-ob-) adj. m., pl. semiobscúri; f. semiobscúră, pl. semiobscúre

semiobscura
SEMIOBSCÚR, -Ă, semiobscuri, -e, adj. Care este, în parte, obscur, care se află în penumbră; insuficient luminat. [Pr.: -mi-ob-] – Semi- + obscur.

DOOM

semiobscúr (-mi-ob-) adj. m., pl. semiobscúri; f. semiobscúră, pl. semiobscúre

semiobscure
SEMIOBSCÚR, -Ă, semiobscuri, -e, adj. Care este, în parte, obscur, care se află în penumbră; insuficient luminat. [Pr.: -mi-ob-] – Semi- + obscur.

DOOM

semiobscúr (-mi-ob-) adj. m., pl. semiobscúri; f. semiobscúră, pl. semiobscúre

semiobscurei
SEMIOBSCÚR, -Ă, semiobscuri, -e, adj. Care este, în parte, obscur, care se află în penumbră; insuficient luminat. [Pr.: -mi-ob-] – Semi- + obscur.

DOOM

semiobscúr (-mi-ob-) adj. m., pl. semiobscúri; f. semiobscúră, pl. semiobscúre

semiobscurele
SEMIOBSCÚR, -Ă, semiobscuri, -e, adj. Care este, în parte, obscur, care se află în penumbră; insuficient luminat. [Pr.: -mi-ob-] – Semi- + obscur.

DOOM

semiobscúr (-mi-ob-) adj. m., pl. semiobscúri; f. semiobscúră, pl. semiobscúre

semiobscurelor
SEMIOBSCÚR, -Ă, semiobscuri, -e, adj. Care este, în parte, obscur, care se află în penumbră; insuficient luminat. [Pr.: -mi-ob-] – Semi- + obscur.

DOOM

semiobscúr (-mi-ob-) adj. m., pl. semiobscúri; f. semiobscúră, pl. semiobscúre

semiobscuri
SEMIOBSCÚR, -Ă, semiobscuri, -e, adj. Care este, în parte, obscur, care se află în penumbră; insuficient luminat. [Pr.: -mi-ob-] – Semi- + obscur.

DOOM

semiobscúr (-mi-ob-) adj. m., pl. semiobscúri; f. semiobscúră, pl. semiobscúre

semiobscurii
SEMIOBSCÚR, -Ă, semiobscuri, -e, adj. Care este, în parte, obscur, care se află în penumbră; insuficient luminat. [Pr.: -mi-ob-] – Semi- + obscur.

DOOM

semiobscúr (-mi-ob-) adj. m., pl. semiobscúri; f. semiobscúră, pl. semiobscúre

semiobscurilor
SEMIOBSCÚR, -Ă, semiobscuri, -e, adj. Care este, în parte, obscur, care se află în penumbră; insuficient luminat. [Pr.: -mi-ob-] – Semi- + obscur.

DOOM

semiobscúr (-mi-ob-) adj. m., pl. semiobscúri; f. semiobscúră, pl. semiobscúre

semiobscuritate
SEMIOBSCURITÁTE s. f. Stare a unui spațiu insuficient luminat; lumină slabă, care face ca obiectele să fie abia vizibile; penumbră, semiîntuneric. ♦ Fig. Lipsă de publicitate, de glorie. [Pr.: -mi-ob-] – Semi- + obscuritate.

DOOM

semiobscuritáte (-mi-ob-) s. f., g.-d. art. semiobscuritắții

semiobscurul
SEMIOBSCÚR, -Ă, semiobscuri, -e, adj. Care este, în parte, obscur, care se află în penumbră; insuficient luminat. [Pr.: -mi-ob-] – Semi- + obscur.

DOOM

semiobscúr (-mi-ob-) adj. m., pl. semiobscúri; f. semiobscúră, pl. semiobscúre

semiobscurului
SEMIOBSCÚR, -Ă, semiobscuri, -e, adj. Care este, în parte, obscur, care se află în penumbră; insuficient luminat. [Pr.: -mi-ob-] – Semi- + obscur.

DOOM

semiobscúr (-mi-ob-) adj. m., pl. semiobscúri; f. semiobscúră, pl. semiobscúre

semioclusiv
SEMIOCLUZÍVĂ, semiocluzive, adj. (În sintagma) Consoană semiocluzivă (și substantivat, f.) = consoană africată, v. africată. [Scris și: semioclusivă. – Pr.: -mi-o-] – Semi- + ocluzivă.

semioclusiva
SEMIOCLUZÍVĂ, semiocluzive, adj. (În sintagma) Consoană semiocluzivă (și substantivat, f.) = consoană africată, v. africată. [Scris și: semioclusivă. – Pr.: -mi-o-] – Semi- + ocluzivă.

DOOM

semioclusívă (-mi-o-clu-) adj. f., s. f., pl. semioclusíve

semioclusive
SEMIOCLUZÍVĂ, semiocluzive, adj. (În sintagma) Consoană semiocluzivă (și substantivat, f.) = consoană africată, v. africată. [Scris și: semioclusivă. – Pr.: -mi-o-] – Semi- + ocluzivă.

DOOM

semioclusívă (-mi-o-clu-) adj. f., s. f., pl. semioclusíve

semioclusivei
SEMIOCLUZÍVĂ, semiocluzive, adj. (În sintagma) Consoană semiocluzivă (și substantivat, f.) = consoană africată, v. africată. [Scris și: semioclusivă. – Pr.: -mi-o-] – Semi- + ocluzivă.

DOOM

semioclusívă (-mi-o-clu-) adj. f., s. f., pl. semioclusíve

semioclusivele
SEMIOCLUZÍVĂ, semiocluzive, adj. (În sintagma) Consoană semiocluzivă (și substantivat, f.) = consoană africată, v. africată. [Scris și: semioclusivă. – Pr.: -mi-o-] – Semi- + ocluzivă.

DOOM

semioclusívă (-mi-o-clu-) adj. f., s. f., pl. semioclusíve

semioclusivelor
SEMIOCLUZÍVĂ, semiocluzive, adj. (În sintagma) Consoană semiocluzivă (și substantivat, f.) = consoană africată, v. africată. [Scris și: semioclusivă. – Pr.: -mi-o-] – Semi- + ocluzivă.

DOOM

semioclusívă (-mi-o-clu-) adj. f., s. f., pl. semioclusíve

semiocluzivă
SEMIOCLUZÍVĂ, semiocluzive, adj. (În sintagma) Consoană semiocluzivă (și substantivat, f.) = consoană africată, v. africată. [Scris și: semioclusivă. – Pr.: -mi-o-] – Semi- + ocluzivă.

semioficial
SEMIOFICIÁL, -Ă, semioficiali, -e, adj. Care provine din surse oficiale, dar care nu are caracter oficial. [Pr.: -mi-o-fi-ci-al] – Din fr. semi-officiel.

DOOM

semioficiál (-mi-o-, -ci-al) adj. m., pl. semioficiáli; f. semioficiálă, pl. semioficiále

semioficiala
SEMIOFICIÁL, -Ă, semioficiali, -e, adj. Care provine din surse oficiale, dar care nu are caracter oficial. [Pr.: -mi-o-fi-ci-al] – Din fr. semi-officiel.

DOOM

semioficiál (-mi-o-, -ci-al) adj. m., pl. semioficiáli; f. semioficiálă, pl. semioficiále

semioficiale
SEMIOFICIÁL, -Ă, semioficiali, -e, adj. Care provine din surse oficiale, dar care nu are caracter oficial. [Pr.: -mi-o-fi-ci-al] – Din fr. semi-officiel.

DOOM

semioficiál (-mi-o-, -ci-al) adj. m., pl. semioficiáli; f. semioficiálă, pl. semioficiále

semioficialei
SEMIOFICIÁL, -Ă, semioficiali, -e, adj. Care provine din surse oficiale, dar care nu are caracter oficial. [Pr.: -mi-o-fi-ci-al] – Din fr. semi-officiel.

DOOM

semioficiál (-mi-o-, -ci-al) adj. m., pl. semioficiáli; f. semioficiálă, pl. semioficiále

semioficialele
SEMIOFICIÁL, -Ă, semioficiali, -e, adj. Care provine din surse oficiale, dar care nu are caracter oficial. [Pr.: -mi-o-fi-ci-al] – Din fr. semi-officiel.

DOOM

semioficiál (-mi-o-, -ci-al) adj. m., pl. semioficiáli; f. semioficiálă, pl. semioficiále

semioficialelor
SEMIOFICIÁL, -Ă, semioficiali, -e, adj. Care provine din surse oficiale, dar care nu are caracter oficial. [Pr.: -mi-o-fi-ci-al] – Din fr. semi-officiel.

DOOM

semioficiál (-mi-o-, -ci-al) adj. m., pl. semioficiáli; f. semioficiálă, pl. semioficiále

semioficiali
SEMIOFICIÁL, -Ă, semioficiali, -e, adj. Care provine din surse oficiale, dar care nu are caracter oficial. [Pr.: -mi-o-fi-ci-al] – Din fr. semi-officiel.

DOOM

semioficiál (-mi-o-, -ci-al) adj. m., pl. semioficiáli; f. semioficiálă, pl. semioficiále

semioficialii
SEMIOFICIÁL, -Ă, semioficiali, -e, adj. Care provine din surse oficiale, dar care nu are caracter oficial. [Pr.: -mi-o-fi-ci-al] – Din fr. semi-officiel.

DOOM

semioficiál (-mi-o-, -ci-al) adj. m., pl. semioficiáli; f. semioficiálă, pl. semioficiále

semioficialilor
SEMIOFICIÁL, -Ă, semioficiali, -e, adj. Care provine din surse oficiale, dar care nu are caracter oficial. [Pr.: -mi-o-fi-ci-al] – Din fr. semi-officiel.

DOOM

semioficiál (-mi-o-, -ci-al) adj. m., pl. semioficiáli; f. semioficiálă, pl. semioficiále

semioficialul
SEMIOFICIÁL, -Ă, semioficiali, -e, adj. Care provine din surse oficiale, dar care nu are caracter oficial. [Pr.: -mi-o-fi-ci-al] – Din fr. semi-officiel.

DOOM

semioficiál (-mi-o-, -ci-al) adj. m., pl. semioficiáli; f. semioficiálă, pl. semioficiále

semioficialului
SEMIOFICIÁL, -Ă, semioficiali, -e, adj. Care provine din surse oficiale, dar care nu are caracter oficial. [Pr.: -mi-o-fi-ci-al] – Din fr. semi-officiel.

DOOM

semioficiál (-mi-o-, -ci-al) adj. m., pl. semioficiáli; f. semioficiálă, pl. semioficiále

semiolog
SEMIOLÓG, -Ă, semiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în semiologie. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. sémiologue.

DOOM

semiológă (rar) (-mi-o-) s. f., g.-d. art. semiológei; pl. semiológe

semiologa
SEMIOLÓG, -Ă, semiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în semiologie. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. sémiologue.

DOOM

semiológă (rar) (-mi-o-) s. f., g.-d. art. semiológei; pl. semiológe

semiologe
SEMIOLÓG, -Ă, semiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în semiologie. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. sémiologue.

DOOM

semiológă (rar) (-mi-o-) s. f., g.-d. art. semiológei; pl. semiológe

semiologei
SEMIOLÓG, -Ă, semiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în semiologie. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. sémiologue.

DOOM

semiológă (rar) (-mi-o-) s. f., g.-d. art. semiológei; pl. semiológe

semiologele
SEMIOLÓG, -Ă, semiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în semiologie. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. sémiologue.

DOOM

semiológă (rar) (-mi-o-) s. f., g.-d. art. semiológei; pl. semiológe

semiologelor
SEMIOLÓG, -Ă, semiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în semiologie. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. sémiologue.

DOOM

semiológă (rar) (-mi-o-) s. f., g.-d. art. semiológei; pl. semiológe

semiologi
SEMIOLÓG, -Ă, semiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în semiologie. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. sémiologue.

DOOM

semiológă (rar) (-mi-o-) s. f., g.-d. art. semiológei; pl. semiológe

semiologia
SEMIOLOGÍE s. f. 1. Parte a medicinei care se ocupă cu descrierea simptomelor și a semnelor diferitelor boli, precum și a metodelor de a le pune în evidență și de a le diagnostica; simptomatologie. 2. Știință care studiază semnele folosite în cadrul vieții sociale; semiotică. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. sémiologie.

DOOM

semiologíe (-mi-o-) s. f., art. semiología, g.-d. semiologíi, art. semiologíei

semiologic
SEMIOLÓGIC, -Ă, semiologici, -ce, adj. Privitor la semiologie, care aparține semiologiei. [Pr.:-mi-o-] – Din fr. sémiologique.

DOOM

semiológic (-mi-o-) adj. m., pl. semiológici; f. semiológică, pl. semiológice

semiologica
SEMIOLÓGIC, -Ă, semiologici, -ce, adj. Privitor la semiologie, care aparține semiologiei. [Pr.:-mi-o-] – Din fr. sémiologique.

DOOM

semiológic (-mi-o-) adj. m., pl. semiológici; f. semiológică, pl. semiológice

semiologice
SEMIOLÓGIC, -Ă, semiologici, -ce, adj. Privitor la semiologie, care aparține semiologiei. [Pr.:-mi-o-] – Din fr. sémiologique.

DOOM

semiológic (-mi-o-) adj. m., pl. semiológici; f. semiológică, pl. semiológice

semiologicei
SEMIOLÓGIC, -Ă, semiologici, -ce, adj. Privitor la semiologie, care aparține semiologiei. [Pr.:-mi-o-] – Din fr. sémiologique.

DOOM

semiológic (-mi-o-) adj. m., pl. semiológici; f. semiológică, pl. semiológice

semiologicele
SEMIOLÓGIC, -Ă, semiologici, -ce, adj. Privitor la semiologie, care aparține semiologiei. [Pr.:-mi-o-] – Din fr. sémiologique.

DOOM

semiológic (-mi-o-) adj. m., pl. semiológici; f. semiológică, pl. semiológice

semiologicelor
SEMIOLÓGIC, -Ă, semiologici, -ce, adj. Privitor la semiologie, care aparține semiologiei. [Pr.:-mi-o-] – Din fr. sémiologique.

DOOM

semiológic (-mi-o-) adj. m., pl. semiológici; f. semiológică, pl. semiológice

semiologici
SEMIOLÓGIC, -Ă, semiologici, -ce, adj. Privitor la semiologie, care aparține semiologiei. [Pr.:-mi-o-] – Din fr. sémiologique.

DOOM

semiológic (-mi-o-) adj. m., pl. semiológici; f. semiológică, pl. semiológice

semiologicii
SEMIOLÓGIC, -Ă, semiologici, -ce, adj. Privitor la semiologie, care aparține semiologiei. [Pr.:-mi-o-] – Din fr. sémiologique.

DOOM

semiológic (-mi-o-) adj. m., pl. semiológici; f. semiológică, pl. semiológice

semiologicilor
SEMIOLÓGIC, -Ă, semiologici, -ce, adj. Privitor la semiologie, care aparține semiologiei. [Pr.:-mi-o-] – Din fr. sémiologique.

DOOM

semiológic (-mi-o-) adj. m., pl. semiológici; f. semiológică, pl. semiológice

semiologicul
SEMIOLÓGIC, -Ă, semiologici, -ce, adj. Privitor la semiologie, care aparține semiologiei. [Pr.:-mi-o-] – Din fr. sémiologique.

DOOM

semiológic (-mi-o-) adj. m., pl. semiológici; f. semiológică, pl. semiológice

semiologicului
SEMIOLÓGIC, -Ă, semiologici, -ce, adj. Privitor la semiologie, care aparține semiologiei. [Pr.:-mi-o-] – Din fr. sémiologique.

DOOM

semiológic (-mi-o-) adj. m., pl. semiológici; f. semiológică, pl. semiológice

semiologie
SEMIOLOGÍE s. f. 1. Parte a medicinei care se ocupă cu descrierea simptomelor și a semnelor diferitelor boli, precum și a metodelor de a le pune în evidență și de a le diagnostica; simptomatologie. 2. Știință care studiază semnele folosite în cadrul vieții sociale; semiotică. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. sémiologie.

DOOM

semiologíe (-mi-o-) s. f., art. semiología, g.-d. semiologíi, art. semiologíei

semiologiei
SEMIOLOGÍE s. f. 1. Parte a medicinei care se ocupă cu descrierea simptomelor și a semnelor diferitelor boli, precum și a metodelor de a le pune în evidență și de a le diagnostica; simptomatologie. 2. Știință care studiază semnele folosite în cadrul vieții sociale; semiotică. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. sémiologie.

DOOM

semiologíe (-mi-o-) s. f., art. semiología, g.-d. semiologíi, art. semiologíei

semiologii
SEMIOLÓG, -Ă, semiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în semiologie. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. sémiologue.

DOOM

semiológă (rar) (-mi-o-) s. f., g.-d. art. semiológei; pl. semiológe

semiologii
SEMIOLOGÍE s. f. 1. Parte a medicinei care se ocupă cu descrierea simptomelor și a semnelor diferitelor boli, precum și a metodelor de a le pune în evidență și de a le diagnostica; simptomatologie. 2. Știință care studiază semnele folosite în cadrul vieții sociale; semiotică. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. sémiologie.

DOOM

semiologíe (-mi-o-) s. f., art. semiología, g.-d. semiologíi, art. semiologíei

semiologilor
SEMIOLÓG, -Ă, semiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în semiologie. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. sémiologue.

DOOM

semiológă (rar) (-mi-o-) s. f., g.-d. art. semiológei; pl. semiológe

semiologul
SEMIOLÓG, -Ă, semiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în semiologie. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. sémiologue.

DOOM

semiológă (rar) (-mi-o-) s. f., g.-d. art. semiológei; pl. semiológe

semiologului
SEMIOLÓG, -Ă, semiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în semiologie. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. sémiologue.

DOOM

semiológă (rar) (-mi-o-) s. f., g.-d. art. semiológei; pl. semiológe

semiopac
SEMIOPÁC, -Ă, semiopaci, -ce, adj. Care este parțial opac; semitransparent. [Pr.: -mi-o-] – Semi- + opac.

semiopaca
SEMIOPÁC, -Ă, semiopaci, -ce, adj. Care este parțial opac; semitransparent. [Pr.: -mi-o-] – Semi- + opac.

semiopace
SEMIOPÁC, -Ă, semiopaci, -ce, adj. Care este parțial opac; semitransparent. [Pr.: -mi-o-] – Semi- + opac.

semiopacei
SEMIOPÁC, -Ă, semiopaci, -ce, adj. Care este parțial opac; semitransparent. [Pr.: -mi-o-] – Semi- + opac.

semiopacele
SEMIOPÁC, -Ă, semiopaci, -ce, adj. Care este parțial opac; semitransparent. [Pr.: -mi-o-] – Semi- + opac.

semiopacelor
SEMIOPÁC, -Ă, semiopaci, -ce, adj. Care este parțial opac; semitransparent. [Pr.: -mi-o-] – Semi- + opac.

semiopaci
SEMIOPÁC, -Ă, semiopaci, -ce, adj. Care este parțial opac; semitransparent. [Pr.: -mi-o-] – Semi- + opac.

semiopacii
SEMIOPÁC, -Ă, semiopaci, -ce, adj. Care este parțial opac; semitransparent. [Pr.: -mi-o-] – Semi- + opac.

semiopacilor
SEMIOPÁC, -Ă, semiopaci, -ce, adj. Care este parțial opac; semitransparent. [Pr.: -mi-o-] – Semi- + opac.

semiopacitate
SEMIOPACITÁTE, semiopacități, s. f. Calitatea de a fi parțial opac. [Pr.: -mi-o-] – Semi- + opacitate.

semiopacitatea
SEMIOPACITÁTE, semiopacități, s. f. Calitatea de a fi parțial opac. [Pr.: -mi-o-] – Semi- + opacitate.

semiopacități
SEMIOPACITÁTE, semiopacități, s. f. Calitatea de a fi parțial opac. [Pr.: -mi-o-] – Semi- + opacitate.

semiopacității
SEMIOPACITÁTE, semiopacități, s. f. Calitatea de a fi parțial opac. [Pr.: -mi-o-] – Semi- + opacitate.

semiopacitățile
SEMIOPACITÁTE, semiopacități, s. f. Calitatea de a fi parțial opac. [Pr.: -mi-o-] – Semi- + opacitate.

semiopacităților
SEMIOPACITÁTE, semiopacități, s. f. Calitatea de a fi parțial opac. [Pr.: -mi-o-] – Semi- + opacitate.

semiopacul
SEMIOPÁC, -Ă, semiopaci, -ce, adj. Care este parțial opac; semitransparent. [Pr.: -mi-o-] – Semi- + opac.

semiopacului
SEMIOPÁC, -Ă, semiopaci, -ce, adj. Care este parțial opac; semitransparent. [Pr.: -mi-o-] – Semi- + opac.

semioptic
SEMIÓPTIC, -Ă, semioptici, -ce, adj. Care ajută parțial la vedere. [Pr.: -mi-o-] – Semi- + optic.

semiotic
SEMIÓTIC, -Ă, semiotici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Semiologie (2). 2. Ramură a logicii simbolice (matematice) care se ocupă cu studiul general al semnelor. II. Adj. Referitor la semiotică (I), de semiotică. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. sémiotique.

DOOM

*semiótic adj. m., pl. semiótici; f. semiótică, pl. semiótice

semiotica
SEMIÓTIC, -Ă, semiotici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Semiologie (2). 2. Ramură a logicii simbolice (matematice) care se ocupă cu studiul general al semnelor. II. Adj. Referitor la semiotică (I), de semiotică. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. sémiotique.

DOOM

semiótică (-mi-o-) s. f., g.-d. art. semióticii; pl. semiótici

semiotici
SEMIÓTIC, -Ă, semiotici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Semiologie (2). 2. Ramură a logicii simbolice (matematice) care se ocupă cu studiul general al semnelor. II. Adj. Referitor la semiotică (I), de semiotică. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. sémiotique.

DOOM

semiótică (-mi-o-) s. f., g.-d. art. semióticii; pl. semiótici

semioticii
SEMIÓTIC, -Ă, semiotici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Semiologie (2). 2. Ramură a logicii simbolice (matematice) care se ocupă cu studiul general al semnelor. II. Adj. Referitor la semiotică (I), de semiotică. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. sémiotique.

DOOM

semiótică (-mi-o-) s. f., g.-d. art. semióticii; pl. semiótici

semioticile
SEMIÓTIC, -Ă, semiotici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Semiologie (2). 2. Ramură a logicii simbolice (matematice) care se ocupă cu studiul general al semnelor. II. Adj. Referitor la semiotică (I), de semiotică. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. sémiotique.

DOOM

semiótică (-mi-o-) s. f., g.-d. art. semióticii; pl. semiótici

semioticilor
SEMIÓTIC, -Ă, semiotici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Semiologie (2). 2. Ramură a logicii simbolice (matematice) care se ocupă cu studiul general al semnelor. II. Adj. Referitor la semiotică (I), de semiotică. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. sémiotique.

DOOM

semiótică (-mi-o-) s. f., g.-d. art. semióticii; pl. semiótici

semioval
SEMIOVÁL, -Ă adj. Pe jumătate oval. [Pron. -mi-o-. / et. incertă].

semipalmetă
SEMIPALMÉTĂ s.f. (Arte) Motiv decorativ vegetal constând din prezentarea frunzei de palmier din profil. [< semi- + palmetă].

semiparazit
SEMIPARAZÍT, semiparaziți, s. m. Organism vegetal care, deși își poate prepara materia organică din cea minerală, își extrage o parte din hrană din altă plantă vie. – Semi- + parazit (după fr. demi-parasite).

DOOM

semiparazít s. m., pl. semiparazíți

semiparazit
SEMIPARAZÍT, semiparaziți, s. m. Organism vegetal care, deși își poate prepara materia organică din cea minerală, își extrage o parte din hrană din altă plantă vie. – Semi- + parazit (după fr. demi-parasite).

DOOM

semiparazít s. m., pl. semiparazíți

semiparazita
SEMIPARAZÍT, semiparaziți, s. m. Organism vegetal care, deși își poate prepara materia organică din cea minerală, își extrage o parte din hrană din altă plantă vie. – Semi- + parazit (după fr. demi-parasite).

DOOM

semiparazít s. m., pl. semiparazíți

semiparazite
SEMIPARAZÍT, semiparaziți, s. m. Organism vegetal care, deși își poate prepara materia organică din cea minerală, își extrage o parte din hrană din altă plantă vie. – Semi- + parazit (după fr. demi-parasite).

DOOM

semiparazít s. m., pl. semiparazíți

semiparazitei
SEMIPARAZÍT, semiparaziți, s. m. Organism vegetal care, deși își poate prepara materia organică din cea minerală, își extrage o parte din hrană din altă plantă vie. – Semi- + parazit (după fr. demi-parasite).

DOOM

semiparazít s. m., pl. semiparazíți

semiparazitele
SEMIPARAZÍT, semiparaziți, s. m. Organism vegetal care, deși își poate prepara materia organică din cea minerală, își extrage o parte din hrană din altă plantă vie. – Semi- + parazit (după fr. demi-parasite).

DOOM

semiparazít s. m., pl. semiparazíți

semiparazitelor
SEMIPARAZÍT, semiparaziți, s. m. Organism vegetal care, deși își poate prepara materia organică din cea minerală, își extrage o parte din hrană din altă plantă vie. – Semi- + parazit (după fr. demi-parasite).

DOOM

semiparazít s. m., pl. semiparazíți

semiparazitism
SEMIPARAZITÍSM s. n. Mod de viață al organismelor semiparazite. – Semi- + parazitism.

DOOM

semiparazitísm s. n.

semiparazitismul
SEMIPARAZITÍSM s. n. Mod de viață al organismelor semiparazite. – Semi- + parazitism.

DOOM

semiparazitísm s. n.

semiparazitismului
SEMIPARAZITÍSM s. n. Mod de viață al organismelor semiparazite. – Semi- + parazitism.

DOOM

semiparazitísm s. n.

semiparazitul
SEMIPARAZÍT, semiparaziți, s. m. Organism vegetal care, deși își poate prepara materia organică din cea minerală, își extrage o parte din hrană din altă plantă vie. – Semi- + parazit (după fr. demi-parasite).

DOOM

semiparazít s. m., pl. semiparazíți

semiparazitul
SEMIPARAZÍT, semiparaziți, s. m. Organism vegetal care, deși își poate prepara materia organică din cea minerală, își extrage o parte din hrană din altă plantă vie. – Semi- + parazit (după fr. demi-parasite).

DOOM

semiparazít s. m., pl. semiparazíți

semiparazitului
SEMIPARAZÍT, semiparaziți, s. m. Organism vegetal care, deși își poate prepara materia organică din cea minerală, își extrage o parte din hrană din altă plantă vie. – Semi- + parazit (după fr. demi-parasite).

DOOM

semiparazít s. m., pl. semiparazíți

semiparazitului
SEMIPARAZÍT, semiparaziți, s. m. Organism vegetal care, deși își poate prepara materia organică din cea minerală, își extrage o parte din hrană din altă plantă vie. – Semi- + parazit (după fr. demi-parasite).

DOOM

semiparazít s. m., pl. semiparazíți

semiparaziți
SEMIPARAZÍT, semiparaziți, s. m. Organism vegetal care, deși își poate prepara materia organică din cea minerală, își extrage o parte din hrană din altă plantă vie. – Semi- + parazit (după fr. demi-parasite).

DOOM

semiparazít s. m., pl. semiparazíți

semiparaziți
SEMIPARAZÍT, semiparaziți, s. m. Organism vegetal care, deși își poate prepara materia organică din cea minerală, își extrage o parte din hrană din altă plantă vie. – Semi- + parazit (după fr. demi-parasite).

DOOM

semiparazít s. m., pl. semiparazíți

semiparaziții
SEMIPARAZÍT, semiparaziți, s. m. Organism vegetal care, deși își poate prepara materia organică din cea minerală, își extrage o parte din hrană din altă plantă vie. – Semi- + parazit (după fr. demi-parasite).

DOOM

semiparazít s. m., pl. semiparazíți

semiparaziții
SEMIPARAZÍT, semiparaziți, s. m. Organism vegetal care, deși își poate prepara materia organică din cea minerală, își extrage o parte din hrană din altă plantă vie. – Semi- + parazit (după fr. demi-parasite).

DOOM

semiparazít s. m., pl. semiparazíți

semiparaziților
SEMIPARAZÍT, semiparaziți, s. m. Organism vegetal care, deși își poate prepara materia organică din cea minerală, își extrage o parte din hrană din altă plantă vie. – Semi- + parazit (după fr. demi-parasite).

DOOM

semiparazít s. m., pl. semiparazíți

semiparaziților
SEMIPARAZÍT, semiparaziți, s. m. Organism vegetal care, deși își poate prepara materia organică din cea minerală, își extrage o parte din hrană din altă plantă vie. – Semi- + parazit (după fr. demi-parasite).

DOOM

semiparazít s. m., pl. semiparazíți

semiperioada
SEMIPERIOÁDĂ s.f. Jumătate din perioadă. [Pron. -ri-oa-, pl. -de. / După fr. demi-période].

DOOM

semiperioádă s. f., g.-d. art. semiperioádei; pl. semiperioáde

semiperioade
SEMIPERIOÁDĂ s.f. Jumătate din perioadă. [Pron. -ri-oa-, pl. -de. / După fr. demi-période].

DOOM

semiperioádă s. f., g.-d. art. semiperioádei; pl. semiperioáde

semiperioadei
SEMIPERIOÁDĂ s.f. Jumătate din perioadă. [Pron. -ri-oa-, pl. -de. / După fr. demi-période].

DOOM

semiperioádă s. f., g.-d. art. semiperioádei; pl. semiperioáde

semiperioadele
SEMIPERIOÁDĂ s.f. Jumătate din perioadă. [Pron. -ri-oa-, pl. -de. / După fr. demi-période].

DOOM

semiperioádă s. f., g.-d. art. semiperioádei; pl. semiperioáde

semiperioadelor
SEMIPERIOÁDĂ s.f. Jumătate din perioadă. [Pron. -ri-oa-, pl. -de. / După fr. demi-période].

DOOM

semiperioádă s. f., g.-d. art. semiperioádei; pl. semiperioáde

semipermeabil
SEMIPERMEÁBIL, -Ă, semipermeabili, -e, adj. (Despre un perete poros, o membrană) Care permite trecerea numai a unora dintre componentele unui amestec lichid sau gazos. [Pr.: -me-a-] – Din fr. semi-perméable.

DOOM

semipermeábil (-me-a-) adj. m., pl. semipermeábili; f. semipermeábilă, pl. semipermeábile

semipermeabila
SEMIPERMEÁBIL, -Ă, semipermeabili, -e, adj. (Despre un perete poros, o membrană) Care permite trecerea numai a unora dintre componentele unui amestec lichid sau gazos. [Pr.: -me-a-] – Din fr. semi-perméable.

DOOM

semipermeábil (-me-a-) adj. m., pl. semipermeábili; f. semipermeábilă, pl. semipermeábile

semipermeabile
SEMIPERMEÁBIL, -Ă, semipermeabili, -e, adj. (Despre un perete poros, o membrană) Care permite trecerea numai a unora dintre componentele unui amestec lichid sau gazos. [Pr.: -me-a-] – Din fr. semi-perméable.

DOOM

semipermeábil (-me-a-) adj. m., pl. semipermeábili; f. semipermeábilă, pl. semipermeábile

semipermeabilei
SEMIPERMEÁBIL, -Ă, semipermeabili, -e, adj. (Despre un perete poros, o membrană) Care permite trecerea numai a unora dintre componentele unui amestec lichid sau gazos. [Pr.: -me-a-] – Din fr. semi-perméable.

DOOM

semipermeábil (-me-a-) adj. m., pl. semipermeábili; f. semipermeábilă, pl. semipermeábile

semipermeabilele
SEMIPERMEÁBIL, -Ă, semipermeabili, -e, adj. (Despre un perete poros, o membrană) Care permite trecerea numai a unora dintre componentele unui amestec lichid sau gazos. [Pr.: -me-a-] – Din fr. semi-perméable.

DOOM

semipermeábil (-me-a-) adj. m., pl. semipermeábili; f. semipermeábilă, pl. semipermeábile

semipermeabilelor
SEMIPERMEÁBIL, -Ă, semipermeabili, -e, adj. (Despre un perete poros, o membrană) Care permite trecerea numai a unora dintre componentele unui amestec lichid sau gazos. [Pr.: -me-a-] – Din fr. semi-perméable.

DOOM

semipermeábil (-me-a-) adj. m., pl. semipermeábili; f. semipermeábilă, pl. semipermeábile

semipermeabili
SEMIPERMEÁBIL, -Ă, semipermeabili, -e, adj. (Despre un perete poros, o membrană) Care permite trecerea numai a unora dintre componentele unui amestec lichid sau gazos. [Pr.: -me-a-] – Din fr. semi-perméable.

DOOM

semipermeábil (-me-a-) adj. m., pl. semipermeábili; f. semipermeábilă, pl. semipermeábile

semipermeabilii
SEMIPERMEÁBIL, -Ă, semipermeabili, -e, adj. (Despre un perete poros, o membrană) Care permite trecerea numai a unora dintre componentele unui amestec lichid sau gazos. [Pr.: -me-a-] – Din fr. semi-perméable.

DOOM

semipermeábil (-me-a-) adj. m., pl. semipermeábili; f. semipermeábilă, pl. semipermeábile

semipermeabililor
SEMIPERMEÁBIL, -Ă, semipermeabili, -e, adj. (Despre un perete poros, o membrană) Care permite trecerea numai a unora dintre componentele unui amestec lichid sau gazos. [Pr.: -me-a-] – Din fr. semi-perméable.

DOOM

semipermeábil (-me-a-) adj. m., pl. semipermeábili; f. semipermeábilă, pl. semipermeábile

semipermeabilitate
SEMIPERMEABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi semipermeabil. [Pr.: -me-a-] – Semi- + permeabilitate.

semipermeabilitatea
SEMIPERMEABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi semipermeabil. [Pr.: -me-a-] – Semi- + permeabilitate.

semipermeabilități
SEMIPERMEABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi semipermeabil. [Pr.: -me-a-] – Semi- + permeabilitate.

semipermeabilității
SEMIPERMEABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi semipermeabil. [Pr.: -me-a-] – Semi- + permeabilitate.

semipermeabilul
SEMIPERMEÁBIL, -Ă, semipermeabili, -e, adj. (Despre un perete poros, o membrană) Care permite trecerea numai a unora dintre componentele unui amestec lichid sau gazos. [Pr.: -me-a-] – Din fr. semi-perméable.

DOOM

semipermeábil (-me-a-) adj. m., pl. semipermeábili; f. semipermeábilă, pl. semipermeábile

semipermeabilului
SEMIPERMEÁBIL, -Ă, semipermeabili, -e, adj. (Despre un perete poros, o membrană) Care permite trecerea numai a unora dintre componentele unui amestec lichid sau gazos. [Pr.: -me-a-] – Din fr. semi-perméable.

DOOM

semipermeábil (-me-a-) adj. m., pl. semipermeábili; f. semipermeábilă, pl. semipermeábile

semipiruetă
SEMIPIRUÉTĂ s.f. Jumătate de piruetă. [Pron. -ru-e-. / cf. fr. demi-pirouette].

semiplan
SEMIPLÁN, semiplane, s. n. Mulțimea punctelor din plan situate de aceeași parte a unei drepte. [Pl. și: semiplanuri] – Semi- + plan (după fr. demi-plan).

DOOM

semiplán (-mi-plan) s. n., pl. semipláne

semiplan
SEMIPLÁN, semiplane, s. n. Mulțimea punctelor din plan situate de aceeași parte a unei drepte. [Pl. și: semiplanuri] – Semi- + plan (după fr. demi-plan).

semiplane
SEMIPLÁN, semiplane, s. n. Mulțimea punctelor din plan situate de aceeași parte a unei drepte. [Pl. și: semiplanuri] – Semi- + plan (după fr. demi-plan).

DOOM

semiplán (-mi-plan) s. n., pl. semipláne

semiplanele
SEMIPLÁN, semiplane, s. n. Mulțimea punctelor din plan situate de aceeași parte a unei drepte. [Pl. și: semiplanuri] – Semi- + plan (după fr. demi-plan).

DOOM

semiplán (-mi-plan) s. n., pl. semipláne

semiplanelor
SEMIPLÁN, semiplane, s. n. Mulțimea punctelor din plan situate de aceeași parte a unei drepte. [Pl. și: semiplanuri] – Semi- + plan (după fr. demi-plan).

DOOM

semiplán (-mi-plan) s. n., pl. semipláne

semiplanul
SEMIPLÁN, semiplane, s. n. Mulțimea punctelor din plan situate de aceeași parte a unei drepte. [Pl. și: semiplanuri] – Semi- + plan (după fr. demi-plan).

DOOM

semiplán (-mi-plan) s. n., pl. semipláne

semiplanului
SEMIPLÁN, semiplane, s. n. Mulțimea punctelor din plan situate de aceeași parte a unei drepte. [Pl. și: semiplanuri] – Semi- + plan (după fr. demi-plan).

DOOM

semiplán (-mi-plan) s. n., pl. semipláne

semiportic
SEMIPORTÍC s.n. (Constr.) Aparat de ridicat cu o șină de rulare pe sol și alta fixată de o construcție. [< fr. semi-portique].

semiporțelan
SEMIPORȚELÁN s. n. Produs ceramic intermediar între gresia ceramică fină și porțelan, folosit la fabricarea pieselor pentru instalații sanitare. – Semi- + porțelan.

DOOM

semiporțelán s. n.

semiporțelanul
SEMIPORȚELÁN s. n. Produs ceramic intermediar între gresia ceramică fină și porțelan, folosit la fabricarea pieselor pentru instalații sanitare. – Semi- + porțelan.

DOOM

semiporțelán s. n.

semiporțelanului
SEMIPORȚELÁN s. n. Produs ceramic intermediar între gresia ceramică fină și porțelan, folosit la fabricarea pieselor pentru instalații sanitare. – Semi- + porțelan.

DOOM

semiporțelán s. n.

semiporțelanuri
SEMIPORȚELÁN s. n. Produs ceramic intermediar între gresia ceramică fină și porțelan, folosit la fabricarea pieselor pentru instalații sanitare. – Semi- + porțelan.

DOOM

semiporțelán s. n.

semiporțelanurile
SEMIPORȚELÁN s. n. Produs ceramic intermediar între gresia ceramică fină și porțelan, folosit la fabricarea pieselor pentru instalații sanitare. – Semi- + porțelan.

DOOM

semiporțelán s. n.

semiporțelanurilor
SEMIPORȚELÁN s. n. Produs ceramic intermediar între gresia ceramică fină și porțelan, folosit la fabricarea pieselor pentru instalații sanitare. – Semi- + porțelan.

DOOM

semiporțelán s. n.

semipreparat
SEMIPREPARÁT, semipreparate, s. n. Produs culinar în parte pregătit, care urmează să fie preparat în continuare acasă. – Semi- + preparat¹.

DOOM

*semipreparát s. n., pl. semipreparáte

semipreparate
SEMIPREPARÁT, semipreparate, s. n. Produs culinar în parte pregătit, care urmează să fie preparat în continuare acasă. – Semi- + preparat¹.

DOOM

*semipreparát s. n., pl. semipreparáte

semipreparatele
SEMIPREPARÁT, semipreparate, s. n. Produs culinar în parte pregătit, care urmează să fie preparat în continuare acasă. – Semi- + preparat¹.

DOOM

*semipreparát s. n., pl. semipreparáte

semipreparatelor
SEMIPREPARÁT, semipreparate, s. n. Produs culinar în parte pregătit, care urmează să fie preparat în continuare acasă. – Semi- + preparat¹.

DOOM

*semipreparát s. n., pl. semipreparáte

semipreparatul
SEMIPREPARÁT, semipreparate, s. n. Produs culinar în parte pregătit, care urmează să fie preparat în continuare acasă. – Semi- + preparat¹.

DOOM

*semipreparát s. n., pl. semipreparáte

semipreparatului
SEMIPREPARÁT, semipreparate, s. n. Produs culinar în parte pregătit, care urmează să fie preparat în continuare acasă. – Semi- + preparat¹.

DOOM

*semipreparát s. n., pl. semipreparáte

semiprețioasa
SEMIPREȚIÓS, -OÁSĂ, semiprețioși, -oase, adj. (În sintagma) Piatră semiprețioasă = mineral cristalizat transparent sau translucid, în culori variate, cu duritate mare, folosit la bijuterii de mai mică valoare. – Semi- + prețios (după fr. semi-précieux).

DOOM

*semiprețiós adj. m., pl. semiprețióși; f. semiprețioásă, pl. semiprețioáse

semiprețioase
SEMIPREȚIÓS, -OÁSĂ, semiprețioși, -oase, adj. (În sintagma) Piatră semiprețioasă = mineral cristalizat transparent sau translucid, în culori variate, cu duritate mare, folosit la bijuterii de mai mică valoare. – Semi- + prețios (după fr. semi-précieux).

DOOM

*semiprețiós adj. m., pl. semiprețióși; f. semiprețioásă, pl. semiprețioáse

semiprețioasei
SEMIPREȚIÓS, -OÁSĂ, semiprețioși, -oase, adj. (În sintagma) Piatră semiprețioasă = mineral cristalizat transparent sau translucid, în culori variate, cu duritate mare, folosit la bijuterii de mai mică valoare. – Semi- + prețios (după fr. semi-précieux).

DOOM

*semiprețiós adj. m., pl. semiprețióși; f. semiprețioásă, pl. semiprețioáse

semiprețioasele
SEMIPREȚIÓS, -OÁSĂ, semiprețioși, -oase, adj. (În sintagma) Piatră semiprețioasă = mineral cristalizat transparent sau translucid, în culori variate, cu duritate mare, folosit la bijuterii de mai mică valoare. – Semi- + prețios (după fr. semi-précieux).

DOOM

*semiprețiós adj. m., pl. semiprețióși; f. semiprețioásă, pl. semiprețioáse

semiprețioaselor
SEMIPREȚIÓS, -OÁSĂ, semiprețioși, -oase, adj. (În sintagma) Piatră semiprețioasă = mineral cristalizat transparent sau translucid, în culori variate, cu duritate mare, folosit la bijuterii de mai mică valoare. – Semi- + prețios (după fr. semi-précieux).

DOOM

*semiprețiós adj. m., pl. semiprețióși; f. semiprețioásă, pl. semiprețioáse

semiprețios
SEMIPREȚIÓS, -OÁSĂ, semiprețioși, -oase, adj. (În sintagma) Piatră semiprețioasă = mineral cristalizat transparent sau translucid, în culori variate, cu duritate mare, folosit la bijuterii de mai mică valoare. – Semi- + prețios (după fr. semi-précieux).

DOOM

*semiprețiós adj. m., pl. semiprețióși; f. semiprețioásă, pl. semiprețioáse

semiprețiosul
SEMIPREȚIÓS, -OÁSĂ, semiprețioși, -oase, adj. (În sintagma) Piatră semiprețioasă = mineral cristalizat transparent sau translucid, în culori variate, cu duritate mare, folosit la bijuterii de mai mică valoare. – Semi- + prețios (după fr. semi-précieux).

DOOM

*semiprețiós adj. m., pl. semiprețióși; f. semiprețioásă, pl. semiprețioáse

semiprețiosului
SEMIPREȚIÓS, -OÁSĂ, semiprețioși, -oase, adj. (În sintagma) Piatră semiprețioasă = mineral cristalizat transparent sau translucid, în culori variate, cu duritate mare, folosit la bijuterii de mai mică valoare. – Semi- + prețios (după fr. semi-précieux).

DOOM

*semiprețiós adj. m., pl. semiprețióși; f. semiprețioásă, pl. semiprețioáse

semiprețioși
SEMIPREȚIÓS, -OÁSĂ, semiprețioși, -oase, adj. (În sintagma) Piatră semiprețioasă = mineral cristalizat transparent sau translucid, în culori variate, cu duritate mare, folosit la bijuterii de mai mică valoare. – Semi- + prețios (după fr. semi-précieux).

DOOM

*semiprețiós adj. m., pl. semiprețióși; f. semiprețioásă, pl. semiprețioáse

semiprețioșii
SEMIPREȚIÓS, -OÁSĂ, semiprețioși, -oase, adj. (În sintagma) Piatră semiprețioasă = mineral cristalizat transparent sau translucid, în culori variate, cu duritate mare, folosit la bijuterii de mai mică valoare. – Semi- + prețios (după fr. semi-précieux).

DOOM

*semiprețiós adj. m., pl. semiprețióși; f. semiprețioásă, pl. semiprețioáse

semiprețioșilor
SEMIPREȚIÓS, -OÁSĂ, semiprețioși, -oase, adj. (În sintagma) Piatră semiprețioasă = mineral cristalizat transparent sau translucid, în culori variate, cu duritate mare, folosit la bijuterii de mai mică valoare. – Semi- + prețios (după fr. semi-précieux).

DOOM

*semiprețiós adj. m., pl. semiprețióși; f. semiprețioásă, pl. semiprețioáse

semiprodus
SEMIPRODÚS, semiproduse, s. n. Semifabricat. – Din fr. semi-produit.

semiproduse
SEMIPRODÚS, semiproduse, s. n. Semifabricat. – Din fr. semi-produit.

semiprodusele
SEMIPRODÚS, semiproduse, s. n. Semifabricat. – Din fr. semi-produit.

semiproduselor
SEMIPRODÚS, semiproduse, s. n. Semifabricat. – Din fr. semi-produit.

semiprodusul
SEMIPRODÚS, semiproduse, s. n. Semifabricat. – Din fr. semi-produit.

semiprodusului
SEMIPRODÚS, semiproduse, s. n. Semifabricat. – Din fr. semi-produit.

semiproletar
SEMIPROLETÁR, -Ă s.m. și f. Om care lucrează ca salariat într-o întreprindere, continuând să lucreze în același timp și în propria-i gospodărie agricolă individuală. ♦ Țăran sărac; om sărac. [< semi- + proletar, după rus. poluproletarnâi].

DOOM

semiproletáră (-mi-pro-) s. f., g.-d. art. semiproletárei; pl. semiproletáre

semiproletara
SEMIPROLETÁR, -Ă s.m. și f. Om care lucrează ca salariat într-o întreprindere, continuând să lucreze în același timp și în propria-i gospodărie agricolă individuală. ♦ Țăran sărac; om sărac. [< semi- + proletar, după rus. poluproletarnâi].

DOOM

semiproletáră (-mi-pro-) s. f., g.-d. art. semiproletárei; pl. semiproletáre

semiproletare
SEMIPROLETÁR, -Ă s.m. și f. Om care lucrează ca salariat într-o întreprindere, continuând să lucreze în același timp și în propria-i gospodărie agricolă individuală. ♦ Țăran sărac; om sărac. [< semi- + proletar, după rus. poluproletarnâi].

DOOM

semiproletáră (-mi-pro-) s. f., g.-d. art. semiproletárei; pl. semiproletáre

semiproletarei
SEMIPROLETÁR, -Ă s.m. și f. Om care lucrează ca salariat într-o întreprindere, continuând să lucreze în același timp și în propria-i gospodărie agricolă individuală. ♦ Țăran sărac; om sărac. [< semi- + proletar, după rus. poluproletarnâi].

DOOM

semiproletáră (-mi-pro-) s. f., g.-d. art. semiproletárei; pl. semiproletáre

semiproletarele
SEMIPROLETÁR, -Ă s.m. și f. Om care lucrează ca salariat într-o întreprindere, continuând să lucreze în același timp și în propria-i gospodărie agricolă individuală. ♦ Țăran sărac; om sărac. [< semi- + proletar, după rus. poluproletarnâi].

DOOM

semiproletáră (-mi-pro-) s. f., g.-d. art. semiproletárei; pl. semiproletáre

semiproletarelor
SEMIPROLETÁR, -Ă s.m. și f. Om care lucrează ca salariat într-o întreprindere, continuând să lucreze în același timp și în propria-i gospodărie agricolă individuală. ♦ Țăran sărac; om sărac. [< semi- + proletar, după rus. poluproletarnâi].

DOOM

semiproletáră (-mi-pro-) s. f., g.-d. art. semiproletárei; pl. semiproletáre

semiproletari
SEMIPROLETÁR, -Ă s.m. și f. Om care lucrează ca salariat într-o întreprindere, continuând să lucreze în același timp și în propria-i gospodărie agricolă individuală. ♦ Țăran sărac; om sărac. [< semi- + proletar, după rus. poluproletarnâi].

DOOM

semiproletáră (-mi-pro-) s. f., g.-d. art. semiproletárei; pl. semiproletáre

semiproletarii
SEMIPROLETÁR, -Ă s.m. și f. Om care lucrează ca salariat într-o întreprindere, continuând să lucreze în același timp și în propria-i gospodărie agricolă individuală. ♦ Țăran sărac; om sărac. [< semi- + proletar, după rus. poluproletarnâi].

DOOM

semiproletáră (-mi-pro-) s. f., g.-d. art. semiproletárei; pl. semiproletáre

semiproletarilor
SEMIPROLETÁR, -Ă s.m. și f. Om care lucrează ca salariat într-o întreprindere, continuând să lucreze în același timp și în propria-i gospodărie agricolă individuală. ♦ Țăran sărac; om sărac. [< semi- + proletar, după rus. poluproletarnâi].

DOOM

semiproletáră (-mi-pro-) s. f., g.-d. art. semiproletárei; pl. semiproletáre

semiproletarul
SEMIPROLETÁR, -Ă s.m. și f. Om care lucrează ca salariat într-o întreprindere, continuând să lucreze în același timp și în propria-i gospodărie agricolă individuală. ♦ Țăran sărac; om sărac. [< semi- + proletar, după rus. poluproletarnâi].

DOOM

semiproletáră (-mi-pro-) s. f., g.-d. art. semiproletárei; pl. semiproletáre

semiproletarului
SEMIPROLETÁR, -Ă s.m. și f. Om care lucrează ca salariat într-o întreprindere, continuând să lucreze în același timp și în propria-i gospodărie agricolă individuală. ♦ Țăran sărac; om sărac. [< semi- + proletar, după rus. poluproletarnâi].

DOOM

semiproletáră (-mi-pro-) s. f., g.-d. art. semiproletárei; pl. semiproletáre

semiramida
Semiramida = Semiramis.

semiramis
Semiramis, celebră regină a Babylonului și întemeietoarea mitică a imperiului Assyriei. Semiramis era fiica zeiței Derceto și a unui muritor de rînd. Abandonată de mama ei de mică, ea a fost găsită și crescută de păstori pînă în ziua în care, luată de nișe slujitori împărătești, a fost dusă la curte. Acolo, datorită frumuseții ei fără seamăn și agerimii minții, cîștigă dragostea regelui Ninus, care o ia în căsătorie. Curînd Ninus moare și Semiramis preia conducerea. Sub cîrmuirea ei pricepută, Assyria a cunoscut o înflorire extraordinară. În afara faptului că și-a extins hotarele mult spre răsăritul lumii, pînă în India, a fost împodobită de către regină cu numeroase construcții mărețe, printre care se numărau și faimoasele „grădini suspendate”. Se spunea că după moarte Semiramis ar fi fost metamorfozată într-o pasăre. Ea era identificată adesea cu zeița syriană Astarte.

semirecital
SEMIRECITÁL, semirecitaluri, s. n. Recital alcătuit din două părți, fiecare dintre ele fiind susținută de un alt artist. [Pl. și: semirecitale] – Semi- + recital.

semirelief
SEMIRELIÉF s.n. (Arte) Figură, motiv sculptat care se desprinde numai pe jumătate de fond; basorelief. [Pron. -li-ef, pl. -fe, -furi. / < semi- + relief].

semirelief
SEMIRELIÉF, semireliefuri, s. n. Figură, motiv sculptat care se desprinde numai pe jumătate de fond; basorelief. [Pr.: -li-e] – Semi- + relief.

DOOM

semireliéf (-li-ef) s. n., pl. semireliéfuri

semirelieful
SEMIRELIÉF, semireliefuri, s. n. Figură, motiv sculptat care se desprinde numai pe jumătate de fond; basorelief. [Pr.: -li-e] – Semi- + relief.

DOOM

semireliéf (-li-ef) s. n., pl. semireliéfuri

semireliefului
SEMIRELIÉF, semireliefuri, s. n. Figură, motiv sculptat care se desprinde numai pe jumătate de fond; basorelief. [Pr.: -li-e] – Semi- + relief.

DOOM

semireliéf (-li-ef) s. n., pl. semireliéfuri

semireliefuri
SEMIRELIÉF, semireliefuri, s. n. Figură, motiv sculptat care se desprinde numai pe jumătate de fond; basorelief. [Pr.: -li-e] – Semi- + relief.

DOOM

semireliéf (-li-ef) s. n., pl. semireliéfuri

semireliefurile
SEMIRELIÉF, semireliefuri, s. n. Figură, motiv sculptat care se desprinde numai pe jumătate de fond; basorelief. [Pr.: -li-e] – Semi- + relief.

DOOM

semireliéf (-li-ef) s. n., pl. semireliéfuri

semireliefurilor
SEMIRELIÉF, semireliefuri, s. n. Figură, motiv sculptat care se desprinde numai pe jumătate de fond; basorelief. [Pr.: -li-e] – Semi- + relief.

DOOM

semireliéf (-li-ef) s. n., pl. semireliéfuri

semiremorca
SEMIREMÓRCĂ, semiremorci, s. f. Remorcă cu o singură osie, a cărei parte frontală se sprijină pe partea din spate a vehiculului motor. – Din fr. semi-remorque.

DOOM

semiremórcă s. f., g.-d. art. semiremórcii; pl. semiremórci

semiremorci
SEMIREMÓRCĂ, semiremorci, s. f. Remorcă cu o singură osie, a cărei parte frontală se sprijină pe partea din spate a vehiculului motor. – Din fr. semi-remorque.

DOOM

semiremórcă s. f., g.-d. art. semiremórcii; pl. semiremórci

semiremorcii
SEMIREMÓRCĂ, semiremorci, s. f. Remorcă cu o singură osie, a cărei parte frontală se sprijină pe partea din spate a vehiculului motor. – Din fr. semi-remorque.

DOOM

semiremórcă s. f., g.-d. art. semiremórcii; pl. semiremórci

semiremorcile
SEMIREMÓRCĂ, semiremorci, s. f. Remorcă cu o singură osie, a cărei parte frontală se sprijină pe partea din spate a vehiculului motor. – Din fr. semi-remorque.

DOOM

semiremórcă s. f., g.-d. art. semiremórcii; pl. semiremórci

semiremorcilor
SEMIREMÓRCĂ, semiremorci, s. f. Remorcă cu o singură osie, a cărei parte frontală se sprijină pe partea din spate a vehiculului motor. – Din fr. semi-remorque.

DOOM

semiremórcă s. f., g.-d. art. semiremórcii; pl. semiremórci

semirigid
SEMIRIGÍD, -Ă, semirigizi, -de, adj. (Teh.; despre ansambluri) Alcătuit din piese care se pot mișca sau depărta din poziția inițială. – Din fr. semi-rigide.

semirigida
SEMIRIGÍD, -Ă, semirigizi, -de, adj. (Teh.; despre ansambluri) Alcătuit din piese care se pot mișca sau depărta din poziția inițială. – Din fr. semi-rigide.

semirigide
SEMIRIGÍD, -Ă, semirigizi, -de, adj. (Teh.; despre ansambluri) Alcătuit din piese care se pot mișca sau depărta din poziția inițială. – Din fr. semi-rigide.

semirigidei
SEMIRIGÍD, -Ă, semirigizi, -de, adj. (Teh.; despre ansambluri) Alcătuit din piese care se pot mișca sau depărta din poziția inițială. – Din fr. semi-rigide.

semirigidele
SEMIRIGÍD, -Ă, semirigizi, -de, adj. (Teh.; despre ansambluri) Alcătuit din piese care se pot mișca sau depărta din poziția inițială. – Din fr. semi-rigide.

semirigidelor
SEMIRIGÍD, -Ă, semirigizi, -de, adj. (Teh.; despre ansambluri) Alcătuit din piese care se pot mișca sau depărta din poziția inițială. – Din fr. semi-rigide.

semirigidul
SEMIRIGÍD, -Ă, semirigizi, -de, adj. (Teh.; despre ansambluri) Alcătuit din piese care se pot mișca sau depărta din poziția inițială. – Din fr. semi-rigide.

semirigidului
SEMIRIGÍD, -Ă, semirigizi, -de, adj. (Teh.; despre ansambluri) Alcătuit din piese care se pot mișca sau depărta din poziția inițială. – Din fr. semi-rigide.

semirigizi
SEMIRIGÍD, -Ă, semirigizi, -de, adj. (Teh.; despre ansambluri) Alcătuit din piese care se pot mișca sau depărta din poziția inițială. – Din fr. semi-rigide.

semirigizii
SEMIRIGÍD, -Ă, semirigizi, -de, adj. (Teh.; despre ansambluri) Alcătuit din piese care se pot mișca sau depărta din poziția inițială. – Din fr. semi-rigide.

semirigizilor
SEMIRIGÍD, -Ă, semirigizi, -de, adj. (Teh.; despre ansambluri) Alcătuit din piese care se pot mișca sau depărta din poziția inițială. – Din fr. semi-rigide.

semisaprofit
SEMISAPROFÍT, -Ă adj. (Despre plante autotrofe sau parazite) Care se nutrește parțial și cu substanțe organice moarte. [Et. incertă].

semisavant
SEMISAVÁNT s.m. Semidoct. [După fr. démi-savant].

semiserpentină
SEMISERPENTÍNĂ s.f. Serpentină la care, datorită condițiilor de teren, una dintre curbele auxiliare lipsește. [Et. incertă].

semisferic
SEMISFÉRIC, -Ă, semisferici, -ce, adj. Care are forma unei jumătăți de sferă. – Semi- + sferic.

semisferica
SEMISFÉRIC, -Ă, semisferici, -ce, adj. Care are forma unei jumătăți de sferă. – Semi- + sferic.

semisferice
SEMISFÉRIC, -Ă, semisferici, -ce, adj. Care are forma unei jumătăți de sferă. – Semi- + sferic.

semisfericei
SEMISFÉRIC, -Ă, semisferici, -ce, adj. Care are forma unei jumătăți de sferă. – Semi- + sferic.

semisfericele
SEMISFÉRIC, -Ă, semisferici, -ce, adj. Care are forma unei jumătăți de sferă. – Semi- + sferic.

semisfericelor
SEMISFÉRIC, -Ă, semisferici, -ce, adj. Care are forma unei jumătăți de sferă. – Semi- + sferic.

semisferici
SEMISFÉRIC, -Ă, semisferici, -ce, adj. Care are forma unei jumătăți de sferă. – Semi- + sferic.

semisfericii
SEMISFÉRIC, -Ă, semisferici, -ce, adj. Care are forma unei jumătăți de sferă. – Semi- + sferic.

semisfericilor
SEMISFÉRIC, -Ă, semisferici, -ce, adj. Care are forma unei jumătăți de sferă. – Semi- + sferic.

semisfericul
SEMISFÉRIC, -Ă, semisferici, -ce, adj. Care are forma unei jumătăți de sferă. – Semi- + sferic.

semisfericului
SEMISFÉRIC, -Ă, semisferici, -ce, adj. Care are forma unei jumătăți de sferă. – Semi- + sferic.

semisimfonic
SEMISIMFÓNIC, -Ă, semisimfonici, -ce, adj. 1. (Despre orchestre) Care cuprinde și instrumente specifice orchestrelor de estradă. 2. (Despre concerte) Cu program cuprinzând, pe lângă piese simfonice, și piese de estradă. – Semi- + simfonic.

DOOM

*semisimfónic adj. m., pl. semisimfónici; f. semisimfónică, pl. semisimfónice

semisolid
SEMISOLÍD, -Ă, semisolizi, -de, adj. Parțial solid. – Semi- + solid (după fr. semi-solide).

semisolida
SEMISOLÍD, -Ă, semisolizi, -de, adj. Parțial solid. – Semi- + solid (după fr. semi-solide).

semisolide
SEMISOLÍD, -Ă, semisolizi, -de, adj. Parțial solid. – Semi- + solid (după fr. semi-solide).

semisolidei
SEMISOLÍD, -Ă, semisolizi, -de, adj. Parțial solid. – Semi- + solid (după fr. semi-solide).

semisolidele
SEMISOLÍD, -Ă, semisolizi, -de, adj. Parțial solid. – Semi- + solid (după fr. semi-solide).

semisolidelor
SEMISOLÍD, -Ă, semisolizi, -de, adj. Parțial solid. – Semi- + solid (după fr. semi-solide).

semisolidul
SEMISOLÍD, -Ă, semisolizi, -de, adj. Parțial solid. – Semi- + solid (după fr. semi-solide).

semisolidului
SEMISOLÍD, -Ă, semisolizi, -de, adj. Parțial solid. – Semi- + solid (după fr. semi-solide).

semisolizi
SEMISOLÍD, -Ă, semisolizi, -de, adj. Parțial solid. – Semi- + solid (după fr. semi-solide).

semisolizii
SEMISOLÍD, -Ă, semisolizi, -de, adj. Parțial solid. – Semi- + solid (după fr. semi-solide).

semisolizilor
SEMISOLÍD, -Ă, semisolizi, -de, adj. Parțial solid. – Semi- + solid (după fr. semi-solide).

semison
SEMISÓN, -Ă, semisoni, -e, adj. (Despre vocale) Care nu are valoare silabică. – Semi- + son.

DOOM

semisón adj. m., pl. semisóni; f. semisónă, pl. semisóne

semisona
SEMISÓN, -Ă, semisoni, -e, adj. (Despre vocale) Care nu are valoare silabică. – Semi- + son.

DOOM

semisón adj. m., pl. semisóni; f. semisónă, pl. semisóne

semisone
SEMISÓN, -Ă, semisoni, -e, adj. (Despre vocale) Care nu are valoare silabică. – Semi- + son.

DOOM

semisón adj. m., pl. semisóni; f. semisónă, pl. semisóne

semisonei
SEMISÓN, -Ă, semisoni, -e, adj. (Despre vocale) Care nu are valoare silabică. – Semi- + son.

DOOM

semisón adj. m., pl. semisóni; f. semisónă, pl. semisóne

semisonele
SEMISÓN, -Ă, semisoni, -e, adj. (Despre vocale) Care nu are valoare silabică. – Semi- + son.

DOOM

semisón adj. m., pl. semisóni; f. semisónă, pl. semisóne

semisonelor
SEMISÓN, -Ă, semisoni, -e, adj. (Despre vocale) Care nu are valoare silabică. – Semi- + son.

DOOM

semisón adj. m., pl. semisóni; f. semisónă, pl. semisóne

semisoni
SEMISÓN, -Ă, semisoni, -e, adj. (Despre vocale) Care nu are valoare silabică. – Semi- + son.

DOOM

semisón adj. m., pl. semisóni; f. semisónă, pl. semisóne

semisonii
SEMISÓN, -Ă, semisoni, -e, adj. (Despre vocale) Care nu are valoare silabică. – Semi- + son.

DOOM

semisón adj. m., pl. semisóni; f. semisónă, pl. semisóne

semisonilor
SEMISÓN, -Ă, semisoni, -e, adj. (Despre vocale) Care nu are valoare silabică. – Semi- + son.

DOOM

semisón adj. m., pl. semisóni; f. semisónă, pl. semisóne

semisonul
SEMISÓN, -Ă, semisoni, -e, adj. (Despre vocale) Care nu are valoare silabică. – Semi- + son.

DOOM

semisón adj. m., pl. semisóni; f. semisónă, pl. semisóne

semisonului
SEMISÓN, -Ă, semisoni, -e, adj. (Despre vocale) Care nu are valoare silabică. – Semi- + son.

DOOM

semisón adj. m., pl. semisóni; f. semisónă, pl. semisóne

semispații
SEMISPÁȚIU, semispații, s. n. Mulțimea punctelor din spațiu situate de aceeași parte a unui plan. – Semi- + spațiu.

DOOM

!semispáțiu (-mis-pa-/-mi-spa-) s. n., pl. semispáții

semispațiile
SEMISPÁȚIU, semispații, s. n. Mulțimea punctelor din spațiu situate de aceeași parte a unui plan. – Semi- + spațiu.

DOOM

!semispáțiu (-mis-pa-/-mi-spa-) s. n., pl. semispáții

semispațiilor
SEMISPÁȚIU, semispații, s. n. Mulțimea punctelor din spațiu situate de aceeași parte a unui plan. – Semi- + spațiu.

DOOM

!semispáțiu (-mis-pa-/-mi-spa-) s. n., pl. semispáții

semispațiu
SEMISPÁȚIU, semispații, s. n. Mulțimea punctelor din spațiu situate de aceeași parte a unui plan. – Semi- + spațiu.

DOOM

!semispáțiu (-mis-pa-/-mi-spa-) s. n., pl. semispáții

semispațiul
SEMISPÁȚIU, semispații, s. n. Mulțimea punctelor din spațiu situate de aceeași parte a unui plan. – Semi- + spațiu.

DOOM

!semispáțiu (-mis-pa-/-mi-spa-) s. n., pl. semispáții

semispațiului
SEMISPÁȚIU, semispații, s. n. Mulțimea punctelor din spațiu situate de aceeași parte a unui plan. – Semi- + spațiu.

DOOM

!semispáțiu (-mis-pa-/-mi-spa-) s. n., pl. semispáții

semistabulație
SEMISTABULÁȚIE s. f. Procedeu de creștere și de întreținere a vitelor prin menținerea lor aproape tot timpul în grajd. – Semi- + stabulație.

semisuma
SEMISÚMĂ, semisume, s. f. Jumătate dintr-o sumă. Aria trapezului se află înmulțind semisuma bazelor prin înălțime. GEOMETRIA P. 207.

DOOM

semisúmă s. f., g.-d. art. semisúmei; pl. semisúme

semisume
SEMISÚMĂ, semisume, s. f. Jumătate dintr-o sumă. Aria trapezului se află înmulțind semisuma bazelor prin înălțime. GEOMETRIA P. 207.

DOOM

semisúmă s. f., g.-d. art. semisúmei; pl. semisúme

semisumei
SEMISÚMĂ, semisume, s. f. Jumătate dintr-o sumă. Aria trapezului se află înmulțind semisuma bazelor prin înălțime. GEOMETRIA P. 207.

DOOM

semisúmă s. f., g.-d. art. semisúmei; pl. semisúme

semisumele
SEMISÚMĂ, semisume, s. f. Jumătate dintr-o sumă. Aria trapezului se află înmulțind semisuma bazelor prin înălțime. GEOMETRIA P. 207.

DOOM

semisúmă s. f., g.-d. art. semisúmei; pl. semisúme

semisumelor
SEMISÚMĂ, semisume, s. f. Jumătate dintr-o sumă. Aria trapezului se află înmulțind semisuma bazelor prin înălțime. GEOMETRIA P. 207.

DOOM

semisúmă s. f., g.-d. art. semisúmei; pl. semisúme

semit
SEMÍT, -Ă, semiți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din grupul de popoare, apropiate între ele prin limbă și prin aspect fizic, din sud-vestul Asiei, nordul și estul Africii, căruia îi aparțin astăzi arabii, sirienii, evreii etc. 2. Adj. Care aparține semiților (1), privitor la semiți; semitic. – Din fr. sémite.

DOOM

semít adj. m., s. m., pl. semíți; adj. f., s. f. semítă, pl. semíte

semit
SEMÍT, -Ă, semiți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din grupul de popoare, apropiate între ele prin limbă și prin aspect fizic, din sud-vestul Asiei, nordul și estul Africii, căruia îi aparțin astăzi arabii, sirienii, evreii etc. 2. Adj. Care aparține semiților (1), privitor la semiți; semitic. – Din fr. sémite.

DOOM

semít adj. m., s. m., pl. semíți; adj. f., s. f. semítă, pl. semíte

semita
SEMÍT, -Ă, semiți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din grupul de popoare, apropiate între ele prin limbă și prin aspect fizic, din sud-vestul Asiei, nordul și estul Africii, căruia îi aparțin astăzi arabii, sirienii, evreii etc. 2. Adj. Care aparține semiților (1), privitor la semiți; semitic. – Din fr. sémite.

DOOM

semít adj. m., s. m., pl. semíți; adj. f., s. f. semítă, pl. semíte

semita
SEMÍT, -Ă, semiți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din grupul de popoare, apropiate între ele prin limbă și prin aspect fizic, din sud-vestul Asiei, nordul și estul Africii, căruia îi aparțin astăzi arabii, sirienii, evreii etc. 2. Adj. Care aparține semiților (1), privitor la semiți; semitic. – Din fr. sémite.

DOOM

semít adj. m., s. m., pl. semíți; adj. f., s. f. semítă, pl. semíte

semite
SEMÍT, -Ă, semiți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din grupul de popoare, apropiate între ele prin limbă și prin aspect fizic, din sud-vestul Asiei, nordul și estul Africii, căruia îi aparțin astăzi arabii, sirienii, evreii etc. 2. Adj. Care aparține semiților (1), privitor la semiți; semitic. – Din fr. sémite.

DOOM

semít adj. m., s. m., pl. semíți; adj. f., s. f. semítă, pl. semíte

semite
SEMÍT, -Ă, semiți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din grupul de popoare, apropiate între ele prin limbă și prin aspect fizic, din sud-vestul Asiei, nordul și estul Africii, căruia îi aparțin astăzi arabii, sirienii, evreii etc. 2. Adj. Care aparține semiților (1), privitor la semiți; semitic. – Din fr. sémite.

DOOM

semít adj. m., s. m., pl. semíți; adj. f., s. f. semítă, pl. semíte

semitei
SEMÍT, -Ă, semiți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din grupul de popoare, apropiate între ele prin limbă și prin aspect fizic, din sud-vestul Asiei, nordul și estul Africii, căruia îi aparțin astăzi arabii, sirienii, evreii etc. 2. Adj. Care aparține semiților (1), privitor la semiți; semitic. – Din fr. sémite.

DOOM

semít adj. m., s. m., pl. semíți; adj. f., s. f. semítă, pl. semíte

semitei
SEMÍT, -Ă, semiți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din grupul de popoare, apropiate între ele prin limbă și prin aspect fizic, din sud-vestul Asiei, nordul și estul Africii, căruia îi aparțin astăzi arabii, sirienii, evreii etc. 2. Adj. Care aparține semiților (1), privitor la semiți; semitic. – Din fr. sémite.

DOOM

semít adj. m., s. m., pl. semíți; adj. f., s. f. semítă, pl. semíte

semitele
SEMÍT, -Ă, semiți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din grupul de popoare, apropiate între ele prin limbă și prin aspect fizic, din sud-vestul Asiei, nordul și estul Africii, căruia îi aparțin astăzi arabii, sirienii, evreii etc. 2. Adj. Care aparține semiților (1), privitor la semiți; semitic. – Din fr. sémite.

DOOM

semít adj. m., s. m., pl. semíți; adj. f., s. f. semítă, pl. semíte

semitele
SEMÍT, -Ă, semiți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din grupul de popoare, apropiate între ele prin limbă și prin aspect fizic, din sud-vestul Asiei, nordul și estul Africii, căruia îi aparțin astăzi arabii, sirienii, evreii etc. 2. Adj. Care aparține semiților (1), privitor la semiți; semitic. – Din fr. sémite.

DOOM

semít adj. m., s. m., pl. semíți; adj. f., s. f. semítă, pl. semíte

semitelor
SEMÍT, -Ă, semiți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din grupul de popoare, apropiate între ele prin limbă și prin aspect fizic, din sud-vestul Asiei, nordul și estul Africii, căruia îi aparțin astăzi arabii, sirienii, evreii etc. 2. Adj. Care aparține semiților (1), privitor la semiți; semitic. – Din fr. sémite.

DOOM

semít adj. m., s. m., pl. semíți; adj. f., s. f. semítă, pl. semíte

semitelor
SEMÍT, -Ă, semiți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din grupul de popoare, apropiate între ele prin limbă și prin aspect fizic, din sud-vestul Asiei, nordul și estul Africii, căruia îi aparțin astăzi arabii, sirienii, evreii etc. 2. Adj. Care aparține semiților (1), privitor la semiți; semitic. – Din fr. sémite.

DOOM

semít adj. m., s. m., pl. semíți; adj. f., s. f. semítă, pl. semíte

semitic
HAMÍTO-SEMÍTIC, -Ă, hamito-semitici, -e, adj. (În sintagma) Limbă hamito-semitică (și substantivat, f.) = limbă care face parte dintr-o familie de limbi vorbite în nordul și estul Africii, în Peninsula Arabică și în statele de la nordul acesteia. – Din engl. hamito-semitic, fr. chamito-sémitique.

DOOM

!hamíto-semític adj. m.; f. hamíto-semítică, pl. hamíto-semítice

semitic
HAMÍTO-SEMÍTIC, -Ă, hamito-semitici, -e, adj. (În sintagma) Limbă hamito-semitică (și substantivat, f.) = limbă care face parte dintr-o familie de limbi vorbite în nordul și estul Africii, în Peninsula Arabică și în statele de la nordul acesteia. – Din engl. hamito-semitic, fr. chamito-sémitique.

DOOM

!hamíto-semític adj. m.; f. hamíto-semítică, pl. hamíto-semítice

semitica
HAMÍTO-SEMÍTIC, -Ă, hamito-semitici, -e, adj. (În sintagma) Limbă hamito-semitică (și substantivat, f.) = limbă care face parte dintr-o familie de limbi vorbite în nordul și estul Africii, în Peninsula Arabică și în statele de la nordul acesteia. – Din engl. hamito-semitic, fr. chamito-sémitique.

DOOM

!hamíto-semític adj. m.; f. hamíto-semítică, pl. hamíto-semítice

semitica
HAMÍTO-SEMÍTIC, -Ă, hamito-semitici, -e, adj. (În sintagma) Limbă hamito-semitică (și substantivat, f.) = limbă care face parte dintr-o familie de limbi vorbite în nordul și estul Africii, în Peninsula Arabică și în statele de la nordul acesteia. – Din engl. hamito-semitic, fr. chamito-sémitique.

DOOM

!hamíto-semític adj. m.; f. hamíto-semítică, pl. hamíto-semítice

semitice
HAMÍTO-SEMÍTIC, -Ă, hamito-semitici, -e, adj. (În sintagma) Limbă hamito-semitică (și substantivat, f.) = limbă care face parte dintr-o familie de limbi vorbite în nordul și estul Africii, în Peninsula Arabică și în statele de la nordul acesteia. – Din engl. hamito-semitic, fr. chamito-sémitique.

DOOM

!hamíto-semític adj. m.; f. hamíto-semítică, pl. hamíto-semítice

semitice
HAMÍTO-SEMÍTIC, -Ă, hamito-semitici, -e, adj. (În sintagma) Limbă hamito-semitică (și substantivat, f.) = limbă care face parte dintr-o familie de limbi vorbite în nordul și estul Africii, în Peninsula Arabică și în statele de la nordul acesteia. – Din engl. hamito-semitic, fr. chamito-sémitique.

DOOM

!hamíto-semític adj. m.; f. hamíto-semítică, pl. hamíto-semítice

semiticei
HAMÍTO-SEMÍTIC, -Ă, hamito-semitici, -e, adj. (În sintagma) Limbă hamito-semitică (și substantivat, f.) = limbă care face parte dintr-o familie de limbi vorbite în nordul și estul Africii, în Peninsula Arabică și în statele de la nordul acesteia. – Din engl. hamito-semitic, fr. chamito-sémitique.

DOOM

!hamíto-semític adj. m.; f. hamíto-semítică, pl. hamíto-semítice

semiticei
HAMÍTO-SEMÍTIC, -Ă, hamito-semitici, -e, adj. (În sintagma) Limbă hamito-semitică (și substantivat, f.) = limbă care face parte dintr-o familie de limbi vorbite în nordul și estul Africii, în Peninsula Arabică și în statele de la nordul acesteia. – Din engl. hamito-semitic, fr. chamito-sémitique.

DOOM

!hamíto-semític adj. m.; f. hamíto-semítică, pl. hamíto-semítice

semiticele
HAMÍTO-SEMÍTIC, -Ă, hamito-semitici, -e, adj. (În sintagma) Limbă hamito-semitică (și substantivat, f.) = limbă care face parte dintr-o familie de limbi vorbite în nordul și estul Africii, în Peninsula Arabică și în statele de la nordul acesteia. – Din engl. hamito-semitic, fr. chamito-sémitique.

DOOM

!hamíto-semític adj. m.; f. hamíto-semítică, pl. hamíto-semítice

semiticele
HAMÍTO-SEMÍTIC, -Ă, hamito-semitici, -e, adj. (În sintagma) Limbă hamito-semitică (și substantivat, f.) = limbă care face parte dintr-o familie de limbi vorbite în nordul și estul Africii, în Peninsula Arabică și în statele de la nordul acesteia. – Din engl. hamito-semitic, fr. chamito-sémitique.

DOOM

!hamíto-semític adj. m.; f. hamíto-semítică, pl. hamíto-semítice

semiticelor
HAMÍTO-SEMÍTIC, -Ă, hamito-semitici, -e, adj. (În sintagma) Limbă hamito-semitică (și substantivat, f.) = limbă care face parte dintr-o familie de limbi vorbite în nordul și estul Africii, în Peninsula Arabică și în statele de la nordul acesteia. – Din engl. hamito-semitic, fr. chamito-sémitique.

DOOM

!hamíto-semític adj. m.; f. hamíto-semítică, pl. hamíto-semítice

semiticelor
HAMÍTO-SEMÍTIC, -Ă, hamito-semitici, -e, adj. (În sintagma) Limbă hamito-semitică (și substantivat, f.) = limbă care face parte dintr-o familie de limbi vorbite în nordul și estul Africii, în Peninsula Arabică și în statele de la nordul acesteia. – Din engl. hamito-semitic, fr. chamito-sémitique.

DOOM

!hamíto-semític adj. m.; f. hamíto-semítică, pl. hamíto-semítice

semitici
HAMÍTO-SEMÍTIC, -Ă, hamito-semitici, -e, adj. (În sintagma) Limbă hamito-semitică (și substantivat, f.) = limbă care face parte dintr-o familie de limbi vorbite în nordul și estul Africii, în Peninsula Arabică și în statele de la nordul acesteia. – Din engl. hamito-semitic, fr. chamito-sémitique.

DOOM

!hamíto-semític adj. m.; f. hamíto-semítică, pl. hamíto-semítice

semitici
HAMÍTO-SEMÍTIC, -Ă, hamito-semitici, -e, adj. (În sintagma) Limbă hamito-semitică (și substantivat, f.) = limbă care face parte dintr-o familie de limbi vorbite în nordul și estul Africii, în Peninsula Arabică și în statele de la nordul acesteia. – Din engl. hamito-semitic, fr. chamito-sémitique.

DOOM

!hamíto-semític adj. m.; f. hamíto-semítică, pl. hamíto-semítice

semiticii
HAMÍTO-SEMÍTIC, -Ă, hamito-semitici, -e, adj. (În sintagma) Limbă hamito-semitică (și substantivat, f.) = limbă care face parte dintr-o familie de limbi vorbite în nordul și estul Africii, în Peninsula Arabică și în statele de la nordul acesteia. – Din engl. hamito-semitic, fr. chamito-sémitique.

DOOM

!hamíto-semític adj. m.; f. hamíto-semítică, pl. hamíto-semítice

semiticii
HAMÍTO-SEMÍTIC, -Ă, hamito-semitici, -e, adj. (În sintagma) Limbă hamito-semitică (și substantivat, f.) = limbă care face parte dintr-o familie de limbi vorbite în nordul și estul Africii, în Peninsula Arabică și în statele de la nordul acesteia. – Din engl. hamito-semitic, fr. chamito-sémitique.

DOOM

!hamíto-semític adj. m.; f. hamíto-semítică, pl. hamíto-semítice

semiticilor
HAMÍTO-SEMÍTIC, -Ă, hamito-semitici, -e, adj. (În sintagma) Limbă hamito-semitică (și substantivat, f.) = limbă care face parte dintr-o familie de limbi vorbite în nordul și estul Africii, în Peninsula Arabică și în statele de la nordul acesteia. – Din engl. hamito-semitic, fr. chamito-sémitique.

DOOM

!hamíto-semític adj. m.; f. hamíto-semítică, pl. hamíto-semítice

semiticilor
HAMÍTO-SEMÍTIC, -Ă, hamito-semitici, -e, adj. (În sintagma) Limbă hamito-semitică (și substantivat, f.) = limbă care face parte dintr-o familie de limbi vorbite în nordul și estul Africii, în Peninsula Arabică și în statele de la nordul acesteia. – Din engl. hamito-semitic, fr. chamito-sémitique.

DOOM

!hamíto-semític adj. m.; f. hamíto-semítică, pl. hamíto-semítice

semiticul
HAMÍTO-SEMÍTIC, -Ă, hamito-semitici, -e, adj. (În sintagma) Limbă hamito-semitică (și substantivat, f.) = limbă care face parte dintr-o familie de limbi vorbite în nordul și estul Africii, în Peninsula Arabică și în statele de la nordul acesteia. – Din engl. hamito-semitic, fr. chamito-sémitique.

DOOM

!hamíto-semític adj. m.; f. hamíto-semítică, pl. hamíto-semítice

semiticul
HAMÍTO-SEMÍTIC, -Ă, hamito-semitici, -e, adj. (În sintagma) Limbă hamito-semitică (și substantivat, f.) = limbă care face parte dintr-o familie de limbi vorbite în nordul și estul Africii, în Peninsula Arabică și în statele de la nordul acesteia. – Din engl. hamito-semitic, fr. chamito-sémitique.

DOOM

!hamíto-semític adj. m.; f. hamíto-semítică, pl. hamíto-semítice

semiticului
HAMÍTO-SEMÍTIC, -Ă, hamito-semitici, -e, adj. (În sintagma) Limbă hamito-semitică (și substantivat, f.) = limbă care face parte dintr-o familie de limbi vorbite în nordul și estul Africii, în Peninsula Arabică și în statele de la nordul acesteia. – Din engl. hamito-semitic, fr. chamito-sémitique.

DOOM

!hamíto-semític adj. m.; f. hamíto-semítică, pl. hamíto-semítice

semiticului
HAMÍTO-SEMÍTIC, -Ă, hamito-semitici, -e, adj. (În sintagma) Limbă hamito-semitică (și substantivat, f.) = limbă care face parte dintr-o familie de limbi vorbite în nordul și estul Africii, în Peninsula Arabică și în statele de la nordul acesteia. – Din engl. hamito-semitic, fr. chamito-sémitique.

DOOM

!hamíto-semític adj. m.; f. hamíto-semítică, pl. hamíto-semítice

semitism
SEMITÍSM, semitisme, s. n. Expresie alcătuită după modelul unei limbi semitice sau împrumutată dintr-o asemenea limbă. – Din fr. sémitisme.

DOOM

semitísm s. n., pl. semitísme

semitisme
SEMITÍSM, semitisme, s. n. Expresie alcătuită după modelul unei limbi semitice sau împrumutată dintr-o asemenea limbă. – Din fr. sémitisme.

DOOM

semitísm s. n., pl. semitísme

semitismele
SEMITÍSM, semitisme, s. n. Expresie alcătuită după modelul unei limbi semitice sau împrumutată dintr-o asemenea limbă. – Din fr. sémitisme.

DOOM

semitísm s. n., pl. semitísme

semitismelor
SEMITÍSM, semitisme, s. n. Expresie alcătuită după modelul unei limbi semitice sau împrumutată dintr-o asemenea limbă. – Din fr. sémitisme.

DOOM

semitísm s. n., pl. semitísme

semitismul
SEMITÍSM, semitisme, s. n. Expresie alcătuită după modelul unei limbi semitice sau împrumutată dintr-o asemenea limbă. – Din fr. sémitisme.

DOOM

semitísm s. n., pl. semitísme

semitismului
SEMITÍSM, semitisme, s. n. Expresie alcătuită după modelul unei limbi semitice sau împrumutată dintr-o asemenea limbă. – Din fr. sémitisme.

DOOM

semitísm s. n., pl. semitísme

semitolog
SEMITOLÓG, -Ă, semitologi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în semitologie. – Din fr. semitologue.

DOOM

semitológă (rar) s. f., g.-d. art. semitológei; pl. semitológe

semitologa
SEMITOLÓG, -Ă, semitologi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în semitologie. – Din fr. semitologue.

DOOM

semitológă (rar) s. f., g.-d. art. semitológei; pl. semitológe

semitologe
SEMITOLÓG, -Ă, semitologi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în semitologie. – Din fr. semitologue.

DOOM

semitológă (rar) s. f., g.-d. art. semitológei; pl. semitológe

semitologei
SEMITOLÓG, -Ă, semitologi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în semitologie. – Din fr. semitologue.

DOOM

semitológă (rar) s. f., g.-d. art. semitológei; pl. semitológe

semitologele
SEMITOLÓG, -Ă, semitologi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în semitologie. – Din fr. semitologue.

DOOM

semitológă (rar) s. f., g.-d. art. semitológei; pl. semitológe

semitologelor
SEMITOLÓG, -Ă, semitologi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în semitologie. – Din fr. semitologue.

DOOM

semitológă (rar) s. f., g.-d. art. semitológei; pl. semitológe

semitologi
SEMITOLÓG, -Ă, semitologi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în semitologie. – Din fr. semitologue.

DOOM

semitológă (rar) s. f., g.-d. art. semitológei; pl. semitológe

semitologia
SEMITOLOGÍE s. f. Știință care studiază cultura și limbile semitice. – Din fr. sémitologie.

DOOM

semitologíe s. f., art. semitología, g.-d. semitologíi, art. semitologíei

semitologic
SEMITOLÓGIC, -Ă, semitologici, -ce, adj. Referitor la semitologie, de semitologie. – Din fr. sémitologique.

semitologica
SEMITOLÓGIC, -Ă, semitologici, -ce, adj. Referitor la semitologie, de semitologie. – Din fr. sémitologique.

semitologice
SEMITOLÓGIC, -Ă, semitologici, -ce, adj. Referitor la semitologie, de semitologie. – Din fr. sémitologique.

semitologicei
SEMITOLÓGIC, -Ă, semitologici, -ce, adj. Referitor la semitologie, de semitologie. – Din fr. sémitologique.

semitologicele
SEMITOLÓGIC, -Ă, semitologici, -ce, adj. Referitor la semitologie, de semitologie. – Din fr. sémitologique.

semitologicelor
SEMITOLÓGIC, -Ă, semitologici, -ce, adj. Referitor la semitologie, de semitologie. – Din fr. sémitologique.

semitologici
SEMITOLÓGIC, -Ă, semitologici, -ce, adj. Referitor la semitologie, de semitologie. – Din fr. sémitologique.

semitologicii
SEMITOLÓGIC, -Ă, semitologici, -ce, adj. Referitor la semitologie, de semitologie. – Din fr. sémitologique.

semitologicilor
SEMITOLÓGIC, -Ă, semitologici, -ce, adj. Referitor la semitologie, de semitologie. – Din fr. sémitologique.

semitologicul
SEMITOLÓGIC, -Ă, semitologici, -ce, adj. Referitor la semitologie, de semitologie. – Din fr. sémitologique.

semitologicului
SEMITOLÓGIC, -Ă, semitologici, -ce, adj. Referitor la semitologie, de semitologie. – Din fr. sémitologique.

semitologie
SEMITOLOGÍE s. f. Știință care studiază cultura și limbile semitice. – Din fr. sémitologie.

DOOM

semitologíe s. f., art. semitología, g.-d. semitologíi, art. semitologíei

semitologiei
SEMITOLOGÍE s. f. Știință care studiază cultura și limbile semitice. – Din fr. sémitologie.

DOOM

semitologíe s. f., art. semitología, g.-d. semitologíi, art. semitologíei

semitologii
SEMITOLÓG, -Ă, semitologi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în semitologie. – Din fr. semitologue.

DOOM

semitológă (rar) s. f., g.-d. art. semitológei; pl. semitológe

semitologii
SEMITOLOGÍE s. f. Știință care studiază cultura și limbile semitice. – Din fr. sémitologie.

DOOM

semitologíe s. f., art. semitología, g.-d. semitologíi, art. semitologíei

semitologilor
SEMITOLÓG, -Ă, semitologi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în semitologie. – Din fr. semitologue.

DOOM

semitológă (rar) s. f., g.-d. art. semitológei; pl. semitológe

semitologul
SEMITOLÓG, -Ă, semitologi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în semitologie. – Din fr. semitologue.

DOOM

semitológă (rar) s. f., g.-d. art. semitológei; pl. semitológe

semitologului
SEMITOLÓG, -Ă, semitologi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în semitologie. – Din fr. semitologue.

DOOM

semitológă (rar) s. f., g.-d. art. semitológei; pl. semitológe

semiton
SEMITÓN, semitonuri, s. n. 1. (Muz.) Interval de o jumătate de ton; cel mai mic interval în gama diatonică. 2. Nuanță de culoare intermediară care face trecerea, în pictură și în artele decorative, de la un ton închis la unul deschis al aceleiași culori. – Din fr. semi-ton.

DOOM

semitón s. n., pl. semitónuri

semitonou
SEMITONÓU s.n. Figură acrobatică constând din răsucirea avionului cu 180° în jurul axului său longitudinal. [< semi- + tonou, după fr. demi-tonneau].

semitonul
SEMITÓN, semitonuri, s. n. 1. (Muz.) Interval de o jumătate de ton; cel mai mic interval în gama diatonică. 2. Nuanță de culoare intermediară care face trecerea, în pictură și în artele decorative, de la un ton închis la unul deschis al aceleiași culori. – Din fr. semi-ton.

DOOM

semitón s. n., pl. semitónuri

semitonului
SEMITÓN, semitonuri, s. n. 1. (Muz.) Interval de o jumătate de ton; cel mai mic interval în gama diatonică. 2. Nuanță de culoare intermediară care face trecerea, în pictură și în artele decorative, de la un ton închis la unul deschis al aceleiași culori. – Din fr. semi-ton.

DOOM

semitón s. n., pl. semitónuri

semitonuri
SEMITÓN, semitonuri, s. n. 1. (Muz.) Interval de o jumătate de ton; cel mai mic interval în gama diatonică. 2. Nuanță de culoare intermediară care face trecerea, în pictură și în artele decorative, de la un ton închis la unul deschis al aceleiași culori. – Din fr. semi-ton.

DOOM

semitón s. n., pl. semitónuri

semitonurile
SEMITÓN, semitonuri, s. n. 1. (Muz.) Interval de o jumătate de ton; cel mai mic interval în gama diatonică. 2. Nuanță de culoare intermediară care face trecerea, în pictură și în artele decorative, de la un ton închis la unul deschis al aceleiași culori. – Din fr. semi-ton.

DOOM

semitón s. n., pl. semitónuri

semitonurilor
SEMITÓN, semitonuri, s. n. 1. (Muz.) Interval de o jumătate de ton; cel mai mic interval în gama diatonică. 2. Nuanță de culoare intermediară care face trecerea, în pictură și în artele decorative, de la un ton închis la unul deschis al aceleiași culori. – Din fr. semi-ton.

DOOM

semitón s. n., pl. semitónuri

semitort
SEMITÓRT, (2) semitorturi, s. n. 1. Produs intermediar obținut în filaturi, format dintr-o bandă fibroasă. 2. Sortiment de semitort (1). – Semi- + tort.

DOOM

semitórt s. n., (sorturi) pl. semitórturi

semitortul
SEMITÓRT, (2) semitorturi, s. n. 1. Produs intermediar obținut în filaturi, format dintr-o bandă fibroasă. 2. Sortiment de semitort (1). – Semi- + tort.

DOOM

semitórt s. n., (sorturi) pl. semitórturi

semitortului
SEMITÓRT, (2) semitorturi, s. n. 1. Produs intermediar obținut în filaturi, format dintr-o bandă fibroasă. 2. Sortiment de semitort (1). – Semi- + tort.

DOOM

semitórt s. n., (sorturi) pl. semitórturi

semitorturi
SEMITÓRT, (2) semitorturi, s. n. 1. Produs intermediar obținut în filaturi, format dintr-o bandă fibroasă. 2. Sortiment de semitort (1). – Semi- + tort.

DOOM

semitórt s. n., (sorturi) pl. semitórturi

semitorturile
SEMITÓRT, (2) semitorturi, s. n. 1. Produs intermediar obținut în filaturi, format dintr-o bandă fibroasă. 2. Sortiment de semitort (1). – Semi- + tort.

DOOM

semitórt s. n., (sorturi) pl. semitórturi

semitorturilor
SEMITÓRT, (2) semitorturi, s. n. 1. Produs intermediar obținut în filaturi, format dintr-o bandă fibroasă. 2. Sortiment de semitort (1). – Semi- + tort.

DOOM

semitórt s. n., (sorturi) pl. semitórturi

semitransparent
SEMITRANSPARÉNT, -Ă, semitransparenți, -te, adj. Parțial transparent. – Semi- + transparent (după fr. semi-transparent).

semitransparenta
SEMITRANSPARÉNT, -Ă, semitransparenți, -te, adj. Parțial transparent. – Semi- + transparent (după fr. semi-transparent).

semitransparente
SEMITRANSPARÉNT, -Ă, semitransparenți, -te, adj. Parțial transparent. – Semi- + transparent (după fr. semi-transparent).

semitransparentei
SEMITRANSPARÉNT, -Ă, semitransparenți, -te, adj. Parțial transparent. – Semi- + transparent (după fr. semi-transparent).

semitransparentele
SEMITRANSPARÉNT, -Ă, semitransparenți, -te, adj. Parțial transparent. – Semi- + transparent (după fr. semi-transparent).

semitransparentelor
SEMITRANSPARÉNT, -Ă, semitransparenți, -te, adj. Parțial transparent. – Semi- + transparent (după fr. semi-transparent).

semitransparentul
SEMITRANSPARÉNT, -Ă, semitransparenți, -te, adj. Parțial transparent. – Semi- + transparent (după fr. semi-transparent).

semitransparentului
SEMITRANSPARÉNT, -Ă, semitransparenți, -te, adj. Parțial transparent. – Semi- + transparent (după fr. semi-transparent).

semitransparenți
SEMITRANSPARÉNT, -Ă, semitransparenți, -te, adj. Parțial transparent. – Semi- + transparent (după fr. semi-transparent).

semitransparenții
SEMITRANSPARÉNT, -Ă, semitransparenți, -te, adj. Parțial transparent. – Semi- + transparent (după fr. semi-transparent).

semitransparenților
SEMITRANSPARÉNT, -Ă, semitransparenți, -te, adj. Parțial transparent. – Semi- + transparent (după fr. semi-transparent).

semitraversă
SEMITRAVÉRSĂ s.f. (Mar.) Partea din fiecare bord a unor traverse de punte întrerupte de o gaură de magazie sau de o altă deschidere în punte. [< semi- + traversă, după fr. demi-barrot].

semitul
SEMÍT, -Ă, semiți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din grupul de popoare, apropiate între ele prin limbă și prin aspect fizic, din sud-vestul Asiei, nordul și estul Africii, căruia îi aparțin astăzi arabii, sirienii, evreii etc. 2. Adj. Care aparține semiților (1), privitor la semiți; semitic. – Din fr. sémite.

DOOM

semít adj. m., s. m., pl. semíți; adj. f., s. f. semítă, pl. semíte

semitul
SEMÍT, -Ă, semiți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din grupul de popoare, apropiate între ele prin limbă și prin aspect fizic, din sud-vestul Asiei, nordul și estul Africii, căruia îi aparțin astăzi arabii, sirienii, evreii etc. 2. Adj. Care aparține semiților (1), privitor la semiți; semitic. – Din fr. sémite.

DOOM

semít adj. m., s. m., pl. semíți; adj. f., s. f. semítă, pl. semíte

semitului
SEMÍT, -Ă, semiți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din grupul de popoare, apropiate între ele prin limbă și prin aspect fizic, din sud-vestul Asiei, nordul și estul Africii, căruia îi aparțin astăzi arabii, sirienii, evreii etc. 2. Adj. Care aparține semiților (1), privitor la semiți; semitic. – Din fr. sémite.

DOOM

semít adj. m., s. m., pl. semíți; adj. f., s. f. semítă, pl. semíte

semitului
SEMÍT, -Ă, semiți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din grupul de popoare, apropiate între ele prin limbă și prin aspect fizic, din sud-vestul Asiei, nordul și estul Africii, căruia îi aparțin astăzi arabii, sirienii, evreii etc. 2. Adj. Care aparține semiților (1), privitor la semiți; semitic. – Din fr. sémite.

DOOM

semít adj. m., s. m., pl. semíți; adj. f., s. f. semítă, pl. semíte

semitârâtor
SEMITÂRÂTÓR, -OÁRE, semitârători, -oare, adj., s. f. (Plantă) cu tulpina întinsă parțial pe pământ. – Semi- + târâtor.

semiuncial
SEMIUNCIÁL, -Ă, semiunciali, -e, adj., s. f. (Literă de tipar) reprezentând jumătate din mărimea unei unciale. [Pr.: -mi-un-ci-al] – Semi- + uncial.

DOOM

!semiunciál (-mi-un-) adj. m.; f. semiunciálă, pl. semiunciále

semiunciala
SEMIUNCIÁLĂ, semiunciale, s. f. Literă de tipar reprezentând jumătate din mărimea unei unciale. [Pr.: -mi-un-ci-a-] – Semi- + uncială.

DOOM

*semiunciálă s. f., g.-d. art. semiunciálei; pl. semiunciále

semiunciale
SEMIUNCIÁLĂ, semiunciale, s. f. Literă de tipar reprezentând jumătate din mărimea unei unciale. [Pr.: -mi-un-ci-a-] – Semi- + uncială.

DOOM

*semiunciálă s. f., g.-d. art. semiunciálei; pl. semiunciále

semiuncialei
SEMIUNCIÁLĂ, semiunciale, s. f. Literă de tipar reprezentând jumătate din mărimea unei unciale. [Pr.: -mi-un-ci-a-] – Semi- + uncială.

DOOM

*semiunciálă s. f., g.-d. art. semiunciálei; pl. semiunciále

semiuncialele
SEMIUNCIÁLĂ, semiunciale, s. f. Literă de tipar reprezentând jumătate din mărimea unei unciale. [Pr.: -mi-un-ci-a-] – Semi- + uncială.

DOOM

*semiunciálă s. f., g.-d. art. semiunciálei; pl. semiunciále

semiuncialelor
SEMIUNCIÁLĂ, semiunciale, s. f. Literă de tipar reprezentând jumătate din mărimea unei unciale. [Pr.: -mi-un-ci-a-] – Semi- + uncială.

DOOM

*semiunciálă s. f., g.-d. art. semiunciálei; pl. semiunciále

semiurban
SEMIURBÁN, -Ă, semiurbani, -e, adj. Parțial urbanizat. [Pr.: -mi-ur-] – Semi- + urban.

semiurbana
SEMIURBÁN, -Ă, semiurbani, -e, adj. Parțial urbanizat. [Pr.: -mi-ur-] – Semi- + urban.

semiurbane
SEMIURBÁN, -Ă, semiurbani, -e, adj. Parțial urbanizat. [Pr.: -mi-ur-] – Semi- + urban.

semiurbanei
SEMIURBÁN, -Ă, semiurbani, -e, adj. Parțial urbanizat. [Pr.: -mi-ur-] – Semi- + urban.

semiurbanele
SEMIURBÁN, -Ă, semiurbani, -e, adj. Parțial urbanizat. [Pr.: -mi-ur-] – Semi- + urban.

semiurbanelor
SEMIURBÁN, -Ă, semiurbani, -e, adj. Parțial urbanizat. [Pr.: -mi-ur-] – Semi- + urban.

semiurbani
SEMIURBÁN, -Ă, semiurbani, -e, adj. Parțial urbanizat. [Pr.: -mi-ur-] – Semi- + urban.

semiurbanii
SEMIURBÁN, -Ă, semiurbani, -e, adj. Parțial urbanizat. [Pr.: -mi-ur-] – Semi- + urban.

semiurbanilor
SEMIURBÁN, -Ă, semiurbani, -e, adj. Parțial urbanizat. [Pr.: -mi-ur-] – Semi- + urban.

semiurbanul
SEMIURBÁN, -Ă, semiurbani, -e, adj. Parțial urbanizat. [Pr.: -mi-ur-] – Semi- + urban.

semiurbanului
SEMIURBÁN, -Ă, semiurbani, -e, adj. Parțial urbanizat. [Pr.: -mi-ur-] – Semi- + urban.

semiuscat
SEMIUSCÁT, -Ă, semiuscați, -te, adj. Parțial uscat. [Pr.: -mi-us-] – Semi- + uscat.

semiuscata
SEMIUSCÁT, -Ă, semiuscați, -te, adj. Parțial uscat. [Pr.: -mi-us-] – Semi- + uscat.

semiuscate
SEMIUSCÁT, -Ă, semiuscați, -te, adj. Parțial uscat. [Pr.: -mi-us-] – Semi- + uscat.

semiuscatei
SEMIUSCÁT, -Ă, semiuscați, -te, adj. Parțial uscat. [Pr.: -mi-us-] – Semi- + uscat.

semiuscatele
SEMIUSCÁT, -Ă, semiuscați, -te, adj. Parțial uscat. [Pr.: -mi-us-] – Semi- + uscat.

semiuscatelor
SEMIUSCÁT, -Ă, semiuscați, -te, adj. Parțial uscat. [Pr.: -mi-us-] – Semi- + uscat.

semiuscatul
SEMIUSCÁT, -Ă, semiuscați, -te, adj. Parțial uscat. [Pr.: -mi-us-] – Semi- + uscat.

semiuscatului
SEMIUSCÁT, -Ă, semiuscați, -te, adj. Parțial uscat. [Pr.: -mi-us-] – Semi- + uscat.

semiuscați
SEMIUSCÁT, -Ă, semiuscați, -te, adj. Parțial uscat. [Pr.: -mi-us-] – Semi- + uscat.

semiuscații
SEMIUSCÁT, -Ă, semiuscați, -te, adj. Parțial uscat. [Pr.: -mi-us-] – Semi- + uscat.

semiuscaților
SEMIUSCÁT, -Ă, semiuscați, -te, adj. Parțial uscat. [Pr.: -mi-us-] – Semi- + uscat.

semiușoara
SEMIUȘÓR, -OÁRĂ, semiușori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Categorie semiușoară (și substantivat, f.) = categorie în care intră boxeri a căror greutate este între 57 și 60 kg și halterofili a căror greutate este între 57 și 62 kg. 2. S. m. Sportiv care aparține categoriei semiușoare (1). [Pr.: -mi-u-] – Semi- + ușor.

semiușoare
SEMIUȘÓR, -OÁRĂ, semiușori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Categorie semiușoară (și substantivat, f.) = categorie în care intră boxeri a căror greutate este între 57 și 60 kg și halterofili a căror greutate este între 57 și 62 kg. 2. S. m. Sportiv care aparține categoriei semiușoare (1). [Pr.: -mi-u-] – Semi- + ușor.

semiușoarei
SEMIUȘÓR, -OÁRĂ, semiușori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Categorie semiușoară (și substantivat, f.) = categorie în care intră boxeri a căror greutate este între 57 și 60 kg și halterofili a căror greutate este între 57 și 62 kg. 2. S. m. Sportiv care aparține categoriei semiușoare (1). [Pr.: -mi-u-] – Semi- + ușor.

semiușoarele
SEMIUȘÓR, -OÁRĂ, semiușori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Categorie semiușoară (și substantivat, f.) = categorie în care intră boxeri a căror greutate este între 57 și 60 kg și halterofili a căror greutate este între 57 și 62 kg. 2. S. m. Sportiv care aparține categoriei semiușoare (1). [Pr.: -mi-u-] – Semi- + ușor.

semiușoarelor
SEMIUȘÓR, -OÁRĂ, semiușori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Categorie semiușoară (și substantivat, f.) = categorie în care intră boxeri a căror greutate este între 57 și 60 kg și halterofili a căror greutate este între 57 și 62 kg. 2. S. m. Sportiv care aparține categoriei semiușoare (1). [Pr.: -mi-u-] – Semi- + ușor.

semiușor
SEMIUȘÓR, -OÁRĂ, semiușori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Categorie semiușoară (și substantivat, f.) = categorie în care intră boxeri a căror greutate este între 57 și 60 kg și halterofili a căror greutate este între 57 și 62 kg. 2. S. m. Sportiv care aparține categoriei semiușoare (1). [Pr.: -mi-u-] – Semi- + ușor.

semiușori
SEMIUȘÓR, -OÁRĂ, semiușori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Categorie semiușoară (și substantivat, f.) = categorie în care intră boxeri a căror greutate este între 57 și 60 kg și halterofili a căror greutate este între 57 și 62 kg. 2. S. m. Sportiv care aparține categoriei semiușoare (1). [Pr.: -mi-u-] – Semi- + ușor.

semiușorii
SEMIUȘÓR, -OÁRĂ, semiușori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Categorie semiușoară (și substantivat, f.) = categorie în care intră boxeri a căror greutate este între 57 și 60 kg și halterofili a căror greutate este între 57 și 62 kg. 2. S. m. Sportiv care aparține categoriei semiușoare (1). [Pr.: -mi-u-] – Semi- + ușor.

semiușorilor
SEMIUȘÓR, -OÁRĂ, semiușori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Categorie semiușoară (și substantivat, f.) = categorie în care intră boxeri a căror greutate este între 57 și 60 kg și halterofili a căror greutate este între 57 și 62 kg. 2. S. m. Sportiv care aparține categoriei semiușoare (1). [Pr.: -mi-u-] – Semi- + ușor.

semiușorul
SEMIUȘÓR, -OÁRĂ, semiușori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Categorie semiușoară (și substantivat, f.) = categorie în care intră boxeri a căror greutate este între 57 și 60 kg și halterofili a căror greutate este între 57 și 62 kg. 2. S. m. Sportiv care aparține categoriei semiușoare (1). [Pr.: -mi-u-] – Semi- + ușor.

semiușorului
SEMIUȘÓR, -OÁRĂ, semiușori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Categorie semiușoară (și substantivat, f.) = categorie în care intră boxeri a căror greutate este între 57 și 60 kg și halterofili a căror greutate este între 57 și 62 kg. 2. S. m. Sportiv care aparține categoriei semiușoare (1). [Pr.: -mi-u-] – Semi- + ușor.

semivelin
SEMIVELÍN, -Ă, semivelini, -e, adj. (Despre hârtie, coli etc.) Care este în parte velin, de calitate mijlocie. – Semi- + velin.

semivelina
SEMIVELÍN, -Ă, semivelini, -e, adj. (Despre hârtie, coli etc.) Care este în parte velin, de calitate mijlocie. – Semi- + velin.

semiveline
SEMIVELÍN, -Ă, semivelini, -e, adj. (Despre hârtie, coli etc.) Care este în parte velin, de calitate mijlocie. – Semi- + velin.

semivelinei
SEMIVELÍN, -Ă, semivelini, -e, adj. (Despre hârtie, coli etc.) Care este în parte velin, de calitate mijlocie. – Semi- + velin.

semivelinele
SEMIVELÍN, -Ă, semivelini, -e, adj. (Despre hârtie, coli etc.) Care este în parte velin, de calitate mijlocie. – Semi- + velin.

semivelinelor
SEMIVELÍN, -Ă, semivelini, -e, adj. (Despre hârtie, coli etc.) Care este în parte velin, de calitate mijlocie. – Semi- + velin.

semivelini
SEMIVELÍN, -Ă, semivelini, -e, adj. (Despre hârtie, coli etc.) Care este în parte velin, de calitate mijlocie. – Semi- + velin.

semivelinii
SEMIVELÍN, -Ă, semivelini, -e, adj. (Despre hârtie, coli etc.) Care este în parte velin, de calitate mijlocie. – Semi- + velin.

semivelinilor
SEMIVELÍN, -Ă, semivelini, -e, adj. (Despre hârtie, coli etc.) Care este în parte velin, de calitate mijlocie. – Semi- + velin.

semivelinul
SEMIVELÍN, -Ă, semivelini, -e, adj. (Despre hârtie, coli etc.) Care este în parte velin, de calitate mijlocie. – Semi- + velin.

semivelinului
SEMIVELÍN, -Ă, semivelini, -e, adj. (Despre hârtie, coli etc.) Care este în parte velin, de calitate mijlocie. – Semi- + velin.

semivocala
SEMIVOCÁLĂ, semivocale, s. f. Sunet intermediar între vocală și consoană, cu însușiri comune amândurora. – Semi- + vocală (după fr. semi-voyelle).

DOOM

semivocálă s. f., g.-d. art. semivocálei; pl. semivocále

semivocale
SEMIVOCÁLĂ, semivocale, s. f. Sunet intermediar între vocală și consoană, cu însușiri comune amândurora. – Semi- + vocală (după fr. semi-voyelle).

DOOM

semivocálă s. f., g.-d. art. semivocálei; pl. semivocále

semivocalei
SEMIVOCÁLĂ, semivocale, s. f. Sunet intermediar între vocală și consoană, cu însușiri comune amândurora. – Semi- + vocală (după fr. semi-voyelle).

DOOM

semivocálă s. f., g.-d. art. semivocálei; pl. semivocále

semivocalele
SEMIVOCÁLĂ, semivocale, s. f. Sunet intermediar între vocală și consoană, cu însușiri comune amândurora. – Semi- + vocală (după fr. semi-voyelle).

DOOM

semivocálă s. f., g.-d. art. semivocálei; pl. semivocále

semivocalelor
SEMIVOCÁLĂ, semivocale, s. f. Sunet intermediar între vocală și consoană, cu însușiri comune amândurora. – Semi- + vocală (după fr. semi-voyelle).

DOOM

semivocálă s. f., g.-d. art. semivocálei; pl. semivocále

semivocalic
SEMIVOCÁLIC, -Ă, semivocalici, -ce, adj. Referitor la semivocală, de semi- vocală. – Semi- + vocalic.

DOOM

*semivocálic adj. m., pl. semivocálici; f. semivocálică, pl. semivocálice

semivocalica
SEMIVOCÁLIC, -Ă, semivocalici, -ce, adj. Referitor la semivocală, de semi- vocală. – Semi- + vocalic.

DOOM

*semivocálic adj. m., pl. semivocálici; f. semivocálică, pl. semivocálice

semivocalice
SEMIVOCÁLIC, -Ă, semivocalici, -ce, adj. Referitor la semivocală, de semi- vocală. – Semi- + vocalic.

DOOM

*semivocálic adj. m., pl. semivocálici; f. semivocálică, pl. semivocálice

semivocalicei
SEMIVOCÁLIC, -Ă, semivocalici, -ce, adj. Referitor la semivocală, de semi- vocală. – Semi- + vocalic.

DOOM

*semivocálic adj. m., pl. semivocálici; f. semivocálică, pl. semivocálice

semivocalicele
SEMIVOCÁLIC, -Ă, semivocalici, -ce, adj. Referitor la semivocală, de semi- vocală. – Semi- + vocalic.

DOOM

*semivocálic adj. m., pl. semivocálici; f. semivocálică, pl. semivocálice

semivocalicelor
SEMIVOCÁLIC, -Ă, semivocalici, -ce, adj. Referitor la semivocală, de semi- vocală. – Semi- + vocalic.

DOOM

*semivocálic adj. m., pl. semivocálici; f. semivocálică, pl. semivocálice

semivocalici
SEMIVOCÁLIC, -Ă, semivocalici, -ce, adj. Referitor la semivocală, de semi- vocală. – Semi- + vocalic.

DOOM

*semivocálic adj. m., pl. semivocálici; f. semivocálică, pl. semivocálice

semivocalicii
SEMIVOCÁLIC, -Ă, semivocalici, -ce, adj. Referitor la semivocală, de semi- vocală. – Semi- + vocalic.

DOOM

*semivocálic adj. m., pl. semivocálici; f. semivocálică, pl. semivocálice

semivocalicilor
SEMIVOCÁLIC, -Ă, semivocalici, -ce, adj. Referitor la semivocală, de semi- vocală. – Semi- + vocalic.

DOOM

*semivocálic adj. m., pl. semivocálici; f. semivocálică, pl. semivocálice

semivocalicul
SEMIVOCÁLIC, -Ă, semivocalici, -ce, adj. Referitor la semivocală, de semi- vocală. – Semi- + vocalic.

DOOM

*semivocálic adj. m., pl. semivocálici; f. semivocálică, pl. semivocálice

semivocalicului
SEMIVOCÁLIC, -Ă, semivocalici, -ce, adj. Referitor la semivocală, de semi- vocală. – Semi- + vocalic.

DOOM

*semivocálic adj. m., pl. semivocálici; f. semivocálică, pl. semivocálice

semivolta
SEMIVÓLTĂ, semivolte, s. f. Jumătate de voltă. – Semi- + voltă (după fr. demi-volte).

DOOM

semivóltă s. f., g.-d. art. semivóltei; pl. semivólte

semivolte
SEMIVÓLTĂ, semivolte, s. f. Jumătate de voltă. – Semi- + voltă (după fr. demi-volte).

DOOM

semivóltă s. f., g.-d. art. semivóltei; pl. semivólte

semivoltei
SEMIVÓLTĂ, semivolte, s. f. Jumătate de voltă. – Semi- + voltă (după fr. demi-volte).

DOOM

semivóltă s. f., g.-d. art. semivóltei; pl. semivólte

semivoltele
SEMIVÓLTĂ, semivolte, s. f. Jumătate de voltă. – Semi- + voltă (după fr. demi-volte).

DOOM

semivóltă s. f., g.-d. art. semivóltei; pl. semivólte

semivoltelor
SEMIVÓLTĂ, semivolte, s. f. Jumătate de voltă. – Semi- + voltă (după fr. demi-volte).

DOOM

semivóltă s. f., g.-d. art. semivóltei; pl. semivólte

semizei
SEMIZÉU, semizei, s. m. (Mitol.) Erou mitologic, fiul al unui zeu și al unei muritoare sau al unei zeițe și al unui muritor. – Semi- + zeu (după fr. demi-dieu).

DOOM

semizéu s. m., pl. semizéi

semizeii
SEMIZÉU, semizei, s. m. (Mitol.) Erou mitologic, fiul al unui zeu și al unei muritoare sau al unei zeițe și al unui muritor. – Semi- + zeu (după fr. demi-dieu).

DOOM

semizéu s. m., pl. semizéi

semizeilor
SEMIZÉU, semizei, s. m. (Mitol.) Erou mitologic, fiul al unui zeu și al unei muritoare sau al unei zeițe și al unui muritor. – Semi- + zeu (după fr. demi-dieu).

DOOM

semizéu s. m., pl. semizéi

semizeu
SEMIZÉU, semizei, s. m. (Mitol.) Erou mitologic, fiul al unui zeu și al unei muritoare sau al unei zeițe și al unui muritor. – Semi- + zeu (după fr. demi-dieu).

DOOM

semizéu s. m., pl. semizéi

semizeul
SEMIZÉU, semizei, s. m. (Mitol.) Erou mitologic, fiul al unui zeu și al unei muritoare sau al unei zeițe și al unui muritor. – Semi- + zeu (după fr. demi-dieu).

DOOM

semizéu s. m., pl. semizéi

semizeului
SEMIZÉU, semizei, s. m. (Mitol.) Erou mitologic, fiul al unui zeu și al unei muritoare sau al unei zeițe și al unui muritor. – Semi- + zeu (după fr. demi-dieu).

DOOM

semizéu s. m., pl. semizéi

semiânchis
SEMIÎNCHÍS, -Ă, semiînchiși, -se, adj. (Despre spații) Care este parțial închis. – Semi- + închis.

semiânchisa
SEMIÎNCHÍS, -Ă, semiînchiși, -se, adj. (Despre spații) Care este parțial închis. – Semi- + închis.

semiânchise
SEMIÎNCHÍS, -Ă, semiînchiși, -se, adj. (Despre spații) Care este parțial închis. – Semi- + închis.

semiânchisei
SEMIÎNCHÍS, -Ă, semiînchiși, -se, adj. (Despre spații) Care este parțial închis. – Semi- + închis.

semiânchisele
SEMIÎNCHÍS, -Ă, semiînchiși, -se, adj. (Despre spații) Care este parțial închis. – Semi- + închis.

semiânchiselor
SEMIÎNCHÍS, -Ă, semiînchiși, -se, adj. (Despre spații) Care este parțial închis. – Semi- + închis.

semiânchisul
SEMIÎNCHÍS, -Ă, semiînchiși, -se, adj. (Despre spații) Care este parțial închis. – Semi- + închis.

semiânchisului
SEMIÎNCHÍS, -Ă, semiînchiși, -se, adj. (Despre spații) Care este parțial închis. – Semi- + închis.

semiânchiși
SEMIÎNCHÍS, -Ă, semiînchiși, -se, adj. (Despre spații) Care este parțial închis. – Semi- + închis.

semiânchișii
SEMIÎNCHÍS, -Ă, semiînchiși, -se, adj. (Despre spații) Care este parțial închis. – Semi- + închis.

semiânchișilor
SEMIÎNCHÍS, -Ă, semiînchiși, -se, adj. (Despre spații) Care este parțial închis. – Semi- + închis.

semiântuneric
SEMIÎNTUNÉRIC s. n. Lumină slabă; semiobscuritate. – Semi- + întuneric.

DOOM

semiîntunéric s. n.

semiântunericul
SEMIÎNTUNÉRIC s. n. Lumină slabă; semiobscuritate. – Semi- + întuneric.

DOOM

semiîntunéric s. n.

semiântunericului
SEMIÎNTUNÉRIC s. n. Lumină slabă; semiobscuritate. – Semi- + întuneric.

DOOM

semiîntunéric s. n.

semiânălțime
SEMIÎNĂLȚÍME s. f. Înălțime medie. – Semi- + înălțime.

semiânălțimea
SEMIÎNĂLȚÍME s. f. Înălțime medie. – Semi- + înălțime.

semiânălțimi
SEMIÎNĂLȚÍME s. f. Înălțime medie. – Semi- + înălțime.

semiânălțimii
SEMIÎNĂLȚÍME s. f. Înălțime medie. – Semi- + înălțime.

semiînchis
SEMIÎNCHÍS, -Ă, semiînchiși, -se, adj. (Despre spații) Care este parțial închis. – Semi- + închis.

semiînchisa
SEMIÎNCHÍS, -Ă, semiînchiși, -se, adj. (Despre spații) Care este parțial închis. – Semi- + închis.

semiînchise
SEMIÎNCHÍS, -Ă, semiînchiși, -se, adj. (Despre spații) Care este parțial închis. – Semi- + închis.

semiînchisei
SEMIÎNCHÍS, -Ă, semiînchiși, -se, adj. (Despre spații) Care este parțial închis. – Semi- + închis.

semiînchisele
SEMIÎNCHÍS, -Ă, semiînchiși, -se, adj. (Despre spații) Care este parțial închis. – Semi- + închis.

semiînchiselor
SEMIÎNCHÍS, -Ă, semiînchiși, -se, adj. (Despre spații) Care este parțial închis. – Semi- + închis.

semiînchisul
SEMIÎNCHÍS, -Ă, semiînchiși, -se, adj. (Despre spații) Care este parțial închis. – Semi- + închis.

semiînchisului
SEMIÎNCHÍS, -Ă, semiînchiși, -se, adj. (Despre spații) Care este parțial închis. – Semi- + închis.

semiînchiși
SEMIÎNCHÍS, -Ă, semiînchiși, -se, adj. (Despre spații) Care este parțial închis. – Semi- + închis.

semiînchișii
SEMIÎNCHÍS, -Ă, semiînchiși, -se, adj. (Despre spații) Care este parțial închis. – Semi- + închis.

semiînchișilor
SEMIÎNCHÍS, -Ă, semiînchiși, -se, adj. (Despre spații) Care este parțial închis. – Semi- + închis.

semiîntuneric
SEMIÎNTUNÉRIC s. n. Lumină slabă; semiobscuritate. – Semi- + întuneric.

DOOM

semiîntunéric s. n.

semiîntunericul
SEMIÎNTUNÉRIC s. n. Lumină slabă; semiobscuritate. – Semi- + întuneric.

DOOM

semiîntunéric s. n.

semiîntunericului
SEMIÎNTUNÉRIC s. n. Lumină slabă; semiobscuritate. – Semi- + întuneric.

DOOM

semiîntunéric s. n.

semiînălțime
SEMIÎNĂLȚÍME s. f. Înălțime medie. – Semi- + înălțime.

semiînălțimea
SEMIÎNĂLȚÍME s. f. Înălțime medie. – Semi- + înălțime.

semiînălțimi
SEMIÎNĂLȚÍME s. f. Înălțime medie. – Semi- + înălțime.

semiînălțimii
SEMIÎNĂLȚÍME s. f. Înălțime medie. – Semi- + înălțime.

semiți
SEMÍT, -Ă, semiți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din grupul de popoare, apropiate între ele prin limbă și prin aspect fizic, din sud-vestul Asiei, nordul și estul Africii, căruia îi aparțin astăzi arabii, sirienii, evreii etc. 2. Adj. Care aparține semiților (1), privitor la semiți; semitic. – Din fr. sémite.

DOOM

semít adj. m., s. m., pl. semíți; adj. f., s. f. semítă, pl. semíte

semiți
SEMÍT, -Ă, semiți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din grupul de popoare, apropiate între ele prin limbă și prin aspect fizic, din sud-vestul Asiei, nordul și estul Africii, căruia îi aparțin astăzi arabii, sirienii, evreii etc. 2. Adj. Care aparține semiților (1), privitor la semiți; semitic. – Din fr. sémite.

DOOM

semít adj. m., s. m., pl. semíți; adj. f., s. f. semítă, pl. semíte

semiții
SEMÍT, -Ă, semiți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din grupul de popoare, apropiate între ele prin limbă și prin aspect fizic, din sud-vestul Asiei, nordul și estul Africii, căruia îi aparțin astăzi arabii, sirienii, evreii etc. 2. Adj. Care aparține semiților (1), privitor la semiți; semitic. – Din fr. sémite.

DOOM

semít adj. m., s. m., pl. semíți; adj. f., s. f. semítă, pl. semíte

semiții
SEMÍT, -Ă, semiți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din grupul de popoare, apropiate între ele prin limbă și prin aspect fizic, din sud-vestul Asiei, nordul și estul Africii, căruia îi aparțin astăzi arabii, sirienii, evreii etc. 2. Adj. Care aparține semiților (1), privitor la semiți; semitic. – Din fr. sémite.

DOOM

semít adj. m., s. m., pl. semíți; adj. f., s. f. semítă, pl. semíte

semiților
SEMÍT, -Ă, semiți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din grupul de popoare, apropiate între ele prin limbă și prin aspect fizic, din sud-vestul Asiei, nordul și estul Africii, căruia îi aparțin astăzi arabii, sirienii, evreii etc. 2. Adj. Care aparține semiților (1), privitor la semiți; semitic. – Din fr. sémite.

DOOM

semít adj. m., s. m., pl. semíți; adj. f., s. f. semítă, pl. semíte

semiților
SEMÍT, -Ă, semiți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din grupul de popoare, apropiate între ele prin limbă și prin aspect fizic, din sud-vestul Asiei, nordul și estul Africii, căruia îi aparțin astăzi arabii, sirienii, evreii etc. 2. Adj. Care aparține semiților (1), privitor la semiți; semitic. – Din fr. sémite.

DOOM

semít adj. m., s. m., pl. semíți; adj. f., s. f. semítă, pl. semíte

semn
SEMN, semne, s. n. 1. Tot ceea ce arată, ceea ce indică ceva. ◊ Loc. adv. Pesemne = după cât se pare, după cât se vede; probabil. ♦ Manifestare exterioară a unui fenomen care permite să se presupună sau să se precizeze natura lui. ◊ Expr. (în superstiții) Semn bun (sau rău, prost) = fapt, fenomen căruia i se atribuie însușirea de a prevesti un bine (sau o nenorocire). A avea semne sau a i se face cuiva semn = a avea indicii în legătură cu o întâmplare viitoare. A da semn (sau semne) de viață = a se manifesta, a-și vădi existența, a face să se audă noutăți despre sine. ◊ Fenomen luminos care apare uneori pe cer, fiind interpretat de superstițioși ca o prevestire. ♦ Fiecare dintre cele douăsprezece simboluri grafice ale zodiei; zodiac. ♦ Probă, dovadă. ◊ Loc. adv. În (sau ca) semn de (sau ca)... = dând dovadă de..., ca probă că..., ca argument pentru... 2. Gest, mișcare care exprimă un gând, o intenție, o stare sufletească sau sugerează cuiva o acțiune. ♦ (Înv.) Semnal. Semnul de război. 3. Notă specifică, trăsătură distinctivă după care se recunoaște un lucru, o ființă; semnalment; însemnare făcută pe un lucru sau pe un animal cu scopul de a-l deosebi de celelalte sau de a-l recunoaște. ♦ Pată de altă culoare decât restul trupului pe care o au unele animale. 4. Obiect așezat într-un loc sau într-un anumit fel pentru a marca sau a despărți ceva; indicator. ◊ Semn de hotar (sau de moșie) = piatră, stâlp etc. care marchează un hotar sau linia de demarcație a unui teren; p. ext. hotar. ♦ Însemnare făcută spre a nu uita ceva. Semn de carte = fâșie îngustă de mătase, de carton, de piele etc. (special lucrată) care se pune între paginile unei cărți pentru a indica pagina la care s-a întrerupt lectura. ♦ Loc marcat, țintă pentru tras cu arma. 5. Ceea ce se vede undeva sau pe ceva după o atingere sau apăsare; urmă, pată. ♦ Urmă, cicatrice rămasă pe piele după o boală, o lovire, o rană etc. 6. Unitatea dintre un sens și o indicație grafică. ◊ Semne grafice = totalitatea literelor, cifrelor, semnelor de punctuație folosite în scriere. Semne de punctuație = semne grafice (punct, virgulă, două puncte etc.) folosite pentru a despărți, în scris, părțile unei propoziții sau ale unei fraze sau propozițiile și frazele între ele. Semnele citării = ghilimele. Semne matematice = semne care servesc la indicarea operațiilor matematice. Semne convenționale = figuri simbolice folosite pentru a marca diferite notări pe hărți, planșe etc. Semn diacritic = semn adăugat unei litere, deasupra ei, dedesubt sau lateral, pentru a reda un sunet diferit de cel notat prin litera respectivă. Semn lingvistic = unitatea dintre un sens și un complex sonor. Semn moale = literă care indică, în scrierea limbii ruse, caracterul palatal al consoanei precedente. Semn tare = literă care indică, în scrierea limbii ruse, caracterul dur al consoanei precedente. Semn monetar = tot ceea ce se imprimă sau se gravează pe o monedă; p. ext. monedă. 7. Simbol, emblemă. ◊ Expr. Sub semnul (cuiva sau a ceva) = sub egida, sub auspiciile (cuiva sau a ceva). 8. Tot ceea ce evocă o persoană, un lucru sau un fapt; amintire. – Lat. signum.

DOOM

semn s. n., pl. sémne

semna
SEMNÁ, semnez, vb. I. Tranz., intranz. și refl. A (se) iscăli pentru confirmare, a certifica punând o iscălitură. – Din fr. signer (după semn).

DOOM

semná (a ~) vb., ind. prez. 3 semneáză

semnai
SEMNÁ, semnez, vb. I. Tranz., intranz. și refl. A (se) iscăli pentru confirmare, a certifica punând o iscălitură. – Din fr. signer (după semn).

DOOM

semná (a ~) vb., ind. prez. 3 semneáză

semnal
SEMNÁL, semnale, s. n. 1. Semn convențional (sonor sau vizual) sau grup de astfel de semne folosite pentru a transmite la distanță o înștiințare, o informație, un avertisment, o comandă etc. ◊ Semnal topografic = construcție de lemn, de metal sau de piatră, vizibilă la distanță, care fixează poziția unui punct pe teren. Semnal luminos (sau electric) = nume dat tuturor dispozitivelor folosite pentru a dirija circulația în orașe, pe căile ferate etc. Semnal de cale ferată = semnal acustic, optic etc. prin care se transmite un ordin sau o comandă pentru circulația pe căile ferate. Semnal rutier = indicator de circulație. Semnal de alarmă = dispozitiv montat în fiecare vagon la trenurile de călători care, în caz de primejdie, poate fi acționat de orice călător. ♦ Sunet convențional de recunoaștere a diferitelor posturi de radio sau a diferitelor emisiuni ale unui post de radio. ◊ Semnal orar = emisiune radio care dă ora exactă cu mare precizie, după anumite scheme de emisiune. ♦ Sunet de corn sau împușcătură prin care se anunță începerea sau încetarea bătăii la vânătoare. 2. (Rar) Fluier mic de metal cu care se dau semnale (1); semnal dat cu acest fluier. 3. Fig. Tot ceea ce anunță sau determină începerea unei acțiuni ori îi servește ca impuls. ◊ Expr. A da semnalul = a lua inițiativa, a face începutul într-o acțiune, a da tonul. 4. (Psih.) Excitant sau stimul senzorial care declanșează un reflex condiționat. [Var.: signál, țignál s. n.] – Din fr. signal (după semn).

DOOM

semnál s. n., pl. semnále

semnala
SEMNALÁ, semnalez, vb. I. Tranz. A aduce ceva la cunoștință prin semne sau printr-un semnal de avertizare, a atrage atenția cuiva asupra unui lucru, a avertiza; a scoate în evidență, a releva, a menționa. – Din fr. signaler (după semnal).

DOOM

semnalá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnaleáză

semnalabil
SEMNALÁBIL, -Ă adj. (Demn) de semnalat. [< semnala + -bil].

semnalabila
SEMNALÁBIL, -Ă adj. (Demn) de semnalat. [< semnala + -bil].

semnalabile
SEMNALÁBIL, -Ă adj. (Demn) de semnalat. [< semnala + -bil].

semnalabilei
SEMNALÁBIL, -Ă adj. (Demn) de semnalat. [< semnala + -bil].

semnalabilele
SEMNALÁBIL, -Ă adj. (Demn) de semnalat. [< semnala + -bil].

semnalabilelor
SEMNALÁBIL, -Ă adj. (Demn) de semnalat. [< semnala + -bil].

semnalabili
SEMNALÁBIL, -Ă adj. (Demn) de semnalat. [< semnala + -bil].

semnalabilii
SEMNALÁBIL, -Ă adj. (Demn) de semnalat. [< semnala + -bil].

semnalabililor
SEMNALÁBIL, -Ă adj. (Demn) de semnalat. [< semnala + -bil].

semnalabilul
SEMNALÁBIL, -Ă adj. (Demn) de semnalat. [< semnala + -bil].

semnalabilului
SEMNALÁBIL, -Ă adj. (Demn) de semnalat. [< semnala + -bil].

semnalai
SEMNALÁ, semnalez, vb. I. Tranz. A aduce ceva la cunoștință prin semne sau printr-un semnal de avertizare, a atrage atenția cuiva asupra unui lucru, a avertiza; a scoate în evidență, a releva, a menționa. – Din fr. signaler (după semnal).

DOOM

semnalá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnaleáză

semnalam
SEMNALÁ, semnalez, vb. I. Tranz. A aduce ceva la cunoștință prin semne sau printr-un semnal de avertizare, a atrage atenția cuiva asupra unui lucru, a avertiza; a scoate în evidență, a releva, a menționa. – Din fr. signaler (după semnal).

DOOM

semnalá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnaleáză

semnalare
SEMNALÁ, semnalez, vb. I. Tranz. A aduce ceva la cunoștință prin semne sau printr-un semnal de avertizare, a atrage atenția cuiva asupra unui lucru, a avertiza; a scoate în evidență, a releva, a menționa. – Din fr. signaler (după semnal).

DOOM

semnalá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnaleáză

semnalare
SEMNALÁRE, semnalări, s. f. Acțiunea de a semnala și rezultatul ei. – V. semnala.

DOOM

semnaláre s. f., g.-d. art. semnalắrii; pl. semnalắri

semnalarea
SEMNALÁRE, semnalări, s. f. Acțiunea de a semnala și rezultatul ei. – V. semnala.

DOOM

semnaláre s. f., g.-d. art. semnalắrii; pl. semnalắri

semnalară
SEMNALÁ, semnalez, vb. I. Tranz. A aduce ceva la cunoștință prin semne sau printr-un semnal de avertizare, a atrage atenția cuiva asupra unui lucru, a avertiza; a scoate în evidență, a releva, a menționa. – Din fr. signaler (după semnal).

DOOM

semnalá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnaleáză

semnalarăm
SEMNALÁ, semnalez, vb. I. Tranz. A aduce ceva la cunoștință prin semne sau printr-un semnal de avertizare, a atrage atenția cuiva asupra unui lucru, a avertiza; a scoate în evidență, a releva, a menționa. – Din fr. signaler (după semnal).

DOOM

semnalá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnaleáză

semnalarăți
SEMNALÁ, semnalez, vb. I. Tranz. A aduce ceva la cunoștință prin semne sau printr-un semnal de avertizare, a atrage atenția cuiva asupra unui lucru, a avertiza; a scoate în evidență, a releva, a menționa. – Din fr. signaler (după semnal).

DOOM

semnalá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnaleáză

semnalase
SEMNALÁ, semnalez, vb. I. Tranz. A aduce ceva la cunoștință prin semne sau printr-un semnal de avertizare, a atrage atenția cuiva asupra unui lucru, a avertiza; a scoate în evidență, a releva, a menționa. – Din fr. signaler (după semnal).

DOOM

semnalá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnaleáză

semnalasem
SEMNALÁ, semnalez, vb. I. Tranz. A aduce ceva la cunoștință prin semne sau printr-un semnal de avertizare, a atrage atenția cuiva asupra unui lucru, a avertiza; a scoate în evidență, a releva, a menționa. – Din fr. signaler (după semnal).

DOOM

semnalá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnaleáză

semnalaseră
SEMNALÁ, semnalez, vb. I. Tranz. A aduce ceva la cunoștință prin semne sau printr-un semnal de avertizare, a atrage atenția cuiva asupra unui lucru, a avertiza; a scoate în evidență, a releva, a menționa. – Din fr. signaler (după semnal).

DOOM

semnalá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnaleáză

semnalaserăm
SEMNALÁ, semnalez, vb. I. Tranz. A aduce ceva la cunoștință prin semne sau printr-un semnal de avertizare, a atrage atenția cuiva asupra unui lucru, a avertiza; a scoate în evidență, a releva, a menționa. – Din fr. signaler (după semnal).

DOOM

semnalá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnaleáză

semnalaserăți
SEMNALÁ, semnalez, vb. I. Tranz. A aduce ceva la cunoștință prin semne sau printr-un semnal de avertizare, a atrage atenția cuiva asupra unui lucru, a avertiza; a scoate în evidență, a releva, a menționa. – Din fr. signaler (după semnal).

DOOM

semnalá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnaleáză

semnalaseși
SEMNALÁ, semnalez, vb. I. Tranz. A aduce ceva la cunoștință prin semne sau printr-un semnal de avertizare, a atrage atenția cuiva asupra unui lucru, a avertiza; a scoate în evidență, a releva, a menționa. – Din fr. signaler (după semnal).

DOOM

semnalá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnaleáză

semnalaseți
SEMNALÁ, semnalez, vb. I. Tranz. A aduce ceva la cunoștință prin semne sau printr-un semnal de avertizare, a atrage atenția cuiva asupra unui lucru, a avertiza; a scoate în evidență, a releva, a menționa. – Din fr. signaler (după semnal).

DOOM

semnalá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnaleáză

semnalat
SEMNALÁ, semnalez, vb. I. Tranz. A aduce ceva la cunoștință prin semne sau printr-un semnal de avertizare, a atrage atenția cuiva asupra unui lucru, a avertiza; a scoate în evidență, a releva, a menționa. – Din fr. signaler (după semnal).

DOOM

semnalá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnaleáză

semnalat
SEMNALÁ, semnalez, vb. I. Tranz. A aduce ceva la cunoștință prin semne sau printr-un semnal de avertizare, a atrage atenția cuiva asupra unui lucru, a avertiza; a scoate în evidență, a releva, a menționa. – Din fr. signaler (după semnal).

semnalau
SEMNALÁ, semnalez, vb. I. Tranz. A aduce ceva la cunoștință prin semne sau printr-un semnal de avertizare, a atrage atenția cuiva asupra unui lucru, a avertiza; a scoate în evidență, a releva, a menționa. – Din fr. signaler (după semnal).

DOOM

semnalá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnaleáză

semnalași
SEMNALÁ, semnalez, vb. I. Tranz. A aduce ceva la cunoștință prin semne sau printr-un semnal de avertizare, a atrage atenția cuiva asupra unui lucru, a avertiza; a scoate în evidență, a releva, a menționa. – Din fr. signaler (după semnal).

DOOM

semnalá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnaleáză

semnalați
SEMNALÁ, semnalez, vb. I. Tranz. A aduce ceva la cunoștință prin semne sau printr-un semnal de avertizare, a atrage atenția cuiva asupra unui lucru, a avertiza; a scoate în evidență, a releva, a menționa. – Din fr. signaler (după semnal).

DOOM

semnalá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnaleáză

semnale
SEMNÁL, semnale, s. n. 1. Semn convențional (sonor sau vizual) sau grup de astfel de semne folosite pentru a transmite la distanță o înștiințare, o informație, un avertisment, o comandă etc. ◊ Semnal topografic = construcție de lemn, de metal sau de piatră, vizibilă la distanță, care fixează poziția unui punct pe teren. Semnal luminos (sau electric) = nume dat tuturor dispozitivelor folosite pentru a dirija circulația în orașe, pe căile ferate etc. Semnal de cale ferată = semnal acustic, optic etc. prin care se transmite un ordin sau o comandă pentru circulația pe căile ferate. Semnal rutier = indicator de circulație. Semnal de alarmă = dispozitiv montat în fiecare vagon la trenurile de călători care, în caz de primejdie, poate fi acționat de orice călător. ♦ Sunet convențional de recunoaștere a diferitelor posturi de radio sau a diferitelor emisiuni ale unui post de radio. ◊ Semnal orar = emisiune radio care dă ora exactă cu mare precizie, după anumite scheme de emisiune. ♦ Sunet de corn sau împușcătură prin care se anunță începerea sau încetarea bătăii la vânătoare. 2. (Rar) Fluier mic de metal cu care se dau semnale (1); semnal dat cu acest fluier. 3. Fig. Tot ceea ce anunță sau determină începerea unei acțiuni ori îi servește ca impuls. ◊ Expr. A da semnalul = a lua inițiativa, a face începutul într-o acțiune, a da tonul. 4. (Psih.) Excitant sau stimul senzorial care declanșează un reflex condiționat. [Var.: signál, țignál s. n.] – Din fr. signal (după semn).

DOOM

semnál s. n., pl. semnále

semnalează
SEMNALÁ, semnalez, vb. I. Tranz. A aduce ceva la cunoștință prin semne sau printr-un semnal de avertizare, a atrage atenția cuiva asupra unui lucru, a avertiza; a scoate în evidență, a releva, a menționa. – Din fr. signaler (după semnal).

DOOM

semnalá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnaleáză

semnalele
SEMNÁL, semnale, s. n. 1. Semn convențional (sonor sau vizual) sau grup de astfel de semne folosite pentru a transmite la distanță o înștiințare, o informație, un avertisment, o comandă etc. ◊ Semnal topografic = construcție de lemn, de metal sau de piatră, vizibilă la distanță, care fixează poziția unui punct pe teren. Semnal luminos (sau electric) = nume dat tuturor dispozitivelor folosite pentru a dirija circulația în orașe, pe căile ferate etc. Semnal de cale ferată = semnal acustic, optic etc. prin care se transmite un ordin sau o comandă pentru circulația pe căile ferate. Semnal rutier = indicator de circulație. Semnal de alarmă = dispozitiv montat în fiecare vagon la trenurile de călători care, în caz de primejdie, poate fi acționat de orice călător. ♦ Sunet convențional de recunoaștere a diferitelor posturi de radio sau a diferitelor emisiuni ale unui post de radio. ◊ Semnal orar = emisiune radio care dă ora exactă cu mare precizie, după anumite scheme de emisiune. ♦ Sunet de corn sau împușcătură prin care se anunță începerea sau încetarea bătăii la vânătoare. 2. (Rar) Fluier mic de metal cu care se dau semnale (1); semnal dat cu acest fluier. 3. Fig. Tot ceea ce anunță sau determină începerea unei acțiuni ori îi servește ca impuls. ◊ Expr. A da semnalul = a lua inițiativa, a face începutul într-o acțiune, a da tonul. 4. (Psih.) Excitant sau stimul senzorial care declanșează un reflex condiționat. [Var.: signál, țignál s. n.] – Din fr. signal (după semn).

DOOM

semnál s. n., pl. semnále

semnalelor
SEMNÁL, semnale, s. n. 1. Semn convențional (sonor sau vizual) sau grup de astfel de semne folosite pentru a transmite la distanță o înștiințare, o informație, un avertisment, o comandă etc. ◊ Semnal topografic = construcție de lemn, de metal sau de piatră, vizibilă la distanță, care fixează poziția unui punct pe teren. Semnal luminos (sau electric) = nume dat tuturor dispozitivelor folosite pentru a dirija circulația în orașe, pe căile ferate etc. Semnal de cale ferată = semnal acustic, optic etc. prin care se transmite un ordin sau o comandă pentru circulația pe căile ferate. Semnal rutier = indicator de circulație. Semnal de alarmă = dispozitiv montat în fiecare vagon la trenurile de călători care, în caz de primejdie, poate fi acționat de orice călător. ♦ Sunet convențional de recunoaștere a diferitelor posturi de radio sau a diferitelor emisiuni ale unui post de radio. ◊ Semnal orar = emisiune radio care dă ora exactă cu mare precizie, după anumite scheme de emisiune. ♦ Sunet de corn sau împușcătură prin care se anunță începerea sau încetarea bătăii la vânătoare. 2. (Rar) Fluier mic de metal cu care se dau semnale (1); semnal dat cu acest fluier. 3. Fig. Tot ceea ce anunță sau determină începerea unei acțiuni ori îi servește ca impuls. ◊ Expr. A da semnalul = a lua inițiativa, a face începutul într-o acțiune, a da tonul. 4. (Psih.) Excitant sau stimul senzorial care declanșează un reflex condiționat. [Var.: signál, țignál s. n.] – Din fr. signal (după semn).

DOOM

semnál s. n., pl. semnále

semnalez
SEMNALÁ, semnalez, vb. I. Tranz. A aduce ceva la cunoștință prin semne sau printr-un semnal de avertizare, a atrage atenția cuiva asupra unui lucru, a avertiza; a scoate în evidență, a releva, a menționa. – Din fr. signaler (după semnal).

DOOM

semnalá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnaleáză

semnaleze
SEMNALÁ, semnalez, vb. I. Tranz. A aduce ceva la cunoștință prin semne sau printr-un semnal de avertizare, a atrage atenția cuiva asupra unui lucru, a avertiza; a scoate în evidență, a releva, a menționa. – Din fr. signaler (după semnal).

DOOM

semnalá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnaleáză

semnalezi
SEMNALÁ, semnalez, vb. I. Tranz. A aduce ceva la cunoștință prin semne sau printr-un semnal de avertizare, a atrage atenția cuiva asupra unui lucru, a avertiza; a scoate în evidență, a releva, a menționa. – Din fr. signaler (după semnal).

DOOM

semnalá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnaleáză

semnaliza
SEMNALIZÁ, semnalizez, vb. I. Tranz. A da, a transmite semnale (la distanță); a comunica prin semnale. – Semnal + suf. -iza.

DOOM

semnalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnalizeáză

semnalizai
SEMNALIZÁ, semnalizez, vb. I. Tranz. A da, a transmite semnale (la distanță); a comunica prin semnale. – Semnal + suf. -iza.

DOOM

semnalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnalizeáză

semnalizam
SEMNALIZÁ, semnalizez, vb. I. Tranz. A da, a transmite semnale (la distanță); a comunica prin semnale. – Semnal + suf. -iza.

DOOM

semnalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnalizeáză

semnalizare
SEMNALIZÁ, semnalizez, vb. I. Tranz. A da, a transmite semnale (la distanță); a comunica prin semnale. – Semnal + suf. -iza.

DOOM

semnalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnalizeáză

semnalizare
SEMNALIZÁRE, semnalizări, s. f. 1. Acțiunea de a semnaliza și rezultatul ei; înștiințare, comunicare prin semnale. 2. (Psih.) Activitate a emisferelor cerebrale prin care diferiți stimuli, asociindu-se cu stimuli care declanșează anumite reflexe înnăscute, pot deveni semnale ale acestora din urmă, declanșând aceleași reacții. ◊ Sistem de semnalizare = totalitatea semnalelor prin care organismul se pune în legătură cu mediul înconjurător, prin intermediul scoarței cerebrale. Primul sistem de semnalizare = activitatea de semnalizare legată de „semnalele directe”, adică de însușirile optice, acustice, olfactive etc. ale obiectelor din realitate. Al doilea sistem de semnalizare = activitatea de semnalizare specifică oamenilor, legată de cuvinte, considerate de Pavlov semnale ale semnalelor directe; limbajul. 3. (Concr.) Instalație pe un aerodrom, la o cale ferată, într-un port, la intersecțiile străzilor cu ajutorul căreia se fac comunicări prin semnale la distanță. – V. semnaliza.

DOOM

semnalizáre s. f., g.-d. art. semnalizắrii; pl. semnalizắri

semnalizarea
SEMNALIZÁRE, semnalizări, s. f. 1. Acțiunea de a semnaliza și rezultatul ei; înștiințare, comunicare prin semnale. 2. (Psih.) Activitate a emisferelor cerebrale prin care diferiți stimuli, asociindu-se cu stimuli care declanșează anumite reflexe înnăscute, pot deveni semnale ale acestora din urmă, declanșând aceleași reacții. ◊ Sistem de semnalizare = totalitatea semnalelor prin care organismul se pune în legătură cu mediul înconjurător, prin intermediul scoarței cerebrale. Primul sistem de semnalizare = activitatea de semnalizare legată de „semnalele directe”, adică de însușirile optice, acustice, olfactive etc. ale obiectelor din realitate. Al doilea sistem de semnalizare = activitatea de semnalizare specifică oamenilor, legată de cuvinte, considerate de Pavlov semnale ale semnalelor directe; limbajul. 3. (Concr.) Instalație pe un aerodrom, la o cale ferată, într-un port, la intersecțiile străzilor cu ajutorul căreia se fac comunicări prin semnale la distanță. – V. semnaliza.

DOOM

semnalizáre s. f., g.-d. art. semnalizắrii; pl. semnalizắri

semnalizară
SEMNALIZÁ, semnalizez, vb. I. Tranz. A da, a transmite semnale (la distanță); a comunica prin semnale. – Semnal + suf. -iza.

DOOM

semnalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnalizeáză

semnalizarăm
SEMNALIZÁ, semnalizez, vb. I. Tranz. A da, a transmite semnale (la distanță); a comunica prin semnale. – Semnal + suf. -iza.

DOOM

semnalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnalizeáză

semnalizarăți
SEMNALIZÁ, semnalizez, vb. I. Tranz. A da, a transmite semnale (la distanță); a comunica prin semnale. – Semnal + suf. -iza.

DOOM

semnalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnalizeáză

semnalizase
SEMNALIZÁ, semnalizez, vb. I. Tranz. A da, a transmite semnale (la distanță); a comunica prin semnale. – Semnal + suf. -iza.

DOOM

semnalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnalizeáză

semnalizasem
SEMNALIZÁ, semnalizez, vb. I. Tranz. A da, a transmite semnale (la distanță); a comunica prin semnale. – Semnal + suf. -iza.

DOOM

semnalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnalizeáză

semnalizaseră
SEMNALIZÁ, semnalizez, vb. I. Tranz. A da, a transmite semnale (la distanță); a comunica prin semnale. – Semnal + suf. -iza.

DOOM

semnalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnalizeáză

semnalizaserăm
SEMNALIZÁ, semnalizez, vb. I. Tranz. A da, a transmite semnale (la distanță); a comunica prin semnale. – Semnal + suf. -iza.

DOOM

semnalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnalizeáză

semnalizaserăți
SEMNALIZÁ, semnalizez, vb. I. Tranz. A da, a transmite semnale (la distanță); a comunica prin semnale. – Semnal + suf. -iza.

DOOM

semnalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnalizeáză

semnalizaseși
SEMNALIZÁ, semnalizez, vb. I. Tranz. A da, a transmite semnale (la distanță); a comunica prin semnale. – Semnal + suf. -iza.

DOOM

semnalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnalizeáză

semnalizaseți
SEMNALIZÁ, semnalizez, vb. I. Tranz. A da, a transmite semnale (la distanță); a comunica prin semnale. – Semnal + suf. -iza.

DOOM

semnalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnalizeáză

semnalizat
SEMNALIZÁ, semnalizez, vb. I. Tranz. A da, a transmite semnale (la distanță); a comunica prin semnale. – Semnal + suf. -iza.

DOOM

semnalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnalizeáză

semnalizat
SEMNALIZÁ, semnalizez, vb. I. Tranz. A da, a transmite semnale (la distanță); a comunica prin semnale. – Semnal + suf. -iza.

semnalizatoare
SEMNALIZATÓR, -OÁRE, semnalizatori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj. Care semnalizează. 2. S. n. Semafor. ♦ Indicator luminos folosit la autovehicule pentru a marca schimbarea direcției de mers a acestora. 3. S. m. și f. Persoană care transmite semnale, care semnalizează. – Semnaliza + suf. -tor.

DOOM

semnalizatór² (obiect) s. n., pl. semnalizatoáre

semnalizatoare
SEMNALIZATÓR, -OÁRE, semnalizatori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj. Care semnalizează. 2. S. n. Semafor. ♦ Indicator luminos folosit la autovehicule pentru a marca schimbarea direcției de mers a acestora. 3. S. m. și f. Persoană care transmite semnale, care semnalizează. – Semnaliza + suf. -tor.

DOOM

semnalizatór² (obiect) s. n., pl. semnalizatoáre

semnalizatoarea
SEMNALIZATÓR, -OÁRE, semnalizatori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj. Care semnalizează. 2. S. n. Semafor. ♦ Indicator luminos folosit la autovehicule pentru a marca schimbarea direcției de mers a acestora. 3. S. m. și f. Persoană care transmite semnale, care semnalizează. – Semnaliza + suf. -tor.

DOOM

semnalizatór² (obiect) s. n., pl. semnalizatoáre

semnalizatoarea
SEMNALIZATÓR, -OÁRE, semnalizatori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj. Care semnalizează. 2. S. n. Semafor. ♦ Indicator luminos folosit la autovehicule pentru a marca schimbarea direcției de mers a acestora. 3. S. m. și f. Persoană care transmite semnale, care semnalizează. – Semnaliza + suf. -tor.

DOOM

semnalizatór² (obiect) s. n., pl. semnalizatoáre

semnalizatoarei
SEMNALIZATÓR, -OÁRE, semnalizatori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj. Care semnalizează. 2. S. n. Semafor. ♦ Indicator luminos folosit la autovehicule pentru a marca schimbarea direcției de mers a acestora. 3. S. m. și f. Persoană care transmite semnale, care semnalizează. – Semnaliza + suf. -tor.

DOOM

semnalizatór² (obiect) s. n., pl. semnalizatoáre

semnalizatoarei
SEMNALIZATÓR, -OÁRE, semnalizatori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj. Care semnalizează. 2. S. n. Semafor. ♦ Indicator luminos folosit la autovehicule pentru a marca schimbarea direcției de mers a acestora. 3. S. m. și f. Persoană care transmite semnale, care semnalizează. – Semnaliza + suf. -tor.

DOOM

semnalizatór² (obiect) s. n., pl. semnalizatoáre

semnalizatoarele
SEMNALIZATÓR, -OÁRE, semnalizatori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj. Care semnalizează. 2. S. n. Semafor. ♦ Indicator luminos folosit la autovehicule pentru a marca schimbarea direcției de mers a acestora. 3. S. m. și f. Persoană care transmite semnale, care semnalizează. – Semnaliza + suf. -tor.

DOOM

semnalizatór² (obiect) s. n., pl. semnalizatoáre

semnalizatoarele
SEMNALIZATÓR, -OÁRE, semnalizatori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj. Care semnalizează. 2. S. n. Semafor. ♦ Indicator luminos folosit la autovehicule pentru a marca schimbarea direcției de mers a acestora. 3. S. m. și f. Persoană care transmite semnale, care semnalizează. – Semnaliza + suf. -tor.

DOOM

semnalizatór² (obiect) s. n., pl. semnalizatoáre

semnalizatoarelor
SEMNALIZATÓR, -OÁRE, semnalizatori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj. Care semnalizează. 2. S. n. Semafor. ♦ Indicator luminos folosit la autovehicule pentru a marca schimbarea direcției de mers a acestora. 3. S. m. și f. Persoană care transmite semnale, care semnalizează. – Semnaliza + suf. -tor.

DOOM

semnalizatór² (obiect) s. n., pl. semnalizatoáre

semnalizatoarelor
SEMNALIZATÓR, -OÁRE, semnalizatori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj. Care semnalizează. 2. S. n. Semafor. ♦ Indicator luminos folosit la autovehicule pentru a marca schimbarea direcției de mers a acestora. 3. S. m. și f. Persoană care transmite semnale, care semnalizează. – Semnaliza + suf. -tor.

DOOM

semnalizatór² (obiect) s. n., pl. semnalizatoáre

semnalizator
SEMNALIZATÓR, -OÁRE, semnalizatori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj. Care semnalizează. 2. S. n. Semafor. ♦ Indicator luminos folosit la autovehicule pentru a marca schimbarea direcției de mers a acestora. 3. S. m. și f. Persoană care transmite semnale, care semnalizează. – Semnaliza + suf. -tor.

DOOM

semnalizatór² (obiect) s. n., pl. semnalizatoáre

semnalizator
SEMNALIZATÓR, -OÁRE, semnalizatori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj. Care semnalizează. 2. S. n. Semafor. ♦ Indicator luminos folosit la autovehicule pentru a marca schimbarea direcției de mers a acestora. 3. S. m. și f. Persoană care transmite semnale, care semnalizează. – Semnaliza + suf. -tor.

DOOM

semnalizatór² (obiect) s. n., pl. semnalizatoáre

semnalizatori
SEMNALIZATÓR, -OÁRE, semnalizatori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj. Care semnalizează. 2. S. n. Semafor. ♦ Indicator luminos folosit la autovehicule pentru a marca schimbarea direcției de mers a acestora. 3. S. m. și f. Persoană care transmite semnale, care semnalizează. – Semnaliza + suf. -tor.

DOOM

semnalizatór² (obiect) s. n., pl. semnalizatoáre

semnalizatori
SEMNALIZATÓR, -OÁRE, semnalizatori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj. Care semnalizează. 2. S. n. Semafor. ♦ Indicator luminos folosit la autovehicule pentru a marca schimbarea direcției de mers a acestora. 3. S. m. și f. Persoană care transmite semnale, care semnalizează. – Semnaliza + suf. -tor.

DOOM

semnalizatór² (obiect) s. n., pl. semnalizatoáre

semnalizatorii
SEMNALIZATÓR, -OÁRE, semnalizatori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj. Care semnalizează. 2. S. n. Semafor. ♦ Indicator luminos folosit la autovehicule pentru a marca schimbarea direcției de mers a acestora. 3. S. m. și f. Persoană care transmite semnale, care semnalizează. – Semnaliza + suf. -tor.

DOOM

semnalizatór² (obiect) s. n., pl. semnalizatoáre

semnalizatorii
SEMNALIZATÓR, -OÁRE, semnalizatori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj. Care semnalizează. 2. S. n. Semafor. ♦ Indicator luminos folosit la autovehicule pentru a marca schimbarea direcției de mers a acestora. 3. S. m. și f. Persoană care transmite semnale, care semnalizează. – Semnaliza + suf. -tor.

DOOM

semnalizatór² (obiect) s. n., pl. semnalizatoáre

semnalizatorilor
SEMNALIZATÓR, -OÁRE, semnalizatori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj. Care semnalizează. 2. S. n. Semafor. ♦ Indicator luminos folosit la autovehicule pentru a marca schimbarea direcției de mers a acestora. 3. S. m. și f. Persoană care transmite semnale, care semnalizează. – Semnaliza + suf. -tor.

DOOM

semnalizatór² (obiect) s. n., pl. semnalizatoáre

semnalizatorilor
SEMNALIZATÓR, -OÁRE, semnalizatori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj. Care semnalizează. 2. S. n. Semafor. ♦ Indicator luminos folosit la autovehicule pentru a marca schimbarea direcției de mers a acestora. 3. S. m. și f. Persoană care transmite semnale, care semnalizează. – Semnaliza + suf. -tor.

DOOM

semnalizatór² (obiect) s. n., pl. semnalizatoáre

semnalizatorul
SEMNALIZATÓR, -OÁRE, semnalizatori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj. Care semnalizează. 2. S. n. Semafor. ♦ Indicator luminos folosit la autovehicule pentru a marca schimbarea direcției de mers a acestora. 3. S. m. și f. Persoană care transmite semnale, care semnalizează. – Semnaliza + suf. -tor.

DOOM

semnalizatór² (obiect) s. n., pl. semnalizatoáre

semnalizatorul
SEMNALIZATÓR, -OÁRE, semnalizatori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj. Care semnalizează. 2. S. n. Semafor. ♦ Indicator luminos folosit la autovehicule pentru a marca schimbarea direcției de mers a acestora. 3. S. m. și f. Persoană care transmite semnale, care semnalizează. – Semnaliza + suf. -tor.

DOOM

semnalizatór² (obiect) s. n., pl. semnalizatoáre

semnalizatorului
SEMNALIZATÓR, -OÁRE, semnalizatori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj. Care semnalizează. 2. S. n. Semafor. ♦ Indicator luminos folosit la autovehicule pentru a marca schimbarea direcției de mers a acestora. 3. S. m. și f. Persoană care transmite semnale, care semnalizează. – Semnaliza + suf. -tor.

DOOM

semnalizatór² (obiect) s. n., pl. semnalizatoáre

semnalizatorului
SEMNALIZATÓR, -OÁRE, semnalizatori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj. Care semnalizează. 2. S. n. Semafor. ♦ Indicator luminos folosit la autovehicule pentru a marca schimbarea direcției de mers a acestora. 3. S. m. și f. Persoană care transmite semnale, care semnalizează. – Semnaliza + suf. -tor.

DOOM

semnalizatór² (obiect) s. n., pl. semnalizatoáre

semnalizau
SEMNALIZÁ, semnalizez, vb. I. Tranz. A da, a transmite semnale (la distanță); a comunica prin semnale. – Semnal + suf. -iza.

DOOM

semnalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnalizeáză

semnalizași
SEMNALIZÁ, semnalizez, vb. I. Tranz. A da, a transmite semnale (la distanță); a comunica prin semnale. – Semnal + suf. -iza.

DOOM

semnalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnalizeáză

semnalizați
SEMNALIZÁ, semnalizez, vb. I. Tranz. A da, a transmite semnale (la distanță); a comunica prin semnale. – Semnal + suf. -iza.

DOOM

semnalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnalizeáză

semnalizează
SEMNALIZÁ, semnalizez, vb. I. Tranz. A da, a transmite semnale (la distanță); a comunica prin semnale. – Semnal + suf. -iza.

DOOM

semnalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnalizeáză

semnalizez
SEMNALIZÁ, semnalizez, vb. I. Tranz. A da, a transmite semnale (la distanță); a comunica prin semnale. – Semnal + suf. -iza.

DOOM

semnalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnalizeáză

semnalizeze
SEMNALIZÁ, semnalizez, vb. I. Tranz. A da, a transmite semnale (la distanță); a comunica prin semnale. – Semnal + suf. -iza.

DOOM

semnalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnalizeáză

semnalizezi
SEMNALIZÁ, semnalizez, vb. I. Tranz. A da, a transmite semnale (la distanță); a comunica prin semnale. – Semnal + suf. -iza.

DOOM

semnalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnalizeáză

semnalizând
SEMNALIZÁ, semnalizez, vb. I. Tranz. A da, a transmite semnale (la distanță); a comunica prin semnale. – Semnal + suf. -iza.

DOOM

semnalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnalizeáză

semnalizînd
SEMNALIZÁ, semnalizez, vb. I. Tranz. A da, a transmite semnale (la distanță); a comunica prin semnale. – Semnal + suf. -iza.

DOOM

semnalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnalizeáză

semnalizări
SEMNALIZÁRE, semnalizări, s. f. 1. Acțiunea de a semnaliza și rezultatul ei; înștiințare, comunicare prin semnale. 2. (Psih.) Activitate a emisferelor cerebrale prin care diferiți stimuli, asociindu-se cu stimuli care declanșează anumite reflexe înnăscute, pot deveni semnale ale acestora din urmă, declanșând aceleași reacții. ◊ Sistem de semnalizare = totalitatea semnalelor prin care organismul se pune în legătură cu mediul înconjurător, prin intermediul scoarței cerebrale. Primul sistem de semnalizare = activitatea de semnalizare legată de „semnalele directe”, adică de însușirile optice, acustice, olfactive etc. ale obiectelor din realitate. Al doilea sistem de semnalizare = activitatea de semnalizare specifică oamenilor, legată de cuvinte, considerate de Pavlov semnale ale semnalelor directe; limbajul. 3. (Concr.) Instalație pe un aerodrom, la o cale ferată, într-un port, la intersecțiile străzilor cu ajutorul căreia se fac comunicări prin semnale la distanță. – V. semnaliza.

DOOM

semnalizáre s. f., g.-d. art. semnalizắrii; pl. semnalizắri

semnalizării
SEMNALIZÁRE, semnalizări, s. f. 1. Acțiunea de a semnaliza și rezultatul ei; înștiințare, comunicare prin semnale. 2. (Psih.) Activitate a emisferelor cerebrale prin care diferiți stimuli, asociindu-se cu stimuli care declanșează anumite reflexe înnăscute, pot deveni semnale ale acestora din urmă, declanșând aceleași reacții. ◊ Sistem de semnalizare = totalitatea semnalelor prin care organismul se pune în legătură cu mediul înconjurător, prin intermediul scoarței cerebrale. Primul sistem de semnalizare = activitatea de semnalizare legată de „semnalele directe”, adică de însușirile optice, acustice, olfactive etc. ale obiectelor din realitate. Al doilea sistem de semnalizare = activitatea de semnalizare specifică oamenilor, legată de cuvinte, considerate de Pavlov semnale ale semnalelor directe; limbajul. 3. (Concr.) Instalație pe un aerodrom, la o cale ferată, într-un port, la intersecțiile străzilor cu ajutorul căreia se fac comunicări prin semnale la distanță. – V. semnaliza.

DOOM

semnalizáre s. f., g.-d. art. semnalizắrii; pl. semnalizắri

semnalizările
SEMNALIZÁRE, semnalizări, s. f. 1. Acțiunea de a semnaliza și rezultatul ei; înștiințare, comunicare prin semnale. 2. (Psih.) Activitate a emisferelor cerebrale prin care diferiți stimuli, asociindu-se cu stimuli care declanșează anumite reflexe înnăscute, pot deveni semnale ale acestora din urmă, declanșând aceleași reacții. ◊ Sistem de semnalizare = totalitatea semnalelor prin care organismul se pune în legătură cu mediul înconjurător, prin intermediul scoarței cerebrale. Primul sistem de semnalizare = activitatea de semnalizare legată de „semnalele directe”, adică de însușirile optice, acustice, olfactive etc. ale obiectelor din realitate. Al doilea sistem de semnalizare = activitatea de semnalizare specifică oamenilor, legată de cuvinte, considerate de Pavlov semnale ale semnalelor directe; limbajul. 3. (Concr.) Instalație pe un aerodrom, la o cale ferată, într-un port, la intersecțiile străzilor cu ajutorul căreia se fac comunicări prin semnale la distanță. – V. semnaliza.

DOOM

semnalizáre s. f., g.-d. art. semnalizắrii; pl. semnalizắri

semnalizărilor
SEMNALIZÁRE, semnalizări, s. f. 1. Acțiunea de a semnaliza și rezultatul ei; înștiințare, comunicare prin semnale. 2. (Psih.) Activitate a emisferelor cerebrale prin care diferiți stimuli, asociindu-se cu stimuli care declanșează anumite reflexe înnăscute, pot deveni semnale ale acestora din urmă, declanșând aceleași reacții. ◊ Sistem de semnalizare = totalitatea semnalelor prin care organismul se pune în legătură cu mediul înconjurător, prin intermediul scoarței cerebrale. Primul sistem de semnalizare = activitatea de semnalizare legată de „semnalele directe”, adică de însușirile optice, acustice, olfactive etc. ale obiectelor din realitate. Al doilea sistem de semnalizare = activitatea de semnalizare specifică oamenilor, legată de cuvinte, considerate de Pavlov semnale ale semnalelor directe; limbajul. 3. (Concr.) Instalație pe un aerodrom, la o cale ferată, într-un port, la intersecțiile străzilor cu ajutorul căreia se fac comunicări prin semnale la distanță. – V. semnaliza.

DOOM

semnalizáre s. f., g.-d. art. semnalizắrii; pl. semnalizắri

semnalment
SEMNALMÉNT, semnalmente, s. n. Totalitatea datelor, caracteristicilor exterioare după care o persoană poate fi identificată. – Din fr. signalement (după semnal).

DOOM

semnalmént s. n., pl. semnalménte

semnalmente
SEMNALMÉNT, semnalmente, s. n. Totalitatea datelor, caracteristicilor exterioare după care o persoană poate fi identificată. – Din fr. signalement (după semnal).

DOOM

semnalmént s. n., pl. semnalménte

semnalmentele
SEMNALMÉNT, semnalmente, s. n. Totalitatea datelor, caracteristicilor exterioare după care o persoană poate fi identificată. – Din fr. signalement (după semnal).

DOOM

semnalmént s. n., pl. semnalménte

semnalmentelor
SEMNALMÉNT, semnalmente, s. n. Totalitatea datelor, caracteristicilor exterioare după care o persoană poate fi identificată. – Din fr. signalement (după semnal).

DOOM

semnalmént s. n., pl. semnalménte

semnalmentul
SEMNALMÉNT, semnalmente, s. n. Totalitatea datelor, caracteristicilor exterioare după care o persoană poate fi identificată. – Din fr. signalement (după semnal).

DOOM

semnalmént s. n., pl. semnalménte

semnalmentului
SEMNALMÉNT, semnalmente, s. n. Totalitatea datelor, caracteristicilor exterioare după care o persoană poate fi identificată. – Din fr. signalement (după semnal).

DOOM

semnalmént s. n., pl. semnalménte

semnalul
SEMNÁL, semnale, s. n. 1. Semn convențional (sonor sau vizual) sau grup de astfel de semne folosite pentru a transmite la distanță o înștiințare, o informație, un avertisment, o comandă etc. ◊ Semnal topografic = construcție de lemn, de metal sau de piatră, vizibilă la distanță, care fixează poziția unui punct pe teren. Semnal luminos (sau electric) = nume dat tuturor dispozitivelor folosite pentru a dirija circulația în orașe, pe căile ferate etc. Semnal de cale ferată = semnal acustic, optic etc. prin care se transmite un ordin sau o comandă pentru circulația pe căile ferate. Semnal rutier = indicator de circulație. Semnal de alarmă = dispozitiv montat în fiecare vagon la trenurile de călători care, în caz de primejdie, poate fi acționat de orice călător. ♦ Sunet convențional de recunoaștere a diferitelor posturi de radio sau a diferitelor emisiuni ale unui post de radio. ◊ Semnal orar = emisiune radio care dă ora exactă cu mare precizie, după anumite scheme de emisiune. ♦ Sunet de corn sau împușcătură prin care se anunță începerea sau încetarea bătăii la vânătoare. 2. (Rar) Fluier mic de metal cu care se dau semnale (1); semnal dat cu acest fluier. 3. Fig. Tot ceea ce anunță sau determină începerea unei acțiuni ori îi servește ca impuls. ◊ Expr. A da semnalul = a lua inițiativa, a face începutul într-o acțiune, a da tonul. 4. (Psih.) Excitant sau stimul senzorial care declanșează un reflex condiționat. [Var.: signál, țignál s. n.] – Din fr. signal (după semn).

DOOM

semnál s. n., pl. semnále

semnalului
SEMNÁL, semnale, s. n. 1. Semn convențional (sonor sau vizual) sau grup de astfel de semne folosite pentru a transmite la distanță o înștiințare, o informație, un avertisment, o comandă etc. ◊ Semnal topografic = construcție de lemn, de metal sau de piatră, vizibilă la distanță, care fixează poziția unui punct pe teren. Semnal luminos (sau electric) = nume dat tuturor dispozitivelor folosite pentru a dirija circulația în orașe, pe căile ferate etc. Semnal de cale ferată = semnal acustic, optic etc. prin care se transmite un ordin sau o comandă pentru circulația pe căile ferate. Semnal rutier = indicator de circulație. Semnal de alarmă = dispozitiv montat în fiecare vagon la trenurile de călători care, în caz de primejdie, poate fi acționat de orice călător. ♦ Sunet convențional de recunoaștere a diferitelor posturi de radio sau a diferitelor emisiuni ale unui post de radio. ◊ Semnal orar = emisiune radio care dă ora exactă cu mare precizie, după anumite scheme de emisiune. ♦ Sunet de corn sau împușcătură prin care se anunță începerea sau încetarea bătăii la vânătoare. 2. (Rar) Fluier mic de metal cu care se dau semnale (1); semnal dat cu acest fluier. 3. Fig. Tot ceea ce anunță sau determină începerea unei acțiuni ori îi servește ca impuls. ◊ Expr. A da semnalul = a lua inițiativa, a face începutul într-o acțiune, a da tonul. 4. (Psih.) Excitant sau stimul senzorial care declanșează un reflex condiționat. [Var.: signál, țignál s. n.] – Din fr. signal (după semn).

DOOM

semnál s. n., pl. semnále

semnaluri
SEMNÁL, semnale, s. n. 1. Semn convențional (sonor sau vizual) sau grup de astfel de semne folosite pentru a transmite la distanță o înștiințare, o informație, un avertisment, o comandă etc. ◊ Semnal topografic = construcție de lemn, de metal sau de piatră, vizibilă la distanță, care fixează poziția unui punct pe teren. Semnal luminos (sau electric) = nume dat tuturor dispozitivelor folosite pentru a dirija circulația în orașe, pe căile ferate etc. Semnal de cale ferată = semnal acustic, optic etc. prin care se transmite un ordin sau o comandă pentru circulația pe căile ferate. Semnal rutier = indicator de circulație. Semnal de alarmă = dispozitiv montat în fiecare vagon la trenurile de călători care, în caz de primejdie, poate fi acționat de orice călător. ♦ Sunet convențional de recunoaștere a diferitelor posturi de radio sau a diferitelor emisiuni ale unui post de radio. ◊ Semnal orar = emisiune radio care dă ora exactă cu mare precizie, după anumite scheme de emisiune. ♦ Sunet de corn sau împușcătură prin care se anunță începerea sau încetarea bătăii la vânătoare. 2. (Rar) Fluier mic de metal cu care se dau semnale (1); semnal dat cu acest fluier. 3. Fig. Tot ceea ce anunță sau determină începerea unei acțiuni ori îi servește ca impuls. ◊ Expr. A da semnalul = a lua inițiativa, a face începutul într-o acțiune, a da tonul. 4. (Psih.) Excitant sau stimul senzorial care declanșează un reflex condiționat. [Var.: signál, țignál s. n.] – Din fr. signal (după semn).

DOOM

semnál s. n., pl. semnále

semnalurile
SEMNÁL, semnale, s. n. 1. Semn convențional (sonor sau vizual) sau grup de astfel de semne folosite pentru a transmite la distanță o înștiințare, o informație, un avertisment, o comandă etc. ◊ Semnal topografic = construcție de lemn, de metal sau de piatră, vizibilă la distanță, care fixează poziția unui punct pe teren. Semnal luminos (sau electric) = nume dat tuturor dispozitivelor folosite pentru a dirija circulația în orașe, pe căile ferate etc. Semnal de cale ferată = semnal acustic, optic etc. prin care se transmite un ordin sau o comandă pentru circulația pe căile ferate. Semnal rutier = indicator de circulație. Semnal de alarmă = dispozitiv montat în fiecare vagon la trenurile de călători care, în caz de primejdie, poate fi acționat de orice călător. ♦ Sunet convențional de recunoaștere a diferitelor posturi de radio sau a diferitelor emisiuni ale unui post de radio. ◊ Semnal orar = emisiune radio care dă ora exactă cu mare precizie, după anumite scheme de emisiune. ♦ Sunet de corn sau împușcătură prin care se anunță începerea sau încetarea bătăii la vânătoare. 2. (Rar) Fluier mic de metal cu care se dau semnale (1); semnal dat cu acest fluier. 3. Fig. Tot ceea ce anunță sau determină începerea unei acțiuni ori îi servește ca impuls. ◊ Expr. A da semnalul = a lua inițiativa, a face începutul într-o acțiune, a da tonul. 4. (Psih.) Excitant sau stimul senzorial care declanșează un reflex condiționat. [Var.: signál, țignál s. n.] – Din fr. signal (după semn).

DOOM

semnál s. n., pl. semnále

semnalurilor
SEMNÁL, semnale, s. n. 1. Semn convențional (sonor sau vizual) sau grup de astfel de semne folosite pentru a transmite la distanță o înștiințare, o informație, un avertisment, o comandă etc. ◊ Semnal topografic = construcție de lemn, de metal sau de piatră, vizibilă la distanță, care fixează poziția unui punct pe teren. Semnal luminos (sau electric) = nume dat tuturor dispozitivelor folosite pentru a dirija circulația în orașe, pe căile ferate etc. Semnal de cale ferată = semnal acustic, optic etc. prin care se transmite un ordin sau o comandă pentru circulația pe căile ferate. Semnal rutier = indicator de circulație. Semnal de alarmă = dispozitiv montat în fiecare vagon la trenurile de călători care, în caz de primejdie, poate fi acționat de orice călător. ♦ Sunet convențional de recunoaștere a diferitelor posturi de radio sau a diferitelor emisiuni ale unui post de radio. ◊ Semnal orar = emisiune radio care dă ora exactă cu mare precizie, după anumite scheme de emisiune. ♦ Sunet de corn sau împușcătură prin care se anunță începerea sau încetarea bătăii la vânătoare. 2. (Rar) Fluier mic de metal cu care se dau semnale (1); semnal dat cu acest fluier. 3. Fig. Tot ceea ce anunță sau determină începerea unei acțiuni ori îi servește ca impuls. ◊ Expr. A da semnalul = a lua inițiativa, a face începutul într-o acțiune, a da tonul. 4. (Psih.) Excitant sau stimul senzorial care declanșează un reflex condiționat. [Var.: signál, țignál s. n.] – Din fr. signal (după semn).

DOOM

semnál s. n., pl. semnále

semnalând
SEMNALÁ, semnalez, vb. I. Tranz. A aduce ceva la cunoștință prin semne sau printr-un semnal de avertizare, a atrage atenția cuiva asupra unui lucru, a avertiza; a scoate în evidență, a releva, a menționa. – Din fr. signaler (după semnal).

DOOM

semnalá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnaleáză

semnalînd
SEMNALÁ, semnalez, vb. I. Tranz. A aduce ceva la cunoștință prin semne sau printr-un semnal de avertizare, a atrage atenția cuiva asupra unui lucru, a avertiza; a scoate în evidență, a releva, a menționa. – Din fr. signaler (după semnal).

DOOM

semnalá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnaleáză

semnalări
SEMNALÁRE, semnalări, s. f. Acțiunea de a semnala și rezultatul ei. – V. semnala.

DOOM

semnaláre s. f., g.-d. art. semnalắrii; pl. semnalắri

semnalării
SEMNALÁRE, semnalări, s. f. Acțiunea de a semnala și rezultatul ei. – V. semnala.

DOOM

semnaláre s. f., g.-d. art. semnalắrii; pl. semnalắri

semnalările
SEMNALÁRE, semnalări, s. f. Acțiunea de a semnala și rezultatul ei. – V. semnala.

DOOM

semnaláre s. f., g.-d. art. semnalắrii; pl. semnalắri

semnalărilor
SEMNALÁRE, semnalări, s. f. Acțiunea de a semnala și rezultatul ei. – V. semnala.

DOOM

semnaláre s. f., g.-d. art. semnalắrii; pl. semnalắri

semnam
SEMNÁ, semnez, vb. I. Tranz., intranz. și refl. A (se) iscăli pentru confirmare, a certifica punând o iscălitură. – Din fr. signer (după semn).

DOOM

semná (a ~) vb., ind. prez. 3 semneáză

semnare
SEMNÁ, semnez, vb. I. Tranz., intranz. și refl. A (se) iscăli pentru confirmare, a certifica punând o iscălitură. – Din fr. signer (după semn).

DOOM

semná (a ~) vb., ind. prez. 3 semneáză

semnare
SEMNÁRE, semnări, s. f. Acțiunea de a (se) semna și rezultatul ei; semnat. – V. semna.

DOOM

semnáre s. f., g.-d. art. semnắrii; pl. semnắri

semnarea
SEMNÁRE, semnări, s. f. Acțiunea de a (se) semna și rezultatul ei; semnat. – V. semna.

DOOM

semnáre s. f., g.-d. art. semnắrii; pl. semnắri

semnară
SEMNÁ, semnez, vb. I. Tranz., intranz. și refl. A (se) iscăli pentru confirmare, a certifica punând o iscălitură. – Din fr. signer (după semn).

DOOM

semná (a ~) vb., ind. prez. 3 semneáză

semnarăm
SEMNÁ, semnez, vb. I. Tranz., intranz. și refl. A (se) iscăli pentru confirmare, a certifica punând o iscălitură. – Din fr. signer (după semn).

DOOM

semná (a ~) vb., ind. prez. 3 semneáză

semnarăți
SEMNÁ, semnez, vb. I. Tranz., intranz. și refl. A (se) iscăli pentru confirmare, a certifica punând o iscălitură. – Din fr. signer (după semn).

DOOM

semná (a ~) vb., ind. prez. 3 semneáză

semnase
SEMNÁ, semnez, vb. I. Tranz., intranz. și refl. A (se) iscăli pentru confirmare, a certifica punând o iscălitură. – Din fr. signer (după semn).

DOOM

semná (a ~) vb., ind. prez. 3 semneáză

semnasem
SEMNÁ, semnez, vb. I. Tranz., intranz. și refl. A (se) iscăli pentru confirmare, a certifica punând o iscălitură. – Din fr. signer (după semn).

DOOM

semná (a ~) vb., ind. prez. 3 semneáză

semnaseră
SEMNÁ, semnez, vb. I. Tranz., intranz. și refl. A (se) iscăli pentru confirmare, a certifica punând o iscălitură. – Din fr. signer (după semn).

DOOM

semná (a ~) vb., ind. prez. 3 semneáză

semnaserăm
SEMNÁ, semnez, vb. I. Tranz., intranz. și refl. A (se) iscăli pentru confirmare, a certifica punând o iscălitură. – Din fr. signer (după semn).

DOOM

semná (a ~) vb., ind. prez. 3 semneáză

semnaserăți
SEMNÁ, semnez, vb. I. Tranz., intranz. și refl. A (se) iscăli pentru confirmare, a certifica punând o iscălitură. – Din fr. signer (după semn).

DOOM

semná (a ~) vb., ind. prez. 3 semneáză

semnaseși
SEMNÁ, semnez, vb. I. Tranz., intranz. și refl. A (se) iscăli pentru confirmare, a certifica punând o iscălitură. – Din fr. signer (după semn).

DOOM

semná (a ~) vb., ind. prez. 3 semneáză

semnaseți
SEMNÁ, semnez, vb. I. Tranz., intranz. și refl. A (se) iscăli pentru confirmare, a certifica punând o iscălitură. – Din fr. signer (după semn).

DOOM

semná (a ~) vb., ind. prez. 3 semneáză

semnat
SEMNÁ, semnez, vb. I. Tranz., intranz. și refl. A (se) iscăli pentru confirmare, a certifica punând o iscălitură. – Din fr. signer (după semn).

DOOM

semná (a ~) vb., ind. prez. 3 semneáză

semnat
SEMNÁT s. n. Semnare. – V. semna.

DOOM

semnát s. n.

semnata
SEMNÁT s. n. Semnare. – V. semna.

DOOM

semnát s. n.

semnatar
SEMNATÁR, -Ă, semnatari, -e, s. m. și f. Persoană care semnează (în virtutea unei împuterniciri) un act, un tratat, o convenție, o scrisoare etc. – Din fr. signataire (după semna).

DOOM

semnatáră s. f., g.-d. art. semnatárei; pl. semnatáre

semnatara
SEMNATÁR, -Ă, semnatari, -e, s. m. și f. Persoană care semnează (în virtutea unei împuterniciri) un act, un tratat, o convenție, o scrisoare etc. – Din fr. signataire (după semna).

DOOM

semnatáră s. f., g.-d. art. semnatárei; pl. semnatáre

semnatare
SEMNATÁR, -Ă, semnatari, -e, s. m. și f. Persoană care semnează (în virtutea unei împuterniciri) un act, un tratat, o convenție, o scrisoare etc. – Din fr. signataire (după semna).

DOOM

semnatáră s. f., g.-d. art. semnatárei; pl. semnatáre

semnatarei
SEMNATÁR, -Ă, semnatari, -e, s. m. și f. Persoană care semnează (în virtutea unei împuterniciri) un act, un tratat, o convenție, o scrisoare etc. – Din fr. signataire (după semna).

DOOM

semnatáră s. f., g.-d. art. semnatárei; pl. semnatáre

semnatarele
SEMNATÁR, -Ă, semnatari, -e, s. m. și f. Persoană care semnează (în virtutea unei împuterniciri) un act, un tratat, o convenție, o scrisoare etc. – Din fr. signataire (după semna).

DOOM

semnatáră s. f., g.-d. art. semnatárei; pl. semnatáre

semnatarelor
SEMNATÁR, -Ă, semnatari, -e, s. m. și f. Persoană care semnează (în virtutea unei împuterniciri) un act, un tratat, o convenție, o scrisoare etc. – Din fr. signataire (după semna).

DOOM

semnatáră s. f., g.-d. art. semnatárei; pl. semnatáre

semnatari
SEMNATÁR, -Ă, semnatari, -e, s. m. și f. Persoană care semnează (în virtutea unei împuterniciri) un act, un tratat, o convenție, o scrisoare etc. – Din fr. signataire (după semna).

DOOM

semnatáră s. f., g.-d. art. semnatárei; pl. semnatáre

semnatarii
SEMNATÁR, -Ă, semnatari, -e, s. m. și f. Persoană care semnează (în virtutea unei împuterniciri) un act, un tratat, o convenție, o scrisoare etc. – Din fr. signataire (după semna).

DOOM

semnatáră s. f., g.-d. art. semnatárei; pl. semnatáre

semnatarilor
SEMNATÁR, -Ă, semnatari, -e, s. m. și f. Persoană care semnează (în virtutea unei împuterniciri) un act, un tratat, o convenție, o scrisoare etc. – Din fr. signataire (după semna).

DOOM

semnatáră s. f., g.-d. art. semnatárei; pl. semnatáre

semnatarul
SEMNATÁR, -Ă, semnatari, -e, s. m. și f. Persoană care semnează (în virtutea unei împuterniciri) un act, un tratat, o convenție, o scrisoare etc. – Din fr. signataire (după semna).

DOOM

semnatáră s. f., g.-d. art. semnatárei; pl. semnatáre

semnatarului
SEMNATÁR, -Ă, semnatari, -e, s. m. și f. Persoană care semnează (în virtutea unei împuterniciri) un act, un tratat, o convenție, o scrisoare etc. – Din fr. signataire (după semna).

DOOM

semnatáră s. f., g.-d. art. semnatárei; pl. semnatáre

semnate
SEMNÁT s. n. Semnare. – V. semna.

DOOM

semnát s. n.

semnatei
SEMNÁT s. n. Semnare. – V. semna.

DOOM

semnát s. n.

semnatele
SEMNÁT s. n. Semnare. – V. semna.

DOOM

semnát s. n.

semnatelor
SEMNÁT s. n. Semnare. – V. semna.

DOOM

semnát s. n.

semnatul
SEMNÁT s. n. Semnare. – V. semna.

DOOM

semnát s. n.

semnatului
SEMNÁT s. n. Semnare. – V. semna.

DOOM

semnát s. n.

semnau
SEMNÁ, semnez, vb. I. Tranz., intranz. și refl. A (se) iscăli pentru confirmare, a certifica punând o iscălitură. – Din fr. signer (după semn).

DOOM

semná (a ~) vb., ind. prez. 3 semneáză

semnași
SEMNÁ, semnez, vb. I. Tranz., intranz. și refl. A (se) iscăli pentru confirmare, a certifica punând o iscălitură. – Din fr. signer (după semn).

DOOM

semná (a ~) vb., ind. prez. 3 semneáză

semnați
SEMNÁ, semnez, vb. I. Tranz., intranz. și refl. A (se) iscăli pentru confirmare, a certifica punând o iscălitură. – Din fr. signer (după semn).

DOOM

semná (a ~) vb., ind. prez. 3 semneáză

semnați
SEMNÁT s. n. Semnare. – V. semna.

DOOM

semnát s. n.

semnații
SEMNÁT s. n. Semnare. – V. semna.

DOOM

semnát s. n.

semnaților
SEMNÁT s. n. Semnare. – V. semna.

DOOM

semnát s. n.

semne
SEMN, semne, s. n. 1. Tot ceea ce arată, ceea ce indică ceva. ◊ Loc. adv. Pesemne = după cât se pare, după cât se vede; probabil. ♦ Manifestare exterioară a unui fenomen care permite să se presupună sau să se precizeze natura lui. ◊ Expr. (în superstiții) Semn bun (sau rău, prost) = fapt, fenomen căruia i se atribuie însușirea de a prevesti un bine (sau o nenorocire). A avea semne sau a i se face cuiva semn = a avea indicii în legătură cu o întâmplare viitoare. A da semn (sau semne) de viață = a se manifesta, a-și vădi existența, a face să se audă noutăți despre sine. ◊ Fenomen luminos care apare uneori pe cer, fiind interpretat de superstițioși ca o prevestire. ♦ Fiecare dintre cele douăsprezece simboluri grafice ale zodiei; zodiac. ♦ Probă, dovadă. ◊ Loc. adv. În (sau ca) semn de (sau ca)... = dând dovadă de..., ca probă că..., ca argument pentru... 2. Gest, mișcare care exprimă un gând, o intenție, o stare sufletească sau sugerează cuiva o acțiune. ♦ (Înv.) Semnal. Semnul de război. 3. Notă specifică, trăsătură distinctivă după care se recunoaște un lucru, o ființă; semnalment; însemnare făcută pe un lucru sau pe un animal cu scopul de a-l deosebi de celelalte sau de a-l recunoaște. ♦ Pată de altă culoare decât restul trupului pe care o au unele animale. 4. Obiect așezat într-un loc sau într-un anumit fel pentru a marca sau a despărți ceva; indicator. ◊ Semn de hotar (sau de moșie) = piatră, stâlp etc. care marchează un hotar sau linia de demarcație a unui teren; p. ext. hotar. ♦ Însemnare făcută spre a nu uita ceva. Semn de carte = fâșie îngustă de mătase, de carton, de piele etc. (special lucrată) care se pune între paginile unei cărți pentru a indica pagina la care s-a întrerupt lectura. ♦ Loc marcat, țintă pentru tras cu arma. 5. Ceea ce se vede undeva sau pe ceva după o atingere sau apăsare; urmă, pată. ♦ Urmă, cicatrice rămasă pe piele după o boală, o lovire, o rană etc. 6. Unitatea dintre un sens și o indicație grafică. ◊ Semne grafice = totalitatea literelor, cifrelor, semnelor de punctuație folosite în scriere. Semne de punctuație = semne grafice (punct, virgulă, două puncte etc.) folosite pentru a despărți, în scris, părțile unei propoziții sau ale unei fraze sau propozițiile și frazele între ele. Semnele citării = ghilimele. Semne matematice = semne care servesc la indicarea operațiilor matematice. Semne convenționale = figuri simbolice folosite pentru a marca diferite notări pe hărți, planșe etc. Semn diacritic = semn adăugat unei litere, deasupra ei, dedesubt sau lateral, pentru a reda un sunet diferit de cel notat prin litera respectivă. Semn lingvistic = unitatea dintre un sens și un complex sonor. Semn moale = literă care indică, în scrierea limbii ruse, caracterul palatal al consoanei precedente. Semn tare = literă care indică, în scrierea limbii ruse, caracterul dur al consoanei precedente. Semn monetar = tot ceea ce se imprimă sau se gravează pe o monedă; p. ext. monedă. 7. Simbol, emblemă. ◊ Expr. Sub semnul (cuiva sau a ceva) = sub egida, sub auspiciile (cuiva sau a ceva). 8. Tot ceea ce evocă o persoană, un lucru sau un fapt; amintire. – Lat. signum.

DOOM

semn s. n., pl. sémne

semnează
SEMNÁ, semnez, vb. I. Tranz., intranz. și refl. A (se) iscăli pentru confirmare, a certifica punând o iscălitură. – Din fr. signer (după semn).

DOOM

semná (a ~) vb., ind. prez. 3 semneáză

semnele
SEMN, semne, s. n. 1. Tot ceea ce arată, ceea ce indică ceva. ◊ Loc. adv. Pesemne = după cât se pare, după cât se vede; probabil. ♦ Manifestare exterioară a unui fenomen care permite să se presupună sau să se precizeze natura lui. ◊ Expr. (în superstiții) Semn bun (sau rău, prost) = fapt, fenomen căruia i se atribuie însușirea de a prevesti un bine (sau o nenorocire). A avea semne sau a i se face cuiva semn = a avea indicii în legătură cu o întâmplare viitoare. A da semn (sau semne) de viață = a se manifesta, a-și vădi existența, a face să se audă noutăți despre sine. ◊ Fenomen luminos care apare uneori pe cer, fiind interpretat de superstițioși ca o prevestire. ♦ Fiecare dintre cele douăsprezece simboluri grafice ale zodiei; zodiac. ♦ Probă, dovadă. ◊ Loc. adv. În (sau ca) semn de (sau ca)... = dând dovadă de..., ca probă că..., ca argument pentru... 2. Gest, mișcare care exprimă un gând, o intenție, o stare sufletească sau sugerează cuiva o acțiune. ♦ (Înv.) Semnal. Semnul de război. 3. Notă specifică, trăsătură distinctivă după care se recunoaște un lucru, o ființă; semnalment; însemnare făcută pe un lucru sau pe un animal cu scopul de a-l deosebi de celelalte sau de a-l recunoaște. ♦ Pată de altă culoare decât restul trupului pe care o au unele animale. 4. Obiect așezat într-un loc sau într-un anumit fel pentru a marca sau a despărți ceva; indicator. ◊ Semn de hotar (sau de moșie) = piatră, stâlp etc. care marchează un hotar sau linia de demarcație a unui teren; p. ext. hotar. ♦ Însemnare făcută spre a nu uita ceva. Semn de carte = fâșie îngustă de mătase, de carton, de piele etc. (special lucrată) care se pune între paginile unei cărți pentru a indica pagina la care s-a întrerupt lectura. ♦ Loc marcat, țintă pentru tras cu arma. 5. Ceea ce se vede undeva sau pe ceva după o atingere sau apăsare; urmă, pată. ♦ Urmă, cicatrice rămasă pe piele după o boală, o lovire, o rană etc. 6. Unitatea dintre un sens și o indicație grafică. ◊ Semne grafice = totalitatea literelor, cifrelor, semnelor de punctuație folosite în scriere. Semne de punctuație = semne grafice (punct, virgulă, două puncte etc.) folosite pentru a despărți, în scris, părțile unei propoziții sau ale unei fraze sau propozițiile și frazele între ele. Semnele citării = ghilimele. Semne matematice = semne care servesc la indicarea operațiilor matematice. Semne convenționale = figuri simbolice folosite pentru a marca diferite notări pe hărți, planșe etc. Semn diacritic = semn adăugat unei litere, deasupra ei, dedesubt sau lateral, pentru a reda un sunet diferit de cel notat prin litera respectivă. Semn lingvistic = unitatea dintre un sens și un complex sonor. Semn moale = literă care indică, în scrierea limbii ruse, caracterul palatal al consoanei precedente. Semn tare = literă care indică, în scrierea limbii ruse, caracterul dur al consoanei precedente. Semn monetar = tot ceea ce se imprimă sau se gravează pe o monedă; p. ext. monedă. 7. Simbol, emblemă. ◊ Expr. Sub semnul (cuiva sau a ceva) = sub egida, sub auspiciile (cuiva sau a ceva). 8. Tot ceea ce evocă o persoană, un lucru sau un fapt; amintire. – Lat. signum.

DOOM

semn s. n., pl. sémne

semnelor
SEMN, semne, s. n. 1. Tot ceea ce arată, ceea ce indică ceva. ◊ Loc. adv. Pesemne = după cât se pare, după cât se vede; probabil. ♦ Manifestare exterioară a unui fenomen care permite să se presupună sau să se precizeze natura lui. ◊ Expr. (în superstiții) Semn bun (sau rău, prost) = fapt, fenomen căruia i se atribuie însușirea de a prevesti un bine (sau o nenorocire). A avea semne sau a i se face cuiva semn = a avea indicii în legătură cu o întâmplare viitoare. A da semn (sau semne) de viață = a se manifesta, a-și vădi existența, a face să se audă noutăți despre sine. ◊ Fenomen luminos care apare uneori pe cer, fiind interpretat de superstițioși ca o prevestire. ♦ Fiecare dintre cele douăsprezece simboluri grafice ale zodiei; zodiac. ♦ Probă, dovadă. ◊ Loc. adv. În (sau ca) semn de (sau ca)... = dând dovadă de..., ca probă că..., ca argument pentru... 2. Gest, mișcare care exprimă un gând, o intenție, o stare sufletească sau sugerează cuiva o acțiune. ♦ (Înv.) Semnal. Semnul de război. 3. Notă specifică, trăsătură distinctivă după care se recunoaște un lucru, o ființă; semnalment; însemnare făcută pe un lucru sau pe un animal cu scopul de a-l deosebi de celelalte sau de a-l recunoaște. ♦ Pată de altă culoare decât restul trupului pe care o au unele animale. 4. Obiect așezat într-un loc sau într-un anumit fel pentru a marca sau a despărți ceva; indicator. ◊ Semn de hotar (sau de moșie) = piatră, stâlp etc. care marchează un hotar sau linia de demarcație a unui teren; p. ext. hotar. ♦ Însemnare făcută spre a nu uita ceva. Semn de carte = fâșie îngustă de mătase, de carton, de piele etc. (special lucrată) care se pune între paginile unei cărți pentru a indica pagina la care s-a întrerupt lectura. ♦ Loc marcat, țintă pentru tras cu arma. 5. Ceea ce se vede undeva sau pe ceva după o atingere sau apăsare; urmă, pată. ♦ Urmă, cicatrice rămasă pe piele după o boală, o lovire, o rană etc. 6. Unitatea dintre un sens și o indicație grafică. ◊ Semne grafice = totalitatea literelor, cifrelor, semnelor de punctuație folosite în scriere. Semne de punctuație = semne grafice (punct, virgulă, două puncte etc.) folosite pentru a despărți, în scris, părțile unei propoziții sau ale unei fraze sau propozițiile și frazele între ele. Semnele citării = ghilimele. Semne matematice = semne care servesc la indicarea operațiilor matematice. Semne convenționale = figuri simbolice folosite pentru a marca diferite notări pe hărți, planșe etc. Semn diacritic = semn adăugat unei litere, deasupra ei, dedesubt sau lateral, pentru a reda un sunet diferit de cel notat prin litera respectivă. Semn lingvistic = unitatea dintre un sens și un complex sonor. Semn moale = literă care indică, în scrierea limbii ruse, caracterul palatal al consoanei precedente. Semn tare = literă care indică, în scrierea limbii ruse, caracterul dur al consoanei precedente. Semn monetar = tot ceea ce se imprimă sau se gravează pe o monedă; p. ext. monedă. 7. Simbol, emblemă. ◊ Expr. Sub semnul (cuiva sau a ceva) = sub egida, sub auspiciile (cuiva sau a ceva). 8. Tot ceea ce evocă o persoană, un lucru sau un fapt; amintire. – Lat. signum.

DOOM

semn s. n., pl. sémne

semnez
SEMNÁ, semnez, vb. I. Tranz., intranz. și refl. A (se) iscăli pentru confirmare, a certifica punând o iscălitură. – Din fr. signer (după semn).

DOOM

semná (a ~) vb., ind. prez. 3 semneáză

semneze
SEMNÁ, semnez, vb. I. Tranz., intranz. și refl. A (se) iscăli pentru confirmare, a certifica punând o iscălitură. – Din fr. signer (după semn).

DOOM

semná (a ~) vb., ind. prez. 3 semneáză

semnezi
SEMNÁ, semnez, vb. I. Tranz., intranz. și refl. A (se) iscăli pentru confirmare, a certifica punând o iscălitură. – Din fr. signer (după semn).

DOOM

semná (a ~) vb., ind. prez. 3 semneáză

semnic
SÉMNIC, sémnice, s. n. (Var.) Zemnic. (din bg. zimnik < sl. ziminŭ = de iarnă)

semnifica
SEMNIFICÁ, pers. 3 semnifică, vb. I. Intranz. și tranz. A avea înțelesul de..., a însemna. – Din fr. signifier, lat. significare (după semn).

DOOM

semnificá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnífică; conj. prez. 3 să semnífice

semnificant
SEMNIFICÁNT, semnificanți, s. m. (Lingv.) Realizare materială a semnului lingvistic, complex sonor care constituie suportul unui sens. – Din fr. signifiant (după semn, semnificare).

DOOM

*semnificánt s. m., pl. semnificánți

semnificare
SEMNIFICÁRE s. f. Acțiunea de a semnifica și rezultatul ei. – V. semnifica.

DOOM

*semnificáre s. f., g.-d. art. semnificắrii

semnificarea
SEMNIFICÁRE s. f. Acțiunea de a semnifica și rezultatul ei. – V. semnifica.

DOOM

*semnificáre s. f., g.-d. art. semnificắrii

semnificat
SEMNIFICÁT, semnificate, s. n. (Lingv.) Concept, conținut, sens al unui cuvânt. – Din fr. signifié (după semn, semnifica).

DOOM

*semnificát s. n., pl. semnificáte

semnificata
SEMNIFICÁT, semnificate, s. n. (Lingv.) Concept, conținut, sens al unui cuvânt. – Din fr. signifié (după semn, semnifica).

DOOM

*semnificát s. n., pl. semnificáte

semnificate
SEMNIFICÁT, semnificate, s. n. (Lingv.) Concept, conținut, sens al unui cuvânt. – Din fr. signifié (după semn, semnifica).

DOOM

*semnificát s. n., pl. semnificáte

semnificatei
SEMNIFICÁT, semnificate, s. n. (Lingv.) Concept, conținut, sens al unui cuvânt. – Din fr. signifié (după semn, semnifica).

DOOM

*semnificát s. n., pl. semnificáte

semnificatele
SEMNIFICÁT, semnificate, s. n. (Lingv.) Concept, conținut, sens al unui cuvânt. – Din fr. signifié (după semn, semnifica).

DOOM

*semnificát s. n., pl. semnificáte

semnificatelor
SEMNIFICÁT, semnificate, s. n. (Lingv.) Concept, conținut, sens al unui cuvânt. – Din fr. signifié (după semn, semnifica).

DOOM

*semnificát s. n., pl. semnificáte

semnificativ
SEMNIFICÁTIV, -Ă, semnificativi, -e, adj. 1. Care exprimă (cu claritate) ceva, care are înțeles precis, care scoate în evidență ceva; care are o anumită semnificație. 2. Care exprimă ceva, care este concludent, fără a fi nevoie de vorbe; care face aluzie la ceva, plin de înțeles; expresiv. 3. Care are însemnătate; important. – Din fr. significatif (după semnifica).

DOOM

semnificatív adj. m., pl. semnificatívi; f. semnificatívă, pl. semnificatíve

semnificativa
SEMNIFICÁTIV, -Ă, semnificativi, -e, adj. 1. Care exprimă (cu claritate) ceva, care are înțeles precis, care scoate în evidență ceva; care are o anumită semnificație. 2. Care exprimă ceva, care este concludent, fără a fi nevoie de vorbe; care face aluzie la ceva, plin de înțeles; expresiv. 3. Care are însemnătate; important. – Din fr. significatif (după semnifica).

DOOM

semnificatív adj. m., pl. semnificatívi; f. semnificatívă, pl. semnificatíve

semnificative
SEMNIFICÁTIV, -Ă, semnificativi, -e, adj. 1. Care exprimă (cu claritate) ceva, care are înțeles precis, care scoate în evidență ceva; care are o anumită semnificație. 2. Care exprimă ceva, care este concludent, fără a fi nevoie de vorbe; care face aluzie la ceva, plin de înțeles; expresiv. 3. Care are însemnătate; important. – Din fr. significatif (după semnifica).

DOOM

semnificatív adj. m., pl. semnificatívi; f. semnificatívă, pl. semnificatíve

semnificativei
SEMNIFICÁTIV, -Ă, semnificativi, -e, adj. 1. Care exprimă (cu claritate) ceva, care are înțeles precis, care scoate în evidență ceva; care are o anumită semnificație. 2. Care exprimă ceva, care este concludent, fără a fi nevoie de vorbe; care face aluzie la ceva, plin de înțeles; expresiv. 3. Care are însemnătate; important. – Din fr. significatif (după semnifica).

DOOM

semnificatív adj. m., pl. semnificatívi; f. semnificatívă, pl. semnificatíve

semnificativele
SEMNIFICÁTIV, -Ă, semnificativi, -e, adj. 1. Care exprimă (cu claritate) ceva, care are înțeles precis, care scoate în evidență ceva; care are o anumită semnificație. 2. Care exprimă ceva, care este concludent, fără a fi nevoie de vorbe; care face aluzie la ceva, plin de înțeles; expresiv. 3. Care are însemnătate; important. – Din fr. significatif (după semnifica).

DOOM

semnificatív adj. m., pl. semnificatívi; f. semnificatívă, pl. semnificatíve

semnificativelor
SEMNIFICÁTIV, -Ă, semnificativi, -e, adj. 1. Care exprimă (cu claritate) ceva, care are înțeles precis, care scoate în evidență ceva; care are o anumită semnificație. 2. Care exprimă ceva, care este concludent, fără a fi nevoie de vorbe; care face aluzie la ceva, plin de înțeles; expresiv. 3. Care are însemnătate; important. – Din fr. significatif (după semnifica).

DOOM

semnificatív adj. m., pl. semnificatívi; f. semnificatívă, pl. semnificatíve

semnificativi
SEMNIFICÁTIV, -Ă, semnificativi, -e, adj. 1. Care exprimă (cu claritate) ceva, care are înțeles precis, care scoate în evidență ceva; care are o anumită semnificație. 2. Care exprimă ceva, care este concludent, fără a fi nevoie de vorbe; care face aluzie la ceva, plin de înțeles; expresiv. 3. Care are însemnătate; important. – Din fr. significatif (după semnifica).

DOOM

semnificatív adj. m., pl. semnificatívi; f. semnificatívă, pl. semnificatíve

semnificativii
SEMNIFICÁTIV, -Ă, semnificativi, -e, adj. 1. Care exprimă (cu claritate) ceva, care are înțeles precis, care scoate în evidență ceva; care are o anumită semnificație. 2. Care exprimă ceva, care este concludent, fără a fi nevoie de vorbe; care face aluzie la ceva, plin de înțeles; expresiv. 3. Care are însemnătate; important. – Din fr. significatif (după semnifica).

DOOM

semnificatív adj. m., pl. semnificatívi; f. semnificatívă, pl. semnificatíve

semnificativilor
SEMNIFICÁTIV, -Ă, semnificativi, -e, adj. 1. Care exprimă (cu claritate) ceva, care are înțeles precis, care scoate în evidență ceva; care are o anumită semnificație. 2. Care exprimă ceva, care este concludent, fără a fi nevoie de vorbe; care face aluzie la ceva, plin de înțeles; expresiv. 3. Care are însemnătate; important. – Din fr. significatif (după semnifica).

DOOM

semnificatív adj. m., pl. semnificatívi; f. semnificatívă, pl. semnificatíve

semnificativul
SEMNIFICÁTIV, -Ă, semnificativi, -e, adj. 1. Care exprimă (cu claritate) ceva, care are înțeles precis, care scoate în evidență ceva; care are o anumită semnificație. 2. Care exprimă ceva, care este concludent, fără a fi nevoie de vorbe; care face aluzie la ceva, plin de înțeles; expresiv. 3. Care are însemnătate; important. – Din fr. significatif (după semnifica).

DOOM

semnificatív adj. m., pl. semnificatívi; f. semnificatívă, pl. semnificatíve

semnificativului
SEMNIFICÁTIV, -Ă, semnificativi, -e, adj. 1. Care exprimă (cu claritate) ceva, care are înțeles precis, care scoate în evidență ceva; care are o anumită semnificație. 2. Care exprimă ceva, care este concludent, fără a fi nevoie de vorbe; care face aluzie la ceva, plin de înțeles; expresiv. 3. Care are însemnătate; important. – Din fr. significatif (după semnifica).

DOOM

semnificatív adj. m., pl. semnificatívi; f. semnificatívă, pl. semnificatíve

semnificatul
SEMNIFICÁT, semnificate, s. n. (Lingv.) Concept, conținut, sens al unui cuvânt. – Din fr. signifié (după semn, semnifica).

DOOM

*semnificát s. n., pl. semnificáte

semnificatului
SEMNIFICÁT, semnificate, s. n. (Lingv.) Concept, conținut, sens al unui cuvânt. – Din fr. signifié (după semn, semnifica).

DOOM

*semnificát s. n., pl. semnificáte

semnificați
SEMNIFICÁT, semnificate, s. n. (Lingv.) Concept, conținut, sens al unui cuvânt. – Din fr. signifié (după semn, semnifica).

DOOM

*semnificát s. n., pl. semnificáte

semnificația
SEMNIFICÁȚIE, semnificații, s. f. 1. Conținut semantic al unui cuvânt; înțeles, sens, accepție. ♦ (În semiotică) Funcție a semnelor de a reprezenta ceva independent de ele; denotație. ♦ Valoare simbolică a unui lucru; înțeles, noimă, tâlc. 2. Însemnătate, importanță, valoare (a unui fapt, a unui obiect etc.). [Var.: semnificațiúne s. f.] – Din fr. signification (după semn).

DOOM

semnificáție (-ți-e) s. f., art. semnificáția (-ți-a), g.-d. art. semnificáției; pl. semnificáții, art. semnificáțiile (-ți-i-)

semnificație
SEMNIFICÁȚIE, semnificații, s. f. 1. Conținut semantic al unui cuvânt; înțeles, sens, accepție. ♦ (În semiotică) Funcție a semnelor de a reprezenta ceva independent de ele; denotație. ♦ Valoare simbolică a unui lucru; înțeles, noimă, tâlc. 2. Însemnătate, importanță, valoare (a unui fapt, a unui obiect etc.). [Var.: semnificațiúne s. f.] – Din fr. signification (după semn).

DOOM

semnificáție (-ți-e) s. f., art. semnificáția (-ți-a), g.-d. art. semnificáției; pl. semnificáții, art. semnificáțiile (-ți-i-)

semnificației
SEMNIFICÁȚIE, semnificații, s. f. 1. Conținut semantic al unui cuvânt; înțeles, sens, accepție. ♦ (În semiotică) Funcție a semnelor de a reprezenta ceva independent de ele; denotație. ♦ Valoare simbolică a unui lucru; înțeles, noimă, tâlc. 2. Însemnătate, importanță, valoare (a unui fapt, a unui obiect etc.). [Var.: semnificațiúne s. f.] – Din fr. signification (după semn).

DOOM

semnificáție (-ți-e) s. f., art. semnificáția (-ți-a), g.-d. art. semnificáției; pl. semnificáții, art. semnificáțiile (-ți-i-)

semnificații
SEMNIFICÁT, semnificate, s. n. (Lingv.) Concept, conținut, sens al unui cuvânt. – Din fr. signifié (după semn, semnifica).

DOOM

*semnificát s. n., pl. semnificáte

semnificații
SEMNIFICÁȚIE, semnificații, s. f. 1. Conținut semantic al unui cuvânt; înțeles, sens, accepție. ♦ (În semiotică) Funcție a semnelor de a reprezenta ceva independent de ele; denotație. ♦ Valoare simbolică a unui lucru; înțeles, noimă, tâlc. 2. Însemnătate, importanță, valoare (a unui fapt, a unui obiect etc.). [Var.: semnificațiúne s. f.] – Din fr. signification (după semn).

DOOM

semnificáție (-ți-e) s. f., art. semnificáția (-ți-a), g.-d. art. semnificáției; pl. semnificáții, art. semnificáțiile (-ți-i-)

semnificațiile
SEMNIFICÁȚIE, semnificații, s. f. 1. Conținut semantic al unui cuvânt; înțeles, sens, accepție. ♦ (În semiotică) Funcție a semnelor de a reprezenta ceva independent de ele; denotație. ♦ Valoare simbolică a unui lucru; înțeles, noimă, tâlc. 2. Însemnătate, importanță, valoare (a unui fapt, a unui obiect etc.). [Var.: semnificațiúne s. f.] – Din fr. signification (după semn).

DOOM

semnificáție (-ți-e) s. f., art. semnificáția (-ți-a), g.-d. art. semnificáției; pl. semnificáții, art. semnificáțiile (-ți-i-)

semnificațiilor
SEMNIFICÁȚIE, semnificații, s. f. 1. Conținut semantic al unui cuvânt; înțeles, sens, accepție. ♦ (În semiotică) Funcție a semnelor de a reprezenta ceva independent de ele; denotație. ♦ Valoare simbolică a unui lucru; înțeles, noimă, tâlc. 2. Însemnătate, importanță, valoare (a unui fapt, a unui obiect etc.). [Var.: semnificațiúne s. f.] – Din fr. signification (după semn).

DOOM

semnificáție (-ți-e) s. f., art. semnificáția (-ți-a), g.-d. art. semnificáției; pl. semnificáții, art. semnificáțiile (-ți-i-)

semnificaților
SEMNIFICÁT, semnificate, s. n. (Lingv.) Concept, conținut, sens al unui cuvânt. – Din fr. signifié (după semn, semnifica).

DOOM

*semnificát s. n., pl. semnificáte

semnificațiune
SEMNIFICÁȚIE, semnificații, s. f. 1. Conținut semantic al unui cuvânt; înțeles, sens, accepție. ♦ (În semiotică) Funcție a semnelor de a reprezenta ceva independent de ele; denotație. ♦ Valoare simbolică a unui lucru; înțeles, noimă, tâlc. 2. Însemnătate, importanță, valoare (a unui fapt, a unui obiect etc.). [Var.: semnificațiúne s. f.] – Din fr. signification (după semn).

DOOM

semnificáție (-ți-e) s. f., art. semnificáția (-ți-a), g.-d. art. semnificáției; pl. semnificáții, art. semnificáțiile (-ți-i-)

semnificări
SEMNIFICÁRE s. f. Acțiunea de a semnifica și rezultatul ei. – V. semnifica.

DOOM

*semnificáre s. f., g.-d. art. semnificắrii

semnificării
SEMNIFICÁRE s. f. Acțiunea de a semnifica și rezultatul ei. – V. semnifica.

DOOM

*semnificáre s. f., g.-d. art. semnificắrii

semnificările
SEMNIFICÁRE s. f. Acțiunea de a semnifica și rezultatul ei. – V. semnifica.

DOOM

*semnificáre s. f., g.-d. art. semnificắrii

semnificărilor
SEMNIFICÁRE s. f. Acțiunea de a semnifica și rezultatul ei. – V. semnifica.

DOOM

*semnificáre s. f., g.-d. art. semnificắrii

semnul
SEMN, semne, s. n. 1. Tot ceea ce arată, ceea ce indică ceva. ◊ Loc. adv. Pesemne = după cât se pare, după cât se vede; probabil. ♦ Manifestare exterioară a unui fenomen care permite să se presupună sau să se precizeze natura lui. ◊ Expr. (în superstiții) Semn bun (sau rău, prost) = fapt, fenomen căruia i se atribuie însușirea de a prevesti un bine (sau o nenorocire). A avea semne sau a i se face cuiva semn = a avea indicii în legătură cu o întâmplare viitoare. A da semn (sau semne) de viață = a se manifesta, a-și vădi existența, a face să se audă noutăți despre sine. ◊ Fenomen luminos care apare uneori pe cer, fiind interpretat de superstițioși ca o prevestire. ♦ Fiecare dintre cele douăsprezece simboluri grafice ale zodiei; zodiac. ♦ Probă, dovadă. ◊ Loc. adv. În (sau ca) semn de (sau ca)... = dând dovadă de..., ca probă că..., ca argument pentru... 2. Gest, mișcare care exprimă un gând, o intenție, o stare sufletească sau sugerează cuiva o acțiune. ♦ (Înv.) Semnal. Semnul de război. 3. Notă specifică, trăsătură distinctivă după care se recunoaște un lucru, o ființă; semnalment; însemnare făcută pe un lucru sau pe un animal cu scopul de a-l deosebi de celelalte sau de a-l recunoaște. ♦ Pată de altă culoare decât restul trupului pe care o au unele animale. 4. Obiect așezat într-un loc sau într-un anumit fel pentru a marca sau a despărți ceva; indicator. ◊ Semn de hotar (sau de moșie) = piatră, stâlp etc. care marchează un hotar sau linia de demarcație a unui teren; p. ext. hotar. ♦ Însemnare făcută spre a nu uita ceva. Semn de carte = fâșie îngustă de mătase, de carton, de piele etc. (special lucrată) care se pune între paginile unei cărți pentru a indica pagina la care s-a întrerupt lectura. ♦ Loc marcat, țintă pentru tras cu arma. 5. Ceea ce se vede undeva sau pe ceva după o atingere sau apăsare; urmă, pată. ♦ Urmă, cicatrice rămasă pe piele după o boală, o lovire, o rană etc. 6. Unitatea dintre un sens și o indicație grafică. ◊ Semne grafice = totalitatea literelor, cifrelor, semnelor de punctuație folosite în scriere. Semne de punctuație = semne grafice (punct, virgulă, două puncte etc.) folosite pentru a despărți, în scris, părțile unei propoziții sau ale unei fraze sau propozițiile și frazele între ele. Semnele citării = ghilimele. Semne matematice = semne care servesc la indicarea operațiilor matematice. Semne convenționale = figuri simbolice folosite pentru a marca diferite notări pe hărți, planșe etc. Semn diacritic = semn adăugat unei litere, deasupra ei, dedesubt sau lateral, pentru a reda un sunet diferit de cel notat prin litera respectivă. Semn lingvistic = unitatea dintre un sens și un complex sonor. Semn moale = literă care indică, în scrierea limbii ruse, caracterul palatal al consoanei precedente. Semn tare = literă care indică, în scrierea limbii ruse, caracterul dur al consoanei precedente. Semn monetar = tot ceea ce se imprimă sau se gravează pe o monedă; p. ext. monedă. 7. Simbol, emblemă. ◊ Expr. Sub semnul (cuiva sau a ceva) = sub egida, sub auspiciile (cuiva sau a ceva). 8. Tot ceea ce evocă o persoană, un lucru sau un fapt; amintire. – Lat. signum.

DOOM

semn s. n., pl. sémne

semnului
SEMN, semne, s. n. 1. Tot ceea ce arată, ceea ce indică ceva. ◊ Loc. adv. Pesemne = după cât se pare, după cât se vede; probabil. ♦ Manifestare exterioară a unui fenomen care permite să se presupună sau să se precizeze natura lui. ◊ Expr. (în superstiții) Semn bun (sau rău, prost) = fapt, fenomen căruia i se atribuie însușirea de a prevesti un bine (sau o nenorocire). A avea semne sau a i se face cuiva semn = a avea indicii în legătură cu o întâmplare viitoare. A da semn (sau semne) de viață = a se manifesta, a-și vădi existența, a face să se audă noutăți despre sine. ◊ Fenomen luminos care apare uneori pe cer, fiind interpretat de superstițioși ca o prevestire. ♦ Fiecare dintre cele douăsprezece simboluri grafice ale zodiei; zodiac. ♦ Probă, dovadă. ◊ Loc. adv. În (sau ca) semn de (sau ca)... = dând dovadă de..., ca probă că..., ca argument pentru... 2. Gest, mișcare care exprimă un gând, o intenție, o stare sufletească sau sugerează cuiva o acțiune. ♦ (Înv.) Semnal. Semnul de război. 3. Notă specifică, trăsătură distinctivă după care se recunoaște un lucru, o ființă; semnalment; însemnare făcută pe un lucru sau pe un animal cu scopul de a-l deosebi de celelalte sau de a-l recunoaște. ♦ Pată de altă culoare decât restul trupului pe care o au unele animale. 4. Obiect așezat într-un loc sau într-un anumit fel pentru a marca sau a despărți ceva; indicator. ◊ Semn de hotar (sau de moșie) = piatră, stâlp etc. care marchează un hotar sau linia de demarcație a unui teren; p. ext. hotar. ♦ Însemnare făcută spre a nu uita ceva. Semn de carte = fâșie îngustă de mătase, de carton, de piele etc. (special lucrată) care se pune între paginile unei cărți pentru a indica pagina la care s-a întrerupt lectura. ♦ Loc marcat, țintă pentru tras cu arma. 5. Ceea ce se vede undeva sau pe ceva după o atingere sau apăsare; urmă, pată. ♦ Urmă, cicatrice rămasă pe piele după o boală, o lovire, o rană etc. 6. Unitatea dintre un sens și o indicație grafică. ◊ Semne grafice = totalitatea literelor, cifrelor, semnelor de punctuație folosite în scriere. Semne de punctuație = semne grafice (punct, virgulă, două puncte etc.) folosite pentru a despărți, în scris, părțile unei propoziții sau ale unei fraze sau propozițiile și frazele între ele. Semnele citării = ghilimele. Semne matematice = semne care servesc la indicarea operațiilor matematice. Semne convenționale = figuri simbolice folosite pentru a marca diferite notări pe hărți, planșe etc. Semn diacritic = semn adăugat unei litere, deasupra ei, dedesubt sau lateral, pentru a reda un sunet diferit de cel notat prin litera respectivă. Semn lingvistic = unitatea dintre un sens și un complex sonor. Semn moale = literă care indică, în scrierea limbii ruse, caracterul palatal al consoanei precedente. Semn tare = literă care indică, în scrierea limbii ruse, caracterul dur al consoanei precedente. Semn monetar = tot ceea ce se imprimă sau se gravează pe o monedă; p. ext. monedă. 7. Simbol, emblemă. ◊ Expr. Sub semnul (cuiva sau a ceva) = sub egida, sub auspiciile (cuiva sau a ceva). 8. Tot ceea ce evocă o persoană, un lucru sau un fapt; amintire. – Lat. signum.

DOOM

semn s. n., pl. sémne

semnuri
SEMN, semne, s. n. 1. Tot ceea ce arată, ceea ce indică ceva. ◊ Loc. adv. Pesemne = după cât se pare, după cât se vede; probabil. ♦ Manifestare exterioară a unui fenomen care permite să se presupună sau să se precizeze natura lui. ◊ Expr. (în superstiții) Semn bun (sau rău, prost) = fapt, fenomen căruia i se atribuie însușirea de a prevesti un bine (sau o nenorocire). A avea semne sau a i se face cuiva semn = a avea indicii în legătură cu o întâmplare viitoare. A da semn (sau semne) de viață = a se manifesta, a-și vădi existența, a face să se audă noutăți despre sine. ◊ Fenomen luminos care apare uneori pe cer, fiind interpretat de superstițioși ca o prevestire. ♦ Fiecare dintre cele douăsprezece simboluri grafice ale zodiei; zodiac. ♦ Probă, dovadă. ◊ Loc. adv. În (sau ca) semn de (sau ca)... = dând dovadă de..., ca probă că..., ca argument pentru... 2. Gest, mișcare care exprimă un gând, o intenție, o stare sufletească sau sugerează cuiva o acțiune. ♦ (Înv.) Semnal. Semnul de război. 3. Notă specifică, trăsătură distinctivă după care se recunoaște un lucru, o ființă; semnalment; însemnare făcută pe un lucru sau pe un animal cu scopul de a-l deosebi de celelalte sau de a-l recunoaște. ♦ Pată de altă culoare decât restul trupului pe care o au unele animale. 4. Obiect așezat într-un loc sau într-un anumit fel pentru a marca sau a despărți ceva; indicator. ◊ Semn de hotar (sau de moșie) = piatră, stâlp etc. care marchează un hotar sau linia de demarcație a unui teren; p. ext. hotar. ♦ Însemnare făcută spre a nu uita ceva. Semn de carte = fâșie îngustă de mătase, de carton, de piele etc. (special lucrată) care se pune între paginile unei cărți pentru a indica pagina la care s-a întrerupt lectura. ♦ Loc marcat, țintă pentru tras cu arma. 5. Ceea ce se vede undeva sau pe ceva după o atingere sau apăsare; urmă, pată. ♦ Urmă, cicatrice rămasă pe piele după o boală, o lovire, o rană etc. 6. Unitatea dintre un sens și o indicație grafică. ◊ Semne grafice = totalitatea literelor, cifrelor, semnelor de punctuație folosite în scriere. Semne de punctuație = semne grafice (punct, virgulă, două puncte etc.) folosite pentru a despărți, în scris, părțile unei propoziții sau ale unei fraze sau propozițiile și frazele între ele. Semnele citării = ghilimele. Semne matematice = semne care servesc la indicarea operațiilor matematice. Semne convenționale = figuri simbolice folosite pentru a marca diferite notări pe hărți, planșe etc. Semn diacritic = semn adăugat unei litere, deasupra ei, dedesubt sau lateral, pentru a reda un sunet diferit de cel notat prin litera respectivă. Semn lingvistic = unitatea dintre un sens și un complex sonor. Semn moale = literă care indică, în scrierea limbii ruse, caracterul palatal al consoanei precedente. Semn tare = literă care indică, în scrierea limbii ruse, caracterul dur al consoanei precedente. Semn monetar = tot ceea ce se imprimă sau se gravează pe o monedă; p. ext. monedă. 7. Simbol, emblemă. ◊ Expr. Sub semnul (cuiva sau a ceva) = sub egida, sub auspiciile (cuiva sau a ceva). 8. Tot ceea ce evocă o persoană, un lucru sau un fapt; amintire. – Lat. signum.

DOOM

semn s. n., pl. sémne

semnurile
SEMN, semne, s. n. 1. Tot ceea ce arată, ceea ce indică ceva. ◊ Loc. adv. Pesemne = după cât se pare, după cât se vede; probabil. ♦ Manifestare exterioară a unui fenomen care permite să se presupună sau să se precizeze natura lui. ◊ Expr. (în superstiții) Semn bun (sau rău, prost) = fapt, fenomen căruia i se atribuie însușirea de a prevesti un bine (sau o nenorocire). A avea semne sau a i se face cuiva semn = a avea indicii în legătură cu o întâmplare viitoare. A da semn (sau semne) de viață = a se manifesta, a-și vădi existența, a face să se audă noutăți despre sine. ◊ Fenomen luminos care apare uneori pe cer, fiind interpretat de superstițioși ca o prevestire. ♦ Fiecare dintre cele douăsprezece simboluri grafice ale zodiei; zodiac. ♦ Probă, dovadă. ◊ Loc. adv. În (sau ca) semn de (sau ca)... = dând dovadă de..., ca probă că..., ca argument pentru... 2. Gest, mișcare care exprimă un gând, o intenție, o stare sufletească sau sugerează cuiva o acțiune. ♦ (Înv.) Semnal. Semnul de război. 3. Notă specifică, trăsătură distinctivă după care se recunoaște un lucru, o ființă; semnalment; însemnare făcută pe un lucru sau pe un animal cu scopul de a-l deosebi de celelalte sau de a-l recunoaște. ♦ Pată de altă culoare decât restul trupului pe care o au unele animale. 4. Obiect așezat într-un loc sau într-un anumit fel pentru a marca sau a despărți ceva; indicator. ◊ Semn de hotar (sau de moșie) = piatră, stâlp etc. care marchează un hotar sau linia de demarcație a unui teren; p. ext. hotar. ♦ Însemnare făcută spre a nu uita ceva. Semn de carte = fâșie îngustă de mătase, de carton, de piele etc. (special lucrată) care se pune între paginile unei cărți pentru a indica pagina la care s-a întrerupt lectura. ♦ Loc marcat, țintă pentru tras cu arma. 5. Ceea ce se vede undeva sau pe ceva după o atingere sau apăsare; urmă, pată. ♦ Urmă, cicatrice rămasă pe piele după o boală, o lovire, o rană etc. 6. Unitatea dintre un sens și o indicație grafică. ◊ Semne grafice = totalitatea literelor, cifrelor, semnelor de punctuație folosite în scriere. Semne de punctuație = semne grafice (punct, virgulă, două puncte etc.) folosite pentru a despărți, în scris, părțile unei propoziții sau ale unei fraze sau propozițiile și frazele între ele. Semnele citării = ghilimele. Semne matematice = semne care servesc la indicarea operațiilor matematice. Semne convenționale = figuri simbolice folosite pentru a marca diferite notări pe hărți, planșe etc. Semn diacritic = semn adăugat unei litere, deasupra ei, dedesubt sau lateral, pentru a reda un sunet diferit de cel notat prin litera respectivă. Semn lingvistic = unitatea dintre un sens și un complex sonor. Semn moale = literă care indică, în scrierea limbii ruse, caracterul palatal al consoanei precedente. Semn tare = literă care indică, în scrierea limbii ruse, caracterul dur al consoanei precedente. Semn monetar = tot ceea ce se imprimă sau se gravează pe o monedă; p. ext. monedă. 7. Simbol, emblemă. ◊ Expr. Sub semnul (cuiva sau a ceva) = sub egida, sub auspiciile (cuiva sau a ceva). 8. Tot ceea ce evocă o persoană, un lucru sau un fapt; amintire. – Lat. signum.

DOOM

semn s. n., pl. sémne

semnurilor
SEMN, semne, s. n. 1. Tot ceea ce arată, ceea ce indică ceva. ◊ Loc. adv. Pesemne = după cât se pare, după cât se vede; probabil. ♦ Manifestare exterioară a unui fenomen care permite să se presupună sau să se precizeze natura lui. ◊ Expr. (în superstiții) Semn bun (sau rău, prost) = fapt, fenomen căruia i se atribuie însușirea de a prevesti un bine (sau o nenorocire). A avea semne sau a i se face cuiva semn = a avea indicii în legătură cu o întâmplare viitoare. A da semn (sau semne) de viață = a se manifesta, a-și vădi existența, a face să se audă noutăți despre sine. ◊ Fenomen luminos care apare uneori pe cer, fiind interpretat de superstițioși ca o prevestire. ♦ Fiecare dintre cele douăsprezece simboluri grafice ale zodiei; zodiac. ♦ Probă, dovadă. ◊ Loc. adv. În (sau ca) semn de (sau ca)... = dând dovadă de..., ca probă că..., ca argument pentru... 2. Gest, mișcare care exprimă un gând, o intenție, o stare sufletească sau sugerează cuiva o acțiune. ♦ (Înv.) Semnal. Semnul de război. 3. Notă specifică, trăsătură distinctivă după care se recunoaște un lucru, o ființă; semnalment; însemnare făcută pe un lucru sau pe un animal cu scopul de a-l deosebi de celelalte sau de a-l recunoaște. ♦ Pată de altă culoare decât restul trupului pe care o au unele animale. 4. Obiect așezat într-un loc sau într-un anumit fel pentru a marca sau a despărți ceva; indicator. ◊ Semn de hotar (sau de moșie) = piatră, stâlp etc. care marchează un hotar sau linia de demarcație a unui teren; p. ext. hotar. ♦ Însemnare făcută spre a nu uita ceva. Semn de carte = fâșie îngustă de mătase, de carton, de piele etc. (special lucrată) care se pune între paginile unei cărți pentru a indica pagina la care s-a întrerupt lectura. ♦ Loc marcat, țintă pentru tras cu arma. 5. Ceea ce se vede undeva sau pe ceva după o atingere sau apăsare; urmă, pată. ♦ Urmă, cicatrice rămasă pe piele după o boală, o lovire, o rană etc. 6. Unitatea dintre un sens și o indicație grafică. ◊ Semne grafice = totalitatea literelor, cifrelor, semnelor de punctuație folosite în scriere. Semne de punctuație = semne grafice (punct, virgulă, două puncte etc.) folosite pentru a despărți, în scris, părțile unei propoziții sau ale unei fraze sau propozițiile și frazele între ele. Semnele citării = ghilimele. Semne matematice = semne care servesc la indicarea operațiilor matematice. Semne convenționale = figuri simbolice folosite pentru a marca diferite notări pe hărți, planșe etc. Semn diacritic = semn adăugat unei litere, deasupra ei, dedesubt sau lateral, pentru a reda un sunet diferit de cel notat prin litera respectivă. Semn lingvistic = unitatea dintre un sens și un complex sonor. Semn moale = literă care indică, în scrierea limbii ruse, caracterul palatal al consoanei precedente. Semn tare = literă care indică, în scrierea limbii ruse, caracterul dur al consoanei precedente. Semn monetar = tot ceea ce se imprimă sau se gravează pe o monedă; p. ext. monedă. 7. Simbol, emblemă. ◊ Expr. Sub semnul (cuiva sau a ceva) = sub egida, sub auspiciile (cuiva sau a ceva). 8. Tot ceea ce evocă o persoană, un lucru sau un fapt; amintire. – Lat. signum.

DOOM

semn s. n., pl. sémne

semnând
SEMNÁ, semnez, vb. I. Tranz., intranz. și refl. A (se) iscăli pentru confirmare, a certifica punând o iscălitură. – Din fr. signer (după semn).

DOOM

semná (a ~) vb., ind. prez. 3 semneáză

semnînd
SEMNÁ, semnez, vb. I. Tranz., intranz. și refl. A (se) iscăli pentru confirmare, a certifica punând o iscălitură. – Din fr. signer (după semn).

DOOM

semná (a ~) vb., ind. prez. 3 semneáză

semnări
SEMNÁRE, semnări, s. f. Acțiunea de a (se) semna și rezultatul ei; semnat. – V. semna.

DOOM

semnáre s. f., g.-d. art. semnắrii; pl. semnắri

semnării
SEMNÁRE, semnări, s. f. Acțiunea de a (se) semna și rezultatul ei; semnat. – V. semna.

DOOM

semnáre s. f., g.-d. art. semnắrii; pl. semnắri

semnările
SEMNÁRE, semnări, s. f. Acțiunea de a (se) semna și rezultatul ei; semnat. – V. semna.

DOOM

semnáre s. f., g.-d. art. semnắrii; pl. semnắri

semnărilor
SEMNÁRE, semnări, s. f. Acțiunea de a (se) semna și rezultatul ei; semnat. – V. semna.

DOOM

semnáre s. f., g.-d. art. semnắrii; pl. semnắri

semnătura
SEMNĂTÚRĂ, semnături, s. f. Numele unei persoane scris de propria mână sub textul unui act special, al unei scrisori etc.; iscălitură. – Semna + suf. -ătură.

DOOM

semnătúră s. f., g.-d. art. semnătúrii; pl. semnătúri

semnături
SEMNĂTÚRĂ, semnături, s. f. Numele unei persoane scris de propria mână sub textul unui act special, al unei scrisori etc.; iscălitură. – Semna + suf. -ătură.

DOOM

semnătúră s. f., g.-d. art. semnătúrii; pl. semnătúri

semnăturii
SEMNĂTÚRĂ, semnături, s. f. Numele unei persoane scris de propria mână sub textul unui act special, al unei scrisori etc.; iscălitură. – Semna + suf. -ătură.

DOOM

semnătúră s. f., g.-d. art. semnătúrii; pl. semnătúri

semnăturile
SEMNĂTÚRĂ, semnături, s. f. Numele unei persoane scris de propria mână sub textul unui act special, al unei scrisori etc.; iscălitură. – Semna + suf. -ătură.

DOOM

semnătúră s. f., g.-d. art. semnătúrii; pl. semnătúri

semnăturilor
SEMNĂTÚRĂ, semnături, s. f. Numele unei persoane scris de propria mână sub textul unui act special, al unei scrisori etc.; iscălitură. – Semna + suf. -ătură.

DOOM

semnătúră s. f., g.-d. art. semnătúrii; pl. semnătúri

semo
Semo v. Sancus.

semon
Semon = Semo.

semosancus
Sancus (sau Semo Sancus), la romani, veche divinitate de origine sabină și cu atribuții nedefinite, identificată adesea cu Heracles din mitologia greacă.

semperflorens
LÍMBĂ, limbi, s. f. I. Organ musculos mobil care se află în gură, servind la perceperea gustului, la mestecarea și la înghițirea alimentelor, la om fiind și organul principal de vorbire. ◊ Expr. A-și înghiți limba = a) a mânca cu poftă; b) a se abține de a spune ceva nepotrivit; c) a fi foarte tăcut. A alerga (sau a umbla) după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă = a căuta cu orice preț să obțină sau să găsească ceva sau pe cineva de care are mare nevoie. A scoate (sau a-i ieși) limba de-un cot = a) a-și pierde respirația, a gâfâi; b) a munci mult, a fi foarte ostenit. A avea limbă de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent. A fi cu limba (fagure) de miere = a vorbi frumos, prietenos, amabil. A avea limbă lungă sau a fi lung de limbă (sau limbă lungă) = a vorbi prea mult, a fi flecar. A avea mâncărime de (sau vierme la) limbă = a fi limbut, a nu păstra o taină. A fi slobod la limbă (sau limbă slobodă) = a spune multe cu sinceritate și fără prudență, a spune și ce nu trebuie. A-și scurta limba = a vorbi mai puțin. A scurta (sau a tăia, a lega) limba cuiva = a opri, a împiedica pe cineva să vorbească. A prinde (la) limbă = a căpăta curaj, a începe să vorbească. A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva) limba sau a nu avea limbă (de grăit) = a nu avea curajul să vorbească. A-și pune frâu la limbă sau a-și ține (sau băga) limba (în gură) = a se feri de a spune ceea ce nu trebuie, a tăcea. (A avea) limbă ascuțită (sau rea, de șarpe) = (a fi) răutăcios, malițios în tot ce spune. A înțepa cu limba = a fi ironic, a batjocuri. A trage pe cineva de limbă = a descoase pe cineva, a căuta să afle tainele cuiva. A fi cu două limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fățarnic, prefăcut. A-și mușca limba = a regreta că a vorbit ceea ce nu trebuia. A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limbă = a nu-și putea aminti pe loc de ceva cunoscut. II. 1. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele; limbaj, grai. 2. Limbajul unei comunități umane, istoric constituită, caracterizat prin structură gramaticală, fonetică și lexicală proprie. ◊ Limbă comună = a) stadiu în evoluția unei limbi, anterior diferențierii dialectale; b) koine. ♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, în special unui scriitor. 3. Totalitatea altor mijloace și procedee (decât sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor idei și sentimente. Limba surdomuților. 4. (Înv. și reg.) Vorbă, cuvânt; grai, glas. ◊ Expr. Cu limbă de moarte = ca ultimă dorință (exprimată pe patul morții). A lega pe cineva cu limbă de moarte = a obliga pe cineva (prin jurământ) să-ți îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte. 5. (Înv.) Prizonier folosit ca informator asupra situației armatei inamice. 6. (Înv. și arh.) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă; popor, neam, națiune. III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamănă formal sau funcțional cu limba (I). 1. Bară mobilă de metal, agățată în interiorul clopotului, care, prin mișcare, lovește pereții lui, făcându-l să sune. 2. Fiecare dintre arătătoarele ceasornicului. ♦ Pendulul unui orologiu. 3. Obiect de metal, de os, de material plastic etc. care înlesnește încălțarea pantofilor; încălțător. 4. Bucată de piele, de pânză etc. lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde aceasta se încheie cu șiretul. 5. Lama de metal a unui cuțit, a unui briceag etc. 6. Flacără de formă alungită. ♦ Fâșie de lumină care străbate întunericul. 7. Fâșie lungă și îngustă de pământ, de pădure etc. 8. Deschizătură, gură lăsată la cotețul de pescuit. 9. Compuse: (Bot.) limba-apei = broscariță; limba-boului = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori albastre, roz sau albe (Anchusa officinalis); limba-cucului = a) ferigă mică cu rizom scurt și târâtor, de obicei cu o singură frunză penată compusă (Botrychium lunaria); b) plantă erbacee cu flori de culoare albăstruie-liliachie, care crește în regiunile subalpine (Gentiana bulgarica); limba-mielului (sau mielușelului) = plantă erbacee acoperită cu peri aspri, cu flori albastre sau albe; arăriel (Borago officinalis); limba-oii = a) plantă erbacee cu frunze dințate și spinoase, cu flori purpurii, care crește prin locuri umede și mlăștinoase (Cirsium canum); b) mică plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu flori roz grupate în spice (Plantago gentianoides); limba-peștelui = plantă erbacee cu frunzele verzi-albăstrui și cu flori violete (Limonium vulgare); limba-soacrei = nume dat mai multor specii de plante înrudite cu cactusul, cu tulpina spinoasă și flori roșii, albe sau galbene; limba-șarpelui = ferigă mică cu rizomul lung, cu o singură frunză, de formă ovală, răspândită prin locurile umede, prin tufișuri și păduri (Ophioglossum vulgatum); limba-vrăbiei = plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate și cu flori mici, verzui (Thymelaea passerina); (Iht.) limbă-de-mare = pește marin cu corpul oval și asimetric, cu ambii ochi situați pe o singură parte (Solea nasuta). – Lat. lingua.

sempervirens
CIMIȘÍR, cimișiri, s. m. Arbust decorativ cu frunze ovale și persistente, cu flori galbene-verzui (Buxus sempervirens). – Din tc. çimșir.

sempervirent
SEMPERVIRÉNT, -Ă adj., s.f. (Plantă) care poartă frunze verzi tot timpul anului. [< lat. semper virens – totdeauna verde].

sempervirescent
SEMPERVIRESCÉNT, -Ă, sempervirescenți, -te, adj. (Livr.; despre organele plantelor) Care este verde în tot timpul anului. – Cf. lat. sempervirens.

DOOM

sempervirescént (livr.) adj. m., pl. sempervirescénți; f. sempervirescéntă, pl. sempervirescénte

sempervirescenta
SEMPERVIRESCÉNT, -Ă, sempervirescenți, -te, adj. (Livr.; despre organele plantelor) Care este verde în tot timpul anului. – Cf. lat. sempervirens.

DOOM

sempervirescént (livr.) adj. m., pl. sempervirescénți; f. sempervirescéntă, pl. sempervirescénte

sempervirescente
SEMPERVIRESCÉNT, -Ă, sempervirescenți, -te, adj. (Livr.; despre organele plantelor) Care este verde în tot timpul anului. – Cf. lat. sempervirens.

DOOM

sempervirescént (livr.) adj. m., pl. sempervirescénți; f. sempervirescéntă, pl. sempervirescénte

sempervirescentei
SEMPERVIRESCÉNT, -Ă, sempervirescenți, -te, adj. (Livr.; despre organele plantelor) Care este verde în tot timpul anului. – Cf. lat. sempervirens.

DOOM

sempervirescént (livr.) adj. m., pl. sempervirescénți; f. sempervirescéntă, pl. sempervirescénte

sempervirescentele
SEMPERVIRESCÉNT, -Ă, sempervirescenți, -te, adj. (Livr.; despre organele plantelor) Care este verde în tot timpul anului. – Cf. lat. sempervirens.

DOOM

sempervirescént (livr.) adj. m., pl. sempervirescénți; f. sempervirescéntă, pl. sempervirescénte

sempervirescentelor
SEMPERVIRESCÉNT, -Ă, sempervirescenți, -te, adj. (Livr.; despre organele plantelor) Care este verde în tot timpul anului. – Cf. lat. sempervirens.

DOOM

sempervirescént (livr.) adj. m., pl. sempervirescénți; f. sempervirescéntă, pl. sempervirescénte

sempervirescentul
SEMPERVIRESCÉNT, -Ă, sempervirescenți, -te, adj. (Livr.; despre organele plantelor) Care este verde în tot timpul anului. – Cf. lat. sempervirens.

DOOM

sempervirescént (livr.) adj. m., pl. sempervirescénți; f. sempervirescéntă, pl. sempervirescénte

sempervirescentului
SEMPERVIRESCÉNT, -Ă, sempervirescenți, -te, adj. (Livr.; despre organele plantelor) Care este verde în tot timpul anului. – Cf. lat. sempervirens.

DOOM

sempervirescént (livr.) adj. m., pl. sempervirescénți; f. sempervirescéntă, pl. sempervirescénte

sempervirescenți
SEMPERVIRESCÉNT, -Ă, sempervirescenți, -te, adj. (Livr.; despre organele plantelor) Care este verde în tot timpul anului. – Cf. lat. sempervirens.

DOOM

sempervirescént (livr.) adj. m., pl. sempervirescénți; f. sempervirescéntă, pl. sempervirescénte

sempervirescenții
SEMPERVIRESCÉNT, -Ă, sempervirescenți, -te, adj. (Livr.; despre organele plantelor) Care este verde în tot timpul anului. – Cf. lat. sempervirens.

DOOM

sempervirescént (livr.) adj. m., pl. sempervirescénți; f. sempervirescéntă, pl. sempervirescénte

sempervirescenților
SEMPERVIRESCÉNT, -Ă, sempervirescenți, -te, adj. (Livr.; despre organele plantelor) Care este verde în tot timpul anului. – Cf. lat. sempervirens.

DOOM

sempervirescént (livr.) adj. m., pl. sempervirescénți; f. sempervirescéntă, pl. sempervirescénte

sempervivum
URECHÉLNIȚĂ, urechelnițe, s. f. I. (Zool.) 1. Insectă de culoare castanie, cu corpul alungit, cu elitrele scurte, având la capătul abdomenului două prelungiri în formă de clește mare (Forficula auricularia). 2. Animal miriapod cu capul mare, cu antenele lungi, cu prima pereche de picioare mai lungă, transformată într-un fel de clești îndreptați îndărăt (Lithobius forficatus). 3. Cârcăiac. II. Plantă erbacee meliferă, cu frunze ovale cărnoase, terminate printr-un vârf ascuțit și așezate în formă de rozetă, cu flori roșii sau roz așezate în partea superioară a tulpinii (Sempervivum tectorum). – Ureche + suf. -elniță.

sempitern
SEMPITÉRN, -Ă, sempiterni, -e, adj. (Livr.) Veșnic, nepieritor. – Din lat. sempiternus.

DOOM

sempitérn (livr.) adj. m., pl. sempitérni; f. sempitérnă, pl. sempitérne

sempiterna
SEMPITÉRN, -Ă, sempiterni, -e, adj. (Livr.) Veșnic, nepieritor. – Din lat. sempiternus.

DOOM

sempitérn (livr.) adj. m., pl. sempitérni; f. sempitérnă, pl. sempitérne

sempiterne
SEMPITÉRN, -Ă, sempiterni, -e, adj. (Livr.) Veșnic, nepieritor. – Din lat. sempiternus.

DOOM

sempitérn (livr.) adj. m., pl. sempitérni; f. sempitérnă, pl. sempitérne

sempiternei
SEMPITÉRN, -Ă, sempiterni, -e, adj. (Livr.) Veșnic, nepieritor. – Din lat. sempiternus.

DOOM

sempitérn (livr.) adj. m., pl. sempitérni; f. sempitérnă, pl. sempitérne

sempiternele
SEMPITÉRN, -Ă, sempiterni, -e, adj. (Livr.) Veșnic, nepieritor. – Din lat. sempiternus.

DOOM

sempitérn (livr.) adj. m., pl. sempitérni; f. sempitérnă, pl. sempitérne

sempiternelor
SEMPITÉRN, -Ă, sempiterni, -e, adj. (Livr.) Veșnic, nepieritor. – Din lat. sempiternus.

DOOM

sempitérn (livr.) adj. m., pl. sempitérni; f. sempitérnă, pl. sempitérne

sempiterni
SEMPITÉRN, -Ă, sempiterni, -e, adj. (Livr.) Veșnic, nepieritor. – Din lat. sempiternus.

DOOM

sempitérn (livr.) adj. m., pl. sempitérni; f. sempitérnă, pl. sempitérne

sempiternii
SEMPITÉRN, -Ă, sempiterni, -e, adj. (Livr.) Veșnic, nepieritor. – Din lat. sempiternus.

DOOM

sempitérn (livr.) adj. m., pl. sempitérni; f. sempitérnă, pl. sempitérne

sempiternilor
SEMPITÉRN, -Ă, sempiterni, -e, adj. (Livr.) Veșnic, nepieritor. – Din lat. sempiternus.

DOOM

sempitérn (livr.) adj. m., pl. sempitérni; f. sempitérnă, pl. sempitérne

sempiternul
SEMPITÉRN, -Ă, sempiterni, -e, adj. (Livr.) Veșnic, nepieritor. – Din lat. sempiternus.

DOOM

sempitérn (livr.) adj. m., pl. sempitérni; f. sempitérnă, pl. sempitérne

sempiternului
SEMPITÉRN, -Ă, sempiterni, -e, adj. (Livr.) Veșnic, nepieritor. – Din lat. sempiternus.

DOOM

sempitérn (livr.) adj. m., pl. sempitérni; f. sempitérnă, pl. sempitérne

semui
SEMUÍ, semuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Înv.) A asemăna; a compara. 2. (Pop.) A confunda. – De la semăna².

semuit
SEMUÍ, semuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Înv.) A asemăna; a compara. 2. (Pop.) A confunda. – De la semăna².

semul
SEM, seme, s. n. (Lingv.) Fiecare dintre trăsăturile semantice pertinente care intră în alcătuirea unui semem. – Din fr. sème.

DOOM

*sem s. n., pl. séme

semului
SEM, seme, s. n. (Lingv.) Fiecare dintre trăsăturile semantice pertinente care intră în alcătuirea unui semem. – Din fr. sème.

DOOM

*sem s. n., pl. séme

semălui
SEMĂLUÍ, semắlui, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) asemăna, a (se) compara. – Din magh. számolni.

DOOM

semăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. semắlui, 3 semắluie, imperf. 3 sg. semăluiá; conj. prez. 3 să semắluie

semăluia
SEMĂLUÍ, semắlui, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) asemăna, a (se) compara. – Din magh. számolni.

DOOM

semăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. semắlui, 3 semắluie, imperf. 3 sg. semăluiá; conj. prez. 3 să semắluie

semăluiai
SEMĂLUÍ, semắlui, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) asemăna, a (se) compara. – Din magh. számolni.

DOOM

semăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. semắlui, 3 semắluie, imperf. 3 sg. semăluiá; conj. prez. 3 să semắluie

semăluiam
SEMĂLUÍ, semắlui, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) asemăna, a (se) compara. – Din magh. számolni.

DOOM

semăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. semắlui, 3 semắluie, imperf. 3 sg. semăluiá; conj. prez. 3 să semắluie

semăluiau
SEMĂLUÍ, semắlui, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) asemăna, a (se) compara. – Din magh. számolni.

DOOM

semăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. semắlui, 3 semắluie, imperf. 3 sg. semăluiá; conj. prez. 3 să semắluie

semăluiați
SEMĂLUÍ, semắlui, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) asemăna, a (se) compara. – Din magh. számolni.

DOOM

semăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. semắlui, 3 semắluie, imperf. 3 sg. semăluiá; conj. prez. 3 să semắluie

semăluie
SEMĂLUÍ, semắlui, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) asemăna, a (se) compara. – Din magh. számolni.

DOOM

semăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. semắlui, 3 semắluie, imperf. 3 sg. semăluiá; conj. prez. 3 să semắluie

semăluii
SEMĂLUÍ, semắlui, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) asemăna, a (se) compara. – Din magh. számolni.

DOOM

semăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. semắlui, 3 semắluie, imperf. 3 sg. semăluiá; conj. prez. 3 să semắluie

semăluim
SEMĂLUÍ, semắlui, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) asemăna, a (se) compara. – Din magh. számolni.

DOOM

semăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. semắlui, 3 semắluie, imperf. 3 sg. semăluiá; conj. prez. 3 să semắluie

semăluind
SEMĂLUÍ, semắlui, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) asemăna, a (se) compara. – Din magh. számolni.

DOOM

semăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. semắlui, 3 semắluie, imperf. 3 sg. semăluiá; conj. prez. 3 să semắluie

semăluire
SEMĂLUÍ, semắlui, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) asemăna, a (se) compara. – Din magh. számolni.

DOOM

semăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. semắlui, 3 semắluie, imperf. 3 sg. semăluiá; conj. prez. 3 să semắluie

semăluire
SEMĂLUÍ, semắlui, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) asemăna, a (se) compara. – Din magh. számolni.

semăluiră
SEMĂLUÍ, semắlui, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) asemăna, a (se) compara. – Din magh. számolni.

DOOM

semăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. semắlui, 3 semắluie, imperf. 3 sg. semăluiá; conj. prez. 3 să semắluie

semăluirăm
SEMĂLUÍ, semắlui, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) asemăna, a (se) compara. – Din magh. számolni.

DOOM

semăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. semắlui, 3 semắluie, imperf. 3 sg. semăluiá; conj. prez. 3 să semắluie

semăluirăți
SEMĂLUÍ, semắlui, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) asemăna, a (se) compara. – Din magh. számolni.

DOOM

semăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. semắlui, 3 semắluie, imperf. 3 sg. semăluiá; conj. prez. 3 să semắluie

semăluise
SEMĂLUÍ, semắlui, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) asemăna, a (se) compara. – Din magh. számolni.

DOOM

semăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. semắlui, 3 semắluie, imperf. 3 sg. semăluiá; conj. prez. 3 să semắluie

semăluisem
SEMĂLUÍ, semắlui, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) asemăna, a (se) compara. – Din magh. számolni.

DOOM

semăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. semắlui, 3 semắluie, imperf. 3 sg. semăluiá; conj. prez. 3 să semắluie

semăluiseră
SEMĂLUÍ, semắlui, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) asemăna, a (se) compara. – Din magh. számolni.

DOOM

semăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. semắlui, 3 semắluie, imperf. 3 sg. semăluiá; conj. prez. 3 să semắluie

semăluiserăm
SEMĂLUÍ, semắlui, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) asemăna, a (se) compara. – Din magh. számolni.

DOOM

semăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. semắlui, 3 semắluie, imperf. 3 sg. semăluiá; conj. prez. 3 să semắluie

semăluiserăți
SEMĂLUÍ, semắlui, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) asemăna, a (se) compara. – Din magh. számolni.

DOOM

semăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. semắlui, 3 semắluie, imperf. 3 sg. semăluiá; conj. prez. 3 să semắluie

semăluiseși
SEMĂLUÍ, semắlui, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) asemăna, a (se) compara. – Din magh. számolni.

DOOM

semăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. semắlui, 3 semắluie, imperf. 3 sg. semăluiá; conj. prez. 3 să semắluie

semăluiseți
SEMĂLUÍ, semắlui, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) asemăna, a (se) compara. – Din magh. számolni.

DOOM

semăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. semắlui, 3 semắluie, imperf. 3 sg. semăluiá; conj. prez. 3 să semắluie

semăluit
SEMĂLUÍ, semắlui, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) asemăna, a (se) compara. – Din magh. számolni.

DOOM

semăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. semắlui, 3 semắluie, imperf. 3 sg. semăluiá; conj. prez. 3 să semắluie

semăluit
SEMĂLUÍ, semắlui, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) asemăna, a (se) compara. – Din magh. számolni.

semăluiși
SEMĂLUÍ, semắlui, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) asemăna, a (se) compara. – Din magh. számolni.

DOOM

semăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. semắlui, 3 semắluie, imperf. 3 sg. semăluiá; conj. prez. 3 să semắluie

semăluiți
SEMĂLUÍ, semắlui, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) asemăna, a (se) compara. – Din magh. számolni.

DOOM

semăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. semắlui, 3 semắluie, imperf. 3 sg. semăluiá; conj. prez. 3 să semắluie

semăn
SEMĂNÁ², sémăn, vb. I. Intranz. 1. A avea trăsături, calități, defecte comune cu altcineva sau cu altceva; a se asemui, a se asemăna. ◊ Expr. A semăna cu cineva (sau cuiva) bucățică ruptă (sau tăiată) ori a semăna ca două picături (de apă) = a semăna perfect cu cineva, a fi leit cu altul. 2. A părea, a arăta, a face impresia de... – Lat. similare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

semăn
SEMĂNÁ¹, sémăn, vb. I. Tranz. 1. A pune sau a arunca sămânța în pământul pregătit în prealabil pentru a o face să încolțească și să răsară; a însămânța. ♦ (Înv.) A pune în pământ, a îngropa. ♦ (Pop.) A arunca boabe de grâu, bomboane, stafide etc. în direcția unei persoane de Anul Nou sau la nuntă, însoțind gestul și de o urare. 2. A pune din loc în loc; a presăra, a împrăștia, a risipi. 3. Fig. A răspândi, a propaga idei, cunoștințe, vrajbă etc. – Lat. seminare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

semăna
SEMĂNÁ², sémăn, vb. I. Intranz. 1. A avea trăsături, calități, defecte comune cu altcineva sau cu altceva; a se asemui, a se asemăna. ◊ Expr. A semăna cu cineva (sau cuiva) bucățică ruptă (sau tăiată) ori a semăna ca două picături (de apă) = a semăna perfect cu cineva, a fi leit cu altul. 2. A părea, a arăta, a face impresia de... – Lat. similare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

semăna
SEMĂNÁ¹, sémăn, vb. I. Tranz. 1. A pune sau a arunca sămânța în pământul pregătit în prealabil pentru a o face să încolțească și să răsară; a însămânța. ♦ (Înv.) A pune în pământ, a îngropa. ♦ (Pop.) A arunca boabe de grâu, bomboane, stafide etc. în direcția unei persoane de Anul Nou sau la nuntă, însoțind gestul și de o urare. 2. A pune din loc în loc; a presăra, a împrăștia, a risipi. 3. Fig. A răspândi, a propaga idei, cunoștințe, vrajbă etc. – Lat. seminare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

semănai
SEMĂNÁ², sémăn, vb. I. Intranz. 1. A avea trăsături, calități, defecte comune cu altcineva sau cu altceva; a se asemui, a se asemăna. ◊ Expr. A semăna cu cineva (sau cuiva) bucățică ruptă (sau tăiată) ori a semăna ca două picături (de apă) = a semăna perfect cu cineva, a fi leit cu altul. 2. A părea, a arăta, a face impresia de... – Lat. similare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

semănai
SEMĂNÁ¹, sémăn, vb. I. Tranz. 1. A pune sau a arunca sămânța în pământul pregătit în prealabil pentru a o face să încolțească și să răsară; a însămânța. ♦ (Înv.) A pune în pământ, a îngropa. ♦ (Pop.) A arunca boabe de grâu, bomboane, stafide etc. în direcția unei persoane de Anul Nou sau la nuntă, însoțind gestul și de o urare. 2. A pune din loc în loc; a presăra, a împrăștia, a risipi. 3. Fig. A răspândi, a propaga idei, cunoștințe, vrajbă etc. – Lat. seminare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

semănam
SEMĂNÁ², sémăn, vb. I. Intranz. 1. A avea trăsături, calități, defecte comune cu altcineva sau cu altceva; a se asemui, a se asemăna. ◊ Expr. A semăna cu cineva (sau cuiva) bucățică ruptă (sau tăiată) ori a semăna ca două picături (de apă) = a semăna perfect cu cineva, a fi leit cu altul. 2. A părea, a arăta, a face impresia de... – Lat. similare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

semănam
SEMĂNÁ¹, sémăn, vb. I. Tranz. 1. A pune sau a arunca sămânța în pământul pregătit în prealabil pentru a o face să încolțească și să răsară; a însămânța. ♦ (Înv.) A pune în pământ, a îngropa. ♦ (Pop.) A arunca boabe de grâu, bomboane, stafide etc. în direcția unei persoane de Anul Nou sau la nuntă, însoțind gestul și de o urare. 2. A pune din loc în loc; a presăra, a împrăștia, a risipi. 3. Fig. A răspândi, a propaga idei, cunoștințe, vrajbă etc. – Lat. seminare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

semănare
SEMĂNÁ², sémăn, vb. I. Intranz. 1. A avea trăsături, calități, defecte comune cu altcineva sau cu altceva; a se asemui, a se asemăna. ◊ Expr. A semăna cu cineva (sau cuiva) bucățică ruptă (sau tăiată) ori a semăna ca două picături (de apă) = a semăna perfect cu cineva, a fi leit cu altul. 2. A părea, a arăta, a face impresia de... – Lat. similare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

semănare
SEMĂNÁ¹, sémăn, vb. I. Tranz. 1. A pune sau a arunca sămânța în pământul pregătit în prealabil pentru a o face să încolțească și să răsară; a însămânța. ♦ (Înv.) A pune în pământ, a îngropa. ♦ (Pop.) A arunca boabe de grâu, bomboane, stafide etc. în direcția unei persoane de Anul Nou sau la nuntă, însoțind gestul și de o urare. 2. A pune din loc în loc; a presăra, a împrăștia, a risipi. 3. Fig. A răspândi, a propaga idei, cunoștințe, vrajbă etc. – Lat. seminare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

semănare
SEMĂNÁRE² s. f. (Înv.) Asemănare. – V. semăna².

DOOM

semănáre (însămânțare, asemănare) (înv.) s. f., g.-d. art. semănắrii

semănare
SEMĂNÁRE¹ s. f. (Înv.) Acțiunea de a semăna¹ și rezultatul ei; semănat. – V. semăna¹.

DOOM

semănáre (însămânțare, asemănare) (înv.) s. f., g.-d. art. semănắrii

semănarea
SEMĂNÁRE² s. f. (Înv.) Asemănare. – V. semăna².

DOOM

semănáre (însămânțare, asemănare) (înv.) s. f., g.-d. art. semănắrii

semănarea
SEMĂNÁRE¹ s. f. (Înv.) Acțiunea de a semăna¹ și rezultatul ei; semănat. – V. semăna¹.

DOOM

semănáre (însămânțare, asemănare) (înv.) s. f., g.-d. art. semănắrii

semănară
SEMĂNÁ², sémăn, vb. I. Intranz. 1. A avea trăsături, calități, defecte comune cu altcineva sau cu altceva; a se asemui, a se asemăna. ◊ Expr. A semăna cu cineva (sau cuiva) bucățică ruptă (sau tăiată) ori a semăna ca două picături (de apă) = a semăna perfect cu cineva, a fi leit cu altul. 2. A părea, a arăta, a face impresia de... – Lat. similare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

semănară
SEMĂNÁ¹, sémăn, vb. I. Tranz. 1. A pune sau a arunca sămânța în pământul pregătit în prealabil pentru a o face să încolțească și să răsară; a însămânța. ♦ (Înv.) A pune în pământ, a îngropa. ♦ (Pop.) A arunca boabe de grâu, bomboane, stafide etc. în direcția unei persoane de Anul Nou sau la nuntă, însoțind gestul și de o urare. 2. A pune din loc în loc; a presăra, a împrăștia, a risipi. 3. Fig. A răspândi, a propaga idei, cunoștințe, vrajbă etc. – Lat. seminare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

semănarăm
SEMĂNÁ², sémăn, vb. I. Intranz. 1. A avea trăsături, calități, defecte comune cu altcineva sau cu altceva; a se asemui, a se asemăna. ◊ Expr. A semăna cu cineva (sau cuiva) bucățică ruptă (sau tăiată) ori a semăna ca două picături (de apă) = a semăna perfect cu cineva, a fi leit cu altul. 2. A părea, a arăta, a face impresia de... – Lat. similare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

semănarăm
SEMĂNÁ¹, sémăn, vb. I. Tranz. 1. A pune sau a arunca sămânța în pământul pregătit în prealabil pentru a o face să încolțească și să răsară; a însămânța. ♦ (Înv.) A pune în pământ, a îngropa. ♦ (Pop.) A arunca boabe de grâu, bomboane, stafide etc. în direcția unei persoane de Anul Nou sau la nuntă, însoțind gestul și de o urare. 2. A pune din loc în loc; a presăra, a împrăștia, a risipi. 3. Fig. A răspândi, a propaga idei, cunoștințe, vrajbă etc. – Lat. seminare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

semănarăți
SEMĂNÁ², sémăn, vb. I. Intranz. 1. A avea trăsături, calități, defecte comune cu altcineva sau cu altceva; a se asemui, a se asemăna. ◊ Expr. A semăna cu cineva (sau cuiva) bucățică ruptă (sau tăiată) ori a semăna ca două picături (de apă) = a semăna perfect cu cineva, a fi leit cu altul. 2. A părea, a arăta, a face impresia de... – Lat. similare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

semănarăți
SEMĂNÁ¹, sémăn, vb. I. Tranz. 1. A pune sau a arunca sămânța în pământul pregătit în prealabil pentru a o face să încolțească și să răsară; a însămânța. ♦ (Înv.) A pune în pământ, a îngropa. ♦ (Pop.) A arunca boabe de grâu, bomboane, stafide etc. în direcția unei persoane de Anul Nou sau la nuntă, însoțind gestul și de o urare. 2. A pune din loc în loc; a presăra, a împrăștia, a risipi. 3. Fig. A răspândi, a propaga idei, cunoștințe, vrajbă etc. – Lat. seminare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

semănase
SEMĂNÁ², sémăn, vb. I. Intranz. 1. A avea trăsături, calități, defecte comune cu altcineva sau cu altceva; a se asemui, a se asemăna. ◊ Expr. A semăna cu cineva (sau cuiva) bucățică ruptă (sau tăiată) ori a semăna ca două picături (de apă) = a semăna perfect cu cineva, a fi leit cu altul. 2. A părea, a arăta, a face impresia de... – Lat. similare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

semănase
SEMĂNÁ¹, sémăn, vb. I. Tranz. 1. A pune sau a arunca sămânța în pământul pregătit în prealabil pentru a o face să încolțească și să răsară; a însămânța. ♦ (Înv.) A pune în pământ, a îngropa. ♦ (Pop.) A arunca boabe de grâu, bomboane, stafide etc. în direcția unei persoane de Anul Nou sau la nuntă, însoțind gestul și de o urare. 2. A pune din loc în loc; a presăra, a împrăștia, a risipi. 3. Fig. A răspândi, a propaga idei, cunoștințe, vrajbă etc. – Lat. seminare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

semănasem
SEMĂNÁ², sémăn, vb. I. Intranz. 1. A avea trăsături, calități, defecte comune cu altcineva sau cu altceva; a se asemui, a se asemăna. ◊ Expr. A semăna cu cineva (sau cuiva) bucățică ruptă (sau tăiată) ori a semăna ca două picături (de apă) = a semăna perfect cu cineva, a fi leit cu altul. 2. A părea, a arăta, a face impresia de... – Lat. similare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

semănasem
SEMĂNÁ¹, sémăn, vb. I. Tranz. 1. A pune sau a arunca sămânța în pământul pregătit în prealabil pentru a o face să încolțească și să răsară; a însămânța. ♦ (Înv.) A pune în pământ, a îngropa. ♦ (Pop.) A arunca boabe de grâu, bomboane, stafide etc. în direcția unei persoane de Anul Nou sau la nuntă, însoțind gestul și de o urare. 2. A pune din loc în loc; a presăra, a împrăștia, a risipi. 3. Fig. A răspândi, a propaga idei, cunoștințe, vrajbă etc. – Lat. seminare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

semănaseră
SEMĂNÁ², sémăn, vb. I. Intranz. 1. A avea trăsături, calități, defecte comune cu altcineva sau cu altceva; a se asemui, a se asemăna. ◊ Expr. A semăna cu cineva (sau cuiva) bucățică ruptă (sau tăiată) ori a semăna ca două picături (de apă) = a semăna perfect cu cineva, a fi leit cu altul. 2. A părea, a arăta, a face impresia de... – Lat. similare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

semănaseră
SEMĂNÁ¹, sémăn, vb. I. Tranz. 1. A pune sau a arunca sămânța în pământul pregătit în prealabil pentru a o face să încolțească și să răsară; a însămânța. ♦ (Înv.) A pune în pământ, a îngropa. ♦ (Pop.) A arunca boabe de grâu, bomboane, stafide etc. în direcția unei persoane de Anul Nou sau la nuntă, însoțind gestul și de o urare. 2. A pune din loc în loc; a presăra, a împrăștia, a risipi. 3. Fig. A răspândi, a propaga idei, cunoștințe, vrajbă etc. – Lat. seminare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

semănaserăm
SEMĂNÁ², sémăn, vb. I. Intranz. 1. A avea trăsături, calități, defecte comune cu altcineva sau cu altceva; a se asemui, a se asemăna. ◊ Expr. A semăna cu cineva (sau cuiva) bucățică ruptă (sau tăiată) ori a semăna ca două picături (de apă) = a semăna perfect cu cineva, a fi leit cu altul. 2. A părea, a arăta, a face impresia de... – Lat. similare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

semănaserăm
SEMĂNÁ¹, sémăn, vb. I. Tranz. 1. A pune sau a arunca sămânța în pământul pregătit în prealabil pentru a o face să încolțească și să răsară; a însămânța. ♦ (Înv.) A pune în pământ, a îngropa. ♦ (Pop.) A arunca boabe de grâu, bomboane, stafide etc. în direcția unei persoane de Anul Nou sau la nuntă, însoțind gestul și de o urare. 2. A pune din loc în loc; a presăra, a împrăștia, a risipi. 3. Fig. A răspândi, a propaga idei, cunoștințe, vrajbă etc. – Lat. seminare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

semănaserăți
SEMĂNÁ², sémăn, vb. I. Intranz. 1. A avea trăsături, calități, defecte comune cu altcineva sau cu altceva; a se asemui, a se asemăna. ◊ Expr. A semăna cu cineva (sau cuiva) bucățică ruptă (sau tăiată) ori a semăna ca două picături (de apă) = a semăna perfect cu cineva, a fi leit cu altul. 2. A părea, a arăta, a face impresia de... – Lat. similare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

semănaserăți
SEMĂNÁ¹, sémăn, vb. I. Tranz. 1. A pune sau a arunca sămânța în pământul pregătit în prealabil pentru a o face să încolțească și să răsară; a însămânța. ♦ (Înv.) A pune în pământ, a îngropa. ♦ (Pop.) A arunca boabe de grâu, bomboane, stafide etc. în direcția unei persoane de Anul Nou sau la nuntă, însoțind gestul și de o urare. 2. A pune din loc în loc; a presăra, a împrăștia, a risipi. 3. Fig. A răspândi, a propaga idei, cunoștințe, vrajbă etc. – Lat. seminare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

semănaseși
SEMĂNÁ², sémăn, vb. I. Intranz. 1. A avea trăsături, calități, defecte comune cu altcineva sau cu altceva; a se asemui, a se asemăna. ◊ Expr. A semăna cu cineva (sau cuiva) bucățică ruptă (sau tăiată) ori a semăna ca două picături (de apă) = a semăna perfect cu cineva, a fi leit cu altul. 2. A părea, a arăta, a face impresia de... – Lat. similare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

semănaseși
SEMĂNÁ¹, sémăn, vb. I. Tranz. 1. A pune sau a arunca sămânța în pământul pregătit în prealabil pentru a o face să încolțească și să răsară; a însămânța. ♦ (Înv.) A pune în pământ, a îngropa. ♦ (Pop.) A arunca boabe de grâu, bomboane, stafide etc. în direcția unei persoane de Anul Nou sau la nuntă, însoțind gestul și de o urare. 2. A pune din loc în loc; a presăra, a împrăștia, a risipi. 3. Fig. A răspândi, a propaga idei, cunoștințe, vrajbă etc. – Lat. seminare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

semănaseți
SEMĂNÁ², sémăn, vb. I. Intranz. 1. A avea trăsături, calități, defecte comune cu altcineva sau cu altceva; a se asemui, a se asemăna. ◊ Expr. A semăna cu cineva (sau cuiva) bucățică ruptă (sau tăiată) ori a semăna ca două picături (de apă) = a semăna perfect cu cineva, a fi leit cu altul. 2. A părea, a arăta, a face impresia de... – Lat. similare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

semănaseți
SEMĂNÁ¹, sémăn, vb. I. Tranz. 1. A pune sau a arunca sămânța în pământul pregătit în prealabil pentru a o face să încolțească și să răsară; a însămânța. ♦ (Înv.) A pune în pământ, a îngropa. ♦ (Pop.) A arunca boabe de grâu, bomboane, stafide etc. în direcția unei persoane de Anul Nou sau la nuntă, însoțind gestul și de o urare. 2. A pune din loc în loc; a presăra, a împrăștia, a risipi. 3. Fig. A răspândi, a propaga idei, cunoștințe, vrajbă etc. – Lat. seminare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

semănat
SEMĂNÁ², sémăn, vb. I. Intranz. 1. A avea trăsături, calități, defecte comune cu altcineva sau cu altceva; a se asemui, a se asemăna. ◊ Expr. A semăna cu cineva (sau cuiva) bucățică ruptă (sau tăiată) ori a semăna ca două picături (de apă) = a semăna perfect cu cineva, a fi leit cu altul. 2. A părea, a arăta, a face impresia de... – Lat. similare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

semănat
SEMĂNÁ¹, sémăn, vb. I. Tranz. 1. A pune sau a arunca sămânța în pământul pregătit în prealabil pentru a o face să încolțească și să răsară; a însămânța. ♦ (Înv.) A pune în pământ, a îngropa. ♦ (Pop.) A arunca boabe de grâu, bomboane, stafide etc. în direcția unei persoane de Anul Nou sau la nuntă, însoțind gestul și de o urare. 2. A pune din loc în loc; a presăra, a împrăștia, a risipi. 3. Fig. A răspândi, a propaga idei, cunoștințe, vrajbă etc. – Lat. seminare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

semănat
SEMĂNÁT, semănaturi, s. n. Semănare¹; însămânțare. – V. semăna¹.

DOOM

semănát (însămânțare) s. n., pl. semănáturi

semănat
SEMĂNÁ¹, sémăn, vb. I. Tranz. 1. A pune sau a arunca sămânța în pământul pregătit în prealabil pentru a o face să încolțească și să răsară; a însămânța. ♦ (Înv.) A pune în pământ, a îngropa. ♦ (Pop.) A arunca boabe de grâu, bomboane, stafide etc. în direcția unei persoane de Anul Nou sau la nuntă, însoțind gestul și de o urare. 2. A pune din loc în loc; a presăra, a împrăștia, a risipi. 3. Fig. A răspândi, a propaga idei, cunoștințe, vrajbă etc. – Lat. seminare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

semănatul
SEMĂNÁT, semănaturi, s. n. Semănare¹; însămânțare. – V. semăna¹.

DOOM

semănát (însămânțare) s. n., pl. semănáturi

semănatului
SEMĂNÁT, semănaturi, s. n. Semănare¹; însămânțare. – V. semăna¹.

DOOM

semănát (însămânțare) s. n., pl. semănáturi

semănaturi
SEMĂNÁT, semănaturi, s. n. Semănare¹; însămânțare. – V. semăna¹.

DOOM

semănát (însămânțare) s. n., pl. semănáturi

semănaturile
SEMĂNÁT, semănaturi, s. n. Semănare¹; însămânțare. – V. semăna¹.

DOOM

semănát (însămânțare) s. n., pl. semănáturi

semănaturilor
SEMĂNÁT, semănaturi, s. n. Semănare¹; însămânțare. – V. semăna¹.

DOOM

semănát (însămânțare) s. n., pl. semănáturi

semănau
SEMĂNÁ², sémăn, vb. I. Intranz. 1. A avea trăsături, calități, defecte comune cu altcineva sau cu altceva; a se asemui, a se asemăna. ◊ Expr. A semăna cu cineva (sau cuiva) bucățică ruptă (sau tăiată) ori a semăna ca două picături (de apă) = a semăna perfect cu cineva, a fi leit cu altul. 2. A părea, a arăta, a face impresia de... – Lat. similare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

semănau
SEMĂNÁ¹, sémăn, vb. I. Tranz. 1. A pune sau a arunca sămânța în pământul pregătit în prealabil pentru a o face să încolțească și să răsară; a însămânța. ♦ (Înv.) A pune în pământ, a îngropa. ♦ (Pop.) A arunca boabe de grâu, bomboane, stafide etc. în direcția unei persoane de Anul Nou sau la nuntă, însoțind gestul și de o urare. 2. A pune din loc în loc; a presăra, a împrăștia, a risipi. 3. Fig. A răspândi, a propaga idei, cunoștințe, vrajbă etc. – Lat. seminare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

semănași
SEMĂNÁ², sémăn, vb. I. Intranz. 1. A avea trăsături, calități, defecte comune cu altcineva sau cu altceva; a se asemui, a se asemăna. ◊ Expr. A semăna cu cineva (sau cuiva) bucățică ruptă (sau tăiată) ori a semăna ca două picături (de apă) = a semăna perfect cu cineva, a fi leit cu altul. 2. A părea, a arăta, a face impresia de... – Lat. similare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

semănași
SEMĂNÁ¹, sémăn, vb. I. Tranz. 1. A pune sau a arunca sămânța în pământul pregătit în prealabil pentru a o face să încolțească și să răsară; a însămânța. ♦ (Înv.) A pune în pământ, a îngropa. ♦ (Pop.) A arunca boabe de grâu, bomboane, stafide etc. în direcția unei persoane de Anul Nou sau la nuntă, însoțind gestul și de o urare. 2. A pune din loc în loc; a presăra, a împrăștia, a risipi. 3. Fig. A răspândi, a propaga idei, cunoștințe, vrajbă etc. – Lat. seminare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

semănați
SEMĂNÁ², sémăn, vb. I. Intranz. 1. A avea trăsături, calități, defecte comune cu altcineva sau cu altceva; a se asemui, a se asemăna. ◊ Expr. A semăna cu cineva (sau cuiva) bucățică ruptă (sau tăiată) ori a semăna ca două picături (de apă) = a semăna perfect cu cineva, a fi leit cu altul. 2. A părea, a arăta, a face impresia de... – Lat. similare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

semănați
SEMĂNÁ¹, sémăn, vb. I. Tranz. 1. A pune sau a arunca sămânța în pământul pregătit în prealabil pentru a o face să încolțească și să răsară; a însămânța. ♦ (Înv.) A pune în pământ, a îngropa. ♦ (Pop.) A arunca boabe de grâu, bomboane, stafide etc. în direcția unei persoane de Anul Nou sau la nuntă, însoțind gestul și de o urare. 2. A pune din loc în loc; a presăra, a împrăștia, a risipi. 3. Fig. A răspândi, a propaga idei, cunoștințe, vrajbă etc. – Lat. seminare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

semănând
SEMĂNÁ², sémăn, vb. I. Intranz. 1. A avea trăsături, calități, defecte comune cu altcineva sau cu altceva; a se asemui, a se asemăna. ◊ Expr. A semăna cu cineva (sau cuiva) bucățică ruptă (sau tăiată) ori a semăna ca două picături (de apă) = a semăna perfect cu cineva, a fi leit cu altul. 2. A părea, a arăta, a face impresia de... – Lat. similare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

semănând
SEMĂNÁ¹, sémăn, vb. I. Tranz. 1. A pune sau a arunca sămânța în pământul pregătit în prealabil pentru a o face să încolțească și să răsară; a însămânța. ♦ (Înv.) A pune în pământ, a îngropa. ♦ (Pop.) A arunca boabe de grâu, bomboane, stafide etc. în direcția unei persoane de Anul Nou sau la nuntă, însoțind gestul și de o urare. 2. A pune din loc în loc; a presăra, a împrăștia, a risipi. 3. Fig. A răspândi, a propaga idei, cunoștințe, vrajbă etc. – Lat. seminare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

semănînd
SEMĂNÁ², sémăn, vb. I. Intranz. 1. A avea trăsături, calități, defecte comune cu altcineva sau cu altceva; a se asemui, a se asemăna. ◊ Expr. A semăna cu cineva (sau cuiva) bucățică ruptă (sau tăiată) ori a semăna ca două picături (de apă) = a semăna perfect cu cineva, a fi leit cu altul. 2. A părea, a arăta, a face impresia de... – Lat. similare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

semănînd
SEMĂNÁ¹, sémăn, vb. I. Tranz. 1. A pune sau a arunca sămânța în pământul pregătit în prealabil pentru a o face să încolțească și să răsară; a însămânța. ♦ (Înv.) A pune în pământ, a îngropa. ♦ (Pop.) A arunca boabe de grâu, bomboane, stafide etc. în direcția unei persoane de Anul Nou sau la nuntă, însoțind gestul și de o urare. 2. A pune din loc în loc; a presăra, a împrăștia, a risipi. 3. Fig. A răspândi, a propaga idei, cunoștințe, vrajbă etc. – Lat. seminare.

DOOM

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

semănări
SEMĂNÁRE² s. f. (Înv.) Asemănare. – V. semăna².

DOOM

semănáre (însămânțare, asemănare) (înv.) s. f., g.-d. art. semănắrii

semănări
SEMĂNÁRE¹ s. f. (Înv.) Acțiunea de a semăna¹ și rezultatul ei; semănat. – V. semăna¹.

DOOM

semănáre (însămânțare, asemănare) (înv.) s. f., g.-d. art. semănắrii

semănării
SEMĂNÁRE² s. f. (Înv.) Asemănare. – V. semăna².

DOOM

semănáre (însămânțare, asemănare) (înv.) s. f., g.-d. art. semănắrii

semănării
SEMĂNÁRE¹ s. f. (Înv.) Acțiunea de a semăna¹ și rezultatul ei; semănat. – V. semăna¹.

DOOM

semănáre (însămânțare, asemănare) (înv.) s. f., g.-d. art. semănắrii

semănările
SEMĂNÁRE² s. f. (Înv.) Asemănare. – V. semăna².

DOOM

semănáre (însămânțare, asemănare) (înv.) s. f., g.-d. art. semănắrii

semănările
SEMĂNÁRE¹ s. f. (Înv.) Acțiunea de a semăna¹ și rezultatul ei; semănat. – V. semăna¹.

DOOM

semănáre (însămânțare, asemănare) (înv.) s. f., g.-d. art. semănắrii

semănărilor
SEMĂNÁRE² s. f. (Înv.) Asemănare. – V. semăna².

DOOM

semănáre (însămânțare, asemănare) (înv.) s. f., g.-d. art. semănắrii

semănărilor
SEMĂNÁRE¹ s. f. (Înv.) Acțiunea de a semăna¹ și rezultatul ei; semănat. – V. semăna¹.

DOOM

semănáre (însămânțare, asemănare) (înv.) s. f., g.-d. art. semănắrii

semănătoare
SEMĂNĂTÓR, -OÁRE, semănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor agricol care seamănă¹. ♦ Fig. Propovăduitor. 2. S. f. Mașină agricolă cu tracțiune animală sau mecanică cu care se introduc semințele în sol la o adâncime constantă, repartizându-le uniform. – Semăna¹ + suf. -ător.

DOOM

semănătoáre¹ (mașină) s. f., g.-d. art. semănătórii; pl. semănătóri

semănătoare
SEMĂNĂTÓR, -OÁRE, semănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor agricol care seamănă¹. ♦ Fig. Propovăduitor. 2. S. f. Mașină agricolă cu tracțiune animală sau mecanică cu care se introduc semințele în sol la o adâncime constantă, repartizându-le uniform. – Semăna¹ + suf. -ător.

DOOM

semănătór s. m., pl. semănătóri

semănătoarea
SEMĂNĂTÓR, -OÁRE, semănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor agricol care seamănă¹. ♦ Fig. Propovăduitor. 2. S. f. Mașină agricolă cu tracțiune animală sau mecanică cu care se introduc semințele în sol la o adâncime constantă, repartizându-le uniform. – Semăna¹ + suf. -ător.

DOOM

semănătoáre¹ (mașină) s. f., g.-d. art. semănătórii; pl. semănătóri

semănătoarea
SEMĂNĂTÓR, -OÁRE, semănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor agricol care seamănă¹. ♦ Fig. Propovăduitor. 2. S. f. Mașină agricolă cu tracțiune animală sau mecanică cu care se introduc semințele în sol la o adâncime constantă, repartizându-le uniform. – Semăna¹ + suf. -ător.

DOOM

semănătór s. m., pl. semănătóri

semănătoarei
SEMĂNĂTÓR, -OÁRE, semănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor agricol care seamănă¹. ♦ Fig. Propovăduitor. 2. S. f. Mașină agricolă cu tracțiune animală sau mecanică cu care se introduc semințele în sol la o adâncime constantă, repartizându-le uniform. – Semăna¹ + suf. -ător.

DOOM

semănătór s. m., pl. semănătóri

semănătoarele
SEMĂNĂTÓR, -OÁRE, semănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor agricol care seamănă¹. ♦ Fig. Propovăduitor. 2. S. f. Mașină agricolă cu tracțiune animală sau mecanică cu care se introduc semințele în sol la o adâncime constantă, repartizându-le uniform. – Semăna¹ + suf. -ător.

DOOM

semănătór s. m., pl. semănătóri

semănătoarelor
SEMĂNĂTÓR, -OÁRE, semănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor agricol care seamănă¹. ♦ Fig. Propovăduitor. 2. S. f. Mașină agricolă cu tracțiune animală sau mecanică cu care se introduc semințele în sol la o adâncime constantă, repartizându-le uniform. – Semăna¹ + suf. -ător.

DOOM

semănătór s. m., pl. semănătóri

semănător
SEMĂNĂTÓR, -OÁRE, semănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor agricol care seamănă¹. ♦ Fig. Propovăduitor. 2. S. f. Mașină agricolă cu tracțiune animală sau mecanică cu care se introduc semințele în sol la o adâncime constantă, repartizându-le uniform. – Semăna¹ + suf. -ător.

DOOM

semănătór s. m., pl. semănătóri

semănători
SEMĂNĂTÓR, -OÁRE, semănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor agricol care seamănă¹. ♦ Fig. Propovăduitor. 2. S. f. Mașină agricolă cu tracțiune animală sau mecanică cu care se introduc semințele în sol la o adâncime constantă, repartizându-le uniform. – Semăna¹ + suf. -ător.

DOOM

semănătoáre¹ (mașină) s. f., g.-d. art. semănătórii; pl. semănătóri

semănători
SEMĂNĂTÓR, -OÁRE, semănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor agricol care seamănă¹. ♦ Fig. Propovăduitor. 2. S. f. Mașină agricolă cu tracțiune animală sau mecanică cu care se introduc semințele în sol la o adâncime constantă, repartizându-le uniform. – Semăna¹ + suf. -ător.

DOOM

semănătór s. m., pl. semănătóri

semănătorii
SEMĂNĂTÓR, -OÁRE, semănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor agricol care seamănă¹. ♦ Fig. Propovăduitor. 2. S. f. Mașină agricolă cu tracțiune animală sau mecanică cu care se introduc semințele în sol la o adâncime constantă, repartizându-le uniform. – Semăna¹ + suf. -ător.

DOOM

semănătoáre¹ (mașină) s. f., g.-d. art. semănătórii; pl. semănătóri

semănătorii
SEMĂNĂTÓR, -OÁRE, semănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor agricol care seamănă¹. ♦ Fig. Propovăduitor. 2. S. f. Mașină agricolă cu tracțiune animală sau mecanică cu care se introduc semințele în sol la o adâncime constantă, repartizându-le uniform. – Semăna¹ + suf. -ător.

DOOM

semănătór s. m., pl. semănătóri

semănătorile
SEMĂNĂTÓR, -OÁRE, semănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor agricol care seamănă¹. ♦ Fig. Propovăduitor. 2. S. f. Mașină agricolă cu tracțiune animală sau mecanică cu care se introduc semințele în sol la o adâncime constantă, repartizându-le uniform. – Semăna¹ + suf. -ător.

DOOM

semănătoáre¹ (mașină) s. f., g.-d. art. semănătórii; pl. semănătóri

semănătorilor
SEMĂNĂTÓR, -OÁRE, semănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor agricol care seamănă¹. ♦ Fig. Propovăduitor. 2. S. f. Mașină agricolă cu tracțiune animală sau mecanică cu care se introduc semințele în sol la o adâncime constantă, repartizându-le uniform. – Semăna¹ + suf. -ător.

DOOM

semănătoáre¹ (mașină) s. f., g.-d. art. semănătórii; pl. semănătóri

semănătorilor
SEMĂNĂTÓR, -OÁRE, semănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor agricol care seamănă¹. ♦ Fig. Propovăduitor. 2. S. f. Mașină agricolă cu tracțiune animală sau mecanică cu care se introduc semințele în sol la o adâncime constantă, repartizându-le uniform. – Semăna¹ + suf. -ător.

DOOM

semănătór s. m., pl. semănătóri

semănătorism
SĂMĂNĂTORÍSM s. n. Curent social, cultural și literal inițiat la începutul sec. XX, în România, de revista „Sămănătorul”, care idealiza satul patriarhal în opoziție cu orașul „viciat” de civilizație, considera țărănimea ca depozitara exclusivă a valorilor naționale și promova o literatură de inspirație folclorică și istorică. [Var.: semănătorísm s. n.] – „Sămănătorul” (n. pr.) + suf. -ism.

DOOM

sămănătorísm s. n.

semănătorist
SĂMĂNĂTORÍST, -Ă, sămănătoriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sămănătorismului. 2. Adj. Care aparține sămănătorismului sau sămănătoriștilor (1), privitor la sămănătorism sau la sămănătoriști. [Var.: semănătoríst, -ă s. m. și f., adj.] – Sămănătorism + suf. -ist.

DOOM

sămănătoríst adj. m., s. m., pl. sămănătoríști; adj. f., s. f. sămănătorístă, pl. sămănătoríste

semănătorist
SĂMĂNĂTORÍST, -Ă, sămănătoriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sămănătorismului. 2. Adj. Care aparține sămănătorismului sau sămănătoriștilor (1), privitor la sămănătorism sau la sămănătoriști. [Var.: semănătoríst, -ă s. m. și f., adj.] – Sămănătorism + suf. -ist.

DOOM

sămănătoríst adj. m., s. m., pl. sămănătoríști; adj. f., s. f. sămănătorístă, pl. sămănătoríste

semănătoristă
SĂMĂNĂTORÍST, -Ă, sămănătoriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al sămănătorismului. 2. Adj. Care aparține sămănătorismului sau sămănătoriștilor (1), privitor la sămănătorism sau la sămănătoriști. [Var.: semănătoríst, -ă s. m. și f., adj.] – Sămănătorism + suf. -ist.

DOOM

sămănătoríst adj. m., s. m., pl. sămănătoríști; adj. f., s. f. sămănătorístă, pl. sămănătoríste

semănătorul
SEMĂNĂTÓR, -OÁRE, semănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor agricol care seamănă¹. ♦ Fig. Propovăduitor. 2. S. f. Mașină agricolă cu tracțiune animală sau mecanică cu care se introduc semințele în sol la o adâncime constantă, repartizându-le uniform. – Semăna¹ + suf. -ător.

DOOM

semănătór s. m., pl. semănătóri

semănătorului
SEMĂNĂTÓR, -OÁRE, semănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor agricol care seamănă¹. ♦ Fig. Propovăduitor. 2. S. f. Mașină agricolă cu tracțiune animală sau mecanică cu care se introduc semințele în sol la o adâncime constantă, repartizându-le uniform. – Semăna¹ + suf. -ător.

DOOM

semănătór s. m., pl. semănătóri

semănătura
SEMĂNĂTÚRĂ, semănături, s. f. 1. Însămânțare. 2. (La pl.) Plante ieșite din sămânța semănată. 3. Loc, teren însămânțat. – Semăna¹ + suf. -ătură.

DOOM

búha-semănătúrilor (fluture) s. f. art., g.-d. art. búhei-semănătúrilor

semănături
SEMĂNĂTÚRĂ, semănături, s. f. 1. Însămânțare. 2. (La pl.) Plante ieșite din sămânța semănată. 3. Loc, teren însămânțat. – Semăna¹ + suf. -ătură.

DOOM

búha-semănătúrilor (fluture) s. f. art., g.-d. art. búhei-semănătúrilor

semănăturii
SEMĂNĂTÚRĂ, semănături, s. f. 1. Însămânțare. 2. (La pl.) Plante ieșite din sămânța semănată. 3. Loc, teren însămânțat. – Semăna¹ + suf. -ătură.

DOOM

búha-semănătúrilor (fluture) s. f. art., g.-d. art. búhei-semănătúrilor

semănăturile
SEMĂNĂTÚRĂ, semănături, s. f. 1. Însămânțare. 2. (La pl.) Plante ieșite din sămânța semănată. 3. Loc, teren însămânțat. – Semăna¹ + suf. -ătură.

DOOM

búha-semănătúrilor (fluture) s. f. art., g.-d. art. búhei-semănătúrilor

semănăturilor
SEMĂNĂTÚRĂ, semănături, s. f. 1. Însămânțare. 2. (La pl.) Plante ieșite din sămânța semănată. 3. Loc, teren însămânțat. – Semăna¹ + suf. -ătură.

DOOM

búha-semănătúrilor (fluture) s. f. art., g.-d. art. búhei-semănătúrilor

sen
SEN, seni, s. m. Monedă divizionară japoneză, valorând a suta parte dintr-un yen. – Din fr. sen.

DOOM

sen s. m., pl. seni

sena
SÉNĂ s. f. Frunze uscate de siminichie, folosite ca purgativ și ca diuretic. – Din tc. sena. Cf. lat. sene.

DOOM

sénă s. f., g.-d. art. sénei

senamichie
senamichíe (-íi), s. f. – Plantă (Cassia angustifolia). – Var. senamechie, siminichie. Mr. simănichie. Tc. (arab.) senameki (Șeineanu, II, 332), cf. ngr. σιναμιϰή.

senar
SENÁR, senare, adj. (În sintagma) Vers senar = vers latin de șase picioare. – Lat. senarius, fr. sénaire.

DOOM

senár² s. m., pl. senári

senar
SENÁR, senare, adj. (În sintagma) Vers senar = vers latin de șase picioare. – Lat. senarius, fr. sénaire.

DOOM

senár² s. m., pl. senári

senara
SENÁR, senare, adj. (În sintagma) Vers senar = vers latin de șase picioare. – Lat. senarius, fr. sénaire.

DOOM

senár² s. m., pl. senári

senare
SENÁR, senare, adj. (În sintagma) Vers senar = vers latin de șase picioare. – Lat. senarius, fr. sénaire.

DOOM

senár² s. m., pl. senári

senarei
SENÁR, senare, adj. (În sintagma) Vers senar = vers latin de șase picioare. – Lat. senarius, fr. sénaire.

DOOM

senár² s. m., pl. senári

senarele
SENÁR, senare, adj. (În sintagma) Vers senar = vers latin de șase picioare. – Lat. senarius, fr. sénaire.

DOOM

senár² s. m., pl. senári

senarelor
SENÁR, senare, adj. (În sintagma) Vers senar = vers latin de șase picioare. – Lat. senarius, fr. sénaire.

DOOM

senár² s. m., pl. senári

senari
SENÁR, senare, adj. (În sintagma) Vers senar = vers latin de șase picioare. – Lat. senarius, fr. sénaire.

DOOM

senár² s. m., pl. senári

senari
SENÁR, senare, adj. (În sintagma) Vers senar = vers latin de șase picioare. – Lat. senarius, fr. sénaire.

DOOM

senár² s. m., pl. senári

senarie
SENÁRIE s.f. (Lit.) Strofă alcătuită din șase versuri. [Gen. -iei. / < engl. senary].

senarii
SENÁR, senare, adj. (În sintagma) Vers senar = vers latin de șase picioare. – Lat. senarius, fr. sénaire.

DOOM

senár² s. m., pl. senári

senarii
SENÁR, senare, adj. (În sintagma) Vers senar = vers latin de șase picioare. – Lat. senarius, fr. sénaire.

DOOM

senár² s. m., pl. senári

senarilor
SENÁR, senare, adj. (În sintagma) Vers senar = vers latin de șase picioare. – Lat. senarius, fr. sénaire.

DOOM

senár² s. m., pl. senári

senarilor
SENÁR, senare, adj. (În sintagma) Vers senar = vers latin de șase picioare. – Lat. senarius, fr. sénaire.

DOOM

senár² s. m., pl. senári

senarmontit
SENARMONTÍT s. n. Minereu de stibiu. – Din fr. sénarmontite.

senarmontitul
SENARMONTÍT s. n. Minereu de stibiu. – Din fr. sénarmontite.

senarmontitului
SENARMONTÍT s. n. Minereu de stibiu. – Din fr. sénarmontite.

senarul
SENÁR, senare, adj. (În sintagma) Vers senar = vers latin de șase picioare. – Lat. senarius, fr. sénaire.

DOOM

senár² s. m., pl. senári

senarul
SENÁR, senare, adj. (În sintagma) Vers senar = vers latin de șase picioare. – Lat. senarius, fr. sénaire.

DOOM

senár² s. m., pl. senári

senarului
SENÁR, senare, adj. (În sintagma) Vers senar = vers latin de șase picioare. – Lat. senarius, fr. sénaire.

DOOM

senár² s. m., pl. senári

senarului
SENÁR, senare, adj. (În sintagma) Vers senar = vers latin de șase picioare. – Lat. senarius, fr. sénaire.

DOOM

senár² s. m., pl. senári

senat
SENÁT, senate, s. n. 1. (În Roma antică) Sfatul bătrânilor; (în timpul republicii) organul suprem al puterii de stat; (în timpul imperiului) consiliu consultativ cu rol politic minor. 2. Denumire a Camerei superioare a Parlamentului în unele state, în care acesta este bicameral. 3. (Și în sintagma senat universitar) Consiliu al profesorilor, cu rol în conducerea instituției. 4. Loc în care se întrunesc senatorii; sediul Senatului. – Din fr. sénat, lat. senatus.

DOOM

senát (corp legiuitor, organ de conducere) s. n., pl. senáte

senate
SENÁT, senate, s. n. 1. (În Roma antică) Sfatul bătrânilor; (în timpul republicii) organul suprem al puterii de stat; (în timpul imperiului) consiliu consultativ cu rol politic minor. 2. Denumire a Camerei superioare a Parlamentului în unele state, în care acesta este bicameral. 3. (Și în sintagma senat universitar) Consiliu al profesorilor, cu rol în conducerea instituției. 4. Loc în care se întrunesc senatorii; sediul Senatului. – Din fr. sénat, lat. senatus.

DOOM

senát (corp legiuitor, organ de conducere) s. n., pl. senáte

senatele
SENÁT, senate, s. n. 1. (În Roma antică) Sfatul bătrânilor; (în timpul republicii) organul suprem al puterii de stat; (în timpul imperiului) consiliu consultativ cu rol politic minor. 2. Denumire a Camerei superioare a Parlamentului în unele state, în care acesta este bicameral. 3. (Și în sintagma senat universitar) Consiliu al profesorilor, cu rol în conducerea instituției. 4. Loc în care se întrunesc senatorii; sediul Senatului. – Din fr. sénat, lat. senatus.

DOOM

senát (corp legiuitor, organ de conducere) s. n., pl. senáte

senatelor
SENÁT, senate, s. n. 1. (În Roma antică) Sfatul bătrânilor; (în timpul republicii) organul suprem al puterii de stat; (în timpul imperiului) consiliu consultativ cu rol politic minor. 2. Denumire a Camerei superioare a Parlamentului în unele state, în care acesta este bicameral. 3. (Și în sintagma senat universitar) Consiliu al profesorilor, cu rol în conducerea instituției. 4. Loc în care se întrunesc senatorii; sediul Senatului. – Din fr. sénat, lat. senatus.

DOOM

senát (corp legiuitor, organ de conducere) s. n., pl. senáte

senatoare
SENATÓR, -OÁRE, senatori, -oare, s. m. și f. 1. S. m. Membru al senatului (1). 2. S. m. și f. Membru al Senatului (2). – Din fr. sénateur, lat. senator.

DOOM

senatór s. m., pl. senatóri

senatoarea
SENATÓR, -OÁRE, senatori, -oare, s. m. și f. 1. S. m. Membru al senatului (1). 2. S. m. și f. Membru al Senatului (2). – Din fr. sénateur, lat. senator.

DOOM

senatór s. m., pl. senatóri

senatoarei
SENATÓR, -OÁRE, senatori, -oare, s. m. și f. 1. S. m. Membru al senatului (1). 2. S. m. și f. Membru al Senatului (2). – Din fr. sénateur, lat. senator.

DOOM

senatór s. m., pl. senatóri

senatoarele
SENATÓR, -OÁRE, senatori, -oare, s. m. și f. 1. S. m. Membru al senatului (1). 2. S. m. și f. Membru al Senatului (2). – Din fr. sénateur, lat. senator.

DOOM

senatór s. m., pl. senatóri

senatoarelor
SENATÓR, -OÁRE, senatori, -oare, s. m. și f. 1. S. m. Membru al senatului (1). 2. S. m. și f. Membru al Senatului (2). – Din fr. sénateur, lat. senator.

DOOM

senatór s. m., pl. senatóri

senator
SENATÓR, -OÁRE, senatori, -oare, s. m. și f. 1. S. m. Membru al senatului (1). 2. S. m. și f. Membru al Senatului (2). – Din fr. sénateur, lat. senator.

DOOM

senatór s. m., pl. senatóri

senatori
SENATÓR, -OÁRE, senatori, -oare, s. m. și f. 1. S. m. Membru al senatului (1). 2. S. m. și f. Membru al Senatului (2). – Din fr. sénateur, lat. senator.

DOOM

senatór s. m., pl. senatóri

senatorial
SENATORIÁL, -Ă, senatoriali, -e, adj. Care ține de senat sau de senatori, privitor la senat sau la senatori. [Pr.: -ri-al] – Din fr. sénatorial.

DOOM

senatoriál (-ri-al) adj. m., pl. senatoriáli; f. senatoriálă, pl. senatoriále

senatoriala
SENATORIÁL, -Ă, senatoriali, -e, adj. Care ține de senat sau de senatori, privitor la senat sau la senatori. [Pr.: -ri-al] – Din fr. sénatorial.

DOOM

senatoriál (-ri-al) adj. m., pl. senatoriáli; f. senatoriálă, pl. senatoriále

senatoriale
SENATORIÁL, -Ă, senatoriali, -e, adj. Care ține de senat sau de senatori, privitor la senat sau la senatori. [Pr.: -ri-al] – Din fr. sénatorial.

DOOM

senatoriál (-ri-al) adj. m., pl. senatoriáli; f. senatoriálă, pl. senatoriále

senatorialei
SENATORIÁL, -Ă, senatoriali, -e, adj. Care ține de senat sau de senatori, privitor la senat sau la senatori. [Pr.: -ri-al] – Din fr. sénatorial.

DOOM

senatoriál (-ri-al) adj. m., pl. senatoriáli; f. senatoriálă, pl. senatoriále

senatorialele
SENATORIÁL, -Ă, senatoriali, -e, adj. Care ține de senat sau de senatori, privitor la senat sau la senatori. [Pr.: -ri-al] – Din fr. sénatorial.

DOOM

senatoriál (-ri-al) adj. m., pl. senatoriáli; f. senatoriálă, pl. senatoriále

senatorialelor
SENATORIÁL, -Ă, senatoriali, -e, adj. Care ține de senat sau de senatori, privitor la senat sau la senatori. [Pr.: -ri-al] – Din fr. sénatorial.

DOOM

senatoriál (-ri-al) adj. m., pl. senatoriáli; f. senatoriálă, pl. senatoriále

senatoriali
SENATORIÁL, -Ă, senatoriali, -e, adj. Care ține de senat sau de senatori, privitor la senat sau la senatori. [Pr.: -ri-al] – Din fr. sénatorial.

DOOM

senatoriál (-ri-al) adj. m., pl. senatoriáli; f. senatoriálă, pl. senatoriále

senatorialii
SENATORIÁL, -Ă, senatoriali, -e, adj. Care ține de senat sau de senatori, privitor la senat sau la senatori. [Pr.: -ri-al] – Din fr. sénatorial.

DOOM

senatoriál (-ri-al) adj. m., pl. senatoriáli; f. senatoriálă, pl. senatoriále

senatorialilor
SENATORIÁL, -Ă, senatoriali, -e, adj. Care ține de senat sau de senatori, privitor la senat sau la senatori. [Pr.: -ri-al] – Din fr. sénatorial.

DOOM

senatoriál (-ri-al) adj. m., pl. senatoriáli; f. senatoriálă, pl. senatoriále

senatorialul
SENATORIÁL, -Ă, senatoriali, -e, adj. Care ține de senat sau de senatori, privitor la senat sau la senatori. [Pr.: -ri-al] – Din fr. sénatorial.

DOOM

senatoriál (-ri-al) adj. m., pl. senatoriáli; f. senatoriálă, pl. senatoriále

senatorialului
SENATORIÁL, -Ă, senatoriali, -e, adj. Care ține de senat sau de senatori, privitor la senat sau la senatori. [Pr.: -ri-al] – Din fr. sénatorial.

DOOM

senatoriál (-ri-al) adj. m., pl. senatoriáli; f. senatoriálă, pl. senatoriále

senatorii
SENATÓR, -OÁRE, senatori, -oare, s. m. și f. 1. S. m. Membru al senatului (1). 2. S. m. și f. Membru al Senatului (2). – Din fr. sénateur, lat. senator.

DOOM

senatór s. m., pl. senatóri

senatorilor
SENATÓR, -OÁRE, senatori, -oare, s. m. și f. 1. S. m. Membru al senatului (1). 2. S. m. și f. Membru al Senatului (2). – Din fr. sénateur, lat. senator.

DOOM

senatór s. m., pl. senatóri

senatorul
SENATÓR, -OÁRE, senatori, -oare, s. m. și f. 1. S. m. Membru al senatului (1). 2. S. m. și f. Membru al Senatului (2). – Din fr. sénateur, lat. senator.

DOOM

senatór s. m., pl. senatóri

senatorului
SENATÓR, -OÁRE, senatori, -oare, s. m. și f. 1. S. m. Membru al senatului (1). 2. S. m. și f. Membru al Senatului (2). – Din fr. sénateur, lat. senator.

DOOM

senatór s. m., pl. senatóri

senatul
SENÁT, senate, s. n. 1. (În Roma antică) Sfatul bătrânilor; (în timpul republicii) organul suprem al puterii de stat; (în timpul imperiului) consiliu consultativ cu rol politic minor. 2. Denumire a Camerei superioare a Parlamentului în unele state, în care acesta este bicameral. 3. (Și în sintagma senat universitar) Consiliu al profesorilor, cu rol în conducerea instituției. 4. Loc în care se întrunesc senatorii; sediul Senatului. – Din fr. sénat, lat. senatus.

DOOM

senát (corp legiuitor, organ de conducere) s. n., pl. senáte

senatului
SENÁT, senate, s. n. 1. (În Roma antică) Sfatul bătrânilor; (în timpul republicii) organul suprem al puterii de stat; (în timpul imperiului) consiliu consultativ cu rol politic minor. 2. Denumire a Camerei superioare a Parlamentului în unele state, în care acesta este bicameral. 3. (Și în sintagma senat universitar) Consiliu al profesorilor, cu rol în conducerea instituției. 4. Loc în care se întrunesc senatorii; sediul Senatului. – Din fr. sénat, lat. senatus.

DOOM

senát (corp legiuitor, organ de conducere) s. n., pl. senáte

senaturi
SENÁT, senate, s. n. 1. (În Roma antică) Sfatul bătrânilor; (în timpul republicii) organul suprem al puterii de stat; (în timpul imperiului) consiliu consultativ cu rol politic minor. 2. Denumire a Camerei superioare a Parlamentului în unele state, în care acesta este bicameral. 3. (Și în sintagma senat universitar) Consiliu al profesorilor, cu rol în conducerea instituției. 4. Loc în care se întrunesc senatorii; sediul Senatului. – Din fr. sénat, lat. senatus.

DOOM

senát (corp legiuitor, organ de conducere) s. n., pl. senáte

senaturile
SENÁT, senate, s. n. 1. (În Roma antică) Sfatul bătrânilor; (în timpul republicii) organul suprem al puterii de stat; (în timpul imperiului) consiliu consultativ cu rol politic minor. 2. Denumire a Camerei superioare a Parlamentului în unele state, în care acesta este bicameral. 3. (Și în sintagma senat universitar) Consiliu al profesorilor, cu rol în conducerea instituției. 4. Loc în care se întrunesc senatorii; sediul Senatului. – Din fr. sénat, lat. senatus.

DOOM

senát (corp legiuitor, organ de conducere) s. n., pl. senáte

senaturilor
SENÁT, senate, s. n. 1. (În Roma antică) Sfatul bătrânilor; (în timpul republicii) organul suprem al puterii de stat; (în timpul imperiului) consiliu consultativ cu rol politic minor. 2. Denumire a Camerei superioare a Parlamentului în unele state, în care acesta este bicameral. 3. (Și în sintagma senat universitar) Consiliu al profesorilor, cu rol în conducerea instituției. 4. Loc în care se întrunesc senatorii; sediul Senatului. – Din fr. sénat, lat. senatus.

DOOM

senát (corp legiuitor, organ de conducere) s. n., pl. senáte

sendviș
OM-SÁNDVICI, oameni-sandvici, s. m. Om care plimbă două panouri publicitare, unul în spate, altul în față. [Scris și: om-senviș] – Din fr. homme-sandwich. Cf. engl. sandwich-man.

DOOM

*om-sénvici / om-sénviș s. m., pl. oámeni-sénvici / oámeni-sénviș

sendviș
SÉNDVIȘ s. n. v. sandvici.

DOOM

*om-sénvici / om-sénviș s. m., pl. oámeni-sénvici / oámeni-sénviș

sene
SÉNĂ s. f. Frunze uscate de siminichie, folosite ca purgativ și ca diuretic. – Din tc. sena. Cf. lat. sene.

DOOM

sénă s. f., g.-d. art. sénei

senecio
CRUCIULÍȚĂ, cruciulițe, s. f. 1. Diminutiv al lui cruce (I 1); cruciță. 2. Cusătură artistică de mână, foarte folosită în portul național și în lucrăturile românești. 3. Nume dat mai multor plante erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene (Senecio). – Cruce + suf. -uliță.

senectute
SENECTÚTE s. f. (Livr.) Bătrânețe. – Din lat. senectus, -utis.

DOOM

senectúte (livr.) s. f., g.-d. art. senectúții

senectutea
SENECTÚTE s. f. (Livr.) Bătrânețe. – Din lat. senectus, -utis.

DOOM

senectúte (livr.) s. f., g.-d. art. senectúții

senectuți
SENECTÚTE s. f. (Livr.) Bătrânețe. – Din lat. senectus, -utis.

DOOM

senectúte (livr.) s. f., g.-d. art. senectúții

senectuții
SENECTÚTE s. f. (Livr.) Bătrânețe. – Din lat. senectus, -utis.

DOOM

senectúte (livr.) s. f., g.-d. art. senectúții

senectuțile
SENECTÚTE s. f. (Livr.) Bătrânețe. – Din lat. senectus, -utis.

DOOM

senectúte (livr.) s. f., g.-d. art. senectúții

senectuților
SENECTÚTE s. f. (Livr.) Bătrânețe. – Din lat. senectus, -utis.

DOOM

senectúte (livr.) s. f., g.-d. art. senectúții

senegalez
SENEGALÉZ, -Ă, senegalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Senegalului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Senegalului sau senegalezilor (1), referitor la Senegal ori la senegalezi. – Din fr. Sénégalais.

DOOM

senegaléz adj. m., s. m., pl. senegalézi; adj. f., s. f. senegaléză, pl. senegaléze

senegalez
SENEGALÉZ, -Ă, senegalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Senegalului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Senegalului sau senegalezilor (1), referitor la Senegal ori la senegalezi. – Din fr. Sénégalais.

DOOM

senegaléz adj. m., s. m., pl. senegalézi; adj. f., s. f. senegaléză, pl. senegaléze

senegaleza
SENEGALÉZ, -Ă, senegalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Senegalului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Senegalului sau senegalezilor (1), referitor la Senegal ori la senegalezi. – Din fr. Sénégalais.

DOOM

senegaléz adj. m., s. m., pl. senegalézi; adj. f., s. f. senegaléză, pl. senegaléze

senegaleza
SENEGALÉZ, -Ă, senegalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Senegalului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Senegalului sau senegalezilor (1), referitor la Senegal ori la senegalezi. – Din fr. Sénégalais.

DOOM

senegaléz adj. m., s. m., pl. senegalézi; adj. f., s. f. senegaléză, pl. senegaléze

senegaleze
SENEGALÉZ, -Ă, senegalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Senegalului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Senegalului sau senegalezilor (1), referitor la Senegal ori la senegalezi. – Din fr. Sénégalais.

DOOM

senegaléz adj. m., s. m., pl. senegalézi; adj. f., s. f. senegaléză, pl. senegaléze

senegaleze
SENEGALÉZ, -Ă, senegalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Senegalului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Senegalului sau senegalezilor (1), referitor la Senegal ori la senegalezi. – Din fr. Sénégalais.

DOOM

senegaléz adj. m., s. m., pl. senegalézi; adj. f., s. f. senegaléză, pl. senegaléze

senegaleze
SENEGALÉZ, -Ă, senegalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Senegalului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Senegalului sau senegalezilor (1), referitor la Senegal ori la senegalezi. – Din fr. Sénégalais.

DOOM

senegaléz adj. m., s. m., pl. senegalézi; adj. f., s. f. senegaléză, pl. senegaléze

senegalezei
SENEGALÉZ, -Ă, senegalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Senegalului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Senegalului sau senegalezilor (1), referitor la Senegal ori la senegalezi. – Din fr. Sénégalais.

DOOM

senegaléz adj. m., s. m., pl. senegalézi; adj. f., s. f. senegaléză, pl. senegaléze

senegalezei
SENEGALÉZ, -Ă, senegalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Senegalului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Senegalului sau senegalezilor (1), referitor la Senegal ori la senegalezi. – Din fr. Sénégalais.

DOOM

senegaléz adj. m., s. m., pl. senegalézi; adj. f., s. f. senegaléză, pl. senegaléze

senegalezele
SENEGALÉZ, -Ă, senegalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Senegalului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Senegalului sau senegalezilor (1), referitor la Senegal ori la senegalezi. – Din fr. Sénégalais.

DOOM

senegaléz adj. m., s. m., pl. senegalézi; adj. f., s. f. senegaléză, pl. senegaléze

senegalezele
SENEGALÉZ, -Ă, senegalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Senegalului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Senegalului sau senegalezilor (1), referitor la Senegal ori la senegalezi. – Din fr. Sénégalais.

DOOM

senegaléz adj. m., s. m., pl. senegalézi; adj. f., s. f. senegaléză, pl. senegaléze

senegalezelor
SENEGALÉZ, -Ă, senegalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Senegalului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Senegalului sau senegalezilor (1), referitor la Senegal ori la senegalezi. – Din fr. Sénégalais.

DOOM

senegaléz adj. m., s. m., pl. senegalézi; adj. f., s. f. senegaléză, pl. senegaléze

senegalezelor
SENEGALÉZ, -Ă, senegalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Senegalului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Senegalului sau senegalezilor (1), referitor la Senegal ori la senegalezi. – Din fr. Sénégalais.

DOOM

senegaléz adj. m., s. m., pl. senegalézi; adj. f., s. f. senegaléză, pl. senegaléze

senegalezi
SENEGALÉZ, -Ă, senegalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Senegalului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Senegalului sau senegalezilor (1), referitor la Senegal ori la senegalezi. – Din fr. Sénégalais.

DOOM

senegaléz adj. m., s. m., pl. senegalézi; adj. f., s. f. senegaléză, pl. senegaléze

senegalezi
SENEGALÉZ, -Ă, senegalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Senegalului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Senegalului sau senegalezilor (1), referitor la Senegal ori la senegalezi. – Din fr. Sénégalais.

DOOM

senegaléz adj. m., s. m., pl. senegalézi; adj. f., s. f. senegaléză, pl. senegaléze

senegalezii
SENEGALÉZ, -Ă, senegalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Senegalului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Senegalului sau senegalezilor (1), referitor la Senegal ori la senegalezi. – Din fr. Sénégalais.

DOOM

senegaléz adj. m., s. m., pl. senegalézi; adj. f., s. f. senegaléză, pl. senegaléze

senegalezii
SENEGALÉZ, -Ă, senegalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Senegalului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Senegalului sau senegalezilor (1), referitor la Senegal ori la senegalezi. – Din fr. Sénégalais.

DOOM

senegaléz adj. m., s. m., pl. senegalézi; adj. f., s. f. senegaléză, pl. senegaléze

senegalezilor
SENEGALÉZ, -Ă, senegalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Senegalului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Senegalului sau senegalezilor (1), referitor la Senegal ori la senegalezi. – Din fr. Sénégalais.

DOOM

senegaléz adj. m., s. m., pl. senegalézi; adj. f., s. f. senegaléză, pl. senegaléze

senegalezilor
SENEGALÉZ, -Ă, senegalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Senegalului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Senegalului sau senegalezilor (1), referitor la Senegal ori la senegalezi. – Din fr. Sénégalais.

DOOM

senegaléz adj. m., s. m., pl. senegalézi; adj. f., s. f. senegaléză, pl. senegaléze

senegalezo
SENEGALÉZ, -Ă, senegalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Senegalului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Senegalului sau senegalezilor (1), referitor la Senegal ori la senegalezi. – Din fr. Sénégalais.

DOOM

senegaléz adj. m., s. m., pl. senegalézi; adj. f., s. f. senegaléză, pl. senegaléze

senegalezo
SENEGALÉZ, -Ă, senegalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Senegalului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Senegalului sau senegalezilor (1), referitor la Senegal ori la senegalezi. – Din fr. Sénégalais.

DOOM

senegaléz adj. m., s. m., pl. senegalézi; adj. f., s. f. senegaléză, pl. senegaléze

senegalezul
SENEGALÉZ, -Ă, senegalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Senegalului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Senegalului sau senegalezilor (1), referitor la Senegal ori la senegalezi. – Din fr. Sénégalais.

DOOM

senegaléz adj. m., s. m., pl. senegalézi; adj. f., s. f. senegaléză, pl. senegaléze

senegalezul
SENEGALÉZ, -Ă, senegalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Senegalului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Senegalului sau senegalezilor (1), referitor la Senegal ori la senegalezi. – Din fr. Sénégalais.

DOOM

senegaléz adj. m., s. m., pl. senegalézi; adj. f., s. f. senegaléză, pl. senegaléze

senegalezule
SENEGALÉZ, -Ă, senegalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Senegalului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Senegalului sau senegalezilor (1), referitor la Senegal ori la senegalezi. – Din fr. Sénégalais.

DOOM

senegaléz adj. m., s. m., pl. senegalézi; adj. f., s. f. senegaléză, pl. senegaléze

senegalezule
SENEGALÉZ, -Ă, senegalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Senegalului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Senegalului sau senegalezilor (1), referitor la Senegal ori la senegalezi. – Din fr. Sénégalais.

DOOM

senegaléz adj. m., s. m., pl. senegalézi; adj. f., s. f. senegaléză, pl. senegaléze

senegalezului
SENEGALÉZ, -Ă, senegalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Senegalului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Senegalului sau senegalezilor (1), referitor la Senegal ori la senegalezi. – Din fr. Sénégalais.

DOOM

senegaléz adj. m., s. m., pl. senegalézi; adj. f., s. f. senegaléză, pl. senegaléze

senegalezului
SENEGALÉZ, -Ă, senegalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Senegalului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Senegalului sau senegalezilor (1), referitor la Senegal ori la senegalezi. – Din fr. Sénégalais.

DOOM

senegaléz adj. m., s. m., pl. senegalézi; adj. f., s. f. senegaléză, pl. senegaléze

senei
SÉNĂ s. f. Frunze uscate de siminichie, folosite ca purgativ și ca diuretic. – Din tc. sena. Cf. lat. sene.

DOOM

sénă s. f., g.-d. art. sénei

senescență
SENESCÉNȚĂ s. f. (Med.) Îmbătrânire a țesuturilor și a organismului. – Din fr. sénescence.

senestră
SENÉSTRĂ s.f. (Herald.) Partea stângă a unui blazon, a unui scut. [< fr. senestre, cf. lat. sinistra – stângă].

senet
SINÉT, sineturi, s. n. (Înv.) 1. Act, document; zapis, hrisov. 2. Adeverință, chitanță; poliță. [Var.: senét s. n.] – Din tc. senet.

DOOM

sinét (document) (înv.) s. n., pl. sinéturi

seneșal
SENEȘÁL s.m. (Ist.) Mareșal de curte în Franța medievală, care împărțea dreptatea în numele regelui. [< fr. sénéchal].

seni
SEN, seni, s. m. Monedă divizionară japoneză, valorând a suta parte dintr-un yen. – Din fr. sen.

DOOM

sen s. m., pl. seni

senic
seníc (-ce), s. n. – 1. Pînză în care se prepară cenușa pentru leșie. – 2. Cîrpă, bucată de pînză. – Var. selnic. Origine îndoielnică. Cum servește la înălbirea rufelor, ar veni din sineli „a albi rufele cu amidon”, bg. sinjă, cf. sineală. Se folosește în Olt. Legătura cu bg. sĭennik „umbrar” (Scriban) pare dubioasă.

senii
SEN, seni, s. m. Monedă divizionară japoneză, valorând a suta parte dintr-un yen. – Din fr. sen.

DOOM

sen s. m., pl. seni

senil
SENÍL, -Ă, senili, -e, adj. Care ține de bătrânețe sau de senilitate care are caracteristicile bătrâneții ori senilității; caracteristic bătrânilor, de bătrân. – Din fr. sénile, lat. senilis.

DOOM

seníl adj. m., pl. seníli; f. senílă, pl. seníle

senila
SENÍL, -Ă, senili, -e, adj. Care ține de bătrânețe sau de senilitate care are caracteristicile bătrâneții ori senilității; caracteristic bătrânilor, de bătrân. – Din fr. sénile, lat. senilis.

DOOM

seníl adj. m., pl. seníli; f. senílă, pl. seníle

senile
SENÍL, -Ă, senili, -e, adj. Care ține de bătrânețe sau de senilitate care are caracteristicile bătrâneții ori senilității; caracteristic bătrânilor, de bătrân. – Din fr. sénile, lat. senilis.

DOOM

seníl adj. m., pl. seníli; f. senílă, pl. seníle

senilei
SENÍL, -Ă, senili, -e, adj. Care ține de bătrânețe sau de senilitate care are caracteristicile bătrâneții ori senilității; caracteristic bătrânilor, de bătrân. – Din fr. sénile, lat. senilis.

DOOM

seníl adj. m., pl. seníli; f. senílă, pl. seníle

senilele
SENÍL, -Ă, senili, -e, adj. Care ține de bătrânețe sau de senilitate care are caracteristicile bătrâneții ori senilității; caracteristic bătrânilor, de bătrân. – Din fr. sénile, lat. senilis.

DOOM

seníl adj. m., pl. seníli; f. senílă, pl. seníle

senilelor
SENÍL, -Ă, senili, -e, adj. Care ține de bătrânețe sau de senilitate care are caracteristicile bătrâneții ori senilității; caracteristic bătrânilor, de bătrân. – Din fr. sénile, lat. senilis.

DOOM

seníl adj. m., pl. seníli; f. senílă, pl. seníle

senili
SENÍL, -Ă, senili, -e, adj. Care ține de bătrânețe sau de senilitate care are caracteristicile bătrâneții ori senilității; caracteristic bătrânilor, de bătrân. – Din fr. sénile, lat. senilis.

DOOM

seníl adj. m., pl. seníli; f. senílă, pl. seníle

senilia
SENÍLIA s.f.pl. (Liv.) Lucrări, scrieri de om bătrân. [< lat. senilia].

senilii
SENÍL, -Ă, senili, -e, adj. Care ține de bătrânețe sau de senilitate care are caracteristicile bătrâneții ori senilității; caracteristic bătrânilor, de bătrân. – Din fr. sénile, lat. senilis.

DOOM

seníl adj. m., pl. seníli; f. senílă, pl. seníle

senililor
SENÍL, -Ă, senili, -e, adj. Care ține de bătrânețe sau de senilitate care are caracteristicile bătrâneții ori senilității; caracteristic bătrânilor, de bătrân. – Din fr. sénile, lat. senilis.

DOOM

seníl adj. m., pl. seníli; f. senílă, pl. seníle

senilitate
SENILITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este senil; stare patologică a vârstei înaintate, constând din modificări involutive fizice și psihice ale organismului, mai accentuate decât cele datorate proceselor normale de îmbătrânire. – Din fr. sénilité.

DOOM

senilitáte s. f., g.-d. art. senilitắții

senilitatea
SENILITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este senil; stare patologică a vârstei înaintate, constând din modificări involutive fizice și psihice ale organismului, mai accentuate decât cele datorate proceselor normale de îmbătrânire. – Din fr. sénilité.

DOOM

senilitáte s. f., g.-d. art. senilitắții

senilități
SENILITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este senil; stare patologică a vârstei înaintate, constând din modificări involutive fizice și psihice ale organismului, mai accentuate decât cele datorate proceselor normale de îmbătrânire. – Din fr. sénilité.

DOOM

senilitáte s. f., g.-d. art. senilitắții

senilității
SENILITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este senil; stare patologică a vârstei înaintate, constând din modificări involutive fizice și psihice ale organismului, mai accentuate decât cele datorate proceselor normale de îmbătrânire. – Din fr. sénilité.

DOOM

senilitáte s. f., g.-d. art. senilitắții

seniliza
SENILIZÁ, senilizez, vb. I. Refl. A deveni senil. – Din fr. séniliser.

DOOM

*senilizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se senilizeáză

senilizai
SENILIZÁ, senilizez, vb. I. Refl. A deveni senil. – Din fr. séniliser.

DOOM

*senilizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se senilizeáză

senilizam
SENILIZÁ, senilizez, vb. I. Refl. A deveni senil. – Din fr. séniliser.

DOOM

*senilizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se senilizeáză

senilizare
SENILIZÁ, senilizez, vb. I. Refl. A deveni senil. – Din fr. séniliser.

DOOM

*senilizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se senilizeáză

senilizare
SENILIZÁRE s. f. Acțiunea de a se seniliza și rezultatul ei. – V. seniliza.

senilizarea
SENILIZÁRE s. f. Acțiunea de a se seniliza și rezultatul ei. – V. seniliza.

senilizară
SENILIZÁ, senilizez, vb. I. Refl. A deveni senil. – Din fr. séniliser.

DOOM

*senilizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se senilizeáză

senilizarăm
SENILIZÁ, senilizez, vb. I. Refl. A deveni senil. – Din fr. séniliser.

DOOM

*senilizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se senilizeáză

senilizarăți
SENILIZÁ, senilizez, vb. I. Refl. A deveni senil. – Din fr. séniliser.

DOOM

*senilizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se senilizeáză

senilizase
SENILIZÁ, senilizez, vb. I. Refl. A deveni senil. – Din fr. séniliser.

DOOM

*senilizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se senilizeáză

senilizasem
SENILIZÁ, senilizez, vb. I. Refl. A deveni senil. – Din fr. séniliser.

DOOM

*senilizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se senilizeáză

senilizaseră
SENILIZÁ, senilizez, vb. I. Refl. A deveni senil. – Din fr. séniliser.

DOOM

*senilizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se senilizeáză

senilizaserăm
SENILIZÁ, senilizez, vb. I. Refl. A deveni senil. – Din fr. séniliser.

DOOM

*senilizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se senilizeáză

senilizaserăți
SENILIZÁ, senilizez, vb. I. Refl. A deveni senil. – Din fr. séniliser.

DOOM

*senilizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se senilizeáză

senilizaseși
SENILIZÁ, senilizez, vb. I. Refl. A deveni senil. – Din fr. séniliser.

DOOM

*senilizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se senilizeáză

senilizaseți
SENILIZÁ, senilizez, vb. I. Refl. A deveni senil. – Din fr. séniliser.

DOOM

*senilizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se senilizeáză

senilizat
SENILIZÁ, senilizez, vb. I. Refl. A deveni senil. – Din fr. séniliser.

DOOM

*senilizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se senilizeáză

senilizat
SENILIZÁT, -Ă, senilizați, -te, adj. Care a devenit senil. – V. seniliza.

senilizata
SENILIZÁT, -Ă, senilizați, -te, adj. Care a devenit senil. – V. seniliza.

senilizate
SENILIZÁT, -Ă, senilizați, -te, adj. Care a devenit senil. – V. seniliza.

senilizatei
SENILIZÁT, -Ă, senilizați, -te, adj. Care a devenit senil. – V. seniliza.

senilizatele
SENILIZÁT, -Ă, senilizați, -te, adj. Care a devenit senil. – V. seniliza.

senilizatelor
SENILIZÁT, -Ă, senilizați, -te, adj. Care a devenit senil. – V. seniliza.

senilizatul
SENILIZÁT, -Ă, senilizați, -te, adj. Care a devenit senil. – V. seniliza.

senilizatului
SENILIZÁT, -Ă, senilizați, -te, adj. Care a devenit senil. – V. seniliza.

senilizau
SENILIZÁ, senilizez, vb. I. Refl. A deveni senil. – Din fr. séniliser.

DOOM

*senilizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se senilizeáză

senilizași
SENILIZÁ, senilizez, vb. I. Refl. A deveni senil. – Din fr. séniliser.

DOOM

*senilizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se senilizeáză

senilizați
SENILIZÁ, senilizez, vb. I. Refl. A deveni senil. – Din fr. séniliser.

DOOM

*senilizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se senilizeáză

senilizați
SENILIZÁT, -Ă, senilizați, -te, adj. Care a devenit senil. – V. seniliza.

senilizații
SENILIZÁT, -Ă, senilizați, -te, adj. Care a devenit senil. – V. seniliza.

senilizaților
SENILIZÁT, -Ă, senilizați, -te, adj. Care a devenit senil. – V. seniliza.

senilizează
SENILIZÁ, senilizez, vb. I. Refl. A deveni senil. – Din fr. séniliser.

DOOM

*senilizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se senilizeáză

senilizez
SENILIZÁ, senilizez, vb. I. Refl. A deveni senil. – Din fr. séniliser.

DOOM

*senilizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se senilizeáză

senilizeze
SENILIZÁ, senilizez, vb. I. Refl. A deveni senil. – Din fr. séniliser.

DOOM

*senilizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se senilizeáză

senilizezi
SENILIZÁ, senilizez, vb. I. Refl. A deveni senil. – Din fr. séniliser.

DOOM

*senilizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se senilizeáză

senilizând
SENILIZÁ, senilizez, vb. I. Refl. A deveni senil. – Din fr. séniliser.

DOOM

*senilizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se senilizeáză

senilizînd
SENILIZÁ, senilizez, vb. I. Refl. A deveni senil. – Din fr. séniliser.

DOOM

*senilizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se senilizeáză

senilizări
SENILIZÁRE s. f. Acțiunea de a se seniliza și rezultatul ei. – V. seniliza.

senilizării
SENILIZÁRE s. f. Acțiunea de a se seniliza și rezultatul ei. – V. seniliza.

senilizările
SENILIZÁRE s. f. Acțiunea de a se seniliza și rezultatul ei. – V. seniliza.

senilizărilor
SENILIZÁRE s. f. Acțiunea de a se seniliza și rezultatul ei. – V. seniliza.

senilor
SEN, seni, s. m. Monedă divizionară japoneză, valorând a suta parte dintr-un yen. – Din fr. sen.

DOOM

sen s. m., pl. seni

senilul
SENÍL, -Ă, senili, -e, adj. Care ține de bătrânețe sau de senilitate care are caracteristicile bătrâneții ori senilității; caracteristic bătrânilor, de bătrân. – Din fr. sénile, lat. senilis.

DOOM

seníl adj. m., pl. seníli; f. senílă, pl. seníle

senilului
SENÍL, -Ă, senili, -e, adj. Care ține de bătrânețe sau de senilitate care are caracteristicile bătrâneții ori senilității; caracteristic bătrânilor, de bătrân. – Din fr. sénile, lat. senilis.

DOOM

seníl adj. m., pl. seníli; f. senílă, pl. seníle

senin
SENÍN, -Ă, senini, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre cer) Fără nori, limpede, clar; liniștit. ♦ Luminos. 2. Fig. (Despre oameni, despre expresia figurii lor, despre manifestările lor) Care exprimă liniște, mulțumire sufletească; netulburat, luminos, liniștit, fericit. 3. S. n. Seninătate, limpezime, claritate (a cerului). ◊ Loc. adv. Din (chiar) senin = dintr-o dată, pe neașteptate, fără veste; fără motiv (vizibil). [Var.: (înv. și reg.) sărín, -ă adj.] – Lat. serenus.

DOOM

senín² s. n.

senina
SENÍN, -Ă, senini, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre cer) Fără nori, limpede, clar; liniștit. ♦ Luminos. 2. Fig. (Despre oameni, despre expresia figurii lor, despre manifestările lor) Care exprimă liniște, mulțumire sufletească; netulburat, luminos, liniștit, fericit. 3. S. n. Seninătate, limpezime, claritate (a cerului). ◊ Loc. adv. Din (chiar) senin = dintr-o dată, pe neașteptate, fără veste; fără motiv (vizibil). [Var.: (înv. și reg.) sărín, -ă adj.] – Lat. serenus.

DOOM

senín² s. n.

senine
SENÍN, -Ă, senini, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre cer) Fără nori, limpede, clar; liniștit. ♦ Luminos. 2. Fig. (Despre oameni, despre expresia figurii lor, despre manifestările lor) Care exprimă liniște, mulțumire sufletească; netulburat, luminos, liniștit, fericit. 3. S. n. Seninătate, limpezime, claritate (a cerului). ◊ Loc. adv. Din (chiar) senin = dintr-o dată, pe neașteptate, fără veste; fără motiv (vizibil). [Var.: (înv. și reg.) sărín, -ă adj.] – Lat. serenus.

DOOM

senín² s. n.

senineață
SENINEÁȚĂ s. f. (Rar) Seninătate [Var.: (reg.) sănineáță s. f.] – Senin + suf. -ață.

seninei
SENÍN, -Ă, senini, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre cer) Fără nori, limpede, clar; liniștit. ♦ Luminos. 2. Fig. (Despre oameni, despre expresia figurii lor, despre manifestările lor) Care exprimă liniște, mulțumire sufletească; netulburat, luminos, liniștit, fericit. 3. S. n. Seninătate, limpezime, claritate (a cerului). ◊ Loc. adv. Din (chiar) senin = dintr-o dată, pe neașteptate, fără veste; fără motiv (vizibil). [Var.: (înv. și reg.) sărín, -ă adj.] – Lat. serenus.

DOOM

senín² s. n.

seninele
SENÍN, -Ă, senini, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre cer) Fără nori, limpede, clar; liniștit. ♦ Luminos. 2. Fig. (Despre oameni, despre expresia figurii lor, despre manifestările lor) Care exprimă liniște, mulțumire sufletească; netulburat, luminos, liniștit, fericit. 3. S. n. Seninătate, limpezime, claritate (a cerului). ◊ Loc. adv. Din (chiar) senin = dintr-o dată, pe neașteptate, fără veste; fără motiv (vizibil). [Var.: (înv. și reg.) sărín, -ă adj.] – Lat. serenus.

DOOM

senín² s. n.

seninelor
SENÍN, -Ă, senini, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre cer) Fără nori, limpede, clar; liniștit. ♦ Luminos. 2. Fig. (Despre oameni, despre expresia figurii lor, despre manifestările lor) Care exprimă liniște, mulțumire sufletească; netulburat, luminos, liniștit, fericit. 3. S. n. Seninătate, limpezime, claritate (a cerului). ◊ Loc. adv. Din (chiar) senin = dintr-o dată, pe neașteptate, fără veste; fără motiv (vizibil). [Var.: (înv. și reg.) sărín, -ă adj.] – Lat. serenus.

DOOM

senín² s. n.

seninețe
SENINÉȚE s. f. (Rar) Seninătate [Var.: senineáță, (reg.) sănineáță s. f.] – Senin + suf. -ețe.

DOOM

seninéțe (rar) s. f., art. seninéțea, g.-d. art. seninéței

senineță
SENINÉȚE s. f. (Rar) Seninătate. (Cu pronunțare regională) Sănineța orizontului... îmi arătă că întru în regiunea munților. NEGRUZZI, S. I 308. – Variantă: seninéță (NEGRUZZI, S. I 289) s. f.

senini
SENÍN, -Ă, senini, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre cer) Fără nori, limpede, clar; liniștit. ♦ Luminos. 2. Fig. (Despre oameni, despre expresia figurii lor, despre manifestările lor) Care exprimă liniște, mulțumire sufletească; netulburat, luminos, liniștit, fericit. 3. S. n. Seninătate, limpezime, claritate (a cerului). ◊ Loc. adv. Din (chiar) senin = dintr-o dată, pe neașteptate, fără veste; fără motiv (vizibil). [Var.: (înv. și reg.) sărín, -ă adj.] – Lat. serenus.

DOOM

senín² s. n.

seninii
SENÍN, -Ă, senini, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre cer) Fără nori, limpede, clar; liniștit. ♦ Luminos. 2. Fig. (Despre oameni, despre expresia figurii lor, despre manifestările lor) Care exprimă liniște, mulțumire sufletească; netulburat, luminos, liniștit, fericit. 3. S. n. Seninătate, limpezime, claritate (a cerului). ◊ Loc. adv. Din (chiar) senin = dintr-o dată, pe neașteptate, fără veste; fără motiv (vizibil). [Var.: (înv. și reg.) sărín, -ă adj.] – Lat. serenus.

DOOM

senín² s. n.

seninilor
SENÍN, -Ă, senini, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre cer) Fără nori, limpede, clar; liniștit. ♦ Luminos. 2. Fig. (Despre oameni, despre expresia figurii lor, despre manifestările lor) Care exprimă liniște, mulțumire sufletească; netulburat, luminos, liniștit, fericit. 3. S. n. Seninătate, limpezime, claritate (a cerului). ◊ Loc. adv. Din (chiar) senin = dintr-o dată, pe neașteptate, fără veste; fără motiv (vizibil). [Var.: (înv. și reg.) sărín, -ă adj.] – Lat. serenus.

DOOM

senín² s. n.

seninul
SENÍN, -Ă, senini, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre cer) Fără nori, limpede, clar; liniștit. ♦ Luminos. 2. Fig. (Despre oameni, despre expresia figurii lor, despre manifestările lor) Care exprimă liniște, mulțumire sufletească; netulburat, luminos, liniștit, fericit. 3. S. n. Seninătate, limpezime, claritate (a cerului). ◊ Loc. adv. Din (chiar) senin = dintr-o dată, pe neașteptate, fără veste; fără motiv (vizibil). [Var.: (înv. și reg.) sărín, -ă adj.] – Lat. serenus.

DOOM

senín² s. n.

seninului
SENÍN, -Ă, senini, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre cer) Fără nori, limpede, clar; liniștit. ♦ Luminos. 2. Fig. (Despre oameni, despre expresia figurii lor, despre manifestările lor) Care exprimă liniște, mulțumire sufletească; netulburat, luminos, liniștit, fericit. 3. S. n. Seninătate, limpezime, claritate (a cerului). ◊ Loc. adv. Din (chiar) senin = dintr-o dată, pe neașteptate, fără veste; fără motiv (vizibil). [Var.: (înv. și reg.) sărín, -ă adj.] – Lat. serenus.

DOOM

senín² s. n.

seninătate
SENINĂTÁTE s. f. 1. Calitate a cerului senin; limpezime, claritate. 2. Fig. Expresie liniștită a chipului, a ochilor. ♦ Calm, liniște sufletească. – Senin + suf. -ătate.

DOOM

seninătáte s. f., g.-d. art. seninătắții

seninătatea
SENINĂTÁTE s. f. 1. Calitate a cerului senin; limpezime, claritate. 2. Fig. Expresie liniștită a chipului, a ochilor. ♦ Calm, liniște sufletească. – Senin + suf. -ătate.

DOOM

seninătáte s. f., g.-d. art. seninătắții

seninătăți
SENINĂTÁTE s. f. 1. Calitate a cerului senin; limpezime, claritate. 2. Fig. Expresie liniștită a chipului, a ochilor. ♦ Calm, liniște sufletească. – Senin + suf. -ătate.

DOOM

seninătáte s. f., g.-d. art. seninătắții

seninătății
SENINĂTÁTE s. f. 1. Calitate a cerului senin; limpezime, claritate. 2. Fig. Expresie liniștită a chipului, a ochilor. ♦ Calm, liniște sufletească. – Senin + suf. -ătate.

DOOM

seninătáte s. f., g.-d. art. seninătắții

senioara
SENIÓR², -OÁRĂ, seniori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Sportiv) care a depășit vârsta juniorilor, vârstă care variază de la sport la sport, de obicei peste 18 ani. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) mai în vârstă, mai bătrână. 3. S. m. (Pe lângă un nume propriu de persoană, în opoziție cu junior) Tatăl (considerat în raport cu fiul). [Pr.: -ni-or] – Din fr. senior.

DOOM

sénior³ (tatăl) (-ni-or) s. m.; abr. sr/Sr

senioara
SENIÓR², -OÁRĂ, seniori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Sportiv) care a depășit vârsta juniorilor, vârstă care variază de la sport la sport, de obicei peste 18 ani. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) mai în vârstă, mai bătrână. 3. S. m. (Pe lângă un nume propriu de persoană, în opoziție cu junior) Tatăl (considerat în raport cu fiul). [Pr.: -ni-or] – Din fr. senior.

DOOM

sénior³ (tatăl) (-ni-or) s. m.; abr. sr/Sr

senioare
SENIÓR², -OÁRĂ, seniori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Sportiv) care a depășit vârsta juniorilor, vârstă care variază de la sport la sport, de obicei peste 18 ani. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) mai în vârstă, mai bătrână. 3. S. m. (Pe lângă un nume propriu de persoană, în opoziție cu junior) Tatăl (considerat în raport cu fiul). [Pr.: -ni-or] – Din fr. senior.

DOOM

sénior³ (tatăl) (-ni-or) s. m.; abr. sr/Sr

senioare
SENIÓR², -OÁRĂ, seniori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Sportiv) care a depășit vârsta juniorilor, vârstă care variază de la sport la sport, de obicei peste 18 ani. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) mai în vârstă, mai bătrână. 3. S. m. (Pe lângă un nume propriu de persoană, în opoziție cu junior) Tatăl (considerat în raport cu fiul). [Pr.: -ni-or] – Din fr. senior.

DOOM

sénior³ (tatăl) (-ni-or) s. m.; abr. sr/Sr

senioarei
SENIÓR², -OÁRĂ, seniori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Sportiv) care a depășit vârsta juniorilor, vârstă care variază de la sport la sport, de obicei peste 18 ani. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) mai în vârstă, mai bătrână. 3. S. m. (Pe lângă un nume propriu de persoană, în opoziție cu junior) Tatăl (considerat în raport cu fiul). [Pr.: -ni-or] – Din fr. senior.

DOOM

sénior³ (tatăl) (-ni-or) s. m.; abr. sr/Sr

senioarei
SENIÓR², -OÁRĂ, seniori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Sportiv) care a depășit vârsta juniorilor, vârstă care variază de la sport la sport, de obicei peste 18 ani. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) mai în vârstă, mai bătrână. 3. S. m. (Pe lângă un nume propriu de persoană, în opoziție cu junior) Tatăl (considerat în raport cu fiul). [Pr.: -ni-or] – Din fr. senior.

DOOM

sénior³ (tatăl) (-ni-or) s. m.; abr. sr/Sr

senioarele
SENIÓR², -OÁRĂ, seniori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Sportiv) care a depășit vârsta juniorilor, vârstă care variază de la sport la sport, de obicei peste 18 ani. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) mai în vârstă, mai bătrână. 3. S. m. (Pe lângă un nume propriu de persoană, în opoziție cu junior) Tatăl (considerat în raport cu fiul). [Pr.: -ni-or] – Din fr. senior.

DOOM

sénior³ (tatăl) (-ni-or) s. m.; abr. sr/Sr

senioarele
SENIÓR², -OÁRĂ, seniori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Sportiv) care a depășit vârsta juniorilor, vârstă care variază de la sport la sport, de obicei peste 18 ani. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) mai în vârstă, mai bătrână. 3. S. m. (Pe lângă un nume propriu de persoană, în opoziție cu junior) Tatăl (considerat în raport cu fiul). [Pr.: -ni-or] – Din fr. senior.

DOOM

sénior³ (tatăl) (-ni-or) s. m.; abr. sr/Sr

senioarelor
SENIÓR², -OÁRĂ, seniori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Sportiv) care a depășit vârsta juniorilor, vârstă care variază de la sport la sport, de obicei peste 18 ani. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) mai în vârstă, mai bătrână. 3. S. m. (Pe lângă un nume propriu de persoană, în opoziție cu junior) Tatăl (considerat în raport cu fiul). [Pr.: -ni-or] – Din fr. senior.

DOOM

sénior³ (tatăl) (-ni-or) s. m.; abr. sr/Sr

senioarelor
SENIÓR², -OÁRĂ, seniori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Sportiv) care a depășit vârsta juniorilor, vârstă care variază de la sport la sport, de obicei peste 18 ani. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) mai în vârstă, mai bătrână. 3. S. m. (Pe lângă un nume propriu de persoană, în opoziție cu junior) Tatăl (considerat în raport cu fiul). [Pr.: -ni-or] – Din fr. senior.

DOOM

sénior³ (tatăl) (-ni-or) s. m.; abr. sr/Sr

senior
SENIÓR², -OÁRĂ, seniori, -oare, adj., subst. 1. Adj., s. m. și f. (Sportiv) care a depășit vârsta juniorilor, vârstă care variază de la sport la sport, de obicei peste 18 ani. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) mai în vârstă, mai bătrână. 3. S. n. (Pe lângă un nume propriu de persoană, în opoziție cu junior) Tatăl (considerat în raport cu fiul). [Pr.: -ni-or] – Din fr. senior.

senior
SENIÓR², -OÁRĂ, seniori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Sportiv) care a depășit vârsta juniorilor, vârstă care variază de la sport la sport, de obicei peste 18 ani. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) mai în vârstă, mai bătrână. 3. S. m. (Pe lângă un nume propriu de persoană, în opoziție cu junior) Tatăl (considerat în raport cu fiul). [Pr.: -ni-or] – Din fr. senior.

DOOM

sénior³ (tatăl) (-ni-or) s. m.; abr. sr/Sr

senior
SENIÓR², -OÁRĂ, seniori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Sportiv) care a depășit vârsta juniorilor, vârstă care variază de la sport la sport, de obicei peste 18 ani. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) mai în vârstă, mai bătrână. 3. S. m. (Pe lângă un nume propriu de persoană, în opoziție cu junior) Tatăl (considerat în raport cu fiul). [Pr.: -ni-or] – Din fr. senior.

DOOM

sénior³ (tatăl) (-ni-or) s. m.; abr. sr/Sr

seniorat
SENIORÁT s. n. Vârstă a unui sportiv senior²; perioadă în care cineva practică un sport în calitate de senior². [Pr.: -ni-o-] – Din fr. séniorat.

DOOM

*seniorát s. n.

senioratul
SENIORÁT s. n. Vârstă a unui sportiv senior²; perioadă în care cineva practică un sport în calitate de senior². [Pr.: -ni-o-] – Din fr. séniorat.

DOOM

*seniorát s. n.

senioratului
SENIORÁT s. n. Vârstă a unui sportiv senior²; perioadă în care cineva practică un sport în calitate de senior². [Pr.: -ni-o-] – Din fr. séniorat.

DOOM

*seniorát s. n.

seniori
SENIÓR², -OÁRĂ, seniori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Sportiv) care a depășit vârsta juniorilor, vârstă care variază de la sport la sport, de obicei peste 18 ani. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) mai în vârstă, mai bătrână. 3. S. m. (Pe lângă un nume propriu de persoană, în opoziție cu junior) Tatăl (considerat în raport cu fiul). [Pr.: -ni-or] – Din fr. senior.

DOOM

sénior³ (tatăl) (-ni-or) s. m.; abr. sr/Sr

seniori
SENIÓR², -OÁRĂ, seniori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Sportiv) care a depășit vârsta juniorilor, vârstă care variază de la sport la sport, de obicei peste 18 ani. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) mai în vârstă, mai bătrână. 3. S. m. (Pe lângă un nume propriu de persoană, în opoziție cu junior) Tatăl (considerat în raport cu fiul). [Pr.: -ni-or] – Din fr. senior.

DOOM

sénior³ (tatăl) (-ni-or) s. m.; abr. sr/Sr

senioria
SENIORÍE, seniorii, s. f. 1. Demnitatea de senior1. ♦ Titlu de onoare dat vechilor pairi ai Franței și membrilor Camerei Lorzilor din Anglia. 2. Domeniul unui senior1. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. seigneurie.

DOOM

senioríe (-ni-o-) s. f., art. senioría, g.-d. art. senioríei; pl. senioríi, art. senioríile

seniorial
SENIORIÁL, -Ă, seniorali, -e, adj. Care aparține seniorului¹, privitor la senior¹. [Pr.: -ni-o-ri-al] – Din fr. seigneurial.

DOOM

senioriál (-ni-o-ri-al) adj. m., pl. senioriáli; f. senioriálă, pl. senioriále

senioriala
SENIORIÁL, -Ă, seniorali, -e, adj. Care aparține seniorului¹, privitor la senior¹. [Pr.: -ni-o-ri-al] – Din fr. seigneurial.

DOOM

senioriál (-ni-o-ri-al) adj. m., pl. senioriáli; f. senioriálă, pl. senioriále

senioriale
SENIORIÁL, -Ă, seniorali, -e, adj. Care aparține seniorului¹, privitor la senior¹. [Pr.: -ni-o-ri-al] – Din fr. seigneurial.

DOOM

senioriál (-ni-o-ri-al) adj. m., pl. senioriáli; f. senioriálă, pl. senioriále

seniorialei
SENIORIÁL, -Ă, seniorali, -e, adj. Care aparține seniorului¹, privitor la senior¹. [Pr.: -ni-o-ri-al] – Din fr. seigneurial.

DOOM

senioriál (-ni-o-ri-al) adj. m., pl. senioriáli; f. senioriálă, pl. senioriále

seniorialele
SENIORIÁL, -Ă, seniorali, -e, adj. Care aparține seniorului¹, privitor la senior¹. [Pr.: -ni-o-ri-al] – Din fr. seigneurial.

DOOM

senioriál (-ni-o-ri-al) adj. m., pl. senioriáli; f. senioriálă, pl. senioriále

seniorialelor
SENIORIÁL, -Ă, seniorali, -e, adj. Care aparține seniorului¹, privitor la senior¹. [Pr.: -ni-o-ri-al] – Din fr. seigneurial.

DOOM

senioriál (-ni-o-ri-al) adj. m., pl. senioriáli; f. senioriálă, pl. senioriále

senioriali
SENIORIÁL, -Ă, seniorali, -e, adj. Care aparține seniorului¹, privitor la senior¹. [Pr.: -ni-o-ri-al] – Din fr. seigneurial.

DOOM

senioriál (-ni-o-ri-al) adj. m., pl. senioriáli; f. senioriálă, pl. senioriále

seniorialii
SENIORIÁL, -Ă, seniorali, -e, adj. Care aparține seniorului¹, privitor la senior¹. [Pr.: -ni-o-ri-al] – Din fr. seigneurial.

DOOM

senioriál (-ni-o-ri-al) adj. m., pl. senioriáli; f. senioriálă, pl. senioriále

seniorialilor
SENIORIÁL, -Ă, seniorali, -e, adj. Care aparține seniorului¹, privitor la senior¹. [Pr.: -ni-o-ri-al] – Din fr. seigneurial.

DOOM

senioriál (-ni-o-ri-al) adj. m., pl. senioriáli; f. senioriálă, pl. senioriále

seniorialul
SENIORIÁL, -Ă, seniorali, -e, adj. Care aparține seniorului¹, privitor la senior¹. [Pr.: -ni-o-ri-al] – Din fr. seigneurial.

DOOM

senioriál (-ni-o-ri-al) adj. m., pl. senioriáli; f. senioriálă, pl. senioriále

seniorialului
SENIORIÁL, -Ă, seniorali, -e, adj. Care aparține seniorului¹, privitor la senior¹. [Pr.: -ni-o-ri-al] – Din fr. seigneurial.

DOOM

senioriál (-ni-o-ri-al) adj. m., pl. senioriáli; f. senioriálă, pl. senioriále

seniorie
SENIORÍE, seniorii, s. f. 1. Demnitatea de senior1. ♦ Titlu de onoare dat vechilor pairi ai Franței și membrilor Camerei Lorzilor din Anglia. 2. Domeniul unui senior1. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. seigneurie.

DOOM

senioríe (-ni-o-) s. f., art. senioría, g.-d. art. senioríei; pl. senioríi, art. senioríile

senioriei
SENIORÍE, seniorii, s. f. 1. Demnitatea de senior1. ♦ Titlu de onoare dat vechilor pairi ai Franței și membrilor Camerei Lorzilor din Anglia. 2. Domeniul unui senior1. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. seigneurie.

DOOM

senioríe (-ni-o-) s. f., art. senioría, g.-d. art. senioríei; pl. senioríi, art. senioríile

seniorii
SENIÓR², -OÁRĂ, seniori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Sportiv) care a depășit vârsta juniorilor, vârstă care variază de la sport la sport, de obicei peste 18 ani. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) mai în vârstă, mai bătrână. 3. S. m. (Pe lângă un nume propriu de persoană, în opoziție cu junior) Tatăl (considerat în raport cu fiul). [Pr.: -ni-or] – Din fr. senior.

DOOM

sénior³ (tatăl) (-ni-or) s. m.; abr. sr/Sr

seniorii
SENIÓR², -OÁRĂ, seniori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Sportiv) care a depășit vârsta juniorilor, vârstă care variază de la sport la sport, de obicei peste 18 ani. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) mai în vârstă, mai bătrână. 3. S. m. (Pe lângă un nume propriu de persoană, în opoziție cu junior) Tatăl (considerat în raport cu fiul). [Pr.: -ni-or] – Din fr. senior.

DOOM

sénior³ (tatăl) (-ni-or) s. m.; abr. sr/Sr

seniorii
SENIORÍE, seniorii, s. f. 1. Demnitatea de senior1. ♦ Titlu de onoare dat vechilor pairi ai Franței și membrilor Camerei Lorzilor din Anglia. 2. Domeniul unui senior1. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. seigneurie.

DOOM

senioríe (-ni-o-) s. f., art. senioría, g.-d. art. senioríei; pl. senioríi, art. senioríile

senioriile
SENIORÍE, seniorii, s. f. 1. Demnitatea de senior1. ♦ Titlu de onoare dat vechilor pairi ai Franței și membrilor Camerei Lorzilor din Anglia. 2. Domeniul unui senior1. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. seigneurie.

DOOM

senioríe (-ni-o-) s. f., art. senioría, g.-d. art. senioríei; pl. senioríi, art. senioríile

senioriilor
SENIORÍE, seniorii, s. f. 1. Demnitatea de senior1. ♦ Titlu de onoare dat vechilor pairi ai Franței și membrilor Camerei Lorzilor din Anglia. 2. Domeniul unui senior1. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. seigneurie.

DOOM

senioríe (-ni-o-) s. f., art. senioría, g.-d. art. senioríei; pl. senioríi, art. senioríile

seniorilor
SENIÓR², -OÁRĂ, seniori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Sportiv) care a depășit vârsta juniorilor, vârstă care variază de la sport la sport, de obicei peste 18 ani. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) mai în vârstă, mai bătrână. 3. S. m. (Pe lângă un nume propriu de persoană, în opoziție cu junior) Tatăl (considerat în raport cu fiul). [Pr.: -ni-or] – Din fr. senior.

DOOM

sénior³ (tatăl) (-ni-or) s. m.; abr. sr/Sr

seniorilor
SENIÓR², -OÁRĂ, seniori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Sportiv) care a depășit vârsta juniorilor, vârstă care variază de la sport la sport, de obicei peste 18 ani. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) mai în vârstă, mai bătrână. 3. S. m. (Pe lângă un nume propriu de persoană, în opoziție cu junior) Tatăl (considerat în raport cu fiul). [Pr.: -ni-or] – Din fr. senior.

DOOM

sénior³ (tatăl) (-ni-or) s. m.; abr. sr/Sr

seniorul
SENIÓR², -OÁRĂ, seniori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Sportiv) care a depășit vârsta juniorilor, vârstă care variază de la sport la sport, de obicei peste 18 ani. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) mai în vârstă, mai bătrână. 3. S. m. (Pe lângă un nume propriu de persoană, în opoziție cu junior) Tatăl (considerat în raport cu fiul). [Pr.: -ni-or] – Din fr. senior.

DOOM

sénior³ (tatăl) (-ni-or) s. m.; abr. sr/Sr

seniorul
SENIÓR², -OÁRĂ, seniori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Sportiv) care a depășit vârsta juniorilor, vârstă care variază de la sport la sport, de obicei peste 18 ani. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) mai în vârstă, mai bătrână. 3. S. m. (Pe lângă un nume propriu de persoană, în opoziție cu junior) Tatăl (considerat în raport cu fiul). [Pr.: -ni-or] – Din fr. senior.

DOOM

sénior³ (tatăl) (-ni-or) s. m.; abr. sr/Sr

seniorului
SENIÓR², -OÁRĂ, seniori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Sportiv) care a depășit vârsta juniorilor, vârstă care variază de la sport la sport, de obicei peste 18 ani. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) mai în vârstă, mai bătrână. 3. S. m. (Pe lângă un nume propriu de persoană, în opoziție cu junior) Tatăl (considerat în raport cu fiul). [Pr.: -ni-or] – Din fr. senior.

DOOM

sénior³ (tatăl) (-ni-or) s. m.; abr. sr/Sr

seniorului
SENIÓR², -OÁRĂ, seniori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Sportiv) care a depășit vârsta juniorilor, vârstă care variază de la sport la sport, de obicei peste 18 ani. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) mai în vârstă, mai bătrână. 3. S. m. (Pe lângă un nume propriu de persoană, în opoziție cu junior) Tatăl (considerat în raport cu fiul). [Pr.: -ni-or] – Din fr. senior.

DOOM

sénior³ (tatăl) (-ni-or) s. m.; abr. sr/Sr

senonian
SENONIÁN, -Ă, senonieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Etaj al cretacicului superior, caracterizat prin faună de amoniți, echinide, lamelibranhiate, gasteropode, corali etc. 2. Adj. Care se referă la formațiunile sau la vârsta senonianului (1). [Pr.: -ni-an] – Din fr. sénonien.

DOOM

senonián² (-ni-an) s. n.

senoniana
SENONIÁN, -Ă, senonieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Etaj al cretacicului superior, caracterizat prin faună de amoniți, echinide, lamelibranhiate, gasteropode, corali etc. 2. Adj. Care se referă la formațiunile sau la vârsta senonianului (1). [Pr.: -ni-an] – Din fr. sénonien.

DOOM

senonián² (-ni-an) s. n.

senonianul
SENONIÁN, -Ă, senonieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Etaj al cretacicului superior, caracterizat prin faună de amoniți, echinide, lamelibranhiate, gasteropode, corali etc. 2. Adj. Care se referă la formațiunile sau la vârsta senonianului (1). [Pr.: -ni-an] – Din fr. sénonien.

DOOM

senonián² (-ni-an) s. n.

senonianului
SENONIÁN, -Ă, senonieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Etaj al cretacicului superior, caracterizat prin faună de amoniți, echinide, lamelibranhiate, gasteropode, corali etc. 2. Adj. Care se referă la formațiunile sau la vârsta senonianului (1). [Pr.: -ni-an] – Din fr. sénonien.

DOOM

senonián² (-ni-an) s. n.

senoniene
SENONIÁN, -Ă, senonieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Etaj al cretacicului superior, caracterizat prin faună de amoniți, echinide, lamelibranhiate, gasteropode, corali etc. 2. Adj. Care se referă la formațiunile sau la vârsta senonianului (1). [Pr.: -ni-an] – Din fr. sénonien.

DOOM

senonián² (-ni-an) s. n.

senonienei
SENONIÁN, -Ă, senonieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Etaj al cretacicului superior, caracterizat prin faună de amoniți, echinide, lamelibranhiate, gasteropode, corali etc. 2. Adj. Care se referă la formațiunile sau la vârsta senonianului (1). [Pr.: -ni-an] – Din fr. sénonien.

DOOM

senonián² (-ni-an) s. n.

senonienele
SENONIÁN, -Ă, senonieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Etaj al cretacicului superior, caracterizat prin faună de amoniți, echinide, lamelibranhiate, gasteropode, corali etc. 2. Adj. Care se referă la formațiunile sau la vârsta senonianului (1). [Pr.: -ni-an] – Din fr. sénonien.

DOOM

senonián² (-ni-an) s. n.

senonienelor
SENONIÁN, -Ă, senonieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Etaj al cretacicului superior, caracterizat prin faună de amoniți, echinide, lamelibranhiate, gasteropode, corali etc. 2. Adj. Care se referă la formațiunile sau la vârsta senonianului (1). [Pr.: -ni-an] – Din fr. sénonien.

DOOM

senonián² (-ni-an) s. n.

senonieni
SENONIÁN, -Ă, senonieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Etaj al cretacicului superior, caracterizat prin faună de amoniți, echinide, lamelibranhiate, gasteropode, corali etc. 2. Adj. Care se referă la formațiunile sau la vârsta senonianului (1). [Pr.: -ni-an] – Din fr. sénonien.

DOOM

senonián² (-ni-an) s. n.

senonienii
SENONIÁN, -Ă, senonieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Etaj al cretacicului superior, caracterizat prin faună de amoniți, echinide, lamelibranhiate, gasteropode, corali etc. 2. Adj. Care se referă la formațiunile sau la vârsta senonianului (1). [Pr.: -ni-an] – Din fr. sénonien.

DOOM

senonián² (-ni-an) s. n.

senonienilor
SENONIÁN, -Ă, senonieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Etaj al cretacicului superior, caracterizat prin faună de amoniți, echinide, lamelibranhiate, gasteropode, corali etc. 2. Adj. Care se referă la formațiunile sau la vârsta senonianului (1). [Pr.: -ni-an] – Din fr. sénonien.

DOOM

senonián² (-ni-an) s. n.

senor
SEÑÓR s.m. Domn. [Pron. -nior. / < sp. señor].

senora
SEÑÓRA s.f. Doamnă. [Pron. se-nio-. / < sp. señora].

senorita
SEÑORÍTA s.f. Domnișoară. [Pron. se-nio-. / < sp. señorita].

sens
SENS, sensuri, s. n. 1. Înțeles (al unui cuvânt, al unei expresii, al unei forme sau al unei construcții gramaticale); semnificație. ♦ (În semiotică) Înțelesul unui semn. ♦ Conținut noțional sau logic. Îmi spui cuvinte fără sens. 2. Temei rațional; logică, rost, rațiune, noimă. Sensul vieții. ♦ Rost, scop, menire. ♦ Loc. adv. Fără sens = fără rost, la întâmplare. Într-un anumit sens = privind lucrurile într-un anumit mod, dintr-un anumit punct de vedere, sub un anumit raport. În sensul cuiva = potrivit vederilor, părerilor cuiva. 3. Direcție, orientare. ◊ Sens unic = sistem de circulație a vehiculelor într-o singură direcție pe arterele cu mare afluență, putându-se folosi toată lățimea părții carosabile. 4. (Mat., Fiz.) Fiecare dintre cele două posibilități de succesiune a elementelor unui ansamblu continuu ordonat cu o singură dimensiune. – Din fr. sens, lat. sensus.

DOOM

sens s. n., pl. sénsuri

sensibil
SENSÍBIL, -Ă, sensibili, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. (Despre oameni) Care resimte puternic orice impresie fizică sau morală, care are o sensibilitate deosebită. ♦ Care poate fi ușor mișcat, impresionat; simțitor, emotiv. ♦ (Despre organisme) Care reacționează la cea mai ușoară excitație exterioară. 2. (Fil.; despre materie, lucruri, fenomene etc.) Care poate fi cunoscut cu ajutorul simțurilor. ♦ (Substantivat, n.) Domeniul lucrurilor sensibile (I 2). ♦ Care se poate ușor constata; vădit, simțitor, apreciabil. Temperatura a înregistrat o sensibilă scădere. 3. (Despre instrumente, aparate, materiale) Care reacționează la cele mai mici variații ale unor agenți externi. 4. (Despre materiale fotografice) Care are însușirea de a înregistra acțiunea luminii sub forma unei imagini latente ce poate fi făcută vizibilă prin developare. II. S. f. Treapta a șaptea a modurilor major și minor, situată la o septimă superioară față de tonică. ♦ Denumire dată acordului construit pe treapta a șaptea a modurilor major sau minor armonic. – Din fr. sensible, lat. sensibilis.

DOOM

sensíbil² s. n.

sensibila
SENSÍBIL, -Ă, sensibili, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. (Despre oameni) Care resimte puternic orice impresie fizică sau morală, care are o sensibilitate deosebită. ♦ Care poate fi ușor mișcat, impresionat; simțitor, emotiv. ♦ (Despre organisme) Care reacționează la cea mai ușoară excitație exterioară. 2. (Fil.; despre materie, lucruri, fenomene etc.) Care poate fi cunoscut cu ajutorul simțurilor. ♦ (Substantivat, n.) Domeniul lucrurilor sensibile (I 2). ♦ Care se poate ușor constata; vădit, simțitor, apreciabil. Temperatura a înregistrat o sensibilă scădere. 3. (Despre instrumente, aparate, materiale) Care reacționează la cele mai mici variații ale unor agenți externi. 4. (Despre materiale fotografice) Care are însușirea de a înregistra acțiunea luminii sub forma unei imagini latente ce poate fi făcută vizibilă prin developare. II. S. f. Treapta a șaptea a modurilor major și minor, situată la o septimă superioară față de tonică. ♦ Denumire dată acordului construit pe treapta a șaptea a modurilor major sau minor armonic. – Din fr. sensible, lat. sensibilis.

DOOM

sensíbil² s. n.

sensibile
SENSÍBIL, -Ă, sensibili, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. (Despre oameni) Care resimte puternic orice impresie fizică sau morală, care are o sensibilitate deosebită. ♦ Care poate fi ușor mișcat, impresionat; simțitor, emotiv. ♦ (Despre organisme) Care reacționează la cea mai ușoară excitație exterioară. 2. (Fil.; despre materie, lucruri, fenomene etc.) Care poate fi cunoscut cu ajutorul simțurilor. ♦ (Substantivat, n.) Domeniul lucrurilor sensibile (I 2). ♦ Care se poate ușor constata; vădit, simțitor, apreciabil. Temperatura a înregistrat o sensibilă scădere. 3. (Despre instrumente, aparate, materiale) Care reacționează la cele mai mici variații ale unor agenți externi. 4. (Despre materiale fotografice) Care are însușirea de a înregistra acțiunea luminii sub forma unei imagini latente ce poate fi făcută vizibilă prin developare. II. S. f. Treapta a șaptea a modurilor major și minor, situată la o septimă superioară față de tonică. ♦ Denumire dată acordului construit pe treapta a șaptea a modurilor major sau minor armonic. – Din fr. sensible, lat. sensibilis.

DOOM

sensíbil² s. n.

sensibile
SENSÍBILE adv. (Muz.; ca indicație de executare) Cu simțire, cu înduioșare. – Cuv. it.

DOOM

sensíbile (it.) adv.

sensibilei
SENSÍBIL, -Ă, sensibili, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. (Despre oameni) Care resimte puternic orice impresie fizică sau morală, care are o sensibilitate deosebită. ♦ Care poate fi ușor mișcat, impresionat; simțitor, emotiv. ♦ (Despre organisme) Care reacționează la cea mai ușoară excitație exterioară. 2. (Fil.; despre materie, lucruri, fenomene etc.) Care poate fi cunoscut cu ajutorul simțurilor. ♦ (Substantivat, n.) Domeniul lucrurilor sensibile (I 2). ♦ Care se poate ușor constata; vădit, simțitor, apreciabil. Temperatura a înregistrat o sensibilă scădere. 3. (Despre instrumente, aparate, materiale) Care reacționează la cele mai mici variații ale unor agenți externi. 4. (Despre materiale fotografice) Care are însușirea de a înregistra acțiunea luminii sub forma unei imagini latente ce poate fi făcută vizibilă prin developare. II. S. f. Treapta a șaptea a modurilor major și minor, situată la o septimă superioară față de tonică. ♦ Denumire dată acordului construit pe treapta a șaptea a modurilor major sau minor armonic. – Din fr. sensible, lat. sensibilis.

DOOM

sensíbil² s. n.

sensibilele
SENSÍBIL, -Ă, sensibili, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. (Despre oameni) Care resimte puternic orice impresie fizică sau morală, care are o sensibilitate deosebită. ♦ Care poate fi ușor mișcat, impresionat; simțitor, emotiv. ♦ (Despre organisme) Care reacționează la cea mai ușoară excitație exterioară. 2. (Fil.; despre materie, lucruri, fenomene etc.) Care poate fi cunoscut cu ajutorul simțurilor. ♦ (Substantivat, n.) Domeniul lucrurilor sensibile (I 2). ♦ Care se poate ușor constata; vădit, simțitor, apreciabil. Temperatura a înregistrat o sensibilă scădere. 3. (Despre instrumente, aparate, materiale) Care reacționează la cele mai mici variații ale unor agenți externi. 4. (Despre materiale fotografice) Care are însușirea de a înregistra acțiunea luminii sub forma unei imagini latente ce poate fi făcută vizibilă prin developare. II. S. f. Treapta a șaptea a modurilor major și minor, situată la o septimă superioară față de tonică. ♦ Denumire dată acordului construit pe treapta a șaptea a modurilor major sau minor armonic. – Din fr. sensible, lat. sensibilis.

DOOM

sensíbil² s. n.

sensibilelor
SENSÍBIL, -Ă, sensibili, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. (Despre oameni) Care resimte puternic orice impresie fizică sau morală, care are o sensibilitate deosebită. ♦ Care poate fi ușor mișcat, impresionat; simțitor, emotiv. ♦ (Despre organisme) Care reacționează la cea mai ușoară excitație exterioară. 2. (Fil.; despre materie, lucruri, fenomene etc.) Care poate fi cunoscut cu ajutorul simțurilor. ♦ (Substantivat, n.) Domeniul lucrurilor sensibile (I 2). ♦ Care se poate ușor constata; vădit, simțitor, apreciabil. Temperatura a înregistrat o sensibilă scădere. 3. (Despre instrumente, aparate, materiale) Care reacționează la cele mai mici variații ale unor agenți externi. 4. (Despre materiale fotografice) Care are însușirea de a înregistra acțiunea luminii sub forma unei imagini latente ce poate fi făcută vizibilă prin developare. II. S. f. Treapta a șaptea a modurilor major și minor, situată la o septimă superioară față de tonică. ♦ Denumire dată acordului construit pe treapta a șaptea a modurilor major sau minor armonic. – Din fr. sensible, lat. sensibilis.

DOOM

sensíbil² s. n.

sensibili
SENSÍBIL, -Ă, sensibili, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. (Despre oameni) Care resimte puternic orice impresie fizică sau morală, care are o sensibilitate deosebită. ♦ Care poate fi ușor mișcat, impresionat; simțitor, emotiv. ♦ (Despre organisme) Care reacționează la cea mai ușoară excitație exterioară. 2. (Fil.; despre materie, lucruri, fenomene etc.) Care poate fi cunoscut cu ajutorul simțurilor. ♦ (Substantivat, n.) Domeniul lucrurilor sensibile (I 2). ♦ Care se poate ușor constata; vădit, simțitor, apreciabil. Temperatura a înregistrat o sensibilă scădere. 3. (Despre instrumente, aparate, materiale) Care reacționează la cele mai mici variații ale unor agenți externi. 4. (Despre materiale fotografice) Care are însușirea de a înregistra acțiunea luminii sub forma unei imagini latente ce poate fi făcută vizibilă prin developare. II. S. f. Treapta a șaptea a modurilor major și minor, situată la o septimă superioară față de tonică. ♦ Denumire dată acordului construit pe treapta a șaptea a modurilor major sau minor armonic. – Din fr. sensible, lat. sensibilis.

DOOM

sensíbil² s. n.

sensibilii
SENSÍBIL, -Ă, sensibili, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. (Despre oameni) Care resimte puternic orice impresie fizică sau morală, care are o sensibilitate deosebită. ♦ Care poate fi ușor mișcat, impresionat; simțitor, emotiv. ♦ (Despre organisme) Care reacționează la cea mai ușoară excitație exterioară. 2. (Fil.; despre materie, lucruri, fenomene etc.) Care poate fi cunoscut cu ajutorul simțurilor. ♦ (Substantivat, n.) Domeniul lucrurilor sensibile (I 2). ♦ Care se poate ușor constata; vădit, simțitor, apreciabil. Temperatura a înregistrat o sensibilă scădere. 3. (Despre instrumente, aparate, materiale) Care reacționează la cele mai mici variații ale unor agenți externi. 4. (Despre materiale fotografice) Care are însușirea de a înregistra acțiunea luminii sub forma unei imagini latente ce poate fi făcută vizibilă prin developare. II. S. f. Treapta a șaptea a modurilor major și minor, situată la o septimă superioară față de tonică. ♦ Denumire dată acordului construit pe treapta a șaptea a modurilor major sau minor armonic. – Din fr. sensible, lat. sensibilis.

DOOM

sensíbil² s. n.

sensibililor
SENSÍBIL, -Ă, sensibili, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. (Despre oameni) Care resimte puternic orice impresie fizică sau morală, care are o sensibilitate deosebită. ♦ Care poate fi ușor mișcat, impresionat; simțitor, emotiv. ♦ (Despre organisme) Care reacționează la cea mai ușoară excitație exterioară. 2. (Fil.; despre materie, lucruri, fenomene etc.) Care poate fi cunoscut cu ajutorul simțurilor. ♦ (Substantivat, n.) Domeniul lucrurilor sensibile (I 2). ♦ Care se poate ușor constata; vădit, simțitor, apreciabil. Temperatura a înregistrat o sensibilă scădere. 3. (Despre instrumente, aparate, materiale) Care reacționează la cele mai mici variații ale unor agenți externi. 4. (Despre materiale fotografice) Care are însușirea de a înregistra acțiunea luminii sub forma unei imagini latente ce poate fi făcută vizibilă prin developare. II. S. f. Treapta a șaptea a modurilor major și minor, situată la o septimă superioară față de tonică. ♦ Denumire dată acordului construit pe treapta a șaptea a modurilor major sau minor armonic. – Din fr. sensible, lat. sensibilis.

DOOM

sensíbil² s. n.

sensibilitate
SENSIBILITÁTE, sensibilități, s. f. 1. Facultate de a simți, de a reacționa la excitații, de a-și schimba, într-o anumită măsură, starea inițială sub acțiunea unui agent exterior; acuitate a simțurilor; capacitatea de a percepe senzații. 2. Capacitate de reacție afectivă; intensitate afectivă; emotivitate, afectivitate. ♦ (În artă și literatură) Capacitatea de a transmite, de a provoca emoții artistice; receptivitate artistică. 3. Însușire a unui instrument sau a unui aparat de a reacționa la cele mai mici variații ale unor agenți externi (ca diferența de temperatură sau de greutate, schimbarea presiunii etc.). 4. (Chim.) Mărimea concentrației unei soluții în substanța de analizat, care produce, în timpul reacției de recunoaștere, un efect situat la pragul perceperii senzoriale. 5. Rezistență scăzută la agenți patogeni. 6. Calitate a materialelor fotografice de a fi sensibile (4). – Din fr. sensibilité, lat. sensibilitas, -atis.

DOOM

!sensibilitáte s. f., g.-d. art. sensibilitắții; pl. sensibilitắți

sensibilitatea
SENSIBILITÁTE, sensibilități, s. f. 1. Facultate de a simți, de a reacționa la excitații, de a-și schimba, într-o anumită măsură, starea inițială sub acțiunea unui agent exterior; acuitate a simțurilor; capacitatea de a percepe senzații. 2. Capacitate de reacție afectivă; intensitate afectivă; emotivitate, afectivitate. ♦ (În artă și literatură) Capacitatea de a transmite, de a provoca emoții artistice; receptivitate artistică. 3. Însușire a unui instrument sau a unui aparat de a reacționa la cele mai mici variații ale unor agenți externi (ca diferența de temperatură sau de greutate, schimbarea presiunii etc.). 4. (Chim.) Mărimea concentrației unei soluții în substanța de analizat, care produce, în timpul reacției de recunoaștere, un efect situat la pragul perceperii senzoriale. 5. Rezistență scăzută la agenți patogeni. 6. Calitate a materialelor fotografice de a fi sensibile (4). – Din fr. sensibilité, lat. sensibilitas, -atis.

DOOM

!sensibilitáte s. f., g.-d. art. sensibilitắții; pl. sensibilitắți

sensibilități
SENSIBILITÁTE, sensibilități, s. f. 1. Facultate de a simți, de a reacționa la excitații, de a-și schimba, într-o anumită măsură, starea inițială sub acțiunea unui agent exterior; acuitate a simțurilor; capacitatea de a percepe senzații. 2. Capacitate de reacție afectivă; intensitate afectivă; emotivitate, afectivitate. ♦ (În artă și literatură) Capacitatea de a transmite, de a provoca emoții artistice; receptivitate artistică. 3. Însușire a unui instrument sau a unui aparat de a reacționa la cele mai mici variații ale unor agenți externi (ca diferența de temperatură sau de greutate, schimbarea presiunii etc.). 4. (Chim.) Mărimea concentrației unei soluții în substanța de analizat, care produce, în timpul reacției de recunoaștere, un efect situat la pragul perceperii senzoriale. 5. Rezistență scăzută la agenți patogeni. 6. Calitate a materialelor fotografice de a fi sensibile (4). – Din fr. sensibilité, lat. sensibilitas, -atis.

DOOM

!sensibilitáte s. f., g.-d. art. sensibilitắții; pl. sensibilitắți

sensibilității
SENSIBILITÁTE, sensibilități, s. f. 1. Facultate de a simți, de a reacționa la excitații, de a-și schimba, într-o anumită măsură, starea inițială sub acțiunea unui agent exterior; acuitate a simțurilor; capacitatea de a percepe senzații. 2. Capacitate de reacție afectivă; intensitate afectivă; emotivitate, afectivitate. ♦ (În artă și literatură) Capacitatea de a transmite, de a provoca emoții artistice; receptivitate artistică. 3. Însușire a unui instrument sau a unui aparat de a reacționa la cele mai mici variații ale unor agenți externi (ca diferența de temperatură sau de greutate, schimbarea presiunii etc.). 4. (Chim.) Mărimea concentrației unei soluții în substanța de analizat, care produce, în timpul reacției de recunoaștere, un efect situat la pragul perceperii senzoriale. 5. Rezistență scăzută la agenți patogeni. 6. Calitate a materialelor fotografice de a fi sensibile (4). – Din fr. sensibilité, lat. sensibilitas, -atis.

DOOM

!sensibilitáte s. f., g.-d. art. sensibilitắții; pl. sensibilitắți

sensibilitățile
SENSIBILITÁTE, sensibilități, s. f. 1. Facultate de a simți, de a reacționa la excitații, de a-și schimba, într-o anumită măsură, starea inițială sub acțiunea unui agent exterior; acuitate a simțurilor; capacitatea de a percepe senzații. 2. Capacitate de reacție afectivă; intensitate afectivă; emotivitate, afectivitate. ♦ (În artă și literatură) Capacitatea de a transmite, de a provoca emoții artistice; receptivitate artistică. 3. Însușire a unui instrument sau a unui aparat de a reacționa la cele mai mici variații ale unor agenți externi (ca diferența de temperatură sau de greutate, schimbarea presiunii etc.). 4. (Chim.) Mărimea concentrației unei soluții în substanța de analizat, care produce, în timpul reacției de recunoaștere, un efect situat la pragul perceperii senzoriale. 5. Rezistență scăzută la agenți patogeni. 6. Calitate a materialelor fotografice de a fi sensibile (4). – Din fr. sensibilité, lat. sensibilitas, -atis.

DOOM

!sensibilitáte s. f., g.-d. art. sensibilitắții; pl. sensibilitắți

sensibilităților
SENSIBILITÁTE, sensibilități, s. f. 1. Facultate de a simți, de a reacționa la excitații, de a-și schimba, într-o anumită măsură, starea inițială sub acțiunea unui agent exterior; acuitate a simțurilor; capacitatea de a percepe senzații. 2. Capacitate de reacție afectivă; intensitate afectivă; emotivitate, afectivitate. ♦ (În artă și literatură) Capacitatea de a transmite, de a provoca emoții artistice; receptivitate artistică. 3. Însușire a unui instrument sau a unui aparat de a reacționa la cele mai mici variații ale unor agenți externi (ca diferența de temperatură sau de greutate, schimbarea presiunii etc.). 4. (Chim.) Mărimea concentrației unei soluții în substanța de analizat, care produce, în timpul reacției de recunoaștere, un efect situat la pragul perceperii senzoriale. 5. Rezistență scăzută la agenți patogeni. 6. Calitate a materialelor fotografice de a fi sensibile (4). – Din fr. sensibilité, lat. sensibilitas, -atis.

DOOM

!sensibilitáte s. f., g.-d. art. sensibilitắții; pl. sensibilitắți

sensibiliza
SENSIBILIZÁ, sensibilizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A deveni sensibil sau a mări sensibilitatea unui țesut, a unui mușchi etc. față de acțiunea unui agent exterior; p. ext. (tranz.) a face (mai) sensibil pe cineva sau ceva. ♦ (Despre un material fotografic) A (se) face sensibil la acțiunea luminii. ♦ Tranz. A extinde intervalul de variație a unei mărimi în care un sistem fizico-chimic își menține o anumită sensibilitate. 2. (Rar) A (se) concretiza, a (se) materializa. – Din fr. sensibiliser.

DOOM

sensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sensibilizeáză

sensibilizai
SENSIBILIZÁ, sensibilizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A deveni sensibil sau a mări sensibilitatea unui țesut, a unui mușchi etc. față de acțiunea unui agent exterior; p. ext. (tranz.) a face (mai) sensibil pe cineva sau ceva. ♦ (Despre un material fotografic) A (se) face sensibil la acțiunea luminii. ♦ Tranz. A extinde intervalul de variație a unei mărimi în care un sistem fizico-chimic își menține o anumită sensibilitate. 2. (Rar) A (se) concretiza, a (se) materializa. – Din fr. sensibiliser.

DOOM

sensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sensibilizeáză

sensibilizam
SENSIBILIZÁ, sensibilizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A deveni sensibil sau a mări sensibilitatea unui țesut, a unui mușchi etc. față de acțiunea unui agent exterior; p. ext. (tranz.) a face (mai) sensibil pe cineva sau ceva. ♦ (Despre un material fotografic) A (se) face sensibil la acțiunea luminii. ♦ Tranz. A extinde intervalul de variație a unei mărimi în care un sistem fizico-chimic își menține o anumită sensibilitate. 2. (Rar) A (se) concretiza, a (se) materializa. – Din fr. sensibiliser.

DOOM

sensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sensibilizeáză

sensibilizare
SENSIBILIZÁ, sensibilizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A deveni sensibil sau a mări sensibilitatea unui țesut, a unui mușchi etc. față de acțiunea unui agent exterior; p. ext. (tranz.) a face (mai) sensibil pe cineva sau ceva. ♦ (Despre un material fotografic) A (se) face sensibil la acțiunea luminii. ♦ Tranz. A extinde intervalul de variație a unei mărimi în care un sistem fizico-chimic își menține o anumită sensibilitate. 2. (Rar) A (se) concretiza, a (se) materializa. – Din fr. sensibiliser.

DOOM

sensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sensibilizeáză

sensibilizare
SENSIBILIZÁRE, sensibilizări, s. f. Acțiunea de a (se) sensibiliza și rezultatul ei. ♦ Scădere a pragului de reactivitate a unei structuri vii (celulă, țesut, organ, organism) față de un anumit agent. ♦ Stare de receptivitate crescută, patologică a organismului față de un agent (fizic, chimic sau biologic), manifestată prin reacții locale sau generale. ♦ Mărire a sensibilității unui instrument de măsură, a unui aparat, a emulsiilor fotografice etc. – V. sensibiliza.

DOOM

sensibilizáre s. f., g.-d. art. sensibilizắrii; pl. sensibilizắri

sensibilizarea
SENSIBILIZÁRE, sensibilizări, s. f. Acțiunea de a (se) sensibiliza și rezultatul ei. ♦ Scădere a pragului de reactivitate a unei structuri vii (celulă, țesut, organ, organism) față de un anumit agent. ♦ Stare de receptivitate crescută, patologică a organismului față de un agent (fizic, chimic sau biologic), manifestată prin reacții locale sau generale. ♦ Mărire a sensibilității unui instrument de măsură, a unui aparat, a emulsiilor fotografice etc. – V. sensibiliza.

DOOM

sensibilizáre s. f., g.-d. art. sensibilizắrii; pl. sensibilizắri

sensibilizară
SENSIBILIZÁ, sensibilizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A deveni sensibil sau a mări sensibilitatea unui țesut, a unui mușchi etc. față de acțiunea unui agent exterior; p. ext. (tranz.) a face (mai) sensibil pe cineva sau ceva. ♦ (Despre un material fotografic) A (se) face sensibil la acțiunea luminii. ♦ Tranz. A extinde intervalul de variație a unei mărimi în care un sistem fizico-chimic își menține o anumită sensibilitate. 2. (Rar) A (se) concretiza, a (se) materializa. – Din fr. sensibiliser.

DOOM

sensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sensibilizeáză

sensibilizarăm
SENSIBILIZÁ, sensibilizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A deveni sensibil sau a mări sensibilitatea unui țesut, a unui mușchi etc. față de acțiunea unui agent exterior; p. ext. (tranz.) a face (mai) sensibil pe cineva sau ceva. ♦ (Despre un material fotografic) A (se) face sensibil la acțiunea luminii. ♦ Tranz. A extinde intervalul de variație a unei mărimi în care un sistem fizico-chimic își menține o anumită sensibilitate. 2. (Rar) A (se) concretiza, a (se) materializa. – Din fr. sensibiliser.

DOOM

sensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sensibilizeáză

sensibilizarăți
SENSIBILIZÁ, sensibilizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A deveni sensibil sau a mări sensibilitatea unui țesut, a unui mușchi etc. față de acțiunea unui agent exterior; p. ext. (tranz.) a face (mai) sensibil pe cineva sau ceva. ♦ (Despre un material fotografic) A (se) face sensibil la acțiunea luminii. ♦ Tranz. A extinde intervalul de variație a unei mărimi în care un sistem fizico-chimic își menține o anumită sensibilitate. 2. (Rar) A (se) concretiza, a (se) materializa. – Din fr. sensibiliser.

DOOM

sensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sensibilizeáză

sensibilizase
SENSIBILIZÁ, sensibilizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A deveni sensibil sau a mări sensibilitatea unui țesut, a unui mușchi etc. față de acțiunea unui agent exterior; p. ext. (tranz.) a face (mai) sensibil pe cineva sau ceva. ♦ (Despre un material fotografic) A (se) face sensibil la acțiunea luminii. ♦ Tranz. A extinde intervalul de variație a unei mărimi în care un sistem fizico-chimic își menține o anumită sensibilitate. 2. (Rar) A (se) concretiza, a (se) materializa. – Din fr. sensibiliser.

DOOM

sensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sensibilizeáză

sensibilizasem
SENSIBILIZÁ, sensibilizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A deveni sensibil sau a mări sensibilitatea unui țesut, a unui mușchi etc. față de acțiunea unui agent exterior; p. ext. (tranz.) a face (mai) sensibil pe cineva sau ceva. ♦ (Despre un material fotografic) A (se) face sensibil la acțiunea luminii. ♦ Tranz. A extinde intervalul de variație a unei mărimi în care un sistem fizico-chimic își menține o anumită sensibilitate. 2. (Rar) A (se) concretiza, a (se) materializa. – Din fr. sensibiliser.

DOOM

sensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sensibilizeáză

sensibilizaseră
SENSIBILIZÁ, sensibilizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A deveni sensibil sau a mări sensibilitatea unui țesut, a unui mușchi etc. față de acțiunea unui agent exterior; p. ext. (tranz.) a face (mai) sensibil pe cineva sau ceva. ♦ (Despre un material fotografic) A (se) face sensibil la acțiunea luminii. ♦ Tranz. A extinde intervalul de variație a unei mărimi în care un sistem fizico-chimic își menține o anumită sensibilitate. 2. (Rar) A (se) concretiza, a (se) materializa. – Din fr. sensibiliser.

DOOM

sensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sensibilizeáză

sensibilizaserăm
SENSIBILIZÁ, sensibilizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A deveni sensibil sau a mări sensibilitatea unui țesut, a unui mușchi etc. față de acțiunea unui agent exterior; p. ext. (tranz.) a face (mai) sensibil pe cineva sau ceva. ♦ (Despre un material fotografic) A (se) face sensibil la acțiunea luminii. ♦ Tranz. A extinde intervalul de variație a unei mărimi în care un sistem fizico-chimic își menține o anumită sensibilitate. 2. (Rar) A (se) concretiza, a (se) materializa. – Din fr. sensibiliser.

DOOM

sensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sensibilizeáză

sensibilizaserăți
SENSIBILIZÁ, sensibilizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A deveni sensibil sau a mări sensibilitatea unui țesut, a unui mușchi etc. față de acțiunea unui agent exterior; p. ext. (tranz.) a face (mai) sensibil pe cineva sau ceva. ♦ (Despre un material fotografic) A (se) face sensibil la acțiunea luminii. ♦ Tranz. A extinde intervalul de variație a unei mărimi în care un sistem fizico-chimic își menține o anumită sensibilitate. 2. (Rar) A (se) concretiza, a (se) materializa. – Din fr. sensibiliser.

DOOM

sensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sensibilizeáză

sensibilizaseși
SENSIBILIZÁ, sensibilizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A deveni sensibil sau a mări sensibilitatea unui țesut, a unui mușchi etc. față de acțiunea unui agent exterior; p. ext. (tranz.) a face (mai) sensibil pe cineva sau ceva. ♦ (Despre un material fotografic) A (se) face sensibil la acțiunea luminii. ♦ Tranz. A extinde intervalul de variație a unei mărimi în care un sistem fizico-chimic își menține o anumită sensibilitate. 2. (Rar) A (se) concretiza, a (se) materializa. – Din fr. sensibiliser.

DOOM

sensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sensibilizeáză

sensibilizaseți
SENSIBILIZÁ, sensibilizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A deveni sensibil sau a mări sensibilitatea unui țesut, a unui mușchi etc. față de acțiunea unui agent exterior; p. ext. (tranz.) a face (mai) sensibil pe cineva sau ceva. ♦ (Despre un material fotografic) A (se) face sensibil la acțiunea luminii. ♦ Tranz. A extinde intervalul de variație a unei mărimi în care un sistem fizico-chimic își menține o anumită sensibilitate. 2. (Rar) A (se) concretiza, a (se) materializa. – Din fr. sensibiliser.

DOOM

sensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sensibilizeáză

sensibilizat
SENSIBILIZÁ, sensibilizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A deveni sensibil sau a mări sensibilitatea unui țesut, a unui mușchi etc. față de acțiunea unui agent exterior; p. ext. (tranz.) a face (mai) sensibil pe cineva sau ceva. ♦ (Despre un material fotografic) A (se) face sensibil la acțiunea luminii. ♦ Tranz. A extinde intervalul de variație a unei mărimi în care un sistem fizico-chimic își menține o anumită sensibilitate. 2. (Rar) A (se) concretiza, a (se) materializa. – Din fr. sensibiliser.

DOOM

sensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sensibilizeáză

sensibilizat
SENSIBILIZÁT, -Ă, sensibilizați, -te, adj. Care a devenit sensibil, căruia i s-a mărit sensibilitatea. – V. sensibiliza.

sensibilizata
SENSIBILIZÁT, -Ă, sensibilizați, -te, adj. Care a devenit sensibil, căruia i s-a mărit sensibilitatea. – V. sensibiliza.

sensibilizate
SENSIBILIZÁT, -Ă, sensibilizați, -te, adj. Care a devenit sensibil, căruia i s-a mărit sensibilitatea. – V. sensibiliza.

sensibilizatei
SENSIBILIZÁT, -Ă, sensibilizați, -te, adj. Care a devenit sensibil, căruia i s-a mărit sensibilitatea. – V. sensibiliza.

sensibilizatele
SENSIBILIZÁT, -Ă, sensibilizați, -te, adj. Care a devenit sensibil, căruia i s-a mărit sensibilitatea. – V. sensibiliza.

sensibilizatelor
SENSIBILIZÁT, -Ă, sensibilizați, -te, adj. Care a devenit sensibil, căruia i s-a mărit sensibilitatea. – V. sensibiliza.

sensibilizator
SENSIBILIZATÓR, sensibilizatori, s. m. Substanță care, adăugată în stratul fotosensibil al unui material fotografic, mărește sensibilitatea la anumite culori, îndeosebi la cele din marginile spectrului luminii. – Din fr. sensibilisateur.

DOOM

sensibilizatór s. m., pl. sensibilizatóri

sensibilizatori
SENSIBILIZATÓR, sensibilizatori, s. m. Substanță care, adăugată în stratul fotosensibil al unui material fotografic, mărește sensibilitatea la anumite culori, îndeosebi la cele din marginile spectrului luminii. – Din fr. sensibilisateur.

DOOM

sensibilizatór s. m., pl. sensibilizatóri

sensibilizatorii
SENSIBILIZATÓR, sensibilizatori, s. m. Substanță care, adăugată în stratul fotosensibil al unui material fotografic, mărește sensibilitatea la anumite culori, îndeosebi la cele din marginile spectrului luminii. – Din fr. sensibilisateur.

DOOM

sensibilizatór s. m., pl. sensibilizatóri

sensibilizatorilor
SENSIBILIZATÓR, sensibilizatori, s. m. Substanță care, adăugată în stratul fotosensibil al unui material fotografic, mărește sensibilitatea la anumite culori, îndeosebi la cele din marginile spectrului luminii. – Din fr. sensibilisateur.

DOOM

sensibilizatór s. m., pl. sensibilizatóri

sensibilizatorul
SENSIBILIZATÓR, sensibilizatori, s. m. Substanță care, adăugată în stratul fotosensibil al unui material fotografic, mărește sensibilitatea la anumite culori, îndeosebi la cele din marginile spectrului luminii. – Din fr. sensibilisateur.

DOOM

sensibilizatór s. m., pl. sensibilizatóri

sensibilizatorului
SENSIBILIZATÓR, sensibilizatori, s. m. Substanță care, adăugată în stratul fotosensibil al unui material fotografic, mărește sensibilitatea la anumite culori, îndeosebi la cele din marginile spectrului luminii. – Din fr. sensibilisateur.

DOOM

sensibilizatór s. m., pl. sensibilizatóri

sensibilizatul
SENSIBILIZÁT, -Ă, sensibilizați, -te, adj. Care a devenit sensibil, căruia i s-a mărit sensibilitatea. – V. sensibiliza.

sensibilizatului
SENSIBILIZÁT, -Ă, sensibilizați, -te, adj. Care a devenit sensibil, căruia i s-a mărit sensibilitatea. – V. sensibiliza.

sensibilizau
SENSIBILIZÁ, sensibilizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A deveni sensibil sau a mări sensibilitatea unui țesut, a unui mușchi etc. față de acțiunea unui agent exterior; p. ext. (tranz.) a face (mai) sensibil pe cineva sau ceva. ♦ (Despre un material fotografic) A (se) face sensibil la acțiunea luminii. ♦ Tranz. A extinde intervalul de variație a unei mărimi în care un sistem fizico-chimic își menține o anumită sensibilitate. 2. (Rar) A (se) concretiza, a (se) materializa. – Din fr. sensibiliser.

DOOM

sensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sensibilizeáză

sensibilizași
SENSIBILIZÁ, sensibilizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A deveni sensibil sau a mări sensibilitatea unui țesut, a unui mușchi etc. față de acțiunea unui agent exterior; p. ext. (tranz.) a face (mai) sensibil pe cineva sau ceva. ♦ (Despre un material fotografic) A (se) face sensibil la acțiunea luminii. ♦ Tranz. A extinde intervalul de variație a unei mărimi în care un sistem fizico-chimic își menține o anumită sensibilitate. 2. (Rar) A (se) concretiza, a (se) materializa. – Din fr. sensibiliser.

DOOM

sensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sensibilizeáză

sensibilizați
SENSIBILIZÁ, sensibilizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A deveni sensibil sau a mări sensibilitatea unui țesut, a unui mușchi etc. față de acțiunea unui agent exterior; p. ext. (tranz.) a face (mai) sensibil pe cineva sau ceva. ♦ (Despre un material fotografic) A (se) face sensibil la acțiunea luminii. ♦ Tranz. A extinde intervalul de variație a unei mărimi în care un sistem fizico-chimic își menține o anumită sensibilitate. 2. (Rar) A (se) concretiza, a (se) materializa. – Din fr. sensibiliser.

DOOM

sensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sensibilizeáză

sensibilizați
SENSIBILIZÁT, -Ă, sensibilizați, -te, adj. Care a devenit sensibil, căruia i s-a mărit sensibilitatea. – V. sensibiliza.

sensibilizații
SENSIBILIZÁT, -Ă, sensibilizați, -te, adj. Care a devenit sensibil, căruia i s-a mărit sensibilitatea. – V. sensibiliza.

sensibilizaților
SENSIBILIZÁT, -Ă, sensibilizați, -te, adj. Care a devenit sensibil, căruia i s-a mărit sensibilitatea. – V. sensibiliza.

sensibilizează
SENSIBILIZÁ, sensibilizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A deveni sensibil sau a mări sensibilitatea unui țesut, a unui mușchi etc. față de acțiunea unui agent exterior; p. ext. (tranz.) a face (mai) sensibil pe cineva sau ceva. ♦ (Despre un material fotografic) A (se) face sensibil la acțiunea luminii. ♦ Tranz. A extinde intervalul de variație a unei mărimi în care un sistem fizico-chimic își menține o anumită sensibilitate. 2. (Rar) A (se) concretiza, a (se) materializa. – Din fr. sensibiliser.

DOOM

sensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sensibilizeáză

sensibilizez
SENSIBILIZÁ, sensibilizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A deveni sensibil sau a mări sensibilitatea unui țesut, a unui mușchi etc. față de acțiunea unui agent exterior; p. ext. (tranz.) a face (mai) sensibil pe cineva sau ceva. ♦ (Despre un material fotografic) A (se) face sensibil la acțiunea luminii. ♦ Tranz. A extinde intervalul de variație a unei mărimi în care un sistem fizico-chimic își menține o anumită sensibilitate. 2. (Rar) A (se) concretiza, a (se) materializa. – Din fr. sensibiliser.

DOOM

sensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sensibilizeáză

sensibilizeze
SENSIBILIZÁ, sensibilizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A deveni sensibil sau a mări sensibilitatea unui țesut, a unui mușchi etc. față de acțiunea unui agent exterior; p. ext. (tranz.) a face (mai) sensibil pe cineva sau ceva. ♦ (Despre un material fotografic) A (se) face sensibil la acțiunea luminii. ♦ Tranz. A extinde intervalul de variație a unei mărimi în care un sistem fizico-chimic își menține o anumită sensibilitate. 2. (Rar) A (se) concretiza, a (se) materializa. – Din fr. sensibiliser.

DOOM

sensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sensibilizeáză

sensibilizezi
SENSIBILIZÁ, sensibilizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A deveni sensibil sau a mări sensibilitatea unui țesut, a unui mușchi etc. față de acțiunea unui agent exterior; p. ext. (tranz.) a face (mai) sensibil pe cineva sau ceva. ♦ (Despre un material fotografic) A (se) face sensibil la acțiunea luminii. ♦ Tranz. A extinde intervalul de variație a unei mărimi în care un sistem fizico-chimic își menține o anumită sensibilitate. 2. (Rar) A (se) concretiza, a (se) materializa. – Din fr. sensibiliser.

DOOM

sensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sensibilizeáză

sensibilizând
SENSIBILIZÁ, sensibilizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A deveni sensibil sau a mări sensibilitatea unui țesut, a unui mușchi etc. față de acțiunea unui agent exterior; p. ext. (tranz.) a face (mai) sensibil pe cineva sau ceva. ♦ (Despre un material fotografic) A (se) face sensibil la acțiunea luminii. ♦ Tranz. A extinde intervalul de variație a unei mărimi în care un sistem fizico-chimic își menține o anumită sensibilitate. 2. (Rar) A (se) concretiza, a (se) materializa. – Din fr. sensibiliser.

DOOM

sensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sensibilizeáză

sensibilizînd
SENSIBILIZÁ, sensibilizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A deveni sensibil sau a mări sensibilitatea unui țesut, a unui mușchi etc. față de acțiunea unui agent exterior; p. ext. (tranz.) a face (mai) sensibil pe cineva sau ceva. ♦ (Despre un material fotografic) A (se) face sensibil la acțiunea luminii. ♦ Tranz. A extinde intervalul de variație a unei mărimi în care un sistem fizico-chimic își menține o anumită sensibilitate. 2. (Rar) A (se) concretiza, a (se) materializa. – Din fr. sensibiliser.

DOOM

sensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sensibilizeáză

sensibilizări
SENSIBILIZÁRE, sensibilizări, s. f. Acțiunea de a (se) sensibiliza și rezultatul ei. ♦ Scădere a pragului de reactivitate a unei structuri vii (celulă, țesut, organ, organism) față de un anumit agent. ♦ Stare de receptivitate crescută, patologică a organismului față de un agent (fizic, chimic sau biologic), manifestată prin reacții locale sau generale. ♦ Mărire a sensibilității unui instrument de măsură, a unui aparat, a emulsiilor fotografice etc. – V. sensibiliza.

DOOM

sensibilizáre s. f., g.-d. art. sensibilizắrii; pl. sensibilizắri

sensibilizării
SENSIBILIZÁRE, sensibilizări, s. f. Acțiunea de a (se) sensibiliza și rezultatul ei. ♦ Scădere a pragului de reactivitate a unei structuri vii (celulă, țesut, organ, organism) față de un anumit agent. ♦ Stare de receptivitate crescută, patologică a organismului față de un agent (fizic, chimic sau biologic), manifestată prin reacții locale sau generale. ♦ Mărire a sensibilității unui instrument de măsură, a unui aparat, a emulsiilor fotografice etc. – V. sensibiliza.

DOOM

sensibilizáre s. f., g.-d. art. sensibilizắrii; pl. sensibilizắri

sensibilizările
SENSIBILIZÁRE, sensibilizări, s. f. Acțiunea de a (se) sensibiliza și rezultatul ei. ♦ Scădere a pragului de reactivitate a unei structuri vii (celulă, țesut, organ, organism) față de un anumit agent. ♦ Stare de receptivitate crescută, patologică a organismului față de un agent (fizic, chimic sau biologic), manifestată prin reacții locale sau generale. ♦ Mărire a sensibilității unui instrument de măsură, a unui aparat, a emulsiilor fotografice etc. – V. sensibiliza.

DOOM

sensibilizáre s. f., g.-d. art. sensibilizắrii; pl. sensibilizắri

sensibilizărilor
SENSIBILIZÁRE, sensibilizări, s. f. Acțiunea de a (se) sensibiliza și rezultatul ei. ♦ Scădere a pragului de reactivitate a unei structuri vii (celulă, țesut, organ, organism) față de un anumit agent. ♦ Stare de receptivitate crescută, patologică a organismului față de un agent (fizic, chimic sau biologic), manifestată prin reacții locale sau generale. ♦ Mărire a sensibilității unui instrument de măsură, a unui aparat, a emulsiilor fotografice etc. – V. sensibiliza.

DOOM

sensibilizáre s. f., g.-d. art. sensibilizắrii; pl. sensibilizắri

sensibilul
SENSÍBIL, -Ă, sensibili, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. (Despre oameni) Care resimte puternic orice impresie fizică sau morală, care are o sensibilitate deosebită. ♦ Care poate fi ușor mișcat, impresionat; simțitor, emotiv. ♦ (Despre organisme) Care reacționează la cea mai ușoară excitație exterioară. 2. (Fil.; despre materie, lucruri, fenomene etc.) Care poate fi cunoscut cu ajutorul simțurilor. ♦ (Substantivat, n.) Domeniul lucrurilor sensibile (I 2). ♦ Care se poate ușor constata; vădit, simțitor, apreciabil. Temperatura a înregistrat o sensibilă scădere. 3. (Despre instrumente, aparate, materiale) Care reacționează la cele mai mici variații ale unor agenți externi. 4. (Despre materiale fotografice) Care are însușirea de a înregistra acțiunea luminii sub forma unei imagini latente ce poate fi făcută vizibilă prin developare. II. S. f. Treapta a șaptea a modurilor major și minor, situată la o septimă superioară față de tonică. ♦ Denumire dată acordului construit pe treapta a șaptea a modurilor major sau minor armonic. – Din fr. sensible, lat. sensibilis.

DOOM

sensíbil² s. n.

sensibilului
SENSÍBIL, -Ă, sensibili, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. (Despre oameni) Care resimte puternic orice impresie fizică sau morală, care are o sensibilitate deosebită. ♦ Care poate fi ușor mișcat, impresionat; simțitor, emotiv. ♦ (Despre organisme) Care reacționează la cea mai ușoară excitație exterioară. 2. (Fil.; despre materie, lucruri, fenomene etc.) Care poate fi cunoscut cu ajutorul simțurilor. ♦ (Substantivat, n.) Domeniul lucrurilor sensibile (I 2). ♦ Care se poate ușor constata; vădit, simțitor, apreciabil. Temperatura a înregistrat o sensibilă scădere. 3. (Despre instrumente, aparate, materiale) Care reacționează la cele mai mici variații ale unor agenți externi. 4. (Despre materiale fotografice) Care are însușirea de a înregistra acțiunea luminii sub forma unei imagini latente ce poate fi făcută vizibilă prin developare. II. S. f. Treapta a șaptea a modurilor major și minor, situată la o septimă superioară față de tonică. ♦ Denumire dată acordului construit pe treapta a șaptea a modurilor major sau minor armonic. – Din fr. sensible, lat. sensibilis.

DOOM

sensíbil² s. n.

sensitograma
SENSITOGRÁMĂ s.f. Clișeu sensitometric. [< fr. sensitograme].

sensitograme
SENSITOGRÁMĂ s.f. Clișeu sensitometric. [< fr. sensitograme].

sensitogramei
SENSITOGRÁMĂ s.f. Clișeu sensitometric. [< fr. sensitograme].

sensitogramele
SENSITOGRÁMĂ s.f. Clișeu sensitometric. [< fr. sensitograme].

sensitogramelor
SENSITOGRÁMĂ s.f. Clișeu sensitometric. [< fr. sensitograme].

sensitometre
SENSITOMÉTRU, sensitometre, s. n. Instrument pentru determinarea sensibilității materialelor fotografice în raport cu durata de expunere. – Din fr. sensitomètre.

DOOM

sensitométru (-me-tru) s. n., art. sensitométrul; pl. sensitométre

sensitometrele
SENSITOMÉTRU, sensitometre, s. n. Instrument pentru determinarea sensibilității materialelor fotografice în raport cu durata de expunere. – Din fr. sensitomètre.

DOOM

sensitométru (-me-tru) s. n., art. sensitométrul; pl. sensitométre

sensitometrelor
SENSITOMÉTRU, sensitometre, s. n. Instrument pentru determinarea sensibilității materialelor fotografice în raport cu durata de expunere. – Din fr. sensitomètre.

DOOM

sensitométru (-me-tru) s. n., art. sensitométrul; pl. sensitométre

sensitometria
SENSITOMETRÍE, sensitometrii, s. f. Ansamblu de metode folosite pentru determinarea sensibilității materialelor fotografice în raport cu intensitatea și compoziția spectrală a radiației luminoase, cu durata și caracterul expunerii, precum și în raport cu modul de prelucrare a materialului. – Din fr. sensitométrie.

DOOM

sensitometríe (-me-tri-) s. f., art. sensitometría, g.-d. art. sensitometríei; pl. sensitometríi, art. sensitometríile

sensitometric
SENSITOMÉTRIC, -Ă, sensitometrici, -ce, adj. Referitor la sensitometrie, care aparține sensitometrului. – Din fr. sensitométrique.

DOOM

sensitométric (-me-tric) adj. m., pl. sensitométrici; f. sensitométrică, pl. sensitométrice

sensitometrica
SENSITOMÉTRIC, -Ă, sensitometrici, -ce, adj. Referitor la sensitometrie, care aparține sensitometrului. – Din fr. sensitométrique.

DOOM

sensitométric (-me-tric) adj. m., pl. sensitométrici; f. sensitométrică, pl. sensitométrice

sensitometrice
SENSITOMÉTRIC, -Ă, sensitometrici, -ce, adj. Referitor la sensitometrie, care aparține sensitometrului. – Din fr. sensitométrique.

DOOM

sensitométric (-me-tric) adj. m., pl. sensitométrici; f. sensitométrică, pl. sensitométrice

sensitometricei
SENSITOMÉTRIC, -Ă, sensitometrici, -ce, adj. Referitor la sensitometrie, care aparține sensitometrului. – Din fr. sensitométrique.

DOOM

sensitométric (-me-tric) adj. m., pl. sensitométrici; f. sensitométrică, pl. sensitométrice

sensitometricele
SENSITOMÉTRIC, -Ă, sensitometrici, -ce, adj. Referitor la sensitometrie, care aparține sensitometrului. – Din fr. sensitométrique.

DOOM

sensitométric (-me-tric) adj. m., pl. sensitométrici; f. sensitométrică, pl. sensitométrice

sensitometricelor
SENSITOMÉTRIC, -Ă, sensitometrici, -ce, adj. Referitor la sensitometrie, care aparține sensitometrului. – Din fr. sensitométrique.

DOOM

sensitométric (-me-tric) adj. m., pl. sensitométrici; f. sensitométrică, pl. sensitométrice

sensitometrici
SENSITOMÉTRIC, -Ă, sensitometrici, -ce, adj. Referitor la sensitometrie, care aparține sensitometrului. – Din fr. sensitométrique.

DOOM

sensitométric (-me-tric) adj. m., pl. sensitométrici; f. sensitométrică, pl. sensitométrice

sensitometricii
SENSITOMÉTRIC, -Ă, sensitometrici, -ce, adj. Referitor la sensitometrie, care aparține sensitometrului. – Din fr. sensitométrique.

DOOM

sensitométric (-me-tric) adj. m., pl. sensitométrici; f. sensitométrică, pl. sensitométrice

sensitometricilor
SENSITOMÉTRIC, -Ă, sensitometrici, -ce, adj. Referitor la sensitometrie, care aparține sensitometrului. – Din fr. sensitométrique.

DOOM

sensitométric (-me-tric) adj. m., pl. sensitométrici; f. sensitométrică, pl. sensitométrice

sensitometricul
SENSITOMÉTRIC, -Ă, sensitometrici, -ce, adj. Referitor la sensitometrie, care aparține sensitometrului. – Din fr. sensitométrique.

DOOM

sensitométric (-me-tric) adj. m., pl. sensitométrici; f. sensitométrică, pl. sensitométrice

sensitometricului
SENSITOMÉTRIC, -Ă, sensitometrici, -ce, adj. Referitor la sensitometrie, care aparține sensitometrului. – Din fr. sensitométrique.

DOOM

sensitométric (-me-tric) adj. m., pl. sensitométrici; f. sensitométrică, pl. sensitométrice

sensitometrie
SENSITOMETRÍE, sensitometrii, s. f. Ansamblu de metode folosite pentru determinarea sensibilității materialelor fotografice în raport cu intensitatea și compoziția spectrală a radiației luminoase, cu durata și caracterul expunerii, precum și în raport cu modul de prelucrare a materialului. – Din fr. sensitométrie.

DOOM

sensitometríe (-me-tri-) s. f., art. sensitometría, g.-d. art. sensitometríei; pl. sensitometríi, art. sensitometríile

sensitometriei
SENSITOMETRÍE, sensitometrii, s. f. Ansamblu de metode folosite pentru determinarea sensibilității materialelor fotografice în raport cu intensitatea și compoziția spectrală a radiației luminoase, cu durata și caracterul expunerii, precum și în raport cu modul de prelucrare a materialului. – Din fr. sensitométrie.

DOOM

sensitometríe (-me-tri-) s. f., art. sensitometría, g.-d. art. sensitometríei; pl. sensitometríi, art. sensitometríile

sensitometrii
SENSITOMETRÍE, sensitometrii, s. f. Ansamblu de metode folosite pentru determinarea sensibilității materialelor fotografice în raport cu intensitatea și compoziția spectrală a radiației luminoase, cu durata și caracterul expunerii, precum și în raport cu modul de prelucrare a materialului. – Din fr. sensitométrie.

DOOM

sensitometríe (-me-tri-) s. f., art. sensitometría, g.-d. art. sensitometríei; pl. sensitometríi, art. sensitometríile

sensitometriile
SENSITOMETRÍE, sensitometrii, s. f. Ansamblu de metode folosite pentru determinarea sensibilității materialelor fotografice în raport cu intensitatea și compoziția spectrală a radiației luminoase, cu durata și caracterul expunerii, precum și în raport cu modul de prelucrare a materialului. – Din fr. sensitométrie.

DOOM

sensitometríe (-me-tri-) s. f., art. sensitometría, g.-d. art. sensitometríei; pl. sensitometríi, art. sensitometríile

sensitometriilor
SENSITOMETRÍE, sensitometrii, s. f. Ansamblu de metode folosite pentru determinarea sensibilității materialelor fotografice în raport cu intensitatea și compoziția spectrală a radiației luminoase, cu durata și caracterul expunerii, precum și în raport cu modul de prelucrare a materialului. – Din fr. sensitométrie.

DOOM

sensitometríe (-me-tri-) s. f., art. sensitometría, g.-d. art. sensitometríei; pl. sensitometríi, art. sensitometríile

sensitometru
SENSITOMÉTRU, sensitometre, s. n. Instrument pentru determinarea sensibilității materialelor fotografice în raport cu durata de expunere. – Din fr. sensitomètre.

DOOM

sensitométru (-me-tru) s. n., art. sensitométrul; pl. sensitométre

sensitometrul
SENSITOMÉTRU, sensitometre, s. n. Instrument pentru determinarea sensibilității materialelor fotografice în raport cu durata de expunere. – Din fr. sensitomètre.

DOOM

sensitométru (-me-tru) s. n., art. sensitométrul; pl. sensitométre

sensitometrului
SENSITOMÉTRU, sensitometre, s. n. Instrument pentru determinarea sensibilității materialelor fotografice în raport cu durata de expunere. – Din fr. sensitomètre.

DOOM

sensitométru (-me-tru) s. n., art. sensitométrul; pl. sensitométre

sensor
SENZÓR, senzori, s. m. (Fiz.) Dispozitiv (ultrasensibil) care sesizează un anumit fenomen. [Scris și: sensor] – Din engl. sensor, fr. senseur.

DOOM

*sénzor s. m., pl. sénzori

sensul
SENS, sensuri, s. n. 1. Înțeles (al unui cuvânt, al unei expresii, al unei forme sau al unei construcții gramaticale); semnificație. ♦ (În semiotică) Înțelesul unui semn. ♦ Conținut noțional sau logic. Îmi spui cuvinte fără sens. 2. Temei rațional; logică, rost, rațiune, noimă. Sensul vieții. ♦ Rost, scop, menire. ♦ Loc. adv. Fără sens = fără rost, la întâmplare. Într-un anumit sens = privind lucrurile într-un anumit mod, dintr-un anumit punct de vedere, sub un anumit raport. În sensul cuiva = potrivit vederilor, părerilor cuiva. 3. Direcție, orientare. ◊ Sens unic = sistem de circulație a vehiculelor într-o singură direcție pe arterele cu mare afluență, putându-se folosi toată lățimea părții carosabile. 4. (Mat., Fiz.) Fiecare dintre cele două posibilități de succesiune a elementelor unui ansamblu continuu ordonat cu o singură dimensiune. – Din fr. sens, lat. sensus.

DOOM

sens s. n., pl. sénsuri

sensului
SENS, sensuri, s. n. 1. Înțeles (al unui cuvânt, al unei expresii, al unei forme sau al unei construcții gramaticale); semnificație. ♦ (În semiotică) Înțelesul unui semn. ♦ Conținut noțional sau logic. Îmi spui cuvinte fără sens. 2. Temei rațional; logică, rost, rațiune, noimă. Sensul vieții. ♦ Rost, scop, menire. ♦ Loc. adv. Fără sens = fără rost, la întâmplare. Într-un anumit sens = privind lucrurile într-un anumit mod, dintr-un anumit punct de vedere, sub un anumit raport. În sensul cuiva = potrivit vederilor, părerilor cuiva. 3. Direcție, orientare. ◊ Sens unic = sistem de circulație a vehiculelor într-o singură direcție pe arterele cu mare afluență, putându-se folosi toată lățimea părții carosabile. 4. (Mat., Fiz.) Fiecare dintre cele două posibilități de succesiune a elementelor unui ansamblu continuu ordonat cu o singură dimensiune. – Din fr. sens, lat. sensus.

DOOM

sens s. n., pl. sénsuri

sensuri
SENS, sensuri, s. n. 1. Înțeles (al unui cuvânt, al unei expresii, al unei forme sau al unei construcții gramaticale); semnificație. ♦ (În semiotică) Înțelesul unui semn. ♦ Conținut noțional sau logic. Îmi spui cuvinte fără sens. 2. Temei rațional; logică, rost, rațiune, noimă. Sensul vieții. ♦ Rost, scop, menire. ♦ Loc. adv. Fără sens = fără rost, la întâmplare. Într-un anumit sens = privind lucrurile într-un anumit mod, dintr-un anumit punct de vedere, sub un anumit raport. În sensul cuiva = potrivit vederilor, părerilor cuiva. 3. Direcție, orientare. ◊ Sens unic = sistem de circulație a vehiculelor într-o singură direcție pe arterele cu mare afluență, putându-se folosi toată lățimea părții carosabile. 4. (Mat., Fiz.) Fiecare dintre cele două posibilități de succesiune a elementelor unui ansamblu continuu ordonat cu o singură dimensiune. – Din fr. sens, lat. sensus.

DOOM

sens s. n., pl. sénsuri

sensurile
SENS, sensuri, s. n. 1. Înțeles (al unui cuvânt, al unei expresii, al unei forme sau al unei construcții gramaticale); semnificație. ♦ (În semiotică) Înțelesul unui semn. ♦ Conținut noțional sau logic. Îmi spui cuvinte fără sens. 2. Temei rațional; logică, rost, rațiune, noimă. Sensul vieții. ♦ Rost, scop, menire. ♦ Loc. adv. Fără sens = fără rost, la întâmplare. Într-un anumit sens = privind lucrurile într-un anumit mod, dintr-un anumit punct de vedere, sub un anumit raport. În sensul cuiva = potrivit vederilor, părerilor cuiva. 3. Direcție, orientare. ◊ Sens unic = sistem de circulație a vehiculelor într-o singură direcție pe arterele cu mare afluență, putându-se folosi toată lățimea părții carosabile. 4. (Mat., Fiz.) Fiecare dintre cele două posibilități de succesiune a elementelor unui ansamblu continuu ordonat cu o singură dimensiune. – Din fr. sens, lat. sensus.

DOOM

sens s. n., pl. sénsuri

sensurilor
SENS, sensuri, s. n. 1. Înțeles (al unui cuvânt, al unei expresii, al unei forme sau al unei construcții gramaticale); semnificație. ♦ (În semiotică) Înțelesul unui semn. ♦ Conținut noțional sau logic. Îmi spui cuvinte fără sens. 2. Temei rațional; logică, rost, rațiune, noimă. Sensul vieții. ♦ Rost, scop, menire. ♦ Loc. adv. Fără sens = fără rost, la întâmplare. Într-un anumit sens = privind lucrurile într-un anumit mod, dintr-un anumit punct de vedere, sub un anumit raport. În sensul cuiva = potrivit vederilor, părerilor cuiva. 3. Direcție, orientare. ◊ Sens unic = sistem de circulație a vehiculelor într-o singură direcție pe arterele cu mare afluență, putându-se folosi toată lățimea părții carosabile. 4. (Mat., Fiz.) Fiecare dintre cele două posibilități de succesiune a elementelor unui ansamblu continuu ordonat cu o singură dimensiune. – Din fr. sens, lat. sensus.

DOOM

sens s. n., pl. sénsuri

sentențioasa
SENTENȚIÓS, -OÁSĂ, sentențioși, -oase, adj. (Despre stil, ton, fraze etc.) Care conține multe sentințe (2), maxime; p. ext. care are caracter, ton de sentință. ♦ (Despre oameni) Care se exprimă prin sentințe, prin maxime; p. ext. care folosește un ton emfatic; afectat, grav, pretențios. [Pr.: ți-os] – Din fr. sentencieux, lat. sententiosus.

DOOM

sentențiós (-ți-os) adj. m., pl. sentențióși; f. sentențioásă, pl. sentențioáse

sentențioase
SENTENȚIÓS, -OÁSĂ, sentențioși, -oase, adj. (Despre stil, ton, fraze etc.) Care conține multe sentințe (2), maxime; p. ext. care are caracter, ton de sentință. ♦ (Despre oameni) Care se exprimă prin sentințe, prin maxime; p. ext. care folosește un ton emfatic; afectat, grav, pretențios. [Pr.: ți-os] – Din fr. sentencieux, lat. sententiosus.

DOOM

sentențiós (-ți-os) adj. m., pl. sentențióși; f. sentențioásă, pl. sentențioáse

sentențioasei
SENTENȚIÓS, -OÁSĂ, sentențioși, -oase, adj. (Despre stil, ton, fraze etc.) Care conține multe sentințe (2), maxime; p. ext. care are caracter, ton de sentință. ♦ (Despre oameni) Care se exprimă prin sentințe, prin maxime; p. ext. care folosește un ton emfatic; afectat, grav, pretențios. [Pr.: ți-os] – Din fr. sentencieux, lat. sententiosus.

DOOM

sentențiós (-ți-os) adj. m., pl. sentențióși; f. sentențioásă, pl. sentențioáse

sentențioasele
SENTENȚIÓS, -OÁSĂ, sentențioși, -oase, adj. (Despre stil, ton, fraze etc.) Care conține multe sentințe (2), maxime; p. ext. care are caracter, ton de sentință. ♦ (Despre oameni) Care se exprimă prin sentințe, prin maxime; p. ext. care folosește un ton emfatic; afectat, grav, pretențios. [Pr.: ți-os] – Din fr. sentencieux, lat. sententiosus.

DOOM

sentențiós (-ți-os) adj. m., pl. sentențióși; f. sentențioásă, pl. sentențioáse

sentențioaselor
SENTENȚIÓS, -OÁSĂ, sentențioși, -oase, adj. (Despre stil, ton, fraze etc.) Care conține multe sentințe (2), maxime; p. ext. care are caracter, ton de sentință. ♦ (Despre oameni) Care se exprimă prin sentințe, prin maxime; p. ext. care folosește un ton emfatic; afectat, grav, pretențios. [Pr.: ți-os] – Din fr. sentencieux, lat. sententiosus.

DOOM

sentențiós (-ți-os) adj. m., pl. sentențióși; f. sentențioásă, pl. sentențioáse

sentențios
SENTENȚIÓS, -OÁSĂ, sentențioși, -oase, adj. (Despre stil, ton, fraze etc.) Care conține multe sentințe (2), maxime; p. ext. care are caracter, ton de sentință. ♦ (Despre oameni) Care se exprimă prin sentințe, prin maxime; p. ext. care folosește un ton emfatic; afectat, grav, pretențios. [Pr.: ți-os] – Din fr. sentencieux, lat. sententiosus.

DOOM

sentențiós (-ți-os) adj. m., pl. sentențióși; f. sentențioásă, pl. sentențioáse

sentențiosul
SENTENȚIÓS, -OÁSĂ, sentențioși, -oase, adj. (Despre stil, ton, fraze etc.) Care conține multe sentințe (2), maxime; p. ext. care are caracter, ton de sentință. ♦ (Despre oameni) Care se exprimă prin sentințe, prin maxime; p. ext. care folosește un ton emfatic; afectat, grav, pretențios. [Pr.: ți-os] – Din fr. sentencieux, lat. sententiosus.

DOOM

sentențiós (-ți-os) adj. m., pl. sentențióși; f. sentențioásă, pl. sentențioáse

sentențiosului
SENTENȚIÓS, -OÁSĂ, sentențioși, -oase, adj. (Despre stil, ton, fraze etc.) Care conține multe sentințe (2), maxime; p. ext. care are caracter, ton de sentință. ♦ (Despre oameni) Care se exprimă prin sentințe, prin maxime; p. ext. care folosește un ton emfatic; afectat, grav, pretențios. [Pr.: ți-os] – Din fr. sentencieux, lat. sententiosus.

DOOM

sentențiós (-ți-os) adj. m., pl. sentențióși; f. sentențioásă, pl. sentențioáse

sentențiozitate
SENTENȚIOZITÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a fi sentențios. [Pr.: -ți-o-] – Sentențios + suf. -itate.

sentențiozitatea
SENTENȚIOZITÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a fi sentențios. [Pr.: -ți-o-] – Sentențios + suf. -itate.

sentențiozități
SENTENȚIOZITÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a fi sentențios. [Pr.: -ți-o-] – Sentențios + suf. -itate.

sentențiozității
SENTENȚIOZITÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a fi sentențios. [Pr.: -ți-o-] – Sentențios + suf. -itate.

sentențioși
SENTENȚIÓS, -OÁSĂ, sentențioși, -oase, adj. (Despre stil, ton, fraze etc.) Care conține multe sentințe (2), maxime; p. ext. care are caracter, ton de sentință. ♦ (Despre oameni) Care se exprimă prin sentințe, prin maxime; p. ext. care folosește un ton emfatic; afectat, grav, pretențios. [Pr.: ți-os] – Din fr. sentencieux, lat. sententiosus.

DOOM

sentențiós (-ți-os) adj. m., pl. sentențióși; f. sentențioásă, pl. sentențioáse

sentențioșii
SENTENȚIÓS, -OÁSĂ, sentențioși, -oase, adj. (Despre stil, ton, fraze etc.) Care conține multe sentințe (2), maxime; p. ext. care are caracter, ton de sentință. ♦ (Despre oameni) Care se exprimă prin sentințe, prin maxime; p. ext. care folosește un ton emfatic; afectat, grav, pretențios. [Pr.: ți-os] – Din fr. sentencieux, lat. sententiosus.

DOOM

sentențiós (-ți-os) adj. m., pl. sentențióși; f. sentențioásă, pl. sentențioáse

sentențioșilor
SENTENȚIÓS, -OÁSĂ, sentențioși, -oase, adj. (Despre stil, ton, fraze etc.) Care conține multe sentințe (2), maxime; p. ext. care are caracter, ton de sentință. ♦ (Despre oameni) Care se exprimă prin sentințe, prin maxime; p. ext. care folosește un ton emfatic; afectat, grav, pretențios. [Pr.: ți-os] – Din fr. sentencieux, lat. sententiosus.

DOOM

sentențiós (-ți-os) adj. m., pl. sentențióși; f. sentențioásă, pl. sentențioáse

sentiment
SIMTIMÉNT s. n. v. sentiment.

DOOM

sentimént s. n., pl. sentiménte

sentimental
SENTIMENTÁL, -Ă, sentimentali, -e, adj. 1. Care exprimă (sau trezește) sentimente duioase, nostalgice; (peior.) plin de sentimentalism; dulceag. ♦ Care se referă la sentimente. 2. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Care arată o sensibilitate accentuată, care se lasă ușor impresionat de sentimente duioase. – Din fr. sentimental.

DOOM

sentimentál adj. m., pl. sentimentáli; f. sentimentálă, pl. sentimentále

sentimentala
SENTIMENTÁL, -Ă, sentimentali, -e, adj. 1. Care exprimă (sau trezește) sentimente duioase, nostalgice; (peior.) plin de sentimentalism; dulceag. ♦ Care se referă la sentimente. 2. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Care arată o sensibilitate accentuată, care se lasă ușor impresionat de sentimente duioase. – Din fr. sentimental.

DOOM

sentimentál adj. m., pl. sentimentáli; f. sentimentálă, pl. sentimentále

sentimentale
SENTIMENTÁL, -Ă, sentimentali, -e, adj. 1. Care exprimă (sau trezește) sentimente duioase, nostalgice; (peior.) plin de sentimentalism; dulceag. ♦ Care se referă la sentimente. 2. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Care arată o sensibilitate accentuată, care se lasă ușor impresionat de sentimente duioase. – Din fr. sentimental.

DOOM

sentimentál adj. m., pl. sentimentáli; f. sentimentálă, pl. sentimentále

sentimentalei
SENTIMENTÁL, -Ă, sentimentali, -e, adj. 1. Care exprimă (sau trezește) sentimente duioase, nostalgice; (peior.) plin de sentimentalism; dulceag. ♦ Care se referă la sentimente. 2. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Care arată o sensibilitate accentuată, care se lasă ușor impresionat de sentimente duioase. – Din fr. sentimental.

DOOM

sentimentál adj. m., pl. sentimentáli; f. sentimentálă, pl. sentimentále

sentimentalele
SENTIMENTÁL, -Ă, sentimentali, -e, adj. 1. Care exprimă (sau trezește) sentimente duioase, nostalgice; (peior.) plin de sentimentalism; dulceag. ♦ Care se referă la sentimente. 2. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Care arată o sensibilitate accentuată, care se lasă ușor impresionat de sentimente duioase. – Din fr. sentimental.

DOOM

sentimentál adj. m., pl. sentimentáli; f. sentimentálă, pl. sentimentále

sentimentalelor
SENTIMENTÁL, -Ă, sentimentali, -e, adj. 1. Care exprimă (sau trezește) sentimente duioase, nostalgice; (peior.) plin de sentimentalism; dulceag. ♦ Care se referă la sentimente. 2. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Care arată o sensibilitate accentuată, care se lasă ușor impresionat de sentimente duioase. – Din fr. sentimental.

DOOM

sentimentál adj. m., pl. sentimentáli; f. sentimentálă, pl. sentimentále

sentimentali
SENTIMENTÁL, -Ă, sentimentali, -e, adj. 1. Care exprimă (sau trezește) sentimente duioase, nostalgice; (peior.) plin de sentimentalism; dulceag. ♦ Care se referă la sentimente. 2. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Care arată o sensibilitate accentuată, care se lasă ușor impresionat de sentimente duioase. – Din fr. sentimental.

DOOM

sentimentál adj. m., pl. sentimentáli; f. sentimentálă, pl. sentimentále

sentimentalii
SENTIMENTÁL, -Ă, sentimentali, -e, adj. 1. Care exprimă (sau trezește) sentimente duioase, nostalgice; (peior.) plin de sentimentalism; dulceag. ♦ Care se referă la sentimente. 2. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Care arată o sensibilitate accentuată, care se lasă ușor impresionat de sentimente duioase. – Din fr. sentimental.

DOOM

sentimentál adj. m., pl. sentimentáli; f. sentimentálă, pl. sentimentále

sentimentalilor
SENTIMENTÁL, -Ă, sentimentali, -e, adj. 1. Care exprimă (sau trezește) sentimente duioase, nostalgice; (peior.) plin de sentimentalism; dulceag. ♦ Care se referă la sentimente. 2. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Care arată o sensibilitate accentuată, care se lasă ușor impresionat de sentimente duioase. – Din fr. sentimental.

DOOM

sentimentál adj. m., pl. sentimentáli; f. sentimentálă, pl. sentimentále

sentimentalism
SENTIMENTALÍSM, (2) sentimentalisme, s. n. 1. Tendință de a exagera rolul și valoarea sentimentelor, de a aprecia lucrurile (numai) din punct de vedere afectiv sau de a da în mod obișnuit precădere acestui criteriu. 2. Gest, atitudine, comportare de om sentimental. 3. Curent preromantic în literatura rusă apărut la sfârșitul sec. XVIII ca o reacție împotriva clasicismului. – Din fr. sentimentalisme.

DOOM

sentimentalísm s. n., (gesturi, atitudini) pl. sentimentalísme

sentimentalisme
SENTIMENTALÍSM, (2) sentimentalisme, s. n. 1. Tendință de a exagera rolul și valoarea sentimentelor, de a aprecia lucrurile (numai) din punct de vedere afectiv sau de a da în mod obișnuit precădere acestui criteriu. 2. Gest, atitudine, comportare de om sentimental. 3. Curent preromantic în literatura rusă apărut la sfârșitul sec. XVIII ca o reacție împotriva clasicismului. – Din fr. sentimentalisme.

DOOM

sentimentalísm s. n., (gesturi, atitudini) pl. sentimentalísme

sentimentalismele
SENTIMENTALÍSM, (2) sentimentalisme, s. n. 1. Tendință de a exagera rolul și valoarea sentimentelor, de a aprecia lucrurile (numai) din punct de vedere afectiv sau de a da în mod obișnuit precădere acestui criteriu. 2. Gest, atitudine, comportare de om sentimental. 3. Curent preromantic în literatura rusă apărut la sfârșitul sec. XVIII ca o reacție împotriva clasicismului. – Din fr. sentimentalisme.

DOOM

sentimentalísm s. n., (gesturi, atitudini) pl. sentimentalísme

sentimentalismelor
SENTIMENTALÍSM, (2) sentimentalisme, s. n. 1. Tendință de a exagera rolul și valoarea sentimentelor, de a aprecia lucrurile (numai) din punct de vedere afectiv sau de a da în mod obișnuit precădere acestui criteriu. 2. Gest, atitudine, comportare de om sentimental. 3. Curent preromantic în literatura rusă apărut la sfârșitul sec. XVIII ca o reacție împotriva clasicismului. – Din fr. sentimentalisme.

DOOM

sentimentalísm s. n., (gesturi, atitudini) pl. sentimentalísme

sentimentalismul
SENTIMENTALÍSM, (2) sentimentalisme, s. n. 1. Tendință de a exagera rolul și valoarea sentimentelor, de a aprecia lucrurile (numai) din punct de vedere afectiv sau de a da în mod obișnuit precădere acestui criteriu. 2. Gest, atitudine, comportare de om sentimental. 3. Curent preromantic în literatura rusă apărut la sfârșitul sec. XVIII ca o reacție împotriva clasicismului. – Din fr. sentimentalisme.

DOOM

sentimentalísm s. n., (gesturi, atitudini) pl. sentimentalísme

sentimentalismului
SENTIMENTALÍSM, (2) sentimentalisme, s. n. 1. Tendință de a exagera rolul și valoarea sentimentelor, de a aprecia lucrurile (numai) din punct de vedere afectiv sau de a da în mod obișnuit precădere acestui criteriu. 2. Gest, atitudine, comportare de om sentimental. 3. Curent preromantic în literatura rusă apărut la sfârșitul sec. XVIII ca o reacție împotriva clasicismului. – Din fr. sentimentalisme.

DOOM

sentimentalísm s. n., (gesturi, atitudini) pl. sentimentalísme

sentimentalist
SENTIMENTALÍST, -Ă, sentimentaliști, -ste, adj. (Rar) Sentimental (1). – Din fr. sentimentaliste.

sentimentalista
SENTIMENTALÍST, -Ă, sentimentaliști, -ste, adj. (Rar) Sentimental (1). – Din fr. sentimentaliste.

sentimentaliste
SENTIMENTALÍST, -Ă, sentimentaliști, -ste, adj. (Rar) Sentimental (1). – Din fr. sentimentaliste.

sentimentalistei
SENTIMENTALÍST, -Ă, sentimentaliști, -ste, adj. (Rar) Sentimental (1). – Din fr. sentimentaliste.

sentimentalistele
SENTIMENTALÍST, -Ă, sentimentaliști, -ste, adj. (Rar) Sentimental (1). – Din fr. sentimentaliste.

sentimentalistelor
SENTIMENTALÍST, -Ă, sentimentaliști, -ste, adj. (Rar) Sentimental (1). – Din fr. sentimentaliste.

sentimentalistul
SENTIMENTALÍST, -Ă, sentimentaliști, -ste, adj. (Rar) Sentimental (1). – Din fr. sentimentaliste.

sentimentalistului
SENTIMENTALÍST, -Ă, sentimentaliști, -ste, adj. (Rar) Sentimental (1). – Din fr. sentimentaliste.

sentimentalitate
SENTIMENTALITÁTE s. f. Caracter, fel de a fi al unei persoane sentimentale; predispoziție spre exagerarea sentimentelor. ♦ Reacție afectivă specifică a unei persoane față de realitățile vieții. – Din fr. sentimentalité.

DOOM

sentimentalitáte s. f., g.-d. art. sentimentalitắții

sentimentalitatea
SENTIMENTALITÁTE s. f. Caracter, fel de a fi al unei persoane sentimentale; predispoziție spre exagerarea sentimentelor. ♦ Reacție afectivă specifică a unei persoane față de realitățile vieții. – Din fr. sentimentalité.

DOOM

sentimentalitáte s. f., g.-d. art. sentimentalitắții

sentimentalități
SENTIMENTALITÁTE s. f. Caracter, fel de a fi al unei persoane sentimentale; predispoziție spre exagerarea sentimentelor. ♦ Reacție afectivă specifică a unei persoane față de realitățile vieții. – Din fr. sentimentalité.

DOOM

sentimentalitáte s. f., g.-d. art. sentimentalitắții

sentimentalității
SENTIMENTALITÁTE s. f. Caracter, fel de a fi al unei persoane sentimentale; predispoziție spre exagerarea sentimentelor. ♦ Reacție afectivă specifică a unei persoane față de realitățile vieții. – Din fr. sentimentalité.

DOOM

sentimentalitáte s. f., g.-d. art. sentimentalitắții

sentimentaliza
SENTIMENTALIZÁ, sentimentalizez, vb. I. Tranz. A prezenta (ceva) în mod sentimental, a face să capete un caracter sentimental. – Sentimental + suf. -iza.

DOOM

sentimentalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sentimentalizeáză

sentimentalizai
SENTIMENTALIZÁ, sentimentalizez, vb. I. Tranz. A prezenta (ceva) în mod sentimental, a face să capete un caracter sentimental. – Sentimental + suf. -iza.

DOOM

sentimentalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sentimentalizeáză

sentimentalizam
SENTIMENTALIZÁ, sentimentalizez, vb. I. Tranz. A prezenta (ceva) în mod sentimental, a face să capete un caracter sentimental. – Sentimental + suf. -iza.

DOOM

sentimentalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sentimentalizeáză

sentimentalizare
SENTIMENTALIZÁ, sentimentalizez, vb. I. Tranz. A prezenta (ceva) în mod sentimental, a face să capete un caracter sentimental. – Sentimental + suf. -iza.

DOOM

sentimentalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sentimentalizeáză

sentimentalizare
SENTIMENTALIZÁRE s. f. Acțiunea de a sentimentaliza și rezultatul ei. – V. sentimentaliza.

DOOM

sentimentalizáre s. f., g.-d. art. sentimentalizắrii

sentimentalizarea
SENTIMENTALIZÁRE s. f. Acțiunea de a sentimentaliza și rezultatul ei. – V. sentimentaliza.

DOOM

sentimentalizáre s. f., g.-d. art. sentimentalizắrii

sentimentalizară
SENTIMENTALIZÁ, sentimentalizez, vb. I. Tranz. A prezenta (ceva) în mod sentimental, a face să capete un caracter sentimental. – Sentimental + suf. -iza.

DOOM

sentimentalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sentimentalizeáză

sentimentalizarăm
SENTIMENTALIZÁ, sentimentalizez, vb. I. Tranz. A prezenta (ceva) în mod sentimental, a face să capete un caracter sentimental. – Sentimental + suf. -iza.

DOOM

sentimentalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sentimentalizeáză

sentimentalizarăți
SENTIMENTALIZÁ, sentimentalizez, vb. I. Tranz. A prezenta (ceva) în mod sentimental, a face să capete un caracter sentimental. – Sentimental + suf. -iza.

DOOM

sentimentalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sentimentalizeáză

sentimentalizase
SENTIMENTALIZÁ, sentimentalizez, vb. I. Tranz. A prezenta (ceva) în mod sentimental, a face să capete un caracter sentimental. – Sentimental + suf. -iza.

DOOM

sentimentalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sentimentalizeáză

sentimentalizasem
SENTIMENTALIZÁ, sentimentalizez, vb. I. Tranz. A prezenta (ceva) în mod sentimental, a face să capete un caracter sentimental. – Sentimental + suf. -iza.

DOOM

sentimentalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sentimentalizeáză

sentimentalizaseră
SENTIMENTALIZÁ, sentimentalizez, vb. I. Tranz. A prezenta (ceva) în mod sentimental, a face să capete un caracter sentimental. – Sentimental + suf. -iza.

DOOM

sentimentalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sentimentalizeáză

sentimentalizaserăm
SENTIMENTALIZÁ, sentimentalizez, vb. I. Tranz. A prezenta (ceva) în mod sentimental, a face să capete un caracter sentimental. – Sentimental + suf. -iza.

DOOM

sentimentalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sentimentalizeáză

sentimentalizaserăți
SENTIMENTALIZÁ, sentimentalizez, vb. I. Tranz. A prezenta (ceva) în mod sentimental, a face să capete un caracter sentimental. – Sentimental + suf. -iza.

DOOM

sentimentalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sentimentalizeáză

sentimentalizaseși
SENTIMENTALIZÁ, sentimentalizez, vb. I. Tranz. A prezenta (ceva) în mod sentimental, a face să capete un caracter sentimental. – Sentimental + suf. -iza.

DOOM

sentimentalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sentimentalizeáză

sentimentalizaseți
SENTIMENTALIZÁ, sentimentalizez, vb. I. Tranz. A prezenta (ceva) în mod sentimental, a face să capete un caracter sentimental. – Sentimental + suf. -iza.

DOOM

sentimentalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sentimentalizeáză

sentimentalizat
SENTIMENTALIZÁ, sentimentalizez, vb. I. Tranz. A prezenta (ceva) în mod sentimental, a face să capete un caracter sentimental. – Sentimental + suf. -iza.

DOOM

sentimentalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sentimentalizeáză

sentimentalizat
SENTIMENTALIZÁT, -Ă, sentimentalizați, -te, adj. Care este prezentat sentimental. – V. sentimentaliza.

sentimentalizau
SENTIMENTALIZÁ, sentimentalizez, vb. I. Tranz. A prezenta (ceva) în mod sentimental, a face să capete un caracter sentimental. – Sentimental + suf. -iza.

DOOM

sentimentalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sentimentalizeáză

sentimentalizași
SENTIMENTALIZÁ, sentimentalizez, vb. I. Tranz. A prezenta (ceva) în mod sentimental, a face să capete un caracter sentimental. – Sentimental + suf. -iza.

DOOM

sentimentalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sentimentalizeáză

sentimentalizați
SENTIMENTALIZÁ, sentimentalizez, vb. I. Tranz. A prezenta (ceva) în mod sentimental, a face să capete un caracter sentimental. – Sentimental + suf. -iza.

DOOM

sentimentalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sentimentalizeáză

sentimentalizează
SENTIMENTALIZÁ, sentimentalizez, vb. I. Tranz. A prezenta (ceva) în mod sentimental, a face să capete un caracter sentimental. – Sentimental + suf. -iza.

DOOM

sentimentalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sentimentalizeáză

sentimentalizez
SENTIMENTALIZÁ, sentimentalizez, vb. I. Tranz. A prezenta (ceva) în mod sentimental, a face să capete un caracter sentimental. – Sentimental + suf. -iza.

DOOM

sentimentalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sentimentalizeáză

sentimentalizeze
SENTIMENTALIZÁ, sentimentalizez, vb. I. Tranz. A prezenta (ceva) în mod sentimental, a face să capete un caracter sentimental. – Sentimental + suf. -iza.

DOOM

sentimentalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sentimentalizeáză

sentimentalizezi
SENTIMENTALIZÁ, sentimentalizez, vb. I. Tranz. A prezenta (ceva) în mod sentimental, a face să capete un caracter sentimental. – Sentimental + suf. -iza.

DOOM

sentimentalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sentimentalizeáză

sentimentalizând
SENTIMENTALIZÁ, sentimentalizez, vb. I. Tranz. A prezenta (ceva) în mod sentimental, a face să capete un caracter sentimental. – Sentimental + suf. -iza.

DOOM

sentimentalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sentimentalizeáză

sentimentalizînd
SENTIMENTALIZÁ, sentimentalizez, vb. I. Tranz. A prezenta (ceva) în mod sentimental, a face să capete un caracter sentimental. – Sentimental + suf. -iza.

DOOM

sentimentalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sentimentalizeáză

sentimentalizări
SENTIMENTALIZÁRE s. f. Acțiunea de a sentimentaliza și rezultatul ei. – V. sentimentaliza.

DOOM

sentimentalizáre s. f., g.-d. art. sentimentalizắrii

sentimentalizării
SENTIMENTALIZÁRE s. f. Acțiunea de a sentimentaliza și rezultatul ei. – V. sentimentaliza.

DOOM

sentimentalizáre s. f., g.-d. art. sentimentalizắrii

sentimentalizările
SENTIMENTALIZÁRE s. f. Acțiunea de a sentimentaliza și rezultatul ei. – V. sentimentaliza.

DOOM

sentimentalizáre s. f., g.-d. art. sentimentalizắrii

sentimentalizărilor
SENTIMENTALIZÁRE s. f. Acțiunea de a sentimentaliza și rezultatul ei. – V. sentimentaliza.

DOOM

sentimentalizáre s. f., g.-d. art. sentimentalizắrii

sentimentaliști
SENTIMENTALÍST, -Ă, sentimentaliști, -ste, adj. (Rar) Sentimental (1). – Din fr. sentimentaliste.

sentimentaliștii
SENTIMENTALÍST, -Ă, sentimentaliști, -ste, adj. (Rar) Sentimental (1). – Din fr. sentimentaliste.

sentimentaliștilor
SENTIMENTALÍST, -Ă, sentimentaliști, -ste, adj. (Rar) Sentimental (1). – Din fr. sentimentaliste.

sentimentalul
SENTIMENTÁL, -Ă, sentimentali, -e, adj. 1. Care exprimă (sau trezește) sentimente duioase, nostalgice; (peior.) plin de sentimentalism; dulceag. ♦ Care se referă la sentimente. 2. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Care arată o sensibilitate accentuată, care se lasă ușor impresionat de sentimente duioase. – Din fr. sentimental.

DOOM

sentimentál adj. m., pl. sentimentáli; f. sentimentálă, pl. sentimentále

sentimentalului
SENTIMENTÁL, -Ă, sentimentali, -e, adj. 1. Care exprimă (sau trezește) sentimente duioase, nostalgice; (peior.) plin de sentimentalism; dulceag. ♦ Care se referă la sentimente. 2. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Care arată o sensibilitate accentuată, care se lasă ușor impresionat de sentimente duioase. – Din fr. sentimental.

DOOM

sentimentál adj. m., pl. sentimentáli; f. sentimentálă, pl. sentimentále

sentimente
SIMTIMÉNT s. n. v. sentiment.

DOOM

sentimént s. n., pl. sentiménte

sentimentele
SIMTIMÉNT s. n. v. sentiment.

DOOM

sentimént s. n., pl. sentiménte

sentimentelor
SIMTIMÉNT s. n. v. sentiment.

DOOM

sentimént s. n., pl. sentiménte

sentimentul
SIMTIMÉNT s. n. v. sentiment.

DOOM

sentimént s. n., pl. sentiménte

sentimentului
SIMTIMÉNT s. n. v. sentiment.

DOOM

sentimént s. n., pl. sentiménte

sentinelă
SANTINÉLĂ, santinele, s. f. Militar înarmat care face serviciul de pază a unui post, a unei instituții; p. gener. persoană care stă de pază. [Var.: sentinélă s. f.] – Din fr. sentinelle.

DOOM

santinélă s. f., g.-d. art. santinélei; pl. santinéle

sentința
SENTÍNȚĂ, sentințe, s. f. 1. Hotărâre, decizie a unui tribunal, pronunțată în primă instanță. ♦ Hotărâre a unei comisii de arbitraj. ♦ Fig. Stigmatizare, oprobriu, blam. 2. Maximă, aforism, adagiu. ♦ Deviză. – Din fr. sentence, lat. sententia.

DOOM

sentínță s. f., g.-d. art. sentínței; pl. sentínțe

sentințe
SENTÍNȚĂ, sentințe, s. f. 1. Hotărâre, decizie a unui tribunal, pronunțată în primă instanță. ♦ Hotărâre a unei comisii de arbitraj. ♦ Fig. Stigmatizare, oprobriu, blam. 2. Maximă, aforism, adagiu. ♦ Deviză. – Din fr. sentence, lat. sententia.

DOOM

sentínță s. f., g.-d. art. sentínței; pl. sentínțe

sentinței
SENTÍNȚĂ, sentințe, s. f. 1. Hotărâre, decizie a unui tribunal, pronunțată în primă instanță. ♦ Hotărâre a unei comisii de arbitraj. ♦ Fig. Stigmatizare, oprobriu, blam. 2. Maximă, aforism, adagiu. ♦ Deviză. – Din fr. sentence, lat. sententia.

DOOM

sentínță s. f., g.-d. art. sentínței; pl. sentínțe

sentințele
SENTÍNȚĂ, sentințe, s. f. 1. Hotărâre, decizie a unui tribunal, pronunțată în primă instanță. ♦ Hotărâre a unei comisii de arbitraj. ♦ Fig. Stigmatizare, oprobriu, blam. 2. Maximă, aforism, adagiu. ♦ Deviză. – Din fr. sentence, lat. sententia.

DOOM

sentínță s. f., g.-d. art. sentínței; pl. sentínțe

sentințelor
SENTÍNȚĂ, sentințe, s. f. 1. Hotărâre, decizie a unui tribunal, pronunțată în primă instanță. ♦ Hotărâre a unei comisii de arbitraj. ♦ Fig. Stigmatizare, oprobriu, blam. 2. Maximă, aforism, adagiu. ♦ Deviză. – Din fr. sentence, lat. sententia.

DOOM

sentínță s. f., g.-d. art. sentínței; pl. sentínțe

senul
SEN, seni, s. m. Monedă divizionară japoneză, valorând a suta parte dintr-un yen. – Din fr. sen.

DOOM

sen s. m., pl. seni

senului
SEN, seni, s. m. Monedă divizionară japoneză, valorând a suta parte dintr-un yen. – Din fr. sen.

DOOM

sen s. m., pl. seni

senzația
SENZÁȚIE, senzații, s. f. 1. Reflectare psihică a calităților distincte ale obiectelor din realitate care acționează nemijlocit asupra organelor de simț. Senzație vizuală. Senzație auditivă. ◊ Expr. A avea senzația că... = a simți, a i se părea că... ♦ Percepție. ♦ Simțire; sentiment. 2. Ceea ce are un caracter senzațional, impresionează în mod puternic simțurile, imaginația; ceea ce constituie un prilej de emoții violente. ◊ Loc. adj. De senzație = senzațional. ◊ Expr. A face senzație = a produce o impresie foarte puternică, a trezi un interes deosebit, a face vâlvă. [Var.: senzațiúne s. f.] – Din fr. sensation, lat. sensatio, -onis.

DOOM

senzáție (-ți-e) s. f., art. senzáția (-ți-a), g.-d. art. senzáției; pl. senzáții, art. senzáțiile (-ți-i-)

senzație
SENZÁȚIE, senzații, s. f. 1. Reflectare psihică a calităților distincte ale obiectelor din realitate care acționează nemijlocit asupra organelor de simț. Senzație vizuală. Senzație auditivă. ◊ Expr. A avea senzația că... = a simți, a i se părea că... ♦ Percepție. ♦ Simțire; sentiment. 2. Ceea ce are un caracter senzațional, impresionează în mod puternic simțurile, imaginația; ceea ce constituie un prilej de emoții violente. ◊ Loc. adj. De senzație = senzațional. ◊ Expr. A face senzație = a produce o impresie foarte puternică, a trezi un interes deosebit, a face vâlvă. [Var.: senzațiúne s. f.] – Din fr. sensation, lat. sensatio, -onis.

DOOM

senzáție (-ți-e) s. f., art. senzáția (-ți-a), g.-d. art. senzáției; pl. senzáții, art. senzáțiile (-ți-i-)

senzației
SENZÁȚIE, senzații, s. f. 1. Reflectare psihică a calităților distincte ale obiectelor din realitate care acționează nemijlocit asupra organelor de simț. Senzație vizuală. Senzație auditivă. ◊ Expr. A avea senzația că... = a simți, a i se părea că... ♦ Percepție. ♦ Simțire; sentiment. 2. Ceea ce are un caracter senzațional, impresionează în mod puternic simțurile, imaginația; ceea ce constituie un prilej de emoții violente. ◊ Loc. adj. De senzație = senzațional. ◊ Expr. A face senzație = a produce o impresie foarte puternică, a trezi un interes deosebit, a face vâlvă. [Var.: senzațiúne s. f.] – Din fr. sensation, lat. sensatio, -onis.

DOOM

senzáție (-ți-e) s. f., art. senzáția (-ți-a), g.-d. art. senzáției; pl. senzáții, art. senzáțiile (-ți-i-)

senzații
SENZÁȚIE, senzații, s. f. 1. Reflectare psihică a calităților distincte ale obiectelor din realitate care acționează nemijlocit asupra organelor de simț. Senzație vizuală. Senzație auditivă. ◊ Expr. A avea senzația că... = a simți, a i se părea că... ♦ Percepție. ♦ Simțire; sentiment. 2. Ceea ce are un caracter senzațional, impresionează în mod puternic simțurile, imaginația; ceea ce constituie un prilej de emoții violente. ◊ Loc. adj. De senzație = senzațional. ◊ Expr. A face senzație = a produce o impresie foarte puternică, a trezi un interes deosebit, a face vâlvă. [Var.: senzațiúne s. f.] – Din fr. sensation, lat. sensatio, -onis.

DOOM

senzáție (-ți-e) s. f., art. senzáția (-ți-a), g.-d. art. senzáției; pl. senzáții, art. senzáțiile (-ți-i-)

senzațiile
SENZÁȚIE, senzații, s. f. 1. Reflectare psihică a calităților distincte ale obiectelor din realitate care acționează nemijlocit asupra organelor de simț. Senzație vizuală. Senzație auditivă. ◊ Expr. A avea senzația că... = a simți, a i se părea că... ♦ Percepție. ♦ Simțire; sentiment. 2. Ceea ce are un caracter senzațional, impresionează în mod puternic simțurile, imaginația; ceea ce constituie un prilej de emoții violente. ◊ Loc. adj. De senzație = senzațional. ◊ Expr. A face senzație = a produce o impresie foarte puternică, a trezi un interes deosebit, a face vâlvă. [Var.: senzațiúne s. f.] – Din fr. sensation, lat. sensatio, -onis.

DOOM

senzáție (-ți-e) s. f., art. senzáția (-ți-a), g.-d. art. senzáției; pl. senzáții, art. senzáțiile (-ți-i-)

senzațiilor
SENZÁȚIE, senzații, s. f. 1. Reflectare psihică a calităților distincte ale obiectelor din realitate care acționează nemijlocit asupra organelor de simț. Senzație vizuală. Senzație auditivă. ◊ Expr. A avea senzația că... = a simți, a i se părea că... ♦ Percepție. ♦ Simțire; sentiment. 2. Ceea ce are un caracter senzațional, impresionează în mod puternic simțurile, imaginația; ceea ce constituie un prilej de emoții violente. ◊ Loc. adj. De senzație = senzațional. ◊ Expr. A face senzație = a produce o impresie foarte puternică, a trezi un interes deosebit, a face vâlvă. [Var.: senzațiúne s. f.] – Din fr. sensation, lat. sensatio, -onis.

DOOM

senzáție (-ți-e) s. f., art. senzáția (-ți-a), g.-d. art. senzáției; pl. senzáții, art. senzáțiile (-ți-i-)

senzațional
SENZAȚIONÁL, -Ă, senzaționali, -e, adj. Care impresionează puternic, uimește, emoționează, care interesează în cel mai mare grad. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sensationnel.

DOOM

senzaționál (-ți-o-) adj. m., pl. senzaționáli; f. senzaționálă, pl. senzaționále

senzaționala
SENZAȚIONÁL, -Ă, senzaționali, -e, adj. Care impresionează puternic, uimește, emoționează, care interesează în cel mai mare grad. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sensationnel.

DOOM

senzaționál (-ți-o-) adj. m., pl. senzaționáli; f. senzaționálă, pl. senzaționále

senzaționale
SENZAȚIONÁL, -Ă, senzaționali, -e, adj. Care impresionează puternic, uimește, emoționează, care interesează în cel mai mare grad. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sensationnel.

DOOM

senzaționál (-ți-o-) adj. m., pl. senzaționáli; f. senzaționálă, pl. senzaționále

senzaționalei
SENZAȚIONÁL, -Ă, senzaționali, -e, adj. Care impresionează puternic, uimește, emoționează, care interesează în cel mai mare grad. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sensationnel.

DOOM

senzaționál (-ți-o-) adj. m., pl. senzaționáli; f. senzaționálă, pl. senzaționále

senzaționalele
SENZAȚIONÁL, -Ă, senzaționali, -e, adj. Care impresionează puternic, uimește, emoționează, care interesează în cel mai mare grad. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sensationnel.

DOOM

senzaționál (-ți-o-) adj. m., pl. senzaționáli; f. senzaționálă, pl. senzaționále

senzaționalelor
SENZAȚIONÁL, -Ă, senzaționali, -e, adj. Care impresionează puternic, uimește, emoționează, care interesează în cel mai mare grad. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sensationnel.

DOOM

senzaționál (-ți-o-) adj. m., pl. senzaționáli; f. senzaționálă, pl. senzaționále

senzaționali
SENZAȚIONÁL, -Ă, senzaționali, -e, adj. Care impresionează puternic, uimește, emoționează, care interesează în cel mai mare grad. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sensationnel.

DOOM

senzaționál (-ți-o-) adj. m., pl. senzaționáli; f. senzaționálă, pl. senzaționále

senzaționalii
SENZAȚIONÁL, -Ă, senzaționali, -e, adj. Care impresionează puternic, uimește, emoționează, care interesează în cel mai mare grad. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sensationnel.

DOOM

senzaționál (-ți-o-) adj. m., pl. senzaționáli; f. senzaționálă, pl. senzaționále

senzaționalilor
SENZAȚIONÁL, -Ă, senzaționali, -e, adj. Care impresionează puternic, uimește, emoționează, care interesează în cel mai mare grad. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sensationnel.

DOOM

senzaționál (-ți-o-) adj. m., pl. senzaționáli; f. senzaționálă, pl. senzaționále

senzaționalul
SENZAȚIONÁL, -Ă, senzaționali, -e, adj. Care impresionează puternic, uimește, emoționează, care interesează în cel mai mare grad. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sensationnel.

DOOM

senzaționál (-ți-o-) adj. m., pl. senzaționáli; f. senzaționálă, pl. senzaționále

senzaționalului
SENZAȚIONÁL, -Ă, senzaționali, -e, adj. Care impresionează puternic, uimește, emoționează, care interesează în cel mai mare grad. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sensationnel.

DOOM

senzaționál (-ți-o-) adj. m., pl. senzaționáli; f. senzaționálă, pl. senzaționále

senzațiune
SENZÁȚIE, senzații, s. f. 1. Reflectare psihică a calităților distincte ale obiectelor din realitate care acționează nemijlocit asupra organelor de simț. Senzație vizuală. Senzație auditivă. ◊ Expr. A avea senzația că... = a simți, a i se părea că... ♦ Percepție. ♦ Simțire; sentiment. 2. Ceea ce are un caracter senzațional, impresionează în mod puternic simțurile, imaginația; ceea ce constituie un prilej de emoții violente. ◊ Loc. adj. De senzație = senzațional. ◊ Expr. A face senzație = a produce o impresie foarte puternică, a trezi un interes deosebit, a face vâlvă. [Var.: senzațiúne s. f.] – Din fr. sensation, lat. sensatio, -onis.

DOOM

senzáție (-ți-e) s. f., art. senzáția (-ți-a), g.-d. art. senzáției; pl. senzáții, art. senzáțiile (-ți-i-)

senzitiv
SENZITÍV, -Ă, senzitivi, -e, adj. 1. Senzorial (2). 2. Înzestrat cu sensibilitate; sensibil. ♦ (Bot.; substantivat, f.) Specie de mimoză. – Din fr. sensitif, lat. sensitivus.

DOOM

senzitív adj. m., pl. senzitívi; f. senzitívă, pl. senzitíve

senzitiva
SENZITÍV, -Ă, senzitivi, -e, adj. 1. Senzorial (2). 2. Înzestrat cu sensibilitate; sensibil. ♦ (Bot.; substantivat, f.) Specie de mimoză. – Din fr. sensitif, lat. sensitivus.

DOOM

senzitív adj. m., pl. senzitívi; f. senzitívă, pl. senzitíve

senzitive
SENZITÍV, -Ă, senzitivi, -e, adj. 1. Senzorial (2). 2. Înzestrat cu sensibilitate; sensibil. ♦ (Bot.; substantivat, f.) Specie de mimoză. – Din fr. sensitif, lat. sensitivus.

DOOM

senzitív adj. m., pl. senzitívi; f. senzitívă, pl. senzitíve

senzitivei
SENZITÍV, -Ă, senzitivi, -e, adj. 1. Senzorial (2). 2. Înzestrat cu sensibilitate; sensibil. ♦ (Bot.; substantivat, f.) Specie de mimoză. – Din fr. sensitif, lat. sensitivus.

DOOM

senzitív adj. m., pl. senzitívi; f. senzitívă, pl. senzitíve

senzitivele
SENZITÍV, -Ă, senzitivi, -e, adj. 1. Senzorial (2). 2. Înzestrat cu sensibilitate; sensibil. ♦ (Bot.; substantivat, f.) Specie de mimoză. – Din fr. sensitif, lat. sensitivus.

DOOM

senzitív adj. m., pl. senzitívi; f. senzitívă, pl. senzitíve

senzitivelor
SENZITÍV, -Ă, senzitivi, -e, adj. 1. Senzorial (2). 2. Înzestrat cu sensibilitate; sensibil. ♦ (Bot.; substantivat, f.) Specie de mimoză. – Din fr. sensitif, lat. sensitivus.

DOOM

senzitív adj. m., pl. senzitívi; f. senzitívă, pl. senzitíve

senzitivi
SENZITÍV, -Ă, senzitivi, -e, adj. 1. Senzorial (2). 2. Înzestrat cu sensibilitate; sensibil. ♦ (Bot.; substantivat, f.) Specie de mimoză. – Din fr. sensitif, lat. sensitivus.

DOOM

senzitív adj. m., pl. senzitívi; f. senzitívă, pl. senzitíve

senzitivii
SENZITÍV, -Ă, senzitivi, -e, adj. 1. Senzorial (2). 2. Înzestrat cu sensibilitate; sensibil. ♦ (Bot.; substantivat, f.) Specie de mimoză. – Din fr. sensitif, lat. sensitivus.

DOOM

senzitív adj. m., pl. senzitívi; f. senzitívă, pl. senzitíve

senzitivilor
SENZITÍV, -Ă, senzitivi, -e, adj. 1. Senzorial (2). 2. Înzestrat cu sensibilitate; sensibil. ♦ (Bot.; substantivat, f.) Specie de mimoză. – Din fr. sensitif, lat. sensitivus.

DOOM

senzitív adj. m., pl. senzitívi; f. senzitívă, pl. senzitíve

senzitivism
SENZITIVÍSM s.n. (Liv.) Sensibilitate emoțională excesivă. [Et. incertă].

senzitivismul
SENZITIVÍSM s.n. (Liv.) Sensibilitate emoțională excesivă. [Et. incertă].

senzitivismului
SENZITIVÍSM s.n. (Liv.) Sensibilitate emoțională excesivă. [Et. incertă].

senzitivul
SENZITÍV, -Ă, senzitivi, -e, adj. 1. Senzorial (2). 2. Înzestrat cu sensibilitate; sensibil. ♦ (Bot.; substantivat, f.) Specie de mimoză. – Din fr. sensitif, lat. sensitivus.

DOOM

senzitív adj. m., pl. senzitívi; f. senzitívă, pl. senzitíve

senzitivului
SENZITÍV, -Ă, senzitivi, -e, adj. 1. Senzorial (2). 2. Înzestrat cu sensibilitate; sensibil. ♦ (Bot.; substantivat, f.) Specie de mimoză. – Din fr. sensitif, lat. sensitivus.

DOOM

senzitív adj. m., pl. senzitívi; f. senzitívă, pl. senzitíve

senzitivă
SENZITÍVĂ s.f. Plantă erbacee din familia leguminoaselor ale cărei frunze se strâng la cea mai mică atingere; mimoză senzitivă. [< fr. sensitive].

DOOM

senzitívă s. f., g.-d. art. senzitívei; pl. senzitíve

senzor
SENZÓR, senzori, s. m. (Fiz.) Dispozitiv (ultrasensibil) care sesizează un anumit fenomen. [Scris și: sensor] – Din engl. sensor, fr. senseur.

DOOM

*sénzor s. m., pl. sénzori

senzorial
SENZORIÁL, -Ă, senzoriali, -e, adj. 1. Care privește organele de simț, care se realizează prin simțuri. 2. (Fiziol., Psih.) Care are legătură cu producerea senzațiilor sau cu receptarea stimulilor externi sau interni; senzitiv (1). [Pr.: -ri-al] – Din fr. sensoriel.

DOOM

senzoriál (-ri-al) adj. m., pl. senzoriáli; f. senzoriálă, pl. senzoriále

senzoriala
SENZORIÁL, -Ă, senzoriali, -e, adj. 1. Care privește organele de simț, care se realizează prin simțuri. 2. (Fiziol., Psih.) Care are legătură cu producerea senzațiilor sau cu receptarea stimulilor externi sau interni; senzitiv (1). [Pr.: -ri-al] – Din fr. sensoriel.

DOOM

senzoriál (-ri-al) adj. m., pl. senzoriáli; f. senzoriálă, pl. senzoriále

senzoriale
SENZORIÁL, -Ă, senzoriali, -e, adj. 1. Care privește organele de simț, care se realizează prin simțuri. 2. (Fiziol., Psih.) Care are legătură cu producerea senzațiilor sau cu receptarea stimulilor externi sau interni; senzitiv (1). [Pr.: -ri-al] – Din fr. sensoriel.

DOOM

senzoriál (-ri-al) adj. m., pl. senzoriáli; f. senzoriálă, pl. senzoriále

senzorialei
SENZORIÁL, -Ă, senzoriali, -e, adj. 1. Care privește organele de simț, care se realizează prin simțuri. 2. (Fiziol., Psih.) Care are legătură cu producerea senzațiilor sau cu receptarea stimulilor externi sau interni; senzitiv (1). [Pr.: -ri-al] – Din fr. sensoriel.

DOOM

senzoriál (-ri-al) adj. m., pl. senzoriáli; f. senzoriálă, pl. senzoriále

senzorialele
SENZORIÁL, -Ă, senzoriali, -e, adj. 1. Care privește organele de simț, care se realizează prin simțuri. 2. (Fiziol., Psih.) Care are legătură cu producerea senzațiilor sau cu receptarea stimulilor externi sau interni; senzitiv (1). [Pr.: -ri-al] – Din fr. sensoriel.

DOOM

senzoriál (-ri-al) adj. m., pl. senzoriáli; f. senzoriálă, pl. senzoriále

senzorialelor
SENZORIÁL, -Ă, senzoriali, -e, adj. 1. Care privește organele de simț, care se realizează prin simțuri. 2. (Fiziol., Psih.) Care are legătură cu producerea senzațiilor sau cu receptarea stimulilor externi sau interni; senzitiv (1). [Pr.: -ri-al] – Din fr. sensoriel.

DOOM

senzoriál (-ri-al) adj. m., pl. senzoriáli; f. senzoriálă, pl. senzoriále

senzoriali
SENZORIÁL, -Ă, senzoriali, -e, adj. 1. Care privește organele de simț, care se realizează prin simțuri. 2. (Fiziol., Psih.) Care are legătură cu producerea senzațiilor sau cu receptarea stimulilor externi sau interni; senzitiv (1). [Pr.: -ri-al] – Din fr. sensoriel.

DOOM

senzoriál (-ri-al) adj. m., pl. senzoriáli; f. senzoriálă, pl. senzoriále

senzorialii
SENZORIÁL, -Ă, senzoriali, -e, adj. 1. Care privește organele de simț, care se realizează prin simțuri. 2. (Fiziol., Psih.) Care are legătură cu producerea senzațiilor sau cu receptarea stimulilor externi sau interni; senzitiv (1). [Pr.: -ri-al] – Din fr. sensoriel.

DOOM

senzoriál (-ri-al) adj. m., pl. senzoriáli; f. senzoriálă, pl. senzoriále

senzorialilor
SENZORIÁL, -Ă, senzoriali, -e, adj. 1. Care privește organele de simț, care se realizează prin simțuri. 2. (Fiziol., Psih.) Care are legătură cu producerea senzațiilor sau cu receptarea stimulilor externi sau interni; senzitiv (1). [Pr.: -ri-al] – Din fr. sensoriel.

DOOM

senzoriál (-ri-al) adj. m., pl. senzoriáli; f. senzoriálă, pl. senzoriále

senzorialul
SENZORIÁL, -Ă, senzoriali, -e, adj. 1. Care privește organele de simț, care se realizează prin simțuri. 2. (Fiziol., Psih.) Care are legătură cu producerea senzațiilor sau cu receptarea stimulilor externi sau interni; senzitiv (1). [Pr.: -ri-al] – Din fr. sensoriel.

DOOM

senzoriál (-ri-al) adj. m., pl. senzoriáli; f. senzoriálă, pl. senzoriále

senzorialului
SENZORIÁL, -Ă, senzoriali, -e, adj. 1. Care privește organele de simț, care se realizează prin simțuri. 2. (Fiziol., Psih.) Care are legătură cu producerea senzațiilor sau cu receptarea stimulilor externi sau interni; senzitiv (1). [Pr.: -ri-al] – Din fr. sensoriel.

DOOM

senzoriál (-ri-al) adj. m., pl. senzoriáli; f. senzoriálă, pl. senzoriále

senzual
SENZUÁL, -Ă, senzuali, -e, adj. Care ține de simțuri, care desfată simțurile. ♦ (Despre oameni; adesea substantivat) Înclinat spre plăcerile trupești, spre senzualitate. ♦ (Adesea adverbial) Care trădează, exprimă senzualitate. [Pr.: -zu-al] – Din fr. sensuel, lat. sensualis.

DOOM

senzuál (-zu-al) adj. m., pl. senzuáli; f. senzuálă, pl. senzuále

senzuala
SENZUÁL, -Ă, senzuali, -e, adj. Care ține de simțuri, care desfată simțurile. ♦ (Despre oameni; adesea substantivat) Înclinat spre plăcerile trupești, spre senzualitate. ♦ (Adesea adverbial) Care trădează, exprimă senzualitate. [Pr.: -zu-al] – Din fr. sensuel, lat. sensualis.

DOOM

senzuál (-zu-al) adj. m., pl. senzuáli; f. senzuálă, pl. senzuále

senzuale
SENZUÁL, -Ă, senzuali, -e, adj. Care ține de simțuri, care desfată simțurile. ♦ (Despre oameni; adesea substantivat) Înclinat spre plăcerile trupești, spre senzualitate. ♦ (Adesea adverbial) Care trădează, exprimă senzualitate. [Pr.: -zu-al] – Din fr. sensuel, lat. sensualis.

DOOM

senzuál (-zu-al) adj. m., pl. senzuáli; f. senzuálă, pl. senzuále

senzualei
SENZUÁL, -Ă, senzuali, -e, adj. Care ține de simțuri, care desfată simțurile. ♦ (Despre oameni; adesea substantivat) Înclinat spre plăcerile trupești, spre senzualitate. ♦ (Adesea adverbial) Care trădează, exprimă senzualitate. [Pr.: -zu-al] – Din fr. sensuel, lat. sensualis.

DOOM

senzuál (-zu-al) adj. m., pl. senzuáli; f. senzuálă, pl. senzuále

senzualele
SENZUÁL, -Ă, senzuali, -e, adj. Care ține de simțuri, care desfată simțurile. ♦ (Despre oameni; adesea substantivat) Înclinat spre plăcerile trupești, spre senzualitate. ♦ (Adesea adverbial) Care trădează, exprimă senzualitate. [Pr.: -zu-al] – Din fr. sensuel, lat. sensualis.

DOOM

senzuál (-zu-al) adj. m., pl. senzuáli; f. senzuálă, pl. senzuále

senzualelor
SENZUÁL, -Ă, senzuali, -e, adj. Care ține de simțuri, care desfată simțurile. ♦ (Despre oameni; adesea substantivat) Înclinat spre plăcerile trupești, spre senzualitate. ♦ (Adesea adverbial) Care trădează, exprimă senzualitate. [Pr.: -zu-al] – Din fr. sensuel, lat. sensualis.

DOOM

senzuál (-zu-al) adj. m., pl. senzuáli; f. senzuálă, pl. senzuále

senzuali
SENZUÁL, -Ă, senzuali, -e, adj. Care ține de simțuri, care desfată simțurile. ♦ (Despre oameni; adesea substantivat) Înclinat spre plăcerile trupești, spre senzualitate. ♦ (Adesea adverbial) Care trădează, exprimă senzualitate. [Pr.: -zu-al] – Din fr. sensuel, lat. sensualis.

DOOM

senzuál (-zu-al) adj. m., pl. senzuáli; f. senzuálă, pl. senzuále

senzualii
SENZUÁL, -Ă, senzuali, -e, adj. Care ține de simțuri, care desfată simțurile. ♦ (Despre oameni; adesea substantivat) Înclinat spre plăcerile trupești, spre senzualitate. ♦ (Adesea adverbial) Care trădează, exprimă senzualitate. [Pr.: -zu-al] – Din fr. sensuel, lat. sensualis.

DOOM

senzuál (-zu-al) adj. m., pl. senzuáli; f. senzuálă, pl. senzuále

senzualilor
SENZUÁL, -Ă, senzuali, -e, adj. Care ține de simțuri, care desfată simțurile. ♦ (Despre oameni; adesea substantivat) Înclinat spre plăcerile trupești, spre senzualitate. ♦ (Adesea adverbial) Care trădează, exprimă senzualitate. [Pr.: -zu-al] – Din fr. sensuel, lat. sensualis.

DOOM

senzuál (-zu-al) adj. m., pl. senzuáli; f. senzuálă, pl. senzuále

senzualism
SENZUALÍSM s. n. 1. Doctrină filosofică bazată pe recunoașterea senzației ca singura sursă a cunoștințelor noastre despre lume. 2. Înclinare spre plăcerile simțurilor; erotism. [Pr.: -zu-a-] – Din fr. sensualisme.

DOOM

senzualísm (-zu-a-) s. n.

senzualismul
SENZUALÍSM s. n. 1. Doctrină filosofică bazată pe recunoașterea senzației ca singura sursă a cunoștințelor noastre despre lume. 2. Înclinare spre plăcerile simțurilor; erotism. [Pr.: -zu-a-] – Din fr. sensualisme.

DOOM

senzualísm (-zu-a-) s. n.

senzualismului
SENZUALÍSM s. n. 1. Doctrină filosofică bazată pe recunoașterea senzației ca singura sursă a cunoștințelor noastre despre lume. 2. Înclinare spre plăcerile simțurilor; erotism. [Pr.: -zu-a-] – Din fr. sensualisme.

DOOM

senzualísm (-zu-a-) s. n.

senzualist
SENZUALÍST, -Ă, senzualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține senzualismului (1), privitor la senzualism. 2. S. m. și f. Adept al senzualismului (1). [Pr.: -zu-a-] – Din fr. sensualiste.

DOOM

senzualíst (-zu-a-) adj. m., s. m., pl. senzualíști; adj. f., s. f. senzualístă, pl. senzualíste

senzualist
SENZUALÍST, -Ă, senzualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține senzualismului (1), privitor la senzualism. 2. S. m. și f. Adept al senzualismului (1). [Pr.: -zu-a-] – Din fr. sensualiste.

DOOM

senzualíst (-zu-a-) adj. m., s. m., pl. senzualíști; adj. f., s. f. senzualístă, pl. senzualíste

senzualista
SENZUALÍST, -Ă, senzualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține senzualismului (1), privitor la senzualism. 2. S. m. și f. Adept al senzualismului (1). [Pr.: -zu-a-] – Din fr. sensualiste.

DOOM

senzualíst (-zu-a-) adj. m., s. m., pl. senzualíști; adj. f., s. f. senzualístă, pl. senzualíste

senzualista
SENZUALÍST, -Ă, senzualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține senzualismului (1), privitor la senzualism. 2. S. m. și f. Adept al senzualismului (1). [Pr.: -zu-a-] – Din fr. sensualiste.

DOOM

senzualíst (-zu-a-) adj. m., s. m., pl. senzualíști; adj. f., s. f. senzualístă, pl. senzualíste

senzualiste
SENZUALÍST, -Ă, senzualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține senzualismului (1), privitor la senzualism. 2. S. m. și f. Adept al senzualismului (1). [Pr.: -zu-a-] – Din fr. sensualiste.

DOOM

senzualíst (-zu-a-) adj. m., s. m., pl. senzualíști; adj. f., s. f. senzualístă, pl. senzualíste

senzualiste
SENZUALÍST, -Ă, senzualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține senzualismului (1), privitor la senzualism. 2. S. m. și f. Adept al senzualismului (1). [Pr.: -zu-a-] – Din fr. sensualiste.

DOOM

senzualíst (-zu-a-) adj. m., s. m., pl. senzualíști; adj. f., s. f. senzualístă, pl. senzualíste

senzualistei
SENZUALÍST, -Ă, senzualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține senzualismului (1), privitor la senzualism. 2. S. m. și f. Adept al senzualismului (1). [Pr.: -zu-a-] – Din fr. sensualiste.

DOOM

senzualíst (-zu-a-) adj. m., s. m., pl. senzualíști; adj. f., s. f. senzualístă, pl. senzualíste

senzualistei
SENZUALÍST, -Ă, senzualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține senzualismului (1), privitor la senzualism. 2. S. m. și f. Adept al senzualismului (1). [Pr.: -zu-a-] – Din fr. sensualiste.

DOOM

senzualíst (-zu-a-) adj. m., s. m., pl. senzualíști; adj. f., s. f. senzualístă, pl. senzualíste

senzualistele
SENZUALÍST, -Ă, senzualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține senzualismului (1), privitor la senzualism. 2. S. m. și f. Adept al senzualismului (1). [Pr.: -zu-a-] – Din fr. sensualiste.

DOOM

senzualíst (-zu-a-) adj. m., s. m., pl. senzualíști; adj. f., s. f. senzualístă, pl. senzualíste

senzualistele
SENZUALÍST, -Ă, senzualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține senzualismului (1), privitor la senzualism. 2. S. m. și f. Adept al senzualismului (1). [Pr.: -zu-a-] – Din fr. sensualiste.

DOOM

senzualíst (-zu-a-) adj. m., s. m., pl. senzualíști; adj. f., s. f. senzualístă, pl. senzualíste

senzualistelor
SENZUALÍST, -Ă, senzualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține senzualismului (1), privitor la senzualism. 2. S. m. și f. Adept al senzualismului (1). [Pr.: -zu-a-] – Din fr. sensualiste.

DOOM

senzualíst (-zu-a-) adj. m., s. m., pl. senzualíști; adj. f., s. f. senzualístă, pl. senzualíste

senzualistelor
SENZUALÍST, -Ă, senzualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține senzualismului (1), privitor la senzualism. 2. S. m. și f. Adept al senzualismului (1). [Pr.: -zu-a-] – Din fr. sensualiste.

DOOM

senzualíst (-zu-a-) adj. m., s. m., pl. senzualíști; adj. f., s. f. senzualístă, pl. senzualíste

senzualistul
SENZUALÍST, -Ă, senzualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține senzualismului (1), privitor la senzualism. 2. S. m. și f. Adept al senzualismului (1). [Pr.: -zu-a-] – Din fr. sensualiste.

DOOM

senzualíst (-zu-a-) adj. m., s. m., pl. senzualíști; adj. f., s. f. senzualístă, pl. senzualíste

senzualistul
SENZUALÍST, -Ă, senzualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține senzualismului (1), privitor la senzualism. 2. S. m. și f. Adept al senzualismului (1). [Pr.: -zu-a-] – Din fr. sensualiste.

DOOM

senzualíst (-zu-a-) adj. m., s. m., pl. senzualíști; adj. f., s. f. senzualístă, pl. senzualíste

senzualistului
SENZUALÍST, -Ă, senzualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține senzualismului (1), privitor la senzualism. 2. S. m. și f. Adept al senzualismului (1). [Pr.: -zu-a-] – Din fr. sensualiste.

DOOM

senzualíst (-zu-a-) adj. m., s. m., pl. senzualíști; adj. f., s. f. senzualístă, pl. senzualíste

senzualistului
SENZUALÍST, -Ă, senzualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține senzualismului (1), privitor la senzualism. 2. S. m. și f. Adept al senzualismului (1). [Pr.: -zu-a-] – Din fr. sensualiste.

DOOM

senzualíst (-zu-a-) adj. m., s. m., pl. senzualíști; adj. f., s. f. senzualístă, pl. senzualíste

senzualitate
SENZUALITÁTE s. f. 1. Înclinare spre plăcerile trupești. 2. Sensibilitate senzorială. [Pr.: -zu-a-] – Din fr. sensualité.

DOOM

senzualitáte (-zu-a-) s. f., g.-d. art. senzualitắții

senzualitatea
SENZUALITÁTE s. f. 1. Înclinare spre plăcerile trupești. 2. Sensibilitate senzorială. [Pr.: -zu-a-] – Din fr. sensualité.

DOOM

senzualitáte (-zu-a-) s. f., g.-d. art. senzualitắții

senzualități
SENZUALITÁTE s. f. 1. Înclinare spre plăcerile trupești. 2. Sensibilitate senzorială. [Pr.: -zu-a-] – Din fr. sensualité.

DOOM

senzualitáte (-zu-a-) s. f., g.-d. art. senzualitắții

senzualității
SENZUALITÁTE s. f. 1. Înclinare spre plăcerile trupești. 2. Sensibilitate senzorială. [Pr.: -zu-a-] – Din fr. sensualité.

DOOM

senzualitáte (-zu-a-) s. f., g.-d. art. senzualitắții

senzualitățile
SENZUALITÁTE s. f. 1. Înclinare spre plăcerile trupești. 2. Sensibilitate senzorială. [Pr.: -zu-a-] – Din fr. sensualité.

DOOM

senzualitáte (-zu-a-) s. f., g.-d. art. senzualitắții

senzualităților
SENZUALITÁTE s. f. 1. Înclinare spre plăcerile trupești. 2. Sensibilitate senzorială. [Pr.: -zu-a-] – Din fr. sensualité.

DOOM

senzualitáte (-zu-a-) s. f., g.-d. art. senzualitắții

senzualiști
SENZUALÍST, -Ă, senzualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține senzualismului (1), privitor la senzualism. 2. S. m. și f. Adept al senzualismului (1). [Pr.: -zu-a-] – Din fr. sensualiste.

DOOM

senzualíst (-zu-a-) adj. m., s. m., pl. senzualíști; adj. f., s. f. senzualístă, pl. senzualíste

senzualiști
SENZUALÍST, -Ă, senzualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține senzualismului (1), privitor la senzualism. 2. S. m. și f. Adept al senzualismului (1). [Pr.: -zu-a-] – Din fr. sensualiste.

DOOM

senzualíst (-zu-a-) adj. m., s. m., pl. senzualíști; adj. f., s. f. senzualístă, pl. senzualíste

senzualiștii
SENZUALÍST, -Ă, senzualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține senzualismului (1), privitor la senzualism. 2. S. m. și f. Adept al senzualismului (1). [Pr.: -zu-a-] – Din fr. sensualiste.

DOOM

senzualíst (-zu-a-) adj. m., s. m., pl. senzualíști; adj. f., s. f. senzualístă, pl. senzualíste

senzualiștii
SENZUALÍST, -Ă, senzualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține senzualismului (1), privitor la senzualism. 2. S. m. și f. Adept al senzualismului (1). [Pr.: -zu-a-] – Din fr. sensualiste.

DOOM

senzualíst (-zu-a-) adj. m., s. m., pl. senzualíști; adj. f., s. f. senzualístă, pl. senzualíste

senzualiștilor
SENZUALÍST, -Ă, senzualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține senzualismului (1), privitor la senzualism. 2. S. m. și f. Adept al senzualismului (1). [Pr.: -zu-a-] – Din fr. sensualiste.

DOOM

senzualíst (-zu-a-) adj. m., s. m., pl. senzualíști; adj. f., s. f. senzualístă, pl. senzualíste

senzualiștilor
SENZUALÍST, -Ă, senzualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține senzualismului (1), privitor la senzualism. 2. S. m. și f. Adept al senzualismului (1). [Pr.: -zu-a-] – Din fr. sensualiste.

DOOM

senzualíst (-zu-a-) adj. m., s. m., pl. senzualíști; adj. f., s. f. senzualístă, pl. senzualíste

senzualul
SENZUÁL, -Ă, senzuali, -e, adj. Care ține de simțuri, care desfată simțurile. ♦ (Despre oameni; adesea substantivat) Înclinat spre plăcerile trupești, spre senzualitate. ♦ (Adesea adverbial) Care trădează, exprimă senzualitate. [Pr.: -zu-al] – Din fr. sensuel, lat. sensualis.

DOOM

senzuál (-zu-al) adj. m., pl. senzuáli; f. senzuálă, pl. senzuále

senzualului
SENZUÁL, -Ă, senzuali, -e, adj. Care ține de simțuri, care desfată simțurile. ♦ (Despre oameni; adesea substantivat) Înclinat spre plăcerile trupești, spre senzualitate. ♦ (Adesea adverbial) Care trădează, exprimă senzualitate. [Pr.: -zu-al] – Din fr. sensuel, lat. sensualis.

DOOM

senzuál (-zu-al) adj. m., pl. senzuáli; f. senzuálă, pl. senzuále

sepala
SEPÁLĂ, sepale, s. f. Fiecare dintre frunzele (modificate) care alcătuiesc caliciul unei flori. – Din fr. sépale.

DOOM

sepálă s. f., g.-d. art. sepálei; pl. sepále

sepale
SEPÁLĂ, sepale, s. f. Fiecare dintre frunzele (modificate) care alcătuiesc caliciul unei flori. – Din fr. sépale.

DOOM

sepálă s. f., g.-d. art. sepálei; pl. sepále

sepalei
SEPÁLĂ, sepale, s. f. Fiecare dintre frunzele (modificate) care alcătuiesc caliciul unei flori. – Din fr. sépale.

DOOM

sepálă s. f., g.-d. art. sepálei; pl. sepále

sepalele
SEPÁLĂ, sepale, s. f. Fiecare dintre frunzele (modificate) care alcătuiesc caliciul unei flori. – Din fr. sépale.

DOOM

sepálă s. f., g.-d. art. sepálei; pl. sepále

sepalelor
SEPÁLĂ, sepale, s. f. Fiecare dintre frunzele (modificate) care alcătuiesc caliciul unei flori. – Din fr. sépale.

DOOM

sepálă s. f., g.-d. art. sepálei; pl. sepále

sepaloid
SEPALOÍD, -Ă adj. În formă de sepală. [Pron. -lo-id. / < fr. sépaloïde].

separ
SEPARÁ, sepár, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie împreună; a despărți, a desface, a izola. ♦ Refl. (Despre persoane) A se îndepărta, a se despărți; (despre soți) a divorța. 2. Refl. și intranz. (Fiz.; despre o substanță solidă dizolvată într-un lichid) A (se) depune sub formă de precipitat. – Din fr. séparer, lat. separare.

DOOM

separá (a ~) vb., ind. prez. 3 sepáră

separa
SEPARÁ, sepár, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie împreună; a despărți, a desface, a izola. ♦ Refl. (Despre persoane) A se îndepărta, a se despărți; (despre soți) a divorța. 2. Refl. și intranz. (Fiz.; despre o substanță solidă dizolvată într-un lichid) A (se) depune sub formă de precipitat. – Din fr. séparer, lat. separare.

DOOM

separá (a ~) vb., ind. prez. 3 sepáră

separabil
SEPARÁBIL, -Ă, separabili, -e, adj. Care poate fi separat, care se poate despărți. – Din fr. séparable, lat. separabilis.

DOOM

separábil adj. m., pl. separábili; f. separábilă, pl. separábile

separabila
SEPARÁBIL, -Ă, separabili, -e, adj. Care poate fi separat, care se poate despărți. – Din fr. séparable, lat. separabilis.

DOOM

separábil adj. m., pl. separábili; f. separábilă, pl. separábile

separabile
SEPARÁBIL, -Ă, separabili, -e, adj. Care poate fi separat, care se poate despărți. – Din fr. séparable, lat. separabilis.

DOOM

separábil adj. m., pl. separábili; f. separábilă, pl. separábile

separabilei
SEPARÁBIL, -Ă, separabili, -e, adj. Care poate fi separat, care se poate despărți. – Din fr. séparable, lat. separabilis.

DOOM

separábil adj. m., pl. separábili; f. separábilă, pl. separábile

separabilele
SEPARÁBIL, -Ă, separabili, -e, adj. Care poate fi separat, care se poate despărți. – Din fr. séparable, lat. separabilis.

DOOM

separábil adj. m., pl. separábili; f. separábilă, pl. separábile

separabilelor
SEPARÁBIL, -Ă, separabili, -e, adj. Care poate fi separat, care se poate despărți. – Din fr. séparable, lat. separabilis.

DOOM

separábil adj. m., pl. separábili; f. separábilă, pl. separábile

separabili
SEPARÁBIL, -Ă, separabili, -e, adj. Care poate fi separat, care se poate despărți. – Din fr. séparable, lat. separabilis.

DOOM

separábil adj. m., pl. separábili; f. separábilă, pl. separábile

separabilii
SEPARÁBIL, -Ă, separabili, -e, adj. Care poate fi separat, care se poate despărți. – Din fr. séparable, lat. separabilis.

DOOM

separábil adj. m., pl. separábili; f. separábilă, pl. separábile

separabililor
SEPARÁBIL, -Ă, separabili, -e, adj. Care poate fi separat, care se poate despărți. – Din fr. séparable, lat. separabilis.

DOOM

separábil adj. m., pl. separábili; f. separábilă, pl. separábile

separabilul
SEPARÁBIL, -Ă, separabili, -e, adj. Care poate fi separat, care se poate despărți. – Din fr. séparable, lat. separabilis.

DOOM

separábil adj. m., pl. separábili; f. separábilă, pl. separábile

separabilului
SEPARÁBIL, -Ă, separabili, -e, adj. Care poate fi separat, care se poate despărți. – Din fr. séparable, lat. separabilis.

DOOM

separábil adj. m., pl. separábili; f. separábilă, pl. separábile

separai
SEPARÁ, sepár, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie împreună; a despărți, a desface, a izola. ♦ Refl. (Despre persoane) A se îndepărta, a se despărți; (despre soți) a divorța. 2. Refl. și intranz. (Fiz.; despre o substanță solidă dizolvată într-un lichid) A (se) depune sub formă de precipitat. – Din fr. séparer, lat. separare.

DOOM

separá (a ~) vb., ind. prez. 3 sepáră

separam
SEPARÁ, sepár, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie împreună; a despărți, a desface, a izola. ♦ Refl. (Despre persoane) A se îndepărta, a se despărți; (despre soți) a divorța. 2. Refl. și intranz. (Fiz.; despre o substanță solidă dizolvată într-un lichid) A (se) depune sub formă de precipitat. – Din fr. séparer, lat. separare.

DOOM

separá (a ~) vb., ind. prez. 3 sepáră

separare
SEPARÁ, sepár, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie împreună; a despărți, a desface, a izola. ♦ Refl. (Despre persoane) A se îndepărta, a se despărți; (despre soți) a divorța. 2. Refl. și intranz. (Fiz.; despre o substanță solidă dizolvată într-un lichid) A (se) depune sub formă de precipitat. – Din fr. séparer, lat. separare.

DOOM

separá (a ~) vb., ind. prez. 3 sepáră

separare
SEPARÁRE, separări, s. f. Acțiunea de a (se) separa și rezultatul ei; despărțire, izolare; diferențiere. – V. separa.

DOOM

separáre s. f., g.-d. art. separắrii; pl. separắri

separarea
SEPARÁRE, separări, s. f. Acțiunea de a (se) separa și rezultatul ei; despărțire, izolare; diferențiere. – V. separa.

DOOM

separáre s. f., g.-d. art. separắrii; pl. separắri

separară
SEPARÁ, sepár, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie împreună; a despărți, a desface, a izola. ♦ Refl. (Despre persoane) A se îndepărta, a se despărți; (despre soți) a divorța. 2. Refl. și intranz. (Fiz.; despre o substanță solidă dizolvată într-un lichid) A (se) depune sub formă de precipitat. – Din fr. séparer, lat. separare.

DOOM

separá (a ~) vb., ind. prez. 3 sepáră

separarăm
SEPARÁ, sepár, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie împreună; a despărți, a desface, a izola. ♦ Refl. (Despre persoane) A se îndepărta, a se despărți; (despre soți) a divorța. 2. Refl. și intranz. (Fiz.; despre o substanță solidă dizolvată într-un lichid) A (se) depune sub formă de precipitat. – Din fr. séparer, lat. separare.

DOOM

separá (a ~) vb., ind. prez. 3 sepáră

separarăți
SEPARÁ, sepár, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie împreună; a despărți, a desface, a izola. ♦ Refl. (Despre persoane) A se îndepărta, a se despărți; (despre soți) a divorța. 2. Refl. și intranz. (Fiz.; despre o substanță solidă dizolvată într-un lichid) A (se) depune sub formă de precipitat. – Din fr. séparer, lat. separare.

DOOM

separá (a ~) vb., ind. prez. 3 sepáră

separase
SEPARÁ, sepár, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie împreună; a despărți, a desface, a izola. ♦ Refl. (Despre persoane) A se îndepărta, a se despărți; (despre soți) a divorța. 2. Refl. și intranz. (Fiz.; despre o substanță solidă dizolvată într-un lichid) A (se) depune sub formă de precipitat. – Din fr. séparer, lat. separare.

DOOM

separá (a ~) vb., ind. prez. 3 sepáră

separasem
SEPARÁ, sepár, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie împreună; a despărți, a desface, a izola. ♦ Refl. (Despre persoane) A se îndepărta, a se despărți; (despre soți) a divorța. 2. Refl. și intranz. (Fiz.; despre o substanță solidă dizolvată într-un lichid) A (se) depune sub formă de precipitat. – Din fr. séparer, lat. separare.

DOOM

separá (a ~) vb., ind. prez. 3 sepáră

separaseră
SEPARÁ, sepár, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie împreună; a despărți, a desface, a izola. ♦ Refl. (Despre persoane) A se îndepărta, a se despărți; (despre soți) a divorța. 2. Refl. și intranz. (Fiz.; despre o substanță solidă dizolvată într-un lichid) A (se) depune sub formă de precipitat. – Din fr. séparer, lat. separare.

DOOM

separá (a ~) vb., ind. prez. 3 sepáră

separaserăm
SEPARÁ, sepár, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie împreună; a despărți, a desface, a izola. ♦ Refl. (Despre persoane) A se îndepărta, a se despărți; (despre soți) a divorța. 2. Refl. și intranz. (Fiz.; despre o substanță solidă dizolvată într-un lichid) A (se) depune sub formă de precipitat. – Din fr. séparer, lat. separare.

DOOM

separá (a ~) vb., ind. prez. 3 sepáră

separaserăți
SEPARÁ, sepár, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie împreună; a despărți, a desface, a izola. ♦ Refl. (Despre persoane) A se îndepărta, a se despărți; (despre soți) a divorța. 2. Refl. și intranz. (Fiz.; despre o substanță solidă dizolvată într-un lichid) A (se) depune sub formă de precipitat. – Din fr. séparer, lat. separare.

DOOM

separá (a ~) vb., ind. prez. 3 sepáră

separaseși
SEPARÁ, sepár, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie împreună; a despărți, a desface, a izola. ♦ Refl. (Despre persoane) A se îndepărta, a se despărți; (despre soți) a divorța. 2. Refl. și intranz. (Fiz.; despre o substanță solidă dizolvată într-un lichid) A (se) depune sub formă de precipitat. – Din fr. séparer, lat. separare.

DOOM

separá (a ~) vb., ind. prez. 3 sepáră

separaseți
SEPARÁ, sepár, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie împreună; a despărți, a desface, a izola. ♦ Refl. (Despre persoane) A se îndepărta, a se despărți; (despre soți) a divorța. 2. Refl. și intranz. (Fiz.; despre o substanță solidă dizolvată într-un lichid) A (se) depune sub formă de precipitat. – Din fr. séparer, lat. separare.

DOOM

separá (a ~) vb., ind. prez. 3 sepáră

separat
SEPARÁ, sepár, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie împreună; a despărți, a desface, a izola. ♦ Refl. (Despre persoane) A se îndepărta, a se despărți; (despre soți) a divorța. 2. Refl. și intranz. (Fiz.; despre o substanță solidă dizolvată într-un lichid) A (se) depune sub formă de precipitat. – Din fr. séparer, lat. separare.

DOOM

separá (a ~) vb., ind. prez. 3 sepáră

separat
SEPARÁT, -Ă, separați, -te, adj. Care se găsește izolat, care nu comunică, nu se confundă cu alții, nu e în legătură cu alții; deosebit; care a fost izolat dintr-un complex. ◊ Pace separată = pace pe care o încheie un stat în mod izolat, fără aliații săi de război. – V. separa.

separata
SEPARÁT, -Ă, separați, -te, adj. Care se găsește izolat, care nu comunică, nu se confundă cu alții, nu e în legătură cu alții; deosebit; care a fost izolat dintr-un complex. ◊ Pace separată = pace pe care o încheie un stat în mod izolat, fără aliații săi de război. – V. separa.

separate
SEPARÁT, -Ă, separați, -te, adj. Care se găsește izolat, care nu comunică, nu se confundă cu alții, nu e în legătură cu alții; deosebit; care a fost izolat dintr-un complex. ◊ Pace separată = pace pe care o încheie un stat în mod izolat, fără aliații săi de război. – V. separa.

separatei
SEPARÁT, -Ă, separați, -te, adj. Care se găsește izolat, care nu comunică, nu se confundă cu alții, nu e în legătură cu alții; deosebit; care a fost izolat dintr-un complex. ◊ Pace separată = pace pe care o încheie un stat în mod izolat, fără aliații săi de război. – V. separa.

separatele
SEPARÁT, -Ă, separați, -te, adj. Care se găsește izolat, care nu comunică, nu se confundă cu alții, nu e în legătură cu alții; deosebit; care a fost izolat dintr-un complex. ◊ Pace separată = pace pe care o încheie un stat în mod izolat, fără aliații săi de război. – V. separa.

separatelor
SEPARÁT, -Ă, separați, -te, adj. Care se găsește izolat, care nu comunică, nu se confundă cu alții, nu e în legătură cu alții; deosebit; care a fost izolat dintr-un complex. ◊ Pace separată = pace pe care o încheie un stat în mod izolat, fără aliații săi de război. – V. separa.

separatism
SEPARATÍSM s. n. Tendință de separare, de desprindere dintr-un grup social (constituit); izolare, atitudine singuratică. – Din fr. séparatisme.

DOOM

separatísm s. n.

separatismul
SEPARATÍSM s. n. Tendință de separare, de desprindere dintr-un grup social (constituit); izolare, atitudine singuratică. – Din fr. séparatisme.

DOOM

separatísm s. n.

separatismului
SEPARATÍSM s. n. Tendință de separare, de desprindere dintr-un grup social (constituit); izolare, atitudine singuratică. – Din fr. séparatisme.

DOOM

separatísm s. n.

separatist
SEPARATÍST, -Ă, separatiști, -ste, adj. (Adesea substantivat) Care se separă, se izolează de majoritate; care este adept al separatismului. – Din fr. séparatiste.

DOOM

separatíst adj. m., pl. separatíști; f. separatístă, pl. separatíste

separatista
SEPARATÍST, -Ă, separatiști, -ste, adj. (Adesea substantivat) Care se separă, se izolează de majoritate; care este adept al separatismului. – Din fr. séparatiste.

DOOM

separatíst adj. m., pl. separatíști; f. separatístă, pl. separatíste

separatiste
SEPARATÍST, -Ă, separatiști, -ste, adj. (Adesea substantivat) Care se separă, se izolează de majoritate; care este adept al separatismului. – Din fr. séparatiste.

DOOM

separatíst adj. m., pl. separatíști; f. separatístă, pl. separatíste

separatistei
SEPARATÍST, -Ă, separatiști, -ste, adj. (Adesea substantivat) Care se separă, se izolează de majoritate; care este adept al separatismului. – Din fr. séparatiste.

DOOM

separatíst adj. m., pl. separatíști; f. separatístă, pl. separatíste

separatistele
SEPARATÍST, -Ă, separatiști, -ste, adj. (Adesea substantivat) Care se separă, se izolează de majoritate; care este adept al separatismului. – Din fr. séparatiste.

DOOM

separatíst adj. m., pl. separatíști; f. separatístă, pl. separatíste

separatistelor
SEPARATÍST, -Ă, separatiști, -ste, adj. (Adesea substantivat) Care se separă, se izolează de majoritate; care este adept al separatismului. – Din fr. séparatiste.

DOOM

separatíst adj. m., pl. separatíști; f. separatístă, pl. separatíste

separatistul
SEPARATÍST, -Ă, separatiști, -ste, adj. (Adesea substantivat) Care se separă, se izolează de majoritate; care este adept al separatismului. – Din fr. séparatiste.

DOOM

separatíst adj. m., pl. separatíști; f. separatístă, pl. separatíste

separatistului
SEPARATÍST, -Ă, separatiști, -ste, adj. (Adesea substantivat) Care se separă, se izolează de majoritate; care este adept al separatismului. – Din fr. séparatiste.

DOOM

separatíst adj. m., pl. separatíști; f. separatístă, pl. separatíste

separatiști
SEPARATÍST, -Ă, separatiști, -ste, adj. (Adesea substantivat) Care se separă, se izolează de majoritate; care este adept al separatismului. – Din fr. séparatiste.

DOOM

separatíst adj. m., pl. separatíști; f. separatístă, pl. separatíste

separatiștii
SEPARATÍST, -Ă, separatiști, -ste, adj. (Adesea substantivat) Care se separă, se izolează de majoritate; care este adept al separatismului. – Din fr. séparatiste.

DOOM

separatíst adj. m., pl. separatíști; f. separatístă, pl. separatíste

separatiștilor
SEPARATÍST, -Ă, separatiști, -ste, adj. (Adesea substantivat) Care se separă, se izolează de majoritate; care este adept al separatismului. – Din fr. séparatiste.

DOOM

separatíst adj. m., pl. separatíști; f. separatístă, pl. separatíste

separatoare
SEPARATÓR, -OÁRE, separatori, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care are calitatea de a separa. II. S. n. 1. Dispozitiv, aparat sau mașină care servește la curățarea unei substanțe de altele sau la separarea unuia sau mai multor componenți dintr-un amestec. Separator de țiței. ◊ Separator de lapte = aparat centrifugal folosit pentru separarea smântânii din lapte. 2. Aparat electric folosit pentru conectarea și deconectarea vizibilă a unui circuit electric, manevrabil numai dacă circuitul este întrerupt. – Din fr. séparateur, lat. separator.

DOOM

separatór² s. n., pl. separatoáre

separatoarea
SEPARATÓR, -OÁRE, separatori, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care are calitatea de a separa. II. S. n. 1. Dispozitiv, aparat sau mașină care servește la curățarea unei substanțe de altele sau la separarea unuia sau mai multor componenți dintr-un amestec. Separator de țiței. ◊ Separator de lapte = aparat centrifugal folosit pentru separarea smântânii din lapte. 2. Aparat electric folosit pentru conectarea și deconectarea vizibilă a unui circuit electric, manevrabil numai dacă circuitul este întrerupt. – Din fr. séparateur, lat. separator.

DOOM

separatór² s. n., pl. separatoáre

separatoarei
SEPARATÓR, -OÁRE, separatori, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care are calitatea de a separa. II. S. n. 1. Dispozitiv, aparat sau mașină care servește la curățarea unei substanțe de altele sau la separarea unuia sau mai multor componenți dintr-un amestec. Separator de țiței. ◊ Separator de lapte = aparat centrifugal folosit pentru separarea smântânii din lapte. 2. Aparat electric folosit pentru conectarea și deconectarea vizibilă a unui circuit electric, manevrabil numai dacă circuitul este întrerupt. – Din fr. séparateur, lat. separator.

DOOM

separatór² s. n., pl. separatoáre

separatoarele
SEPARATÓR, -OÁRE, separatori, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care are calitatea de a separa. II. S. n. 1. Dispozitiv, aparat sau mașină care servește la curățarea unei substanțe de altele sau la separarea unuia sau mai multor componenți dintr-un amestec. Separator de țiței. ◊ Separator de lapte = aparat centrifugal folosit pentru separarea smântânii din lapte. 2. Aparat electric folosit pentru conectarea și deconectarea vizibilă a unui circuit electric, manevrabil numai dacă circuitul este întrerupt. – Din fr. séparateur, lat. separator.

DOOM

separatór² s. n., pl. separatoáre

separatoarelor
SEPARATÓR, -OÁRE, separatori, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care are calitatea de a separa. II. S. n. 1. Dispozitiv, aparat sau mașină care servește la curățarea unei substanțe de altele sau la separarea unuia sau mai multor componenți dintr-un amestec. Separator de țiței. ◊ Separator de lapte = aparat centrifugal folosit pentru separarea smântânii din lapte. 2. Aparat electric folosit pentru conectarea și deconectarea vizibilă a unui circuit electric, manevrabil numai dacă circuitul este întrerupt. – Din fr. séparateur, lat. separator.

DOOM

separatór² s. n., pl. separatoáre

separator
SEPARATÓR, -OÁRE, separatori, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care are calitatea de a separa. II. S. n. 1. Dispozitiv, aparat sau mașină care servește la curățarea unei substanțe de altele sau la separarea unuia sau mai multor componenți dintr-un amestec. Separator de țiței. ◊ Separator de lapte = aparat centrifugal folosit pentru separarea smântânii din lapte. 2. Aparat electric folosit pentru conectarea și deconectarea vizibilă a unui circuit electric, manevrabil numai dacă circuitul este întrerupt. – Din fr. séparateur, lat. separator.

DOOM

separatór² s. n., pl. separatoáre

separatori
SEPARATÓR, -OÁRE, separatori, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care are calitatea de a separa. II. S. n. 1. Dispozitiv, aparat sau mașină care servește la curățarea unei substanțe de altele sau la separarea unuia sau mai multor componenți dintr-un amestec. Separator de țiței. ◊ Separator de lapte = aparat centrifugal folosit pentru separarea smântânii din lapte. 2. Aparat electric folosit pentru conectarea și deconectarea vizibilă a unui circuit electric, manevrabil numai dacă circuitul este întrerupt. – Din fr. séparateur, lat. separator.

DOOM

separatór² s. n., pl. separatoáre

separatorii
SEPARATÓR, -OÁRE, separatori, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care are calitatea de a separa. II. S. n. 1. Dispozitiv, aparat sau mașină care servește la curățarea unei substanțe de altele sau la separarea unuia sau mai multor componenți dintr-un amestec. Separator de țiței. ◊ Separator de lapte = aparat centrifugal folosit pentru separarea smântânii din lapte. 2. Aparat electric folosit pentru conectarea și deconectarea vizibilă a unui circuit electric, manevrabil numai dacă circuitul este întrerupt. – Din fr. séparateur, lat. separator.

DOOM

separatór² s. n., pl. separatoáre

separatorilor
SEPARATÓR, -OÁRE, separatori, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care are calitatea de a separa. II. S. n. 1. Dispozitiv, aparat sau mașină care servește la curățarea unei substanțe de altele sau la separarea unuia sau mai multor componenți dintr-un amestec. Separator de țiței. ◊ Separator de lapte = aparat centrifugal folosit pentru separarea smântânii din lapte. 2. Aparat electric folosit pentru conectarea și deconectarea vizibilă a unui circuit electric, manevrabil numai dacă circuitul este întrerupt. – Din fr. séparateur, lat. separator.

DOOM

separatór² s. n., pl. separatoáre

separatorul
SEPARATÓR, -OÁRE, separatori, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care are calitatea de a separa. II. S. n. 1. Dispozitiv, aparat sau mașină care servește la curățarea unei substanțe de altele sau la separarea unuia sau mai multor componenți dintr-un amestec. Separator de țiței. ◊ Separator de lapte = aparat centrifugal folosit pentru separarea smântânii din lapte. 2. Aparat electric folosit pentru conectarea și deconectarea vizibilă a unui circuit electric, manevrabil numai dacă circuitul este întrerupt. – Din fr. séparateur, lat. separator.

DOOM

separatór² s. n., pl. separatoáre

separatorului
SEPARATÓR, -OÁRE, separatori, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care are calitatea de a separa. II. S. n. 1. Dispozitiv, aparat sau mașină care servește la curățarea unei substanțe de altele sau la separarea unuia sau mai multor componenți dintr-un amestec. Separator de țiței. ◊ Separator de lapte = aparat centrifugal folosit pentru separarea smântânii din lapte. 2. Aparat electric folosit pentru conectarea și deconectarea vizibilă a unui circuit electric, manevrabil numai dacă circuitul este întrerupt. – Din fr. séparateur, lat. separator.

DOOM

separatór² s. n., pl. separatoáre

separatul
SEPARÁT, -Ă, separați, -te, adj. Care se găsește izolat, care nu comunică, nu se confundă cu alții, nu e în legătură cu alții; deosebit; care a fost izolat dintr-un complex. ◊ Pace separată = pace pe care o încheie un stat în mod izolat, fără aliații săi de război. – V. separa.

separatului
SEPARÁT, -Ă, separați, -te, adj. Care se găsește izolat, care nu comunică, nu se confundă cu alții, nu e în legătură cu alții; deosebit; care a fost izolat dintr-un complex. ◊ Pace separată = pace pe care o încheie un stat în mod izolat, fără aliații săi de război. – V. separa.

separau
SEPARÁ, sepár, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie împreună; a despărți, a desface, a izola. ♦ Refl. (Despre persoane) A se îndepărta, a se despărți; (despre soți) a divorța. 2. Refl. și intranz. (Fiz.; despre o substanță solidă dizolvată într-un lichid) A (se) depune sub formă de precipitat. – Din fr. séparer, lat. separare.

DOOM

separá (a ~) vb., ind. prez. 3 sepáră

separași
SEPARÁ, sepár, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie împreună; a despărți, a desface, a izola. ♦ Refl. (Despre persoane) A se îndepărta, a se despărți; (despre soți) a divorța. 2. Refl. și intranz. (Fiz.; despre o substanță solidă dizolvată într-un lichid) A (se) depune sub formă de precipitat. – Din fr. séparer, lat. separare.

DOOM

separá (a ~) vb., ind. prez. 3 sepáră

separați
SEPARÁ, sepár, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie împreună; a despărți, a desface, a izola. ♦ Refl. (Despre persoane) A se îndepărta, a se despărți; (despre soți) a divorța. 2. Refl. și intranz. (Fiz.; despre o substanță solidă dizolvată într-un lichid) A (se) depune sub formă de precipitat. – Din fr. séparer, lat. separare.

DOOM

separá (a ~) vb., ind. prez. 3 sepáră

separați
SEPARÁT, -Ă, separați, -te, adj. Care se găsește izolat, care nu comunică, nu se confundă cu alții, nu e în legătură cu alții; deosebit; care a fost izolat dintr-un complex. ◊ Pace separată = pace pe care o încheie un stat în mod izolat, fără aliații săi de război. – V. separa.

separația
SEPARÁȚIE, separații, s. f. Despărțire, separare. ◊ Separația puterilor = principiu fundamental al democrației, potrivit căruia în stat există trei puteri (legiuitoare, executivă și judecătorească), exercitate de organe diferite, având o anumită interdependență și dreptul de control reciproc. Separație de domiciliu = dispensă premergătoare divorțului prin care se acordă soților dreptul de a avea domicilii legale diferite. Separație de bunuri = (în unele state) regim matrimonial caracterizat prin aceea că femeia își păstrează libera dispoziție a bunurilor sale aduse în căsătorie. Separație de patrimoniu = măsură luată la cererea creditorilor unei succesiuni ori a legatarilor cu titlu particular de sume de bani, pentru a împiedica confundarea patrimoniului succesoral cu cel al moștenitorului și a evita astfel eventuala concurență a creditorilor acestuia din urmă. – Din fr. séparation, lat. separatio.

DOOM

separáție (-ți-e) s. f., art. separáția (-ți-a), g.-d. art. separáției; pl. separáții, art. separáțiile (-ți-i-)

separație
SEPARÁȚIE, separații, s. f. Despărțire, separare. ◊ Separația puterilor = principiu fundamental al democrației, potrivit căruia în stat există trei puteri (legiuitoare, executivă și judecătorească), exercitate de organe diferite, având o anumită interdependență și dreptul de control reciproc. Separație de domiciliu = dispensă premergătoare divorțului prin care se acordă soților dreptul de a avea domicilii legale diferite. Separație de bunuri = (în unele state) regim matrimonial caracterizat prin aceea că femeia își păstrează libera dispoziție a bunurilor sale aduse în căsătorie. Separație de patrimoniu = măsură luată la cererea creditorilor unei succesiuni ori a legatarilor cu titlu particular de sume de bani, pentru a împiedica confundarea patrimoniului succesoral cu cel al moștenitorului și a evita astfel eventuala concurență a creditorilor acestuia din urmă. – Din fr. séparation, lat. separatio.

DOOM

separáție (-ți-e) s. f., art. separáția (-ți-a), g.-d. art. separáției; pl. separáții, art. separáțiile (-ți-i-)

separației
SEPARÁȚIE, separații, s. f. Despărțire, separare. ◊ Separația puterilor = principiu fundamental al democrației, potrivit căruia în stat există trei puteri (legiuitoare, executivă și judecătorească), exercitate de organe diferite, având o anumită interdependență și dreptul de control reciproc. Separație de domiciliu = dispensă premergătoare divorțului prin care se acordă soților dreptul de a avea domicilii legale diferite. Separație de bunuri = (în unele state) regim matrimonial caracterizat prin aceea că femeia își păstrează libera dispoziție a bunurilor sale aduse în căsătorie. Separație de patrimoniu = măsură luată la cererea creditorilor unei succesiuni ori a legatarilor cu titlu particular de sume de bani, pentru a împiedica confundarea patrimoniului succesoral cu cel al moștenitorului și a evita astfel eventuala concurență a creditorilor acestuia din urmă. – Din fr. séparation, lat. separatio.

DOOM

separáție (-ți-e) s. f., art. separáția (-ți-a), g.-d. art. separáției; pl. separáții, art. separáțiile (-ți-i-)

separații
SEPARÁT, -Ă, separați, -te, adj. Care se găsește izolat, care nu comunică, nu se confundă cu alții, nu e în legătură cu alții; deosebit; care a fost izolat dintr-un complex. ◊ Pace separată = pace pe care o încheie un stat în mod izolat, fără aliații săi de război. – V. separa.

separații
SEPARÁȚIE, separații, s. f. Despărțire, separare. ◊ Separația puterilor = principiu fundamental al democrației, potrivit căruia în stat există trei puteri (legiuitoare, executivă și judecătorească), exercitate de organe diferite, având o anumită interdependență și dreptul de control reciproc. Separație de domiciliu = dispensă premergătoare divorțului prin care se acordă soților dreptul de a avea domicilii legale diferite. Separație de bunuri = (în unele state) regim matrimonial caracterizat prin aceea că femeia își păstrează libera dispoziție a bunurilor sale aduse în căsătorie. Separație de patrimoniu = măsură luată la cererea creditorilor unei succesiuni ori a legatarilor cu titlu particular de sume de bani, pentru a împiedica confundarea patrimoniului succesoral cu cel al moștenitorului și a evita astfel eventuala concurență a creditorilor acestuia din urmă. – Din fr. séparation, lat. separatio.

DOOM

separáție (-ți-e) s. f., art. separáția (-ți-a), g.-d. art. separáției; pl. separáții, art. separáțiile (-ți-i-)

separațiile
SEPARÁȚIE, separații, s. f. Despărțire, separare. ◊ Separația puterilor = principiu fundamental al democrației, potrivit căruia în stat există trei puteri (legiuitoare, executivă și judecătorească), exercitate de organe diferite, având o anumită interdependență și dreptul de control reciproc. Separație de domiciliu = dispensă premergătoare divorțului prin care se acordă soților dreptul de a avea domicilii legale diferite. Separație de bunuri = (în unele state) regim matrimonial caracterizat prin aceea că femeia își păstrează libera dispoziție a bunurilor sale aduse în căsătorie. Separație de patrimoniu = măsură luată la cererea creditorilor unei succesiuni ori a legatarilor cu titlu particular de sume de bani, pentru a împiedica confundarea patrimoniului succesoral cu cel al moștenitorului și a evita astfel eventuala concurență a creditorilor acestuia din urmă. – Din fr. séparation, lat. separatio.

DOOM

separáție (-ți-e) s. f., art. separáția (-ți-a), g.-d. art. separáției; pl. separáții, art. separáțiile (-ți-i-)

separațiilor
SEPARÁȚIE, separații, s. f. Despărțire, separare. ◊ Separația puterilor = principiu fundamental al democrației, potrivit căruia în stat există trei puteri (legiuitoare, executivă și judecătorească), exercitate de organe diferite, având o anumită interdependență și dreptul de control reciproc. Separație de domiciliu = dispensă premergătoare divorțului prin care se acordă soților dreptul de a avea domicilii legale diferite. Separație de bunuri = (în unele state) regim matrimonial caracterizat prin aceea că femeia își păstrează libera dispoziție a bunurilor sale aduse în căsătorie. Separație de patrimoniu = măsură luată la cererea creditorilor unei succesiuni ori a legatarilor cu titlu particular de sume de bani, pentru a împiedica confundarea patrimoniului succesoral cu cel al moștenitorului și a evita astfel eventuala concurență a creditorilor acestuia din urmă. – Din fr. séparation, lat. separatio.

DOOM

separáție (-ți-e) s. f., art. separáția (-ți-a), g.-d. art. separáției; pl. separáții, art. separáțiile (-ți-i-)

separaților
SEPARÁT, -Ă, separați, -te, adj. Care se găsește izolat, care nu comunică, nu se confundă cu alții, nu e în legătură cu alții; deosebit; care a fost izolat dintr-un complex. ◊ Pace separată = pace pe care o încheie un stat în mod izolat, fără aliații săi de război. – V. separa.

separe
SEPARÁ, sepár, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie împreună; a despărți, a desface, a izola. ♦ Refl. (Despre persoane) A se îndepărta, a se despărți; (despre soți) a divorța. 2. Refl. și intranz. (Fiz.; despre o substanță solidă dizolvată într-un lichid) A (se) depune sub formă de precipitat. – Din fr. séparer, lat. separare.

DOOM

separá (a ~) vb., ind. prez. 3 sepáră

separe
SEPARÉU, separeuri, s. n. Cameră, boxă, despărțitură, loc izolat într-un restaurant, într-o grădină de vară etc. [Var.: separé s. n.] – Din fr. séparé.

DOOM

separéu s. n., art. separéul; pl. separéuri

separeu
SEPARÉU, separeuri, s. n. Cameră, boxă, despărțitură, loc izolat într-un restaurant, într-o grădină de vară etc. [Var.: separé s. n.] – Din fr. séparé.

DOOM

separéu s. n., art. separéul; pl. separéuri

separeul
SEPARÉU, separeuri, s. n. Cameră, boxă, despărțitură, loc izolat într-un restaurant, într-o grădină de vară etc. [Var.: separé s. n.] – Din fr. séparé.

DOOM

separéu s. n., art. separéul; pl. separéuri

separeului
SEPARÉU, separeuri, s. n. Cameră, boxă, despărțitură, loc izolat într-un restaurant, într-o grădină de vară etc. [Var.: separé s. n.] – Din fr. séparé.

DOOM

separéu s. n., art. separéul; pl. separéuri

separeuri
SEPARÉU, separeuri, s. n. Cameră, boxă, despărțitură, loc izolat într-un restaurant, într-o grădină de vară etc. [Var.: separé s. n.] – Din fr. séparé.

DOOM

separéu s. n., art. separéul; pl. separéuri

separeurile
SEPARÉU, separeuri, s. n. Cameră, boxă, despărțitură, loc izolat într-un restaurant, într-o grădină de vară etc. [Var.: separé s. n.] – Din fr. séparé.

DOOM

separéu s. n., art. separéul; pl. separéuri

separeurilor
SEPARÉU, separeuri, s. n. Cameră, boxă, despărțitură, loc izolat într-un restaurant, într-o grădină de vară etc. [Var.: separé s. n.] – Din fr. séparé.

DOOM

separéu s. n., art. separéul; pl. separéuri

separi
SEPARÁ, sepár, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie împreună; a despărți, a desface, a izola. ♦ Refl. (Despre persoane) A se îndepărta, a se despărți; (despre soți) a divorța. 2. Refl. și intranz. (Fiz.; despre o substanță solidă dizolvată într-un lichid) A (se) depune sub formă de precipitat. – Din fr. séparer, lat. separare.

DOOM

separá (a ~) vb., ind. prez. 3 sepáră

separând
SEPARÁ, sepár, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie împreună; a despărți, a desface, a izola. ♦ Refl. (Despre persoane) A se îndepărta, a se despărți; (despre soți) a divorța. 2. Refl. și intranz. (Fiz.; despre o substanță solidă dizolvată într-un lichid) A (se) depune sub formă de precipitat. – Din fr. séparer, lat. separare.

DOOM

separá (a ~) vb., ind. prez. 3 sepáră

separînd
SEPARÁ, sepár, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie împreună; a despărți, a desface, a izola. ♦ Refl. (Despre persoane) A se îndepărta, a se despărți; (despre soți) a divorța. 2. Refl. și intranz. (Fiz.; despre o substanță solidă dizolvată într-un lichid) A (se) depune sub formă de precipitat. – Din fr. séparer, lat. separare.

DOOM

separá (a ~) vb., ind. prez. 3 sepáră

separări
SEPARÁRE, separări, s. f. Acțiunea de a (se) separa și rezultatul ei; despărțire, izolare; diferențiere. – V. separa.

DOOM

separáre s. f., g.-d. art. separắrii; pl. separắri

separării
SEPARÁRE, separări, s. f. Acțiunea de a (se) separa și rezultatul ei; despărțire, izolare; diferențiere. – V. separa.

DOOM

separáre s. f., g.-d. art. separắrii; pl. separắri

separările
SEPARÁRE, separări, s. f. Acțiunea de a (se) separa și rezultatul ei; despărțire, izolare; diferențiere. – V. separa.

DOOM

separáre s. f., g.-d. art. separắrii; pl. separắri

separărilor
SEPARÁRE, separări, s. f. Acțiunea de a (se) separa și rezultatul ei; despărțire, izolare; diferențiere. – V. separa.

DOOM

separáre s. f., g.-d. art. separắrii; pl. separắri

sepedon
SEPEDÓN, sepedoni, s. m. Insectă dipteră care trăiește pe unele plante acvatice (Sepedon sphegeus). – Din fr. sépédon.

DOOM

sepedón s. m., pl. sepedóni

sepedoni
SEPEDÓN, sepedoni, s. m. Insectă dipteră care trăiește pe unele plante acvatice (Sepedon sphegeus). – Din fr. sépédon.

DOOM

sepedón s. m., pl. sepedóni

sepedonii
SEPEDÓN, sepedoni, s. m. Insectă dipteră care trăiește pe unele plante acvatice (Sepedon sphegeus). – Din fr. sépédon.

DOOM

sepedón s. m., pl. sepedóni

sepedonilor
SEPEDÓN, sepedoni, s. m. Insectă dipteră care trăiește pe unele plante acvatice (Sepedon sphegeus). – Din fr. sépédon.

DOOM

sepedón s. m., pl. sepedóni

sepedonul
SEPEDÓN, sepedoni, s. m. Insectă dipteră care trăiește pe unele plante acvatice (Sepedon sphegeus). – Din fr. sépédon.

DOOM

sepedón s. m., pl. sepedóni

sepedonului
SEPEDÓN, sepedoni, s. m. Insectă dipteră care trăiește pe unele plante acvatice (Sepedon sphegeus). – Din fr. sépédon.

DOOM

sepedón s. m., pl. sepedóni

sepepist
sepepist, -ă, sepepiști, -iste s. m., s. f. (pub.) lucrător al Serviciului de Pază și Protecție a Președinției.

sepia
SÉPIA s. f. v. sepia.

DOOM

!sépia (vopsea, culoare, desen) (-pi-a) adj. invar., s. f., (desene) pl. sepia

sepia
SÉPIE, (1) sepii, (3) sepia, s. f. 1. Moluscă marină cu corpul oval, prevăzut cu zece brațe acoperite cu numeroase ventuze și cu o cochilie calcaroasă internă și care, când este atacată, elimină o secreție negricioasă dintr-o „glandă de cerneală”, tulburând apa din jur (Sepia officinalis). 2. (În forma sepia) Vopsea de culoare cafenie-închis provenită din viscerele sepiei sau fabricată pe cale sintetică, folosită în pictură sau în grafică; culoare roșie-brună ◊ (Adjectival) Culoare sepia. 3. Desen colorat roșu-brun, realizat cu sepia (2). [Var.: sépia s. f.] – Din fr. sepia, lat. sepia, it. seppia.

DOOM

sépie (moluscă) (-pi-e) s. f., art. sépia (-pi-a), g.-d. art. sépiei; pl. sépii, art. sépiile (-pi-i-)

sepie
SÉPIE, (1) sepii, (3) sepia, s. f. 1. Moluscă marină cu corpul oval, prevăzut cu zece brațe acoperite cu numeroase ventuze și cu o cochilie calcaroasă internă și care, când este atacată, elimină o secreție negricioasă dintr-o „glandă de cerneală”, tulburând apa din jur (Sepia officinalis). 2. (În forma sepia) Vopsea de culoare cafenie-închis provenită din viscerele sepiei sau fabricată pe cale sintetică, folosită în pictură sau în grafică; culoare roșie-brună ◊ (Adjectival) Culoare sepia. 3. Desen colorat roșu-brun, realizat cu sepia (2). [Var.: sépia s. f.] – Din fr. sepia, lat. sepia, it. seppia.

DOOM

sépie (moluscă) (-pi-e) s. f., art. sépia (-pi-a), g.-d. art. sépiei; pl. sépii, art. sépiile (-pi-i-)

sepiei
SÉPIA s. f. v. sepia.

DOOM

!sépia (vopsea, culoare, desen) (-pi-a) adj. invar., s. f., (desene) pl. sepia

sepiei
SÉPIE, (1) sepii, (3) sepia, s. f. 1. Moluscă marină cu corpul oval, prevăzut cu zece brațe acoperite cu numeroase ventuze și cu o cochilie calcaroasă internă și care, când este atacată, elimină o secreție negricioasă dintr-o „glandă de cerneală”, tulburând apa din jur (Sepia officinalis). 2. (În forma sepia) Vopsea de culoare cafenie-închis provenită din viscerele sepiei sau fabricată pe cale sintetică, folosită în pictură sau în grafică; culoare roșie-brună ◊ (Adjectival) Culoare sepia. 3. Desen colorat roșu-brun, realizat cu sepia (2). [Var.: sépia s. f.] – Din fr. sepia, lat. sepia, it. seppia.

DOOM

sépie (moluscă) (-pi-e) s. f., art. sépia (-pi-a), g.-d. art. sépiei; pl. sépii, art. sépiile (-pi-i-)

sepii
SÉPIA s. f. v. sepia.

DOOM

!sépia (vopsea, culoare, desen) (-pi-a) adj. invar., s. f., (desene) pl. sepia

sepii
SÉPIE, (1) sepii, (3) sepia, s. f. 1. Moluscă marină cu corpul oval, prevăzut cu zece brațe acoperite cu numeroase ventuze și cu o cochilie calcaroasă internă și care, când este atacată, elimină o secreție negricioasă dintr-o „glandă de cerneală”, tulburând apa din jur (Sepia officinalis). 2. (În forma sepia) Vopsea de culoare cafenie-închis provenită din viscerele sepiei sau fabricată pe cale sintetică, folosită în pictură sau în grafică; culoare roșie-brună ◊ (Adjectival) Culoare sepia. 3. Desen colorat roșu-brun, realizat cu sepia (2). [Var.: sépia s. f.] – Din fr. sepia, lat. sepia, it. seppia.

DOOM

sépie (moluscă) (-pi-e) s. f., art. sépia (-pi-a), g.-d. art. sépiei; pl. sépii, art. sépiile (-pi-i-)

sepiile
SÉPIA s. f. v. sepia.

DOOM

!sépia (vopsea, culoare, desen) (-pi-a) adj. invar., s. f., (desene) pl. sepia

sepiile
SÉPIE, (1) sepii, (3) sepia, s. f. 1. Moluscă marină cu corpul oval, prevăzut cu zece brațe acoperite cu numeroase ventuze și cu o cochilie calcaroasă internă și care, când este atacată, elimină o secreție negricioasă dintr-o „glandă de cerneală”, tulburând apa din jur (Sepia officinalis). 2. (În forma sepia) Vopsea de culoare cafenie-închis provenită din viscerele sepiei sau fabricată pe cale sintetică, folosită în pictură sau în grafică; culoare roșie-brună ◊ (Adjectival) Culoare sepia. 3. Desen colorat roșu-brun, realizat cu sepia (2). [Var.: sépia s. f.] – Din fr. sepia, lat. sepia, it. seppia.

DOOM

sépie (moluscă) (-pi-e) s. f., art. sépia (-pi-a), g.-d. art. sépiei; pl. sépii, art. sépiile (-pi-i-)

sepiilor
SÉPIA s. f. v. sepia.

DOOM

!sépia (vopsea, culoare, desen) (-pi-a) adj. invar., s. f., (desene) pl. sepia

sepiilor
SÉPIE, (1) sepii, (3) sepia, s. f. 1. Moluscă marină cu corpul oval, prevăzut cu zece brațe acoperite cu numeroase ventuze și cu o cochilie calcaroasă internă și care, când este atacată, elimină o secreție negricioasă dintr-o „glandă de cerneală”, tulburând apa din jur (Sepia officinalis). 2. (În forma sepia) Vopsea de culoare cafenie-închis provenită din viscerele sepiei sau fabricată pe cale sintetică, folosită în pictură sau în grafică; culoare roșie-brună ◊ (Adjectival) Culoare sepia. 3. Desen colorat roșu-brun, realizat cu sepia (2). [Var.: sépia s. f.] – Din fr. sepia, lat. sepia, it. seppia.

DOOM

sépie (moluscă) (-pi-e) s. f., art. sépia (-pi-a), g.-d. art. sépiei; pl. sépii, art. sépiile (-pi-i-)

sepion
SEPIÓN, sepioni, s. m. Cochilia internă rudimentară a sepiei, oval-alungită, turtită, cu aspect spongios; os de sepie. [Pr.: -pi-on] – Din fr. sépion.

DOOM

sepión (-pi-on) s. m., pl. sepióni

sepioni
SEPIÓN, sepioni, s. m. Cochilia internă rudimentară a sepiei, oval-alungită, turtită, cu aspect spongios; os de sepie. [Pr.: -pi-on] – Din fr. sépion.

DOOM

sepión (-pi-on) s. m., pl. sepióni

sepionii
SEPIÓN, sepioni, s. m. Cochilia internă rudimentară a sepiei, oval-alungită, turtită, cu aspect spongios; os de sepie. [Pr.: -pi-on] – Din fr. sépion.

DOOM

sepión (-pi-on) s. m., pl. sepióni

sepionilor
SEPIÓN, sepioni, s. m. Cochilia internă rudimentară a sepiei, oval-alungită, turtită, cu aspect spongios; os de sepie. [Pr.: -pi-on] – Din fr. sépion.

DOOM

sepión (-pi-on) s. m., pl. sepióni

sepionul
SEPIÓN, sepioni, s. m. Cochilia internă rudimentară a sepiei, oval-alungită, turtită, cu aspect spongios; os de sepie. [Pr.: -pi-on] – Din fr. sépion.

DOOM

sepión (-pi-on) s. m., pl. sepióni

sepionului
SEPIÓN, sepioni, s. m. Cochilia internă rudimentară a sepiei, oval-alungită, turtită, cu aspect spongios; os de sepie. [Pr.: -pi-on] – Din fr. sépion.

DOOM

sepión (-pi-on) s. m., pl. sepióni

sepoy
SÉPOY s.m. (Liv.) Soldat indigen din armata colonială britanică din India. [Pron. sipoi. / < engl. sepoy, cf. pers. sipahi – cavalerist].

sepsie
SEPSÍE s.f. (Med.) Calitatea a ceea ce este septic; infectat. // Element secund de compunere savantă cu semnificația „infectat”, „septic”, „infecție”. [Gen. -iei. / < fr. sépsie].

sept
SEPT, septuri, s. n. (Anat.) Perete despărțitor între două cavități. Sept nazal. – Din fr. septum.

DOOM

sept s. n., pl. sépturi

septembre
SEPTÉMVRIE s. m. v. septembrie.

DOOM

septémbrie (-bri-e) s. m., g.-d. lui septémbrie; abr. sept.; IX /.09./-09-

septembrie
SEPTÉMVRIE s. m. v. septembrie.

DOOM

septémbrie (-bri-e) s. m., g.-d. lui septémbrie; abr. sept.; IX /.09./-09-

septemvir
SEPTEMVÍR, septemviri, s. m. (La romani) Fiecare dintre cei șapte preoți însărcinați cu organizarea serbărilor date în cinstea zeilor. – Din lat. septemvir.

DOOM

septemvír s. m., pl. septemvíri

septemviri
SEPTEMVÍR, septemviri, s. m. (La romani) Fiecare dintre cei șapte preoți însărcinați cu organizarea serbărilor date în cinstea zeilor. – Din lat. septemvir.

DOOM

septemvír s. m., pl. septemvíri

septemvirii
SEPTEMVÍR, septemviri, s. m. (La romani) Fiecare dintre cei șapte preoți însărcinați cu organizarea serbărilor date în cinstea zeilor. – Din lat. septemvir.

DOOM

septemvír s. m., pl. septemvíri

septemvirilor
SEPTEMVÍR, septemviri, s. m. (La romani) Fiecare dintre cei șapte preoți însărcinați cu organizarea serbărilor date în cinstea zeilor. – Din lat. septemvir.

DOOM

septemvír s. m., pl. septemvíri

septemvirul
SEPTEMVÍR, septemviri, s. m. (La romani) Fiecare dintre cei șapte preoți însărcinați cu organizarea serbărilor date în cinstea zeilor. – Din lat. septemvir.

DOOM

septemvír s. m., pl. septemvíri

septemvirului
SEPTEMVÍR, septemviri, s. m. (La romani) Fiecare dintre cei șapte preoți însărcinați cu organizarea serbărilor date în cinstea zeilor. – Din lat. septemvir.

DOOM

septemvír s. m., pl. septemvíri

septemvrie
SEPTÉMVRIE s. m. v. septembrie.

DOOM

septémbrie (-bri-e) s. m., g.-d. lui septémbrie; abr. sept.; IX /.09./-09-

septenal
SEPTENÁL, -Ă adj. (adesea s.) Care se întâmplă sau se reînnoiește la fiecare șapte ani; care se întinde pe o perioadă de șapte ani. [Cf. fr. septennal < lat. septem – șapte, annus – an].

DOOM

septenál (care durează șapte ani) adj. m., pl. septenáli; f. septenálă, pl. septenále

septenala
SEPTENÁL, -Ă adj. (adesea s.) Care se întâmplă sau se reînnoiește la fiecare șapte ani; care se întinde pe o perioadă de șapte ani. [Cf. fr. septennal < lat. septem – șapte, annus – an].

DOOM

septenál (care durează șapte ani) adj. m., pl. septenáli; f. septenálă, pl. septenále

septenale
SEPTENÁL, -Ă adj. (adesea s.) Care se întâmplă sau se reînnoiește la fiecare șapte ani; care se întinde pe o perioadă de șapte ani. [Cf. fr. septennal < lat. septem – șapte, annus – an].

DOOM

septenál (care durează șapte ani) adj. m., pl. septenáli; f. septenálă, pl. septenále

septenalei
SEPTENÁL, -Ă adj. (adesea s.) Care se întâmplă sau se reînnoiește la fiecare șapte ani; care se întinde pe o perioadă de șapte ani. [Cf. fr. septennal < lat. septem – șapte, annus – an].

DOOM

septenál (care durează șapte ani) adj. m., pl. septenáli; f. septenálă, pl. septenále

septenalele
SEPTENÁL, -Ă adj. (adesea s.) Care se întâmplă sau se reînnoiește la fiecare șapte ani; care se întinde pe o perioadă de șapte ani. [Cf. fr. septennal < lat. septem – șapte, annus – an].

DOOM

septenál (care durează șapte ani) adj. m., pl. septenáli; f. septenálă, pl. septenále

septenalelor
SEPTENÁL, -Ă adj. (adesea s.) Care se întâmplă sau se reînnoiește la fiecare șapte ani; care se întinde pe o perioadă de șapte ani. [Cf. fr. septennal < lat. septem – șapte, annus – an].

DOOM

septenál (care durează șapte ani) adj. m., pl. septenáli; f. septenálă, pl. septenále

septenali
SEPTENÁL, -Ă adj. (adesea s.) Care se întâmplă sau se reînnoiește la fiecare șapte ani; care se întinde pe o perioadă de șapte ani. [Cf. fr. septennal < lat. septem – șapte, annus – an].

DOOM

septenál (care durează șapte ani) adj. m., pl. septenáli; f. septenálă, pl. septenále

septenalii
SEPTENÁL, -Ă adj. (adesea s.) Care se întâmplă sau se reînnoiește la fiecare șapte ani; care se întinde pe o perioadă de șapte ani. [Cf. fr. septennal < lat. septem – șapte, annus – an].

DOOM

septenál (care durează șapte ani) adj. m., pl. septenáli; f. septenálă, pl. septenále

septenalilor
SEPTENÁL, -Ă adj. (adesea s.) Care se întâmplă sau se reînnoiește la fiecare șapte ani; care se întinde pe o perioadă de șapte ani. [Cf. fr. septennal < lat. septem – șapte, annus – an].

DOOM

septenál (care durează șapte ani) adj. m., pl. septenáli; f. septenálă, pl. septenále

septenalul
SEPTENÁL, -Ă adj. (adesea s.) Care se întâmplă sau se reînnoiește la fiecare șapte ani; care se întinde pe o perioadă de șapte ani. [Cf. fr. septennal < lat. septem – șapte, annus – an].

DOOM

septenál (care durează șapte ani) adj. m., pl. septenáli; f. septenálă, pl. septenále

septenalului
SEPTENÁL, -Ă adj. (adesea s.) Care se întâmplă sau se reînnoiește la fiecare șapte ani; care se întinde pe o perioadă de șapte ani. [Cf. fr. septennal < lat. septem – șapte, annus – an].

DOOM

septenál (care durează șapte ani) adj. m., pl. septenáli; f. septenálă, pl. septenále

septenar
SEPTENÁR, -Ă, septenari, -e, adj. (Rar) Care privește o perioadă de șapte zile, șapte ani. ♦ (Despre versuri) Compus din șapte picioare și jumătate. – Din fr. septénaire, lat. septenarius.

DOOM

septenár² (vers) s. m., pl. septenári

septenar
SEPTENÁR, -Ă, septenari, -e, adj. (Rar) Care privește o perioadă de șapte zile, șapte ani. ♦ (Despre versuri) Compus din șapte picioare și jumătate. – Din fr. septénaire, lat. septenarius.

DOOM

septenár² (vers) s. m., pl. septenári

septenara
SEPTENÁR, -Ă, septenari, -e, adj. (Rar) Care privește o perioadă de șapte zile, șapte ani. ♦ (Despre versuri) Compus din șapte picioare și jumătate. – Din fr. septénaire, lat. septenarius.

DOOM

septenár² (vers) s. m., pl. septenári

septenare
SEPTENÁR, -Ă, septenari, -e, adj. (Rar) Care privește o perioadă de șapte zile, șapte ani. ♦ (Despre versuri) Compus din șapte picioare și jumătate. – Din fr. septénaire, lat. septenarius.

DOOM

septenár² (vers) s. m., pl. septenári

septenarei
SEPTENÁR, -Ă, septenari, -e, adj. (Rar) Care privește o perioadă de șapte zile, șapte ani. ♦ (Despre versuri) Compus din șapte picioare și jumătate. – Din fr. septénaire, lat. septenarius.

DOOM

septenár² (vers) s. m., pl. septenári

septenarele
SEPTENÁR, -Ă, septenari, -e, adj. (Rar) Care privește o perioadă de șapte zile, șapte ani. ♦ (Despre versuri) Compus din șapte picioare și jumătate. – Din fr. septénaire, lat. septenarius.

DOOM

septenár² (vers) s. m., pl. septenári

septenarelor
SEPTENÁR, -Ă, septenari, -e, adj. (Rar) Care privește o perioadă de șapte zile, șapte ani. ♦ (Despre versuri) Compus din șapte picioare și jumătate. – Din fr. septénaire, lat. septenarius.

DOOM

septenár² (vers) s. m., pl. septenári

septenari
SEPTENÁR, -Ă, septenari, -e, adj. (Rar) Care privește o perioadă de șapte zile, șapte ani. ♦ (Despre versuri) Compus din șapte picioare și jumătate. – Din fr. septénaire, lat. septenarius.

DOOM

septenár² (vers) s. m., pl. septenári

septenarie
SEPTENÁRIE s.f. Strofă alcătuită din șapte versuri. [Gen. -iei. / < cf. it. settenario].

septenarii
SEPTENÁR, -Ă, septenari, -e, adj. (Rar) Care privește o perioadă de șapte zile, șapte ani. ♦ (Despre versuri) Compus din șapte picioare și jumătate. – Din fr. septénaire, lat. septenarius.

DOOM

septenár² (vers) s. m., pl. septenári

septenarilor
SEPTENÁR, -Ă, septenari, -e, adj. (Rar) Care privește o perioadă de șapte zile, șapte ani. ♦ (Despre versuri) Compus din șapte picioare și jumătate. – Din fr. septénaire, lat. septenarius.

DOOM

septenár² (vers) s. m., pl. septenári

septenarul
SEPTENÁR, -Ă, septenari, -e, adj. (Rar) Care privește o perioadă de șapte zile, șapte ani. ♦ (Despre versuri) Compus din șapte picioare și jumătate. – Din fr. septénaire, lat. septenarius.

DOOM

septenár² (vers) s. m., pl. septenári

septenarului
SEPTENÁR, -Ă, septenari, -e, adj. (Rar) Care privește o perioadă de șapte zile, șapte ani. ♦ (Despre versuri) Compus din șapte picioare și jumătate. – Din fr. septénaire, lat. septenarius.

DOOM

septenár² (vers) s. m., pl. septenári

septenat
SEPTENÁT, septenate, s. n. Mandat politic de șapte ani. – Din fr. septennat.

DOOM

*septenát (mandat politic de șapte ani) s. n., pl. septenáte

septentrion
SEPTENTRIÓN s. n. (Livr.) Nord, miazănoapte. [Pr.: -tri-on] – Din fr. septentrion.

DOOM

septentrión (livr.) (-tri-on) s. n.

septentrional
SEPTENTRIONÁL, -Ă, septentrionali, -e, adj. Boreal, nordic. [Pr.: -tri-o-] – Din fr. septentrional, lat. septentrionalis.

DOOM

septentrionál (-tri-o-) adj. m., pl. septentrionáli; f. septentrionálă, pl. septentrionále

septentrionala
SEPTENTRIONÁL, -Ă, septentrionali, -e, adj. Boreal, nordic. [Pr.: -tri-o-] – Din fr. septentrional, lat. septentrionalis.

DOOM

septentrionál (-tri-o-) adj. m., pl. septentrionáli; f. septentrionálă, pl. septentrionále

septentrionale
SEPTENTRIONÁL, -Ă, septentrionali, -e, adj. Boreal, nordic. [Pr.: -tri-o-] – Din fr. septentrional, lat. septentrionalis.

DOOM

septentrionál (-tri-o-) adj. m., pl. septentrionáli; f. septentrionálă, pl. septentrionále

septentrionalei
SEPTENTRIONÁL, -Ă, septentrionali, -e, adj. Boreal, nordic. [Pr.: -tri-o-] – Din fr. septentrional, lat. septentrionalis.

DOOM

septentrionál (-tri-o-) adj. m., pl. septentrionáli; f. septentrionálă, pl. septentrionále

septentrionalele
SEPTENTRIONÁL, -Ă, septentrionali, -e, adj. Boreal, nordic. [Pr.: -tri-o-] – Din fr. septentrional, lat. septentrionalis.

DOOM

septentrionál (-tri-o-) adj. m., pl. septentrionáli; f. septentrionálă, pl. septentrionále

septentrionalelor
SEPTENTRIONÁL, -Ă, septentrionali, -e, adj. Boreal, nordic. [Pr.: -tri-o-] – Din fr. septentrional, lat. septentrionalis.

DOOM

septentrionál (-tri-o-) adj. m., pl. septentrionáli; f. septentrionálă, pl. septentrionále

septentrionali
SEPTENTRIONÁL, -Ă, septentrionali, -e, adj. Boreal, nordic. [Pr.: -tri-o-] – Din fr. septentrional, lat. septentrionalis.

DOOM

septentrionál (-tri-o-) adj. m., pl. septentrionáli; f. septentrionálă, pl. septentrionále

septentrionalii
SEPTENTRIONÁL, -Ă, septentrionali, -e, adj. Boreal, nordic. [Pr.: -tri-o-] – Din fr. septentrional, lat. septentrionalis.

DOOM

septentrionál (-tri-o-) adj. m., pl. septentrionáli; f. septentrionálă, pl. septentrionále

septentrionalilor
SEPTENTRIONÁL, -Ă, septentrionali, -e, adj. Boreal, nordic. [Pr.: -tri-o-] – Din fr. septentrional, lat. septentrionalis.

DOOM

septentrionál (-tri-o-) adj. m., pl. septentrionáli; f. septentrionálă, pl. septentrionále

septentrionalul
SEPTENTRIONÁL, -Ă, septentrionali, -e, adj. Boreal, nordic. [Pr.: -tri-o-] – Din fr. septentrional, lat. septentrionalis.

DOOM

septentrionál (-tri-o-) adj. m., pl. septentrionáli; f. septentrionálă, pl. septentrionále

septentrionalului
SEPTENTRIONÁL, -Ă, septentrionali, -e, adj. Boreal, nordic. [Pr.: -tri-o-] – Din fr. septentrional, lat. septentrionalis.

DOOM

septentrionál (-tri-o-) adj. m., pl. septentrionáli; f. septentrionálă, pl. septentrionále

septentrionul
SEPTENTRIÓN s. n. (Livr.) Nord, miazănoapte. [Pr.: -tri-on] – Din fr. septentrion.

DOOM

septentrión (livr.) (-tri-on) s. n.

septentrionului
SEPTENTRIÓN s. n. (Livr.) Nord, miazănoapte. [Pr.: -tri-on] – Din fr. septentrion.

DOOM

septentrión (livr.) (-tri-on) s. n.

septenvre
SEPTÉMVRIE s. m. v. septembrie.

DOOM

septémbrie (-bri-e) s. m., g.-d. lui septémbrie; abr. sept.; IX /.09./-09-

septenvrie
SEPTÉMVRIE s. m. v. septembrie.

DOOM

septémbrie (-bri-e) s. m., g.-d. lui septémbrie; abr. sept.; IX /.09./-09-

septet
SEPTÉT, septete, s. n. Ansamblu format din șapte voci sau din șapte instrumente care execută împreună o piesă muzicală; p. ext. bucată compusă pentru a fi executată de un astfel de ansamblu. – Din germ. Septett.

DOOM

septét s. n., pl. septéte

septet
SEPTÉT s.n. Ansamblu de șapte voci sau șapte instrumente care execută împreună o bucată muzicală; muzica compusă pentru un astfel de ansamblu; septuor. [Pl. -te, -turi. / < germ. Septett].

septete
SEPTÉT, septete, s. n. Ansamblu format din șapte voci sau din șapte instrumente care execută împreună o piesă muzicală; p. ext. bucată compusă pentru a fi executată de un astfel de ansamblu. – Din germ. Septett.

DOOM

septét s. n., pl. septéte

septetele
SEPTÉT, septete, s. n. Ansamblu format din șapte voci sau din șapte instrumente care execută împreună o piesă muzicală; p. ext. bucată compusă pentru a fi executată de un astfel de ansamblu. – Din germ. Septett.

DOOM

septét s. n., pl. septéte

septetelor
SEPTÉT, septete, s. n. Ansamblu format din șapte voci sau din șapte instrumente care execută împreună o piesă muzicală; p. ext. bucată compusă pentru a fi executată de un astfel de ansamblu. – Din germ. Septett.

DOOM

septét s. n., pl. septéte

septetul
SEPTÉT, septete, s. n. Ansamblu format din șapte voci sau din șapte instrumente care execută împreună o piesă muzicală; p. ext. bucată compusă pentru a fi executată de un astfel de ansamblu. – Din germ. Septett.

DOOM

septét s. n., pl. septéte

septetului
SEPTÉT, septete, s. n. Ansamblu format din șapte voci sau din șapte instrumente care execută împreună o piesă muzicală; p. ext. bucată compusă pentru a fi executată de un astfel de ansamblu. – Din germ. Septett.

DOOM

septét s. n., pl. septéte

septevrie
SEPTÉMVRIE s. m. v. septembrie.

DOOM

septémbrie (-bri-e) s. m., g.-d. lui septémbrie; abr. sept.; IX /.09./-09-

septic
SÉPTIC, -Ă, septici, -ce, adj. Infectat cu microbi; care produce infecție. ◊ Maladie septică = boală provocată de microbi. – Din fr. septique.

DOOM

séptic adj. m., pl. séptici; f. séptică, pl. séptice

septic
-SEPTIC- Element prim și secund de compunere savantă cu semnificația „infectat”, „microbian”, „infecțios”. [< fr. -septique, cf. gr. septikos].

septica
SÉPTIC, -Ă, septici, -ce, adj. Infectat cu microbi; care produce infecție. ◊ Maladie septică = boală provocată de microbi. – Din fr. septique.

DOOM

séptic adj. m., pl. séptici; f. séptică, pl. séptice

septice
SÉPTIC, -Ă, septici, -ce, adj. Infectat cu microbi; care produce infecție. ◊ Maladie septică = boală provocată de microbi. – Din fr. septique.

DOOM

séptic adj. m., pl. séptici; f. séptică, pl. séptice

septicei
SÉPTIC, -Ă, septici, -ce, adj. Infectat cu microbi; care produce infecție. ◊ Maladie septică = boală provocată de microbi. – Din fr. septique.

DOOM

séptic adj. m., pl. séptici; f. séptică, pl. séptice

septicele
SÉPTIC, -Ă, septici, -ce, adj. Infectat cu microbi; care produce infecție. ◊ Maladie septică = boală provocată de microbi. – Din fr. septique.

DOOM

séptic adj. m., pl. séptici; f. séptică, pl. séptice

septicelor
SÉPTIC, -Ă, septici, -ce, adj. Infectat cu microbi; care produce infecție. ◊ Maladie septică = boală provocată de microbi. – Din fr. septique.

DOOM

séptic adj. m., pl. séptici; f. séptică, pl. séptice

septicemia
SEPTICEMÍE, septicemii, s. f. Infecție generalizată a sângelui, provocată de pătrunderea în sânge a germenilor proveniți dintr-un microb; piemie. – Din fr. septicémie.

DOOM

septicemíe s. f., art. septicemía, g.-d. art. septicemíei; pl. septicemíi, art. septicemíile

septicemic
SEPTICÉMIC, -Ă, septicemiei, -ce, adj. (Med.) Referitor la septicemie, de septicemie. – Din fr. septicémique.

septicemica
SEPTICÉMIC, -Ă, septicemiei, -ce, adj. (Med.) Referitor la septicemie, de septicemie. – Din fr. septicémique.

septicemice
SEPTICÉMIC, -Ă, septicemiei, -ce, adj. (Med.) Referitor la septicemie, de septicemie. – Din fr. septicémique.

septicemicei
SEPTICÉMIC, -Ă, septicemiei, -ce, adj. (Med.) Referitor la septicemie, de septicemie. – Din fr. septicémique.

septicemicele
SEPTICÉMIC, -Ă, septicemiei, -ce, adj. (Med.) Referitor la septicemie, de septicemie. – Din fr. septicémique.

septicemicelor
SEPTICÉMIC, -Ă, septicemiei, -ce, adj. (Med.) Referitor la septicemie, de septicemie. – Din fr. septicémique.

septicemici
SEPTICÉMIC, -Ă, septicemiei, -ce, adj. (Med.) Referitor la septicemie, de septicemie. – Din fr. septicémique.

septicemicii
SEPTICÉMIC, -Ă, septicemiei, -ce, adj. (Med.) Referitor la septicemie, de septicemie. – Din fr. septicémique.

septicemicilor
SEPTICÉMIC, -Ă, septicemiei, -ce, adj. (Med.) Referitor la septicemie, de septicemie. – Din fr. septicémique.

septicemicul
SEPTICÉMIC, -Ă, septicemiei, -ce, adj. (Med.) Referitor la septicemie, de septicemie. – Din fr. septicémique.

septicemicului
SEPTICÉMIC, -Ă, septicemiei, -ce, adj. (Med.) Referitor la septicemie, de septicemie. – Din fr. septicémique.

septicemie
SEPTICEMÍE, septicemii, s. f. Infecție generalizată a sângelui, provocată de pătrunderea în sânge a germenilor proveniți dintr-un microb; piemie. – Din fr. septicémie.

DOOM

septicemíe s. f., art. septicemía, g.-d. art. septicemíei; pl. septicemíi, art. septicemíile

septicemiei
SEPTICEMÍE, septicemii, s. f. Infecție generalizată a sângelui, provocată de pătrunderea în sânge a germenilor proveniți dintr-un microb; piemie. – Din fr. septicémie.

DOOM

septicemíe s. f., art. septicemía, g.-d. art. septicemíei; pl. septicemíi, art. septicemíile

septicemii
SEPTICEMÍE, septicemii, s. f. Infecție generalizată a sângelui, provocată de pătrunderea în sânge a germenilor proveniți dintr-un microb; piemie. – Din fr. septicémie.

DOOM

septicemíe s. f., art. septicemía, g.-d. art. septicemíei; pl. septicemíi, art. septicemíile

septicemiile
SEPTICEMÍE, septicemii, s. f. Infecție generalizată a sângelui, provocată de pătrunderea în sânge a germenilor proveniți dintr-un microb; piemie. – Din fr. septicémie.

DOOM

septicemíe s. f., art. septicemía, g.-d. art. septicemíei; pl. septicemíi, art. septicemíile

septicemiilor
SEPTICEMÍE, septicemii, s. f. Infecție generalizată a sângelui, provocată de pătrunderea în sânge a germenilor proveniți dintr-un microb; piemie. – Din fr. septicémie.

DOOM

septicemíe s. f., art. septicemía, g.-d. art. septicemíei; pl. septicemíi, art. septicemíile

septici
SÉPTIC, -Ă, septici, -ce, adj. Infectat cu microbi; care produce infecție. ◊ Maladie septică = boală provocată de microbi. – Din fr. septique.

DOOM

séptic adj. m., pl. séptici; f. séptică, pl. séptice

septicii
SÉPTIC, -Ă, septici, -ce, adj. Infectat cu microbi; care produce infecție. ◊ Maladie septică = boală provocată de microbi. – Din fr. septique.

DOOM

séptic adj. m., pl. séptici; f. séptică, pl. séptice

septicilor
SÉPTIC, -Ă, septici, -ce, adj. Infectat cu microbi; care produce infecție. ◊ Maladie septică = boală provocată de microbi. – Din fr. septique.

DOOM

séptic adj. m., pl. séptici; f. séptică, pl. séptice

septicitate
SEPTICITÁTE, s. f. Toxicitate a microbilor. – Din fr. septicité.

DOOM

septicitáte s. f., g.-d. art. septicitắții

septicitatea
SEPTICITÁTE, s. f. Toxicitate a microbilor. – Din fr. septicité.

DOOM

septicitáte s. f., g.-d. art. septicitắții

septicități
SEPTICITÁTE, s. f. Toxicitate a microbilor. – Din fr. septicité.

DOOM

septicitáte s. f., g.-d. art. septicitắții

septicității
SEPTICITÁTE, s. f. Toxicitate a microbilor. – Din fr. septicité.

DOOM

septicitáte s. f., g.-d. art. septicitắții

septicitățile
SEPTICITÁTE, s. f. Toxicitate a microbilor. – Din fr. septicité.

DOOM

septicitáte s. f., g.-d. art. septicitắții

septicităților
SEPTICITÁTE, s. f. Toxicitate a microbilor. – Din fr. septicité.

DOOM

septicitáte s. f., g.-d. art. septicitắții

septicul
SÉPTIC, -Ă, septici, -ce, adj. Infectat cu microbi; care produce infecție. ◊ Maladie septică = boală provocată de microbi. – Din fr. septique.

DOOM

séptic adj. m., pl. séptici; f. séptică, pl. séptice

septicului
SÉPTIC, -Ă, septici, -ce, adj. Infectat cu microbi; care produce infecție. ◊ Maladie septică = boală provocată de microbi. – Din fr. septique.

DOOM

séptic adj. m., pl. séptici; f. séptică, pl. séptice

septima
SÉPTIMĂ², septime, s. f. Una dintre pozițiile de apărare la scrimă. – Din fr. septime.

DOOM

séptimă s. f., g.-d. art. séptimei; pl. séptime

septime
SÉPTIMĂ², septime, s. f. Una dintre pozițiile de apărare la scrimă. – Din fr. septime.

DOOM

séptimă s. f., g.-d. art. séptimei; pl. séptime

septimei
SÉPTIMĂ², septime, s. f. Una dintre pozițiile de apărare la scrimă. – Din fr. septime.

DOOM

séptimă s. f., g.-d. art. séptimei; pl. séptime

septimele
SÉPTIMĂ², septime, s. f. Una dintre pozițiile de apărare la scrimă. – Din fr. septime.

DOOM

séptimă s. f., g.-d. art. séptimei; pl. séptime

septimelor
SÉPTIMĂ², septime, s. f. Una dintre pozițiile de apărare la scrimă. – Din fr. septime.

DOOM

séptimă s. f., g.-d. art. séptimei; pl. séptime

septinevrie
SEPTINEVRÍE s.f. (Med.) Diseminare a virusurilor pe cale nervoasă. [Gen. -iei. / < fr. septinévrie].

septogen
SEPTOGÉN, -Ă, septogeni, -e, adj. (Despre bacterii) Care produce putrefacție. – Din septic (după gazogen).

DOOM

septogén adj. m., pl. septogéni; f. septogénă, pl. septogéne

septogena
SEPTOGÉN, -Ă, septogeni, -e, adj. (Despre bacterii) Care produce putrefacție. – Din septic (după gazogen).

DOOM

septogén adj. m., pl. septogéni; f. septogénă, pl. septogéne

septogene
SEPTOGÉN, -Ă, septogeni, -e, adj. (Despre bacterii) Care produce putrefacție. – Din septic (după gazogen).

DOOM

septogén adj. m., pl. septogéni; f. septogénă, pl. septogéne

septogenei
SEPTOGÉN, -Ă, septogeni, -e, adj. (Despre bacterii) Care produce putrefacție. – Din septic (după gazogen).

DOOM

septogén adj. m., pl. septogéni; f. septogénă, pl. septogéne

septogenele
SEPTOGÉN, -Ă, septogeni, -e, adj. (Despre bacterii) Care produce putrefacție. – Din septic (după gazogen).

DOOM

septogén adj. m., pl. septogéni; f. septogénă, pl. septogéne

septogenelor
SEPTOGÉN, -Ă, septogeni, -e, adj. (Despre bacterii) Care produce putrefacție. – Din septic (după gazogen).

DOOM

septogén adj. m., pl. septogéni; f. septogénă, pl. septogéne

septogeni
SEPTOGÉN, -Ă, septogeni, -e, adj. (Despre bacterii) Care produce putrefacție. – Din septic (după gazogen).

DOOM

septogén adj. m., pl. septogéni; f. septogénă, pl. septogéne

septogenii
SEPTOGÉN, -Ă, septogeni, -e, adj. (Despre bacterii) Care produce putrefacție. – Din septic (după gazogen).

DOOM

septogén adj. m., pl. septogéni; f. septogénă, pl. septogéne

septogenilor
SEPTOGÉN, -Ă, septogeni, -e, adj. (Despre bacterii) Care produce putrefacție. – Din septic (după gazogen).

DOOM

septogén adj. m., pl. septogéni; f. septogénă, pl. septogéne

septogenul
SEPTOGÉN, -Ă, septogeni, -e, adj. (Despre bacterii) Care produce putrefacție. – Din septic (după gazogen).

DOOM

septogén adj. m., pl. septogéni; f. septogénă, pl. septogéne

septogenului
SEPTOGÉN, -Ă, septogeni, -e, adj. (Despre bacterii) Care produce putrefacție. – Din septic (după gazogen).

DOOM

septogén adj. m., pl. septogéni; f. septogénă, pl. septogéne

septolet
SEPTOLÉT, septolete, s. n. Grup de șapte note de durată egală cu aceea a patru note obișnuite. – Din fr. septolet.

DOOM

septolét s. n., pl. septoléte

septolete
SEPTOLÉT, septolete, s. n. Grup de șapte note de durată egală cu aceea a patru note obișnuite. – Din fr. septolet.

DOOM

septolét s. n., pl. septoléte

septoletele
SEPTOLÉT, septolete, s. n. Grup de șapte note de durată egală cu aceea a patru note obișnuite. – Din fr. septolet.

DOOM

septolét s. n., pl. septoléte

septoletelor
SEPTOLÉT, septolete, s. n. Grup de șapte note de durată egală cu aceea a patru note obișnuite. – Din fr. septolet.

DOOM

septolét s. n., pl. septoléte

septoletul
SEPTOLÉT, septolete, s. n. Grup de șapte note de durată egală cu aceea a patru note obișnuite. – Din fr. septolet.

DOOM

septolét s. n., pl. septoléte

septoletului
SEPTOLÉT, septolete, s. n. Grup de șapte note de durată egală cu aceea a patru note obișnuite. – Din fr. septolet.

DOOM

septolét s. n., pl. septoléte

septuagenar
SEPTUAGENÁR, -Ă, septuagenari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care a împlinit vârsta de șaptezeci de ani sau are între șaptezeci și optzeci de ani. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. septuagénaire, lat septuagenarius.

DOOM

septuagenár (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. septuagenári; adj. f., s. f. septuagenáră, pl. septuagenáre

septuagenar
SEPTUAGENÁR, -Ă, septuagenari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care a împlinit vârsta de șaptezeci de ani sau are între șaptezeci și optzeci de ani. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. septuagénaire, lat septuagenarius.

DOOM

septuagenár (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. septuagenári; adj. f., s. f. septuagenáră, pl. septuagenáre

septuagenara
SEPTUAGENÁR, -Ă, septuagenari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care a împlinit vârsta de șaptezeci de ani sau are între șaptezeci și optzeci de ani. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. septuagénaire, lat septuagenarius.

DOOM

septuagenár (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. septuagenári; adj. f., s. f. septuagenáră, pl. septuagenáre

septuagenara
SEPTUAGENÁR, -Ă, septuagenari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care a împlinit vârsta de șaptezeci de ani sau are între șaptezeci și optzeci de ani. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. septuagénaire, lat septuagenarius.

DOOM

septuagenár (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. septuagenári; adj. f., s. f. septuagenáră, pl. septuagenáre

septuagenare
SEPTUAGENÁR, -Ă, septuagenari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care a împlinit vârsta de șaptezeci de ani sau are între șaptezeci și optzeci de ani. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. septuagénaire, lat septuagenarius.

DOOM

septuagenár (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. septuagenári; adj. f., s. f. septuagenáră, pl. septuagenáre

septuagenare
SEPTUAGENÁR, -Ă, septuagenari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care a împlinit vârsta de șaptezeci de ani sau are între șaptezeci și optzeci de ani. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. septuagénaire, lat septuagenarius.

DOOM

septuagenár (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. septuagenári; adj. f., s. f. septuagenáră, pl. septuagenáre

septuagenarei
SEPTUAGENÁR, -Ă, septuagenari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care a împlinit vârsta de șaptezeci de ani sau are între șaptezeci și optzeci de ani. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. septuagénaire, lat septuagenarius.

DOOM

septuagenár (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. septuagenári; adj. f., s. f. septuagenáră, pl. septuagenáre

septuagenarei
SEPTUAGENÁR, -Ă, septuagenari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care a împlinit vârsta de șaptezeci de ani sau are între șaptezeci și optzeci de ani. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. septuagénaire, lat septuagenarius.

DOOM

septuagenár (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. septuagenári; adj. f., s. f. septuagenáră, pl. septuagenáre

septuagenarele
SEPTUAGENÁR, -Ă, septuagenari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care a împlinit vârsta de șaptezeci de ani sau are între șaptezeci și optzeci de ani. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. septuagénaire, lat septuagenarius.

DOOM

septuagenár (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. septuagenári; adj. f., s. f. septuagenáră, pl. septuagenáre

septuagenarele
SEPTUAGENÁR, -Ă, septuagenari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care a împlinit vârsta de șaptezeci de ani sau are între șaptezeci și optzeci de ani. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. septuagénaire, lat septuagenarius.

DOOM

septuagenár (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. septuagenári; adj. f., s. f. septuagenáră, pl. septuagenáre

septuagenarelor
SEPTUAGENÁR, -Ă, septuagenari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care a împlinit vârsta de șaptezeci de ani sau are între șaptezeci și optzeci de ani. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. septuagénaire, lat septuagenarius.

DOOM

septuagenár (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. septuagenári; adj. f., s. f. septuagenáră, pl. septuagenáre

septuagenarelor
SEPTUAGENÁR, -Ă, septuagenari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care a împlinit vârsta de șaptezeci de ani sau are între șaptezeci și optzeci de ani. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. septuagénaire, lat septuagenarius.

DOOM

septuagenár (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. septuagenári; adj. f., s. f. septuagenáră, pl. septuagenáre

septuagenari
SEPTUAGENÁR, -Ă, septuagenari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care a împlinit vârsta de șaptezeci de ani sau are între șaptezeci și optzeci de ani. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. septuagénaire, lat septuagenarius.

DOOM

septuagenár (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. septuagenári; adj. f., s. f. septuagenáră, pl. septuagenáre

septuagenari
SEPTUAGENÁR, -Ă, septuagenari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care a împlinit vârsta de șaptezeci de ani sau are între șaptezeci și optzeci de ani. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. septuagénaire, lat septuagenarius.

DOOM

septuagenár (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. septuagenári; adj. f., s. f. septuagenáră, pl. septuagenáre

septuagenarii
SEPTUAGENÁR, -Ă, septuagenari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care a împlinit vârsta de șaptezeci de ani sau are între șaptezeci și optzeci de ani. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. septuagénaire, lat septuagenarius.

DOOM

septuagenár (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. septuagenári; adj. f., s. f. septuagenáră, pl. septuagenáre

septuagenarii
SEPTUAGENÁR, -Ă, septuagenari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care a împlinit vârsta de șaptezeci de ani sau are între șaptezeci și optzeci de ani. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. septuagénaire, lat septuagenarius.

DOOM

septuagenár (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. septuagenári; adj. f., s. f. septuagenáră, pl. septuagenáre

septuagenarilor
SEPTUAGENÁR, -Ă, septuagenari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care a împlinit vârsta de șaptezeci de ani sau are între șaptezeci și optzeci de ani. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. septuagénaire, lat septuagenarius.

DOOM

septuagenár (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. septuagenári; adj. f., s. f. septuagenáră, pl. septuagenáre

septuagenarilor
SEPTUAGENÁR, -Ă, septuagenari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care a împlinit vârsta de șaptezeci de ani sau are între șaptezeci și optzeci de ani. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. septuagénaire, lat septuagenarius.

DOOM

septuagenár (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. septuagenári; adj. f., s. f. septuagenáră, pl. septuagenáre

septuagenarul
SEPTUAGENÁR, -Ă, septuagenari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care a împlinit vârsta de șaptezeci de ani sau are între șaptezeci și optzeci de ani. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. septuagénaire, lat septuagenarius.

DOOM

septuagenár (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. septuagenári; adj. f., s. f. septuagenáră, pl. septuagenáre

septuagenarul
SEPTUAGENÁR, -Ă, septuagenari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care a împlinit vârsta de șaptezeci de ani sau are între șaptezeci și optzeci de ani. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. septuagénaire, lat septuagenarius.

DOOM

septuagenár (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. septuagenári; adj. f., s. f. septuagenáră, pl. septuagenáre

septuagenarului
SEPTUAGENÁR, -Ă, septuagenari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care a împlinit vârsta de șaptezeci de ani sau are între șaptezeci și optzeci de ani. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. septuagénaire, lat septuagenarius.

DOOM

septuagenár (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. septuagenári; adj. f., s. f. septuagenáră, pl. septuagenáre

septuagenarului
SEPTUAGENÁR, -Ă, septuagenari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care a împlinit vârsta de șaptezeci de ani sau are între șaptezeci și optzeci de ani. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. septuagénaire, lat septuagenarius.

DOOM

septuagenár (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. septuagenári; adj. f., s. f. septuagenáră, pl. septuagenáre

septul
SEPT, septuri, s. n. (Anat.) Perete despărțitor între două cavități. Sept nazal. – Din fr. septum.

DOOM

sept s. n., pl. sépturi

septului
SEPT, septuri, s. n. (Anat.) Perete despărțitor între două cavități. Sept nazal. – Din fr. septum.

DOOM

sept s. n., pl. sépturi

septuor
SEPTUÓR s.n. Bucată muzicală pentru șapte voci sau șapte instrumente; septet. [Pron. -tu-or. / < fr. septuor].

DOOM

septuór (-tu-or) s. n.

septuorul
SEPTUÓR s.n. Bucată muzicală pentru șapte voci sau șapte instrumente; septet. [Pron. -tu-or. / < fr. septuor].

DOOM

septuór (-tu-or) s. n.

septuorului
SEPTUÓR s.n. Bucată muzicală pentru șapte voci sau șapte instrumente; septet. [Pron. -tu-or. / < fr. septuor].

DOOM

septuór (-tu-or) s. n.

septuri
SEPT, septuri, s. n. (Anat.) Perete despărțitor între două cavități. Sept nazal. – Din fr. septum.

DOOM

sept s. n., pl. sépturi

septurile
SEPT, septuri, s. n. (Anat.) Perete despărțitor între două cavități. Sept nazal. – Din fr. septum.

DOOM

sept s. n., pl. sépturi

septurilor
SEPT, septuri, s. n. (Anat.) Perete despărțitor între două cavități. Sept nazal. – Din fr. septum.

DOOM

sept s. n., pl. sépturi

sepulcral
SEPULCRÁL, -Ă, sepulcrali, -e, adj. (Livr.) 1. Care aparține mormântului, privitor la mormânt. 2. Ca de mort. – Din fr. sépulcral, lat. sepulcralis.

DOOM

sepulcrál (livr.) adj. m., pl. sepulcráli; f. sepulcrálă, pl. sepulcrále

sepulcrala
SEPULCRÁL, -Ă, sepulcrali, -e, adj. (Livr.) 1. Care aparține mormântului, privitor la mormânt. 2. Ca de mort. – Din fr. sépulcral, lat. sepulcralis.

DOOM

sepulcrál (livr.) adj. m., pl. sepulcráli; f. sepulcrálă, pl. sepulcrále

sepulcrale
SEPULCRÁL, -Ă, sepulcrali, -e, adj. (Livr.) 1. Care aparține mormântului, privitor la mormânt. 2. Ca de mort. – Din fr. sépulcral, lat. sepulcralis.

DOOM

sepulcrál (livr.) adj. m., pl. sepulcráli; f. sepulcrálă, pl. sepulcrále

sepulcralei
SEPULCRÁL, -Ă, sepulcrali, -e, adj. (Livr.) 1. Care aparține mormântului, privitor la mormânt. 2. Ca de mort. – Din fr. sépulcral, lat. sepulcralis.

DOOM

sepulcrál (livr.) adj. m., pl. sepulcráli; f. sepulcrálă, pl. sepulcrále

sepulcralele
SEPULCRÁL, -Ă, sepulcrali, -e, adj. (Livr.) 1. Care aparține mormântului, privitor la mormânt. 2. Ca de mort. – Din fr. sépulcral, lat. sepulcralis.

DOOM

sepulcrál (livr.) adj. m., pl. sepulcráli; f. sepulcrálă, pl. sepulcrále

sepulcralelor
SEPULCRÁL, -Ă, sepulcrali, -e, adj. (Livr.) 1. Care aparține mormântului, privitor la mormânt. 2. Ca de mort. – Din fr. sépulcral, lat. sepulcralis.

DOOM

sepulcrál (livr.) adj. m., pl. sepulcráli; f. sepulcrálă, pl. sepulcrále

sepulcrali
SEPULCRÁL, -Ă, sepulcrali, -e, adj. (Livr.) 1. Care aparține mormântului, privitor la mormânt. 2. Ca de mort. – Din fr. sépulcral, lat. sepulcralis.

DOOM

sepulcrál (livr.) adj. m., pl. sepulcráli; f. sepulcrálă, pl. sepulcrále

sepulcralii
SEPULCRÁL, -Ă, sepulcrali, -e, adj. (Livr.) 1. Care aparține mormântului, privitor la mormânt. 2. Ca de mort. – Din fr. sépulcral, lat. sepulcralis.

DOOM

sepulcrál (livr.) adj. m., pl. sepulcráli; f. sepulcrálă, pl. sepulcrále

sepulcralilor
SEPULCRÁL, -Ă, sepulcrali, -e, adj. (Livr.) 1. Care aparține mormântului, privitor la mormânt. 2. Ca de mort. – Din fr. sépulcral, lat. sepulcralis.

DOOM

sepulcrál (livr.) adj. m., pl. sepulcráli; f. sepulcrálă, pl. sepulcrále

sepulcralul
SEPULCRÁL, -Ă, sepulcrali, -e, adj. (Livr.) 1. Care aparține mormântului, privitor la mormânt. 2. Ca de mort. – Din fr. sépulcral, lat. sepulcralis.

DOOM

sepulcrál (livr.) adj. m., pl. sepulcráli; f. sepulcrálă, pl. sepulcrále

sepulcralului
SEPULCRÁL, -Ă, sepulcrali, -e, adj. (Livr.) 1. Care aparține mormântului, privitor la mormânt. 2. Ca de mort. – Din fr. sépulcral, lat. sepulcralis.

DOOM

sepulcrál (livr.) adj. m., pl. sepulcráli; f. sepulcrálă, pl. sepulcrále

sepulcre
SEPÚLCRU, sepulcre, s. n. (Livr.) Mormânt. – Din fr. sépulcre.

DOOM

sepúlcru (livr.) s. n., art. sepúlcrul; pl. sepúlcre

sepulcrele
SEPÚLCRU, sepulcre, s. n. (Livr.) Mormânt. – Din fr. sépulcre.

DOOM

sepúlcru (livr.) s. n., art. sepúlcrul; pl. sepúlcre

sepulcrelor
SEPÚLCRU, sepulcre, s. n. (Livr.) Mormânt. – Din fr. sépulcre.

DOOM

sepúlcru (livr.) s. n., art. sepúlcrul; pl. sepúlcre

sepulcru
SEPÚLCRU, sepulcre, s. n. (Livr.) Mormânt. – Din fr. sépulcre.

DOOM

sepúlcru (livr.) s. n., art. sepúlcrul; pl. sepúlcre

sepulcrul
SEPÚLCRU, sepulcre, s. n. (Livr.) Mormânt. – Din fr. sépulcre.

DOOM

sepúlcru (livr.) s. n., art. sepúlcrul; pl. sepúlcre

sepulcrului
SEPÚLCRU, sepulcre, s. n. (Livr.) Mormânt. – Din fr. sépulcre.

DOOM

sepúlcru (livr.) s. n., art. sepúlcrul; pl. sepúlcre

sepultura
SEPULTÚRĂ, sepulturi, s. f. (Rar) Loc de înmormântare; mormânt. – Din fr. sépulture, lat. sepultura.

DOOM

sepultúră (rar) s. f., g.-d. art. sepultúrii; pl. sepultúri

sepulturi
SEPULTÚRĂ, sepulturi, s. f. (Rar) Loc de înmormântare; mormânt. – Din fr. sépulture, lat. sepultura.

DOOM

sepultúră (rar) s. f., g.-d. art. sepultúrii; pl. sepultúri

sepulturii
SEPULTÚRĂ, sepulturi, s. f. (Rar) Loc de înmormântare; mormânt. – Din fr. sépulture, lat. sepultura.

DOOM

sepultúră (rar) s. f., g.-d. art. sepultúrii; pl. sepultúri

sepulturile
SEPULTÚRĂ, sepulturi, s. f. (Rar) Loc de înmormântare; mormânt. – Din fr. sépulture, lat. sepultura.

DOOM

sepultúră (rar) s. f., g.-d. art. sepultúrii; pl. sepultúri

sepulturilor
SEPULTÚRĂ, sepulturi, s. f. (Rar) Loc de înmormântare; mormânt. – Din fr. sépulture, lat. sepultura.

DOOM

sepultúră (rar) s. f., g.-d. art. sepultúrii; pl. sepultúri

sequoia
SEQUÓIA, sequoia, s. m. Arbore gigant din California care poate atinge înălțimea de 150 m, circumferința de peste 40 m și vârsta de 5.000 de ani (Sequoia gigantea). [Pr.: -cvo-ia] – Cuv. lat.

DOOM

!sequóia [qu pron. cv] (-quo-ia) s. m., pl. sequóia

ser
SER, seruri, s. n. Partea lichidă a sângelui. ♦ Lichid extras din sânge sau preparat pe cale artificială care conține un anumit anticorp sau o secreție glandulară și este folosit în scopuri terapeutice. Ser sangvin = plasmă sangvină din care s-a extras fibrinogenul. Ser imun = ser sangvin provenit de la un animal vaccinat care, introdus în organism, conferă o imunitate pasivă. Ser fiziologic = soluție salină foarte diluată, apropiată de compoziția serului sangvin, folosită pentru a înlocui pierderile mari de lichide sau de sânge în diferite boli, pentru dizolvarea unor antibiotice etc. – Din fr. serum, lat. serum.

DOOM

ser s. n., pl. séruri

sera
SÉRĂ, sere, s. f. Construcție specială cu acoperiș (și cu pereți) din sticlă sau din material plastic pentru adăpostirea și cultivarea plantelor care nu suportă frigul. – Din fr. serre.

DOOM

séră s. f., g.-d. art. sérei; pl. sére

serac
SERÁC s.n. (Geol.) Turn de gheață, proeminență rezultată din intersectarea crăpăturilor din cuprinsul ghețarilor. [< fr. sérac].

seradela
SERADÉLA s.f. Plantă din familia leguminoaselor, cu tulpina subțire, înaltă și cu frunze compuse. [< it., port. seradella, fr. séradelle].

seradela
SERADÉLĂ, seradele, s. f. Plantă din familia leguminoaselor, cu tulpina subțire, înaltă, cu frunzele compuse, folosită ca plantă furajeră (Ornithopus sativus). – Din it. serradella, fr. serradelle.

DOOM

seradélă s. f., g.-d. art. seradélei; pl. seradéle

seradele
SERADÉLĂ, seradele, s. f. Plantă din familia leguminoaselor, cu tulpina subțire, înaltă, cu frunzele compuse, folosită ca plantă furajeră (Ornithopus sativus). – Din it. serradella, fr. serradelle.

DOOM

seradélă s. f., g.-d. art. seradélei; pl. seradéle

seradelei
SERADÉLĂ, seradele, s. f. Plantă din familia leguminoaselor, cu tulpina subțire, înaltă, cu frunzele compuse, folosită ca plantă furajeră (Ornithopus sativus). – Din it. serradella, fr. serradelle.

DOOM

seradélă s. f., g.-d. art. seradélei; pl. seradéle

seradelele
SERADÉLĂ, seradele, s. f. Plantă din familia leguminoaselor, cu tulpina subțire, înaltă, cu frunzele compuse, folosită ca plantă furajeră (Ornithopus sativus). – Din it. serradella, fr. serradelle.

DOOM

seradélă s. f., g.-d. art. seradélei; pl. seradéle

seradelelor
SERADÉLĂ, seradele, s. f. Plantă din familia leguminoaselor, cu tulpina subțire, înaltă, cu frunzele compuse, folosită ca plantă furajeră (Ornithopus sativus). – Din it. serradella, fr. serradelle.

DOOM

seradélă s. f., g.-d. art. seradélei; pl. seradéle

serafic
SERÁFIC, -Ă, serafici, -ce, adj. (Ca) de serafim; îngeresc, serafimic; fig. pur, candid, neprihănit, nevinovat. – Din fr. séraphique.

DOOM

seráfic adj. m., pl. seráfici; f. seráfică, pl. seráfice

serafica
SERÁFIC, -Ă, serafici, -ce, adj. (Ca) de serafim; îngeresc, serafimic; fig. pur, candid, neprihănit, nevinovat. – Din fr. séraphique.

DOOM

seráfic adj. m., pl. seráfici; f. seráfică, pl. seráfice

serafice
SERÁFIC, -Ă, serafici, -ce, adj. (Ca) de serafim; îngeresc, serafimic; fig. pur, candid, neprihănit, nevinovat. – Din fr. séraphique.

DOOM

seráfic adj. m., pl. seráfici; f. seráfică, pl. seráfice

seraficei
SERÁFIC, -Ă, serafici, -ce, adj. (Ca) de serafim; îngeresc, serafimic; fig. pur, candid, neprihănit, nevinovat. – Din fr. séraphique.

DOOM

seráfic adj. m., pl. seráfici; f. seráfică, pl. seráfice

seraficele
SERÁFIC, -Ă, serafici, -ce, adj. (Ca) de serafim; îngeresc, serafimic; fig. pur, candid, neprihănit, nevinovat. – Din fr. séraphique.

DOOM

seráfic adj. m., pl. seráfici; f. seráfică, pl. seráfice

seraficelor
SERÁFIC, -Ă, serafici, -ce, adj. (Ca) de serafim; îngeresc, serafimic; fig. pur, candid, neprihănit, nevinovat. – Din fr. séraphique.

DOOM

seráfic adj. m., pl. seráfici; f. seráfică, pl. seráfice

serafici
SERÁFIC, -Ă, serafici, -ce, adj. (Ca) de serafim; îngeresc, serafimic; fig. pur, candid, neprihănit, nevinovat. – Din fr. séraphique.

DOOM

seráfic adj. m., pl. seráfici; f. seráfică, pl. seráfice

seraficii
SERÁFIC, -Ă, serafici, -ce, adj. (Ca) de serafim; îngeresc, serafimic; fig. pur, candid, neprihănit, nevinovat. – Din fr. séraphique.

DOOM

seráfic adj. m., pl. seráfici; f. seráfică, pl. seráfice

seraficilor
SERÁFIC, -Ă, serafici, -ce, adj. (Ca) de serafim; îngeresc, serafimic; fig. pur, candid, neprihănit, nevinovat. – Din fr. séraphique.

DOOM

seráfic adj. m., pl. seráfici; f. seráfică, pl. seráfice

seraficul
SERÁFIC, -Ă, serafici, -ce, adj. (Ca) de serafim; îngeresc, serafimic; fig. pur, candid, neprihănit, nevinovat. – Din fr. séraphique.

DOOM

seráfic adj. m., pl. seráfici; f. seráfică, pl. seráfice

seraficului
SERÁFIC, -Ă, serafici, -ce, adj. (Ca) de serafim; îngeresc, serafimic; fig. pur, candid, neprihănit, nevinovat. – Din fr. séraphique.

DOOM

seráfic adj. m., pl. seráfici; f. seráfică, pl. seráfice

serafim
SERAFÍM, serafimi, s. m. 1. (În religia creștină) Înger de rang superior situat ierarhic între arhangheli și heruvimi. 2. Prapur pe care sunt reprezentate chipuri de îngeri și care, după ritualul Bisericii ortodoxe, se poartă la procesiunile funebre. – Din sl. serafimŭ.

DOOM

serafím s. m., pl. serafími

serafimi
SERAFÍM, serafimi, s. m. 1. (În religia creștină) Înger de rang superior situat ierarhic între arhangheli și heruvimi. 2. Prapur pe care sunt reprezentate chipuri de îngeri și care, după ritualul Bisericii ortodoxe, se poartă la procesiunile funebre. – Din sl. serafimŭ.

DOOM

serafím s. m., pl. serafími

serafimic
SERAFÍMIC, -Ă, serafimici, -ce, adj. (Rar) Serafic. – Serafim + suf. -ic.

DOOM

serafímic (rar) adj. m., pl. serafímici; f. serafímică, pl. serafímice

serafimica
SERAFÍMIC, -Ă, serafimici, -ce, adj. (Rar) Serafic. – Serafim + suf. -ic.

DOOM

serafímic (rar) adj. m., pl. serafímici; f. serafímică, pl. serafímice

serafimice
SERAFÍMIC, -Ă, serafimici, -ce, adj. (Rar) Serafic. – Serafim + suf. -ic.

DOOM

serafímic (rar) adj. m., pl. serafímici; f. serafímică, pl. serafímice

serafimicei
SERAFÍMIC, -Ă, serafimici, -ce, adj. (Rar) Serafic. – Serafim + suf. -ic.

DOOM

serafímic (rar) adj. m., pl. serafímici; f. serafímică, pl. serafímice

serafimicele
SERAFÍMIC, -Ă, serafimici, -ce, adj. (Rar) Serafic. – Serafim + suf. -ic.

DOOM

serafímic (rar) adj. m., pl. serafímici; f. serafímică, pl. serafímice

serafimicelor
SERAFÍMIC, -Ă, serafimici, -ce, adj. (Rar) Serafic. – Serafim + suf. -ic.

DOOM

serafímic (rar) adj. m., pl. serafímici; f. serafímică, pl. serafímice

serafimici
SERAFÍMIC, -Ă, serafimici, -ce, adj. (Rar) Serafic. – Serafim + suf. -ic.

DOOM

serafímic (rar) adj. m., pl. serafímici; f. serafímică, pl. serafímice

serafimicii
SERAFÍMIC, -Ă, serafimici, -ce, adj. (Rar) Serafic. – Serafim + suf. -ic.

DOOM

serafímic (rar) adj. m., pl. serafímici; f. serafímică, pl. serafímice

serafimicilor
SERAFÍMIC, -Ă, serafimici, -ce, adj. (Rar) Serafic. – Serafim + suf. -ic.

DOOM

serafímic (rar) adj. m., pl. serafímici; f. serafímică, pl. serafímice

serafimicul
SERAFÍMIC, -Ă, serafimici, -ce, adj. (Rar) Serafic. – Serafim + suf. -ic.

DOOM

serafímic (rar) adj. m., pl. serafímici; f. serafímică, pl. serafímice

serafimicului
SERAFÍMIC, -Ă, serafimici, -ce, adj. (Rar) Serafic. – Serafim + suf. -ic.

DOOM

serafímic (rar) adj. m., pl. serafímici; f. serafímică, pl. serafímice

serafimii
SERAFÍM, serafimi, s. m. 1. (În religia creștină) Înger de rang superior situat ierarhic între arhangheli și heruvimi. 2. Prapur pe care sunt reprezentate chipuri de îngeri și care, după ritualul Bisericii ortodoxe, se poartă la procesiunile funebre. – Din sl. serafimŭ.

DOOM

serafím s. m., pl. serafími

serafimilor
SERAFÍM, serafimi, s. m. 1. (În religia creștină) Înger de rang superior situat ierarhic între arhangheli și heruvimi. 2. Prapur pe care sunt reprezentate chipuri de îngeri și care, după ritualul Bisericii ortodoxe, se poartă la procesiunile funebre. – Din sl. serafimŭ.

DOOM

serafím s. m., pl. serafími

serafimul
SERAFÍM, serafimi, s. m. 1. (În religia creștină) Înger de rang superior situat ierarhic între arhangheli și heruvimi. 2. Prapur pe care sunt reprezentate chipuri de îngeri și care, după ritualul Bisericii ortodoxe, se poartă la procesiunile funebre. – Din sl. serafimŭ.

DOOM

serafím s. m., pl. serafími

serafimului
SERAFÍM, serafimi, s. m. 1. (În religia creștină) Înger de rang superior situat ierarhic între arhangheli și heruvimi. 2. Prapur pe care sunt reprezentate chipuri de îngeri și care, după ritualul Bisericii ortodoxe, se poartă la procesiunile funebre. – Din sl. serafimŭ.

DOOM

serafím s. m., pl. serafími

serafism
SERAFÍSM, serafisme, s. n. Atitudine, comportare serafică. – Serafi[c] + suf. -ism.

serafisme
SERAFÍSM, serafisme, s. n. Atitudine, comportare serafică. – Serafi[c] + suf. -ism.

serafismele
SERAFÍSM, serafisme, s. n. Atitudine, comportare serafică. – Serafi[c] + suf. -ism.

serafismelor
SERAFÍSM, serafisme, s. n. Atitudine, comportare serafică. – Serafi[c] + suf. -ism.

serafismul
SERAFÍSM, serafisme, s. n. Atitudine, comportare serafică. – Serafi[c] + suf. -ism.

serafismului
SERAFÍSM, serafisme, s. n. Atitudine, comportare serafică. – Serafi[c] + suf. -ism.

serafiu
SERAFÍU, -ÍE, serafii, adj. (Rar) Serafic. Dulce era acea noapte Fără șoapte Pe-al Andaluziei plai ! Cînd deodat-o armonie Serafie Răsună viu în sarai. ALECSANDRI, P. II 60. Copila serafie... Cîntă-o dulce melodie, Dulce ca sufletul ei. id. ib. III 105.

serai
SERÁI, seraiuri, s. n. 1. Palat al sultanului sau al marilor demnitari turci; p. restr. apartament destinat cadânelor într-un palat turcesc. ♦ P. gener. Palat. 2. (Reg.) Șură, șopron. ♦ Cămară, hambar. [Var.: sarái s. n.] – Din tc. saray, seray.

DOOM

serái s. n., pl. seráiuri

seraiul
SERÁI, seraiuri, s. n. 1. Palat al sultanului sau al marilor demnitari turci; p. restr. apartament destinat cadânelor într-un palat turcesc. ♦ P. gener. Palat. 2. (Reg.) Șură, șopron. ♦ Cămară, hambar. [Var.: sarái s. n.] – Din tc. saray, seray.

DOOM

serái s. n., pl. seráiuri

seraiului
SERÁI, seraiuri, s. n. 1. Palat al sultanului sau al marilor demnitari turci; p. restr. apartament destinat cadânelor într-un palat turcesc. ♦ P. gener. Palat. 2. (Reg.) Șură, șopron. ♦ Cămară, hambar. [Var.: sarái s. n.] – Din tc. saray, seray.

DOOM

serái s. n., pl. seráiuri

seraiuri
SERÁI, seraiuri, s. n. 1. Palat al sultanului sau al marilor demnitari turci; p. restr. apartament destinat cadânelor într-un palat turcesc. ♦ P. gener. Palat. 2. (Reg.) Șură, șopron. ♦ Cămară, hambar. [Var.: sarái s. n.] – Din tc. saray, seray.

DOOM

serái s. n., pl. seráiuri

seraiurile
SERÁI, seraiuri, s. n. 1. Palat al sultanului sau al marilor demnitari turci; p. restr. apartament destinat cadânelor într-un palat turcesc. ♦ P. gener. Palat. 2. (Reg.) Șură, șopron. ♦ Cămară, hambar. [Var.: sarái s. n.] – Din tc. saray, seray.

DOOM

serái s. n., pl. seráiuri

seraiurilor
SERÁI, seraiuri, s. n. 1. Palat al sultanului sau al marilor demnitari turci; p. restr. apartament destinat cadânelor într-un palat turcesc. ♦ P. gener. Palat. 2. (Reg.) Șură, șopron. ♦ Cămară, hambar. [Var.: sarái s. n.] – Din tc. saray, seray.

DOOM

serái s. n., pl. seráiuri

seral
SERÁL, -Ă, serali, -e, adj. De seară; (despre forme și instituții de învățământ) ale căror cursuri se țin seara. – Din it. serale.

DOOM

serál adj. m., pl. seráli; f. serálă, pl. serále

serala
SERÁL, -Ă, serali, -e, adj. De seară; (despre forme și instituții de învățământ) ale căror cursuri se țin seara. – Din it. serale.

DOOM

serál adj. m., pl. seráli; f. serálă, pl. serále

serale
SERÁL, -Ă, serali, -e, adj. De seară; (despre forme și instituții de învățământ) ale căror cursuri se țin seara. – Din it. serale.

DOOM

serál adj. m., pl. seráli; f. serálă, pl. serále

seralei
SERÁL, -Ă, serali, -e, adj. De seară; (despre forme și instituții de învățământ) ale căror cursuri se țin seara. – Din it. serale.

DOOM

serál adj. m., pl. seráli; f. serálă, pl. serále

seralele
SERÁL, -Ă, serali, -e, adj. De seară; (despre forme și instituții de învățământ) ale căror cursuri se țin seara. – Din it. serale.

DOOM

serál adj. m., pl. seráli; f. serálă, pl. serále

seralelor
SERÁL, -Ă, serali, -e, adj. De seară; (despre forme și instituții de învățământ) ale căror cursuri se țin seara. – Din it. serale.

DOOM

serál adj. m., pl. seráli; f. serálă, pl. serále

serali
SERÁL, -Ă, serali, -e, adj. De seară; (despre forme și instituții de învățământ) ale căror cursuri se țin seara. – Din it. serale.

DOOM

serál adj. m., pl. seráli; f. serálă, pl. serále

seralie
SARAILÍE, sarailii, s. f. Prăjitură făcută din foi de plăcintă rulate, cu umplutură de nuci, de alune, de migdale, îmbibată cu sirop de zahăr sau cu miere. [Pr.: -ra-i-. – Var.: (înv.) seralíe s. f.] – Din tc. saraylı „ceea ce ține de palatul sultanului”.

DOOM

sarailíe (-ra-i-) s. f., art. sarailía, g.-d. art. sarailíei; pl. sarailíi, art. sarailíile

seralii
SERÁL, -Ă, serali, -e, adj. De seară; (despre forme și instituții de învățământ) ale căror cursuri se țin seara. – Din it. serale.

DOOM

serál adj. m., pl. seráli; f. serálă, pl. serále

seralilor
SERÁL, -Ă, serali, -e, adj. De seară; (despre forme și instituții de învățământ) ale căror cursuri se țin seara. – Din it. serale.

DOOM

serál adj. m., pl. seráli; f. serálă, pl. serále

seralist
SERALÍST, -Ă, seraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care urmează un curs seral. – Seral + suf. -ist.

DOOM

*seralíst adj. m., s. m., pl. seralíști; adj. f., s. f. seralístă, pl. seralíste

seralist
SERALÍST, -Ă, seraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care urmează un curs seral. – Seral + suf. -ist.

DOOM

*seralíst adj. m., s. m., pl. seralíști; adj. f., s. f. seralístă, pl. seralíste

seralista
SERALÍST, -Ă, seraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care urmează un curs seral. – Seral + suf. -ist.

DOOM

*seralíst adj. m., s. m., pl. seralíști; adj. f., s. f. seralístă, pl. seralíste

seralista
SERALÍST, -Ă, seraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care urmează un curs seral. – Seral + suf. -ist.

DOOM

*seralíst adj. m., s. m., pl. seralíști; adj. f., s. f. seralístă, pl. seralíste

seraliste
SERALÍST, -Ă, seraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care urmează un curs seral. – Seral + suf. -ist.

DOOM

*seralíst adj. m., s. m., pl. seralíști; adj. f., s. f. seralístă, pl. seralíste

seraliste
SERALÍST, -Ă, seraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care urmează un curs seral. – Seral + suf. -ist.

DOOM

*seralíst adj. m., s. m., pl. seralíști; adj. f., s. f. seralístă, pl. seralíste

seralistei
SERALÍST, -Ă, seraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care urmează un curs seral. – Seral + suf. -ist.

DOOM

*seralíst adj. m., s. m., pl. seralíști; adj. f., s. f. seralístă, pl. seralíste

seralistei
SERALÍST, -Ă, seraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care urmează un curs seral. – Seral + suf. -ist.

DOOM

*seralíst adj. m., s. m., pl. seralíști; adj. f., s. f. seralístă, pl. seralíste

seralistele
SERALÍST, -Ă, seraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care urmează un curs seral. – Seral + suf. -ist.

DOOM

*seralíst adj. m., s. m., pl. seralíști; adj. f., s. f. seralístă, pl. seralíste

seralistele
SERALÍST, -Ă, seraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care urmează un curs seral. – Seral + suf. -ist.

DOOM

*seralíst adj. m., s. m., pl. seralíști; adj. f., s. f. seralístă, pl. seralíste

seralistelor
SERALÍST, -Ă, seraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care urmează un curs seral. – Seral + suf. -ist.

DOOM

*seralíst adj. m., s. m., pl. seralíști; adj. f., s. f. seralístă, pl. seralíste

seralistelor
SERALÍST, -Ă, seraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care urmează un curs seral. – Seral + suf. -ist.

DOOM

*seralíst adj. m., s. m., pl. seralíști; adj. f., s. f. seralístă, pl. seralíste

seralistul
SERALÍST, -Ă, seraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care urmează un curs seral. – Seral + suf. -ist.

DOOM

*seralíst adj. m., s. m., pl. seralíști; adj. f., s. f. seralístă, pl. seralíste

seralistul
SERALÍST, -Ă, seraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care urmează un curs seral. – Seral + suf. -ist.

DOOM

*seralíst adj. m., s. m., pl. seralíști; adj. f., s. f. seralístă, pl. seralíste

seralistului
SERALÍST, -Ă, seraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care urmează un curs seral. – Seral + suf. -ist.

DOOM

*seralíst adj. m., s. m., pl. seralíști; adj. f., s. f. seralístă, pl. seralíste

seralistului
SERALÍST, -Ă, seraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care urmează un curs seral. – Seral + suf. -ist.

DOOM

*seralíst adj. m., s. m., pl. seralíști; adj. f., s. f. seralístă, pl. seralíste

seraliști
SERALÍST, -Ă, seraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care urmează un curs seral. – Seral + suf. -ist.

DOOM

*seralíst adj. m., s. m., pl. seralíști; adj. f., s. f. seralístă, pl. seralíste

seraliști
SERALÍST, -Ă, seraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care urmează un curs seral. – Seral + suf. -ist.

DOOM

*seralíst adj. m., s. m., pl. seralíști; adj. f., s. f. seralístă, pl. seralíste

seraliștii
SERALÍST, -Ă, seraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care urmează un curs seral. – Seral + suf. -ist.

DOOM

*seralíst adj. m., s. m., pl. seralíști; adj. f., s. f. seralístă, pl. seralíste

seraliștii
SERALÍST, -Ă, seraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care urmează un curs seral. – Seral + suf. -ist.

DOOM

*seralíst adj. m., s. m., pl. seralíști; adj. f., s. f. seralístă, pl. seralíste

seraliștilor
SERALÍST, -Ă, seraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care urmează un curs seral. – Seral + suf. -ist.

DOOM

*seralíst adj. m., s. m., pl. seralíști; adj. f., s. f. seralístă, pl. seralíste

seraliștilor
SERALÍST, -Ă, seraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care urmează un curs seral. – Seral + suf. -ist.

DOOM

*seralíst adj. m., s. m., pl. seralíști; adj. f., s. f. seralístă, pl. seralíste

seralul
SERÁL, -Ă, serali, -e, adj. De seară; (despre forme și instituții de învățământ) ale căror cursuri se țin seara. – Din it. serale.

DOOM

serál adj. m., pl. seráli; f. serálă, pl. serále

seralului
SERÁL, -Ă, serali, -e, adj. De seară; (despre forme și instituții de învățământ) ale căror cursuri se țin seara. – Din it. serale.

DOOM

serál adj. m., pl. seráli; f. serálă, pl. serále

serapis
Serapis, veche divinitate de origine egipteană, al cărui cult a fost introdus de timpuriu în Grecia și ulterior la Roma. Serapis, confundat adeseori cu Apis, era socotit drept zeul vindecărilor miraculoase.

serascher
SERASCHIÉR, seraschieri, s. m. (Turcism învechit) Comandant al armatei și ministru de război în vechiul imperiu turcesc. (Atestat în forma seraschir) Seraschirul turc iscălise fără greutate și tot fără greutate se grăbise a-și călca iscălitura. HASDEU, I. V. 164. – Variante: seraschér, seraschír s. m.

seraschier
SERASCHÍR s. m. v. seraschier.

DOOM

seraschiér (-chier) s. m., pl. seraschiéri

seraschieri
SERASCHÍR s. m. v. seraschier.

DOOM

seraschiér (-chier) s. m., pl. seraschiéri

seraschierii
SERASCHÍR s. m. v. seraschier.

DOOM

seraschiér (-chier) s. m., pl. seraschiéri

seraschierilor
SERASCHÍR s. m. v. seraschier.

DOOM

seraschiér (-chier) s. m., pl. seraschiéri

seraschierul
SERASCHÍR s. m. v. seraschier.

DOOM

seraschiér (-chier) s. m., pl. seraschiéri

seraschierului
SERASCHÍR s. m. v. seraschier.

DOOM

seraschiér (-chier) s. m., pl. seraschiéri

seraschir
SERASCHÍR s. m. v. seraschier.

DOOM

seraschiér (-chier) s. m., pl. seraschiéri

serasir
SERASÍR s. n. (Înv.) Stofă țesută cu fir de aur; brocart. [Var.: sarasír s. n.] – Din tc. seraser.

DOOM

serasír (înv.) s. n.

serasirul
SERASÍR s. n. (Înv.) Stofă țesută cu fir de aur; brocart. [Var.: sarasír s. n.] – Din tc. seraser.

DOOM

serasír (înv.) s. n.

serasirului
SERASÍR s. n. (Înv.) Stofă țesută cu fir de aur; brocart. [Var.: sarasír s. n.] – Din tc. seraser.

DOOM

serasír (înv.) s. n.

serasiruri
SERASÍR s. n. (Înv.) Stofă țesută cu fir de aur; brocart. [Var.: sarasír s. n.] – Din tc. seraser.

DOOM

serasír (înv.) s. n.

serasirurile
SERASÍR s. n. (Înv.) Stofă țesută cu fir de aur; brocart. [Var.: sarasír s. n.] – Din tc. seraser.

DOOM

serasír (înv.) s. n.

serasirurilor
SERASÍR s. n. (Înv.) Stofă țesută cu fir de aur; brocart. [Var.: sarasír s. n.] – Din tc. seraser.

DOOM

serasír (înv.) s. n.

serat
SERÁT, -Ă, serați, -te, adj. (Despre frunze și alte organe ale plantelor) Care are marginile dințate, îndreptate către vârful organului respectiv. – Din fr. serré.

DOOM

serát adj. m., pl. seráți; f. serátă, pl. seráte

serata
SERÁT, -Ă, serați, -te, adj. (Despre frunze și alte organe ale plantelor) Care are marginile dințate, îndreptate către vârful organului respectiv. – Din fr. serré.

DOOM

serát adj. m., pl. seráți; f. serátă, pl. seráte

serata
SERÁTĂ, serate, s. f. Reuniune, întrunire cu caracter muzical, literar etc.; spec. petrecere de seară cu dans. – Din it. serata.

DOOM

serátă s. f., g.-d. art. serátei; pl. seráte

serate
SERÁT, -Ă, serați, -te, adj. (Despre frunze și alte organe ale plantelor) Care are marginile dințate, îndreptate către vârful organului respectiv. – Din fr. serré.

DOOM

serát adj. m., pl. seráți; f. serátă, pl. seráte

serate
SERÁTĂ, serate, s. f. Reuniune, întrunire cu caracter muzical, literar etc.; spec. petrecere de seară cu dans. – Din it. serata.

DOOM

serátă s. f., g.-d. art. serátei; pl. seráte

seratei
SERÁT, -Ă, serați, -te, adj. (Despre frunze și alte organe ale plantelor) Care are marginile dințate, îndreptate către vârful organului respectiv. – Din fr. serré.

DOOM

serát adj. m., pl. seráți; f. serátă, pl. seráte

seratei
SERÁTĂ, serate, s. f. Reuniune, întrunire cu caracter muzical, literar etc.; spec. petrecere de seară cu dans. – Din it. serata.

DOOM

serátă s. f., g.-d. art. serátei; pl. seráte

seratele
SERÁT, -Ă, serați, -te, adj. (Despre frunze și alte organe ale plantelor) Care are marginile dințate, îndreptate către vârful organului respectiv. – Din fr. serré.

DOOM

serát adj. m., pl. seráți; f. serátă, pl. seráte

seratele
SERÁTĂ, serate, s. f. Reuniune, întrunire cu caracter muzical, literar etc.; spec. petrecere de seară cu dans. – Din it. serata.

DOOM

serátă s. f., g.-d. art. serátei; pl. seráte

seratelor
SERÁT, -Ă, serați, -te, adj. (Despre frunze și alte organe ale plantelor) Care are marginile dințate, îndreptate către vârful organului respectiv. – Din fr. serré.

DOOM

serát adj. m., pl. seráți; f. serátă, pl. seráte

seratelor
SERÁTĂ, serate, s. f. Reuniune, întrunire cu caracter muzical, literar etc.; spec. petrecere de seară cu dans. – Din it. serata.

DOOM

serátă s. f., g.-d. art. serátei; pl. seráte

seratiform
SERATIFÓRM, -Ă adj. (Despre un organ vegetal) Care are aspectul unei lame de ferăstrău. [< fr. serratiforme, cf. lat. serra – ferăstrău, forma – formă].

seratul
SERÁT, -Ă, serați, -te, adj. (Despre frunze și alte organe ale plantelor) Care are marginile dințate, îndreptate către vârful organului respectiv. – Din fr. serré.

DOOM

serát adj. m., pl. seráți; f. serátă, pl. seráte

seratului
SERÁT, -Ă, serați, -te, adj. (Despre frunze și alte organe ale plantelor) Care are marginile dințate, îndreptate către vârful organului respectiv. – Din fr. serré.

DOOM

serát adj. m., pl. seráți; f. serátă, pl. seráte

serați
SERÁT, -Ă, serați, -te, adj. (Despre frunze și alte organe ale plantelor) Care are marginile dințate, îndreptate către vârful organului respectiv. – Din fr. serré.

DOOM

serát adj. m., pl. seráți; f. serátă, pl. seráte

serații
SERÁT, -Ă, serați, -te, adj. (Despre frunze și alte organe ale plantelor) Care are marginile dințate, îndreptate către vârful organului respectiv. – Din fr. serré.

DOOM

serát adj. m., pl. seráți; f. serátă, pl. seráte

seraților
SERÁT, -Ă, serați, -te, adj. (Despre frunze și alte organe ale plantelor) Care are marginile dințate, îndreptate către vârful organului respectiv. – Din fr. serré.

DOOM

serát adj. m., pl. seráți; f. serátă, pl. seráte

serba
SERBÁ, serbez, vb. I. Tranz. A sărbători (un fapt important, un eveniment memorabil etc.); fig. a omagia, a cinsti, a lăuda. ♦ A ține sărbătoare; a nu lucra, a prăznui. – Lat. servare.

DOOM

serbá (a ~) vb., ind. prez. 3 serbeáză

serbai
SERBÁ, serbez, vb. I. Tranz. A sărbători (un fapt important, un eveniment memorabil etc.); fig. a omagia, a cinsti, a lăuda. ♦ A ține sărbătoare; a nu lucra, a prăznui. – Lat. servare.

DOOM

serbá (a ~) vb., ind. prez. 3 serbeáză

serbam
SERBÁ, serbez, vb. I. Tranz. A sărbători (un fapt important, un eveniment memorabil etc.); fig. a omagia, a cinsti, a lăuda. ♦ A ține sărbătoare; a nu lucra, a prăznui. – Lat. servare.

DOOM

serbá (a ~) vb., ind. prez. 3 serbeáză

serbare
SERBÁ, serbez, vb. I. Tranz. A sărbători (un fapt important, un eveniment memorabil etc.); fig. a omagia, a cinsti, a lăuda. ♦ A ține sărbătoare; a nu lucra, a prăznui. – Lat. servare.

DOOM

serbá (a ~) vb., ind. prez. 3 serbeáză

serbare
SERBÁRE, serbări, s. f. 1. Faptul de a serba; sărbătorire; p. ext. manifestare cu caracter solemn organizată cu scopul de a celebra un eveniment important; festivitate, petrecere. 2. (Rar) Sărbătoare (1). – V. serba.

DOOM

serbáre s. f., g.-d. art. serbắrii; pl. serbắri

serbarea
SERBÁRE, serbări, s. f. 1. Faptul de a serba; sărbătorire; p. ext. manifestare cu caracter solemn organizată cu scopul de a celebra un eveniment important; festivitate, petrecere. 2. (Rar) Sărbătoare (1). – V. serba.

DOOM

serbáre s. f., g.-d. art. serbắrii; pl. serbắri

serbară
SERBÁ, serbez, vb. I. Tranz. A sărbători (un fapt important, un eveniment memorabil etc.); fig. a omagia, a cinsti, a lăuda. ♦ A ține sărbătoare; a nu lucra, a prăznui. – Lat. servare.

DOOM

serbá (a ~) vb., ind. prez. 3 serbeáză

serbarăm
SERBÁ, serbez, vb. I. Tranz. A sărbători (un fapt important, un eveniment memorabil etc.); fig. a omagia, a cinsti, a lăuda. ♦ A ține sărbătoare; a nu lucra, a prăznui. – Lat. servare.

DOOM

serbá (a ~) vb., ind. prez. 3 serbeáză

serbarăți
SERBÁ, serbez, vb. I. Tranz. A sărbători (un fapt important, un eveniment memorabil etc.); fig. a omagia, a cinsti, a lăuda. ♦ A ține sărbătoare; a nu lucra, a prăznui. – Lat. servare.

DOOM

serbá (a ~) vb., ind. prez. 3 serbeáză

serbase
SERBÁ, serbez, vb. I. Tranz. A sărbători (un fapt important, un eveniment memorabil etc.); fig. a omagia, a cinsti, a lăuda. ♦ A ține sărbătoare; a nu lucra, a prăznui. – Lat. servare.

DOOM

serbá (a ~) vb., ind. prez. 3 serbeáză

serbasem
SERBÁ, serbez, vb. I. Tranz. A sărbători (un fapt important, un eveniment memorabil etc.); fig. a omagia, a cinsti, a lăuda. ♦ A ține sărbătoare; a nu lucra, a prăznui. – Lat. servare.

DOOM

serbá (a ~) vb., ind. prez. 3 serbeáză

serbaseră
SERBÁ, serbez, vb. I. Tranz. A sărbători (un fapt important, un eveniment memorabil etc.); fig. a omagia, a cinsti, a lăuda. ♦ A ține sărbătoare; a nu lucra, a prăznui. – Lat. servare.

DOOM

serbá (a ~) vb., ind. prez. 3 serbeáză

serbaserăm
SERBÁ, serbez, vb. I. Tranz. A sărbători (un fapt important, un eveniment memorabil etc.); fig. a omagia, a cinsti, a lăuda. ♦ A ține sărbătoare; a nu lucra, a prăznui. – Lat. servare.

DOOM

serbá (a ~) vb., ind. prez. 3 serbeáză

serbaserăți
SERBÁ, serbez, vb. I. Tranz. A sărbători (un fapt important, un eveniment memorabil etc.); fig. a omagia, a cinsti, a lăuda. ♦ A ține sărbătoare; a nu lucra, a prăznui. – Lat. servare.

DOOM

serbá (a ~) vb., ind. prez. 3 serbeáză

serbaseși
SERBÁ, serbez, vb. I. Tranz. A sărbători (un fapt important, un eveniment memorabil etc.); fig. a omagia, a cinsti, a lăuda. ♦ A ține sărbătoare; a nu lucra, a prăznui. – Lat. servare.

DOOM

serbá (a ~) vb., ind. prez. 3 serbeáză

serbaseți
SERBÁ, serbez, vb. I. Tranz. A sărbători (un fapt important, un eveniment memorabil etc.); fig. a omagia, a cinsti, a lăuda. ♦ A ține sărbătoare; a nu lucra, a prăznui. – Lat. servare.

DOOM

serbá (a ~) vb., ind. prez. 3 serbeáză

serbat
SERBÁ, serbez, vb. I. Tranz. A sărbători (un fapt important, un eveniment memorabil etc.); fig. a omagia, a cinsti, a lăuda. ♦ A ține sărbătoare; a nu lucra, a prăznui. – Lat. servare.

DOOM

serbá (a ~) vb., ind. prez. 3 serbeáză

serbat
SERBÁ, serbez, vb. I. Tranz. A sărbători (un fapt important, un eveniment memorabil etc.); fig. a omagia, a cinsti, a lăuda. ♦ A ține sărbătoare; a nu lucra, a prăznui. – Lat. servare.

serbau
SERBÁ, serbez, vb. I. Tranz. A sărbători (un fapt important, un eveniment memorabil etc.); fig. a omagia, a cinsti, a lăuda. ♦ A ține sărbătoare; a nu lucra, a prăznui. – Lat. servare.

DOOM

serbá (a ~) vb., ind. prez. 3 serbeáză

serbași
SERBÁ, serbez, vb. I. Tranz. A sărbători (un fapt important, un eveniment memorabil etc.); fig. a omagia, a cinsti, a lăuda. ♦ A ține sărbătoare; a nu lucra, a prăznui. – Lat. servare.

DOOM

serbá (a ~) vb., ind. prez. 3 serbeáză

serbați
SERBÁ, serbez, vb. I. Tranz. A sărbători (un fapt important, un eveniment memorabil etc.); fig. a omagia, a cinsti, a lăuda. ♦ A ține sărbătoare; a nu lucra, a prăznui. – Lat. servare.

DOOM

serbá (a ~) vb., ind. prez. 3 serbeáză

serbează
SERBÁ, serbez, vb. I. Tranz. A sărbători (un fapt important, un eveniment memorabil etc.); fig. a omagia, a cinsti, a lăuda. ♦ A ține sărbătoare; a nu lucra, a prăznui. – Lat. servare.

DOOM

serbá (a ~) vb., ind. prez. 3 serbeáză

serbede
SEÁRBĂD, -Ă, serbezi, -de, adj. 1. (Despre alimente) Fără gust, nesărat, fad; (despre gustul alimentelor) nedefinit, insipid; leșios. 2. Fig. Plictisitor, monoton, fără colorit (artistic). 3. (Despre oameni) Palid la față; fără vlagă, veștejit. – Et. nec.

DOOM

seárbăd adj. m., pl. sérbezi; f. seárbădă, pl. sérbede

serbedei
SEÁRBĂD, -Ă, serbezi, -de, adj. 1. (Despre alimente) Fără gust, nesărat, fad; (despre gustul alimentelor) nedefinit, insipid; leșios. 2. Fig. Plictisitor, monoton, fără colorit (artistic). 3. (Despre oameni) Palid la față; fără vlagă, veștejit. – Et. nec.

DOOM

seárbăd adj. m., pl. sérbezi; f. seárbădă, pl. sérbede

serbedele
SEÁRBĂD, -Ă, serbezi, -de, adj. 1. (Despre alimente) Fără gust, nesărat, fad; (despre gustul alimentelor) nedefinit, insipid; leșios. 2. Fig. Plictisitor, monoton, fără colorit (artistic). 3. (Despre oameni) Palid la față; fără vlagă, veștejit. – Et. nec.

DOOM

seárbăd adj. m., pl. sérbezi; f. seárbădă, pl. sérbede

serbedelor
SEÁRBĂD, -Ă, serbezi, -de, adj. 1. (Despre alimente) Fără gust, nesărat, fad; (despre gustul alimentelor) nedefinit, insipid; leșios. 2. Fig. Plictisitor, monoton, fără colorit (artistic). 3. (Despre oameni) Palid la față; fără vlagă, veștejit. – Et. nec.

DOOM

seárbăd adj. m., pl. sérbezi; f. seárbădă, pl. sérbede

serbez
SERBÁ, serbez, vb. I. Tranz. A sărbători (un fapt important, un eveniment memorabil etc.); fig. a omagia, a cinsti, a lăuda. ♦ A ține sărbătoare; a nu lucra, a prăznui. – Lat. servare.

DOOM

serbá (a ~) vb., ind. prez. 3 serbeáză

serbeze
SERBÁ, serbez, vb. I. Tranz. A sărbători (un fapt important, un eveniment memorabil etc.); fig. a omagia, a cinsti, a lăuda. ♦ A ține sărbătoare; a nu lucra, a prăznui. – Lat. servare.

DOOM

serbá (a ~) vb., ind. prez. 3 serbeáză

serbezea
SERBEZÍ vb. IV v. sărbezi.

serbezeai
SERBEZÍ vb. IV v. sărbezi.

serbezeam
SERBEZÍ vb. IV v. sărbezi.

serbezească
SERBEZÍ vb. IV v. sărbezi.

serbezeau
SERBEZÍ vb. IV v. sărbezi.

serbezeați
SERBEZÍ vb. IV v. sărbezi.

serbezesc
SERBEZÍ vb. IV v. sărbezi.

serbezește
SERBEZÍ vb. IV v. sărbezi.

serbezești
SERBEZÍ vb. IV v. sărbezi.

serbezi
SEÁRBĂD, -Ă, serbezi, -de, adj. 1. (Despre alimente) Fără gust, nesărat, fad; (despre gustul alimentelor) nedefinit, insipid; leșios. 2. Fig. Plictisitor, monoton, fără colorit (artistic). 3. (Despre oameni) Palid la față; fără vlagă, veștejit. – Et. nec.

DOOM

seárbăd adj. m., pl. sérbezi; f. seárbădă, pl. sérbede

serbezi
SERBÁ, serbez, vb. I. Tranz. A sărbători (un fapt important, un eveniment memorabil etc.); fig. a omagia, a cinsti, a lăuda. ♦ A ține sărbătoare; a nu lucra, a prăznui. – Lat. servare.

DOOM

serbá (a ~) vb., ind. prez. 3 serbeáză

serbezi
SERBEZÍ vb. IV v. sărbezi.

serbezii
SEÁRBĂD, -Ă, serbezi, -de, adj. 1. (Despre alimente) Fără gust, nesărat, fad; (despre gustul alimentelor) nedefinit, insipid; leșios. 2. Fig. Plictisitor, monoton, fără colorit (artistic). 3. (Despre oameni) Palid la față; fără vlagă, veștejit. – Et. nec.

DOOM

seárbăd adj. m., pl. sérbezi; f. seárbădă, pl. sérbede

serbezii
SERBEZÍ vb. IV v. sărbezi.

serbezilor
SEÁRBĂD, -Ă, serbezi, -de, adj. 1. (Despre alimente) Fără gust, nesărat, fad; (despre gustul alimentelor) nedefinit, insipid; leșios. 2. Fig. Plictisitor, monoton, fără colorit (artistic). 3. (Despre oameni) Palid la față; fără vlagă, veștejit. – Et. nec.

DOOM

seárbăd adj. m., pl. sérbezi; f. seárbădă, pl. sérbede

serbezim
SERBEZÍ vb. IV v. sărbezi.

serbezind
SERBEZÍ vb. IV v. sărbezi.

serbezire
SERBEZÍ vb. IV v. sărbezi.

serbezire
SERBEZÍ vb. IV. v. sărbezi.

serbeziră
SERBEZÍ vb. IV v. sărbezi.

serbezirăm
SERBEZÍ vb. IV v. sărbezi.

serbezirăți
SERBEZÍ vb. IV v. sărbezi.

serbezise
SERBEZÍ vb. IV v. sărbezi.

serbezisem
SERBEZÍ vb. IV v. sărbezi.

serbeziseră
SERBEZÍ vb. IV v. sărbezi.

serbeziserăm
SERBEZÍ vb. IV v. sărbezi.

serbeziserăți
SERBEZÍ vb. IV v. sărbezi.

serbeziseși
SERBEZÍ vb. IV v. sărbezi.

serbeziseți
SERBEZÍ vb. IV v. sărbezi.

serbezit
SERBEZÍ vb. IV v. sărbezi.

serbeziși
SERBEZÍ vb. IV v. sărbezi.

serbeziți
SERBEZÍ vb. IV v. sărbezi.

serbând
SERBÁ, serbez, vb. I. Tranz. A sărbători (un fapt important, un eveniment memorabil etc.); fig. a omagia, a cinsti, a lăuda. ♦ A ține sărbătoare; a nu lucra, a prăznui. – Lat. servare.

DOOM

serbá (a ~) vb., ind. prez. 3 serbeáză

serbînd
SERBÁ, serbez, vb. I. Tranz. A sărbători (un fapt important, un eveniment memorabil etc.); fig. a omagia, a cinsti, a lăuda. ♦ A ține sărbătoare; a nu lucra, a prăznui. – Lat. servare.

DOOM

serbá (a ~) vb., ind. prez. 3 serbeáză

serbări
SERBÁRE, serbări, s. f. 1. Faptul de a serba; sărbătorire; p. ext. manifestare cu caracter solemn organizată cu scopul de a celebra un eveniment important; festivitate, petrecere. 2. (Rar) Sărbătoare (1). – V. serba.

DOOM

serbáre s. f., g.-d. art. serbắrii; pl. serbắri

serbării
SERBÁRE, serbări, s. f. 1. Faptul de a serba; sărbătorire; p. ext. manifestare cu caracter solemn organizată cu scopul de a celebra un eveniment important; festivitate, petrecere. 2. (Rar) Sărbătoare (1). – V. serba.

DOOM

serbáre s. f., g.-d. art. serbắrii; pl. serbắri

serbările
SERBÁRE, serbări, s. f. 1. Faptul de a serba; sărbătorire; p. ext. manifestare cu caracter solemn organizată cu scopul de a celebra un eveniment important; festivitate, petrecere. 2. (Rar) Sărbătoare (1). – V. serba.

DOOM

serbáre s. f., g.-d. art. serbắrii; pl. serbắri

serbărilor
SERBÁRE, serbări, s. f. 1. Faptul de a serba; sărbătorire; p. ext. manifestare cu caracter solemn organizată cu scopul de a celebra un eveniment important; festivitate, petrecere. 2. (Rar) Sărbătoare (1). – V. serba.

DOOM

serbáre s. f., g.-d. art. serbắrii; pl. serbắri

serclaj
SERCLÁJ, serclaje, s. n. (Med.) încercuire. ♦ Metodă chirurgicală de menținere pe loc a unui organ sau de strângere a unui orificiu prin fixarea cu un fir special. [Scris și: cerclaj] – Din fr. cerclage.

DOOM

*sercláj s. n., pl. sercláje

serclaje
SERCLÁJ, serclaje, s. n. (Med.) încercuire. ♦ Metodă chirurgicală de menținere pe loc a unui organ sau de strângere a unui orificiu prin fixarea cu un fir special. [Scris și: cerclaj] – Din fr. cerclage.

DOOM

*sercláj s. n., pl. sercláje

serclajele
SERCLÁJ, serclaje, s. n. (Med.) încercuire. ♦ Metodă chirurgicală de menținere pe loc a unui organ sau de strângere a unui orificiu prin fixarea cu un fir special. [Scris și: cerclaj] – Din fr. cerclage.

DOOM

*sercláj s. n., pl. sercláje

serclajelor
SERCLÁJ, serclaje, s. n. (Med.) încercuire. ♦ Metodă chirurgicală de menținere pe loc a unui organ sau de strângere a unui orificiu prin fixarea cu un fir special. [Scris și: cerclaj] – Din fr. cerclage.

DOOM

*sercláj s. n., pl. sercláje

serclajul
SERCLÁJ, serclaje, s. n. (Med.) încercuire. ♦ Metodă chirurgicală de menținere pe loc a unui organ sau de strângere a unui orificiu prin fixarea cu un fir special. [Scris și: cerclaj] – Din fr. cerclage.

DOOM

*sercláj s. n., pl. sercláje

serclajului
SERCLÁJ, serclaje, s. n. (Med.) încercuire. ♦ Metodă chirurgicală de menținere pe loc a unui organ sau de strângere a unui orificiu prin fixarea cu un fir special. [Scris și: cerclaj] – Din fr. cerclage.

DOOM

*sercláj s. n., pl. sercláje

serdar
SERDÁR, serdari, s. m. 1. (În sec. XVII-XVIII, în Țara Românească și Moldova) Comandant de oaste, mai ales de călărime. ◊ Marele serdar sau serdarul mare = comandant de oaste făcând parte dintre boierii de divan. Serdar de mazili = comandantul călărimii formate din boierii mazili. 2. (În sec. XVIII-XIX) Boier de rang mijlociu. – Din tc. serdār.

DOOM

serdár s. m., pl. serdári

serdari
SERDÁR, serdari, s. m. 1. (În sec. XVII-XVIII, în Țara Românească și Moldova) Comandant de oaste, mai ales de călărime. ◊ Marele serdar sau serdarul mare = comandant de oaste făcând parte dintre boierii de divan. Serdar de mazili = comandantul călărimii formate din boierii mazili. 2. (În sec. XVIII-XIX) Boier de rang mijlociu. – Din tc. serdār.

DOOM

serdár s. m., pl. serdári

serdarii
SERDÁR, serdari, s. m. 1. (În sec. XVII-XVIII, în Țara Românească și Moldova) Comandant de oaste, mai ales de călărime. ◊ Marele serdar sau serdarul mare = comandant de oaste făcând parte dintre boierii de divan. Serdar de mazili = comandantul călărimii formate din boierii mazili. 2. (În sec. XVIII-XIX) Boier de rang mijlociu. – Din tc. serdār.

DOOM

serdár s. m., pl. serdári

serdarilor
SERDÁR, serdari, s. m. 1. (În sec. XVII-XVIII, în Țara Românească și Moldova) Comandant de oaste, mai ales de călărime. ◊ Marele serdar sau serdarul mare = comandant de oaste făcând parte dintre boierii de divan. Serdar de mazili = comandantul călărimii formate din boierii mazili. 2. (În sec. XVIII-XIX) Boier de rang mijlociu. – Din tc. serdār.

DOOM

serdár s. m., pl. serdári

serdarul
SERDÁR, serdari, s. m. 1. (În sec. XVII-XVIII, în Țara Românească și Moldova) Comandant de oaste, mai ales de călărime. ◊ Marele serdar sau serdarul mare = comandant de oaste făcând parte dintre boierii de divan. Serdar de mazili = comandantul călărimii formate din boierii mazili. 2. (În sec. XVIII-XIX) Boier de rang mijlociu. – Din tc. serdār.

DOOM

serdár s. m., pl. serdári

serdarului
SERDÁR, serdari, s. m. 1. (În sec. XVII-XVIII, în Țara Românească și Moldova) Comandant de oaste, mai ales de călărime. ◊ Marele serdar sau serdarul mare = comandant de oaste făcând parte dintre boierii de divan. Serdar de mazili = comandantul călărimii formate din boierii mazili. 2. (În sec. XVIII-XIX) Boier de rang mijlociu. – Din tc. serdār.

DOOM

serdár s. m., pl. serdári

serdăreasa
SERDĂREÁSĂ, serdărese, s. f. Soție de serdar. – Serdar + suf. -easă.

DOOM

serdăreásă s. f., g.-d. art. serdărései; pl. serdărése

serdăreasca
SERDĂRÉSC, -EÁSCĂ, serdărești, adj. Care aparține serdarului, privitor la serdar, de serdar. – Serdar + suf. -esc.

DOOM

serdărésc adj. m., f. serdăreáscă; pl. m. și f. serdăréști

serdăresc
SERDĂRÉSC, -EÁSCĂ, serdărești, adj. Care aparține serdarului, privitor la serdar, de serdar. – Serdar + suf. -esc.

DOOM

serdărésc adj. m., f. serdăreáscă; pl. m. și f. serdăréști

serdărescul
SERDĂRÉSC, -EÁSCĂ, serdărești, adj. Care aparține serdarului, privitor la serdar, de serdar. – Serdar + suf. -esc.

DOOM

serdărésc adj. m., f. serdăreáscă; pl. m. și f. serdăréști

serdărescului
SERDĂRÉSC, -EÁSCĂ, serdărești, adj. Care aparține serdarului, privitor la serdar, de serdar. – Serdar + suf. -esc.

DOOM

serdărésc adj. m., f. serdăreáscă; pl. m. și f. serdăréști

serdărese
SERDĂREÁSĂ, serdărese, s. f. Soție de serdar. – Serdar + suf. -easă.

DOOM

serdăreásă s. f., g.-d. art. serdărései; pl. serdărése

serdăresei
SERDĂREÁSĂ, serdărese, s. f. Soție de serdar. – Serdar + suf. -easă.

DOOM

serdăreásă s. f., g.-d. art. serdărései; pl. serdărése

serdăresele
SERDĂREÁSĂ, serdărese, s. f. Soție de serdar. – Serdar + suf. -easă.

DOOM

serdăreásă s. f., g.-d. art. serdărései; pl. serdărése

serdăreselor
SERDĂREÁSĂ, serdărese, s. f. Soție de serdar. – Serdar + suf. -easă.

DOOM

serdăreásă s. f., g.-d. art. serdărései; pl. serdărése

serdărești
SERDĂRÉSC, -EÁSCĂ, serdărești, adj. Care aparține serdarului, privitor la serdar, de serdar. – Serdar + suf. -esc.

DOOM

serdărésc adj. m., f. serdăreáscă; pl. m. și f. serdăréști

serdăreștii
SERDĂRÉSC, -EÁSCĂ, serdărești, adj. Care aparține serdarului, privitor la serdar, de serdar. – Serdar + suf. -esc.

DOOM

serdărésc adj. m., f. serdăreáscă; pl. m. și f. serdăréști

serdăreștile
SERDĂRÉSC, -EÁSCĂ, serdărești, adj. Care aparține serdarului, privitor la serdar, de serdar. – Serdar + suf. -esc.

DOOM

serdărésc adj. m., f. serdăreáscă; pl. m. și f. serdăréști

serdăreștilor
SERDĂRÉSC, -EÁSCĂ, serdărești, adj. Care aparține serdarului, privitor la serdar, de serdar. – Serdar + suf. -esc.

DOOM

serdărésc adj. m., f. serdăreáscă; pl. m. și f. serdăréști

serdăria
SERDĂRÍE, serdării, s. f. Funcția, demnitatea de serdar. – Serdar + suf. -ie.

DOOM

serdăríe s. f., art. serdăría, g.-d. art. serdăríei; pl. serdăríi, art. serdăríile

serdărie
SERDĂRÍE, serdării, s. f. Funcția, demnitatea de serdar. – Serdar + suf. -ie.

DOOM

serdăríe s. f., art. serdăría, g.-d. art. serdăríei; pl. serdăríi, art. serdăríile

serdăriei
SERDĂRÍE, serdării, s. f. Funcția, demnitatea de serdar. – Serdar + suf. -ie.

DOOM

serdăríe s. f., art. serdăría, g.-d. art. serdăríei; pl. serdăríi, art. serdăríile

serdării
SERDĂRÍE, serdării, s. f. Funcția, demnitatea de serdar. – Serdar + suf. -ie.

DOOM

serdăríe s. f., art. serdăría, g.-d. art. serdăríei; pl. serdăríi, art. serdăríile

serdăriile
SERDĂRÍE, serdării, s. f. Funcția, demnitatea de serdar. – Serdar + suf. -ie.

DOOM

serdăríe s. f., art. serdăría, g.-d. art. serdăríei; pl. serdăríi, art. serdăríile

serdăriilor
SERDĂRÍE, serdării, s. f. Funcția, demnitatea de serdar. – Serdar + suf. -ie.

DOOM

serdăríe s. f., art. serdăría, g.-d. art. serdăríei; pl. serdăríi, art. serdăríile

sere
SÉRĂ, sere, s. f. Construcție specială cu acoperiș (și cu pereți) din sticlă sau din material plastic pentru adăpostirea și cultivarea plantelor care nu suportă frigul. – Din fr. serre.

DOOM

séră s. f., g.-d. art. sérei; pl. sére

serei
SÉRĂ, sere, s. f. Construcție specială cu acoperiș (și cu pereți) din sticlă sau din material plastic pentru adăpostirea și cultivarea plantelor care nu suportă frigul. – Din fr. serre.

DOOM

séră s. f., g.-d. art. sérei; pl. sére

serele
SÉRĂ, sere, s. f. Construcție specială cu acoperiș (și cu pereți) din sticlă sau din material plastic pentru adăpostirea și cultivarea plantelor care nu suportă frigul. – Din fr. serre.

DOOM

séră s. f., g.-d. art. sérei; pl. sére

serelist
serelist, sereliști s. m. (pub.) comerciant cu autorizație de înființare a unei societăți cu răspundere limitată (S.R.L.).

serelor
SÉRĂ, sere, s. f. Construcție specială cu acoperiș (și cu pereți) din sticlă sau din material plastic pentru adăpostirea și cultivarea plantelor care nu suportă frigul. – Din fr. serre.

DOOM

séră s. f., g.-d. art. sérei; pl. sére

serenada
SERENÁTĂ s. f. v. serenadă.

DOOM

serenádă s. f., g.-d. art. serenádei; pl. serenáde

serenade
SERENÁTĂ s. f. v. serenadă.

DOOM

serenádă s. f., g.-d. art. serenádei; pl. serenáde

serenadei
SERENÁTĂ s. f. v. serenadă.

DOOM

serenádă s. f., g.-d. art. serenádei; pl. serenáde

serenadele
SERENÁTĂ s. f. v. serenadă.

DOOM

serenádă s. f., g.-d. art. serenádei; pl. serenáde

serenadelor
SERENÁTĂ s. f. v. serenadă.

DOOM

serenádă s. f., g.-d. art. serenádei; pl. serenáde

serenată
SERENÁTĂ s. f. v. serenadă.

DOOM

serenádă s. f., g.-d. art. serenádei; pl. serenáde

serenisim
SERENÍSIM, -Ă, serenisimi, -e, adj. Epitet onorific care se adăuga la unele titluri de noblețe sau bisericești din Europa apuseană; prealuminat, mărit. – Din it. serenissimo, fr. sérénissime.

DOOM

serenísim adj. m., pl. serenísimi; f. serenísimă, pl. serenísime

serenisima
SERENÍSIM, -Ă, serenisimi, -e, adj. Epitet onorific care se adăuga la unele titluri de noblețe sau bisericești din Europa apuseană; prealuminat, mărit. – Din it. serenissimo, fr. sérénissime.

DOOM

serenísim adj. m., pl. serenísimi; f. serenísimă, pl. serenísime

serenisime
SERENÍSIM, -Ă, serenisimi, -e, adj. Epitet onorific care se adăuga la unele titluri de noblețe sau bisericești din Europa apuseană; prealuminat, mărit. – Din it. serenissimo, fr. sérénissime.

DOOM

serenísim adj. m., pl. serenísimi; f. serenísimă, pl. serenísime

serenisimei
SERENÍSIM, -Ă, serenisimi, -e, adj. Epitet onorific care se adăuga la unele titluri de noblețe sau bisericești din Europa apuseană; prealuminat, mărit. – Din it. serenissimo, fr. sérénissime.

DOOM

serenísim adj. m., pl. serenísimi; f. serenísimă, pl. serenísime

serenisimele
SERENÍSIM, -Ă, serenisimi, -e, adj. Epitet onorific care se adăuga la unele titluri de noblețe sau bisericești din Europa apuseană; prealuminat, mărit. – Din it. serenissimo, fr. sérénissime.

DOOM

serenísim adj. m., pl. serenísimi; f. serenísimă, pl. serenísime

serenisimelor
SERENÍSIM, -Ă, serenisimi, -e, adj. Epitet onorific care se adăuga la unele titluri de noblețe sau bisericești din Europa apuseană; prealuminat, mărit. – Din it. serenissimo, fr. sérénissime.

DOOM

serenísim adj. m., pl. serenísimi; f. serenísimă, pl. serenísime

serenisimi
SERENÍSIM, -Ă, serenisimi, -e, adj. Epitet onorific care se adăuga la unele titluri de noblețe sau bisericești din Europa apuseană; prealuminat, mărit. – Din it. serenissimo, fr. sérénissime.

DOOM

serenísim adj. m., pl. serenísimi; f. serenísimă, pl. serenísime

serenisimii
SERENÍSIM, -Ă, serenisimi, -e, adj. Epitet onorific care se adăuga la unele titluri de noblețe sau bisericești din Europa apuseană; prealuminat, mărit. – Din it. serenissimo, fr. sérénissime.

DOOM

serenísim adj. m., pl. serenísimi; f. serenísimă, pl. serenísime

serenisimilor
SERENÍSIM, -Ă, serenisimi, -e, adj. Epitet onorific care se adăuga la unele titluri de noblețe sau bisericești din Europa apuseană; prealuminat, mărit. – Din it. serenissimo, fr. sérénissime.

DOOM

serenísim adj. m., pl. serenísimi; f. serenísimă, pl. serenísime

serenisimul
SERENÍSIM, -Ă, serenisimi, -e, adj. Epitet onorific care se adăuga la unele titluri de noblețe sau bisericești din Europa apuseană; prealuminat, mărit. – Din it. serenissimo, fr. sérénissime.

DOOM

serenísim adj. m., pl. serenísimi; f. serenísimă, pl. serenísime

serenisimului
SERENÍSIM, -Ă, serenisimi, -e, adj. Epitet onorific care se adăuga la unele titluri de noblețe sau bisericești din Europa apuseană; prealuminat, mărit. – Din it. serenissimo, fr. sérénissime.

DOOM

serenísim adj. m., pl. serenísimi; f. serenísimă, pl. serenísime

sergent
SERGÉNT, sergenți, s. m. 1. Grad inferior în armată sau în poliție, imediat superior gradului de caporal; persoană care poartă acest grad. ◊ Sergent-major = grad militar superior sergentului și inferior plutonierului, primul grad de subofițer; persoană care are acest grad. 2. (În trecut) Gardist (1); gardian. – Din fr. sergent.

DOOM

sergént-majór s. m., pl. sergénți-majóri; abr. serg.-maj.

sergente
SERGÉNT, sergenți, s. m. 1. Grad inferior în armată sau în poliție, imediat superior gradului de caporal; persoană care poartă acest grad. ◊ Sergent-major = grad militar superior sergentului și inferior plutonierului, primul grad de subofițer; persoană care are acest grad. 2. (În trecut) Gardist (1); gardian. – Din fr. sergent.

DOOM

sergént-majór s. m., pl. sergénți-majóri; abr. serg.-maj.

sergentul
SERGÉNT, sergenți, s. m. 1. Grad inferior în armată sau în poliție, imediat superior gradului de caporal; persoană care poartă acest grad. ◊ Sergent-major = grad militar superior sergentului și inferior plutonierului, primul grad de subofițer; persoană care are acest grad. 2. (În trecut) Gardist (1); gardian. – Din fr. sergent.

DOOM

sergént-majór s. m., pl. sergénți-majóri; abr. serg.-maj.

sergentule
SERGÉNT, sergenți, s. m. 1. Grad inferior în armată sau în poliție, imediat superior gradului de caporal; persoană care poartă acest grad. ◊ Sergent-major = grad militar superior sergentului și inferior plutonierului, primul grad de subofițer; persoană care are acest grad. 2. (În trecut) Gardist (1); gardian. – Din fr. sergent.

DOOM

sergént-majór s. m., pl. sergénți-majóri; abr. serg.-maj.

sergentului
SERGÉNT, sergenți, s. m. 1. Grad inferior în armată sau în poliție, imediat superior gradului de caporal; persoană care poartă acest grad. ◊ Sergent-major = grad militar superior sergentului și inferior plutonierului, primul grad de subofițer; persoană care are acest grad. 2. (În trecut) Gardist (1); gardian. – Din fr. sergent.

DOOM

sergént-majór s. m., pl. sergénți-majóri; abr. serg.-maj.

sergenți
SERGÉNT, sergenți, s. m. 1. Grad inferior în armată sau în poliție, imediat superior gradului de caporal; persoană care poartă acest grad. ◊ Sergent-major = grad militar superior sergentului și inferior plutonierului, primul grad de subofițer; persoană care are acest grad. 2. (În trecut) Gardist (1); gardian. – Din fr. sergent.

DOOM

sergént-majór s. m., pl. sergénți-majóri; abr. serg.-maj.

sergenții
SERGÉNT, sergenți, s. m. 1. Grad inferior în armată sau în poliție, imediat superior gradului de caporal; persoană care poartă acest grad. ◊ Sergent-major = grad militar superior sergentului și inferior plutonierului, primul grad de subofițer; persoană care are acest grad. 2. (În trecut) Gardist (1); gardian. – Din fr. sergent.

DOOM

sergént-majór s. m., pl. sergénți-majóri; abr. serg.-maj.

sergenților
SERGÉNT, sergenți, s. m. 1. Grad inferior în armată sau în poliție, imediat superior gradului de caporal; persoană care poartă acest grad. ◊ Sergent-major = grad militar superior sergentului și inferior plutonierului, primul grad de subofițer; persoană care are acest grad. 2. (În trecut) Gardist (1); gardian. – Din fr. sergent.

DOOM

sergént-majór s. m., pl. sergénți-majóri; abr. serg.-maj.

serhat
SERHÁT, serhaturi, s. n. (Înv.) Cetate turcească la granița Țărilor Române. – Din tc. serhat.

DOOM

serhát (înv.) s. n., pl. serháturi

serhatul
SERHÁT, serhaturi, s. n. (Înv.) Cetate turcească la granița Țărilor Române. – Din tc. serhat.

DOOM

serhát (înv.) s. n., pl. serháturi

serhatului
SERHÁT, serhaturi, s. n. (Înv.) Cetate turcească la granița Țărilor Române. – Din tc. serhat.

DOOM

serhát (înv.) s. n., pl. serháturi

serhaturi
SERHÁT, serhaturi, s. n. (Înv.) Cetate turcească la granița Țărilor Române. – Din tc. serhat.

DOOM

serhát (înv.) s. n., pl. serháturi

serhaturile
SERHÁT, serhaturi, s. n. (Înv.) Cetate turcească la granița Țărilor Române. – Din tc. serhat.

DOOM

serhát (înv.) s. n., pl. serháturi

serhaturilor
SERHÁT, serhaturi, s. n. (Înv.) Cetate turcească la granița Țărilor Române. – Din tc. serhat.

DOOM

serhát (înv.) s. n., pl. serháturi

seri
SEÁRĂ, seri, s. f. Parte de la sfârșitul zilei, când începe să se întunece; interval de timp cuprins între sfârșitul zilei și momentul când cineva își încheie activitatea, se duce la culcare. ◊ Loc. adv. De cu seară = încă din timpul serii precedente; odată cu venirea serii, la începutul serii. Către (sau spre, înspre, pe) seară = când se lasă seara. ◊ Expr. Bună seara! formulă de salut, la întâlnire sau la despărțire, în timpul serii. A da (cuiva) bună seara sau a-și lua (de la cineva) bună seara (sau seara bună) = a saluta (pe cineva) în timpul serii. ♦ (Adverbial; în forma seara) În timpul de la sfârșitul zilei, când începe să se întunece; în fiecare zi când începe să se întunece. – Lat. sera.

DOOM

ástă-seáră (în seara aceasta) adv.

seri
SERI- v. serici-.

seria
SERIÁ, seriez, vb. I. Tranz. A așeza în serii sau pe serii; a clasa, a tria, a orândui mărfuri, obiecte etc., dându-le un număr de serie. [Pr.: -ri-a] – Din fr. sérier.

DOOM

seriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 seriáză, 1 pl. seriém (-ri-em); conj. prez. 3 să seriéze; ger. seriínd (-ri-ind)

seria
SÉRIE, serii, s. f. 1. Înșiruire de termeni care se succedă potrivit unei anumite legi; succesiune neîntreruptă de lucruri, de fapte etc. de același fel, care formează un ansamblu sau care sunt considerate astfel; șir; p. ext. mulțime, sumă. ◊ Loc. adj. De serie = (despre mărfuri, obiecte) fabricat, confecționat după același tip, împreună cu alte obiecte asemănătoare; comun, obișnuit, banal. ◊ Loc. adv. În serie = în multe exemplare după același tip, în număr mare. ♦ Grup, tranșă, categorie într-o succesiune sau într-o clasificare. 2. Expresie matematică formată dintr-o infinitate de termeni care se deduc unul din altul conform unei anumite reguli și care sunt legați între ei cu semnul plus sau minus. 3. (Chim.) Grup de compuși organici caracterizați prin faptul că fiecare are în molecula lui câte un atom de carbon și doi atomi de hidrogen mai mult decât compusul precedent al grupului. 4. Număr de ordine care se aplică pe mărfurile fabricate într-un număr mare de exemplare de același tip. ◊ Seria zero = primele cantități dintr-un produs nou, executate de o întreprindere în timpul însușirii fabricației în serie a produsului respectiv. ♦ Număr caracteristic unuia dintre tipurile de fabricație a unor produse finite. 5. Complex de strate care s-au depus în timpul unei epoci geologice. 6. Grup de sunete sau de foneme caracterizate printr-o trăsătură comună. – Din fr. série, lat. séries.

DOOM

série (-ri-e) s. f., art. séria (-ri-a), g.-d. art. sériei; pl. sérii, art. sériile (-ri-i-)

seriai
SERIÁ, seriez, vb. I. Tranz. A așeza în serii sau pe serii; a clasa, a tria, a orândui mărfuri, obiecte etc., dându-le un număr de serie. [Pr.: -ri-a] – Din fr. sérier.

DOOM

seriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 seriáză, 1 pl. seriém (-ri-em); conj. prez. 3 să seriéze; ger. seriínd (-ri-ind)

serial
SERIÁL, -Ă, seriali, -e, (1) seriale, s. n., (2) adj. 1. S. n. Roman¹ sau film care apare pe fragmente prezentate succesiv. 2. Adj. (Cu caracter) de serie, în serie. ◊ Muzică serială = serialism. [Pr.: -ri-al. – Pl. și: (n.) serialuri] – Din engl. serial.

DOOM

seriál (-ri-al) s. n., pl. seriále

serial
SERIÁL, -Ă, seriali, -e, adj., serialuri, s. n. 1. S. n. Roman¹ sau film care apare pe fragmente prezentate succesiv. 2. Adj. (Cu caracter) de serie, în serie. ◊ Muzică serială = serialism. [Pr.: -ri-al] – Din engl. serial.

seriala
SERIÁL, -Ă, seriali, -e, (1) seriale, s. n., (2) adj. 1. S. n. Roman¹ sau film care apare pe fragmente prezentate succesiv. 2. Adj. (Cu caracter) de serie, în serie. ◊ Muzică serială = serialism. [Pr.: -ri-al. – Pl. și: (n.) serialuri] – Din engl. serial.

DOOM

seriál (-ri-al) s. n., pl. seriále

seriale
SERIÁL, -Ă, seriali, -e, (1) seriale, s. n., (2) adj. 1. S. n. Roman¹ sau film care apare pe fragmente prezentate succesiv. 2. Adj. (Cu caracter) de serie, în serie. ◊ Muzică serială = serialism. [Pr.: -ri-al. – Pl. și: (n.) serialuri] – Din engl. serial.

DOOM

seriál (-ri-al) s. n., pl. seriále

serialei
SERIÁL, -Ă, seriali, -e, (1) seriale, s. n., (2) adj. 1. S. n. Roman¹ sau film care apare pe fragmente prezentate succesiv. 2. Adj. (Cu caracter) de serie, în serie. ◊ Muzică serială = serialism. [Pr.: -ri-al. – Pl. și: (n.) serialuri] – Din engl. serial.

DOOM

seriál (-ri-al) s. n., pl. seriále

serialele
SERIÁL, -Ă, seriali, -e, (1) seriale, s. n., (2) adj. 1. S. n. Roman¹ sau film care apare pe fragmente prezentate succesiv. 2. Adj. (Cu caracter) de serie, în serie. ◊ Muzică serială = serialism. [Pr.: -ri-al. – Pl. și: (n.) serialuri] – Din engl. serial.

DOOM

seriál (-ri-al) s. n., pl. seriále

serialelor
SERIÁL, -Ă, seriali, -e, (1) seriale, s. n., (2) adj. 1. S. n. Roman¹ sau film care apare pe fragmente prezentate succesiv. 2. Adj. (Cu caracter) de serie, în serie. ◊ Muzică serială = serialism. [Pr.: -ri-al. – Pl. și: (n.) serialuri] – Din engl. serial.

DOOM

seriál (-ri-al) s. n., pl. seriále

seriali
SERIÁL, -Ă, seriali, -e, (1) seriale, s. n., (2) adj. 1. S. n. Roman¹ sau film care apare pe fragmente prezentate succesiv. 2. Adj. (Cu caracter) de serie, în serie. ◊ Muzică serială = serialism. [Pr.: -ri-al. – Pl. și: (n.) serialuri] – Din engl. serial.

DOOM

seriál (-ri-al) s. n., pl. seriále

serialii
SERIÁL, -Ă, seriali, -e, (1) seriale, s. n., (2) adj. 1. S. n. Roman¹ sau film care apare pe fragmente prezentate succesiv. 2. Adj. (Cu caracter) de serie, în serie. ◊ Muzică serială = serialism. [Pr.: -ri-al. – Pl. și: (n.) serialuri] – Din engl. serial.

DOOM

seriál (-ri-al) s. n., pl. seriále

serialilor
SERIÁL, -Ă, seriali, -e, (1) seriale, s. n., (2) adj. 1. S. n. Roman¹ sau film care apare pe fragmente prezentate succesiv. 2. Adj. (Cu caracter) de serie, în serie. ◊ Muzică serială = serialism. [Pr.: -ri-al. – Pl. și: (n.) serialuri] – Din engl. serial.

DOOM

seriál (-ri-al) s. n., pl. seriále

serialism
SERIALÍSM s. n. Tehnică de compoziție constând în folosirea unei serii de 12 sunete ca material de construcție; muzică serială. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. sérialisme.

serialismul
SERIALÍSM s. n. Tehnică de compoziție constând în folosirea unei serii de 12 sunete ca material de construcție; muzică serială. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. sérialisme.

serialismului
SERIALÍSM s. n. Tehnică de compoziție constând în folosirea unei serii de 12 sunete ca material de construcție; muzică serială. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. sérialisme.

serialitate
SERIALITÁTE s.f. Însușirea a ceea ce are caracter serial. [Cf. it. serialità].

serialitatea
SERIALITÁTE s.f. Însușirea a ceea ce are caracter serial. [Cf. it. serialità].

serialități
SERIALITÁTE s.f. Însușirea a ceea ce are caracter serial. [Cf. it. serialità].

serialității
SERIALITÁTE s.f. Însușirea a ceea ce are caracter serial. [Cf. it. serialità].

serialul
SERIÁL, -Ă, seriali, -e, (1) seriale, s. n., (2) adj. 1. S. n. Roman¹ sau film care apare pe fragmente prezentate succesiv. 2. Adj. (Cu caracter) de serie, în serie. ◊ Muzică serială = serialism. [Pr.: -ri-al. – Pl. și: (n.) serialuri] – Din engl. serial.

DOOM

seriál (-ri-al) s. n., pl. seriále

serialului
SERIÁL, -Ă, seriali, -e, (1) seriale, s. n., (2) adj. 1. S. n. Roman¹ sau film care apare pe fragmente prezentate succesiv. 2. Adj. (Cu caracter) de serie, în serie. ◊ Muzică serială = serialism. [Pr.: -ri-al. – Pl. și: (n.) serialuri] – Din engl. serial.

DOOM

seriál (-ri-al) s. n., pl. seriále

seriam
SERIÁ, seriez, vb. I. Tranz. A așeza în serii sau pe serii; a clasa, a tria, a orândui mărfuri, obiecte etc., dându-le un număr de serie. [Pr.: -ri-a] – Din fr. sérier.

DOOM

seriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 seriáză, 1 pl. seriém (-ri-em); conj. prez. 3 să seriéze; ger. seriínd (-ri-ind)

seriară
SERIÁ, seriez, vb. I. Tranz. A așeza în serii sau pe serii; a clasa, a tria, a orândui mărfuri, obiecte etc., dându-le un număr de serie. [Pr.: -ri-a] – Din fr. sérier.

DOOM

seriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 seriáză, 1 pl. seriém (-ri-em); conj. prez. 3 să seriéze; ger. seriínd (-ri-ind)

seriarăm
SERIÁ, seriez, vb. I. Tranz. A așeza în serii sau pe serii; a clasa, a tria, a orândui mărfuri, obiecte etc., dându-le un număr de serie. [Pr.: -ri-a] – Din fr. sérier.

DOOM

seriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 seriáză, 1 pl. seriém (-ri-em); conj. prez. 3 să seriéze; ger. seriínd (-ri-ind)

seriarăți
SERIÁ, seriez, vb. I. Tranz. A așeza în serii sau pe serii; a clasa, a tria, a orândui mărfuri, obiecte etc., dându-le un număr de serie. [Pr.: -ri-a] – Din fr. sérier.

DOOM

seriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 seriáză, 1 pl. seriém (-ri-em); conj. prez. 3 să seriéze; ger. seriínd (-ri-ind)

seriase
SERIÁ, seriez, vb. I. Tranz. A așeza în serii sau pe serii; a clasa, a tria, a orândui mărfuri, obiecte etc., dându-le un număr de serie. [Pr.: -ri-a] – Din fr. sérier.

DOOM

seriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 seriáză, 1 pl. seriém (-ri-em); conj. prez. 3 să seriéze; ger. seriínd (-ri-ind)

seriasem
SERIÁ, seriez, vb. I. Tranz. A așeza în serii sau pe serii; a clasa, a tria, a orândui mărfuri, obiecte etc., dându-le un număr de serie. [Pr.: -ri-a] – Din fr. sérier.

DOOM

seriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 seriáză, 1 pl. seriém (-ri-em); conj. prez. 3 să seriéze; ger. seriínd (-ri-ind)

seriaseră
SERIÁ, seriez, vb. I. Tranz. A așeza în serii sau pe serii; a clasa, a tria, a orândui mărfuri, obiecte etc., dându-le un număr de serie. [Pr.: -ri-a] – Din fr. sérier.

DOOM

seriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 seriáză, 1 pl. seriém (-ri-em); conj. prez. 3 să seriéze; ger. seriínd (-ri-ind)

seriaserăm
SERIÁ, seriez, vb. I. Tranz. A așeza în serii sau pe serii; a clasa, a tria, a orândui mărfuri, obiecte etc., dându-le un număr de serie. [Pr.: -ri-a] – Din fr. sérier.

DOOM

seriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 seriáză, 1 pl. seriém (-ri-em); conj. prez. 3 să seriéze; ger. seriínd (-ri-ind)

seriaserăți
SERIÁ, seriez, vb. I. Tranz. A așeza în serii sau pe serii; a clasa, a tria, a orândui mărfuri, obiecte etc., dându-le un număr de serie. [Pr.: -ri-a] – Din fr. sérier.

DOOM

seriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 seriáză, 1 pl. seriém (-ri-em); conj. prez. 3 să seriéze; ger. seriínd (-ri-ind)

seriaseși
SERIÁ, seriez, vb. I. Tranz. A așeza în serii sau pe serii; a clasa, a tria, a orândui mărfuri, obiecte etc., dându-le un număr de serie. [Pr.: -ri-a] – Din fr. sérier.

DOOM

seriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 seriáză, 1 pl. seriém (-ri-em); conj. prez. 3 să seriéze; ger. seriínd (-ri-ind)

seriaseți
SERIÁ, seriez, vb. I. Tranz. A așeza în serii sau pe serii; a clasa, a tria, a orândui mărfuri, obiecte etc., dându-le un număr de serie. [Pr.: -ri-a] – Din fr. sérier.

DOOM

seriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 seriáză, 1 pl. seriém (-ri-em); conj. prez. 3 să seriéze; ger. seriínd (-ri-ind)

seriat
SERIÁ, seriez, vb. I. Tranz. A așeza în serii sau pe serii; a clasa, a tria, a orândui mărfuri, obiecte etc., dându-le un număr de serie. [Pr.: -ri-a] – Din fr. sérier.

DOOM

seriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 seriáză, 1 pl. seriém (-ri-em); conj. prez. 3 să seriéze; ger. seriínd (-ri-ind)

seriat
SERIÁT, -Ă, seriați, -te, adj. (Rar) Clasat, repartizat pe serii. [Pr.: ri-at] – V. seria.

seriata
SERIÁT, -Ă, seriați, -te, adj. (Rar) Clasat, repartizat pe serii. [Pr.: ri-at] – V. seria.

seriate
SERIÁT, -Ă, seriați, -te, adj. (Rar) Clasat, repartizat pe serii. [Pr.: ri-at] – V. seria.

seriatei
SERIÁT, -Ă, seriați, -te, adj. (Rar) Clasat, repartizat pe serii. [Pr.: ri-at] – V. seria.

seriatele
SERIÁT, -Ă, seriați, -te, adj. (Rar) Clasat, repartizat pe serii. [Pr.: ri-at] – V. seria.

seriatelor
SERIÁT, -Ă, seriați, -te, adj. (Rar) Clasat, repartizat pe serii. [Pr.: ri-at] – V. seria.

seriatoare
SERIATÓR, -OÁRE, seriatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care seriază, care clasează pe grupe, pe serii. [Pr.: -ri-a-] – Seria + suf. -tor.

DOOM

seriatór (-ri-a-) s. m., pl. seriatóri

seriatoarea
SERIATÓR, -OÁRE, seriatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care seriază, care clasează pe grupe, pe serii. [Pr.: -ri-a-] – Seria + suf. -tor.

DOOM

seriatór (-ri-a-) s. m., pl. seriatóri

seriatoarei
SERIATÓR, -OÁRE, seriatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care seriază, care clasează pe grupe, pe serii. [Pr.: -ri-a-] – Seria + suf. -tor.

DOOM

seriatór (-ri-a-) s. m., pl. seriatóri

seriatoarele
SERIATÓR, -OÁRE, seriatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care seriază, care clasează pe grupe, pe serii. [Pr.: -ri-a-] – Seria + suf. -tor.

DOOM

seriatór (-ri-a-) s. m., pl. seriatóri

seriatoarelor
SERIATÓR, -OÁRE, seriatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care seriază, care clasează pe grupe, pe serii. [Pr.: -ri-a-] – Seria + suf. -tor.

DOOM

seriatór (-ri-a-) s. m., pl. seriatóri

seriator
SERIATÓR, -OÁRE, seriatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care seriază, care clasează pe grupe, pe serii. [Pr.: -ri-a-] – Seria + suf. -tor.

DOOM

seriatór (-ri-a-) s. m., pl. seriatóri

seriatori
SERIATÓR, -OÁRE, seriatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care seriază, care clasează pe grupe, pe serii. [Pr.: -ri-a-] – Seria + suf. -tor.

DOOM

seriatór (-ri-a-) s. m., pl. seriatóri

seriatorii
SERIATÓR, -OÁRE, seriatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care seriază, care clasează pe grupe, pe serii. [Pr.: -ri-a-] – Seria + suf. -tor.

DOOM

seriatór (-ri-a-) s. m., pl. seriatóri

seriatorilor
SERIATÓR, -OÁRE, seriatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care seriază, care clasează pe grupe, pe serii. [Pr.: -ri-a-] – Seria + suf. -tor.

DOOM

seriatór (-ri-a-) s. m., pl. seriatóri

seriatorul
SERIATÓR, -OÁRE, seriatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care seriază, care clasează pe grupe, pe serii. [Pr.: -ri-a-] – Seria + suf. -tor.

DOOM

seriatór (-ri-a-) s. m., pl. seriatóri

seriatorului
SERIATÓR, -OÁRE, seriatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care seriază, care clasează pe grupe, pe serii. [Pr.: -ri-a-] – Seria + suf. -tor.

DOOM

seriatór (-ri-a-) s. m., pl. seriatóri

seriatul
SERIÁT, -Ă, seriați, -te, adj. (Rar) Clasat, repartizat pe serii. [Pr.: ri-at] – V. seria.

seriatului
SERIÁT, -Ă, seriați, -te, adj. (Rar) Clasat, repartizat pe serii. [Pr.: ri-at] – V. seria.

seriau
SERIÁ, seriez, vb. I. Tranz. A așeza în serii sau pe serii; a clasa, a tria, a orândui mărfuri, obiecte etc., dându-le un număr de serie. [Pr.: -ri-a] – Din fr. sérier.

DOOM

seriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 seriáză, 1 pl. seriém (-ri-em); conj. prez. 3 să seriéze; ger. seriínd (-ri-ind)

seriază
SERIÁ, seriez, vb. I. Tranz. A așeza în serii sau pe serii; a clasa, a tria, a orândui mărfuri, obiecte etc., dându-le un număr de serie. [Pr.: -ri-a] – Din fr. sérier.

DOOM

seriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 seriáză, 1 pl. seriém (-ri-em); conj. prez. 3 să seriéze; ger. seriínd (-ri-ind)

seriași
SERIÁ, seriez, vb. I. Tranz. A așeza în serii sau pe serii; a clasa, a tria, a orândui mărfuri, obiecte etc., dându-le un număr de serie. [Pr.: -ri-a] – Din fr. sérier.

DOOM

seriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 seriáză, 1 pl. seriém (-ri-em); conj. prez. 3 să seriéze; ger. seriínd (-ri-ind)

seriați
SERIÁ, seriez, vb. I. Tranz. A așeza în serii sau pe serii; a clasa, a tria, a orândui mărfuri, obiecte etc., dându-le un număr de serie. [Pr.: -ri-a] – Din fr. sérier.

DOOM

seriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 seriáză, 1 pl. seriém (-ri-em); conj. prez. 3 să seriéze; ger. seriínd (-ri-ind)

seriați
SERIÁT, -Ă, seriați, -te, adj. (Rar) Clasat, repartizat pe serii. [Pr.: ri-at] – V. seria.

seriații
SERIÁT, -Ă, seriați, -te, adj. (Rar) Clasat, repartizat pe serii. [Pr.: ri-at] – V. seria.

seriaților
SERIÁT, -Ă, seriați, -te, adj. (Rar) Clasat, repartizat pe serii. [Pr.: ri-at] – V. seria.

seric
SÉRIC, -Ă, serici, -ce, adj. Care se referă la ser (sangvin, imun, fiziologic). – Din fr. sérique.

DOOM

séric adj. m., pl. sérici; f. sérică, pl. sérice

serica
SÉRIC, -Ă, serici, -ce, adj. Care se referă la ser (sangvin, imun, fiziologic). – Din fr. sérique.

DOOM

séric adj. m., pl. sérici; f. sérică, pl. sérice

serice
SÉRIC, -Ă, serici, -ce, adj. Care se referă la ser (sangvin, imun, fiziologic). – Din fr. sérique.

DOOM

séric adj. m., pl. sérici; f. sérică, pl. sérice

sericee
SERICÉU, -CÉE, sericei, -cee, adj. (Bot.; despre unele organe) Acoperit cu peri mătăsoși, moi la pipăit. – Din it. sericeo.

DOOM

sericéu adj. m., pl. sericéi; f. sg. și pl. sericée

sericeea
SERICÉU, -CÉE, sericei, -cee, adj. (Bot.; despre unele organe) Acoperit cu peri mătăsoși, moi la pipăit. – Din it. sericeo.

DOOM

sericéu adj. m., pl. sericéi; f. sg. și pl. sericée

sericeei
SERICÉU, -CÉE, sericei, -cee, adj. (Bot.; despre unele organe) Acoperit cu peri mătăsoși, moi la pipăit. – Din it. sericeo.

DOOM

sericéu adj. m., pl. sericéi; f. sg. și pl. sericée

sericeele
SERICÉU, -CÉE, sericei, -cee, adj. (Bot.; despre unele organe) Acoperit cu peri mătăsoși, moi la pipăit. – Din it. sericeo.

DOOM

sericéu adj. m., pl. sericéi; f. sg. și pl. sericée

sericeelor
SERICÉU, -CÉE, sericei, -cee, adj. (Bot.; despre unele organe) Acoperit cu peri mătăsoși, moi la pipăit. – Din it. sericeo.

DOOM

sericéu adj. m., pl. sericéi; f. sg. și pl. sericée

sericei
SÉRIC, -Ă, serici, -ce, adj. Care se referă la ser (sangvin, imun, fiziologic). – Din fr. sérique.

DOOM

séric adj. m., pl. sérici; f. sérică, pl. sérice

sericei
SERICÉU, -CÉE, sericei, -cee, adj. (Bot.; despre unele organe) Acoperit cu peri mătăsoși, moi la pipăit. – Din it. sericeo.

DOOM

sericéu adj. m., pl. sericéi; f. sg. și pl. sericée

sericeii
SERICÉU, -CÉE, sericei, -cee, adj. (Bot.; despre unele organe) Acoperit cu peri mătăsoși, moi la pipăit. – Din it. sericeo.

DOOM

sericéu adj. m., pl. sericéi; f. sg. și pl. sericée

sericeilor
SERICÉU, -CÉE, sericei, -cee, adj. (Bot.; despre unele organe) Acoperit cu peri mătăsoși, moi la pipăit. – Din it. sericeo.

DOOM

sericéu adj. m., pl. sericéi; f. sg. și pl. sericée

sericele
SÉRIC, -Ă, serici, -ce, adj. Care se referă la ser (sangvin, imun, fiziologic). – Din fr. sérique.

DOOM

séric adj. m., pl. sérici; f. sérică, pl. sérice

sericelor
SÉRIC, -Ă, serici, -ce, adj. Care se referă la ser (sangvin, imun, fiziologic). – Din fr. sérique.

DOOM

séric adj. m., pl. sérici; f. sérică, pl. sérice

sericeu
SERICÉU, -CÉE, sericei, -cee, adj. (Bot.; despre unele organe) Acoperit cu peri mătăsoși, moi la pipăit. – Din it. sericeo.

DOOM

sericéu adj. m., pl. sericéi; f. sg. și pl. sericée

sericeul
SERICÉU, -CÉE, sericei, -cee, adj. (Bot.; despre unele organe) Acoperit cu peri mătăsoși, moi la pipăit. – Din it. sericeo.

DOOM

sericéu adj. m., pl. sericéi; f. sg. și pl. sericée

sericeului
SERICÉU, -CÉE, sericei, -cee, adj. (Bot.; despre unele organe) Acoperit cu peri mătăsoși, moi la pipăit. – Din it. sericeo.

DOOM

sericéu adj. m., pl. sericéi; f. sg. și pl. sericée

serici
SÉRIC, -Ă, serici, -ce, adj. Care se referă la ser (sangvin, imun, fiziologic). – Din fr. sérique.

DOOM

séric adj. m., pl. sérici; f. sérică, pl. sérice

serici
SERICI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) mătase”, „mătăsos”, „sericeu”, „de mătase”. [Var. seri-. / < fr. serici-, cf. lat. sericus].

sericicol
SERICÍCOL, -Ă, sericicoli, -e, adj. Care ține de sericicultură, privitor la sericicultură. – Din fr. séricicole.

DOOM

sericícol adj. m., pl. sericícoli; f. sericícolă, pl. sericícole

sericicola
SERICÍCOL, -Ă, sericicoli, -e, adj. Care ține de sericicultură, privitor la sericicultură. – Din fr. séricicole.

DOOM

sericícol adj. m., pl. sericícoli; f. sericícolă, pl. sericícole

sericicole
SERICÍCOL, -Ă, sericicoli, -e, adj. Care ține de sericicultură, privitor la sericicultură. – Din fr. séricicole.

DOOM

sericícol adj. m., pl. sericícoli; f. sericícolă, pl. sericícole

sericicolei
SERICÍCOL, -Ă, sericicoli, -e, adj. Care ține de sericicultură, privitor la sericicultură. – Din fr. séricicole.

DOOM

sericícol adj. m., pl. sericícoli; f. sericícolă, pl. sericícole

sericicolele
SERICÍCOL, -Ă, sericicoli, -e, adj. Care ține de sericicultură, privitor la sericicultură. – Din fr. séricicole.

DOOM

sericícol adj. m., pl. sericícoli; f. sericícolă, pl. sericícole

sericicolelor
SERICÍCOL, -Ă, sericicoli, -e, adj. Care ține de sericicultură, privitor la sericicultură. – Din fr. séricicole.

DOOM

sericícol adj. m., pl. sericícoli; f. sericícolă, pl. sericícole

sericicoli
SERICÍCOL, -Ă, sericicoli, -e, adj. Care ține de sericicultură, privitor la sericicultură. – Din fr. séricicole.

DOOM

sericícol adj. m., pl. sericícoli; f. sericícolă, pl. sericícole

sericicolii
SERICÍCOL, -Ă, sericicoli, -e, adj. Care ține de sericicultură, privitor la sericicultură. – Din fr. séricicole.

DOOM

sericícol adj. m., pl. sericícoli; f. sericícolă, pl. sericícole

sericicolilor
SERICÍCOL, -Ă, sericicoli, -e, adj. Care ține de sericicultură, privitor la sericicultură. – Din fr. séricicole.

DOOM

sericícol adj. m., pl. sericícoli; f. sericícolă, pl. sericícole

sericicolul
SERICÍCOL, -Ă, sericicoli, -e, adj. Care ține de sericicultură, privitor la sericicultură. – Din fr. séricicole.

DOOM

sericícol adj. m., pl. sericícoli; f. sericícolă, pl. sericícole

sericicolului
SERICÍCOL, -Ă, sericicoli, -e, adj. Care ține de sericicultură, privitor la sericicultură. – Din fr. séricicole.

DOOM

sericícol adj. m., pl. sericícoli; f. sericícolă, pl. sericícole

sericicultoare
SERICICULTÓR, -OÁRE, sericicultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu sericicultura. – Din fr. sériciculteur.

DOOM

sericicultór s. m., pl. sericicultóri

sericicultoarea
SERICICULTÓR, -OÁRE, sericicultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu sericicultura. – Din fr. sériciculteur.

DOOM

sericicultór s. m., pl. sericicultóri

sericicultoarei
SERICICULTÓR, -OÁRE, sericicultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu sericicultura. – Din fr. sériciculteur.

DOOM

sericicultór s. m., pl. sericicultóri

sericicultoarele
SERICICULTÓR, -OÁRE, sericicultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu sericicultura. – Din fr. sériciculteur.

DOOM

sericicultór s. m., pl. sericicultóri

sericicultoarelor
SERICICULTÓR, -OÁRE, sericicultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu sericicultura. – Din fr. sériciculteur.

DOOM

sericicultór s. m., pl. sericicultóri

sericicultor
SERICICULTÓR, -OÁRE, sericicultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu sericicultura. – Din fr. sériciculteur.

DOOM

sericicultór s. m., pl. sericicultóri

sericicultori
SERICICULTÓR, -OÁRE, sericicultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu sericicultura. – Din fr. sériciculteur.

DOOM

sericicultór s. m., pl. sericicultóri

sericicultorii
SERICICULTÓR, -OÁRE, sericicultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu sericicultura. – Din fr. sériciculteur.

DOOM

sericicultór s. m., pl. sericicultóri

sericicultorilor
SERICICULTÓR, -OÁRE, sericicultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu sericicultura. – Din fr. sériciculteur.

DOOM

sericicultór s. m., pl. sericicultóri

sericicultorul
SERICICULTÓR, -OÁRE, sericicultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu sericicultura. – Din fr. sériciculteur.

DOOM

sericicultór s. m., pl. sericicultóri

sericicultorului
SERICICULTÓR, -OÁRE, sericicultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu sericicultura. – Din fr. sériciculteur.

DOOM

sericicultór s. m., pl. sericicultóri

sericicultura
SERICICULTÚRĂ, sericiculturi, s. f. Ramură a zootehniei care are ca obiect creșterea și înmulțirea viermilor de mătase în vederea obținerii gogoșilor destinate prelucrării. – Din fr. sériciculture.

DOOM

sericicultúră s. f., g.-d. art. sericicultúrii; pl. sericicultúri

sericiculturi
SERICICULTÚRĂ, sericiculturi, s. f. Ramură a zootehniei care are ca obiect creșterea și înmulțirea viermilor de mătase în vederea obținerii gogoșilor destinate prelucrării. – Din fr. sériciculture.

DOOM

sericicultúră s. f., g.-d. art. sericicultúrii; pl. sericicultúri

sericiculturii
SERICICULTÚRĂ, sericiculturi, s. f. Ramură a zootehniei care are ca obiect creșterea și înmulțirea viermilor de mătase în vederea obținerii gogoșilor destinate prelucrării. – Din fr. sériciculture.

DOOM

sericicultúră s. f., g.-d. art. sericicultúrii; pl. sericicultúri

sericiculturile
SERICICULTÚRĂ, sericiculturi, s. f. Ramură a zootehniei care are ca obiect creșterea și înmulțirea viermilor de mătase în vederea obținerii gogoșilor destinate prelucrării. – Din fr. sériciculture.

DOOM

sericicultúră s. f., g.-d. art. sericicultúrii; pl. sericicultúri

sericiculturilor
SERICICULTÚRĂ, sericiculturi, s. f. Ramură a zootehniei care are ca obiect creșterea și înmulțirea viermilor de mătase în vederea obținerii gogoșilor destinate prelucrării. – Din fr. sériciculture.

DOOM

sericicultúră s. f., g.-d. art. sericicultúrii; pl. sericicultúri

sericigen
SERICIGÉN, -Ă, sericigeni, -e, adj. (Despre glandele unor viermi, insecte) Care secretă mătase. – Din fr. séricigène.

sericigena
SERICIGÉN, -Ă, sericigeni, -e, adj. (Despre glandele unor viermi, insecte) Care secretă mătase. – Din fr. séricigène.

sericigene
SERICIGÉN, -Ă, sericigeni, -e, adj. (Despre glandele unor viermi, insecte) Care secretă mătase. – Din fr. séricigène.

sericigenei
SERICIGÉN, -Ă, sericigeni, -e, adj. (Despre glandele unor viermi, insecte) Care secretă mătase. – Din fr. séricigène.

sericigenele
SERICIGÉN, -Ă, sericigeni, -e, adj. (Despre glandele unor viermi, insecte) Care secretă mătase. – Din fr. séricigène.

sericigenelor
SERICIGÉN, -Ă, sericigeni, -e, adj. (Despre glandele unor viermi, insecte) Care secretă mătase. – Din fr. séricigène.

sericigeni
SERICIGÉN, -Ă, sericigeni, -e, adj. (Despre glandele unor viermi, insecte) Care secretă mătase. – Din fr. séricigène.

sericigenii
SERICIGÉN, -Ă, sericigeni, -e, adj. (Despre glandele unor viermi, insecte) Care secretă mătase. – Din fr. séricigène.

sericigenilor
SERICIGÉN, -Ă, sericigeni, -e, adj. (Despre glandele unor viermi, insecte) Care secretă mătase. – Din fr. séricigène.

sericigenul
SERICIGÉN, -Ă, sericigeni, -e, adj. (Despre glandele unor viermi, insecte) Care secretă mătase. – Din fr. séricigène.

sericigenului
SERICIGÉN, -Ă, sericigeni, -e, adj. (Despre glandele unor viermi, insecte) Care secretă mătase. – Din fr. séricigène.

sericii
SÉRIC, -Ă, serici, -ce, adj. Care se referă la ser (sangvin, imun, fiziologic). – Din fr. sérique.

DOOM

séric adj. m., pl. sérici; f. sérică, pl. sérice

sericilor
SÉRIC, -Ă, serici, -ce, adj. Care se referă la ser (sangvin, imun, fiziologic). – Din fr. sérique.

DOOM

séric adj. m., pl. sérici; f. sérică, pl. sérice

sericina
SERICÍNĂ, sericine, s. f. Proteină solubilă care acoperă firele de mătase naturală (și care este îndepărtată în cursul procesului de prelucrare). – Din fr. séricine.

DOOM

!sericínă s. f., g.-d. art. sericínei; pl. sericíne

sericine
SERICÍNĂ, sericine, s. f. Proteină solubilă care acoperă firele de mătase naturală (și care este îndepărtată în cursul procesului de prelucrare). – Din fr. séricine.

DOOM

!sericínă s. f., g.-d. art. sericínei; pl. sericíne

sericinei
SERICÍNĂ, sericine, s. f. Proteină solubilă care acoperă firele de mătase naturală (și care este îndepărtată în cursul procesului de prelucrare). – Din fr. séricine.

DOOM

!sericínă s. f., g.-d. art. sericínei; pl. sericíne

sericinele
SERICÍNĂ, sericine, s. f. Proteină solubilă care acoperă firele de mătase naturală (și care este îndepărtată în cursul procesului de prelucrare). – Din fr. séricine.

DOOM

!sericínă s. f., g.-d. art. sericínei; pl. sericíne

sericinelor
SERICÍNĂ, sericine, s. f. Proteină solubilă care acoperă firele de mătase naturală (și care este îndepărtată în cursul procesului de prelucrare). – Din fr. séricine.

DOOM

!sericínă s. f., g.-d. art. sericínei; pl. sericíne

sericit
SERICÍT s. n. Varietate solzoasă de mică albă, întâlnită frecvent în șisturile cristaline slab metamorfozate și în rocile eruptive. – Din fr. séricite.

DOOM

sericít s. n.

sericitizare
SERICITIZÁRE, sericitizări, s. f. Fenomen geologic de retransformare a feldspaților în sericit. – După fr. séricitisation.

sericitizarea
SERICITIZÁRE, sericitizări, s. f. Fenomen geologic de retransformare a feldspaților în sericit. – După fr. séricitisation.

sericitizări
SERICITIZÁRE, sericitizări, s. f. Fenomen geologic de retransformare a feldspaților în sericit. – După fr. séricitisation.

sericitizării
SERICITIZÁRE, sericitizări, s. f. Fenomen geologic de retransformare a feldspaților în sericit. – După fr. séricitisation.

sericitizările
SERICITIZÁRE, sericitizări, s. f. Fenomen geologic de retransformare a feldspaților în sericit. – După fr. séricitisation.

sericitizărilor
SERICITIZÁRE, sericitizări, s. f. Fenomen geologic de retransformare a feldspaților în sericit. – După fr. séricitisation.

sericitoasa
SERICITÓS, -OÁSĂ adj. Alcătuit din sericit. [< fr. sériciteux].

sericitoase
SERICITÓS, -OÁSĂ adj. Alcătuit din sericit. [< fr. sériciteux].

sericitoasei
SERICITÓS, -OÁSĂ adj. Alcătuit din sericit. [< fr. sériciteux].

sericitoasele
SERICITÓS, -OÁSĂ adj. Alcătuit din sericit. [< fr. sériciteux].

sericitoaselor
SERICITÓS, -OÁSĂ adj. Alcătuit din sericit. [< fr. sériciteux].

sericitos
SERICITÓS, -OÁSĂ adj. Alcătuit din sericit. [< fr. sériciteux].

sericitosul
SERICITÓS, -OÁSĂ adj. Alcătuit din sericit. [< fr. sériciteux].

sericitosului
SERICITÓS, -OÁSĂ adj. Alcătuit din sericit. [< fr. sériciteux].

sericitoși
SERICITÓS, -OÁSĂ adj. Alcătuit din sericit. [< fr. sériciteux].

sericitoșii
SERICITÓS, -OÁSĂ adj. Alcătuit din sericit. [< fr. sériciteux].

sericitoșilor
SERICITÓS, -OÁSĂ adj. Alcătuit din sericit. [< fr. sériciteux].

sericitul
SERICÍT s. n. Varietate solzoasă de mică albă, întâlnită frecvent în șisturile cristaline slab metamorfozate și în rocile eruptive. – Din fr. séricite.

DOOM

sericít s. n.

sericitului
SERICÍT s. n. Varietate solzoasă de mică albă, întâlnită frecvent în șisturile cristaline slab metamorfozate și în rocile eruptive. – Din fr. séricite.

DOOM

sericít s. n.

sericol
SERÍCOL, -Ă adj. v. sericicol.

sericul
SÉRIC, -Ă, serici, -ce, adj. Care se referă la ser (sangvin, imun, fiziologic). – Din fr. sérique.

DOOM

séric adj. m., pl. sérici; f. sérică, pl. sérice

sericului
SÉRIC, -Ă, serici, -ce, adj. Care se referă la ser (sangvin, imun, fiziologic). – Din fr. sérique.

DOOM

séric adj. m., pl. sérici; f. sérică, pl. sérice

serie
SERIÁ, seriez, vb. I. Tranz. A așeza în serii sau pe serii; a clasa, a tria, a orândui mărfuri, obiecte etc., dându-le un număr de serie. [Pr.: -ri-a] – Din fr. sérier.

DOOM

seriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 seriáză, 1 pl. seriém (-ri-em); conj. prez. 3 să seriéze; ger. seriínd (-ri-ind)

serie
SÉRIE, serii, s. f. 1. Înșiruire de termeni care se succedă potrivit unei anumite legi; succesiune neîntreruptă de lucruri, de fapte etc. de același fel, care formează un ansamblu sau care sunt considerate astfel; șir; p. ext. mulțime, sumă. ◊ Loc. adj. De serie = (despre mărfuri, obiecte) fabricat, confecționat după același tip, împreună cu alte obiecte asemănătoare; comun, obișnuit, banal. ◊ Loc. adv. În serie = în multe exemplare după același tip, în număr mare. ♦ Grup, tranșă, categorie într-o succesiune sau într-o clasificare. 2. Expresie matematică formată dintr-o infinitate de termeni care se deduc unul din altul conform unei anumite reguli și care sunt legați între ei cu semnul plus sau minus. 3. (Chim.) Grup de compuși organici caracterizați prin faptul că fiecare are în molecula lui câte un atom de carbon și doi atomi de hidrogen mai mult decât compusul precedent al grupului. 4. Număr de ordine care se aplică pe mărfurile fabricate într-un număr mare de exemplare de același tip. ◊ Seria zero = primele cantități dintr-un produs nou, executate de o întreprindere în timpul însușirii fabricației în serie a produsului respectiv. ♦ Număr caracteristic unuia dintre tipurile de fabricație a unor produse finite. 5. Complex de strate care s-au depus în timpul unei epoci geologice. 6. Grup de sunete sau de foneme caracterizate printr-o trăsătură comună. – Din fr. série, lat. séries.

DOOM

série (-ri-e) s. f., art. séria (-ri-a), g.-d. art. sériei; pl. sérii, art. sériile (-ri-i-)

seriei
SÉRIE, serii, s. f. 1. Înșiruire de termeni care se succedă potrivit unei anumite legi; succesiune neîntreruptă de lucruri, de fapte etc. de același fel, care formează un ansamblu sau care sunt considerate astfel; șir; p. ext. mulțime, sumă. ◊ Loc. adj. De serie = (despre mărfuri, obiecte) fabricat, confecționat după același tip, împreună cu alte obiecte asemănătoare; comun, obișnuit, banal. ◊ Loc. adv. În serie = în multe exemplare după același tip, în număr mare. ♦ Grup, tranșă, categorie într-o succesiune sau într-o clasificare. 2. Expresie matematică formată dintr-o infinitate de termeni care se deduc unul din altul conform unei anumite reguli și care sunt legați între ei cu semnul plus sau minus. 3. (Chim.) Grup de compuși organici caracterizați prin faptul că fiecare are în molecula lui câte un atom de carbon și doi atomi de hidrogen mai mult decât compusul precedent al grupului. 4. Număr de ordine care se aplică pe mărfurile fabricate într-un număr mare de exemplare de același tip. ◊ Seria zero = primele cantități dintr-un produs nou, executate de o întreprindere în timpul însușirii fabricației în serie a produsului respectiv. ♦ Număr caracteristic unuia dintre tipurile de fabricație a unor produse finite. 5. Complex de strate care s-au depus în timpul unei epoci geologice. 6. Grup de sunete sau de foneme caracterizate printr-o trăsătură comună. – Din fr. série, lat. séries.

DOOM

série (-ri-e) s. f., art. séria (-ri-a), g.-d. art. sériei; pl. sérii, art. sériile (-ri-i-)

seriem
SERIÁ, seriez, vb. I. Tranz. A așeza în serii sau pe serii; a clasa, a tria, a orândui mărfuri, obiecte etc., dându-le un număr de serie. [Pr.: -ri-a] – Din fr. sérier.

DOOM

seriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 seriáză, 1 pl. seriém (-ri-em); conj. prez. 3 să seriéze; ger. seriínd (-ri-ind)

seriere
SERIÁ, seriez, vb. I. Tranz. A așeza în serii sau pe serii; a clasa, a tria, a orândui mărfuri, obiecte etc., dându-le un număr de serie. [Pr.: -ri-a] – Din fr. sérier.

DOOM

seriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 seriáză, 1 pl. seriém (-ri-em); conj. prez. 3 să seriéze; ger. seriínd (-ri-ind)

seriere
SERIÉRE, serieri, s. f. (Rar) Acțiunea de a seria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – V. seria.

DOOM

seriére (rar) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. seriérii; pl. seriéri

serierea
SERIÉRE, serieri, s. f. (Rar) Acțiunea de a seria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – V. seria.

DOOM

seriére (rar) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. seriérii; pl. seriéri

serieri
SERIÉRE, serieri, s. f. (Rar) Acțiunea de a seria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – V. seria.

DOOM

seriére (rar) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. seriérii; pl. seriéri

serierii
SERIÉRE, serieri, s. f. (Rar) Acțiunea de a seria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – V. seria.

DOOM

seriére (rar) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. seriérii; pl. seriéri

serierile
SERIÉRE, serieri, s. f. (Rar) Acțiunea de a seria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – V. seria.

DOOM

seriére (rar) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. seriérii; pl. seriéri

serierilor
SERIÉRE, serieri, s. f. (Rar) Acțiunea de a seria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – V. seria.

DOOM

seriére (rar) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. seriérii; pl. seriéri

seriez
SERIÁ, seriez, vb. I. Tranz. A așeza în serii sau pe serii; a clasa, a tria, a orândui mărfuri, obiecte etc., dându-le un număr de serie. [Pr.: -ri-a] – Din fr. sérier.

DOOM

seriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 seriáză, 1 pl. seriém (-ri-em); conj. prez. 3 să seriéze; ger. seriínd (-ri-ind)

serieze
SERIÁ, seriez, vb. I. Tranz. A așeza în serii sau pe serii; a clasa, a tria, a orândui mărfuri, obiecte etc., dându-le un număr de serie. [Pr.: -ri-a] – Din fr. sérier.

DOOM

seriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 seriáză, 1 pl. seriém (-ri-em); conj. prez. 3 să seriéze; ger. seriínd (-ri-ind)

seriezi
SERIÁ, seriez, vb. I. Tranz. A așeza în serii sau pe serii; a clasa, a tria, a orândui mărfuri, obiecte etc., dându-le un număr de serie. [Pr.: -ri-a] – Din fr. sérier.

DOOM

seriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 seriáză, 1 pl. seriém (-ri-em); conj. prez. 3 să seriéze; ger. seriínd (-ri-ind)

serigrafia
SERIGRAFÍE s. f. Procedeu de imprimare (pe lemn, sticlă, textile etc.) cu ajutorul unui ecran de mătase. – Din fr. sérigraphie, gem. Serigraphie.

DOOM

*serigrafíe (-gra-) s. f., art. serigrafía, g.-d. serigrafíi, art. serigrafíei

serigrafie
SERIGRAFÍE s. f. Procedeu de imprimare (pe lemn, sticlă, textile etc.) cu ajutorul unui ecran de mătase. – Din fr. sérigraphie, gem. Serigraphie.

DOOM

*serigrafíe (-gra-) s. f., art. serigrafía, g.-d. serigrafíi, art. serigrafíei

serigrafiei
SERIGRAFÍE s. f. Procedeu de imprimare (pe lemn, sticlă, textile etc.) cu ajutorul unui ecran de mătase. – Din fr. sérigraphie, gem. Serigraphie.

DOOM

*serigrafíe (-gra-) s. f., art. serigrafía, g.-d. serigrafíi, art. serigrafíei

serigrafii
SERIGRAFÍE s. f. Procedeu de imprimare (pe lemn, sticlă, textile etc.) cu ajutorul unui ecran de mătase. – Din fr. sérigraphie, gem. Serigraphie.

DOOM

*serigrafíe (-gra-) s. f., art. serigrafía, g.-d. serigrafíi, art. serigrafíei

serigrafiile
SERIGRAFÍE s. f. Procedeu de imprimare (pe lemn, sticlă, textile etc.) cu ajutorul unui ecran de mătase. – Din fr. sérigraphie, gem. Serigraphie.

DOOM

*serigrafíe (-gra-) s. f., art. serigrafía, g.-d. serigrafíi, art. serigrafíei

serigrafiilor
SERIGRAFÍE s. f. Procedeu de imprimare (pe lemn, sticlă, textile etc.) cu ajutorul unui ecran de mătase. – Din fr. sérigraphie, gem. Serigraphie.

DOOM

*serigrafíe (-gra-) s. f., art. serigrafía, g.-d. serigrafíi, art. serigrafíei

serii
SEÁRĂ, seri, s. f. Parte de la sfârșitul zilei, când începe să se întunece; interval de timp cuprins între sfârșitul zilei și momentul când cineva își încheie activitatea, se duce la culcare. ◊ Loc. adv. De cu seară = încă din timpul serii precedente; odată cu venirea serii, la începutul serii. Către (sau spre, înspre, pe) seară = când se lasă seara. ◊ Expr. Bună seara! formulă de salut, la întâlnire sau la despărțire, în timpul serii. A da (cuiva) bună seara sau a-și lua (de la cineva) bună seara (sau seara bună) = a saluta (pe cineva) în timpul serii. ♦ (Adverbial; în forma seara) În timpul de la sfârșitul zilei, când începe să se întunece; în fiecare zi când începe să se întunece. – Lat. sera.

DOOM

ástă-seáră (în seara aceasta) adv.

serii
SÉRIE, serii, s. f. 1. Înșiruire de termeni care se succedă potrivit unei anumite legi; succesiune neîntreruptă de lucruri, de fapte etc. de același fel, care formează un ansamblu sau care sunt considerate astfel; șir; p. ext. mulțime, sumă. ◊ Loc. adj. De serie = (despre mărfuri, obiecte) fabricat, confecționat după același tip, împreună cu alte obiecte asemănătoare; comun, obișnuit, banal. ◊ Loc. adv. În serie = în multe exemplare după același tip, în număr mare. ♦ Grup, tranșă, categorie într-o succesiune sau într-o clasificare. 2. Expresie matematică formată dintr-o infinitate de termeni care se deduc unul din altul conform unei anumite reguli și care sunt legați între ei cu semnul plus sau minus. 3. (Chim.) Grup de compuși organici caracterizați prin faptul că fiecare are în molecula lui câte un atom de carbon și doi atomi de hidrogen mai mult decât compusul precedent al grupului. 4. Număr de ordine care se aplică pe mărfurile fabricate într-un număr mare de exemplare de același tip. ◊ Seria zero = primele cantități dintr-un produs nou, executate de o întreprindere în timpul însușirii fabricației în serie a produsului respectiv. ♦ Număr caracteristic unuia dintre tipurile de fabricație a unor produse finite. 5. Complex de strate care s-au depus în timpul unei epoci geologice. 6. Grup de sunete sau de foneme caracterizate printr-o trăsătură comună. – Din fr. série, lat. séries.

DOOM

série (-ri-e) s. f., art. séria (-ri-a), g.-d. art. sériei; pl. sérii, art. sériile (-ri-i-)

seriile
SÉRIE, serii, s. f. 1. Înșiruire de termeni care se succedă potrivit unei anumite legi; succesiune neîntreruptă de lucruri, de fapte etc. de același fel, care formează un ansamblu sau care sunt considerate astfel; șir; p. ext. mulțime, sumă. ◊ Loc. adj. De serie = (despre mărfuri, obiecte) fabricat, confecționat după același tip, împreună cu alte obiecte asemănătoare; comun, obișnuit, banal. ◊ Loc. adv. În serie = în multe exemplare după același tip, în număr mare. ♦ Grup, tranșă, categorie într-o succesiune sau într-o clasificare. 2. Expresie matematică formată dintr-o infinitate de termeni care se deduc unul din altul conform unei anumite reguli și care sunt legați între ei cu semnul plus sau minus. 3. (Chim.) Grup de compuși organici caracterizați prin faptul că fiecare are în molecula lui câte un atom de carbon și doi atomi de hidrogen mai mult decât compusul precedent al grupului. 4. Număr de ordine care se aplică pe mărfurile fabricate într-un număr mare de exemplare de același tip. ◊ Seria zero = primele cantități dintr-un produs nou, executate de o întreprindere în timpul însușirii fabricației în serie a produsului respectiv. ♦ Număr caracteristic unuia dintre tipurile de fabricație a unor produse finite. 5. Complex de strate care s-au depus în timpul unei epoci geologice. 6. Grup de sunete sau de foneme caracterizate printr-o trăsătură comună. – Din fr. série, lat. séries.

DOOM

série (-ri-e) s. f., art. séria (-ri-a), g.-d. art. sériei; pl. sérii, art. sériile (-ri-i-)

seriilor
SÉRIE, serii, s. f. 1. Înșiruire de termeni care se succedă potrivit unei anumite legi; succesiune neîntreruptă de lucruri, de fapte etc. de același fel, care formează un ansamblu sau care sunt considerate astfel; șir; p. ext. mulțime, sumă. ◊ Loc. adj. De serie = (despre mărfuri, obiecte) fabricat, confecționat după același tip, împreună cu alte obiecte asemănătoare; comun, obișnuit, banal. ◊ Loc. adv. În serie = în multe exemplare după același tip, în număr mare. ♦ Grup, tranșă, categorie într-o succesiune sau într-o clasificare. 2. Expresie matematică formată dintr-o infinitate de termeni care se deduc unul din altul conform unei anumite reguli și care sunt legați între ei cu semnul plus sau minus. 3. (Chim.) Grup de compuși organici caracterizați prin faptul că fiecare are în molecula lui câte un atom de carbon și doi atomi de hidrogen mai mult decât compusul precedent al grupului. 4. Număr de ordine care se aplică pe mărfurile fabricate într-un număr mare de exemplare de același tip. ◊ Seria zero = primele cantități dintr-un produs nou, executate de o întreprindere în timpul însușirii fabricației în serie a produsului respectiv. ♦ Număr caracteristic unuia dintre tipurile de fabricație a unor produse finite. 5. Complex de strate care s-au depus în timpul unei epoci geologice. 6. Grup de sunete sau de foneme caracterizate printr-o trăsătură comună. – Din fr. série, lat. séries.

DOOM

série (-ri-e) s. f., art. séria (-ri-a), g.-d. art. sériei; pl. sérii, art. sériile (-ri-i-)

seriind
SERIÁ, seriez, vb. I. Tranz. A așeza în serii sau pe serii; a clasa, a tria, a orândui mărfuri, obiecte etc., dându-le un număr de serie. [Pr.: -ri-a] – Din fr. sérier.

DOOM

seriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 seriáză, 1 pl. seriém (-ri-em); conj. prez. 3 să seriéze; ger. seriínd (-ri-ind)

serile
SEÁRĂ, seri, s. f. Parte de la sfârșitul zilei, când începe să se întunece; interval de timp cuprins între sfârșitul zilei și momentul când cineva își încheie activitatea, se duce la culcare. ◊ Loc. adv. De cu seară = încă din timpul serii precedente; odată cu venirea serii, la începutul serii. Către (sau spre, înspre, pe) seară = când se lasă seara. ◊ Expr. Bună seara! formulă de salut, la întâlnire sau la despărțire, în timpul serii. A da (cuiva) bună seara sau a-și lua (de la cineva) bună seara (sau seara bună) = a saluta (pe cineva) în timpul serii. ♦ (Adverbial; în forma seara) În timpul de la sfârșitul zilei, când începe să se întunece; în fiecare zi când începe să se întunece. – Lat. sera.

DOOM

ástă-seáră (în seara aceasta) adv.

serilor
SEÁRĂ, seri, s. f. Parte de la sfârșitul zilei, când începe să se întunece; interval de timp cuprins între sfârșitul zilei și momentul când cineva își încheie activitatea, se duce la culcare. ◊ Loc. adv. De cu seară = încă din timpul serii precedente; odată cu venirea serii, la începutul serii. Către (sau spre, înspre, pe) seară = când se lasă seara. ◊ Expr. Bună seara! formulă de salut, la întâlnire sau la despărțire, în timpul serii. A da (cuiva) bună seara sau a-și lua (de la cineva) bună seara (sau seara bună) = a saluta (pe cineva) în timpul serii. ♦ (Adverbial; în forma seara) În timpul de la sfârșitul zilei, când începe să se întunece; în fiecare zi când începe să se întunece. – Lat. sera.

DOOM

ástă-seáră (în seara aceasta) adv.

serin
SERÍN, -Ă adj. v. senin.

seringa
SIRÍNGĂ s. f. v. seringă.

DOOM

seríngă s. f., g.-d. art. seríngii; pl. seríngi

seringi
SIRÍNGĂ s. f. v. seringă.

DOOM

seríngă s. f., g.-d. art. seríngii; pl. seríngi

seringii
SIRÍNGĂ s. f. v. seringă.

DOOM

seríngă s. f., g.-d. art. seríngii; pl. seríngi

seringile
SIRÍNGĂ s. f. v. seringă.

DOOM

seríngă s. f., g.-d. art. seríngii; pl. seríngi

seringilor
SIRÍNGĂ s. f. v. seringă.

DOOM

seríngă s. f., g.-d. art. seríngii; pl. seríngi

serină
SERÍNĂ s.f. Aminoacid natural din compoziția proteinelor. [< fr. sérine].

serioasa
SERIÓS, -OÁSĂ, serioși, -oase, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care are un caracter grav, sobru; lipsit de superficialitate; care nu se ține de frivolități, de glume; așezat, ponderat. Care convinge, care corespunde unui caracter sobru. ♦ Care are o înfățișare gravă, un aer solemn, sever, rigid. ♦ Lipsit de zburdălnicie, de veselie. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Sobru. 2. Care obișnuiește să adâncească lucrurile, care procedează în acțiunile sale cu atenție, cu conștiinciozitate; p. ext. care are o înfățișare, o expresie vădind concentrare, preocupare. 3. Care trebuie privit cu seriozitate; pozitiv, real, adevărat. E lucru foarte serios. ♦ (Despre lucrări, activități etc.) Temeinic, adânc, conștiincios. Studii serioase în specialitate. ♦ Care poate avea urmări grave; primejdios. Boală serioasă. 4. De seamă, important. II. Adv. 1. Fără intenție de glumă sau de farsă; adevărat, drept. 2. Temeinic; stăruitor, hotărât cu tot dinadinsul. III. S. n. (Rar) Seriozitate. ◊ Loc. adv. Cu (tot) seriosul = cu toată seriozitatea, cu toată convingerea, fără glumă. ◊ Expr. A lua (pe cineva sau ceva) în serios = a acorda unei persoane sau unui lucru toată atenția, a-l socoti vrednic de luat în considerație. [Pr.: -ri-os] – Din fr. sérieux, lat. seriosus.

DOOM

seriós² (rar) (-ri-os) s. n.

serioase
SERIÓS, -OÁSĂ, serioși, -oase, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care are un caracter grav, sobru; lipsit de superficialitate; care nu se ține de frivolități, de glume; așezat, ponderat. Care convinge, care corespunde unui caracter sobru. ♦ Care are o înfățișare gravă, un aer solemn, sever, rigid. ♦ Lipsit de zburdălnicie, de veselie. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Sobru. 2. Care obișnuiește să adâncească lucrurile, care procedează în acțiunile sale cu atenție, cu conștiinciozitate; p. ext. care are o înfățișare, o expresie vădind concentrare, preocupare. 3. Care trebuie privit cu seriozitate; pozitiv, real, adevărat. E lucru foarte serios. ♦ (Despre lucrări, activități etc.) Temeinic, adânc, conștiincios. Studii serioase în specialitate. ♦ Care poate avea urmări grave; primejdios. Boală serioasă. 4. De seamă, important. II. Adv. 1. Fără intenție de glumă sau de farsă; adevărat, drept. 2. Temeinic; stăruitor, hotărât cu tot dinadinsul. III. S. n. (Rar) Seriozitate. ◊ Loc. adv. Cu (tot) seriosul = cu toată seriozitatea, cu toată convingerea, fără glumă. ◊ Expr. A lua (pe cineva sau ceva) în serios = a acorda unei persoane sau unui lucru toată atenția, a-l socoti vrednic de luat în considerație. [Pr.: -ri-os] – Din fr. sérieux, lat. seriosus.

DOOM

seriós² (rar) (-ri-os) s. n.

serioasei
SERIÓS, -OÁSĂ, serioși, -oase, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care are un caracter grav, sobru; lipsit de superficialitate; care nu se ține de frivolități, de glume; așezat, ponderat. Care convinge, care corespunde unui caracter sobru. ♦ Care are o înfățișare gravă, un aer solemn, sever, rigid. ♦ Lipsit de zburdălnicie, de veselie. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Sobru. 2. Care obișnuiește să adâncească lucrurile, care procedează în acțiunile sale cu atenție, cu conștiinciozitate; p. ext. care are o înfățișare, o expresie vădind concentrare, preocupare. 3. Care trebuie privit cu seriozitate; pozitiv, real, adevărat. E lucru foarte serios. ♦ (Despre lucrări, activități etc.) Temeinic, adânc, conștiincios. Studii serioase în specialitate. ♦ Care poate avea urmări grave; primejdios. Boală serioasă. 4. De seamă, important. II. Adv. 1. Fără intenție de glumă sau de farsă; adevărat, drept. 2. Temeinic; stăruitor, hotărât cu tot dinadinsul. III. S. n. (Rar) Seriozitate. ◊ Loc. adv. Cu (tot) seriosul = cu toată seriozitatea, cu toată convingerea, fără glumă. ◊ Expr. A lua (pe cineva sau ceva) în serios = a acorda unei persoane sau unui lucru toată atenția, a-l socoti vrednic de luat în considerație. [Pr.: -ri-os] – Din fr. sérieux, lat. seriosus.

DOOM

seriós² (rar) (-ri-os) s. n.

serioasele
SERIÓS, -OÁSĂ, serioși, -oase, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care are un caracter grav, sobru; lipsit de superficialitate; care nu se ține de frivolități, de glume; așezat, ponderat. Care convinge, care corespunde unui caracter sobru. ♦ Care are o înfățișare gravă, un aer solemn, sever, rigid. ♦ Lipsit de zburdălnicie, de veselie. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Sobru. 2. Care obișnuiește să adâncească lucrurile, care procedează în acțiunile sale cu atenție, cu conștiinciozitate; p. ext. care are o înfățișare, o expresie vădind concentrare, preocupare. 3. Care trebuie privit cu seriozitate; pozitiv, real, adevărat. E lucru foarte serios. ♦ (Despre lucrări, activități etc.) Temeinic, adânc, conștiincios. Studii serioase în specialitate. ♦ Care poate avea urmări grave; primejdios. Boală serioasă. 4. De seamă, important. II. Adv. 1. Fără intenție de glumă sau de farsă; adevărat, drept. 2. Temeinic; stăruitor, hotărât cu tot dinadinsul. III. S. n. (Rar) Seriozitate. ◊ Loc. adv. Cu (tot) seriosul = cu toată seriozitatea, cu toată convingerea, fără glumă. ◊ Expr. A lua (pe cineva sau ceva) în serios = a acorda unei persoane sau unui lucru toată atenția, a-l socoti vrednic de luat în considerație. [Pr.: -ri-os] – Din fr. sérieux, lat. seriosus.

DOOM

seriós² (rar) (-ri-os) s. n.

serioaselor
SERIÓS, -OÁSĂ, serioși, -oase, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care are un caracter grav, sobru; lipsit de superficialitate; care nu se ține de frivolități, de glume; așezat, ponderat. Care convinge, care corespunde unui caracter sobru. ♦ Care are o înfățișare gravă, un aer solemn, sever, rigid. ♦ Lipsit de zburdălnicie, de veselie. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Sobru. 2. Care obișnuiește să adâncească lucrurile, care procedează în acțiunile sale cu atenție, cu conștiinciozitate; p. ext. care are o înfățișare, o expresie vădind concentrare, preocupare. 3. Care trebuie privit cu seriozitate; pozitiv, real, adevărat. E lucru foarte serios. ♦ (Despre lucrări, activități etc.) Temeinic, adânc, conștiincios. Studii serioase în specialitate. ♦ Care poate avea urmări grave; primejdios. Boală serioasă. 4. De seamă, important. II. Adv. 1. Fără intenție de glumă sau de farsă; adevărat, drept. 2. Temeinic; stăruitor, hotărât cu tot dinadinsul. III. S. n. (Rar) Seriozitate. ◊ Loc. adv. Cu (tot) seriosul = cu toată seriozitatea, cu toată convingerea, fără glumă. ◊ Expr. A lua (pe cineva sau ceva) în serios = a acorda unei persoane sau unui lucru toată atenția, a-l socoti vrednic de luat în considerație. [Pr.: -ri-os] – Din fr. sérieux, lat. seriosus.

DOOM

seriós² (rar) (-ri-os) s. n.

seriograf
SERIOGRÁF, seriografe, s. n. Accesoriu al aparatului radiografic pentru executarea de radiografii în serie. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. sériographe, engl. seriograph.

seriografia
SERIOGRAFÍE, seriografii, s. f. Înregistrare a unei serii de clișee cu ajutorul seriografului; imagine astfel obținută. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. sériographie, engl. seriography.

seriografic
SERIOGRÁFIC, -Ă, seriografici, -ce, adj. De seriografie. [Pr.: -ri-o-] – Din engl. seriographic.

seriografica
SERIOGRÁFIC, -Ă, seriografici, -ce, adj. De seriografie. [Pr.: -ri-o-] – Din engl. seriographic.

seriografice
SERIOGRÁFIC, -Ă, seriografici, -ce, adj. De seriografie. [Pr.: -ri-o-] – Din engl. seriographic.

seriograficei
SERIOGRÁFIC, -Ă, seriografici, -ce, adj. De seriografie. [Pr.: -ri-o-] – Din engl. seriographic.

seriograficele
SERIOGRÁFIC, -Ă, seriografici, -ce, adj. De seriografie. [Pr.: -ri-o-] – Din engl. seriographic.

seriograficelor
SERIOGRÁFIC, -Ă, seriografici, -ce, adj. De seriografie. [Pr.: -ri-o-] – Din engl. seriographic.

seriografici
SERIOGRÁFIC, -Ă, seriografici, -ce, adj. De seriografie. [Pr.: -ri-o-] – Din engl. seriographic.

seriograficii
SERIOGRÁFIC, -Ă, seriografici, -ce, adj. De seriografie. [Pr.: -ri-o-] – Din engl. seriographic.

seriograficilor
SERIOGRÁFIC, -Ă, seriografici, -ce, adj. De seriografie. [Pr.: -ri-o-] – Din engl. seriographic.

seriograficul
SERIOGRÁFIC, -Ă, seriografici, -ce, adj. De seriografie. [Pr.: -ri-o-] – Din engl. seriographic.

seriograficului
SERIOGRÁFIC, -Ă, seriografici, -ce, adj. De seriografie. [Pr.: -ri-o-] – Din engl. seriographic.

seriografie
SERIOGRAFÍE, seriografii, s. f. Înregistrare a unei serii de clișee cu ajutorul seriografului; imagine astfel obținută. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. sériographie, engl. seriography.

seriografiei
SERIOGRAFÍE, seriografii, s. f. Înregistrare a unei serii de clișee cu ajutorul seriografului; imagine astfel obținută. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. sériographie, engl. seriography.

seriografii
SERIOGRAFÍE, seriografii, s. f. Înregistrare a unei serii de clișee cu ajutorul seriografului; imagine astfel obținută. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. sériographie, engl. seriography.

seriografiile
SERIOGRAFÍE, seriografii, s. f. Înregistrare a unei serii de clișee cu ajutorul seriografului; imagine astfel obținută. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. sériographie, engl. seriography.

seriografiilor
SERIOGRAFÍE, seriografii, s. f. Înregistrare a unei serii de clișee cu ajutorul seriografului; imagine astfel obținută. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. sériographie, engl. seriography.

serios
SERIÓS, -OÁSĂ, serioși, -oase, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care are un caracter grav, sobru; lipsit de superficialitate; care nu se ține de frivolități, de glume; așezat, ponderat. Care convinge, care corespunde unui caracter sobru. ♦ Care are o înfățișare gravă, un aer solemn, sever, rigid. ♦ Lipsit de zburdălnicie, de veselie. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Sobru. 2. Care obișnuiește să adâncească lucrurile, care procedează în acțiunile sale cu atenție, cu conștiinciozitate; p. ext. care are o înfățișare, o expresie vădind concentrare, preocupare. 3. Care trebuie privit cu seriozitate; pozitiv, real, adevărat. E lucru foarte serios. ♦ (Despre lucrări, activități etc.) Temeinic, adânc, conștiincios. Studii serioase în specialitate. ♦ Care poate avea urmări grave; primejdios. Boală serioasă. 4. De seamă, important. II. Adv. 1. Fără intenție de glumă sau de farsă; adevărat, drept. 2. Temeinic; stăruitor, hotărât cu tot dinadinsul. III. S. n. (Rar) Seriozitate. ◊ Loc. adv. Cu (tot) seriosul = cu toată seriozitatea, cu toată convingerea, fără glumă. ◊ Expr. A lua (pe cineva sau ceva) în serios = a acorda unei persoane sau unui lucru toată atenția, a-l socoti vrednic de luat în considerație. [Pr.: -ri-os] – Din fr. sérieux, lat. seriosus.

DOOM

seriós² (rar) (-ri-os) s. n.

serioscoape
SERIOSCÓP s.n. Negatoscop special care permite examinarea simultană a mai multor filme. [Pron. -ri-o-, pl. -scoape. / < fr. sérioscope, cf. lat. series – serie, gr. skopein – a privi].

serioscoapele
SERIOSCÓP s.n. Negatoscop special care permite examinarea simultană a mai multor filme. [Pron. -ri-o-, pl. -scoape. / < fr. sérioscope, cf. lat. series – serie, gr. skopein – a privi].

serioscoapelor
SERIOSCÓP s.n. Negatoscop special care permite examinarea simultană a mai multor filme. [Pron. -ri-o-, pl. -scoape. / < fr. sérioscope, cf. lat. series – serie, gr. skopein – a privi].

serioscop
SERIOSCÓP s.n. Negatoscop special care permite examinarea simultană a mai multor filme. [Pron. -ri-o-, pl. -scoape. / < fr. sérioscope, cf. lat. series – serie, gr. skopein – a privi].

serioscopie
SERIOSCOPÍE s.f. Examen radiologic constând în a lua succesiv mai multe filme. [Pron. -ri-o-, gen. -iei. / < fr. sérioscopie].

serioscopul
SERIOSCÓP s.n. Negatoscop special care permite examinarea simultană a mai multor filme. [Pron. -ri-o-, pl. -scoape. / < fr. sérioscope, cf. lat. series – serie, gr. skopein – a privi].

serioscopului
SERIOSCÓP s.n. Negatoscop special care permite examinarea simultană a mai multor filme. [Pron. -ri-o-, pl. -scoape. / < fr. sérioscope, cf. lat. series – serie, gr. skopein – a privi].

seriosul
SERIÓS, -OÁSĂ, serioși, -oase, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care are un caracter grav, sobru; lipsit de superficialitate; care nu se ține de frivolități, de glume; așezat, ponderat. Care convinge, care corespunde unui caracter sobru. ♦ Care are o înfățișare gravă, un aer solemn, sever, rigid. ♦ Lipsit de zburdălnicie, de veselie. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Sobru. 2. Care obișnuiește să adâncească lucrurile, care procedează în acțiunile sale cu atenție, cu conștiinciozitate; p. ext. care are o înfățișare, o expresie vădind concentrare, preocupare. 3. Care trebuie privit cu seriozitate; pozitiv, real, adevărat. E lucru foarte serios. ♦ (Despre lucrări, activități etc.) Temeinic, adânc, conștiincios. Studii serioase în specialitate. ♦ Care poate avea urmări grave; primejdios. Boală serioasă. 4. De seamă, important. II. Adv. 1. Fără intenție de glumă sau de farsă; adevărat, drept. 2. Temeinic; stăruitor, hotărât cu tot dinadinsul. III. S. n. (Rar) Seriozitate. ◊ Loc. adv. Cu (tot) seriosul = cu toată seriozitatea, cu toată convingerea, fără glumă. ◊ Expr. A lua (pe cineva sau ceva) în serios = a acorda unei persoane sau unui lucru toată atenția, a-l socoti vrednic de luat în considerație. [Pr.: -ri-os] – Din fr. sérieux, lat. seriosus.

DOOM

seriós² (rar) (-ri-os) s. n.

seriosului
SERIÓS, -OÁSĂ, serioși, -oase, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care are un caracter grav, sobru; lipsit de superficialitate; care nu se ține de frivolități, de glume; așezat, ponderat. Care convinge, care corespunde unui caracter sobru. ♦ Care are o înfățișare gravă, un aer solemn, sever, rigid. ♦ Lipsit de zburdălnicie, de veselie. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Sobru. 2. Care obișnuiește să adâncească lucrurile, care procedează în acțiunile sale cu atenție, cu conștiinciozitate; p. ext. care are o înfățișare, o expresie vădind concentrare, preocupare. 3. Care trebuie privit cu seriozitate; pozitiv, real, adevărat. E lucru foarte serios. ♦ (Despre lucrări, activități etc.) Temeinic, adânc, conștiincios. Studii serioase în specialitate. ♦ Care poate avea urmări grave; primejdios. Boală serioasă. 4. De seamă, important. II. Adv. 1. Fără intenție de glumă sau de farsă; adevărat, drept. 2. Temeinic; stăruitor, hotărât cu tot dinadinsul. III. S. n. (Rar) Seriozitate. ◊ Loc. adv. Cu (tot) seriosul = cu toată seriozitatea, cu toată convingerea, fără glumă. ◊ Expr. A lua (pe cineva sau ceva) în serios = a acorda unei persoane sau unui lucru toată atenția, a-l socoti vrednic de luat în considerație. [Pr.: -ri-os] – Din fr. sérieux, lat. seriosus.

DOOM

seriós² (rar) (-ri-os) s. n.

seriozitate
SERIOZITÁTE s. f. 1. Însușirea, calitatea de a fi serios; p. ext. comportare, ținută care denotă această însușire; gravitate, importanță, însemnătate. ◊ Loc. adv. Cu seriozitate sau cu toată seriozitatea = a) cu mare atenție, cu conștiinciozitate, temeinic; b) cu convingere, cu tărie, dinadins; c) (în construcție cu verbe ca „a zice”, „a spune” etc.) cu ton profund, cu gravitate, cu pătrundere, convins. ♦ Expresie a figurii lipsită de veselie, de zburdălnicie. 2. Profunzime, intensitate; temeinicie, autenticitate. ♦ Calitate a ceea ce necesită o deosebită atenție, o deosebită grijă; gravitate. Seriozitatea momentului. ♦ Calitatea a ceea ce este lucrat, executat cu conștiinciozitate, cu atenție. [Pr.: -ri-o-] – Serios + suf. -itate.

DOOM

seriozitáte (-ri-o-) s. f., g.-d. art. seriozitắții

seriozitatea
SERIOZITÁTE s. f. 1. Însușirea, calitatea de a fi serios; p. ext. comportare, ținută care denotă această însușire; gravitate, importanță, însemnătate. ◊ Loc. adv. Cu seriozitate sau cu toată seriozitatea = a) cu mare atenție, cu conștiinciozitate, temeinic; b) cu convingere, cu tărie, dinadins; c) (în construcție cu verbe ca „a zice”, „a spune” etc.) cu ton profund, cu gravitate, cu pătrundere, convins. ♦ Expresie a figurii lipsită de veselie, de zburdălnicie. 2. Profunzime, intensitate; temeinicie, autenticitate. ♦ Calitate a ceea ce necesită o deosebită atenție, o deosebită grijă; gravitate. Seriozitatea momentului. ♦ Calitatea a ceea ce este lucrat, executat cu conștiinciozitate, cu atenție. [Pr.: -ri-o-] – Serios + suf. -itate.

DOOM

seriozitáte (-ri-o-) s. f., g.-d. art. seriozitắții

seriozități
SERIOZITÁTE s. f. 1. Însușirea, calitatea de a fi serios; p. ext. comportare, ținută care denotă această însușire; gravitate, importanță, însemnătate. ◊ Loc. adv. Cu seriozitate sau cu toată seriozitatea = a) cu mare atenție, cu conștiinciozitate, temeinic; b) cu convingere, cu tărie, dinadins; c) (în construcție cu verbe ca „a zice”, „a spune” etc.) cu ton profund, cu gravitate, cu pătrundere, convins. ♦ Expresie a figurii lipsită de veselie, de zburdălnicie. 2. Profunzime, intensitate; temeinicie, autenticitate. ♦ Calitate a ceea ce necesită o deosebită atenție, o deosebită grijă; gravitate. Seriozitatea momentului. ♦ Calitatea a ceea ce este lucrat, executat cu conștiinciozitate, cu atenție. [Pr.: -ri-o-] – Serios + suf. -itate.

DOOM

seriozitáte (-ri-o-) s. f., g.-d. art. seriozitắții

seriozității
SERIOZITÁTE s. f. 1. Însușirea, calitatea de a fi serios; p. ext. comportare, ținută care denotă această însușire; gravitate, importanță, însemnătate. ◊ Loc. adv. Cu seriozitate sau cu toată seriozitatea = a) cu mare atenție, cu conștiinciozitate, temeinic; b) cu convingere, cu tărie, dinadins; c) (în construcție cu verbe ca „a zice”, „a spune” etc.) cu ton profund, cu gravitate, cu pătrundere, convins. ♦ Expresie a figurii lipsită de veselie, de zburdălnicie. 2. Profunzime, intensitate; temeinicie, autenticitate. ♦ Calitate a ceea ce necesită o deosebită atenție, o deosebită grijă; gravitate. Seriozitatea momentului. ♦ Calitatea a ceea ce este lucrat, executat cu conștiinciozitate, cu atenție. [Pr.: -ri-o-] – Serios + suf. -itate.

DOOM

seriozitáte (-ri-o-) s. f., g.-d. art. seriozitắții

serioși
SERIÓS, -OÁSĂ, serioși, -oase, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care are un caracter grav, sobru; lipsit de superficialitate; care nu se ține de frivolități, de glume; așezat, ponderat. Care convinge, care corespunde unui caracter sobru. ♦ Care are o înfățișare gravă, un aer solemn, sever, rigid. ♦ Lipsit de zburdălnicie, de veselie. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Sobru. 2. Care obișnuiește să adâncească lucrurile, care procedează în acțiunile sale cu atenție, cu conștiinciozitate; p. ext. care are o înfățișare, o expresie vădind concentrare, preocupare. 3. Care trebuie privit cu seriozitate; pozitiv, real, adevărat. E lucru foarte serios. ♦ (Despre lucrări, activități etc.) Temeinic, adânc, conștiincios. Studii serioase în specialitate. ♦ Care poate avea urmări grave; primejdios. Boală serioasă. 4. De seamă, important. II. Adv. 1. Fără intenție de glumă sau de farsă; adevărat, drept. 2. Temeinic; stăruitor, hotărât cu tot dinadinsul. III. S. n. (Rar) Seriozitate. ◊ Loc. adv. Cu (tot) seriosul = cu toată seriozitatea, cu toată convingerea, fără glumă. ◊ Expr. A lua (pe cineva sau ceva) în serios = a acorda unei persoane sau unui lucru toată atenția, a-l socoti vrednic de luat în considerație. [Pr.: -ri-os] – Din fr. sérieux, lat. seriosus.

DOOM

seriós² (rar) (-ri-os) s. n.

serioșii
SERIÓS, -OÁSĂ, serioși, -oase, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care are un caracter grav, sobru; lipsit de superficialitate; care nu se ține de frivolități, de glume; așezat, ponderat. Care convinge, care corespunde unui caracter sobru. ♦ Care are o înfățișare gravă, un aer solemn, sever, rigid. ♦ Lipsit de zburdălnicie, de veselie. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Sobru. 2. Care obișnuiește să adâncească lucrurile, care procedează în acțiunile sale cu atenție, cu conștiinciozitate; p. ext. care are o înfățișare, o expresie vădind concentrare, preocupare. 3. Care trebuie privit cu seriozitate; pozitiv, real, adevărat. E lucru foarte serios. ♦ (Despre lucrări, activități etc.) Temeinic, adânc, conștiincios. Studii serioase în specialitate. ♦ Care poate avea urmări grave; primejdios. Boală serioasă. 4. De seamă, important. II. Adv. 1. Fără intenție de glumă sau de farsă; adevărat, drept. 2. Temeinic; stăruitor, hotărât cu tot dinadinsul. III. S. n. (Rar) Seriozitate. ◊ Loc. adv. Cu (tot) seriosul = cu toată seriozitatea, cu toată convingerea, fără glumă. ◊ Expr. A lua (pe cineva sau ceva) în serios = a acorda unei persoane sau unui lucru toată atenția, a-l socoti vrednic de luat în considerație. [Pr.: -ri-os] – Din fr. sérieux, lat. seriosus.

DOOM

seriós² (rar) (-ri-os) s. n.

serioșilor
SERIÓS, -OÁSĂ, serioși, -oase, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care are un caracter grav, sobru; lipsit de superficialitate; care nu se ține de frivolități, de glume; așezat, ponderat. Care convinge, care corespunde unui caracter sobru. ♦ Care are o înfățișare gravă, un aer solemn, sever, rigid. ♦ Lipsit de zburdălnicie, de veselie. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Sobru. 2. Care obișnuiește să adâncească lucrurile, care procedează în acțiunile sale cu atenție, cu conștiinciozitate; p. ext. care are o înfățișare, o expresie vădind concentrare, preocupare. 3. Care trebuie privit cu seriozitate; pozitiv, real, adevărat. E lucru foarte serios. ♦ (Despre lucrări, activități etc.) Temeinic, adânc, conștiincios. Studii serioase în specialitate. ♦ Care poate avea urmări grave; primejdios. Boală serioasă. 4. De seamă, important. II. Adv. 1. Fără intenție de glumă sau de farsă; adevărat, drept. 2. Temeinic; stăruitor, hotărât cu tot dinadinsul. III. S. n. (Rar) Seriozitate. ◊ Loc. adv. Cu (tot) seriosul = cu toată seriozitatea, cu toată convingerea, fără glumă. ◊ Expr. A lua (pe cineva sau ceva) în serios = a acorda unei persoane sau unui lucru toată atenția, a-l socoti vrednic de luat în considerație. [Pr.: -ri-os] – Din fr. sérieux, lat. seriosus.

DOOM

seriós² (rar) (-ri-os) s. n.

serită
SERÍTĂ s.f. Inflamație a unei seroase; serozită. [< fr. sérite].

serj
SERJ, (2) serjuri, s. n. 1. Țesătură de mătase (amestecată cu bumbac) cu firul în diagonală, folosită pentru căptușit haine. 2. Sortiment de serj (1). – Din fr. serge.

DOOM

serj s. n., (sorturi) pl. sérjuri

serjul
SERJ, (2) serjuri, s. n. 1. Țesătură de mătase (amestecată cu bumbac) cu firul în diagonală, folosită pentru căptușit haine. 2. Sortiment de serj (1). – Din fr. serge.

DOOM

serj s. n., (sorturi) pl. sérjuri

serjului
SERJ, (2) serjuri, s. n. 1. Țesătură de mătase (amestecată cu bumbac) cu firul în diagonală, folosită pentru căptușit haine. 2. Sortiment de serj (1). – Din fr. serge.

DOOM

serj s. n., (sorturi) pl. sérjuri

serjuri
SERJ, (2) serjuri, s. n. 1. Țesătură de mătase (amestecată cu bumbac) cu firul în diagonală, folosită pentru căptușit haine. 2. Sortiment de serj (1). – Din fr. serge.

DOOM

serj s. n., (sorturi) pl. sérjuri

serjurile
SERJ, (2) serjuri, s. n. 1. Țesătură de mătase (amestecată cu bumbac) cu firul în diagonală, folosită pentru căptușit haine. 2. Sortiment de serj (1). – Din fr. serge.

DOOM

serj s. n., (sorturi) pl. sérjuri

serjurilor
SERJ, (2) serjuri, s. n. 1. Țesătură de mătase (amestecată cu bumbac) cu firul în diagonală, folosită pentru căptușit haine. 2. Sortiment de serj (1). – Din fr. serge.

DOOM

serj s. n., (sorturi) pl. sérjuri

sermaia
SERMAIÁ, sermaiale, s. f. (Înv.) Capital; fond (de bani). [Var.: sermeá, sirmaiá s. f.] – Din tc. sermāye.

DOOM

sermaiá (înv.) s. f., art. sermaiáua, g.-d. art. sermaiálei; pl. sermaiále, art. sermaiálele

sermaiale
SERMAIÁ, sermaiale, s. f. (Înv.) Capital; fond (de bani). [Var.: sermeá, sirmaiá s. f.] – Din tc. sermāye.

DOOM

sermaiá (înv.) s. f., art. sermaiáua, g.-d. art. sermaiálei; pl. sermaiále, art. sermaiálele

sermaialei
SERMAIÁ, sermaiale, s. f. (Înv.) Capital; fond (de bani). [Var.: sermeá, sirmaiá s. f.] – Din tc. sermāye.

DOOM

sermaiá (înv.) s. f., art. sermaiáua, g.-d. art. sermaiálei; pl. sermaiále, art. sermaiálele

sermaialele
SERMAIÁ, sermaiale, s. f. (Înv.) Capital; fond (de bani). [Var.: sermeá, sirmaiá s. f.] – Din tc. sermāye.

DOOM

sermaiá (înv.) s. f., art. sermaiáua, g.-d. art. sermaiálei; pl. sermaiále, art. sermaiálele

sermaialelor
SERMAIÁ, sermaiale, s. f. (Înv.) Capital; fond (de bani). [Var.: sermeá, sirmaiá s. f.] – Din tc. sermāye.

DOOM

sermaiá (înv.) s. f., art. sermaiáua, g.-d. art. sermaiálei; pl. sermaiále, art. sermaiálele

sermaiaua
SERMAIÁ, sermaiale, s. f. (Înv.) Capital; fond (de bani). [Var.: sermeá, sirmaiá s. f.] – Din tc. sermāye.

DOOM

sermaiá (înv.) s. f., art. sermaiáua, g.-d. art. sermaiálei; pl. sermaiále, art. sermaiálele

sermea
SERMAIÁ, sermaiale, s. f. (Înv.) Capital; fond (de bani). [Var.: sermeá, sirmaiá s. f.] – Din tc. sermāye.

DOOM

sermaiá (înv.) s. f., art. sermaiáua, g.-d. art. sermaiálei; pl. sermaiále, art. sermaiálele

sermia
SERMIÁ s. f. v. sermaia.

sero
SERO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) ser”, „al serului”. [< fr. séro-, lat. serum – ser].

seroasa
SERÓS, -OÁSĂ, seroși, -oase, adj. 1. De natura serului sau a serozității, având caracterul serozității. ◊ Sânge seros = sânge în compoziția căruia predomină serul. 2. (Despre țesuturi) Care secretă o serozitate. ◊ Membrană seroasă = membrană care înlesnește mișcările unui organ, fiind formată din două foi subțiri, una care aderă strâns la organ, cealaltă care căptușește cavitatea în care se găsește organul, spațiul dintre ele fiind umplut cu o serozitate; membrană care protejează articulațiile osoase. – Din fr. séreux.

DOOM

serós adj. m., pl. seróși; f. seroásă, pl. seroáse

seroase
SERÓS, -OÁSĂ, seroși, -oase, adj. 1. De natura serului sau a serozității, având caracterul serozității. ◊ Sânge seros = sânge în compoziția căruia predomină serul. 2. (Despre țesuturi) Care secretă o serozitate. ◊ Membrană seroasă = membrană care înlesnește mișcările unui organ, fiind formată din două foi subțiri, una care aderă strâns la organ, cealaltă care căptușește cavitatea în care se găsește organul, spațiul dintre ele fiind umplut cu o serozitate; membrană care protejează articulațiile osoase. – Din fr. séreux.

DOOM

serós adj. m., pl. seróși; f. seroásă, pl. seroáse

seroasei
SERÓS, -OÁSĂ, seroși, -oase, adj. 1. De natura serului sau a serozității, având caracterul serozității. ◊ Sânge seros = sânge în compoziția căruia predomină serul. 2. (Despre țesuturi) Care secretă o serozitate. ◊ Membrană seroasă = membrană care înlesnește mișcările unui organ, fiind formată din două foi subțiri, una care aderă strâns la organ, cealaltă care căptușește cavitatea în care se găsește organul, spațiul dintre ele fiind umplut cu o serozitate; membrană care protejează articulațiile osoase. – Din fr. séreux.

DOOM

serós adj. m., pl. seróși; f. seroásă, pl. seroáse

seroasele
SERÓS, -OÁSĂ, seroși, -oase, adj. 1. De natura serului sau a serozității, având caracterul serozității. ◊ Sânge seros = sânge în compoziția căruia predomină serul. 2. (Despre țesuturi) Care secretă o serozitate. ◊ Membrană seroasă = membrană care înlesnește mișcările unui organ, fiind formată din două foi subțiri, una care aderă strâns la organ, cealaltă care căptușește cavitatea în care se găsește organul, spațiul dintre ele fiind umplut cu o serozitate; membrană care protejează articulațiile osoase. – Din fr. séreux.

DOOM

serós adj. m., pl. seróși; f. seroásă, pl. seroáse

seroaselor
SERÓS, -OÁSĂ, seroși, -oase, adj. 1. De natura serului sau a serozității, având caracterul serozității. ◊ Sânge seros = sânge în compoziția căruia predomină serul. 2. (Despre țesuturi) Care secretă o serozitate. ◊ Membrană seroasă = membrană care înlesnește mișcările unui organ, fiind formată din două foi subțiri, una care aderă strâns la organ, cealaltă care căptușește cavitatea în care se găsește organul, spațiul dintre ele fiind umplut cu o serozitate; membrană care protejează articulațiile osoase. – Din fr. séreux.

DOOM

serós adj. m., pl. seróși; f. seroásă, pl. seroáse

serodiagnostic
SERODIAGNÓSTIC, serodiagnostice, s. n. Stabilire a diagnosticului unei boli infecțioase prin căutarea prezenței și evoluției anticorpilor specifici produși de microbii respectivi. [Pr.: -di-ag-] – Din fr. sérodiagnostic.

DOOM

!serodiagnóstic (-di-ag-nos-/-a-gnos-) s. n., pl. serodiagnóstice

serodiagnostice
SERODIAGNÓSTIC, serodiagnostice, s. n. Stabilire a diagnosticului unei boli infecțioase prin căutarea prezenței și evoluției anticorpilor specifici produși de microbii respectivi. [Pr.: -di-ag-] – Din fr. sérodiagnostic.

DOOM

!serodiagnóstic (-di-ag-nos-/-a-gnos-) s. n., pl. serodiagnóstice

serodiagnosticele
SERODIAGNÓSTIC, serodiagnostice, s. n. Stabilire a diagnosticului unei boli infecțioase prin căutarea prezenței și evoluției anticorpilor specifici produși de microbii respectivi. [Pr.: -di-ag-] – Din fr. sérodiagnostic.

DOOM

!serodiagnóstic (-di-ag-nos-/-a-gnos-) s. n., pl. serodiagnóstice

serodiagnosticelor
SERODIAGNÓSTIC, serodiagnostice, s. n. Stabilire a diagnosticului unei boli infecțioase prin căutarea prezenței și evoluției anticorpilor specifici produși de microbii respectivi. [Pr.: -di-ag-] – Din fr. sérodiagnostic.

DOOM

!serodiagnóstic (-di-ag-nos-/-a-gnos-) s. n., pl. serodiagnóstice

serodiagnosticul
SERODIAGNÓSTIC, serodiagnostice, s. n. Stabilire a diagnosticului unei boli infecțioase prin căutarea prezenței și evoluției anticorpilor specifici produși de microbii respectivi. [Pr.: -di-ag-] – Din fr. sérodiagnostic.

DOOM

!serodiagnóstic (-di-ag-nos-/-a-gnos-) s. n., pl. serodiagnóstice

serodiagnosticului
SERODIAGNÓSTIC, serodiagnostice, s. n. Stabilire a diagnosticului unei boli infecțioase prin căutarea prezenței și evoluției anticorpilor specifici produși de microbii respectivi. [Pr.: -di-ag-] – Din fr. sérodiagnostic.

DOOM

!serodiagnóstic (-di-ag-nos-/-a-gnos-) s. n., pl. serodiagnóstice

serologia
SEROLOGÍE s. f. 1. Știință care se ocupă cu studiul serurilor terapeutice, specifice sau nespecifice; capitol al imunologiei care cuprinde studiul metodelor pentru punerea în evidență a anticorpilor din serul sangvin, precum și studiul antigenelor microbiene și celulare și al toxinelor. 2. Studiu de laborator care constă în analizarea modificărilor serice din cursul diferitelor boli. – Din fr. sérologie.

DOOM

serologíe s. f., art. serología, g.-d. serologíi, art. serologíei

serologic
SEROLÓGIC, -Ă, serologici, -ce, adj. Privitor la serul sangvin, care se referă la serologie. Examen serologic. – Din fr. sérologique.

DOOM

serológic adj. m., pl. serológici; f. serológică, pl. serológice

serologica
SEROLÓGIC, -Ă, serologici, -ce, adj. Privitor la serul sangvin, care se referă la serologie. Examen serologic. – Din fr. sérologique.

DOOM

serológic adj. m., pl. serológici; f. serológică, pl. serológice

serologice
SEROLÓGIC, -Ă, serologici, -ce, adj. Privitor la serul sangvin, care se referă la serologie. Examen serologic. – Din fr. sérologique.

DOOM

serológic adj. m., pl. serológici; f. serológică, pl. serológice

serologicei
SEROLÓGIC, -Ă, serologici, -ce, adj. Privitor la serul sangvin, care se referă la serologie. Examen serologic. – Din fr. sérologique.

DOOM

serológic adj. m., pl. serológici; f. serológică, pl. serológice

serologicele
SEROLÓGIC, -Ă, serologici, -ce, adj. Privitor la serul sangvin, care se referă la serologie. Examen serologic. – Din fr. sérologique.

DOOM

serológic adj. m., pl. serológici; f. serológică, pl. serológice

serologicelor
SEROLÓGIC, -Ă, serologici, -ce, adj. Privitor la serul sangvin, care se referă la serologie. Examen serologic. – Din fr. sérologique.

DOOM

serológic adj. m., pl. serológici; f. serológică, pl. serológice

serologici
SEROLÓGIC, -Ă, serologici, -ce, adj. Privitor la serul sangvin, care se referă la serologie. Examen serologic. – Din fr. sérologique.

DOOM

serológic adj. m., pl. serológici; f. serológică, pl. serológice

serologicii
SEROLÓGIC, -Ă, serologici, -ce, adj. Privitor la serul sangvin, care se referă la serologie. Examen serologic. – Din fr. sérologique.

DOOM

serológic adj. m., pl. serológici; f. serológică, pl. serológice

serologicilor
SEROLÓGIC, -Ă, serologici, -ce, adj. Privitor la serul sangvin, care se referă la serologie. Examen serologic. – Din fr. sérologique.

DOOM

serológic adj. m., pl. serológici; f. serológică, pl. serológice

serologicul
SEROLÓGIC, -Ă, serologici, -ce, adj. Privitor la serul sangvin, care se referă la serologie. Examen serologic. – Din fr. sérologique.

DOOM

serológic adj. m., pl. serológici; f. serológică, pl. serológice

serologicului
SEROLÓGIC, -Ă, serologici, -ce, adj. Privitor la serul sangvin, care se referă la serologie. Examen serologic. – Din fr. sérologique.

DOOM

serológic adj. m., pl. serológici; f. serológică, pl. serológice

serologie
SEROLOGÍE s. f. 1. Știință care se ocupă cu studiul serurilor terapeutice, specifice sau nespecifice; capitol al imunologiei care cuprinde studiul metodelor pentru punerea în evidență a anticorpilor din serul sangvin, precum și studiul antigenelor microbiene și celulare și al toxinelor. 2. Studiu de laborator care constă în analizarea modificărilor serice din cursul diferitelor boli. – Din fr. sérologie.

DOOM

serologíe s. f., art. serología, g.-d. serologíi, art. serologíei

serologiei
SEROLOGÍE s. f. 1. Știință care se ocupă cu studiul serurilor terapeutice, specifice sau nespecifice; capitol al imunologiei care cuprinde studiul metodelor pentru punerea în evidență a anticorpilor din serul sangvin, precum și studiul antigenelor microbiene și celulare și al toxinelor. 2. Studiu de laborator care constă în analizarea modificărilor serice din cursul diferitelor boli. – Din fr. sérologie.

DOOM

serologíe s. f., art. serología, g.-d. serologíi, art. serologíei

serologii
SEROLOGÍE s. f. 1. Știință care se ocupă cu studiul serurilor terapeutice, specifice sau nespecifice; capitol al imunologiei care cuprinde studiul metodelor pentru punerea în evidență a anticorpilor din serul sangvin, precum și studiul antigenelor microbiene și celulare și al toxinelor. 2. Studiu de laborator care constă în analizarea modificărilor serice din cursul diferitelor boli. – Din fr. sérologie.

DOOM

serologíe s. f., art. serología, g.-d. serologíi, art. serologíei

seropozitiv
SEROPROFILAXÍE s. f. Metodă terapeutică ce constă în injectarea cu ser specific, provenind de la un convalescent sau un animal imunizat, pentru prevenirea apariției unor boli infectocontagioase. – Ser + profilaxie.

DOOM

*seropozitív adj. m., s. m., pl. seropozitívi; adj. f., s. f. seropozitívă, pl. seropozitíve

seropozitiva
SEROPROFILAXÍE s. f. Metodă terapeutică ce constă în injectarea cu ser specific, provenind de la un convalescent sau un animal imunizat, pentru prevenirea apariției unor boli infectocontagioase. – Ser + profilaxie.

DOOM

*seropozitív adj. m., s. m., pl. seropozitívi; adj. f., s. f. seropozitívă, pl. seropozitíve

seropozitive
SEROPROFILAXÍE s. f. Metodă terapeutică ce constă în injectarea cu ser specific, provenind de la un convalescent sau un animal imunizat, pentru prevenirea apariției unor boli infectocontagioase. – Ser + profilaxie.

DOOM

*seropozitív adj. m., s. m., pl. seropozitívi; adj. f., s. f. seropozitívă, pl. seropozitíve

seropozitivei
SEROPROFILAXÍE s. f. Metodă terapeutică ce constă în injectarea cu ser specific, provenind de la un convalescent sau un animal imunizat, pentru prevenirea apariției unor boli infectocontagioase. – Ser + profilaxie.

DOOM

*seropozitív adj. m., s. m., pl. seropozitívi; adj. f., s. f. seropozitívă, pl. seropozitíve

seropozitivele
SEROPROFILAXÍE s. f. Metodă terapeutică ce constă în injectarea cu ser specific, provenind de la un convalescent sau un animal imunizat, pentru prevenirea apariției unor boli infectocontagioase. – Ser + profilaxie.

DOOM

*seropozitív adj. m., s. m., pl. seropozitívi; adj. f., s. f. seropozitívă, pl. seropozitíve

seropozitivelor
SEROPROFILAXÍE s. f. Metodă terapeutică ce constă în injectarea cu ser specific, provenind de la un convalescent sau un animal imunizat, pentru prevenirea apariției unor boli infectocontagioase. – Ser + profilaxie.

DOOM

*seropozitív adj. m., s. m., pl. seropozitívi; adj. f., s. f. seropozitívă, pl. seropozitíve

seropozitivi
SEROPROFILAXÍE s. f. Metodă terapeutică ce constă în injectarea cu ser specific, provenind de la un convalescent sau un animal imunizat, pentru prevenirea apariției unor boli infectocontagioase. – Ser + profilaxie.

DOOM

*seropozitív adj. m., s. m., pl. seropozitívi; adj. f., s. f. seropozitívă, pl. seropozitíve

seropozitivii
SEROPROFILAXÍE s. f. Metodă terapeutică ce constă în injectarea cu ser specific, provenind de la un convalescent sau un animal imunizat, pentru prevenirea apariției unor boli infectocontagioase. – Ser + profilaxie.

DOOM

*seropozitív adj. m., s. m., pl. seropozitívi; adj. f., s. f. seropozitívă, pl. seropozitíve

seropozitivilor
SEROPROFILAXÍE s. f. Metodă terapeutică ce constă în injectarea cu ser specific, provenind de la un convalescent sau un animal imunizat, pentru prevenirea apariției unor boli infectocontagioase. – Ser + profilaxie.

DOOM

*seropozitív adj. m., s. m., pl. seropozitívi; adj. f., s. f. seropozitívă, pl. seropozitíve

seropozitivul
SEROPROFILAXÍE s. f. Metodă terapeutică ce constă în injectarea cu ser specific, provenind de la un convalescent sau un animal imunizat, pentru prevenirea apariției unor boli infectocontagioase. – Ser + profilaxie.

DOOM

*seropozitív adj. m., s. m., pl. seropozitívi; adj. f., s. f. seropozitívă, pl. seropozitíve

seropozitivului
SEROPROFILAXÍE s. f. Metodă terapeutică ce constă în injectarea cu ser specific, provenind de la un convalescent sau un animal imunizat, pentru prevenirea apariției unor boli infectocontagioase. – Ser + profilaxie.

DOOM

*seropozitív adj. m., s. m., pl. seropozitívi; adj. f., s. f. seropozitívă, pl. seropozitíve

seroprofilaxia
SEROPROFILAXÍE s. f. Metodă terapeutică ce constă în injectarea cu ser specific, provenind de la un convalescent sau un animal imunizat, pentru prevenirea apariției unor boli infectocontagioase. – Ser + profilaxie.

DOOM

seroprofilaxíe (-ro-pro-) s. f., art. seroprofilaxía, g.-d. seroprofilaxíi, art. seroprofilaxíei

seroprofilaxie
SEROPROFILAXÍE s. f. Metodă terapeutică ce constă în injectarea cu ser specific, provenind de la un convalescent sau un animal imunizat, pentru prevenirea apariției unor boli infectocontagioase. – Ser + profilaxie.

DOOM

seroprofilaxíe (-ro-pro-) s. f., art. seroprofilaxía, g.-d. seroprofilaxíi, art. seroprofilaxíei

seroprofilaxiei
SEROPROFILAXÍE s. f. Metodă terapeutică ce constă în injectarea cu ser specific, provenind de la un convalescent sau un animal imunizat, pentru prevenirea apariției unor boli infectocontagioase. – Ser + profilaxie.

DOOM

seroprofilaxíe (-ro-pro-) s. f., art. seroprofilaxía, g.-d. seroprofilaxíi, art. seroprofilaxíei

seroprofilaxii
SEROPROFILAXÍE s. f. Metodă terapeutică ce constă în injectarea cu ser specific, provenind de la un convalescent sau un animal imunizat, pentru prevenirea apariției unor boli infectocontagioase. – Ser + profilaxie.

DOOM

seroprofilaxíe (-ro-pro-) s. f., art. seroprofilaxía, g.-d. seroprofilaxíi, art. seroprofilaxíei

seroreacția
SEROREÁCȚIE, seroreacții, s. f. (Med.) Reacție serologică. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. séro-réaction.

seroreacție
SEROREÁCȚIE, seroreacții, s. f. (Med.) Reacție serologică. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. séro-réaction.

seroreacției
SEROREÁCȚIE, seroreacții, s. f. (Med.) Reacție serologică. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. séro-réaction.

seroreacții
SEROREÁCȚIE, seroreacții, s. f. (Med.) Reacție serologică. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. séro-réaction.

seroreacțiile
SEROREÁCȚIE, seroreacții, s. f. (Med.) Reacție serologică. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. séro-réaction.

seroreacțiilor
SEROREÁCȚIE, seroreacții, s. f. (Med.) Reacție serologică. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. séro-réaction.

seros
SERÓS, -OÁSĂ, seroși, -oase, adj. 1. De natura serului sau a serozității, având caracterul serozității. ◊ Sânge seros = sânge în compoziția căruia predomină serul. 2. (Despre țesuturi) Care secretă o serozitate. ◊ Membrană seroasă = membrană care înlesnește mișcările unui organ, fiind formată din două foi subțiri, una care aderă strâns la organ, cealaltă care căptușește cavitatea în care se găsește organul, spațiul dintre ele fiind umplut cu o serozitate; membrană care protejează articulațiile osoase. – Din fr. séreux.

DOOM

serós adj. m., pl. seróși; f. seroásă, pl. seroáse

serosul
SERÓS, -OÁSĂ, seroși, -oase, adj. 1. De natura serului sau a serozității, având caracterul serozității. ◊ Sânge seros = sânge în compoziția căruia predomină serul. 2. (Despre țesuturi) Care secretă o serozitate. ◊ Membrană seroasă = membrană care înlesnește mișcările unui organ, fiind formată din două foi subțiri, una care aderă strâns la organ, cealaltă care căptușește cavitatea în care se găsește organul, spațiul dintre ele fiind umplut cu o serozitate; membrană care protejează articulațiile osoase. – Din fr. séreux.

DOOM

serós adj. m., pl. seróși; f. seroásă, pl. seroáse

serosului
SERÓS, -OÁSĂ, seroși, -oase, adj. 1. De natura serului sau a serozității, având caracterul serozității. ◊ Sânge seros = sânge în compoziția căruia predomină serul. 2. (Despre țesuturi) Care secretă o serozitate. ◊ Membrană seroasă = membrană care înlesnește mișcările unui organ, fiind formată din două foi subțiri, una care aderă strâns la organ, cealaltă care căptușește cavitatea în care se găsește organul, spațiul dintre ele fiind umplut cu o serozitate; membrană care protejează articulațiile osoase. – Din fr. séreux.

DOOM

serós adj. m., pl. seróși; f. seroásă, pl. seroáse

seroterapia
SEROTERAPÍE s. f. Metodă terapeutică pentru tratarea și prevenirea unor boli infecțioase prin administarea serului luat de la un animal imunizat împotriva acestor boli. – Din fr. sérotherapie.

DOOM

seroterapíe s. f., art. seroterapía, g.-d. seroterapíi, art. seroterapíei

seroterapic
SEROTERÁPIC, -Ă adj. Referitor la seroterapie. [< fr. sérothérapique].

seroterapie
SEROTERAPÍE s. f. Metodă terapeutică pentru tratarea și prevenirea unor boli infecțioase prin administarea serului luat de la un animal imunizat împotriva acestor boli. – Din fr. sérotherapie.

DOOM

seroterapíe s. f., art. seroterapía, g.-d. seroterapíi, art. seroterapíei

seroterapiei
SEROTERAPÍE s. f. Metodă terapeutică pentru tratarea și prevenirea unor boli infecțioase prin administarea serului luat de la un animal imunizat împotriva acestor boli. – Din fr. sérotherapie.

DOOM

seroterapíe s. f., art. seroterapía, g.-d. seroterapíi, art. seroterapíei

seroterapii
SEROTERAPÍE s. f. Metodă terapeutică pentru tratarea și prevenirea unor boli infecțioase prin administarea serului luat de la un animal imunizat împotriva acestor boli. – Din fr. sérotherapie.

DOOM

seroterapíe s. f., art. seroterapía, g.-d. seroterapíi, art. seroterapíei

serotin
SEROTÍN, -Ă adj. (Liv.) De seară, vesperal, tardiv; care aparține perioadei de vară târzie (mijlocul lunii iulie – mijlocul lunii septembrie); serotinal. [< it. serotino, fr. sérotine, cf. lat. sero – târziu].

serotina
SEROTÍN, -Ă adj. (Liv.) De seară, vesperal, tardiv; care aparține perioadei de vară târzie (mijlocul lunii iulie – mijlocul lunii septembrie); serotinal. [< it. serotino, fr. sérotine, cf. lat. sero – târziu].

serotinal
SEROTINÁL, -Ă adj. (Liv.) Serotin. [Cf. engl. serotinal].

serotinala
SEROTINÁL, -Ă adj. (Liv.) Serotin. [Cf. engl. serotinal].

serotinale
SEROTINÁL, -Ă adj. (Liv.) Serotin. [Cf. engl. serotinal].

serotinalei
SEROTINÁL, -Ă adj. (Liv.) Serotin. [Cf. engl. serotinal].

serotinalele
SEROTINÁL, -Ă adj. (Liv.) Serotin. [Cf. engl. serotinal].

serotinalelor
SEROTINÁL, -Ă adj. (Liv.) Serotin. [Cf. engl. serotinal].

serotinali
SEROTINÁL, -Ă adj. (Liv.) Serotin. [Cf. engl. serotinal].

serotinalii
SEROTINÁL, -Ă adj. (Liv.) Serotin. [Cf. engl. serotinal].

serotinalilor
SEROTINÁL, -Ă adj. (Liv.) Serotin. [Cf. engl. serotinal].

serotinalul
SEROTINÁL, -Ă adj. (Liv.) Serotin. [Cf. engl. serotinal].

serotinalului
SEROTINÁL, -Ă adj. (Liv.) Serotin. [Cf. engl. serotinal].

serotine
SEROTÍN, -Ă adj. (Liv.) De seară, vesperal, tardiv; care aparține perioadei de vară târzie (mijlocul lunii iulie – mijlocul lunii septembrie); serotinal. [< it. serotino, fr. sérotine, cf. lat. sero – târziu].

serotinei
SEROTÍN, -Ă adj. (Liv.) De seară, vesperal, tardiv; care aparține perioadei de vară târzie (mijlocul lunii iulie – mijlocul lunii septembrie); serotinal. [< it. serotino, fr. sérotine, cf. lat. sero – târziu].

serotinele
SEROTÍN, -Ă adj. (Liv.) De seară, vesperal, tardiv; care aparține perioadei de vară târzie (mijlocul lunii iulie – mijlocul lunii septembrie); serotinal. [< it. serotino, fr. sérotine, cf. lat. sero – târziu].

serotinelor
SEROTÍN, -Ă adj. (Liv.) De seară, vesperal, tardiv; care aparține perioadei de vară târzie (mijlocul lunii iulie – mijlocul lunii septembrie); serotinal. [< it. serotino, fr. sérotine, cf. lat. sero – târziu].

serotini
SEROTÍN, -Ă adj. (Liv.) De seară, vesperal, tardiv; care aparține perioadei de vară târzie (mijlocul lunii iulie – mijlocul lunii septembrie); serotinal. [< it. serotino, fr. sérotine, cf. lat. sero – târziu].

serotinii
SEROTÍN, -Ă adj. (Liv.) De seară, vesperal, tardiv; care aparține perioadei de vară târzie (mijlocul lunii iulie – mijlocul lunii septembrie); serotinal. [< it. serotino, fr. sérotine, cf. lat. sero – târziu].

serotinilor
SEROTÍN, -Ă adj. (Liv.) De seară, vesperal, tardiv; care aparține perioadei de vară târzie (mijlocul lunii iulie – mijlocul lunii septembrie); serotinal. [< it. serotino, fr. sérotine, cf. lat. sero – târziu].

serotinul
SEROTÍN, -Ă adj. (Liv.) De seară, vesperal, tardiv; care aparține perioadei de vară târzie (mijlocul lunii iulie – mijlocul lunii septembrie); serotinal. [< it. serotino, fr. sérotine, cf. lat. sero – târziu].

serotinului
SEROTÍN, -Ă adj. (Liv.) De seară, vesperal, tardiv; care aparține perioadei de vară târzie (mijlocul lunii iulie – mijlocul lunii septembrie); serotinal. [< it. serotino, fr. sérotine, cf. lat. sero – târziu].

serotonina
SEROTONÍNĂ s. f. (Fiziol.) Substanță prezentă în celulele tractului gastro-intenstinal, în creier, în plachetele sangvine ale unor mamifere, cu rol important în contracția musculaturii netede, în dilatarea capilarelor, în creșterea permeabilității vaselor mici. – Din fr. sérotonine.

serotonine
SEROTONÍNĂ s. f. (Fiziol.) Substanță prezentă în celulele tractului gastro-intenstinal, în creier, în plachetele sangvine ale unor mamifere, cu rol important în contracția musculaturii netede, în dilatarea capilarelor, în creșterea permeabilității vaselor mici. – Din fr. sérotonine.

serotoninei
SEROTONÍNĂ s. f. (Fiziol.) Substanță prezentă în celulele tractului gastro-intenstinal, în creier, în plachetele sangvine ale unor mamifere, cu rol important în contracția musculaturii netede, în dilatarea capilarelor, în creșterea permeabilității vaselor mici. – Din fr. sérotonine.

serovaccinare
SEROVACCINÁRE, serovaccinări, s. f. (Med.) Vaccinare cu adaos de ser specific vaccinului. – După fr. sérovaccination.

serovaccinarea
SEROVACCINÁRE, serovaccinări, s. f. (Med.) Vaccinare cu adaos de ser specific vaccinului. – După fr. sérovaccination.

serovaccinări
SEROVACCINÁRE, serovaccinări, s. f. (Med.) Vaccinare cu adaos de ser specific vaccinului. – După fr. sérovaccination.

serovaccinării
SEROVACCINÁRE, serovaccinări, s. f. (Med.) Vaccinare cu adaos de ser specific vaccinului. – După fr. sérovaccination.

serovaccinările
SEROVACCINÁRE, serovaccinări, s. f. (Med.) Vaccinare cu adaos de ser specific vaccinului. – După fr. sérovaccination.

serovaccinărilor
SEROVACCINÁRE, serovaccinări, s. f. (Med.) Vaccinare cu adaos de ser specific vaccinului. – După fr. sérovaccination.

seroziom
SEROZIÓM s.n. Sol de semideșert cu un conținut redus de humus, bogat în carbonat de calciu. [Pron. -zi-om. / cf. rus. serii – cenușiu, zemlia – pământ].

serozitate
SEROZITÁTE, serozități, s. f. Lichid alb-gălbui pe care îl secretă membranele seroase. ♦ Lichid seros sau purulent care se formează în unele afecțiuni. – Din fr. sérosité.

DOOM

serozitáte s. f., g.-d. art. serozitắții; pl. serozitắți

serozitatea
SEROZITÁTE, serozități, s. f. Lichid alb-gălbui pe care îl secretă membranele seroase. ♦ Lichid seros sau purulent care se formează în unele afecțiuni. – Din fr. sérosité.

DOOM

serozitáte s. f., g.-d. art. serozitắții; pl. serozitắți

serozită
SEROZÍTĂ s.f. (Med.) Serită. [Et. incertă].

serozități
SEROZITÁTE, serozități, s. f. Lichid alb-gălbui pe care îl secretă membranele seroase. ♦ Lichid seros sau purulent care se formează în unele afecțiuni. – Din fr. sérosité.

DOOM

serozitáte s. f., g.-d. art. serozitắții; pl. serozitắți

serozității
SEROZITÁTE, serozități, s. f. Lichid alb-gălbui pe care îl secretă membranele seroase. ♦ Lichid seros sau purulent care se formează în unele afecțiuni. – Din fr. sérosité.

DOOM

serozitáte s. f., g.-d. art. serozitắții; pl. serozitắți

serozitățile
SEROZITÁTE, serozități, s. f. Lichid alb-gălbui pe care îl secretă membranele seroase. ♦ Lichid seros sau purulent care se formează în unele afecțiuni. – Din fr. sérosité.

DOOM

serozitáte s. f., g.-d. art. serozitắții; pl. serozitắți

serozităților
SEROZITÁTE, serozități, s. f. Lichid alb-gălbui pe care îl secretă membranele seroase. ♦ Lichid seros sau purulent care se formează în unele afecțiuni. – Din fr. sérosité.

DOOM

serozitáte s. f., g.-d. art. serozitắții; pl. serozitắți

seroși
SERÓS, -OÁSĂ, seroși, -oase, adj. 1. De natura serului sau a serozității, având caracterul serozității. ◊ Sânge seros = sânge în compoziția căruia predomină serul. 2. (Despre țesuturi) Care secretă o serozitate. ◊ Membrană seroasă = membrană care înlesnește mișcările unui organ, fiind formată din două foi subțiri, una care aderă strâns la organ, cealaltă care căptușește cavitatea în care se găsește organul, spațiul dintre ele fiind umplut cu o serozitate; membrană care protejează articulațiile osoase. – Din fr. séreux.

DOOM

serós adj. m., pl. seróși; f. seroásă, pl. seroáse

seroșii
SERÓS, -OÁSĂ, seroși, -oase, adj. 1. De natura serului sau a serozității, având caracterul serozității. ◊ Sânge seros = sânge în compoziția căruia predomină serul. 2. (Despre țesuturi) Care secretă o serozitate. ◊ Membrană seroasă = membrană care înlesnește mișcările unui organ, fiind formată din două foi subțiri, una care aderă strâns la organ, cealaltă care căptușește cavitatea în care se găsește organul, spațiul dintre ele fiind umplut cu o serozitate; membrană care protejează articulațiile osoase. – Din fr. séreux.

DOOM

serós adj. m., pl. seróși; f. seroásă, pl. seroáse

seroșilor
SERÓS, -OÁSĂ, seroși, -oase, adj. 1. De natura serului sau a serozității, având caracterul serozității. ◊ Sânge seros = sânge în compoziția căruia predomină serul. 2. (Despre țesuturi) Care secretă o serozitate. ◊ Membrană seroasă = membrană care înlesnește mișcările unui organ, fiind formată din două foi subțiri, una care aderă strâns la organ, cealaltă care căptușește cavitatea în care se găsește organul, spațiul dintre ele fiind umplut cu o serozitate; membrană care protejează articulațiile osoase. – Din fr. séreux.

DOOM

serós adj. m., pl. seróși; f. seroásă, pl. seroáse

serpasil
SERPASÍL s. n. (Farm.) Alcaloid vegetal cu acțiune sedativă și hipotensivă. – Denumire comercială.

DOOM

serpasíl s. n.

serpasilul
SERPASÍL s. n. (Farm.) Alcaloid vegetal cu acțiune sedativă și hipotensivă. – Denumire comercială.

DOOM

serpasíl s. n.

serpasilului
SERPASÍL s. n. (Farm.) Alcaloid vegetal cu acțiune sedativă și hipotensivă. – Denumire comercială.

DOOM

serpasíl s. n.

serpent
SERPÉNT, serpente, s. n. Instrument de suflat din sec. XVI, cu tonalitate gravă, înlocuit ulterior de tubă. – Din fr., engl. serpent.

serpentarii
SERPENTÁRIU, serpentarii, s. n. Loc special amenajat (într-o grădină zoologică) în care trăiesc șerpi în condiții asemănătoare cu cele din natură. – Din lat., engl. serpentarium, fr. serpentaire.

serpentariile
SERPENTÁRIU, serpentarii, s. n. Loc special amenajat (într-o grădină zoologică) în care trăiesc șerpi în condiții asemănătoare cu cele din natură. – Din lat., engl. serpentarium, fr. serpentaire.

serpentariilor
SERPENTÁRIU, serpentarii, s. n. Loc special amenajat (într-o grădină zoologică) în care trăiesc șerpi în condiții asemănătoare cu cele din natură. – Din lat., engl. serpentarium, fr. serpentaire.

serpentariu
SERPENTÁRIU, serpentarii, s. n. Loc special amenajat (într-o grădină zoologică) în care trăiesc șerpi în condiții asemănătoare cu cele din natură. – Din lat., engl. serpentarium, fr. serpentaire.

serpentariul
SERPENTÁRIU, serpentarii, s. n. Loc special amenajat (într-o grădină zoologică) în care trăiesc șerpi în condiții asemănătoare cu cele din natură. – Din lat., engl. serpentarium, fr. serpentaire.

serpentariului
SERPENTÁRIU, serpentarii, s. n. Loc special amenajat (într-o grădină zoologică) în care trăiesc șerpi în condiții asemănătoare cu cele din natură. – Din lat., engl. serpentarium, fr. serpentaire.

serpentin
SERPENTÍNĂ² s. f. v. serpentin.

DOOM

serpentín (mineral) s. n.

serpentin
SERPENTÍNĂ¹, serpentine, s. f. 1. Traseu șerpuit al unui drum care străbate un teren în pantă; fiecare dintre cotiturile unui astfel de traseu; p. ext. drum cotit, șerpuit. 2. Fâșie lungă și îngustă de hârtie colorată, înfășurată strâns, care, aruncată la distanță, se desfășoară în spirală și care se folosește ca mijloc de amuzament la petreceri. 3. Tub (sau țeavă) de metal sau de sticlă îndoit în formă de spirală sau de elice și folosit ca schimbător de căldură. – Din fr. serpentin.

DOOM

serpentínă (drum, fâșie de hârtie, tub) s. f., g.-d. art. serpentínei; pl. serpentíne

serpentina
SERPENTÍNĂ² s. f. v. serpentin.

DOOM

serpentín (mineral) s. n.

serpentina
SERPENTÍNĂ¹, serpentine, s. f. 1. Traseu șerpuit al unui drum care străbate un teren în pantă; fiecare dintre cotiturile unui astfel de traseu; p. ext. drum cotit, șerpuit. 2. Fâșie lungă și îngustă de hârtie colorată, înfășurată strâns, care, aruncată la distanță, se desfășoară în spirală și care se folosește ca mijloc de amuzament la petreceri. 3. Tub (sau țeavă) de metal sau de sticlă îndoit în formă de spirală sau de elice și folosit ca schimbător de căldură. – Din fr. serpentin.

DOOM

serpentínă (drum, fâșie de hârtie, tub) s. f., g.-d. art. serpentínei; pl. serpentíne

serpentine
SERPENTÍNĂ² s. f. v. serpentin.

DOOM

serpentín (mineral) s. n.

serpentine
SERPENTÍNĂ¹, serpentine, s. f. 1. Traseu șerpuit al unui drum care străbate un teren în pantă; fiecare dintre cotiturile unui astfel de traseu; p. ext. drum cotit, șerpuit. 2. Fâșie lungă și îngustă de hârtie colorată, înfășurată strâns, care, aruncată la distanță, se desfășoară în spirală și care se folosește ca mijloc de amuzament la petreceri. 3. Tub (sau țeavă) de metal sau de sticlă îndoit în formă de spirală sau de elice și folosit ca schimbător de căldură. – Din fr. serpentin.

DOOM

serpentínă (drum, fâșie de hârtie, tub) s. f., g.-d. art. serpentínei; pl. serpentíne

serpentinei
SERPENTÍNĂ² s. f. v. serpentin.

DOOM

serpentín (mineral) s. n.

serpentinei
SERPENTÍNĂ¹, serpentine, s. f. 1. Traseu șerpuit al unui drum care străbate un teren în pantă; fiecare dintre cotiturile unui astfel de traseu; p. ext. drum cotit, șerpuit. 2. Fâșie lungă și îngustă de hârtie colorată, înfășurată strâns, care, aruncată la distanță, se desfășoară în spirală și care se folosește ca mijloc de amuzament la petreceri. 3. Tub (sau țeavă) de metal sau de sticlă îndoit în formă de spirală sau de elice și folosit ca schimbător de căldură. – Din fr. serpentin.

DOOM

serpentínă (drum, fâșie de hârtie, tub) s. f., g.-d. art. serpentínei; pl. serpentíne

serpentinele
SERPENTÍNĂ² s. f. v. serpentin.

DOOM

serpentín (mineral) s. n.

serpentinele
SERPENTÍNĂ¹, serpentine, s. f. 1. Traseu șerpuit al unui drum care străbate un teren în pantă; fiecare dintre cotiturile unui astfel de traseu; p. ext. drum cotit, șerpuit. 2. Fâșie lungă și îngustă de hârtie colorată, înfășurată strâns, care, aruncată la distanță, se desfășoară în spirală și care se folosește ca mijloc de amuzament la petreceri. 3. Tub (sau țeavă) de metal sau de sticlă îndoit în formă de spirală sau de elice și folosit ca schimbător de căldură. – Din fr. serpentin.

DOOM

serpentínă (drum, fâșie de hârtie, tub) s. f., g.-d. art. serpentínei; pl. serpentíne

serpentinelor
SERPENTÍNĂ² s. f. v. serpentin.

DOOM

serpentín (mineral) s. n.

serpentinelor
SERPENTÍNĂ¹, serpentine, s. f. 1. Traseu șerpuit al unui drum care străbate un teren în pantă; fiecare dintre cotiturile unui astfel de traseu; p. ext. drum cotit, șerpuit. 2. Fâșie lungă și îngustă de hârtie colorată, înfășurată strâns, care, aruncată la distanță, se desfășoară în spirală și care se folosește ca mijloc de amuzament la petreceri. 3. Tub (sau țeavă) de metal sau de sticlă îndoit în formă de spirală sau de elice și folosit ca schimbător de căldură. – Din fr. serpentin.

DOOM

serpentínă (drum, fâșie de hârtie, tub) s. f., g.-d. art. serpentínei; pl. serpentíne

serpentinizare
SERPENTINIZÁRE s.f. Transformarea în serpentin a mineralelor sau a rocilor bogate în magneziu. [După fr. serpentinisation].

serpentinizarea
SERPENTINIZÁRE s.f. Transformarea în serpentin a mineralelor sau a rocilor bogate în magneziu. [După fr. serpentinisation].

serpentinizări
SERPENTINIZÁRE s.f. Transformarea în serpentin a mineralelor sau a rocilor bogate în magneziu. [După fr. serpentinisation].

serpentinizării
SERPENTINIZÁRE s.f. Transformarea în serpentin a mineralelor sau a rocilor bogate în magneziu. [După fr. serpentinisation].

serpentinul
SERPENTÍNĂ² s. f. v. serpentin.

DOOM

serpentín (mineral) s. n.

serpentinul
SERPENTÍNĂ¹, serpentine, s. f. 1. Traseu șerpuit al unui drum care străbate un teren în pantă; fiecare dintre cotiturile unui astfel de traseu; p. ext. drum cotit, șerpuit. 2. Fâșie lungă și îngustă de hârtie colorată, înfășurată strâns, care, aruncată la distanță, se desfășoară în spirală și care se folosește ca mijloc de amuzament la petreceri. 3. Tub (sau țeavă) de metal sau de sticlă îndoit în formă de spirală sau de elice și folosit ca schimbător de căldură. – Din fr. serpentin.

DOOM

serpentínă (drum, fâșie de hârtie, tub) s. f., g.-d. art. serpentínei; pl. serpentíne

serpentinului
SERPENTÍNĂ² s. f. v. serpentin.

DOOM

serpentín (mineral) s. n.

serpentinului
SERPENTÍNĂ¹, serpentine, s. f. 1. Traseu șerpuit al unui drum care străbate un teren în pantă; fiecare dintre cotiturile unui astfel de traseu; p. ext. drum cotit, șerpuit. 2. Fâșie lungă și îngustă de hârtie colorată, înfășurată strâns, care, aruncată la distanță, se desfășoară în spirală și care se folosește ca mijloc de amuzament la petreceri. 3. Tub (sau țeavă) de metal sau de sticlă îndoit în formă de spirală sau de elice și folosit ca schimbător de căldură. – Din fr. serpentin.

DOOM

serpentínă (drum, fâșie de hârtie, tub) s. f., g.-d. art. serpentínei; pl. serpentíne

serpeta
SERPÉTĂ s.f. Cuțit special, cu vârf în formă de pană îndoită, folosit pentru altoire; cosoraș. [< fr. serpette].

serpete
SERPÉTĂ s.f. Cuțit special, cu vârf în formă de pană îndoită, folosit pentru altoire; cosoraș. [< fr. serpette].

serpetei
SERPÉTĂ s.f. Cuțit special, cu vârf în formă de pană îndoită, folosit pentru altoire; cosoraș. [< fr. serpette].

serpetele
SERPÉTĂ s.f. Cuțit special, cu vârf în formă de pană îndoită, folosit pentru altoire; cosoraș. [< fr. serpette].

serpetelor
SERPÉTĂ s.f. Cuțit special, cu vârf în formă de pană îndoită, folosit pentru altoire; cosoraș. [< fr. serpette].

serpiginos
SERPIGINÓS, -OÁSĂ adj. (Despre erupții) Cu contur sinuos. [< fr. serpigineux, cf. lat. serpere – a se târî].

serpingea
serpingeá (-éle), s. f. – Antrax, viespar. – Var. sărpengea. Tc. (per.) serpence (Șeineanu, II, 320).

serpyllifolia
STÚDENIȚĂ, studenițe, s. f. 1. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu frunze păroase, cu flori albe, cu fructul o capsulă (Arenaria serpylligfolia). 2. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze liniare și flori verzui (Scleranthus uncinatus). – Din bg., scr. studenica.

serpyllum
CIMBRIȘÓR s. m. Plantă erbacee cu flori roșii-purpurii sau albe și cu frunze aromate, folosite în medicină pentru infuzie (Thymus vulgaris). – Cimbru + suf. -ișor.

serratula
GĂLBINÁRE, gălbinări, s. f. 1. (Med.; pop.) Icter. 2. (Rar) Culoare galbenă a feței; paliditate. 3. Plantă erbacee cu tulpina ramificată spre vârf, cu frunze ușor dințate și cu flori purpurii (Serratula tinctoria). [Var.: gălbenáre s. f.] – Din galbin.

sersam
SERSÁM s. n. (Var.) Țarțam. (din magh. szerszám)

sertar
SERTÁR, sertare, s. n. 1. Parte a unei mobile (birou, scrin etc.) în formă de cutie, care se poate trage în afară. 2. Organ de mașină care, prin deplasările sale, permite intrarea și ieșirea agentului motor (abur, aer comprimat etc.) în și din cilindrul unui motor. ♦ Element în formă de placă folosit la construcția unor robinete pe care le închide și le deschide, deplasându-se într-o mișcare de translație în lungul axei lui; vană. [Var.: saltár s. n.] – Din ngr. sirtári.

DOOM

sertár s. n., pl. sertáre

sertare
SERTÁR, sertare, s. n. 1. Parte a unei mobile (birou, scrin etc.) în formă de cutie, care se poate trage în afară. 2. Organ de mașină care, prin deplasările sale, permite intrarea și ieșirea agentului motor (abur, aer comprimat etc.) în și din cilindrul unui motor. ♦ Element în formă de placă folosit la construcția unor robinete pe care le închide și le deschide, deplasându-se într-o mișcare de translație în lungul axei lui; vană. [Var.: saltár s. n.] – Din ngr. sirtári.

DOOM

sertár s. n., pl. sertáre

sertarele
SERTÁR, sertare, s. n. 1. Parte a unei mobile (birou, scrin etc.) în formă de cutie, care se poate trage în afară. 2. Organ de mașină care, prin deplasările sale, permite intrarea și ieșirea agentului motor (abur, aer comprimat etc.) în și din cilindrul unui motor. ♦ Element în formă de placă folosit la construcția unor robinete pe care le închide și le deschide, deplasându-se într-o mișcare de translație în lungul axei lui; vană. [Var.: saltár s. n.] – Din ngr. sirtári.

DOOM

sertár s. n., pl. sertáre

sertarelor
SERTÁR, sertare, s. n. 1. Parte a unei mobile (birou, scrin etc.) în formă de cutie, care se poate trage în afară. 2. Organ de mașină care, prin deplasările sale, permite intrarea și ieșirea agentului motor (abur, aer comprimat etc.) în și din cilindrul unui motor. ♦ Element în formă de placă folosit la construcția unor robinete pe care le închide și le deschide, deplasându-se într-o mișcare de translație în lungul axei lui; vană. [Var.: saltár s. n.] – Din ngr. sirtári.

DOOM

sertár s. n., pl. sertáre

sertarul
SERTÁR, sertare, s. n. 1. Parte a unei mobile (birou, scrin etc.) în formă de cutie, care se poate trage în afară. 2. Organ de mașină care, prin deplasările sale, permite intrarea și ieșirea agentului motor (abur, aer comprimat etc.) în și din cilindrul unui motor. ♦ Element în formă de placă folosit la construcția unor robinete pe care le închide și le deschide, deplasându-se într-o mișcare de translație în lungul axei lui; vană. [Var.: saltár s. n.] – Din ngr. sirtári.

DOOM

sertár s. n., pl. sertáre

sertarului
SERTÁR, sertare, s. n. 1. Parte a unei mobile (birou, scrin etc.) în formă de cutie, care se poate trage în afară. 2. Organ de mașină care, prin deplasările sale, permite intrarea și ieșirea agentului motor (abur, aer comprimat etc.) în și din cilindrul unui motor. ♦ Element în formă de placă folosit la construcția unor robinete pe care le închide și le deschide, deplasându-se într-o mișcare de translație în lungul axei lui; vană. [Var.: saltár s. n.] – Din ngr. sirtári.

DOOM

sertár s. n., pl. sertáre

sertisa
sertisá (-séz, -át), vb. – 1. A monta, a fixa o piatră prețioasă. – 2. A împodobi. Fr. sertir, pornind de la part. prezent sertissant.

sertisaj
SERTISÁJ s. n. Sertizare. – Din fr. sertissage.

sertisare
sertisá (-séz, -át), vb. – 1. A monta, a fixa o piatră prețioasă. – 2. A împodobi. Fr. sertir, pornind de la part. prezent sertissant.

sertisat
sertisá (-séz, -át), vb. – 1. A monta, a fixa o piatră prețioasă. – 2. A împodobi. Fr. sertir, pornind de la part. prezent sertissant.

sertiza
SERTIZÁ, sertizez, vb. I. Tranz. 1. A fixa o piatră prețioasă sau ornamentală în montură metalică prin îndoirea marginilor monturii. 2. A asambla, a fixa două piese tubulare prin îndoirea pereților la capătul uneia dintre ele. – După fr. sertir.

DOOM

sertizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sertizeáză

sertizai
SERTIZÁ, sertizez, vb. I. Tranz. 1. A fixa o piatră prețioasă sau ornamentală în montură metalică prin îndoirea marginilor monturii. 2. A asambla, a fixa două piese tubulare prin îndoirea pereților la capătul uneia dintre ele. – După fr. sertir.

DOOM

sertizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sertizeáză

sertizaj
SERTIZÁJ s.n. Sertizare. [< fr. sertissage].

sertizaje
SERTIZÁJ s.n. Sertizare. [< fr. sertissage].

sertizajele
SERTIZÁJ s.n. Sertizare. [< fr. sertissage].

sertizajelor
SERTIZÁJ s.n. Sertizare. [< fr. sertissage].

sertizajul
SERTIZÁJ s.n. Sertizare. [< fr. sertissage].

sertizajului
SERTIZÁJ s.n. Sertizare. [< fr. sertissage].

sertizam
SERTIZÁ, sertizez, vb. I. Tranz. 1. A fixa o piatră prețioasă sau ornamentală în montură metalică prin îndoirea marginilor monturii. 2. A asambla, a fixa două piese tubulare prin îndoirea pereților la capătul uneia dintre ele. – După fr. sertir.

DOOM

sertizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sertizeáză

sertizare
SERTIZÁ, sertizez, vb. I. Tranz. 1. A fixa o piatră prețioasă sau ornamentală în montură metalică prin îndoirea marginilor monturii. 2. A asambla, a fixa două piese tubulare prin îndoirea pereților la capătul uneia dintre ele. – După fr. sertir.

DOOM

sertizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sertizeáză

sertizare
SERTIZÁRE, sertizări, s. f. Acțiunea de a sertiza și rezultatul ei. – V. sertiza.

DOOM

sertizáre s. f., g.-d. art. sertizắrii; pl. sertizắri

sertizarea
SERTIZÁRE, sertizări, s. f. Acțiunea de a sertiza și rezultatul ei. – V. sertiza.

DOOM

sertizáre s. f., g.-d. art. sertizắrii; pl. sertizắri

sertizară
SERTIZÁ, sertizez, vb. I. Tranz. 1. A fixa o piatră prețioasă sau ornamentală în montură metalică prin îndoirea marginilor monturii. 2. A asambla, a fixa două piese tubulare prin îndoirea pereților la capătul uneia dintre ele. – După fr. sertir.

DOOM

sertizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sertizeáză

sertizarăm
SERTIZÁ, sertizez, vb. I. Tranz. 1. A fixa o piatră prețioasă sau ornamentală în montură metalică prin îndoirea marginilor monturii. 2. A asambla, a fixa două piese tubulare prin îndoirea pereților la capătul uneia dintre ele. – După fr. sertir.

DOOM

sertizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sertizeáză

sertizarăți
SERTIZÁ, sertizez, vb. I. Tranz. 1. A fixa o piatră prețioasă sau ornamentală în montură metalică prin îndoirea marginilor monturii. 2. A asambla, a fixa două piese tubulare prin îndoirea pereților la capătul uneia dintre ele. – După fr. sertir.

DOOM

sertizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sertizeáză

sertizase
SERTIZÁ, sertizez, vb. I. Tranz. 1. A fixa o piatră prețioasă sau ornamentală în montură metalică prin îndoirea marginilor monturii. 2. A asambla, a fixa două piese tubulare prin îndoirea pereților la capătul uneia dintre ele. – După fr. sertir.

DOOM

sertizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sertizeáză

sertizasem
SERTIZÁ, sertizez, vb. I. Tranz. 1. A fixa o piatră prețioasă sau ornamentală în montură metalică prin îndoirea marginilor monturii. 2. A asambla, a fixa două piese tubulare prin îndoirea pereților la capătul uneia dintre ele. – După fr. sertir.

DOOM

sertizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sertizeáză

sertizaseră
SERTIZÁ, sertizez, vb. I. Tranz. 1. A fixa o piatră prețioasă sau ornamentală în montură metalică prin îndoirea marginilor monturii. 2. A asambla, a fixa două piese tubulare prin îndoirea pereților la capătul uneia dintre ele. – După fr. sertir.

DOOM

sertizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sertizeáză

sertizaserăm
SERTIZÁ, sertizez, vb. I. Tranz. 1. A fixa o piatră prețioasă sau ornamentală în montură metalică prin îndoirea marginilor monturii. 2. A asambla, a fixa două piese tubulare prin îndoirea pereților la capătul uneia dintre ele. – După fr. sertir.

DOOM

sertizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sertizeáză

sertizaserăți
SERTIZÁ, sertizez, vb. I. Tranz. 1. A fixa o piatră prețioasă sau ornamentală în montură metalică prin îndoirea marginilor monturii. 2. A asambla, a fixa două piese tubulare prin îndoirea pereților la capătul uneia dintre ele. – După fr. sertir.

DOOM

sertizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sertizeáză

sertizaseși
SERTIZÁ, sertizez, vb. I. Tranz. 1. A fixa o piatră prețioasă sau ornamentală în montură metalică prin îndoirea marginilor monturii. 2. A asambla, a fixa două piese tubulare prin îndoirea pereților la capătul uneia dintre ele. – După fr. sertir.

DOOM

sertizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sertizeáză

sertizaseți
SERTIZÁ, sertizez, vb. I. Tranz. 1. A fixa o piatră prețioasă sau ornamentală în montură metalică prin îndoirea marginilor monturii. 2. A asambla, a fixa două piese tubulare prin îndoirea pereților la capătul uneia dintre ele. – După fr. sertir.

DOOM

sertizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sertizeáză

sertizat
SERTIZÁ, sertizez, vb. I. Tranz. 1. A fixa o piatră prețioasă sau ornamentală în montură metalică prin îndoirea marginilor monturii. 2. A asambla, a fixa două piese tubulare prin îndoirea pereților la capătul uneia dintre ele. – După fr. sertir.

DOOM

sertizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sertizeáză

sertizat
SERTIZÁ, sertizez, vb. I. Tranz. 1. A fixa o piatră prețioasă sau ornamentală în montură metalică prin îndoirea marginilor monturii. 2. A asambla, a fixa două piese tubulare prin îndoirea pereților la capătul uneia dintre ele. – După fr. sertir.

sertizata
SERTIZÁ, sertizez, vb. I. Tranz. 1. A fixa o piatră prețioasă sau ornamentală în montură metalică prin îndoirea marginilor monturii. 2. A asambla, a fixa două piese tubulare prin îndoirea pereților la capătul uneia dintre ele. – După fr. sertir.

sertizate
SERTIZÁ, sertizez, vb. I. Tranz. 1. A fixa o piatră prețioasă sau ornamentală în montură metalică prin îndoirea marginilor monturii. 2. A asambla, a fixa două piese tubulare prin îndoirea pereților la capătul uneia dintre ele. – După fr. sertir.

sertizatei
SERTIZÁ, sertizez, vb. I. Tranz. 1. A fixa o piatră prețioasă sau ornamentală în montură metalică prin îndoirea marginilor monturii. 2. A asambla, a fixa două piese tubulare prin îndoirea pereților la capătul uneia dintre ele. – După fr. sertir.

sertizatele
SERTIZÁ, sertizez, vb. I. Tranz. 1. A fixa o piatră prețioasă sau ornamentală în montură metalică prin îndoirea marginilor monturii. 2. A asambla, a fixa două piese tubulare prin îndoirea pereților la capătul uneia dintre ele. – După fr. sertir.

sertizatelor
SERTIZÁ, sertizez, vb. I. Tranz. 1. A fixa o piatră prețioasă sau ornamentală în montură metalică prin îndoirea marginilor monturii. 2. A asambla, a fixa două piese tubulare prin îndoirea pereților la capătul uneia dintre ele. – După fr. sertir.

sertizatul
SERTIZÁ, sertizez, vb. I. Tranz. 1. A fixa o piatră prețioasă sau ornamentală în montură metalică prin îndoirea marginilor monturii. 2. A asambla, a fixa două piese tubulare prin îndoirea pereților la capătul uneia dintre ele. – După fr. sertir.

sertizatului
SERTIZÁ, sertizez, vb. I. Tranz. 1. A fixa o piatră prețioasă sau ornamentală în montură metalică prin îndoirea marginilor monturii. 2. A asambla, a fixa două piese tubulare prin îndoirea pereților la capătul uneia dintre ele. – După fr. sertir.

sertizau
SERTIZÁ, sertizez, vb. I. Tranz. 1. A fixa o piatră prețioasă sau ornamentală în montură metalică prin îndoirea marginilor monturii. 2. A asambla, a fixa două piese tubulare prin îndoirea pereților la capătul uneia dintre ele. – După fr. sertir.

DOOM

sertizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sertizeáză

sertizași
SERTIZÁ, sertizez, vb. I. Tranz. 1. A fixa o piatră prețioasă sau ornamentală în montură metalică prin îndoirea marginilor monturii. 2. A asambla, a fixa două piese tubulare prin îndoirea pereților la capătul uneia dintre ele. – După fr. sertir.

DOOM

sertizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sertizeáză

sertizați
SERTIZÁ, sertizez, vb. I. Tranz. 1. A fixa o piatră prețioasă sau ornamentală în montură metalică prin îndoirea marginilor monturii. 2. A asambla, a fixa două piese tubulare prin îndoirea pereților la capătul uneia dintre ele. – După fr. sertir.

DOOM

sertizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sertizeáză

sertizați
SERTIZÁ, sertizez, vb. I. Tranz. 1. A fixa o piatră prețioasă sau ornamentală în montură metalică prin îndoirea marginilor monturii. 2. A asambla, a fixa două piese tubulare prin îndoirea pereților la capătul uneia dintre ele. – După fr. sertir.

sertizații
SERTIZÁ, sertizez, vb. I. Tranz. 1. A fixa o piatră prețioasă sau ornamentală în montură metalică prin îndoirea marginilor monturii. 2. A asambla, a fixa două piese tubulare prin îndoirea pereților la capătul uneia dintre ele. – După fr. sertir.

sertizaților
SERTIZÁ, sertizez, vb. I. Tranz. 1. A fixa o piatră prețioasă sau ornamentală în montură metalică prin îndoirea marginilor monturii. 2. A asambla, a fixa două piese tubulare prin îndoirea pereților la capătul uneia dintre ele. – După fr. sertir.

sertizează
SERTIZÁ, sertizez, vb. I. Tranz. 1. A fixa o piatră prețioasă sau ornamentală în montură metalică prin îndoirea marginilor monturii. 2. A asambla, a fixa două piese tubulare prin îndoirea pereților la capătul uneia dintre ele. – După fr. sertir.

DOOM

sertizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sertizeáză

sertizez
SERTIZÁ, sertizez, vb. I. Tranz. 1. A fixa o piatră prețioasă sau ornamentală în montură metalică prin îndoirea marginilor monturii. 2. A asambla, a fixa două piese tubulare prin îndoirea pereților la capătul uneia dintre ele. – După fr. sertir.

DOOM

sertizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sertizeáză

sertizeze
SERTIZÁ, sertizez, vb. I. Tranz. 1. A fixa o piatră prețioasă sau ornamentală în montură metalică prin îndoirea marginilor monturii. 2. A asambla, a fixa două piese tubulare prin îndoirea pereților la capătul uneia dintre ele. – După fr. sertir.

DOOM

sertizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sertizeáză

sertizezi
SERTIZÁ, sertizez, vb. I. Tranz. 1. A fixa o piatră prețioasă sau ornamentală în montură metalică prin îndoirea marginilor monturii. 2. A asambla, a fixa două piese tubulare prin îndoirea pereților la capătul uneia dintre ele. – După fr. sertir.

DOOM

sertizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sertizeáză

sertizând
SERTIZÁ, sertizez, vb. I. Tranz. 1. A fixa o piatră prețioasă sau ornamentală în montură metalică prin îndoirea marginilor monturii. 2. A asambla, a fixa două piese tubulare prin îndoirea pereților la capătul uneia dintre ele. – După fr. sertir.

DOOM

sertizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sertizeáză

sertizînd
SERTIZÁ, sertizez, vb. I. Tranz. 1. A fixa o piatră prețioasă sau ornamentală în montură metalică prin îndoirea marginilor monturii. 2. A asambla, a fixa două piese tubulare prin îndoirea pereților la capătul uneia dintre ele. – După fr. sertir.

DOOM

sertizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sertizeáză

sertizări
SERTIZÁRE, sertizări, s. f. Acțiunea de a sertiza și rezultatul ei. – V. sertiza.

DOOM

sertizáre s. f., g.-d. art. sertizắrii; pl. sertizắri

sertizării
SERTIZÁRE, sertizări, s. f. Acțiunea de a sertiza și rezultatul ei. – V. sertiza.

DOOM

sertizáre s. f., g.-d. art. sertizắrii; pl. sertizắri

sertizările
SERTIZÁRE, sertizări, s. f. Acțiunea de a sertiza și rezultatul ei. – V. sertiza.

DOOM

sertizáre s. f., g.-d. art. sertizắrii; pl. sertizắri

sertizărilor
SERTIZÁRE, sertizări, s. f. Acțiunea de a sertiza și rezultatul ei. – V. sertiza.

DOOM

sertizáre s. f., g.-d. art. sertizắrii; pl. sertizắri

sertăraș
SERTĂRÁȘ, sertărașe, s. n. Diminutiv al lui sertar (1); sertărel. – Sertar + suf. -aș.

DOOM

sertăráș s. n., pl. sertăráșe

sertărașe
SERTĂRÁȘ, sertărașe, s. n. Diminutiv al lui sertar (1); sertărel. – Sertar + suf. -aș.

DOOM

sertăráș s. n., pl. sertăráșe

sertărașele
SERTĂRÁȘ, sertărașe, s. n. Diminutiv al lui sertar (1); sertărel. – Sertar + suf. -aș.

DOOM

sertăráș s. n., pl. sertăráșe

sertărașelor
SERTĂRÁȘ, sertărașe, s. n. Diminutiv al lui sertar (1); sertărel. – Sertar + suf. -aș.

DOOM

sertăráș s. n., pl. sertăráșe

sertărașul
SERTĂRÁȘ, sertărașe, s. n. Diminutiv al lui sertar (1); sertărel. – Sertar + suf. -aș.

DOOM

sertăráș s. n., pl. sertăráșe

sertărașului
SERTĂRÁȘ, sertărașe, s. n. Diminutiv al lui sertar (1); sertărel. – Sertar + suf. -aș.

DOOM

sertăráș s. n., pl. sertăráșe

sertărel
SERTĂRÉL, sertărele, s. n. Sertăraș. – Sertar + suf. -el.

DOOM

sertărél s. n., pl. sertăréle

sertărele
SERTĂRÉL, sertărele, s. n. Sertăraș. – Sertar + suf. -el.

DOOM

sertărél s. n., pl. sertăréle

sertărelele
SERTĂRÉL, sertărele, s. n. Sertăraș. – Sertar + suf. -el.

DOOM

sertărél s. n., pl. sertăréle

sertărelelor
SERTĂRÉL, sertărele, s. n. Sertăraș. – Sertar + suf. -el.

DOOM

sertărél s. n., pl. sertăréle

sertărelul
SERTĂRÉL, sertărele, s. n. Sertăraș. – Sertar + suf. -el.

DOOM

sertărél s. n., pl. sertăréle

sertărelului
SERTĂRÉL, sertărele, s. n. Sertăraș. – Sertar + suf. -el.

DOOM

sertărél s. n., pl. sertăréle

serul
SER, seruri, s. n. Partea lichidă a sângelui. ♦ Lichid extras din sânge sau preparat pe cale artificială care conține un anumit anticorp sau o secreție glandulară și este folosit în scopuri terapeutice. Ser sangvin = plasmă sangvină din care s-a extras fibrinogenul. Ser imun = ser sangvin provenit de la un animal vaccinat care, introdus în organism, conferă o imunitate pasivă. Ser fiziologic = soluție salină foarte diluată, apropiată de compoziția serului sangvin, folosită pentru a înlocui pierderile mari de lichide sau de sânge în diferite boli, pentru dizolvarea unor antibiotice etc. – Din fr. serum, lat. serum.

DOOM

ser s. n., pl. séruri

serului
SER, seruri, s. n. Partea lichidă a sângelui. ♦ Lichid extras din sânge sau preparat pe cale artificială care conține un anumit anticorp sau o secreție glandulară și este folosit în scopuri terapeutice. Ser sangvin = plasmă sangvină din care s-a extras fibrinogenul. Ser imun = ser sangvin provenit de la un animal vaccinat care, introdus în organism, conferă o imunitate pasivă. Ser fiziologic = soluție salină foarte diluată, apropiată de compoziția serului sangvin, folosită pentru a înlocui pierderile mari de lichide sau de sânge în diferite boli, pentru dizolvarea unor antibiotice etc. – Din fr. serum, lat. serum.

DOOM

ser s. n., pl. séruri

serumalbumina
SERUMALBUMÍNĂ s.f. Albumină specifică din plasma sanguină. [< fr. sérum-albumine].

DOOM

!serumalbumínă (-ru-mal-/-rum-al-) s. f., g.-d. art. serumalbumínei; pl. serumalbumíne

serumalbumine
SERUMALBUMÍNĂ s.f. Albumină specifică din plasma sanguină. [< fr. sérum-albumine].

DOOM

!serumalbumínă (-ru-mal-/-rum-al-) s. f., g.-d. art. serumalbumínei; pl. serumalbumíne

serumalbuminei
SERUMALBUMÍNĂ s.f. Albumină specifică din plasma sanguină. [< fr. sérum-albumine].

DOOM

!serumalbumínă (-ru-mal-/-rum-al-) s. f., g.-d. art. serumalbumínei; pl. serumalbumíne

serumalbuminele
SERUMALBUMÍNĂ s.f. Albumină specifică din plasma sanguină. [< fr. sérum-albumine].

DOOM

!serumalbumínă (-ru-mal-/-rum-al-) s. f., g.-d. art. serumalbumínei; pl. serumalbumíne

serumalbuminelor
SERUMALBUMÍNĂ s.f. Albumină specifică din plasma sanguină. [< fr. sérum-albumine].

DOOM

!serumalbumínă (-ru-mal-/-rum-al-) s. f., g.-d. art. serumalbumínei; pl. serumalbumíne

serumglobulina
SERUMGLOBULÍNĂ s.f. Globulină care se găsește în plasma sanguină. [< fr. sérum-globuline].

DOOM

serumglobulínă s. f., g.-d. art. serumglobulínei; pl. serumglobulíne

serumglobuline
SERUMGLOBULÍNĂ s.f. Globulină care se găsește în plasma sanguină. [< fr. sérum-globuline].

DOOM

serumglobulínă s. f., g.-d. art. serumglobulínei; pl. serumglobulíne

serumglobulinei
SERUMGLOBULÍNĂ s.f. Globulină care se găsește în plasma sanguină. [< fr. sérum-globuline].

DOOM

serumglobulínă s. f., g.-d. art. serumglobulínei; pl. serumglobulíne

serumglobulinele
SERUMGLOBULÍNĂ s.f. Globulină care se găsește în plasma sanguină. [< fr. sérum-globuline].

DOOM

serumglobulínă s. f., g.-d. art. serumglobulínei; pl. serumglobulíne

serumglobulinelor
SERUMGLOBULÍNĂ s.f. Globulină care se găsește în plasma sanguină. [< fr. sérum-globuline].

DOOM

serumglobulínă s. f., g.-d. art. serumglobulínei; pl. serumglobulíne

seruri
SER, seruri, s. n. Partea lichidă a sângelui. ♦ Lichid extras din sânge sau preparat pe cale artificială care conține un anumit anticorp sau o secreție glandulară și este folosit în scopuri terapeutice. Ser sangvin = plasmă sangvină din care s-a extras fibrinogenul. Ser imun = ser sangvin provenit de la un animal vaccinat care, introdus în organism, conferă o imunitate pasivă. Ser fiziologic = soluție salină foarte diluată, apropiată de compoziția serului sangvin, folosită pentru a înlocui pierderile mari de lichide sau de sânge în diferite boli, pentru dizolvarea unor antibiotice etc. – Din fr. serum, lat. serum.

DOOM

ser s. n., pl. séruri

serurile
SER, seruri, s. n. Partea lichidă a sângelui. ♦ Lichid extras din sânge sau preparat pe cale artificială care conține un anumit anticorp sau o secreție glandulară și este folosit în scopuri terapeutice. Ser sangvin = plasmă sangvină din care s-a extras fibrinogenul. Ser imun = ser sangvin provenit de la un animal vaccinat care, introdus în organism, conferă o imunitate pasivă. Ser fiziologic = soluție salină foarte diluată, apropiată de compoziția serului sangvin, folosită pentru a înlocui pierderile mari de lichide sau de sânge în diferite boli, pentru dizolvarea unor antibiotice etc. – Din fr. serum, lat. serum.

DOOM

ser s. n., pl. séruri

serurilor
SER, seruri, s. n. Partea lichidă a sângelui. ♦ Lichid extras din sânge sau preparat pe cale artificială care conține un anumit anticorp sau o secreție glandulară și este folosit în scopuri terapeutice. Ser sangvin = plasmă sangvină din care s-a extras fibrinogenul. Ser imun = ser sangvin provenit de la un animal vaccinat care, introdus în organism, conferă o imunitate pasivă. Ser fiziologic = soluție salină foarte diluată, apropiată de compoziția serului sangvin, folosită pentru a înlocui pierderile mari de lichide sau de sânge în diferite boli, pentru dizolvarea unor antibiotice etc. – Din fr. serum, lat. serum.

DOOM

ser s. n., pl. séruri

serv
SERV, -Ă, servi, -e, s. m. și f. 1. (În evul mediu) Țăran dependent de stăpânul de pământ; iobag, șerb. ♦ (Latinism înv.) Sclav, rob. 2. (Livr. înv.) Servitor, slujitor. – Din lat. servus.

DOOM

serv (înv.) s. m., pl. servi

serv
SERV, -Ă, servi, -e, s. m. și f. 1. (În evul mediu) Țăran dependent de stăpânul de pământ; iobag, șerb. ♦ (Latinism înv.) Sclav, rob. 2. (Livr. înv.) Servitor, slujitor. – Din lat. servus.

DOOM

serv (înv.) s. m., pl. servi

serva
SERV, -Ă, servi, -e, s. m. și f. 1. (În evul mediu) Țăran dependent de stăpânul de pământ; iobag, șerb. ♦ (Latinism înv.) Sclav, rob. 2. (Livr. înv.) Servitor, slujitor. – Din lat. servus.

DOOM

serv (înv.) s. m., pl. servi

servaj
SERVÁJ s. n. (În evul mediu) Starea, situația de serv; iobăgie, șerbie. – Din fr. servage.

DOOM

serváj (șerbie) s. n.

servajul
SERVÁJ s. n. (În evul mediu) Starea, situația de serv; iobăgie, șerbie. – Din fr. servage.

DOOM

serváj (șerbie) s. n.

servajului
SERVÁJ s. n. (În evul mediu) Starea, situația de serv; iobăgie, șerbie. – Din fr. servage.

DOOM

serváj (șerbie) s. n.

serval
SERVÁL s.m. (Zool.) Pisică mare din Africa, căutată pentru blana sa. [< fr. serval, cf. port. cerval].

servant
SERVÁNT, servanți, s. m. 1. Soldat care deservește o gură de foc sau un alt mijloc de luptă. 2. (Rar) Om de serviciu cu atribuții speciale în anumite instituții. – Din fr. servant.

DOOM

servánt s. m., pl. servánți

servanta
SERVÁNTĂ, servante, s. f. 1. (Livr.) Servitoare, slujnică. 2. Masă sau bufet pe care se pun tacâmurile și vasele de schimb necesare pentru servitul mesei. – Din fr. servante.

DOOM

servántă s. f., g.-d. art. servántei; pl. servánte

servante
SERVÁNTĂ, servante, s. f. 1. (Livr.) Servitoare, slujnică. 2. Masă sau bufet pe care se pun tacâmurile și vasele de schimb necesare pentru servitul mesei. – Din fr. servante.

DOOM

servántă s. f., g.-d. art. servántei; pl. servánte

servantei
SERVÁNTĂ, servante, s. f. 1. (Livr.) Servitoare, slujnică. 2. Masă sau bufet pe care se pun tacâmurile și vasele de schimb necesare pentru servitul mesei. – Din fr. servante.

DOOM

servántă s. f., g.-d. art. servántei; pl. servánte

servantele
SERVÁNTĂ, servante, s. f. 1. (Livr.) Servitoare, slujnică. 2. Masă sau bufet pe care se pun tacâmurile și vasele de schimb necesare pentru servitul mesei. – Din fr. servante.

DOOM

servántă s. f., g.-d. art. servántei; pl. servánte

servantelor
SERVÁNTĂ, servante, s. f. 1. (Livr.) Servitoare, slujnică. 2. Masă sau bufet pe care se pun tacâmurile și vasele de schimb necesare pentru servitul mesei. – Din fr. servante.

DOOM

servántă s. f., g.-d. art. servántei; pl. servánte

servantul
SERVÁNT, servanți, s. m. 1. Soldat care deservește o gură de foc sau un alt mijloc de luptă. 2. (Rar) Om de serviciu cu atribuții speciale în anumite instituții. – Din fr. servant.

DOOM

servánt s. m., pl. servánți

servantului
SERVÁNT, servanți, s. m. 1. Soldat care deservește o gură de foc sau un alt mijloc de luptă. 2. (Rar) Om de serviciu cu atribuții speciale în anumite instituții. – Din fr. servant.

DOOM

servánt s. m., pl. servánți

servanți
SERVÁNT, servanți, s. m. 1. Soldat care deservește o gură de foc sau un alt mijloc de luptă. 2. (Rar) Om de serviciu cu atribuții speciale în anumite instituții. – Din fr. servant.

DOOM

servánt s. m., pl. servánți

servanții
SERVÁNT, servanți, s. m. 1. Soldat care deservește o gură de foc sau un alt mijloc de luptă. 2. (Rar) Om de serviciu cu atribuții speciale în anumite instituții. – Din fr. servant.

DOOM

servánt s. m., pl. servánți

servanților
SERVÁNT, servanți, s. m. 1. Soldat care deservește o gură de foc sau un alt mijloc de luptă. 2. (Rar) Om de serviciu cu atribuții speciale în anumite instituții. – Din fr. servant.

DOOM

servánt s. m., pl. servánți

serve
SERV, -Ă, servi, -e, s. m. și f. 1. (În evul mediu) Țăran dependent de stăpânul de pământ; iobag, șerb. ♦ (Latinism înv.) Sclav, rob. 2. (Livr. înv.) Servitor, slujitor. – Din lat. servus.

DOOM

serv (înv.) s. m., pl. servi

servea
SERVÍ, servesc, vb. IV. 1. Tranz. A îndeplini anumite funcții, însărcinări, datorii față de cineva; a sluji. ♦ Intranz. A face serviciu, a funcționa ca... ♦ Intranz. A lucra în calitate de om de serviciu, a sluji. ♦ A lucra în interesul, în slujba cuiva; a susține, a sprijini. Îmi servesc prietenii. ♦ A fi de folos, util cuiva. Cu ce te pot servi? 2. Intranz. (Despre lucruri) A folosi la..., a fi utilizat ca..., a avea rolul de... ♦ Refl. (Despre oameni) A se folosi, a face uz de... 3. Tranz. A pune, a aduce la masă mâncare, băutură etc. ♦ A prezenta cuiva o mâncare ca să ia din ea, a trata pe cineva cu ceva; a da să mănânce. ♦ Refl. A lua să mănânce sau să bea. Se servi cu câteva bomboane. ♦ Fig. A da, a transmite. Încearcă să-i servească ultimele noutăți. ♦ (Despre vânzători, funcționari etc.) A oferi solicitanților cele cerute; a executa o comandă. ♦ A asigura o prestare de serviciu; a deservi. Ascensorul servește etajele de sus. 4. Tranz. (La unele jocuri sportive cu mingea și la jocul de cărți) A pune mingea sau cărțile în joc. ♦ A plăti, a furniza. A servi o rentă. – Din fr. servir.

DOOM

serví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. servésc, imperf. 3 sg. serveá; conj. prez. 3 să serveáscă

serveai
SERVÍ, servesc, vb. IV. 1. Tranz. A îndeplini anumite funcții, însărcinări, datorii față de cineva; a sluji. ♦ Intranz. A face serviciu, a funcționa ca... ♦ Intranz. A lucra în calitate de om de serviciu, a sluji. ♦ A lucra în interesul, în slujba cuiva; a susține, a sprijini. Îmi servesc prietenii. ♦ A fi de folos, util cuiva. Cu ce te pot servi? 2. Intranz. (Despre lucruri) A folosi la..., a fi utilizat ca..., a avea rolul de... ♦ Refl. (Despre oameni) A se folosi, a face uz de... 3. Tranz. A pune, a aduce la masă mâncare, băutură etc. ♦ A prezenta cuiva o mâncare ca să ia din ea, a trata pe cineva cu ceva; a da să mănânce. ♦ Refl. A lua să mănânce sau să bea. Se servi cu câteva bomboane. ♦ Fig. A da, a transmite. Încearcă să-i servească ultimele noutăți. ♦ (Despre vânzători, funcționari etc.) A oferi solicitanților cele cerute; a executa o comandă. ♦ A asigura o prestare de serviciu; a deservi. Ascensorul servește etajele de sus. 4. Tranz. (La unele jocuri sportive cu mingea și la jocul de cărți) A pune mingea sau cărțile în joc. ♦ A plăti, a furniza. A servi o rentă. – Din fr. servir.

DOOM

serví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. servésc, imperf. 3 sg. serveá; conj. prez. 3 să serveáscă

serveam
SERVÍ, servesc, vb. IV. 1. Tranz. A îndeplini anumite funcții, însărcinări, datorii față de cineva; a sluji. ♦ Intranz. A face serviciu, a funcționa ca... ♦ Intranz. A lucra în calitate de om de serviciu, a sluji. ♦ A lucra în interesul, în slujba cuiva; a susține, a sprijini. Îmi servesc prietenii. ♦ A fi de folos, util cuiva. Cu ce te pot servi? 2. Intranz. (Despre lucruri) A folosi la..., a fi utilizat ca..., a avea rolul de... ♦ Refl. (Despre oameni) A se folosi, a face uz de... 3. Tranz. A pune, a aduce la masă mâncare, băutură etc. ♦ A prezenta cuiva o mâncare ca să ia din ea, a trata pe cineva cu ceva; a da să mănânce. ♦ Refl. A lua să mănânce sau să bea. Se servi cu câteva bomboane. ♦ Fig. A da, a transmite. Încearcă să-i servească ultimele noutăți. ♦ (Despre vânzători, funcționari etc.) A oferi solicitanților cele cerute; a executa o comandă. ♦ A asigura o prestare de serviciu; a deservi. Ascensorul servește etajele de sus. 4. Tranz. (La unele jocuri sportive cu mingea și la jocul de cărți) A pune mingea sau cărțile în joc. ♦ A plăti, a furniza. A servi o rentă. – Din fr. servir.

DOOM

serví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. servésc, imperf. 3 sg. serveá; conj. prez. 3 să serveáscă

servească
SERVÍ, servesc, vb. IV. 1. Tranz. A îndeplini anumite funcții, însărcinări, datorii față de cineva; a sluji. ♦ Intranz. A face serviciu, a funcționa ca... ♦ Intranz. A lucra în calitate de om de serviciu, a sluji. ♦ A lucra în interesul, în slujba cuiva; a susține, a sprijini. Îmi servesc prietenii. ♦ A fi de folos, util cuiva. Cu ce te pot servi? 2. Intranz. (Despre lucruri) A folosi la..., a fi utilizat ca..., a avea rolul de... ♦ Refl. (Despre oameni) A se folosi, a face uz de... 3. Tranz. A pune, a aduce la masă mâncare, băutură etc. ♦ A prezenta cuiva o mâncare ca să ia din ea, a trata pe cineva cu ceva; a da să mănânce. ♦ Refl. A lua să mănânce sau să bea. Se servi cu câteva bomboane. ♦ Fig. A da, a transmite. Încearcă să-i servească ultimele noutăți. ♦ (Despre vânzători, funcționari etc.) A oferi solicitanților cele cerute; a executa o comandă. ♦ A asigura o prestare de serviciu; a deservi. Ascensorul servește etajele de sus. 4. Tranz. (La unele jocuri sportive cu mingea și la jocul de cărți) A pune mingea sau cărțile în joc. ♦ A plăti, a furniza. A servi o rentă. – Din fr. servir.

DOOM

serví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. servésc, imperf. 3 sg. serveá; conj. prez. 3 să serveáscă

serveau
SERVÍ, servesc, vb. IV. 1. Tranz. A îndeplini anumite funcții, însărcinări, datorii față de cineva; a sluji. ♦ Intranz. A face serviciu, a funcționa ca... ♦ Intranz. A lucra în calitate de om de serviciu, a sluji. ♦ A lucra în interesul, în slujba cuiva; a susține, a sprijini. Îmi servesc prietenii. ♦ A fi de folos, util cuiva. Cu ce te pot servi? 2. Intranz. (Despre lucruri) A folosi la..., a fi utilizat ca..., a avea rolul de... ♦ Refl. (Despre oameni) A se folosi, a face uz de... 3. Tranz. A pune, a aduce la masă mâncare, băutură etc. ♦ A prezenta cuiva o mâncare ca să ia din ea, a trata pe cineva cu ceva; a da să mănânce. ♦ Refl. A lua să mănânce sau să bea. Se servi cu câteva bomboane. ♦ Fig. A da, a transmite. Încearcă să-i servească ultimele noutăți. ♦ (Despre vânzători, funcționari etc.) A oferi solicitanților cele cerute; a executa o comandă. ♦ A asigura o prestare de serviciu; a deservi. Ascensorul servește etajele de sus. 4. Tranz. (La unele jocuri sportive cu mingea și la jocul de cărți) A pune mingea sau cărțile în joc. ♦ A plăti, a furniza. A servi o rentă. – Din fr. servir.

DOOM

serví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. servésc, imperf. 3 sg. serveá; conj. prez. 3 să serveáscă

serveați
SERVÍ, servesc, vb. IV. 1. Tranz. A îndeplini anumite funcții, însărcinări, datorii față de cineva; a sluji. ♦ Intranz. A face serviciu, a funcționa ca... ♦ Intranz. A lucra în calitate de om de serviciu, a sluji. ♦ A lucra în interesul, în slujba cuiva; a susține, a sprijini. Îmi servesc prietenii. ♦ A fi de folos, util cuiva. Cu ce te pot servi? 2. Intranz. (Despre lucruri) A folosi la..., a fi utilizat ca..., a avea rolul de... ♦ Refl. (Despre oameni) A se folosi, a face uz de... 3. Tranz. A pune, a aduce la masă mâncare, băutură etc. ♦ A prezenta cuiva o mâncare ca să ia din ea, a trata pe cineva cu ceva; a da să mănânce. ♦ Refl. A lua să mănânce sau să bea. Se servi cu câteva bomboane. ♦ Fig. A da, a transmite. Încearcă să-i servească ultimele noutăți. ♦ (Despre vânzători, funcționari etc.) A oferi solicitanților cele cerute; a executa o comandă. ♦ A asigura o prestare de serviciu; a deservi. Ascensorul servește etajele de sus. 4. Tranz. (La unele jocuri sportive cu mingea și la jocul de cărți) A pune mingea sau cărțile în joc. ♦ A plăti, a furniza. A servi o rentă. – Din fr. servir.

DOOM

serví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. servésc, imperf. 3 sg. serveá; conj. prez. 3 să serveáscă

servei
SERV, -Ă, servi, -e, s. m. și f. 1. (În evul mediu) Țăran dependent de stăpânul de pământ; iobag, șerb. ♦ (Latinism înv.) Sclav, rob. 2. (Livr. înv.) Servitor, slujitor. – Din lat. servus.

DOOM

serv (înv.) s. m., pl. servi

servele
SERV, -Ă, servi, -e, s. m. și f. 1. (În evul mediu) Țăran dependent de stăpânul de pământ; iobag, șerb. ♦ (Latinism înv.) Sclav, rob. 2. (Livr. înv.) Servitor, slujitor. – Din lat. servus.

DOOM

serv (înv.) s. m., pl. servi

servelor
SERV, -Ă, servi, -e, s. m. și f. 1. (În evul mediu) Țăran dependent de stăpânul de pământ; iobag, șerb. ♦ (Latinism înv.) Sclav, rob. 2. (Livr. înv.) Servitor, slujitor. – Din lat. servus.

DOOM

serv (înv.) s. m., pl. servi

server
SÉRVER, servere, s. n. (Inf.) Computer sau program care conectează utilizatorii din rețea la o sursă centralizată sau la o bancă de date. – Din engl. server.

DOOM

*sérver s. n., pl. sérvere

servere
SÉRVER, servere, s. n. (Inf.) Computer sau program care conectează utilizatorii din rețea la o sursă centralizată sau la o bancă de date. – Din engl. server.

DOOM

*sérver s. n., pl. sérvere

serverele
SÉRVER, servere, s. n. (Inf.) Computer sau program care conectează utilizatorii din rețea la o sursă centralizată sau la o bancă de date. – Din engl. server.

DOOM

*sérver s. n., pl. sérvere

serverelor
SÉRVER, servere, s. n. (Inf.) Computer sau program care conectează utilizatorii din rețea la o sursă centralizată sau la o bancă de date. – Din engl. server.

DOOM

*sérver s. n., pl. sérvere

serverul
SÉRVER, servere, s. n. (Inf.) Computer sau program care conectează utilizatorii din rețea la o sursă centralizată sau la o bancă de date. – Din engl. server.

DOOM

*sérver s. n., pl. sérvere

serverului
SÉRVER, servere, s. n. (Inf.) Computer sau program care conectează utilizatorii din rețea la o sursă centralizată sau la o bancă de date. – Din engl. server.

DOOM

*sérver s. n., pl. sérvere

servesc
SERVÍ, servesc, vb. IV. 1. Tranz. A îndeplini anumite funcții, însărcinări, datorii față de cineva; a sluji. ♦ Intranz. A face serviciu, a funcționa ca... ♦ Intranz. A lucra în calitate de om de serviciu, a sluji. ♦ A lucra în interesul, în slujba cuiva; a susține, a sprijini. Îmi servesc prietenii. ♦ A fi de folos, util cuiva. Cu ce te pot servi? 2. Intranz. (Despre lucruri) A folosi la..., a fi utilizat ca..., a avea rolul de... ♦ Refl. (Despre oameni) A se folosi, a face uz de... 3. Tranz. A pune, a aduce la masă mâncare, băutură etc. ♦ A prezenta cuiva o mâncare ca să ia din ea, a trata pe cineva cu ceva; a da să mănânce. ♦ Refl. A lua să mănânce sau să bea. Se servi cu câteva bomboane. ♦ Fig. A da, a transmite. Încearcă să-i servească ultimele noutăți. ♦ (Despre vânzători, funcționari etc.) A oferi solicitanților cele cerute; a executa o comandă. ♦ A asigura o prestare de serviciu; a deservi. Ascensorul servește etajele de sus. 4. Tranz. (La unele jocuri sportive cu mingea și la jocul de cărți) A pune mingea sau cărțile în joc. ♦ A plăti, a furniza. A servi o rentă. – Din fr. servir.

DOOM

serví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. servésc, imperf. 3 sg. serveá; conj. prez. 3 să serveáscă

servește
SERVÍ, servesc, vb. IV. 1. Tranz. A îndeplini anumite funcții, însărcinări, datorii față de cineva; a sluji. ♦ Intranz. A face serviciu, a funcționa ca... ♦ Intranz. A lucra în calitate de om de serviciu, a sluji. ♦ A lucra în interesul, în slujba cuiva; a susține, a sprijini. Îmi servesc prietenii. ♦ A fi de folos, util cuiva. Cu ce te pot servi? 2. Intranz. (Despre lucruri) A folosi la..., a fi utilizat ca..., a avea rolul de... ♦ Refl. (Despre oameni) A se folosi, a face uz de... 3. Tranz. A pune, a aduce la masă mâncare, băutură etc. ♦ A prezenta cuiva o mâncare ca să ia din ea, a trata pe cineva cu ceva; a da să mănânce. ♦ Refl. A lua să mănânce sau să bea. Se servi cu câteva bomboane. ♦ Fig. A da, a transmite. Încearcă să-i servească ultimele noutăți. ♦ (Despre vânzători, funcționari etc.) A oferi solicitanților cele cerute; a executa o comandă. ♦ A asigura o prestare de serviciu; a deservi. Ascensorul servește etajele de sus. 4. Tranz. (La unele jocuri sportive cu mingea și la jocul de cărți) A pune mingea sau cărțile în joc. ♦ A plăti, a furniza. A servi o rentă. – Din fr. servir.

DOOM

serví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. servésc, imperf. 3 sg. serveá; conj. prez. 3 să serveáscă

servești
SERVÍ, servesc, vb. IV. 1. Tranz. A îndeplini anumite funcții, însărcinări, datorii față de cineva; a sluji. ♦ Intranz. A face serviciu, a funcționa ca... ♦ Intranz. A lucra în calitate de om de serviciu, a sluji. ♦ A lucra în interesul, în slujba cuiva; a susține, a sprijini. Îmi servesc prietenii. ♦ A fi de folos, util cuiva. Cu ce te pot servi? 2. Intranz. (Despre lucruri) A folosi la..., a fi utilizat ca..., a avea rolul de... ♦ Refl. (Despre oameni) A se folosi, a face uz de... 3. Tranz. A pune, a aduce la masă mâncare, băutură etc. ♦ A prezenta cuiva o mâncare ca să ia din ea, a trata pe cineva cu ceva; a da să mănânce. ♦ Refl. A lua să mănânce sau să bea. Se servi cu câteva bomboane. ♦ Fig. A da, a transmite. Încearcă să-i servească ultimele noutăți. ♦ (Despre vânzători, funcționari etc.) A oferi solicitanților cele cerute; a executa o comandă. ♦ A asigura o prestare de serviciu; a deservi. Ascensorul servește etajele de sus. 4. Tranz. (La unele jocuri sportive cu mingea și la jocul de cărți) A pune mingea sau cărțile în joc. ♦ A plăti, a furniza. A servi o rentă. – Din fr. servir.

DOOM

serví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. servésc, imperf. 3 sg. serveá; conj. prez. 3 să serveáscă

servi
SERV, -Ă, servi, -e, s. m. și f. 1. (În evul mediu) Țăran dependent de stăpânul de pământ; iobag, șerb. ♦ (Latinism înv.) Sclav, rob. 2. (Livr. înv.) Servitor, slujitor. – Din lat. servus.

DOOM

serv (înv.) s. m., pl. servi

servi
SERV, -Ă, servi, -e, s. m. și f. 1. (În evul mediu) Țăran dependent de stăpânul de pământ; iobag, șerb. ♦ (Latinism înv.) Sclav, rob. 2. (Livr. înv.) Servitor, slujitor. – Din lat. servus.

DOOM

serv (înv.) s. m., pl. servi

servi
SERVÍ, servesc, vb. IV. 1. Tranz. A îndeplini anumite funcții, însărcinări, datorii față de cineva; a sluji. ♦ Intranz. A face serviciu, a funcționa ca... ♦ Intranz. A lucra în calitate de om de serviciu, a sluji. ♦ A lucra în interesul, în slujba cuiva; a susține, a sprijini. Îmi servesc prietenii. ♦ A fi de folos, util cuiva. Cu ce te pot servi? 2. Intranz. (Despre lucruri) A folosi la..., a fi utilizat ca..., a avea rolul de... ♦ Refl. (Despre oameni) A se folosi, a face uz de... 3. Tranz. A pune, a aduce la masă mâncare, băutură etc. ♦ A prezenta cuiva o mâncare ca să ia din ea, a trata pe cineva cu ceva; a da să mănânce. ♦ Refl. A lua să mănânce sau să bea. Se servi cu câteva bomboane. ♦ Fig. A da, a transmite. Încearcă să-i servească ultimele noutăți. ♦ (Despre vânzători, funcționari etc.) A oferi solicitanților cele cerute; a executa o comandă. ♦ A asigura o prestare de serviciu; a deservi. Ascensorul servește etajele de sus. 4. Tranz. (La unele jocuri sportive cu mingea și la jocul de cărți) A pune mingea sau cărțile în joc. ♦ A plăti, a furniza. A servi o rentă. – Din fr. servir.

DOOM

serví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. servésc, imperf. 3 sg. serveá; conj. prez. 3 să serveáscă

serviabil
SERVIÁBIL, -Ă, serviabili, -e, adj. Care își oferă cu plăcere și cu promptitudine serviciile; îndatoritor, săritor, binevoitor. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. serviable.

DOOM

serviábil (-vi-a-) adj. m., pl. serviábili; f. serviábilă, pl. serviábile

serviabila
SERVIÁBIL, -Ă, serviabili, -e, adj. Care își oferă cu plăcere și cu promptitudine serviciile; îndatoritor, săritor, binevoitor. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. serviable.

DOOM

serviábil (-vi-a-) adj. m., pl. serviábili; f. serviábilă, pl. serviábile

serviabile
SERVIÁBIL, -Ă, serviabili, -e, adj. Care își oferă cu plăcere și cu promptitudine serviciile; îndatoritor, săritor, binevoitor. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. serviable.

DOOM

serviábil (-vi-a-) adj. m., pl. serviábili; f. serviábilă, pl. serviábile

serviabilei
SERVIÁBIL, -Ă, serviabili, -e, adj. Care își oferă cu plăcere și cu promptitudine serviciile; îndatoritor, săritor, binevoitor. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. serviable.

DOOM

serviábil (-vi-a-) adj. m., pl. serviábili; f. serviábilă, pl. serviábile

serviabilele
SERVIÁBIL, -Ă, serviabili, -e, adj. Care își oferă cu plăcere și cu promptitudine serviciile; îndatoritor, săritor, binevoitor. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. serviable.

DOOM

serviábil (-vi-a-) adj. m., pl. serviábili; f. serviábilă, pl. serviábile

serviabilelor
SERVIÁBIL, -Ă, serviabili, -e, adj. Care își oferă cu plăcere și cu promptitudine serviciile; îndatoritor, săritor, binevoitor. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. serviable.

DOOM

serviábil (-vi-a-) adj. m., pl. serviábili; f. serviábilă, pl. serviábile

serviabili
SERVIÁBIL, -Ă, serviabili, -e, adj. Care își oferă cu plăcere și cu promptitudine serviciile; îndatoritor, săritor, binevoitor. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. serviable.

DOOM

serviábil (-vi-a-) adj. m., pl. serviábili; f. serviábilă, pl. serviábile

serviabilii
SERVIÁBIL, -Ă, serviabili, -e, adj. Care își oferă cu plăcere și cu promptitudine serviciile; îndatoritor, săritor, binevoitor. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. serviable.

DOOM

serviábil (-vi-a-) adj. m., pl. serviábili; f. serviábilă, pl. serviábile

serviabililor
SERVIÁBIL, -Ă, serviabili, -e, adj. Care își oferă cu plăcere și cu promptitudine serviciile; îndatoritor, săritor, binevoitor. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. serviable.

DOOM

serviábil (-vi-a-) adj. m., pl. serviábili; f. serviábilă, pl. serviábile

serviabilitate
SERVIABILITÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a fi serviabil. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. serviabilité.

DOOM

serviabilitáte (rar) (-vi-a-) s. f., g.-d. art. serviabilitắții

serviabilitatea
SERVIABILITÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a fi serviabil. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. serviabilité.

DOOM

serviabilitáte (rar) (-vi-a-) s. f., g.-d. art. serviabilitắții

serviabilități
SERVIABILITÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a fi serviabil. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. serviabilité.

DOOM

serviabilitáte (rar) (-vi-a-) s. f., g.-d. art. serviabilitắții

serviabilității
SERVIABILITÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a fi serviabil. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. serviabilité.

DOOM

serviabilitáte (rar) (-vi-a-) s. f., g.-d. art. serviabilitắții

serviabilul
SERVIÁBIL, -Ă, serviabili, -e, adj. Care își oferă cu plăcere și cu promptitudine serviciile; îndatoritor, săritor, binevoitor. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. serviable.

DOOM

serviábil (-vi-a-) adj. m., pl. serviábili; f. serviábilă, pl. serviábile

serviabilului
SERVIÁBIL, -Ă, serviabili, -e, adj. Care își oferă cu plăcere și cu promptitudine serviciile; îndatoritor, săritor, binevoitor. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. serviable.

DOOM

serviábil (-vi-a-) adj. m., pl. serviábili; f. serviábilă, pl. serviábile

service
SÉRVICE, service-uri, s. n. Stație de reparare și întreținere a autoturismelor sau a diverselor aparate. [Pr.: servis] – Din engl. service.

DOOM

!self-sérvice (angl.) [ce pron. s] (-vice) s. n., art. self-sérvice-ul; pl. self-sérvice-uri

servicii
ROOM-SÉRVICE s. n. Serviciu asigurat de un hotel, prin care clienților li se poate aduce masa sau băutura în cameră. [Pr.: rum-sérvis] – Cuv. engl.

DOOM

room-sérvice (angl.) [pron. rum-sérvis] (room-, -vice) s. n., art. room-sérvice-ul

servicii
SERVÍCIU, servicii, s. n. 1. Acțiunea, faptul de a servi, de a sluji; formă de muncă prestată în folosul sau în interesul cuiva. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) în serviciul cuiva (sau a ceva) = a sluji, a servi unei persoane sau unui scop, unei idei etc. ♦ (În construcție cu verbele „a face”, „a aduce”) Faptă, acțiune care servește, avantajează pe cineva; îndatorire, obligație. ◊ Expr. A face un prost (sau un rău) serviciu cuiva = a face cuiva (fără voie) un rău. ♦ Scară de serviciu = scară secundară într-un imobil (pentru acces la dependințe). 2. Ocupație pe care o are cineva în calitate de angajat; slujbă. ♦ Îndatorire care revine cuiva în calitate de angajat; îndeplinirea acestei îndatoriri. ◊ Serviciu militar = stagiu la care sunt obligați, prin lege, cetățenii unui stat pentru a se instrui din punct de vedere militar în rândurile forțelor armate. Serviciu comandat = însărcinare, atribuție, misiune specială încredințată cuiva spre executare. Serviciu divin (sau religios) = cultul divinității exprimat prin cuvinte și gesturi ritualice. ◊ Expr. (Despre angajați, ostași, elevi) (A fi) de serviciu = (a fi) în tură de lucru la locul de muncă; de gardă. A intra în serviciu = a deveni salariat. ♦ Funcție. Serviciu de casier. 3. Subdiviziune, fără personalitate juridică, a unei întreprinderi sau instituții; p. ext. colectivul de muncă corespunzător. 4. Grup de obiecte care alcătuiesc un tot cu destinație specială. Serviciu de cafea. 5. Mulțime ordonată în timp a regimurilor succesive ale unui sistem tehnic. 6. (Sport) Punere în joc a mingii. – Din fr. service, lat. servitium.

DOOM

servíciu [ciu pron. ciu] s. n., art. servíciul; pl. servícii, art. servíciile (-ci-i-)

serviciile
ROOM-SÉRVICE s. n. Serviciu asigurat de un hotel, prin care clienților li se poate aduce masa sau băutura în cameră. [Pr.: rum-sérvis] – Cuv. engl.

DOOM

room-sérvice (angl.) [pron. rum-sérvis] (room-, -vice) s. n., art. room-sérvice-ul

serviciile
SERVÍCIU, servicii, s. n. 1. Acțiunea, faptul de a servi, de a sluji; formă de muncă prestată în folosul sau în interesul cuiva. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) în serviciul cuiva (sau a ceva) = a sluji, a servi unei persoane sau unui scop, unei idei etc. ♦ (În construcție cu verbele „a face”, „a aduce”) Faptă, acțiune care servește, avantajează pe cineva; îndatorire, obligație. ◊ Expr. A face un prost (sau un rău) serviciu cuiva = a face cuiva (fără voie) un rău. ♦ Scară de serviciu = scară secundară într-un imobil (pentru acces la dependințe). 2. Ocupație pe care o are cineva în calitate de angajat; slujbă. ♦ Îndatorire care revine cuiva în calitate de angajat; îndeplinirea acestei îndatoriri. ◊ Serviciu militar = stagiu la care sunt obligați, prin lege, cetățenii unui stat pentru a se instrui din punct de vedere militar în rândurile forțelor armate. Serviciu comandat = însărcinare, atribuție, misiune specială încredințată cuiva spre executare. Serviciu divin (sau religios) = cultul divinității exprimat prin cuvinte și gesturi ritualice. ◊ Expr. (Despre angajați, ostași, elevi) (A fi) de serviciu = (a fi) în tură de lucru la locul de muncă; de gardă. A intra în serviciu = a deveni salariat. ♦ Funcție. Serviciu de casier. 3. Subdiviziune, fără personalitate juridică, a unei întreprinderi sau instituții; p. ext. colectivul de muncă corespunzător. 4. Grup de obiecte care alcătuiesc un tot cu destinație specială. Serviciu de cafea. 5. Mulțime ordonată în timp a regimurilor succesive ale unui sistem tehnic. 6. (Sport) Punere în joc a mingii. – Din fr. service, lat. servitium.

DOOM

servíciu [ciu pron. ciu] s. n., art. servíciul; pl. servícii, art. servíciile (-ci-i-)

serviciilor
ROOM-SÉRVICE s. n. Serviciu asigurat de un hotel, prin care clienților li se poate aduce masa sau băutura în cameră. [Pr.: rum-sérvis] – Cuv. engl.

DOOM

room-sérvice (angl.) [pron. rum-sérvis] (room-, -vice) s. n., art. room-sérvice-ul

serviciilor
SERVÍCIU, servicii, s. n. 1. Acțiunea, faptul de a servi, de a sluji; formă de muncă prestată în folosul sau în interesul cuiva. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) în serviciul cuiva (sau a ceva) = a sluji, a servi unei persoane sau unui scop, unei idei etc. ♦ (În construcție cu verbele „a face”, „a aduce”) Faptă, acțiune care servește, avantajează pe cineva; îndatorire, obligație. ◊ Expr. A face un prost (sau un rău) serviciu cuiva = a face cuiva (fără voie) un rău. ♦ Scară de serviciu = scară secundară într-un imobil (pentru acces la dependințe). 2. Ocupație pe care o are cineva în calitate de angajat; slujbă. ♦ Îndatorire care revine cuiva în calitate de angajat; îndeplinirea acestei îndatoriri. ◊ Serviciu militar = stagiu la care sunt obligați, prin lege, cetățenii unui stat pentru a se instrui din punct de vedere militar în rândurile forțelor armate. Serviciu comandat = însărcinare, atribuție, misiune specială încredințată cuiva spre executare. Serviciu divin (sau religios) = cultul divinității exprimat prin cuvinte și gesturi ritualice. ◊ Expr. (Despre angajați, ostași, elevi) (A fi) de serviciu = (a fi) în tură de lucru la locul de muncă; de gardă. A intra în serviciu = a deveni salariat. ♦ Funcție. Serviciu de casier. 3. Subdiviziune, fără personalitate juridică, a unei întreprinderi sau instituții; p. ext. colectivul de muncă corespunzător. 4. Grup de obiecte care alcătuiesc un tot cu destinație specială. Serviciu de cafea. 5. Mulțime ordonată în timp a regimurilor succesive ale unui sistem tehnic. 6. (Sport) Punere în joc a mingii. – Din fr. service, lat. servitium.

DOOM

servíciu [ciu pron. ciu] s. n., art. servíciul; pl. servícii, art. servíciile (-ci-i-)

serviciu
ROOM-SÉRVICE s. n. Serviciu asigurat de un hotel, prin care clienților li se poate aduce masa sau băutura în cameră. [Pr.: rum-sérvis] – Cuv. engl.

DOOM

room-sérvice (angl.) [pron. rum-sérvis] (room-, -vice) s. n., art. room-sérvice-ul

serviciu
SERVÍCIU, servicii, s. n. 1. Acțiunea, faptul de a servi, de a sluji; formă de muncă prestată în folosul sau în interesul cuiva. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) în serviciul cuiva (sau a ceva) = a sluji, a servi unei persoane sau unui scop, unei idei etc. ♦ (În construcție cu verbele „a face”, „a aduce”) Faptă, acțiune care servește, avantajează pe cineva; îndatorire, obligație. ◊ Expr. A face un prost (sau un rău) serviciu cuiva = a face cuiva (fără voie) un rău. ♦ Scară de serviciu = scară secundară într-un imobil (pentru acces la dependințe). 2. Ocupație pe care o are cineva în calitate de angajat; slujbă. ♦ Îndatorire care revine cuiva în calitate de angajat; îndeplinirea acestei îndatoriri. ◊ Serviciu militar = stagiu la care sunt obligați, prin lege, cetățenii unui stat pentru a se instrui din punct de vedere militar în rândurile forțelor armate. Serviciu comandat = însărcinare, atribuție, misiune specială încredințată cuiva spre executare. Serviciu divin (sau religios) = cultul divinității exprimat prin cuvinte și gesturi ritualice. ◊ Expr. (Despre angajați, ostași, elevi) (A fi) de serviciu = (a fi) în tură de lucru la locul de muncă; de gardă. A intra în serviciu = a deveni salariat. ♦ Funcție. Serviciu de casier. 3. Subdiviziune, fără personalitate juridică, a unei întreprinderi sau instituții; p. ext. colectivul de muncă corespunzător. 4. Grup de obiecte care alcătuiesc un tot cu destinație specială. Serviciu de cafea. 5. Mulțime ordonată în timp a regimurilor succesive ale unui sistem tehnic. 6. (Sport) Punere în joc a mingii. – Din fr. service, lat. servitium.

DOOM

servíciu [ciu pron. ciu] s. n., art. servíciul; pl. servícii, art. servíciile (-ci-i-)

serviciul
ROOM-SÉRVICE s. n. Serviciu asigurat de un hotel, prin care clienților li se poate aduce masa sau băutura în cameră. [Pr.: rum-sérvis] – Cuv. engl.

DOOM

room-sérvice (angl.) [pron. rum-sérvis] (room-, -vice) s. n., art. room-sérvice-ul

serviciul
SERVÍCIU, servicii, s. n. 1. Acțiunea, faptul de a servi, de a sluji; formă de muncă prestată în folosul sau în interesul cuiva. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) în serviciul cuiva (sau a ceva) = a sluji, a servi unei persoane sau unui scop, unei idei etc. ♦ (În construcție cu verbele „a face”, „a aduce”) Faptă, acțiune care servește, avantajează pe cineva; îndatorire, obligație. ◊ Expr. A face un prost (sau un rău) serviciu cuiva = a face cuiva (fără voie) un rău. ♦ Scară de serviciu = scară secundară într-un imobil (pentru acces la dependințe). 2. Ocupație pe care o are cineva în calitate de angajat; slujbă. ♦ Îndatorire care revine cuiva în calitate de angajat; îndeplinirea acestei îndatoriri. ◊ Serviciu militar = stagiu la care sunt obligați, prin lege, cetățenii unui stat pentru a se instrui din punct de vedere militar în rândurile forțelor armate. Serviciu comandat = însărcinare, atribuție, misiune specială încredințată cuiva spre executare. Serviciu divin (sau religios) = cultul divinității exprimat prin cuvinte și gesturi ritualice. ◊ Expr. (Despre angajați, ostași, elevi) (A fi) de serviciu = (a fi) în tură de lucru la locul de muncă; de gardă. A intra în serviciu = a deveni salariat. ♦ Funcție. Serviciu de casier. 3. Subdiviziune, fără personalitate juridică, a unei întreprinderi sau instituții; p. ext. colectivul de muncă corespunzător. 4. Grup de obiecte care alcătuiesc un tot cu destinație specială. Serviciu de cafea. 5. Mulțime ordonată în timp a regimurilor succesive ale unui sistem tehnic. 6. (Sport) Punere în joc a mingii. – Din fr. service, lat. servitium.

DOOM

servíciu [ciu pron. ciu] s. n., art. servíciul; pl. servícii, art. servíciile (-ci-i-)

serviciului
ROOM-SÉRVICE s. n. Serviciu asigurat de un hotel, prin care clienților li se poate aduce masa sau băutura în cameră. [Pr.: rum-sérvis] – Cuv. engl.

DOOM

room-sérvice (angl.) [pron. rum-sérvis] (room-, -vice) s. n., art. room-sérvice-ul

serviciului
SERVÍCIU, servicii, s. n. 1. Acțiunea, faptul de a servi, de a sluji; formă de muncă prestată în folosul sau în interesul cuiva. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) în serviciul cuiva (sau a ceva) = a sluji, a servi unei persoane sau unui scop, unei idei etc. ♦ (În construcție cu verbele „a face”, „a aduce”) Faptă, acțiune care servește, avantajează pe cineva; îndatorire, obligație. ◊ Expr. A face un prost (sau un rău) serviciu cuiva = a face cuiva (fără voie) un rău. ♦ Scară de serviciu = scară secundară într-un imobil (pentru acces la dependințe). 2. Ocupație pe care o are cineva în calitate de angajat; slujbă. ♦ Îndatorire care revine cuiva în calitate de angajat; îndeplinirea acestei îndatoriri. ◊ Serviciu militar = stagiu la care sunt obligați, prin lege, cetățenii unui stat pentru a se instrui din punct de vedere militar în rândurile forțelor armate. Serviciu comandat = însărcinare, atribuție, misiune specială încredințată cuiva spre executare. Serviciu divin (sau religios) = cultul divinității exprimat prin cuvinte și gesturi ritualice. ◊ Expr. (Despre angajați, ostași, elevi) (A fi) de serviciu = (a fi) în tură de lucru la locul de muncă; de gardă. A intra în serviciu = a deveni salariat. ♦ Funcție. Serviciu de casier. 3. Subdiviziune, fără personalitate juridică, a unei întreprinderi sau instituții; p. ext. colectivul de muncă corespunzător. 4. Grup de obiecte care alcătuiesc un tot cu destinație specială. Serviciu de cafea. 5. Mulțime ordonată în timp a regimurilor succesive ale unui sistem tehnic. 6. (Sport) Punere în joc a mingii. – Din fr. service, lat. servitium.

DOOM

servíciu [ciu pron. ciu] s. n., art. servíciul; pl. servícii, art. servíciile (-ci-i-)

servieta
SERVIÉTĂ, serviete, s. f. Geantă (mare), mai ales de piele, cu una sau mai multe despărțituri, în care se poartă acte, cărți etc. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. serviette.

DOOM

serviétă (-vi-e-) s. f., g.-d. art. serviétei; pl. serviéte

serviete
SERVIÉTĂ, serviete, s. f. Geantă (mare), mai ales de piele, cu una sau mai multe despărțituri, în care se poartă acte, cărți etc. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. serviette.

DOOM

serviétă (-vi-e-) s. f., g.-d. art. serviétei; pl. serviéte

servietei
SERVIÉTĂ, serviete, s. f. Geantă (mare), mai ales de piele, cu una sau mai multe despărțituri, în care se poartă acte, cărți etc. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. serviette.

DOOM

serviétă (-vi-e-) s. f., g.-d. art. serviétei; pl. serviéte

servietele
SERVIÉTĂ, serviete, s. f. Geantă (mare), mai ales de piele, cu una sau mai multe despărțituri, în care se poartă acte, cărți etc. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. serviette.

DOOM

serviétă (-vi-e-) s. f., g.-d. art. serviétei; pl. serviéte

servietelor
SERVIÉTĂ, serviete, s. f. Geantă (mare), mai ales de piele, cu una sau mai multe despărțituri, în care se poartă acte, cărți etc. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. serviette.

DOOM

serviétă (-vi-e-) s. f., g.-d. art. serviétei; pl. serviéte

servii
SERV, -Ă, servi, -e, s. m. și f. 1. (În evul mediu) Țăran dependent de stăpânul de pământ; iobag, șerb. ♦ (Latinism înv.) Sclav, rob. 2. (Livr. înv.) Servitor, slujitor. – Din lat. servus.

DOOM

serv (înv.) s. m., pl. servi

servii
SERV, -Ă, servi, -e, s. m. și f. 1. (În evul mediu) Țăran dependent de stăpânul de pământ; iobag, șerb. ♦ (Latinism înv.) Sclav, rob. 2. (Livr. înv.) Servitor, slujitor. – Din lat. servus.

DOOM

serv (înv.) s. m., pl. servi

servii
SERVÍ, servesc, vb. IV. 1. Tranz. A îndeplini anumite funcții, însărcinări, datorii față de cineva; a sluji. ♦ Intranz. A face serviciu, a funcționa ca... ♦ Intranz. A lucra în calitate de om de serviciu, a sluji. ♦ A lucra în interesul, în slujba cuiva; a susține, a sprijini. Îmi servesc prietenii. ♦ A fi de folos, util cuiva. Cu ce te pot servi? 2. Intranz. (Despre lucruri) A folosi la..., a fi utilizat ca..., a avea rolul de... ♦ Refl. (Despre oameni) A se folosi, a face uz de... 3. Tranz. A pune, a aduce la masă mâncare, băutură etc. ♦ A prezenta cuiva o mâncare ca să ia din ea, a trata pe cineva cu ceva; a da să mănânce. ♦ Refl. A lua să mănânce sau să bea. Se servi cu câteva bomboane. ♦ Fig. A da, a transmite. Încearcă să-i servească ultimele noutăți. ♦ (Despre vânzători, funcționari etc.) A oferi solicitanților cele cerute; a executa o comandă. ♦ A asigura o prestare de serviciu; a deservi. Ascensorul servește etajele de sus. 4. Tranz. (La unele jocuri sportive cu mingea și la jocul de cărți) A pune mingea sau cărțile în joc. ♦ A plăti, a furniza. A servi o rentă. – Din fr. servir.

DOOM

serví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. servésc, imperf. 3 sg. serveá; conj. prez. 3 să serveáscă

servil
SERVÍL, -Ă, servili, -e, adj. (Livr.) 1. Slugarnic; lingușitor, supus. ♦ (Rar) Care ține de condiția de serv. 2. Care se conformează riguros, fără rezerve modelului; lipsit de originalitate. Imitare servilă. ♦ (Despre traduceri și traducători) Care se ține în mod formal de original, neglijând conținutul, ideile; literal. – Din fr. servile, lat. servilis.

DOOM

servíl (livr.) adj. m., pl. servíli; f. servílă, pl. servíle

servila
SERVÍL, -Ă, servili, -e, adj. (Livr.) 1. Slugarnic; lingușitor, supus. ♦ (Rar) Care ține de condiția de serv. 2. Care se conformează riguros, fără rezerve modelului; lipsit de originalitate. Imitare servilă. ♦ (Despre traduceri și traducători) Care se ține în mod formal de original, neglijând conținutul, ideile; literal. – Din fr. servile, lat. servilis.

DOOM

servíl (livr.) adj. m., pl. servíli; f. servílă, pl. servíle

servile
SERVÍL, -Ă, servili, -e, adj. (Livr.) 1. Slugarnic; lingușitor, supus. ♦ (Rar) Care ține de condiția de serv. 2. Care se conformează riguros, fără rezerve modelului; lipsit de originalitate. Imitare servilă. ♦ (Despre traduceri și traducători) Care se ține în mod formal de original, neglijând conținutul, ideile; literal. – Din fr. servile, lat. servilis.

DOOM

servíl (livr.) adj. m., pl. servíli; f. servílă, pl. servíle

servilei
SERVÍL, -Ă, servili, -e, adj. (Livr.) 1. Slugarnic; lingușitor, supus. ♦ (Rar) Care ține de condiția de serv. 2. Care se conformează riguros, fără rezerve modelului; lipsit de originalitate. Imitare servilă. ♦ (Despre traduceri și traducători) Care se ține în mod formal de original, neglijând conținutul, ideile; literal. – Din fr. servile, lat. servilis.

DOOM

servíl (livr.) adj. m., pl. servíli; f. servílă, pl. servíle

servilele
SERVÍL, -Ă, servili, -e, adj. (Livr.) 1. Slugarnic; lingușitor, supus. ♦ (Rar) Care ține de condiția de serv. 2. Care se conformează riguros, fără rezerve modelului; lipsit de originalitate. Imitare servilă. ♦ (Despre traduceri și traducători) Care se ține în mod formal de original, neglijând conținutul, ideile; literal. – Din fr. servile, lat. servilis.

DOOM

servíl (livr.) adj. m., pl. servíli; f. servílă, pl. servíle

servilelor
SERVÍL, -Ă, servili, -e, adj. (Livr.) 1. Slugarnic; lingușitor, supus. ♦ (Rar) Care ține de condiția de serv. 2. Care se conformează riguros, fără rezerve modelului; lipsit de originalitate. Imitare servilă. ♦ (Despre traduceri și traducători) Care se ține în mod formal de original, neglijând conținutul, ideile; literal. – Din fr. servile, lat. servilis.

DOOM

servíl (livr.) adj. m., pl. servíli; f. servílă, pl. servíle

servili
SERVÍL, -Ă, servili, -e, adj. (Livr.) 1. Slugarnic; lingușitor, supus. ♦ (Rar) Care ține de condiția de serv. 2. Care se conformează riguros, fără rezerve modelului; lipsit de originalitate. Imitare servilă. ♦ (Despre traduceri și traducători) Care se ține în mod formal de original, neglijând conținutul, ideile; literal. – Din fr. servile, lat. servilis.

DOOM

servíl (livr.) adj. m., pl. servíli; f. servílă, pl. servíle

servilii
SERVÍL, -Ă, servili, -e, adj. (Livr.) 1. Slugarnic; lingușitor, supus. ♦ (Rar) Care ține de condiția de serv. 2. Care se conformează riguros, fără rezerve modelului; lipsit de originalitate. Imitare servilă. ♦ (Despre traduceri și traducători) Care se ține în mod formal de original, neglijând conținutul, ideile; literal. – Din fr. servile, lat. servilis.

DOOM

servíl (livr.) adj. m., pl. servíli; f. servílă, pl. servíle

servililor
SERVÍL, -Ă, servili, -e, adj. (Livr.) 1. Slugarnic; lingușitor, supus. ♦ (Rar) Care ține de condiția de serv. 2. Care se conformează riguros, fără rezerve modelului; lipsit de originalitate. Imitare servilă. ♦ (Despre traduceri și traducători) Care se ține în mod formal de original, neglijând conținutul, ideile; literal. – Din fr. servile, lat. servilis.

DOOM

servíl (livr.) adj. m., pl. servíli; f. servílă, pl. servíle

servilism
SERVILÍSM s. n. (Livr.) Caracter servil, atitudine servilă; slugărnicie, servilitate. – Din fr. servilisme.

DOOM

servilísm (livr.) s. n.

servilismul
SERVILÍSM s. n. (Livr.) Caracter servil, atitudine servilă; slugărnicie, servilitate. – Din fr. servilisme.

DOOM

servilísm (livr.) s. n.

servilismului
SERVILÍSM s. n. (Livr.) Caracter servil, atitudine servilă; slugărnicie, servilitate. – Din fr. servilisme.

DOOM

servilísm (livr.) s. n.

servilitate
SERVILITÁTE s. f. (Rar) Servilism. – Din fr. servilité.

DOOM

servilitáte (rar) s. f., g.-d. art. servilitắții

servilitatea
SERVILITÁTE s. f. (Rar) Servilism. – Din fr. servilité.

DOOM

servilitáte (rar) s. f., g.-d. art. servilitắții

servilități
SERVILITÁTE s. f. (Rar) Servilism. – Din fr. servilité.

DOOM

servilitáte (rar) s. f., g.-d. art. servilitắții

servilității
SERVILITÁTE s. f. (Rar) Servilism. – Din fr. servilité.

DOOM

servilitáte (rar) s. f., g.-d. art. servilitắții

servilor
SERV, -Ă, servi, -e, s. m. și f. 1. (În evul mediu) Țăran dependent de stăpânul de pământ; iobag, șerb. ♦ (Latinism înv.) Sclav, rob. 2. (Livr. înv.) Servitor, slujitor. – Din lat. servus.

DOOM

serv (înv.) s. m., pl. servi

servilor
SERV, -Ă, servi, -e, s. m. și f. 1. (În evul mediu) Țăran dependent de stăpânul de pământ; iobag, șerb. ♦ (Latinism înv.) Sclav, rob. 2. (Livr. înv.) Servitor, slujitor. – Din lat. servus.

DOOM

serv (înv.) s. m., pl. servi

servilul
SERVÍL, -Ă, servili, -e, adj. (Livr.) 1. Slugarnic; lingușitor, supus. ♦ (Rar) Care ține de condiția de serv. 2. Care se conformează riguros, fără rezerve modelului; lipsit de originalitate. Imitare servilă. ♦ (Despre traduceri și traducători) Care se ține în mod formal de original, neglijând conținutul, ideile; literal. – Din fr. servile, lat. servilis.

DOOM

servíl (livr.) adj. m., pl. servíli; f. servílă, pl. servíle

servilului
SERVÍL, -Ă, servili, -e, adj. (Livr.) 1. Slugarnic; lingușitor, supus. ♦ (Rar) Care ține de condiția de serv. 2. Care se conformează riguros, fără rezerve modelului; lipsit de originalitate. Imitare servilă. ♦ (Despre traduceri și traducători) Care se ține în mod formal de original, neglijând conținutul, ideile; literal. – Din fr. servile, lat. servilis.

DOOM

servíl (livr.) adj. m., pl. servíli; f. servílă, pl. servíle

servim
SERVÍ, servesc, vb. IV. 1. Tranz. A îndeplini anumite funcții, însărcinări, datorii față de cineva; a sluji. ♦ Intranz. A face serviciu, a funcționa ca... ♦ Intranz. A lucra în calitate de om de serviciu, a sluji. ♦ A lucra în interesul, în slujba cuiva; a susține, a sprijini. Îmi servesc prietenii. ♦ A fi de folos, util cuiva. Cu ce te pot servi? 2. Intranz. (Despre lucruri) A folosi la..., a fi utilizat ca..., a avea rolul de... ♦ Refl. (Despre oameni) A se folosi, a face uz de... 3. Tranz. A pune, a aduce la masă mâncare, băutură etc. ♦ A prezenta cuiva o mâncare ca să ia din ea, a trata pe cineva cu ceva; a da să mănânce. ♦ Refl. A lua să mănânce sau să bea. Se servi cu câteva bomboane. ♦ Fig. A da, a transmite. Încearcă să-i servească ultimele noutăți. ♦ (Despre vânzători, funcționari etc.) A oferi solicitanților cele cerute; a executa o comandă. ♦ A asigura o prestare de serviciu; a deservi. Ascensorul servește etajele de sus. 4. Tranz. (La unele jocuri sportive cu mingea și la jocul de cărți) A pune mingea sau cărțile în joc. ♦ A plăti, a furniza. A servi o rentă. – Din fr. servir.

DOOM

serví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. servésc, imperf. 3 sg. serveá; conj. prez. 3 să serveáscă

servind
SERVÍ, servesc, vb. IV. 1. Tranz. A îndeplini anumite funcții, însărcinări, datorii față de cineva; a sluji. ♦ Intranz. A face serviciu, a funcționa ca... ♦ Intranz. A lucra în calitate de om de serviciu, a sluji. ♦ A lucra în interesul, în slujba cuiva; a susține, a sprijini. Îmi servesc prietenii. ♦ A fi de folos, util cuiva. Cu ce te pot servi? 2. Intranz. (Despre lucruri) A folosi la..., a fi utilizat ca..., a avea rolul de... ♦ Refl. (Despre oameni) A se folosi, a face uz de... 3. Tranz. A pune, a aduce la masă mâncare, băutură etc. ♦ A prezenta cuiva o mâncare ca să ia din ea, a trata pe cineva cu ceva; a da să mănânce. ♦ Refl. A lua să mănânce sau să bea. Se servi cu câteva bomboane. ♦ Fig. A da, a transmite. Încearcă să-i servească ultimele noutăți. ♦ (Despre vânzători, funcționari etc.) A oferi solicitanților cele cerute; a executa o comandă. ♦ A asigura o prestare de serviciu; a deservi. Ascensorul servește etajele de sus. 4. Tranz. (La unele jocuri sportive cu mingea și la jocul de cărți) A pune mingea sau cărțile în joc. ♦ A plăti, a furniza. A servi o rentă. – Din fr. servir.

DOOM

serví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. servésc, imperf. 3 sg. serveá; conj. prez. 3 să serveáscă

servire
SERVÍ, servesc, vb. IV. 1. Tranz. A îndeplini anumite funcții, însărcinări, datorii față de cineva; a sluji. ♦ Intranz. A face serviciu, a funcționa ca... ♦ Intranz. A lucra în calitate de om de serviciu, a sluji. ♦ A lucra în interesul, în slujba cuiva; a susține, a sprijini. Îmi servesc prietenii. ♦ A fi de folos, util cuiva. Cu ce te pot servi? 2. Intranz. (Despre lucruri) A folosi la..., a fi utilizat ca..., a avea rolul de... ♦ Refl. (Despre oameni) A se folosi, a face uz de... 3. Tranz. A pune, a aduce la masă mâncare, băutură etc. ♦ A prezenta cuiva o mâncare ca să ia din ea, a trata pe cineva cu ceva; a da să mănânce. ♦ Refl. A lua să mănânce sau să bea. Se servi cu câteva bomboane. ♦ Fig. A da, a transmite. Încearcă să-i servească ultimele noutăți. ♦ (Despre vânzători, funcționari etc.) A oferi solicitanților cele cerute; a executa o comandă. ♦ A asigura o prestare de serviciu; a deservi. Ascensorul servește etajele de sus. 4. Tranz. (La unele jocuri sportive cu mingea și la jocul de cărți) A pune mingea sau cărțile în joc. ♦ A plăti, a furniza. A servi o rentă. – Din fr. servir.

DOOM

serví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. servésc, imperf. 3 sg. serveá; conj. prez. 3 să serveáscă

servire
SERVÍRE s. f. Acțiunea de a (se) servi și rezultatul ei; servit¹. – V. servi.

DOOM

servíre s. f., g.-d. art. servírii

servirea
SERVÍRE s. f. Acțiunea de a (se) servi și rezultatul ei; servit¹. – V. servi.

DOOM

servíre s. f., g.-d. art. servírii

serviri
SERVÍRE s. f. Acțiunea de a (se) servi și rezultatul ei; servit¹. – V. servi.

DOOM

servíre s. f., g.-d. art. servírii

servirii
SERVÍRE s. f. Acțiunea de a (se) servi și rezultatul ei; servit¹. – V. servi.

DOOM

servíre s. f., g.-d. art. servírii

servirile
SERVÍRE s. f. Acțiunea de a (se) servi și rezultatul ei; servit¹. – V. servi.

DOOM

servíre s. f., g.-d. art. servírii

servirilor
SERVÍRE s. f. Acțiunea de a (se) servi și rezultatul ei; servit¹. – V. servi.

DOOM

servíre s. f., g.-d. art. servírii

serviră
SERVÍ, servesc, vb. IV. 1. Tranz. A îndeplini anumite funcții, însărcinări, datorii față de cineva; a sluji. ♦ Intranz. A face serviciu, a funcționa ca... ♦ Intranz. A lucra în calitate de om de serviciu, a sluji. ♦ A lucra în interesul, în slujba cuiva; a susține, a sprijini. Îmi servesc prietenii. ♦ A fi de folos, util cuiva. Cu ce te pot servi? 2. Intranz. (Despre lucruri) A folosi la..., a fi utilizat ca..., a avea rolul de... ♦ Refl. (Despre oameni) A se folosi, a face uz de... 3. Tranz. A pune, a aduce la masă mâncare, băutură etc. ♦ A prezenta cuiva o mâncare ca să ia din ea, a trata pe cineva cu ceva; a da să mănânce. ♦ Refl. A lua să mănânce sau să bea. Se servi cu câteva bomboane. ♦ Fig. A da, a transmite. Încearcă să-i servească ultimele noutăți. ♦ (Despre vânzători, funcționari etc.) A oferi solicitanților cele cerute; a executa o comandă. ♦ A asigura o prestare de serviciu; a deservi. Ascensorul servește etajele de sus. 4. Tranz. (La unele jocuri sportive cu mingea și la jocul de cărți) A pune mingea sau cărțile în joc. ♦ A plăti, a furniza. A servi o rentă. – Din fr. servir.

DOOM

serví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. servésc, imperf. 3 sg. serveá; conj. prez. 3 să serveáscă

servirăm
SERVÍ, servesc, vb. IV. 1. Tranz. A îndeplini anumite funcții, însărcinări, datorii față de cineva; a sluji. ♦ Intranz. A face serviciu, a funcționa ca... ♦ Intranz. A lucra în calitate de om de serviciu, a sluji. ♦ A lucra în interesul, în slujba cuiva; a susține, a sprijini. Îmi servesc prietenii. ♦ A fi de folos, util cuiva. Cu ce te pot servi? 2. Intranz. (Despre lucruri) A folosi la..., a fi utilizat ca..., a avea rolul de... ♦ Refl. (Despre oameni) A se folosi, a face uz de... 3. Tranz. A pune, a aduce la masă mâncare, băutură etc. ♦ A prezenta cuiva o mâncare ca să ia din ea, a trata pe cineva cu ceva; a da să mănânce. ♦ Refl. A lua să mănânce sau să bea. Se servi cu câteva bomboane. ♦ Fig. A da, a transmite. Încearcă să-i servească ultimele noutăți. ♦ (Despre vânzători, funcționari etc.) A oferi solicitanților cele cerute; a executa o comandă. ♦ A asigura o prestare de serviciu; a deservi. Ascensorul servește etajele de sus. 4. Tranz. (La unele jocuri sportive cu mingea și la jocul de cărți) A pune mingea sau cărțile în joc. ♦ A plăti, a furniza. A servi o rentă. – Din fr. servir.

DOOM

serví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. servésc, imperf. 3 sg. serveá; conj. prez. 3 să serveáscă

servirăți
SERVÍ, servesc, vb. IV. 1. Tranz. A îndeplini anumite funcții, însărcinări, datorii față de cineva; a sluji. ♦ Intranz. A face serviciu, a funcționa ca... ♦ Intranz. A lucra în calitate de om de serviciu, a sluji. ♦ A lucra în interesul, în slujba cuiva; a susține, a sprijini. Îmi servesc prietenii. ♦ A fi de folos, util cuiva. Cu ce te pot servi? 2. Intranz. (Despre lucruri) A folosi la..., a fi utilizat ca..., a avea rolul de... ♦ Refl. (Despre oameni) A se folosi, a face uz de... 3. Tranz. A pune, a aduce la masă mâncare, băutură etc. ♦ A prezenta cuiva o mâncare ca să ia din ea, a trata pe cineva cu ceva; a da să mănânce. ♦ Refl. A lua să mănânce sau să bea. Se servi cu câteva bomboane. ♦ Fig. A da, a transmite. Încearcă să-i servească ultimele noutăți. ♦ (Despre vânzători, funcționari etc.) A oferi solicitanților cele cerute; a executa o comandă. ♦ A asigura o prestare de serviciu; a deservi. Ascensorul servește etajele de sus. 4. Tranz. (La unele jocuri sportive cu mingea și la jocul de cărți) A pune mingea sau cărțile în joc. ♦ A plăti, a furniza. A servi o rentă. – Din fr. servir.

DOOM

serví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. servésc, imperf. 3 sg. serveá; conj. prez. 3 să serveáscă

servis
SERVÍS s. n. v. serviciu.

servise
SERVÍ, servesc, vb. IV. 1. Tranz. A îndeplini anumite funcții, însărcinări, datorii față de cineva; a sluji. ♦ Intranz. A face serviciu, a funcționa ca... ♦ Intranz. A lucra în calitate de om de serviciu, a sluji. ♦ A lucra în interesul, în slujba cuiva; a susține, a sprijini. Îmi servesc prietenii. ♦ A fi de folos, util cuiva. Cu ce te pot servi? 2. Intranz. (Despre lucruri) A folosi la..., a fi utilizat ca..., a avea rolul de... ♦ Refl. (Despre oameni) A se folosi, a face uz de... 3. Tranz. A pune, a aduce la masă mâncare, băutură etc. ♦ A prezenta cuiva o mâncare ca să ia din ea, a trata pe cineva cu ceva; a da să mănânce. ♦ Refl. A lua să mănânce sau să bea. Se servi cu câteva bomboane. ♦ Fig. A da, a transmite. Încearcă să-i servească ultimele noutăți. ♦ (Despre vânzători, funcționari etc.) A oferi solicitanților cele cerute; a executa o comandă. ♦ A asigura o prestare de serviciu; a deservi. Ascensorul servește etajele de sus. 4. Tranz. (La unele jocuri sportive cu mingea și la jocul de cărți) A pune mingea sau cărțile în joc. ♦ A plăti, a furniza. A servi o rentă. – Din fr. servir.

DOOM

serví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. servésc, imperf. 3 sg. serveá; conj. prez. 3 să serveáscă

servisem
SERVÍ, servesc, vb. IV. 1. Tranz. A îndeplini anumite funcții, însărcinări, datorii față de cineva; a sluji. ♦ Intranz. A face serviciu, a funcționa ca... ♦ Intranz. A lucra în calitate de om de serviciu, a sluji. ♦ A lucra în interesul, în slujba cuiva; a susține, a sprijini. Îmi servesc prietenii. ♦ A fi de folos, util cuiva. Cu ce te pot servi? 2. Intranz. (Despre lucruri) A folosi la..., a fi utilizat ca..., a avea rolul de... ♦ Refl. (Despre oameni) A se folosi, a face uz de... 3. Tranz. A pune, a aduce la masă mâncare, băutură etc. ♦ A prezenta cuiva o mâncare ca să ia din ea, a trata pe cineva cu ceva; a da să mănânce. ♦ Refl. A lua să mănânce sau să bea. Se servi cu câteva bomboane. ♦ Fig. A da, a transmite. Încearcă să-i servească ultimele noutăți. ♦ (Despre vânzători, funcționari etc.) A oferi solicitanților cele cerute; a executa o comandă. ♦ A asigura o prestare de serviciu; a deservi. Ascensorul servește etajele de sus. 4. Tranz. (La unele jocuri sportive cu mingea și la jocul de cărți) A pune mingea sau cărțile în joc. ♦ A plăti, a furniza. A servi o rentă. – Din fr. servir.

DOOM

serví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. servésc, imperf. 3 sg. serveá; conj. prez. 3 să serveáscă

serviseră
SERVÍ, servesc, vb. IV. 1. Tranz. A îndeplini anumite funcții, însărcinări, datorii față de cineva; a sluji. ♦ Intranz. A face serviciu, a funcționa ca... ♦ Intranz. A lucra în calitate de om de serviciu, a sluji. ♦ A lucra în interesul, în slujba cuiva; a susține, a sprijini. Îmi servesc prietenii. ♦ A fi de folos, util cuiva. Cu ce te pot servi? 2. Intranz. (Despre lucruri) A folosi la..., a fi utilizat ca..., a avea rolul de... ♦ Refl. (Despre oameni) A se folosi, a face uz de... 3. Tranz. A pune, a aduce la masă mâncare, băutură etc. ♦ A prezenta cuiva o mâncare ca să ia din ea, a trata pe cineva cu ceva; a da să mănânce. ♦ Refl. A lua să mănânce sau să bea. Se servi cu câteva bomboane. ♦ Fig. A da, a transmite. Încearcă să-i servească ultimele noutăți. ♦ (Despre vânzători, funcționari etc.) A oferi solicitanților cele cerute; a executa o comandă. ♦ A asigura o prestare de serviciu; a deservi. Ascensorul servește etajele de sus. 4. Tranz. (La unele jocuri sportive cu mingea și la jocul de cărți) A pune mingea sau cărțile în joc. ♦ A plăti, a furniza. A servi o rentă. – Din fr. servir.

DOOM

serví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. servésc, imperf. 3 sg. serveá; conj. prez. 3 să serveáscă

serviserăm
SERVÍ, servesc, vb. IV. 1. Tranz. A îndeplini anumite funcții, însărcinări, datorii față de cineva; a sluji. ♦ Intranz. A face serviciu, a funcționa ca... ♦ Intranz. A lucra în calitate de om de serviciu, a sluji. ♦ A lucra în interesul, în slujba cuiva; a susține, a sprijini. Îmi servesc prietenii. ♦ A fi de folos, util cuiva. Cu ce te pot servi? 2. Intranz. (Despre lucruri) A folosi la..., a fi utilizat ca..., a avea rolul de... ♦ Refl. (Despre oameni) A se folosi, a face uz de... 3. Tranz. A pune, a aduce la masă mâncare, băutură etc. ♦ A prezenta cuiva o mâncare ca să ia din ea, a trata pe cineva cu ceva; a da să mănânce. ♦ Refl. A lua să mănânce sau să bea. Se servi cu câteva bomboane. ♦ Fig. A da, a transmite. Încearcă să-i servească ultimele noutăți. ♦ (Despre vânzători, funcționari etc.) A oferi solicitanților cele cerute; a executa o comandă. ♦ A asigura o prestare de serviciu; a deservi. Ascensorul servește etajele de sus. 4. Tranz. (La unele jocuri sportive cu mingea și la jocul de cărți) A pune mingea sau cărțile în joc. ♦ A plăti, a furniza. A servi o rentă. – Din fr. servir.

DOOM

serví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. servésc, imperf. 3 sg. serveá; conj. prez. 3 să serveáscă

serviserăți
SERVÍ, servesc, vb. IV. 1. Tranz. A îndeplini anumite funcții, însărcinări, datorii față de cineva; a sluji. ♦ Intranz. A face serviciu, a funcționa ca... ♦ Intranz. A lucra în calitate de om de serviciu, a sluji. ♦ A lucra în interesul, în slujba cuiva; a susține, a sprijini. Îmi servesc prietenii. ♦ A fi de folos, util cuiva. Cu ce te pot servi? 2. Intranz. (Despre lucruri) A folosi la..., a fi utilizat ca..., a avea rolul de... ♦ Refl. (Despre oameni) A se folosi, a face uz de... 3. Tranz. A pune, a aduce la masă mâncare, băutură etc. ♦ A prezenta cuiva o mâncare ca să ia din ea, a trata pe cineva cu ceva; a da să mănânce. ♦ Refl. A lua să mănânce sau să bea. Se servi cu câteva bomboane. ♦ Fig. A da, a transmite. Încearcă să-i servească ultimele noutăți. ♦ (Despre vânzători, funcționari etc.) A oferi solicitanților cele cerute; a executa o comandă. ♦ A asigura o prestare de serviciu; a deservi. Ascensorul servește etajele de sus. 4. Tranz. (La unele jocuri sportive cu mingea și la jocul de cărți) A pune mingea sau cărțile în joc. ♦ A plăti, a furniza. A servi o rentă. – Din fr. servir.

DOOM

serví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. servésc, imperf. 3 sg. serveá; conj. prez. 3 să serveáscă

serviseși
SERVÍ, servesc, vb. IV. 1. Tranz. A îndeplini anumite funcții, însărcinări, datorii față de cineva; a sluji. ♦ Intranz. A face serviciu, a funcționa ca... ♦ Intranz. A lucra în calitate de om de serviciu, a sluji. ♦ A lucra în interesul, în slujba cuiva; a susține, a sprijini. Îmi servesc prietenii. ♦ A fi de folos, util cuiva. Cu ce te pot servi? 2. Intranz. (Despre lucruri) A folosi la..., a fi utilizat ca..., a avea rolul de... ♦ Refl. (Despre oameni) A se folosi, a face uz de... 3. Tranz. A pune, a aduce la masă mâncare, băutură etc. ♦ A prezenta cuiva o mâncare ca să ia din ea, a trata pe cineva cu ceva; a da să mănânce. ♦ Refl. A lua să mănânce sau să bea. Se servi cu câteva bomboane. ♦ Fig. A da, a transmite. Încearcă să-i servească ultimele noutăți. ♦ (Despre vânzători, funcționari etc.) A oferi solicitanților cele cerute; a executa o comandă. ♦ A asigura o prestare de serviciu; a deservi. Ascensorul servește etajele de sus. 4. Tranz. (La unele jocuri sportive cu mingea și la jocul de cărți) A pune mingea sau cărțile în joc. ♦ A plăti, a furniza. A servi o rentă. – Din fr. servir.

DOOM

serví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. servésc, imperf. 3 sg. serveá; conj. prez. 3 să serveáscă

serviseți
SERVÍ, servesc, vb. IV. 1. Tranz. A îndeplini anumite funcții, însărcinări, datorii față de cineva; a sluji. ♦ Intranz. A face serviciu, a funcționa ca... ♦ Intranz. A lucra în calitate de om de serviciu, a sluji. ♦ A lucra în interesul, în slujba cuiva; a susține, a sprijini. Îmi servesc prietenii. ♦ A fi de folos, util cuiva. Cu ce te pot servi? 2. Intranz. (Despre lucruri) A folosi la..., a fi utilizat ca..., a avea rolul de... ♦ Refl. (Despre oameni) A se folosi, a face uz de... 3. Tranz. A pune, a aduce la masă mâncare, băutură etc. ♦ A prezenta cuiva o mâncare ca să ia din ea, a trata pe cineva cu ceva; a da să mănânce. ♦ Refl. A lua să mănânce sau să bea. Se servi cu câteva bomboane. ♦ Fig. A da, a transmite. Încearcă să-i servească ultimele noutăți. ♦ (Despre vânzători, funcționari etc.) A oferi solicitanților cele cerute; a executa o comandă. ♦ A asigura o prestare de serviciu; a deservi. Ascensorul servește etajele de sus. 4. Tranz. (La unele jocuri sportive cu mingea și la jocul de cărți) A pune mingea sau cărțile în joc. ♦ A plăti, a furniza. A servi o rentă. – Din fr. servir.

DOOM

serví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. servésc, imperf. 3 sg. serveá; conj. prez. 3 să serveáscă

servit
SERVÍ, servesc, vb. IV. 1. Tranz. A îndeplini anumite funcții, însărcinări, datorii față de cineva; a sluji. ♦ Intranz. A face serviciu, a funcționa ca... ♦ Intranz. A lucra în calitate de om de serviciu, a sluji. ♦ A lucra în interesul, în slujba cuiva; a susține, a sprijini. Îmi servesc prietenii. ♦ A fi de folos, util cuiva. Cu ce te pot servi? 2. Intranz. (Despre lucruri) A folosi la..., a fi utilizat ca..., a avea rolul de... ♦ Refl. (Despre oameni) A se folosi, a face uz de... 3. Tranz. A pune, a aduce la masă mâncare, băutură etc. ♦ A prezenta cuiva o mâncare ca să ia din ea, a trata pe cineva cu ceva; a da să mănânce. ♦ Refl. A lua să mănânce sau să bea. Se servi cu câteva bomboane. ♦ Fig. A da, a transmite. Încearcă să-i servească ultimele noutăți. ♦ (Despre vânzători, funcționari etc.) A oferi solicitanților cele cerute; a executa o comandă. ♦ A asigura o prestare de serviciu; a deservi. Ascensorul servește etajele de sus. 4. Tranz. (La unele jocuri sportive cu mingea și la jocul de cărți) A pune mingea sau cărțile în joc. ♦ A plăti, a furniza. A servi o rentă. – Din fr. servir.

DOOM

serví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. servésc, imperf. 3 sg. serveá; conj. prez. 3 să serveáscă

servit
SERVÍT², -Ă, serviți, -te, adj. Slujit, ajutat. ♦ (La unele jocuri cu mingea sau de noroc) Pus în joc. – V. servi.

servit
SERVÍT¹ s. n. Servire. – V. servi.

DOOM

servít s. n.

servita
SERVÍT², -Ă, serviți, -te, adj. Slujit, ajutat. ♦ (La unele jocuri cu mingea sau de noroc) Pus în joc. – V. servi.

servite
SERVÍT², -Ă, serviți, -te, adj. Slujit, ajutat. ♦ (La unele jocuri cu mingea sau de noroc) Pus în joc. – V. servi.

servitei
SERVÍT², -Ă, serviți, -te, adj. Slujit, ajutat. ♦ (La unele jocuri cu mingea sau de noroc) Pus în joc. – V. servi.

servitele
SERVÍT², -Ă, serviți, -te, adj. Slujit, ajutat. ♦ (La unele jocuri cu mingea sau de noroc) Pus în joc. – V. servi.

servitelor
SERVÍT², -Ă, serviți, -te, adj. Slujit, ajutat. ♦ (La unele jocuri cu mingea sau de noroc) Pus în joc. – V. servi.

servitoare
SERVITÓR, -OÁRE, servitori, -oare, s. m. și f. Persoană angajată în serviciul cuiva pentru treburi casnice; p. gener. orice persoană care muncește la stăpân; slugă. – Din fr. serviteur.

DOOM

servitór s. m., pl. servitóri

servitoarea
SERVITÓR, -OÁRE, servitori, -oare, s. m. și f. Persoană angajată în serviciul cuiva pentru treburi casnice; p. gener. orice persoană care muncește la stăpân; slugă. – Din fr. serviteur.

DOOM

servitór s. m., pl. servitóri

servitoarei
SERVITÓR, -OÁRE, servitori, -oare, s. m. și f. Persoană angajată în serviciul cuiva pentru treburi casnice; p. gener. orice persoană care muncește la stăpân; slugă. – Din fr. serviteur.

DOOM

servitór s. m., pl. servitóri

servitoarele
SERVITÓR, -OÁRE, servitori, -oare, s. m. și f. Persoană angajată în serviciul cuiva pentru treburi casnice; p. gener. orice persoană care muncește la stăpân; slugă. – Din fr. serviteur.

DOOM

servitór s. m., pl. servitóri

servitoarelor
SERVITÓR, -OÁRE, servitori, -oare, s. m. și f. Persoană angajată în serviciul cuiva pentru treburi casnice; p. gener. orice persoană care muncește la stăpân; slugă. – Din fr. serviteur.

DOOM

servitór s. m., pl. servitóri

servitor
SERVITÓR, -OÁRE, servitori, -oare, s. m. și f. Persoană angajată în serviciul cuiva pentru treburi casnice; p. gener. orice persoană care muncește la stăpân; slugă. – Din fr. serviteur.

DOOM

servitór s. m., pl. servitóri

servitori
SERVITÓR, -OÁRE, servitori, -oare, s. m. și f. Persoană angajată în serviciul cuiva pentru treburi casnice; p. gener. orice persoană care muncește la stăpân; slugă. – Din fr. serviteur.

DOOM

servitór s. m., pl. servitóri

servitorii
SERVITÓR, -OÁRE, servitori, -oare, s. m. și f. Persoană angajată în serviciul cuiva pentru treburi casnice; p. gener. orice persoană care muncește la stăpân; slugă. – Din fr. serviteur.

DOOM

servitór s. m., pl. servitóri

servitorilor
SERVITÓR, -OÁRE, servitori, -oare, s. m. și f. Persoană angajată în serviciul cuiva pentru treburi casnice; p. gener. orice persoană care muncește la stăpân; slugă. – Din fr. serviteur.

DOOM

servitór s. m., pl. servitóri

servitorul
SERVITÓR, -OÁRE, servitori, -oare, s. m. și f. Persoană angajată în serviciul cuiva pentru treburi casnice; p. gener. orice persoană care muncește la stăpân; slugă. – Din fr. serviteur.

DOOM

servitór s. m., pl. servitóri

servitorului
SERVITÓR, -OÁRE, servitori, -oare, s. m. și f. Persoană angajată în serviciul cuiva pentru treburi casnice; p. gener. orice persoană care muncește la stăpân; slugă. – Din fr. serviteur.

DOOM

servitór s. m., pl. servitóri

servitudine
SERVITÚDINE, servitudini, s. f. (Rar) Servitute. – Din lat. servitudo, -inis.

DOOM

servitúdine (rar) s. f., g.-d. art. servitúdinii; pl. servitúdini

servitudinea
SERVITÚDINE, servitudini, s. f. (Rar) Servitute. – Din lat. servitudo, -inis.

DOOM

servitúdine (rar) s. f., g.-d. art. servitúdinii; pl. servitúdini

servitudini
SERVITÚDINE, servitudini, s. f. (Rar) Servitute. – Din lat. servitudo, -inis.

DOOM

servitúdine (rar) s. f., g.-d. art. servitúdinii; pl. servitúdini

servitudinii
SERVITÚDINE, servitudini, s. f. (Rar) Servitute. – Din lat. servitudo, -inis.

DOOM

servitúdine (rar) s. f., g.-d. art. servitúdinii; pl. servitúdini

servitudinile
SERVITÚDINE, servitudini, s. f. (Rar) Servitute. – Din lat. servitudo, -inis.

DOOM

servitúdine (rar) s. f., g.-d. art. servitúdinii; pl. servitúdini

servitudinilor
SERVITÚDINE, servitudini, s. f. (Rar) Servitute. – Din lat. servitudo, -inis.

DOOM

servitúdine (rar) s. f., g.-d. art. servitúdinii; pl. servitúdini

servitul
SERVÍT², -Ă, serviți, -te, adj. Slujit, ajutat. ♦ (La unele jocuri cu mingea sau de noroc) Pus în joc. – V. servi.

servitul
SERVÍT¹ s. n. Servire. – V. servi.

DOOM

servít s. n.

servitului
SERVÍT², -Ă, serviți, -te, adj. Slujit, ajutat. ♦ (La unele jocuri cu mingea sau de noroc) Pus în joc. – V. servi.

servitului
SERVÍT¹ s. n. Servire. – V. servi.

DOOM

servít s. n.

servituri
SERVÍT¹ s. n. Servire. – V. servi.

DOOM

servít s. n.

serviturile
SERVÍT¹ s. n. Servire. – V. servi.

DOOM

servít s. n.

serviturilor
SERVÍT¹ s. n. Servire. – V. servi.

DOOM

servít s. n.

servitute
SERVITÚTE, servituți, s. f. 1. (În Evul Mediu) Stare de dependență, de aservire față de stăpânul feudal; robie, servitudine. ♦ Obligație, constrângere. 2. (Jur.) Sarcină care grevează un imobil, denumit fond aservit, în favoarea altuia, denumit fond dominant, și care ia naștere prin voința proprietarilor celor două fonduri. – Din lat. servitus, -utis.

DOOM

servitúte s. f., g.-d. art. servitúții; pl. servitúți

servitutea
SERVITÚTE, servituți, s. f. 1. (În Evul Mediu) Stare de dependență, de aservire față de stăpânul feudal; robie, servitudine. ♦ Obligație, constrângere. 2. (Jur.) Sarcină care grevează un imobil, denumit fond aservit, în favoarea altuia, denumit fond dominant, și care ia naștere prin voința proprietarilor celor două fonduri. – Din lat. servitus, -utis.

DOOM

servitúte s. f., g.-d. art. servitúții; pl. servitúți

servituți
SERVITÚTE, servituți, s. f. 1. (În Evul Mediu) Stare de dependență, de aservire față de stăpânul feudal; robie, servitudine. ♦ Obligație, constrângere. 2. (Jur.) Sarcină care grevează un imobil, denumit fond aservit, în favoarea altuia, denumit fond dominant, și care ia naștere prin voința proprietarilor celor două fonduri. – Din lat. servitus, -utis.

DOOM

servitúte s. f., g.-d. art. servitúții; pl. servitúți

servituții
SERVITÚTE, servituți, s. f. 1. (În Evul Mediu) Stare de dependență, de aservire față de stăpânul feudal; robie, servitudine. ♦ Obligație, constrângere. 2. (Jur.) Sarcină care grevează un imobil, denumit fond aservit, în favoarea altuia, denumit fond dominant, și care ia naștere prin voința proprietarilor celor două fonduri. – Din lat. servitus, -utis.

DOOM

servitúte s. f., g.-d. art. servitúții; pl. servitúți

servituțile
SERVITÚTE, servituți, s. f. 1. (În Evul Mediu) Stare de dependență, de aservire față de stăpânul feudal; robie, servitudine. ♦ Obligație, constrângere. 2. (Jur.) Sarcină care grevează un imobil, denumit fond aservit, în favoarea altuia, denumit fond dominant, și care ia naștere prin voința proprietarilor celor două fonduri. – Din lat. servitus, -utis.

DOOM

servitúte s. f., g.-d. art. servitúții; pl. servitúți

servituților
SERVITÚTE, servituți, s. f. 1. (În Evul Mediu) Stare de dependență, de aservire față de stăpânul feudal; robie, servitudine. ♦ Obligație, constrângere. 2. (Jur.) Sarcină care grevează un imobil, denumit fond aservit, în favoarea altuia, denumit fond dominant, și care ia naștere prin voința proprietarilor celor două fonduri. – Din lat. servitus, -utis.

DOOM

servitúte s. f., g.-d. art. servitúții; pl. servitúți

servită
servită, servite s. f. (stud.) 1. metodă de fraudare a unui examen scris prin substituirea colii de A4 imaculate cu o coală ce conține rezolvările subiectelor de examen pregătită de acasă. 2. coală ce conține subiectele de examen rezolvate de acasă, predată la sfârșitul unui examen scris.

servius
Tullius Servius v. Servius Tullius.

serviși
SERVÍ, servesc, vb. IV. 1. Tranz. A îndeplini anumite funcții, însărcinări, datorii față de cineva; a sluji. ♦ Intranz. A face serviciu, a funcționa ca... ♦ Intranz. A lucra în calitate de om de serviciu, a sluji. ♦ A lucra în interesul, în slujba cuiva; a susține, a sprijini. Îmi servesc prietenii. ♦ A fi de folos, util cuiva. Cu ce te pot servi? 2. Intranz. (Despre lucruri) A folosi la..., a fi utilizat ca..., a avea rolul de... ♦ Refl. (Despre oameni) A se folosi, a face uz de... 3. Tranz. A pune, a aduce la masă mâncare, băutură etc. ♦ A prezenta cuiva o mâncare ca să ia din ea, a trata pe cineva cu ceva; a da să mănânce. ♦ Refl. A lua să mănânce sau să bea. Se servi cu câteva bomboane. ♦ Fig. A da, a transmite. Încearcă să-i servească ultimele noutăți. ♦ (Despre vânzători, funcționari etc.) A oferi solicitanților cele cerute; a executa o comandă. ♦ A asigura o prestare de serviciu; a deservi. Ascensorul servește etajele de sus. 4. Tranz. (La unele jocuri sportive cu mingea și la jocul de cărți) A pune mingea sau cărțile în joc. ♦ A plăti, a furniza. A servi o rentă. – Din fr. servir.

DOOM

serví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. servésc, imperf. 3 sg. serveá; conj. prez. 3 să serveáscă

serviți
SERVÍ, servesc, vb. IV. 1. Tranz. A îndeplini anumite funcții, însărcinări, datorii față de cineva; a sluji. ♦ Intranz. A face serviciu, a funcționa ca... ♦ Intranz. A lucra în calitate de om de serviciu, a sluji. ♦ A lucra în interesul, în slujba cuiva; a susține, a sprijini. Îmi servesc prietenii. ♦ A fi de folos, util cuiva. Cu ce te pot servi? 2. Intranz. (Despre lucruri) A folosi la..., a fi utilizat ca..., a avea rolul de... ♦ Refl. (Despre oameni) A se folosi, a face uz de... 3. Tranz. A pune, a aduce la masă mâncare, băutură etc. ♦ A prezenta cuiva o mâncare ca să ia din ea, a trata pe cineva cu ceva; a da să mănânce. ♦ Refl. A lua să mănânce sau să bea. Se servi cu câteva bomboane. ♦ Fig. A da, a transmite. Încearcă să-i servească ultimele noutăți. ♦ (Despre vânzători, funcționari etc.) A oferi solicitanților cele cerute; a executa o comandă. ♦ A asigura o prestare de serviciu; a deservi. Ascensorul servește etajele de sus. 4. Tranz. (La unele jocuri sportive cu mingea și la jocul de cărți) A pune mingea sau cărțile în joc. ♦ A plăti, a furniza. A servi o rentă. – Din fr. servir.

DOOM

serví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. servésc, imperf. 3 sg. serveá; conj. prez. 3 să serveáscă

serviți
SERVÍT², -Ă, serviți, -te, adj. Slujit, ajutat. ♦ (La unele jocuri cu mingea sau de noroc) Pus în joc. – V. servi.

serviții
SERVÍT², -Ă, serviți, -te, adj. Slujit, ajutat. ♦ (La unele jocuri cu mingea sau de noroc) Pus în joc. – V. servi.

serviților
SERVÍT², -Ă, serviți, -te, adj. Slujit, ajutat. ♦ (La unele jocuri cu mingea sau de noroc) Pus în joc. – V. servi.

servo
SERVO- Element de compunere cu sensul „aservit”, „auxiliar”, care intră în denumirea unor sisteme tehnice (sau a unor mărimi caracteristice acestora). – Din fr. servo-.

servoambreiaj
SERVOAMBREIÁJ s.n. Ambreiaj al unei mașini la care cuplarea sau decuplarea motorului sunt efectuate de un servomotor. [Pron. -bre-iaj. / < fr. servo-embrayage].

servocomanda
SERVOCOMÁNDĂ, servocomenzi, s. f. Comandă automată sau semiautomată la care forța de inițiere a comenzii este amplificată prin utilizarea energiei produse de o sursă auxiliară. – Din fr. servocommande.

DOOM

servocomándă s. f., g.-d. art. servocoménzii; pl. servocoménzi

servocomenzi
SERVOCOMÁNDĂ, servocomenzi, s. f. Comandă automată sau semiautomată la care forța de inițiere a comenzii este amplificată prin utilizarea energiei produse de o sursă auxiliară. – Din fr. servocommande.

DOOM

servocomándă s. f., g.-d. art. servocoménzii; pl. servocoménzi

servocomenzii
SERVOCOMÁNDĂ, servocomenzi, s. f. Comandă automată sau semiautomată la care forța de inițiere a comenzii este amplificată prin utilizarea energiei produse de o sursă auxiliară. – Din fr. servocommande.

DOOM

servocomándă s. f., g.-d. art. servocoménzii; pl. servocoménzi

servocomenzile
SERVOCOMÁNDĂ, servocomenzi, s. f. Comandă automată sau semiautomată la care forța de inițiere a comenzii este amplificată prin utilizarea energiei produse de o sursă auxiliară. – Din fr. servocommande.

DOOM

servocomándă s. f., g.-d. art. servocoménzii; pl. servocoménzi

servocomenzilor
SERVOCOMÁNDĂ, servocomenzi, s. f. Comandă automată sau semiautomată la care forța de inițiere a comenzii este amplificată prin utilizarea energiei produse de o sursă auxiliară. – Din fr. servocommande.

DOOM

servocomándă s. f., g.-d. art. servocoménzii; pl. servocoménzi

servodirecția
SERVODIRÉCȚIE, servodirecții, s. f. Dispozitiv de manevră a direcției pe autovehicule, care micșorează efortul conducătorilor. – Din fr. servodirection.

DOOM

*servodirécție (-ți-e) s. f., art. servodirécția (-ți-a), g.-d. art. servodirécției; pl. servodirécții, art. servodirécțiile (-ți-i-)

servodirecție
SERVODIRÉCȚIE, servodirecții, s. f. Dispozitiv de manevră a direcției pe autovehicule, care micșorează efortul conducătorilor. – Din fr. servodirection.

DOOM

*servodirécție (-ți-e) s. f., art. servodirécția (-ți-a), g.-d. art. servodirécției; pl. servodirécții, art. servodirécțiile (-ți-i-)

servodirecției
SERVODIRÉCȚIE, servodirecții, s. f. Dispozitiv de manevră a direcției pe autovehicule, care micșorează efortul conducătorilor. – Din fr. servodirection.

DOOM

*servodirécție (-ți-e) s. f., art. servodirécția (-ți-a), g.-d. art. servodirécției; pl. servodirécții, art. servodirécțiile (-ți-i-)

servodirecții
SERVODIRÉCȚIE, servodirecții, s. f. Dispozitiv de manevră a direcției pe autovehicule, care micșorează efortul conducătorilor. – Din fr. servodirection.

DOOM

*servodirécție (-ți-e) s. f., art. servodirécția (-ți-a), g.-d. art. servodirécției; pl. servodirécții, art. servodirécțiile (-ți-i-)

servodirecțiile
SERVODIRÉCȚIE, servodirecții, s. f. Dispozitiv de manevră a direcției pe autovehicule, care micșorează efortul conducătorilor. – Din fr. servodirection.

DOOM

*servodirécție (-ți-e) s. f., art. servodirécția (-ți-a), g.-d. art. servodirécției; pl. servodirécții, art. servodirécțiile (-ți-i-)

servodirecțiilor
SERVODIRÉCȚIE, servodirecții, s. f. Dispozitiv de manevră a direcției pe autovehicule, care micșorează efortul conducătorilor. – Din fr. servodirection.

DOOM

*servodirécție (-ți-e) s. f., art. servodirécția (-ți-a), g.-d. art. servodirécției; pl. servodirécții, art. servodirécțiile (-ți-i-)

servoelement
SERVOELEMÉNT, servoelemente, s. n. Element al unui mecanism regulator dintr-un sistem tehnic cu ajutorul căruia se variază direct sau indirect o anumită mărime sau un anumit parametru al sistemului. [Pr.: -vo-e-] – Servo- + element.

DOOM

servoelemént s. n., pl. servoeleménte

servoelemente
SERVOELEMÉNT, servoelemente, s. n. Element al unui mecanism regulator dintr-un sistem tehnic cu ajutorul căruia se variază direct sau indirect o anumită mărime sau un anumit parametru al sistemului. [Pr.: -vo-e-] – Servo- + element.

DOOM

servoelemént s. n., pl. servoeleménte

servoelementele
SERVOELEMÉNT, servoelemente, s. n. Element al unui mecanism regulator dintr-un sistem tehnic cu ajutorul căruia se variază direct sau indirect o anumită mărime sau un anumit parametru al sistemului. [Pr.: -vo-e-] – Servo- + element.

DOOM

servoelemént s. n., pl. servoeleménte

servoelementelor
SERVOELEMÉNT, servoelemente, s. n. Element al unui mecanism regulator dintr-un sistem tehnic cu ajutorul căruia se variază direct sau indirect o anumită mărime sau un anumit parametru al sistemului. [Pr.: -vo-e-] – Servo- + element.

DOOM

servoelemént s. n., pl. servoeleménte

servoelementul
SERVOELEMÉNT, servoelemente, s. n. Element al unui mecanism regulator dintr-un sistem tehnic cu ajutorul căruia se variază direct sau indirect o anumită mărime sau un anumit parametru al sistemului. [Pr.: -vo-e-] – Servo- + element.

DOOM

servoelemént s. n., pl. servoeleménte

servoelementului
SERVOELEMÉNT, servoelemente, s. n. Element al unui mecanism regulator dintr-un sistem tehnic cu ajutorul căruia se variază direct sau indirect o anumită mărime sau un anumit parametru al sistemului. [Pr.: -vo-e-] – Servo- + element.

DOOM

servoelemént s. n., pl. servoeleménte

servofrâna
SERVOFRẤNĂ, servofrâne, s. f. Aparat de frânare care înlocuiește energia musculară necesară pentru frânare. – Servo- + frână (după fr. servofrein).

DOOM

servofrấnă (-vo-frâ-) s. f., g.-d. art. servofrấnei; pl. servofrấne

servofrâne
SERVOFRẤNĂ, servofrâne, s. f. Aparat de frânare care înlocuiește energia musculară necesară pentru frânare. – Servo- + frână (după fr. servofrein).

DOOM

servofrấnă (-vo-frâ-) s. f., g.-d. art. servofrấnei; pl. servofrấne

servofrânei
SERVOFRẤNĂ, servofrâne, s. f. Aparat de frânare care înlocuiește energia musculară necesară pentru frânare. – Servo- + frână (după fr. servofrein).

DOOM

servofrấnă (-vo-frâ-) s. f., g.-d. art. servofrấnei; pl. servofrấne

servofrânele
SERVOFRẤNĂ, servofrâne, s. f. Aparat de frânare care înlocuiește energia musculară necesară pentru frânare. – Servo- + frână (după fr. servofrein).

DOOM

servofrấnă (-vo-frâ-) s. f., g.-d. art. servofrấnei; pl. servofrấne

servofrânelor
SERVOFRẤNĂ, servofrâne, s. f. Aparat de frânare care înlocuiește energia musculară necesară pentru frânare. – Servo- + frână (după fr. servofrein).

DOOM

servofrấnă (-vo-frâ-) s. f., g.-d. art. servofrấnei; pl. servofrấne

servofrîna
SERVOFRẤNĂ, servofrâne, s. f. Aparat de frânare care înlocuiește energia musculară necesară pentru frânare. – Servo- + frână (după fr. servofrein).

DOOM

servofrấnă (-vo-frâ-) s. f., g.-d. art. servofrấnei; pl. servofrấne

servofrîne
SERVOFRẤNĂ, servofrâne, s. f. Aparat de frânare care înlocuiește energia musculară necesară pentru frânare. – Servo- + frână (după fr. servofrein).

DOOM

servofrấnă (-vo-frâ-) s. f., g.-d. art. servofrấnei; pl. servofrấne

servofrînei
SERVOFRẤNĂ, servofrâne, s. f. Aparat de frânare care înlocuiește energia musculară necesară pentru frânare. – Servo- + frână (după fr. servofrein).

DOOM

servofrấnă (-vo-frâ-) s. f., g.-d. art. servofrấnei; pl. servofrấne

servofrînele
SERVOFRẤNĂ, servofrâne, s. f. Aparat de frânare care înlocuiește energia musculară necesară pentru frânare. – Servo- + frână (după fr. servofrein).

DOOM

servofrấnă (-vo-frâ-) s. f., g.-d. art. servofrấnei; pl. servofrấne

servofrînelor
SERVOFRẤNĂ, servofrâne, s. f. Aparat de frânare care înlocuiește energia musculară necesară pentru frânare. – Servo- + frână (după fr. servofrein).

DOOM

servofrấnă (-vo-frâ-) s. f., g.-d. art. servofrấnei; pl. servofrấne

servomecanism
SERVOMECANÍSM, servomecanisme, s. n. Mecanism al unui regulator, prin care acesta acționează direct sau prin intermediul unui alt mecanism asupra mărimii sau parametrului de reglat. – Din fr. servomécanisme.

DOOM

servomecanísm s. n., pl. servomecanísme

servomecanisme
SERVOMECANÍSM, servomecanisme, s. n. Mecanism al unui regulator, prin care acesta acționează direct sau prin intermediul unui alt mecanism asupra mărimii sau parametrului de reglat. – Din fr. servomécanisme.

DOOM

servomecanísm s. n., pl. servomecanísme

servomecanismele
SERVOMECANÍSM, servomecanisme, s. n. Mecanism al unui regulator, prin care acesta acționează direct sau prin intermediul unui alt mecanism asupra mărimii sau parametrului de reglat. – Din fr. servomécanisme.

DOOM

servomecanísm s. n., pl. servomecanísme

servomecanismelor
SERVOMECANÍSM, servomecanisme, s. n. Mecanism al unui regulator, prin care acesta acționează direct sau prin intermediul unui alt mecanism asupra mărimii sau parametrului de reglat. – Din fr. servomécanisme.

DOOM

servomecanísm s. n., pl. servomecanísme

servomecanismul
SERVOMECANÍSM, servomecanisme, s. n. Mecanism al unui regulator, prin care acesta acționează direct sau prin intermediul unui alt mecanism asupra mărimii sau parametrului de reglat. – Din fr. servomécanisme.

DOOM

servomecanísm s. n., pl. servomecanísme

servomecanismului
SERVOMECANÍSM, servomecanisme, s. n. Mecanism al unui regulator, prin care acesta acționează direct sau prin intermediul unui alt mecanism asupra mărimii sau parametrului de reglat. – Din fr. servomécanisme.

DOOM

servomecanísm s. n., pl. servomecanísme

servomotoare
SERVOMOTÓR, servomotoare, s. n. Motor (electric, hidraulic sau pneumatic) al unui sistem de comandă automată sau de reglare automată folosit pentru acționarea unui element de execuție al unui sistem tehnic, transformând un semnal aplicat la intrare într-o mișcare de cele mai multe ori de rotație și folosind o sursă auxiliară de energie. – Din fr. servomoteur.

DOOM

servomotór s. n., pl. servomotoáre

servomotoarele
SERVOMOTÓR, servomotoare, s. n. Motor (electric, hidraulic sau pneumatic) al unui sistem de comandă automată sau de reglare automată folosit pentru acționarea unui element de execuție al unui sistem tehnic, transformând un semnal aplicat la intrare într-o mișcare de cele mai multe ori de rotație și folosind o sursă auxiliară de energie. – Din fr. servomoteur.

DOOM

servomotór s. n., pl. servomotoáre

servomotoarelor
SERVOMOTÓR, servomotoare, s. n. Motor (electric, hidraulic sau pneumatic) al unui sistem de comandă automată sau de reglare automată folosit pentru acționarea unui element de execuție al unui sistem tehnic, transformând un semnal aplicat la intrare într-o mișcare de cele mai multe ori de rotație și folosind o sursă auxiliară de energie. – Din fr. servomoteur.

DOOM

servomotór s. n., pl. servomotoáre

servomotor
SERVOMOTÓR, servomotoare, s. n. Motor (electric, hidraulic sau pneumatic) al unui sistem de comandă automată sau de reglare automată folosit pentru acționarea unui element de execuție al unui sistem tehnic, transformând un semnal aplicat la intrare într-o mișcare de cele mai multe ori de rotație și folosind o sursă auxiliară de energie. – Din fr. servomoteur.

DOOM

servomotór s. n., pl. servomotoáre

servomotorul
SERVOMOTÓR, servomotoare, s. n. Motor (electric, hidraulic sau pneumatic) al unui sistem de comandă automată sau de reglare automată folosit pentru acționarea unui element de execuție al unui sistem tehnic, transformând un semnal aplicat la intrare într-o mișcare de cele mai multe ori de rotație și folosind o sursă auxiliară de energie. – Din fr. servomoteur.

DOOM

servomotór s. n., pl. servomotoáre

servomotorului
SERVOMOTÓR, servomotoare, s. n. Motor (electric, hidraulic sau pneumatic) al unui sistem de comandă automată sau de reglare automată folosit pentru acționarea unui element de execuție al unui sistem tehnic, transformând un semnal aplicat la intrare într-o mișcare de cele mai multe ori de rotație și folosind o sursă auxiliară de energie. – Din fr. servomoteur.

DOOM

servomotór s. n., pl. servomotoáre

servoreglare
SERVOREGLÁRE, servoreglări, s. f. Reglare automată prin care forța exercitată asupra elementului activ al regulatorului este adusă la valoarea necesară printr-un aport de energie auxiliară. – Servo- + reglare.

DOOM

servoregláre (-re-gla-) s. f., g.-d. art. servoreglắrii; pl. servoreglắri

servoreglarea
SERVOREGLÁRE, servoreglări, s. f. Reglare automată prin care forța exercitată asupra elementului activ al regulatorului este adusă la valoarea necesară printr-un aport de energie auxiliară. – Servo- + reglare.

DOOM

servoregláre (-re-gla-) s. f., g.-d. art. servoreglắrii; pl. servoreglắri

servoreglări
SERVOREGLÁRE, servoreglări, s. f. Reglare automată prin care forța exercitată asupra elementului activ al regulatorului este adusă la valoarea necesară printr-un aport de energie auxiliară. – Servo- + reglare.

DOOM

servoregláre (-re-gla-) s. f., g.-d. art. servoreglắrii; pl. servoreglắri

servoreglării
SERVOREGLÁRE, servoreglări, s. f. Reglare automată prin care forța exercitată asupra elementului activ al regulatorului este adusă la valoarea necesară printr-un aport de energie auxiliară. – Servo- + reglare.

DOOM

servoregláre (-re-gla-) s. f., g.-d. art. servoreglắrii; pl. servoreglắri

servoreglările
SERVOREGLÁRE, servoreglări, s. f. Reglare automată prin care forța exercitată asupra elementului activ al regulatorului este adusă la valoarea necesară printr-un aport de energie auxiliară. – Servo- + reglare.

DOOM

servoregláre (-re-gla-) s. f., g.-d. art. servoreglắrii; pl. servoreglắri

servoreglărilor
SERVOREGLÁRE, servoreglări, s. f. Reglare automată prin care forța exercitată asupra elementului activ al regulatorului este adusă la valoarea necesară printr-un aport de energie auxiliară. – Servo- + reglare.

DOOM

servoregláre (-re-gla-) s. f., g.-d. art. servoreglắrii; pl. servoreglắri

servul
SERV, -Ă, servi, -e, s. m. și f. 1. (În evul mediu) Țăran dependent de stăpânul de pământ; iobag, șerb. ♦ (Latinism înv.) Sclav, rob. 2. (Livr. înv.) Servitor, slujitor. – Din lat. servus.

DOOM

serv (înv.) s. m., pl. servi

servul
SERV, -Ă, servi, -e, s. m. și f. 1. (În evul mediu) Țăran dependent de stăpânul de pământ; iobag, șerb. ♦ (Latinism înv.) Sclav, rob. 2. (Livr. înv.) Servitor, slujitor. – Din lat. servus.

DOOM

serv (înv.) s. m., pl. servi

servului
SERV, -Ă, servi, -e, s. m. și f. 1. (În evul mediu) Țăran dependent de stăpânul de pământ; iobag, șerb. ♦ (Latinism înv.) Sclav, rob. 2. (Livr. înv.) Servitor, slujitor. – Din lat. servus.

DOOM

serv (înv.) s. m., pl. servi

servului
SERV, -Ă, servi, -e, s. m. și f. 1. (În evul mediu) Țăran dependent de stăpânul de pământ; iobag, șerb. ♦ (Latinism înv.) Sclav, rob. 2. (Livr. înv.) Servitor, slujitor. – Din lat. servus.

DOOM

serv (înv.) s. m., pl. servi

servus
SÉRVUS interj. (Reg.) Formulă familiară de salut. – Din germ. Servus.

DOOM

sérvus (reg.) interj.

sesam
SESÁM s. m. (Bot.) Susan. – Din fr. sesame.

DOOM

sesám s. m.

sesamoid
SESAMOÍD, -Ă, sesamoizi, -de, adj. Care seamănă cu un grăunte de susan. ◊ Oase sesamoide = oase mici, rotunjite, care se dezvoltă în mod normal în grosimea unor tendoane musculare, îndeosebi în dreptul articulațiilor carpiene și tarsiene. – Din fr. sésamoïde.

DOOM

sesamoíd adj. m., pl. sesamoízi; f. sesamoídă, pl. sesamoíde

sesamoida
SESAMOÍD, -Ă, sesamoizi, -de, adj. Care seamănă cu un grăunte de susan. ◊ Oase sesamoide = oase mici, rotunjite, care se dezvoltă în mod normal în grosimea unor tendoane musculare, îndeosebi în dreptul articulațiilor carpiene și tarsiene. – Din fr. sésamoïde.

DOOM

sesamoíd adj. m., pl. sesamoízi; f. sesamoídă, pl. sesamoíde

sesamoide
SESAMOÍD, -Ă, sesamoizi, -de, adj. Care seamănă cu un grăunte de susan. ◊ Oase sesamoide = oase mici, rotunjite, care se dezvoltă în mod normal în grosimea unor tendoane musculare, îndeosebi în dreptul articulațiilor carpiene și tarsiene. – Din fr. sésamoïde.

DOOM

sesamoíd adj. m., pl. sesamoízi; f. sesamoídă, pl. sesamoíde

sesamoidei
SESAMOÍD, -Ă, sesamoizi, -de, adj. Care seamănă cu un grăunte de susan. ◊ Oase sesamoide = oase mici, rotunjite, care se dezvoltă în mod normal în grosimea unor tendoane musculare, îndeosebi în dreptul articulațiilor carpiene și tarsiene. – Din fr. sésamoïde.

DOOM

sesamoíd adj. m., pl. sesamoízi; f. sesamoídă, pl. sesamoíde

sesamoidele
SESAMOÍD, -Ă, sesamoizi, -de, adj. Care seamănă cu un grăunte de susan. ◊ Oase sesamoide = oase mici, rotunjite, care se dezvoltă în mod normal în grosimea unor tendoane musculare, îndeosebi în dreptul articulațiilor carpiene și tarsiene. – Din fr. sésamoïde.

DOOM

sesamoíd adj. m., pl. sesamoízi; f. sesamoídă, pl. sesamoíde

sesamoidelor
SESAMOÍD, -Ă, sesamoizi, -de, adj. Care seamănă cu un grăunte de susan. ◊ Oase sesamoide = oase mici, rotunjite, care se dezvoltă în mod normal în grosimea unor tendoane musculare, îndeosebi în dreptul articulațiilor carpiene și tarsiene. – Din fr. sésamoïde.

DOOM

sesamoíd adj. m., pl. sesamoízi; f. sesamoídă, pl. sesamoíde

sesamoidită
SESAMOIDÍTĂ s.f. (Med.) Leziune congestivă sau inflamatorie a sesamoidelor. [Pron. -mo-i-. / < fr. sésamoïdite].

sesamoidul
SESAMOÍD, -Ă, sesamoizi, -de, adj. Care seamănă cu un grăunte de susan. ◊ Oase sesamoide = oase mici, rotunjite, care se dezvoltă în mod normal în grosimea unor tendoane musculare, îndeosebi în dreptul articulațiilor carpiene și tarsiene. – Din fr. sésamoïde.

DOOM

sesamoíd adj. m., pl. sesamoízi; f. sesamoídă, pl. sesamoíde

sesamoidului
SESAMOÍD, -Ă, sesamoizi, -de, adj. Care seamănă cu un grăunte de susan. ◊ Oase sesamoide = oase mici, rotunjite, care se dezvoltă în mod normal în grosimea unor tendoane musculare, îndeosebi în dreptul articulațiilor carpiene și tarsiene. – Din fr. sésamoïde.

DOOM

sesamoíd adj. m., pl. sesamoízi; f. sesamoídă, pl. sesamoíde

sesamoizi
SESAMOÍD, -Ă, sesamoizi, -de, adj. Care seamănă cu un grăunte de susan. ◊ Oase sesamoide = oase mici, rotunjite, care se dezvoltă în mod normal în grosimea unor tendoane musculare, îndeosebi în dreptul articulațiilor carpiene și tarsiene. – Din fr. sésamoïde.

DOOM

sesamoíd adj. m., pl. sesamoízi; f. sesamoídă, pl. sesamoíde

sesamoizii
SESAMOÍD, -Ă, sesamoizi, -de, adj. Care seamănă cu un grăunte de susan. ◊ Oase sesamoide = oase mici, rotunjite, care se dezvoltă în mod normal în grosimea unor tendoane musculare, îndeosebi în dreptul articulațiilor carpiene și tarsiene. – Din fr. sésamoïde.

DOOM

sesamoíd adj. m., pl. sesamoízi; f. sesamoídă, pl. sesamoíde

sesamoizilor
SESAMOÍD, -Ă, sesamoizi, -de, adj. Care seamănă cu un grăunte de susan. ◊ Oase sesamoide = oase mici, rotunjite, care se dezvoltă în mod normal în grosimea unor tendoane musculare, îndeosebi în dreptul articulațiilor carpiene și tarsiene. – Din fr. sésamoïde.

DOOM

sesamoíd adj. m., pl. sesamoízi; f. sesamoídă, pl. sesamoíde

sesamul
SESÁM s. m. (Bot.) Susan. – Din fr. sesame.

DOOM

sesám s. m.

sesamului
SESÁM s. m. (Bot.) Susan. – Din fr. sesame.

DOOM

sesám s. m.

sescviplan
SESCVIPLÁN, sescviplane, s. n. Avion biplan la care suprafața planului inferior este aproximativ jumătate din suprafața planului superior. – Din fr. sesquiplan.

DOOM

sescviplán (-plan) s. n., pl. sescvipláne

sescviplane
SESCVIPLÁN, sescviplane, s. n. Avion biplan la care suprafața planului inferior este aproximativ jumătate din suprafața planului superior. – Din fr. sesquiplan.

DOOM

sescviplán (-plan) s. n., pl. sescvipláne

sescviplanele
SESCVIPLÁN, sescviplane, s. n. Avion biplan la care suprafața planului inferior este aproximativ jumătate din suprafața planului superior. – Din fr. sesquiplan.

DOOM

sescviplán (-plan) s. n., pl. sescvipláne

sescviplanelor
SESCVIPLÁN, sescviplane, s. n. Avion biplan la care suprafața planului inferior este aproximativ jumătate din suprafața planului superior. – Din fr. sesquiplan.

DOOM

sescviplán (-plan) s. n., pl. sescvipláne

sescviplanul
SESCVIPLÁN, sescviplane, s. n. Avion biplan la care suprafața planului inferior este aproximativ jumătate din suprafața planului superior. – Din fr. sesquiplan.

DOOM

sescviplán (-plan) s. n., pl. sescvipláne

sescviplanului
SESCVIPLÁN, sescviplane, s. n. Avion biplan la care suprafața planului inferior este aproximativ jumătate din suprafața planului superior. – Din fr. sesquiplan.

DOOM

sescviplán (-plan) s. n., pl. sescvipláne

sesia
SÉSIE, sesii, s. f. Denumire dată în Evul Mediu, în Transilvania, lotului de pământ, parte dintr-un domeniu, asupra căruia țăranul dependent avea drept de posesie în schimbul rentei către stăpânul feudal și care putea fi transmis ereditar. – Din lat. sessio.

DOOM

sésie (lot de pământ) (-si-e) s. f., art. sésia (-si-a), g.-d. art. sésiei; pl. sésii, art. sésiile (-si-i-)

sesie
SÉSIE, sesii, s. f. Denumire dată în Evul Mediu, în Transilvania, lotului de pământ, parte dintr-un domeniu, asupra căruia țăranul dependent avea drept de posesie în schimbul rentei către stăpânul feudal și care putea fi transmis ereditar. – Din lat. sessio.

DOOM

sésie (lot de pământ) (-si-e) s. f., art. sésia (-si-a), g.-d. art. sésiei; pl. sésii, art. sésiile (-si-i-)

sesiei
SÉSIE, sesii, s. f. Denumire dată în Evul Mediu, în Transilvania, lotului de pământ, parte dintr-un domeniu, asupra căruia țăranul dependent avea drept de posesie în schimbul rentei către stăpânul feudal și care putea fi transmis ereditar. – Din lat. sessio.

DOOM

sésie (lot de pământ) (-si-e) s. f., art. sésia (-si-a), g.-d. art. sésiei; pl. sésii, art. sésiile (-si-i-)

sesii
SÉSIE, sesii, s. f. Denumire dată în Evul Mediu, în Transilvania, lotului de pământ, parte dintr-un domeniu, asupra căruia țăranul dependent avea drept de posesie în schimbul rentei către stăpânul feudal și care putea fi transmis ereditar. – Din lat. sessio.

DOOM

sésie (lot de pământ) (-si-e) s. f., art. sésia (-si-a), g.-d. art. sésiei; pl. sésii, art. sésiile (-si-i-)

sesiile
SÉSIE, sesii, s. f. Denumire dată în Evul Mediu, în Transilvania, lotului de pământ, parte dintr-un domeniu, asupra căruia țăranul dependent avea drept de posesie în schimbul rentei către stăpânul feudal și care putea fi transmis ereditar. – Din lat. sessio.

DOOM

sésie (lot de pământ) (-si-e) s. f., art. sésia (-si-a), g.-d. art. sésiei; pl. sésii, art. sésiile (-si-i-)

sesiilor
SÉSIE, sesii, s. f. Denumire dată în Evul Mediu, în Transilvania, lotului de pământ, parte dintr-un domeniu, asupra căruia țăranul dependent avea drept de posesie în schimbul rentei către stăpânul feudal și care putea fi transmis ereditar. – Din lat. sessio.

DOOM

sésie (lot de pământ) (-si-e) s. f., art. sésia (-si-a), g.-d. art. sésiei; pl. sésii, art. sésiile (-si-i-)

sesil
SESÍL, -Ă, sesili, -e, adj. (Despre frunze) Lipsit de pețiol sau de peduncul. – Din fr. sessile, lat. sessilis.

DOOM

sesíl adj. m., pl. sesíli; f. sesílă, pl. sesíle

sesila
SESÍL, -Ă, sesili, -e, adj. (Despre frunze) Lipsit de pețiol sau de peduncul. – Din fr. sessile, lat. sessilis.

DOOM

sesíl adj. m., pl. sesíli; f. sesílă, pl. sesíle

sesile
SESÍL, -Ă, sesili, -e, adj. (Despre frunze) Lipsit de pețiol sau de peduncul. – Din fr. sessile, lat. sessilis.

DOOM

sesíl adj. m., pl. sesíli; f. sesílă, pl. sesíle

sesilei
SESÍL, -Ă, sesili, -e, adj. (Despre frunze) Lipsit de pețiol sau de peduncul. – Din fr. sessile, lat. sessilis.

DOOM

sesíl adj. m., pl. sesíli; f. sesílă, pl. sesíle

sesilele
SESÍL, -Ă, sesili, -e, adj. (Despre frunze) Lipsit de pețiol sau de peduncul. – Din fr. sessile, lat. sessilis.

DOOM

sesíl adj. m., pl. sesíli; f. sesílă, pl. sesíle

sesilelor
SESÍL, -Ă, sesili, -e, adj. (Despre frunze) Lipsit de pețiol sau de peduncul. – Din fr. sessile, lat. sessilis.

DOOM

sesíl adj. m., pl. sesíli; f. sesílă, pl. sesíle

sesili
SESÍL, -Ă, sesili, -e, adj. (Despre frunze) Lipsit de pețiol sau de peduncul. – Din fr. sessile, lat. sessilis.

DOOM

sesíl adj. m., pl. sesíli; f. sesílă, pl. sesíle

sesilii
SESÍL, -Ă, sesili, -e, adj. (Despre frunze) Lipsit de pețiol sau de peduncul. – Din fr. sessile, lat. sessilis.

DOOM

sesíl adj. m., pl. sesíli; f. sesílă, pl. sesíle

sesililor
SESÍL, -Ă, sesili, -e, adj. (Despre frunze) Lipsit de pețiol sau de peduncul. – Din fr. sessile, lat. sessilis.

DOOM

sesíl adj. m., pl. sesíli; f. sesílă, pl. sesíle

sesilul
SESÍL, -Ă, sesili, -e, adj. (Despre frunze) Lipsit de pețiol sau de peduncul. – Din fr. sessile, lat. sessilis.

DOOM

sesíl adj. m., pl. sesíli; f. sesílă, pl. sesíle

sesilului
SESÍL, -Ă, sesili, -e, adj. (Despre frunze) Lipsit de pețiol sau de peduncul. – Din fr. sessile, lat. sessilis.

DOOM

sesíl adj. m., pl. sesíli; f. sesílă, pl. sesíle

sesiune
SESIÚNE, sesiuni, s. f. Perioadă de timp în care membrii unui organ reprezentativ, ai unei organizații se întrunesc pentru a discuta și a rezolva diferite probleme; p. ext. ședințele ținute în această perioadă de timp. ◊ Sesiune de examene = (în învățământul superior) perioadă de timp în cursul căreia se țin examene. [Pr.: -si-u-] – Din fr. session, lat. sessio, -onis.

DOOM

sesiúne (perioadă de timp, ședință) (-si-u-) s. f., g.-d. art. sesiúnii; pl. sesiúni

sesiunea
SESIÚNE, sesiuni, s. f. Perioadă de timp în care membrii unui organ reprezentativ, ai unei organizații se întrunesc pentru a discuta și a rezolva diferite probleme; p. ext. ședințele ținute în această perioadă de timp. ◊ Sesiune de examene = (în învățământul superior) perioadă de timp în cursul căreia se țin examene. [Pr.: -si-u-] – Din fr. session, lat. sessio, -onis.

DOOM

sesiúne (perioadă de timp, ședință) (-si-u-) s. f., g.-d. art. sesiúnii; pl. sesiúni

sesiuni
SESIÚNE, sesiuni, s. f. Perioadă de timp în care membrii unui organ reprezentativ, ai unei organizații se întrunesc pentru a discuta și a rezolva diferite probleme; p. ext. ședințele ținute în această perioadă de timp. ◊ Sesiune de examene = (în învățământul superior) perioadă de timp în cursul căreia se țin examene. [Pr.: -si-u-] – Din fr. session, lat. sessio, -onis.

DOOM

sesiúne (perioadă de timp, ședință) (-si-u-) s. f., g.-d. art. sesiúnii; pl. sesiúni

sesiunii
SESIÚNE, sesiuni, s. f. Perioadă de timp în care membrii unui organ reprezentativ, ai unei organizații se întrunesc pentru a discuta și a rezolva diferite probleme; p. ext. ședințele ținute în această perioadă de timp. ◊ Sesiune de examene = (în învățământul superior) perioadă de timp în cursul căreia se țin examene. [Pr.: -si-u-] – Din fr. session, lat. sessio, -onis.

DOOM

sesiúne (perioadă de timp, ședință) (-si-u-) s. f., g.-d. art. sesiúnii; pl. sesiúni

sesiunile
SESIÚNE, sesiuni, s. f. Perioadă de timp în care membrii unui organ reprezentativ, ai unei organizații se întrunesc pentru a discuta și a rezolva diferite probleme; p. ext. ședințele ținute în această perioadă de timp. ◊ Sesiune de examene = (în învățământul superior) perioadă de timp în cursul căreia se țin examene. [Pr.: -si-u-] – Din fr. session, lat. sessio, -onis.

DOOM

sesiúne (perioadă de timp, ședință) (-si-u-) s. f., g.-d. art. sesiúnii; pl. sesiúni

sesiunilor
SESIÚNE, sesiuni, s. f. Perioadă de timp în care membrii unui organ reprezentativ, ai unei organizații se întrunesc pentru a discuta și a rezolva diferite probleme; p. ext. ședințele ținute în această perioadă de timp. ◊ Sesiune de examene = (în învățământul superior) perioadă de timp în cursul căreia se țin examene. [Pr.: -si-u-] – Din fr. session, lat. sessio, -onis.

DOOM

sesiúne (perioadă de timp, ședință) (-si-u-) s. f., g.-d. art. sesiúnii; pl. sesiúni

sesiza
SESIZÁ, sesizez, vb. I. Tranz. 1. A cuprinde cu mintea, a pricepe, a înțelege; p. ext. a observa, a descoperi. ♦ Refl. A lua cunoștință, a ține seamă, a-i păsa de cineva sau de ceva. 2. A înștiința o autoritate (în scris) despre un caz care trebuie cercetat; a se adresa unui organ de jurisdicție pentru rezolvarea unei pricini. – După fr. saisir.

DOOM

sesizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sesizeáză

sesizabil
SESIZÁBIL, -Ă, sesizabili, -e, adj. Care poate fi perceput prin simțuri, care poate fi cunoscut. – Din fr. saisissable (după sesiza).

DOOM

sesizábil adj. m., pl. sesizábili; f. sesizábilă, pl. sesizábile

sesizabila
SESIZÁBIL, -Ă, sesizabili, -e, adj. Care poate fi perceput prin simțuri, care poate fi cunoscut. – Din fr. saisissable (după sesiza).

DOOM

sesizábil adj. m., pl. sesizábili; f. sesizábilă, pl. sesizábile

sesizabile
SESIZÁBIL, -Ă, sesizabili, -e, adj. Care poate fi perceput prin simțuri, care poate fi cunoscut. – Din fr. saisissable (după sesiza).

DOOM

sesizábil adj. m., pl. sesizábili; f. sesizábilă, pl. sesizábile

sesizabilei
SESIZÁBIL, -Ă, sesizabili, -e, adj. Care poate fi perceput prin simțuri, care poate fi cunoscut. – Din fr. saisissable (după sesiza).

DOOM

sesizábil adj. m., pl. sesizábili; f. sesizábilă, pl. sesizábile

sesizabilele
SESIZÁBIL, -Ă, sesizabili, -e, adj. Care poate fi perceput prin simțuri, care poate fi cunoscut. – Din fr. saisissable (după sesiza).

DOOM

sesizábil adj. m., pl. sesizábili; f. sesizábilă, pl. sesizábile

sesizabilelor
SESIZÁBIL, -Ă, sesizabili, -e, adj. Care poate fi perceput prin simțuri, care poate fi cunoscut. – Din fr. saisissable (după sesiza).

DOOM

sesizábil adj. m., pl. sesizábili; f. sesizábilă, pl. sesizábile

sesizabili
SESIZÁBIL, -Ă, sesizabili, -e, adj. Care poate fi perceput prin simțuri, care poate fi cunoscut. – Din fr. saisissable (după sesiza).

DOOM

sesizábil adj. m., pl. sesizábili; f. sesizábilă, pl. sesizábile

sesizabilii
SESIZÁBIL, -Ă, sesizabili, -e, adj. Care poate fi perceput prin simțuri, care poate fi cunoscut. – Din fr. saisissable (după sesiza).

DOOM

sesizábil adj. m., pl. sesizábili; f. sesizábilă, pl. sesizábile

sesizabililor
SESIZÁBIL, -Ă, sesizabili, -e, adj. Care poate fi perceput prin simțuri, care poate fi cunoscut. – Din fr. saisissable (după sesiza).

DOOM

sesizábil adj. m., pl. sesizábili; f. sesizábilă, pl. sesizábile

sesizabilul
SESIZÁBIL, -Ă, sesizabili, -e, adj. Care poate fi perceput prin simțuri, care poate fi cunoscut. – Din fr. saisissable (după sesiza).

DOOM

sesizábil adj. m., pl. sesizábili; f. sesizábilă, pl. sesizábile

sesizabilului
SESIZÁBIL, -Ă, sesizabili, -e, adj. Care poate fi perceput prin simțuri, care poate fi cunoscut. – Din fr. saisissable (după sesiza).

DOOM

sesizábil adj. m., pl. sesizábili; f. sesizábilă, pl. sesizábile

sesizai
SESIZÁ, sesizez, vb. I. Tranz. 1. A cuprinde cu mintea, a pricepe, a înțelege; p. ext. a observa, a descoperi. ♦ Refl. A lua cunoștință, a ține seamă, a-i păsa de cineva sau de ceva. 2. A înștiința o autoritate (în scris) despre un caz care trebuie cercetat; a se adresa unui organ de jurisdicție pentru rezolvarea unei pricini. – După fr. saisir.

DOOM

sesizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sesizeáză

sesizam
SESIZÁ, sesizez, vb. I. Tranz. 1. A cuprinde cu mintea, a pricepe, a înțelege; p. ext. a observa, a descoperi. ♦ Refl. A lua cunoștință, a ține seamă, a-i păsa de cineva sau de ceva. 2. A înștiința o autoritate (în scris) despre un caz care trebuie cercetat; a se adresa unui organ de jurisdicție pentru rezolvarea unei pricini. – După fr. saisir.

DOOM

sesizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sesizeáză

sesizant
SESIZÁNT, -Ă, sesizanți, -te, adj. Care iese ușor în evidență; impresionant, frapant. – Din fr. saisissant (după sesiza).

DOOM

sesizánt adj. m., pl. sesizánți; f. sesizántă, pl. sesizánte

sesizanta
SESIZÁNT, -Ă, sesizanți, -te, adj. Care iese ușor în evidență; impresionant, frapant. – Din fr. saisissant (după sesiza).

DOOM

sesizánt adj. m., pl. sesizánți; f. sesizántă, pl. sesizánte

sesizante
SESIZÁNT, -Ă, sesizanți, -te, adj. Care iese ușor în evidență; impresionant, frapant. – Din fr. saisissant (după sesiza).

DOOM

sesizánt adj. m., pl. sesizánți; f. sesizántă, pl. sesizánte

sesizantei
SESIZÁNT, -Ă, sesizanți, -te, adj. Care iese ușor în evidență; impresionant, frapant. – Din fr. saisissant (după sesiza).

DOOM

sesizánt adj. m., pl. sesizánți; f. sesizántă, pl. sesizánte

sesizantele
SESIZÁNT, -Ă, sesizanți, -te, adj. Care iese ușor în evidență; impresionant, frapant. – Din fr. saisissant (după sesiza).

DOOM

sesizánt adj. m., pl. sesizánți; f. sesizántă, pl. sesizánte

sesizantelor
SESIZÁNT, -Ă, sesizanți, -te, adj. Care iese ușor în evidență; impresionant, frapant. – Din fr. saisissant (după sesiza).

DOOM

sesizánt adj. m., pl. sesizánți; f. sesizántă, pl. sesizánte

sesizantul
SESIZÁNT, -Ă, sesizanți, -te, adj. Care iese ușor în evidență; impresionant, frapant. – Din fr. saisissant (după sesiza).

DOOM

sesizánt adj. m., pl. sesizánți; f. sesizántă, pl. sesizánte

sesizantului
SESIZÁNT, -Ă, sesizanți, -te, adj. Care iese ușor în evidență; impresionant, frapant. – Din fr. saisissant (după sesiza).

DOOM

sesizánt adj. m., pl. sesizánți; f. sesizántă, pl. sesizánte

sesizanți
SESIZÁNT, -Ă, sesizanți, -te, adj. Care iese ușor în evidență; impresionant, frapant. – Din fr. saisissant (după sesiza).

DOOM

sesizánt adj. m., pl. sesizánți; f. sesizántă, pl. sesizánte

sesizanții
SESIZÁNT, -Ă, sesizanți, -te, adj. Care iese ușor în evidență; impresionant, frapant. – Din fr. saisissant (după sesiza).

DOOM

sesizánt adj. m., pl. sesizánți; f. sesizántă, pl. sesizánte

sesizanților
SESIZÁNT, -Ă, sesizanți, -te, adj. Care iese ușor în evidență; impresionant, frapant. – Din fr. saisissant (după sesiza).

DOOM

sesizánt adj. m., pl. sesizánți; f. sesizántă, pl. sesizánte

sesizare
SESIZÁ, sesizez, vb. I. Tranz. 1. A cuprinde cu mintea, a pricepe, a înțelege; p. ext. a observa, a descoperi. ♦ Refl. A lua cunoștință, a ține seamă, a-i păsa de cineva sau de ceva. 2. A înștiința o autoritate (în scris) despre un caz care trebuie cercetat; a se adresa unui organ de jurisdicție pentru rezolvarea unei pricini. – După fr. saisir.

DOOM

sesizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sesizeáză

sesizare
SESIZÁRE, sesizări, s. f. Acțiunea de a (se) sesiza și rezultatul ei; pricepere, înțelegere; (concr.) încunoștințare, aviz. – V. sesiza.

DOOM

sesizáre s. f., g.-d. art. sesizắrii; pl. sesizắri

sesizarea
SESIZÁRE, sesizări, s. f. Acțiunea de a (se) sesiza și rezultatul ei; pricepere, înțelegere; (concr.) încunoștințare, aviz. – V. sesiza.

DOOM

sesizáre s. f., g.-d. art. sesizắrii; pl. sesizắri

sesizară
SESIZÁ, sesizez, vb. I. Tranz. 1. A cuprinde cu mintea, a pricepe, a înțelege; p. ext. a observa, a descoperi. ♦ Refl. A lua cunoștință, a ține seamă, a-i păsa de cineva sau de ceva. 2. A înștiința o autoritate (în scris) despre un caz care trebuie cercetat; a se adresa unui organ de jurisdicție pentru rezolvarea unei pricini. – După fr. saisir.

DOOM

sesizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sesizeáză

sesizarăm
SESIZÁ, sesizez, vb. I. Tranz. 1. A cuprinde cu mintea, a pricepe, a înțelege; p. ext. a observa, a descoperi. ♦ Refl. A lua cunoștință, a ține seamă, a-i păsa de cineva sau de ceva. 2. A înștiința o autoritate (în scris) despre un caz care trebuie cercetat; a se adresa unui organ de jurisdicție pentru rezolvarea unei pricini. – După fr. saisir.

DOOM

sesizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sesizeáză

sesizarăți
SESIZÁ, sesizez, vb. I. Tranz. 1. A cuprinde cu mintea, a pricepe, a înțelege; p. ext. a observa, a descoperi. ♦ Refl. A lua cunoștință, a ține seamă, a-i păsa de cineva sau de ceva. 2. A înștiința o autoritate (în scris) despre un caz care trebuie cercetat; a se adresa unui organ de jurisdicție pentru rezolvarea unei pricini. – După fr. saisir.

DOOM

sesizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sesizeáză

sesizase
SESIZÁ, sesizez, vb. I. Tranz. 1. A cuprinde cu mintea, a pricepe, a înțelege; p. ext. a observa, a descoperi. ♦ Refl. A lua cunoștință, a ține seamă, a-i păsa de cineva sau de ceva. 2. A înștiința o autoritate (în scris) despre un caz care trebuie cercetat; a se adresa unui organ de jurisdicție pentru rezolvarea unei pricini. – După fr. saisir.

DOOM

sesizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sesizeáză

sesizasem
SESIZÁ, sesizez, vb. I. Tranz. 1. A cuprinde cu mintea, a pricepe, a înțelege; p. ext. a observa, a descoperi. ♦ Refl. A lua cunoștință, a ține seamă, a-i păsa de cineva sau de ceva. 2. A înștiința o autoritate (în scris) despre un caz care trebuie cercetat; a se adresa unui organ de jurisdicție pentru rezolvarea unei pricini. – După fr. saisir.

DOOM

sesizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sesizeáză

sesizaseră
SESIZÁ, sesizez, vb. I. Tranz. 1. A cuprinde cu mintea, a pricepe, a înțelege; p. ext. a observa, a descoperi. ♦ Refl. A lua cunoștință, a ține seamă, a-i păsa de cineva sau de ceva. 2. A înștiința o autoritate (în scris) despre un caz care trebuie cercetat; a se adresa unui organ de jurisdicție pentru rezolvarea unei pricini. – După fr. saisir.

DOOM

sesizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sesizeáză

sesizaserăm
SESIZÁ, sesizez, vb. I. Tranz. 1. A cuprinde cu mintea, a pricepe, a înțelege; p. ext. a observa, a descoperi. ♦ Refl. A lua cunoștință, a ține seamă, a-i păsa de cineva sau de ceva. 2. A înștiința o autoritate (în scris) despre un caz care trebuie cercetat; a se adresa unui organ de jurisdicție pentru rezolvarea unei pricini. – După fr. saisir.

DOOM

sesizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sesizeáză

sesizaserăți
SESIZÁ, sesizez, vb. I. Tranz. 1. A cuprinde cu mintea, a pricepe, a înțelege; p. ext. a observa, a descoperi. ♦ Refl. A lua cunoștință, a ține seamă, a-i păsa de cineva sau de ceva. 2. A înștiința o autoritate (în scris) despre un caz care trebuie cercetat; a se adresa unui organ de jurisdicție pentru rezolvarea unei pricini. – După fr. saisir.

DOOM

sesizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sesizeáză

sesizaseși
SESIZÁ, sesizez, vb. I. Tranz. 1. A cuprinde cu mintea, a pricepe, a înțelege; p. ext. a observa, a descoperi. ♦ Refl. A lua cunoștință, a ține seamă, a-i păsa de cineva sau de ceva. 2. A înștiința o autoritate (în scris) despre un caz care trebuie cercetat; a se adresa unui organ de jurisdicție pentru rezolvarea unei pricini. – După fr. saisir.

DOOM

sesizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sesizeáză

sesizaseți
SESIZÁ, sesizez, vb. I. Tranz. 1. A cuprinde cu mintea, a pricepe, a înțelege; p. ext. a observa, a descoperi. ♦ Refl. A lua cunoștință, a ține seamă, a-i păsa de cineva sau de ceva. 2. A înștiința o autoritate (în scris) despre un caz care trebuie cercetat; a se adresa unui organ de jurisdicție pentru rezolvarea unei pricini. – După fr. saisir.

DOOM

sesizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sesizeáză

sesizat
SESIZÁ, sesizez, vb. I. Tranz. 1. A cuprinde cu mintea, a pricepe, a înțelege; p. ext. a observa, a descoperi. ♦ Refl. A lua cunoștință, a ține seamă, a-i păsa de cineva sau de ceva. 2. A înștiința o autoritate (în scris) despre un caz care trebuie cercetat; a se adresa unui organ de jurisdicție pentru rezolvarea unei pricini. – După fr. saisir.

DOOM

sesizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sesizeáză

sesizat
SESIZÁ, sesizez, vb. I. Tranz. 1. A cuprinde cu mintea, a pricepe, a înțelege; p. ext. a observa, a descoperi. ♦ Refl. A lua cunoștință, a ține seamă, a-i păsa de cineva sau de ceva. 2. A înștiința o autoritate despre un caz care trebuie luat în cercetare; a deferi o pricină spre rezolvare autorității competente. – După fr. saisir.

sesizau
SESIZÁ, sesizez, vb. I. Tranz. 1. A cuprinde cu mintea, a pricepe, a înțelege; p. ext. a observa, a descoperi. ♦ Refl. A lua cunoștință, a ține seamă, a-i păsa de cineva sau de ceva. 2. A înștiința o autoritate (în scris) despre un caz care trebuie cercetat; a se adresa unui organ de jurisdicție pentru rezolvarea unei pricini. – După fr. saisir.

DOOM

sesizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sesizeáză

sesizași
SESIZÁ, sesizez, vb. I. Tranz. 1. A cuprinde cu mintea, a pricepe, a înțelege; p. ext. a observa, a descoperi. ♦ Refl. A lua cunoștință, a ține seamă, a-i păsa de cineva sau de ceva. 2. A înștiința o autoritate (în scris) despre un caz care trebuie cercetat; a se adresa unui organ de jurisdicție pentru rezolvarea unei pricini. – După fr. saisir.

DOOM

sesizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sesizeáză

sesizați
SESIZÁ, sesizez, vb. I. Tranz. 1. A cuprinde cu mintea, a pricepe, a înțelege; p. ext. a observa, a descoperi. ♦ Refl. A lua cunoștință, a ține seamă, a-i păsa de cineva sau de ceva. 2. A înștiința o autoritate (în scris) despre un caz care trebuie cercetat; a se adresa unui organ de jurisdicție pentru rezolvarea unei pricini. – După fr. saisir.

DOOM

sesizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sesizeáză

sesizează
SESIZÁ, sesizez, vb. I. Tranz. 1. A cuprinde cu mintea, a pricepe, a înțelege; p. ext. a observa, a descoperi. ♦ Refl. A lua cunoștință, a ține seamă, a-i păsa de cineva sau de ceva. 2. A înștiința o autoritate (în scris) despre un caz care trebuie cercetat; a se adresa unui organ de jurisdicție pentru rezolvarea unei pricini. – După fr. saisir.

DOOM

sesizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sesizeáză

sesizez
SESIZÁ, sesizez, vb. I. Tranz. 1. A cuprinde cu mintea, a pricepe, a înțelege; p. ext. a observa, a descoperi. ♦ Refl. A lua cunoștință, a ține seamă, a-i păsa de cineva sau de ceva. 2. A înștiința o autoritate (în scris) despre un caz care trebuie cercetat; a se adresa unui organ de jurisdicție pentru rezolvarea unei pricini. – După fr. saisir.

DOOM

sesizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sesizeáză

sesizeze
SESIZÁ, sesizez, vb. I. Tranz. 1. A cuprinde cu mintea, a pricepe, a înțelege; p. ext. a observa, a descoperi. ♦ Refl. A lua cunoștință, a ține seamă, a-i păsa de cineva sau de ceva. 2. A înștiința o autoritate (în scris) despre un caz care trebuie cercetat; a se adresa unui organ de jurisdicție pentru rezolvarea unei pricini. – După fr. saisir.

DOOM

sesizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sesizeáză

sesizezi
SESIZÁ, sesizez, vb. I. Tranz. 1. A cuprinde cu mintea, a pricepe, a înțelege; p. ext. a observa, a descoperi. ♦ Refl. A lua cunoștință, a ține seamă, a-i păsa de cineva sau de ceva. 2. A înștiința o autoritate (în scris) despre un caz care trebuie cercetat; a se adresa unui organ de jurisdicție pentru rezolvarea unei pricini. – După fr. saisir.

DOOM

sesizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sesizeáză

sesizoare
SESIZÓR, sesizoare, s. n. Organ principal al unui regulator sau al unui aparat de măsură, care sesizează o anumită mărime în forma ei inițială pentru a fi transformată apoi într-o formă convenabilă. – Sesiza + suf. -or.

DOOM

sesizór s. n., pl. sesizoáre

sesizoarele
SESIZÓR, sesizoare, s. n. Organ principal al unui regulator sau al unui aparat de măsură, care sesizează o anumită mărime în forma ei inițială pentru a fi transformată apoi într-o formă convenabilă. – Sesiza + suf. -or.

DOOM

sesizór s. n., pl. sesizoáre

sesizoarelor
SESIZÓR, sesizoare, s. n. Organ principal al unui regulator sau al unui aparat de măsură, care sesizează o anumită mărime în forma ei inițială pentru a fi transformată apoi într-o formă convenabilă. – Sesiza + suf. -or.

DOOM

sesizór s. n., pl. sesizoáre

sesizor
SESIZÓR, sesizoare, s. n. Organ principal al unui regulator sau al unui aparat de măsură, care sesizează o anumită mărime în forma ei inițială pentru a fi transformată apoi într-o formă convenabilă. – Sesiza + suf. -or.

DOOM

sesizór s. n., pl. sesizoáre

sesizorul
SESIZÓR, sesizoare, s. n. Organ principal al unui regulator sau al unui aparat de măsură, care sesizează o anumită mărime în forma ei inițială pentru a fi transformată apoi într-o formă convenabilă. – Sesiza + suf. -or.

DOOM

sesizór s. n., pl. sesizoáre

sesizorului
SESIZÓR, sesizoare, s. n. Organ principal al unui regulator sau al unui aparat de măsură, care sesizează o anumită mărime în forma ei inițială pentru a fi transformată apoi într-o formă convenabilă. – Sesiza + suf. -or.

DOOM

sesizór s. n., pl. sesizoáre

sesizând
SESIZÁ, sesizez, vb. I. Tranz. 1. A cuprinde cu mintea, a pricepe, a înțelege; p. ext. a observa, a descoperi. ♦ Refl. A lua cunoștință, a ține seamă, a-i păsa de cineva sau de ceva. 2. A înștiința o autoritate (în scris) despre un caz care trebuie cercetat; a se adresa unui organ de jurisdicție pentru rezolvarea unei pricini. – După fr. saisir.

DOOM

sesizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sesizeáză

sesizînd
SESIZÁ, sesizez, vb. I. Tranz. 1. A cuprinde cu mintea, a pricepe, a înțelege; p. ext. a observa, a descoperi. ♦ Refl. A lua cunoștință, a ține seamă, a-i păsa de cineva sau de ceva. 2. A înștiința o autoritate (în scris) despre un caz care trebuie cercetat; a se adresa unui organ de jurisdicție pentru rezolvarea unei pricini. – După fr. saisir.

DOOM

sesizá (a ~) vb., ind. prez. 3 sesizeáză

sesizări
SESIZÁRE, sesizări, s. f. Acțiunea de a (se) sesiza și rezultatul ei; pricepere, înțelegere; (concr.) încunoștințare, aviz. – V. sesiza.

DOOM

sesizáre s. f., g.-d. art. sesizắrii; pl. sesizắri

sesizării
SESIZÁRE, sesizări, s. f. Acțiunea de a (se) sesiza și rezultatul ei; pricepere, înțelegere; (concr.) încunoștințare, aviz. – V. sesiza.

DOOM

sesizáre s. f., g.-d. art. sesizắrii; pl. sesizắri

sesizările
SESIZÁRE, sesizări, s. f. Acțiunea de a (se) sesiza și rezultatul ei; pricepere, înțelegere; (concr.) încunoștințare, aviz. – V. sesiza.

DOOM

sesizáre s. f., g.-d. art. sesizắrii; pl. sesizắri

sesizărilor
SESIZÁRE, sesizări, s. f. Acțiunea de a (se) sesiza și rezultatul ei; pricepere, înțelegere; (concr.) încunoștințare, aviz. – V. sesiza.

DOOM

sesizáre s. f., g.-d. art. sesizắrii; pl. sesizắri

sessiliflora
STEJÁR, stejari, s. m. (La pl.) Gen de arbori înalți cu tulpina dreaptă, cu coroana largă, cu frunzele adânc crestate, cu florile dispuse în amenți, cu lemnul rezistent și dur, al căror fruct este ghinda (Quercus); (și la sg.) arbore din acest gen. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus. – Cf. bg. stežer.

sesterț
SESTÉRȚIU s. n. v. sesterț.

DOOM

sestérț s. m., pl. sestérți

sesterți
SESTÉRȚIU s. n. v. sesterț.

DOOM

sestérț s. m., pl. sestérți

sesterții
SESTÉRȚIU s. n. v. sesterț.

DOOM

sestérț s. m., pl. sestérți

sesterților
SESTÉRȚIU s. n. v. sesterț.

DOOM

sestérț s. m., pl. sestérți

sesterțiu
SESTÉRȚIU s. n. v. sesterț.

DOOM

sestérț s. m., pl. sestérți

sesterțul
SESTÉRȚIU s. n. v. sesterț.

DOOM

sestérț s. m., pl. sestérți

sesterțului
SESTÉRȚIU s. n. v. sesterț.

DOOM

sestérț s. m., pl. sestérți

set
SET, seturi, s. n. 1. Parte dintr-o întâlnire sportivă, limitată de epuizarea unui timp sau de realizarea unui scor convențional (la volei sau la tenis). 2. Serie de obiecte sau de instrumente tehnice care se vând împreună. 3. Ansamblu de obiecte de îmbrăcăminte (în special pulover și jachetă) ale cărui piese sunt confecționate din același material; garnitură (3). – Din engl., fr. set.

DOOM

set s. n., pl. séturi

seta
SETÁ, setez, vb. I. Tranz. A stabili, a selecta sau a configura parametrii de funcționare ai unui sistem tehnic computerizat, conform unei metodologii specifice și în acord cu o anumită opțiune de operare. – Din engl. set.

DOOM

*setá (a ~) vb., ind. prez. 3 seteáză

seta
SÉTĂ, sete, s. f. (Bot.) Axă verticală protejată de o membrană care susține capsula cu spori la mușchiul de pământ. – Din lat. seta.

setaceu
SETACÉU, -ÉE adj. (Bot.; despre unele organe) Acoperit cu peri țepoși, rigizi. [< fr. sétacé, cf. lat. seta – păr aspru].

setai
SETÁ, setez, vb. I. Tranz. A stabili, a selecta sau a configura parametrii de funcționare ai unui sistem tehnic computerizat, conform unei metodologii specifice și în acord cu o anumită opțiune de operare. – Din engl. set.

DOOM

*setá (a ~) vb., ind. prez. 3 seteáză

setam
SETÁ, setez, vb. I. Tranz. A stabili, a selecta sau a configura parametrii de funcționare ai unui sistem tehnic computerizat, conform unei metodologii specifice și în acord cu o anumită opțiune de operare. – Din engl. set.

DOOM

*setá (a ~) vb., ind. prez. 3 seteáză

setare
SETÁ, setez, vb. I. Tranz. A stabili, a selecta sau a configura parametrii de funcționare ai unui sistem tehnic computerizat, conform unei metodologii specifice și în acord cu o anumită opțiune de operare. – Din engl. set.

DOOM

*setá (a ~) vb., ind. prez. 3 seteáză

setaria
DUGHÍE, dughii, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze alungite și ascuțite la vârf, cu flori dispuse în spice, cultivată ca plantă de nutreț; părâng (Setaria italica). – Et. nec.

setară
SETÁ, setez, vb. I. Tranz. A stabili, a selecta sau a configura parametrii de funcționare ai unui sistem tehnic computerizat, conform unei metodologii specifice și în acord cu o anumită opțiune de operare. – Din engl. set.

DOOM

*setá (a ~) vb., ind. prez. 3 seteáză

setarăm
SETÁ, setez, vb. I. Tranz. A stabili, a selecta sau a configura parametrii de funcționare ai unui sistem tehnic computerizat, conform unei metodologii specifice și în acord cu o anumită opțiune de operare. – Din engl. set.

DOOM

*setá (a ~) vb., ind. prez. 3 seteáză

setarăți
SETÁ, setez, vb. I. Tranz. A stabili, a selecta sau a configura parametrii de funcționare ai unui sistem tehnic computerizat, conform unei metodologii specifice și în acord cu o anumită opțiune de operare. – Din engl. set.

DOOM

*setá (a ~) vb., ind. prez. 3 seteáză

setase
SETÁ, setez, vb. I. Tranz. A stabili, a selecta sau a configura parametrii de funcționare ai unui sistem tehnic computerizat, conform unei metodologii specifice și în acord cu o anumită opțiune de operare. – Din engl. set.

DOOM

*setá (a ~) vb., ind. prez. 3 seteáză

setasem
SETÁ, setez, vb. I. Tranz. A stabili, a selecta sau a configura parametrii de funcționare ai unui sistem tehnic computerizat, conform unei metodologii specifice și în acord cu o anumită opțiune de operare. – Din engl. set.

DOOM

*setá (a ~) vb., ind. prez. 3 seteáză

setaseră
SETÁ, setez, vb. I. Tranz. A stabili, a selecta sau a configura parametrii de funcționare ai unui sistem tehnic computerizat, conform unei metodologii specifice și în acord cu o anumită opțiune de operare. – Din engl. set.

DOOM

*setá (a ~) vb., ind. prez. 3 seteáză

setaserăm
SETÁ, setez, vb. I. Tranz. A stabili, a selecta sau a configura parametrii de funcționare ai unui sistem tehnic computerizat, conform unei metodologii specifice și în acord cu o anumită opțiune de operare. – Din engl. set.

DOOM

*setá (a ~) vb., ind. prez. 3 seteáză

setaserăți
SETÁ, setez, vb. I. Tranz. A stabili, a selecta sau a configura parametrii de funcționare ai unui sistem tehnic computerizat, conform unei metodologii specifice și în acord cu o anumită opțiune de operare. – Din engl. set.

DOOM

*setá (a ~) vb., ind. prez. 3 seteáză

setaseși
SETÁ, setez, vb. I. Tranz. A stabili, a selecta sau a configura parametrii de funcționare ai unui sistem tehnic computerizat, conform unei metodologii specifice și în acord cu o anumită opțiune de operare. – Din engl. set.

DOOM

*setá (a ~) vb., ind. prez. 3 seteáză

setaseți
SETÁ, setez, vb. I. Tranz. A stabili, a selecta sau a configura parametrii de funcționare ai unui sistem tehnic computerizat, conform unei metodologii specifice și în acord cu o anumită opțiune de operare. – Din engl. set.

DOOM

*setá (a ~) vb., ind. prez. 3 seteáză

setat
SETÁ, setez, vb. I. Tranz. A stabili, a selecta sau a configura parametrii de funcționare ai unui sistem tehnic computerizat, conform unei metodologii specifice și în acord cu o anumită opțiune de operare. – Din engl. set.

DOOM

*setá (a ~) vb., ind. prez. 3 seteáză

setau
SETÁ, setez, vb. I. Tranz. A stabili, a selecta sau a configura parametrii de funcționare ai unui sistem tehnic computerizat, conform unei metodologii specifice și în acord cu o anumită opțiune de operare. – Din engl. set.

DOOM

*setá (a ~) vb., ind. prez. 3 seteáză

setaveraj
SETAVERÁJ, setaveraje, s. n. Raportul dintre numărul seturilor (1) câștigate și cele pierdute la anumite jocuri sportive (tenis, volei etc.). – Din engl. set-average.

DOOM

!setaveráj (se-ta-/set-a-) s. n., pl. setaveráje

setaveraje
SETAVERÁJ, setaveraje, s. n. Raportul dintre numărul seturilor (1) câștigate și cele pierdute la anumite jocuri sportive (tenis, volei etc.). – Din engl. set-average.

DOOM

!setaveráj (se-ta-/set-a-) s. n., pl. setaveráje

setaverajele
SETAVERÁJ, setaveraje, s. n. Raportul dintre numărul seturilor (1) câștigate și cele pierdute la anumite jocuri sportive (tenis, volei etc.). – Din engl. set-average.

DOOM

!setaveráj (se-ta-/set-a-) s. n., pl. setaveráje

setaverajelor
SETAVERÁJ, setaveraje, s. n. Raportul dintre numărul seturilor (1) câștigate și cele pierdute la anumite jocuri sportive (tenis, volei etc.). – Din engl. set-average.

DOOM

!setaveráj (se-ta-/set-a-) s. n., pl. setaveráje

setaverajul
SETAVERÁJ, setaveraje, s. n. Raportul dintre numărul seturilor (1) câștigate și cele pierdute la anumite jocuri sportive (tenis, volei etc.). – Din engl. set-average.

DOOM

!setaveráj (se-ta-/set-a-) s. n., pl. setaveráje

setaverajului
SETAVERÁJ, setaveraje, s. n. Raportul dintre numărul seturilor (1) câștigate și cele pierdute la anumite jocuri sportive (tenis, volei etc.). – Din engl. set-average.

DOOM

!setaveráj (se-ta-/set-a-) s. n., pl. setaveráje

setași
SETÁ, setez, vb. I. Tranz. A stabili, a selecta sau a configura parametrii de funcționare ai unui sistem tehnic computerizat, conform unei metodologii specifice și în acord cu o anumită opțiune de operare. – Din engl. set.

DOOM

*setá (a ~) vb., ind. prez. 3 seteáză

setați
SETÁ, setez, vb. I. Tranz. A stabili, a selecta sau a configura parametrii de funcționare ai unui sistem tehnic computerizat, conform unei metodologii specifice și în acord cu o anumită opțiune de operare. – Din engl. set.

DOOM

*setá (a ~) vb., ind. prez. 3 seteáză

setball
SÉTBALL s.n. v. setbol.

setbol
SÉTBOL s. n. Minge la jocul de tenis, volei etc. servită la sfârșitul setului care, câștigată, asigură victoria în setul respectiv. – Din engl. set ball.

setbolul
SÉTBOL s. n. Minge la jocul de tenis, volei etc. servită la sfârșitul setului care, câștigată, asigură victoria în setul respectiv. – Din engl. set ball.

setbolului
SÉTBOL s. n. Minge la jocul de tenis, volei etc. servită la sfârșitul setului care, câștigată, asigură victoria în setul respectiv. – Din engl. set ball.

setboluri
SÉTBOL s. n. Minge la jocul de tenis, volei etc. servită la sfârșitul setului care, câștigată, asigură victoria în setul respectiv. – Din engl. set ball.

setbolurile
SÉTBOL s. n. Minge la jocul de tenis, volei etc. servită la sfârșitul setului care, câștigată, asigură victoria în setul respectiv. – Din engl. set ball.

setbolurilor
SÉTBOL s. n. Minge la jocul de tenis, volei etc. servită la sfârșitul setului care, câștigată, asigură victoria în setul respectiv. – Din engl. set ball.

setca
SÉTCĂ, setci, s. f. (Reg.) Unealtă de pescuit formată dintr-o plasă de forme și dimensiuni variate, confecționată din ață subțire și care este fixată în apă cu ajutorul a două odgoane, cel superior cu plute, iar cel inferior cu greutăți, folosită mai ales pentru scrumbie și cegă. – Din rus. setka.

DOOM

sétcă (reg.) s. f., g.-d. art. sétcii; pl. setci

setcar
SETCÁR, setcari, s. m. (Reg.) Pescar care pescuiește cu setca. – Setcă + suf. -ar.

DOOM

setcár (reg.) s. m., pl. setcári

setcari
SETCÁR, setcari, s. m. (Reg.) Pescar care pescuiește cu setca. – Setcă + suf. -ar.

DOOM

setcár (reg.) s. m., pl. setcári

setcarii
SETCÁR, setcari, s. m. (Reg.) Pescar care pescuiește cu setca. – Setcă + suf. -ar.

DOOM

setcár (reg.) s. m., pl. setcári

setcarilor
SETCÁR, setcari, s. m. (Reg.) Pescar care pescuiește cu setca. – Setcă + suf. -ar.

DOOM

setcár (reg.) s. m., pl. setcári

setcarul
SETCÁR, setcari, s. m. (Reg.) Pescar care pescuiește cu setca. – Setcă + suf. -ar.

DOOM

setcár (reg.) s. m., pl. setcári

setcarului
SETCÁR, setcari, s. m. (Reg.) Pescar care pescuiește cu setca. – Setcă + suf. -ar.

DOOM

setcár (reg.) s. m., pl. setcári

setci
SÉTCĂ, setci, s. f. (Reg.) Unealtă de pescuit formată dintr-o plasă de forme și dimensiuni variate, confecționată din ață subțire și care este fixată în apă cu ajutorul a două odgoane, cel superior cu plute, iar cel inferior cu greutăți, folosită mai ales pentru scrumbie și cegă. – Din rus. setka.

DOOM

sétcă (reg.) s. f., g.-d. art. sétcii; pl. setci

setcii
SÉTCĂ, setci, s. f. (Reg.) Unealtă de pescuit formată dintr-o plasă de forme și dimensiuni variate, confecționată din ață subțire și care este fixată în apă cu ajutorul a două odgoane, cel superior cu plute, iar cel inferior cu greutăți, folosită mai ales pentru scrumbie și cegă. – Din rus. setka.

DOOM

sétcă (reg.) s. f., g.-d. art. sétcii; pl. setci

setcile
SÉTCĂ, setci, s. f. (Reg.) Unealtă de pescuit formată dintr-o plasă de forme și dimensiuni variate, confecționată din ață subțire și care este fixată în apă cu ajutorul a două odgoane, cel superior cu plute, iar cel inferior cu greutăți, folosită mai ales pentru scrumbie și cegă. – Din rus. setka.

DOOM

sétcă (reg.) s. f., g.-d. art. sétcii; pl. setci

setcilor
SÉTCĂ, setci, s. f. (Reg.) Unealtă de pescuit formată dintr-o plasă de forme și dimensiuni variate, confecționată din ață subțire și care este fixată în apă cu ajutorul a două odgoane, cel superior cu plute, iar cel inferior cu greutăți, folosită mai ales pentru scrumbie și cegă. – Din rus. setka.

DOOM

sétcă (reg.) s. f., g.-d. art. sétcii; pl. setci

sete
SÉTĂ, sete, s. f. (Bot.) Axă verticală protejată de o membrană care susține capsula cu spori la mușchiul de pământ. – Din lat. seta.

sete
SÉTE s. f. Senzație fiziologică pe care o au oamenii, animalele sau păsările când simt nevoia să bea apă din cauza deshidratării țesuturilor organismului. ♦ Fig. Poftă, dorință arzătoare; dor. ◊ Loc. adv. Cu sete = cu pasiune, cu nesaț; p. ext. cu putere, cu violență, tare. – Lat. sitis.

DOOM

séte s. f., g.-d. art. sétei

setea
SÉTE s. f. Senzație fiziologică pe care o au oamenii, animalele sau păsările când simt nevoia să bea apă din cauza deshidratării țesuturilor organismului. ♦ Fig. Poftă, dorință arzătoare; dor. ◊ Loc. adv. Cu sete = cu pasiune, cu nesaț; p. ext. cu putere, cu violență, tare. – Lat. sitis.

DOOM

séte s. f., g.-d. art. sétei

setează
SETÁ, setez, vb. I. Tranz. A stabili, a selecta sau a configura parametrii de funcționare ai unui sistem tehnic computerizat, conform unei metodologii specifice și în acord cu o anumită opțiune de operare. – Din engl. set.

DOOM

*setá (a ~) vb., ind. prez. 3 seteáză

setei
SÉTĂ, sete, s. f. (Bot.) Axă verticală protejată de o membrană care susține capsula cu spori la mușchiul de pământ. – Din lat. seta.

setei
SÉTE s. f. Senzație fiziologică pe care o au oamenii, animalele sau păsările când simt nevoia să bea apă din cauza deshidratării țesuturilor organismului. ♦ Fig. Poftă, dorință arzătoare; dor. ◊ Loc. adv. Cu sete = cu pasiune, cu nesaț; p. ext. cu putere, cu violență, tare. – Lat. sitis.

DOOM

séte s. f., g.-d. art. sétei

setele
SÉTĂ, sete, s. f. (Bot.) Axă verticală protejată de o membrană care susține capsula cu spori la mușchiul de pământ. – Din lat. seta.

setelor
SÉTĂ, sete, s. f. (Bot.) Axă verticală protejată de o membrană care susține capsula cu spori la mușchiul de pământ. – Din lat. seta.

seter
SÉTER, seteri, s. m. Rasă de câini de vânătoare și de pază cu păr lung și ondulat și cu urechi mari, clăpăuge. Seter irlandez. [Scris și: setter] – Din engl., fr. setter.

seteri
SÉTER, seteri, s. m. Rasă de câini de vânătoare și de pază cu păr lung și ondulat și cu urechi mari, clăpăuge. Seter irlandez. [Scris și: setter] – Din engl., fr. setter.

seterii
SÉTER, seteri, s. m. Rasă de câini de vânătoare și de pază cu păr lung și ondulat și cu urechi mari, clăpăuge. Seter irlandez. [Scris și: setter] – Din engl., fr. setter.

seterilor
SÉTER, seteri, s. m. Rasă de câini de vânătoare și de pază cu păr lung și ondulat și cu urechi mari, clăpăuge. Seter irlandez. [Scris și: setter] – Din engl., fr. setter.

seterul
SÉTER, seteri, s. m. Rasă de câini de vânătoare și de pază cu păr lung și ondulat și cu urechi mari, clăpăuge. Seter irlandez. [Scris și: setter] – Din engl., fr. setter.

seterului
SÉTER, seteri, s. m. Rasă de câini de vânătoare și de pază cu păr lung și ondulat și cu urechi mari, clăpăuge. Seter irlandez. [Scris și: setter] – Din engl., fr. setter.

setez
SETÁ, setez, vb. I. Tranz. A stabili, a selecta sau a configura parametrii de funcționare ai unui sistem tehnic computerizat, conform unei metodologii specifice și în acord cu o anumită opțiune de operare. – Din engl. set.

DOOM

*setá (a ~) vb., ind. prez. 3 seteáză

seteze
SETÁ, setez, vb. I. Tranz. A stabili, a selecta sau a configura parametrii de funcționare ai unui sistem tehnic computerizat, conform unei metodologii specifice și în acord cu o anumită opțiune de operare. – Din engl. set.

DOOM

*setá (a ~) vb., ind. prez. 3 seteáză

setezi
SETÁ, setez, vb. I. Tranz. A stabili, a selecta sau a configura parametrii de funcționare ai unui sistem tehnic computerizat, conform unei metodologii specifice și în acord cu o anumită opțiune de operare. – Din engl. set.

DOOM

*setá (a ~) vb., ind. prez. 3 seteáză

setoane
SETÓN s.n. Rană superficială provocată de o armă albă sau de un glonte, care afectează numai pielea. [< fr. séton].

setoanele
SETÓN s.n. Rană superficială provocată de o armă albă sau de un glonte, care afectează numai pielea. [< fr. séton].

setoanelor
SETÓN s.n. Rană superficială provocată de o armă albă sau de un glonte, care afectează numai pielea. [< fr. séton].

setoasa
SETÓS, -OÁSĂ, setoși, -oase, adj. Chinuit de sete; însetat. ♦ Fig. Avid, lacom, dornic de ceva. – Sete + suf. -os.

DOOM

setós adj. m., pl. setóși; f. setoásă, pl. setoáse

setoase
SETÓS, -OÁSĂ, setoși, -oase, adj. Chinuit de sete; însetat. ♦ Fig. Avid, lacom, dornic de ceva. – Sete + suf. -os.

DOOM

setós adj. m., pl. setóși; f. setoásă, pl. setoáse

setoasei
SETÓS, -OÁSĂ, setoși, -oase, adj. Chinuit de sete; însetat. ♦ Fig. Avid, lacom, dornic de ceva. – Sete + suf. -os.

DOOM

setós adj. m., pl. setóși; f. setoásă, pl. setoáse

setoasele
SETÓS, -OÁSĂ, setoși, -oase, adj. Chinuit de sete; însetat. ♦ Fig. Avid, lacom, dornic de ceva. – Sete + suf. -os.

DOOM

setós adj. m., pl. setóși; f. setoásă, pl. setoáse

setoaselor
SETÓS, -OÁSĂ, setoși, -oase, adj. Chinuit de sete; însetat. ♦ Fig. Avid, lacom, dornic de ceva. – Sete + suf. -os.

DOOM

setós adj. m., pl. setóși; f. setoásă, pl. setoáse

seton
SETÓN s.n. Rană superficială provocată de o armă albă sau de un glonte, care afectează numai pielea. [< fr. séton].

setonul
SETÓN s.n. Rană superficială provocată de o armă albă sau de un glonte, care afectează numai pielea. [< fr. séton].

setonului
SETÓN s.n. Rană superficială provocată de o armă albă sau de un glonte, care afectează numai pielea. [< fr. séton].

setos
SETÓS, -OÁSĂ, setoși, -oase, adj. Chinuit de sete; însetat. ♦ Fig. Avid, lacom, dornic de ceva. – Sete + suf. -os.

DOOM

setós adj. m., pl. setóși; f. setoásă, pl. setoáse

setosul
SETÓS, -OÁSĂ, setoși, -oase, adj. Chinuit de sete; însetat. ♦ Fig. Avid, lacom, dornic de ceva. – Sete + suf. -os.

DOOM

setós adj. m., pl. setóși; f. setoásă, pl. setoáse

setosului
SETÓS, -OÁSĂ, setoși, -oase, adj. Chinuit de sete; însetat. ♦ Fig. Avid, lacom, dornic de ceva. – Sete + suf. -os.

DOOM

setós adj. m., pl. setóși; f. setoásă, pl. setoáse

setoși
SETÓS, -OÁSĂ, setoși, -oase, adj. Chinuit de sete; însetat. ♦ Fig. Avid, lacom, dornic de ceva. – Sete + suf. -os.

DOOM

setós adj. m., pl. setóși; f. setoásă, pl. setoáse

setoșii
SETÓS, -OÁSĂ, setoși, -oase, adj. Chinuit de sete; însetat. ♦ Fig. Avid, lacom, dornic de ceva. – Sete + suf. -os.

DOOM

setós adj. m., pl. setóși; f. setoásă, pl. setoáse

setoșilor
SETÓS, -OÁSĂ, setoși, -oase, adj. Chinuit de sete; însetat. ♦ Fig. Avid, lacom, dornic de ceva. – Sete + suf. -os.

DOOM

setós adj. m., pl. setóși; f. setoásă, pl. setoáse

setter
SÉTTER, setteri, s. m. Rasă de câini de vânătoare și de pază cu păr lung și ondulat și cu urechi mari, clăpăuge. Setter irlandez. [Scris și: seter] – Din engl., fr. setter.

DOOM

*sétter (angl.) [e pron. ă] s. m., pl. sétteri

setul
SET, seturi, s. n. 1. Parte dintr-o întâlnire sportivă, limitată de epuizarea unui timp sau de realizarea unui scor convențional (la volei sau la tenis). 2. Serie de obiecte sau de instrumente tehnice care se vând împreună. 3. Ansamblu de obiecte de îmbrăcăminte (în special pulover și jachetă) ale cărui piese sunt confecționate din același material; garnitură (3). – Din engl., fr. set.

DOOM

set s. n., pl. séturi

setului
SET, seturi, s. n. 1. Parte dintr-o întâlnire sportivă, limitată de epuizarea unui timp sau de realizarea unui scor convențional (la volei sau la tenis). 2. Serie de obiecte sau de instrumente tehnice care se vând împreună. 3. Ansamblu de obiecte de îmbrăcăminte (în special pulover și jachetă) ale cărui piese sunt confecționate din același material; garnitură (3). – Din engl., fr. set.

DOOM

set s. n., pl. séturi

seturi
SET, seturi, s. n. 1. Parte dintr-o întâlnire sportivă, limitată de epuizarea unui timp sau de realizarea unui scor convențional (la volei sau la tenis). 2. Serie de obiecte sau de instrumente tehnice care se vând împreună. 3. Ansamblu de obiecte de îmbrăcăminte (în special pulover și jachetă) ale cărui piese sunt confecționate din același material; garnitură (3). – Din engl., fr. set.

DOOM

set s. n., pl. séturi

seturile
SET, seturi, s. n. 1. Parte dintr-o întâlnire sportivă, limitată de epuizarea unui timp sau de realizarea unui scor convențional (la volei sau la tenis). 2. Serie de obiecte sau de instrumente tehnice care se vând împreună. 3. Ansamblu de obiecte de îmbrăcăminte (în special pulover și jachetă) ale cărui piese sunt confecționate din același material; garnitură (3). – Din engl., fr. set.

DOOM

set s. n., pl. séturi

seturilor
SET, seturi, s. n. 1. Parte dintr-o întâlnire sportivă, limitată de epuizarea unui timp sau de realizarea unui scor convențional (la volei sau la tenis). 2. Serie de obiecte sau de instrumente tehnice care se vând împreună. 3. Ansamblu de obiecte de îmbrăcăminte (în special pulover și jachetă) ale cărui piese sunt confecționate din același material; garnitură (3). – Din engl., fr. set.

DOOM

set s. n., pl. séturi

setând
SETÁ, setez, vb. I. Tranz. A stabili, a selecta sau a configura parametrii de funcționare ai unui sistem tehnic computerizat, conform unei metodologii specifice și în acord cu o anumită opțiune de operare. – Din engl. set.

DOOM

*setá (a ~) vb., ind. prez. 3 seteáză

setînd
SETÁ, setez, vb. I. Tranz. A stabili, a selecta sau a configura parametrii de funcționare ai unui sistem tehnic computerizat, conform unei metodologii specifice și în acord cu o anumită opțiune de operare. – Din engl. set.

DOOM

*setá (a ~) vb., ind. prez. 3 seteáză

seu
SEU s. n. Grăsime animală obținută din țesuturile grase ale bovinelor, ovinelor și cabalinelor, folosită în industrie și, mai rar, în alimentație. ♦ Fig. Avere, bogăție, bunăstare personală. ◊ Expr. A trăi din seul său = a trăi numai din ceea ce a agonisit singur; a trăi din resurse proprii. A face (sau a prinde) seu = a se îmbogăți. A pune (sau a prinde etc.) seu = a se îngrășa. A avea seu la rărunchi = a fi înstărit, a avea avere; a-i merge foarte bine. – Lat. sebum.

DOOM

seu s. n., art. séul

seul
SEU s. n. Grăsime animală obținută din țesuturile grase ale bovinelor, ovinelor și cabalinelor, folosită în industrie și, mai rar, în alimentație. ♦ Fig. Avere, bogăție, bunăstare personală. ◊ Expr. A trăi din seul său = a trăi numai din ceea ce a agonisit singur; a trăi din resurse proprii. A face (sau a prinde) seu = a se îmbogăți. A pune (sau a prinde etc.) seu = a se îngrășa. A avea seu la rărunchi = a fi înstărit, a avea avere; a-i merge foarte bine. – Lat. sebum.

DOOM

seu s. n., art. séul

seului
SEU s. n. Grăsime animală obținută din țesuturile grase ale bovinelor, ovinelor și cabalinelor, folosită în industrie și, mai rar, în alimentație. ♦ Fig. Avere, bogăție, bunăstare personală. ◊ Expr. A trăi din seul său = a trăi numai din ceea ce a agonisit singur; a trăi din resurse proprii. A face (sau a prinde) seu = a se îmbogăți. A pune (sau a prinde etc.) seu = a se îngrășa. A avea seu la rărunchi = a fi înstărit, a avea avere; a-i merge foarte bine. – Lat. sebum.

DOOM

seu s. n., art. séul

seuri
SEU s. n. Grăsime animală obținută din țesuturile grase ale bovinelor, ovinelor și cabalinelor, folosită în industrie și, mai rar, în alimentație. ♦ Fig. Avere, bogăție, bunăstare personală. ◊ Expr. A trăi din seul său = a trăi numai din ceea ce a agonisit singur; a trăi din resurse proprii. A face (sau a prinde) seu = a se îmbogăți. A pune (sau a prinde etc.) seu = a se îngrășa. A avea seu la rărunchi = a fi înstărit, a avea avere; a-i merge foarte bine. – Lat. sebum.

DOOM

seu s. n., art. séul

seurile
SEU s. n. Grăsime animală obținută din țesuturile grase ale bovinelor, ovinelor și cabalinelor, folosită în industrie și, mai rar, în alimentație. ♦ Fig. Avere, bogăție, bunăstare personală. ◊ Expr. A trăi din seul său = a trăi numai din ceea ce a agonisit singur; a trăi din resurse proprii. A face (sau a prinde) seu = a se îmbogăți. A pune (sau a prinde etc.) seu = a se îngrășa. A avea seu la rărunchi = a fi înstărit, a avea avere; a-i merge foarte bine. – Lat. sebum.

DOOM

seu s. n., art. séul

seurilor
SEU s. n. Grăsime animală obținută din țesuturile grase ale bovinelor, ovinelor și cabalinelor, folosită în industrie și, mai rar, în alimentație. ♦ Fig. Avere, bogăție, bunăstare personală. ◊ Expr. A trăi din seul său = a trăi numai din ceea ce a agonisit singur; a trăi din resurse proprii. A face (sau a prinde) seu = a se îmbogăți. A pune (sau a prinde etc.) seu = a se îngrășa. A avea seu la rărunchi = a fi înstărit, a avea avere; a-i merge foarte bine. – Lat. sebum.

DOOM

seu s. n., art. séul

seva
SÉVĂ, seve, s. f. Suc nutritiv încărcat cu săruri minerale, care circulă în vasele plantelor și le hrănește. ♦ Fig. Izvor de energie; putere, vigoare, vlagă. – Din fr. sève.

DOOM

sévă s. f., g.-d. art. sévei; pl. séve

sevai
SEVÁI, (2) sevaiuri, s. n. (Înv.) 1. Țesătură de mătase cu fire de aur sau de argint. 2. Sortiment din această țesătură. [Var.: suvái s. n.] – Din tc. sevayi.

DOOM

sevái (înv.) s. n., art. seváiul; (sorturi) pl. seváiuri

sevaiul
SEVÁI, (2) sevaiuri, s. n. (Înv.) 1. Țesătură de mătase cu fire de aur sau de argint. 2. Sortiment din această țesătură. [Var.: suvái s. n.] – Din tc. sevayi.

DOOM

sevái (înv.) s. n., art. seváiul; (sorturi) pl. seváiuri

sevaiului
SEVÁI, (2) sevaiuri, s. n. (Înv.) 1. Țesătură de mătase cu fire de aur sau de argint. 2. Sortiment din această țesătură. [Var.: suvái s. n.] – Din tc. sevayi.

DOOM

sevái (înv.) s. n., art. seváiul; (sorturi) pl. seváiuri

sevaiuri
SEVÁI, (2) sevaiuri, s. n. (Înv.) 1. Țesătură de mătase cu fire de aur sau de argint. 2. Sortiment din această țesătură. [Var.: suvái s. n.] – Din tc. sevayi.

DOOM

sevái (înv.) s. n., art. seváiul; (sorturi) pl. seváiuri

sevaiurile
SEVÁI, (2) sevaiuri, s. n. (Înv.) 1. Țesătură de mătase cu fire de aur sau de argint. 2. Sortiment din această țesătură. [Var.: suvái s. n.] – Din tc. sevayi.

DOOM

sevái (înv.) s. n., art. seváiul; (sorturi) pl. seváiuri

sevaiurilor
SEVÁI, (2) sevaiuri, s. n. (Înv.) 1. Țesătură de mătase cu fire de aur sau de argint. 2. Sortiment din această țesătură. [Var.: suvái s. n.] – Din tc. sevayi.

DOOM

sevái (înv.) s. n., art. seváiul; (sorturi) pl. seváiuri

sevas
SÉVAS s. n. (Înv.) Considerație, respect, venerație. – Din ngr. sévas.

DOOM

sévas (înv.) s. n.

sevas
SÉVAS s. n. (Grecism înv.) Considerație, respect, venerație. – Din ngr. sévas.

sevasul
SÉVAS s. n. (Înv.) Considerație, respect, venerație. – Din ngr. sévas.

DOOM

sévas (înv.) s. n.

sevasului
SÉVAS s. n. (Înv.) Considerație, respect, venerație. – Din ngr. sévas.

DOOM

sévas (înv.) s. n.

sevasuri
SÉVAS s. n. (Înv.) Considerație, respect, venerație. – Din ngr. sévas.

DOOM

sévas (înv.) s. n.

sevasurile
SÉVAS s. n. (Înv.) Considerație, respect, venerație. – Din ngr. sévas.

DOOM

sévas (înv.) s. n.

sevasurilor
SÉVAS s. n. (Înv.) Considerație, respect, venerație. – Din ngr. sévas.

DOOM

sévas (înv.) s. n.

seve
SÉVĂ, seve, s. f. Suc nutritiv încărcat cu săruri minerale, care circulă în vasele plantelor și le hrănește. ♦ Fig. Izvor de energie; putere, vigoare, vlagă. – Din fr. sève.

DOOM

sévă s. f., g.-d. art. sévei; pl. séve

sevei
SÉVĂ, seve, s. f. Suc nutritiv încărcat cu săruri minerale, care circulă în vasele plantelor și le hrănește. ♦ Fig. Izvor de energie; putere, vigoare, vlagă. – Din fr. sève.

DOOM

sévă s. f., g.-d. art. sévei; pl. séve

sevele
SÉVĂ, seve, s. f. Suc nutritiv încărcat cu săruri minerale, care circulă în vasele plantelor și le hrănește. ♦ Fig. Izvor de energie; putere, vigoare, vlagă. – Din fr. sève.

DOOM

sévă s. f., g.-d. art. sévei; pl. séve

sevelor
SÉVĂ, seve, s. f. Suc nutritiv încărcat cu săruri minerale, care circulă în vasele plantelor și le hrănește. ♦ Fig. Izvor de energie; putere, vigoare, vlagă. – Din fr. sève.

DOOM

sévă s. f., g.-d. art. sévei; pl. séve

sever
SEVÉR, -Ă, severi, -e, adj. 1. (Despre oameni; adesea adverbial) Care judecă și pedepsește fără indulgență; exigent, pretențios, riguros. Care nu admite abateri de la normele sau regulile stabilite, care nu admite circumstanțe atenuante; rigid. Lege severă. ♦ (Despre aspectul, expresia, manifestările oamenilor) Lipsit de blândețe, aspru, grav. ♦ P. ext. Solemn. 2. Fără multe ornamente; sobru, auster. – Din fr. sévère, lat. severus.

DOOM

sevér adj. m., pl. sevéri; f. sevéră, pl. sevére

severa
SEVÉR, -Ă, severi, -e, adj. 1. (Despre oameni; adesea adverbial) Care judecă și pedepsește fără indulgență; exigent, pretențios, riguros. Care nu admite abateri de la normele sau regulile stabilite, care nu admite circumstanțe atenuante; rigid. Lege severă. ♦ (Despre aspectul, expresia, manifestările oamenilor) Lipsit de blândețe, aspru, grav. ♦ P. ext. Solemn. 2. Fără multe ornamente; sobru, auster. – Din fr. sévère, lat. severus.

DOOM

sevér adj. m., pl. sevéri; f. sevéră, pl. sevére

severe
SEVÉR, -Ă, severi, -e, adj. 1. (Despre oameni; adesea adverbial) Care judecă și pedepsește fără indulgență; exigent, pretențios, riguros. Care nu admite abateri de la normele sau regulile stabilite, care nu admite circumstanțe atenuante; rigid. Lege severă. ♦ (Despre aspectul, expresia, manifestările oamenilor) Lipsit de blândețe, aspru, grav. ♦ P. ext. Solemn. 2. Fără multe ornamente; sobru, auster. – Din fr. sévère, lat. severus.

DOOM

sevér adj. m., pl. sevéri; f. sevéră, pl. sevére

severei
SEVÉR, -Ă, severi, -e, adj. 1. (Despre oameni; adesea adverbial) Care judecă și pedepsește fără indulgență; exigent, pretențios, riguros. Care nu admite abateri de la normele sau regulile stabilite, care nu admite circumstanțe atenuante; rigid. Lege severă. ♦ (Despre aspectul, expresia, manifestările oamenilor) Lipsit de blândețe, aspru, grav. ♦ P. ext. Solemn. 2. Fără multe ornamente; sobru, auster. – Din fr. sévère, lat. severus.

DOOM

sevér adj. m., pl. sevéri; f. sevéră, pl. sevére

severele
SEVÉR, -Ă, severi, -e, adj. 1. (Despre oameni; adesea adverbial) Care judecă și pedepsește fără indulgență; exigent, pretențios, riguros. Care nu admite abateri de la normele sau regulile stabilite, care nu admite circumstanțe atenuante; rigid. Lege severă. ♦ (Despre aspectul, expresia, manifestările oamenilor) Lipsit de blândețe, aspru, grav. ♦ P. ext. Solemn. 2. Fără multe ornamente; sobru, auster. – Din fr. sévère, lat. severus.

DOOM

sevér adj. m., pl. sevéri; f. sevéră, pl. sevére

severelor
SEVÉR, -Ă, severi, -e, adj. 1. (Despre oameni; adesea adverbial) Care judecă și pedepsește fără indulgență; exigent, pretențios, riguros. Care nu admite abateri de la normele sau regulile stabilite, care nu admite circumstanțe atenuante; rigid. Lege severă. ♦ (Despre aspectul, expresia, manifestările oamenilor) Lipsit de blândețe, aspru, grav. ♦ P. ext. Solemn. 2. Fără multe ornamente; sobru, auster. – Din fr. sévère, lat. severus.

DOOM

sevér adj. m., pl. sevéri; f. sevéră, pl. sevére

severi
SEVÉR, -Ă, severi, -e, adj. 1. (Despre oameni; adesea adverbial) Care judecă și pedepsește fără indulgență; exigent, pretențios, riguros. Care nu admite abateri de la normele sau regulile stabilite, care nu admite circumstanțe atenuante; rigid. Lege severă. ♦ (Despre aspectul, expresia, manifestările oamenilor) Lipsit de blândețe, aspru, grav. ♦ P. ext. Solemn. 2. Fără multe ornamente; sobru, auster. – Din fr. sévère, lat. severus.

DOOM

sevér adj. m., pl. sevéri; f. sevéră, pl. sevére

severii
SEVÉR, -Ă, severi, -e, adj. 1. (Despre oameni; adesea adverbial) Care judecă și pedepsește fără indulgență; exigent, pretențios, riguros. Care nu admite abateri de la normele sau regulile stabilite, care nu admite circumstanțe atenuante; rigid. Lege severă. ♦ (Despre aspectul, expresia, manifestările oamenilor) Lipsit de blândețe, aspru, grav. ♦ P. ext. Solemn. 2. Fără multe ornamente; sobru, auster. – Din fr. sévère, lat. severus.

DOOM

sevér adj. m., pl. sevéri; f. sevéră, pl. sevére

severilor
SEVÉR, -Ă, severi, -e, adj. 1. (Despre oameni; adesea adverbial) Care judecă și pedepsește fără indulgență; exigent, pretențios, riguros. Care nu admite abateri de la normele sau regulile stabilite, care nu admite circumstanțe atenuante; rigid. Lege severă. ♦ (Despre aspectul, expresia, manifestările oamenilor) Lipsit de blândețe, aspru, grav. ♦ P. ext. Solemn. 2. Fără multe ornamente; sobru, auster. – Din fr. sévère, lat. severus.

DOOM

sevér adj. m., pl. sevéri; f. sevéră, pl. sevére

severinean
SEVERINEÁN, -Ă, severineni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Drobeta-Turnu Severin sau din județul Caraș-Severin. 2. Adj. Care aparține municipiului Drobeta-Turnu Severin sau județului Caraș-Severin ori severinenilor (1), referitor la municipiul Drobeta-Tumu Severin sau la județul Caraș-Severin ori la severineni. – [Turnu-]Severin (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

severineán adj. m., s. m., pl. severinéni; adj. f. severineánă, pl. severinéne

severinean
SEVERINEÁN, -Ă, severineni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Drobeta-Turnu Severin sau din județul Caraș-Severin. 2. Adj. Care aparține municipiului Drobeta-Turnu Severin sau județului Caraș-Severin ori severinenilor (1), referitor la municipiul Drobeta-Tumu Severin sau la județul Caraș-Severin ori la severineni. – [Turnu-]Severin (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

severineán adj. m., s. m., pl. severinéni; adj. f. severineánă, pl. severinéne

severineana
SEVERINEÁN, -Ă, severineni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Drobeta-Turnu Severin sau din județul Caraș-Severin. 2. Adj. Care aparține municipiului Drobeta-Turnu Severin sau județului Caraș-Severin ori severinenilor (1), referitor la municipiul Drobeta-Tumu Severin sau la județul Caraș-Severin ori la severineni. – [Turnu-]Severin (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

severineán adj. m., s. m., pl. severinéni; adj. f. severineánă, pl. severinéne

severineanca
SEVERINEÁNCĂ, severinence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Drobeta-Turnu Severin sau din județul Caraș-Severin. – Severinean + suf. -că.

DOOM

severineáncă s. f., g.-d. art. severinéncei; pl. severinénce

severineanco
SEVERINEÁNCĂ, severinence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Drobeta-Turnu Severin sau din județul Caraș-Severin. – Severinean + suf. -că.

DOOM

severineáncă s. f., g.-d. art. severinéncei; pl. severinénce

severineanul
SEVERINEÁN, -Ă, severineni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Drobeta-Turnu Severin sau din județul Caraș-Severin. 2. Adj. Care aparține municipiului Drobeta-Turnu Severin sau județului Caraș-Severin ori severinenilor (1), referitor la municipiul Drobeta-Tumu Severin sau la județul Caraș-Severin ori la severineni. – [Turnu-]Severin (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

severineán adj. m., s. m., pl. severinéni; adj. f. severineánă, pl. severinéne

severineanului
SEVERINEÁN, -Ă, severineni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Drobeta-Turnu Severin sau din județul Caraș-Severin. 2. Adj. Care aparține municipiului Drobeta-Turnu Severin sau județului Caraș-Severin ori severinenilor (1), referitor la municipiul Drobeta-Tumu Severin sau la județul Caraș-Severin ori la severineni. – [Turnu-]Severin (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

severineán adj. m., s. m., pl. severinéni; adj. f. severineánă, pl. severinéne

severinence
SEVERINEÁNCĂ, severinence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Drobeta-Turnu Severin sau din județul Caraș-Severin. – Severinean + suf. -că.

DOOM

severineáncă s. f., g.-d. art. severinéncei; pl. severinénce

severinencei
SEVERINEÁNCĂ, severinence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Drobeta-Turnu Severin sau din județul Caraș-Severin. – Severinean + suf. -că.

DOOM

severineáncă s. f., g.-d. art. severinéncei; pl. severinénce

severinencele
SEVERINEÁNCĂ, severinence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Drobeta-Turnu Severin sau din județul Caraș-Severin. – Severinean + suf. -că.

DOOM

severineáncă s. f., g.-d. art. severinéncei; pl. severinénce

severinencelor
SEVERINEÁNCĂ, severinence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Drobeta-Turnu Severin sau din județul Caraș-Severin. – Severinean + suf. -că.

DOOM

severineáncă s. f., g.-d. art. severinéncei; pl. severinénce

severinene
SEVERINEÁN, -Ă, severineni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Drobeta-Turnu Severin sau din județul Caraș-Severin. 2. Adj. Care aparține municipiului Drobeta-Turnu Severin sau județului Caraș-Severin ori severinenilor (1), referitor la municipiul Drobeta-Tumu Severin sau la județul Caraș-Severin ori la severineni. – [Turnu-]Severin (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

severineán adj. m., s. m., pl. severinéni; adj. f. severineánă, pl. severinéne

severinenei
SEVERINEÁN, -Ă, severineni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Drobeta-Turnu Severin sau din județul Caraș-Severin. 2. Adj. Care aparține municipiului Drobeta-Turnu Severin sau județului Caraș-Severin ori severinenilor (1), referitor la municipiul Drobeta-Tumu Severin sau la județul Caraș-Severin ori la severineni. – [Turnu-]Severin (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

severineán adj. m., s. m., pl. severinéni; adj. f. severineánă, pl. severinéne

severinenele
SEVERINEÁN, -Ă, severineni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Drobeta-Turnu Severin sau din județul Caraș-Severin. 2. Adj. Care aparține municipiului Drobeta-Turnu Severin sau județului Caraș-Severin ori severinenilor (1), referitor la municipiul Drobeta-Tumu Severin sau la județul Caraș-Severin ori la severineni. – [Turnu-]Severin (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

severineán adj. m., s. m., pl. severinéni; adj. f. severineánă, pl. severinéne

severinenelor
SEVERINEÁN, -Ă, severineni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Drobeta-Turnu Severin sau din județul Caraș-Severin. 2. Adj. Care aparține municipiului Drobeta-Turnu Severin sau județului Caraș-Severin ori severinenilor (1), referitor la municipiul Drobeta-Tumu Severin sau la județul Caraș-Severin ori la severineni. – [Turnu-]Severin (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

severineán adj. m., s. m., pl. severinéni; adj. f. severineánă, pl. severinéne

severineni
SEVERINEÁN, -Ă, severineni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Drobeta-Turnu Severin sau din județul Caraș-Severin. 2. Adj. Care aparține municipiului Drobeta-Turnu Severin sau județului Caraș-Severin ori severinenilor (1), referitor la municipiul Drobeta-Tumu Severin sau la județul Caraș-Severin ori la severineni. – [Turnu-]Severin (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

severineán adj. m., s. m., pl. severinéni; adj. f. severineánă, pl. severinéne

severinenii
SEVERINEÁN, -Ă, severineni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Drobeta-Turnu Severin sau din județul Caraș-Severin. 2. Adj. Care aparține municipiului Drobeta-Turnu Severin sau județului Caraș-Severin ori severinenilor (1), referitor la municipiul Drobeta-Tumu Severin sau la județul Caraș-Severin ori la severineni. – [Turnu-]Severin (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

severineán adj. m., s. m., pl. severinéni; adj. f. severineánă, pl. severinéne

severinenilor
SEVERINEÁN, -Ă, severineni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Drobeta-Turnu Severin sau din județul Caraș-Severin. 2. Adj. Care aparține municipiului Drobeta-Turnu Severin sau județului Caraș-Severin ori severinenilor (1), referitor la municipiul Drobeta-Tumu Severin sau la județul Caraș-Severin ori la severineni. – [Turnu-]Severin (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

severineán adj. m., s. m., pl. severinéni; adj. f. severineánă, pl. severinéne

severitate
SEVERITÁTE s. f. Însușirea de a fi sever (1); asprime, strășnicie; comportarea unei persoane severe; exigență, austeritate, rigiditate. – Din fr. sévérité, lat. severitas, -atis.

DOOM

severitáte s. f., g.-d. art. severitắții

severul
SEVÉR, -Ă, severi, -e, adj. 1. (Despre oameni; adesea adverbial) Care judecă și pedepsește fără indulgență; exigent, pretențios, riguros. Care nu admite abateri de la normele sau regulile stabilite, care nu admite circumstanțe atenuante; rigid. Lege severă. ♦ (Despre aspectul, expresia, manifestările oamenilor) Lipsit de blândețe, aspru, grav. ♦ P. ext. Solemn. 2. Fără multe ornamente; sobru, auster. – Din fr. sévère, lat. severus.

DOOM

sevér adj. m., pl. sevéri; f. sevéră, pl. sevére

severului
SEVÉR, -Ă, severi, -e, adj. 1. (Despre oameni; adesea adverbial) Care judecă și pedepsește fără indulgență; exigent, pretențios, riguros. Care nu admite abateri de la normele sau regulile stabilite, care nu admite circumstanțe atenuante; rigid. Lege severă. ♦ (Despre aspectul, expresia, manifestările oamenilor) Lipsit de blândețe, aspru, grav. ♦ P. ext. Solemn. 2. Fără multe ornamente; sobru, auster. – Din fr. sévère, lat. severus.

DOOM

sevér adj. m., pl. sevéri; f. sevéră, pl. sevére

sevraj
SEVRÁJ s. n. 1. Încetare a alăptării unui sugar. 2. Privare a unui toxicoman de drogul său obișnuit. – Din fr. sévrage.

DOOM

*sevráj s. n.

sevraje
SEVRÁJ s. n. 1. Încetare a alăptării unui sugar. 2. Privare a unui toxicoman de drogul său obișnuit. – Din fr. sévrage.

DOOM

*sevráj s. n.

sevrajele
SEVRÁJ s. n. 1. Încetare a alăptării unui sugar. 2. Privare a unui toxicoman de drogul său obișnuit. – Din fr. sévrage.

DOOM

*sevráj s. n.

sevrajelor
SEVRÁJ s. n. 1. Încetare a alăptării unui sugar. 2. Privare a unui toxicoman de drogul său obișnuit. – Din fr. sévrage.

DOOM

*sevráj s. n.

sevrajul
SEVRÁJ s. n. 1. Încetare a alăptării unui sugar. 2. Privare a unui toxicoman de drogul său obișnuit. – Din fr. sévrage.

DOOM

*sevráj s. n.

sevrajului
SEVRÁJ s. n. 1. Încetare a alăptării unui sugar. 2. Privare a unui toxicoman de drogul său obișnuit. – Din fr. sévrage.

DOOM

*sevráj s. n.

sex
SEX-SIMBÓL, sex-simboluri, s. n. Vedetă care reprezintă idealul senzualității, al sexualității unei țări, unei epoci etc. – Din fr. sexe-symbole, engl. sex symbol.

DOOM

*sex-simból s. n., pl. sex-simbóluri

sex
SEX-CLUB, sex-cluburi, s. n. Club cu programe erotice. – Din engl. sex club.

DOOM

*sex-clúb s. n., pl. sex-clúburi

sex
SEX-SHOP, sex-shopuri, s. n. Magazin specializat în vânzarea de publicații și materiale pornografice. [Pr. -șop] – Cuv. engl.

DOOM

*séx-shop (angl.) [sh pron. ș] s. n., pl. séx-shopuri

sex
SEX-SIMBÓL, sex-simboluri, s. n. Vedetă care reprezintă idealul senzualității, al sexualității unei țări, unei epoci etc. – Din fr. sexe-symbole, engl. sex symbol.

DOOM

*sex-simból s. n., pl. sex-simbóluri

sexa
SEXA- v. sex-.

sexagenar
SEXAGENÁR, -Ă, sexagenari, -e, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană care a împlinit vârsta de șaizeci de ani sau are între șaizeci și șaptezeci de ani. – Din fr. sexagénaire, lat. sexagenarius.

DOOM

sexagenáră s. f., g.-d. art. sexagenárei; pl. sexagenáre

sexagenara
SEXAGENÁR, -Ă, sexagenari, -e, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană care a împlinit vârsta de șaizeci de ani sau are între șaizeci și șaptezeci de ani. – Din fr. sexagénaire, lat. sexagenarius.

DOOM

sexagenáră s. f., g.-d. art. sexagenárei; pl. sexagenáre

sexagenare
SEXAGENÁR, -Ă, sexagenari, -e, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană care a împlinit vârsta de șaizeci de ani sau are între șaizeci și șaptezeci de ani. – Din fr. sexagénaire, lat. sexagenarius.

DOOM

sexagenáră s. f., g.-d. art. sexagenárei; pl. sexagenáre

sexagenarei
SEXAGENÁR, -Ă, sexagenari, -e, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană care a împlinit vârsta de șaizeci de ani sau are între șaizeci și șaptezeci de ani. – Din fr. sexagénaire, lat. sexagenarius.

DOOM

sexagenáră s. f., g.-d. art. sexagenárei; pl. sexagenáre

sexagenarele
SEXAGENÁR, -Ă, sexagenari, -e, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană care a împlinit vârsta de șaizeci de ani sau are între șaizeci și șaptezeci de ani. – Din fr. sexagénaire, lat. sexagenarius.

DOOM

sexagenáră s. f., g.-d. art. sexagenárei; pl. sexagenáre

sexagenarelor
SEXAGENÁR, -Ă, sexagenari, -e, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană care a împlinit vârsta de șaizeci de ani sau are între șaizeci și șaptezeci de ani. – Din fr. sexagénaire, lat. sexagenarius.

DOOM

sexagenáră s. f., g.-d. art. sexagenárei; pl. sexagenáre

sexagenari
SEXAGENÁR, -Ă, sexagenari, -e, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană care a împlinit vârsta de șaizeci de ani sau are între șaizeci și șaptezeci de ani. – Din fr. sexagénaire, lat. sexagenarius.

DOOM

sexagenáră s. f., g.-d. art. sexagenárei; pl. sexagenáre

sexagenarii
SEXAGENÁR, -Ă, sexagenari, -e, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană care a împlinit vârsta de șaizeci de ani sau are între șaizeci și șaptezeci de ani. – Din fr. sexagénaire, lat. sexagenarius.

DOOM

sexagenáră s. f., g.-d. art. sexagenárei; pl. sexagenáre

sexagenarilor
SEXAGENÁR, -Ă, sexagenari, -e, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană care a împlinit vârsta de șaizeci de ani sau are între șaizeci și șaptezeci de ani. – Din fr. sexagénaire, lat. sexagenarius.

DOOM

sexagenáră s. f., g.-d. art. sexagenárei; pl. sexagenáre

sexagenarul
SEXAGENÁR, -Ă, sexagenari, -e, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană care a împlinit vârsta de șaizeci de ani sau are între șaizeci și șaptezeci de ani. – Din fr. sexagénaire, lat. sexagenarius.

DOOM

sexagenáră s. f., g.-d. art. sexagenárei; pl. sexagenáre

sexagenarului
SEXAGENÁR, -Ă, sexagenari, -e, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană care a împlinit vârsta de șaizeci de ani sau are între șaizeci și șaptezeci de ani. – Din fr. sexagénaire, lat. sexagenarius.

DOOM

sexagenáră s. f., g.-d. art. sexagenárei; pl. sexagenáre

sexagesimal
SEXAGESIMÁL, -Ă, sexagesimali, -e, adj. (Despre modul de diviziune sau despre subdiviziuni) Care are la bază raportul dintre unu și șaizeci; care împarte un întreg în șaizeci de părți egale. – Din fr. sexagésimal.

DOOM

sexagesimál adj. m., pl. sexagesimáli; f. sexagesimálă, pl. sexagesimále

sexagesimala
SEXAGESIMÁL, -Ă, sexagesimali, -e, adj. (Despre modul de diviziune sau despre subdiviziuni) Care are la bază raportul dintre unu și șaizeci; care împarte un întreg în șaizeci de părți egale. – Din fr. sexagésimal.

DOOM

sexagesimál adj. m., pl. sexagesimáli; f. sexagesimálă, pl. sexagesimále

sexagesimale
SEXAGESIMÁL, -Ă, sexagesimali, -e, adj. (Despre modul de diviziune sau despre subdiviziuni) Care are la bază raportul dintre unu și șaizeci; care împarte un întreg în șaizeci de părți egale. – Din fr. sexagésimal.

DOOM

sexagesimál adj. m., pl. sexagesimáli; f. sexagesimálă, pl. sexagesimále

sexagesimalei
SEXAGESIMÁL, -Ă, sexagesimali, -e, adj. (Despre modul de diviziune sau despre subdiviziuni) Care are la bază raportul dintre unu și șaizeci; care împarte un întreg în șaizeci de părți egale. – Din fr. sexagésimal.

DOOM

sexagesimál adj. m., pl. sexagesimáli; f. sexagesimálă, pl. sexagesimále

sexagesimalele
SEXAGESIMÁL, -Ă, sexagesimali, -e, adj. (Despre modul de diviziune sau despre subdiviziuni) Care are la bază raportul dintre unu și șaizeci; care împarte un întreg în șaizeci de părți egale. – Din fr. sexagésimal.

DOOM

sexagesimál adj. m., pl. sexagesimáli; f. sexagesimálă, pl. sexagesimále

sexagesimalelor
SEXAGESIMÁL, -Ă, sexagesimali, -e, adj. (Despre modul de diviziune sau despre subdiviziuni) Care are la bază raportul dintre unu și șaizeci; care împarte un întreg în șaizeci de părți egale. – Din fr. sexagésimal.

DOOM

sexagesimál adj. m., pl. sexagesimáli; f. sexagesimálă, pl. sexagesimále

sexagesimali
SEXAGESIMÁL, -Ă, sexagesimali, -e, adj. (Despre modul de diviziune sau despre subdiviziuni) Care are la bază raportul dintre unu și șaizeci; care împarte un întreg în șaizeci de părți egale. – Din fr. sexagésimal.

DOOM

sexagesimál adj. m., pl. sexagesimáli; f. sexagesimálă, pl. sexagesimále

sexagesimalii
SEXAGESIMÁL, -Ă, sexagesimali, -e, adj. (Despre modul de diviziune sau despre subdiviziuni) Care are la bază raportul dintre unu și șaizeci; care împarte un întreg în șaizeci de părți egale. – Din fr. sexagésimal.

DOOM

sexagesimál adj. m., pl. sexagesimáli; f. sexagesimálă, pl. sexagesimále

sexagesimalilor
SEXAGESIMÁL, -Ă, sexagesimali, -e, adj. (Despre modul de diviziune sau despre subdiviziuni) Care are la bază raportul dintre unu și șaizeci; care împarte un întreg în șaizeci de părți egale. – Din fr. sexagésimal.

DOOM

sexagesimál adj. m., pl. sexagesimáli; f. sexagesimálă, pl. sexagesimále

sexagesimalul
SEXAGESIMÁL, -Ă, sexagesimali, -e, adj. (Despre modul de diviziune sau despre subdiviziuni) Care are la bază raportul dintre unu și șaizeci; care împarte un întreg în șaizeci de părți egale. – Din fr. sexagésimal.

DOOM

sexagesimál adj. m., pl. sexagesimáli; f. sexagesimálă, pl. sexagesimále

sexagesimalului
SEXAGESIMÁL, -Ă, sexagesimali, -e, adj. (Despre modul de diviziune sau despre subdiviziuni) Care are la bază raportul dintre unu și șaizeci; care împarte un întreg în șaizeci de părți egale. – Din fr. sexagésimal.

DOOM

sexagesimál adj. m., pl. sexagesimáli; f. sexagesimálă, pl. sexagesimále

sexapil
SÉX-APPEAL s. n. Farmec, senzualitate a unei femei care provoacă dorință. [Scris și: sexapil. – Pr.: séxăpil] – Din engl. sex-appeal.

DOOM

*séx-appeal (angl.) [pron. séxăpil] (-ap-peal) s. n.

sexe
SEX-SIMBÓL, sex-simboluri, s. n. Vedetă care reprezintă idealul senzualității, al sexualității unei țări, unei epoci etc. – Din fr. sexe-symbole, engl. sex symbol.

DOOM

*sex-simból s. n., pl. sex-simbóluri

sexe
SEX-CLUB, sex-cluburi, s. n. Club cu programe erotice. – Din engl. sex club.

DOOM

*sex-clúb s. n., pl. sex-clúburi

sexe
SEX-SHOP, sex-shopuri, s. n. Magazin specializat în vânzarea de publicații și materiale pornografice. [Pr. -șop] – Cuv. engl.

DOOM

*séx-shop (angl.) [sh pron. ș] s. n., pl. séx-shopuri

sexe
SEX-SIMBÓL, sex-simboluri, s. n. Vedetă care reprezintă idealul senzualității, al sexualității unei țări, unei epoci etc. – Din fr. sexe-symbole, engl. sex symbol.

DOOM

*sex-simból s. n., pl. sex-simbóluri

sexele
SEX-SIMBÓL, sex-simboluri, s. n. Vedetă care reprezintă idealul senzualității, al sexualității unei țări, unei epoci etc. – Din fr. sexe-symbole, engl. sex symbol.

DOOM

*sex-simból s. n., pl. sex-simbóluri

sexele
SEX-CLUB, sex-cluburi, s. n. Club cu programe erotice. – Din engl. sex club.

DOOM

*sex-clúb s. n., pl. sex-clúburi

sexele
SEX-SHOP, sex-shopuri, s. n. Magazin specializat în vânzarea de publicații și materiale pornografice. [Pr. -șop] – Cuv. engl.

DOOM

*séx-shop (angl.) [sh pron. ș] s. n., pl. séx-shopuri

sexele
SEX-SIMBÓL, sex-simboluri, s. n. Vedetă care reprezintă idealul senzualității, al sexualității unei țări, unei epoci etc. – Din fr. sexe-symbole, engl. sex symbol.

DOOM

*sex-simból s. n., pl. sex-simbóluri

sexelor
SEX-SIMBÓL, sex-simboluri, s. n. Vedetă care reprezintă idealul senzualității, al sexualității unei țări, unei epoci etc. – Din fr. sexe-symbole, engl. sex symbol.

DOOM

*sex-simból s. n., pl. sex-simbóluri

sexelor
SEX-CLUB, sex-cluburi, s. n. Club cu programe erotice. – Din engl. sex club.

DOOM

*sex-clúb s. n., pl. sex-clúburi

sexelor
SEX-SHOP, sex-shopuri, s. n. Magazin specializat în vânzarea de publicații și materiale pornografice. [Pr. -șop] – Cuv. engl.

DOOM

*séx-shop (angl.) [sh pron. ș] s. n., pl. séx-shopuri

sexelor
SEX-SIMBÓL, sex-simboluri, s. n. Vedetă care reprezintă idealul senzualității, al sexualității unei țări, unei epoci etc. – Din fr. sexe-symbole, engl. sex symbol.

DOOM

*sex-simból s. n., pl. sex-simbóluri

sexi
sexi adj. invar. 1. (d. femei) frumoasă, atrăgătoare. 2. (d. filme, reviste) cu conținut indecent, înfâțișând nuduri sau simulări ale actului sexual.

sexism
SEXÍSM s. n. Discriminare sexuală care funcționează, de regulă, în defavoarea femeilor și în favoarea bărbaților, la nivel individual, dar și instituțional. – Din fr. sexisme.

sexist
SEXÍST, -Ă, sexiști, -ste, adj. Care aparține sexismului, privitor la sexism. – Din fr. sexiste.

DOOM

*sexíst adj. m., pl. sexíști; f. sexístă, pl. sexíste

sexo
SEXO- Element de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) sex”, „de sex”, „al sexului”. [< fr. sexo-, cf. lat. sexus].

sexolog
SEXOLÓG, -Ă, sexologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în sexologie. – Din fr. sexologue.

DOOM

*sexológă (rar) s. f., g.-d. art. sexológei; pl. sexológe

sexologa
SEXOLÓG, -Ă, sexologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în sexologie. – Din fr. sexologue.

DOOM

*sexológă (rar) s. f., g.-d. art. sexológei; pl. sexológe

sexologe
SEXOLÓG, -Ă, sexologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în sexologie. – Din fr. sexologue.

DOOM

*sexológă (rar) s. f., g.-d. art. sexológei; pl. sexológe

sexologei
SEXOLÓG, -Ă, sexologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în sexologie. – Din fr. sexologue.

DOOM

*sexológă (rar) s. f., g.-d. art. sexológei; pl. sexológe

sexologele
SEXOLÓG, -Ă, sexologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în sexologie. – Din fr. sexologue.

DOOM

*sexológă (rar) s. f., g.-d. art. sexológei; pl. sexológe

sexologelor
SEXOLÓG, -Ă, sexologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în sexologie. – Din fr. sexologue.

DOOM

*sexológă (rar) s. f., g.-d. art. sexológei; pl. sexológe

sexologi
SEXOLÓG, -Ă, sexologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în sexologie. – Din fr. sexologue.

DOOM

*sexológă (rar) s. f., g.-d. art. sexológei; pl. sexológe

sexologia
SEXOLOGÍE s. f. Disciplină care studiază sexualitatea și problemele psihofiziologice. – Din fr. sexologie.

DOOM

sexologíe s. f., art. sexología, g.-d. sexologíi, art. sexologíei

sexologie
SEXOLOGÍE s. f. Disciplină care studiază sexualitatea și problemele psihofiziologice. – Din fr. sexologie.

DOOM

sexologíe s. f., art. sexología, g.-d. sexologíi, art. sexologíei

sexologiei
SEXOLOGÍE s. f. Disciplină care studiază sexualitatea și problemele psihofiziologice. – Din fr. sexologie.

DOOM

sexologíe s. f., art. sexología, g.-d. sexologíi, art. sexologíei

sexologii
SEXOLÓG, -Ă, sexologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în sexologie. – Din fr. sexologue.

DOOM

*sexológă (rar) s. f., g.-d. art. sexológei; pl. sexológe

sexologii
SEXOLOGÍE s. f. Disciplină care studiază sexualitatea și problemele psihofiziologice. – Din fr. sexologie.

DOOM

sexologíe s. f., art. sexología, g.-d. sexologíi, art. sexologíei

sexologilor
SEXOLÓG, -Ă, sexologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în sexologie. – Din fr. sexologue.

DOOM

*sexológă (rar) s. f., g.-d. art. sexológei; pl. sexológe

sexologul
SEXOLÓG, -Ă, sexologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în sexologie. – Din fr. sexologue.

DOOM

*sexológă (rar) s. f., g.-d. art. sexológei; pl. sexológe

sexologului
SEXOLÓG, -Ă, sexologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în sexologie. – Din fr. sexologue.

DOOM

*sexológă (rar) s. f., g.-d. art. sexológei; pl. sexológe

sexos
sexos, -oasă, -xoși, -oase adj. 1. (d. bărbați) viril, potent. 2. (d. femei) atrăgătoare, cu nuri.

sexta
SÉXTĂ, sexte, s. f. 1. Treapta a șasea a gamei diatonice. 2. Intervalul de la orice notă dată până la cea de-a șasea, în ordinea gamei diatonice. – Din fr. sexte.

DOOM

séxtă s. f., g.-d. art. séxtei; pl. séxte

sextant
SEXTÁNT, sextante, s. n. Instrument optic format dintr-un arc gradat egal cu o șesime de cerc, prevăzut cu două oglinzi și cu o lunetă mică, care se utilizează la măsurarea distanței unghiulare dintre două puncte și se folosește în astronomie, navigație și aviație. [ Pl. și: (m.) sextanți] – Din fr. sextant.

sextant
SEXTÁNT, sextante, s. n. Instrument optic format dintr-un arc gradat egal cu o șesime de cerc, prevăzut cu două oglinzi și cu o lunetă mică, care se utilizează la măsurarea distanței unghiulare dintre două puncte și se folosește în astronomie, navigație și aviație. [ Pl. și: (m.) sextanți] – Din fr. sextant.

DOOM

sextánt s. n., pl. sextánte

sextante
SEXTÁNT, sextante, s. n. Instrument optic format dintr-un arc gradat egal cu o șesime de cerc, prevăzut cu două oglinzi și cu o lunetă mică, care se utilizează la măsurarea distanței unghiulare dintre două puncte și se folosește în astronomie, navigație și aviație. [ Pl. și: (m.) sextanți] – Din fr. sextant.

sextantele
SEXTÁNT, sextante, s. n. Instrument optic format dintr-un arc gradat egal cu o șesime de cerc, prevăzut cu două oglinzi și cu o lunetă mică, care se utilizează la măsurarea distanței unghiulare dintre două puncte și se folosește în astronomie, navigație și aviație. [ Pl. și: (m.) sextanți] – Din fr. sextant.

sextantelor
SEXTÁNT, sextante, s. n. Instrument optic format dintr-un arc gradat egal cu o șesime de cerc, prevăzut cu două oglinzi și cu o lunetă mică, care se utilizează la măsurarea distanței unghiulare dintre două puncte și se folosește în astronomie, navigație și aviație. [ Pl. și: (m.) sextanți] – Din fr. sextant.

sextantul
SEXTÁNT, sextante, s. n. Instrument optic format dintr-un arc gradat egal cu o șesime de cerc, prevăzut cu două oglinzi și cu o lunetă mică, care se utilizează la măsurarea distanței unghiulare dintre două puncte și se folosește în astronomie, navigație și aviație. [ Pl. și: (m.) sextanți] – Din fr. sextant.

sextantului
SEXTÁNT, sextante, s. n. Instrument optic format dintr-un arc gradat egal cu o șesime de cerc, prevăzut cu două oglinzi și cu o lunetă mică, care se utilizează la măsurarea distanței unghiulare dintre două puncte și se folosește în astronomie, navigație și aviație. [ Pl. și: (m.) sextanți] – Din fr. sextant.

sexte
SÉXTĂ, sexte, s. f. 1. Treapta a șasea a gamei diatonice. 2. Intervalul de la orice notă dată până la cea de-a șasea, în ordinea gamei diatonice. – Din fr. sexte.

DOOM

séxtă s. f., g.-d. art. séxtei; pl. séxte

sextei
SÉXTĂ, sexte, s. f. 1. Treapta a șasea a gamei diatonice. 2. Intervalul de la orice notă dată până la cea de-a șasea, în ordinea gamei diatonice. – Din fr. sexte.

DOOM

séxtă s. f., g.-d. art. séxtei; pl. séxte

sextele
SÉXTĂ, sexte, s. f. 1. Treapta a șasea a gamei diatonice. 2. Intervalul de la orice notă dată până la cea de-a șasea, în ordinea gamei diatonice. – Din fr. sexte.

DOOM

séxtă s. f., g.-d. art. séxtei; pl. séxte

sextelor
SÉXTĂ, sexte, s. f. 1. Treapta a șasea a gamei diatonice. 2. Intervalul de la orice notă dată până la cea de-a șasea, în ordinea gamei diatonice. – Din fr. sexte.

DOOM

séxtă s. f., g.-d. art. séxtei; pl. séxte

sextet
SEXTÉT, sextete, s. n. 1. Compoziție muzicală pentru șase voci sau șase instrumente. ♦ Ansamblu de șase voci sau șase instrumente care execută împreună o compoziție muzicală. 2. Echipă de volei sau de gimnastică alcătuită din șase jucători sau jucătoare. – Din germ. Sextett.

DOOM

sextét s. n., pl. sextéte

sextet
SEXTÉT s.n. 1. Ansamblu compus din șase persoane (instrumentiști sau cântăreți) care execută împreună o piesă muzicală; muzica scrisă pentru un astfel de ansamblu; sextuor. 2. Echipă de volei sau de gimnastică alcătuită din șase jucători sau jucătoare. [Pl. -te, -turi. / < germ. Sextett].

sextete
SEXTÉT, sextete, s. n. 1. Compoziție muzicală pentru șase voci sau șase instrumente. ♦ Ansamblu de șase voci sau șase instrumente care execută împreună o compoziție muzicală. 2. Echipă de volei sau de gimnastică alcătuită din șase jucători sau jucătoare. – Din germ. Sextett.

DOOM

sextét s. n., pl. sextéte

sextetele
SEXTÉT, sextete, s. n. 1. Compoziție muzicală pentru șase voci sau șase instrumente. ♦ Ansamblu de șase voci sau șase instrumente care execută împreună o compoziție muzicală. 2. Echipă de volei sau de gimnastică alcătuită din șase jucători sau jucătoare. – Din germ. Sextett.

DOOM

sextét s. n., pl. sextéte

sextetelor
SEXTÉT, sextete, s. n. 1. Compoziție muzicală pentru șase voci sau șase instrumente. ♦ Ansamblu de șase voci sau șase instrumente care execută împreună o compoziție muzicală. 2. Echipă de volei sau de gimnastică alcătuită din șase jucători sau jucătoare. – Din germ. Sextett.

DOOM

sextét s. n., pl. sextéte

sextetul
SEXTÉT, sextete, s. n. 1. Compoziție muzicală pentru șase voci sau șase instrumente. ♦ Ansamblu de șase voci sau șase instrumente care execută împreună o compoziție muzicală. 2. Echipă de volei sau de gimnastică alcătuită din șase jucători sau jucătoare. – Din germ. Sextett.

DOOM

sextét s. n., pl. sextéte

sextetului
SEXTÉT, sextete, s. n. 1. Compoziție muzicală pentru șase voci sau șase instrumente. ♦ Ansamblu de șase voci sau șase instrumente care execută împreună o compoziție muzicală. 2. Echipă de volei sau de gimnastică alcătuită din șase jucători sau jucătoare. – Din germ. Sextett.

DOOM

sextét s. n., pl. sextéte

sextilioane
SEXTILIÓN, sextilioane, s. n. Număr egal cu zece la puterea douăzeci. [Pr.: -li-on] – Din fr. sextillion.

DOOM

sextilión (-li-on) s. n., pl. sextilioáne

sextilioanele
SEXTILIÓN, sextilioane, s. n. Număr egal cu zece la puterea douăzeci. [Pr.: -li-on] – Din fr. sextillion.

DOOM

sextilión (-li-on) s. n., pl. sextilioáne

sextilioanelor
SEXTILIÓN, sextilioane, s. n. Număr egal cu zece la puterea douăzeci. [Pr.: -li-on] – Din fr. sextillion.

DOOM

sextilión (-li-on) s. n., pl. sextilioáne

sextilion
SEXTILIÓN, sextilioane, s. n. Număr egal cu zece la puterea douăzeci. [Pr.: -li-on] – Din fr. sextillion.

DOOM

sextilión (-li-on) s. n., pl. sextilioáne

sextilionul
SEXTILIÓN, sextilioane, s. n. Număr egal cu zece la puterea douăzeci. [Pr.: -li-on] – Din fr. sextillion.

DOOM

sextilión (-li-on) s. n., pl. sextilioáne

sextilionului
SEXTILIÓN, sextilioane, s. n. Număr egal cu zece la puterea douăzeci. [Pr.: -li-on] – Din fr. sextillion.

DOOM

sextilión (-li-on) s. n., pl. sextilioáne

sextina
SEXTÍNĂ, sextine, s. f. Poezie cu formă fixă, alcătuită din șase strofe și jumătate, în care aceleași cuvinte revin la rimă într-o anumită ordine. ♦ Strofa de șase versuri. – Din fr. sextine.

DOOM

sextínă s. f., g.-d. art. sextínei; pl. sextíne

sextine
SEXTÍNĂ, sextine, s. f. Poezie cu formă fixă, alcătuită din șase strofe și jumătate, în care aceleași cuvinte revin la rimă într-o anumită ordine. ♦ Strofa de șase versuri. – Din fr. sextine.

DOOM

sextínă s. f., g.-d. art. sextínei; pl. sextíne

sextinei
SEXTÍNĂ, sextine, s. f. Poezie cu formă fixă, alcătuită din șase strofe și jumătate, în care aceleași cuvinte revin la rimă într-o anumită ordine. ♦ Strofa de șase versuri. – Din fr. sextine.

DOOM

sextínă s. f., g.-d. art. sextínei; pl. sextíne

sextinele
SEXTÍNĂ, sextine, s. f. Poezie cu formă fixă, alcătuită din șase strofe și jumătate, în care aceleași cuvinte revin la rimă într-o anumită ordine. ♦ Strofa de șase versuri. – Din fr. sextine.

DOOM

sextínă s. f., g.-d. art. sextínei; pl. sextíne

sextinelor
SEXTÍNĂ, sextine, s. f. Poezie cu formă fixă, alcătuită din șase strofe și jumătate, în care aceleași cuvinte revin la rimă într-o anumită ordine. ♦ Strofa de șase versuri. – Din fr. sextine.

DOOM

sextínă s. f., g.-d. art. sextínei; pl. sextíne

sextolet
SEXTOLÉT, sextolete, s. n. Grup de șase note provenite din reunirea a două triolete. – Din fr. sextolet.

DOOM

sextolét s. n., pl. sextoléte

sextolete
SEXTOLÉT, sextolete, s. n. Grup de șase note provenite din reunirea a două triolete. – Din fr. sextolet.

DOOM

sextolét s. n., pl. sextoléte

sextoletele
SEXTOLÉT, sextolete, s. n. Grup de șase note provenite din reunirea a două triolete. – Din fr. sextolet.

DOOM

sextolét s. n., pl. sextoléte

sextoletelor
SEXTOLÉT, sextolete, s. n. Grup de șase note provenite din reunirea a două triolete. – Din fr. sextolet.

DOOM

sextolét s. n., pl. sextoléte

sextoletul
SEXTOLÉT, sextolete, s. n. Grup de șase note provenite din reunirea a două triolete. – Din fr. sextolet.

DOOM

sextolét s. n., pl. sextoléte

sextoletului
SEXTOLÉT, sextolete, s. n. Grup de șase note provenite din reunirea a două triolete. – Din fr. sextolet.

DOOM

sextolét s. n., pl. sextoléte

sextuor
SEXTUÓR, sextuoruri, s. n. Bucată muzicală care se execută la șase instrumente sau pe șase voci. [Pr.: -tu-or] – Din fr. sextuor.

DOOM

!sextuór (-tu-or) s. n., pl. sextuóruri

sextuor
SEXTUÓR s. n. Bucată muzicală care se execută la șase instrumente sau pe șase voci. [Pr.: -tu-or] – Din fr. sextuor.

sextuorul
SEXTUÓR, sextuoruri, s. n. Bucată muzicală care se execută la șase instrumente sau pe șase voci. [Pr.: -tu-or] – Din fr. sextuor.

DOOM

!sextuór (-tu-or) s. n., pl. sextuóruri

sextuorului
SEXTUÓR, sextuoruri, s. n. Bucată muzicală care se execută la șase instrumente sau pe șase voci. [Pr.: -tu-or] – Din fr. sextuor.

DOOM

!sextuór (-tu-or) s. n., pl. sextuóruri

sextuoruri
SEXTUÓR, sextuoruri, s. n. Bucată muzicală care se execută la șase instrumente sau pe șase voci. [Pr.: -tu-or] – Din fr. sextuor.

DOOM

!sextuór (-tu-or) s. n., pl. sextuóruri

sextuorurile
SEXTUÓR, sextuoruri, s. n. Bucată muzicală care se execută la șase instrumente sau pe șase voci. [Pr.: -tu-or] – Din fr. sextuor.

DOOM

!sextuór (-tu-or) s. n., pl. sextuóruri

sextuorurilor
SEXTUÓR, sextuoruri, s. n. Bucată muzicală care se execută la șase instrumente sau pe șase voci. [Pr.: -tu-or] – Din fr. sextuor.

DOOM

!sextuór (-tu-or) s. n., pl. sextuóruri

sextupla
SEXTÚPLU, -Ă, sextupli, -e, adj. De șase ori mai mare, înșesit. – Din fr. sextuple, lat. sextuplus.

DOOM

sextúplu (-tu-plu) adj. m., pl. sextúpli; f. sextúplă, pl. sextúple

sextuple
SEXTÚPLU, -Ă, sextupli, -e, adj. De șase ori mai mare, înșesit. – Din fr. sextuple, lat. sextuplus.

DOOM

sextúplu (-tu-plu) adj. m., pl. sextúpli; f. sextúplă, pl. sextúple

sextuplei
SEXTÚPLU, -Ă, sextupli, -e, adj. De șase ori mai mare, înșesit. – Din fr. sextuple, lat. sextuplus.

DOOM

sextúplu (-tu-plu) adj. m., pl. sextúpli; f. sextúplă, pl. sextúple

sextuplele
SEXTÚPLU, -Ă, sextupli, -e, adj. De șase ori mai mare, înșesit. – Din fr. sextuple, lat. sextuplus.

DOOM

sextúplu (-tu-plu) adj. m., pl. sextúpli; f. sextúplă, pl. sextúple

sextuplelor
SEXTÚPLU, -Ă, sextupli, -e, adj. De șase ori mai mare, înșesit. – Din fr. sextuple, lat. sextuplus.

DOOM

sextúplu (-tu-plu) adj. m., pl. sextúpli; f. sextúplă, pl. sextúple

sextupli
SEXTÚPLU, -Ă, sextupli, -e, adj. De șase ori mai mare, înșesit. – Din fr. sextuple, lat. sextuplus.

DOOM

sextúplu (-tu-plu) adj. m., pl. sextúpli; f. sextúplă, pl. sextúple

sextuplii
SEXTÚPLU, -Ă, sextupli, -e, adj. De șase ori mai mare, înșesit. – Din fr. sextuple, lat. sextuplus.

DOOM

sextúplu (-tu-plu) adj. m., pl. sextúpli; f. sextúplă, pl. sextúple

sextuplilor
SEXTÚPLU, -Ă, sextupli, -e, adj. De șase ori mai mare, înșesit. – Din fr. sextuple, lat. sextuplus.

DOOM

sextúplu (-tu-plu) adj. m., pl. sextúpli; f. sextúplă, pl. sextúple

sextuplu
SEXTÚPLU, -Ă, sextupli, -e, adj. De șase ori mai mare, înșesit. – Din fr. sextuple, lat. sextuplus.

DOOM

sextúplu (-tu-plu) adj. m., pl. sextúpli; f. sextúplă, pl. sextúple

sextuplul
SEXTÚPLU, -Ă, sextupli, -e, adj. De șase ori mai mare, înșesit. – Din fr. sextuple, lat. sextuplus.

DOOM

sextúplu (-tu-plu) adj. m., pl. sextúpli; f. sextúplă, pl. sextúple

sextuplului
SEXTÚPLU, -Ă, sextupli, -e, adj. De șase ori mai mare, înșesit. – Din fr. sextuple, lat. sextuplus.

DOOM

sextúplu (-tu-plu) adj. m., pl. sextúpli; f. sextúplă, pl. sextúple

sextus
Tarquinius 1. Tarquinius Priscus, cel de-al cincilea rege al Romei. Era fiul unui grec, pe nume Damaratus, stabilit în Italia. S-a căsătorit cu Tanaquil, o prințesă de origine etruscă. La moartea lui Ancus Marcius a fost ales drept succesor al acestuia. Domnia sa lungă, de aproape patruzeci de ani, a fost marcată de prosperitate și de succese atît în războaie, cît și în organizarea statului. 2. Tarquinius Superbus, nepotul lui Tarquinius Priscus, s-a distins prin cruzime și trufie, fapt datorită căruia și-a cîștigat renumele de Superbus. Alungat de la domnie, s-a zbătut în van să-și recapete tronul cerînd ajutor străin, de la Porsenna. 3. Tarquinius Sextus, fiul lui Tarquinius Superbus. A necinstit-o pe Lucreția, soția vărului său, determinînd-o să se sinucidă. În felul acesta a atras ura romanilor asupra întregii sale familii. Datorită mîrșăviei lui, Tarquinii au fost alungați de la domnie. 4. Tarquinius Collatinus, nepotul lui Tarquinius Superbus și soțul Lucreției. Cînd soția sa a fost necinstită de către Tarquinius Sextus, el s-a aliat cu Brutus și i-a izgonit pe Tarquini din Roma.

sexual
SEXUÁL, -Ă, sexuali, -e, adj. Care se referă la sex și îl caracterizează; care este privit din punctul de vedere al raportului dintre sexe. [Pr.: -xu-al] – Din fr. sexuel, lat. sexualis.

DOOM

sexuál (-xu-al) adj. m., pl. sexuáli; f. sexuálă, pl. sexuále

sexuala
SEXUÁL, -Ă, sexuali, -e, adj. Care se referă la sex și îl caracterizează; care este privit din punctul de vedere al raportului dintre sexe. [Pr.: -xu-al] – Din fr. sexuel, lat. sexualis.

DOOM

sexuál (-xu-al) adj. m., pl. sexuáli; f. sexuálă, pl. sexuále

sexuale
SEXUÁL, -Ă, sexuali, -e, adj. Care se referă la sex și îl caracterizează; care este privit din punctul de vedere al raportului dintre sexe. [Pr.: -xu-al] – Din fr. sexuel, lat. sexualis.

DOOM

sexuál (-xu-al) adj. m., pl. sexuáli; f. sexuálă, pl. sexuále

sexualei
SEXUÁL, -Ă, sexuali, -e, adj. Care se referă la sex și îl caracterizează; care este privit din punctul de vedere al raportului dintre sexe. [Pr.: -xu-al] – Din fr. sexuel, lat. sexualis.

DOOM

sexuál (-xu-al) adj. m., pl. sexuáli; f. sexuálă, pl. sexuále

sexualele
SEXUÁL, -Ă, sexuali, -e, adj. Care se referă la sex și îl caracterizează; care este privit din punctul de vedere al raportului dintre sexe. [Pr.: -xu-al] – Din fr. sexuel, lat. sexualis.

DOOM

sexuál (-xu-al) adj. m., pl. sexuáli; f. sexuálă, pl. sexuále

sexualelor
SEXUÁL, -Ă, sexuali, -e, adj. Care se referă la sex și îl caracterizează; care este privit din punctul de vedere al raportului dintre sexe. [Pr.: -xu-al] – Din fr. sexuel, lat. sexualis.

DOOM

sexuál (-xu-al) adj. m., pl. sexuáli; f. sexuálă, pl. sexuále

sexuali
SEXUÁL, -Ă, sexuali, -e, adj. Care se referă la sex și îl caracterizează; care este privit din punctul de vedere al raportului dintre sexe. [Pr.: -xu-al] – Din fr. sexuel, lat. sexualis.

DOOM

sexuál (-xu-al) adj. m., pl. sexuáli; f. sexuálă, pl. sexuále

sexualii
SEXUÁL, -Ă, sexuali, -e, adj. Care se referă la sex și îl caracterizează; care este privit din punctul de vedere al raportului dintre sexe. [Pr.: -xu-al] – Din fr. sexuel, lat. sexualis.

DOOM

sexuál (-xu-al) adj. m., pl. sexuáli; f. sexuálă, pl. sexuále

sexualilor
SEXUÁL, -Ă, sexuali, -e, adj. Care se referă la sex și îl caracterizează; care este privit din punctul de vedere al raportului dintre sexe. [Pr.: -xu-al] – Din fr. sexuel, lat. sexualis.

DOOM

sexuál (-xu-al) adj. m., pl. sexuáli; f. sexuálă, pl. sexuále

sexualism
SEXUALÍSM s. n. Senzualitate. [Pr.: -xu-a-] – Din fr. sexualisme.

DOOM

sexualísm (-xu-a-) s. n.

sexualismul
SEXUALÍSM s. n. Senzualitate. [Pr.: -xu-a-] – Din fr. sexualisme.

DOOM

sexualísm (-xu-a-) s. n.

sexualismului
SEXUALÍSM s. n. Senzualitate. [Pr.: -xu-a-] – Din fr. sexualisme.

DOOM

sexualísm (-xu-a-) s. n.

sexualitate
SEXUALITÁTE s. f. Calitate conferită de prezența caracterelor morfologice, fiziologice și psihologice legate de sex și de fenomenul sexual. [Pr.: -xu-a-] – Din fr. sexualité.

DOOM

sexualitáte (-xu-a-) s. f., g.-d. art. sexualitắții

sexualitatea
SEXUALITÁTE s. f. Calitate conferită de prezența caracterelor morfologice, fiziologice și psihologice legate de sex și de fenomenul sexual. [Pr.: -xu-a-] – Din fr. sexualité.

DOOM

sexualitáte (-xu-a-) s. f., g.-d. art. sexualitắții

sexualități
SEXUALITÁTE s. f. Calitate conferită de prezența caracterelor morfologice, fiziologice și psihologice legate de sex și de fenomenul sexual. [Pr.: -xu-a-] – Din fr. sexualité.

DOOM

sexualitáte (-xu-a-) s. f., g.-d. art. sexualitắții

sexualității
SEXUALITÁTE s. f. Calitate conferită de prezența caracterelor morfologice, fiziologice și psihologice legate de sex și de fenomenul sexual. [Pr.: -xu-a-] – Din fr. sexualité.

DOOM

sexualitáte (-xu-a-) s. f., g.-d. art. sexualitắții

sexualul
SEXUÁL, -Ă, sexuali, -e, adj. Care se referă la sex și îl caracterizează; care este privit din punctul de vedere al raportului dintre sexe. [Pr.: -xu-al] – Din fr. sexuel, lat. sexualis.

DOOM

sexuál (-xu-al) adj. m., pl. sexuáli; f. sexuálă, pl. sexuále

sexualului
SEXUÁL, -Ă, sexuali, -e, adj. Care se referă la sex și îl caracterizează; care este privit din punctul de vedere al raportului dintre sexe. [Pr.: -xu-al] – Din fr. sexuel, lat. sexualis.

DOOM

sexuál (-xu-al) adj. m., pl. sexuáli; f. sexuálă, pl. sexuále

sexuat
SEXUÁT, -Ă, sexuați, -te, adj. Care are unul dintre cele două sexe. ♦ Reproducere sexuată = reproducere a organismelor prin organe sexuale. [Pr.: -xu-at] – Din fr. sexué.

DOOM

sexuát (-xu-at) adj. m., pl. sexuáți; f. sexuátă, pl. sexuáte

sexuata
SEXUÁT, -Ă, sexuați, -te, adj. Care are unul dintre cele două sexe. ♦ Reproducere sexuată = reproducere a organismelor prin organe sexuale. [Pr.: -xu-at] – Din fr. sexué.

DOOM

sexuát (-xu-at) adj. m., pl. sexuáți; f. sexuátă, pl. sexuáte

sexuate
SEXUÁT, -Ă, sexuați, -te, adj. Care are unul dintre cele două sexe. ♦ Reproducere sexuată = reproducere a organismelor prin organe sexuale. [Pr.: -xu-at] – Din fr. sexué.

DOOM

sexuát (-xu-at) adj. m., pl. sexuáți; f. sexuátă, pl. sexuáte

sexuatei
SEXUÁT, -Ă, sexuați, -te, adj. Care are unul dintre cele două sexe. ♦ Reproducere sexuată = reproducere a organismelor prin organe sexuale. [Pr.: -xu-at] – Din fr. sexué.

DOOM

sexuát (-xu-at) adj. m., pl. sexuáți; f. sexuátă, pl. sexuáte

sexuatele
SEXUÁT, -Ă, sexuați, -te, adj. Care are unul dintre cele două sexe. ♦ Reproducere sexuată = reproducere a organismelor prin organe sexuale. [Pr.: -xu-at] – Din fr. sexué.

DOOM

sexuát (-xu-at) adj. m., pl. sexuáți; f. sexuátă, pl. sexuáte

sexuatelor
SEXUÁT, -Ă, sexuați, -te, adj. Care are unul dintre cele două sexe. ♦ Reproducere sexuată = reproducere a organismelor prin organe sexuale. [Pr.: -xu-at] – Din fr. sexué.

DOOM

sexuát (-xu-at) adj. m., pl. sexuáți; f. sexuátă, pl. sexuáte

sexuatul
SEXUÁT, -Ă, sexuați, -te, adj. Care are unul dintre cele două sexe. ♦ Reproducere sexuată = reproducere a organismelor prin organe sexuale. [Pr.: -xu-at] – Din fr. sexué.

DOOM

sexuát (-xu-at) adj. m., pl. sexuáți; f. sexuátă, pl. sexuáte

sexuatului
SEXUÁT, -Ă, sexuați, -te, adj. Care are unul dintre cele două sexe. ♦ Reproducere sexuată = reproducere a organismelor prin organe sexuale. [Pr.: -xu-at] – Din fr. sexué.

DOOM

sexuát (-xu-at) adj. m., pl. sexuáți; f. sexuátă, pl. sexuáte

sexuați
SEXUÁT, -Ă, sexuați, -te, adj. Care are unul dintre cele două sexe. ♦ Reproducere sexuată = reproducere a organismelor prin organe sexuale. [Pr.: -xu-at] – Din fr. sexué.

DOOM

sexuát (-xu-at) adj. m., pl. sexuáți; f. sexuátă, pl. sexuáte

sexuații
SEXUÁT, -Ă, sexuați, -te, adj. Care are unul dintre cele două sexe. ♦ Reproducere sexuată = reproducere a organismelor prin organe sexuale. [Pr.: -xu-at] – Din fr. sexué.

DOOM

sexuát (-xu-at) adj. m., pl. sexuáți; f. sexuátă, pl. sexuáte

sexuaților
SEXUÁT, -Ă, sexuați, -te, adj. Care are unul dintre cele două sexe. ♦ Reproducere sexuată = reproducere a organismelor prin organe sexuale. [Pr.: -xu-at] – Din fr. sexué.

DOOM

sexuát (-xu-at) adj. m., pl. sexuáți; f. sexuátă, pl. sexuáte

sexul
SEX-SIMBÓL, sex-simboluri, s. n. Vedetă care reprezintă idealul senzualității, al sexualității unei țări, unei epoci etc. – Din fr. sexe-symbole, engl. sex symbol.

DOOM

*sex-simból s. n., pl. sex-simbóluri

sexul
SEX-CLUB, sex-cluburi, s. n. Club cu programe erotice. – Din engl. sex club.

DOOM

*sex-clúb s. n., pl. sex-clúburi

sexul
SEX-SHOP, sex-shopuri, s. n. Magazin specializat în vânzarea de publicații și materiale pornografice. [Pr. -șop] – Cuv. engl.

DOOM

*séx-shop (angl.) [sh pron. ș] s. n., pl. séx-shopuri

sexul
SEX-SIMBÓL, sex-simboluri, s. n. Vedetă care reprezintă idealul senzualității, al sexualității unei țări, unei epoci etc. – Din fr. sexe-symbole, engl. sex symbol.

DOOM

*sex-simból s. n., pl. sex-simbóluri

sexului
SEX-SIMBÓL, sex-simboluri, s. n. Vedetă care reprezintă idealul senzualității, al sexualității unei țări, unei epoci etc. – Din fr. sexe-symbole, engl. sex symbol.

DOOM

*sex-simból s. n., pl. sex-simbóluri

sexului
SEX-CLUB, sex-cluburi, s. n. Club cu programe erotice. – Din engl. sex club.

DOOM

*sex-clúb s. n., pl. sex-clúburi

sexului
SEX-SHOP, sex-shopuri, s. n. Magazin specializat în vânzarea de publicații și materiale pornografice. [Pr. -șop] – Cuv. engl.

DOOM

*séx-shop (angl.) [sh pron. ș] s. n., pl. séx-shopuri

sexului
SEX-SIMBÓL, sex-simboluri, s. n. Vedetă care reprezintă idealul senzualității, al sexualității unei țări, unei epoci etc. – Din fr. sexe-symbole, engl. sex symbol.

DOOM

*sex-simból s. n., pl. sex-simbóluri

sexy
SÉXY adj. invar. (Despre oameni) Cu sex-appeal. ♦ (Despre filme, publicații etc.) Cu caracter erotic. – Din engl. sexy.

DOOM

séxy adj. invar.

seychellez
SEYCHELLÉZ, -Ă, seychellezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Republica Seychelles. 2. Adj. Care aparține Republicii Seychelles sau seychellezilor (1), referitor la Republica Seychelles ori la seychellezi. [Pr.: seișelez] – Seychell[es] (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

seychelléz (referitor la Seychelles) [pron. seișeléz] (-chel-) adj. m., s. m., pl. seychellézi; adj. f., s. f. seychelléză, pl. seychelléze

seychellez
SEYCHELLÉZ, -Ă, seychellezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Republica Seychelles. 2. Adj. Care aparține Republicii Seychelles sau seychellezilor (1), referitor la Republica Seychelles ori la seychellezi. [Pr.: seișelez] – Seychell[es] (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

seychelléz (referitor la Seychelles) [pron. seișeléz] (-chel-) adj. m., s. m., pl. seychellézi; adj. f., s. f. seychelléză, pl. seychelléze

seychelleză
SEYCHELLÉZ, -Ă, seychellezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Republica Seychelles. 2. Adj. Care aparține Republicii Seychelles sau seychellezilor (1), referitor la Republica Seychelles ori la seychellezi. [Pr.: seișelez] – Seychell[es] (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

seychelléz (referitor la Seychelles) [pron. seișeléz] (-chel-) adj. m., s. m., pl. seychellézi; adj. f., s. f. seychelléză, pl. seychelléze

sezina
SEZÍNĂ, sezine, s. f. Posesiune de drept a bunurilor succesorale, în temeiul căreia anumiți moștenitori sunt îndreptățiți să perceapă uzufruct și să exercite dreptul la acțiune privitoare la aceste bunuri încă de la deschiderea succesiunii. – Din fr. saisine.

DOOM

sezínă s. f., g.-d. art. sezínei; pl. sezíne

sezinar
SEZINÁR, -Ă, sezinari, -e, adj. (În sintagma) Moștenitor sezinar = moștenitor care se bucură de sezină. – Sezină + suf. -ar.

DOOM

sezinár adj. m., pl. sezinári; f. sezináră, pl. sezináre

sezinara
SEZINÁR, -Ă, sezinari, -e, adj. (În sintagma) Moștenitor sezinar = moștenitor care se bucură de sezină. – Sezină + suf. -ar.

DOOM

sezinár adj. m., pl. sezinári; f. sezináră, pl. sezináre

sezinare
SEZINÁR, -Ă, sezinari, -e, adj. (În sintagma) Moștenitor sezinar = moștenitor care se bucură de sezină. – Sezină + suf. -ar.

DOOM

sezinár adj. m., pl. sezinári; f. sezináră, pl. sezináre

sezinarei
SEZINÁR, -Ă, sezinari, -e, adj. (În sintagma) Moștenitor sezinar = moștenitor care se bucură de sezină. – Sezină + suf. -ar.

DOOM

sezinár adj. m., pl. sezinári; f. sezináră, pl. sezináre

sezinarele
SEZINÁR, -Ă, sezinari, -e, adj. (În sintagma) Moștenitor sezinar = moștenitor care se bucură de sezină. – Sezină + suf. -ar.

DOOM

sezinár adj. m., pl. sezinári; f. sezináră, pl. sezináre

sezinarelor
SEZINÁR, -Ă, sezinari, -e, adj. (În sintagma) Moștenitor sezinar = moștenitor care se bucură de sezină. – Sezină + suf. -ar.

DOOM

sezinár adj. m., pl. sezinári; f. sezináră, pl. sezináre

sezinari
SEZINÁR, -Ă, sezinari, -e, adj. (În sintagma) Moștenitor sezinar = moștenitor care se bucură de sezină. – Sezină + suf. -ar.

DOOM

sezinár adj. m., pl. sezinári; f. sezináră, pl. sezináre

sezinarii
SEZINÁR, -Ă, sezinari, -e, adj. (În sintagma) Moștenitor sezinar = moștenitor care se bucură de sezină. – Sezină + suf. -ar.

DOOM

sezinár adj. m., pl. sezinári; f. sezináră, pl. sezináre

sezinarilor
SEZINÁR, -Ă, sezinari, -e, adj. (În sintagma) Moștenitor sezinar = moștenitor care se bucură de sezină. – Sezină + suf. -ar.

DOOM

sezinár adj. m., pl. sezinári; f. sezináră, pl. sezináre

sezinarul
SEZINÁR, -Ă, sezinari, -e, adj. (În sintagma) Moștenitor sezinar = moștenitor care se bucură de sezină. – Sezină + suf. -ar.

DOOM

sezinár adj. m., pl. sezinári; f. sezináră, pl. sezináre

sezinarului
SEZINÁR, -Ă, sezinari, -e, adj. (În sintagma) Moștenitor sezinar = moștenitor care se bucură de sezină. – Sezină + suf. -ar.

DOOM

sezinár adj. m., pl. sezinári; f. sezináră, pl. sezináre

sezine
SEZÍNĂ, sezine, s. f. Posesiune de drept a bunurilor succesorale, în temeiul căreia anumiți moștenitori sunt îndreptățiți să perceapă uzufruct și să exercite dreptul la acțiune privitoare la aceste bunuri încă de la deschiderea succesiunii. – Din fr. saisine.

DOOM

sezínă s. f., g.-d. art. sezínei; pl. sezíne

sezinei
SEZÍNĂ, sezine, s. f. Posesiune de drept a bunurilor succesorale, în temeiul căreia anumiți moștenitori sunt îndreptățiți să perceapă uzufruct și să exercite dreptul la acțiune privitoare la aceste bunuri încă de la deschiderea succesiunii. – Din fr. saisine.

DOOM

sezínă s. f., g.-d. art. sezínei; pl. sezíne

sezinele
SEZÍNĂ, sezine, s. f. Posesiune de drept a bunurilor succesorale, în temeiul căreia anumiți moștenitori sunt îndreptățiți să perceapă uzufruct și să exercite dreptul la acțiune privitoare la aceste bunuri încă de la deschiderea succesiunii. – Din fr. saisine.

DOOM

sezínă s. f., g.-d. art. sezínei; pl. sezíne

sezinelor
SEZÍNĂ, sezine, s. f. Posesiune de drept a bunurilor succesorale, în temeiul căreia anumiți moștenitori sunt îndreptățiți să perceapă uzufruct și să exercite dreptul la acțiune privitoare la aceste bunuri încă de la deschiderea succesiunii. – Din fr. saisine.

DOOM

sezínă s. f., g.-d. art. sezínei; pl. sezíne

sezisa
SEZISÁ, sezisez, vb. I. 1. Tranz. A cuprinde cu mintea, a pricepe, a înțelege; p. ext. a observa, a descoperi. Poeții sezisează ceea ce este nou și duce omenirea înainte. BENIUC, P. 93. O clipă de suspensie pînă sezisează situația. SEBASTIAN, T. 360. 2. Tranz. A înștiința autoritățile despre un caz care trebuie luat în cercetare; a deferi o pricină spre rezolvare autorității competente, a se adresa unei autorități (mai adesea justiției). Membrii de partid... au întotdeauna imperioasa datorie să observe abaterea de la linie și, după ce s-au convins de aceasta, să seziseze pe cei in drept. SAHIA, U.R.S.S. 74. ◊ Refl. pas. S-a sezisat parchetul și s-a reclamat Ministerului de Război. CARAGIALE, O. III 260. 3. Refl. A lua cunoștință, a ține seamă (de ceva).

sezisabil
SEZISÁBIL, -Ă, sezisabili, -e, adj. (Franțuzism) Care poate fi perceput prin simțuri, care poate fi cunoscut. Cînd... loviturile sînt date de un dușman sezisabil, ele vor tinde să îmboldească pe cel lovit la lucru, la luptă. GHEREA, ST. CR. III 87.

sezisant
SEZISÁNT, -Ă adj. v. sesizant.

sezisare
SEZISÁRE, sezisări, s. f. Acțiunea de a (se) sezisa și rezultatul ei; pricepere, înțelegere; încunoștințare. Sezisarea instanțelor judecătorești.

sezisat
SEZISÁ, sezisez, vb. I. Tranz. 1. A cuprinde cu mintea, a pricepe, a înțelege; p. ext. a observa, a descoperi. ♦ Refl. A lua cunoștință, a ține seamă. 2. A înștiința o autoritate despre un caz care trebuie luat în cercetare; a deferi o pricină spre rezolvare autorității competente. – După fr. saisir.

sezoane
SEZÓN, sezoane, s. n. Perioadă de timp a anului corespunzând aproximativ unui anotimp. ♦ Perioadă a anului caracterizată prin apariția anumitor fenomene sau printr-o intensă activitate în unele domenii; timp al anului potrivit pentru a întreprinde anumite acțiuni condiționate de caracteristicile anotimpului. Sezon de băi. ◊ Loc. adj. De sezon = propriu, potrivit unui anumit sezon; fig. de actualitate. – Din fr. saison.

DOOM

sezón s. n., pl. sezoáne

sezoanele
SEZÓN, sezoane, s. n. Perioadă de timp a anului corespunzând aproximativ unui anotimp. ♦ Perioadă a anului caracterizată prin apariția anumitor fenomene sau printr-o intensă activitate în unele domenii; timp al anului potrivit pentru a întreprinde anumite acțiuni condiționate de caracteristicile anotimpului. Sezon de băi. ◊ Loc. adj. De sezon = propriu, potrivit unui anumit sezon; fig. de actualitate. – Din fr. saison.

DOOM

sezón s. n., pl. sezoáne

sezoanelor
SEZÓN, sezoane, s. n. Perioadă de timp a anului corespunzând aproximativ unui anotimp. ♦ Perioadă a anului caracterizată prin apariția anumitor fenomene sau printr-o intensă activitate în unele domenii; timp al anului potrivit pentru a întreprinde anumite acțiuni condiționate de caracteristicile anotimpului. Sezon de băi. ◊ Loc. adj. De sezon = propriu, potrivit unui anumit sezon; fig. de actualitate. – Din fr. saison.

DOOM

sezón s. n., pl. sezoáne

sezon
SEZÓN, sezoane, s. n. Perioadă de timp a anului corespunzând aproximativ unui anotimp. ♦ Perioadă a anului caracterizată prin apariția anumitor fenomene sau printr-o intensă activitate în unele domenii; timp al anului potrivit pentru a întreprinde anumite acțiuni condiționate de caracteristicile anotimpului. Sezon de băi. ◊ Loc. adj. De sezon = propriu, potrivit unui anumit sezon; fig. de actualitate. – Din fr. saison.

DOOM

sezón s. n., pl. sezoáne

sezonal
SEZONÁL, -Ă, sezonali, -e, adj. Sezonier. – Sezon + suf. -al.

sezonala
SEZONÁL, -Ă, sezonali, -e, adj. Sezonier. – Sezon + suf. -al.

sezonale
SEZONÁL, -Ă, sezonali, -e, adj. Sezonier. – Sezon + suf. -al.

sezonalei
SEZONÁL, -Ă, sezonali, -e, adj. Sezonier. – Sezon + suf. -al.

sezonalele
SEZONÁL, -Ă, sezonali, -e, adj. Sezonier. – Sezon + suf. -al.

sezonalelor
SEZONÁL, -Ă, sezonali, -e, adj. Sezonier. – Sezon + suf. -al.

sezonali
SEZONÁL, -Ă, sezonali, -e, adj. Sezonier. – Sezon + suf. -al.

sezonalii
SEZONÁL, -Ă, sezonali, -e, adj. Sezonier. – Sezon + suf. -al.

sezonalilor
SEZONÁL, -Ă, sezonali, -e, adj. Sezonier. – Sezon + suf. -al.

sezonalitate
SEZONALITÁTE s.f. Însușirea a ceea ce este sezonal; caracter sezonal. ♦ Dependența izbucnirilor epidemice de factorul anotimp. [Cf. fr. saisonalité].

sezonalitatea
SEZONALITÁTE s.f. Însușirea a ceea ce este sezonal; caracter sezonal. ♦ Dependența izbucnirilor epidemice de factorul anotimp. [Cf. fr. saisonalité].

sezonalități
SEZONALITÁTE s.f. Însușirea a ceea ce este sezonal; caracter sezonal. ♦ Dependența izbucnirilor epidemice de factorul anotimp. [Cf. fr. saisonalité].

sezonalității
SEZONALITÁTE s.f. Însușirea a ceea ce este sezonal; caracter sezonal. ♦ Dependența izbucnirilor epidemice de factorul anotimp. [Cf. fr. saisonalité].

sezonalul
SEZONÁL, -Ă, sezonali, -e, adj. Sezonier. – Sezon + suf. -al.

sezonalului
SEZONÁL, -Ă, sezonali, -e, adj. Sezonier. – Sezon + suf. -al.

sezonier
SEZONIÉR, -Ă, sezonieri, -e, adj. 1. Care ține de un anumit sezon și durează cât sezonul, privitor la un anumit sezon. 2. (Substantivat) Lucrător angajat pentru un sezon. [Pr.: -ni-er] – Din fr. saisonnier.

DOOM

sezoniér (-ni-er) adj. m., pl. sezoniéri; f. sezoniéră, pl. sezoniére

sezoniera
SEZONIÉR, -Ă, sezonieri, -e, adj. 1. Care ține de un anumit sezon și durează cât sezonul, privitor la un anumit sezon. 2. (Substantivat) Lucrător angajat pentru un sezon. [Pr.: -ni-er] – Din fr. saisonnier.

DOOM

sezoniér (-ni-er) adj. m., pl. sezoniéri; f. sezoniéră, pl. sezoniére

sezoniere
SEZONIÉR, -Ă, sezonieri, -e, adj. 1. Care ține de un anumit sezon și durează cât sezonul, privitor la un anumit sezon. 2. (Substantivat) Lucrător angajat pentru un sezon. [Pr.: -ni-er] – Din fr. saisonnier.

DOOM

sezoniér (-ni-er) adj. m., pl. sezoniéri; f. sezoniéră, pl. sezoniére

sezonierei
SEZONIÉR, -Ă, sezonieri, -e, adj. 1. Care ține de un anumit sezon și durează cât sezonul, privitor la un anumit sezon. 2. (Substantivat) Lucrător angajat pentru un sezon. [Pr.: -ni-er] – Din fr. saisonnier.

DOOM

sezoniér (-ni-er) adj. m., pl. sezoniéri; f. sezoniéră, pl. sezoniére

sezonierele
SEZONIÉR, -Ă, sezonieri, -e, adj. 1. Care ține de un anumit sezon și durează cât sezonul, privitor la un anumit sezon. 2. (Substantivat) Lucrător angajat pentru un sezon. [Pr.: -ni-er] – Din fr. saisonnier.

DOOM

sezoniér (-ni-er) adj. m., pl. sezoniéri; f. sezoniéră, pl. sezoniére

sezonierelor
SEZONIÉR, -Ă, sezonieri, -e, adj. 1. Care ține de un anumit sezon și durează cât sezonul, privitor la un anumit sezon. 2. (Substantivat) Lucrător angajat pentru un sezon. [Pr.: -ni-er] – Din fr. saisonnier.

DOOM

sezoniér (-ni-er) adj. m., pl. sezoniéri; f. sezoniéră, pl. sezoniére

sezonieri
SEZONIÉR, -Ă, sezonieri, -e, adj. 1. Care ține de un anumit sezon și durează cât sezonul, privitor la un anumit sezon. 2. (Substantivat) Lucrător angajat pentru un sezon. [Pr.: -ni-er] – Din fr. saisonnier.

DOOM

sezoniér (-ni-er) adj. m., pl. sezoniéri; f. sezoniéră, pl. sezoniére

sezonierii
SEZONIÉR, -Ă, sezonieri, -e, adj. 1. Care ține de un anumit sezon și durează cât sezonul, privitor la un anumit sezon. 2. (Substantivat) Lucrător angajat pentru un sezon. [Pr.: -ni-er] – Din fr. saisonnier.

DOOM

sezoniér (-ni-er) adj. m., pl. sezoniéri; f. sezoniéră, pl. sezoniére

sezonierilor
SEZONIÉR, -Ă, sezonieri, -e, adj. 1. Care ține de un anumit sezon și durează cât sezonul, privitor la un anumit sezon. 2. (Substantivat) Lucrător angajat pentru un sezon. [Pr.: -ni-er] – Din fr. saisonnier.

DOOM

sezoniér (-ni-er) adj. m., pl. sezoniéri; f. sezoniéră, pl. sezoniére

sezonierul
SEZONIÉR, -Ă, sezonieri, -e, adj. 1. Care ține de un anumit sezon și durează cât sezonul, privitor la un anumit sezon. 2. (Substantivat) Lucrător angajat pentru un sezon. [Pr.: -ni-er] – Din fr. saisonnier.

DOOM

sezoniér (-ni-er) adj. m., pl. sezoniéri; f. sezoniéră, pl. sezoniére

sezonierului
SEZONIÉR, -Ă, sezonieri, -e, adj. 1. Care ține de un anumit sezon și durează cât sezonul, privitor la un anumit sezon. 2. (Substantivat) Lucrător angajat pentru un sezon. [Pr.: -ni-er] – Din fr. saisonnier.

DOOM

sezoniér (-ni-er) adj. m., pl. sezoniéri; f. sezoniéră, pl. sezoniére

sezonist
SEZONÍST, -Ă, sezoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care face cură la o stațiune balneară sau climaterică; vilegiaturist. – Sezon + suf. -ist.

DOOM

sezonístă s. f., g.-d. art. sezonístei; pl. sezoníste

sezonista
SEZONÍST, -Ă, sezoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care face cură la o stațiune balneară sau climaterică; vilegiaturist. – Sezon + suf. -ist.

DOOM

sezonístă s. f., g.-d. art. sezonístei; pl. sezoníste

sezoniste
SEZONÍST, -Ă, sezoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care face cură la o stațiune balneară sau climaterică; vilegiaturist. – Sezon + suf. -ist.

DOOM

sezonístă s. f., g.-d. art. sezonístei; pl. sezoníste

sezonistei
SEZONÍST, -Ă, sezoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care face cură la o stațiune balneară sau climaterică; vilegiaturist. – Sezon + suf. -ist.

DOOM

sezonístă s. f., g.-d. art. sezonístei; pl. sezoníste

sezonistele
SEZONÍST, -Ă, sezoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care face cură la o stațiune balneară sau climaterică; vilegiaturist. – Sezon + suf. -ist.

DOOM

sezonístă s. f., g.-d. art. sezonístei; pl. sezoníste

sezonistelor
SEZONÍST, -Ă, sezoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care face cură la o stațiune balneară sau climaterică; vilegiaturist. – Sezon + suf. -ist.

DOOM

sezonístă s. f., g.-d. art. sezonístei; pl. sezoníste

sezonistul
SEZONÍST, -Ă, sezoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care face cură la o stațiune balneară sau climaterică; vilegiaturist. – Sezon + suf. -ist.

DOOM

sezonístă s. f., g.-d. art. sezonístei; pl. sezoníste

sezonistului
SEZONÍST, -Ă, sezoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care face cură la o stațiune balneară sau climaterică; vilegiaturist. – Sezon + suf. -ist.

DOOM

sezonístă s. f., g.-d. art. sezonístei; pl. sezoníste

sezoniști
SEZONÍST, -Ă, sezoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care face cură la o stațiune balneară sau climaterică; vilegiaturist. – Sezon + suf. -ist.

DOOM

sezonístă s. f., g.-d. art. sezonístei; pl. sezoníste

sezoniștii
SEZONÍST, -Ă, sezoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care face cură la o stațiune balneară sau climaterică; vilegiaturist. – Sezon + suf. -ist.

DOOM

sezonístă s. f., g.-d. art. sezonístei; pl. sezoníste

sezoniștilor
SEZONÍST, -Ă, sezoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care face cură la o stațiune balneară sau climaterică; vilegiaturist. – Sezon + suf. -ist.

DOOM

sezonístă s. f., g.-d. art. sezonístei; pl. sezoníste

sezonul
SEZÓN, sezoane, s. n. Perioadă de timp a anului corespunzând aproximativ unui anotimp. ♦ Perioadă a anului caracterizată prin apariția anumitor fenomene sau printr-o intensă activitate în unele domenii; timp al anului potrivit pentru a întreprinde anumite acțiuni condiționate de caracteristicile anotimpului. Sezon de băi. ◊ Loc. adj. De sezon = propriu, potrivit unui anumit sezon; fig. de actualitate. – Din fr. saison.

DOOM

sezón s. n., pl. sezoáne

sezonului
SEZÓN, sezoane, s. n. Perioadă de timp a anului corespunzând aproximativ unui anotimp. ♦ Perioadă a anului caracterizată prin apariția anumitor fenomene sau printr-o intensă activitate în unele domenii; timp al anului potrivit pentru a întreprinde anumite acțiuni condiționate de caracteristicile anotimpului. Sezon de băi. ◊ Loc. adj. De sezon = propriu, potrivit unui anumit sezon; fig. de actualitate. – Din fr. saison.

DOOM

sezón s. n., pl. sezoáne